Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
CĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTIINr. vizualizari: 2099

Microfonul cu prieteni - Pr.prof.dr. Constantin Necula (CARTE)

Tags: ;
Microfonul cu prieteni - Pr.prof.dr. Constantin Necula (CARTE)

În efortul acesta minunat de a vorbi cu prietenii îți faci prieteni. Doi ani de zile, prin îngăduința lui Dumnezeu, în colaborare cu Radio Trinitas – „un radio pentru sufletul Dumneavoastră” –, am invitat la o stare de vorbă o serie de prieteni din diferite domenii, dedicați cunoașterii lui Dumnezeu și propovăduitori ai Lui dinaintea semenilor, buni profesioniști ori tineri studenți și preoți la început de carieră, pentru a-i face cunoscuți credincioșilor din Biserica noastra. Feedback-ul a fost minunat, o altă salbă de prieteni bucurându-mă și bucurându-se de darul cel mai important: bucurarea Bisericii.
Veți citi cuvintele unor oameni minunați. Cu râvnă pentru profesiunile lor, dedicați și încântați de trăirea vieții duhovnicești, dar și de descoperirea Bisericii ca partener al unor proiecte culturale ori de intervenție socială. În creuzetul unor astfel de emisiuni se află răspunsul la multe din întrebările furibunde ale societății civile care crede, necercetând, că Biserica stă izolată, departe de preocupări sociale ori culturale. Desigur că pentru omul care crede și trăiește în ethosul Bisericii astfel de întrebări și-au aflat răspunsul, dar el merită repetat. Pentru fiecare generație de întrebători.
Mulți s-au întrebat dacă aceste interviuri răspund titlului de bază al emisiunii, care este Ortodoxia pe înțelesul tuturor. Inițial s-a crezut că vom realiza numai cateheze, să lămurim interogațiile duhovnicești ale ascultătorilor. Mai întâi s-au coagulat interviuri cu tentă pastorală, cuprinse de noi în volumul Pastorația Bisericii în vreme de criză (Ed. Agnos, 2012, 175 pg.), apoi acestea pe care ne îngăduim să le aşezăm sub titlul „Microfonul cu prieteni – interviuri în cadrul emisiunii Ortodoxia pe înțelesul tuturor”. Ele reflectă multitudinea preocupărilor celor care cred în profesionalism ca formă de împlinire a vocației în Hristos Domnul.
Nu știm dacă volumele noastre vor bucura pe oameni; noi pentru aceasta ne-am străduit. Să ținem vie bucuria mărturisirii și a vocației, ce nu se împlinește decât în Taina Împărăției.

Pr. Constantin Necula

Detalii despre carte / COMANDA

26-10-2015


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu