„Știm că Biserica este Trupul lui Hristos. Trupul omului, de pildă, este un organism – câți microbi intră în fiecare zi în trupul omului? Dar alimentele pe care mâncăm – toate sunt bune, toate sunt curate? Organismul preia alimentele, le alege înăuntrul său, păstrează ceea ce este nevoie și restul elimină. Acest lucru se întâmplă și în Biserică, Trupul lui Hristos. Toți avem ideile noastre, pozițiile noastre, teoriile noastre – dar, până la urmă, ceea ce se impune este adevărul lui Hristos.

Eu nu mă tem de anumite greșeli care au loc în Biserică, pentru că știu că nu sunt eu mântuitorul Bisericii – Mântuitorul Bisericii este Hristos. Hristos nu are nevoie de mântuitori. Noi nu trăim în Biserică ca să salvăm Biserica, aceasta este o concepție romano-catolică. Noi trăim în Biserică nu ca să o salvăm, ci ca să ne salvăm noi, ca să primim sfințenia Capului Bisericii, care este Hristos.” (Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului).

Deoarece această temă a smintelilor a fost menţionată de multe ori în istoria Bisericii – sminteli mai vechi, mai noi, sau chiar viitoare –, este o temă care, desigur, ne mâhnește. Nu poate spune nimeni că primește cu bucurie toate acestea, dar este o temă pe care trebuie să învăţăm să o înfruntăm corect.

În primul rând, vreau să vă spun că Biserica este negreșit locul în care omul dobândeşte îndumnezeirea, dobândeşte harismele Duhului Sfânt, dobândeşte libertatea pe care Dumnezeu i-o dă fiecărui om – nu libertatea trupească sau etnică, ci libertatea duhovnicească, eliberarea de sub puterea diavolului şi a patimilor. Citind Evanghelia sau Vieţile Sfinţilor, se naște în noi impresia că Biserica înseamnă sau trebuie să însemne un loc în care totul e perfect, fără cusur, fără lucruri care să ne scandalizeze, iar membrii Bisericii, şi în special clericii, păstorii ei, trebuie să fie oameni fără de greşeală, care întruchipează întocmai tot ceea ce zice Evanghelia şi Vieţile Sfinţilor. Într-adevăr, acesta este idealul, aceasta ne-o dorim. Şi într-adevăr, în istoria Bisericii au existat, există şi vor exista întotdeauna oameni care au păzit cuvântul lui Dumnezeu şi au ajuns la măsura sfinţeniei, slăvindu-L pe Dumnezeu prin viaţa lor în lume, iar Dumnezeu i-a proslăvit pe ei, dăruindu-le plinătatea darurilor Duhului Sfânt. Aşa au fost toţi sfinţii Bisericii noastre, de la cei mai vechi până la cei mai noi, din zilele noastre, dintre care unii mai trăiesc încă, şi într-adevăr, Dumnezeu ne-a învrednicit să-i vedem, să-i cunoaştem îndeaproape pe aceşti oameni sfinţi.

Lucrul acesta este foarte important deoarece, ştiţi, un „neajuns” – să-i spun aşa, dacă-mi permiteţi – al vieţilor sfinţilor, un „neajuns” pe care Scriptura nu-l are, nici Patericul nu-l are, este că sfinţii sunt prezentaţi în măreţia lor duhovnicească – și chiar aşa este, şi toate cele spuse despre ei sunt adevărate, chiar e prea puţin în comparaţie cu realitatea –, dar înlăuntrul nostru, al celor ce citim, se întipăreşte imaginea că oamenii aceştia, sfinţii, au fost ca şi când n-ar fi fost oameni. De exemplu, un sfânt contemporan, Stareţul Paisie. Când citim viaţa Stareţului Paisie, două-trei, câte s-au scris, îl vedem în faţa noastră pe acest om sfânt, cum a început, cum a crescut, cum s-a nevoit, harismele lui Dumnezeu care erau asupra lui cu putere, darurile Duhului Sfânt, toată această serie de minuni care l-a însoţit întreaga viaţă. Când cineva trăieşte împreună cu sfinţii, va vedea că sfinţii – da, felul în care sunt descrişi este exact, chiar cu mult mai mult decât se spune, însă ei nu încetează să fie oameni. Sunt şi ei oameni. Nu păcătuiesc, desigur, aşa cum păcătuim noi, dar au şi ei neputinţele lor omeneşti – ciudăţenii uneori, greşeli omeneşti, foarte multe greşeli, pentru că aşa e omul. Omul, chiar şi când a ajuns la sfinţenie, nu încetează să mai fie om. Are în continuare asupra sa pecetea nedesăvârşirii omenești. Desigur, biruieşte patimile şi păcatul, și totuşi nedesăvârşirea omenească o are. Nedesăvârşirea omenească nu înseamnă că este şi păcat. Nu este păcat. Când cineva trăieşte împreună cu sfinţii poate să se scandalizeze la început, să spună: „E posibil ca sfântul acesta mare să fie stăpânit de acest lucru?”.

Să vă dau un exemplu simplu. Cei care am trăit lângă Părintele Paisie ştim că avea un „buton”, ca să spun aşa, pe care, dacă-l apăsai, își ieșea din fire. Dacă voiai să-l necăjești, trebuia să-i spui: „Părinte, cutare a zis ca tu ai spus cutare lucru” (pe care el nu-l spusese). Asta nu suporta. Îl invita pe acela la un „ceai” pe care nu avea să-l uite toată viaţa. Cum însuşi spunea: „L-am făcut praf”. De multe ori, când mâncam sau chiar atunci când stăteam în biserică, mai spunea câte-o glumă, iar noi râdeam, sau imita pe cineva într-un fel amuzant. Râdeam, avea mult umor, dar spunea lucruri frumoase. Aceasta e partea omenească a sfinţilor.

Apostolii nu s-au sfiit să descrie în Noul Testament, în Faptele Apostolilor, partea omenească a Bisericii, tulburările din acea vreme, neînţelegerile, ereziile.

Când s-a certat Apostolul Pavel cu Varnava și cu Marcu în Cipru, așa de rău s-au supărat, încât s-au despărţit și n-au mai mers împreună la propovăduire. Dimas, care era împreună-propovăduitor cu Pavel, s-a despărțit la un moment dat de Biserică, L-a tăgăduit pe Hristos și a devenit preot idolesc. Dintre cei șapte diaconi aleși prin Duhul Sfânt pentru slujirea Bisericii din vremea aceea, Nicolae a părăsit Biserica şi a ajuns eretic.

Dar cea mai mare sminteală, care a fost? Trădarea lui Hristos. Hristos a fost lângă cei doisprezece Apostoli. El Însuşi i-a ales, le-a dat harul apostolicesc, le-a dat putere, au facut minuni în numele Lui, și totuşi cel care L-a trădat pe Hristos a fost ucenicul Lui, nu un duşman. Primul care a mers în iad după pogorârea lui Hristos la iad nu a fost un eretic sau un închinator la idoli, ci Apostolul Iuda.

Întelegeţi, deci, că Apostolii, descriind lucrurile acestea fără a le ascunde, ne ajută să înţelegem că Biserica este într-adevăr ceea ce spunem, dar, în acelaşi timp, este formată din oameni, nu din îngeri. Prin urmare, este firesc ca în Biserică să existe sminteli, să existe căderi, neputinţe omeneşti, fie din partea credincioşilor, fie din partea clericilor. Trebuie să învăţăm să nu ne smintim, şi toate aceste lucruri să le vedem din altă perspectivă.

Vreau să vă citesc ceea ce Însuşi Hristos a spus în Evanghelie despre smintelile care vor fi în Biserică, în evanghelia după Matei, capitolul 13, în pilda neghinelor, pe care Însuși a explicat-o: „Asemenea este Împărăţia Cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis:  «Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde, dar, are neghină?». Iar el le-a răspuns: «Un om vrăjmaş a făcut aceasta». Slugile i-au zis: «Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim?». El însă a zis: «Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul, şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea»”,

Semănătorul care a semănat sămânţa cea bună este Fiul Omului, ogorul este lumea, sămânţa cea bună sunt oamenii lui Dumnezeu, neghinele sunt cei ce lucrează răul, duşmanul care a semănat neghinele este diavolul, secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii.

Dumnezeu îi lasă şi pe cei care, înrobiţi de patimi, devin unelte ale diavolului şi-i smintesc pe ceilalţi. Dumnezeu nu se mânie să-i „secere” – de ce? Pentru că spune că există pericolul ca, secerând neghinele, să vatăme şi grâul. Dar mai există un motiv: acela că omul poate, chiar şi în ultima clipă a vieţii, să se pocăiască. Cine eşti tu să-l osândești?

Ştiţi, copii, am întâlnit în Biserică întâmplări cutremurătoare, oameni care au dus o viaţă plină de păcate şi, totuşi, s-au pocăit la un moment dat și au devenit sfinţi. În sinaxare avem o mulţime de sfinţi care au fost înainte oameni foarte păcătoşi: Sfânta Maria Egipteanca, Thaisia, Pelaghia şi altele, care au fost desfrânate; sfinţi care au fost ucigași, hoţi şi care, prin pocăinţă, au devenit îngeri în trup. Cine poate să spună că omul ăsta nu are dreptul la pocăinţă? Nimeni! Şi de aceea Dumnezeu nu ne permite să-i luăm niciunui om dreptul la pocăinţă. Inima omului numai Dumnezeu o ştie. Poţi să vezi un om care păcătuieşte, dar ştii tu ce se întâmplă în inima lui? Ştii tu dacă apoi nu a plâns, dacă nu s-a pocăit, dacă nu s-a spovedit?

Nu pot să uit, când eram tânăr în Sfântul Munte, un ieromonah român, pe nume Ioachim. Acesta, săracul, era tot timpul beat. Din cauza beţiei cădea în nesimţire, îl adunam de pe drumuri, o privelişte de tot plânsul. Muncitorii şi oamenii din Sfântul Munte îl batjocoreau, strigându-l „Papa-Fix” în loc de „Părintele Ioachim”. Fix este o marcă de bere din Grecia. Beţivul acesta, o sminteală pentru Sfântul Munte, nu stătea, săracul, în vreun colţişor unde să nu-l vadă nimeni, ci în centru, în Karyes, zi de zi. A avut o moarte cuvioasă. Am fost de faţă la înmormântarea lui. Şi-a cunoscut mai dinainte sfârşitul, s-a spovedit, s-a împărtăşit, iar când a fost să moară a văzut-o pe Maica Domnului înaintea lui şi a strigat: „Iat-o pe Maica Domnului!”, şi aşa a plecat. Era bătrân, la 80 de ani, venise de tânăr în Sfântul Munte. Multe astfel de exemple avem şi în mănăstire, şi în lume: oameni care au avut păcate mari, şi totuşi Bunul Dumnezeu a găsit modalităţi să-i ajute să se mântuiască. De aceea nu-i bine să judecăm.

„Cine ridică povara aceasta?”

Cand eram student la Thessalonic a fost un mare scandal în Biserică cu Mitropolitul Prevesisului. Cei de vârsta mea poate vă aduceți aminte. S-a zvonit atunci că mitropolitul are legături cu o femeie. S-au răspândit în toată Grecia poze cu mitropolitul şi femeia aceea. Nici nu mai puteam ieşi afară că lumea, când vedea clerici, strigă la noi, era zarvă mare. După ani, după ce acela s-a retras, și-a dat demisia, s-a dovedit că au fost minciuni. Dar cine ridică povara aceasta, sminteala aceasta?

Îmi amintesc, ca duhovnic, că odată, când eram în Thessalonic, a venit la mine o doamnă care voia să se spovedească la un aghiorit şi mi-a spus următoarele: „Părinte, vreau să vă spun ceva ce am făcut pe când eram adolescentă, şi care mă apasă greu”. „Ce-ai făcut?”. Zice: „În satul nostru” – nu era din Thessalonic – „a venit de la Mitropolie un arhimandrit să spovedească în şcoala noastră. Era un om bun acel arhimandrit, iar copiii mergeau si se spovedeau; unii stăteau mai mult, alţii mai puţin. Noi cronometram câte minute stă fiecare. Am mers şi eu să mă spovedesc, nu pentru că voiam să mă spovedesc, ci pentru că toţi mergeau, dar nu i-am zis nimic, nici n-am deschis gura, iar arhimandritul a încercat să mă ajute să mă spovedesc spunându-mi câteva întâmplări din vieţile sfinţilor. Când am ieşit afară, prietenele m-au întrebat: «Ce-ai făcut atâta vreme la spovedanie? Ai stat douăzeci de minute!». Eu, din prostie copilărească, le-am spus: «Arhimandritul m-a sărutat»”. Au râs, iar zvonul acesta a început să umble în clasă. A auzit profesoara, a chemat-o şi a luat-o la întrebări. Ea, ce să zică acum, că a minţit? A zis că da, aşa a fost. A ajuns vestea la director, care a mers la mitropolit. Acesta s-a panicat, gândindu-se la scandalul care va izbucni, și l-a pedepsit pe arhimandrit. Nu se ştie ce s-a mai întâmplat apoi cu acel arhimandrit care era nevinovat; poate a fost persecutat, caterisit; ceea ce se știe este că nu a mai fost văzut în acel oraş. Nici ea nu ştia ce s-a întâmplat, nici măcar numele nu i-l ştia.

Înţelegeţi, deci, că aceste lucruri nu sunt simple. Nici nu trebuie să fim creduli – scandaluri vor mai fi, dar să le vedem în alt duh: vine momentul în care omul se pocăieşte. Şi la mine au venit oameni care m-au judecat chiar pe mine. Şi-mi spun: „V-am judecat, iertaţi-mă!”. Mulţumesc mult! Eu te iert, nu-i nici o problemă, dar scuzele le aud doar eu, pe când defăimarile le aude toată lumea. Să judeci un om e cel mai simplu lucru – ce se întâmplă însă după aceea? Şi mai ales asupra unui preot foarte uşor se răspândesc calomniile.

Sunt şi mulţi paranoici în ziua de azi. Cineva din armată intră la spovedanie şi-mi zice: „Închide uşa!”. Zic: „Mereu închid uşa. Nu spovedesc cu uşa deschisă”. „Unde sunt prizele?”. Zic: „Pentru ce-ţi trebuie prize, fiule?”. „Închide-le pe toate! Prin prize intră sunetul şi se transmite la televizor”. Mare eşti, Doamne!

Altul, când eram la mănăstire la Mahera, a intrat să se spovedească, doar eu şi el, și-mi zice: „Îţi aminteşti acum 72 de ani, când eram tot aici, împreună?”. Eu zic: „Nu-mi amintesc nici ce-am mâncat la pranz, dar de-acum 72 de ani? Dar dacă spui, așa o fi!”. Puteam oare să-i spun că nu-i aşa? La început, când nu aveam experienţă, m-am apucat să-i spun unuia că nu-i aşa, după care m-am învăţat minte.

Vine altul aici, în biserică, în primul sau al doilea an de când eram mitropolit. Spovedeam de dimineaţă, când intră înăuntru şi-mi spune: „Vreau să-mi răspunzi cinstit!” „Bine”, zic eu. Îmi spune: „Ce-ai cu mine?” „Ce-am cu tine?!” „De ce te faci că nu ştii? Să-mi spui ce-ai cu mine!” „Iartă-mă, dar nu ştiu, nici măcar nu te cunosc!”. Îmi spune: „Nu mă cunoști?! Atâţia ani am căutat să-mi găsesc de lucru, iar tu dădeai telefon peste tot ca să nu mă primească!”.

A venit o femeie şi mi-a spus: „Ştiţi, Părinte, am o mare problemă!” „Ce problemă, copilul meu?” „Cutare episcop s-a îndrăgostit de mine!”. Zic: „Acel episcop e bătrân, nici de el însuşi nu-i îndrăgostit, darămite de tine! De unde ți-a mai venit și ideea asta?” „Într-o zi, când am intrat în biserică, la Vecernie, imediat ce m-a văzut s-a pierdut!”. Ierarhul citea psalmul şi la moment dat s-a încurcat, iar ea a crezut că atunci când a văzut-o pe ea şi-a uitat cuvintele.

„Suntem în plin război”

Înţelegeţi în ce fel de lume ne aflăm? Noi, clericii, din nefericire, sau din fericire, avem de-a face cu diverşi oameni. Vin oamenii şi-ţi spun: „Eu sunt mincinos”, „Eu sunt hoţ”, „Eu sunt homosexual” sau ştiu eu mai ce. Nu poţi, ca preot, să-l dai afară din biserică, nu poți să-i spui: „Te rog să nu stai de vorbă cu mine”. Un cleric are obligaţia să-l primească pe fiecare cu dragoste, cu căldură, cu bunătate, indiferent cine este. „Pe cel ce vine la mine nu-l voi scoate afară” ^{Ioan 6:37}. Nu poţi să judeci cu măsuri omeneşti.

Se găsesc destui care să strice dragostea Bisericii faţă de tot omul. Te văd stând de vorbă cu el – pe tine nu te interesează ce se spune despre omul acela, te intereseaza el, ca om, să-i dăruieşti dragoste, să-l faci să înţeleagă că în Biserică este iubit cu adevărat, în ciuda problemelor pe care le are. Trebuie să vedem în celălalt chipul lui Dumnezeu, fratele nostru pentru care a pătimit Hristos.

Trebuie să depăşim aceste complexe, să fim oameni liberi, dar când se întâmplă astfel de sminteli, atunci să stăm tari, să ştim că Biserica nu ne pune în faţă oameni, ci pe Însuși Hristos. Dacă oamenii Bisericii au căderi, asta nu înseamnă nimic pentru noi, deoarece e firesc, ca oameni, să cadă. Undeva în Pateric, un tânăr monah zice: „Ai auzit, Avva, cutare monah a plecat din pustie şi s-a dus în lume”. Și zice Avva: „Te minunezi, copile, de cel ce a plecat? Minuneaza-te de cei ce au rămas. A plecat unul, dar au rămas o sută”. Este firesc să cadă, suntem în prima linie a frontului, suntem în plin război. Este oare atât de neobișnuit să avem morţi, să avem răniţi atunci când e război? Ai de-a face cu diavolul, cu patimile tale – cu un război nemilos. Se poate oare ca toţi să învingă?

Iar pe fraţii noştri răniţi trebuie să-i ardem pe rug? Nu trebuie să aibă parte de iubire, de iertare, de bunăvoinţă din partea noastră? Şi cine a spus că adevărurile Evangheliei se judecă după smintelile omeneşti? Acestea nu stau pe judecata omenească, ci pe cuvântul lui Dumnezeu şi pe duhul Sfinţilor. Biserica ni-L aduce în prim-plan pe Hristos, nu pe oameni. Noi suntem neputincioşi şi încercăm fiecare să ne ţinem pe picioare. Şi cine judecă pe cine? Cei fără de păcat îi judecă pe cei păcătoşi? Îi judecă pe ceilalţi şi pretind de la aceştia lucruri pe care ei nici în vis nu le pot împlini? Să fim deci liberi, echilibraţi, dar în aceste încercări ale Bisericii să luăm crucea lui Hristos, căci nu contează dacă ne batjocoresc – e preţul faptului că suntem creştini. Oamenii pun asupra noastră eticheta Bisericii. Cu bucurie le primim pe toate, pentru că preferăm de mii de ori să luăm asupra noastră ocara lui Hristos decât vremelnicia şi păcatele acestei lumi.

Şi putem să le spunem celor ce au bunăvoinţa să înţeleagă că Biserica este un spital duhovnicesc, iar într-un spital sunt şi doctori şi asistenti, şi vizitatori şi oameni care s-au vindecat, dar mai ales sunt oameni bolnavi. Şi nu poţi zice: „Ce spital învechit mai e și ăsta, care e plin de bolnavi?”. Sigur, nu se vor vindeca toţi cei din spital, unii vor muri, cu deosebirea că morţii din Biserică pot fi înviaţi prin puterea Stăpânului Hristos. Aceasta este minunea, că în Biserică cel mort prin păcat poate învia întru viaţa veşnică. Toţi avem nădejdea mântuirii.

Omilie difuzată de Radio Lemesou

Traducere de Mihaela Cazangiu

Sursa: http://familiaortodoxă.ro

 

Întrucât, în ultima perioadă, au apărut în mass-media diverse discuții cu privire la impozitarea Bisericii Ortodoxe Române, respectiv transparența veniturilor de la Stat și a veniturilor din fonduri proprii înregistrate de către unitățile de cult, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un material destinat tuturor celor interesați cu privire la aceste două subiecte.

I. Impozitarea Bisericii conform legislației în vigoare

Regimul fiscal aplicabil cultelor religioase

Din punct de vedere fiscal, cultele religioase din România sunt tratate ca organizații de drept privat și utilitate publică, fiind asimilate ca regim fiscal cu ONG-urile, fundațiile, asociațiile sau alte organizații nonprofit de utilitate publică (sindicate, partide politice, unități de învățământ particular etc). În acest context, fondurile care circulă în interiorul organizației sunt menite să consolideze organizația și să înlesnească buna ei funcționare, în beneficiul societății în mijlocul căreia aceasta activează. Astfel, Statul înțelege să faciliteze cetățenilor exercitarea libertății religioase, la fel cum, de exemplu, neimpozitând donațiile și contribuțiile membrilor partidelor politice, Statul înlesnește exercitarea drepturilor și opiniilor politice, sau, în cazul sindicatelor, exercitarea drepturilor sociale, ori în cazul învățământului particular, dreptul la educație.

Sprijinul Statului către cultele religioase este un principiu constituțional enunțat în art. 29 alin. (5) din Constituție: „Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate”. În prezent, formele prin care Statul sprijină cultele religioase sunt reglementate în textul mai multor acte normative în vigoare, între care cele mai importante sunt: Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014), Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015), Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017), OG nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 26 septembrie 2013).

Sprijinul Statului față de culte este direct sau indirect. Sprijinul direct se manifestă prin subvenții ale statului pentru acoperirea unora dintre cheltuielile cultelor. Sprijinul indirect se manifestă prin facilități fiscale, între care se numără și scutirea de impozit doar pentru anumite activități desfășurate de către unitățile de cult.

Rolul facilităților fiscale

Facilitățile fiscale sunt beneficii acordate anumitor persoane fizice sau juridice impozabile care au ca scop sprijinirea de către Stat a anumitor activități din societate.
În România, beneficiază de facilități fiscale entitățile prin intermediul cărora se exercită anumite drepturi fundamentale (drepturi politice, sindicale, educație, religie, asociere). De exemplu: școlile și grădinițele private sunt entități unde sumele plătite de părinți sunt scutite de impozitare pentru că, de fapt, ele constituie contribuții ale părin­ților pentru buna funcționare a școlii în care se exercită dreptul la educație; contri­buțiile membrilor de sindicat nu sunt impozitate, nici donațiile sindicatului către membrii săi; veniturile sindicatelor provenind din proprietăți nu sunt, de asemenea, impozitate. Cotizațiile membrilor de partid nu sunt impozitate. Mai mult, partidele politice parlamentare, deci cele care în urma scrutinului și-au demonstrat capacitatea de a integra cât mai multe persoane din punct de vedere politic, primesc subvenții pentru funcțio­nare de la stat, prin Autoritatea Electorală Permanentă (practica este comună la nivel european). Autoritatea Electorală Permanentă sprijină partidele politice oarecum similar cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte către cultele religioase. De asemenea, Ministerul Edu­cației alocă un sprijin per elev unităților de învățământ private acreditate.

În același sens nu se impozitează, într-o anumită valoare, anumite venituri: pensii, ajutoare sociale, cadourile oferite de angajatori anga­jaților.

La fel ca toate cele 18 culte religioase din România, Biserica Ortodoxă Română nu beneficiază de privilegii fiscale, ci de facilități fiscale, ca expresie a regimului democratic în care cetățenii sunt încurajați și sprijiniți să-și exercite drepturile și libertățile, între care libertatea religioasă este unul dintre drepturile fundamentale. Nici un stat democratic nu exercită o presiune fiscală inutilă pe organizațiile societății civile, tocmai pentru că acestea își împlinesc vocația și misiunea fără intermedierea statului. Prin hotărârea din 30 iunie 2011 în cauza Asociația Martorii lui Iehova c. Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că donațiile sunt sursa principală de finanțare a organi­zațiilor religioase și că fiscalizarea donațiilor credincioșilor este în măsură să amenințe perenitatea sau să afecteze serios organizarea internă, funcționarea și activitățile religioase ale asociației.

Biserica Ortodoxă Română, ca și celelalte culte religioase, plătește impozite către stat și beneficiază de anumite facilități fiscale, exact ca orice altă organizație a societății civile, inclusiv pentru efortul și capacitatea cultelor religioase de a integra social peste 99,8% din populația rezidentă a României.

Ce impozite plătește o unitate de cult?

Biserica Ortodoxă Română plătește impozit pentru clădirile și terenurile care au utilizare economică (nu și pentru lăcașurile de cult și clădirile anexe¹, precum și terenurile aferente acestora), pentru salariile angajaților (personal clerical și neclerical), precum și pentru orice venit obținut dintr-o activitate cu caracter economic, dacă fondurile rezultate din acea activitate nu sunt direcționate către opere social-filantropice, religioase, educaționale și culturale. De asemenea, pe lângă impozitul pe venit, Biserica Ortodoxă Română plătește taxe şi impozite, inclusiv TVA, asemenea societăților comerciale, pentru activitățile economice, altele decât cele pentru care este scutită prin legea fiscală.

De exemplu, conform Declarației 112 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate - document depus la ANAF, în fiecare lună -, Patriarhia Română a plătit, în februarie 2021, 2.320.499 de lei reprezentând impozit pe venit salarii, impozit pe venituri drepturi de autor, CAS, CASS, CAM aferente salarizării personalului clerical și neclerical (inclusiv cel din străinătate) din cadrul Adminis­trației Patriarhale.

Toate contractele comerciale/economice încheiate de Biserică cu terți sunt supuse impozitării, dacă surplusul de bani nu este direcționat către repararea și întreținerea lăcașurilor de cult sau către opere de natura celor menționate. Pentru activităţile economice având caracter permanent (turism, servicii funerare etc.) puținele unităţi de cult care desfășoară astfel de activități au înființat societăți comerciale supuse tuturor rigorilor legale specifice acestora.

Ce venituri ale Bisericii Ortodoxe Române sunt scutite de impozitare?

Veniturile cultelor religioase din România care sunt scutite de impozitare sunt reglementate expres și limitativ de către Codul fiscal, în cuprinsul art. 15 alin. 1 lit. a): „Pentru cultele religioase, veniturile obținute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, veniturile obţinute din chirii, veniturile obţinute din cedarea/înstrăinarea activelor corporale, alte venituri obţinute din activităţi economice sau de natura celor prevăzute la alin. (2), veniturile din despăgubiri, în formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată”. Pe lângă enumerarea veniturilor care nu sunt supuse impozitării, textul de lege prezentat stabilește și criteriul în funcție de care aceste venituri pot sau nu fi impozitate, anume ca fondurile provenite din aceste surse să fie reinvestite în întreținerea lăcașurilor de cult, respectiv în susținerea operelor social-filantropice, a celor religioase, educaționale și/sau culturale. În acest context, Biserica Ortodoxă Română este instituția cu cea mai mare și permanentă activitate filantropică din Romania.

II. Transparența veniturilor de la Stat și a veniturilor din fonduri proprii înregistrate de către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române

Care sunt veniturile unei unități de cult?

Potrivit art. 45 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii ortodocși afiliați unei parohii au atât drepturi, cât și îndatoriri, una dintre sarcinile care le revin fiind aceea „de a întreţine şi a ajuta Biserica şi pe slujitorii ei”, inclusiv prin contribuții financiare și materiale. Acest sprijin acordat Bisericii are rolul de a asigura funcționarea parohiei. În caz contrar, aceasta va fi desființată (devenind filie), iar credincioșii vor fi afiliați altei parohii (art. 46 alin. 1 din Statut).

Veniturile unei unități de cult sunt constituite din:

•  venituri din activități de cult (contribuția anuală a credincioșilor, contribuții ocazionale pentru diverse servicii religioase, venituri din distribuirea lumânărilor, a tipăriturilor și a obiectelor de cult, taxa pentru concesionarea locurilor de veci din cimitir);
• venituri din donații (ale altor unități de cult sau ale credincioșilor);
•  venituri din subvenții primite de la bugetul de stat;
•  venituri din sponsorizări;
•  venituri din unele ajutoare acordate din fondurile bisericești (Fondul Central Misionar, Fondul Filantropia, Fondul „Păstorul cel Bun” ș.a.);
•  venituri din alte activități (valorificarea unor bunuri sau a resturilor de lumânări, activități agricole sau arende, chirii sau redevențe, taxe de vizitare ș.a.);
•  venituri financiare (dobânzi bancare ș.a.);
•  venituri încasate pentru alte unități din cadrul cultului (pentru unitățile producătoare, în cazul distribuirii de lumânări, tipărituri bisericești și obiecte de cult, precum și încasările pentru Fondul Central Misionar, pentru Fondul Filantropia, pentru alte eparhii și sinistrați).

Prezentarea acestor categorii de venituri nu presupune faptul că fiecare parohie realizează, în mod obligatoriu, aceste venituri. De fapt, în mod real, majoritatea covârșitoare a unită­ților de cult realizează venituri numai din sub­vențiile de la bugetul de stat, din activi­tățile de cult și din donațiile credincioșilor. La nivelul țărilor Uniunii Europene este recunoscut că activitatea de punere la dispoziție a unor bunuri specifice destinate cultului între membrii aceluiași cult nu este o activitate comercială, ci este un mijloc de întreținere a activității religioase.

Care sunt cheltuielile unei unități de cult?

Veniturile unei unități de cult sunt utilizate, în primul rând, pentru asigurarea desfășurării permanente a activității de cult. De altfel, atât comunitatea parohială, cât și instituția Bisericii impun clericilor ca aceștia să răspundă cu prompti­tudine tuturor solicitărilor de asigurare a asistenței religioase venite din partea credin­cioșilor (spovedirea și împărtășirea credincioșilor aflați în faze terminale, oficierea slujbelor de sfințire și binecuvântare, consiliere spirituală în momente importante ale vieții etc.). Pentru a se putea dedica întru totul misiunii lor preo­țești, clericilor le este de principiu interzis să desfășoare activități economice din care ar putea să se întreţină, pentru a nu neglija slujirea permanentă a credincioşilor, în mijlocul cărora sunt obligați să locuiască.

În contextul actual, cu mari dificultăți, unitățile de cult desfășoară şi activități social-filantropice, misionar-pastorale (publicarea buletinului parohial, distribuirea unor tipărituri duhovnicești, susținerea corului parohiei ș.a.), cultural-educațio­nale (organizarea de concerte, conferințe, mese rotunde, seri de film etc.) și edilitar-gospo­dărești (realizarea de construcții, reparații și restaurări ale imobilelor parohiei ș.a.).

Cheltuielile unei unități de cult ar putea fi grupate în următoarele categorii:

•  cheltuieli cu remunerația din fonduri proprii a personalului clerical și neclerical angajat;
•  cheltuieli cu reținerile salariale (impozit, fond de sănătate, ajutor de șomaj, asigurări sociale);
•  cheltuieli cu utilitățile (energia electrică, încălzirea, apa, salubritatea);
•  cheltuieli cu scop social-filantropic (ajutoare pentru credincioșii din parohie, din alte unități de cult sau din centre sociale, pentru Fondul Central Misionar, pentru Fondul ­Filantropia ș.a.);
•  cheltuieli cu reparațiile curente și capitale (la biserică, la casa parohială, restaurarea picturii ș.a.);
•  cheltuieli cu materiile consumabile (pentru exercitarea cultului - cărbune, tămâie, lumânări, carburanți, birotică, produse de curățenie ș.a.);
•  cheltuieli cu obiectele de inventar (veș­minte, obiecte de uz liturgic, cărți pentru bibliotecă ș.a.);
•  cheltuieli cu polițele de asigurare;
•  cheltuieli cu diverse impozite și taxe;
•  cheltuieli cu rate și chirii;
•  cheltuieli poștale și taxe de comunicații;
•  cheltuieli de protocol;
•  cheltuieli cu deplasările;
•  cheltuieli cu alte servicii executate de terți etc.

Unitățile de cult nu pot realiza toate categoriile de venituri prezentate. În schimb, în ceea ce privește cheltuielile, majoritatea au frecvență lunară.

Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale

Conform reglementărilor Legii nr. 30/2019 pentru aprobarea OUG nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, începând cu 1 aprilie 2019, sponsorizările efectuate de către plătitorii de impozit pe profit și de impozit pe veniturile microîntreprinderilor către entități nonprofit sau unități de cult pot fi scăzute de acestea din impozitele datorate doar dacă beneficiarii sumelor sunt înscriși în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

Procedura privind organizarea Registrului entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, precum și formularele specifice înregistrării au fost aprobate prin Ordinul ANAF nr. 819/2019. Astfel, Registrul amintit este organizat de către ANAF, iar accesul către acesta se poate face prin intermediul site-ului oficial al instituției, www.anaf.ro.

În acord cu reglementările de mai sus, întocmai celorlalte organizații nonprofit (ONG-uri, fundații, asociații, sindicate etc.), unitățile de cult pot beneficia de sponsorizări doar dacă sunt înscrise în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. Întrucât acest Registru este public, veniturile din sponsorizări înregistrate de către unitățile de cult au un caracter public, acestea putând fi consultate în Registrul amintit mai sus, așa cum se poate proceda și în cazul tuturor celorlalte organizații nonprofit.

Informații publice privind veniturile și cheltuielile unităților de cult

Toate veniturile și cheltuielile unei unități de cult sunt prezentate periodic organismelor bisericești proprii alcătuite din clerici și mireni (după caz Adunarea parohială, Adunarea eparhială, Adunarea Națională Bisericească). Evi­dența contabilă a unităților de cult se face cu respectarea legislației în vigoare, iar în cazul eparhiilor, situația lor financiară se depune anual la Ministerul Finanțelor Publice și este disponibilă pe site-ul acestei instituții.

 

Notă:

     ¹ Conform Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal: „Anexele bisericilor se referă la orice incintă care are elementele constitutive ale unei clădiri, proprietatea unui cult recunoscut de lege sau a unei asociaţii religioase, cum ar fi: clopotniţa, cancelaria parohială, agheas­matarul, capela mortuară, incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troiţa, magazia pentru depozitat diverse obiecte de cult, aşezământul cu caracter social-caritabil, arhondaricul, chilia, trapeza, incinta pentru desfăşurarea activităţilor cu caracter administrativ-bisericesc, reşedinţa chiriarhului, precum şi altele asemenea; prin aşezământ cu caracter social-caritabil se înţelege serviciul social organizat în conformitate cu prevederile ­Nomenclatorului serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015” [HG nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Titlul IX - Impozite și taxe locale, pctul. 23 alin. (2)].

Sursa: Ziarul Lumina

 

În contextul informațiilor apărute în presă, în ultimele zile, cu privire la demersurile pentru modificarea unor acte normative referitoare la persoanele infectate cu noul Coronavirus, prezentăm, mai jos, conținutul adreselor Patriarhiei Române către autoritățile publice în legătură cu asistența religioasă și înmormântarea în cazurile de Covid 19, respectiv sărbătorirea Învierii Domnului în noaptea de 1-2 mai 2021.

---

I. Adresa nr. 12.293 din data de 21 decembrie 2020, cu privire la asistența religioasă a persoanelor bolnave de Covid 19, internate în spitalele suport Covid 19:

Domniei Sale
Domnului Nelu Tătaru,
Ministrul Sănătății

Stimate Domnule Ministru,

Potrivit art. 29 alin. (5) din Constituția României Statul sprijină cultele religioase, „inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate”.

De asemenea, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată, stabilește în art. 2 alin. (1) că „Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a şi-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile şi ritualurile specifice cultului…”.

După cum Vă este cunoscut, Biserica Ortodoxă Română acordă asistență spirituală bolnavilor prin intermediul a 364 de preoți care activează în unități medicale din întreaga țară. Activitatea acestora nu se reduce la consiliere duhovnicească şi dialog, care uneori se pot desfăşura şi prin telefon, ci, în cazul Sfintelor Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei, implică întâlnirea directă, nemijlocită, între preot şi credinciosul aflat în unitatea medicală.

Având în vedere condițiile speciale în care se desfășoară activitatea în sistemul sanitar în contextul pandemiei, vă rugăm să sprijiniți asigurarea asistenţei religioase a bolnavilor de COVID 19 prin elaborarea, în consultare cu Secretariatul de stat pentru culte şi cultele recunoscute, a unei proceduri unitare la nivelul întregului sistem sanitar românesc, în baza căreia preoții de caritate din spitale să își poată îndeplini în continuare misiunea şi în secțiile/spitalele destinate acestui tip de pacienți.

Fiind încredințați că un asemenea demers este benefic atât pentru credincioși, cât și pentru personalul medical, Vă asigurăm de aleasa noastră prețuire și Vă dorim ca Sărbătoarea Sfântă a Nașterii Domnului să Vă aducă pace, bucurie și sănătate. 

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Răspunsul Ministerului Sănătății a venit de la Direcția generală de asistență medicală, medicină de urgență și programe de sănătate publică și a avut următorul cuprins:

Nr. înreg. NT 14.270 din 24.12.2020
Către Patriarhia Română,

Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră cu nr. 12.293/21.12.2020, înregistrată la Ministerul Sănătății – Cabinet Ministru cu nr. NT 14270/21.12.2020, cu privire la elaborarea, în consultare cu Secretariatul de Stat pentru Culte și cultele recunoscute, a unei proceduri unitare la nivelul întregului sistem sanitar românesc, în baza căreia preoții de caritate din spitale să își poată îndeplini misiunea și în secțiile/spitalele destinate pacienților COVID, vă facem cunoscut faptul că solicitarea dumneavoastră este agreată la nivelul structurii noastre, iar în acest sens vor fi demarate demersurile necesare pentru consultarea cu Secretariatul de Stat pentru Culte și cultele recunoscute, în acest sens”.

---

II. Adresa nr. 784 din data de 26 ianuarie 2021, cu privire la înmormântarea persoanelor decedate de Covid 19:

Domniei Sale,
Domnului Victor Opaschi,
Secretar de Stat pentru Culte 

Domnule Secretar de Stat pentru Culte,

La Patriarhia Română s-au primit mai multe sesizări referitoare la maniera  în care firmele de servicii funerare autorizate să gestioneze decedații de Covid 19 nu țin cont de voința familiei și de rânduielile specifice slujbei înmormântării, decedații fiind așezați fără îmbrăcăminte în sicriu, iar slujba înmormântării se face doar la marginea gropii, încălcând astfel libertatea de religie a familiei defunctului și demnitatea umană a decedatului. Protocolul specific privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus (SARS-CoV2) este prevăzut în Ordinul ministrului sănătății nr. 570/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 13 martie 2020 care modifică ordinul nr. 436/2020.

Referitor la înhumarea cadavrelor confirmate cu noul coronavirus (SARS-CoV2), în ordinul ministrului sănătății nr. 570/2020 sunt prevăzute mai multe precizări:

1. În articolul 4 se menționează că „[…] Înhumarea/incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil cu sicriul sigilat […]”;

2. În articolul 7 se precizează că „[…] Înhumarea cadavrelor confirmate cu infecție cu COVID-19 se va face în aceleași condiții de înhumare impuse persoanelor decedate de alte cauze […]”;

3. În articolul 6 se prevede ca „[…] Angajații serviciilor funerare care preiau cadavrul de la domiciliu, unitatea sanitară în care a survenit decesul sau de la instituția de medicină legală în vederea înhumării vor respecta întocmai aceleași dispoziții ca și orice alt transportator sau persoană care manipulează cadavrul, adică vor respecta aceleași măsuri de prevenire a transmiterii bolilor infectocontagioase și vor fi îmbrăcați obligatoriu în echipamentele individuale de protecție descrise anterior[…]” (combinezon complet de protecție din material impermeabil sau material nețesut rezistent la apă care prezintă și protecție pentru cap sau halat cu mâneci lungi impermeabile la apă și bonetă; protectoare faciale: mască cu vizetă, măști chirurgicale și protectoare oculare; două rânduri de mănuși latex; cizme de cauciuc care pot fi dezinfectate);

4. În ceea ce privește pregătirea celui decedat pentru a fi încredințat familiei, la articolul 7 se fac următoarele precizări: […] Cadavrul persoanei decedate ca urmare a infecției COVID-19 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se îmbălsămează. Cadavrul va fi așezat într-un sac impermeabil dublu și ermetic închis cu fermoar și va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol) […], iar în cazul persoanelor decedate de Covid care au fost autopsiate” […] se îmbălsămează cu caracter obligatoriu la sfârșitul autopsiei pentru a preveni transmiterea infecției. Aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac […]”.

În acest sens, respectuos, Vă adresăm rugămintea să facilitați un dialog privind situația prezentată anterior, dialog la care să fie invitați să participe reprezentați ai cultelor recunoscute din România și ai autorităților competente ale Statului, în vederea creării cadrului legislativ necesar pentru ca familiile decedaților de Covid-19, în consultare cu preotul paroh, să poată decide asupra modului de desfășurare a slujbei înmormântării, potrivit rânduielilor bisericești și respectând toate normele prevăzute de legislație, care nu interzic introducerea decedatului în biserică/capelă.

Cu stimă și binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Urmare demersului Patriarhiei Române, Secretariatul de stat pentru culte a organizat consultări cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Sănătății, precum și cu toate cultele recunoscute și a informat Patriarhia Română că, prin adresa nr. C-451/8 martie 2021 a transmis Ministerului Sănătății – Direcția generală de Asistență Medicală și Sănătate Publică propunerile concrete agreate de culte pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 570/2020.

---

III. Adresa nr. 3.189 din data de 5 aprilie 2021, cu privire la ridicarea restricțiilor de circulație în noaptea de sâmbătă, 1 mai – duminică, 2 mai 2021, cu prilejul Slujbei Învierii Domnului:

Domniei Sale,
Domnului Florin-Vasile Cîțu,
Prim-Ministrul Guvernului României 

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Vă mulțumim pentru organizarea în ziua de joi, 25 martie 2021, la sediul Guvernului României, a întâlnirii Primului-ministru cu reprezentanții cultelor recunoscute din România, prin care ați arătat întreaga deschidere pentru ca fiecare cult recunoscut să poată organiza, potrivit propriilor tradiții, sărbătorile religioase specifice din perioada primăverii (Pesah – Cultul Mozaic, Învierea Domnului după calendarul occidental, Învierea Domnului după calendarul ortodox, Ramadan – Cultul Musulman).

În acest sens, prin Hotărârea de Guvern nr. 348/2021 s-a creat deja posibilitatea pentru credincioșii cultelor recunoscute care au sărbători religioase în zilele de 27-28 martie și 3-4 aprilie 2021 să poată circula în intervalul 20.00-22.00, respectiv 20.00-2.00, pentru participarea la slujbe. Nu a fost necesară acordarea libertății de circulație a persoanelor pentru întreaga noapte, întrucât majoritatea cultelor recunoscute fie nu au slujbe de noapte, fie au slujbe seara și în prima parte a nopții.

Însă în viitorul apropiat Guvernul României va adopta măsurile aplicabile pentru perioada Paștelui ortodox (sâmbătă, 1 mai – duminică, 2 mai 2021). Prin urmare, Vă rugăm ca în toate localitățile să se permită circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în noaptea de sâmbătă, 1 mai – duminică, 2 mai 2021, între orele 20.00 – 5.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

În susținerea solicitării noastre, vă prezentăm următoarele motive:

1. Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare pentru creștini ortodocși. De-a lungul secolelor, tradiția prăznuirii Învierii Domnului în ziua de Duminică, începând cu ora 00.00, a fost păstrată nealterată în Biserica Ortodoxă de pretutindeni, indiferent de situația politică, economică, militară și socială din țară sau de dificultatea condițiilor meteorologice, epidemiologice sau sanitare.

Dată fiind solemnitatea acestei sărbători, dar și necesitatea unei organizări foarte bune, care să asigure accesul, prezența și organizarea credincioșilor cu menținerea distanței sanitare în exteriorul și în interiorul lăcașurilor de cult, desfășurarea Slujbei Învierii presupune o amplă mobilizare atât a personalului clerical și neclerical angajat, cât și a voluntarilor.

În acest sens, înainte de venirea credincioșilor în afara lăcașurilor de cult, este necesară crearea unor culoare de acces, marcarea zonelor de staționare individuală, a punctelor de distribuire a Sfintei Lumini la ora 0.00 și a pâinii binecuvântate numite Paști; asigurarea igienizării spațiilor comune din incinta unităților de cult etc. Din acest motiv un număr important de angajați și voluntari vor activa începând cu ora 20.00 a zilei de 1 mai.

2. Potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe, slujba Învierii Domnului se desfășoară astfel:

– în afara lăcașului de cult:

• începând cu ora 00.00 din ziua de Duminică este săvârșită prima parte a slujbei de Înviere la un altar de vară, în pridvorul bisericii sau alături de aceasta pe un podium amenajat, slujbă care durează cca. 40 de minute – 1 oră;
• Astfel, la ora 00.00, clericii oferă credincioșilor prezenți Sfânta Lumină, iar apoi, după citirea Sfintei Evanghelii și rostirea predicii, se vor oferi Paștile (pâine binecuvântată și stropită cu agheasmă și vin, pregătită și ambalată, respectând regulile de igienă, în punguțe de unică folosință) celor care pleacă la acel moment;
• La finalul slujbei de afară, clericii vor intra în lăcașul de cult împreună cu credincioșii, în limita spațiului disponibil potrivit prevederilor sanitare în vigoare.
• în interiorul lăcașului de cult: slujba Canonului Învierii și a Sfintei Liturghii va continua până la orele 4.00-5.00, în funcție de ritmul desfășurării slujbei, care diferă dacă este vorba de o catedrală episcopală, mănăstire sau simplă parohie.

În acest context, pentru a nu umbri bucuria credincioșilor ortodocși în noaptea sfântă a Învierii Domnului, după ce în anul 2020 aceștia nu au putut fi prezenți fizic la această mare sărbătoare, este necesar ca, în noaptea de sâmbătă, 1 mai – duminică, 2 mai 2021, libera circulație a credincioșilor să nu fie limitată sau restricționată.

3. În funcție de ora la care se va termina Slujba Învierii în lăcașurile de cult, credincioșii se vor îndrepta către case. Eventuala stabilire de către autorități a unei ore de finalizare a slujbei poate afecta desfășurarea normală a serviciului religios și va determina aglomerări de persoane care vor dori să părăsească în același timp lăcașul de cult.

Cu speranța că veți răspunde pozitiv solicitării Bisericii Ortodoxe Române, anume ca în toate localitățile să se permită circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în noaptea de sâmbătă, 1 mai – duminică, 2 mai 2021, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase, Vă asigurăm, Domnule Prim-Ministru, de stimă și binecuvântare.

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 

Toate aceste demersuri oficiale au fost realizate în cadrul unui dialog instituțional cu autoritățile, ceea ce reprezintă un semnal de cooperare deschisă și o recunoaștere de către Statul Român a rolului de factor al păcii sociale al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte culte religioase recunoscute.

Cancelaria Sfântului Sinod

 

Patriarhia organizează o serie de conferinţe despre libertatea religioasă în pandemie

Cancelaria Sfântului Sinod și de Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene organizează o serie de conferinţe având ca tematică libertatea religioasă în pandemie. Primul eveniment a avut loc joi, 15 aprilie. Conferinţa a fost organizată în format hibrid, cu participare fizică şi online. Au participat ierarhi, consilieri eparhiali care se ocupă de partea de comunicare în media, dar și personalul implicat în activitatea administrativă de la sectoarele social-filantropice și administrativ-biseri­cești de la eparhii din țară.

Libertatea religioasă a fost limitată. Arhid. Geor­ge Grigoriță a deschis evenimentul cu o prezentare a rolului pe care aceste conferinţe îl au în înțelegerea modali­tă­ților de impactare a măsurilor sanitare asupra libertății religioase. El a evidenţiat că „din cauza pandemiei, în toate statele, libertatea religioasă a fost mai mult sau mai puțin limitată, în special prin reglementările luate pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus”. Această situație a creat tensiuni sociale și intense dezbateri, provocând reacții pro și contra acestor limitări, precum și comentarii la această situație și la rolul Bisericii în perioada de pandemie. El a exemplificat prin intermediul unor date statistice din primul barometru al vieții religioase din România, realizat în decembrie 2020, în urma căruia „s-a constatat că Biserica Ortodoxă Română ocupă prima poziție în încrederea românilor și, totodată, că 47,3% dintre cei inter­vi­evați consideră ca statul a încălcat libertatea religioasă în România în perioada pandemiei”.

Relația dintre libertatea religioasă și dreptul la sănătate. Bogdan Tătaru-Cazaban a susținut o comunicare despre relația dintre libertatea religioasă și dreptul la sănătate. „Am încercat să sub­liniez care sunt relațiile dintre dreptul fundamental la libertatea religioasă și dreptul la sănătate și, mai ales, ceea ce ne preocupă în mod special în contextul de față, care sunt condițiile în care libertatea religioasă poate fi restricționată în manifestarea ei publică”, a spus Bogdan Tătaru-Cazaban. Cel de-al doilea invitat al con­fe­rin­ței, pr. Sorin Șelaru, a prezentat, pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene, si­tuația limitării libertății religioase și mo­da­li­tățile practice propuse pentru cooperarea dintre autorită­țile publice și comunitățile religioase. Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată întrebărilor adresate din partea participanților pe această temă. Următoarele două conferinţe se vor desfăşura luni, 26 aprilie, şi joi, 13 mai. – Basilica

Patriarhul îşi exprimă recunoştinţa pentru contribuţia Pr. Prof. Ioan Ică senior la formarea sa teologică

Patriarhul Daniel a transmis miercuri un mesaj de condoleanţe la înmormântarea Pr. Prof. Ioan Ică senior, prin care şi-a exprimat preţuirea şi recunoştinţa pentru contribuţia clericului la formarea teologică şi duhovnicească a Preafericirii Sale, „în anii studenției la Institutul Teologic Universitar de la Sibiu (1970-1974) şi la susținerea tezei de doctorat (1980)”. Slujba de înmormântare a fost oficiată în Catedrala mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu. Mesajul integral, disponibil la sursă – basilica.

A avut loc Simpozionul Național de Martirologie

Cu binecuvântarea Arhiepiscopului Irineu, în perioada 3-4 aprilie 2021, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Martirologie, sub genericul „Morții (ne)uitați ai comunismului. Topografia represiunii, între arheologia crimelor și locurile memoriei”. Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Alba Iuliei și Muzeul Național al Unirii, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Memorialul Aiud și Mănăstirea „Sfânta Cruce” de la Aiud. Simpozionul a avut  loc în mediul online, pe platforma „Zoom”, fiind transmis în direct pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. Evenimentul a continuat duminică, 4 aprilie, la Mănăstirea „Sfânta Cruce” de la Aiud, prin oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare de către Părintele Arhiepiscop Irineu. În această zi, în Duminica a treia a Postului Sfintelor Paști, numită „a Sfintei Cruci”, așezământul monahal de la Aiud (aflat sub oblăduirea părintelui protosinghel Gavriil Vărvăruc, exarh al Mănăstirilor și Schiturilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei) își sărbătorește hramul. - basilica

Întrunirea Consiliului Național ASCOR la București

Consiliul Național al Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) s‑a întrunit sâmbătă, 3 aprilie 2021, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. ASCOR a fost înființată la data de 14 iunie 1990 în București, la inițiativa unor studenți și doctoranzi de la diferite facultăți.Pe agenda întâlnirii au avut loc discuții despre stabilirea activităților dedicate aniversării ASCOR 30, amânată din cauza pandemiei, precum și despre noile propuneri de proiecte naționale dedicate Anului omagial al pastorației românilor din afara României. În deschiderea Consiliului Național ASCOR, Mihai Paraschiv, inspector patriarhal responsabil pentru relația cu ONG‑urile și tineretul, a citit mesajul transmis de Patriarhul României membrilor asociației, intitulat „Responsabilitate și solidaritate în vremuri de pandemie”.

„Cu acest prilej, am încercat să stabilim și câteva activități legate de anul omagial. Va exista un eveniment la Mănăstirea Putna în data de 15 august, care va marca 150 de ani de la prima serbare a românilor de pretutindeni. În același timp, ne dorim să facem parteneriate cu asociațiile și comunitățile de tineret români din afara granițelor, în principal cu cei din asociațiile NEPSIS, ATORG sau în alte forme organizaționale. În toată această perioadă a pandemiei, a trebuit să amânăm multe proiecte ASCOR 30. Încercăm să ne adaptăm la mediul online și să recuperăm cât putem din activitatea fizică. Aici vorbim despre campanii naționale de donare de sânge, care se pot organiza și în pandemie, dar și despre conferințe sau tabere, în funcție de restricțiile sanitare. Totodată, ne‑a bucurat foarte mult mesajul transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care are grijă de noi și la fiecare întâlnire națională reușește să pună gândul cel mai bun în inimile noastre, pentru ca lucrările și întâlnirile noastre să fie rodnice”, a spus Cristian Chesaru, președintele ASCOR București. - Ziarul Lumina

Momentul redeschiderii Mănăstirii Voroneț, recreat la Biblioteca Academiei Române

Patriarhul Daniel a participat marți, 6 aprilie 2021, la vernisajul „Mănăstirea Voroneț, 533 de ani de la înființare, 30 de ani de la redeschidere“. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Academiei Române alături de comunitatea monahală a mănăstirii. Mănăstirea Voroneț, construită în 1488, a fost desființată în anul 1785, după anexarea părții de nord a Moldovei de către Imperiul Habsburgic. În aprilie 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînființarea acesteia ca mănăstire de călugărițe. În cadrul evenimentului au luat cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acad. Răzvan Theodorescu, stavrofora Irina Pântescu, întâia stareță a Mănăstirii Voroneț, și prof. ing. Niculae Noica, directorul general al Bibliotecii Academiei.

Momentul redeschiderii Mănăstirii Voroneț a fost recreat prin documentele și imaginile expuse, dar mai ales prin evocările actorilor principali care, în urmă cu treizeci de ani, au făcut posibil acest lucru. Totodată, la vernisaj s-a realizat o sinteză retrospectivă a peste 500 de ani de istorie şi cultură pe care Voroneţul, ctitorie a Sfântului Domnitor Ştefan cel Mare, i-a reprezentat întâi pentru Ţara Moldovei și apoi pentru România toată. Patriarhul Daniel a participat la eveniment, Preafericirea Sa fiind cel care a inițiat demersul de reînființare a Voronețului în calitatea, de atunci, de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Vernisajul Expoziției a fost moderat de Ing. Nicolae Noica, fost ministru, actualmente Director general al Bibliotecii Academiei Române. În perioada în care a fost Ministrul Lucrărilor Publice, Nicolae Noica a mijlocit acordarea unui sprijin important Mănăstirii Voroneț. Voronețul a fost inițial mănăstire de călugări, apoi biserică de mir, iar din 1991 a devenit mănăstire de maici, sub conducerea Stavroforei Irina Pântescu. Vezi mai multe imagini în galeria foto de la eveniment! - basilica

Expoziţia „Ferdinand şi Maria, un destin comun: România Mare” va fi disponibilă online

Muzeul Naţional Cotroceni va lansa duminică, în mediul online, expoziţia „Ferdinand şi Maria, un destin comun: România Mare”. Expoziţia va putea fi vizionată până pe 15 mai pe pagina web a muzeului, pe pagina de Facebook, dar şi într-o selecţie prezentată pe pagina oficială a ICOMOS (organizație internațională neguvernamentală dedicată conservării monumentelor și siturilor lumii), anunţă instituţia muzeală pe site-ul oficial. Expoziţia vernisată în data de 19 martie „prezintă genealogiile familiilor Romanov, Saxa-Coburg și Gotha și Hohenzollern-Sigmaringen, reușind astfel să familiarizeze publicul cu originea și gradele de rudenie ale personalităților prezentate”. Portretele prezentate în expoziție sunt realizate de tineri artiști români: Oana-Alexandra Achiței, Georgiana Chițac, Alexandra-Elena Ciocan, Ana-Maria Gălețeanu, Ana-Alexandra Hochreiter, Alexandru Săvescu, Zelmira Szabo și Traian Țamuris. „Îmbinând într-o manieră accesibilă și creativă informațiile istorice cu viziunea personală a unor tineri artiști, proiectul expozițional parcurge fascinanta poveste a unor destine regale. Și prin acest demers, Muzeul Național Cotroceni face legătura între trecut și viitor, promovând istoria și personalitățile marcante ale acesteia, văzute prin ochii tinerilor artiști“, a precizat Liviu Jicman, director general al Muzeului Național Cotroceni. Expoziţia va fi lansată în mediul online cu prilejul Zilei Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, celebrată prin decizia UNESCO, în fiecare an, pe 18 aprilie. - basilica

 

Linkuri la știri:

Ziua mondială de conștientizare a autismului la nivel național - Doxologia

Arhim. Zaharia Zaharou, invitat al ASCOR la cea de-a doua conferință din post - Basilica

 

 

Ierusalim: La pogorârea Sfintei Lumini vor putea participa peste 2.000 de persoane

Se aşteaptă ca slujbele din Săptămâna Mare, respectiv Sfânta Liturghie din noaptea Sfintelor Paşti (de la Biserica Sf. Mormânt – n.r.) să fie săvârşite cu accesul a 2.000-2.500 de credincioşi, cu respectarea unor norme de minimă distanţare şi prezentarea certificatului care atestă vaccinarea împotriva coronavirusului, a declarat pentru Ziarul Lumina părintele Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Procedurile privind organizarea slujbelor specifice acestei perioade, mai ales a Ritualului pogorârii Luminii Sfinte şi a Sfintei Liturghii din noaptea de Paşti, încă nu sunt stabilite. Există consultări în acest sens cu autorităţile civile, în special cu poliţia vechii cetăţi, a precizat Pr. Teofil, care a amintit că în Israel se înregistrează o relaxare a restricţiilor sanitare, pe fondul diminuării semnificative a numărului de bolnavi de COVID-19. Astfel, ceremoniile religioase se vor desfăşura într-un ritm normal. Subiectul măsurilor administrative a fost abordat în cadrul întâlnirii pe care părintele Teofil Anăstăsoaie a avut-o cu Patriarhul Teofil al Ierusalimului. Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte a fost primit marţi, 13 aprilie, la Reşedinţa Patriarhală. Clericul a transmis Preafericirii Sale un mesaj de felicitare şi i-a oferit în dar o icoană cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului spiritual, Sfântul Mucenic Teofil din Sevastia Armeniei. Totodată, au fost purtate discuţii şi pe tema pelerinajelor, care urmează a fi reluate, cu unele restricţii sanitare, din această vară. - Sursa: basilica.ro

RO - MD: Dosarul „Arta cămăşii cu altiţă”, depus la UNESCO

Dosarul multinațional „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” a fost depus pentru înscrierea în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial a umanității UNESCO. Depunerea s-a făcut din partea României şi a Republicii Moldova, iar la realizarea dosarului au contribuit experți din cele două state, elaborarea sa fiind coordonată de Ministerul Culturii din România. Documentarea s-a realizat în perioada 2020-2021, fiind urmărite evoluția și viabilitatea tehnicilor de realizare a cămășii cu altiță în actualele comunități rurale și urbane din România și Republica Moldova. „Documentele reunite în dosarul de candidatură UNESCO ilustrează complexitatea problematicii acestui element reunind următoarele aspecte: denumirile locale/regionale ale elementului și arealul de manifestare, punctându-se croiul și tipologia cămășii cu altiță, răspândirea elementului pe teritoriul României în secolele al XIX-lea și al XX-lea, cu transpunerea cartografică, în conformitate cu Atlasul Etnografic al României, vol. IV, Portul”.

„De asemenea, dosarul cuprinde viabilitatea elementului în prezent și prezintă răspândirea, pe teritoriul României, a practicilor și tehnicilor legate de coaserea și purtarea cămășilor cu altiță. Reperele istoriografice și etnografice completează imaginea elementului din perspectivă temporală, demonstrând importanța sa atât în viața comunităților rurale, cât și a elitelor”, se menţionează într-un comunicat emis de Ministerul Culturii. Dosarul de nominalizare va fi evaluat în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din noiembrie/decembrie 2022.

MEXIC: În Cancun a fost oficiată prima liturghie în limba română

Comunitatea ortodoxă românească din Cancun, Mexic, a participat în data de 20 martie 2021 la prima Sfântă Liturghie în limba română. Slujba a fost oficiată de pr. Daniel Ene, Secretar eparhial – Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Statelor Unite ale Americii, în biserica catolică Sf. Maria. La Sfânta Liturghie au participat Ambasadorul Marius Lazurca, Consulul Onorific al României în Cancun, Eduardo Albor, și mai mulți credincioși români care locuiesc în Cancun și Playa del Carmen. „Românii din Cancun au avut prilejul să se spovedească în această primă săptămână a Postului Mare, să facă pomenire pentru cei adormiți și de asemenea să asculte pentru prima dată Sfânta Liturghie în limba română în această parte a lumii”, a declarat Pr. Daniel Ene. După Sfânta Liturghie, oficialii români s-au întâlnit cu preotul Luis Pablo Garza, parohul bisericii catolice Sf. Maria din Cancun, și cu Monsenor Pedro Pablo Elizondo Cardenas, Episcopul Catolic de Cancun, care a primit din partea Mitropolitului Nicolae Icoana Comemorativă a anului 2021. Icoana o reprezintă pe „Maica Domnului de la Guadalupe – Patroana copiilor nenăscuți” şi protectoare a Americilor. În cadrul întâlnirilor s-a discutat ideea înființării unei parohii ortodoxe românești în această zonă unde nu există nici o biserică ortodoxă. Cea mai apropiată se găsește la 300 de km distanță în orașul Merida, fiind în jurisdicția Bisericii Antiohiene, a precizat pr. Daniel Ene. - Sursa: Basilica

ELVEȚIA: Salutul pascal a însuflat întotdeauna creştinilor putere şi curaj

De-a lungul secolelor, salutul pascal „Hristos a înviat!” a insuflat întotdeauna creștinilor putere și curajul de a înfrunta moartea, distrugerea, opresiunea, robia, frica, îndoiala și incertitudinea, a transmis Pr. Sauca, Secretarul General al Consiliului Mondial al Bisericilor, în mesajul de Paști. Pr. Sauca a precizat că transmite mesajul într-un moment dificil din viața multor popoare, biserici și națiuni. „Anul acesta, serbăm Paștele pentru a doua oară într-un context provocator, în mijlocul unor situații dureroase”, scrie el. „Mulți dintre semenii noștri se confruntă cu frica și incertitudinea, precum și cu traumele, separarea, izolarea, pierderea speranței sau boala și moartea în familiile lor sau în comunitățile lor bisericești”. Pandemia COVID-19, care a afectat întreaga lume, afectează și modul în care va fi sărbătorit Paștele, notează pr. Sauca. „Cu toate acestea, în ciuda acestor situații traumatizante și dureroase, mesajul Paștelui strălucește”, afirmă clericul. „Paștele este o aducere aminte și o încurajare că Hristos Domnul continuă să iubească și să aibă grijă de întreaga lume, învingând moartea cu viața, cucerind frica și incertitudinea cu speranța.” „Pe măsură ce ne confruntăm astăzi cu provocările COVID-19, vă asigurăm că suntem uniți cu voi în rugăciuni și în afirmarea împreună a credinței noastre comune și a speranței noastre în Domnul Înviat: Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!”, a spus părintele.

Pr. Ioan Sauca s-a alăturat Consiliului Mondial al Bisericilor în 1994 și, începând din 2014, a devenit Secretar general asociat pentru educație și formare al acestei organizații. În trecut, părintele Ioan Sauca a predat Misiologie și Ecumenism la Facultatea de Teologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, ulterior devenind consilier patriarhal la Sectorul Relații Interbisericești al Patriarhiei Române. A studiat la Facultatea de Teologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din cadrul Universității din București și are un doctorat de la Universitatea din Birmingham (Marea Britanie), cu o teză despre implicațiile misionare ale eclesiologiei ortodoxe. Părintele Ioan Sauca este primul român și al doilea ortodox (după profesorul grec Nikos Nissiotis), care a ocupat o funcție înaltă în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB).

SPANIA: Românii, cei mai numeroși rezidenți străini | Date oficiale

Cu 1.079.726 de persoane înregistrate oficial, românii au devenit cea mai numeroasă comunitate non-spaniolă cu rezidenţă în Regatul Spaniei. Datele au fost făcute publice săptămâna trecută de Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației. Potrivit unor surse diplomatice consultate de G4Media.ro, numărul românilor ar putea fi mult mai mare decât cifrele oficiale. Pe locul 2 se situează marocanii cu 811.530, iar pe locul al treilea britanicii cu 381.448 persoane. Potrivit tabelului statistic prezentat, populația românească din Spania a crescut față de anul precedent cu 0,9%, a avut o vârstă medie de 38 de ani, iar ponderea populație feminine a fost de 47%. Institutul Naţional de statistică estima, la 1 iulie 2020, populaţia Spaniei la 47.351.567 de persoane. Pentru a veni în sprijinul românilor din Spania, Patriarhia Română a înfiinţat în anul 2007 Episcopia Spaniei şi Portugaliei. Spania este a doua cea mai mare țară din Europa de Vest și Uniunea Europeană. Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei are în componență 13 protopopiate. Conform ultimelor statistici oficiale, din cadrul eparhiei fac parte 137 parohii, 22 filii şi 4 mănăstiri (1 mănăstire de călugări și 3 mănăstiri de călugărițe), în care îşi desfăşoară activitatea un număr de 137 clerici (135 preoţi şi 2 diaconi). ANUL DIASPOREI. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 drept Anul omagial al pastorației românilor din afara României. Datele publicate într-un raport recent al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) arată că diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume, cuprinzând aproximativ 2,3 milioane de persoane.

 

Linkuri la știri:

Sărbătoarea Paștilor la catolici și protestanți, umbrită de restricții - Cuvântul Ortodox

Mitropolia Europei Occidentale organizează o nouă cercetare dedicată românilor din diaspora - Basilica 

 

 

• „În Biserica Ortodoxă cinstirea Sfintei Cruci ocupă un loc special, deoarece ea este altarul pe care Hristos Domnul S-a adus jertfă pentru mântuirea noastră. Prin Cruce El a omorât cu moartea Sa moartea şi ne-a izbăvit de păcatul strămoşesc, dăruindu-ne prin Învierea Lui viaţa veşnică. Această cinstire se datorează faptului că Hristos a sfinţit cu sângele Său Crucea, iar prin Învierea Sa a făcut-o stindardul de biruinţă a vieţii asupra morţii, a binelui asupra răului şi simbolul învierii neamului omenesc.

După cum mărturiseşte Învăţătura de credinţă ortodoxă, „pe cruce S-a adus jertfă pentru noi lui Dumnezeu-Tatăl Însuşi Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos. Trebuie deci cinstită crucea pentru că s-a sfinţit prin atingerea cu Sfântul Trup şi Sânge al Lui”.

Sfântul Ioan Damaschin ne învaţă: „Ne închinăm semnului cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, chiar dacă este făcută din altă materie (decât lemnul). Noi nu cinstim materia, ci semnul, ca simbol al lui Hristos Cel răstignit. Acolo unde va fi semnul, acolo va fi şi El. Dar nu trebuie să ne închinăm materiei din care e făcut semnul crucii, chiar dacă ar fi din aur sau pietre scumpe”.

Noi cinstim Sfânta Cruce pentru că Îl cinstim pe Cel care S-a răstignit pe ea, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În fiecare vineri, în Biserica Ortodoxă cinstim Sfânta Cruce, iar la începutul anului bisericesc, în data de 14 septembrie, sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, care este precedată şi urmată de două duminici dedicate Crucii. O altă duminică închinată cinstirii Sfintei Cruci este a treia din Postul Mare.

Ieromonahul Makarios Simonopetritul, referindu-se în lucrarea sa Triodul explicat la cinstirea Sfintei Cruci în Duminica a treia din Postul Mare, scrie: „Într-un manuscris de la Ierusalim din secolul 13, prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula Praznicul celei de a treia închinări a Crucii. El completa, aşadar, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfânta Elena, şi a procesiunii Crucii din 1 august, care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perşilor şi întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim în anul 630”.

Triodul ne precizează că cinstim acum Sfânta Cruce „pentru că în timpul postului celui de patruzeci de zile ne răstignim şi noi oarecum, morţi fiind faţă de patimi, cu simţurile adormite şi potolite, din pricina amărăciunii postului, ni se pune înainte cinstita şi de viaţă făcătoare Cruce ca să ne îmbărbăteze, să ne sprijine, să ne aducă aminte de pătimirea Domnului nostru Iisus Hristos şi să ne mângâie”.

În Duminica a treia din Postul Mare, cinstind Sfânta Cruce suntem transferaţi duhovniceşte în Vinerea Mare şi anticipăm Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului. Astfel Ziua Învierii, care este duminica prin excelenţă, se suprapune cu Vinerea Mare prin cinstirea acum a Sfintei Cruci, ceea ce subliniază legătura dintre Cruce şi Înviere. Este o suprapunere a suferinţei Vinerii celei Mari cu bucuria pascală a Învierii lui Hristos. După cum ne învaţă teologia patristică, în durerea crucii se întrezăreşte lumina şi fericirea adusă de Învierea Domnului. Crucea nu poate fi separată de Înviere, pentru că atunci este doar un instrument de tortură. Prin Învierea Celui răstignit crucea a devenit Sfântă şi de viaţă dătătoare.

Sfânta Cruce se află în centrul acestui timp de postire şi sporire duhovnicească. „Crucea e venerată în mijlocul Postului Mare - adică, prin analogie, în centrul timpului - pentru că a fost sădită în centrul lumii...” Pentru că Ierusalimul, locul Răstignirii şi Învierii Domnului, este centrul lumii. „În centrul Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim se găseşte un omphalos (buric), socotit locul exact în care a fost sădită Crucea şi centrul lumii” (Ieromonahul Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, p. 342).

Sfântul Chiril al Ierusalimului ne spune că „Hristos Şi-a întins mâinile pe Cruce pentru a îmbrăţişa marginile lumii, astfel că Golgota e ţăruşul lumii”. Locul de pe Golgota unde a fost răstignit pe Cruce Hristos este locul unde a fost îngropat craniul lui Adam. „Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numeşte Locul Căpăţânii este aceasta: Pe vremea potopului, căpățâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ şi colinda de colo colo despuiată de carne şi stingheră; era o vedere îngrozitoare. Solomon, din respect pentru strămoşi, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre. De asta a şi fost numit de atunci locul acela pardosit cu pietre. Unii sfinți aleși spun, pe temeiul predaniei, că şi Adam a fost îngropat acolo de un înger. Aşadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a aşezat vulturul Hristos, veşnicul Împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn” (Sinaxarul din Vinerea Mare).

Şi noi, în Duminica a treia a Postului, cinstind Sfânta Cruce, uitându-ne la Cel răstignit pe ea, ne tămăduim de boala păcatului prin post şi pocăinţă. Pentru că această duminică este „a închinării cinstitei Cruci; veniţi toţi la dânsa. Că revărsând razele cele luminoase ale Învierii lui Hristos, le pune înainte. Să o sărutăm deci, sufleteşte bucurându-ne!”

Prin Cruce se revarsă lumina Învierii lui Hristos, pentru ca noi privind la El răstignit pe Cruce să vedem zorii slăvitei Sale Învieri. Fără Cruce nu este Înviere, dar şi Crucea fără Înviere este nimic, iar prin Înviere este totul pentru noi cei aflaţi pe drumul mântuirii.” - Pr. Ciprian Apetrei pentru Ziarul Lumina

• Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci) Marcu 8, 34-38; 9, 1

„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa şi-o va pierde, iar cine își va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.

Sfinţii noştri Părinţi au rânduit - potrivit înţelepciunii Bisericii noastre drept-măritoare - la mijlocul pelerinajului spre înviere, Duminica a treia din Postul Mare, o zi de popas, de odihnă, de biruinţă şi întremare duhovnicească pentru perioada de post care a mai rămas până la Sfintele Paşti. Biserica noastră a rânduit acum această cinstire a Crucii în analogie cu aşezarea în mijlocul Raiului a pomului cunoştinţei binelui şi a răului, care a devenit pomul morţii; în mijlocul Postului Mare avem cinstirea de viaţă şi făcătoarei Sfintei Cruci, căci ea a devenit pomul cel de viaţă dătător, semn cinstit şi înălţat prin jertfa mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat. 

Crucea a devenit de două mii de ani semnul creştinătăţii şi al creştinului

Ea este simbolul specific şi paradoxal al omului creştin, semnul specific şi distinctiv, dar şi legitimaţia lui. Ea îmbină în acest semn chipul jertfei şi al ­biruinţei, precum a fost ea pecetluită şi sfinţită prin sângele mântuitor al Domnului Hristos. Această realitate şi profunzime a Crucii este redată inspirat în imnografia ortodoxă atât de fidel: „Crucea este slava şi păzitoare a toată lumea; Crucea podoaba Bisericii; Crucea întărirea credincioşilor; Crucea mărirea îngerilor, şi demonilor rană”. Aceste minunate cuvinte, cântate în Biserica Ortodoxă de pretutindeni, se păstrează sculptate şi pe Crucea lui Şerban Cantacuzino, aşezată în Viena în urmă cu 338 de ani, când a participat la despresurarea Vienei (1683). Iar în Acatistul Sfintei Cruci rostim: „Bucură-te cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor”, întru rugăciune cântată de 24 de ori. Să rămânem la semnificaţia Crucii ca semn şi stare a jertfei şi a biruinţei pentru noi creştinii.

Datorită importanţei şi profunzimii acestor cuvinte rostite de Hristos-Domnul nostru, această pericopă evanghelică (Marcu 8, 34-38; 9, 1) se citeşte în două duminici ale anului bisericesc: în această a treia duminică din ­Postul Mare şi în septembrie, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci. Urmarea lui Hristos sau vieţuirea cu şi întru Hristos (Galateni 2, 20), potrivit învăţăturii dumnezeieşti revelate, nu se poate realiza decât dacă se trece mai întâi prin jertfă, prin suferinţă, prin răstignire. În vieţuirea creştină suntem invitaţi prin lucrarea Duhului Sfânt, ca unii ce suntem ai lui Hristos, să ne „răstignim trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Galateni 5, 24). Doar aşa ne putem înfăţişa lui Dumnezeu „ca vii, sculaţi din morţi” (Romani 6, 13). Aşa vom putea vieţui duhovniceşte, căci trăirea după trup aduce stricăciune, nestatornicie şi deşertăciune, „iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţa veşnică” (Romani 6, 8).

Semnul care leagă cerul cu pământul

Fiul lui Dumnezeu, întrupat pentru mântuirea noastră a oamenilor, a primit moartea pe Cruce, suferinţa cea mai mare şi pedeapsa cea mai umilitoare, „ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3, 15). Cicero - filosoful latin, ­născut cu 100 de ani înainte de Hristos-Domnul nostru - descria răstignirea drept „cea mai crudă şi mai teribilă pedeapsă”. Dar ­răstignirea, jertfa pe Cruce, era singurul mod în care Hristos, Cel care murea, îmbrăţişa întru iubire cele patru colţuri ale lumii (Sfântul Atanasie cel Mare). Hristos-Domnul se jertfea îmbrăţişând în iubirea Sa nemărginită pe toţi oamenii. Prin jertfa mântuitoare pe Cruce, Domnul avea să lege cerul de pământ, iar pământul să-l înalţe spre cer, pe om să-l facă copil al lui Dumnezeu, cetăţean al Raiului. Jertfa Domnului Hristos pe Cruce a exprimat iubirea infinită a lui Dumnezeu faţă de noi oamenii. Această dimensiune a Crucii drept jertfă a iubirii divine faţă de făptura umană căzută în păcate a dus spre Înviere, spre biruinţă, spre mântuirea reală, obiectivă a întregii umanităţi şi a întregii lumi zidite, cu toate cele făcute de Dumnezeu „bune foarte” (Facerea 1, 31), întru început.

Hristos-Domnul nostru a primit de bunăvoie moartea prin răstignire, ca prin această supremă jertfă să ne conducă şi pe noi, fraţii Lui „preamici” (Matei 25, 40) spre înviere, spre biruinţă, spre bucuria cea adevărată. Legătura profundă între jertfa Crucii şi biruinţa Învierii răzbate convingător şi din imnul: „Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim”, cântarea ce o rosteşte întreaga sfântă Ortodoxie în ziua de azi, de ziua Crucii (14 septembrie), dar şi la marea procesiune ce se desfăşoară în noaptea de Paşti.

„Să afle omul încotro se duce/ E troiţă la fiece răscruce”

Creştinul ortodox primeşte darul şi perspectiva Crucii ca stare de jertfă şi biruinţă deja prin rugăciunea ce se citeşte la însemnarea pruncului, când i se pune numele. Preotul se roagă astfel pentru pruncul de opt zile: „Să se însemneze lumina feţei Tale peste robul Tău acesta (numele) şi să se însemneze Crucea Unuia-Născut Fiului Tău în inima şi în cugetul lui, ca să fugă de deşertăciunea lumii şi de toată vicleana uneltire a vrăjmaşului şi să urmeze poruncile Tale”. De altfel, omul când deschide braţele are semnul crucii, aceasta arată şi o putere deosebită, aşa se ruga Moise şi avea biruinţă (Ieşirea 17, 11). Viaţa creştinului, ca şi lucrurile lui, este aşezată sub semnul şi în perspectiva Crucii. În ADN-ul creştinului, Crucea este înscrisă ca o busolă, dar este pecetluită şi pe biserici, pe case, pe locurile şi lucrurile creştinului: „Să ştie pruncul ce noroc îl poartă/ E Crucea-n fiecare poartă./ Să afle omul încotro se duce/ E troiţă la fiece răscruce”, aşa scria inspirat poetul ­imnelor, Ioan Alexandru († 2000), care îşi aşteaptă obşteasca înviere la umbra Mănăstirii Nicula. Din tradiţia evlavioasă a neamului nostru avem şi următoarea mărturie, scrisă pe o troiţă la margine de drum, ca şi cum Hristos Cel răstignit s-ar adresa fiecăruia: „Iubite trecătorule, iată ce am făcut Eu pentru tine. Aş vrea să văd ce faci tu pentru tine”. Crucea, ca altar al jertfei Domnului Hristos, devine în viaţa creştinului stare, mod de vieţuire în care suferinţa se transfigurează întru biruinţă, moartea se transformă în înviere, suferinţa se preface în bucurie.

Să așezăm necazurile noastre la piciorul Crucii

Hristos-Domnul a fost răstignit pe lemnul Crucii pentru noi toţi. Noi suntem chemaţi să ne însuşim, să ne împropriem Crucea Mântuitorului nostru în bidimensionalitatea ei: ca jertfă şi biruinţă. Sfântul Vasile cel Mare ne îndeamnă: „Să ne înmormântăm cu Hristos, Care a murit pentru noi, ca să înviem împreună cu Cel Ce ne-a adus înviere”. Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti ne asigură că nimeni nu poate ajunge la înviere, la biruinţă fără să treacă prin jertfă. Nu există Paşte fără Săptămâna Pătimirilor, nu poate fi biruinţă şi înviere fără Cruce. Oare această încercare a pandemiei nu este pentru noi, iată, de 12 luni, o cruce care ne revelează nouă că se cuvine să vieţuim - prin harul lui Dumnezeu - în perspectiva jertfei şi în certitudinea biruinţei? În calitatea noastră de creştini se cuvine să aşezăm încercările, necazurile, suferinţele noastre la piciorul Crucii Celui răstignit pentru toţi oamenii, şi astfel ajungem la biruinţă, la înviere. Aşa vom primi putere din Crucea cea dătătoare de viaţă şi biruitoare. Drept creştini se cuvine să trăim această lume răstignită; noi să fim răstigniţi în faţa păcatelor, să biruim, să răstignim patimile.

Suntem într-o vreme a întremării noastre, postul este primăvara noastră duhovnicească. Să trăim vremea Postului Mare şi viaţa noastră creştină ca fii ai jertfei şi ai biruinţei, ca astfel să ajungem şi la înviere, la bucuria cea neînserată a luminii lui Dumnezeu, la sensul real, plenar şi adevărat al vieţii noastre.” - Pr. Nicolae Dura pentru Ziarul Lumina

 

 † DANIEL 

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR, MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI! 

Hristos a înviat! 

„Hristos este Întâiul-Născut din morţi (Coloseni 1, 18);
începătură a învierii celor adormiţi (1 Corinteni 15, 20)” 

Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși şi credincioase,

Taina Crucii şi Taina Învierii Domnului Iisus Hristos au fost profețite de prorocii Vechiului Testament, iar Sfinţii Apostoli, ucenici şi martori ai lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat, le-au mărturisit ca fiind adevăruri mântuitoare şi dătătoare de viaţă.

Ei au văzut împlinită profeția lui Isaia care, cu sute de ani înainte, fiind inspirat de Duhul Sfânt şi văzând duhovniceşte cu anticipație pătimirile şi rănile lui Hristos Cel Răstignit a spus, rezumând taina legăturii dintre Jertfă şi Înviere: „[…] prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia  53, 5).

Sfinţii Apostoli şi Evangheliști, conștienți fiind de importanţa Jertfei şi a Învierii lui Hristos, prevestite de Hristos Însuşi „înaintea lor”, au transmis cu fidelitate cuvintele Lui în scrierile lor. Astfel, după Înviere, ucenicii amintindu-şi cuvintele tainice ale Domnului Iisus Hristos, prin care prevestea Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa, le vor interpreta din perspectiva „plinirii” Scripturilor.

Faptul că Iisus „a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Corinteni 15, 4) arată nu doar o simplă informaţie cronologică, ci are o semnificație teologică.

În acest sens, Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei consemnează cuvintele profetice ale Mântuitorului Iisus Hristos: „precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopți, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopți” (Matei 12, 40).

Sfântul Evanghelist Marcu notează, de asemenea, cuvintele lui Iisus: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze” (Marcu 8, 31).

Sfântul Evanghelist Luca evocă acelaşi adevăr descoperit de Iisus: „Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi” (Luca 24, 44-46; cf. 24, 6-7).

Iar Sfântul Ioan Evanghelistul, după ce vorbeşte în mod alegoric despre dărâmarea şi rezidirea templului în trei zile, spune: „Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care îl spusese Iisus” (Ioan 2, 22).

Astfel, moartea şi Învierea lui Iisus sunt prezentate ca o împlinire a unui plan al lui Dumnezeu de mântuire a lumii de păcat şi moarte, plan în care moartea lui Iisus este liber acceptată de El.

De altfel, pe când era împreună cu ucenicii Săi şi îi învăţa, Iisus le-a spus: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu îmi dau viaţa, ca iarăşi să o iau. Nimeni nu o ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi o dau. Putere am ca să o dau şi putere am iarăşi să o iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10, 17-18).

Înţelesul morţii lui Iisus ca jertfă liber acceptată sau ca dăruire de Sine pentru viaţa lumii este exprimat în Liturghia euharistică ortodoxă prin cuvintele: „în noaptea în care (Iisus) a fost vândut – sau, mai degrabă, când El Însuşi S-a dat pe Sine pentru viaţa lumii […]”[1].

Sfântul Evanghelist Luca ne arată că Domnul Iisus Hristos Cel Înviat din morţi a călătorit cu ucenicii Săi, Luca şi Cleopa, pe drumul spre Emaus şi le-a tâlcuit lor ceea ce prevestiseră Sfintele Scripturi despre Moartea şi Învierea Sa (cf. Luca 24, 13-32).

Din felul în care Iisus tâlcuiește ucenicilor Sfintele Scripturi, înţelegem faptul că Dumnezeu are un plan al mânuirii lumii, al eliberării ei de păcat şi de moarte. Acest plan se va realiza prin Fiul Său Cel veşnic, Care S-a făcut Om pentru a mântui omenirea întreagă (cf. Luca 24, 46; 1 Corinteni 15, 20-25).

Din acest motiv, Biserica Ortodoxă consideră că Persoana lui Iisus Hristos, Fiul veşnic şi Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, este centrul spiritual de convergență al cărților Vechiului Testament scrise de Moise, Profeți şi Psalmist, încât Vechiului Testament era pedagog sau călăuză către Hristos, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (cf. Galateni 3, 24).

Pastorala de Paşti 2021 a Patriarhului Daniel – Coperta 1. Foto credit: Tipografia Cărţilor Bisericeşti

Iubiți fii şi fiice duhovnicești,

Cartea Faptele Apostolilor ne spune că, după Învierea Sa din morţi, Iisus S-a arătat mai ales ucenicilor Săi, timp de 40 de zile, până în ziua Înălţării Sale la cer, vorbindu-le „cele despre Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 1, 3).

Faptul că timp de 40 de zile după Învierea Sa din morţi, Domnul Iisus Hristos S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi şi altor persoane, are o semnificație deosebită, cifra 40 regăsindu-se cu înțelesuri profunde în Sfânta Scriptură.

Fericitul Augustin face o analogie între motivul pentru care Hristos a postit vreme de 40 de zile înainte de activitatea Sa mesianică şi tot în timp de 40 de zile S-a arătat, de mai multe ori, ucenicilor Săi după Înviere: „Hristos Domnul a postit timp de 40 de zile (cf. Matei 4, 2), precum a postit şi Ilie (cf. 3 Regi 19, 8) şi prorocul Moise, care reprezintă Legea (cf. Ieșirea 34, 28); de asemenea, timp de 40 de zile a plutit pe apele potopului Corabia lui Noe (cf. Facerea 8, 20), care simboliza Biserica. Tot astfel, timp de 40 de zile după Înviere, Hristos Domnul S-a arătat Apostolilor Săi, mâncând şi bând cu ei (cf. Fapte 10, 40-41; Luca 24, 43), nu pentru că El ar fi avut nevoie, ci pentru a dovedi realitatea Învierii Sale, pentru a-i încredința pe Apostoli că El a înviat în acelaşi trup care a fost răstignit pe cruce”[2].

Iubiți frați şi surori, 

Sfintele Evanghelii ne arată că viaţa Mântuitorului Iisus Hristos Cel Înviat din morţi nu este simplă revenire la viaţa trăită pe pământ printre oameni, ci o viaţă diferită. Cu trupul Său înviat El trece prin ușile încuiate (cf. Ioan 20, 19), Se arată ucenicilor Săi, vorbește cu ei și apoi Se face nevăzut. Ucenicii constată că, după Învierea Sa, Iisus poartă pe trupul Său semnele cuielor şi al suliței din timpul Răstignirii Sale (cf. Ioan 20, 19).

În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Hristos S-a arătat ucenicilor cu trupul Său însemnat cu urmele Răstignirii, „pentru ca Învierea să fie crezută, pentru ca Apostolii să afle că El Însuşi era Cel răstignit şi că n-a înviat altcineva în locul Lui”[3].

Însă, deşi timp de 40 de zile, Iisus Cel Înviat Se arată de zece ori ucenicilor Săi şi altor persoane de pe pământ, totuşi El nu mai trăieşte o viaţă fizică pământească, ci trăieşte viaţa cerească şi veşnică, într-o totală libertate de toate determinismele şi limitele spaţiului şi timpului. Nimeni şi nimic din lumea aceasta pământească nu-L mai poate atinge sau reţine, nici măcar cu privirea, decât dacă El vrea, când vrea şi cum vrea.

Iisus Cel Răstignit şi Înviat nu mai moare niciodată, El este veşnic viu: „moartea nu mai are stăpânire asupra Lui”, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel (Romani 6, 9).

Totodată, Sfântul Ioan Gură de Aur precizează că, după Învierea Sa, Iisus S-a întâlnit doar cu Apostolii Săi (cf. Faptele 1, 4), de aceea le spunea acestora  înainte de Pătimirea Sa: „Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea” (Ioan 14, 19).

De asemenea, minunile pe care le face Iisus după Învierea Sa sunt săvârşite doar „înaintea ucenicilor Săi” (Ioan 20, 30). Pentru că „după cum înainte de Înviere Hristos trebuia să facă multe minuni, ca ucenicii să fie încredinţaţi că El este Fiul lui Dumnezeu, tot aşa trebuia şi după Înviere, ca ei să creadă că El a înviat”[4].

Prin arătările Domnului Iisus Hristos după Învierea Sa din morţi, El le oferă ucenicilor Săi o încredințare fermă, care avea să-i pregătească pentru a deveni puternici mărturisitori ai Lui în lume.

Iisus îi face pe ucenicii Săi să înțeleagă faptul că Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa constituie împlinirea Scripturilor, sunt prevăzute în planul cel veşnic al lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Astfel, ucenicii Săi vor fi trimişi să binevestească lumii Evanghelia mântuirii şi a vieţii veşnice.

Înainte de a-l învia din morţi pe prietenul Său Lazăr din Betania, Iisus spune surorii acestuia (Marta): „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).

În altă parte, Iisus spune: „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (Ioan 5, 24; vezi şi Ioan 5, 25, 28 şi 29).

Prin urmare, înţelegem că numai Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat poate dărui oamenilor mântuirea şi viaţa veşnică.

În acest sens, viaţa creştinilor care iubesc pe Hristos este Cruce sau răstignire a păcatului, prin rugăciune, pocăință şi post, dar şi pregustare a bucuriei Învierii, prin iertarea păcatelor şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos (cf. Ioan 6, 54), Sfânta Euharistie fiind arvuna vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor.

Pentru creştini, fiecare săptămână începe cu Ziua Învierii Domnului (Duminica), zi în care creştinii exclamă: „iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea!”, iar ultimul articol din Crezul ortodox arată scopul ultim al vieţii creştine: „Aștept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.

Pastorala de Paşti 2021 a Patriarhului României – Coperta 2. Foto credit: Tipografia Cărţilor Bisericeşti

Dreptmăritori creștini,

Traversăm o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea și valoarea vieții, când numeroși oameni sunt încercați de noua epidemie, care s-a extins la nivel global. În această perioadă este mare nevoie de rugăciune și de ajutorare frățească, de apropiere de Dumnezeu și de solidaritate practică între oameni.

Aceste vremuri ne arată cât de fragilă este viața omului pe pământ și cât de mare nevoie este de a păstra permanent legătura cu Dumnezeu, Izvorul vieții pământești și al vieții cerești veșnice.

Această perioadă de criză medicală poate fi transformată într-o perioadă de întărire în credință, mai ales prin rugăciune și prin sporire a iubirii noastre față de oamenii aflaţi în suferință.

Totodată, criza medicală sau pandemia ne cheamă să preţuim viaţa şi sănătatea noastră, precum şi viaţa şi sănătatea semenilor noştri, ca fiind daruri primite de la Dumnezeu, pe care însă trebuie să le protejăm cu multă responsabilitate spirituală şi sanitară.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 ca An omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi An comemorativ al celor adormiți în Domnul – valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor.

În acest sens, suntem chemați să cultivăm mai intens comuniunea fraternă cu românii din jurul graniţelor României şi din diaspora română.

În privința cimitirelor ortodoxe româneşti, acestea sunt locuri de reculegere şi de pelerinaj; în ele aflăm mormintele bunicilor şi părinţilor noştri, precum şi morminte sau monumente funerare ale marilor personalități naţionale, oameni de cultură, de artă, oameni de știință, morminte şi monumente ale eroilor care s-au jertfit pentru unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român, ale eroilor revoluției române din decembrie 1989, dar şi morminte ale martirilor mărturisitori ai lui Hristos Domnul din închisorile regimului comunist totalitar.

Pomenirea celor decedați, cu rugăciune şi cu recunoștință, nu este doar o datorie morală a noastră, a tuturor, ci este şi un act de sănătate spirituală a sufletului, deoarece numai rugăciunea şi recunoştinţa sunt relație vie între suflete, o comuniune spirituală mai tare decât moartea fizică a trupului.

Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să aducă tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă! Cu iubire părintească, vă adresăm tuturor salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul împreună rugător şi de tot binele doritor,

† D A N I E L
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

---

[1] Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în Liturghier, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 173.
[2] Fericitul Augustin, „Predici la marile sărbători”, vol. 1, colecția Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, serie nouă, 13, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2014, p. 373.
[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilii la Evanghelia după Ioan”, vol. 2, colecția Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, serie nouă, 18, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2019, p. 435.
[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilii la Evanghelia după Ioan”, pp. 435-436.

Sursa: Basilica

Centenarul nașterii Mitropolitului Bartolomeu Anania (1921-2021)*: 

“Dintre evenimentele majore ale anului 2021, împlinirea, la data de 18 martie 2021, a 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania al Clujului (1921-2011) este un moment fast pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru societatea românească de a readuce în antenție figura unică a ultimului ierarh ortodox, care a predicat în lanțuri și care s-a impus nu doar prin vocea sa respectată și ascultată, ci mai ales prin marea sa conștiință creștină.

În personalitatea Mitropolitului Bartolomeu, plecat dintre noi acum un deceniu, lumea eclesiastică poate redescoperi modelul păstorului, al celui care știe exact care sunt așteaptările turmei de la el și pe care le-a întâmpinat prin faptele și cuvintele sale. Este relevant și pilduitor curajul mărturisitorului care știe când trebuie să mustre, să îndrepte și mai ales cum să întărească în speranță lumea care privește spre el.”

 

Coruptia spirituala

Mitropolitul Bartolomeu Anania: 

“E un subiect complet nou și pentru mine și pentru dumneavoastră. Întrucat Biserica speră să fie prezentă și să se implice puternic în viața spirituală a poporului, fără ca prin aceasta să se considere că are vreo obediență de ordin politic, mi-am zis să încerc ca, la propunerea ascoriștilor, să meditez asupra acestei teme și să văd dacă voi fi în stare să trec acest examen; deoarece acesta este un examen la care mă supuneți și la care mă supun.

[…] Corupție

Având în față aceste exemple, ne vom întreba: Care sunt dimensiunile spirituale ale corupției? Și cred că începem să ne luminăm. Vom aborda mai întâi câte ceva din procesul de evanghelizare și anume condițiile, principiile și criteriile ei.

Aș vrea sa vă spun aici un lucru care este mai gingaș. În definitiile pe care le gasesc în dicționare, atât pentru termenul latinesc, cât și pentru cel grecesc, cuvantul “a corupe” este foarte aproape de cel “a seduce”; uneori sunt identice. În vechile texte clasice ale limbii latine (și mă gândesc la Cicero și la alți scriitori asemenea lui) există pentru “a corupe” chiar termenul “corrumpere“. A corupe pe cineva cu bani este corupția pe care o știm noi și împotriva căreia ne propunem să luptăm. Dar la Suetoniu exista și expresia “corrumpere mulierem“: a seduce o femeie. Aici pot interveni nuanțări pe care nu le vom ocoli. Corupția clasică este aceea a funcționarului care, în schimbul unei sume de bani sau a unui altfel de venit care i se oferă, acceptă să ocolească, să întârzie, să refuze sau să accelereze executarea unei îndatoriri de serviciu pentru care el este platit cu un salariu. Așadar, e vorba de o tranzacție. Seducția însă nu este o tranzacție, ci arta de a atrage în perspectiva unui scop nemărturisit.

Când e vorba de evanghelizare, aceasta se poate face fie prin seducție, fie înlăturând seducția. Aici, practic, aproape ca nu intervine corupția, rămânându-ne doar să facem deosebirea între seducție și neseducție. Pentru aceasta e necesar să vă spun un lucru esențial: Creștinismul propus de Iisus Hristos este departe de a reprezenta o seducție, adică o momeală. Câteva exemple: El spune: “Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”. Ce poate fi seducător în această ofertă? Apostolilor le spune: “Iată, vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor”. Ce poate fi atrăgător în aceasta ofertă? “Și de toți veți fi urâți din pricina numelui Meu”. Ce poate fi atrăgător în această făgăduință? Dragii mei, acesta este marele miracol al creștinismului: a câștigat lumea fără să ofere nimic atrăgător. “Cel ce-și iubește pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Ce poate fi seducător în avertismentul acesta? Și totuși, apostolii au acceptat să se lepede de ei înșiși, de puținul lor avut, de familiile lor, au primit să-L urmeze pe Iisus și toți, fără excepție, să moară de moarte martirică, așa cum de moarte martirică vor muri, rostind cu înfrigurare numele lui Iisus, miile și zecile de mii de martiri de-a lungul secolelor creștine.

Pe lângă aceasta, însă, există și un alt tip de “evanghelizare”, care folosește seducția, adică tot ce poate fi mai atrăgător. Se înscriu aici acele doctrine care oferă comoditatea gândirii. A fi creștin nu este deloc comod, pentru că trebuie să te deprinzi cu gândirea antinomică, adică să admiți că Dumnezeu este, în același timp, Unul și Trei, că este, în același timp, transcendent și imanent, comunicabil și incomunicabil, perceptibil și imperceptibil, că Iisus Hristos a fost în acelasi timp Dumnezeu și om, că Maria a fost în același timp, mamă și fecioară, că Biserica este, în același timp, instituție cerească și instituție pământească, că împărăția lui Dumnezeu a venit și se află în inimile noastre, dar totuși va să vină și o așteptăm. Vedeți, acesta este un mod de gândire deloc comod. Mai simplu este să fii ateu, pentru că negi, sau mai simplu este să fii liber-cugetător. Mai simplu este să elimini ființa treimică a lui Dumnezeu, s-o reduci la o monada (chiar daca este deschisă), e mai simplu s-o tăgăduiești pe Fecioara Maria, să-i elimini pe îngeri și pe sfinți, să elimini treptele desăvârșirii, să elimini asceza și contemplația, spre a oferi un creștinism comod, dulceag, adus pe tava cu acadele, cu cărți frumos colorate, cu excursii și burse în străinătate, cu tot felul de bunătăți care le preced sau le însoțesc.

Aș vrea să vă amintesc un fapt esențial. Atunci când Iisus îi trimite pe primii apostoli la propovăduire le dă porunca: “Să nu aveți nici aur, nici argint, nici bani în cingătorile voastre, nici traistă pe drum, nici două haine”. Cu alte cuvinte, să nu aveți nimic în afara cuvântului prin care să evanghelizați; singura voastră putere, dubla voastră putere de a evangheliza trebuie să fie aceea a cuvântului și a exemplului personal. În afara acestora, nici un alt mijloc! Deoarece s-ar putea ca tu, cel ce propovăduiești, să fii tentat să scoți un bănuț sau să-i oferi cea de-a doua haină sau orice fel de bun material pe care l-ai avea asupră-ți, în sprijinul propovăduirii tale.

Și acum, iubiți ascultători, vă invit să percepeți singuri diferența dintre acest mod de a trimite pe cineva la evanghelizare și acela practicat în zilele noastre de așa-zișii evanghelizatori, cei ce mai înainte promit sau oferă bunuri materiale și după aceea (sau, uneori, în paralel) induc și cuvântul învățăturii care, oricum, e strâmb). Care sunt adevărații apostoli trimiși de Iisus Hristos? aceia care conving prin adevăr, sau aceia care conving prin corupție? Iată, deci, una din forțele spirituale ale corupției.

Ispita

În Sfânta Scriptură, două mi se par momentele cruciale în care putem vorbi de corupție, prin cele două tentative ale diavolului de a corupe: ispitirea Evei și ispitirea lui Iisus. De pe acum e bine să vedem o strânsă legatură, o paralelă, între acestea două.

În ispitirea Evei, diavolul apare deghizat sub forma șarpelui. E cunoscută arta diavolului de a se travesti. Poate că, fiind vorba de o femeie, el apare deghizat sub forma șarpelui. Or, șarpele, se știe, este un animal fascinant. Mie, personal, îmi inspiră oroare (poate pentru ca în copilarie am citit prea multe povești cu balauri), dar am cunoscut în țări străine, și în special în Statele Unite, copii care le cer părinților, cu tot dinadinsul, să le aducă în casă, drept tovarăș de joacă, un șarpe. E un animal fascinant prin onctuozitatea lui, prin solzii lui, prin sclipirile lui, prin apele cu care se înfășoară, prin ochii lui, care sunt teribil de sticloși și adânci. (Se știe: când șarpele vrea să înghită o păsăruică, el încearcă să-i atragă mai întâi ochii; în clipa în care pasărea s-a întâlnit cu ochii lui, ea nu mai poate scăpa; ochii magnetici o atrag cu atâta putere încât victima se duce singură și aproape fericită în gura lui). Nu e de mirare deci, că diavolul i s-a propus Evei sub chipul fascinant al șarpelui.

Pentru a o seduce, diavolul folosește cuvintele lui Dumnezeu, dar nu în mod brutal, cum vom vedea că va face mai târziu, ci cu artă. Îi spune Evei: “Dumnezeu, a zis el oare: Să nu mâncați roade din tot pomul care este în rai?…” și lasa puncte de suspensie. Ar fi putut să ducă fraza până la capăt; dar nu, o laăa neispravită, pentru ca femeia să o preia și s-o ducă mai departe. Ceea ce și face: “Noi putem mânca din roada pomilor raiului, dar din roada pomului care este în mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: Din el să nu mâncați și nici să vă atingeți de el, ca să nu muriți”.

Când Dumnezeu dăduse această poruncă, Eva nu era de față, pentru că ea încă nu fusese creată. Era numai Adam. Ea o cunoștea nu direct de la Dumnezeu, ci prin intermediul lui Adam. Așadar, ar fi putut să spună: Nu știu, n-am auzit, sau n-am înțeles bine de la bărbatul meu… Aici intervine viclenia șarpelui: o obligă să preia fraza, să o reproducă, pentru ca ea niciodata sa nu se poata dezvinovăți prin aceea că nu a știut sau nu a înțeles; așadar să devina responsabilă. – Nu veți muri, insinuează șarpele, ci veți fi ca niște dumnezei. Ei bine, ce poate fi mai tentant, ce poate fi mai seducător decât oferta îndumnezeirii? Tentația reușește, omul cade, prăbușirea se produce. De ce? Pentru faptul că seducția strecoară îndoiala în adevarul spuselor lui Dumnezeu: El a spus așa; Dar dacă e altfel?…

A doua ispitire, aceea a lui Iisus, se petrece în pustiul Qarantaniei, înainte ca El să-și fi început propovăduirea, la scurta vreme după Botez. Iisus se pregătește prin post și rugăciune, nu mănâncă nimic timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți. În cele din urmă, flămânzește. Și iată că i se arată diavolul; de data aceasta, nedeghizat.

Diavolul îi face lui Iisus o ofertă directă, brutală; am zice că, într-un fel, după trecerea a mii de ani, diavolul devine mai prost; oricum, el procedează cu mai puțină artă decât o facuse ispitind femeia. Știind că Omul-Iisus, având trup și supus fiind slăbiciunilor noastre, este flămând după atâta post, îi spune: “Zi ca pietrele acestea să se faăa pâini!” La care Iisus îi răspunde: “Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.

Al doilea moment al ispitirii: îl duce pe aripa templului și îl invită să se arunce jos. Aici, diavolul, așa cum o făcuse și cu Eva, citează din cuvantul lui Dumnezeu, și anume din Sfânta Scriptură: “Aruncă-Te jos, căci scris este (în cartea Psalmilor): “îngerilor Săi le va porunci pentru tine și te vor ridica pe mâini, ca nu cumva piciorul tău să ți-l izbesti de piatră”. La care Iisus îi răspunde tot printr-un citat (de unde se vede că nu numai Iisus cunoștea Scriptura, ci și diavolul): Dar mai este scris: Să nu-L ispitești pe Domnul Dumnezeul tău”.

(Aici aș vrea să fac o paranteză, pentru cei care eventual nu știți că termenul “ispită” nu are sensul pe care noi i-l atribuim de obicei și care ridică enorme semne de întrebare asupra Rugăciunii Domnești: “Și nu ne duce pe noi în ispită!” Cum, adică, dacă ispita este păcat, Dumnezeu ne duce pe noi în el?… Nu, ispita nu este păcat; ispita este o încercare. Ea este examenul pe care poți să-l treci sau să nu-l treci. Dacă reușești, nu intri în păcat; dacă nu reușești, cazi în păcat. Așa încât noi îl rugăm pe Dumnezeu să nu ne pună la încercare, dacă se poate, să evite circumstanța de a fi încercați, pentru ca nu cumva, slabi fiind, să cădem. Este ceea ce Iisus însuși, în virtutea omenității, îi va cere Părintelui ceresc în grădina Ghetsimani: “Dacă se poate, Părinte, treacă pe-alături de Mine paharul acesta. Dar nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu“. E un moment de șovăială; îndată însă el e depășit și voința lui Iisus se acordă cu ceea a Tatalui. Tot astfel și cu rugăciunea “Tatăl nostru”: dacă se poate, Părinte, nu ne pune în împrejurarea de a fi încercați, fiindcă s-ar putea ca încercarea aceasta să fie mai puternică decât propriile noastre puteri; dar dacă Tu vrei, atunci va trebui s-o acceptăm. Închid paranteza.) Așadar diavolul îi cere lui Iisus să-L pună la încercare pe Părintele Său, o ispită pe care Iisus o respinge.

Al treilea moment: îl duce diavolul pe un vârf de munte, îi arată toate bogățiile lumii și îi spune “Pe acestea toate ți le voi da ție dacă vei cădea înaintea mea și mi te vei închina”. La care Iisus, de data aceasta mai rezolut, îi dă o poruncă, asemenea lui Dumnezeu: “Mergi înapoia Mea, satano, că scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești-!”.

Acestea sunt cele trei momente ale ispitirii lui Iisus.

Acum, în locul oricărei exegeze de circumstanță, aș vrea să vă pun în față pagina extraordinară pe care a scris-o Dostoievski în celebrul său roman Frații Karamazov, și anume legenda Marelui Inchizitor. Dostoievski plasează acțiunea în secolul 15, în Spania, țara în care a funcționat inchiziția, și anume a doua zi după ce marele inchizitor arsese pe rug o sută de eretici ad majorem gloriam Dei.

Pe una din străzile orașului Sevilla apare din mulțime un bărbat în care nu este greu de recunoscut însuși Iisus, revenit astfel pe pământ, printre oameni. La un moment dat, marele inchizitor se găsește față în față cu Iisus. Și de aici începe extraordinara viziune a acestui mare scriitor ortodox care a fost Dostoievski. Inchizitorul îi spune:

De ce-ai venit? Ca să-mi aduci aminte ca ai respins tot ceea ce Ți s-a oferit și că rău ai facut? Ți s-a spus, atunci, în pustie: Prefă aceste pietre în pâini! Nu pentru Tine s-a spus, ci pentru întreaga omenire; pentru că Tu, făcându-te om, întruchipai întreaga omenire și întreaga ei istorie. Era vorba nu de pâinile cu care să Te saturi Tu; pentru aceasta nu era nevoie să transformi în pâine o mulțime de pietre, ci una singură, spre a-Ți potoli foamea. Nu, era vorba de pâinea pe care Tu erai invitat să le-o dai mulțimilor, pentru ca ele să se sature. N-ai facut-o. Ai plecat dintre noi fără să răspunzi acestei poftiri, și nici celor două care au urmat. Și pentru că n-ai raspuns Tu, am răspuns noi, cei care ți-am luat locul, și le-am oferit mulțimilor pâine. Oferindu-le pâine, i-am lipsit de libertate. Tu nu le-ai dat oamenilor pâine, pentru a le salva libertatea. Dar trebuie să știi că omul nu are ce face cu libertatea, mai ales atunci când o are și nu știe cum s-o folosească. Prima grijă a oamenilor, atunci când sunt liberi, e aceea de a-și găsi un stăpân căruia să i se supună. Oamenii nu pot trăi liberi, pentru că nu sunt deprinși cu liberatea și pentru că, atunci cand au libertatea, nu știu să-și împartă pâinea între ei…

(Onorată asistenta, văd în sala pe câțiva dintre colegii mei din închisoare; aceștia știu că noi, în general, evităm să vorbim despre experiențele dure prin care am trecut, pentru ca nu cumva să pară că ne lăudam cu ele sau că am vrea să pozăm în eroi. Eu, personal, nu o fac decât atunci când trebuie să demonstrez ceva; aici aș face o paranteză pentru ca să vă spun că, în acest context, se poate vorbi de situațiile-limită ale omului, ale omenirii.

În anii ’60 mă găseam în închisoarea Aiud, în secția a cincea, unde erau camere mai mari. Noi, cei mai mulți, eram bolnavi, suferinzi; ne găseam cam douazeci în aceeași cameră, cu paturi suprapuse. Rația de pâine era de 100 de grame pe zi. La o anumită oră, gardianul vâra pe vizetă doua pâini rotunde, de câte un kilogram, care veneau deja ștanțate, adică deja împărțite în câte zece felii. Coaja de pâine nu era tăiată, pentru ca feliile să se poata ține între ele.

Era o regulă a noastră, să avem în fiecare zi un coleg de serviciu. În cameră exista o banchetă și scotea de undeva, din ascuns, de sub saltea, o fostă potcoavă de bocanc, care, prin îndelungata frecare de ciment, devenise cuțitaș. Se știe că orice obiecte ascuțite erau interzise. Ce făcea colegul?: între doua felii de pâine umbla cu acest cutitaș ca să taie și coaja de dedesubt, care le ținea împreunate, și să desprinda astfel feliile, să le individualizeze. După aceea le înșira pe toate de-a lungul băncii și ne invita pe noi, colegii, să venim, în ordine alfabetică, cu urmatoarea regulă: fiecare se uita la cele douazeci de felii și-și alege pe cea care crede el că e mai mare. Ei, vă închipuiți, o sută de grame, cât poate fi diferența! Și, totuși, ochiul spune că nu pot fi toate perfect egale, pentru că nici ștanța aceea nu era foarte egală, pentru că și pâinea însăși era mai crescută, mai puțin crescută, mai coaptă, mai puțin coaptă, coaja mai groasă, mai subțire, și așa mai departe. Așadar, ochiul spune că această felie este mai mare. Și o ia. Vine următorul; din cele nouăsprezece o alege pe cea mai mare; următorul, din cele optsprezece, și așa mai departe; se presupune că ultimul trebuie să se mulțumească cu cea mai mică, iar cel de serviciu avea dreptul să strângă fărâmiturile și să le mănânce; acesta era un mare privilegiu. A doua zi, următorul și așa, prin rotație, la douazeci de zile fiecăruia îi venea dreptul la felia socotită cea mai mare și la felia rămasă cea mai mică.

Am fost martor și părtaș la acest ritual până când, într-o zi le-am spus: “Fraților, și așa oamenii aceștia ne-au privat de libertate și caută să ne animalizcze. Mie mi se pare că prin acest procedeu noi înșine contribuim la propria noastră animalizare, adică la egoism: a lua felia cea mai mare în detrimentul următorului, care o ia pe cea mai mică. Propun să inversăm situația. Primul să ia felia pe care ochiul său îi spune că e cea mai mică, și tot așa, prin rotație, ultimului revenindu-i privilegiul de a lua felia cea mai mare. În felul acesta nu se schimbă nimic, pentru că la douazeci de zile vor fi aceleași situații, numai că inversăm, spre a face un exercițiu spiritual, un exercițiu moral.”

Propunerea mea a fost acceptată cu foarte multă bucurie. S-a procedat așa vreme de o săptămână. Trebuie să menționez că aproape toți eram intelectuali. După acest timp au venit câțiva la mine și mi-au spus: “Părinte, hai să renunțăm! Asemenea Apostolului Pavel, care și-a recunoscut slăbiciunea spunând: “Nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu-l vreau, pe acela îl săvârșesc“ (Rm. 7, 19), și eu mă surprind că, atunci când întind mâna să iau felia cea mai mică, ochiul mă trimite la cea mai mare; în felul acesta mi se pare că mă înșel pe mine însumi, îl înșel pe Dumnezeu în numele Căruia ai vorbit dumneata, și îi înșel pe camarazii mei”. Și am zis: “Bine! Revenim.” Dar toată viața voi ține minte situația-limită în care împărțirea unei felii de pâine devine o problemă de viață sau de moarte. Închid paranteza.)

Diavolul, se pare, știa ce spune (în speță, inchizitorul, pentru că acesta vorbea în numele diavolului), știa ce spune afirmând că oamenii în stare de libertate nu știu să-și împartă pâinea și că au nevoie de un stăpân, de acela care le-a răpit libertatea și care să le-o împartă. Răpindu-le libertatea și dominându-le instinctele, va fi ușor să le domine și cugetele; în felul acesta, omul va fi și va continua să rămână o făptură subjugată.

Referindu-se la al doilea moment al ispitirii, marele inchizitor spune:

“Rău ai făcut că ai respins minunea; să știi că trei sunt elementele prin care a vrut el, diavolul, să lucreze și pe care Tu le-ai refuzat: pâinea, căreia i se asociază libertatea sau lipsa de libertate; miracolul sau minunea; și autoritatea”.

Marele inchizitor îi spune: Să știi că omul e dispus să creadă nu atât în Dumnezeu, cât în minunile pe care le face, sau pe care omul le așteaptă de la El. Un Dumnezeu care nu face minuni, pentru om, aproape că nu e Dumnezeu.

Referindu-se la al treilea moment, cel in care lui Iisus I s-au oferit împărățiile lumii, cu toate bogățiile ei, inchizitorul reproșează:

“De fapt, ai respins supremul principiu al acestei lumi: autoritatea. Bogăția îți conferă putere, iar puterea îți conferă autoritate. Noi am luat autoritatea pe care Tu ai refuzat-o, ne-am întărit-o, și prin ea stăpânim omenirea. Rău ai facut că ai venit. De ce-ai venit? Să ne tulburi? Du-te în lumea Ta, și altădată să nu mai vii! Pentru că, dacă nu pleci, mâine te voi urca pe rug și vei vedea că aceștia care acum îți aclamă numele vor fi primii care să ia vreascuri uscate pe care le vor aprinde și cu care vor întreține focul. Du-te și ispășește acum ceea ce ai respins atunci; lumea aceasta nu e făcută pentru Tine, ci pentru noi. Și acum, am să-ți spun un secret, ultimul și marele secret: Noi suntem de partea “lui”, nu de partea Ta, cel care ai respins întreita ofertă!…”

[…]

Iubiții mei, Dostoievski plasează acțiunea în secolul 15, în Spania. Dostoievski însă a fost un vizionar. Alioșa îi reproșează lui Ivan că o pune pe seama catolicismului, și anume pe seama a ceea ce catolicismul a avut mai rău în el, inchizitia. Dar eu cred că Dostoievski a mers mai departe, adică mai aproape, prefigurând comunismul. Ce oare a facut comunismul decât să preia oferta făcuta de diavol și să o treacă pe seama lui, să confiște pâinea pe seama statului și, prin aceasta, să-i răpeasca omului libertatea? Pe de altă parte, i-a oferit omului “miracolul” transformării prin socialism: electricitatea, agricultura, belșugul, “raiul pe pământ“ (și aici Mircea Eliade are dreptate când spune că comunismul face parte din marile mituri; orice sistem politic din lumea aceasta nu se pretinde perfect, în afară de comunism, care se credea perfect, că el adică reprezintă treapta ultimă în evoluția politică a omenirii). Pe de altă parte, acumularea de averi îți conferă putere, iar puterea îți conferă autoritatea. Ce a însemnat autoritatea comunismului, o știm cu toții pe propria noastră piele. Dar n-aș vrea să rămân aici.

Am meditat mai adânc, gândindu-mă la vremurile noastre, dacă nu cumva procesul se prelungește, dacă nu cumva viziunea dostoievskiana a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat și am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din Decembrie ’89, intrând într-o alta eră. Iată însă că avem o altă perspectivă: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolșevic, de data aceasta ne îndreptăm cu fața către Occidentul european (care se autodefinește drept Europa însăși și ne invită să intrăm în ea, ca și cum noi n-am fi fost niciodată europeni!). Or, pentru noi, Europa este sinteza gândirii elene, a spiritualității creștine și a civilizației române. Este singura Europă pe care o recunoaștem, dar și singura Europă care ni se refuză.

Ni se propune, în schimb, o Europă construită eminamente pe economie și politică; nici cea mai mică adiere de cultură, că de religie nici nu mai vorbim.

Ce ni se propune?: Economicul – pâinea. De aici, un atentat la libertate, prin pretențiile aberante care ni se pun în față pentru a fi “acceptați” în această Europă: homosexualitate, viciu, avort, desfrâu, sexualitate, pornografie, adică tot ceea ce poate fi mai rău în viața unei societăți, niște rele pe care noi, ca popor, în frunte cu Biserica și, din fericire, în frunte cu tineretul nostru creștin ortodox, le respingem cu toata fermitatea; pentru că nu vrem ca, cu prețul “intrării” noastre în Europa, să ne pierdem sănătatea noastră morală și, prin aceasta, identitatea națională.

În al doilea rând: miracolul! Nici vorbă de vreun miracol în numele lui Dumnezeu, așa cum încerca, cel puțin, marele inchizitor. Nu, ci miracolul zborului cosmic, al calculatorului, al ingineriei genetice; un miracol perpetuu, pe care, fascinați, va trebui să-l acceptăm în locul minunilor lui Dumnezeu.

Și, în al treilea rând, tot prin economic: puterea; și, prin putere, autoritatea: aceea a așa-ziselor “Mari Puteri”, îndrituite să hotărască pentru popoarele mici.

E de trebuință, însă o precizare: Pronunțându-ne împotriva unor racile ale Occidentului nu înseamnă câtuși de puțin că am fi anti-occidentali, după cum rezervele unui catolic față de inchiziție nu fac din el un anti-catolic…

Dar să mergem mai departe. Verbul “a corupe”, în accepția termenului grecesc, înseamnă a altera nu numai prin descompunere, ci și prin amestec. Toate formele de sincretism religios care ni se propun astăzi, începând cu New Age și terminând cu tot felul de combinații între diferite secte neoprotestante care alcătuiesc federații evanghelice și evanghelizatoare și care caută să ne amețească prin oferte comode, deseori seducătoare, toate acestea sunt forme și manifestări ale corupției spirituale. Cu toate acestea, ni se recomandă – ni se impune – să fim toleranți. Că noi, românii, prin fire suntem toleranți, o știe toată lumea. Eu însă aș pune o întrebare: Dacă pentru formele de corupție prevăzute de Codul Penal nu se recomandă toleranță, de ce ni se impune ea când e vorba de formele corupției spirituale?… Pentru acestea din urmă nu vrem un cod penal, dar putem apela la un cod moral: Dacă cineva își revendică libertatea și dreptul de a agresa, e normal ca agresatul să aibă libertatea și dreptul de a se apăra. Ei bine, această libertate și acest drept nu înseamnă intoleranță. În fața abuzului, toleranța încetează. Unii spun că aceasta s-ar numi fundamentalism; e un termen care nu are ce căuta în profilul Bisericii Ortodoxe și al poporului român. Dar dacă, de dragul demonstrației, l-am adopta, ne vom aminti că Domnul Hristos Însuși a fost primul mare fundamentalist: “înapoia Mea, Satano!“.” (din: Mitropolitul Bartolomeu, Corupția spirituală, Editura Eikon, 2012, preluare Cuvantul Ortodox)

Centenarul nașterii Mitropolitului Bartolomeu Anania (1921-2021):

Dintre evenimentele majore ale anului 2021, împlinirea, la data de 18 martie 2021, a 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania al Clujului (1921-2011) este un moment fast pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru societatea românească de a readuce în antenție figura unică a ultimului ierarh ortodox, care a predicat în lanțuri și care s-a impus nu doar prin vocea sa respectată și ascultată, ci mai ales prin marea sa conștiință creștină.

În personalitatea Mitropolitului Bartolomeu, plecat dintre noi acum un deceniu, lumea eclesiastică poate redescoperi modelul păstorului, al celui care știe exact care sunt așteaptările turmei de la el și pe care le-a întâmpinat prin faptele și cuvintele sale. Este relevant și pilduitor curajul mărturisitorului care știe când trebuie să mustre, să îndrepte și mai ales cum să întărească în speranță lumea care privește spre el.

Momentul este important și pentru lumea culturală, care poate reactualiza exemplul, din ce în mai rar, al omului de cultură dublat firesc și relaxat de omul Bisericii, care știe să se miște neinhibat printre intelectuali și care și-a păstrat toată viața capacitatea de a dialoga firesc și liber cu toți oamenii.

Cu o biografie care a cunoscut cele mai spectaculoase culmi, dar și abisurile trădării, lipsei de recunoștință și ale urii, Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1993-2011) este o figură-cheie a ortodoxiei noastre postbelice. A fost un martor privilegiat al dramelor istoriei recente şi un actor implicat în câteva momente grave ale ei, cum a fost greva anticomunistă și antirevizionistă pe care a condus-o la Cluj, în vara anului 1946, însuflețind întreaga lui generație. A fost apoi un apropiat colaborator al Patriarhului Justinian, o prietenie în care atât dascălul, cât şi învățăcelul au făcut istorie. A fost închis de regimul comunist în penitenciarele Jilava, Pitești și Aiud între anii 1958-1964, cu o condamnare standard în epocă la 25 de ani.

Cerut de românii ortodocși din Statele Unite, după eliberare a trăit experiența americană timp de mai bine de un deceniu. Acesta a fost pentru Bartolomeu Anania contactul definitiv cu o lume în care libertatea de gândire și de exprimare, încrederea și onestitatea sunt semne ale normalității pe care orice om le respiră în țara de adopție, încă din primul moment. Personalitatea viitorului ierarh s-a înobilat, în urma experienței americane, cu respirația largă a libertății pe care o societate ți-o oferă gratuit, doar în schimbul onestității, iar cu această mare lecție s-a angajat până la capătul vieții în slujirea Bisericii și a oamenilor, oferind în toate circumstanțele vieții exemplul propriei sale libertăți interioare, în care a trăit, a vorbit și a scris.

Înainte și după experiența americană, a fost şi a rămas toată viaţa lui un om liber, neînregimentat niciunui partid sau sistem politic, lăsând posterității proba propriei onestități prin binecunoscuta afirmație: „Nu am colaborat, nici cu angajament, nici fără angajament, nici în libertate, nici în detenţie, nici în țară, nici în străinătate, nici sub nume propriu, nici sub nume conspirativ”, lucru confirmat din plin și de documentele fostei securități.

Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania a fost deopotrivă un om al culturii şi un slujitor al lui Dumnezeu, care și-a pus o amprentă puternică asupra societății românești postdecembriste. În 1990, alături de mai mulți clerici și intelectuali, a făcut parte din Grupul de reflecţie pentru înnoirea Bisericii, unde a militat pentru asumarea lucidă şi onestă a trecutului comunist și ruperea de acesta, dar şi pentru o transparenţă în actul de conducere a Bisericii, prin apariția unei noi generaţii de ierarhi în Sfântul Sinod.

A fost ales în 1993 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în absenţa lui drept Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, pentru ca în 2006 să devină primul mitropolit al nou înființatei Mitropolii a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, militând, ca ierarh, ca Biserica să rămână liberă de orice fel de gândire îngustă și tot timpul să stea sub aripa înnoitoare a Duhului.

A ctitorit intens și cu bătaie lungă. De la revista în nouă variantă, editura și radioul Renașterea la mânăstiri și biserici urbane, de la exemple de ecumenism al frumuseții, precum biserica Schimbarea la Față din Cluj, la oamenii cinstiți, angajați în Biserică și societate deopotrivă, cărora le-a oferit distincția Crucea Transilvană, pe care tot el a înființat-o. A cultivat raporturi interconfesionale corecte, atât pe plan local, dar și european, mai ales prin parteneriatul cu Biserica Evanghelică Lutherană din Württemberg.

Ca scriitor marcant a fost distins prin numeroase premii ale Uniunii Scriitorilor și s-a bucurat de editări de mare valoare ale operei sale literare și teologice. Lui i se datorează cea mai recentă versiune a Bibliei, pe care a adus-o la vârsta de astăzi a limbii române și care este în continuare foarte bine primită de public, fiind tipărită în peste 300.000 de exemplare, inclusiv în ediția cu ilustrații, în opt volume, pe care nu a mai apucat să o vadă.

Cuvintele de învățătură ale Mitropolitului Bartolomeu relevă marea sa moştenire teologică: limbajul împrospătat şi viu prin marile reflecţii şi prin orizontul cultural vast, dar și adâncimea ideilor şi a meditaţiilor foarte actuale pentru lumea în care trăim. Este privit ca unul din marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și apreciat pentru verticalitatea şi fermitatea poziţiilor lui, pe care le-a luat în probleme acute precum: corupția, moștenirea Fundației Gojdu, Roșia Montană sau poluarea materială și morală, dar mai ales pentru căldura cuvintelor lui. Mitropolitul Bartolomeu Anania rămâne un reper viu pentru orice om care dorește să își trăiască viața ca un reflex al libertății în Duh și în Adevăr.

Printre ultimele lui proiecte se numără Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, pe care a înființat-o în toamna anului 2007. Această instituție este proiectul generos şi inspirat al unui om cu viziuni largi, care a ştiut să-şi depășească lipsurile tinereţii și să ofere, inclusiv după plecarea sa din această lume, o şansă pentru tinerii merituoşi, dar lipsiţi de posibilităţi materiale care doresc să studieze. Până în prezent, Fundația a acordat 397 de burse unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 1.035.900 lei.

Mitropolitul Bartolomeu a fost o personalitate marcantă şi un om de acţiune, care a știut să rămână un om al culturii şi al Duhului, un neobosit propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, un slujbaş al Adevărului şi al dreptăţii, dar și un duşman declarat al corupţiei de orice fel. Toate aceste virtuți pe care și le-a asumat consecvent de-a lungul întregii sale vieți l-au făcut să devină fără îndoială un model al omului liber. Printr-o astfel de viață a ajuns să fie asumat și de generațiile tinere ca un reper valid de verticalitate, curaj și moralitate, într-o lume tot mai lipsită de astfel de personalități. Este respectat și iubit și astăzi de foarte mulți tineri, care îl descoperă prin cuvintele lui de învățătură și mai ales prin viziunea sa proaspătă și neinhibată asupra lumii și vieții.

În galeria adevăratelor repere şi valori care au înnobilat spiritualitatea şi cultura românească și care pot contribui decisiv la formarea viitoarelor generaţii, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania este un izvor din a cărui apă, spre slava lui Dumnezeu, putem și chiar trebuie să ne adăpăm. Conștient mereu de propriile slăbiciuni, nu a contenit, prin exemplu nemijlocit, să ne indice direcția pe verticală.

Dumnezeu să îi binecuvinteze memoria!

Pr. Bogdan IVANOV, Administratorul Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”

 

Vă recomandăm să citiți și: BNR îl omagiază pe IPS Bartolomeu Anania cu o emisiune numismatică - Basilica

 

 

 

 

Acatistul Sfintei Cruci

Canon de rugăciune către Sfânta Cruce

Rugăciuni populare și poezii închinate Sfintei Cruci

 

• Acatistul Sfintei Cruci

Ascultă Acatistul Sfintei Cruci aici.

Troparul Sfintei Cruci

Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește poporul Tău.

Condac 1:

O, de trei ori fericită și Preacinstită Cruce, ție ne închinăm credincioșii și te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălțare; ci ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău pe cei ce cântă: „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!”

Icos 1:

Îngerii din cer, în chip nevăzut, înconjoară cu frică Crucea cea de viață purtătoare și, văzând-o că dă credincioșilor acum har de lumină dătător, cu strălucire, se spăimântează și stau zicând către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a lumii; Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, că izvorăști tămăduiri cu îndestulare;
Bucură-te, că luminezi marginile lumii;
Bucură-te, lemn de viață mirositor și vistieria minunilor;
Bucură-te, preafericită și de daruri dătătoare;
Bucură-te, că ești dumnezeiesc așternut picioarelor;
Bucură-te, că te-ai așezat spre închinarea tuturor;
Bucură-te, pahar plin de curată băutură;
Bucură-te, luminător al strălucirii celei de sus;
Bucură-te, prin care se binecuvintează zidirea;
Bucură-te, prin care este închinat Ziditorul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 2:

Văzându-se Elena pe sineși întru dorire, a zis împăratului cu îndrăznire: „Lucrul cel preadorit sufletului tău se arată prea de bucurie osârdiei mele”. Căutând însă arma cea biruitoare pentru tine, precum zici, cântă: Aliluia!

Icos 2:

Cunoștința cea necunoscută mai înainte împărăteasa cunoscând-o, a strigat către cei ce slujeau: „Din sânurile pământului siliți-vă în grabă a afla și Crucea a mi-o da”, către care privind cu frică a zis, cântând așa:
Bucură-te, semnul adevăratei bucurii;
Bucură-te, izbăvirea vechiului blestem;
Bucură-te, comoară, pentru zavistie în pământ ascunsă;
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat cu stele închipuită;
Bucură-te, Cinstită Cruce cu împătrite raze în chipul focului;
Bucură-te, scară pe înălțime rezemată, mai înainte oarecând arătată;
Bucură-te, lumina îngerilor cea cu alinare închipuită;
Bucură-te, rana demonilor cea mult suspinată;
Bucură-te, odor veselitor al Cuvântului;
Bucură-te, stingătoarea focului rătăcirii;
Bucură-te, Cinstită Cruce, apărătoare a deznădăjduiților;
Bucură-te, tare apărătoare a celor ce bine călătoresc;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 3:

Puterea Lemnului s-a arătat atunci, spre adevărata încredințare a tuturor, și pe cea fără de glas și moartă spre viață a sculat-o: înfricoșătoare privire celor ce vor a culege mântuire, când cântă așa: Aliluia!

Icos 3:

Având Elena arma cea nebiruită, a alergat către fiul său, iar el, săltând îndată, Crucea cea prea mare cunoscând-o, se bucura, și cu săltările ca și cu niște cântări, zicea către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, vasul luminii;
Bucură-te, Cinstită Cruce, vistierul vieții;
Bucură-te, dătătoarea darurilor Duhului;
Bucură-te, limanul cel neînviforat al celor ce călătoresc pe mare;
Bucură-te, masă care ții ca pe o Jertfă pe Hristos;
Bucură-te, viță ce porți Strugurele cel copt care dă vinul cel tainic;
Bucură-te, că păzești sceptrele împăraților;
Bucură-te, că zdrobești capetele balaurilor;
Bucură-te, strălucită cunoștință a credinței;
Bucură-te, păzitoarea a toată lumea;
Bucură-te, binecuvântarea lui Dumnezeu către muritori;
Bucură-te, mijlocirea către Dumnezeu a celor muritori;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 4:

Dumnezeiasca râvnă întru sineși luând Elena, cu osârdie a căutat și a aflat Crucea care în pământ era ascunsă și pe cer împăratului se arătase, pe care lăudând-o a zis: Aliluia!

Icos 4:

În chipul soarelui s-a arătat Crucea în lume, și toți de luminare umplându-se, și ca spre o stea alergând, o văd pe aceasta ca pe o pricinuitoare de bunătăți, în mâinile cele sfinte, înălțată, pe care lăudând-o au zis:
Bucură-te, raza Soarelui celui gândit;
Bucură-te, izvorul Mirului celui nedeșertat;
Bucură-te, chemarea lui Adam și a Evei;
Bucură-te, omorârea stăpânitorilor iadului;
Bucură-te, că înălțându-te, împreună acum, pe noi ne înalți;
Bucură-te, că închinându-te, pe suflete le sfințești;
Bucură-te, lauda apostolilor cea în lume propovăduită;
Bucură-te, tăria nevoitorilor cea preaiubită;
Bucură-te, Cinstită Cruce, mustrarea evreilor;
Bucură-te, lauda credincioșilor;
Bucură-te, prin care s-a surpat iadul;
Bucură-te, prin care a răsărit Darul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 5:

Lemnul cel de Dumnezeu dăruit privindu-l toți, la acoperământul lui acum să alergăm, și ca pe o armă ținându-l, printr-însul să biruim taberele vrăjmașilor și, pipăind pe Cel nepipăit, cu bucurie să cântăm Lui: Aliluia!

Icos 5:

Văzut-a lumină din cer marele Constantin, arătându-se semnul Crucii cu stele, întru care și biruind mulțimea vrăjmașilor, s-a sârguit de a descoperit lemnul Crucii și a zis către dânsul unele ca acestea:
Bucură-te, marginea sfatului celui negrăit;
Bucură-te, tăria poporului celui binecuvântat;
Bucură-te, cel ce înfrângi taberele vrăjmașilor;
Bucură-te, cel ce arzi cu văpaia pe demoni;
Bucură-te, sceptrul ceresc al împărăteștii oști;
Bucură-te, armă nebiruită a iubitoarei de Hristos oști;
Bucură-te, ceea ce dobori sprânceana barbarilor;
Bucură-te, ceea ce ocârmuiești sufletele oamenilor;
Bucură-te, izbăvitoarea multor răutăți;
Bucură-te, dăruitoarea multor bunătăți;
Bucură-te, prin care saltă purtătorii de Hristos;
Bucură-te, prin care iudeii se tânguiesc;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 6:

Scară până la cer s-a făcut Crucea Domnului, pe toți suindu-i de la pământ către înălțimea cerului, ca să locuiască împreună și totdeauna cu cetele îngerilor, lăsând pe cele ce sunt acum ca pe cele ce nu sunt și știind ei a cânta: Aliluia!

Icos 6:

Lumină, Mântuitorule, strălucind peste toți cei din iad, ai luminat pe cei ce zăceau jos, iar portarii iadului, nesuferind raza Ta, ca niște morți au căzut, și cei ce s-au izbăvit de dânșii, acum, văzând Crucea, cântă așa:
Bucură-te, învierea celor omorâți;
Bucură-te, izbăvirea celor ce se tânguiesc;
Bucură-te, deșertarea vistieriilor iadului;
Bucură-te, câștigarea desfătării raiului;
Bucură-te, toiag care ai afundat oastea egipteană;
Bucură-te, că iarăși pe poporul israelitean l-ai adăpat;
Bucură-te, lemn însuflețit, a tâlharului mântuire;
Bucură-te, trandafir bine mirositor, a binecredincioșilor mireasmă;
Bucură-te, hrana celor ce flămânzesc întru Duhul;
Bucură-te, pecetea pe care oamenii au luat-o;
Bucură-te, Cinstită Cruce, ușa tainelor;
Bucură-te, prin care se revarsă râuri dumnezeiești;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 7:

Moise, voind a izbăvi din stricăciune preamult truditul neam, te-ai dat lui ca un toiag, dar te-ai arătat lui și semn dumnezeiesc. Pentru aceea s-a înspăimântat, Cruce Cinstită, de tăria ta, cântând: Aliluia!

Icos 7:

Cel ce de demult a dat lege văzătorului de Dumnezeu în Sinai, de voie pe Cruce S-a pironit pentru cei fără de lege, de bărbații cei fără de lege și blestemul cel vechi al legii l-a dezlegat, ca puterea Crucii văzând-o, toți acum să cânte:
Bucură-te, ridicarea celor căzuți;
Bucură-te, îndreptarea celor robiți de patimile lumești;
Bucură-te, înnoirea Învierii lui Hristos;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a monahilor;
Bucură-te, copac bine înfrunzit sub care se adăpostesc credincioșii;
Bucură-te, Lemn de prooroci vestit a fi pe pământ sădit;
Bucură-te, ajutorul împărăției împotriva vrăjmașilor;
Bucură-te, apărare tare a cetății;
Bucură-te, a Dreptului Judecător arătare;
Bucură-te, a greșiților osândire;
Bucură-te, Cinstită Cruce, sprijinirea sărmanilor;
Bucură-te, Cinstită Cruce, îmbogățirea săracilor;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 8:

Străină minune văzând, nouă viață să viețuim, mintea la cer înălțând-o, că pentru aceasta Hristos pe Cruce S-a pironit și cu trupul a pătimit, vrând a-i ridica spre El pe cei ce cântă Lui: Aliluia!

Icos 8:

Tot a venit din înălțime, avându-și Dumnezeirea, singur Cuvântul cel mai înainte de veacuri și născându-Se din Fecioară Maică și lumii arătându-Se om smerit și Crucea primind, a făcut vii pe cei ce cântă Lui:
Bucură-te, Cinstită Cruce, arma păcii;
Bucură-te, semnul călătorilor;
Bucură-te, înțelepciunea și întărirea celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, nebunia și sfărâmarea celor ce prigonesc;
Bucură-te, sad bine rodit, nemuritor și de viață purtător;
Bucură-te, floare, care ai înflorit mântuirea noastră;
Bucură-te, că unești pe cele de pe pământ cu cele de sus;
Bucură-te, că luminezi inimile celor de jos;
Bucură-te, prin care stricăciunea s-a stricat;
Bucură-te, prin care mâhnirea s-a pierdut;
Bucură-te, bogăția bunătăților celor înmiite;
Bucură-te, lauda credincioșilor cea de mii de ori numită;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 9:

Acăzut tabăra demonilor cea cu tot felul de săgeți întrarmată și neamul evreilor s-a rușinat, văzând ei că, de către toți, cu dor Crucea este închinată și că de-a pururea izvorăște tămăduiri celor ce cântă: Aliluia!

Icos 9:

Râurile cugetelor celor de rea-credință s-au oprit, fiind pironit pe lemn Tu, Hristoase; căci, cu adevărat, nu se pricep cum și cruce ai suferit și de stricăciune ai scăpat, iar noi, Învierea slăvind-o, cântăm:
Bucură-te, înălțimea înțelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, adâncimea Proniei Lui;
Bucură-te, necunoștința necuvântătorilor bârfitori;
Bucură-te, pierderea nebunilor în stele cititori;
Bucură-te, că arăți Învierea lui Hristos;
Bucură-te, că pătimirile Lui le înnoiești;
Bucură-te, ceea ce călcarea de poruncă a celor dintâi zidiți ai dezlegat-o;
Bucură-te, ceea ce intrările Raiului le-ai deschis;
Bucură-te, Cinstită Cruce, cea de toți cei dreptcredincioși cinstită;
Bucură-te, a neamurilor celor necredincioase potrivnică;
Bucură-te, Cinstită Cruce, doctorul celor ce bolesc;
Bucură-te, de-a pururea ajutătoare a celor ce se roagă ție;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 10:

Lumea vrând a o mântui, Împodobitorul lumii la dânsa S-a pogorât în chip de negrăit și, întrupat fiind, Crucea a suferit, și pentru noi pe toate ca noi le primește. Pentru aceea, și izbăvindu-ne pe noi, de la toți aude: Aliluia!

Icos 10:

Zid nebiruit și dumnezeiesc al lumii te înțelegem, o, purtătoare de viață Cruce, că Făcătorul cerului și al pământului pe tine gătindu-te, își întinde mâinile – străină auzire – și pe toți învață a cânta:
Bucură-te, temeiul dreptei credințe;
Bucură-te, biruința creștinilor;
Bucură-te, că pe Amalec cel gândit l-ai înfrânt;
Bucură-te, că de mâinile lui Iacov mai înainte te-ai închipuit;
Bucură-te, că tu umbrele cele prea vechi le-ai înnoit;
Bucură-te, că tu cuvintele cele de prooroci vestite le-ai împlinit;
Bucură-te, că ai purtat pe Mântuitorul tuturor;
Bucură-te, că ai stricat pe stricătorul sufletelor;
Bucură-te, prin care cu îngerii ne-am unit;
Bucură-te, prin care cu lumina ne-am strălucit;
Bucură-te, că cinstindu-te, ție ne închinăm;
Bucură-te, că strigând ție glăsuim;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 11:

Cântarea toată se micșorează, vrând a lăuda mulțimea minunilor tale, fiindcă de-ți vom aduce ție, o, preacinstită Cruce, mulțime de laude, nimic vrednic nu împlinim, față de cele ce ai dat nouă, dar cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Strălucire de lumină dătătoare, celor ce sunt întru întuneric se dăruiește Crucea aceasta de viață dătătoare. Că lumina cea nematerialnică a primit-o și spre cunoștință dumnezeiască pe toți povățuiește și, înălțându-se acum, mintea noastră o înalță a cânta acestea:
Bucură-te, luminătorul ce te arăți celor ce sunt întru întuneric;
Bucură-te, stea care luminezi lumea;
Bucură-te, fulger care orbești pe ucigașii lui Hristos;
Bucură-te, trăsnet care slăbești pe cei necredincioși;
Bucură-te, că ai strălucit cetele dreptmăritorilor;
Bucură-te, că ai risipit templele idolilor;
Bucură-te, cea al cărei chip din cer s-a arătat;
Bucură-te, cea al cărei dar vicleșugurile le-a gonit;
Bucură-te, ceea ce însemnezi omorârea trupului;
Bucură-te, ceea ce omori pornirea patimilor;
Bucură-te, Lemn pe care Hristos S-a răstignit;
Bucură-te, Lemn prin care toată lumea s-a mântuit;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 12:

Har voind Hristos a da oamenilor, mâinile pe lemn Își întinde și neamurile toate împreună le cheamă, și Împărăția cerurilor o dă tuturor celor ce cu vrednicie și cu credință cântă cântare: Aliluia!

Icos 12:

Cântând cântarea ta, te lăudăm cu dor pe tine, Lemnul Domnului, ca pe un însuflețit. Că pe tine pironindu-Se cu trupul Cel ce stăpânește peste puterile cele de sus, ne-a sfințit, ne-a mărit și ne-a învățat a zice acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, arma cea înțelegătoare;
Bucură-te, sfântă privire a sfinților;
Bucură-te, înainte-propovăduirea proorocilor și a drepților;
Bucură-te, purtătoare de lumină, meșteșugire a lui Hristos;
Bucură-te, frumusețea și cununa dreptcredincioșilor cârmuitori;
Bucură-te, stăpânirea și întărirea cuvioșilor preoți;
Bucură-te, podoaba cea prealăudată a adevărului;
Bucură-te, începutul cel preabun al mântuirii;
Bucură-te, strălucirea cea luminată a tuturor;
Bucură-te, izgonirea agarienilor;
Bucură-te, făclie a luminii celei nestricate;
Bucură-te, veselia sufletului meu;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 13:

O, întru tot cântat Lemn pe care a fost răstignit Hristos, Cuvântul cel mai sfânt decât toți sfinții, primind rugăciunile noastre, de toată primejdia pe toți izbăvește-ne și de chinurile veșnice scapă pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Îngerii din cer... și Condacul întâi: O, de trei ori fericită...

Icos 1:

Îngerii din cer, în chip nevăzut, înconjoară cu frică Crucea cea de viață purtătoare și, văzând-o că dă credincioșilor acum har de lumină dătător, cu strălucire, se spăimântează și stau zicând către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a lumii; Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, că izvorăști tămăduiri cu îndestulare;
Bucură-te, că luminezi marginile lumii;
Bucură-te, lemn de viață mirositor și vistieria minunilor;
Bucură-te, preafericită și de daruri dătătoare;
Bucură-te, că ești dumnezeiesc așternut picioarelor;
Bucură-te, că te-ai așezat spre închinarea tuturor;
Bucură-te, pahar plin de curată băutură;
Bucură-te, luminător al strălucirii celei de sus;
Bucură-te, prin care se binecuvintează zidirea;
Bucură-te, prin care este închinat Ziditorul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 1:

O, de trei ori fericită și Preacinstită Cruce, ție ne închinăm credincioșii și te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălțare; ci ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău pe cei ce cântă: „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!”

După aceea se citește această

Rugăciune către Domnul Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mântuitorul sufletelor noastre, mărturisim înaintea Ta, întru această zi a răstignirii Tale, în care ai pătimit și ai primit moarte pe Cruce pentru păcatele noastre, că noi suntem cei ce Te-am răstignit cu păcatele noastre cele multe și cu fărădelegile noastre cele rele. De aceea, ne rugăm bunătății Tale celei nemărginite să ne faci și pe noi părtași sfintelor Tale Patimi, cinstitelor răni și morții Tale celei de viață făcătoare, pentru ca să ne învrednicim, prin darul Tău, să câștigăm și noi asemenea Ție, pentru dragostea Ta, precum Tu, Cel Milostiv, le-ai răbdat pentru mântuirea noastră, întărindu-ne pururea cu aceeași putere și răbdare ce ai avut când Te-au răstignit nemulțumitorii evrei.

Și ne înviază simțirile noastre cele sufletești, ca să cunoaștem moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut și zidirile cele neînsuflețite, care s-au mișcat la răstignirea Ta, cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios și, rugându-Ți-se, l-ai primit în Rai. De aceea întărește-ne, Doamne, ca să putem ridica cu bucurie, de astăzi înainte, Crucea Ta cu deplină pocăință. Întristarea morții Tale să o simțim, precum au simțit-o Preasfânta Ta Maică, ucenicii Tăi și mironosițele femei.

Dă-ne, Doamne, și nouă, darul Tău, precum ai dat atunci tâlharului celui rău, și iartă păcatele noastre pentru sfintele Tale Patimi, și ne primește prin pocăință împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu și Ziditor ce ne ești. Asemenea fă cu toți creștinii, vii și morți, precum se roagă Ție, în toate zilele, Sfânta Biserică și le iartă lor toate păcatele și-i învrednicește pe ei de Împărăția Ta ca să vadă lumina Ta și să mărească slava Ta. Ne închinăm Crucii Tale, Hristoase, și zicem către dânsa: mărire ei pentru dragostea Ta.

Bucură-te, Preacinstită Cruce a lui Hristos, că prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus țintuit. Bucură-te, pom preamărit, pentru că Tu ai ținut Rodul vieții Ce ne-a mântuit din moartea păcatului.

Bucură-te, toiagul cel tare care ai sfărâmat ușile iadului. Bucură-te, cheia împărătească ce ai deschis ușa Raiului. Ne bucurăm și noi pentru că vedem pe vrăjmașii Tăi surpați jos, iar pe prietenii Tăi împărățind în ceruri, pe vrăjmașii Tăi biruiți de puterea Ta, iar pe creștinii ce Ți se închină, înarmați cu puterea Ta. O, Răstignitul meu Hristoase, câte ai pătimit pentru noi, câte răni, câte scuipări, câte batjocuri și câtă necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca să ne dai pildă de adevărată răbdare! De aceea, cum putem noi să fugim de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea? Cum să ne pară grele chinurile, văzând pe Stăpânul nostru că le iubește și le cere și le socotește Lui de mare cinste? Rușine ne este, cu adevărat, de ne vom întrista de relele ce ne pricinuiesc oamenii sau de ispitele ce ni le aduc diavolii, trupul și gândurile noastre cele rele, sau pentru sărăcia și bolile ce ne vin din voia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, deoarece acestea toate le trimite pentru ca să ne apropie mai mult de El, pentru ca să-L slăvim și să ne pedepsim în această viață pentru binele nostru, pentru ca să ne odihnim cu mai multă mărire întru Împărăția Lui cea veșnică. Și, de vreme ce este așa, înmulțește-ne, Doamne, ostenelile, ispitele și durerile, dar să ne înmulțești împreună și să ne prisosești și răbdarea și puterea, ca să putem răbda toate câte ni s-ar întâmpla. Pentru că recunoaștem că suntem neputincioși de nu ne vei întări, orbi de nu ne vei lumina, legați de nu ne vei dezlega, fricoși de nu ne vei face îndrăzneți, răi de nu ne vei preface în buni, pierduți de nu ne vei ierta, robi de nu ne vei răscumpăra cu bogata și dumnezeiasca Ta putere și cu darul Sfintei Tale Cruci, căreia ne închinăm și o mărim, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

• Canon de rugăciune către Sfânta Cruce, în cinstea arătării ei la Ierusalim, în zilele împăratului Constanţiu, fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare

Troparul Sfintei Cruci, glasul al 8-lea:

Chipul Crucii Tale acum mai mult decât soarele a strălucit, care de la Sfântul Munte până la locul Căpăţânii o ai întins, şi într-însa a Ta putere, Mântuitorule, ai luminat, printr-însa întărind şi pe bine credincioşii împăraţi, pe care îi şi mântuieşte totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Hristoase Mântuitorule, mântuieşte-ne şi pe noi.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Armele lui Faraon...

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Arătat-ai pe pământ razele Crucii, cu care surpând pe diavolul, ai mântuit neamul omenesc, Doamne; pentru aceea lăudăm slava Ta.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Viclenia cugetului celui neplecat o a risipit cu Crucea Mântuitorul, prin bunăvoirea Tatălui; să-I cântăm Lui cântare nouă, căci singur cu slavă S-a preaslăvit

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sceptru făcător de biruinţă ai sădit Hristoase, ca şi în Eden lemn de viaţă, preacurată Crucea Ta, care a strălucit în chip de lumină pe muntele cel sfânt.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născătoare de Dumnezeu, preacurată Maică Fecioară, pe tine care mai înainte te-a văzut ceata proorocilor, ca pe o uşă cerească şi rug nears, te cunoaştem.

Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici...

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Ca şi cu o pavăză ne îngrădim, cu semnul nebiruitei Crucii Tale, Stăpâne, pe care nesuferind-o mulţimea cea urâcioasă a demonilor fuge.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Crucea Ta a veselit pe toţi cei ce Te propovăduiesc pe Tine Dumnezeu răstignit, care luminând a strălucit cu frumuseţe neapropiată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Bucură-te, o, Cruce preasfântă, că chipul tău mai presus decât soarele a strălucit şi gonind toată înşelăciunea ne-a luminat pe noi credincioşii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te maică neispitită de nuntă, ceea ce ai încăput pe Dumnezeu-Cuvântul în pântecele tău şi L-ai născut întrupat, ca pe un Dumnezeu şi om.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioţi s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne, auzul Tău...

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

În taină mai înainte, iar astăzi de faţă, ai luminat, Hristoase, semnul Crucii Tale.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Îndrăzneala cea fără de lege a ucigaşilor de Dumnezeu, o ai înfruntat, îndurate, cu lumină, în chip de Crucea Ta, Mântuitorule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărit-ai credinţa creştinilor, cu lumina Ta cea fără materie, însemnându-ne nouă Crucea, Hristoase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Maică preacurată, binecuvântată Stăpână, prin rugăciunile tale înduplecă-ne nouă pe Dumnezeu, pe Care L-ai născut.

Cântarea a 5-a. Irmos: Cel ce ai osebit lumina...

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Lemnul cel din rai s-a arătat prin făcătorul de rele, aducător de moarte celor izgoniţi din Eden; iar Crucea Ta, Hristoase, S-a arătat aducătoare de viaţă, făcând pe Adam iar locuitor într-însul.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Tatăl, Cel ce a zidit cu cuvântul Lui lumina cea întâi zidită, însemnează acum Crucea cea luminoasă, Celui răstignit ca unui Fiu mărturisindu-I Dumnezeirea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În lumina cea neapusă, pe lumina cea mai presus, întru Tatăl vom vedea prin credinţă, Hristoase, pe Tine Fiul şi pe Duhul Tău strălucind sufletelor noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Când ai născut, Fecioară, nu ai ştiut de durerile maicilor, căci mai presus de fire ai născut pe Dumnezeu cu trup. Pentru aceea toţi cu dreaptă credinţă te slăvim.

Cântarea a 6-a. Irmos: Când m-am necăjit...

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Crucea Ta o străluceşti la toate marginile, Hristoase Dumnezeule, şi printr-însa ai luminat pe cei ce Te laudă.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Cei fără de lege să-şi acopere acum ochii, căci nu vor suferi frumuseţea ce străluceşte de la Cruce.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce cunosc pe Dumnezeu, pe Cel ce a fost pironit cu trupul pe lemn, să se îndestuleze acum de lucirea curatei Cruci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară neispitită de nuntă, ceea ce ai născut pe Dumnezeu, să nu încetezi a te ruga Fiului tău pentru noi.

Irmosul:

Când m-am necăjit, am strigat către Domnul, şi m-a auzit Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

O, de trei ori fericită şi preacinstită Cruce, pe tine lăudându-te şi închinându-mă ţie, acum mă sfinţesc; pe care Hristos înălţându-Se, a mântuit lumea. Deci întâmpină şi mă mântuieşte cu puterea ta şi din toate nevoile mă slobozeşte, ca să strig ţie: Bucură-te lemn fericit.

Cântarea a 7-a. Irmos: Cel ce ai mântuit...

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Soare, Cel ce te-ai înălţat pe Cruce, văzându-Te soarele cel simţitor la amiazăzi, şi-a ascuns razele. Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Cel ce ai vorbit odinioară cu văzătorul de Dumnezeu, prin foc şi prin nor, şi astăzi Te slăveşti ca un Dumnezeu prin strălucire în chip de Cruce, prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu lumină, ceea ce străluceşti din lumină, şi din veac eşti împreună întru lumină, şi ai slăvit cu lumina Ta cea curată semnul Crucii Tale, prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe ceea ce fără sămânţă a primit în pântece şi mai presus de fire pe Dumnezeu cel neschimbat, Care din milostivire S-a numărat cu oamenii, cu bună credinţă să o lăudăm în veci, ca pe o maică a Celui preaînalt.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Cel ce S-a văzut în chip...

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Pe Cel ce S-a văzut pe scaunul slavei, şi a fost pironit pe lemnul Crucii după fiinţa trupului, tineri lăudaţi-L, preoţi binecuvântaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Pe Crucea ce s-a închipuit întru lumină, preacurată în locul Căpăţânii până la muntele cel sfânt, şi străluceşte lumină împreună în veac, tineri binecuvântaţi-o, preoţi lăudaţi-o, popoare preaînălţaţi-o întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Slavoslovind pe unul din Treime, Care a luminat lumea cu strălucirea Crucii, tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe ceea ce în chip de negrăit şi fără sămânţă a zămislit, şi a născut lumii pe Hristos Dumnezeu, tineri binecuvântaţi-o, preoţi lăudaţi-o, popoare preaînălţaţi-o întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Cel ce S-a văzut în chip de înger, în cuptorul cel cu foc, la cuvântătorii de cântare; pe Hristos Dumnezeu lăudaţi-L tineri, preoţi bine-L cuvântaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, piatra cea netăiată...

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Cel ce odinioară ai pus lege prin foc şi prin nori, poporului celui neplecat, acum ai însemnat poporului celui preacredincios chipul Crucii Tale, care străluceşte mai mult decât luminătorii, pe care după vrednicie o mărim.

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Jelit-a zidirea cu întunecare îndrăzneala celor ce Te-au răstignit. Iar acum strălucind cu lumină preafrumoasă Crucea Ta, Hristoase, cea purtătoare de lumină, a arătat Bisericii frumuseţea cea ascunsă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

La Tine punându-şi nădejdile poporul Tău cel ales, către Tine spre rugăciune pune înainte Crucea şi înfricoşătorul Tău sânge; ci cu blândeţe Te uită spre noi, împărate al tuturor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-ne pe noi Fecioară, ceea ce ai născut lumina cea neapropiată; umple-ne de veselie şi de bucurie şi de dumnezeiască cunoştinţă, pe noi care cu inimă curată întru bună credinţă te fericim.

Irmosul:

Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine muntele cel netăiat, Fecioară, s-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cela ce Te-ai înălţat...

Crucea cea preacurată, care a deschis cerurile fiind închise, arătându-se acum în ceruri şi-a răsărit razele pe pământ; pentru aceea cei ce am primit strălucirea lucrării ei, ne povăţuim către lumină neapusă şi în războaie o avem pe dânsa armă de pace, semn de biruinţă nebiruit.

Rugăciuni populare și poezii închinate Sfintei Cruci

• Rugăciunea Sfintei Cruci

Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui, să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de la fața focului, așa să piară diavolii de la fața celor ce iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul crucii și zic cu veselie: Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoarea Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe Tine, cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmașul. O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin.

Îngrădește-mă, acoperă-mă și mă păzește, Doamne, cu puterea cinstitei și de viață purtătoarei Crucii Tale, depărtând de la mine tot răul. Amin. În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, îți încredințez sufletul meu, păzește-mă, binecuvântează-mă, miluiește-mă după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale și viață veșnică îmi dăruiește. Amin.

• Sfântă Cruce, armă tare

Sfântă Cruce, armă tare,
Feri-mă de supărare;
Sfântă Cruce, armă dulce,
Fii cu mine încotro m-oi duce;
Sfântă Cruce a lui Hristos,
Să-mi fii mie de folos.
Cruce-n casă, cruce-n masă,
Cruce în toți patru cornuri de casă.
Dumnezeu îi cu noi la masă,
Maica Sfântă-i la fereastră,
Îngerii împrejur de casă,
Maica Sfântă îi cu poala întinsă
Și pe noi toți ne cuprinsă.
Cruce în patul nost,
Dumnezeu îi la capul nost,
Dumnezeu ne-o apărat,
De vrăjmașul necurat,
De șarpele înveninat,
De iadul întunecat.
Cruce Sfântă, trezește-mă,
Maică Sfântă, acoperi-mă,
Înger bun, păzește-mă,
Doamne, mântuiește-mă.
Amin.

Sursa: PS Macarie Drăgoi (Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord) - rugăciune de la bunica sa, Parascheva, și de la bătrânii satului său natal

• Cruce sfântă

– Cruce sfântă, culcă-mă,

Cruce sfântă, scoală-mă,

Înger sfânt, păzeşte-mă,

Doamne, miluieşte-mă!

Sursa: Rugăciune rostită în copilărie de Pr. Teofil Părăian

• Altă mângâiere nu-i

Altă sfântă mângâiere nu-i

Pe acest pământ de suferință

Pentru creștin, ca sfânta cruce

Slăvitul semn de biruință

„Să-și ieie fiecare crucea”

Așa-i poronca lui Iisus.

Dacă voește ca s’ajungă

În sânul raiului de sus.

Când seara mergem la culcare

Cu crucea sfântă ne-nsemnăm.

Și tot cu ea începem ziua,

Când dimineața ne sculăm.

 Când lângă sânul mamelor

Copiii dorm, ele’i așează,

În leagăn și cu crucea sfântă,

Cu dragoste îi însemnează.

În ori și ce călătorie

De vrem cumva ca să plecăm

Plini de nadejde’n Dumnezeu

Noi tot cu crucea ne’nsemnăm.

La masă când ne așezăm

Prin cruce mulțumim mereu

Pentru belșugurile toate

Trimise de la Dumnezeu.

În toiul luptelor grozave

Când crunta moarte stăpânește,

Pe câte suflete viteze

Slăvita cruce nu’ntărește.

Și dacă Ea’i nădejdea noastră,

Și ajutorul cel mai sfânt,

De ce se mai găsesc ființe,

Creștine pe acest pământ?

Care-o insultă’ mii de feluri

Cu vorbe batjocoritoare?

Au nu se tem ei de mânia

Lui Dumnezeu răzbunătoare?

Nu se gândește-această lume

Că prea de tot păcătuește,

Când ori cu fapta ori cu vorba,

Puterea crucei o hulește?

Nu se gândește că viața

Nu ține-o’ntreagă veșnicie?

Azi ești voinic și mâne moartea

Te-apucă cu a ei tărie.

Te duci în lumea ceialaltă,

Nepocăit pe veci pierdut.

Primind răsplata cea amară

La care atâta ai ținut.

Creștine, mă întorc spre tine:

Fii om cu înțeleaptă minte,

Respectă crucea cea Divină,

Cu dragostea cea mai fierbinte.

Învață și pe alții care

Azi, nu cunosc a ei putere,

Căci ea va fi în veșnicie

Oricui o dulce mângâiere.

Sursa: Poezie culeasă dintr-o carte apărută în 1924 la Iași, sub egida Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

• Nu tăia din cruce - Costache Ioanid

Pe-o lespede rece, din greu răsuflând,
Cu umbre ciudate pe chipul său blând,
Sta frânt de-oboseală bătrânul creștin,
Dorind să mai guste un strop de alin.

O clipă-i aleargă privirea-napoi,
Prin frunzele smulse din arborii goi,
Se vede prin ceață, pe drum de căruți
Atâtea icoane din anii trecuți.

O viață de zbucium, de mari suferinți,
Și totuși de multe și dragi biruinți.
Dar crucea o clipă lăsată-i acum...
Adesea prea grea-i păruse pe drum.

O viață întreagă să porți pe grumaz
Atâtea batjocuri și-atâta necaz
BETANII puține; dar spini îndeajuns!
O clipă bătrânul se simte răpus.

O clipă, în suflet apar îndoieli
Gândește-te bine... dar de te-înșeli?
Ce-i viața?Ce-i lumea? Un larg labirint.
Urechea te-nșală ori ochii te mint.

Să-nduri pentru lume? Când lumea nu vrea
Vai , viața-i prea veche și crucea ți-e grea.
Și astfel cu-n umăr de cruce proptit
Bătrânul se lasă de somn copleșit.

Dar iată, în somnul de trudă și-amar
Lumini și imagini în minte-i apar
El vede mulți îngeri pe-un vârf de copac
Îl cheamă pe nume și semne îi fac.

Creștinul tresare! Se uită mirat
Și-n dată pornește sub cruce-aplecat
Și vântu-i aduce din culmi un ecou
Dar crucea apasă mai greu, tot mai mult
În piept dă năvală un negru tumult.

Prea grea mi-e povara acum la sfârșit
E DRUMUL prea-ngust și-i greu de suit.
Zadarnic mă lupt, mă-ndemn, mă grăbesc
Căci cerul cu mult mai departe-l zăresc.

Se leagănă, pas avântul e frânt
Bătrânul creștin e căzut la pământ.
Mi-e peste putere, aicea rămân.
Și cade-n țărână bătrânul creștin.

Ehei, măi creștine, s-aude un glas,
Prea mare-i povara, prea multe ai tras.
Ia barda aceasta și taie din lemn!
Nu fi fără minte, din milă te-ndemn.

Aceasta-i o cruce ce nu poți s-o duci
Căci ea-i cea mai mare și grea dintre cruci.
Creștinul ascultă îndemnul străin
Și-apucă unealta ce-l scapă de chin.

Lovește în bârnă cu braț de voinic.
Din cruce retează un pic câte-un pic.
O pune pe umăr, încearcă un pas,
Lovește cu barda în ce-a mai rămas.

Din nou mai încearcă; și apoi un fior
Șoptește: acuma e mult mai ușor.
Și-ndată pornește pe cale voios
Cu crucea ușoara urmând pe Hristos.

Pe drum se-ntânește cu cete de frați
Și-i lasă în urmă sub cruci aplecați
Și astfel, degrabă, zorind pe poteci,
Ajunge la poarta cetății de veci.

Ce ziduri de iaspiz, topal și argint,
Ce porți sclipitoare, de alb mărgărit,
Ce nor de stindarde! ce scări! Ce făclii!
Armate de îngeri cu lănci aurii!

Dar vai, de la el pân' la porți e un șanț
Pe care nu-i punte, nici bară, nici lanț
Și strigă bătrânul de frică pătruns,
Dar nimeni nu-l vede să-i dea un răspuns.
Și strigă bătrânul, pierdut și răpus.

Nu-i nimeni la poartă, nu-i nimeni la zid.
Deodată, din vale, cu ochii strălucind
Cu crucea pe umeri vin frați și surori.
Ei vin cu nădejde, tăcuți, gânditori

Și repede crucea ca punte și-o pun.
Ei trec peste punte, pe poartă pătrund,
Iar crucea în urmă se pierde la fund.
Bătrânul ia crucea cu a dorului val

Și-ncearcă s-o pună și el de pe mal.
Dar vai, crucea-i scurtă! Au toate un rost.
Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost.
Creștinii trec șanțul și intră pe porți
Ce bine-i întreagă crucea s-o porți!

Ce cântec! Ce chiot se-aude-n Eden
Ce largi mulțumiri într-un dulce refren.
Ce zboruri de îngeri ! Ce slăvi ? Ce lumini?
Ce mari curcubeie de aur și crini.

Creștinul de-afara de jale-i răpus.
Cu greu peste șanț lemnul crucii și-a pus.
Și-ncearcă să treacă un pas, înca-un pas.
O ! Cât de aproape-i al Domnului glas.

Un pas, încă unul, pragu-i deschis.
Dar crucea, deodată, se duce-n abis
Și cade bătrânul în golul temut.
Răsplata-i căzută și sceptru-i pierdut.

Dar iată ce taină! el nu stie cum
Pe lespedea rece; la margini de drum
Acolo c-un umăr de cruce proptit
Dormise o clipă și visu a venit
Un sol și-o trezire, din ceruri i-a dat.

Creștinul se scoală și simte în piept
O flacără nouă și-un dor înțelept.
Cu grabă apoi povara luând
Privește-nainte cu chipul său blând.

Și crucea îi pare aripă spre zări.
Ah, crucea-i întreagă și-i fără scurtări.
Acum el vă spune: În drumul spre rai
Din crucea credinței nimic să nu tai.

Cu crucea întreagă Isus către noi
Veni de la Tatăl cu sânge șuvoi
Și acum El din lume ne-așteaptă la fel,
Cu crucea întreagă s-ajungem la El.

Sursa: poetiinostri.ro

Un creştin odinioară Tot se căina mereu: Grea mai este crucea asta Ce mi-a dat-o Dumnezeu! Cum o dau nu-mi merge bine, De necazuri nu mai scap, Şi muncesc din greu ca boul Până cad lângă “proţap”! Iară alţii sunt mai leneşi Şi trăiesc mai în belşug, Numai mie (vorba ceia) “Boii nu-mi mai rag la jug”! Şi ofta creştinul nostru Şi era mereu cârtind: Nimeni nu putea odată Să-l audă mulţumind. Însă cel de sus Părinte Care-ajută pe “mişel” Căutând din cele Sfinte Cercetatu-l-a pe el. A trimes la el un Înger Noaptea când dormea trudit Şi luând pe om de mână L-a urcat pe deal la Schit. Se făcea că este ziua Şi erau numai ei doi Între nişte cruci frumoase Felurite, după soi. Unele erau de aur Altele din fier şi lemn, De argint şi de aramă, Fiecare cu un semn. Zicea îngerul atuncea: “Ia-ţi o cruce, care vrei! Numai potriveşte-o bine Şi te-ntoarce la bordei!” Lacom, el apucă-n grabă Cea de aur mai întâi, Începând s-o tăbârcească Pe voinici umerii lui. De prea multă strălucire Nu te poţi uita la ea, Dar voind ca s-o ridice, Vede că-i nespus de grea.

Se mai uită, iar încearcă, Până ce îşi ia de seamă Să-şi aleagă altă Cruce Tot frumoasă, de aramă. Dar în ciuda lui ş-aceea – Pentru dânsul – este grea, Cea de marmură mai tare, Cea de fier cam tot aşa. Lângă ele mai la vale Vede sub un copăcel, Cruce de stejar uşoară, Numai bună pentru el. O ridică deci şi pleacă, Iară Îngerul pe drum Îl întreabă pentru cruce, Dacă-i mulţumit acum. “Slavă Domnului, răspunde, Tare-s mulţumit de ea, Că din toate numai asta Este după vlaga mea!” Îngerul atunci îi zice: “Omule nemulţumit! Pentru Crucea vieţii tale Totdeauna ai cârtit! Astăzi te-am adus anume Ca să-ţi fie ţie semn Ca nici una nu poţi duce, Decât crucea cea de lemn. Asta este “Crucea Vieţii” Dată ţie de când eşti, Deci lui Dumnezeu dă slavă Şi de-acum să nu cârteşti. Cele de metaluri scumpe Sunt a oamenilor sfinţi, Cari sufăr pân-la sânge, Întru grele nevoinţi. Iară tu cu sărăcia Lesne te vei mântui, Dacă vei păzi credinţa Şi răbdând vei mulţumi!”

• Semnul Sfintei Cruci de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Semnul crucii este noua
Scutul cel mantuitor
Care departeaza raul
Si ne da la toate spor.

Deci sa facem cum se cade
Crestinescul nostru semn,
Caci vrajmasii fug atuncea
Ca de preacinstitul lemn.

Iar acei ce bat in cobza
Si pe cruce o ingana,
Au samanta necredintei
Si pecete rea la mana!

N-au evlavie in suflet,
Nici rusine la obraz
Plecaciune nu pot face
Ca-i "boierul pe grumaz"!

Domnul cerurile pleaca
Pentru neamul omenesc,
Iar la El sa-si plece capul-
Multi crestini nu se silesc.

El intinde sus pe cruce
Mainile dumnezeesti,
Tu macar a face "semnul"
Omule nu te silesti.

El ne mantuie crestine
Savarsindu-Se pe lemn,
Iara tu socoti rusine
Ca sa faci al crucii semn!

Sursa: sfioaniacobhozevitul.ro

• La Umbra Crucii Tale  de Paula Seling

• CRUCEA – CHEIE de Vasile Voiculescu

Nu-ţi găsesc nici cuget, nici cuvânt,

Mintea e prea slabă să Te priceapă;

Inima, poate, ar sta să Te-ncapă,

Dar mi-ar trebui o inimă de sfânt.

Cârmă spre Domnul pe oceanul de rele,

Cheie ce pururi Cerul descui,

Cruce sfântă, ajută-mi să te pui

Cheia labirintului vieții mele.

iunie 1954, București

• CRUCEA – ARCĂ

Odinioară Noe scăpă de la-necat,

Cu seminţii şi neamuri, plutind fără zăbavă:

Dar luă cu el păcatul în şubreda lui navă

Şi-l răspândi cu toată odrasla-i pe-Ararat.

Tu, Cruce, purtătoare de trupul lui Hristos,

Azi ca o nouă Arcă te-ncarci de-ntreaga lume

Şi biruind potopul păcatelor, anume

O urci şi-o scoţi în Ceruri, la Tronul sfânt, prinos.

3 august 1954, Bucureşti

• CRUCEA – MIREASĂ

(Răstignirea)

Năprasnică, spăimântătoare nuntă

Cu îngeri plânşi, haini legionari,

Tragic alai şi băuturi amari,

Mire Christos, mireasă Crucea cruntă

Tovarăşa infamilor tâlhari.

„Vin’ din Liban”… cânta odinioară

Miresei sacre, marele-nţelept…

Şi ea-nălţată dintr-un cedru drept

În braţe prinse pe Isus, la piept

Şi osândiţii miri se-mbrăţişară,

Şoptindu-şi unul altuia „de când te-aştept” !

25 august 1954, Bucureşti

• LOCUL CRUCII ÎN SFÂNTA TREIME

Nedespărţită Cruce de Iisus

Tu, soaţă pretutindeni lângă El,

Ca pe pământ şi-n Ceruri eşti la fel

Părtaşa slavei celei mai de sus.

Sfânt mădular al unicei Treimi,

Hristos te-a luat în sfat pe-aceeaşi treaptă

Şi ca pe-un sceptru al veşnicei Crăimi

Te ţine-acolo-n mâna Lui cea dreaptă.

26 august 1954, București

• CRUCEA – REMEDIU

Cu ce să-mi vindec, Doamne, al îndoielii ulcer?

Mi-s voile și gândul zădarnică-alifie,

Balsamul rugăciunii n-ajunge-n carnea vie

Și n-a fost leac pe lume, ori plastur, ca să nu-l cer!

Mi-ai rămas, Tu, singur, Tu Cel făr-de prihană,

Împunsule în coastă, Bătutule în cuie,

Tu știi ce-i chinul: Ia-mă, pe Crucea Ta mă suie,

Ca Duhul Crucii Tale să ardă crunta-mi rană.

14 septembrie, Ziua Crucii, 1954, București

• CRUCEA – ÎNĂLŢARE

Tu-nsemni peste lume cea mai înaltă Lege:

Din patru zări aduni puterile toate…

Cine-ar putea vreodată-nţelege

Misterioasa, groaznica ta simplitate?

Chip al infinitului răstignit în noi,

Punem slabele noastre braţe peste-ale Tale;

Pironeşte-mi-le de aripile-ţi triumfale

Să mă înalţi cu tine din lăuntricul gunoi…

14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci, 1954, Bucureşti

• CRUCEA – JUG

Tu, Cruce, dulce jug al lui Hristos,

De Tine-n veci acuma nu mai fug,

Adânc cerbicea inimi-mi plec jos

Și sub povara Ta cerească mă înjug.

Stau să mă mâne Domnul unde-o vrea

Cu biciul Său de Duh atât de drag;

Și nici o muncă nu-mi mai pare grea

Când știu că brazda mântuirii trag.

luni, 27 septembrie 1954, București

Sursa: patermihail

• Drumul Crucii deTraian Dorz

- Matei 27 -

Iată drumul spre Golgota, ducînd Crucea chinuit

ca acolo sus pe Cruce El să fie răstignit.

Toată fărdelegea lumii și-a oricărui dintre noi

apăsa pe-această Cruce, și-o tîra acest convoi.

Împrejurul Lui sînt numai fiare, bestii și călăi

cît de triști și de departe sînt acum cei dragi ai Săi!

Numai Simon Cirineanul puse umărul din greu

să ajute la suirea sarcinii lui Dumnezeu.

Maica plînge-ndurerată, - simte-al inimii piron

- iată sabia prezisă de bătrînul Simeon...

... Vino sufletul meu suie și tu-n urma lui Isus

vezi cît e de greu păcatul care și tu I l-ai pus

vezi ce preț de ispășire a cerut și-al tău păcat

că numai prin al Lui Sînge ți-a putut fi el iertat.

- Hai și tu ca Cirineanul, pune umărul smerit

să-L ajuți și tu să ducă măcar ce ai tu greșit

rabdă și tu pentru Domnul răni și bice și sudori

căci și El greu pentru tine le-a răbdat de-atîtea ori.

Dacă suferi împreună azi calvarul dureros

mîine veșnic împreună vei domni lîngă Hristos.

• Sfânta cruce de Elena Tudosa 

În zori de zi când mă trezesc,
Sub semnul crucii mă inchin,
Spre ceru-nalt Doamne privesc,
Și-i mulțumesc părintelui divin,

Că văd lumina soarelui încă o zi,
Lumina, ce îmi luminează drumul meu,
Sub semnul crucii știu că oriunde aș fi,
Cu mine – alături este Dumnezeu.

O Tata Sfânt , Fiule bun, și Duh ceresc,
O Sfântă cruce și o rugăciune spun,
Știu că voi primi daru-dumnezeesc,
Și ajutor ca să pornesc la drum.

Cand valuri negre peste mine vin,
Iar crucea vieții îmi este mai grea,
Cred în puterea Prea Sfintei Treimi,
Și știu că Dumnezeu m-o ajuta.

Mare ești Doamne, ești blând și dulce,
Cruce amară ai purtat în spate,
Ai suferit batjocori și chin pe Sfânta cruce,
Pentru-a salva lumea de la păcate.

Noi cu evlavie Doamne ne închinăm,
Și în genunchi cădem sub Sfânta crucea ta,
Nădejde, și salvare doar de la tine avem,
Căci mare Doamne ești, mare-i puterea Ta.

La crucea Sfântă astazi lumea vine,
O, Doamne sfinte, Dumnezeul meu,
Nu ne lăsa să rătăcim prin lume,
Cu crucea Ta, păzește pe poporul Tău,
Ne miluiește și ne izbăvește de rău!

• Sfanta Cruce

• Lumina Sfintei Cruci de Marin Mihalache

Lumina lină şi tăceri de piatră
E bolta lumii tot îndoliată

Ca n-a fost scris de viu să se usuce
Chiar Dumnezeu cel Întrupat, pe cruce.

Ci poarta raiului ce a deschis sicrie
Prin cruce trece înspre veşnicie.

Crucea-I putere sfântă şi iubire
Este-n învierea după răstignire.

Crucea e cumpăna de judecată
Şi pentru osândire şi răsplată.

Deasupra-i Tatăl cel ceresc şi sfânt
Iar jos cu noi e Fiul pe pământ

Şi-i Duhul Sfânt la mijloc să unească
Slova de sus cu firea omenească.

Ispita Evei, fructul din livadă
Din pomul crucii scris-a fost să cadă

Din mărul pus în mijloc de grădină
Nins-au în veac petale de lumină.

Corona cea de spini făcută jerbă
Cununi de crini la jertfa Lui supremă.

Iisus a-ntors ceasornicul la soare
Făcând din noapte zi de sărbătoare.

Piroanele rămase pe pământ
Sângeră-n noi în suflet şi în gând.

Și inima n-a încetat s-o doară
Pe-nlăcrimata Precista Fecioară.

Cu foc și-acum jelesc în jurul ei
Mirononsiţele femei.

În codri mari aud crescând
Şi crucea noastră, rând pe rând.

Topiţi încet precum o lumânare
Şi-nconvoiaţi ca semnul de-ntrebare

N-e tot mai greu de-acum a duce
Pe dealul Golgotei o cruce.

Dar cine-i viu nădăjduieşte
Cine-i curat se primeneşte.

Ca o mireasa aşteptând de sus
La miezul nopţii Mirele Iisus.

Lumina înțeleptelor fecioare
Din ceruri pogorând peste altare.

Alb porumbel, lumină lină
În lume revărsând lumină.

De-atâta bucurie sfântă
Soboarele de îngeri cântă

Un imn de laudă şi de-nchinare
Mielul sfințit pentru răscumpărare.

Şi imnu-acesta îl aud de sus
Doar cei iubindu-L pe Iisus.

Din crucea Lui, din jertfa Lui divină
În lume s-a făcut lumină.

 

 

 

Au fost multe tentative în presă de a exploata înțelesul fiecărui cuvânt cuprins în comunicatele și mesajele BOR cu privire la vaccinare în general și la vaccinarea anti Covid în particular, în sensul alipirii imaginii Bisericii de campania națională de vaccinare anti Covid. Cum românii înșiși erau și sunt încă destul de polarizați cu privire la acest subiect sensibil, fiecare a desprins din comunicatele oficiale ale Bisericii ceea ce i-a convenit. Unii au receptat îndemnul, alții au receptat prudența și pasul înapoi față de o opinie care ar trebui să fie strict medicală. Credem că pe undeva s-a dorit ca poziția oficială a BOR să conțină o oarecare ambiguitate, pentru ca pe de o parte să nu fie acuzată de spirit vetust, de inadaptabilitate la nevoile vremurilor actuale, pe de altă parte să nu dezamăgească grupul credincioșilor conservatori, dintre care mulți cu o opinie deja formată împotriva vaccinării în general.

