Nota redacției: Este salutabilă și notabilă decizia oportună, înțeleaptă, justificată și corectă a Bisericii Ortodoxe Române de a ocroti etnicii români din Ucraina prin înființarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina. Singurul actor cu o forță suficient de puternică de împotrivire la acest demers este în acest moment Biserica Ortodoxă Rusă, dar ea se află totodată într-o poziție de auto-izolare față de Bisericile Ortodoxe surori, prin părtășia la ilegitimitatea războiului Rusiei contra Ucrainei, dar și prin absența voită și nejustificată de la Sinodul pan-ortodox din Creta, din anul 2016. La acest moment Patriarhia Română și Patriarhia Moscovei sunt cele mai mari Biserici autocefale ortodoxe. Patriarhia Moscovei este cea mai mare în afara Europei, iar Patriarhia Română este cea mai mare din cuprinsul Uniunii Europene și al NATO. Până acum, opțiunea românilor ortodocși din Ucraina de a adera la o structură care din punct de vedere canonic să țină de Biserica Ortodoxă Română a fost doar o perspectivă teoretică, deși conform unui sondaj din anul 2022, realizat de către Institutul de Studii Politice și Capital Social de la Cernăuți, circa 61% dintre respondenți considerau că este o idee bună deschiderea unor lăcașe de cult în regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa de către Biserica Ortodoxă Română. Procesul nu va fi nici simplu și nici rapid, ca și în Republica Moldova, deciziile de aderare la o biserică ce ține de BOR vor fi deocamdată individuale, la nivel de parohie, iar motivele țin de la caz la caz, atât de patriotism și revenirea la ”credința neamului românesc”, cât și de restabilirea unui adevăr istoric, dar și de faptul pragmatic că se oferă sprijin financiar (salarii pentru preoți, susținerea familiilor, neplata taxelor bisericești etc).

Pe larg:

La cea mai recentă reuniune a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a avut loc la data de 29 februarie 2024, una dintre deciziile adoptate a fost și aceea de: "binecuvântare, încurajare și susținere a inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina." – basilica.ro

Decizia BOR este una istorică și va avea implicații pe multiple planuri: religios, social, politic, diplomatic etc. Ea vine pe fondul conflictului militar dintre Rusia și Ucraina, reflectat profund și în viața Bisericii. Astfel, în ultimii ani, au avut loc schimbări majore în această zonă geografică și religioasă. Pe de o parte, cu susținerea și recunoașterea Patriarhiei Ecumenice, a luat ființă, la 11 octombrie 2018, Biserica Ortodoxă a Ucrainei, care s-a rupt astfel canonic și administrativ de Moscova (la mai bine de 27 de ani de la declararea independenței de stat a Ucrainei). Dintre Bisericile Ortodoxe surori, doar trei au recunoscut Biserica Ortodoxă a Ucrainei, și anume cea a Alexandriei, a Ciprului și a Greciei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a declarat de acord în primăvara anului 2020 cu acordarea autocefaliei întregii Biserici Ortodoxe din Ucraina, precizând însă că aceasta se poate realiza numai prin înţelegerea dintre Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Moscovei şi prin consens panortodox: „În legătura cu invitaţia Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, adresată Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române de a participa, în perioada 25-27 februarie 2020, la întâlnirea fraternă de la Amman, Iordania, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reiterat hotărârea sa nr. 3668, reluată în hotărârile nr. 9156/2018 şi nr. 180/2019, şi anume ca Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Moscovei să reia dialogul pentru a ajunge, cât mai curând posibil, la o soluţie în problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, pentru a nu se adânci polarizarea celor două tabere adverse: una a Bisericilor Ortodoxe pro-Constantinopol şi cealaltă a Bisericilor Ortodoxe pro-Moscova."

Amintim în context și că anterior, în ședința sa din 21 februarie 2019, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în dezbatere situația schismei bisericești din Ucraina și a subliniat în Comunicatul oficial de presă că:  „Pentru o decizie concretă şi corectă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la o viitoare ședință a Sfântului Sinod se va ține seama cu prioritate de faptul că în Ucraina există 127 de parohii ortodoxe românești, în special în zona Bucovinei de Nord, aflate în jurisdicția Bisericii Ortodoxe din Ucraina – Patriarhia Moscovei." Totodată, Biserica autocefală a Ucrainei continuă să se distanțeze de cultura Bisericii Ruse și prin adoptarea începând cu 1 septembrie 2024 a calendarului iulian. Pe de altă parte, și în Republica Moldova, țara vecină, mai mulți preoți care aparțineau canonic de Moscova au decis să treacă la Mitropolia Basarabiei, structură bisericească subordonată Patriarhiei Române. De altfel, sinodul BOR a „reafirmat” că toți clericii din R. Moldova care „revin” în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este „nulă și neavenită”. Mai mult,

După cum era de așteptat, reacții de protest și chiar de amenințare nu au întârziat să apară:

Biserica Ortodoxă Rusă

La 12 martie, reunit în ședință, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse și-a exprimat „dezacordul puternic” față de hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române și a avertizat că, dacă vor fi puse în aplicare, vor avea „consecințe grave” atât pentru relațiile bilaterale ale Bisericilor Ortodoxe Ruse și Române, cât și pentru unitatea Bisericii Ortodoxe în ansamblu. Mai mult, Moscova susține că preoții din R. Moldova care trec de la Mitropolia Moldovei (subordonată Patriarhiei Moscovei) la Mitropolia Basarabiei (a Patriarhiei Române) sunt sancționați pentru că pleacă fără carte de eliberare, și nu pentru că ar aparține Bisericii Ortodoxe Române, susținând sprijinul față de Biserica Ortodoxă Ucraineană (subordonată Moscovei) și Biserica Ortodoxă a Moldovei, „în legătură cu atacurile necanonice ale Sinodului Patriarhiei Române”. La ședința de la Moscova a participat și Mitropolitul Moldovei, Vladimir. La începutul lunii martie, el i-a trimis o scrisoare patriarhului român Daniel, rugându-l să mijlocească „un dialog frățesc” între cele două mitropolii de pe teritoriul Republicii Moldova, care își dispută statutul canonic încă după prăbușirea Uniunii Sovietice.

Biserica Ortodoxă autocefală din Ucraina

Și Biserica Ortodoxă din Ucraina a reacționat la decizia Sfântului Sinod al BOR, trimitând scrisori atât la București cât și la Constantinopol, subliniind că dezvoltarea unor biserici subordonate altor  țări „nu unește credincioșii ortodocși, ci divizează Trupul unic al Bisericii și creează o schismă”, potrivit G4Media. „Scrisorile subliniază că în conformitate cu ordinea canonică și cu definiția Tomosului privind autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina, numai Biserica Ortodoxă din Ucraina are jurisdicție canonică asupra întregului teritoriu recunoscut internațional al Ucrainei, inclusiv asupra celui care este recunoscut și prieten cu România, și nu asupra altuia. Fiind o Biserică Mamă iubitoare pentru toți credincioșii ortodocși din Ucraina, indiferent de originea lor etnică, și manifestând preocupare pastorală pentru nevoile spirituale ale credincioșilor ortodocși aparținând tradiției naționale și bisericești românești care trăiesc în Ucraina, Biserica Ortodoxă a Ucrainei de către rezoluția Sfântului Sinod al acestuia (Jurnalul nr. 39 ședință din 27 iulie 2019) a adoptat următoarea hotărâre: „Ținând cont de nevoile pastorale ale comunităților ortodoxe românofone din Ucraina, pe baza modelului de organizare a vieții bisericești a parohiile Bisericii Ortodoxe Române cu majoritatea etnicilor ucraineni - să formeze Vicariatul Ortodox Român al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (al Bisericii Ortodoxe Ucrainene) pentru organizațiile religioase (comunități religioase și mănăstiri) din Ucraina cu un număr predominant de etnii; români”.  Sfântul Sinod își exprimă speranța că toate problemele care trebuie reglementate vor fi rezolvate de către Bisericile Locale Române și Ucrainene în spiritul iubirii frățești, al ordinii canonice și al definițiilor Tomos despre autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina.”, se mai precizează în comunicat. 

Statul ucrainean

Potrivit unei evaulări a lui Vlad Cubreacov, preluat de bucpress.eu, Statul ucrainean a avut, în funcție de contextul de timp, poziții ezitante, contradictorii sau vădit interesate. Inconsecvente în ceea ce privește legislația în materie de libertate de conștiință și organizații religioase, autoritățile de la Kiev au inițiat procedurile legislative de modificare a cadrului juridic existent, însă nu sunt capabile să le finalizeze. Există mai multe cazuri confirmate în care agenții statului (inclusiv reprezentanți ai SBU) au încercat să pună presiune pe preoții și credincioșii ortodocși români din Ucraina, în vederea trecerii lor forțate la BOU condusă de mitropolitul Epifanie Dumenko și a împiedicării oricărei apropieri de Biserica Ortodoxă Română de care au ținut în mod tradițional.

Agenții statului (inclusiv reprezentanții SBU) nu au exercitat însă același tip de presiuni asupra reprezentanților (cu mult mai numeroși) ai BOU PK condusă de ”patriarhul onorific” Filaret Denisenko, pe care îl asistă în ceea ce privește implicarea directă în cuprinsul Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova. Poate spune cineva din administrația de la Kiev ce caută ”patriarhul onorific” Filaret Denisenko cu episcopiile sale din Republica Moldova? Din câte se știe, în elanul său imperial Patriarhia Moscovei îi consideră pe românii din Republica Moldova drept ”parte inseparabilă a Lumii Ruse”. Vedem acum că și ”patriarhul onorific” al mitropolitului Epifanie Dumenko îi consideră pe aceiași români din Republica Moldova drept parte a ”Lumii Ucrainene”. Implicându-se bisericește în Republica Moldova, Kievul a transmis un semnal clar către București, semnal receptat ca atare, întrucât avem pe față o formă de expansionism ucrainean în spațiul spiritual românesc. Între mitropolitul Longhin Jar și ”patriarhul onorific” Filaret Denisenko nu e nicio diferență de comportament în raport cu românii și Biserica Ortodoxă Română. Aceste forme de expansiune bisericească ucraineană se produc de câțiva ani în paralel cu expansiunea cetățeniei ucrainene în Republica Moldova (120 000 de pașapoarte ucrainene eliberate ilegal în regiunea separatistă transnistreană și peste 250 000 de pașapoarte eliberate ilegal în Republica Moldova). Toate căpeteniile separatiste de la Tiraspol dețin cetățenia Ucrainei, care le-a fost acordată ilegal. În februarie 2024 Kievul a anunțat că intenționează să-și reactiveze Consulatul itinerant din regiunea separatistă transnistreană, astfel încât să poată relua ”pașaportizarea” locuitorilor sistată în 2020. Extrapolând, imaginați-vă că Republica Moldova sau oricare alt stat și-ar deschide un Consulat în Crimeea ocupată de Federația Rusă sau la Donețk ori Lugansk. Da, mai e ceva. Statul ucrainean, atât la nivel de factori administrativi, cât și la nivel de reprezentanți diplomatici, a făcut, în repetate rânduri și într-un elan marcat de lipsă de realism, demersuri oficiale și semioficiale în favoarea recunoașterii BOU conduse de mitropolitul Epifanie Dumenko de către Patriarhia Română. Prin aceste demersuri partizane statul ucrainean a demonstrat că nu întrunește condiția legală de neutralitate religioasă. Este de remarcat însă că, acolo unde comunitățile ortodoxe românești din Ucraina au dorit să se organizeze autonom, în afara structurilor administrative bisericești moscovite sau kievene, statul nu a creat, deocamdată, piedici majore.

Românii ortodocși din Ucraina

Cea mai mare parte a românilor ortodocși din Ucraina a preferat să rămână în așteptare, păstrând statu-quo-ul canonic. Astfel, 121 de parohii au rămas în prizonieratul canonic al BOU-PM, instituit în 1940 și reinstituit în 1944, alte 6 parohii au decis ieșirea de sub jurisdicția moscovită și aderarea lor, într-un moment potrivit, la Patriarhia Română, iar 3 parohii au aderat canonic, de mai mulți ani, la Biserica Ortodoxă Română, prin Mitropolia Basarabiei, fiind înregistrate în ordinea juridică stabilită de legislația ucraineană. Fiind preocupați de identitatea lor etnică și lingvistică, dornici să evite pericolul slavizării (fie prin rusificare, fie prin ucrainizare), mai mulți reprezentanți ai comunităților ortodoxe române din regiunile Odesa, Cernăuți și Transcarpatică au inițiat consultări în vederea identificării unei soluții pragmatice, corecte din punct de vedere legal și canonic, care să-i scoată din logica războiului bisericesc de uzură dintre Moscova și Kiev. Aceste consultări s-au întețit odată cu votarea în prima lectură, de către Rada Supremă a Ucrainei (cu 267 voturi pro și 15 contra), a proiectului de lege nr. 8371 care deschide calea scoaterii în afara legii, pe cale judecătorească, la cererea Cabinetului de Miniștri, a organizațiilor religioase care au legături cu statul rus agresor, vizată fiind BOU PM, condusă de mitropolitul Onufrie Berezovski. Consultările s-au intensificat mai cu seamă după data de 10 februarie 2024, când mitropolitul BOU, Epifanie Dumenko, a cerut public la Cernăuți ca Rada Supremă să adopte în lectură definitivă, cât mai curând posibil, proiectul de lege nr. 8371. Acest fapt a fost de natură să-i alerteze pe reprezentanții comunităților ortodoxe române din Ucraina. Singura soluție pragmatică, legală și canonică identificată de reprezentanții comunităților ortodoxe românești din regiunile Odesa, Cernăuți și Transcarpatică a fost ieșirea din confruntarea bisericească ruso-ucraineană și revenirea la comuniunea cu Biserica mamă, Patriarhia Română, ca formă de evitare a rămânerii în afara cadrului legal (pe termen scurt) și a riscului de slavizare (pe termen mediu și lung).

Declarațiile Mitropolitului PETRU al Basarabiei

”Suntem profund recunoscători Sfântului Sinod pentru hotărârea de reafirmare a canonicității clerului și credincioșilor care se identifică cu Biserica Ortodoxă Română. Această hotărâre reprezintă un reper important în eforturile noastre de menținere a unității și coeziunii spirituale în rândul credincioșilor basarabeni, sub oblăduirea canonică a Bisericii Mamă”, a declarat Înaltpreasfinția Sa, într-un comunicat. În legătură cu deciziile referitoare la comunitățile românești din Republica Moldova și Ucraina, Înaltpreasfinția Sa subliniază angajamentul Patriarhiei Române față de aceste comunități, demonstrând grijă și preocupare constantă pentru binele credincioșilor ortodocși români din afara granițelor țării. În mod special, Înaltpreasfințitul Părinte Petru adresează sincere mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru „susținerea și dragostea părintească necondiționată” manifestată față de poporul ortodox din Basarabia. „Preafericirea Sa a fost întotdeauna preocupat de starea duhovnicească a credincioșilor români din Republica Moldova și de calitatea pastorației în regiune. Este un Întâistătător al faptelor tăcute, al blândeții, smereniei și înțelepciunii, iar aceasta se reflectă în susținerea constantă acordată Mitropoliei Basarabiei.” Înaltpreasfinția Sa evidențiază, de asemenea, eforturile susținute ale Guvernului României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, în sprijinirea Mitropoliei Basarabiei. Aprobarea a 200 de posturi clericale și 30 neclericale este văzută ca un gest de recunoaștere a eforturilor și contribuției aduse de clericii care au aderat sau intenționează să adere la Biserica Ortodoxă Română din Basarabia. „Această suplimentare a suportului financiar prin alocarea de noi posturi reprezintă un răspuns eficient la nevoile urgente ale Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia. În ciuda eforturilor de propagandă, prin care unii actori vehiculează că preoții „s-au vândut”, îi informăm că mulți dintre clericii aderanți încă nu au fost încadrați în salarizare, iar această alocare de noi posturi va contribui la oferirea unui suport financiar necesar și firesc pentru toți preoții implicați în slujirea Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia.” Înaltpreasfințitul Părinte Petru transmite mulțumiri și recunoștință tuturor celor implicați în această inițiativă, în mod deosebit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Domnului Prim-ministru și Domnului Secretar de Stat pentru Culte, evidențiind importanța colaborării pentru consolidarea valorilor creștine și a comunităților ortodoxe în Republica Moldova.

Concluzie:

O asemenea soluție nu este îndreptată împotriva niciuneia dintre părțile ortodoxe aflate în litigiu bisericesc major (Patriarhia de Constantinopol, Patriarhia Moscovei și derivatele lor un Ucraina, precum și autoproclamata ”Patriarhie a Kievului”) și oferă posibilitatea de a rămâne în comuniune canonică și euharistică cu ansamblul Ortodoxiei, prin Biserica Ortodoxă Română. Această soluție, considerată optimă în actuala situație bisericească foarte complicată din Ucraina, a fost adusă la cunoștința Patriarhiei Române, care, la 29 februarie 2024 a hotărât să ia act cu binecuvântare, să încurajeze  și să susțină părintește inițiativa reprezentanților românilor ortodocși din Ucraina. - bucpress.eu

Pași premergători:

Despre noua structură religioasă numită ”Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” nu s-a vorbit deloc pînă acum în spațiul public românesc. Ideea, evident, nu avea cum să apară peste noapte, fiind – după știința noastră – amintită public pentru prima dată pe 15 noiembrie 2023, după o ședință de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei. Sinodul Mitropolitan anunța atunci, la punctul 8 al ședinței, că a discutat despre Situația din Ucraina și înregistrarea cultului Bisericii Ortodoxe Române, fiind prezentate demersurile pentru înregistrarea cultului „Biserica Ortodoxă Română”. Să mai spunem, că după ședința Sinodului, ”într-un context deosebit” s-a discutat despre ”procesele și evoluțiile din cadrul Bisericii Ortodoxe Române din Republica Moldova” și cu Ciprian Vasile Olinici, conducătorul Secretariatului de Stat pentru Culte al Guvernului României, ”aflat într-o vizită specială la Chișinău”. Așadar, este posibil ca această viitoare ”Biserică Ortodoxă Română din Ucraina” să fie înființată sub autoritatea Mitropoliei Basarabiei, care deja are sub jurisdicție canonică, după cum am arătat mai sus, o structură religioasă la Ismail, afirmă Marian Chiriac pentru sinopsis.info.  

Intervievat cu privire la acest subiect sensibil, Teodor Baconschi a declarat pentru rfi:

"Patriarhia Română a organizat structuri canonice în afara granițelor și pentru românii din Serbia și pentru cei din Ungaria. Nu mai vorbim despre diaspora, unde s-au structurat în ultimii ani, pe măsura instalării atâtor milioane de români, chiar și mitropolii, nu numai episcopii și arhiepiscopii. Dat fiind că Ucraina este pe drumul spre Uniunea Europeană și va aplica acquis-ul comunitar în materie de drepturi ale minorităților, inclusiv dreptul de a-și organiza structuri ecleziale proprii, bănuiesc că se profită oportun de acest context. Mai cu seamă că românii din Ucraina se află acum sub jurisdicția Patriarhiei Ruse. Nu fac parte din Biserica Autocefală Ucraineană, care s-a separat de Moscova. Mai trebuie spus în context că e și o acțiune în oglindă pentru că cetățenii români de etnie ucraineană din România sunt oblăduiți de un Vicariat Ortodox Ucrainean, care se află însă sub tutela Patriarhiei Române. Cred că Kievul va fi de acord cu propunerea asta. Mai cu seamă că cetățenii ucraineni de etnie română, unii își spun moldoveni, și-au dovedit loialitatea față de statul ucrainean. Mulți dintre ei au fost pe front și chiar și-au dat viața pentru a-și apăra patria. Cred că lucrul ăsta se poate face bilateral, prin discuții transparente care vor avea loc atât cu autoritățile statale, cât și cu cele ecleziastice. Și îi va scoate pe români din situația aceasta puțin schizofrenică, în care, pe de o parte au șefi la Moscova, care le-au atacat țara, Ucraina, iar pe de altă parte vor să se asigure că pot să aibă slujbe în limba română. Putem să spunem că e o evoluție pro democratică pentru mai multă libertate și normalitate. Susținerea vine reflectând evoluția dramatică din teren, schimbarea treptată de statut geopolitic a Ucrainei sub impactul acestui război devastator și pe fondul ameliorării nete a relațiilor româno-ucrainene. România, ca stat membru UE și NATO, după cum știm, chiar dacă a practicat o discreție, pe care mulți i-au reproșat-o, a ajutat, ajută și va ajuta în continuare Ucraina pe toate planurile. Și temperatura dialogului politic dintre București și Kiev e cu totul alta. Există mult mai multă disponibilitate. Nu mai încrucișăm două naționalisme care încremeniseră într-o agendă interbelică din anii 1940. Am venit în secolul al XXI-lea. Mi se pare că astfel de evoluții sunt de salutat. Geografia nu se schimbă și ne dorim o Ucraină în UE și NATO, o Ucraină suverană și prietenă cu România." 

În ziua de joi, 29 februarie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Principalele hotărâri ale Sfântului Sinod sunt următoarele:

1. declararea anului 2025, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea;
2. înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii, cu sediul la Londra, pentru cei peste 1 milion de credincioșii ortodocși români din această parte a Europei Occidentale.
3. înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei, cu sediul la Dublin.
4. reamintirea poziției Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, în contextul anului electoral 2024, în sensul neimplicării Bisericii în politica partinică, deoarece, potrivit articolului 7 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cultele recunoscute sunt factori ai păcii sociale și orice atitudine de învrăjbire publică în societate, de partizanat politic, de atac la persoană ori de tensionare a relațiilor cu autoritățile publice sunt contrare misiunii spirituale a Bisericii în societate.
5. aprobarea volumelor pe luna Decembrie și pe luna Ianuarie ale Sinaxarului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române.
6. aprobarea Acatistului Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Asia (1 noiembrie).
7. aprobarea Acatistului Sfântului Cuvios Gherasim din Chefalonia (20 octombrie).
8. aprobarea Paraclisul Sfinților Doctori fără de arginți Chir și Ioan (31 ianuarie, 28 iunie).
9. organizarea, în perioada 1-31 martie 2024, a unei colecte în Patriarhia Română pentru a ajuta la construirea de locuințe în Armenia destinate refugiaților armeni din Nagorno Karabagh.
10. reamintirea faptului că, prin Corpul de control financiar și audit de la eparhii, mitropolii și Patriarhia Română, autoritatea bisericească verifică situațiile financiare și patrimoniale de la parohii, eparhii și mitropolii, iar în cazul în care constată deficiențe și lipsuri adoptă măsuri pentru remedierea acestora, pentru a căror corectă aplicare sunt responsabile Sinodul Mitropolitan, respectiv Sinodul Permanent; în respectivele Corpuri de control financiar și audit trebuie să fie încadrați specialiști (economiști și auditori financiari) cu experiență, care să fie caracterizați prin corectitudine, profesionalism și fidelitate față de Biserică.
11. binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina.
12. reafirmarea faptului că toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992.
13. aprecierea bogatei activități social-filantropice a Bisericii Ortodoxe Române pe parcursul anului 2023, care a produs efecte pozitive vizibile în societatea românească.

Cancelaria Sfântului Sinod

În perspectiva alegerilor europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale din anul 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pornind de la pozițiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale din 13-14 februarie 1996, 23-25 februarie 2000, 12-13 februarie 2004, 5-7 martie 2008, 25 februarie 2016 și 21 iulie 2020, din dorința de a face cât mai clară atitudinea Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, hotărăște:

1. În calitatea sa de cetățean al Patriei și de părinte duhovnicesc al tuturor enoriașilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea și îndatorirea ca, de pe poziția și prin mijloacele duhovnicești care-i sunt specifice, să participe la viața cetății, sprijinind activitățile menite să promoveze binele obștesc și împotrivindu-se oricăror măsuri sau activități care se dovedesc a fi în contradicție cu învățătura și morala creștină ortodoxă. În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât şi în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret.

2. Menține hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, prin care, în conformitate cu Sfintele Canoane (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), se stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea și demnitatea clericală se numără și aceea de „a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumești”, iar arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis:

a) să facă politică partinică;
b) să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizații care poate fi asimilată unui partid politic;
c) să candideze la alegerile parlamentare sau locale;
d) să participe la campanii electorale în calitate de susținător (oare);
e) să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state.

3. Clericul sau monahul, care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar şi prin susținerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie („...nu mă voi îndeletnici cu activități potrivnice chemării preoțești şi nu mă voi face părtaș la lucrări şi adunări care dăunează Bisericii”, hotărârea sinodală nr. 4670/2008), prevederile Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (2015) şi ale Regulamentului pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor (2003) și va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viața monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.

4. Aplicând principiul iconomiei (pogorământ, dispensă), în vederea împlinirii misiunii pastoral-sociale la care sunt chemați în viața comunităților pe care le păstoresc, Sfântul Sinod, prin hotărârea sinodală nr. 1676 din 6 martie 2008, permite totuși ca preoții și diaconii să candideze, însă doar ca independenți și doar pentru calitatea de consilier local şi consilier județean în România, în următoarele condiții:

a) lipsa unor candidați laici ortodocși, bine pregătiți, capabili să reprezinte eficient comunitățile din care provin și în a căror componență intră credincioși ortodocși;
b) încălcarea neutralității politice sau susținerea publică pe plan local a unui partid politic de către deservenții altor culte sau organizații religioase;
c) promovarea de către unele partide politice a unor oameni politici care au atacat în mod constant instituția Bisericii și valorile morale creștine ale societății sau candidarea respectivelor persoane ca independenți.

5. Preoții și diaconii nu pot candida la alegerile locale fără aprobarea scrisă a Chiriarhilor lor. Aceasta va fi acordată în urma analizei solicitărilor, într-o ședință a Permanenței Consiliului Eparhial și numai acelor clerici considerați capabili să promoveze interesele comunității în consiliile locale și în consiliile județene. Dacă, însă, se dovedește că preotul sau diaconul nu corespunde cerințelor mandatului încredințat, de a lucra şi a apăra interesele comunității locale, atunci i se va retrage aprobarea.

6. Preoții și diaconii, care au obținut aprobarea bisericească de a candida pentru a deveni membri în consiliul local sau consiliul județean, vor fi suspendați de la slujire pe întreaga perioadă a campaniei electorale (pentru evitarea oricăror suspiciuni referitoare la folosirea de mijloace pastorale în campania electorală), vor adopta în timpul campaniei electorale un comportament adecvat slujirii şi demnității preoțești, vor respecta legislația în vigoare privind campaniile electorale şi alegerea autorităților administrației publice locale şi nu vor folosi în scopuri electorale lăcașurile de cult.

7. Sfântul Sinod reamintește apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericești.

8. Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxă Română nu recomandă susținerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci îndeamnă pe toți cetățenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate. În acest sens, pentru aprecierea candidaților la alegerile europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale din acest an, recomandă credincioșilor Bisericii noastre următoarele 10 criterii orientative:

I. manifestarea credinței în Dumnezeu și a responsabilității faţă de comunitate;
II. apărarea libertății religioase și susținerea activităților spirituale şi sociale ale Bisericii;
III. respectul pentru persoana umană şi promovarea culturii vieţii: promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat şi femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării;
IV. promovarea unei educații naționale integrale, care îmbină cunoașterea intelectuală cu formarea morală și spirituală;
V. apărarea și promovarea sănătății fizice, psihice și morale/spirituale a poporului român;
VI. diminuarea sărăciei, dezvoltarea economică și creșterea demografică a României;
VII. apărarea şi promovarea patrimoniului cultural și spiritual național;
VIII. apărarea resurselor naturale, ocrotirea mediului şi dezvoltarea agriculturii, ca baze ale responsabilității pentru generațiile prezente şi viitoare;
IX. sprijinirea comunităților de români din jurul granițelor şi a diasporei române, precum şi promovarea de proiecte de încurajare a românilor să revină în România;
X. apărarea şi promovarea cu demnitate a intereselor poporului român, pe plan extern şi intern.

9. Desigur, aceste criterii pot fi completate cu alte criterii utile pentru orientarea alegătorilor spre un vot corect, responsabil și folositor țării.

Îndreptarul a fost aprobat prin hotărârea sinodală nr. 1731 din 29 februarie 2024

basilica

Doar în ultima lună, cred că pe 12 septembrie, Casa Albă aici, în Statele Unite a emis un ordin executiv, un ordin executiv fascinant, profund îngrijorător, a fost emis sub titlul privind „Avansul biotehnologiei și bioproducției, inovație pentru o bioeconomie americană durabilă și sigură.” Ce înseamnă asta? Cred că 99% dintre americani nu au absolut nicio idee ce înseamnă asta, dar înainte de a vă cita ceva din ordinul executiv, permiteți-mi doar să fac un comentariu inițial cu privire la dezvoltarea tehnologiei în această eră a secularismului, unde cuvântul „sigur” mi se pare extrem de nelalocul lui.. „Avansul în promovarea biotehnologiei și a bioproducției pentru o bioeconomie americană durabilă și sigură…”

Iată-ne astăzi guvernați în Occident de oligarhi care nu au niciun angajament formal față de Dumnezeu sau vreun cod moral clar, iată-ne în preajma războiului nuclear, cu siguranță cel mai aproape din viața mea în care am fost de război nuclear și cuvântul „sigur” este inserat într-un ordin executiv despre care vă voi arăta că este orice altceva decât sigur, orice dar sigur nu este… Permiteți-mi să vă citesc un citat din ordin. „Trebuie să dezvoltam ingineria genetică, tehnologii și tehnici pentru a putea scrie circuite pentru celule și, previzibil, să programăm biologia în același mod în care scriem software și programăm computere”.

Doamne, ai milă! Trebuie să fie o glumă! Tratează oamenii ca pe niște computere să ne facă previzibili, ca să putem fi programați literalmente. Epoca oamenilor proiectați a transhumanismului, a sosit, dragilor, indiferent dacă vrem sau nu, indiferent dacă știm sau nu, este aici! Majoritatea marilor titani tehnologici ai timpului nostru, majoritatea acestor oligarhi seculari care conduc comerțul de astăzi sunt formal atei și resping religia tradițională în principiu…

Îmi amintesc că am fost în 2017 la Budapesta, Ungaria, la Congresul Mondial al Familiilor din acel an și pe marele ecran în fața a câteva mii de oameni, ministrul maghiar al familiei făcea o prezentare. pentru viața de familie… Mai întâi, doar un mic comentariu secundar vă puteți imagina America având un ministru pentru viața de familie? Avem un ambasador pentru promovarea imoralității agendei LGBT literalmente un ambasador supraveghetor, dar să avem un ministru pentru hrana familiei??! Ce șoc ar fi! Ea pune pe tablă o imagine pe ecranul mare a tuturor premierilor din Europa cu o linie mare la mijloc între prim-miniștrii Europei de Vest și prim-miniștrii Europei Centrale și de Est și apoi a pus o întrebare…

Câți copii în medie credeți că au prim-miniștrii din Est și câți credeți că au în Occident? Răspunsul? La acel moment în Occident numărul mediu de copii din familia prim-miniștrilor de guvernământ din toate țările vest-europene a fost a fost 1,6 ….2,1 poate? NU…a fost ZERO, nici un singur prim-ministru al Europei de Vest la acea vreme nu avea vreun copil măcar. Aceștia sunt oamenii care iau decizii de mare consecință pentru familii, cei fără familie… Media pentru Est a fost de 3,5!! Acel slide mi-a spus mult mai mult decât orice altceva despre diviziunea în viziunea asupra lumii și consecințele diviziunii și viziunea despre lume care se întâmplă.

Suntem guvernați de oligarhi foarte revoluționari și radicali care îl neagă pe Dumnezeu, viziunea creștină, viziunea creștină asupra eshatologiei și acum se găsesc capabili să folosească puterea în cel mai distructiv mod. Îl neagă pe Dumnezeu, dar și asta e este originea acestei angoase, din ceea ce conduce transhumanismul pe principiu ei îl neagă pe Dumnezeu, ei neagă eternitatea, neagă raiul, dar nu pot trăi cu consecințele astea. Este prea sumbru, subminează sensul uman, subminează orice soluție pentru problemele noastre, eternizează moartea și așa că transhumaniștii sunt blocați între lumea pe care au făcut-o, lumea seculară pe care o produs-o și consecințele abolirii religiei, dar ei nu se pot întoarce la religie, nu se pot pocăi, deși sperăm că o vor face și că unii dintre ei vor începe să facă asta.

Transumanismul e aici! Nu pot scăpa, seculariștii nu pot scăpa de dorința după sens, nu pot scăpa de ecoul paradisului din interiorul lor, care nu-l pot eradica, indiferent ce ar face, chiar și prin negarea lui Dumnezeu, nu pot eradica faptul că sunt făcuți după chipul Lui și că acea imagine este în ei mărturisind împotriva viziunii lor asupra lumii. Cultura noastră e descrisă în mod atrăgător de Sfântul Pavel în primul capitol al Epistolei sale către Romani, permiteți-mi să citesc un text de acolo și cred că veți vedea cât de relevantă e descrierea stării noastre, el spune:

„Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios.”

Ultima frază: „Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni.” Nici un rând din Scripturi nu descrie mai bine transhumaniștii. Au creat o formă de tehno-utopism care nu are nicio bază științifică. Au creat un sistem nebun deși sunt înțelepții acestei lumi, sunt mânați de consecințele negative ale propriilor lor decizii, impulsuri anti-religioase. Această formă de transutopism, acest transhumanism încearcă să rezolve problema păcatului și a mizeriei prin pur și simplu negarea că păcatul există și caută să rezolve problema morții sigure prin îmbrățișarea tehnologiei și afirmația nefondată că cumva, pe măsură ce tehnologia se dezvoltă, vom obține o tehnologie care ne va ajuta să eradicăm moartea. Această închinare la tehnologia pământească este dovada că ei au abandonat închinarea la singurul Dumnezeu adevărat, dar nu pot înceta să se închine, trebuie să găsească un salvator, pur și simplu nu poate fi un salvator personal care ar putea cere ceva de la ei.

De fapt, una dintre teoriile fundamentale a transhumaniștilor este că moartea este opțională, aceasta este de fapt una dintre afirmațiile fundamentale care unifică mișcarea, moartea este opțională și ei numesc asta știință! Poate cineva să folosească metoda științifică pentru a verifica premisa că cineva a scăpat vreodată de moarte? Cu excepția Unuia! Cum este asta științific? Numai dacă avem mai multă tehnologie, se spune că putem pune creierul uman într-o stare înghețată acum și putem aduna o tehnologie suplimentară care ne va permite să-l atașăm înapoi într-un fel de corp și persoana poate avea o formă de nemurire. Cât de ridicol a devenit! Ideea că tot ceea ce te face să fii personalitatea ta glorioasă conștiința voastră se presupune că totul e blocat în creier, acesta este gândul acestor transhumaniști, locul creierului…

Ca răspuns la asta, Biserica își ridică vocea și depune mărturie despre viziunea lui Iisus despre ceea ce înseamnă a fi o ființă umană. Viziunea lui Iisus despre transfigurare împotriva viziunii seculare a transhumanismului. Evanghelia de duminica din urmă, evanghelie magnifică a Sfântului Luca cap 6, Iisus spune: Iubește-ți vrăjmașii, fă bine oamenilor, împrumută și fii generos cu oricine fără nici un gând de primire înapoi. Întreaga concentrare a lui Iisus, întreaga Sa învățătură este… vizează inima umană, nu creierul uman, El nu ocolește creierul uman, creierul este respectat cu siguranță, facultatea rațională este acceptată și prețuită și hrănită, dar miezul omului inima lui, centrul sufletului său, acesta este punctul central al învățăturii lui Iisus – dezvoltarea unei inimi curate, iluminarea minții, vindecarea voinței umane, aceasta este intenția Domnului nostru Iisus Hristos, lucrarea Harului în viețile noastre, nu este doar să ne păstrăm capacitatea mentală pentru totdeauna.

Iisus ne oferă Schimbarea la față (Transfigurarea) în loc de transhumanismul secular. El este soluția la toate dilemele noastre. Tehnologia nu este soluția. Tehnologia nu a fost cauza căderii omului și apariția morții și tehnologia nu va fi soluția la căderea omului și apariția morții. Căderea omului a fost o decizie personală și afrontă, o ofensă personală între Adam și Eva și Domnul Dumnezeu și singura soluție este una personală. Hristos însuși este soluția pentru fiecare problemă umană și pentru fiecare dilemă umană.

El este noul Adam, este al doilea om, gloria rasei umane, El este cuceritorul iadului, învingătorul morții, distrugătorul lui Satana, Mântuitorul omenirii, ispășirea păcatelor noastre dătătorul vieții veșnice, viitorul pe care îl oferă tuturor celor care se pocăiesc și cred în El. Este atât de frumos, atât de magnific încât este mult peste orice tehnologie a omului căzut și a mișcării transhumaniste poate oferi și nu poate fi pus în mod rezonabil în limbajul uman. Cei care au văzut în viața următoare și ceea ce Domnul a pregătit pentru cei care îl iubesc nu pot vorbi prea mult în această viață. Dumnezeu este soluția pentru problemele noastre!

Mă gândesc la cuvintele profetului Amos el spune așa: Așa spune Domnul: Caută-Mă si trăiește! Caută-Mă si trăiește dacă vrei sa trăiești. A trăi înseamnă a-l căuta pe Dumnezeu, care este viață. Acesta este adevărul: prin Sfântul Botez am fost uniți cu Iisus, am fost adoptați în familia lui Dumnezeu, am fost aduși pe calea mântuirii, care este purificarea inimii, curățarea și iluminarea minții, vindecarea voinței, cultivarea virtuții avem foarte puțin interes în editarea genelor care îmbină creierul uman cu un computer sau potențialul inteligenței artificiale ca și cum vreunul dintre aceste lucruri dacă le realizăm ne-ar da o mare contribuție la destinul etern al omenirii.

Nimic nu ne poate salva de diavol, de păcatele noastre și de Moartea însăși. Doar Hristos! Lipsa tehnologiei nu este ceea ce a adus păcatul și moartea în lume și nicio cantitate de tehnologie nu o poate alunga, doar Unul poate. Doar Unul cucerește moartea, numai Unul mântuiește omenirea, numai Unul este vrednic de iubirea și devotamentul nostru suprem, singurul Dumnezeu adevărat și singurul Său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos și Preacuratul Duh Sfânt, un singur Dumnezeu a Căruia este slava în veci! Amin!

 Pr. Iosia Trenhan - chilieathonita.ro

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a rămas în istorie prin marile sale realizări pe plan bisericesc, politic, educațional și cultural. În cei 25 de ani de păstorire a sa în Transilvania, Sfântul Andrei Șaguna avea să schimbe radical soarta românilor ortodocși din reînființata Mitropolie a Ardealului. A rămas cunoscut în istorie pentru mari realizări în Transilvania și pentru proiectele sale care au dus la emanciparea poporului român de aici.

O implicare deosebită a avut Sfântul Ierarh Andrei Șaguna şi în pastorație și duhovnicie, arătând o grijă firească față de nevoile spirituale și materiale ale preoților și credincioșilor. Un om al rugăciunii, așa cum mărturisesc în scrieri contemporanii săi, un om smerit, dar conștient de vocația sa de păstor al românilor din Transilvania, Sfântul Andrei Șaguna a fost un ierarh cu o atenție permanentă față de cultul din bisericile ortodoxe ardelene, de păstrarea învățăturii ortodoxe și față de implicarea preoților în îndrumarea duhovnicească a credincioșilor. Pentru a fi alături de oameni și mai ales pentru a-i călăuzi spre cele sfinte, marele ierarh a redactat și publicat cărți de pastorală și de cult pentru preoții din Transilvania, mai ales că la acea vreme slujitorii sfintelor altare de aici nu aveau prea multe cărți de acest fel, așa cum aveau frații de peste munți.

„Duhovnicul fără întârziere să alerge la bolnav”

Atenția deosebită pe care o acorda Sfântul Andrei Șaguna pastorației bolnavilor este evidențiată în îndemnurile sale către preoți din mai multe scrieri. Ierarhul a fost conștient că pastorația bolnavilor cerea calități duhov­nicești aparte și o pregătire continuă a preoților din parohii. În „Manual de studiu pastoral”, apărut la Sibiu în anul 1872, „compus și editat” de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și tipărit la tipografia arhidiecezană, înființată tot de marele ierarh, preoții aveau să găsească îndrumările sale pentru pastorația bolnavilor. Încă de la primele rânduri, Sfântul Andrei Șaguna subliniază nevoia ca preoții să arate față de bolnavi nu doar o atenție deosebită, ci sentimente de compasiune și iubire: „Duhov­nicul are a se purta cu creștinul, care s-a îmbolnăvit spre moarte, cu cea mai mare iubire și compătimire către el și către casnicii lui. La asemenea întâmplări i se oferă Duhovnicului prilejul cel mai bun a se arăta omenos și prietenos, căci de-o parte pe bolnav trebuie să-l pregătească către o moarte creștinească, iar de altă parte a mângâia pe soția și copiii muribundului”.

Credincioșii sunt îndemnați de ierarh să anunțe preoții din timp că au în familiile lor bolnavi, pentru ca boala lor să nu le afecteze starea mintală și dialogul cu preotul să nu poată fi posibil: „Însă și casnicii bolnavului sunt datori a înștiința pe păstorul sufletesc despre bolnav de timpuriu, până când este la minte sănătos și Duhovnicul fără întârziere să alerge la bolnav și să se apropie de patul muribundului cu blândețe, îm­bărbătându-l cu nădejdea în Dumnezeu, care este îndurat și poate să dea și celui mai grav bolnav însănătoșire, dar totodată spunându-i că ora morții nimeni nu o știe, să-l pre­gătească pe el la mărturisire și la pocăința pentru păcate și către primirea sfintei cu­minecături pregătite în Joia Mare și păstrată pe masa mare a altarului și apoi să citească rugăciunile prescrise în Evchologhionu pentru bolnavi”.

Filantropie în pastorația bolnavilor

Preoții sunt îndemnați de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna să viziteze bolnavii ori de câte ori este nevoie și să se roage pentru aceștia. De asemenea, în astfel de situații, preoții sunt îndemnați să nu aștepte plată de la familie, ci să arate milă și înțelegere față de necazurile păstoriților: „Și dacă n-a răposat în ziua următoare sau mai trăiește mai multe zile, Duhovnicul împlinește datoria sa dacă adeseori va cerceta pe bolnav la patul durerilor și dacă se va strădui să mângâie pe el. Așișderea Duhovnicul își împlinește datorința sa și-și câștigă inimile poporenilor săi dacă sub dure­rea bolii va îndrepta către soție, copii și alte rude ale bolnavului cuvinte de mângâiere, prin urmare Duhovnicul, la caz de moarte, trebuie să fie către familia duioasă a răposatului cu filantropie și cu răbdare în privința răsplătirii ostenelii sale; aceasta să o facă pentru folosul său, adică, ca știind poporenii lui că el este milos către cei duioși și sărmani, îl vor iubi și onora și nu-i vor rămâne nerecunoscători către servițiurile pe care el le face lor ca păstor sufletesc”.

În altă lucrare de Teologie pastorală tipărită în 1857 la Sibiu, cu litere chirilice, intitulată „Teologia pastorală pentru preoți de lege ortodoxă răsăriteană”, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna îi îndemna pe preoții care administrau Taina Sfântului Maslu celor bolnavi să le spună credincioșilor bolnavi că, prin credință puter­nică și rugăciune, această Sfântă Taină poate aduce vindecare.

„A învăța pe cel ce cere Taina aceasta, cum că ungerea cu sfântul untdelemn, când se primește cu credință și cu nădejde tare în ­Iisus Hristos, dă tămăduire neputinței și iertare păcatelor celor lucrate. (…) Drept aceea, bolnavului înaintea sfințirii untului de lemn să se caute pre sine cu adevărata pocăință, și mărturisindu-și păcatele, să primească dezlegarea. Lângă aceasta se cuvine și despre aceea a sfătui pe cel bolnav ca să-și predea viața sa în voia Domnului, și să socotească de cele viitoare, cum are a sta ­înaintea Judecătorului a toate, Dumnezeu; să nu sloboadă din ochii gândului pe Iisus Hristos, Mântuitorul nostru”.

Îndemnurile ierarhului sunt argumentate cu citate din Sfânta Scriptură și au un bogat conținut teologic și duhovnicesc. Nu întâm­plător ierarhul avea să așeze un adevărat tratat despre rugăciune, de zeci de pagini, chiar după capitolul dedicat Tainei Sfântului Maslu. Rugăciunea însoțește viața creștină în toate împrejurările sale, inclusiv în perioada de boală, „căci toți de comun și fiecare sunt datori a se ruga Domnului, precum pentru sine, așa și pentru alții”.

După cum sublinia părintele academician Mircea Păcurariu în lucrarea „O viață închinată Bisericii și neamului – Sfântul Ie­rarh Andrei Șaguna”, apărută la Editura Andreiana, Sibiu, 2012, starea materială a eparhiei conduse de Sfântul Andrei Șaguna nu i-a permis acestuia acțiuni filantropice de anvergura celor din eparhiile din Țara Românească sau Moldova. Cu toate acestea, ierarhul a găsit soluții pentru a veni în sprijinul preoților și credincioșilor săi, atunci când era mare nevoie. Mărturie stă un docu­ment de la 13 octombrie 1849, în care le cerea protopopilor și preoților o listă cu bolnavii, cu „cei care au rămas schilavi și neputincioși” în urma conflictelor din timpul Revoluției de la 1848. Cu aceste liste, autoritățile de stat de la acea vreme aveau să le ofere ajutor acestor bolnavi. Un an mai târziu, în grija sa deosebită față de victimele Revoluției de la 1848, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna îi ruga pe protopopi să organizeze colecte în parohii pentru a ajuta orfanii și văduvele celor căzuți în lupte. 

Articol de Ștefan Mărculeț pentru Ziarul Lumina

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române transmite tradiționalul mesaj pastoral la Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare, zi în care se rememorează biruința dreptei credințe în fața ereziei iconoclaste.

Pastorala din Duminica Ortodoxiei 2024 reamintește istoria și importanța sfintelor icoane în Ortodoxie. „Icoana ne arată că omul poate birui păcatul și poate ajunge la îndumnezeire, cu ajutorul harului Duhului Sfânt și prin viață curată”, este una dintre concluziile mesajului.

De asemenea, sinodalii amintesc de colecta pentru Fondul Central Misionar și îndeamnă credincioșii să contribuie pentru susținerea activităților misionar-pastorale și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române.

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din cuprinsul Patriarhiei Române, 

Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori în Domnul,

Dumnezeiasca Scriptură ne învață că Sfânta noastră Biserică este „trupul lui Hristos, plinirea Celui ce plinește toate întru toți” (Efeseni 1, 23). Biserica, având cap pe Mân­tuitorul Iisus Hristos (Efeseni 1, 22), continuă în lume, prin prezența Duhului Sfânt, lucrarea mântuitoare a lui Hristos, propovăduind cuvântul Lui, împăr­tășind harul dumnezeiesc, conducând spre Împărăția lui Dumnezeu pe toți cei care cred, se botează în numele Sfintei Treimi și Îi urmează Lui.

Dar Lumina lui Hristos, chiar de la începuturile creștinismului, a întâmpinat împotrivire, care, în timp, s-a manifestat prin erezii, schisme, persecuții, diferite tulburări, venite din partea vrăjma­șilor Bisericii. Nu a existat punct din învățătura creștină care să nu fie atacat, tăgăduit sau interpretat greșit de învățăturile dife­riților eretici. Taina Sfintei Treimi, dumnezeirea și omenitatea Mântuitorului, pururea-fecioria Maicii Domnului, Sfintele Taine, Sfintele Icoane, Sfânta Cruce, toate au fost contestate.

Lupta a fost mare și grea, dar, de fiecare dată, s-au ridicat ierarhi și părinți întăriți și luminați de Duhul Sfânt, care, în timpul Sfintelor Sinoade Ecumenice, au combătut învățăturile greșite și au statornicit dreapta credință.

Astăzi, în prima duminică a Sfântului și Marele Post, numită și Duminica Ortodoxiei, ne amintim de biruința dreptei credințe în fața ereziei iconoclaste, sărbătorind, totodată, biruința Ortodoxiei în fața tuturor ereziilor.

Cu toate că, încă din primele veacuri creștine, Sfintele Icoane au avut un loc aparte în cultul Bisericii și au constituit o componentă importantă a vieții religioase a credincioșilor, au existat voci care le-au respins, devenind luptători aprigi împotriva lor, adică iconoclaști.

Cel dintâi împărat bizantin care a emis acte oficiale împotriva cinstirii icoanelor a fost Leon al III-lea Isaurul (717-741). Acesta a promulgat între anii 726 și 729 mai multe decrete iconoclaste. Pentru Biserică a fost o perioadă zbuciumată, în care apărătorii dreptei credințe au avut de suferit: unii au fost torturați, alții, exilați, iar alții au murit ca martiri. Atunci au fost distruse și ­numeroase icoane, adevărate comori ale Bisericii Ortodoxe.

Unul dintre cei care s-au ridicat hotărât în apărarea Sfintelor Icoane a fost Sfântul Ioan Damaschin, marele teolog și viețuitor al Mănăstirii „Sfântul Sava” din pustiul Iudeei. Alți părinți care au apărat cu argumente solide cinstirea Sfintelor Icoane au fost Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Decapolitul ș.a.

Tulburările provocate de icono­claști au continuat, încât, în anul 787, împărăteasa Irina (†802), în calitate de regentă, cu sprijinul Patriarhului Tarasie al Constantinopolului (784-806), a convocat Sinodul al VII-lea Ecumenic la Niceea, în provincia Bitinia din Asia Mică. Sinodul, la care au participat aproximativ 350 de episcopi, a hotărât că cinstirea icoanelor este o practică bineplăcută lui Dumnezeu. De asemenea, a precizat că icoanele pot fi pictate și trebuie cinstite, pentru că pe ele sunt zugrăvite chipurile unor persoane sfinte, iar cinstirea nu este adresată materiei icoanei, ci persoanei reprezentate pe icoană.

Liniștea, însă, nu s-a așezat în Biserică nici după Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787. Potrivnicii icoanelor au continuat lupta. Pentru a pune capăt controverselor, împărăteasa Teodora a Bizanțului (842-846) împreună cu Patriarhul Metodie au convocat un Sinod la Constantinopol, în martie 843. Sinodul a stabilit învățătura ortodoxă despre cinstirea icoanelor, pe temeiul Sfintei Scripturi și al scrierilor Sfinților Părinți, și a declarat valabile toate hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice. Întrucât restabilirea cultului icoanelor a avut loc în ajunul primei duminici din Postul Mare, aceasta a fost numită Duminica Ortodoxiei.

De atunci, în fiecare an, în prima duminică din Postul Mare, care constituie un prim popas în urcușul duhovnicesc spre Înviere, Biserica dreptmăritoare din întreaga lume amintește de biruința asupra iconoclaștilor și aduce un omagiu celor care au luptat pentru dreapta credință.

Cuvântul „Ortodoxie” înseamnă „dreaptă credință” sau „dreaptă slăvire”. Ortodoxia înseamnă „a crede drept” nu în ceva, ci în Cineva, în Dumnezeu cel adevărat. Ortodoxia este legătura vie a omului cu Hristos, care ne duce la Dumnezeu Tatăl, la viața veșnică, deoarece spune Mântuitorul Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Cu alte cuvinte, credința în Mântuitorul nostru ­Iisus Hristos este calea adevărată care ne duce la viața veșnică.

Duminica Ortodoxiei este și o aducere-aminte de credința stră­moșilor noștri, care este credința Sfinților Apostoli, a Sfinților Părinți și a martirilor, și de felul cum înaintașii noștri au trăit și au apărat credința adevărată. Duminica Ortodoxiei este un moment de reflecție și de conștientizare a îndatoririlor care ne revin și nouă pentru a păstra tezaurul credinței moștenit de la strămoși și a-l transmite gene­rațiilor viitoare, pentru a ne face datoria față de Dumnezeu și față de înaintașii noștri.

Dreptmăritori creștini,

Temeiul reprezentării iconografice a Domnului nostru Iisus Hristos, a Maicii Sale și a sfinților este Întruparea Celei de a doua Persoane a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu.

Sfântul Evanghelist Ioan spune: „Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14). Și tot Sfântul Ioan Teologul mărturisește: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții, și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă” (1 Ioan 1, 1-2).

Astfel, icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne amintește de smerenia Fiului lui Dumnezeu, Care „S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 7), pentru a ne face pe noi, oamenii, fiii lui Dumnezeu după har (cf. Ioan 1, 12). Mântuitorul S-a smerit pe Sine, S-a pogorât din cer pe pământ, pentru ca pe oameni să-i ridice de pe pământ la cer.

Icoana nu este un idol, cum greșit au interpretat prigonitorii Sfintelor Icoane și interpretează astăzi cei care tăgăduiesc cinstirea acestora. Idolul este zeul inventat, care nu există în realitate, un chip cioplit la care se închinau păgânii, crezând că acesta le ascultă și le împlinește cerințele. Icoana este un chip al unei persoane reale, fie că este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului sau sfinții lui Dumnezeu.

Între icoană și persoana zugrăvită pe ea există o legătură duhovnicească, iar noi cinstim nu materia (lemnul sau pânza), ci persoana pictată, stabilindu-se o legătură tainică între prototip și noi. Creștinul ortodox, când se roagă în fața icoanelor, nu zice „icoană, ajută-mă!”, ci „Doamne, miluiește-mă!”, „Maica Domnului sau Preacurată ­Fecioară, ajută-mă!”, „Sfinte ­Ierarhe ­Nicolae sau Sfinte Gheor­ghe, roagă-te pentru noi!”.

Icoanele ne pun în față scene din Sfânta Scriptură sau chipuri de persoane cu viață bineplăcută lui Dumnezeu, care s-au învrednicit de fericirea vieții veșnice în Împărăția cerurilor, amintindu-ne că omul este chemat la sfințenie.

Icoanele sunt ferestre spre veșnicie, prin care sufletul nostru, privind spre cele sfinte, se înalță, crește duhovnicește. Este greu să ne imaginăm o casă de creștin dreptmăritor sau o biserică în care să nu fie nici o icoană. Un asemenea spațiu ar fi ca un deșert, un loc pustiu, fără Dumnezeu.

Icoana înlesnește comunicarea cu persoana zugrăvită pe ea, către care noi îndreptăm rugăciunea noastră. În fața icoanei, rugăciunea este tainică, mai smerită, mai intensă. Icoana ne ajută să ne adunăm gândurile, să ne concentrăm atenția la rugăciune. Pre­zența harică a persoanei zugrăvite pe icoană devine un învățător care ne amintește că toți suntem chemați să ne facem părtași fericirii veșnice și că putem dobândi și noi, prin faptele credinței, Împărăția lui Dumnezeu.

Icoana ne arată că omul poate birui păcatul și poate ajunge la îndumnezeire, cu ajutorul harului Duhului Sfânt și prin viață curată.

Iubiții noștri fii duhovnicești,

Biserica Ortodoxă Română, în calitate de „mamă spirituală a poporului român” (Mihai Eminescu), a avut grijă tot timpul de fiii săi, indiferent unde s-au aflat aceștia, în țară sau în afara granițelor. Prin diferite programe de asis­tență social-filantropică au fost construite cantine pentru oamenii cu venituri modeste, au fost ridicate case pentru bătrâni, unități medicale pentru bolnavi, cămine pentru copii ș.a. Această activitate caritabilă a fost posibilă prin contribuția fiecărui membru al Bisericii, care a donat cu dărnicie din puținul său.

Una dintre poruncile Mântuitorului este să fim milostivi: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36). Milostenia este manifestarea virtuții bunătății. Creștinul ortodox știe că, atunci când este milostiv, se aseamănă cu Dumnezeu, iar „Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună” (2 Corinteni 9, 7).

Să nu uităm de semenul nostru care este în lipsuri, de cel flămând, de cel gol, de cel însetat, de cel bolnav, de cel din închisoare, de cel străin și pribeag, de cel în suferință, de cel întristat și înstrăinat, de cel care a rămas pe drumuri, fără adăpost, înțelegând că în fiecare dintre acești confrați ai noștri suferă tainic Însuși Hristos, Mântuitorul nostru (cf. Matei 25, 35-36).

Pentru susținerea activităților misionar-pastorale și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române, a fost instituit Fondul Central Misionar, în care sunt depuse donațiile de la fiecare parohie sau mănăstire a Bisericii Ortodoxe Române. Fondul Central Misionar este o expresie a solidarității ortodocșilor români, dar și o mărturie a unității de neam.

De susținerea acestui fond beneficiază, în fiecare an, comu­nități parohiale, biserici, mănăstiri și așezăminte sociale din țară și din diaspora, care contribuie, astfel, prin activitățile misionare, sociale, educaționale și caritative, la păstrarea identității noastre românești.

Și în acest an ne adresăm, așadar, preoților și credincioșilor Sfintei noastre Biserici, cu îndemnul de a participa la colecta pentru Fondul Central Misionar și de a contribui fiecare după puterea și inima lui, din dragoste față de Dumnezeu și față de semeni, având conștiința că, ajutând Biserica neamului, ne ajutăm pe noi înșine ca popor dreptcredincios.

Având nădejdea că îndemnul nostru va fi auzit și că veți răspunde cu dărnicie creștină, vă mulțumim pentru generozitate și ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze cu darurile Sale cele bogate și să vă ajute în urcușul duhovnicesc spre slăvitul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! (2 Corinteni 13, 13).

Textul este semnat de Patriarhul Daniel împreună cu toți membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Descarcă Pastorala în format PDF.

„Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui” – este mesajul transmis de poate cel mai mare dintre Sfinții de pe urmă ai Bisericii, Cuviosul Siluan Athonitul, către omul contemporan, căzut în abisul deznădejdii, angoasei, singurătății și părăsirii lui Dumnezeu. Dar ce este oare părăsirea lui Dumnezeu? Această ispită cu care S-a confruntat Însuși Mântuitorul și Domnul nostru Iisus Hristos, răstignit pe Crucea pătimirilor, înainte de a-Și da Duhul în mâinile Părintelui Său: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit [1]?… Aceasta Mântuitorul nu o spune însă, referindu-Se la Sine, pentru că nu era cu putință ca Fiul, Cel ce este în sânul Tatălui, să fie despărțit de Tatăl, cel mai înainte de veci. Ci strigătul Mântuitorului pe Cruce reprezintă strigătul de disperare al omenirii care a rămas fără Dumnezeu și L-a părăsit, omorându-L. Omenirea L-a alungat pe Creator dintru sine iar El, Dumnezeu-Omul, a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”, nu însă fără a-i încredința Tatălui pe cei ce cred în El și se fac părtași Duhului: „Și Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu”[2]. Astăzi, mai mult ca niciodată, generația Nietzscheană care L-a alungat pe Dumnezeu din lume, prin celebrul slogan: Dumnezeu a murit! Trăiască Supraomul, emite ecourile necredinței și deznădejdii, răsunând cu putere multă. De fapt, în fiecare din noi zace un supraom, care dorește să fie puternic prin sine-însuși, să stăpânească lumea și universul și să Îi ia locul lui Dumnezeu, devenind propriul său dumnezeu. De fiecare dată când stăruim în voia noastră proprie, tindem spre exacerbarea umanității fără Dumnezeu, Îl alungăm pe Dumnezeu din noi înșine.

Să ne amintim cine este cel ce a vrut mai înainte de toți să fie mai presus decât Dumnezeu. „Cum ai căzut tu din ceruri, Lucifer, fecior al dimineții! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri! Tu care ziceai în cugetul tău: Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui Puternic voi așeza jilțul meu! În muntele cel sfânt voi pune lăcaşul meu, în fundurile laturii celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi. Şi acum tu te pogori în iad,  în cele mai de jos ale adâncului”(Isaia 14:12-15). În iubirea Sa desăvârșită, Dumnezeu a creat ființele înțelegătoare, atât pe Înger, cât și pe om, cu libertate, pentru că nu poți iubi decât asumat, în libertate, din proprie voință. Dacă până și Îngerii, ființe imateriale, pot cădea din dragostea lui Dumnezeu, cu atât mai ușor omul, care este limitat de trupul său. După cum lesne se poate observa din textul prorocului Isaia, pricina căderii lui Lucifer, mai marele cetei heruvimilor, nu a fost alta decât mândria, înălțarea de sine, dorind să fie asemenea lui Dumnezeu, Cel care L-a creat. Cugetul său mândru nu este altceva decât dorința de auto-îndumnezeire, dorința de a atinge perfecțiunea prin noi înșine, principiu după care se ghidează și societatea de azi, căutând cu disperare auto-vindecarea, perfecționând știința și îndumnezeind-o. Perfecțiunea nu poate subzista în afara Iubirii; când săvârșim ceva prin noi înșine, fără Creator, în afara lui Dumnezeu, călcăm legea Iubirii și alunecăm din Har, precum Lucifer a căzut, pogorându-se la iad.

Așadar ce este acest iad al deznădejdii, după cum îl numesc Părinții? Iadul este consecința alegerii noastre de a ne separa de Dumnezeu, este starea fără de Dumnezeu, chiar dacă Dumnezeu este pretutindeni, însă noi nu putem accede la El, din pricina patimilor și întunericului minții noastre. Dacă răul este lipsa binelui, după Sfinții Părinți, iadul este cu siguranță o lipsire de Dumnezeu. Părinții Bisericii numesc această prezență a lui Dumnezeu – Har, care este energia necreată a lui Dumnezeu, iar starea de iad lipsa Harului. Cuviosul Siluan Athonitul descrie Harul Duhului Sfânt ca fiind chiar Împărăția Cerurilor. Din această perspectivă a Harului, Sfântul Grigorie Palama descrie iadul ca fiind experiența negativă a Harului:

„Cei necurați experiază Harul lui Dumnezeu ca pe un foc, care este iadul, iar cei curățiți, după gradul curăției lor, Îl experiază pe Dumnezeu ca pe Lumină, iar aceasta este Raiul, Împărăția lui Dumnezeu”. Societatea nihilistă de azi experiază poate tocmai acest foc dureros al deznădejdii, pentru că L-a alungat pe Dumnezeu din sine prin atot-suficiență. Cum biruim însă acest iad al lumii de astăzi în care trăim?

Se pare că uneori părăsirea lui Dumnezeu, părăsirea Harului și simțirea iadului este o metodă pedagogică a lui Dumnezeu de a ne îndrepta. Părintele Iustin, citindu-l pe Cuviosul Serafim de Sarov, tâlcuiește această părăsire a lui Dumnezeu astfel: „Cuviosul Serafim de Sarov spunea undeva că așa cum la sfârșitul vieții Sale pământești, Mântuitorul a simțit durerea maximă de părăsire a Tatălui Său, tot așa și creștinul, la sfârșitul veacurilor, va trăi și va simți părăsirea lui Dumnezeu. Acum, putem spune, întreaga creștinătate este răstignită pe cruce. Şi în zilele acelea de mare durere, spune Cuviosul Serafim, despre care se spune că nicio vieţuitoare nu va rămâne în viaţă, de nu s-ar împuţina acele zile – în zilele acelea, cei de pe urmă credincioşi vor trebui să treacă ei înşişi prin ceea ce a trecut odată Domnul nostru, când El, răstignit pe cruce, fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, S-a simţit El Însuşi atât de părăsit de către Tatăl Său, că a strigat către El: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Creştinii cei de pe urmă vor trăi şi ei o asemenea părăsire a umanităţii de către Harul lui Dumnezeu, dar pentru scurtă vreme, după care, Domnul nostru nu va întârzia să apară de-ndată întru toată slava Sa, şi toţi sfinţii Îngeri împreună cu El…”[3].

Cuviosul Siluan Athonitul, Părintele smereniei lui Hristos, el însuși trecând prin acest iad și biruindu-l, a primit mesaj de la Însuși Domnul, atât pentru el cât și pentru întreaga umanitate ce avea să treacă prin vremuri de restriște, nu doar războaie, boli, dar și constrângeri nemaiîntâlnite ale libertății umane. După ce Siluan se desfătase ani îndestulați de Harul preadulce al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, petrecând în multe nevoințe și virtuți, însă pentru că Dumnezeu voia sa îl mai încununeze cu încă una, cunună a virtuților – smerenia – i-a luat, din iconomie, tot Harul și darurile dobândite, lăsându-l să se zbată între neputința firii și duhurile înfiorătoare ale întunericului. Aflat la capătul puterilor, fără ajutorul lui Dumnezeu, care însă nu înceta să îl vegheze, privind la lupta lui, pe când era pe marginea prăpastiei deznădejdii, aude glas dumnezeiesc: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui!”. Astfel Siluan află cheia biruinței iadului în care se afla și din acel moment se luptă cu tărie împotriva deznădejdii. Iadul nu era altceva decât propria lui/noastră neputință, cunoștința vederii neputinței firii în toată profunzimea ei. Până nu ne vedem slăbiciunile și adâncul nimicniciei noastre, nu putem câștiga Harul în deplinătatea Lui. Cu cât ne vom smeri mai mult pe noi înșine, cu atât Harul lui Dumnezeu se va sălășlui întru noi. Cu siguranță, lupta aceasta nu este ușoară. În această stare toate stihiile universului se războiesc împotriva ta, toate stihiile ființei tale sunt sfâșiate și nu te mai regăsești ca persoană. Fără Harul lui Dumnezeu, pe care toate le săvârșea, nevoitorul se află într-o asemenea neputință a firii, paralizie a puterilor sale sufletești, încât, chiar dacă ar vrea, acesta nu poate afla ajutor nici de la Dumnezeu, nici de la oameni, nici din citirea Sfinților, nici din vreo altă parte, și aceasta doar pentru a învăța smerenia lui Hristos, sau cea de a doua smerenie, cum o mai numesc Părinții. Un suflet care a fost obișnuit să ființeze prin Duhul, în momentul în care pierde Harul, acesta se pierde și pe sine, pentru că sinele lui ajunsese să se întrepătrundă cu lucrările Harului, să fie una cu Domnul. De aceea și Cuviosul Sofronie Saharov, ucenicul Cuviosului Siluan, atrage atenția asupra acestui moment primejdios pentru nevoitorul care pierde Harul, după ce mai înainte s-a desfătat de el. Pentru că în lipsa unui povățuitor cercat sau în lipsa unei smeriri autentice, care este de fapt și scopul acestei părăsiri a Harului, acel om are foarte mari șanse să înnebunească, să își iasă din minți. Omul este ființial legat de Dumnezeu, ca unul ce este creat după chipul și asemănarea Sa, de aceea, în momentul în care se separă de Dumnezeu, se dezintegrează întru sine și își poate perverti firea în așa măsură, încât să viețuiască împotriva firii, pierzându-și și darurile firii, și dacă acesta nu se smerește ca să înțeleagă că nu poate ființa fără Dumnezeu, ajunge ori să își strice mintea, ori să fie stăpânit de patimi împotriva firii. Din acest moment, spune Cuviosul Siluan, nevoitorul va înțelege că nimic nu poate face fără Harul Sfântului Duh, va învăța că nu de la el se roagă, nu de la el însuși se nevoiește, nu de la el iubește, ci toate prin Harul Său, fără de care nici să creadă nu i-ar fi cu putință. Toate sunt darurile lui Dumnezeu și dintru ale Sale noi Îi aducem de toate și pentru toate.

Iată cum descrie Cuviosul Siluan luptele sale din timpul părăsirii Harului: „Pentru mândria mea, Domnul a îngăduit de două ori vrăjmașului să facă o asemenea luptă cu sufletul meu, că sufletul meu a ajuns în iad, și pot spune că dacă sufletul e viteaz, va rezista, iar dacă nu, poate să piară pe veci. Scriu tuturor celor care, ca și mine, vor fi într-o nenorocire asemănătoare: stați bărbătește și nădăjduiți cu tărie în Dumnezeu, și vrăjmașii nu vor rezista, pentru că Domnul i-a biruit pe ei. Prin Harul lui Dumnezeu am cunoscut că Domnul poartă de grijă de noi cu milostivire și nicio rugăciune, niciun gând bun nu se pierd înaintea lui Dumnezeu. Adeseori e ca și cum Domnul nu ne aude; dar aceasta e numai pentru că suntem mândri și cerem ceea ce nu ne este de folos. Chinuitor lucru este a recunoaște mândria în noi înșine, dar Domnul lasă pe cel mândru să se zbată chinuindu-se în neputința sa până ce se smerește. Când sufletul se smerește, atunci vrăjmașii sunt biruiți și sufletul află mare odihnă în Dumnezeu. Cele pământești pot fi cunoscute prin mintea omenească, dar Domnul și toate cele cerești se cunosc numai prin Duhul Sfânt”[4].

Atât Cuviosul Sofronie, cât și Părintele Iustin ne învață că în aceste vremuri de deznădejde, în care pare că Harul S-a retras de la noi, iar omenirea s-a făcut sălaș patimilor și duhurilor răutății, creștinii de azi trebuie să îndure această cruce a părăsirii, răbdând toată neputința firii lor, ce nu mai poate săvârși nevoințele și virtuțile creștinilor din vechime. Creștinii de pe urmă, chiar dacă nu vor mai face nimic, spuneau Sfinții din vechime, vor fi mai mari decât cei dintâi, pentru că puterea lor va slăbi și vremurile mult se vor îngreuia. Dar cine va răbda până la sfârșit acela se va mântui, spune Mântuitorul. Creștinul de azi are posibilitatea să învețe virtutea virtuților, cununa dreptății – smerenia lui Hristos, iar învățătura Cuviosului Siluan ne stă tuturor înainte. Un singur lucru cere Dumnezeu generației de azi: Să nu deznădăjduiască! Aceasta este cheia biruinței iadului zilelor noastre: Nu deznădăjdui! Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui!

De aceea și Părintele Iustin încuraja și îndemna spre răbdare pe tot creștinul de azi: „Neputința firii se vădește și lucrarea lui Dumnezeu în lume abia se mai întrezărește, încât pare ca ne-a părăsit Dumnezeu. Dar nici pe departe nu este așa, dragii mei. Hristos spune, prin gura apostolului, că în slăbiciune se vădește puterea Sa, adică în asumarea smereniei și vederea neputinței firii în toată goliciunea ei.Dar mare este înțelegerea acestei neputințe și asumarea ei, după cum zice și Cuviosul Siluan Athonitul, pentru vremurile noastre: Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui, adică rezistă să vezi realitatea dură în care ne aflăm și nu uita că Dumnezeu ne rabdă!”[5].

Iar pentru generația Nietzscheană, care proclamă că „Dumnezeu a murit”, avem un singur răspuns: „Dumnezeu a înviat!” și prin El vor învia și sufletele noastre.

Monahia Fotini

—

[1] Mt. 27:46.

[2] Lc. 23:46.

[3] Interviu cu Părintele Justin Pârvu, Revista Atitudini Nr.5.

[4] Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis.

[5] Interviu cu Părintele Justin, Revista Atitudini Nr. 6.

(Articol preluat din Revista Atitudini Nr. 71)

Sfintele moaște ale sfinților din închisori

În anul 2008 am primit în dar de la un părinte aghiorit un chivot, cu menţiunea că în acesta vor sălăşlui, când va voi Dumnezeu, sfinte moaşte. Am acceptat chivotul şi doi ani a stat gol pe Sfânta Masă.

Călătorind în Grecia pe la diverse Mănăstiri cu ocazia lansării unei cărţi, care mi-a fost tradusă în limba greacă[1], mi s-au făcut câteva oferte de a primi sfinte moaşte.

Pentru că nu cerusem binecuvântarea ierarhului meu, nu am îndrăznit să primesc, dar nici nu am avut îndemnul inimii, gândind că şi în ţara noastră sunt munţi de oseminte ale martirilor ucişi în închisorile comuniste. Şi m-am întrebat: cu ce sunt mai sfinţi cei din Grecia faţă de martirii temniţelor holocaustului roşu?

După câteva luni, am ţinut la Deva pe data de 30 noiembrie 2010, conferinţa: România între martiraj, asumare a istoriei şi teroare ideologică – consideraţii teologice şi bioetice[2]. După care am simţit nevoia să mă duc să mă închin la Aiud, în Biserica de la Râpa Robilor, care adăposteşte osuarul cu sfinţii martiri, ucişi la Aiud.

Între timp mai mulţi ierarhi şi mitropoliţi[3] au citit studiul meu despre martiri, prin care ceream Sfântului Sinod canonizarea lor şi mi-au transmis felicitările şi mulţumirea lor.

Pe 28 sept. 2010 am trimis conferinţa mea IPS Bartolomeu al Clujului, care a citit-o integral. Și, în ciuda suferinţei sale, mi-a telefonat personal, mulţumindu-mi pentru efortul meu. A spus că „în timp ce citeam, am simţit că-mi retrăiesc aievea atitudinea tinereţii mele faţă de dictatura comunistă. Și cred că timpul canonizării lor a sosit”.

Moaştele sfinţilor închisorilor între binecuvântare, rugăciune şi oferire

IPS Pimen m-a sunat, spunându-mi că în anul 2011 va organiza conferinţe preoţeşti pe tema mucenicilor din închisorile comuniste.Șşi a fost de acord întru totul, cu textul conferinţei.

Acum l-am întrebat dacă îmi dă binecuvântarea să primesc moaşte ale sfinţilor de la Aiud, deoarece mulţi credincioşi merg acolo în pelerinaj. Și personal doresc să aduc câteva moaşte de acolo, întrucât Catedrala este închinată şi sfinţilor români martirizaţi în perioada dictaturii atee comuniste.

Am primit binecuvântarea verbală de la IPS Pimen, întrucât Sfântul Sinod încă nu s-a pronunţat.

Având în vedere faptul că la început a fost Cuvântul, apoi scrisul; că Sfântul Sinod se va pronunţa după ce va vedea evlavia noastră faţă de martirii închisorilor; că martirii sunt deja cinstiţi de Dumnezeu în cer[4], am considerat momentul oportun, să mă rog la Bunul Dumnezeu. Să îmi rânduiască moaşte ale sfinţilor ştiuţi numai de El şi cei mai potriviţi pentru Catedrala Sfânta Treime şi pentru oraşul nostru şi timpurile noastre. Și care doresc să vină şi să fie mai departe o mărturie vine a credinţei, a verticalităţii şi a fermităţii lor în Bucovina lui Ştefan cel Mare.

Cu binecuvântarea ÎPS Pimen şi cu credinţa vie că Dumnezeu va rândui ce este mai bine spre mântuirea şi îndumnezeirea noastră, am plecat, cu mare bucurie, cu multă pace în inimă şi în  suflet, pe data de 21 decembrie 2010, la Aiud, la Părintele Augustin, care mi-a oferit, cu binecuvântarea celor în drept, trei moaşte:

• tibie, ca simbol al peregrinărilor martirilor prin pustiul acestei lumi, dar şi din închisoare în închisoare a celor întemniţaţi ori spre reeducare ori spre ucidere;
• o coastă ruptă în două locuri, dar vindecată în timpul detenţiei, ca simbol al torturilor din închisorile comuniste, dar şi simbol al răbdării în suferinţă;
• şi un omoplat cu două găuri în cartilajul subţiat şi transparent, ca urmare a însetării şi înfometării îndelungate, întrucât se ştie că organismul în lipsa hranei şi a apei, se „autohrăneşte şi adapă” din cartilajele trupului, până acestea se subţiază şi apoi se găuresc.

Domnul nostru Iisus lucrează cu putere la vindecarea noastră, la împăcarea noastră cu El şi între noi, la sfinţenia istoriei şi a timpului. Eu, ca umil şi nevrednic preot, văd oameni care se ridică din comă, din boli, care înviază din patimi, care se înnobilează şi se îmbunătăţesc prin Sfintele Taine, prin credinţă şi prin fapte frumoase.

El ne poartă de grijă şi nouă, ne rabdă, ne ceartă dar ne şi iartă, văd pronia Lui neîncăpătoare în logica noastră, dar activând sufletele oamenilor spre sfinţirea vieţii lor. Văd lucrarea Duhului Sfânt care luminează inimile şi vieţile oamenilor care vor să sporească în har şi în credinţă. Aud şi mărturiile lor legate de ajutorul Sfinţilor şi de exemplu al Părinţilor: Sofian, Arsenie Boca, Cleopa, Ilarion Argatu etc.,  în viaţa lor.

Sunt experienţe care sfidează şi depăşesc logica omenească. Ascult mărturia unor persoane care spun că după ce ascultă în Biserică acatistul închinat sfinţilor închisorilor se luminează şi se simt mult mai bine. Unii plâng aproape pe tot parcursul citirii acatistului şi Îi dau slavă lui Dumnezeu că sfinţii martiri ne-au făcut cinstea să vină la Vatra Dornei.

Un alt caz al ajutorului moaştelor sfinţilor închisorilor, pentru cei bolnavi şi aflaţi în suferinţă este experienţa personală pe care am trăit-o alături de un tânăr pe nume Paul Andrei Ruscan, din Dorna Căndrenilor. Care a avut un grav accident de circulaţie, cu multiple fracturi, paralizie totală, lovit la cap la trunchiul cerebral în patru locuri şi a rămas în comă multe luni.

Toţi medicii, dar absolut toţi, sfătuiau părinţii să nu mai piardă banii şi nici vremea, deoarece din punct de vedere clinic, niciun medic nu-l poate opera şi nu are nicio şansă. Însă tânărul a avut şansa să aibă părinţii şi bunica foarte credincioşi, care sperau şi credeau că Paul se va face bine prin puterea lui Dumnezeu şi a Sfintelor Taine ale Bisericii.

L-au adus acasă în comă, doar cu speranţa şi credinţa în Doctorul Iisus Hristos. I-au făcut şapte Sfinte Masluri, după care a deschis ochii şi a început uşor să mişte câteva degete de la mâna dreaptă şi să putem comunica cu el prin semne. Nu putea deschide gura decât foarte puţin. Era hrănit prin perfuzii.

Acum am sfătuit familia să înceapă un program de recuperare la Constanţa, Târgu Mureş etc. şi să-l împărtăşească de cel puţin 9 ori, în 9 săptămâni. Din săptămâna a treia a începerii acestei terapii duhovniceşti pentru Paul, am adus moaştele sfinţilor închisorilor cu mine, abia primite.

După a şaptea săptămână de împărtăşanie şi atingere cu sfintele moaşte, Paul a rostit după şase luni primele cuvinte. Și a început să se mişte, să pedaleze la o bicicletă medicală, să facă semnul Sfintei Cruci, să râdă şi să facă chiar glume. L-a iertat pe cel care l-a accidentat şi acum urmează tratamentul de recuperare propus de medici, care consideră că doar puterea lui Dumnezeu l-a menţinut în viaţă şi-i va da puterea să fie vindecat total.

Personal simt cum Mântuitorul Hristos lucrează prin Duhul Sfânt în Biserica slavei Sale şi cum prin sfinţii Săi mucenici ai închisorilor Se preamăreşte. El ocroteşte şi hrăneşte Biserica Sa, chiar dacă unii dintre noi păstorii nu ne împlinim mereu misiunea cum se cuvine.

Din aceste experienţe ale Bisericii să învăţăm, că noi trebuie să sperăm mereu în ajutorul lui Dumnezeu, în tot locul şi în toată vremea încercării noastre, fie ca neam, fie ca persoană. Să trăim în pace şi dragoste cu Hristos şi cu toţi semenii  noştri, în şi prin Biserica Sa, în rândul şi în rânduiala fiecăruia, cu inimă bună şi iubitoare. Ca să ne dea Domnul după inima noastră, cele necesare mântuirii noastre, aşteptând vremea luminării Duhului Sfânt, ca să putem vedea şi înţelege minunile din legea şi din pronia lui Dumnezeu!

(Întregul articol îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 15)

Nota Redacției: Prin mila lui Dumnezeu, Sinodul Bisericii ortodoxe Române a anunțat canonizarea unor martiri și mărturisitori al lui Hristos în timpul dictaturii comuniste, pentru anul 2025.

[1] Vezi  http://www.asiiromani.com/stiri-diaspora/grecia/6627-o-sear-deosebit-lansare-de-carte-la-larisa.html.

[2] Vezi conferința în: Mărturisitorii. Minuni. Mărturii. Repere, ed.Lucman, 2010, pp. 256-272.

[3] Doi Mitropoliţi şi trei Arhiepiscopi au dorit să rămână în anonimat.

[4] Apocalipsa 6,9: …şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, su

Cincisprezece cuvioși și mărturisitori români sunt propuși spre canonizare, iar proclamarea canonizării lor va avea loc anul următor când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie.Numele lor au fost propuse de sinoade mitropolitane din cuprinsul Patriarhiei Române, iar dosarele sunt în curs de analizare și urmează să fie aprobate de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – cu unele excepții, explicate mai jos. Astfel, primii sfinți din calendar a căror viață pământească s-a desfășurat (până) în secolul 21 ar putea fi români. Între timp, în Parlamentul României a fost votată deja legea care desemnează anul 2025 drept Anul Centenar al Patriarhiei Române. De asemenea, Sfântul Sinod a declarat anul 2025, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Două propuneri sunt confirmate de Mitropolia Munteniei și Dobrogei, doar că dosarele de canonizare nu vor fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ci Patriarhiei Ecumenice, fiind vorba despre monahi care s-au nevoit în Sf. Munte Athos. În plus, ierarhii Mitropoliei Munteniei și Dobrogei susțin canonizarea celui mai mare teolog ortodox al secolului 20 și a părintelui supranumit „Apostolul sau Duhovnicul Bucureștilor”. Iată care sunt cele patru nume a căror canonizare este susținută de Mitropolia Munteniei și Dobrogei:

• Pr. Dumitru Stăniloae (1903-1993)

Părintele Dumitru Stăniloae a tradus scrierile asceților, monahilor și clericilor ortodocși din secolele IV – XV care erau centrate pe practicarea Ortodoxiei – o latură la fel de importantă ca și partea dogmatică a teologiei ortodoxe. Acestea au fost publicate în seria intitulată Filocalia (gr. „iubirea de frumos”) și ulterior traduse și pentru publicul internațional. „Când citim opera Părintelui Stăniloae, avem impresia că el este contemporan cu Sfinţii Părinţi şi, în acelaşi timp, el îi face pe Sfinţii Părinţi contemporani cu noi. El însuşi este un Sfânt Părinte al secolului al XX-lea”, afirma anul trecut Părintele Patriarh Daniel, care i-a fost student. În timpul comunismului, Părintele Dumitru Stăniloae a trecut prin experiența temnițelor comuniste, din cauza participării la mișcarea cultural-duhovnicească Rugul Aprins. După căderea comunismului, a devenit membru al Academiei Române. Opera sa are o valoare inestimabilă, prezentând concepte de mare profunzime și finețe în cuvinte simple și adecvate.

• Arhim. Sofian Boghiu (1912-2002)

„Duhovnicul Bucureștilor” s-a născut în Basarabia și a fost, timp de opt ani, elev de premiul întâi. Închinoviat la Mănăstirea Dobrușa, a trecut Prutul în România după ocuparea Basarabiei de către sovietici. A condus obștea de la Mănăstirea Antim din Capitală și a fost condamnat la muncă silnică împreună cu intelectualii și clericii din grupul Rugul Aprins. Două mari daruri au fost evidente: a pictat biserici și a călăuzit suflete la scaunul de spovedanie. „Toată admirația am avut-o pentru omul acesta. El nu prea vorbea, trăia”, afirma un alt mare duhovnic, Părintele Arsenie Papacioc. „În cununa părinților din veacul acesta, îl plasez în cer.”

• Ieroschim. Dionisie Ignat (1909-2004)

A fost al optulea și cel mai mic copil al unei familii de țărani din județul Botoșani. A urmat doar școala primară, unde a fost mereu premiant, și câteva clase de școală profesională. A ajuns în Sf. Munte Athos când avea 17 ani, împreună cu fratele lui, monahul Ghimnazie, și a devenit, treptat, unul dintre cei mai experimentați duhovnici din Sfântul Munte. S-a mutat la Domnul în 2004, la 95 de ani de viață pământească, din care 78 petrecuți în Sfântul Munte Athos. La înmormântarea sa a participat actualul Rege Charles al III-lea al Marii Britanii.

• Arhim. Petroniu Tănase (1914-2011)

S-a închinoviat la Mănăstirea Neamț când era foarte tânăr. A studiat Teologia la București și a lucrat pentru scurt timp la Cancelaria Sfântului Sinod și la secretariatul Patriarhului Nicodim. A ajuns în Sf. Munte Athos în 1978, cu aprobarea statului român, după ce monahii de la Prodromu au cerut ajutor pentru revigorarea obștii în urma deceniilor de comunism din România, care i-a izolat. A fost ales stareț în 1984 și a condus obștea de la Prodromu până în 2011, anul mutării sale la cele veșnice. „Rar mi s-a dat să întâlnesc un om cult şi smerit, în acelaşi timp, cum a fost Părintele Petroniu!” a afirmat, la un moment dat, Mitropolitul Serafim al Germaniei și Europei Centrale și de Nord.

Sinodul mitropolitan al Moldovei și Bucovinei a propus canonizarea îndrăgiților duhovnici Cleopa Ilie de la mănăstirea Sihăstria și Paisie Olaru de la Sihla.

• Arhim. Cleopa Ilie (1912-1998)

A cincilea copil din cei zece ai unei familii de țărani credincioși, s-a închinovat, împreună cu un frate la Sihăstria Neamțului. Alți doi frați și o soră au intrat și ei în monahism. A fost, timp de trei ani, ucenicul Părintelui Paisie Olaru. La Sihăstria, a păscut oile obștii timp de 12 ani. A devenit stareț în 1945 și a fost hirotesit arhimandrit în 1947. După instalarea regimului comunist ateist în România, a stat ascuns în munți. În 1964, a revenit la Sihăstria ca duhovnic. Ar fi putut să aleagă Sf. Munte Athos pentru nevoința călugărească, dar un cuvânt al sfântului Iustin Popovici l-a convins că în România nu se va mântui doar pe sine, ci și pe mulți alții. În 1987, a devenit nașul de călugărie al Părintelui Patriarh Daniel.

• Ieroschim. Paisie Olaru (1897-1990)

Originar din județul Botoșani, a intrat în monahism la Schitul Cozancea, unde a petrecut 26 de ani, fiind, pentru scurt timp, egumen. În 1947 a devenit duhovnicul Sihăstriei Neamțului. Părintele Cleopa Ilie îl descria astfel: „Smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți şi iubea liniştea. Nu-i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa.” „Părintele Paisie Olaru era un foarte smerit rugător, având darul lacrimilor. Dacă Părintele Cleopa era cercetat și căutat pentru cuvântul lui, Părintele Paisie era căutat mai ales ca un duhovnic care avea darul liniștirii duhurilor și al împăcării omului cu Dumnezeu”, a spus Arhim. Arsenie Popa, actualul stareț al Sihăstriei Neamțului.

Din partea Mitropoliei Ardealului sunt propuși spre canonizare:

• Arhim. Dometie Manolache (1924-1975)

A fost stareț al Mănăstirii Prislop, duhovnic al Mănăstirii Râmeț și absolvent cu media 10 al cursurilor de doctorat ale Institutului Teologic din Bucureşti. Un documentar realizat anul trecut de Trinitas TV îl prezintă cu o profundă milostenie: le dădea săracilor hainele de pe el. „Pretutindeni s-a răspândit mireasma caracterului său”, afirma, la un simpozion din 2015, Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei. „De la părintele Dometie învăţăm că viaţa credincioşilor este rodnică în măsura în care ei rămân în Hristos şi-I îngăduie Lui să lucreze în ei. Mulţi oameni ar putea să progreseze în cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu, dacă preoţii şi creştinii ar fi martori vii ai acestei iubiri!”

• Arhim. Serafim Popescu (1912-1990)

Originar dintr-un sat de lângă Alba Iulia, i-a fost secretar Părintelui Dumitru Stăniloae în perioada în care aceasta a fost rectorul Facultății de Teologie din Sibiu. Plecat cu o bursă în Grecia, a ucenicit șase luni la Arhim. Antipa ­Dinescu, starețul Prodromului. A fost apoi, timp de 10 ani, starețul mănăstirii de metanie, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, „reușind să formeze o obște bine închegată”, nota Arhim. Ioanichie Bălan în Patericul românesc. După ­retragerea din stăreție a rămas duhovnic al obștii până la sfârșitul vieții.

De la Mitropolia Clujului, pe lista de canonizări pentru 2025 se regăsește numele unui preot mărturisitor din temnițele comuniste:

• Pr. Liviu Galaction Munteanu (1898-1961)

Părintele Liviu Galaction Munteanu s-a născut în 16 mai 1898 într-o familie de învăţători din Cristian, judeţul Braşov. A fost doctor în Teologie al Universității din Cernăuţi. Hirotonit preot de Episcopul Nicolae Ivan, a fost și rectorul Academiei Teologice din Cluj-Napoca. În 1958, sub ascultarea Episcopului Teofil Herineanu, a întocmit o programă pentru catehizarea copiilor şi adulţilor care l-a adus în atenția Securității. A fost anchetat, iar în 1959 condamnat la opt ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A murit în 1961 în temnița de la Aiud, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus.

Doi stareți din Mitropolia Olteniei se regăsesc pe lista de posibile canonizări pentru Anul Centenar 2025.

• Protos. Gherasim Iscu (1912-1951)

Născut în județul Bacău, a intrat în viața monahală de la 12 ani. După studii de Teologie la București, a fost, pe rând, stareț la Arnota, jud. Vâlcea, bibliotecar la Cernica (perioadă în care a refuzat să activeze în Mișcarea Legionară), și apoi misionar în Transnistria, unde a ajutat la înființarea a două mănăstiri și a învățat limba ucraineană, pentru a predica pe înțelesul tuturor. În 1943, a fost numit stareț la Tismana, mănăstirea sa de metanie. În 1948, după ce a fost contactat de luptătorii din rezistența anticomunistă și a ținut o predică anti-comunistă, a fost arestat. A trecut prin cele mai grele temnițe comuniste și a murit într-un spital de penitenciar, grav bolnav, în noaptea de Crăciun, împreună cu fostul său torționar de la Poarta Albă. În noaptea morții lor, i-a dăruit torționarului nu numai iertarea sa, ci și pe a lui Dumnezeu, spovedindu-l și împărtășindu-l.

• Protos. Visarion Toia (1884-1951)

Închinoviat la Frăsinei, județul Vâlcea, Protoschimonahul Visarion Toia a fost numit, în 1929, stareț al Mănăstirii Lainici, care se afla într-o stare precară. A arătat o grijă deosebită pentru moaștele predecesorului său de la Lainici, Cuviosul Irodion, canonizat ulterior, în 2011. Sub conducerea sa, obștea a crescut. Părintele Visarion călăuzea obștea cu dragoste și smerenie. Dar viața pământească i s-a sfârșit în urma violențelor la care a fost supus de comandantul unei unități militare staționate în mănăstire cu aprobarea autorităților comuniste.

Doi clerici sunt propuși spre canonizare de Sinodul Mitropoliei Banatului:

• Protos. Calistrat Bobu (1900–1975)

De metanie de la Sihăstria, a fost trimis preot misionar în Banat, unde a întemeiat Mănăstirea Timișeni și a înnoit viaţa monastică de la Săraca, Partoş şi Vasiova. „Pentru smerenia şi blândeţea inimii lui, a primit de la Dumnezeu darul vindecării şi al izgonirii duhurilor necurate dintre oameni”, scrie Arhim. Ioanichie Bălan în Patericul românesc.  A trecut la Domnul în ziua de Paști.

• Pr. Ilarion Felea (1903-1961)

A fost moț de pe Valea Crișului Alb devenit duhovnic al tinerilor din Arad. A fost condamnat de regimul comunist la 20 de ani de temniță pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”, adică pentru că nu propovăduia în duhul comunist. A murit în temnița de la Aiud pentru că a fost lipsit de asistență medicală. Închiși de regimul comunist, Părinții Ilarion Felea şi Dumitru Stăniloae au fost duhovnicii deţinuţilor de la Aiud. Mai târziu, Părintele Stăniloae spunea că Părintele Felea îl întrecea din punct de vedere al vieții lăuntrice: „Eu am tradus Filocalia, dar el a trăit-o”.

Din zona Basarabiei vin două propuneri de canonizare: un preot și un cuvios din Basarabia de Sud.

• Pr. Alexandru Baltaga (1861-1941)

În 1918, când s-a votat unirea Basarabiei cu România, Părintele Alexandru Baltaga a fost unicul cleric din Sfatul Țării. În 1940, când Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, avea aproape 80 de ani, ceea ce nu i-a împiedicat pe ocupanții sovietici să-l aresteze. Mai întâi, a fost torturat pentru credință în temnițele NKVD-ului, serviciul de poliție politică al Uniunii Sovietice. Apoi deportat într-un lagăr din Kazan, azi capitala Tatarstanului, unde a murit în anul următor.

• Protos. Iraclie Flocea (1893-1964)

Era bucovinean, dar s-a călugărit în Basarabia după ce Dumnezeu l-a salvat printr-o minune în timp ce lupta în Războiul de Reîntregire. Între anii 1941-1944 a îndeplinit ascultarea de exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, iar în martie 1944 a fost numit vicar eparhial pentru regiunile evacuate din Arhiepiscopie. În 1945 a fost arestat și condamnat la 8 ani de muncă silnică în Siberia, doar pentru că era român și monah, ceea ce îl făcea automat dușman al Partidului Comunist și al Uniunii Sovietice. După opt ani de lagăr a reușit să se întoarcă, îndeplinind diverse ascultări. În 1992, a fost reabilitat de Procuratura Generală din Republica Moldova.

În 2025, Biserica Ortodoxă Română va împlini 140 de ani de la recunoașterea Autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie. Cu acest prilej, se pregătește canonizarea mai multor clerici care au mărturisit dreapta credință în cea mai grea perioadă de persecuții declanșate de regimul comunist ateist.

Preotul zice: Binecuvântat este Dumnezul nostru... iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noțtri... Și cântărețul cel rânduit începe așa: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă treime... Tatăl nostru... Că a Ta este împărăția... Doamne miluiește (de 12 ori) Slavă... Și acum... veniți să ne închinăm... (de 3 ori).
De este săptămâna întâia a Postului Mare, se citește

Psalmul 69

Dumnezeule, spre ajutorul meu la aminte! Doamne, să-mi ajuți mie grabește-Te! Să se rușineze și să se înfrunte cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi și să se rușineze cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată rușinați cei ce-mi grăiesc mie: "Bine, bine!". Să se bucure și să se veselească de Tine toți cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, și să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit sa fie Domnul!". Iar eu sărac sunt și sărman, Dumnezeule, ajută-mă! Ajutorul meu și Izbăvitorul meu ești Tu, Doamne, nu zăbovi.

După sfârșitul psalmului acesta, se cântă Canonul mare al Sfântului Andrei Criteanul.
Iar de nu este Săptămâna mare, se începe așa:

Psalmul 4

Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptății mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostivește-Te spre mine și ascultă rugăciunea mea. Fiii oamenilor, până când grei la inimă... Pentru ce iubiți deșertăciunea și căutați minciuna... Să știți că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul. Mâniați-vă, dar nu greșiti; de cele ce ziceți în inimile voastre, în așternuturile voastre vă căiți. Jertfiți jertfa dreptății și nădăjduiți în Domnul. Mulți zic: "Cine ne va arăta nouă cele bune ...". Dar însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale, Doamne! Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin și de untdelemn ce s-a înmultit. Cu pace, așa mă voi culca și voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai așezat.

Psalmul 6

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți. Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele. Și sufletul meu s-a tulburat foarte, și Tu, Doamne, până când... Întoarce-Te, Doamne; izbăvește sufletul meu, mântuiește-mă, pentru mila Ta. Că nu este întru moarte cel ce Te pomenește pe Tine. Și în iad cine Te va lăuda pe Tine... Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele așternutul meu voi uda. Tulburatu-s-a de întristare ochiul meu, îmbătrânit-am între toți vrăjmașii mei. Depărtați-vă de la mine toți cei ce lucrați fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit. Să se rușineze și să se tulbure foarte toți vrăjmașii mei; să se întoarcă și să se rușineze foarte degrabă.

Psalmul 12

Până când, Doamne, mă vei uita, până în sfârșit... Până când vei întoarce fața Ta de la mine... Până când voi pune gânduri în sufletul meu, durere în inima mea ziua și noaptea... Până când se va înălța vrăjmașul meu împotriva mea... Caută, auzi-mă Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte, ca nu cumva să zică vrăjmașul meu : "Întăritu-m-am asupra lui". Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clătina. Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a facut bine și voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.

Iarăși:

Caută, auzi-mă Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte, ca nu cumva să zică vrăjmașul meu : "Întăritu-m-am asupra lui".

Slavă... Și acum... Aliluia (de 3 ori) și trei metanii Doamne miluiește (de 3 ori), Slavă... Și acum...

Psalmul 24

Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu. Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu rușinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmașii mei, Pentru că toți cei ce Te așteaptă pe Tine nu se vor rușina; să se rușineze toți cei ce fac fărădelegi în deșert. Căile Tale, Doamne, arată-mi, și cărările Tale mă învață. Îndreptează-mă spre adevărul Tău și mă învață, că Tu ești Dumnezeu, Mântuitorul meu, și pe Tine Te-am așteptat toată ziua. Adu-ți aminte de îndurările și milele Tale, Doamne, că din veac sunt. Păcătele tinereților mele și ale neștiinței mele nu le pomeni. După mila Ta, pomenește-mă Tu, pentru bunătatea Ta, Doamne. Bun și drept este Domnul, pentru aceasta, lege va pune celor ce greșesc în cale. Îndrepta-va pe cei blânzi la judecată, învăța-va pe cei blânzi căile Sale. Toate căile Domnului sunt milă și adevăr pentru cei ce caută așezământul Lui și mărturiile Lui. Pentru numele Tău, Doamne, curățește păcatul meu, că mult este. Cine este omul cel ce se teme de Domnul ... Lege va pune lui în calea pe care a ales-o. Sufletul lui întru bunătăți se va sălășlui și seminția lui va moșteni pământul. Domnul este întărirea celor ce se tem de Dânsul, așezământul Lui îl va arăta lor. Ochii mei pururea spre Domnul, că El va scoate din lat picioarele mele. Caută spre mine și mă miluiește, că părăsit și sărac sunt eu. Necazurile inimii mele s-au înmulțit; din nevoile mele scoate-mă. Vezi smerenia mea și osteneala mea, și-mi iartă toate păcatele mele. Vezi pe vrăjmașii mei, că s-au înmulțit și cu ură nedreaptă m-au urât. Păzește sufletul meu și mă izbăvește, ca să nu mă rușinez că am nădăjduit în Tine. Cei fără răutate și cei drepți s-au lipit de mine, că Te-am așteptat, Doamne. Izbăvește, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.

Psalmul 30

Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, ca să nu fiu rușinat în veac. Întru îndreptarea Ta izbăvește-mă și mă scoate. Pleacă spre mine urechea Ta, grăbește de mă scoate. Fii mie Dumnezeu apărător și casă de scăpare ca să mă mântuiești.Că puterea mea și scaparea mea ești Tu și pentru numele Tău mă vei povățui și mă vei hrăni. Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie, că Tu ești apărătorul meu. În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului. Urât-ai pe cei ce păzesc deșertăciuni în zadar, iar eu spre Domnul am nădăjduit. Bucura-mă-voi și mă voi veseli de mila Ta, că ai căutat spre smerenia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul meu, și nu m-ai lăsat în mâinile vrăjmașului; pus-ai în loc desfătat picioarele mele. Miluiește-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie ochiul meu, sufletul meu și inima mea. Că s-a stins întru durere viața mea și anii mei în suspinuri; slăbit-a întru sărăcie tăria mea și oasele mele s-au tulburat. La toți vrăjmașii mei m-am făcut de ocară și vecinilor mei foarte, și frica cunoscuților mei. Cei ce mă vedeau afară fugeau de mine. Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ea un vas stricat, că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc împrejur, când se adunau ei împreuna împotriva mea; ca să ia sufletul meu s-au sfătuit. Iar eu către Tine am nădăjduit, Doamne, zis-am : "Tu ești Dumnezeul meu!" în mâinile Tale, soarta mea, izbăvește-mă din mâna vrăjmașilor mei și de cei ce mă prigonesc. Arată fața Ta peste robul Tău, mântuiește-mă cu mila Ta! Doamne, să nu fiu rușinat, că Te-am chemat pe Tine; să se rușineze necredincioșii și să se coboare în iad. Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc împotriva dreptului fărădelege, cu mândrie și cu defăimare. Cât este de mare mulțimea bunătății Tale, Doamne, pe care ai gătit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai făcut-o celor ce nădăjduiesc în Tine, înaintea fiilor oamenilor. Ascunde-i-vei pe dânsii cu acoperământul feței Tale de tulburarea oamenilor. Acoperi-i-vei pe ei în cortul Tău de împotrivirea limbilor. Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa, în cetate întărită. Iar eu am zis întru uimirea mea : Lepădat sunt de la fața ochilor Tăi. Pentru aceasta ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat catre Tine. Iubiți pe Domnul toți cuvioșii Lui, că adevărul caută Domnul și răsplătește celor ce se mâdresc, cu prisosință. Îmbărbătați-vă și să se întărească inima voastră, toți cei ce nădăjduiți în Domnul.

Psalmul 90

Cel ce locuiește în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălășlui. Va zice Domnului : "Sprijinitorul meu ești și scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul". Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor și de cuvântul tulburător. Cu spatele te va umbri pe tine și sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o arma te va înconjura adevărul Lui. Nu te vei teme, de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiaza. Cădea-vor dinspre latura ta o mie și zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Însă cu ochii tăi vei privi și răsplătirea păcătoșilor vei vedea. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scapare ție. Nu vor veni către tine rele și bataie nu se va apropia de locașul tău. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor înălța ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău. Peste aspida și vasilisc vei păși și vei călca peste leu și peste balaur. "Că spre Mine a nădăjduit și-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el, că a cunoscut numele Meu. Striga-va către Mine și-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz și-l voi scoate pe el și-l voi slăvi. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, și-i voi arăta lui mântuirea Mea".

Slavă... Și acum... Aliluia (de 3 ori), cu trei metanii.

Apoi strana întâia începe Cântarea proorocului Isaia, cu cântare dulce, lin și rar, pe glasul al 7-lea:
Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți, neamuri, și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu.
Strana a doua cântă iar această cântare toată, apoi amândouă stranele, fiecare câte un stih.
Auziți până la marginile pământului, căci cu noi este Dumnezeu.
Cei puternici, plecați-vă, căci cu noi este Dumnezeu.
Că iarăși veți putea și iarăși veți fi biruiți, căci cu noi este Dumnezeu.
Și cuvântul pe care îl grăiți nu va rămânrea întru voi, căci cu noi este Dumnezeu.
De frica voastră nu ne vom teme, nici ne vom tulbura, căci cu noi este Dumnezeu.
Pe Domnul Dumnezeul nostru, pe Acela vom sfinți, și El va fi nouă frică, căci cu noi este Dumnezeu.
Și de voi fi nădăjduindu-mă spre Dânsul, va fi mie spre sfințire, căci cu noi este Dumnezeu.
Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu, căci cu noi este Dumnezeu.
Poporul cel ce umbra întru întuneric a văzut lumină mare, căci cu noi este Dumnezeu.
Cei ce locuiți în latura și în umbra morții, lumină va străluci peste voi, căci cu noi este Dumnezeu.
Că prunc S-a născut nouă Fiul și S-a dat nouă, căci cu noi este Dumnezeu.
A Cărui stăpânire s-a făcut peste umărul Lui, căci cu noi este Dumnezeu.
Și păcii Lui nu este hotar, căci cu noi este Dumnezeu.
Și se cheamă numele Lui înger de mare sfat, căci cu noi este Dumnezeu.
Sfetnic minunat, căci cu noi este Dumnezeu.
Dumnezeu tare, Stăpânitor, Domn al păcii, căci cu noi este Dumnezeu.
Părinte al veacului ce va să fie, căci cu noi este Dumnezeu.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului duh, căci cu noi este Dumnezeu.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Căci cu noi este Dumnezeu.
Apoi amândouă stranele cântă împreună:
Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți, neamuri, și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu (de trei ori).
Și îndată troparele acestea:
Strana întâia:
Ziua trecând, mulțumesc Ție, Doamne; seara, rogu-mă, cu noaptea, fără de păcat dăruiește-o mie, Mântuitorule, și mă mântuiește.
Strana a doua:
Slavă...
Ziua trecând, slăvescu-Te pe Tine, Stăpâne; seara, rogu-mă, cu noaptea, fără de sminteală dăruiește-o mie, Mântuitorule, și mă mântuiește.
Strana întâia:
Și acum...
Ziua trecând, cu cântare Te slăvesc pe tine, Sfinte; seara, rogu-mă, cu noaptea, fără de bântuială dăruiește-o mie, Mântuitorule, și mă mântuiește.
Amândouă stranele cântă împreună, pe glasul al 2-lea:
Firea cea fără de trup a heruvimilor cu cântări fără de încetare pe Tine Te slăvește.
Viețuitorii cei cu câte șase aripi, serafimii, cu neîncetate glasuri pe Tine Te preînalță.
Toate oștile îngerilor cu cântări întreit sfinte Te laudă.
Că mai înainte de toate ești, Cel ce ești Părinte, și împreună fără de început ai pe Fiul Tău.
Și întocmai cinstit purtând pe Duhul vieții, nedespărțirea Treimii arăți.
Preasfântă Fecioară, maica lui Dumnezeu, și cei ce ați fost singurii văzători Cuvântului și slujitori,
Ale proorocilor și ale mucenicilor toate cetele, ca cei ce aveți viață nemuritoare,
Pentru toți rugați-vă cu de-adinsul, că toți suntem întru nevoi.
Ca izbăvindune de înșelăciunea celui rău, să cântăm cântare îngerească:
Sfinte, Sfinte, Sfinte, întreit Sfinte, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Și îndată se citește cu glas lin: Cred întru unul Dumnezeu... (caută la Miezonoptică).
Apoi:
Presfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, roagă-te pentru noi păcătoșii (de trei ori).
Toate puterile cerești, ale sfinților îngeri și ale arhanghelilor, rugați-vă pentru noi, păcătoșii (de două ori).
Sfinte Ioane, proorocule și Înaintemergătorule și Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi păcătoșii (de două ori).
Sfinților măriților apostoli, proorocilor și mucenicilor și toți sfinții, rugați-vă pentru noi păcătoșii (de două ori).
Preacuvioșilor și de Dumnezeu purtători părinți ai noștri, păstori și învățători ai lumii, rugați-vă pentru noi păcătoșii (de două ori).
Aici se pomenește și sfântul al cărui hram este (de două ori).
Cea nebiruită și necuprinsă și dumnezeiască putere a cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, nu ne lăsa pe păcătoșii (de două ori).
Dumnezeule, curățește-ne pe noi, păcătoșii.
Dumnezeule, curățește-ne pe noi, păcătoșii.
Dumnezeule, curățește-ne pe noi, păcătoșii, și ne miluiește.
Sfinte Dumnezeule... Preasfântă treime... Tatăl nostru... Că a Ta este împărăția... Și se cântă troparele acestea (iar de este praznic, troparul praznicului):
Luni și Miercuri seara
Se cântă aceste tropare, pe glasul al 2-lea:
Lumineaza ochii mei Hristoase Dumnezeule, ca nu cumvă sa adorm în moarte, ca nu cumva să zică vrăjmașul meu: întăritu-m-am asupra lui.
Slavă...
Sprijinitor sufletului meu fii, Dumnezeule, că umblu prin mijlocul a multor curse, izbăvește-mă de dânsele și mă mântuiește, Bunule, ca un Iubitor de oameni.
Și acum...
Că nu avem îndrăzneală pentru multe păcatele noastre, tu, pe Cel ce S-a născut din tine, roagă-L Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului. Nu trece cu vederea rugăciunile păcătoșilor, Preacurată, că milostiv este și poate să mântuiască Cel ce a primit a pătimi pentru noi.
Marți și Joi seara
Se cântă aceste tropare, glasul al 8-lea:
Neadormirea nevăzuților mei vrăjmași o ști, Doamne, și slăbiciunea ticălosului meu trup o cunoști, cel ce m-ai zidit. Pentru aceasta în mâinile Tale voi da duhul meu. Acoperă-mă cu aripile bunătății Tale, ca nu cumva să adorm întru moarte. Și ochii minții mele luminează-le întru desfătarea dumnezeieștilor Tale cuvinte; și mă deșteaptă la vreme potrivită, spre a Ta slăvire, ca un bun și de oameni iubitor.
Stih: Caută și mă auzi, Doamne Dumnezeul meu.
Cât va fi de înfricoșătoare judecata Ta, Doamne! Îngerii stând înainte, oamenii în mijloc adunându-se, cărțile deschizându-se, faptele cercetându-se. gândurile întrebându-se. Ce judecată va fi mie, celui zămislit în păcate... Cine-mi va stinge văpaia... Cine-mi va lumina întunericul, de nu mă vei milui Tu, Doamne, ca un iubitor de oameni...
Slavă...
Lacrimi dă-mi mie, Dumnezeule, ca oarecând femeii celei păcătoase și mă învrednicește să ud picioarele Tale, care din calea rătăcirii pe mine m-au izbăvit. Și să aduc Ție mir de bună mireasmă, viață curată, întru pocăință mie agonisitț; ca să aud și eu glasul Tău cel dorit: credința ta te-a mântuit, mergi în pace!
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Neînfruntată nădejdea ta, Născătoare de Dumenzeu, având, mă voi mântui. Folosința ta agonisind, Precurată, nu mă voi mântui. Izgoni-voi pe vrăjmașii mei și-i voi birui pe ei, îmbrăcându-mă numai cu acoperământul tău ca și cu o platoșă; și întru ajutorul tău cel atotputernic rugându-mă, strig către tine: Stăpână, mântuiește-mă cu rugăciunile Tale și mă scoală din întunecatul somn, spre a ta slăvire, cu puterea Celui ce S-a întrupat din tine, a Fiului lui Dumnezeu.
Doamne miluiește (de 40 de ori), Slavă... Și acum... Ceea ce ești mai cintită decât heruvimii... Întru numele Domnului, binecuvintează, părinte. Preotul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri... Apoi se citește această
Rugăciune a Marelui Vasile
Doamne, Doamne, Cel ce ne-ai izbăvit de toată săgeata ce zboară în zi, izbăvește-ne și de tot lucrul ce umblă întru întuneric. Primește jertfa cea de seară, ridicările mâinilor noastre, și ne învrednicește și măsura nopții fără de prihană a o trece, neispitiți de rele, și ne izbăvește de toată tulburarea și îngrozirea care ne vin de la diavol. Dăruiește sufletelor noastre umilință și gândurilor noastre grijire de întrebarea ce va să fie la înfricoșătoarea și dreapta judecată. Pătrunde cu frica Ta trupurile noastre și omoară mădularele noastre cele pământești, ca și întru liniștea somnului să ne luminăm cu privirea la judecățile Tale. Întoarce de la noi toată nălucirea necuvioasă și pofta cea vătămătoare și ne ridică în vreme de rugăciune, întăriți în credință și sporind întru poruncile Tale, cu bună vrerea și bunătatea Unuia-Născut Fiului Tău, cu care binecuvântat ești, împreună cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Duhul Tău, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Și îndată; Veniți să ne închinăm... (de 3 ori). Psalmul 50: Miluiește-mă, Dumnezeule... (caută la rugăciunile dimineții).

Psalmul 101

Doamne, auzi rugăciunea mea, și strigarea mea, la Tine să ajungă! Să nu întorci fata Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta! În orice zi Te voi chema, degrab auzi-mă! Că s-au stins ca fumul zilele mele și oasele mele ca uscăciunea s-au făcut. Rănită este inima mea și s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea. De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustie; ajuns-am ca bufnița din dărâmături. Privegheat-am și am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiș. Toata ziua m-au ocărât vrăjmașii mei și cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau. Că cenușă am mâncat în loc de pâine și băutura mea cu plângere am amestecat-o, din pricina, urgiei Tale și a mâniei Tale; că, ridicându-mă eu, m-ai surpat. Zilele mele ca umbra s-au plecat și eu ca iarba m-am uscat. Iar Tu, Doamne, în veac rămâi și pomenirea Ta din neam în neam. Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluiești pe el, că a venit vremea. Că au iubit robii Tăi pietrele lui și de țărână lui le va fi mila. Și se vor teme neamurile de numele Domnului și toți împărații pământului de slava Ta. Că va zidi Domnul Sionul și se va arăta întru slava Sa. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriți și n-a disprețuit cererea lor. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină și poporul ce se zidește va lăuda pe Domnul; că a privit din înălțimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit, ca să audă suspinul celor ferecați, să dezlege pe fiii celor omorâți, să vestească în Sion numele Domnului și laudă Lui în Ierusalim, când se vor aduna popoarele împreună și împărățiile, ca să slujească Domnului. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vestește-mi puținătatea zilelor mele. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam. Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat, și lucrul mâinilor Tale sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne, și toți ca o haină se vor învechi și ca un veșmânt îi vei schimba și se vor schimba. Dar Tu același ești și anii Tăi nu se vor împuțina. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor și seminția lor în veac va propăși.

Rugăciunea lui Manase, regele iudeilor

Doamne, Atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, ai lui Isaac și al lui Iacov, și al seminție celei drepte a lor, Cel care ai făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul și l-ai pecetluit cu numele Tău cel înfricoșător și slăvit, Înaintea căruia toate se tem și tremură din pricina atotputerniciei Tale, pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale și nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoși! Însă nemăsurată și neajunsă este și mila făgăduinței Tale, căci Tu ești Domnul cel Preaînalt, bun, îndelung-răbdător și mult-milostiv, căruia îi pare rău de răutățile oamenilor. Tu, Doamne, după mulțimea bunătății Tale, ai făgăduit pocăință și iertare celor ce ți-au greșit și după mulțimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăință păcătoșilor spre mântuire. Așadar Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepți, n-ai pus pocăință pentru cei drepți: pentru Avraam și Isaac și Iacov, care nu ți-au greșit ție, ci ai pus pocăință mie păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele și nu sunt vrednic a căuta și a privi înălțimea cerului din pricina mulțimii nedreptăților mele. Strâns sunt eu cu multe cătușe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu și nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat și am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni și am înmulțit smintelile. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta, am păcătuit, Doamne, am păcătuit și fărădelegile mele eu le cunosc, însă cer, rugându-Te: Iartă-mă Doamne, iartă-mă și nu mă pierde în fărădelegile mele și nici nu mă osândi la întuneric sub pământ, căci Tu ești, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ți peste mine bunătatea Ta, mântuindu-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Și Te voi preaslăvi în toate zilele vieții mele. Căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cerești și a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!

Sfinte Dumnezeule..., cu trei metanii, Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Că a Ta este împărăția..., apoi troparele aceste, glasul al 6-lea: Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi... Slavă... Doamne, miluiește-ne pe noi... Și acum... Ușa milostivirii deschide-o nouă... (caută la Miezonoptică). Doamne miluiește (de 40 de ori). Slavă... Și acum... Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii...Întru numele Domnului binecuvintează, părinte. Preotul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri... și această

Rugăciune a lui Mardarie

Stăpâne, Dumnezeule, Părinte Atotputernice, Doamne, Fiule Unule-Născut, Iisuse Hristoase și Duhule Sfinte, o Dumnezeire, o Putere, miluiește-mă pe mine, păcătosul, și cu judecățile care știi, miluiește-mă pe mine nevrednicul robul Tău, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm... (de 3 ori)

Psalmul 69

Dumnezeule, spre ajutorul meu la aminte! Doamne, să-mi ajuți mie grabește-Te! Să se rușineze și să se înfrunte cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi și să se rușineze cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată rușinați cei ce-mi grăiesc mie: "Bine, bine!". Să se bucure și să se veselească de Tine toți cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, și să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit sa fie Domnul!". Iar eu sărac sunt și sărman, Dumnezeule, ajută-mă! Ajutorul meu și Izbăvitorul meu ești Tu, Doamne, nu zăbovi.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viata mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric, ca morții cei din veacuri. S-a mâhnit în mine duhul meu, în mine inima mea s-a tulburat. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă aseman celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la vrajmașii mei, Doamne ! La Tine am scăpat, Învață-mă să fac voia Ta, ca Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun mă va povătui la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viața. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Și întru mila Ta vei sfârși pe vrăjmașii mei și vei pierde pe toti cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ție, slăvimu-Te, mulțumim Ție, pentru slava Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte, Atotțiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase și Duhule Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mielușelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cela ce ridici păcatul lumii, miluiește ne pe noi, Cel ce ridici păcatul lumii. Primește rugăciunea noastră, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și ne miluiește pe noi. Că Tu ești Unul Sfânt, Tu ești Unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele bine Te voi cuvânta și voi lăuda numele Tău în veac și în veacul veacului.

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam și în neam. Eu am zis : Doamne, miluiește-mă, vindecă sufletul meu, că am greșit Ție. Doamne, la Tine am scăpat, învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul Meu. Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumina. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Învrednicește-ne, Doamne, în noaptea aceasta fără de păcat să ne păzim noi. Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinților noștri și lăudat și preaslăvit este numele Tău în veci, amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine. Bine ești cuvântat Doamne, învață-ne pe noi îndreptările Tale. Bine ești cuvântat Stăpâne, înteleptește-mă cu îndreptările Tale. Bine ești cuvântat Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mânilor Tale nu le trece cu vederea, că Ție se cuvine laudă, Ție se cuvine cântare, Ție slavă se cuvine: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Apoi se zice canonul de rând al sfântului sau al Născătoarei de Dumnezeu.
Iar după sfârșitul canonului se cântă: Cuvine-se cu adevărat... Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Că a Ta este împărăția...
Apoi încep strănile să cânte lin și rar, pe glasul al 7-lea:
Doamne al puterilor, fii cu noi, că pe altul afară de Tine, ajutor întru necazuri, nu avem. Doamne al puterilor, miluiește-ne pe noi (de două roi fără stih).
Apoi se cântă însoțit de stih.
Stih: Lăudați pe Domnul întru sfinții Lui, lăudați-L pe El întru tăria puterii Lui.
Doamne al puterilor...
Stih: Lăudați-L pe El întru puterile Lui, lăudați-L pe El după mulțimea slavei Lui.
Doamne al puterilor...
Stih: Lăudați-L pe El în glas de trâmbiță, lăudați-L pe El în psaltire și alăută.
Doamne al puterilor...
Stih: Lăudați-L pe El în timpane și în horă, lăudați-L pe El în strune și în organe.
Doamne al puterilor...
Stih: Lăudați-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudați-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.
Doamne al puterilor...
Stih: Lăudați pe Domnul întru sfinții Lui, lăudați-L pe El întru tăria puterii Lui.
Doamne al puterilor...
Slavă...
Doamne, de n-am avea pe sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a te lăuda pe Tine, pe Care Te binecuvintează neîncetat îngerii... Știutorul inimilor, iartă sufletele noastre.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Multe sunt mulțimile greșealelor mele, Născătoare de Dumnezeu. La tine am scăpat, curată, mântuire trbuindu-mi. Cercetează neputinciosul meu suflet și te roagă Fiului tău și Dumnezeului nostru să-mi dăruiască iertare de relele ce am făcut, ceea ce ești una binecuvântată.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieții mele, nu mă lăsa pe mine. Ajutorului omenesc nu mă încredința, ci singură mă sprijinește și mă miluiește.
Și aceasta, a Născătoarei de Dumnezeu:
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul Tău.
Doamne miluiește ( de 40 de ori ), Cel ce în toată vremea și în tot ceasul... (caută la Miezonoptică). Doamne miluiește (de 3 ori), Slavă... Și acum... Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii... Întru numele Domnului binecuvintează, părinte. Preotul: Dumnezeule, milostivește-Te spre noi... Iar fiecare, stând puțin, zice întru sine rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne și Stăpânul vieții mele..., așa cum s-a arătat la Miezonoptica din toate zilele. Apoi Sfinte Dumnezeule... Preasfântă Treime... Tatăl nostru... Doamne miluiește (de 12 ori). Și această

Rugăciune de cerere către Presfânta de Dumnezeu Născătoarea
Facere a lui Pavel Monahul din Mânăstirea Făcătoarei de bine.

Nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână care pe Dumnezeu-Cuvântul, cu oamenii, prin preaslăvită nașterea ta L-ai unit și firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cerești ai împreunat-o, ceea ce știi singură nădejdea celor fără de nădejde și celor biruiți ajutătoare; gata folositoare celor ce aleargă la tine și tuturor creștinilor scăpare. Nu te scârbi de mine cel păcătos și întinat, care cu urâte gânduri, cu cuvinte și cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut și prin lenea dulceților vieții cu voia rob m-am făcut. Ci, ca ceea ce ești Maica Iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de oameni milostivește-te spre mine păcătosul și întinatul și primește rugăciunea mea ce se aduce ție din buze necurate. Și pe Fiul tău și Stăpânul nostru și Domnul, cu îndrăzneala Ta ca o Maică, cuprinzând, roagă-L ca să-mi deschidă și mie milostivirile cele iubitoare de oameni, ale bunătății Sale. Și trecând greșelile mele cele nenumărate, să mă întoarcă la pocăință și lucrător poruncilor Sale iscusit să mă arate. Și fii lângă mine pururea ca o milostivă și milosârdă și iubitoare de bine. În această viață de acum, caldă folositoare și ajutătoare; năvălirile potrivnicilor oprindu-le și la pocăință îndreptându-mă și în vremea ieșirii mele, ticălosul meu suflet păzindu-l și întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli, departe de la dânsul izgonindu-le. Și în ziua înfricoșatei judecăți, de munca cea veșnică izbăvindu-mă și slavei celei negrăite a Fiului tău și Dumnezeului nostru, moștean pe mine arătându-mă. Pe care să o și dobândesc, Stăpâna mea, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, prin mijlocirea și sprijinul tău. Cu darul si cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea, și închinăciunea, împreună cu Cel făra de început a Lui Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Duhul Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea către Domnul nostru Iisus Hristos
Facere a lui Antioh Monahul Pandectul.

Și ne dă nouă Stăpâne, celor ce mergem spre somn, odihnă trupului și sufletului; și ne păzește pe noi de întunecatul somn al păcatului și de toată întunecata și cea de noapte patima a dulceții. Contenește întărâtările patimilor, stinge săgetile vicleanului cele aprinse, cele pornite asupra noastră cu vicleșug. Zburdarile trupului nostru le potolește și tot gândul nostru cel pământesc și trupesc, adoarme-l. Și ne dăruiește nouă, Dumnezeule, minte deșteaptă, cuget curat, inimă trează, somn ușor și de toată nălucirea satanei nestrămutat. Și ne scoală pe noi în vremea rugăciunii, întăriți în poruncile Tale, și pomenirea judecăților Tale în noi nestricată avându-o. Cuvântare de slavă Ta în toată noaptea ne dăruieste, ca să cântăm, să binecuvântam și să slăvim prea cinstitul și prea încuviințatul Tău nume: al Tătalui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Preaslăvita pururea Fecioara, binecuvântată de Dumnezeu Născătoare, du rugăciunea noastră la Fiul tău și Dumezeul nostru, și cere ca să mântuiască prin tine sufletele noastre.

Rugăciunea Sfântului Ioanichie

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt: Treime Sfântă, slavă Ție.
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumuezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.
Slavă... Și acum... Doamne miluiește (de 3 ori); iar noi toți ne plecăm la pământ și preotul, tot în genunchi, cu fața la apus, zice cu glas mare această

Rugăciune

Stăpâne mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei cruci; uc folosințele cinstitelor cereștilor puteri celor fără de trupuri; pentru rugăciunile cinstitului, măritului prooroc Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan; ale sfinților, măriților și întru tot lăudaților Apostoli; ale sfinților, măriților și bunilor biruitori mucenici; ale preacuvioșilor și purtătorilor de Dumnezeu părinților noștri; ale Sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana și ale tuturor sfinților Tăi, bineprimită fă rugăciunea noastră; dăruiește-ne iertare de greșealele noastre; acoperă-ne cu acoperământul aripilor Tale; izgonește de la noi pe tot vrăjmașul și pizmașul; împacă viața noastră; Doamne miluiește-ne pe noi și lumea Ta și mântuiește sufletele noastre, ca un bun și de oameni iubitor.

Apoi, făcând cel mai mare metanie până la pământ, zice către frați sau către credincioși:
Binecuvântați și mă iertați pe mine, păcătosul.
Iar frații (credincioșii)
Dumnezeu să te ierte, părinte sfințite.
Preotul se întoarce cu fața către Răsărit și zice: Să ne rugăm pentru... și celelalte, după cum s-a arătat la Miezonoptica din toate zilele; și după fiecare stih se cântă: Doamne miluiește. Iar la urmă cel mai mare zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștrii...
Și încep frații sau credincioșii de-a dreapta și de-a stânga, câte doi pe rând, a face metanii și a cere iertare de la cel mai mare zicând fiecare:
Binecuvintează, părinte sfințite, și mă iartă pe mine, păcătosul.
Iar cel mai mare stă în mijlocul bisericii, până ce toți frații termină de aâși lua iertare de la el.
Iar când merg în chilii, monahii (și mirenii mergând acasă) rostesc această

Rugăciune

Slăbește, lasă, iartă Dumnezeule greșelile noastre, cele de voie, cele fără de voie, cele cu lucrul și cu cuvântul, cele cu știință și cu neștiința, cele din noapte și din zi, cele cu mintea și cu gândul. Toate le iartă nouă, ca un Bun și iubitor de oameni.
Pe cei ce ne urăsc și ne fac nouă strâmbătate, iartă-i Doamne. Celor ce ne fac bine, fă-le bine. Fraților și rudeniilor noastre, dăruiește-le cererile cele către mântuire și viață veșnică. Pe cei ce sunt în neputință, cercetează-i și vindecare dăruiește-le. Pe cei de pe mare, ocârmuiește-i. Cu cei călători împreună călătorește. Pe cei din văzduh ocrotește-i. Celor ce ne slujesc și ne miluiesc pe noi, iertare păcateler dăruiește-le. Pe cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânsii, miluiește-i după mare mila Ta. Pomenește Doamne, pe cei mai înainte adormiți, părintii și frații noștri, și-i odihnește unde luminează lumina feței Tale. Pomenește, Doamne, pe frații noștri cei din necazuri și-i izbăvește de toată primejdia. Pomenește, Doamne, pe cei ce aduc daruri și fac bine în Sfintele Tale Biserici și le dă lor cererile cele către mântuire și viață veșnica. Pomenește-ne, Doamne, și pe noi, smeriții, păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, luminează mintea noastră cu lumina cunoștintei Tale și ne îndreptează pe calea poruncilor Tale. Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria și ale tuturor sfinților Tăi, că bine ești cuvântat în vecii vecilor. Amin.

NOTE

Oferta de întâlniri minunate continuă. În volumele trecute ale seriei Evanghelia în culori ați avut ocazia să vă întâlniți cu multe feluri de sfinți din toată lumea – copii, tineri, bătrâni, nobili învăţaţi, dar şi ţărani înţelepţi, împăraţi şi preafrumoase prinţese, medici, profesori, preoţi sau pescari, fiecare cu o experienţă de viaţă extraordinară.

De data aceasta, sfinții care abia vă așteaptă între copertele îmbrățișătoare ale acestei cărți au în comun ceva în plus față de prietenia cu Dumnezeu: România. Ei fie s-au născut în țara noastră, fie au trăit aici, fie au ajuns la noi după plecarea la Domnul, prin sfintele lor moaște.

Natalia Corlean

Cuvânt înainte / 5

1. Sfântul Calinic de la Cernica (11 aprilie) / 6
2. Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie) / 8
3. Sfântul Ștefan cel Mare (2 iulie) / 10
4. Sfântul Ioan Iacob de la Neamț (5 august) / 12
5. Cuvioasa Teodora de la Sihla (7 august) / 14
6. Sfinții Martiri Brâncoveni (16 august) / 16
7. Sfântul Voievod Neagoe Basarab (26 septembrie) / 20
8. Sfinții Mărturisitori ardeleni: Cuvioșii Visarion și Sofronie, Sf. Mucenic Oprea, Sfinții preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise din Sibiel (21 octombrie) / 22
9. Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului (27 octombrie) / 26
10. Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu (12 noiembrie) / 28
11. Sfântul Antonie de la Iezer (23 noiembrie) / 30
12. Sf. Ierarh Andrei Șaguna (30 noiembrie) / 32
13. Sfânta Muceniță Filofteia (7 decembrie) / 34
14. Sfântul Ierarh Dosoftei (13 decembrie) / 36
15. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie) / 38
16. Duminica Sfinților Români (a doua Duminică după Rusalii) / 40

Bibliografie selectivă / 42

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare De ce mă simt singur într-o eră a comunicării?:

Trăim, iubite cititorule, într-o lume foarte alienată. Dar aceasta nu este o noutate. Ceea ce este esențial e: cum ne raportăm la această provocare noi, creștinii dreptmăritori, parte a Bisericii lui Hristos? Cum reușim noi să traversăm duhovnicește această lume și aceste vremuri, fără a ne vătăma sufletește, fără a ne pierde pe noi sau pe cei dragi ai noștri în multele ispite și curse întinse în calea noastră? Care sunt coordonatele unei abordări mai profunde a vieții, o paradigmă care să ne permită să rămânem conectați la esența credinței noastre și în același timp să ne ofere o ancoră în mijlocul furtunilor perpetue ale existenței contemporane? Astfel de întrebări m-au călăuzit în momentele în care am fost invitat să conferențiez și să dialoghez cu publicul creștin, format cu precădere din tineri, atât în țară, cât și în străinătate. textele din prezentul volum se bazează pe transcrierea prelegerilor susținute la Huldenberg-Bruxelles, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Alba-Iulia și Neamț și a sesiunilor de întrebări, redactate și pe alocuri completate pentru a oferi coerență exprimării orale. - Părintel Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord 

Detalii despre carte / COMANDA

Citirea Scripturii în scopul duhovnicesc al împărtăşirii de Hristos prin cuvântul Lui este esenţa exegezei patristice şi scopul hermeneuticii biblice ortodoxe. Este scopul principal al prezentului volum să înfăţişeze aspectele multiple ale prezenţei şi tâlcuirii Sfintei Scripturi în teologia şi spiritualitatea creștinismului siriac al primului mileniu. Pentru atingerea lui au fost invitaţi să răspundă, din diferite puncte de vedere, autorii studiilor reunite aici, specialişti în siriacistică şi studii biblice. Cuprinsul divers şi totuşi unitar al volumului îmbie cititorului trei planuri principale de lectură:

- istoric şi patristic, de familiarizare cu autori sirieni puţin sau deloc cunoscuţi în spaţiul românesc;

- teologic, de descifrare a întrepătrunderii teologiei siriace cu Scriptura şi cu tâlcuirea ei în contextul specific al Bisericii Răsăritului;

- exegetic şi hermeneutic: bibliştii vor putea găsi cu încântare răspunsuri şi rezolvări inedite la probleme încă acute şi aparent spinoase ale hermeneuticii biblice ortodoxe, cum ar fi: atitudinea faţă de metodele exegetice moderne, raportul exegezei academice cu cea duhovnicească, locul Scripturii în teologie şi viaţă ş.a.

Detalii despre carte / COMANDA

Monahismul este cu adevărat o viață neobișnuită, paradoxală. Atunci când dobândește darul rugăciunii neîncetate, monahul înțelege caracterul paradoxal al acestui chip de viețuire. Până și răsuflarea i se schimbă; înclinațiile și mișcările inimii sale sunt cu totul altfel. Chiar dacă viețuiește pe pământ, omul acesta este asemeni vântului, al cărui glas îl auzi, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce. În starea aceasta, se ridică vălul care desparte pământul de lumea de dincolo; există o oarecare transparență și o legătură nemijlocită cu cerul, și este lucrătoare o anumită atracție harismatică de sus, care înalță necontenit inima omului la o altă realitate. Nu mai rămâne decât o durere adâncă și dulce în străfundul ființei sale, în inimă.

Detalii despre carte / COMANDA

Sfântul Paisie Aghioritul (1924‑1994) ne‑a dezvăluit în chip viu tainele viețuirii duhovnicești, bucuria nevoinței în Hristos, pro­fețind, alinând și vindecând oamenii atât în viață, dar mai ales după adormirea sa.

Părintele răspunde căutărilor neliniștitoare ale oa­­menilor îndurerați și dezamăgiți din vremea noastră, mai ales tinerilor, care cer un sprijin în viață, un cuvânt ceresc, pro­fetic, mân­gâ­ietor, dintr‑o inimă curată, nu din hățișurile unei minți mă­cinate de îndoială, neîncredere și egoism, spre a‑și îndrepta pașii spre Dumnezeu.
* * *
Mai demult oamenii aveau de suferit din pricina războiului. Astăzi au de suferit din pricina civilizației. Atunci fugeau din cetăți la sate din pricina războiului și reușeau cu un mic ogor s‑o scoată la capăt. Acum vor fugi din orașe din cauza civilizației, fiindcă nu vor putea să trăiască în acestea. Pe atunci civilizația aducea moarte, acum aduce boală.
* * *
Bucuria pe care o simte omul când primește o binecuvântare materială este o bucurie omenească. În timp ce bucuria, pe care omul o trăiește când dăruiește, este dumnezeiască. Bucuria dumnezeiască vine odată cu dăruirea!
Sfântul Paisie Aghioritul

Detalii despre carte / COMANDA

În noua serie de antologii pe care v-o propunem, ­cuvântul plin de har al Sfântului Ioan din Kronstadt devine mai apropiat și mai de folos, feluritele lui cugetări duhovnicești fiind reunite și organizate aici spre o mult mai ușoară și rodnică însușire de către cititori.

„Viața pe care o trăim acum nu este o glumă sau o joacă. Cu toate acestea, oamenii o socotesc drept glumă sau joacă: se joacă în chip nechibzuit cu răstimpul care le‑a fost dat spre a se găti pentru veșnicie, se joacă prin grăirea în deșert. Unii fac haz folosindu‑se de darurile minții lor, alții, de slăbiciunile ori virtuțile lor omenești, alții, prin săvârșirea de fapte de milostenie sau prin iscusința lor de a scrie ori a vorbi frumos. Mănâncă și beau peste măsură, în loc să mănânce și să bea doar atât cât le este de trebuință. Se îngrijesc de îmbrăcăminte, își irosesc timpul îngrijindu‑se de ei înșiși și fac haz pe seama isprăvilor copiilor, în loc să‑i deprindă cu învățătura credinței, a evlaviei și a fricii de Dumnezeu. Întreaga lor viață este o distracție, dar vai de cei ce socotesc viața drept distracție!”
„Omule, dacă Domnul înseamnă totul pentru tine, și tu vei însemna totul pentru Domnul! Și întrucât comoara ta este în inima ta, și Dumnezeu îți cere să‑I dai inima.  Aceasta înseamnă că, pentru a împlini voia cea bună și desăvârșită a lui Dumnezeu, trebuie să lepezi voia ta cea stricată, pătimașă și trufașă.”
Sfântul Ioan din Kronstadt
Cartea de faţă reprezintă o selecție tematică din volumul Viața mea în Hristos, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2005. 

Detalii despre carte / COMANDA

Cum să rămâi indiferent la spectacolul unui Liban sfâșiat, al unui Liban răstignit, când te numești Virgil Gheorghiu și când știi că acest pământ al suferinței este pământul lui Dumnezeu! 

„Dumnezeu sălășluiește în Liban”, spune Gheorghiu. „El a prefăcut această țară într‑un templu, un loc de refugiu pentru toți cei persecutați, prigoniți, expulzați”. Avraam însuși și-a aflat refugiul în acest pământ. Ospitalitatea maroniților, dar și a strămoșilor lor – cananeenii, arameii, tirienii, fenicienii, sidonienii –, nu le-a adus practic nimic altceva decât suferință, rele și masacre cărora le sunt victime de mii de ani. Născută în orizontul unui Beirut în flăcări, această carte pasionantă e povestea prezenței creștine în Liban, istoria tumultuoasă a unei nații aflate aici de la crearea lumii până la drama de astăzi. Un „imn de slavă” închinat unui popor care și-a asumat, ca destin, ospitalitatea și primirea de străini (cf. Evr. 13, 2). 
O nouă provocare, așadar, pentru Virgil Gheorg­hiu. Înainte de a nu fi prea târziu. Înainte ca noaptea să cadă peste Liban – un simbol viu, zdrobit, al unei epoci de violență... 

Detalii despre carte / COMANDA

În încheierea acestui cuvânt introductiv, mă simt îndemnat să vă împărtășesc un gând ce rezumă esența mesajului acestui volum. Cum putem așadar transpune în viața noastră zilnică învățăturile și îndemnurile părintești pe care le descoperim în aceste pagini? Răspunsul, așa cum ne învață însuși Părintele Zaharia, este surprinzător de simplu, dar adânc în semnificația sa: adăugând la tot ceea ce facem un strop de dragoste din dragostea cea mare a lui Dumnezeu Celui Viu. Dacă ne vom strădui să îl trăim pe Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieții, în realitatea noastră de zi cu zi, se vor transforma în mărturii ale iubirii divine chiar și cele mai neînsemnate fapte. În paginile acestei cărți, cuvintele Părintelui Zaharia ne inspiră și ne călăuzesc în acest demers, insuflându-ne noi perspective și întărindu-ne în călătoria noastră duhovnicească. - Părintele Macarie Drăgoi Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord

Detalii despre carte / COMANDA

Și când vă rugați lui Dumnezeu, nu uitați să căutați Împărăția: Să vină Împărăția Ta! Dacă va veni Împărăția, va veni și Împăratul; va veni și se va sălășlui în voi Dumnezeul Treimic: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Și binecuvântata Împărăție, care este în Ceruri, va fi binecuvântata Împărăție și înlăuntru, întru voi. Și inimile voastre vor fi pline de adevăr, de lumină și bucurie. Căci veți pricepe de ce trăiește omul; cu adevărat, veți înțelege limpede scopul și sensul vieții.

Detalii despre carte / COMANDA

În omiliile părintelui Evsevios Vittis, unul dintre cei mai cunoscuţi părinţi contemporani, aflăm o interpretare clară şi simplă, dar simplistică, a cărţii Apocalipsei.