Descarca Revista
Nașterea Maicii Domnului

Astăzi uşa vieţii se deschide, astăzi raza Soarelui celui înţelegător răsare, astăzi Maica bucuriei se naşte spre mântuirea a toată lumea. Veseliţi-vă popoare şi vă bucuraţi şi cu credinţă, din inimă lăudaţi-o aşa:
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria şi mântuirea a toată lumea!

Septembrie 2014

     
Sumar:
Proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc: Mai mergeți, măi, băieți, de-aici!
Noi hotărâri ale Sfântului Sinod
Reuniunea națională a tinerilor ortodocși - Baia Mare, septembrie 2014
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL la începutul anului şcolar 2014-2015
Știri interne - septembrie 2014 (RO)
Știri externe - septembrie 2014 (EXT)
Ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești
Maica Domnului - Rugul ce arde şi nu se mistuieşte
Predici împotriva masoneriei, ecumenismului și Noii Ere
Lingurița de la Sfânta Împărtășanie nu constituie un pericol pentru sănătate
Soarele să nu apună peste mânia voastră - despre resentimente și ținerea de minte a răului
Mărturii despre viața, învățăturile și minunile Cuviosului Paisie Aghioritul
Rugăciuni pentru găsirea unui LOC DE MUNCĂ
ÎN CASĂ DE OM SĂRAC - piesă de teatru pentru elevi după o nuvelă de Ion Agârbiceanu
Familia numeroasă şi viitorul umanităţii
Libertatea conştiinţei. Implicaţii juridice şi religioase
Părintele Vasile Serghie, duhovnicul sfinţilor Aiudului
Comemorări și parastase pentru martirii închisorilor (27-28 sept.2014)
Curs: Noi perspective în psihologie și psihopatologie
Sfinţii, prietenii noştri (vol.1) - Vieţile sfinţilor sărbătoriţi în lunile ianuarie-iulie, însoţite de planşe de colorat şi activităţi practice (7-11 ani) (CARTE)
Sfinţii, prietenii noştri (vol.2) - Vieţile sfinţilor sărbătoriţi în lunile august-decembrie, însoţite de planşe de colorat şi activităţi practice (7-11 ani) (CARTE)
Jurnalul sufleţelului meu. Mică agendă duhovnicească pentru copiii de 6-11 ani (CARTE)



Tema lunii
Proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc: Mai mergeți, măi, băieți, de-aici!

 

După cum rezultă din comunicatul de presă emis de biroul eurodeputatului maghiar Tökes László, acesta a cerut în Parlamentul European „Autonomia Teritorială a Ţinutului Secuiesc” din România. Redăm în continuare comunicatul de presă, pe care îl caracterizăm drept un butoi de pulbere, o provocare și o jignire la adresa integrității de stat a României:

“În ședința plenară de luni a Parlamentului European deputatul transilvănean Tőkés László a avut o intervenție în afara ordinii de zi. În discursul său a respins atacurile dușmănoase și concentrate din România îndreptate împotriva ideii de autonomie teritorială a Ținutului Secuiesc, cerând totodată protecția și sprijinul legislativului european pentru minoritatea maghiară, inclusiv cea secuiească. Deputatul și-a manifestat consternarea că George Maior, directorul Serviciului Român de Informații (SRI) gândește ca un fost ofițer al poliției politice de pe vremea dicturii ceaușiste, atunci când declară că el și serviciul respectiv are ca sarcină lupta împotriva autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc, prin această implicându-se nemijlocit și neavenit în viața politică. Deasemenea, este intolerabilă poziția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din România care depășindu-și prerogativele constituționale, se amestecă într-o chestiune prin excelență politică, adică problema descentralizării și autonomiei comunitare.

Se știe că deunăzi administrația locală din municipiul Oradea l-a sancționat pe eurodeputatul Tőkés László pentru faptul că în sem de solidaritate cu frații secui a arborat pe peretele biroului său parlamentar drapelul secuiesc. Este evident că vânătoarea de simboluri comunitare, minoritare este îndreptată împotriva autodefinirii, autodeterminării pe care acestea le semnifică. La această vrăjmașă campanie propagandistică se mulează perfect declarațiile recente ale unor politicieni români de frunte, precum primul ministru Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea și ministrul de externe Titus Corlăţean, toți trei manifestându-se dictatorial împotriva autonomiei, dar să nu uităm nici intensa campania mediatică antimaghiară ce se desfășoară încontinuu sub oblăduirea guvernului Ponta. Se adaugă la fenomen și acțiunile politice aproape isteric antimaghiare și antiautonimiste ale europarlamentarei socialiste Corina Creţu, care a fost propulsată de către susținătorii ei chiar în postul de comisar european al politicii regionale, dealtfel în condiții dubioase, scandaloase și deloc voalat tendențioase. Deputatul transilvănean Tőkés László respinge pe această cale acuzația absurdă a ministerului afacerilor externe ale României cum că guvernul maghiar încalcă Tratatul de bază româno-ungar prin sprijinul dat ideii de autonomie de orice fel. Deasemenea își manifestă nedumerirea față de gestul președintelui UDMR Kelemen Hunor care salută călduros canditatura “politicianului experimentat” Corina Creţu la postul de comisar european al politicilor regionale.

Președintele Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania, văzând toate acestea, este pe deplin acord cu Izsák Balázs, președintele Consiliului Național Secuiesc, care a declarat că proiectul de autonomie al UDMR recent ieșit la iveală, dezbină unitate mișcării autonomiste din Țara Secuilor, iar partidul maghiar aflat la guvernare cu acest proiect diluat la București nu face altceva decât să se alieze cu naționaliștii români care se opun năzuințelor secuiești. La rândul lor eurodeputații basc și catalan, Iosu Juaristi Abaunz (GUE/NGL) și Ernest Maragall (EFA), ambii din Spania, au luat poziții în plen în apărarea dreptului la autodeterminare a propriilor comunități naționale, având în vedere apropiatele consultări populare din Scoția și Catalonia. Într-o Europă democratică și pluralistă comunitatea maghiară din Ardeal respectă consecvent suveranitate și unitatea teritorială a României, iar în contrast cu doleanțele de independență și secesiune scoțiene și catalane își dorește asigurat doar dreptul la autonomie internă. (Strasbourg, 16 septembrie 2014/Biroul de presă al parlamentarului european Tőkés László”)

Demersul lui Tőkés László a fost dublat de o inițiativă similară avută în România de conducerea UDMR, și anume, prezentarea la data de 18 septembrie 2014, a Proiectului de autonomie privind Ținutul Secuiesc. Hotnews.ro relatează că președintele UDMR Kelemen Hunor a prezentat la 18 septembrie, proiectul de autonomie privind statutul Ținutului Secuiesc, într-o conferință de presă susținută la Cluj Napoca. HotNews.ro a publicat pe data de 9 septembrie o variantă integrală, în română și în maghiară, a proiectului de autonomie. UDMR propune o formă radicală de autonomie pe criterii etnice, cu limba maghiara recunoscută oficial alături de cea română, cu simboluri și cu instituții proprii pentru așa numitul Ținut Secuiesc.  Potrivit surselor HotNews.ro, proiectul a fost revăzut, fiind elimentate unele prevederi care au stârnit controverse, cum ar fi aceea potrivit căreia 2/3 dintre magistrați trebuie săa aparțină comunității maghiare iar 1/3 comunității românești.

Asemănare cu cazul Scoția?

Întâmplător sau nu, președintele UDMR a prezentat proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc în aceeași zi în care a avut loc referendumul privind independența Scoției (și care s-a sondat cu câștigarea lui de către unioniști, deci de către adepții uniunii cu Marea Britanie, n.red.). Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la Sfântu Gheorghe, răspunzând unei întrebări, că nu există niciun fel de asemănare între Scoția și Ținutul Secuiesc, o asemenea comparație fiind o "greșeală uriașă".

Reacții politice interne - nu există nicio șansă ca acest proiect să prindă viață vreodată

PSD s-a pronunțat împotriva proiectului de autonomie. Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că "nu există nicio șansă" ca proiectul de autonomie propus de UDMR "să prindă viață vreodată". El a precizat că acest proiect de autonomie "nu este un motiv care să întărească colaborarea" între partenerii de coaliție. "Nu, nu cred în acest proiect, nu are nicio șansă de reușită, noi nu susținem acest proiect, nu susținem niciun fel de proiect de autonomie, suntem foarte fermi, Constituția este foarte clară. Nu știm ce finalitate crede UDMR că o să aibă, dar nu s-a discutat nici în coaliția de guvernare, nici în Guvern un asemenea proiect. Fiecare poate să aibă tot felul de dorințe, dar din punct de vedere instituțional sau al unor eventuale șanse de reușită, nu există nicio șansă ca acest proiect să prindă viață vreodată", a spus Liviu Dragnea.

PDL, prin chiar vocea primarului din Târgu Mureș, Dorin Florea, vorbește de "întreținerea urii" și îi acuză pe liderii UDMR de "lucruri provocatoare, care aduc jignire românilor". "Să-și adauge în proiect întreținerea urii și a unui climat total de neîncredere pe care să-l ofere românilor. Cei de la UDMR nu fac politica maghiarilor, ci politica strictă a intereselor liderilor lor. Cultivă permanent și întrețin ura unora față de ceilalți, de 25 de ani nu vedem decât cum se străduiesc să cultive neîncrederea prin atitudinea lor", a declarat prim-vicele PDL.

Din PNL, aliatul PDL în ACL și în Opoziție, s-a exprimat foarte plastic liderul din Covasna, senatorul Marius Obreja. Acesta a afirmat că are o singură remarcă: "Mai mergeți, măi, băieți, de-aici", adresată inițiatorilor proiectului de autonomie.

CSM – proiectul de autonomie este o agresiune la principiile statului de drept

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a reacționat la proiectul de autonomie, anunțând  că lansarea în spațiul public a unor teme ce depășesc cadrul constituțional în ceea ce privește justiția reprezintă "o agresiune la principiile statului de drept". Astfel, Consiliul redă articolul 152 al legii fundamentale, potrivit căruia "dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul National, independent, unitar și indivizibil al Statului Român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii". (Sursa: hotnews.ro)

Miza autonomiei – rezervele de gaz, apele minerale și pădurile României

O analiză excepţională a jurnalistului Stelian Negrea ne arată cum Rusia şi Ungaria pot pune mâna pe gazele României prin autonomia propusă de UDMR. Proiectul separatist prevede preluarea resurselor din cele trei judeţe, aşadar şi din Mureş unde se află 62,5 la sută din gazele naturale ale României. Iată că dacă separatismul etnic se dă din mână în mână, de la Putin la Orban şi de la Orban la Hunor, resursele României fac drumul invers. Analiza lui Stelian Negrea este unică în peisajul presei româneşti şi trebuie nu doar salutată, ci şi promovată, pentru că ne arată cu cifre cum în spatele politicii separatiste maghiare stau interesele tandemului ruso-maghiar. Pentru că, în afară de gaz, ne arată studiul citat, mai există în cele trei judeţe ape minerale, dar şi păduri (cele care nu au fost deja tăiate şi vândute de liderii UDMR).

Am acuzat de mult timp intromisiunea Rusiei în planurile secesioniste maghiare, dar analiza economică amintită vine să dea chip şi substanţă acestui amestec. Era evident că Ungaria are interese economice în Transilvania, pe care şi le urmăreşte şi în clipa de faţă prin retrocedări abuzive, prin promovarea firmelor maghiare, prin epurarea românilor din liceele care devin maghiare peste noapte, dar apariţia gazului României în joc mută miza pe un cu totul alt nivel. Între UDMR, Ungaria lui Orban şi Rusia lui Putin se poate pune deja semnul de egalitate în opţiuni şi interese. Va trezi măcar acest lucru atenţia autorităţilor în drept pentru a îndepărta UDMR de la butoanele României pe care le foloseşte ca să ne asigure un viitor de servitute? Dacă nu oprim UDMR, România îşi va pierde independenţa, teritoriile şi resursele. Mai e nevoie de alte argumente ca să scoatem UDMR în afara legii? Am atenţionat în egală măsură că UDMR s-a radicalizat de când merge pe mâna lui Viktor Orban, sfătuitorul oficial şi constant al lui Kelemen Hunor, agentul prin care influenţează politica României la cel mai înalt nivel, dar faptul că ne confruntăm acum cu un proiect de lege care să cedeze resursa de gaz a României, cea pe care ne bazăm ca să fim independenţi de Rusia, ar trebui să ne seteze pe un fel de cod roşu în ceea ce priveşte riscurile la adresa viitorului ţării. Devine astfel clar că etnicii maghiari sunt carne de tun pentru politicienii UDMR, un fel de masă amorfă folosită ca presiune pentru lucruri mult mai importante, cum de exemplu îngenuncherea definitivă a statului român. În timp ce noi sesizăm aceste riscuri, UDMR se află însă la guvernare, are acces la documente clasificate şi reprezintă statul român. Între UDMR, Ungaria lui Orban şi Rusia lui Putin se poate pune deja semnul de egalitate în opţiuni şi interese. Va trezi măcar acest lucru atenţia autorităţilor în drept pentru a îndepărta UDMR de la butoanele României pe care le foloseşte ca să ne asigure un viitor de servitute? Dacă nu oprim UDMR, România îşi va pierde independenţa, teritoriile şi resursele. Mai e nevoie de alte argumente ca să scoatem UDMR în afara legii? (Sursa: bogdandiaconu.ro)

Kelemen Hunor a respins orice speculație că proiectul de autonomie ar fi un instrument de destabilizare internă manevrat de mâini obscure. Nu poate nega însă o realitate: UDMR-ul se comporta azi ca o anexă a FIDESZ-lui lui Victor Orban, care tocmai s-a declarat un inamic al democrațiilor liberale și un admirator al Rusiei. Liderii maghiari din Romania s-au radicalizat la încurajarea sau poate chiar sub imperativul Budapestei. Iar radicalizarea unei minorități, destabilizarea situației interne într-o țară utilizând levierul etnic, în contextul evenimentelor din Ucraina, folosește din plin doar Rusiei. Amintim că, într-un articol publicat la data de 20 august de Center for Eurasian Strategic Intelligence, un think thank cu sediul la Londra înființat în 2014 care urmărește politica expansionistă a Rusiei în Europa de Est și Asia Centrală, se susține că "serviciile speciale rusești colaborează în prezent cu lideri maghiari în România și, profitând de particularitatea relațiilor etnice în regiune, încearcă să creeze probleme Bucureștiului din interior". (Sursa: un articol de Dan Tapalagă pentru Hotnews.ro)

ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscp de Covasna și Harghita, unul dintre cei mai înflăcărați părători ai valorilor românești și Ortodoxiei în Covasna și Harghita

Prin întreaga sa pastoral-misionară, ÎPS Ioan al Covasnei și Harghitei a reușit să țină aprinsă flacăra românismului și Ortodoxiei în județele cu populație majoritar de etnie maghiară. Tricolorul românesc a fost dăruit la mii de creștini ortodocși, iar pastoralele și predicile Înaltpreasfinției sale au îmbărbătat și susținut moral comunitatea românească minoritară. Între evenimentele organizate cu binecuvântarea înaltului ierarh amintim că în perioada 24-30 iunie 2013 a avut loc o suită de manifestări culturale şi ştiinţifice în cadrul ,,Zilelor Andrei Şaguna”, ediţia a XXI-a, în organizarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Centrului European de Studii Covasna-Harghita şi a Ligii Cultural-Creştine ,,Andrei Şaguna”. Una dintre temele dezbătute s-a referit la ,,Cronologia organizării administrativ-teritoriale a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş”, moderată de ÎPS Ioan Selejan şi prof. univ. dr. Alexandru Porţeanu ( cu participarea prof. univ. dr. Petre Ţurlea, prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop, prof. univ. dr. Radu Baltasiu, drd. Vasile Lechinţan, dr. Liviu Boar, drd. Ana Dobreanu, dr. Zeno Milea, dr. Ioan Lăcătuşu, dr. Iulian Boţoghină, dr. Alin Spânu, dr. Costel Cristian Lazăr, dr. Iuliu Crăcană).

În ceea ce priveşte evoluţia organizării administrativ-teritoriale a judeţelor actuale Covasna, Harghita şi Mureş au fost relevate următoarele idei principale:

a) Scaunele secuieşti (menţionate documentar din perioada medievală) au funcţionat în principal ca forme de organizare administrativă şi judecătorească locală, ca şi comitatele, având doar atribuţii de gospodărire şi gestionare a problemelor economice şi social-culturale şi nu o autonomie politică pe criterii etnice; ele nu funcţionau ca enclave închise de separare a secuilor faţă de românii şi saşii din interiorul lor şi din comitatele învecinate; în decursul secolelor, comiţii secuilor nu au fost numiţi din rândul secuilor, ci întotdeauna dintre maghiari, saşi şi români din afara scaunelor secuieşti, deoarece scaunele erau subordonate direct puterii centrale şi nu unui for de autoconducere politică autonomă;

b) Între finalul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, scaunele secuieşti au fost de mai multe ori desfiinţate, ca urmare a reformelor administrative imperiale, în anii 1780, 1849 şi definitiv desfiinţate în 1876, după înglobarea forţată a Transilvaniei în Ungaria, fiind transformate în comitate subordonate direct puterii centrale; în acest context, locuitorii secui, dar şi români şi de altă etnie din fostele scaune secuieşti au rămas marginalizaţi (economic şi social), la periferia Imperiului habsburgic, la periferia intereselor Budapestei, astfel că secuii găseau rezolvarea problemelor lor economice aproape, peste munţi, în Regatul României;

c) Până la Marea Unire din 1918, dezideratul autonomiei pe criterii etnice, formulat astăzi cu insistenţă şi cu justificarea unei pretinse continuităţi istorice, nu a fost prezent în conştiinţa colectivă a populaţiei secuieşti; în fapt, singura perioadă în care actualele judeţe Covasna, Harghita şi Mureş au fost organizate într-o unică entitate administrativ-teritorială a reprezentat-o experimentul de tip stalinist numit ,,Regiunea Autonomă Maghiară”; 

d) Promotorii constituirii unei ipotetice regiuni (organizată pe criterii etnice, pe conturul defunctei Regiuni Autonome Maghiare), exacerbând pretenţia de caracter monoetnic maghiar al acesteia, ignoră două aspecte esenţiale: zecile de comunităţi româneşti care au fost asimilate în decursul ultimelor două secole, cât şi ponderea actuală a populaţiei de etnie română, romă şi germană, reprezentând aproape 40% din totalul locuitorilor din cele trei judeţe. Aşadar, orice variantă de regionalizare nu poate fi realizată fără a ţine cont de voinţa, liber exprimată, a acestui procent semnificativ de populaţie, care niciodată nu va accepta să locuiască într-o enclavă etnică maghiară pretinsă chiar în inima României;

e) În urma cercetărilor sociologice şi a evidenţelor sociale s-a demonstrat că situaţia actuală din judeţele Covasna şi Harghita nu este în nici un caz conformă cu legislaţia şi practica europeană privind raporturile complexe care se constituie în cadrul comunităţilor multietnice. În această zonă, datorită moştenirilor istorice şi a complicităţilor guvernărilor din ultimele două decenii, majoritatea (ungară) este protejată prin măsuri evidente şi excesive de discriminare pozitivă, în timp ce comunitatea română este condamnată la deznaţionalizare, asimilare sau emigrare, iar instituţiile fundamentale ale Statului Român nu-şi exercită atribuţiunile constituţionale. În acest context se impune adoptarea unui cadru legislativ şi instituţional care să asigure prezervarea şi afirmarea identităţii româneşti, în context multietnic şi pluriconfesional. (Sursa:danatanasa.ro

 

a consemnat Cristina Roman

(sursa foto: activenews.ro)




ACTUALITATEA religioasă
Noi hotărâri ale Sfântului Sinod - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

În ziua de 29 septembrie 2014, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Cu oceastă ocazie, anul 2015, proclamat deja în luna octombrie 2013 de Sfântul Sinod ca Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstiri, a fost declarat acum de către Sfântul Sinod și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii în Patriarhia Română.

Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

În consultare cu Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în calitate de Arhiepiscop al Bucureştilor a propus pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, şi pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Veniamin Goreanu, Consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor pentru alegerea în postul vacant de Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Sfântul Sinod a ales prin vot secret pe Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei în postul de Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor cu 34 de voturi din 42 de voturi valabil exprimate. Noul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor va purta titulatura de Prahoveanul. În faţa membrilor reuniţi ai Sfântului Sinod, noul Episcop-vicar ales a mulţumit tuturor care au avut o contribuţie la parcursul activităţii sale până la acest moment. De asemenea, şi-a exprimat crezul asupra a ceea ce trebuie să însemne slujirea în Biserică.

“În această zi în ajunul sărbătorii pe care Biserica i-a închinat-o Sfântului Grigorie Luminătorul mă gândesc la faptul că slujitorii Bisericii trebuie să fie toţi luminători, iar dacă nu sunt trebuie să devină pentru a fi lumină pentru alţii şi pentru a le arăta calea către Împărăţia Cerurilor”, a spus Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Episcop-vicar ales al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române



Reuniunea națională a tinerilor ortodocși - Baia Mare, septembrie 2014

 

“Am plecat în Maramureș cu entuziasm și cu speranța de a sta față către față cu alți tineri care mărturisesc la rândul lor bucuria de a fi Ortodox. Am ajuns într-o zonă a țării și într-un oraș cu oameni nespus de calzi și ospitalieri (aceia care se dăruiesc în întregime, fără a aștepta nimic în schimb) și-am devenit purtătoare de tricou albastru în marea de valuri-valuri care-au colindat străzile timp de trei zile. Ne-am rugat, am zâmbit, ne-am bucurat, ne-am îmbrățișat, am discutat despre valorile etern umane, și toate acestea ÎMPREUNĂ. 3500 de tineri ortodocși adunați la Baia Mare din întreaga Românie, dar și de peste hotare. Atât de bine ne-am simțit, încât la final orașul devenise pentru toți un acasă. Mai bine zis, un Acasă. Mie mi-a rămas întipărită imaginea cinei din prima seară, când, adunați pe iarba din jurul terenului de fotbal, fiecare își deschidea caserola cu mâncare și gusta zâmbind, cu lumină senină pe chip. În acel moment m-am oprit timp de câteva secunde și m-am gândit că Bucuria nu are definiție și că, în mod sigur, așa trebuie să fie și-n Rai: o stare continuă de bine, o seninătate și-o pace care îți cuprind până și cele mai mici vinișoare… Simt că nu pot găsi cuvinte care să exprime plinătatea trăirii, dar, pe de altă parte, o voi mărturisi. Căci până la urmă ceea ce rămâne în noi și felul în care știm să dăm mai departe contează. Voi păstra așadar amintirea Reuniunii Naționale a Tinerilor Ortodocși de la Baia Mare ca pe o încredințare că nu sunt singură în lupta cu valurile vremii, căci îmi sunt alături atât, atât de multe tinere vlăstare dornice de viață curată… Cu adevărat, trebuie să ne zorim să trăim! „ - Hristos în mijlocul nostru! – Este și va fi! ”” - Georgiana Ardelean (Organizația Tinerilor din Sibiu)

Tinerii ortodocși români din țară și din străinătate au consimțit a-și mărturisi credința și dragostea de neam în cadrul unei prime reuniuni de amploare, desfășurată la Baia Mare. Tinerii aceștia, care iau în serios viața și Biserica, simțind pericolul societății secularizate, au înțeles că nu este suficient a ne numi creștini ortodocși doar la recensământ, ci că trebuie să trăim ceas de ceas, oriunde ne-am afla, ca mărturisitori ai credinței noastre. Pentru aceasta, trebuie păstrată identitatea de neam, de limbă, de tradiții, care mai ales în diaspora este în real pericol de diluare, pe măsură ce se nasc acolo noi și noi generații. Pe de altă parte, tinerii rămași în țară tind către mirajul vieții de tip occidental, lăsându-se momiți cu oferte tentante la prima vedere, însă păguboase pe termen lung: consumism, stres, viață dezorganizată, îndatorare financiară, îmbolnăvire timpurie a trupului și a sufletului. Participanții la reuniunea de la Baia Mare au dorit să arate că se poate trăi și altfel, că există echilibru, că există alternativă și cale de mijloc, dar cu o singură condiție: să nu ne dezicem niciodată, niciunde, de Mântuitorul Hristos și de România.

Municipiul Baia Mare a fost pentru câteva zile capitala tineretului ortodox! Orașul a găzduit în perioada 3 - 6 septembrie prima Reuniune naţională a tinerilor ortodocşi, la care au participat circa 3500 de persoane, cu vârste între 15 şi 30 de ani din eparhiile din ţară şi din diaspora, alături de delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe surori din străinătate şi reprezentanţi ai asociaţiilor de tineri ortodocşi din străinătate. Pe parcursul reuniunii, tinerii au participat  la diverse manifestări culturale şi cu caracter duhovnicesc.

Reuniunea de la Baia Mare a stat sub semnul Anului omagial Euharistic și al Anului comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni. Tinerii au participat zilnic la slujbe, la dezbateri, seminarii, mese rotunde, conferințe și au vizitat diverse obiective din zonă. Fiecare seară s-a încheiat cu un program artistic. Un alt subiect de dezbatere a avut ca temă „Tinerii - în lumina Anului omagial euharistic”. În seara deschiderii evenimentului, după ce s-a intonat Imnul Naţional, s-au rostit rugăciunile de seară, apoi au fost transmise mesajele din partea organizatorilor, precum şi mesajele autorităţilor judeţene şi locale. Au urmat mesajele delegaţiilor din ţările ortodoxe.

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a rostit un cuvânt de bun venit şi de binecuvântare: „Tinerii noştri sunt tineri creştini, iubesc pe Dumnezeu, iubesc sfinţii, iubesc pe Maica Domnului, iubesc Biserica şi au răspuns chemării Bisericii şi au sacrificat câteva zile din vacanţa lor pentru ca să vină aici, să se roage pentru fraţii noştri din depărtări, pentru cei care sunt în multe strâmtorări, pentru fraţii noştri din Ucraina, pentru fraţii noştri din Orientul Mijlociu, pentru creştinii din toată lumea şi pentru toţi oamenii. Nu au venit să se distreze, ci au venit să trăiască câteva zile de comuniune, de rugăciune, să îşi împărtăşească gândurile, idealurile şi să îi mulţumească lui Dumnezeu pentru că i-a ajutat să ajungă aici”, a spus PS Iustin Sigheteanul. Prima seară a reuniunii s-a încheiat cu un concert de muzică populară, în spaţiul special amenajat în apropierea catedralei.

Delegaţiile tinerilor ortodocşi din 11 ţări, între care Ucraina, Polonia, Bulgaria, Israel şi Palestina, însoţiţi de organizatori din cadrul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, au vizitat, marţi, Mănăstirea „Sfânta Ana“ - Rohia, din judeţul Maramureş. Tinerii au fost primiţi aici de către arhimandritul Macarie Motogna, egumenul mănăstirii, care le-a prezentat complexul monahal şi le-a oferit câte o icoană a Maicii Domnului.

Unul dintre momentele importante ale reuniunii de la Baia Mare a fost procesiunea „Bucuria de a fi creştin”, condusă de ierarhi şi preoţi. Rugăciunea a însoțit fiecare zi a reuniunii tinerilor care au participat, în cadrul a 12 grupuri, la rugăciune în 12 biserici, unde s-au intonat şi cântările la Sfânta Liturghie. În mijlocul tinerilor au fost prezenți şi oaspeţi deosebiţi care au adresat participanţilor cuvinte şi sfaturi duhovniceşti, între aceştia fiind Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, alături de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul.

În ziua de încheiere a evenimentului, ÎPS Andrei Mitropolitul Clujului a adresat celor peste 3000 de tineri prezenți un cuvânt de învățătură: „De-a lungul celor 2000 de ani de creștinism tineri de vârsta dumneavoastră l-au mărturisit pe Domnul Hristos, unii chiar cu viața lor. Și ei ca și dumneavoastră au fost atenți la cuvântul Sfântului Apostol Pavel: Fiţi fără prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu, neîntinați, în mijlocul unui neam rău şi stricat, în care străluciţi ca nişte luminători în lume. Acesta este gândul pe care am vrut să vi-l împărtășesc tineri iubiți care ați venit la Baia Mare. Dăm slavă lui Dumnezeu că ne-am întâlnit aici și îi felicităm și mulțumim organizatorilor”, a mărturisit Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Un scurt reportaj de la eveniment, realizat de Trinitas TV, este disponibil și poate fi vizionat și pe internet.

 



Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL la începutul anului şcolar 2014-2015 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Fiecare început de an şcolar reprezintă deopotrivă un moment de bucurie şi de emoţie pentru copii, mai ales pentru cei din clasa zero, dar şi de intensificare a responsabilităţii părinţilor şi profesorilor privind înţelegerea valorii educaţiei ca lumină pentru viaţă.

În dezvoltarea unei educaţii autentice pentru viaţă este esenţială cultivarea unei legături statornice şi a unei cooperări rodnice între Biserică, familie şi şcoală, precum şi valorificarea contribuţiilor specifice acestora. În contextul actual, marcat de tendinţe ideologice individualiste şi secularizante care erodează valorile consacrate ale familiei tradiţionale, este cu atât mai necesară această conlucrare benefică între instituţii fundamentale. Mai precis, în societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii, adolescenţii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material, este esenţială cultivarea unei educaţii credibile axată pe luminile călăuzitoare ale vieţii, atât la nivel personal, cât şi la nivel comunitar. Aceste lumini sunt: credinţa în Dumnezeu şi valoarea unică şi eternă a persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu - Izvorul vieţii veşnice, iubirea generoasă a omului ca bază a comuniunii umane în familie şi în societate, cultivarea creativităţii pentru îmbogăţirea tezaurului peren al umanităţii şi cultivarea responsabilităţii pentru natură ca dar al lui Dumnezeu oferit generaţiilor umane prezente şi viitoare.

În domeniul educaţiei, Biserica Ortodoxă Română a avut un rol semnificativ de-a lungul istoriei poporului român, contribuind la organizarea şi îmbogăţirea educaţiei şi a culturii naţionale. Prin Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie – cultul ortodox în învăţământul preuniversitar şi la organizarea învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar (29 mai 2014), Biserica este chemată să valorifice potenţialul ei specific în domeniul educaţiei, contribuind împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale la creşterea calităţii şi orizontului actului educaţional.

Noi considerăm că prin educaţia religioasă este evidenţiată complementaritatea dintre spiritualitate şi ştiinţă, dintre credinţă şi cultură, reliefându-se şi dimensiunea formativă a acesteia, nu doar informativă. Educaţia religioasă oferă un orizont spiritual cuprinzător sau integrator, un liant care relaţionează şi integrează cunoştinţele de la celelalte discipline, spre a forma împreună un reper spiritual luminos şi edificator pentru viaţă, trăită în comuniune de iubire şi coresponsabilitate pentru binele comun.

Trăim într-o societate din ce în ce mai dezorientată, în care generaţiile actuale de tineri sunt tentate să creadă că reuşita în viaţă constă în acumularea rapidă de bogăţii materiale, în trăiri intense de tip senzaţional şi în cucerirea unei poziţii sociale proeminente. Banul, plăcerea şi puterea sunt idolii societăţii secularizate, consumiste şi tot mai individualiste, care-i deturnează azi pe mulţi oameni de la căutarea valorilor spirituale profunde ale vieţii în comuniune de iubire cu Dumnezeu, exprimată în rugăciune, şi cu oamenii, în fapte bune. Omul secularizat a pierdut practica rugăciunii ca izvor de bucurie şi de iubire statornică în familie, în prietenie şi în societate. El se hrăneşte adesea cu iluzia că sufletul omului poate fi umplut cu lucruri materiale limitate şi cu senzaţii efemere, motivând că mormântul ar fi ultima destinaţie a sa ca fiinţă spirituală inteligentă vieţuind pe pământ.

Într-un asemenea context, este nevoie de redescoperirea şi de reafirmarea reperelor autentice ale educaţiei. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că o educaţie veritabilă contribuie la dezvoltarea unei înţelepciuni care îl orientează pe copil şi pe tânăr spre iubirea nelimitată şi bucuria netrecătoare pe care le oferă credinţa în Dumnezeu, Făcătorul şi Mântuitorul lumii, descoperite nouă de Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, Care a biruit păcatul şi moartea, dăruind lumii viaţă veşnică.

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă pe părinţi zicând: „Învaţă-ţi copilul să nu pună preţ nici pe bani, nici pe slava omenească, nici numai pe viaţa de aici. Dacă va avea astfel de gânduri, va fi un înţelept”[1]. Acelaşi sfânt Părinte spune că rostul vieţii pământeşti trecătoare este acela de-a ne pregăti pentru viaţa cerească netrecătoare: „Ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia dacă nu ne folosim de ea ca să o câştigăm pe cea viitoare”[2]

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Învăţătorul lumii şi Izvorul înţelepciunii veşnice, să-i lumineze şi să-i binecuvinteze pe toţi copiii, tinerii, părinţii, educatorii, învăţătorii şi profesorii, în noul an şcolar, dăruindu-le bucuria împlinirii vocaţiei principale a educaţiei de-a fi lumină pentru viaţă.

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deşartă şi despre creşterea copiilor, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001, p. 427.

[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia a XC-a, III, în colecţia „P.S.B.”, vol. 23, E.I.B.M.B.O.R., 1994, p. 1003)

11.09.2014 | 11:04

Sursa: basilica.ro



Știri interne - septembrie 2014 (RO)

 

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, a trecut la Domnul, în seara zilei de 28 septembrie 2014

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae s-a născut la data de 21 noiembrie 1923 în municipiul Caransebeș. Între anii 1934-1942 a urmat școala elementară și liceul în Caransebeș. A fost student la Facultatea de Teologie din București între anii 1942-1946. În anul 1943 a fost hirotonit diacon celibatar de către episcopul Veniamin Nistor al Caransebeșului. După absolvirea facultății s-a înscris la doctorat, iar la 30 iunie 1949 a susținut teza cu titlul: „Viața și petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creștin pe Valea Nilului” sub coordonarea părintelui profesor Ioan G. Coman. În anul 1960 a fost hirotonit preot. S-a călugărit la Mănăstirea Cernica din Arhiepiscopia Bucureștilor la data de 12 ianuarie 1961.

A fost hirotonit arhiereu în biserica „Sfântul Spiridon Nou” din București la data de 15 ianuarie 1961, de către patriarhul Justinian Marina împreună cu alți doi ierarhi. Instalarea în funcția de episcop al Aradului a avut loc la 22 ianuarie 1961 în Catedrala episcopală din Arad. La 17 februarie 1962, a fost ales Arhiepiscop al Timișoarei și Caransebeșului și Mitropolit al Banatului. Instalarea s-a făcut în data de 4 martie 1962 în Catedrala mitropolitană din Timișoara de către patriarhul Justinian Marina. Conform Statutului pentru organizare şi funcţionare Bisericii Ortodoxe Române, Locțiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului este Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va fi pomenit la toate slujbele din Arhiepiscopia Timișoarei, până la alegerea noului chiriarh canonic. Pe site-ul basilica.ro puteți citi mesajul de condoleanțe transmis de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Preafericitul Părinte Daniel aniversează şapte ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Marţi, 30 septembrie 2014, Preafericitul Părinte Daniel aniversează şapte ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007). La ceas aniversar, de la orele 9.00, Patriarhul României a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi. Sfânta Liturghie,  fost urmată de slujba de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român şi Preafericirii Sale în cei şapte ani de slujire patriarhală. Între participanți enumerăm ierarhi ai Sfântului Sinod şi membri mireni ai Adunării Naţionale Bisericeşti, reprezentanţi ai autorităţilor de Stat centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice româneşti, membrii Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, clerici şi mireni. (Sursa: basilica.ro)

 Mânăstirea Prislop (Hunedoara) în haine de sărbătoare

         De praznicul Înălţării Sfintei Cruci, mânăstirea Prislop din judeţul Hunedoara şi-a serbat unul dintre hramuri. Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită de Prea Sfinţitul Părinte Gurie Georgiu, Episcopul Devei şi Hunedoarei, alături de Prea Sfinţitul Părinte Daniil Stoenescu, Episcopul Daciei Felix, Prea Sfinţitul Părinte Andrei Făgărăşeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi Prea Sfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Slujba religioasă, la care au participat numeroşi credincioşi, a fost oficiată în altarul de vară, amenajat în imediata apropiere a bisericii mânăstirii. La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru Părintele Arsenie Boca (1910 – 1989) în cimitirul mânăstirii.

            Mânăstirea Prislop a constituit în timpul vremurilor care s-au scurs peste ea un focar de spiritualitate, un centru deosebit al evlaviei şi al rezistenţei credinţei ortodoxe. De aceea, cu multă dragoste, credincioşii din toate colţurile ţării participă în fiecare an la hramul acesteia. Mânăstirea Prislop a fost întemeiată, potrivit tradiţiei, la cumpăna secolelor XIV şi XV de către Sfântul Nicodim, considerat reorganizatorul şi îndrumătorul monahismului românesc medieval. Locaşul de cult al mânăstirii a fost rectitorit în 1564 de domniţa Zamfira, fiica domnitorului Moise Vodă al Ţării Româneşti, fiind supus în timp mai multor renovări. De numele acestui aşezământ monahal din Ţara Haţegului se leagă numeroase exemple de înaltă vieţuire duhovnicească, cele mai cunoscute fiind Sfântul Ioan de la Prislop, canonizat în 1992 şi prăznuit în fiecare an la 13 septembrie, şi marele duhovnic Arsenie Boca, personalitate marcantă a monahismului românesc al secolului XX, scrie Pr. Sergiu Nicolae Succurro pe site-ul www.episcopiadevei.ro

 Aducerea la Mangalia (Constanţa) a moaştelor Sf. Nectarie de la Eghina

           Cu prilejul Zilelor municipiului Mangalia, 6-7 septembrie 2014, Protoieria Callatis a organizat o serie de evenimente religioase, la care au participat credincioşi din ţară, dar şi oaspeţi din Grecia. Astfel, la invitaţia Î.P.S. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, la Mangalia a sosit în seara zilei de sâmbătă, 6 septembrie, Î.P.S. Serafim Mentzelopoulos, Mitropolitul de Pireu. Primirea oaspetelui, care a venit cu vaporul pe mare şi a adus cu el racla cu moaştele Sf. Nectarie de la Eghina, vindecătorul de cancer, a avut loc în portul turistic din Mangalia, de la ora 19.30, unde a fost salutat cu un concert de fanfară. După întâmpinarea oaspeţilor şi a Sfintelor Moaşte, de la ora 20.00, cei prezenţi au plecat în procesiune pe traseul: portul turistic, str. Ștefan cel Mare, şos. Constanţei, sens giratoriu, biserica „Sf. Mina”. A doua zi, Duminică, de la ora 8.30, Î.P.S. Teodosie împreună cu Î.P.S. Serafim şi un sobor de preoţi au oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Mina”. Slujba a fost transmisă în direct de Radio Dobrogea (99,7 FM). (Sursa: Revista Viața Cultelor nr. 1049-150, septembrie 2014)

Înălţărea Sfintei Cruci şi consultări pentru construirea unei biserici ortodoxe româneşti la Bonn

          Sâmbătă, 13 septembrie curent, Consulatul General al României de la Bonn a găzduit o serie de consultări cu privire la redemararea proiectului zidirii unei biserici pentru comunitatea ortodoxă română din Bonn. La discuţii au luat parte Înalt Prea Sfinţitul Părinte Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi Părintele Cătălin Preda, noul paroh al comunităţii ortodoxe române din Bonn, şi, din partea autorităţilor statului român, Cătălin Ţârlea, ministru consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Victor Opaschi, secretar de Stat pentru Culte, şi Andrei Ungar, consilier al Secretariatului de Stat. Gazda discuţiilor a fost consulul general al României la Bonn, Mihai Botorog.

            În ziua următoarea, Duminică, de praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Serafim a slujit Sfânta Liturghie în mijlocul comunităţii româneşti de la Bonn. În cuvântul de învăţătură, Părintele Mitropolit a descris iubirea jertfelnică, autentică, care se deosebeşte de patimile egoiste sau pragmatismul care reclamă pe nedrept şi cu superficialitate numele de „iubire”. “Iubirea adevărată este iubirea graţie căreia Domnul nostru Iisus Hristos a acceptat să fie răstignit pentru noi şi al cărei simbol rămâne Sf. Cruce”, a spus Î.P:S. Serafim, care în încheiere a mulţumit tuturor susţinătorilor proiectului zidirii unui locaş de cult pentru parohia din Bonn şi mai ales consului general Mihai Botorog căruia, în semn de mulţumire din partea comunităţii româneşti, i-a dăruit o icoană reprezentând Răstignirea Domnului, a relatat diac. dr. Alexandru Roşu pe site-ul mitropolia@mitropolia-ro.de

Prea Sfințitul Vasile Someşanul, internat la spital cu accident vascular cerebral

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului, PS Vasile Someşanul, a fost internat în data de 15 septembrie la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, în urma unui accident vascular cerebral suferit după ce ierarhul a fost prezent la festivităţi prilejuite de deschiderea noului an şcolar. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Clujului au menţionat că deşi diagnosticul este unul serios, evoluţia este bună şi există şanse de recuperare totală. Evoluţia este bună, sunt speranţe că starea se va ameliora şi sunt şanse de recuperare integrală”, a precizat pentru voceatransilvaniei.ro purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Bogdan Ivanov. PS Vasile Someşanul a avut parte de un incident medical, de mai mică amploare şi acum o lună, pe 14 august, după procesiunea organizată cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, din localitatea Gherla până la mănăstirea Nicula. După încheierea procesiunii, care s-a desfăşurat pe o căldură excesivă, de aproximativ 35 de grade Celsius la umbră şi aproape 40 de grade Celsius în genereal, ierarhul a leşinat, primind îngrijiri medicale. El a fost cazat la mănăstire, pentru a beneficia de câteva ore de odihnă. (Sursa: Vocea Transilvaniei)

A început distribuția cardurilor de sănătate

În ultimele zile, milioane de carduri au fost livrate de la casa de asigurări către Poșta Română, pentru începerea distribuției. De la începutul anului viitor, serviciile medicale nu vor mai putea fi decontate în lipsa cardurilor de asigurat. „În jur de 700.000 de carduri pot fi preluate zilnic. Începând cu data de 19 septembrie, operatorii poștali vor începe distribuirea cardului către asigurații cu vârsta peste 18 ani. În data de 22 septembrie va începe distribuirea cardului concomitent în mai multe județe din țară. Procesul de distribuire va continua în luna octombrie pentru cei aproximativ 12,5 milioane de asigurați pentru care au fost tipărite cardurile”, potrivit reprezentanților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Cardul de sănătate va fi înmânat titularului în baza unui act de identitate și a semnăturii de primire. În situația în care, după minimum două prezentări la domiciliul asiguratului, dovedite pe baza avizului de transmitere, cardul nu a putut fi predat, acesta va fi trimis casei de asigurări teritoriale în evidența căreia se află acesta. (Sursa: hotnews.ro)



Știri externe - septembrie 2014 (EXT)

UCRAINA: Biserica Ortodoxă a Ucrainei l-a inclus pe Sfântul Ștefan cel Mare în calendarul propriu

Biserica Ortodoxă a Ucrainei l-a introdus în calendarul ortodox propriu, în rândul sfinților, pe Sfântul Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei. În cadrul reuniunii din 16 septembrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, întrunit sub președinția Mitropolitului de Kiev, Onufrie, a inclus în lista sfinților săi pe Sfântul Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei, cu data de cinstire pe 2/15 iulie (c.Iul). Sfântul Stefan cel Mare a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, în anul 1992. Astăzi, în unele zone din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Sfântul Ștefan cel Mare este foarte respectat de oameni, mai multe biserici fiind deja construite și închinate spre cinstirea acestuia. Sfântul Stefan cel Mare a domnit între anii 1457 și 1504 și este cunoscut pentru că a construit și a influențat construirea a zeci de biserici și mănăstiri pe întreg teritoriul Moldovei. În plus, el a câștigat victoria împotriva tătarilor și a rezistat Imperiul Otoman. Moaștele sale sunt venerate la Mănăstirea Putna, România.

IRAK: Fratele Califului Statului Islamic s-a convertit la Creștinism

Mohammed Bakr al-Baghdadi, fratele lui Abu Bakr al-Baghdadi, care este Califul auto-proclamatului Stat Islamic, s-a convertit la Creștinism, conform unui raport Al-Jazeera. Decizia a născut o reacție fără precedent din partea comunității sunnite salafiste, care a ordonat o fatwa (sentință la moarte) pe seama bărbatului, imediat ce vestea s-a răspândit în mass-media din întreaga lume musulmană. "El nu mai este fratele meu", a declarat Califul auto-proclamat, în fata mulțimii adepților săi. Abu Bakr al-Baghadi a obținut diplome și doctoratul în studii islamice la Universitatea Islamică din Bagdad și a devenit cleric al Moscheii Imam Ahmad ibn Hanbal din Samarra, la momentul invaziei conduse de SUA in Irak, în 2003. "Cu siguranță, în timpul războiului din Irak, cei doi frați au urmat căi foarte diferite, unul devenind inginer in industria petroliera, in Texas, iar celălalt, treptat, un fanatic religios proeminent", explică un analist politic in problemele Orientului Mijlociu, Jim Stern. "Cei doi bărbați, care nu si-au mai vorbit in ultimii 14 ani, nu au relativ nimic în comun", adaugă el. Mohammed Bakr al-Baghadi și familia se afla, in prezent, sub protecția Programului de Securitate a Martorilor, pornit de SUA după evenimentele din 11 septembrie. (Sursa: lonews.ro)

GRECIA: Scrisoare a Sinodului grec către Patriarhul rus pe tema importurilor

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a decis să trimită o scrisoare Patriarhului Kirill al Moscovei, cerându-i să vorbească cu guvernul rus cu privire la interzicerea importurilor din țările Uniunii Europene. Biserica Greaca Ortodoxa speră ca intervenția Patriarhului să convingă Guvernul Rus să permită importurile de produse agricole din Grecia. Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, s-a întâlnit cu ocazia proiectului de lege anti-rasism elaborat de Guvernul Grec. Conform agenției Novinite, Președintele Vladimir Putin a interzis importul de produse agricole din țările care au impus sancțiuni economice Federației Ruse pornind de la  criza din Ucraina, iar producătorii greci au fost extrem de afectați de embargoul rus. (Sursa: lonews.ro)

ISRAEL: Shimon Peres propune un ONU al religiilor

Propunere surprinzătoare venită din Israel: Un “ONU al religiilor”, condus de Papa Francisc. Fostul președinte israelian Shimon Peres a declarat, în timpul vizitei sale la Vatican, că a propus crearea unui ”ONU al religiilor”, ținând cont de ineficiența actualei Organizații a Națiunilor Unite, transmite AFP. “Azi, războaiele izbucnesc în primul rând folosind pretexte religioase. Ne confruntăm cu sute și mii de organizații teroriste, care pretind că ucid în numele lui Dumnezeu”, a declarat Peres, la vârsta de 91 de ani, într-un interviu pentru revista Famiglia Cristiana. “Pentru a lupta împotriva acestor derive avem ONU. Este o instituție politică, care nu are nici armele de care dispun națiunile, nici convingerea pe care o presupune religia”, spune fostul preşedinte israelian. “Prin urmare, ținând cont de fapul că ONU este depășit, avem nevoie de o Organizație a religiilor unite, un ONU al religiilor. Ar fi cel mai bun mod de a ne opune teroriștilor care ucid în numele credinței”, a spus Peres. El a declarat că îl vede în fruntea noii organizații pe actualul Papă Francisc, considerând că, “poate pentru prima dată în istorie”, Papa este respectat și de adepții altor religii. ”Poate că este singurul lider respectat”, a completat Peres. (Sursa: cotidianul.ro)

RUSIA: Conferință internațională privind Studiul Religiei și al Cultelor Distructive

La Sankt Petersburg, în perioada 18-20 septembrie, a avut loc cea de-a 7-a "Conferință internațională privind Studiul Religiei și al Cultelor Distructive". Participanții au fost reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe din Rusia, Belarus, Ucraina, Georgia, Bulgaria, Cipru, Creta, Grecia, Polonia și România. La sesiuni și reuniuni au fost discutate modalitățile de eliberare a celor care au căzut sub influența organizațiilor totalitare. Episcopul de Karpsia, Hristofor, din Biserica Ciprului, a menționat că problema luptei împotriva sectelor, nu este nicidecum o exagerare, ci o necesitate pentru lumea modernă. Aceasta se referă, nu doar la cercul bisericesc, ci la întreaga societate. De aceea, în sală, au fost prezenți nu doar clerici, ci și oameni de știință și avocați. "Majoritatea sectelor se folosesc de pretexte. Ele sunt îndreptate către distrugerea personalității umane, dar Biserica, cu dragoste și grijă, păstrează și apără demnitatea oamenilor și îi direcționează către adevărata cale a speranței și mântuirii", a declarat Episcopul. 

Președintele Centrului de Cercetări Religioase "Sfântul ierarh mucenic Irineu de Lyon", Alexander Dvorkin, a acordat o atenție deosebită faptului că întâlnirea reflectă unitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe în legătura cu acest aspect. "Noi nu luptăm împotriva membrilor cultelor, ci împotriva sectelor. Putem spune chiar ca luptăm pentru membrii cultelor! Din păcate, trebuie să adăugăm o notă pesimistă. Una dintre sesiunile noastre era programat sa aiba loc în Parlamentul din Sankt-Petersburg. Acordul fusese deja incheiat din luna mai. Când aceste informații, insa, au aparut publicate pe rețelele de socializare, Parlamentul din Sankt-Petersburg a fost coplesit literalmente de telefoane, scrisori și amenințări din partea membrilor unor secte. Rezultatul a fost acela că cineva s-a speriat și a anulat întâlnirea noastră. Este foarte elocvent", a spus profesorul Dvorkin. În cadrul dialogului cu reporterii, Episcopul Hristofor a dezvoltat tema pericolelor prezentate de Scientologie: "Care este problema Scientologiei? Adepții ei sunt înregistrați ca societăți, centre filosofice și anti-drog, încercând să acționeze în rândul tinerilor, izolându-i de familiile lor, de cercurile lor de prieteni. Persoanele care se luptă cu aceste secte riscă să fie persecutate, ducându-se un adevărat război împotriva lor". (Sursa: patriarhia.ru)

SERBIA: Biserica Ortodoxă Sârbă condamnă apropiata paradă gay

Biserica Ortodoxă Sârbă condamnă și se opune punerii în scenă a unei apropiate parade gay, pe care o califică drept o adunare "rușinoasa", impusă Serbiei și Belgradului. "Cum poate statul, în pragul sărăciei, să cheltuiască milioane pe o "paradă fundamental absurda", pentru a proteja "o mână de cetățeni" și pe oaspeții lor mărșăluind câteva sute de metri, în centrul Belgradului, se întreabă Biserica Ortodoxa a Serbiei. "Organizatorii unei astfel de scene și mentorii lor europeni refuză să învețe din rezultatele paradelor anterioare", subliniază Patriarhul Irineu, amintind pericolul unui astfel de eveniment, "de ambele părți". Biserica Ortodoxa Sârbă îi întreabă pe organizatori și pe participanții la parada, daca protejarea drepturilor lor private poate avea loc și se poate realiza "prin batjocorirea si ofensarea valorilor morale ale marii majorități a omenirii". Biserica a mai reproșat, de asemenea, organizatorilor, ca încearcă să impună propriul stil de viață altora, "în special copiilor nevinovați și tinerilor fără experiență", motiv al "îngrijorării părinților și profesorii lor, pe bună dreptate". (Sursa: sfaturiortodoxe.ro) 



Ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

La București s-a desfăşurat astăzi, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române pentru perioada 2014-2018. Reuniunea a avut loc la Centrul Cultural Social „Iustin Patriarhul” de lângă Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Sfântă Liturghie Arhierească 

Luni dimineaţa, membrii Adunării Naţionale Bisericeşti şi ierarhi ai Sfântului Sinod  au participat la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Patriarhală de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de slujitori, după cum aflăm din Ziarul Lumina. În continuare, Preasfinţia Sa a săvârşit şi slujba Te Deum-ului pentru deschiderea şedinţei Adunării Naţionale Bisericeşti. Slujba de mulţumire care s-a încheiat cu Polihroniul, o cântare liturgică festivă, a fost săvârşită în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești

La începutul şedinţei, cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere şi au cântat imnul „Veşnica pomenire!“ pentru Mitropolitul Nicolae al Banatului, care a trecut la cele veşnice duminică, 28 septembrie. Cuvântul de deschidere al şedinţei de constituire a ANB a fost rostit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel:

„Adunarea Naţională Bisericească este organism central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale. Adoptă măsuri generale pentru sprijinirea aşezămintelor cultuale, social filantropice, economice şi fundaţionale ale Bisericii. Stabileşte mijloacele de ajutorare ale organismelor şi instituţiilor centrale bisericeşti. Este foarte importantă activitatea acestei adunări în timpul unui mandat de patru ani care poate fi prelungit doar cu încă un mandat”, a precizat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, potrivit Radio TRINITAS. În continuare, Preafericirea Sa a invitat un cleric şi doi mireni, membri ai ANB, să îndeplinească funcţia de secretari provizorii ai şedinţei. După apelul nominal, reprezentanţii fiecărei eparhii, câte un cleric şi doi mireni, au depus la secretariatul provizoriu mandatele de alegere în acest organism central deliberativ spre a fi validate.

După validarea mandatelor reprezentanţilor clerici şi mireni ai eparhiilor, s-a constituit Adunarea Naţională Bisericească, ce va funcţiona în actuala alcătuire pentru perioada 2014-2018. După constituirea definitivă a secretariatului ANB a avut loc desemnarea membrilor în comisiile permanente ale adunării (Comisia administrativ-juridică şi de validare; Comisia socială şi pentru comunicaţii media; Comisia culturală şi educaţională; Comisia economică, bugetară şi de patrimoniu imobiliar - bunuri bisericeşti şi Comisia pentru românii ortodocşi de peste hotare). De asemenea, ieri au fost aleşi membrii Consiliului Naţional Bisericesc, organism central executiv al Sfântului Sinod şi al Adunării Naţionale Bisericeşti, format din câte un cleric şi câte un mirean reprezentând fiecare mitropolie din ţară, desemnaţi pe o perioadă de 4 ani şi pentru cel mult două mandate.

La finalul şedinţei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ pentru mireni primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, şi Diploma cu medalia omagială „Sfinţii Martiri Brânco-veni“, preşedintelui ASCOR Baia Mare, Vlad Verdeş, pentru sprijinul acordat în organizarea Reuniunii Naţionale a Tinerilor Ortodocşi care a avut loc în această lună în capitala Maramureşului. (Sursa: basilica.ro)

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Tradiţie şi ereziile
Maica Domnului - Rugul ce arde şi nu se mistuieşte - Arhim. Clement Haralam

- dialog duhovnicesc cu Părintele Arhimandrit Clement Haralam de la Mănăstirea “Sfânta Maria” Techirghiol, judeţul Constanţa -

       Sfânta Fecioară Maria faţă de persoanele Sfintei Treimi este maica Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, iar în raport cu lumea cerească şi pământească este împărăteasa cerului şi a pământului, a îngerilor şi a oamenilor, sfânta sfinţilor şi mijlocitoarea permanentă a oamenilor către Preasfânta Treime pentru mântuirea noastră. Despre rolul şi locul Maicii Domnului în viaţa Bisericii ne vorbeşte Preacuviosul Părinte Arhimandrit Clement Haralam de la Mănăstirea “Sfânta Maria” Techirghiol - Constanţa.

- Preacuvioase Părinte Arhimandrit Clement Haralam, nu există slujbă a Bisericii care să nu conţină rugăciuni adresate Maicii Domnului. Cum explicaţi dezvoltarea cultului Maicii Domnului in Tradiţia Bisericii, deşi în Scriptură prezenţa Sfintei Fecioare este una discretă?

- Sfântul Atanasie cel Mare, amintind de o sărbătoare închinată Maicii Domnului, care se ţinea după Crăciun, spune că nu s-ar justifica aceasta dacă Fecioara Maria nu ar fi avut nici un rol în istoria mântuirii. Dumnezeu celor smeriţi le dă har, iar Sfânta Fecioară Maria a primit atâta har ca nimeni altul pe pământ şi în cer pentru că ea L-a născut pe Iisus Hristos pe pământ, dându-I trup din trupul său. Când s-a prezentat la Sfânta Elisabeta, rudenia sa, aceasta îi adresează un cuvânt de cinstire Sfintei Fecioare: “Binecuvântată eşti tu între femei...” Apoi, şi Fecioara Maria a adresat lui Dumnezeu un imn de preamărire. Acest imn se cântă la Utrenie în cadrul cântării a IX-a: “...că a căutat spre smerenia roabei Sale; că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile...” În Evanghelia care se citeşte la praznicele principale în cinstea Maicii Domnului, aflăm cum o femeie din mulţime o fericeşte pe mama Mântuitorului, care L-a născut şi L-a alăptat, iar Domnul nostru Iisus Hristos răspunde întărind: “aşa este”. La rândul Său, Domnul îi fericeşte şi El pe “cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc” (Luca 11, 27-28), că aşa ne-a învăţat Maica Domnului la nunta din Cana Galileii: “Faceţi orice vă va spune” El (Ioan 2, 5).

Cu toate că în Sfânta Scriptură a Noului Testament sunt puţine relatări despre Maica Domnului, totuşi sunt semnificative. Sfânta Tradiţie ne transmite că la adormirea Maicii Domnului Apostolii s-au adunat în chip minunat, adică aduşi pe norii cerului, din locurile unde propovăduiau Evanghelia. Iar pentru Apostolul Toma, care a venit ceva mai târziu, a fost deschis mormântul în mod special, ca să o vadă şi el pe Născătoarea de Dumnezeu. Ştim despre ceea ce s-a constatat că trupul Maicii Domnului a fost luat la cer de către Fiul ei. Ceea ce vreau să subliniez aici este faptul că cinstirea Maicii Domnului a intrat în atenţia creştinilor chiar din vremea Apostolilor şi s-a dezvoltat pe parcursul istoriei creştinismului ca o consecinţă a binefacerilor Maicii Domnului simţite în viaţa omenirii. Această cinstire, care i se datorează Maicii Domnului pentru că prin smerenie, curăţie şi ascultare L-a adus pe pământ pe Cuvântul cel veşnic născut din veci din Tatăl, a fost prezisă de însăşi Maica Domnului şi încuviinţată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În decursul istoriei Bisericii, Sfinţii Părinţi au rânduit cu atenţie sărbătorile în cinstea Maicii Domnului din timpul anului bisericesc, dându-le o deosebită semnificaţie. La începutul anului bisericesc, la 8 septembrie, sărbătorim Naşterea Maicii Domnului pentru că este Maica Vieţii veşnice, cifra 8 simbolizând veacul viitor, veşnicia. Din troparul care se cântă la această sărbătoare aflăm că naşterea Sfintei Fecioare a vestit bucurie la toată lumea pentru că dintru Dânsa a răsărit Soarele dreptăţii, Iisus Hristos Dumnezeul nostru. La sfârşitul anului bisericesc, în luna august, sărbătorim Adormirea Maicii Domnului. Fiind ultima lună a anului, anunţă şi sfârşitul veacului acestuia. Sărbătorile principale ale acestei luni formează icoana Judecăţii de Apoi: Schimbarea la Faţă se prăznuieşte în ziua de 6 (august ) pentru că în a şasea zi a fost făcut omul. Acest praznic ni-L înfăţişează pe Iisus Hristos în slavă, arătând cum ar fi trebuit să strălucească Adam dacă nu ar fi greşit. Adormirea Maicii Domnului, din 15 august, ca cea mai bună mijlocitoare a noastră, fiind mamă a omenirii şi icoană a Bisericii prin faptul că L-a născut pe Hristos Dumnezeu. Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august, ni-l arată pe cel mai mare om născut din femeie, cum îl mărturiseşte Iisus Hristos. Aceste trei praznice reprezintă icoana Judecăţii de Apoi. Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul stau de-a dreapta şi de-a stânga Mântuitorului mijlocind pentru lume. Ei ocupă aceste două locuri de mare cinste pe care le-au râvnit cândva cei doi Apostoli fraţi, Iacob şi Ioan, şi nu le-au primit pentru că erau deja rezervate (Mat. 20, 20-23). Maica Domnului, prin rugăciune, a fost mijlocitoare pentru oameni în viaţa pământească şi continuă această mijlocire în viaţa veşnică pentru că “mult pot rugăciunile Maicii pentru îmblânzirea Stăpânului”. Locul de-a dreapta Mântuitorului Hristos dăruit ei de Tatăl Ceresc, aşa cum arată Mântuitorul în Evangheile: “...se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu” (Mat. 20, 23), arată nu numai cinstea pe care o are Maica Domnului în Biserică, ci şi rolul său de mijlocitoare către Preasfânta Treime. La Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos este o icoană veche în care este înfăţişat Iisus Hristos pregătit să pedepsească o faptă necugetată din viaţa mănăstirii, iar Maica Domnului îl opreşte pe Iisus Hristos să pronunţe pedeapsa ca să dea posibilitatea de pocăinţă celor care au greşit. Iată de ce Biserica Ortodoxă are multe sărbători în cinstea Maicii Domnului.

- Maica Domnului adună în persoana sa paradoxurile. Deşi a născut Fiu, ea este invocată şi ca prototip pentru viaţa monahală. De ce şi cum a fost aleasă Maica Domnului protectoarea prin excelenţă a celor ce au îmbrăţişat cinul monahal?

- Mântuitorul nu a fost căsătorit în viaţa pământească, El a fost feciorelnic, dar a trăit în familie. A participat ca invitat la nunta din Cana Galileii, şi nu doar ca un invitat obişnuit, ci a ridicat căsătoria la rang de taină şi a săvârşit prima minune. Maica Domnului nu a fost căsătorită, nu a cunoscut bărbat, iar logodirea sa cu dreptul Iosif a fost doar formală. Sfântul Ioan Damaschin (Dogmatica) spune că fecioria este de la început şi a fost sădită în firea oamenilor de la început. Căsătoria a fost înfiinţată după greşeala protopărinţilor pentru ca să nu se distrugă şi să nu se desfiinţeze neamul omenesc. Şi Sfântul Apostol Pavel recomandă starea feciorelnică, dar ca să nu ardă prin anumite păcate, mai bine să se căsătorească (I Cor. 7). La Maica Domnului se regăsesc ambele stări. Ea este maică şi fecioară. Ea este ocrotitoare deopotrivă şi a familiei, dar şi a monahilor. Ea este simbolul Bisericii şi în Biserică sunt primiţi toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi şi care mărturisesc că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Celui viu (Mat. 16, 16), sau cum spune Sfântul Pavel: un Domn, o credinţă, un Botez (Gal. 4, 5), fără deosebire de starea civilă. Maica Domnului a îndeplinit cu prisosinţă cele trei condiţii ale vieţii monahale, adică: ascultarea, curăţia (fecioria) şi sărăcia de bunăvoie. Ascultarea Maicii Domnului se observă în mod evident la momentul Bunei Vestiri când, cu multă smerenie, a primit vestea că va fi Născătoare de Dumnezeu. Apoi, Arhanghelul Gavriil i-a detaliat cum va fi naşterea cea mai presus de fire, încheind cu cuvintele: “...la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”. Prin răspunsul dat solului ceresc: 'Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău', Maica Domnului a schimbat starea duhovnicească a lumii. Cu ascultarea ei a vindecat neascultarea noastră. Prin smerenia sa s-a înălţat la Dumnezeu, iar Cuvântul S-a smerit în faţa omului, cum spune Sf. Ap. Pavel (Filipeni 2, 7). Prin naşterea lui Iisus Hristos, fecioria Maicii Domnului nu a fost afectată. Ea este pururea fecioară: înainte, în timpul naşterii şi după naştere. Sfântul Arhanghel Gavriil îi arată Maicii Domnului cum va fi aceasta: “Duhul Sfânt se va pogorâ peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri...” (Luca 1, 35). Şi aşa a născut pe Unul-Născut (Unicul), nu pe primul născut (Mat. 1, 25). A născut pe Unul din Treime, pe Fiul cel născut din veci din Tatăl fără mamă şi acum, în timp, la plinirea vremii, din mamă fără tată, de la Duhul Sfânt, cum mărturisim în Crez. Sărăcia materială în care a vieţuit Maica Domnului se cunoaşte din faptul că ea a fost orfană din fragedă vârstă, şi apoi adoptată de dreptul Iosif, cu titlu de logodnă, spre ocrotire. Mântuitorul Însuşi era numit fiul teslarului, iar într-o anumită situaţie spune că Fiul Omului nu are unde să Îşi plece capul. Toate acestea ne dovedesc viaţa modestă în care au trăit Iisus Hristos şi mama Sa, Sfânta Fecioară Maria.

- Preacuvioase Părinte Duhovnic, în istoria Bisericii din primul mileniu, în Răsărit, teotokia (calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Maicii Domnului) a fost contestată. În al doilea mileniu, în schimb, Occidentul creştin a exagerat cultul acordat Fecioarei Maria. Care este raportarea corectă faţă de Maica lui Dumnezeu? Cum exprimă Sfinţii Părinţi cinstirea faţă de Maica Domnului?

- Sfânta Fecioară a născut în timp, la plinirea vremii, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel născut din veci din Tatăl, fără mamă şi de la Duhul Sfânt, cum se arată în Evanghelie (Luca 1, 35) şi după cum mărturisim în Crez. Dacă a fost contestată calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Maicii Domnului, s-a făcut din neştiinţă, dar după încheierea sinoadelor ecumenice sau locale privitoare la această problematică, cei care au înţeles au primit şi au crezut că Maica Domnului este pururea fecioară şi Născătoare de Dumnezeu. Cei care nu au primit şi-au arătat, de fapt, necredinţa în cuvântul Arhanghelului Gavriil: “La Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca 1, 37), şi aroganţa. Aceştia sunt ereticii de atunci şi protestanţii, şi neoprotestanţii de astăzi. Catolicii au exagerat prin învăţăturile proclamate la unele sinoade mai recente: Imaculata concepţie (1858), Înălţarea cu trupul la cer prin puteri proprii (1954) şi cum că Maica Domnului este co-mântuitoare (1965). Ori, noi ştim că Mântuitorul Iisus Hristos este singurul Mântuitor. Maica Domnului este mijlocitoare şi prin mijlocirile sale poate câte voieşte. De aceea ne şi rugăm: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne şi mântuieşte-ne pe noi, cum se arată în Canoanele Maicii Domnului (Bogorodicina) ale Sfântului Ioan Damaschin. Ca şi în alte probleme dogmatice, Ortodoxia ţine calea de mijloc, nu extremele. Părinţii Bisericii aşa ne-au învăţat, să mergem pe calea de mijloc, calea împărătească.

Aşadar, cinstirea pe care Biserica Ortodoxă o acordă Maicii Domnului se numeşte supravenerare şi este superioară cinstirii sfinţilor (venerare). Aceasta se reflectă foarte frumos şi cuprinzător în rugăciunea “Cuvine-se cu adevărat...”: “Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărim”. Aşadar, în raport cu sfinţii şi îngerii, pe Maica Domnului o slăvim, iar în raport cu Sfânta Treime, o mărim.

- Preacuvioase Părinte Arhimandrit, care sunt cele mai sugestive nume pe care le-a primit Maica Domnului în invocările făcute către ea?

- Primii care au atribuit diferite nume Maicii Domnului au fost proorocii Vechiului Testament, care au proorocit despre Maica Domnului şi lucrarea ei în viaţa lumii. Cel mai semnificativ nume este, după mine, cel dat de Proorocul Isaia (7, 14): “Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel”, deci pe cât de simplu, pe atât de cuprinzător, dar şi întrebător: Fecioara care naşte. Aceasta l-a făcut pe dreptul Simeon să trăiască peste aşteptări pentru a vedea împlinirea proorociei.

Maica Domnului este numită cu multiple nume, după felul binefacerii în viaţa oamenilor şi a Bisericii, în general. Ele se pot găsi mai ales în Acatistul Bunei Vestiri şi în rugăciunea de la sfârşitul acestui acatist, unde sunt enumerate multe din ele. De asemenea, în toate cântările, canoanele, rugăciunile şi în oricare altă citire adresată Maicii Domnului putem afla unul sau mai multe nume referitoare la Sfânta Fecioară.

O cântare veche, care se cântă frecvent la praznicele Maicii Domnului, în Sfântul Munte Athos, numită “De demult proorocii”, reuneşte câteva nume folosite pentru Maica Domnului de proorocii Vechiului Testament: “năstrapă”, “toiag”, “tablă”, “sicriu”, “sfeşnic”, “masă”, “munte netăiat”, “cădelniţă de aur”, “cort”, “uşă neumblată”, “palat”, “scară”, “scaun Împăratului”. De asemenea, o icoană care reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul, având de o parte şi de alta prooroci şi drepţi ai Vechiului Testament, arată prefigurări ale Sfintei Fecioare Maria, numind-o: Moise – “rug ce arde şi nu se mistuieşte”; David – “chivot sfinţit”; Ieremia – “Israelul cel nou”; Ghedeon –“lână plină de rouă”; Isaia – “cleşte purtător de cărbune”; Iacov – “scară pe care S-a coborât Dumnezeu”; Aaron – “toiag ce a odrăslit”; Solomon – “pat de aur”; Iezechil – “uşă încuiată”; Avacum – “munte umbrit”; Daniel – “munte netăiat”; Zaharia – “sfeşnic”. Cu toate acestea, cel mai cunoscut nume pe care l-a primit Sfânta Fecioară Maria este: “Maica Domnului”.

Dacă la ortodocşii slavi numele cel mai cunoscut al Sfintei Fecioare este “Bogorodiţa” - Născătoarea de Dumnezeu, la greci, numele cel mai cunoscut este “Panaghia” - Preasfânta. La noi, românii, însă, numele cel mai des folosit şi mai apropiat de sufletul nostru pentru Sfânta Fecioară este Maica Domnului. Parcă o simţim mai aproape pe Sfânta Fecioară când ne adresăm ei cu apelativul Maica sau Măicuţa Domnului…

- Preacuvioase Părinte Clement, vă mulţumesc foarte mult pentru tot!...

- Doamne ajută!...

(Interviu realizat de Augustin Păunoiu şi publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 12 august 2012)



Predici împotriva masoneriei, ecumenismului și Noii Ere - ÎPS Serafim al Pireului



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Lingurița de la Sfânta Împărtășanie nu constituie un pericol pentru sănătate - Cristina Roman

 

Putem constata astăzi, deşi numai în situaţii izolate, solicitarea exagerată a unor credincioşi ca pentru împărtăşirea lor cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului să fie întrebuinţate mai multe linguriţe, sterilizate succesiv în timpul întrebuinţării lor. Aceasta, pornind de la frica pe care ei o manifestă, aceea de a nu se contamina cu unele boli transmisibile, prin împărtăşire. Împotriva acestei frici, trebuie în primul rând subliniat faptul că Sfânta Împărtăşanie ni se dă "spre sănătatea sufletului şi a trupului" şi că în nici un caz primirea ei nu ne poate îmbolnăvi. Acest fapt este accentuat în repetate rânduri în rugăciunile cuprinse în Canonul de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtăşanii.

În faţa unor astfel de pretenţii nefundamentate, preotul trebuie, cu răbdare, să-i lămurească pe credincioşi asupra faptului că Sfânta Împărtăşanie o primim spre viaţă, şi încă spre viaţă veşnică, şi în nici un caz spre boală sau spre moarte. Prin urmare, atingerea linguriţei de buzele noastre ni-L dăruieşte pe Hristos în chip euharistic, ori aceasta trebuie să genereze în inimile noastre bucuria şi dorinţa neîncetată de a ne împărtăşi cu El, şi în nici un caz frica de îmbolnăvire. Dacă prin această folosire succesivă a linguriţei ne-am putea îmbolnăvi, atunci cei dintâi pasibili de contaminare ar fi preoţii, pentru că ei potrivesc, adică consumă după fiecare Sfântă Liturghie tot ceea ce a rămas în Sfântul Potir, după împărtăşirea credincioşilor. Or, că lucrurile nu stau aşa, ne-o demonstrează realitatea, pentru că nici un preot nu s-a îmbolnăvit ca urmare a potrivirii Sfintelor Taine din Potir. 

Sfânta Împărtăşanie nu este cauză a îmbolnăvirii noastre, ci izvor de viaţă şi de sănătate. Or, acest fapt trebuie ştiut de către credincioşii noştri, ei fiind învăţaţi despre roadele minunate ale Sfintei Împărtăşanii în viaţa lor, în cadrul programelor catehetice desfăşurate în parohie. Trebuie să precizăm de asemenea faptul că o astfel de solicitare, aceea de a fi împărtăşiţi cu linguriţe separate, vine întotdeauna din partea credincioşilor puţin integraţi în viaţa liturgică a Bisericii, aceştia necunoscând realităţile credinţei creştine. Astfel de solicitări nu trebuie niciodată încurajate şi nici îndeplinite, pentru că a accepta folosirea mai multor linguriţe pentru împărtăşire, fie şi numai pentru a-i menaja pe cei mai slabi în credinţă, înseamnă mai degrabă a le spori mereu susceptibilitatea în ceea ce priveşte posibilitatea îmbolnăvirii lor prin împărtăşire. De asemenea, pentru cei credincioşi, care niciodată nu şi-au pus problema îmbolnăvirii lor prin împărtăşirea cu aceeaşi linguriţă, această practică devine smintitoare sau chiar poate introduce şi în inima lor aceeaşi îndoială şi teamă. 

În concluzie, o astfel de solicitare, pe lângă faptul că este absurdă, vădeşte şi necredinţa în realitatea împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Aceasta întrucât, cei care cred că primirea Sfintei Împărtăşanii cu aceeaşi linguriţă poate îmbolnăvi, nu ştiu şi nu cred de fapt că ea ne dăruieşte sănătate şi viaţă, pentru că ni-L dăruieşte, de fapt, pe Însuşi Hristos-Viaţa noastră. ( Sursa: Pr. lect. dr. Lucian Farcaşiu – articol Ziarul Lumina )

Pr. asist. Silviu Tudose, de la Facultatea de Teologie din București completează: “Din motive practice, pentru a nu se prelungi excesiv timpul împărtăşirii, dar şi pentru a fi evitate eventualele profanări, a fost introdusă linguriţa. Ea se confecţionează dintr-un metal preţios, se sfinţeşte şi se foloseşte numai pentru împărtăşire. Tâlcuitorii cultului au văzut în ea un simbol al cleştelui cu care îngerul din vedenia proorocului Isaia a luat un cărbune aprins şi i-a atins buzele (Isaia VI). Desigur că, în cazul lui Isaia, cărbunele aprins era chip al insuflării sale de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Pentru noi, însă, cărbunele este chip al Sfintei Împărtăşanii, numită în rugăciuni „cărbune şi foc arzător“. Sub chipul unui cleşte apare linguriţa şi în iconografia Bisericii (de exemplu, în mâna stareţului Zosima, care o împărtăşeşte pe Cuvioasa Maria Egipteanca, după mulţi ani de pocăinţă). Rămâne de neînţeles teama unora, atât preoţi, cât şi credincioşi, de a se împărtăşi cu aceeaşi linguriţă. Unii fac chiar tot posibilul ca ea să nu se atingă de buzele celui care se împărtăşeşte. Până una alta, cei care se tem ar trebui să se gândească la „izvorul cel fără de moarte“ şi să nu se mai îndreptăţească folosind argumente anterioare secolului al IX-lea când, aşa cum am văzut, practica Bisericii era alta. Dacă Biserica şi-a însuşit împărtăşirea cu linguriţa, înseamnă că nesocotirea ei este un semn al lipsei de ascultare şi, în fond, al necredinţei”.   (Sursa - Ziarul Lumina) 

Mitropolitul Nicolae din Messogia şi Lavreotiki: Este posibil ca Sângele şi Trupul Domnului să ne infecteze? “De secole se împărtăşesc creştinii, bolnavi sau sănătoşi, din acelaşi pahar, cu aceeaşi linguriţă, niciodată nu se spală, niciodată nu se curăţă şi niciodată nu s-a observat nimic, nici o îmbolnăvire. Preoţii spitalelor împărtăşesc credincioşii şi bolnavii, iar acestora nu li se întâmplă nimic. Sfânta Împărtăşanie este ceea ce este mai sfânt în Biserica noastră, cel mai bun medicament pentru trup şi suflet. Asta este cea mai mare învăţătură şi experienţă a Bisericii noastre. Câţi nu cred în miracolul Învierii Domnului, câţi ironizează naşterea Lui din Fecioară, câţi neagă frumosul miros ale sfintelor moaşte, câţi desconsideră sfintele moaşte, câţi uneltesc împotriva Bisericii noastre, câţi cer să dispară şi cea mai mică urmă de credinţă din sufletele noastre, este normal ca să încerce să se folosească şi de această nouă gripă ca să se ia de Sfânta noastră Împărtăşanie. [...]” Nota bene: Mitropolitul Nicolae a fost medic şi cercetător în biomedicină la Universitatea Harvard, precum şi fost preşedinte al comisiei de Bioetică a Bisericii din Grecia. (Sursa: Un mitropolit grec despre gripa porcină, Sfânta Împărtășanie și… confesiunile fără Taine și Duh)

Teologul Jean-Claude Larchet: Cum să admitem ca preoții să semene asemenea îndoieli? “[...] Într-adevăr, mulţi credincioşi se pot tulbura de comentariile [protoiereului mitropoliei Sfinţiei Voastre], apropiindu-se de Sfânta Împărtăşanie cu îndoieli apărute în urma acestora, fapt care poate avea consecinţe grave pentru viaţa spirituală a credincioşilor dar şi pentru sănătatea lor. Într-adevăr, aşa cum citim în rugăciunile de înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine şi conform învăţăturii părinţilor noştri, dacă nu ne apropiem cu multă credinţă şi cu curăţenie sufletească, Împărtăşania ne va fi nu spre mântuire şi vindecare, ci „spre judecată, sau spre osândă” şi putem ajunge neputincioşi cu sufletul şi cu trupul, împărtășindu-ne cu nevrednicie” (Rugăciunea întâi înainte de Împărtăşanie, a Sfântului Vasile cel Mare). 

Măsurile preconizate de [protoiereul mitropoliei] sunt departe de a proteja credincioşii de boli, ba chiar îi îmbolnăvesc din pricina lipsei de credinţă pe care o exprimă şi o inspiră! Oare cum mai pot fi crezuţi preoţii care şterg Sfânta Linguriţa după fiecare împărtăşanie, atunci când spun rugăciunea de înainte: „Cred că acesta este însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi scump Sângele Tău”, sau: „dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului”?

Iar cei cu credinţa slabă şi care se îndoiesc pot să se lipsească de Sfânta Împărtăşanie. Dar cum să admitem că preoţii, al căror rol este de a întări credinţa credincioşilor şi de a ne fi exemplu, pot să semene asemenea îndoieli acolo unde altfel nu ar exista sau să întărească îndoielile acolo unde există deja? Astfel de cuvinte şi atitudini atacă inima credinţei noastre, căci El, Cel care a învins moartea, Hristos Cel Atotputernic, Doctorul suprem al sufletelor şi trupurilor, care are puterea de a vindeca bolile sufletului, minţii şi trupului şi care face în fiecare zi o mulţime de minuni dăruind credincioşilor prea Sfântul Său Trup şi Sânge, este prezentat ca o posibilă sursă de boală şi este supus unor măsuri profilactice?

Din păcate, asemenea denigrări s-au răspândit deja în unele ţări. Ştim că preoţii din Patriarhia Antiohiei sunt învăţaţi să toarne de la distanţă Trupul lui Hristos în gura credincioşilor, astfel încât să nu rişte ca Sfânta Linguriţă să le atingă gura; mai ştim că în unele parohii din SUA, Sfânta Împărtăşanie se dă cu linguriţe de plastic de unică folosinţă (puteţi vedea chiar şi fotografii ale acestei practici pe internet). Oare o să ajungem într-o zi să punem vreun antiseptic sau antibiotic în Sfântul Potir? Este important ca episcopii din Europa de Vest să ia măsurile necesare ca astfel de practici nelegiuite să nu pătrundă şi în continentul nostru. [...]”

Mărturii despre primirea Sfintei Împărtășanii de către unii oameni bolnavi

Sfântul Ioan Maximovici ia împărtășania scuipată de o bolnavă de turbare. “O cunoştinţă apropiată de-a vlădicăi, O. Skopicenko povesteşte că o femeie, Menşikova, a fost muşcată de un câine turbat şi, neglijând regulile elementare legate de tratamentul muşcăturilor, s-a îmbolnăvit de turbare. Când vlădica a împărtăşit-o pe muribundă, ea fu cuprinsă de una din crizele specifice bolii şi, dând afară spumă pe gură, ea scuipă şi Sfânta împărtăşanie. Dar Sfintele Taine trebuie consumate, aşa că vlădica le-a ridicat de pe jos şi le-a înghiţit, însoţitorii care erau cu el n-au apucat decât să strige: „Ce faceţi ? Turbarea este foarte molipsitoare !”. Dar vlădica le-a răspuns liniştit: „N-o să se întâmple nimic, doar sunt Sfintele Taine”. Și, într-adevăr, nu i se întâmplă nimic”. (Sursa: Sfântul Ioan Maximovici, “Predici și îndrumări duhovnicești”, Editura Sophia, București, 2006)

Sfântul Nicolae Planas: Împărtășirea leprosului. “Altă întâmplare dovedește credința neîndoielnică și evlavia ce-o avea în săvârșirea sfințitelor sale datorii. Acolo, în parohia sa, pe o stradă îngustă, se ascundea un lepros într-o stare gravă. I se mâncaseră buzele, din cauza înfricoșătoarei boli. Odată, Părintele a mers să-l împărtășească, dar gura lui distrusă n-a putut primi Sfântul Trup al Domnului, care a căzut alături. Fără nicio șovăială, Părintele s-a aplecat și cu gura sa a luat mărgăritarul dumnezeiesc care căzuse și l-a “consumat”. Asta s-o audă și cei care șovăie să se împărtășească, pentru că se tem de microbi! Într-adevăr, mare blasfemie! Dumnezeul viilor și al morților, Care a făcut cerul și pământul să fie biruit de microbi! Aiureli ale necredinței celei întunecate. Cât despre bolnavul acesta, l-a descoperit Poliția și l-a trimis la azilul de leproși împreună cu fiica lui, care și ea se molipsise. Cu toate acestea, Părintele n-a pățit nimic”. (Sursa: Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas, Editura Evanghelismos, București, 2002)

Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii. “Un fapt asemănător s-a întâmplat și în 1942, la Ioanina. Predicatorul preot Benedict Petrachis (+1961), după Sfânta Liturghie la bisericuța din Cadro, s-a dus la spitalul din acea localitate unde se găsea și secția TBC, ca să împărtășească pe bolnavi. Un bolnav care se găsea într-o stare gravă, imediat ce s-a împărtășit a vomat pe cearceaf. Imediat părintele Benedict a luat cu lingurița, a mâncat, și a dat poruncă  încât cearceaful să fie ars. Doctorii l-au văzut și s-au îngrozit: Ce face, nebunul?, au strigat. Peste puțin timp îl veți vedea cu TBC. Dar nici peste puțin timp și nici peste mult timp nu l-au văzut cu tuberculoză. Harul Tainei nu a lăsat să se întâmple nimic”.

*

“Răposatul Dimitrie Panagopulos (1916-1982), predicator luminat, predica chiar și la spitalul Sotiria, unde alții nu se apropiau de frica tuberculozei. Acolo îl însoțea părintele Dimitrie Papantonis, care spovedea pe tuberculoși și săvârșea Sfânta Liturghie. Într-o zi, un doctor, care urmarea predicile, s-a apropiat de predicator și i-a spus: “Domnule Panagopulos, este imposibil ca preotul să consume conținutul Sfântului Potir. Se împărtășesc atâția bolnavi din acesta și după cum este cunoscut, microbul se transmite prin salivă. Ce face deci preotul cu Trupul și Sângele Domnului, care rămâne? Îl varsă în chiuvetă? Acesta nu este însă un păcat mare?” - Un astfel de lucru nu se întâmplă niciodată, a răspuns predicatorul. Hristos nu se infectează cu microbi. Și din nemuritoarele Taine nu există niciun pericol de infectare. Doctorul însă nu putea să creadă. Atunci acela l-a sfătuit sa urmărească Liturghia și la sfârșit să se așeze undeva, încât să vadă mișcările preotului în timpul consumării conținutului Sfântului Potir. Așa s-a și întâmplat. Doctorul a văzut cu ochii lui cum preotul slujitor a consumat Sfintele Taine. L-a văzut chiar cum punea vin ca să nu rămână nici urmă din Trupul și Sângele Mântuitorului. De atunci doctorul nu numai c a crezut, ci se împărtășea și el cu bolnavii”.

