Înălțarea Sfintei Cruci 14 septembrie	Pentru ca revista să nu ajungă in SPAM, ci în Inbox, treceți adresa revistapi@agaton.ro în lista de contacte	Septembrie 2025

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit la Constantinopol în ultimele două zile ale anului bisericesc, 30-31 august, a decis canonizarea Cuvioșilor români Dionisie (Ignat) de la Colciu și Petroniu (Tănase) de la Prodromu.

Ziua de pomenire a Cuviosului Dionisie Vatopedinul (Chilia „Sfântul Gheorghie”, unde s-a nevoit, aparținea de mănăstirea athonită Vatoped) va fi 11 mai, iar ziua de pomenire a cuv. Petroniu Prodromitul va fi 24 februarie.

Încă din 2022, Patriarhia Ecumenică a transmis Patriarhiei Române textele liturgice pentru slujbele dedicate celor doi Cuvioși, pentru eventuale adăugiri sau îmbunătățiri.

„Acești doi români care tot timpul au rămas cu dorul de țară și buni români, și Părintele Dionisie Ignat, și Părintele Petroniu Tănase. Sunt apreciați nu numai de români, ci și de viețuitorii greci”, a spus Patriarhul României într-o ședință a Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

„De aceea, noi dorim să solicităm Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic, să facă ei această trecere în rândul Sfinților a celor doi aghioriți de origine română, ca ei să fie în 2025 cinstiți în mod deosebit împreună cu ceilalți preoți de mir și preoți de mănăstire care au fost duhovnici și mărturisitori în perioada comunistă.”

Dreptul de a canoniza pe cineva aparține Bisericii locale unde acea persoană și-a trăit ultima parte a vieții și unde a trecut la Domnul, a mai precizat Patriarhul României cu privire la canonizarea celor doi Părinți aghioriți români.

Ulterior, într-o ședință a Sinodului Mitropolitan de anul trecut, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel preciza că Biserica Ortodoxă Română a propus Patriarhiei Ecumenice spre canonizare alți doi Cuvioși athoniți români: Nectarie Protopsaltul, sau Nectarie Vlahul, supranumit „Privighetoarea Sfântului Munte”, și Cuviosul Nifon, întemeietorul Schitului românesc Prodromu.

A fost al optulea și cel mai mic copil al unei familii de țărani din județul Botoșani. A urmat doar școala primară, unde a fost mereu premiant, și câteva clase de școală profesională.

A ajuns în Sfântul Munte Athos când avea 17 ani, împreună cu fratele lui, monahul Ghimnazie, și a devenit, treptat, unul dintre cei mai experimentați duhovnici din Sfântul Munte.

S-a mutat la Domnul în 2004, la 95 de ani de viață pământească, din care 78 petrecuți în Sfântul Munte Athos. La înmormântarea sa a participat actualul Rege Charles al III-lea al Marii Britanii.

S-a închinoviat la Mănăstirea Neamț când era foarte tânăr. A studiat Teologia la București și a lucrat pentru scurt timp la Cancelaria Sfântului Sinod și la secretariatul Patriarhului Nicodim.

A ajuns în Sfântul Munte Athos în 1978, cu aprobarea statului român, după ce monahii de la Prodromu au cerut ajutor pentru revigorarea obștii în urma deceniilor de comunism din România, care i-a izolat.

A fost ales Stareț în 1984 și a condus obștea de la Prodromu până în 2011, anul mutării sale la cele veșnice.

„Rar mi s-a dat să întâlnesc un om cult şi smerit, în acelaşi timp, cum a fost Părintele Petroniu!” a afirmat, la un moment dat, Mitropolitul Serafim al Germaniei și Europei Centrale și de Nord.

Sursa: http://basilica.ro

Maica Domnului este cinstită în mod deosebit în Biserica Ortodoxă, ca cea care a făcut posibilă mântuirea oamenilor, acceptând să-L nască pe Dumnezeu în trup. Citește mai jos o listă de sărbători de peste an dedicate Maicii Domnului.

Aceste sărbători subliniază câteva idei principale:

• Maica Domnului a făcut posibilă mântuirea oamenilor, născând pe Dumnezeu întrupat.
• După Adormirea sa, Maica Domnului rămâne protectoarea noastră, a tuturor creștinilor.
• Maica Domnului este izvor al tămăduirilor și protectoarea noastră.
• Mântuirea este o împreună-lucrare – adesea transgenerațională – a umanității cu Dumnezeu.

Din Sinaxar: „Ce casă îmi veți zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?” Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mână, pe Preacurată, Preabinecuvântată Fecioara Maria. Și de care lucrători s-a zidit casa aceea? Cu adevărat de cei prea înțelepți, adică de însăși înțelepciunea lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: „Înțelepciunea și-a zidit ei însăși casă”.

Această casă este Maica Domnului, despre care Sfântul Damaschin a scris: „Toată ești cămara Duhului, toată cetatea lui Dumnezeu și noian de daruri, toată frumoasă, toată aproape de Dumnezeu”.

Sărbătoarea evocă arătarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în secolul al X-lea, în timpul slujbei, în Biserica din Vlaherne, cartierul vlahilor din Constantinopol. Maica Domnului s-a arătat ocrotind credincioșii adunați la rugăciune de frica unei invazii barbare.

Cinstirea Sfântului Acoperământ datează începând din secolul al V-lea, când Acoperământul, Brâul și Cămașa Maicii Domnului au fost aduse la Constantinopol.

Primele două au fost găsite în mormântul Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani, când a fost deschis pentru Sfântul Apostol Toma.

În 473, Împăratul Leon I a așezat Acoperământul și Tunica Maicii Domnului într-un paraclis din Biserica Sfintei Maria din Vlaherne.

Maica Domnului a fost dusă la Templu când avea doar 3 ani, pentru o viață curată, de rugăciune. La vârsta la care copiii cu greu se desprind de părinți, se spune că Fecioara Maria a urcat singură cele treptele Templului.

Această alergare spre Dumnezeu explică de ce monahii o au pe Maica Domnului îndrumătoare și exemplu pe calea lor spirituală. Maica Domnului a fost făgăduită lui Dumnezeu de părinți dinainte de a se naște, dar și-a asumat și ea însăși acest destin.

Maica Domnului s-a născut din părinți drepți și a împlinit o așteptare a întregului popor al lui Israel, care păzea, generație după generație, Legea dată de Dumnezeu poporului Său. Legea însăși era o pregătire pentru împlinirea și încununarea acestei lucrări mântuitoare în Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos.

Acesta este motivul pentru care cinstim în mod deosebit zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfinții și Drepții ei părinți, Ioachim și Ana.

Dumnezeu a făcut o minune, dându-le copii la bătrânețe, dar a păstrat rânduiala firii în această zămislire, care s-a făcut din bărbat și femeie, lucru subliniat de Icoana sărbătorii.

Din Sinaxar: „După ce ne-am închinat în ziua dinainte, împreună cu Îngerii, cu magii și cu păstorii, lui Dumnezeu Care S-a făcut om și S-a născut ca un prunc pentru mântuirea noastră, se cuvine să cinstim în această zi pe Maica Sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.”

Sărbătoarea subliniază supravenerarea acordată de Biserica Ortodoxă Maicii Domnului: Icoana sărbătorii o reprezintă preaslăvită, în mijlocul tuturor Sfinților.

Tot în această zi se face și pomenirea Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, un văduv octogenar cu viață curată, descendent din neamul Regelui David.

Sfinții Părinți ne învață că Întruparea Domnului nu ar fi fost posibilă fără acordul Fecioarei Maria: „Iată roaba Domnului”.

Condițiile pentru lucrarea de mântuire a lumii păreau total nepotrivite, chiar riscante, pentru o tânără necăsătorită în societatea iudaică. Dar Maica Domnului s-a oferit cu totul lui Dumnezeu, răscumpărând astfel neascultarea Evei.

În aceasta vedem că, pentru a lucra împreună cu Dumnezeu, nici nu trebuie să facem foarte mult: avem nevoie doar să-L lăsăm pe El să lucreze, eliminând din cale obstacolul propriului nostru sine.

Nașterea Domnului este celebrată la exact nouă luni distanță de această sărbătoare a Zămislirii Domnului în pântecele Fecioarei, ceea ce ne arată că viața omului începe înainte de naștere, așa cum Învierea ne arată că viața continuă și după moarte.

Maica Domnului L-a născut pe Vindecătorul trupurilor și sufletelor noastre.

Primim în Sfânta Împărtășanie Trupul lui vindecător și curățitor, care a fost luat la zămislire din trupul Maicii Sale. De aceea, o numim pe Maica Domnului „hrănitoarea noastră, a tuturor” – ne hrănește în primul rând cu Dumnezeu.

Multe vindecări se fac până astăzi și prin Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului cu Pruncul.

Faptul că cel mai adesea sunt tămăduitoare nu Icoanele în care Mântuitorul apare ca Împărat, ci cele în care apare ca Prunc pe brațele Maicii Sale subliniază încă o dată faptul că Dumnezeul nostru este Dumnezeu Întrupat: semnul de care vorbea Isaia era un Prunc născut de Fecioară, adică un Om.

Este una din sărbătorile care ne amintesc că, după mutarea la viața veșnică, Maica Domnului a rămas protectoarea noastră.

Acest veșmânt a fost adus din Țara Sfântă, unde fusese păstrat cu sfințenie de la o generație la alta, dăruit după Adormirea Maicii Domnului unei văduve credincioase, conform hotărârii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

„Întru adormire lumea nu ai părăsit”, se cântă în troparul sărbătorii. Aceasta este esența ei: că Adormirea Maicii Domnului este ca o înviere și înălțare la cer cu trupul, după cum arată învățătura Bisericii.

Doar că trupul Maicii Domnului a fost purtat la Ceruri de Îngeri, lăsând, ca și Mântuitorul după Înviere, un mormânt gol și – prin aceasta – dătător de speranță.

Sărbătoarea amintește de o tămăduire miraculoasă dăruită Împărătesei Zoe, soția Împăratului Leon al Bizanțului. Tămăduirea s-a făcut prin punerea Brâului Maicii Domnului peste împărăteasa bolnavă.

Sărbătoarea pomenește totodată și momentul așezării cinstitului Brâu într-o raclă de aur, într-o Biserică închinată Maicii Domnului de alt împărat, Teodosie cel Tânăr.

Maria, în limba ebraică vine de la cuvântul Miriam și se traduce „ca doamnă, „cea plăcută, „alteță”, „împărăteasă”.

• Tablele Legii scrise cu degetul lui Dumnezeu – Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cartea duhovnicească în care s-a scris Persoana și lucrarea lui Hristos;
• Scara visată de Patriarhul Iacob, pe care coborau și urcau Îngerii;
• Rugul aprins care ardea fără se mistuie – la fel cum Maica Domnului a primit focul Dumnezeirii fără a fi vătămată de el;
• „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată” (Ps 44);
• Toiag din rădăcina lui Iesei – trimite la toiagul al lui Aaron, înfrunzit în mod minunat.

Sursa: http://basilica.ro.

Lucrarea lui de preot, de păstor de suflete şi-a început-o în Mănăstirea Antim din București, unde a şi fost hirotonit şi, sub luminarea și ocrotirea Sfântului Antim Ivireanul, a înaintat duhovniceşte și prin cele trei şcoli superioare: mai întâi Academia Teologică (Institutul Teologic), apoi Academia de Belle Arte şi a treia, cea mai vie şi lucrătoare, „Academia Specială” din temniţele comuniste, după cum o numea chiar Părintele Sofian.

Dar nu numai în şcoli şi-a adunat Părintele înţelepciunea, sinteza și floarea darurilor dumnezeieşti, pe de-o parte primite de la Dumnezeu, iar pe de altă parte lucrate şi de el cu migală, cu multă stăruinţă, răbdare şi rugăciune, ci mai ales în viața de mănăstire, în ascultarea de Dumnezeu și de părintele duhovnicesc. Aşa a devenit Părintele Sofian părinte și păstor duhovnicesc, cunoscând el însuși mai întâi starea de fiu duhovnicesc prin exerciţiul acestei ascultări dobândite și lucrate în mănăstire.

Părintele Sofian a fost și este un model de păstor nu numai datorită pregătirii și culturii sale teologice, liturgice și pastorale, adânci și ireproșabile. El nu spunea nimic de la sine, ci mereu ne trimitea punctual la învățătura Sfinților Părinți - Dascălii cei luminați ai Bisericii.

Ca slujitor la Sfântul Altar, Părintele Sofian era și un bun cunoscător al tipicului bisericesc, al rânduielii bisericești făcute după modelul celor cereşti, şi de aceea toţi clericii practicanţi care veneau la biserica Mănăstirii Antim deveneau foarte bine pregătiţi din punctul de vedere al slujirii liturgice, învăţând de la Părintele Sofian nu numai tipicul, rânduielile de cădire (tămâiere), succesiunea gesturilor și rostirilor liturgice, ci şi cântarea bisericească, precum și unele metode pastoral-misionare foarte necesare preotului duhovnic. Părintele Sofian avea şi darul cântării duioase, melodioase şi maiestuoase a imnurilor bisericeşti, dar și înțelepciune și echilibru în misiunea sa pastorală.

„Nu poți veni la Dumnezeu, rugându-te Lui să te ierte, câtă vreme ai inima înciudată asupra fratelui tău. Dumnezeu nu primește decât ce-i oferim din inimă iubitoare, nu plină de ură, răzbunare și falsă dreptate. Să nu uităm că jertfa plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit”, spunea Părintele Sofian.

Iconar de suflete prin cuvânt

Nu a fost doar preot, doar duhovnic şi pictor bisericesc, a fost un om de carte şi de arte, un om îmbunătățit, care a adunat în sine multe daruri dumnezeiești pe care le-a răspândit cu seninătate, cu blândeţe și bucurie oamenilor în jurul său.

Ca predicator, Părintele Sofian nu folosea un limbaj complicat, academic, deşi un astfel de limbaj nu-i era străin. Prin predici, sfaturi și discuții, înmuia și încălzea inimile celor care-l ascultau. Nu vorbea frumos doar pentru estetica sonoră sau pentru lauda oamenilor, ci pentru a-i stimula pe oameni să-L caute pe Dumnezeu şi să-I împlinească poruncile ca să dobândească harul Lui și viața veșnică a lui Dumnezeu. Temele principale ale predicilor lui sunt: pocăința, iertarea, nejudecarea semenilor, rugăciunea, milostenia, smerenia și dragostea.

„Ne putem întreba: când împlinește Dumnezeu mai repede rugăciunile noastre? Răspunsul poate fi dat în mai multe chipuri. O cale sigură este atunci când rugăciunea noastră este însoțită de post, de milostenie și viață fără prihană. Milostenia și postul sunt aripi care înalță rugăciunea. Aceste trei fapte bune - rugăciunea, postul și milostenia - se întrepătrund și se ajută între ele pentru folosul nostru”, ne spunea Părintele Sofian.

Tămăduitor sufletesc și trupesc

Sfaturile, canoanele și metodele de îndreptare ale Părintelui nu erau uniforme, pentru toți la fel, ci diferite, potrivite cu vârsta interioară și măsura fiecăruia, urmărind tămăduirea lui de patimi. Dar îndemnul de a ne hrăni din Sfintele Scripturi și din în­văță­turile sfinților era universal, Sfântul Siluan Athonitul fiind unul dintre sfinții iubiți și recomandați de Părintele Sofian a fi citit și urmat în cuvintele lui.

„Sfântul Siluan a scris o carte care circulă mult în lumea creștină. Când am citit-o, am simțit cum mă luminez. Se găsește în această carte însăși esența scopului vieţii: a trăi în Duhul lui Dumnezeu. Așa cum spune el, dacă trăim această smerenie și această dragoste și bunătate la care ne îndeamnă Mântuitorul, noi înșine, fiecare dintre noi, suntem mulțumiți, plini de viață, plini de doriri bune, de muncă și avem relații personale autentice cu ceilalți oameni, relații întemeiate pe o dragoste adevărată. Când este Duhul Sfânt în noi, așa cum și suntem creați să-L avem în noi, viața noastră este plină de lumină, plină de omenie, de dragoste și de smerenie. Harul lui Dumnezeu este foarte gingaș. Când noi suntem abătuți de la calea cea smerită și de la ascultare sau de la dragoste, în fel de fel de ocazii din viața noastră, harul se retrage. Și - Doamne, ferește! - să rămânem fără har! Suntem ca și morți”, spunea Părintele.

Părintele Sofian nu a apărut ca o stea pe un cer gol, ci a venit împreună cu ceilalţi Părinţi, cu celelalte stele şi flăcări ale Ortodoxiei românești, pe care îi cunoaştem: protoiereul Ivan Kulâghin, arhimandritul Vasile Vasilache, stareţul Mănăstirii Antim în vremea Rugului Aprins, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, care a fost şi inițiatorul mișcării Rugului Aprins și al lucrării rugăciunii pe care au dobândit-o şi au lucrat-o toţi aceşti mari mărturisitori ai Ortodoxiei românești, arhimandriții Felix Dubneac şi Roman Braga, ieromonahul Adrian Făgeţeanu, Părintele profesor Dumitru Stăniloae, arhimandritul Arsenie Papacioc, protosinghelul Petroniu Tănase, preotul profesor Nicolae Bordașiu ș.a.

„Rugăciunile din închisori erau niște rugăciuni asemănătoare cu ale Sfinților Părinți din pustiu sau cu ale atâtor martiri arși pe rug, care, atunci când focul clocotea sub ei, erau veseli și mulțu­meau lui Dumnezeu pentru această jertfă pe care o aduceau înaintea sfințeniei Sale. Cam așa erau și aceste rugăciuni din închisori, pentru foarte mulți dintre deținuții politici. Pentru noi, cei de acum, zbuciumul lor, modul lor de viață ne sugerează gândul că este bine să ne smerim, să ne ostenim, să ducem o viață ascetică - pe cât e posibil - prin post, prin rugăciune, prin metanii, prin iertarea insultelor pe care le primim în viață, prin răbdare fără cârtire și atunci rugăciunile noastre sunt primite înaintea lui Dumnezeu, așa cum au fost cele din închisorile comuniste”, mărturisea Părintele.

„Dreapta socoteală sau echilibrul în viaţa noastră înseamnă a merge pe o cale dumnezeiască, pe calea de mijloc. Acest echilibru al vieţii să-l avem totdeauna în fața noastră. Pentru că se întâmplă să fie abateri la stânga sau la dreapta. Cineva care este evlavios și dorește să facă voia lui Dumnezeu și să plinească poruncile se angajează în post, în rugăciune, în milostenie, în asprimea vieţii și este foarte bine. Dar să meargă pe o cale echilibrată. Fiți smeriți cu adevărat și veți dobândi dragoste; dragoste smerită să aveți și vă asigur că vă veți mântui. Cine nu împlinește această poruncă a iubirii aproapelui nu se poate socoti creștin. Nu poate fi o stare mai jalnică decât să nu poți ierta pe fratele tău, nici în cele mai grele clipe din viața ta. Cine nu poate să ierte, acela nu poate să iubească. Cine nu-i poate iubi pe oameni, nu poate iubi nici pe Dumnezeu. Iar ca să putem iubi pe Dumnezeu, trebuie să fim împăcați cu semenii noștri. Smerenia, dragostea și sinceritatea ne sunt de foarte mare folos, pentru a se putea îndrepta viaţa noastră și a societății româneşti în general”, ne învăța Sfântul Cuvios Sofian.

Ca duhovnic, Părintele Sofian folosea mai mult metoda mângâierii decât pe cea a mustrării, astfel încât te ruşinai când auzeai sfatul părintesc şi îndemnul lui frățesc. Blând, dar ferm, smerit și iubitor, cuvântul Părintelui te străpungea la inimă și te încuraja în a dobândi viața și comoara neprețuită a Duhului Sfânt, căutând mereu spre Hristos, punându-ți nădejdea în El. Sfaturile lui erau de a-ți schimba tu viața, mai întâi iertându-i tu pe ceilalți care ți-au greșit, nejudecându-i și nebârfindu-i, apoi aducând jertfe curate de laudă și mulțumire către Dumnezeu.

„Smerenia, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, strică toate cursele satanei. Smerenia împreună cu dragostea sunt puternice pentru că izvorăsc din însăși Persoana Mântuitorului Hristos, Care ne îndeamnă: «Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre». Dumnezeu, pacea noastră, este însăși dragostea plină de smerenie, care ocrotește creatura Sa față de duș­manul diavol, dușman de moarte al omului - așa cum este numit de Însuși Mântuitorul -, diavolul fiind ucigaș de oameni dintru început. Fericit este, fraților, cel ce are smerenie; smerenia nu se mânie, nici nu poate să mânie pe cineva. Smerenia nu bârfește, nu osândește pe nimeni, nu dispre­țuiește. Omul smerit nici în gând nu disprețuiește pe colegul său. Și dacă-l vede pe acesta greșind, ori că are vreun defect sau mai multe, cuviincios, între patru ochi, îi atrage atenția cu grijă ca să nu-l jignească, să nu-l ruși­neze; în acest fel caută să-l îndrepte, să-l ajute cu adevărat. Aceasta este smerenia”, mai spunea Sfântul Cuvios Sofian.

Părintele a fost şi este un model de duhovnic, de păstor de suflete, atât prin viața sa ireproșabilă de părinte responsabil și iubitor, cât și prin îndemnul pe care îl dădea mereu la rugăciune şi la comuniune, pentru că totdeauna la spovedanie ne întreba și ne sfătuia: „Ce consecinţe are greşeala voastră în planul comuniunii dintre voi și din întreaga Biserică? De aceea să ­ţineţi mai mult decât toate la înțelegere și iubire, la comuniunea dintre voi!”.

În integrala sa lucrarea ca preot, Părintele Sofian dovedea mereu o trează conştiinţă eclezială. Se simțea una cu Biserica Universală a lui Hristos, unit cu Sfinții și ­Îngerii din cer și cu creștinii ortodocși de pe pământ, asumându-și cu toată răspunderea misiunea de preot și slujitor al lui Dumnezeu și al oamenilor.

De aceea, la slujbe pomenea îna­intea lui Dumnezeu fiecare nume cu multă atenţie, spunând că „fiecare nume e un suflet, iar un suflet este un chip veşnic al lui Dumnezeu”. Părintele Sofian pomenea cât mai mulţi şi nu se supăra deloc atunci când cineva organiza un parastas pentru un singur om, să pomenească mult mai mulţi. Ore în șir, alături de Părintele Adrian și ceilalți clerici din obște, pomenea la Sfântul Altar sute de pomelnice zilnic. Nu lăsa nici o zi să treacă fără să pomenească, iar când nu putea veni la biserică, tot lua pomelnice și le pomenea la chilie.

„Trăim într-o epocă foarte primejduită şi, de aceea, mai ales acum, trebuie să fim tari, este foarte necesar să fim smeriți. Diavolul este mândru, pe când Dumnezeu este smerit. Și, în numele mândriei, diavolul cucerește, pentru că omului îi place să fie mândru, nu să fie smerit. Și atunci trec foarte mulți - cu duiumul trec - de partea diavolului și se întărește împărăția lui. De aceea trebuie să ne păzim pe noi înșine, dar și pe cel de lângă tine să-l păzești, să-l ajuți să meargă pe calea lui Dumnezeu, care este calea vieţii. Cealaltă este calea morții, a întunericului, a nimicniciei. S-ar mai putea amâna sfârșitul dacă ar începe o mare pocăință și îndreptare, ceea ce însă este mai greu, nu se vede așa ceva. Eu nu cunosc prea bine toate dedesubturile politice, dar fără îndoială că în lumea de acum, care merge pe calea cea largă a plăcerilor și a patimilor, trebuie să existe cineva, un fel de conducător, care îi antrenează pe oameni la această grabă spre autodistrugere. Există instituții care nu spun pe față că politica lor este distrugerea umanității, fiindcă atunci nu ar mai asculta nimeni de ele. Aceste instituții conduc popoarele către dezastru, dar spun că le conduc spre libertate (o libertate așa cum o înțeleg unii oameni, nu așa cum este ea în realitate). Încă o dată spun: lumea s-ar putea reînviora dacă am face un efort să ne pară rău cu adevărat pentru păcatele noastre; dacă ne-am pocăi cu toții, de la rege până la ultima slugă, așa cum s-a întâmplat cu cetatea Ninive din Vechiul Testament”, spunea Sfântul Sofian.

• Se naște la 7 octombrie 1912 în Basarabia, comuna Cuconeștii-Vechi, județul Bălți.

• La vârsta de 14 ani, în toamna anului 1926, intră ca frate la Schitul Rughi-Soroca.

• Între anii 1928 și 1932 a urmat Școala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrușa-Soroca.

• Urmează Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, între anii 1932 și 1940.

• La 25 decembrie 1937, ca elev în seminar, primește tunderea în monahism, schimbându-și numele din Serghie în Sofian.

• La 6 august 1939 este hirotonit diacon, în catedrala din orașul Bălți, de către IPS Mitropolit Tit Simedrea, pe atunci Episcop de Bălți.

• Urmează Academia de Arte Frumoase din București, în perioada 1940-1945.

• Studiază la Facultatea de Teologie din București între anii 1942 și 1946; devine licențiat în teologie în octombrie 1946, cu lucrarea „Chipul Mântuitorului în iconografie”.

• În 1945 este hirotonit preot la Mănăstirea Antim din București.

• Între anii 1945 și 1948 participă la întâlnirile Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim.

• La 15 iunie 1950 este numit stareț al Mănăstirii Antim.

• Între anii 1954 și 1958 este stareț la Mănăstirea Plumbuita din București.

• În anul 1958 este arestat și închis sub acuzația „de uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistică dușmănoasă în cadrul organizației Rugul Aprins”; este condamnat la 16 ani de muncă silnică, dar este eliberat în urma decretului general de grațiere din 1964.

• În anul 1967 revine la Mănăstirea Antim, unde va stăreți până în anul 1998, când grave probleme de sănătate nu i-au mai permis; Părintele Sofian și-a format cu răbdare, în scaunul spovedaniei, sute de ucenici, fiind numit pe drept cuvânt „apostolul Bucureștiului”.

• La 14 septembrie 2002 trece la Domnul, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Căldărușani de lângă București.

• La 4 februarie 2025, este canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române împreună cu alți cuvioși preoți și mărturisitori din secolul XX, cu titulatura „Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim”, având ziua anuală de cinstire în 16 septembrie.

sursa: Ziarul Lumina

     Proverbul românesc „Omul sfințește locul” se potrivește oriunde în lume.   Mai este și reversul că „nu locul sfințește omul”. Personal n-aș fi întru-totul de acord cu această afirmație, deoarece, de multe ori, omul simte nevoia să evadeze în natură, să se refugieze acolo unde își găsește, chiar și pentru câteva zile, liniștea sufletească și să se încarce cu energii pozitive, distrugând astfel pe cele negative provocate de ura și dușmănia din societatea cotidiană, tumultuoasă în care trăim în zilele noastre.

Dar proverbul „Omul sfințește locul” este plin de veracitate. Omul ajută de multe ori „natura” să reînvie după dezastrele naturale și chiar de cele umane, produse în sânul ei.

Sunt locuri bântuite de duhuri rele, locuri cu efecte nefaste asupra omului când trece sau se stabilește acolo. Dar tot omul, prin puterea psihică și curățenie sufletească, bunătate și credință le poate curăța și transforma în locuri benefice, pe care îngerii și puterea divină  le ia sub ocrotirea lor.

Dar să trecem la fapte concrete! Locuind în orașul Brezoi, situat pe mirifica Valea Lotrului, am doar trei ieșiri în spațiul românesc: pe Valea Oltului spre sud către Călimănești și Râmnicu Vâlcea, spre nord către Tălmaciu și Sibiu și pe Valea Lotrului către Obârșie și de acolo pe Transalpina spre Rânca și Novaci, spre Petroșani sau spre Sebeș. Trecând de foarte multe ori spre Sibiu, la Râul Vadului, imediat după Lazaret, am observat de peste două decenii o biserică ce părea abandonată. Oare ce s-a întâmplat? De ce a fost amplasată acolo fiindcă în preajmă nu este niciun sat? Dar cineva, de curând, mi-a zis că totuși, din când în când, se țin slujbe!

Biserica este amplasată imediat după Lazaret, între drumul ce șerpuiește prin munte pe lângă râul Lotrioara și Drumul European ce urmează conturul râului Olt. Așa că am decis, împreună cu soția, să mergem acolo de Sfânta Sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului. Am ajuns primii și am parcat. Am „cercetat” împrejurul bisericii.  Se părea că nu este abandonată și se lucra, încet, dar sigur. Interiorul este spațios, cu popi de lemn și cofraje de scândură, iar în exterior sunt montate, în zona turlei, schele. La demisol este amenajat un paraclis.

Între timp au început să apară sibienii. Au scos scaunele afară și am aflat că în foișorul din poienița de la poalele versantului muntos, preotul va ține Slujba de Acatist a Sfântului Hristofor. Încă de când am ajuns acolo am început să simt o bucurie inexplicabilă. Am uitat de frământările zilnice, am uitat  de toate necazurile provocate de o guvernare care secătuiește tot pe omul amărât... Mi se părea curios ca în acea zonă, Lazaret, unde se afla un ospiciu cu oameni irecuperabili, cu probleme mentale, să fie transformat într-un loc al energiilor pozitive.

În cele din urmă a apărut preotul care ne-a binecuvântat pe rând, pe toți. Și-a cerut scuze pentru întârziere pentru că a trebuit să hrănească 40 de oameni ai străzii!  S-au strâns peste 30 de persoane, bărbați, femei și tineri, majoritatea din Sibiu.

Slujba ținută în aer liber a constituit un moment înălțător și Slavă Maicii Domnului.  Atât Oltul cât și muntele au luat parte la Slujba de Acatist a Sfântului Hristofor, transmițând mai departe, peste culmi și zări, sfințenia  acestui „om”, preotul Cătălin Dumitrean, căruia i se citea pe chip o bunătate și blândețe divină și un har, cu care puțini preoți sunt înzestrați.

La sfârșitul slujbei am fost miruiți și două tinere au împărțit, din partea preotului, câte un trandafir fiecărei doamne sau domnișoare, aflate la această ceremonie. Am remarcat discursul părintelui de la sfârșitul slujbei. A fost înălțător, de apărare a valorilor creștinești ortodoxe, de păstrare a identității neamului românesc.

Biserica de la Râul Vadului, despre care este vorba, se numea Lazaret. Construcția sa a început în 1997. Am solicitat preotului Cătălin Dumitrean câteva detalii despre construcția acestei biserici și despre aportul domniei sale în lumea creștină.  

Dimineața am fost hirotonit preot pentru Caransebeș iar după masă am fost invitat să slujesc aici, la Râul Vadului, împreună cu actualul Mitropolit ortodox al Ardealului, Laurențiu Streza,  care pe atunci era episcopul Caransebeșului. În timpul slujbei s-a întâmplat un eveniment la care nu mă așteptam, să pun piatra de temelie  a bisericii de aici. Am primit piatra de temelie  și am pus-o, în septembrie 1997,  cu mâinile mele în pământ.

După aceea am plecat la Caransebeș, am fost diacon ceremonial, iar în anul 1999 am revenit în Sibiu, preot de spitale.  

Am participat și am ctitorit 5 biserici: o biserică la Spitalul de boli pulmonare, pe care am cumpărat-o împreună cu familia mea, cu părinții,  biserică de lemn, și-am donat-o spitalului. Am făcut-o cu drag.

Pe strada  Dealului am construit o biserică închinată Sfântului Iacob Românul, în curtea unui Azil de bătrâni, cu deschidere spre stradă, biserică de zid.

Apoi am construit 3 mănăstiri: Mănăstirea de la  Rășinari (numele) din satul lui Goga, Mănăstirea Pelișor de la Mediaș închinată Sântului Ilie  și Mănăstirea de la Veștem, care se vede pe deal, când ocolești centura de la Tălmaciu, km 12, pe pământul strămoșilor

Am fost apoi consilier și sunt încă, mass-media, preocupările mele principale fiind realizarea de emisiuni pe postul național. Conduc, ca și director al studioului din Sibiu,  și realizăm producție pentru București, până când în noiembrie anul trecut Înalt Preasfințitul m-a solicitat să ajut  și să particip la reconstruirea bisericii de la Râul Vadului.  

Atunci am cerut Înalt Preasfințitului să-mi dea binecuvântarea și numirea  ca să mă ocup integral de această biserică,  ca administrator. Și am fost numit administrator, începând de la 1 ianuarie.

Când am ajuns, am găsit o biserică  părăsită, mizerie, stătuseră și boschetari  la demisol. Orice era, numai casa lui Dumnezeu nu era. Nu știam de unde să încep. Împreună cu o echipă de consilieri, de oameni deosebiți, ne-am apucat de treabă și am reușit să facem  mai întâi troița de la drum, trebuia să pornim de undeva, fără un ban, fără nici un leu sau ajutor din partea unor foruri tutelare. Am făcut cerere și așteptăm, dar este vremea mai austeră în România și înțelegem. Am început să curățăm, să deratizăm demisolul zile întregi, de unde am scos camioane de moloz, de mizerie. Apoi am făcut acel paraclis de la demisol. Biserica are 102 mp,  în care am așezat icoane, scaune, am mochetat, am pus  candelabre, am luat obiectele necesare.

             Pentru primele rugăciuni. A fost ceva deosebit.

Sigur, am zis, fiind vară, lumea neștiind, oamenii trecători,  că se face rugăciune, că se trece pe Valea Oltului  și se întreabă ce este acolo și  lumea nu știe ce-i cu biserica aceasta.  Așa că am hotărât să facem un altar de vară,  în incinta curții bisericii, unde să se facă câte un acatist, o slujbă., orice lucru Dumnezeiesc, ca oamenii să vadă că acolo este viață și activitate.

Am construit,   cu o echipă de dulgheri din Apuseni,  am continuat să demolăm toate  anexele în care stătuseră muncitorii altădată, să curățăm  zile întregi, să facem curățenie generală și  zi de zi am făcut câte ceva.

Acum am pus  clopotul care în urmă cu  două săptămâni a bătut pentru prima dată,  și avem nevoie de o familie care să ne doneze ușile împărătești, ușile de la altarul de vară.

Vom continua  să lucrăm, să ne apucăm de cupole. Avem  nevoie de ajutor, pentru că plouă prin cupole, deoarece de 7 ani șantierul a fost oprit și s-au spart, au apărut fisuri, biserica stând aproape să cadă.  Avem nevoie de multe, avem mult de muncit. Este greu, dar nu dăm înapoi. Mergem înainte. Dumnezeu  să ne ajute și să ne binecuvânteze. Biserica are hramul Sfântul Hristofor.

În același timp mă ocup și de activitatea  cu săracii. Am,  din 2019-2020, de  hrănit, în permanență, 40 de oameni ai străzii. Am hrănit oameni din gară, le ducem mereu hrană caldă  și câte o familie se înscrie în fiecare zi la masa caldă și așa reușim să le facem bine. Îi îmbrăcăm, avem colaborări cu Crucea Roșie și mergem la familii nevoiașe prin Fundația „Umilenie- Bucuria tuturor”, împreună cu o  echipă de credincioși. Fundația este condusă de doamna  Maria Beleiu care este din Brezoi, jurnalist, și care are activitatea  principală și susține prin fundație  activitățile noastre din punct de vedere financiar și social și-i mulțumim pe această  cale.

Numele fundației este dată după numele unei icoane a Sfântului Serafim de Sarov, Maica Domnului Umilenie, așa se numea  icoana la care se ruga acest sfânt. De aici am dat numele fundației Umilenie” de la umilință.

Dumnezeu să ne ajute, să vină câți mai mulți oameni lângă noi și să ne facem datoria!

Aș dori să fac și un anunț pentru credincioșii ortodocși sibieni și vâlceni, dar și din alte zone ale țării.

Duminică 28 septembrie, 2025,  vom avea slujbă la biserica de la Râul Vadului, cu Hramul Sfântului Hristofor iar miercuri, pe 1 octombrie la ora 18, de Acoperământul Maicii Domnului,  vom face  Sfânta Taină a Maslului,  cu Molitfele Sfântului Vasile cel Mare pe care le va citi  preacuviosul  părinte călugăr Iulian.

De asemenea, vom aduce la închinare, timp de trei zile, veșmântul Cuvioasei Parascheva  și dacă dorește lumea să vină să se închine  ar fi minunat. Deci timp de trei zile începem cu 1 octombrie  seara la ora 18  când este Taina Sfântului Maslu.  Veșmintele care au stat pe moaștele Cuvioasei Paraschiva vor rămâne și pe 2 și pe 3 octombrie.

Doamne ajută! Amin!

Între timp a mai fost amenajată o cameră la demisol,  incinta bisericii a fost împrejmuită cu gard, a fost ridicată o troiță și un chioșc. Încet, încet, cu ajutorul lui Dumnezeu și a credincioșilor donatori, lucrările avansează.

În timp ce în arealul românesc se nasc valori spirituale și culturale, dar care nu sunt promovate așa cum se cuvine, spre binele națiunii,  forurile superioare, politice, încurajează nonvalorile, dezbinarea, ura. Mi-am adus aminte, pe moment, cum anul acesta, în ajun de marea sărbătoare creștin-ortodoxă, Rusaliile, guvernanții și președintele au acceptat marșul lgdb în București. În ajunul Rusaliilor românii își pomeneau moșii de vară. Cum este posibil așa ceva? Noi ne pomeneam adormiții, le aduceam un omagiu, și ei defilau, spurcând sărbătoarea noastră creștină. De ce tocmai în acea zi și nu în alta, în care nu se întina valoarea familiei tradiționale și a celor trecuți la cele veșnice? Când au depus jurământul pe Biblie, la investirea în funcții, înseamnă că au jurat strâmb și Dumnezeu îi va răsplăti pe măsură!

Se spune că această sărbătoare a „moșilor”, indiferent de anotimp, își are originile de peste 2000 de ani! Ea era și în religia zamolxiană, când, se spune că în acea zi se deschid cerurile și cei plecați la cer  îndeplinesc dorințele celor vii, rămași pe pământ. Iar pământenii le aduc „ofrande” prin împărțirea de bucate celor săraci. Ortodoxia română este singura din creștinism care a păstrat această tradiție a moșilor de vară, de toamnă, de iarnă și de primăvară. De fapt și strămoșii noștri daci erau un popor monoteist!

Ceea ce face părintele Cătălin Dumitrean este un act caritabil și mulți ar trebui să-i urmeze exemplul. Celor 40 de oameni ai străzii din Sibiu, le este zilnic , prin grija dânsului,  asigurată o masă caldă la gara din Sibiu de către familiile cu credință în Dumnezeu care se oferă benevol. De asemenea, sunt familii care îmbracă pe acești amărâți pe care statul român nu-i bagă în seamă, în timp ce „firme” declară profit „zero” sau dăm bani din sudoarea muncitorului român pentru întreținerea unui război care nu ne aparține, sau asigurăm un trai bun unor „străini” cu  buzunarele pline de euro și mașini luxoase, în timp ce copiii și bătrânii din țară trăiesc în bojdeuci gata să cadă pe ei,  prin gări și străzi, în mizerie și sărăcie....

Cu mai multă sau mai puțină credință, important este ce avem în inima și sufletul nostru, cum știm să ne iubim aproapele, să ajutăm și să iubim, nu să purtăm ură și dezbinare, căci numai gândind pozitiv, cu bunătate și blândețe, reușim să ne deschidem singuri calea spre Divinitate, să fim ocrotiți și să sfințim fiecare, mai mult sau mai puțin, locurile prin care trecem, și în primul rând așezarea în care locuim, căci noi prin puterea cerească putem alunga duhurile rele și atrage ocrotirea îngerilor!

Doamne ajută!

Ion Nălbitoru – membru UZPR

Condac 1

Ție, alesule nevoitor al Domnului și îngere pământesc, Preacuvioase Părinte Siluane, acum cu bucurie cântare de laudă îți aducem! În veghe neîncetată, în postire și în smerenie fiindu-le părinților athoniți prea-ales urmaș, prin însetarea după Dumnezeu și dragostea cea arzătoare către El, har îmbelșugat ai agonisit sufletului tău și următor făcându-te lui Hristos, Cel ce S-a răstignit, pentru toți oamenii, cu lacrimi te-ai rugat pentru cei ce se chinuiesc în iad, pentru cei vii și pentru cei ce vor mai veni pe lume. Nu ne lipsi nici pe noi de această dragoste a ta, căci în groapa greșalelor aflându-ne, cerem solirea ta înaintea lui Dumnezeu și cu străpungere strigăm: Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Icos 1

Făcătorul îngerilor și Domnul Puterilor încă din pântecele maicii tale te-a ales pe tine și după cuvântul Psalmistului: „inima adâncă” ți-a dăruit, Părinte Siluane, pentru a încăpea în ea ca într-o cămară prea-aleasă, neîncăputul nume al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, ca prin puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu să urmezi vieții îngerești. Pentru acestea, lăudând minunatele tale fapte și ostenelile pământești, cu sfială te chemăm:
Bucură-te, rod al curăției din părinți binecinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, că ai iubit a părinților tăi cucernicie din tot sufletul tău;
Bucură-te, că prin înfrânare și iubire de Dumnezeu să te asemeni lor ai voit;
Bucură-te, că din pruncie căutându-ți bucuria în Dumnezeu, minunat te-ai înțelepțit;
Bucură-te, că inima ta să cunoască și să se supună voii lui Dumnezeu mereu a căutat;
Bucură-te, că spre izvorul harului dumnezeiesc ca un cerb ai însetat;
Bucură-te, că de Cuvântul lui Dumnezeu ca de o miere prea dulce mintea ți-ai îndulcit din tinerețe;
Bucură-te, flsanul tineoare înmiresmată cu fapte de credință de o nepieritoare frumusețe;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 2

Văzându-te pe tine Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu afundat în prăpastia pierzării, pe când dulceața păcatului ca un șarpe rău mirositor pătrundea în sânul tinereții tale, ca o maică îndurerată te-a chemat în chip minunat: „Fiule, mă doare să te vad spurcându-te cu fapte păcătoase” și pricepând tu, Preacuvioase Părinte, milostivirea ei, șarpele păcatului cu bărbătească înțelepciune l-ai izgonit, biruindu-l prin pocăință, smerenie și rugăciune, iar Mântuitorului Iubitor de oameni cântare de mulțumire I-ai adus pentru Preacurata Sa Maică, pururea strigând: Aliluia!

Icos 2

Dumnezeiasca înțelepciune te-a umbrit, când glasul Maicii Domnului te-ai învrednicit a-l asculta, alesule al lui Dumnezeu, Siluane, și harul Sfântului Duh a umplut inima ta. Prin lucrarea acestuia, ca o căprioară din laț scăpând, către grădina Maicii Domnului – Muntele Athos – ai năzuit, fugind de deșertăciunea lumească, căci te-ai lipit de Dumnezeu ca un fiu iubitor. Drept aceea, văzând minunata bunăvoire a Stăpânei lumii față de tine, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, că din întunericul păcatului la lumina adevărului lui Hristos de însăși Preacurata ai fost chemat;
Bucură-te, că ai fost ales să fii lucrător credincios al grădinii ei pământești, în chip minunat;
Bucură-te, viță dulce a pământului rusesc care în Muntele Athos îmbelșugat ai rodit;
Bucură-te, conștiință neadormită, că prin smerită rugăciune, boldul păcatului l-ai tocit;
Bucură-te, că în Sfânta Mănăstire Pantelimon, lui Dumnezeu în chip îngeresc ai slujit;
Bucură-te, că prin nevoință, post și isihie pe dușmanul ce lupta împotriva ta desăvârșit l-ai plecat;
Bucură-te, că toate măiestriile diavolului prin smerenie le-ai surpat;
Bucură-te, că tânjind după Dumnezeu, credința curată în chip slăvit ai dobândit;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 3

Cu adevărat, de Dumnezeu iubitorule Părinte Siluane, te-a apărat puterea Celui Preaînalt când duhul iadului și al morții te-a năpădit și sufletul tău îl învifora cu momeli pierzătoare și tu, cu totul istovit, cugetai că Dumnezeu este de neînduplecat; dar Domnul cel Iubitor de oameni îndată te-a cercetat prin lumina cea negrăită a Taborului și cu focul harului Sfântului Apostol Pavel o nouă naștere ai primit, cu frică și bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3

Având bogăția harului, cu duhul la ceruri ai fost înălțat și acolo cuvinte de negrăit cu adevărat ai ascultat. Bucuria ta cine o va povesti, Preacuvioase Siluane? Căci te-ai umplut de dragostea cea negrăită a lui Dumnezeu când, fiind în afară de cele ale lumii, întru vederea duhovnicească a negrăitei frumuseți dumnezeiești, te-ai învrednicit a vedea Fața lui Hristos-Dumnezeu Cel fără-de-măsură iubitor și iertător a toate. Iar noi, minunându-ne de negrăita vedere a lui Dumnezeu, îți cântăm:
Bucură-te, că întru credință nevoindu-te, de cercetarea și mângâierea lui Hristos te-ai învrednicit;
Bucură-te, că ai fost vrednic să vezi cu ochii tăi frumusețea slavei Sale de negrăit;
Bucură-te, că în Ceruri la preaminunata frumusețe prin Sfântul Duh ai fost înălțat;
Bucură-te, că acolo din darurile harului Sfântului Duh Mângâietor te-ai adăpat;
Bucură-te, că de frumusețea de nedescris a Raiului te-ai împărtășit;
Bucură-te, că fiind iubit de Dumnezeu, de darurile frumuseții cerești ai fost copleșit;
Bucură-te, că același har cu lacrimi ai cerut de la Dumnezeu pentru neamurile omenești;
Bucură-te, că spre zorii vieții veșnice ca o strajă pururea veghetoare ne trezești;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 4

Furtună de aspre ispite a trimis asupra ta diavolul cel ucigaș de oameni care dintru început a căutat să piardă sufletele drepților; dar tu, Părinte Siluane, povățuit fiind de Domnul Iisus Hristos să-ți ții mintea în iad și să nu deznădăjduiești, cu darul Duhului Sfânt, prin neîntreruptă veghe și smerenie ai preîntâmpinat uneltirile vrăjmașului desăvârșit biruindu-l; iar el, rușinat fiind de tine, silit a fost a mărturisi că întru totul este mincinos. Și așa, sufletul tău din cursa neprietenului ca o porumbiță blândă a fost izbăvit de Dumnezeu, căruia neîncetat I-ai cântat: Aliluia!

Icos 4

Auzind despre tine că în chip minunat ai fost chemat de la deșertăciunea lumească spre nevoința călugărească și prin harul lui Dumnezeu rod bun ai făcut, Cuvioase, nu numai călugări tineri, dar și cei vârstnici, mult încercați în nevoințe, către tine alergau și ca de miere îndulcindu-se de faptele și cuvintele tale, viața cea îngerească au urmat și Domnului s-au asemănat. Iar noi, cu smerită cugetare văzându-te împodobit, cu bucurie îți strigăm:
Bucură-te, că izvor nesecat de smerită cugetare și înfrânare în Domnul ai devenit;
Bucură-te, că în Muntele Sfânt ai fost ca un crin bine mirositor și neveștejit;
Bucură-te, că în nevoința ta jugul cel bun al lui Hristos cu dragoste l-ai purtat;
Bucură-te, că mintea, inima și voința în Dumnezeu prin rugăciune necontenit ți-ai întărit;
Bucură-te, că plin de râvnă, curăția trupească și sufletească ți-ai păzit;
Bucură-te, că prin rugăciune neîncetată la înălțimea nepătimirii ai urcat;
Bucură-te, că pravila Sfinților Părinți cu sârguință ai urmat;
Bucură-te, că despre iubirea lui Dumnezeu și cereasca Patrie neostenit ne-ai grăit;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 5

Ca pe o stea călăuzitoare și de minte luminătoare ți-a dăruit Domnul Harul cel Dumnezeiesc, iubitorule de Dumnezeu Părinte Siluane, întărindu-te prin aceasta în nevoința cea mântuitoare ca odinioară pe Proorocul Ilie la Pârâul Horeb și hrănindu-te în chip minunat din necheltuitele comori ale Sfântului Duh. Și așa, arzând de iubire pentru iubitorul de oameni Dumnezeu, din tinerețe și până la bătrânețe priveghind și din straja dimineții până în noapte pentru întreaga lume rugându-te, ca o alăută dulce cântătoare, neîncetat I-ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5

Văzându-te pe tine, Preacuvioase Părinte Siluane, întru nevoința cea bună căutând dragostea lui Dumnezeu cum caută pruncul laptele mamei sale și către mângâierea Lui cu dor mare tânjind și cu lacrimi strigând: „Ia aminte, suflete al meu, la dragostea lui Dumnezeu și încălzește-te, o inimă a mea”, și încă „Cine-mi va da mie o astfel de ardere, ca să nu cunosc odihna nici ziua, nici noaptea, de dragostea lui Dumnezeu?” Ne cutremurăm cu inima și ne umilim cu sufletul în fața unei asemenea iubiri către Dumnezeu cel Atotîndurat și cu străpungere îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că dreptatea lui Dumnezeu, ca pe o miere mult îndulcitoare, pururea ai cerut;
Bucură-te, că în dragostea de Domnul cu îngerii te-ai întrecut;
Bucură-te, că din inimă, ca dintr-o candelă a rugăciunii curate, flacăra focului lăuntric spre Domnul ți-ai suit;
Bucură-te, că cele de sus și cele de jos cu frumusețea evlaviei tale îngerești le-ai împodobit;
Bucură-te, că inima ta s-a asemănat cu văpaia rugului nemistuit;
Bucură-te, că precum Moise pentru poporul ales, tu pentru toți oamenii înalți mâinile către Dumnezeu;
Bucură-te, că în toată vremea ai dorit judecățile Domnului și îndreptările Sale le-ai căutat cu tot sufletul tău;
Bucură-te, că fără încetare ai strigat: „Mântuiește Doamne, poporul tău și binecuvântează moștenirea Ta!”;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 6

Propovăduitor neîncetat al isihiei te-ai arătat, cel ce bine ai plăcut lui Dumnezeu, când Domnul cel Iubitor de oameni, încercându-ți dragostea, te-a lipsit de cercetarea Preasfântului Duh. Pentru aceasta, înțelegând că ai pierdut harul, precum odinioară Adam când se tânguia de pierderea Raiului, L-ai chemat cu inima mâhnită și cu lacrimi: „Doamne, Tu mai înainte m-ai cercetat și mai învrednicit de Sfântul Tău Duh și sufletul meu Te-a iubit, dar acum sufletul meu tânjește după Tine”; și în acest chip tânguindu-te, dar nădăjduind în mila lui Dumnezeu, Îi strigai: Aliluia!

Icos 6

Strălucit-ai, iubitorule de Dumnezeu Părinte Siluane, ca un nou văzător al Tainelor, căci prin smerenie și rugăciune cu lacrimi harul Sfântului Duh ai dobândit și de negrăită dragoste inima ți s-a umplut. Și gustând tu și înțelegând puterea harului, cu îndrăznirea lui Ilie ai strigat: „Doamne! Nu numai mie, ci întregii lumi dăruiește să cunoască dragostea Ta și să se mântuiască!”. Drept aceea, avându-te pe tine rugător neadormit înaintea lui Dumnezeu, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, că cerul ai deschis când împreună cu Domnul te răstigneai rugându-te pentru cei morți, pentru cei vii și pentru cei ce pe lume încă nu au venit;
Bucură-te, că prin această dragoste Împărăția Cerurilor ai dobândit;
Bucură-te, că adevărata întrupare a credinței curate și a nerăutății te-ai arătat;
Bucură-te, că ai dobândit iertare de la Hristos pentru cei apropiați ție, căzuți în păcat;
Bucură-te, lucrător neadormit în grădina Maicii Domnului, care pe cei istoviți în nevoințe îi întărește;
Bucură-te, dulce alăută a Muntelui Athos, care despre viața cea viitoare vestește;
Bucură-te, visterie a darurilor Sfântului Duh și al Preabinecuvântatei Egumene ascultător slujitor;
Bucură-te, cu cei bineplăcuți lui Dumnezeu credincios împreună-nevoitor;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 7

Voind Iubitorul de oameni Dumnezeu să arate în tine o nouă făclie a harului, Cuvioase Părinte Siluane, ca pe o ramură de măslin cu rădăcină în pământul rusesc al pustiului Athosului te-a răsădit și cu harul Sfântului Duh te-a înrourat, mult roditor făcându-te: că prin faptele și cuvintele tale, ca printr-un untdelemn de viață-dătător, spre curăție și înfrânare, cucernicie și iubire de frați pe toți i-ai povățuit – iar ei, uniți fiind prin legătura dragostei, supunând cele mai rele prin cele mai bune, cântau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Ca pe un nou împreună nevoitor cu pustnicii, povățuitor și dascăl monahilor și mirenilor te-a arătat pe tine Domnul, Preacuvioase Siluane. Căci tu, încă pe când trăiai în lume, pe un oarecare soldat a cărui femeie se lăsase ademenită de căderea în păcat și, pentru aceasta, el spre mânie se înverșunase, l-ai învățat iertarea lui Hristos și astfel, familia lor – mică biserică – de destrămare o ai izbăvit; pe monahii căzuți în întristare la dobândirea păcii sufletești i-ai chemat și frica Domnului învățându-i, la pocăință i-ai adus; și astfel pe toți i-ai pregătit să devină locuitori ai Raiului. Iar noi, știindu-te pe tine că te îngrijești de mântuirea tuturor, cu dragoste îți cântăm, după cuviința datorată:
Bucură-te, că în căutarea lui Hristos împreună cu iubitorii vieții pustnicești te-ai nevoit;
Bucură-te, râvnitorule trăitor al iubirii frățesti și pentru toți fierbinte rugător;
Bucură-te, că pe calea vieții, în dureri și în necazuri, ești celor ce te cheamă credincios însoțitor;
Bucură-te, că celor aflați în boli, întristări și mâhniri sufletești le ești nefățarnic slujitor;
Bucură-te, vestitorule al dragostei lui Dumnezeu, care prin cuvântul tău blând la împăcarea cu Dumnezeu și cu aproapele pe toți i-ai chemat;
Bucură-te, că mărturisind că bun este Domnul, sufletele slăbănogite de păcate cu nădejdea iertării le-ai îmbărbătat;
Bucură-te, credinciosule nevoitor care mântuirea pentru toți oamenii cu lacrimi o mijlocești;
Bucură-te, că având mintea în iad pentru toți păcătoșii nepocăiți îndurare dorești;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 8

Minune negrăită ți-a descoperit Domnul, Preacuvioase Părinte Siluane, când starețul-duhovnic Avraam ți-a arătat chipul său strălucind de nedescris și astfel, prin minunata schimbare te-a învățat curat a cinsti Taina Pocăinței; iar noi, văzându-te pe tine că ți-ai încredințat voia duhovnicescului părinte ca Domnului Însuși, tăindu-ți prin smerenie și pocăință voirile cele rele, învățăm a ne încredința voii lui Dumnezeu celei descoperite prin slujitorii Bisericii lui Hristos și prin aceasta, înainte de ieșirea noastră din trup, de mânia lui Dumnezeu și de Judecata ce va să vină ferindu-ne, cântăm lui Dumnezeu întreit: Aliluia!

Icos 8

Din toată inima și cu tot sufletul cerând, smerenia lui Hristos ai dobândit, preaminunate și bineplăcut lui Dumnezeu Părinte, și cu Cel iubit pentru lume împreună te răstigneai, cu lacrimi rugându-te: „O, Preadulce Iisuse! Tu ai făcut ca sufletul meu să Te iubească pe Tine și să-l iubesc pe aproapele meu. Dăruiește-mi să vărs lacrimi pentru lumea întreagă, pentru ca toți oamenii să Te cunoască pe Tine și să moștenească pacea Ta și să vadă lumina Feței Tale”. Iar noi, cei ce în păcate ne-am cheltuit viața, dobândind mântuire cu rugăciunile tale, te fericim cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, că nevoindu-te neobosit în rugăciunea pentru oameni pe Preaputernica Maică Ocrotitoare ai urmat;
Bucură-te, că precum odinioară Ieremia plângea pentru popor, și tu în Sfântul Munte în lacrimi l-ai înrourat;
Bucură-te, preaminunate nevoitor al Athosului, care pentru întreaga lume ai cerut mântuire ca pentru sufletul tău;
Bucură-te, părinte iubitor de fii, care cu lacrimi pentru toți cei ce pier în păcate mijlocești înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, bucuria și minunarea îngerilor, care ești iubit și bineplăcut lui Dumnezeu;
Bucură-te, strălucire luminoasă în pustiul athonit și oglindire curată a sfințeniei neamului tău;
Bucură-te, că prin smerenie și ascultare ai arătat lumii chipul frumuseții îngerești în trupul tău pământesc;
Bucură-te, că prin căldura rugăciunii tale vrei să ne faci pe noi cămară a Duhului Dumnezeiesc;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 9

Toate cetele îngerești și mulțimea nevoitorilor s-au minunat de smerenia și de iubirea ta de oameni, Părinte Siluane, că săvârșindu-ți ascultarea ca econom, preasmeritului Iosif în Egipt te-ai asemuit când nu numai de ceata Sfinților împreună viețuitori, dar și de ostenitorii din lume care lucrau în mănăstire, ca de niște copii ai lui Dumnezeu te-ai îngrijit. Pentru aceasta lui Dumnezeu Celui ce iubește întreaga zidire, ai strigat: „Doamne, trimite Duhul Tău cel Sfânt și mângâie sufletele întristate ale acestor oameni necăjiți”. Și în orice fiind ai arătat frumusețea smeritei cugetări, cântând neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Ritorii cei mult grăitori nu pot descrie puterea dragostei tale, preaminunate Părinte Siluane, că tu cu lacrimi ai însetat a stinge orice vrăjmășie și neorânduială între oameni și i-ai împăcat pe toți cu Dumnezeu, strigând Stăpânului lumii: „Doamne, cu Tine însetez să fiu și Ție pentru întreaga omenire mă rog, ca toți să fie mântuiți!” și pe oameni învățându-i: „Fiilor, rugați-vă pentru vrăjmași, că ei sunt frații voștri și viața voastră, iar dușmanul lumii acesteia numai diavolul este”. Și prin acestea fiind și noi călăuziți la iubirea de Dumnezeu, de frați și de vrăjmași, îți cântăm:
Bucură-te, că prin iubirea pentru vrăjmași lui Hristos pe Golgota te-ai asemănat;
Bucură-te, că ridicându-ți mâinile la rugăciune pentru vrăjmașii tăi, cu sufletul și cu inima pe Cel ce S-a răstignit pentru noi L-ai urmat;
Bucură-te, că de cei apropiați te-ai îngrijit și de frumusețea isihiei harice nu te-ai lipsit;
Bucură-te, că iubindu-i pe cei de aproape ai tăi, puterea neîncetată a rugăciunii ai dobândit;
Bucură-te, că prin post și rugăciune săgeata celui viclean ai frânt până în sfârșit;
Bucură-te, că răutățile și măiestriile diavolului să le biruim ne-ai învățat;
Bucură-te, că la moara lui Hristos trupul prin muncă ți-ai istovit și inimii spre desfătare rugăciunea ca pe o pâine sfințită i-ai dat;
Bucură-te, că pe lucrătorii grădinii Împărătesei Cerești i-ai hrănit din belșug cu pâinea Preasfântului Nume;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 10

Mântuirea sufletului căutând și dorind alipirea de Hristos, din pământul părinților tăi ai plecat smerit la Sfântul Munte, unde petrecând în înfrânare și isihie ai dobândit frumusețea cea întocmai cu a îngerilor, prin sârguință și iubire de oameni. Și astfel într-o binecuvântată dimineață, când ceilalți viețuitori athoniți înălțau Ziditorului cântări, bun sfârșit ai dobândit și sufletul cel hrănit cu dătătorul-de-viață Trup și Sânge al Domnului l-ai încredințat în mâinile Lui cele dumnezeiești, ca împreună cu toți Sfinții pururea să-I cânți Cuvântului celui fără de început și Dumnezeu, al Cărui Nume în tine s-a Sfințit: Aliluia!

Icos 10

Împăratului Ceresc, pe Care Îl preamăresc heruvimii și serafimii și cetele Sfinților, I-ai slujit fără odihnă prin viața, credința și dragostea ta, Preacuvioase; iar acum ca un crin binemirositor stai înaintea scaunului Preasfintei Treimi împreună cu toți aleșii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Fii, așadar, Preacuvioase, mijlocitor plin de osârdie înaintea lui Dumnezeu pentru pacea și bunăstarea lumii, iar pentru Sfânta Biserică solie de necurmată rugăciune și cald ocrotitor, ca izbăvindu-ne din nevoi, cu mulțumire să-ți cântăm:
Bucură-te, înger în trup din pământul rusesc, care în chip preaales în Sfântul Munte te-ai nevoit;
Bucură-te, că pentru pământul părinților tăi la Tronul lui Dumnezeu ai fost solitor neobosit;
Bucură-te, îndrăznire iubitoare și fierbinte rugător pentru toți cei ce-L caută pe Dumnezeu cu bunăcredință;
Bucură-te, grabnic ocrotitor al monahilor din grădina athonită și a celor ce te urmează în nevoință;
Bucură-te, că fără cârtire încercările vieții de obște și durerile trupului tău le-ai purtat;
Bucură-te, că sufletul tău curățit cu lacrimi de pocăință Celui Curat L-ai încredințat;
Bucură-te, lucrător credincios al viei lui Hristos, care în Muntele Sionului de Domnul ai fost chemat;
Bucură-te, că acolo împreună prăznuind cu Sfinții și îngerii, cu slavă și cinste te-ai încununat;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 11

Cântare de laudă aducem ție, celui ce bine ai plăcut lui Dumnezeu, Părinte Siluane, că arzând de dragoste către Domnul – Care de mântuirea lumii a însetat și cu smerenia Sa pe diavol l-a biruit – L-ai urmat cu credință și pustia Athosului cu rugăciune curată bine o ai înmiresmat, arătându-ne și nouă chipul vieții îngerești împodobit cu darurile cele mult-roditoare ale Sfântului Duh. Și așa, în Sfântul Munte ca în Rai viețuind, pe vrăjmaș l-ai rușinat și sufletul tău Împărăția cerească a agonisit, iar pe noi ne-ai povățuit prin dragoste să ne alipim de Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icos 11

În vremurile noastre Domnul te-a arătat lumii întregi, Preacuvioase Părinte, purtător al Duhului Sfânt și al Luminii celei dătătoare de lumină, atât în viață, cât și după moartea ta, privind la tine, cel luminat cu frumusețea nevoințelor pământești și ca un heruvim împreună rugător cu cetele cerești, de nădejdea mântuirii să ne încredințăm, vieții celei drepte cu toată osârdia să urmăm, voia noastră s-o lepădăm și cu bucurie iubirii lui Dumnezeu să ne supunem, ca să se întărească și în trupurile și sufletele noastre proslăvirea Iubitorului de oameni Dumnezeu și cu dragoste să-ți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că ne-ai întărit pe noi în dragoste de Dumnezeu prin pilda vieții tale celei curate și nevoitoare;
Bucură-te, că plin de ardoare ai dat în vileag pe cei fără de lege și ne-ai învățat să păstrăm tainele și predaniile credinței dreptmăritoare;
Bucură-te, că prin viețuirea ta cea pustnicească, lui Petru Athonitul te-ai sârguit să-i semeni în post și isihie;
Bucură-te, că Avvei Atanasie cu credință i-ai urmat prin grija pentru viețuirea monahilor în curăție;
Bucură-te, nou luminător al credinței, că în zilele noastre „Calea cea Adevărată” către Domnul ai arătat;
Bucură-te, că de neîmpuținarea harului Sfântului Duh în Biserica Ortodoxă tuturor le dai mărturie în chip minunat;
Bucură-te, că înaintea Scaunului Slavei stai ca un rob credincios al Mântuitorului;
Bucură-te, că acolo ceri pentru noi sfârșit creștinesc și răspuns bun la Înfricoșata Judecată a Lui;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 12

Încă fiind tu pe pământ, Preacuvioase, ca în ceruri, unde totul viază și se mișcă întru bucuria Sfântului Duh, Hristos, Dumnezeul nostru, a revărsat peste tine puterea negrăită a harului, ca astfel luminat să înalți rugăciuni pentru întreaga lume împreună cu ceata nevoitorilor athoniți și cu toți Sfinții. Iar noi cunoscând acestea, te rugăm: îndreaptă, Preacuvioase Părinte, fierbinte rugăciune către Domnul ca să Se milostivească și Sfânta Sa Biserică s-o întărească în veci spre mântuirea noastră, pe iubitorii de isihie să-i apere și să le dea tărie ca pururea să preamărească Numele lui Dumnezeu, ca împreună cu cetele îngerești să cântăm și noi: Aliluia!

Icos 12

Cântând slăvită pomenirea ta, iubitorule de Dumnezeu Părinte Siluane, după vrednicie fericim durerile și ostenelile tale, că în priveghere și post împreună cu toți aleșii Maicii Domnului, cu osârdie te-ai nevoit. Cine oare vă numără ostenelile voastre și suspinările din rugăciunile cu lacrimi înălțate pentru lume? Că prin ele pururea întoarceți mânia Domnului, cea din pricina păcatelor noastre, întru milostivire, ca prin iubirea Sa de oameni să păzească Sfânta Biserică de pustiire până la sfârșitul veacului după cuvântul făgăduit. Iar noi cunoscând acestea și mulțumindu-ți pentru mijlocire și ocrotire, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, că povățuirea cea prin Duhul Sfânt plin de sârguință ai urmat;
Bucură-te, că Hristos - Puterea și Înțelepciunea lui Dumnezeu - ochilor tăi trupești S-a arătat;
Bucură-te, smerit nevoitor al lui Hristos, bucuria și lauda Maicii Domnului în fața tuturor celor cerești și pământești;
Bucură-te, neadormitule rugător pentru lume, că mângâiere și nădejde pentru mântuire ne ești;
Bucură-te, moștenitor al Împărăției lui Hristos, care prin nevoința ta Muntele Athos ai împodobit;
Bucură-te, împreună lucrător al nădejdii noastre de mântuire, că ne-ai luminat calea către Dumnezeu și pe cale ne-ai întărit;
Bucură-te, trâmbiță aurită, că împreună cu toți sfinții și îngerii slava lui Dumnezeu o vestești;
Bucură-te, că primind de la Domnul cununa biruinței nu ne uiți în rugăciunile tale pe noi, cei pământești;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 13

O, preaminunate nevoitor al lui Hristos, Siluane, odrasla binecuvântată a pământului rusesc, slava și podoaba iubitorilor de isihie din Sfântul Munte, primește și de la noi această nevrednică rugăciune și cere de la Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce S-a răstignit pentru întreaga lume, să ne miluiască pe toți fii Săi, prin harul Sfântului Duh în unirea dragostei Sale să ne adune laolaltă și cu judecățile pe care le știe să ne aducă la Sine; iar prin rugăciunile tale să nu ne rușineze pe noi în ziua Judecății înaintea Feței slavei Sale, ci să ne învrednicească a-I cânta împreună cu toți Sfinții și îngerii cântarea de biruință: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul 1 și și Condacul 1.

Icos 1

Făcătorul îngerilor și Domnul Puterilor încă din pântecele maicii tale te-a ales pe tine și după cuvântul Psalmistului: „inimă adâncă” ți-a dăruit, Părinte Siluane, pentru a încăpea în ea ca într-o cămară prea-aleasă, neîncăputul nume al lui Dumnezeu Celui Preaînalt, ca prin puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu să urmezi vieții îngerești. Pentru acestea, lăudând minunatele tale fapte și ostenelile pământești, cu sfială te chemăm:
Bucură-te, rod al curăției din părinți binecinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, că ai iubit a părinților tăi cucernicie din tot sufletul tău;
Bucură-te, că prin înfrânare și iubire de Dumnezeu să te asemeni lor ai voit;
Bucură-te, că din pruncie căutându-ți bucuria în Dumnezeu, minunat te-ai înțelepțit;
Bucură-te, că inima ta să cunoască și să se supună voii lui Dumnezeu mereu a căutat;
Bucură-te, că spre izvorul harului dumnezeiesc ca un cerb ai însetat;
Bucură-te, că de Cuvântul lui Dumnezeu ca de o miere prea dulce mintea ți-ai îndulcit din tinerețe;
Bucură-te, floare înmiresmată cu fapte de credință de o nepieritoare frumusețe;
Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Condac 1

Ție, alesule nevoitor al Domnului și îngere pământesc, Preacuvioase Părinte Siluane, acum cu bucurie cântare de laudă îți aducem! În veghe neîncetată, în postire și în smerenie fiindu-le părinților athoniți prea-ales urmaș, prin însetarea după Dumnezeu și dragostea cea arzătoare către El, har îmbelșugat ai agonisit sufletului tău și următor făcându-te lui Hristos, Cel ce S-a răstignit, pentru toți oamenii, cu lacrimi te-ai rugat pentru cei ce se chinuiesc în iad, pentru cei vii și pentru cei ce vor mai veni pe lume. Nu ne lipsi nici pe noi de această dragoste a ta, căci în groapa greșalelor aflându-ne, cerem solirea ta înaintea lui Dumnezeu și cu străpungere strigăm: Bucură-te, Părinte Siluane, ardere nestinsă de iubire în rugăciunea pentru lume!

Rugăciune către Sfântul Siluan Atonitul

O, Sfinte Siluane, cu lacrimile tale ai dobândit smerenia lui Hristos în Duhul Sfânt și dascăl al iubirii de vrăjmași ai devenit în acest veac plin de ură și de tulburare! O, dulce psaltire a pocăinței și alăută binecântătoare a Duhului Sfânt!

Noi, cei însuflețiți de viețuirea ta cea aleasă, ne plecăm genunchii în fața sfințeniei tale care rușinează pe cei ce nu mai cred că Dumnezeu lucrează în Biserica Sa și îți mărturisim că inimile noastre suspină după liniștea ta, după dragostea ta de Dumnezeu, de oameni și de vrăjmași.

Mărturisim că avem nevoie de mijlocirea ta pentru noi la Dumnezeu, Sfinte Siluane, că mult suntem tulburați în această lume care ne învață să fim răi, iubitori de slavă deșartă și robi ai păcatului. Roagă-L, Părinte Sfinte, să ne dăruiască și nouă blândețea Sa, îndelunga - răbdare, tăcerea, înfrânarea și iubirea Lui cea dumnezeiască pentru toată făptura.

Sfinte Siluane, tu care ai trecut prin atâtea încercări duhovnicești întărit de Sfântul Duh, nu ne lăsa să fim înghițiți de marea lumii acesteia. Fii călăuza noastră, fii povățuitorul nostru, mijlocește pururea pentru noi ca să stingem văpaia patimilor, să biruim răul din inimile noastre și astfel să ne mântuim sufletele.

Așa, Cuvioase Părinte Siluane, podoaba călugărilor din Sfântul Munte al Athosului, cel care te-ai făcut pe tine lăcaș Sfintei Treimi, izbăvește pe cei ce cu credință săvârșesc preacinstită pomenirea ta și pe cei ce sărută cu evlavie moaștele tale, spre slava Celui ce S-a proslăvit în tine și dăruiește prin tine tămăduire tuturor celor ce aleargă la ajutorul tău.

Văzând răutatea și nimicnicia noastră, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce l-ai numărat pe Sfântul Siluan în ceata aleșilor Tăi, trimite-l nouă ca pe un adevărat Părinte, spre a ne povățui cum să trăim o viață cuviincioasă, o viață de nevoință și de rugăciune, ca să Te aflăm milostiv în ceasul morții și la Înfricoșătoarea Judecată. Amin.

Rugăciunea Sfântului Siluan Athonitul pentru lume

Fără a cădea în diferite analize sociologice, mi-a venit firesc în minte între­barea ce mai înseamnă migrația astăzi în condițiile în care conceptul de graniță este unul din ce în ce mai permeabil. În condițiile în care accentul în Occident, cel puțin la nivel declarativ, este pus pe ceea ce ne unește, din punct de vedere cultural, lingvistic, istoric, și nu pe ceea ce ne-ar despărți în mod firesc - limba, anumite tradiții și, de ce să nu o amintim răspicat, raportarea la sacru? Amintesc, în treacăt, că la începutul anilor 2000 s-a renunţat, de asemenea, la menţionarea în preambulul Tratatului Constituţional, de la Lisabona - 2004, a referirii la originea creştină a UE, un rol important dacă nu chiar capital jucându-l preșe­dintele Franței de atunci, Jacques Chirac. Acesta amintea că „Franța este un stat laic. Acest lucru înseamnă că trebuie să respectăm laicitatea. Este esențial pentru liniștea spațiului nostru cultural. De aceea noi nu vrem să favorizăm prin mijloace indirecte o religie în detrimentul alteia”. Excelența Sa ambasadorul Ion Jinga amintea încă din 2008 că „Uniunea Europeană este o comunitate de valori, fiind produsul mai multor mari tradiţii religioase şi filosofice. Ideile grecilor şi ale romanilor, creştinismul, iudaismul, umanismul şi iluminismul ne-au făcut ceea ce suntem astăzi. Experienţa celui de-Al Doilea ­Război Mondial i-a învăţat pe europeni cât de fundamentală este acceptarea unor valori comune: pace, stabilitate, prosperitate”.

Revenind, mai putem vorbi noi de migrație în condițiile în care nu mai asistăm la un exod masiv ca în anii ’90 sau în primul deceniu din acest mileniu? La firul ierbii, adică la nivelul parohiilor, pot spune că în continuare vedem acest fenomen. Indiferent că sunt veniți din altă țară a Uniunii Europene, după câțiva ani buni de locuit acolo, uneori chiar și 20 ani, asistăm sau mai bine spus trăim în continuare acest fenomen al migrației în căutarea unei vieți mai bune, mai liniștite. Pe de altă parte, copiii românilor stabiliți de ani de zile aici nu pot fi considerați migranți pentru simplul fapt că ei nu au plecat dintr-o țară în alta. Născuți într-o țară diferită, cu o administrație și legislație diferită, cel puțin au fost etichetați, împreună cu părinții lor, ca fiind străini, chiar dacă unul din părinți sau ambii ar fi obținut între timp naturalizarea sau cetățenia statului unde locuiesc. Ceva din pribegia părinților lor tot au moștenit și vor duce mai departe chiar dacă proporția ar scădea.

Nu mică mi-a fost mirarea când unii credincioși îmi spuneau, în diferite discuții, că au plecat din țară având o carte de rugăciuni. Pentru alții, dimpotrivă, care nu se gândeau că vor rămâne de tot într-o altă țară, că își vor întemeia aici și nu în România familia, cartea de rugăciuni nu a făcut parte din bagaj, dar au regăsit-o ulterior în bisericile românești din afara granițelor țării. Pentru că bagajul conținea în mod tainic și spiritualitatea ortodoxă în care am fost și au fost botezați, în care am crescut mai mult sau mai puțin conștient și pe care, în pofida lumii secularizate și a noilor forme de religiozitate întâlnite cu predilecție în Occident, o punem în practică în momentele de rugăciune personală, în duminici și sărbători, în clipele când întreabă firesc preotul comunității dacă la biserică se fac „ca în România” botezuri, cununii, înmormântări, slujbe de sfințire a casei etc. De aceea îndrăznesc să spun că moștenirea pe care o lasă un migrant botezat ortodox copiilor săi nu este atât de natură materială, cât una spirituală. Întrebările sincere cu care m-am confruntat la diferite cursuri de formare pentru personalul abilitat (cândva erau doar preoții sau clericii, acum sunt formați și laicii) să intervină în spitale și/sau în închisori, adică să viziteze bolnavi și/sau deținuți, cu privire la ce înseamnă să fii ortodox, care este diferența de credință și în practica vieții cotidiene dintre un ortodox și un catolic sau protestant, de ce ­Biserica Ortodoxă nu acceptă ­incinerarea etc., mă determină să susțin și să cred lucrul pe care l-am afirmat mai sus.

Pentru ca moștenirea să fie cea a Împărăției cerurilor, a vieții veșnice și a mântuirii, după cuvântul Mântuitorului trebuie ca noi, ca Biserică, să îi putem forma în biserică nu atât pentru lumea aceasta (pe care, în treacăt fie spus, nici noi ca adulți nu o stăpânim cu adevărat), prin valorile creștine, asumate sau diluate de societatea în care trăim, cât mai ales pentru Împărăția lui Dumnezeu. Să le reamintim sau, mai bine spus, să-i învățăm că a fi creștin nu înseamnă doar a trece pragul bisericii ocazional, ci un angajament, început de la Taina Sfântului Botez cu un sens de fidelitate profund față de Hristos Domnul și de jertfa Sa pentru noi. Cel care vine la Botez este numit nou ales ostaş al lui Hristos, el devenind prin această Sfântă Taină oaie cuvântătoare a turmei celei sfinte a lui Hristos, mădular cinstit al Bisericii, fiu al Împărăţiei (Rânduiala Sfântului Botez din Molitfelnic). La slujba Înmormântării cerem să redevenim cetăţeni ai raiului (făcându-mă pe mine iarăşi cetăţean al raiului - Binecuvântările morţilor, Molitfelnic), fapt ce ne duce cu gândul la starea primordială a omului şi la vocaţia sa de a sta lângă Dumnezeu, amintindu-ne că şederea noastră pe pământ este efemeră, că suntem aici doar nişte migranți care ne-am înstrăinat și care tânjim după ceea ce am lăsat în urmă, dorind să revenim acolo, în lăcaşurile Tatălui, cât mai curând.

Menirea unui creştin este să facă tot posibilul pentru lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu care poate avea loc doar prin creşterea numărului (nu atât cantitativ, cât calitativ) celor care-L urmează pe Iisus Hristos, ce se numesc creştini şi trăiesc cu adevărat o viaţă creştină. Astfel, odată cu această lărgire, fie în familie, fie în mijlocul unui mic grup de oameni, fie la nivel de neam/na­țiune, se instaurează valorile şi regulile Împărăţiei lui Dumnezeu care sunt: nu fura, nu minţi, iubeşte-ţi aproapele, să nu fii implicat în acte imorale etc. Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist se exprima astfel: „Biserica noastră are astăzi mare răspundere pentru renaşterea morală şi spirituală a societăţii româneşti. Suntem conştienţi că aportul fundamental al Bisericii româneşti este de a modela oamenii cu frica lui Dumnezeu, oameni credincioşi care să aibă Duhul lui Dumnezeu (I Corinteni 7, 40), eliberaţi de robia patimilor şi pătrunşi de Duhul jertfelniciei şi al iubirii de semeni”. Iar vocația și răspunderea Bisericii este să aibă grijă de toți fiii ei, indiferent de țara unde vremelnic sau definitiv locuiesc.

Ziarul Lumina