Descarca Revista

Întâmpinarea Domnului
 

„Cel ce cu nașterea Ta ai sfințit pântecele Fecioarei și mâinile lui Simeon care Te-au întâmpinat acum le-ai binecuvântat, și precum se cuvenea ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule, împacă lumea ce se găsește în războaie și întărește Biserica pe care ai iubit-o, unule Iubitorule de oameni”

Februarie 2015

     
Sumar:
Fața nevăzută a homosexualității - nimeni nu se naște homosexual
PS Andrei Făgărășeanul, ales episcop al Covasnei și Harghitei
Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al BOR – clericii să fie atenți ce postează pe internet
Propunerea Sfântului Sinod privind ora de Religie respectă decizia Curţii Constituţionale
Știri interne - februarie 2015 (RO)
Știri externe - februarie 2015 (EXT)
Tâlcuirea rugăciunii Tatăl nostru în scrierile Sfinților Părinți (I)
Cum a fost instituită Sfânta Împărtășanie și de ce ortodocșii folosesc pâine, iar nu azimă
Cum să participăm cu folos la Sfânta Liturghie - cateheză
Dumnezeu cunoaște inimile noastre. Să nu mai fim fățarnici
Răbdând, am așteptat pe Domnul, și a căutat spre mine
Frământările de suflet ale unei creştine
Gingășie și sfințenie - portretul unui sfânt
RUGĂCIUNILE PĂRINȚILOR PENTRU COPII
Simplitatea formei şi complexitatea conţinutului normativ al CONSTITUȚIEI
Comemorarea anuala Valeriu Gafencu (Tg.Ocna; miercuri 18 februarie 2015)
Cererea pentru înscrierea la ora de Religie se completează până în 6 martie - formularul poate fi descărcat aici
Sanatate cu mancaruri de la Manastiri din Muntele Athos si din Romania - Tudor Osiac (CARTE)
In pustiul lumii. Crestin in secolul XXI - Simeon Kraiopoulos (CARTE)
Părintele Arsenie Boca - Cărarea Împărăţiei şi Psaltirea lui David - vol. 2. Cuvinte de folos cu privire la Psalmi. Rugaciuni pentru diferite trebuinte (CARTE)
Cugetari despre sufletul nemuritor - Arhim. Ioan Krestiankin (CARTE)



Tema lunii
Fața nevăzută a homosexualității - nimeni nu se naște homosexual

 

Editura Agaton vă recomandă o carte semnal: ”Fața nevăzută a homosexualității”, apărută la Ed. Christiana la sfârșitul anului 2014, scrisă de Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău. Autorii își propun să demonstreze că homosexualitatea nu este o boală cu care cineva se naște, ci o patimă dobândită în timp, cu rădăcini într-o copilărie traumatizantă, pe parcursul căreia s-au făcut greșeli fundamentale de interrelaționare în familie. Bazată pe studii științifice, cartea pune punctul pe i și demontează o serie de mituri din jurul homosexualității, lucru sancționat printr-un protest al organizațiilor pro-homosexualitate. De altfel, împotrivirea acestora a făcut imposibilă lansarea cărții la Casa de Cultură a Universității București în data de 18 februarie, așa cum era inițial programat. Universitatea din Bucureşti s-a dezis de eveniment deoarece consideră că autorii ar fi homofobi şi că ar urma să lanseze o carte ce ar putea tulbura „drepturile și demnitatea umană ale studenților, ale cadrelor didactice și ale personalului administrativ”. 

Spiritele s-au încis pentru că în carte, autorii demonstrează pas cu pas următoarele: oamenii nu se nasc homosexuali, orientarea sexuală se poate schimba,  modul de viață homosexual este periculos pentru sănătatea fizică iar copiii educați în cuplurile homosexuale prezintă statistic mai multe probleme psihologice și sociale decât copiii născuți și crescuți de părinți naturali. Spre exemplu studiul Peter-Bruckner din 2002 indică faptul că homosexualitatea este cauzată de un complex de factori de mediu și educaționali în cadrul căruia este important rolul jucat de părinți în perioadele critice de dezvoltare. Conform unui alt studiu  depresiile unipolare şi bipolare au o rată de incidenţă de 3,64 ori mai mare la gay şi de 3,69 ori mai mare la lesbiene faţă de heterosexuali. Conform studiului Bagley şi Tremblay referitor la comportamentul suicidal al unui grup de tineri homosexuali cu vîrste între 18 şi 27 de ani, rata de sinucidere a fost mai mare de 14 ori faţă de tinerii heterosexuali de aceeaşi vîrstă.

Cuvîntul EditoruluiProf. Univ. Dr. Pavel Chirilă ne introduce în argumentația științifică a cărții și este un bun început pentru lecturarea ei: "Volumul de faţă constituie un nou semnal de alarmă pentru lumea românească, dar şi pentru restul lumii. O excepţională monografie a fenomenului homosexualităţii şi a mişcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea Faţa nevăzută a homosexualităţii, printr-o minuţioasă documentare, scoate la iveală adevăruri ştiinţifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualităţii astăzi. Lucrarea se justifică mai ales în contextul actual, în care homosexualitatea nu mai poate fi considerată doar o problemă a unui grup de persoane, ci constituie deja unul dintre elementele dominante ale ideologiei zilei, impus legislativ în tot mai multe ţări ale lumii, într-o polemică deschisă faţă de familie şi credinţa creştină.

Cel mai îngrijorător ni se pare însă faptul că tot mai mulţi copii şi tineri din familiile creştine, botezaţi în numele lui Hristos, riscă azi să adopte un comportament homosexual, pătîndu-şi haina botezului, căzînd din sistemul moral al Bisericii creştine şi riscînd, de asemenea, toate bolile şi suferinţele descrise în această carte. Ei devin astfel victime ale unui context ce favorizează şi chiar cultivă tulburările identităţii de gen (atac frontal şi lipsit de scrupule la adresa antropologiei creştine), abuzurile sexuale şi homosexuale şi alte asemenea fenomene prezentate cu multă acribie ştiinţifică pe parcursul cărţii. Spunem că aceşti tineri pot ajunge victime în primul rînd pentru că, sub presiunea dezinformării şi a manipulării mediatice, ei nu au nicio idee despre bolile şi suferinţele ce-i aşteaptă dacă vor urma calea homosexualităţii. În acest sens, prezenta carte putem spune că li se adresează în primul rînd lor, ca şi tuturor celor care şi-au însuşit deja acest stil de viaţă, cu tot ceea ce presupune el. (...)"

Nimeni nu se naște homosexual

Într-un interviu despre volumul recent lansat, Virgiliu Gheorghe sublinia: ”De circa patruzeci și cinci de ani se fac eforturi uriaşe pentru a demonstra că homosexualitatea este înnăscută. Cu toate acestea, până acum, toate studiile care ar fi constatat acest lucru şi care au fost, de altfel, promovate la maxim de mass-media, au fost contestate pe temei ştiinţific. Majoritatea acestor studii, întreprinse de adepţi ai homosexualităţii sau chiar de homosexuali, s-au dovedit a fi neîntemeiate, fie din cauza unei interpretări greşite a datelor, fie din cauza studierii unor eşantioane nereprezentative, fie prin alte vicii metodologice. Interesant este însă că întotdeauna când mai apare un astfel de studiu pro-homosexual, mass-media îl promovează cu surle şi trâmbiţe, iar când acesta este demonstrat ca fiind fals, nu mai apare nici o dezminţire. Astfel că populaţia rămâne cu impresia că homosexualii aşa s-au născut („born this way”). Suntem martorii unei imense manipulări a opiniei publice mondiale privind homosexualitatea.”

Provocări contemporane care stimulează comportamentul homosexual

Virgiliu Gheorghe:  "În primul rând, pornografia îi familiarizează pe copii şi pe adolescenţi cu perversiunile sexuale... Pe urmă, în unele dintre petrecerile la care iau parte adolescenţii, alcoolul, drogul şi relaţiile promiscue fac posibilă incidenţa relaţiilor homosexuale... A ajuns „la modă”, cool, să fii homosexual, astfel că în multe dintre anturajele unor bresle ale intelectualilor s-au înmulţit homosexualii... Se rupe linia de discontinuitate între comportamentul heterosexual şi cel homosexual. La băieţi există o etiologie puţin diferită de cea a fetelor privind apariţia homosexualităţii. Comun au faptul că majoritatea homosexualilor provin din familii cu probleme: ori familii monoparentale, ori familii unde tatăl este absent sau tiranic, iar mama este dominantă, călcând în picioare bărbăţia băieţelului, batjocorind-o, chiar dacă o face în mod subconştient. Iar pentru fată, o astfel de mamă se instituie într-un model de realizare, ca femeie, pe o linie de comportament extrem de masculin."

„Tulburarea de identitate de gen”. Ce înseamnă aceasta?

Virgiliu Gheorghe: "În cuvinte simple, băiatul sau fetiţa nu se mai regăsesc comportamental sau psihologic în matricele sexului propriu. Adică băiatul se trezeşte că este foarte slab şi nu-i este la îndemână să joace rolul de bărbat în raport cu o fată, şi nici nu prea ştie cum este să fii bărbat, iar fata îşi face un titlu de glorie din a acţiona şi a gândi ca un bărbat. Tulburarea este terenul propice al instalării comportamentului homosexual. 60% dintre homosexuali suferă de această psihopatologie. Acestor copii le lipseşte modelul de bărbat şi de femeie în viaţa de familie, întruchipate de tatăl şi mama lor. Astăzi, bărbatul dezertează de la rolul său de bărbat, iar femeia îi uzurpă arhetipul bărbătesc, renunţând însă la cel de femeie. Deci copiilor acestora le-au lipsit în familie modelele de identificare.

Pe de altă parte, în întreaga mass-media se promovează modelul uman androgin, „unisex”. Aici se impune o discuţie privind tehnicile psiho-sociale amintite, care urmăresc anularea diferenţelor dintre sexe – cu scopul, probabil, de a submina familia tradiţională, naşterea de copii etc. Dar nu e vorba numai de mass-media sau de politicieni. Se urmăreşte, și deja s-a reuşit în anumite ţări, introducerea în grădiniţe şi în şcoli a unei educaţii „unisex”, în care copiii să fie lipsiţi intenţionat de contextele comportamentale şi psihologice ale dezvoltării propriei identităţi sexuale."

De ce este important să cunoaștem aceste adevăruri

Virgiliu Gheorghe: "Pentru cei care trăiesc în afara lumii, puţini de altfel, nu se justifică lectura, dar pentru cei din lume devine necesară pentru a ne putea apăra. Ofensiva este ideologică şi extrem de insidioasă. Se minte foarte mult, se construiesc naraţiuni care pun homosexualitatea într-o lumină pozitivă şi-i transformă pe homosexuali în eroi etc. Cum ne vom putea apăra ca să nu ajungem şi noi să credem că cel puţin nu e un lucru chiar atât de rău, dacă nu chiar unul normal homosexualitatea, dacă nu vom cunoaşte adevărul? Cum ne vom putea apăra modul de a gândi într-o controversă dacă nu vom avea argumentele necesare? Este aproape imposibil. Pentru cei tineri, lectura este cu atât mai benignă cu cât ei au intrat deja în contact cu tema homosexualităţii prin filme sau de pe Internet, din discuţiile cu colegii sau dintr-o mulţime de alte surse. Ce presupune homosexualitatea, practicile, bolile de care suferă, nebunia la care te duce aceasta sunt foarte importante de cunoscut, pentru a nu fi tentaţi şi ei să urmeze această cale. Mai cu seamă că astăzi în România există, poate, sute de mii de adolescenţi crescuţi în lipsa tatălui. În fine, din punctul meu de vedere, această carte rămâne o armă în războiul ideologic care se dă astăzi împotriva familiei, împotriva omului şi, de ce să nu o spunem?, împotriva lui Dumnezeu. Când homosexualitatea îşi va căpăta drepturile la care aspiră, de a se impune totalitar în viaţa societăţii, atunci, cu siguranţă, Biserica va intra din nou în catacombe. Iar clipa aceea nu este chiar atât de îndepărtată dacă nu ne trezim mai repede pentru a reacţiona, pentru a ne apăra." (Spicuri din interviul realizat de Psihopedagog Silvia Criveanu, Articol publicat în numărul 73 (Februarie 2015) al revistei Familia Ortodoxă)

Avertismentul Bisericii față de păcatul homosexualtății

Întrebat dacă homosexualitatea poate fi îngăduită, Părintele Arsenie Papacioc a spus:  "- Nuuu, nu îngăduim nici căderi mult mai ușoare decât aceste sodo­mii! Dumnezeu le-a pedepsit cu foc, pe loc! (Fac 19, 24-25). Sunt păcate foarte mari! Se spune chiar că păcatele astea urgentează Judecata de Apoi!"

Sodomia ucide!, este și avertismentul Părintelui Ilie Moldovan: „Am amintit, tinere, nu de puţine ori în convorbirile noastre, că păcatul desfrânării, sub toate manifestările lui, e o abatere gravă de la planurile Creatorului. Un amestec nepermis şi revoltător. Cine comite acest păcat, calcă legile firii şi acest lucru nu poate rămâne nepedepsit. Căci legea aceasta a fost dată pentru binele firii, iar cine o calcă se pedepseşte pe sine însuşi. Sub această perspectivă se cuvine să privim şi păcatul homosexualităţii, împotrivirea faţă de legile firii, de data aceasta fiind maximă.ˮ

Părintele Constantin Sturzu face un îndemn la a nu judeca cu asprime pe nimeni, ci a ne ruga pentru însănătoșirea trupească și sufletească a tuturor, căci ispitele sunt mari: "Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh" (Efeseni 6, 12). Cu alte cuvinte, nici în chestiunea homosexualităţii (precum nici în cea a dependenţelor de alcool, droguri, pornografie etc.), nu avem a ne lupta, de fapt, cu apucături nefireşti, pătimaşe, ci mai ales cu acele duhuri întunecate ce alimentează, prin tot soiul de gânduri necuviincioase (sau chiar spurcate) o persoană. Iar strategia diavolului este, încă de la ispitirea protopărinţilor Adam şi Eva, următoarea: prezintă răul sub aparenţa (în ambalajul) binelui; ia dorul cel bun, pus de Dumnezeu în inima omului, şi-l perverteşte; îi şopteşte omului că-şi poate găsi împlinirea şi altfel decât îl învaţă Creatorul său. Explicaţia o găsim, spre exemplu, la Cuviosul Petru Damaschinul, care sintetizează admirabil ce mai poate face satana în condiţiile în care s-a revoltat şi a căzut "ca un fulger" din cer: "Diavolul, pierzând cunoştinţa lui Dumnezeu prin nerecunoştinţă şi mândrie, a ajuns cu necesitate neştiutor (s.m.). De aceea nu poate şti de la sine ce să facă, ci vede pe Dumnezeu ce face ca să ne mântuiască şi din aceasta învaţă viclenia şi se sileşte să facă cele asemănătoare spre pierzania noastră. Deoarece urăşte pe Dumnezeu şi nu poate să se războiască cu El, se războieşte cu noi care suntem după chipul Lui, închipuindu-şi că prin aceasta înfrânge pe Dumnezeu".

 




ACTUALITATEA religioasă
PS Andrei Făgărășeanul, ales episcop al Covasnei și Harghitei - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit pe 5 februarie, în ședință de lucru la Reședința Patriarhală. Lucrările au fost precedate de Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, oficiate în Catedrala Patriarhală de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În deschiderea ședinței, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat importanța întrunirii celui mai înalt for din Biserica Ortodoxă Română: „Ședința Sfântului Sinod de astăzi este foarte importantă, deoarece în timpul ei se va alege noul Episcop al Covasnei și Harghitei, se va aproba Regulamentul autorităților canonice bisericești și al instanțelor de judecată și vor fi aduse în discuție și spre aprobare noi forme de promovare a importanței orei de religie în școlile publice, precum și unele hotărâri privind dezvoltarea activităților social filantropice. Toate acestea împreună reprezintă o necesitate urgentă pentru Biserica noastră. Deci, avem speranţa că vom aduce lumină, încurajare şi speranţă pentru viaţa Bisericii prin hotărârile de astăzi şi de mâine ale Sfântului Sinod”.

A urmat alegerea noului chiriarh al Episcopiei Covasnei și Harghitei, dintre cei doi candidați propuși de sinodul mitropolitan al Mitropoliei Ardealului: Preasfințitul Părinte Andrei Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În urma votului secret, a fost ales Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşeanul, cu 38 de voturi din 45 de voturi valid exprimate.

„Este o zonă unică în felul ei în România, deoarece este zona în care românii sunt minoritari. Înaltpreasfinţitul Ioan Sălăjan timp de 20 de ani cât a fost acolo a lucrat cu timp şi fără timp, cu multă jertfelnicie şi înţelepciune. Trebuie continuată lucrarea aceasta care nu doar a fost începută, ci şi afirmată pe toate planurile, atât din punct de vedere liturgic, prin mulţimea locaşurilor de cult construite, dar şi din punct de vedere gospodăresc. Ea este o eparhie mică, în sensul că are puţini credincioşi, puţine parohii în raport cu alte eparhii, dar este dinamică, bine organizată şi cu o bază materială suficientă pentru a continua lucrarea. De aceea, este necesar să continuăm ce am primit ca moştenire spirituală şi materială, dar şi ca zel sau dragoste de patrie şi popor. Este vorba de un patriotism duhovnicesc, luminat care nu înseamnă învrăjbire între etnii şi confesiuni, ci multă înţelepciune de a păstra echilibrul necesar în situaţii foarte delicate uneori. Este bine ca eparhiile vecine să ajute în continuare atunci când sunt solicitate şi chiar din proprie iniţiativă. Anual, această eparhie este ajutată din fondul central misionar, dar nevoile sunt foarte mari, mai ales în ceea ce priveşte susţinerea identităţii şi demnităţii româneşti. Deci, este nevoie ca întreg Sfântul Sinod să aibă o atenţie părintească deosebită pentru zonă, deoarece nu este aşa simplu cum pare la prima vedere. Este vorba de un curaj necesar bazat pe credinţă, înţelepciune şi multă rugăciune”, a declarat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Preasfințitului Părinte Andrei Făgărășeanul, Episcopul ales al Covasnei și Harghitei, este fiu al eparhiei pe care o va păstori. De-a lungul timpului a fost stareț al Mănăstirii Făgețel, din județul Harghita, dar și exarh al mănăstirilor din această parte a țării.

„Timp de aproape 15 ani, cât am stat lângă Înaltpreasfinţitul Mitropolit Ioan al Banatului, am reuşit să cunosc râvna şi zelul misionar al omului munţilor, cum a fost numit până mai alaltăieri. Am reuşit să cunosc bunii creştini din cele două judeţe care compun Episcopia Covasnei şi Harghitei, pe păstorii lor, necazurile şi bucuriile lor. Am rămas profund impresionat întotdeauna când am stat cu românii ortodocşi din această episcopie, de zelul lor misionar şi de purtarea crucii cu bucurie în Hristos Domnul. În aceste momente de emoţie duhovnicească ţin să mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru toate darurile care s-au revărsat asupra mea în aceşti 25 de ani de vieţuire monahală în tărâmul Ortodoxiei româneşti unde românii sunt minoritari la ei acasă. Vă mulţumesc Preafericirea Voastră pentru dragostea cu care m-aţi primit ca ierarh, membru al Sfântului Sinod şi sfaturile pe care mi le-aţi dat în aceşti ani. În mod deosebit vă mulţumesc pentru dragostea cu care vă aplecaţi asupra creştinilor ortodocşi din Episcopia Covasnei şi Harghitei şi pentru ajutorul destul de substanţial pe care îl acordaţi acestei eparhii”, a mărturisit Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărășeanul, Episcop ales al Covasnei și Harghitei.

Întronizarea noului ierarh titular al Eparhiei Covasnei şi Harghitei va avea loc duminică, 15 februarie 2015, în Catedrala episcopală din Miercurea Ciuc.

Sursa: basilica.ro

 

 



Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al BOR – clericii să fie atenți ce postează pe internet - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

În zilele de 5 şi 6 februarie 2015, la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre hotărârile luate menţionăm:

- Aprobarea noului Regulament al autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române;

-Cooperarea pastorală transfrontalieră a eparhiilor ortodoxe române din ţară şi cele din apropierea granițelor României cu scopul organizării şi derulării unor proiecte şi programe comune pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educaţionale;

- Evaluarea periodică de către Centrele eparhiale a monahilor şi preoţilor care desfăşoară activităţi de comunicare în spaţiul virtual. Utilizarea de către clerul ortodox a mijloacelor de comunicare virtuală în întreaga activitate bisericească trebuie făcută cu scopul de a promova misiunea, viaţa spirituală şi unitatea Bisericii, nu în detrimentul acestora.

Întrucât motivarea Curţii Constituţionale a României la decizia nr. 669 din 12 noiembrie 2014 cu privire la ora de Religie afirmă importanţa orei de Religie în educația elevilor, eparhiile vor ajuta pe părinţii copiilor să constate necesitatea continuității şi a învățării sistematice a disciplinei Religie pe întreaga perioadă a școlarizării copiilor.

Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Completare știre: Patriarhia le recomandă preoţilor să fie atenţi la ce postează pe internet, inclusiv pe site-urile personale

(...) BOR a hotărât că centrele eparhiale vor face periodic evaluarea monahilor şi preoţilor care desfăşoară activităţi de comunicare în spaţiul virtual. “Utilizarea de către clerul ortodox a mijloacelor de comunicare virtuală în întreaga activitate bisericească trebuie făcută cu scopul de a promova misiunea, viaţa spirituală şi unitatea Bisericii, nu în detrimentul acestora. Foarte multe biserici au site propriu, unde îşi promovează activitatea, ceea ce este foarte bine. Mai mult de atât, preoţii sunt încurajaţi să folosescă mijlocele moderne de comunicare în activitatea bisericească în special în promovarea activităţilor educative, social- filantropice şi misionare pe care le desfăşoară”, potrivit hotărârii Sinodului, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica. El a atras însă atenţia că, “chiar şi atunci când este vorba de site-uri personale, preoţii trebuie să fie atenţi la ceea ce postează”.

Sursa: adevărul.ro

 

 

 



Propunerea Sfântului Sinod privind ora de Religie respectă decizia Curţii Constituţionale - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

La începutul lunii februarie 2015, Patriarhia Română s-a adresat instituțiilor abilitate ale Statului cu propunerea ca înscrierea elevilor la ora de Religie să se facă de către părinți/tutori la începutul școlarizării pentru toată durata studiilor. Prezentăm mai jos punctul de vedere al BOR cu privire la reacția de împotrivire a unor ONG-uri la inițiativa secular-umaniștilor de la ASUR.

Comunicat de Presa:

În cotidianul Adevărul din 12 februarie 2015 a fost publicat articolul „Tertipul prin care BOR încearcă să mențină Religia obligatorie în şcoli” în care este comentată propunerea Sfântului Sinod ca înscrierea la disciplina Religie să se facă la începutul școlarizării pe toată perioada acesteia.

Adversarii statutului orei de Religie ignoră sau interpretează tendențios motivarea Curţii Constituţionale care, de fapt, a respins aproape în totalitate cererile acestora privind neconstituționalitatea prezenței disciplinei Religie în învăţământul public (punctul 2 al dispozitivului deciziei nr. 669 a Curţii Constituţionale).

Singurul aspect modificat de către Curtea Constituţională este procedura de participare a elevului la ora de Religie, şi anume aceasta presupune o cerere de înscriere. În ceea ce privește celelalte aspecte legale privind importanța şi necesitatea orei de Religie, Curtea Constituţională a menținut, motivat şi consolidat statutul acesteia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, aflată în planul-cadru de învăţământ, obligatorie pentru Şcoală, care trebuie să o prezinte în oferta educaţională a școlii (asemenea disciplinelor limba română, matematica, istoria, geografia etc.). Prin urmare, ora de Religie nu este facultativă pentru Şcoală, ci Şcoala trebuie să respecte statutul legal al acesteia şi să creeze toate condiţiile pentru desfăşurarea ei (conform paragrafului 19 din motivarea Deciziei Curţii Constituţionale), iar elevul, părinții sau tutorele acestuia solicită în mod liber înscrierea pentru studiul disciplinei Religie.

Ca atare, Sfântul Sinod, prin propunerea făcută, a avut în vedere motivarea deciziei Curţii Constituţionale, care afirmă în același timp importanța orei de Religie şi libertatea elevului de-a studia disciplina Religie pe bază de cerere. Se înțelege că cine s-a înscris în mod liber să urmeze studiul Religiei poate fi consecvent sau inconsecvent cu această alegere inițială.

Atât timp cât Constituția României garantează dreptul la educație religioasă confesională în școală, „potrivit cerințelor specifice fiecărui cult” (art. 32, alin.7), implicarea Bisericii în susținerea orei de Religie nu reprezintă o ingerință în activitatea Statului, ci cooperarea acesteia cu instituţiile publice (art. 29, alin. 5), pentru o formare spirituală şi socială adecvată a copiilor şi tinerilor poporului român eminamente religios.

Așadar, Biserica apără şi promovează studiul Religiei fiindcă este solidară cu poporul credincios.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 



Știri interne - februarie 2015 (RO)

Biserica Ortodoxă susține vaccinările dacă acestea urmăresc scopuri terapeutice 

Într-un comunicat de presă emis la solicitarea hotnews.ro, Patriarhia Română menționează:  „În principiu, Biserica susţine vaccinările dacă acestea urmăresc scopuri terapeutice, iar nu comerciale şi este respectată libertatea pacienţilor. Cei implicaţi în campaniile anti-vaccinare (în cea mai mare parte, mireni) au făcut-o în nume propriu, fără acordul Bisericii Ortodoxe Române... În luna octombrie 2013, părintele Horia Prioteasa, coordonatorul preoţilor din spitalele din Bucureşti, a reprezentat Patriarhia Română la masa rotundă cu tema “Gripa sezonieră – Politici de prevenţie şi implicaţii socio – economice”, organizată de Asociaţia Pro Imunizare în cadrul celei de-a doua ediţii a Forumului Naţional STOP GRIPA. În timpul acestei întâlniri, părintele Prioteasa a subliniat că “există o percepţie falsă că Biserica Ortodoxă Română se opune vaccinării preventive... În baza protocolului încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătăţii în anul 2008, Patriarhia Română a sprijinit campanii de conştientizare a importantei vaccinării. Amintim în acest sens, campania cu titlul “Săptămâna Europeană a Vaccinării”, desfășurată  de Institutul de Sănătate Publică București (ISPB) în perioada 21-27 aprilie 2008, precum și continuarea acesteia în luna octombrie a aceluiași an. La nivelul eparhiilor a fost dezvoltată o cooperare activă referitor la informarea populației cu privire la gripă, infecții respiratorii și măsuri preventive”. (Sursa: hotnews.ro)

Patriarhia Română aniversează 90 de ani de la înființare

La 4 februarie 2015 s-au implinit 90 de ani de la înființarea Patriarhiei Ortodoxe Române. La această dată, în anul 1925, Sfântul Sinod, întrunit la Bucureşti, lua hotărârea înfiinţării Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul care a dus la această ridicare în rang a Bisericii a început însă imediat după Marea Unire. Pentru a da expresie deplină unificării statale, în fruntea Bisericii Ortodoxe Române a fost ales ca mitropolit primat episcopul Caransebeşului, Miron Cristea. Învestirea şi înscăunarea noului mitropolit primat au avut loc la 19 decembrie 1919. Numărul total al eparhiilor ajunsese la 18, iar cel al credincioşilor, la 14 milioane. România a devenit a doua ţară ortodoxă ca număr de credincioşi. La sfârşitul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei şi Sucevei a redactat propunerea ca Mitropolia Ungrovlahiei, cu scaunul mitropolitan la Bucureşti, să fie ridicată la rangul de Patriarhie. În acest fel, Mitropolitul primat urma să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naţionale Române. Înfiinţarea Patriarhiei Române a fost recunoscută şi aprobată, cu unanimitate de voturi, de Senat şi Camera Deputaţilor. La 23 februarie 1925, legea în cauză a fost promulgată de Regele Ferdinand. La 12 martie 1925, Bisericile Ortodoxe surori au fost înştiinţate, printr-o scrisoare irenică, de cele împlinite. Într-un cadru solemn, înscăunarea ca prim Patriarh al României a Mitropolitului Miron Cristea a avut loc la 1 noiembrie, în acelaşi an, informeză Patriarhia Română.

Adunarea Naţională Bisericească a evaluat activitatea B.O.R. din anul 2014

La 4 februarie 2015, sub preşedinţia Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel Ciobotea, membrii Adunării Naţionale Bisericeşti au examinat şi aprobat Raportul general anual al Consiliului Naţional Bisericesc şi rapoartele Comisiilor Adunării asupra activităţii Bisericii Ortodoxe Române în anul 2014. Au fost evidenţiate manifestările din Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)  şi  Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, a fost apreciată continuarea proiectului Alege şcoala!, cu scopul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar. De asemenea, a fost remarcată activitatea editurilor Patriarhiei Române care în anul 2014 au publicat 142 de titluri de carte, la care se adaugă reviste, calendare, broşuri, ghiduri şi pliante. 

Membrii Adunării Naţionale Bisericeşti au apreciat opera social-filantropică desfăşurată de eparhiile Patriarhiei Române în anul 2014: În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române funcţionează în prezent 785 de instituţii şi servicii sociale, dintre care: 158 de cantine sociale şi brutării, 51 de instituţii medicale şi farmacii, 85 de  centre de zi pentru copii, 63 centre educaţionale, 14 centre de zi pentru vârstnici, 44 centre rezidenţiale pentru vârstnici, 29 de centre comunitare, 35 de centre de tip familial, 38 de grădiniţe sociale şi after-school, 14 locuinţe protejate, 94 de centre de informare, consiliere şi resurse, o instituţie de învăţământ pentru adulţi, 21 de centre de urgenţă (pentru persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane), 21 de campusuri de tabără şi alte 117 instituţii sociale cu specific diferit.

În anul 2014 au beneficiat de asistenţă socială de specialitate peste 39.000 de copii din aşezămintele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere sau cu părinţi aflaţi la muncă în străinătate, aproape 4.000 de persoane cu dizabilităţi (deficienţe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA etc.), peste 22.000 de persoane vârstnice din aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi cu grave probleme de sănătate, aproape 20 000 de şomeri, adulţi în dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenţei în familie, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităţilor naturale şi aproximativ 2 300 de persoane din alte categorii sociale defavorizate. Anul trecut eparhiile Patriarhiei Române, prin birourile social-filantropice, au acordat ajutoare financiare directe în valoare de 10.855.632,03 lei  şi ajutoare materiale în valoare estimată de 17.230.904,66 lei. În ansamblu, pentru susţinerea întregii activităţi de asistenţă socială şi filantropică şi pentru sprijinirea sinistraţilor, anul trecut s-au cheltuit la nivelul Patriarhiei Române peste 87.000.000 de lei şi peste 100.000 de euro. În plus, Biserica Ortodoxă Română a oferit Patriarhiei Antiohiei şi a Întregului Orient suma de 500 000 de euro, în urma colectei desfăşurate la nivelul întregii Patriarhii Române pentru a veni în sprijinul creştinilor din Siria şi Orientul Mijlociu, victime ale prigoanei şi violenţei. (Sursa: basilica.ro)

Patriarhul Teoctist Arăpaşu comemorat la 100 de ani de la naştere

În localitatea Victoria, comuna Stăuceni din judeţul Botoşani, a fost oficiată sâmbătă, 7 februarie 2015, o slujbă de comemorare a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu (1915-2007), al cincilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, recunoscută ca Patriarhie în 1925. În cuvântul de învăţătură, Părintele protopop Lucian Leonte a evocat momentele deosebite din viaţa şi activitatea Patriarhului Teoctist, arătând totodată şi grija deosebită pentru locurile natale prin ctitorirea bisericii din satul Victoria. În continuare, a fost oficiată slujba de pomenire la Casa memorială „Patriarhul Teoctist Arăpaşu“ din satul Tocileni, făcând parte din aceeaşi comună, unde s-a născut cel care a condus Biserica Ortodoxă Română din 9 noiembrie 1986 până la 30 iulie 2007. După slujbă, autorităţile centrale, judeţene şi locale au depus coroane de flori la bustul ierarhului pomenit. La reşedinţa patriarhală din Bucureşti, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel Ciobotea a rostit un cuvânt omagial în memoria predecesorului său, spunând între altele: “Părintele Patriarh Teoctist a răspândit în jurul său lumină din lumina lui Hristos, pentru că a fost un ierarh evlavios şi harnic. A păstorit în vreme de oprelişti comuniste, dar şi de libertate agitată, totdeauna într-un context misionar care a cerut multă veghe şi jertfelnicie, multă înţelepciune şi luptă duhovnicească. De aceea, experienţa rugăciunii i-a fost izvor de putere spirituală, de curaj şi înţelepciune, de bunătate şi iertare, de dialog şi cooperare atât în vreme de necaz şi suferinţă, cât şi în timp de noi speranţe şi multiple împliniri. (…)ˮ (Sursa: Ziarul Lumina)

Religia rămâne parte a trunchiului comun de discipline şcolare în oferta educaţională a învăţământului public

Singurul aspect modificat de către Curtea Constituţională este procedura de participare a elevului la ora de Religie, şi anume aceasta presupune o cerere de înscriere. În ceea ce priveşte celelalte aspecte legale privind importanţa şi necesitatea orei de Religie, Curtea Constituţională a menţinut, motivat şi consolidat statutul acesteia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, aflată în planul-cadru de învăţământ, obligatorie pentru şcoală, care trebuie să o prezinte în oferta educaţională a şcolii (asemenea disciplinelor limba română, matematica, istoria, geografia etc.). Prin urmare, ora de Religie nu este facultativă pentru Şcoală, ci Şcoala trebuie să respecte statutul legal al acesteia şi să creeze toate condiţiile pentru desfăşurarea ei (conform paragrafului 19 din motivarea Deciziei Curţii Constituţionale), iar elevul, părinţii sau tutorele acestuia solicită în mod liber înscrierea pentru studiul disciplinei Religie.

Ca atare, Sfântul Sinod, prin propunerea făcută, a avut în vedere motivarea deciziei Curţii Constituţionale, care afirmă în acelaşi timp importanţa orei de Religie şi libertatea elevului de-a studia disciplina Religie pe bază de cerere. Se înţelege că cine s-a înscris în mod liber să urmeze studiul Religiei poate fi consecvent sau inconsecvent cu această alegere iniţială. Atât timp cât Constituţia României garantează dreptul la educaţie religioasă confesională în şcoală, „potrivit cerinţelor specifice fiecărui Cult” (art. 32, alin.7), implicarea Bisericii în susţinerea orei de Religie nu reprezintă o ingerinţă în activitatea Statului, ci cooperarea acesteia cu instituţiile publice (art. 29, alin. 5), pentru o formare spirituală şi socială adecvată a copiilor şi tinerilor poporului român eminamente religios, citim într-un comunicat semnat de biroul de presă al Patriarhiei Române.

 



Știri externe - februarie 2015 (EXT)

CIPRU: Sfințirea primei biserici din Cipru închinată Cuviosului Paisie Aghioritul

Imediat după trecerea Părintelui Paisie Aghioritul în rândul sfinților, într-o atmosferă de praznic duhovnicesc, cea dintâi biserică din Cipru purtând hramul Cuviosului Paisie Aghioritul a fost sfințită în cartierul Ekáli din Limassol. Noua biserică este închinată Cuviosul Paisie, Sfântului Arsenie Capadocianul și Sfinților Varahisie și Iona. Impresionantă a fost prezența oamenilor, care au venit cu miile pe tot parcursul slujbei. (Sursa: pemptousia.ro)

 

 

 

 

 

RUSIA: Biserica Rusă va crea Finanțele Ortodoxe, după modelul Finanțelor Islamice

"Rusia, inspirată de succesul finanțelor islamice, vrea să lanseze servicii financiare proprii, conform principiilor religiei ortodoxe, în conditiile în care se vede izolată pe piețele occidentale, prin sancțiunile legate de criza ucraineană... Similar cu sistemul financiar islamic, finanțele ortodoxe (…) se adreseaza ortodocșilor care doresc să se protejeze în condiții de criză", a spus membrul Camerei de Comerț și Industrie a Rusiei. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse Vsevolod Chaplin, a participat la discuții. Acesta a precizat că noua structură financiară va interzice dobânda la împrumuturi, precum şi activităţile neconforme cu morala ortodoxă, cum ar fi jocurile şi fumatul. Înalții reprezentanți ai episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse vor forma un Consiliu de Supraveghere a finanțelor ortodoxe. Pentru inițiatori, "400 de milioane de ruble și asocierea a 12 persoane juridice sau fizice, sunt destul pentru a lansa acest sistem", conform proiectului prezentat într-o declarație. "Finantarea ortodoxa se bazează nu numai pe legislație, ci și pe moralitatea ortodoxă", a adăugat Pr. Vsevolod Chaplin. (Sursa: evz.ro)

  ANGLIA: O nouă erezie în Biserica Anglicană – hirotonia

Ceremonia a avut loc la York Minster. Noul episcop de sex feminin, în vârstă de 48 de ani, Libby Lane, este din Derbyshire, este căsătorita cu un pastor și are doi copii. Hirotonia era așteptată după ce, în 17 noiembrie 2014, Sinodul General a aprobat oficial o reformă lungă și dificilă, care a făcut posibil ca Biserica Angliei să numească femei episcopi.
În timpul ceremoniei de hirotonire au existat momente de tensiune. Când Arhiepiscopul John Sentamu, care a condus slujba, i-a intrebat pe membrii congregatiei, dacă Rev. Lane merita sa fie hirotonita, raspunsurile cu "da" au fost însoțite de un tare si raspicat "nu". "Nu în numele meu", a spus Rev. Paul Williamson, care este un adversar bine cunoscut al preoților de sex feminin. (sursa: lonews.ro)

ISRAEL: Existența regilor biblici David și Solomon, confirmată științific

Șase sigilii oficiale de lut, descoperite de o echipă arheologică a Universității de Stat din Mississippi, într-o așezare mică din Israel, reprezintă noi probe care sprijină existența regilor biblici David și Solomon. Jimmy Hardin, profesor asociat în cadrul Departamentului de Antropologie și Culturi ale Orientului Mijlociu al Universității de Stat din Mississippi, a declarat că aceste bule din lut erau folosite pentru a sigila corespondența oficială, la fel cum se proceda cu sigiliile din ceară, utilizate pe documente oficiale din perioadele ulterioare. "Rezultatele noastre preliminare au indicat faptul că aceasta asezare era integrata într-o entitate politică, caracterizata prin activități de elită, sugerand ca un stat era deja format în secolul al 10-lea înainte de Hristos", a spus Hardin. "Suntem foarte siguri de faptul că aceste bule sunt asociate cu epoca fierului II A, fiind datate în secolul X înainte de Hristos, și sprijină veridicitatea istoriei lui David și Solomon, înregistrată în textele biblice ebraice". (Sursa: lonews.ro

ISRAEL: Seminarul teologic ortodox a fost incendiat

Incendiatori necunoscuți au lăsat în urmă pe zidurile Seminarului mai multe graffiti anti-creștine. Jerusalem Post a raportat ca Seminarul grec-ortodox din Ierusalim a fost avariat, în urma incendierii sale din dimineața de 27 februarie. Conform pompierilor, focul a pornit din dreptul unei ferestre. Mesajele cu graffiti, descoperite pe pereții seminarului, erau blasfemiatoare la adresa lui Iisus și a Maicii Domnului, conform unui raport Times Israel, citat de Sputnik. Se pare că doua persoane mascate, au fost văzute la ora 4:30 apropiindu-se de Seminar și aruncând de la distanță cu lichid inflamabil, conform declarației Arhiepiscopului grec-ortodox Aristarh. Arhiepiscopul a adăugat că cei care locuiesc în seminar au fost amenințați anterior de evrei ultra-religioși.

 

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Tâlcuirea rugăciunii Tatăl nostru în scrierile Sfinților Părinți (I) - Cristina Roman

 

Partea I - Variantele rugăciunii/ Pregătirea pentru rugăciune/ Tâlcuirea apelativului "Tată"

"Atunci când ne rugăm cu rugăciunea Tatăl nostru, ne gândim la întreaga umanitate și cerem plinătatea harului pentru toți oamenii ca și pentru noi înșine. Sfințească-Se Numele Tău de către toți oamenii. Vină împărăția Ta pentru toate popoarele, ca viața Ta Dumnezeiască să devină viața lor. Facă-se voia Ta: voia Ta singură îi unește pe toți în dragostea Ta. Izbăvește-ne de cel rău – de “ucigătorul” (Ioan 8, 44) care seamănă până departe vrăjmășie și moarte. Domnul a îndreptat și sfințit șirul strămoșilor Săi. În chip asemănător, fiecare dintre noi, dacă urmăm lui Hristos, ne putem îndrepta pe noi înșine în ființa noastră individuală, restaurând chipul lui Dumnezeu în noi printr-o căință totală, și făcând astfel, putem ajuta la îndreptarea strămoșilor noștri. Purtăm în noi înșine moștenirea păcatelor strămoșilor noștri; și, în virtutea unității ontologice a neamului omenesc, tămăduirea noastră înseamnă și tămăduirea lor. Suntem atât de legați între noi, încât omul nu se mântuiește doar pe sine însuși." – Arhimandritul Sofronie Saharov

Scopul rugaciunii Tatăl nostru este să îmbrățișeze tainic învățătura despre Dumnezeu (teologia) cu înfierea prin har, egalitatea în cinste cu îngerii, împărtășirea de viața veșnică, restaurarea firii (ca să încline spre ea însăși în chip nepătimaș), desființarea legii păcatului și surparea celui rău (care ne stăpânește prin înșelăciune) – Sfântul Maxim Mărturisitorul

Cele două variante ale rugăciunii Tatăl nostru

Tatăl nostru este rugăciunea pe care Iisus a dat-o ucenicilor Săi în vremea propovăduirii Sale pământești. Există în Sfânta Scriptură două versiuni ale rugăciunii Tatăl nostru, cea de la Luca (11, 2-4) și cea de la Matei (6, 9-13). Varianta adoptată și folosită încă din primele veacuri ale Bisericii este cea din Evanghelia după Matei.

Evanghelistul Matei, care în Evanghelia sa nu respecta întotdeauna fidel cronologia,  include rugăciunea Tatăl nostru, din considerente de ordin logic, în cadrul predicii de pe munte, și anume în secțiunea rezervată sfaturilor privind rugăciunea cea mai potrivită prin care omul se poate apropia de Dumnezeu. Ar rezulta în acest caz ca ea a fost alcătuita de Iisus în primul Său an de activitate.

Majoritatea exegeților sunt însă de părere că versiunea lui Luca, după care rostirea rugăciunii Tatăl nostru, cunoscută și sub numele de "rugăciune domnească", a avut loc după părăsirea Galileii, este cea autentică. Luca consemnează în Evanghelia sa împrejurările în care Domnul a rostit rugăciunea domnească, ceea ce constituie un argument în plus în favoarea acestei versiuni. El arată că, odată, după ce ucenicii Îl priviseră pe Iisus rugându-Se, așa cum Îi era obiceiul, unul dintre ei - evanghelistul nu îl numește - Îi spuse: „Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui” (Luca 11, 1). – Natalia Dinu Manoilescu

Rugăciunea Tatăl nostru în varianta Evanghelistului Luca, Capitolul 11, versetele 2-4

 2. Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele    Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.

 3. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi.

 4. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Rugăciunea Tatăl nostru în varianta Evanghelistului Matei, Capitolul 6, versetele 9-13

9. Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;

10.Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.

11. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;

12. Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;

13. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

După Origen, "celor care susțin că cele două formulări ar fi identice, trebuie să le spunem că, în ciuda unor asemănări, există în alte privințe deosebiri. În plus, nu se poate admite că Iisus Hristos a învățat aceeași rugăciune (în două situații diferite): o dată atunci când: "văzând mulțimile, Iisus s-a suit în munte și așezându-se, ucenicii Lui au venit la El și deschizându-Și gura îi învăța" (Matei 5,1), căci Matei a înfățișat rugăciunea în contextul predicii despre fericiri și al preceptelor care i-au urmat; și altă dată atunci când, după mărturia Sfântului evanghelist Luca, "Se ruga Iisus într-un loc; când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm cum a învățat Ioan pe ucenicii lui". (Luca 11, 1)

Pregătirea pentru rugăciune

Rugăciunea trebuie precedată și însoțită de anumite dispoziții sufletești; să vedem mai întâi ce spune Mântuitorul despre rugăciune în general: "Iar când vă rugați nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor stând în picioare, să se roage ca să arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă când te rogi intră în cămara ta și îchizând ușa roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănați lor, căci știe Tatăl vostru de ce aveți trebuință, mai înainte ca voi să cereți de la El. Deci voi așa să vă rugați". (Matei 6, 5-9)

Mântuitorul nostru a socotit adesea slava deșartă o boală aducătoare de moarte... Trebuie disprețuită orice mărire care vine de la oameni drept răsplată pentru o faptă bună, și trebuie urmărită numai mărirea adevărată, cea pe care numai Dumnezeu o dăruiește celor vrednici de ea, cu o bunătate care depășește orice merit. Astfel, o faptă frumoasă și demnă de toată lauda își pierde toată strălucirea în momentul în care o facem pentru a fi văzuți și lăudați de oameni; în cazul acesta Dumnezeu nu o va răsplăti. – Origen

Spune oare Domnul să nu mergi în biserică? Dimpotrivă, dar să mergi cu socoteală dreaptă și nu doar ca să te arăți oamenilor... Grăirea de multe este bârfirea, deci tu nu fi bârfitor. Nu se cuvine a face lungi rugăciunile, ci scurte și dese, și puține vorbe grăind, a zăbovi întru rugăciune. Căci nu trebuie să-i arătăm Domnului de ce avem nevoie, ci să ne sârguim la rugăciune, lepădându-le de cele lumești. Iar făcând așa, ne folosim când vorbim cu Domnul. – Sfântul Teofilact al Bulgariei

Tâlcuirea apelativului "Tată"

Zicând "Tată", îți arată de ce bunătăți te-ai învrednicit, fiu al lui Dumnezeu făcându-te... și să nu zici: "Tatăl meu", ci "Tatăl nostru", ca să-i ai pe toți frați, ca fii ai aceluiași Tată. – Sfântul Teofilact al Bulgariei

Mântuitorul Iisus a deșteptat îndată luarea aminte a ascultătorilor, amintind, chiar, prin cel dintâi cuvânt al rugăciunii, de toate binefacerile lui Dumnezeu. Cel care numește Tată pe Dumnezeu, prin această singură numire, a mărturisit: iertarea păcatelor, ridicarea pedepsei, dreptatea, sfințenia, răscumpărarea, înfierea, moștenirea, însușirea de frate cu Unul-Născut, dăruirea Duhului. Că nu-i cu putință să numești Tată pe Dumnezeu, dacă n-ai dobândit toate aceste bunătăți. Hristos, deci, deșteaptă luarea aminte a ascultătorilor Lui prin două lucruri: și prin vrednicia Celui pe Care Îl numesc Tată, și prin măreția bunătăților de care se bucură. (...) Iisus nu a spus "Tatăl meu", ci "Tatăl nostru", poruncindu-ne să înălțăm rugăciuni pentru toți oamenii și să nu urmărim niciodată folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta stârpește dușmănia, doboară mândria, alungă invidia, aduce dragostea, mama tuturor bunătăților, izgonește inegalitatea dintre oameni, arată că este de aceeași cinste și împăratul și săracul, pentru că participăm cu toții, în comun, la cele mai mari și la cele mai necesare bunuri. Tuturor ni s-a dăruit aceeași noblețe, învrednicindu-ne pe toți la fel să-I zicem lui Dumnezeu: "Tată"... De altfel este îndestulator numai cuvântul "Tată", ca să ne învețe toată virtutea. Că acela care-L numește pe Dumnezeu "Tată" și „Tată obștesc”, trebuie să ducă o astfel de viață încât să nu se arate nevrednic de această noblețe și să se străduiască să fie egal cu darul primit. –  Sfântul Ioan Gură de Aur

Învățăm de la început să venerăm Treimea căci "Numele" lui Dumnezeu Tatăl care subzistă ființial este însuși Fiul cel Unul Născut; iar "împărăția" lui Dumnezeu și Tatăl, care de asemenea subzistă ființial, este Duhul Sfânt... Tatăl nu are Numele ca pe ceva dobândit, iar împărăția nu o cugetăm ca o demnitate care i se adaugă... Fiind din veci, este și Tată și împărat din veci, iar Fiul și Duhul Sfânt există împreună cu Tatăl, ființial din veci, fiind în chip natural din El și în El, mai presus de cauză și de rațiune, nu ivite, din pricina cauzei; după El.

Prin această rugăciune suntem îndemnați să venerăm Treimea de o ființă și mai presus de ființă, ca una ce este cauza facerii noastre. Pe lângă aceasta suntem învățați să vestim și harul înfierii ce ni s-a dat nouă, fiind învredniciți să numim pe Cel ce ne este Făcător după fire, Tată după har. Iar aceasta ne obligă ca, cinstind numele Născătorului nostru după har, să ne silim să întipărim în viața noastră trăsăturile Celui ce ne-a născut, adica să-I sfințim numele pe pământ, să ne asemănăm Lui ca Unui Tată, să ne arătăm fii prin fapte și să preamarim pe Fiul natural al Tatălui, Pricinuitorul acestei înfieri, prin tot ce gândim și facem. Sfințim Numele Tatălui nostru cel după har, care este în ceruri, omorând pofta pământească și curățindu-ne de patimile aducătoare de stricăciune. – Sfântul Maxim Mărturistorul

Avem două alternative diametral opuse: fie să-L refuzăm pe Dumnezeu – ceea ce este însăși esența păcatului – fie să ne facem fii ai lui Dumnezeu. Pentru că suntem făcuți după chipul și asemănarea cu Dumnezeu, dorim în chip firesc desăvârșirea dumnezeiască care este în Tatăl nostru. Și atunci când Îi urmăm, nu ne supunem dictaturii unei puteri exterioare, ci ascultăm pur și simplu imboldul nostru de a ne asemăna desăvârșit Lui. “Fiți voi desăvarșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este!” (Matei 5, 48). – Arhimandritul Sofronie Saharov

Omul poartă în el chipul lui Dumnezeu, Cel care "face să răsară soarelepeste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți" (Matei 5, 45). Adresându-se cu apelativul "Tatăl nostru", omul exprimă înfierea nu printr-o asemănare exterioară ci printr-o asimilare lăuntrică, și se va transforma prin acestă înnoire spirituală, ajungând asemenea Domnului în trupul măririi. Sămânța lui Dumnezeu, care se sălășluiește în sufletul născut din Dumnezeu, îi ferește de a mai cădea în păcate pe cei care sunt zidiți după chipul Fiului Său; sămânța diavolului îi face pe cei care îi atinge să păcătuiască, iar rămânărea sa în suflet îi împiedică să se mai îndrepte. Din moemnt ce Fiul s-a întrupat pentru a distruge puterea diavolului, înseamnă că prezența Cuvântului lui Dumnezeu în sufletele noastre nu face decât să nimicească uneltirile diavolului, să smulgă sămânța cea rea din noi și să devenim fii ai lui Dumnezeu. Să nu ne închipuim că n-am făcut altceva decât să învățăm o rugăciune pe care să o rostim pe dinafară în anumite momente: trebuie să ne rugăm neîncetat și viața noastră să devină o rugăciune fără întrerupere, pe care s-o confirmăm prin purtare când spunem: "Tatăl nostru care ești în ceruri". Noi nu vom mai fi locuitorii pământului ci ai cerurilor, unde sunt tronurile lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu își va face sălaș în toți cei ce poartă chipul Cuvântului ceresc și care în felul acesta au devenit ei cerești." – Origen

Când norii tună, iar oceanele vuiesc, ele te cheamă: Domnul nostru! Când meteoriții cad și focul izbucnește din pământ, ele îți spun: Făcătorul nostru! Când bobocii florilor se deschid și ciocârliile adună fân uscat ca să le facă puilor cuiburi, ele Îți cântă: Stăpânul nostru! Iar când ridic eu ochii mei spre tronul Tău, îți șoptesc Ție: Tatăl nostru!

A fost o vreme, îndelungată, cumplită vreme, când și oamenii îți ziceau și Te numeau Domn, sau Făcător, sau Stăpan! Așa a fost, cu adevărat, când omul simțea că este numai un lucru între lucruri. Dar acum, mulțumită Fiului Tău Unuia-Născut și Celui mai bun dintre fiii Tăi, am învățat numele Tău cel adevărat. Drept aceea și eu îndrăznesc să Te chem împreună cu Hristos: Tată! Dacă Te numesc Domn, cu frică mă plec înaintea Ta, ca un rob în gloata robilor. Dacă Te numesc Făcător, mă despart de Tine la fel cum se desparte noaptea de zi sau frunza de pomul său. Dacă Te privesc și zic Stăpân, sunt ca o piatră între pietre și ca o cămilă între cămile. Dar dacă deschid buzele mele și șoptesc Tată, dragostea ia locul fricii, pământul privește înălțat mai aproape de cer, și merg alături de Tine ca alături de un prieten în grădina acestei lumi, împărtășind slava și puterea Ta.

Tatăl nostru! Tu ești Tatăl nostru, al tuturor: Te-aș micșora pe Tine și m-aș micșora și pe mine dacă Te-aș numi: Tatăl meu! Tatăl nostru! Tu te îngrijești atât de mine, care sunt unul singur, dar mai vârtos de întreaga lume. Scopul tău este împărăția Ta, iar nu un singur om. Iubirea de sine îți strigă: Tatăl meu!, în timp ce dragostea Îți strigă: Tatăl nostru! În numele tuturor oamenilor, care sunt frații mei, eu mă rog Ție: Tatăl nostru! În numele tuturor făpturilor care mă împresoară și cu care m-ai intrețesut, eu mă rog Ție: Tatăl nostru! Eu mă rog Ție, Tată al universului, pentru un singur lucru mă rog Ție: fie ca să răsară cât mai degrabă ziua cea mare când toți oamenii, vii și morți, împreună cu îngerii și cu stelele, cu cele însuflețite și cu cele neînsuflețite, Te vor chema cu numele Tău cel adevărat: Tatăl nostru!Nicolae Velimirovici

Făcând o aspră anamneză a îndepărtării omului contemporan de Dumnezeu Tatăl, Olivier Clement tâlcuiește apelativul "Tată", astfel: "Primul cuvânt al rugăciunii pe care ne-o dă Iisus... este un cuvânt care sună ciudat pentru omul zilelor noastre. Omul de astăzi este orfan. El nu are rădăcini în afara spațiului și a timpului. Se simte pierdut într-un univers infinit, se trage din maimuță și se îndreaptă spre nicăieri... Acestui om I s-a spus că "Dumnezeu Tatăl" este dușmanul libertății sale, un fel de spion ceresc, un Tată sadic. Și de ce să n-o mărturisim, creștinătatea istorică, în Orient ca și în Occident, într-o epocă sau alta, a dovedit, chiar dacă numai trecător, această acuzație. Prin urmare, mulți se îndreaptă astăzi spre spiritualitãtile asiatice care promovează un scientism al interiorității, unde divinul, impersonal, te face să te gândești mai degrabă la o imensă matrice cosmică. Da, suntem "orfani". Incestul și homosexualitatea, cele două indicii ale absenței tatălui, bântuie societatea noastrã. Moartea tatălui se înscrie în frica de celălalt. De aceea astăzi sporește în mod ciudat nostalgia tatălui. Iar Biserica ne învață această rugăciune care începe tocmai prin cuvântul "Tată".

Tată. Rezultatul, așa cum sugerează această simbolistică, nu este dizolvarea, ci comuniunea, o comuniune eliberatoare care ne face capabili să mergem spre celălalt. Tată. Ce înseamnă acest cuvânt pentru viața noastră de zi cu zi? Înseamnă că niciodată, dar niciodată nu suntem orfani, pierduți, lăsați în voia forțelor și determinărilor acestei lumi. Noi avem o salvare și o origine dincolo de spațiu și timp. Acest univers aparent nelimitat - însă timpul a început cu "big-bang"-ul, iar spațiul este curbat, spune Einstein - acest univers își are locul în cuvântul, suflarea, iubirea Tatălui. Nebuloasele și atomii - care sunt tot nebuloase - Îl iubesc impersonal pe Tatăl, prin însăși existența lor, dar noi, oamenii, Îl putem iubi personal, putem să-I răspundem în mod conștient, să-I exprimăm cuvântul cosmic: în felul acesta, fiecare dintre noi, prin legătura personală cu Tatăl, devine mai nobil și mai măreț decât lumea întreagă.

Chipurile se înscriu dincolo de stele, în iubirea Tatălui. Momentele aparent efemere ale vieții noastre, fiecare dintre aceste clipe, în care, spune poetul, "ne-au pulsat venele de existență", se înscriu pentru totdeauna în memoria iubitoare a Tatălui. Atunci nihilismul epocii noastre este învins, spaima din străfundul nostru se poate schimba în încredere, ura în adeziune. Și iată ce trebuie simțit foarte puternic, zi de zi, și o spun mai ales celor tineri: e bine să trăiești; a trăi este un har, o slavă, toată existența e o binecuvântare.

(...) Totuși, experiența treimică cea mai importantă se înscrie în acel imon care-l urmează pe Pater, în al doilea cuvânt al rugăciunii: "Tată-al nostru". Din acest "nostru" aș vrea să rețin două lucruri. Primul constă în aceea că trebuie să învãățăm să descoperim "taina lui Dumnezeu în chipul aproapelui". Oroarea istoriei, și mai ales a secolului nostru, este că omul își arogă o putere absolută asupra omului. Ideologiile pretind că pot explica omul, că-l pot reduce la concepte ca cel de rasă, clasă, etnie, religie, cultură. Iar ideologii, "cei care știu", se simt îndreptățiti, pentru binele umanității, spun ei, să manipuleze, să condiționeze, să întemnițeze, să tortureze și să ucidă oamenii, probabil ca rezultat al unei întregi gândiri moderne având ca scop voința de a lua în stăpânire, de a fixa, de a limita, de a prinde (este chiar sensul cuvântului Begriff, care înseamnă "concept" în germană). Dimpotrivă, trebuie să înțelegem că celălalt, oricare ar fi el, chiar dacă e un vameș, o desfrânată, sau un samarinean, spune Iisus (și nu ne-ar fi greu să traducem), celălalt, oricare altul, este chipul lui Dumnezeu, copil al Tatălui, la fel de inexplicabil și de imposibil de conceptualizat ca și Dumnezeu însuși.

Nici o altã definiție mai bună decât că este de nedefinit. Să învățăm să nu mai blestemăm, să învățăm să nu mai disprețuim: "Nu este altă virtute decât aceea de a nu disprețui", spunea un Părinte al pustiei. Celălalt este chip, în întregime chip. Și în fața chipului nu am nicio putere. Pot numai, pentru că acest chip este și cuvânt, să încerc să răspund, să devin responsabil. Acest lucru este valabil în relațiile de dragoste, de prietenie, de colegialitate, e valabil în familie, ca și în societate, în relațiile noastre cu ceilalți creștini, ca și în viața politică. Amintiți-vă: să nu disprețuiți!

Cealaltã problemă pe care aș vrea s-o subliniez și care, de altfel, este inseparabil legată de prima, este relația dintre Biserică și umanitate: "Tatăl nostru", acest "nostru" înseamnă oare numai Biserica unde suntem toți "mădulare unii altora", un singur trup, o singură ființă în Hristos, fiecare întâlnindu-L personal pe Iisus, iluminat de câte o limbã de foc la Cincizecime? Însă Cuvântul, spune prologul lui Ioan, "este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume". Se poate traduce și astfel: "... care, venind în lume, luminează pe toți oamenii". Întrupându-se, Cuvântul a luat în El întreaga umanitate, pe toți oamenii, din toate locurile și din toate timpurile. Înviind, El le-a dăruit tuturor viață. Biserica înseamnă toți cei care, mai mult sau mai puțin numeroși, nu contează, ajung să descopere toate acestea, care intră în mod conștient în această lumină și care aduc mulțumire. Pentru ei și pentru toți ceilalți. Biserica este "preoția împărătească", "poporul sfânt" menit să se roage, să mărturisească, să lucreze pentru mântuirea tuturor oamenilor. Noi știm unde este inima Bisericii: în Evanghelie, în Euharistie. Dar nu știm unde se sfârșește ea, căci Euharistia este dată "pentru viața lumii"."

 

Surse bibliografice

  1. Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei, Ed.Sophia, Buc. 2002;
  2. Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca, Ed. Sophia, Buc. 2007;
  3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Colecția PSB 23, Ed. IBMBOR, Buc. 1994;
  4. Origen, Despre rugăciune, Ed. Herald, Buc. 2006;
  5. Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea-experiența vieții veșnice, Ed. Deisis, Sibiu 2001;
  6. Pr. Alexander Schmemann, Our Father, Ed. Seminarului Sf. Vladimir, New york, 2002;
  7. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, volumul 2
  8. Sfântul Nicolae Velimirovici, Tâlcuire la Tatăl nostru, Ed Predania
  9. Natalia Dinu Manoilescu, Iisus Hristos Mântuitorul în lumina Sfintelor Evanghelii, Ed. Bizantină
  10. Olivier Clement, Trei rugăciuni - Tâlcuire la Tatăl nostru, Ed. Reîntregirea, Alba- Iulia

 



Sfânta Tradiţie şi ereziile
Cum a fost instituită Sfânta Împărtășanie și de ce ortodocșii folosesc pâine, iar nu azimă - Arhim. Ilie Cleopa

 

Cum a luat ființă Taina Sfintei Împărtășanii

(...) Mântuitorul nostru Iisus Hristos, voind să înființeze această Sfântă și dumnezeiască Taină, mai înainte a pregătit mințile omenești cu Sfânta Sa învățătură, pentru ca aceștia să o poată înțelege și primi. În acest scop, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a săturat mulțime de noroade în chip minunat, și apoi le-a ținut o cuvântare despre Pâinea cea Cerească, arătând luminat despre nevoia cea mare pe care o au oamenii de a se împărtăși cu Trupul și Sângele Său, pentru a dobândi viața cea veșnică.

Și le-a zis lor: "Eu sunt Pâinea Vieții, cine vine la Mine, nu va flămânzi, și cine crede în mine nu va înseta niciodată!Amin, amin grăiesc vouă: cel ce crede în Mine, are viață veșnică. Eu sunt Pâinea Vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. Pâinea ce  se pogoară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu mai moare! (...) Eu sunt Pâinea cea vie care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta, va fi viu în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da, este Trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii. Amin, amin grăiesc vouă, de nu veți mânca Trupul Fiului Omului și de nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață întru voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viață veșnică, și Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi. Căci Trupul Meu este adevărata mâncare și Sângele Meu este adevărata băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru El" (Ioan 6, 35-56).

Acestea sunt cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, prin care El a binevoit să vestească oamenilor întemeierea Tainei Sfinte a Împărtășaniei. Prin aceste luminate cuvinte, El ne-a descoperit că este Pâinea Vieții, care s-a pogorât din cer, că Trupul Său este adevărata mâncare și Sângele Său este adevărata băutură, că cel ce mănâncă Trupul Său are viață veșnică și că El îl va învia în ziua cea de apoi. Mântuitorul nostru a descoprit aceste mari taine oamenilor, pentru ca ei să-și poată da seama cât de mare este această Taină prin care omul se unește cu Dumnezeu și Dumnezeu se unește cu omul.

Cum s-a făcut instituirea acestei Sfinte și dumnezeiești Taine

Instituirea acestei Sfinte Taine a făcut-o Mântuitorul nostru la Cina cea de Taină, cu o zi mai înainte de Paștile iudeilor și înaintea Sfintelor Sale Patimi. Despre această instituire, Evangheliștii sinoptici vorbesc așa: "Iar pe când mâncau ucenicii, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, și luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: beți dintru acesta toț, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor" (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 17-20).

Iar Sfântul Apostol Pavel spune Corintenilor, zicând: "De la Domnul am primit ceea ce v-am dat vouă: Domnul Iisus, în noaptea în care a fost prins, a luat pâine, și după ce a mulțumit, a frânt și a zis: Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi: Asemenea și paharul pentru Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea Nouă, întru Sângele Meu. Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea. Pentru că ori de câte ori mâncați această Pâine și beți acest Pahar, moartea Domnului vestiți, până la venirea Lui" (I Cor. 11, 23-26).

Așadar, atât dumnezeieștii Evangheliști, cât și marele Apostol Pavel, au arătat că Sfânta Euharistie a fost instituită pentru totdeauna spre a se săvârși întru pomenirea Domnului nostru Iisus Hristos și spre iertarea păcatelor, până la a doua Venire a Lui. Această instituire este atât de limpede și precisă, încât și protestanții, care au lepădat aprape toate Tainele, s-au văzut nevoiți să recunoască Sfânta Euharistie ca Taină așezată de Însuși Domnul Iisus Hristos.

Cum a fost săvârșită această Sfântă Taină în Biserica lui Hristos după instituirea ei

Chipul prăznuirii Paștelui de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos întărește temeiul dogmatic al practicii ecumenice Ortodoxe, de a sluji dumnezeiasca Litughie, cu pâine dospită, nu cu azimă, cum fac romano-catolicii. (...) Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos nu a sărbătorit Paștele iudaic la Cină pentru că încă nu era vremea lui, ci El a făcut un Paști deosebit, la care a mâncat pâine și nu azimă. Romano-catolicii își sprijină părerea și practica lor pe Evanghelile sinoptice, după care s-ar părea că Mântuitorul, la Cina cea de Taină, ar fi sărbătorit Paștele iudaic.

Evanghelistul Ioan, însă, spune precis că Iisus Hristos a fost judecat și răstignit înainte de Paștele iudaic. Contrazicerea dintre sinoptici și Ioan este numai aparentă și dispare printr-o atentă luare-aminte (Exod 12, 5; Lev. 22, 5; Num. 9, 1; Deut. 16,1); serbarea Paștelui, adică junghierea mielului pascal se făcea în seara zilei de 14 Nisan și ținea 7 zile, adică până la 21 Nisan. Evangheliștii sinoptici (Mt.26, 17-19; Mc.14, 12-26; Luca 22, 7-13), numără cu totul opt zile de azimă, socotind printre acestea și ziua de 14 Nisan, în seara căreia se prăznuiau Paștile.

