Noi sfinți în calendarul ortodox român
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în ședință de lucru la Reședința Patriarhală, în perioada 6-7 iunie 2016, a hotărât trecerea în rândul sfinților a patru personalități reprezentative ale vieții duhovnicești românești din secolul al XVIII-lea. Este vorba despre Mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei (1719-1778) și Cuvioșii Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei (sec. XVIII). Aceștia au fost canonizați, având datele de prăznuire la 15 mai, respectiv, 16 mai.
Mitropolitul Iacob Putneanul s-a născut la 20 ianuarie 1719 în Bucovina. El se remarcă în timpul activității sale prin tipărirea de cărți bisericești, un aspect esențial în contextul în care anul 2016 este an omagial și al tipografiilor bisericești în Biserica Ortodoxă Română. De asemenea, el a tipărit și manuale școlare în limba română, promovând astfel învățământul în limba maternă. în A trecut la Domnul în data de 15 mai 1778.
Sfântul Cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor. Ca stareț, a înnoit viața duhovnicească a Mănăstirii Sihăstria Putnei. A trecut la cele veșnice în 23 aprilie 1783. Sfântul Cuvios Paisie s-a născut în anul 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. El a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii, care, împreună cu celelalte virtuți, l-a făcut să fie cinstit de către toți ca un mare părinte duhovnicesc. S-a mutat la Domnul în data de 16 decembrie 1784. Sfântul Cuvios Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Pașcani. El a fost un mare duhovnic, fiind și părintele duhovnicesc al Mitropolitului Iacob Putneanul. A trecut la Domnul a doua zi după sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos, pe 26 decembrie 1784.
Conferință susținută de prof. Read Schuchardt la Facultatea de Teologie din Bucureşti
Profesorul american Read Schuchardt de la Wheaton College din Illinois a susținut o conferință la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Marţi, 14 iunie 2016, de la ora 18:00, invitatul a dezbătut împreună cu studenții tema „De la icoană la logo: Simbolistica religioasă medievală versus iconografia capitalistă contemporană”. Conferința este organizată de Centrul de dialog și cercetare în teologie, filosofie și știință din cadrul facultății, informează TRINITAS TV. Profesorul Read Schuchardt este doctor în ecologie media, un domeniu de cercetare care a cunoscut o dezvoltare remarcabilă în America prin eforturile lui Neil Postman, cu care a colaborat îndeaproape timp de opt ani. În studiile și conferințele pe care le susține în toată lumea, profesorul american abordează într-o perspectivă lucidă și echilibrată implicațiile mediului tehnologic asupra persoanei umane și comunității. În cadrul conferinței de marți au fost prezentate trei cărți: „Lumina Celui Nevăzut. O privire teologică în raționalitatea creației și teoriile științifice recente despre Univers“, de diac. Adrian Sorin Mihalache; „Procesul lui Darwin” de Phillip E. Johnson și „Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului”, de Neil Postman. Conferința poate fi vizionată aici.
Părintele Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa a conferențiat în București
Evenimentul a avut loc joi, 02 iunie 2016, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei și a fost moderat de Pr. conf. Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În cadrul conferinței cu tema La răscrucea dintre realități Părintele Pantelimon a abordat teme precum: adevăr și relativism, conștiința în lumea ambiguității, sinceritatea în criză, realitatea virtuală/realitatea iconică, realitatea mediatică/realitatea existențială, suprarealitatea/irealul, dependența de lumea virtuală. La eveniment au participat numeroși studenți teologi și tineri.
Cităm: "Răscrucea dintre realități se localizează în ființa noastră. Acolo converg și se întâlnesc, se aglomerează toate realitățile. Acesta este cadrul sau geografia spirituală în jurul căreia se învârt toate. În esență, lumile în care trăim noi sunt trei: lumea lui Dumnezeu, sau Împărăția cerurilor, sfera umanului și lumea celui rău, care este mai degrabă o anti-lume, o anti-realitate, fiindcă demonul întotdeauna încearcă să creeze un substitut al Împărăției cerurilor... La răscrucea dintre lumi, fiecare dintre noi este chemat să-și aleagă calea. Calea pe care mergem devine una cu noi, ne transformă. Cine alege calea Bisericii nu poate fi luat în robie de nimeni. În interiorul cetății inexpugnabile, care este Biserica, ne putem manifesta deplin libertatea. Suntem chemați la căutarea adevărului în lumina lui Dumnezeu. Atunci când omul ajunge la curăție sufletească, abia în acel moment începe să vadă lucrurile limpede, să-L vadă și să-L înțeleagă pe Dumnezeu, așa cum este El, nu cum și L-a închipuit omul."
Coaliția pentru Familie ia inițiativa protejării copiilor de pornografie
Într-o solicitare adresată ministrului Comunicațiilor, Raul Bostan, și președintei Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, Gabriela Coman, două organizații membre ale Coaliției pentru Familie solicită autorităților să pună în pratică dreptul copilului la sănătate și dezvoltare prin facilitarea limitării accesului minorilor la website-urile pornografice, arată un comunicat postat pe siteulCoalitiei pentru Familie. Deși copilul ar trebui protejat, așa cum arată legea, de pornografie, acest lucru nu se întâmplă: "Prin amendarea, în anul 2013, a Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, legislativul României a recunoscut explicit pericolul pe care consumul de pornografie îl reprezintă pentru dezvoltarea psiho-socială a copilului, introducând în cuprinsul art. 85 alin. 1 al Legii nr. 272/2004 următoarea formulare:
„Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet, (…) etc.” Membrii Coaliției arată că rapoartele și informările la care au acces arată o creștere alarmantă a consumului de pornografie la copii în creștere, "cu consecințe dezastruoase pentru viața socială, intimă și familială a viitorului adult". Cu ocazia Zilei Copilului, a fost remisă o scrisoare adresată ministrului Comunicațiilor și președintei Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului pentru a găsi o soluție la această problemă.
În scrisoare, Coaliția pentru Familie propune:
Formarea unui grup de lucru la care să participe specialiști ai agențiilor de specialitate ale guvernului și reprezentanți ai organizațiilor de părinți și familii;
Identificarea de soluții tehnice, cum ar fi pentru limitarea accesului la website-urile cu caracter pornografic pe bază de parolă cu verificarea vârstei;
O nouă inițiativă legislativă, fie sub forma unui proiect de lege, fie a unei propuneri legislative.Scrisoarea integrală poate fi citită aici.
Familia Bodnariu a învins Barnevernet. Copiii se întorc acasă
Decizia este definitivă, astfel soţii Bodnariu au reuşit să învingă Barnevernet, într-o luptă despre care unchiul celor mici spune că este fără precedent, pentru că norvegienii nu sunt obişnuiţi să se dea înapoi de la nimic în astfel de cazuri. „A fost o luptă aprigă, n-au vrut să dea niciun pas înapoi. Dar cred că Dumnezeu le-a dat câştig de cauză. Cred că e fără precedent şi pentru Norvegia, ei nu au obiceiul ăsta să dea nimic din ce iau”, a adăugat Daniel Bodnariu.
Surse: basilica.ro, activenews.ro, lonews.ro, libertatea.ro
20-06-2016