Călăuziri spre Înţelepciune. O carte pentru tineri şi nu numai - Pr.dr. Vasile Gafton (CARTE)

Prolog – introducere şi prezentare

            Încă de la bun început, doresc să recunosc faptul şi să dezvălui adevărul că am apreciat întotdeauna, activitatea, bogată, frumoasă, densă, binecuvântată şi consistentă, multiplă, îmbelşugată şi variată a Părintelui Protopop Dr. Vasile Gafton, articolele, interviurile pe care le-a acordat sau discursurile şi predicile pe care le-a susţinut, in diferite împrejurări şi cu diferite ocazii, altfel spus, toată activitatea sa pastoral - misionară, caracterul şi cultura foarte vastă şi solidă de care dispune, de asemenea (şi) dragostea sfinţiei sale pentru cultura, arta şi spiritualitatea autentică!...

Sunt de-a dreptul mişcat şi impresionat de capacitatea şi puterea preacucerniciei sale de muncă susţinută, pe care o desfăşoară, cu timp şi fără timp, şi bine face că are această atitudine faţă de viaţă, faţă de semenii si cunoscuţii săi, care nu sunt puţini şi care, dacă sunt sinceri şi oneşti, îl apreciază şi îl admiră foarte mult, fiindu-i cât se poate de recunoscători, aşa cum încerc să-i fiu şi eu!...

Astfel bunăoară, la Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a apărut recent lucrarea „Călăuziri spre «înțelepciune». O carte pentru tineri și nu numai”, scrisă de Părintele Dr. Vasile Gafton - Protopop de Avrig, județul Sibiu.

Lucrarea a apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Laurențiu Streza - Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Lucrarea Părintelui Vasile Gafton face parte din publicațiile apărute la Sibiu în „Anul omagial al educației tineretului ortodox” și se adresează în mod special celor care încearcă să găsească sensurile profunde ale Sfintelor Scripturi, în special în Cartea Psalmilor.

Căci, dintre scrierile biblice vechitestamentare, Psaltirea este în mod sigur cea mai populară. Ea a rămas ceea ce a fost de la început: o carte a sufletului credincioşilor. Mântuitorul Iisus Hristos însuşi a vorbit despre ea ca despre o scriere reprezentativă, atunci când adresându-se Apostolilor Săi, după înviere, le-a adus aminte că se cuvenea să se împlinească toate cele scrise despre El în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi (Luca 24, 44).

În contextul în care au fost amplasaţi aici de către Domnul nostru Iisus Hristos, Psalmii reprezintă cea de a treia grupă de cărţi din Biblia ebraică, a haghiografelor sau chetuvim (în traducere - celelalte scrieri ce rămân neâncadrate în primele două grupe: Legea şi Profeţii). Psaltirea fiind cea mai cunoscută dintre acestea, este amintită în locul lor.

Niciodată această lucrare n-a încetat să se afle în centrul preocupărilor celor dornici de pocainţă şi mântuire. Interesul prioritar de care s-a bucurat permanent este determinat de bogaţia şi, în egală măsură, de frumuseţea cuprinsului ei.

Sfântul Vasile cel Mare evidenţiază aceste alese calităţi ce caracterizează Psaltirea, atunci când scrie în Comentariul său la Psalmi următoarele: "Într-adevăr, altceva ne învaţă Profeţii, altceva Istoricii, altceva Legea, altceva... Proverbele.

Cartea Psalmilor însă cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor din toate. Ea prooroceşte cele viitoare, face aluzii istorice, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ce să spunem, într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la îndemana fiecăruia, după sârguinţa lui, tot ceea ce îi este de folos".

Într-alt loc, acelaşi Sfânt Părinte ne oferă şi aceste interesante consideraţii asupra Psalmilor, scriind: "Câtă învăţătură nu poate cineva agonisi din Psaltire? Mareţia bărbăţiei, exactitatea dreptăţii, însemnătătea înfrânării, desăvârşirea judecăţii, chipul în care să se mântuiască, dreapta măsură a răbdării, într-un cuvânt, tot felul de binefaceri. Numai aici poate găsi cineva teologia cea desăvârşită, aici profeţiile despre întrupare, aici ameninţarea judecăţii celei veşnice, aici nădejdea învierii, aici teama de iad, aici făgăduinţa măririi ce ne aşteaptă şi descoperirea tainelor celor neajunse. Toate acestea se gasesc in Psaltire ca intr-un mare si bogat tezaur".