Deci Evangheliștii sinoptici pun Paștile în prima zi a azimelor. După ei, în ziua de 14 Nisan, fiind zi de azimă (iar după obiceiul iudaic, începând cu seara zilei din ajun, adică din seara zilei de 13 Nisan) înseamnă că Paștile care se serba în seara zilei de 14 Nisan nu era începutul zilelor azimelor, ci se afla în cursul lor. Astfel, întâia zi de azime în care, cum spun Evangheliștii sinoptici, a avut loc Cina cea de Taină și instituirea Euharistiei, nu era ziua de Paști, ci înaintea Paștilor, exact ceea ce arăta Sfântul Evanghelist Ioan, când spune Cina cea de Taină cu o zi înainte de Paști (Ioan 13,1).

Așadar, Mântuitorul nu a serbat Paștile iudaic și nu a mâncat azime la Cină. Iată că istorisirea Evangheliștilor sinoptici se armonizează întru totul cu aceea a Evanghelistului Ioan, care spune limpede, că a doua zi după ce a fost prins Iisus, a fost adus dis-de-dimineață la Pilat, iar iudeii nu au intrat în pretoriu, care era loc păgânesc, ca să nu se spurce, căci trebuiau să mănânce paștile (Ioan 13, 28).

Deci, a doua zi după Cina cea de Taină, iudeii încă nu mâncaseră paștile, deci nu sosise sărbătoarea la care se mânâncă azime... De altfel, dacă Mântuitorul ar fi serbat la Cina cea de Taină Paștile iudaic, masa aceasta ar fi trebuit numită Paști, iar nu Cină, la care s-a mâncat pâine dospită, nu azime. (Ioan 13,28).

Cum se săvârșea această Sfântă Taină după Înălțarea Mântuitorului la cer

După Înălțarea Mântuitorului la cer, Sfinții și dumnezeieștii Săi ucenici și Apostoli au urmat neschimbat practica dumnezeieștii Euharistii, după Predania cea sfântă pe care o moșteniseră de la Învățătorul lor, Iisus Hristos, folosind la această Sfântă Taină pâine și vin, nu azimă. Aceasa se vede limpede din cartea Faptelor Apostolilor, unde citim așa: "Și erau neobosiți în ascultarea învățăturii Apostolilor și în frângerea pâinii și în rugăciuni" (Fapte 2, 43). Și puțin mai jos zice: "În fiecare zi, cercetând cu râvna Biserica, iar în casă frângând pâinea, primeau împreună hrana cu inima curată și veselă" (Fapte 2, 46). Tot așa și marele Apostol Pavel, când vorbește Corintenilor despre Cuminecătură, numește Pâinea Euharistică – ARTOS – pâine dospită, nu azimă (I Cor. 9,16). Afăm și din istoriile cele vechi, că în Biserica primară, pentru săvârșirea Sfintei Euharistii, se folosea pâine dospită adusă de creștini ca prinos la biserică și care era pâine obișnuită în casele lor, adică pâine de grâu dospită, iar nu azimă.

Sfânta Euharistie are un caracter dublu: de Taină și de Jertfă

Din această cauză a stat totdeauna în legătură cu Sfânta Liturghie. (...) Când se adunau creștinii în casele lor la rugăciune, pentru a săvârși Sfânta Liturghie, mai întâi înălțau rugăciuni, pentru a săvârși Sfânta Liturghie, iar acestea erau imnuri și psalmi, apoi se făceau citiri din Vechiul Testament, iar mai apoi din Epistolele Sfinților Apostoli, precum și din Evanghelii, așa după cum arată lămurit despre acestea istoricul Eusebiu. După Evanghelie se citea o rugăciune pentru toți oamenii, pentru împărați, pentru cei din dregătorii, ca să petreacă viața lor lină și cu odihnă în toată evlavia și curăția (I Tim. 2, 2-3), pe urmă se făcea sărutarea păcii, simbolul frăției (Rom. 16, 16), apoi se aduceau darurile prinoaselor (I Cor. 10,22), care constau în pâine, vin, poame și alte roade ale pământului. La aceasta se adaugă predica, pecum vedem la Sfântul Apostol Pavel, care fiind în Troada, unde erau adunați ucenicii ca să frângă pâinea, a prelungit cuvântul până la miezul nopții (Fapte 20,7).

După toate acestea, venea la rând actul cel mai însemnat, adică plinirea Jertfei Euharistice, care în Sfânta Scriptură este numită Frângerea Pâinii (Fapte 2,42). Aceasta se făcea după pilda Mântuitorului: se rostea o rugăciune de mulțumire, la care poporul răspundea Amin (I Cor. 10,16). Urmau pomenirile celor vii și celor morți (Evr.13, 7), se rostea Rugăciunea Domnească (Tatăl Nostru) și apoi se făcea Împărtășirea cu Sfintele și Prea Curatele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos și după mulțumirea și rugăciunea de la sfârșit se elibera poporul să meargă în pace la casele lor (Fapte 2, 42).

 

Sursa: fragmente din Arh. Ilie Cleopa, Despre Vise și Vedenii, Ed. Bunavestire, Bacău

Note:



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Cum să participăm cu folos la Sfânta Liturghie - cateheză - Sfântul Chiril al Ierusalimului

 

- despre spălarea pe mâini a preoților liturghisitori -

Ați văzut pe diacon că le dă preotului liturghisitor și celorlați preoți care stau în jurul altarului lui Dumnezeu să se spele. Negreșit le dă să se spele nu pentru că ar avea cumva vreo murdărie trupească. Nu din pricina asta! Căci n-am intra în biserică vreodată având vreo murdărie trupească. Spălarea arată că trebuie să vă curățiți de toate păcatele și fărădelegile. Și pentru că mâinile sunt simbolul faptelor noastre, este lămurit că prin spălarea mâinilor facem aluzie la curăția și neprihănirea faptelor noastre. N-ai auzit pe fericitul David, că ne-a făcut cunoscută această taină prin cuvintele: "Spăla-voi întru cele nevinovate mâinile mele și voi înconjura jerfelnicul Tău, Doamne"? Prin urmare, spălarea mâinilor înseamnă că suntem curați de păcate.

- despre sărutarea păcii -

Apoi diaconul strigă: "Primiți-vă unul pe altul și să ne sărutăm unul pe altul". Să nu-ți închipui că sărutarea aceasta este o sărutare obișnuită, din acelea ce-și dau prietenii pe stradă sau în piață. Sărutarea aceasta nu este ca acelea. Sărutarea aceasta unește sufletele unele cu altele și îndepărtează din ele orice vrăjmășie. Sărutarea aceasta este deci semn al unirii sufletelor și al izgonirii oricărei vrăjmășii. Pentru aceasta Hristos spune: "De-ți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău la altar și mergi mai întâi și te împacă cu fratele tău, și atunci, venind, adu darul tău" (Matei 5, 23-24). Sărutarea este deci împăcare; pentru aceasta este sfântă. În altă parte, fericitul Pavel strigă zicând: "Îmbrățișați-vă unul pe altul cu sărutare sfântă" (I Cor. 16, 20); iar Petru: "Cu sărutarea dragostei" (I Petru 5, 14).

- despre cântarea "Sus inimile!" -

După aceasta preotul liturghisitor strigă: "Sus inimile!". Într-adevăr, în acel ceas înfricoșător trebuie să avem inima sus, către Dumnezeu, și nu îndreptată în jos, spre pământ și spre lucrurile pământești. Prin urmare preotul liturghisitor poruncește cu tărie să lepădăm în ceasul acela toate grijile lumești, toată grija ce-o avem de casa noastră și să avem inima la cer, spre Dumnezeu cel iubitor de oameni. Apoi voi răspundeți: "Avem către Domnul". Prin aceste cuvinte mărturisim că ne învoim cu cele spuse de preotul liturghisitor. Nimeni să nu stea în biserică în așa chip în cât să spună "Avem către Domnul", iar cu minea să rămână la grijile cele lumești. Totdeauna trebuie să ne gândim numai la Dumnezeu. Dacă lucrul acesta nu este cu putință să-l facem în tot timpul din pricina slăbiciunii noastre omenești, cel puțin în ceasul acela să ne dăm silința să îl împlinim.

- "Să mulțumim Domnului" -

Apoi preotul liturghisitor spune: "Să mulțumim Domnului". Într-adevăr, suntem datori să mulțumim pentru că ne-a chemat la un har atât de mare, deși eram nevrednici, pentru că S-a împăcat cu noi deși-I eram vrăjmași, pentru că am fost învredniciți de înfierea Duhului. Apoi voi spuneți: "Cu vrednicie și cu dreptate". Prin faptul că mulțumim noi facem un lucru vrednic și drept. Dumnezeu, în schimb, n-a făcut numai ce era drept, ci ceva mai presus de dreptate, când ne-afăcut atâta bine și ne-a învrednicit de atâtea bunătăți.

Apoi, după ce ne-am sfințit prin aceste imne duhovnicești, rugăm pe Iubitorul de oameni Dumnezeu să trimită Duhul cel Sfânt peste cele puse înainte, spre a face pâinea trup al lui Hristos, iar vinul, sânge al lui Hristos. În adevăr acelea de care S-a atins Sfântul Duh s-au sfințit și s-au prefăcut.

- pomenirea celor vii -

Apoi, după săvârșirea jerfei duhovnicești, slujba cea fără de sânge, rugăm, asupra acestei jerfe de ispășire, pe Dumnezeu: pentru pacea de obște a Bisericilor, pentru buna rânduială a lumii, pentru conducători, pentru ostași și cei care ne ajută în lupte, pentru cei care sunt bolnavi, pentru cei care se trudesc, și, în general, noi toți ne rugăm și aducem această jertfă pentru toți care au nevoie de ajutor.

- pomenirea celor adormiți -

Apoi facem pomenire de cei mai înainte adormiți, mai întâi de patriarhi, de profeți, de apostoli, de mucenici, pentru ca Dumnezeu, prin rugăciunile și mijlocirile lor, să primească cererea noastră; apoi ne rugăm și pentru cei mai înainte adormiți sfinți părinți și episcopi și, scurt vorbind, pentru toți cei adormiți înainte de noi. Credem că vor dobândi mare folos sufletele pentru care facem rugăciune la jertfa sfântă și prea înfricoșătoare ce este pusă înainte.

- rugăciunea Tatăl nostru -

(...) Apoi zicem rugăciunea aceea pe care a dat-o Mântuitorul ucenicilor Lui (Matei 6, 5-13). Cu conștiința curată numim pe Dumnezeu Tată și zicem: "Tatăl nostru Care ești în ceruri". Cât de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Celor care s-au depărtat de El și au ajuns la cele mai mari răutăți, le-a dăruit atâta iertare de păcate și împărtășire de har, încât le-a îngăduit să-L numească Tată: "Tatăl nostru Care ești în ceruri". Prin "ceruri", pot să se înțeleagă și cei ce poartă chipul celui ceresc, în care locuiește și umblă Dumnezeu (II Cor. 6, 16).

"Sfințească-se numele Tău". Chiar de-o spunem, chiar de n-o spunem, numele lui Dumnezeu este prin fire sfânt. (...) "Vie Împărăția Ta!". Numai un suflet curat poate să spună cu îndrăzneală: "Vie Împărăția Ta!".  Cine a auzit pe Pavel spunând "Să nu mai împărățească păcatul în trupul vostru cel muritor" (Rom. 6, 12), acela, curățindu-se pe sine însuși în faptă, în gând și în cuvânt, va spune lui Dumnezeu: "Vie Împărăția Ta!".  

"Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ". Dumnezeieștii și fericiții îngeri ai lui Dumnezeu fac voia Lui, după cum spune David în psalmi: "Binecuvntați pe Domnul toți îngerii Lui, cei puternici la virtute, care faceți voia Lui" (Ps. 102, 21)... "Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi". Pâinea cea obișnuită nu este spre ființă. Dar pâinea aceasta sfântă este spre ființă. Cuvântul "spre ființă" înseamnă: ceea ce este rânduit spre ființarea sufletului. Această pâine nu intră în pântece, nici nu se aruncă afară, ci se răspândește în toată ființa ta spre folosul trupului și al sufletului. Cuvântul "astăzi" înseamnă fiecare zi.

"Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri". Într-adevăr, avem multe păcate. Păcătuim și cu cuvântul și cu gândul și facem multe fapte vrenice de osândă... Așadar, gândindu-ne ce primim în schimbul iertării noastre, să nu mai zăbovim în a-i ierta pe alții. Greșelile pe care le fac alții față de noi sunt mici, neînsemnate și ușor de trecut cu vederea; dar greșelile ce le facem noi în fața lui Dumnezeu sunt mari și numai marea Lui iubire de oameni poate să le ierte...

"Și nu ne duce pe noi în ispită, Doamne". Oare prin aceste cuvinte ne învață Domnul ca noi să ne rugăm ca să nu fim ispitiți deloc?... Oare nu cumva ele au sensul de a nu ne afunda în ispită?... De pildă, Iuda a căzut în ispita iubirii de arginți; n-a trecut peste ea ci, afundându-se, s-a înecat și trupește și sufletește. Petru a căzut și el în ispita tăgăduirii lui Hristos; dar, cu toate că a căzut, totuși nu s-a afundat, ci, trecând cu vitejie, a fost izbăvit de ispită. (...)

"Ci ne izbăvește de cel viclean!"... Cel viclean este diavolul potrivnic; ne rugăm deci ca Domnul să ne izbăvească de diavol. Apoi, după terminarea rugăciunii, spui: "Amin". Prin acest cuvânt care înseamnă așa să fie, pecetluiești cele ce ai spus în rugăciunea pe care am primit-o de la Dumnezeu.

- ce înseamnă cântarea "Sfintele Sfinților" -

După acestea, preotul liturghisitor spune: "Sfintele Sfinților". Cele ce stau înainte sunt sfinte pentru că au primit pogorârea Duhului Sfânt. Sfinți sunteți și voi, pentru că ați fost învredniciți de Duhul Sfânt. Apoi spuneți: "Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos". Cu adevărat Unul singur este sfânt, Cel care este prin fire sfânt; și noi suntem sfinți, dar nu prin fire, ci prin participare, prin nevoință și rugăciune.

După ce auziți psaltul care, cu dumnezeiască cântare, vă îndeamnă să vă împărtășiți cu Sfintele Taine și zice: "Gustați și vedeți că bun este Domnul" (Ps. 33, 8.24, Ps. 33, 8). Nu îngăduiți gâtlejului celui trupesc să judece cele gustate, ci credinței celei neîndoielnice! Noi gustăm, dar suntem chemați să gustăm pâine și vin, ci Trupul și Sângele lui Hristos.

(...) Păstrați, deci aceste predaniii neîntinate și păziți-vă să nu vă poticniți. Să nu vă despărțiți de Împărtășire. Ca nu cumva, din pricina întinăciunii păcatelor, să nu vă lipsiți de aceste sfinte și duhovnicești Taine. Iar "Dumnezeul păcii să vă sfințească pe voi desăvârșit, și tot trupul și sufletul și duhul vostru să se păzească fără prihană întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos", Căruia, cinstea și puterea, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Sursa: Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze - Cateheza a V-a mistagogică/Despre Zidirea Duhovnicească, Ed. IBMBOR, București

 




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Dumnezeu cunoaște inimile noastre. Să nu mai fim fățarnici - Arhimandrit Spiridonos Logothetis

Fățărnicia este urâtă înaintea lui Dumnezeu

Rugăciunile noastre comune, procesiunile, pelerinajele, privegherile, sărbătorile, acestea toate nu spun nimic lui Dumnezeu dacă participarea noastră se reduce la aspectul exterior, dacă nu participăm la acestea cu inima noastră. Cum de participă la Liturghie, la procesiuni sau sărbători și ateii? Și nu pierd nimic. Dimpotrivă, pot chiar câștiga uneori economic și politic. Să nu uităm că de la praznicele mari nu lipsesc niciodată politicienii atei care se filmează în mijlocul bisericilor spre a impresiona alegătorii.

Lui Dumnezeu nu-i spun nimic toate aceste slujbe, cântări sau rugăciuni pe care le facem dacă nu-L iubim din toată inima și dacă nu le facem pe acestea spre a-I arăta dragostea noastră iubitului nostru Dumnezeu. Cu o participare prefăcută ne batem joc de noi înșine, cât și de cei care ne zic "uite, om cuvios e acesta!" Însă pe Dumnezeu nu-l păcălim, căci El cunoașe adâncul inimii noastre. El este cunoscătorul inimilor. Zice despre Sine: "Eu sunt Cel Care cercetez rărunchii și inimile" (Apocalipsa 2, 23).

Scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Dumnezeu caută și cercetează ca să afle cu ce scop urmărim în adânc pentru fiecare dintre lucurile noastre. Caută să afle dacă pentru El facem ceea ce facem sau pentru altă pricină". Și află. Cercetând inima noastră, o află seacă. Și atunci toate cele pe care le facem – fapte bune, daruri, rugăciuni, slujbe, privegheri – îl dezgustă și îl mânie deoarece sunt din fățărnicie.

În tipul acela în care a trăit Domnul în Palestina existau unii oameni evlavioși, cei care țineau toate rânduielile și legile religioase și desigur cu multă atenție penru amănunte. Acești oameni se numeau farisei. Erau cu adevărat modelul omului religios. De aceea simțeau mândrie, îngâmfare, ceea ce-i făcea să privească cu dispreț pe cei care nu împlineau cu strictețe rânduielile religioase. Cu această trufie a stat în Templu fariseul din cunoscuta parabolă a Domnului, cu trufie și-a descris faptele în rugăciunea sa, cu trufie s-a comparat cu vameșul alături de care se ruga (Luca 18,10). Nu spunea minciuni fariseul. Cu adevărat acesta împlinise toate cele scrise, ba chiar multe altelepe care nu și le amintea să le spună în rugăciunea sa. Însă, după toate acestea, adevărate de altfel, Domnul l-a osândit. Și l-a îndreptățit pe vameș, pe păcătos, pe călcătorul rânduielilor religioase.

O atitudine similară a păstrat Domnul față de toți fariseii, precum și față de cărturari, aceia care cunoșteau foarte bine legea religioasă, pe care i-a și certat într-un cuvânt deosebit de aspru. Și este de înțeles să se întrebe cineva de ce. Doar erau oameni religioși. Da, însă vom afla ușor răspunsul dacă vom citi cu atenție următorul cuvânt.

Atunci a vorbit Iisus mulțimilor și ucenicilor Săi, zicând: "Cărturarii și fariseii au șezut în scaunul lui Moise; Deci toate câte vă vor zice vouă, faceți-le și păziți-le; dar duă faptele lor să nu faceți, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat și le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu vor să le miște. (...) Vai vouă fariseilor și cărturarilor fățarnici!..." (Matei 23, 1-28)

Se vede clar că Domnul îi osândește deoarece se îngrijeau să se arate oameni religioși și nu se îngrijeau deloc să fie așa înăuntrul lor, ci "să fie văzuți de oameni" sau pentru că așa credeau că pot fi mai ușor "în regulă" înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne cere să facem tocmai opusul a ceea ce făceau aceștia: "să curățăm mai întâi partea dinăuntru a noastră" ca să devină mai apoi suport al curățirii exterioare.

Iată ce spune același Dumnezeu în Sfânta Scriptură israeliților care îi aduceau daruri, celebrau ceremonii religioase și săvârșeau jertfe, fără a-I dărui însă inima. Și acestea spuse israeliților ne privesc pe noi toți credincioșii Săi:

"Ce-Mi trebuie Mie mulțimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor și de grăsimea vițeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor și țapilor. Când veniți să vă înfățișati înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcați curțile? Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate și adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi și praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; și oricât de mult v-ați ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge! Spălați-vă deci și curățați-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul! Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă! Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna. "  (Isaia1, 11-18)

Se vede clar din acest pasaj al Scripturii cum Dumnezeu este interesat de inima noastră și în mod special de curăția inimii noastre mai mult decât de orice dar sau jertfă. Drept urmare, nu încape îndoială că un credincios ortodox trebuie să se îngrijească de curăția inimii lui mai mult decât de orice altceva.

 

Evanghelia de la Matei 23, 1-28

1.

Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi,

2.

Zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise;

3.

Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac.

4.

Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte.

5.

Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale.

6.

Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi,

7.

Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi.

8.

Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi.

9.

Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.

10.

Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.

11.

Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru.

12.

Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa.

13.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.

14.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua.

15.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.

16.

Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat.

17.

Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul?

18.

Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat.

19.

Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul?

20.

Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el şi pe toate câte sunt deasupra lui.

21.

Deci cel ce se jură pe templu se jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el.

22.

Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.

23.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi

24.

Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!

25.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie.

26.

Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară.

27.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.

28.

Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.

29.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor,

30.

Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor.

31.

Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci.

32.

Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri!

33.

Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?

34.

De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate,

35.

Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar.

36.

Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam.

37.

Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit.

38.

Iată, casa voastră vi se lasă pustie;

39.

Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.

Sursa: Inima în scrierile sfinților părinți, Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Ed. Sofia

Sursa foto



Răbdând, am așteptat pe Domnul, și a căutat spre mine - Monahul Teoclit Dionisiatul

 

Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară demonii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii

Precum ceara, dacă nu e încălzită și înmuiată multă vreme, nu poate primi pecetea întipărită în ea, așa și omul nu poate primi pecetea virtuții lui Dumnezeu, dacă nu e cercat prin dureri și neputințe. De aceea zice Domnul către dumnezeiescul Pavel "Îți este de ajuns harul Meu. Căci puterea Mea în neputințe se desăvârșește". Dar însuși Apostolul se laudă zicând "Cu mare plăcere, deci, mă voi lăuda întru neputințele mele, ca să se sălășluiască în mine puterea lui Hristos". Dar și în Proberbe s-a scris: "Pe care-l iubește Domnul îl ceartă; și bate pe tot fiul pe care-l primește".

Apostolul numește neputințe năpustirile vrăjmașilor crucii, care se întâmplau necontenit lui și tuturor Sfinților, ca să nu se înalțe, cum însuși zice, de bogăția covârșitoare a descoperirii, ci să stăruiască mai degrabă prin smerenie în chipul desăvârșirii, păzind prin desele umiliri, cu evlavie, darul dumnezeiesc. Iar noi numim neputințe gândurile rele și slăbiciunile trupești. Căci atunci trupurile Sfinților ce se nevoiau împotriva păcatului, fiind predate bătăilor aducătoare de moarte și altor felurite chinuri, erau cu mult deasupra patimilor intrate în firea omenească prin păcat. Dar acum bisericile având pace multă din mila Domnului, trebuie să fie cercat trupul celor ce se nevoiesc pentru evlavie cu multe slăbiciuni, iar sufletul cu gânduri rele.

Întru aceasta vă bucurați, încercați fiind de multe feluri de ispite

Aceasta se întâmplă mai ales celor în care cunoștința lucrează întru multă simțire și încredințare, ca să fie feriți de toată slava deșartă și mândria, și să poată primi, așa cum am zis, cu multă smerenie, pecetea frumuseții dumnezeiești, după Sfântul care zice: "Însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale, Doamne". Deci trebuie să răbdăm cu mulțumire voia Domnului. Căci în felul acesta ni se va socoti drept a doua mucenicie necontenita supărare din partea bolilor și lupta cu gândurile drăcești. Căci cel ce zicea atunci sfinților mucenici prin acele căpetenii nelegiuite să se lepede de Hristos și să dorească slava lumească spune și acum neîncetat același lucru robilor lui Dumnezeu. Cel ce aducea atunci chinuri peste trupurile drepților și ocăra cumplit pe cinstiții dascăli prin cei ce slujeau socotințelor sale diavolești, aduce și acum felurite pătimiri mărturisitorilor evlaviei, împreună cu multe ocări și umiliri, mai ales când aceștia ajută cu multă putere săracilor ce suferă pentru slava Domnului. De aceea trebuie să împlinim mucenicia conștiinței cu multă hotărâre și răbdare, înaintea lui Dumnezeu. Căci "răbdând, zice, am așteptat pe Domnul, și a căutat spre mine".

Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite,

Ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea;

Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El

Acest cap este foarte cuprinzător în învățătură. Înaintând în didasclaia sa, Sfântul Diadoh se referă deja la nevoia "de dureri și neputințe" pentru ca sufletul să suie la bunătatea sa de dinainte de cădere și descoperă faptul că Domnul, iconomisind mântuirea pruncilor Săi, îngăduie felurite ispite în mod analog cu starea sufletului, astfel încât "să se desăvârșească prin pătimiri", adică să-l desăvârșească cu ajutorul necazurilor de tot felul. Ca unealtă pentru aceasta și spre pedagogia aceasta nedorită, îl lasă pe satana care, în timp ce necăjește cu răutăți felurite pe creștini căutând să-i arunce în pierzare, în realitate săvârșeșete lucrarea Pedagogului celui Bun, însă cu condiția ca cei povățuiți așa să ducă întru cunoștință și să profite cu înțelepciune de ispitele aduse peste ei: boli, prigoniri, nedreptăți, gânduri rele, năpaste, războaie, neșanse.

Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.

Dar precum am spus, Dumnezeu îngăduie războaiele diavolului în mod corespunzător puterii de împotrivire a fiecărui creștin. Prin bărbăție, creștinii schimbă feluritele necazuri în cununi nestrcăcioase prin "împreună prezența harului". Cuprinsul capului pe care-l tâlcuim reprezintă învățătură comună a Părinților, însă îi vizează în detalii pe monahi al căror principal război se duce în minte ca "război al gândurilor". E vrednic de notat că și Sfinții, dintre care unul e Pavel, au nevoie de ispite și de pedagogie pentru ca să păstreze în smerenie comoara harismelor lor. Împotrivirea față de ademenirile diavolului vor fi socotite de Dumnezeu ca martiriu.

 

Sursa: Tâlcuire Atonită la Filocalie,cap. Sfințenie și ispite – Smerenia, Monahul Teoclit Dionisiatul, Ed. Bizantină București

(intertitlurile și sublinierile aparțin redacției; foto: doxologia.ro)



Frământările de suflet ale unei creştine - Dr.conf.univ. Ana Sofroni

„Inima mea s-a tulburat,
părăsitu-m-a tăria mea şi lumina
ochilor mei şi aceasta nu este cu mine”.
(Ps. 37,10)

Omul care tinde a fi un bun creştin, nicidecum nu poate să rămână indiferent la starea sa sufletească, şi nu numai a sa, ci şi a aproapelui său. El întotdeauna va căuta să înţeleagă just ce se petrece în sufletul omenesc, va încerca să-i alunge tristeţea, mâhnirile adânci, să-i întindă o mână de ajutor în împrejurări apăsătoare şi sumbre. Un asemenea creştin va fi, pur şi simplu, un sufletist ce pune preţ, în primul rând, pe hrana duhovnicească, ştiind că anume de ea are nevoie sufletul nostru, pentru a rezista la infinitele şi imprevizibilele atacuri ale vrăjmaşului.

O femeie creştină de mult timp manifesta interes deosebit faţă de sufletul său, dorind să se înţeleagă mai întâi de toate pe sine, ca mai apoi să poată găsi cheia potrivită şi la sufletele altora, pentru a le putea oferi, în momentul necesar, milostenie sufletească şi a le fi sprijin de nădejde în situaţiile de grea încercare. Pentru asta ea citea cu cea mai mare tragere de inimă orice lucrare la această temă din domeniul religiei. Apoi şi-a oprit atenţia asupra scrierilor Părinţilor duhovniceşti şi ale Marilor Ierarhi ai credinţei creştin-ortodoxe, din care a aflat învăţăminte pline de sens şi foarte accesibile pentru oricine. Ele au devenit pentru dânsa o comoară de nepreţuit şi de la început se simţea apărată de ele ca de un scut puternic. Însă mai târziu şi-a dat seama că e puţin doar să cunoşti ce-i trebuie unui suflet şi cum să-l menţii în curăţenie, să fii ştiutor doar de dragul cunoaşterii, fără a transpune în fapte cunoştinţele ce le ai. Fiindcă atunci ele, ca şi sămânţa cea seacă, rod nu dau. Ceea ce cunoşti despre suflet, neapărat trebuie materializat în fapte bune. Ele pot fi săvârşite atât întru binele aproapelui, cât şi pentru propria-ţi desăvârşire duhovnicească. Fie într-un caz sau în altul, dar întotdeauna e nevoie de precauţie, căci oricare binefăcător, sub pretextul satisfacţiei sufleteşti, poate uşor aluneca în mândrie şi în slavă deşartă, care într-o clipire de ochi dau de râpă lucrările multor osteneli. Aşa că e important să faci bine celor din jur, dar fără a pretinde ca pentru asta să fii ridicat în slăvi. O ştie bine credincioasa noastră, şi totuşi destul de des procedează în mod contrar, ceea ce o face să-şi frământe dureros sufletul în căutarea ieşirilor din situaţie, precum şi din slăbiciunile ce o abat din cale.

Cele săvârşite de ea întru zidire duhovnicească sunt însoţite de frământări de suflet deosebit de mari. Parcă a păşit cu dreptul în această direcţie, căci, aşa cum se cuvenea, a pornit anume de la învăţăturile Sfintelor Scripturi şi ale Părinţilor duhovniceşti, din care a aflat ce este necesar pentru suflet şi ce e pentru dânsul dăunător, numai că transpunerea în fapte a sfaturilor, poruncilor, îndrumărilor călăuzitoare nu-i reuşeşte pe deplin. Uneori are impresia că tot bate pasul pe loc. Şi asta în timp ce i s-au descoperit căile cele drepte, când ea posedă cunoştinţe suficiente pentru a-şi curăţa sufletul de întinăciunea păcatelor! Se vede că aici lipseşte veriga de legătură care uneşte cunoştinţele cu faptele bune, şi anume puterea de voinţă. Voinţa slabă şi este principala piedică la înfăptuirea celor de suflet mântuitoare. Ea te face nevoit să-ţi duci neîncetat desaga cu păcate în spinare. Situaţia e tristă, din cale afară de tristă! Şi extrem de apăsătoare pentru acei ajunşi la o bucată de cale, după care nu se mai simt în puteri să se mişte înainte, spre desăvârşirea duhovnicească râvnită. De exemplu, creştina aceasta ştia bine că adevărata mângâiere şi cel mai mare ajutor întotdeauna ne vin de la Dumnezeu, că alinările şi sprijinul de la oameni nu au puterea cuvenită1, totuşi în clipele de adâncă tristeţe ea tânjea mult după atenţia casnicilor, a rudelor şi prietenilor săi. Deci, n-a avut ea curajul necesar ca să nu alunece în slăbiciunile lumeşti, nu a crezut neclintit în atotputernicia lui Dumnezeu.

Ştia dânsa de asemenea că absolut totul în viaţa omenească se face doar din voia Domnului, că în zadar ne-am osteni noi la creşterea pâinii sau la supravegherea cetăţii, la construirea caselor şi a navelor şi la amenajarea gospodăriilor, la educarea copiilor şi dezvoltarea ştiinţelor, la combaterea bolilor şi menţinerea sănătăţii etc., dacă nu ar fi voia Domnului în toate2. Ştia, dar cât de insistent încerca uneori să obţină anume ceea ce ea vroia şi când nu-i reuşea, rămânea profund dezamăgită! Uita nefericita, că Bunul Dumnezeu şi nu altcineva rânduieşte şi potriveşte întâmplările spre folosul fiecăruia din noi, dar omul cu mintea-i obişnuită nu e în stare să pătrundă în esenţa lucrării dumnezeieşti. De aceea începe să cârtească înaintea lui Dumnezeu, să se arate nemulţumit de cele ce i se întâmplă. În rezultat se pomeneşte îndepărtat de Duhul Sfânt, cu sufletul pustiit şi îndurerat.

Un alt moment semnificativ în acest sens ţine de Crucea ce trebuie să şi-o poarte fiecare din noi. Din învăţătura creştin-ortodoxă protagonista noastră înţelesese bine, că greutăţile sufleteşti sunt aidoma Crucii lui Iisus Hristos şi că e necesar să le ducem cu smerenie până la capăt, pentru a ne învrednici de mântuire pe lumea cealaltă3. Fiecare om creştin are Crucea sa proprie ca pe un destin aparte. Dacă se dezice de ea, înseamnă că abandonează cu de la sine calea spre mântuirea sufletească. Aici, la nivel teoretic, totul e clar, însă nu şi din punct de vedere practic, căci mult mai cârteşte această creştină, când o năvălesc necazurile, ba chiar o poţi vedea şi nespus de nerăbdătoare, fiindcă doreşte să fie izbăvită de necazurile sale cât mai repede, fără nici o tărăgănare. Toate cunoştinţele ce le are, în acel moment ajung a fi parcă suspendate în aer, înloc de a fi folosite, prin efort de voinţă, la înfăptuirea poveţelor evanghelice.

Nu se poate împăca credincioasa noastră nici cu faptul că e aproape cu totul abandonată de fiinţele dragi şi apropiate, de prietenii şi foştii săi colegi. Le simte dureros lipsa şi se gândeşte la dânşii întruna. Sleită de puteri, a lăsat să i se strecoare în minte gândul că ei sunt nişte trădători şi nişte laşi, învinuindu-i de aşa ceva fără să ţină cont de cuvintele Sfintelor Scripturi, care varsă lumină clară asupra situaţiilor şi de acest fel, căci ne spun ele că îndepărtarea semenilor de la o anumită persoană ar putea fi o pedeapsă de la Dumnezeu, pe care El i-a trimis-o acesteia pentru păcatele ei 4. N-a încercat femeia să înfăptuiască nici sfatul înţelept al Cuviosului Paisie Aghioritul, care zicea: „[…]Hristos cu dragostea Sa anulează distanţele. Prin urmare, omul, atunci când este aproape de Hristos şi se leagă frăţeşte de celălalt cu dragostea lui Hristos, fie că se află aproape, fie departe, îl simte pe celălalt întotdeauna aproape.”5 Ce lucrare desăvârşită a sufletului curat se mai întrevede în aceste cuvinte! E destul de clar arătat aici că, avându-L pe Hristos în suflet, devii sensibil la bunătatea şi căldura celor aflaţi departe de tine, întrucât nici un suflet nu e lipsit de bunătate şi căldură. Deci, la înlăturarea sentimentului de singurătate trebuie mobilizat propriul suflet, ci nu învinuiri să aducem altuia. Învinuirile nicidecum nu vor împrăştia răceala dintre oameni, dimpotrivă, ele ar putea să-i îndepărteze şi mai mult unul de altul. Aici se cere, în primul rând, pocăinţă sinceră rostită din inimă zdrobită, precum şi o puternică dragoste duhovnicească pentru aproapele. Ce ar mai lumina atunci sufletul creştinei, cât de mult ar mai atrage el la sine alte suflete! Nu ar rămâne nici urmă de la singurătatea ce-i insuflă acum atâta tristeţe. Unde mai pui că versetele respective din Psaltire această credincioasă le-a evidenţiat cu roşu chiar de când începuse să citească lucrările evanghelice. Dar se vede că nici de data asta ea nu a fost îndeajuns de consecventă în acţiunile sale, ca să poată urma neclintit învăţăturii creştin-ortodoxe. A făcut-o, fără nici o îndoială, din acelaşi motiv, adică numai şi numai din slabă voinţă.

Nespus de îndurerat îi este sufletul pentru unii din casnicii săi, care o consideră duşmanul lor, care nu acceptă absolut nimic din ceea ce ea, creştina ce a trăit o viaţă destul de lungă şi a acumulat o oarecare experienţă de trai, ar vrea să le împărtăşească şi lor, dorind să le ajute cu un sfat bun în a urma credinţa cu dragoste şi frică de Dumnezeu. Fiecare pas ce-l face ea, de dânşii e tălmăcit greşit, de parcă nu ar fi vorba de faptele unei creştine, ci ale unei păgâne înverşunate. Apoi câte provocări de cădere în păcat îi mai născocesc ei! Şi la vorbă deşartă o împing, şi la vorbire de rău, şi la folosirea minciunii, şi să urască lumea o impun ş.a.m.d. Toate acestea arată îndepărtarea lor de Dumnezeu. De aici şi tulburările de suflet apar, precum citim în unul din Psalmi, unde scrie: „Dar întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura”6. Cu bună seamă că se vor tulbura, căci lipsiţi de mila Domnului, vor fi stăpâniţi de puterea vrăjmaşului viclean, făcându-i voia lui. Acesta ştie unde anume să bată pana, pentru a dezbina mai uşor un lucru integru, ştie că anume familia este cetatea, pe care bunii creştini şi-o apără din răsputeri, că aici ei, creştinii, cel mai bine se cunosc unul pe altul, cel mai mult se iubesc unul pe altul. Trezind gâlceavă între creştina noastră şi casnicii ei, vrăjmaşul nu doar sufletul acestei femei caută să-l răvăşească, ci şi familia să i-o distrugă. Dintr-o ochire două dobânzi îşi doreşte vicleanul! Cum s-ar putea după aşa ceva să nu-i fie sufletul amarnic de îndurerat pentru casnicii săi rătăciţi? Ogoire ea află doar atunci, când revine iar şi iar la parabola evanghelică de la Matei, unde e scris: „Căci am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa; şi vrăjmaşi ai omului vor fi casnicii lui”7. Înseamnă că, deseori, să răbdăm respingerile din partea celor apropiaţi ne este dat de la Dumnezeu. Asta pentru a rămâne neclintiţi în ale credinţei. Nimic nu trebuie să ne abată de la credinţă, nici jalea de cineva, oricât de aproape ar fi el inimii noastre, nici dragostea oarbă de fii şi fiice, de oricare altă rudă şi nici umilinţele la care suntem supuşi din partea răufăcătorilor noştri. Toate acestea sunt încercări, cărora un creştin e dator să le ţină piept. Acelaşi sens îl desprindem şi din următoarele cuvinte ale Sfântului Ioan din Kronştadt: „Oamenii sunt puşi la încercare prin lipsuri, pierderi materiale, necazuri, boli, umilinţe. Cei ce trec cu bine printr-o încercare sunt vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, cei care nu-i fac faţă nu sunt vrednici de ea, fiindcă mai ţin în ei o mare doză de rău”8.

Câte sfaturi şi poveţe duhovniceşti mai sunt în ajutor sufletului omenesc! Dumnezeu a avut şi are grijă să-l alimentăm la timp şi îndeajuns cu hrana respectivă, duhovnicească. Rămâne ca noi să o primim cu drag.

Dumnezeule, întăreşte-ne voinţa ca să putem urma toate cele bune!

07.08.2014, Lavarone (It.) Dr. conf. univ. Ana Sofroni

1Ps. 93, 19; Ps. 59, 12.

2 Ps. 126, 1-2.

3 Matei 21, 18-44; Marcu 4, 30-34; Luca 21, 12-19.

4 Ps. 87, 19.

5 Cuviosul Paisie Aghioritul. Cuvinte duhovniceşti. Vol. V. Patimi şi virtuţi / Traducere din limba greacă de Ieroschim Ştefan Nuţescu. Scgitul Lacu – Sfântul Munte Athos. – Bucureşti: Editura Evanghelismos, 2007, p. 229.

6 Ps. 103, 30.

7 Matei 10, 32-36; 11, 1.

8 Sfântul Ioan din Kronştadt. Viaţa mea în Hristos / Traducere de Boris Buzilă. – Bucureşti: Editura Sophia, 2005, p. 281.



Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Gingășie și sfințenie - portretul unui sfânt - Pr. Dumitru Stăniloae

Introducerea redacției: Fiecare dintre noi ne simțim apropiați în mod tainic de unul sau mai mulți sfinți la ajutorul cărora alergăm ori de câte ori ne încearcă o ispită, un necaz, o durere. Este greu să explicăm de ce ne adresăm cu predilecție unui sfânt sau altuia, iar uneori sunt chiar sfinții cei care ne-au căutat și cercetat mai întâi, cei care ne-au deschis inima spre a-i cunoaște și a-i primi drept ocrotitori. Copilul primește la botez înger păzitor, la Taina Cununiei tinerelor familii preotul le recomandă un sfânt ocrotitor al casei și al căsniciei, la nașterea pruncilor Biserica ne învață să le dăm nume de sfinți, bisericile au la rândul lor unul sau mai mulți sfinți ocrotitori, cinstiți în mod deosebit în ziua hramului. Ce ne îndeamnă să-i căutăm cu atâta încredere, ce trăsături au sfinții încât ne iau poverile cele mai grele de pe suflet și ne transmit o nesfârșită dragoste și nădejde, cum se manifestă sfinții în raport cu ispitele vieții și față de oamenii cei mai păcătoși ne ajută să înțelegem Părintele Dumitru Stăniloae, în portretul de mai jos.

Sfântul - Gingășie și sfințenie

Sfântul este plin de delicatețe, de puritate în gânduri și simțiri, și respectă pe fiecare om

În persoana sfântului, prin disponibilitatea sa în relații, prin extrema sa atenție față de celălalt, prin promptitudinea cu care se dăruie lui Hristos, umanitatea este tămăduită și înnoită... Sfântul lasă să se întrevadă față de fiecare ființă umană un comportament plin de delicatețe, de transparență, de puritate în gânduri și în sentimente... În tot și în toate, el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu și pentru că nu vrea să rănească această iubire tratând aceste daruri cu nepăsare și cu indiferență. El respectă pe fiecare om și fiecare lucru și, dacă un om sau chiar un animal suferă, el le arată o compasiune profundă.

Sfântul are o inimă blândă și plină de compasiune. Nu conoaște vulgaritatea sau josnicia

(…) Această compasiune descoperă o inimă delicată, extrem de sensibilă, străină de orice asprime, indiferență și brutalitate. Ea ne arată că înăsprirea este roada păcatului și a patimilor. În comportamentul sfântului, până și în gândurile lui, nu se întâlnește nici vulgaritate, nici josnicie, nici meschinărie. Nici urmă de afectare, nici lipsă de sinceritate. În el, culminează gingășia, sensibilitatea, transparența și ele se asociază curăției, atenției generoase față de oameni, disponibilității prin care el participă cu toată ființa sa la problemele și la necazurile lor. În toate aceste calități, se manifestă o realizare excepțională a umanului.

Sfântul citește în inimă și devine confidentul secretelor intime, dând sfatul cel bun

(…) Sfinții sesizează stările de spirit cele mai discrete ale celorlalți și evită tot ce ar putea să-i contrarieze, fără a omite totuși să-i ajute să triumfe asupra slăbiciunilor lor și să-și învingă dificultățile. De aceea, un sfânt este căutat ca un confident al secretelor celor mai intime. Căci el este capabil să citească la ceilalți o nevoie abia schițată, tot lucrul bun pe care ei îl pot dori. El se grăbește atunci să împlinească această cerere și se dăruie în întregime. Dar el citește la ceilalți și necurățiile lor, chiar și pe cele pe care ei le ascund mai abil. (...)

Sfântul are discernământ, viziune clară și diplomație pastorală

În fiecare din situații, el știe când și ce trebuie să facă. Acest discernământ subtil al sfinților, manifestare nouă a nobleței distincției lor, poate fi considerat un fel de “diplomație pastorală”.

Din persoana sfântului, se revarsă mereu un duh de generozitate, de autojertfire, de atenție, de participare, fără nicio grijă față de sine, o căldură care îi încălzește pe ceilalți și care le dă sentimentul că au dobândit putere și îi face să simtă bucuria de a nu fi singuri. Sfântul este mielul nevinovat, totdeauna gata să se jertfească, să ia asupra sa durerile celorlalți, dar și un zid neclintit pe care toți se pot sprijini. Participând astfel la destinul celorlalți, el face uneori dovada unei mari discreții, alteori, dimpotrivă: el se manifestă cu efuziune. Inutil să mai amintim dezinteresul său desăvârșit în relațiile cu ceilalți.

Sfântul este familiar, firesc, smerit. El s-a dăruit complet lui Dumnezeu

De altfel, nimeni nu este mai smerit decât el, mai lipsit de orice artificialitate, mai departe de orice fanfaronadă, mai “firesc” în comportamentul său, deși acceptă și înțelege tot ceea ce este cu adevărat omenesc, toate situațiile modeste și, uneori ridicole ale umanității noastre, care este mare doar atunci când nu se laudă cu măreția sa. Sfântul creează, astfel, deîndată, o atmosferă de familiaritate, de apropiere umană, de intimitate între el și ceilalți. În acest fel, el umanizează relațiile cu ceilalți și le imprimă o pecete de autenticitate, pentru că el însuși a devenit profund uman și autentic. El vorbește cu gingășie, evitând să numească în mod brutal cu numele lor slăbiciunile celorlalți, în același timp, creează condițiile unei relații directe, sincere și deschise a celorlalți cu el; îi împinge, astfel, să-i mărturisească sincer slăbiciunile și păcatele lor și le dă puterea de a le birui. (...)

