Temeiuri pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca

1. Noțiuni introductive
2. Scurt istoric al cultului sfinților
3. Scurt istoric al procesului de canonizare
4. Condițiile de fond le procesului de canonizare
5. Documentația necesară cu privire la actul de canonizare
6. Tipicul actului de canonizare solemnă
7. Canonizările din Biserica Ortodoxă Română

1. Ortodoxia neîndoielnică a credinței păstrată până la moarte
   1. Botezul și formarea moral creștină
   2. Intrarea în monahism
   3. Inițierea în tainele vieții duhovnicești și picturii bisericești
   4. Șederea la Muntele Athos. Întâlnirea în duh cu Maica Domnului
   5. Vizita la Chișinău. Viziunea din gară
   6. Mișcarea de la Sâmbata de Sus
   7. Misiunea de la Prislop
   8. Argumentul artistic. Perioada București
2. Proslăvirea lui de către Domnul cu cel puțin unul dintre următoarele daruri sau puteri
   1. Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei credințe până la moarte
   2. Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință
   3. Puterea de a apăra și sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă
   4. Puterea de a-și închina viața eroic celei mai desăvârșite trăiri morale și religioase
   5. Puterea de a săvârși minuni în viață sau după moarte
      1. Minuni săvârșite în timpul vieții
      2. Minuni săvârșite după moarte
3. Răspândirea miresmei de sfințenie după moarte și confirmarea sfințeniei prin cultul spontan pe care îl acordă poporul credincios numărându-l în rând cu sfinții

Introducere

Lucrarea de față își propune să expună condițiile reglementate de Biserica Ortodoxă în privința canonizării și să analizeze dacă acestea sunt îndeplinite prin ceea ce cunoaștem despre viața, scrierile și întreaga activitate duhovnicească a Părintelui Arsenie Boca. Astfel, voi încerca să urmăresc în ce măsură se susține propunerea de canonizare a Părintelui Arsenie Boca din perspectiva biografiei și a operei.

Alegerea temei este urmarea dorinței de a arăta contribuția pe care a adus-o acest duhovnic în spațiul românesc prin reînnoirea și răspândirea spiritului autentic creștin, a dorinței de a cunoaște reglementările interne din cadrul Bisericii Ortodoxe privitoare la canonizare și de a face ca ipoteza canonizării să fie uşor de urmărit, analizat şi verificat.

Consider că acest demers este important și util pentru că face analiza activității și operei unui model creștin contemporan în contextul obiectiv și protocolar al doctrinei ortodoxe oficiale și pentru că lămurește dacă felul în care a înțeles Parintele Arsenie să se desăvârșească sufletește conduce la îndumnezeire, la sfințire și dacă da, cum poate fi recunoscut și încununat acest statut de către Biserica Ortodoxă Româna.

Ca structură, lucrarea va cuprinde patru capitole:

- primul capitol va expune elemente generale privind biografia, activitatea şi opera Părintelui Arsenie Boca, menite să plaseze discuția în contextul potrivit, urmând ca alte elemente biografice să fie inserate pe parcurs, acolo unde pot fi reprezentative pentru partea de argumentare sau unde vor veni în sustinerea unui anume aspect;

- în capitolul al doilea mi-am propus să arăt partea tehnică a procesului de canonizare, cu regulile, condițiile, etapele și funcționarea lui așa cum reies din Dreptul Canonic Ortodox în vigoare;

- capitolul al treilea este dedicat argumentării și pune față în față criteriile care trebuie îndeplinite în vederea hotărârii de canonizare cu elemente din biografia și activitatea spirituală și socială a Părintelui Arsenie Boca;

- în ultimul capitol voi încerca să adun concluziile acestor observații și să urmăresc dacă ipoteza canonizării se verifică.

Instrumentele pe care le voi folosi provin din două direcții: normele interne ale Bisericii Ortodoxe Române aflate îndeosebi în Dreptul Canonic Ortodox (vol II) pe de o parte, iar pe de altă parte, mărturiile celor care l-au cunoscut, consemnările din Arhivele Securității, dar și opera lăsată în urmă de către Părintele Arsenie Boca.
 

I. Biografia Părintelui Arsenie Boca

1910 - la 29 septembrie se naște, în satul Vața de Sus, comuna Vața de Jos, în județul Hunedoara, în locuința bunicilor, ca fiu al lui Iosif - Petru și al Creștinei. La 16 octombrie are loc botezul ortodox, primind numele Zian Vălean;

1922 - în martie, 22, Tribunalul din Arad pronunță sentința de divorț a părinților, iar Zian este încredințat tatălui. Eu eram dat tatii prin sentința de divorț, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la școală.¹ În urma divorțului părinților, s-a mutat în satul Buteni, jud. Arad, a locuit și a studiat acasă împreună cu vărul său Vasile Crucin, fiul mătușii sale Boca Ana (măritată Crucin). Peste ani, devenit ieromonah la Sâmbăta de Sus, Părintele îi va arăta recunoștință pentru acest episod, printr-o însemnare de pe foaia de titlu a Filocaliei, vol. 1 (Sibiu, 1946), oferită în dar: Director Școlar Vasile Crucin – Nu uit niciodată că începutul meu cu școala, ți-l datorez ție și stăruințelor tale pe lângă ai mei. Ieromonahul Arsenie.²

1926 - la 19 iunie Iosif Boca, tatăl său, bolnav de tuberculoză, trece la cele veșnice având 45 de ani și este îngropat în cimitirul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Brad. La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie și foarte bun pedagog cu fiul său. Știu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul, ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi și nu am uitat nici până acum și de multe ori mi-a folosit în viață.³

1929 - termină ca șef de promoție cursurile liceului Naţional Ortodox Avraam Iancu din Brad, iar la 10 mai, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la înființarea școlii, plantează în curtea școlii un gorun, care îi va purta numele. În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul și muzica. Terminând liceul la prima prezentare, înclinam spre științele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine, intram la aviație la Cotroceni, ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinația contemplativă sau speculativă și în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.⁴

- Începe studiile la Institutul Teologic din Sibiu, unde era recunoscut drept un student de elită, foarte apreciat printre colegii săi. În timpul teologiei mi se lămurea frumusețea chipului viețuirii călugărești și doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosbire în latura mistică a vieții.⁵

- tot acum se remarcă și în zona artistică, în pictură și în muzică, făcând parte și din Reuniunea de Muzică Gheorghe Dima, condusă de dirijorul N. Oancea.

1933 - încheie studiile Academiei Teologice având ca teză de licență lucrarea ”Încercări asupra vieții duhovnicești”. Despre aceasta spune: teza de licență în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârșire interioară a omului⁶.

- la intervenția prof. Nicolae Popovici, Mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite cu bursă la Academia de Arte Frumoase din București – specializarea artă decorativă. Pictura mi-a lungit școala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor, 1935/1936 la Academia de Arte Frumoase din București, pe care am terminat-o în cinci ani.⁷

- profesorul său, Costin Petrescu îi încredințează pictura scenei intrării domnitorului Mihai Viteazul în Alba Iulia, lucrare aflată în Atheneul Român;

- în cadrul Academiei frecventează și cursurile de anatomie ale profesorului Francisc Rainer, iar în aceeași perioadă se alătură și conferințelor de mistică ortodoxă susținute de gânditorul creștin Nichifor Crainic la catedra de ”Mistică și literatură comparată” din cadrul Facultății de Teologie. Iată cum descrie Părintele Arsenie Boca intervalul petrecut în București: Aici m-am lovit de mișcările politice stundențești, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mișcări studențești n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte Frumoase nu era considerată în cadrul Universității, ci ca o școală aparte.(…) Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind și discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Așa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a Sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în românște în vreme de cinci luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de a intra în călugărie.⁸;

1934 – 1935 – în timpul studiilor primește premiul ”Profesor Atanasiu”, oferit în cadrul cursului de Perspectivă, susținut de prof. Horia Teodoru;

1936 - este hirotonit diacon celib, la 11 septembrie, în Catedrala din Sibiu;

1938 - încheie studiile Academiei de Arte Frumoase obținând calificativul ”foarte bine” și începe anul de practică la Biserica Sfântul Dumitru din Bixadul Oltului, jud. Covasna, unde a zugrăvit în frescă, alături de profesorul Costin Petrescu;

1939 - pleacă la Muntele Athos la 12 martie, pentru a fi instruit în tainele duhovniciei și pentru a deprinde meșteșugul artei bizantine. Se întoarce în țară la 8 iunie;

- aduce de la Muntele Athos câteva manuscrise ale Filocaliei, la traducerea cărora lucrează cu Profesorul Dumitru Stăniloae la Mănăstirea Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus, județul Braşov; despre acest proiect comun, Pr. Stăniloae afirma: ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat iarăși bunul meu student, părintele ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat p.c. sa am putut face față unor greutăți ce se ridicau ca munții în calea tipăririi acestui volum. P.c sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Flocaliei românești.⁹;

- în octombrie merge la Chișinău pentru a deprinde tehnica metalo-plastiei în pictură, deprindere ce și-o formează de la niște meșteri ruși;

- la întoarcerea de la Chișinău se așează la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraș. Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul și singurul călugăr de la Mănăstirea Brâncoveanu. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grijă că am învățat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor și evlavie la Mănăstire și călugări. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoția – eu simțindu-mă nevrednic. A primit-o. Așa au început slujbele la Mănăstire după puteri.¹⁰

1940 - intră în monahism la 3 mai, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, când este hirotonit ierodiacon, în mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, primind numele de monah Arsenie; Toate preocupările mele erau și sunt până astăzi interioare, nu exterioare, iar vorbăria mi-a fost urâtă de când mă știu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie își alesese nevoința tăcerii, prin care s-a desăvârșit interior.¹¹

- În această perioadă activitatea sa pastorală capătă proporții, iar credincioșii încep să se adune în număr din ce în ce mai mare în preajma Părintelui, fapt care produce o adevărată mișcare spirituală în teritoriu. Despre acea perioadă relatează: Într-o iarnă, prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele și treptele năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aici m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii deși nu eram preot. Știam că tot ce pățesc oamenii li se trage de pe urma greșelilor sau păcatelor. Așa m-am văzut silit să primesc preoția și misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos Dumnezeu adevărat și Om adevărat, precum și a sfințirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine absolut în orice împrejurări s-ar afla.¹²;

1942 - este hirotonit ieromonah de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, în 10 aprilie de către Mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Brâncoveanu;

1943 - începe lucrul la chilia din munte, aflată la 1700 de metri altitudine, pe Valea Sâmbetei, în apropierea Mănăstirii Brâncoveanu, proiect abandonat peste scurtă vreme din cauza unor infiltrații de apă ce au compromis lucrarea;

- prin nota informativă nr. 91 din 5 iunie, Securitatea și Serviciul Secret al Jandarmeriei și de Siguranță inițiază urmărirea informativă sub suspiciunea de legionarism. Iată conținutul notei, în parte: în urma deselor vizite făcute de către mai mulți legionari identificați personal la mănăstirea Brâncoveanu, bănuim că preotul Arsenie Boca de la această mănăstire este un înfocat legionar și credem că face chiar parte din conducerea clandestină legionară, însă este foarte greu de prins, fiind chiar sub scutul ÎPS Mitropolit Nicolae al Ardealului. (...) Bănuim că Neculai Petrașcu se află prin apropierea locului și este bine ascuns și păzit fie în munți, fie în localități.¹³ Din răspunsuile Părintelui în cadrul interogatoriului rezultă că relația cu Nicolae Pătrașcu a fost de natură strict spirituală. Însuși Nicolae Părașcu, îndrumătorul politic al legionarilor, vorbește despre relația dintre cei doi: discuțiile dintre mine și Arsenie Boca au fost de natură religioasă.(...) Mi-a făcut propunerea ca să îndemn pe legionari să abandoneze total linia ideologică legionară și politică în general și să îmbrățișeze linia religioasă. (...) Nefiind de acord cu Arsenie Boca, nu am mai avut cu el discuții de natură politică legionară.¹⁴

1945 - printr-o acțiune întreprinsă de Siguranță și Ministerul Cultelor, este anchetat și arestat în luna iulie, pe 17, la Râmnicu Vâlcea, fiind ridicat în urma unor prelegeri ținute la Mănăstirea Bistrița și fiind bănuit de propagandă anticomunistă. Părintele Arsenie vizita această locație, care găzduia un Seminar de Călugărițe și Orfelinatul Acoperământul Maicii Domnului, având încuviințarea Mitropoliților Nicolae Bălan și Nifon al Olteniei și respectând cererea directoarei seminarului, monahia Olga Gologan, care și-a exprimat în scris dorința ca Părintele Arsenie Boca să cerceteze din când în când obștea de călugărițe pentru zidire sufletească și un cuvânt înaripat spre susținerea lor pe calea monahală.¹⁵ Iată cum interpreta Securitatea aceste evenimente: În ceea ce privește activitatea politică la mănăstirea Bistrița, putem lansa presupunerea bazată pe un adevăr mai mult decât probabil, că în această mănăstire mai dăinuiește încă o atmosferă de simpatie vădită pntru legionarism, (...) reminiscențe ce nu pot dispărea cu ușurință, decât printr-o completă despărțire a celor ce au fost în trecut prin aceste locuri. (...) Venirea călugărului Arsenie Boca prin aceste locuri, deși nu este dovedită cu probe materiale, că ar putea fi pusă în legătură cu vreo activitate politică subversivă, însă cum am arătat, presupunerile noastre fiind bazate pe realități politice, nu pot fi dezmințite.(...) Ieromonahul Boca nu și-a manifestat niciodată și sub nicio formă în predicile sale vreun crez politic, aspect constatat și în urma ținerii predicilor la Horezu.¹⁶;

- în 30 ale lunii iulie este eliberat de Securitate, din lipsă de probe și din ordinul Ministerului Afacerilor Interne;

1946 – în iunie începe lucrul la opera ”Cărarea Împărăției”, considerată, așa cum spune unul dintre subtitluri, un răspuns creștin la neliniștile vremii. În această perioadă primea și vizitele studenților de Teologie din București, iar printre aceștia se aflau Nicolae Bordașiu, viitor preot, Julieta Constantinescu, viitoarea Maică Zamfira, Leonida Plămădeală, viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală, Roman Braga și alții. Despre o parte dintre aceștia Părintele Arsenie Boca se arată dezamăgit: mergeau în pădure în jurul mănăstirii, unde țineau ședințe cu caracter legionar. Eu nu am luat parte la astfel de ședințe, ba mai mult, ei au plecat în pădure fără știrea mea.¹⁷

1947 – în vară, Principesa Ileana s-a deplasat la Mănăstirea Sâmbăta în scopul de a aranja vizita Părintelui Arsenie la castelul Bran, unde aceasta conducea un spital și unde Părintele urma să ofere unele sfaturi duhovnicești grupului de apropiați ai Principesei. Curând după aceasta urmează câteva vizite reciproce, care au întărit legătura cu Casa Regală. Legătura apropiată poate fi iustrată și de conținutul unei scrisori de mulțumire adresată Părintelui Arsenie Boca în care Principesa îl numea o lumină în viața ei. Într-un interogatoriu dat Securității, Părintele Arsenie Boca povestește acest episod: În 1947, vara, a venit la mănăstirea Sâmbăta de Sus domnița Iliana, pentru prima dată și, cu această ocazie am cunoscut-o personal. (...) În discuțiile purtate ea și-a exprimat dorința ca eu să merg în vizită la Castelul Bran, unde avea ea locuința.(...) În tot timpul cât am stat la Castelul Bran preocupările mele au fost următoarele: țineam predici cu caracter religios în fața Domniței Iliana și a unor doamne care compuneau anturajul Domniței însă de numele cărora nu-mi amintesc. La predicile ținute de mine mai veneau surorile din spital, medici și farmaciști. (...) Alte preocupări pe care le aveam la Castelul Bran în afară de predici, tălmăceam anumite părți din Scriptură și răspundeam la anumite întrebări care mi se puneau în legătură cu credința.¹⁸;

- în aceeași perioadă, la Bran, pe 27 iunie, Părintele Arsenie Boca oficiază slujba de sfințire a fundației unei biserici ce se dorea a fi copia fidelă a bisericii Stella Maris din Balcic. Aici Principesa Ileana dorea să așeze inima Reginei Maria, astfel încât inima să rămână în spital, căci fusese înființat în memoria ei. Proiectul a rămas neterminat, întrucât părăsirea forțată a țării de către familia regală a împiedicat continuarea lucrărilor;

1948 - este reținut și anchetat din nou de către Securitate în Făgăraș și Brașov, unde redactează numeroase declarații, în iunie și iulie, despre legăturile pe care le-a avut cu diverși legionari care vizitaseră Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Într-un raport al Seviciului de Siguranță, ca prim punct al concluziilor anchetei, au relatat: Călugărul Arsenie Boca, preot și administrator al mănăstirii Brâncoveanu din comuna Sâmbăta de Sus – Făgăraș, a inițiat și condus o formă religioasă mistică a mișcării legionare, în care probabil pentru a atrage cât mai mulți adepți combătea tendințele teroriste specifice mișcării (legionare) în anii 1940 – 1941 și cerea tuturor celor ce doreau a face parte din mișcare să renunțe la revolver, ură și terorism. Aceasta era o condiție pe care o punea celor ce veneau și luau contact cu el.¹⁹;

- în 25 ale lunii noiembrie este mutat de către Mitropolitul Nicolae Bălan de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus la Mănăstirea Prislop, în jud. Hunedoara și este numit stareț al mănăstirii. Tot acum încep lucrările de reabilitare ce se impuneau construcției;

- la 14 decembrie, despre primele impresii aduse de noua locație, Părintele Arsenie le scrie monahilor rămași la Sâmbăta: pustietatea cea dinafară a locului, constrângerea lui de a mă aduna la chilie între scripturile Părinților mă umple de recunoștință către ocârmuirea cea de deasupra, care m-a scăpat puțin de îngrămădeala și jefuirea de la Sâmbăta. Nu m-aş mai duce de-aici, nici printre oameni n-as mai ieși, dar nici pe ei nu i-aș lăsa să mă mai îngrămădească. Nu poți fi și cu Dumnezeu și cu oamenii. Fiți mângâiați că de mult folos mă bucură Dumnezeu aici. Arsenie.²⁰

1949 – la 17 iulie, în Mănăstirea Prislop este ridicat la rangul de protosinghel de către Episcopul Andrei Magieru²¹. La 14 septembrie, același episcop oficiază prima liturghie ortodoxă cu arhiereu;

1950 - la 11 aprilie Părintele cere în scris transformarea Mănăstirii Prislop în mănăstire de maici, motivând prin lipsa de călugări, care trebuiau să fie minimum zece și printr-o preponderentă prezență la slujbe a femeilor, aspecte ce și-ar fi găsit rezolvarea prin această propunere;

- la 12 aprilie Episcopul Andrei Magieru dispune: transformarea Mănăstirii Prislop în mănăstire de maici, deocamdată cu cel mult zece maici, care vor fi deservite în cele religioase de doi preoți duhovnici.²² Își încheie astfel activitatea ca stareț, iar funcția îi revine monahiei Zamfira Constantinescu, după ce intră în monahism la 6 august anul următor;

- la 11 octombrie, în evidențele Securității numele Părintelui Arsenie apare într-un tabel nominal cu elemente propuse pentru încadrare în Unitățile de Muncă. La rubrica apartenență politică trecută și prezentă este specificat simpatizant legionar, iar motivul încadrării era propagandă mistică religioasă.²³

1951 - este ridicat pentru prima dată de organele de Securitate în 16 ianuarie și deplasat în lagărele de muncă forțată de la canalul Dunăre - Marea Neagră. Acuzația viza omisiunea de denunț. Mai precis, în anul 1949 a găzduit, până în anul 1950, la Mănăstirea Prislop pe călugărul Plămădeală Leonida, care a fost condamnat la 7 ani temniță grea pentru instigare.²⁴ Leonida Plămădeală fusese hirotonit ierodiacon la Prislop în 6 august 1949; părăsește mănăstirea pe ascuns, în 10 ianuarie 1950, când află de la fratele său că este căutat de autorități. În acest interval al dispariției ierodiaconului Antonie Plămădeală, Părintele Arsenie se afla într-o misiune încredințată de patriarh la mănăstirea Bistrița. Dar accederea la rangul de ierodiacon însemna și înscrierea acestuia în lista de salariați ai Departamentului Cultelor, ceea ce ar fi oferit implicit și locația persoanei. Totuși, Părintele Arsenie este închis pentru omisiune de denunț;

- obștea de la Prislop, rămasă în frunte cu Ieromonahul Dometie Manolache înaintează numeroase cereri de eliberare, iar Maica Zamfira merge în vizită la Canal pentru a afla situația duhovnicului lor și pentru a-i duce alimente și îmbrăcăminte;

- despre perioada de detenție, oamenii Securității, Maiorul Kovaks Mihail și Locotenentul Brainer Gheorghe relatează: în regiunea noastră, raionul Hațeg circulă zvonul despre Boca Arsenie, cum că în timpul cât a fost la Canal s-au întâmplat mai multe ”minuni”. Că unde lucra el se surpa pământul și era mutat de la o lucrare la alta, dar până la urmă a fost nevoie să fie pus în libertate.²⁵;

1952 - se întoarce la Prislop în luna martie, pe 17, de Buna Vestire, în urma eliberării dispuse de autorități. Curând după aceasta, direcțiunea Regională de Securitate Sibiu deține informații că după întoarcerea călugărului Boca Arsenie de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, foarte mulți locuitori din comunele apropiate merg la el pentru a se vindeca de diferite boli întrucât susțin că acesta are dar de la Dumnezeu de a vindeca pe oameni.²⁶ Sursa precizează și câteva cazuri concrete, indicând numele persoanelor în cauză;

1954 - la 14 decembrie înaintează o cerere către Departamentul Cultelor în vederea încredințării misiunii de reconstrucție a picturii bisericii mănăstirii Prislop. Cererea includea și o solicitare de a urma stagiul de practică pe șantierul Catedralei din Galați, ce era necesar pentru a obține autorizația Comisiunii de pictură a Patriarhiei;

1955 - 12 ianuarie – 12 iunie se deplasează la Galați și obține autorizația de a picta biserici, eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române²⁷;

- este ridicat la rangul de Arhimandrit prin actul 3550/1955 de către Arhiepiscopia Aradului²⁸;

- este anchetat din nou și arestat a doua oară la Timișoara, în 20 septembrie. Acuzația: omisiune de denunț, de data aceasta privitor la legionarul Nicolae Bordașiu. Mandatul de arestare menționa: având în vedere actele de cercetare încheiate contra numitului Boca Zian (Arsenie), cercetat pentru omisiunea denunțării, (...) întrucât fapta săvârșită se pedepsește cu mai mult de un an închisoare corecțională și interesează Securitatea Statului, pentru aceste motive ordonăm tuturor agenților forței publice ca, conformându-se legii, să aresteze și să conducă la Penitenciarul Timișoara pe numitul Boca Zian (Arsenie).²⁹ Părintele Arsenie Boca le-a declarat anchetatorilor într-unul dintre numeroasele interogatorii la care a fost supus că motivul pentru care nu l-a denunțat pe Nicolae Bordașiu a fost unul pur personal profesional, iar în al doilea rând vroiam ca să-i aranjez situația lui la patriarh.³⁰ ;

- este transferat apoi, la 12 noiembrie, în cadrul Penitenciarului Timișoara, iar în 7 decembrie este dus la Penitenciarul Jilava pentru 10 zile, pentru ca, ulterior, în 17 decembrie, să ajungă la Penitenciarul Oradea, unde va rămâne pentru următoarele cinci luni;

1956 - este pus în libertate în luna aprilie ziua 7, iar la 8 aprilie se întoarce la Mănăstirea Prislop;

1958 - după un an de activitate mai redusă a Securității în privința dosarului Părintelui Arsenie Boca, acesta se redeschide prin Hotărârea Ministerului Afacerilor Interne semnată în 12 ianuarie, iar în primele luni ale anului se observă o activitate intensă de pregătire a urmăririi prin cercetări amănunțite asupra locației și plasarea de agenți acoperiți, care să furnizeze informații din interior. Acțiunea informativă o viza inclusiv pe Monahia Zamfira, Stareța Mănăstirii Prislop;

1959 - la 14 mai Episcopia Aradului, ca rezultat al presiunilor sistemului comunist și condusă de foști greco - catolici, emite actul de excludere a Părintelui Arsenie Boca din mănăstire, care precizează: privitor la îndepărtarea din mînăstiri a viețuitoarelor care prin activitatea lor dăunează interesele bisericești, Decidem, Ieromonah Arsenie Boca, duhovnic la mănăstirea de maici Prislop – să părăsească îndată locul susnumitei mănăstiri. Numitul va ieși din mînăstire fără rasă, urmând ca Episcopia noastră să-i pună la dispoziție suma de bani necesară pentru a-și achiziționa un costum civil³¹. Alți 1355 de slujitori ai Domnului au părăsit atunci mănăstirile și haina monahală. Maicile de la Prislop au fost și ele excluse din monahism și alungate în lume;

- la 7 august este angajat (cu binecuvântarea Patriarhul Iustinian) la Biserica Sf. Elefterie din București unde activează ca pictor secund pe lângă meșterul Vasile Rudeanu³², tot un ucenic al maestrului Costin Petrescu. Aici pictează fresca, unde își aduce un aport considerabil;

1961 - în data de 14 februarie este angajat ca pictor la Atelierul Patriarhiei de la Schitul Maicilor din București. În tot acest interval se întocmesc rapoarte despre activitatea lui și este urmărit de către diverși agenți informatori ai Securității;

1962 - la 19 ianuarie se înregistrează o solicitare a Ministerului Afacerilor Interne privind înaintarea dosarului de Securitate din Banat la București. Această măsură se impunea ca urmare a deschiderii unui nou dosar individual, obiectiv numit ”Bratu”, ce avea ca scop stabilirea relațiilor pe care le avea Părintele Arsenie Boca în București și dacă aceste legături sunt de natură legionară. Acțiunea de informare a impus chiar și recrutarea de agenți la locul de muncă: în cadrul măsurilor luate pentru supravegherea activității sus-numitului, organele noastre au recrutat la locul de muncă un număr de doi agenți pentru a ne furniza informații cu privire la legăturile, comportarea și atitudinea celui urmărit.³³ ;

- Acțiunea de urmărire culminează cu câteva zile de un adevărat filaj, agenții obțin fotografii și observă un tipic al activităților Părintelui, pe care îl descriu astfel: majoritatea timpului lipsește de la domiciliu, fiind văzut acasă numai seara.(...) Are o comportare retrasă și rezervată, neavând relații de anturaj și relații de prietenie pe strada unde domiciliază.³⁴ Părintele Arsenie probabil că realizase că este urmărit încă de la început; chiar spionii relatează că: Bratu se uita de două ori înapoi, a privit în urma sa, s-au oprit și s-au uitat înapoi³⁵ etc;

1967 - la 1 iunie Părintele Arsenie Boca iese la pensie;

- începe pictura bisericii din satul Drăgănescu, aflată lângă București, în jud. Giurgiu, iar prezența lui în această zonă atrage credincioși ce veneau la el pentru sfat sau vindecare, mulți dintre ei chiar din țara Făgărașului. În această perioadă se stabilește în casa parohială a Preotului locului, Savian Bunescu (cumnatul Monahiei Zamfira), dar folosește, pentru următorii 10 ani, și adrese alternative din București. Poartă haine civile și este forte discret;

1969 - cinci dintre maicile alungate de la Prislop în urmă cu zece ani se reorganizează într-un așezământ monahal la Sinaia, pe strada Privighetorilor, într-o locuință retrasă și ferită de privirile curioșilor și mai ales de organele de Securitate. Locul poartă astăzi numele de Metoc al Mănăstirii Prislop. Proprietatea cuprindea o casă de cărămidă, compusă din parter, etaj și mansardă, pe care au renovat-o. Evident că autoritățile descoperă această așezare și întreprind o acțiune de urmărire, ce concluzionează după o vreme că maicile: în cartierul în care lucrează și domiciliază duc o viață retrasă, nu poartă uniforme de călugărițe și nu au în preocupări activități mistice sau de a atrage la activități religioase pe cetățeni.³⁶;

1976. - la data de 3 februarie Părintele încă apare cu domiciliul în București, de unde colaboratoarea cu numele conspirativ ”Tania” relatează că: este pensionar, însă lucrează la domiciliu ca pictor decorativ bisericesc. La domiciliu este apreciat ca un om liniștit, respectuos și având o conduită normală. Duce o viață complet rezervată față de vecinii din jurul imobilului, rareori este văzut să părăsească domiciliul. Poartă barbă.³⁷;

• la o lună după aceasta, în 3 martie, ca urmare a solicitării Direcției a I-a, o altă infomatoare îl vizitează la Drăgănescu. Părintele își dă seama cine este femeia și îi spune: Mă, te-ai băgat și tu în niște treburi care sunt peste putințele tale. Să știi că sunt pândari puși de ei, să ne pândească pe fiecare în parte. Însă Dumnezeu cere de la noi faptele și sufletele, atât. Trebuie să fim dezbrăcați de orice și numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet. (...) nu te pune cu ei rău, ci să fii credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc ca și la Ierusalim, ca și la noi. Căci biserica din inima noastră nu o poate nimeni dărâma. Cu aceeași ocazie îi spune că: pentru vina lui s-au scris 800 de pagini, însă acum cine știe câte or fi, or fi trecute de 1000,³⁸ Într-adevăr Părintele intuia numărul acestora, care depășise 1200 de file;

1977 - după cutremurul din 4 martie Părintele se mută la locația din Sinaia, unde se alătură maicilor așezate aici și unde demarează lucrări de construcție pentru un alt imobil, în aceeași curte;

- cu această ocazie îl cunoaște pe tâmplarul și sculptorul Gheorghe Vâlcea. Acesta va lucra schițele întocmite de Părintele Arsenie pentru cel de-al doilea imobil și pentru unele lucrări din curtea Mănăstirii Prislop. Va fi de asemenea cel care va sculpta și va efectua înscrisurile de pe crucea Părintelui. Ultimii 12 ani din viață vor fi marcați de această frumoasă prietenie, pe care Ghorghe Vâlcea o descrie în câteva cuvinte: Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprin­deam cu meşteşugul lucrării lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată nu mă contrazicea. Mulţi spun că era un om dur. Nici pome­neală! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani!³⁹;

- odată cu noul domiciliu, Părintele își amenajează și un atelier de pictură, unde va lucra opera sa artistică de maturitate; de aici vor pleca la Prislop și cele două icoane împărătești ale iconostasului, pe care le-a transportat și le-a montat personal la Mănăstirea Prislop;

1984 – în această perioadă relativ săracă în informații, Securitatea este singura care furnizează încă vești din preajma Părintelui Arsenie Boca. Astfel, ”Tâmplarul Ion” care era infiltrat pentru a culege informații noi raporta autorităților: În prezent duce o viață retrasă, nu face și nu primește vizite și este preocupat de starea sănătății, cât și a mă ajuta în executarea sculpturilor și a alor lucrări pe care le are de făcut la casă.⁴⁰ ;

1988 – dintr-un alt raport informativ aflăm că în luna decembrie Părintele Arsenie a suferit un infarct, fapt ce a atras după sine o paralizie facială, urmată de o paralizie la piciorul stâng, care l-au imobilizat la pat. (…) Anterior îmbolnăvirii nu se angrena în discuții de natură politică, mai mult își petrecea timpul la domiciliu citind fără să ofere și să primească vizite.⁴¹;

1989 - la 10 aprilie este întocmit un nou raport privitor la situația Părintelui Arsenie, în care sursa preciza: Astăzi m-am deplasat la domiciliul numitului Boca Zian Vălean din Sinaia, str. Privighetorilor nr 16, jud. Prahova, pentru a verifica datele furnizate de”Tâmplaru”. Cu această ocazie am constatat că Boca Zian Vălean este paralizat și imobilizat la pat; am încercat să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu el deoarece are o pareză facială și abia se poate pricepe ce vrea să spună. Pe de altă prte, fiind suferind cu inima, este protejat pentru a nu se expune la eforturi fizice și emoții.⁴²;

- în 28 septembrie, același agent infomator menționa în raportul său că: cei apropiați lui sunt îngrijorți de starea sănătății și au făcut pregătirile necesare pentru situația în care ar deceda.⁴³;

- a doua zi după acest raport, cu ocazia celei de-a 79-a aniversări a Părintelui Arsenie Boca, în 29 septembrie, autoritățile dispun încetarea urmăririi informative, motivând că: din măsurile întreprinse rezultă că nu desfășoară activitate dușmănoasă împotriva orânduirii noastre socialiste și nu întreține relații cu elemente urmărite. În prezent este grav bolnav și nu mai prezintă interes pentru Securitatea statului. Motivat de cele raportate supunem aprobării scoaterea numitului Boca Zian Vălean din supravegherea informativă prin neconfimarea materialelor de primă sesizare.⁴⁴ A fost nevoie, așadar, de 46 de ani de supraveghere pentru a găsi neconforme cu realitatea suspiciunile de legionarism ce planau asupra Părintelui Arsenie, o acțiune abuzivă de contracarare a spiritului creștin, ce nu a împiedicat misiunea duhovnicească a Părintelui de mărturisire a lui Hristos. În primul interogatoriu, când își redactează autobiografia, Părintele Arsenie vorbește despre rolul și misiunea sa: I-am învățat să fie curați față de oameni și față de Dumnezeu, sa-i dea Cezarului ce-i al Cezarului (ascultare cetățenească) și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat și trup curățat de patimi). Despre această învățătură matori îmi sunt toți cei ce au ascultat povețele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toți oamenii, fără deosebire și viață curată, care face cu putință reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăși în Împărăția de obârșie de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cumințeniei și a iubirii noastre, pe pământ, în stadia și arena vieții. Asta îmi este toată misiunea și rostul pe pământ pentru care m-a înzestrat cu daruri – deși eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solictat în toate părțile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu și sfințirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri și rosturi sunt străin.⁴⁵;

- se stinge din viață la Sinaia la 28 noiembrie, în jurul orei 9 seara. Despre atmosfera acelei perioade de după trecerea Părintelui Arsenie Boca la cele veșnice, colegul său de la Academia Teologică, pr. Prof. Teodor Bodogae își amintește: erau zile geroase cele de al începutul lui Decembrie 89 când ne-a părăsit fostul stareț al mănăstirilor Sâmbăta și apoi Prislop, dar despre sfârșitul aceleiași luni, pe măsură ce se apropia praznicul Crăciunului, jertfele eroicului nostru popor au încălzit inimile tuturor. Înt-un fel, însă, și plecarea Părintelui Arsenie își are o semnificație a ei. Arestările și deportările prin lagăre, dar mai ales viața de hărțuială necontenită prin care a trecut, atât el, cât și alții, sunt tot atatea dovezi că, în fond, cele două feluri de suferințe (sângeroase și nesângeroase) fac parte din același plan de slăbire, respectiv, de nimicire, a credinței creștine din sufletul poporului român. De aceea, alături de dogoarea jertfelor acestui Crăciun românesc îndoliat, anii plini de nedreptăți și amenințări de care a avut parte și părintele Arsenie, își au, desigur, locul și amintirea lor.⁴⁶

- este înmormântat la Mănăstirea Prislop în ziua 4 a lunii decembrie.

I.1. Opera literară (publicată postum)

1. Cărarea Împărăției, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Dr. Timotei Seviciu, Episcopul Aradului și Timișoarei, îngrijită de Monahia Julieta Constantinescu și de Prof. Conf Dr. Simion Todoran, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 1995;

2. Cuvinte vii (predici), tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Dr. Daniil Stoenescu, Episcop-Locțiitor de Vârșeț, Ed. Charisma, Deva, 2006;

3. Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca, în lucrarea: P. S. Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca ”Omul îmbrăcat în haină de in” și ”îngerul cu cădelniță de aur”, Ed. Charisma, Sinaia, 2008.

I.2. Opera artistică

1. Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba Iulia, Atheneul Român, București;

2. Biserica Sfântul Dumitru din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică alături de maestrul pictor Costin Petrescu;

3. Biserica Sfântul Elefterie din Piața Eroilor, cartierul Cotroceni, București, pictura din altar (fresca de pe bolta altarului Maica Domnului cu pruncul în zeghe, Jertfa lui Avraam etc.), realizata alături de pictorul Vasile Rudeanu;

4. Biserica Sfântul Nicolae din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral;

5. Epitaful Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus;

6. Icoana Sfânta Parascheva de la Biserica Bunavestire – Sf. Antonie cel Mare, Curtea Veche, București;

7. Icoana Izvorul Tămăduirii de la Biserica Sfânta Treime, Tei, București;

8. Icoana Maica Domnului cu Pruncul, Biserica Sfânta Treime din Chichiș, jud. Covasna;

9. Icoana Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, Reședința Metropolitană din Timișoara, pictată după canonizarea din 1955 la Schitul Maicilor din București;

10. Icoanele iconostasului de la Biserica Mănăstirii Prislop: Mântuitorul Iisus Hristos (în picioare), Maica Domnului (în picioare) cu Pruncul Iisus; Bunavestire pe ușile împărătești, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril pe ușile diaconești;

11. Icoanele din chilia de la Sinaia: Nașterea Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos și Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Vodița, Tismana și Prislop;

12. Coperta Filocaliei, Sibiu, 1946 – 1948; coperta cărții Despre Viața în Hristos a Sfântului Teodor Cabasila, tradusă de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946; coperta cărții Iisus Hristos sau restaurarea omului, a Părintelui Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1943;

13. Clopotnița în stil athonit de la Prislop; oala decorativă din curtea Mănăstirii Prislop;

14. Sfântul Chivot de la Mănăstirea Prislop, proiectat de Părintele Arsenie Boca;

15. Casa de pe deal, ctitorită de Părintele la Mănăstirea Prislop în anii 50;

16. Schița casei cu coloane, în stil brâncovenesc, ridicată sub îndrumarea Părintelui Arsenie în anii 80 la Prislop;

17. Schița casei construită la Sinaia; modelele pentru porțile în stil maramureșean de la Sinaia și Prislop.

II. Procesul de canonizare.

1. Noțiuni introductive

Pentru a proceda la înțelegerea termenilor cu care voi lucra în continuare, este necesară o definiție în primul rând a noțiunii de sfințenie, așa cum se regăsește în literatura teologică de specialitate. În tradiția creștin - ortodoxă sfințenia omului apare ca o participare la sfințenia lui Dumnezeu, iar sfințenia manifestată în lume poartă în sine caracterul Său transcendent și revelat. De câte ori licărește pentru conștiința noastră transcendența divină, ea ni se impune in această calitate a sfințeniei coborâtă la noi, greu de definit totuşi prin concepte și prin cuvinte, dar experiată în oarecare fel. (...) Aproape că identificăm Dumnezeirea revelată cu sfințenia. Se poate spune că în sfințenie ni se revelează concentrat toate însușirile dumnezeiești. Ea e misterul luminos și activ al prezenței divine. În ea e concentrat tot ce deosebește pe Dumnezeu de lume⁴⁷. Paticipând la sfințenia lui Dumnezeu, prin conlucrarea cu Harul Divin și prin Sfintele Taine, omul cultivă asemănarea cu Dumnezeu și sporește în sfințenia vieții. Această lucrare comună poartă numele de sinergism și constă în efortul omului de a se apropia și asemăna cu Hristos, efort răsplătit de Domnul prin daruri și harisme speciale, fără ca primirea acestora să fie un scop, ci doar un accesoriu.

La ortodocși cultul sfinților își are temelia pe două adevăruri de credință:

1. credința că omul, împărtășindu-se cu Tainele Bisericii, primește Harul ca energie necreată a lui Dumnzeu prin care el poate să ascensioneze pe calea desăvârșirii, purificându-se progresiv de patimi și îmbogățindu-și existența cu virtuți;

2. credința că moartea fizică reprezintă doar trecerea de la viața în timp la viața în veșnicie împreună cu sfinții.

Sfântul este, în general, creștinul care a reușit să se elibereze de patimi, de lăcomia de avere și de diverse plăceri, de orice fel de răutate, de mânie și de mândrie, de pizmă și de dușmănie. Sfântul este creștinul care a ajuns la o stare de o desăvârșită înfrânare, răbdare, smerenie și iubire, el a ajuns la o stare de o permanentă vedere a lui Dumnezeu și de convorbire cu El în rugăciune. Sfințenia este, așadar, asemănarea omului cu Dumnezeu, iar asemănarea cu El înseamnă, atât prezența Duhului Sfânt și lucrarea Lui în om, cât și o iradiere a prezenței Lui în omul ajuns sfânt și asupra celor cu care acesta intră în contact.⁴⁸

Sfinții au fost numiți eroi ai credinței creștine, care prin spiritul lor misionar au răspândit Evanghelia oferind exemplul personal, viața exemplară de o înaltă trăire duhovnicească. Sfinții sunt modele creștine și reprezintă adevărate pilde de urmat, reprezintă dovada că sfințenia, îndumnezeirea este accesibilă omului, este darul dobândit de om odată cu sacrificiul Mântuitorului Hristos și rânduit fiecăruia în funcție de sârguința și stăruința lui direcția preocupărilor duhovnicești.

Pentru suferințele la care au fost supuși pentru credința lor și pentru faptul că s-au pus în slujba semenilor prin activitatea lor socială, Biserica găsește potrivit să îi cinstească pe sfinți și să-i pomenească de-a pururi. Cultul prin care sfinții sunt cinstiți este unul de venerare și este deosebit de cel de adorare sau latrie care I se atribuie doar lui Dumnezeu.

Canonizarea este definită ca fiind actul prin care Biserica Orodoxă recunoaște și declară statutul sfinților, îi așează pe aceștia în rândul eroilor dreptei credințe și îi cinstește în temeiul învățăturii dogmatice ortodoxe. Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu definește canonizarea ca fiind dreptul și prerogativa Sfântului Sinod al acelei biserici care, printr-un Act solemn proclamă introducerea în rândul sfinților a slujitorilor Bisericii care s-au bucurat în mod statornic într-o durată de timp de cinstirea și pomenirea ca sfinți din partea credincioșilor creștini ortodocși pentru faptele lor de trăire întru Hristos și de mărturisire a lui Hristos prin întreaga lor viață considerate de Biserică drept semne și manifestări ale sfințeniei.⁴⁹ Cinstirea și pomenirea ca sfinți din partea credincioșilor s-a exprimt în primul rând sub formă de cult. Cultul manifestat în preajma sfântului poate fi organizat sau difuz, manifestându-se printr-o cinstire simplă, prin faima sau prin numele de sfânt.

Actul de canonizare este de o însemnătate aparte în activitatea Bisericii Ortodoxe, fiindu-i oferită o atenție sporită. Într-adevăr, actele de canonizare a sfinților, fiind unele dintre cele mai importante acte pentru viața Bisericii, atât sub raport dogmatic, etic, canonic și cultic, cât mai ales sub raport practic – soteriologic, la săvârșirea lor trebuie să se arate o grijă deosebită, nu numai în ce privește fondul sau justficarea lor, cât și în ce privește ceremonia prin care se consacră în mod public cultul noilor sfinți adăugându-se noi piloni și noi izvoare de har pentru lucrarea mântuirii noastre.⁵⁰

Istoria activității instituției bisericești ne arată că în vechea Biserică inițiativa aparținea exclusiv credincioșilor creștini, care i-au identificat pe sfinți și cărora le-au oferit forme de cult neoficial sau general. Conducătorii Bisericii nu au demarat niciodată un astfel de proces fără implicarea și participarea poporului credincios. În revista Ortodoxia, nr. 2 din 1950, referitor la acest aspect Pr. Prof. Liviu Stan relatează: Trebuie relevat faptul că Biserica n-a căutat niciodată să impună cultul vreunui sfânt, ci ea numai l-a constatat, și l-a însușit, și l-a legalizat, definindu-l mai precis. Nu există în viața Bisericii Ortodoxe nici un caz în care vreun Sinod să fi încercat a crea, a institui și a impune credincioșilor cultul vreunui sfânt neconsacrat în prealabil prin evlavia poporului.⁵¹

Acest citat aduce clarificări și cu privire la rolul îndeplinit de autoritatea bisericească. Aici problema se pune dacă actul de canonizare poartă un rol constitutiv sau unul declarativ. Cu alte cuvinte, Biserica împărtășește cuiva darul sfințeniei sau doar îi recunoaște și declară sfințenia unui erou al credinței? Caracterul actului de canonizare, așa cum reiese din dogma ortodoxă, este categoric acesta din urmă, respectiv, caracter declarativ, întrucât: Biserica nu poate să înzestreze pe cineva cu desăvârșire morală și religioasă și să-l facă Sfânt. Biserica oferă doar mijloacele prin care, în condițiile vieții terestre cineva poate să-și dobândească desăvârșirea deplină a sfințeniei (...) Numai Domnul îi proslăvește pe sfinții Săi. El și nu Biserica îi face pe sfinți.⁵² Biserica, prin urmare, săvârșind actul canonizării, recunoaște și mărturisește sfințenia unui credincios și nu o constituie.

2. Scurt istoric al cultului sfinților

Încă din primele zile ale creștinismului, sfinții au fost consemnați în evidențe locale, iar comunitățile bisericești își transmiteau reciproc listele în scopul de a se generaliza cinstirea sfinților care străluciseră într-o parte sau alta a Bisericii.⁵³ Listele erau întocmite pentru a se face pomenirea sfinților și pentru a putea fi înălțate mai ușor rugăciuni mijlocitoare între creștini și Dumnezeu. Aceste cataloage conțineau numele sfinților, ziua morții, precum și un scurt istoric al vieții acestora, respectiv, fapte, minuni sau chiar învățături creștine aparținând sfântului. Ziua trecerii la Domnul era socotită drept ziua proslăvirii lor de către Domnul, ziua în care, murind pentru lume, se nășteau pentru ceruri.⁵⁴ După acest raționament ziua de pomenie a sfinților era ziua morții lor și numai rareori ziua serbată era ziua nașterii sau ziua accederii intr-un rang în ierarhia bisericească.

La început sfinții erau înscriși pe liste numite martirologii (actele martirilor), în vreme de persecuție fiecare biserică avându-și martirologiul său. În aceste documente, pe lângă martiri și sfinți erau menționați și Sfinții Apostoli, mărturisitorii, Părinții Cuvioși, Sfinții Vechiului Testament, eroi ai vieții monastice, mari Ierarhi, binefăcători ai credinței și Bisericii, luptători pentru dreapta credință dintre ostași, principi, domnitori, împărați, regi etc.⁵⁵ Aceste evidențe, extinse mai târziu la nivel regional și ulterior alcătuind bagajul comun al întregii Biserici din Răsărit și Apus, au servit ca bază la realizarea sinaxarelor, a monologiilor sau la reconstituirea vieților sfinților.

Odată cu trecerea timpului, numărul sfinților înscriși în martirologii a crescut, iar cuprinsul lor a trebuit reconsiderat și reorganizat. Astfel, martirologiile pe care creștinii le foloseau la origine pentru a-și orienta viața religioasă au evoluat în adevărate calendare creștine. În această perioadă martirologiile complete erau păstrate în centrele bisericești și circulau în număr restrâns, iar cele prescurtate, devenite acum calendare creștine, aveau o circulație largă în teritoriu și în număr mare. Martirologiile mari se păstrau și se completau la Bisericile Apostolice din Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Roma și Constantinopol, iar mai târziu au fost preluate de centrele bisericești mari, la Arhiepiscopii, Mitropolii, Exarhate și Patriarhate.

3. Scurt istoric al procesului de canonizare.

Privind de-a lungul istoriei, este interesant de urmărit cine avea autoritatea să instituie canonizarea și ce factori au determinat schimbările. La începutul tradiției creștine, până în timpul lui Constantin cel Mare, fiecare comunitate locală putea să adauge între sfinți, să așeze în catalogul sfinților și să canonizeze pe oricine socotea vrednic de această cinste. Dezvoltându-se ulterior organizarea internă a Bisericii și lucrurile evoluând, evenimentele nu s-au petrecut în același fel. Comunitățile locale canonizau însă din ce în ce mai rar, iar canonizarea a devenit un act aflat sub autoritatea episcopilor, al căror număr scăzuse față de primele secole, când exista un episcop pentru fiecare comunitate locală. Ulterior, răspunderea cu privire la decizia și săvârșirea actului de canonizare a revenit sinodului provincial al episcopilor vecini, apoi a devenit de competența primaților, mai apoi de competența patriarhilor împreună cu sinoadele lor. Astăzi autoritatea privind procesul de canonizare aparține Sinoadelor autocefale.

Referitor la felul de manifestare a cinstirii unui sfânt după canonizare, acesta este ilustrat sugestiv în Dreptul Canonic Ortodox: la început actul de canonizare era redus doar la înscrierea în martiriologiu al sfântului și la pomenirea acestuia în cadrul slujbei Liturghiei din ziua morții. De la acestă formă simplă de omagiere, s-a trecut la alcătuirea unor cântări de laudă și la rostirea unor rugăciuni speciale. De la aceasta s-a trecut la citirea detaliilor ce țin de viața sfântului respectiv, detalii consemnate în martirologiu și ulterior s-a procedat la alcătuirea unui canon special dedicat sfântului. În vechime, actul propriu zis de canonizare nu era impus de o autoritate sinodală, canonizarea se făcea spontan și firesc, purtând pecetea simplității și a dragostei nefățarnice.⁵⁶

Datorită dezvoltării în organizarea și funcționarea instituției bisericești și a evoluției firești a condițiilor veșnic noi de viață, procesul de canonizare s-a consolidat și și-a îmbogățit forma, regulile s-au conturat în termeni mai clari iar condițiile discutate pentru fiecare caz au cunoscut o uniformizare. S-a putut observa și preocuparea unor personalități de a generaliza și răspândi cultul unor sfinți; spre sfârșitul primului mileniu, Leon Filosoful a sprijinit oficial generalizarea cultului pentru sfinții Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie de Nissa, Ioan Gură de Aur etc.⁵⁷ S-au făcut demersuri și în direcția reglării eventualelor erori sau înșelăciuni în hotărârile de canonizare; astfel, mai multi țari ruși și în special Petru cel Mare, s-au implicat în dialoguri cu Biserica, astfel încât aceasta din urmă să rămână vigilentă și fără de greșeală și să evite excesele. În răstimpul primelor veacuri, autoritatea bisericească se rezuma doar la a supraveghea și a interveni în cazul unor eventuale derapaje, iar unii reprezentanți chiar au participat activ oprind venerarea ca sfinți a unor răposați.

Încă din vechime semnul principal doveditor ale sfințeniei era moartea martirică, ce indica lepădarea totală de sine și mărturisirea fără tăgadă a dreptei credințe. De-a lungul istoriei bisericești și până astăzi mucenicia, adică muncirea, chinuirea pentru Hristos, sfârșită prin moarte reprezintă dovada certă a sfințeniei. La fel și mărturisirea neînfricată a credinței creștine, care, nu de puține ori, era însoțită de exil, închisoare sau diferite suplicii suportate cu eroism. Un alt indicator al sfințeniei era viața ascetică, ce aduce cea mai înaltă trăire spirituală și căreia îi urmează în mod firesc darurile duhovnicești care se revarsă de la Dumnezeu.

4. Condițiile de fond ale procesului de canonizare pot fi expuse succint astfel:

1. Caracterul ortodox neindoielnic al credinței, ortodoxie păstrată până la sfârșitul vieții, fie de la momentul din care îmbrățișat credința ortodoxă;

2. Proslăvirea lui de către Domnul cu cel puțin unul dintre următoarele daruri sau puteri:

• Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință;

• Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentu mărturisirea dreptei credințe până la moarte;

• Puterea de a-și închina eroic viața celei mai desăvârșite trăiri morale și religioase;

• Puterea de a săvârși minuni în viață sau după moarte;

• Puterea de a apăra sau de a sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă;

3 Răspândirea miresmei de sfințenie după moarte și confirmarea sfințeniei prin cultul spontan pe care îl acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinții.

Existența condițiilor de fond și anume existența neîndoilenică a primei și celei de-a treia, (care poate lipsi numai în cazul martirilor) ca și a oricăreia dintre cele enumerate la cea de-a doua, îndreptățește autoritatea bisericească să procedeze la actul de canonizare.⁵⁸ Toate aceste semne sunt considerate ca un rezultat al curățeniei trupești și sufletești și o dovadă a tăriei în credință. Ele sunt faptele cele mai mărețe ale credinței și împlinirea desăvârșită a misiunii creștine. Pe lângă acestea au fost aduse spre dezbatere și alte semne, dintre care nestricăciunea trupului după moarte a adus cele mai numeroase dispute și a fost pricină de îndoială și neînțelegere.⁵⁹

În credința creștină este de netăgăduit că Domnul își poate arăta proslăvirea către om prin darul nestricăciunii trupului. Totuși, acest semn trebuie să fie însoțit de darul facerii de minuni. Nestricăciunea trupului este condiționată, așadar, de capacitatea omului de a face minuni, mai exact de deschiderea și abilitatea de a se săvârși minuni prin el. Dacă darul de a face minuni lipsește, faptul că trupul credinciosului nu s-a deteriorat după moarte nu reprezintă o dovadă a sfințeniei. Din contră, în tradiția ortodoxă, faptul acesta este privit ca urmare a blestemului sau anatemei sub care ar fi căzut persoana. Acesta este motivul pentru care slujba înmormântării cuprinde și rugăciuni de dezlegare care se citesc pentru fiecare creștin răposat.

