Recent, publicatia Pravmir, citand un fragment al cartii semnate de George Poulos, intitulata "Sfinți ortodocși: profile spirituale pentru omul modern", a reamintit un lucru poate mai putin cunoscut de crestinii de astazi. Astfel, cu totii stim ca o pereche de frați medici s-a hotarat sa intre în slujirea lui Hristos. Numai ca, la mai puțin de 500 de ani mai târziu, putini stiu, ei au fost urmati de două perechi diferite de frați, cu acelasi nume si cu slujire identica fata de Dumnezeu.
Numiti "Doctori fără de argini" pentru refuzul lor de a accepta bani pentru serviciile pe care le faceau, acestia au ajuns să fie recunoscuti ca facatori de minuni, pentru vindecarile remarcabile.
Odata cu trecerea timpului, dragostea frațiilor pentru Mântuitorul Hristos a devenit tot mai evidentă, depasind pana si marele lor devotament fata de stiinta medicala.
Aceasta a dus la venerarea celor doi frati, inca de pe cand erau in viata, ramanand necontestati chiar de dușmanii păgâni si declarati impotriva Creștinismului. S-au mutat la Domnul în pace, din cauze naturale.
Din cate stim, nu este ceva neobișnuit pentru parinti, sa-si numeasca fiii dupa un sfant mare al Bisericii. Conform acestei traditii, o pereche de frați dintr-o familie bogată romana a fost numita si ea: Cosma și Damian, în cinstea sfintilor doctori fara de arginti din Asia Mică. Viața acestei a doua perechi de sfinți cu nume identice, a fost si ea paralela cu cea a perechii "originale". Ei i-au urmat pe predecesorii lor în fiecare detaliu și au fost, de asemenea, venerati înca din propria lor viață, ca medici si oameni ai lui Dumnezeu, facatori de minuni. Similaritatea se încheie, totuși, odata cu mutarea lor la Domnul, deoarece romanii necredinciosi i-au martirizat.
O a treia pereche de sfinți medici a apărut în Arabia veche, și a purtat aceleasi nume: Cosma și Damian. Viețile celei de-a treia perechi nu sunt detaliate în vietile sfintilor, iar ei nici nu sunt inclusi in toate calendarele, dar se știe că acestia, de asemenea, au slujit în maniera sfinților "originali" și au fost martirizați asemenea celei de-a doua perechi.
Sfinții Cosma și Damian "originali" sunt cinstiti pe 1 noiembrie, a doua pereche de sfinți pe 1 iulie, iar a treia pereche pe 17 octombrie.
(sursa: lonews.ro)
01-11-2015