Sfântul dă întotdeauna curaj și nădejde, uneori cu un umor delicat

Sfinții dau întotdeauna curaj. Uneori, ei micșorează, pentru aceasta, proporțiile exagerate de închipuire, pe care oamenii le atribuie prin imaginație slăbiciunilor lor, păcatelor și patimilor lor. El îi vindecă de sentimentul deznădejdii sau al neputinței totale. Dar, uneori, ei reduc de asemenea și orgoliul celorlalți, cu un umor delicat. Ei surâd, dar nu râd cu zgomot sau sarcastic. Alteori, în fața faptelor imorale și a patimilor condamnabile, ei își arată seriozitatea, dar nu inspiră niciodată spaimă. Ei acordă o valoare infinită celor mai sărmani oameni, pentru că, întrupându-Se, Fiul lui Dumnezeu Însuși a dat această valoare infinită tuturor oamenilor. În fiecare om, ei Îl văd pe Hristos, cum spun în cugetările lor unii părinți duhovnicești. Dar, în același timp, ei înjosesc orgoliul celorlalți dându-se pe sine pilde de smerenie. Astfel, ei restabilesc neîncetat egalitatea naturală dintre oameni.

Sfântul ne învață că totul este cu putință celui care se pocăiește sincer

Prin smerenia sa, sfântul trece aproape neobservat, dar el se face totdeauna prezent când e nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare. El rămâne alături de cel pe care toți l-au părăsit. Pentru el, nicio greutate nu este de netrecut, nicio piedică de neînvins, când e vorba de a scoate pe cineva dintr-o situație disperată. El vădește atunci o putere și o dibăcie uimitoare, îngemănate cu un calm și o încredere de nezdruncinat, pentru că el crede cu tărie în ajutorul lui Dumnezeu cerut printr-o rugăciune stăruitoare.

Sfântul atrage ca un magnet, copleșește prin bunătate și impune respect prin smerenie

Sfântul este cel mai binevoitor dintre oameni și, în același timp, fără să vrea, cel mai impunător, cel care atrage cel mai mult atenția și provoacă cel mai mult respect. Pentru fiecare, el devine un apropiat, cel care te înțelege cel mai bine, cel care te face să te simți în tihnă alături de el și, în același timp, te face să te simți stânjenit, făcându-te să-ți vezi propriile insuficiențe morale și păcate, pe care eviți să le privești. El te copleșește prin măreția simplă a curăției sale și prin căldura bunătății și atenției lui; el produce în noi rușinea de a avea un nivel moral atât de jos, de a fi desfigurat umanitatea în noi, de a fi necurați, artificiali, plini de duplicitate, de meschinărie. Toate acestea dobândesc un relief surprinzător în comparația pe care, fără să vrem, o facem între noi și el.

Sfântul întruchipează persoana lui Hristos și are o fermitate fără crispare

Sfântul nu face uz de nicio forță pământească, nu dă ordine cu asprime, nu poruncește cu severitate. De asemenea, nicio critică nu se ridică în noi impotriva lui și nu simțim născându-se nicio împotrivire față de el. Căci el întruchipează pentru noi persoana lui Hristos, deopotrivă delicată și puternică. Și, astfel, nu căutăm să ne ascundem de el sau să ne eschivăm în fața sa; sau poate vom căuta să-l evităm mai mult decât pe cel care ar comanda cu severitate. Căci în el simțim această ireductibilă fermitate, totala identificare a persoanei sale cu binele, deși această fermitate în convingeri, în viață, în opinii și în sfaturile pe care le dă este o fermitate fără crispare. Acesta este motivul pentru care, prin caracterul lor cu totul paradoxal, părerile și sfaturile pe care el le exprimă cu delicatețe cu privire la ceea ce ar trebui să facem devin pentru noi porunci mai imperioase decât orice poruncă pământească, porunci pentru a caror împlinire am fi capabili de orice efort și de orice sacrificii.

Sfântul, ca și medicul, ne dă diagnosticul și tratamentul pentru suferința noastră

Ne temem totuși ca sfântul să nu-și cufunde privirea în sufletul nostru, cum ne temem să nu se descopere un adevăr care ne-ar fi defavorabil, dar pe care totuși îl așteptam, întocmai ca pe privirea medicului, de o competență neîndoielnică și de o prietenie sigură. El ne va da – o știm – și diagnosticul, și remediul eficace pentru a ne vindeca de o maladie despre care știm în mod vag că este mortală. În gingășia, în blândețea, în smerenia lui, percepem o putere pe care nicio altă putere pământească nu o poate încovoia pentru a o face să cadă din curația ei, din iubirea sa pentru Dumnezeu și pentru oameni, din voința sa de a se dărui lui Dumnezeu cu totul și de a sluji oamenilor, pentru a-i ajuta să se mântuiască.

Sfântul, legătură a omului cu Dumnezeu

(...) Sfântul a triumfat asupra timpului, fiind puternic ancorat în timp. El a atins astfel cea mai mare asemănare cu Hristos Care, deși în ceruri, este, în același timp, cu noi cu cea mai mare eficiență. Sfântul Îl poartă pe Hristos în el cu puterea nebiruită a iubirii Sale pentru mântuirea oamenilor. Sfântul reprezintă firea omenească curățită de zgura subumanului sau a inumanului. Este îndreptarea umanului desfigurat de animalitate; el reprezintă firea omenească a cărei transparență restaurată lasă să se străvadă modelul de bunătate nemărginită, de putere și de sensibilitate infinită care este Dumnezeul întrupat. El este chipul restabilit al Absolutului viu și personal devenit Om, un pisc al unei înălțimi amețitoare, dar și al unei apropieri extrem de familiare prin umanitatea sa desăvârșită în Dumnezeu. Este persoana angajată într-un dialog pe deplin deschis și neîncetat cu Dumnezeu și cu oamenii. Este transparența clară a zorilor luminii divine eterne în care se va desăvârși umanitatea. Este reflexul maxim al umanității lui Hristos.

 

Sursa: extrase din Părintele Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, capitolul: Gingășie și sfințenie

- intertitlurile și sublinierile aparțin redacției

Sursa foto: http://daruindveidobandi.blogspot.ro

 



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
RUGĂCIUNILE PĂRINȚILOR PENTRU COPII

 

Rugăciunea părinților pentru binecuvântarea copiilor

Rugăciune pentru născuți și nenăscuți către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Rugăciune de încredințare a copiilor lui Dumnezeu

Rugăciune de pocăință a părinților căci pentru păcatele lor suferă și copii

Rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu pentru darul de prunci

Rugăciunea părinților pentru copilul aflat departe

Rugăciunea părinților pentru copilul bolnav

Rugăciunea părinţilor către Sfântul Efrem cel Nou pentru copii

Rugăciunea părinților ca Dumnezeu să le trimită copiilor îngeri păzitori

Rugăciune mai înainte de a începe să-i învățăm pe copii

Rugaciune pentru miluirea și înțelepțirea copiilor

Rugăciunea părinților pentru buna învățătură a copiilor

 

Rugăciunea părinților pentru binecuvântarea copiilor

Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, binecuvantează, sfințește, ocrotește pe acest copil al meu (pe acești copii ai mei) cu puterea făcătoare de viață a Crucii Tale. Amin.

Rugăciune pentru născuți și nenăscuți către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Stăpână, Fecioară, de Dumnezeu Născătoa­re, mântuiește și ocrotește pe fiii mei (numele), pe toți pruncii, ti­nerii, pe cei botezați și pe cei fără de nume și pe cei ce se află în pântecele mamei lor. Ocrotește-i pe ei cu acoperământul tău de Maică, păzește-i pe ei întru frica de Dumnezeu și întru ascultarea de părinți și roagă-te Dom­nului nostru și Fiului tău să le dăruiască lor ceea ce le este de folos pen­tru mântuirea lor. Îi încredințăm pe ei purtării tale de grijă, Maică, că tu ești Acoperământ dumnezeiesc al robilor tăi. Amin.

Rugăciune de încredințare a copiilor lui Dumnezeu

Doamne, Dumnezeule! Fiii pe care îi am sunt un dar al bunaătății Tale. Tu ai făcut a se naște în mine simțământul care îi face scumpi inimii mele, simțământul dragostei părin­tești. Ție Îți închin copiii mei, Doam­ne! Binevoiește a le fi lor Părinte, căci eu sunt un neputincios muritor și fără de ajutorul Tău nu pot face nimic. Tu, Cel ce dai hrană păsărilor cerului, Cel ce păzești floarea ce răsare în mijlocul stâncilor, Părinte a toată lumea, bine­voiește a îngriji și de copiii mei, ca să poată fi fericiți și în viața aceasta, și în cea viitoare. Ajută-mi să cultiv în ei bunătatea și printr-o bună creștere să îi fac folositori semenilor. Dă-le lor, Doamne, înțelepciune, ca să cunoască și să voiască binele. Dă-le lor comorile cele cerești ale virtuții, că acestea sunt bogății nepieritoare. Nu cer pentru ei, Dumnezeul meu, bogății pământești care sunt supuse stricăciunii, ci Te rog să le dai trupuri sănătoase și iubitoare de osteneală, ca să poată birui re­lele vieții. Păzește inimile lor de orice alunecare păcătoasă și apără nevinovăția lor. Rânduiește, Preabunule Stă­pâne, ca ei să ajungă prin harul Tău fii credincioși ai Sfintei noastre Biserici și să binecuvânteze numele Tău în veci.

Rugăciune de pocăință a părinților căci pentru păcatele lor suferă și copii

Doamne, Dumnezeule, iar­tă-mă că nu știu să cresc cum se cu­vine acești copii pe care mi i-ai dăruit! Iartă-mă, Dumnezeule, iartă-mă! În loc să învețe de la mine numai cele bune, copiii învață și cele rele și fără să vreau devin prilej de sminteală pentru ei. Degeaba îi sfătuiesc să facă binele și să țină poruncile, dacă ei văd că eu nu le păzesc. Degeaba îi îndemn cu vorbele, dacă faptele mele nu sunt pe măsură. O, cât sunt de vinovat în fața Ta și a lor! În loc să Te mărturisesc prin faptele mele, am făcut împotrivă. Greu cu adevărat este pentru mine, păcătosul, să cresc copiii cum trebuie. Cum va crește un copil care nu a vaăzut în părinții săi pildă de fapte bune? Iartă-mă, Doamne, iartă-mă! Iartă-i și pe părinții, pe moșii și strămoșii mei, pentru toate păcatele pe care le-au săvârșit, fiind prin ele pietre de poticni­re pentru urmașii lor. Îndreptează-mă pe mine, păcătosul, Doamne, să duc o viață curată, ca să-mi pot îndrepta co­piii pe calea poruncilor Tale. Să vină pacea Ta peste casa noastră, să vină peste noi mila Ta, ca să sporim în fap­te bune și în tot ce e bineplăcut Ție. Ca să petrecem cealaltă vreme a vieții noastre în pocăință și să dobândim în această viață darul Tău, iar în cealal­tă, bucuria cea veșnică. Pentru rugă­ciunile Preabinecuvântatei Născătoa­rei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinți­lor Tăi. Amin.

Rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu pentru darul de prunci

Atotputernice Stăpâne, Ziditorul și Părintele nostru cel Ceresc, care din bunătatea și prin binecuvântarea Ta mi-ai dăruit copii: Însuți pri­mește mulțumita și lauda inimii mele pentru acest dar; și mă învrednicește de harul și ajutorul Tău, ca să-mi pot îndruma copiii pe căile credinței, ale evlaviei și dragostei Tale, ca odată cu vârsta să crească și în har și înțelep­ciune, și să se învrednicească de moș­tenirea vieții veșnice. Amin.

Rugăciunea părinților pentru copilul aflat departe

Doamne, fiul nostru se află de­parte de noi. Ne gândim de­seori la el; făra el casa pare pustie, lip­sa lui ne face să suferim. Dar Tu îl iu­bești fără margini și ești aproape de el. Îndepărtează de la el orice primej­die trupească și sufletească, ferește-l de tovărășiile cele rele. Dă-ne să-l pu­tem revedea printre noi cât mai cu­rând. Amin.

Rugăciunea părinților pentru copilul bolnav

Doamne Iisuse, în timpul vieții Tale pământești Ți-ai arătat iu­birea, ai fost mișcat în fața suferințe­lor și de multe ori ai vindecat pe cei bolnavi, revărsând bucuria asupra fa­miliilor lor. Copilul nostru e bolnav: noi încercăm să-l ajutăm cu tot ceea ce e omenește cu putință. Dar ne simțim neputincioși: viața nu e în mâinile noastre. Îți oferim suferințele noastre și ale lui și le unim cu suferințele pătimirii Tale. Fă ca această boală să ne ajute să înțelegem mai bine sensul vieții și dăruiește fiului nostru sănăta­tea, ca împreună să-Ți putem mulțumi și să Te putem slăvi întotdeauna. Facă-se voia Ta! Amin.

Rugăciunea părinţilor către Sfântul Efrem cel Nou pentru copii

Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri (numele). Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de toată ispita şi necazul. Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vie­ţii acesteia. Fereşte-i cu rugăciunile tale de patimile trupeşti, şi ispitirile de tot felul.

Fii lor dascăl înţelept, învă­ţându‑i să aleagă cele bune şi să se ferească de cele rele. Roagă‑te pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească şi minte luminată. Tu, cel ce te‑ai arătat fetiţei pe care ai îndemnat‑o să se spovedească, îndeam­nă‑i şi pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei. Tu ne‑ai învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru aceasta ajută‑i pe aceştia să trăiască o viaţă curată, pentru a primi fără osândă Sfintele Taine. Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor. Fereşte‑i de prieteniile pierzătoare de suflet, fereşte‑i de uneltirile celui viclean. Ajută‑i, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi mulţumească în fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea părinților ca Dumnezeu să le trimită copiilor îngeri păzitori

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu înțelepciunea Ta ai zidit pe om din țărână și ai suflat în fața lui suflare de viață și, binecuvântandu-l, ai zis:creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul,- iar la Cana Galileii, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta și deci nașterea de fii, cu multă umilință rog marea Ta bunătate, ca neîncetat să reverși harul Tău și să Te milostivești asupra copiilor mei, pe care ai binevoit să mi-i dăruiești. Umple-i de înțelepciune și pricepere. Apără-i de toate cursele vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Poruncește îngerilor tăi ca totdeauna să le fie călăuze și povățuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea să Te poată lăuda și preamări în veci. Amin.

Rugăciune mai înainte de a începe să-i învățăm pe copii

Doamne Dumnezeule și Ziditorule al nostru, al Cărui Chip suntem noi, oamenii, pe care ne-ai în­frumusețat și ne-ai ales și pe care ne-ai învățat Legea Ta cea mântuitoare; Cel ce ai descoperit tainele Tale pruncilor, lui Solomon și tuturor celor care Te caută pe Tine, Dătătorule – deschide inima, mintea și gura robilor tăi aceș­tia, ca să se înțelepțească prin pute­rea legii Tale și să cunoască învățătu­ra care le este lor de folos pentru slava sfântului Tău nume, pentru folosul și zidirea Sfintei Tale Biserici, pentru înțelegerea binelui și săvârșirea voii Ta­le. Izbăvește-i pe ei de toate răutăți­le vrăjmașilor, ocrotește-i pe ei în cre­dința cea creștină și în curăție, în toată vremea vieții lor – ca să se întăreas­că cu înțelepciunea și să împlinească poruncile Tale, și astfel înțelepțiți să preaslăvească preasfânt numele Tău și să se facă moștenitori ai împărăți­ei Tale, căci Tu ești Dumnezeu întru tot milostiv și întru tot bun, și Ție se cuvin toată slava, cinstea și închină­ciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii veci­lor. Amin.

Rugaciune pentru miluirea și înțelepțirea copiilor

Dumnezeule, Părinte Ceresc Multîndurat, miluiește pe co­piii noștri (numele) pentru care Te ru­găm cu smerenie și pe care îi lăsăm într-adins ocrotirii Tale. Așază întru ei credință tare, învață-i pe ei cucernicia înaintea Ta și învrednicește-i pe ei să Te iubească cu putere pe Tine, Zidi­torul și Mântuitorul nostru. Îndreaptă-i pe ei, Doamne, pe calea adevăru­lui și a binelui, ca să săvârșească toate spre slava numelui Tău. Învață-i pe ei evlavia și viața cea virtuoasă, ca să fie buni creștini și folositori oamenilor. Dă-le lor sănătate sufletească și trupească și spor în lucrările lor. Izbăvește-i pe ei de vicleniile diavolu­lui, de mulțimea smintelilor, de patimi, de toate necurățiile și de oamenii cei fără de rânduială. Pentru numele cel sfânt al Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile Preacinstitei Sale Maici și ale tuturor sfinților, îndrumă-i pe ei către limanul liniștit al veșnicei Tale împărății, ca ei împreu­nă cu toți drepții pururea să-Ți mulțu­mească Ție, împreună cu Fiul Tău cel Unul-Născut și cu Duhul Sfânt, Dom­nul de Viață făcătorul. Amin.

Rugăciunea părinților pentru buna învățătură a copiilor

Doamne Iisuse Hristoase, Dum­nezeul nostru, luminează min­țile copiilor noștri cu harul Tău cel dă­tător de viață. Tu, Care dai celor în­țelepți înțelepciunea și celor pricepuți priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înțelepciunii, al cunoștinței și al înțelegerii. Tu i-ai lu­minat pe aleșii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii și Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, și s-au arătat va­se alese ale sfințeniei, răspândind în lume dreapta credință. Tu ai lumi­nat-o pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina și ea a rușinat mulțimea ritorilor păgâni. Tu, Doamne, luminează-i și pe copiii noștri (numele), ca să în­vețe cele bineplăcute Ție și să se um­ple de cunoștința adevărului. Dă-le lor știință, pricepere, răbdare și chib­zuință. Să nu primească ei cunoștin­țe pierzătoare de suflet, nici să învețe ce e urât de Dumnezeu. Fă-i ascultători față de dascălii care îi învață ce­le bune și sârguincioși în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învățat și să muncească spre bi­nele lor și spre folosul aproapelui. Tu îi osândești pe cei ce își îngroapă talanții și îi binecuvântezi pe cei care îi înmulțesc cu pricepere. Rânduiește-le Tu, Doamne, Cel ce rânduiești toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească și cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lu­crarea cea bună și îi întărește în cre­dință, ca să Te mărturisească printr-o viețuire curată până în ultima zi a vie­ții lor. Amin.

 




BISERICA si lumea
Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Simplitatea formei şi complexitatea conţinutului normativ al CONSTITUȚIEI - Lector univ. dr. Marius Andreescu

Judecător –Curtea de Apel Piteşti 
Lector universitar –Universitatea din Piteşti

 

1. Despre simplitate în filozofie şi teologie

Simplitatea este un concept care în mod constant se regăseşte în elaborările teoretice ale teologiei, dar şi în majoritatea doctrinelor filozofice, fiind asociat ideii de unitate a raţiunii şi, în general, a existenţei. Înţelegerea conceptului de simplitate, implică un raport comparativ cu accente contradictorii: simplitatea se opune diversităţii şi realităţilor compuse care nu stau sub o lege sau sub o ordine. Simplitatea nu exclude însă complexitatea conţinutului, fie el raţional, al unei idei sau a unei realităţi obiective. Dar simplitatea este contrară și uniformităţii: ea este expresia ”unului divers în sine„. În planul realităţii, conceptul de „persoană”, de exemplu, exprimă, în opinia noastră, coexistenţa dialectică dintre simplitatea formei şi adâncimea inepuizabilă a complexităţii conţinutului existenţial.

Considerăm ca fiind semnificative în planul gândirii filozofice reflecţiile marelui filozof român Constantin Noica: „Ritmul istoriei în gândirea filozofică: Simplitatea elementului presocratic (care dă compunerea lumii), simplitatea cunoaşterii de sine, cu Socrate, a Ideii, cu Platon, a formei, logice şi substanţiale, cu Aristotel, a subiectivităţii, cu creştinismul, a divinului, cu filozofia medievală, a naturilor simple, cu Descartes, a percepţiei şi reprezentării, cu empiriştii, a monadei, cu Leibniz, a conştiinţei transcedentale, cu Kant, a Eului, cu Fichte, a Spiritului, cu Hegel. Pulsaţiile istoriei” [1].

 Între simplu şi firesc există o contradicţie unilaterală, în sensul că firea creată, inclusiv cea umană, prin natura ei este simplă, dar existenţa, în manifestările sale fenomenale, poate contrazice simplitatea naturală a firii. Omul care încă nu a ajuns la conştiinţa integrării în firea sa creată, nu stă sub ordine sub un principiu unificator şi simplu, rămânând în precarităţile diversului existenţial, în „împrăştierea” specifică existenţei în lume şi pentru lume si nu a ajuns la simplitatea specifică persoanei spirituale.

 Există un sens al devenirii (nu al simplei treceri sau transformări): de la diversitatea existenţială a firii care nu este în firescul ei, către unitatea şi simplitatea pe care o redobândeşte în Persoana Supremă. Acest sens profund şi autentic al devenirii, în primul rând al omului, nu se realizează de la sine, ci este nevoie de un efort susţinut, stăruitor de curăţire de toate precarităţile fenomenale, de patimi şi de o „ÎNBOGĂŢIRE ÎN DUMNEZEU”, Singurul Unu şi Simplu, izvorul simplităţii şi firescului. Sfinţii Cuvioşi Calist şi Ignatie remarcau un aspect important al relaţiei dintre ”simplu” şi „multiplu„: „Nu unul provine din cele multe, ci cele multe îşi au izvorul în cel Unu şi Simplu

 Credinţa autentică, firească este simplă pentru că firea în esenţa ei profundă este simplă şi mai ales pentru că este o permanentă trăire în iubirea lui Dumnezeu Unul în fiinţă şi Întreit în Persoană. Simplitatea raţiunii, a cugetării, a credinţei este o condiţie pentru a dobândi Împărăţia cerurilor aşa cum a spus Însuşi Mântuitorul: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor„. Ideea de simplitate a credinţei este bine ilustrată şi în cugetarea Sfântului Isaac Siriul:

 „Casa credinţei este inima curată şi mintea de copil„.

            Simplitatea este asociată smereniei, prin care noi putem dobândi înălţimea demnităţii de persoană spirituală, liberă, în comuniunea de iubire cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu toată firea zidită. Francisco de Sanctis (arhitect) afirma cu temei că „Simplitatea este forma adevăratei măreţii„. Deşi simplitatea este proprie şi naturii create, inclusiv fiinţei umane, din cauza căderii în păcat, este nevoie de un efort permanent al omului pentru a o redobândi. Deoarece simplitatea este în primul rând forma unităţii logosului uman şi a Logosului Divin la care raţiunea umană participă, lucrarea omului înspre acest sens profund se împlineşte prin cultură şi credinţă dar şi prin împărtăşirea Duhului Sfânt fără de care lucrarea omului nu poate să se împlinească.

            Cuviosul Isihie Sinaitul remarca în frumoase cuvinte că simplitatea este proprie omului care prin credinţă şi smerenie trăieşte în comuniune de iubire cu Dumnezeu, şi care, spunem noi, prin lucrarea pocăinţei şi a virtuţilor şi împărtăşirea Duhului Sfânt, s-a adunat pe sine din împrăştierile şi diversul fenomenal al existenţei în lume, a redobândit unicitatea şi simplitatea specifică adâncimii inepuizabile în complexitate a firii sale, create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. ”E proprie stelei lumina din jurul ei; tot aşa. e proprie cinstitorului şi temătorului de Dumnezeu, simplitatea şi smerenia. Căci nu este alt semn care să facă cunoscuţi şi să arate pe ucenicii lui Hristos ca cugetul smerit şi înfăţişarea umilită. Aceasta o strigă toate cele patru Evanghelii”. (Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie şi virtute, I, 82).

            Încercăm să aplicăm aceste idei teologice şi metafizice la o realitatea fenomenală presantă pentru omul aflat în lume şi anume la starea juridică şi ordinea normativă impusă de lege, ca expresie a juridicului, dar nu întotdeauna a dreptăţii, ca valoare şi imperativ ce îşi are izvorul în însăşi cuvintele Mântuitorului: „Dacă dreptatea voastră nu va prisosi faţă de dreptatea fariseilor nu veţi intra în Împărăţia cerurilor„.

             În prezent ordinea normativă constă într-o diversitatea impresionantă de norme şi de reglementări, contrară ideii de simplitate şi firesc, dar mai ales contrară „dreptăţii” ca valoare spirituală, nu numai morală, simplă în complexitatea infinită şi indefinită a conţinutul ei. Este necesar, - pentru a realiza nu numai simplificarea legislaţiei, dar şi pentru a ajunge la simplitatea şi firescul dreptăţii ca valoare nu numai morală, cât mai ales o proprietate a omului devenit spiritual prin conştiinţa dependenţei sale de Dumnezeu -, să identificăm mijloace şi procedee care să elimine diversitatea şi complexitatea fără ordine şi valoare a normelor, expresie deşartă a voinţei de putere a guvernanţilor, materializând astfel simplitatea formei juridice în complexitatea conţinutului normativ.

 În opinia noastră reducerea diversităţii normative la marile principii ale dreptului şi la principiile constituţionale reprezintă o soluţie eficientă la această importantă problemă.

 

2. Principiile dreptului, posibilă soluţie la cerinţa simplităţii în sfera juridicului

 În sensurile mai sus arătate, simplitatea poate fi acceptată ca un concept fundamental al dreptului, mai ales în forma impusă de realităţile contemporane. În sfera juridicului, diversul, opus simplităţii, este format în mod deosebit din multitudinile reglementărilor normative, ce nu răspund unei idei unificatoare şi unităţii principiului care exprimă esenţa. Cerinţa simplităţii în sfera juridicului, în opinia noastră, este cel mai bine exprimată şi poate fi realizată prin principiile dreptului, deoarece forma lor normativă, simplă, păstrează în acelaşi timp complexitatea conţinutului.

În cele ce urmează, încercăm o succintă analiză a noţiunii de principiu în drept, asociat atât ideii de simplitate, cât şi ideii de complexitate a conţinutului. Actul normativ care prin natura sa poate să evidenţieze cel mai bine această îmbinare între simplitatea formei şi complexitatea conţinutului, specifică principiului în drept, este constituţia. De aceea, vom particulariza analiza asupra principiilor dreptului cu referire la conţinutul normativ al constituţiei.

În filozofie şi, în general în ştiinţă, principiul are o valoare teoretică şi explicativă deoarece este menit a sintetiza şi exprima bazele şi unitatea existenţei umane, a existenţei în general şi a cunoaşterii în diversitatea lor de manifestare. Descoperirea şi afirmarea principiilor în orice ştiinţă, conferă certitudine cunoaşterii, atât prin exprimarea elementului prim, care există prin el însuşi, fără a avea nevoie de a fi dedus sau demonstrat, cât şi prin realizarea coeziunii de sistem, fără de care cunoaşterea şi creaţia ştiinţifică nu ar putea exista. Principiul are multiple semnificaţii în filozofie şi ştiinţă, dar pentru demersul nostru ştiinţific, reţinem pe acela de: „element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită sau totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale unei discipline”[2]. Locul comun al sensurilor termenului de principiu îl formează esenţa, o categorie importantă pentru filozofie ca şi pentru drept.

O bună sistematizare a sensurilor pe care le are noţiunea de principiu este realizată într-o monografie[3]: „a) principiul întemeietor al unui domeniu al existenţei; b) ceea ce ar fi ascuns cunoaşterii directe şi necesită prelucrări logico-epistemologice; c) concept logic ce ar permite cunoaşterea fenomenului particular.” Această sistematizare, aplicată la drept înseamnă: „a) discuţia referitoare la esenţa dreptului; b) dacă şi cum am cunoaşte esenţa; c) operativitatea aşezării în fenomenalitatea dreptului, corelată sau nu cu esenţa.”[4] Nevoia spiritului de a urca până la principii este naturală şi deosebit de persistentă. Orice construcţie ştiinţifică sau sistem normativ trebuie să se raporteze la principii care să le garanteze sau să le întemeieze.

            Dreptul, deoarece presupune raportul deosebit de complex, între esenţă şi fenomene, precum şi o dialectică specifică fiecăreia dintre cele două categorii în planul realităţii teoretice, normative dar şi sociale, nu poate fi în afara principiilor. Mircea Djuvara afirma: “Toată ştiinţa dreptului nu consistă în realitate, pentru o cercetare serioasă şi metodică, decât în a degaja din multitudinea dispoziţiilor de lege esenţialul lor, adică tocmai aceste principii ultime de justiţie din care derivă toate celelalte dispoziţii. În felul acesta întreaga legislaţie devine de o mare claritate şi se prinde ceea ce se cheamă spiritul juridic. Numai astfel se face elaborarea ştiinţifică a unei legi.”[5] Sunt actuale cuvintele marelui filozof Kant pe care le propunem spre meditaţie oricărui legiuitor contemporan: „E veche dorinţa care, cine ştie când?, se va împlini odată: să se descopere o dată, în locul infinitei varietăţi a legilor civile principiile lor, căci numai în acesta poate consta secretul de a simplifica, cum se spune, legislaţia”[6]. În opinia noastră acesta este punctul de plecare pentru înţelegerea principiilor dreptului.

            În literatura de specialitate, nu există o opinie unanimă cu privire la definirea şi semnificaţiile principiilor dreptului[7]. Pot fi identificate o serie de elemente comune pe care le subliniem mai jos: a) Principiile de drept sunt idei generale, postulate călăuzitoare, prescripţii fundamentale sau fundamente ale sistemului de drept.; b) Principiile generale ale dreptului configurează structura şi dezvoltarea sistemului de drept, asigură unitatea, omogenitatea, echilibrul, coerenţa şi capacitatea dezvoltării acestuia ; c) Autorii disting între principii fundamentale ale dreptului, ce caracterizează întregul sistem de drept şi care reflectă ceea ce este esenţial în cadrul tipului de drept respectiv şi principii valabile pentru anumite ramuri de drept sau instituţii juridice.

            Una dintre marile probleme ale doctrinei juridice o reprezintă raportul dintre principiile dreptului, normele de drept şi valorile sociale. Opiniile exprimate nu sunt unitare, ele diferă în funcţie de concepţia juridică. Şcoala dreptului natural, raţionaliştii, filozofia kantiană şi hegeliană a dreptului admit existenţa unor principii în afara normelor pozitive şi superioare acestora. Principiile dreptului se întemeiază pe raţiunea umană şi configurează valoric întreaga ordine juridică. Spre deosebire, şcoala pozitivistă a dreptului, normativismul kelsian consideră că principiile sunt exprimate prin normele dreptului şi în consecinţă nu există principii de drept în afara sistemului de norme juridice. Eugeniu Speranţia stabilea o corespondenţă între drept şi principiile dreptului: “Dacă dreptul apare ca un total de norme sociale, obligatorii, unitatea acestei totalităţi este datorată consecvenţei tuturor normelor faţă de un număr minim de principii fundamentale, ele însele prezentând un maximum de afinitate logică între ele.”[8] În legătură cu această problemă, în literatura de specialitate română s-a exprimat ideea că principiile de drept sunt prescripţii fundamentale ale tuturor normelor juridice.[9] Într-o altă opinie, se consideră că principiile de drept orientează elaborarea şi aplicarea normelor juridice, ele au forţa unor norme superioare, regăsite în textele actelor normative, dar pot fi şi deduse din “valorile sociale permanente” atunci când nu sunt formulate expres prin normele dreptului pozitiv.[10]

            Considerăm că principiile generale de drept se delimitează de normele pozitive ale dreptului, dar indiscutabil există o relaţie între cele două realităţi. De exemplu, egalitatea şi libertatea sau echitatea şi justiţia sunt fundamente valorice (valori) ale vieţii sociale. Ele trebuie să-şi găsească expresia juridică. În acest fel apar conceptele juridice care exprimă aceste valori, concepte care devin fundamente (principii) ale dreptului. Din aceste principii derivă apoi normele juridice. Spre deosebire de celelalte reglementări normative, principiile generale ale dreptului au valoare explicativă deoarece conţin temeiurile existenţei şi evoluţiei dreptului.[11]

            Alături de alţi autori[12] ne exprimăm opinia, că normele juridice se raportează la principiile dreptului în două sensuri : normele conţin şi descriu cele mai multe din principii; principiile se realizează apoi prin aplicarea în practică a conduitei prescrise de norme. În raport cu principiile, normele juridice au valoare explicativă, teleologică mai restrânsă, scopul normelor fiind să conserve valorile sociale, nu să-şi explice raţiunea cauzală a existenţei lor. Principiile dreptului sunt expresia valorilor promovate şi apărate de drept. Am putea spune că cele mai generale principii ale dreptului coincid cu valorile sociale promovate de drept.

 Pot fi identificate câteva trăsături mai importante ale principiilor dreptului :

A) Orice principiu de drept trebuie să fie de ordinul esenţei. El nu se poate identifica cu un caz concret sau cu o apreciere individuală a relaţiilor juridice. Principiul trebuie să reprezinte stabilitatea şi echilibrul raporturilor juridice, indiferent de varietatea reglementărilor normative sau ale aspectelor particulare specifice realităţii juridice. În consecinţă, principiul de drept trebuie să fie opus aleatoriului şi să exprime necesitatea ca esenţă. Fiind de ordinul esenţei, principiile dreptului au caracter generalizator, atât pentru varietatea raporturilor juridice, cât şi pentru normele dreptului. În acelaşi timp exprimând esenţialul şi generalul realităţii juridice, principiile dreptului sunt temei pentru toate celelalte reglementări normative.

            Există mari principii ale dreptului care nu depind de consacrarea lor prin norme juridice, dar norma de drept le determină conţinutul concret, în raport cu timpul istoric de referinţă.

            B) Principiile dreptului sunt consacrate şi recunoscute prin constituţii, legi, cutumă, jurisprudenţă, documente internaţionale sau formulate în doctrina juridică.

Cu toată varietatea modului de consacrare şi recunoaştere a principiilor dreptului, se desprinde necesitatea cel puţin a recunoaşterii lor pentru a putea fi caracterizate şi aplicate în sistemul de drept. Această consacrare sau recunoaştere nu este suficient să fie doctrinară, ci trebuie să se realizeze prin norme sau jurisprudenţă. Trebuie totuşi realizată o distincţie între consacrarea sau recunoaşterea principiilor dreptului, iar pe de altă parte, aplicarea lor.

C) Principiile de drept reprezintă valori pentru sistemul de drept, deoarece exprimă atât idealul juridic, cât şi cerinţe obiective ale societăţii, au un rol reglator pentru relaţiile sociale. În situaţia în care norma este neclară sau nu există, soluţionarea litigiilor se poate realiza direct în baza principiilor generale sau speciale ale dreptului. Ca ideal, ele reprezintă un temei coordonator pentru opera de legiferare.

            Principiile dreptului, prin natura, generalitatea şi profunzimea lor, sunt teme de reflecţie în primul rând pentru filozofia dreptului. Numai după construcţia lor în sfera metafizicii dreptului, aceste principii pot fi transpuse în teoria generală a dreptului, pot fi consacrate normativ şi aplicate în jurisprudenţă. Mai mult, există un cerc dialectic deoarece „înţelesurile” principiilor dreptului, după consacrarea normativă şi elaborarea jurisprudenţială urmează a fi elucidate tot în sfera filozofiei dreptului.

 O asemenea constatare impune totuşi distincţia între ceea ce am putea numi: principii construite ale dreptului, iar pe de altă parte principii metafizice ale dreptului. Distincţia pe care o propunem are ca temei filozofic deosebirea dintre „construit” şi „dat” în drept.

            Principiile construite ale dreptului sunt, prin natura lor, reguli juridice de maximă generalitate, elaborate de doctrina juridică sau de către legiuitor, în toate situaţiile consacrate explicit de normele dreptului. Aceste principii pot constitui structura internă a unui grup de raporturi juridice, a unei ramuri sau chiar a sistemului unitar al dreptului. Pot fi identificate următoarele trăsături: 1) sunt elaborate în interiorul dreptului, fiind de regulă, expresia manifestării de voinţă a legiuitorului, consacrată în norme de drept; 2) sunt exprimate întotdeauna explicit prin normele juridice; 3) opera de interpretare şi aplicare a dreptului este în măsură să descopere sensurile şi determinaţiile principiilor construite ale dreptului care, evident, nu pot depăşi limitele conceptuale ale acestora stabilite de norma juridică În această categorie regăsim principii precum: publicitatea şedinţei de judecată, principiul contradictorialităţii, al supremaţiei legii şi Constituţiei, principiul neretroactivităţii legii etc.

            Principiile metafizice ale dreptului pot fi considerate ca un „dat” faţă de realitatea juridică şi prin natura lor sunt exterioare dreptului. La originea lor nu au o elaborare juridică, normativă, respectiv jurisprudenţială. Ele sunt un „dat” transcendental şi nu transcendent al dreptului, prin urmare, nu sunt „dincolo” de sfera dreptului, dar sunt „altceva” în sistemul juridic. Altfel spus, reprezintă esenţa valorică a dreptului, fără de care această realitate construită nu ar putea avea dimensiune ontologică. Nefiind construite, ci reprezentând un „dat” transcendental, metafizic al dreptului, nu este necesar să fie exprimate explicit prin normele juridice. Principiile metafizice pot avea şi o existenţă implicită, descoperită sau valorificată în opera de interpretare a dreptului. Ca dat implicit şi totodată ca esenţă transcendentală a dreptului, aceste principii trebuie să se regăsească, până la urmă, în conţinutul oricărei norme juridice şi în orice act sau manifestare ce reprezintă, după caz, interpretarea ori aplicarea normei juridice. Trebuie subliniat că existenţa principiilor metafizice fundamentează şi natura teleologică a dreptului, deoarece orice manifestare în sfera juridicului, pentru a fi legitimă, trebuie să fie adecvată unor astfel de principii.

            În opinia noastră, principiile metafizice ale dreptului sunt: principiul dreptăţii; principiul adevărului; principiul echităţii şi al justiţiei; principiul proporţionalităţii; principiul libertăţii. Într-un studiu viitor, vom expune pe larg considerentele ce ne îndreptăţesc să identificăm principiile mai sus menţionate ca având o valoare metafizică şi transcendentală în raport cu realităţile juridice.[13]

 

 3. Principii si norme constituţionale

 Normele constituţionale sunt prevederi care conţin formularea unor principii generale ale dreptului sau ale dreptului constituţional. Aceste norme consfinţesc puterea statală, bazele şi organizarea puterii, definesc unele instituţii sau consacră principii aplicabile drepturilor fundamentale. În acest context subliniem faptul că reglementările constituţionale care conţin formularea unor principii ale dreptului nu pot fi excluse din sfera noţiunii de normă juridică deoarece regăsim ansamblul trăsăturilor specifice acestora.[14]

             Conformitatea întregului drept cu Legea fundamentală este o consecinţă importantă a supremaţiei Constituţiei, şi trebuie înţeleasă nu numai prin corespondenţa în conţinut şi formă a normelor inferioare ca forţă juridică cu cele constituţionale dar şi prin necesitatea transpunerii regulilor şi principiilor constituţionale (în spiritul sau litera lor) în alte reglementări juridice.

             Reţinem ca trăsătură importantă a normelor constituţionale, ce decurge din principiul supremaţiei legii fundamentale, posibilitatea şi chiar necesitatea de a fi transpusă, concretizată prin reglementări normative, în celelalte ramuri ale sistemului unitar al dreptului. În raport cu acest element de specificitate a normelor dreptului constituţional, este necesar pentru legiuitorul constituant de a stabili un conţinut sintetic, generalizator al conţinutului acestor norme şi nu unul analitic, procedural. În situaţia în care, în conţinutul normativ al unei constituţii ar predomina caracterul descriptiv, procedural al normelor, acestea şi-ar pierde mult din finalitatea constituţionalismului, aceea de a fi un factor generalizator, de esenţă, pentru întreg sistemul de drept. Totodată, generalitatea formulării normei de drept constituţional, nu exclude claritatea şi precizia acesteia. Prin urmare, orice operă de codificare în materia dreptului constituţional este dificilă deoarece trebuie să îmbine dialectic generalitatea specifică unor norme ce cuprind principii ale dreptului, iar pe de altă parte claritatea şi precizia, acestea din urmă absolut necesare pentru a asigura corecta aplicare a lor şi a evita în acest fel arbitrariu sau posibilitatea afirmării în numele unor valori constituţionale a intereselor politice partizane. În îndeplinirea acestei cerinţe, poate fi verificată în practica de transpunere şi interpretare a normelor constituţionale întâlnită la toate autorităţile statului.

            Una dintre problemele importante pentru elucidarea specificului normelor de drept constituţional vizează răspunsul la întrebarea dacă toate prevederile constituţionale conţin norme juridice. Dispoziţiile constituţionale care vizează sistemul economic, social sau financiar sunt norme de drept constituţional cu valoare de principiu şi nu simple deziderate politice, deoarece reglementează conduita subiectelor de drept care iau parte la relaţiile sociale specifice. Totodată, normele constituţionale în discuţie stabilesc veritabile drepturi şi obligaţii juridice pentru subiectele de drept. De exemplu, obligaţia constituţională pentru legiuitorul derivat (Parlament sau Guvern) ca în procesul de legiferare să se conformeze acestor reglementări constituţionale, în caz contrar poate interveni sancţiunea neconstituţionalităţii actelor normative în cauză. Reţinem în concluzie că toate prevederile constituţionale conţin norme juridice deoarece au trăsăturile esenţiale ale unei norme de drept: prescriu conduita subiectelor cărora li se adresează şi generează obligaţii juridice, iar nerespectarea unor astfel de obligaţii poate atrage sancţiuni juridice specifice dreptului constituţional.

             Structura logico-formală a normei de drept constituţional trebuie să cuprindă toate cele trei elemente: ipoteză – dispoziţie – sancţiune. Trăsătura particulară a acestor norme constă în modul de exprimare al sancţiunii. Astfel, pentru mai multe dispoziţii poate fi prezentă o singură sancţiune. Totodată există sancţiuni specifice în dreptul constituţional, de exemplu declararea ca neconstituţional a unui act normativ sau revocarea unui organ statal. Dat fiind rolul structurant al normelor de drept constituţional pentru întreg sistemul de drept, aprecierea structurii logico-formală a normelor constituţionale trebuie făcută şi prin raportarea la alte categorii de reglementări juridice. Pentru reglementările de principiu sau de maximă generalitate cuprinse în legea fundamentală, unele sancţiuni se regăsesc în normele altor ramuri de drept (drept civil, drept penal, drept administrativ). În această privinţă, soluţia de principiu a fost corect menţionată în doctrină: „cred că pot fi regăsite sancţiuni chiar în normele constituţionale pentru încălcarea oricărei dispoziţii cu condiţia de a fi identificată exact obligaţia sau îndrituirea, cu alte cuvinte conduita subiectelor de drept.”[15]

            Un alt element de particularitate pentru principiile cu valoare normativă ale dreptului constituţional se referă la obiectul de reglementare. Fără a intra în amănunte, reţinem ideea cuprinsă în doctrina contemporană, potrivit căreia elementul comun şi propriu doar relaţiilor sociale care formează obiectul de reglementare al normelor dreptului constituţional, este faptul că acestea apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii[16].

            Toate normele cuprinse în constituţie sunt norme de drept constituţional şi, totodată, principii ale dreptului, chiar dacă unele dintre acestea reglementează şi relaţii sociale specifice altor ramuri de drept, având în vedere faptul că dreptul constituţional, în mod deosebit constituţia, cuprinde norme cu valoare de principiu referitoare nu numai la organizarea şi funcţionarea autorităţilor statului dar şi cu referire la sistemul social şi economic. În consecinţă, obiectul de reglementare al dreptului constituţional îl formează relaţiile sociale care apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii, sar şi cele referitoare la bazele puterii şi bazele organizării puterii. Aceste categorii se referă la suveranitatea poporului, caracterele şi atributele statului, la teritoriu şi populaţie, inclusiv cele referitoare la trăsăturile fundamentale ale sistemului social economic.