În ceea ce privește chestiunea canonizării încă din timpul vieții, aceasta nu este acceptată de Biserica Ortodoxă, dintr-un considerent lesne de anticipat – în timpul vieții pământești omul poate fi încă supus căderii în păcat. Un alt aspect care a fost pus în discuție a fost legat de numărul de minuni necesare pentru a îndeplini o persoană condiția de sfânt. Această problemă a fost mai degrabă abordată de Biserica Apuseană; credința ortodoxă a exclus această chestiune din calcul, alegând să nu fixeze un etalon al gradului de sfințenie și considerând că lucrarea Domnului în om este diferită de la caz la caz ca natură și nu poate fi redusă la numere sau cuvinte.

5. Documentația necesară cu privire la actul de canonizare

În ceea ce privește mecanismul birocratic al procesului de canonizare, acesta implică o serie de documente formale generale, acte pregătitoare și acte posterioare procesului, ce se impun a fi expuse așa cum se găsesc în Dreptul Canonic Ortodox.

Acte pregătitoare actului de canonizare:

1. Alcătuirea și studierea dosarului în cadrul Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților români pentru a stabili îndeplinirea condițiilor de fond;

2. Aprobarea de către Sfântul Sinod a raportului întocmit de Comisia Sinodală;

3. Hotărârea din partea Sfântului Sinod de a proceda la actul de canonizare solemnă (ceremonia propriu-zisă de canonizare);

4. Alcătuirea Sinaxarului, a Acatistului și a slujbei Sfântului și aprobarea lor de către Sfântul Sinod;

5. Aprobarea de către Sfântul Sinod a incoanei Sfântului;

6. Stabilirea tipicului și a datei canonizării, decizie ce aparține tot Sfântului Sinod;

7. Întocmirea Tomosului sinodal de canonizare. Acesta cuprinde motivarea canonizării, hotărârea pin care se face așezarea propriu-zisă a sfântului în catalogul sfinților și în calendar, fixarea zilei de sărbătoare, și avizul bisericilor de a purta hramul sfântului respectiv.⁶⁰

Documente posterioare canonizării:

1. Publicarea oficială a actului sinodal de canonizare;

2. Comunicarea documentului sinodal de canonizare tututor Bisricilor Ortodoxe autocefale;

3. Publicarea vieții sfântului și a slujbei acestuia într-o variantă oficială;

4. Înscrierea oficială a zilei sărbătorii sfântului în calendarul bisricesc și adăugarea slujbei în cărțile de ritual;

5. Aplicarea hotărârii Sfântului Sinod cu privire la hramul bisericilor a fi ierosite noului sfânt;

6. Răspândirea icoanei sfântului în popor.

Odată cu îndeplinirea condițiilor de fond și cu întocmirea actelor formale, cultul unui sfânt devine consacrat și stabilit în chip oficial de către autoritatea bisericească și devine cult obligatoriu pentru întreaga Biserică sau pentru unele părți ale ei.

5. Tipicul actului de canonizare solemnă

Tipicul actului propiu-zis de canonizare a variat de la o canonizare la alta, iar regulile expuse mai jos sunt orientative, în sensul ca procesul poate fi amplificat sau redus în funcție de fiecare autoritate bisericească în parte. Stabilirea condițiilor de fond care privesc procesul de canonizare, cât și formalitățile ce trebuie îndeplinite în acest scop nu au fost rezultatul unor dezbateri, însă datele disponibile referitoare la canonizări anterioare arată asemănări și potriviri destul de vizibile. Acest lucru indică faptul că, în lipsa unei rânduieli impuse de autoritatea competentă, totuși, s-a produs un consens tacit, iar unitatea de credință în mod automat s-a exprimat prin acțiuni corespunzătoare de cult. Indic mai jos pașii cei mai importanți observați cu ocazia diferitelor canonizări solemne mai noi din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.⁶¹ Forma acestei ceremonii diferă în funcție de existența sau nu a moaștelor; se impune aici mai întâi o analiză a primului caz, respectiv canonizarea solemnă a sfinților cu moaște.

5. 1. Pregătirea. În seara de ajun a dezgropării moaștelor se va oficia Sfânta slujbă de către un sobor având în frunte un arhiereu, atât în Biserica cimitirului în care se găsesc moaștele sau în Biserica locală, cât și în Biserica în care se va desfășura ceremonia și în cea care va găzdui ulterior moaștele. Canonizarea solemnă a sfântului cu moaște sau oseminte se poate face și în biserica în care se găsesc acestea, simplificându-se, în cazul acesta, întreaga ceremonie.⁶² În dimineața următoare se procedează simultan la oficierea slujbei și a ultimului parastas pentru sfântul ce urmează a fi canonizat.

   2. Dezgroparea moaștelor⁶³. În ziua rânduită, un sobor de preoți va pregăti acțiunea prin ocolirea mormântului și rostirea unor rugăciuni speciale. Dezgroparea se face de către trei călugări mai în vârstă și cât mai sporiți duhovnicește; în cazul moaștelor unei sfinte femei, de această acțiune se vor ocupa trei călugărițe, înaintate în vârstă și în virtute.⁶⁴ Obiectele folosite ca unelte în acest proces trebuie sa fie noi și să nu mai fie utilizate ulterior, păstrându-se în biserica locală sau fiind cedate unei mănăstiri sau unui muzeu. Acestui moment i se atribuie importanța și greutatea cuvenite, manevrele fiind executate cu multă pietate, pricepere și grijă. Trupul este cu grijă spălat într-o albie nouă cu untdelemn și vin curat. Acestea vor fi ulterior vărsate în mormânt, ca simbol al înlocuirii moaștelor. De asemenea, unele obiecte folosite în aceste momente sunt arse (albia, prosopul cu care moaștele au fost șterse), iar cenușa lor aruncată în mormânt. Învelite într-o pânză albă nouă, mai apoi moaștele vor fi purtate spre racla pregătită special, unde vor fi așezate. La mormânt, crucea primește însemnele corespunzătoare noilor condiții și noului statut.

   3. Transportarea moaștelor. Moaștele vor fi ridicate și purtate pe umeri de patru preoți cu epitrahile și cu capetele descoperite, într-o procesiune spre biserica din apropierea cimitirului. În timpul deplasării, în spatele celor patru preoți ce susțin racla este delegatul Sfântului Sinod, urmat de protoiereul bisericii locale, autoritatea preoțească și credincioși. Adusă și așezată în mijlocul bisericii pentru o scurtă cântare, racla trece prin ușile împărătești în altar, unde ocolește Sfântul Prestol și iese apoi din biserică, urmând a fi transportată în biserica ce va găzdui ceremonia propriu-zisă de canonizare. Parcursul acesta al sfântului va fi însoțit de clopotele bisericilor de pe traseu și de credincioși.

   4. Primirea moaștelor în biserica unde se desfășoară canonizarea solemnă. În acest moment, în întâmpinarea raclei și la apariția convoiului vor suna clopotele, lumânările vor fi aprise, iar după o rânduială precisă, reprezentanții Bisericii primesc cu purtare cuvenită și cântare de laudă racla, care este așezată apoi în mijlocul bisericii, pe un catafalc. În jurul ei se vor așeza patru sfeșnice în care vor arde lumânări de ceară curată, iar la căpătâi se vor așeza icoana sfântului și o candelă ce va arde neîncetat.

   5. Ulterior are loc ungerea cu Sfântul Mir a moaștelor și cu untdelemn și stropirea lor cu aghiazmă mare, de la Bobotează. În cântările de laudă ale corului preoților se vor unge moaștele cu Sfântul și Marele Mir de către cel mai înalt reprezentant din ierarhia bisericească ce este prezent și care va folosi un miruitor special. După aceasta, soborul care a slujit se retrage din biserică; racla rămâne în mijlocul bisericii străjuită de preoți ce vor cânta și vor citi psalmi.

   6. Ziua canonizării solemne. Din acest punct ceremonia de canonizare este identică pentru cele două cazuri, iar în lipsa moaștelor și în locul acestora este așezată icoana sfântului. Astfel, în ziua procesiunii de canonizare se săvârșește Sfânta Liturghie, iar la începutul slujbei, întâistătătorul Bisericii autocefale va citi actul de canonizare, după aceasta el fiind semnat de către toți membrii Sfântului Sinod. De la acest punct se va proceda la sfințirea icoanei sfântului, urmând purtarea moaștelor sau a icoanei sfântului în jurul catedralei sau bisericii într-o procesiune citindu-se viața și cântându-i-se laude și măriri. Ulterior se procedează la așezarea raclei sau a iconei sfântului la locul de veci din Biserică.

7. Canonizările din Biserica Ortodoxă Română

În intervalul cuprins între anii 1517 și 1992, în Biserica Ortodoxă Română următorii sfinți au fost canonizați:

• 1517 Sf. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și mitropolit al Transilvaniei (11 august);

• 1955 - Generalizarea cultului unor sfinți deja canonizați: ⁶⁵ Sf. Cuvioasă Paraschiva (14 octombrie); Sf. Muceniță Filofteia (7 decembrie); Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul (20 noiembrie); Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov (27 octombrie);

Sf. Cuvios Nicodim de la Tismana (26 decembrie); Sf. Mucenic Ioan Valahul (12 mai);

• 1955 Canonizări noi: Sf. Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest și Sava Brancovici, Mitropoliți ai Ardealului, (24 aprilie); Sf. Cuvioși Mărturisitori Visarion Serai, Sf Sofronie de la Cioara și Sf. Mucenic Oprea Nicolae (21 octombrie); Sf. Calinic de la Cernica și Râmnic (11 aprilie);

• 1956 Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș (25 Septembrie);

• 1992 Sf. Cuvios Ioan de la Prislop (15 septembrie); Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanu (27 septembrie); Sf. Preoți Mărturisitori Ioan de la Gales și Moise Măcinic din Sibiel (21 octombrie); Sf. Cuvios Daniil Sihastru (18 decembrie); Sf. Cuvios Gherasim din Dobrogea (20 februarie); Sf. Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramureș (24 aprilie); Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeț (30 iunie); Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuți (1 iulie); Dreptcrediniosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt (2 iulie); Sf. Cuvios Ioan Iacob Hozevitul (5 august);Sf. Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august); Sf. Martiri Constantin Vodă Brâncoveanu și cei patru fii : Constantin, Ștefan, Radu, Matei și Sfetnicul Ianache (16 august).

În ședința Sf. Sinod din 20 iunie 1992, pe lângă canonizările expuse mai sus și generalizării cultului unor sfinți canonizați anterior, Sinodul a proclamat Duminica Tuturor Sfinților Români.⁶⁶ În cadrul aceluiași eveniment, în Actul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale privind canonizarea unor sfinți români (20 – 29 iunie 1992, p. 3-4) s-au făcut următoarele precizări: Cei propuși spre canonizare au intrat și s-au păstrat în conștiința Bisericii și în evlavia păstorilor și păstoriților prin mărturisirea totală și neîndoielnică a ortodoxiei credinței lor prin viețuire creștină pilduitoare până la măsura sfințeniei, unii dintre ei suferind moarte martirică, alții înfruntând orice primejdii și pătimiri pentru mărturisirea dreptei credințe, iar alții învrednicindu-se de la Dumnezeu cu darul facerii de minuni, toți laolaltă slujind și apărând Biserica, dreapta credință și poporul din care au odrăsluit.

IV. Îndeplinirea condițiilor de fond ale procesului de canonizare în cazul Părintelui Arsenie Boca

1. Ortodoxia neîndoielnică a credinței păstrată până la moarte

   1. Botezul și formarea moral-creștină

Mergând cronologic pe firul evenimentelor ce au marcat existența Părintelui Arsenie Boca, un prim argument privitor la apartenența sa la ortodoxie îl constituie botezul creștin, moment ce marchează începutul lucrării de mântuire a sufletului prin Iisus Hristos. Lucrarea aceasta, începută prin Taina Botezului, a fost sprijinită și construită pe educația creștină ortodoxă oferită de părinții săi, amândoi credincioși, în timp ce vărul său, Vasile Crucin, director la școala din sat, l-a sprijinit în direcția studiilor. Acești ani de formare școlară și morală au pregătit terenul pentru toată activitatea ulterioară a Părintelui Arsenie și au făcut să rodească mai târziu dorința sa nestinsă de comuniune cu Dumnezeu. Din vremea liceului Părintele își amintește că de pe atunci mi se remarca o anumită înclinație spre singurătate și probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci, înclinație care îi aduce un comportament retras, o fire tăcută și o disciplină interioară riguroasă. Aceste preocupări și caracteristici formează climatul potrivit pentru etapa studiilor, care începe odată cu înscrierea la Institutul Teologic din Sibiu. Despre perioada studenției, colegul de bancă al Părintelui Arsenie, Părintele Teodor Bodogae lasă în Telegraful Român următoarea mărturie: cu toate că am șezut alături, pe aceeași bancă, vreme de patru ani, pe când făceam studiile de Teologie la Sibiu, totuși n-am ajuns să-i pot cunoaște toate adâncurile sufletului. Rețin totuși câteva aspecte pe care le socot concludente – firea sa puțin sociabilă, retrasă, introvertită. Ne-a impresionat tăria cu care răbda frigul, fiind îmbrăcat adeseori în îmbrăcăminte redusă. Tot astfel abținerea de la bucate mai grele, renunțând regulat la porția de carne din institut. Nu l-a pasionat prea mult studiul limbilor străine. Cunoștea totuși bine limba franceză și citea cu aviditate studii de psihologie, de caracteriologie, de grafologie, căutând să se adâncească în descifrarea tainițelor sufletului. A iubit de mic desenul, sculptura și mai ales pictura. Îmi amintesc și acum (1990 n.n.) de ușurința cu care interpreta la flaut compoziții destul de pretențioase.⁶⁷ Tot acum devine interesat de partea mistică a existenței, așa cum reiese și din autobiografia sa: în timpul studenției mi se lămurea frumusețea viețuirii călugărești și doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic în latura mistică a vieții. Perioada următoare îl aduce pe tânărul Zian Boca la București, unde a frecventat cursurile Academiei de Arte Frumoase. Aici își șlefuiește talentul de pictor, pe lângă maestrul Costin Petrescu și iși formează stilul de lucru unic cu care va împodobi de-a lungul vieții numeroase icoane, diverse lucrări de coloristică și modelaj (la Sâmbăta și Prislop), unele picturi din Biserica Sfântul Elefterie sau Atelierele de la Schitul Maicilor, precum și întreaga biserică Sfântul Nicolae din satul Drăgănescu.

1. 2. Intrarea în monahism

Un alt argument privitor la credința ortodoxă neîndoielnică a Părintelui Arsenie Boca îl constituie intrarea in monahism, act ce indică devotamentul pentru credința ortodoxă și înflăcărarea cu care dorea să înfăptuiască lucrarea lui Dumnezeu. Părintele Arsenie însuși a scris despre Taina Călugăriei, căreia îi acordă un interval larg, atât din trăirea sa, cât și din operă. Călugărul trăiește mai presus de fire și de lumea aceasta, pentru el nu mai există ceilalți sau lumea exterioară zidurilor mănăstirii, bucuria și desfătarea lui fiind rugăciunea neîncetată. Singura legătură cu cei care trăiesc în lume este o candelă și rugăciunea pentru ei.⁶⁸ În măsura în care omul reușește să taie de la sine bucuriile și desfătările acestei lumi, în aceeași măsură se învrednicește de bucuria lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Pentru a atinge scopul adevăratului monahism, care constă în desăvârșirea morală și cea mai strânsă unire cu Dumnezeu, cel care intră în cinul monahal trebuie să cunoască și să îndeplinească pravilele purtării lui lăuntrice și exterioare pe care le cere acest cin îngeresc, așa cum se numește el nu fără însemnătate.⁶⁹ Adevăratul monah despre care vorbește Părintele Arsenie Boca trebuie să aibă o completă neagoniseală. Sărăcia, necazul, strâmtorarea și postul. Iată armele de lucru ale monahului.⁷⁰ În descrierea lui, călugăria necesită smerenie și curaj. Smerenia și curajul ar părea doi termeni opuși. Cu toate acestea, în viața duhovnicească ei se armonizează, ba se și completează. Absența sau împuținarea unuia slăbește pe celălalt și între ei trebuie ținut un echilibru. Căci viața creștină orientată numai spre umilință ia o înfățișare de sclavie spirituală, de pipernicire la literă și pierde curajul. De asemenea, orientarea numai spre îndrăzneală personală și spre profetism distruge bisericitatea și sobornicitatea creștinismului, provocând fie erezie, fie schismă, deci pierde smerenia.⁷¹

1. 3. Inițierea în tainele vieții duhovnicești și ale picturii bisericești

Anul 1939 este dedicat perfecționării cunoștințelor dobândite în timpul studiilor și ar putea fi privit ca un an de practică în cursul căruia, de pe meleaguri străine, Părintele Arsenie va culege ultimele date și materiale necesare picturii și își va cultiva și îmbogăți trăirea interioară, având primele trăiri mistice.

