Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 1859

Știri interne - iulie 2016 (RO)

Tags: ;

 

Situația de la Berevoiești, Argeș – Apel la responsabilitate și solidaritate comunitară

Patriarhia Română a aflat cu  profundă mâhnire de situația dramatică din comuna Berevoiești, județul Argeș, unde câteva zeci de persoane, inclusiv minori, au fost sechestrate și supuse unui regim inuman de sclavie. Este deplorabil că autorii acestor fapte incalificabile s-au pretat fără nici un scrupul la acte total incompatibile cu morala creștină și cu demnitatea persoanei. Ne exprimăm speranța că membrii comunității din această localitate argeșeană și autoritățile locale (Primăria, Poliția, Școala și Biserica) vor manifesta solidaritate în sprijinirea victimelor pentru a depăși momentele dificile prin care trec acum, până când factorii responsabili vor găsi o soluție pentru fiecare caz în parte. Îndemnăm comunitățile locale să reacționeze prompt de fiecare dată când apar cazuri flagrante de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, ale legii și ale moralei publice. Recomandăm preoților să sesizeze întotdeauna asemenea situații grave și să intensifice activitatea pastorală cu scopul prevenirii faptelor antisociale, al promovării și consolidării valorilor morale creștine în comunitate. Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Mitropolia Banatului a achiziționat o locuință pentru un deținut cu patru copii

Mitropolia Banatului a achiziţionat o locuinţă pentru un deţinut de la Penitenciarul Timişoara a cărui familie, soţia împreună cu cei patru copii, s-a confruntat cu multe lipsuri şi probleme familiale foarte grave. Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat la 14 iulie 2016 de către soţi, după cum se precizează într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Timişoarei. "Întrucât persoana privată de libertate va fi eliberată din penitenciar peste 4 -5 luni de zile, adică în prag de iarnă, fiind pus în situaţia de a nu avea un adăpost deasupra capului pentru el şi familia sa, Centrul nostru eparhial s-a implicat în această acţiune umanitară atât de necesară celor şase suflete", se precizează în comunicatul de presă.

Locuinţa va fi amenajată cu sprijinul Arhiepiscopiei Timişoarei şi va fi dotată cu toate cele necesare traiului zilnic. Totodată, având în vedere faptul că imobilul se află într-o localitate care are şi şcoală generală, cei patru copii pot fi înscrişi din toamnă în sistemul educaţional. În contractul de vânzare-cumpărare este specificată o clauză privind interdicţia de înstrăinare, grevare, restructurare şi demolare pe o perioadă de zece ani, care urmează a fi notată în cartea funciară. Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei a aflat de acest caz în urma unei solicitări adresate conducerii Penitenciarului Timişoara pentru a fi identificaţi deţinuţii care se confruntă cu probleme sociale deosebite, care au familii numeroase şi nu posedă locuinţă. Ca urmare a situaţiei primite au fost contactaţi preoţii parohi din localităţile de domiciliu ale deţinuţilor şi, în primă etapă, familiilor acelora le-au fost dăruite haine, încălţăminte şi alimente cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului (anul 2016).

Patriarhia Română condamnă atacul terorist de Ziua Națională a Franței

Patriarhia Română condamnă atacul terorist de la Nisa, din 14 iulie 2016, act abominabil care a cauzat moartea a 84 de persoane şi rănirea a peste 100, printre care şi doi cetăţeni români. Biserica Ortodoxă Română respinge orice formă de violenţă şi extremism care produce victime în rândul populaţiei nevinovate şi contribuie la instaurarea unui climat nefiresc de teamă, neîncredere şi nesiguranţă între oameni. În aceste momente grele, ne rugăm pentru odihna sufletelor celor ucişi, însănătoşirea grabnică a celor răniţi şi ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea cu poporul francez din nou greu încercat. Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române, Foto: AFP / Valery Hache

Linkuri la ȘTIRI:

Mesaj din SUA pentru România. Punctul de vedere oficial al SUA cu privire la prezentul si viitorul Romaniei 

Rusia a ridicat al doilea monument în cinstea eroilor români căzuți în Al doilea Război Mondial

Mitropolitul Banatului, îndemn la UNIRE cu Basarabia

Mamele cer o lege pentru alăptatul în spațiul public

Cinci ani de la moartea Părintelui Arsenie Papacioc. Bărbatul și femeia au fost creați de Dumnezeu cu un scop bine defintit

18 Iulie, Moartea Reginei Maria. Pe ultimul drum, Armata română i-a oferit un salut unic

Cum arăta România anilor 30, văzută prin obiectivul unui fotograf german

Misterul Sarmizegetusei, descifrat de trei braşoveni

18-07-2016


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu