Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 5965

Itinerarul unei călătorii extraordinare (1)

Pr. Dr. Adrian Magda
Tags: ;
Itinerarul unei călătorii extraordinare (1)

Nu puţini sunt cei pasionaţi de călătorii. Cei mai mulţi le iubesc pentru că te scot din monotonie şi îţi dau posibilitatea de a vedea locuri interesante, de a cunoaşte obiceiuri şi stiluri de viaţă ale altor oameni şi, nu în ultimul rând, de a stabili relaţii de prietenie cu persoanele încântătoare pe care le întâlneşti. În general, călătoriile te îmbogăţesc şi te schimbă puţin câte puţin.

Dar, ce este, sau ce poate fi o călătorie? În înţelesul comun, călătoria este un drum pe care îl face cineva într-un loc îndepărtat. A face o călătorie presupune o acţiune complexă, care trebuie pregătită dinainte (alegerea destinaţiei, identificarea mijlocului de călătorie, procurarea lucrurilor necesare, fixarea datei şi a orei plecării etc.), apoi dusă la bun sfârşit (participarea, acţiunea în sine de a te deplasa).

Acest articol îţi propune, însă, un alt gen de călătorie decât cel la care te-ai putea gândi instinctiv. O călătorie „în duh”, dar, totuşi, nu imaginară. O să călătorim pe jos şi vom fi foarte prudenţi, pentru că trebuie să străbatem zone periculoase. Particularitatea acestei călătorii este aceea că itinerariul este format din 10 locuri-cheie, care îl trimit pe călător de la un obiectiv la altul „de la sine”, într-un mod firesc. Ca să fie mai simplu, o să numim locurile-cheie Duminici, ca acele zile din calendar pe care le aştepţi cu atâta nerăbdare după fiecare săptămână de mers la serviciu. Şi, ca să îţi stârnesc interesul, o să îţi spun că toţi călătorii beneficiază de Ghid. Un Ghid care, deşi se oferă gratis, este extrem de bine informat, amabil, politicos şi foarte discret. Îl cheamă Iisus Hristos, dar toţi îi zic „Domnul”. El are şi sarcina de a ne trece prin locurile periculoase de care ziceam.

Pregătirile

În acest an pregătirile pentru călătorie au început din 5 februarie, mai repede decât anul trecut, însă au fost ani (2010, de ex.) în care au început chiar mai devreme, pe 24 ianuarie, şi, totuşi, asta nu a influenţat cu nimic călătoria. Deci, trebuie să ne grăbim dacă vrem să mergem anul acesta. Pregătirile pentru călătorie nu sunt tocmai simple, pentru că trebuie să te gândeşti bine ce iei cu tine şi la ce renunţi. Ca că să te poţi hotărî mai uşor, vom parcurge 3 locuri-cheie, pentru a ne procura cele necesare.

Primele două au fost numite după cei care au trecut mai întâi pe acolo: un vameş, un fariseu şi un tânăr care era mai-mai să-şi piardă viaţa, dacă nu l-ar fi salvat taică-său. De aceea, duminicile acestea au fost numite „a vameşului şi a fariseului” şi „a întoarcerii fiului risipitor”. De la fariseu am aflat că niciunul din cei care au pornit călătoria cu fruntea semeaţă nu a ajuns la destinaţie. Mândria îţi blochează calea şi nu poţi merge înainte decât dacă faci rost de ceea ce a găsit vameşul: o unealtă care se numeşte „smerenie” şi care îi place cel mai mult Domnului. Dacă o ai la tine poţi trece prin locurile primejdioase pe unde cei care s-au semeţit şi s-au bizuit numai pe puterile lor s-au împotmolit, iar unii au şi murit. Când ne vom întâlni cu Fiul Risipitor nu trebuie să spui nimic. Doar stai şi asculţi. Din povestea lui îţi vei da seama că este foarte primejdios să te îndepărtezi de Ghid. El a păţit-o cu mulţi ani în urmă, când şi-a luat averea de acasă şi a plecat departe, trăind câţiva ani în petreceri şi dezmăţ. După ce i s-au terminat banii era să moară de foame, pentru că l-au părăsit cei care a crezut că-i sunt prieteni, dar care se întâlneau cu el numai din interes, pentru că le dădea de toate. Deci, să ţii minte că trebuie să stai mereu aproape de Ghid şi să nu faci nimic fără să-L întrebi, deoarece sunt în unele părţi nisipuri mişcătoare ce la prima vedere nu par periculoase, dar dacă păşeşti în ele te duci la fund. Dacă se întâmplă vreodată să te afunzi în vreunul, strigă repede şi tare pe Domnul. Numai El se bagă în asemenea locuri.