            Din punct de vedere tehnic, juridic, obiectul de reglementare al normelor cu valoare de principiu ale dreptului constituţional şi implicit al unei constituţii, poate fi împărţit în două categorii de relaţii sociale: a) relaţii specifice de drept constituţional care se referă la organizarea şi exercitarea puterii statale şi care nu pot forma obiectul de reglementare pentru alte ramuri juridice; b) relaţii cu o dublă natură juridică, reglementate atât de normele dreptului constituţional cât şi de normele altor ramuri ale dreptului.[17] Existenţa unor astfel de relaţii juridice se justifică deoarece între ramurile dreptului nu există o demarcaţie rigidă. Trebuie să se aibă în vedere şi forţa juridică superioară a normelor dreptului constituţional, criteriul ce le diferenţiază de toate celelalte norme ale dreptului şi care le conferă o valoare structurantă pentru întreg sistemul de drept.

 

4. Conţinutul normativ al constituţiei

Constituţia este o lege, dar, în acelaşi timp, prin forţa juridică şi conţinutul său se deosebeşte de toate celelalte legi. Totodată, supremaţia legii fundamentale îi conferă acesteia calitatea de izvor formal principal pentru toate ramurile de drept.

 La o analiză comparativă a reglementărilor cuprinse în constituţiile contemporane se constată că diversitatea istorică, politică, socială, naţională, culturală, religioasă etc. a statelor, nu are ca rezultat nemijlocit şi o diversitate a conţinutului normativ pentru legile fundamentale. Conţinutul constituţiilor statelor moderne prezintă multe asemănări şi uneori formulări aproape identice ale unora dintre instituţiile reglementate.[18] Această asemănare este determinată în principal de identitatea obiectului de reglementare a normelor constituţionale.

            Pe de altă parte, diversitatea de conţinut normativ înlătură ideea unor standarde uniforme general valabile pentru constituţiile contemporane. Diversitatea de conţinut normativ este consecinţa faptului că legea fundamentală a unui stat este determinată sub aspectul conţinutului de realităţile sociale, politice şi economice, de caracterele şi atributele statului respectiv exprimate istoric şi în acelaşi timp de voinţa legiuitorului constituant, în esenţă o voinţă politică, la un anumit moment istoric.

            Alături de alţi autori, considerăm că definiţia ştiinţifică a constituţiei, este principalul criteriu pentru identificarea conţinutului normativ. Un astfel de criteriu asigură generalitatea necesară pentru a da un caracter ştiinţific elaborărilor ştiinţifice în materie şi explică în acelaşi timp unitatea de reglementare dar şi diversitatea normativă constituţională.

             Pentru scopul acestui demers ştiinţific, reţinem esenţa oricărei încercări de a defini legea fundamentală şi anume: „Constituţia este aşezământul politic şi juridic fundamental al unui stat”[19]. În accepţie juridică, legea fundamentală este actul prin care se determină statutul puterii şi totodată ansamblul regulilor juridice, având ca obiect reglementarea instaurării exercitării şi menţinerii puterii precum şi reglementarea bazelor puterii, a bazelor organizării puterii.

            Concepţia juridică asupra constituţiei se poate exprima în două sensuri diferite, respectiv în sens material şi în sens formal. Analizate separat, accepţiunea formală şi respectiv materială nu pot fi un criteriu suficient pentru identificarea conţinutului normativ al legii fundamentale. Acceptarea criteriului formal are drept consecinţă faptul că legea fundamentală ar putea să reglementeze orice fel de relaţii sociale, indiferent de importanţa lor sau obiectul de reglementare. [20] Criteriul material este de asemenea unilateral pentru că exclude elementele procedurale, necesare pentru o caracterizare ştiinţifică a legii fundamentale. Demersul ştiinţific privind identificarea conţinutului normativ al constituţiei trebuie să aibă în vedere cumulat atât accepţiunea formală cât şi materială la care se mai adaugă şi dimensiunea politică de care am făcut vorbire mai sus. Prin urmare, considerăm că pot fi identificate trei criterii în vederea stabilirii conţinutului normativ al unei constituţii:

             Stabilirea conţinutului normativ al constituţiei se realizează în funcţie de specificul, importanţa şi valoarea relaţiilor sociale reglementate. Ne raliem opiniei exprimate în literatura de specialitate potrivit căreia, spre deosebire de alte categorii de acte normative, normele cuprinse în constituţie trebuie să reglementeze relaţii sociale fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii, dar şi cele referitoare la bazele puterii, respectiv bazele organizării puterii. De aceea, normele constituţionale, sunt totdeauna principii ale dreptului având rol determinant în stabilirea şi funcţionarea organelor de guvernare şi în stabilirea formei statului, respectiv al caracterelor şi atributelor acestuia.

             Expresia normativă a principiilor constituţionale, ele însele simple ca formă normativă, dar complexe prin natura şi conţinutul determinat de obiectul de reglementare, constituie un izvor şi temeiul normativ-valoric al unităţii şi simplităţii întregului sistem normativ al statului. Raportarea legiuitorului la principiile constituţionale, nu numai pentru a garanta simpla corespondenţă formală dintre norma juridică şi legea fundamentală, dar mai ales pentru a legifera în sensul acestor principii şi având ca finalitatea conţinutul acestora, este o condiţie pentru a elimina diversitatea de norme, consecinţa firească a excesului de putere al guvernanţilor în materie legislativă. Există prin urmare două modalităţi prin care puterea poate să legifereze: prima, care face abstracţie de raportarea teleologică la principiile constituţionale şi în general la principiile dreptului, urmărind numai corespondenţa formală cu normele constituţionale, şi a două orientată teleologic spre conţinutul, sensurile şi limitele impuse de principiile dreptului. În prima situaţie, rezultatul este diversitatea normativă, lipsită de un factor raţional, unificator ; în a doua ipoteză există cel puţin posibilitatea realizării simplităţii şi unităţii sistemului normativ în complexitatea conţinutului.

             Este important a sublinia dinamismul constituţional. Legea fundamentală este un act dinamic, deschis şi într-un continuu proces de cristalizare. Starea de constituţionalitate se realizează printr-un proces continuu şi complex de interpretare şi aplicare a textelor cuprinse în corpul constituţiei de către autorităţile statului. De altfel, normele constituţionale nu pot şi nu trebuie să ofere definiţii. De exemplu, şi în Constituţia României există astfel de concepte, definibile pe cale de interpretare şi care au format obiectul de analiză al Curţii Constituţionale: „spirit de toleranţă şi respect reciproc” (art.29, alin.3); „identitate” (art.30, alin.6); „viaţă particulară” (art.30, alin.6); „principiile statului de drept” (art.48, alin.2); „utilitate publică” (art.44, alin.3); „proporţionalitate şi morală publică” (art.53) sau „situaţii extraordinare” (art.115, alin.4).

Conţinutul normativ al constituţiei trebuie înţeles şi determinat şi cu luarea în considerare a criteriului teleologic evidenţiat în definiţia mai sus exprimată. Şi anume rolul structurant al legii fundamentale pentru întreg sistemul social, politic şi statal, garant al drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Legea fundamentală trebuie să realizeze echilibrul dinamic social dar şi stabilitatea şi armonia instituţională, garantarea eficientă a drepturilor fundamentale, în esenţă cerinţele unei reale democraţii constituţionale bazate pe valorile statului de drept, a echilibrului instituţional şi social şi a proporţionalităţii[21].

 

[1]  C. Noica, Carte de înţelepciune, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p.71.

[2]  Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1975, p.744.

[3]  Ghe. C. Mihai, R I. Motica, Fundamentele dreptului. Teoria şi filozofia dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 1997, p.19

[4]  Ibidem, op.cit., p.20

[5]  Mircea Djuvara, Teoria generală a dreptului. Drept raţional, izvoare şi drept pozitv, Editura All Beck, Bucureşti, 1999, p.265.

[6]  I. Kant, Critica Raţiunii Pure, Editura Universul Enciclopedic Gold, Bucureşti, pp.276 – 277.

[7]  A se vedea în acest sens: I. Ceterchi, I. Craiovan, Introducere în teoria generală a dreptului, Editura All, Bucureşti, 1993, p.30; Ghe. Boboş, Teoria generală a statului şi dreptului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p.186; N. Popa, Teoria generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1999, p.112-114; I. Craiovan, Tratat elementar de teorie generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p.209, ; R. Motica, Gheorghe Mihai, Teoria generală a dreptului, Editura Alma Mater, Timişoara, 1999, p.75.

[8]  E. Speranţia, Principii fundamentale de filozofie juridică, Cluj, 1936, pg.8. A se vedea în acelaşi sens N. Popa, op.cit., p.114.

[9]  N. Popa, op.cit., p.114.

[10]  I. Ceterchi, I. Craiovan, op.cit., p.30

[11]  N. Popa, op.cit., p.116-117.

[12]  N. Popa, op.cit., pp.116-117, R.I. Motica, Ghe. C. Mihai, Teoria generală a dreptului. Curs universitar, Editura. Alma Mater, Timişoara, 1999, p.78.

[13]  Pentru dezvoltări a se vedea M. Andreescu, Scurte consideraţii despre principiile dreptului şi filosofia dreptului, în Revista” Dreptul „ nr. 12/2012 pp 71-86

[14]  I.. Muraru, E. S. Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura. C.H, Beck, Bucureşti, 2004, vol. I,

               p. 20;

                G. Burdeu, Droit constitutionnel et institutions politiques, LGDJ, Paris, 1966, pp. 71-90.

[15]  Ibidem, op.cit., p. 21.

[16]  I. Muraru, E. S. Tănăsescu, op.cit., p. 14

[17]  A se vedea I. Muraru, E. S. Tănăsescu, op.cit., pp.16-18; Ghe. Iancu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura C.H.Beck. Bucureşti, 2010 pp. 12-15

[18]  A se vedea C. Ionescu, Tratat de drept constituţional contemporan, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, p.208-209.

[19]  I. Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008 p.88

[20]  De exemplu Constituţia Elveţiei, prin art. 25 bis instituie reguli de tăiere a bovinelor.

[21]  Pentru dezvoltări privind aplicarea principiului constituţional al proporţionalităţii la organizarea statală a puterii a se vedea M. Andreescu, Principiul proporţionalităţii în dreptul constituţional, Editura, C.H. Beck, Bucureşti, 2007, pp.267-298.




Evenimente, Apeluri, Promoții
Comemorarea anuala Valeriu Gafencu (Tg.Ocna; miercuri 18 februarie 2015)

Miercuri 18 februarie 2015, ora 9:00 va avea loc Comemorarea anuala a lui Valeriu Gafencu si a tuturor fostilor detinuti politici din penitenciarul Targu Ocna.
Anul acesta comemorarea este organizata de Arhiepiscopia Romanului si a Bacaului si va consta intr-un parastas savarsit in curtea Bisericii Sfintii Imparati Constantin si Elena din Targu Ocna – locul unde se afla Troita ridicata in memoria fostilor detinuti politici si fostele gropi comune ale penitenciarului.

Vom participa la aceasta slujba de pomenire organizata de Arhiepiscopie si nu vom organiza o alta comemorare separata. Toti cei care doresc sa il cinsteasa pe Valeriu Gafencu sunt asteptati alaturi de noi la Targu Ocna in data de 18 februarie 2015, ora 9.

Fiind o Comemorare oficiala organizata de Biserica reamintesc pe acesta cale ca toti preotii si ieromonahii care doresc sa slujeasca trebuie sa urmeze protocolul si sa solicite in scris binecuvantarea ierarhului.

Totodata precizez ca participantii sunt rugati sa nu afiseze simboluri, afise sau manifeste incompatibile cu o comemorare organizata de Arhiepiscopie.

Pentru detalii legate de transportul catre Targul Ocna contactati:
Bucuresti – Targu Ocna: Maria Petrov – 0723917197
Cluj Napoca – Targu Ocna: Andra Nemes – 0747589478



Cererea pentru înscrierea la ora de Religie se completează până în 6 martie - formularul poate fi descărcat aici

 

Pentru participarea copiilor la ora de religie este necesară completarea unei cereri din partea părinţilor până la data de 6 martie la unităţile de învăţământ unde studiază.

Potrivit subsecretarului de stat Liliana Preoteasa, ministerul a transmis inspectoratelor un model de formular ce trebuie completat de către părinţi, informează „Ziarul Lumina”. Pentru participarea copiilor la ora de religie este necesară completarea unei cereri din partea părinţilor până la data de 6 martie la unităţile de învăţământ unde studiază. „Noi am solicitat inspectoratelor şcolare printr-o adresă să informeze părinţii că pentru a participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, aşa cum spune decizia Curţii Constituţionale a României. Cererile se vor depune până pe 6 martie, noi vrem să facem cât de repede ca să clarificăm această situaţie, pe de altă parte, am dori totuşi să lăsăm un timp părinţilor, unii pot fi plecaţi din localitate“, a declarat marţi doamna Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), la dezbaterea din Comisia de învăţământ despre ora de religie, citată de Agerpres.

Demnitarul a subliniat că există un formular-tip pe care ministerul l-a transmis inspectoratelor şcolare judeţene şi în care părintele completează cu numele/prenumele fiului/fiicei care doreşte să participe la ora de religie, alegând, totodată, cultul pe care şi-l alege. Subsecretarul de stat a mai apreciat că în acest moment ministerul aşteaptă decizia Parlamentului care va spune cum se reformulează prevederile Legii educaţiei, incriminată de decizia de neconstituţionalitate, iar „ministerul va pune în practică acele prevederi”.

La dezbaterile de marţi din Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a participat şi părintele Ionuţ Corduneanu, vicar-administrativ patriarhal, care a spus că este firesc ca înscrierea la orele de religie să se facă pe etape mai mari de timp. „Patriarhia Română cere ca înscrierea să se facă pe toată perioada şcolarizării într-o unitate de învăţământ. Curtea Constituţională a României (CCR) a spus ceea ce avea de spus, în momentul de faţă respectarea acestei hotărâri revine Parlamentului. Mi se pare anormal faptul că se solicită Bisericii, părinţilor, neorganizat, să se ducă să depună cereri pentru că solicită o anumită persoană sau o anumită organizaţie. Ministerul este cel care trebuie să creeze cadrul legal, pentru că ora de religie este obligatorie pentru stat, aşa cum a spus CCR, şi este opţională pentru părinte şi ea face parte din oferta educaţională a şcolilor“, a mai spus preotul Ionuţ Corduneanu.

În acelaşi timp, doamna Liana Stanciu, reprezentantul Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie“, a susţinut că educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate. „Susţinem îmbunătăţirea calităţii orei de religie, dar în acelaşi timp susţinem menţinerea rolului şi importanţei acestei discipline în învăţământul din România“, a subliniat Liana Stanciu.

Legea educaţiei prevede că, în învăţământul primar şi gimnazial, o clasă nu poate avea mai puţin de 12 elevi, iar la liceu - nu mai puţin de 15 elevi, scrie hotnews.ro. Pentru situaţiile în care vor exista clase cu mai puţin de 12 opţiuni pentru ora de religie, ministrul educaţiei, domnul Sorin Cîmpeanu, nu a dat un răspuns tranşant: „Este greu de răspuns, pentru că ar însemna să anticipăm rezultatul acestei interogări. În condiţiile în care am precizat că Ministerul Educaţiei nu iniţiază modificări în timpul anului şcolar, suntem obligaţi să luăm măsuri tranzitorii de genul celor pe care le-am precizat, din cauza unei iniţiative care nu aparţine Ministerului Educaţiei, dar care trebuie să fie pusă în aplicare“, a spus ministrul educaţiei, citat de aceeaşi sursă. (știre preluată de pe site-ul Episcopiei Romanului și Bacăului)

Link Formular Cerere: http://patriarhia.ro/images/pdf_2015/Cerere_tip_OR_2015.pdf

 




CĂRŢI NOI / Produse noi
Sanatate cu mancaruri de la Manastiri din Muntele Athos si din Romania - Tudor Osiac (CARTE)

Experienta in arta culinara am dobandit-o in Sfantul Munte Athos, la Manastirea Sfantul Pavel si la Schitul Romanesc Lacu, dar si la Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei din Romania, iar o mica parte lucrand la bucatarii din Maroc, Spania si Germania.

Dintre atatea feluri de mancare pe care le-am pregatit, am ales pentru dumneavoastra ceea ce am crezut ca va intereseaza.  Am eliminat carnea, deoarece in Sfantul Munte Athos si la unele manastiri din Romania nu se consuma deloc.  Am eliminat, de asemenea, rantasurile si prajelile, dar si sarea de lamaie, care stim ca dauneaza.

 Detalii despre carte / COMANDA



In pustiul lumii. Crestin in secolul XXI - Simeon Kraiopoulos (CARTE)

Lucrul de capatai asupra caruia revine Parintele Simeon in aceasta carte este acela al lepadarii de sine si al urmarii lui Hristos. Ceea ce se cere omului nu este sa framante cu mintea lui prea mult, sa nadajduiasca in stradaniile lui, oricate vor fi fiind, ci tocmai sa iasa din captivitatea propriei sale minti, din nadajduirea in propriile sale puteri si eforturi, din propria sa judecata, din propriile sale criteria, si sa mearga dupa Hristos, sa se aseze in ceata celor merg dupa El, Ii urmeaza Lui. Omul nu va reusi sa se imbunatateasca singur. Gestul esential pe care trebuie sa-l faca este tocmai acela de a parasi iluzia ca poate sa faca el ceva pentru sine si de a se incredinta lui Hristos, asa cum este, pacatos, cazut, neputincios, slabanog. Sa spuna: Doamne, vin si eu dupa Tine. Raspund chemarii Tale care a zis: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi (Matei 11, 28). 

Nu slujeste la nimic daca fiecare dintre noi traieste dupa legea lui, daca apartine propriului sine si isi duce asa, pur si simplu, zilele. Grija noastra mare este sa traim bine, asa cum vrem, asa cum ne place, iar relatia noastra cu Dumnezeu reprezinta doar un simplu lucru in viata noastra. Greseala. Mare greseala! Lucrurile sunt mult mai serioase. Daca nu esti adevarat, daca nu ai inlauntrul tau adevarul, daca nu stii de unde vii si incotro te indrepti, de ce existi, ce faci, care e menirea ta, atunci ce noima mai are viata ta? Din pacate cam asa este omenirea, nu stie ce i se intampla. Cu durere in suflet spunem asa ceva. Insa aproape ca ceilalti sunt si crestinii, si crestinii sunt oameni ai acestei lumi, nu sunt oameni ai lui Dumnezeu. Mai corect ar fi sa spunem ca putini sunt aceia care L-au gasit pe Dumnezeu si traiesc dupa voia Lui. Este o mare problema aceasta, fratii mei. Este un mare pacat sa lumineze soarele, iar tu sa nu-l vezi, sa lumineze soarele, iar tu sa nu te incalzesti; sa existe ziua, iar tu sa traiesti numai in intunericul noptii; sa fie aer, si tu sa nu poti sa-l tragi in piept. Pacat. 

 Detalii despre carte / COMANDA



Părintele Arsenie Boca - Cărarea Împărăţiei şi Psaltirea lui David - vol. 2. Cuvinte de folos cu privire la Psalmi. Rugaciuni pentru diferite trebuinte (CARTE)

Calea, prin care l-a invatat si l-a curatit Dumnezeu pe David, regele-prooroc, ne-a lasat-o scrisa. E Psaltirea. Toate cuvintele Psaltirii dovedesc cunostinta cea din patanie, sau invataturile din durere, singura cale care poate invata ceva pe oameni.

 Detalii despre carte / COMANDA



Cugetari despre sufletul nemuritor - Arhim. Ioan Krestiankin (CARTE)

CUPRINS

Insemnarea editorului rus .............................................. 5
Despre originea sufletelor omenesti
Pr. Dr. Grigorie Diacenko, Din sfera tainicului .................... 7
Duhul: partea superioara a sufletului omenesc
Din scrierile Sfantului Teofan Zavoratul ............................... 11
Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza...
Din convorbirile Sfantului Serafim de Sarov
cu Motovilov despre telul vietii crestine ............................... 15
Despre harul darului Duhului Sfant ........................... 21
Sufletul
Din predicile mitropolitului Krutitkului
si Kolomenskului, Nicolae Iarusevici ................................... 23
      Sufletul ............................................................................. 25
      Poruncile prin pazirea carora
      ne putem mantui sufletul
................................................ 37
Semanaturi duhovnicesti
Editia a III-a, anul 1899,
Protoiereul Grigorie, doctor in teologie ................................ 39
Despre sfarsitul lumii si viitoarea soarta a Rusiei
Din jurnalul arhiepiscopului Nicon (Rojdestvenski).
Citat din Buletinul bisericesc pe anul 1914, nr. 4 .................. 48
Despre sfarsitul lumii
Din operele mitropolitului Veniamin (Fedcenkov) ............... 62
      I. Asteptarea generala a sfarsitului lumii ....................... 71
     II. Cand va fi, totusi, sfarsitul lumii? ................................ 76
     III. Acum, oare, trebuie sa asteptam sfarsitul? ............... 79
     IV. La ce ne obliga pe noi toate acestea? ........................ 84
Despre natura si menirea sufletului. Sufletul .......... 101
Ce spun Sfintii Parinti despre sufletul omenesc ..... 110
Constientizarea esentei
sufletului de catre necrestini
....................................... 117
Despre crearea si unirea sufletului si a trupului ... 119
Despre identitatea si
deosebirea sufletelor omenesti
.................................... 125
Despre inima omeneasca ............................................... 131
Cele mai inalte insusiri ale sufletului ......................... 138
Sufletul: templul Sfantului Duh ................................... 149
Cele trei perioade ale vietii sufletului ......................... 159
Despre natura pacatului in sufletul omului .............. 175

 Detalii despre carte / COMANDA



 

Descarca oferta de CARTI la zi
de la toate editurile ortodoxe din tara (2500 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Descarca oferta
Editurii Agaton
reducere 25%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii
Articolele postate se plătesc autorilor care scriu regulat sau mai des pentru revistă
(se încheie un contract şi banii se plătesc când se ajunge la o anumită sumă convenită cu autorul).

 


"Fericit cel ce citeste…
caci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567