*

“Există creștini cărora le este frică să se împărtășească ca nu cumva să ia microbi! Dacă ar fi fost așa, nu ar mai fi trăit niciun preot, deoarece ei la sfârșit consuma conținutul Sfântului Potir din care se împărtășesc mereu sute de credincioși cu boli diferite. Cu toate acestea, niciun preot nu a pățit niciodată nimic. Trupul și Sângele Domnului sunt foc. Una din multele întâmplări care dovedesc incontestabil acest adevăr este și următoarea: când mitropolitul din Hio, Pantelimon Fostinis (+ 1962) era predicator în Attica, a mers cândva la spitalul Sotiria. Acolo i-au adus asistenții o tavă mare cu multe lingurițe.

De ce ați adus toate acestea?

Ne-au spus doctorii să împărtășiți cu acestea pe bolnavi, începând de la cei mai ușor bolnavi și apoi pe cei grav bolnavi.

Nu este nevoie de aceasta, a răspuns cu credință preotul.

Într-adevăr, la Sfânta Liturghie a împărtășit normal pe bolnavi și apoi s-a apropiat de ușile împărătești ca să consume Sfânta Euharistie. A făcut aceasta ca să îl vadă toți, ca să înțeleagă doctorii că Sfânta Euharistie este foc care arde totul”. (Minuni și descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Ed. Egumenita, București, 2009)

a consemnat Cristina Roman

 

 




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Soarele să nu apună peste mânia voastră - despre resentimente și ținerea de minte a răului - Cristina Roman

 

“E o pace mincinoasa în sufletul tău, o politețe din aceasta…

Zâmbești, dar ești oricând gata să-i bagi celuilalt pumnalul în inimă…

Este imposibil a nu avea vreodată o cât de mică neînțelegere cu cineva? Mai degrabă răspunsul ar putea fi că la tot pasul ne ciocnim de diverse provocări și supărări, fiindu-ne lesne ațâțate mânia, furia, dorința de a ne face dreptate, de a nu ne lăsa umiliți. Uneori suntem noi cei care “călcăm în străchini”, dar și atunci mândria și orgoliul ne împiedică să ne cerem iertare din suflet. Dacă a simți sinceră părere de rău pentru greșelile noastre este așa de greu, atunci cum ni se va părea a simți milă, părere de rău și iertare pentru cei care ne greșesc în mod conștient sau inconștient? De câte ori nu ne trezim făcând în minte scenarii de dialog în care să îi arătăm noi celui care ne-a supărat cât de mult a greșit, sau să ne răzbunăm, sau să îi răspundem cu aceeași monedă? Aceasta înseamnă că suntem plini de resentiment, de ceea ce Sfinții Părinți numesc ținerea de minte a răului.

Sfântul Nectarie din Eghina scria că “Ținerea de minte a răului înseamnă a nu uita răul și a te gândi la răzbunare. Ținerea de minte a răului este un viciu și o patimă foarte rea, pentru că pervertește sufletul, întunecă și tulbură mintea și inima. Ținerea de minte a răului nu cunoaște iertarea; fiind nemilostivă și lipsită de iubire, caută să se răzbune. Ținerea de minte a răului este o lipsă cruntă de omenie, care se naște dintr-un suflet viclean.

Cel ce ține minte răul este mândru, necugetat, nemilos, viclean, dușmănos

Cel ce ține minte răul este necinstit și incorect, pentru că îl urăște pe fratele său, pe care, în acord cu porunca dumnezeiască, este dator să-l iubească; este mândru, fiindcă se împotrivește legii lui Dumnezeu; este necugetat, pentru că, deși păcătuiește în fiecare zi față de Dumnezeu și de aproapele, nu poate arăta îngăduință față de păcatele celorlalți; cel care ține minte răul nu-și aduce aminte de cuvintele Domnului: “Iertați și vi se va ierta” și “De veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre”; unul ca acesta ține în suflet mânia, și cere de la Domnul iertare; față de semenul său nu are milă, dar se roagă pentru iertarea păcatelor proprii; din dușmănie, se plânge împotriva fratelui său și așteaptă de la Dumnezeu iertare. Unuia ca acesta nu i se va da iertare; amintește-ți să-i ierți aproapelui greșeala, și atunci, rugându-te, păcatele îți vor fi iertate. Își deschide gura împotriva aproapelui, spunând: “În felul în care s-a purta cu mine, în același fel mă voi purta și eu pentru cele cu care m-a nedreptățit; îmi voi nimici dușmanul”; își ascunde mânia și vădește viclenie; are un cuget inuman și sălbatic; nu păstrează nicidecum trăsăturile bunătății Părintelui ceresc, Căruia i se adresează numindu-l Tată,  ținând minte răul asemenea cămilei. Dumnezeu îl urăște și se scârbește de cel ce ține minte răul, pentru că a stricat chipul care i-a fost dăruit; nu-i primește darul pe care îl aduce la altar; ofranda lui este urâtă în fața lui Dumnezeu; rugăciunea sa este asemenea seminței căzute pe piatră, deoarece a uitat cuvintele Domnului: “Răzbunarea este a mea, Eu voi răsplăti (…), nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele.” Căile celui care ține minte răul duc la moarte.

Caracteristicile celui ce ține minte răul sunt înverșunarea, faptul de a se bucura de răul celuilalt, furia, neînduplecarea și ura. Cel care ține minte răul va atrage asupra sa mânia Domnului și va fi certat pentru ținerea de minte a răului: în ziua Judecății, Judecătorul cel nepărtinitor îi va spune ceea ce i-a spus și slugii viclene: “Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine?”; și va fi trimis în focul cel mai dinafară.”

Despre răzbunare, Sfântul Nectarie ne învață astfel: Răzbunarea este răsplătirea pentru vătămare sau pedepsirea nedreptății de către cel nedreptățit, fapt care se mai numește și apărare. Un oarecare, întrebându-l Diogene: “Cum să ne apără de dușman?”, acesta i-a răspuns: “Să devii cu adevărat bun”. Dumnezeiescul Pavel ne poruncește să nu răsplătim răul cu rău, ci să răsplătim cu cele bune pe cei ce ne-au făcut rele, zicând: “Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci lăsați loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul. Deci dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea.” Chiar și Cezar, cu toate că era necredincios și nu avea lege creștină, făcea bine celor ce-l prigoneau și se răzbuna prin faceri de bine. Așadar, cineva a definit astfel răzbunarea: “Răzbunarea înseamnă a-ți păstra slava superiorității proprii prin izbânzi egale cu cele câștigate sau chiar mai strălucite decât cele dinainte.”(Sursa: Sf. Nectarie de Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau despre Virtute, Ed. Sophia)

Există două feluri de mânie, net osebite între ele: Mânia ca păcat – personală, egoistă, prostească, încăpăţânată, ridicolă de cele mai multe ori, izvorâtă din ură, pizmă, nestăpânire de sine, resentiment, necugetare. Şi mânia legitimă – sfântă, dezinteresată, stârnită de spectacolul sfâşietor al răutăţii dezlănţuite, al strâmbătăţii triumfătoare, al nedreptăţii făcute semenului meu ori semenilor mei sau al ocărârii, al asupririi şi batjocoririi lui ori a lor. Mânia aceasta de-a doua nu e câtuşi de puţin un produs al agitaţiei lăuntrice, al zvâcnetului temperamental, ci e cu totul raţională şi e declanşată din afară. (Domnul ni se înfăţişează câteodată îmboldit de mânie, furios însă nicicând. Furia, viscerală şi tâmpă, nu poate fi generoasă şi sfântă, mânia da – cu prisosinţă.)[…]

Mânia mea – egoistă, sălbatică, avându-mă în vedere numai pe mine, pricinuită doar de considerente proprii eului meu imperialist şi trufaş de iritabilitate, irascibilitate, nervozitate şi susceptibilitate – e un păcat urât. Mânia mea, iscată de erupţiile prostiei şi răutăţii din juru-mi, de suferinţa nemeritată a fratelui meu, de nedreptatea ce i se face, de formalismul deşănţat, de minciuna neruşinată, de dispreţul pentru om, discriminări, necesitate, înşelăciune, palme peste ochi date celui nevinovat, asuprirea celor lipsiţi de apărare, batjocorirea celui slab şi altele asemenea lor, nu mai este un păcat, ci o virtute – o datorie chiar. Şi-i bună, sfântă şi dreaptă. Acest soi de înflăcărată mânie a fremătat şi în sufletul Domnului şi-i cuviincios şi înţelept să ne aducem aminte de un adevăr deseori dat uitării, spre a nu deforma în mintea, inima şi cugetul nostru înţelesul justiţiar şi clarvăzător al creştinismului.

Creştinul nu-i, prin definiţie, un nătâng şi un prizărit, un insensibil, grijuliu numai de sufletul şi tihna lui, un adept al subterfugiului: „Ce-mi pasă mie?”. Lui, cu precădere, îi pasă de ceilalţi. Învrednicească-ne Domnul de sfânta mânie împotriva tuturor formelor răului şi dăruiască-ne voinţa şi vitejia de a le înfrunta cu puterea Sfânt Numelui Său. (Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae Delarohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997)

Nu pot să-i iert uşor pe ceilalţi

- Tu nu vrei să te ierte Hristos? - Cum să nu vreau? - Atunci de ce nu-i ierţi şi tu pe ceilalţi? Să iei bine aminte la asta, căci este ceva pentru care Hristos se mâhneşte mult. Este ca şi cum El ţi-ar ierta o datorie de 10.000 de talanți, iar tu nu vrei să-i ierţi celuilalt 100 de dinari. Să spui în gândul tău: „Cum de Hristos, Care este fără de păcat, mă rabdă mereu şi iartă miliarde de oameni, iar eu să nu iert nici măcar o soră?”. Într-o zi a venit la Colibă un tânăr despre care ştiam că avusese o neînţelegere cu cineva şi, deşi acela îi cerea să-l ierte, el nu-l ierta. La un moment dat îmi spuse: „Gheronda, roagă-te ca să mă ierte Dumnezeu!”. „Mă voi ruga, îi spun, ca să nu te ierte Dumnezeu”. Dar el mi-a repetat: „Gheronda, vreau să mă ierte Dumnezeu”. Şi atunci i-am spus: „Dacă tu, binecuvântatule, nu-i ierţi pe ceilalţi, cum să te ierte pe tine Dumnezeu?”. Dreptatea lui Dumnezeu este dragostea, îndelunga-răbdare; nu are nici o legătură cu dreptatea omenească. Această dreptate a lui Dumnezeu trebuie să o dobândim şi noi.

- Gheronda, ce este ținerea de minte a răului? Să-ți amintești răul pe care ți l-a făcut cineva sau să simți răutate pentru cel care ți l-a făcut? - Dacă îți amintești răul și te întristezi când acela care ți l-a făcut o duce bine sau te bucuri când nu o duce bine, înseamnă că ai ținere de minte a răului. Dacă însă, în ciuda răului pe care ți l-a făcut celălalt, te bucuri de sporirea lui, aceasta înseamnă că nu ai ținere de minte a răului. Acestea sunt criteriile după care te poți cerceta pe tine însăți în această privință. În tot cazul, orice rău mi-ar face altul, eu îl uit. Arunc catastiful cel vechi în focul dragostei și-l ard… Ce a spus Hristos? “Să-i iubiți pe vrăjmașii voștri și să faceți bine celor ce vă urăsc” (Matei 5, 44). (Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007)

Sfântul Efrem Sirul aseamănă ținerea de minte a răului cu cangrena: "Precum cangrena cuprinde trupul și nu se mai vindecă, la fel și ținerea de minte a răului cuprinde sufletul". Tot el spune: "Dacă ascunzi în inima ta patima ținerii de minte a răului, te faci locaș al mâniei și al necunoștinței și odată cu acestea al tristeții, iar vederea fțtei tale se schimbă. Căci, căile celor ce țin minte răul duc la moarte, zice Scriptura. Bărbatul mândru de multe se va întrista; iar cel smerit se va bucura în Domnul pentru totdeauna. Cel ce ascunde ținerea de minte a răului în inima sa se aseamănă cu cel care hrănește șarpele la sânul său".

Sfântul Evagrie Ponticul are un cuvânt greu referitor la ținerea de minte a răului: "Cel care are ranchiună pe demoni, nu poartă ranchiună oamenilor; cel care face pace cu demonii/ acela îl războiește pe fratele său. Ținerea de minte a certurilor este ca un foc ce arde în inimă, în timp ce sufletele celor care nu țin minte răul se răcoresc duhovnicește. Precum cărbunii se aprind de la scânteie, tot așa sufletele care țin minte răul sunt copleșite de gânduri rele; cât doare mușcătura de scorpion, atâta amărăciune are sufletul care ține minte răul…  Cel care se roagă pentru dușmanii săi nu cunoaște resentimentul".

Resentimentele, cea mai gravă problemă în căsătorie

Cuvântul fratelui care ne-a supărat este asemănat de Sfântul Dorotei cu o bucățică de iască ce aprinde focul. El spune: “Cineva care vrea să aprindă un foc, folosește mai întâi o mică bucățică de iască. Aceasta reprezintă cuvântul fratelui care l-a supărat. Acest foc inițial este foarte mic și slab. Ce importanță are cuvântul fratelui? Dacă treci peste, stingi focul, însă dacă începi să te gândești: „De ce mi-a spus asta? Poți să-i spun și eu la fel! Dacă nu voia să mă rănească n-ar mai fi spus asta..., ooo, dar pot să o fac și eu”. În felul acesta, adaugi mici bucățele de lemne în foc, sau orice alt combustibil, ca persoana aceea care aprinde un foc și tu scoți fum suflând în el. Această nedezlipire de probleme cu resentimente prelungite este probabil cea mai mare problemă în toate relațiile, mai ales în căsătorii. Nu ne descurcăm prea bine în a ne curăți de urmele resentimentelor. Chiar dacă ne pare rău și facem schimbări, lăsăm să persiste răni, doar ca să le deschidem din nou și prin aceasta să tulburăm și să păcătuim.”

Cum scăpam de ținerea de minte a răului

Odată ce am conștientizat păcatul ținerii de minte a răului, Sfântul Dorotei ne învață cum să îl îndepărtăm de la noi: “Rugându-se din toată inima pentru persoana care l-a supărat și spunând: „Doamne ajută pe fratele (soțul) meu și prin rugăciunile sale, pe mine”. Astfel, se roagă fierbinte pentru fratele (soțul) său, ceea ce reprezintă o dovadă de afecțiune și dragoste, și în același timp, se smerește pe sine cerând ajutori prin rugăciunile fratelui (soțului) său. Acolo unde este solidaritate, dragoste și smerenie cum ar mai putea ura, resentimentul sau oricare altă patimă să mai biruiască?”

Sfântul Efrem Sirul ne spune cum putem scăpa de ținerea de minte a răului: în ce se dizolvă ținerea de minte a răului? în aducerea aminte de frica de Dumnezeu și de ziua sfârșitului (...)  "Daca vezi pe cineva păcătuind, nu vorbi, nici nu-1 judeca, nici nu-l urî, pentru ca nu cumva să cazi și tu în același păcat. Zi mai bine: eu sunt mai rău decât acesta! Și: acesta astăzi, eu mâine".

Trebuie să iertăm și să ne împăcăm în aceeași zi - “Soarele să nu apună peste mânia voastră” (Efeseni 4, 26)

Într-o predică ținută la a treia duminică din Postul Mare, Părintele Sofian de la Mănăstirea Antim, atrăgea atenția: “Tulburați fiind cu noi înșine, tulburam și pe cei din jurul nostru și viața adeseori este un iad, această viață pământească cu scandaluri în familie, în ateliere, în fabrici, peste tot, fel de fel de conflicte din cauza ambițiilor, a mâniei, a nervilor nestăpâniți și așa mai departe... Una dintre patimile care ne bântuie viața noastră este mânia și cearta, conflictele care ajung uneori la niște stadii foarte înaintate. Ca urmare a mâniei, dacă nu reușim să ne împăcam în aceeași zi când ne-am certat cu cineva, apoi se așează în noi o patimă foarte periculoasă: ținerea de minte a răului. Și mergi cu această ținere de minte a răului (…), nu te poți ruga, ești mereu în dialog cu acela cu care te-ai certat. Și de fapt și celălalt este supărat pe tine și are și el mânie. Ori se uită în altă parte, ori se uită în jos, îi e jenă sau îi e scârba să se uite la tine, că l-ai jignit — și tu la fel. Aceasta patimă care se numește, ținerea de minte a răului este un rod îndrăcit al mâniei…

De aceea Sfântul Ioan Scărarul spune așa: „Într-un conflict, când te mânii cu cineva, stăpânește-ti primul cuvânt, să nu spui primul cuvânt“. Înfuriat și încărcat de nervi cum ești, dacă spui primul cuvânt, dezlănțui altul mai grav de la celălalt, tu îi spui încă unul mai puternic, și conflictul crește ca un foc, ca un incendiu și-i foarte greu să-l stingi. Se adâncește mereu, conflictul crește și această manie, și ceartă, și ură durează, nu poți să le repari în aceeași zi…

„Te vei cunoaște pe tine izbăvit de “putreziciunea aceasta“, ținerea de minte a răului, „nu când te vei ruga pentru cel care te-a supărat“ — fiți atenți aici — „nici când îl vei răsplăti cu daruri, nici când îl vei aduce la masă, ci când, aflând că a căzut într-o nenorocire sufletească ori trupească, vei suferi și vei plânge ca pentru tine însuți“. Acesta este un atribut al dragostei, despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel în capitolul 13 din [Epistola întâia către] Corinteni. Să suferi împreună cu cel ce suferă, chiar dacă-ți este dușman. Dacă suferi cu el și te rogi pentru el când e într-un mare necaz, l-ai vindecat și pe el, și pe tine însuți…

Te porți frumos, zâmbești, însă ții minte răul ce-ți vine dinlăuntru. Spune undeva psalmistul David: „Cuvintele lor sunt line și blânde, dar taie ca niște săbii”, deci e o pace mincinoasă în sufletul tău, o politețe din aceasta… Zâmbești, dar ești oricând gata să-i bagi celuilalt pumnalul în inimă. „Cel ce o leapădă pe aceasta” (ținerea de minte a răului) „a aflat iertare, dar cel care se lipește de ea, se va lipsi de îndurarea lui Dumnezeu… „Neținerea de minte a răului este semnul adevăratei pocăințe, iar cel ce ține dușmănie și pare că se pocăiește, este asemenea celui căruia i se pare ca aleargă în vis“. Poate ați avut în vis asemenea situații, în care vă pomeneați că alergați, fugeați speriați de cineva, și când va trezeați, erați în pat. Cam așa este cel care vrea să țină dușmănie și pare că se pocăiește, se îmblânzește la chip, însă ține dușmănie în el. Este ca acela căruia i se pare că alergă în vis. (Sursa: Părintele Sofian, Editura Bizantină, 2007, București)

Diavolul e viclean și prezintă o mie de „pricini binecuvântate” care îi pot despărţi pe soţi

Trebuie să ne străduim să sacrificăm totul pentru a păstra pacea în familie. Diavolul e viclean. El ne prezintă o mie de „pricini binecuvântate” care îi pot despărţi pe soţi. Aceştia au neapărată nevoie să-şi cruţe unul celuilalt sentimentele şi să-şi amintească întotdeauna de jurămintele de credincioşie şi dragoste pe care le-au făcut nu oricum, ci înaintea Feţei Domnului. Acesta este un lucru sfânt, în comparaţie cu care păleşte orice prietenie „pe de lături”. Viaţa este luptă duhovnicească. Soţul şi soţia sunt răspunzători unul pentru celălalt în mai mare măsură decât suntem răspunzători pentru oricare dintre cei pe care îi „îmblânzim”. Soţul şi soţia poartă împreună o cruce, şi această cruce va începe negreşit să se „răstoarne” dacă una dintre mâini va slăbi şi îşi va pierde tăria. (Protoiereul Artemie Vladimirov - Cum să întemeiem o familie ortodoxă, Editura Sophia, București, 2011)

“Eu le spun de multe ori credincioşilor care vin la mine aşa: „Două lucruri sunt importante în viaţă: sănătatea şi înţelegerea. Sănătatea ne-o dă Dumnezeu şi înţelegerea ne-o facem singuri”. Adică, ne ajută şi Dumnezeu să ne facem înţelegerea, dar trebuie să ne silim să ne facem partea noastră în înţelegerea noastră.” (Părintele Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teora, 2007)

Ținerea de minte a răului și împărtășania cu nevrednicie

Vă avertizez de acum, strigând cu putere: cel care are vrăjmășie în inima lui, să nu se apropie de Dumnezeias­ca Împărtășanie! Deci ai dușman? Să nu te împărtășești! Vrei să te împărtășești? Împăca-te cu el!” (Sfântul Ioan Gura de Aur).

„Și dacă îndrăznești și te împărtășești cu ură în inima ta, atunci nu te împărtășești cu Hristos, Care este iu­bire, ci cu diavolul, care este ura. Să știi că atotvicleanul diavol caută tur­bat astfel de ocazii «de aur». El intră mai ales în cei care se împărtășesc cu nevrednicie cu Dumnezeiasca Euha­ristie” (Sfântul Ioan Gura de Aur).

Rugăciunea nu este primită dacă avem ținere de minte a răului

Un frate a întrebat pe un bătrân oarecare, zicând: Oare pentru care păcat nu primeşte Dumnezeu rugăciunea omului? Răspuns-a lui bătrânul: Pentru pizmă şi ţinerea de minte a răului, precum zice Domnul: De îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă acolo darul tău, înaintea altarului, şi mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău, şi atunci venind, adu darul tău. Iar de ai vreo vrajbă şi pizmă asupra cuiva, atunci să ştii că rugăciunea ta şi jertfa ta nu sunt primite de Dumnezeu, ci mai vârtos scârbeşti şi mânii pe Dumnezeu cu rugăciunea ta. (Sursa:  Pateric Egiptean, Editura Sophia, Bucureşti, 2011)



Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Mărturii despre viața, învățăturile și minunile Cuviosului Paisie Aghioritul

 

A vorbi despre părintele Paisie înseamnă a avea simţământul copilului mic care încearcă să vorbească despre ceva mare, care depăşeşte măsura lui, dar nu găseşte cuvântul şi modul potrivit pentru a face aceasta", spunea ieromonahul Isaac, unul din biografii părintelui Paisie Aghioritul.

Mărturie a Părintelui Athanásios Mytilineos (1927-2006), egumenul Mănăstirii Komniniou, Stomio, Larisa), despre Părintele Paisie Aghioritul

Părintele Paisie, pe care l-am vizitat de curând [1978], mi-a spus următoarele. Mi-a mai povestit şi alte lucruri minunate, dar pe care nu pot să vi le spun. Aşadar, mi-a zis: ,,Mulţi spun că au simţit o bucurie, fiindcă au văzut, de exemplu, un lucru duhovnicesc etc. Această bucurie este foarte lumească. Aceasta nu este bucuria pe care trebuie să o căutăm, este asemeni bucuriei unui bărbat pentru o femeie, este iubirea pătimaşă care învăluie inima. Bucuria duhovniceasca este atât de delicată, încât nu poţi să o sesizezi, atât de delicată este. Aşadar, la nivel absolut, există simțirea inimii pârjolite de flacăra dragostei Lui Hristos.”

***

Pe Părintele Paisie l-am găzduit cândva la noi la mănăstire şi, de multe ori, atunci când ne vorbea, folosea cuvântul ,,omenie”. Îi plăcea foarte mult acest cuvânt. Creştinul, atunci când nu se abate de la calea cea bună, de la învăţătura evanghelică, are omenie. Mai folosea şi alt cuvânt, ,,nobleţe”. Spunea: «Omul se umple de omenie, se umple de nobleţe, iar aceasta este foarte bine, indiferent dacă este sărac, bogat, învăţat, neînvăţat, să-şi ţină cinstea, să aibă această omenie, această nobleţe». Ne spunea de această nobleţe pe care o au oamenii, cei cu adevărat duhovniceşti, cei care au înlăuntrul lor duhul Lui Dumnezeu. «Să ştiţi, nu banii îl fac nobil pe om». Baţi la o uşă, şi nu te întreabă: «Ţi-e foame, ţi-e sete? Eşti cumva obosit? Nu, îţi spune: Pleacă, cerşetorule!». Care mai este nobleţea aici? Nobleţe înseamnă să-l înţelegi pe semenul tău. Aceasta este adevărata nobleţe, aceasta este omenia.

***

Părintele Paisie spunea că diavolul încearcă să ne strice liniştea cu televizorul. Mi-a scris acest lucru într-o scrisoare. Spune: “A trimis, diavolul, la această persoană, televizorul, imaginaţia, iar imaginaţia lucrează”.

***

Părintele Paisie, mi-a spus următoarea întâmplare despre o femeie care spunea: «Hristoase, eu nu am cum să câştig Împărăţia, din pricina păcatelor mele. Arată-mi-Te în această viaţă, ca să am şi eu o bucurie, să Te văd în faţa mea». Şi, într-adevăr, cândva, L-a văzut pe Hristos în Sfântul Potir. L-a văzut pe Hristos! Aşa de mult s-a bucurat dar, în acelaşi timp, s-a umplut de mândrie şi a început să zică: «Eu L-am văzut pe Hristos, înţelegeţi că mi s-a arătat tocmai mie?». Sărmana femeie a pierdut Împărăţia. Hristos, care vede adâncul sufletului tuturor, a îngăduit să i se întâmple acest lucru, ştiind că această femeie se va pierde. Nu este vreun experiment pe care îl face Hristos, ca oamenii să-şi piardă sufletul, ci pentru ca mândria ascunsă să fie dată în vileag. Femeia aceasta zicea: ,,Sunt păcătoasă!”. Avea, însă, mândrie ascunsă în sufletul ei, iar de această mândrie nici ea însăşi nu ştia, ci doar Hristos cunoştea acest lucru. Aşadar, este foarte periculos să credem că am ajuns unde am ajuns și să luăm asta drept un indiciu că ne vom mântui!”.

Un hram deosebit: Înălțarea Sfintei Cruci, 1977 , relatare din data de 14 Septembrie 2012

Am mers la Gheronda Paisie în septembrie 1977, într-o zi de luni, în ajunul Înălțării Sfintei Cruci. Deși era foarte de dimineață când am bătut la ușă, Gheronda mi-a deschis. Era foarte vesel și bine dispus. „A, ce bine c-ai venit, diacone,” îmi spune, “că mâine e hram”. Veneau psalți, se comandaseră și pești, dar le lipsea un diacon. „Acum că ai venit tu, hramul o să iasă bine”. Și continua să facă glume de felul ăsta. Apoi mi-a spus: “Vei rămâne aici în seara aceasta.” Știam că Gheronda nu ținea pe nimeni la el noaptea. Când am auzit asta, am simțit că plutesc de bucurie. Am mers la bisericuță, m-a pus să aranjez Sfânta Masă, am șters praful, am măturat holul și alte diferite treburi. În sinea mea simțeam o mare bucurie. La amiază ne-am dus să mâncăm. A făcut ceai, a adus pesmet și a scos niște legume sălbatice din grădina sa.

Am fost impresionat în timpul rugăciunii. Gheronda a rostit “Tatăl nostru” ridicându-și mâinile spre cer, cu atâta râvnă și evlavie, încât părea cu adevărat că stă de vorbă cu Dumnezeu. Pe urmă m-a dus la chilie, unde m-am odihnit vreo oră. Apoi am făcut Vecernia mică pe metanier.

