Descarca Revista

Sfântul proroc Ilie 

20 iulie
Pentru ca revista să nu ajungă in SPAM, ci în Inbox,
treceți adresa revistapi@agaton.ro în lista de contacte
 Iulie 2025

 

Sumar:
Epidemia de tatuaje: moda trecatoare sau libertate prost inteleasa?
Comunicat de presa: Canonizarea a 16 femei cu viata sfanta
Noi hotarari ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane
Se cere inscrierea Manăstirii Sfanta Ecaterina din Sinai pe lista Patrimoniului Mondial in pericol
STIRI INTERNE - Iulie 2025
STIRI EXTERNE - Iulie 2025
Ce invatam m din viata si din slujirea Sfantului Proroc Ilie?
Comunicarea minunata directa intre Sfântul Apostol Pavel si Sfântul Ioan Gura de Aur
Cuvantul lumineaza pe tot omul care vine in lume
Un isihast contemporan, Cuviosul Paisie Aghioritul
Prodromita, darul Maicii Domnului pentru inchinatorii ei
Troita si cele 17 icoane din satul Suta / Valcea
Cum sa scapi de mancatul emotional. Metoda usoara a lui Allen Carr - Allen Carr (CARTE)
Superputerea de a fi tu insuti. 6 povesti care cultiva stima de sine - Alex Rovira (CARTE)
Gene, sinapse, autism. O calatorie spre diversitatea persoanelor cu autism - Thomas Bourgeron (CARTE)
Dumnezeul meu Vol. 2. Despre incredere, dragoste si viata duhovniceasca - Serghie Baranov (CARTE)
Parasiti calea pierzarii - Nicodim Mandita (CARTE)
Sfantul Serafim din Sarov - stalp de foc de la pamant la cer. Viata, invataturi, minuni - *** (CARTE)
Minunile Maicii Domnului - *** (CARTE)
Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, vol. 2, editia a doua - *** (CARTE)



Tema lunii
Epidemia de tatuaje: moda trecatoare sau libertate prost inteleasa?

Tatuajul este, de fapt, un gest plin de contradicţii. Omul vrea să însemne ceva, să reprezinte ceva şi ajunge într-un fel să îşi dorească să poarte semnificaţii. Orice om vrea să fie semnificativ. Intenţia aceasta nu este rea, doar că este înţeleasă în mod eronat. Pe de o parte, se observă aici o neînţelegere a importanţei şi a valorii excepţionale a trupului (aşa cum o propovăduieşte Ortodoxia în mod magistral), iar pe de altă parte, există astăzi obsesia pentru acest cult al vizibilităţii promovat de societatea consumistă care îţi impune dorinţa de a te individualiza, însă propunându-ţi să fii deosebit în felul ei, care te duce la o atitudine de auto-idolatrizare.

De câțiva ani, în societatea noastră a izbucnit o nouă epidemie: tatuajele. Invazia de trupuri umane pictate are focarul localizat în mentalitatea neo-păgână care încearcă o re-vrăjire a lumii potrivit coordonatelor unei societăți post-moderniste. Unii o denumesc cu mândrie body-art sau arta modelării corpului, alții privesc fenomenul cu o oarecare lejeritate, considerându-l ca pe o modă care va trece și tocmai de aceea nu merită să îți pierzi timpul discutând pe seama lui. Articolul de față își propune să evidențieze fața nevăzută a ceea ce ni se impune să vedem, comentând, de pe poziție creștină, acest fenomen îngrijorător care are nevoie de o analiză atentă şi care nu trebuie lăsat să fie tratat în continuare ca un subiect distractiv sau în ton cu moda.

1. Premiza: Prima greșeală a unui creştin este judecarea semenului care s-a tatuat, iar cea de-a doua este indiferenţa exprimată vulgar: „Dar ce… s-a tatuat pe corpul meu sau pe cheltuiala mea?!” Prin urmare, dacă nu ai voie să judeci, dar nici să rămâi indiferent, atunci singura atitudine creştinească este aceea de a expune, cu iubire şi blândeţe, raţiunile pentru care un creştin nu are voie şi nici nevoie să îşi tatueze trupul pe care îl are de la Dumnezeu cu demnitatea înaltă de a-l sfinţi şi de a lucra aici, în trup, la îndumnezeirea sa. 

Să cugetăm puţin şi să ne întrebăm: este potrivit unei femei să etaleze pe gambă sau pe oricare altă parte a trupului semnul crucii? Acesta să fie oare înţelesul îndemnului pe care ni-l dă Mântuitorul ca „să ne purtăm crucea”? Un bărbat care şi-a tatuat pe mână „Matei 1, 23” pentru că se numeşte Emanuel, înseamnă că citeşte şi cinsteşte Scriptura? Oare câte capitole din Noul Testament citeşte zilnic? Chipul lui Hristos cu coroana de spini tatuat pe pieptul unui bărbat se poate traduce vreodată prin aceea că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu sau că în acest mod participăm la Pătimirile Domnului Iisus Hristos? Cu toată seriozitatea şi bunătatea, suntem nevoiţi să recunoaştem că aceste acte nu numai că sunt nepotrivite, dar se apropie vertiginos de blasfemie şi batjocorirea atât a lui Dumnezeu, cât şi a persoanei umane.

2. Argumentele pentru care o persoană se tatuează sunt exprimate foarte scurt: „este o chestiune personală”, „un lucru ce mă priveşte doar pe mine”, „am doar unul singur”, „îmi sporesc stima de sine”, „am simţit nevoia ca să am un semn particular prin care să mă exprim”, „ca să arăt celorlalţi că sunt altfel”, „ca să mă valideze societatea”. Pe lângă acestea, două mi-au atras atenţia în mod special: „fac ce vreau cu trupul meu” şi „am vrut să îmi acopăr boala de piele”. 

Dacă le citim într-o anumită cheie, toate aceste motive se pot comprima la autonomie şi vizibilitate. Omul vrea să însemne ceva, să reprezinte ceva şi ajunge într-un fel să îşi dorească să poarte semnificaţii. Orice om vrea să fie semnificativ. Intenţia aceasta nu este rea, doar că este înţeleasă în mod eronat. Pe de o parte, se observă aici o neînţelegere a importanţei şi a valorii excepţionale a trupului (aşa cum o propovăduieşte Ortodoxia în mod magistral), iar pe de altă parte, există astăzi obsesia pentru acest cult al vizibilităţii promovat de societatea consumistă care îţi impune dorinţa de a te individualiza, însă propunându-ţi să fii deosebit în felul ei, care te duce la o atitudine de auto-idolatrizare. 

3. Cel mai serios motiv pentru care să nu îţi faci un tatuaj este acesta: tatuajul este păcat înaintea lui Dumnezeu. Păcatul înseamnă ruperea de Dumnezeu, neascultarea Lui sau ieşirea din comuniunea cu El. Este tatuajul un păcat? Sigur că da. Sfânta Scriptură ne oferă multe dovezi în această privinţă. „Pentru morţi să nu vă faceţi tăieturi pe trupurile voastre, nici semne cu împunsături să nu faceţi pe voi” (Levitic 19, 28). Doreşte cineva ceva mai clar decât această poruncă a lui Dumnezeu?! Găsim pe vremea lui Ilie un obicei păgân, idolatru, când proorocii lui Baal „strigau cu glas mai tare şi se înţepau după obiceiul lor cu săbii şi cu lănci, până ce curgea sânge” (3 Regi 18, 28). 

Noul Testament descoperă valoarea inestimabilă a trupului omenesc prin însuşi faptul că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat. De asemenea, împotriva sloganului „fac ce vreau cu trupul meu” se ridică Sfântul Apostol Pavel care ne învaţă: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri… Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 19-28). Deci nu eşti tu proprietarul trupului tău, nu l-ai cumpărat de la vreun magazin, ci ai venit la viaţă numai în acest trup, ai crescut în el şi cu el, ai lucrat virtutea sau ai făcut păcatul în el şi, ce este mai important, vei învia şi te vei prezenta la Judecata universală împreună cu el. 

Trupul participă la toată activitatea duhovnicească a omului deoarece există o îmbinare perfectă între cele două componente care alcătuiesc natura umană: suflet şi trup. „Deci să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; nici să nu puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu” (Romani 6, 12-13). În Ortodoxie, purtarea de grijă faţă de trup nu se rezumă la o simplă atenţie spre a împlini nevoile lui, ci urcă mult mai sus în înţelegerea realităţii că prin trup suntem „pecetluiţi cu Duhul” (Efeseni 1, 13); el nu este doar un obiect, ci are o dimensiune duhovnicească fiind creat spre asemănarea cu Dumnezeu, adică asemănarea se realizează prin virtuţi, iar acestea se lucrează în suflet şi trup. „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca o slujire a voastră cuvântătoare” (Romani 12, 1). Ortodoxia cunoaşte destinaţia superioară a trupului omenesc, aceea că Hristos la cea de-a doua venire „va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului slavei Sale” (Filip. 3, 21). Pentru aceasta, suntem îndemnaţi ca „trupul să se păzească fără de prihană întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos” (1 Tesaloniceni 5, 23). După cum uşor se poate observa, Dumnezeu ne spune prin cuvintele Sale din Scriptură că nu există niciun argument şi nicio încurajare pentru a ne scrijeli trupurile. 

Nu stă în picioare nici răspunsul pe care l-am primit: „eu nu sunt religios, sunt spiritual”. Adevărul este că natura umană este formată din suflet şi trup, spiritul nefiind ceva deosebit de suflet, ci spiritul reprezintă „funcţiile superioare ale sufletului, dedicate mai puţin îngrijirii trupului şi mai mult gândirii care se poate înălţa până la gândirea Creatorului său”[1]. Tatuajul este o dovadă că acela nu este „spiritual”, căci se preocupă mai mult de material, are în vedere o aplecare hedonistă şi o modelare narcisistă a trupului pe care îl tratează ca pe un obiect. Pictura pe trup este o relaţie cu o realitate finită şi omul nu se va mulţumi niciodată cu ceva limitat. 

„Da... ştiu că este păcat, dar mi-l asum!”. Ce înseamnă să asumi păcatul? În niciun caz nu înseamnă să îl arăt oamenilor ca o podoabă şi să mă mândresc cu el, ci asumarea presupune o părere de rău pentru această cădere, o durere şi o întoarcere la Dumnezeu cu pocăinţă. Nu înseamnă să adaugi la acesta şi păcatul mândriei!

4. Tatuajul este, de fapt, un gest plin de contradicţii

Pe de o parte, tatuajul provine din religii naturiste care zeifică natura, fenomenele naturii şi animalele şi susţin că omul este doar un trup redus la ceea ce se vede, fără nicio dimensiune spirituală sau duhovnicească şi, prin urmare, se poate dispune de acesta după bunul plac. Pe de altă parte, povestea sugerată prin tatuaj se potriveşte concepţiei spiritualiste care înţelege trupul ca pe un avatar al sufletului, o închisoare temporară a spiritului, ajungând iarăşi un obiect care nu mai trezeşte niciun respect.

Aruncând o privire asupra provenienţei tatuajelor, vom constata faptul că acestea îşi au originea în culturi şi religii păgâne: Polinezia, Noua Zeelandă, China, Japonia, Thailanda, Mexic. Vikingii erau cunoscuţi pentru tatuajele lor care indicau statutul social şi abilităţile războinice. Se pare că însuşi termenul „tatuaj” provine de la „tataw” care înseamnă ornamentare sau inscripţionare, inspirat de sunetul acelei baghete ascuţite (ta-ta-ta) care era lovită de către un vraci atunci când aplica desenul pe trup. În majoritatea cazurilor, desenele reprezentau simboluri inspirate din natură prin care se dorea exprimarea în trup a unui ritual de trecere la vârsta adultă sau animale purtătoare de noroc şi alte obiecte care ofereau „protecţie” împotriva duhurilor rele. 

În istoria creştină aflăm numai două cazuri de credincioşi care să poarte pe trup o inscripţie, însă motivul era cu totul altul. În primele trei secole de prigoană asupra creştinilor, aceştia îşi făceau un semn distinctiv şi ascuns, o cruce mică desenată la mână, între degetul mare şi cel arătător. Acesta se făcea nu pentru noroc (care nu există) şi nici pentru mândrie (de care trebuie să fugi), ci ca să nu fie prinşi de păgâni şi persecutaţi. Apoi în secolele 7-8, unii creştini îşi însemnau pe mână o cruce, de data aceasta de frica musulmanilor, iarăşi nu ca să iasă în evidenţă sau ca o podoabă, ci pentru că ştiau că, dacă vor fi descoperiţi de musulmani, vor fi omorâţi, dar măcar să fie îngropaţi creştineşte dacă se vor găsi trupurile lor.

5.  Din punct de vedere psihologic, tatuajul exprimă nevoia unora de a se ascunde ca entitate personală. Aceştia vor să fie unici, dar ajung să devină fără imagine pentru că se amestecă unui model conformist. Tatuajul devine un act de conformitate care elimină unicitatea persoanei. Acest tip de comunicare în spaţiul social a propriei poveşti, folosind conceptul narativ-corporal, dezvăluie nevoia nerealizată de afiliere. De fapt, tatuajul este făcut pentru ceilalţi, să vadă alţii că tu ţi-ai înscripţionat o cruce sau o floare după ureche sau în spatele capului. Tu nu vezi acolo, ci alţii trebuie să vadă!

Mai mult decât atât, tatuajul descoperă fie o obsesie a autocontrolului biologic, fie este expresia unei senzualităţi exacerbate prin care omul intră în mod inconştient într-o competiţie pentru vizibilitate. Alteori, modelarea corpului în stil new-age se manifestă la persoane cu componente depresive care încearcă să-şi strige sau să-şi ascundă durerea. În spatele acestor desene trebuie să fie altceva: o mascare a unei suferinţe sau o emoţie. Aşa se poate explica motivul pentru care unii părinţi îşi tatuează numele copiilor sau zilele de naştere ale acestora. Ceva ciudat se întâmplă: care părinte uită numele sau ziua în care viaţa lui s-a schimbat total prin primirea unui dar incomensurabil de la Dumnezeu în persoana copilului?! La oamenii credincioşi, numele copilului se alege de către părinţii care se roagă la Dumnezeu şi se consultă cu naşii, ca apoi la opt zile de după naştere să se citească de către preot „Rugăciunea de punere a numelui” ca semn că Dumnezeu te ia în serios de la început şi stabileşte o relaţie inter-personală cu tine pentru veşnicie. De aceea, numele copilului nu trebuie tatuat pe mână, ci se scrie în certificatele de naştere şi de botez, dar mai ales în inima părintelui iubitor şi responsabil înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea copilului.

Fenomenul poate fi privit şi din perspectiva vârstei celor care şi-au făcut tatuaje: tineri abia trecuţi de adolescenţă care vor să pară „cool” în faţa colegilor, adulţi care îşi dau seama ce au făcut şi răspund cu oarecare jenă: „l-am făcut la tinereţe când nu ştiam multe”. Cu tristeţe am observat, însă, persoane trecute de şaizeci de ani care nu vor să-şi poarte vârsta şi asociază tatuajul cu un comportament tineresc, când de fapt în spatele acestei acţiuni se află teama de îmbătrânire şi frica de moarte. Aceleaşi motive stau la baza celorlalte gesturi ale societăţii de consum cum ar fi modelarea chirurgicală a chipului, modelarea sportivă-ludică a corpului şi obsesia pentru sănătate prin consumul de medicamente şi speranţa rămânerii în paradisul pământesc inventat[2].

6. Îngrijorări medicale

Pe site-ul PubMed sunt publicate articole de specialitate care arată avertismentele medicilor referioare la multiple complicaţii şi reacţii ale pielii cauzate de tatuaje. S-a scris mult pe această temă, dar nu este suficient popularizată îngrijorarea medicală[3]. Reacţiile adverse afectează calitatea vieţii:

În primul rând, mici particule de cerneală pot pătrunde mai adânc în derm şi pot fi preluate de sistemul limfatic. Îndepărtarea tatuajelor prin procedura cu laser provoacă cicatrici şi, de fapt, nu îndepărtează cerneala din corp, ci o sparge în nanoparticule care sunt transportate prin organism şi stocate în ganglionii limfatici. 

Prin înţepături repetate se traumatizează pielea, apoi prin introducerea cernelii la 1-3 mm, se distruge bariera cutanată şi apare o reacţie inflamatorie (de apărare împotriva unui agent străin). Prin această distrugere a barierei epidermice, persoana tatuată este predispusă la infecţii. Complicaţiile de tip infecţios (bacterii, virusuri sau fungi) au convins medicii din mai multe ţări să nu permită donarea de sânge de la persoanele care s-au tatuat la o perioadă de 4 luni-1 an, tocmai ca să nu se răspândească posibilele infecţii.

S-au constatat reacţii faţă de cerneală care pot duce la necroza dermului. De asemenea, există reacţii alergice acute, care apar imediat, şi cronice, care rămân în timp, iar tatuajul poate determina manifestarea bolii cronice de piele a unui pacient extinzându-se şi pe alte suprafeţe. Tocmai din această cauză este foarte periculoasă acoperirea prin tatuare a unor boli de piele sau aluniţe, semne din naştere, hemangioame. Prin tatuaj creşte riscul de sarcoidoză, o boală rară care constă în creşterea numărului de celule inflamatorii şi se formează granuloame la nivelul plămânilor şi a ganglionilor limfatici. Sarcoidoza apare atunci când sistemul imunitar este suprasolicitat prin expunerea la infecţii repetate.

De asemenea, au fost semnalate reacţii papulo-nodulare şi inflamaţii diferite din punct de vedere histopatologic. Au fost descrise câteva cazuri de asociere între tatuaje şi neoplasm cutanat. Cu toate că nu a fost stabilit clar raportul de cauzalitate dintre cancer şi tatuaj, merită să rişti apariţia unui cancer de piele? Zona acoperită de tatuaj poate masca anumite boli dermatologice sau poate împiedica descoperirea la timp a unor forme de cancer, din simplul motiv că nu se mai pot observa modificările de culoare ale pielii. 

Tatuajele aduc dificultăţi medicale pe termen lung. Investigaţiile RMN pot fi afectate de tatuaje cauzând arsuri locale din cauza particulelor metalice din cerneală, totodată fiind pusă la îndoială şi acurateţea rezultatelor la persoanele tatuate.

Foarte important este avertismentul de a nu se expune la soare pielea tatuată, însă acesta vine în contradicţie flagrantă exact cu motivul pentru care cineva se tatuează: ca să expună altora, toată vara, desenele marcate pe trup.

Toate aceste informaţii concluzionează că medicina sprijină şi confirmă teologia. Altfel, totul este contradicţie: mergi la sala de sport, apoi ieşi să fumezi; devii obsedat de mâncare „bio”, dar îţi faci tatuaje. Nu boala să te sperie şi să te convingă să nu îţi faci tatuaj, ci conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu şi respectarea darului sănătăţii vieţii. Patima este iraţională şi se vede aceasta din faptul că nici multiplele avertismente de pe pachetele de ţigări nu îi opresc pe unii de la cumpărarea lor. Trupul este finit şi când se termină pielea de pictat, spre ce se va mai îndrepta patima?!

7. Sfaturi şi concluzii

- Deja eşti unic! Nu te mai chinui să devii ceea ce eşti deja! Nu strica unicitatea şi importanţa pe care le ai de la Dumnezeu! Din moment ce ne-a creat, noi suntem semnificativi pentru Dumnezeu! El te-a creat unic din iubire şi în mod gratuit, iar tu vrei să fii diferit cu preţul păcatului şi al bolii?

- Trupul unui creştin, prin Taina Sfântului Botez, este consacrat lui Dumnezeu, iar prin Taina Mirungerii este pecetluit cu darul Duhului Sfânt, este însemnat cu semnul Sfintei Cruci, deci aparţine lui Hristos. Noi trebuie să ne sfinţim, trupurile trebuie să ajungă sfinte moaşte,  menirea noastră este să devenim icoane vii, sfinţi pictaţi cu trupul îndumnezeit.

- Nu-ţi batjocori trupul! Fii raţional şi cunoaşte că tatuajul nu este o modă! Este doar o mare iluzie. Dovada reiese din faptul că moda trece, iar tu rămâi cu desenele. Toţi ştim că moda trece, că nu se mai poartă pantalonii evazaţi şi blugii rupţi. Ce faci cu ei? Îi duci la reciclat. Însă trupul este mai mult decât o haină: pielea nu se reciclează. Da, este adevărat: tatuajele se scot, însă costă mult, procedeul doare tare şi lasă cicatrici. Ştiind aceasta, vei da înapoi şi vei renunţa să îl mai scoţi pentru că deja te-a costat mulţi bani şi vei mai suporta şi durerile îndepărtării lui. Astfel, vei sta cu el toată viaţa, aşa demodat, cu pielea căzută şi cu desenul care nu se mai înţelege ce a vrut să reprezinte. Vei simţi consecinţele „pe pielea ta”. 

Moda trece, dar tu rămâi cu urmele, deoarece pielea nu va reveni la aceeaşi frumuseţe ca înainte de tatuaj. Desenele nu vor mai arăta la fel când pielea va îmbătrâni şi nici nu vei mai recunoaşte imaginea tatuată la vârsta de douăzeci de ani. Deci nu e o modă, este un păcat, un act care aduce boli, un semn al imaturităţii şi o dovadă a unei iubiri neraţionale pentru trup.

- Evidenţiază-te cu ceva util societăţii, frumos din punct de vedere obiectiv şi necesar pentru mântuire! Trupului uman nu-i lipseşte nimic, nu este un simplu obiect, ci materie subiectivizată demnă de respect şi iubire, pe care avem obligaţia de a-l îngriji, ferindu-l de degenerare şi menţinându-l curat şi sănătos.

- Grija pentru trup şi suflet este o datorie creştină: trebuie să avem un suflet curat într-un trup transfigurat, nu desfigurat. Când sufletul părăseşte trupul, la ce îi mai folosesc găurile mari din urechi, cerceii din nas, buzele injectate şi tatuajele de pe corp?!

- Aici, de fapt, nici nu mai contează faptul că nu cunoşti limba latină, dar îţi tatuezi un dicton latinesc sau vreo ideogramă japoneză despre care bănuieşti că înseamnă ceva.

- Tatuajul este făcut de tine, pe tine, cu banii tăi sau ai părinţilor, dar nu pentru tine, ci pentru altul. Dovada este că şi iarna cel tatuat merge prin mall în pantaloni scurţi şi tricou, ca ceilalţi să vadă rezultatul autonomiei lui imprimat pe piele.

- Uitaţi-vă şi analizaţi din ce culturi şi religii provin tatuajele: numai din religii păgâne, cărora  noi, creştinii, avem datoria să le descoperim pe Hristos – Lumina lumii şi viaţa dumnezeiască pe care El a adus-o oamenilor. 

- Avem modele după care să ne conformăm şi anume sfinţii Bisericii. Să ne alegem ca model de urmat în viaţă pe cineva care nu poate să mai păcătuiască, pe cineva care L-a cunoscut şi iubit pe Dumnezeu şi care ne ajută şi pe noi să nu păcătuim şi să ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu cu trupul transfigurat de harul divin. 

- Dacă ţi-ai făcut deja un tatuaj mic sau mare, îndemnul meu este acesta: dacă este mic, scoate-l şi şterge de pe trupul şi din mintea ta orice faptă care nu-i place lui Dumnezeu. Viaţa adevărată este numai aceea trăită potrivit Evangheliei lui Iisus Hristos. Dacă tatuajul este mare, poţi să îl îndepărtezi. Dacă este extins pe tot corpul şi nu se mai poate îndepărta, pocăieşte-te şi roagă-te precum regele David în Psalmul 50: „că fărădelegea mea o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea”. Cu fiecare privire asupra propriului trup, să mai faci o metanie cu părere de rău pentru păcatul săvârşit, spovedeşte-te, revino lângă Dumnezeu şi adu-ţi aminte de viaţa păcătoasă cu scopul ca de acum să te fereşti de ea şi pe tine şi pe semenii tăi.
 

[1] Sf. Preot Mărturisitor Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, Bucureşti, EIBMBOR, 2003, p. 396.

 

[2] Pr. Prof. Dr. Cristinel IOJA, Homo economicus – Iisus Hristos, sensul creaţiei şi insuficienţele purului biologism, Ed. Doxologia, Iaşi, 2021, pp. 150-160. 

[3] În perioada 2020-2025 sunt postate 288 de articole de specialitate pe care le-am aflat doar prin simpla căutare a „tatoo complications”. Pentru acest articol am folosit „Tatoos: risks and complications, clinical and histopathological approach”, scris de o echipă de medici ai School of Medicine, University of Antioquia, Medellin, Colombia, condusă de  David Chalarca-Canas.




ACTUALITATEA religioasă
Comunicat de presa: Canonizarea a 16 femei cu viata sfanta - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

În ziua de marți, 1 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare). Aceste sfinte sunt:

Ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va continua și în ziua de miercuri, 2 iulie 2025.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române



Noi hotarari ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane
 

În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Sinod a adoptat o serie de hotărâri referitoare la activitatea pastorală și misionară dintre care enumerăm următoarele:

  1. A aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare), așa cum a fost specificat în comunicatul oferit anterior (1 iulie).
  2. L-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Samuel Cristea, duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca în slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura de Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul.
  3. L-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan, în slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu titulatura de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul.
  4. A aprobat calendarul bisericesc pentru anul 2026.
  5. A aprobat instituirea Zilei Clerului Militar în data de 26 octombrie.
  6. A aprobat instituirea Duminicii Sfinților Athoniți în Duminica a treia după Rusalii împreună cu proiectul de text pentru troparul și condacul acestei sărbători.
  7. A aprobat proiectele de texte pentru slujba Sfinților Mucenici In, Pin și Rim (20 ianuarie), pentru completarea slujbei din Minei a Sfântului Apostol Filip (14 noiembrie) și a Sfântului Mucenic Bonifatie (19 decembrie) și pentru troparul și condacul Sfinților din familia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare (19 iulie).
  8. A aprobat actualizarea procedurii referitoare la dăruirea, primirea și ducerea în pelerinaj a Sfintelor Moaște în Biserica Ortodoxă Română.
  9. A aprobat caterisirea prin readucerea la statutul de monah a fostului episcop de Huși, Corneliu Onilă, în prezent acesta fiind monah penitent în Penitenciarul Bacău.
  10. A aprobat modalitățile de sprijin financiar pentru proiectele organizației Misiunea socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei afectate de întreruperea finanțărilor internaționale.
  11. A luat la cunoștință cu mâhnire de refuzul continuat, nejustificat și abuziv al autorităților publice ucrainene de a recunoaște Asociația Religioasă „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” deși aceasta îndeplinește toate condițiile stabilite de legislația ucraineană în vigoare, și a aprobat continuarea sprijinirii comunităților ortodoxe române din Ucraina.
  12.  

Biroul de Presă al Patriarhiei Române



Se cere inscrierea Manăstirii Sfanta Ecaterina din Sinai pe lista Patrimoniului Mondial in pericol
 

Observatorul Patrimoniului Mondial (World Heritage Watch – WHW) a emis o scrisoare deschisă urgentă către UNESCO, solicitând Comitetului Patrimoniului Mondial să includă zona Sfânta Ecaterina din Egipt pe Lista siturilor Patrimoniului Mondial aflate în pericol.

Potrivit The Greek Herald, o cauză care pune în pericol situl arheologic este dezvoltarea turistică masivă.

Nerespectarea Convenției

WHW avertizează că guvernul egiptean nu și-a respectat obligațiile față de Convenția Patrimoniului Mondial, acuzându-l că încearcă să transforme un sit religios și cultural de importanță globală într-o atracție turistică.

Organizația susține că după peste 20 de ani de toleranță din partea UNESCO, este timpul ca această situație să înceteze.

Scrisoarea a fost redactată de președintele WHW, Stephan Doempke, împreună cu experți cu zeci de ani de experiență și informații recente primite de la localnici.

„Egiptul a continuat să furnizeze UNESCO informații înșelătoare, inconsistente sau incomplete, iar acum este momentul ca UNESCO să indice clar că nu mai are răbdare. Izolarea și seninătatea zonei, o valoare cheie a Patrimoniului Mondial, trebuie păstrate în orice circumstanțe pentru a menține caracterul sacru al peisajului și a permite retragerea spirituală a călugărilor”, a declarat Stephan Doempke.

WHW a prezentat rapoarte amănunțite, însoțite de fotografii doveditoare, subliniind că recomandările anterioare ale UNESCO de a suspenda lucrările până la realizarea unor evaluări corespunzătoare au fost trecute cu vederea.

Avertisment

WHW își exprimă îngrijorarea în legătură cu nominalizarea recentă a lui Khaled El-Enany, fost ministru egiptean al Turismului și Antichităților, pentru funcția de director general al UNESCO, avertizând asupra unui posibil conflict de interese.

Într-o scrisoare trimisă către Centrul Patrimoniului Mondial înaintea reuniunii anuale din această săptămână, WHW formulează mai multe solicitări clare.

Printre acestea se numără reafirmarea recunoașterii de către UNESCO a drepturilor de proprietate ale Bisericii Ortodoxe a Greciei asupra Mănăstirii și a terenurilor învecinate.

De asemenea, validarea informațiilor furnizate de surse independente, care indică amenințări multiple asupra sitului; de la dezvoltări și transport, până la probleme legale și instituționale, ce afectează Valorile Universale Excepționale (VUE).

Solicitări

WHW cere trimiterea unei misiuni comune UNESCO/ICOMOS pentru monitorizare reactivă a sitului în termen de trei luni de la încheierea reuniunii.

În funcție de concluziile acestei misiuni, organizația propune ca UNESCO să analizeze includerea sitului pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, mai ales dacă vizita nu are loc în intervalul stabilit.

Până în prezent, UNESCO nu a oferit un răspuns public, însă o poziție oficială este așteptată la finalul acestei săptămâni, în urma deliberărilor Comitetului Patrimoniului Mondial.



STIRI INTERNE - Iulie 2025
 
Sondaj: Peste 85% dintre români se consideră persoane religioase

Peste 85% dintre români se consideră persoane religioase, iar aproape jumătate dintre români merg cel puțin o dată pe lună la biserică, relevă un sondaj de opinie realizat de INSCOP, citat de Agerpres. Potrivit cercetării, doar 14% dintre români spun că nu se consideră persoane religioase, iar 1% nu știu sau nu răspund. Cei mai mulți români merg la biserică doar cu ocazia marilor sărbători religioase – 25,4%. Totodată, 23% declară că participă la slujbe o dată pe săptămână, în timp ce 19,4% merg foarte rar. 17,1% ajung la biserică cel puțin o dată pe lună, 7,6% frecventează biserica de mai multe ori pe săptămână, iar 6,8% spun că nu merg deloc. Doar 0,7% nu au oferit un răspuns. Persoanele cu vârste între 30 și 44 de ani (24%) și angajații din sectorul public (23%) se numără printre cei care merg cel puțin o dată pe lună la biserică. Persoanele între 30 și 44 de ani (24%) și angajații la stat (23%) frecventează cel puțin o dată pe lună biserica. Bărbații (28%), locuitorii din București (29%) și angajații la stat (33%) merg doar la marile sărbători într-o măsură mai mare decât restul populației.

Darie Cristea, director de cercetare INSCOP Research, afirmă că România se deosebește de țările occidentale prin faptul că populația consideră religiozitatea importantă și dezirabilă. Barometrul Informat.ro – INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group. Cercetarea a fost realizată în perioada 20 – 26 iunie. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,9%, la un grad de încredere de 95%.

Cinstitul cap al Sf. Ioan Gură de Aur, la București

Cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur a fost adus vineri la amiază în Catedrala Patriarhală, din Athos, evenimentul fiind ocazionat de sărbătoarea de vară a Sfântului Dimitrie cel Nou. Capul Sf. Ioan Hrisostom a fost adus de la Mănăstirea Vatoped, de o delegație condusă de Arhimandritul Efrem Koutsu. În cuvântul rostit în Catedrala Patriarhală, starețul Vatopedului a subliniat că Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un misionar, dar și un mare pustnic, un om al ascultării: „a fost supus unui părinte duhovnicesc și s-a dăruit rugăciunii și ascultării”. De asemenea, Părintele Efrem Vatopedinul a relatat o minune la care a fost martor, când o persoană a venit în cârje să se închine la capul Sf. Ioan Gură de Aur și a plecat vindecat. Patriarhul Daniel a subliniat că aducerea acestor sfinte moaște la București, spre a fi cinstite alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie este „un act de mare însemnătate spirituală”. Preafericirea Sa a spus că în acest an, în care comemorăm 251 de ani de aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București în 1774, primirea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur are „o semnificație cu totul specială”. În cadrul unei ceremonii care a avut loc după primirea cinstitelor moaște, Arhimandritul Efrem a fost distins cu Crucea Patriarhală. Cinstitele moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur au fost așezate spre cinstire în interiorul Catedralei Patriarhale, lângă moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

Proclamarea locală a Sf. Cuvios Calistrat a avut loc la Mănăstirea Vasiova din Caraș-Severin

Mii de persoane au participat, duminică, 20 iulie, la proclamarea locală a Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, de hramul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” – Vasiova, din județul Caraș-Severin. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de nouă ierarhi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a vorbit în Duminica a șasea după Rusalii, despre Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul ca model de mărturisire întru dreapta credință, îndemnând credincioșii să ceară ajutorul sfinților înainte de orice călătorie. La finalul Sfintei Liturghii, Tomosul Sinodal privind canonizarea Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova a fost citit de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei:

„Sfântul Sinod, luând aminte la râvna lui vrednică de laudă pentru rugăciune și pentru apărarea dreptei credințe, și căutând folosul duhovnicesc al poporului dreptslăvitor ce poartă numele lui Hristos, urmând Tradiției Sfinte a Bisericii Ortodoxe și chemând în ajutor harul Preasfintei, celei de o ființă și nedespărțitei Treimi, hotărâm ca, de acum înainte și în veci, Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova să fie considerat printre sfinții Bisericii și să fie pomenit cu cântări de laudă în ziua lui de prăznuire, la 10 mai, în fiecare an, urmând ca acesta să fie înscris în calendar, în sinaxar și în cărțile de cult”.

Peste 100 de preotese din lume se vor reuni la Iași

Grupul Internațional de Preotese „Sfânta Nona” se va reuni la Iași, în perioada 25–27 iulie. Tema ediției a VI-a este „Preoteasa de astăzi, mărturisitoare a credinţei creştine”. La eveniment vor participa peste 100 de preotese din țară și din străinătate. Sunt așteptate peste o sută de preotese din doisprezece țări, inclusiv din Austria, Germania, Italia, Franța, Marea Britanie și Republica Moldova. Deschiderea va fi susținută de Cristina Benga, iar printre conferențiari se numără pr. Ioan Vicovan și preoteasa Magdalena Vicovan. Programul cuprinde conferințe, ateliere tematice, Sfânta Liturghie oficiată duminica și vizite la locuri importante din Iași. Atelierele vor fi susținute de preotese cu experiență din țară și diaspora. Printre acestea se numără Cristina Benga, Dana Cavaleru, Vera Axinte și Laura Crăciun. Organizarea este asigurată de Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu mai multe parohii și mănăstiri din eparhie: Mănăstirea Bucium, Parohia „Sfinții Voievozi – Roșca”, Paraclisul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (Metocul Maicilor), Parohia Satu Nou – Șcheia, Feredeni și Dumitreștii Gălății. Grupul „Sfânta Nona” a fost fondat în 2021 de trei preotese din diaspora – Cristina Benga (Germania), Simona Baltag (Italia) și Cristina Iacob (Spania) și a fost creat ca spațiu de sprijin, comunicare și întărire duhovnicească pentru soțiile de preoți. În prezent, reunește peste 800 de membre din întreaga lume.

Peste 60.000 de obiecte din patrimoniul cultural al Bisericii Ortodoxe Române vor fi digitalizate

Patriarhia Română a lansat un proiect prin care patrimoniul cultural al Bisericii Ortodoxe Române va fi digitalizat. Românii vor avea acces în format electronic la peste 60.000 de cărți vechi, manuscrise, documente și alte obiecte de valoare din lăcașurile de cult ale țării. Patriarhia Română va scana și salva electronic 60.015 de bunuri culturale istorice, artistice și documentare, provenite din secolele 15–19. Acestea vor fi distribuite într-o bibliotecă digitală, astfel încât oricine să le poată accesa de pe internet. Biblioteca online va fi disponibilă atât pentru românii din țară și diaspora, cât și pentru utilizatorii internaționali, prin intermediul platformei naționale culturalia.ro. Procesul presupune selectarea obiectelor, scanarea lor la calitate înaltă, apoi organizarea și publicarea imaginilor și informațiilor într-o platformă digitală. Proiectul va fi implementat pe o perioadă de aproximativ trei ani, din 23 mai 2025 în 28 aprilie 2028 și se desfășoară în parteneriat cu Arhiepiscopia Iașilor și Arhiepiscopia Sibiului. Activitățile de colectare și digitalizare vor avea loc în mai multe regiuni ale țării. La sediul Patriarhiei Române din București se vor desfășura activități pentru regiunile București-Ilfov, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Sud-Est. La sediul Arhiepiscopiei Iașilor, activitățile vor acoperi regiunile Nord-Est și Nord-Vest. La Arhiepiscopia Sibiului, se va lucra pentru regiunile Centru și Vest. Proiectul este finanțat prin fonduri europene, în cadrul Programului „Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027”, gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Psaltirea bilingvă editată de Mănăstirea Vatoped a fost prezentată la Palatul Patriarhiei

Psaltirea bilingvă, greacă română, editată de Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, a fost prezentată marți seară la Palatul Patriarhiei. La eveniment, au luat cuvântul pr. prof. Constantin Coman, coordonatorul echipei de traducători, pr. lect. Cosmin Pricop, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București,  Arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped, și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Părintele Constantin Coman a evidențiat că Psaltirea bilingvă, editată de Sfânta Mănăstire Vatoped, este rodul unui parteneriat binecuvântat și frumos între Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București și Mănăstirea Vatoped. Starețul Efrem l-a elogiat pe Sfântul Proroc David, despre care a spus că era împărat, dar în aceeași vreme era și isihast, era și ascet. Părintele stareț a amintit că în Psaltirea prezentată se regăsesc miniaturi din manuscrisele Mănăstirii Vatoped. „Acest lucru l-am făcut cu smerenie, încercând și noi să participăm la unitatea Bisericii”. Arhimandritul Efrem a anunțat că Mănăstirea Vatoped desfășoară un proiect prin care își propune să evidențieze contribuțiile domnitorilor români la mănăstirile din Sfântul Munte. 

sursa știri: basilica

 

Linkuri la știri:

La Cluj se construiește o replică a bisericii Mănăstirii Kato Xenia - Basilica

100 de zile până la sfințirea Catedralei Neamului - Basilica


STIRI EXTERNE - Iulie 2025
 
ROMÂNIA/DIASPORA: 

Proiectul „Departe de România. Aproape de români”, derulat de Radio Trinitas, va prezenta în perioada iulie – octombrie poveștile românilor din Marea Britanie, Irlanda și Islanda. Materialele vor fi difuzate în cadrul emisiunii „Suflet românesc”. Reporterii vor realiza treizeci de interviuri și cinci reportaje cu membri activi ai comunităților românești din aceste locuri: preoți, profesori, studenți, reprezentanți ai asociațiilor sau ai autorităților locale. În paralel, va fi desfășurată și o campanie media care va promova identitatea românească în diaspora și va evidenția problemele cu care se confruntă românii de acolo. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și este derulat în parteneriat cu Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord și cu Episcopia Irlandei și Islandei.

GRECIA/MUNTELE ATHOS: Arhimandritul Efrem Vatopedinul a primit Crucea Patriarhală

Arhimandritul Efrem Koutsu, starețul Mănăstirii athonite Vatoped, a primit vineri cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală. Ceremonia a avut loc în Salonul Sfinților Români de la Reședința Patriarhală, imediat după primirea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur. Distincția i-a fost acordată pentru „activitatea sa îndelungată, rodnică și folositoare Bisericii și societății”. În acest context, Patriarhul României și-a exprimat aprecierile vizavi de munca spirituală neîncetată a Mănăstirii athonite Vatoped și față de contribuția importantă a acestei mănăstiri în Ortodoxie și monahism. La rândul său, Părintele Efrem Vatopedinul i-a mulțumit Patriarhului Daniel pentru primirea și onoarea acordate și i-a oferit două icoane, una cu reprezentarea Sfântului Ioan Hrisostom și cealaltă cu Sfinții Paisie și Cleopa de la Sihăstria. De asemenea, starețul i-a dăruit Părintelui Patriarh și un antimis.  

SUA: Prof. dr. Ionuț-Alexandru Tudorie - decan la Inst. Teologic „Sf. Vladimir” din New York

Teologul de origine română Ionuț-Alexandru Tudorie și-a început luna aceasta mandatul de decan al Institutului Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir” (SVOTS) din Yonkers, New York. Românul a fost ales în luna februarie pentru un mandat de cinci ani de către Consiliul de Administrație al SVOTS. De asemenea, în mai, Consiliul de Administrație l-a desemnat pe Preafericitul Părinte Tihon, Arhiepiscop de Washington și Mitropolit al întregii Americi și al Canadei (Biserica Ortodoxă din America – OCA) ca Președinte Ex Officio al Institutului. „Numirea mea implică o responsabilitate enormă, atât în ceea ce privește această instituție, cât și în ceea ce privește misiunea Bisericii”, a subliniat prof. dr. Ionuț-Alexandru Tudorie. „Îmi asum îndatoririle cu profundă recunoștință față de Dumnezeu”, a adăugat teologul, mulțumindu-le celor care l-au purtat în rugăciuni și cerându-le să o facă în continuare, pentru întreaga instituție. Momentul marchează și tranziția la un model de guvernanță înnoit. Președintele va servi drept părinte spiritual al Institutului, iar decanul își va asuma sănătatea operațională, financiară și administrativă a acestuia, precum și partea de gestionare a nevoilor personalului, partea de educație teologică și de formare spirituală a studenților, precum și roadele pe care absolvenții le vor produce în lume. „Sarcina noastră este să ne asigurăm că programul de studii și formarea spirituală SVOTS îi pregătesc pe absolvenții noștri să transmită Evanghelia lui Hristos în mod eficient, cu o grijă pastorală profundă și atenție atât pentru credincioșii stabili, cât și pentru cei interesați de credință.” 

Prof. dr. Ionuț-Alexandru Tudorie s-a născut și a crescut în România. A studiat la Universitatea din București, unde a obținut o licență, două masterate și două doctorate (unul în Teologie ortodoxă și unul în Istorie bizantină). Este consilier doctoral al Universității din București la Școala Interdisciplinară de Studii Doctorale (ISDS). Domeniile sale de specializare academică includ istoria Bisericii, istoria bizantină și post-bizantină și dialogul teologic între confesiunile creștine. A servit ca președinte interimar și decan academic al SVOTS de la 1 iulie 2024 la 30 iunie 2025. Noul decan SVOTS este căsătorit cu dr. Denisa-Mihaela Tudorie, o doamnă profund implicată în comunitatea formată în jurul Institutului. Cei doi au doi copii. Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir” (SVOTS) este fondat de Universitatea din statul New York și acreditat de Comisia de Acreditare a Asociației Școlilor Teologice din Statele Unite și Canada (ATS). Funcția de decan la „Sfântul Vladimir” a fost deținută în trecut nume ilustre ca cele ale Părinților Georges Florovsky, Alexander Schmemann sau John Meyendorff.

ISRAEL: Părintele Ioan Meiu, noul reprezentant al Patriarhiei Române în Ierusalim

Protosinghelul Ioan Meiu va fi noul reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Acesta preia demnitatea de la Arhim. Teofil Anăstăsoaie care a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Noul reprezentant va prelua funcția începând cu data de 15 iulie, potrivit hotărârii Permanenței Consiliului Național Bisericesc. „Voi continua să păstrez relația de fraternitate între Patriarhia Ierusalimului și Patriarhia Română. Cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, să aducem lumină și slujire în toate cele trei așezăminte românești de la Locurile Sfinte”, a mai spus noul reprezentant al Patriarhiei Române în Ierusalim. Părintele Ioan Meiu a slujit din decembrie 2014 alături de Arhim. Teofil Anăstăsoaie, ca eclesiarh al Bisericii Așezământului Românesc de la Ierusalim. În vârstă de 46 de ani, părintele Meiu este originar din Brașov. A intrat în monahism în anul 2008, la Mănăstirea giurgiuveană „Sfântul Ioan Rusul”. Anterior plecării în Țara Sfântă a slujit la Schitul Darvari din București și la Catedrala Patriarhală. La Ierusalim, pe lângă activitatea liturgică, Protos. Ioan Meiu a îndeplinit și funcția de Secretar-șef al Reprezentanței. Părintele Ioan Meiu are studii superioare atât în Teologie Ortodoxă (2010), cât și în Educație Fizică și Sport (2006). A obținut doctoratul în Teologie la Facultatea din Craiova, în anul 2021. La începutul acestei săptămâni, Părintele Ioan Meiu a avut o întâlnire cu Patriarhul Teofil al Ierusalimului care și-a exprimat speranța că bunele relații vor continua. Odată cu preluarea mandatului de Reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, clericul va deveni și Superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan.

CANADA: O copie a Icoanei Maicii Domnului Prodromița ajunge la românii din Ontario

O copie a Icoanei Maicii Domnului Prodromița va ajunge sâmbătă, 2 august, la românii din Ontario, cu ocazia pelerinajului de vară organizat de Mănăstirea Mono. La eveniment va participa renumitul protopsalt grec Evanghelos Gkikas, care va oferi răspunsurile la strană în timpul Sfintei Liturghii. Pentru a continua pelerinajele organizate de 3 ani, părintele stareț Policarp a anunțat că anul acesta va fi adusă pentru prima dată o copie a celei mai cinstite icoane românești a Maicii Domnului.

MAREA BRITANIE: Institutul pentru studii creștin-ortodoxe de la Cambridge, colaborări cu Eparhia coptă de Londra

Arhiepiscopul copt de Londra a avut o întrevedere săptămâna aceasta cu doi reprezentanți ai Institutului pentru studii creștin-ortodoxe de la Cambridge (IOCS). Arhiepiscopul Angaelos i-a primit, la Centrul Bisericii Ortodoxe Copte din Marea Britanie, pe preoții Dragoș Herescu, directorul IOCS, și John Jillions, noul președinte al Consiliului de Administrație al institutului. Discuțiile au vizat activitatea institutului și oportunitățile de colaborare viitoare, a transmis pe rețeaua X Arhiepiscopul Angaelos. La rândul său, preotul Dragoș Herescu și-a exprimat recunoștința „pentru ospitalitate și pentru conversația foarte bogată, care promite o colaborare viitoare interesantă și foarte necesară”. Institutul pentru studii creștin-ortodoxe de la Cambridge a fost fondat în anul 1999 și este membru al Federației Teologice de la Cambridge.

 

Linkuri la știri: 

Un soldat american s-a botezat ortodox într-o localitate botoșăneană - basilica

Sf. Sofronie de la Essex, cinstit de românii din Bedford - basilica

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Ce invatam m din viata si din slujirea Sfantului Proroc Ilie? - Preot Vasile Gordon
 
Duminica a 6-a după Rusali; Pomenirea Sfântului şi slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul (Luca 4, 22-30)
 
Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.
 
Sfânta Scriptură, Cartea noastră de căpătâi, ne învață tot ce este bun și de folos pentru viața de aici, în perspectiva celei viitoare, atât prin cuvintele rostite și scrise sub inspirația Sfântului Duh, cât și prin pildele de viețuire ale persoanelor sfinte evocate în paginile ei. Cunoașterea acestor învă­țături și călăuzirea noastră pe principiile izvorâte din ele reprezintă calea binelui, numită și „a vieții”, de­scrisă atât de frumos în cunoscuta lucrare „Didahia celor 12 Apostoli”. Și, dimpotrivă, ignorarea învățăturilor biblice conduce, inevitabil și tragic, pe „calea morții”, despre care suntem avertizați în aceeași lucrare. În acest context, ne amintim și înțelegem mai bine îndemnul Mântuitorului: „Cercetaţi Scripturile că în ele aveţi viaţă veşnică…” (Ioan 5, 39).
 
Între cuvintele și pildele de viețuire care pot deveni pentru noi trepte ale căii vieții veșnice, se înscrie viața și slujirea Sf. Proroc Ilie, despre care am auzit câteva crâmpeie în Evanghelia de azi, dar citim și aflăm mai mult în Cărțile III și IV ale Regilor. Din ele vom extrage câteva exemple, atât pentru omagierea sfântului sărbătorit, cât și pentru o bună călăuzire a noastră. Mai întâi, suntem datori să precizăm, cu recu­noștință, că formularea întrebării din titlul acestui panegiric ne-a fost inspirată de Andrei Pleșu, cunoscutul scriitor, eseist și estetician. Într-o foarte inspirată relatare, extraordinară lecție de pedagogie, domnul Pleșu răspunde magistral la întrebarea: „Ce am învățat de la Constantin Noica?”, răspuns care este, de fapt, o mărturisire ce merită din plin să fie citită (disponibilă și în format audio, în chiar lectura autorului).
 
Întrebarea în sine are și un adaos, aparent minor, însă extrem de relevant: „Ce am învățat în plus de la Constantin Noica?, dincolo de ceea ce aș fi putut învăța de la alții…”. Apoi, răspunde concis și explicit, cu harisma lui inconfundabilă. Acest „adaos” sugerează să ne întrebăm și noi: Ce am învățat și învățăm în plus de la Sfântul Ilie? Adică în mod special, distinct, față de cele ce se pot învăța de la ceilalți proroci. În spațiul acestui articol - relativ redus, dar firesc - fixat de redacție, nu se pot da prea multe exemple, desigur. De aceea, este necesar să citim, ori să recitim cu atenție, paginile Scripturii dedicate ­slăvitului proroc. Iată, pe scurt, semnalările noastre:
 
Lupta cea bună pentru mărturisirea credinţei
Întâi, învățăm de la el lupta cea bună pentru mărturisirea credinței într-un singur Dumnezeu și combaterea idolatriei de orice fel. Însuși numele prorocului, Ilie, prin semnificația lui, susține această mărturisire: ebraicul „Elijahu” înseamnă „Dum­nezeul meu este Iahve” sau „Iahve este Dumnezeu”, cu înțe­lesul „Singurul Dumnezeu”. În acest sens, prorocul rostește și atenționarea: „Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați Lui!” (III Regi 18, 21);
Învățăm să nu fim pasivi când vedem că se face o nedreptate aproapelui nostru. Când Ahab, regele nelegiuit și idolatru, s-a făcut stăpân prin abuz peste via lui Nabot, Ilie l-a înfruntat cu un curaj pe care ar trebui să-l avem și noi în tot atâtea situații similare din zilele noastre;
 
Curajul nu înseamnă, însă, lipsă de prudență și nici „for­țarea” mâinii ocrotitoare a lui Dumnezeu. Între părinții du­hovnicești circulă acest cuvânt: „Diavolul nu trebuie provocat, ci trebuie să ne ferim de el!”. Să ne amintim că Ilie, ame­nințat cu uciderea de Isabela, ­„… s-a sculat şi a plecat, să-şi scape viaţa sa, şi a venit la Beer-Şeba...” (III Regi 19, 3). Iar mai devreme, tot din prudență, a fost receptiv la glasul Domnului, când i-a spus: „Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul ­Cherit, care este în fața Iordanului…” (III Regi 17, 3). Calea înțeleaptă a prudenței a fost confirmată de Mântuitorul Însuși, prin ceea ce am auzit în pericopa evanghelică de azi. Când „toți în sinagogă… L-au scos afară din cetate și L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie…, El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de-acolo” (Luca 4, 28-30; subl. n.);
 
Învățăm, de asemenea, că locul misiunii noastre pe pământ nu înseamnă neapărat și locul ori zona în care ne-am născut, uneori nici chiar patria natală, ci acel loc în care ne cheamă și ne rânduiește Dumnezeu. De multe ori se confirmă și în viața noastră cuvintele Mântuitorului, auzite tot în Evanghelia de azi: „Nici un proroc nu este bine primit în patria sa”, dar și cele notate cu tristețe de Evanghelistul Ioan, referindu-se la ­Iisus: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit...” (1, 11). Iată, Sfântul Ilie a fost mai bine primit la Sarepta Sidonului, în afara granițelor patriei sale. Iar Mântuitorul, să ne amintim, rău primit de ai Săi, pășea adesea în ținuturile vecine țării natale, la gadareni, samarineni, canaaniți etc. Desigur, aici este vorba, prioritar, de universalitatea mântuirii, de vestirea cuvântului Domnului la toate neamurile, întâi prin proroci, apoi, la plinirea vremii, prin Însuși Fiul lui Dumnezeu (Galateni 4, 4);
 
Învățăm, apoi, despre impor­tanța blândeții și a moderației pe care un slujitor al Domnului trebuie să le aibă. Ilie, care din râvnă sinceră, dar cu prea mare iuțime a mâniei, i-a ucis pe prorocii lui Baal, a primit o lecție de pedagogie divină cu totul deosebită: nu în vijelie, nici în cutremur, nici în foc Se arată Domnul, ci „în adiere de vânt lin…” (III Regi 19, 12; interesant este că în Biblia din 1914, citim: „glas de vânt subțire”, expresie mai apropiată de textul grecesc, φωνὴ αὔρας λεπτῆς). Vijelia, cutremurul și focul simbolizează etape vechi-testamentare, iar adierea/glasul de vânt lin - venirea și glasul Mântuitorului, Cel blând și smerit cu inima (Matei 11, 29). Sf. Grigorie cel Mare interpretează acest pasaj astfel: „Doar mintea liniștită, aflată în contemplație, Îl poate percepe inefabil pe Dumnezeu…” (Moralia in Job V, 36; apud Ioan Usca, ­Comentarii la III Regi);
 
Să nu judecăm după aparenţe
Mai învățăm ceva: să nu judecăm pripit pe nimeni, mai ales după aparențe! O judecată superficială ne-ar induce falsul că Ilie era doar un justițiar intransigent, pus pe tunete și fulgere, gata mereu să taie și să înjunghie… Nu! Erau doar unele manifestări aspre, vizavi de vremurile aspre de atunci. În ființa și firea lui, era un om al rugăciunii, duhovnicesc și empatic. Să ne amintim că pe muntele Carmel, la vremea jertfei de seară, se ruga stăruitor: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă, Doamne, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu eşti singur Dumnezeu... Că Tu le întorci inima la Tine!” (III Regi 18, 36-37);
 
În sfârșit, o ultimă lecție pentru noi, toți, dar mai ales pentru cei cărora Dumnezeu ne-a încre­dințat anumite responsa­bilități, indiferent de domeniul slujirii: aceea de a ne îngriji să alegem și să lăsăm urmași vrednici. Desigur, din porunca și voia Domnului, dar și prin ascultare personală, Ilie îl alege pe Elisei, încredințându-i cojocul, ca semn al învestirii. Ce priveliște minunată va fi fost în momentul în care s-au despărțit! În timp ce un car tras de cai de foc îl răpea pe Ilie spre cer, Elisei striga cu uimire: „Părinte, părinte, carul lui Israel şi călăreţii lui!”. Cuvinte din care noi, preoţi şi credincioşi, înţelegem şi mărturisim: „Doamne, Doamne, minunată-i scara care urcă spre cer! Fă-ne vrednici să păşim pe ea, spre a veni aproape de Tine, precum Ilie-prorocul a venit în carul cel cu cai de foc!”.
 
Ziarul Lumina


Predici. Cateheze. Pastoraţie
Comunicarea minunata directa intre Sfântul Apostol Pavel si Sfântul Ioan Gura de Aur
 
Preasfințiile Voastre,
Preacuvioase Părinte Arhimandrit Efrem Vatopedinul,
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Preacuvioase Maici,
Iubiți pelerini,
 
În această zi binecuvântată, când primim cu mare bucurie și evlavie cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, inimile noastre se umplu de recunoștință față de Dumnezeu pentru acest dar neprețuit. Prin bunăvoința și grija Preacuviosului Părinte Stareț Efrem Vatopedinul și a întregii obști athonite, acest cinstit cap va fi pus spre închinare alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, pentru ca noi, românii ortodocși, să primim binecuvântarea acestui mare ierarh și învățător al Bisericii cu prilejul sărbătorii Aducerii moaștelor Sfântului Dimitrie la București, cu 251 de ani în urmă (1774).
 
Dreptmăritori creștini,
Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne în memoria Bisericii universale atât ca un mare teolog și predicator, cât și ca un mare postitor și rugător. Născut în secolul al IV-lea, încă din tinerețe, a iubit rugăciunea și citirea Sfintei Scripturi. De aceea, în Sfânta Liturghie euharistică pe care Sfântul Ioan a lăsat-o Bisericii, el ne învață să ne rugăm spre a înțelege și noi cuvintele Sfintei Scripturi: „Strălucește în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoașterii Dumnezeirii Tale și deschide ochii gândului nostru spre înțelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri”1.
În mod deosebit, viața și opera Sfântului Ioan Gură de Aur ne dezvăluie o relație spirituală extraordinară a sa cu Sfântul Apostol Pavel, pe care l-a admirat și lăudat ca nimeni altul. Această legătură unică între Sfântul Ierarh Ioan și Sfântul Apostol Pavel nu este doar o simplă admirație intelectuală, ci și o comuniune spirituală directă cu marele Apostol al neamurilor, comuniune adeverită chiar prin minunile pe care Dumnezeu le-a săvârșit.
 
Sfântul Proclu, ucenic devotat al Sfântului Ioan Gură de Aur, a fost martor ocular al unei întâmplări minunate. Conform relatării din Viața Sfântului Ioan Gură de Aur2, pe când Sfântul Proclu se afla la reședința Sfântului Ioan Gură de Aur, în timp ce Sfântul Ioan Gură de Aur alcătuia tâlcuirile sale la epistolele pauline, Sfântul Proclu l-a văzut pe Sfântul Apostol Pavel aplecat asupra urechii Sfântului Ioan Gură de Aur pentru a-l îndruma în tâlcuirea epistolelor sale3.
 
Această minunată întâmplare ne arată că lucrarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur în explicarea Cuvântului lui Dumnezeu nu era numai rod al studiului și al înțelepciunii omenești, ci mai ales al unei inspirații sfinte directe. Sfântul Apostol Pavel, „vasul ales” al lui Hristos, l-a învrednicit pe Sfântul Ioan Gură de Aur să primească lumină sfântă pentru tâlcuirea textelor apostolice. Sfântul Apostol Pavel este autorul biblic căruia Sfântul Ioan Gură de Aur îi arată o atenție cu totul deosebită, deoarece, în afara comentariilor sale la epistole pauline, el i-a dedicat Sfântului Apostol Pavel o serie de șapte panegirice (Omilii despre Pavel), în care Sfântul Ioan Gură de Aur realizează un portret spiritual al Sfântului Apostol Pavel cu totul deosebit, arătând că Sfântul Apostol Pavel este mai mare decât Abel, decât Noe, decât Avraam, decât Isaac, Iacob și Iosif, decât Iov, Moise și David, decât Ilie și Ioan Botezătorul4.
 
Prima trăsătură care îl fascina pe Sfântul Ioan Gură de Aur era energia extraordinară a Sfântului Apostol Pavel. Nu o energie oarbă, ci una luminată de iubire sfântă pentru Hristos și pentru Biserica Sa. Apostolul străbătea „absolut tot pământul pe care îl privește soarele - pe acesta, ca și cum ar fi devenit înaripat, l-a străbătut în întregime, nu călătorind pur și simplu, ci smulgând spinii păcatelor și semănând cuvântul evlaviei, alungând rătăcirea, aducând înapoi adevărul, făcând din oameni îngeri, sau mai degrabă făcând îngeri din oameni care fuseseră demoni”5. Prin prezența sa fizică sau prin scrisorile sale, prin discursurile sau prin faptele sale, prin ucenicii săi sau prin el însuși, Pavel îndrepta pe cei care cădeau și întărea și mai mult pe cei care se țineau tari6. Poate cel mai impresionant aspect al portretului paulin constă în descrierea inimii apostolului. Sfântul Ioan Gură de Aur nu ezită să afirme că acesta ar putea fi numit „inima lumii întregi, izvorul miliardelor de bunătăţi, izvodul şi temeiul vieţii noastre”7. Această imagine grandioasă nu este doar o figură retorică, ci exprimă o realitate duhovnicească profundă: Sfântul Apostol Pavel și-a lărgit inima până la dimensiunile unei iubiri universale, atotcuprinzătoare.
Sfântul Ioan Gură de Aur și Apostolul Pavel sunt legați printr-o afinitate spirituală deosebită care depășește distanța temporală de aproape patru secole. Sfântul Ioan Gură de Aur l-a considerat pe Sfântul Apostol Pavel nu doar un model de predicator, ci adevăratul său învățător în arta cuvântului sfânt și în înțelegerea tainelor dumnezeiești:  „Sfântul Pavel a fost modelul său în munca debordantă care a fost și a lui: pregătirea catehumenilor pentru botez, numeroasele predici, zelul misionar etc.”8. Această admirație se reflectă nu doar în cele șapte omilii laudative închinate Apostolului Pavel, ci și în peste 240 de omilii la epistolele pauline, în care teologul din Antiohia își dezvoltă propria gândire în dialog constant cu textul paulin. Atât Sfântul Apostol Pavel, cât și  Sfântul Ierarh Ioan au fost mari oratori ai creștinismului - primul prin epistolele sale care au modelat teologia timpurie, cel de-al doilea prin predicile sale care au luminat viața Bisericii din secolele IV-V până astăzi. Aceasta ne arată legătura minunată sau comuniunea dintre Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți ai Bisericii în tâlcuirea Sintelor Scripturi.
 
Iubiți credincioși,
Cinstitele moaște pe care le primim astăzi poartă în ele semnul acestei comuniuni spirituale deosebite. Odorul sfânt de la Mănăstirea Vatoped, cu urechea dreaptă păstrată neputrezită, este mărturia vie a acelei minunate comunicări când Sfântul Apostol Pavel i-a șoptit Sfântului Ioan Gură de Aur înțelesuri duhovnicești adânci.
Această ureche, care a auzit glas de apostol, care a primit direct inspirația dumnezeiască pentru tâlcuirea Scripturii, rămâne ca o icoană a ascultării omului credincios față de Dumnezeu și a deschiderii inimii lui către Cuvântul Său. Prin această minune, Dumnezeu ne arată că sfinții nu sunt izolați în slavă, ci continuă să lucreze împreună pentru mântuirea lumii. Sfântul Apostol Pavel, deși a murit ca martir cu secole înainte, în anul 67 după Hristos, el a continuat să ajute Biserica prin îndrumarea celui care avea să devină unul dintre cei mai mari predicatori ai creștinătății, prin Sfântul Ioan Gură de Aur († 407).
Din viața Sfântului Ioan Gură de Aur aflăm că în 16 aprilie 404, în sâmbăta Sfintelor Paști, Sfântul Arhiepiscop Ioan a fost scos de ostașii împărătesei Eudoxia din biserica arhiepiscopală a Constantinopolului și închis în reședința arhiepiscopiei. Amintim că Sfântul Ioan critica dezmățul și zarva produse în jurul unei statui de argint ce o înfățișa pe Eudoxia. În reședința arhiepiscopiei a stat sub forma de arest la domiciliu până după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (20 iunie 404), când, din ordinul împăratului Arcadius, a fost exilat în Cucuz, o localitate din Turcia de astăzi. După trei ani, împăratul Arcadius ia decizia, la insistențele împărătesei Eudoxiei, să-l exileze în localitatea Pityus, pe țărmul răsăritean al Mării Negre, pentru a fi cât mai departe de Constantinopol și Antiohia. Sfântul Ioan Gură de Aur nu supraviețuiește călătoriei și trece la cele veșnice în 14 septembrie 407, la Comana, în Pont. A fost înmormântat în Comana, iar în biserica de aici se păstrează și astăzi sarcofagul în care au fost depuse prima dată sfintele oseminte ale Sfântului Ioan Gură de Aur.
 
După 31 de ani, adică în 27 ianuarie 438, împăratul Teodosie al II-lea, fiul lui Arcadius, îndrumat de sfatul duhovnicesc al arhiepiscopului Proclu al Constantinopolului, a adus moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur din localitatea Comana la Constantinopol. Pentru că asupra cetății și a împărăției veniseră în acea vreme multe nenorociri, poporul considera că toate relele erau o pedagogie dumnezeiască, pentru nedreptățile pe care împărăteasa Eudoxia le făcuse Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. Astfel, Sfântul Proclu, noul arhiepiscop al Constantinopolului, l-a îndemnat pe împăratul Teodosie al II-lea să aducă moaștele fericitului Arhiepiscop Ioan în cetate ca un semn de împăcare. Cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Ioan au fost luate și puse într-o raclă de aur, iar când soborul a ajuns la Constantinopol, însuși împăratul a îngenuncheat și s-a rugat cu lacrimi ca sfântul să ierte fărădelegea mamei sale, Eudoxia, care fusese pricina morții lui.
 
Sfintele sale moaște au fost așezate în Biserica Sfinților Apostoli din Conastantinopol în anul 438, de către arhiepiscopul Proclu al Constantinopolului. Cu mult timp înainte de căderea Constantinopolului sub turci (1453), printr-un edict dat de către împăratul Ioan Tsimiskes (969-976), moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost trimise de la Constantinopol la Mănăstirea Marea Lavră, în Sfântul Munte Athos. În luna iulie a anului 1284, împăratul Andronic al II-lea cel Bătrân (1282-1328) a trimis mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur la Mănăstirea Filotheu, unde se păstrează, spre cinstire, până astăzi. Însă la Mănăstirea Vatoped se păstrează cu mare cinste capul Sfântului Ioan Gură de Aur,  dăruit acestei mănăstiri de către împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino, ca mare odor pe care îl primim și noi astăzi spre închinare în Bucureşti.
Sfântul Ioan Gură de Aur a hirotonit peot pe Sfântul Cuvios Gherman şi diacon pe Sfântul Cuvios Ioan Casian din Dobrogea. În acest context, prezența moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur în România nu este doar o ocazie de închinare și rugăciune, ci și o chemare la o ascultare mai profundă a Cuvântului lui Dumnezeu. Așa cum Sfântul Ioan Gură de Aur a fost vrednic să primească inspirația directă de la Sfântul Apostol Pavel pentru tâlcuirea Scripturii, tot astfel și noi suntem chemați să ne deschidem inimile pentru a asculta glasul lui Dumnezeu în viețile noastre.
 
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că adevărata înţelegere și adevărata predicare a Cuvântului lui Dumnezeu vin nu doar din înțelepciunea omenească, ci mai ales din comuniunea cu Sfinții Apostoli, din rugăciunea stăruitoare și din ascultarea smerită față de Domnul Hristos şi de sfinţii Lui.
 
Dreptmăritori creștini,
Aducerea acestor sfinte moaște la București, spre a fi cinstite alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, este un act de mare însemnătate spirituală. Așa cum în secolul al V-lea Sfântul Proclu a adus moaștele Sfântului Ierarh Ioan de la Comana la Constantinopol pentru împăcarea și binecuvântarea Capitalei imperiale, tot astfel și astăzi aceste sfinte moaște vin să aducă binecuvântare asupra Capitalei noastre și asupra întregii țări.
În acest an în care comemorăm 251 de ani de la Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București (1774), primirea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur are o semnificație cu totul specială. Cei doi mari sfinți, deși trăitori în epoci diferite, se unesc în rugăciunea lor comună pentru poporul român și pentru poporul grec, pentru întreaga Ortodoxie.
Să ne rugăm ca, prin mijlocirile Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur și ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Dumnezeu să ne lumineze pentru a înţelege Cuvântul Său, să ne dăruiască zel în predicarea Evangheliei și iubire smerită în slujirea aproapelui.
 
Ne rugăm ca Domnul nostru Iisus Hristos, prin mijlocirile Maicii Sale Preacurate, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale tuturor sfinților, să ne păzească în dreapta credinţă și să ne învrednicească de viața veșnică, spre slava Preasfintei Treimi! Amin.
 
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
 
Cuvânt rostit în Catedrala Patriarhală istorică din București la întâmpinarea raclei cu cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur de la Mănăstirea Vatoped, 11 iulie 2025.
 
Note: 
1 Liturghier, Ed. IBMBO, București, 2012, pp. 147-148.
 2 Symeon Metaphrastes, Vita et Conversatio Sancti Patris Nostri Ioannis Archiepiscopi Constantinopolitani, qui dictus est Chrysostomus, în: PG 114, 1045-1210.
 3 Ibidem, XXIII, în: PG 114, 1105-1108.
 4 Sfântul Ioan Gură de Aur, Laudă la Sfântul Apostol Pavel I, 3-15 [ἐγκώμιον εἰς τὸν ἅγιον ἀπόστολον Παῦλον, λόγος αʹ}, în: Jean Chrysostome, Panégyriques de Saint Paul, (Sources Chrétiennes 300), introducere, text critic, traducere și note de Auguste Piédagnel, Les Éditions du Cerf, Paris, 1982, pp. 117-137.
 5 Ibidem I, 4, pp. 116-117.
 6 Ibidem III, 6, pp. 172-173.
 7 Sfântul Ioan Gură De Aur, Omilii la Epistolele Pauline I. Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, traducere de P. S. Teodosie Atanasiu, revizuită și îngrijită de Cezar Păvălaşcu și Cristian Untea, Editura Christiana, București, 2005, p. 249.
 8 Auguste Piédagnel, „Introduction”, în: Jean Chrysostome, Panégyriques, pp. 40-41.



ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Cuvantul lumineaza pe tot omul care vine in lume - Protos. Mihail Stanciu

 

Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei)

Ascultăm cu toții în această duminică un fragment din Sfânta Evanghelie după Matei, care ni-L prezintă pe Mântuitorul Hristos ca luminător și vindecător al oamenilor, având putere și peste duhurile cele necurate ca un Dumnezeu atotputernic, vindecând și bolile trupului și ale sufletului omului celui făcut de El după chipul și asemănarea Sa.

Mântuitorul Hristos venise din cetatea Sa, din Capernaum, în Ținutul Ghergesenilor, cu corabia și în timpul nopții, pe când El dormea, vântul s-a pornit, valurile au crescut, au împresurat corabia și o clătinau, așa încât Ucenicii lui erau speriați de moarte; L-au sculat pe Mântuitorul Hristos, cumva doje­nindu-L, „nu-Ți pasă că pierim?”, iar El, ridicându-Se, a certat vânturile și marea și s-a făcut o liniște deplină, marea s-a făcut lină, iar Ucenicii s-au înfricoșat, întrebându-se cine este Acesta de Care ascultă și marea și vânturile.

A coborât Mântuitorul apoi pe țărmul celălalt, la hotarul dintre Ținuturile Gadarenilor și ale Ghergesenilor și a mers în întâmpinarea unor oameni suferinzi pe care comunitatea lor îi aruncase cu dispreț la marginea cetății și a preocupărilor lor, încât ei, îndrăciți fiind, locuiau în morminte și deveniseră atât de răi, de agresivi, încât cine se apropia de ei era imediat atacat de către ei și suferea apoi, iată, de pe urma violențelor lor. Mântuitorul Hristos n-a mers la întâmplare spre ei, ci cu o țintă precisă: să alunge legiunea de demoni care îi stăpânea pe cei doi oameni, să le alunge acestora singurătatea și izolarea în care erau, să-i vindece și apoi, prin ei, să propovăduiască Evanghelia Mântuirii în acea cetate. Știa că oamenii din cetate, din Ţinutul Gadarenilor, erau lacomi și nepăsători față de cele duhovnicești și ajunseseră atât de orbiți de agoniseala obiectelor și a banilor, a lăcomiei, încât se bucurau mai mult să crească porci decât să ajute pe cei doi îndrăciți, însin­gurați și suferinzi. Așadar, gadarenii își vedeau de viața lor, de confortul unei vieți egoiste îndepărtate de Dumnezeu și de oameni, ocupându-se cu ceva ce era interzis și de legea Vechiului Testament, și anume mâncarea cărnii de porc și comercializarea ei.

Nimeni nu e de lepădat de la fața lui Dumnezeu

Mântuitorul a venit în întâmpinarea acestor doi oameni arătând că nimeni nu e de lepădat de la fața lui Dumnezeu, oricât de păcătos, oricât de pătimaș, de îndrăcit ar fi. Dacă oamenii, la un moment dat, săturându-se de agresivitatea celor îndrăciți, ajung să se îndepărteze de aceștia și aproape să le dorească răul și moartea, nu îndreptarea și vindecarea, iată că Mântuitorul Iisus Hristos vine să ne arate că El „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”. Și a venit netemându-Se de ei și nici de legiunea de duhuri necurate care îi stăpânea, mergând ca un împărat, ca un Stăpân a toate, dorind să le dăruiască vindecarea celor pentru care nu se mai ruga nimeni. Pentru că nimeni dintre cei din cetate nu s-a bucurat de vindecarea lor, ceea ce ar fi însemnat că le-a și dorit-o înainte. Mântuitorul, însă, învăluit în iubirea Sa nemărginită, vine și îi ridică pe oamenii aceștia îndrăciți, întu­necați și însingurați din gropile și fizice unde locuiau, dar și ale patimilor care le deveniseră culcuș. Și, la cererea ­demonilor, Domnul îi alungă pe acești mulți demoni din cei doi oameni, trimițându-i în turma de porci care era în apropiere. Iar porcii, îndrăcindu-se și ei, s-au prăvălit pe o pantă în mare și-au murit toți, s-au înecat.

Atunci păzitorii turmei au alergat în cetate și au anunțat că a venit un om, Iisus din Nazaret, și le-a pricinuit marea pagubă a pierderii turmei de porci, vindecându-i pe cei doi oameni, pentru care gadarenii nu mai arătau nicio afecțiune. Deci, gadarenii, întărâtați de nemul­țumire și ură, au venit cu mic, cu mare și într-un glas I-au cerut Mântuitorului Hristos să plece, să treacă din ținutul lor. Și asta din cauza pierderii pricinuite, de fapt, nu de Hristos, ci de legiunea de demoni care, intrând în porci, i-a aruncat în mare.

Mântuitorul Hristos, iată, prin această minune a vindecării celor doi oameni care erau coborâți în stadiul cel mai de jos al vieții spirituale, fiind cu totul robiți diavolilor, fără să mijlocească nimeni pentru ei, i-a vindecat, i-a luminat, i-a ridicat din starea de robi ai diavolului, ai morții, ai ne­științei de Dumnezeu. Și apoi, prin această tămăduire minunată i-a mustrat indirect și pe gadarenii care s-au îndrăcit mai mult atunci când lăcomia lor le-a fost demascată și surpată și L-au izgonit pe Hristos din cetatea lor…

Şi astăzi Hristos este alungat din viața socială

Cred că această formă de îndrăcire, de a-L izgoni pe Hristos din viața ta, din gândirea ta și din cetatea ta, n-a fost numai îndrăcirea gadarenilor de atunci, ci este și îndrăcirea celor din Europa de azi sau din lumea contemporană care-L înlătură pe Hristos din viața publică, din viața școlară, din viața socială, acceptând și promovând îndrăcirea ca și nouă „normalitate”, prin împătimire de la nivel micro, să zicem, personal, de la nivelul omului, și până la nivel macro, național, internațional și global, prin legi cu totul anticreștine și antiumane. Este o realitate vizibilă cu ochiul liber că şi astăzi Hristos este alungat din viața socială, așa cum a fost alungat atunci din cetatea gadarenilor, de o lume suficientă cu patimile porcești, în care se complace și care nu mai vrea să se ridice, să se lumineze, să se vindece. Are impresia că în lăcomia ei de patimi, mai mult sau mai puțin satisfăcute, dar progresiv crescute, prezența lui Hristos îi devine incomodă, că Hristos le dărâmă iluziile unei vieți autosuficiente cu prezența Lui. Or, Domnul Iisus Hristos, prezent chiar și numai cu Crucea Sa și cu Icoana Sa, ne aduce aminte de modelul după care și idealul spre care am fost făcuți de El, adică de a fi asemenea cu El, de a ne uni cu El. Diavolul cel mincinos, viclean și ucigaș de oameni vrea însă să-i întunece pe oameni cu patimile ca să nu mai vadă încotro să se îndrepte printr-o spiritualizare și sfințire a vieții. Prin oameni influenți și cercuri de putere de la nivel înalt, diavolul vrea ca Hristos să fie înlăturat din viața omului și a societății prin metode de manipulare și propagandă mediatică și educațională. Se ur­mărește, vedem, alungarea ino­cenței de la copii prin „educații” ale patimilor (și nicidecum educarea spiritului în Duhul lui Dumnezeu), prin legi și măsuri care încurajează răzvrătirea față de Dumnezeu, îndrăcirea și îmbolnăvirea (spirituală și chiar trupească) ca experiențe de viață cotidiană a noii „normalități”.

De aceea noi, creștinii, să nu ne lăsăm îndoctrinați și ree­ducați în duhul acesta secularist, materialist, ci să ne adâncim în cunoașterea lui Hristos și în trăirea Lui, pe care o dobândim în Biserică. Izvorul vieții noastre spirituale este Domnul Iisus Hristos prezent în Sfânta Liturghie, dar și în Sfânta Scriptură și în iubirea smerită a fraților. Deci, să ne străduim să-L trăim pe Domnul și prin rugăciune și fapte bune, în viața noastră de zi cu zi, venind la Hristos, în Biserică, oricât de bolnavi, de împătimiți, cu smerenie și căință, cerându-I Lui să ne vindece, să ne lumineze și să ne transfigureze după chipul și asemănarea Sa.

Am văzut că diavolul vrea să-l dezumanizeze pe om și să-l demonizeze, să-l tragă spre o existență cât mai joasă, cât mai coborâtă, cât mai întunecată. Mântuitorul Hristos însă, din orice adânc al păcatului, poate să-l ridice pe om, dacă și acesta vrea, și cum spunea Sfântul Sisoe cel Mare, „de dimineața până seara poate ajunge omul la măsura dumnezeiască, prin pocăință”. Deci, iată, Mântuitorul Hristos ne arată prin minunea săvârșită cu cei doi gadareni că nicio revenire din păcat nu este imposibilă. Că la El și cu El, toate se pot sfinți și îndumnezei. Dar noi ne apropiem de Domnul Hristos nu numai cu trupul și nu numai printr-o credință superficială, formală. Noi trebuie să-L cunoaștem pe viu, să ne hrănim mintea și sufletul cu înțelegerile dumne­zeiești din Sfânta Scriptură, din natură și din viața duhovnicească.

Să ne ridicăm din groapa păcatelor

Să ne rugăm Mântuitorului Hristos să ne lumineze și pe noi și să ne vindece, ca să ne ridicăm din groapa păcatelor sau din orizontala lumii, la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu, de fiu iubitor, mulțumitor și drept slăvitor al Lui. Mântuitorul Hristos a dovedit prin această minune că este nu doar un stăpân al firii văzute, care poruncește vântului și mării și pământului și trupului să se liniștească și să se așeze în rânduială, ci că El are putere dumnezeiască și asupra duhurilor necurate și asupra întregii lumi spirituale. Pe El Îl slujesc Îngerii și toate puterile cerești și iată că și duhurile rele I se pleacă. Duhurile rele cred și Îl mărturisesc, dar, nepocăindu-se, nu se mântuiesc. Și „diavolii cred și se înfioară” și am văzut că au încercat să-L atragă pe Mântuitorul Hristos într-o discuție, fără rost, dar Mântuitorul Hristos n-a stat de vorbă cu ei. Și cu răul, într-adevăr, nu trebuie să stai la dialog verbal, răul trebuie înlăturat și evitat. Mântuitorul Hristos este Domn al Cerului și al Pământului, are toată puterea în Cer și pe Pământ, este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce are în mâinile Sale cheile vieții și ale morții. Nu mai are diavolul putere, căci i-a luat-o Hristos cu totul și de aceea noi avem ­nădejdea mântuirii, căci unindu-ne cu El, primim puterea Lui să înviem și noi cu El, să ne ridicăm din groapa păcatului, să înviem în bunătate, în virtute și să dăruim bucuria comuniunii celor din jur, depășind singurătatea egoismului, care este, iată, o altă groapă pe care a făcut-o diavolul spre chinul oamenilor.

Domnul Iisus Hristos Se arată și ca Dumnezeu adevărat și ca om adevărat, primind cu înțe­legere și cu blândețe răspunsul și refuzul gadarenilor, întorcându-Se pe mare în cetatea Sa unde locuia atunci, în Capernaum, dar lăsându-i pe cei doi oameni vindecați să-L propovăduiască în Gadara, să-L vestească în timp prin schimbarea vieții lor. În general, trăirea puterii și milostivirii Lui tămăduitoare îi face pe oamenii care au fost părtași lor misionari/vestitori mai mari decât bucățile de pâine cu care Hristos a hrănit mul­țimile în pustie. N-a biruit diavolul în cetatea gadarenilor, cum ar fi vrut el, ci Hristos, care i-a făcut pe cei doi misionari, către care apoi, după Învierea sa și după Pogorârea Sfântului Duh, a trimis dintre Sfinții Săi Ucenici Apostoli, ca să-i boteze pe cei care aveau să-L primească prin credință, așa încât, iată, lucrarea Mântuitorului Hristos a avut o împlinire măreață. Repet, diavolul nu a izbândit în acea confruntare de la marginea cetății gadarenilor, ci Mântuitorul Hristos a biruit și Și-a arătat încă o dată iubirea Sa nemărginită.

De aceea, noi Îl cinstim și Îl mărturisim pe Mântuitorul Hristos, ca pe Dumnezeu întreg și ca om întreg, în două firi, o singură persoană, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Cuvântul din veci al Tatălui, dar în două firi, firea divină întreagă și firea umană întreagă, așa cum a fost mărturisit de către Sinodul al IV-lea Ecumenic. Sfinții Părinți de la acest sinod, din anul 451 de la Calcedon, au lămurit această învățătură despre Hristos, iar noi suntem chemați să-L cu­noaștem pe Mântuitorul Hristos, să înțelegem lucrarea Lui și să ne unim cu persoana Lui, în Biserica Lui, prin rânduielile sfințitoare, prin rugăciunile și virtuțile personale, dar în unitate de credință cu Sfinții Apostoli, cu Sfinții Părinți și cu toți Sfinții. Dumnezeu să ne dea și nouă lumină, vindecare și tărie a mărturisirii Lui în această lume, care vrea (cum spuneam) să-L alunge tot mai mult pe Hristos din mijlocul ei și care se complace într-o existență, precum se vede cu ochiul liber, tot mai coborâtă, nu numai în mocirla patimilor, dar și în mormintele unei vieți lipsite de comuniune, plină de egoism, de singurătate și de suferință, în ciuda tehnologiei tot mai sufocante și mai acaparante (întrucât consumă timpul și atenția oamenilor în lucruri trecătoare).

Dumnezeu să ne lumineze și pe noi ca să fim lumini vii prin cuvinte și fapte bune, să-L trăim în viața noastră și să-L mărturisim în jur pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fiind ascultători și împlinitori ai cuvintelor Lui, în unitatea dreptei credințe și a iubirii sfinte.

 

Sursa: http://ziarullumina.ro



Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Un isihast contemporan, Cuviosul Paisie Aghioritul - Pr. Ciprian Florin Apetrei

Printre cei mai cunoscuţi sfinţi contemporani îl regăsim pe Cuviosul Paisie Aghioritul. El a fost un veritabil gheron athonit cu viaţă de Pateric care leagă secolul XX de epoca de aur a patristicii, a timpului când regiunea sa natală, Capadocia, îi dădea creştinismului pe marii capadocieni: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Grigorie de Nyssa. Cuviosul Paisie vine cu viaţa lui curată din Patericul aghioritic pentru a ne arăta că, indiferent de epocă şi context social, suntem chemaţi de Hristos la sfinţenie.

Pentru Cuviosul Paisie, una dintre cele mai bune expresii ale dragostei este să ne rugăm pentru alții. În acest sens, el spune: „Rugăciunea făcută din inimă îi ajută nu doar pe alții, ci și pe noi înșine, deoarece ajută să apară bunătatea lăuntrică. Atunci când ne punem în locul celuilalt, apar în mod natural dragostea, durerea, smerenia, recunoștința noastră față de Dumnezeu, cu cântare continuă de slavă, iar, atunci, rugăciunea noastră pentru aproapele nostru este bine- primită de către Dumnezeu și îl ajută”.

Tot marele isihast athonit spunea: „Atunci când omul sănătos duhovnicește se retrage undeva departe de lume tocmai pentru a-i ajuta mai mult pe semenii săi prin rugăciunile sale, acel om îi consideră pe toți ceilalți sfinți, iar pe el însuși cel mai mare păcătos”. Alteori zicea: „Dacă vrei ca Dumnezeu să-ți asculte rugăciunea, prinde postul smereniei, fiindcă pe această frecvență lucrează mereu Dumnezeu și cere cu insistență mila Domnului” (pemptousia.ro).

Vorbind despre Cuviosul Paisie, Mitropolitul Ierotheos Vlachos spune că „a fost o personalitate surprinzătoare, era recunoscut ca mare nevoitor și părinte duhovnicesc de către toți ortodocșii, ca unul ce era deopotrivă cu marii nevoitori și părinți duhovnicești din vechime; de aceea și alergau la el ortodocși din toate neamurile și cu sutele și miile îl cercetau atât în Sfântul Munte, cât și la sfânta mănăstire a Sfântului Ioan Teologul din Souroti, pentru a-i primi binecuvântarea și a asculta învăță­tura și sfatul său, dar și pentru a primi răspunsuri la problemele care îi frământau”.

Până astăzi, pelerinii care merg în Muntele Athos parcurg drumul anevoios până la chilia sa de la Panaguda, pentru a vedea locul unde s-a nevoit, în ultima parte a vieţii, marele isihast aghiorit. Iar lângă Tesalonic, la Mănăstirea Souroti, unde este mormântul său, vin zilnic pelerini care se reculeg înaintea locului său de veci şi-i cer ajutorul. Este printre puţinele locuri din Grecia unde trebuie să stai la rând. Acest lucru ne arată evlavia mare a orto­docşilor faţă de Sfântul Paisie Aghioritul şi mai ales ajutorul pe care-l primesc de la Dumnezeu prin mijlocirea cuviosului.

Condacul pe care i-l dedică astăzi Biserica sintetizează nevoinţele lui duhovniceşti: „Vieţuind îngereşte pe pământ şi prin iubire strălucind, Cuvioase Paisie, te-ai arătat mare sprijinitor al monahilor, îndrumător al credincioşilor spre viaţă sfântă şi preadulce desfătare a întregii lumi; pentru aceasta strigăm: Bucură-te, Părinte a toată lumea!”

Imnografia zilei ne vorbeşte despre virtuţile lui duhovniceşti, între care sunt enumerate: taina liniştii, dragostea dumnezeiască, rugător milostiv, binefăcător al întregii lumi, apărător al Ortodoxiei, luptător împotriva rătăcirilor şi Părinte a toată lumea.

Stihurile din Sinaxar ne vorbesc de viaţa îngerească a Cuviosului: „Trăind Paisie singur cu Dumnezeu/Multor întristaţi le-a uşurat durerile/Că, unit fiind cu Dumnezeu prin iubire,/A primit darul de a mângâia pe toţi,/În ziua a douăsprezecea a văzut Paisie raza cea neînserată”.

Chipul plin de bunătate şi lumină isihastă al Cuviosului Paisie Aghioritul este o garanţie că şi în vremurile noastre se nasc sfinţi. În urmă cu un secol, în anul 1924, în Farasa Capadociei s-a născut Sfântul Paisie, primind numele părintelui său duhovnicesc, Cuviosul Arsenie Capadocianul, cel care l-a afundat în numele Persoanelor (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) Prea­sfintei Treimi în apa binecuvântată a botezului.

Este nevoit ca alături de familia sa să se mute din Capadocia în Epir (Grecia), în localitatea Konitsa. Încă din copilărie spune că o să devină monah. Lucru care se întâmplă la vârsta de 29 de ani, când merge în Muntele Athos. „Aprins de dorul liniştirii (isihiei) şi fiind pururea mişcat de voia lui Dumnezeu, s-a nevoit în mai multe mănăstiri şi schituri ale Sfântului Munte, precum şi în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului Stomion, din Epir, pe care a şi reconstruit-o, dar şi la Muntele Sinai, în sihăstria Sfinţilor Galaction şi Epistimia. Iar toată viaţa lui a fost postire continuă, neasemănată înfrânare, neîncetată priveghere, neîntreruptă rugăciune, cercetare pusă în practică a scrierilor Sfinţilor Părinţi... vieţuire cu totul aspră şi răbdare cu bărbăţie şi cu doxologie neîncetată. (...) Trăind ca un fără de trup pe pământ, s-a făcut cetăţean al cerului; şi având lucrarea temelie a vederii duhovniceşti, a urcat la înalte suişuri şi s-a făcut părtaş tainelor cereşti” (Sinaxar).

El a trăit smerit, nevoindu-se pentru dobândirea isihiei şi a bucuriei edenice pe care au trăit-o Sfinţii Apostoli pe Muntele Tabor la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos. Datorită vieţii lui ascetice foarte mulţi bărbaţi au venit în Muntele Athos să primească cuvânt şi sfat duhovnicesc de la el. Sinaxarul ne spune că „noaptea, ca o lumânare ce se topeşte, se ruga cu durere pentru toată lumea, pomenind mai ales o mulţime de nume ale celor vii şi ale celor răposaţi. Iar ziua se ostenea până la istovire pentru a odihni mulţimea celor ce veneau la colibă, bun iconom făcându-se al marilor harisme, cu care îl îmbogăţise Milostivul Dumnezeu”.

El a trăit în chip îngeresc în lumea aceasta trecătoare vreme de patru decenii, până la vârsta de 70 de ani, când s-a mutat la viaţa veşnică alături de cetele îngereşti din Împărăţia lui Dumnezeu. Până astăzi mormântul său de la Mănăstirea Suroti este unul din locurile importante de pelerinaj din spaţiul Ortodoxiei greceşti. „Cuviosul Paisie, trăind pe pământ, s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu şi oamenilor, iar acum, aflându-se în cer, s-a dat ca un dar de la Dumnezeu întregii lumi”, după cum ne spune Sinaxarul. Şi noi astăzi lăudăm viaţa plină de sfinţenie a Cuviosului Paisie şi mărturisim că el neîncetat se roagă pentru toată lumea.

 

Ziarul Lumina



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Prodromita, darul Maicii Domnului pentru inchinatorii ei - Ciprian Voicilă
 

Pelerinul care a poposit pentru prima dată în Sfântul Munte simte fizic, îndrăznesc să spun, că a ajuns în „Grădina Maicii Domnului”. Pășește pe drumurile care leagă între ele chiliile, schiturile, mănăstirile, bucurându-se de aerul sfințit care parcă îi preschimbă simțurile. Un aer care, paradoxal, îmbină rarefierea crestelor muntoase cu mireasma sărată a mării cu sclipiri diamantine. Văzduhul palpită de prezența tainică a Împărătesei Cerurilor, iar pământul care poartă pașii pelerinului mărtu­risește, în felul său, aceeași stare de pre­zență. În Sfântul Munte, toate câte ți se petrec se întâmplă cu știrea ei. Iar inima ta înțelege, până în străfundurile ei, asta.

Acoperământul înrourat, dulce-protector al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, i se face cunoscut pelerinului și altfel: prin zecile, poate sutele de Icoane făcătoare de minuni ale ei. Toate au nume fascinante – Pantanassa, Glykofilousa, Galaktofilousa, Ivironita, Trikerousa -, toate ascund în spatele înfățișării lor născătoare de evlavie câte o întâmplare minunată. Și aproape că nu există mănăstire care să nu adă­postească un astfel de prețios odor.

Primul imbold pe care pelerinul român îl simte, odată ajuns în schitul românesc Prodromu, este să pătrundă în sfântul locaș, să îngenuncheze înaintea vestitei Icoane de aici – Prodromița – și ­să-și deșarte dinaintea ei preaplinul inimii – grijile apăsătoare, durerile sufocante, nădejdea în mai bine. Această mărturisire nu ar fi posibilă fără credința profundă că Stăpâna cerului și a pământului este acolo, dinaintea sufletului creștin, că îi ascultă durerile, gata fiind să i le aline, să îi ușureze sufletul, revigorându-i puterile lăuntrice.

Truda omului și darul Stăpânei Cerurilor

Cum a fost izvodită Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa”? Ctitorii schitului, ieroschimonahii Nifon și Nectarie, în 1863, au pornit spre patria-mamă pentru a strânge ajutoare necesare traiului de zi cu zi, având în suflete și dorința arzătoare de a afla, dacă Domnul va îngădui, o Icoană tămăduitoare a Maicii Sale, la care pelerinii care ar poposi în schitul lor să primească alinarea sufe­rințelor sufletești și trupești.

Căutând un iconar care să fie nu doar înzestrat cu har artistic, ci și trăitor al credinței în Hristos, care să împletească osteneala  ­picturii cu aceea a postului și rugăciunii, au găsit în Iași pe bătrânul Iordache Nicolae. Acesta a acceptat să le picteze Icoana Maicii Domnului, deși le-a mărturisit că „el nu poate lucra acum ca mai înainte, pentru că a îmbătrânit și îi tremură mâinile”. ­Ieroschimonahii Nifon și Nectarie însă l-au sfătuit „să se silească și să aibă credința că îi va ajuta ­Maica lui Dumnezeu”.

Urmând tradiția iconarilor, bătrânul Iordache a isprăvit mai întâi, destul de repede, fondul și veșmintele, apoi a pictat chipul Maicii Domnului și al Fiului ei iubit. Mai rămânea să le finiseze și Icoana ar fi fost gata. O zi întreagă, de la ivirea primelor raze ale soarelui până în amurg, a încercat el să desăvârșească sfintele chipuri, zadarnic însă: „Nu numai că n-a putut să le îndrepteze, ci mai mult le-a stricat, încât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urâte și nepotrivite”. Fiind cuprins de amarnică deznădejde, a abandonat lucrul la Icoană, gândind în sinea sa: „Păcat de osteneală și de postul ce am dus atâtea zile lucrând la această Icoană în zadar. Dumnezeu să mă ierte, nu știu ce să mai zic, că de astă-noapte cu toată silința mă chinuiesc și nu pot să le îndreptez, ba încă acum chiar desăvârșit le-am stricat, făcându-mă ca un ieșit din minți și ca și cum mi-aș fi uitat tainele artei mele”.

S-a întâmplat ca în acea zi să îl viziteze pe bătrânul iconar părinții Nifon și Nectarie, care, observând cum se urâțiseră chipurile, deși s-au gândit în sinea lor că nu sunt vrednici de un asemenea dar din partea Maicii Domnului, l-au încurajat pe iconar să continue Icoana cum îi va sta în puteri, iar ei i-o vor plăti și o vor duce în Sfântul Munte. Seara lăsându-se peste capitala Moldovei, bătrânul iconar a așternut o pânză peste Icoană, a încuiat odaia de lucru și s-a culcat mâhnit și flămând, nu înainte de a-și înălța către cer rugăciunile.

Iașiul e cuprins de freamăt și de evlavie 

În zorii zilei de 28 iunie, s-a petrecut ceva care depășește limitele înțelegerii minții omenești. Iată cum descrie încercatul iconar minunea negrăită, potrivit propriei mărturii datate 29 iunie 1863: „După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut 3 metanii Maicii lui Dumnezeu ca să-mi lumineze mintea spre a isprăvi Sfânta ei Icoană. Și când m-am dus ca să pornesc lucrul: O! Prea slăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! Am aflat chipurile îndreptate desăvârșit precum se vede. Și văzând eu această minune, n-am mai adăugat nimic cu condeiul meu, ci numai am așternut lustrul ce se cuvenea, deși cu greșeală am făcut eu aceasta, a așterne lustrul peste o asemenea minune. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane”. Ducându-se vestea, mult popor s-a strâns în casa pictorului Nicolae. În cele din urmă, schimonahul Dositei (îngrijitorul metocului schitului din Iași, unde își găsiseră găzduire părinții Nifon și Nectarie) a acoperit cu o pânză Icoana și a dus-o acolo. În metoc a ajuns Mitropolitul Calinic Miclescu, urmat de preoți și monahi. Văzând minunea, s-a închinat dinaintea Icoanei și a mărturisit: „Cu adevărat mare dar ne-a dăruit Maica lui Dumnezeu prin această minunată și preaslăvită Icoană a sa”. Preasfințitul a binecuvântat să se sfințească apa, iar „mulțimea de afară a năvălit în metoc spre a se închina Sfintei Icoane, cerând a i se citi paraclise și i se da agheasmă, cu care stropindu-se oamenii, a început darul Maicii lui Dumnezeu a lucra prin această Sfântă Icoană și a face minuni”.

Ajutorul primit de cei care se roagă ei nu a secat niciodată

Multe tămăduiri avea să săvârșească Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa” atât în România, cât și în Sfântul Munte. Astfel, în Iași, un om ai cărui ochi erau bolnavi de albeață, închinându-se plin de credință la Icoană, după ce a băut agheasmă și și-a spălat cu apă sfințită ochii, după trei zile și-a recăpătat ­vederea curată.

La fel, un om bolnav de lepră, care s-a închinat la Icoană și a fost spălat cu agheasmă și-a redobândit sănătatea trupului. Fiul unui boier, aflat pe moarte, s-a vindecat prin rugăciunile părintelui său la Icoana „Prodromiţa”, după ce a fost stropit cu agheasmă și a băut din ea.

Pe drumul spre Sfântul Munte, în Bârlad Icoana i s-a arătat în vedenie unei doamne credincioase, înstărite, care suferea de o boală grea, dar care ezita să se urce în trăsură și să vină să se închine la Icoană, gândind că moartea o va găsi pe drum. Făcând ascultare, cinstita doamnă și-a aflat vindecarea chiar în clipa în care s-a urcat în trăsură. Povestea mai apoi: „Cu adevărat pe această Sfântă Icoană am văzut astă noapte în vis, zicându-mi să vin cât mai degrabă la Bârlad să mă ­închin ei înainte să plece și acum, iată, sunt sănătoasă”.

În Sfântul Munte, Icoana „Prodromiţa” avea să săvârșească multe minuni. Spre exemplu, prin ea Maica Domnului l-a vindecat pe un pustnic care-și pierduse simțul auzului ca urmare a unei înșelări demonice căreia îi căzuse pradă: fugise, fără binecuvântare, din schit, într-o peșteră, cu gândul să se nevoiască în viața sihăstrească. Cum se ruga el odată, s-a ivit pe cerul înnoptat un luceafăr care un timp a stat în raza vederii sale, apoi a trăsnit, aruncându-l la pământ. Fratele Serghie și-a venit în fire după trei zile, dar nu deplin: îi pierise simțul auzului.

Pe 12 iulie, an de an, viețuitorii schitului, laolaltă cu pelerinii, prăznuiesc minunata izvodire a Icoanei „Prodromiţa”. O icoană din care Maica Domnului izvorăște viață și tămăduiri. O icoană care le redă și astăzi sufletelor cinstitoare de Hristos și de Maica Sa bucuria, nădejdea, seninătatea.

O copie a Icoanei „Prodromiţa” se află și la București, la Paraclisul Catedralei Naționale, iar mulți din cei care s-au rugat acolo au primit împlinirea cererilor lor.

 

Sursa: http://ziarullumina.ro




BISERICA si lumea

CĂLĂTOR prin ţara mea şi în lume
Troita si cele 17 icoane din satul Suta / Valcea - Ing. Ion Talpoş

Pelerinajele făcute de credincioși la Mânăstirea Frăsinei, din Județul Vâlcea, erau considerate altădată aducătoare de bucurii, de liniște în suflet, de tămăduire trupească și sufletească. Drumul către mânăstire, după ieșirea din satul Muereasca, se afundă într-o pădure deasă de fagi în care liniștea este perturbată doar de susurul apei văii din apropierea drumului.

În zilele noastre, mânăstirea Frăsinei (cea de jos, care putea fi vizitată deopotrivă de bărbați și femei) este închisă. Problemele apărute în interiorul colectivului duhovnicesc de aici, mediatizate o vreme și în mass-media, au dus la luarea acestei decizii. Așadar, un drum făcut acum până la porțile mânăstirii, te lasă cu un gol în suflet. Găsești acolo doar porți închise... Ca să-ți astâmperi setea, după atâta drum făcut până acolo, un izvor curge la o troiță din apropierea mânăstirii, stropind o placă de marmură așezată acolo în anul 2022, cu următorul text inscripționat:

„Precum apa potolește setea,
Așa Rugăciunea domolește mânia.
Precum apa spală trupul,
Așa Spovedania spală sufletul.”

Ești nevoit așadar,  să faci cale întoarsă, frustrat de situația întâlnită. Înainte de a ajunge în Muereasca, un mic indicator îți atrage atenția că pe raza satului Șuta aparținând, din punct de vedere administrativ, de comuna Muereasca, se găsește o troiță în jurul căreia sunt amplasate 17 icoane. Curiozitatea m-a determinat să mă abat din drumul către Mânăstirea Frăsinei, spre acel loc.

Urcând o pantă abruptă către satul Șuta pe un drum îngust, dar asfaltat, într-o curbă largă nu departe de drumul principal, am găsit troița însoțită de cele 17 icoane. Un loc liniștit, bine amenajat, un loc de meditație, de bună dispoziție dată de liniștea din jur, de umbra deasă a fagilor bătrâni ce străjuiesc drumul îngust, din frunzișul cărora se aude cântecul păsărilor ascunse printre rămurele. Nu am găsit multe explicații făcând referire la împrejurările în care a fost ridicată troița, în anul 2020. O icoană mare cu chipul Maicii Domnului, așezată în centrul șirului  format de celelalte 16 icoane, are amplasată la bază o reproducere a unui text religios pe un format imitând o Psaltire deschisă la paginile 158-159, unde putem citi următoarea rugăciune:

„Maica Domnului, ocrotitoarea celor necăjiți”

O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ești mai presus decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii, Fecioara de Dumnezeu aleasă,  bucuria celor necăjiți, dă-ne mângâiere și nouă celor ce suntem în necazuri că afară de tine altă scăpare și putere nu avem. Tu singură ești mijlocitoarea bucuriei noastre și ca Maica lui Dumnezeu și Maica milostivirii, stând înaintea prestolului Preasfintei Treimi poți să ne ajuți nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ție cu credință nu este rușinat. Auzi-ne și acum în ziua necazului nostru pe noi cei ce cădem înaintea icoanei Tale și cu lacrimi ne rugăm ție. Alungă de la noi toate necazurile și nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viață și prin atotputernica ta mijlocire nu ne lipsi pe noi nici de veșnica și nesfârșita bucurie întru împărăția Fiului tău și Dumnezeului nostru, Amin.

Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioși și ocrotitoarea celor necăjiți, vezi nevoia și necazul meu.

  Ajută-mă că sunt neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Știi nevoia mea, ușurează-mă de ea precum voiești căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă bună mângâiere decât numai pe tine, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor, Amin.

Com. Muereasca, sat Șuta, 2020 / jud. Vâlcea”

Cu toate că mânăstirea Frăsinei a fost închisă, județul Vâlcea va rămâne o destinație râvnită de multe persoane, din categorii sociale de toate felurile, pentru că oferă o paletă largă și variată de obiective turistice, pentru toate gusturile și toate buzunarele.

 

 

 

 




CĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTII
Cum sa scapi de mancatul emotional. Metoda usoara a lui Allen Carr - Allen Carr (CARTE)
 

Prezentare Cum sa scapi de mancatul emotional. Metoda usoara a lui Allen Carr:

Introducere de John Dicey

Prăjiturile, ciocolata, burgerii, plăcintele cu carne...

Sună apetisant, nu-i așa? Le asociem cu cele mai plăcute senzații și emoții, poate și cu evenimentele fericite din viața noastră. Încă din copilărie ni s-a indus ideea că mâncărurile de acest fel sunt delicioase, ne aduc bucurie și reprezintă o recompensă.

Această carte îți va spulbera toate iluziile despre mult râvnitele bunătăți de care ai ajuns să nu te mai saturi. De fapt, ele nu fac altceva decât să-ți adâncească insatisfacția, tristețea şi nemulțumirea de sine. În plus, sunt nesănătoase. Nici măcar nu au gust bun, așa cum ai fost păcălit să crezi. Încet, dar sigur ajung să pună stăpânire pe tine. Dacă te refugiezi în mâncat în orice situație din viața ta înseamnă că deja ai căzut în capcana mâncatului emoțional. Ajungi să crezi că doar un miracol te mai poate salva.

Și chiar așa și e: metoda simplă a lui Allen Carr este miraculoasă și transformatoare. Te va scăpa din această închisoare rapid și fără să faci cel mai mic efort.

Trebuie doar să citești această carte. La final, definitiv eliberat, te vei întreba cum de-ai rămas atâta timp în capcana dependenței care te-a făcut nefericit.

 

Detalii despre carte / COMANDA 



Superputerea de a fi tu insuti. 6 povesti care cultiva stima de sine - Alex Rovira (CARTE)
 

Prezentare Superputerea de a fi tu insuti. 6 povesti care cultiva stima de sine:

Ilustrații de Alicia Teba

Universul emoțiilor: o nouă serie de Álex Rovira și Francesc Miralles pentru a stimula stima de sine și fericirea celor mici.

Carla a avut o zi groaznică și nu poate dormi: prietena ei cea mai bună nu vorbește cu ea, învăţătoarea a certat-o pentru că a predat tema cu întârziere, iar la cină, atmosfera n-a fost deloc plăcută...  În timp ce stă întinsă în pat, apare un pisoi cu blăniţa strălucitoare, care o invită într-o călătorie în spaţiu, pe șase planete, unde va învăţa mai multe decât și-a imaginat vreodată. În această călătorie prin Universul emoţiilor, Carla va învăţa să identifice și să gestioneze abilităţi precum atitudinea pozitivă, empatia sau încrederea în sine.

Ghid pentru părinţi

După fiecare poveste, părinţii vor descoperi pagini cu sfaturi și activităţi, iar la finalul cărţii, cele 6 secrete ale inteligenţei emoţionale.

 

Detalii despre carte / COMANDA 



Gene, sinapse, autism. O calatorie spre diversitatea persoanelor cu autism - Thomas Bourgeron (CARTE)
 

Prezentare Gene, sinapse, autism. O calatorie spre diversitatea persoanelor cu autism:

Thomas Bourgeron este unul dintre savanții de primă mărime care au descifrat bazele genetice ale autismului. Descoperirile recente realizate de echipa sa de la Institutul Pasteur stau în centrul unei noi abordări a problemelor ridicate de autism.

Numai o abordare științifică, bazată pe studii ample și dovezi clare, ne poate ghida în explorarea unor metode mai precise și în îmbunătățirea celor existente. Iar această abordare trebuie să fie integrativă, profund empatică și orientată spre instrumentele practice, concrete la care putem apela pentru a veni în sprijinul persoanelor cu autism.

Deși determinată genetic, dizabilitatea gravă asociată autismului nu este întotdeauna o fatalitate, spune una dintre tezele acestei cărțți. Mediul, prin care înțelegem toți factorii non-genetici, inclusiv ansamblul intervențiilor terapeutice, contribuie semnificativ la creșterea calității vieții persoanelor cu autism.

„O sinteză precisă, subtilă și accesibilă a cunoștințelor despre această tulburare complexă, la care se adaugă un crez: «Să abordăm autismul respectând demersul științific și evitând ideologia».“ — Le Monde

 

Detalii despre carte / COMANDA 



Dumnezeul meu Vol. 2. Despre incredere, dragoste si viata duhovniceasca - Serghie Baranov (CARTE)
 

Prezentare Dumnezeul meu Vol. 2. Despre incredere, dragoste si viata duhovniceasca:

Sunt foarte mulți oameni care trăiesc fără Dumnezeu. Au fost oameni muncitori, familiști, cumsecade, au dus o viață liniștită și bună. Atât. Nimic mai mult. Aceasta-i limita mai sus de care omul nu poate să urce prin propriile puteri. Domnul ne cheamă mai sus. Omului i s‑a dat o altă menire. El trebuie să trăiască această viață și să treacă în veșnicie, într‑o altă viață, plină de bucurie.

Păcatul nostru de căpătâi este egoismul, căutarea de a ne satis­face pe noi înșine, de a ne desfăta pe seama celorlalți, chiar și pe seama relației cu oamenii cei mai apropiați și dragi. Egoismul a devenit nebunia noastră, alienarea noastră, suferința noastră supremă. De aceea suntem atât de nefericiți, deși suntem creați pentru fericire, ajungând chiar să ne simțim dezamăgiți de viață, să ne îmbolnăvim și, într‑un final, să murim. Omul nu are în sine veșnicia, și de aceea, când se desprinde de la izvorul acesteia – Dumnezeu –, începe să moară, să se îmbolnăvească și să sufere. Iată de ce până în ziua de astăzi păcatul nostru fundamental este egoismul. El este la antipodul iubirii, e opusul ei. Iubirea se sacrifică întotdeauna de dragul celui iubit, iar egoistul își sacrifică persoanele iubite de dragul propriei persoane.
Haideți să mergem să‑L vedem pe Dumnezeu! Atât de mult ne‑o dorim! Am obosit să‑L privesc pe Dumnezeu ca pe o idee și îmi doresc să mă lipesc de pieptul Lui ca Persoană, să‑mi fie aproape, nu doar ca o persoană din fața ta, ci așa cum descrie Sfântul Simeon Noul Teolog starea de îndumnezeire: „Atunci când vine lumina, El încetează să mai fie un obiect din fața ta. El îți pătrunde toată ființa până la adâncuri, tu devii acea lumină.” 

 

Detalii despre carte / COMANDA 



Parasiti calea pierzarii - Nicodim Mandita (CARTE)
 

Prezentare Parasiti calea pierzarii:

Sufletul care a fost cercetat de Dumnezeu nu mai poate fi același. Focul ceresc care i-a atins inima lasă o urmă ce nu piere.

Începem să vedem altfel lumea, oamenii, suferinţa şi bucuria. Descoperim o frumuseţe tainică în lucrurile simple și o tristeţe adâncă în ceea ce altădată ne părea strălucitor. Nu e doar o schimbare de gândire, ci o renaştere a întregii fiinţe. Trupul oboseşte, dar sufletul se înalţă. Zgomotul lumii se estompează, iar tăcerea devine plină de glasul lui Dumnezeu. Această trezire, deşi dureroasă uneori, este darul cel mai prețios. Și din acea clipă, nimic nu mai e la întâmplare.
 
 
Detalii despre carte / COMANDA 


Sfantul Serafim din Sarov - stalp de foc de la pamant la cer. Viata, invataturi, minuni - *** (CARTE)
 

Prezentare Sfantul Serafim din Sarov - stalp de foc de la pamant la cer. Viata, invataturi, minuni:

Minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său, învrednicindu‑l să se numere printre serafimi, căci atât cu numele, cât și cu viața, Sfântul Serafim a slujit Sfintei Treimi, învățându‑ne, ca prieten al lui Dumnezeu și pro­oroc, meșteșugul tainic al dobândirii harului Sfântului Duh.

După cum s‑a spus, un asemenea sfânt se naște nu unul la o mie de ani, ci unul la un neam întreg.
În chipul său duhovnicesc, drag fiecăruia dintre noi, regăsim mereu ceva deosebit, model pentru aspirațiile noastre lăuntrice. Înălțimea faptelor sale ascetice rămâne un exemplu viu, care îi inspiră pe toți cei ce se nevoiesc în viața monahală, iar simplitatea, dragostea și mila sa nespusă față de aproapele, darurile vindecării și înainte‑vederii au atras și continuă să atragă la el un număr imens de oameni, care cred sincer în ajutorul grabnic și mijlocirile sfântului lui Dumnezeu.
Bucuria noastră, părinte Serafim, nu ne uita pe noi, cei ce sfântă pomenirea ta o lăudăm și o cinstim!

„Trebuie să încercăm prin toate mijloacele să ne păstrăm pacea sufletească și să nu ne tulburăm când ceilalți ne supără. În acest scop trebuie din răsputeri să ne abținem de la mânie și să ne păzim cu atenție mintea și inima de gândurile și dorințele nerușinate. Insultele din partea celorlalți trebuie să le tratăm cu indiferență și să ne obișnuim a le privi ca şi cum nu ne-ar atinge pe noi. 
Această deprindere poate aduce liniște inimii și poate face din ea sălașul lui Dumnezeu.” (Cuviosul Serafim din Sarov)

 

Detalii despre carte / COMANDA 



Minunile Maicii Domnului - *** (CARTE)
 

Prezentare Minunile Maicii Domnului:

Minunile cuprinse în acest volum sunt asemenea unui buchet înrourat a cărui mireasmă se revarsă spre noi, umplându-ne viețile cu parfumul și lumina strălucirii cerești a Preacuratei Fecioare. De aceea, suntem încredințați că toate aceste mărturii ale minunilor vor încălzi și alina inimile tuturor celor care caută sprijin și ajutor de la cea prin care Dumnezeu S-a făcut om. Ea a cunoscut și a purtat în inimă pătimirea Fiului său, iar toată durerea și suspinul i-au fost înveșmântate mai apoi cu slava Învierii din morți a Domnului Iisus Hristos. De aceea, prezența ei în viețile noastre aduce mângâiere, ostoiește lacrimile și durerile, dăruiește vindecări și înfăptuiește lucruri mai presus de fire, peste toate așezând ca semn atotbiruitor surâsul Învierii din morți al Fiului său.

Detalii despre carte / COMANDA 



Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, vol. 2, editia a doua - *** (CARTE)
 

Prezentare Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, vol. 2, editia a doua:

Dumnezeu nu ne‑a lăsat întru neştiinţa cea desăvârşită, căci cunoştinţa cum că este Dumnezeu este semănată de Dânsul în toţi oamenii... Dumnezeu ne‑a arătat a Sa cunoştinţă, atât cât ne este cu putinţă nouă – mai întâi prin Lege şi prin proroci, iar în urmă prin Fiul Lui Unul‑Născut, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Deci, toate cele ce ni s‑au dat nouă prin Lege, şi prin proroci, şi prin apostoli, şi prin evanghelişti le primim, le cunoaştem şi le cinstim, nimic mai mult decât acestea căutând. Pentru că Dumnezeu, bun fiind, este dătător de tot binele, nefiind supus zavistiei sau vreunei alte patimi.
Drept aceea – ca Cel Ce pe toate le ştie şi poartă grijă pentru ceea ce este de folos fiecăruia –, Dumnezeu ne‑a descoperit ceea ce ne‑a fost de folos să cunoaştem, iar ceea ce a fost mai presus de puterea şi înţelegerea noastră a trecut sub tăcere. Pe acestea să le primim şi întru acestea să stăm, nemutând hotare veşnice şi netrecând peste dumnezeiasca Predanie!

 

Detalii despre carte / COMANDA 



 

(cele mai noi apariții la editurile ortodoxe)
Trei promoții pe lună. Fiecare promoție are reduceri de preț de până la 35% la cărțile de la:
- 2 edituri
- 3 autori
- 4 categorii/domenii
Prin abonare la revista online Porunca Iubirii primiți și Newsletterul cu fiecare promoție
     Daca v-ați abonat dar nu primiți revista, cauzele pot fi: 1. când v-ați abonat ați scris greșit adresa dv de email;  2. aveti casuta de email plină; 3. adresa noastră e tratată ca spam sau e blocată de furnizorii dv de servicii IT (de aceea e recomandat să nu folositi o adresă email de la serviciu).
     În toate aceste cazuri sunteți șterși din lista abonatilor și va trebui să vă abonați din nou aici: https://poruncaiubirii.agaton.ro/newsletter.
Pentru ca revista să nu ajungă in SPAM, ci în Inbox, treceți adresa revistapi@agaton.ro în lista de contacte.

Descarca oferta 
Editurii Agaton

Descarca oferta de CARTI/Produse (.xls)
icoane, tamâie, cruciulite, calendare etc.
Produse naturiste Măn. NERA (.pdf)

"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)  

Revista Porunca Iubirii 
apare lunar din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor: Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revistapi@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori: Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean
----------------------
ISSN 2344 - 0619        ISSN-L 1453 - 7567