Descarca Revista

Sfinţii Trei Ierarhi
 

Pe acesti trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare... pe Marele Vasile şi de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba şi cu cuvintele de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceştia Treimii pururea se roagă pentru noi

Ianuarie 2015

     
Sumar:
Când se războiesc cu bunul simț, creioanele se frâng...
2015 - Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii
Patriarhia Română are un nou superior al Așezămintelor românești în Țara Sfântă
Când politica e ipocrită, unele vieți par mai importante decât altele
Părintele Paisie Aghioritul a fost trecut în rândul sfinților. Care sunt principalele sale învățături
Punct de vedere al BOR despre Cardul de Sănătate - Hotârâre a Sfântului Sinod
Știri externe - ianuarie 2014 (EXT)
Știri interne - ianuarie 2014 (RO)
Curtea Constituţională recunoaşte importanţa orei de Religie şi implicit încurajează participarea elevilor la aceasta
Botezul Domnului în Sfânta Scriptură și iconografie
Agheasma Mare nu înlocuieşte Sfânta Împărtăşanie, iar busuiocul nu ne spune viitorul
Minuni ale Ortodoxiei de Bobotează - Iordanul se întoarce, iar Aghiasma Mare este nestricăcioasă și tămăduitoare
Mărturii ale sfinților cărora li s-a arătat Maica Domnului despre chipul îngeresc al Născătoarei de Dumnezeu
Părintele Arsenie Boca – alesul lui Dumnezeu pentru neamul românesc
Evanghelia are oare dimensiune politica?
2014 Retrospectiva globală - analiză, sinteză și realpolitik
Principiul constituţional al egalităţii - semnificaţii juridice şi implicaţii sociale
Iarnă grea - poezie
Poveste de Crăciun
Dezbatere publică privind CARDUL de SĂNĂTATE: alternative, obiecții, propuneri
Donaţi 2% din impozit pentru activităţi misionare
O nouă Troiţă la Poarta Albă - 1.02.2015‏
Apel umanitar - Maria Vintilă
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Cele dintai si cele de pe urma in dialog - Pr. Ioannis Skiadaresis (CARTE)
Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop în epoca torţionarilor comunişti (1948-1959) (CARTE)
Sindromul cesăfac Cum să-ţi alegi calea în viaţa in funcţie de darurile pe care ţi le-a dat Dumnezeu - Ierom. Savatie Baştovoi (CARTE)



Tema lunii
Când se războiesc cu bunul simț, creioanele se frâng... - Cristina Roman

Fără nicio îndoială, subiectul cel mai aprins al lunii ianuarie 2015 a fost atentatul terorist de la Paris. Acesta a ținut prima pagină a ziarelor, a primit spațiu de emisie în prime-time la televiziuni și a încins site-urile de socializare și blogurile. S-a spus și s-a scris aproape totul pe acest subiect, exploatându-se fiecare detaliu într-o dezbatere care a căpătat pe alocuri aspecte războinice din cauza divergențelor de opinie. Acum, la sfârșit de ianuarie, când evenimentele s-au mai calmat și creioanele s-au tocit, ne propunem să reflectăm asupra câtorva concluzii pe trei planuri: religios; al libertății de exprimare și privind crima fundamentată religios.

Vom începe cu un punct de vedere al Sfântului Paisie Aghioritul, care deși datează din anul 1988, rămâne de actualitate și face o radiografie a situației actuale din Franța. (Pentru mai buna înțelegere a textului următor, reamintim că Franța se mândrește a fi un un stat laic, în care toți membrii guvernului s-au declarat a fi atei, și că atacatorii de la Paris aveau cetățenie franceză și religie islamică. Mai mult, 10% din polulația Franței este de religie musulmană, iar jumătate din numărul șomerilor francezi sunt musulmani. De asemenea, după cum citim în chiar titlul cărții citate, Părintele Paisie a făcut aceste afirmații cu durere și dragoste, spre folosul duhovnicesc al omului contemporan).

            Sfântul Paisie Aghioritul: "În Franța, cu toate că e stat avansat – nu e supradezvoltat – de curând (n.n.: în jurul anului 1988) optzeci de mii au devenit musulmani. De ce ? Pentru că au făcut din păcat modă. Vezi bine că erau mustrați și au vrut să-și odihnească conștiința. Și precum vechii elini, ca să-și îndreptățească patimile lor, au aflat pe cei doisprezece zei, așa și aceștia au căutat să afle o religie care să le justifice patimile lor, ca să aibă odihnă în problema asta. Mahomedanismul îi servește într-un anumit fel. Le îngăduie să ia câte femei vor. Le făgăduiește în cealaltă viață un munte de pilaf, un lac de iaurt, un râu de miere. Și orice păcate ar avea, dacă îi spală cu apă caldă când mor, se curățesc. Merg la Alah curați. Ce altceva vor? Toate la îndemână. Dar francezii nu vor afla odihnă. Vor să-și odihnească cugetul, dar nu se vor odihni, pentru că patimile nu se justifică. Orice ar face oamenii, și fără simțire de ar fi, tot nu vor afla odihnă. Vor să justifice cele ce nu se pot justifica, dar lăuntric se chinuiesc, se sălbăticesc. De aceeea cer distracții, aleargă la muzică, se îmbată, privesc la televizor. Adică cască gura, ca să uite de ei înșiși pentru că sunt mustrați. Si când dorm, crezi că se odihnesc? Există constiința, vezi bine. Prima Sfânta Scriptură pe care a dat-o Dumnezeu primilor creați este constiința, și noi acum purtăm fotocopia părinților noștri. Oricât și-ar călca cineva constiința sa, înlăuntrul său îl mustră. De aceea se spune: “Cariul îl mănâncă”. Da, nu este lucru mai dulce, ca a-și avea cineva constiința sa odihnită. Simte aripi înlăuntrul său; zboară."(extras din cartea Cu durere si dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos)

Religia

“Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.” (I Corinteni 13:2)

Este greșit să fundamentăm exclusiv religios atacul de la Paris. Orice religie îndeamnă la iubire și la proslăvirea pașnică a lui Dumnezeu, nu la răzbunare și violență. Dumnezeu este Adevărul, Dumnezeu este Dreptatea, Dumnezeu nu are nevoie să fie răzbunat, nici să i se facă dreptate. De altfel, verbul aslama de la islam (islamul, religia) înseamnă „a fi pătruns de pace, de pacea lui Dumnezeu“. Teroriștii de la Paris au fost tineri manipulați de oameni ale căror interese (financiare, de putere politică, militară, expansionistă etc.) nu au nimic sfânt, ci dimpotrivă, se folosesc fără scrupule de mesajul religios în scop egoist. Ei fac parte din acel curent fundamentalist, radical, care nu poate fi definit ca islam, ci ca islamism. Citând un teolog al secolului al XIX-lea, scriitorul C.S. Lewis spunea: "Cei care-și fac din religie zeul lor nu vor mai avea Dumnezeu pentru religia lor."

Deşi religia îşi păstrează în continuare caracterul de opţiune personală, foarte mulţi occidentali îşi trăiesc viaţa personală într-o formă secularizată, fără să mai ţină seama de anumite criterii sau valori religios-morale. Aşa cum subliniază cunoscutul teolog ortodox francez O. Clément, societatea secularizată de astăzi păstrează o tăcere absolută în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu; omul secularizat îşi duce, practic, viaţa ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. În schimb, musulmanii, ca şi hinduşii, se raportează cu totul altfel la propria religie şi valorile pe care aceasta le promovează. Pentru marea majoritate a musulmanilor de pretutindeni, islamul este un mod de a fi, un mod de viaţă şi comportament, prin care se legitimează ca musulmani, este cartea lor de identitate asumată cu toată fiinţa... Într-un volum colectiv publicat în limba germană, intitulat Islamul în Europa. Între politica mondială şi cotidian (2006), A. Hottinger susţine că musulmanii nu sunt neapărat „fanatici“, ci au fost şi sunt determinaţi să devină fanatici, sunt „fanatizaţi“, prin ceea ce el numeşte „ideologizarea religiei“ islamice. Îndrumătorii teroriştilor îşi fundamentează acţiunile pe un „islam“ pe care îl prezintă ca singura cale spre eliberarea politică a lumii islamice. Astfel, ei le promit musulmanilor putere, succes, prestigiu şi măreţie doar dacă urmează foarte exact principiile „islamului“. - Pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (interviu pentru Ziarul Lumina)

Părintele Constantin Sturzu: "Dumnezeu nu are cum să ceară celor ce-I urmează Lui nici comiterea de crime spre răzbunare, nici pedepsirea necredincioşilor, nici impunerea cu forţa a unor adevăruri de credinţă. Şi nici nu are nevoie să-I fie apărată onoarea cu arma în mână. Evanghelia este limpede în acest sens. În noaptea în care a fost vândut, Mântuitorul S-a retras cu ucenicii în grădina Ghetsimani, la rugăciune. Acolo a venit Iuda cu "oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme" (Ioan 18, 3). Când "au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins" (Matei 26, 50), vulcanicul Simon-Petru, apostolul, a scos sabia "şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus" (Ioan 18, 10). A dorit să-L apere pe Domnul, ca şi cum Domnul nu se putea apăra singur, nu ar fi putut chema "mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri" (Matei 26, 53). Mântuitorul a fost categoric cu Petru, certându-l: "Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri" (Matei 26, 53). Acest episod ne arată că Dumnezeu nu aprobă violenţa sub nici o formă, nici măcar atunci când cineva crede că îşi exprimă, astfel, râvna de a-I sluji Lui." – (sursa: doxologia.ro)

Andrei Pleșu observa: "În marginea dezastrului parizian, au apărut, inevitabil, irităriile curente la adresa religiei în genere... Dar ceea ce s-a întîmplat la Paris nu se datorează, cred, în primul rînd, unei tensiuni de ordin religios. În fundal, văd mai curînd mari stîngăcii politice, mari neglijenţe sociale, mari lacune juridice, mari şi subtile derapaje psihologice. Oricum, e limpede că se pronunţă asupra subiectului inşi care nu-i stăpînesc substanţa. N-au citit Biblia, n-au citit Coranul, n-au reflectat niciodată serios asupra unei agende spirituale autentice. Sunt doar înregimentaţi euforic în ideologii la modă, în jubilaţia contestării, în ”războiul” voios, fără riscuri, al ”provocării” ca mod de viaţă." (sursa)

Așadar, este neavenit și chiar periculos ca neinițiați în domeniul religiei și teologiei să se pronunțe sentențios. Este nevoie de discernământ și înțelepciune. Ne lămurește Părintele Dumitru Stăniloae: "Cuvintele Scripturii şi lucrurile lumii, inclusiv persoanele apropiaţilor noştri şi propriile noastre persoane, cu gândurile şi problemele lor, se află într-o legătură indisolubilă între ele şi cu Dumnezeu: toate sunt într-un anume fel adresate conştiinţei noastre şi date ei ca tot atâtea daruri şi chemări ale lui Dumnezeu, prin care împrejurările mereu schimbătoare ne solicită să ne arătăm modul nostru de vieţuire după voia lui Dumnezeu. Astfel, suntem chemaţi să ne maturizăm fiinţa noastră, să sporim duhovniceşte spre o înţelegere mereu mai deplină a bogăţiei gândirii divine şi a profunzimii iubirii lui Dumnezeu faţă de noi; şi astfel suntem chemaţi la o iubire mereu mai mare faţă de El şi la unirea cu El. Căci complexitatea circumstanţelor şi a problemelor pune în relief caracterul inepuizabil şi semnificaţia infinită a lucrurilor şi a persoanelor care se înrădăcinează în infinitatea lui Dumnezeu. Aprofundând din ce în ce mai mult sensul lucrurilor şi al persoanelor, putem să descoperim un sens mereu mai profund al Scripturii şi invers."

Libertatea de expresie

“Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)

“Iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica. Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.” (II Corinteni 3:16-17)

Dacă noi, oamenii, am ține poruncile lui Dumnezeu, legile Lui, atunci legile din sistemul juridic ar fi inutile. Libertățile nu ar mai trebui definite, discutate, protejate, ar fi simple realități ale unei vieți plăcute lui Dumnezeu. Sfântul Augustin spune iubește și fă ce vrei, știind că iubirea ca virtute supremă are voie și are dreptul de a îngrădi de fapt libertatea înțeleasă greșit, care duce la haos. Părintele Stăniloae detaliază: "Este mare lucru să nu gândeşti nimic rău cu privire la ceilalţi. Asta înseamnă să te gândeşti la celălalt şi să comunici cu el întotdeauna cu iubire şi înţelegere pentru defectele sale care nu-i definesc fiinţa, cu sentimentul de iertare, cu sentimentul de a comunica cu o taină. Faptul ca cineva a comis o greşeală faţă de mine sau faţă de un altul, nu trebuie să scadă în ochii mei valoarea şi sensul incomensurabil al misterului său, acest dar inepuizabil pentru mine, acest dar absolut superior faţă de lucruri, dat fiind că celălalt reprezintă în întâlnirea sa cu mine o rezervă infinită de mister. Sfântul Isaac Sirul spune: „Nu căuta sa faci deosebire intre cel vrednic şi cel nevrednic, ci toţi oamenii sa fie pentru tine deopotrivă în bunătatea ta. Căci în acest fel îi vei putea atrage spre bine pe cei nevrednici. Domnul Însuşi a stat la masă cu vameşii şi cu desfrânatele şi nu i-a deosebit pe cei nevrednici pentru ca în felul acesta să-i atragă pe toţi la frica de Dumnezeu și prin cele trupesti sa-i apropie de cele duhovnicesti“. Evagrie monahul menţionează îndeosebi datoria de a nu lăsa ca reprezentarea fratelui nostru, prezentă în conştiinţa noastră, să fie răpită de fiara urii: “deci, dacă gândul despre fratele nostru se învarte în noi cu ură, sa ştim că o fiară sălbătică l-a răpit“".

De aceea nicio corecție nu poate veni pe țeava puștii, indiferent cât de inacceptabil ar fi un gest din punct de vedere social, moral sau religios. Dacă se recurge la violență, să ne așteptăm ca ea să se întoarcă precum un bumerang la cel care a inițializat-o. Andrei Pleșu se întreabă retoric cu privire la infailibilitatea libertății de expresie: "Ce răspunderi îmi creează acest drept? Ce responsabilitate îmi revine, cînd mi se dă voie să mă comport liber? Dacă vrem să dezbatem cu folos acest subiect, trebuie să gîndim cuviincios, calm, fără emotivitatea colaterală a unei împrejurări fierbinţi. Or, toate reglementările lumii vorbesc despre inevitabile, necesare, igienice limite ale acestei preţioase libertăţi. E oare permis să putem spune orice despre oricine şi despre orice? Şi dacă avem dreptul să ne riscăm viaţa pentru opiniile noastre, avem dreptul să punem în pericol şi viaţa altora (care, eventual, sunt de altă opinie)? E băşcălia o valoare atît de înaltă, încît merită să învrăjbim lumea de dragul ei? Merită un banc bun consecinţa unei hecatombe? Care sunt graniţele tolerabile ale batjocurii?" (sursa)

Am tot încercat şi încerc să înţeleg care ar putea fi explicaţia reală a „plăcerii“ de a satiriza până la exces în timp din partea acelui grup pasionat de satiră valorile sacre absolute ale unei comunităţi atât de sensibile religios şi cultural, precum cea musulmană, mai ales în condiţiile în care aceasta a trăit în istoria sa zbuciumată şi trăieşte şi astăzi un anume complex de inferioritate. Oare acest tip de comportament vizavi de celălalt şi valorile împărtăşite de el nu înseamnă tot o formă de exclusivism de nuanţă radicalistă? Şi dacă aşa stau lucrurile, nu cumva se confirmă, în chip cu totul nefericit, o teză verificată deja istoric, şi anume că extremismul atrage extremism, că extremele se magnetizează reciproc?

Acest „fundamentalism“ secular, laicist, împins uneori până la extrem, se caracterizează printr-o interpretare unilaterală şi deterministă, exclusiv seculară atât a societăţii, cât şi a persoanei, precum şi prin încercarea de a omogeniza oamenii în funcţie de modelul „secular“, împotriva voinţei lor. Un atare „fundamentalism“ secular are tendinţa permanentă de a interpreta lucrurile în termeni univoci, în alb sau negru, considerând chiar şi astăzi că între religie (care ar reprezenta în continuare fanatismul, înapoierea şi obscurantismul), pe de o parte, şi societatea sau ideile moderne (reprezentând exclusiv libertatea, inovaţia şi progresul), pe de altă parte, ar exista o ruptură totală şi definitivă. - Pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti

Citind viața Sfântului Ioan Rusul vom vedea că deși ar fi avut toate motivele să îi urască pe musulmanii care ținându-l prizonier îl batjocoreau, umileau și exploatau doar pentru că era chiabur, adică fidel Ortodoxiei, alegând mai bine moartea decât convertirea la Islam, nu s-a răzbunat pe prigonitorii lui. Dimpotrivă, prin rugăciune fierbite a trimis în mod miraculos o farfurie cu pilaf din Procopie până la Mecca, spre bucuria stăpânului său, care mișcat de gestul Sfântului, a încetat a-l mai prigoni.

Indiferent de ce înseamnă libertatea umană, libertatea Divină nu poate însemna nehotărârea între alternative și alegerea uneia dintre ele. Bunătatea desăvârșită nu poate niciodată delibera asupra scopurilor de atins, iar înțelepciunea desăvârșită nu poate delibera asupra mijloacelor celor mai potrivite de a le atinge. Putem pesemne să ne închipuim o lume în care Dumnezeu ar fi corectat urmările acestei rele folosiri pe care făpturile Sale o dau, clipă de clipă, liberului arbitru: făcând ca grinda de lemn să devină ca un fir de iarbă când este folosită ca armă, iar aerul să refuze să mi se supună atunci când aș încerca să generez în el unde sonore ce poartă minciună sau insulte. O asemenea lume însă ar fi una în care faptele rele ar fi cu neputință și în care, libertatea ființei ar fi nulă... - C.S. Lewis, Despre minuni, Cele patru iubiri, Problema durerii, Ed. Humanitas.

Crima fundamentată religios

“Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.”  (Matei 10:28)

Între acuzatorii celor care au comis crimele din Paris se numără și apărători ai dreptului la avort, văzut ca libertate a femeii emancipate de a dispune după bunul plac de corpul ei. Între aceeași acuzatori se numără atei care în numele libertății de expresie ucid prin puterea cuvântului idealuri, tradiții și vise legate de credința în Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul spune: „Sileşte-te, când te întâlneşti cu aproapele tău, să-l cinsteşti mai presus de măsura lui. Sărută-i mâinile şi picioarele şi laudă-l chiar pentru virtuţile pe care nu le are“. “Iubește-i pe păcătoşi dar urăşte faptele lor şi nu-i dispreţui pentru greşelile lor“. “Căci prin acestea şi prin unele ca acestea îi atragi spre bine“.

"Ce este crima? Să omori un om, ar spune cineva. Este avortul o crimă? Nu, ar spune cineva. De ce? Fiindcă copilul înainte să se nască, legat fiind încă cu cordonul ombilical de mama sa, nu este om. După ce se naște este om și trebuie prețuit. Dar cu cordonul ombilical încă atașat de corpul său și al mamei sale nu este om și uciderea lui nu este crimă. Sau poate că este om și înainte dar, dacă de exemplu are o infirmitate, poate fi omorât și părinții săi nu sunt criminali, fiindcă nu puteau lăsa copilul acela să se nască și să trăiască așa, cu o infirmitate a trupului...  Dar există infirmități ale trupului și există infirmități ale minții și ale inimii. Ca orice infirmitate, poate fi înăscută sau poate fi dobândită. Un neadevăr este o infirmitate. Este prizionierat într-o lume a întunericului și a ignoranței. Acolo unde este întuneric este moarte. Un om întunecat este un om mort. Un om care răspândește neadevăruri și convinge alți oameni de acele neadevăruri este un criminal. Să ceri copiilor dintr-o religie să trăiască zi de zi într-o țară în care, în numele libertății de expresie, la fiecare colț de stradă le sunt batjocorite credințele și tradiția familiior în care s-au născut și cresc, este o crimă.

(...) Nu doar terorismul ucide. Și nici terorismul nu ucide întotdeauna. Este de ajuns să dai un telefon poliției în timpul unei coferințe despre libertatea presei și să spui că cineva a pus o bombă în clădirea conferinței. Nu vor lua oare conferențiarii o pauză de vreo două ore până este verificată amenințarea? Nu este asta o formă de teroare? Teroarea generează disensiuni, temeri, scepticism pentru cel de lângă tine. Suspiciunea că cel diferit este un pericol, o amenințare, îți invadează spațiul propriu cu simpla prezență, cu simpla existență undeva, acolo, în alt cartier, în alt oraș, în altă țară... De aceea, cred, crima nu începe cu apăsatul pe trăgaci. Poate începe și cu apăsatul pe “trăgaciul” pixului." (Sursa: avereabisericii.ro)

În stilul său ușor sarcastic, Andrei Pleșu concluzionează: "Din punctul meu de vedere, a ucide în numele lui Dumnezeu (şi – cinstit vorbind – nici creştinismul n-a fost scutit, în anumite momente ale istoriei sale, de fanatismul sîngeros al unor „militanţi” zeloşi) este un păcat „strigător la cer”. Aş îndrăzni să spun că e un păcat împotriva Duhului Sfînt, de vreme ce refuză libertatea Duhului „de a bate încotro vrea” şi presupune uzurparea Judecăţii divine prin suficienţa isterică a judecăţii omeneşti. Asasinii de la Paris nu au, aşadar, nicio justificare, nicio „motivaţie” acceptabilă, nicio „circumstanţă atenuantă”. Nu poţi decît să condamni fapta, să deplîngi soarta victimelor, să fii solidar cu suferinţa indusă la nivelul întregii planete de cîţiva bezmetici. "

Iar apropos de solidaritate, deși salutară mobilizarea a peste un milion de persoane în acel marș pe străzile Parisului, în prezența a peste 50 de oameni politici de rang înalt, ea rămâne în istorie ca un demers disproporționat. Când politica este ipocrită, și de cele mai multe ori este, unele vieți par mai valoroase decât altele. Aproape simultan cu atentatul de la Paris, o altă grupare teroristă ștergea de pe fața pământului o localitate din Nigeria, lăsând în urmă mai mult de 2000 de morți într-o singură zi. Nici liderii, nici presa nu au condamnat aceste crime cu aceeași vehemență...

Ortodoxia ne învață cum să fim solidari, să ne pese cu adevărat și să creăm puntea dintre noi, cel suferind și Dumnezeu prin puterea rugăciunii. "Dar rugăciunea pentru celălalt trebuie făcută în aşa fel ca să poți să simţi durerea lui ca pe propria ta durere. Prin aceasta te înfăţişezi lui Dumnezeu purtându-l pe celălalt în tine şi poţi să te apropii de Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi întâlnit decât în iubirea față de celălalt care merge pană la însuşirea durerii lui de către tine, căci dacă Dumnezeu este iubire, el nu poate fi trăit decât în starea ta de iubire faţă de celălalt. În aceasta se arată preoţia universală a laicilor, care îi face să se roage unii pentru alţii. Aceasta face uşor de înţeles rugăciunea preotului comunităţii pentru toţi credincioşii din parohia sa. Din puterea lui Hristos Care ne ia la Sine prin jertfa Sa continuată într-un mod tainic, preotul primeşte puterea de a face acelaşi lucru. Sfântul Isaac Sirul spune: “ Sprijină-i cu cuvântul pe cei slabi şi întristaţi cu inima şi te va sprijini şi pe tine dreapta Celui ce poartă toate“ . Căci numai în chemarea pe care ţi-o adresează celălalt prin durerea lui, adesea prin simpla lui prezenţă, Dumnezeu însuşi te întâlneşte într-un mod mai evi­dent, iar în răspunsul tău la această chemare cu deplina durere a inimii tale se manifestă sensibilitatea și puterea lui Dumnezeu ce se revarsă nu numai asupra celuilalt dar și asupra ta, în măsura în care te-ai unit cu el. “Fă-te părtaş cu cei întristaţi la inimă în durerea rugăciunii şi în strângerea inimii tale şi se va deschide înaintea cererilor tale izvor de milă“, continua Sfantul Isaac Sirul." (sursa și pentru citatele anterioare din Pr. Dumitru Stăniloae - “Rugaciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt“, Editura Deisis, Sibiu)

sursa foto: ziare.com




ACTUALITATEA religioasă
2015 - Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

În anul 2015, Biserica Ortodoxă Română aniversează o serie de evenimente importante din istoria ei, după cum urmează: 

           - 130 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (aprilie 1885);

              - 90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie (februarie 1925);

            - 60 de ani (octombrie 1955) de la proclamarea canonizării unor sfinţi români (ierarhi, călugări) mari păstori de suflete din provinciile româneşti: Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului; Sf. Ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei, precum şi Sf. Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Oprea etc.;  

            - 10 ani (septembrie şi decembrie 2005) de la proclamarea canonizării unor sfinţi români (ierarhi, călugări) mari păstori de suflete din provinciile româneşti: Sf. Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei (la 14 octombrie 2005); Sf. Cuvios Onufrie de la Vorona (la 9 septembrie 2005); Sf. Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani (la 3 decembrie 2005) etc.         

În acelaşi timp, în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sunt menţionaţi numeroşi alţi sfinţi români (ierarhi, preoţi şi călugări), care s-au remarcat printr-o frumoasă activitate pastorală, iar de-a lungul timpului în eparhiile Patriarhiei Române au slujit mari păstori de suflete din rândul ierarhilor, preoţilor şi călugărilor, a căror viaţă şi activitate constituie modele pentru credincioşii de astăzi. Printre marii păstori de suflete, un loc aparte îl ocupa Sfântul Ioan Gură de Aur care, prin viaţa şi activitatea sa, s-a dovedit a fi un apărător al dreptei credinţe, un învăţător al pocăinţei, un luminător al familiei creştine şi al vieţii monahale şi un promotor al filantropiei creştine.

Ca atare, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţele de lucru din 29 octombrie 2013 şi 29 septembrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2015 să fie declarat Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.   

Această temă va fi tratată în eparhiile şi în instituţiile de învăţământ teologic ale Bisericii Ortodoxe Române care vor organiza în anul 2015 dezbateri, colocvii, seminarii, simpozioane, conferinţe şi expoziţii de icoane, fresce, mozaicuri cu scopul prezentării istoriei, vieţii şi activităţii parohiei şi mănăstirii în trecut şi azi, precum şi a unor renumiţi preoţi de mir şi duhovnici din mănăstiri, care prin slujirea şi activitatea lor, au contribuit la susţinerea, consolidarea şi dinamizarea vieţii şi misiunii parohiei şi mănăstirii.

2015 - Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii va constitui subiectul conferinţelor pastoral-misionare semestriale, iar în luna octombrie 2015, la Patriarhia Română va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod în care va fi prezentată o sinteză a evenimentelor organizate în eparhii pe această temă.

În anul 2015, Patriarhia Română va organiza un congres internaţional dedicat Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, iar agenţiile de pelerinaj ale Patriarhiei Române vor organiza pelerinaje în ţară şi străinătate la mănăstiri şi în locurile unde au vieţuit mari duhovnici ai Ortodoxiei.

Manifestările organizate în 2015 – Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii vor fi mediatizate de către Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, mass-media bisericească eparhială şi presa laică. (Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la 1 ianuarie 2015, în Catedrala patriarhală, cu prilejul proclamării Anului omagial 2015, dedicat misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

Practica proclamării anilor omagiali dedicaţi unor sfinţi sau unor evenimente din viaţa Bisericii ne-a arătat că aceasta inspiră mai multă conlucrare în activitatea pastorală şi misionară a Bisericii, mai multă comuniune fraternă, mai multă recunoştinţă şi reînnoire spirituală. Având în vedere că anul acesta, 2015, se împlinesc 130 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (aprilie 1885) şi 90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie (februarie 1925), misiunea Bisericii noastre trebuie să țină cont de realitățile concrete ale contextului social şi cultural prezent. În acest sens, misiunea pastorală a Bisericii noastre trebuie intensificată atât la nivelul parohiilor, cât şi al mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române.

Potrivit Statutului pentru organizarea şi funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, prin parohie înțelegem comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici şi mireni, situată pe un anume teritoriu şi subordonată centrului eparhial din punct de vedere canonic, juridic, administrativ şi patrimonial, condusă de un preot paroh numit de Chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) eparhiei respective[1].

Din punct de vedere spiritual, parohia este comunitatea în care se mântuiesc cei ce, prin Botez, Mirungere şi Euharistie, au devenit creştini ortodocşi. În parohie, la fel ca în familie, învăţăm să ne rugăm împreună, să ne bucurăm împreună şi să avem compasiune faţă de cei care trec prin suferinţă sau prin tristeţea pierderii celor dragi. Parohia este marea familie spirituală a familiilor conjugale.

Prin cultul pomenirii morţilor, în parohie se cultivă legătura între generaţii. Credincioşii din parohii cultivă o înţelegere profundă a sensului sfânt al vieţii şi al morții, prin trăirea Liturghiei euharistice şi a vieţii duhovnicești. Parohiile ortodoxe româneşti au învăţat o mulțime de tineri să iubească valorile spirituale, morale şi culturale ale Ortodoxiei şi ale culturii românești.

Astăzi, din nefericire, majoritatea populaţiei sărace din parohiile rurale este creştin ortodoxă, iar preoţii noştri de la sate se confruntă cu multe probleme de ordin social şi pastoral. Criza economică, şomajul, dezvoltarea rurală insuficientă şi emigraţia spre ţări mai dezvoltate au cauzat o criză majoră a satului românesc şi mari dificultăţi în misiunea pastorală a preoţilor din parohii. În rândul preoţilor noştri există multă bunăvoință de a ajuta pe cei săraci, dar puţine mijloace de a realiza cele ce sunt urgent necesare. În multe localităţi rurale s-au închis şcolile din lipsă de copii şi dispensarele medicale din lipsă de medici, încât doar preotul, ca intelectual, a rămas să promoveze cultura şi să ajute spiritual comunitatea rurală.

La nivelul Patriarhiei Române, în parohiile sărace, avem multe biserici în construcţie, mai ales acolo unde n-au existat niciodată biserici, iar altele necesită restaurare sau reparaţie. De asemenea, avem nevoie de case parohiale, pentru ca preoții să locuiască în mijlocul comunităţii, dar şi de centre sociale sau cantine parohiale, pentru ca oamenii săraci să fie şi mai mult ajutaţi. Sărăcia actuală din parohiile rurale ne cheamă să organizăm mai multă solidaritate între parohiile urbane şi cele rurale şi mai multă cooperare cu autoritățile locale şi cu posibili donatori.

Se constată tot mai mult că în parohia în care nu este biserică, nu este preot, nu este casă parohială, sau preotul nu locuieşte în mijlocul comunităţii, ci la oraş şi face naveta la sat, există mai multe cazuri de alcoolism, mai multă singurătate şi mai puţină solidaritate între oameni, mai puţină comuniune şi mai puţină bucurie. În schimb, acolo unde biserica parohială este deschisă în fiecare duminică şi zi de sărbătoare, unde preotul aduce speranţă, organizând programe de întrajutorare frăţească și mobilizând oamenii credincioşi să-i ajute pe cei mai săraci, situația spirituală și socială a parohiei este diferită. Aşadar, actul religios din parohie nu are numai o consecință cultică sau spirituală, ci el influenţează şi viaţa socială, aduce un spor de calitate vieţii într-o anumită comunitate. Acolo unde există cooperare strânsă între preot, primar, învățător şi medic, între toţi factorii de răspundere, se creează speranţă mai multă şi comuniune spirituală mai intensă.

De asemenea, misiunea monahismului în viaţa Bisericii azi, ne cheamă la o reflecţie spirituală şi pastorală privind importanţa şi responsabilitatea mănăstirilor în contextul actual al societăţii contemporane, profund marcată de fenomenul secularismului - consumist, de intensificarea individualismului – indiferentist, având o viziune autosuficientă şi materialistă asupra lumii şi vieţii, fără referinţă la valorile spirituale creştine sau religioase în general. Întrucât toate aceste frământări influenţează şi viaţa monahală, prima lucrare misionară a monahismului este rugăciunea. În pofida tuturor dificultăţilor din trecut şi de astăzi, mănăstirile, prin experienţa lor duhovnicească acumulată, consemnată mai ales în paginile Patericului şi ale Filocaliei şi păstrată vie în comunităţile edificate pe ascultare, asumarea sărăciei personale şi a curăţiei trupeşti şi sufleteşti, sunt repere luminoase şi izvor de putere spirituală pentru misiunea Bisericii în societate.

A doua mare lucrare misionară a monahismului este munca unită cu rugăciunea şi cu ospitalitatea. În acest sens, monahismul ortodox românesc este în acelaşi timp liturgic, filocalic (ascetic)şi filantropic (ospitalier), fidel tradiţiei apostolice şi patristice şi atent la nevoile actuale ale Bisericii şi la provocările societăţii contemporane.

Mănăstirile trebuie să ajute permanent pe cei ce vin să se roage împreună cu vieţuitorii acestora. Primirea cu bucurie a pelerinilor sau ospitalitatea a fost şi este o lucrare misionară a mănăstirilor care oferă pelerinilor atât hrană duhovnicească pentru suflet, cât şi o masă caldă, după Sfânta Liturghie. Din nefericire, unele mănăstiri sărace de azi nu mai reuşesc să împlinească această tradiţie a ospitalităţii aşa cum ar dori să o facă.

Promovarea legăturii dintre cult şi cultură este o altă lucrare misionară a monahismului, mai ale azi când se afirmă în societate o atitudine anticreştină şi antireligioasă sub pretextul umanismului secular. Mănăstirile au fost în ţara noastră primele comunităţi creştine care au înfiinţat biblioteci şi şcoli de teologie şi de cultură, unde se copiau manuscrise, se tipăreau cărţi, monahii fiind mari apărători ai dreptei credinţe şi promotori ai culturii creştine.

Monahul părăseşte lumea, dar poartă în rugăciune neîncetat pe cei care vieţuiesc în lume, iar drumul său se întrepătrunde adesea cu cel al mireanului, fiind împreună călători sau pelerini pe drumul mântuirii, al credinţei şi al dragostei față de Dumnezeu şi de semeni.

Demersul Bisericii Ortodoxe Române de intensificare a vieţii spirituale şi a activităţii misionare a parohiilor şi mănăstirilor trebuie însoţit de comportamentul personal al păstorului de suflete, care este dator să fie „pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia” (1 Timotei 4, 12). De aceea, preoţii, călugării şi duhovnicii trebuie să cultive o maturitate spirituală deosebită, pentru a reuşi să ajute spiritual pe cei răniţi de păcat şi să sădească în sufletele tuturor dragostea faţă de Hristos şi de Biserica Sa.

În tradiţia apostolică şi patristică a Bisericii întâlnim multe chipuri luminoase de păstori duhovniceşti care şi-au dăruit întreaga viaţă misiunii Bisericii. Unul dintre aceștia este Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (347-†407), Arhiepiscopul Constantinopolului, cel mai mare predicator al Bisericii Ortodoxe. El a apărat şi promovat sfinţenia şi demnitatea familiei, lumina şi virtuţile vieţii monahale şi lucrarea filantropică a Bisericii în societate. A fost nu doar un mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, ci şi un luptător pentru demnitatea fiinţei umane, pentru dreptate şi sfinţenie. Dascăl al pocăinţei, al rugăciunii şi al milosteniei, Sfântul Ioan Gură de Aur a arătat că Evanghelia lui Hristos este lumina vieţii creştine pe pământ, ca pregătire pentru viaţa cerească, veşnică.

Totodată, poporul nostru a fost binecuvântat de Dumnezeu cu mulţi păstori de suflete (ierarhi, preoţi şi monahi), care au mărturisit credinţa în vremuri grele, au construit biserici şi mănăstiri, au născut şi crescut duhovniceşte generaţii de credincioşi în iubirea lui Hristos şi în iubirea de Biserică şi Neam.

Astăzi, prin aceşti mari păstori de suflete, poporul nostru are mai mulţi mijlocitori sau rugători pentru el în faţa Preasfintei Treimi, ca el să-şi păstreze credinţa ortodoxă, să transmită tinerilor această credinţă, singura prin care primim mântuirea, şi să-şi înalţe demnitatea sa ca neam purtător de Cruce şi Înviere în istorie, pentru a se bucura de slava Împărăţiei cerurilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


[1] Statutul pentru organizarea şi funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat de Sfântul Sinod, prin Hotărârea nr. 4678 /28 noiembrie 2007, recunoscut de către Guvernul României prin H.G. nr. 53/16 ianuarie 2008 şi publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 50, 22 ianuarie 2008, p. 13.

 

Sursa

 



Patriarhia Română are un nou superior al Așezămintelor românești în Țara Sfântă - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Noul superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă, părintele Arhim. Teofil Anăstăsoaie a fost instalat, duminică 11 ianuarie 2014, în Biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române din Ierusalim. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

„Am săvârşit instalarea noului superior, rugăciunile îndătinate şi cu citirea deciziei patriarhale emisă de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Astfel, din încredinţarea Preafericirii Sale Părintele Teofil are la Ierusalim începând cu ziua de astăzi responsabilităţi de coordonare, supraveghere, îndrumare şi cooperare cu personalul din subordine din cadrul reprezentanţei Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi la Aşezămintele româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon. În istoria aşezămintelor româneşti la Locurile Sfinte, istorie care a început odată cu zidirea bisericii româneşti de la Ierusalim şi a celei de la Iordan în anul 1935, superiorul acestor aşezăminte s-a îngrijit de pelerinii care au ajuns în Ţara Sfântă, a avut permanent din încredinţarea Patriarhului României legături cu Patriarhia Apostolică a Ierusalimului şi a fost permanent prezent la toate evenimentele importante desfăşurate atât în Biserica Sfântului Mormânt sau în Biserica Învierii, cât şi în celelalte locuri importante de închinare ale Patriarhiei Ierusalimului”, a declarat pentru TRINITAS TV PS Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Instalare a avut loc la două zile după ce noul superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie a primit binecuvântarea Patriarhului Ierusalimului pe al cărui teritoriu canonic îşi desfăşoară activitatea. Patriarhul Ierusalimului i-a urat noului superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă urări de succes în această misiune care i-a fost încredinţată de către Patriarhul României. Atmosfera de astăzi de la reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim a fost una aflată sub semnul rugăciunii, a Liturghiei, a binecuvântării primite din partea Patriarhului României, dar şi a Patriarhului Ierusalimului”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.