După Sfântul Atanasie cel Mare, Psaltirea "cuprinde în sine zugrăvite toate simţămintele oricărui suflet omenesc, schimbările şi înnoirile lui, aşa încât dacă cineva voieşte, poate să-şi ia şi să-şi însuşească zugrăvirea ce i se potriveşte".

Pentru Sfântul Ambrozie, această frumoasă carte este "glasul Bisericii în mărturisirea prin cântare a credinţei celei una".

La fel de elogios grăieşte despre Psaltire şi Sfântul Ioan Hrisostom, când spune: "Toate Scripturile sunt sfinte, dar Psalmii au ceva mai mult". Casiodor numeşte Psaltirea "fântâna nestricată" ce izvorăşte veşnic apa cea vie a mântuirii.

Varietatea cuprinsului Psaltirii ne îndreptăţeşte să spunem că de altfel nici nu avem de a face cu o carte în accepţiunea obişnuită a acestui cuvânt, adică cu o scriere unitară în alcătuirea ei, ci mai degrabă cu o colecţie de texte de o mare diversitate: cântări religioase, imne, meditaţii, rugăciuni etc, apărute în epoci diferite şi din inspiraţia mai multor autori.

În total sunt 150 de astfel de texte. Se cuvine însă precizat că în afară de textele din această colecţie mai întâlnim presărate şi în celelalte cărţi ale Bibliei, bucăţi literare similare cărora le putem atribui, fără nici o ezitare, numirea de psalmi. Spre exemplificare amintim: Cântarea lui Moise din Ieşire cap. 15 ; altă cântare a lui Moise din Deuteronom cap. 32, 1-43; Cântarea Deborei şi a lui Barac din Jud. cap. 5; Cântarea Anei din I Sam. cap. I, 1-10, Cântarea de mulţumire a lui David pentru izbăvirea de vrajmaşi din II Sam. cap. 22; Psalmul de laudă al lui David din I Cronici cap. 16, 8-36; Cântarea de mulţumire din Isaia cap. 12, 4-6; altă Cântare de mulţumire din cartea aceluiaşi profet, cap. 25; Cântarea celor răscumparaţi, din Isaia cap. 26; altă Cântare din Isaia cap. 42, 10-12; Rugăciunea din Ier. cap. 3, 22-25; alte rugăciuni din cartea aceluiaşi profet de la cap. 10, 23-25;  16, 19-20;  18, 19-22; 20, 12-18; Rugăciunea de izbăvire a lui Iona din cap. 2 al cărţii cu acelaşi nume; Psalmul din Miheia cap. 7, 7-10; tânguirile din Plângeri cap. 3 şi 5; Psalmii din Iov cap. 5, 9-27; 12, 13-25, etc.

Mai bine cunoscuţi şi mai des utilizaţi în cadrul cultului public şi în rugăciunile particulare rămân însă cei 150 de Psalmi care alcătuiesc cuprinsul Psaltirii. Ei constituie cea mai preferată lectura a credincioşilor. Sunt izvorul cel mai îmbelşugat de cugetări înalte şi de sfătuiri folositoare pentru binele sufletesc, personal şi comunitar.

Ca atare, Psaltirea este o carte care a ocupat şi ocupă un loc important şi central în spiritualitatea ortodoxă şi, de aceea, se cuvine să o preţuim, să o cultivăm şi să o utilizam şi noi precum au preţuit-o şi au folosit-o înaintaşii, moşii şi strămoşii noştri, secole de-a rândul până astăzi.

Deci, valoarea și profunzimea de sens din cele mai frumoase pasaje scripturistice ale Vechiului Testament oferă până în prezent inepuizabile surse de meditație pentru tineri și pentru toți credincioșii aflați în permanentă căutare a adevăratei înțele­pciuni.