Al treilea loc în care vom merge are un nume sinistru. Se numeşte „duminica înfricoşătoarei judecăţi”. Acolo zic Bătrânii că trebuie să înveţe omul necopt la inimă cum să se ferească de pericolele ce-l pasc de-a lungul călătoriei. O să fim cu ochii-n patru când vom ajunge.

 

Călătoria

După ce vom renunţa la semeţie şi ne vom înarma cu smerenie, cunoscând mare parte din pericolele care ne pasc, dar ştiind că multe altele, neprevăzute, pot interveni, vom porni la drum.

O veste bună este aceea că nu ai nevoie de prea multe provizii de hrană. Mâncarea multă şi, în special, hrana de provenienţă animală, te face să îţi pierzi controlul, devii greoi la mers şi te face pradă sigură tâlharilor care-i pândesc pe călători. Bătrânii îi numesc pe aceşti tâlhari „păcate”, pentru că le fură minţile călătorilor şi îi întoarce împotriva Ghidului. Dar nu ei sunt cei mai periculoşi, ci şeful lor care îi coordonează, căruia i se spune Diavolul, dar care, de fapt, are mai multe nume. Oricum, nu este bine să-i rosteşti numele nici în glumă. Se spune că te aude şi crede că îl chemi. De altfel, acum două mii de ani, unora le-a sucit minţile încât l-au omorât pe Ghid. Dar a înviat şi i-a uimit pe toţi când a ieşit din mormânt fără să rupă sigiliul. Aşa am aflat că Ghidul este Fiul lui Dumnezeu din Cer, întrupat pe pământ. Era să uit un amănunt important: Ghidul nu poate fi văzut de călători. Mulţi zic că nici nu ar exista, dar cei care au călătorit cu El I-au simţit prezenţa şi au fost salvaţi de El din cele mai cumplite primejdii.

Deci, nu mâncăm carne sau alte produse animale cât călătorim, iar din celelalte şi din pâine luăm doar câte puţin. O să ne hrănim, însă, cu frumuseţile pe care le vom vedea pe drum, pentru că Ghidul zice că „nu numai cu pâine va trăi omul”.


Arma secretă

Primul loc interesant de văzut se numeşte „Duminica izgonirii lui Adam din Rai”. Din cărţile scrise de înaintaşii Bătrânilor, cărora li se spune „Drepţi” şi „Profeţi”, am aflat că la începutul lumii comandantul tâlharilor, deghizat în şarpe, l-a păcălit pe Adam, primul om creat de Tatăl Ghidului, spunându-i că poate să devină nemuritor şi puternic dacă mănâncă un anumit fruct, de la care Tatăl îi spusese să se abţină. Săracul Adam, abia după ce a gustat fructul şi-a dat seama că a fost păcălit de Diavol. Din păcate, a trebuit să-şi primească răsplata neascultării. Ştii, Adam avea tot ce-i cerea inima, de aceea nu avea idee cum e să n-ai… Parcă i s-ar fi urât cu binele, nu-l înţeleg. Atunci Tatăl, Atotputernicul, a lăsat lege ca oamenii să aibă zile în care postesc, pentru ca să-şi domolească pornirile pătimaşe ale trupului şi gândurile care îi duc la pierzanie. Sunt sigur că acum te întrebi ce s-ar fi întâmplat dacă Adam ar fi postit în Rai…

Din locul acesta drumul se îngustează şi devine mai aspru. Orice vei vedea pe drum, să nu te revolţi. Priveşte şi învaţă. Şi fii cu ochii-n patru la tâlhari. Vor încerca să ne ia banii şi apoi viaţa. Dacă n-ar fi descoperit Bătrânii arma secretă, oamenii ar fi pierit de mult. Ştii piesa aceea grea pe care ţi-am pus-o în rucsac la plecare? Aceea e. Arma au numit-o Bătrânii „iertare” şi de câte ori o foloseşti, tâlharii dispar din faţa ta şi tu îţi recapeţi lucrurile furate. Funcţionează de fiecare dată, dar nu o folosesc prea mulţi pentru că e greu de dus.

 

Lemnele numite „icoane”

Hai să mergem mai departe, că nu mai e mult până la locul încărcat de istorie numit „Duminica Ortodoxiei”. Îţi spuneam că acum mulţi ani Ghidul a trăit pe pământ. S-a născut aşa cum m-am născut şi eu, şi tu, a crescut lângă părinţii lui şi a călătorit destul de mult, încă de când era mic. Poţi crede că la numai câteva săptămâni părinţii au plecat cu El în Egipt? Deşi părea firav, când a crescut mare i-a întrecut pe toţi în forţă. Stai aşa, nu am vrut să zic că avea muşchi. Dar când dădea mâna cu vreun paralizat îl ridica şi-l făcea să meargă pe picioarele lui; când punea El mâna pe bolnavi, se vindecau; orbii începeau să vadă şi chiar a fost văzut înviind un mort de 4 zile, intrat în putrefacţie. Păcat că la scurt timp oamenii invidioşi L-au omorât chiar pe El. E clar că i-a lăsat El… Aşa au văzut ei că nu e de joacă cu Domnul, pentru că la trei zile după ce l-au ucis, S-a înviat pe Sine. Dar nu i-a pedepsit, căci are suflet mare. Locul Lui nu era pe pământ, de aceea S-a întors în Cer. De acolo vede mai bine ce se întâmplă pe pământ. Cei care L-au iubit, n-au putut suporta, însă, despărţirea, aşa că i-au pictat Chipul pe bucăţi de lemn, ca să-l vadă aievea, nu doar să se gândească cum era când le vorbea. Lemnele acelea le-au numit „icoane” pentru că în greacă icoană înseamnă ceva care seamănă cu un model după care a fost făcut. Mulţi s-au împotrivit atunci, iar unii ziceau că nu e bine să cinsteşti Icoana. Multe icoane au fost distruse din ură. Bătrânii, însă, ajutaţi de o împărăteasă credincioasă, Teodora din Bizanţ, au reuşit să repună icoanele la loc de cinste, în anul 842. De atunci locul acesta se numeşte „Duminica Ortodoxiei”, adică a biruinţei credinţei celei adevărate împotriva necredincioşilor.

 

Ochiul nevăzut

Am zăbovit cam mult aici, aşa că s-ar putea să nu avem prea mult timp de vizitat la locul numit „Duminica Sfântului Grigorie Palama”. Nici n-o să fie nevoie de prea mult, pentru că îţi pot povesti pe scurt. Sfântul Grigorie este unul dintre Bătrâni. El L-a cunoscut foarte bine pe Ghid, cu toate că a trăit după 1300 de ani de la moartea Acestuia. Mai bine zis, Îi simţea prezenţa într-un mod unic. Mai mult, a descoperit că Atotputernicul a trimis în lume o P utere care să călăuzească lumea. O energie cum spunem noi azi. Dar nici ea nu se poate vedea cu ochiul. Grigorie a arătat lumii că atunci când ochiul biologic al omului se închide şi omul nu mai organizează „flagranturi” ca să-l prindă şi să-l vadă în carne şi oase pe Ghid, se deschide un alt Ochi în sufletul omului, care nu se vede, dar care poate pătrunde dincolo de ceea ce a descoperit omul vreodată. Acesta este Ochiul Credinţei. Poţi crede că nici NASA nu a reuşit aşa ceva? Şi asta pentru că Puterea de care-ţi vorbesc nu este şi nici nu poate fi creată. O aruncă, însă, peste oameni Tatăl, căci altfel oamenii ar muri. Secretul ca să o primeşti şi tu este o rugăciune păstrată cu respect de Bătrâni: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă. Ţine minte, aşa trebuie să activezi Puterea. Nu trebuie să laşi garda jos nici o secundă, pentru că primejdiile se ţin lanţ şi nu ştii când devii victimă.

 

A doua armă secretă

Simţi cum te prăjeşte arşiţa şi te roade stomacul de foame? Nu te speria, nu e din cauza postului. E doar una din metodele de descurajare folosite de tâlhari. Ei profită de faptul că îţi pot influenţa gândurile, de aceea încearcă să te facă să crezi că o să mori dacă continui să posteşti. Nu uita, zi „Doamne Iisuse”, că aşa nu mai au putere asupra ta şi îi biruieşti. Dar fii atent, ca să simţi cu adevărat că nu suntem singuri, ne apropiem de locul numit „Duminica Sfintei Cruci”. Îţi spuneam că Domnul a fost omorât de oamenii răi. Nu s-au mulţumit, săracii de ei, să-l bată. L-au ridicat pe o cruce de lemn şi l-au pironit în cuie. A fost o privelişte cumplită. Închipuie-ţi că mama Lui era acolo. Când am spus că a înviat nu am glumit. Dar, pentru că după aceea S-a înălţat la Cer, ne-a lăsat o armă cu care să ne apărăm de atacurile oamenilor vicleni şi de tâlhari. Fă-ţi o Cruce mare peste tine şi o să descoperi care este arma secretă. Aşa să faci şi cu celelalte lucruri ale tale, ca să le protejezi de tâlhari: binecuvântează-le cu Crucea.

 

Scara dintre lumi

Bine că nu am uitat binoclul. Scara aceea care se zăreşte în depărtare are vârful înfipt în cer. Priveşte-o! Datorită ei, locul acela se numeşte „Duminica Sfântului Ioan Scărarul”. Şi el este unul dintre Bătrâni. El a descoperit că sunt 30 de trepte pe care trebuie să urce oamenii de pe pământ la Cer. Dacă te gândeşti, nu sunt cu mult mai multe trepte decât ai urca de la parter la etajul întâi al unui bloc, dar e ciudat că sunt doar puţini cei care reuşesc să urce fără să cadă, împiedicându-se. Am auzit că unii ar fi căzut chiar de pe ultima treaptă, când aproape ajunseseră sus.

În următorul obiectiv al călătoriei noastre o să întâlnim o persoană care a urcat scara şi a ajuns Sus. Cu poticniri, e drept, dar a avut voinţă, nu glumă. Nu a fost interesată de Scară de la bun început, ba chiar a fost folosită de tâlhari ca unealtă de corupţie, ca să-i tragă pe oameni jos de pe Scară. Pentru că era o femeie frumoasă, le spunea bărbaţilor că e mai bine să stea cu ea pe pământ, decât să se plictisească în Cer. Până o dată, când a chemat-o în Biserică Maica Domnului pe care L-au omorât oamenii. Chemarea Măicuţei a fost ca un magnet pentru Maria. Nimeni nu ar fi crezut că ar fi interesată de o asemenea propunere. Trecuse de atâtea ori nepăsătoare pe lângă biserică până atunci. Dar, crede-mă, nici tâlharii nu au stat cu mâinile în sân. Să fi văzut cum o ardeau cu poftele trupului şi cum o mai chinuiau cu gândul la zilele de demult, petrecute în dezmierdări… Au sleit-o de puteri şi au transformat-o într-o umbră de om. Numai cu postul a scăpat de necazuri. Şi cu invocările energiei necreate de care spuneam: „Doamne Iisuse, miluieşte-mă”. Locul acesta se numeşte „Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca”. Ne mai desparte doar o Duminică de finalul călătoriei noastre, dar, pentru ca să parcurgem itinerarul nostru în timp real, vom continua călătoria în numărul următor.

Pr. Adrian Magda

 

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 61 - februarie 2012

22-02-2012
De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu