Descarca Revista
   


„Nu vă temeţi, căci iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Căci vi S-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.” (Lc. 2, 10-117)"

Decembrie 2013

Naşterea Domnului Editor: Asociaţia Pentru Isihasm (Editura Agaton)  
Sumar:
Porunca iubirii în luna cadourilor
Știri externe - decembrie 2013 (EXT)
Știri interne - decembrie 2013 (RO)
Slujbe de pomenire pentru eroii din decembrie 1989
Ignatul sau tăierea porcului?
Pastorală de Crăciun 2013
Cum să ne petrecem Crăciunul?
Pr. Calciu, din temniță în sinaxar - moaștele sale sunt întregi
Sf. Porfirie cel nou, făcătorul de minuni (canonizat pe 27 noiembrie 2013)
Jucarii noi pentru copii noi
Criza lumii de azi (VIDEO)
Basarabia vorbeşte româneşte
Colindul, răspunsul omului către iubirea lui Dumnezeu
Românii din Valea Timocului: Dumnezeu și voi sunteți nădejdea noastră!
Unul naște, altul moare...
Știința confirmă sănătatea Postului
Apel umanitar (Handragel Florentina Doina)
APEL pentru crearea unui partid politic CREŞTIN
Credinta, nadejdea si iubirea in viata si opera lui Andrei Tarkovski - Costion Nicolescu (CARTE)
Patrimoniu cultural: județul Brasov. Manual scolar pentru disciplina optionala - Adriana Scripcariu (CARTE)
Călăuză biblică - Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda (CARTE)



Tema lunii
Porunca iubirii în luna cadourilor - Cristina Roman

Luna decembrie a început anul acesta în zi de duminică, iar Evanghelia rânduită spre citire la Sfânta Liturghie a fost despre cea mai importantă poruncă dată nouă de către însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, Porunca Iubirii: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată inima ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27). În Sf. Scriptură găsim şi alte îndemnuri la iubire ale Mântuitorului şi ale apostolilor: "Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu"; "Pacea Mea dau vouă"; "Iubiţi-vă, ca lumea să cunoască că sunteţi ucenicii Mei”; "Dragostea nu cade niciodată." Tot la Sf. Liturghie, înainte de a rosti împreună Crezul sau Simbolul de Credinţă, preotul ne îndeamnă: "Să ne iubim unii pe alţii, ca intr-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul si pe Sfântul Duh”. Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care o prăznuim la 25 decembrie, este pentru creştini minunat prilej de mărturisire a iubirii pentru Sfânta Treime şi a iubirii unora faţă de alţii aşa cum ne învaţă Biserica.

Vrednicul de pomenire părinte Teofil Părăian, într-o predică despre Porunca Iubirii, ne îndeamnă: „să ştiţi, iubiţi credincioşi, că aşa vrea Dumnezeu: să fim fericiţi, să fim mulţumiţi, să fim cu iubire. Aşa ne vrea Dumnezeu. Pentru că El ne iubeşte, pentru că El ne primeşte, pentru că El ne caută, pentru că şi noi trebuie să-L căutăm pe El. Şi dacă facem aşa darul lui Dumnezeu va fi cu noi, binecuvântarea Domnului va fi peste noi, folosul sfintelor slujbe îl vom avea şi noi, rugăciunile ne vor face mai buni, mai deschişi pentru Dumnezeu, sfintele taine ne vor ajuta tot mai mult şi mai mult, şi aceasta mai ales prin înmulţirea iubirii. Să înmulţim iubirea între noi, să înmulţim iubirea dintre noi, să atârnăm cu iubirea noastră de iubirea lui Dumnezeu. Să ne rugăm să facă Dumnezeu ce nu putem face noi, dar să fim totuşi preocupaţi să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim, să iubim pe oameni cu iubirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos - "Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii precum şi Eu v-am iubit pe voi" - şi fără îndoială că în felul acesta ne vom bucura de cer, ne vom bucura de Dumnezeu, de acum şi până-n veac, amin.”

Suntem în luna decembrie, luna cadourilor. Sloganurile publicitare abundă în sintagme de genul dăruieşti şi câştigi; fă-ţi un cadou; cadouri personalizate; cadoul perfect etc. În aparenţă ele ne invită să fim mai buni şi mai generoşi, dar în fapt, ating coarda sensibilă a sufletului pentru ne face să deschidem portofelul cu zâmbetul pe buze. Strategia de marketing exploatează din plin simbolistica lunii decembrie până acolo încât preocupările duhovniceşti legate de sărbătoarea Naşterii Mântuitorului sunt eclipsate de clipurile şi panourile publicitare de tip „Moş Crăciun & Coca-Cola”. Am avea impresia în primă instanţă că suntem ajutaţi de magazine să devenim mai buni, să dăruim mai uşor. Nu este în regulă acest lucru. De ce? Pentru că gândul de a dărui trebuie să plece de la noi şi să nu fie legat şi inspirat de o anumită lună, de o anumită sărbătoare. Câte supărări, câte dezamăgiri atunci când darul nu este pe măsura aşteptării sau la momentul potrivit. Cadoul luat în ultimul minut poate să fie un dar potrivit sau doar formal. Lipsa banilor sau pana de idei în legătura cu alegerea darului creează un stres. Multitudinea de opţiuni atunci când posibilităţile financiare sunt consistente creează şi ea un stres. Darurile materiale atunci când nu există la mijloc o nevoie sau o lipsă pot să fie doar motive de a ne arăta dragostea, respectul, recunoştinţa.

A dărui din inimă înseamnă a te simţi cu adevărat fericit că poţi să bucuri pe cineva, că poţi să mântuieşti pe cineva scoţând-ul din tristeţea lui, că poţi salva pe cineva din necazul său. Să nu căutăm să impresionăm printr-un cadou, ci să aducem bucurie printr-un dar în care suntem implicaţi sufleteşte, spiritual. Sfantul Isaac Sirul spune că atunci când îi dai cuiva ceva, veselia feţei tale să fie mai mare decât darul pe care i-l dai. Să simtă omul că vrei să-l ajuţi, că eşti alături de el, că nu-l părăseşti, ci stai cu bunavoinţă faţă de el. De aceea, sloganul potrivit pentru un creştin care doreşte să împlinească Porunca Iubirii şi care ştie că „mai fericit este a da decât a lua” (F. Ap. 20:35) este altul: dăruind vei dobândi!

Când dăruitorul îl face fericit pe cel ce primeşte prin împlinirea unei dorinţe, a unei nevoi, el se împărtăşeşte din respectiva bucurie. Vorbim despre iubire când cel ce face darul pune suflet, se dăruieşte totodată şi pe el. În ieslea din Betleem, Dumnezeu ni se dăruieşte cu iubire şi adâncă smerenie pentru a ne mântui. Însăşi mântuirea noastră este o taină şi un dar, nicidecum un merit. „După puterile noastre, toţi să-I aducem de toate: credinţă, nădejde, dragoste, înfrânare, milostenie, iubirea aproapelui. Dar mai ales, când vă apropiaţi de această înfricoşată şi Sfântă Masă, de Sfintele Taine, faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune… Aşadar, să ne apropiem plini de o spaimă sfântă, şi plini de mulţumire să cădem mărturisind păcatele noastre, plângând de întristare pentru relele ce am făcut, întinzând mâinile la rugăciune către Dumnezeu. O, iubiţilor, viaţa noastră este scurtă; să fim treji şi să veghem! Să ne pregătim bine, să arătăm râvnă către toţi şi să fim băgători de seamă întru toate.” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Să fim atenţi, să luam aminte, căci unele daruri sau donaţii pot salva vieţi, dar altele pot duce la pierderea sufletului. Pe de o parte avem exemplul copiilor rasfăţaţi cu prea multe daruri materiale fără a li se vorbi despre merit şi despre recunoştinţă. Uneori, pentru copii darul cel mai de preţ este timpul petrecut împreună cu părinţii lor, dragostea şi răbdarea care li se acordă. Pe de altă parte, avem exemplul iubirii ca act filantropic, de caritate şi de milostenie. În această privinţă Părintele Calistrat de la Bârnova ne avertiza: „- Ei, aici este esenţa. Mântuitorul scoate în evidenţă iubirea faţă de aproapele, filantropia. Biserica trebuie să fie foarte fermă şi categorică: să nu încurajeze lenea. Nu există act de caritate pentru trândavi şi leneşi, pentru că atunci Biserica ar înlesni păcatul de moarte al lenii. Nu are voie să facă niciun act filantropic celor leneşi şi nepăsători, nu are voie sa încurajeze hoţia. Şi de ce spun hoţia: pentru că foarte mulţi vin în numele lui Iisus Hristos şi, cu neruşinare, folosindu-se de cruce sau în numele crucii, sub diferite forme şi organizaţii, în numele copiilor străzii, copiilor cu SIDA, copiilor din orfelinate, batrânilor, încep să facă acele colecte din care, vezi Doamne, să le asigure un tratament, o masă, o vorbă bună, o cântare… Avortonii sociali sunt foarte periculoşi. Din avortonii sociali ies vagabonzii străzii, homosexualii şi pedofilii de mâine, ies curvarii şi bandiţii şi spărgătorii de vitrine şi ies hoţii pentru care societatea, în loc să investească în dezvoltarea culturală, trebuie să facă acele centre de reeducare, puşcăriile, căminele în care să-i ţină pe aceşti oameni care nu se pot adapta la normele societăţii.”  (Danion Vasile,  Mângâiere şi mustrare - Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova, Bucureşti 2003)

Precauţia faţă de încurajarea cerşetoriei o găsim şi în Sfânta Scriptură: „Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi. Căci voi înşivă ştiţi cum trebuie să vă asemănaţi nouă, că noi n-am umblat fără rânduială între voi, nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu muncă şi cu trudă, am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi. Nu doar ca n-avem putere, ci ca să ne dăm pe noi înşine pildă vouă, spre a ne urma. Căci şi când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce. Pentru că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind. Dar unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor... Şi dacă vreunul nu ascultă de cuvantul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnaţi şi să nu mai aveţi cu el niciun amestec, ca să-i fie ruşine. Dar să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci povăţuiţi-l ca pe un frate.”  (Fragment din Epistola a doua către Tesaloniceni a Sf Apostol Pavel, cap.3, 6-15)

Şi în această privinţă, a darului şi milosteniei, Ortodoxia cere discernământ şi un oarecare sânge rece. A scăpa de insistenţele unui cerşetor din parcarea unui supermarket golindu-ţi buzunarele de mărunţiş nu te face milostiv şi nici nu îi îmbunătăţeşte aceluia traiul. Mai degrabă îi încurajează dependenţa de un tip de viaţă care nu îl va responsabiliza niciodată. Dacă este cauzată de lene şi dispreţ, sărăcia nu este nicidecum o virtute. Sfântul Vasile cel Mare confirmă: “Negreşit nu-i folositoare dărnicia celor care alcătuiesc cântece plângăreţe, ca să moaie inimile femeilor, nici celor care fac din infirmităţile trupului lor şi din răni prilej de neguţătorie. Acordarea de ajutoare acestora ajunge prilej de răutate. Trebuie, însă, să arătăm milă şi iubire de fraţi faţă de cei care sunt învăţaţi să sufere necazul cu răbdare”. (Sf Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, omil. I la Psalmul XIV)

Pe de altă parte, dacă stăm prea mult să judecăm înainte de a ne decide cum şi pe cine ajutăm, este posibil să fim ispitiţi a crede că toţi vor doar să profite de bunăvoinţa noastră, să se folosească de munca şi sudoarea frunţii noastre pentru a satisface pofte şi patimi. Aici ne este de folos un cuvânt al Sf. Ioan Gură de Aur, care ni-l dă exemplu de generozitate şi ospitalitate pe Avraam: „Aşa era şi la fericitul Avraam. El nu făcea nicio cercetare supărăcioasă celor ce avea nevoie de ajutor, şi de aceea a găzduit oarecând pe îngeri… Să facem şi noi aşa, iubiţilor, rogu-vă, şi să nu mai întrebăm pe cei ce au trebuinţă de ajutor, de sunt ei cu totul nevoiaşi; căci pentru ca să fie cineva vrednic de milostenie, nu are trebuinţă de altă, decât ca să fie sărac, şi dacă cel ce caută ajutor este sărac, noi nu avem trebuinţă a mai cerceta altceva. Noi dăm milostenie sărăciei omului, nu năravurilor sale, ne e milă de dânsul nu pentru preferinţa lui, ci pentru nenorocirea lui, pentru ca şi noi oarecând să dobândim multă milostivire de la Dumnezeu, deşi suntem nevrednici, a fi părtaşi harului Său. Iar dacă noi cercetăm şi ispitim, cu atâta isteţime nevrednicia celor deopotrivă cu noi, slugi, apoi şi Dumnezeu va face aceasta cu noi, – şi atunci vai nouă! „Căci precum voi judecaţi, aşa vă veţi judeca” (Mat. VII,2). - Predici la duminici si sarbatori, Editura Bunavestire, Bacău).

 

foto: colaj imagini sursa Google

 




ACTUALITATEA religioasă
Știri externe - decembrie 2013 (EXT)

GRECIA: Muntele Athos anunță noi canonizări

În viitorul apropiat vor fi proslăviţi în rândul sfinţilor Părintele Paisie Aghioritul  şi alţi stareţi de la Muntele Athos, relatează situl Sfântul Munte. Același portal în urmă cu câteva luni, citând sursele Athosului, a publicat primul informația cu privire la canonizarea care urma să aibă loc cuviosului Porfirie Kavsokalivitul. Conform noilor informații, în perioada următoare vor fi proslăviţi în rândul sfinților Părintele Paisie Aghioritul, Parintele Amfilohie Makris, arhimandritul Sofronie Saharov și staretul Efrem Katunakiotul. (Sursa: ortodox.md)

GRECIA: Sfântul Sinod condamnă parteneriatele civile

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a făcut apel la popor pentru păstrarea coeziunii familiei prin urmarea principiilor creștine. Într-o proclamație recentă, Sfântul Sinod a afirmat că formele moderne de familie – monoparentală, bazată doar pe căsătorie civilă, acord de coabitare [parteneriate civile] și așa-zisele cupluri homosexuale – ”deviază” de la instituția sfântă a căsătoriei. In proclamație, Sinodul subliniază că ”prin acordul de coabitare [parteneriate civile] instituția căsătoriei este degradată, de vreme ce familia nu mai este sfântă pentru creștini. Mai mult, coabitarea este împotriva cuvântului lui Dumnezeu.” (Sursa:)

TURCIA: Petiție pentru salvarea Hagiei Sophia de la transformarea în moschee

În Turcia s-a format o adevărată mișcare cu scopul de a transforma Hagia Sophia în moschee. O comisie a parlamentului de la Ankara a introdus în luna noiembrie o moțiune prin care se dorește ca Hagia Sophia din Istanbulul, să redevină moschee, "simbol al cuceririi Constantinopolului de către otomani." Vicepremierul turc a dat asigurări că Hagia Sophia va străluci din nou ca moschee cât de curând. Creștinii consideră această inițiativă drept inacceptabilă. Hagia Sophia este o fostă biserică Ortodoxă, reședința oficială a Patriarhiei de Constantinopol. Când Imperiul Otoman a cucerit Constantinopolul, catedrala Sf. Sophia a fost transformată în moschee, dar în anul 1935 a fost deschisă vizitatorilor ca muzeu.

A fost inițiată o petiție prin care creștinii de pretutindeni sunt rugați să se exprime împotriva proiectului legislativ de transformare a Hagiei Sophia în moschee musulmană, care poate fi semnată electronic la această adresă. Scopul este de a strânge minim 20.000 de semnături. Din fericire, până la această dată deja numărul de semnături este de peste 26.000. Semnăturile sunt necesare pentru ca petiția să fie înaintată către UNESCO, care a declarat Hagia Sophia drept Patrimoniu Cultural Universal. Mai bine de 80 de ani, Hagia Sophia a funcționat ca muzeu, permițând milioanelor de vizitatori și credincioși să admire prețiosul mozaic, iconografia 

AUSTRALIA: Căsătoria gay - interzisă

Înalta Curte de Justiţie australiană, cea mai înaltă instanţă a ţării, a interzis căsătoria între persoane de acelaşi sex. Uniunile civile între persoane de acelaşi sex sunt autorizate în majoritatea statelor australiene, însă căsătoria rămâne definită la nivel federal precum uniunea dintre un bărbat şi o femeie. (sursa: AFP)

RUSIA și POLONIA: Apel comun pentru apărarea principiilor creștine

Liderii Bisericii Catolice din Polonia și cei ai Bisericii Ortodoxe Ruse au făcut către creștinii europeni un apel comun fără precedent, ca aceștia să-și apare valorile tradiționale și rădăcinile creștine. „Când privim la provocările lumii de astăzi, vedem mai multe probleme care ne unesc decât care să ne separe”, a declarat președintele conferinței episcopilor polonezi, Arhiepiscopul Józef Michalik, după o întrevedere cu Mitropolitul Ilarion, responsabilul Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Relațiile Externe. Întâlnirea a făcut parte dintr-o conferință ce a avut loc la Warsaw și a purtat numele Viitorul creștinismului în Europa. După cele declarate de Pr. Vsevolod Chaplin, orice negocieri cu UE ar trebuie să înceapă cu următoarea întrebare: „cum este gata UE să se schimbe pentru a putea deveni o casă comună nu numai pentru tradiția socio – politică occidentală ci și pentru cea răsăriteană, pe un picior de egalitate, și nu prin urmarea docilă a instrucțiunilor emise de cineva anume”. El a menționat problemele legate de căsătoriile între persoane de același sex, secularizare, eutanasie și lipsa de susținere a valorilor familiale tradiționale. (Sursa: semneletimplului.ro)

UNIUNEA EUROPEANĂ: Parlamentul a respins raportul pro avort

La 10 decembrie 2013, raportul membrului parlamentar de origine portugheză Edite Estrela, legat de sănătatea și drepturile de reproducere și sexuale, a fost respins de către Parlamentul European. Un total de 351 de membri au votat pentru trimiterea înapoi a proiectului la comisia sa de alcătuire. În loc să lase avortul să fie o chestiune despre care fiecare stat membru al UE să decidă pentru sine, raportul a mers mult prea departe, declarând avortul ca pe un drept al omului. Rețeaua de informare European Dignity Watch (Supravegherea demnității europene) este de părere ca acest proiect a fost un contraatac la inițiativa civilă numită Unul dintre noi (One of us), care milita pentru aplicarea unei recente decizii date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care se afirma că embrionul este începutul vieții umane. (Sursa: doxologia.ro)

BELGIA: Eutanasia copiilor grav bolnavi, votată

Proiectul de eutanasie  a copiilor care suferă de boli în stare terminală a fost adoptat de senatul belgian, cu 50 de voturi „pentru" şi 17 „împotrivă". Iniţiatorii propunerii susţin că eutanasia este o soluţie milostivă pentru copiii foarte bolnavi, iar acest proiect doar ar legaliza această practică ce are loc în secret în prezent. Poziția BOR privind eutanasia. 

MAREA BRITANIE: Prințul Charles pledează pentru creștinii martiri din Orient

Relațiile dintre creștini și musulmani în Orientul Mijlociu au ajuns la un punct critic, este părerea prințului Charles, care s-a declarat „profund îngrijorat" de lupta creștinilor din regiune. Intimidare, acuzații false și persecuție organizată, acestea sunt principalele elemente care creează divergențe între creștini și musulmani la această oră în Orientul Mijlociu, a declarat moștenitorul tronului Marii Britanii, la o recepție despre problemele creștinilor din Orient. Înainte de discurs, prințul a avut mai multe întâlniri cu creștini care s-au refugiat în Anglia și care și-au împărtășit poveștile despre martiriul pe care l-au îndurat. Charles, care încearcă să promoveze relațiile bune între musulmani și creștini, spune că „podurile" construite între cele două comunități sunt distruse în mod deliberat de către terțe părți, care au un interes în zonă. Asta îi afectează pe arabii creștini din țări precum Siria, Irak, Palestina, Egipt și alte țări arabe. „Mi se pare că nu mai putem să ignorăm faptul că acești creștini (din Orientul Mijlociu) sunt luați în vizor de către militanți islamiști fundamentaliști. Creștinismul s-a născut în Orientul Mijlociu și nu îi putem uita pe frații de credință de acolo", citează The Guardian.

CROAŢIA: Croaţia a respins în referendum „căsătoriile” între persoane de acelaşi sex

Croaţii au votat într-un referendum pentru interzicerea “căsătoriilor” homosexuale. Două-treimi dintre cei care s-au prezentat pe 1 decembrie la vot au aprobat schimbarea constituţională pentru definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Rezultatul vine în urma unei petiţii care a dus la referendum, o petiţie condusă de grupul catolic “În numele familiei”, ce a strâns peste 700.000 de semnături.

            Referendumul a avut următoarea întrebare: “Sunteţi de acord cu definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie?” Aproape 90% din populaţia de 4.4 milioane de locuitori ai Croaţiei este catolică. Votul s-a bucurat şi de sprijinul a 104 membri din Parlamentul cu 151 de locuri. Guvernul şi unele grupuri de apărare a drepturilor omului s-au opus interdicţiei. Preşedintele Ivo Josipovic s-a declarat dezamăgit, dar nu surprins de rezultatul referendumului.

            Guvernul şi media au încercat să împiedice procesul de votare, susţin membrii grupului “În numele familiei”. Membrii iniţiativei au spus că au fost insultaţi, agresaţi, chiar şi fizic în timp ce strângeau semnături. Au mai spus că oponenţii au căutat chiar şi incendierea listelor de semnături. “La început iniţiativa a fost ridiculizată de o mare parte dintre politicienii croaţi, în special de membrii coaliţiei de stânga de guvernare, dar şi de jurnalişti de la televiziunea de stat, fiind considerată ‘discriminatorie’, ‘retrogradă’, ‘medievală’”, a declarat un membru al grupului catolic, citim pe site-ul Episcopiei romano-catolice de Iaşi, www.ercis.ro. (Viaţa Cultelor 23 dec.2013 - Editura Tradiţie)

sursa fotografii: google.com



Știri interne - decembrie 2013 (RO)

Colindatul cetelor de feciori - patrimoniu UNESCO

Colindatul cetelor de feciori, obicei fără de care nu ne putem închipui sărbătorile de Crăciun, a întrat în patrimoniul UNESCO. România și Republica Moldova au prezentat la data de 5 decembrie 2013, la Baku în Azerbaidjan, în fața Comitetului interguvernamental UNESCO pentru salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, un dosar comun prin care obiceiul ,,Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova,, să fie înscris în lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Prin votul unanim al Comitetului interguvernamental UNESCO, în cadrul lucrărilor celei de a 8-a sesiuni ordinare a Comitetului, Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova, a fost înscris în lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

Dosarul prezentat de cele două state, în comun, este primul în urma căruia Republica Moldova înscrie un element din patrimoniul său cultural imaterial în lista reprezentativă și cel de al patrulea, pentru România, precedentele fiind Călușul, Doina și Ceramica de Horezu. (bzf.ro)

Muzeul Țăranului Român, amenințat de Guvern cu desființarea

Directorul Muzeului Țăranului Român (MTR), Virgil Stefan Nițulescu, i-a adresat o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta, în care îi cere să nu dea curs inițiativei de desființare a Muzeului. “S-ar desființa o instituție fundamentală pentru spiritualitatea româneasca, greșeală pe care a făcut-o numai regimul comunist”. Muzeul Țăranului Român a fost înființat în 1906, de Regele Carol I. Miza eventualei desființări a Muzeului Țăranului ar fi clădirea și terenul aferent din Centrul Bucureștiului, chiar în fața sediului Guvernului. Nițulescu citează un proiect de hotărâre de Guvern care ar trece clădirea și terenul Muzeului Țăranului la Muzeul Antipa, toate urmând să intre în subordinea Ministerului Mediului. De asemenea, patrimoniul și colecțiile de la Muzeul Țăranului ar urma să fie mutate la Muzeul Satului și expuse în aer liber, în Parcul Herăstrău. Directorul general al Muzeului Antipa a declarat, pentru Mediafax, că nu știe de existența unui proiect de Hotărâre de Guvern care ar face ca muzeul pe care îl conduce să treacă în subordinea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice. În ceea ce privește trecerea imobilului care adăpostește Muzeul National al Țăranului Român în administrarea Muzeului Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, Dumitru Murariu a spus că nu s-a pus niciodată această problemă în discuție, acea clădire fiind nepotrivită pentru profilul Muzeului Antipa.

Președintele Traian Băsescu i-a cerut noului ministru al Culturii, Gigel Știrbu, să nu comaseze Muzeul Satului cu Muzeul Țăranului Român, premierul Victor Ponta replicând: “Comasați-le!”, relatează Mediafax. Politologul Stelian Tănase, comentează pe blogul personal: “Nu vedem rostul unui asemenea transfer. Acte de gratuitate nu există. Trebuie să existe un interes. Mă gândesc dacă nu cumva este vorba de un proiect imobiliar aici. S-a mai vorbit cu ani in urmă despre transformarea acelei zone (cea mai scumpă din București) într-un complex turistic cu hoteluri, magazine, parcări subterane etc. Despre asta să fie vorba acum!? Momentul ales de Rovana Plumb coincide cu faptul că ministerul Culturii nu are un titular, de unde graba de a trece propunerea rapid prin ședința de guvern. Ea trebuie respinsă. Transferul celor două muzee de la Ministerul Culturii ar fi încă una din măsurile cu cântec, nerezonabile, luate de Guvern în ultima vreme. Presupunând că apropierea sărbătorilor ar permite ca această măsura absurdă și abuzivă, fără nicio justificare, care ascunde  interese obscure, să treacă neobservată de opinia publica, Guvernul se înșeală. Scandalul nu va fi deloc mai mic decât celelalte din acesta toamnă, generate de la Palatul Victoria.” 

Colindul bun ne cheamă să fim buni

În legătură cu reacţia Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, care, în termeni generali şi fără discernământul necesar între cazuri izolate şi întreg, acuză toată Biserica Ortodoxă Română că este indiferentă şi încurajează antisemitismul religios, urmare unui colind difuzat, vineri, 6 decembrie 2013, de postul de Televiziune TVR 3 - Cluj, BOR precizează: “Conducerea Bisericii Ortodoxe Române nu aprobă manifestările care instigă la antisemitism, ură religioasă sau etnică, deoarece acestea sunt potrivnice Evangheliei iubirii lui Hristos. Mai mult, colindătorii creștini autentici reprezintă simbolic cetele de îngeri care au cântat la Nașterea Domnului Iisus Hristos în Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14) (… ) Astfel, în lumina iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, trebuie să înlocuim polemica din trecut cu dialogul, vrajba cu pacea, confruntarea cu respectul reciproc şi cooperarea pentru binele comun.

În acest sens, un pas concret în direcţia promovării unui dialog interreligios necesar şi folositor între cultele din România, bazat pe respect reciproc, îl reprezintă înfiinţarea, la iniţiativa Patriarhiei Române, a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, cu participarea şi a Cultului mozaic, în ziua de 14 aprilie 2011. Iar, în zilele de 29 şi 30 mai 2012, la Palatul Patriarhiei a avut loc Simpozionul iudeo-creştin cu tema: „Diaspora – o realitate a societăţii actuale”, organizat de Patriarhia Română în cooperare cu Sapir Center din Ierusalim şi Federaţia Comunităţilor Evreiești din România. Şi cu această ocazie, Biserica Ortodoxă Română a subliniat necesitatea dialogului şi cooperării între creștini şi evrei pentru binele comun. Prin urmare, mai ales acum, când colindele ne îndeamnă: „creștine (române) să fii bun!”, trebuie să căutăm „pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14).” Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Părintele Justin ne încredinţează de sfinţenia şi ocrotirea sa cerească

Chiar la împlinirea a 40 de zile de la adormirea sa, Părintele Justin ne-a mângâiat cu o minune, în chilia sfinţiei sale din mănăstirea de maici, unde a petrecut ultimii 3 ani din viaţă şi unde şi-a dat obştescul sfârşit. Chilia memorială a Părintelui a fost deschisă spre vizitare începând cu ziua de 25 iulie. Pe fotoliul Părintelui de unde obişnuia să miruiască pelerinii în ultimii ani de viaţă, este aşezat un tablou cu imaginea Părintelui Justin, în mărime naturală, binecuvântând credincioşii. Aseară, în timp ce un ieromonah şi câţiva credincioşi mireni se rugau în chilia părintelui, tabloul părintelui a izvorât mir din mâna cu care binecuvânta credincioşii.

Minunea s-a repetat şi a doua, zi, dimineaţa, în timp ce pelerinii vizitau chilia şi muzeul memorial închinat Părintelui Justin Pârvu. Aceştia nu doar că vizitau, ci zăboveau câteva minute rugându-se în genunchi în fața fotoliului unde părintele obişnuia să petreacă cea mai mare parte din zi, ascultând necazurile şi durerile oamenilor. Iar Părintele, parcă să ne încredinţeze că şi acum ne ascultă şi ne poate ajuta, ne-a trimis acest semn minunat spre credinţă şi mângâiere. Sfinte Părinte Justin, roagă-te pentru noi, păcătoşii! (Sursa: Mănăstirea Paltin)

Lucrarea misionară a Bisericii prin muzică

“Ediția a II-a a Simpozionului Internațional de Muzicologie Bizantină „300 de ani de românire”, organizat de Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti împreună cu Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române, constituie un eveniment de excepție atât pentru muzicologia românească, cât și pentru Biserica Ortodoxă Română. Împlinirea a 300 de ani (1713 – 2013) de la „încheierea” primului codice muzical bizantin pre limba patriei de către eruditul ieromonah Filothei sin Agăi Jipei și dedicat Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, prilejuiește o întâlnire de înaltă ținută academică menită să evoce, din perspective diverse, drumul anevoios al traducerii, adaptării și românirii cântării bizantine de-a lungul a trei veacuri.” † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

În noul Cod penal prostituția nu mai este infracțiune

Prin noul Cod Penal care va intra în vigoare la 1 februarie 2014, practicarea prostituţiei în România nu mai este considerată infracţiune, ci doar contravenţie (adică nu se pedepseşte cu închisoare, ci cu amendă). Potrivit articolului 328 din actualul Cod penal din România, prostituţia reprezintă fapta persoanei care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Altfel spus, în codul ce va intra în vigoare de la anul, prostituţia va fi pe picior de egalitate cu trecerea unui pieton pe culoarea roşie a semaforului. Mai mult decât atât, prostituţia nu este nici interzisă, nici admisă, această activitate fiind catalogată doar o contravenţie şi se pedepseşte cu amendă. În cazul în care amenda nu este plătită, persoana respectivă trebuie să ”presteze” muncă în folosul comunităţii, sub supravegherea primăriei.

Mulţi politicieni au cerut legalizarea prostituţiei (adică să nu se plătească nici amendă, ci să devină o activitate comercială!), dar cei care au lucrat la elaborarea Noului Cod Penal (NCP) nu au vrut acest lucru, probabil influenţaţi de rezultatele negative ale legalizării prostituţiei în alte ţări.

România, un exemplu pentru felul cum se raportează la minorităţi

România poate fi dată ca exemplu în Europa pentru felul în care se raportează la minorităţi, susţin reprezentanţii grupurilor etnice în Parlament, în contextul în care, la 18 decembrie, în toată lumea s-a sărbătorit Ziua Minorităţilor Naţionale. „Cred că, în ce ne priveşte, avem de departe în Europa cea mai bună legislaţie în acest domeniu, avem instituţii care funcţionează foarte bine şi cred că invers şi minorităţile naţionale, în ansamblul lor, dar şi reprezentanţii lor politici se străduiesc să contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti în ansamblu, aşa că, după părerea mea, 18 decembrie e o zi în care chiar avem de ce să sărbătorim“, a declarat Ovidiu Ganţ, deputat din partea minorităţii germane, citat de Agerpres. Secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici, deputat din partea Uniunii Bulgare din Banat - România, consideră că Ziua Minorităţilor Naţionale este o zi simbolică pentru politica pe care România o are faţă de minorităţile naţionale, ţara noastră putând fi un exemplu pentru alte ţări europene pentru modul în care sunt abordate şi tratate minorităţile, subliniind că eventualele elemente de nuanţă, care apar uneori în atitudinea majorităţii vizavi de minorităţi, sunt accidentale.

Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine, în vizită la Patriarhia Română

În ziua de 4 decembrie 2013, la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit pe Eminenţa Sa Cardinalul Kurt Koch, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine, aflat într-o vizită oficială în România.

Eminenţa Sa Cardinalul Kurt Koch a exprimat speranţa că prin dialog şi reflecţie comună va putea fi depăşit impasul actual în redactarea unui document de lucru convergent referitor la raportul dintre primat şi sinodalitate din punct de vedere teologic. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit pentru sprijinul acordat de Biserica Romano-Catolică Bisericii Ortodoxe Române prin oferirea de burse de studiu unor tineri teologi români şi pentru găzduirea unor comunităţi ortodoxe românești în biserici catolice din diferite ţări europene, spre săvârșirea în acestea a slujbelor ortodoxe în limba română. Patriarhul României a subliniat importanţa  cooperării responsabile pentru elaborarea unui document teologic despre primat şi sinodalitate, acceptat de ambele părţi. Preafericirea Sa a apreciat necesitatea păstrării în cadrul dialogului teologic între cele două Biserici a unui echilibru de reciprocitate şi complementaritate între primat şi sinodalitate, ţinând cont de evoluţia istorică diferită din Răsărit şi Apus. Biroul de Presă al Patriarhiei Române

BNR lansează 500 de monede cu Tetraevangheliarul de la Hurezi

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând de maine, o monedă din aur cu tema "Istoria aurului – Tetraevangheliarul de la Hurezi". Conform BNR, caracteristicile monedei sunt următoarele: Valoare nominală: 10 lei; Metal: aur; Titlu: 999‰; Formă: rotundă; Diametru: 13,92 mm; Greutate: 1,224 g; Calitate: proof; Cant: zimţat.

Aversul monedei prezintă un fragment din icoana Învierii Domnului redată prin scena Pogorârii la iad, aşa cum este reprezentată pe ferecătura Tetraevangheliarului de la Hurezi, valoarea nominală „10 LEI”, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României şi anul de emisiune „2013”.
Reversul monedei redă portretul şi numele domnitorului Constantin Brâncoveanu, biserica mare, foişorul şi paraclisul mănăstirii Hurezi, Tetraevangheliarul dăruit mănăstirii de către domnitor şi inscripţia în arc de cerc „TETRAEVANGHELIARUL DE LA HUREZI”. Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe 

Sf. Cuv. Daniil Sihastrul a fost sărbătorit la Catedrala Patriarhală din Bucureşti

Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, Eclesiarhul Catedralei Patriarhale şi Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Din soborul slujitor a făcut parte şi Pr. Conf. Dr. Daniel Benga de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. La final, Părintele Profesor a rostit şi un cuvânt de învăţătură în care a elogiat, printre altele, viaţa Sfântului: „În chilia lui şi în peştera de la Voroneţ acest sfânt, adică în două locuri întunecate săpate sub pământ, găseşte lumina lui Hristos care luminează toate şi prin acestea el este un fel de trăitor al luminii din Betleem şi este şi un Înaintevestitor al Crăciunului pentru că între viaţa lui şi viaţa Mântuitorului Iisus Hristos există tocmai această similitudine şi anume, că Dumnezeu Însuşi Se naşte în peşteră pentru noi unde a unit Cerul cu pământul pentru ca omul să fie scos din întuneric”. Basilica.ro



Slujbe de pomenire pentru eroii din decembrie 1989 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Duminică, 22 decembrie 2013, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române, după Sfânta Liturghie, va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român în decembrie 1989. 

La Catedrala patriarhală, slujba de pomenire a eroilor din decembrie 1989 va fi oficiată după Sfânta Liturghie, de la orele 12.00. De asemenea, în zilele de 21, 22 şi 23 decembrie 2013, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 24 de ani. În Bucureşti, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor fi oficiate la troiţa din cimitirul Eroilor Tineri, troiţele de la Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, Monumentul pentru cinstirea Eroilor Revoluţiei, Radio, Televiziune, Monumentul Eroilor Jandarmi – Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni etc.

Reamintim că potrivit hotărârii Sfântului Sinod, la fiecare Sfântă Liturghie oficiată în bisericile şi mănăstirile din ţară şi din străinătate sunt pomeniţi eroii ostaşi şi luptători români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Tradiţie şi ereziile
Ignatul sau tăierea porcului?

„Grâu al lui Dumnezeu sunt şi mă macin prin dinții fiarelor, ca să mă fac pâine curată lui Dumnezeu. Şi mai ales adulați fiarele care-mi gătesc mormântul şi niciun os din trupul meu să nu rămână, ca să mă aflu murind îngreunat. Arunci voi fi ucenic adevărat al lui Iisus Hristos, când lumea nu va mai privi trupul meu.” (Sf. Ignatie Teoforul )

Sfântul Ignatie Teoforul este sărbătorit în Biserica ortodoxă pe 20 decembrie, dată care în tradiția populară este asociată cu obiceiul tăierii porcului pentru masa de Crăciun. Nu există nicio legătură directă între viața și martiriul Sf. Ignatie Teoforul și acest obicei românesc, despre care se crede că are origini păgâne. La baza redenumirii tăierii porcului drept Ignat stă coincidența pomenirii Sf. Ignatie la o dată apropiată de Sărbătoarea Crăciunului, când din motive practice (bucatele să fie proaspete și sa nu se altereze, feluritele moduri de valorificare a cărnii să fie finalizate înainte de Ajun) românii taie porcul. Au fost și încă mai există comunități românești unde tăierea porcului are loc între Crăciun și Anul Nou, astfel încât oamenii să nu fie tentați a gusta din cele de dulce în perioada postului Crăciunului.

“Tăierea porcilor avea loc intr-o anumită zi, la Ignat (20 decembrie), și într-un anumit moment al zilei, de obicei în zori sau dimineața. Credința că porcul își visează moartea în noaptea de Ignat, prinderea și înjunghierea animalului, efectuarea diferitelor semne rituale pe corpul neînsuflețit, jumulirea părului pentru confecționarea bidinelelor, pârlirea sau jupuirea pielii pentru opinci, tăierea corpului în bucăți etc. ofereau suficiente momente pentru săvârșirea practicilor rituale menite să preîntâmpine stingerea "seminței" porcilor, să asigure sănătatea gazdei în noul an, să alunge spiritele rele, să prezică vremea pe o perioada mai îndelungata de timp, să fertilizeze ogoarele pentru a obține roade bogate. De altfel, funcția rituală a sacrificiului este bine evidențiata de informațiile etnografice: "La taiere nu trebuie să stea nimeni primprejur dintre cei care sunt miloși din fire, căci se crede că porcul moare cu mare greutate; carnea unui astfel de porc nu va fi bună. Pe porc să nu-l vaite nimeni" (Pamfile, 1914, p. 118) și altele.” (Sursa)

Sfântul Ignatie este un model de martir pentru Hristos. Pentru că nu a lepădat credința în Mântuitorul Hristos, a fost aruncat în arenă și sfâșiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian (98-117).  Se crede ca a fost chiar pruncul luat în brațe de către Domnul Iisus Hristos și dat ca exemplu de smerenie ucenicilor. În Evanghelia Sf. Apostol Matei,  Iisus a luat un copil în braţe şi a spus: „De nu vă veți întoarce și nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în împărăţia Cerurilor”. De aceea, Sf. Ignatie se mai numește și Teoforul, adică „purtător de Dumnezeu sau purtat de Dumnezeu.

Conform mărturiilor lui Eusebiu, Origen și Ieronim, Ignatie a fost episcop de Antiohia, unde era mare conducător sufletesc al creștinilor când începuse din nou prigoana împotriva lor. Împăratului Traian i s-a spus despre episcopul Ignatie cum că e un lider creştin care întoarce lumea de la zei la Dumnezeu Iisus Hristos. Traian a dat un decret ca Ignatie să fie arestat, să fie dus la Roma şi acolo să fie executat. Însă nu oricum, ci dus în circul din Roma, și dat pradă leilor în văzul unui public larg. Se spune că în inima sfântului Ignatie era, cu litere de foc sau de aur, scris: Iisus Hristos. Teoforul îl purta pe Dumnezeu în inima lui. Părticele din moaștele sale se află în Catedrala episcopală din Galați, la Schitul Darvari din Capitală și la Mănăstirea Tismana.

Din învățăturile Sf. Ignatie, luăm aminte:

Despre Nașterea Domnului. „Stăpânitorul veacului acestuia n-a cunoscut fecioria Mariei, naşterea lui Hristos din ea şi moartea Domnului. Trei taine răsunătoare, care s-au săvârşit în tăcerea lui Dumnezeu. Dar cum s-au descoperit veacurilor? O stea a strălucit pe cer mai mult decât toate stelele; lumina ei era nespusă şi noutatea ei minuna; toate celelalte stele, împreună cu soarele şi luna, horă făceau în jurul stelei, care covârşea cu lumina ei pe toate.” Şi nu uitaţi că aceste cuvinte sunt scrise cu vreo şaptezeci de ani după venirea lui Iisus Hristos în lume. „Atunci orice magie s-a nimicit şi orice legătură a răutăţii a pierit; neştiinţa s-a risipit; iar vechea împărăţie a căzut, când Dumnezeu s-a arătat în trup omenesc spre înnoirea vieţii veşnice. A luat început ceea ce fusese hotărât de Dumnezeu şi prin aceasta toate se puneau în mişcare, pentru că se pregătea nimicirea morţii.”

Despre înțelepciune. „Mai bine este să taci şi să fii, decât să vorbeşti şi să nu fii. Bine este a învăţa, dacă cel ce învaţă face. Unul este învăţătorul, Cel care «a zis şi s-au făcut»; iar cele pe care le-a făcut tăcând, sunt vrednice de Tatăl Lui. Cel ce are cu adevărat cuvântul lui Iisus, acela poate să audă chiar tăcerea Lui, ca să fie desăvârşit, pentru ca să facă prin cele ce spune şi să se cunoască prin cele ce tace. Nimic nu-i ascuns Domnului, ci chiar cele ascunse ale noastre sunt aproape de El. Pe toate, dar, să le facem ca şi cum Domnul ar locui în noi, ca să fim temple ale Lui; că El este în noi, Dumnezeul nostru, precum şi este şi Se va arăta înaintea feţei noastre, dacă Îl iubim cu dreptate.”

Despre mărturisirea lui Hristos. „La nimic nu-mi vor folosi desfătările lumii, nici împărăţiile veacului acestuia. «Mai bine-mi este să mor» în Hristos Iisus, decât să împărătesc marginile pământului. Pe Acela Îl caut, Care a murit pentru noi; pe Acela Îl vreau, Care a înviat pentru noi. Naşterea mea mi-i aproape. Iertaţi-mă fraţilor, să nu mă împiedicaţi să trăiesc, să nu voiţi să mor! Nu-l daţi lumii pe cel care voieşte să fie al lui Dumnezeu, nici nu-l amăgiţi cu materia! Lăsaţi-mă să primesc lumină curată! Ajungând acolo, voi fi om! Îngăduiţi-mi să fiu următor al patimilor Dumnezeului meu! Dacă-L are cineva în el, să se gândească ce vreau şi să aibă milă de mine, pentru că ştie cele care mă apasă.”

Despre căderea în ispite. „«Stăpânitorul veacului acestuia» vrea să mă răpească şi să strice gândurile mele despre Dumnezeu. Nimeni, dar, dintre cei de faţă să nu-l ajute! Mai bine fiţi cu mine, adică cu Dumnezeu! Să nu căutaţi să vorbiţi de Iisus Hristos, dar să doriţi lumea”.

Despre invidie. „Invidia să nu se sălăşluiască în voi. Nici dacă v-aş ruga, când aş fi lângă voi, să nu mă ascultaţi, ci ascultaţi cele ce vă scriu. Vă scriu fiind viu şi dorind să mor. Dorinţa mea a fost răstignită şi nu este în mine foc, care să iubească materia, ci «apă vie» care grăieşte în mine şi-mi spune dinăuntrul meu: «Vino la Tatăl!»” Un glas lăuntric îi spune acest cuvânt. „Nu mă bucur de hrana cea stricăcioasă, nici de plăcerile vieţii acesteia. Vreau pâinea lui Dumnezeu, care este trupul lui Iisus Hristos, Cel din sămânţa lui David, iar băutură vreau sângele Lui, care este dragoste nestricăcioasă.” (Din Epistolele Sfântului Ignatie Teoforul,  “Scrierile Părinților Apostolici”, ed. EIDMBOR, 1979.)



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Pastorală de Crăciun 2013 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

† DANIEL, prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia Bucureştilor, har, milă şi pace de la Hristos-Domnul nostru, iar de la noi părinteşti binecuvântări.

„Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”(Luca 2, 10 - 11)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Astăzi, Biserica binevesteşte pentru tot poporul bucuria cea mare a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Izvorul bucuriei depline şi netrecătoare (Cf. Ioan 17, 13).

Sărbătoarea Naşterii Domnului este sărbătoare mare a bucuriei, la care participă cerul şi pământul, după cum prevestea Psalmistul zicând: „Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul… de faţa Domnului, că vine…!” (Psalmi 95, 11-12). Creaţia întreagă participă la această bucurie negrăită, întrucât ea este regăsirea bucuriei pe care au trăit-o Adam şi Eva în Rai, înainte de a cădea în neascultare şi înstrăinare de Dumnezeu. Din momentul în care protopărinţii noştri au păcătuit şi au fost alungaţi din Rai, lumea a devenit „o vale a jeluirii”, cum o numeşte psalmistul David (Cf. Psalmi 83, 6) (Monahul TEOCLIT DIONISIATUL, „Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinţilor Părinţi”, traducere de Cristina Rogobete şi Adrian Marinescu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 156). Însă, prin smerită ascultare, Fecioara Maria a născut, ca om, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul omenirii. De aceea, ea este numită „bucuria şi împăcarea lumii”; De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura (creaţia)..., din care Dumnezeu S-a întrupat şi Prunc S-a făcut…”, se spune în cărţile noastre liturgice (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Axionul).

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au meditat adânc asupra înţelesului Tainei Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi au tâlcuit apoi în dogme ale credinţei şi în cântări liturgice lumina spirituală care se revarsă din taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, arătată în Naşterea lui Hristos. Cântările Sărbătorii Naşterii Domnului ne arată că întruparea sau înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul, din Fecioara Maria, are ca scop ridicarea omului pământesc, stricat prin păcat şi moarte, la viaţa cerească, nestricăcioasă şi veşnică:

„Cerul şi pământul astăzi s-au unit, născându-Se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut” (Mineiul pe Decembrie, Naşterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie, Litie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 434).

„Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca într-însul să înnoiască pe Adam cel stricat” (Ibidem).

Hristos Domnul, Care S-a născut, ca om, în peştera din apropierea Betleemului, este Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu, Cel în Care, prin Care şi pentru Care au fost făcute cerul şi pământul, adică întreg universul, lumea nevăzută a mulţimilor de îngeri şi lumea văzută a mulţimilor de stele. Acest adevăr îl mărturisesc Sfinţii Apostoli, mai ales Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Apostol Ioan.

Astfel, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, spune despre Hristos: „Întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (Coloseni 1, 16). Iar Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul ne spune că: „Toate prin El (Hristos) s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 3-5).

Fericitul Augustin († 430) descrie taina Naşterii Domnului, în cuvintele următoare: „Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor şi micuţ în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui şi făcut trup sub soare; rânduind, din sânul Tatălui, tot mersul veacurilor şi dăruind, din sânul mamei Sale, sfinţire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc, deşi iese din el; înţelept mai presus de orice cuvânt şi copil ca înţelepciune; umplând lumea şi stând culcat în iesle; conducând stelele şi alăptându-se de la pieptul mamei; atât de mare, ca Dumnezeu şi, atât de mic, ca rob, fără ca această smerenie să micşoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleşească în vreun fel smerenia. (...) El nu S-a închis deloc sub veşmântul unui trup micuţ, primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăşi îngerilor înţelepciunea Sa, ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul” (FERICITUL AUGUSTIN, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeanu, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noël”în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Beauchesne, Paris, 1982, col. 387).

Faptul că lumea văzută şi nevăzută a fost creată prin Fiul, înseamnă că Fiul este Mijlocitorul între Dumnezeu Tatăl şi lumea creată, adică, prin El, lumea îşi împlineşte rostul ei de a fi lumină creată şi podoabă de frumuseţe a iubirii lui Dumnezeu, pentru Fiul şi pentru toţi oamenii.

În limba română, cuvântul „lume” conţine ideea de lumină (din latinescul lumen lumină), iar în limba greacă, cuvântul „cosmos”, adică lumeunivers, conţine ideea de podoabă, de frumuseţe. Lumea a fost creată prin Fiul deoarece, prin El, cerul şi pământul trecător se vor preface în cerul nou şi pământul nou despre care vorbeşte cartea Apocalipsei (cap. 21, 1).

Faptul că lumea nevăzută a îngerilor şi lumea văzută sau cosmosul întreg au fost create pentru Fiul, înseamnă că lumea este dar al Tatălui, către Fiul, pentru ca Fiul, întrupându-Se în lumea creată, să o lumineze spiritual, să o sfinţească prin jertfa Sa şi să o aducă pe aceasta, ca dar al Fiului, către Dumnezeu-Tatăl, adică să facă din ea dar de mulţumire, o Euharistie a toată existenţa, oferită lui Dumnezeu-Tatăl, şi să-i înveţe pe oameni să mulţumească lui Dumnezeu „pentru cele pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile cele arătate şi nearătate” (Liturghier, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Rugăciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua), Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 172). De ce să mulţumească?Pentru ca omul, care crede în Fiul, să primească un dar şi mai mare, şi anume viaţa veşnică.

Întrucât lumea a fost creată din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stăpân peste tot pământul (Cf. Facerea 1, 28), ne revine responsabilitatea pentru întreaga natură, care trebuie mereu cultivată ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi şi pentru generaţiile viitoare.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea, în acest sens: „Natura nu-şi îndeplineşte rolul ei fără om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii, omul face imposibilă existenţa sa şi a semenilor săi. Astfel, natura nu este numai condiţia existenţei omului singular, ci şi a solidarităţii umane. Natura apare într-un mod cu totul clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuşi din punct de vedere etic sau spiritual” (Pr. prof. dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997, ediţia a doua, p. 223).Între creaţie şi Creator, între dar şi Dăruitor există o legătură de viaţă, pe care Sfânta Scriptură o descrie ca fiind: „legământul veşnic dintre Mine (Dumnezeu) şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pământ” (Facerea 9, 16). Dacă noi consumăm totul şi degradăm totul din natură (creaţie), dovedind lipsă de respect sau nerecunoştinţă faţă de Creator şi nepăsare faţă de darurile primite de la El, ce transmitem generaţiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pământ lucrat şi sfinţit sau pământ degradat şi pustiit? Totuşi, putem transmite generaţiilor viitoare şi bogăţie şi înţelepciune, dacă gândirea noastră este creatoare de valori, iar voinţa noastră este promotoare a coresponsabilităţii şi a cooperării practice la nivel naţional şi planetar.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

La Taina Naşterii lui Hristos participă cerul şi pământul, steaua şi peştera, oraşul şi pustia:„Betleeme, pregăteşte-te, cetate a Sionului, cântă! Bucură-te, pustie, care ai vestit de mai înainte bucuria; că steaua merge înainte în Betleem, vestind pe Hristos, Cel ce vine să Se nască; şi peştera primeşte pe Cel întru totul neîncăput, iar ieslea se împodobeşte, ca să primească Viaţa cea veşnică” (Mineiul pe Decembrie, ziua 20, Utrenia din 23 decembrie, Stihoavnă, p. 327). „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile zidite de Tine mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunarea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi!” (Mineiul pe Decembrie, Naşterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie). Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte în peşteră, în interiorul pământului, ca să sfinţească şi pământul. DesigurEl a venit în lume ca să sfinţească mai ales sufletul şi trupul omenesc, născându-Se ca om din Fecioara Maria.

Iisus S-a născut în peşteră ca într-o biserică de sub pământ, iar apoi a fost aşezat în iesle ca într-un altar de binecuvântare a pâinii. Betleem înseamnă în limba Sfintei Scripturi „casa pâinii”. Iisus Cel născut în peşteră ca om, şi aşezat în iesle este pâinea cerească oferită oamenilor ca hrană în Sfânta Euharistie. Deci, sfinţirea omului prin hrănirea lui cu Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este înţelesul adânc al tainei punerii sau culcării pruncului Iisus în iesle. De aceea, icoana Naşterii Domnului în peşteră se află permanent la Proscomidiar, unde se pregătesc darurile (pâinea şi vinul) pentru Sfânta Euharistie.

Naşterea Domnului aduce mare bucurie şi binecuvântare celor ce veghează. Iisus Se naşte în peşteră şi este culcat într-o iesle, noaptea, pe când dormeau locuitorii Betleemului. La marginea oraşului se află în stare de veghe doar păstorii oilor. Acestor oameni simpli şi veghetori li se arată cete de îngeri întru lumină şi cântare (Cf. Luca 2, 8-13), ca ei să vadă cum Dumnezeu schimbă pe cele smerite în slavă, iar singurătatea lor o preface în bucurie. Oameni din afara oraşului sunt chemaţi să devină cei dintâi prieteni ai familiei sărace şi străine, pe care Dumnezeu o binecuvântează prin naşterea Fiului Său ca om pentru mântuirea oamenilor. Magi de la Răsărit, de la distanţe mari, vin să vestească iudeilor că, tocmai în ţara lor, S-a născut un Prunc-Rege de Care depinde mersul astrelor. Darurile împărăteşti oferite Pruncului sărac, născut într-o peşteră şi culcat în iesle, au fost aduse de departe, dintr-o ţară străină, pentru a arăta iubirea lui Dumnezeu pentru Pruncul născut din Mamă săracă, neajutorată de cei de aproape, de acelaşi neam. De aceea, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).

Astăzi, când foarte adesea iubirea sau bunătatea din inimi este înlocuită cu răutatea sau nepăsarea, când faptele bune se împuţinează, iar cele rele se înmulţesc, când puţini oameni se îmbogăţesc, iar foarte mulţi sărăcesc, Evanghelia Naşterii lui Hristos-Domnul ne cheamă pe noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă rugăciune şi privegherela multă responsabilitate şi multă lucrare a faptelor bune. Părinţii veghează la leagănul copiilor, dascălii veghează la educarea tinerilor, profesorii veghează la formarea studenţilor, medicii veghează la vindecarea bolnavilor, conducătorii înţelepţi veghează la bunul mers al cetăţii, iar preoţii veghează la mântuirea sufletelor credincioşilor.

Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăţie care ne-a rămas: bogăţia sufletului, adică dreapta credinţă şi bunătatea inimii, milostenia, prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulţim comoara cea mare şi sfântă a Bisericii şi virtuţile strămoşeşti: credinţa şi speranţa, iubirea şi dărnicia.

Bunătatea inimii sau bogăţia spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi fapte. Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult decât vindecăcreează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă dezbinare decât unitate, suntem chemaţi să înlocuim răutatea şi sărăcia sufletului egoist cu bunătatea şi bogăţia sufletului generos pe care le aduce în suflet credinţa vie în Dumnezeu şi legătura cu El prin rugăciune şi veghe (atenţie) sporită.

Dreptmăritori creştini,

Întrucât rugăciunea este izvor de bucurie, de sănătate şi mântuire, să priveghem la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2013 spre 1 ianuarie 2014, să înălţăm rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2013 şi să-I cerem ajutorul Său în toată lucrarea cea bună şi folositoare pe care o vom săvârşi în anul nou 2014Amintim aici că anul viitor, 2014, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Se are astfel în vedere importanţa Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii pentru viaţa Bisericii lui Hristos şi pentru experienţa duhovnicească a fiecărui creştin.

De asemenea, împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Voievod Constantin împreună cu cei patru fii ai săi, Sfinţii Constantin, Ştefan, Radu, şi Matei, şi cu Sfântul Ianache sfetnicul reprezintă un prilej de evlavioasă evocare a jertfelniciei Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi de preţuire a moştenirii cultural-spirituale brâncoveneşti.

Dorim ca lumina sfântă a Sărbătorilor Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou şi Botezului Domnului să vă aducă tuturor pace şi sănătate, bucurie şi ajutor, pentru a trăi viaţa ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credinţă şi fapte bune!

Tuturor vă adresăm urările tradiţionale „Sărbători fericite!” şi „La mulţi ani!”

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: Basilica.ro 



Cum să ne petrecem Crăciunul? - Pr. dr. Adrian Roman


ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Pr. Calciu, din temniță în sinaxar - moaștele sale sunt întregi

 “O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!” – Pr. Gheorghe Calciu pe patul de moarte

Moaște întregi, plăcut mirositoare la 7 ani de la mutarea la Domnul

Părintele Gheorghe Calciu (23 noiembrie 1925 – † 21 noiembrie 2006) își are odihna veșnică la Mănăstirea Petru Vodă, lângă mormântul prietenului și împreună-mărturisitorului părinte Iustin Pârvu. Anul acesta, la 16 noiembrie, cu ocazia împlinirii a 7 ani de la trecerea Pr. Calciu la Domnul, mănăstirea a organizat slujba parastasului. Mormântul părintelui Calciu era împodobit cu flori de culoarea drapelului românesc, frumos așezate sub formă de cruce. Cu câteva zile înaintea slujbei de pomenire, în prezența câtorva călugări, a avut loc deshumarea osemintelor Pr. Calciu conform tradiției ortodoxe. Trupul părintelui Gheorghe Calciu a fost găsit întreg, neputrezit, bineplăcut, nestricăcios, aproape integral. Sfinte moaște întregi ale unui sfințit mărturisitor!

După câteva zile de ușoară derută, în care nu se putea lua o decizie cu privire la felul în care moaștele părintelui Calciu să fie cinstite, s-a hotărât reînhumarea lor lângă troița din fața mănăstirii. Presa locală, dar și diverse televiziuni vorbesc despre un scandal iscat la mănăstire prin faptul că li s-ar fi cerut călugărilor prezenți la deshumare să nu vorbească despre aceasta, că moaștele părintelui ar fi fost duse spre închinare și cinstire în chilia părintelui Iustin Pârvu și doar câteva oase s-ar fi aflat în groapă la momentul parastasului. Această ultimă informație a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, pr. Constantin Sturzu pentru Mesagerul de Neamț. Pr. Sturzu a menționat totodată că pe 11 decembrie osemintele au fost reînhumate. Starețul mănăstirii Petru-Vodă, Pr. Hariton Negrea a declarat pentru adevărul.ro: „Lucrurile au devenit foarte presante din SUA, de la Andrei Calciu, fiul părintelui. Invocând testamentul  tatălui său, acesta a luat legătura cu noi din America şi ne-a şi ameninţat că ne dă în judecată, lăsând de înţeles că s-ar putea ajunge şi la pretenţii materiale. În plus ne-am trezit cu o avalanşă de telefoane de la mass media, iar poliţia a făcut verificări dacă e cazul de profanare de morminte.”

În Testamentul părintelui Calciu la care s-a făcut referire, sfinția sa afirmă: “Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populară care poate greşi, care poate crea false minuni. De aceea Vă rog, Prea Cuvioase Părinte Stareţ, să găsiţi o cale prin care să împiedicaţi asemenea lucruri: fie că veţi lăsa la mănăstire un document, fie că veţi pune acest document în sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu şi atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare decât cea dintâi. Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău.Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă, spre a fi uitat pentru totdeauna.” (Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale şi ale altora, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Ed. Christiana 2007)

Dosarul pentru canonizarea Pr. Calciu a fost depus la Mitropolia Iașilor (însoțit de 2000 de semnături) încă de acum câțiva ani, iar aflarea trupului întreg, neputrezit, este încă o mărturie a sfințeniei sale.  Reviste și bloguri cu atitudine creștin-ortodoxă vorbesc despre moaște sub țărână și lumină ținută sub obroc și se tem că Sf. Sinod va amâna sine die canonizarea părintelui Calciu, așa cum o face și în cazul altor sfinți mărturisitori, precum cei de la Aiud, pe motiv că acum nu este momentul. Acum este momentul corectitudinii politice, al ecumenismului, al cipurilor și al pregătirii venirii lui antihrist… (am citat din  sursa)

Sociologul Ciprian Voicilă, scriind despre dosarul canonizării Pr. Calciu, face un portret duhovnicesc al părintelui prigonit în temnițele comuniste: “Părintele Gheorghe Calciu ni s-a făcut nouă icoană, prezență a Duhului. El ne-a învățat să privim și să numim realitatea, care este adevărul hristic, să nu ne temem de suferință și de moarte. El n-a pătimit pentru sine, ci pentru un popor întreg. Nu s-a îngrijit doar de sufletul său, ci și de cel al unui popor întreg, pentru că devenise atât de adevărat și de transparent pentru Duhul Sfânt, încât, dată fiind legătura indestructibilă a fiecăruia cu neamul său, implicat soarta tuturor românilor în pătimirea și iluminarea sa. El a dat un exemplu și a chemat pe toți să-i urmeze spiritul de jertfă și neînfricarea. Pe toți românii, dar și pe europenii care au auzit de lupta și de suferințele lui. Astfel, Părintele Calciu s-a adresat lumii întregi, și încercarea vieții lui este pilduitoare și paradigmatică pentru o întreagă lume scufundată în barbaria disprețului pentru libertatea și demnitatea omului.”

Născut în 23 noiembrie 1925 la Mahmudia, judetul Tulcea, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a murit în 21 noiembrie 2006, la Washington. Conform dorinței sale, a fost înmormântat în tară, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, unde a fost prohodit de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu. Părintele Calciu a fost dizident anticomunist și luptător pentru drepturile omului. A îndurat peste 21 de ani de închisoare în regimul comunist. A fost închis la Aiud, Gherla, Pitesti, Jilava. A fost eliberat din închisoarea Aiud în 1963, însă i s-a stabilit domiciliu forțat în Bărăgan. În 1985, se stabilește în Statele Unite, fiind alungat din țară de comuniști.

Mărturii despre viața părintelui Calciu

Ioan Ianolide, el însuși mucenic, frate de celulă și prieten cu sfântul închisorilor, Valeriu Gafencu, scria despre Părintele Calciu: “Resorturi interioare pe care nu le poate realiza omul obișnuit – și care nu sunt descrise nici în literatura lumii, decât poate în prezentările apocaliptice ale infernului – îi fac pe cei ce au cunoscut ‘reeducarea’ să se cutremure de forța sufletească a omului care a cutezat să înfrunte din nou fiara ce-l robise. El a ieșit din iad și a avut curajul să înfrunte din nou iadul. Știa că îl așteaptă caznele, dar și-a pus nădejdea în Hristos. L-a primit pe Hristos viu, divin, puternic – si așa a putut domina teroarea întipărita în ființa și în sufletul său. Chinul, durerea, groaza i-au pătruns în oase, în minte și în suflet prin reeducare, dar preotul Gheorghe Calciu le-a smuls din el însuși, conștient de perspectiva de a le înfrunta din nou. Omul fuge de a repeta o mica suferință, iar el a înfruntat din nou teroarea nesfârșită a iadului, căci în temniță teroarea căpăta întindere nesfârșită și profunzime abisală. Fusese martirizat Hristos și el trebuia să-L mărturisească.“ (extras din “Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă”, Ed. Bonifaciu 2012). 

A fost românul care a avut cea mai lungă și infernală perioadă de detenție. “Iată-l pe omul care a fost în iad!” – spunea vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, sfinția sa însuși, un om care a cunoscut ororile închisorilor comuniste.

Un cunoscut și apropiat al părintelui Calciu, Lucian D. Popescu, participant la parastasul de șapte ani al părintelui, scrie pentru Rost-online: “Ceea ce prea des se uită sau se ignoră, încă şi azi, în legătură cu acţiunea publică a părintelui Calciu din 1978  e că şi-a pus propria persoană într-o stare de pericol major cu unicul scop de a salva. Obiectul salvării a fost, după context, fie aproapele din temniţă, fie sufletul vreunui tânăr, fie obrazul Bisericii şi al românului, fie adevărul. Riscurile la care s-a expus nu au fost legate de pierderea unui privilegiu, unui carnet de partid sau unui loc de muncă, şi nu a fost vorba nici măcar de a şti că urmează doar o “simplă” detenţie, mai lungă sau mai scurtă. Ci ceea ce făcea îl punea literalmente în pericol de moarte. Nu e nici o exagerare şi nici o metaforă. Amintesc aici numai că, fiind preot-profesor la Seminarul Teologic, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că, în biserică, a ţinut şapte predici adresate tinerilor, iar în închisoare a fost plasat într-o celulă cu doi condamnaţi pentru omor deosebit de grav, care aveau misiunea de a-l ucide, dar care, în final, au devoalat misiunea Securităţii… Contemporan acţiunii părintelui, începute în 1978, N. Steinhardt scria: “Singura şansă de supravieţuire a creştinismului răsăritean este aceea a unui război întru Cuvânt. Soluţia noastră e aceea a lui Calciu-Dumitreasa… ”.

Părintele Calciu – cuvânt cutremurător despre suferință și forța regeneratoare a credinței

“Cititorule, cele spuse aici sunt o confesiune. Dacă pe parcursul paginilor care urmează nu te voi purta prin tot labirintul sufletului meu, o fac pentru a te cruța. Ceea ce vei citi aici este o aventura teribilă și sfâșietoare, dar o aventura în spirit. Să nu pui mare preț pe măcelurile cărnii, nici pe nebunia noastră temporară sau definitivă, nici pe foame, nici pe bătaie, nici pe moarte.

 Trupul are memorie scurtă. Carnea doare, dar apoi uită. Dar sufletul, nu. Și știu că am văzut bătăi și orori, orori suferite de alții, care m-au durut și m-au spulberat, m-au spulberat mai mult decât propria mea suferință. Securitatea, când a încercat să ne distrugă, a știut că la un moment dat sufletul nostru va ceda. Au crezut că dacă trupul este chinuit până dincolo de limitele rezistenței umane, sufletul este desființat, și pot face cu el ce vor. Dar nu este așa.

Dacă un material se rupe, dacă un lemn se rupe, este greu să-l mai refaci. Însă sufletul, dacă ‘se rupe’, să știți că se reface. Așa cum înmugurește un copăcel sau o ramură pe care ai frânt-o, așa înmugurește sufletul. Treptat-treptat, ne-am refăcut. Iar când am ieșit de acolo, când Domnul s-a milostivit să ne scoată iar la lumină, ‘la învierea cea dintâi’, eram puri. Căci ne spălaseră apele adâncului și lacrimile noastre.“ (Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale şi ale altora, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Ed. Christiana 2007)

Sursa foto:google.com

 



Sf. Porfirie cel nou, făcătorul de minuni (canonizat pe 27 noiembrie 2013)

Sfântul Cuvios Porfirie (1906-1991) a fost omul lui Dumnezeu, care-i iubea pe toţi fără excepţie. În inima lui încăpeau toţi – rude, prieteni şi duşmani, cunoscuţi şi necunoscuţi, greci şi străini. Nu-i iubea pe unii mai mult. Nu dădea prioritate unui anumit fel de oameni. Iubea la fel pe toată lumea. Nu avea limite. Era nelimitat, nemărginit, universal, pentru toţi preţios, pentru toţi folositor, pentru toţi slujitor, cu toţi bucuros, pentru toţi familial, frate şi doctor. (Lucrări minunate ale harului. Eroi contemporani ai duhului - Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Editura Egumeniţa, 2013)

Părintele Porfirie, noul făcător de minuni, numit şi Pr. Porfirie Kafsokalivitul a fost canonizat la 27 noiembrie 2013 de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol şi are ca dată de prăznuire ziua de 1 decembrie. Asemenea Sf. Ierarh Nectarie, cuviosul Porfirie este un sfânt contemporan, care a cunoscut societatea modernă si s-a adresat omului de astăzi cu căldură şi dragoste. Despre părintele Porfirie se spune: „Călăuzea cu rugăciunile lui pe toată lumea. Mănăstirea lui era universală. Toţi oamenii încăpeau în ea. Nu se îngrijea mai mult de cei câţiva care erau ai lui. Nu-i avantaja pe cei puţini. Nu-i smintea pe străini. De altfel, pentru el nu existau străini. Îi iubea pe toţi fără părtinire. Ai săi şi străinii deveniseră una în inima lui. Avantajarea celor apropiaţi şi nesocotirea celor mulţi şi străini nu funcţioneaza la oamenii universali. Acest comportament a născut tulburări, invidii, zavistie, mâhniri şi conflicte. Chiar şi în interiorul bisericii a stârnit furtuni. Să iubeşti mai mult pe cineva este un lucru primejdios, bolnăvicios, dezechilibrat. Creeaza tumori. Natura le oferă tuturor aceleaşi bunătăţi. Soarele îi încălzeşte la fel pe cei drepţi şi pe cei nedrepţi, nu face deosebiri. Iubind la fel pe toţi oamenii, ne simţim universali. Domnul „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2,4)”.

Procedura de canonizare a părintelui Porfirie a fost iniţiată de ÎPS Ierotheos Vlachos, care mărturiseşte: „Propunerea mea de canonizare se întemeia pe criterii teologice. De bună seamă, cuviosul Porfirie îi uimea pe oamenii care veneau în preajma lui prin curăţia inimii şi a minţii sale, pentru care fusese dăruit cu harisma înainte-vederii şi străvederii, precum și cu aceea a tămăduirii gândurilor şi a feluritelor boli ale oamenilor, arătându-și în multe chipuri dragostea curată faţă de toţi. S-au scris multe articole şi cărţi despre acestea. Pe mine, ceea ce mă uimea la el era cuvântul, dragostea lui curată de Hristos, de Biserică şi de oameni şi cugetul lui patristic. După cum bine se știe, cuviosul Porfirie nu a absolvit nici o facultate de teologie, însă era un teolog harismatic şi empiric, iar cuvântu-i izvora din inima lui curată. Cuviosul Porfirie era un organism duhovnicesc viu, căci în lăuntrul lui se sălăşluia Harul Duhului Sfânt care îl călăuzea neîncetat, şi, ca unul ce era organism duhovnicesc viu, neîncetat năştea cuvânt teologic şi îi renăştea pe oameni (…)

Pe Cuviosul Porfirie Kafsokalivitul se cuvine să îl înțelegem după criterii teologice, anume ca unul care s-a făcut părtaș lucrării curăţitoare, luminătoare şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, în acord cu întreaga Tradiţie a Bisericii, care este premisa fundamentală a îndumnezeirii omului. Oricine vrea să îl înțeleagă pe Cuviosul Porfirie prin sentimentalisme şi din perspectiva unei iubiri fără discernământ față de toţi, în afara premiselor ascetice ale adevăratei iubiri, greșește. Astfel, şi în cazul Cuviosului Porfirie putem să identificăm premisele reale ale sfinţeniei, care constituie esenţa teologiei ortodoxe şi a Tradiţiei Ortodoxe. Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul este o întreagă „teologie a faptelor”, a experiențelor. În această perspectivă am citit învățăturile lui, am înțeles persoana lui şi apoi am propus Patriarhiei Ecumenice aşezarea lui în rândul sfinţilor. Să avem binecuvântarea şi mijlocirile lui! (IPS Ierotheos Vlachos - articolul integral poate fi citit pe site-ul pemptousia.ro)

Biografia cuviosului Porfirie ne arată că Evanghelos Bairaktari, după numele său de mirean, s-a născut în data de 7 februarie 1906, în localitatea "Sfântul Ioan Karystia", din Insula Evia (insulă unde odihnesc şi moaştele Sf. Ioan Rusul, făcătorul de minuni n.n.). Părinţii săi, Leonidas şi Elena, au primit de la Dumnezeu cinci copii. Cel de-al patrulea, botezat Evanghelos, a fost Cuviosul Porfirie. Din pricina sărăciei, tatăl său a plecat în America, spre a munci la Canalul Panama. Mezina familiei trăieşte încă, fiind monahie. Pentru a-şi ajuta material familia, la vârsta de numai 10 ani, tânărul Evanghelos a fost nevoit să lucreze la minele din zonă şi la nişte băcani din Halkida şi din Pireu. Pe când avea în jur de 12-15 ani, citind viaţa unui sfânt pustnic, tânărul Evanghelos a luat calea Sfântului Munte Athos. A dus încă de mic o viaţă de rugăciune, de ascultare desăvârşită şi de nevoinţe pustnicesti. Primul său nume de monah a fost Nichita. Fiind bolnav, el a fost forţat să se întoarcă în localitatea natală.

Despre cum a ajuns la viața monahală ne vorbește chiar Sfântul Porfirie: „De mic copil mă aflam tot în pacate, căci tatal meu, fiind săraci, plecase în America, să lucreze la Canalul Panama pentru noi, copiii săi. Pe când pășteam vitele, citeam silabisind viața Sfântului Ioan Kalivitul (Colibaşul). Și l-am îndragit mult pe Sfantul Ioan și mă rugam îndelung, ca un copil de 12-15 ani, cred, nu-mi mai amintesc bine. Și, vrând să-l imit, cu foarte multă luptă am plecat de la părinții mei pe ascuns și am ajuns la Kafsokalivia la Sfântul Munte și am intrat în ascultare la doi Bătrâni ce erau frați buni, Pantelimon si Ioanichie. S-a întâmplat să fie foarte evlavioși și plini de virtuți, așa că i-am îndrăgit foarte și, de aceea, cu rugăciunile lor, făceam deplină ascultare. Acest lucru m-a ajutat foarte mult și simțeam o mare iubire pentru Dumnezeu."

În ziua de 27 iulie 1927, la vârsta de numai 21 de ani, părintele Porfirie a fost hirotonit preot, de către Arhiepiscopul Porfirie al III-lea al Muntelui Sinai şi Rait. La rândul său, mitropolitul Pantelimon din Karystia l-a hirotesit în slujirea de duhovnic. Apoi, în anul 1938, la vârsta de numai 32 de ani, Cuviosul Porfirie a fost numit arhimandrit. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, părintele Porfirie a slujit ca preot într-un spital din Atena. În această slujire a rămas Cuviosul vreme de trei decenii (1940-1970). Următorii ani, părintele Porfirie şi i-a închinat construirii Mănăstirii Schimbării la Faţă, din localitatea Milesi, regiunea Atica, Grecia. În anul 1984, el s-a intors în Sfântul Munte Athos, unde a rămas până la plecarea sa la Domnul.

Cuviosul Porfirie a fost bolnav toata viaţa, însă el nu a încetat niciodată să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate bolile sale. Adesea, el spunea: "Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli. Mă doare mult, sufăr, dar este foarte frumoasă boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Mă străpung la inimă şi mulţumesc lui Dumnezeu. Este pentru păcatele mele. Sunt păcătos şi Dumnezeu se străduieşte să mă curăţească."

Cuviosul Părinte Porfirie a trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 2 decembrie 1991, la vârsta de 86 de ani, în Chilia Sfântul Gheorghe, a Schitului Sfânta Treime, din pustia Capsocalivia, Sfântul Munte Athos. A fost unul dintre cei mai mari duhovnici ai vremii noastre, precum şi, cu darul lui Dumnezeu, un mare făcător de minuni. Cuvintele sale, pline de har şi de adevăr, au fost adunate în mai multe cărţi, traduse şi în limba română. Creștinilor ortodocși români viața și învățăturile Părintelui Porfirie le sunt cunoscute din cărți precum: „Ne vorbește Părintele Porfirie", „Lângă Părintele Porfirie", „Bătrânul Porfirie - Părinte duhovnicesc și pedagog", „Amintiri despre Părintele Porfirie", "Vindecarea sufletului în învăţătura Pr. Porfirie" și altele. Urmărind linkul următor, puteţi citi Acatistul Cuviosului Porfirie din Cavsocalivia.

Pr. Porfirie despre harul înainte-vederii. „Când văd ceva prin harul lui Dumnezeu, mă bucur mult în adânc, cu bucuria cea întru Domnul. Când mă cercetează harul lui Dumnezeu, și privesc și citesc sufletul celuilalt prin harul dumnezeiesc, în acea clipă harul dumnezeiesc aduce înlăuntrul meu însuflețire. Prin această însuflețire se manifestă harul dumnezeiesc, aducând un fel de apropiere prietenoasă, familiară, frățească, de unire. După această unire vine o mare bucurie, atâta bucurie, încât inima mea e cât pe ce să se spargă. Însă mă tem să o fac cunoscută în cele din afară. Văd, dar nu grăiesc, chiar și dacă harul îmi adeverește că acestea sunt adevărate. Însă, când harul mă înștiințează să vorbesc, atunci vorbesc. Spun anumite lucruri pe care Dumnezeu mă luminează să le spun din iubirea mea pentru toți. Ca să simtă lumea îmbrățișarea pe care Hristos ne-o face nouă, tuturor. Țelul meu este ca toți creștinii să fie ajutați și să se mântuiască, aflându-se în comuniune de iubire cu Hristos. Iertați-mă că le spun așa. Nu cer niciodată de la Dumnezeu să-mi descopere ceva, căci nu-mi place să-L întreb. Socotesc că este potrivnic voii Sale, că nu este nobil și – cel mai rău – că Îl silesc.  Spun însă ”Doamne, Iisus Hristoase, miluiește-mă” în chip rugător și apoi mă las în voia lui Hristos. Tot ce vrea El. Tot ce descoperă El Însuși.” Sursa 

Pr. Porfirie despre rugăciunea pentru ceilalţi. „Să vă rugaţi pentru Biserică, pentru lume, pentru toţi. Toată creştinătatea este cuprinsă înlăuntrul Rugăciunii. Dacă vă rugaţi doar pentru voi, acest lucru ascunde interes personal. In timp ce atunci când vă rugaţi pentru Biserică, înlăuntrul Bisericii sunteţi şi voi. In Biserică este Hristos unit cu Biserica precum şi unit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Sfânta Treime şi Biserica sunt una. Dorinţa voastră pe această realitate trebuie să se întemeieze, să se sfinţească lumea, să devină toţi ai lui Hristos. Atunci intraţi în biserică, trăiţi bucuria paradisului, trăiţi în Dumnezeu, căci toată plinătatea dumnezeirii sălăşluieşte în Biserică. Suntem toţi un trup iar capul Hristos. Toţi suntem Biserica.Credinţa noastră această măreţie are, că uneşte lumea în gând, în cuget. Puterea rugăciunii este mare, foarte mare, mai ales atunci când se face de către mulţi fraţi. In rugăciunea comună se unesc toţi. Să-l simţim pe aproapele ca pe eu-l nostru. Aceasta este viaţa noastră, veselia noastră, tezaurul nostru.

Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi înşivă. Spuneţi “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi să aveţi înlăuntrul vostru întotdeauna pe ceilalţi. Toţi suntem pruncii aceluiaşi Părinte, suntem toţi una; de aceea atunci când ne rugăm pentru ceilalţi să spunem“Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi nu “miluieşte-i”. Astfel îi facem una cu noi înşine. Rugăciunea pentru ceilalţi ce se face în mod delicat şi cu adâncă dragoste, este ferită de interes personal şi are mare folos duhovnicesc. Il umple de har şi de bucurie pe cel ce se roagă, dar umple de bucurie şi pe cel pentru care se roagă, îi aduce harul dumnezeiesc. Ca să vină Hristos înlăuntrul nostru atunci când îl chemăm “Doamne Iisuse Hristoase”, trebuie ca inima noastră să fie curată, pentru a nu exista nici o piedică; să fie eliberată de ură, de egoism, de răutate. Trebuie să ajungem să-L iubim şi să ne iubească. Dacă, însă, avem în noi vreo judecare, vreo osândire, şi atunci există un secret. Iar secretul este să cerem iertare sau să o mărturisim duhovnicului. Este vorba de smerenie, cum spuneam. Dacă te schimbi aplicând pas cu pas cuvintele lui Dumnezeu şi nu ai remuşcari în conştiinţă, ci ai pace, liniştire duhovnicească şi lucrezi lucrarea cea bună, intri încet, uşor, în Rugăciune, fără să-ţi dai seama. Mai apoi aştepţi simplu, încet, încet, până va veni harul.

In orice lucru care se întâmplă înlăuntrul vostru să aruncaţi greutatea responsabilităţii pe voi înşivă. Să vă rugaţi cu smerenie ca nu cumva să vă autojustificaţi. Rugaţi-vă. Cel mai mic cârâit împotriva aproapelui vă influenţează sufletul şi nu vă mai puteţi ruga. Iar Duhul Cel Sfânt atunci când află sufletul într-o asemenea stare nu îndrăzneşte să se apropie. (sursa: Pr. Dr. Constantin Petrache, Filocalia si Omul postmodern (II). Părinţi contemporani despre rugăciunea minţii, Editura Irinaeus, 2011, continuare articol pe razbointrucuvant.ro)

Pr. Porfirie  despre familia creştină. Îndrăgea familia, socotind-o una dintre cele mai însemnate forme ale existenţei umane. Era încredinţat că nucleul personalităţii umane se clădeşte – bine sau rău – în sânul familiei. De aceea, toata viaţa a păstorit şi a sfătuit nenumărate familii, cu multă dragoste. Era interesat îndeosebi de relaţiile personale profunde stabilite în sânul familiei, între cei doi soţi. Credea în rolul deosebit pe care îl avea “dialogul iubitor” între cei doi părinţi, în tandreţea relaţiilor şi în exprimarea sensibilităţii dintre soţi.

De asemenea, acorda mare atenţie cazurilor unor copii “rătăciţi”, cum îi numea în chip grăitor. Era vorba despre copii cu diverse probleme psihologice, care erau rezultatul unei atmosfere familiale tensionate din pricina relaţiilor agresive dintre părinţi. Vorbea despre “copii rătăciţi”, dar şi despre “părinţi rătăciţi“. Spunea că problemele copiilor apar chiar din faza de sarcină, perioada în care mama copilului nu a avut grijă să trăiască liniştit, cu sufletul împăcat şi în rugăciune. Părintele obişnuia să spună: “Mama începe să îşi educe copilul chiar din clipa în care acesta se află în pântecele ei, prin trăirile sale sufleteşti (pedagogie prenatală de îmbunătăţire)”. În asemenea cazuri în care copiii aveau probleme de natură organică sau psihologică, Părintele Porfirie se străduia, cu nesfârşita dragoste ce îl caracteriza, să fie alături de familia respectivă. Sursa 

Pr. Porfirie despre Porunca iubirii. „Hristos este Biserica și Biserica este Hristos, Care ne-a făcut pe toți mădulare ale Trupului Său. Când îl iubești pe Hristos, îi iubești, în același timp, pe toți oamenii, fără să te întrebi dacă sunt vrednici sau nu de iubire ori dacă o vor primi ori respinge. Când vrei să-L întâlnești pe Hristos, Îl vei afla în Biserică, deoarece, aici, întreaga umanitate este unită cu Dumnezeu în persoana lui Hristos. Nu poți să comunici și, în același timp, să ai relații proaste cu ceilalți oameni. (Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Traducere de Prof. Drd. Sorina Munteanu, Editura Bunavestire, Bacău, p. 33)

 

 




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Jucarii noi pentru copii noi - Ciprian Voicilă

         I-am cumpărat lui Miriam, fiica noastră, Alba ca Zăpada și cei 7 pitici in mai multe versiuni: de format mai mic sau mai mare, mai reușite sau mai degrabă nu, din punct de vedere estetic. De vreo doua ori Alba ca Zăpada mi s-a părut a fi anorexică. M-a ajutat sa observ acest amănunt o mămica, prietena de familie. M-am gândit inițial ca producătorii au făcut economie la plastic: Alba ca Zăpada avea doua picioare care aduceau izbitor cu doua bete sau cu doua picioare de pui de găină. A urmat, pe firul temporal al întâmplărilor care ne-au adus în apartament o maree de jucării primite de la diverși prieteni, o jucărie mica. Pe cat de mica, pe atât de stranie: un soi de Barbie sexoasă, cu protuberante, o nimfeta care e și înger fiindcă are și aripi și care sta într-o poziție clasica de lotus, într-o asana. Nimfeta-înger-yoghină. Ceva care îți busculează categoriile gândirii, care pana mai ieri te ajutau sa înțelegi și să te miști eficient prin lumea reala. Zilele trecute Miriam a primit o păpușă cu ditamai buzele. Zici ca și-a pus Botox în buze. O păpușă siliconată în buze, provenita - de ce nu?- din Silicon Valley. Un prilej de reflecție pentru mine. Carevasăzică ceea ce numeam altădată, cu admirație, cultura a devenit un instrument ordinar de manipulare pentru procesul global de vânzare-cumpărare. Se vinde tot: bunuri, servicii, identități, sentimente, caractere. Virtutea străveche a fidelității - destul de rara in vremurile din urma- a fost și ea marketizată: cumpărătorii reali sau virtuali trebuie fidelizați. Mai ales adolescenții, dar mai cu seama copiii: ei sunt cumpărătorii de nădejde ai societății de consum de mâine. Fetitele- revenind la povestea mea - trebuie crescute în cultura obsesiei pentru silueta (deci într-o cultura in care corpul prevalează în fata sufletului/spiritului), trebuie sa îmbrățișeze de mici spiritualitatea sincretista a Noii Ere - fundament al Noii Ordini Mondiale - și trebuie sa devina din frageda pruncie adepte ale implanturilor cu silicon. Confuzie mentala, idolatrizarea corpului, comportament de cosumator fidelizat pe zeci de ani, sincretism: valorile lumii în care trăim. Le putem arata cu degetul dar nu putem scăpa definitiv de ele. (Ciprian Voicila, sociolog la Muzeul Țăranului Român)



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Criza lumii de azi (VIDEO) - Pr.dr.Mihai-Andrei Aldea

Conferinţa a avut loc la Protopopiatul Fagaras 1 pe 4 decembrie 2013

Invitați:

Părintele Mihai-Andrei Aldea (Parohia Sfântul Daniil Sihastrul, București)

Ciprian Voicilă (Sociolog, Muzeul Țăranului Român)
Părintele Valentin Funieru (Parohia Dejani, Țara Făgărașului)

 



Basarabia vorbeşte româneşte

Limba română a redevenit limba oficială a Republicii Moldova. Curtea Constituțională a Republicii Moldova, în componenţa căreia se află şase magistraţi care au şi cetăţenie română, a decis la 5 decembrie 2013 că textul Declarației de Independență a Republicii Moldova care prevede că limba de stat este cea română prevalează asupra prevederilor Constituției din anul 1994, potrivit căreia limba de stat este cea “moldovenească”. Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial. Deliberarea Curţii Constituţionale s-a făcut pe baza acţiunii introduse de un grup de deputaţi moldoveni cu vederi pro-româneşti şi pro-europene.

Momentul este istoric şi face dreptate limbii care a supravieţuit dincolo de Prut în ciuda rusificării forţate. Dacă majoritatea moldovenilor sunt fericiţi cu decizia Curţii, există şi victime ale dominaţiei comuniste de după al doilea război mondial, cetăţeni moldoveni care consideră că limba română vorbită cu accent rusesc este limba „moldovenească”. Eforturile unei părţi a clasei politice şi mai ales a elitei intelectuale din Republica Moldova de a îndrepta Constituţia sunt numite în presă „lupta pentru limba română”. Academicianul moldovean Mihai Cimpoi declara pentru revista România Literară că „bătălia pentru limba română a fost una de fiecare zi, cu apeluri către Comitetul Central al Partidului, cu şedinţe la Uniunea Scriitorilor, adică un întreg program ritmic şi susţinut.”  După 1990, în fiecare an, capitala Republicii Moldova găzduia o serie de evenimente consacrate sărbătorii naţionale ,,Limba noastră cea română". Organizate sub patronajul Uniunii Scriitorilor şi al altor instituţii administrative sau culturale din Chişinău, acestea reprezentau „masca sărbătorească a luptei pentru limba română, acţiune declanşată în urmă cu două decenii”, spune Mihai Cimpoiu.

Reacţii politice la decizia Curţii Constituţionale

“Naţiunea română este organizată în două state româneşti – România şi Republica Moldova.” (Preşedinţia Republicii Moldova)

“Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”, se arată în motivaţia prezentată pe site-ul instanţei constituţionale.

 „Implicaţiile sunt extrem de profunde. Se pune capăt încercării de mistificare a unor adevăruri culturale şi istorice din Moldova.” (Preşedinţia României)

Traian Băsescu: „Implicaţiile sunt extraordinar de profunde: ele intră în vigoare imediat, odată cu hotărârea Curţii, şi de ele trebuie să ia notă toate statele lumii, inclusiv UE. La UE vom fi două state cu limba oficială româna, iar cei ce nu se recunoşteau a fi români mă întreb cum se vor numi de azi înainte fiind vorbitori de limba română. Implicaţiile sunt extrem de profunde. Se pune capăt încercării de mistificare a unor adevăruri culturale şi istorice din Moldova… Acesta e evenimentul cel mai important din ultimii ani. Toate protocoalele noastre cu Moldova şi toate actele bilaterale se încheiau cu formularea "prezentul acord s-a încheiat în două exemplare originale", pentru a se evita să se spună în romana şi moldovenească. De azi, se vor încheia în limba romana… Moldova are un avantaj uriaş pentru că va putea beneficia de documentaţia României pentru UE aşa cum e ea. Mă întreb ce vor face cei ce au editat dicţionarul româno-moldovenesc. Ce vor face toţi aceşti falşi intelectuali cu opera lor ce jignea şi poporul român şi cetăţenii celor două state româneşti”.

"E o decizie pe care pot să o numesc istorică, o decizie extraordinar de importantă” (Preşedintele Senatului)

Crin Antonescu: "E o decizie pe care pot să o numesc istorică, o decizie extraordinar de importantă…  şi va avea "repercusiuni favorabile pentru cauza românilor şi din alte părţi, din Ucraina de exemplu, nu doar din Republica Moldova".

E o decizie care nu vizează numai limba. Asta înseamnă că tot este în Declaraţia de Independenţă prevalează. Limba este doar un aspect. În Declaraţia de Independenţă apare că Basarabia a fost ocupată de URSS.” (Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române)

Dan Dungaciu: „decizia nu are nicio legătură nici cu parafarea Acordului de asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană la sfârşitul lunii noiembrie, și nici cu declarațiile președintelui Traian Băsescu despre unirea României cu Moldova ca obiectiv pe termen lung… E o decizie care nu vizează numai limba. Asta înseamnă că tot este în Declaraţia de Independenţă prevalează. Limba este doar un aspect. În Declaraţia de Independenţă apare că Basarabia a fost ocupată de URSS. Un alt lucru este că ziua ocupaţiei sovietice este zi de comemorare în Republica Moldova. Sunt foarte multe lucruri care apar în Declaraţie, având acum girul Curţii Constituţionale. Nu e vorba doar de limba, ci şi de alte aspecte care ţin de Republica Moldova. E o bătălie politică care nu va mai putea fi evitată” - Realitatea TV. 

Sunt momente de cotitură pe drumul urmat de Republica Moldova prin care aceasta s-a desprins de totalitarism, alegând calea democraţiei, libertăţii şi prosperităţii în parcursul său spre Uniunea Europeană." (Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti)

Titus Corlăţean: „Salut cu căldură decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău, prin care limba română este recunoscută ca limbă oficială a Republicii Moldova. Este o decizie istorică, aşa cum a fost şi cea din 31 august 1989, când la Chişinău a fost legiferată revenirea la grafia latină. Acel moment, ca şi acesta, sunt momente de cotitură pe drumul urmat de Republica Moldova prin care aceasta s-a desprins de totalitarism, alegând calea democraţiei, libertăţii şi prosperităţii în parcursul său spre Uniunea Europeană."- comunicat de presă al MAE  

„Încă un pas spre detaşarea completă de Transnistria” (Duma de Stat – Rusia)

Alexei Puşcov, preşedintele Comitetului Dumei de Stat pentru afaceri externe din Rusia: „acest pas reprezintă un eşec în contextul relaţiilor cu Transnistria. Înainte-în trecut! Moldova a adoptat limba română ca limbă de stat contrar prevederilor propriei Constituţii. Încă un pas spre detaşarea completă de Transnistria”- Romanialibera 

Dmitri Rogozin, vicepremierul Federației Ruse, vede “egalarea de către Curtea Constituțională a limbii moldovenești cu cea română” dreăpt o amenințare pentru integritatea Republicii Moldova. 

”Cea mai indicată metodă pentru a rezolva această întrebare este referendumul” (Partidul Democrat - Chişinău)

Marian Lupu, liderul Partidului Democrat: ”Cea mai indicată metodă pentru a rezolva această întrebare este referendumul. Doar poporul este deasupra clasei politice şi a elitei poitice. Ideea referendumului este doar rezultatul unor discuţii în PDM. Vom discuta şi cu cei din coaliţia de guvernare.” - Timpul.md 

Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a declarat joi, într-un interviu pentru postul rus de radio City-FM, că nu este împotriva acestei decizii, însă ar vrea ca Republica Moldova să ia în considerare interesele locuitorilor din regiunea transnistreană.

“Un adevăr ştiinţific a fost asumat” (Ambasadorul Republicii Moldova)

Iurie Reniţă, ambasador al Republicii Moldova în România:  “Sunt bucuros că limba română a intrat în normalitate la Chişinău. Un adevăr ştiinţific a fost asumat şi pronunţat cu dreptate.” – Realitatea TV. 

Scurt istoric al limbii vorbite peste Prut

Miron Costin (cronicar 1633 – 1691), în scrierea De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor, afirma: „Vechiu nume stă întemeiat şi înrădăcinat: Rumân.
Şi aşa ieste acestor ţări şi ţărâi noastre, Moldovei şi Ţărâi Munteneşti numele cel dreptu de moşie, ieste Rumân, cum să răspundŭ şi acum toţi aceia din Ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: Ţara Românească.

Domnul Moldovei Dimitrie Cantemir, în scrierea Hronicul vechimii a Româno-moldo-vlahilor (1719-1722), spunea: „Înainte de toate, chiar dacă acest (neam) a fost împărţit în trei ţinuturi de căpetenie, totuşi toţi se cheamă cu acelaşi nume de români, dispreţuind adică dând de-o parte numele de vlahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare.”

Până la anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist în 1812, peste Prut s-a vorbit limba română. Rusificarea a impus clasei politice redenumirea limbii oficiale drept „limbă moldovenească” şi folosirea în paralel a limbii ruse, drept limbă oficială privilegiată. Moldovenii au continuat însă ca în familie să vorbească dulcele grai românesc, lucru care a păstrat vie conştiinţa naţională. Ca urmare a ecoului ziarelor de limbă română publicate între 1907-1917, folosirea limbii române a fost permisă şi în biserici. În anul 1923 limba română a devenit limba oficială din Basarabia.

După cel de-al doilea război mondial, comuniştii şi-au făcut un scop din distrugerea identităţii naţionale şi lingvistice a basarabenilor. Mai mult, moldoveniloerle-a fost impus alfabetul chirilic. Generaţii întregi au fost manipulate de sistemul sovietic de reeducare, dar în tot acest timp limba română a trăit precum un focul care arde mocnind. Gura de aer adusă de schimbările politice dramatice din 1989 a făcut ca focul limbii române să reizbucnească în Basarabia. Astfel, între 1989 şi 1994, limba oficială a fost româna. Apoi limba moldovenească a fost reimpusă de Partidul Comunist. În 1996, preşedintele Mircea Snegur a încercat să readucă limba română în Constituţie, dar fără succes. Culmea ridicolului a fost atinsă în anul 2003 când Vasile Stati a publicat absurdul dicţionar „moldovenesc-român”. În anul 2009, Vlad Filat şi-a declarat intenţia de a schimba limba oficială din constituţie din moldovenească în română. Acest lucru s-a întâmplat, iată, în decembrie 2013.

Limba noastră-i o comoară

Cea mai frumoasă declaraţie de iubire şi preţuire pentru limba română vorbită în Moldova este poezia „Limba noastră” scrisă de Alexei Mateevici (1888-1917). Ea a devenit din anul 1994 Imnul de Stat al Republicii Moldova: 

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

 

(a consemnat Cristina Roman)



Colindul, răspunsul omului către iubirea lui Dumnezeu - Prof. dr. Eduard Traian Popescu

~~Tot ce se întâmplă în lume, în viaţa de zi cu zi, se datorează acelei Fiinţe exterioare pământului, atotbiruitoare, omniprezentă, atotputernică şi atotştiutoare, Care prin purtarea Sa de grijă, veghează ca armonia dintre trup şi suflet, materie şi spirit, pământesc şi ceresc, creat şi necreat, uman şi divin să nu se rupă, ci, din contră, să se păstreze pe o linie plutitoare, cât mai benefică şi mai trăitoare, iar legătura lăuntrică dintre Om, ca şi creat, şi Divinitate, ca şi creator, să nu dispară, să nu se fărâmiţeze, ci să continue în eternitate prin armonioasă supunere, dată omului încă dinainte ca el să se facă trup.
Omul, brăzdat de slăbiciuni, dar chemat spre desăvârşire, a căzut şi a greşit înaintea Cerului şi, implicit, şi înaintea pământului, însă Divinitatea cea atotiubitoare, pentru că acesta este numele Ei şi principiul armonioasei Sale existenţe, nu l-a lăsat în uitare, nu l-a părăsit, ci l-a salvat, prin Iisus Hristos, „fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu” (Luca 3, 38).
Potrivit mărturisirii creştine, Dumnezeirea l-a salvat pe om şi l-a aşezat în slava Dumnezeirii, prin propriul pogorământ, când „Cuvântul trup s-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14), adeverindu-se astfel făgăduinţele divine, potrivit cărora, la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4),  Dumnezeu  va trimite „pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere” (Galateni 4, 4-5).
Bunăvoinţa divină, ca act de supremă iubirea a lui Dumnezeu, nu a rămas fără răspuns din partea omului, beneficiarului iubirii dumnezeieşti, ci omul recunoscător i s-a închinat Lui, aducându-I daruri „aur, tămâie şi smirnă” (Matei 2, 11), căci „Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5).
Dar pentru că omul simţea că nu făcuse destul şi pentru că voia ca recunoştinţa sa faţă de Mântuitor să rămână veşnică, prin inspiraţie divină, ca mlădiere sufletească, avea să fie născut colindul, răspunsul omului către iubirea lui Dumnezeu, căci tot cel ce trăieşte în iubire vieţuieşte în Dumnezeu, iar cel ce vieţuieşte în Dumnezeu, vieţuieşte în Duhul teologiei Sale, iar cel ce vieţuieşte în Duhul teologiei Sale primeşte roada Duhului Său şi poate fi, în sens restrâns sau larg, un teolog, adică un cuvântător de Dumnezeu sau un psalt al iubirii Sale.
Colindul îşi are fiinţa întru Dumnezeu și de aceea are origine divină, este divin, este plăcut omului şi primit în orice casă. El nu a avut discontinuitate, ci doar poate glasul colindului, de-a lungul vremii, sub diferite influenţe, s-a încercat a fi sugrumat, ceea ce nu s-a reuşit. De ce? Foarte simplu. Pentru că iubirii divine omul, indiferent unde se află sau în ce crede, nu-i poate răspunde decât cu iubire. Sigur, Omul. Dar ce-o fi Omul?
Putem vorbi de om în plan general, şi atunci mergem la fire, firea umană, care se naşte, trăieşte şi simte respiraţia iubirii prin iubire.
În plan particular, putem vorbi de om ca subiect, persoană sau fiinţă, ceea ce pare a complica frământarea, pentru că încă de la Naşterea lui Iisus Hristos, primul Crăciun, şi până în ziua de azi, vremea Noului şi Aceluiaşi Crăciun, toţi trăitorii întru Hristos, datorită iubirii, viază, se mişcă şi sunt „Una” (Ioan 10, 30), ca răspuns la iubirea divină, misterul suprem al Prea Sfintei Treimi, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Treimea ce-a de-o fiinţă şi nedespărţită, iar acest răspuns nu este altul decât colindul.



Românii din Valea Timocului: Dumnezeu și voi sunteți nădejdea noastră!

Într-un apel dramatic Părintele Boian Alexandrovic, Protopop al protopopiatului Bisericii Ortodoxe Române din Timoc „Dacia Ripensis", cere intervenția urgentă a autorităților române pentru stoparea campaniei antiromânești din Timoc, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

În deplină coordonare, televiziunea locală din Bor împreună cu Biserica Ortodoxă Sârbă și autoritățile de la Belgrad incită populația împotriva românilor/vlahilor din Timoc și a Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta pe fondul declarațiilor slugarnice ale lui Victor Ponta privind sprijinul necondiționat pe care România îl acordă Serbiei în procesul de integrare europeană și a haosului care guvernează instituțiile (DPRRP și ICR) care ar trebui să se ocupe de finanțarea românilor de pretutindeni.

FRAȚILOR ROMÂNI DIN ȚARA MAMĂ ȘI TUTUROR INSTITUȚIILOR TĂRII MAME ROMÂNIA

Iubiți frați și surori, stimate autorități,

De câteva zile televiziunea Bor duce o campanile dură împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Valea Timocului. Din declarațiile ziaristei care conduce campania, este clar că cineva din Biserica Sârbă - "Biserica soră" stă în spatele acestei campanii, care se pare că trece întru-un genocid religios, împotriva Bisericii noastre. Lucrurile nu stau bine deloc, dar nu ar fi atât de grave dacă Cancelaria Guvernului Sârb pentru colaborare cu bisericile și comunitățile religioase, nu ar fi spus printr-un răspuns trimis TV Bor părerile ei legate de Biserica Românească din Valea Timocului.

După cum informează Tv Bor în acest "comunicat" al Cancelariei pentru culte scrie așa: "Pe teritoriul comunei Bor este ilegală orice construire a bisericilor românești din cauză că nicio parte organizațională a Bisericii Ortodoxe Române, care are statut legal de persoană juridică nu își desfășoară activitatea în acest spațiu". Bisericii Ortodoxe Române îi este interzisă construirea bisericilor în Valea Timocului și din cauza aceasta noi am procedat în următorul fel: construiam un garaj (cu aprobare), în care, după ce se termină, ținem slujbe - conform Legii cultelor din Serbia, care în articolul 31 spune așa: "Bisericile și comunitățile religioase oficiază slujbe religioase și alte activități în biserici, alte clădiri care se află în proprietatea lor sau sunt închiriate". Articol 32 spune :" Bisericile și comunitățile religioase pot independent conform legi să construiască biserici, alte clădiri pentru oficierea slujbelor religioase, precum și case parohiale, mănăstiri......"

Și pe lângă aceste precizări ale legii cultelor din Serbia, aceasta "cancelarie " care nu își respectă propria lege și Constituția Serbiei mai departe amenință cu interzicerea folosirii clădirilor noastre. Bisericile și mănăstirile românești din zonă sunt ocupate de Biserica Sârbă, noi ne-am împăcat cu asta și dorim să construim noi alte biserici, iar ei ne opresc. Ei veniți din alte părți, ne opresc pe noi români/vlahii originarii zonei, să ne rugăm în limba noastră și să ținem de Biserica neamului nostru! Acum așteptăm să ne închidă, așa cum au anunțat, și aceste puține biserici pe care cu greu am reușit să le facem.

Întrebăm pe toată lumea se poate așa ceva ? E normal așa ceva ?

Se promite mult și se face "multă diplomație" iar noi ne apropiem de "statutul" fraților creștini din Siria care sunt prigoniți și izgoniți de la casele lor din cauză că sunt creștini. Este o singură diferență între ei și noi. Pe ei îi prigonesc musulmani iar pe noi "Biserica soră" și unele organe ale statului nostru în care trăim. Oare asta este răsplata loialități noastre și luptei duse prin secole împreună cu frații sârbi pentru formarea Serbiei moderne.

Atragem atenția tuturor instituțiilor că a ajuns timpul când problema trebuie rezolvată urgent și acum, nu mâine, astăzi. Țara noastră în care trăim a spus ce a avut de spus prin "cancelaria " ei, iar noi avem și Țara Mamă-România și întrebăm conducerea ei: " Ce să facem fraților de neam, cum ne ajutați? "Se începe o discuție deschisă și clară cu conducerea Serbiei sau măi așteptăm puțin? Poate că nu este destul că s-a tras cu pistol în geamurile credincioșilor noștri, crede cineva că trebuie vreunul din noi să fie împușcat?

Fraților din Țara Mamă, vă rugăm din adâncul sufletului ajutați ne, apărați ne și nu ne lăsați pentru că, "diplomația" făcută până acum nu a dat roade.

Dumnezeu și voi sunteți nădejdea noastră !

Site sursă:www.rgnpress.ro 



Unul naște, altul moare... - Cristina Roman

În luna decembrie sărbătorim Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, întrupat din Sf. Fecioară Maria spre a noastră mântuire. Propovăduind Porunca nouă a Iubirii, Domnul Hristos spunea: ,,Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi" (Ioan 15.13). Acum 24 de ani, în luna decembrie, mii de români piereau uciși din dragoste de țară și frați de așa-numiții teroriști angajați să înăbușe cu orice preț Revoluția din 1989. Eroi născuți în ceruri și libertate renăscută în țară. În acest an, în decembrie, o făptură nouă, plăpândă, a văzut lumina zilei pentru că mama sa a ales mai degrabă moartea decât avortul. O mucenică s-a născut în ceruri și o viață nouă pe pământ.

Tinerei Mihaela din Agigea, în vârstă de numai de 24 de ani, medicii i-au dat de ales între propria viață și cea a copilului din pântec, urmare a diagnosticării mamei cu cancer la rinichi. Medicii au recomandat întreruperea sarcinii și începerea imediată a tratamentului medical. Tânăra mamă s-a opus vehement şi a ales moartea pentru viaţă. Moartea ei pentru viaţa pruncului din pântece. Pe măsură ce sarcina înainta, mama devenea tot mai slăbită, iar boala evolua fulgerător. Dumnezeu i-a dat bucuria de a-și strânge fetița în brațe după operația de cezariană, efectuată la 34 de săptămâni. Apoi a intrat în comă și a trecut la Domnul. Copilașul este sănătos și, în memoria mamei a primit tot numele de Mihaela. Când va crește va primi de la tatăl ei verigheta și inelul mamei sale, spre mângâiere și aducere aminte.

Într-o Românie în care numărul  avorturilor a depășit numărul populației, Mihaela a dat o lecție despre sacrificiul suprem din iubire. În timp ce avorturile și abandonul copiilor după naștere cresc vertiginos, sunt și mame creștine care înțeleg că darul vieții este cel mai e preț dar de la Dumnezeu.

În aceeași perioadă în care Mihaela își dădea viața pentru pruncul ei, în lume se celebra ziua Drepturilor Omului. Asociația Pro Vita București, ale cărei campanii anti-avort au căpătat o tot mai mare amploare, făcea o declarație: “De ziua Drepturilor Omului, recunoaștem dreptul la viață al copilului nenăscut. Toate legile care permit avortul și îl transformă în „drept” încalcă în spirit și literă legislația internațională a drepturilor omului și legea naturală (şi divină), pe care aceasta se întemeiază. Aceste legi sunt ilegitime și samavolnice sau, așa după cum spunea Toma de Aquino, „legi ale fărădelegii”. Ele instituționalizează nedreptatea cea mai profundă și mai degradantă, iar obligația oricui își respectă statutul de om este să aibă în vedere permanent abolirea lor.”

Un raport oficial dă un număr de 21.547.891 avorturi efectuate în România între 1958 – 2010. Cele mai recente date raportate (2010): avorturi - 101.915; rata avortului - 480/1000 născuţi vii. Anul trecut, mai exact ianuarie 2012-martie 2013 a fost perioada în care s-au înregistrat cele mai multe avorturi în rândul tinerelor, cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani. Datele oficiale arată că peste 16.000 de tinere au rămas însărcinate şi mai mult de jumătate dintre acestea, mai exact peste 10.000, au făcut întrerupere de sarcină. Cea mai îngrijorătoare categorie este cea a tinerelor sub 15 ani. Din numărul total, peste 800 dintre acestea au rămas însărcinate şi, într-un final, doar 200 au păstrat sarcina. Astfel în 2012 cele mai multe întreruperi de sarcină, pentru această categorie, au fost înregistrate în judeţele Timiş, Olt, Harghita, Braşov, Bacău şi Sibiu.

“În România, înotăm în sânge! Nu până la glezne, nu până la genunchi, nu până la brâu, nu până la gât, ci până peste cap! Pentru că populaţia existentă în România acum este de 18 milioane. Şi în 20 de ani, de la moartea lui Ceauşescu încoace,  s-au omorât 18.000.100 de copii! Aceasta este cifra oficială! Este statistica oficială, pentru că există una neoficială, care arată această stare de fapt, şi anume că cifra poate să fie chiar şi dublă!!! (…) La Judecată nu ne vom prezenta singuri, ne vom prezenta cu copiii noştri, cu soţia noastră, cu soţul nostru, cu părinţii noştri, cu vecinii, cu prietenii, şi acolo vom da seamă de ceea ce am făcut pentru noi, dar mai ales pentru ei. Dacă se fac avorturi, nu sunt vinovaţi numai cei ce fac avorturi – mamele, taţii, medicii, asistentele. Suntem vinovaţi cu toţii, pentru că nu luăm nicio atitudine.” (Părintele Nicolae Tănase)

Un titlu din presă vorbea de curând despre “suferință ca brand de țară” în România și, într-adevăr, raportat cel puțin la luna decembrie, acest lucru este adevărat. "Pământul are prețul morților ce s-au coborât în el." (N. Iorga)

La comemorarea a 24 de ani de la începerea Revoluției din 1989, în România a avut loc un protest important împotriva clasei politice la care au participat mai mult de 3000 de persoane. Din iubire de neam, de frați, de Dumnezeu și de libertate, mii de revoluționari de toate vârstele și-au dat viața pentru ca noi să ne bucurăm efectele căderii comunismului. Avem o datorie morală față de eroii neamului din toate timpurile, avem a le mulțumi, a îi pomeni la slujbele Bisericii și a apăra drepturile câștigate de ei cu sânge. Sacrificiul lor suprem din iubire ar fi zadarnic dacă am tăcea, dacă am fi complici la furtul de țară, de identitate națională, de moralitate creștină. Dictatura ceaușistă nu a fost înlăturată pentru a fi înlocuită cu dictatura minorităților sexuale, cu dictatura corporațiilor, cu dictatura banului și corupției.

Iniţiatorii protestului au avut o listă de 10 revendicări principale: 
1. Demisia Guvernului Ponta şi a Preşedintelui Traian Băsescu;
2. Destituirea conducerii jandarmeriei şi anchetarea abuzurilor comise la Pungeşti şi în alte localităţi, cu participarea unor experţi desemnaţi de Consiliul Europei;
3. Abrogarea noilor modificări aduse codului penal, legii amnistiei precum şi respingerea proiectului de modificare a legii exproprierii;
4. Modificarea legii partidelor politice pentru relaxarea condiţiilor de înfiinţare a acestora;
5. Revizuirea legilor electorale prin eliminarea pragurilor şi reducerea numărului de semnături pentru înregistrarea candidaţilor independenţi;
6. Eliminarea obligaţiei de declarare a adunărilor publice;
7. Desecretizarea tuturor contractelor şi clauzelor confidenţiale încheiate de Statul Român, cu excepţia celor din domeniul apărării şi siguranţei naţionale;
8. Interzicerea mineritului pe bază de cianuri în România şi includerea Roşiei Montane pe lista patrimoniului mondial UNESCO;
9. Interzicerea prin lege în România a fracturării hidraulice de mare volum în explorarea şi exploatarea gazelor de şist şi a altor hidrocarburi provenite din zăcăminte neconvenţionale;
10. Anularea concesiunilor şi licenţelor de explorare şi exploatare a hidrocarburilor de şist.

Iată mesajul participanților la protest, care au avut susținerea unor figuri publice cunoscute: “Omagiem eroii căzuți. Refacem baricada de la Intercontinental. În atenția politicienilor: românii își vor înapoi democrația pe care au câștigat-o pe 21 decembrie 1989. Vorbim de democrație reală. Ea nu se impune, ci emană de la popor. Fragilă cum e, democrația românească e rodul luptei unei generații. De la Timișoara-n toată țara, schimbarea regimului opresiv s-a produs rapid și violent. Eroi au murit, dar eroii nu mor niciodată.

E 21 decembrie iar, la 24 de ani după. O nouă generație renaște sub ochii noștri, într-un moment în care puțini mai sperau la trezire. Suntem chiar noi, fiii părinților noștri, cei ce ne povesteau solemn despre Decembrie 1989. Roșia Montană a fost scânteia noastră – ne-am dat seama că democrația nu se impune, ci emană de la popor, fără violență. Suntem informați și avem conștiință – nu putem sta în casă în timp ce instituțiile ce ar trebui să apere democrația o confiscă. Sâmbătă 21 decembrie vei ieși din casă. Poate că vei trece prin centru, chiar pe la Universitate. Ia cu tine o lumânare sau un mesaj din suflet și lasă-l la Cruce ca omagiu celor uciși în 1989 pentru că au cutezat să se opună nedreptății. Sau vino direct la ora 18:00 ca să refacem simbolic baricada făcută de revoluționari în noaptea de 21 decembrie 1989 la Intercontinental. Ieși simplu și decent să simți din stradă lupta dusă în optzeci și nouă de intelectuali, credincioși, țărani și muncitori laolaltă.

Apoi gândește-te cum poți apăra democrația cucerită acum 24 de ani și cum o poți consolida în următorii 24 de ani. Poate că simți că trebuie să contribui la un stat de drept în care legea domnește, că altfel nu se mai poate. Gândește-te cum acțiunile tale pot fi un exemplu pentru ceilalți. Perseverează și fii revoluționar. Sâmbătă 21 decembrie 2013 Piața Universității e a noastră, a cetățenilor. Ne luăm democrația înapoi.”

Ne cutremurăm și numai la gândul dacă am avea tăria de caracter, credință și iubire să ne jertfim la rându-ne pentru fratele nostru așa cum ne îndeamnă Hristos, căci ni se pare că avem drepturi, că ni se cuvine a trăi plăceri și confort, a da din coate să ne fie mai bine. Nu ni se cere a ne da la propriu viața decât în puține împrejurări rânduite cu înțelepciune de Dumnezeu. Ni se cere în schimb, să ne pese, să ne doară de celălalt, să nu fim împietriți, să nu avem inimi reci. Dacă fiecare am face un pas către aproapele, renunțând la egoism și slavă deșartă, am deveni acea familie de frați români, creștini și ortodocși trăind în Grădina Maicii Domnului. Dumnezeu să odihnească cu drepții sufletele eroilor neamului și ale mamelor care au pus mai presus de orice viața pruncilor lor!  

"Omul înainte de neam și-a iubit familia, înainte de lume și-a iubit neamul și patria sa de pământ, fie mare, fie mica, în care părinții săi au trăit și i-a îngropat, în care el s-a născut, în care a petrecut dulcii ani ai copilăriei, ce nu se mai întorc, în care a simțit cea dintâi bucurie și cea dintâi durere de bărbat. Nu cunosc însă nicio seminție, cât de barbară, care sa nu aibă acest simțământ." (M. Kogalniceanu)

sursa foto



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Știința confirmă sănătatea Postului

Concluzia experților de la Asociaţia Consumatorilor de Produse Alimentare şi de la Institutului Naţional de Cercetare IBA Bucureşti, care au verificat mai multe loturi de fructe autohtone si de import este că merele româneşti sunt mai bune decât cele italieneşti, poloneze şi turceşti. Experţii din domeniul industriei alimentare din România susţin că acest lucru este posibil datorită faptului că industria pesticidelor nu este foarte bine dezvoltată la noi în ţară. Cu toate acestea, românii sunt codaşii Europei la capitolul consum de fructe. Dacă media consumului de portocale, mere şi pere în UE este de 57 de kg pe cap de locuitor, un român consumă doar şapte kg de portocale, cinci de mere şi două kg de pere, anual.

Ne aflăm în Postul Nașterii Domnului și, coincidență (sau nu!?), televiziunile difuzează la ore de maximă audiență știri despre fructe și legume otrăvitoare din cauza excesului de pesticide. Invitat pentru un comentariu pe marginea acestui subiect în emisiunea “LifeTime News” cu Amedeo Ene (Realitatea TV) – 28 nov. 2013, Virgiliu Stroescu, doctor endocrinolog și nutriționist, apără sănătatea fructelor și legumelor, recomandă postul și subliniază că cei care postesc sunt mai sănătoși. El afirmă că astfel de studii nu sunt pentru interesul populației, ci să sperie oamenii că nimic nu mai este sănătos și, în lipsă de alternativă, să continue să cumpere produse de origine animală.

Doctorului Stroescu i se pare paradoxal a face atât de mult caz despre depășirea cu 0,2% a cantității maxime admisibile de pesticide din fructe și legume, câtă vreme produsele din carne au o astfel de concentrație de circa 60 de ori mai mare. Fructele și legumele au o capacitate uimitoare de autopurificare și spălarea lor temeinică în apă rece este îndeajuns pentru a putea fi consumate fără probleme. Dr. Stroescu recomandă cumpărarea acelor fructe și legume cu aspect sănătos și cu miros plăcut, de preferință produse în România, cu convingerea că un consum constant al acestora va ține departe boli cardiovasculare, va permite diminuarea colesterolului, va scădea riscul îmbolnăvirii de cancer colono-rectal. Dr. Stroescu reamintește românilor că sunt 86% ortodocși și le recomandă să ia în serios postul rânduit de Biserică, pentru a își proteja astfel și sănătatea trupească. Legumele şi fructele în sezon sunt o sursă foarte bună de vitamine, minerale, antioxidanţi.

Pe aceeași temă, doctorul Mencinicopschi a declarat la Realitatea.tv: “Nu m-a surprins acest studiu şi rezultatele lui, pentru că avem un mare avantaj, solul. Contează foarte mult asta, în creşterea merelor. Mărul ionatan e savuros, îl ştiu din copilărie şi dă o saţietate mai mare. Contează faptul că nu sunt crescuţi într-o formă de livadă intensivă, în care sunt trataţi cu multe pesticide. Cercetările au arătat că aceste mere sunt mai bune la gust, dar şi nutriţionale. Dezordinile metabolice pot fi provocate de pesticide, care duc la boli grave. Niciunul dintre noi nu poate face teste merelor din piaţă. E important să preferăm fructele, legumele din România, pentru că cei care le vând sunt obligaţi să spună de unde vin produsele. Fructele nu se mănâncă după masă, ci înainte de masă, şi ar trebui să mâncăm minim câte un măr zilnic“, a explicat medicul.

Cercetătorii de la National Institute of Ageing din Baltimore - SUA, confirmă că un post negru de o zi sau două pe săptămână ne protejează de afecţiuni ale creierului precum Alzheimer şi  Parkinson și stimulează longevitatea. Efectele benefice ale postului sunt evidente chiar în cazul obturației arteriale, fapt care conduce la scăderea riscului atacului de cord sau a accidentului vascular cerebral. Conform Fundației române a inimii, există studii care arată că doi din trei români mor din cauza bolilor cardiovasculare, că unul din trei suferă de hipertensiune arterială, iar accidentul vascular cerebral reprezintă o afecţiune frecventă.  (a consemnat Cristina Roman; sursa foto: kudika.ro)




Evenimente, Apeluri, Promoții
Apel umanitar (Handragel Florentina Doina)

Sunt părăsită de soţ (divorţată), cu doi copii pe care i-am crescut singură. De tânără am fost bolnavă psihic şi odată cu vârsta s-au agravat şi alte boli. Am nu numai o boală incurabilă, ci toată sunt o durere şi o neputinţă (mă oboseşte şi cel mai mic efort). Mă descurc foarte greu cu datoriile pentru mâncare şi pentru consultaţii (lunar) şi medicamente (tot lunar, care sunt scumpe dar fără de care nu pot trăi, sunt dependentă de ele). Nu mă vizitează nimeni. M-aş bucura să ştiu că am prieteni care se roagă pentru mine.

De asemenea, un ajutor financiar oricât de mic mi-ar fi de un real folos. Vine iarna şi nu am nici lemne pentru foc. Am ataşat cuponul de pensie (234 lei) şi certificatul de persoană cu handicap. Adresa: Bucuresti, str. Dîrste nr. 2, sector 5, tel. 021.3372983. Vă mulţumesc.



APEL pentru crearea unui partid politic CREŞTIN

Dragi prieteni,

       Va supun atentiei o platforma politica, numita "Initiativa nemteana", care speram sa fie baza de pornire a doctrinei partidului politic Forumul Alternativa Crestina pentru Romania. Dorim ca partidul sa fie infiintat la inceputul anului viitor. 

       Sper ca aceasta propunere, insotita de un apel si de o strategie de lucru, va fi apreciata ca o invitatie de a ne implica in destinul politic al tarii noastre, cat inca mai putem face acest lucru, constienti ca acesta este cel mai eficient mod de a influenta deciziile care se pravalesc asupra noastra zi de zi, emise de cei care detin puterea statului.

      Stiu si respect faptul ca fiecare dintre dumneavoastra militati pentru un anumit lucru ce tine de etosul nostru crestin ortodox: dreptul copilului la viata, lupta antibiometrie, lupta pentru familia crestina asa cum a lasat-o Dumnezeu, lupta pentru ca ai nostri copii sa aiba dreptul la o educatie crestina etc. Mai stiu ca pe cont propriu actiunea pentru care militati v-a fost zadarnicita de insensibilitatea sistemului, care nici nu a catadicsit sa stea de vorba cu dvs.

     Stiu de asemenea ca impreuna ati obtinut in februarie anul trecut o victorie importanta contra propagandei LGTB, dar ca dupa aceea sistemul s-a repliat si a contraatacat, obtinand, prin mijloace specifice statelor nedemocratice, castig de cauza.

     Mai stiu ca, atunci, in februarie, sistemul s-a speriat de forta celor 40 de asociatii crestine, motiv pentru care a luat masuri de ordin legislativ, introducand in proiectul noii Constitutii o prevedere perversa prin care practic activismul crestin va fi scos in afara legii. Mai precis, articolul 29 (4), In relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiune de invrajbire religioasa, a fost modificat, excluzandu-se expresia "in relatiile dintre culte", ceea ce face ca articolul propus sa sune:sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiune de invrajbire religioasa, pentru ca sistemul sa poata interpreta orice actiune a dumneavoastra ca invrajbire religioasa si sa va inchida (asociatia si poate chiar si persoana).

     Imi mai amintesc cu parere de rau si despre faptul ca in primavara nu am fost in stare sa prezentam o platforma unitara de propuneri de modificare a Constitutiei si nu am fost in stare sa luptam pentru ele, ceea ce a facut ca sistemul sa ne poata ignora fara probleme.

        Acestea fiind spuse, invitatia mea este de a ne lua statul inapoi, de a ne aminti ca primele state romanesti s-au nascut in istorie crestine, ca statalitatea crestina este cel mai potrivit model de statalitate pentru sufletul romanesc. Sub semnul inscris de Constantin cel Mare pe steagurile soldatilor sai, va invit sa incercam sa obtinem si noi o victorie istorica si poate salvatoare pentru generatiile ce vor veni. Nu va invit la o actiune subversiva, nici la una anarhista (cum denumea seful SRI zilele trecute actiunile unor oameni care luptau impotriva spolierii statului de ultimele sale resurse). Va invit sa va exercitati dreptul inscris in Constitutie la art. 40 (1): "Cetatenii se pot asocia liberi in partide politice...", garantandu-va ca partidul pe care doresc sa il infiintam nu incalca cu nimic art. 40 (2) din Constitutie: "Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale".
        Consider ca evenimentele din ultimele luni ne-au aratat ca nu mai e timp de discutii sterile, pe doctrine si simboluri, pe metafizica politica si pe teorii metasociale. E timpul sa ne strangem laolalta si, pe baza unui proiect de genul "Initiativei nemtene", sa alcatuim un program complet de guvernare, pe care sa il inregistram la Tribunalul Bucuresti impreuna cu Forumul Alternativa Crestina pentru Romania, pentru ca apoi sa purcedem la a face cunoscuta intentia noastra populatiei Romaniei. 

      Daca sunteti de acord cu propunerea mea, va rog sa imi raspundeti la aceasta adresa de mail, pentru a putea sa luam legatura unii cu altii in vederea unei intalniri la inceputul anului viitor. (mhasilv@yahoo.com)

Va multumesc,
Cu prietenie,
Mihai-Silviu Chirila,
vicepresedinte Asociatia Culturala Valea Muntelui Bicaz.

 

APEL

 “Când se ridică sus oamenii de nimic,
nelegiuiţii mişună pretutindeni”
(Psalm 11,8)

Evenimentele din ultima vreme i-au convins şi pe cei care mai aveau o urmă de speranţă că lucrurile ar putea merge bine în România că nu se va întâmpla aşa atât timp cât actualul sistem politic, instaurat după răsturnarea regimului comunist în 1989, va persista. A existat o speranţă că, după căderea regimului comunist, România va reveni la o stare de normalitate, iar economia ţării va cunoaşte o rapidă regenerare, aducând cu sine şi o sporire considerabilă a nivelului de trai. Constituţia din 1991 chiar dădea speranţe cetăţenilor în acest sens, proclamând, în articolul 3, statul român ca pe un stat social, căruia îi trasa, în articolul 47, obligaţia “să ia măsuri economice de dezvoltare economică şi protecţie socială, de natură să asigure un cetăţenilor români un nivel de trai decent”. În paralel cu elaborarea acestei generoase Constituţii însă, Guvernul României proclama industria românească “un morman de fiare vechi” şi demara cel mai vast şi mai criminal proces de dezindustrializare pe care o ţară europeană l-a cunoscut probabil în ultimele secole. În timp ce alte state ale blocului comunist au adus o modernizare tehnologiei pe care statul comunist le-o lăsase, reuşind să refacă din temelii economiile lor naţionale pe baza acelei moşteniri, România a trecut printr-un proces de devalizare completă, ale cărei iţe până şi justiţia a încetat să le mai cerceteze, dat fiind că majoritatea faptelor, crime care ar fi trebuit să fie de-a pururi imprescriptibile, s-au prescris şi s-au uitat. Aşa se face că una dintre cele mai prospere ţări din Europa interbelică, o ţară profund creştină, a ajuns să fie singura ţară comunistă în care reformele lui Gorbaciov glasnost şi perestroika s-au aplicat la virgulă, asigurând supravieţuirea aparatului şi sistemului de gândire comunisto-securist “cu faţă umană”.

În faţa acestui dezastru, politicienii români au promis unui popor înfometat, umilit şi dezamăgit că s-a găsit soluţia salvatoare: aderarea la Uniunea Europeană, prezentată românilor ca singura şansă a naţiunii, ca obiectiv pentru care s-a şi născut poporul român, ca El Dorado care va rezolva toate problemele grave ale societăţii româneşti. Aderarea la Uniunea Europeană a fost un proces dificil atât din punct de vedere economic, cât mai ales spiritual. Uniunea a impus României, ca o precondiţie a aderării, să scape de ultimii “mastodonţi” ai industriei ceauşiste, care în epoca comunistă făcuseră o concurenţă serioasă firmelor de profil din spaţiul comunitar, să facă unele “privatizări strategice”, adică să lichideze ultima rămăşiţă a unei economii altădată funcţionale. Cele mai devastatoare privatizări au fost în domeniul energiei, unde guvernul a pierdut o sursă uriaşă de venituri la bugetul statului. În momentul aderării, România nu era decât o piaţă de desfacere a produselor comunitare (de fapt, a copiilor produselor occidentale, pentru că românii au fost învăţaţi ca la acelaşi preţ cu cel al produselor originale occidentale să cumpere nişte „clone” de foarte proastă calitate), cu un guvern care între timp renunţase la toate pârghiile economice prin care şi-ar fi putut colecta suficiente venituri la bugetul statului încât să nu fie nevoit să ţină aparatul de stat pe spinarea cetăţenilor.

Cele mai multe state ale Uniunii Europene experiază ceea ce în istoriografie se numeşte deja “epoca postcreştină”, în care valorile multiseculare ale moralei creştine au fost înlocuite cu unele pseudovalori newagiste, având în centru o înţelegere complet falsă a ideii de libertate a omului. Dogma libertăţii absolute a omului, un fals logic, filozofic şi teologic, a făcut ca cetăţenii statelor Uniunii Europene să adopte moravuri dintre cele mai dubioase şi să le impună şi statelor noi care au aderat. Aşa se face că, pe lângă dărâmarea economiei naţionale, românii s-au trezit integraţi într-un club de state cu valori morale de cele mai multe ori contrare moralei creştine, profund înrădăcinate în rândurile acestui popor. Mare parte a ceea ce europenii numesc valoare culturală morala creştină numeşte păcat. Din acest motiv, românii resimt încă un puternic sentiment de alienare spirituală, atunci când iau contactul cu “valorile” culturii europene actuale.  

La şapte ani de la momentul aderării la UE a devenit clar că aceasta nu este câtuşi de puţin interesată de rezolvarea problemelor economice ale României, că nu are nici interesul, nici pârghiile să facă ceva pentru români, că economia sa planificată, care aminteşte de cea sovietică, nu poate satisface cerinţele unei societăţi aflate în profundă disoluţie. În timp ce cei mai mulţi dintre românii apţi de muncă au plecat în străinătate, unde lucrează munci pe care nimeni dintre localnici nu doreşte să le facă, Uniunea Europeană îşi impune pe teritoriul României proiectul său de modificare a mentalităţilor acestui popor, a etosului său, a spiritualităţii sale, printr-o campanie propagandistică virulentă purtată prin intermediul administraţiei locale, a şcolii şi a întregului discurs public, populat cu lozinci şi clişee propagandistice paneuropeniste, în paralel cu eforturi de asimilare a teritoriului naţional al României, care aparţine poporului român în conformitate cu art. 3 (1) din Constituţie, în ceea ce se doreşte a fi la un moment dat Statele Unite ale Europei. Procesul de desfiinţare a statului român şi integrare a sa în Statele Unite ale Europei se face prin transferuri succesive de suveranitate de la Bucureşti la Bruxelles şi prin procesul de regionalizare, pe care guvernul îl accelerează cu riscul de a emite legi neconstituţionale. 

În faţa acestei realităţi, toate partidele politice din România şi-au manifestat incapacitatea de a se pune în slujba cetăţenilor care le-au votat, neputinţa sau lipsa de voinţă de a deveni, în cadrul Uniunii Europene, apărătoarele interesului naţional al cetăţenilor români. În locul unor soluţii pe care cetăţenii români le aşteaptă de decenii, politicienii români le oferă o retorică găunoasă, presărate cu clişee europene şi cu fantezii politice continentale, dincolo de care transpare o slujire necondiţionată a intereselor unor forţe externe, politice sau nu.

Ultima astfel de dezamăgire este actuala coaliţie de guvernare, care a înlocuit un partid urât pentru politicile sale imbecile de majoritatea populaţiei. Ajunşi la putere prin promisiuni solemne şi măreţe, actualii guvernanţi au scos resursele naţionale ale României la mezat şi s-au făcut instrumentul politicilor economice globaliste, permiţând unor companii transnaţionale să exploateze aceste resurse în condiţii economice umilitoare pentru statul român şi în condiţii de mediu care creează calamităţi populaţiei din zonele în care se fac aceste exploatări. Cu un tupeu nemărginit, partidele care alcătuiesc coaliţia actuală şi în timpul guvernărilor cărora s-a săvârşit marea devalizare a economiei numesc vânzarea resurselor naturale pe nimic investiţii strategice în economie.  

În faţa tuturor acestor realităţi sumbre, devine clar că soluţia reală la toate aceste probleme este adoptarea unei atitudini proactive, care să o înlocuiască pe cea reactivă, specifică activismului social. Mai precis, este necesară crearea unui partid politic menit să întrunească adevăratele aspiraţii şi necesităţi ale acestui popor şi să le satisfacă. Acest partid politic trebuie să fie creat de cetăţenii oneşti, să aibă o mentalitate complet diferită de a tuturor partidelor politice din România, să nu fie tributar nici unei organizaţii româneşti sau străine şi să se ghideze după un singur comandament: slujirea intereselor României şi ale românilor.

Există în rândul cetăţenilor români o lehamite bine cultivată faţă de implicarea în actul politic. Trebuie să înţelegem că orice decizie care se ia pentru viaţa noastră de zi cu zi şi a generaţiilor ce vor veni este esenţialmente politică, iar dacă nu ne implicăm în luarea ei în mod activ, ea se va lua fără noi şi adesea împotriva intereselor noastre. Efortul care se cere majorităţii cetăţenilor este de a sprijini în alegeri acest partid nou, care să îi reprezinte. Nu este un efort prea mare. Aşa cum educaţia copiilor o punem în mâna profesorilor, sănătatea în mâna medicilor, sufletul în mâna preoţilor şi aşa mai departe, este foarte uşor să punem şi responsabilitatea unor decizii importante pentru viaţa ţării în mâinile unor politicieni care doresc să îşi facă datoria faţă de aceasta şi de cetăţenii ei.

Există disperarea că nu se mai poate face nimic, că totul este deja stabilit, că sistemul este prea bine înrădăcinat pentru a fi dislocat. Celor ce împărtăşesc acest sentiment le reamintim că în 1989 statul comunist părea etern şi nu a trebuit decât o scânteie pentru ca întregul sistem să se prăbuşească. Pe aceste meleaguri a trecut una dintre cele mai cumplite plăgi cunoscute umanităţii, invazia mongolă din secolul al XIII-lea. După ce ea a trecut, românii şi-au reconstruit societatea şi au supravieţuit.   

Din acest motiv

Vă invităm

 

să sprijiniţi platforma politică numită “Iniţiativa nemţeană”, care reprezintă o viziune despre cum ar trebui să fie condusă această ţară, pe baza cugetării de bun-simţ şi de bună credinţă, dar şi a experienţei altor popoare, care au reuşit să depăşească momente de criză poate mai adânci decât criza românească. Pornind de la această platformă politică, vă invităm să începem discuţii pentru crearea unui partid politic, cu care să participăm în campaniile electorale din 2016, pe care să încercăm să le câştigăm pentru a da României un alt curs. “Iniţiativa nemţeană” nu are pretenţia de a oferi toate răspunsurile la problemele societăţii româneşti, dar este un punct serios de plecare în alcătuirea unui program complet de guvernare, pe care ulterior să îl putem aplica punct cu punct, dacă cetăţenii români ne vor acorda încrederea lor.

Este momentul să lăsăm la o parte orgoliile personale şi sentimentul că posedăm soluţii mesianice de salvare a României şi să conştientizăm că pe umerii noştri, ca intelectuali şi credincioşi creştini, apasă obligaţia de a face ceva concret pentru patria noastră. De felul cum vom răspunde acestei obligaţii vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu şi a generaţiilor viitoare. Există zeci de cetăţeni care îşi doresc să întemeieze un partid politic, fiecare crezând că are soluţia salvatoare. Dacă nu ne vom uni eforturile, vom fi cu toţi slabi şi neputincioşi. Toate ideile acestor lideri de opinie trebuie puse cap la cap ca din ele să rezulte un program complet. Altă cale nu există.

Este momentul să conştientizăm că atitudinea reactivă, de protest faţă de unele măsuri aberante ale guvernanţilor, nu poate depăşi graniţele proverbului românesc “Câinii latră, ursul merge”. Societatea românească nu are un grad de civism suficient dezvoltat pentru ca activismul social să producă efectele dorite, iar clasa politică mizează pe acest lucru pentru a ignora orice semnal din partea societăţii civile. Singura soluţie este intrarea în arena politică şi dobândirea puterii politice cu care să implementăm un program naţional de guvernare.

Este momentul să conştientizăm că generaţii întregi de indolenţă şi neimplicare civică au făcut ca bătălia care ne aşteaptă să se desfăşoare pe terenul adversarului, ceea ce ne impune să ne adaptăm strategia în aşa fel încât să putem deveni adversari cu şanse egale. Există în spaţiul public diverse forme de manifestare a dorinţei de a face ceva pentru ţară, înveşmântate însă în forme de luptă civică ce sunt fie stridente, fie depăşite de momentul istoric, fie ilegale, fie incapabile să atingă o coardă sensibilă în rândul populaţiei. În lupta noastră va trebui să ţinem seama de toate aceste detalii şi de mentalul din acest moment al poporului pe care dorim să îl avem de partea noastră în activitatea noastră. Dacă nu vom înţelege că o anumită retorică, ce avea un public în perioada interbelică, nu mai poate atrage pe nimeni după două decenii de democraţie “originală”, efortul nostru va fi zadarnic. Dacă nu vom înţelege că anumite idei, care acum câteva decenii puteau fi exprimate, acum sunt decretate ilegale, atunci ne vom petrece timpul scuzându-ne în ochii opiniei publice. 

Este momentul să conştientizăm că mentalul colectiv românesc este atât de divizat şi de încrâncenat încât numai un program naţional în care să se regăsească toţi cetăţenii îi mai poate uni pe aceştia în jurul unui partid politic. Considerăm din acest motiv că un program de guvernarea realist, onest şi fezabil este mai important decât promovarea unor lideri care să cucerească mulţimile prin harisma lor. După ce ne vom constitui într-un partid, vom purcede la o serioasă recrutare de personal cu care să implementăm acest program de guvernare.

Este momentul să înţelegem că s-ar putea să fie ultima ocazie de a lucra împreună ca naţiune un astfel de program politic. Regionalizarea ar putea adânci foarte mult diferenţele de mentalitate dintre diverse provincii, în aşa fel încât închegarea unui ideal naţional, atât de greu posibil acum, să devină practic imposibil după ce acest proces îşi va produce efectele. 

Sperăm că acest apel va găsi înţelegerea necesară pentru a vă alătura iniţiativei noastre.

Numai împreună vom putea FACe ceva pentru ţară!

În numele grupului de iniţiativă nemţean,

Mihai-Silviu Chirilă,

Vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale

 “Valea Muntelui” din Bicaz, Neamţ

 

“Iniţiativa nemţeană”

Program politic al

Forumului Alternativa Creştină

pentru România

 

DUMNEZEU

PATRIA

FAMILIA

Pe măsură ce înaintăm în “democraţia originală”, combinată cu “originalitatea” birocratică a puterii coloniale de la Bruxelles, ne dăm seama că situaţia României este fără ieşire, iar ţara are nevoie de o nouă soluţie politică, sau mai corect spus are nevoie în sfârşit de o soluţie politică reală, care să ofere cetăţenilor români garanţia că au un viitor pe aceste plaiuri.

Se ştie că pentru “clasa politică” românească doctrinele nu valorează mai nimic, fiind în general vorbe vânturate pentru auzul celor ce stau să le analizeze (sau voteze). Din acest motiv, a teoretiza doctrina unui partid de dreapta real comportă riscul de a te confrunta cu o indiferenţă strivitoare, cultivată atent în timp. Totuşi, un partid creştin-democrat (l-am numit Forumul Alternativa Creştină pentru România) este absolut necesar pentru a capta acel şuvoi de calitate umană existent în adâncurile societăţii româneşti, care acum se zbate să supravieţuiască într-un mediu mai mult decât ostil.

De ce un partid creştin?

Pentru motivul extrem de simplu că, în conformitate cu ultimul recensământ, din 2011, în România există peste 85% creştini ortodocşi declaraţi (mulţi dintre ei şi practicanţi) şi probabil încă cel puţin 5% creştini de alte confesiuni şi chiar de altă limbă. Acesta este unul dintre cele mai ridicate procente de aderenţă religioasă din Europa şi din lume, ceea ce implică necesitatea ca României să i se recunoască o situaţie specială în Uniunea Europeană (aşa cum i s-a recunoscut Poloniei, de exemplu, la capătul unor negocieri la sânge, aşa cum a impus Ungaria, aşa cum a impus Anglia), în sensul că mentalitatea populaţiei româneşti este diferită de cea ateist-materialistă a europenilor, pentru care morala creştină e o amintire îndepărtată. Legislaţia şi valorile europene, croite aproape exclusiv pe principii iluministe necreştine şi uneori chiar anticreştine, nu pot fi aplicate în România fără a ţine seama de faptul că sunt făcute de către şi pentru o populaţie secularizată şi hedonistă, dar se aplică unui popor profund religios, încă ancorat în valorile creştine. Creştinii români au dreptul la o reprezentare politică, atât în viaţa politică internă, cât şi la nivel european, din partea unui partid care să consune doctrinar cu aspiraţiile lor spirituale şi să le asigure cadrul social şi politic al dezvoltării ca naţie. Fără astfel de reprezentare, în interior va exista mereu un hiatus între clasa politică şi dogmele ei politice şi popor, iar la nivel european valorile europene impuse fără discernământ vor distruge complet spiritualitatea şi identitatea româneşti, lucru care se vede deja. Până când între UE şi poporul român nu se va interpune un partid creştin care să ştie să armonizeze cele două părţi, UE va fi considerată de către marea parte a populaţiei încă un ocupant într-un lung şir de ocupanţi de-a lungul istoriei. Partidul creştin-democrat trebuie să aibă forţa de a face ceea ce trebuia să facă partidele în secolul al XIX-lea, când “occidentalizarea” României s-a produs brutal, fără nici o considerare faţă de sufletul românesc, faţă de apartenenţa poporului la lumea ortodoxă, faţă de specificităţile acestui neam. Atunci s-au tradus în română legile iluministe franceze şi s-au pus în spinarea poporului român, iar rezultatul se poate citi în opera lui Maiorescu, care deplânge ca nimeni altul forma fără fond, sau în cea a lui Ion Luca Caragiale, care nu vorbeşte decât despre eşecul total al modernizării României, pus de către liderii de opinie de atunci şi de acum pe seama pretinsei “prostii şi înapoieri a poporului”, însă datorat în realitate prostiei crase a politicienilor şi liderilor de opinie, care au crezut că două-trei sloganuri mincinoase de la Paris pot rade milenii de istorie şi civilizaţie.

Partidul creştin-democrat care urmează a se înfiinţa este o necesitate şi pentru că la ora actuală nici unul dintre partidele politice româneşti existente nu îi reprezintă deplin pe români, chiar dacă s-au făcut vehiculele votului popular din 1989 încoace, dezamăgindu-i şi „revrăjindu-i” sistematic (nici un partid din România nu a avut două mandate consecutive, ceea ce spune de la sine totul despre cât sunt de iubite şi de reprezentative în rândul poporului).

Incompatibilitate axiologică

Socialismul este în general incompatibil cu spiritul creştin, deoarece copiază ideea filantropiei creştine, dispreţuind însă Dumnezeul Care este izvorul acesteia. Faptul că încă are o bază puternică în România se datorează sărăciei cumplite în care se zbate mare parte a populaţiei, comparabilă cu cea din republicile sud-americane. Pe acest fundal, defuncta Republică Socialistă România este reevaluată în mod eronat ca un adevărat paradis. Socialiştii români, pe care îi prinde evlavia creştină în campania electorală, sau cei ce intonează emfatic „Sculaţi, voi, oropsiţi ai vieţii!” cu pahare de şampanie în mână reprezintă o formă endemică de „inculturaţie” politică a unor idei străine mentalului colectiv al poporului de care aparţin. În perioada interbelică socialismul era un curent minor în societatea românească, iar partidele luptau toate contra socialismului radical pe care îl reprezenta bolşevismul sovietic.

Complementaritate bipartidă

Liberalismul ar putea oferi partidul celălalt de pe eşicherul politic, într-un viitor sistem politic bipartid care să reia tradiţia democratică de dreapta antebelică; în alternanţă cu un partid creştin-democrat, partidul liberal ar putea să capteze chiar şi înclinaţiile doctrinare mai de stânga (probabil nu şi pe cele comunistoide). Un sistem bipartid, compus dintr-un partid creştin-democrat (conservatorist) şi unul liberal (progresist), ar ridica miza discursului politic de la nivelul luptei de clasă, propovăduite de stânga împotriva liberalismului capitalist şi a valorilor creştine tradiţionale, sau al autosuficienţei exclusive, promovate de dreapta extremă împotriva socialismului şi liberalismului deopotrivă, conferindu-i valoarea unei alternanţe reale şi dinamice de principii, a unei complementarităţi obligatorii a două curente de gândire capabile să creeze un proiect de urmat pentru ţară.

Succesul acestui sistem ar depinde însă exclusiv de decontul pentru guvernările anterioare ale liberalilor şi de cât de departe sunt dispuşi să “liberalizeze” relaţia lor cu Dumnezeu. Poporul român nu îşi poate permite schizofrenia de a fi condus patru ani de creştini şi patru ani de liberpansişti. Acest bipartism ar fi de preferat în perspectiva eliminării partidului socialist şi a nocivei sale doctrine de pe prima scenă politică.   

Poziţionare pe eşicherul politic actual

Există câteva partide deja şi se creează în mod frenetic altele care se declară “populare”, deşi sunt conduse de cei mai impopulari şi detestaţi lideri politici postrevoluţionari; unele şi-au afişat denumirea CD (creştin-democrat), însă nu întrunesc sufragiile cetăţenilor din pricina moştenirii unor guvernări anterioare catastrofale sau a unor lupte intestine care le macină. Aşa-zisul slogan al “coalizării dreptei” nu se pune în practică decât în jurul unui partid creştin autentic, nu în jurul unor formaţiuni compromise politic fie de guvernări monstruoase, fie de persoane odioase care se reînveşmântează acum politic, trecând drept mari susţinători ai politicilor de dreapta.

   Un partid creştin-democrat real poate oferi un cadru de exprimare a identităţii spirituale şi naţionale românilor, fără ca aceştia să fie catalogaţi ca “naţionalişti”. Este evident că un partid naţionalist nu are nici un viitor în România şi în Europa “democratice”; electorii români au fost deja „vaccinaţi” împotriva naţionalismului şi sunt reticenţi în a îmbrăţişa această idee. În plus, un partid ancorat în universalitatea valorilor creştine are o deschidere mai amplă decât unul care se sprijină doar pe ideea naţional(ist)ă.

De ce Forumul Alternativa Creştină?

Pentru că, în primul rând, el trebuie să reflecte participarea cât mai largă a cetăţenilor la hotărârea destinului patriei lor. Din acest motiv, partidul trebuie să se deschidă oricui doreşte să participe la viaţa politică autentică, nu la cârdăşia infracţională cu cei ce folosesc statul în interes privat. În Roma antică, forumul era locul din oraş, de obicei piaţa publică, unde cetăţenii se adunau şi rezolvau probleme juridice sau economice, unde erau cele mai multe instituţii ale statului, şi oamenii puteau discuta liber despre probleme de interes comun. Forumul era echivalentul roman al agorei greceşti, simbolul prin excelenţă al democraţiei ateniene, locul unde cetăţenii Greciei antice aveau datoria să participe la luarea deciziilor care influenţau viaţa de zi cu zi a cetăţii şi fiecare avea un cuvânt de spus, şi îl putea spune, dacă dorea. Chiar dacă democraţia din zilele noastre este una reprezentativă, spre deosebire de cea participativă din Grecia şi Roma antice, deschiderea unui partid către populaţia votantă face ca această reprezentativitate să fie cât mai legitimă prin participarea cât mai multor cetăţeni la procesul de consultare şi decizie politică.

Acest partid se doreşte o alternativă creştină, o viziune creştină despre modul cum trebuie să se facă politica reală a acestei naţiuni, despre modul în care trebuie să se răspundă la aspiraţiile acestui popor. Este alternativa creştină, deschisă, onestă şi cinstită, la modul de a se face politică în România, putem spune fără a greşi, de la întemeierea statului modern încoace. FAC nu este un partid cu soluţii ex machina, cu viziuni cosmice, epocale, ci o grupare cetăţenească hotărâtă să ia nişte măsuri, dacă va fi ajunge la putere, care în alte ţări civilizate sunt considerate aproape banale.  

Poate exista un partid creştin şi democratic în acelaşi timp?

Forumul Alternativa Creştină trebuie să fie în primul rând creştin, să se inspire din valorile morale şi politice creştine, izvorâte din comandamentul iubirii faţă de aproapele:

dar şi din valorile culturale, morale, juridice şi politice seculare care nu sunt în flagrantă contradicţie cu cele creştine.

Trebuie să fie democratic, în sensul că:

Jocul după regulile democratice este obligatoriu în societatea contemporană, şi FAC trebuie şi poate juca cinstit, fără a trişa sau a face non-combat. Poate să nu fie ancorat în dogme politice şi ideologice sterile, dar trebuie să fie neapărat subordonat unui singur crez: slujirea cu orice preţ a patriei şi a cetăţenilor ei. Singurele valori cărora acest partid trebuie să se dedice întrutotul sunt cele cuprinse în sloganul său: Dumnezeu-Patria-Familia, coloana infinită cu rădăcinile adânc înfipte în pământ şi cu vârful atingând cerurile, scara care duce de la pământ la cer, cele trei valori fundamentale inspirate din doctrina creştină, pe care acest partid trebuie să le redescopere în sufletul şi mintea românilor.

Ce poate aduce nou un partid creştin-democrat?

În primul rând, legitimitatea politică în societatea românească: în sfârşit, cei mai mulţi dintre cetăţenii români pot avea un partid care să îi reprezinte cu adevărat, să fie creat din rândurile lor, cu aceeaşi spiritualitate ca a lor şi cu imperativul categoric de a-i sluji cu adevărat. 

În al doilea rând, o nouă viziune despre statul român. Până în acest moment, statul român seamănă cu unul de ocupaţie, cu o mentalitate de vechil, cu o doctrină politică împrumutată şi străină acestui popor, cu atitudine colonială pusă în slujba intereselor străine. Cetăţenii consideră multe legi şi proceduri ale statului aberante. Explicaţia paradoxală “este imoral, dar nu este ilegal”, pe care o auzim în România peste tot, este definitorie pentru diferenţa de mentalitate dintre etosul românesc, profund creştin, şi unele principii juridice inspirate din revoluţia franceză şi din alte revoluţii de acest fel. Românii au nevoie de un stat aşezat şi capabil de continuitate, înrădăcinat în valorile româneşti creştine multiseculare, croit pe sufletul şi mintea lor, capabil să elaboreze şi să implementeze un proiect naţional care să îi reprezinte pe toţi cetăţenii săi şi să fie armonizat cu parcursul firesc al acestei naţiuni în istorie, nu de un stat aflat într-o stare de perpetuă revoluţie (vezi mitul nesfârşit al „reformei statului”, corelat cu exploatarea propagandistică a promisiunii niciodată onorate a lichidării justiţiare a corupţiei).

Forumul Alternativa Creştină trebuie să ajusteze profund paradigma statală românească, transformând statul într-un slujitor al poporului pe care îl reprezintă (partidul agreează şi va milita pentru impunerea în Constituţie a doctrinei potrivit căreia puterea este a poporului, iar cele trei puteri în stat sunt de fapt trei forme de manifestare a puterii poporului, nu sunt nişte daturi abstracte cărora poporul trebuie să se supună în mod inexorabil, aşa cum le-a postulat revoluţia franceză), într-o structură capabilă să trăiască din resurse proprii şi să creeze astfel o atmosferă de prosperitate şi de securitate pentru toţi cetăţenii, aşa cum cere foarte clar art. 47 (1) din Constituţia României, o prevedere constituţională complet ignorată până acum de toate guvernele de după 1989. Un stat care îşi abandonează cetăţenii ca slugi în cele patru vânturi nu are o raţiune de a exista. Un stat care percepe impozite de dragul principiului în sine al impozitării, pentru că aşa e “în toate ţările civilizate”, dar nu e în stare să asfalteze un drum comunal, este o formă de demenţă colectivă care trebuie vindecată numaidecât. Toate aceste ajustări ale statului trebuie realizate natural, fără reforme radicale, prin:

Priorităţile guvernului FAC

Atunci când Forumul Alternativa Creştină pentru România va ajunge la guvernare, va trebui să rezolve, în primele zile, trei probleme urgente, care puteau fi rezolvate din primele zile ale lui 1990:

Aceste măsuri urgente se pot realiza din fondurile speciale aflate la dispoziţia primului-ministru, care trebuie puse în slujba unor astfel de cazuri. 1. Respectul arătat bătrânilor, 2. implicarea în problema tinerilor fără adăpost, 3. eradicarea cerşetoriei ca formă de escrocare, 4. curăţirea oraşelor de câini vagabonzi şi 5. oferirea unui acces rapid la tratament medical cazurilor celor mai disperate ce nu îşi permit operaţii costisitoare reprezintă primele semne ale civilizaţiei pe care tot românul o visează, dar pentru care nimeni nu a mişcat un deget în două decenii. 

Familia

În procesul de aşezare a societăţii româneşti pe principii sănătoase un factor de maximă importanţă este familia, care, în anii acordării libertăţii fără responsabilitate, a fost spulberată pur şi simplu. Guvernul FAC are obligaţia de a depune toate diligenţele pentru ca familia română să fie puternică şi clădită pe nişte principii care să îmbine tradiţiile acestui popor cu valorile moderne. Iată câteva măsuri necesare:

Politica fiscală

Politica fiscală a României trebuie să fie una înţeleaptă, pornind de la ideea că statul nu este un parazit care trăieşte exclusiv pe spinarea cetăţeanului, ci că se poate şi autofinanţa, fiind administrator al impozitelor plătite de cetăţean, impuse în funcţie de veniturile fiecăruia, cu o politică de colectare centrată pe nevoile cetăţeanului şi pe situaţia sa financiară. Taxe mici, folosite în scop clar şi transparent, cu rezultate foarte palpabile, scutiri de impozite ca formă de stimulare economică, impozitarea profiturilor care pleacă din România, crearea unui mediu sănătos de afaceri, care să stimuleze o economie de piaţă puternică producătoare de bunăstare, inclusiv la bugetul de stat, prin taxe, reprezintă măsuri economice ce vor ajuta la o colectare mult mai bună a taxelor, la reducerea evaziunii fiscale şi la întărirea conştiinţei civice a plătitorului de taxe. Respectând art. 56 (1) din Constituţie care spune că: “Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin taxe şi impozite, la cheltuielile publice”, FAC postulează că aceste cheltuieli publice nu trebuie să fie suportate exclusiv de cetăţean, care are obligaţia doar să contribuie la cheltuieli, nu să le suporte integral, statul putând avea şi sursele sale din venituri nefiscale, rezultate din exploatarea resurselor naturale, dar şi din alte venituri fiscale decât impozitele plătite de populaţie, provenite din impozitarea activităţii comerciale şi a altor surse care să îi aducă bani la buget. De altfel, despre asta vorbeşte şi art. 56 (2) din Constituţie: “Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”, care  presupune justeţea prezumată a taxelor şi impozitelor. Or, din acest punct de vedere, ştim că în România există foarte multe taxe care nu au nici o justificare reală. Iată câteva măsuri concrete legate de fiscalitate:

Administrarea resurselor naţionale

Guvernul FAC are obligaţia de a administra cu înţelepciune resursele ţării în folosul cetăţenilor români. Se poate folosi de unele măsuri aplicate deja în alte ţări:

Stimularea agriculturii şi reindustrializarea

Agricultura trebuie să revină la locul pe care ea l-a avut în România interbelică, iar industria trebuie refăcută din nimic, măcar la nivelul anului 1989:

Rezolvarea catastrofei imigraţiei comerciale

Guvernul FAC trebuie să postuleze că locul oricărui cetăţean român este în România. Baza tuturor demersurilor în acest sens o reprezintă art. 47, alin. (1) din Constituţia României, care spune: “Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un trai decent”: În acest sens:

Susţinerea cercetării ştiinţifice şi inventicii

Istoria inventicii mondiale şi faptul că limba română e a doua limbă oficială la Sillicon Valley ne arată că poporul român are o propensitate faţă de cercetarea ştiinţifică şi mai ales faţă de inventică. De aceea, guvernul FAC:

Educaţia naţională

Educaţia şi sănătatea populaţiei vor fi priorităţi absolute. Guvernul va susţine:

Tineretul

Tineretul României este din ce în ce mai înstrăinat de valorile acestui popor, de familia sa şi de propria identitate. FAC va milita pentru:

Sănătatea naţiei

Tragedia prin care trece acest popor din punct de vedere fizic trebuie oprită prin măsuri ce privesc sistemul sanitar, dar şi acţiunea de prevenire a bolii:

Justiţia

Guvernul FAC are obligaţia de a elibera justiţia de influenţele politice, economice şi oculte. În acest scop, se impun:

Ordinea publică şi amenajarea teritoriului

Întrucât justiţia nu poate fi aplicată fără un aparat de impunere a legii, guvernul FAC se va asigura că:

Armata Română

Guvernul FAC are obligaţia de a reda Armatei Române locul în societate şi în cadrul strategiei de apărare a patriei:

Libertatea presei şi apărarea de abuzuri ale statului

Guvernul FAC militează pentru libertatea presei în societate, nu este deranjat în nici un fel de criticile de presă şi se va asigura că instituţiile de forţă ale statului nu fac abuzuri împotriva presei sau împotriva drepturilor cetăţeanului: Astfel:

Politica externă

Guvernul FAC trebuie să reevalueze întreaga politică externă a României şi să îşi facă o datorie din:

Participarea cetăţeanului la procesul decizional

Forumul Alternativa Creştină are obligaţia de a aduce pe eşicherul politic oameni de valoare morală, cinstiţi, inteligenţi şi bine pregătiţi, animaţi de dorinţa de a-şi servi patria, nu clanul sau ambiţiile personale. Politica trebuie să fie arta de a-ţi sluji poporul, iar la ea trebuie să aibă acces numai lideri autentici. Acreditarea ideii că politica e o mizerie este o formă de manipulare menită să ţină oamenii cu adevărat valoroşi departe de decizii esenţiale vieţii lor şi a comunităţii în care trăiesc. Forumul Alternativa Creştină trebuie să îi convingă pe români că participarea lor reală la procesul decizional este esenţa democraţiei şi îi priveşte direct, deoarece decizia politică le influenţează viaţa, iar uneori chiar şi moartea.

reprezintă măsuri ce vor putea îmbunătăţi climatul politic, vor coopta în decizia politică oameni care acum privesc scârbiţi de pe margine, apropiind de urna de vot acei cetăţeni care în acest moment nu văd un motiv pentru a se exprima.

FAC va evita contaminarea cu politicieni corupţi din alte partide, impunând o lustraţie internă, prin care nu va accepta în nici o funcţie de conducere oameni care au făcut parte la orice nivel de decizie politică din partide politice ce au condus România în epoca comunistă şi în cea “a ţării tuturor posibilităţilor”.

Ce nu trebuie să facă FAC:

  1. Nu se va substitui Bisericii Ortodoxe Române, nici nu o va implica pe aceasta sau alt cult în viaţa politică militantă.
  2. Nu va încălca în nici un fel caracterul civil al statului, drepturile şi aspiraţiile tuturor cetăţenilor.
  3. Nu va accepta traseismul politic.
  4. Nu va accepta actele de corupţie în rândurile sale sau de trădare a intereselor cetăţenilor.
  5. Nu va accepta ca interesele cetăţenilor să fie prejudiciate nici de către factori interni, nici de către factori externi.

Nu va accepta dictatul nici unui alt stat sau organizaţie internaţională.

 

Strategie de lucru întâlnire a Biroului de Coordonare a

Forumului Alternativa Creştină pentru România

Obiective:

Motivaţia înfiinţării unui partid politic:

Clarificarea statutului partidului:

Paşi imediaţi după decizia de a înfiinţa partidul: 

Pregătirea bazei materiale:

Strategia de media:

Strategia organizării teritoriale a partidului:

Portretul-robot al liderilor FAC:

Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

 




CĂRŢI NOI / Produse noi
Credinta, nadejdea si iubirea in viata si opera lui Andrei Tarkovski - Costion Nicolescu (CARTE)

Teolog şi etnolog, Doctor în Teologie la St. Serge (Paris) şi colaborator al regretatului Horia Bernea la Muzeul Ţăranului Român, Costion Nicolescu (n. 1946) este astăzi una dintre vocile ortodoxe cele mai autorizate ale culturii noastre creştine. Cartea de faţă, închinată mai dreptei pomeniri a marelui cineast ortodox rus Andrei Tarkovski (1932-1986), scrisă în primul rând din perspectiva competenţei teologice, are toate datele unei contribuţii româneşti referenţiale la bibliografia tarkovskiană. Corect înţeles şi sincer asumat, Tarkovski rămâne - iar cartea de faţă stă mărturie la îndemână - o posibilă Călăuză harismatică pe calea adeseori sinuoasă a reîntâlnirii noastre sub Crucea lui Hristos.

Detalii despre carte / Cumpărare



Patrimoniu cultural: județul Brasov. Manual scolar pentru disciplina optionala - Adriana Scripcariu (CARTE)

Noi, oamenii mari, cei care iubim patrimoniul, încercăm să-l îngrijim și să-l apărăm de stricăciunile aduse de timp și de nepăsarea unora. Dar fără voi, copiii, lupta noastră este în zadar. Noi încercăm să păstrăm aceste frumuseți pentru voi, pentru copiii și nepoții voștri. Dacă acest lanț de iubire se rupe, nu putem transmite frumusețea mai departe.
Și asta ar fi foarte trist...
Răsfoind manualele copiilor mei, mi-am dat seama că sunt multe lucruri frumoase și mulți oameni prețioși, despre care nu se vorbește deloc în lecțiile voastre de la școală. Atunci m-am hotărât să scriu eu însămi un manual.

Detalii despre carte / Cumpărare



Călăuză biblică - Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda (CARTE)

Cartea este o antologie de cugetari si sfaturi intelepte selectate din Sfanta Scriptura, organizate pe teme si probleme, cu indici si note de subsol. Lucrarea nu este o concordanta biblica, ci ea se vrea chiar o calauza in viata duhovniceasca a cititorilor. Numeroase texte cuprinse in aceasta lucrare sunt insotite de comentarii, care ajuta pe cititor in intelegerea mai adanca a sensurilor mesajului biblic. Cel care a selectate aceste texte, a facut cuvenitele comentarii si explicatii, prefata si indicii, a ingrijit editia, este Pr. Al. Stanciulescu-Barda.

Detalii despre carte / Cumpărare



Descarca oferta de CARTI la zi
de la toate editurile ortodoxe din tara (2000 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii
Articolele postate se plătesc autorilor care scriu regulat sau mai des pentru revistă
(se încheie un contract şi banii se plătesc când se ajunge la o anumită sumă convenită cu autorul).

 


"Fericit cel ce citeste…
caci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia Pentru Isihasm (Ed. Agaton)
0740054256; contact@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567