Astfel, Părintele Protopop Dr. Vasile Gafton încearcă prin lucrarea apărută, recent, la Sibiu să deschidă cititorilor noi perspective și căi spre a găsi în Psalmi răspunsurile pe care nu le pot afla în alte scrieri.

Cu alte cuvinte, „Cititorul nu are dinainte un studiu asupra Psalmilor sau asupra adevărului, nu are dinainte o scriere care vrea să demonstreze neapărat ceva, ci textele colectate aici sunt concretizarea în formă scrisă a unui șir de «cuvinte» rostite în Postul Mare al anului 2015.

Nefiind suficient de extinse pentru a constitui ele singure o lucrare de întinderea unui volum, am completat aceste «cuvinte» cu câteva articole și meditații care au atins frontal sau, pe alocuri, doar tangențial problema înțelepciunii.

Nici aceste «cuvinte», meditații și articole nu au fost generate dintr-un sentiment de prea mare siguranță personală sau de pricepere dobândite într-o solitudine extatică și total ruptă de realitate, ci, dimpotrivă, au fost motivate mai degrabă de dorința de a arăta, atât cât ne-a stat nouă în putere, pe baza unor scrieri ale Sfinților Părinți, ale unor autori religioși și chiar ale unor cercetători din domenii umaniste și științifice, dar și pe baza unor reflexii personale ancorate într-o existență trăită zilnic ca încercare de a da mărturie cu privire la faptul că, pe de o parte, înțelepciunea ar trebui să constituie o preocupare constantă a tuturor creștinilor, iar, pe de altă parte, că ea nu este chiar atât de greu dobândit de către oricare dintre cre­dincioșii Bisericii”, spune autorul în Cuvânt înainte.

De aceea, cartea de faţă oferă tinerilor și celorlalte categorii de cititori argumentele necesare pentru a demonstra că adevărata în­țelepciune stă în dragostea pentru Dumnezeu și în ascultarea față de El.

Din acest motiv volumul în cauză are o valoare deosebită și se adaugă eforturilor Bisericii de a veni în întâmpinarea tinerilor, „vlăstarele neamului românesc, pentru că ele au nevoie să fie călăuzite spre lumină, să fie sprijinite pentru a crește drept, cu dragoste curată față de neam, de Țară și față de Biserica și credința moșilor și strămoșilor noștri”, după cum spune Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Laurențiu Streza în Cuvânt de binecuvântare.

În altă ordine idei, această carte este structurată pe 14 capitole, dintre care amintim: „Despre înțelepciune ca rezultat al străduinței de a alege între ură și iubire”, „Despre oameni care doar cred că trăiesc și despre oameni care trăiesc doar pentru că cred”, „Goana epuizantă după noi înșine. O abordare (pseudo) fenomenologică a conștiinței superstițioase”, „Psaltirea și firea omenească” și „De ce trebuie să fim totuși înțelepți?”.

(Cf. Ştefan Mărculeţ - http://ziarullumina.ro/aparitie-editoriala-dedicata-tinerilor-la-sibiu-113451.html - 29.06.2016/12.07.2016; http://www.mitropolia-ardealului.ro/aparitie-editoriala-dedicata-tinerilor-la-sibiu/ - Ziarul “Lumina” – Ediţia de Transilvania - 12.07.2016).

Epilog - Despre primenirea duhovnicească a tinerilor în Hristos, prin Biserică...

Pornind şi plecând, aşadar, de la cartea semnată de către Părintele Protopop Dr. Vasile Gafton, vom ajunge la observaţia, constatarea şi concluzia că, pe tot parcursul vieţii pământeşti trebuie să trăim cu credinţa şi convingerea că în Biserică toţi suntem tineri, căci una este vârsta tinereţii – cu aspiraţiile şi asperităţile ei inerente şi fireşti – şi altceva înseamnă a fi tânăr şi receptiv din punct de vedere spiritual, adică în stare să primeşti mereu noi impulsuri, care te îmbogăţesc şi te împlinesc duhovniceşte!...

            Tinerii vin întotdeauna cu prospeţimea şi sinceritatea lor în modul de a aborda adevărurile vieţii, ceea ce ar putea fi un important ajutor acordat societăţii pentru a se putea elibera de servituţile dedublării.

Puritatea, curăţia, sinceritatea, spontaneitatea şi curajul tinerilor în analizarea, cu multă obiectivitate şi imparţialitate, a problemelor lumii post - moderne pot veni în sprijinul maturilor şi al vârstnicilor – care sunt generaţii rănite de atâtea experienţe negative şi dureroase. Aceştia, la rândul lor, i-ar putea apăra pe tineri de a mai trece din nou prin astfel de experienţe!...

Tinerii trebuie să fie chemaţi să facă parte din viaţa de zi cu zi a slujirii Bisericii, căci fără ei cu siguranţă că multe aspecte ale împlinirii şi înaintării misiunii în social, de pildă, s-ar face cu mai multă dificultate!...

Ei trebuie să vină la un soroc firesc al existenţei în cetatea creştină şi-n Biserică, cu un „snop” şi un „buchet” de fapte strâns legate cu firul de cicoare al dragostei de Dumnezeu şi de semeni şi să ni se prezinte ca parte a întregului Ecleziei!...

Tinerii, cu a lor tinereţe spirituală – care trebuie să fie o stare a „duhului” iar nu doar a vârstei, sunt chemaţi să reevalueze atitudinea apologetic – mărturisitoare şi misionară în aceste vremuri de acţiuni prigonitoare, concertate împotriva Bisericii într-un număr mare şi variat dintre care amintim câteva cum ar fi: desacaralizarea, secularizarea şi laxismul religios, arghirofilia şi hedonismul precum şi iconoclasmul post-modern, cu care ne confruntăm în aceste zile!...

Toate acestea duc la înmulţirea păcatului şi a patimii, care ajung să fie considerate drept „fireşti” şi „normale” ori ele, de fapt, ne secătuiesc şi ne vlăguiesc, din punct de vedere duhovnicesc!...

Pentru combaterea acestora este nevoie de canalizarea tuturor energiilor sufleteşti şi trupeşti ale omului, cu mult discernământ, bineştiind că cei cu care ne luptăm sunt fără de trupuri, răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită, şi să facem toate acestea convinşi fiind că suntem membrii Bisericii lui Iisus Hristos, pe care, potrivit asigurărilor Sale, nici porţile iadului nu o vor birui!...

Vorbind, aici şi acum, de primenirea duhovnicească, ne referim la purificarea noastră duhovnicească ce trebuie să urmeze şi să împlinească, în mod integral, învăţătura Bisericii lăsată nouă moştenire de către Mântuitorul Iisus Hristos, Care, prin glasul Scripturii şi al Sfinţilor Părinţi, ne arată nouă calea (unică şi autentică) ce duce la mântuire, parcurgând drumul de la „Chip” la „Asemănare”, adică de la „Biserica luptătoare” spre „Biserica Triumfătoare” a Împărăţiei celei veşnice a Cerului, care nu este din lumea aceasta (a păcatelor) dar este pentru lumea aceasta (a păcătoşilor)!...

Altfel spus, propovăduirea şi mărturisirea noastră nu trebuie să fie una de „ghetou” ci una săvârşită în tot locul şi în tot ceasul, cu timp şi fără timp, pentru a ajunge la o curăţire şi o desăvârşire a lăuntrului nostru şi al interiorului sufletesc al aproapelui nostru, oricare sau ori de unde ar fi acesta!..

Zic toate acestea pentru că, mai nou, observ o stare de instaurare a ispitei şi a păcatului comodităţii, a triumfalismului şi a autosuficienţei, toate fiind mânate de păcatul orgoliilor personale, adică a mândriei şi a slavei deşarte!...

Energia rămasă după toată răvăşirea noastră moral - duhovnicească, o epuizăm prin provocarea şi alimentarea patimii curiozităţii, a vanităţii, a satisfacerii plăcerilor şi a păcatelor de tot felul, după care ajungem la deznădejdea celui prins cu geanta de droguri, ori la cea a sinucigaşului – toate acestea din cauza diavolului care a reuşit să ne înrobească, din punct de vedere psihic, moral-duhovnicesc, sufletesc şi trupesc prin anihilarea pazei asupra celor cinci simţiri!... 

            Tendinţelor bine cunoscute de instituţionalizare sau elitism, tinerii creştini trebuie să le opună smerita participare la suferinţele, încercările şi bucuriile celor mulţi, acceptând să aibă puterea, dreapta socoteală şi capacitatea de a dori să rămână mereu tineri, pentru a avea interesul şi entuziasmul de a fi permanent în comuniune cu oamenii, în şi prin Biserică!...

            În tot acest răstimp acordat, din bunătate divină, dobândirii mântuirii noastre, trebuie să învăţăm foarte multe lucruri, în primul rând că nu suntem niciodată singuri, că Dumnezeu este mereu asupra fiecăruia dintre noi; să învăţăm că trebuie să fim recunoscători celor care ne-au învăţat, ne-au îndrumat şi ne poartă de grijă şi să nu-i judecăm pe cei care nu au putut fi alături de noi atunci când aveam nevoie!...

            Întâlnim, deseori, foarte multe categorii de tineri: unii smeriţi, alţii orgolioşi sau nerăbdători, unii foarte entuziaşti alţii foarte timizi, cu prejudecăţi ori fără, şi fiecare vine cu viaţa sa personală şi cu o anumită personalitate la care noi (acolo unde este cazul) suntem chemaţi să contribuim la încreştinarea, la catehizarea, la împlinirea sau la desăvârşirea acesteia, având convingerea fermă că toţi vor dobândi - în timp - ceva comun, şi anume dragostea pentru Iisus Hristos şi pentru aproapele, dragoste care trebuie să se materializeze în fapte concrete.

Pot părea cuvinte mari, însă credem că fiecare dintre cei care aspiră la înfăptuirea şi împlinirea acestui deziderat sacru păstrează mereu rugăciunea pe care o spunem ca un salut: „Doamne Ajută!”

Prin urmare, cu toţii suntem pelerini pe faţa acestui pământ şi, iată, ne-am oprit, în aceste zile şi vremuri, la tinerii, mereu alţii, care vor prelua pe mai departe activităţile şi acţiunile Bisericii şi vor creşte şi ei, aşa cum am crescut şi noi, vor zâmbi şi ei aşa cum am zâmbit şi noi, vor (de)săvârşi mereu noi şi folositoare fapte, şi, astfel, societatea creştină ori încreştinată va avea în viitor familii credincioase şi monahi adevăraţi; rugându-ne ca toate să se întâmple cu voia lui Dumnezeu şi cu nădejdea că vor fi spre mântuire!...

Totodată, distinsului şi vrednicului autor, propovăduitor, sacerdot şi mărturisitor, pe care ţinem să-l felicităm, cu toţii, (şi) pentru această nouă şi rodnică sau mult folositoare lucrare, şi pe care o recomandăm tuturor cu toată căldura, îi dorim să ne mai hrănească minţile şi sufletele noastre şi cu alte cărţi şi volume ziditoare şi folositoare nouă şi urmaşilor noştri, arătându-ne prin toate acestea dragostea sau ataşamentul faţă de valorile perene ale Bisericii şi neamului nostru Românesc, precum şi vivacitatea ori tinereţea spirituală cu care l-a înzestrat Dumnezeu – Cel în Treime Slăvit şi Lăudat, pe devotatul şi iubitul Său fiu – slujitor, şi, totodată, îi dorim să aibă parte, în continuare, de folositoare bucurii, de binecuvântate mângâieri şi de nemărginite împliniri duhovniceşti, atât aici pe pământ, cât mai ales dincolo, în lumea cealaltă – a Împărăţiei Cerurilor, unde să se bucure de înveşnicita comuniune cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în lumina cea neînserată a Sfintei Treimi! Amin!...

Dr. Stelian Gomboş