Părintele Nifon Boboia, duhovnicul Prislopului de azi

Duhovnic al Mănăstirii Prislop, astăzi, este Părintele Nifon Boboia, născut în 8 septembrie 1935 – dată ce coincide cu Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului –, în satul Brăşeşti al comunei Baia de Arieş, judeţul Alba, care, în primăvara anului 2014, aflat la chilia sfinţiei sale, s-a lăsat dus pradă amintirilor şi s-a regăsit, el, cântăreţ oficial la Mănăstirea Cozia, alături de tânăra Ana, viitoarea sa preoteasă. Mergând la anul 1967, în timp de vară spre toamnă, până la Schitul Maicilor, în Bucureşti, ca să fie primiţi de Părintele Arsenie Boca şi încurajaţi de către acesta ca să se căsătorească, prin întinderea mâinii către tânăra Ana, Sfântul Ardealului indicând: „Fii atentă că acesta este mână spartă!”

…O întâmplare petrecută la Schitul Maicilor, a cărei Biserică, prin grija lui Dumnezeu şi, probabil şi la rugăciunile Părintelui Arsenie, în anul 1982, a fost salvată de la demolare, prin supunerea pentru prima dată, în România, la o operaţie de translare a unui monument din locul în care a fost construită, de la poalele Dealului Spirii, şi până la poziţia în care se găseşte acum, în spatele Sediului Serviciului Român de Informaţii, aproape de Mănăstirea Antim[1].

De mic, Părintele Nifon, născut Nicolae, a dorit să-i slujească lui Dumnezeu ca monah: jinduia după lucrul acesta!...

Decretul 410 din anul 1959 – adică acel decret ce va alunga vieţuitorii mănăstirilor în lume, cu precădere fiind urmăriţi dintre aceştia tinerii – îl va prinde pe tânărul Nicolae la Mănăstirea Cozia, după o perioadă de 4 ani şi jumătate în care s-a aflat ca frate de mănăstire şi, în care, a urmat şi cursurile Şcolii de Cântăreţi de la Cozia.

Ajuns acasă, după 4 luni, în care i-a ajutat mamei la treburile casnice ori în grădină, Părintele Exarh David Glăvan împreună cu Vicarul Ghermano Dineaţă, care ştiau de Cântăreţul Nicolae de la Cozia, îi trimit acestuia o telegramă, cu mesajul că au lipsă de el la Preasfinţitul, aici dorind să-l indice pe Preasfinţitul Iosif Gafton, Episcopul Râmnicului şi Argeşului. Însă cântăreţul nu va fi în măsura să o primească, fiind plecat pentru două săptămâni la Peştera Ialomicioarei.

Coincidenţă, la reîntoarcerea spre casă, se va abate şi pe la sediul Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, adică pe la locul de emitere a telegramei. Şi, încercând să intre pe poarta Episcopiei, va atinge clanţa uşii când acest lucru îl va face şi Exarhul Glăvan, aflat pe partea opusă, şi care intenţiona să iasă.

Fiind întrebat, tânărul Nicolae arată că încă nu luase la cunoştinţă de existenţa telegramei, dar că a dorit să vină la Episcopia Vâlcei pentru a se ruga să fie lăsat să cânte la Cozia.

Dată fiind coincidenţa, Părintele Exarh se va socoti îndreptăţit să-l ia pe tânăr şi să-l înfăţişeze Părintelui Vicar, care, la rându-i, îi va arăta că Preasfinţitul Iosif Gafton are nevoie de un ajutor la reşedinţa sa episcopală, iar ei, împreună cu Părintele Episcop, au considerat că el, Nicolae, ar fi numai bun pentru acest lucru. Tânărul va încerca o eschivare, deoarece, clar, dorea să obţină altceva, dar, va fi luat de mână şi dus de Vicar în faţa Episcopului Iosif:

– Preasfinţia Voastră, acesta-i fratele Nicolae, de care v-am povestit!

Şi a venit oferta Preasfinţitului:

– Frate Nicolae, ne-am gândit la frăţia voastră şi ne-am propus să vă adunăm de pe drumuri.

Tânărul va începe a răspunde prin declararea faptului că nu ştie dacă este destoinic la a îndeplini obligaţiile de la sediul Episcopiei, totodată făcându-i cunoscută şi Părintelui Episcop dorinţa sa de a intra ca cântăreţ la Mănăstirea Cozia. Şi va încheia, probabil lăsat convins, cu hotărârea ce o va pronunţa în faţa ierarhului:

– Preasfinţia Voastră, fac ascultare de această chemare!

După două săptămâni de iniţiere în viitoarea funcţie, pentru doi ani tânărul Nicolae va ocupa funcţia de valet pe lângă Preasfinţitul Iosif Gafton, episcop intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ, la 28 noiembrie 1942, devenit Arhiereu-vicar al Patriarhiei Române, cu titlul „Sinaitul”, în sfârşitul anului 1943, aşezat pe scaunul episcopal de la Curtea de Argeş, în ianuarie 1944 şi reînscăunat după contopirea Episcopiilor Argşeului şi Râmnicului, în 27 martie 1949, la Râmnicu Vâlcea[2].

În 1961, cu ocazia unei înmormântări a unui Părinte Diacon, ce slujise la Episcopie, tânărul Nicolae va ajunge pentru prima dată să cunoască Mănăstirea Curtea de Argeş, locul înmormântării.

Cu această împrejurare, Nicolae va fi auzit, cumva, de egumenul mănăstirii, Preasfinţitul Pavel, şi care, arătându-se plăcut surprins de calităţile muzicale ale viitorului duhovnic de la Prislop, va zice:

– Ei, ce mi-ar trebui aici un cântăreţ!

…Iar până în toamna lui 1967, tânărul Nicolae se va bucura de poziţia de cântăreţ al acestei mănăstiri.

Referitor la viitoarea sa soţie, Părintele Nifon Boboia a mărturisit că s-a întâmplat să o cunoască pe când era cântăreţ la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Astfel, domnişoara Ana, ce era însoţită de o mătuşă, ajungând la mănăstire în ajunul Adormirii Maicii Domnului, a fost surprinsă de cântăreţul Nicolae la Racla cu Sfinte Moaşte ale Sfintei Filofteia, „rugându-se cu foc şi plângând”, tânărul zicându-şi în inima sa: „Dacă ar fi să mă căsătoresc, aşa ar trebui să-mi fie o fată”.

La acea vreme, cântăreţul Nicolae se ocupa, aşa cum se cerea legea, cu trecerea într-un registru a pelerinilor. Iar în noaptea de 14 spre 15 august, domnişoara Ana cu mătuşa sa au ieşit ultimele din Biserica Mănăstirii. Pentru că locurile de cazare pentru pelerini se epuizaseră, Nicolae le-a oferit acestora posibilitatea să înnopteze în chilia lui, aceasta pentru că exista o înţelegere a lui cu Fratele Sofronie – cel ce se ocupa cu partea administrativă –, ca în cazul în care s-ar fi întâmplat să nu mai fie locuri de cazare, unul dintre ei să-şi ofere camera pelerinilor rămaşi pe dinafară, cel rămas astfel fără cameră urmând să treacă, pentru înnoptare, în chilia celuilalt.

În dimineaţa următoarei zile, dorind să ia ceva din camera sa, cântăreţul Nicolae o va găsi pe Ana ştergând praful, prin iniţierea unui mic dialog Nicolae înţelegând că Ana nu este căsătorită – cum greşit dădea să creadă –, totodată, recunoscându-i fetei cum că a văzut la ea că este profund religioasă şi precum este ea, aşa ar trebui să aibă o soţie.

Şi s-a întâmplat să ca cei doi să corespondeze un pic, interval în care cântăreţul Nicolae va primi vizita mamei sale şi căreia îi va povesti de fată, mama dându-şi acceptul pentru o posibilă căsătorie între ei, dar cu condiţia ca fiul ei să se facă preot…

Avându-se în vedere condiţiile grele impuse celor din mănăstiri prin Decretul 410 din 1959, care nu încuraja deloc înrolarea de noi suflete în obştile acestora, şi după ce Preasfinţitul Pavel Şerpe, o va cunoaşte, la rându-i, pe Ana, revenită pe la mănăstirea din Curtea de Argeş, în însoţirea fratelui său, Popoviciu, seminarist la Cluj, într-o perioadă de Săptămâna Patimilor, va întări şi Preasfinţia Sa ideea de căsătorie a cântăreţului Nicolae.

La ceva timp, s-a întâmplat ca Mitropolitul Banatului, Înalt Preasfinţitul Nicolae Corneanu, să vină la Mănăstirea Curtea de Argeş pentru Cursurile de îndrumare a preoţilor din toată ţara şi, trecând prin Paraclis, la cântarea „Pe Stăpânul”, să-l audă şi acesta cu încântare pe tânărul Nicolae, întrebând despre el dacă e teolog ori ce e cu el?!...

Va răspunde fostul Vicar-patriarhal, ajuns în jurul anilor 1950 şi Stareţ al Mănăstirii Neamţ şi director al seminarului de la Neamţ, Preasfinţitul Pavel Şerpe[3]:

– Înalt Preasfinţia Voastră, e numai cântăreţ. Dar pentru că aţi întrebat, e un prilej de a vă spune că i-am recomandat să facă seminarul şi să se căsătorească.

Înalt Preasfinţitul Nicolae Corneanu, în acea vreme căuta un administrator pentru Casa Episcopală din Caransebeş, astfel că va înainta cântăreţului propunerea să urmeze seminarul teologic, dar cu începere de la anul trei, primii doi ani fiind echivalaţi cu Şcoala de Cântăreţi, pe care tânărul Nicolae o urmase în cadrul Mănăstirii Cozia.

Cântăreţul va accepta, din toamna anului 1967 intrând pe noua funcţie de administrator la Caransebeş. În anul 1968, se va căsători cu Ana, născută în Sebeşul de Sus, în luna aprilie 1941, şi va absolvi seminarul teologic în cursul anului 1971.

La îndemnul consilierului cultural al Mitropoliei Banatului, Părintele Mureşan, proaspătul absolvent va face cerere pentru Parohia Bichigi, de lângă oraşul Făget, judeţul Timiş, iar între 1971 şi 1978, va fi preot al acestei parohii, pe care o va găsi cu biserica necesitând serioase lucrări de reparaţie, fără casă parohială şi cu Crucea de pe Clopotniţă stând să cadă.

Pentru început, va închiria de la o văduvă baptistă – în zonă locuind 75 familii de protestanţi, ce aveau două case de adunare oficiale – o casă nelocuită, situată la intrarea în localitate, iar în anul 1974, va cumpăra, de la un penticostal, o casă aflată în faţa Bisericii, cu destinaţia de a o face Casă Parohială, preţul de 79 mii de lei acoperind şi intabularea acesteia.

După ce se vor fi cheltuit alte 50 de mii de lei, în anul 1973, preotul Nicolae Boboia împreună cu enoriaşii Parohiei Bichigi vor finaliza şi lucrările de restaurare a Bisericii.

Şi, „într-o sâmbătă seara – după cum şi-a amintit actualul duhovnic de la Prislop –, când au ajuns meşterii să îndrept Crucea de pe Turla Clopotniţei, care cândva era gata, gata să cadă, am dat o lacrimă şi am zis:

– Ai biruit, Hristoase!”

Într-o următoare etapă, cuprinsă între anii 1978 şi 2003, va fi preot paroh la Porumbacu de Sus, în judeţul Sibiu, unde va intra în locul cumnatului său, Preotul Ioan, după ce acesta murise electrocutat la o betonieră defectă, în timpul ce încerca să restaureze casa părintească, din Avrig, iar, în ziua înmormântării, credincioşii, rămaşi astfel fără preot, îi vor cere cu insistenţă să facă acest lucru.

Având în vedere că la acea vreme era destul de greu să se treacă dintr-o eparhie în alta, trebuie menţionat că un rol important în mutarea Preotului Nicolae Boboia, de la Bichigi la Porumbacu de Sus, l-a avut şi Constantin Frâncu, împuternicitul Departamentului Cultelor, din acea vreme, şi, totodată, fiu al localităţii Porumbacu de Sus, care se stabilise la Sibiu.

La trecerea dintre ani, anul 1977 fiind schimbat cu 1978, Preotul Boboia va oficia slujba de Tedeum în Biserica noii sale parohii.

Va slujii la Porumbacu de Sus pentru încă 25 de ani, când, în noiembrie 2002, pe poziţia sa venind „vrednicul” Preot Nicolae Ancău, moţ.

Împreună cu Preoteasa Ana, Părintele Nicolae va avea 4 copii:

- Părintele Nicolae (Nicuşor), născut la începutul anului 1970, în Caransebeş, în prezent preot la Hunedoara, unde a pus temeliile noii Biserici „Sfântul Spiridon” – şi la care s-au finalizat doar lucrările Paraclisului –, căsătorit cu Mihaela, împreună cu care are 5 copii (un băiat şi 4 fete), toţi, aplecaţi spre a deveni muzicieni;

- Ieromonahul Gheorghe (Grigore, mirean), născut în sfârşitul anului 1973, încadrat în obştea Mănăstirii Jacul Românesc, din judeţul Mureş, astăzi stareţ al acestei mănăstiri[4];

- Măicuţa Teodula, (născută Filoteia), venită pe lume în luna septembrie a anului 1975, care, după ce s-a aflat, începând cu anul 2002, pentru 10 ani, în obştea Mănăstirii Râmeţ, din 2012 va ajunge la Mănăstirea Tisa Silivestri, din judeţul Bacău;

- Anişoara, mezina familiei, născută în anul 1977, trecută la Domnul la puţin după împlinirea vârstei de 8 ani.

Preoteasa Ana, după o operaţie de cancer, făcută la Cluj, a mai trăit 4 luni, iar în anul 2002, la începutul Postului Mare, a adormit în Domnul, Preoteasa fiind înmormântată la Râmeţ.

În septembrie 2005, rugat fiind de Maica Stareţă Pavelida Munteanu, Părintele Nicolae – ce a primit numele Nifon prin trecerea la călugărie – a venit pentru 10 zile, să fie de ajutor la Mănăstirea Prislop. Perioadă la care s-a adăugat încă 10 zile. Ca la o lună să vină propunerea de a rămâne de tot.

Iar până la urmă va accepta şi să devină duhovnic al Mănăstirii Prislop.

De când a sosit la Prislop, Duhovnicul Nifon a săvârşit în mod zilnic Sfânta Liturghie, cu excepţia a câtorva zile, în care a mers la Muntele Athos, aici, la Schitul Prodromu, întâlnindu-se cu bucuria de a sluji împreună cu vechiul său coleg de la Curtea de Argeş, cu Stareţul Petroniu.