În ziua de sâmbătă, 29 aprilie, Mănăstirea noastră a avut cinstea și binecuvântarea de a primi vizita mult îndrăgitului Părinte Duhovnicesc, Î.P.S. Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sf. Vlasie. Înalt Preasfinția Sa a revenit în ținuturile moldave cu prilejul lansării a două din ultimele sale opere teologice, apărute la Editura Doxologia, sub egida Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: cel de al doilea volum al cărții „Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis”, precum și „Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului”.
Cu binecuvântarea Părintelui nostru Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, am avut bucuria de a primi, de data aceasta și în mănăstirea noastră, sfătuirea duhovnicească a Părintelui Ierotheos, atât în probleme ce țin de lucrarea monahală a rugăciunii isihaste, cât și în probleme ce privesc viața filantropică a mănăstirii noastre dar și viețuirea în societatea secularizată de azi. Vizita Înalt Preasfinției Sale ne-a umplut inimile de bucurie și dor după dobândirea lăuntrică a Domnului nostru Iisus Hristos. Tâlcuindu-ne din Sfintele Scripturi, Înalt preasfinția Sa ne-a povățuit cum să ne curățim inimile în acest spital duhovnicesc care este Biserica, îmbărbătându-ne spre săvârșirea chirurgiei duhovnicești a inimii, unde să-L putem învia pe Domnul nostru Iisus Hristos, prin chemarea Sfântului său Nume în inimile noastre.
Părintele Mitropolit a binecuvântat bolnavii din azilul de bătrâne al mănăstiri noastre, mângâind și cu cuvântul sufletele încercate ale celor suferinzi, amintind totodată maicilor care se ocupă cu îngrijirea bolnavilor, cum ne putem sfinți mai ușor sufletele prin jertfa în slujirea bolnavilor, prin milă și rugăciune îndurerată pentru cei în suferință, și pentru întreaga omenire, după modelul viețuirii și rugăciunii Sf. Siluan Athonitul.
De asemenea Înalt Preasfinția Sa a vizitat și căminul de copii, unde a fost întâmpinat cu multă dragoste și bucurie de către cei mici, în cântările vesele ale Învierii, îndemnându-i și pe aceștia să spună în fiecare zi rugăciunea: Doamne Iisuse, atât pentru ei înșiși, cât și pentru obștea mănăstirii care îi îngrijește.
Amintind adeseori în cuvântarea sfinției sale de pilda viețuirii Părintelui nostru duhovnicesc, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, cât și a martirilor din temnițele comuniste, față de care are o mare cinste și evlavie, Înalt preasfinția Sa a săvârșit un mic trisaghion în chilia memorială a martirilor din temnițele comuniste, închinându-se totodată și în chilia Părintelui Justin, din mănăstirea Paltin, acolo unde marele duhovnic și-a săvârșit alergarea vieții acesteia pământești.
Zburând împreună cu sfinția sa pe aripile rugăciunii și îmbătați de harul cuvântării evlavioase de Dumnezeu, ne-am despărțit cu greu de calda sa binecuvântare, dar cu nădejdea ca ne vom revedea curând și vom putea primi in continuare frumoasele sale învățături și povățuiri duhovnicești, spre învierea omului lăuntric prin lucrarea cea duhovnicească a dobândirii harului în inimile noastre.
Aceasta este adevărata mărturisire vie pe care trebuie sa o aducem Dumnezeului nostru, odată cu păzirea neștirbită a sfintelor predanii ale Bisericii Sale, ca mărturisind cu inimă curată sa-L slăvim pe Dumnezeul cel viu, închinat în Sfânta Treime.
Mulțumim Înalt Preasfințitului Teofan pentru binecuvântarea și mijlocirea vizitei Mitropolitului Ierotheos în mănăstirea noastră, precum și Înalt Preasfințitului Ierotheos pentru bunăvoința, osteneala, răbdarea și dragostea cu care ne-a înconjurat, știindu-ne orfani de povățuirea duhovnicească a Duhovnicului nostru, Părintele Justin Pârvu, întemeietorul acestei mănăstiri.
De altfel Mitropolitul Ierotheos Vlachos și-a încheiat vizita, închinând o rugăciune și la mormântul vrednicului de pomenire Duhovnic, în mănăstirea Petru Vodă, unde a fost întâmpinat și acolo cu căldură sufletească, de către Părinții mănăstirii.
Sursa: Revista Atitudini
05-05-2017