”În miezul firescului nu stă doar mult invocata libertate, ci și mult ignorata responsabilitate”

"Progresul omenirii nu are absolut nicio legătură cu progresismul care îl sabotează, aşa cum ordinea nu are nicio legătură cu haosul. Sub soare, în lumea creată de Dumnezeu, este şi va fi mereu loc pentru toţi, oricât am fi de diferiţi. Esenţial şi problematic e să înţelegem sensul existenţei noastre în ea. Şi să nu mai confundăm programatic libertatea alegerilor făcute în sfera intimă cu „libertatea” impunerii lor ca normă în sfera publică. În miezul firescului nu stă doar mult invocata libertate, ci, inseparabilă de ea, şi mult ignorata responsabilitate. Nu e chiar un secret că punerea lor în conflict are efecte devastatoare atât în plan personal, cât şi comunitar. Oricât ne-am seda ideologic, nu ne putem sustrage realităţii implacabile şi „legii morale” care ne avertizează de câte ori o încălcăm. Deloc întâmplător", a mai scris Bănescu pe Facebook.

Reacții din lumea ortodoxă

Iulian Capsali: GRECIA CREȘTINĂ SE SURPĂ

Grecia devine prima țară ortodoxă care legalizează căsătoriile între persoane de același sex. Asta înseamnă să ai doar partide globaliste în Parlament! Și aici este pericolul de a nu înscrie în Constituție firescul familiei! De aceea vă conjur să sprijiniți inițiativa din care fac parte, de modificare a Constituției prin Referendum! Sintagma "soți" va fi înlocuită cu "bărbat și femeie" precum în Codul Civil (care însă poate fi schimbat într-un Parlament de cozi de topor). Imediat ce vor fi puse la dispoziție tabelele pentru semnături, sper să găsim lideri locali care să preia inițiativa în teritoriu. Doamne, ajută-ne! - sursa

Mănăstirea Paltin petru Vodă

Acum, când Grecia ortodoxă a legalizat căsătoriile între cuplurile gay, precum și adopția copiilor de către familiile homosexuale, să ne amintim mustrarea și atenționarea Părintelui Justin. O mustrare ce poate semăna cu o profeție…

PR. JUSTIN PÂRVU: LEGALIZAREA PĂCATELOR ATRAGE URGIA LUI DUMNEZEU!!

Dragul meu, este vorba despre viața noastră care a decăzut așa de puternic. Și înainte nu erau așa păcate, de toate nuanțele, nici măcar în dicționar nu exista terminologia aceasta mizeră care e acuma, de homo, lesbianism, nu se știa de unde vin toate lucrurile acestea. Criza morală, criza spirituală care s-a abătut asupra noastră nu este altceva decât aspra judecată şi mâniere a lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Pen­tru legea lui Dum­nezeu nu știm să protes­tăm, dar pen­tru mărirea salari­ilor da. Când mărșălui­esc homo­sex­u­alii, când ni se pun cipuri, când ni se omoară copiii prin vac­cin­uri, nu protestează nimeni, sau foarte putini. Trebuie să apărăm societatea şi familia de handicapul acesta modern care s-a infiltrat şi la noi în ţară, prin acceptarea incestului şi a prostituţiei şi a altor mari fărădelegi. Ei încearcă să desfiinţeze valorile naţiei din temelii, şi o face acţionând prin ambele planuri: unul moral, spiritual dar şi cel biologic, virusând familia şi voinţa omului. Să ne amintim de martirii şi străbunii noştri! Și să nu îngăduim străinilor să ne răpească moştenirea aceasta primită prin harul lui Dumnezeu şi plămădită prin sângele şi sudoarea martirilor noştri. Să ştiţi că noi putem fi străjerul Europei. O Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu.

La ora actuală, păcatul a luat locul virtuţii. Noi nu trebuie să cultivăm păcatul şi să-l scoatem în evidenţă pentru că asta înseamnă subminarea neamului. Datoria noastră este să modelăm, să dăm o formă nouă structurii noastre creştine opuse vieţii acesteia a desfrâului şi a destrăbălării. Însă, la ora actuală, problema cea mai mare este desfrâul acesta, pentru care ne va pedepsi Dumnezeu: „Fac ce vreau, spun ce vreau, gândesc ce vreau!”. Nu mai e nicio normă de viață, niciun principiu. Măi, din felul în care merge omenirea la ora actuală, nu prea văd o întoarcere… Și asta este o metodă de revenire a omului care renaște. Conducătorii de azi vorbesc de criza financiară. Ei vor o refacere financiară. Nu se gândesc la o refacere a lumii în Hristos. Păi, acum considerăm că e pace? Nu vedeți cum sapă gropile astea imorale? După aceea vine persecuția. Cum să mai rămâi creștin când în școală e atâta dezmăț, greutăți și lupte puternice? Nu vedeți acum, la școală, întreabă tu într-un sat, câți vor icoana și câți nu o vor? Nu mai ai oameni care să susțină tema icoanei în clasă. Degeaba îi spui la biserică: „Așa și așa”, că el acasă tot ca la școală face. Focul acesta este pedeapsa lui Dumnezeu care vine și aduce această pârjolire a noastră, ca în Sodoma și Gomora. Cu cât păcatul este mai mare, mai groaznic, mai înspăimântător, cu atât pedeapsa lui Dumnezeu este mai crudă și mai înfricoșată. Lumea acum este în pragul unui mare cataclism, de răz­boi. Acesta este un război tehnic, electronic care depă­şeşte limita tuturor războaielor de dinainte. Prin acest război se urmăreşte animalizarea noastră, aduce omul la starea în care să nu mai poată gândi, să nu mai poată simţi şi trăi nimic, decât ceea ce i se comandă, devenind un rob al tehnicii. Şi dacă vorbim de criza economică, să vorbim şi de criza spirituală prin care trece omenirea acum. (Selecții din „Ne vorbește Părintele Justin”)

Preot Ioan Istrati

1. Votul este nelegitim, atâta timp cât peste 70% din greci nu sunt de acord cu legea. Politicienii vicleni lucrează împotriva poporului și ar trebui dați afară. 

2. Încă o dovadă că statul e o instituție antihristică, în ciuda aparențelor pioase sau a declarațiilor ortodoxe.

3. Grecia cu imensul ei tezaur spiritual ortodox intră în zodia Sodomei și riscă soarta celor 5 cetăți.

4. Biserica asediată de legiunile demonilor trebuie să cheme pe păcătoși la întoarcere la Dumnezeu și la moralitate, nu să tolereze mizeria. 

5. Zidul de foc și de pucioasă se apropie și de noi. Să înmulțim rugăciunea.

Avertisment pentru România: 

Se pregătește Guvernul României să adopte ”căsătoriile” și ”familia” gay în luna iunie?

Recent, Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a promovat un proiect de lege prin care intenționează să „reglementeze diversitatea formelor de familie” în România. Ministerul Familiei, condus de Natalia Intotero, membră a Partidului Social Democrat, a înaintat Guvernului României un proiect de lege prin care intenționează modificarea „conceptului de familie” (familia tradițională, familia monoparentală, familii adoptive etc.), drepturile și responsabilitățile pe care le au părinții.

„Scopul Legii privind familia din România este să ofere un cadru legal cuprinzător și echitabil pentru reglementarea relațiilor familiale și protejarea drepturilor și intereselor membrilor unei familii”, susține Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în susținerea necesității legii. În proiectul de lege, ministerul face referire la „recunoașterea diversității formelor de familie” și enumeră explicit „familia tradițională” și „familia monoparentală”. În acest stadiu nu există nicio referire clară la recunoașterea cuplurilor formate din persoane de același sex, pentru care România a fost condamnată la CEDO, însă contextul în care apare acest proiect de lege ridică semne de întrebare, fiind un răspuns la scrisoarea Ministrului român de Externe, Luminița Odobescu, prin care cere Guvernului, Parlamentului și ministerelor să ia măsuri pentru aplicarea deciziei CEDO.

„Statul român are obligația ca, cel târziu până la data de 25.03.2024, să prezinte CM (Comitetului Miniștrilor, n.red.) informații privind măsurile adoptate sau avute în vedere pentru a răspunde încălcărilor Convenției constatate de Curte”. Pe 22 august 2023, Guvernul României a contestat fără succes decizia CEDO din 23 mai 2003 – în cazul Buhuceanu și alții c. României (nr. 20081/19) – prin care România era condamnată pentru neasigurarea unui cadru legal de recunoaștere și protecție a dreptului la respectarea vieții private și de familie a cuplurilor de același sex. Decizia a rămas definitivă, CEDO obligând România să adopte o legislație pentru „familiile” de același sex. Îngrijorate de ingerința gravă a forurilor europene în Constituția și dreptul intern al României, patru culte religioase din România – Cultul Penticostal, Cultul Baptist, Cultul Adventist și Cultul Creștin după Evanghelie – au solicitat Prim-Ministrului Marcel Ciolacu, Președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, Președintelui Camerei Deputaților, Alfred Simonis și Ministrului Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, să intervină pentru a proteja legea fundamentală a țării, cât și valorile și tradițiile românilor, valorile iudeo-creștine care au stat la baza lumii civilizate, inclusiv a Europei și Uniunii Europene.

Este România obligată să transpună decizia CEDO în legislația națională? Teoretic, da. În 1994, România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel angajându-se să respecte drepturile garantate de aceasta și a recunoscut jurisdicția Curții Europene a Drepturilor Omului. În practică, CEDO nu are la dispoziție instrumente și măsuri punitive împotriva României pentru a o forța să adopte o decizie. În schimb, țările membre ale Convenției, în special Uniunea Europeană, pot exercita presiuni diplomatice și economice împotriva României ca urmare a refuzului adoptării unei decizii CEDO.

Ce mai prevede proiectul de lege. Printre principalele reglementări ale acestei legi, „fără a se limita la acestea”, sunt următoarele:

1. Definirea familiei: Precizarea conceptului de familie, recunoașterea diversității formelor de familie (familia tradițională, familia monoparentale, familii adoptive etc.).

2. Drepturile și responsabilitățile părinților: Stabilirea drepturilor și obligațiilor părinților față de copii, inclusiv dreptul la custodie, vizitare, susținere financiară și responsabilitatea pentru educația și bunăstarea copiilor.

3. Protecția copiilor: Asigurarea unui cadru legal pentru protejarea copiilor împotriva neglijenței, abuzului și exploatării, inclusive măsuri de intervenție în situații de abuz sau neglijare.

4. Reglementarea căsătoriei și a divorțului: Stabilirea condițiilor și procedurilor pentru încheierea căsătoriei, precum și regulile și procedurile pentru divorț, custodie și împărțirea bunurilor.

5. Adopția și protecția persoanelor vulnerabile: Precizarea legislației în vigoare pentru procesul de adopție, asigurarea protecției și sprijinului pentru copiii fără părinți sau pentru persoanele vulnerabile, cum ar fi vârstnicii.

6. Protecția victimelor violenței domestice: Stabilirea măsurilor și resurselor/instituțiilor responsabile pentru prevenirea și protejarea victimelor violenței domestic, inclusive ordine de protecție și acces la servicii de consiliere și sprijin. Sursa Activenews, parteneriat Tribuna.US.

a consemnat Cristina Roman

Klaus Schwab, la Summitul Guvernului Mondial 2024: Oamenii care refuză să se contopească cu Inteligența Artificială vor dispărea în curând. IA, Internetul Lucrurilor, ingineria genetică “devin fundamentul vieții noastre” 

Întrucât în spațiul mediatic circulă „o pseudo-știre referitoare la ‹preoții care cer bani la înmormântări› și al cărei conținut fals este rupt din contextul unei vechi declarații oferite pe tema ‹condiționării (!) slujbei înmormântării de achitarea unei sume›”, Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, transmite către presă unele precizări.

„Foarte rar în timp au fost semnalate cazuri scandaloase de condiționare (!) a slujbei de înmormântare din partea câte unui preot care cerea, chiar și unor persoane sărmane, achitarea unei sume obligatorii pentru serviciul religios prilejuit de tristul eveniment”, spune Vasile Bănescu.

Totodată, el amintește că „nu există o așa-zisă ‹taxă› oficială solicitată constrângător pentru oficierea slujbei de înmormântare” și subliniază că „un ipotetic act de condiționare comis de un preot care ar refuza înmormântarea cuiva în absența achitării unei sume impuse poate fi sesizat autorității bisericești de care aparține acesta”.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române amintește că există „o limpede hotârâre sinodală din 18 decembrie 2017 pe această sensibilă temă, o hotărâre comunicată oficial presei și care ar fi trebuit preluată și transmisă inclusiv acum în mod obiectiv”.

Vasile Bănescu a detaliat care sunt precizările Sfântului Sinod privind distincția dintre „taxe” și „contribuțiile benevole” oferite de credincioși pentru funcționarea unităților de cult:

„‹Taxele› stabilite de consiliul parohial se referă doar la sumele plătite de credincioși pentru concesionarea și întreținerea locurilor de înmormântare din cimitire”.

„‹Contribuțiile benevole› reprezintă sumele oferite de credincioși cu ocazia săvârșirii unor Sfinte Taine și ierurgii. Cuantumul acestora este stabilit de către Consiliul Parohial și are în vedere cheltuielile de funcționare a parohiilor”.

„Sfântul Sinod a reiterat interdicția condiționării oficierii de către preot a slujbei înmormântării de plata vreunei taxe mai ales în cazul familiilor sărace, dar parohiile consideră necesare contribuțiile benevole ca donație din partea familiei pentru întreținerea bisericii parohiale. În aceste cazuri, preotul trebuie să elibereze chitanțe familiilor care au donat banii respectivi”, mai spune Vasile Bănescu.

El precizează că o similară hotărâre anterioară a Sfântului Sinod (2012) specifica și necesara implicare a preoților într-un context legat de incinerare: „Centrele eparhiale vor lua măsuri în legătură cu îndatorirea clerului de a promova, inclusiv prin forţa exemplului, ajutorarea familiilor îndoliate, pentru ca lipsa banilor să nu fie un motiv de a incinera pe cei decedaţi, considerând că înhumarea ar fi prea costisitoare”.

Despre viaţa, opera şi activitatea Sfinţilor Trei Ierarhi – icoane, pilde şi repere autentice în

cadrul Bisericii Creştine Universale

Introducere, preambul şi câteva referinţe biografice

Sfinţii Trei Ierarhi sunt pomii cei mai roditori ai creştinismului practic, cu fructe de dreptate, pace, iubire pentru aproapele. Iată de ce se numesc luceferii creştinătăţii permanent aprinşi în candelele adevăratei credinţe creştine. Ei sunt coloana nesfârşită a tezaurului teologiei, pe care s-a gravat viaţa lor în Iisus Hristos şi sacrificiul neprecupeţit pentru salvarea omului din ghearele nedreptăţii. „Toată firea omenească au covârşit-o cei trei cu darurile lor cele multe şi mari . . .” (Icosul zilei)

Creatorul a făcut pe om din pământ, dar în partea spirituală i-a plantat toate predispoziţiile, fiind creat după „chipul lui Dumnezeu" (Facere I, 27). Pentru faptul că acest chip a fost căutat de diavol, Mântuitorul nostru Iisus Hristos îmbracă firea noastră pentru a ne readuce la sânul Tatălui ca fii ai harului şi adevărului. La început lumea nu a putut înţelege pe Mântuitorul (Ioan I, 1-8), dar ucenicii, martorii oculari ai cerescului Învăţător - au propovăduit Sfânta Evanghelie la toată făptura, conform îndemnului Său (Matei XXVIII, 19-20).

Unii, de alte convingeri religioase şi filozofice au acceptat pe Iisus Hristos ca pe un reformator religios sau ca pe un mare înţelept al Orientului. Alţii, înclinaţi spre speculaţie şi adepţi ai unor mari cugetători ca Platon, Aristotel au căutat să pună în corespondenţă Revelaţia sau să caute identităţi în învăţătura Evangheliei. Aşa se prezenta lumea creştină şi necreştină în secolul al IV- lea, când au apărut în Biserică trei luceferi ai dreptei credinţe: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Gură de Aur.

Fiecare dintre aceşti trei mari sfinţi ierarhi este sărbătorit de Biserica noastră dreptmăritoare, la naşterea şi la trecerea lui către Domnul, iar la 30 ianuarie - Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, a fost fixat în secolul al Xl – lea, pentru a răspunde evlaviei şi deosebitei cinstiri ce li se aducea lor din partea tuturor dreptcredincioşilor creştini.

Sfantul Vasile cel Mare s-a născut la anul 330 în oraşul Cezareea Capadociei, dintr-o familie cultă şi numeroasă (zece fraţi). Tatăl său era retor în oras. Mama lui se numea Emilia, o femeie cu un fond sufletesc bun, plămădit într-o arzătoare credinţă. Părinţii săi erau printre cei mai bogaţi ai locului.

După o educaţie serioasă în familie, copilul Vasile termină şcoala în cetatea Cezareea apoi continuă la Constantinopol şi îşi desăvârşeşte studiile retorice şi filozofice la Atena. Aici leagă o prietenie trainică şi sinceră cu Grigorie de Nazianz. Vasile, un student serios şi sârguincios/râvnitor înclinat spre oratorie, dar şi spre ştiinţele exacte, frecventează cursurile, pe lângă cele de drept şi pe cele de matematici, astronomie şi medicină.

Iată-l pe tânărul Vasile, cu un fizic firav, cu ochii pătrunzători şi permanent calculat, predând arta vorbirii; iar în timpul liber se ocupa cu muzica, istoria, literatura şi artele. A primit botezul, dar timpul chemării la sale apostolat nu a sosit încă. Pe altă cale, nobila sa mamă şi, mai ales, sora lui - Macrina căutau să-l convingă, cu viaţa lor sfântă în Iisus Hristos, ca să-şi pună toată capacitatea lui intelectuală şi morală în nesfârsita dragoste a creştinismului. Era la răscruce. Epoca sclavagistă a ajuns la apogeu, iar tânărul profesor părăseşte catedra de retorică, împarte averea sa celor lipsiţi; dragostea sa pentru Domnul Iisus Hristos creşte mereu prin faptele milei creştine. Era într-o permanentă tulburare sufletească. În această stare pleacă să viziteze Egiptul, Mesopotamia, Siria - cu monumentele lor şi Palestina cu mormântul lui Iisus Hristos. Aici îi este dat să vadă monahi cu feţe supte de asceză, dar bogaţi în trăire spiritual - duhovnicească, oameni modeşti, dar care impresionează prin viaţa lor şi conving prin trăirea şi pregătirea lor.

Golul din suflet se completează. Se hotăreşte să introducă în locul său de naştere monahismul, dându-i regulile necesare, valabile până astăzi. Este hirotonit diacon, preot şi episcop (anul 370). Începe o vie, fermă, energică şi dinamică activitate împotriva ereziilor (Eunomiu - Arie), apărând învăţătura creştină. În acest scop alcătuieşte Sfânta Liturghie (care-i poartă numele). Practic, salvează de la foamete cu propria avere, populaţia oraşului. Din veniturile sale construieşte spitale (Vasiliadele), pentru întâia oară în istorie; el sărută rănile bolnavilor pentru a le menţine moralul. 

Construieşte case pentru reeducarea fetelor, azile pentru bătrâni şi eliberează sclavii. Figura sa impunătoare, prestanţa lui ştiinţifică, autoritatea sa morală şi, mai ales, energia sa i-au adus faimă, fiind numit, încă din viaţă, cel Mare. Purta corespondenţă şi ajuta pe toţi studenţii şi elevii silitori, ţinea legătura cu foştii săi profesori şi educatori/îndrumători/formatori, purtându-le preţioasă recunoştinţă. Trimite, în misiune, la strămoşii noştri încercaţi, dascăli creştini, iubind pe sciţi şi goţi, considerându-i „fulgerele danubiene”. Împăratul Valens (364 - 378) a dorit să-l înlăture din scaun, dar şi-a dat seama că personalitatea lui întruneşte toate cerinţele unei mari figuri istorice. A fost prieten cu Teotim de Tomis şi ruda cu Iuliu Soranus  - mai marele cetăţii Tomis. Este purtătorul de grijă al Sfântului Sava de la Buzău (+ 372).

Munca permanentă a Sfântului Vasile cel Mare în toate ramurile de activitate, „noaptea scria şi citea iar ziua propovăduia şi trăia Sfânta Evanghelie”, a început a-i epuiza forţele sale fizice părăsind lumea aceasta de tânăr. Avea numai 49 de ani, încununaţi de cinste, demnitate şi slavă nepieritoare. Ultimele cuvinte ale sale au fost: „în adevăr am trait, în sinceritate am umblat, din convingere am vorbit, din dragoste pentru Iisus Hristos şi semenul Lui, omul, închid ochii în linişte şi pace, numai Tu ştii, Doamne, unde merge sufletul meu.” La mormânt a fost condus de toţi aceia cărora le-a facut bine şi i-a învăţat adevărata credinţă, dar era însoţit (şi) de mozaici şi de filozofi vechi, oameni de ştiinţă şi de artă ai timpului. Lângă trupul său neînsufleţit stătea, îndoliat şi cu lacrimi scânteietoare, cel mai devotat prieten al său - Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul), care îi ţine o cuvântare de adio impresionantă. De atunci şi până astăzi, adevăraţii creştini îl cinstesc în rugăciune şi prin viaţa lor.

Sfantul Grigore de Nazianz (Teologul), al doilea sărbătorit de astăzi, se naşte la anul 330. În familie are o copilărie fericită şi o educaţie superioară, mai ales din partea mamei, Nona. După ce învaţă cu părinţii săi şi apoi la şcoală, merge spre desăvârşirea studiilor la Cezareea Capadociei. Avea un temperament melancolic, o gândire spontană şi ascuţită, dar si un fin talent poetic. Urmează şcoli superioare la Cezareea Palestinei, la Alexandria Egiptului şi Atena „cea de aur", cum o numeşte el, unde are ca profesori pe Himeriu şi Proheresiu. Rămâne încântat de comorile de cultură ale lumii, vizintându-le şi comparându-le riguros. Revine în familie. Îşi dă seama că învăţătura creştină nu-i o speculaţie a minţii omului, ci este viaţa însăşi la gradul cel mai înalt, aşa cum cere Evanghelia mântuirii, pentru că Domnul Iisus Hristos a venit „ca omul să aibă viaţă şi mai mult chiar . . .” (Ioan X, 10). Plecând de la cultura omenirii, studiind şi învăţătura creştină şi convingându-se, primeşte botezul. Este hirotonit diacon, preot şi apoi episcop de Sazima, împotriva voinţei lui. Ajunge apoi pe scaunul Patriarhal al Constantinopolului, unde începe munca de explicare a învăţăturii creştine, reuşind să statornicească în suflete credinta cea adevărată. 

Este recunoscut prin acele cinci cuvântări despre Sfânta Treime, care i-au şi adus titlul de Teologul, sau Cuvântătorul de Dumnezeu. Gândirea sa teologică a fixat Mărturisirea de credinţă - partea a II - a la Sinodul al II - lea Ecumenic de la Constantinopol (anul 381).

Şi el, ca şi Sfântul Vasile, trimite misionari la strămoşii noştri, pentru a face faţă popoarelor migratoare, care treceau prin foc şi sabie teritoriile cucerite. În luptele interne, Sfântul Grigorie se izolează, retrăgându-se în localitatea sa natală, cedând scaunul episcopal fără nici o rezervă, căci in sufletul său clocotea arta poeziei şi a dragostei pentru Iisus Hristos. Ne-au rămas de la Sfântul Grigorie peste 18.000 de versuri, în care cugetarea lui nu-i o filozofie abstractă, ci frămaâtarea profundă a minţii şi inimii sale. Tratatul său Despre Preoţie este icoana sufletului său şi concepţia lui despre slujirea la altar. 

Preotului i se cere chemare/vocaţie de sus, o pregătire morală şi duhovnicească deasupra oricărei critici, strălucind ca model pentru toţi cei care privesc la preoţi, apoi, o aleasă pregătire umanistă şi teologică, fiindcă el, spre deosebire de toate preocupările şi faţă de toţi oamenii - sfătuieşte spre bine şi dezleagă greşelile credincioşilor de diferite vârste, cu diferite grade de cultură, de diverse temperamente.

Încă din viaţă, Sfântul Grigorie era numit mintea desăvârşită cu ajutorul Sfintei Evanghelii, sufletul cu chemarea Sfântului Apostol Pavel şi inima caldă a apostolului iubirii şi sabia arhanghelului împotriva ereticilor şi falsificatorilor credinţei. Sfântul Grigorie Teologul moare la vârsta de 60 de ani, încheindu-şi viaţa în plină activitate poetică. Lasă, prin testament, toată averea lui spre folosul credincioşilor. Astfel a plecat din această lume profundul gânditor al teologiei răsăritene.

Funia de aur a teologiei Şcolii Capadociene se împleteşte trainic cu Sfântul Ioan Gură de Aur - cel mai strălucit vorbitor, orator şi predicator al Bisericii, dar şi cel mai sever biciuitor al falsului credincios, ipocrit şi făţarnic. Sfântul Ioan Gură de Aur se naşte la 13 noiembrie 354, dintr-o familie foarte bogată. Tatăl său era dregător militar şi om de încredere al curţii imperiale. Mama sa Antuza rămâne văduvă la vârsta de 20 de ani, crescând pe fiul ei, Ioan, în cea mai mare curăţenie sufletească.

După pierderea soţului ei, Antuza, rămânând văduvă pentru tot restul vieţii, se purta numai îndoliată şi cu ochii plini de lacrimi. Tânărul ei fiu, la început, nu-i înţelegea durerea, şi, ca orice tânăr n-a dat importanţă Evangheliei. Educaţia clasică (filozofia şi oratoria) a primit-o de la vestitul profesor Libaniu şi cunoscutul sau renumitul filozof Andragaţiu. 

De pe băncile universitare, îndrăgeşte oratoria şi logica. Demostene şi Socrate, Platon şi Aristotel erau preferaţii lui. Începe să profeseze oratoria, vorbind admirabil. Profesorul Libaniu doreşte să-i lase locul lui, dar el refuză. O situaţie neprevăzută îl orientează altfel: cugeta zile întregi asupra filozofiei faptei: creştinismul. Pentru el, Iisus Hristos devine centrul preocupărilor, Sfinţii sunt exemple de urmat, Apostolii mari trăitori, care au schimbat faţa lumii vechi, creştinii nişte oameni deosebiţi. El s-a botezat în anul 372 la stăruinţa mamei sale, Antuza; astfel Ioan, prin Sfântul Botez, ridică piatra grea şi neagră de pe inima propriei sale mame.

În floarea vârstei este chemat spre preoţie, dar fuge scriind cel mai cutremurător tratat despre misiunea sfântă. La doi ani după botez îşi pierde mama. El vede în aceasta o chemare către cele sfinte. Părăseşte Antiohia şi face nevoinţă/asceză în peşterile munţilor, însuşindu-şi învăţătura creştină, trăind sfaturile Evangheliei şi delectându-şi ochii cu frumuseţile naturii. Fiind de o energie rar întâlnită şi având o fire vioaie nu se mulţumea cu vuietul munţilor şi foşnetul pădurilor, cu şopotul dulce al izvoarelor în care soarele îşi scaldă razele, ci dorea să-L vadă pe însuşi Domnul nostru Iisus Hristos realizat în credincios, pentru care s-a şi întrupat.

Înflăcăratul, energicul şi dinamcul Ioan Hrisostom trece prin treptele ierarhiei până la scaunul Constantinopolului, unde la anul 397 ajunge Arhiepiscop. Începe o activitate predicatorială unică şi original în istoria creştinismului. Combate luxul şi lăcomia, bogăţia şi desfrâul, intrând in conflict cu împărăteasa Eudoxia. Trimite misionari în părţile pământului nostru strămoşesc.

Din Sciţia Minor (Dobrogea) vine la Constantinopol Ioan Casian, pe care Sfântul Ioan îl hirotoneşte diacon (anul 404). După aceasta, Sfântul Ioan Casian este trimis la Roma, ca misionar, unde înfiinţează, în Marsilia, primele comunităţi monahale, fapt care îl bucura nespus de mult pe trăitorul monah autentic Ioan Gură de Aur, ajuns Arhiepiscop al Constanipolului.

Din cauza linguşirilor şi vicleşugurilor de la curtea imperială, Sfântul Ioan Gură de Aur este înlăturat din scaunul arhiepiscopal. Printre cei care-şi ridică glasul împotriva acestei nelegiuiri se află şi Episcopul Teotim I de Tomis (Dobrogea), prieten cu Sfântul Ioan, care îl mustră pe Epifaniu, considerându-l Iuda. Constantinopolul era în fierbere, toţi aşteptau deznodământul fatal, dar de frica unei răscoale populare, conducerea imperiului îl recheamă în scaunul patriarhal pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Aceasta a fost prima victorie a credincioşilor asupra răufăcătorilor marelui ierarh. Sfântul Ioan Hrisostom alcătuieşte Sfânta Liturghiă care-i poartă, până astăzi, numele precum şi rugăciuni mistuitoare mai ales la primirea Sfintei Împărtăşanii.

Duşmanii ţes noi intrigi. Sfântul Ioan Gură de Aur este dus în exil la Cucuz, în Armenia Mică. Pe drum a fost supus, din porunca matroanelor, la un tratament inuman. Gama suferinţelor ne este cunoscută din scrisorile sale. Pentru a-i pierde ochii, era ţinut cu vederea în razele arzătoare ale soarelui marin. Gol şi cu capul descoperit capătă insolaţie şi este cuprins de friguri. Este apoi lăsat să fie jefuit şi bătut de tâlhari. Soldaţii îl bruschează, cade în genunchi şi este lovit fără milă. Suferind de foame şi de sete, abia-şi duce zilele. Organismul său nu mai rezistă. Cere permisiunea să meargă la o capelă, este chemat preotul cu Sfânta Împărtăşanie.

După primirea Sfântului Trup şi Dumnezeiescului Sânge ridică fruntea spre cer rostind: „Mor în linişte pentru credinţa în Iisus Hristos, pentru cinste şi dreptate. Slavă lui Dumnezeu pentru toate”.

În acest fel s-au scurs zilele celui mai mare vorbitor/orator/predicator/propovăduitor şi mărturisitor creştin, totodată (şi) un ierarh de o modestie uimitoare (14 septembrie 407). După 30 de ani (anul 438), Împăratul Teodosie aduce rămăşiţele pământeşti ale Sfântului (27 ianuarie), depunându-le în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, fiind înconjurate de rugăciunile calde şi sincere ale acelora cărora le-a fost conducător, îndrumător, părinte şi păstor sufletesc şi duhovnicesc.

Pe pământul nostru românesc, aceşti trei ierarhi au fost cinstiţi încă de la început. Aşa cum am arătat, ierarhii şi clericii ţinuturilor tomitane, dobrogene le-au luat apărarea şi i-au cinstit ca mari apărători ai dreptei credinţe. Întîistătătorul scaunului mitropolitan al Ţării Româneşti se pomeneşte încă de la obţinerea/dobândirea autonomiei (anul 1885) ca locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei. Ce cinste mai mare pentru credincioşii, ierarhii și clericii ortodocşi români ar fi decât aceasta, că moştenesc titulatura scaunului, unde acum şaisprezece secole era Sfântul Vasile cel Mare.

Altfel spus, Sfinţii Trei Ierarhi sunt cei mai mari tâlcuitori ai cuvintelor Sfintelor Scripturi. Ei au lăsat o uriaşă operă de elită a literaturii patristice universale. Ei sunt dascălii teologilor, florile gândirii creştine din veacul de aur al Bisericii, biciuitorii societăţii sclavagiste, întemeietorii pedagogiei creştine şi ai filocaliei.

Câteva aprecieri şi referinţe la adresa activităţii lor teologice şi spiritual – duhovniceşti

Sfinţii Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostom) şi Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) sunt cinstţi, pomeniţi şi prăznuiţi, annual, în ziua de 30 ianuarie. Chiar dacă fiecare din cei trei Sfinţi Ierarhi au în calendar zile separate de prăznuire, în secolul al XI lea s-a stabilit ca ei să fie sărbătoriţi (şi) împreună, pentru a evita dezbinarea credincioşilor, care au ajuns să aprecieze pe unul din ei mai demn de cinstire decât altul. 

Sfinţii Trei Ierarhi s-au arătat împreună Sfântului Ioan al Evhaitelor şi i-au spus într-un glas: "La Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci, fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, împreunează-ne prăznuirea într-o singură zi." În acest fel a luat sfârşit disputa dintre creştini pe tema: „Care este cel mai mare dintre cei Ttrei Sfinţi Ierarhi“.

Sfântul Vasile cel Mare a apărat dumnezeirea Duhului Sfânt şi a Fiului. În lucrarea "Despre Duhul Sfânt" arată, pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, că Duhul Sfânt este de o fiinţă cu Tatăl şi de o fiinţa cu Fiul. A fost primul care a făcut o distincţie, clară şi limpede, între fiinţă şi energie, descoperindu-ne că noi îl cunoaştem pe Dumnezeu doar în lucrările Sale.

Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) participă la formularea teologică a dogmei Sfintei Treimi. În cele "Cinci Cuvântări Teologice" rostite în Capela Sfintei Învieri din Constantinopol, el vorbeşte despre modul în care trebuie făcut teologie, despre Dumnezeu în fiinta Sa, despre Fiul lui Dumnezeu Întrupat şi despre Duhul Sfânt, demonstrând, cu temeiuri biblice, scripturistice şi patristrice, că cele trei persoane sunt de o fiinţă.

Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostom) pune un accent deosebit pe demonstrarea modului în care Dumnezeu intervine şi lucrează prin pronia Lui asupra Bisericii, asupra vieţii credincioşilor. Sfântul Ioan Hrisostom pune accentul pe doctrina socială a Bisericii. Ne descoperă că nu putem înţelege taina comuniunii Sfintei Treimi dacă nu facem experienţa comuniunii ecleziale.

Câteva concluzii 

Când vorbeşte despre Sfinţii Trei Ierarhi, Biserica spune despre ei că Sfântul Vasile cel Mare este mâna care lucrează, Sfântul Grigorie Teologul este mintea care gândeşte, iar Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostom) este gura care vorbeşte.

În urmă cu optzeci de ani, la Congresul Facultăţilor de Teologie de la Atena, din anul 1936, s-a hotarat ca ei să devină patronii/ocrotitorii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic din întreaga lume.

Aşadar, Ortodoxia cinsteşte, în fiecare an, la data de 30 ianuarie, pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Cu toate că sunt sărbătoriţi, după cum am mai spus, şi în mod separat, viaţa şi opera lor teologică sunt foarte importante, motiv pentru care se cinstesc şi împreună, ca o icoană a Bisericii şi a Sfintei Treimi. Sărbătoarea acestor Sfinţi Ierarhi a fost instituită în anul 1081 (1084 după alte surse) de către Patriarhul Ioan al Constantinopolului, ca urmare a unei minuni.

Prin urmare, Sfinţii Trei Ierarhi sunt pomii cei mai roditori ai creştinismului practic, cu fructe de dreptate, pace, iubire pentru aproapele. Iată de ce sunt numiţi luceferii creştinătăţii permanent aprinşi în candelele adevăratei credinţe creştine. Ei sunt coloana nesfârşită a tezaurului teologiei, pe care s-a gravat viaţa lor în Iisus Hristos şi sacrificiul neprecupeţit pentru salvarea omului din ghearele nedreptăţii. Orânduirea de atunci incuraja îmbogăţirea unora prin munca brută a sclavilor. Pentru aceasta Sfinţii Trei Ierarhi sunt comparaţi cu biciul cel întreit - împletit al lui Dumnezeu împotriva exploatării. Cultura lor aleasă şi multilaterală este îndemn pentru cercetare. Viaţa desăvârşită a lor este un exemplu viu, autentic şi demn de urmat.

Aşadar, o Parinţi de trei ori fericiţi, nu încetaţi a vă ruga pururea lui Iisus Hristos şi Maicii Sale, pentru cei ce săvârşesc cu credinţă şi cu dragoste, cu evlavie şi sinceritate a voastră pomenire. Vă rugăm să scoateţi pe cei răi din îndoieli, și să ne scăpaţi pe toţi de chinurile iadului, ca la Judecata de apoi să auzim cu bucurie glasul Domnului nostru Iisus Hristos!... „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia gătită vouă încă de la întemeierea lumii . . .” (Matei XXV. 34).

În altă ordine de idei, numeroase biserici şi mănăstiri din România îşi serbează în aceasta zi hramul. Dintre acestea, la loc de cinste se află Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637 - 1639, o bijuterie a arhitecturii bisericeşti dar şi un ales loc de cultură, tradiţie şi spiritualitate autentic romanească.

RUGĂCIUNE

Tată Ceresc, ne prezentăm azi în faţa Ta să-ţi implorăm ier-tarea şi să Te rugăm să ne dai înţelepciunea şi călăuzirea Ta.

Ştim că în Cuvântul Tău este scris: “Vai de cel care numeşte răul, bine”, dar noi aceasta am făcut!

Ne-am pierdut echilibrul spiritual şi valorile.

Am neglijat Adevărul Cuvântului Tău şi l-am numit pluralism.

Ne-am închinat la idoli şi l-am numit multiculturalism.

Am neglijat săracii şi am numit-o loterie.

Am promovat lenea şi am numit-o binefacere.

Ne-am avortat pruncii şi am numit asta dreptul de a alege.

Am susţinut avortul şi l-am numit ajutorare.

Am eşuat în a ne disciplina copiii şi am denumit-o construirea sentimentului de independenţă.

Ne-am folosit de putere şi am numit-o politică.

Am delapidat finanţele publice sub pretextul cheltuielilor importante.

Am instituţionalizat mita şi am numit-o cireaşă de pe tort.

Am poftit bunul aproapelui şi l-am numit ambiţie.

Am poluat aerul cu obscenitatea şi pornografia şi am numit asta dreptul la opinie.

Am încălcat valorile înaintaşilor noştri şi am numit-o iluminare.

Răspunsul a fost prompt: o parte din senatori a părăsit încăperea în semn de protest.

sursa: cuvantul-liber

Problematica consumului de droguri în rândul adolescenților și tinerilor a fost abordată și în una dintre prelegerile Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox, desfășurată în perioada 31 august - 3 septembrie 2023 la Timișoara, la care au fost invitați să conferențieze și să răspundă întrebărilor tinerilor: medici, psihologi, preoți și polițiști. Ca informare generală, doctorul Gheorghe Bogdan, de la Agenția Națională Antidrog a Ministerului de Interne, a precizat că printre cele mai consumate droguri sunt canabisul, cocaina, amfetaminele, heroina, noile substanțe psihoactive, precum cunoscutele etnobotanice. În spațiul românesc, adulții și adolescenții folosesc cel mai des canabisul și noile substanțe psihoactive; acestea din urmă, fiind sintetice, sunt foarte periculoase pentru că determină mai repede dependența.       

De ce consumă adolescenții droguri?

În cadrul aceleiași conferințe, la care au participat aproximativ 3.000 de tineri, psihologul Alina Neagoe a încercat să răspundă la întrebarea „De ce consumă adolescenții droguri?”, precizând: „Întrebându-i pe adolescenți de ce consumă droguri, răspunsurile au fost variate: să se distreze, să-și potențeze anumite emoții, să își gestioneze emoțiile negative sau conflictuale, să corespundă așteptărilor grupului sau din dorința de a deveni mai comunicativi. Dar cauza profundă a consumului de droguri se află undeva la interacțiunea dintre mai mulți factori de risc: personali (genetici), psihologici (personalitatea fiecăruia) și factori sociali (familiali și culturali). Intensitatea consumului de droguri este influen­țată de interacțiunea dintre acești factori. Așa că, dacă adolescentul s-a născut într-o familie în care nu pri­mește suficientă dragoste și sus­ți­nere, și în plus este supus influenței anumitor grupuri din mediul său social, putem să asistăm chiar la escaladarea consumului: de la unul experimental până la cele mai urâte forme de abuz și depen­dență”.

În „Sănătatea mintală a copiilor și adolescenților din România. Scurtă radiografie”, dr. Mihai Copăceanu și Irina Costache (de la UNICEF) menționează, conform Organizației Mondiale a Sănătății, că aproximativ 15% dintre copii și adolescenți prezintă deficiențe de sănătate mintală, majoritatea tulburărilor debutând în jurul vârstei de 14 ani, multe rămânând nedepistate și netratate. Afectarea sănătății mintale are efect asupra tuturor aspectelor vieții publice și private a persoanei, cum ar fi participarea educațională, socială, comunitară, în familie, cu prietenii, în mediul de lucru sau școlar, în cazul adolescenților. Astfel, specialiștii atrag atenția că există mai multe condiții biologice și psihologice care marchează debutul consumului de droguri. Statisticile arată că în ultimii 10 ani au crescut problemele de sănătate mintală în rândul adulților, și în special în rândul adolescenților. În plus, copiii și adolescenții sunt o oglindă veridică a societății, reflectând cu acuratețe problemele din comunitatea în care trăiesc. Abordând problema dependențelor, în lucrarea „Ține-ți copiii aproape”, autorii Gordon Neufeld și Gabor Maté atrag atenția că nu trebuie să ne centrăm doar pe schimbarea comportamentului prin interdicție sau controlul consumului de droguri, ci și pe cauza profundă care determină consumul sau dependența. Astfel, dependența este pentru adolescenți o modalitate de a gestiona emoțiile și stările dezadaptive, pe care sistemul lor nervos nu este capabil să le regleze altfel. Căci adolescenții vor să fie iubiți și să simtă iubirea părinților și a celor din jur, iar dacă nu o primesc, vor umple golul din sufletul lor cu substanțe sau comportamente prin care cred că pot atinge iubirea. Așadar, copilul care trăiește într-un mediu haotic emo­țio­nal, neputându-și gestiona singur emoțiile distructive, va dobândi un atașament nesănătos și va deveni un adolescent și, ulterior, un adult nematurizat emoțional. Toate acestea se vor reflecta în relația acestora cu cei din jur și mai ales cu sinele lor. Dacă pentru unii adolescenți lipsesc dragostea, acceptarea, conexiunea cu părinții, există posibilitatea ca ei să se îndrepte spre acțiuni compensatorii, cum ar fi consumul de droguri, jocuri video, violență sau comportamente deviante. De aceea Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, i-a invitat pe tineri să facă „un lanț uman” în jurul persoanei pe care au văzut-o că „a început să alunece spre trafic de ființe umane sau spre consum de droguri: Vă rog, dragi tineri, să-l înconjurați cu iubire creștină, asemenea unei păsări care-și apără puii cu aripile”.

Profilul adolescentului consumator de droguri

În încercarea de a depăși starea de depresie și anxietate cu care se confruntă în căutarea acceptării și iubirii, profilul psihologic al adolescentului consumator de droguri cuprinde: instabilitate emoțională, confuzie, insecuritate, vinovăție, teamă, sentimentul inadecvării, irascibilitate, neliniște, impulsivitate, suspiciozitate exagerată față de persoanele din preajma sa, dificultate în a stabili relații durabile și benefice cu persoanele din jur, teama de abandon și comportamente deviante. De asemenea, drogurile provoacă adolescenților scăderea puterii de concentrare și a înțelegerii situațiilor în care se află. Iar conse­cința este reactivitate exagerată și, de cele mai multe ori, nepotrivită împrejurărilor în care se află.

Daniel J. Siegel, în lucrarea „Mintea și creierul adolescentului. De la furtunile emoționale la neuroștiința transformărilor și stimularea poten­ția­lului”, menționează patru aspecte ale minții adolescenților: intensitate emoțională crescută, angajament social crescut, căutarea noului și explorarea creativă. În perioada adolescenței abia începe maturizarea unor structuri ale creierului, ultima care se maturizează fiind gândirea rațională, ceea ce implică și capacitatea de a anticipa consecin­țele comportamentelor, inclusiv ale comportamentelor negative. Dar adolescentul nu dispune încă de această maturizare, de aceea el este vulnerabil și gestionează mai greu intensitatea sentimentelor, îndepărtarea de lucrurile familiare și familiale pentru altele noi și creative. Negăsind sens în activitățile și relațiile cotidiene, adolescenții încep să conteste lumea adulților din familie sau școală, ceea ce îi conduce uneori către comportamente riscante, cum ar fi consumul de droguri. Dacă părinții resping emoțiile negative ale adolescenților, ei vor rămâne captivi într-o lume derutantă și drept urmare vor căuta liniștea, mângâierea și acceptarea în altă parte. De aceea, specialiștii atrag atenția că nu putem opri depen­dența de droguri doar mecanic prin interzicerea consumului, ci mai ales prin comuniune și stabilirea co­nexiunii adolescentului cu părin­ții. Adolescenții au nevoie să fie as­cul­tați, înțeleși și acceptați așa cum sunt. Negăsind acestea în familiile din care provin, anturajul devine foarte important pentru adolescenți. În mijlocul grupului care l-a acceptat fără să-l judece, adolescentul crede că își poate găsi alinarea, uneori atât de înșelătoare și distructivă. Grupul este constituit adesea pe baza aceleiași lipse de dragoste în familie a fiecărui membru, la care se adaugă consumul de droguri pentru a trăi împreună stări care vor umple golul și vidul lor sufletesc. Furia, agresivitatea și comportamentele deviante sunt reacțiile adolescen­ților la atașamentul nesănătos pe care l-au dezvoltat în familiile lor în timpul copilăriei. Iar aceste exprimări sau răbufniri explozive, cum le numesc adulții, nu sunt condamnate de anturajul din care adoles­cen­ții fac parte, de aceea este atât de puternică influența grupului. În plus, solidaritatea dintre membrii grupului este consolidată prin faptul că pot consuma împreună droguri sau pot recurge împreună la anumite comportamente deviante.

În acest context complex, Biserica, alături de părinți, profesori și psihologi, face eforturi ca adolescenții să conștientizeze pericolul pe care îl reprezintă consumul de droguri. În plus, cei care au nevoie sunt primiți cu dragoste creștină și sprijin pentru a fi ajutați să depășească o etapă grea din viața lor.

Ziarul Lumina

Prezentare Despre rugaciune:

"Rugăciunea este o nesfârşită înfăptuire, mai înaltă decât toată arta sau ştiinţa"

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare Neuroplasticitatea:

„Ca sacerdot al binelui, toată viața am luptat pentru dreptate, frumos, adevăr, sănătate și credință, iar acum vreau să împărtășesc tuturor câte ceva din istoria acestei lupte.”

Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă

Un ghid indispensabil pentru toți cei interesați de sănătate mintală și longevitate.
Pornește într-o călătorie fascinantă prin labirintul minții umane împreună cu acad. prof. dr. Leon Dănăilă - neurochirurgul care, după peste 40.000 de intervenții chirurgicale, continuă să salveze vieți în sala de operație și la vârsta de 90 de ani. Descoperă cum poți beneficia de puterea extraordinară a creierului uman de a se regenera, de a se vindeca și de a-și menține agilitatea indiferent de vârstă. 

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare Vom vedea pe Dumnezeu precum este:

În cartea de faţă mă voi opri asupra descrierii unor experienţe ce mi-au fost date. Însă paralel cu aceasta socotesc important să amintesc că toată curgerea vieţii mele în Dumnezeu m-a adus la convingerea că orice abatere a conştiinţei minţii noastre de la adevărata înţelegere a Descoperirii, negreşit se va răsfrânge în manifestările duhului nostru, în cele de zi cu zi. Cu alte cuvinte, viaţa cu adevărat dreaptă este condiţionată de o adevărată înţelegere a lui Dumnezeu – Sfânta Treime. (Arhim. Sofronie)

Traducere din limba rusa de Ierom. Rafail (Noica)

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare Zambind cu Dumnezeu:

Cărțile Mitropolitului Antonie sunt foarte captivante și pline de umor, motiv pentru care se parcurg ușor. Dar, pe măsură ce înaintam în lectură, am fost zguduită de un simțământ foarte puternic ce îmi spunea că tot ceea ce citeam nu era o chestiune de amuzament, ci o problemă de viață și de moarte. Așa că m-am întors la prima pagină și am recitit cartea începută în întregime. Iar când am ajuns la sfârșitul ei, am trăit încredințarea că Dumnezeu era acolo și că, după cum zicea Vlădica Antonie, Dumnezeu mereu este printre noi, trebuie doar să-L găsim. Atunci am căzut în genunchi și am început a mă ruga, cu lacrimi în ochi, să Îl găsesc și eu pe Domnul Iisus Hristos.În urma acelei experiențe, i-am scris Mitropolitului Antonie și i-am cerut o întâlnire cu Preasfinția sa. Însă, în clipa când ne-am întâlnit, am fost uluită nu doar de credința lui, ci mai ales de dragostea lui Dumnezeu care era prezentă în toată ființa sa și parcă strălucea pe chipul său, revărsându-se pretutindeni. Acesta a fost unul dintre cele mai cutremurătoare momente ale vieții mele și de atunci n-am mai putut să mă îndepărtez de această Biserică.

GILLIAN CROW, jurnalistă și scriitoare

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare Prima mea Psaltire:

Dragi cititori,

Avem în față o cărticică cu părți alese din câțiva psalmi - cântări care Îl măresc pe Dumnezeu. Cea mai mare parte din psalmi este scrisă de Împăratul David. Cu totul sunt 151 la număr și sunt cuprinși într-o carte care se numește Psalmii, ce face parte din Vechiul Legământ, unde Cartea Psalmilor are un loc de seamă între toate celelalte cărți. Mai mult, Psaltirea este cea mai mare carte de rugăciuni din întreaga Biblie.

Au trecut aproape trei mii de ani de la moartea psalmistului David, dar cuvintele lui continuă să răsune....

Detalii despre carte / COMANDA