Maica Siluana s-a născut în anul 1944. A studiat filosofia la Universitatea din București. După absolvirea facultății, a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galați. A început să se implice alături de tineri în acţiuni sociale, iar după 1990 s-a implicat în fondarea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Romani (ASCOR) din Galaţi.

S-a călugărit la vârsta de 49 de ani, în anul 1993, la Mănăstirea Christiana din Bucureşti, la îndrumarea duhovnicului său. La mănăstire şi-a continuat activitatea caritabilă şi socială, desfăşurând activităţi de binefacere în rândul copiilor străzii şi oferind îndrumare tinerilor.

În 2001 s-a mutat la Mănăstirea Jitianu, lângă Craiova, iar cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei, a fost înfiinţat Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”,  care funcţionează până astăzi la Iaşi.

În conferințele susținute, Maica Siluana a abordat teme precum: relațiile tinereții, treptele iubirii, familia în societatea de azi, sursa depresiei omului modern, cunoașterea de sine, viața duhovnicească și multe altele.

Ne rugăm ca Hristos, Mântuitorul lumii, să o odihnească în ceata sfinţilor, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţa cea fără de sfârşit.

Veşnica ei pomenire!

Vă mai recomandăm și:

• Programul de rugăciune și lectură al tinerilor ‒ Maica Siluana Vlad
• (Video) Care e vârsta potrivită pentru a întemeia o familie?
• (Audio) Maica Siluana: „Pocăința este leacul lui Dumnezeu împotriva regretului, boala a sufletelor noastre”

Mai multe fragmente din conferințele Maicii Siluana puteți vizualiza aici: VIDEO - conferințele Maicii Siluana

 

Sursa: doxologia

 

• Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul aniversării a 380 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva (13 iunie 1641 – 13 iunie 2021):

---

Sfânta Parascheva „cea mult folositoare” este un mare dar pentru poporul român

Anul acesta se împlinesc 380 de ani de când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva din Epivata Traciei au fost aduse la Iaşi, în 13 iunie 1641, ca dar al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol pentru generozitatea domnitorului Vasile Lupu al Moldovei faţă de această Patriarhie, în vremea păstoririi Sfântului ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost așezate inițial în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, iar din anul 1889 au fost mutate în noua Catedrală Mitropolitană din Iaşi, unde se află şi azi, devenind ocrotitoarea Moldovei şi călăuză a tuturor pelerinilor care caută sfinţenia lui Hristos în Biserica Lui.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România şi din diaspora română sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, Bulgaria şi Serbia credincioşii ortodocşi o cinstesc de asemenea cu multă evlavie.

Marea evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică prin convingerea şi constatarea că ea este „mult folositoare”, după cum este numită în Acatistul ei, Sfânta Parascheva oferă ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor şi bătrânilor, fecioarelor şi mamelor, mănăstirilor şi familiilor, bolnavilor şi săracilor, adunând în rugăciune şi mărturisire comună cler şi popor, din România şi din alte ţări. Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei, adică din iubirea ei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

Dacă în anul 1955, în plin regim comunist, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, avea loc proclamarea generalizării cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva în toată ţara, după anul 1990, această catedrală a găzduit solemnităţi de proclamare a canonizării de noi sfinţi români: Sfânta Teodora de la Sihla şi Sfântul Ioan de la Neamţ (1992), Sfântul Ierarh Peru Movilă (2002), Sfântul Ierarh Dosoftei (2005), Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, și Sfântul Gheorghe Pelerinul (2018).

În anii păstoririi noastre la Iaşi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (1 iulie 1990 – 8 iunie 2008), ne-am străduit ca sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva să devină prilej de comuniune între sfinţi din diferite ţări, fiind aduse în pelerinaj moaşte ale unor sfinţi din alte ţări: Sfântul Apostol Andrei (1996), Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (2000), Brâul Maicii Domnului (2001), Sfântul Ioan Casian (2002), Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (2003), Sfânta Cruce (2004), Sfântul Apostol Pavel (2005), Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul (2006), Sfântul Ioan Gură de Aur (2007).

În fiecare an, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, din 14 octombrie, tineri şi vârstnici, oameni din toate colțurile țării, dar şi de peste hotare, devin preț de câteva zile, pelerini sau închinători la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale altor sfinți ai Bisericii Ortodoxe, prezente la Iaşi.

Cu prilejul aniversării a 380 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu ca, pentru mijlocirile Sfintei Cuvioase Parascheva, să binecuvinteze pe toţi cei prezenţi la Iaşi, ierarhi, clerici, monahi şi credincioşi mireni, împreună cu autorităţi locale şi centrale, şi să răsplătească tuturor credința, evlavia şi osteneala, dăruindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Cu aleasă preţuire şi părintească binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

• De 380 de ani…

  De 380 de ani, Cuvioasa Parascheva a vegheat prin istorie pașii românilor din cele trei provincii, mângâindu-le suferințele şi însuflețindu-i întru bune nădejdi de izbăvire. Sfânta Parascheva s-a arătat izbăvitoare nu doar pentru destinul poporului, ci și-a revărsat marea milostivire asupra oricui i s-a rugat cu credință. Nu cred că există cineva dintre noi care să fi uitat prima întâlnire cu Sfânta sau să fi venit o dată și să nu-și fi dorit să ajungă din nou să se închine și să primească binecuvântarea ocrotitoarei Moldovei.

  Acum 380 de ani, Dumnezeu S-a milostivit spre Țara Moldovei prin Patriarhia de Constantinopol, care a dăruit moaștele Sfintei Parascheva domnitorului Vasile Lupu, pentru ajutorul oferit la plata împovărătoarelor biruri față de Înalta Poartă, pe care aceasta nu reușea să le mai achite. A fost pronie cerească, fiindcă trupul proslăvit al Cuvioasei ce avea să devină Ocrotitoarea Moldovei a fost dus în mai multe țări de la descoperirea sfintelor sale moaște până în anul 1641, dar se pare că Sfânta a dorit să vină în pământ românesc, de vreme ce, în mod oarecum neașteptat, s-a luat o asemenea decizie. Dincolo de aspectul istoric, evenimentul din 1641 reprezintă o mână întinsă de Tatăl Ceresc Țărilor Române, având în vedere secolele defel liniștite ce urmau. Trebuie să afirmăm că întâlnirea dintre Sfânta Parascheva și poporul român s-a petrecut mai înainte de aducerea cinstitelor sale moaște în pământul nostru străbun. Cred că însăși „venirea” sa la noi a însemnat răspunsul Cuvioasei Parascheva la dragostea arătată ei de moldoveni înainte de sălășluirea sfintelor sale moaște în cetatea Iașilor. Întâlnirea cu strămoșii noștri s-a petrecut la scurt timp după proslăvirea trupului Cuvioasei. Biografii Sfintei Vineri – aşa este cunoscută Cuvioasa Parascheva în tradiția românească – susțin că Ioan Asan al II-lea, regele Imperiului româno-bulgar, a mutat din Epivata la Târnovo pământeştile rămăşiţe ale Sfintei, binecuvântate de Dumnezeu cu darul nestricăciunii și al facerii de minuni, așezându-le cu mare cinste într-o biserică închinată Fecioarei Maria. După ce turcii au cucerit treptat statul româno-bulgar de la sudul Dunării, Baiazid ar fi poruncit ca moaştele să fie dăruite Anghelinei, Kneaghina Serbiei. Până pe la 1521, trupul Cuvioasei a ocrotit po­porul sârb, dar și pe strămoșii români care locuiau în acelaşi spațiu, deoarece bazinul de formare a poporului nostru se întindea în afara hotarelor României de astăzi. După cucerirea Serbiei de către sultanul Soliman I și transformarea acesteia în pașalâc, sfintele moaște au ajuns înapoi la Constantinopol, iar de aici, în 1641, au fost strămutate în capitala Moldovei. De atunci, Cuvioasa Parascheva prote­guiește nu doar Iașii sau Moldova, ci întreaga Românie. Afirmam că românii au iubit-o pe Sfânta Parascheva cu multă vreme înainte ca ea să poposească pe meleagurile lor. Așa ne explicăm de ce ctitoria voievodului Roman I Mușat din cetatea Romanului a primit hramul Sfintei, după cum ne încredințează un act semnat de fiul acestuia, Alexandru cel Bun. În 1408, el făcea danii bisericii mușatine „Sfânta Vineri” (adică Sfânta Parascheva, după traducerea textului grecesc), devenită între timp Catedrală Episcopală a recent temeluitei Episcopii a Țării de Jos. De altfel, în Catedrala de la Roman, refăcută în forma ei actuală de către domnitorul Petru Rareș și pictată în 1550, se află cel mai complex plan iconografic dedicat Sfintei Parascheva, prezentând în 24 de scene viața și istoria cinstitelor ei moaște. Peste ani, Sfântul Varlaam, Mitropolitul Moldovei, insera în cartea sa de predici Cazania, tipărită în 1643, un panegiric la ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva.

  Și în Muntenia, Sfânta Parascheva se bucura de mare cinste încă din timpuri străvechi. Așa ne explicăm de ce Binecredinciosul Domn Brâncoveanu Constantin, în 1692, dădea poruncă monahului Antim, viitorul Mitropolit al Țării Româ­nești, să tipărească o carte de cult care să includă și Slujba și Viața Sfintei Cuvioase Parascheva.

  Transilvania, la rândul ei, a iubit-o, din bătrâne veleaturi, pe Sfânta Parascheva. Dovadă stau câteva biserici vechi cu hramul în 14 octombrie, precum cea din Desești, Maramureș – datată încă din secolul al XVIII-lea, în prezent aflată în patrimoniul Bisericii Unite – sau biserica Mănăstirii Subpiatra din județul Alba.

  Și la Cernăuți a fost prezentă mult milostiva Parascheva. ­Înainte de 1768, un boier pe nume Leca a construit o biserică purtând hramul Cuvioasei, reparată de câteva ori chiar în decursul ocupației habsburgice. Se cuvine să menţionăm că un inventar de la 1843, existent în Arhivele de Stat din Cernăuţi, preciza că la acea epocă în biserică se păstrau o Evanghelie de la 1723, un Liturghier din 1758, o Psaltire de la 1766, un Octoih din 1804. După aceste referinţe, se pare că sfântul locaș dedicat Sfintei Parascheva data chiar de la începutul secolului al XVIII-lea. Așa a devenit Sfânta Cuvioasă Parascheva este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României. De aceea, în anul 1955, Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române a hotărât proclamarea generalizării cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva în toată ţara, dar această decizie confirma existența de facto a evlaviei față de Sfânta Parascheva în întreg spațiul românesc.  

  Așadar, de 380 de ani, Cuvioasa Parascheva a vegheat prin istorie pașii românilor din cele trei provincii, mângâindu-le suferințele şi însuflețindu-i întru bune nădejdi de izbăvire. Sfânta Parascheva i-a inspirat pe clericii care au trudit să introducă limba română în cult, ajutând, prin cărțile religioase, la întărirea simțământului național. Tot ea, alături de ceilalți „casnici ai lui Dumnezeu”, a dus rugăciunile transilvănenilor la Cerescul Tată, ca să le oblojească rănile adânci și sângerânde, dăruindu-le puterea de a răbda nenumăratele răstigniri cu necurmata nădejde în Înviere. Sfânta Parascheva a văzut amara bejenie a pământului Basarabiei și al Bucovinei, sădind în sufletele basarabenilor și bucovinenilor, mistuite de dragostea de Acasă, perse­verența de a-și dori să se reîntoarcă la sânul patriei-mamă. Sfânta Parascheva a trăit atât bucuria până la lacrimi a românilor care sărbătoreau la 24 ianuarie 1859 Unirea Principatelor, cât și durerea nesfârșitelor răni pricinuite de Războiul de Întregire. Tot ea, din zidurile Catedralei ieșene, a binecuvântat măreţul eveniment de la 1918 și tot ea, cea „mult folositoare”, a ocrotit pământul Moldovei, dar și cetatea Bucureștilor în nenumăratele clipe însângerate ale ultimului război mondial. Cine poate uita îndurarea Preacuvioasei Maici arătată Moldovei în vremurile de restriște pricinuite de cumplita secetă din anii 1947-1948?!

  De-a lungul șederii sale la Iași, Sfânta Parascheva s-a arătat izbăvitoare nu doar pentru destinul poporului, ci și-a revărsat marea milostivire asupra oricui i s-a rugat cu credință. Nu cred că există cineva dintre noi care să fi uitat prima întâlnire cu Sfânta sau să fi venit o dată și să nu-și fi dorit să ajungă din nou să se închine și să primească binecuvântarea ocrotitoarei Moldovei.

  De aceea, acum, la împlinirea celor 380 de ani de când Dumnezeu a dăruit pământului Moldovei și întregii suflări românești acest neprețuit odor, să-I înălțăm neîncetate doxologii, iar Sfintei Parascheva să-i aducem prinos de mulțumire pentru minunatele lucrări săvârșite în viața poporului român, dar și în existența fiecăruia dintre cei ce o cinstesc și se închină cu evlavie sfintelor sale moaște. - Arhim. Mihail Daniliuc, Doxologia

 

Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis marți mai multe precizări legate de „așa-zisa ‹educație sexuală› devenită obiectul unor mari presiuni ong-istice și partinice pentru introducerea ei într-o programă școlară deja asfixia(n)tă, ignorându-se sau sfindându-se inclusiv voința părinților și drepturile lor constituționale de a decide asupra educației propriilor copii”.

Vasile Bănescu amintește de la început că există deja în școlile din România materii (în afară de Biologie) al căror conținut este perfect adecvat predării noțiunilor necesare elevilor pe teme legate de sexualitate (Consiliere și dezvoltare personală, Educație pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.).

„Patriarhia Română, dar și celelalte Biserici din România, pledează ferm pentru disocierea programelor școlare de orice tip de ideologie, precum ‹ideologia de gen› sau de ‹recomandările› ideologizant-alienante cuprinse în Documentul Biroului Regional OMS pentru Europa și BZgA, intitulat ‹Standarde pentru educația sexuală in Europa – un cadru pentru factorii de decizie politică, specialiști și autorități din domeniul educației și sănătății›”.

„Ideologizarea informațiilor transmise elevilor în cadrul școlar, care trebuie sa rămână unul curat și neutru ideologic, inclusiv pe teme legate de sexualitate, este în totală contradicție cu scopul real și ultim al educației: formarea omului în spiritul celor mai înalte valori morale și al eticii virtuții ca expresie a echilibrului și normalității”, precizează Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Adevăratele cauze ale statisticilor triste

El spune că dincolo de sofismul, adică de minciuna ambalată „credibil”, prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că „avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectați cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume” DIN CAUZA absenței din programa școlară a unei materii obligatorii numite „educație sexuală”, dincolo de această asiduă încercare de manipulare se află, în realitate, adevăratele cauze ale acestor triste, prin nefirescul lor, statistici:

1.) disoluția familiei;
2.) abandonul școlar.

„Niciunul dintre vehemenții apostoli ai sexualizării vieții copiilor de la vârste cât mai fragede, inclusiv prin propagarea în școli a aberantei, toxicei  „ideologii de gen” (a se vedea detestabilul moralmente „Document al Biroului Regional OMS pentru Europa și BZgA, intitulat „Standarde pentru educația sexuală în Europa”), nu pare interesat de remedierea acestor cauze reale ale începutului precoce al unei vieți sexuale dezordonate cu consecințe dramatice pentru copii și adolescenți, ci doar de introducerea cu orice preț în școli, chiar fără acordul părinților (locuiți de „himere medievale”), a unei materii dovedit ideologiza(n)te, deci deformatoare de firesc și de realitate”.

Poziția Bisericii Ortodoxe Române

Poziția Bisericii Ortodoxe Române, care a susținut permanent caracterul opţional în școli al orelor de „educație pentru viață”, poziție împărtășită din câte știu și de celelalte culte religioase, adică de autentica societate civilă, a cărei existență nu se restrânge la câteva ong-uri zgomotoase confiscate ideologic, se rezumă la următoarele argumente realiste:

1. Constituția României prevede: „părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” (art. 29, alin. 6); de asemenea, „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (art. 29, alin. 1); așadar, nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educația copiilor, peste acordul și convingerile părinților.
2. Totodată, în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se arată: „părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor” (art. 51, alin. 2).
3. Conform Legii educației naționale nr. 1/2011, „educația și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și a adulților au ca finalitate principală formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și aptitudini, necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viață, conform intereselor și aspirațiilor fiecăruia și dorinței de a învăța pe tot parcursul vieții” (art. 4); așadar, finalitatea nu este conectarea minții elevilor la ideologii invariabil nocive, fapt probat constant în istoria contemporană a umanității.
4. Potrivit art. 65, alin. 4 și 5 din Legea educației naționale nr. 1/2011, „Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Curriculumul la decizia şcolii se constituie atât din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile, stabileşte curriculumul la decizia şcolii.” Așadar, Planurile-cadru și programele școlare sunt elaborate de către Ministerul Educației, nu prin lege adoptată de Parlamentul României.
5. În planul curriculumului școlar formal, responsabilitățile educaționale nu pot fi atribuite decât personalului didactic, certificat în acest sens.
6. Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite țări au demonstrat că o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social.
7. În unele state ale Uniunii Europene, educația sexuală este organizată în cadrul altor discipline școlare (Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania), iar în altele, ca disciplină distinctă, neavând caracter obligatoriu (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Lituania, Polonia).
8. În România, studierea temelor specifice educației pentru viață și sănătate se realizează în cadrul disciplinei școlare obligatorii Consiliere și dezvoltare personală, căreia i se alocă deja o oră/săptămână în Planul-cadru pentru învățământul gimnazial. De asemenea, în sistemul public de învățământ românesc există deja discipline opţionale, ofertate la nivel național, care abordează aspecte privind educația pentru viață: Educație pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.
9. În țara noastră, numeroase și reprezentative asociaţii din societatea civilă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele educaţiei sexuale asupra copiilor. Aceste asociaţii şi-au prezentat poziţia în mod public şi au propus soluţii alternative, în care accentul cade pe educația pentru familie. Considerăm că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului.
10. Potrivit raportului Sarcina la adolescente în România, realizat de Reprezentanța UNICEF în România și de Asociația SAMAS în anul 2020, „persoanele cu cel mai scăzut nivel de educație au cele mai multe sarcini (31,7%), de peste trei ori mai mare decât cele care au absolvit învățământul obligatoriu sau ani de liceu”. În acest sens, precizăm că, din anul 2009, Patriarhia Română a inițiat și a dezvoltat Proiectul Alege Școala!, în vederea prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a școlii și a combaterii abandonului școlar, prin implementarea unor programe de sprijin pentru creşterea accesului şi participării la educaţie. Grupul țintă, înregistrat și monitorizat, cuprinde peste 33.000 de copii vulnerabili, la care se adaugă un număr cel puțin egal de copii care au beneficiat indirect de activitățile desfășurate. Acest proiect educațional, apreciat în România și la nivelul instituțiilor europene, reprezintă un model de parteneriat Familie – Biserică – Școală. Proiectul Alege Școala! a ajuns la cea de-a zecea etapă pe parcursul a două programe operaționale (Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – POSDRU și Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 – POCU), valoarea totală a finanțării fiind de aproximativ 20 de milioane de euro.

Sursa: basilica

 

Părintele Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific şi membru al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române în Creta, a semnat un editorial pentru Agenţia de ştiri Basilica la împlinirea a cinci ani de la Sfântul şi Marele Sinod. Părintele Ioniţă a evidenţiat importanţa cooperării tuturor Bisericilor Autocefale pentru depăşirea provocărilor actuale. „Provocările cu care s-au confruntat Bisericile Ortodoxe în cei cinci ani care au trecut de la Sfântul și Marele Sinod au evidențiat necesitatea reluării și cooperării tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, căci numai pe această cale ele pot asigura credibilitatea mărturiei Bisericii Ortodoxe celei Una a lui Iisus Hristos în lumea de astăzi”, notează părintele.

Text integral:

Cinci ani de la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe

Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfășurat între 18‑26 iunie 2016 la Academia Ortodoxă din insula Creta, a fost rezultatul unui lung și anevoios proces de pregătire la nivel panortodox. În urma confruntării lor cu tot mai multe provocări și din necesitatea de a răspunde la acele provocări printr-un răspuns unitar, Bisericile Ortodoxe locale au manifestat interesul lor de a organiza un sinod al întregii Biserici Ortodoxe încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Procesul de pregătire a acestui sinod a fost precedat de o serie de întruniri interortodoxe pe parcursul primei jumătăți a secolului al XX-lea, după care acel proces a fost lansat formal prin organizarea primei Conferințe Panortodoxe, desfășurate în insula Rhodos între 24 septembrie și 1 octombrie 1961.

Întrerupt în mai multe rânduri din cauza unor factori extra-bisericești, procesul de pregătire a acelui sinod a părut tot mai multor oameni, chiar din rândurile teologilor ortodocși, ca fiind prea lung și astfel s-a ajuns la scăderea interesului față de acest sinod. Dar în momentul când el a fost convocat formal în primăvara anului 2016, a izbucnit un val de critici referitoare la forma și fondul acestui sinod, critici care nu îngăduiau un răspuns și nici nu permiteau clarificări pe baza documentelor pregătitoare.

Aceste documente erau doar propuneri destinate dezbaterii și eventual adoptării de către sinodul în cauză. Toate aceste reacții negative demonstrau faptul că o bună parte din corpul eclezial nu era pregătită pentru cooperarea la nivel panortodox.

În săptămânile premergătoare Sfântului și Marelui Sinod, patru Biserici Ortodoxe locale și-au anunțat intenția de a nu participa la acest eveniment, deși, cu excepția Patriarhia Antiohiei, toate celelalte 13 Biserici Ortodoxe Autocefale își dăduseră acordul lor față de convocarea acestui sinod în cadrul Sinaxei Întâistătătorilor și reprezentanților Bisericilor Ortodoxe, desfășurate între 21-28 ianuarie 2018 la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, lângă Geneva în Elveția.

Cu acel prilej au fost avizate în unanimitate proiectele de texte la cele șase teme reținute pe agenda Sfântului și Marelui Sinod și adoptate hotărârile privind tematica, metodologia de lucru și perioada de desfășurare a acestui sinod. Dar odată întrunite în Creta, delegațiile celor zece Biserici Ortodoxe participante, nu mai puteau fi anulate lucrările planificate, ceea ce ar fi fost o măsură în contradicție cu hotărârile luate de toate Bisericile Ortodoxe cu șase luni mai înainte.

Însă Bisericile prezente au sperat până în ultimul moment că cele patru Biserici absente (Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Rusă, Patriarhia Bulgară și Patriarhia Georgiei), vor veni. Aceasta și pentru faptul că la sugestia Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor prezente la Academia din Creta, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu le-a invitat pe aceste patru Biserici să participe măcar la festivitatea de încheiere a sinodului. Cu toate aceste lipsuri, lucrările Sfântului și Marelui Sinod s-au desfășurat într-o atmosferă de rugăciune și de înțelegere frățească.

Hotărârile privind cele șase teme de pe ordinea de zi a acestui sinod și anume: 1). Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană; 2) Diaspora Ortodoxă; 3) Autonomia și modul ei de proclamare; 4) Importanța Postului și respectarea lui astăzi; 5) Taina Cununiei și impedimentele ei și 6) Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, sunt rezultatul unui proces de reflexie teologică la care au participat unii dintre cei mai reprezentativi teologi ortodocși din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

La aceste șase texte s-au adăugat o Enciclică și un Mesaj către poporul dreptcredincios și către toți oamenii de bună credință, aceste două texte fiind elaborate și adoptate ad-hoc de sinod. În legătură cu caracterul acestor hotărâri, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a subliniat în mai multe rânduri faptul că ele nu sunt hotărâri dogmatice, ci recomandări practice cu caracter pastoral și misionar, care pot fi amendate sau îmbunătățite la nivelul unui alt Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Aceste hotărâri se referă la situații concrete din viața Bisericilor Ortodoxe locale în lumea de astăzi și ca atare sunt foarte utile, astfel că unele din ele, cum au fost cele referitoare la Diaspora Ortodoxă, au fost puse în practică imediat.

După încheierea lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, Sfintele Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe s-au pronunțat în legătură cu hotărârile luate în Creta și au deschis astfel procesul de receptare a acestor hotărâri.

Pe de altă parte, în perioada care a urmat după încheierea întrunirii din Creta, mai multe centre teologice universitare au organizat seminare și simpozioane de specialiști la care au fost analizate hotărârile luate de acest Sinod, contribuții care au stimulat receptarea acestor hotărâri în cercuri teologice cât mai largi.

Dintre aceste întruniri amintim dar câteva la care am participat personal și anume:

1) Atelierul (Workshop) experților la tema Sinodul Panortodox din 2016 –Ortodoxia în cultura, societatea și lumea modernă, organizat de Fundația Konrad Adenauer la Berlin, Germania, între 13-14 octombrie 2016;

2) Conferința teologică la tema: Sinodul ortodox și implicațiile ecumenice pentru bisericile din Europa, organizată de Facultatea de Teologie Protestantă a Universității din Lausanne, Elveția, în ziua de 10 noiembrie 2016;

3) Simpozionul dedicat Sinodului Panortodox (sic!): Rezonanță, Receptare și Tensiuni, organizat de Departamentul pentru Teologie Ortodoxă de la Universitatea din München, în zilele de 24 și 25 noiembrie 2016;

4) Conferința internațională: Sfântul și Marele Sinod:  Eveniment eshatologic sau normalitate canonică, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca în zilele de 26-28 aprilie 2017

5). Conferința internațională cu tema: Sinodalitatea și implementarea ei: un topos teologic pentru Biserica din Răsărit și cea din Apus, organizată de Universitatea din Freiburg, Elveția. între 16-18 noiembrie 2017.

Acestea sunt doar câteva exemple de întruniri de specialiști dedicate hotărârilor și însemnătății Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Provocările cu care s-au confruntat Bisericile Ortodoxe în cei cinci ani care au trecut de la Sfântul și Marele Sinod au evidențiat necesitatea reluării și cooperării tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, căci numai pe această cale ele pot asigura credibilitatea mărturiei Bisericii Ortodoxe celei Una a lui Iisus Hristos în lumea de astăzi.

Pr. prof. dr. Viorel Ioniță, Geneva, iunie 2021

***

Părintele prof. Viorel Ioniţă a făcut parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române la Sinodul din Creta (2016), fiind prezent, de asemenea, la procesul de pregătire a acestei întruniri panortodoxe.

Pentru întreaga activitate teologică și misionară, dar și pentru reprezentarea Bisericii Ortodoxe Române în plan internațional, părintele Ioniţă a primit numeroase distincţii.

În anul 2006, Institutul Ecumenic de la Mănăstirea Niederaltaich (Germania) i-a decernat Premiul „Abt-Emmanuel-Heu­felder”. În primăvara anului 2011 a pri­mit din partea Universității din București titlul de profesor eme­rit.

În data de 30 ianuarie 2013, i-a fost conferit Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, în anul 2016, Patriarhul României i-a oferit părintelui profesor Viorel Ioniță „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române.

Părintele Viorel Ioniţă a fost profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, profesor invitat la Secţia de Teologie de la Universitatea din Berna, Elveţia; profesor suplinitor la disciplina „Misiologie şi Ecumenism”, Facultatea de Teologie de la Universitatea din Craiova.

Sursa: basilica

Patriarhul îndeamnă părinții, profesorii și preoții să îi susțină intens pe elevi la finalul unui an școlar dificil

Patriarhul României transmite un mesaj înainte de Evaluarea Națională și Bacalaureat. Părintele Patriarh se adresează mai întâi tinerilor cărora le spune cât de importante sunt aceste examene pentru dezvoltarea lor, apoi îi îndeamnă pe părinţi, pe profesori şi pe preoţii din parohii să îi susțină în mod mai intens la finalul acestui an școlar dificil.

Mesajul Patriarhului:

Dragi elevi,

Alături de familie, Școala și Biserica sunt lumini ale formării voastre spirituale ca oameni în familie şi în societate, pentru a trăi viaţa personal şi în acelaşi timp comunitar.

În formarea fiecăruia dintre noi, examenele sunt cele mai potrivite prilejuri de evaluare și de maturizare intelectuală, experiențe care contribuie major la progresul nostru psihic-afectiv şi intelectual. Pregătirea pentru examene şi susţinerea lor sporesc încrederea în sine, cresc capacitatea de dialog de comunicare, dar și comuniunea cu ceilalți elevi şi cu adulţii.

În contextul dificil al unui an școlar, desfăşurat sub semnul îngrijorător al pandemiei care a modificat și complicat major modalitatea de predare și învățare, îi îndemnăm pe părinţii elevilor, pe profesorii lor şi pe preoţii din parohii să vă susţină acum în mod mai intens, unind rugăciunea cu sfatul bun şi cu ajutorul concret.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învățătorul şi Lumina lumii, să vă inspire și să vă dăruiască speranţă, curaj, mult succes şi bucurie!

Cu părintească dragoste şi binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mănăstirea Rohia: Liturghie și parastas pentru Arhiepiscopul Justinian, la 100 ani de la naștere

La împlinirea a o sută de ani de la naștere, Arhiepiscopul Justinian Chira a fost pomenit vineri la Mănăstirea Rohia, locul unde își doarme somnul de veci. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în prezența Mitropolitul Andrei al Clujului și a Episcopului Iustin, ierarhul locului.

​Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Theologos” al episcopiei, dirijat de Arhid. Prof. Adrian Dobreanu. După liturghie a fost oficiată slujba parastasului la mormântul Înaltpreasfințitului Părinte Justinian. ​În cuvântul rostit, Mitropolitul Andrei l-a numit pe Arhiepiscopul Justinian „omul lui Dumnezeu”, care îi ajuta pe semeni să îşi rezolve necazurile.  Era un părinte, a spus mitropolitul, care avea îndrăzneală „să mijlocească pentru noi, un îndrumător duhovnicesc care ne limpezea nedumeririle”. „Nevinovăția „copilărească” pe care i-o conferea viața de rugăciune ne fascina pe toți”. „Vlădica Justinian a fost un veritabil „voievod” al Maramureșului, venit din alte vremuri, grele, dar frumoase, și un reprezentant al unei lumi inefabile”. ​Preasfinţitul Părinte Iustin a vorbit despre personalitatea arhiepiscopului, dar şi despre realizările pe care le-a obţinut ca Întâistătător al Eparhiei. ​După încheierea slujbei, Pr. Mihai Tira, preşedintele Fundaţiei „Justinian Arhiepiscopul”, a prezentat cartea „Colo′n sus în vremea aceea”. Volumul cuprinde mărturisiri ale Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, ecouri din pridvoarele Rohiei, însemnări din cartea de Aur, de pe Sfânta Evanghelie, prezentări din volumul manuscris „Comoarea mea”, însemnări şi mesaje de la cei mai importanţi oameni care au vizitat Rohia etc.

Seria de manifestări Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal începe marți la mănăstirea ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Manifestările, desfășurate sub patronajul Academiei și Patriarhiei Române, aniversează 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni și de la Primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni. Cele două evenimente s-au desfășurat în 15–16 august 1871 și au fost organizate de studenții români de la Viena, reuniți în asociația „România Jună”, cu sprijinul studenților români din alte centre universitare. Un rol deosebit de important în organizare l-a avut Mihai Eminescu. Scopul evenimentelor de atunci a fost promovarea idealului de unitate a neamului. Scopul actualei aniversări este readucerea în atenția publicului a actualității acestui ideal și asumarea lui de către tinerii de azi. - basilica

Biserica rămâne în topul încrederii românilor. În urma unui sondaj realizat de INSCOP, 64% dintre cei chestionaţi au declarat că au încredere multă și foarte multă în Biserică. Pe primul loc, cu un procent de 69,7%, se află Armata. Pe următoarele poziții se situează Academia Română cu 53,7% încredere multă și foarte multă, respectiv Uniunea Europeana cu 51,1% încredere multă și foarte multă.

O precizare importantă: Basilica.ro este o agenție de știri - basilica

Stareţul Mănăstirii athonite Vatoped, arhim. Efrem, a fost pomenit luni la Sfânta Liturghie oficiată de Sărbătoarea Preasfintei Treimi la Patriarhie. În cadrul slujbei prezidate de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul au fost rostite rugăciuni şi ectenii speciale pentru recuperarea părintelui Efrem, care a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2. Din data de 28 mai, părintele Efrem este internat în spitalul „Evangelismos” din Atena, iar din 4 iunie este intubat. Să ne rugăm pentru sănătatea lui. Arhimandritul Efrem, Starețul Mănăstirii Vatoped, s-a născut în 1956 în Cipru. La 19 ani a ajuns prima dată în Sfântul Munte, unde Sf. Efrem Katunakiotul i-a prezis că se va călugări, deși el se împotrivea gândului. În 1982 a fost tuns în călugărie în obștea de la Nea Skiti a părintelui Iosif Vatopedinul, ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul (†1959). Obștea s-a mutat în Mănăstirea Vatoped în 1990, iar părintele Efrem a fost ales stareț. Părintele Efrem Vatopedinul este foarte apreciat în rândul românilor, el având numeroşi ucenici în ţara noastră. În perioada pandemiei, părintele Efrem a susţinut numeroase sinaxe online.

Potrivit unui comunicat de presa publicat pe adresa web a Mănăstirii Vatoped, latada de 22 iunie, medicii au evaluat că dezvoltarea stării de sănătate a părintelui stareț Efrem este satisfăcătoare, după înrăutățirea din ultimele zile, cauzată de un șoc septic. Gheronda Efrem a fost supus unei traheostomii în această dimineață, marți, 22 iunie, și rămâne în Unitatea de terapie intensivă. Astfel, evoluția sa este caracterizată ca fiind îmbunătățită și stabilă.

CIPRU: Noua Catedrală din Nicosia a fost sfinţită

Arhiepiscopii Hrisostom al Ciprului şi Ieronim al Atenei au sfinţit săptămâna trecută catedrala Sfântul Apostol Barnaba din Nicosia. Din partea Patriarhiei Ecumenice a slujit Înaltpreasfinţitul Părinte Panteleimon, Mitropolitul de Vryoula. Manifestările religioase şi culturale dedicate evenimentului, dar şi împlinirii a 200 de ani de la Revoluţia Greacă, s-au desfăşurat pe parcursul a patru zile, în perioada 10 – 13 iunie. Ceremonia a fost urmată de Slujba Vecerniei, prezidată de Arhiepiscopul Ciprului. Slujba de sfinţire a catedralei şi Sfânta Liturghie au fost oficiate în ziua de cinstire a Sfântului Apostol Barnaba, ocrotitorul lăcaşului de cult. Mitropolitul Panteleimon de Vryoula a dat citire mesajului Patriarhului Ecumenic cu prilejul evenimentului din Nicosia. Sanctitatea Sa a evidențiat contribuția Preafericitului Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, subliniind că „sinaxarele Bisericii Ciprului de acum vor face pomenire de această zi și vor aminti de inaugurarea luminoasă de astăzi, iar mâna istoricului de mâine va scrie în cronice cu litere aurii voința și actul de zidire al acestui locaș al Harului, de către cel care peste puțin timp va împlini 15 ani de slujire rodnică și binecuvântată de când arhipăstorește poporul lui Dumnezeu care locuiește în marea insulă a Ciprului, Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea”. La final, Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei, și-a exprimat „bucuria deosebită pe care o simte prin prezența sa în insula Cipru, a cărei legături cu Grecia sunt foarte puternice, de nezdruncinat și îndelungați în ani”. La sediul arhiepiscopiei a fost organizată sâmbătă o conferinţă dedicată împlinirii a 200 de ani de la revoluţia greacă din 1821. După eveniment, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a vizitat cimitirul din Makedonitissa, unde sunt înmormântaţi eroii naţionali greci şi ciprioţi. Evenimentele s-au încheiat cu liturghia oficiată duminică, 13 iunie, în catedrală, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Trifilie. - basilica

CEHIA: Solistă a Operei de Stat din Praga susține reconstruirea bisericii românești din capitala Cehiei

Soprana Anda-Louise Bogza, solistă a Operei de Stat din Praga, a susținut duminică un concert în vederea strângerii de fonduri pentru parohia de limbă română din oraș. Concertul a avut loc în biserica Sfântul Laurențiu din capitala Cehiei, unde funcționează temporar parohia românească. Au participat reprezentanți ai Ambasadelor României și Moldovei din Praga, precum si prieteni ai comunitații romanești. „Parohia de limbă română din Praga a suferit o pierderea grea în urmă cu 7 luni, când în 28 octombrie 2020 bisericuța din lemn, monument istoric, a fost distrusă într-un incendiu. Cauza aceluia a fost neglijența oamenilor străzii care își petreceau timpul în parcul Kinsky din Praga 5”, a declarant pr. paroh Alexandru Danciu.

Pentru reconstruirea lăcașului de cult se pot face donații în contul parohiei:

IBAN: CZ2701000000435910970287
SWIFT: KOMBCZPPXXX
Beneficiar: VI. Pravoslavna cirkevni obec v Praze 5 – Svaty Michal

 

Linkuri la știri:

Camelia Smicală ne dă vestea bună a zilei și a anului: Copiii ei sunt, definitiv, ACASĂ - Activenews

“Iubiții mei în Hristos părinți și frați,

Lucrarea de căpetenie a Bisericii este tămăduirea personalității bolnave a omului, adică să schimbe omul egoist (interesat), bolnav sufletește într-unul sănătos dezinteresat pentru dragostea dezinteresată a Sfintei Treimi. Pentru ca acest lucru să devină realizabil este nevoie neapărată de conlucrarea omului. Ortodocșii trebuie să se lupte ca să depărteze de la ei atât gândurile rele, cât și pe cele bune, astfel încât inima să le devină curată de toate gândurile. Să se restrângă toate ale omului la rațiune, la partea rațională a sufletului, astfel încât Sfântul Duh să transfere rugăciunile și Psalmii, cu care se roagă credinciosul, din rațiune în inimă. Iar atunci omul, condus de însuflarea și luminarea Sfântului Duh înlăuntrul inimii sale, folosește cunoștințele pe care le are ca să-și ducă lupta sa, atât socială, cât, în principal terapeutică, împotriva bolilor sufletului, care sunt patimile cele de necinste.

Aceste elemente atât de fundamentale și însemnate ale Psihoterapiei Ortodoxe, în zilele noastre, din păcate, au fost uitate sau marginalizate sau denaturate într-o religiozitate romantică și în pietism.

În epoca noastră când prorociile au devenit știri și neliniștea oamenilor a ajuns la culme și se transformă în frică și teroare, credincioșii Ortodocși sunt chemați să devină dovezile vii ale faptului că „dragostea desăvârșită” a lui Hristos „scoate afară frica”. Așa-numita Noua Ordine Mondială a Noii Ere este atât de doritoare și de grăbită să-și impună dictatura și totalitarismul ei, încât noi toți, cler și popor, am fost prinși dormind, cei mai mulți fără arme, pentru că oamenii bunăstării stricăcioase și ai consumului s-au îngrijit să uităm, să nu ne mai amintim și în cele din urmă să ne împuținăm cu credința – dacă nu chiar să ajungem necredincioși – că „lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efes. 6, 12).  Se impune, așadar, să reconstruim zidurile Ortodoxiei, să redescoperim armele virtuții: „Cei ce voiți să vă nevoiți intrați, încingându-vă cu bunătatea postului și cu lupta virtuții”.

Când vorbeam despre acestea, ne numeau conspiraționiști. Acum încet-încet planurile lor și scopurile oamenilor vicleni ai Noii Ordini Mondiale se descoperă. Folosesc boala coronavirusului, care există cu adevărat, și este rezultatul păcatelor tuturor popoarelor și ale tuturor oamenilor, pentru a ne înfricoșa poporul. Deja de un an de zile anunță măsurile care îl privează direct pe om de libertate și exercită o presiune nemaivăzută, despărțind oamenii în bolnavi și sănătoși, iar acum în vaccinați și nevaccinați. În vreme ce, în același timp, nu lasă să fie auzită cealaltă opinie, impunând pentru prezent, cu politețe, totalitarismul pe care-l visează, după cum am spus mai înainte. Provoacă necontenit dileme/încurcături în poporul nostru în ceea ce privește administrarea vieții sale cotidiene, de vreme ce îți spun că pentru ca să trăiești, de-acum va trebui oriunde vei merge, chiar și la biserică, să posezi acel «coronapass», care presupune să prezinți dovada vaccinării sau rezultatul unui test rapid. O măsură pe care juriștii o pun la îndoială, pentru că se află în opoziție cu multe articole din Convenția Drepturilor Omului.

Acum, care va fi poziția credincioșilor creștini Ortodocși față de vaccinurile care sunt genetice, în acord cu mulți specialiști care le-au studiat, singurul răspuns care poate fi dat în mod negreșelnic este ca fiecare credincios să-și pună sieși următoarele întrebări:

• Au legătură vaccinurile genetice pentru Covid-19 cu planurile Noii Ordini Mondiale ale Noii Ere?
• Au studiat creștinii de astăzi, cler și popor, ce este Noua Ordine Mondială și care sunt țintele acesteia?
• Noi, creștinii, credem că oamenii Noii Ordini stabilesc etapele unei noi epoci de înaltă tehnologie, fără morală, fără virtute și fără Dumnezeu-Omul Iisus Hristos?
• Dacă ateii sunt îndreptățiți să înainteze și să se înregimenteze în dorințele Noii Epoci, pentru ce să facă aceasta clerul și poporul Ortodox?
• Cunoașteți că ținta oamenilor Noii Ordini este micșorarea populației omenirii la 700 de milioane?
• Cunoașteți că vaccinul este un mod de micșorare a populației prin provocarea de decese, boli incurabile și prin sterilizarea generației tinere?
• Este cu putință ca la toate acestea lucruri inumane și anticreștine pe care le plănuiește Noua Ordine Mondială, patriarhii, arhiereii și preoții să transmită fiilor lor duhovnicești faptul că problema noastră este doar medicală, iar nu duhovnicească?

Până în momentul de față, porțile bisericilor din Mitropolia de Morfou vor fi deschise pentru toți fără discriminare, pentru bărbați și femei, pentru bătrâni, pentru tineri și copii, pentru bolnavi și sănătoși, pentru vaccinați și nevaccinați, pentru toți oamenii, fără nicio excepție, pentru că Biserica este spitalul sufletelor și al trupurilor. Este adevăratul loc de tămăduire care de două mii de ani primește oameni care vin cu boli trupești și sufletești și pleacă sănătoși, și oameni care vin sănătoși „trupește”, și totuși îngăduie Dumnezeu, chiar și în biserica Sa, să moară, pentru că Stăpânul vieții și al morții este Hristos cel înviat: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).

Trebuie ca toți Ortodocșii să înțelegem că noi trăim veșnicia încă din veacul prezent. Lucrăm pentru viața veșnică și ne împărtășim de Trupul și Sângele lui Hristos. Primim Duh Sfânt „spre iertarea păcatelor”. Iar cel ce vine la Taina Dumnezeieștii Euharistii, „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”, unicul lucru pe care-l ia este Sfântul Duh. Nu ia boli, nu ia moarte. Să avem frică de Dumnezeu, iar nu frică/fobie de boli. Iar faptul când vom pleca din această viață, la ce vârstă și în ce mod, îl hotărăște numai Dumnezeu, „Cel ce are stăpânire asupra celor vii și a celor morți, ca un Împărat fără de moarte, înviat din morți, Hristos adevăratul nostru Dumnezeu”.

O armă foarte veche, terapeutică și eficientă împotriva fricii, a terorii și împotriva puterilor demonice sunt Psalmii prorocului David, Sfânta Psaltire. Un nevoitor contemporan, Gheron Theodoros Spiliotul din Agiofarago, Creta (†2016), ne lasă nouă, Ortodocșilor contemporani, care de obicei limităm duhovnicia noastră la predici și omilii, minuni și cuvinte prorocești, celor evlavioși și iubitori de Bătrâni, următoarea moștenire:

„Dacă mă veți întreba să vă spun, ce am înțeles atâția ani în pustie, am să vă răspund printr-un singur cuvânt: puterea Psaltirii. Dacă mi-aș începe viața acum, un singur lucru m-aș strădui să fac, să învăț pe de rost Psaltirea. Aceasta este locul de naștere al rugăciunii minții. Aceasta îi biciuie pe demoni. Pe când citeam la privegherile mele Psaltirea, venea diavolul, care grohăia ca un porc sălbatic la urechea mea. În special atunci când spuneam stihul „Să se scoale Dumnezeu…” și stihul care zice: „Tu ești Domnul Dumnezeul meu”, turba, mă apuca de gât, mă sufoca. Îmi încurca cuvintele, ca să nu le rostesc. Atât de mult îl ardeau…”.

Și marele proroc al neamului, Cuviosul Paisie Aghioritul, ne descoperă asemenea experiențe de-ale sale despre puterea și folosul Psaltirii:

„Câtă mângâiere aflu prin Psaltire! În acea oră și jumătate când citesc Psaltirea o văd drept cel mai pozitiv ajutor pentru lume… Psaltirea este de Dumnezeu însuflată, este scrisă prin luminare dumnezeiască, de aceea are înțelesuri atât de puternice, atât de adânci… Prin Psaltire simt o bucurie…”. „L-am lovit pe diavol cu pistolul. În timpul zilei l-am lovit cu Psaltirea, noaptea cu rugăciunea”.

Mare este numărul credincioșilor care au răspuns chemării noastre – la chemarea harului lui Dumnezeu – pentru a citi zilnic Psaltirea, în cadrul procesului terapeutic amintit mai sus, spre întărirea lor duhovnicească, spre împlătoșarea lumii în fața înrâuririi puterilor demonice potrivnice. Totodată însă credincioșii, prin această rugăciune din textul original al Psalmilor lui David (este vorba despre textul grecesc al Septuagintei, n. tr.), vor învăța și o frumoasă limbă greacă bisericească. Iar această limbă greacă este limba Evangheliei și a theologiei Sfinților noștri Părinți.

Într-o epocă, în care reprezentanții Noii Ordini atacă atât de fățiș, noi să luăm armele lui David, ale Psalmilor săi, iubindu-L pe biruitorul morții, pe Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos:

„Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă”.

Cu rugăciune către Domnul,

Neofit de Morfou

Izvorul Tămăduirii

Incinta Episcopiei, 07.05.2021

(traducere pentru Cuvantul ortodox de N.D. după originalul grecesc de aici)

 

 

 

 

Motto: „Ca să fii puternic, trebuie să-L ai pe Dumnezeu alături mereu. În închisoare, mă gândeam în fiecare zi că Dumnezeu închide cheia celulei, nu gardianul. Oriunde te poți mântui”.

VIAȚA PĂRINTELUI IOAN IOVAN DE LA RECEA

„SUFERINȚA MEA N-A FOST O SUFERINȚĂ, A FOST TOT UN DAR!”.

„Eu nu înțeleg o preoție ruptă de popor. Vă spun aceasta ca să învățați că, dacă stăruiești și ai răbdare și reziști cu caracterul, cu conștiința să nu te întinezi, să nu te pătezi, să nu te faci vânzător de suflet și de oameni, atunci tot răzbești, cu ajutorul lui Dumnezeu și – Doamne! – scumpă este mulțumirea sufletească! Nu este o mai mare veselie decât conștiința curată, care nu te acuză!”, mărturisea părintele Ioan Iovan, cel de-al optulea copil al preotului Gavril Iovan și al prezbiterei Maria, venit pe lume la 26 iunie 1922, în satul Husasău de Criș din județul Bihor. Silviu, pe numele de botez, avea să moștenească curajul și credința mamei care își asumase cu hotărâre nașterea mezinului familiei în ciuda sănătății ei precare și a părerii circumspecte a medicilor care nu îi dădeau șanse de supraviețuire, precum și dăruirea slujitoare până la uitarea desăvârșită de sine a tatălui său, preotul Gavril.

Pentru darul vieții, părintele Ioan Iovan va mulțumi Creatorului său prin darul suferinței, de aceea adeseori, după izbăvirea din chinurile cumplite ale închisorilor comuniste, va repeta: „Suferința mea n-a fost o suferință, a fost tot un dar!”. Într-un interviu realizat de George Arion în anul 1999, întâlnim o autobiografie pe care părintele Ioan Iovan și-o face concis și cuprinzător după cum îi era și felul de a privi lumea: „Sunt de origine bihorean, născut în 26 iunie 1922, din părinții: preot Gavril și prezbitera Maria. Studiile primare le-am făcut în satul natal, iar cele medii la liceul Emanoil Gojdu din Oradea, ultimele două clase sub ocupație maghiară, la liceul Sfântul Ladislau, secția română, cu profesori maghiari. Apoi am urmat Teologia la Cluj, în paralel și Dreptul, timp de trei ani. După ce mi-am luat licența în Teologie, la Sibiu, am frecventat doi ani Seminarul pedagogic universitar, religie ortodoxă, fiind repartizat, după absolvire, profesor la liceul Gheorghe Barițiu din Cluj. Admis la doctorat în 1947, la București, timp de doi ani am studiat sub îndrumarea părintelui Stăniloae, susținându-mi și câteva lucrări. Cunoscând viața monahală în Mănăstirea Sâmbăta, în 1947 am renunțat la învățământ și am plecat la Mănăstirea Vladimirești, lângă Tecuci. În 26 mai 1948, am fost hirotonisit diacon de P.S. Nicolae Popovici – un episcop martir – în 27 noiembrie 1949, tuns în monahism, primind numele de Ioan, iar în decembrie 1949, hirotonisit ieromonah pe seama Mănăstirii Vladimirești”.

PREOT LA MĂNĂSTIREA VLADIMIREȘTI

„Aș vrea să știți că unii au avut dreptate când au zis că am fost și un pic mândru. Recunosc. Atunci era o ocazie să-L preamăresc pe Dumnezeu, să înfrunt ateii”.

Ctitorită în 1939, mănăstirea Tudor Vladimirescu din județul Galați va aduna în jurul ei mii de credincioși, unii dintre ei atrași de „fantasmagoria maicii Veronica” (cf. Prof,. Dr. Ilie Moldovan), alții de lucrarea misionară plină de însuflețire a părintelui Ioan Iovan. Impresionanta mișcare de mase care se concentra în jurul mănăstirii Vladimirești – la un hram se estimase un număr de 30.000 de pelerini – nu putea să treacă neobservată de către Securitatea comunistă. În ceea ce privește efuziunea populară din acea vreme, părintele Ioan își amintește de îngrijorarea autorităților constrânse să ia măsuri împotriva fenomenului care amenința să devină incontrolabil: „Știți ce ziceau ei? «Ce ne facem, măi, cu Vladimireștiul, că scârțâie osiile trenurilor de câtă lume merge acolo». Numărul biletelor ce se vindeau în halta Tudor Vladimirescu era de patru ori mai mare decât al celor vândute în Gara de Nord”.

Părintele Ioan era neobosit în a îndruma, în a alina durerile celor care îl căutau, dar îndeosebi dezlega de păcate și împărtășea. Referitor la această etapă din viața sa, peste ani avea să mărturisească: „Aș vrea să știți că unii au avut dreptate când au zis că am fost și un pic mândru. Recunosc. Atunci era o ocazie să-L preamăresc pe Dumnezeu, să înfrunt ateii. Asta era în capul meu. Nu mă consideram un trimis. Am avut ocazia și sincer vă spun, doream să mor pentru Hristos”.

Alături de maica Veronica Gurău, maica Mihaela Iordache și alte monahii de la Vladimirești, „am creat o atmosferă națională și potrivnică comunismului”, evocă părintele Ioan. „Pe unii dintre cei considerați «elemente legionare» i-am ajutat cu bani, iar altora le-am procurat buletine de identitate, medicamente, încălțăminte. Prin predicile pe care le țineam, îmi exprimam dușmănia împotriva comunismului și sub această formă atacam regimul democrat din țară”.

În luna mai a anului 1954, Patriarhul Justinian îi interzice părintelui Ioan să mai slujească la Vladimirești, chemându-l să liturghisească la Catedrala Patriarhală. Refuzul părintelui Ioan de a se supune Patriarhului va atrage după sine caterisirea și excluderea din monahism pe data de 27 ianuarie 1955. Într-un Memoriu adresat Sfântului Sinod al BOR, părintele Ioan expunea amănunțit motivele pentru care alesese să nu părăsească Vladimireștiul și nici slujirea: „În vară, P.S. nostru Antim (n. ed. Anghelescu – al Buzăului) la îndemnul I.P.S. V-stre și din inițiativă proprie, a căutat personal, prin subalterni și prin preoții agenți, să mă determine să plec din Mănăstire, fie la București, fie în concediu medical, motivând că nu este bine să înfrunt pe Patriarh, că zicea: «are și dânsul motive care îl silesc». Aș fi vrut să ascult, dar nu mă lăsa inima, nu mă lăsa soborul și mai ales conștiința de preot hirotonit pe seama Altarului de aici, știind că decizia de plecare nu emană de la Duhul Sfânt. Mai pe urmă, a venit după mine, cu asentimentul I.P.S. și al P.S. nostru Antim, P.S. Episcop Valerian de la Oradea, care într-un moment de sinceritate, a dezlegat problema și a aruncat masca de pe originea Deciziei, recunoscând public că decizia de plecare, nu este de la Duhul Sfânt, ci din «rațiuni de stat». Această mărturisire făcută de un membru activ al sinodului, m-a liniștit atât pe mine cât și soborul și ne-am încredințat că nesatisfăcând o decizie dată de: «interese superioare bisericești» și străine de toate acestea, nu călcăm nici votul sfintei ascultări și nu înfruntăm nici pe Patriarh”.

ARESTAREA ȘI CONDAMNAREA LA TEMNIȚĂ

„Eram hotărât să-mi văd de mântuirea sufletului, conștient că din zi în zi mi se scurtează firul vieții”.

În noaptea de 30 martie a anului 1955, Securitatea din Galați va descinde la Vladimirești ca să rețină pentru anchetă pe părintele Ioan Iovan, maica Veronica și pe maica Mihaela Iordache. După Paști, va fi transferat la București pentru continuarea interogatoriilor. Lunile grele de anchetă le va petrece într-o stare continuă de interiorizare și de retragere în rugăciune:  „Slăbit după o anchetă grea – cei de la Interne făceau exces de zel – eram hotărât să-mi văd de mântuirea sufletului, conștient că din zi în zi mi se scurtează firul vieții”. Într-o notă scrisă de un informator la data de 17 iunie 1955, se menționează: „Discuțiile cu preotul Iovan Silviu Corneliu sunt foarte anevoioase, din cauză că e foarte tăcut și se ocupă toată ziua, de dimineața de la deșteptare și până la stingere, numai de rugăciuni. Pot să discut cu el numai seara, după ce luăm masa de seară și numai în cazul când și-a terminat rugăciunile”. În lupta de rezistență față de planul diabolic de exterminare bine ticluit de Securitate, părintele Ioan se va înarma mereu cu pavăza credinței de nezdruncinat în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Nu se va sfii să facă semnul Sfintei Cruci cu apă pe pereții celulei în care era închis, stârnind indignarea generalului Alexandru Drăghici de la Ministerul de Interne care, la un control, îl întreabă: „Ce anume v-a făcut să îndobitociți lumea la mănăstire?”. Răspunsul a venit la fel de răspicat ca și întrebarea: „Aș vrea să vă îndobitocesc și pe dumneavoastră, domnule general, cu intenția nobilă de a vă apropia de Dumnezeu, așa cum am făcut-o la mănăstire cu oamenii credincioși”.

Sentința de condamnare la moarte a părintelui Ioan Iovan comutată în muncă silnică pe viață, din care au fost executați 9 ani și jumătate de închisoare, va fi pronunțată de către Tribunalul Militar Teritorial București sub învinuirea „că Iovan Corneliu Silviu, preot la Mănăstirea din Tudor Vladimirescu și-a manifestat ostilitatea sa față de regim prin predicile și cuvântările pe care le ținea, fie în mod fățiș, fie folosind cuvinte cu două înțelesuri…, a întreprins acte de favorizare pentru bandiții Lupeș Ion și Ghiță Păiș, deși cunoștea actele teroriste săvârșite de aceștia…, a favorizat întreaga activitate a călugăriței legionare Iordache Mihaela”. Memoriile repetate înaintate de către obștea Mănăstirii Vladimirești către Pariarhie și autorități în vederea eliberării celor trei arestați, au determinat Securitatea să inițieze o acțiune de proporții la care au participat 220 ofițeri care, în noaptea de 14 februarie 1956, au arestat 318 maici de la Vladimirești condamnate ulterior la domiciliu forțat.

DETENȚIA ÎN PENITENCIARELE GALAȚI ȘI VĂCĂREȘTI

Din clipa condamnării la muncă silnică pe viață și a executării pedepsei în penitenciarul Semicerc din Galați, într-o celulă fără geam și fără calorifer, pentru părintele Ioan temnița avea să se transforme într-o altfel de mănăstire. Cu ajutorul deținuților de drept comun, va reuși să-și procure vinul necesar săvârșirii Sfintei Litrughii. Antimisul se regăsea cusut pe spatele maieului, iar potirul era o cutie de medicamente din ebonită sfințită. Condițiile grele de detenție îi vor șubrezi sănătatea: „Zdrangănul metalic al ușilor devenise o adevărată tortură. Când solicitam să merg pentru mine, mi se spunea: «Așteaptă»; zile întregi mi se răspundea: «Așteaptă». Aveau un sistem diabolic de a te distruge moral și fizic, îți măcinau nervii și trupul. În scurt timp, părintele Ioan se va îmbolnăvi de TBC glandular: „Concomitent, mâinile, din cauza mizeriei și a frigului mi-au crăpat până la os. Cu toate acestea, făceam un efort supraomenesc să mă rog de fiecare dată în poziția de rugăciune. Nu a lipsit o zi fără să oficiez Sfânta Liturghie”.

Când limitele trupului său păreau a fi strivite sub tăvălugul cumplitelor cazne, într-o noapte părintele Ioan are un vis cutremurător: „Am visat-o pe mama moartă în casa parohială unde m-am născut. Era înconjurată de flori și, când am pășit să-i sărut mâna, m-am trezit cu picioarele pe cimentul rece din celulă. Visul m-a tulburat, fiindcă de obicei nu rețineam visele. La ora 10 s-a deschis vizeta și un ofițer de Securitate, care se ocupa de mine, mi-a spus: «Iovan Silviu, fă-ți bagajele!»”. În chip neașteptat, este mutat în celula 26 de la etajul 1 care avea geam și căldură. În aceeași săptămână, la penitenciarul din Galați vine și doctorul Schoferman de la Spitalul Central al Penitenciarelor care dispune trimiterea de urgență a părintelui Ioan la închisoarea Văcărești în vederea întremării sănătății. Este urcat cu lanțuri la mâini și la picioare în duba penitenciarului pe care scria „Caravana cinematografică” și pe drum părintele Ioan încearcă să-și deslușească sieși tâlcul visului avut cu câteva nopți în urmă: „Cred că mama m-a născut a doua oară, că m-a salvat! Din nou mă salvează. Cum? Moare ea ca să mă salveze pe mine?! Cred puternic: s-a dus la Maica Domnului. «Maica Domnului, salvează-mi copilul!»”. La Văcărești, regimul de alimentație și îngrijirea medicală de care are parte îl ajută să se vindece de TBC. În august i se permite să-l primească la vorbitor pe tatăl său care îi confirmă moartea mamei în ziua de 5 februarie, dată care coincidea cu visul avut în celula întunecoasă de la Galați.

ÎN CONTINUĂ RUGĂCIUNE, LA JILAVA

„Duminica se făcea o adevărată slujbă care dura până aproape de prânz. Apoi părintele spovedea și împărtășea, uneori dând și canoane în funcție de greșeli”.

Odată refăcut trupește, părintele Ioan este transferat la o altă închisoare de tranzit, Jilava, unde se vede nevoit să înfrunte presiunile conducerii temniței de a-i face pe deținuții politici să se lepede de convingerile lor religioase: „La Jilava se practica o încercare diabolică, perversă, de corupere morală, pentru a te obliga să-ți renegi convingerile, să trădezi, să recunoști că ei sunt cei care au dreptate. M-au dus într-o celulă de lângă camera mortuară, unde erau încarcerați condamnații la moarte, cei care își așteptau sfârșitul. Acolo am trăit momente de groază. Aveam impresia că sunt închis într-un mormânt. Gura de aerisire era într-o a treia cameră, iar gradul de umiditate atât de ridicat, încât niciodată nu reușeam să-mi usuc prosopul sau batista. Poate și de aceea îi zice Jilava, de la jilăveala simțită până în măduva oaselor. Am rămas consternat și profund impresionat de faptul că lângă mine un condamnat la moarte (deținut politic) a încercat să evadeze. În disperare, a săpat cu mâinile în interiorul celulei, iar pământul îl ducea afară la tinetă, ascuns sub haine. Sărmanul om credea că nu-l vede nimeni, gardianul știa însă totul, dar îl lăsa să continue, până într-o zi când un alt deținut politic i-a comunicat prin Morse să nu se mai chinuie, fiindcă-i descoperit și se distrau pe seama lui. În scurt timp l-au executat prin împușcare în Valea Piersicilor”.

În celula în care era închis părintele Ioan, adeseori șoaptele rugăciunii încălzeau inimile înghețate de întristare ale deținuților. Unul dintre ei, Nicolae Dima își amintește: „Treceau zilele repede în fortăreața Jilavei. Dimineața începea cu o rugăciune în surdină condusă de părintele Iovan, căruia domnul Blăgoianu îi dădea replica din pat. Duminica se făcea o adevărată slujbă care dura până aproape de prânz. Apoi părintele spovedea și împărtășea, uneori dând și canoane în funcție de greșeli. Nu știu prin ce împrejurare reușise să păstreze o cruce de argint, din cele folosite în biserică. Mai avea o sticlă de vin tonic primită în mod neașteptat de la cabinetul medical, și cu ea împărtășea deținuții”.

NECLINTIT ÎN CREDINȚĂ ÎN IADUL DE LA GHERLA

„Ne-au lovit cu tot ce le pica la îndemână, cu o cruzime de nedescris, păreau niște nebuni furioși. Era un vacarm îngrozitor, lovituri, țipete, gemete înăbușite, înjurături bestiale”.

Plecarea de la Jilava pentru a fi transferat la Gherla va rămâne o amintire de neuitat în memoria părintelui Ioan și a gardianului care i-a ferecat picioarele cu lanțuri și mâinile în cătușele „americane”, renumite pentru durerile acerbe pe care le provocau la cea mai mică mișcare a membrelor: „Într-o zi am fost dus la fierărie, întrucât trebuia să fiu transferat la Gherla. M-au culcat la pământ, pe spate, mai rău ca pe un animal și, deținuți de drept comun, condamnați pentru crime, viol, tâlhărie, ne aruncau în batjocură lanțuri să ne alegem. Mărturisesc că în momentul în care am pus mâna pe lanț, m-am ferit de deținuții de drept comun, l-am închinat și l-am sărutat gândindu-mă la Sfântul Apostol Pavel, socotindu-l ca o încercare pentru credința în Dumnezeu. Recunosc că nu am făcut o alegere bună a lanțului. În loc să aleg unul mai gros și mai lung, am ales unul mai scurt și mai ușor, ceea ce nu-mi permitea să mă mișc în voie. M-au prins și m-au așezat cu piciorul pe nicovală pentru a-mi fixa niturile, iar când au lovit nu i-a interesat că metalul a mușcat din carnea vie a picioarelor mele; urmele se văd și azi. M-au ridicat și mi s-au pus cătușe la mâini, le zicea «cătușe americane», aveau particularitatea de a se strânge automat în momentul când mișcai mâna, provocându-ți dureri îngrozitoare. Echipat cu lanțuri la picioare și cătușe la mâini, de la fierărie am pornit înapoi spre celulă umilit cu înjurătura de rigoare: «Mișcă, banditule!». La jumătatea drumului dintre fierărie și celulă, preocupat să nu-mi pierd echilibrul din cauza scurtimii lanțului și a durerilor, mai ales că-mi sângerau picioarele, nu am fost atent că vine cineva din spate și mă pomenesc dintr-o dată cu o lovitură de cizmă în zona lombară, o izbitură aplicată cu sete, cu toată forța, însoțită și de o înjurătură urâtă de mamă. M-am dezechilibrat, dar nu am căzut. Atunci am simțit minunea, prin faptul că m-am redresat și cum eram într-o stare de balans, am exclamat: «Domnul Dumnezeu și Mântuitorul Iisus Hristos să te ierte pe tine, fiule duhovnicesc după nume, și să-ți șteargă toate păcatele, inclusiv acesta de acum, iar eu, nevrednicul preot duhovnic, cu puterea ce-mi este dată te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh». În momentul acela am știut cu adevărat că sunt creștin și preot, și am făcut dezlegarea din toată inima. Cel care m-a lovit a amuțit pe loc, s-a dat la o parte speriat de gestul meu. Colegii din celulă m-au îndemnat să ies la raport să-l reclam, fiindcă nu avea dreptul să lovească un rănit, un om în lanțuri și cătușe. N-am acceptat. Le-am spus că nu pot ierta și reclama în același timp. Autorul loviturii a fost un gardian pe care nu-l știu și nici nu m-a interesat cine este”.

La Gherla, regimul de exterminare devine tot mai dur odată cu izbucnirea revoluției din Ungaria împotriva asupririi bolșevice, pe data de 23 octombrie 1956. Comandantul Goiciu cu subalternii săi trec la intimidarea deținuților prin lovituri, strigăte și injurii. Clipele trăite de părintele Ioan i-au zguduit în adâncuri sufletul: „Ne-au lovit cu tot ce le pica la îndemână, cu o cruzime de nedescris, păreau niște nebuni furioși. Era un vacarm îngrozitor, lovituri, țipete, gemete înăbușite, înjurături bestiale. Mi-au rămas întipărite în minte doar următoarele cuvinte: «Hei, bandiților, să încercați și voi ce au făcut colegii voștri din Ungaria, că trecem cu tancurile peste trupurile voastre, nu cu cizmele!». A fost ironia sorții, culmea ipocriziei, când, după-amiaza, medicul și sanitarii au venit să ne panseze, să ne oblojească rănile”.

Teama conducerii penitenciarului de la Gherla ca nu cumva evenimentele din Ugaria să îndemne la revoltă deținuții politici, dă naștere la noi orori: „Ne-au numărat și fiecare al cincilea deținut, pe cine pica nenorocul, era scos și dus în camera șefului de secție, unde era așezat pe un scaun, în poziția de bătaie cu un cearșaf ud. După care, în prezența medicului, i se aplicau cincizeci de lovituri cu ranga. Nu pot înțelege cum au putut inventa asemenea sisteme de tortură. Asistam neputincioși, înspăimântați în celule, iar pentru a ne distrage atenția de la țipetele colegilor, conducerea a ordonat să ni se introducă hârdaiele cu mâncare, deși nu era ora mesei. Din camera noastră a fost scos aviatorul Dumitru Cucu, considerat recalcitrant, căruia i s-au administrat șaptezeci de lovituri. Când l-au adus în celulă era negru, am crezut că este imposibil să scape cu viață. Și, totuși, Dumnezeu l-a ajutat: spre bucuria mea, în luna noiembrie 1991 m-a căutat la Episcopia din Alba Iulia și mi-a lăsat o scrisoare în care mă anunța că trăiește și că este profesor universitar în Canada”.

Îndurerat de soarta românilor de la Gherla, neîmpărtășiți cu zecile de ani în lunga lor detenție prin lagărele sovietice, părintele Ioan le trimite o punguliță cu Sfintele Taine care este reperată în urma unei percheziții, ajungând în mâinile gardianului. Chemat să se explice, părintele Ioan mărturisește fără ocolișuri că punga cu Sfintele Taine îi aparține. Peste ani, avea să recunoască: „Am văzut în acest gest puterea Sfintei Împărtășanii care m-a păzit. Poporul nostru spune: «Cele sfinte nu se spurcă»”.

LA AIUD, ÎN MORIȘCA REEDUCĂRII

„Nu este o mai mare veselie decât conștiința curată, care nu te acuză!”.

Cu toate măsurile represive aplicate deținuților, neliniștea autorităților după evenimentele din Ungaria rămâne neschimbată. Se fac noi transferuri menite să rupă legăturile abia înfiripate între deținuții schingiuiți zi și noapte: „Un lot de deținuți politici cu pedepse mari, condamnați la 20-25 de ani muncă zilnică, am fost transferați la Penitenciarul din Aiud. Aici ne-au concentrat în camere mici, cu paturi supraetajate, fără aer, încât am fost nevoiți să forțăm vizeta ca să putem respira. În scurt timp au apărut îmbolnăvirile, dizenteria făcea ravagii foarte mari. Nu ni s-a acordat niciun fel de asistență socială sau medicamente. Din cauza mirosului pestilențial provenit de la tinetă și a lipsei de aerisire, ne chinuiam, sleiți de puteri, cu limba scoasă, abia dacă mai aveam putere să ne facem vânt cu cearșaful. Când medicul și politrucul efectuau vizita de rigoare, se opreau la ușă, izbiți de miros și de aerul înăbușit. «Ăștia-s criminali, mergem mai departe», își spuneau scârbiți fără să ne acorde vreo atenție”.

În infernul de la Aiud, părintele Ioan este răpus de boală și vindecat în chip minunat după un vis providențial: „M-am îmbolnăvit de dizenterie și ieșeam mereu la tinetă cu dureri îngrozitoare. Era o atmosferă de iad, o senzație permanentă de sufocare, plus veștile îngrozitoare despre moartea colegilor. Cu toate acestea, nu am întrerupt în nicio zi Sfânta Liturghie. Devenisem conștient că într-o zi voi muri. Dar dorința de a împărtăși, de a fi duhovnicește, haric, alături de colegii în suferință, îmi dădea o anume putere. Acolo, printre noi, domnea cu adevărat spiritul de colegialitate, de dăruire, toți suportam același chin, aceeași suferință. După ce am făcut cu mare greutate Liturghia și am terminat, la Prefacere, când colegii au început să cânte «Cuvine-se cu adevărat», Axionul, am căzut, m-am prăbușit la pământ. Colegii m-au spălat cu apa puțină pe care o mai aveau și, când m-am trezit, le-am spus: «Veniți repede să vă împărtășesc, fiindcă nu știu dacă voi mai trăi». Cu ajutorul lui Dumnezeu, la acea Liturghie am reușit să-i împărtășesc și, sleit de puteri, am rugat să mi se permită să mă întind pe un pat din unghiul mort al celulei. Am ațipit pe loc și am avut un vis ca o viziune. Mă găseam într-un amfiteatru în aer liber, cu tot soborul meu, îmbrăcat în costum monahal. La un moment dat, o voce a anunțat că vom vedea un model de mamă preoteasă. Aruncându-mi privirea spre scenă, am văzut-o pe mama. După ce a făcut câțiva pași, a apărut deasupra ei Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe. Pruncul și Maica ne priveau vii, cu atâta strălucire în priviri, încât am rămas cu ochii pironiți asupra mamei. Încet, mama a pășit spre cabina sufleorului. Era o preotească modestă de la țară, aveam impresia că mă întreabă: «Ce caut eu aici?». Mă privea cu duioșie în mijlocul soborului, iar noi nu conteneam a adora pe pruncul Iisus în brațele Maicii Sale. Mama nu s-a întors cu fața de la noi, ci s-a retras spre culise, cu spatele. Mântuitorul și Maica Lui tot timpul radiau cu harul spre noi, cei din amfiteatru. Când mama a ajuns la culise m-am trezit și am sărit din pat strigând: «Unde este Maica Domnului și Pruncul Iisus?». Colegii au socotit că aiurez. Le-am relatat visul și, spre marea mea fericire, dar și a colegilor, am constatat că m-am trezit vindecat complet. De unde așteptam să fiu scos pe targă, m-am trezit sănătos, din nou salvat de sufletul mamei”.

Neclintit în credința lui, va scăpa cu sufletul nepătat de murdăria reeducării impuse de colonelul Crăciun. În caracterizarea făcută de comandantul închisorii, se menționează că „în timpul deținerii în penitenciare, Iovan a avut o comportare rea, fiind pedepsit de mai multe ori disciplinar, totalizând un număr de 41 de zile izolare cu regim sever pentru neîncadrare în program, deținere de obiecte nepermise, a cântat cântece religioase în cameră, influențând pe ceilalți deținuți din cameră să cânte”.

Refuzul de a citi la ședințele de reeducare din Biblia hazlie și din ziarele pe care colonelul Crăciun le aducea spre lectură, îl va costa pe părintele Ioan mutarea la Zarcă: „A doua zi a ordonat să fiu transferat la Zarca, o închisoare în închisoare, cea mai dură, mai austeră izolare, creată special pentru exterminare. Îmi dădeau trei surcele de lemne pe noapte pentru a face foc într-o sobă de tuci, nici nu se aprindeau bine că se și terminau. Noaptea dormeam încovoiat cârlig, din cauza frigului. De altfel, se știa că atunci când ajungeai la Zarca erai condamnat la exterminare; puțini au scăpat teferi din acel mormânt. Asupra mea au început să se facă din nou presiuni pentru cedare. N-au reușit”.

Pentru colegii de suferință, prezența sa va fi una harismatică, după cum relatează părintele Liviu Brânzaș în Raza din catacombă: „Aici, în Zarcă, în cursul zilei, Părintele Ioan ne delectează cu momente duhovnicești. Are pericope evanghelice preferate. Pune în ele atâta har, încât simți cum te pătrunde farmecul lor tainic până în adâncul sufletului. Pericopa cu păcătoasa din casa lui Simon cel lepros, în gura Părintelui Ioan, devine o poartă deschisă spre luminile cerului. Când începe cu prima frază: «Simone, am să-ți spun ceva», ai certitudinea că acum două mii de ani, cu aceeași nuanță în glas, s-a adresat Mântuitorul lui Simon cel lepros. «Simone» – o adresare blândă, în gura celui care putea porunci cu autoritate. O rugăminte, parcă timidă, pentru a fi ascultat o clipă. O șoaptă, ca în momentele marilor destăinuiri. Parcă-l vezi pe Simon cum s-a pătruns de misterul clipei solemne, pierzându-și obișnuita lui aroganță de fariseu, și spunând cu smerenie și maxim interes: «Spune, Învățătorule». Nu lipsesc, bineînțeles, povestirile de scene și ziceri din viețile Sfinților. Mărgăritarele din Pateric ni se relevează în toată splendoarea lor”.

Condițiile aspre de detenție de la Zarcă își pun tot mai mult amprenta pe trupul vlăguit de boală al părintelui Ioan: „După câteva luni de detenție cruntă în Zarca, aveam o senzație de sfârșeală, simțeam pe zi ce trece că mă duc, mă sfârșesc. De câte ori n-am avut această senzație în anii grei de pușcărie! Într-una dintre nopțile acelea lungi, când așteptarea îmi măcina treptat-treptat nervii și trupul, mi-au apărut imagini de la hirotonie. În capul Sfintei Mese, pe un scaun, era așezat P.S. Episcop martir Nicolae Popovici. După ce m-a privit cu blândețe și m-a binecuvântat, am avut o senzație puternică de fericire. A doua zi dimineața am fost scos de la Zarca și transferat înapoi în incinta penitenciarului din care, la data de 1 august 1964, am fost eliberat”.

ELIBERAREA ȘI RIDICAREA CATERISIRII. PREOT SLUJITOR LA MĂNĂSTIRILE CERNICA, PLUMBUITA ȘI RECEA

„Este un miracol că am ieșit viu din închisoare. Dar cel mai mare miracol în celulă este să-ți păstrezi mintea întreagă, să rabzi până la capăt și să mulțumești lui Dumnezeu, chiar și atunci când ești în cea mai neagră suferință”.

Izbăvit din amarele bezne ale Aiudului, primul drum pe care îl va face imediat după eliberare, însoțit de părintetele Dimtrie Bejan, va fi la Iași ca să se închine în semn de mulțumire la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. De la Iași, părintele Ioan se va îndrepta către Oradea pentru a-și revedea familia: „Ajuns acasă m-au întâmpinat: tatăl meu, preotul Gavril, fratele meu Tiberiu și surorile Minerva, Viorica și Victoria, însoțite de soții lor. Momentul acela al întâlnirii a fost cutremurător. Arătam cu un cap mai mic, decalcifiat, tuns zero – în bătaie de joc – chiar înainte cu o jumătate de oră de eliberarea din penitenciar, pentru că nu acceptasem reeducarea. Veneam dintr-o altă lume, a groazei, a terorii. O lume desfigurată, greu de descris în cuvinte. În fața acelei viziuni sinistre, fratele meu m-a sărutat și a ieșit din cameră pentru a-și ascunde plânsul. Imediat, am plecat cu toții la cimitir la mormântul mamei și înainte de a ajunge acolo, copleșit de durere și de emoție, tata a strigat: «Mămică, a venit fiul nostru la tine!»”. Supravegheat îndeaproape de Securitate, părintele Ioan hotărăște să se stabilească la București din dorința de a nu crea neplăceri celor dragi, după cum el însuși ne mărturisește: „Securitatea m-a urmărit permanent. Am fost arestat și condamnat din nou în trei rânduri: în 1966, în 1968 și-n 1970. Ultima oară au găsit asupra mea drept corp delict patrafirul…

După treisprezece ani de pușcărie, de hărțuire de către Securitate, uneori mergând pe străzile Bucureștiului și amintindu-mi de acțiunile lor bestiale, mă întrebam dacă Securitatea nu-mi poate cunoaște și gândurile. Ura lor era fără margini. Eu mi-am propus să-i iert și să-i iubesc, să mă rog pentru toți torționarii din pușcării și nefericiții lor informatori. Și cred că am reușit”.

Încurajat de IPS Antonie Plămădeală, întocmește un memoriu pe care îl înaintează Sfântului Sinod al BOR, cerând ridicarea caterisirii care se va întâmpla pe data de 26 iunie 1979. Va sluji un timp, o dată pe săptămână la Mănăstirea Cernica, ulterior fiind trimis să slujească la Mănăstirea Plumbuita unde va rămâne aproape 12 ani. Întâlnirea cu I.P.S. Andrei Andreicuț la București îi va schimba din nou cursul vieții. În cartea Mărturisitori pentru Hristos, I.P.S. Andrei consemna: „În anul 1991, întâmplător, l-am întâlnit la Patriarhie pe părintele Ioan și văzând că dorește să înceapă o lucrare duhovnicească și misionară, l-am invitat să facă o mănăstire în eparhia noastră. A acceptat și împreună cu dânsul a venit și maica stareță Cristina Chichernea. L-am îndemnat să meargă la Recea, județul Mureș, unde părintele Ioan Lazăr, parohul satului, ridicase o bisericuță și o clădire”.

Vreme de 17 ani, părintele Ioan Iovan va sluji Cuvântului la Mănăstirea Recea. În primăvara anului 2008, la data de 17 mai, la vârsta de 86 de ani, își va lua rămas bun de la neamul pe care l-a iubit cu tot sufletul său și pentru care a pătimit atât în gulagul comunist.

Când a intrat în temniță, părintele Ioan Iovan avea 33 de ani: „Mâncam foc și mă gândeam numai la o moarte de mucenic. Doream să mor în genunchi, rugându-mă. A trebuit să trec prin atâtea încercări, ca să-mi dau seama că celula temniței e tot o chilie călugărească (…). De aceea zic că tinerii să-și revizuiască busola conștiinței, păzind ca îndreptarea lor să fie neabătut spre divinitate. Indiferența religioasă a lumii de astăzi e cea mai grea boală – un nou ateism. E ca și cum ai face cruce pe comunismul vechi. Să nu rătăcim, ajungând în situația celui care jos nu vrea, iar sus nu poate! Avem o zestre enormă, aceea de a fi născuți, și nu făcuți creștini. De aici vine și optimismul meu. Avem o vigoare creștină străbună care ne va ajuta să vedem, în sfârșit, lumina”.

(Material alcătuit de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă)

Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 64

 

 

Pomenește, Doamne, pe cei ce, întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie, au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!

 

Părintele Patriarh Daniel a transmis un mesaj cu prilejul Duminicii Părinților și Copiilor (6 iunie 2021). El subliniază nevoia de a reafirma rolul principal al familiei în creșterea și educația pentru viață a copiilor și necesitatea de a sprijini familiile numeroase și pe cele defavorizate.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a stabilit în 2009 ca prima duminică din luna iunie să fie dedicată în Patriarhia Română părinților și copiilor.

Text integral:

---

Hristos a înviat!

Aprobată prin hotărârea nr. 629/12 martie 2009 a Sfântului Sinod al Bisericii noastre, Duminica Părinților și Copiilor, prima duminică după data de 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, este prilej de a reafirma rolul principal al familiei în creșterea și educația copiilor pentru viață.

Familia este cununa creației lui Dumnezeu și mediul binecuvântat de El în care omul-copil începe să înțeleagă taina iubirii părintești a lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a binecuvântat familia la nunta din Cana Galileii, făcând „început al minunilor” Sale (cf. Ioan 2, 2-11), a ajutat părinți aflați în suferință (cf. Marcu 5, 22-43; Luca 7, 11-17), i-a binecuvântat pe copii (cf. Luca 18, 16) și a descoperit oamenilor iubirea Tatălui din ceruri pentru întreaga lume (cf. Ioan 3, 16).

Familia este „biserica de acasă”, după cum a fost numită de Sfântul Ioan Gură de Aur, în care se cultivă iubirea conjugală, părintească, fiască și frățească. Cu ajutorul părinților, copilul începe să simtă iubirea lui Dumnezeu pentru el și să cultive iubirea față de cei din jurul său. Iubirea copiilor față de părinți se arată mai ales în comunicarea cu ei. Domnul Iisus Hristos a fost copil, crescând în ascultare de Dumnezeu Tatăl din ceruri, de Mama Sa, Sfânta Fecioară Maria și de Dreptul Iosif, ocrotitorul Său. Sfânta Evanghelie spune că „Iisus sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni” (Luca 2, 52).

Caracterul copiilor se formează mai ales prin iubirea părinților față de ei și prin modul de viețuire al părinților. De aceea, părinții sunt chemați să trăiască adevărata credință, să cultive iubirea în familie, libertatea și demnitatea persoanei umane, create după chipul lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Învață–ți copilul să nu pună preț pe bani, nici pe slavă lumească, nici numai pe viața de aici. Dacă va avea astfel de gânduri, va fi un înțelept”[1].

Copiii născuți în familie și botezați de Biserică în numele Preasfintei Treimi pot deveni cetățeni ai Împărăției cerești veșnice, dacă în viața lor pământească au cultivat darurile duhovnicești primite la Sfântul Botez, după cum ne arată familiile care au dăruit Bisericii mai mulți sfinți, înscriși în calendar.

În ultimele decenii, în contextul multor provocări la adresa familiei creștine, Biserica a intensificat activitățile ei privind consolidarea acesteia. În Patriarhia Română, câțiva ani au fost dedicați familiei și educației. De exemplu: 2011 – Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii; 2016 – Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox; 2020 – Anul omagial al pastorației părinților și copiilor. Anul 2021 este în mod deosebit dedicat pastorației românilor din afara României, părinți și copii aflați adesea printre străini. În acest context, în perioada 21 decembrie 2020 – 22 august 2021, în Patriarhia Română se desfășoară Concursul Național Catehetic Biserica: familia românilor de pretutindeni, care se adresează copiilor din grupele catehetice parohiale din țară și din diaspora, înscrise în Programul Național Catehetic Hristos împărtășit copiilor. Scopul concursului este crearea unor legături spirituale între grupurile catehetice din țară și cele din diaspora română. Grupurile de cateheză participante au realizat și au implementat miniproiecte având caracter cultural și filantropic, adresate cu preponderență familiei.

Pandemia actuală a afectat în mod direct familiile din țară și din diaspora, precum și educația copiilor. Studiile recente evidențiază utilitatea, dar și limitele educației on-line: stres, oboseală mentală, manifestări depresive, pierderea motivației, dificultăți în gândire, în concentrare și în luarea deciziilor. O educație temeinică pentru viață include experiențe nemijlocite, trăite în cadrul unei comunități concrete, începând din familie și continuând în școală, în viața Bisericii și a societății.

În contextul secularizării tot mai accentuate a societății actuale, este necesară reafirmarea rolului principal al familiei în creșterea și educația copiilor pentru viață, precum și susținerea spirituală și materială a familiilor defavorizate și a familiilor care au mulți copii. Totodată, pentru a răspunde nevoilor spirituale profunde ale generațiilor de copii și de tineri din societatea actuală, este foarte necesară cooperarea dintre Biserică, Familie și Școală, pentru a fi cultivate vocațiile specifice ale copiilor și tinerilor.

Adresăm părinților și copiilor români de pretutindeni un mesaj părintesc de multă prețuire, precum și îndemnul de a păstra și de a cultiva credința creștină ortodoxă, împreună cu valorile spiritualității românești în familie, în biserică și în societate, spre bucuria tuturor copiilor și a părinților!

Cu aleasă prețuire și binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

---

NOTE

[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deșartă și despre creșterea copiilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 427.

Sursa: basilica

Apreciem că această problemă poate fi analizată pe două planuri:

1. relația dintre dreptul intern (altul decât cel constituțional) și dreptul Uniunii Europene;

2. relația dintre normele constituționale ale statelor membre, iar pe de altă parte, dreptul Uniunii Europene.

 

„VACCINAREA ANTI COVID ESTE CADOUL OTRĂVIT, PREGĂTIT COPIILOR!”

Scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, părinților și tuturor factorilor decizionali din România

Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România ia atitudine față de campania de vaccinare a copiilor, demarată de autorități, campanie pe care o consideră complet iresponsabilă, lipsită de etică și ilegală, deoarece încurajează părinții să solicite vaccinarea minorilor cu un produs aflat în stadiul de testare, ale cărui efecte adverse nu sunt suficient cunoscute.

De asemenea, considerăm că extinderea vaccinării la copii este nejustificată, deoarece statisticile arată că grupa de vârstă 0-19 ani nu reprezintă o categorie de risc. Potrivit statisticilor Centrelor pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC), „copiii prezintă un risc statistic zero pentru COVID-19, ceea ce face ca extinderea autorizației de urgență la copiii mai mici să fie inutilă din punct de vedere medical"¹.Aceleași date arată că, la vârste mai mici de 20 de ani, rata de supraviețuire la COVID-19 este de 99,997%.

De altfel, vaccinarea Covid a făcut, deja, victime în rândul copiilor. Astfel, raportările privind vătămările provocate în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au crescut cu mai mult de trei ori în decurs de o săptămână, potrivit datelor sistemul american de raportare a reacțiilor adverse la vaccinuri (VAERS)².

Zilele trecute, Connecticut a raportat 18 noi cazuri de probleme cardiace în rândul adolescenților care au primit un vaccin COVID.Toate cele 18 cazuri au dus la spitalizare, marea majoritate pentru câteva zile, a relatat NBC Connecticut. Un purtător de cuvânt de la Connecticut Children's a declarat că pacienții au prezentat atât pericardită, cât și miocardită, o inflamație a mușchiului cardiac care poate duce la aritmie cardiacă și deces. Potrivit Organizației Naționale pentru Tulburări Rare, miocardita poate fi rezultatul unor infecții, dar "cel mai frecvent miocardita este rezultatul reacției imunitare a organismului la afectarea inițială a inimii.Cazurile au fost raportate la Departamentul de Sănătate Publică din Connecticut de către furnizorii de vaccinuri”, a declarat Deirdre Gifford, comisar interimar pentru sănătate, informează The Defender³.

De asemenea, Comisia Permanentă de Vaccinare (Stiko) din Germania a precizat, recent, că nu se va grăbi să emită o recomandare de vaccinare pentru copii, argumentând că datele privind efectele secundare ale vaccinului sunt încă insuficiente.Medicii germani sunt sceptici în privința vaccinării copiilor, potrivit agenției DPA, care îl citează pe directorul Colegiului Medicilor din Germania, Klaus Reinhardt. Acesta a avertizat asupra „presiunii politice și sociale tot mai mari asupra părinților pentru ca aceștia să-și vaccineze copiii împotriva Covid-19”. „Datele privind riscurile și beneficiile unei eventuale vaccinări la copii și adolescenți sunt în prezent insuficiente și nu se poate face nicio recomandare”, a declarat Reinhardt.„În opinia mea, vaccinarea la nivel național a copiilor și adolescenților nu este justificată în prezent”, a mai spus Reinhard, referindu-se la faptul că riscul ca adolescenții și copiii să se îmbolnăvească grav de corona este foarte scăzut.⁴

Medicii și cercetătorii din Marea Britanie s-au alăturat celor din Germania, exprimându-și, într-o scrisoare deschisă către MHRA (Agenția de autorizare a medicamentelor și produselor medicale), îngrijorările cu privire la siguranța și etica în legătură cu vaccinarea COVID-19 la copii. „Dovezile actuale disponibile arată în mod clar că calculul referitor la riscuri versus beneficii NU justifică administrarea în grabă de vaccinuri COVID -19 experimentale la copii, care nu prezintă practic niciun risc legat de COVID -19, dar sunt expuși riscului de a se confrunta cu efecte adverse cunoscute și necunoscute în urma vaccinării.(...) În concluzie, considerăm că este iresponsabilă, neetică și realmente inutilă includerea copiilor în campania de vaccinare pentru COVID-19. De asemenea, studiile clinice cu participarea copiilor ridică uriașe probleme de etică, ținând cont de lipsa beneficiilor potențiale pentru participanții la studiu și riscurile necunoscute. Ar trebui să fie așteptat finalul actualului studiu de faza a treia, precum și mai mulți ani în care să fie adunate date în cazul adulților, pentru a exclude sau a cuantifica toate potențialele efecte adverse”, se arată în scrisoarea deschisă⁵.

Nu în ultimul rând, 93 de medici israelieni au arătat, într-o scrisoare deschisă redactată în luna aprilie, că „nici măcar câțiva copii nu ar trebui să fie puși în pericol prin vaccinarea în masă împotriva unei boli care nu este periculoasă pentru ei”⁶.

Și medicii români au sesizat autoritățile în legătură cu pericolele administrării vaccinurilor Covid la copii. Dr. Damian Baciu, medic pediatru cu atestat universitar în Vaccinologie, a transmis Ministerului Sănătății un apel, arătând că „populația pediatrică, în contextul acestei viroze, NU prezintă pericol epidemiologic, sau patologic. Toate afirmațiile exprimate aici sunt susținute de numeroase luări de poziție ale unor personalități competente în domeniile care vizează acest episod patologic: vaccinologie, epidemiologie, imunologie..., pe care cu siguranță le cunoașteți.

În acest context, consider cel puțin nejustificată propaganda pro-vaccinare! Extinderea vaccinării la copii este un lucru CARE NU TREBUIE SĂ SE ÎNTÂMPLE, pentru că nu are nicio justificare medicală, iar consecințele pot fi deosebit de grave pe termen mediu și lung, fiind vorba de modificări genetice ale organismului primitor. Nu mai puțin important este ASPECTUL ETIC în cazul efectuării de experimente genetice pe copii! Susțin renunțarea la testarea copiilor în școli. Nu folosiți testarea, vaccinarea și pașaportul ca pretexte pentru impunerea unor restricții discriminatorii!”⁷

Cu toate că rapoartele și referințele de specialitate ale institutelor și centrelor medicale internaționale arată că segmentul de populație cel mai puțin afectat de Covid-19 este reprezentat de copii, iată că legislativul european responsabil cu gestionarea epidemiei a decis, la unison cu cel din SUA, vaccinarea copiilor și adolescenților, cu titlu de urgență, în lunile iunie - august. Pentru a-și atinge scopul propus prin vaccinare, oficialitățile recurg la tertipuri ieftine, părând a confunda campania de vaccinare cu o campanie electorală în care scopul scuză mijloacele.

Pentru realizarea planului de vaccinare, pe care Guvernul trebuie să-l îndeplinească cu orice preț, copiilor le sunt promise petreceri, excursii, cadouri de tot felul. La Bacău, spre exemplu, de Ziua Internațională a Copilului, autoritățile organizează, la cel mai mare centru comercial din localitate, o campanie de vaccinare destinată exclusiv tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Aceștia vor fi vaccinați cu serul de la Pfizer/BioNTech, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Bacău remis, sâmbătă, AGERPRES. „Cei care se vor vaccina în această zi vor participa automat la o tombolă cu premii constând în trei tablete”, se arată în comunicatul de presă al Prefecturii Bacău.⁸

La Timișoara, tot de Ziua Copilului, are loc un nou maraton de vaccinare, organizat la un local de pe malul Begăi, unde se vor face imunizări cu Pfizer și Johnson&Johnson, fiind programată și o tombolă cu premii surpriză⁹.

Pe de altă parte, tot pentru îndeplinirea planului de vaccinare, Comitetului Național pentru Situații de Urgență a decis, în mod discriminatoriu, că părinții copiilor pot participa la festivitățile de sfârșit de an școlar dacă sunt vaccinați anti-COVID, au test negativ sau au dovada că au trecut prin boală¹⁰.

În aceeași notă ce caracterizează publicitatea înșelătoare se înscrie și primul spot din cadrul campaniei „Ce conține vaccinul?”, lansat joi, 27 mai, de către premierul Florin Câțu. Dincolo de faptul că materialul nu prezintă onest conținutul vaccinurilor Covid, autorii lansează un mesaj emoțional, având drept scop influențarea deciziei românilor în legătură cu un act medical pentru care aceștia au dreptul legal de a-și da consimțământul informat. Astfel, Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, transmite că „vaccinul împotriva Covid conține o șansă pentru doamna Frusinica, de 40 de ani, care are un copil cu dizabilități, conține șansa pentru dumneaei să continue să aibă grijă de familie. Conține o șansă pentru domnul Ion, de 84 de ani, să-și mai vadă nepoții și strănepoții. Vaccinul conține o șansă pentru Vasile, care este șofer, și de acum va putea circula liber în statele din Uniunea Europeană. Vaccinul este o șansă pentru noi toți”.¹¹

În ceea ce privește conținutul vaccinurilor Covid, Federația Pro Vita și-a exprimat deja opinia, cerând oprirea circulației broșurii înșelătoare emisă de Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 în România.¹²

Reiterăm apelul nostru către autorități, solicitând limpezirea discursului public oficial prin menționarea și a aspectelor negative sau riscante legate de vaccinarea anti Covid-19. Altfel considerăm că discursul oficial vizează manipularea populației și nu informarea completă și imparțială (cu bune și rele), având alte interese decât cele ce țin de sănătatea publică, iar cei care răspândesc astfel de informații trunchiate și înșelătoare au partea lor de responsabilitate în asumarea consecințelor produse de reacțiile adverse postvaccinale la oamenii induși în eroare de acest tip de discurs.

Învățământul românesc, părinții și Biserica se află în fața unei situații fără precedent, deoarece în joc se află soarta celor mai delicate și sublime ființe: copiii. Lor li s-a pregătit chiar de ziua lor un cadou otrăvit, care le poate cauza mari complicații, grație iresponsabilității celor mari. Cine își declină răspunderea față de copii în aceste grele împrejurări, tratând cu ușurință o situație ce poate avea consecințe din cele mai grave asupra sănătății și vieții acestora, riscă o prăbușire din drepturile umane și divine.

Facem apel la conștiința părinților români, a medicilor, a educatorilor, a preoților și a tuturor factorilor de răspundere: nu dați curs acestei campanii de vaccinare a copiilor! Nu transformați cele mai nevinovate ființe, viitorul țării noastre, în subiect de experiment pentru industria farmaceutică, în condițiile în care riscurile (reale) depășesc cu mult presupusele beneficii! Prețul este prea scump și nu-l vom putea plăti!

Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România

Consiliul Director

Notele sunt disponibile la site-ul sursă: Activenews

Emisiunea: Puncte Cardinale

Realizator: Maricica Pandele

 

Asociația Baroului Indian o dă în judecată pe cercetătoarea-șefă a OMS pentru uciderea multor cetățeni indieni prin inducerea în eroare cu privire la Ivermectină

 Conform legilor indiene, ea riscă închisoare pe viață sau pedeapsa cu moartea. Asociația Baroului Indian (IBA) a dat-o în judecată, la data de 25 mai, pe Dr. Soumya Swaminathan, cercetător-șef la OMS, acuzând-o, într-un memoriu structurat pe 71 de puncte, că a provocat moartea unor cetățeni indieni prin inducerea în eroare a acestora cu privire la Ivermectină, informează Vaccine Impact. La punctul 56 se precizează „că postarea dumneavoastră pe Twitter din data de 10 mai 2021 împotriva utilizării Ivermectinei a avut ca efect retragerea Ivermectinei din protocolul statului Tamil Nadu pe 11 mai 2021, la doar o zi după ce guvernul Tamil Nadu (unul dintre cele 28 de state ale Indiei - nr.r.) a recomandat-o pentru tratamentul pacienților cu COVID-19”. Avocatul principal al Asociației Baroului Indian, Dipali Ojha, a amenințat cu urmărirea penală a doctoriței Swaminathan „pentru fiecare deces” cauzat de faptele sale comisive și omisive. Memoriul a acuzat-o pe Swaminathan de comportament necorespunzător, pentru că și-a folosit poziția de autoritate în domeniul sănătății pentru a promova agenda unor interese speciale, în vederea menținerii unei autorizații de urgență pentru industria profitabilă a vaccinurilor. Printre acuzațiile formulate se numără desfășurarea unei campanii de dezinformare împotriva Ivermectinei și publicarea de declarații pe rețelele de socializare și în mass-media pentru a influența în mod eronat publicul împotriva utilizării Ivermectinei, în ciuda existenței unui număr mare de date clinice care demonstrează eficacitatea deosebită a acesteia atât în prevenirea, cât și în tratamentul COVID-19. În mod special, memoriul Baroului indian a făcut referire la publicațiile și dovezile revizuite inter pares compilate de grupul Front Line COVID-19 Critical Care Alliance (FLCCC), format din zece membri, și de grupul britanic de elaborare a recomandărilor privind Ivermectina (BIRD), format din 65 de membri și condus de consultantul OMS și expertul în meta-analiză Dr. Tess Lawrie. Documentul menționează cazurile procurorului Ralph C. Lorigo din spitalele din New York, unde a fost nevoie de ordine judecătorești pentru ca pacienții COVID pe moarte să primească Ivermectină. În mai multe cazuri de astfel de pacienți aflați în comă, în urma ordinului judecătoresc privind administrarea Ivermectinei, pacienții și-au revenit. În plus, Asociația Baroului Indian a citat articole anterioare publicate pe site-ul The Desert Review.

Avocatul Ojha a acuzat OMS și pe Dr. Swaminathan, la punctele 60 și 61, că au indus în eroare și îndrumat greșit poporul indian pe tot parcursul pandemiei, de la purtarea măștilor și până la disculparea Chinei cu privire la originea noului coronavirus. „Treptat, lumea începe să conștientizeze abordarea dvs. absurdă, arbitrară și eronată, prin care prezentați fapte inventate drept „abordare științifică”. Felul în care OMS se afișează ca un 'știe-tot' este asemănător atitudinii împăratului vanitos în haine noi, deși întreaga lume și-a dat până acum seama că împăratul e dezbrăcat de tot.” Scrisoarea acuză OMS de complicitate într-o vastă campanie de dezinformare. La punctul 61 se afirmă: „FLCCC și BIRD au dat dovadă de un curaj exemplar în construirea unei forțe formidabile pentru a face față provocării dezinformării, rezistenței și reproșurilor din partea grupurilor de interese farmaceutice și a marilor interese din domeniul sănătății, cum ar fi OMS, NIH, CDC și a autorităților de reglementare, precum FDA din SUA”. Dr. Swaminathan a fost trasă la răspundere pentru că a discreditat Ivermectina în scopul menținerii autorizației de urgență pentru utilizarea „vaccinurilor” Covid, în beneficiul industriei farmaceutice și a vaccinurilor. La punctul 52 se afirmă: „Se pare că ați optat în mod deliberat pentru moartea unor oameni în vederea atingerii scopurilor dumneavoastră ulterioare, iar acest fapt reprezintă un motiv suficient de întemeiat pentru o urmărire penală împotriva dumneavoastră”.

Pe 5 iunie 2021, Asociația Baroului Indian a publicat o actualizare pe site-ul său, menționând că Dr. Swaminathan și-a șters faimosul tweet. Avocații au scris: „Cu toate acestea, ștergerea tweet-ului nu îi va scăpa pe Dr. Soumya Swaminathan și pe asociații săi de urmărirea penală care urmează să fie lansată de cetățeni cu sprijinul activ al Asociației Baroului Indian.” În această actualizare, avocatul Dipali Ojha a explicat în ce constă acțiunea planificată: „Asociația Baroului Indian a anunțat o acțiune în baza secțiunii 302 etc. din Codul Penal Indian împotriva Dr. Soumya Swaminathan și a altora, pentru uciderea fiecărei persoane care a murit din cauza blocării tratamentului eficient cu Ivermectină, ca pacient COVID-19. Pedeapsa prevăzută la secțiunea 302 din Codul penal indian este pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viață.” El a mai scris: „După ce a primit notificarea menționată, Dr. Soumya Swaminathan a dat înapoi și și-a șters postarea pe Twitter. Acest lucru a dovedit că recomandarea OMS împotriva Ivermectinei pentru COVID-19 este lipsită de conținut. Lipsa de onestitate a OMS și gestul Dr. Soumya Swaminathan de a-și șterge tweet-ul controversat au fost observate de cetățeni din întreaga lume, știrea fiind larg mediatizată pe rețelele de socializare. Prin ștergerea tweet-ului, Dr. Soumya Swaminathan și-a dovedit intențiile de rea-credință.”

Întreaga lume a fost martoră la eficacitatea Ivermectinei împotriva celui de-al doilea val mortal din India, deoarece regiunile în care aceasta a fost adoptată și-au văzut focarele stinse rapid, spre deosebire de statele care nu au făcut-o. Exemplele cele mai grăitoare de zone în care s-a administrat Ivermectina sunt Delhi, Uttar Pradesh, Uttarakhand și Goa, unde cazurile au scăzut cu 98%, 97%, 94% și, respectiv, 86%. În schimb, Tamil Nadu a renunțat la Ivermectină. Ca urmare, cazurile lor au crescut vertiginos și au ajuns la cel mai ridicat nivel din India. Decesele din Tamil Nadu au crescut de zece ori. Tamil Nadu s-a bazat în mod public pe sfaturile Dr. Swaminathan, revocând alegerea inițială a Ivermectinei a doua zi după ce aceasta a emis o avertizare împotriva Ivermectinei prin mesajul postat în 10 mai pe rețelele de socializare. Ca rezultat direct, Tamil Nadu a înregistrat o creștere a numărului de decese și de îmbolnăviri cauzate de COVID, care continuă până în prezent. Asociația Baroului Indian a îndrăznit să inițieze un proces de referință împotriva unei autorități de sănătate publică, pentru a denunța corupția și pentru a salva vieți. Așa cum instanțele din Statele Unite s-au dovedit a fi forța salvatoare de vieți, asigurând dreptul unui pacient de a primi Ivermectină, o instanță din India face acum același lucru. Urmărirea penală a funcționarilor din domeniul sănătății publice va transmite un semnal puternic asupra faptului că acțiunile de dezinformare care duc la decese au consecințe. Poate acest demers va reuși, în cele din urmă, să spulbere dominația dezinformării și a cenzurii asupra folosirii medicamentelor ce pot salva vieți. Poate că vom fi martorii altor țări care vor urma exemplul Indiei, atât în medicină, cât și în drept. - Activenews

Singurul antiviral care și-a dovedit eficiența în Covid, Favipiravirul, blocat de autorități, care au ales să cheltuie sume exorbitante pe Remdesivir. Terapia Cluj ar fi putut începe de la 1 iulie producția Favipiravirului

Terapia Cluj ar fi putut începe producția de Favipiravir, dar autoritățile aleg să cheltuie sume uriașe pe inutilul Remdesivir. Dragoș Damian, CEO Terapia, a declarat că ”Toate datele despre Favipiravir sunt favorabile, studiile clinice continuă în Japonia și rezultatele sunt ok”, relatează Ziarul Național. ”Este clar că nu se dorește intrarea acestui antiviral în circuitul deschis, adică în farmacii, și asta pentru că, dacă pacienții Covid cu forme ușoare și medii iau medicamentul, nu mai ajung în spitale, care sunt pline de Remdesivir. O cură de Remdesivir costă 8.000 de lei, în timp ce o cură de Favipiravir costă sub 200 de lei. Așteptăm acum aprobările de la Agenția Națională a Medicamentului, dar sper să nu dureze până începe valul 4. Medicamentul ar trebui să fie de acum în farmacii, cu instrucțiuni pentru medici, ca să știe cum să-l prescrie. Noi suntem capabili să-l producem în timp de o lună de la primirea aprobărilor”, a continuat Damian. ”Trei țări din UE (Slovacia, Bulgaria și unele spitale din Cehia) și alte 12 de pe planetă, totalizând 1,5 miliarde oameni, au inclus Ivermectina în protocolul anti-Covid, iar Japonia asteaptă rezultatele unui studiu randomizat pentru a lua decizia finală. România însă nu este în stare să ia o decizie, pasându-se verdictul la OMS, care are cel mult rol consultativ, și la Agenția Europeană a Medicamentului, care nu se ocupă de așa ceva”, a încheiat directorul Terapia. 

Studiul care va schimba totul! Medicii români cer testarea imunității celulare

Pentru prima oară de la începutul pandemiei medicii cer Ministerului Sănătății testarea pentru imunitatea celulară, o imunitate care, conform studiilor, ar putea dura cel puțin 17 ani. Potrivit cercetătorilor, persoanele asimptomatice sunt cele care au răspuns în fața Covid cu imunitate celulară, fapt care îi va proteja de orice modificare a virusului, fără a mai fi necesară vaccinarea. Indignați de declarațiile ministrului Sănătății, care i-a amenințat că, dacă nu se vaccinează, vor plăti din banii lor testele Covid, medicii au ieșit la atac. Aceștia au solicitat testarea în masă a imunității cadrelor medicale, atât pentru determinarea anticorpilor, cât și pentru determinarea imunității celulare împotriva SARS-Cov-2, prin testul de transformare limfoblastică. Solicitarea a fost făcută oficial de Asociația Medici pentru Consimțământ Informat, care a acuzat ministerul că ignoră imunitatea naturală împotriva Covid-19 dobândită de o mare parte a personalului medical care a trecut cu bine prin boală. ”Dacă, așa cum ați declarat, aveți în gând pacientul, <>, vă reamintim că personalul medical, care a îngrijit pacienții din martie 2020 până în prezent, a fost expus la boala naturală mult mai mult decât populația generală. Pentru toate bolile infectocontagioase, imunizarea se obține în primul rând pe cale naturală, nu numai prin vaccinare, așa cum insinuați în declarația dvs. Întreaga paradigmă a protecției prin vaccinare se bazează pe încercarea de a crea vaccinuri care să reproducă mecanismele de apărare declanșate în organism de boala naturală. Vaccinurile împotriva bolii COVID-19 au fost puse pe piață la 9 luni după declanșarea pandemiei, timp în care o mare parte a cadrelor medicale au trecut deja, cu bine, prin boală”, se arată într-un comunicat al asociației.

Descoperirea suedezilor

Cercetătorii de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, au publicat anul trecut un studiu care a relevat date uimitoare. După ce, în urma unui studiu de seroprevalență, au constatat un procent foarte mic de persoane cu anticorpi, în condițiile în care strategia Suediei a fost de imunizare naturală în masă, prin neinpunerea măștilor și a restricțiilor, s-a decis efectuarea unei testări naționale pentru determinarea imunității celulare. Astfel, au constatat că, în august 2020, 20% din populație avea imunitate celulară în fața virusului și doar 5% avea imunitate umorală, dată de anticorpi. Mai mult, suedezii au observat în studiul lor că asimptomaticii și cei cu forme ușoare au răspuns cu imunitatea celulară, iar cei cu forme grave au răspuns cu anticorpi. Totodată, suedezii au mai descoperit că acea concentrație de anticorpi scade foarte repede, din motive care nu sunt cunoscute, astfel încât, s-a și anunțat printre producătorii de vaccinuri pe bază de anticorpi că populația va trebui revaccinată după un an de zile. Având în vedere că și în România peste 85% din cei care au trecut prin Covid au fost asimptomatici, mulți dintre aceștia nedepistați, este foarte posibil ca numărul celor care au imunitate celulară în fața virusului să fie extrem de mare.

Vaccinat = trecut prin boală

Federația Solidaritatea Sanitară a cerut Ministerului Sănătății identificarea corectă și completă a lucrătorilor care au trecut printr-un episod de infecție SARS-CoV-2. ”A trata diferit imunitatea oferită profesioniștilor din sănătate de infectare față de cea obținută prin vaccinare este eronat și, raportat la procedurile aplicabile tuturor cetățenilor, discriminatoriu. De la începutul pandemiei până în prezent am dus o luptă acerbă împotriva autorităților care au ascuns tot timpul numărul de lucrători din sănătate infectați SARS-CoV-2, în condițiile în care fiecare lucrător care a fost infectat cu SARS-CoV-2 este de fapt unul care a obținut imunitate împotriva acestui virus”, se precizează într-un comunicat al Federației Solidaritatea Sanitară. - national.ro

 

 

Patru cunoscuți avocați contestă, fiecare în felul său, aberanta hotărâre de guvern nr. 580 din luna mai 2021, prin care se adaugă prevederi la actul de prelungire a stării de alertă, una dintre ele fiind interdicția de a participa la serbările de sfârșit de an pentru părinții sănătoși care nu se vaccinează sau testează de Covid, deși aceste manifestări au loc în aer liber, unde tocmai au fost diminuate restricțiile. Prevederea este discriminatorie atât prin comparație cu alte evenimente care se desfășoară în aer liber, cât și față de categoriile de participanți la serbările de final de an școlar - profesorilor și elevilor nu li se pun condiții, dar părinților, da! Iată câteva ieșiri sau demersuri publice ale unor renumiți avocați, respectiv Ana Săcrieru, Iulian Urban, Elena Radu și Gheorghe Piperea:

 

Platforma Civică ÎMPREUNĂ, reprezentată de av. Ana Corina Săcrieru, a formulat o acțiune în anulare a hotărârii de guvern 580 din mai 2021, acuzând caracterul nelegal și discriminatoriu al acesteia. Suplimentar, a fost înaintat și un memoriu instituției Avocatului Poporului. „Platforma Civică ÎMPREUNĂ a formulat către Guvernul României o acțiune în anulare a H.G. 580/27.05.2021. Acțiunea în anulare constată caracterul nelegal al discriminărilor impuse de hotărârea de guvern. Măsurile discriminatorii se constituie în tot atâtea încălcări ale Constituției României și în tot atâtea abuzuri administrative la adresa cetățenilor români cu drepturi depline. De asemenea, am înaintat Curții de Apel cererea de suspendare de urgență a H.G. 580. Caracterul de urgență este motivat de condițiile impuse părinților pentru a putea fi prezenți la festivitățile prilejuite de închiderea anului școlar. Condițiile draconice impuse pentru prezența acestora la o festivitate care se desfășoară în aer liber atestă voința legiuitorului de eliminare a prezenței părinților, de impunere a unor acte medicale unor persoane care pot avea diverse condiții de sănătate, vârstă, medicale etc. Condițiile de participare sunt aceleași cu cele destinate transportului aerian de persoane. Care este rațiunea?

 

Ce vor face părinții care nu vor putea îndeplini aceste condiții ?! 

 

Tot astăzi am trimis un memoriu pe adresa instituției Avocatului Poporului. Președintele Asociației de Asistență pentru Consumatori, av. Iulian Urban, care denunță caracterul abuziv și discriminatoriu al hotărârilor CNSU și Guvernului privitoare la condițiile de participare a părinților la festivitățile școlare, a anunțat că Asociația pe care o conduce, reprezentată de av. Emilian Horciu, a formulat o acțiune în anulare la Curtea de Apel București. „Astăzi, așa cum am promis, Asociația de Asistență pentru Consumatori, prin dl. Avocat Emilian Horciu a înaintat către Curtea de Apel București acțiunea prin care cerem anularea art. 16 din HOTĂRÂREA nr. 32 din 27.05.2021 privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluției pandemiei de COVID-19 și completarea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 28 din 14.05.2021, prin care părinții sunt ÎMPIEDICAȚI să participe la festivitățile de final de an școlar ale copiilor, dacă nu fac dovada că sunt vaccinați sau dacă nu cheltuie bani să își facă test PCR ca să mai îngrașe puțin buzunarele industriei medicale.

 

Nu vă pot răspunde individual tuturor, așa că încerc câteva răspunsuri/soluții generice aici: 

Avocata Elena Radu denunță prevederile absurde ale hotărârilor autorităților printr-un exemplu concret: situația unei mame dintr-o familie fără posibilități, care nu va merge să-și însoțească fiica premiantă la sfârșit de ciclu gimnazial, pentru că a ales să nu se vaccineze și nu are bani să „investească” în testarea de Covid.

 

„Am primit următorul mesaj de la mama unui copil: ”Fetița mea termină cls. a 8-a, va fi șef de promoție... noi nu avem voie să participăm la festivitate decât dacă suntem vaccinați, prezentam test Pcr valabil 72 h care costă 250 ron - pt ambii părinti 500 ron, sau test rapid antigen care costa 100 și ceva ron. Festivitatea este în aer liber, se păstrează dist de 2 m, masca pe față și testele respective, mai pun condiția de max 3 invitați de copil (sunt doar 3 clase de a 8-a)”. 

 

Așa că mă întreb: cât de aberant poți să fii tu, stat român, prin reprezentanții tăi, astfel încât să nu îți pese deloc de traumele psihologice pe care le poți crea copiilor?

 

Cum poți tu, stat, să emiți niște norme aberante, în contradicție cu orice legi în vigoare și în contradicție cu Constituția, iar un copil care termină clasa a 8-a ca șef de promoție să nu poată să aibă părinții prezenți la festivitatea de premiere desfășurată în aer liber, pentru că ai scos tu din puțul gândirii niște norme aberante (că legi nu sunt)?

 

Dacă un copil provenit dintr-o familie cu venituri modeste a muncit ca să ajungă șef de promoție, te-ai gândit tu, stat, să îl răsplătești și să nu le permiți părinților să participe la festivitatea de premiere. Aceste aberații nu mai au legătură nici cu virusul și nici cu modalitatea de transmitere a lui. Au legătură numai cu lipsa de logică a unora și cu dezinteresul față de impactul asupra societății a normelor pe care le adoptă”, a scria avocata Elena Radu, marți, pe Facebook.

 

Avocata a cerut prin Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept stoparea imediată a vaccinării copiilor și a publicității înșelătoare la vaccinuri experimentale

Prevederile acestor hotărâri excesive și discriminatorii au fost diseminate de Guvern în teritoriu către prefecturi care, la rândul lor, le-au trimis „spre luare la cunoștință” inspectoratelor școlare, pentru a fi diseminate directorilor școlilor, care i-au pus la punct pe părinții elevilor. Iată, de pildă, ce adresă a emis Instituția Prefectului Județului Brașov:

 

„Vă adresăm rugămintea de a comunica prezenta adresă către conducerile unităților de învățământ preuniversitar de pe raza județului Brașov, în vederea organizării în condiții de siguranță epidemiologică a festivităților de încheiere a anului școlar. Totodată, vă rugăm să dispuneți ca directorii unităților de învățământ din județul Brașov să informeze însoțitorii elevilor că pot participa la aceste festivități numai în condițiile stabilite de H.G. nr. 531 / 2021, cu modificările și completările ulterioare, anexa nr. 3 - măsuri pentru diminuarea impactului de risc, art. 1, pct. 27. Măsurile dispuse de către d-voastră vor fi comunitate cu celeritate Instituției Prefectului Județului Brașov la adresa de e-mail: servicii.publice@prefecturabrasov.ro, cu menționarea numărului cuprins în antet”, i-a transmis prefectul Brașovului, Mihai Cătălin Văsii (PNL), inspectorului școlar general, prof. Ovidiu Tripșa.

 

 

Prezentare Odaia secreta:

Romanul surprinde viața a patru surori în pragul unor mari schimbări: de la traiul fără lipsuri din capitală, în înalta societate, la un trai modest, la țară, într-o lume necunoscută. Este, totodată, o căutare a echilibrului și a maturității, a unor răspunsuri existențiale în fața unor situații dintre cele mai neașteptate: dezmoșteniri, proiecte aventuroase, intrigi și mistere, văduvie sau începutul unei căsnicii.

Dintre cele patru surori, Gwen este favorita celor două bătrânele gemene din sat – și nu fără motiv! Tâ­nă­ra este inteligentă, cu simțul umorului, gata oricând să învețe, să întreprindă ceva, să plece în ținuturi îndepăr­tate... pe scurt, să facă orice își dorește – un exemplu de gândire pozitivă, cum am spune astăzi. Când roadele încrederii fără rezerve în propria judecată ajung să afecteze atât viața ei, cât și pe a celor din jur, Gwen se întoarce la Buna, dădaca din copi­lărie a celor patru tinere bogate. Versetele pe care Buna le încredințase spre reflecție celor patru surori vădesc cât de bine o cunoștea pe fiecare și cât de mare este dragostea ei pentru psalmii în care își găsește mereu pace, alinare și însuflare.
Descoperă Domnului calea ta și nădăjduiește în El și El va împlini (Ps. 36, 5)

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Prin dragostea ta si noi iubim:

Hristos după dragoste ne caută pe noi, și nu pe cele ale noastre. Iar oamenii, din pricina puținătății dragostei, mai mult caută la ale Sale decât la El. Cer de la El și pâine, și ploaie, și rodirea pământului, și sănătate, și toate cele pământești. Și El pe toate le dă, cu tristețe că nu pe El Îl caută. Oamenii uită că, atunci când Îl dobândesc pe El, împreună cu El, dobândesc toate...

Așadar străduiți-vă să vă învățați să-L iubiți pe Hristos mai presus de lume și de toate ale lumii, și mai presus și de sine însuși...

Întreaga Sa dragoste, Hristos a dat-o oamenilor. De aceea El și așteaptă întreaga lor dragoste. Și a ta, cititorule, suflet drag!

CUPRINS

 

Prezentare Viata, slujba, canonul si acatistul Sfintilor Tari Mucenici mult-patimitori ai Rusiei:

Cumplita crimă săvârșită asupra familiei țariste a fost începutul băii de sânge neomenești care a scăldat, apoi, întreaga Rusie și în care zeci de milioane de oameni și-au pierdut viața, Biserica a căzut în mâinile ateilor, iar Sfânta Rusie a fost desfigurată, ajungând de nerecunoscut.

Nouă, generațiilor de astăzi, nu ne revine decât să ne rugăm Țarului Mucenic Nicolae, celui de două ori încununat de Dumnezeu, și familiei sale de sfinți, ca să mijlocească dinaintea Tronului Dumnezeiesc pentru iertarea păcatelor noastre, ale tuturor. Și fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să ne dăruiască tăria de credință ca și noi să urmăm, după vrednicie, pilda acestor adevărați slujitori ai Lui. Amin.

 

 

Prezentare Foc de tabara cu Hristos inviat la malul marii:

Într-un foc de tabără afli imaginea unei vieți. Pregătirea rugului, aprinderea focului, izbucnirea lui, flăcările înălțate până la cer, scânteile jucăușe care plutesc, precum o puzderie de licurici, deschiderea întru taină a celor din jurul lui... La sfârșit, jarul cu lumina lui pâlpâitoare, adunând în el povestea arderii entuziaste și jubilatorii, a comunicărilor stârnite. Chiar și după stingere, focul rămâne aprins în inimile bucurate ale celor ce l-au vegheat. Se adaugă întru înveșmântarea în lumină a ființei. Apostolul Iubirii ne spune cum Hristos îi așteaptă la mal pe apostoli cu „jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine” (Ioan 21, 9). Jar, pește, pâine – toate preparate de El, toate cu încărcătură testamentară. A fost tabăra tihnită a unei ultime cine a lui Hristos cu ucenicii Lui. O cină a Învierii, ca și cea de la Emaus.

 

Prezentare Imparatia lui Dumnezeu este in tine:

„Imparatia lui Dumnezeu este cu tine/The Kingdom of God is Within You“, de Lev Tolstoi, a treia parte a trilogiei sale crestin anarhist-pacifiste.

Daca prima parte, „A confession” (1879), are ca tema cautarile spirituale ale lui Tolstoi, iar a doua, „What I believe” (1884), exploreaza principala invatatura a lui Iisus, non-rezistenta prin forta in fata raului, a treia parte, „The Kingdom of God is Within You” (1893), este si cea mai densa, in care, pe langa atacurile la ipocrizia Bisericii Ruse, se manifesta si viziunea anti-stat a scriitorului rus.

CUPRINS

 

Prezentare Ne vorbeste parintele Epifanie Vol. II:

Părinții Bisericii ne spun că mintea omului e ca o moară, care se învârte întruna; de vreme ce moara se învârte, trebuie să macine ceva. Dacă îi vom da acestei mori, adică minții care gândește și se frământă mereu, gânduri cuvioase, le va măcina doar pe acestea; dacă nu‑i vom da noi asemenea gânduri, o să‑i arunce diavolul zâzanii, și ea, firește, le va măcina…

Dă‑i minții tale – acestei mori care se învârte fără oprire – gânduri evlavioase, spre a nu‑i da diavolul învrăjbire și gânduri potrivnice, rele. Să încercăm a ne alipi mereu mintea de gânduri cucernice, fie prin rugăciunea minții („Doamne, Iisuse Hristoase, mi­luiește‑mă!”), fie prin rostirea unui psalm sau tropar, ca diavolul să n‑o găsească în lene și nepăsare și să nu‑i arunce spre măcinare zâzanii ori alte năpaste.
* * *
Cercetarea lui Dumnezeu se aseamănă razelor de soare. Când razele cad asupra noroiului, îl usucă, când cad asupra lumânării de ceară, o topesc. Acolo unde există gânduri, intenții bune, cercetarea lui Dumnezeu, în orice fel s‑ar petrece, le va face să rodească. Când omul are gând rău, se asprește lăuntric și mai tare. De vină nu e raza de soare, ci materia asupra căreia raza lucrează…
Pe ceilalți diavolul îi are legați, sunt ai săi, ce să le facă? Pe omul credincios va căuta ca până în clipa de pe urmă, când își va da duhul, să‑l facă să se revolte, să cârtească, spre a‑l câștiga.

Pr. Epifanie Theodoropoulos

CUPRINS

 

Prezentare Pollyanna - Calatorie in Muntii Stancosi:

Jocul Bucuriei îi însoțește de această dată pe Pollyanna, soțul ei, cei trei copii și câinele lor într‑o aventură, departe de casă, în Munții Stâncoși, unde generozitatea, altruismul, buna‑in­tenție înlocuiesc reticența, ignoranța și prejudecățile.

Conștientă de pericolele sălbăticiei, Pollyanna reușește să se adapteze la o lume aspră și izolată, care nu des­co­perise nici plăcerea și pasiunea lecturii – cu aju­to­rul prie­tenilor de pretutindeni înființează o bibliotecă ambulantă – nici atracția unui aparat de radio – ce va scoate din depresie și singurătate un băiat țintuit la pat de ani de zile. Cu intuiția și spiritul fin de observație își ajută guvernanta să ia cea mai bună decizie în privința căsătoriei.

Prin preocuparea față de aproapele, Jocul Bucuriei ne dă întotdeauna, la orice vârstă, optimism, în­credere în viitor, șansa de a regăsi inocența și co­pi­lăria din sufletul destinat Împărăției.

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Ghidul incorect politic despre femei, sex si feminism:

Seria „Ghidul Incorect Politic” demolează cu argumente, în câte o carte dedicată fiecăruia dintre acestea, miturile pe care ideologii corectitudinii politice încearcă din răsputeri să le impună lumii întregi ca adevăruri absolute, incontestabile. ”Despre femei, sex și feminism” este o carte scrisă de o femeie care, prin recurs la studii sociologice, demonstrează absurditatea și falsul tezelor feministe privitoare la sexualitate, la familie, sau la rolul femeii în societate.

„După un răgaz scurt, care a consumat, la începutul anilor ’90, euforia falimentului comunist, Ideea Unică și surata ei severă Interdicția, au reapărut cu suflu proaspăt, sub un nume nou: Corectitudine Politică, Political Corectness (PC). Cine nu o știa sau avea îndoieli a aflat: nu, istoria nu trece degeaba, dar trebuie, mai întâi, trăită.

Seria deschisă cu cartea semnată de Carrie Lukas este, în egală măsură, o trimitere la reflecția asupra automatismelor dogmatice ale trecutului și un fel de a contraargumenta modern, împotriva reeditării lor.

Cartea pe care o aveți în față traduce actualitatea americană dar nu este irelevantă pentru România. Ne place să credem că suntem o societate tradițională, cu scaun la cap. Ignorăm, însă, hărnicia subversivă și capacitatea de infiltrare a curentului corectitudinii politice (PC), în condiții de aparentă maximă siguranță. Nu peste mult timp, s-ar putea să înțelegem că e prea târziu.

Un război civil nedeclarat a fost instrumentat și va fi dus mai departe de maniacii PC, chiar dacă sau tocmai pentru că prețul acestei aberații este demontarea democrației și dispariția legii egale pentru toți. În fond, așa arată regimul ideal PC și asta dă cea mai bună descriere a dorințelor din spatele doctrinei PC. Puterea. PC vrea să controleze mersul lumii și să conducă o umanitate subjugată”.

Traian Ungureanu

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Sa nu traim in minciuna:

„Să nu trăim în minciună! – Un manual pentru disidenții creștini” este cea mai recentă carte (apărută în SUA, în vara anului 2020) a scriitorului american Rod Dreher, autorul best-seller-ului „Opțiunea Benedict” (2017), tradus, acum, pentru prima dată în limba română. Apropiat al părintelui Gheorghe Calciu și bun cunoscător al realităților totalitarismului care a sufocat Europa de Est timp de aproape 50 de ani, Rod Dreher identifică, în această carte, semnele unui totalitarism de tip nou care pare să se instaleze încet, dar sigur, în America și în Occidentul zilelor noastre. Un totalitarism (pe care Dreher îl numește „de mătase”) promovat, prin asalt ideologic, de așa-numitele elite culturale (din universități sau de la Hollywood), de corporații ori de mass-media și implementat, prin metode de cenzură și de supraveghere a persoanei, fără precedent în istorie, prin complicitatea guverne-Big Tech.

„În această carte, remarcabil de profetică, Rod Dreher face din apelul mereu actual al lui Alexandr Soljenițîn ‘Să nu trăim în minciună’ punctul de plecare pentru un avertisment care debordează de curaj. Punctul său de vedere, și anume că asistăm la nașterea unei societăți postcreștine, ‘pre-totalitare’ este imposibil de contracarat în lumina argumentației sale migăloase”.

Ignat Soljenițîn, dirijor și pianist

„Rod Dreher a scris, cu un simț anticipativ caracteristic, un manual neprețuit despre cum să trăiești neînfricat sub totalitarismele vechi și noi. Mai mult, cartea ne încurajează să ne păstrăm speranța și bucuria, chiar și în momentele cele mai sumbre. Este o încurajare de care avem nevoie, mai ales în zilele de acum, când crizele se succed una după alta”. (Patrick Deneen, profesor de științe politice la Universitatea Notre-Dame)

„Această carte va spori reputația lui Rod Dreher de cel mai important gânditor creștin al vremurilor noastre”.

Crisis Magazine

CUPRINS

 

Prezentare Biblia in versuri (34):

CUPRINS

 

Prezentare Manastirea Calugara:

Pornind de la povestea minunată a Mânăstirii Călugăra (jud. Caraș-Severin) și de la pomelnicul vindecărilor săvârșite acolo, neobositul promotor al conceptului de medicină creștină, prof. dr. Pavel Chirilă, ne oferă prin cartea de față un breviar despre puterea vindecătoare a credinței, la confluența dintre teologie, medicină și bioetică. Textul este însoțit de un amplu foto-documentar (Irinel Cîrlănaru), iar coperta este realizată de Valentin Dan. Cartea poate fi comandată și on-line.

CUPRINS

 

Prezentare Eliberarea de noi insine sau de ce postim:

Extras din Prolog:

Carticica de fata se vrea a fi o provocare in legatura cu postul. Am ajuns la concluzia ca trebuie sa revenim asupra unor subiecte centrale din credinta si viata noastra crestineasca pentru a ne improspata respectivele subiecte, afectate uneori de inevitabila rutina, alteori de nepasarea oamenilor. Postul mi se pare a fi unul din aceste subiecte.

Am plecat de la o emisiune radio la care am fost invitat la o discutie despre post. Transcriptul acelei emisiuni poate constitui uvertura unui mic discurs despre post intr-o cheie vie, realista, personala, deschisa, libera, cuprinzatoare, motivanta. Am adaugat o serie de texte ale Parintilor Bisericii despre post, cu scurte comentarii care sa sublinieze anumite aspecte, sa explice pe alocuri lucrurile, sa faciliteze accesul cititorului contemporan la aceste texte vechi. Accentul cade pe motivarea postului. De aici si intrebarea: De ce postim? Completarea titlului, Eliberarea de tine insuti, este raspunsul la intrebare.

Postim pentru a ne recastiga libertatea, eliberandu-ne de propriile limite, slabiciuni, impulsuri, patimi.

Postim pentru a ne pastra sau creste libertatea si odata cu ea capacitatea de a iubi.

Postul este un exercitiu de stapanire de sine. Stapanirea de sine este premisa si expresia libertatii. Omul se lasa prins in capcana satisfacerii fara masura a nevoilor si a placerilor sale, devenind slujitorul sau robul acestora. infranarea este cheia stapanirii de sine si a libertatii. Desfranarea, in sensul larg, este directia inversa. Asezat pe aceasta directie, in loc sa-si stapaneasca nevoile, si le multiplica, devenind din ce in ce mai dependent de ele si traind numai sa si le satisfaca.

Postul tine de firea umana insasi, este un dat initial. „Animalele nu pot sa posteasca, ele sunt conduse de instincte, scrie un mare teolog contemporan. Numai omul poate sa se infraneze si sa posteasca. Prin abtinerea de bunavoie de la mancare isi controleaza instinctele sale, isi regleaza relatiile sale cu lumea si isi activeaza puterea stapanitoare in aceasta. Depaseste presiunea legilor firii si se misca in libertatea duhului. Lipsirea de bunavoie de bunurile perisabile usureaza urmarea «vietuirii celei nestricacioase» si hraneste dorul dupa imparatia lui Dumnezeu.”

Detalii despre carte / COMANDA

 

Dacă avem o exeperiență autentică, o experință veritabilă a lui Dumnezeu, dacă avem o întâlnire adevărată cu Dumnezeu, nu mai putem să-L uităm pe Dumnezeu. Nu poți să uiți pe cineva pe acre-l iubești, nu poți să-l uiți! Persoana pe care o iubești e mereu în gândurile tale, mereu în inima ta, ăn preocupările tale, gândul la ea și comuniunea cu ea transcende toate activitățile și toate lucrările pe care le faci în fiecare zi și ea este o prezență continuă înlăuntrul tău. Dacă-L iubim cu adevărat pe Dumnezeu , dacă ne străduim cu adevărat să ubim oamenii de lângă noi, atunci nu putem să-i uităm și neuitându-i ne amintim de ei și mulțumim lui Dumnezeu pentru ei. Și e important să-L cunoaștem pe El așa cum este, nu așa cum ni-L imaginăm noi stând în fața experienței Lui.

 CUPRINS

 

Prezentare Divina Comedie. Infernul:

"Pentru a-l integra pe imensul Dante în cultura noastră e nevoie de trei lucruri: o traducere clară, elegantă și fidelă; o destindere teologică, bazată pe o receptare istorică și critică a tuturor tradițiilor creștine – Dante nu are nimic de pierdut dacă ortodocșii nu-l citesc, aceștia din urmă însă au enorm de pierdut; o bună familiarizare cu epoca și cultura din epoca lui Dante, începutul naționalismelor europene și a Renașterii. Claritate, ritm, fidelitate au fost criteriile traducerii de față. Am renunțat la rime – așa cum se procedează în multe culturi majore – pentru a reda cât mai limpede și exact conținutul poemei. Mi-am impus un ritm, factor de constrângere, dar element poetic indispensabil. Dante e un poet teolog, un poet mistic, un poet filozof. Conținutul generează forma, nu invers. Am accentuat, în note, aspecte de ordin teologic și spiritual ignorate sau minimalizate în Comentariile recente."

Detalii despre carte / COMANDA