1. 1. 1. Șederea la Muntele Athos. Întâlnirea în duh cu Maica Domnului

Căutând alte elemente biografice care să indice orientarea Părintelui Arsenie spre cele sfinte și duhul ortodox în care își petrecea existența, un moment ulterior intrării în monahism se face remarcat și anume plecarea la Muntele Athos, împreună cu Părintele Serafim Popescu, în primăvara anului 1939. Despre această intenție a Părintelui aflăm, de la profesorul său Nichifor Crainic, că ea se născuse cu câțiva ani înainte, din vremea primilor ani de studenție: l-am cunoscut prin anul 1934 sau 1935 când s-a prezentat el personal la mine după curs, cu care ocazie mi-a spus că intenționează să meargă la Muntele Athos. Eu l-am sfătuit că face bine, fiindcă mănăstirile noastre din țară sunt într-o stare de decadență morală și spirituală și numai la Athos se mai poate învăța arta de a ne ridica din nou la nivelul spiritual de altădată.⁷²

La Muntele Athos este găzduit la chilia cu hramul ”Sfântul Ipatie” de la Mănăstirea Vatopedu, sub ascultarea Părintelui schimonah Antipa Dinescu. Aici Părintele Arsenie Boca își va desăvârși trăirea prin nevoință și asceză, va copia textele filocalice ale Sfintilor Părinți și va avea unele trăiri mistice și chiar dialoguri în duh cu sfinți.⁷³ Manuscrisele filocalice au reprezentat un scop secundar al deplasării la Muntele Athos. Scopul principal l-au constituit deprinderea virtuții ascultării și întreaga rânduială duhovnicească. Cele două misiuni s-au completat, astfel că în urma sprijinului consistent pe care l-a adus la unele construcții, reparații și amenajări în cadrul mănăstirilor locului, a primit permisiunea de a copia manuscrisele din biblioteca mănăstirii Prodromu, pe care le-a adus în țară și le-a tradus împreună cu Dumitru Stăniloae. Ulterior acestei perioade de acomodare și formare în tainele călugăriei a fost desăvârșirea interioară, pe care Părintele Arsenie a dobândit-o prin aspru post și rugăciune, motivate de un puternic dor ceresc și dragoste pentru Hristos.

Dorința intimă a Părintelui Arsenie era aceea de a întâlni un duhovnic iscusit, care să îl instruiască într-ale călugăriei. Și s-a rugat Domnului îndelung, retras în munți și postind 40 de zile. După lungi rugăminți fără răspuns, s-a rugat Maicii Domnului, ca să mjlocească pentru el. Atunci Părintele Arsenie a avut viziunea Maicii Domnului, care l-a urcat pe munte și l-a lăsat în grija și sfatul unui sfânt ce trăise pe pământ cu două sute de ani în urmă, Sfântul Serafim de Sarov. Nepoata Părintelui Arsenie, Zoe Daian, relatează că Părintele Arsenie i-a povestit această întâmplare: Din clipa în care Părintele a ajuns la Sâmbăta și s-a călugărit, s-au produs în el schimbări profunde. Și asta s-a văzut mai ales după ce s-a întors de la Muntele Athos și a avut viziunea aceea sfântă a Maicii Domnului. Atunci părintele a venit acasă și ne-a povestit fericit și cutremurat întâlnirea lui în duh cu Maica. Și tot cam pe atunci a început să se manifeste la el intuiția aceea cu totul aparte: numai ce privea omul și deja știa totul despre el, dar și spiritul înainte-văzător. L-am simțit și eu, căci oriunde m-am dus să îl văd – la Sâmbăta, la București sau la Drăgănescu - el a știut de fiecare dată că vin, deși nu-l anunțam niciodată.⁷⁴ Un al treilea obiectiv al deplasării la Athos era cercetarea picturilor din poziția unui profesionist; constatând însă că nu mai sunt meșteri cum au fost odată și nu am avut de la cine să învăț ceva în plus față de ce știam din țară⁷⁵, curând după întoarcerea în țară merge la Chișinău pentru a deprinde de la meșteri ruși elemente noi de artă bisericească.

1. 1. 2. Vizita la Chișinău. Viziunea din gară

După pelerinajul la Muntele Athos are loc, așadar, o altă deplasare, la Chișinău, unde își îmbogățește priceperea ca artist plastic și dobândește tehnica poleiturii cu aur. La întoarcere, în gara din Chișinău, Părintele Arsenie are o viziune pe care se cuvine să o aștern aici pentru a nu-i pierde din încărcătură: Am văzut. Stăpânul sta rezemat într-o ușă de gară, cu ochii pierduți în zare, dar părea că vede toate neamurile, toți oamenii din ele și toată lumea. Tremura de frig – așa mi se părea; însă am înțeles că o durere fără seamăn pentru ceea ce vede, aceea Îl făcea să-I tremure gura. Cu adevărat omul durerii. Peste tot avea înfățișare de cerșetor cu îmbrăcămintea, însă n-am prea luat seama la îmbrăcăminte, că peste măsură m-a izbit durerea Lui, cum n-am mai văzut niciodată nicăieri dar și o frumusețe pe care n-am mai întâlnit-o am văzut pe chipul Lui. O frumusețe pe care n-o pot uita. N-a privit la mine, dar m-a văzut și m-am aprins de o dragoste de a suferi cu El. Neștiind cu ce să-I ajut, cu cea mai mare grabă am dat fuga să-i dau din pâinea noastră. Și când m-am întors cu pâinea nu l-am mai găsit, deși nu trecuseră decât câteva secunde.. Atunci am înțeles că m-am întâlnit cu Cel gol, însetat, flămând și fără sălaș în lumea aceasta. Atunci am înțeles în câteva clipe mai mult decât tot ce am învățat în atâția ani de zile. Dar în inimă mi s-a aprins un dor ce mă arde ca un foc de a suferi cu El, de a mă stinge pe mine de dragostea Lui și de neasemănata-I Cruce. Dau mărturie și eu, nevrednicul pentru cuvântul ”iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor”(Matei, 28, 20).⁷⁶ În manuscrisele sale, Părintele Asrsenie a consemnat acest moment și a adnotat: oare nu la așa ceva m-am legat când l-am văzut într-o gară, privind peste hărmălaia lumii la tragedia ce a avea să vină a doua zi: al doilea război mondial, cu niște ochi de o frumusețe divină și cu o infinită durere că ne vedea pe toți? Nu-I voi ușura întrucâtva imensa Lui cruce pe care o duce printre oameni până la sfârșitul lumii, luându-mi partea mea?⁷⁷

1. 4. Lucrarea duhovnicească

Lucrarea ca duhovnic și predicator a Părintelui Arsenie Boca începe odată cu finele etapei de pregătire școlară, profesional-artistică și interioară, care au pus bazele unui parcurs onorabil, bazat pe cea mai curată și frățească motivație, aceea de a spori lucrarea duhovnicească în semenii săi prin sfat, povățuire și cu ajutorul uneltelor creștine – Sfintele Taine. În teritoriu această misiune se va desfășura mai întâi la Sâmbăta de Sus și ulterior la Prislop, așa cum voi dezvolta în continuare.

1. 1. 1. Mișcarea de la Sâmbăta de Sus

Mitropolitul Nicolae Bălan a contribuit semnificativ la dezvoltarea ”mișcării de la Sâmbăta”. El a dorit renașterea monahismului, ca formă de manifestare a credinței ortodoxe. Dacă în epoca medievală mănăstirile, ca centre culturale și intelectuale, aveau un rol aparte în societate, promovau trăirea creștină autentică și dădeau elitele ecleziastice ale vremii, ulterior, timpurile moderne au produs o diminuare a acestui mod de a viețui și o transfomare a semnificației monahismului. Spiritul revoluției franceze, transmis și la noi, împreună cu noile tendințe occidentale propuneau o nouă înțelegere a fenomenului religios. Acest context, pe fondul noilor condiții de regim de la noi a impus reînvierea spiritului creștin autentic, misiune pe care și-a asumat-o Mitropolitul Nicolae Bălan și care a presupus un parteneriat și o frumoasă relație cu Părintele Arsenie Boca. Iată cum își expune Mitropolitul Nicolae Bălan acest crez: lucrul cel mai de seamă și cel mai greu pe care trebuie să-l facă neapărat orice chiriarh este să-și formeze, să-și crească întâi de toate un număr suficient de tineri cu sufletele dinamice și misionare, tineri cu ajutorul cărora să poată apoi însufleți instituțiile vechi, să poată chema la viață altele și să poată produce în sânul credincioșilor mișcări religioase de adâncime și de mari proporții.⁷⁸ Într-o regiune văduvită de prezența locașurilor monahale, spațiul tansilvănean trebuia să devină un centru de elită monahală, o așezare model, care să renască spiritualitatea ortodoxă și să readucă la învățătura creștină poporul din această parte a țării. La Sâmbăta, alături de Părintele Serafim Popescu și sub îndrumarea mitropolitului Nicolae Bălan, Părintele Arsenie va forma un adevărat centru de spiritualitate și viață intelectuală. La scurt timp după tunderea în monahism, faima Părintelui Arsenie Boca va cuprinde întreaga regiune și va aduce la Mănăstirea Sâmbăta numeroase mulțimi pentru sfat și chiar vizite ale unor personalități de renume, cum ar fi mareșalul Antonescu și soția, în 1942, sau principesa Ileana de Habsburg, în 1947.⁷⁹ Despre amploarea mișcării din acei ani, mai precis în preajma anului 1945, Nichifor Crainic declara pentru Securitate: Părintele Arsenie Boca s-a stabilit din ordinul Mitropolitului Nicolae Bălan la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde a dezvoltat o mare activitate pastorală, de răsunet adânc atât în rândurile țărănimii, cât și ale intelectualilor. În scurtă vreme Mănăstirea Sâmbăta de Sus a ajuns loc de pelerinaje religioase, sute și mii de oameni venind să-l asculte pe Părintele Arsenie.⁸⁰ De fapt, în acest interval Părintele Arsenie s-a aflat într-un amplu program de propovăduire a cuvântului Domnului, care a necesitat diverse călătorii în țară, ce s-au arătat de un real folos, influența lui fiind hotărâtoare asupra multor credincioși.

În această perioadă are loc colaborarea pentru traducerea primelor patru volume ale Filocaliei cu profesorul Dumitru Stăniloae, folosind copiile manuscriselor de la Muntele Athos. În prefața celui de-al doilea volum al Filocaliei este consemnat: acest act va rămâne legat într-o mare măsură de de numele P. C. Sale (Pr. Arsenie Boca) și de mișcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele cele mai curate duhovnicești, ale învățăturii stăruitoare și ale dragostei de suflete.⁸¹

Povestind despre cum l-a cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, ÎPS Antonie Plămădeală amintește de vremea studenției sale, când, împreună cu colegii, făcea deplasări de la București cu grupuri mari care mergeau să audieze conferințele de inițiere creștină pe care Părintele Arsenie le organiza special, în vacanțe. Antonie Plămădeală vorbește despre trei direcții spirituale care au menținut viu spiritul creștin în vremea noului regim sovietizat ce încerca să diminueze pe cât se poate rolul și însemnătatea trăirii religioase. Prima dintre ele, pe care o descrie chiar din interior, este Rugul Aprins, grupare ortodoxă formată din clerici și intelectuali ce țineau prelegeri științifice și religioase și sesiuni de rugăciune, mai exact rugăciunea inimii. Rugul Aprins era condus de Părintele Daniil Tudor, iar întâlnirile și conferințele, urmate de participarea la vecernie și sesiunile de rugăciune, erau găzduite de Mănăstirea Antim din București. Cea de-a doua mișcare se dezvoltă la Sâmbăta de Sus și mutată ulterior la Prislop, inițiată și dezvoltată de Părintele Arsenie Boca, iar cea de-a treia a fost mișcarea de la Mănăstirea Slatina, mutată ulterior la Mănăstirea Sihăstria, inițiată și continuată de Părintele arhimandrit Cleopa Ilie. Lucrarea spirituală a acestor trei piloni ”de taină și de duh” conturează trăsăturile unei spiritualități ce a acoperit prin inițiatori și ucenicii acestora, a doua jumătate a secolului XX.⁸² Chiar dispunerea lor geografică indică parcă o anume protecție care a fost dată și asigurată de o rânduială divină prin cele trei centre de spiritualitate ale acelor vremuri.

Tot mai mulți oameni au luat atunci drumurile mănăstirii Sâmbăta, care era un loc obligatoriu de pelerinaj iar Părintele Arsenie devenise deja un reper de neocolit. Faima locului și mai ales afluența de credincioși au atras suspiciunea serviciilor de represiune, care și-au îndreptat atenția asupra obiectivului Sâmbăta de Sus și curând au deschis urmărirea informativă a Părintelui. În vremea aceea, 1943, România se afla în război, iar mănăstirea Sâmbăta era situată aproape de noua graniță româno-maghiară, zona Sibiu – Făgăraș în care se găseau numeroase persoane periculoase pentru regimul politic antonescian. Printre aceste persoane inamice, legionarii prezentau un interes deosebit. Dosarele întocmite despre Părintele Arsenie semnalează o presupusă apartenență la grupul legionarilor, fapt ce nu a putut fi niciodată demonstrat, fiind combătut de Părintele Arsenie de-a lungul anchetelor și niciodată recunoscut de către alte persoane care au fost interogate în această privință. Aceste suspiciuni care planau asupra mănăstirii nu i-au scăpat din atenție Părintelui Arsenie, iar din dorința de a preveni orice manifestări cu iz politic, a solicitat un post permanent de jandarmi în zona așezământului monahal care să cruțe mănăstirea de implicații într-un domeniu neîngăduit (...) întrucât preotul trebuie să rămână preot, dar nici certații cu stăpânirea să nu poată abuza de îngăduința creștină.⁸³

1.4.2. Misiunea de la Prislop

După o perioadă de cinci ani de ședere și activitate duhovnicească la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Părintele Arsenie Boca se așează la Prislop, mănăstire redobândită de sub stăpânirea greco-catolicilor în urma decretului 358 din 1 decembrie 1948 privind desființarea Bisericii greco-catolice. Organele de Securitate semnalau și ele acest aspect: Boca Arsenie a fost trimis de către Ministerul Cultelor la Mănăstirea Prislop pentru a prelua mănăstirea care a fost greco-catolică și care conform unificării bisericilor urmează a deveni un bun al Bisericii Ortodoxe.⁸⁴ Cauzele acestei plecări de la Sâmbăta au fost multiple: pe de o parte, Securitatea dorea înlăturarea Părintelui Arsenie dintr-o zonă care devenise deja prea ”aglomerată”, iar pe de altă parte mitropolitul Bălan și patriarhul Justinian Marina doreau protejarea Părintelui Arsenie și dezvoltarea spirituală prin el a regiunii Hațegului, care avea un procentaj al ”reveniților la ortodoxie” ridicat. Cu privire la viața monahală de la Mănăstirea Prislop împuternicitul Cultelor, Paul Madincea, relata în 1950: în ziua de 14 septembrie a.c. s-a ținut hramul Mănăstirii Prislop din județul Hunedoara, la care am luat parte. Pelerinii veneau cu trenurile încă din 13 septembrie, din județele: Făgăraș, Brașov, Sibiu, Alba, ba chiar și din București și Ploiești. Numărul pelerinilor a fost între 2000 – 3000. Înfluența acestuia asupra pelerinilor este de neînchipuit. Faima lui a ajuns în toată țara. Cu această ocazie au venit pelerini de naționalitate maghiară.(...) Azi mănăstirea Prislopului este cea mai căutată și cercetată din Ardeal și Banat și asta se datorește numai faptului că la această mănăstire este stareț părintele Arsenie de la Sâmbăta, a cărui faimă de sfânt începe să fie peste tot cunoscută.⁸⁵ În aceste vremuri grele obștea de la Prislop încerca să respecte rânduielile bisericești lăsate în urmă de Sfinții Părinți și programul isihast specific monahilor, ce aveau ca scop curățirea, iluminarea și îndumnezeirea persoanei prin unirea cu Mântuitorul Iisus Hristos cu ajutorul energiilor necreate și veșnice, Harul Duhului Sfânt.

La Prislop, rolul de predicator și duhovnic al Părintelui Arsenie se făcea din nou cunoscut, iar curând avea să fie solicitat de către mitropolit să susțină o campanie de revenire la ortodoxie a greco-catolicilor și de lămurire a poporului revenit la ortodoxie. Această misiune de reconstrucție a bazelor ortodoxiei a fost efectuată într-un teritoriu vast din țară și a presupus numeroase deplasări în teren și prelegeri. Acest demers practic a fost restrâns și prezentat într-un referat Patriarhuluui Justinian Marina și semnala o rezistență la ortodoxism nu a poporului, ci a ierarhilor și preoților, care se bucurau de diverse privilegii oferite de Vatican și care își însușiseră toată dogmatica și mentalitatea catolică. Când s-au întâlnit cu pozițiile ortodoxe am văzut că, lăsând lucrurile așa, în aceste condiții, unificarea n-are sorți de izbândă, ci e un prilej de și mai mare vrajbă. Catolicismul i-a făcut cazuiști, iezuiți și inovatori, nesocotind autoritatea soboarelor ecumenice. În finalul raportului Părintele Arsenie formulează opinia ca mănăstirile greco-catolice să se mențină neamestecate de cele ortodoxe, însă regimul proaspăt instalat, comunismul, va decide invers, desființând mănăstirile greco-catolice și împrăștiind călugărițele.⁸⁶

Rolul de mare părinte duhovnicesc și îndrumător de suflete reiese și din relația prin corespondență pe care o avea cu ieromonahul Ilie Cleopa, de la mănăstirea Slatina. Într-o scrisoare din 6 iulie 1950 Părintele Cleopa îi mulțumea Părintelui Arsenie Boca pentru trimiterea a trei ucenici ”născuți în predica de la Sâmbăta” și totodată îi lansează invitația de a cerceta obștea din Moldova. Din următoarea scrisoare, datată 29 septembrie 1950 reiese lipsa de corespondență dintre cei doi și eșecul întâlnirii preconizate. Aceasta se explică prin faptul că scrisorile erau interceptate de Securitate, aceasta chiar păstrând originalele. Prin Părintele Dometie care se deplasase la Slatina, Părintele Arsenie a putut să transmită un mesaj starețului Cleopa, însă era clar că autoritățile statului nu doreau întâlnirea celor doi duhovnici. ⁸⁷

În timpul șederii la Mănăstirea Prislop, atenția poliției politice va fi în continuare îndeptată spre activitatea Părintelui Arsenie. Autoritățile nou înființate propuneau mutarea Părintelui la altă mănăstire unde nu este cunoscut de populație, ca în felul acesta să fie remediate toate aceste acte ce dăunează regimului nostru de democrație în drum spre socialism.⁸⁸ Plutonierul de securitate Uifalvi Alexandru socotea că, venind la mănăstire credincioșii, ei pierd multe zile de lucru, care dacă ar fi făcute în câmpul muncii ar da rezultate mai bune. În loc să muncească, oamenii umblau după prostii, ca să vină la mănăstire, la preasfântul.⁸⁹

Liniștea mănăstirii Prislop va fi deseori întreruptă de vizitele informatorilor și va fi tulburată de cele două arestări ale Părintelui Arsenie, despre care voi vorbi ulterior. Contextul istoric al anilor următori a adus modificări dramatice de legislație în ceea ce privește activitatea monahilor, modificări care făceau parte din programul general de diminuare a autorității bisericești în stat și de presiune a statului asupra Bisericii. Acest program va fi încheiat odată cu scoatera din mănăstiri a 1355 de monahi și monahii, inclusiv a Părintelui Arsenie Boca, la 14 mai 1959. De menționat că restricția aceasta s-a ridicat post mortem, în 9 noiembrie 1998, când Părintele Asenie este reabilitat împreună cu toți ceilalți membri ai obștii de la Prislop.⁹⁰

1. 5. Argumentul artistic. Perioada București

Ieșirea din monahism atrage cu sine mutarea Părintelui Arsenie la București, unde activitatea sa este mai puțin cunoscută, având o atitudine retrasă și extrem de discretă. Totuși, contactul cu credincioșii nu a încetat, dar a fost mascat și alimentat în ascuns, din pricina autorităților, care i-au urmărit și aici fiecare mișcare. De fapt, Arhivele Securității și câteva mărturii ale celor care l-au căutat sunt singurele surse de informație privitoare la acest interval. Despre ultima parte a vieții vorbește însă opera sa artistică, foarte bogată și întinsă pe mai multe paliere: sculptură, pictură, grafică, gravură. De asemenea, opera literară trebuie și ea menționată, atât datorită profunzimii și utilității ei pentru cititori, cât și pentru că este vastă și ilustrativă pentru gândirea Părintelui Arsenie Boca. Cărarea Împărăției, având un titlu sugestiv, este lucrarea de căpătâi și este de o reală valoare pentru patrimoniul literar ortodox. În linii mari, folosind culegeri din scrierile Marilor Părinți și din Scripturi, cartea cuprinde un îndreptar folositor celor care se angajează pe calea cea strâmtă și greu de urmat a desăvârșirii, care devine astfel doar o cărare. Cartea, ca demers și conținut, arată dragostea Părintelui Arsenie pentru sufletele ce au nevoie de mângâiere în încercările vieții pământești și îndrumare pe calea celei cerești. De asemenea, se poate remarca un accent deosebit pus pe viața de familie, pe care Părintele Arsenie a lămurit-o în toate aspectele sale. Iată cum apreciază acest spect ÎPS Serafim Joantă: scrierile Părintelui Arsenie cu privire la viața conjugală pot fi puse alături de scrierile celor mai Mari Părinți ai Bisericii. Cred că nu mai găsim nicăieri în literatura patristică sfaturi atât de clare și de competente în legătură cu viața de familie, nașterea pruncilor și educația copiilor ca în scrierile Părintelui Arsenie. Și aceasta pentru că ele sunt fundamentate nu numai biblic și patristic, ci și pe vastele sale cunoștințe de medicină.⁹¹

Intenția și dorința Părintelui Arsenie de a transmite învățătura creștină semenilor se constată la fel de limpede și în opera sa plastică. La Drăgănescu picturile sale depășesc cadrul obișnuit al scenelor biblice și privitorul descoperă, ajutat și de textul care însoțește deseori scena, dimensiuni noi ale tainelor învățăturii creștine. De asemenea, privitorul este invitat să compare aceasta cu situația socială și personală curentă; alteori el este purtat în sfera proorociei sau întâmplărilor cu iz profetic.

Astfel, în pictura de la Drăgănescu se remarcă stilul unic de expunere prin texte sugestive originale și de actualitate, precum și profunzimea scenelor prin mesajul lor și expresivitatea personajelor. Iată cum comentează P.S. Daniil Stoenescu această pictură, pe care o numește capela sixtină a ortodoxiei românești și o smerită mărturisire otodoxă de credință exprimată plastic: La biserica din Drăgănescu, Părintele nostru Arsenie, ca un adevărat părinte neoisihast și teolog neopatristic, ne-a revelat fundamentele teologiei ortodoxe: conștiința atotprezenței lui Dumnezeu, conștiința contemporaneității noastre cu Hristos și conștiința celui dintâi dintre păcătoși. (...) Pictura bisericii din Drăgănescu este de fapt Cărarea Împărăției desfășurată în imagini, (...) iar prezența alături de imaginile picturii sau printre ele a cuvântului scris și zugrăvit, întemeiat pe bogate texte biblice, patristice și originale ale autorului picturii, Părintele Arsenie, care pe lângă multe alte aspecte, exprimă și dau o puternică notă de originalitate, creativitate, inspirație și mesaj, reflexe ale unei genialități demult consacrate și manifestate ca dar și harismă de la Dumnezeu, constituie într-un fel însăși exegeza, tâlcuirea sau comentariul picturii de la biserica din Drăgănescu, în esența ei..⁹²

Urmărind parcursul biografic și opera artistică a Părintelui Arsenie, sunt de netăgăduit dedicarea pentru cultul ortodox și spiritul său misionar, prin care a îmbogățit sufletele oamenilor cu trăirea și învățătura creștină. Din acestea rezultă fără îndoială faptul că această condiție, a ortodoxiei credinței, a fost îndeplinită de persoana Părintelui Arsenie Boca. Parcă în sprijinul acestor argumente, cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de la tecerea Părintelui la cele veșnice, P.S. Daniil Stoenescu spunea foarte frumos: Părintele Arsenie este pe veci nedespărțit de corabia Bisericii Ortodoxe Române în care a slujit, s-a nevoit și s-a sfințit, chiar dacă cu regret și părere de rău o spunem – pentru că trebuie să o spunem - mai marii Bisericii noastre, la un moment dat, pentru a-și întreține și întări prietenia cu cezarul l-au despărțit fără motiv și fără vreo judecată bisericească, vreme de 30 de ani (1959 – 1989) de la slujirea Sfintei Liturghii pe cel mai vrednic dintre ei și dintre noi.”⁹³

2. Proslăvirea lui de către Domnul cu cel puțin unul dintre următoarele daruri sau puteri:

2.1. Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei credințe până la moarte

Faima Părintelui Arsenie în epocă a fost rodul trăirii cu consecvență a regulilor monahismului într-un mod exemplar ortodox, dar ea a venit și în urma talentului oratoriu și discursului atât de bine sintetizat. Esența învățăturilor Scripturii sau Părinților pustiei era tradusă pe înțelesul celor simpli și cultivați deopotrivă, jucând un rol important în reabilitarea poporului și menținerea lui pe linia creștină în vremuri de restriște. Acesta a fost motivul pentru care poliția politică din România va practica în mod stăruitor acțiuni de urmărire, interogare și persecuție asupra Părintelui Arsenie Boca, mai întâi prin agenții regimului antonescian, care, în urma acțiunilor întreprinse s-au lămurit de nevinovăția Părintelui Arsenie și ulterior prin organele represive ale regimului comunist care păstrau bănuiala unei simpatii legionare și care închieau ancheta cu aceleași concluzii ca mai înainte, însă 46 de ani mai târziu.

În scopul de a plasa corespunzător acest interval istoric este necesar să înțelegem contextul și viața politică a acelor ani, puternic marcată de instalarea sistemului comunist, ce avea să modeleze societatea românească pentru următoarea jumătate de secol.

În această perioadă se pot observa numeroase încercări din partea Partidului Comunist care, prin instrumentul său Securitatea, intenționa să reducă importanța Bisericii și aportul ei în atribuțiile statului sau chiar eliminarea definitivă a instituției bisericești.

Iată cum descrie Î.P.S Antonie Plămădeală acest interval istoric, pe care îl numește pregătirea pentru intrarea în marele întuneric și în care, sub toate raporturile sociale, politice, culturale, în știință, în filosofie, totul a fost falsificat, totul a fost întors pe dos, totul a fost redus la lucrurile cele mai nesemnificative din punct de vedere al credinței. Fiindcă nu s-a putut spune adevărul nici cu privire la știință și la descoperirile științei; s-au spus chiar minciuni; (...) filosofie nici nu s-a făcut, filosofia a fost înlocuită cu economie politică, pur și simplu, iar în ceea ce privește Biserica s-a încercat reducerea la cult. Sigur că Biserica a fost cu înțelepciune dirijată de Dumnezeu să nu rămână redusă numai la cult.⁹⁴

Pentru a înțelege strategia pe care o adoptase puterea comunistă, este ilustrativ demersul propus de Ana Pauker în ședința Comitetului Central al PCR din noiembrie 1949, când aceasta propunea înființarea unui organ în cadrul Securității specializat în a găsi elemente biografice compromițătoare din viața clericilor: eu sunt de părere să dăm sarcina cuiva să găsească [preoților] sau ceva în legătură cu femei sau alte chestiuni.⁹⁵

Dar acest tablou al înscenărilor menite să denigreze reprezentanții Bisericii poate fi completat și de documentele Serviciului Special de Informatii sau ale Securitătii, din care aflăm că de obicei călugărilor sau ierarhilor ortodocși li se atribuiau înclinații homosexuale, iar în lumea greco-catolică, prelaților li se fabricau relații cu amante.⁹⁶

Simultan, în temeiul legilor 486 și 594 din 1944, în aparatul administrativ se lucra la înlocuirea personalului nedorit. În această direcție excluderea Profesorului Nichifor Crainic din Corpul Didactic Universitar este reprezentativă. La fel este și întocmirea Tabelului cu scriitori și oameni de cultură care nu erau agreați de sistem, sau inițiativa de a dizolva Societatea Scriitorilor.

Totuși, aceste demersuri erau cumva mascate de Partidul Comunist, care nu lăsa să se întrevadă adevăratele măsuri represive îndreptate spre BOR, având, probabil, conștiința faptului că aceste măsuri nu erau salutate de poporul credincios. Astfel, conducerea comunistă a elaborat diverse strategii sau diversiuni, cum ar fi includerea clerului în ierarhia socială ca partener. Un exemplu care ilustrează aceasta ar fi declarația Anei Pauker, în 7 martie 1945:

Noi nu am fi putut înregistra succesul pe care îl înregistrăm dacă nu am fi avut crescută mișcarea în țară, dacă nu am fi avut în țara organizațiile pe care le avem. Fără organizațiile puternice ale muncitorilor din țară, fără mobilizarea țăranilor, fără activizarea intelectualilor și lărgirea cercului de intelectuali democrati ajungând până la preoți, fără munca făcută în armată, noi nu am fi putut realiza 6 martie 1945.⁹⁷

Asimilarea clerului în ordinea socială propusă de comunism s-a încercat și prin numirea în fruntea Ministerului Cultelor la 9 martie 1945 a preotului Constantin Burducea. Mandat scurt și de impact, soldat cu detașarea din funcție a mai multor ierarhi sau monahi. Printre aceștia s-au numărat Mitropolitul Bucovinei de Sud, Tit Simedrea și Mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu și tot sub conducerea și la ordinul lui s-a produs și prima reținere a Părintelui Arsenie Boca, la Mănăstirea Bistrița, jud. Vâlcea, despre care unii comentatori speculează că ar fi fost un avertisment la adresa Mitropolitului Nicolae Bălan, căruia Părintele Arsenie îi era apropiat.⁹⁸

Această reținere a Părintelui din 1945 a reprezentat parte a unui program amplu de înlăturare a presupuselor elemente dușmănoase și expresia zelului excesiv al unui ministru.⁹⁹ Astfel începea perioada de persecuție a Părintelui Arsenie Boca pentru suspiciunea de legionarism și, mai târziu, pentru propagandă mistică religioasă și se deschide seria de rețineri, interogatorii, anchete și întregul proces de urmărire soldat și cu două arestări ce însumează 525 de zile.¹⁰⁰

Prima arestare are loc în 16 ianuarie 1951 sub acuzația de ”omisiune de denunț”. Acuzația îl viza pe Antonie Plămădeală care fusese hirotonit diacon la mănăstirea Prislop și care era urmărit de organele de Securitate încă din 13 mai 1948, când toți cei identificați ca activiști în organizațiile legionare urmau să fie arestați. Călugărul Antonie a părăsit Prislopul la 20 ianuarie 1950, iar în timpul plecării sale, Părintele Arsenie Boca se afla într-o misiune încredințată de partiarh la mănăstirea Bistrița.¹⁰¹ Aici stareța Olga Golognu înființase o școală monahală remarcabilă, unde Părintele Arsenie fusese invitat să predice și unde mergea deseori. Securitatea aflase că Antonie Plămădeală stătuse o perioadă la Prislop și, deși Antonie fusese numit ierodiacon oficial și era salariat al statului, Părintelui Arsenie i s-a găsit vina de a-l fi găzduit clandestin la Prislop, iar în urma acestei fapte săvârșește un an și două luni de muncă la Canal. Întors la Prislop, Părintele Arsenie îi scrie episcopului: De Buna Vestire, cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns acasă, la Prislop: sănătos, mult folosit și tot atâta de senin. (...)Am aflat că, după Paști veniți la noi. Vă așteptăm așa cum vechii creștini își așteptau părinții. Dar, pe lângă motivul străvechiu mai e și unul local, mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în conducerea obștei de aici, ceea ce-mi va asigura și mie răgazul preocupării și de ceilalți talanți ce-i am, cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus. ¹⁰²

Liniștea și răgazul despre care vorbește Părintele Arsenie nu vor dura mai departe de anul 1955, când are loc cea de-a doua arestare, ce viza omisiunea de denunț a fostului legionar Nicolae Bordașiu, pe care Părintele Arsenie o motivează în virtutea activității sale ca preot. Iată cum își justifica Părintele activitatea în cadrul anchetei din 1948: după câțiva ani de la călugăria mea și intrarea în preoție, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influență în popor, o faimă de predicator și de preot. (...) Printre pelerinii pocăiți care vin la mănăstire să-și mărturisească vinovățiile și să-și pună conștiința în acord cu creștinismul sunt și mulți legionari. În trecut și în prezent n-am fost înscris în nicio formație politică, n-am activat în niciun fel și nici n-am cotizat ca simpatizant. M-am consacrat exclusiv propovăduirii religiei.(...) Poziția mea preoțească față de ei a fost următoarea: m-am silit din toate puterile să-i depoliticianizez, înțelegând prin aceasta a-i determina să arunce pistolul, răzbunarea, conspirația, subversiunea, jurământul reacționismului tacit sau manifest față de stăpânirea constituită. Cred că mulți m-au înțeles și lepădând pozițiile greșite au revenit la creștinismul care nu se ceartă cu stăpânirea.(...) Le-am propovăduit calea împăcării cu Dumnezeu în funcție de împăcarea cu oamenii, deci și cu stăpânirea.¹⁰³

În urma unor lungi anchete, sesiuni de interogatoriu și mutări dintr-un penitenciar în altul și în lipsa probelor, în aprilie 1956 se reîntoarce la Prislop. După excluderea din mănăstire, proiect ce venea în interesul autorităților comuniste, adoptat prin diverse jocuri politice și printr-o amplă acțiune politică și birocratică, Părintele Arsenie se stabilește în București, autoritățile preiau dosarul și continuă acțiunea de urmărire informativă apelând la diverși agenți plasați la locul de muncă. Ulterior, în 1962, Securitatea declanșează obiectivul „Bratu”, în cadrul acțiunii de supraveghere operativă demarată în 20 iulie. Obiectivul viza deplasările pe care urma să le facă Părintele Arsenie în următoarele 20 de zile și legăturile pe care le avea cu alte persoane. Sarcinile agenților erau foarte bine trasate, iar informațiile obținute sunt foarte precise: cumpără ½ pâine neagră, se oprește la vitrinele unei librării, intră în magazinul de vopseluri, schimbă butelia, la venirea tr 19 s-a urcat la clasa a II-a, a scos un bilet și a avansat etc.¹⁰⁴ Rezultatele acestei urmăriri au fost dezamăgitoare pentru autorități, ele obținând nimic mai mult decât programul zilnic al Părintelui, care, în afară de deplasarea la Sinaia, s-a desfășurat doar între locul de muncă și domiciliu.

Părintele Arsenie Boca va fi sub urmărirea Securității până în ultimul an al vieții, în ziua ultimei aniversări. Anchetele, arestările și scoaterea din mănăstire sunt urmări ale unui fals calificativ politic, acela de ”legionar”. Toți anii de urmărire, 46, vor demonstra că suspiciunea nu este dovedită cu probe materiale că ar putea fi pusă în legătură cu vreo activitate politică subversivă.(...)Ieromonahul Boca nu și-a manifestat niciodată și sub nicio formă în predicile sale vreun crez politic. (...) Activitatea sa este condusă de ideea mistică religioasă.¹⁰⁵

Observând în ansamblu ancheta care l-a vizat pe Părintele Arsenie Boca, se constată că învinuirile care i s-au adus și care vizau omisiunea de denunț, precum și întreaga urmărire și rețea de informatori, erau paravanul în spatele căruia se aflau dorința și interesul acut al autorităților de a sugruma activitatea duhovnicească pe care Părintele Arsenie dorea să o desfășoare în teritoriu, care considerau un pericol mobilizarea maselor spre mănăstiri.

Din cele expuse mai sus se poate constata cu ușurință felul agresiv în care autoritățile vremii au incercat sa împiedice parcursul ca duhovnic și îndrumător de suflete al Părintelui Arsenie Boca. A fost, practic, o acțiune instituită de regimul ce urmărea suprimarea credinței, iar, fiindcă Părintele Arsenie propovăduia credința, el s-a găsit în tabăra opusă, fiind considerat un ”element dușmănos”. Astfel, mărturisirea dreptei credințe i-a adus Părintelui Arsenie numeroase suplicii, nopți petrecute în arest pentru declarații, bătăi, munca la Canal și traseul temnițelor închisorilor comuniste, întreaga prigoană făcând din Părintele Arsenie un adevărat mărturisitor.

2.2. Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință

Întrucât mai sus este descris contextul istoric al epocii și eroismul Părintelui Arsenie în privința menținerii și exprimării credinței în condiții de oprimare, în această secțiune voi analiza ipoteza martirajului fără a mai reveni la aceste aspecte, punctând însă pe controversa care există pe marginea sfârșitului vieții Părintelui Arsenie Boca. Aici se desprind două variante: prima, mai larg răspândită și pe care puțini s-au încumetat să o combată este moartea naturală, care ar fi survenit in urma unor afecțiuni interne și care ar fi avut loc la așezământul monahal de la Sinaia, astăzi metoc al Mănăstirii Prislop.

Cea de-a doua variantă presupune un cadru mai larg al evenimentelor și implică acțiunea conspirativă a sistemului politic, care ar fi instrumentat înlăturarea Părintelui Arsenie. Această teorie se leagă de evenimente din biografia Părintelui care vizau întâlniri cu soții Ceaușescu și anume previziuni care s-ar fi făcut cu privire la moartea lor. Despre una dintre ele aflăm de la nepoata Părintelui Arsenie, Zoe Dăian, dintr-un interviu pentru Agerpress: Prin anii '80, Părintele Arsenie a fost dus și la Ceaușescu, care l-a întrebat: „Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. De mine ce știi?”. Și Arsenie i-a spus: „Într-o zi de mare sărbătoare veți fi omorâți amândoi.” Ceaușeștii nu au crezut și i-a spus maiorului să-l ia și să nu-l mai vadă.¹⁰⁶

Cu scurt timp înainte de moartea sa, Părintele Arsenie avusese o altă întâlnire în cadrul căreia le-ar fi semnalat soților greșelile acțiunilor lor de guvernare. ¹⁰⁷ În urma acestei întâlniri se pare ca ar fi avut loc torturarea și moartea Părintelui Arsenie. Iată dezvăluirile pe care le face Dan Lucinescu în cartea sa: este greu să se afle cum a decurs maltratarea Părintelui, dar cert este că l-au supus la cele mai grele torturi, printre care și ale degetelor, care probabil i-au fost distruse, cu excepția arătătorului de la mâna dreaptă. Acesta a fost singurul scos la vedere din patrafir, în sicriul părintelui pentru a fi sărutat.(...) Pe figura Părintelui Arsenie al cărui corp era așezat în sicriu la Mănăstirea Prislop unde a fost îngropat, se vedeau pe pomeții obrazului arsuri circulare cu mărimea diametrului de cca. 2 cm., iar pielea feței avea urmele unor traumatisme. (...) Moartea Părntelui a avut loc la Sinaia, unde cadavrul său a fost predat de securitate maicilor de la mănăstirea din aceeași localitate.¹⁰⁸

Dintr-o altă sursă aflăm declarația călugărului care a fost la Sinaia atunci când a murit Părintele Arsenie Boca, informații care ar completa tabloul acestei variante: În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: „nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină.” În ultimii ani celor de la conducere le era foarte teamă de părintele Arsenie. Era ţinut în satul Drăgănescu, iar intrările în sat erau păzite zi şi noapte de Securitate. (…) Ultimele momente şi le-a petrecut  la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo timp de o săptămână şi jumătate. Si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. Se vedea la degete şi la faţă faptul că a fost torturat. Eu am fost la înmormântare şi am văzut: unghiile de la două degete îi erau pur şi simplu zmulse…Toate acestea s-au petrecut pentru că a prezis căderea şi moartea lui Ceauşescu. Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun.¹⁰⁹

În susținerea acestui scenariu pare să vină și declarația Maicii Glicheria Curtean: La un moment dat, o dat Ceaușeasca telefon să-l aducă pe Părintele Arsenie. Unul stătea paznic la ușă, și altul a intrat la el. Și Părintele a zis: „- Dați, mă, dați, că și-n voi va da! Și șeful vostru va zbura nu prea curând.” Ăla care o dat, ăla o căzut jos, mort! Ăla de la ușă, paznicul, a dat telefon la Ceaușeasca și i-a zis: „- Uite ce s-o întâmplat cu ăla, că o căzut jos, mort.” „-Îmbrăcați-l și duceți-l înapoi de unde l-ați adus.”, adică de la Sinaia. Apoi, după câteva zile, o murit. Acestea le știu de la Părintele Bunescu, de la Drăgănescu.¹¹⁰

Aceste declarații pun în lumină un scenariu complementar întregii acțiuni de urmărire și persecuție întreprinse până atunci de sistemul comunist și propun ca finalitate a acestui proces înlăturarea Părintelui Arsenie Boca, prin torturarea și în cele din urmă asasinarea instrumentată de ”mărimile vremii”.

Dacă privim lucrurile astfel, se conturează trista, dar de mare cinste moarte martirică a Părintelui Arsenie Boca, însă aceasta rămâne sub rezerva descoperirilor ulterioare care vor elucida poate și acest aspect.

2.3. Puterea de a apăra și de sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă

Deoarece din punct de vedere al argumentării această condiție este acoperită de condiția numărul 1, respectiv mărturisirea dreptei credințe până la moarte înfruntând primejdii sau suplicii, nu voi zăbovi pe această condiție, mai cu seamă dacă am considera valabilă și ipoteza martirajului, expusă mai sus.

2.4. Puterea de a-și închina viața eroic celei mai desăvârșite trăiri morale și religioase

Această condiție este acoperită de întreaga viață a Părintelui Arsenie Boca. Este, pe de o parte, latura exterioară a activității sale, munca în teren și lucrul cu oamenii, efort care a lăsat în urmă un popor mai pregătit pentru a depăși perioada comunistă și, mai ales, pentru a nu se lăsa absorbit în doctrina religioasă nou promovată, care reducea fenomenul la formalism și îl seca de conținutul său spiritual, dar și pentru a dezlega tainele învățăturii creștine, necesare și formatoare pentru orice epocă sau spațiu. Pe de altă parte, există disciplina interioară pe care Părintele Arsenie a dobândit-o prin studiu, prin pelerinajul la Muntele Athos și prin forma de monahism profund ortodoxă pe care o practica. Toate acestea pe solida temelie a sufletului sensibil, de artist, orientat cu totul spre cele interioare. De asemenea, se cunoaște despre modul de viață ascetic al Părintelui Arsenie, iar cei care i-au fost în preajmă îi aseamănă nevoințele și desăvârșirea interioară cu exigențele viețuirii pustnicești, împrumutate, probabil, de la Muntele Athos. Privitor la conduita și modul de viață ascetic al Părintelui Arsenie agentul Iulian Nicoară din cadrul MAI Sibiu raporta organelor superioare următoarele: Ducând o viață extrem de severă și supunându-se unei asceze riguroase s-a impus atenției tuturor călugărilor și credincioșilor, care mergeau la mănăstire. El mânca foarte puțin și numai legume, numai de post. El dormea jos pe podele și se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune.(...) Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea țării. Lumea venea nebună spre el. Era în timpul războiului. Dureri, necazuri și suferințe erau multe. Țăranii și intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu Sfântul de la Sâmbăta.¹¹¹ Trăirea intens morală și religioasă a Părintelui Arsenie se desprinde și din mărturia de credință scrisă, Cărarea Împărăției, un amplu demers teologic, ce nu s-ar putea naște decât cea mai adâncă experiență și trăire religioasă. Întreaga activitate și operă, cât și o serie de mărturii a celor care l-au cunoscut, indică felul deplin în care Părintele Arsenie și-a aliniat existența trăirii creștine autentice. Condiția desăvârșitei trăiri morale și spirituale este astfel îndeplinită, iar aceasta se desprinde ușor și din relatarea ÎPS Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord: Se spunea (...) că Părintele, în momentul când rostea formulele epiclezei, vedea aievea cum Se jertfește Mântuitorul. Și plângea! În voce nu se simțea emoția Părintelui. Vocea era la fel de fermă; nu o voce foarte spectaculară, dar foarte penetrantă, pătrunzătoare. Aproape dură, ai fi putut spune. Aspră, în orice caz. N-avea meandre din acestea bizantine, floricele. Era imnul clar, aproape sever. Se vedea însă că plânge, că i se zguduiau umerii. Și, atunci, toată biserica plângea! Imaginați-vă zeci de mii de oameni plângând la prefacere! Deci Părintele avea puterea să le insufle tăria Jertfei Mântuitorului.¹¹²

2. 5. Puterea de a săvârși minuni în viață sau după moarte

Înainte de a porni în expunerea câtorva mărturii privitoare la minunile săvârșite de Părintele Arsenie Boca, sunt necesare unele precizări care să pregătească terenul discuției privitoare la darul minunilor.

Prin forța Sa, Dumnezeu conservă esența tuturor lucrurilor, asigură persistența universului și dăruiește făpturii însăși îndumnezeirea, procurând celor ce ating desăvârșirea accesul spre potențialul infinit și descoperind acestora rațiunile divine ale creației.

Minunea, ca oricare alt eveniment din lumea concretă, are drept cauză lucrarea evidentă a lui Dumnezeu. Fiind lucrare dumnezeiască, prin natura ei, minunea nu contravine legilor existente, ci intervine, corectează și readuce în echilibru situații în care legile sunt depășite, restabilind curgerea vieții în limitele sale firești. De asemenea, aspra oamenilor minunea are drept scop îndreptarea și întărirea credinței, iar aceasta survine măreției și puterii dumnezeiești pe care minunea o descoperă. Luând ca model minunile Mântuitorului, ele toate au avut drept scop convertirea oamenilor și crezând, ei să dobândească viața veșnică.

Minunea începe odată cu dezvelirea darurilor întunecate de păcat, cuprinse și controlate de diavol, prin legiunile sale. În opoziție, pervertirea, coruperea omului a constat în întunecarea darurilor primite de la Dumnezeu prin Botez. Privind spre lucrarea duhovnicească a sfinților, ea urmărește tocmai această despătimire, iar când aceasta este înfăptuită mai curat, mai sincer și dintr-o profundă smerenie, se revarsă și darul minunilor, manifestat sub diferite forme.

Așadar, pentru o performanţă duhovnicească înaltă, în afară de invitaţia divină, de iubirea de Dumnezeu şi de renunţarea la sine, este necesar şi un control fericit asupra trupului, o libertate înaltă faţă de tentaţii şi păcate şi un control fericit asupra minţii, emoţiilor, voinţei şi intenţiei. Această stare de conștiință reprezintă, poate, încununarea tuturor virtuților si condiția cea mai înaltă, care asigură manifestarea darurilor duhovnicești. Demersul metodologic pe care îl face inițiatul pe scara urcușului duhovnicesc demonstrează starea merituorie spirituală profundă la care el trebuie să ajungă, iar drumul, la început presărat cu aspre nevoințe, se dovedește, conform tuturor Marilor Părinți, o pregustare a vieții cerești.

2. 5. 1. Minuni săvârșite în timpul vieții

1. Părintele Ghelasie Țepeș povestește că pe vremea când se afla la Sâmbăta a venit la mănăstire colonelul care l-a arestat pe Părintele Arsenie și i-a povestit noaptea în care, împreună cu doi colegi, a venit să îl ridice de la mănăstire. După ce s-a rugat Părintele l-am luat, l-am dus, l-am încuiat. Trei rânduri de uși erau. Un rând de gratii, un rând de uși de fier și un rând de uși normale. O cheie era la mine, una la altul și a treia cheie la celălalt. Nu puteam unul fără ceilalți doi să intrăm. Gratii la geam, peste tot gratii. (...) A doua zi urma să vină generalul să stea de vorbă cu dânsul acolo unde l-am închis, la palatul ăla brâncovenesc. Părinte, când am venit a doua zi cu generalul, no, deschidem ușa și nu era nimeni în cameră! Camera goală! Vai de mine! Ne venea nouă să ne facem cruce. Noi eram colonei de Securitate și ne venea nouă să ne facem cruce.(...) Noi eram disperați. De unde să-l aducem? No, ne ducem înapoi la mănăstire, unde să ne ducem altundeva? Când ne ducem la mănăstire Părintele era în slujbă și tocmai spunea ”Pace tuturor”. Noi intram pe ușă și numai pace nu aveam noi. Dar n-am avut voie să-l luăm, până nu o terminat. L-am lăsat, o terminat Sfânta Liturghie frumos și apoi l-am dus. Eu de atunci i-am zis generalului: să știți că eu îmi bag demisia din Securitate! Un om singur nu putea să facă așa ceva.¹¹³

2. Tot Părintele Ghelasie povestește, cunoscând dintr-o altă sursă, una dintre întâmplările petrecute la chilia din munte, pe valea Sâmbetei. Acolo Părintele dorea să ridice o mică biserică, alături de chilie, însă lucrările nu s-au mai făcut. Locul nu avea apă, iar Părintele le-ar fi zis oamenilor: Așa-i mă, că vi-i greu? N-aveți apă...Așa-i că vi-i greu? Hai să-L rugăm pe Dumnezeu să vă deie și aici apă. Retrăgându-se câțiva metri, s-a așezat în genunchi, s-a rugat și a luat un lemn. Unde a Însemnat Părintele, a făcut cruce cu lemnul acela, țâșnește și acuma un izvor, uite-așa, cât mâna. Ca Moise din stâncă! Du-te și să vezi acolo izvorul!¹¹⁴ Altădată, când l-a vizitat pe Părintele Arsenie, a avut loc următorul dialog: - Mă, ce ți-i așa frică, mă, de mine?- Cum să nu-mi fie frică? Părintele a zis:- Da, mă, te înțeleg. Mă, vouă să nu vă fie frică de mine. Eu am terminat Teologia, am făcut Medicină și am făcut și Belle Arte la București. Toate trei sunt legate de fizionomia omului, de viața lui, de activitatea lui. Și când mă uit la om parcă îl și văd, îl și cunosc. Părintele Ghelasie a gândit: - Poți să termini toate școlile, dacă nu e și darul lui Dumnezeu... În timpul acesta Părintele Arsenie l-a bătut pe umăr și i-a confirmat: - Așa-i mă, și darul lui Dumnezeu.¹¹⁵

3. O altă mărturie aparține Maicii Marina Lupău, de la Mănăstirea Bic, jud. Sălaj: Ceea ce am auzit și m-a marcat pe mine, vă împărtășesc și dumneavoastră. Ceea ce vă spun eu acum nu știu dacă există în cărți. O creștină se ducea la Drăgănescu, la Părintele. Și în tramvai era un bătrân cu traista pe umăr, slab, cu barba nearanjată, amărât; rodea un colț de pâine. Dar toți din tramvai, și casierița, și oamenii, ziceau să-l dea jos, că n-are bilet. Și femeia asta, care mergea la Drăgănescu zice: „Lăsați că-i iau eu bilet moșului, numai lăsați-l în pace.” I-a luat bilet, l-a așezat pe scaunul ei; s-a întins, săracul, și rodea la pâine liniștit. Dragii mei, merge femeia două scaune înainte și, când se uită în spate, nu mai e moșul! Umblă ea prin tramvai să-l caute, și nu știa ce să facă, ce să creadă, că tramvaiul nu s-a oprit în nicio stație, și moșul nu-i nicăieri. Când s-a oprit tramvaiul s-a dat jos, s-a uitat, tot nu l-a văzut pe moș. Și s-a dus în drumul ei, spre Drăgănescu. Și când ajunge la biserică, o întâmpină Părintele și zice: „Mulțam, mă, de bilet, că de nu-mi luai, mă dădeau ăia jos.” Femeia a înmărmurit, iar Părintele zice: „Da, mă, voi veniți la mine și eu mă uit să văd care vi-s faptele și purtările voastre, dacă veniți la mine”.¹¹⁶

4. Pr. Prof Ștefan Negreanu relatează o întâmplare petrecută în drum spre mănăstirea Prislop, trăită de căruțașul satelor din preajma mănăstirii, pe care Părintele Arsenie îl mai solicita uneori. Un lucru nu mi-a ieșit niciodată din suflet, ce mi s-a întâmplat odată, când veneam la mănăstire. Era toamnă târzie, căzuseră frunzele, prin noiembrie, așa și era un deal prin pădure, o pantă. Când am ajuns la baza acelei pante, caii nu mai vroiau să urce, ba mai mult decât atât, erau foarte agitați și nechezau întruna. Ca să meargă, eu îi băteam, însă Părintele a zis, în stilu-i caracteristic: „- Stai mă, nu mai bate caii.” Și apoi s-a ridicat în picioare și a zis cuiva din vârful dealului: „- Mă, ia pleacă de acolo.” Și de după o tufă mare de mărăcini a plecat un lup mare cât un vițel.¹¹⁷

5. O ultimă întâmplare la care m-am oprit în această secțiune este mărturia maicii Glicheria Curtean, care povestește că într-o dimineață devreme, la Drăgănescu, pe când picta Părintele acolo, a venit un agent de la Securitate. Și Părintele de pe schelă zice, fără nici măcar să se uite la el: „- Ce-i mă, ai venit să mă verifici? Du-te, mă, mai repede acasă, că ti-o murit băiatul.” Ăla doar de acasă venea, cu mașina, securistul. S-o dus acasă omul: „- Tu, e adevărat că o murit băiatul?! –Da, mă! Când m-am dus să-l scol, să se ducă la școală, l-am găsit mort în pat”. „– Tu, să-mi spuie mie unul de pe schelă!” Și securistul acela o venit la înmormântarea Părintelui și o spus așa, de l-o auzit și Părintele Bunescu: „-Părinte, și cei ce te-au cunoscut și cei ce nu te-au cunoscut decât prin alții și cei ce te-au urât, astăzi au venit la înmormantarea ta, Părinte..”