Când am încheiat, mi-a spus: “Acum, diacone, vom face priveghere pe metanier, iar mâine dimineață va veni un părinte să săvârșească Sfânta Liturghie. Știi să faci rugăciuni pe metanier? Îți spun eu cum” și mi-a făcut un program. Era un program înțelept, care să mă ajute să nu mă prindă somnul noaptea. Mi-a zis să număr pe un metanier de trei sute de noduri, spunând: “Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. Apoi să număr o sută către Maica Domnului, pentru cei vii. Și apoi trei sute către Hristos, pentru cei adormiți; o sută către Maica Domnului, pentru cei adormiți. O sută către Cinstita Cruce și pe urmă, trei sute cu “Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție”. Era pentru prima oară când auzeam că se face aşa ceva. Mi-a explicat: “Rugăciunile pe metanier sunt doxologie. După ce termini, o iei de la început”. “Dacă ai să auzi vreun zgomot, să nu te sperii. Pe aici umblă porci mistreți, șacali etc.”. M-a băgat în micul său arhondaric, spunându-mi că aproape de miezul nopții o să mă strige să mergem în biserică să citim Rânduiala Sfintei Împărtășanii. Îl auzeam pe gheronda oftând adânc la răstimpuri. Din când în când bătea în perete și mă întreba: “Ei, diacone, dormi? Ești bine?”.

Strana Părintelui Paisie din paraclisul chiliei

La unu fără, după miezul nopții ne-am dus în bisericuță. M-a așezat la singura strană care era acolo și mi-a dat o lumânare să citesc Rânduiala Sfintei Împărtășanii. Stând lângă mine, în stânga, a început să spună stihurile: “Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție”. De fiecare dată când spunea stihul își făcea cruce și se apleca până jos. Când am ajuns la troparul “Marie, Maica lui Dumnezeu…”, îmi amintesc că numai până acolo am citit din tropar, după “Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne” pe care l-a spus gheronda, și, simțind ceva… n-aș ști să descriu ce anume, m-am oprit. Candela Maicii Domnului începuse să se legene, nu tare, ci egal, cu o mișcare amplă pe toată lățimea icoanei, inundând de lumină toată bisericuța. Vedeam fără lumânare și pe moment m-am gândit să o sting. M-am întors spre gheronda. L-am văzut că ţinea mâinile încrucișate pe piept, stând aplecat până jos. A înțeles că aș vrea să-l întreb și mi-a făcut semn să nu vorbesc. Am rămas la strană, iar gheronda stătea aplecat lângă mine. Simțeam atâta iubire și evlavie pentru gheronda și mi se părea că mă aflu în rai.

Am rămas în starea asta o jumătate de oră, o oră, nu pot ști precis. Nu știam ce să fac. Fără voia mea am continuat să citesc Rânduiala Împărtășaniei, iar când am ajuns la rugăciunea “Din buze necurate…” încet-încet s-a stins mai întâi lumina și apoi candela a încetat să se legene. Am terminat Rânduiala Împărtășanie și am ieșit afară din strană. M-a pus să stau pe un scăunel, iar el s-a aşezat tăcut pe un cufăraș. După un timp, l-am întrebat:

- Gheronda, ce a fost acest lucru?

- Care lucru?

- Candela. Cum de s-a legănat candela atâta timp?

- Ce ai văzut?

- Candela Maicii Domnului se legăna de la dreapta la stânga.

- Numai atât ai văzut?

- Și lumina.

- Altceva?

- Nu am văzut nimic altceva. (Dacă gheronda m-a întrebat ce altceva am văzut, înseamnă că el a văzut ceva mai mult).

- Lasă, nu s-a întâmplat nimic.

- Cum nu s-a întâmplat nimic, Gheronda? Candela se legăna și a fost și lumina!

- Ei, nu ai auzit ce scrie în cărți, că Maica Domnului cercetează toate chiliile monahilor ca să vadă ce face fiecare? Ei, a trecut și pe aici și a văzut doi smintiţi și a zis să ne salute și să-și legene candela.

Apoi din proprie inițiativă a început să-mi povestească despre diferite experiențe trăite de el. Mi-a mărturisit că a văzut-o pe Sfânta Eufimia și multe altele. I se schimbase dispoziţia. Până dimineața mi-a vorbit lucruri duhovnicești. Mi-a atras atenția: “Îți spun astea, diacone, din dragoste, ca să te ajut, nu ca să crezi că sunt ceva”. La ora cinci şi jumătate a venit preotul și Gheronda a dorit să liturghisesc şi eu, însă nu aveam veşmintele diaconești. Mi-a adus un stihar vechi, un epitrahil pe care l-a făcut orar și l-a prins cu nişte ace de siguranță, a găsit și niște mânecuțe pe care mi le-a înfășurat pe mâini. Eram ca un măscărici, dar a fost cea mai frumoasă Liturghie din viața mea. Am fost doar noi trei. M-a ținut la el până sâmbătă. M-a trimis o dată la Burazeri, ca să-mi văd compatrioţii și să rămân la masa de prânz cu ei. Altă dată m-a trimis la Stavronikita, tot ca să mănânc, pentru că în chilia sa avea numai ceai și pesmeți. (Sursa: Ιερομονάχου Ισαάκ, Βίος Γέροντος Παϊσίου του Αγιορείτου, pp. 256-261. Editura Καλύβης Αναστάσεως, Καψάλα, Άγιον Όρος 2004.)

Paisie, isihastul aghiorit de la Suroti

Părintele Paisie Aghioritul era un monah locuitor în pustie, dar care se afla foarte aproape de nevoile oamenilor. Era un ascet aspru cu el însuşi, dar iubitor de oameni până la jertfirea de sine pentru cei neputincioşi, bolnavi şi nedreptăţiţi. Le-a fost călăuzitor multora, mari şi mici, însemnaţi şi neînsemnaţi. I-a ajutat pe foarte mulţi în sporirea lor duhovnicească. A făcut bine în felurite chipuri oamenilor. A vorbi despre părintele Paisie înseamnă a avea simţământul copilului mic care încearcă să vorbească despre ceva mare, care depăşeşte măsura lui, dar nu găseşte cuvântul şi modul potrivit pentru a face aceasta", spunea ieromonahul Isaac, unul din biografii părintelui Paisie Aghioritul. Datorită acestei mărturii am luat hotărârea ca în ultima vizită în Muntele Athos să ne abatem de la itinerarul iniţial şi să facem o vizită-fulger la chilia părintelui Paisie din apropierea Mănăstirii Cutlumuş (printre ai cărei ctitori au fost şi domnitorii Ţării Româneşti Alexandru Basarab şi Ioan Vladislav). Chilia, care poartă denumirea de Panaguda (Sfânta Maria Mică, adică praznicul Naşterii Maicii Domnului), se află într-o vale, înconjurată de multe alte chilii athonite, la doar 20 de minute de capitala Sfântului Munte, Charea.

În prag ne-a întâmpinat unul dintre ucenicii părintelui. De la el am aflat că între zidurile acestei căsuţe din piatră şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii. În timp ce ne vorbea despre viaţa încercatului părinte athonit, după ce în prealabil ne-a servit cu tradiţionalul ouzo şi bineînţeles cu rahat, ucenicul ne-a introdus în micuţul paraclis al chiliei. În partea stângă, ascunsă, am văzut strana părintelui, mai roasă decât celelalte, semn al rugăciunii neîncetate. Renume de sfânt din viaţă Părintele Paisie, pe numele de mirean Arsenie Eznepidis, ne-a spus bătrânul ucenic, se trăgea dintr-o familie din Farasa Capadociei. După războiul cu turcii din 1922, întocmai ca şi celelalte două milioane de greci care îşi părăseau căminele strămoşeşti pentru a se salva de la un nou genocid, familia lui s-a stabilit în Koniţa Epirului. S-a născut la 25 iulie 1924. A fost botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul, care a şi profeţit că pruncul va deveni călugăr. Familia sa păstra adânca tradiţie religioasă a Capadociei, care a dat atât de mulţi şi de mari sfinţi Bisericii Ortodoxe. În acest climat a crescut părintele Paisie. Şi-a manifestat de mic dorinţa pentru viaţa monahală. Dar abia la vârsta de 30 de ani a ajuns monah. S-a nevoit în Sfânta Mănăstire Stomiu (Pind), în pustia Sinaiului (Egipt), dar mai ales în Sfântul Munte - unde a petrecut cea mai îndelungată perioadă a vieţii sale. Viaţa sa monahală este comparabilă cu cea a vechilor asceţi. Trăia singur într-o chilie, în pădure. Era foarte sărac în cele materiale, foarte simplu şi blând în felul de a fi. Nimic nu era fals în el, după cum nimic strident. Din inima lui se revărsa iubire către toţi. Dobândise încă din timpul vieţii o faimă uriaşă, fără ca vreun ziar, vreo emisiune radiofonică sau televizată să se refere vreodată la el. Faima lui s-a transmis din gură în gură. Sute de oameni mărturisesc în scris cum au primit binefaceri prin puterea sa făcătoare de minuni. Avea renume de sfânt încă din timpul vieţii. Într-o zi obişnuită îl vizitau la chilie 100-200 de oameni pentru a-i primi sfatul.

Dionysios Farasiotis, un alt biograf al părintelui, spune în cartea sa "Marii iniţiaţi ai Indiei şi Părintele Paisie" că atunci când ieşea din Sfântul Munte veneau mii de oameni să primească binecuvântarea lui. Mii de persoane aşteptau la rând, până în zori, pentru a lua binecuvântare şi a vorbi un minut-două cu el. În acest foarte scurt răstimp, mulţi primeau dezlegare tuturor problemelor lor; alteori, acest lucru se petrecea mai târziu, prin rugăciunile bătrânului. Le-a fost călăuzitor multora, mari şi mici, însemnaţi şi neînsemnaţi. I-a ajutat pe foarte mulţi în sporirea lor duhovnicească. A făcut bine în felurite chipuri oamenilor. Prin viaţa lui sfântă şi prin puterea sa făcătoare de minuni, a descoperit în ochii oamenilor lumina lui Hristos şi puterea lui Dumnezeu. În felul acesta îi îndemna spre sporirea duhovnicească. S-a spus adesea despre acest mare stareţ că a fost un dar al lui Dumnezeu către oameni. A murit la 12 iulie 1994, fiind înmormântat la mănăstirea de maici a Sfântului Ioan Teologul, de la Suroti, din apropierea Tesalonicului.

Mormântul său, care a devenit loc de închinăciune şi izvor de tămăduiri, a fost următoarea oprire a pelerinajului nostru. Aşezat pe terasa din spatele altarului bisericii principale, chiar lângă clopotniţă, locul unde odihnesc osemintele bătrânului isihast a fost venerat pe tot parcursul prezenţei noastre acolo de credincioşi. Se închinau, îşi plecau genunchii pentru a-i săruta crucea şi după ce îşi spuneau rugăciunea plecau în linişte, cu chipul plin de bucurie şi speranţă. Cred că acest sentiment l-am resimţit şi noi după ce am fost martori la nevoinţele unuia dintre cei mai cunoscuţi duhovnici ai timpului nostru. (Sursa: Ziarul Lumina - articol de diac. G. Aniculoaie)

Poemul de pe mormânt

Deasupra mormântului său simplu, pe o placă de marmură, a fost încrustat poemul scris de Părintele Paisie însuşi:

"Aici s-a terminat viaţa mea,

Aici şi răsuflarea mea.

Aici trupul mi se va îngropa,

Iar sufletul mi se va bucura.

Sfântul meu aici locuieşte,

Iar aceasta mă cinsteşte.

Şi cred că el se va milostivi

Şi pe Izbăvitorul Îl va îmblânzi,

Ca sufletul meu cel ticălos

Să aibă alături pe Maica Domnului Hristos." 

                                                                          a consemnat Cristina Roman



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Rugăciuni pentru găsirea unui LOC DE MUNCĂ

 

Am adunat laolaltă mai multe rugăciuni, acatiste și psalmi care se citesc în legătură cu LOCUL DE MUNCĂ, după cum urmează:

Rugăciune pentru găsirea unui loc de muncă

Rugăciune la începerea lucrului

Rugăciune după sfârşitul lucrului

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg

PSALMI PENTRU LUCRU

Sfinți ocrotitori pentru diferite meserii

Iar pentru câteva sfaturi privind găsirea unui loc de muncă vă invităm să citiţi articolul:

De la căutarea unui loc de muncă la căutarea sensului vieții

şi cartea: Rugăciuni şi sfaturi privind locul de muncă şi găsirea unui rost în viaţă

 

Rugăciune pentru găsirea unui loc de muncă

Părinte Sfinte, Care de toţi porţi grijă şi eşti scăpare celor din nevoi, Te rog, vino degrabă în ajutorul meu, care doresc să îmi găsesc un loc de muncă, de pe urma căruia să-mi întreţin viaţa proprie şi a familiei mele.

Doamne, ştii necazurile şi lipsurile care mă împresoară. Fie-Ţi milă de mine şi trimite-mi degrab ajutorul Tău. Îndrumă-mă spre locuri potrivite şi spre oameni de nădejde. Milostive, Doamne, Cel ce îndreptezi paşii omului în această viaţă, caută cu iubire Părinteasca spre mine, care-Ţi cer ajutorul Tău, şi binecuvintează-mi cu har buna mea voire. În îndeplinirea voinţei mele de a-mi găsi un loc stabil de muncă, te rog cu stăruinţă, Doamne, trimite-mi înger luminat, care să mă povăţuiască spre oameni de nădejde şi spre tot lucrul bun, să mă izbăvească de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de oamenii răi şi vicleni, de orice întâmplare rea. Ca împlinindu-mi-se cu binecuvântarea Ta, Doamne, cererea mea, şi având de la Tine dar de sănătate, de putere de muncă şi de bună sporire, să-mi împlinesc temeinic munca mea, preamărind puterea şi mila Ta.

Că Tu eşti Chivernisitorul vieţii noastre şi Cel ce toate le rânduieşti spre folosul nostru şi Ţie-Ţi mulţumim, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune la începerea lucrului

            Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule Unule-Născut al Tatălui celui fără de început, Tu eşti cel ce prin gura proorocului Tău David ai zis: ieşi-va omul la lucrul şi la lucrarea sa până seara. Tu ai zis şi prin gura fericitului Pavel Apostolul: cel ce nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce. Şi iarăşi Tu ai zis cu preacurată gura Ta: fără de Mine nu puteţi face nimic.

Doamne, Doamne, ascult din tot sufletul şi din toată inima dumnezeieştile Tale cuvinte şi cu umilinţă alerg la bunătatea Ta: ajută-mi mie, păcătosului, cu darul Tău, să săvârşesc lucrul ce încep acum: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune după sfârşitul lucrului

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău.

Te slăvesc şi Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi Făcător de bine,- şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea faţă de Tine şi de aproapele meu. Izbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte. Şi mă învredniceşte în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire să-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg

Condacul 1

Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și fericită maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă îți aducem toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Icosul 1

Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău Andrei;
Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 2-lea

Văzând străină petrecerea ta, că ai defăimat toată odihna și bogăția lumească, rudeniile tale cele după trup te-au crezut ieșită din minți; dar locuitorii cetății lui Petru, văzând neagonisirea și sărăcia ta cea de bunăvoie, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înțelepciunea cea dată ție de Dumnezeu ai ascuns-o, Sfântă Xenia, sub nebunia cea părută, în deșertăciunea marelui oraș viețuind ca o locuitoare a pustiei și înălțând neîncetate rugăciuni lui Dumnezeu. Iar noi, minunându-ne de această petrecere a ta, îți aducem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai primit pe umerii tăi greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, dată ție de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai ascuns strălucirea harului prin nebunia cea părută;
Bucură-te, că ai dobândit darul înainte-vederii prin înalta ta smerenie și prin nevoința rugăciunii;
Bucură-te, că ai folosit darul tău spre binele și mântuirea celor în suferințe;
Bucură-te, ceea ce ca o mai înainte-văzătoare ai zărit suferințele omenești în necuprinse depărtări;
Bucură-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre nașterea fiului ei;
Bucură-te, că pentru acea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai învățat pe toți să alerge la Dumnezeu prin rugăciune;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 3-lea

Cu puterea cea dăruită de sus ție de la Dumnezeu, bărbătește ai răbdat arșița și gerul cumplit, răstignindu-ți trupul cu patimile și poftele lui. Pentru aceasta, luminată fiind de la Duhul Sfânt, neîncetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având, fericito, cerul ca acoperământ și pământul așternut trupului, ai lepădat plăcerile trupești de dragul împărăției lui Dumnezeu; iar noi, văzând o asemenea minunată viețuire, cu străpungere de inimă strigăm ție:
Bucură-te, că ți-ai dăruit oamenilor locuința ta pământească;
Bucură-te, ceea ce ai căutat și ai primit acoperământul ceresc;
Bucură-te, ceea ce, neavând nimic pe pământ, pe toți îi îmbogățești duhovnicește;
Bucură-te, ceea ce ne înveți răbdarea prin viețuirea ta;
Bucură-te, ceea ce ai arătat oamenilor dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cea împodobită cu roadele evlaviei;
Bucură-te, ceea ce ai arătat lumii răbdarea și nerăutatea;
Bucură-te, calda noastră mijlocitoare înaintea scaunului Celui Preaînalt;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 4-lea

Prin blândețe și nerăutate biruit-ai, fericită maică, viforul vieții lumești ce tulbură cetatea lui Petru și ai dobândit despătimirea de cele stricăcioase. Pentru aceea și cânți acum lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind despre tine că, pătimind pentru Hristos, dai mângâiere celor necăjiți, întărești pe cei neputincioși și îndrumi pe calea cea dreaptă pe cei rătăciți, oamenii aflați în suferință alergau la tine strigând:
Bucură-te, ceea ce ai iubit cu toată inima calea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai răbdat toate ispitele din partea lumii, trupului și diavolului;
Bucură-te, ceea ce ai cu îmbelșugare darurile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai arătat dragoste pentru aproapele tău;
Bucură-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii aflați în suferință;
Bucură-te, ceea ce ai șters lacrimile celor ce plângeau;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 5-lea

Stea purcezătoare de la Dumnezeu s-a arătat sfințenia ta, fericită Xenia, luminând zarea cetății lui Petru; că oamenilor ce piereau în nebunia păcatului le-ai arătat calea mântuirii, chemând pe toți la pocăință, ca să aducă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând cum te nevoiai în rugăciune, răbdând gerul și arșița, oamenii binecinstitori se străduiau să micșoreze patimile tale, aducându-ți îmbrăcăminte și hrană. Dar tu pe toate le împărțeai săracilor, voind a-ți păstra nevoința. Iar noi, minunându-ne de sărăcia ta cea de bunăvoie, îți spunem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai suferit de bunăvoie arșița și gerul pentru Hristos;
Bucură-te, ceea ce în rugăciune ai petrecut necontenit;
Bucură-te, că ai izbăvit din multe nevoi cetatea lui Petru prin privegherile de toată noaptea;
Bucură-te, ceea ce de multe ori ai întors de la ea mânia lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce nopțile le petreceai pe câmp în rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai gustat dulceața raiului prin sărăcia cea duhovnicească;
Bucură-te, că prin această dulceață toate cele lumești le-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce petreceai cu totul în Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 6-lea

Sfințenia vieții tale, de Dumnezeu fericită, o propovăduiesc bogați și săraci, bătrâni și tineri, toți cei izbăviți prin tine de felurite boli, nevoi și necazuri. Pentru aceasta și noi, preamărindu-te, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a slava nevoilor tale, fericită maică, atunci când aduceai pietre noaptea, în taină, pentru cei ce clădeau biserica cimitirului, ușurând astfel truda celor ce lucrau la ridicarea zidurilor. Cunoscând acestea și noi, păcătoșii, îți grăim:
Bucură-te, ceea ce ne înveți să săvârșim în taină fapte bune;
Bucură-te, ceea ce îi chemi pe toți să se nevoiască pentru dreapta credință;
Bucură-te, ceea ce ajuți celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai iubit sfințenia bisericilor;
Bucură-te, ceea ce ușurezi strădaniile noastre pe calea mântuirii;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor scârbiți;
Bucură-te, cerească ocrotire a cetății lui Petru;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 7-lea

Voind a izbăvi de suferință pe doctorul care își plângea soția răposată, ai poruncit unei fecioare să alerge la Ohta și, aflându-și acolo soțul, să-l mângâie. Și făcându-se precum ai zis, mai apoi și ei bucurându-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minune nouă ai arătat prin rugăciunea ta, fericită maică, atunci când ai zis femeii celei binecinstitoare: „Ia bănuțul, are să se stingă”, proorocind prin aceasta despre focul care cuprindea casa ei; iar prin rugăciunea ta stingându-se văpaia, și noi, cunoscând aceasta, te lăudăm așa:
Bucură-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai arătat îndrăznire către Dumnezeu pentru cei aflați în suferință;
Bucură-te, făclie nestinsă, care arzi cu lumină puternică în rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră în nevoi și în necazuri;
Bucură-te, ceea ce scoți din groapa pierzării pe cei stăpâniți de patimi;
Bucură-te, ceea ce ferești pe fecioarele cele binecinstitoare de căsătorii cu nelegiuiții;
Bucură-te, ceea ce izbăvești din deznădejde pe cei răniți de defăimări;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor târâți prin judecăți nedrepte;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 8-lea

Ca o străină fără adăpost ai străbătut calea vieții în cetatea de scaun a patriei tale pământești, suferind cu mare răbdare necazurile și defăimările; iar acum, petrecând în Ierusalimul de sus, cu bucurie cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Fost-ai tuturor toate, fericită maică Xenia: celor scârbiți mângâiere, celor neputincioși acoperământ și ocrotire, celor întristați bucurie, celor săraci scăpare, celor bolnavi tămăduire. Pentru aceasta noi toți grăim către tine:
Bucură-te, că locuiești în sălașurile cele de sus;
Bucură-te, că te rogi pentru noi, păcătoșii;
Bucură-te, că ai arătat chipul cel bun al slujirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, acoperitoarea celor înjosiți și prigoniți;
Bucură-te, ceea ce ajuți cu rugăciunile tale poporul dreptmăritor;
Bucură-te, că acoperi pe cei asupriți care se roagă ție;
Bucură-te, ceea ce înțelepțești pe asupritori;
Bucură-te, ceea ce rușinezi pe cei necredincioși și batjocoritori;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 9-lea

Toate chinurile le-ai suferit, fericită maică: sărăcia trupească, foamea și setea, încă și defăimarea de la oamenii cei nelegiuiți, care te socoteau ieșită din minți. Ci tu, rugându-te lui Dumnezeu, totdeauna Îi strigai: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult grăitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii acesteia, și prin neputința ta părută ai rușinat pe cei puternici și înțelepți, care nu au cunoscut puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul tău îți vom aduce unele ca acestea:
Bucură-te, purtătoare a dumnezeiescului Duh;
Bucură-te, ceea ce împreună cu Apostolul Pavel te lauzi cu neputința ta;
Bucură-te, ceea ce ai mustrat lumea cu păruta ta nebunie;
Bucură-te, ceea ce ai lepădat, de dragul mântuirii, frumusețea veacului acestuia;
Bucură-te, ceea ce ai iubit din toată inima bunătățile cele cerești;
Bucură-te, ceea ce ne chemi pe calea mântuirii;
Bucură-te, înfricoșătoare mustrătoare a păcatului beției;
Bucură-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor fără de arginți;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ți mântuiești sufletul, ți-ai răstignit patimile și poftele trupului și lepădându-te de tine pentru totdeauna, ți-ai luat pe umerii tăi crucea și ai urmat cu toată inima lui Hristos, cântându-i: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid tare și liman neînviforat te-ai arătat celor ce se roagă ție, maică Xenia. Pentru aceasta și pe noi ne apără cu rugăciunile tale de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție:
Bucură-te, ceea ce ne îndemni la osteneala duhovnicească;
Bucură-te, ceea ce ne izbăvești de cursele vrăjmașilor;
Bucură-te, tămâie duhovnicească adusă prinos lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace în inimile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce stingi duhul răutății în inimile celor înverșunați;
Bucură-te, ceea ce dai binecuvântare copiilor celor buni;
Bucură-te, ceea ce tămăduiești de boli prin tainica ta rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai arătat înțelepciunea lui Dumnezeu lumii celei înrăite;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 11-lea

Cântare cu laudă îți aduc, fericită Xenia, cei izbăviți din nevoi, din necazuri și din toată ispita prin rugăciunile tale și împreună cu tine strigă lui Dumnezeu, bucurându-se: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumină strălucitoare s-a arătat viața ta, sfântă maică, luminând oamenilor în întunericul acestei vieți, căci tu ai izbăvit din mocirla păcatului pe cei căzuți și spre lumina lui Hristos i-ai povățuit. Pentru aceasta, după datorie auzi de la noi:
Bucură-te, ceea ce luminezi poporul dreptslăvitor cu lumina lui Dumnezeu;
Bucură-te, bineplăcută a lui Dumnezeu, care în lume ai arătat virtuți mai presus de lume;
Bucură-te, ceea ce prin multe strădanii ai dobândit mare har;
Bucură-te, că ai strălucit în întunericul păcatului, prin harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce dai mână de ajutor celor ce deznădăjduiesc pe calea mântuirii;
Bucură-te, ceea ce întărești în credință pe cei neputincioși;
Bucură-te, ceea ce rușinezi duhurile răutății;
Bucură-te, că ai uimit și pe îngeri cu viețuirea;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 12-lea

Har îmbelșugat izvorăști, fericită maică Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta și aleargă sub acoperământul rugăciunilor tale. Pentru aceasta izvorăște-ne cu îmbelșugare tămăduiri de la Dumnezeu și nouă, care ne rugăm ție, ca să cântăm cu toții: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cinstind, fericită maică, multele tale minuni, te lăudăm și cu toată osârdia ție ne rugăm: nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, în toate întâmplările cele întristătoare, ci roagă pe Domnul ca să nu cădem din credința noastră ortodoxă, în care prin tine fiind întăriți, cu bună nădejde să-ți strigăm:
Bucură-te, ceea ce ne înveți să suferim alături de cei necăjiți;
Bucură-te, ceea ce cu toată osârdia ne îngrijești în suferințele noastre;
Bucură-te, ceea ce ne înveți a ne răstigni patimile și poftele trupești;
Bucură-te, mijlocitoarea și acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta;
Bucură-te, că ai străbătut calea cea cu osteneală;
Bucură-te, că prin aceasta ai dobândit veșnica mântuire;
Bucură-te, cea care veselești pe cei ce aleargă la mormântul tău;
Bucură-te, cea care mijlocești pururea pentru mântuirea poporului celui dreptmăritor;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 13-lea

O, Sfântă maică Xenia, care în viața ta ai purtat, pentru dragostea Mântuitorului tău, o cruce atât de grea. Primește de la noi, păcătoșii, această rugăciune adusă ție. Îngrădește-ne cu rugăciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului și ale tuturor celor care cugetă rele asupra noastră. Roagă pe Atotînduratul Dumnezeu să ne dăruiască putere și virtute, ca fiecare din noi luându-și crucea și urmând lui Hristos să-I cânte în vecii nesfârșiți împreună cu tine: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită…, Condacul 1: Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos…, și această

Rugăciune către Sfânta Xenia

O, Sfântă maică Xenia, viețuind sub acoperământul Celui Preaînalt și întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea și setea, gerul și arșița, defăimările și prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni, iar acum sălășluiești întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamărește acum ca pe o floare bineînmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ție ca uneia care ești întru viața cea neîmbătrânitoare, dar petreci și împreună cu noi: primește cererile noastre și le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veșnică, îmbelșugată binecuvântare pentru faptele și începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile și necazurile.

Mijlocește cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor pentru noi, netrebnicii și păcătoșii. Ajută, Sfântă și fericită maică Xenia, să fie luminați pruncii cu lumina Sfântului Botez și să fie pecetluiți cu pecetea darului Sfântului Duh; băieții și fetele să fie crescuți în credință, cinste și frică de Dumnezeu; dăruiește-le lor reușită la învățătură; tămăduiește pe cei neputincioși; trimite dragoste și bună înțelegere celor căsătoriți, învrednicește pe monahi de nevoința cea bună și apără-i de defăimări; întărește-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzește poporul și țara aceasta în pace și fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiți în ceasul morții de împărtășirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu ești nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îți aducem mulțumire și slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeul Cel în Treime închinat și minunat întru sfinții Săi, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

PSALMI PENTRU LUCRU: 2, 38, 39, 46, 48, 51, 52, 57, 60, 64, 74, 81, 83, 100, 101, 103, 129, 137, 140,144

Psalmul 38 - Pentru ca oamenii ce sunt părăsiți și abătuți să găsească de lucru, ca să înceteze a se mai necăji.

