Despre alegerea lui Iisus Hristos ca arhiereu în sinedriul evreiesc!

 Cuvânt al Sf. Neofit Zăvorâtul din Cipru la Sfânta şi Marea Joi

[…]  Dar fiindcă cuvântul a început a vorbi despre arhieria lui Hristos şi a aduce dovezi din mărturii scripturistice, nu mă voi lenevi să amintesc şi de o istorisire pe care un dregător dintre iudei, pe nume Teodosie, a descoperit-o în taină unui creştin, Filip, vânzătorul de argint, în temeiul prieteniei. Căci Filip îl îndemna prieteneşte pe Teodosie să se boteze şi să devină creştin. Iar Teodosie, străpuns la inimă fiind, îi zice lui Filip: „Eu îţi voi încredinţa ţie o taină ascunsă, pe care nici creştinii, nici majoritatrea iudeilor nu o cunosc”.

Şi a povestit zicând că este un obicei la iudei ca preoţii[1] Templului să fie douăzeci la număr şi ori de câte ori se întâmplă să moară vreunul dintre ei, să se aleagă un altul şi să se înscrie în codice fiul cărui tată şi mamă este şi ce rude are.

Pe vremea când Iisus petrecea în Iudea, mai înainte de a învăţa şi de a face minuni şi mai înainte ca iudeii să fie stârniţi de pizmă împotriva Lui, a murit un preot al iudeilor. Iar ei, adunându-se toţi după obicei la Templu şi deliberând cine este vrednic de preoţie, a spus fiecare pe cel pe care îl voia. Dar după ce restul preoţilor au respins pe cei propuşi, ridicându-se unul dintre preoţi şi stând în mijloc după obicei, a zis: „Pentru că mulţi dintre cei încercaţi de voi au fost socotiţi nevrednici de preoţie, voi spune şi eu pe cel care mie mi se pare a fi vrednic şi sunt convins că nimănui nu-i va displăcea cel propus de mine. Şi fiindcă ei îl îndemnau să-l numească pe cel ce i se părea vrednic, acesta a răspuns: «Îl ştiţi, zice, pe Iisus, fiul teslarului Iosif, bărbat tânăr la trup, dar împodobit cu cuvântul şi vieţuirea şi obiceiul, ca nimeni altul dintre coameni. Pe Acesta eu l-am adus în urechile voastre ca fiind vrednic de preoţie»”.

Şi a plăcut cuvântul celor mai mulţi, dar unii şovăiau, fiindcă ziceau că Iosif nu este din seminţia leviţilor, ci din Iuda. Iarăşi răspunzând cel ce l-a propus zise că amestecat este neamul lui Iosif, din două neamuri, din pricina căsătoriei între neamul lui Iuda şi neamul lui Levi. Dar când au auzit acestea cei ce deliberau au aflat că este adevărat că neamul lui Iosif este din două neamuri, din Iuda şi din Levi, şi atunci prin hotărâre de obşte, prin sfat şi voie comune Îl aleg pe Iisus în rândul preoţilor. Apoi, chemând-o şi pe mama Lui, au întrebat-o şi pe ea dacă într-adevăr ea L-a născut şi cine este oare tatăl Lui. Căci Iosif deja murise.

Iar cea blândă în cuvânt şi blajină în purtare a răspuns lor: „Eu pe Iisus L-am născut şi mama Lui sunt într-adevăr, dar dacă vă voi spune celelalte lucruri privitoare la El, ştiu că nu mă veţi crede din pricină că este mai presus de fire faptul”. Iar când ei au îndemnat-o să spună adevărul, iarăşi le-a spus: „Fără de bărbat L-am născut pe El şi cu voia lui Dumnezeu am rămas Fecioară ca şi mai înainte de naştere şi aceasta o cunosc cei ce s-au aflat cu mine atunci şi care m-au văzut pe mine născându-L”. Dar când au auzit aceia, uimindu-se, iarăşi au întrebat, zicând: „Şi cum este cu putinţă mama să fie fecioară?” Silind-o pe ea, iarăşi a zis: „Pe când încă eram în Galileea în cetatea Nazaret, nu în vis, ci în realitate, un înger al lui Dumnezeu a venit la mine în chip arătat şi mi-a binevestit mie că voi zămisli şi voi naşte Fiu Sfânt al lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt şi mi-a poruncit mie să-i pun numele Iisus. Zămislind după cuvântul îngerului şi născând, am chemat numele Lui Iisus, precum mi s-a poruncit, şi Fecioară am rămas”.

Socotind aceasta ca străin de fire şi necrezând, au trimis moaşe de încredere şi evlavioase şi le-au îndemnat să se intereseze de acest lucru. Ceea ce şi făcând cu multă amănunţime şi ca „femeile evangheliste din văzute” [n.n. este evident că prin metoda ce astăzi este numită examinare ginecologică], întorcându-se, adeveresc arhiereilor că Maria este fecioară într-adevăr. Iar ei uimiţi fiind, cu respect şi evlavie au întrebat-o pe ea, zicând: „Dacă prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, Fiul tău Iisus va fi numărat cu preoţii prin votul şi judecata noastră, a tuturor, iar tu eşti Fecioară, spune-ne nouă, pe cine vom scrie în acest codice, după obicei, că este tatăl Lui, ca să slujească cu noi în Templul lui Dumnezeu, ca ceea ce ai născut un alt preaînţelept Solomon?” Iar ea, răspunzând, a zis lor: „Nici eu bărbat nu cunosc, nici El Însuşi nu are tată pe pământ, dar aceasta mi-a spus mie atunci îngerul, că: «Cel născut din tine sfânt Se va numi Fiul lui Dumnezeu». Dar voi scrieţi cum vreţi şi cum îi va plăcea lui Dumnezeu”.

Atunci arhiereii, luând în mână codicele, au scris aşa: Hotărârea şi înscrisul mărturiei celei dintâi a arhieriei lui Hristos. În locul preotului care a murit, fiul cutăruia şi al cutăreia, a devenit preot prin hotărârea de obşte a noastră, a tuturor, în cutare zi, Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei Maria. [!!!]

Scriind această mărturie despre preoţia lui Hristos, au depus codicele în templu ca de obicei. În timpul cuceririi Ierusalimului s-a mutat codicele de către preoţi cu multă grabă şi multă siguranţă la Tiberiada, şi, pe cât se pare, până acum, este acolo. Şi această mare taină ascunsă ţi-am descoperit-o ţie şi sunt convins în toată siguranţa că Cel crezut de voi creştinii că este Hristosul, Acesta este Fiul Dumnezeului celui Viu, Cel ce a venit pe pământ pentru mântuirea lumii, despre care au vorbit Legea şi prorocii.

٭

Pentru aceea am şi spus o taină ascunsă multora şi că zace în Tiberiada codicele în care stă scrisă mărturia preoţiei lui Hristos şi adevărate sunt cele spuse de iudeul Teodosie, cum sunt de acord şi alţii. Căci zice Eusebiu Pamfil în Istoria bisericească, citând din Arheologia lui Iosif[2] [Flaviu], că Iisus a fost sfinţit în Templu [!] împreună cu preoţii.

Sursa: Scrieri, Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Vol. 5, Editura Doxologia, Iaşi, 2016, pp. 243-246.

Şi cum oare a primit El alegerea preoţiei de la preoţi fărădelege şi ucigaşi, şi nu mai degrabă el i-a hirotonit pe ei?

      Referitor la menţiunea din textul Sfântului Neofit Zăvorâtul privind o mare taină ascunsă, pe care nici majoritatea iudeilor nu o cunosc, e de menţionat că metoda de ascundere a unor diverse taine de-ale lor  este specifică neamului ucigaşilor de Dumnezeu[3], aşa cum arată şi Sfântul Mucenic Neofit Cavsocalivitul – fost rabin până la vârsta de 38 de ani, când s-a creştinat (neputând fi în vreun fel acuzat de antisemitism), ce a fost şi primul director al Academiei Athoniada din Muntele Athos – în lucrarea Înfruntarea jidovilor[4] despre un alt secret bine păzit de ei:

      „[…] să se ştie că această taină nu este ştiută de toţi jidovii, ci numai de rabinii, hahamii lor, de cărturarii şi fariseii lor, ce se numesc de dânşii Hasiindem, de aceia este ştiută. Şi această taină păzesc ei cu mare sfinţenie.”

     „[…] părinţii rabini lasă copiilor lui, cu blesteme mari, să nu descopere la cei proşti ai lor, nici la creştini, măcar de li se va întâmpla lor să rabde fel de fel de munci. Precum şi mie, în frica lui Dumnezeu mărturisesc, când am fost de vârstă de treisprezece ani, atunci încep ei a pune cornul în cap, şi mi-a pus tatăl meu cornul acela în cap, care de dânşii se numeşte „tăfilis”, şi atunci mi-a descoperit mie Tatăl meu taina aceasta cu sânge şi m-a blestemat cu toate stihiile cerului, şi ale pământului, ca să nu descopăr taina aceasta, nici la fraţii mei. Şi când mă voi căsători, şi voi avea până la zece feciori, să nu descopăr decât la unul care va fi mai înţelept, şi mai învăţat, şi tare în lege, iar la partea muierească nicidecum să nu descopăr. «Pământul, zice, să nu te primească de vei descoperi taina aceasta, măcar de ţi se va întâmpla a te face şi creştin, să nu descoperi fiule», zice mie tatăl meu. Însă eu de vreme ce am primit Părinte pe Hristos Dumnezeu, şi Maică pe Sfânta Biserică: voi mărturisi adevărul în tot locul stăpânirii lui, cum zice înţeleptul Sirah, la Cap. 4 Stih 31. «Până la moarte, luptă-te pentru adevăr»”

     „Nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare.” (Luca 8, 17)