În vârstă de 36 de ani, Arhimandritul Teofil Anăsătsoaie este monah cu metanie la Mănăstirea ”Radu Vodă” din Bucureşti. A fost slujitor la Catedrala patriarhală, exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, stareţ al Schitului bucureştean Darvari şi, în ultima perioadă, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale. (Sursa: basilica.ro)

http://basilica.ro/nou-reprezentant-al-patriarhiei-romane-la-ierusalim-103389.html#sthash.UW8BhvFR.dpuf

Noul reprezentant al Patriarhiei Române în Ţara Sfântă prezentat Patriarhului Ierusalimului

Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului a primit, în ziua de 9 ianuarie 2015, la sediul Patriarhiei Ierusalimului, vizita unei delegaţii a Patriarhiei Române, delegaţie condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop – vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Vizita a fost prilejuită de prezentarea noului reprezentat al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului şi superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop –vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a transmis Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului salutări frățești și alese doriri din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României şi l-a prezentat pe părintele arhimandrit Teofil Anăsătsoaie care va îndeplini de acum ascultarea de reprezentat al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului şi superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă.

La această întrevedere au participat și Înaltpreasfințitul Părinte Isihie, Mitropolit de Kapitoliada și Înaltpreasfințitul Aristarhos, Arhiepiscop de Constantini și Secretar al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului.

„Patriarhul Ierusalimului, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea a amintit cu bucurie de vizita pe care a efectuat-o în luna octombrie a anului 2014 în Patriarhia Română adresând din nou mulţumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”, după cum a transmis pentru Agenţia de Ştiri BASILICA a Patriarhiei Române, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop –vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Arhimandritul Teofil Anăsătsoaie a primit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României decizia de numire în ascultarea de reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului şi superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă, fiind recunoscut de către Patriarhul Ierusalimului care l-a binecuvântat şi i-a urat succes în noua misiune.



Când politica e ipocrită, unele vieți par mai importante decât altele

În timp ce la Paris, 50 de șefi de stat și lideri globali au participat alături de peste un milion de cetățeni la un marș exprimându-și revolta, dar și solidaritatea cu poporul francez după uciderea celor 17 francezi de către trei teroriști fundamentaliști islamici, masacrul comis în Nigeria de gruparea teroristă Boko Haram (afiliată Al Quaida), a trecut aproape neobservat. Lumea tace și când este vorba de prigonirea de către gruparea Statul Islamic a creștinilor din Orient. Acolo unde această grupare teroristă (ISIS) deține controlul asupra unor teritorii, simpla pronunțare a cuvântului Crăciun echivalează cu condamnarea la moarte. Un martor ocular, activist al drepturilor omului scria că în perioada Crăciunului, în Irak, “sute de biserici nu au mai fost decorate de Crăciun, iar ploaia cade peste ruinele părăsite ale unor biserici vechi de secole și peste altarele pângărite”. Totodată, în Liban zilele Crăciunului au fost lipsite de bucurie pentru cei 250.000 de creștini din valea Ninivei, iar persecutiile și crimele împotriva creștinilor se intensifică alarmant în întreaga lume.

Nu este politica ipocrită atunci când face ca întreg mapamondul să se identifice cu Charlie Hebdo, ziarul ale cărui caricaturi au generat isteria de la Paris, dar nu și cu miile de victime nigeriene, siriene sau irakiene, cu femei, copii și bătrâni nevinovați? Datele spun că numai anul trecut teroriștii Boko Haram au ucis peste 10.000 de oameni și au răpit 276 eleve de la o școală, dintre care 219 sunt și astăzi dispărute. Patru copilași creștini au fost siliți de teroriști ISIS să se convertească la Islam sau să aleagă moartea prin decapitare. Episodul tragic al muceniciei micuților creștini a fost mărturisit cu lacrimi în ochi de Pr. Andrew White: Copiii, cu toții sub 15 ani, au spus: „Nu, noi îl iubim pe Yesua (numele irakian al lui Iisus), dintotdeauna L-am iubit pe Yesua, întotdeauna L-am urmat pe Yesua, iar Yesua a fost întotdeauna cu noi.”  Teroriștilor nu le-a venit să-și creadă urechilor și au repetat cererea. Micuții s-au ținut tari și nu au cedat. Atunci le-au tăiat copiilor capetele.

Arhiepiscopul Ținutului de Jos și președinte al Conferinței Catolice a Episcopilor Nigerieni a avertizat, pentru programul BBC Newsday, că Occidentul ignoră amenințarea grupului islamist militant Boko Haram. Arhiepiscopul Ignatius Kaigama a declarat că lumea ar trebui să demonstreze mai multă hotărâre în oprirea agresiunilor grupului din Nigeria. Conform unui raport recent al Radio Vatican, el a declarat că cea care ar trebui să manifeste la fel cum a manifestat în urma atacurilor din Franța este comunitatea internațională. Sunt mii de victime ucise de gruparea islamistă, și sute de mii de persoane ar putea fi refugiate. Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a spus ca a fost îngrozit de rapoartele legate de crimele din Baga și a condamnat ceea ce el a numit "actele depravate ale teroriștilor Boko Haram".

Iată cum descrie agenția Foxnews cel mai recent măcel din Nigeria: sute de trupuri încă zac între tufișurile din Baga, Nigeria – cele mai multe fiind femei, copii, bătrâni care nu au fost îndeajuns de rapizi pentru a fugi de luptătorii Boko Haram care au răvășit orașul cu explozivi și arme de asalt recent, provocând cel mai sângeros masacru al extremiștilor de până acum. Amnesty International a numit atacurile Boko Haram din Baga – aproape de graniță dintre Nigeria si Chad – ca fiind posibil “cel mai grav masacru” din istoria grupului. Amnesty arată că orașul a fost distrus și aproximativ două mii de oameni uciși. Este aproape imposibil să se obținăa o cifră exactă a victimelor, autoritățile continuând să descopere tot mai multe cadavre și răniți. “Nimeni nu poate ajunge la cadavre și chiar și la cei grav răniți care poate au și murit până acum”, a spus un activist al drepturilor omului despre situația din Baga. Personalul pentru situații de urgență a arătat că au mari dificultăți în a gestiona copiii separați de părinții lor în urma haosului provocat de atacurile Boko Haram.

Reacția disproporționată a presei, a politicienilor și a societății civile la cele două tipuri de atacuri teroriste este condamnabilă arătând faptul trist că unele vieți sunt considerate mai prețioase decât altele. Totodată arată și că în timp ce libertatea presei este tabu, libertatea de religie este relativizată, fiind amenințată nu doar de extremism și fundamentalism, ci chiar de însăși societatea civilizată și secularizată.



Părintele Paisie Aghioritul a fost trecut în rândul sfinților. Care sunt principalele sale învățături

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, sub președinția Patriarhului Bartolomeu, s-a întrunit în ședință ordinară marți, 13 ianuarie 2015, și a aprobat, în unanimitate, referatul Comisiei Canonice, înscriind în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe pe monahul Paisie Aghioritul. Cuviosul Paisie s-a mutat la Domnul pe 12 iulie 1994, fiind făcător de minuni încă din timpul vieții, iubit și căutat de mulțime de credincioși. Părintele Paisie s-a smerit într-atât încât nu s-a considerat vrednic de a primi Taina Preoției, dar harul lui Dumnezeu l-a însoțit mereu făcându-l un sfătuitor și un ascultător iscusit. Anul acesta, la 12-13 iulie, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la trecerea Părintelui Paisie la cele veșnice,  peste 50.000 de oameni au venit să aduca un omagiu marelui ascet al timpului nostru, și să se roage la mormântul acestuia de la Souroti, aproape de Tesalonik – Grecia. „Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui!” (Psalmul 67, 36)

Trecerea Părintelui Paisie în rândul sfinților era așteptată după ce la canonizarea Părintelui Porfirie Kavsokalivitul (27 noiembrie 2013), Patriarhia Ecumenică a anunțat că urmează a fi canonizați și Părintele Paisie Aghioritul, Părintele Amfilohie (Makris) din Patmos, Arhimandritul Sofronie (Saharov) de la Essex şi Stareţul Efrem Katunakiotul.

Cu ocazia canonizării a fost prezentată credincioșilor și icoana care îl înfățișează pe Sfântul Părinte Paisie în picioare, purtând rasa călugărească, rezemându-se în bastonul care i-a sprijinit bătrânețile, așa cum obișnuia să îi primească pe credincioși. Icoana transmite calitățile Părintelui Paisie, umilința și frângerea inimii, bucuria și tresăltarea, uimirea în fața tainei și celelalte trăiri care îi însoțeau viața și cântarea. Prilejul trecerii Sfântului Paisie în calendarul ortodox este totodată o minunată ocazie de a ne reaminti câteva dintre învățăturile sale, dintre care cele mai multe au fost reunite în seria celor șase volume de Cuvinte Duhovnicești, și anume: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan; Trezire duhovnicească; Nevoința duhovnicească; Viața de familie; Patimi și virtuți; Despre rugăciune.

Despre puterea întăritoare a Sfintei Cruci

            - Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc în­totdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.

            - Să-ţi faci cruce, copilul meu cel bun, şi să faci ceea ce ţi se spune! Dacă spui: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri”, oare dintre atâţia Sfinţi, unul dintre ei nu te va ajuta? Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu! Nu te limita la logica ta omenească şi strâmtă, ca să nu te chinuieşti şi să împiedici astfel ajutorul dumneze­iesc! Atunci când te vei încredinţa pe tine şi lucrarea ta lui Dumnezeu, după ce cu prudenţă vei acţiona ome­neşte, El te va ajuta mult, dar va ajuta şi pe alţii. Încre­derea în Dumnezeu este mare lucru. Odată, trebuia să-mi ia sânge. Erau patru doctoriţe. Vine prima, se chinuieşte, dar nu-mi poate afla vena. Vine a doua, la fel. Vine a treia, care era specializată în aceasta, dar nimic. În clipa aceea trecea pe acolo a patra doctoriţă. A văzut cum mă chinuiau şi a venit să încerce şi ea. Mai întâi şi-a făcut cruce şi imediat a aflat vena, pentru că a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Celelalte, într-un anumit fel, aveau încredere numai în ele însele. ( Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 297-298)

”Blestemul” Părintelui Paisie și puterea binecuvântării

            - Să vă dau și eu acum un ”blestem”. Dumnezeu să vă umple inima de bunătatea și de multa Sa dragoste până ce o să ”înnebuniți”, ca să vă plece mintea de pe pământ și să vă aflați încă de pe acum lângă El, în Cer. Să înnebuniți cu nebunia cea dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu! Să vă aprindă Dumnezeu inimile voastre cu dragostea Sa! Să nu mă mai siliți altă dată să vă mai dau și un al doilea, pentru că ”blestemul” meu (cel bun) prinde, fiindcă iese din inima mea. Când te doare sufletul pentru un om care are smerenie și cu toată inima sa îți cere să te rogi, de pildă, pentru o patimă ce îl chinuie și-i spui: ”Nu te teme, te vei face mai bun”, îi dai o astfel de binecuvântare dumnezeiască. Ea are multă dragoste și durere, de aceea prinde. Lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu și de aceea El împlinește binecuvântarea. Adică singura durere ce o simte cineva pentru altul este o binecuvântare. (Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul “Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, 2003, p.101-110)

Despre rugăciunea de seară și de dimineață pentru mireni

            - “Chiar și atunci când ești foarte obosită, să nu te întinzi pe pat fără să faci rugăciune. Să spui un „Sfinte Dumnezeule” și Psalmul 50, apoi câteva rugăciuni către Măicuța Domnului, care mereu e lângă noi. Să săruți icoana lui Hristos și a Maicii Domnului, să faci semnul crucii pe perna ta și apoi să te culci. Să pui ceasul să sune cu o oră înainte de a pleca la muncă, ca să te scoli și să-ți faci canonul. Este trebuință de silire, dar s-o simți ca o necesitate, să te silești cu toată inima ta. “

Despre amânarea căsătoriei

            - "Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte. Atunci când este tânăr, alege el; apoi, însă, îl aleg alţii pe el. De aceea spun că în problema aceasta este trebuinţă uneori şi de puțină nebunie. Este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esenţiale, pentru că altfel niciodată nu-i vor veni toate aşa cum le aşteaptă el."

Dragostea soților se hrănește din darul lui Dumnezeu prin taina nunții

            -"După cum ciorchinele, dacă îl tai din viţă, se strică, putrezeşte şi nu se mai coace, tot astfel şi dragostea, dacă o desparţi de taina nunţii, prin care se hrăneşte din darul lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu se va strica, se va denatura într-un fel sau altul."

În clipa când fratele tău este mânios, tu să taci și să te rogi

            -"Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea înţelege cu el. Uită-te şi la pescari! Ei nu merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci fac răbdare până ce va îndrepta vremea."

Cel ce se smerește primește iluminare dumnezeiască

            - "Mulţi dintre studenţi, deşi au învăţat bine lecţiile, nu se duc să-şi dea examenele, pentru că se tem că nu vor scrie bine. Şi cu toate că ei ar putea face faţă cu uşurinţă examenelor, îşi creează ei înşişi, din pricina fricii, o stare de panică. Dar dacă ei ar spune cu smerenie: „Rugaţi-vă pentru mine ca să merg bine la examene, pentru că singur nu cred că o să reuşesc. Dar cu rugăciunile voastre voi încerca”, atunci, prin faptul că se smeresc, vor primi şi harul Iui Dumnezeu şi iluminarea dumnezeiască. Pe lângă aceasta, înainte de a începe examenele, să se roage Sfântului lor ocrotitor, iar acela îi va ajuta potrivit cu credinţa şi evlavia pe care o au."

Omul trebuie iubit indiferent dacă este bun sau rău

            - "Omul merită să fie iubit numai pentru că este chipul lui Dumnezeu. Nu are importanță nici dacă este bun sau rău, virtuos sau păcătos. Omul merită să fie iubit pentru ceea ce este. Hristos a iubit și S-a jertfit pentru oameni păcătoși, destrăbălați: N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă. (Marcu 2, 17). În acest fel trebuie să-i iubim pe toți, fără deosebire."

Dumnezeu găsește modalitatea pentru a-ți vorbi

            - "Dacă o întâmplare este de la Dumnezeu și tu o treci cu vederea din precauție duhovnicească, atunci Bunul Dumnezeu va găsi o modaliate mai evidentă pentru a-ți vorbi."

Primește nedreptatea ca pe o mare binecuvântare

            - "Primeşte nedreptatea ca pe o mare binecuvântare, pentru că din aceasta îţi învistiereşti binecuvântare cerească. Însă nu urmări anume să te nedreptăţească, pentru că asta ascunde o răutate politicoasă."

Importanța educației din timpul copilăriei

           - "Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma."

Biserica Ortodoxă nu are nicio lipsă

            -"Biserica noastră Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singura lipsă care se prezintă este din partea noastră, atunci când nu reprezentăm corect Biserica, de la cel mai mare în ierarhie până la cel mai simplu credincios. Se poate să fie puţini cei aleşi, dar acesta nu este un lucru neliniştitor. Biserica este Biserica lui Hristos şi El o cârmuieşte. Nu este Biserică ce se zideşte cu pietre, nisip şi var de către credincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos." (sursa: citateortodoxe.ro)

Sfaturi pentru viaţa de familie

             •    Mângâierile părinteşti date copiilor le aduc acestora încredere în sine şi îi ajută să înfrunte greutăţile vieţii.
            •    Când întoarceţi un ceas, nu întindeţi arcul prea tare, ca să nu se rupă. Tot astfel să faceţi şi cu copiii, de îndată ce veţi vedea că se zoresc, să slăbiţi frâul.
            •    Soţii trebuie să aibă acelaşi duhovnic.
         •    Dacă membrii unei familii nu vor întoarce “butonul” la aceeaşi “frecvenţă”, adică cea a Bisericii, nu se vor putea înţelege.
            •    Dacă aţi şti câtă vătămare aduce televizorul!
            •    Infrânarea şi curăţia tinerilor de astăzi vor fi socotite ca o mucenicie a conştiinţei.
            •    Căutaţi să se facă voia lui Dumnezeu şi toate vor merge bine.
            •    Greşelile părinţilor le plătesc copiii.
            •    Este bine ca părinţii să arate copilului lor că se mâhnesc pentru neorânduielile pe care le face şi să se roage pentru el, iar nu să-l zorească.
            •    Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire.
            •    Dacă părinţii, în perioada în care copilul este încă în pântecele mamei sale, se roagă, trăiesc duhovniceşte, copilul se va naşte sfinţit.
            •    Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor încă de când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi uşor se pot tăia.
            •    Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei.
            •    Soţii trebuie să cultive virtutea dragostei cât mai mult, ca să rămînă uniţi amândoi pentru totdeauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, “Preadulcele nostru Iisus”.
            •    Dumnezeu iubeşte şi poartă grijă multă de perechile care au mulţi copii.
            •    Dacă o femeie va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu boli şi accidente.

Sfaturi despre rugăciune

„Rugaţi-vă neîncetat”(1 Tes.5,17) 

            •    Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva” (Marcu.11,25).
            •    Trebuie să ne rugăm cu credinţă pentru orice cerere şi să avem răbdare, iar Dumnezeu va grăi. Căci atunci când omul se roagă cu credinţă, într-un fel Îl obligă pe Dumnezeu să-i împlinească cererea pentru această credinţă a lui.
            •    De aceea, atunci când cerem ceva de la Dumnezeu, să nu ne îndoim şi vom fi auziţi. „Să aveţi credinţă fără să vă îndoiţi”, a spus Domnul. Dumnezeu ştie când trebuie să ne dea ceea ce cerem, ca să nu ne vătămăm duhovniceşte.
            •    Uneori cerem ceva de la Dumnezeu, dar nu avem răbdare şi ne neliniştim. Dacă nu am avea un Dumnezeu atotputernic, atunci ar trebui să ne neliniştim. Dar fiindcă avem un Dumnezeu atotputernic, Care are foarte multă dragoste, atât de multă încât ne hrăneşte şi cu Sângele Său, nu suntem îndreptăţiţi să ne neliniştim.
            •    Cheia reuşitei (în rugăciune) este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat.
            •    Adevărata rugăciune începe de la durere, ea nu este plăcere sau „nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Îl doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru celălalt.
            •    Stiţi ce înseamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la durerea generală a lumii sau a unui om în particular.
            •    Această participare, această durere, Dumnezeu o răsplăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că omul nu cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.

Sfaturi despre încrederea în Dumnezeu

            •    Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se conformeze ei.
            •    Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet.
            •    Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Sale, se va chinui.
            •    Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui.
            •    De obicei oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi după ce sunt dezamăgiţi de oamei, abia atunci scapă la Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată.
            •    Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede limpede cum mâna lui Dumnezeu îl mântuieşte.
            •    Aşa cum spune Apostolul Pavel, credinţa este să credem în cele nevăzute, nu doar simplu în cele ce se văd. Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, Îl obligăm să ne ajute.
            •    Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credinţa, prin care omul se poate ruga tainic şi poate primi şi roadele nădejdii.
            •    Aceasta este o rugăciune neîncetată şi aduce ajutoare dumnezeieşti în ceasul în care trebuie.

(sursa: marturieathonita.ro)

Apoftegme ale Părintelui Paisie Aghioritul

Când la rugăciune nu simțim mângâiere, atunci se întâmplă ceva. Va trebui să ne pocăim și să ne îndreptăm. Nu este așa cum spun unii că acest lucru se întâmplă din pizma diavolului, ci e ca și cum ne-ar spune Dumnezeu: „Nu te înțeleg în felul în care vorbești”. Rugăciunea, ca și dumnezeiasca Liturghie este hrană tainică. De aceea are nevoie de pregătire de mai înainte, de conștiință curată.

Dumnezeu vrea să Îl rugăm să intervină să ne ajute, pentru că El respectă libertatea noastră. Omul sporit duhovnicește înțelege dispozițiile celorlalți, dacă de pildă vor să profite de el, să-l fure etc. Pune însă gândul cel bun, cum că celălalt are nevoie și cel sporit nu se apără. Sfântul are o dispoziție care înțelege dispozițiile celorlalți.

Când semănăm un pumn de grâu, vom lua, să zicem, zece kilograme, la fel și când semănăm spini, vom culege spini. Cel care face fapte bune, acestea vor naște și alte fapte bune și cine face păcate acestea vor da naștere la alte păcate, mai multe.

Nu trebuie să urmărim plăcerea la rugăciune, fie ea și duhovnicească. Fiindcă atunci este ca și cum l-am iubi pe tatăl nostru, fiindcă ne dă caramele și ciocolată. Mai înaltă este pacea.

Diavolul, fiindcă este întunecat, poate înțelege numai gândurile noastre întunecate pe care el ni le strecoară în minte. Dar gândurile luminoase nu poate să le înțeleagă și nici să urmeze gândului nostru.

Cel care participă la durerea cuiva și îi spune ceva ca să-l mângâie, lucrul acesta este ca o rugăciune și de multe ori se și împlinește.

Smerenie are acela care orice bine ar face îl uită imediat și cel mai mic bine care i se face îl consideră foarte mare și simte recunoștință pentru el.

Postul și în general orice nevoință, trebuie să înceapă de la o jertfă pe care o face omul pentru dragostea lui Hristos. Diavolul se arde din pricina dragostei noastre pentru Hristos. Cu o nevoință seacă nu merge.

Când vom închide ochii cei trupești și ni se vor deschide ochii sufletului, vom vedea lucruri care ne vor surprinde. În cealaltă viață vom avea multe surprize.

Este o vreme când trebuie să-I oferi lui Dumnezeu osteneala ta. Există însă și o altă vreme în care va trebui să înțelegi lucrarea ta duhovnicească, ce citești, ce faci...

Ascultarea de duhovnicul al tău este, ca să zicem așa, ca o plantă medicinală de care ai nevoie, să spunem, atunci când ești răcit. Îl întrebi pe duhovnicul tău, el ți-o arată și tu o iei de-a gata. S-a încheiat subiectul. În timp ce când ești singur, încerci singur toate plantele, până vei găsi pe cea potrivită. Și poate până s-o găsești vei pătimi o pagubă mai mare decât folosul pe care ți-l oferă.

Oamenii cei săraci care sunt lipsiți și nu au ce să mănânce, dacă nu vor cârti, vor avea aceeași plată cu nevoitorii care se nevoiesc în Athos sau în chiliile lor. Fiindcă aceștia fac nevoință cu voia lor și acest lucru le ușurează mult osteneala. Eu, să spunem, orice aș face, o fac cu voia mea și acest lucru mă face să nu simt bine greutatea. În timp ce acești nenorociți flămânzesc, fără să vrea acest lucru și de aceea rabdă cu mare dificultate sau le vine foarte greu. De aceea Dumnezeu se poate să le dea chiar o plată mai mare decât asceților. (sursa: doxologia.ro)

***

Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos. Stareţul Paisie s-a născut în Farasa Capadociei - Asia Mică, la 25 iulie 1924. A intrat în obştea Mănăstirii Esfigmenu din Sfântul Munte Athos în 1953, iar în anul următor a fost făcut rasofor, primind numele Averchie. În 1956, a plecat la Mănăstirea Filotheu, urmând ca la 3 martie 1957 să fie făcut stavrofor, primind schima mică şi luând numele Paisie. În 1958 se mută la Mănăstirea Naşterii Maicii Domnului, la Stomio - Koniţa, unde a rămas până în 1962, când a plecat în peninsula Sinai şi a locuit la Chilia Sfinţilor Galaction şi Epistimia. În 1964, a revenit la Sfântul Munte şi s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfinţilor Arhangheli. A  primit schima mare la 11 ianuarie 1966. De numele său este legată şi istoria Mănăstirii Sfântului Ioan Evanghelistul şi Teologul din Suroti, căreia i-a pus temeliile de zid şi cele duhovniceşti. Pe la sfârşitul lui 1967, s-a dus la Katunakia (Muntele Athos) şi s-a stabilit la Chilia Sfântului Ipatie a Mănăstirii Marea Lavră. În 1968, a mers la Mănăstirea Stavronikita, unde a ajutat la trecerea acesteia de la viaţa idioritmică la cea chinovială, precum şi la punerea bazelor duhovniceşti ale noii obşti. La 1 martie 1969 s-a mutat la Chilia „Sfânta Cruce“, unde a rămas până în 1979, când s-a înscris ca monah aparţinând de Mănăstirea Kutlumuş şi a preluat Chilia Naşterii Maicii Domnului -a Panaguda, locul unde au primit ajutor mii de suflete. Pe 4 noiembrie 1993, a ieşit pentru ultima oară din Sfântul Munte, pentru a fi prezent, ca de obicei, la privegherea sărbătorii Sfântului Arsenie (10 noiembrie), la Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul“ din Suroti. La scurt timp, i s-a descoperit o tumoare canceroasă la intestinul gros şi s-a luat hotărârea de a fi operat pe data de 4 februarie 1994. A stat internat la Spitalul Theaghenio (Tesalonic) timp de 10 zile, după care a fost adus să se refacă la Mănăstirea Suroti. Însă starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit şi mai mult. Pe 12 iulie 1994, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat la mănăstirea din Suroti, lângă Tesalonic, potrivit dorinţei sale. (sursa: basilica.ro)

 



Punct de vedere al BOR despre Cardul de Sănătate - Hotârâre a Sfântului Sinod - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Hotărârea Sfântului Sinod nr. 13.621 luată în şedinţa de lucru din 16-17 decembrie 2014 privind formularea unui punct de vedere al Bisericii Ortodoxe Române despre Cardul Naţional de Sănătate

La solicitarea Patriarhiei Române, Ministerul Sănătăţii a precizat avantajele generale, pentru pacienţi şi furnizorii de servicii medicale ale Cardului Naţional de Sănătate.

La rândul său, Colegiul Naţional al Medicilor din România a menţionat că, din punct de vedere etic, nu mai există nicio raţiune de a respinge cardul de sănătate. Singura problemă care trebuie rezolvată este elaborarea unei soluţii alternative pentru acei pacienţi care din motive de conştiinţă şi religie refuză cardul, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a promis că pentru astfel de persoane va căuta şi va propune o metodă alternativă.

În urma discuţiilor în plen, la propunerea Comisiei pastorale, monahale şi sociale, Sfântul Sinod a hotărât:

            1. ia act de scrisoarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (nr. 13.486 din 19 septembrie 2014) adresată dlui. prof. dr. Vasile Astărăstoae, Preşedintele Colegiului Medicilor din România, şi dlui. Nicolae Bănicioiu, Ministrul Sănătăţii, prin care se solicită un punct de vedere asupra impactului pe care implementarea Cardului Naţional de Sănătate îl are asupra unor credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum şi de răspunsul că, „din punct de vedere etic, nu există nicio raţiune pentru respingerea cardului de sănătate” (dl. prof. dr. Vasile Astărăstoae).

            2. aprobă ca Biserica Ortodoxă Română să susţină demersurile Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate pentru identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional de Sănătate.

            3. aprobă ca ierarhii să îndemne clerul, monahii şi credincioşii ca, în contextul tulburării provocate de opiniile confuze şi contradictorii din mass-media cu privire la Cardul Naţional de Sănătate, să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, să cultive mai întâi sănătatea sufletească prin rugăciune şi fapte bune, şi să decidă raţional, nu emoţional, totdeauna cu calm şi înţelepciune.

Prezenta hotărâre a fost comunicată tuturor eparhiilor din ţară şi străinătate în vederea adoptării măsurilor necesare pentru punerea în aplicare.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

 



Știri externe - ianuarie 2014 (EXT)

TURCIA: Este autorizată construirea unei noi biserici la Istanbul, o premieră din 1923

Premieră absolută în istoria Turciei moderne: guvernul a autorizat construcţia unei biserici creştine, pentru prima dată din anul 1923, când a fost întemeiată Republica turcă. Până acum s-a permis restaurarea şi redeschiderea unor biserici, dar nu şi construirea unora noi. Decizia intervine la câteva săptămâni de la vizita Papei Francisc. Noul lăcaş de cult va fi ridicat la Istanbul pentru o comunitate de numai câteva zeci de mii de credincioşi sirieni. Turcia este prin Constituţie un stat laic, dar 99% din locuitori sunt musulmani iar actualul guvern este de orientare islamistă moderată. 

RUSIA: Sfinții Porfirie Kavsokalivitul, Meletie de Ypseni și Nichifor Leprosul, adăugați în calendarul ortodox rusesc 

Numele Sfântului Porfirie Kavsokalivitul a fost adăugat în calendarul ortodox rusesc. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Sfântului Sinod, pe 25 decembrie 2014. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a decretat ca Sfântul Cuvios Porfirie Kapsokalivitul să fie comemorat în ziua de 2 decembrie. Sfântul Sinod a mai hotărât, de asemenea, includerea "numelor Cuviosului Meletie de Ypseni, din Rhodos (secolul al 19-lea, fondator al Mănăstirii Panagia Ypseni, în 1855) și Cuviosului Nichifor Leprosul (1890-1964, făcător de minuni, care a trăit în casa leproșilor  din Chios), în calendarul rusesc ortodox, respectiv pe 12 februarie și 4 ianuarie. (sursa: lonews.ro)

RUSIA: Biserica Rusă vrea să medieze conflictul între Biserica Sârbă și cea Macedoneană

Mitropolitul Ilarion Alfeyev, al doilea oficial ca rang înalt din Biserica Ortodoxă Rusă, a declarat că Moscova dorește să medieze disputa bisericească între Belgrad și Skopie, conform Agenției de Informații Religioase (VIA). Biserica Ortodoxă Rusă nu poate recunoaște Biserica Macedoneană Ortodoxă (MPC) unilateral – recunoașterea trebuind să aiba loc la nivelul întregii Ortodoxii, dar suntem gata să fim mediatori, afirmă mitropolitul Bisericii Ortodoxe Ruse. El a vizitat recent Skopje, unde s-a întâlnit cu Arhiepiscopul Ștefan, liderul Bisericii Macedonene canonic-nerecunoscute, și cu Președintele macedonean Gjorge Ivanov. Mitropolitul Ilarion a mai vorbit, de asemenea, cu Arhiepiscopul Jovan Vraniskovski de Ohrid. (sursa: lonews.ro)

CHINA: Hirotonie a unui preot ortodox chinez prima dată în 60 de ani

Zilele trecute, în biserica ortodoxa din Khabarovsk, închinata Sfantului Inochentie din Irkuțk, chiar în ziua de hram, Mitropolitul Ignatie de Khabarovsk și Amur l-a hirotonit pe preotul Anatoly Kung (Kung Cheung Ming). Astfel, pentru prima dată în ultimii 60 de ani, un preot a cărui limbă maternă este limba chineză a fost hirotonit.  Parintele Anatoli va sluji în Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel, din Hong Kong fiind catehet misionar, în primul rând pentru chinezii din Hong Kong. (sursa: radiodobrogea.ro)

 

VATICAN: Plan ecumenic comun între luterani și catolici

Conform Radio Vatican, Federația Mondială Luterană (LWF) și Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor (PCPCU) vor găzdui în comun un eveniment ecumenic, în toamna anului 2016. Potrivit unui comunicat de presă lansat de organizatori, această întâlnire reprezintă o continuare a procesului "De la conflict la Comuniune", la împlinirea a 50 de ani de dialog ecumenic între LWF și Biserica Romano-Catolică. (sursa: lonews.ro)

 

 

GRECIA: Sfantul Sinod restricționează utilizarea Internetului de către călugări și clerici

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei a emis o notificare formală, care limitează utilizarea Internetului de către clerici și călugări, informeaza Greek Reporter. În avizul său, Sfântul Sinod a precizat anumite restricții, în ceea ce privește discuțiile online și comentariile pe care membrii clerului le fac folosind discursuri care provoacă divizare, propagarea sau promovarea unor facțiuni partizane. "Călugării nu au voie să se exprime, mai ales prin intermediul Internetului, în vreun mod care să ducă la nerespectarea jurămintelor lor ascetice, sau să se implice în probleme lumești, care pot afecta natura monahismului", a declarat anunțul. Prezenta decizie a vizat mai multe site-uri web, care pot fi găsite pe Internet, și care pun la dispoziția credincioșilor "spovedanii" on-line sau alte servicii, informează Greek Reporter. Anunțul include, de asemenea, restricții privind site-urile parohiale, care de acum înainte vor fi lansate numai după ce au primit o aprobare oficială, unicul lor obiectiv fiind acela de a informa enoriașii, vizavi de slujbe, de programele de cateheză sau despre istoria bisericii.

 



Știri interne - ianuarie 2014 (RO)

Klaus Iohannis: Pledez pentru construirea unui mare muzeu național al comunismului

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat la Timişoara, cu ocazia comemorării Revoluției din decembrie 1989 pentru construirea unui "mare muzeu naţional al comunismului, care să inspire proiecte educaţionale mari", el susţinând că "de prea multe ori" românii au arătat că nu au învăţat nimic din istorie şi au ignorat "lecţiile trecutului": "De prea multe ori am arătat că nu am învăţat nimic din istorie, deci nu ne mai putem permite să ignorăm lecţiile trecutului, aşa cum este conştientizarea ororilor pe care comunismul le-a produs în România. Pentru mine aceasta este cu siguranţă o temă de readus în prezent, de repus în discuţia societăţii. Viitorul democratic al naţiunii române depinde de modul în care ne asumăm un trecut tragic, dar şi de felul în care demonstrăm zi de zi că ştim să apărăm libertatea, drepturile omului şi valorile europene. De aceea, avem mereu nevoie de amintire şi reamintire, doar aşa ne putem feri de comunism. România are nevoie de un mare muzeu naţional al comunismului care să inspire proiecte educaţionale mari, să inspire teme privind diversitatea, nevoia de toleranţă, de responsabilitate civică. În calitate de preşedinte al României, voi pleda pentru construirea unui astfel de muzeu, pentru că preşedintele trebuie să vegheze la cultivarea şi protejarea memoriei naţiunii sale", a afirmat Klaus Iohannis, la Timişoara, în discursul rostit la Operă, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din decembrie 1989.

ÎPS Ioan Selejan a fost întronizat la Timișoara

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României l-a întronizat la 28decembrie 2014, în Catedrala mitropolitană din Timişoara pe Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan în demnitatea de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului. Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan a fost ales de Sfântul Sinod în data de 16 decembrie ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului în urma vacantării acestui scaun ca urmare a trecerii la Domnul a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae Corneanu în data de 29 septembrie 2014 şi care a condus Mitropolia Banatului vreme de 52 de ani. La eveniment au fost prezenţi înalţi demnitari de stat, reprezentanţi ai autorităţilor locale, civile şi militare, personalităţi din lumea academică şi culturală, numeroşi preoţi, călugări şi credincioşi. La final, Înaltpreasfinţitul Ioan, Mitropolitul Banatului a mulţumit lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. „Cu ziua de azi trec din Mitropolia Ardealului în cea a Banatului, dar rămân statornic în credinţa mea şi în dorinţa sinceră de a-I sluji lui Dumnezeu şi Bisericii neamului nostru românesc. Îi asigur de tot respectul meu pe toţi cei ce locuiesc în Banat chiar dacă sunt de un alt neam şi de o altă credinţă. Nădăjduiesc într-o bună colaborare spre binele tuturor celor ce locuiesc aici în acest binecuvântat pământ al Banatului. Întind o mână caldă şi prietenoasă fraţilor noştri aflaţi dincolo de frontiera de sud-vest a ţării şi îi asigur de dragostea şi de preţuirea mea. Las cuvânt de mângâiere preoţilor, cinului monahal şi credincioşilor din Eparhia munţilor pe care nu-i voi uita în rugăciunile mele. Dumnezeu să fie cu mine şi cu toţi cei ce astăzi îmi sunt încredinţaţi spre păstorire”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.  (Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

Medici ginecologi români decorați de Patriarhie pentru că au renunțat la a face avorturi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, i-a decorat pe 18 medici din Timişoara care refuză să mai facă avorturi la cerere cu Diploma Originală şi Medalia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. Patriarhul a încercat astfel să-i răsplătească pe medicii care s-au decis să salveze vieţile copiilor condamnaţi la moarte înainte de a se naşte. Cei 18 medici sunt: Cristina Valea (medic primar de familie care a covnis peste 700 de femei să renunţe la avort), conf. dr. Dan Păscuţ (şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie II, Universitatea de Medicină şi Farmacie), Ionel Cioată, Mariana Luca, Dănciulescu Carmen, Oana Cristina Damaschin, Gheorghe Budău, conf. dr. Ioan Sas, Gabriela Cristea, Marius Forga, Florica Al Jobory, Anca Hudiţeanu, Alexandru Moscu, Zoran Popa, Olimpia Oprea, Florina Todoruţ, Olivera Iordacheşi Ionel Spătaru. „Decizia mea a fost luată după câteva vizite la Muntele Athos, unde am avut discuţii cu vrednicul de pomenire, părintele Petroniu. El mi-a spus să am grijă ce fac pentru că acest păcat este capital. În Postul Crăciunului din 1999-2000, am fost să mă spovedesc. Părintele mi-a spus că nu mă pot împărtăşi până nu rezolv problema. A fost durere mare pentru că eu nu am putut lua parte la Sfânta Împărtăşanie. A fost picătura care a umplu paharul”,mărturisețte unul dintre medici. Articolul integral pe adev.ro/nhjujw.

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină (18 - 26 ianuarie)

Deși este aspru criticată de credincioșii anti-ecumeniști, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină continuă în Patriarhia Română. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină de anul acesta este inspirată din Evanghelia de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, capitolul 4, versetul 7: Atunci, a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: «Dă-mi să beau!». Preafericitul Părinte Patriah Daniel s-a referit la semnificaţiile acestei Evanghelii: „Este foarte bine când constatăm că avem în comun nu numai textul, ci şi multe din interpretări. Această Evanghelie, în care Hristos Domnul înlătură bariere mentale sau culturale, este una misionară, este Evanghelia comuniunii, a respectului reciproc şi a umanizării. Mântuitorul Iisus Hristos înlătură două bariere mari: bariera sentimentului superiorităţii iudeilor faţă de samarineni şi bariera superiorităţii bărbatului faţă de femeie. Ucenicii se mirau că El vorbeşte cu o femeie. Femeia samarineancă nu îi reprezenta doar pe samarineni, ci pe toate popoarele care vor veni la Hristos“. Iar reprezentantul altui cult a spus că şi azi cei din Samaria sunt izolaţi din cauza propriilor bariere cultural-religioase (tradiţii la care ei nu vor să renunţe şi pentru care sunt acceptaţi de ceilalţi).  

De aceea, propunem tuturor celor interesați de subiectul ecumenismului, indiferent de care parte a baricadei se află, spre cugetare, aceste cuvinte ale Sfântului Paisie Aghioritul: "Aş vrea să-i rog cu căldură pe toţi fraţii noştri filo-unionişti: deoarece tema unirii Bisericilor este un lucru duhovnicesc, şi pen­tru asta avem trebuinţă de dragoste duhovnicească, să o lăsăm în seama celor care L-au iubit mult pe Dumnezeu şi sunt teologi pre­cum Părinţii Bisericii, iar nu funcţionari, în seama celor care s-au dăruit şi se dăruiesc în întregime pe ei înşişi slujirii Bisericii, pe care i-a aprins focul dragostei lui Dumnezeu şi nu bricheta paraclisierului. (...) Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi pentru ca mai întâi să să se restabilească liniştea în rândul tuturor or­todocşilor scandalizaţi, pacea şi dragostea duhovnicească între Bi­sericile Ortodoxe Răsăritene, şi după aceea să se ia în atenţie şi unirea cu celelalte confesiuni, dacă şi întrucât doresc cu sinceritate să îmbrăţişeze învăţătura ortodoxă..." (sursa citatului: marturieathontia.ro)

Scrisoare deschisă a inspectorului școlar pentru Religie din Sibiu

Măriuca Neagu, inspector şcolar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, a transmis presei un material în care militează pentru menţinerea în şcoli a orei de religie. Spicuim: ”Gândul meu, prin scrierea acestui articol, este să nu supăr pe nimeni şi să-i accept pe toţi cei ce nu sunt în asentimentul adevărului în care cred şi să-i înţeleg la măsura la care au putut să ajungă fiecare dintre ei. Vă mulţumesc că încă mai pot folosi numele lui Dumnezeu în exprimarea mea publică (şi în titlul articolului), căci discuţiile se poartă nu numai asupra orei de religie din şcoală, ci şi asupra faptului ca, în discursul public, să fie interzisă orice trimitere către Dumnezeu. "Toleranţa" domniilor lor, a celor ce vor educaţie fără religie, devine, de fapt, intoleranţă. Doresc ca-n următoarele rânduri să arăt care este importanţa şi frumuseţea orei de religie văzută din mijlocul copiilor şi nu din perspectiva unui studiu. Ora de religie aduce bucurie şi pace sufletească în sufletul copiilor, multă speranţă şi nădejde, satisfacţie şi entuziasm. E ora unde elevul învaţă că e dreptul lui să aleagă în viaţă o anume cale, dar şi să nu-l jignească pe cel ce nu alege drumul său. Învaţă că această libertate implică responsabilitate şi că Dumnezeu este Iubire şi este îndelung-răbdător, că este Lumină care–l luminează dacă stă în Lumină. Dumnezeu nu pedepseşte, El este numai Iubire, însă alegerea sa de a se depărta de Dumnezeu şi greşelile sale îşi au plata lor. Depărtarea de aceste valori pe care, chiar dacă elevul nu le percepe atunci în ora de religie în profunzimea lor, le va înţelege mai târziu şi va avea unde să se întoarcă (să se ridice), atunci când va avea nevoie, şi nu va striga, cu disperare: "Mamă, unde este Dumnezeu? Tată, unde este Dumnezeu?" Ele, valorile, se aşază în mintea şi sufletul său şi va putea să se întoarcă asemeni fiului risipitor, care a plecat de-acasă, dar a avut puterea să se ridice şi să se întoarcă. Această putere şi aceste valori se regăsesc în temele discutate la ora de religie. Ele poartă în sine puterea împlinirii.” (Sursa: adev.ro/nhp49q)

Candidații propuși de Sinodul Mitropoliei Ardealului pentru scaunul de Episcop al Covasnei și Harghitei

Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, întrunit la 23 ianuarie, la reşedinţa mitropolitană de la Sibiu, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a desemnat prin vot secret cei doi candidaţi propuşi pentru alegerile de Episcop al Covasnei şi Harghitei. Şedinţa specială a Sinodului Mitropolitan a fost precedat de un Te Deum oficiat de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa ierarhilor sinodali şi a membrilor Adunării Eparhiale din Covasna şi Harghita. În urma votului secret, ierarhii Mitropoliei Ardealului i-au desemnat de pe lista ierarhilor eligibili transmisă de Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pe Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (3 voturi) şi pe Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor (2 voturi). Lista celor doi candidaţi a fost aprobată apoi în şedinţa consultativă a Sinodului Mitropolitan cu Adunarea Eparhială a Covasnei şi Harghitei, urmând ca această listă să fie transmisă Sfântului Sinod, care pe 5 februarie va alege din această listă, ce poate fi completată cu încă o propunere a ierarhilor, pe viitorul Întâistătător al eparhiei din judeţele Covasna şi Harghita.

Compasiune pentru familiile îndoliate şi solidaritate cu poporul francez

Patriarhia Română condamnă atacul terorist de la Paris, din 7 ianuarie 2015, care a cauzat moartea a douăsprezece persoane şi rănirea altor unsprezece. Biserica Ortodoxă Română respinge invocarea religiei ca pretext pentru a justifica acţiuni politice extremiste, violente şi ucigaşe, deoarece o crimă comisă în numele lui Dumnezeu este o negare a religiei ca factor al păcii spirituale şi sociale. De aceea, în societatea pluralistă de azi cultele religioase trebuie să convieţuiască în armonie şi cooperare pentru binele comun, iar societatea să respecte demnitatea şi valorile fiecărei religii. Totodată, exprimăm compasiune pentru familiile îndoliate şi solidaritate cu poporul francez. (Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

PS Timotei Prahoveanul prezent la cinstirea Sfântului Vasile cel Mare în Patriarhia Ierusalimului

La invitaţia Preafericitului Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a participat, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare după calendarul ierusalimitean, după cum informează "Ziarul Lumina". Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost săvârşită în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim de către Patriarhul Ierusalimului, înconjurat de un sobor de 7 ierarhi şi aproximativ 30 de preoţi şi diaconi din diferite ţări ortodoxe ale lumii. La Sfânta Liturghie au participat şi două grupuri de români, veniţi în pelerinaj la Locurile Sfinte, unul din diaspora, iar celălalt din Episcopia Oradiei.

„În cadrul Sfintei Liturghii, pericopa evanghelică dimpreună cu ectenii, ecfonise şi rugăciuni, precum «Tatăl nostru», au fost rostite în limba română, alături de limbile greacă, arabă şi rusă. De asemenea, potrivit tradiţiei de aici, de la Ierusalim, la Vohodul mare a fost pomenit atât Patriarhul Ierusalimului, cât şi Patriarhul Bisericii de care aparţine fiecare ierarh liturghisitor. După săvârşirea Sfintei Liturghii, în jurul Bisericii Sfântului Mormânt, dar şi în întregul complex al Basilicii Învierii din Ierusalim a avut loc o procesiune (litanie), care a avut ca odoare sfinte un fragment din Lemnul Sfintei Cruci, care a fost purtat de către Patriarhul Ierusalimului, şi mâna Sfântului Vasile cel Mare”, a precizat Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Preasfinţia Sa se află în aceste zile la Ierusalim cu prilejul instalării noului reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. (Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

 



Curtea Constituţională recunoaşte importanţa orei de Religie şi implicit încurajează participarea elevilor la aceasta - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

În ziua de 23 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 59/2015, a fost publicată motivarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 669 din 12 noiembrie 2014, privitoare la statutul orei de Religie.

Întrucât decizia nr. 669/2014 a fost percepută în societate ca „o lovitură dată orei de Religie”, în motivarea sa, Curtea Constituţională afirmă în mod pozitiv şi argumentat importanţa orei de Religie, astfel: 

dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor lor minori potrivit propriilor convingeri (paragraful 19);

obligaţia Statului Român neutru şi imparţial (paragraful 22) de a asigura predarea Religiei ca parte a trunchiului comun şi de a include această disciplină în planul cadru de învăţământ (paragraful 16);

şcoala trebuie să fie deschisă pentru idei şi valori religioase şi de aceea statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect faţă de convingerile religioase sau filosofice ale părinţilor (paragrafele 20-21).

Patriarhia Română îndeamnă pe toţi cei implicaţi în asigurarea educaţiei religioase a copiilor (părinţi, şcoală, parohie) să dea dovadă de maximă responsabilitate şi angajare  în acest proiect de mare valoare spirituală şi culturală, ai cărui beneficiari sunt copiii şi, implicit, societatea românească în ansamblu. Ora de Religie din România promovează valorile umane perene şi comportamentul paşnic, într-o vreme în care în alte ţări mulţi tineri educaţi în spiritul secularismului se îndreaptă spre mişcări extremiste, deoarece lumea secularizată individualistă de azi a pierdut simţul sacrului şi al comuniunii spirituale profunde la nivel  de individ, familie şi societate, după cum remarcă unii sociologi contemporani.

În concluzie, motivarea responsabilă, nuanţată şi echilibrată a Curţii Constituţionale corectează orice propagandă alarmistă şi agresivă de discreditare a orei de Religie, propagandă oarecum asemănătoare cu cea din timpul comunismului ateu. Cine se înscrie pentru a participa la ora de Religie doreşte să cunoască şi să cultive valorile spirituale perene în locul modelor efemere şi nu confundă libertatea cu vidul spiritual. Să-i învăţăm pe copii şi tineri iubirea de Dumnezeu şi de oameni pentru a creşte spiritual în cultura generozităţii!

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Botezul Domnului în Sfânta Scriptură și iconografie

Botezul de la Iordan marchează sfârşitul unei perioade tainice din viaţa Mântuitorului, de la pruncie până la vârsta de 30 de ani, precum şi începutul activităţii Sale publice. Pentru Teologie, momentul Botezului Domnului simbolizează hotarul de separaţie dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, dintre legea veche şi legea harului care a început când Hristos S-a coborât la râul Iordan şi a sfinţit natura umană, şi prin acesta toată creaţia.

Din Sfânta Scriptură vedem că începutul lucrării lui Mesia a fost prefaţat de predica Botezătorului Ioan: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!“ (Matei 3, 2). Evangheliile consemnează că Ioan administra botezul pocăinţei sau botezul spre iertarea păcatelor. Viaţa ascetică şi predicarea pocăinţei i-au adus Înaintemergătorului o mare faimă în rândul poporului care îl considera drept. Botezătorul mai mărturisea că el nu este Mesia, ci pregăteşte calea Domnului, a Celui care este mai înainte decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“ (Matei 3, 11). Ioan spunea şi făcea toate acestea fiindcă a fost chemat de Dumnezeu: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis“ (Ioan 1, 33). Evanghelistul Marcu aminteşte la începutul Evangheliei sale cuvintele lui Dumnezeu din Vechiul Testament: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta“ (Maleahi 3, 1; Marcu 1, 2). Destinul Botezătorului Ioan concentrat în cuvintele profetice „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez“ (Ioan 3, 30) se împlineşte după actul minunat al Botezului Domnului. Evangheliştii redau concentrat momentul Botezului de la Iordan, cu mici deosebiri de nuanţe. Matei spune că Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze (3, 30), iar Luca precizează că Iisus era „ca de treizeci de ani“ (3, 23) când a început să propovăduiască. Cei treizeci de ani reprezintă „starea bărbatului desăvârşit, măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos“ (Efeseni 4, 13) şi au o valoare simbolică, desemnând vârsta începutului maturităţii unui om. Evenimentul de la Iordan ne arată că Mântuitorul era pregătit să îndeplinească misiunea pentru care a venit în lume.

Sfinţirea naturii umane asumate de Hristos prin întrupare ajunsese la un moment hotârător. De la zămislirea şi naşterea lui Iisus Hristos, Duhul Sfânt S-a revărsat continuu peste firea umană asumată de Fiul lui Dumnezeu, şi a ridicat-o la stadiul în care să poată primi de la Dumnezeu harisme şi daruri excepţionale şi puterea de a fi suport al lucrării dumnezeieşti pe care o înfăptuia Fiului lui Dumnezeu. Numai în acest fel pot fi înţelese cuvintele Evanghelistului Luca, care spune despre Pruncul Hristos: „Iar Copilul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-se de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ (Luca 2, 40). Trebuie spus că în teologia ortodoxă se vorbeşte de aspectul teandric al lucrărilor Domnului Hristos în sensul că natura umană era capabilă să săvârşească cele dumnezeieşti, iar natura dumnezeiască lumina şi desăvârşea cele omeneşti lucrate de Hristos. 

Iisus vine la Iordan şi îi cere lui Ioan să Îl boteze. Verbele greceşti „baptizo“ şi „bapto“ de la care provine românescul „a boteza“ desemnează o cufundare totală în apă, nu o stropire sau turnare. Cufundarea lui Iisus în apele Iordanului este mărturisită în icoana Bobotezei, dar şi în imnografia bisericească, după cum se arată într-o cântare de la Ceasurile împărăteşti ale praznicului Bobotezei, care spune: „Mâna ta care s-a atins de preacurat creştetul Stăpânului, prin care şi cu degetul pe Acesta L-ai arătat nouă, înalţ-o către El pentru noi, Botezătorule, ca cel ce ai îndrăzneală multă“. Evangheliştii Matei şi Marcu consemnează că Hristos a „ieşit din apă“, fapt care trimite la o cufundare în râul Iordan.

Sfânta Treime Se descoperă prima dată în lume

Aparenta contradicţie între starea de curăţie totală şi lipsa de păcat a Domnului şi botezul pocăinţei pe care l-a primit de la Ioan este rezolvată de cuvintele Domnului, care spune Botezătorului:  „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea“ (Matei 3, 15). Deşi are implicaţii sfinţitoare asupra naturii umane şi creaţiei, Botezul Domnului este un pogorământ din partea lui Dumnezeu, un act de împlinire a legii Vechiului Testament şi solidarizare a Mântuitorului Iisus Hristos cu întreaga umanitate căzută în păcat. 

Smerenia Mântuitorului este urmată de preamărirea Sa de Tatăl şi de Duhul Sfânt: „Când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El“ (Matei 3, 16). Tot atunci se aude un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit“ (Matei 3, 17). Este pentru prima dată când Sfânta Treime Se descoperă în lume ca Tatăl, Duhul Sfânt şi Fiul; de aceea Botezul de la Iordan este numit Teofanie, adică arătarea sau descoperirea lui Dumnezeu, sau Epifanie, arătarea sau descoperirea de sus.

Semnificaţii iconografice

În stânga şi în dreapta icoanei sunt dealuri reprezentate schematic prin stânci înalte. Între ele curge Iordanul, iar în mijlocul râului stă Hristos, doar cu o pânză albă în dreptul şoldurilor, binecuvântând apele. Chipul Său are o expresie de sobrietate şi concentrare. În unele icoane, apa în care a intrat îi acoperea tot trupul, până la umeri. În alte icoane, apa curgătoare apare de o parte şi de alta a înălţimii trupului Său şi sub picioare, fără a-L acoperi. Botezătorul Ioan stă pe malul Iordanului în partea dreaptă a lui Hristos, cu un picior aşezat în urma celuilalt. Poartă tunică şi himation, care îi acoperă tot trupul, cu excepţia antebraţelor şi a tălpilor. Cu o expresie de cutremurare, întinde mâna dreaptă şi atinge capul lui Hristos. Cu mâna stângă face un gest spre înălţime. În faţa Botezătorului, de cealaltă parte a râului, stau doi sau trei îngeri, în rugăciune, plecaţi, cu aripile lăsate. Fiecare ţine, cu amândouă mâinile, câte un ştergar. În unele icoane se pot observa lângă picioarele lui Hristos, la dimensiuni foarte mici, o femeie şi un bărbat, fiecare pe un peşte mare. Femeia simbolizează marea, iar bărbatul este simbolul Iordanului. Femeia are o coroană pe cap şi un sceptru în mână. Bărbatul ţine un vas din care se revarsă apă. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar feţele lor au o expresie de mare uimire. Aceste două figuri apar aici potrivit Psalmului 113, 3: „Marea a văzut şi a fugit. Iordanul s-a întors înapoi“. Uneori Hristos este înfăţişat stând în picioare pe două dale de piatră ce formează o cruce sub care se află şerpi cu capetele ridicate. Acest detaliu este inspirat din Psalmul 73, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă“. Balaurii îi simbolizează pe diavoli. O componentă esenţială este bolta cerească cu raza de lumină care coboară deasupra capului lui Iisus. Bolta este reprezentată în mijlocul laturii de sus, exact deasupra lui Hristos. În interiorul razei apare porumbelul, manifestare simbolică a Duhului Sfânt. În partea de sus a razei, ieşind din boltă, o mână binecuvântează. Acesta este un mod de a-L reprezenta pe Dumnezeu Tatăl, al Cărui glas de sus, conform relatarii evanghelice, s-a auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit“. - articol de Marius Nedelcu

Sursa: Ziarul Lumina

 



Sfânta Tradiţie şi ereziile
Agheasma Mare nu înlocuieşte Sfânta Împărtăşanie, iar busuiocul nu ne spune viitorul

Agheasma Mare și Sfânta Împărtășanie

Agheasma Mare se sfințește cu puterea Duhului Sfânt o singură dată în an, la Bobotează, bându-se întotdeauna pe nemâncate, înainte de a lua anaforă, în perioada 6 - 14 ianuarie. După data de 14 ianuarie, Agheasma Mare se mai poate bea, tot pe nemâncate și cu post, numai în situații de boală, primejdie și tulburare sufletească deosebită. Cel mai bine este să cerem binecuvântarea duhovnicului pentru a mai bea din Agheasma Mare în restul anului. Dacă într-un moment de cumpănă, de ispită, timpul nu ne permite să îl căutăm pe preot, nu este greșit a bea Agheasmă Mare, dar cu deosebită evlavie, cu post și ajunare.

Cu binecuvântarea duhovnicului Agheasma Mare se dă spre mângâiere sufletească și persoanelor care s-au spovedit, iar din cauza unor păcate grele nu au primit dezlegare pentru Sfânta Împărtăsanie. Trebuie să luăm aminte că Agheasma Mare nu înlocuieşte Sfânta Împărtăsanie! Nimic nu poate înlocui binefacerile Sfintei Împărtășanii pentru primirea căreia se cere pregătire duhovnicească deosebită, pocăință sinceră, fapte bune și participarea continuă la toate Sfintele Taine.

Busuiocul și curiozitatea aflării viitorului

În primul rând trebuie să reamintim faptul că orice formă de ghicitorie este un păcat. „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă, nimeni care să întrebe pe morţi”  (Deutoronom 18, 10-11). A noastră este numai ziua de astăzi, ca dar de la Dumnezeu. Viitorul este la Domnul, în a cărui voie trebuie să ne încredințăm deplin, după cum cerem și în rugăciunea Tatăl Nostru: „Facă-se voia Ta”.

Din păcate, practici vechi necreștine s-au amestecat cu obiceiuri ortodoxe ale zilelor noastre, astfel că de Sfântul Andrei și în Ajunul Bobotezei, fetele cred că își vor visa viitorul soț. Important de știut este faptul că sfințirea apei se face prin rugăciunile preoților și invocarea Sfântului Duh, busuiocul nefiind un element indispensabil. Deseori preoților care merg cu Botezul li se cere un fir de busuioc, pe care tânăra să îl pună sub pernă, spre a-și afla ursitul.

Această nefericită legătură între busuioc și ghicitorie s-a creat prin asocierea unui simbol necreștin cu o practică religioasă. Astfel, originar din India, busuiocul era considerat de greci și romani drept iarba dragostei și a fertilității. Din motive practice, pentru a-i stropi pe credincioși cu apă sfințită, preoții ortodocși folosesc crenguțe de busuioc datorită cupelor pe care le are floarea de busuioc, la care se adaugă mirosul frumos și proaspăt. Din aceleași motive, preoții folosesc busuiocul pentru a împodobi Sfânta Cruce – în Duminica a treia din Postul cel Mare și la Înălțarea Sfintei Cruci – când aceasta este scoasă din Sfântul Altar în mijlocul bisericii, spre închinare.

 




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Minuni ale Ortodoxiei de Bobotează - Iordanul se întoarce, iar Aghiasma Mare este nestricăcioasă și tămăduitoare - Cristina Roman

“Cel care se cufundă cu păcatele sale în apă iese afară curățit de păcat. Cel care își osândește trupul, om trupesc fiind, se ridică prin Duhul ca om duhovnicesc. Cel care se îngroapă cu Hristos prin botez, ca în mormânt, se ridică cu Hristos în Învierea Sa. Cel care își îneacă mândria, neascultarea, zavistia și toată necurăția omului celui vechi, păcătos, va ieși din apă cu smerenie, umilință, ascultare și dragoste. Cel care moare pentru sine va viețui împreună cu Dumnezeu. O, ce însemnătate adâncă și plină de învățăminte are botezul lui Hristos, prin scufundarea în apă a sfântului Său trup! Numai înțelepciunea nemărginită a lui Dumnezeu era în stare să dezlege oamenii în chip atât de povățuitor, și cu folos, prin botezarea în Iordan... Pentru că întreaga cale a mântuirii noastre a fost arătată în lucrarea botezului lui Hristos în Iordan.”Sfântul Nicolae Velimirovici

Aghiasma Mare este tămăduitoare

La botezul în râul Iordan, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a sfinţit firea apelor de pretutindeni şi a redeschis izvoarelor harului pe care omul îl pierduse prin căderea în păcat. În cinstea acestui eveniment mântuitor, în ziua de 6 ianuarie - Sărbătoarea Botezului Domnului, în toate bisericile ortodoxe se săvârşeşte Slujba Agheasmei celei Mari. În însăşi rugăciunea de sfinţire a Agheasmei Mari se arată că „astăzi firea apelor se schimbă”, punând în lumină caracterul cosmic al Botezului şi puterea spirituală a apei sfinţite. Astfel, preotul cere de la Dumnezeu ca prin lucrarea harului Duhului Sfânt, Aghiasma Mare să devină: curățitoare, tămăduitoare sufletelor și trupurilor, izgonitoare a toată puterea potrivnică, risipitoare a vicleniilor, slobozitoare din toată vrăjmășia și ispita, luminătoare cu lumina cunoștinței, ajutor spre tot felul de trebuințe și pentru mântuire.

Fragment din slujba Aghesmei Mari – Molitfelnic: „Pentru ca să se sfinţească apa aceasta cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curăţitoare a Treimii, Celei mai presus de fire, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să fie apa aceasta tămăduitoare sufletelor şi trupurilor, şi izgonire a toată puterea cea potrivnică, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să dăruiască apei acesteia harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului, cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să se zdrobească satana sub picioarele noastre şi să se risipească tot sfatul viclean, care se porneşte asupra noastră, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne scoată pe noi Domnul Dumnezeul nostru din toată vrăjmăşia şi ispita, care ne stau împotrivă, şi să ne facă vrednici de bunătăţile cele făgăduite, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să ne luminăm noi cu luminarea cunoştinţei şi a dreptei credinţe, prin venirea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să trimită Domnul Dumnezeu binecuvântarea Iordanului şi să sfinţească apa aceasta, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să se facă apa aceasta dar de sfinţenie şi curăţire de păcate, spre tămăduirea sufletelui şi a trupului şi spre tot folosul de trebuinţă, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să fie apa aceasta curăţitoare spre viaţa veşnică, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să se arate apa aceasta izgonitoare de toată bântuiala vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, Domnului să ne rugăm. Pentru cei ce o vor lua şi o vor primi spre sfinţirea caselor, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să fie apa aceasta curăţire sufletelor şi trupurilor tuturor celor ce o vor lua cu credinţă şi vor gusta dintr‑însa, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să ne învrednicim noi să ne umplem de sfinţenie prin gustarea din apa aceasta, cu venirea cea nevăzută a Duhului Sfânt, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să audă Domnul Dumnezeu glasul rugăciunii noastre, al celor păcătoşi, şi să ne mântuiască pe noi, Domnului să ne rugăm. Pentru ca să fim noi izbăviţi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm. Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.”

Aghiasma Mare este nestricăcioasă

Aghiasma Mare este purtătoare a puterii dumnezeieşti a Sfântului Duh şi este făcătoare de minuni. Ea însăși este o minune continuă prin fatul că se păstrează timp de mai mulți ani curată, proaspătă și limpede ca apa de izvor. În slujba Aghesmei Mari se dă mărturie că: „Astăzi, apele Iordanului se prefac în vindecări, cu venirea Domnului. Astăzi, toată făptura se adapă cu curgeri tainice. Astăzi, păcatele oamenilor se curăţesc în apele Iordanului. Astăzi, raiul s‑a deschis oamenilor şi Soarele dreptăţii ne luminează nouă. Astăzi, apa cea amară, care era în vremea lui Moise, se preface în dulceaţă poporului, cu venirea Domnului. Astăzi, ne‑am izbăvit de plânsul cel vechi şi ca un Israel nou ne‑am mântuit. Astăzi, ne‑am izbăvit de întuneric şi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu ne‑am luminat. Astăzi, întunericul lumii se risipeşte cu arătarea Dumnezeului nostru. Astăzi, toată făptura se luminează de sus ca o făclie. Astăzi, înşelăciunea se surpă şi cale de mântuire ne lucrează nouă venirea Stăpânului. Astăzi, cele de sus cu cele de jos împreună‑prăznuiesc, şi cele de jos cu cele de sus împreună‑vorbesc. Astăzi, obştea cea sfinţită şi mult vestită a ortodocşilor se bucură. Astăzi, Stăpânul merge la Botez, ca să ridice firea omenească la înălţime. Astăzi, Cel neplecat Se pleacă robului Său, ca să ne libereze pe noi din robie. Astăzi, împărăţia cerurilor am dobândit, iar împărăţia Domnului nu are sfârşit. Astăzi, pământul şi marea şi‑au împărţit bucuria lumii, şi lumea s‑a umplut de veselie.”

De Bobotează râul Iordan își schimbă cursul

O altă minune vizibilă an de an la Bobotează este inversarea sensului de curs al apelor râului Iordan pentru câteva minute. Numeroși pelerini prezenți cu ocazia acestei sărbători în Țara Sfântă dau mărturie că la slujba de Bobotează oficiată de către Patriarhul ortodox al Ierusalimului, apele Iordanului se mişca în sens invers câteva minute, când crucile creştinilor ortodocşi sunt aruncate în apă. Slujba de Bobotează din Molitfelnic descrie atât de frumos cum „Te‑au văzut apele, Dumnezeule, Te‑au văzut apele şi s‑au temut. Iordanul s‑a întors înapoi, văzând Focul Dumnezeirii pogorându‑Se trupeşte şi intrând într‑însul. Iordanul s‑a întors înapoi, văzând pe Sfântul Duh în chip de porumbel pogorându‑Se şi zburând împrejurul Tău. Iordanul s‑a întors înapoi, văzând pe Cel nevăzut în chip văzut, pe Făcătorul întrupat, pe Stăpânul în chip de rob. Iordanul s‑a întors înapoi şi munţii au săltat văzând pe Dumnezeu întrupat; iar norii au dat glas, mirându‑se de Cel ce a venit, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, prăznuire stăpânească văzând astăzi în Iordan şi pe Cel ce moartea neascultării şi boldul înşelăciunii şi legătura iadului în Iordan a afundat şi a dăruit lumii Botezul mântuirii.”

Din punct de vedere geografic, Iordanul își schimbă de Bobotează cursul dinspre Marea Moartă către Marea Galileii. Simbolistica acestui detaliu este foarte importantă, știut fiind faptul că Marea Moartă este extrem de sărată și lipsită de viețuitoare, în timp ce Marea Galileii are apă dulce, vegetație abundentă și este bogată în pești, fiind locul de unde Domnul Hristos a chemat la propovăduire pe primii apostoli, spre a-i schimba în pescari de oameni. Astfel, natura dă și ea mărturie că Mântuitorul Hristos a venit pentru a întoarce pe Om de la moarte la Viață. Întoarcerea apelor râului Iordan a fost profețită și în Vechiul Testament: "Ce-ți este ție, mare, că ai fugit? Și ție, Iordane, că te-ai întors înapoi? Munților că ați săltat ca berbecii și dealurilor, ca mieii oilor? De fața Domnului s-a cutremurat pământul, de fața Dumnezeului lui Iacob, Care a prefăcut stânca în iezer, iar piatra în izvoare de apă. Nu nouaă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slava, pentru mila Ta și pentru adevărul Tău" (Psalmi 113, 5-9).

În Iordan trăiește un pește care înfățișează scena Botezului Domnului

Somnul se întâlneşte în foarte multe lacuri şi râuri din lume, dar specia din Iordan este caracterizată de ceva supranatural. La cap, care este ceva mai mare de-o palmă, dacă dăm la o parte carnea până la os, întâlnim un lucru extraordinar. În mijlocul osului, se poate distinge foarte clar imprimat un desen, ce reprezintă trupul unui om. De-a dreapta şi de-a stânga se disting aripi de îngeri, iar deasupra lui, un porumbel zburând cu aripile deschise. Din dreptul porumbelului izvorăsc raze ce coboară asupra omului. Prin urmare este reprezentată scena botezului Domnului, aşa cum ne-o înfăţişează şi iconografia bisericească. Acest lucru minunat este întâlnit numai la somnul din Iordan şi din lacul Ghenizaret (care-şi primeşte apa tot din Iordan). În nicio parte a lumii nu mai trăieşte această specie. Pescarii de aici, atunci când prind un astfel de somn, îl eliberează din nou în apă şi nu-l mănâncă, deoarece, aşa cum spun ei, Îl simbolizează pe Hristos. (Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credinţe, Editura Areopag, 2011)

Mărturii ale pelerinilor în Țara Sfântă despre botezul în Iordan

Descrierile făcute de martorii oculari la acest eveniment arată că de fiecare dată se mai petrece un lucru minunat. Porumbeii albi care se înalță în zbor îndată după ce patriarhul aruncă în apă crucea, înconjoară de trei ori mulțimea prezentă, apoi dispar. Un alt lucru împărtășit de toți pelerinii în Țara Sfântă este sentimentul de imensă bucurie, ușurare sufletească și frățietate, sentimentul că ești ușor și parcă zbori, imediat după afundarea în apele Iordanului, indiferent dacă acest lucru s-a produs chiar de Bobotează sau în oricare altă zi a anului.

Iată cum descrie un pelerin român trăirea avută de el la râul Iordan în ziua de Bobotează: "Vis à vis de malul israelian, pe pământul Ior­daniei, despărţiţi doar de râul (lat de vreo 10 m) care este şi graniţă, sute de creştini prăznuiesc Bo­boteaza cu mare entuziasm. Am fost martorul ocular al minunii „întoarcerii Ior­danului”, chiar de Bobotează, mo­ment în care se sfinţesc apele printr-o slujbă specială... Ime­diat după slujbă, sub pri­virile Patriarhului şi dele­ga­ţiei sale, oamenii au sărit în apa deloc caldă (chiar dacă afară erau vreo 15 grade), să prindă cru­cea care a fost aruncată în mij­locul râului. În acelaşi timp, s-au eliberat porumbei albi, care au înconjurat fix de trei ori mulţimea, şi duşi au fost. Zarva crescuse pe malurile pline de trestie ale Iordanului, iar mulţimea pestriţă (rase, nea­muri, porturi, obiceiuri etc.) se manifesta zgomotos. Cele câteva mii de suflete aş­tep­tau înfrigurate mi­nunea: „întoarcerea” râului înspre izvoare! Unduirea umană se mai potolise niţel, unii începuseră chiar să plece, eu însumi strân­geam aparatele foto, când un glas jugulat de emo­ţie ne-a făcut să tresărim: „Ior­danul, priviţi Iordanul!”. În­tr-adevăr, am rămas mut de uimire! Fiind la 2 metri de apă, am putut vedea perfect cum râul mâlos, care cursese până atunci imperturbabil de lin, a prins a fierbe. Dar cum? Exact între locul din amonte, în care Patriarhul Ierusalimului aruncase crucea, şi locul din aval, unde eram noi – şi unde se şi termina mulţimea pelerinilor adunată pe mal. Aşadar, râul îşi tulburase curgerea exact pe o distanţă de 100 de metri. Mai sus, era perfect lin; după noi, la vale – neted ca-n palmă... ” (sursa

O altă mărturie a unui creștin prezent la Iordan de Bobotează, ne împărtășește bucuria și sfințenia momentului: „Am trăit bucuria de a ieşi în întâmpinarea praznicului Botezului Domnului chiar la apa Iordanului, acolo unde minunea întoarcerii apelor cutremură pe orice creştin. Şi pentru că Dumnezeu ne iubeşte, ne-a smerit o dată în plus pe toţi cei care am fost de faţă la sfinţirea Iordanului, primind cel mai frumos dar în sfântă zi de Bobotează. După ce am străbătut deşertul, am coborât într-o mare de oameni. Pelerini de pretutindeni se amestecaseră cu beduinii locului, iar de jur împrejur era puzderie de soldaţi israelieni înarmaţi. Toată lumea îşi dorea să ajungă cât mai aproape de Iordan, pentru a fi lângă soborul care avea să oficieze Sfinţirea apei. Un luciu de apă liniştită, verde ca smaraldul şi deloc limpede, îţi încântă privirea. În acest timp, o boare de vânt căldicel amplifică lumina care se cerne peste această sfântă sărbătoare, iar în culoarul creat special prin mijlocul mulţimii apare Patriarhul Ierusalimului şi al întregii Palestine, care alături de cruce mai poartă cu el un imens buchet de busuioc verde. A coborât la Iordan şi imediat după aruncarea buchetului de busuioc şi a crucii în apă, parcă se deschiseseră cerurile. O mare de lumină care a inundat întreg locul dintr-odată! Fotografiile pe care le-am făcut după Sfinţirea apei au un alt fel de lumină, greu de descris în cuvinte. După slujba de sfinţire, imediat, chiar în prezenţa Patriarhului şi a soborului care îl însoţea, oamenii au sărit în apa rece ca gheaţa (chiar dacă afară erau aproape 20 de grade), fiecare dorind să ajungă primul la crucea pe care Patriarhul a aruncat-o chiar la jumătatea râului. În acelaşi timp, s-au eliberat porumbeii albi, dinainte pregătiţi, care au înconjurat de trei ori mulţimea, apoi au dispărut imediat. Mii de oameni, veniţi din toată lumea creştină, au năvălit pur şi simplu în apă pentru a primi Botezul mult-aşteptat. Unii intrau în apă cu hainele pe care le aveau de acasă, dar majoritatea a purtat cămaşa cea albă, specifică acestui unic eveniment creştin, cu care toţi vin la Iordan când se botează.  În sfârşit, am ajuns şi noi la locul visat. În momentul în care am atins apa rece ca gheaţa, eu personal m-am trezit ca dintr-un vis, cu o bucurie în suflet pe care n-o mai încercasem niciodată, trăind sentimentul curăţirii trupeşti şi sufleteşti în acelaşi timp. După "spălarea păcatelor", toată lumea se bucură, se înfrăţeşte, este o atmosferă de nedescris, iar apa luată din Iordan în această zi nu se strică niciodată. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost momentul în care cursul râului nu mai era lin, de la stânga la dreapta, ci tulburat, cumva clocotind. Pe o distanţă de aproximativ 100 de metri, au apărut ca nişte valuri, care se mişcau de la dreapta la stânga, ceea ce am surprins şi-n imaginile foto pe care le-am realizat în momentul acela. Auzisem despre această minune, dar, asemenea multora dintre noi, mi-am dorit să văd personal toate cele ce s-au întâmplat... Ne uitam unii la alţii, fără prea multe cuvinte, încercând să nu ne mândrim pentru binecuvântarea primită din ceruri în această sfântă zi de Bobotează.” (Sursa: Ziarul Lumina)

Aghiasma Mare are molecule perfecte de apă care memorează rugăciunea

Știința face la rândul său o plecăciune în fața credinței și a puterii rugăciunii de a transforma materia. Prin puterea Cuvântului, după cum s-a demonstrat științific, la sfinţirea apei se schimbă mişcarea moleculară a apei din mişcare Browniana dezordonată, în mişcare ordonată. Mai mult, molecula din Aghiasma Mare are forma perfectă a unei steluțe cum vedem la ferestre numai în zilele înghețate de iarnă. Într-un film documentar produs de Telekanal Rusia şi PC Masterskaya, în 2006, intitulat „Apa”, cercetători din diferite ţări au explicat cum este posibil acest lucru. Ei spun că moleculele din apă  „sunt ca memoria unui calculator. Apa este cel mai maleabil computer”. El mai spune că acestea funcţionează ca o bandă magnetică, ca nişte celule de memorie care înregistrează interacţiunea apei cu lumea. Oamenii de ştiinţă confirmă că apa sfinţită are o structură foarte puternică şi poate să îşi transmită proprietăţile mai departe. Astfel, dacă într-un recipient cu apă obişnuită se adaugă puţină agheasmă, atunci toată cantitatea din acel vas are proprietăţile apei sfinţite. Renumitul savant japonez Emoto Masaru a arătat că apa reacţionează la rugăciuni, formând cristale frumoase, în timp ce la injurii cristalele sunt întunecate. Pe de altă parte, specialiştii de la Institutul de Medicină Industrială şi Navală din Rusia au analizat apa înainte şi după sfinţire şi au remarcat că rostirea rugăciunii Tatăl Nostru şi semnul crucii fac ca bacteriile dăunătoare să aibă o concentraţie de o sută de ori mai mică, susţine ziarul Pravda. Tocmai de aceea recomandările Bisericii Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare şi băutură nu au doar o valoare spirituală, ci şi una preventivă. De asemenea, măsurătorile cu spectografe au arătat că agheasma are o densitate optică mai mare decât apa de la robinet, de parcă ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza puterii ei unice de a tămădui, susţin oamenii de ştiinţă ruşi. La capătul mai multor experimente, savantul Konstantin Korotkov a ajuns la concluzia că emoţiile oamenilor sunt cele mai puternice elemente de influenţă ale apei. La rândul său, cercetătorul austriac Allois Gruber afirmă că, dacă o persoană se apropie de apă cu gânduri bune, calitatea apei se va îmbunătăţi şi va avea un efect pozitiv. În caz contrar, nivelul său energetic va fi scăzut. „Apa înregistrează toată ura şi răutatea, tot stresul şi este aproape moartă când intră în corpul nostru”, a precizat Gruber. Referindu-se la faptul că organismul este alcătuit din apă în proporţie de 75%-90%, a precizat că aceasta poate reacţiona la emoţiile noastre: „O persoană care emite gânduri negative îşi poluează apa din propriul corp”. Oamenii de ştiinţă consideră că semnul crucii poate să omoare microbii patogeni nu doar în apa de la robinet, ci şi în râuri şi în lacuri, fiind chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie. (Sursa: www.taifasuri.ro

Florile din vaza cu aghiasmă mare nu s-au mai ofilit

Cu câteva săptămâni în urmă, pregăteam ca de obicei biserica pentru Sfânta Liturghie când prietenul meu Mark s-a apropiat de mine și m-a întrebat: „Poţi să-mi spui care este diferența dintre cele două buchete de flori?” arătând spre cele două vaze aflate de o parte și de alta a ușilor Împărătești. Unul din cele două buchete era ofilit și uscat iar celălalt parcă era proaspăt înflorit. Văzându-mi mirarea de pe chip, Mark începu să zâmbească. „De Bobotează am pus aghiazma rămasă în vaza cu florile înflorite.” Mi-a spus de asemenea că în cealaltă vază nu a mai pus nimic, decât apă. Florile erau două buchete identice, la fel de ieftine și fuseseră cumpărate de o credincioasă dintr-un magazin la un preț mai mic de 5$ fiecare. Aceasta mi le dăduse înainte de Sfânta Liturghie săvârșită pe 23 decembrie 2012. Le-am tăiat vârfurile tulpinilor pentru a fi cât mai proaspete, le-am pus în două vaze de sticlă identice pe care le-am umplut cu apă și le-am pus în același loc în care se găsesc acum. Nu am adăugat niciun fel de conservant sau îngrășământ în niciuna din vaze. De atunci, nimeni din câte știu eu nu s-a mai atins de ele. Singura diferență este că Mark a turnat aghiazmă într-una din vaze. Poza ce însoţeşte acest articol a fost făcută pe 3 februarie, la aproximativ șase săptămâni de la data în care florile fuseseră așezate în vază. Am considerat că poza cu florile din apa sfințită era demnă de a ajunge la Înaltpreasfinția Sa Arhiepiscopul Benjamin de San Francisco care a răspuns următoarele: „Este minunat atunci când Domnul pătrunde în lumea pământească aflată sub semnul legilor şi al rațiunii și săvârșește minuni care le contrazic. Este un mic ghiont pe care ni-l dă făcându-ne să înțelegem că El este prezent și atotputernic indiferent de ce am crede noi.”

Mai mult decât atât, dacă prospețimea de șase săptămâni a florilor este o mică minune, așa cum cred eu, atunci principiul materialității se dovedește a fi fals. Căci dacă Dumnezeu ne dă un „semn” asta înseamnă că „a exista” înseamnă mai mult decât ce vedem la ştiri, vreme şi sport: şi anume că El este într-adevăr Izvorul Vieții. Noi nu ispitim pe Dumnezeu căutând semne și minuni, dar oare nu e frumos atunci când Dumnezeu din bunătatea Sa nemărginită ne trimite unul pe neașteptate?! (Sursa: doxologia.ro, traducere şi adaptare de Lucian Filip după johnsanidopoulos.com)

Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor!

Dumnezeu face mereu minuni și ne dă mereu semne ale puterii și iubirii Sale. Toate ne sunt la îndemână și nu vom avea nicio scuză dacă nu le vom folosi spre slava Numelui Său și a noastră mântuire. Când simțim că suntem din nou pe punctul de a ne îndoi, de a cârti sub povara crucii, să luăm aminte la acest cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare într-o omilie despre botez: „Nu te uita la ape şi să te îndoieşti iarăşi! Vezi cum îţi dăruieşte Dumnezeu prin ape iertarea păcatelor! Nu te uita la ape şi să iei spre defăimare uşurinţa darului! Când vezi apele, aleargă cu credinţă, căci aceste ape îţi sting gheena, acestea te rourează pentru râul cel înfocat, acestea singure ruşinează cugetarea gheenei. Aşa a spus bogatul cel din Evanghelii care căuta şi vedea pe Lazăr odihnind în sânurile lui Avraam:„Miluieşte-mă, părinte Avraame, şi trimite pe Lazăr ca să-şi moaie degetul său în apă şi să răcorească limba mea, că mă chinuiesc rău în văpaia aceasta!” (Lc. 16:24)... De aceea, când vezi apele, aleargă cu sârguinţă! Căci aceste ape îţi deschid cerul, aceste ape te strămută de la robie la libertate; aceste ape îţi deschid raiul şi-ţi dăruiesc ochi duhovniceşti; aceste ape te înalţă la tainele cele cereşti, la care îngerii doresc să privească. Te-ai întraripat de acum cu gândirea la ceruri; ai văzut pe Dumnezeu sfinţind firea apelor, ai văzut nedespărţita potrivire a Sfintei Treimi deasupra apelor, ai luat de la Dumnezeu făgăduinţele prooroceşti, care binevestesc mântuirea ta; cununa sufletului e vădită, iertarea păcatelor celor de multă vreme e aproape. Rânduieşte-le pe toate în chip curat şi întărit spre gătire: credinţă curată, gând nerănit, frică dumnezeiască, închinare adevărată, veşmânt îngeresc, adu-le pe toate desăvârşite Celui desăvârşit, căci va să fii slujit de leviţi, să fii dus de mână de preoţi, de îngeri să fii înarmat, de ape să fii curăţit, la Dumnezeu şi Tatăl să fii încununat, că Lui se cuvine slava împreună şi Fiului şi Duhului Sfânt în vecii vecilor. Amin.”

Lucruri bine de știut și de pus în practică despre folosirea și păstrarea Aghesmei Mari

Cu această apă sfinţită se stropesc persoanele şi lucrurile care trebuie exorcizate, curăţite sau sfinţite. Fiecare familie trebuie să ia din Aghiasma de la Bobotează şi să o păstreze într-un vas curat şi la loc de cinste. Se gustă din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post, sau în zilele de sărbători mari, după ce venim de la biserică, mai ales când nu ne împărtăşim.

Se obişnuieşte să se bea din Aghiasma Mare în ziua Bobotezei (6 ianuarie), pe nemâncate şi apoi încă 8 (opt) zile, până la încheierea praznicului, adică până la 14 ianuarie. După aceea, ea se poate lua numai după Spovedanie. Îndeosebi cei opriţi de la împărtăşire se pot mângâia luând Aghiasma si apoi anafură. Când ne împărtăşim, Aghiasma se ia după împărtăşire, fiind mai mică decât Sfânta Impărtăşanie, iar când luăm numai anafora, Aghiasma se ia înainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora.

Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. În caz de boală, putem, de asemenea, să gustăm din ea cu credinţă. Căci apa aceasta, având într-însa darul si puterea dumnezeiască a Sfântului Duh, a făcut adesea multe minuni, însănătoşind bolnavi, tămăduind râni, apărând de rele, de necazuri si de primejdii. Ca regulă generală, Agheasma Mare se ia întotdeauna pe nemâncate, înainte de anaforă, cu credinţă şi frică de Dumnezeu, iar atunci când este recomandat de duhovnic, cu post şi rugăciune.

Agheasma Mare se păstrează în casele credincioşilor în loc ferit şi curat, de preferat într-un recipient de sticlă închis. Având în ea harul Sfântului Duh, Agheasma Mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, find proaspătă, curată şi plăcută la gust. Dacă nu este păstrată într-un vas curat şi capătă un miros neplăcut, nemaiputând fi folosită spre a fi băută, Agheasma se varsă într-o apă curgătoare curată (cursul unui râu) sau la rădăcina unui copac curat din grădină (pentru a fi ferit de profanarea animalelor) sau dacă nu există o altă variantă, se poate pune în glastrele de flori câte puţin.)

„Dacă cineva ar dori să cunoască pentru ce harul se dă prin apă, nu printr-un alt element, acela să ia dumnezeieştile Scripturi şi va găsi răspuns. Apa este mare lucru şi cel mai nobil dintre cele patru elemente care sunt în lume. Cerul este locuinţa îngerilor, iar cerurile sunt din apă. Pământul este locul de locuit al oamenilor, dar din apă este şi pământul. Înainte de facerea tuturor lucrurilor săvârşite în cele şase zile, Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apei. Apa este începutul lumii, iar Iordanul, începutul Evangheliilor.” - Sfântul Chiril al Ierusalimului
 

a consemnat Cristina Roman



Mărturii ale sfinților cărora li s-a arătat Maica Domnului despre chipul îngeresc al Născătoarei de Dumnezeu - Cristina Roman

Nu sunt graiuri nici cuvinte pentru a descrie pe deplin frumusețea și harismele Maicii Domnului, cea despre care Scriptura vorbește prin glasul prorocilor încă din Vechiul Testament, cea în cinstea căreia avem nenumărate icoane, la care îndeosebi creștinii ortodocși au mare evlavie. Sfântul Ioan Maximovici: Deși Sfânta Scriptură nu oferă cititorilor o bogăție de informații despre viața Maicii Domnului, scrierile Sfinților Părinți, sprijinite de unele scrieri apocrife, vin în completarea acestui gol.  Numărul redus al epistolelor evanghelice care o au ca protagonistă pe Maica Domnului reflectă atât centralitatea lui Hristos în Evanghelii, cât și discreția și smerenia exemplare care  au caracterizat întreaga existență pământească a preafericitei Fecioare Maria. În timpul petrecerii sale pământeşti Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a căutat să se ferească de slava care i se cuvenea ca Maică a Domnului. A iubit mai mult liniştea, gătindu-se pentru plecarea către lăcaşurile cele veşnice. Până în cea din urmă zi a vieţii sale s-a îngrijit să se arate vrednică de împărăţia Fiului său, iar înainte de a adormi s-a rugat fierbinte ca să fie izbăvită de duhurile cele rele, care aşteaptă sufletele oamenilor după moarte şi se sârguiesc să le tragă în iad. Iar Domnul a ascultat rugăciunea Maicii Sale, venind în clipa morţii înconjurat de mulţime de cete îngereşti pentru a-i primi sufletul.

Ea care este nădejdea tuturor creștinilor, solitoarea cea fierbinte, luminarea celor întunecați, limanul celor înviforați, izbăvirea celor robiți, încurajarea celor scârbiți, mângâierea celor ce plâng, ridicarea slăbănogilor, nădejdea celor disperați, mântuirea desăvârșită a celor căzuți și a lipsiților, s-a smerit pe sine trăind pentru și prin Fiul ei și Dumnezeu nostru și nu a căutat cinstire de la oameni, bucurându-se să slujească în umbra Domnului Hristos. În marea ei iubire de oameni, pe mulți ologi și mulțime de slăbănogi a vindecat, pe mulți morți a înviat, pe mulți întemnițați i-a slobozit, pe mulți torturați de multe boli i-a însănătoșit, pe mulți de felurite duhuri rele i-a scăpat, pe mulți ăron spovedanie și Pocăință de grele păcate i-a ușurat, cu darul Fiului ei preaiubit. (din Minunile Maicii Domnului - Protosinghel Nicodim Măndiță, Ed. Lumină Lină, Buc.)

Dumnezeu ne-a dăruit sfinți contemporani, făcători de minuni încă din timpul vieții, la chiliile și moaștele cărora curg râuri nesfârșite de pelerini și pentru faptul că unii dintre credincioși au avut șansa de a-i cunoaște personal, de a-i atinge, de a le săruta mâna și a le cere binecuvântarea. De la aceștia se păstrează fotografii și înregistrări audio, spre folosul sufletesc al ucenicilor lor.

În schimb, de la Maica Domnului s-au păstrat puține amintiri în obiecte (Tradiția spune că ne putem închina unuia dintre veșmintele ei, sau brâului din piele de cămilă cusut și purtat de ea însăși), nemaivorbind că nu ar fi putut exista acum mai bine de 2000 de ani posibilitatea de a avea o imagine color tip portret. Astfel, este firesc a ne întreba și a ne dori să știm cum arăta în realitate Sfânta Fecioară? Ce trăsături defineau frumusețea îngerească a chipului său? Ce țesături dădeau grație portului său? Cum trăia ca un exemplu viu de înțelepciune, răbdare, milostivire și totală încredințare voii divine?

Chipul Maicii Domnului în Tradiția iconografică

Tradiția, confirmată de textele liturgice, ne învață că prima reprezentare iconografică a chipului Născătoarei de Dumnezeu aparține Sfântului Apostol și Evanghelist Luca. „Zugrăvind prea cinstitul tău chip, dumnezeiescul Luca, scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei lui Hristos, a înfăţişat pe Ziditorul a toate pe braţele tale.ˮ Sfântul Apostol Luca a lăsat posterității mai multe icoane pictate după Pogorârea Sfântului Duh, unii spun că ar fi circa 70 de astfel de icoane, între care cele mai renumite sunt:

            Maica Domnului Odighitria - „Îndrumătoarea“, în care este reprezentată cu pruncul în braţe, amândoi stând cu faţa spre cel care priveşte la icoană;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

            Maica Domnului Eleusa - „Mângâietoarea“ (dulce-iubitoare) în care pruncul este strâns lipit cu faţa lângă obrazul Maicii Domnului, pe care o îmbrăţişează - chipul mamei este îndurerat, prevestind suferinţele viitoare ale Fiului;

         

 

 

 

 

 

 

 

 

   Maica Domnului Oranta - „Rugătoarea“, în care apare fără pruncul Iisus, rugându-se Mântuitorului pentru omenire.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Întrebat fiind care este icoana care o înfățișează cel mai fidel pe Maica Domnului, Cuviosul Paisie Aghioritul, cel care prin viața sa curată s-a învrednicit de vederea și convorbirea cu Maica Domnului, a răspuns: “- Maica Domnului Ierusalimița... Am văzut în vedenie că trebuia să merg într-o călătorie îndepărtată și că trebuia să-mi pregătesc actele, pașaportul, valută, etc., însă funcționarii nu-mi întocmeau actele. Erau acolo mulți oameni, dar nu era nimeni care să mă ajute. Cine mă va ajuta?, îmi ziceam în sinea mea. Chiar nu se găsește nimeni care să se intereseze pentru aceasta? Aveam o neliniște! Și deodată se arată o Femeie cu un chip luminos, îmbrăcată în haine poleite cu aur. Avea o frumusețe aparte. Strălucea în întregime. Nu te neliniști, te voi ajuta eu, căci Fiul meu este Împărat, mi-a spus și m-a lovit ușor pe umăr... După mai multă vreme am văzut-o pe Maica Domnului Ierusalimița într-o carte și am recunoscut-o.”

Icoana Maicii Domnului Ierusalimița este făcătoare de minuni și se păstrează în Biserica mormântului Maicii Domnului din Ierusalim.

Portret al Maicii Domnului făcut de un contemporan

Din scrisoarea grecului Dionisie Areopagitul care a vizitat-o pe Maica Domnului la casa Sf. Apostol Ioan Evanghelistul din Ghetsimani, se păstrează această frumoasă descriere:  “Înaltă, peste mijlocie, foarte sveltă, cu mâini și picioare delicate și frumoase, culoarea pielii ca aurul, ochii ca măslina coaptă, ovalul feței desăvârșit; se purta în culorile fecioarelor: roșu și vânăt; era foarte tăcută și activă. Tot ce facea era desăvârșit, se mișca cu o grație firească pe care anevoie o au chiar împărătesele născute în purpură. Cât am stat în casa ei nu a mâncat cu noi, ci numai seara se retrăgea cu femeile ei pentru a sta la masă. Ne-a vorbit despre Fiul ei multe lucruri tainice pe care le voi scrie altădată… Toată înfățișarea și purtarea ei erau atât de dumnezeiești, încât dacă n-aș fi știut că nu-i ea Dumnezeu, m-aș fi închinat în fața ei ca lui Dumnezeu”.

În icoane, de cele mai multe ori Maica Domnului este cu adevărat făptură îndumnezeită, pe chipul căreia cerescul cu omenescul se întâlnesc. Privirea Maicii Domnului este deosebit de mişcătoare: privire de o duioşie şi o tristeţe nesfârşită, care vine din adâncurile tainice ale inimii pentru a ajunge într-un "dincolo" inaccesibil, privire a Maicii îndreptată spre omenire, din pricina proorociei lui Simeon, pe care o "păstra în inima ei": "Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi" (Le. 2, 33-35). Acest chip de o frumuseţe cerească este chipul unei mame a cărei privire ne lasă să pătrundem în inima Mariei, care se gândeşte încă de pe acum la suferinţele ce vor veni, un chip care, în suferinţa sa lăuntrică, trăieşte deja drama crucii. Privire care exprimă dragostea maternă pentru Fiul său, dar şi pentru toţi oamenii cărora, prin cruce, va învăţa să le fie maică. Peste veşmânt, de obicei poartă maforionul, un văl lung, purpuriu, brodat cu un preţios galon, care-i acoperă capul şi umerii. Pe frunte şi pe umeri se pot adesea vedea cele trei stele, semn al pururea-fecioriei Maicii Domnului atât înainte, cât şi în timpul naşterii şi după aceea.

Și din reprezentarea iconografică a Pruncului Iisus se poate contura portretul sufletesc al Născătoarei de Dumnezeu. În multe icoane, cu mâna stângă, pruncul cuprinde gâtul maicii Sale pentru a-Şi apropia obrazul de obrazul Mariei, într-un minunat gest de tandreţe. Pruncul este aşezat simbolic pe braţul drept al Maicii Sale, în timp ce cu mâna cealaltă ea arată spre Fiul său: "Iată Omul". Privirea Pruncului este aţintită pe privirea Maicii Sale, a cărei suferinţă o vede, părând a-i spune încă de pe acum: "Nu mă plânge, Mamă...", în încercarea de a-i alina durerea ascunsă. Chipul Pruncului este deja chipul unui adult, cu trăsături precise, a cărui frunte amplă reflectă înţelepciunea dumnezeiască. Veşmântul Său, himationul, roşu purpuriu, are sclipiri de aur, aşa cum se cuvine lui Dumnezeu: este lumina cea neînserată.

Maica Domnului este chipul Bisericii care poartă în ea mântuirea, chiar în timp ce aşteaptă, mărturiseşte şi contempla învierea prin cruce. Fără să ţină seama de mângâierea Fiului său, Maica Domnului priveşte în depărtare, cu o privire plină de dragoste şi de durere. Chipul său întors către Pruncul care o mângâie, nu către fiul trupesc, ci către Ziditorul lumii Căreia I-a dat naştere, se oglindeşte în cuvintele Liturghiei: Ea este fierbinte mijlocitoare în faţa lui Dumnezeiu şi puternica ocrotitoare a lumii. Se apleacă spre Fiul său cerând milă pentru cei care vin către El şi pe care îi ocroteste cu rugăciunile sale. Tocmai pentru că este atât de legată de lucrarea mântuitoare a Fiului său, nu ne surprinde să vedem, în majoritatea icoanelor, cu câtă solicitudine se apleacă spre omenire şi îndeosebi spre nevoile duhovniceşti ale creştinilor. - Ziarul Lumina

Există o descriere rămasă de la Sfinţii Epifanie si Nichifor, consemnata de Ierod. Cleopa Paraschiv în lucrarea sa Icoana nefăcută de mâna omenească Prodromiţa: “Încă de când vieţuia pe pământ era faţa ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuţiţi la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate şi ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, faţa nu rotunda, nici scurta, ci puţin alungită, mâinile si degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple şi puţin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaş, având părul bine şi cu multa cuviinţă legat(Sursa)

Anii pământești ai Maicii Domnului

Din cartea Trei Vieți bizantine ale Maicii Domnului aflăm mai multe despre anii vieții pământești a Sfintei Fecioare: “Iar Maria, ajunsă orfană de amândoi părinții și lipsită de purtare de grijă, nu ieșea din Templul Domnului, iar când avea nevoie de ceva, cerea numai de la Elisabeta, căci locuia aproape de ea. Pe când trăia Ioachim, tatăl ei, învățase să scrie în ebraică, iar fiind singură era iubitoare de învățătură pe care o prindea ușor, ostenindu-se și zăbovind în dumnezeieștile Scripturi, în lucrul lânii, inului, mătăsii și al fibrelor de byssos; iar în înțelepciune și în înțelegere era mai presus decât tinerele de vârsta ei, așa cum spune strămoșul Solomon, grăind cu adevărat despre ea: “Femeie vitează cine va putea găsi?ˮ (Pr 31, 10)

În templul Domnului era un loc retras, aproape de porticul jertfelnicului, unde stăteau numai fecioarele. După adunările liturgice și încheierea lor, fecioarele se întorceau toate la ai lor, dar Maria stătea în paza jertfelnicului și a templului slujind preoților. Iar purtarea ei era aceasta: serioasă în toate, vorbind puțin, repede la ascultare, plăcută la vorbă, lipsită de îndrăzneală față de orice om, fără să râdă, netulburată, fără să se mânie, închinătoare, respectuoasă, cinstind și închinându-se oricărui om, astfel încât toți se mirau de înțelegerea și vorba ei.

De statură mijlocie, iar unii spun că era ceva peste mijlocie, pielea avea culoarea grâului, părul era blonziu, ochii frumoși de culoarea alunii aurii, sprâncene negre, nasul drept, mâinile, degetele și fața lungi, plină de grație și frumusețe dumnezeiască, neînfumurată, nesofisticată, neatrasă spre moliciune, având o smerenie covârșitoare, de aceea, cum însăși a zis, a căutat spre ea Dumnezeu când L-a mărit pe Domnul (Lc 1, 46.48); iubea și purta haine nevopsite, martor fiind sfântul ei văl (maphorion). Lucra veșminte de lână care se foloseau la Templul Domnului și se hrănea de la Templul Domnului stăruind în rugăciuni, în citire, în post, în lucrul mâinilor și în toată virtutea; astfel încât, prin felurimea și starea lucrurlor ei, Sfânta Maria devenise cu adevărat învățătoare a multor femei.

(...) Era ordonată în cuvânt, purtare și călcare. Văzând însă Sfânta Născătoare de Dumnezeu înălțarea la cer a Fiului ei (Lc 24, 51), s-a predat încă și mai mult ascezei și îngenuncherilor; cum spune Andrei din Ierusalim, arhiepiscopul Cretei; până astăzi se arată în marmura sfântului Sion urmele genunchilor ei, iar patul de piatră, unde gusta puțin somn, avea cinste și frică și slavă la toți oamenii, nu numai la credincioși, ci și la iudei; săvârșea și multe vindecări asupra celor bolnavi, elibera pe demonizați de duhurile necurate, făcea milostenie celor săraci și îngrijea de văduve.

Dar pentru că tema care ne stă înainte nu e alta decât să arătăm mărețiile Fecioarei, unul din aceste lucruri frumoase ale ei va fi negreșit și acesta; și anume dacă o vom arăta fiind neîncetat împreună cu Fiul ei și lângă El pururea, neseparându-se de El nici în vremea lucrurilor de întristare, nici în vremea Patimii, când și ucenicii și prietenii și cunoscuții toți, iar alții rămânând timp scurt lângă El L-au tăgăduit mai apoi. Căci atunci când a venit vremea Patimii și S-a predat pe Sine Însuși de bunăvoie și a stat în mijlocul celor care L-au omorât, a fost dus la Pilat, a stat înaintea lui Caiafa și a fost trimis la Irod spre cercetare și, în cele din urmă a fost dat verdictul împotriva Lui și atunci a fost osândit la răstignire, atunci Maica, așa cum și în celelalte a biruit cele ale femeilor, așa și aici se arată mai mult decât femeie și nu îndepărtează de El, ci Îi urmează îndeaproape, niciun lucru înfricoșător neputând s-o înspăimânte, nefiind atât de biruită de afecțiunea maternă cât supunându-se mai degrabă judecății dumnezeiești, astfel încât, cum învață Evanghelia (Mc 15,40), și pe celelalte femei și pe cele două Marii le îndeamnă la acestea și le convinge să fie împreună cu ea tot timpul, pe ele care au suflete cu adevărat nobile și vor să se alipească de acest Mire nevăzut Care se apropie în chip nevăzut.

(...) Scriptura vorbește despre înfățișarea trupească și despre podoabele ei, fiindcă totul la ea a fost minunat, faimos și vestit. Căci îi plăcea să învețe și era o ucenică bună, păstrând orice cuvânt bun, și plină de cugetare la dumnezeieștile Scripturi și de toată înțelepciunea, fiindcă urma să se facă Maică a Cuvântului și Înțelepciunii lui Dumnezeu, gata spre a rosti cuvânt și a primi vestire prin viu grai. Iată câteva dintre referirile Scripturii la Sfânta Fecioară: Și uita poporul tău și casa părintelui tău (Ps 44,12) ... și așa frumusețea ta va plăcea Împăratului (Ps 44, 13); toată slava dinăuntru a fiicei Împăratului (Ps 44, 15); E înveșmântată în văl de aur și gătită în culeori feluite (Ps 44, 11) – lucru care semnifică reunirea tuturor harurilor cu care Duhul Sfânt a dăruit-o pe Sfânta Fecioară; Deschis-a gura sa cu înțelepciune și a pus rânduială limbii sale (Pr 29, 43); a îmbrăcat tăria și frumusețea sa (Pr 29, 44).

Despre Maica Domnului, fericitul David și ceilalți profeți ai Vechiului testament au grăit: ea este muntele lui Dumnezeu în care a binevoit Dumnezeu să locuiască (Ps 67, 16-17); chivotul sfințirii pentru odihna Domnului (Ps 131, 8); Sionul care a plăcut lui Dumnezeu și pe care Și l-a ales sălaș (ps 131, 13); scaunul lui Dumnezeu și carul Său pe care îl însoțesc mii de puteri îngerești (Ps. 67, 18) într-o slavă negrăită, grădina neatinsă, izvorul viu (Cânt 4, 12 și 4, 15); carte pecetluită pe acre o învață toți îngerii, în care este scris Cuvântul ce nu poate fi scris, fără început și fără sfârșit, așternutul Domnului în jurul căruia stau de strajă șaizeci de viteji (Cânt 3, 7); toiag împărătesc care a înflorit, vasul cu mană cerească, tablele legii celei adevărate (evr.9, 2-4).

În văzul tuturor ea s-a făcut toată plină de har, cinstită mai presus de orice har, înțelegătoare cu privire la cuvânt, având înăuntrul ei vedenii dumnezeiești, cu totul străină de tulburare, mânie și flecăreală, frumoasă la suflet și la trup, și potrivită la înălțimea staturii, plină de toate podoabele (duhovnicești) și de toate faptele bune. Or, prin fire era atât de sfântă și cu adevărat fecioară, încât nu era câtuși de puțin atinsă atunci când dorința vreunei patimi venea să tulbure sfințenia ei duhovnicească.

Mai mult decât toate, sufletul ei era plin de iubire de oameni și de compătimire, și, prin urmare, mai mult decât orice plin de imitarea harului și iubirii de oameni a Fiului său, pașnic și smerit cu cugetul, mai presus de orice asemenea bogăție de podoabe și de prisosire a harului, încât într-devăr era Împărăteasă mai presus de fire, prin faptă, cuvânt și cuget; căci urma să se facă Maica adevăratului Împărat a toate Care S-a făcut pe Sine atât de sărac și S-a smerit pentru noi până la moarte și încă moarte pe cruce (Flp 2,8). Era supusă preoților, grijulie la slujire și respectată de toți, căci era născută prin harul lui Dumnezeu și avea să dea naștere Împăratului îngerilor și oamenilor. Astfel deci, din cea mai fragedă pruncie, puterea lui Dumnezeu a acoperit-o și a împodobit-o cu toate podoabele (harului), asemenea unui văl țesut din aur și în felurite culori pentru suflet și pentru trup. Cu astfel de rânduială și cu astfel de chip petrecea în Templul lui Dumnezeu ca o jertfă dumnezeiască și icoană duhovnicească și cu totul înțelegătoare, înfricoșătoare demonilor și dorită îngerilor, ba chiar încă și mai mult, minunată și înfricoșătoare îngerilor, dar plăcută și supusă Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt.

Cine ar putea zugrăvi în amănunțime ostenelile ei, rugăciunile sale împodobite cu faptele cele bune? Ea le arătase încă din fragedă pruncie, căci toată lucrarea ei era mai adâncă decât cunoștința și, de asemenea, toată viața ei era mai presus de fire, căci urma să se facă Împărăteasă a toate și Maică a Împăratului și Domnului și dumnezeului a toate; pentru că era aleasă de Tatăl și gătită dinainte de Duhul Sfânt spre a cuprinde în sânul său pe Fiul Cel unul și nedespărțit de Ei și Cuvântul lui Dumnezeu și pentru a se face pricină a Întrupării și sălășluirii Sale printre oameni.

(...) Maica Domnului își împlinea zilele sfintei și preacuratei sale vieți dumnezeisc de frumoase. Arăta o bogată râvnă având biruință asupra firii, a compătimit și a îndurat nenumărate necazuri, încercări, tânguiri, jale la răstignirea Domnului, dar a dobândit cununi de biruință și a fost așezată ca Împărăteasă a tuturor făpturilor, după care, lucru mai presus de toate, a văzut pe Fiul său înviat din mormânt și înălțat la cer cu firea pe care o luase din ea, Fiul și Cuvânt al Tatălui, Dumnezeu adevărat și Împărat a toate. După toată această slavă, ea n-a primit o viață lipsită de încercări și de osteneli, și nu s-a ferit deloc a munci cu sârguință. Ci ca și cum și-ar fi început abia acum viața sa dumnezeiască și purtarea s ade grijă, ea nu a dat somn ochilor ei, nici genelor sale dormitate, nici odihnă trupului ei (Ps 131, 4), ci atunci când Apostolii s-au împrăștiat în lumea întreagă, Sfânta Maică a lui Hristos, ca Împărăteasă a tuturor, stătea în mijlocul lumii întregi, în Ierusalim, locuind în Sion împreună cu ucenicul iubit, care îi fusese dat drept fiu din partea Domnului iisus Hristos.

Ea a trimis pe ucenici să propovăduiască celor de departe și celor de aproape. Era milostivă și îndurătoare și dorea pentru toți oamenii mântuirea și venirea la cunoștința adevărului. Sporea în nevoințele postului și rugăciunii. Nu se despărțea de mormântul Domnului, ci locul său era sălașul ei de căpătâi, perna ei era piatra, alergările minții ei erau rugăciunle și vedeniile Fiului ei, masa ei erau laudele Lui, hrana ei erau istoriile, povățuirile și învățămintele Patimii Domnului, băutura și baia ei erau lacrimile, odihna și desfătările ei erau îngenuncherile, mâinile sale sfinte, mâinile cu care odinioară ținuse în brațe pe Domnul născut din ea fără sămânță, se făcuseră deosebit de aspre.

Era nu numai îndemn și povățuire în răbdare și îndurare pentru fericiții apostoli și pentru ceilalți credincioși, ci era și părtașa ostenelilor lor și îi susținea în propovăduirea lor, fiind părtașă cu gândul la lipsurile, chinurile și robia ucenicilor Domnului. Și suferea împreună cu ei așa cum luase parte la Patimă prin junghiurile inimii. Îi mângâia prin lucrarea sa pe ucenicii Săi vrednici, îi întărea prin cuvânt, le aducea aminte de răsplățile și cununile Împărăției cerurilor, de fericire și desfătările fără de sfârșit în vecii vecilor. (Sursa: Trei Vieți bizantine ale Maicii Domnului, traducere de diac. Ioan I. Ică Jr., Ed Deisis, Sibiu)

Mărturii ale sfinților cărora Maica Domnului li s-a arătat aievea

O emoționantă mărturie despre înfățișarea și însușirile Maicii Domnului ne dă Cuvioasa Maica Macaria, o sfântă din Rusia zilelor noastre, născută cu o gravă infirmitate fizică, trecută prin încercări groaznice în viață, dar devenită încă din timpul vieții făcătoare de minuni prin puterea credinței și a răbdării mucenicești de acre a dat dovadă, făcându-se prin aceasta o prietenă și mult iubită fiică duhovnicească a Maicii Domnului. "Când intră înăuntru, sau când stă la o depărtare de cinci până la şapte metri, vine de la ea o mireasmă negrăită, cum nu este alta pe pământ. O poţi recunoaşte după mireasmă. Era îmbrăcată într-o mantie foarte lungă, albastru deschis, cu faţa acoperită. Dacă voieşte, se arată în toată slava Sa. Oh, cât e de elegantă, este de necrezut!...

E numai floare, de culoarea macului. Este voioasă, bucuroasă, dichisită, plină de flori, cu o cununiţă de flori pe cap. Uneori e îmbrăcată în veşminte felurit colorate... Maica Domnului vine uneori în alb, alteori în negru. Când e o slujbă bisericească de sărbătoare Ea este în roşu. Mântuitorul îi spune ce să poarte, şi ea poartă, iar El îi pune pe cap o coroană. O poţi recunoaşte îndată. Eu sunt obişnuită cu ea şi o pot recunoaşte dintr-o mie... Este brună şi cu părul lung şi negru. În ultimii ani e din ce în ce mai rar voioasă – iar inima aproape că-mi sare din piept. Începe îndată să plângă cu suspine, vărsând mulţime de lacrimi. O, de-aş putea să le adun!...  Îndeobşte Maica Domnului vorbeşte foarte puţin. După ce se obişnuieşte cu cineva, atunci vorbeşte”, ne spune Maica Macaria.

Un părinte călugăr în Lavra Sfântului Sava din pustiul Iudeii, care avea dificultăți în împlinirea pravilei călugărești, aduce o nouă relatare despre felul în care se arată Maica Domnului: Când s-au adunat toți frații, novicele, a văzut o minunată vedenie, nu în vis, ci treaz fiind. A văzut o fecioară nespus de frumoasă, între doi îngeri, care străluceau mai tare decât razele soarelui. Unul ținea un bol plin cu mană cerească și celălalt un mic acoperământ de pânză. Acea minunată fecioară, care era Maica Domnului, ținea în mâini o lingură de aur, și frații mergând pe rând înainte, îngerul ștergea fața fiecăruia cu pânza iar după ce se închinau Maicii Fecioare, ea lua lingura și le dădea din mâna cerească. Văzând aceasta, novicele a rămas mut de uimire, și apropiindu-se și el să primească darul, a fost rușinat. Nici îngerul nu i-a șters fața și nici Născătoarea de Dumnezeu nu l-a împărtășit cu mană cerească, ci i-a spus: „Această hrană este de la Fiul Meu, și le este dată celor ce postesc până la această oră și se curățesc de păcate, iar tu nu postești. Cum, vrei, așadar, să te împărtășești cu această Pâine?”

“Într-o noapte, în vreme ce spuneam rugăciunea stând în picioare sub un măslin, mintea mi-a fost răpită pe neașteptate și am început să văd niște imagini într-o culoare plumburie, asemănătoare unor fotografii alb-negru. Cu mult deasupra mea am văzut o lumină uriașă, nespus de dulce și desfătătoare, care ascundea “înlăuntrul” său o altă lumină, mai intensă în toate caracteristicile ei, care era însuși inzvorul întregii lumini. La o oarecare distanță, se aflau în jur mici luminițe asemănătoare unor scântei. S-a născut în mine simultan siguranța că era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și că din ea se revarsă lumina Sfintei Treimi. Toată lumina Sfintei Treimi trecea prin Preacurata Fecioară și se răspândea apoi către restul creației. Maica Domnului poseda așadar plinătatea harului lui Dumnezeu. Era mai presus decât orice altă făptură. Chiar și arhanghelii, împreună cu sfinții îngeri, erau înaintea ei ca niște mici scântei, așa cum este lumina unei lumânări în fața soarelui amiezii din timpul verii. Între Preasfânta Fecioară și orice altă făptură există o distanță duhovnicească de proporțiile unui abis. O astfel de persoană nu mai existase și nici nu va mai exista până la sfârsitul veacurilor...

Atunci am înțeles de ce Sfântul Andrei Criteanul a numit-o “Dumnezeu după Dumnezeu”, avand în ea toate darurile Treimii... Vedenia nu cred că durat mult timp. Aceste evenimente sunt de fapt atemporale, în sensul că pe durata lor ești scufundat în veșnicie. Când am reînceput să iau act în mod conștient de realitatea înconjuratoare, mă aflam în picioare sub măslin și era încă noapte. Am mers și i-am povestit bătrânului (Cuv. Paisie Aghioritul) toate cele întâmplate. S-a bucurat și s-a arătat pe deplin satisfăcut de interpretarea mea. Am discutat despre tot ceea ce înțelesesem în legătură cu persoana sfântă a Născătoarei de Dumnezeu, și mi le-a confirmat în întregime. Bătrânul o văzuse de foarte multe ori pe Preacurata față către față, și vorbise cu ea. (Text extras din cartea Marii inițiati ai Indiei și Părintele Paisie, ed. Egumenița )

Iată și povestea arătării Maicii Domnului către părintele Gherontie Puiu, întemeietorul Mănăstirii Caraiman din Bușteni. Când fratele vitreg Ilie (fiul cel mare al familiei Puiu Petrache) a plecat pe front, părintele a visat, pentru prima oară, o tânără cu chip strălucitor, îmbrăcată în straie mănăstireşti, care i-a spus cu glas domol: “Vei fi ocrotit!… Tatăl tău se va întoarce după un lung prizonierat!”. După 12 ani, i s-a întors fratele, după ani grei de prizonierat în Rusia, apoi, după ce s-a însurat, a hotărât să-l înfieze pe mezin. “Când am îmbrăcat haina de foc a botezului, parcă m-am simţit alt om. Mă încerca o bucurie fără margini, pe care mă străduiam să o desluşesc. La ieşirea din sfântul lăcaş, pe treptele din faţa pridvorului, am zărit din nou acea fiinţă minunată. Stătea lângă poartă şi mă privea drept în ochi. N-o vedea nimeni, doar eu! De astă dată nu mai era vis, ci vedenie curată… Mi-a vorbit cu glas îngeresc: «Ai încredere şi du-te la mănăstire. Te voi călăuzi. Tu eşti ales pentru o misiune!». Acea Măicuţă fără vârstă avea cel mai frumos chip pe care mi-a fost dat să-l privesc. Începând de atunci, am înţeles că este însăşi Măicuţa Domnului…”, spunea părintele Gherontie.

Din când în când auzea vocea Sfintei Fecioare: ‘Îmi șoptea în urechea dreaptă: «Mai ai o vamă!», își aminteste părintele. După trei luni a fost trimis la un sanatoriu din Sinaia. Doctorul i-a spus că are nevoie de câțiva ani pentru refacere. A rămas doar o singura noapte! Preacurata s-a apropiat de patul său spunand: ‘Te-am adus aici cu o misiune… Adu-ți aminte! Trezește-te, că nu ești bolnav!’. ‘Mi-a repetat aceste vorbe de trei ori. Apoi a rostit mai apăsat, de parcă trebuia cu tot dinadinsul să-mi amintească acele ultime cuvinte: «Vei găsi un brad cu șase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea cruce la care te-ai jurat. Acolo să faci mănăstirea!».’ A doua zi a coborât din pat, uimind medicii și vecinii din salon, și a plecat să caute locul de mănăstire. Dupa lungi căutari, primarul din Bușteni i-a spus că are loc pe plaiul Palanca. ‘Cand am ajuns aproape de bradul retezat, am vazut de trei ori o strălucire pu­ternică, așa, ca de la o lampa de sudură. Am pus mâna la ochi… Acela era semnul!’, spune părintele. A doua zi a revenit și Maica Domnului i s-a aratat din nou așezată, parcă plutind, pe o ramura a bradului. ‘Îmi făcea semn cu mâna, de parcă ar fi vrut să-mi arate că mănăstirea trebuie să împrejmuie chiar acel brad. De aceea am făcut agheasmatarul ca un fel de paraclis ce strânge în brate sfântul arbore’, mai spune părintele despre felul în care a găsit acest loc binecuvântat din Grădina Maicii Domnului.

Părintele Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului – „Împărăteasa Heruvimilor şi a Serafimilor şi Stăpâna noastră”. Spunea părintele Cleopa: „Ştiţi voi cine-i Maica Domnului? Ea este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul, uşa luminii, că lumina cea neapropiată, gânditoare prin ea e venit în lume. Aproape în fiecare predică Părintele Cleopa îi întreba pe creștini: “Aveți voi icoana Maicii Domnului în casă?”, ”Dar căndelută la icoana Maicii Domnului aveti?” Și îi sfătuia: “Să luați ocrotitoare și ajutătoare pe Maica Domnului, Mama noastră din cer și de pe pământ! Împărăteasa cerului și a pământului! Dacă o veți lua pe ea ocrotitoare, citindu-i dimineața un acatist cu căndeluța aprinsă și seara un paraclis, veți avea ajutor și în timpul vieții și în clipa morții și în ziua Judecății… Știti voi cât poate Maica Domnului înaintea Tronului Preasfintei Treimi? Dacă nu era ea, cred că lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!” Ea este uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat în lume. Ea este poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel”. Mai spunea: „Maica Domnului este scara către cer; porumbiţa care a încetat potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Este cădelniţa dumnezeiască, căci a primit focul dumnezeirii şi Biserică a Preasfântului Duh. Maica Domnului este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului şi Biserica Duhului Sfânt”. Zicea bătrânul: „Braţele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor şi ale preafericitelor tronuri. Deci, pe cine ţine Fecioara Maria în braţe? Voi ştiţi pe cine ţine? Pe cel Ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute”. Iarăşi spunea: „Ştiţi voi cine este Maica Domnului şi câtă cinste, câtă putere şi câtă milă are? Este mama noastră, că are milă şi de săraci şi de văduve şi de creştini. Pururi se roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toţi. Şi îi sfătuia pe toţi: „Să luaţi ocrotitoare şi ajutătoare pe Maica Domnului, Mama noastră din cer şi de pe pământ, Împărăteasa cerului şi a pământului!”. (Sursa: Ioanichie Balan, Viata Parintelui Cleopa, Editura Doxologia, Iasi, 2011)

 



Părintele Arsenie Boca – alesul lui Dumnezeu pentru neamul românesc - Dr.conf.univ. Ana Sofroni

„Vas ales de sfinţenie şi purtător al Duhului Sfânt,
comoară cerească plămădită din al nostru
strămoşesc pământ […]”

Aşa a fost să fie, ca Dumnezeu să se îndure şi de neamul românesc din timpurile noastre, trimiţându-i pe unul din aleşii Săi, pe strălucitul fiu al Ortodoxiei monahale – Părintele Arsenie Boca, ca să-i îndrume pe români, cu puterea harului insuflat de Duhul Sfânt, spre vieţuire curată, întru totul creştinească, ajutându-le astfel să se întărească bine în credinţă şi să poată deveni vrednici de mântuire. Pentru a-şi îndeplini înalta sa misiune duhovnicească, Părintele Arsenie a fost înzestrat cu mai multe daruri dumnezeieşti, în special cu darul preoţiei şi cel de a fi duhovnic aparte, cu proorocia şi milostivirea, cu blândeţea şi smerenia, cu buna povăţuire. Din mai multe mărturii ale credinciosilor este evident că avea şi darul tămăduirii, şi văzător cu duhul era, adică ştia dinainte cine vine la el, cum îl cheamă, ce necazuri are. Datorită unui alt dar, cel al discernământului, Părintele cunoştea în fiecare situaţie care era voia lui Dumnezeu, cum a fost, de exemplu, în cazul cu binecuvântarea tinerilor care plecau în război, când celor care aveau să nu se mai întoarcă vii le dădea mâna de o sărutau, iar celorlalţi nu le-o dădea. Era înzestrat Părintele Arsenie şi cu darul anulării distanţelor, când în sclipiri de timp se pomenea departe de locul unde se afla, cum a fost, de exemplu, când o creştină l-a văzut pentru un moment într-un autobuz, după care neobservat de nimeni el a dispărut, iar peste vreo câteva ore, când ea a ajuns la mănăstire, i-a ieşit înainte, recunoscând că el era bătrânul cel fără bani din autobuz, căruia ea, ca o bună creştină, îi plătise biletul de călătorie. Apoi la moartea mamei sale Părintele Arsenie în chip miraculos s-a transportat în spaţiu, venind din închisoare ca s-o petreacă în ultimul drum. Au mai fost şi alte cazuri, precum acela cu uşa triplu încuiată şi foarte bine păzită a celulei din închisoare, de unde el a ieşit de asemenea pe neobservate şi a venit la biserică să oficieze Sfânta Liturghie1. Şi toate acestea, din voia Domnului, s-au descoperit lumii creştine încă în timpul vieţii Preacuviosului Părinte, făcând ca mulţime de necăjiţi, mulţime de bolnavi şi din cei cu sufletul rătăcit să vină adesea la dânsul după ajutor şi mângâiere. Veneau şi într-adevăr aflau tămăduire şi linişte sufletească, fapt despre care majoritatea din foştii pelerini la mănăstirile Sâmbăta de Sus şi Prislop, unde s-a aflat în ascultare Părintele Arsenie, îşi amintesc astăzi cu cea mai mare recunoştinţă, totodată făcând şi numeroase mărturii publice. Aceştia sunt creştinii care ei înşişi, cu propriile facultăţi de percepere a lucrurilor, ci nu din spusele altora sau din auzite, au simţit la Părintele „puterea duhovnicească de a pătrunde până în străfundurile fiinţei umane.”2 Şi încă au înţeles clar chemarea lui divină de a lumina sufletele necăjite şi împotmolite în păcate, abătându-le de la rătăcire la calea mântuirii. Iar noi, fiind contemporani cu aceşti creştini, parcă am deveni, dimpreună cu dânşii, martori oculari ai minunilor săvârşite de Părintele Arsenie, parcă am fi şi noi participanţi la izbăvirile de necazuri şi de diferite boli sufleteşti şi trupeşti, de care sufereau şi mai suferă şi azi semenii noştri şi de care mult şi-ar dori să scape fiecare om necăjit. Căci anume în asemenea mod influenţează exemplele de bună credinţă şi faptele dreptei vieţuiri asupra creştinilor ce au una şi aceeaşi pornire duhovnicească.

Unii teologi l-au apreciat pe Părintele Arsenie ca pe un geniu, i-au considerat viaţa, care chiar de la bun început, chiar din momentul zămislirii a decurs după canoanele creştine, căci părinţii lui au fost foarte credincioşi şi fiecare faptă ce-o săvârşeau o puneau pe altarul credinţei, deci i-au considerat viaţa drept un fenomen ieşit din comun în lumea ortodoxă română3. Mai cu seamă mamă-sa era o creştină ca nimeni alta, iar ce înseamnă asta, aflăm de la Sfântului Ioan Gură de Aur, care ne-a lăsat scris: „Daţi-mi mame creştine şi vă voi da sfinţi care să schimbe lumea”4. A fost o ocazie de a schimba lumea şi Preacuviosul Arsenie Boca. Părinţii lui, văzându-l copil ales, au căutat să-l dea la şcoală mai înaltă, ca el să-şi poată dezvolta în modul cuvenit aptitudinile ce le avea. Astfel, ei au contribuit conştiincios la pregătirea polivalentă a fiului lor, la punerea în practică a talanţilor, cu care el darnic a fost înzestrat de la Dumnezeu. Deosebit de semnificativ aici e faptul că au făcut aceasta ei fără mândrie, fără a se lăsa câtuşi de puţin cuprinşi de slava deşartă. Pas cu pas s-au străduit să pună în sufletul copilului lor seminţe bune, să-i creeze condiţii prielnice pentru creşterea duhovnicească. Scurt vorbind, şi-au îndeplinit datoria lor de părinţi creştini în mod excepţional, şi asta evident că le-a asigurat sporul în lucru atât lor, părinţilor, cât şi fiului lor Zian, care a pornit hotărât pe calea binelui şi adevărului. Au fost asemenea pomilor buni aceşti părinţi, precum citim în Sfânta Evanghelie, unde e scris: „Căci orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune”5.

Cei şapte ani de acasă cu educaţie creştinească dreaptă au pus temelie trainică vieţii întru Hristos a Părintelui Arsenie. El niciodată nu s-a lăsat ademenit de plăcerile lumeşti, cu toate că în anumite perioade de timp s-a aflat în lume, printre colegii de şcoală, de liceu, de facultate. În mod hotărâtor evita orice distracţie, orice ocupaţie în deşert, cu nimeni nu intra în relaţii inutile, care ar fi putut să-l abată din drumul său. Cu multă exigenţă lua aminte la sine şi aceasta de asemenea i-a ajutat să-şi păstreze curăţenia sufletească şi trupească în cele mai complicate împrejurări de trai, căci de fiecare dată în astfel de situaţii Părintele Arsenie avea mai multă grijă de aproapele lui decât de propria persoană. Modestia şi smerenia, răbdarea şi blândeţea, mila de cei rătăciţi cu duhul, dar, mai presus ca orice, marea dragoste de Dumnezeu şi de toate cele sfinte, care-i acoperea până şi dragostea faţă de mamă-sa şi de tată-său, au făcut ca Preacuviosul nostru Părinte să fie un adevărat urmaş al Domnului Iisus Hristos, un urmaş cu credinţa neclintită. În viaţa duhovnicească ce-o ducea, el aplica întocmai în practică învăţătura creştin-ortodoxă în toată complexitatea ei, arăta puterea nemărginită a Sfintei Treimi şi bunătatea infinită a Maicii Domnului pentru tot neamul creştinesc. Virtuţile sale întruchipau pe deplin cele mai frumoase însuşiri, despre care ne vorbesc Părinţii duhovniceşti în Scrierile lor, cum ar fi expusă, de exemplu, esenţa smereniei în viziunea Arhimandritului Iustinian Chira, în una din lucrările căruia citim: „Smerenia izvorăşte din măreţia şi bogăţia spirituală, după cum spicul bogat în boabe stă totdeauna cu fruntea plecată spre glia căreia-i mulţumeşte… Smerenia creştină este întotdeauna plină de demnitate. Ea nu-l umileşte, nu-l micşorează, nu-l înjoseşte pe om, ci dimpotrivă, îl umple de forţă, îi dă tărie să întâmpine cu fruntea senină ignoranţa trufaşă, răutatea îngâmfată…6. Iată aşa era în profunda sa smerenie, după cum cu uimire îşi amintesc în prezent pelerinii de atunci, şi Preacuviosul Părinte Arsenie Boca.

Creştinii de azi sunt mult impresionaţi şi de o altă latură importantă a vieţii Părintelui Arsenie – cea legată de instruire, de cunoaştere a proceselor biologice din organismul omenesc, a picturii, sculpturii şi muzicii, a arhitecturii locaşurilor sfinte. Toate acestea el le-a studiat profund şi cu rezultate nespus de îmbucurătoare, ca unul din cei mai sârguincioşi studenţi, devenind în continuare şi pictor de neîntrecut, şi arhitect iscusit, şi bun cunoscător de muzică bisericească, şi biolog talentat. A cuprins cu mintea sa necuprinsul, ceea ce de obicei e peste puterile unui muritor de rând. Uimeşte foarte mult aici faptul cu câtă dăruire de sine a muncit el şi câtă osteneală a depus, pentru a valorifica darurilor sale primite de la Dumnezeu. Deci e de la sine înţeles, că Părintele Arsenie nu obişnuia să risipească timpul de care dispunea, că el a fost chiar şi pentru dânsul un arhitect de excelenţă, în cel mai perfect mod organizând şi sistematizând ocupaţiile sale de zi de zi. Astfel, prin ţinuta sa de adevărat creştin, el s-a făcut pildă pentru semenii ce l-au avut aproape, şi nu numai, fiindcă şi acei care-l cunosc din mărturiile acestora se pătrund de dorinţa de a-i urma exemplul.

Ca preot şi duhovnic, Părintele Arsenie şi-a păstorit turma ca şi Păstorul cel bun, neplătit: îşi iubea oiţele şi nu le lăsa să se risipească de spaima lupilor, le cunoştea şi ele îl cunoşteau pe dânsul şi veneau din urma lui, dorea ca ele să aibă viaţă din belşug7. Într-adevăr el aşa a fost, căci îi iubea pe credincioşi cu mare dragoste părintească, precum un tată îşi iubeşte fiii şi din dragoste curată caută să facă pentru dânşii totul, doar să şi-i vadă oameni de treabă, cuminţi, la locul lor. Părintele Arsenie era pătruns de dragoste creştinească pentru toţi, dorea ca toţi oamenii să fie creştini de treabă. În acest scop, le ţinea predici pline de înţelepciune şi pe înţelesul tuturor. Îi sfătuia concret şi pe fiecare în parte pe acei căzuţi în grele încurcături. Bunăoară, pe mulţi tineri î-a sfătuit cum să-şi întemeieze familii şi după asta cum să le păstreze sănătoase, adesea vorbea şi despre conduita creştinească, despre ţinerea sfintelor sărbători şi săvârşirea faptelor de milostenie, despre importanţa Bisericii. Avea Părintele putere de a-i opri de la răutăţi pe acei abătuţi din cale. Vestea despre felul său unic de a păstori într-atât de mult s-a răspândit, că lume de pe lume cu mare tragere de inimă venea la dânsul să-l asculte, să se mărturisească şi să se împărtăşească. Venea lume nu numai din apropierea mănăstirii, ci şi din localităţi destul de îndepărtate. Azi şuvoiul acesta viu, neîncetat vine de acum la mormântul Părintelui Arsenie, unde lumea află scăpare de necazuri tot aşa, cum o afla în timpul vieţii lui.

Darul de a predica şi de a tâlcui Sfânta Evanghelie a fost întru totul specific la Părintele Arsenie. El, la expunerea argumentului, în egală măsură folosea atât limbajul simplu, cât şi cel ştiinţific, alegându-şi stilul vorbirii sau al scrisului în dependenţă de obiectivele elucidate. Dar în orice stil al fi vorbit sau scris Părintele, cuvintele îi erau vii, calde, uşoare, dulci, erau cuvinte cu adevărat duhovniceşti, despre care Prea Sfinţitul Daniil Stoenescu ne spune că sunt „Izvorâte din Cuvântul lui Dumnezeu şi din Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rostite şi scrise în cel mai curat duh filocalic, ortodox şi patristic […], purtătoare de „fulgere, glasuri şi tunete” ale harului Duhului Sfânt (cf. Apocalipsă 4, 5) […]”8. Am simţit şi noi că asemenea cuvinte vin să ne lumineze sufletul, să îmbogăţească duhovniceşte cugetele cele setoase de adevăr. Cu ele omul întotdeauna îşi pune sufletul în rânduială. Parcă ar avea o atracţie magnetică inexplicabilă cuvintele lui, ceea ce pe oricine îl face să tot revină şi să revină la lucrările sale.

Toate predicile rostite şi scrise de Părintele au un sens extraordinar de profund. Cu învăţămintele ce le conţin, ele ne îndreaptă pe calea învăţăturii evanghelice a Domnului Iisus Hristos. Dacă ele ar fi însuşite şi respectate la timp de către viitoarele mame, de către cuplurile familiale şi tinerii creştini la alegerea drumul în viaţă, şi nu în ultimul rând, de toţi ceilalţi creştini, s-ar ajunge la schimbări esenţiale în starea fiinţei omeneşti. Dovadă ne sunt, mai ales, gândurile şi sfaturile Părintelui, exprimate în compartimentul Ereditate şi spirit din cartea Cărarea Împărăţiei9. Dar şi în alte lucrări aflăm cugetări duhovniceşti de o rară frumuseţe, precum e următoarea: „[…] trăind prezenţa nevăzută a lui Hristos în noi, trăind învăţătura creştină în toate fibrele fiinţei”, noi facem ca Dumnezeu să scoată afară, prin mecanismul eredităţii, neghina recesivă şi, în vremea străduinţei celui în cauză, să facă să revină mulţime de geneze recesive în geneze dominante, ceea ce lui Dumnezeu Îi este foarte cu putinţă. Puterile credinţei, amplificate de puterea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, au influenţă nebănuit de mare asupra eventualelor noastre infirmităţi10. Deci dacă credincioşii ar stărui în rugăciuni sincere, curate, la ceea ce mereu ne îndeamnă Părintele Arsenie, de câte infirmităţi ereditare, din voia lui Dumnezeu, ar mai scăpa ei!

Părintele Arsenie Boca a fost un stâlp al credinţei ortodoxe şi un mare îndreptător de suflete rătăcite în timpul vieţii sale pământeşti, dar înainte de trecerea sa la cele veşnice ne-a lăsat cuvânt, că de acolo, unde se duce, are să ne ajute şi mai mult. Să ne rugăm la dânsul, binecuvântatul lui Dumnezeu şi cel ce a fost luat de mâini şi cinstit de Maica Domnului, ca să mijlocească înaintea lui Dumnezeu şi pentru noi, şi pentru întreg neamul românesc.

Dr. Conf. univ. Ana Sofroni

18.01.2015, Brescia (It.)

1 Informaţie luată de pe pagina „Părintele Arsenie Boca” din Internet.

2 Talanţii Împărăţiei / Tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului CALINIC, Episcopul Argeşului; Ediţie îngrijită de Ieromonahul Teognost. – Ed-a a II-a revizuită. – [F. l.]: Credinţa strămoşească, 2004, p. 11.

3 Ibidem, p. 10; Rostul încercărilor / Tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului CALINIC, Episcopul Argeşului; Ediţie îngrijită de Ieromonahul Teognost. - [F. l.]: Credinţa strămoşească, 2004, p. 8.

4 Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul / https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/04/24/acatistul-cuviosului-parintelui-nostru-paisie-aghioritul/

5 Matei 7, 15-21.

6 Arhimandritul Iustinian Chira. Cuvintele Părintelui – un ghid al frumuseţii lăuntrice. – Cluj-Napoca: Ed. Mega, 2009, p. 123.

7 Ioan 10, 9-16.

8 Arsenie Boca. „Cuvinte vii” / Părintele Arsenie Boca, protosinghel; Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Dr. DANIIL STOENESCU, Episcop-locţiitor de Vârşeţ. – Deva: [Charisma], 2006, p. 8.

9 Arsenie Boca. Cărarea Împărăţiei / Arsenie Boca, ieromonah; Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Dr. TIMOTEI SEVICIU, Episcopul Aradului şi Hunedoarei. – Ediţia a V-a, îngrijită de Preot Conf. Dr. Simion Todoran şi Monahia Zamfira Constantinescu. – Deva: Editura SEO a Aradului, 2006, p. 207-272.

10 Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din sec. XX // Părintele Arsenie Boca. – Cluj-Napoca: Ed, Teognost, 2002,p. 86-87.




BISERICA si lumea
Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Evanghelia are oare dimensiune politica?

Sărbătorile de iarnă, îndeosebi perioada cuprinsă între Crăciun și Bobotează, au fost prilej pentru arhipăstorii noștri (mitropoliți și episcopi) de a ne pune la suflet cuvânt de învățătură prin pastoralele trimise fiecărei parohii. Anul 2014 a fost tumultos prin provocările și atacurile la adresa Bisericii Ortodoxe venite nu doar din exteriorul, ci și din interiorul ei. Ne referim aici de exemplu, la lupta îndârjită ca ora de religie să fie eliminată din programa școlară, ca sprijinul financiar de la stat pentru culte să dispară, dar și la deserviciile pe care unii clerici le aduc Bisericii, fie printr-o nepotrivită implicare în viața politică, fie printr-o pastorație greșit aplicată. Mai mult, anul 2014 a fost unul al pașilor importanți în domeniul ecumenismului, fiind de notorietate întâlnirea de la Ierusalim dintre papa, patriarhul ecumenic și patriarhul ortodox al Țării Sfinte, întâlnirea de la Constantinopol a papei și a patriarhului ecumenic, urmare căreia papa a declarat că dorește unirea necondiționată cu Biserica Ortodoxă, sau faptul că au început lucrările pregătitoate ale Sinodului Pan-Ortodox programat pentru anul viitor. Aceste lucruri au stârnit reacții numeroase, unele vehemente, atât în mass media, cât și în literatura și blogosfera creștină, simțindu-se pe alocuri un criticism neconstructiv și o radicalizare de limbaj.

Cât de potrivit este în acest context cuvântul profetic al Sfântului Sofronie Saharov, care se întreba retoric: Evanghelia are oare „dimensiune politică”? Și continua: „Orice luptă internațională sau de clasă este legată de violență: „Loviți-i pe vrăjmași”. Însă porunca lui Hristos spune: „Iubiți pe vrăjmașii voștri”. Această poruncă nu îngăduie deloc să coborâm Evanghelia la nivelul diviziunii fratricide a bunurilor materiale. Atunci când în rândurile luptătorilor intră episcopii, teologii, credincioșii creștini, în general, aceștia îi consideră mici la suflet și fricoși pe cei care evită să participe la acest fel de acțiuni. Cu cât mai primejdioasă este încăierarea cu opresorii, cu atât mai mult misiunea umanitară este considerată „mucenicie” pentru Hristos.

Evitarea ne este dictată de conștiința că orice schimbare de situație în relațiile sociale care se face printr-o modalitate revoluționară, adică violentă, în cele din urmă va dovedi că o violență se înlocuiește cu alta. Experiența istorică a dovedit aceasta într-un mare număr de cazuri. Deja am observat în cursul vieții noastre cum ideea dreptății i-a însuflețit pe oameni în lupta cu despotismul și exploatarea, pentru libertatea și deplinele drepturi pentru toți. Cu toate acestea, revoluțiile au sfârșit sau s-au preschimbat în regimuri teroriste, care au suprimat uriașe mase de populație, lipsindu-le de cele mai elementare drepturi și cele asemenea. Oricât de profundă ar fi tulburarea noastră pentru nedreptățile vreunui sistem, schimbarea lui trebuie să fie legată de îndelungata procedură de ridicare a nivelului moral al oamenilor în general.

Nu avem dreptul să săvârșim fapte de violență – chiar și asupra celor violenți – în numele lui Hristos. Însă a mustra nedreptatea, trăind cu intensitate, pentru a păzi dreptatea față de toți, o putem face când vedem folos din cuvântul nostru. Săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, care este Jertfă pentru mântuirea tuturor oamenilor, este cea mai înaltă participare dintre toate la greaua slujire adusă umanității. Nu ne este îngăduit să ne abatem de la scopul nostru, care este rămânerea în lumina poruncilor Domnului. Dacă vom deveni una din puterile întunericului care luptă pentru predominarea asupra fraților, vom umbri lumina pe care Dumnezeu a adus-o pe pământ. Și tocmai această crimă este, dintre toate, cea mai vătămătoare pentru noi. Lumea nu are nevoie de „Biserică politică”. Caracterul degradat al Bisericii lui Hristos, observat în ultimele secole a dus la depărtarea de ea a unei mari mulțimi de credincioși. Putem restabili marea strălucire a Bisericii numai prin străduința ostenitoare de a trăi creștinește, evanghelicește, fără să ne abatem luarea-aminte și să cercetăm cum se comportă contemporanii noștri. Dacă creștinii nu vor dobândi harismele duhovnicești autentice, și mai întâi sfințenia, predica cu cuvinte va rămâne un „chimval răsunător”.

Întoarcerea oamenilor către pământ nu le îngăduie să vadă Biserica în adevărata ei esență: ca Împărăție a dragostei Părintelui Ceresc, ca spațiu al strălucirii Sfântului Duh, ca și cale de asemănare cu întru tot desăvârșitul Dumnezeu-Om, Iisus Hristos. Nu trebuie să ne temem de vremelnica depărtare a oamenilor de Biserică. Pilda lui Hristos, Care a fost părăsit cu desăvârșire în ziua Golgotei Sale, să ne întărească să mergem pe urmele Lui. El singur a stat, fiind condamnat de legea statului de drept roman, de către Sinedriul juridic și chiar de către mulțimea poporului. Prin urmare, chiar dacă ne vor părăsi toți, nici atunci nu trebuie să coborâm dimensiunile adevărate ale Revelației nou-testamentare, care ne-a fost dăruită prin Patimile lui Hristos, la nivelul „eticii”, al „umanismului ateu”, la nivelul „oricărui loc și fel de divertisment”. Se poate ca apostazia să ia dimensiuni și mai mari. Nu este exclus ca fiecare dintre noi să fie gata să se împotrivească întregii lumi, pentru a sta în credință. Să fie milioane, să ne considere proști toți intelectualii și neînvățații, răspunsul nostru va fi unul: „Oricât de mic și neînsemnat sunt, însă, în Hristos, eu sunt cel drept, iar nu voi, care sunteți departe de Hristos”. (Sursa: Arhim. Sofronie, „Taina vieții creștine”, Sf. M-re a Sf. Ioan Botezătorul, Essex 2010.)

Pe acest fond, considerăm că spicuirile de mai jos din câteva pastorale ale ierarhilor ortodocși (redate în ordinea succesiunii subiectelor abordate, nu în ordinea de precădere a ierarhilor în Sinod) sunt potrivite acestui început de an, al cărui cuvânt de ordine ar trebui să fie mărturisirea lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, prin viața și faptele noastre, prin felul în care înțelegem să IUBIM.

Mărturisirea de credință: Biserica este una și aceasta este Ortodoxia

            Biserica nu este în chip simplu o organizaţie religioasă, sau o asociaţie bisericească şi filantropică, ci Trupul lui Hristos, al cărui Cap este Însuşi Hristos. Așa cum trupul are un singur cap, căci dacă ar avea mai multe ar fi un monstru, așa și Biserica are un singu Cap, pe Hristos. Pe Acesta îl primim, în Acesta credem, Acesta este Domnul absolut al vieţii noastre. Şi precum capul are trup, deoarece altfel ar fi un monstru, astfel şi Hristos, Capul Bisericii are un trup, pe cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Opinia care este formulată de către unii cum că s-a scindat Biserica şi că există multe Biserici, care au diferite adevăruri, este o credinţă strâmbă. Biserica este una şi aceasta este Ortodoxia şi câţi s-au îndepărtat de ea, trebuie să se întoarcă să aibă comuniune cu Capul şi cu celelalte mădulare ale trupului, de aceea în Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare ne rugăm: “pe cei rătăciţi îi întoace şi cu Sfânta Ta Biserică cea sobornicească şi apostolicească îi uneşte”. Trăind într-o epocă a confuziei de înţelesuri şi de lucruri, în principal în subiectele teologice, trebuie să învăţăm drept adevărul şi să ne mărturisim credinţa noastră. Un „hristos” care cultivă simplu sentimentul, întăreşte puterea lumească şi promovează comerţul este necunoscut pentru Biserica noastră şi parcă inutil pentru societate. Această realitate  se arată în faptul că există state care se caracterizează ca fiind creştine, care însă trăiesc anticreştineşte şi antievanghelic, şi aceasta se dovedeşte, în afara altora, că furnizează arme partizanilor altor religii din Orientul Mijlociu, cu urmarea că sunt eliminaţi creştinii din regiunea aceea. Cert este că pe cât rămâne cineva în teologia autentică şi trăieşte evanghelic, pe atât laudă şi slăveşte pe Dumnezeul cel Viu. Urez tuturor mulţi ani, să rămâneţi în credinţa ortodoxă şi să vă rugaţi pentru toţi creştinii din Orientul Mijlociu, care îndură chinuri şi sunt ucişi deoarece cred în Hristos, Dumnezeul cel Adevărat. - Mesajul Mitropolitului Ierotei Vlachos la praznicul Naşterii Domnului

Cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero şi au intrat în noaptea minţii

            Irod nu s-a luptat cu pruncii, ci cu Soarele Hristos. A vrut să stingă lumina Soarelui cu sângele pruncilor, lovind cu sabia, fără milă, grumazul lor. Irod deschide poarta unei noi galaxii în univers, galaxia martirilor. Cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero şi au intrat în noaptea minţii. Ei nu pot gândi ce se întâmplă dincolo de apusul soarelui şi nu au nicio amintire din viitor. Pendula timpului pentru ei se opreşte deasupra mormântului. Oare şi în spaţiul mental al neamului nostru mai sunt mulţi oameni care se luptă şi azi să stingă Soarele?! Azi se taie, nu capul pruncilor, ci li se taie mintea. De nu le vom păzi mintea, iubite mame, vom deveni în curând un neam cu capul tăiat. Apăraţi mintea pruncilor aşa cum îşi apără pasărea puii în cuib, cu aripile ei, de păsările răpitoare. Mutaţi minţile pruncilor din această lume în lumea Pruncului Iisus. Este singura lume unde vom trăi întru bucuria Duhului Sfânt. (...) Vă îndemn, la acest Praznic Dumnezeiesc, să petreceţi în rugăciune, la care să adăugaţi fapta cea bună, aceasta fiind mărturia dragostei ce o purtăm semenilor noştri. Cercetaţi azi cele mai sărace familii, făcându-le şi pe ele părtaşe bucuriei Naşterii lui Hristos. Hristos S-a născut şi pentru cei din palate şi pentru cei de la o margine de lume. Înmulţiţi dreptatea, bunătatea şi milostenia şi peste toate acestea adăugaţi iertarea. Bucuria cea cerească să vă însoţească toată viaţa! (...) - Pastorala de Crăciun 2014 a ÎPS Ioan Selejan

Preoţii nu sunt bogaţii comunităţii, dar nu trebuie să ajungă nici cerşetorii ei

            Cât de departe sau cât de aproape de răspunsul la chemarea Domnului ne aflăm noi, păstorii de astăzi, numai Dumnezeu ştie şi numai al Lui este a judeca. Fiecare se străduieşte după putere - unul mai mult, altul mai puţin - şi mila Domnului va răsplăti fiecăruia după a Sa bunătate, dar a lua la ţintă pe toţi slujitorii Domnului, pentru slăbiciunile unuia sau altuia dintre ei, sau a denigra întreg trupul Bisericii pentru „boala“ unuia dintre mădularele ei, mi se pare un lucru cu totul nedrept. Generalizarea aceasta, prin care se aruncă în derizoriu întreaga Biserică, din cauza unor căderi izolate, nu denotă decât fie superficialitate şi scuză ieftină pentru propria neurmare a căii Domnului, fie dorinţă expresă de maculare a unei instituţii care nu a făcut, în istorie, decât numai bine acestui neam. Desigur că orice uscătură ştirbeşte frumuseţea şi armonia unei păduri! De aceea, în ceea ce mă priveşte, am cerut nu o dată preoţilor din episcopia noastră ca aceia dintre ei care se simt atraşi de alte tentaţii ale vieţii, şi nu-şi mai resimt chemarea sfântă de păstorire a turmei încredinţată lor, să aibă curajul să facă singuri pasul înapoi, mai înainte de a se lua de la centru măsura extremă a excluderii lor. Căci dacă chemarea de păstor nu întâlneşte în noi, în fiecare, strădanie şi efort propriu pentru cultivarea harului primit prin Taina Hirotoniei, nu poate aduce rodirea scontată.

Preoţii nu sunt bogaţii comunităţii, după cum, în mod tendenţios, încearcă să-i prezinte unii, dar nu trebuie să ajungă nici cerşetorii ei, după cum i-ar dori alţii!... Vocaţia slujirii Domnului este una nobilă prin ea însăşi! Atât de nobilă încât, dacă am fi destul de conştienţi de ea, ne-am simţi noi, cei chemaţi la aceasta, cei mai privilegiaţi oameni de pe pământ! Rugăciunea, propovăduirea învăţăturii sfinte, jertfa şi responsabilitatea unei astfel de slujiri ar trebui să ne umple sufletele de nespusă „bogăţie“ şi mulţumire. Desigur, fără triumfalism sfidător, dar nici copleşiţi de complexul - cu care încearcă unii să ne inhibe în ultima vreme - că, adică, slujim o instituţie mai mult ceremonioasă decât fidelă adevărurilor de credinţă, retrogradă şi inutilă, ceea ce ne-ar conferi mai degrabă statutul de instituţie tolerată decât apreciată de către societatea modernă.

Faptul că am fost întotdeauna şi am rămas, până astăzi, o instituţie autonomă în stat nu îndreptăţeşte pe nimeni să ne izoleze undeva, la marginea societăţii, căci credinţa omului modern că poate trăi tot atât de bine şi fără Biserică nu-i va aduce acestuia decât confuzie şi, într-un final, prăbuşirea spirituală. Întâlnim, în ultima vreme, persoane care încearcă să-L disocieze pe Dumnezeu de Biserică; oameni care Îl acceptă pe Dumnezeu, dar nu şi Biserica! Ei bine, aceasta ar fi o bună temă de reflecţie pentru noi, păstorii de suflete, ca să ne întrebăm: oare unde am greşit? Cu ce i-am dezamăgit atât de mult pe cei care, deşi au credinţă în Dumnezeu, resping totuşi Biserica şi pe slujitorii ei?... I-am smintit? I-am nemulţumit? Le-am înşelat aşteptările? Cât de mult am greşit noi şi cât de mult au căzut aceştia pradă secularismului anticlerical ori manipulărilor vădit concertate împotriva celei mai vechi şi mai sfinte instituţii a statului român?

Acestea, cred, ar fi unele din întrebările îndreptăţite la acest praznic „de hotar“, de un nou început - şi prin semnificaţia lui teologică, dar şi prin situarea lui în pragul Anului Nou. Să medităm cu toţii, cler şi credincioşi, păstori şi păstoriţi, la ceea ce ne uneşte şi la ceea ce pare a ne împiedica tot mai mult să rămânem UNA în Hristos şi în Biserica noastră străbună; la ceea ce vremurile potrivnice de astăzi au reuşit să zdruncine în noi, înstrăinându-ne parcă mai mult decât în trecut şi aruncând în suspiciune şi neiubire viaţa noastră. Pruncul Iisus, născut în ieslea Betleemului, încearcă şi anul acesta, ca în fiecare an de altfel, să spulbere, cu puritatea Sa, rătăcirile şi resentimentele noastre! Putea-vom noi oare să zăbovim o clipă, pentru a ne cerceta fiecare şi a vedea ce nu mai merge în noi?... Ce ne-a afectat dragostea şi frăţietatea de altădată?... Ce ne-a făcut să ne învrăjbim, în loc să luăm model dragostea lui Hristos?... Acestea, cred, sunt întrebările care ar trebui să ne frământe acum, la ceas de sărbătoare, şi să dea Bunul Dumnezeu să aflăm la acestea răspunsul Lui, pentru că El cunoaşte mai bine decât noi cele ascunse şi cele de folos sufletelor noastre. Pastorala de Crăciun 2014 a PS Sebastian Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

Avem inimi gingașe sau creiere pilotate de o cultură agresivă?

            Fraţi creştini dreptmăritori, avem noi o inimă suficient de gingaşă încât să preţuim lucrurile duhovniceşti, cele mai presus de lume? Suntem noi suficient de înduhovniciţi ca să gustăm sărbătoarea venirii în lume a lui Dumnezeu ca pe un eveniment colosal pentru propria noastră viaţă, cu urmări asupra întreg restului vieţii? Suntem noi pregătiţi pentru eventuala trecere în lumea cea mai presus de materie, când Domnul va hotărî soarta noastră veşnică? Sau, dimpotrivă, suntem sclavii culturii secularizate de astăzi, care este în mare derută axiologică şi care nu mai ştie privi dincolo de aparenţe? Creierele umane, pilotate de această cultură simplistă şi agresivă, au hotărât ca Religia la şcoală să o facă doar cel care o va cere! Aşa că, dacă nu suntem vigilenţi şi nu vom face cerere scrisă, copiii noştri nu vor mai beneficia de ora de Religie. Încet-încet, în lumea noastră, Binele ajunge prigonit şi răul se impune perfid. Încet-încet, se continuă  prigoana contra Pruncului Iisus, venit în lume cu mesajul iubirii. Mama-Biserică ne invită astăzi să ne exersăm în iubire, să fim toleranţi cu defectele altora, dar intransigenţi cu ale noastre, să începem prin a ne schimba noi înşine în bine şi abia apoi să avem pretenţia de a schimba lumea...  Pastorala de Crăciun 2014 a PS G u r i e , Episcopul Devei şi al Hunedoarei

Să spargem zidurile despărțitoare ale neiubirii aproapelui cu forța renunțării de sine

            În perioada dintre sărbătorile Naşterii şi Botezului Domnului suntem chemaţi la o mai mare deschidere spre ceilalţi, spre o înţelegere mai adevărată a ceea ce suntem noi în raport cu ei. Pornind de la „zidul despărţitor“ dintre om şi Dumnezeu, înlăturat prin Naşterea lui Hristos, este bine să conştientizăm tragedia zidurilor despărţitoare dintre fraţii de aceeaşi mamă, dintre soţi, dintre părinţi şi copii, dintre bogaţi şi săraci, dintre politicieni şi popor, uneori chiar dintre preoţi şi credincioşi, sau dintre arhierei şi preoţi. A fi împreună, a ierta, a fugi de răzbunare, a nu te lăsa cuprins de ispita superiorităţii în raport cu ceilalţi, a avea forţa renunţării la părerea proprie în favoarea viziunii mai bune a celuilalt înseamnă a te lăsa cuprins şi convins de taina Betleemului, de cântarea îngerilor, de bucuria magilor şi a păstorilor. Rugăm pe Hristos Domnul să ne dăruiască puterea alegerii celei curate şi să înţelegem că sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei îşi împlinesc rostul dacă sunt trăite în duhul Betleemului şi al Iordanului, nu în duhul Babilonului şi al Sodomei, în duhul păcii lăuntrice şi al familiei, nu în iz de bâlci şi iarmaroc. Rugăciunea noastră se îndreaptă cu stăruinţă către tronul Preasfintei Treimi spre a primi puterea alegerii celei bune. Pentru aceasta, ne încredinţăm milei lui Dumnezeu Tatăl, nădăjduim în iertarea Domnului Hristos şi cerem harul iubirii care ne vine de la Sfântul Duh, Mângâietorul. - Pastorala de Crăciun 2014 a ÎPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor

Credința noastră nu este un articol de import, este sufletul poporului român

             „Credinţa, spune Sfântul Apostol Pavel, este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos“ (Romani 10, 17). Luând aminte la acest adevăr mântuitor, înaintaşii noştri, cârmuitori de ţară, părinţi slujitori ai sfintelor altare ale Bisericii noastre strămoşeşti, urmând pilda sfinţilor dascăli şi ierarhi ai Bisericii creştine, una şi nedespărţită, au rânduit ca tinerii şcolari să primească odată cu cunoştinţele de cultură generală, ştiinţă, istorie şi cunoştinţe de religie, cunoştinţe care sporesc credinţa şi ajută la educaţia lor morală. „Credinţa noastră, scrie unul dintre marii noştri profesori de teologie, nu este un articol de import, ca merele de California. Ea este sufletul cu care s-a născut poporul român. Este temelia vieţii noastre sufleteşti, e centrul ei de greutate, este siguranţa noastră în faţa neprevăzutului nostru istoric. Şi nu avem noi dreptul, şi nicio generaţie nu-l are de a înstrăina sau profana după gustul timpului acest străvechi şi sfânt patrimoniu naţional al tuturor veacurilor şi generaţiilor româneşti“. De aceea, intenţia de a scoate din trunchiul comun al învăţământului românesc predarea religiei este „un atentat“ la fiinţa noastră naţională, la credinţa neamului nostru românesc, este o ofensă a maiestăţii divine. Credinţa creştină a fost trăită şi mărturisită înaintea păgânilor şi de copii, cu preţul vieţii lor, începând cu primele veacuri creştine şi până astăzi, aşa cum a fost în timpul regimului comunist-ateu. De aceea, predarea religiei în şcoală are menirea, între altele, să ajute pe elev, viitorul cetăţean de seamă al ţării, să înţeleagă şi să preţuiască operele de cultură şi artă create sub inspiraţia credinţei creştine, să înţeleagă faptul că rădăcinile culturii şi ale civilizaţiei europene sunt cele ale religiei creştine. Astăzi, mai mult ca oricând, avem îndatorirea sfântă să mărturisim credinţa noastră creştină prin cuvânt şi faptă, îndeosebi prin pilda vieţii noastre de creştini, iertând şi binecuvântând pe cei ce ne greşesc sau ne urăsc. În trăirea vieţii noastre cu îndestulare din cele pământeşti să nu uităm de „fraţii prea mici“ ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ajutându-i în lipsurile şi necazurile lor. Să ne păstrăm dreapta credinţă în care ne-am născut, propovăduită nouă de Sfântul Apostol Andrei. - Pastorala de Crăciun 2014 a ÎPS  Pi m e n Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Istoria dă mărturie desăvârşită despre rolul Ortodoxiei în devenirea noastră ca neam

            Acum, la 25 de ani de la jertfa martirilor din Decembrie 1989, societatea noastră este greu pusă la încercare. Libertatea de credinţă, valorile moral-spirituale pentru care s-a luptat, în care am crezut, pentru care mii de tineri s-au jertfit sunt trecute pe agenda Curţii Constituţionale şi puse sub semnul întrebării. În urmă cu puţine săptămâni, am luat act cu profundă mâhnire de decizia discriminatorie a Curţii Constituţionale a României, îndreptată împotriva existenţei orei de religie în şcoli, o decizie prin care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând evident, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios în ţara noastră este garantat de Constituţie. Uităm, oare, de rolul fundamental al Bisericii noastre, în edificarea Statului Naţional Român, de faptul că, în întreaga ţară, dar mai ales aici, în Transilvania, Ortodoxia a salvat şi înviat fiinţa noastră naţională? Uităm că Şcoala Românească s-a născut în Biserica Ortodoxă, că Sfânta Scriptură şi cărţile de cult au fost cele dintâi manuale de învăţătură, apărute şi ele în tiparniţele mănăstirilor ortodoxe? Uităm, oare, de rolul covârşitor al credinţei, al valorilor morale ortodoxe în creşterea sănătoasă a copiilor şi a tinerilor noştri? Astăzi, la peste 500 de ani de la atestarea primei şcoli româneşti, care-şi desfăşura activitatea la Biserica „Sf. Nicolae“ din Şcheii Braşovului (1495), când istoria dă mărturie desăvârşită despre rolul atât de important al Ortodoxiei în devenirea noastră ca neam, în consolidarea şi dezvoltarea valorilor spirituale ale ethosului nostru românesc, o Instituţie fundamentală a Statului înclină spre secularizare şi indiferentism religios, considerând, asemenea minorităţii atee, că religia discriminează!!

Refuzăm, oare, prin hotărâri constituţionale, învăţământul religios - un dar pe care ni l-a dat Dumnezeu şi, în acelaşi timp, un drept pe care l-am dobândit? Chiar putem ignora faptul că mii de studii de sociologie şi psihologie arată cât de importantă este educaţia religioasă în viaţa copiilor noştri? Dependenţa de droguri, violenţa, libertinajul sexual, hoţia ş.a. sunt, conform acestor studii, în procente mult mai mari în familiile în care copiii au fost privaţi de educaţie religioasă. Se doreşte, oare, ca generaţii întregi de copii să nu aibă nicio alternativă şi niciun ajutor în faţa tentaţiilor societăţii moderniste, care consideră sinuciderea un act de curaj? Se doreşte, oare, ca în viitor ţara noastră să aibă oameni lipsiţi de orice sprijin spiritual, oameni lipsiţi de cultură religioasă, care urmăresc doar binele personal, nu şi al aproapelui şi al societăţii? Formarea caracterului religios-moral este o necesitate pentru copiii noştri, viitorul de mâine al Ţării, nu numai ai Bisericii. Acest proces foarte important începe în familie, se continuă în şcoală şi se desăvârşeşte în Biserică. În şcoală se face doar educaţie religioasă, nu îndoctrinare confesională, cum pretind cei potrivnici învăţării religiei, se împărtăşesc valori sufleteşti veşnice, nu simple informaţii. Copiii noştri, crescuţi în familii creştine, au dreptul de a cunoaşte spiritualitatea Bisericii şi tainele credinţei noastre, la şcoală să dobândească deprinderi şi aptitudini care să îi ajute în viaţă, pentru ca şi ei, la rândul lor, să poată întemeia o familie reuşită. Considerăm că într-un stat de drept trebuie respectate şi drepturile majorităţii, nu numai ale unei minorităţi, în condiţiile în care credincioşii ortodocşi sunt majoritari între contribuabilii instituţiilor de învăţământ. Astfel, instituţiile Statului nu vor putea neglija acest lucru, încălcând un drept fundamental al familiei creştine. (...) Pastorala de Crăciun 2014 a ÎPS Dr. Laurentiu Streza Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Milostenia, garant al rodirii în Împărăția lui Dumnezeu

            Sfântul Sinod al Bisericii Or­todoxe Române a declarat a­nul 2015 drept Anul omagial al mi­siunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfân­tu­lui Ioan Gură de Aur şi al mari­lor păstori de suflete din eparhii. Sfântul Ioan Gură de Aur, Ar­hiepiscopul Constantino­po­lu­lui, a fost cel mai mare predi­ca­tor al Bisericii Ortodoxe. El a a­părat şi a promovat sfinţenia şi dem­nitatea familiei, lumina şi vir­tuţile vieţii monahale şi lu­cra­­rea filantropică a Bisericii în societate. A fost nu doar un ma­re tâlcuitor al Sfintei Scrip­turi, ci şi un luptător pentru dem­nitatea fiinţei umane, pentru dreptate şi sfinţenie. Dascăl al pocăinţei, al rugăciunii şi al mi­losteniei, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă cum să ne îm­bo­găţim prin milostenie, adu­nând comori în ceruri. Prin mi­los­­tenie, spune Sfântul Ioan Gu­ră de Aur, facem cea mai bu­nă investiţie, asigurăm darul nos­tru pentru eternitate, deoa­re­ce toate darurile şi in­ves­ti­ţi­i­le lumeşti sunt în orice clipă în pri­mejdie de a se pierde. Nu­mai darurile pe care le oferim lui Dumnezeu şi săracilor nu sunt în primejdie de a fi furate sau distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade cereşti şi lu­mi­nă dumnezeiască, adică via­ţă şi fericire veşnică în Îm­pă­ră­ţia lui Dumnezeu. Din perspectiva lumii secu­la­­rizate de astăzi, în care pri­mea­ză agonisirea de bunuri ma­teriale trecătoare şi indivi­du­­alismul egoist în detrimentul cultivării virtuţilor creştine, ca iubirea de Dumnezeu şi de a­proa­pele, sfinţenia şi smerenia, se simte tot mai mult nevoia u­nei lucrări pastoral-misionare co­mune, pentru a intensifica păs­­trarea identităţii creştine prin cunoaşterea vieţii sfinţilor ca modele duhovniceşti, pentru a spori în credinţă şi fapte bune spre asemănarea omului cu Dum­­nezeu Cel milostiv şi sfânt. - Pastorala de Crăciun 2014 a PF Daniel Arhiepiscopul Bucureştilor și Patriarhul României

Cultura morţii, minciuna, neadevărul, laşitatea, necre­din­ţa - le în­tâl­nim zilnic

            Cultura morţii, minciuna, neadevărul, laşitatea, necre­din­ţa sunt lucruri pe care le în­tâl­nim zilnic. Prezenţa Mântui­torului Hristos în această lume, Biserica Lui, preoţii, cre­dincioşii mărturisitori au în­ceput să deranjeze. Lupta împotriva lor este extrem de evidentă, se caută prilej de denigrare, se urmă­reşte anihilarea sufletului prin tot ceea ce este distrugător şi în­şelător. Asistăm cu durere şi compasiune la promovarea şi susţi­nerea răului sub toate formele, consecinţele înstrăinării de Dumnezeu şi veşnicie vor fi dramatice. Educaţia creştină supără, creează repulsie, se preferă şi se cultivă ura, profitul şi distrugerea vieţii. Naşterea Dom­nului este începutul timpului veşnic care ne trezeşte la adevărata viaţă specifică creş­ti­nilor mărturisitori şi trăitori ai dreptei credinţe. Acum, când cerul s-a milos­tivit spre noi prin venirea în lu­me a Mântuitorului nostru, să a­rătăm bunătate şi blân­deţe celor trişti, uitaţi, bolnavi şi părăsiţi. Anul acesta se apropie de final cu repeziciune, aşa trec zilele, lunile, anii, iar noi, călători pe acest pământ, repede şi sigur ne îndreptăm pe calea veşniciei. Să rugăm pe Domnul şi Stăpânul istoriei ca anul cel nou să fie unul binecuvântat, cu darul cel ceresc, cu puterea credinţei lucrătoare spre fapta cea bună. - Pastorala de Crăciun 2014 a PS Corneliu Episcopul  Huşilor

Să ne rugăm la Dumnezeu ca toate armele să fie date la fier vechi

            Naşterea şi Învierea lui Hristos au fost speranţa neamului omenesc. Crăciunul şi Paştele sunt speranţa şi mângâierea noastră şi acum. Greutăţile vieţii vin şi trec aşa cum vin şi trec norii întunecaţi, dar după furtună vine întotdeauna vreme bună, cerul se înseninează, anii trec, copiii cresc, se schimbă tot ce-i omenesc şi noi întinerim - zic creştinii. Copiii de acum sunt cea mai frumoasă bucurie a noastră, tinerii sunt mândria şi speranţa noastră, bărbaţii din România sunt mândria şi puterea de azi şi de mâine, pentru ţară, pentru pământul acesta pe care l-am moştenit de la străbuni şi pe care l-au râvnit mulţi străini să ni-l fure. Cu încredere că Dumnezeu îmi va asculta şi acum rugăciunile, vă doresc în anul care vine, la voi cei de faţă şi la toţi cei ce sunt departe de casa părintească, să aveţi sănătate trupului şi sufletului, să aveţi sărbători liniştite, sărbători fericite şi bucurii mai multe. Pentru toate acestea se roagă bătrânul vostru Arhiepiscop Justinian din Maramureş. „Să ne rugăm la Dumnezeu ca toate armele să fie date la fier vechi.“ Aşa i-am îndemnat pe toţi tinerii din România. De aceea vă rog şi vă sfătuiesc şi pe voi, aşa cum am sfătuit pe cei 3.500 de tineri, care în zilele de 3-6 septembrie au vizitat ţara şi frumosul nostru oraş Baia Mare, ca în fiecare seară, când puneţi capul vostru obosit pe pernă, gândul să-l îndreptaţi spre Dumnezeu.

a consemnat Cristina Roman



2014 Retrospectiva globală - analiză, sinteză și realpolitik

Site-ul Cuvântul Ortodox ne oferă un timeline analitic deosebit prin profesionalismul analizei și printr-o redactare ușor de parcurs din punct de vedere vizual, cu titlul 2014 Retrospectiva globală - conflictul din Ucraina, ascensiunea ISIS și alte tendințe globale.

Analiza prezintă o serie de retrospective pe subiecte considerate de cea mai mare importanță în anul care tocmai a trecut și care vor marca viitorul și în vremurile ce vor veni. Primele subiecte abordate țin de actualitatea internațională, reduse la trei tematici, anume conflictul din Ucraina, situația din Orientul Apropiat, cu accent pe Statul Islamic, și câteva tendințe globale.

După cum precizează autorii, retrospectiva se bazează pe materialele apărute pe siteul Cuvântul Ortodox și nu are pretenția să fie o privire exhaustivă, ci o selecție mai degrabă subiectivă, relativă, a subiectelor, evenimentelor și analizelor importante pe tematicile respective. Precizăm că perspectiva noastră ține de Realpolitik, căutând la realitățile structurale, geopolitice, strategice, și mai puțin la narativele și ideologiile prin care sunt interpretate acestea.

Materialul integral este disponibil la sursă.

Noi spicuim:

Conflictul din Ucraina. Evenimente, repere, tendințe

De departe cel mai important dosar este cel al conflictului din Ucraina. Atât pentru că ne privește în mod direct, vulnerabilizându-ne și expunându-ne unei zone de turbulențe care ne afectează direct și grav existența ca stat și națiune, cât și pentru că asistăm la o ciocnire care afectează întreaga lume, pregătind terenul pentru o posibilă conflagrație mondială. Conflictul din Ucraina este, de fapt, unul din punctele cele mai fierbinți ale unei confruntări care devine tot mai fățișă între puterile euro-atlantice (formal, țările NATO, real, SUA, Marea Britanie și, cu agenda proprie, Germania, Franța etc.), și Rusia, care încearcă să creeze un spațiu de influență eurasiatic, să-și creeze o serie de aliați din Europa (Ungaria, Serbia, Bulgaria, Cehia), sau de aiurea (Venezuela), și să-și întărească legăturile cu puterile ”emergente” (China, India). Alt punct fierbinte al acestei confruntări geopolitice este Siria.

Motivele acestui conflict sunt diverse, însă ele se pot reduce la agenda hegemonică a SUA, care caută să-și consolideze statutul de putere mondială, și la un proces, mai greu de înțeles, care se petrece în Rusia, unde regimul putinian caută să recapete, pe de o parte, statutul pierdut de putere imperială, pe de alta încearcă să pună bazele unui nou sistem intern. Ca evenimente, enumerăm, pentru anul 2014, pe repede înainte, debarcarea lui Ianukovici de la putere în Kiev, în urma ”revoluției” Maidanului, ascensiunea noii puteri ucrainiene pro-atlantiste și anti-ruse, anexarea Crimeei de către Rusia, legitimarea noii puteri de la Kiev și a opțiunii sale vestice prin alegeri legislative și prezidențiale, războiul din Estul Ucrainei, cu precădere din Donbas, armistițiul cu rebelii, summitul NATO, sancțiunile SUA și UE împotriva Rusiei, alegerile din Moldova.

Ca tipologie a confruntării, am asistat la un ”război altfel”, numit și ”război hibrid”. Acesta constă, pe de o parte, într-o serie de acțiuni ale Rusiei prin care caută influențarea și subminarea demersurilor și legitimității agendei euro-atlantice (folosirea puterii și conexiunilor financiar-economice, finanțarea mișcărilor politice occidentale anti-SUA sau anti-UE, propagandă), pe de altă parte, în războiul concret de pe teren dus într-o manieră informală. Practic, Rusia a alimentat războiul civil din Estul Ucrainei, a luptat cu armata kieveană, însă neoficial, neadmițând că ar fi avut trupe pe teren, ceea ce ar fi însemnat să declare război Ucrainei. Tot parte a ”războiului hibrid” sunt și acțiunile de infiltrare a agenților provocatori/mercenarilor pentru a crea destabilizarea unor zone potențial sau real favorabile Moscovei.

Puterile euro-atlantice au reacționat cu decizii luate la Summitul NATO: crearea unor structuri regionale de comandă/coordonare (încă nu s-au concretizat centrele, însă unul va fi și în România) și a unei forțe mobile de reacție rapidă. De asemenea, în declarația oficială a Summitului ”războiul hibrid” a fost enumerat ca amenințare, însă nu e clar ce decizii militare va antrena această poziționare politică. Au fost destui comentatori care au opinat că Summitul nu a rezolvat problema țărilor din Estul Europei expuse contra-ofensivei rusești. Flancul estic este, în continuare, slab apărat, deși este cel mai expus. În orice caz, trebuie punctată poziția nuanțată a Germaniei, care a ținut ca Tratatul de bază NATO- Rusia să nu fie încălcat prin înființarea unor baze permanente NATO în țările est-europene, și și-a precizat destul de clar opoziția față de o eventuală aderare a Ucrainei la Tratatul Nord-Atlantic (Kievul a renunțat, la finele anului 2014, la statutul de țară neutră).

Însă puterile euroatlantice au răspuns mai viguros și mai periculos pentru Rusia prin sancțiunile economice. După o perioadă de tergiversări din cauza intereselor diverselor trusturi și state occidentale, o sancțiune informală a lovit mai dur Rusia: scăderea prețului petrolului pe baza unei înțelegeri dintre SUA și Arabia Saudită. Sancțiunile formale au lovit în alte sectoare, mai ales cele financiare, iar această combinație a pus în dificultate Rusia, care a devalorizat rubla și a interzis importul de alimente din statele occidentale.

Românii sunt în prima linie a acestui conflict și sunt primii vizați. În primul rând, etnicii români din Ucraina au fost implicați într-un scandal urât. Protestele familiilor care și-au văzut fiii încorporați în armata kieveană au fost folosite ca pretext pentru etichetarea acestora ca o ”coloană a cincea”. Românii din Ucraina trăiesc războiul pe pielea lor, fie că participa efectiv, fie că sunt supuși presiunilor de ambele părți.

Micuța republică a Moldovei este, la rândul ei, văzută de mai mulți analiști drept următorul poligon pentru războaiele altfel ale Moscovei, pentru strategii de destabilizare și de incitare a separatismelor, pe lângă junghiul cronic al Transnistriei existând și situația din Găgăuzia. Moldova a semnat, în 2014, tratatul de asociere cu UE și a avut alegeri legislative, în urma cărora partidele pro-europene a câștigat cu o majoritate destul de debilă. Situația rămâne fluctuantă și scenariile de destabilizare ale Rusiei rămân, în continuare, o amenințare mai degrabă iminentă. Moldova este, poate, cea mai ”atractivă” potențială breșă pentru Rusia în flancul de sud-vest. În ce ne privește, cel mai izbitor și (prost) dezbătut lucru referitor la România este starea precară militară. Cu o armată ”reformată” astfel încât să fie utilă doar marginal, ici-colo, pe teatrele unde se mai apucă SUA să înființeze vreo democracy, România nu are, practic, argument autonom de putere hard pe care să-l contrapună Rusiei, iar protecția asigurată de ”aliații euro-atlantici” este relativă și strict dependentă de interesele lor, nu ale noastre. Însă principala amenințare din partea Rusiei, pentru România, nu pare a fi, în primul rând, de natură strict militară, ci mai degrabă ține tot de strategii de destabilizare pe care Rusia le va încerca, prin sau în paralel cu cele din Moldova.

De altfel, una din consecințele acestui conflict a fost transformarea Estului Europei, a periferica atât prin raportare la puterile euroatlantice, cât și la zona eurastiatică, în zonă de influențe și contra-influențe geopolitice, într-un teren de întrecere între SUA și Rusia.

SUA, sub pretextul ”luptei anticorupției”, a întărit și dezvoltat pârghii de control politic și social intern într-o serie de state – cu precădere în România. Rusia, în schimb, alimentează un fel de nou curent al ”nealiniaților”, al statelor care ar căuta o cale proprie față de cea euroatlantică. Ungaria, Serbia, Slovacia poate că sunt exemplele cele mai evidente în acest sens. Pe plan ideologic/propagandistic, confruntarea se traduce, de o parte, într-o mascaradă anti-rusească cu Dughin pe post de nou Rasputin și Putin pe post de nou Stalin, iar de cealaltă parte, de prezentare a Vestului ca o nouă Sodomă.

Pe același plan, dar ca identitate pozitivă, blocul euroatlantic se autodefinește ca epicentru al democrației, capitalismului și valorilor (în condițiile în care sistemul occidental e tot mai antidemocratic și antisocial), iar cel rusesc drept un pol conservator și alternativ pe plan moral și social (în condițiile în care nu există, practic, un model structural rusesc de economie și societate). În ciuda acestei prezentări succinte și dihotomice, lucrurile, la nivel de propagandă și percepții publice, stau însă mult mai amestecat și mai degrabă am putea vorbi de un regim al confuziei.

Principalele provocări/tendințe care pot fi intuite de acum: Încercările Rusiei de a depăși strânsoarea sancțiunilor și de a-și ”reforma” economia. În ce măsură vor reuși greutățile economice și sociale să provoace măcar o diminuare a suportului popular acordat lui Putin? În ce măsura sancțiunile vor provoca o criză puternică, cum ar vrea SUA, sau, dimpotrivă, vor forța un sistem economic autonomizat, propriu, așa cum ar vrea regimul putinian?

Ce va face Ucraina? Puterea kieveană a votat un buget de austeritate și va intra în programele FMI de ”restructurare” a economiei. Rămâne de văzut ce impact va avea acest lucru; rămâne de văzut, de asemenea, dacă ajutorul militar al SUA va schimba ceva în raportul cu implicarea militară a Rusiei. Moldova și, prin urmare, România, se vor afla în imediatul strategiilor de destabilizare pe care Rusia le va pune în aplicare. Pe planul puterii hard, România are scut antirachetă și suntem definiți drept risc la adresa securității Rusiei. Pe planul puterii soft, România e, tot mai mult, prezentată drept un fel de ”succes story” al ”reformelor” euroatlantice (stat de drept, anticoruptie, capitalism – dar fără vize SUA și fără Schengen).
În loc să ne îmbătăm cu apă rece că suntem protejați de scut, de NATO și țară exemplară, ar fi bine să conștientizăm că această vizibilitate, dacă nu e umplută de un conținut autohton, real, concret, nu înseamnă decât că suntem o țintă (facilă?) de primă mână pentru ruși. Așa cum au demonstrat ceva când au invadat Georgia, așa și acum ar putea demonstra ce se alege de elevii silitori ai americanilor și europenilor, dând cu ei de pământ. La acest capitol, președintele Băsescu punea sare pe rană. Nu se știe ce va însemna și ce va aduce nou, dacă va aduce, noua președenție Iohannis.

Sunt de urmărit evoluțiile politice din vecinătate. Ce va face Ungaria lui Orban?
Aflat într-un conflict fățiș cu administrația SUA, Orban a jucat dur și viclean. Se remarcă și o încercare de reprofilare a Ungariei dintr-un stat revizionist într-un lider regional care caută aliați pentru a defini o politică autonomă de Washington și Bruxelles a statelor din Centrul și Sud-Estul Europei – în beneficiul Rusiei. Serbia este câștigată definitiv de Rusia. Este de văzut ce evoluții se vor înregistra și în Bulgaria, Polonia, dar și ce se va mai întâmpla cu Grecia.

Conflictul din Ucraina rămâne primul pe agenda internațională și în anul 2015, deoarece consecințele antrenate sunt capitale și vor zgudui lumea – poate definitiv.

Statul Islamic și genocidul creștinilor. Alte evoluții din Orientul Apropiat

Tragedia anului este, evident, continua și mai aprinsa prigoană a creștinilor din Orientul Apropiat, cu precădere din Siria și Irak. Lucrul în sine nu e noutate, însă, prin înființarea așa-zisului ”califat” al Statului Islamic, prin apariția acestei noi mișcări jihadiste care a aruncat în haos întreaga regiune, oricum instabilă și zguduită de războaie, prigoana a atins noi cote genocidale: orașe sau chiar regiuni întregi evacuate, martirizarea clericilor, oamenilor simpli, chiar a copiiilor, răpiri, siluiri, ucideri în masă (raderea de sate întregi). Cui aparține responsabilitatea morală a acestor acte? Aici răspunsul nu prea mai suportă nuanțe: politica SUA de reconfigurare a Orientului Apropiat, de incitare a războaielor civilizațiilor, de destabilizare a statalităților irakiene și siriene.

Noutățile Statului Islamic: sunt prima mișcare jihadistă care are control teritorial și o agendă proto-statală; au o propagandă deosebit de bine pusă la punct, foarte …postmodernă, lucru care explică succesul racolării de aspiranți la statutul de decapitatori de meserie din multe țări Occidentale (Marea Britanie, Germania). În orice caz, vaietul occidental și regional cu privire la pericolul ISIS stă foarte prost în tablou alături de unele realități: susținerea, de către SUA, a așa-zisului ”război civil” din Siria, finanțând armate de mercenari care au îngroșat, ulterior, armatele Statului Islamic.

Spre finalul anului 2014, au apărut mărturii în presa occidentală care arată că închisorile americane din Irak au fost, de fapt, laboratoarele unde s-a copt buboiul ISIS (Islamic State of Iraq and Syria, prima denumire a Statului Islamic); anterior, vicele Biden acuzase Turcia și Qatarul ca au sponsorizat și susținut armatele jihadiștilor. Răspunsul SUA a fost, de asemenea, foarte relevant: sub pretextul atacului aerian asupra unor grupări ”mai periculoase decât ISIS”, dar, care, de fapt, nu prea existau, americanii au bombardat instalații petroliere ale Siriei. O evoluție importantă a reprezentat-o victoria lui Erdogan în alegerile locale și prezidențiale din Turcia. Supus unei puternice presiuni care părea că îl va ruina politic, Erdogan a rezistat și a prevalat. ”Otomanizarea” Turciei, adică politica de consolidare și de afirmare a rolului de putere regională, va continua sub conducerea acestui lider care se afirmă tot mai mult cu un discurs anti-occidental și cu o agendă autonomă. Și în Siria au fost alegeri, câștigate, evident, de Bashar al-Assad, însă nerecunoscute internațional. În orice caz, Assad nu se mai află sub aceeași presiune de acum doi ani, din cauza apariției Statului Islamic.

Israelul s-a remarcat printr-o ofensivă brutală în Fâșia Gaza și trece prin turbulențe politice interne. Aripa dură, naționalist-religioasă, care nu s-ar supăra de niscaiva epurări etnice în regiune și de distrugerea tuturor puterilor relevante din regiune (Iran, Turcia), joacă tare și pe plan extern, și pe plan intern. Cu siguranță, prima problemă pe agenda Orientului Apropiat va fi gestionarea situației create de Statul Islamic. Se va intra, până la urmă, cu trupe în Siria, așa cum cere și Ankara? În orice caz, prigoana creștinilor sau a altor nefericiți aflați în calea mercenarilor nu va înceta…

Tendințe Globale

Am completat tabloul evoluțiilor geopolitice cu câteva tendințe globale. Reprezentativ pentru tendințele secesioniste, care nu se rezumă doar la acest caz, am reamintit de încercarea eșuată a Scoției de a obține independența prin referendum. Pentru instabilitatea socială și contestarea, uneori violentă, a unor regimuri autoritare, am reținut protestele anti-Orban din Ungaria. În fine, tensiunile social-rasiale din SUA sunt și ele notabile și par ca sunt abia la început.

Ca practici de putere, am reținut tendințele, aceleași din SUA până în Rusia, trecând prin Marea Britanie, de restricționare a libertății de exprimare pe internet și de control/spionaj electronic, precum și a unui stat care funcționează tot mai mult digital și algoritmic. Scandalul torturilor folosite de CIA a marcat sfârșitul anului 2014 și ne-a implicat direct și pe noi, România găzduind una din închisorile în care s-au practicat torturi. Metodele folosite de agenții CIA, detalii care au ieșit la iveală despre gratuitatea unor astfel de ”tratamente” șochează și aruncă o sumbră perspectivă asupra lumii de mâine.

Pe plan economic, este notabil Parteneriatul Trans-Atlantic: o încercare de instituire a unei piețe comune americano-europene ale cărei condiții sunt negociate, netransparent, de grupuri puternice de interese. O cale largă și liberă pentru corporațiile transaționale, care vor avea o piață uriașă, mai degrabă dereglementată, și, din câte se pare, o justiție favorabilă. Negocierile pentru TTIP arată că presiunile sunt tot mai mari spre o și mai mare liberalizare a comerțului, subordonare a socialului și politicului economicului – adică marilor jucători mondiali, financiari sau industriali. După ce criza economică a trecut în plan secund din cauza conflictelor sângeroase, sfârșitul anului a adus o reactualizare a unui mai vechi coșmar manufacturat de eurocrați și oligarhii financiari: posibilul ”faliment” al Greciei, de aceasta datî în urma unei crize politice.

 



Principiul constituţional al egalităţii - semnificaţii juridice şi implicaţii sociale - Lector univ. dr. Marius Andreescu

Judecător – Curtea de Apel Piteşti
Lector universitar –Universitatea din Piteşti

 1. Principiul egalităţii – doar un caz particular al proporţionalităţii

Analiza legăturii dintre cele două principii ale dreptului trebuie să pornească de la semnificaţiile acestora. Scopul este de a determina sfera lor de interferenţă.

Principiul egalităţii este consacrat în art.16 din Constituţia României, sub forma egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Aceste dispoziţii se coroborează cu art. 4, alin.(2), care interzic discriminarea, în funcţie de criteriile menţionate.  Mai sunt şi alte dispoziţii constituţionale româneşti care implică principiul egalităţii (art. 4, 6, 38, 41, 44, 56 şi 62). Dispoziţiile constituţionale româneşti sunt în consens cu reglementările internaţionale în materie. Amintim dispoziţiile art.14 şi 26 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, care consacră acest principiu şi art.24, care reglementează cauzele de discriminare. Principiul egalităţii este prevăzut şi de art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În literatura de specialitate s-a arătat că principiul constituţional al egalităţii se caracterizează prin poliformism. “Indiferent că îl considerăm un principiu obiectiv de drept sau un drept subiectiv fundamental, el se exprimă printr-o serie de valori – perechi devenite deja loc comun, egalitate strictă (egalitate relativă, egalitate formală) egalitate materială, egalitate în faţa legii, egalitate prin lege, etc.”[1] Acest poliformism explică dificultatea de a defini acest principiu. Natura juridică a principiului constituţional al egalităţii este considerată diferit în dreptul comparat: un principiu de drept, care este un mijloc pentru a garanta drepturile şi libertăţile cetăţenilor, sau ca un drept subiectiv. De asemenea, definiţiile doctrinare şi jurisprudenţiale sunt diferite, în funcţie de semnificaţia şi particularităţile principiului.[2] Referitor la natura juridică a principiului constituţional al egalităţii în doctrina română, reţinem opinia potrivit căreia “Formularea din actuala Constituţie a României face din principiul constituţional al egalităţii un drept fundamental, cu valoare de principiu general pentru materia drepturilor fundamentale”.[3]

Principiul general al egalităţii, reglementat de art.16 din Constituţie, se referă la o egalitate juridică formală şi nu la o egalitate de condiţii. Cu toate acestea, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea de uniformizare, în sensul  de a aplica tuturor cetăţenilor acelaşi regim juridic, indiferent de situaţia naturală sau socio-profesională a acestora.  Principiul egalităţii presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal. În acelaşi timp, presupune şi dreptul la diferenţiere în tratament juridic, dacă situaţiile în care se află cetăţenii sunt diferite. Altfel spus, situaţiilor egale să le corespundă un tratament juridic egal, iar situaţiilor diferite, tratamentul juridic trebuie să fie diferit. În acest sens, în doctrină se admite existenţa unei discriminări pozitive, reglementată chiar de unele texte constituţionale, care impun unele măsuri de protecţie socială Jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cu privire la limitele principiului constituţional al egalităţii, “variază între o egalitate strictă, uneori asimilată cu principiul nediscriminării, şi o egalitate relativă, egalitate de tratament care acceptă diferenţierea regimului juridic, în funcţie de particularităţile obiective ale situaţiilor concrete”.[4]

Ca principiu general al dreptului, proporţionalitatea evocă ideea de corespondenţă sau de echilibru. Logica comparatistă, care este esenţa raţionamentului de proporţionalitate, presupune compararea unor situaţii obiective şi constatarea gradului lor de identitate. În ipoteza în care situaţiile sunt diferite, regimul juridic aplicabil trebuie să fie diferit. Principiul general al proporţionalităţii exprimă, în acest caz, necesara adecvare a tratamentului juridic cu situaţiile obiective la care se aplică. În acest fel, raţionamentul de proporţionalitate presupune o motivare obiectivă şi rezonabilă, pentru a nu se ajunge la o disproporţie între scopul urmărit, printr-un tratament juridic inegal şi mijloacele folosite.  Astfel, scopul legii devine criteriul în funcţie de care se compară situaţiile şi în raport cu care diferenţa de regim juridic trebuie să se stabilească.[5]

Prin urmare, logica raţionamentului egalitar, în care situaţiile de fapt sunt atât de asemănătoare încât reclamă cu necesitate identitatea de tratament juridic, reprezintă un aspect particular al raţionamentului de proporţionalitate, bazat pe compararea unor situaţii diferite şi, implicit, recunoaşterea unui drept la diferenţă. Se poate spune că principiul egalităţii este un caz particular al principiului proporţionalităţii. De aceea, dispoziţiile constituţionale române, care consacră egalitatea ca principiu general (art.16), sau egalităţile specifice, implică şi principiul proporţionalităţii.

 

 2. Examen de jurisprudenţa a Curţii Constituţionale privind interferenţa dintre principiile proporţionalităţii şi al egalităţii.

Uniformitatea a fost respinsă în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în legătură cu interpretarea şi aplicarea principiului egalităţii. Egalitatea strictă în faţa legii presupune ca, în cazul unor situaţii egale, tratamentul să fie egal, fără discriminare. În ipoteza în care situaţiile sunt diferite, tratamentul nu poate fi decât diferenţiat, ceea ce implică principiul proporţionalităţii. În consecinţă, încălcarea principiului egalităţii intervine atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii similare sau în ipoteza în care se aplică acelaşi tratament juridic unor situaţii care prin natura lor sunt diferite. De asemenea, încălcarea acestui principiu poate să se producă şi în situaţiile în care nu există o motivare obiectivă şi rezonabilă pentru un tratament diferenţiat a unor situaţii identice sau dacă tratamentul juridic inegal nu este adecvat scopului legii.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a prezentat o evoluţie în acest sens, pornind de la a admite ca situaţiile diferite să fie tratate diferit, până la a recunoaşte noi principii constituţionale, respectiv dreptul la diferenţă.[6]  Curtea Constituţională a statuat că este inadmisibilă o diferenţă de tratament juridic pe criterii sociale sau categorii de funcţionari, deoarece ar reprezenta o discriminare.[7] A admis că pot exista situaţii care să permită particularităţi, dar nu orice asemenea caz justifică o diferenţă de tratament juridic, mai ales în situaţia în care un tratament juridic diferit ar reprezenta o discriminare. Instanţa constituţională a stabilit că sunt neconstituţionale dispoziţiile din Legea privind veteranii de război, referitoare la condiţionarea calităţii de veteran de război, de împrejurarea de a nu fi luptat împotriva armatei române. În acest caz, se produce o discriminare între cetăţenii români, nejustificată şi de aceea este necesar să se asigure “egalitatea de tratament faţă de toţi cei care s-au înrolat în armate străine”.[8] Este vorba de situaţii identice, care presupun un tratament identic. Curtea Constituţională a aplicat şi în alte situaţii, principiul egalităţii, considerând fie că situaţiile sunt atât de asemănătoare, încât nu se justifică o diferenţiere de tratament juridic, sau, dacă aceasta există, ea reprezintă o discriminare în raport cu criteriul folosit.[9]

Respingerea uniformităţii şi necesitatea diferenţierii tratamentului juridic, în funcţie de situaţiile obiective diferite, fără a reprezenta o discriminare, se reflectă în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Referindu-se la situaţia diferită a studenţilor din învăţământul particular, iar pe de altă parte, a celor din învăţământul de stat, Curtea a constatat că, o dată ce au intrat în sistemul ales, se supun regulilor proprii fiecărui sistem. Deci, în realitate, dispoziţiile atacate nu instituie nici o discriminare, ci oferă soluţii diferite pentru situaţii diferite.[10] Altfel spus, necesara adecvare a tratamentului juridic la situaţia obiectivă considerată reprezintă o aplicare a principiului proporţionalităţii.

Această regulă este formulată în jurisprudenţa Curţii cu valoare de principiu: ”Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit nu sunt diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a judecătorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice”.[11]

Jurisprudenţa recentă a instanţei noastre constituţionale confirmă această interpretare a principiului egalităţii care se referă la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetăţeni în comparaţie cu alta. Deoarece drepturile fundamentale “reprezintă o constantă a personalităţii cetăţeanului, o şansă egala acordată oricărui individ”, art.16, alin.(1) din Constituţia republicată vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta Curtea Constituţională justifică nu numai constituţionalitatea administrării unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea unui asemenea tratament juridic[12].

Aplicând acest raţionament de proporţionalitate, Curtea Constituţională a ajuns la recunoaşterea unui drept fundamental: dreptul la diferenţă. “În general, se apreciază că violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie (s.n.) între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. În alţi termeni, principiul egalităţii nu interzice reguli specifice. Tocmai de aceea principiul egalităţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental, dreptul la diferenţă (s.n.), iar în măsura în care egalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna instituirea unei discriminări.”[13]

Aplicarea principiului proporţionalităţii are drept consecinţe juridice relativizarea egalităţii ca principiu.[14] Jurisprudenţa Curţii confirmă faptul că principiul egalităţii este un caz particular al principiului general al proporţionalităţii, deoarece unicitatea de tratament juridic poate fi justificată numai într-o ipoteză particulară, şi anume când situaţiile sunt asemănătoare sau identice. Pornind de la necesitatea diferenţierii tratamentului juridic pentru situaţii diferite, Curtea Constituţională a considerat în mod constant că o măsură de protecţie aplicată unor categorii sociale sau profesionale, aflate în situaţii speciale, nu are semnificaţia unui privilegiu: “O măsură de protecţie nu poate avea semnificaţia nici a unui privilegiu, nici a unei discriminări, ea fiind destinată tocmai asigurării, în anumite situaţii specifice, a egalităţii cetăţenilor care ar fi afectată în lipsa ei.”[15] În aceste situaţii, principiul proporţionalităţii impune adecvarea necesară a măsurilor de protecţie la scopul propus, şi anume asigurarea, în situaţii speciale, a egalităţii cetăţenilor.

Aplicând acelaşi raţionament, care se bazează pe principiul proporţionalităţii, Curtea Constituţională a constatat că se justifică un regim derogator de la dreptul comun în materia executării creanţelor fiscale, prin aceea că se prevede neperimarea executării silite a acestor creanţe (art.137, alin.4 C.proc.fisc.). Aceste norme de procedură speciale sunt adecvate unor situaţii speciale, respectiv faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale care sunt sursele bugetului de stat, “ceea ce reprezintă un interes general “[16]

Conform principiului proporţionalităţii, aplicat în această materie, diferenţa de tratament juridic trebuie să aibă o bază raţională şi obiectivă. Dispoziţii art. II din O.U.G. nr.22/2003[17] sunt constituţionale deoarece, diferenţa de tratament juridic, în ce priveşte acordarea plăţilor compensatorii introdusă prin textul criticat, între categoria exceptată de societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi celelalte societăţi este justificată de un criteriu raţional şi obiectiv, care constă în existenţa unor situaţii diferite, dar şi de posibilitatea reală a Guvernului de a suporta plăţile compensatorii.[18] Tratamentul juridic diferit, determinat obiectiv şi raţional de situaţii diferite, nu poate institui privilegii sau discriminări. Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4 alin.2, lit.A, pct.12 din Legea nr.543/2002[19], constatând că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, toţi infractorii aflaţi în aceeaşi situaţie, beneficiază sau sunt exceptaţi de la graţiere, “în raport cu natura infracţiunii şi a conţinutului acesteia, în formularea legală în vigoare la data săvârşirii infracţiunii.” În opinia Curţii Constituţionale, condamnaţii care au săvârşit infracţiuni în perioade diferite, când legea penală a reglementat în redactări diferite conţinutul infracţiunilor respective, se află în situaţii diferite, ceea ce justifică aplicarea unui tratament juridic diferit “conform opţiunii libere a legiuitorului, fără a se putea reţine instituirea unor privilegii sau a unor discriminări.”[20]

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a statuat că retragerea de către autoritatea care le-a emis a avizului, autorizaţiei ori atestării, fapt care are ca rezultat încetarea de drept a contractului individual de muncă, pentru încheierea căruia existenţa acestor documente este o condiţie obligatorie, nu reprezintă un tratament juridic discriminatoriu, ci aplicarea unui tratament juridic diferenţiat în raport cu situaţia diferită în care se află anumite categorii de salariaţi, care optează pentru exercitarea unor profesii sau meserii.[21]

Spre deosebire de aceste situaţii în care s-a constatat respectarea principiului proporţionalităţii, în altele, Curtea constituţională a constatat că diferenţa de tratament juridic nu mai are o justificare raţională şi obiectivă, fapt ce are drept consecinţă un tratament disproporţionat şi discriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie.

Astfel, instanţa noastră constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.15, alin.1din Legea nr.80/1995, privind Statutul cadrelor militare[22], care permite acordarea concediului plătit pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani numai femeilor militar active, nu şi cadrelor  militare bărbaţi.[23] Legiuitorul poate să instituie măsuri derogatorii de la reglementările comune, cu respectarea următoarelor condiţii: existenţa unor situaţii diferite; să existe o justificare raţională şi obiectivă; tratamentul juridic diferit să nu creeze o disproporţie evidentă între diferitele categorii de persoane; măsurile derogatorii să nu fie discriminatorii. Ori, în speţă, în mod justificat instanţa constituţională a constat că eliminarea completă a unor categorii de persoane de la beneficiul unei forme de asigurare prevăzute de lege pentru toate persoanele asigurate încalcă principiul constituţional al egalităţii, reprezentând o discriminare, deoarece cadrele militare în activitate nu se deosebesc de celelalte categorii de asiguraţi. Aplicând acelaşi raţionament juridic, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea art. 362, alin.1, lit.d din C.proc.pen[24]. Dispoziţiile legale criticate, care prevăd că partea vătămată poate face apel în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, iar partea civilă numai în ceea ce priveşte latura civilă, sunt contrare principiului constituţional al egalităţii. Aceste două părţi ale procesului penal se află într-o situaţie identică şi anume în situaţia de persoană lezată în drepturile sale prin săvârşirea infracţiunii. În consecinţă, inegalitatea de tratament în ceea ce priveşte accesul la căile de atac este nejustificată, inclusiv sub aspectul criteriului proporţionalităţii, deoarece inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente au aceeaşi calitate, respectiv sunt părţi în procesul penal.

Interferenţa dintre principiul egalităţii şi principiul proporţionalităţii există şi în cazul protecţiei minorităţilor naţionale.

Aşa cum se arată în raportul explicativ asupra Convenţiei – cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale,[25] statele pot adopta măsuri speciale pentru promovarea egalităţii depline şi efective între peroanele aparţinând unei minorităţi naţionale şi cele aparţinând majorităţii. Astfel de măsuri trebuie să fie adecvate scopului propus. Această cerinţă exprimă principiul proporţionalităţii, care se aplică cu scopul de a evita încălcarea drepturilor altora sau discriminarea altor persoane. Principiul proporţionalităţii impune ca aceste măsuri de protecţie să nu fie extinse, în timp şi sferă de aplicare, dincolo de ceea ce este necesar, în vederea realizării scopului propus.

Curtea Constituţională a aplicat principiul proporţionalităţii, analizând constituţionalitatea unor dispoziţii din Legea învăţământului nr.84/1995.[26] Satul român, în ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, dacă există o cerere suficientă, în măsura posibilului, trebuie să depună eforturi ca persoanele aparţinând minorităţilor naţionale „să beneficieze de posibilităţi corespunzătoare de învăţare a limbii lor minoritare. Aplicarea acestor măsuri se va face fără a se aduce atingere învăţării limbii oficiale, ori predării în această limbă.”

Măsurile luate de stat pentru protecţia minorităţilor naţionale nu trebuie să contravină exigenţelor principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi de aceea trebuie să existe „un raport rezonabil de proporţionalitate între cerere şi posibilităţi, între cerere şi mijloacele întrebuinţate, sau între mijloacele întrebuinţate şi scopul urmărit.”[27]

Principiul egalităţii, aplicat exercitării dreptului de vot, poate să implice şi proporţionalitatea. Condiţiile materiale ale exercitării dreptului de vot pot fi diferite în funcţie de diversitatea situaţiilor. Această realitate implică un tratament juridic diferenţiat, adecvat la fiecare soluţie concretă, ceea ce reprezintă o relaţie de proporţionalitate. În doctrină s-a precizat că „legiuitorul poate amenaja atâtea regimuri juridice diferite, câte situaţii particulare întâlneşte, fără a se respecta egalitatea strictă care îi este impusă cu privire la dreptul de vot”.[28]

 

3. Aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi principiul proporţionalităţii

Principiul constituţional al egalităţii are aplicaţii în materie electorală, jurisdicţională, fiscală etc.[29] În toate aceste domenii se aplică şi principiul proporţionalităţii care presupune dreptul la diferenţiere în tratament juridic dacă situaţiile în care sunt cetăţenii sunt diferite.

Pentru tema noastră de cercetare am ales să analizăm aplicarea principiului constituţional al proporţionalităţii în materie fiscală din două considerente: textul constituţional (art.56 alin.(2)), evocă principiul general al justiţiei şi echităţii, iar în al doilea rând jurisprudenţa Curţii Constituţionale este mai bogată în această materie decât în alte domenii, în privinţa interferenţei dintre principiul egalităţii şi principiul proporţionalităţii.

Aplicarea principiului proporţionalităţii în domeniul fiscal rezultă chiar din dispoziţiile art.56, alin.(2) din Constituţia revizuită. “Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.”

Aceste dispoziţii trebuie analizate printr-o interpretare sistematică a textelor constituţionale în materie, respectiv dispoziţiile art.56, alin.(1), care instituie obligaţia cetăţenilor să contribuie prin impozite şi taxe la cheltuielile publice şi dispoziţiile art.139, potrivit cărora impozitele şi taxele se pot stabili doar prin lege sau, în ce priveşte impozitele şi taxele locale, se stabilesc de consiliile locale şi judeţene, în condiţiile legii. În conformitate cu dispoziţiile art.56, alin.(3), orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite în situaţii excepţionale prin lege.

Principiul egalităţii în faţa legii fiscale, dar şi necesitatea unui raport de proporţionalitate între posibilităţile cetăţenilor şi contribuţia lor la cheltuielile publice a fost consacrat de Declaraţia franceză a drepturilor omului şi cetăţeanului (1789).[30] Dispoziţiile constituţionale româneşti în materie sunt similare cu reglementările existente în constituţiile altor state. Astfel, dispoziţiile art.53 din Constituţia Italiei stabilesc obligaţia fiecăruia să participe la cheltuielile publice, proporţional cu capacitatea proprie, iar sistemul fiscal funcţionează pe principii de progresivitate. În mod similar, Constituţia Spaniei stabileşte în art. 31, obligaţia pentru toţi cetăţenii de a contribui la cheltuielile publice, în funcţie de posibilităţile lor, prin intermediul unui sistem de impozit just, bazat pe principii de egalitate şi progresivitate.

Dispoziţiile art.56, alin.(2) din Constituţia României au semnificaţia unui principiu de justiţie socială şi de echitate. Ca principiu de justiţie socială, aşezarea justă a sarcinilor fiscale corespunde caracterului social al statului, ţinând seama de necesitatea de protecţie a păturilor sociale cele mai dezavantajate. Ca principiu de echitate are scopul de a nu deforma egalitatea de şanse, ceea ce exclude orice privilegiu ori discriminare.[31] Legea finanţelor publice (Legea nr.10/1991),[32] stabileşte în art.5 că la elaborarea şi execuţia bugetului stau principiile universalităţii, echilibrului şi realităţii, ceea ce reprezintă concretizarea dispoziţiilor constituţionale mai sus arătate.

Dispoziţiile art.56, alin.(2) din Constituţie presupun o necesară adecvare între contribuţia fiecăruia şi posibilităţile sale. Această adecvare poate fi imaginată fie sub forma unei egalităţi stricte a contribuţiei tuturor, fie sub forma unei necesare proporţionalităţi între veniturile fiecăruia şi partea sa de sarcini.[33]

Raportul de proporţionalitate dintre contribuţia fiecăruia şi posibilităţile sale implică şi posibilitatea reducerii sau scutirii de la obligaţia de plată a impozitului dacă situaţia lor impune acest lucru.

Particularităţile principiului egalităţii, aplicat în materie fiscală, au fost evidenţiate în doctrina juridică, dar şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Egalitatea în faţa legii fiscale are la bază universalitatea participării la sarcini fiscale, care este un principiu specific al politicii fiscale. Potrivit dispoziţiilor art.56, alin.(1) din Constituţie, toţi cetăţenii sunt obligaţi să contribuie la cheltuielile publice. Această obligaţie implică ideea de egalitate în faţa legii fiscale, fără nici un privilegiu sau discriminare.

Expresia principiului egalităţii, aplicat în acest domeniu, este uniformitatea. Aplicarea principiului constituţional al egalităţii în materie fiscală se traduce printr-o exigenţă foarte simplă, chiar dacă destul de constrângătoare pentru legiuitor: “pentru ca regula universalităţii să fie strict respectată în interiorul aceleiaşi categorii de contribuabili, atât privilegiile, cât şi discriminările sunt în mod formal interzise”.[34]

Legea fiscală poate să ţină seama de diferenţele obiective care există între diferitele categorii de contribuabili, dar orice regim juridic diferenţiat trebuie justificat printr-o diferenţă obiectivă de situaţie, în raport cu scopul legii. În acest sens, “noţiunea de categorie joacă un rol important în ceea ce priveşte principiul egalităţii în materie fiscală”,[35] iar uniformitatea nu este contrară unei anumite diferenţieri transcategoriale.[36]

 Impozitul poate să se prezinte în cote procentuale proporţionale, progresive sau regresive.

În literatura de specialitate s-a arătat că specificitatea impozitului, indiferent de forma sa “există în raportul de proporţionalitate care se stabileşte între masa impozabilă şi prelevare, căci în materie de impozit, proporţionalitatea este adevărata imagine a principiului egalităţii”.[37]

În acest caz, proporţionalitatea reprezintă un raport matematic, care poate să realizeze ideea de justiţie socială, ce se concretizează prin justă repartizare a sarcinilor fiscale, în funcţie de posibilităţile fiecărui contribuabil. Progresivitatea impozitului este un aspect particular al principiului proporţionalităţii, aplicat în această materie, în sensul că justa repartizare a sarcinilor fiscale înseamnă: cu cât veniturile unei persoane sunt mai mari, cu atât contribuţia sa fiscală creşte. În consecinţă, proporţionalitatea este o expresie a egalităţii materiale, “atunci când cota se măreşte în acelaşi timp cu masa impozabilă ne aflăm în prezenţa unei cote progresive, expresie a egalităţii materiale, care urmăreşte să egalizeze veniturile reale, prin intermediul impozitului.[38]

 

4. Examen de jurisprudenţă a Curţii Constituţionale a României, privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale

Curtea aplică dispoziţiile art.56, alin.(2) din Constituţie, precizând exigenţele constituţionale pe care trebuie să le respecte legea în materie de impozite şi taxe. “Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni.”[39] Se constată că principiul proporţionalităţii este o condiţie de constituţionalitate a legii în materie fiscală, dar care urmează să se aplice după distincţiile arătate în capitolul precedent. Curtea aplică principiul proporţionalităţii, exprimat de dispoziţiile art.56, alin.(2) din Constituţie revizuită şi constată că art.7, alin.4 din Legea nr.32/1991, modificată, înlătură orice inegalitate şi discriminare în materie de impozite, fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale, în temeiul cărora, “cu cât veniturile totale ale unei persoane sunt mai mari, cu atât aportul său fiscal creşte”.[40]

Curtea Constituţională a aplicat principiul proporţionalităţii, ca relaţie între baza de impozitare şi impozit. Referitor la dispoziţiile art.7, alin. 6 din Legea nr.32/1991, Curtea constată că prin indexare nu se modifică grila de impozitare, ci se actualizează nivelul venitului salarial impozabil, corelat cu creşterea indicelui dat de inflaţie. “Este adevărat că impozitul creşte, dar aceasta numai ca urmare a creşterii bazei de impozitare.”[41] În acest sens, în doctrină s-a precizat: “Ca şi criteriul contribuabililor pentru egalitatea în faţa legii fiscale, masa impozabilă constituie criteriul după care variază regimul juridic al impozitului. Dar principiul justiţiei fiscale, impus de art.53, alin.(2) din Constituţie (art.56 alin.(2) din Constituţia revizuită n.n.), impune uniformitate regimului juridic al impozitului, de îndată ce masa impozabilă este aceeaşi”.[42]

Principiul proporţionalităţii a fost aplicat de Curtea Constituţională şi în alte situaţii. Astfel, proporţionalitatea presupune un raţionament comparativ care se realizează între impozite şi taxe, iar pe de altă parte, venituri, salarii sau prestaţii. O taxă, pentru a fi legitimă, trebuie să aibă justificarea într-o prestaţie a unei autorităţi publice. În caz contrar, ea reprezintă un impediment financiar de natură să restrângă neconstituţional exerciţiul unui drept.[43] În acelaşi sens, Curtea Constituţională a stabilit că timbrul judiciar, cât şi taxa de timbru nu reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiţie, deoarece justiţia este un serviciu public al statului şi este echitabil ca o parte dintre cheltuieli să fie suportate de cei care recurg la acest serviciu.

Cu toate acestea, taxele nu reprezintă preţul serviciului, iar statul are posibilitatea să stabilească cuantumul acestora. Curtea Constituţională nu este în măsură să cenzureze opţiunile legiuitorului şi să înlocuiască aprecierea acestuia, suverană şi deplină, cu propria sa apreciere, căci, în felul acesta, s-ar transforma într-un legiuitor, practic subsecvent.[44] De aceea, instituirea de către legiuitor a unor excepţii de la regula generală a plăţii taxelor judiciare de timbru (scutiri de plata taxei), nu constituie o discriminare sau o atingere adusă acestui principiu constituţional.[45] Dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite sau taxe şi cuantumul acestora sau, după caz, scutirile sau reducerile de impozite în favoarea unor anumite categorii de contribuabili, nu poate fi arbitrar. Aceste măsuri trebuie să respecte principiul proporţionalităţii, regăsit în conţinutul conceptului de justiţie fiscală, în sensul că măsurile adoptate de favorizare a unor categorii de contribuabili trebuie să fie adecvate situaţiilor conjuncturale, dar şi situaţiei economico-financiare a ţării, în perioada respectivă.[46] Aplicarea acestui principiu rezultă şi din faptul că orice diferenţiere trebuie să fie justificată prin scopul legii sau politica economică şi fiscală a statului. “Nici o normă constituţională nu interzice acordarea unor facilităţi fiscale unor categorii de contribuabili, in scopul bunei înfăptuiri a politicii economice, fiscale şi sociale a statului.”[47] De asemenea, Curtea Constituţională s-a declarat împotriva ideii de uniformitate a impozitului: “Regimul juridic al impozitelor este inevitabil diferit, el implicând şi o strategie economico-financiară. Uniformitatea reglementărilor în acest domeniu ar avea drept consecinţă desfiinţarea tuturor criteriilor de impozitare şi a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile financiare”.[48]

Curtea Constituţională a stabilit că impozitul nu trebuie să aibă un caracter abuziv. Astfel, el trebuie să corespundă scopului urmărit de legiuitor şi să fie adecvat masei impozabile. Aşa cum am arătat, masa impozabilă constituie criteriul după care variază regimul juridic al impozitului. Mai mult, “impozitul se bazează pe o concepţie strictă, cu privire la proporţionalitate, care se referă în exclusivitate la noţiunea de proporţie aritmetică”.[49] În consecinţă, stabilirea unui impozit fără să existe o masă impozabilă în sens obiectiv, adică un venit cu neputinţă de realizat, reprezintă o impozitare abuzivă. “Pentru a elimina orice posibilitate de impozitare abuzivă şi ţinând seama de intenţia legiuitorului…rezultă că extinderea obligaţiei de plată a impozitului, în considerarea unor terenuri necultivabile este neconstituţională, contravenind art.53, alin.(2) din Constituţie (art.56 alin.(2) din Constituţia revizuită n.n.), în temeiul căruia nu se poate stabili un impozit pe un venit cu neputinţă de realizat.”[50]

*

Această orientare constantă a instanţei noastre constituţionale, privind aprecierea constituţionalităţii dispoziţiilor legale în materia sarcinilor fiscale, prin prisma principiului proporţionalităţii, este confirmată şi de jurisprudenţa anterioară, am spune noi, istorică a Curţii Constituţionale, contrară realităţilor sociale şi juridice prezente care  refuză apelul la marile principii naturale ce decurg imuabil din natura firii umane   Astfel, instituirea unui impozit majorat în sarcina persoanelor fizice care deţin în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, nu încalcă dispoziţiile art.16, alin.(1) din Constituţie.[51] Pentru a argumenta această soluţie, Curtea Constituţională aplică principiul proporţionalităţii. Se constată că în cauză nu există nici un fel de discriminare a contribuabililor proprietari ai mai multor clădiri, în raport cu cei care deţin o singură clădire. Există o raţiune suficientă pentru instituirea impozitului progresiv, în raport cu numărul de clădiri deţinute în proprietate, raţiune care este exprimată de dispoziţiile art.56, alin.(2) din Constituţie şi care implică o formă particulară a principiului proporţionalităţii. Aceasta este şi opinia Curţii, care apreciază că formula “aşezarea justă a sarcinilor fiscale” presupune că legiuitorul trebuie să ţină cont la stabilirea unor categorii de impozite atât de situaţia materială a contribuabililor, dar şi de posibilitatea crescută a celor care deţin mai multe proprietăţi de a contribui, prin impozite, la cheltuielile publice.

            Esenţa firii umane poate fi exprimată, în planul realităţilor sociale numai prin principiile naturale, imuabile, absolute ale: Dreptăţii, Echităţii (opus egalităţii formale juridice), Proporţionalităţii, Adevărului, Binelui şi Libertăţii.

          În plan teologic şi al legii morale, aceste principii pot fi  considerate  imperative care decurg din „Porunca iubirii„ considerată de noi ca fiind izvorul  autenticităţii şi legitimităţii legii morale şi legii juridice, deoarece le ridică din sfera îngustă şi limitată a constrângerii, ca fapt exterior naturii umane, transfigurându-le  în dimensiune firească a libertăţii, omul  fiind considerat nu numai ca individ supus docil  constrângerii  legii, ci ca persoană ce beneficiază de lege. Libertatea nu poate caracteriza individul  care trăieşte în lumea  legii juridice şi chiar a legii morale în limitele raţiunii, ci numai omul ca persoană, stăpân pe sine deoarece este stăpânit de Dumnezeu, ci nu de lume sau de „eul” individual.

 


[1] Simina Elena Tănăsescu, Principiul egalităţii în dreptul românesc Edituta AllBeck,Bucureşti1999., p. 3

[2] Pentru analiza naturii juridice a principiului egalităţii şi definiţia principiului, a se vedea Simina Elena Tănăsescu, op.cit., pg. 6 – 72; Ioan Muraru, Simina Elena Tănăsescu, Drept constitutional şi instituţii politice, Editura Ch Beck,Bucureşti,vol. I, pp. 163-165; Tudor Drăganu,Tratat elementar de drept constituţional,Editura Lumina Lex,Bucureşti ,1998 ., pp. 185 – 187,Andreescu Marius ,Andra  Nicoleta Puran, Drept  constituţional –Teoria generală , Editura Sitech,Craiova ,2014,pp. 204-231, Andreescu Marius , Principiul proporţionalităţii în dreptul constituţional , Editura Ch. Beck ,Bucureşti  207, pp. 288-312

[3] Simina Elena Tănăsescu, op.cit., pg. 11

[4] Simina Elena Tănăsescu, op.cit., pg. 17

[5] Ibidem, op.cit., pg 40

[6] Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Curtea Constituţională a României, Ed. Albatros, Bucureşti, 1997, pg. 113-114; Simina Elena Tănăsescu, op.cit., pg. 41

[7] Decizia nr.6/1993, publicată în M.Of. nr. 01/1993

[8] Decizia nr.47/1994, publicată în M.Of. nr.139/1994

[9] Decizia nr.124/1995, publicată în M.Of. nr.293/1995; decizia nr.35/1993, publicată în M.Of. nr.218/1993; decizia nr.3/1994, publicată în M.Of. nr.155/1994; decizia nr.114/1994, publicată în C.D.H. – 1994, pg. 324-328; decizia nr.30/1998, publicată în M.Of. nr.113/1998

[10] Decizia nr.70/1993, publicată în M.Of. nr.307/1993. Această decizie este invocată în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în această materie.

[11] Considerentul 5 din Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1/1994, publicată în M.Of. nr.69/1994. În acelaşi sens a se vedea şi decizia nr.85/1994, în C.D.H. – 1994, pg. 68 - 74

[12] A se vedea decizia nr.213/2004, publicată în M.Of. nr.519/2004 şi decizia nr.240/2004, publicată în M.Of. nr.562/2004.

[13] Decizia nr.107/1995, publicată în M.Of. nr.85/1996. A se vedea şi decizia nr.6/1996, publicată în M.Of. nr.23/1996; decizia nr.198/2000, publicată în M.Of. nr.702/2000; decizia nr.54/2000, publicată în M.Of. nr.310/2000; decizia nr.263/2001, publicată în M.Of. nr.762/2001

[14] Simina  Elena Tănăsescu, op.cit., pg. 41 - 44

[15] Decizia nr.104/1995, publicată în M.Of. nr.40/1996

[16] Decizia nr.432/2004, publicată în M.Of. nr.1176/2004.

[17] Publicată în M.Of. nr.252/2003

[18] Decizia nr.457/2003, publicată în M.Of. nr.49/2004.

[19] Publicată în M.Of. nr.726/2002.

[20] Decizia nr.546/2004, publicată în M.Of. nr.107/2005. A se vedea şi decizia nr.200/2004, publicată în M.Of. nr.420/2004, precum şi decizia nr.240/2004, anterior citată, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art.81, alin.3, art.861, alin.3 şi art.867, alin.3 din C.penal sunt constituţionale. Legiuitorul nu a încălcat dispoziţiile art.16 din Constituţie, deoarece regimul juridic diferit este justificat de situaţia diferită în care se află anumite categorii de persoane.

[21] Decizia nr.545/2004, publicată în M.Of. nr.85/2005.

[22] Publicată în M.Of. nr.155/1995.

[23] Decizia nr.90/2005, publicată în M.Of. nr.245/2005. În schimb, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art.38, alin.4, art.50, alin.11 şi art.194 din Legea nr.19/2000, deoarece dreptul cetăţenilor la pensie este reglementat atât prin legi generale cât şi prin legi speciale în privinţa unor categorii socio-profesionale care se găsesc în situaţii particulare. Prin urmare, regimul instituit prin reglementările criticate este rezonabil şi se justifică, deoarece persoanele la care se referă se află în situaţii diferite. (decizia nr.116/2005, publicată în M.Of. nr.228/2005).

[24] Decizia nr.482/2004, publicată în M.Of. 1200/2004.

[25] Adoptat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei de la Strasbourg la 10.11.1994

[26] Publicată în M.Of. nr.167/1995 şi republicată în M.Of. nr.1/1996. A se vedea decizia nr.139/1999, publicată în M.Of. nr.353/1999

[27] Ibidem.

[28] Simina Elena Tănăsescu, op.cit., pg. 219

[29] Simina Elena Tănăsescu, op.cit., pg.169-253.

[30] Art.13 prevedea că: “Pentru întreţinerea forţei publice şi pentru cheltuielile administrative este necesară o contribuţie comună. Ea trebuie să fie repartizată între cetăţeni, în mod egal, în raport cu posibilităţile lor.”

[31] Ibidem, op.cit., pg. 127

[32] Publicată în M.Of. nr.23/1991

[33] Simina Elena Tănăsescu, op.cit., pg. 194

[34] Ibidem, op.cit., pg. 175

[35] L. Favoreu şi L. Philip, “Les grandes decisions du Conseil Constitutionnel,” op.cit., pg. 551, citat de Simina Elena Tănăsescu, op.cit., pg. 182

[36] Simina Elena Tănăsescu, op.cit., pg. 192

[37] Ibidem, pg. 194

[38] Ibidem, pg. 203

[39] Decizia nr.6/1993, anterior citată.

[40] Decizia nr.91/1994, publicată în C.D.H. – 1994, pg. 287 – 292.

[41] Decizia nr.53/1994, publicată în C.D.H. – 1994, pg. 222 – 225.

[42] Simina Elena Tănăsescu, op.cit., pg. 205.

[43] Decizia nr.179/1994, publicată în C.D.H. – 1994, pg. 78 – 86.

[44] Decizia nr.75/1997, publicată în M.Of. nr.258/1997.

[45] Decizia nr.29/2000, publicată în M.Of. nr.460/2000. În acelaşi sens a se vedea şi decizia nr.532/2004, publicată în M.Of. nr.91/2005, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.401 din Legea nr.137/2002, publicată în M.Of. nr.215/2002.

[46] Decizia nr.292/2000, publicată în M.Of. nr.702/2000.

[47] Decizia nr.62/.1999, publicată în M.Of. nr.308/1999.

[48] Decizia nr.102/1995, publicată în C.D.H. 1995 – 1996, pg. 118 – 125.

[49] Simina Elena Tănăsescu, op.cit., pg. 195.

[50] Decizia nr.49/1994, publicată în C.D.H. – 1994, pg. 40 – 52.

[51] Decizia nr.477/2004, publicată în M.Of. nr.54/2005.



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Iarnă grea - poezie - Pr. Costică Moroianu

 

Viscoleşte crunt afară,

Croncăne în vânt un corb…

Într-o lacrimă amară

Trece prin troieni un orb…

 

Simte-n suflet vijelia,

El nu vede pe pământ

Şi înfruntă –n frig stihia

Ocrotit de Domnul Sfânt.

 

Are cerul în privire,

Pentru el nu e-nnorat,

Nins de-a Domnului Iubire,

E în alb înveşmântat.

 

Vede-n el ce nu văd alţii,

Pe Preabunul Dumnezeu

Ce-L slăvesc în strană psalţii

Şi în viscol nu-i e greu

 

Că în duh îi dă putere,

Biruinţă-n viscoliri,

Logosul în Înviere,

Domnul veşnicei Iubiri.

 

 28 septembrie 2014, Constanţa

 Preot Costică Moroianu



Poveste de Crăciun - Emil Iliescu

Se pornise dinspre munte un vânt tăios, ce biciua obrajii zilei. Ninsese toată noaptea şi împrejurimile, acoperite de cerga grea a zăpezii, păreau caligrafii de cristal. Rafalele de vânt, contopite cu melasa grea a zăpezii, dansau valpurgic, îngreunând vizibilitatea. Simion mergea tot mai greu, târându-şi piciorul beteag. Fusese, odată, un om la casa lui. Moştenise de la biata maică-sa o căsuţă, la marginea comunei. Cam dărăpănată, dar era un acoperiş deasupra capului. Ca pentru un om ce vrea să ia viaţa în piept şi într-o bună zi să dea cu ea de pământ, ca să-i arate cine este jupânul. Pentru a porni în căutarea visului oricărui bărbat. Întemeierea unei familii trainice. Voia să o ia pe fata lui Tilică Ştefan, om cu stare, dar care nu-l primise niciodată în curtea lui. Băiatul i se părea prea sărac pentru ceea ce visa cu fata lui. Dar Filoteia îl primise in inima ei şi ăsta era singurul lucru care conta pentru Simion. Tilică era vicele de la primărie. Om cu relaţii la judeţ. Sătenii vorbeau că era mână în mână cu preşedintele de la Consiliul judeţean. Cu Suditu, cel ce conducea cu mână de fier toate afacerile necurate, ce se derulau sub oblăduirea sa. Lui Simion nu-i plăcuse niciodată politica. O afacere oneroasă, făcută de oameni, în general, fără cuvânt şi idealuri. Se ţinuse departe de tot ceea ce însemnase codoşlâc politic, căci la ei în comună, dacă voiai să reuşeşti în ceva, trebuia musai să fii de partea partidului reprezentat de Tilică şi, mai ales, de Păvălache. Primarul. Om cu trei rânduri de case. Cu curtea plină de acareturi, animale, vreo trei maşini, două tractoare. Şi bani. Mulţi bani, vorbeau pe la colţuri oamenii. Pe la crâşmă, mai ales. Acolo unde de câteva ori intrase şi Simion. Când era mai tânăr. Şi nu era beteag de un picior. Când vicele dăduse sfoară-n comună că, cine vrea, poate pleca la muncă în Germania, în construcţii, Simion, îndemnat de Filoteia, fu primul care se înscrise pe listă. Vicele spunea că el cunoaşte un neamţ de la o firmă de profil de acolo. Se jura că poate băga mâna în foc în ceea ce priveşte bonitatea firmei şi a individului. Le promitea că vor fi bani frumoşi, cu care la întoarcere, se gândise Simion, va putea să-şi ridice alături de Filoteia o căsuţă decentă. Cunoştea el pe un neamţ de la o firmă de profil. Vicele se jura că poate băga mâna în foc în ceea ce priveşte bonitatea firmei şi a individului. Le promitea că vor fi bani frumoşi, cu care la întoarcere, se gândise Simion, va putea să înceapă o viaţă nouă şi să-şi ridice alături de Filoteia o căsuţă decentă. Plecaseră vreo patrusprezece doritori. Printre care şi Simion. Munciseră în nişte condiţii grele, uneori inumane. Dar răbdaseră. Ce nu face omul, când ştie că acasă îl aşteaptă o muiere gata să devină nevastă. Tot ce câştigase, Simion îi trimisese acasă Filoteiei. Fiindcă nu mai avea nici o rudă în comună. Suferise de frig şi, uneori, de foame, dar se încrâncenase în speranţa că odată întors acasă va fi un om la casa lui. Când căzuse de pe schela neasigurată de şeful de echipă şi-şi fracturase piciorul, Simion ştiuse că totul luase sfârşit. Nu primise niciun ban pentru asigurarea de accidente, aşa cum ar fi fost normal şi se întorsese acasă. Filoteia, cum îl văzuse beteag, îi întorsese spatele. Cum putea crede el că vicele mai putea să-şi mărite fata cu un infirm? Când o întrebase de banii trimişi cu sudoare, fata îi răspunsese că i-a cheltuit. Că nu se gândise niciodată la ghinionul ce avea să dea peste ei şi îşi cumpărase de la oraş câte ceva pentru viitoarea cununie şi nuntă. Haine de firmă, că doar vicele o fată avea! Cum Simion nu păstrase nicio chitanţă de la Western Union, îşi dădu seama că muncise ca un prost si rămăsese cu buza umflată. Aşa că se întorsese în căsuţa sa modestă, prin care acum şuiera vântul rece al deziluziei, sărăciei şi tristeţii. Muncea cu ziua pe la diverşi săteni, căci un loc de muncă stabil nu-şi putea găsi în situaţia lui. La toate acestea se gândea acum, când se întorcea de la un vecin căruia îi tăiase lemne. Omul era plecat la schela petrolieră din apropiere şi avea femeia însărcinată, lipsită de puteri. Abia se mai târa prin troianul viscolit dinspre pădure, când observă o mogâldeaţă căzută în zăpadă. Se apropie cu inima bătându-i sacadat. Ca ciocanele mari ale sondelor ce abia se mai auzeau prin urzeala de vaier a vântului nedomolit. Omul era căzut cu faţa în zăpadă şi abia mai respira. Un damf puternic de alcool îl croi peste nări pe Simion. Când îl întoarse cu faţa în sus pe bărbat, realiză că figura buhăită de băutură şi învineţită de ger era a lui Păvălache. Primarul comunei. Simion ştia că acesta obişnuia să petreacă cu primarul din comuna vecină. Partide lungi de pocher, udate cu alcool fin şi – vorbeau oamenii – îndulcite de prezenţe feminine de la oraş. Nevasta primarului era bolnavă, ţintuită la pat de o boală de oase, ce nu-i mai dădea voie să se mişte, aşa că primarul îşi cheltuia snaga în braţele altor femei.

- Don’ primar, îngăimă Simion la urechea bărbatului răpus de aburii băuturii şi de puiul de viscol, ce se răstea la uşile largi şi întunecate de acum ale cerului. Sunt eu...Simion...

- Bă, bă, care eşti, bă? mormăi primarul gros ca un buhai.

- Simion, don’ primar, Simion Lepădat. De la marginea satului.

- Şchiopârlanu’? întrebă primarul, pe loc înviorat la gândul că nu va pieri sub urgia albă.

- Da, eu îs, don’ primar.

- Simioane, du-mă acasă! Am rămas împotmolit la troiţă. Am uitat că săpară astă-toamnă netoţii ăştia şanţuri, ca să schimbe stâlpii de lumină. Şi nu-i astupară... M-am târât până aici. Maşina o fi pe undeva, îngropată în făina ce cade din cer. Du-mă acasă, şchiopârlane!

Pe Simion nu-l deranja atât modul de adresare al primarului, fiindcă, de atunci, de la accident, mai toţi i se adresau cu apelativul „şchiopârlanu”, dar nu putea pricepe tonul poruncitor al acestui om avut, care nu dusese niciodată lipsă de nimic. Om ce se găsea acum într-o cumpănă a vieţii, din care doar el, Simion Lepădat, l-ar mai fi putut salva. Glasul rece şi ameninţător al primarului îl revoltă pe Simion, care se simţi ca ultimul om de pe lume. Ar fi vrut sa-i spună că acum a ajuns la mâna lui. Că el nu poate uita cum primarul i-a dat cu tifla, când venise cu căciula în mână la primărie şi-l rugase să-l treacă şi pe el pe lista pentru ajutoarele venite de la Uniunea Europeană pentru cei mai nevoiaşi. Dar Simion îşi aminti că este un bun creştin. Că doar peste două zile va veni Sfântul Crăciun şi că maică-sa îl învăţase mereu că atunci, când îţi ajuţi un semen aflat la nevoie, îl ajuţi pe însuşi Iisus. Îl aburcă cu greutate pe primar în spinare şi, dacă Simion nu ar fi avut trupul obişnuit la munci grele, pe care le făcea cu ziua pe la unul şi pe la altul, nu ar fi reuşit să-l care pe bărbatul ce adormise pe loc, simţind căldura ce emana din spinarea bătucită şi transpirată a umilului om ce-l purta din nou pe cărările vieţii. Piciorul beteag îi îngreuna mersul, dar Simion se ruga în gând să poată ajunge la casa primarului. Se şi vedea invitat în căldura binefăcătoare a casei plină de bunătăţi, acum, în prag de Crăciun. Poate, se gândea el, va fi invitat şi la masă. I se va oferi peste noapte un loc călduţ, undeva, într-un colţ ferit al casei. Ori în şopronul plin cu paie. Până mâine, când va trece viscolul. Când sunase la poarta înaltă, din fier forjat, inima începuse să-i bată din ce în ce mai tare. Va vedea pentru prima dată casa primarului, lucru pe care nici măcar în vis nu şi-l imaginau alţi săteni. Va avea cu ce să se fălească la crâşmă, unde va intra iar, mai ales, că spera că familia primarului îl va omeni şi cu ceva parale pentru gestul lui omenesc, dar eroic, ţinând cont de infirmitatea sa. Îi deschise Cristinel, băiatul cel mare al primarului, care, când îşi văzu tatăl, aruncat ca un sac de cartofi pe umerii amărâtului de Simion, îşi puse mâna la gură a mirare. Se desmetici pe loc şi strigă spre bucătăriile de vară, unde Simion zărise o lumină plăpândă. Abia alergând prin troianul ce pusese stăpânire pe curtea largă ajunseră la poartă Milică şi Eufrosina, doi bătrâni ce aveau grijă de gospodăria primarului cât era ziua de mare. Când intră în livingul generos, scăldat în lumina viorie a unui candelabru uriaş, Simion rămase cu gura căscată. Un miros parfumat urca spre nările-i îngheţate, contopit cu mireasma aluatului unor cozonaci proaspeţi, ce-şi trimiseseră mesagerii olfactivi din camera unde se afla, probabil, bucătăria.

- Ce-i bă, Simioane, îl luă la rost Cristinel, ce-i cu tata, de arată în halul ăsta?

- Îl găsii la răspântie. La drumul ce duce la Fundata. Căzut în zăpadă, abia mai mişca.

Crisitinel începu să verifice cu atenţie starea fizică a tatălui său. Când îi puse mâna pe după cap, ca să-l ridice, să poată vorbi, şi-o retrase speriat. Privi în palma plină de sânge închegat şi îi aruncă o privire de moarte lui Simion.

- Ce-mi îndrugi tu poveşti din astea, şchiopârlanule? Ce-i cu sângele ăsta?

- Nu ştiu despre ce vorbiţi. Când l-am găsit eu, nu observai nimic suspect.

- Lasă-mă cu poveştile tale! Zi mai bine că ştiai că vine băut de la Coşoveanu, primarul din Fundatele, şi, profitând de viscol, i-ai ţinut calea.

- Păi, cum puteam să-i ţin eu calea, când era în maşina dumnealui. Cu mâinile goale?

- Să nu mă minţi în faţă! Ai văzut viscolul. Ştiai că vine mereu afumat de acolo. Că nu va mai fi în stare să conducă, poate chiar ai sperat că pe viscolul ăsta va rămâne împotmolit. L-ai atacat, probabil, dar te-a recunoscut şi de frică, te-ai transformat în salvator. Stai, stai, să-l caut prin buzunare. Uite, nu are nici mobilul... Portofelul e gol-goluţ. Te-ai transformat în salvator şi l-ai adus acasă sperând că te vom şi recompensa. Vă ştiu eu pe voi, ăştia fără niciun căpătâi. Aţi umplut comuna cu lenea voastră! Ce vă mai place să staţi pe banii statului. Cereţi şi tot cereţi ajutoare sociale, dar nu vreţi să puneţi mâna la muncă nicidecum. Uite, eşti plin de sânge pe spinare...

- Doar l-am purtat cu greu până aici. Nu ştiu nimic de rana de la cap. Poate a căzut, înainte să-l descopăr eu... Zău, d-le Cristinel, eu sunt un om cu frica lui Dumnezeu! Cum puteam să fac aşa ceva?

- Da, voi ăştia, săraci cu duhul, o ţineţi una şi bună cu frica de Dumnezeu. Şi, când nu vă vede nimeni, sunteţi în stare de grozăvii mari. Las’ că vă ştiu eu.

Simion nu avea de unde să ştie că primarul, rămas blocat în nămeţi, se dăduse jos şi căzuse într-un şanţ. Acolo se lovise la cap. Încercase să folosească mobilul, dar pe urgia de afară se dusese naibii semnalul. Cât priveşte portofelul gol, era ştiut de toată lumea că primarul din Fundatele îl pârlea mereu la cărţi pe Păvălache, lăsându-l în fundul gol. Privirea rea a băiatului primarului, pumnii strânşi şi noduroşi ai lui Milică, recunoscut ca o gorilă a primarului în momente de cumpănă, îi zăvorâse parcă glasul lui Simion. Privea în pământ şi îi venea să plângă de ciudă că nu putuse să treacă pe lângă primarul căzut sub zăpadă ca pe lângă un obiect nefolositor.

- Cară-te de aici, până nu pun bătaia pe tine! îi porunci Cristinel, privind cu subînţeles la Milică. Mâine să te prezinţi la şeful de post. Să-i dai explicaţii ce şi cum. Poate n-ai fost singur. Ai mai avut cârdăşie cu vreun pierde-lume ca tine. Ia, caută-l prin buzunare, Milică, poate dai de mobil şi de bani.

Simion îl lăsă pe Milică să-l scotocească prin buzunare. Privindu-l apoi pe Cristinel vru să-i spună că n-a avut dreptate şi că nu vede rostul unei perindări pe la şeful de post, dar braţele puternice ale lui Milică îl înşfăcară ca două menghine şi-l târâră afară din casă. Ajuns în curte, Simion fu trântit la pământ. Simţi cum două coase grele, ascuţite, bocancii lui Milică, îi joacă sârba pe stomacul lipit de şira spinării de foame. Apoi, câteva bombeuri îi sfârtecară buzele, măcinându-i dinţii ca două pietre grele de moară. O lovitură şi mai puternică, ultima, în ceafă, îl ameţi pentru scurt timp. Vru să strige. Să se revolte faţă de o asemenea nedreptate ce i se făcea. Dar din peştera gurii năclăite de sângele sărat şi fierbinte, ce îi inundase prispa gurii, nu urcă spre înfiorarea serii decât un scâncet. Ca de pui de curcă sub lama toporiştei înainte de tăiere. Se trezi într-un târziu pe şoseaua cufundată în beznă şi cosită de ţepii reci ai viscolului. Încercă să se ridice în picioare, dar în stomac parcă i se învârtea un motor dureros de drujbă. Se târî cu greutate, asmuţind cu gemetele lui câinii ce voiau să rupă lanţul prin curţi. Casele păreau nişte feştile pâlpâind, scufundate în căldura sobelor lacome de lemn. Ajunse cu greu dincolo de magazinul sătesc. Până la bojdeuca lui nu mai era mult, dar simţi că nu mai avea putere să se târască. Un gând rău, ca un bondar agresiv, i se răsucea în creier. Se şi vedea mâine în faţa şefului de post, cu a cărui răutate luase cunoştinţă, când încercase să-şi facă dreptate, părăsit de Filoteia. Dorise să-şi ia înapoi măcar o parte din banii agonisiţi cu trudă pe şantierul din Germania, dar vicele îl asmuţise pe Pătulea, şeful de post, care-l călcase în picioare. Îi ceruse o dovadă palpabilă a transferului de bani către Filoteia, şi, cum nu avea, Simion se văzuse nevoit să renunţe. Unde s-ar fi putut duce? Nu cunoştea pe nimeni la oraş, iar un avocat ar fi cerut bani serioşi.

O frică devoratoare puse stăpânire pe el la gândul că mâine va fi iar în faţa lui Pătulea. Dacă va mai putea să se ridice din pat după tratamentul aplicat de Milică. Respira din ce în ce mai greu, iar viscolul, ca un câine turbat, îşi înfigea tot mai adânc colţii în pulpana hainelor sale firave. Îşi dădu seama că, oricât s-ar strădui, nu va mai avea putere să ajungă până la căsuţa lui umilă. Că se va sfârşi în sicriul alb, devorator, ce înlănţuise totul ca într-o capcană albă, nemiloasă. „Poate că e mai bine aşa” gândi el, răcorindu-şi faţa în oglinda pufoasă a zăpezii. „Ce-i voi spune mâine şefului de post? O să zică şi el că mint. Că am vrut să-l fur pe primar. Ca să mă răzbun că niciodată nu m-a ajutat cu nimic. Mai bine mor aici ca un câine de pripas. Tu-i mama ei de viaţă, că, uneori, este aşa de nemiloasă cu noi, pleava lumii!”.

Simţi că inima îi bate tot mai încet. Buzele, pe care sângele i se uscase, îi crăpaseră ca ghizdurile fântânii lor din curte. O căldură moale, ademenitoare, începuse să urce din piciorul sănătos. Auzi cum zăpada începu să foşnească la câţiva paşi de el, aidoma unui brocart de mătase. Ca şi cum cineva se căznea să ajungă la el. Ridică capul şi zări o mogâldeaţă ce ţesea cearşaful alb de nea. Ajuns lângă el, omul se aplecă să-l asculte, dacă mai respiră, apoi îl ridică pe spinarea lui puternică şi caldă. Simion nu îndrăzni să întrebe nimic. Se gândi că, plin de remuşcări, Cristinel îl ajunsese din urmă. Că primarul, revenindu-şi, îi spusese fiului său adevărul. Simion şopti cu glas stins: „Cristinel, să-ţi ajute Dumnezeu pentru omenia ta! Puteam să mă sfârşesc în zăpadă. Poate că meritam, căci am făcut mereu umbră pământului. O viaţă întreagă. O viaţă plină de întuneric, sărăcie şi minciună. Multă minciună!”.

Omul ce îl căra cu paşi siguri prin infernul alb, îi răspunse cu glas domol: „Simioane, tu n-ai minţit niciodată! Cum n-ai minţit nici în seara asta cu nimic. Numai că omenia este un lucru tot mai rar pe lumea asta. Şi niciodată nu este răsplătită.”

Simion îşi dădu seama că vocea aceea blândă nu putea fi a lui Cristinel. Dar acum nu mai conta identitatea salvatorului său, atâta timp cât începuse să se zărească acoperişul căzut al căsuţei sale, aplecată într-o parte, ca un drumeţ, aflat la o răspântie de drumuri. Bărbatul însă trecu cu pas sigur de locuinţa sa şi mai spuse doar atât: „O singură dată ai minţit în viaţa ta, Simioane! Pe maică-ta, când aveai opt ani, şi ai furat cireşe din grădina lui Merişanu. Doar atunci, Simioane!”

Simion se cutremură în sine la auzul acestor vorbe despre timpi îndepărtaţi şi dragi lui. Cei ai copilăriei. Şi abia atunci îşi dădu el seama că Stăpânul lumii acesteia se coborâse până la el, ca să-l scape de urgia zăpezii şi-l căra pe umerii lui puternici, izbăvitori. Pe el, un umil, pe care nimeni din satul lor n-ar fi dat nicio ceapă degerată. Atunci, Simion îngăimă cu sfială: „Doamne, nu sunt vrednic, ca să mă porţi în spate. Sunt greu de păcate!”

Şi Stăpânul lumii acesteia îi răspunse cu glasul lui cald: „Nu eşti greu deloc, Simioane! Eşti uşor. Uşor ca un fulg de nea!”.

 




Evenimente, Apeluri, Promoții
Dezbatere publică privind CARDUL de SĂNĂTATE: alternative, obiecții, propuneri

UPDATE 27 ianuarie

Cardul de sănătate devine obligatoriu de la 1 aprilie 2015, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern lansat, luni, în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii. Excepţie vor face doar persoanele care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză primirea acestuia. Potrivit Hotararii Guvernului nr. 900/2012, cardul de sănătate este obligatoriu de la 1 ianuarie 2013, însă practic acesta n-a fost folosit pentru că n-au fost emise și activate toate cardurile, iar medicii de familie nu au achiziționat cititoare de carduri.

În acest sens, Ministerul Sănătăţii a pus la punct un proiect de hotărâre pentru modificarea HG nr. 900/2012, în vederea schimbării datei privind obligativitatea utilizarii cardului de sănătate, fiind făcute și precizări referitoare la persoanele care refuză primirea cardului de sanatate din motive religioase sau de conștiință. Astfel, dispozițiile propuse de MS stabilesc că asigurații și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale ar putea începe să utilizeze cardul de sănătate din 1 februarie 2015, urmând ca acesta să fie folosit în paralel cu documentele folosite până în prezent pentru dovedirea calității de asigurat, însă DOAR pana pe 31 martie.

În proiect este inclusă însă și o EXCEPȚIE de la obligativitatea folosirii cardului de sănătate de către asigurații care au motive religioase sau de conștiință pentru a refuza primirea acestuia și, după data de 31 martie, vor face dovada calității de asigurat cu o adeverință eliberată de casa de asigurări de sănătate la care sunt luați în evidență și unde vor trebui să depună o declarație pe proprie răspundere.

Cardurile de sănătate ale celor care au refuzat primirea lor vor fi stocate și arhivate de casele de sănătate și le vor fi eliberate acestora, dacă ulterior vor solicita în scris să intre, totuși, în posesia lor. “Casele de asigurări de sănătate asigură păstrarea și arhivarea cardurilor naționale refuzate până la expirarea perioadei de arhivare stabilită în condițiile legii, putând elibera cardurile naționale aflate în perioada de valabilitate la solicitarea scrisă a asiguraților care au refuzat inițial dovedirea calității de asigurat pe baza acestora”, se arată în proiectul de HG. Proiectul inițiat de MS mai prevede și că dacă asigurații vor solicita, din diverse motive, eliberarea unui duplicat al cardului de sănătate, aceștia vor suporta cheltuielile de emitere și distribuire.

Cardul național de asigurări sociale de sănătate poate fi folosit doar pe teritoriul României și este diferit de cel european, care se folosește doar pe durata șederii temporare într-un stat membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European sau în Elveția. Proiectul de act normativ prevede că serviciile medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală se acordă în condiţiile actelor normative în vigoare.

Pe cip-ul cardului naţional se înregistrează şi pot fi accesate datele pe care le-a acceptat asiguratul. Pentru situaţiile în care persoanelor asigurate în vârstă de peste 18 ani nu li s-a emis cardul naţional, aceştia fac dovada calităţii de asigurat pe baza documentelor în vigoare, respectiv verificarea în sistemul asigurărilor, pe site-ul casei de care aparţine, până la data la care asiguratul intră în posesia cardului, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii acestuia.

Cardurile naţionale nedistribuite şi predate de către operatorul de servicii poştale la casele de asigurări de sănătate urmează a fi distribuite asiguraţilor de către casele de asigurări de sănătate, fie prin prezentarea acestora la sediul casei de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă asiguratul, fie prin medicii de familie cu ocazia primei prezentări în vederea acordării unui serviciu medical. / integral pe romaniatv.net

AICI HG-ul propus de Guvern pentru cardul de sănătate.

UPDATE 21 ianuarie

Sfântul Sinod al BOR a dat publicității Hotărârea 13.621, adoptată în ședința din 16-17 decembrie 2014, prin care ia act de poziția Colegiului Național al Medicilor cu privire la aspectele de etică legate de utilizarea cardului de sănătate și sprijină inițiativa acestuia de găsire a unei alternative la card, pentru credincioșii care din motive de conștiință și convingeri religioase nu doresc să îl primească. Totodată, BOR îndeamnă credincioșii sa ia decizia utilizării cardului de sănătate rațional, cu calm și înțelepciune, nu emoțional.

ÎPS Ciprian, Mitropolitul Buzăului și Vrancei a declarat zilele acestea că "Vremurile sunt din ce în ce mai grele. Oamenii sunt controlați din toate punctele de vedere. Ce a fost pe vremea lui Ceaușescu este nimica toată. Acum ați văzut presiuni cu Legea Big Brother... Nu veți scăpa nici în gaură de șarpe în ceea ce privește controlul. Însă nu asta ar trebui să ne preocupe pe noi cel mai mult. Să ne preocupe viața noastră în raport cu Dumnezeu și cu Evanghelia... se va vedea dacă se va primi din partea Ministerului Sănătății cu privire la această propunere a Patriarhiei Romane de a se găsi o alternativă pentru credincioșii care nu doresc. Alții primesc, alții nu doresc, trebuie să se pună totuși accentul și pe aceasta libertate... noi în orice caz, Biserica, nu ne substituim și nu putem să impunem statului român anumite legi".

Nota redacției: Prea ușor, atât Colegiul Medicilor, cât și BOR care subscrie la opinia Colegiului, trec sub tăcere problemele de etică ale utilizării cardurilor de sănătate. Sunt dintr-o dată trecute sub tăcere vulnerabilitățile care țin de accesul la intimitatea persoanei, la date cu caracter personal a căror securitate nu este dovedit a fi garantată, la discriminarea între persoane care deși contribuie în mod egal la sistemul de asigurări de sănătate, sunt tratate diferit în funcție de acceptarea sau respingerea cardului.

Din afirmația ÎPS Ciprian rezultă că BOR se resemnează acceptând că "noi în orice caz, Biserica, nu ne substituim și nu putem să impunem statului român anumite legi". Asta înseamnă că ne vom resemna și când statul secular va legaliza căsătoriile homosexuale? Sau când statul le va permite și în România ca aceste cupluri să înfieze copii? Că Legea Big Brother va fi tolerată, doar pentru că teoretic, Biserica nu se poate amesteca în afacerile statului? Biserica suntem noi, românii ortodocși în procent de aproape 90% și împotrivirea noastră, coalizarea noastră, poate da forță Bisericii să aibă drept de veto când vine vorba de astfel de legi. Vom permite stând cu mâinile în sân ca lumea laicizată să dea exemplu de unitate pentru apărarea unor libertăți, iar lumea creștină să tacă? Toți vom avea de dat răspuns la Judecată despre cum am apărat credința și despre cum l-am mărturist pe Hristos. România, trezește-te!

UPDATE 16 ianuarie

La sfârșitul dezbaterii publice din data de 16 ianuarie, agenția Mediafax informează: "Binele dumneavostră nu este şi binele nostru. Nu vrem card", au spus încă din deschiderea dezbaterii publice primii vorbitori din partea asociaţiilor religioase. "Vrem alternative, adică adeverinţe fără cip. Card îneamnă drac, iar cipul conţine cifra diavolului, 666. Nu vrem ca datele noastre medicale să ajungă la oricine (...). Daţi-mi 24 de ore şi vă sparg orice site", a continuat unul dintre vorbitori, arătând că acordul pentru donare de organe exprimat prin card îi poate face pe titulari să se teamă că vor deveni victime ale traficului de organe.

Alţi reprezentanţi ai acestor asociaţii au mai spus că prin card se urmăresc "interese obscure din afara României". Preotul Mihai Andrei Aldea, venit de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă din judeţul Neamţ, a spus că peste un milion de oameni au refuzat cardul."Eu şi peste un milion de oameni refuzăm cardul, din motive foarte diferite: unii din motive de conştiinţă pur şi simplu, alţii din motive de conştiinţă religioasă, alţii pentru că au dreptul să refuze procesarea datelor personale după voia altor instituţii. Din nenorocire, instituţiile statului aplică logica teroriştilor de la Paris: dacă nu eşti de acord cu noi, te omorâm. Pentru că aceşti oameni care nu acceptă cardul de sănătate, în lipsa unei alternative, sunt condamnaţi la moarte, la execuţie, aceia dintre ei care sunt grav bolnavi şi li se refuză dreptul la consultaţie, culmea aberaţiei. În hotărârea de Guvern este o alternativă, dar aceasta este restrânsă la ceea ce vor legiuitorii, dacă o lărgesc pentru libertatea de conştiinţă s-a rezolvat problema şi dezbaterea este inutilă", a spus părintele Mihai Aldea.

Întrebat cine sunt cei 1 milion de oameni care refuză cardul, preotul a spus că sunt din toate categoriile: creştini ortodocşi, oameni de alte religii şi grupuri de atei. "Vorbim de peste un milion de cetăţeni care au semnat în urmă cu câţiva ani un document pe care l-au trimis la preşedinţie. Ni s-a răspuns că ni se va da alternativă. De patru ani, Ministerul Sănătăţii ne-a promis o alternativă. De ce îl refuzăm? De exmplu, pentru că este prevăzut că se dă cu acordul al asiguratului. Dacă te obligă, eşti constrâns", a mai spus preotul.

Preşedintele CNAS Vasile Ciurchea a spus că din datele autorităţilor sunt doar 2.000 - 3.000 de români care refuză cardul, dar că va exista o alternativă. "Cu certitudine, am subliniat de câteva ori, vom găsi o alternativă la card. În momentul de faţă aş vrea să văd câţi sunt cei care refuză. Din datele noastre sunt puţini, două sau trei mii. O parte din cei care au returnat cardul acum vin şi-l cer. Este clar că trebuie să găsim o alternativă pentru că sunt oameni care îl refuză din motive mai mult sau mai puţin obiective, mai mult sau mai puţin înţelese de mine. Dar sigur acea adeverinţă o să îi pună pe drumuri, de la casă, la medic şi aşa mai departe. Dacă doresc adeverinţa, rămâne adeverinţa, nu doresc ca cineva să rămână fără servicii medicale pentru faptul că s-a introdus cardul. (...) Nu suntem împotriva acestor opinii, respectăm credinţa, respectăm absolut tot ce doreşte pacientul, dar cardul la noi sau în alte sisteme de asigurare, pentru că toate sistemele de asigurare au card, nu face altceva decât să pună ordine în acordarea serviciilor şi în eficientizarea banilor", a explicat Ciurchea.

În pofida asigurărilor date de preşedintele CNAS că va fi luată în calcul o alternativă, unii au cerut demisia acestuia, trasformând dezbaterea, dorită de majoritatea a fi una civilizată, bazată pe toleranţa credinţei, într-un vacarm de stradă. Patriarhia Română a arătat că nu se opune introducerii cardului de sănătate, dar susţine găsirea unei alternative pentru aceia care din anumite raţiuni refuză acest act.

Conform agenției de știri AGERPRES, Vicepreședintele Societății Naționale a Medicilor de Familie, Sandra Alexiu, și președintele Alianței Naționale Pacienților Cronici din România, Cezar Irimia, au declarat vineri la o dezbatere că susțin implementarea cardului de sănătate dar cu unele precizări. "Bineînțeles că suntem de acord cu cardul. Am spus de la bun început să suntem de acord cu informatizarea și înțelegem motivele pentru care a fost introdus. Legea prevede că există alternativă la card. Pacienții se duc la medic și cu card și în lipsa cardului, pentru că știm bine că mulți nu l-au primit. Noi îi primim și cu și fără card, oamenii au nevoie de asistență medicală", a spus Alexiu.

Ea a precizat că potrivit legislației în vigoare cardurile care nu au ajuns la pacienți vor fi trimise de Poșta Română înapoi la casele de asigurări de sănătate și de acolo pacienții și le vor putea ridica. "Nu ne permite legea să le luăm și să le dăm. Legea spune foarte clar: cardul nu face slalom pe unde declară oricine. Legea nu îmi permite să iau cardul de la casa de asigurări de sănătate pe baza unui proces-verbal iar apoi să îl dau pacientului", a afirmat Alexiu.

La rândul său, Cezar Irimia a precizat că este de acord cu introducerea cardului de sănătate, dar cu anumite condiții. "Cardul de sănătate ar trebui să reprezinte doar calitatea de asigurat și pentru a face ordine în sistem. Acei bani puțini care sunt în sistem să nu se sifoneze prin diferite găuri negre așa cum s-a făcut până acum. Calitatea de asigurat să fie stipulată acolo iar serviciile să fie foarte bine contorizate. Toate lucrurile să fie foarte bine contorizate", a arătat Irimia.

Mulți dintre vorbitori au propus existența de soluții alternative la card și chiar retragerea proiectului de lege până la găsirea unor soluții alternative. De asemenea, a fost invocată și lipsa de siguranță a datelor de pe card, faptul că se "încalcă dreptul la viață privată și libertatea de conștiință" și s-a propus chiar existența unui card fără cip.

Părintele Mihai Andrei Aldea de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă din județul Neamț a susținut că peste un milion oameni care refuză cardul: unii din motive de conștiință religioasă, alții pentru că au dreptul să refuze procesarea datelor personale. "Cei un milion care nu vor să accepte cardul de sănătate sunt condamnați, prin lipsa unei alternative, la execuție. Propunerea este să existe o alternativă simplă și clară la card. Vorbim de peste un milion de cetățeni care au semnat împotriva cardului", a spus părintele.

O parte dintre cei prezenți au cerut demisia președintelui CNAS, Vasile Ciuchea, susținând că banii pentru SIUI și carduri au fost cheltuiți și că de patru ani s-a tot cerut să se renunțe la proiectul referitor la cardul de sănătate, dar nimeni nu a luat această măsură. - Sursa: AGERPRES

Anunț privind organizarea unei dezbateri publice privind Cardul de Sănătate

În Baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în Administrația Publică, Ministerul Sănătății organizează vineri, 16 ianuarie 2015, ora 10.00, la sediul  Institutului Național de Sănătate Publică, Sala Amfiteatru, str.  dr.  Leonte, nr.  1- 3, sector 5, București, o Dezbatere Publică avand ca temă Proiectul de Hotărâre de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.  900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la Cardul Național de Asigurări Sociale de SĂNĂTATE din Titlul IX „Cardul European și Cardul Național de Asigurări Sociale de SĂNĂTATE „din Legea nr.  95/2006 privind Reforma în Domeniul Sănătății.

Modalitatea de Colectare a recomandărilor: în format electronic, la adresa de e-mail: propuneri@ms.ro, până la data de 15.01.2015, cu specificarea articolului sau articolelor din proiectul de act normativ, data trimiterii și datele de contact ale expeditorului;

Modalitatea de înscriere: în format electronic, la adresa de e-mail: moancea@ms.ro, până la data de  15  .01.2015, ora 13.00;

Luarea cuvântului: în ordinea înscrierii pentru participare la Dezbaterea Publică.

Timpul alocat luării cuvântului: 3 minute 

Fiecare participant, dupa intrarea în sala de ședințe, se va înscrie pe Lista de persoane prezente la ședinta publică. La luarea cuvântului, participanții se vor prezenta.

Potrivit prevederilor art.  7, alin.  (10), lit. b) din Legea nr. 52/2003, „b) Dezbaterea Publică se va încheia în momentul în care toți solicitanții înscriși la cuvânt și-au exprimat recomandările cu referire CONCRETĂ doar la Proiectul de act normativ în discutie; „.

Proiectul de act normativ poate fi vizualizat la adresa de web: www.ms.ro, rubrica Legislație – transparență decizională.

Link sursă: http://www.ms.ro/?pag=23&id=13606

APLR propune adeverința de asigurat ca alternativă la cardul de sănătate

Propunere cu privire la actul normativ „Hotărâre de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX “Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”

   Asociaţia Pentru Libertatea Românilor, împreună cu alte 46 asociaţii cosemnatare, în calitatea lor de organizaţii care au ca misiune promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului  și în continuarea acțiunilor noastre anterioare [1], propunem ca variantă de document justificativ a calității de asigurat – adeverința de asigurat – pentru toți cetățenii României care întrunesc calitatea de asigurat și nu doresc să utilizeze cardul electronic de sănătate pe motiv de protejare a vieții private și a libertății de conștiință. Această propunere o facem în conformitate cu legislația României, luând în considerare faptul că un număr însemnat de persoane de cetăţenie română ale căror interese le reprezentăm  nu sunt de acord să utilizeze cardul electronic de sănătate din mai multe motive, dintre care enumerăm:

      - dispozitivul electronic integrat în cardul electronic de sănătate conţine informaţii nevolatile şi este emiţător de unde radio care permit localizarea în spaţiu a persoanei şi, mai ales, localizarea acesteia în momentul în care acceseaza un serviciu medical decontat prin FNUASS,

   – aceste persoane nu doresc  să deţină asupra sa un dispozitiv emiţător de unde radio care admite interferenţe care pot cauza operaţiuni nedorite (orice persoană trebuie să aibă libertatea de a decide dacă doreşte sau nu să deţină asupra sa un astfel de dispozitiv),

 - măsurile de implementare a cardului electronic de sănătate reprezintă, în fapt, ţinerea sub observaţie a vieţii private precum şi atingerea vieţii private prin diseminarea datelor de identificare, precum şi a datelor de sănătate, probleme de diagnostic, prognostic, tratament, investigaţii paraclinice.

 Cu deosebită considerație,

Asociaţia Pentru Libertatea Românilor
prin Președinte Profesor
Nicolae Livadă

 

1. Asociaţia pentru Libertatea Românilor – Bacău
2. Asociaţia Naţionala a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere – Filiala Vrancea „Ştefan cel Mare”
3. Asociaţia Pro-Vita – Filiala Bucureşti
4. Asociaţia Umanitate Pentru Toţi – Bacău
5. Asociaţia Culturală Valea Muntelui – Neamţ
6. Asociaţia Bucovina Profunda
7. Alianţa pentru Demnitate Naţională
8. Asociaţia Christiana
9. Alianţa Familiilor din România
10. Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România
11. Asociaţia Prietenii Sf. Efrem cel Nou
12. Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
13. Asociaţia ProTinereţe Alba Iulia
14. Liga Studenţilor din Universitatea din Bucureşti
15. Liga de Utilitate Publică
16. Liga Distributistă Română „Ion Mihalache”
17. Asociaţia HRISDORIA
18. Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Constanţa
19. Asociaţia Rost
20. Asociaţia Predania
21. Asociaţia Civică a Tinerilor Creştin – Ortodocşi Români
22. Asociaţia pentru Cultură şi Educaţie „Sfântul Daniil Sihastrul”
23. Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”
24. Asociaţia „Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti”- Alba
25. Asociaţia Tinerilor Ortodocşi „Orthograffiti”
26. Fundaţia Creştină „Părintele Arsenie Boca”
27. Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Suceava
28. Asociaţia Antimis – Timişoara
29. Liga Tineretului Creştin – Ortodox Român
30. Fundaţia Sfinţii Închisorilor
31. Asociaţia Dascălilor din România
32. Asociaţia Familia Ortodoxă
33. Asociaţia „Copil dorit”
34. Asociaţia „Triada”
35. Fundaţia „Sfânta Irina”
36. Asociaţia „Prietenii de Familie”
37. Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova – Iaşi
38. Asociaţia Prologos – Timişoara
39. Asociaţia Prologos – Oradea
40. Asociaţia Prologos – Cugir
41. Asociaţia Enable
42. Asociaţia Synaxis 2010
43. Asociaţia Basarabii
44. Asociaţia “Frăția Ortodoxă Adevăr şi Caritate”
45. Asociaţia Civic Media
46. Fundația Justin Pârvu
47. Mișcarea pentru Rezistenţă Filiala Mehedinți

Asociaţia Pentru Libertatea Românilor,
Bacău, Str. Decebal, nr.6, sc.A, ap.11, cod 600283
http://asociatialibertatearomanilor.ro/
Tel. 0744.590.721
E-mail: asociatialibertatearomanilor@gmail.com



Donaţi 2% din impozit pentru activităţi misionare

 

Click aici pentru a descărca formularul 230

      Dragi credincioşi,

   Mulţumim tuturor celor care şi în anii trecuţi au făcut efortul de a trimite formularul 230 si/sau 200 asociaţiei noastre. Banii primiţi sunt de un real folos şi sunt folosiţi: 

      Dacă obţineţi venituri numai din salarii si doriti să sprijiniti asociaţia noastră în propovăduirea învăţăturii de credinţă ortodoxe, o puteţi face prin completarea până la 25 mai a formularului 230 (“Cerere privind destinatia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual”)*.

    Formularul ataşat are datele despre noi completate. Completati numai prima rubrică (I. Date de identificare a contribuabilului) şi semnaţi (Semnătură contribuabil). Suma nu se completează (organul fiscal va calcula 2% din impozit si va vira suma în contul asociatiei noastre);

     Formularul se depune la registratura organului fiscal din localitatea in care locuiti sau îl puteţi trimite la noi, prin email (contact@agaton.ro), sau în plic (pe adresa: Asociatia ORTOPRAXIA, OP 1  CP 10 cod 505200 Fagaras, jud. Brasov).

        Persoanele care au obtinut venituri din mai multe surse (activităti independente, proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor etc.) trebuie să completeze formularul 200 („Declaratie specială privind veniturile realizate”)*. Şi acest formular are datele despre noi gata completate (la pag. 2) şi se trimite sau depune la fel ca formularul 230.

                                                                              Doamne ajuta!

Presedinte Asociatia ORTOPRAXIA
Ioan Cismileanu

 * Adresele sediilor teritoriale ale Administratiilor Finantelor Publice: clic pe linkul https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/structura_anaf/afisare_sediu_unitate_fiscala/ (in partea de jos a paginii afisate)



O nouă Troiţă la Poarta Albă - 1.02.2015‏

Duminica 1 februarie 2015, dupa Sfanta Liturghie (aproximativ ora 12:30) va avea loc sfintirea unei noi Troite ridicate de Fundatia George Manu la Manastirea Poarta Alba – Galesu, judetul Constanta.

Troita este inchinata martirilor eroi care in prigoanele carlista, antonesciana si comunista au fost: asasinati, executati, omorati in anchete, lagare, temnite, colonii de munca fortata, in mina, in sate luptand impotriva colectivizarii, pe front, in munti, in deportare, in domiciliu obligatoriu, in tara sau exil.

Va reamintim ca in data de 1 iunie 2014 IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a sfintit prima troita de la Poarta Alba inchinata Robilor Canalului.
Detalii si imagini gasiti aici: http://www.fgmanu.ro/Manifestari/arhiva/2014/toate

Doamne ajuta!
Cezarina Condurache
www.fgmanu.ro
 



Apel umanitar - Maria Vintilă

Mă numesc Maria Vintilă și am o fetiță de 2 ani cu rahitism. Trăim doar din alocație, nu am cu ce să acopăr cheltuielile cu vitaminele pentru fetiță și nici nu se compensează de la medicul de familie. Nu am nici ce mânca cu fetița. Multe zile răbdăm de foame. Hainele și vasele le ținem pe jos (nu avem mobilier). Nu are cine să ne ajute (nu am părinți). Ne-ar trebui și o fântână că e tare greu fără apă. Despre toate acestea poate confirma și domnul Simion de la ASCOR Craiova (0722713850). Vă mulțumesc pentru înțelegere.
Maria Vintilă, sat Leordoasa, com. Argetoaia, str. Școlii nr. 55, jud. Dolj; 0767.396104




CĂRŢI NOI / Produse noi
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Cele dintai si cele de pe urma in dialog - Pr. Ioannis Skiadaresis (CARTE)

Cele douăsprezece capitole cuprinse în volumul de faţă constituie rodul studiului îndelungat al cărţii Apocalipsei care, pe de o parte, încheie Canonul Sfintei Scripturi, însă pe de altă parte ne face să ne îndreptăm privirile spre orizontul larg, eshatologic, strălucitor şi tot mai apropiat nouă.

Lucrare profetică şi, în acelaşi timp, apocaliptică, cartea se oferă unor lecturări diferite, dăruindu-ne multe lucruri. Noi am lecturat-o din punct de vedere ecleziologic, savurându-i plenitudinea arhitecturală, structura filologică şi tehnica de redactare şi închinându-ne cu evlavie în faţa nenumăratelor imagini şi simboluri şi a realităţilor la care acestea fac trimitere. Identificăm, în această carte, imaginea Bisericii,  aşa cum aceasta se proiecta la sfârşitul secolului I d.Hr., precum şi imaginea viitorului ei plin de glorie, eshatologic. Aflăm, aşadar, despre fronturile pe care luptă Biserica, precum şi despre biruinţa finală. Viziunile finale ale cărţii ne fac să ne fie dor de cele ce vor urma, aşa cum acestea vor să fie, iar tropismul liturgic al acesteia se constituie într-un indiciu spre descoperirea şi preţuirea Sfintei Euharistii, dimensiune şi mod diferit şi unic de a fi ale creştinilor.

 Detalii despre carte / COMANDA



Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop în epoca torţionarilor comunişti (1948-1959) (CARTE)

„De pe acum ni se pregătesc dosarele. La urmă ne vor executa pe toţi.” (Părintele Arsenie BOCA)
Cartea prezintă activitatea desfăşurată de către Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop în epoca torţionarilor comunişti (1948-1959), de la venirea sa în misiune pastorală până la lichidarea în şapte serii a personalului monahal şi desfiinţarea Prislopului din ordinul Securităţii.
Cartea se bazează şi prezintă documente inedite din:
Arhivele Mănăstirii Prislop (1948-1959) din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, valorificate şi prezentate pentru prima oară în lucrarea de față,
Arhivele Naţionale ale României– fondul Ministerului şi Departamentului Cultelor, documente referitoare la arestarea Părintelui Arsenie Boca şi la activităţile desfăşurate la Mănăstirea Prislop, cercetate şi publicate pentru întâia dată,
Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.).
Documentele certifică, în definitiv, sfinţenia vieţii Părintelui Arsenie Boca şi vădirea acestei sfinţenii de către Însuşi Dumnezeu prin intermediul minunilor (autentice, în afara oricărei critici şi a vreunei umbre de îndoială), mărturisite de contemporanii Părintelui (care l-au perceput ca Sfânt mărturisitor al dreptei credinţe), precum şi marile servicii aduse Bisericii Ortodoxe Române în vreme de prigoană, adică într-un context istoric potrivnic
„Securitatea avusese planul să-l ridice noaptea, fără să ia seama credincioşii de prin satele vecine. S-a întâmplat însă ca vehiculele de transport ale securităţii să se defecteze şi la venire şi la plecare, aşa încât Arsenie a fost văzut de locuitorii comunei Silvaş şi de alţii, cum era transportat într-o căruţă de către oamenii securităţii în dimineaţa zilei de 17 ianuarie [a].c. [1951].
Faptul că vehiculele s’au defectat, a fost interpretat ca un semn miraculos, ca un fel de minune ce s’a făcut pentru sfântul Arsenie. Toată populaţia dimprejur luând cunoştinţă de lucrul acesta, a început a-l slăvi şi mai mult pe Arsenie şi şi-a manifestat indignarea pentru arestarea lui”. (Arhivele Naționale ale României, fond Ministerul Cultelor)

 Detalii despre carte / COMANDA



Sindromul cesăfac Cum să-ţi alegi calea în viaţa in funcţie de darurile pe care ţi le-a dat Dumnezeu - Ierom. Savatie Baştovoi (CARTE)

Viața nu este o cale ferată și oamenii nu sînt trenuri. Cei care își imaginează viața ca pe un număr exact de gări prin care trebuie să treacă greșesc. De multe ori oamenii regretă că într-un moment sau altul al vieții nu au făcut alegerea corectă și că asta le-a dat peste cap întreaga viață, dar acest raționament este fals. Unora ca aceștia li se adresează înțeleptul Solomon cînd zice: „Nu spune niciodată: cum se face că zilele cele de altădată au fost mai bune decît acestea? –, căci nu din înţelepciune întrebi una ca aceasta”.

 Detalii despre carte / COMANDA



 

Descarca oferta de CARTI la zi
de la toate editurile ortodoxe din tara (2500 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Descarca oferta
Editurii Agaton
reducere 25%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii
Articolele postate se plătesc autorilor care scriu regulat sau mai des pentru revistă
(se încheie un contract şi banii se plătesc când se ajunge la o anumită sumă convenită cu autorul).

 


"Fericit cel ce citeste…
caci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567