Psalmul 144 - Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze lucrul oamenilor, ca să fie bine primit de către Dansul.

Psalmul 57  - Pentru ca lucrurile să se așeze pe o cale folositoare celor ce lucrează cu intenție

bună, ca Dumnezeu să împiedice orice acțiune îndărătnica a diavolilor sau a oamenilor necinstiți.

Psalmul 129 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască neînfricare și nădejde celor ce încep o slujbă

nouă și nu o cunosc bine încă, ca sa nu afle mari greutăți în lucrul lor.

Psalmul 144 - Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze lucrul oamenilor, ca să fie bine primit de către Dansul.

Sfinți ocrotitori pentru diferite meserii

Pentru statisticieni - Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, prăznuit în ziua de 1 septembrie, este cel care a modificat sistemul de măsurare a trecerii timpului, fixând si cronologia erei creștine. În anul 2008, sfântul a fost ales drept ocrotitor al Institutului Național de Statistică din România.

Pentru pompieri - Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, prăznuit în ziua de 15 septembrie, a fost mitropolit al Banatului, între anii 1650-1653. Pe când era mitropolit, Sfântul Iosif a salvat orașul Timișoara de la un incendiu devastator, rugându-se lui Dumnezeu să dea ploaie, spre stingerea focului. Pentru ca o ploaie torențială a pornit imediat, stingând focul, acest sfânt a fost ales drept ocrotitor spiritual al pompierilor din Romania.

Troparul Sf. Iosif cel Nou de la Partoş: Din tinereţe cu totul te-ai supus Domnului, cu rugăciunile şi cu ostenelile şi cu postul. Pentru aceasta, văzând Dumnezeu nevoinţele tale, arhiereu şi păstor Bisericii Sale te-ai rânduit; şi, după moarte, în cetele sfinţilor te-ai sălăşluit, Sfinte Părinte Iosif. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască iertare de greşeli nouă, celor ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim sfântă pomenirea ta.

Pentru arhitecți, constructori, zidari - Sfântul Apostol Toma, prăznuit în ziua de 6 octombrie, este socotit ocrotitorul arhitecților și al constructorilor pentru o faptă minunată din viața sa. Astfel, pe când Sfântul Toma propovăduia Evanghelia în India, regele Gandofor i-a cerut acestuia să ii construiască un palat măreț, dându-i sume imense de bani. Sfântul a luat banii și i-a împărțit celor săraci, construind împăratului un palat in ceruri. Pe când urma să fie omorât, pentru aparenta înșelăciune, fratele împăratului a văzut în vedenie palatul cel ceresc închinat regelui. Pentru aceasta, sfântul a fost eliberat, iar regele s-a convertit la credința creștină.

Troparul Sf. Apostol Toma: Apostole Sfinte Toma, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Pentru diplomați, mesageri, poștași, curieri - Sfântul Arhanghel Gavriil, prăznuit în ziua de 8 noiembrie, este socotit drept păzitor al mesagerilor de tot felul, el fiind trimisul lui Dumnezeu către Fecioara Maria, când acesteia i-a fost încredințată vestea nașterii Mântuitorului. Pentru aceasta, mai multe instituții îl socotesc pe acesta drept ocrotitor al activităților ce presupun mesagerie sau comunicare.

Tropar: Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca să ne acoperiţi pe noi, prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, cei ce sunteţi mai-mari peste cetele puterilor de sus.

Pentru contabili, vameși, gestionari - Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, prăznuit în ziua de 16 noiembrie, mai înainte de a fi chemat de Mântuitorul, a îndeplinit funcția publică de vameș. În slujirea sa, el trebuia să strângă taxele de la cei ce treceau pe Marea Galileei, precum și să țină evidența sumelor încasate.

Tropar: Apostole Sfinte şi Evanghelist Matei, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Pentru marinariMaica Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae. Sf. Nicolae, arhiepiscopul din Mira Lichiei, prăznuit în ziua de 6 decembrie, este socotit ocrotitorul marinarilor. Potrivit tradiției, Sfântul Nicolae a scăpat un grup de marinari de la înec, împreună cu corabia acestora, precum apare zugrăvit într-o icoană a sa. Totodată, Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, prăznuită în ziua de 15 august, este Ziua Marinei Romane, astfel Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor. Mai mult, începând cu anul 2009, aceasta zi a fost declarată sărbătoare națională și zi liberă.

Pentru mineri - Sfânta Muceniță Varvara, prăznuită în ziua de 4 decembrie, este socotită ocrotitoarea minerilor. Aceasta sfântă muceniță, care a trăit în secolul al IV-lea, a fost dată la moarte de către tatăl ei, păgân și tiran. Se spune că, fugind din casa părintească, sfânta a ajuns într-un loc fără trecere, iar peretele de piatră al muntelui s-a crăpat, făcându-i loc să se ascundă. În cele din urmă, fiind găsită, fata a fost omorâtă. Pentru minunea amintită, Sfânta Varvara a fost aleasa drept ocrotitoare a celor care lucrează sub pământ, fiecare mină avându-și biserica ei, multe dintre acestea fiind închinate sfintei.

Troparul Sfintei Muceniţe Varvara: Pe sfânta Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmaşului şi ca o vrăbioara s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul armei Crucii, preacinstita.

Pentru teologi - Sfinții Trei Ierarhi, anume Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, prăznuiți împreună în ziua de 30 ianuarie, sunt socotiți drept ocrotitori ai învățământului teologic. Acești trei "mari dascăli ai lumii și ierarhi", după cum sunt numiți în rugăciunile Bisericii, au fost rânduiți ocrotitori ai învățământului teologic în anul 1936, în urma unui Congres de Teologie întrunit la Atena.

Troparul Sf. Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur: Pe acești trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieştilor învăţături, pe râurile înţelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu, pe Marele Vasile şi de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba şi cu cuvintele de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceştia Treimii pururea se roagă pentru noi.

Pentru grădinari, agricultori, viticultori, pomicultori - Sfântul Mucenic Trifon, prăznuit în ziua de 1 februarie, este socotit drept ocrotitor al celor care lucrează în grădini, podgorii și livezi, precum și al celor care se ocupa de creșterea pasărilor. În ziua prăznuirii sfântului, viticultorii și pomicultorii credincioși țin post și cheamă preotul să le stropească via și livezile cu agheasmă, spre a fi ferite de nerodire, de secetă și de grindină. În iconografie, Sfântul Trifon este reprezentat purtând în mână o seceră, o crenguță de viță-de-vie sau un șoim.

Troparul Sfântului Mucenic TrifonMucenicul Tău, Doamne, Trifon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Pentru militari - Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, prăznuit în ziua de 23 aprilie, a fost ales drept ocrotitor de către Forțele Terestre ale Armatei Române. Mai înainte de a fi martirizat, pentru credința sa în Hristos, sfântul a slujit ca soldat, în armata împăratului păgân Dioclețian. Militarii sunt ocrotiți și de toți ceilalți sfinți militari, precum Sfântul Mucenic Dimitrie, Sfinții Teodor Tiron și Teodor Stratilat.

Tropar Sf. Gheorghe: Ca un apărător al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraților ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Pentru arheologi - Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, prăznuită în ziua de 21 mai, este socotită ocrotitoarea arheologilor. Spre bătrânețe, împărăteasa a săvârșit o expediție de mare amploare în Țara Sfântă, cu precădere în Ierusalim, pentru a descoperi Sfânta Cruce, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Pentru această inițiativă binecuvântată, arheologii au ales-o drept ocrotitoare. În ziua de 14 septembrie 326, cinstita Sfântă Cruce a fost înălțată solemn, înaintea poporului, de către Sfântul Macarie al Ierusalimului.

Tropar Sf. Elena: Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împarătească cetate în mâinile Tale  a pus-o, pe care păzeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.

Pentru aviatori  - Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, prăznuit în ziua de 20 iulie, este socotit drept ocrotitor al celor care lucrează în aviație și al celor care zboară. Iconografia bisericească redă fidel răpirea la cer a Sfântului Ilie, într-un car de foc tras de cai. Încă din anul 1994, acest sfânt a fost ales drept ocrotitor al Aviației Romane, drept pentru care, în ziua de 20 iulie se sărbătorește Ziua Forțelor Aeriene.

Troparul Sf. Ilie: Cel ce a fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea mergător înainte al venirii lui Hristos, Ilie slăvitul, care a trimis de sus lui Eelisei har, bolile alungă şi pe cei leproşi curăţeşte, pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc le izvorăşte tămăduiri.

Pentru medici și cadre medicale  - Sfinții care s-au îndeletnicit cu medicina și cu vindecarea bolnavilor, numiți "doctori fără-de-arginți", sunt socotiți drept ocrotitori ai medicilor și ai tuturor celor care lucrează în sistemul de sănătate. Dintre aceștia, îi amintim aici pe următorii: Cosma și Damian, Chir și Ioan, Pantelimon și Ermolae, Samson și Diomid, Fotie și Anichit, Talaleu și Trifon; Luca al Crimeei etc. Pentru ca aceștia s-au remarcat mai ales prin darul tămăduirilor, instituțiile de îngrijire a bolnavilor i-au ales drept ocrotitori.

Tropar: Doctorii cei înţelepţi ai lumii, de la Dumnezeu luând compătimirea, rugaţi-vă acum pentru noi cei ce strigăm: Doamne mântuieşte poporul şi ţara aceasta şi slobozeşte sufletele noastre de cumplitele primejdii, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu. (Sursa: Ziarul Lumina) http://ziarullumina.ro/documentar/ce-sfant-ne-vegheaza-atunci-cand-muncim

Pentru bucătari  - Sfântul Cuvios Eufrosin, prăznuit în ziua de 11 septembrie, este socotit drept ocrotitor al bucătarilor. Acesta a trăit în secolul al IX-lea, într-o mănăstire din Palestina, și a slujit în obște ca bucătar. În sinaxar, găsim scris: "Slujea fraților, la bucătărie, dar slujea nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie si supunere, ostenindu-se în ascultare ziua și noaptea."

Pentru transportatorii auto – Sfântul Mucenic Hristofor. La cererea Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, Sfântul Sinod a decis ca Sfântul Mucenic Hristofor (prăznuit la 9 mai) să fie  ocrotitor (patron spiritual) al transportatorilor rutieri din România.

Tropar Sf. Hristofor: Cu haine din sângiuiri împodobindu-te, stai înaintea Domnului împăratul puterilor, Hristofore pururea-mărite, unde cu cetele celor fără de trupuri şi ale mucenicilor cânţi dulce cântare întreit-sfântă şi înfricoşătoare; pentru aceasta prin rugăciunile tale mântuieşte turma ta. 

Pentru păstorii de animale – Sf. Mare Mucenic Dumitru,  cinstit de creştini în 26 octombrie. A trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna.

Tropar Sf. Mare mucenic Dumitru: “Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, Purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.”

Pentru brutari, cofetari, patiseri – Sfântul Ierarh Nicolae. Tropar: Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-ai arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Pentru bibliotecari – Fericitul Ieronim, care  Ieronim s-a născut în jurul anilor 340 - 350 undeva între Dalmația și Panonia. La șapte ani, acesta a plecat la Roma unde va și studia - gramatica, retorica și filozofie. Va avea drept coleg pe Rufin. Va fi foarte atras de clasicii latini, îndeosebi de Virgiliu si Cicero.

Pentru actori, artiști, regizori, scenariști – Sfântul Mucenic Filimon.  Pentru că el a fost de profesie actor, a fost ales ȋn urmă cu mai mulţi ani ocrotitorul tuturor actorilor, regizorilor, scenariştilor şi altor artişti care ȋşi ȋmpart viaţa bucurând aşa cum a bucurat şi Filimon pe oamenii care vin să-i vadă, explică PS Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
ÎN CASĂ DE OM SĂRAC - piesă de teatru pentru elevi după o nuvelă de Ion Agârbiceanu - Gina Agapie

SINOPISIS

După ce, în toiul iernii, o mamă îl convinge pe proprietar să schimbe soba veche cu cea nouă, aceasta pune jucăriile de porţelan cumpărate de la târg în soba cea veche, dorind să le facă celor mici cadouri de Crăciun. Tatăl familiei, reuşind să obţină permisiunea medicului de a pleca pentru sărbătoare acasă, parcurgând kilometri întregi prin crivăţ şi făcându-şi planul că va pătrunde în casă pe furiş găseşte uşa închisă, motiv pentru care o forţează şi sparge  cuptorul cel vechi împreună cu pachetul pregătit ca dar din partea Moşului. Femeia se sperie, însă pe dată înţelege: copiii au rămas fără jucării, cuptorul s-a spart însă bărbatul ei şi tatăl copiilor s-a întors  acasă pentru a fi împreună cu ocazia Naşterii Domnului.   

DISTRIBUŢIA

MAMA: O femeie de la ţară, în costum popular

ILENUŢA: fata cea mare şi înţeleaptă a familiei

ŞTEFANIA, sora mijlocie, jucăuşă

MĂRIUCA: mezina

NICUŞOR: băiatul familiei

TATĂL: slab şi înalt

DOCTORUL: plinuţ

FECIOARA MARIA

IOSIF: purtând costum  specific

SPIRITUL BUN: în alb

ŢINUTA: COSTUMELE POPULARE. 

ACTUL I

SCENA I

            (Un decor simplu: o canapea peste care este un aşternut  cu motive populare, coşul cu pânzele de lucru ale mamei, o măsuţă pe care stă o farfurie cu mere şi alta cu nişte colaci, o lumânare aprinsă. Apare spiritului Bun care prin dans exprimă protecţia divină asupra unei familii sărace aflate în aşteptarea Crăciunului.)

           ACTUL I

          SCENA II

            (În casă, mama stă şi lucrează la rochia fetei celei mici. Ilenuţa este aşezată lângă sobă şi asigură confortul odăiţei.)

            ILENUŢA:

            MAMA:

            ILENUŢA:

            (Intră Măriuca şi cântă Steaua sus răsare. Se aşează lângă mamă şi o sărută pe obraz.)

            MĂRIUCA:

            MAMA:

            (Intră Ştefania, fata mijlocie, imitând cu ironie cântecul mezinei, apoi):

            ŞTEFANIA:

            (Îi smulge baticul Adelinei, o trage de codiţe, fuge. Fetele se joacă.)

            MAMA:

            (Intră Nicuşor şi scutură zăpada lovind picioarele unul de altul. Se apropie de sobă încălzindu-şi mâinile.) 

            NICUŞOR:

            (Băiatul rămâne în scenă cioplind un fluieraş.)

            MAMA:

            ILENUŢA:

             (Mama se opreşte puţin din lucru şi se adresează Ilenuţei):

            MAMA:

            (Ilenuţa se ridică pentru a mai aduce surcele şi pentru a pune pe foc. Vede la fereastră o făptură albă. Este Spiritul bun.)

            ILENUŢA:

            (Surorile se ridică şi fac haz pe seama Ilenuţei.  Se ridică şi mama şi se uită. Nu vede nici ea nimic. Surorile îi fac Ilenuţei semn că e aiurită.)

            MAMA:

            ILENUŢA:

            MAMA:

            NICUŞOR:

            MAMA:

            (Fetele se retrag. Rămâne mezina. Cântă Înger, îngeraşul meu. Pleacă la culcare. Mama stinge lumânarea şi rămâne în scenă, culcându-se pe canapea.)

ACTUL I

SCENA III

            TATĂL:

            DOCTORUL:

            (Tata strecoară ceva în buzunarul doctorului.)

            DOCTORUL:

            TATA:

            (Urmează drumul. Tata are o desagă şi o lasă din când în când jos. Tuşeşte pe tot parcursul călătoriei. Este însoţit de Spiritul bun care presară fulgi de nea pentru a opri puterea vântului care se aude pregnant.)

            TATA:

            (Tata ajunge. Încearcă intrarea din faţă. Nu e deschis.)

            TATA:

            (Încearcă uşa din spatele sobei existente pe scenă. Dărâmă soba şi sparge jucăriile din porţelan. Se aude un zgomotul..Mama sare speriată.) 

            MAMA:

            (Mama îşi zăreşte soţul pe care îl ştia la spital. Cei doi se îmbrăţişează. Vin pe rând şi copiii. Apare Fecioara Maria cu Pruncul, alături de Sf. Iosif care aduc bucuria Crăciunului. Copiii păstrează tăcerea sfântă. )  

ACTUL I

SCENA  IV

            Vin colindătorii. Se pot cânta colinde româneşti.                

            Familia primeşte colindătorii cu bu curie, întâmpinându-i cu mere şi colaci.  

(sursa foto: glasul.ro )



Familia numeroasă şi viitorul umanităţii

„E nevoie de o alianţă internaţională pentru ocrotirea familiei”

Pe 10 septembrie 2014, la Palatul de Stat al Kremlinului s-a deschis Forumul Internaţional „Familia numeroasă şi viitorul umanităţii”. Redăm mai jos Declarația Finală a forumului, precum și discursul unui ierarh rus.

Declaraţia finală a Forumului Internaţional „Familia Numeroasă şi viitorul Umanităţii”, Moscova, 10-11 septembrie 2014

APEL urgent către naţiunile lumii

Către toţi oamenii de bine de pretutindeni

Către toţi liderii religioşi

Către liderii de opinie

Către liderii din diverse arii profesionale

Către organizaţiile de femei şi tineret

Către Adunarea Generală ONU

Către şefii de stat şi de organisme legislative

Către mass media

Noi, participanţii la Formul Internaţional «Familii numeroase şi viitorul umanităţii organizat la Moscova în 10-11 septembrie 2014, ne exprimăm profunda îngrijorare, deoarece anumite ţări promovează cu tenacitate politici şi o campanie de propagandă fără precedent care în final vor duce la distrugerea Familiei Naturale – o instituţie care într-o societate civilizată constituie fundamentul pentru ordinea, prosperitatea şi pacea socială a unui stat. Supravieţuirea umanităţii se bazează pe sistemul familiei şi al legăturilor de rudenie care se formează prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie şi copiii care li se nasc. Acesta este unicul element capabil să asigure reproducerea, stabilitatea şi continuitatea civilizaţiei umane. Toate celelalte tipuri de relaţii sexuale sau alianţe de intenţie care exclud naşterea de copii sunt lipsite de sens, pentru că sunt golite de însăşi noţiunea stabilită prin definiţie pentru familie. Niciun interes economic sau politic nu poate servi drept pretext pentru a înlocui cu un surogat conceptul de familie care a trecut testul istoriei.

Cu regret declarăm că politica sistematică urmată de elitele conducătoare din ţările dezvoltate ale lumii pentru a impune „teoria societăţii post-moderne” – în esenţă, o „societate a consumerismului fără limite”, o politică de creare a unei societăţi a indivizilor total nepreocupaţi de viitor, care se concentrează exclusiv pe satisfacerea propriilor dorinţe egoiste de moment. În realitate, o astfel de societate este în ultimă instanţă destinată să distrugă credinţa în Dumnezeu, precum şi încrederea în bine. Aceste politici post-moderne axate pe averea materială distrug umanitatea din făptura umană (aşa cum a fost ea creată de Dumnezeu) şi năruiesc dimensiunea spirituală a omului – trăsături care îl disting pe acesta în sânul Naturii Vii.

Facem apel la toţi oamenii care recunosc semnificaţia şi valoarea Familiei Naturale în menţinerea civilizaţiei umane:

 Să stea uniţi în faţa ameninţării pe care o reprezintă totala dezumanizare a societăţii, să instituie o barieră în calea interferenţei ideologice în viaţa particulară a oamenilor, care are loc cu sprijinul statului, în încercarea de a impune majorităţii stilurile de viaţă şi preferinţele sexuale ale unei minorităţi;

 Să se străduiască să propună iniţiative legislative în legile fundamentale şi constitutive ale tuturor ţărilor, prin care să se definească în mod clar relaţiile în mod natural predeterminate din cadrul familiei şi relaţiile dintre bărbat şi femeie, copiii acestora şi rudele lor;

 Să pledeze pentru şi să sprijine Familia Naturală ca unica sursă de supravieţuire a civilizaţiei şi a Omenirii;

 Să se folosească de toate ocaziile oferite de zilele internaţionale tematice (Ziua Copilului, Ziua Familiei etc.) ale căror sloganuri trimit la valorile tradiţionale, cu scopul de a-şi demonstra dezacordul şi dizidenţa faţă de tendinţele distructive sprijinite de stat în viaţa de familie şi viaţa sexuală – mai ales cea a tinerilor – şi să consolideze înţelesul Familiei Naturale ca temelie a vieţii umane la nivel individual, societal, la nivel de stat şi de civilizaţie;

 Să se opună utilizării cinice a femeilor pe post de mame-surogat, în interesul legăturilor şi alianţelor între persoane de acelaşi sex;

 Să susţină interesul copiilor şi să lucreze pentru adoptarea de legi care interzic sub orice formă propaganda despre relaţiile homosexuale în rândul copiilor şi tinerilor;

 Să iniţieze şi să sprijine cercetări ştiinţifice pentru studierea condiţiilor şi a perspectivelor de dezvoltare a Familiei Naturale, precum şi dezvoltarea efectelor negative la nivel psihologic şi social al creşterii de copii în familii formate din persoane de acelaşi sex;

 Să sprijine eforturile publice de asigurare a integrităţii vieţii umane din momentul conceperii sale şi până la moartea naturală, să protejeze copiii de influenţele care le afectează individualitatea şi să susţină dreptul părinţilor – atât al tatălui, cât şi al mamei – de a-şi creşte copiii;

 Să ceară iniţiative şi directive din partea guvernelor şi şefilor de stat pentru a asigura protecţia Familiei Naturale, a copilăriei şi maternităţii atât în politica internă, cât şi în cea externă.

Facem un apel urgent la Adunarea Generală ONU, la Secretarul General ONU şi la Comisarul Suprem al ONU pentru Drepturile Omului ca, în formularea programelor Naţiunilor Unite, să respecte, în litera şi spiritul lui, Articolul 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care subliniază înţelegerea Familiei Umane ca singura noţiune posibilă şi acceptabilă pentru civilizaţia umană şi să proclame în viitorul apropiat un An Special sau un Program în sprijinul Familiei Naturale. Îi invităm pe toţi cei care sunt de acord cu acest Apel să se alăture lui, de dragul supravieţuirii vieţii şi civilizaţiei pe Pământ.

La deschiderea în plenară a participat şi preşedintele Departamentului de Relaţii Externe al Patriarhiei Ruse, Mitropolitul Ilarion (Alfeyev) de Volokolamsk, care a susţinut următorul discurs.

Stimaţi participanţi,

În 1906, Dimitrii Ivanovici Mendeleev a publicat rodul muncii sale, pe care l-a intitulat „Pentru cunoaşterea Rusiei”, în care, pe baza rezultatului recensământului din 1897, a făcut o prognoză privind populaţia Rusiei. Conform acestei prognoze, numărul locuitorilor din Imperiul Rus în anul 2000 urma să atingă 594 de milioane. Întâmplările dramatice din secolul XX, căderea Imperiului Rus şi apoi şi a celui sovietic, războiul civil, represaliile în masă, două războaie mondiale – toate acestea au dus la ceea ce avem astăzi – populaţia Federaţiei Ruse atinge în 2014 o pătrime din cifra prognozată de omul de ştiinţă. Din motivele enumerate mai sus, Rusia nu a putut realiza potenţialul demografic care i-ar fi permis ţării noastre să atingă un nou nivel de dezvoltare.

Creşterea sau descreşterea populaţiei reprezintă un indiciu accesibil şi aritmetic referitor la sănătatea sau nesănătatea poporului. Dumnezeu, când a încheiat legământul cu Avraam, i-a spus: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, ca stelele cerurilor şi ca nisipul de pe ţărmul mării” (Fac. 22, 17). Iată cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu i-a dat-o omului când a încheiat cu el legământ. Dacă astăzi Dumnezeu ne-ar întreba: „Ce vrei să primeşti de la mine?”, oare câţi dintre noi şi-ar dori ca Dumnezeu să le dea mulţi fii? Cred că cei mai mulţi ar cere bunăstare materială, deoarece mulţi oameni văd această bunăstare că fiind cheia fericirii pe pământ. Sintagma „criză demografică” le este cunoscută tuturor. Cu toţii ştim că, atât ţara noastră, cât şi alte ţări europene, se confruntă cu o astfel de criză.

În acelaşi timp, se enumeră diferite cauze ale acestei crize. Fără îndoială, una dintre cauze este criza familiei, mai ales criza familiei cu mulţi copii, pentru care a fost dedicat acest forum. Cu durere trebuie să recunoaştem că, în ţara noastră, mamele cu mulţi copii şi copiii acestora sunt dezaprobaţi social şi chiar respinşi. În zilele noastre, nu este mai uşor să fii părinte cu mulţi copii decât era acum 100 de ani, deşi progresul tehnic a dus la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Viaţa unei familii cu mulţi copii în Rusia actuală este trudă multă zi de zi şi acte de bravură – în ciuda standardului general de confort. După cum ştim, nici în Occident situaţia nu este mult mai bună. Cu tristeţe şi îngrijorare, urmărim cum, în ultimii ani, în Europa are loc o distrugere concentrată a valorilor fundamentale înrădăcinate în tradiţiile religioase, printre care şi familia, în prezent supusă unei cruciale reinterpretări. Astăzi în Europa domneşte un relativism moral – convingerea că fiecare om sau grup de oameni îşi poate crea un sistem propriu de valori, care obligatoriu se referă la valorile omenirii. Ideea relativismului moral se răsfrânge şi asupra instituţiei familiei.

Astăzi suntem cu toţii martori cum în multe ţări din Europa şi America sunt tolerate şi recunoscute la nivel statal parteneriatele persoanelor de acelaşi sex. Şi asta în ciuda numeroaselor proteste ale apărătorilor familiei tradiţionale, părere de care nu ţin cont autorităţile. Au făcut înconjurul lumii fotografiile şi înregistrările de pe străzile Parisului, Lyonului şi ale altor oraşe din Franţa, unde poliţia a folosit forţa pentru a-i împrăştia pe protestatarii împotriva acestei legi care egalează parteneriatul homosexualilor cu familia tradiţională. Astăzi, deja în multe ţări din lume, este încheiat nu numai la nivel legislativ, dar şi practic se aplică dreptul partenerilor de acelaşi sex de a adopta copii. Apelurile şi ameninţările enumerate mai sus au dus la slăbirea instituţiei familiei şi a căsătoriei, care sunt fundamentul societăţii şi principala forţă pentru dezvoltarea ei. În consecinţă, Europa a fost lovită de o profundă criză demografică, iar consecinţele acesteia pot fi ireversibile. Astăzi, deja populaţia autohtonă a numitor ţări europene se reduce rapid. Această stare de fapt ameninţă însăşi existenţa continentului European şi a popoarelor europene.

Să ne întoarcem la situaţia din ţara noastră. Trebuie să spun că una dintre problemele acute ce afectează păstrarea climatului moral din familie este numărul ridicat de avorturi. Când au loc crime „importante”, auzim despre ele la televizor, toate mijloacele de informare în masă transmit mesaje. Dar când avortul este practicat în masă, nimeni nu vorbeşte, cu atât mai puţin mijloacele de comunicare în masă. Despre avorturi astăzi vorbesc Biserica şi confesiunile religioase. Nu întâmplător Preafericitul Patriarh, în 2011, a fondat sub conducerea Sa o comisie de apărare a mamelor şi copiilor, care astăzi în mod real au nevoie de ajutor. Aşa cum se demonstrează o dată în plus, mamele şi copiii trebuie ocrotiţi de persoanele care ar trebui să se ocupe de creşterea natalităţii. O să vă dau un exemplu: o cunoştinţă de-a mea a rămas însărcinată şi a mers la doctor pentru consultaţie. S-a prezentat la clinica din oraşul Kitai, la intersecţia Petropavlovscaia. Prima întrebare pe care i-au pus-o doctorii: „Ce-ţi trebuie ţie asta? Fă avort şi totul va reveni la normal!” A mai mers la un consult pentru femei pe strada Dubrovscaia numărul 9. Acolo au întrebat-o: „Tu te-ai hotărât să naşti? Descotoroseşte-te de făt şi totul va fi bine pentru tine!” Atunci s-a adresat la policlinica ginecologică de pe strada Sneghireova, dar şi acolo i s-a spus acelaşi lucru.

Ce se întâmplă? Este un complot al medicilor împotriva maternităţii şi copilăriei? Despre situaţia ei i-am povestit domnului L.M. Rosalii, doctorul nostru minunat. Nu i-a venit să-şi creadă urechilor şi mi-a cerut adresele clinicilor respective. I-am spus adresele şi le menţionez şi acum, dar mă tem că, din păcate, lista unor astfel de clinici nu se limitează la cele specificate de mine. Aceasta este o problemă mare şi serioasă. Eu cred că aceste comportamente din partea doctorilor trebuie declarate drept criminale şi acestor doctori ar trebui să li se retragă licenţele de practică. Cu siguranţă, ne lipsesc unele măsuri restrictive. Şi, înainte de toate, noi trebuie să ne gândim cum să ajutăm părinţii, femeile aflate în zone de risc. Aici aş vrea să amintesc despre un proiect care are ca scop ajutorarea femeilor care se gândesc la avort. Acesta constă în sprijin psihologic „Păstrăm viaţa împreună”. În realizarea lui se implică cei pregătiţi să le dea o mână de ajutor femeilor şi familiilor aflate în situaţii dificile (să le oferim haine, mâncare pentru copii, medicamente şi multe altele).

Una dintre sarcinile principale ale proiectului este să le facem cunoscut cât mai multor femei care se gândesc să avorteze că există posibilităţi de a primi ajutor. În acest sens, vom crea şi o pagină de Internet. În plus, planificăm că creăm o bază de date despre programele de ajutorare a femeilor aflate în dificultate, cu descrierea exactă a posibilităţilor care li se oferă şi să distribuim reclama pe sistemele de căutare şi pe paginile de socializare. În încheiere, aş vrea să vă povestesc cum, odată, a trebuit să ţin un discurs în faţa unui auditoriu format din studenţi, de la care am primit următoarea întrebare: „De ce Biserica tratează atât de strict avorturile? De ce Biserica susţine o etică familială care pare să aparţină mai degrabă trecutului?” Şi eu am răspuns: „Haideţi, să ne gândim la un singur lucru: noi, toţi cei prezenţi astăzi în această sală, trăim numai datorită faptului că mamele noastre nu au făcut avort cândva”. Şi atunci în sală s-a făcut linişte. Consider că este foarte important ca noi să vorbim si să reflectăm asupra problemelor existente, să ne împărtăşim părerile tinerelor familii, femeilor tinere. Cu adevărat avem mare nevoie să apărăm familia, maternitatea şi copiii la nivel statal. Este necesară solidaritatea tuturor confesiunilor religioase şi a oamenilor de bună credinţă pentru a ocroti familia de apelurile la secularizare ale lumii şi astfel să ne apărăm viitorul. Desigur, este nevoie de o alianţă internaţională pentru ocrotirea familiei. Sper ca acest forum să devină unul din paşii importanţi în sensul formării unei astfel de alianţe. (traducere si adaptare de StiripentruViata.ro)

 



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Libertatea conştiinţei. Implicaţii juridice şi religioase - Lector univ. dr. Marius Andreescu

Judecător – Curtea de Apel Piteşti
Lector universitar – Universitatea din Piteşti

 

  1. Despre conştiinţă, lege şi libertate

 

Conştiinţa este esenţa şi particularitatea omului prin care acesta se raportează la natură, societate, dar şi la propria sa fiinţă şi, în mod deosebit, la Fiinţa Supremă. Părintele Arsenie Boca vorbea despre conştiinţă ca fiind „un grai tăcut şi o chemare lină” prin care omul poate să se reconstruiască ca fiinţă spirituală, să îşi regăsească structura sa autentică, dincolo de precarităţile şi patimile existenţiale, într-un cuvânt, să redobândească libertatea autentică, spirituală pentru iubirea infinită şi indefinită de Dumnezeu şi de oameni. Fericitul Augustin spunea şi el că „în noi este ceva mai adânc decât noi înşine”, referindu-se tot la conştiinţa omului, cu deosebire la conştiinţa de sine.

Nu ne propunem o analiză sau o prezentare a ceea ce conştiinţa reprezintă în doctrina filozofică sau în teologie, cu deosebire în credinţa ortodoxă. O astfel de încercare ar depăşi cu mult spaţiul pe care îl avem la dispoziţie şi posibilităţile noastre. Încercăm, prin aceste rânduri, să punem în evidenţă, din perspectiva omului în existenţa sa socială, semnificaţii juridice şi religioase ale conştiinţei aşa cum apar ele exprimate din perspectiva ştiinţei dreptului şi a jurisprudenţei. O astfel de abordare va duce inevitabil la concluzia că soluţiile cu adevărat valoroase pe care dreptul le oferă pentru a garanta libertatea conştiinţei au ca temei adevărurile de credinţă, dar şi adevărurile filozofice recunoscute ca atare, prin care conştiinţa este înţeleasă.

Important de subliniat este faptul că mai înainte de a fi transpusă în norme juridice, conştiinţa este o dimensiune naturală prin care omul devine ceea ce este şi se diferenţiază în mod categoric de orice altă formă existenţială. Astfel, realitatea naturală în manifestările sale existenţiale se transformă conform legilor cauzalităţii, cum ar spune Kant. Spre deosebire, omul, prin conştiinţa sa şi în forma sa supremă, conştiinţa de sine nu se transformă, ci devine, conform legilor libertăţii, după spusele aceluiaşi mare filozof. Aşa putem înţelege gândurile părintelui Teofil Părăian: omul devine spre ceea ce este el, adică spre descoperirea şi realizarea conştiinţei de sine.

Se discută în politologie şi filozofie şi de o conştiinţă socială. În opinia noastră, acest concept este o construcţie gnoseologică, a cărei existenţă în plan teoretic este derivată şi condiţionată de singura formă ontologică a conştiinţei, şi anume, conştiinţa omului în individualitatea şi personalitatea sa. Este interesant faptul că juridicul exprimă acest fapt, în sensul că garantează nu conştiinţa socială ca şi structură teoretică şi abstract, ci numai conştiinţa individuală legată indisolubil de persoană. Este remarcabil că dreptul a preluat mai mult sau mai puţin elaborat valorile teologice şi filozofice fundamentale privind înţelegerea omului ca persoană în existenţa sa socială, în sensul că în mod constant se afirmă teza potrivit căreia titularul drepturilor fundamentale nu poate fi decât omul în individualitatea sa, am spune noi ca persoană şi nu ca individ, dar nu un grup, o colectivitate sau societatea ca atare. Desigur, deoarece starea juridică a omului este existenţa sa exterioară în social şi în mediul natural, titularul oricărui drept fundamental îl poate exercita, dacă avem în vedere această stare juridică a sa, în mediul social în care se află. Astfel, orice libertate individuală este şi socială prin existenţa juridică a omului în exterioritatea sa socială.

Ar mai fi de adăugat că libertatea conştiinţei face parte din aşa numitele drepturi naturale ale omului, preexistente, în opinia unor autori, consacrărilor în norme constituţionale sau de altă natură. Această teză, pe care spaţiul nu ne permite să o dezvoltăm, este demnă de a fi reţinută pentru a clarifica, într-o oarecare măsură, raportul dintre libertăţile (drepturile) omului, iar pe de altă parte, normele juridice (legile pozitive). Nu legea este aceea care determină şi dă conţinut libertăţilor individuale şi drepturilor fundamentale, ci invers legitimitatea oricărei legi decurge direct din modul în care libertăţile şi drepturile fundamentale, preexistente, sunt reflectate în norma juridică. Apreciem că acesta este un imperativ social pentru a contura în acest fel posibilitatea libertăţii omului în mediul social. În ipoteza în care libertatea este determinată de lege, înţeleasă ca act normativ şi nu ca lege morală, realitatea dominantă în care libertatea se manifestă este neautenticul şi constrângerea, deoarece orice lege juridică, prin esenţa sa, este o formă de limitare şi de restrângere sau condiţionare, într-un cuvânt de constrângere a libertăţii omului.

Se poate spune că într-o astfel de ipoteză poate să se manifeste şi o contradicţie distructivă între lege în înţelesul ei juridic şi libertatea omului, inclusiv libertatea conştiinţei. Dacă se ajunge la situaţia în care legea este o construcţie care reflectă drepturile naturale preexistente ale omului, atunci se poate vorbi de o libertate autentică, garantată prin actul normativ şi nu construită de norma juridică. Este demn de subliniat faptul că în instrumentele juridice universale, clasice, privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în mod obişnuit există formula potrivit căreia „statele recunosc drepturi şi libertăţi fundamentale”, prin urmare nu le construiesc normativ şi nu le impun ca un dat juridic. Aceasta nu este numai o simplă formulă juridică, ci exprimă un gând fundamental al caracterului derivat al legii din valori existenţiale fundamentale anterioare, am spune noi, inclusiv din adevăruri de credinţă.

Există o contradicţie unilaterală, cum ar spune Constantin Noica, între lege şi libertate, dacă acceptăm idea caracterului derivat al legii faţă de valorile libertăţii. Astfel, legea nu poate contrazice libertatea omului, dar libertatea omului poate contrazice legea.

Aceste succinte considerente le considerăm necesare pentru a stabili cadrul analizei noastre de mai jos.

 

  1. Înţelesuri juridice ale libertăţii de conştiinţă

 

Acest drept fundamental este prevăzut şi recunoscut în majoritatea declaraţiilor şi tratatelor internaţionale care se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, începând cu declaraţia universală din 1948. Stă la baza altor drepturi fundamentale, cum ar fi libertatea cuvântului, libertatea de asociere, libertatea presei. În esenţa sa este un drept natural care prevede posibilitatea persoanei de a-şi putea exprima în particular sau în public o anumită concepţie despre lumea înconjurătoare, de a avea sau nu o credinţă religioasă, de a aparţine sau nu unui cult religios sau unei organizaţii de orice fel, recunoscută de ordinea constituţională existentă la un anumit moment dat. Exprimă în acelaşi timp şi libertatea de a gândi, de a avea opinii, concepţii teoretice, sentimente, păreri, exprimate public, particular sau nu, fără ca cineva să poată interveni sau cenzura, sau cunoaşte, fără voinţa persoanei, aceste gânduri. Este un drept natural, pentru că omul se diferenţiază de celelalte forme de viaţă tocmai prin existenţa conştiinţei şi a libertăţii de a gândi, de a avea sentimente.

Conştiinţa omului nu trebuie să fie direcţionată prin mijloace administrative, ci ea trebuie să fie rezultatul libertăţii acestuia de a gândi şi de a-şi exterioriza gândul. Libertatea conştiinţei implică şi responsabilitatea morală şi de conştiinţă pentru gândurile exprimate. Responsabilitatea, inclusiv cea juridică, intervine numai în momentul în care gândul sau opinia sunt exprimate, situaţie în care pot leza demnitatea, onoarea sau libertatea de gândire a unui alt subiect de drept sau chiar ordinea socială sau ordinea de drept, de aceea libertatea conştiinţei este în strânsă legătură cu libertatea de exprimare, aceasta din urmă reprezentând tocmai posibilitatea recunoscută omului de a-şi exterioriza gândurile. În consecinţă, libertatea conştiinţei are un conţinut complex, al cărui conţinut juridic se exprimă în trei dimensiuni: libertatea de gândire, libertatea de conştiinţă şi libertatea de religie.

Libertatea de religie, ca aspect de conţinut al libertăţii de conştiinţă, înseamnă exteriorizarea unei credinţe, religii şi, în al doilea rând, libertatea de a adera la o organizaţie religioasă şi la ritualul practicat. Este necesar ca religia sau organizaţia religioasă să fie cunoscute prin lege de stat şi activitatea unui anumit cult religios să nu fie considerată ca fiind contrară ordinii de drept sau bunelor moravuri. Organizarea cultelor religioase, recunoscute de stat, este liberă şi se concretizează în statute proprii. În decursul timpului, raporturile dintre stat şi autoritatea religioasă pot fi catalogate în trei variante:

1. statul se confundă cu autoritatea religioasă;

2. statul sprijină autoritatea religioasă, dar se diferenţiază de aceasta;

3. statul adoptă o poziţie de indiferenţă faţă de autoritatea religioasă.

Constituţia României consacră separarea statului faţă de autoritate, dar obligă autoritatea statală să sprijine cultele recunoscute de lege, inclusiv prin mijloace financiare. Se proclamă totodată autonomia religioasă, în sensul că fiecare cult este liber să-şi organizeze forma de ritual, învăţământul, relaţiile cu adepţii cultului, relaţiile cu statul. Autonomia religioasă trebuie exercitată numai în condiţiile respectării drepturilor omului, a moralei publice şi a ordinii de drept.

Art. 29 din Constituţie se referă şi la raporturile dintre religii, după următoarele principii:

Doctrina de specialitate relevă câteva aspecte interesante în legătură cu conţinutul juridic al libertăţii conştiinţei denumit uneori şi libertatea gândirii.

Astfel, o dimensiune importantă a conţinutului juridic este „dreptul de a avea o convingere”. Acesta este un drept cu caracter general, protejează forul interior, adică domeniul convingerii personale şi al credinţelor religioase. Este important de a remarca că, din punct de vedere juridic, dreptul de a avea o convingere nu poate fi supus unor restricţii, limitări, condiţionări sau derogări. Curtea europeană a Drepturilor Omului de Strasbourg a relevat faptul că libertatea religiei constituie „unul dintre elementele vitale care contribuie la formarea identităţii credincioşilor şi a concepţiilor despre viaţă” – Hotărârea din 20 septembrie 1994, A.295 – A. Înţeles într-un sens larg de către instanţa europeană, de acest drept beneficiază atât credincioşii, cât şi ateii „agnosticii, scepticii sau persoanele neutre”.

În opinia Curţii de la Strasbourg, „convingerea” - termen utilizat de către instrumentele juridice internaţionale - se distinge de simplele „păreri şi idei” şi desemnează „opiniile ce ating un anumit grad de intensitate, seriozitate, coerenţă şi importanţă” – Hotărârea din 25 februarie 1982, A.48. Subliniem o interesantă precizare a Curţii în acest sens: o credinţă care constă în esenţă sau exclusiv în cultivarea şi distribuirea unui stupefiant nu poate intra în sfera de aplicare a protecţiei juridice pe care o conferă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Dreptul de a avea convingeri se referă, aşadar, la faptul de a profesa convingeri spirituale sau filozofice care au un conţinut valoric, identificabil şi care în acest fel pot forma obiectul protecţiei juridice.

Dreptul de a avea o convingere implică şi principiul neutralităţii statului faţă de convingerile morale şi politice. Această obligaţie de neutralitate exclude orice apreciere a autorităţilor statale cu privire la legitimitatea credinţelor, precum şi a modalităţilor de exprimare a acestora.

Înţeles astfel, dreptul de a avea o convingere îmbracă un triplu aspect în plan juridic. El reprezintă, în primul rând, libertatea fiecărei persoane de a avea sau de a adopta o convingere sau o religie la libera sa alegere, fără însă a implica libertatea de a refuza valabilitatea unor prevede legislative imperative, sprijinindu-se pe obiecţii, decurgând din anumite convingeri religioase.

Un al doilea aspect se referă la libertatea de a nu avea o convingere sau o credinţă religioasă. În acest fel, din punct de vedere juridic, individul este protejat contrar „unei eventuale obligaţii de a participa direct la activităţi religioase împotriva voinţei sale” (a se vedea în acest sens Hotărârea Curţii din 9 mai 1989 A187).

În fine, dreptul de a avea o convingere exprimă garanţia juridică a libertăţilor indivizilor de a-şi schimba convingerea sau religia fără a suferi vreo constrângere sau vreun prejudiciu. În acest spirit, Adunarea generală a Naţiunilor Unite a adoptat, la 25 noiembrie 1981, Declaraţia privind eliminarea oricărei forme de intoleranţă şi de discriminare bazată pe credinţa religioasă sau de convingere, document internaţional care interzice „orice distincţie, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe credinţa religioasă sau pe convingere”.

Un al aspect este „dreptul omului de a-şi manifesta convingerile”. Acest drept presupune libertatea oricărei persoane de a-şi manifesta propriile convingeri, individual sau colectiv, public sau într-un cadru privat. Dreptul are o legătură cu libertatea de exprimare şi se referă în mod deosebit la manifestarea convingerilor religioase. Este interesant de subliniat faptul că, în opinia Curţii Europene, libertatea de a-şi manifesta religia include şi „dreptul de a încerca să-l convingi pe aproapele tău”.

Expresie socială a libertăţii de gândire, de conştiinţă şi a religiei, cu consecinţe foarte diverse, libertatea de manifestare a convingerilor poate face obiectul unor restricţii în condiţiile prevăzute de lege. Jurisprudenţa europeană furnizează numeroase exemple de limitări aduse dreptului indivizilor de a-şi manifesta convingerile, justificate de protejarea ordinii publice, ordinii de drept sau a ordinii morale, sau chiar a sănătăţii.

Aşa cum se subliniază într-o hotărâre pronunţată la 25 mai 1993, Curtea Europeană reţine că: „Într-o societate democratică unde mai multe religii coexistă în cadrul aceleiaşi populaţii, limitarea dreptului indivizilor de a-şi manifesta convingerile se poate dovedi necesară pentru a concilia interesele diverselor grupuri şi a asigura respectarea convingerilor fiecăruia”. Clauza de „ordine publică” permite în aceste situaţii protecţia libertăţii de gândire, de conştiinţă şi a religiei celuilalt şi condamnarea prozelitismului „de proastă calitate”, caracterizat prin presiuni abuzive ce iau forma unei hărţuiri sau a unui abuz de putere. În acelaşi spirit, protecţia dreptului copilului la învăţătură, în cazul în care intră în conflict cu dreptul părinţilor la respectarea propriilor convingeri religioase, prevalează asupra acestuia din urmă.

Libertatea indivizilor de a-şi manifesta religia include participaţia la viaţa comunităţii religioase şi presupune ca aceasta din urmă „să poată funcţiona paşnic, fără ingerinţa arbitrală a statului” (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2000 A.78). Statului îi revine obligaţia de a garanta nu numai pluralismul religios, dar şi pluralismul intern al unei anumite confesiuni religioase; în acest scop, el trebuie să nu arbitreze conflicte în materie de dogmă din cadrul unei comunităţi religioase şi să nu intervină în favoarea unei comunităţi sau alteia religioase.

Libertatea religiei trebuie interpretată aşa încât comunitatea religioasă să dispună de posibilitatea de a-şi asigura propria protecţie jurisdicţională, pe cea a membrilor săi şi a bunurilor sale şi, în deosebi, a personalităţii sale juridice, în cazul în care conform dreptului intern doar cultele recunoscute pot fi practicate (a se vedea cauza Mitropolia Basarabiei ş.a. contra Moldovei, Hotărârea din 13 decembrie 2001: Refuz al autorităţilor de a recunoaşte oficial o Biserică).

 

  1. Libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei în jurisprudenţa europeană

 

Cele trei noţiuni, respectiv: gândirea, conştiinţa şi religia, care formează obiectul protecţiei art.9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cel mai important instrument juridic european în această materie, sunt strâns legate între ele. Noţiunile de „gândire”, „conştiinţă” şi „religie”, care apar în cuprinsul Convenţiei, subliniază conţinutul larg atribuit libertăţii de gândire. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a estimat că noţiunea de convingere filozofică desemnează „ideile fondate pe cunoaştere şi raţionament cu privire la lume, viaţă şi societate ... pe care o persoană le adoptă şi le aplică în conformitate cu exigenţele propriei conştiinţe. Aceste idei pot fi descrise, pe scurt, ca fiind concepţia unei persoane despre viaţă, despre comportamentul omului în societate.1

Libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie reprezintă unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, în sensul Convenţiei: „ea figurează, în dimensiunea sa religioasă, printre elementele esenţiale ale identităţii credincioşilor şi ale concepţiilor despre viaţă, dar ea este totodată un bun preţios şi pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenţi. Acest lucru decurge din pluralismul – scump plătit dea-lungul secolelor, necesar unei asemenea societăţi.”2

Jurisprudenţa C.E.D.O. relevă două aspecte majore ale dreptului garantat de art.9: a) libertatea individului de a adopta o convingere pe care să o manifeste; b) libertatea individului de a face sau nu parte dintr-un grup, inclusiv un cult religios şi de a-l apăra atunci când consideră necesar3.

Majoritatea cazurilor în legătură cu încălcarea dispoziţiilor art.9 din Convenţie au pus în discuţie libertatea religioasă. Instanţa internaţională de la Strasbourg a subliniat importanţa respectării pluralismului şi a toleranţei între diferitele grupuri religioase. În relaţiile cu diferitele religii, culte şi credinţe, statul trebuie să fie neutru şi imparţial „rolul autorităţilor în acest caz nu este de a elimina cauza tensiunilor, eliminând pluralismul, ci de a se asigura că grupurile opuse unul altuia se tolerează”.4

Libertatea gândirii, a conştiinţei şi religiei impune obligaţia statului de a nu exercita nici un fel de constrângere la nivelul conştiinţei individului. Comisia Europeană a arătat că art.9 protejează ceea ce se numeşte „forul interior” al persoanei, adică acele domenii ale convingerilor strict personale şi actele strâns legate de acestea. Totuşi, acest text nu protejează orice comportament social bazat pe anumite convingeri. Dreptul garantat de art.9 nu este absolut, deoarece într-o societate democratică, în care mai multe religii coexistă în cadrul aceleiaşi populaţii este necesar ca această libertate să fie însoţită de limite care să concilieze interesele diferitelor grupuri şi să asigure respectarea convingerilor fiecăruia.

Totodată, art.9 al.2 prevede posibilele restricţii ale libertăţii de conştiinţă, de gândire şi religie. În conformitate cu aceste dispoziţii, libertăţile consacrate de art.9 pot forma obiectul unor restricţii, dacă acestea sunt prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică şi vizează unul dintre scopurile legitime prevăzute expres şi limitativ de Convenţie.

Respectarea condiţiei de proporţionalitate, ca relaţie adecvată între măsurile restrictive şi scopul legitim urmărit formează obiect de analiză pentru instanţa internaţională. Desigur, şi în acest caz C.E.D.O. apreciază proporţionalitatea în raport cu natura dreptului protejat, situaţia de fapt, scopul legitim urmărit, felul şi intensitatea măsurilor restrictive aplicate, având în vedere respectarea principiului pluralismului şi a celor două criterii procedurale: „necesitatea într-o societate democratică” şi „marja de apreciere” recunoscută statelor contractante.

Instanţa de la Strasbourg admite că statele au o anumită marjă de apreciere în ceea ce priveşte ingerinţele în exercitarea acestei libertăţi, dar, puterea acestora nu poate fi discreţionară. Jurisprudenţa este orientată spre o interpretare strictă a limitării libertăţii de conştiinţă şi religie, în raport de circumstanţele concrete ale cazului şi scopul legitim urmărit.

Astfel, în cauza Kokkinakkis versus Grecia5, reclamantul, un adept al cultului „Martorii lui Iehova”, a fost condamnat la închisoare şi amendă penală pentru infracţiunea de prozelitism, prevăzută şi sancţionată de legea statului pârât. Curtea a decis că încriminarea de către legea greacă a activităţilor de prozelitism ale adepţilor cultului „Martorii lui Iehova” nu este proporţională cu scopul legitim urmărit, respectiv protecţia drepturilor altora. Pentru a decide astfel, instanţa de la Strabourg a făcut o diferenţiere între „mărturisirea creştină” şi, „prozelitismul abuziv”. Prima corespunde limitelor de manifestare a libertăţii religioase, pe când prozelitismul abuziv înseamnă convingerea care se opune libertăţii de gândire, de conştiinţă şi de religie ale altora. Luând în considerare şi marja de apreciere recunoscută statului reclamat, C.E.D.O. constată că autorităţile publice naţionale nu au demonstrat care sunt mijloacele abuzive prin care reclamantul a încercat să convingă şi pe alţii să adere la cultul său. În consecinţă, condamnarea reclamantului nu era necesară, măsura restrictivă nu este adecvată scopului legitim propus – protecţia drepturilor şi libertăţilor altora, deci nu este respectat principiul proporţionalităţii.

Într-un alt caz6, în care a aplicat principiul proporţionalităţii, C.E.D.O. distinge între controlul exercitat de stat, pentru a constata dacă sunt îndeplinite condiţiile formale în vederea practicării unui cult, iar pe de altă parte, aprecierea din partea statului asupra legitimităţii credinţelor religioase. Reclamantul a fost condamnat de către statul pârât pentru că a înfiinţat o casă de rugăciuni fără a avea autorizaţia necesară din partea autorităţilor publice. Condamnarea reprezintă o ingerinţă în „libertatea de a-şi manifesta religia prin cult şi îndeplinirea ritualurilor”, ingerinţă care s-a apreciat că urmărea realizarea unui scop legitim, prevăzut de art.9 alin.2, respectiv protejarea ordinii publice. În ceea ce priveşte respectarea criteriului proporţionalităţii, C.E.D.O. are în vedere aspectele concrete ale cauzei. Totodată, se afirmă că: „dreptul la libertatea religioasă, aşa cum îl înţelege Convenţia, exclude orice apreciere din partea statului asupra legitimităţii credinţelor religioase sau asupra modalităţii de exprimare a acestora”. Sistemul de autorizare poate să corespundă dispoziţiilor art.9 numai dacă urmăreşte să asigure un control asupra condiţiilor formale. Condiţiile legale privind necesitatea autorizării desfăşurării unor activităţi religioase nu trebuie să aducă atingere libertăţii însăşi. În speţă, se constată că insubordonarea reclamantului faţă de o formalitate a legii nu este un motiv rezonabil pentru a justifica condamnarea acestuia. Această măsură afectează în mod grav libertatea religioasă a reclamantului, „încât ea nu poate fi considerată proporţională cu scopul legitim urmărit şi nici, prin aceasta, necesară într-o societate democratică”.

Principiul proporţionalităţii, aplicat în legătură cu garantarea exercitării dreptului prevăzut de art.9, poate fi încălcat nu numai în situaţia în care autorităţile naţionale adoptă măsuri restrictive, dar şi în situaţia în care refuză nejustificat recunoaşterea unui cult sau a unei biserici, limitând în acest fel exercitarea libertăţii de religie.

În cauza Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Moldova, anterior citată, C.E.D.O. a constatat că o biserică sau un organ al acesteia poate să exercite dreptul la libertatea religiei în numele credincioşilor săi. Refuzul guvernului de a recunoaşte biserica reclamantă constituie o ingerinţă în exercitarea libertăţii de religie, care urmăreşte un scop legitim şi anume protecţia ordinii şi a securităţii publice. Pluralismul şi buna funcţionare a democraţiei sunt valori esenţiale pentru a aprecia dacă refuzul statului pârât de a recunoaşte biserica reclamantă respectă principiul proporţionalităţii7. „C.E.D.O. trebuie să ţină cont de miză, adică de necesitatea menţinerii unui veritabil pluralism religios inerent noţiunii de societate democratică. Principiul pluralismului şi buna funcţionare a democraţiei impun ca statul să fie neutru şi imparţial în relaţiile cu diferitele religii. De aceea, autonomia comunităţilor religioase este esenţială pluralismului într-o societate democratică.”

Pentru a determina amploarea marjei de apreciere a statului pârât, instanţa internaţională subliniază importanţa actului de recunoaştere al autorităţilor naţionale. Numai un cult recunoscut are personalitate juridică, deci poate să se organizeze şi să funcţioneze, poate să stea în justiţie pentru a-şi proteja patrimoniul. În raport cu aceste criterii C.E.D.O. apreciază că refuzul de recunoaştere a bisericii reclamante are asemenea consecinţe asupra libertăţii religioase, încât nu poate fi considerat proporţional scopului legitim urmărit şi nici necesar într-o societate democratică, în concluzie, art.9 din Convenţie a fost încălcat.

În legătură cu garantarea libertăţii de conştiinţă, de gândire şi de religie, se poate spune că principiul proporţionalităţii reprezintă un criteriu esenţial pentru a limita puterea discreţionară a autorităţilor publice şi pentru eliminarea abuzurilor prin restrângerea nejustificată a exerciţiului unui drept protejat de Convenţie. Astfel, în nici un caz, o procedură administrativă nu poate fi folosită pentru a impune condiţii rigide şi chiar prohibitive exercitării anumitor culte.