2. 5. 1. Minuni săvârșite după moarte

1. O mărturie mai recentă, relatată de Maria Neda, merită redată în întregime: Acum 2 ani, în 2012, în primăvară, sora mea din Germania a făcut infarct! A fost ținută în viață de aparate timp de 3 zile. A treia zi urma să fie deconectată, iar eu m-am dus la biserică și m-am rugat cu lacrimile șiroind pe față în fața Ușilor Împărătești Părintelui Arsenie Boca, citind acatistul și paraclisul Părintelui. L-am rugat să meargă în Germnia, să pună mânuța lui cea sfântă pe căpșorul și pe inimioara surorii mele și să-L roage pe Bunul Dumnezeu să o readucă la viață.În acea după-amiază, sora mea a deschis ochii și a mișcat mâinile și picioarele.Acum este bine, lucrează, deși în acte a fost declarată moartă. Nu am cuvinte să îi mulțumesc Părintelui Arsenie Boca!

Apoi, în același an 2012, dar în luna octombrie fratele meu a fost diagnosticat cu cancer la ficat. Când a fost dus la sala de operație de la ATI, din nou m-am pus acolo în salon, la reanimare, să mă rog citind acatiscul și paraclisul Părintelui Arseni Boca! L-am rugat cu lacrimi fierbinți să meargă în sala de operație și să pună mânuța lui cea sfântă pe mâna doctorului și să-i dirijeze bisturiul! Apoi l-am rugat să-l roage pe Bunul Dumnezeu să facă o minune și fratele meu să nu aibă cancer. La ora 12, când l-au adus din sala de operație pe fratele meu, doctorul mi-a spus că nu a fost cancer ci ulcer generalizat. Medicul a plecat, iar eu am strigat după el și l-am întrebat dacă a simțit o mână nevăzută pe mâna lui în timpul operației. Doctorul s-a oprit în loc, s-a întors spre mine și preț de mai multe secunde sau poate chiar un minut, a stat și m-a privit lung fără să scoată un cuvânt! Sunt sigură că Părintele Arsenie Boca și de data aceasta m-a ascultat și l-a ajutat pe fratele meu. El a spus înainte de a muri „Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut și mai mult!” Acesta este adevărul. Nu aș putea să denaturez ceva, pentru că nu mă joc cu cele sfinte! Am crescut în acest mediu, trăiesc în acest mediu, sunt înconjurată de preoți în familie și cred din toată inima. Îmi iubesc credința ortodoxă!¹¹⁸

2. O credincioasă, Corina Precup, relatează și ea o întâmplare, o minune care își are originea la Drăgănescu. De aici ea cumpărase albumul cu picturile Părintelui Arsenie Boca. Ajunsă acasă, am avut intenția de a le arăta prietenilor, vorbindu-le în mod deosebit despre una dintre ele, care m-a impresionat foarte mult, și anume cea care ilustrează răstignirea Domnului. Dar, în momentul în care vroiam să prezint pictura unuia dintre aceștia, nu am găsit-o, iar când am numărat picturile lipsea una.(...) La aproape un an, chiar in Vinerea Mare, după ce m-am întors de la slujba Prohodului Domnului, am descoperit pictura cea dragă la o icoană din casă, având-o, desigur, în alt format, cu mult timp înainte de a-l cunoaște pe Părintele Arsenie. Am înțeles de ce Părintele nu-mi mai redase pictura: o avusesem tot timpul alături de mine.¹¹⁹

3. O altă credincioasă povestește o minune petrecută la mormântul Părintelui Arsenie. În urmă cu un an am fost diagnosticată cu cancer ovarian. Am suferit mai multe intervenții chirurgicale, apoi am făcut chimioterapie. La o lună după terminarea tratamentului am amorțit de la brâu în jos, iar picioarele, de la genunchi în jos, erau sloi de gheață. Mergând la mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Prislop, m-am rugat și i-am zis doar atât: „Părinte, îmi este atât de frig la picioare!” Coborând de la mormânt spre biserică am început să simt cum picioarele mele se încălzesc. La o reevaluare T.C (computer tomograf) rezultatele au fost bune.¹²⁰

4. O altă minune de la mormântul Părintelui Arsenie este relatată cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea Părintelui Arsenie, de către Bogdan Juncu, despre un maistru militar, Ion, care avea patima băuturii. În urma insistențelor soției, acesta ajunge la mormânt la Prislop. Acolo îngenunchează și el, se roagă, se ridică și sărută sfânta cruce. Și așa arsură a simțit, de s-a tras înapoi. Și s-a gândit ”Măi, ce-o fi cu mine? Mă gândesc sau ce se întâmplă? Nu se poate să mă ardă lemnul” Și iar s-a apropiat și iar a avut același simțământ.(...) A ajuns acasă și a încercat să ia din nou năravul lui. Când a luat paharul să îl pună la gură sa bea, exact simțământul de pe crucea părintelui Arsenie Boca l-a simțit pe buzele lui, n-a putut să bea un strop, s-a tras înapoi.(...) Părintele l-a făcut, oameni buni, ca astăzi să nu mai bea deloc. Vedeți, cât de folos este câte o lovitură de șoc...¹²¹

5. Gheorghe Vela, avocat în București, povestește cum copilul său s-a vindecat la crucea Părintelui Arsenie. Al doilea copil pe care îl am a avut în trecut un retard în achiziționarea limbajului și a unor procese cognitive. Soția era disperată și tare necăjită că el nu-și dă drumul la vorbire. (...) La consultație în Timisoara ni s-a spus că are nuanțe de autism.(...) În august 2009, un frate din Oastea Domnului ne-a dus la mormântul Părintelui Arsenie. Când m-am apropiat de mormânt, cu vreo 10-15 metri înainte de a ajunge lângă mormânt am început să plâng instantaneu, în hohote și suspine, fiindcă o putere nevăzută și duhovnicească mă copleșea. (realmente simțeam ceva tainic, care emana și ieșea din mormântul Părintelui Arsenie, dar care era în același timp așa de pașnic și dulce și mângâietor și odihnitor însă puternic...și chiar majestuos, ce nu se poate descrie în cuvinte) (...) Am plâns vreo 20-30 de minute cu capul lipit de crucea mormântului Părintelui și am cerut vindecare pentru copil. La fel s-a rugat și soția lângă mormânt și a sărutat și ea crucea părintelui. Și a sărutat crucea și copilul nostru cu probleme! (...) După ce ne-am întors la Timișoara, copilul a început să vorbească (nu dintr-o dată, ci în timp). Apoi a început să și gândească, dar iar nu dintr-o dată, ci treptat! Cum să vă spun, problemele persistă puțintel de tot și acuma, dar nu sunt probleme propriu-zise. Atunci lucrurile erau foarte complicate, pentru că copilul nu prea vorbea, era cu toate blocate și am simțit că s-a întâmplat ceva când ne-am dus la mormântul Părintelui Arsenie Boca. E clar pentru noi: din momentul în care copilul s-a atins de crucea de la mormânt e altfel.(...)Am scris aceste lucruri pentru a mărturisi că la mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Prislop se petrec minuni!¹²²

În procesul de selectare al minunilor am încercat să surprind forma completă în care darurile duhovnicești s-au revărsat asupra Părintelui Arsenie Boca. Dacă în timpul vieții majoritatea întâmplărilor relevă mai mult calitatea de înainte văzător, după moarte, asemenea promisiunii, minunile se diversifică și cuprind întregul spectru, de la intervențiile cele mai mici și punctuale, până la vindecări. Volumul mare de mărturii publicate privitoare la minuni, cât și pelerinajul continuu care are loc la mormântul de la Prislop confirmă îndeplinirea acestei condiții, care singură, ar fi suficientă, conform normelor canonice, pentru a ilustra vrednicia Părintelui Arsenie de a fi cinstit alături de sfinți.

3. Răspândirea miresmei de sfințenie după moarte și confirmarea sfințeniei prin cultul spontan pe care îl acordă poporul credincios numărându-l în rând cu sfinții

Cultul spontan pe care îl manifestă credincioșii la Prislop este unic ca amploare în zona Ardealului, iar el a cunoscut o creștere masivă în ultimii ani, atât în privința numărului de pelerini, cât și prin volumul de publicații și întreaga atenție care este oferită fenomenului de către mass media. Dacă în anul 2007, cu ocazia celui de-al 18-lea parastas, numărul de credincioși era de 10 000¹²³, la centenarul nașterii Părintelui, trei ani mai târziu, s-au strâns, conform estimărilor poliției, 40 000 de pelerini în 24 de ore și 70 000 în cele trei zile din preajma sărbătorii,¹²⁴ urmând ca noul record, 95 000 de pelerini în trei zile¹²⁵ să fie depășit nu mai departe de 1 mai al anului acesta. Acestor aspecte se adaugă renumele de sfânt atribuit Părintelui Arsenie Boca, care s-a vehiculat încă din timpul vieții și care este și astăzi adânc încetățenit în rândul credincioșilor. De asemenea, demersurile practice care s-au întreprins în vederea canonizării, printre care petiția colectivă online,¹²⁶ deschisă în 28.11.2014, care a adunat până la Paștile acestui an, nu mai puțin de 10 000 de semnături, arată limpede evlavia populară și dorința poporului credincios de a așeza în Sinaxar numele „Preacuviosului Părinte Arsenie Boca”, de a-i cinsti portretul ca icoană și de a se aduna în biserici care îi poartă hramul.

În prefața celei mai documentate biografii a Părintelui Arsenie până în prezent, PS Daniil Stoenescu menționa că viața în Hristos, biografia și mai ales aghiografia (demnă) de așezat în Sinaxar a Părintelui Arsenie Boca se reflectă și se oglindește mai mult decât în orice altceva în ”dosarele” de pelerinaj ale miilor și zecilor de mii de credincioși care-l caută cu dragoste și i se roagă cu credință la crucea de la mormântul Sfinției Sale de la Sfânta Mănăstire Prislop¹²⁷, iar la centenarul nașterii Părintelui Arsenie Boca, același afirma printre altele că trupul părintelui Arsenie Boca este într-un sicriu nou de stejar așteptând canonizarea.¹²⁸

IV. Concluzie

Părintele Arsenie Boca a fost una dintre marile personalități ale epocii sale, remarcandu-se prin aportul considerabil și de netăgăduit pe care l-a adus în vederea păstrării spiritului creștin autentic în vremuri tulburi, în care tendința era, din contră, de a-l diminua și de a-l reduce la cult. Prin spiritul creștin autentic înțelegem, mai ales, mistica ortodoxă, care fusese scoasă din studiile teologice academice, urmare a modelului occidental ce se dorea a fi implementat și la noi. Astfel, tocmai esența creștinismului ortodox, felul în care promite și propune îndumnezeirea persoanei era omisă, iar cei care au încercat să o reintroducă au fost permanent sub atenția autorităților. Părintele Arsenie a luptat pentru această cauză, atât prin exemplul personal cât și prin demersuri concrete, cum este traducerea Filocaliei, cum sunt mișcările de la Sâmbăta și Prislop, care, privite în ansamblu, arată ca o misiune amplă de propovăduire a credinței creștine, absolut necesară în acele vremuri. Pe lângă caracterul practic al activității Părintelui Arsenie, de departe se remarcă trăirea interioară înaltă, din care s-a născut opera sa literară și plastică și care a produs în cei cu care a intrat în contact schimbări majore sau adevărate revoluții, care continuă încă să se adune în cărți de mărturii.

Urmărind cadrul tehnic care asigură unui sfânt recunoașterea oficială din partea instituției bisericești și privind către argumentele aduse fiecărei condiții în parte, așa cum sunt expuse mai sus, se constată, cel puțin din punct de vedere procedural, că minimul criteriilor în cazul Părintelui Arsenie Boca este îndeplinit. Conform reglementărilor interne, Biserica poate proceda spre canonizare atunci când prima și cea de-a treia condiție sunt îndeplinite, simultan cu oricare din cele de la punctul 2. Astfel, ortodoxia neîndoielnică a credinței, evlavia populară care se constată în teritoriu, coroborate cu darul facerii de minuni, puterea de a apăra credința ortodoxă până la moarte și poate chiar moartea martirică, apar ca suficiente pentru ca ipoteza canonizării Părintelui Arsenie să se verifice.

Despre aceasta sunt convinși mulți dintre cei care l-au cunoscut; sunt numeroase referințe despre sfințenia Părintelui Arsenie, atât printre credincioși, dar și printre înalte fețe bisericești, care, desigur, pot înțelege și cuprinde mult mai bine dimensiunea reală a fenomenului de la Prislop. Printre acestea se numără și ÎPS Părinte Dr. Serafim Joantă, care relata într-un interviu că Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoți sau călugări cu o atât de mare influență asupra poporului credincios ca Sfinția Sa. Nici chiar sfinții canonizați recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioșilor, ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfințeniei cu care l-a încununat Dumnezeu.(...) Nu mă îndoiesc de faptul că recunoașterea oficială a sfințeniei Părintelui Arsenie va întări credința în popor, mai cu seamă în ce privește rostul și valoarea familiei. De aceea aștept și eu cu nerăbdare, împreună cu nenumărații credincioși care-l cinstesc, ziua canonizării Părintelui Arsenie, care poate fi o zi a schimbării la față a României.¹²⁹

Bibliografie

1. Florian Bichir, Romeo Petrașciuc, Raluca Toderel, Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității. Opis de documente, vol. I, Editura Agnos, Sibiu, 2013;
2. Florian Bichir, Romeo Petrașciuc, Raluca Toderel, Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității. Opis de documente. Vol. II, Editura Agnos, Sibiu, 2014;
3. Florin Duțu, Părintele Arsenie Boca – o biografie, ”Și cărțile au fost deschise”, Editura Floare Albă de Colț, București, 2013;
4. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996;
5. Ioan Floca – Drept Canonic Ortodox – Legislație și Administrație Bisericească, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București; 1990;
6. Laurențiu Streza, Plinitu-s-a, Hristoase, taina rânduielii Tale. Studii de Teologie liturgică, Editura Andreiană, Sibiu, 2012;
7. Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăța, lumina și desăvârși, vol 2, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, ediția elecronică, Apologeticum, 2005;
8. George Enache, Adrian Nicolae Petcu, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Editura Partener, 2009;
9. Antonie Plămădeală, Rugul Aprins, ediția electronică, Apologeticum, 2006;
10. Cristian Vasile, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, Editura Curtea Veche, București, 2005;
11. Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor nooastre, Editura Siaj, București, 2009;
12. Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Îndumnezeirea omului prin har, Editura Credința Strămoșească, Iași, 2013;
13. Părintele Arsenie Boca, Trepte spre viețuirea în monahism, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2003;
14. Nicolae Zian Streza, Catisme ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos, Editura Credința Strămoșească, 2008;
15. Părintele Arsenie Boca – un om mai presus de oameni, ediție îngrijită de Natalia Corlean, Editura Ortopraxia, Făgăraș, 2011
16. Semințe Duhovnicești, Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea Credinței, București 2009;
17. Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca ”Omul îmbrăcat în haină de in” și ”Îngerul cu cădelnița de aur”, Editura Charisma, Sinaia, 2008;
18. Arhanghelul de la Prislop, gânduri și cuvinte despre Părintele Arsenie Boca, Editura Charisma, Vârșeț, 2010;
19. Romeo Petrașciuc, Părintele Arsenie Boca - fost-a om trimis de Dumnezeu, Editura Agnos, Sibiu, 2012;
20. Părintele Arsenie Boca, Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor, Editura Agnos, Sibiu, 2013;
21. Cristian Bichiș, Părintele Arsenie Boca ne cheamă la el, Mărturii de la Prislop, Editura Ortodoxia, București, 2014;
22. Vlad Herman, ”De dincolo am să vă ajut mai mult!”, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Editura Agaton, colecția Ortopraxia, nr 29, Făgăraș, 2014;
23. Părintele Arsenie Boca, Mărturia Părintelui Pantelimon, editura Cristimpuri, Ploiești, 2011;
24. Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca, Biserica de la Drăgănescu, Capela Sixtină a Ortodoxiei românești. Deva, 2005;
25. Dumitru Radu, Biserica Ortodoxă Română - Buletinul oficial al Patriarhiei Române, anul CX, nr 7 -10 iulie-octombrie București, 1992, art. Sfânt și sfințenie la români;
26. Formula As, nr. 1057, http://www.formula-as.ro/2013/1057/spiritualitate-39/gheorghe-valcea-tamplarul-parintelui-arsenie-boca-unul-ca-el-se-naste-o-data-la-o-mie-de-ani-16110;
27. Otilia Halunga, http://www.agerpres.ro/social/2014/09/28/interviu-zoe-daian-nepoata-parintelui-arsenie-boca-romanii-sa-aiba-mai-multa-demnitate-si-personalitate-10-14-33;
28. Corina Macavei, http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/controversata-moarte-parintelui-arsenie-boca-iradiat-torturat-rastignit-securitate-ultima-minune-facuta--sfantul-ardealului-1_55263d9a448e03c0fd68343b/index.html;
29. Ciprian Iancu, http://www.evz.ro/record-de-pelerini-la-prislop-95000-in-trei-zile.html;
30. Victor Roncea,http://www.petitieonline.com/pentru_canonizarea_printelui_arsenie_boca-_sfantul_ardealului.

(Lucrare de disertație la Universitatea din București - Facultatea de limbi și literaturi străine - Specializarea Studii religioase – texte și tradiții; Coordonator științific: Conf. univ. dr. Madeea Larisa AXINCIUC)