Proporţionalitatea nu este o condiţie abstractă, ci este determinată de particularităţile fiecărui caz, dar aşa cum rezultă din jurisprudenţa instanţei de la Strabourg, există şi premise valorice importante care determină evaluarea raportului de proporţionalitate dintre măsurile restrictive dispuse şi scopul legitim urmărit.

  1. Unele concluzii

Conştiinţa este o dimensiune ontologică a fiinţei umane, un dat care se constituie ca o particularitate existenţială a omului. Conştiinţa de sine (d.p.d.v. religios) este un dar divin pe care fiecare om îl poartă în sine ca vocaţie încă de la botez, dar care devine actual prin lucrarea teandrică a harului şi a omului. Libertatea conştiinţei se constituie şi se desăvârşeşte nu în relaţie cu lumea materială supusă determinismului şi cauzalităţii naturale şi implicit tuturor precarităţilor existenţiale, ci prin raportare la universul valoric autentic ce decurge în mod firesc din relaţia de iubire a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

Forma juridică a libertăţii conştiinţei are ca esenţă libertatea conştiinţei de sine în înţelesul ei teologic. Spunea părintele profesor Dumitru Stăniloaie că „omul este în esenţa sa duh şi libertate”. Libertatea omului are ca fundament libertatea conştiinţei care, prin credinţă, devine şi conştiinţă de sine. În acest fel se depăşeşte individualismul, egocentrismul, „eul” şi tot ceea ce înseamnă existenţa omului aruncat în lume după expresia lui Heidegger şi Sartre.

Libertatea conştiinţei este lungul drum, dar singura cale senină a omului către sine, către sinele său mai adânc, regăsit în infinitatea iubirii de Dumnezeu şi de oameni.

Cum bine spunea Constantin Noica: „Trebuie să fii infidel eului în drumul către sine”.

 

Bibliografie

Frederic Sudre, Drept european şi internaţional al drepturilor omului, Ed. Polirom, Bucureşti, 2006.

Corneliu Bârsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2010.

Ioan Muraru, Constituţie şi constituţionalism, în studii constituţionale, Ed. Actami, Bucureşti, 1995.

Doina Micu, Garantarea drepturilor omului, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998.

Constantin Noica, Jurnal de idei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013.

Marius Andreescu, Principiul proporţionalităţii în dreptul constituţional, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007.

Marius Andreescu, Andra Nicoleta Puran, Drept constituţional, Ed. Sitech, Craiova, 2012

 

NOTE

1 Decizii şi rapoarte ale Comisiei Europene a Drepturilor Omului, nr.25. Raportul din 16 mai 1980.

2 Cazul Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Moldova, Hotărârea din 13 decembrie 2001.

3 Doina Micu, op.cit.pg.91.

4 Cazul Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Moldova, anterior citată.

5 Hotărârea din 25 mai 1993.

6 Cauza Monoussakis şi alţii versus Grecia, Hotărârea din 26 septembrie 1996.

7 În cauza Agga versus Grecia, Hotărârea din 17 octombrie 2002, C.E.D.O. confirmă jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia pluralismul este una dintre valorile societăţii democratice, în raport de care se stabileşte dacă restrângerea libertăţii conştiinţei, gândirii şi religiei este necesară şi respectă principiul proporţionalităţii: „Pluralismul, inerent într-o societate democratică, a fost cu greu cucerit de-a lungul secolelor. De aceea, este adevărat că într-o societate democratică poate fi necesar să se instituie restricţii pentru libertatea de religie, pentru a concilia interesele diferitelor grupuri religioase. Cu toate acestea, o asemenea restricţie trebuie să corespundă unei nevoi sociale imperioase şi trebuie să fie proporţională scopului legitim urmărit.”



Părintele Vasile Serghie, duhovnicul sfinţilor Aiudului - Cezarina Condurache

Vasile Serghie s-a născut la 3 iunie 1913 în comuna Gohor/Galaţi. Părinţii săi Gheorghe şi Safta erau ţărani înstăriţi posedând până la instaurarea regimului comunist 18 hectare de pamânt. Vasile Serghie a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi (unde a fost un student eminent) şi s-a căsătorit cu Georgeta care i-a dăruit 4 băieţi şi 3 fete.

Părintele a fost arestat pentru prima dată în 1942 în timpul regimului Generalului Ion Antonescu fiind condamnat la 3 ani de închisoare pentru activitate legionară. Închis în temniţa Aiudului Părintele Vasile va deveni duhovnicul şi îndrumătorul spiritual al unei întregi generaţii martirice din rândul căreia mulţi s-au înălţat până la pragul sfinţeniei: Valeriu Gafencu, Virgil Maxim, Arhim. Arsenie (Anghel) Papaciuc, Traian Trifan, Ion Ianolide etc. Părintele Serghie a adus în mijlocul lor practica rugăciunii inimii care a rodit în toţi cei enumeraţi mai sus şi de la care s-a propagat şi în alte temniţe către mii de oameni.

În timpul celor 3 ani de detenţie Părintele s-a aflat numai la Aiud cu exceptia unei singure luni din primavara anului 1943 în care a fost transferat împreună cu Traian Trifan şi cu Traian Marian la închisoarea Braşov.

În cartea dedicata lui Traian Trifan – Mărturisesc Robul 1036, Părintele Serghie mărturiseşte că în 1942 a refuzat plecarea pe front pentru reabilitare aşa cum stăpânirea a cerut tuturor legionarilor arestaţi. Mai mult, a refuzat să dea şi declaraţia de desolidarizare de Mişcarea Legionară în primăvara lui 1943 drept urmare a fost închis împreună cu alte câteva sute de camarazi în Zarca Aiudului câte 7 sau 8 persoane într-o celulă de 4X2 metri, toţi cei închişi aici beneficiind de un regim de detenţie extrem de sever.

După eliberarea din 17 februarie 1945 Părintele s-a bucurat de libertate timp de 13 ani. În acest timp a slujit la Biserica din comuna Băcani/Vaslui. A doua arestare a avut loc în data de 16 iulie 1958 şi a fost operată de Regionala de Securitate Iaşi. Tribunalul Militar Iaşi l-a condamnat la 12 ani de închisoare pentru delictul de uneltire contra orânduirii sociale şi tot pentru activitate legionară, acest cuvânt fiind scris cu litere de tipar şi subliniat în fişa penală a Părintelui. În timpul celei de-a doua detenţii Părintele a ajuns în penitenciarele Iaşi, Aiud până în 1960, în lagărele de exterminare de la Salcia 1960, Giurgeni 1961, Ostrov 1961 şi iarăşi în temniţa Aiud 1961-1964. Eliberarea din temniţa Aiudului a avut loc la 31 iulie 1964 ca urmare a apariţiei decretului general de graţiere pentru toţi deţinuţii politici.

După detenţie Părintele Serghie s-a stabilit în Bârlad unde a rămas până la sfârşitul vieşii sale pământeşti. În 26 septembrie 2006 s-a mutat la Domnul să întregească ceata rugătorilor din cer şi unde a fost cu siguranţă întâmpinat cu dragoste de camarazii şi fii săi duhovniceşti din temniţa Aiudului.

Iată câteva fragmente despre marea lucrare duhovnicească a părintelui culese din cartea Imn pentru Crucea Purtata scrisă de Virgil Maxim:

Între anii 1941-1944 Valeriu Gafencu, împreună cu alte mari suflete: dr. avocat Trifan Traian, avocat Marian Traian, Anghel Papacioc, viitorul părinte Arsenie, preot Vasile Serghie, Şchiau Ion, Pascu Constantin, Mircea Nicolau şi alţii au trasat o linie de conduită creştină şi românească pentru toţi deţinuţii politici, valabilă nu numai pentru perioada de dictatură antonesciană, dar şi pentru întreaga viaţă a celor închişi ca model de atitudine, indiferent de forma de asuprire şi emblema stăpânirii, ce constă în: neacceptarea vreunei forme de conciliere şi supunerea şi acceptarea oricăror suplicii, consecinţă a mărturisirii Adevărului Dumnezeiesc în viaţa personală şi comunitară a neamului.

Această atitudine a făcut ca balanţa biruinţei să încline în planul nevăzut totdeauna în favoarea noastră, deşi aparent vrăjmaşul văzut se credea învingător. Dar el nu ştia însă că prin fiecare din cei ce acceptau jertfa supremă, neamul urca o nouă treaptă de lumină în Împărăţia lui Dumnezeu.

Părintele Vasile Serghie, eminent absolvent al facultăţii de teologie de la Cernăuţi, era şi un trăitor viu al adevărurilor de viaţă creştină. În toate manifestările lui era de o sobrietate rar întâlnită. Viaţa, pentru el, era „Timp Hristic”, nu întâmplare sau succesiune de evenimente din care nu ştii ce să alegi. Împreună cu Anghel Papacioc, care era de o râvnă rar întâlnită pentru câştigarea stadiilor de viaţă virtuoasă, pură, sfântă, şi un fervent animator pentru rugăciunea isihastă, erau lumină şi îndemn de a ne integra în Hristos ca mădulare sfinţite.

Noaptea făceam priveghere cu rugăciune, în schimburi, până dimineaţa. Eram în celulă cu Preotul Vasile Serghie, Valeriu Gafencu, Naidim Marin, Foti Petru, Pascu Constantin, Avram Sebastian. Alături erau Trifan Traian, Marian Traian, Anghel Papacioc, Nicu Mazare, Iulian Bălan...

Când eram împreună cu părintele Serghie Vasile, sub a cărui îndrumare ne însuşeam rugăciunea isihastă, Valeriu iradia, la nivelul percepţiilor senzoriale, o căldură interioară de o intensitate greu de înţeles şi de exprimat, cuvântul rămânând dator în actul cuprinderii. Era asupra lui un dar Dumnezeiesc care-l situa dincolo de posibilităţile mele de înţelegere.

Eram tânăr, novice în actele de efort spiritual programate conştient, şi de multe ori pe punctul de a mă sminti. Părintele Vasile Serghie mă iubea mult şi mă simţea ca un barometru, mă punea pe linia de plutire duhovnicească şi făcea, cu un tact pedagogic excepţional, punte de legătură între cele două stadii de viaţă duhovnicească, a mea şi a lui Valeriu, ştiind să coboare ştacheta la nivelul posibilităţilor mele de trăire interioară şi exterioară.

În perioada de „tranziţie” (1945-1947) în care ne puteam organiza noi înşine viaţa în interiorul închisorii, am stat câteva luni în aceeaşi celulă cu părintele Vasile Serghie şi cu Anghel Papacioc.

În programul duhovnicesc, în afară de rugăciune, studiu, meditaţie, convorbiri exegetice, intra şi o zi pe săptămână de tăcere completă, făcută tot cu scopul unei adânciri şi întâlniri tainice cu Dumnezeu; o analiză scrupuloasă a tuturor momentelor şi actelor vieţii, pe care apoi, într-o mărturisire, o analizam, adâncind-o şi mai mult şi încercând să găsim soluţii de vindecare şi îndreptare sau de încuviinţare, după cum era cazul. După o astfel de „punere sub lupă” a vieţii sale, părintele Vasile Serghie, care nu se menaja în nici un fel, a avut un moment de mare cutremur sufletesc:

- Fraţilor, sunt tulburat, gândindu-mă cum de am îndrăznit să fiu hirotonit preot? Probabil de aceea m-a adus Dumnezeu aici ca să-mi dau seama cu adevărat de nevrednicia mea. Ce taină este aceasta, ce obligaţii apasă asupra conştiinţei slujitorului şi ce răspundere are în faţa lumii şi a lui Dumnezeu! Mă cutremur şi nu cred că voi mai putea să împlinesc această misiune, dându-mi seama că starea preoţiei mă depăşeşte! Şi decât s-o fac cu nevrednicie, mai bine n-o mai fac!...

Eu stăteam uimit, cu privirea aplecată, uluit de mărturisirea părintelui. Anghel Papacioc, apropiindu-se de dânsul, cu ochii plini de lacrimi i-a zis:

- O, Părinte Vasile, acum cu adevărat eşti un bun Preot! Acum când trăieşti cu conştiinţa nevredniciei tale! „Căci puterea lui Dumnezeu întru neputinţă se arată şi celor smeriţi Dumnezeu le dă harul Său”. Ce bine ar fi, a continuat Anghel, dacă fiecare preot ar trăi cu această conştiinţă a nevredniciei sale. Cu câtă atenţie, cu câtă frică şi cutremur şi-ar împlini slujirea lui de apostol al lui Hristos pe pământ?! Căzând unul în braţele celuilalt plângeau; lacrimi de mângâiere şi bucurie încurajatoare se împreunau pe obrajii lor.

Anghel Papacioc, iertaţi-mă pentru această destăinuire, când se ruga nu mai auzea şi nu mai vedea nimic în jur. Starea aceasta o avea şi părintele Vasile Serghie. Erau complet absorbiţi în rugăciune.

Iarna (1944/1945) am citit foarte mult cu Valeriu Gafencu, sub ascultarea părintelui Vasile Serghie, am aprofundat teoretic Dogmatica şi Apologetica, Arheologia biblică, Simbolica, Mistica, Ascetica... Anghel Papacioc îmbina programul de studiu cu ore de rugăciune, meditaţii şi cu discuţii exegetice. Ca în timpul acela niciodată nu m-am simţit mai împlinit.

Prin Martie (1948), cum a început să se încălzească, am luat hotărârea să ne mutăm câte unul în celulă, ca să facem o experienţă duhovnicească; să intensificăm exerciţiul rugăciunii isihaste şi să avem timp să studiem cât mai mult literatura patristică ce o aveam la dispoziţie. Sub binecuvântarea părintelui Serghie şi-a organizat fiecare pravila, nelipsind controlul întâlnirii periodice comune.

Părintelui Vasile Serghie i-a expirat pedeapsa şi la sfârşitul lunii Aprilie (1948) a plecat. Am rămas fără un pedagog învestit haric. Ceilalţi preoţi legionari deşi erau modele de viaţă creştină, erau angajaţi în menţinerea vieţii duhovniceşti la stadiul suportării suferinţei şi practicării rugăciunii. Lumea temniţei ardea în dorinţa de depăşire a simplei cunoaşteri, năzuind integrarea în fiinţa hristică a omului nou, creştin legionar, cu conştiinţă de slujitor al lui Hristos în viaţa neamului.“

Cezarina Condurache

www.fgmanu.ro




Evenimente, Apeluri, Promoții
Comemorări și parastase pentru martirii închisorilor (27-28 sept.2014)
Ramnicu Sarat – sambata 27 septembrie 2014
Comemorarea anuala a legionarilor ucisi de regimul carlist in 21/22 septembrie 1939 in temnita Ramnicu Sarat va avea loc sambata 27 septembrie 2014. La ora 10 ne intalnim in cimitirul Ramnicu Sarat in fata Monumentului unde se va oficia parastasul. Reamintim ca la Ramnicu Sarat au fost asasinate 13 personalitati de marca ale Miscarii Legionare: Cantacuzino Alexandru, Totu Nicolae, Clime Gheorghe, Tell C. Alexandru, Furdui Gheorghe, Banica Dobre, Polihroniade Mihail, Craja Paul, Simulescu Sima, Apostolescu Gheorghe, Istrate Gheorghe, Banea Ioan, Serafim Aurel.

Nicoresti – sambata 27 septembrie 2014
Tot sambata dar la ora 15 la Nicoresti (jud. Galati) va avea loc comemorarea inchinata familiei martire Iordache care s-a daruit in intregime Miscarii Legionare si neamului romanesc.
Alaturi de parastas vom avea si o reinhumare. Legionara, fosta detinuta poltic, Ana Chirulescu va ajunge acasa la 24 de ani de la trecerea la Domnul. Va fi reinhumata alaturi de sotul ei Victor Chirulescu, comandant legionar, ministrul agriculturii in timpul guvernarii legionare.

Barlad – duminica 28 septembrie 2014
Va avea loc sfintirea Troitei ridicate in memoria Parintelui Vasile Serghie – duhovnicul sfintilor din Aiud – si a tuturor detinutilor politici barladeni. Troita este amplasata in interiorul Cimitirului Eternitatea din Barlad (cimitirul de pe deal) si va fi sfintita in jurul orei 15. Mai multe detalii legate de Parintele Vasile Serghie gasiti atasat.

Toti cei care doresc sa participe la intregul program comemorativ sau o parte din el sunt rugati sa ne contacteze rapid in vederea rezolvarii transportului.

Doamne ajuta!
Cezarina Condurache
www.fgmanu.ro


Curs: Noi perspective în psihologie și psihopatologie

Obiectivele cursului

1. Familiarizarea specialiştilor/cursanţilor cu acest domeniu de cercetare ştiinţifică, cu metoda şi aplicaţiile sale practice, precum şi cu limbajul nou, specific abordării interdisciplinare.

2. Aprofundarea noii perspective de cercetare abordată în cadrul cursurilor, precum şi a noilor metode de lucru predate (interdisciplinară, patristică, samd).

3. Prin informaţiile oferite în acest curs se pun bazele unei noi direcţii de abordare ce propune un alt fel de a conceptualiza problematica psihismului/sufletului uman.


 

Calendar 2014*

Cursul se desfăşoară lunar, sâmbăta, timp de 8 luni.

Bucureşti
11 Octombrie
15 Noiembrie
5 sau 12 Decembrie

Iaşi
18 Octombrie
22 Noiembrie
13 Decembrie

Timişoara
25 Octombrie
29 Noiembrie
20 Decembrie
*Calendarul pe 2015 va fi anunţat în luna decembrie.

Programul zilei

Program curs: 1,5 ore şi dezbateri
08.30 – 09.00 – Înscrierea cursanţilor
09.00 – 10.30 – Curs 1
10.30 – 11.00 – Pauză de cafea
11.00 – 12.30 – Curs 2
12.30 – 13.30 – Prânzul
13.30 – 15.00 – Curs 3
15.00 – 15.30 – Pauză de cafea
15.30 – 17.30 – Dezbateri/Discuţii

Tematică curs (oct –dec 2014)*

1. Unde suntem? Încadrarea paradigmei în spaţiul ştiinţific contemporan
2. Metoda cercetării de graniţă şi a conceptelor ce „călătoresc” interdisciplinar
3. Inconştientul – perspectivă interdisciplinară
4. Mecanismele de apărare ca mecanisme de agresare/autoagresare
5. Anatomia proiecţiei – mecanism de graniţă
6. Elemente/noţiuni de anatomie lăuntrică 1
7. Elemente/noţiuni de anatomie lăuntrică 2
8. Despre gânduri – perspectivă interdisciplinară
9. Inima în viziunea patristică
10. Credinţa şi/sau capacitatea de încredinţare
11. Răbdarea – analiză de concept şi aplicaţii practice
*Tematica pe anul 2015 va fi anunţată în luna decembrie. Organizatorii cursului îşi rezervă dreptul de a modifica tematica în funcţie de nevoile participanţilor observate pe parcursul desfăşurării acestuia. Modificările vor fi anunţate în timp util participanţilor.

Lectorul cursului

Psih. Dr. Simona Ciobanu este psiholog – cercetător şi doctor în teologie al Universităţii din Durham, Marea Britanie. Domeniul său de specializare este cercetarea de graniţă (psihologie şi teologie patristică), metodă elaborată special pentru abordarea interdisciplinară a acestor două domenii.

Ca practician are o experienţă extinsă în domeniul educaţional, atât în ţară cât şi în străinătate, lucrând cu diferite categorii de copii şi familiile acestora. Activitatea sa include şi lucrul cu adulţii cu dizabilităţi fizice şi mintale.

Odată cu restabilirea sa în ţară, în anul 2013, a înfiinţat la Bucureşti împreună cu alţi susţinători ai acestui domeniu, Asociaţia de Psihologie Patristică Praxis, a cărei primă preşedintă este. Activitatea sa principală vizează cercetarea şi promovarea unei psihologii bazată pe scrierile Sfinţilor Părinţi, printr-o serie de metode care să permită coerenţa cu duhul acestor scrieri şi care să fie adaptate mentalului omului din zilele noastre.

De la revenirea în ţară aceste preocupări ale sale au fost concretizate în: ţinerea unui curs universitar unde a putut împărtăşi câteva aspecte din cercetările întreprinse în spaţiul patristic în ultimii 15 ani; a răspuns invitaţiei ‚Cercului de seri catehetice’ organizat de o biserică din centrul Bucureştiului unde a tratat o serie de subiecte propuse de membrii acestui cerc; este invitat lunar al emisiunii ‚Viaţa de familie’ de la Radio Trinitas unde abordează o serie de subiecte propuse de părinţi.

 




CĂRŢI NOI / Produse noi
Sfinţii, prietenii noştri (vol.1) - Vieţile sfinţilor sărbătoriţi în lunile ianuarie-iulie, însoţite de planşe de colorat şi activităţi practice (7-11 ani) (CARTE) - Ioana Haşu

   O carte de colorat e o bucurie – atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Culorile în sine educă sufletul. Trăim într-o lume a culorilor, creată de Dumnezeu cu iubire şi înţelepciune. Vorbiţi-le copiilor despre credinţa dumneavoastră folosindu-vă de culori, povestiţi-le despre Dumnezeul iubirii – nu de pedeapsă –, despre frumuseţea vieţii în Hristos; nu-i forţaţi, daţi-le vreme să asume credinţa, să o înţeleagă. Învăţaţi-i să aibă o relaţie cu Dumnezeu şi respectaţi intimitatea acestei relaţii unice. Ilustratii de Luminița Pal

*


    Invitaţie la întâlnire. Sunteţi în pragul unei uşi, pregătiţi de intrare. Înăuntru sunt o mulţime de oameni diferiţi, care abia aşteaptă să vă cunoască – sunt copii, tineri, bătrâni, nobili învăţaţi, dar şi ţărani înţelepţi, împăraţi şi preafrumoase prinţese, medici, profesori, preoţi sau pescari, fiecare cu o experienţă de viaţă extraordinară. Cu toţii sunt zâmbitori şi cu braţele deschise. Unii au trăit acum două mii de ani, alţii abia au plecat din lumea aceasta; unii s-au născut foarte aproape de meleagurile noastre sau chiar au trecut prin România, în vreme ce alţii au locuit în cele mai îndepărtate capete ale pământului. Întâlnirea la care sunteţi invitaţi nu e din lumea aceasta.

Gazdele au ceva important în comun: abia aşteaptă să vă devină prieteni. Şi mai este ceva: cu toţii au vestit cuvântul Evangheliei şi au vorbit oamenilor despre neţărmurita dragoste a lui Dumnezeu faţă de noi. Ei sunt sfinţii, cei care înainte să devină apropiaţii oamenilor au fost prietenii Domnului. Cu ei veţi face cunoştinţă parcurgând această carte, pentru că ei sunt gazdele întâlnirii minunate la care sunteţi invitaţi.

Din cartea pe care o aveţi în faţă veţi afla cum se numesc acum locurile în care s-au născut sfinţii, prin ce încercări au trecut, ce minuni au făcut şi mai ales cum a continuat lucrarea lor după ce au murit şi cum au devenit cunoscuţi în toată lumea.

Pe lângă povestea adevărată a vieţii lor, aveţi desenele prin care vă invităm să daţi culoare chipurilor şi veşmintelor lor, folosindu-vă de modelele de la mijlocul cărţii. Fiecare sfânt are pentru voi şi câte o idee despre cum aţi putea aplica ce aţi învăţat de la el. Nu sunt teme, ci mai curând invitaţii la joc şi la descoperire. Vă provocăm să faceţi câte un popas la fiecare nouă întâlnire, ca atunci când mergeţi într-o excursie şi din când în când vă opriţi să vă odihniţi şi să vă bucuraţi de frumuseţea din jur.

Când veţi termina această carte, veţi avea o mulţime de noi prieteni puternici, înţelepţi şi plini de dragoste. Nu uitaţi că prieteniile sunt pentru veşnicie. Odată primiţi în inima voastră, prietenii rămân acolo pentru totdeauna. Bucuraţi-vă de această întâlnire cu ei şi aduceţi-vă aminte să apelaţi la prietenii pe care îi câştigaţi acum oricând veţi avea nevoie de ajutor de-a lungul vieţii.

Ioana Haşu

 Detalii despre carte / COMANDA



Sfinţii, prietenii noştri (vol.2) - Vieţile sfinţilor sărbătoriţi în lunile august-decembrie, însoţite de planşe de colorat şi activităţi practice (7-11 ani) (CARTE) - Ioana Haşu

 

O carte de colorat e o bucurie – atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Culorile în sine educă sufletul. Trăim într-o lume a culorilor, creată de Dumnezeu cu iubire şi înţelepciune. Vorbiţi-le copiilor despre credinţa dumneavoastră folosindu-vă de culori, povestiţi-le despre Dumnezeul iubirii – nu de pedeapsă –, despre frumuseţea vieţii în Hristos; nu-i forţaţi, daţi-le vreme să asume credinţa, să o înţeleagă. Învăţaţi-i să aibă o relaţie cu Dumnezeu şi respectaţi intimitatea acestei relaţii unice.

 Detalii despre carte / COMANDA

Petrecerea minunată începută în primul volum al acestei cărţi continuă. De bună seamă, aţi cunoscut deja o mulţime de persoane extraordinare – copii, tineri, bătrâni, nobili învăţaţi, dar şi ţărani înţelepţi, împăraţi şi prinţese, medici, profesori... Aveţi de acum atâţia prieteni noi, pregătiţi să vă primească în îmbrăţişarea lor largă cât tot universul.

Dar întâlnirile sunt departe de a se fi încheiat! Cei pe care i-aţi cunoscut au la rândul lor mulţi alţi prieteni cu care abia aşteaptă să vă facă în continuare cunoştinţă. Veţi recunoaşte în noile întâlniri oameni care au trăit în aceleaşi vremuri sau ţinuturi cu cei pe care îi ştiţi. Desigur că gazdele sunt aceleaşi: sfinţii – prietenii Domnului şi prietenii noştri.

Ca şi în primul volum, pe lângă povestea adevărată a vieţii lor, aveţi desenele prin care vă invităm să daţi culoare chipurilor şi veşmintelor lor, folosindu-vă de modelele de la mijlocul cărţii. Fiecare sfânt are pentru voi şi câte o idee despre cum aţi putea aplica ce aţi învăţat de la el. Nu sunt teme, ci mai curând invitaţii la joc şi la descoperire.

Înainte de a merge mai departe, să ne amintim un sfat preţios al Părintelui Teofil, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus: prieteniile sunt pentru veşnicie. Şi încă ceva: întâlnirile care nu sunt din lumea aceasta, ca cea la care aţi fost invitaţi, nu se încheie niciodată. Intrarea e liberă, gazdele se bucură de oaspeţi oricând. Întoarce-vă la prietenii voştri oricând aveţi nevoie de sfat, de ajutor, de mângâiere şi mai ales atunci când vreţi să vă cuibăriţi în braţele cuiva care vă va primi mereu cu dragoste şi bucurie!

Ioana Haşu

 



Jurnalul sufleţelului meu. Mică agendă duhovnicească pentru copiii de 6-11 ani (CARTE)

În curs de apariție: 30 sept.2014

„Jurnalul sufleţelului meu” este o carte cât se poate de serioasă şi de vie pe care Andreea ne-o propune nu doar spre lectură, ci ne deschide, la modul concret, disponibilitatea de a-i vedea pe ceilalţi.

Aparent o joacă de copii, te transformă într-un personaj principal care participă la toată „devenirea” lecturii, introducându-te în viaţa cărţii ce devine parte din tine.

Lăudăm inspiraţia autoarei care ne aduce în faţa unui text plin de sevă duhovnicească, accesibil lumii de azi.

Pr. Dr. Cristian Muntean

 Detalii despre carte / COMANDA



 

Descarca oferta de CARTI la zi
de la toate editurile ortodoxe din tara (2500 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Descarca oferta
Editurii Agaton
reducere 30%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii
Articolele postate se plătesc autorilor care scriu regulat sau mai des pentru revistă
(se încheie un contract şi banii se plătesc când se ajunge la o anumită sumă convenită cu autorul).

 


"Fericit cel ce citeste…
caci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567