Recentul mesaj al purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, domnul Vasile Bănescu, confirmă cele de mai sus. Reiterează poziția deja exprimată a Bisericii, la care adaugă o nuanța personală afirmând că el însuși s-a vaccinat, dar și o trimitere la poziția generală a tuturor cultelor din România, despre care spune se pronunță în totalitate favorabil vaccinării. De aici și interpretarea forțată de către unii că BOR, precum și toate celelate culte suțin oficial și clar vaccinarea anti-Covid. Realitatea arată că lucrurile sunt mai nuanțate. Corect ar fi să subliniem afirmațiile în succesiunea, corectitudinea și acuratețea lor, astfel:

• BOR și-a afirmat poziția favorabilă la modul general vaccinării, cu condiția respectării unor norme de etică și a unei informări corecte: "Poziția Patriarhiei Române, care prețuiește știința medicală și multele beneficii ale acesteia, a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind însă constant necesitatea esențială a respectării riguroase a principiilor de natură etică: consimţământul informat al persoanei, descrierea clară a beneficiilor şi a riscurilor, asumarea responsabilității concrete în cazul în care vaccinarea produce efecte adverse asupra sănătății persoanei vaccinate." – comunicat BOR
• BOR salută apariția vaccinurilor anti-Covid, dar admite că nu intră în aria sa de compenență a se exprima pe chestiuni strict medicale și subliniază ca noul vaccin este încă foarte nou și încă testat: "În acest sens, Patriarhia Română salută vestea bună a apariției vaccinului care ar putea diminua și stopa actuala pandemie, însă Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical. Cu atât mai mult, în cazul unui vaccin recent care nu a mai fost folosit și despre care specialiștii în domeniu se pronunță ei înșiși în mod gradual sau diferit." - comunicat BOR
• BOR își declină compența cu privire la asigurarea populației despre siguranța actului de vaccinare:  "În legătură cu „caracterul sigur al actului de vaccinare”, cei care au autoritatea profesională și morală să recomande un vaccin absolut nou şi descoperit recent sunt exclusiv specialiștii din domeniul medical respectiv."  - comunicat BOR
• BOR insistă asupta necesității caracterului voluntar al vaccinării: "Pentru succesul campaniei de vaccinare anti-Covid 19, este necesară informarea corectă a populației cu privire la unele aspecte, precum caracterul voluntar, gratuit și sigur al actului de vaccinare, a faptului că acesta este un drept, și nu o obligație."  - comunicat BOR
• BOR reiterează și subliniază că este dreptul fiecărui cetățean de a decide, de a fi informat, dar nu presat în luarea unei decizii privind vaccinarea: "În concluzie, vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni." - comunicat BOR
• BOR a transmis că a primit din partea autorităților o broșură informativă privind campania națională de vaccinare, dar a subliniat ca distribuirea acesteia către ierarhi și preoți a avut loc la cererea autorităților și doar  cu menirea informării lor din surse oficiale: "Acest material informativ a fost transmis în această perioadă tuturor ierarhilor din Patriarhia Română. În acest sens, nu în altul, Biserica se implică în absolut firescul demers de informare a clericilor și credincioșilor ei cu privire la această vaccinare. Opțiunea pentru vaccinarea cu actualul vaccin anti-Covid trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul limpede al unei serioase, substanțiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculațiilor excesive și a extremelor. Doar cineva bine informat din surse sigure, credibile, validate instituțional, poate lua o decizie adecvată, menită să îi protejeze sănătatea personală și pe a celor din jur." – comunicat BOR 

Campania de vaccinare suferă ca urmare a creșterii gradului de neîncredere al populației cu privire la siguranța și eficacitatea acestor noi vaccinuri. Cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus în ciuda efectuării ambelor doze de vaccin, cazuri de moarte suspectă corelată cu vaccinarea, numeroase cazuri de tromboze, confirmate de autorități medicale în domeniu ca fiind probabil generate de vaccinare, au crescut scepticismul în rândul populației. Acestea se adugă la scăderea încrederii în sistemul medical, ceea ce explică de ce oamenii merg la spital în faze foarte avansate ale bolii Covid, când starea lor de sănătate este critică. Bolnavii speră că se pot trata acasă și că pot evita astfel umilința la care sunt supuși de sistemul medical: frigul din saloane, bugetul redus pentru porțiile de mâncare, condițiile spitalicești precare, comunicarea defectuoasă a medicilor cu familia bolnavului etc. Incapabil să remedieze aceste lucruri, Statul cere ajutorul insituției al cărei nivel de încredere a crescut în timpul pandemiei, Biserica.

Ne amintim că Biserica a fost între cele mai oropsite instituții pe durata stării de urgență și a stării de alertă, prin interzicerea participării la slujbe a enoriașilor, a organizării de pelerinaje, prin obligativitatea efectuării înmormântărilor celor decedați de Covid în condiții inumane, cataclitice, prin interzicerea accesului în cimitire, spre a enumera numai câteva opreliști majore în calea desfășurării dreptului constituțional al oamenilor la viața religioasă. Disproporția între realitatea pandemică și măsurile care au vizat Biserica a fost subliniată de specialiști internaționali în drepturile omului, nu este o opinie subiectivă: "libertatea religioasă este un drept fundamental care nu poate fi restricționat decât prin LEGE, nu prin ordin de ministru, comunicat de presă sau liste de recomandări. Textul conține multe imprecizii juridice care ar fi fost evitate dacă s-ar fi apelat la logica standardelor internaționale în materie de libertate religioasă: documentul susține în titlu că face recomandări, dar enunță reguli, se traduce în mod eronat termenul „colectiv” cu „public”, iar 3 rânduri mai jos spune că „slujbele religioase cu caracter colectiv nu sunt considerate adunări publice... Prin definiție, recomandarea nu poate fi o restricție. Iar restricțiile sunt obligatorii, deci nu pot lua forma unei recomandări. (...) Una peste alta, mie mi se pare că intențiile bune ale Guvernului, pe de o parte de a lupta cât mai eficient contra pandemiei, pe de altă parte de a restricționa cât mai puțin din drepturile și libertățile cetățenești, au fost și sunt, în continuare, sabotate în primul rând prin lipsa dialogului instituționalizat (care trebuia inițiat încă din martie, nu abia în noiembrie), prin necunoașterea standardelor internaționale care reglementează foarte precis viața religioasă în timpul unei pandemii și mai ales printr-o comunicare publică abruptă, lipsită de empatie și neprofesionistă.” - pentru stiripesurse.ro, Cătălin Raiu, reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religioasă al OSCE și președintele FoRB România, asociație pentru Promovarea Libertății Religioase. 

Mai mult decât atât, Bisericii i s-au redus alocările de fonduri de la bugetul de stat cu circa 90% în anul 2021. "Proiectul de buget de stat elaborat de Guvernul Cîțu prevede reducerea masivă în anul 2021, cu aproape 89% față de execuția preliminată pe anul trecut, a banilor publici alocați pentru construcția și restructurarea bisericilor, de la circa 249 de milioane de lei în 2020 la doar 28 de milioane de lei anul acesta." – sursa Digi24 

În ciuda acestor impedimente, Biserica a fost alături de oameni și pe toată durata anului 2020, fără deosebire de vârstă, statut, credință, alocând în pandemie fonduri și ajutoare mai mari decât în anul anterior: "Raportul transmis la 24 februarie 2021, la ședința anuală a Adunării Naționale Bisericești prezintă o sinteză a activităților Bisericii Ortodoxe Române în anul 2020. Cifrele arată că în anul pandemiei suma investită de Biserică în filantropie a crescut cu 17,6% (5,7 milioane euro), față de anul 2019." – basilica. Contribuția Bisericii la binele societății a fost din fonduri proprii sau în parteneriat cu instituții private, care deși aveau mijloacele financiare să ajute, nu cunoșteau nevoile din teren. Prin preoții săi, Biserica este la curent cu fiecare caz, suferință, nevoie, fiind un partener de încredere pentru a duce la bun sfârșit actele filantropice și sociale.

Nu putem ignora că dintre oficialitățile invitate la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului (care a avut loc prin pronia lui Dumnezeu în anul 2018,anul centenar al României, în prezența a mii de credincioși) un nume sonor care nu și-a făcut apariția a fost președintele Iohannis, conștient că absența sa transmite în sine un mesaj public anume. Statul român devine și el tot mai secular. Toate acestea nu i-au împiedicat pe președintele țării și pe premier să ceară recent, direct sau indirect, voalat sau răspicat, sprijinul Bisericii pentru vaccinare. Ne amintim de recenta vizită misterioasă a președintelui la părintele patriarh, vizită în urma căreia nu a fost emis niciun comunicat oficial cu privire la conținutul discuțiilor, dar urmată de anunțarea tăierii drastice de fonduri pentru Biserică. De asemenea, "Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat luni (5 aprilie 2021 n.n.) că România va avea dozele de vaccin necesare pentru ca până la finele lunii mai, în cel mai pesimist scenariu, 5 milioane de persoane să fie vaccinate anti-COVID şi a lansat un apel către politicieni şi reprezentanţi ai bisericii ca în această perioadă să se implice în accelerarea campaniei de vaccinare".- agerpres 

Așadar, Bisericii i se pasează pe tabla de sah pionul vaccinării. "Mutarea" Bisericii a venit sub forma unui răspuns dat de purtătorul de cuvânt, Vasile Bănescu pentru o agenție de presă, nu ca un comunicat oficial. Vasile Bănescu (conștient de poziția și rolul său asumat public)  și-a exprimat mai degrabă opinia personală în acest sens, iar în ceea ce privește poziția Bisericii, a reiterat cele deja cunoscute și enunțate și de noi mai sus: "Personal, pledez în mod ferm pentru implicarea preoţilor în acest act de informare onestă a credincioşilor. Biserica Ortodoxă şi-a exprimat şi reiterat poziţia sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariţia vaccinurilor. În calitatea pe care o am, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită să se informeze cât mai atent şi din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului şi, în urma consultării cu medicul de familie, să ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor şi a celor dragi. Eu am făcut-o, vaccinându-mă."

Întrebat cum va ajuta concret Biserica la campania de vaccinare, dl. Bănescu a raspuns că Biserica, prin preoții săi, va transmite credincioșilor informațiile din broșura primită de Patriarhie. Ca elemnt de noutate apare precizarea domnului Bănescu că preoții au fost rugați să facă asta. Întrebarea este cine anume i-a rugat, fiindcă din informațiile noastre nu există nicio comunicare oficială a ierarhilor către preoți în acest sens. Mai mult decât atât, preoții ar putea confirma că nici asupra lor înșiși nu s-a făcut nicio presiune spre a se vaccina.Cităm: Broșurile sunt destinate informării clericilor și celor care lucrează pe lângă biserici, „pentru a putea decide în cunoștință de cauză dacă doresc să se vaccineze”, potrivit cancelariei Sfântului Sinod. Deci nu e vorba despre nicio campanie susținută de BOR în rândul enoriașilor - dw.com

Greutatea pe care dl. Bănescu o dă intervenței sale este momentul cheie în care deși vorbește despre caracterul 'gratuit, sigur şi voluntar' al vaccinării, citând din broșură, deci nu în nume personal, aduce totuși ca argument asumarea acestui caracter de către  cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Aici este elementul vulnerabil al mesajului, care înclină balanța cititorului în sensul de a crede că Biserica este pro - vaccinare anti Covid, ca urmare a încrederii pe care și-o pune în opinia specialiștilor în domeniu. Noi dorim să subliniem că nu toți specialiștii în domeniul medical fac front comun în a susține vaccinarea în masă, că pe parcursul campaniei de vaccinare au apărut reacții adverse grave despre care nu se știa la momentul lansării campaniei și al redactării broșurii. Procesul de vaccinare se află într-o dinamică ce aduce noi și noi rezultate și surprize, iar adevărul faptic este că nicio personă și nicio instituție oficială nu și-au asumat urmările evoluției nefavorabile a unui pacient post vaccinare. 

Vasile Bănescu: "Ajutorul Bisericii există şi se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri despre vaccin e cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor. Aşa au fost rugaţi. Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea 'gratuită, sigură şi voluntară' aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Este ceea ce pot face acum reprezentanţii cultelor, care, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării.  " - AGERPRES.

O informație care spune mult este că Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel nu s-a vaccinat încă, deși are și vârsta și statutul oficial pentru a fi fost vaccinat deja dacă ar fi dorit: "El (Vasile Bănescu n.n.) a răspuns pentru Europa FM că Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat, încă. Dar că acest lucru va fi anunţat oficial, când se va întâmpla."  Părintele patriarh Daniel a avut și prima apariție publică după ce premierul Florin Cîțu a cerut cultelor să se implice în campania de vaccinare în special la sate. În timp ce toţi credincioșii așteaptă anunțul oficial despre cum vom sărbători Paştele, Patriarhul a declarat că așteaptă cu speranță şi bucurie sărbătorile Pascale, însă dă de înţeles că momentan nu au fost stabilite regulile pentru slujba de Înviere. Declarația a fost făcută la Biblioteca Academiei Române, unde patriarhul a fost invitat la o expoziție dedicată Mănăstirii Voroneţ. Preafericitul Părinte nu a făcut nicio referire la solicitarea premierului Cîţu: "Dacă vreți să vedeți Învierea, mergeți la Voroneț. Este mesajul Învierii de obște, cu bucurie mare și mesajul este exact ceea ce scrie într-o parte: Hristos a înviat din morți, cu moarte pre moarte călcând și celor din morminte, viață dăruindu-le. E o mărturisire de credință, este o speranță și deci cu speranță și bucurie așteptăm Paștele", a declarat Patriarhul Daniel, în cursul zilei de marți, 6 aprilie.

Ca o concluzie, în opinia noastră niciuna dintre luările recente de poziție nu aduce nimic spectaculos în sensul impulsionării concrete a campaniei de vaccinare. Dacă metaforizăm comparând situația cu un meci de șah, am zice că ne-am ales cu o remiză. Punctul de vedere personal al domnului Bănescu nu va fi receptat în parohiile obișnuite, mai ales la sat și mai ales în celelalte eparhii decât a Bucureștilor, ca o îndatorire din partea preoților. Scepticismul, oboseala și neîncrederea populației au crescut. Nevoia de iubire a oamenilor, de iubire între semeni, nu doar în cadrul restrâns al familiei, a rămas aceeeași. Suntem născuți din voia lui Dumnezeu și sufletul nostru tânjește după Izvorul Vieții și al Iubirii. În acest moment, singurul loc sigur unde primim iubire, iertare și înțelegere este Biserica. Acolo să alergăm spre a ne lua putere de a duce crucea îngăduită de Dumnezeu fiecăruia dintre noi și nouă ca popor, de acolo să luăm cuvânt de învățătură spre înțeleptire în decizii și alegeri (inclusiv în privința vaccinării de orice fel), care să ne fie folositoare și mântuitoare. Amin!

 

a) Regimul reprezentativ simplu, un regim de autoritate, în care executorul capătă preponderenţa necesară conducerii, înlocuind regimul parlamentar existent până atunci; înlăturarea monopolului de guvernare a partidelor, bazate pe interese egoiste, materiale, punând la baza statului munca, organizând corpul electoral pe bază de muncă manuală şi intelectuală şi dând o nouă reprezentare corporaţiilor;

b) Stabileşte primatul etnic românesc;

c) Introduce o concepţie solidaristă în locul individualismului din Constituţiile anterioare.

-Istrate Micescu  Curs de drept civil, Editura All Beck, București 2000

-Mircea Duțu, Istrate Micescu -o legendă vie a vieții juridice românești  Editura Economica, București, 2000

 - Emil Cernea, Emil Molcuț, Istoria statului și dreptului românesc  Editura Universul Juridic, București  2013.

- Nicolae Iorga  Discursuri parlamentare  Editura Bucovina  Iași,1939. - Vladimir Hanga  Istoria Dreptului Românesc  Vol. III, Editura Academiei  București  1977

-Buzatu, Gheorghe, Cheptea, Stela, Cîrstea, Marusia, editori - Pace şi război (1940-1944) Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, volumul I, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008.

Predescu, Lucian, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999 

-Gheorghe Alexianu  Paul Negulescu, Tratat de drept civil, Tomul I, Bucureşti, Editura „Casei Şcoalelor”, 1942.

 -Radu Carp, Responsabilitatea ministerială. Studiu de drept public comparat, Bucureşti, Editura All Beck, 2003.

 -Tudor Drăganu  Drept Constituţional şi Instituţii politice- Tratat elementar, Vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

-Ioan Muraru, Gheorghe Iancu  Constituţiile Române, Bucureşti, Editura Actami, 2000.

- Paul Negulescu  Curs Constituţional Român, Bucureşti, Editat de Alex Th. Doicescu, 1927.

-Andrei Rădulescu  Noua Constituţie, Cinci conferinţe ţinute la Radio, Bucureşti, publicate în Cuvuntul Românesc 1939.
-Giovanni Sartori  Teoria democraţiei reinterpretată, Bucureşti, Editura Polirom, 1999.

- Florin Grecu  Regimul și principiile Constituției de la 1938, în Revista Politicii nr 2/2005.   

 

---

 

Părintele Patriarh Daniel a anunțat în Duminica Ortodoxiei cel mai recent proiect al Bisericii: Pictamcatedrala.ro, o platformă de sprijin pentru pictarea Catedralei Naționale. „Suntem contemporani cu o lucrare mare, iar darul nostru este un dar pentru eternitate”, a afirmat părintele patriarh.

„Este o mare bucurie și o mare șansă să fim contemporani cu această lucrare sfântă, care va dăinui peste veacuri ca laudă adusă lui Dumnezeu și ca ocrotire a poporului român”, a spus Patriarhul României la finalul predicii sale, în care a vorbit despre însemnătatea icoanelor în Ortodoxie.

„Deja de multă vreme cei care ajută la construirea catedralei și la pictarea ei sunt pomeniți aici, la Catedrala Patriarhală Istorică, dar și la noua catedrală, la Catedrala Națională, sau Catedrala Mântuirii Neamului”, a precizat Preafericirea Sa. „Să ne ajute bunul Dumnezeu ca, privind icoanele frumoase ortodoxe din această biserică, să ne înălțăm mintea la frumusețea cea netrecătoare, cerească, din Împărăția lui Dumnezeu, pentru a ne bucura împreună cu îngerii și cu Sfinții.”

Pictura Catedralei Naționale se face în tehnica mozaicului și cu cele mai bune materiale existente la ora actuală în lume. Noul site Pictamcatedrala.ro descrie lucrările deja realizate și modalități de sprijin pentru continuarea proiectului de pictură. Coordonatorul lucrărilor de pictură, Daniel Codrescu, a declarat pentru Trinitas TV că site-ul a fost gândit atât ca să ajute oamenii care vor să participe efectiv prin donații, cât și „pentru susținerea morală a proiectului, prin construirea unei comunități în jurul acestei catedrale”.

„Vom avea pe viitor și un proiect general, în care oamenii să poată accesa, spre exemplu, un sfânt pentru care vor să doneze sau o porțiune din ansamblul care a rămas disponibil pentru donare”, a adăugat Daniel Codrescu. Acesta va fi și un instrument de vizualizare a picturii în ansamblu. Site-ul conține știri despre stadiul lucrărilor, fotografii și filmări din activitatea atelierului în care se pregătesc icoanele în mozaic înainte de montare, precum și posibilitatea de a dona online.

Direct de pe site

• click pe meniul de pe dunga albastră (pe telefon, liniuțele orizontale din dreapta sus)
• alege Contribuie
• din zona roșie dă click pe butonul alb „Contribuie în lei” sau „Contribuie în euro”: vei fi direcționat către platforma de plăți online euplatesc.ro, pentru a plăti introducând datele cardului tău bancar și suma cu care vrei să contribui (s-ar putea ca pentru confirmarea plății să ai nevoie să confirmi tranzacția de pe platforma de Internet Banking a băncii tale)

Cont pictura în lei: RO91RNCB0075004895030395
Cont pictura în euro: RO64RNCB0075004895030396
Banca: BCR

Trimite cuvântul Pictura la numărul 8822
Nu se aplică TVA
Valabil în rețelele Vodafone, Orange și Telekom

Menționează: „Pentru pictura Catedralei Naționale”

 

Cartea Dani, eroul de zahăr este dedicată, în special, copiilor care suferă de diabet și familiilor acestora. Însă, ne dorim ca prin această povestire și restul copiilor să afle despre lupta pe care o au de dus cei diagnosticați cu diabet. Când ești copil și ești anunțat că ai o boală cu care trebuie să trăiești toată viața, este foarte greu să înțelegi de ce trebuie ca tocmai tu să treci prin așa ceva. De aceea, acești copii au nevoie să fim alături de ei, fie că le suntem colegi sau prieteni.

Detalii despre carte / COMANDA

 

Nu putem descoperi frumuseţea vieţii fără a cultiva dragostea, care ne va izbăvi de tulburări, de reproșuri şi de conflicte. Nu putem să‑L iubim cu adevărat pe Dumnezeu ignorând prezenţa aproapelui, dar nici să‑l iubim pe aproapele ignorând prezenţa lui Dumnezeu. Temeiul însă e pocăința și iertarea, adică „răzbunarea” prin iubire, prin jertfă, prin filantropie.

Iubirea jertfitoare aduce bucurie şi dulceaţă în su­flet. Nu dulceaţa aceea amestecată cu slava deşartă, cu autosatisfacerea şi cu plăcerea întinată, care vine de la vrăjmaşul, ci dulceaţa harului, care în­­su­fleţeşte smerenia, nobleţea, delicateţea, ­sim­ţi­rea cea bună faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de toţi oamenii – cuprinzându‑i şi pe duşmani –, bu­cu­­rie şi desfătare până la lacrimi şi până la liniştirea desăvârşită…”

Arhiepiscopul Makarios Griniezakis

Detalii despre carte / COMANDA

 

Cărticica părintelui Lev Gillet este un co­mentariu la cuvintele ce se rostesc în momentele esenţiale ale Sfintei Liturghii, un comentariu care se instituie într‑o che­mare a credincioşilor la ascultarea cu deplină luare‑aminte şi simţire vie a înţelesului acestor cuvinte.

Fiecare capitol se încheie de ­aceea cu o întrebare, deloc retorică: ­ascultăm noi Sfânta Liturghie cu o asemenea luare‑a­min­­te, am deprins noi această simţire vie a înţelesurilor ei, încât ele să rodească în noi şi să ne întâlnim în biserică cu Cel Care Însuşi săvârşeşte dumnezeiasca ­Liturghie – Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos? Iar răspunsul are a‑l da, întru adevăr şi cunoştinţă, fiecare dintre noi...
Să dea Domnul ca scrierea părintelui Gillet să poată ajuta măcar câteva suflete să se închine în duh și în adevăr, aşa cum el însuşi şi-a dorit!

Detalii despre carte / COMANDA

 

Să afirmi, în cultura noastră, că icoana mărturisește despre adevărul lui Hristos întrupat - adică mort și înviat - , despre Cel care ne oferă o viață nouă în Biserică, nu mai este atât de șic, nici atât de savant, parcă nu mai dă atât de bine, de aici provine și reticența multora în a aborda icoana din punct de vedere teologic.

Dar noi, cei care ne aflăm în tradiția Bisericii, Biserica Ortodoxă, care a creat icoana și a înzestrat-o cu viziunea sa de credință teologică și dogmatică, știm că nu este suficient să cunoaștem tehnicile artistice ale pictării icoanei, nici dezvoltarea istorică a acestei arte.
Icoana trebuie înțeleasă din interior; ea trebuie să fie o expresie a credinței noastre, nu doar obiectul cercetărilor noastre. Odată ce am ajuns să înțelegem astfel icoana, știm că studiile teologice nu sunt numai binevenite, ci și necesare.

Stephane Bigham

Detalii despre carte / COMANDA

 

„Cartea Împreună la marș a fost scrisă pentru vremurile de azi. Autoarele prezintă, într-un limbaj accesibil copiilor, motivele evidente și profunde pentru care fiecare viață este importantă. Cultura actuală și chiar școala îi învață astăzi pe copii că viața nu trebuie să se bazeze pe adevărul Bibliei. Această carte este însă un instrument minunat pentru a-i învăța pe copii adevărul simplu că fiecare viață, oricât de mică, este un miracol. Cartea îi educă în legătură cu un subiect important și de obicei dificil de discutat la vârste fragede.

Ilustrată minunat, cu texte captivante pe fiecare pagină colorată, ea le permite părinților, bunicilor și educatorilor să-i familiarizeze pe copii cu importanța celebrării vieții începând de la concepție. Este o carte care ar trebui să se găsească în fiecare familie, biserică și școală.”

Detalii despre carte / COMANDA

 

Anne este cel mai indragit personaj din operele de fictiune destinate copiilor, de la nemuritoarea Alice incoace.

Mark Twain

Fetița orfană de altădată care acum are 18 ani devine un deschizător de drumuri — prima fată din Avonlea care pleacă la facultate. În acest volum urmează să pășim delicat dincolo de pragul adolescenței, să retrăim alături de ea emoția începutului și provocarea de a face față unei lumi cu totul necunoscute. Regăsim prieteni vechi și facem cunoștință cu alții noi. Vom fi alături de Anne în momente de bucurie, dar vom gusta și din amărăciunea și suferința inerente întâlnirii cu marile taine ale vieții.

Ambițioasă, puternică și curajoasă, va trece peste toate încercările cu suflet curat, având încredințarea că viața din Rai trebuie începută aici, pe pământ și trăită ca atare. Sensibilitatea Annei rămâne neschimbată, iar ecoul întrebării sale a fi om mare e la fel de frumos cum ne închipuiam noi când eram copii? plutește discret dincolo de paginile cărții.

 

Cartea de faţă aduce familiilor creştine unul dintre cele mai preţioase ajutoare la împlinirea lucrării și datoriei – mult mai anevoioase acum decât odinioară – de a‑i creşte şi educa pe copii în aşa fel încât nu numai să devină persoane libere şi responsabile, ci şi să pornească de mici alături de Hristos pe drumul care duce spre viaţa şi bucuria veşnice.
Acest ajutor de neîntrecut este înţelepciunea nesecată a Sfântului Ioan Gură de Aur, care – cu rostirea sa uşor de înţeles, plină de convingere și întotdeauna apropiată de inimile tuturor creştinilor – ne arată cugetul drept şi purtarea înţeleaptă față de copii, spre a‑i face părtaşi atât în această lume, cât şi în cea viitoare bucuriei pe care numai Dumnezeu o poate da.

CUPRINS

 

Încă o dată, Dan Ciachir se dovedește un excelent reporter retrospectiv. Nenumărate nume, date, fapte, stau la dispoziția condeiului d-sale în asocieri ce evită pedanteria, cu un efect de firească plutire narativă. Secvențele trecutului dobândesc nu doar o melancolică eleganță, ci și un fior al actualizării prin interesul emoțional pe care îl pune în joc autorul în reconstituirea lor, transmițându-l cititorului. Odată ce ai început lectura, ți-e greu să lași cartea din mână.

CUPRINS

 

Alexandros Papadiamantis, scriitorul din „Umbra Athosului” (insula Skiathos), simbolul conştiinţei creştine literare neoelene, supranumit şi „sfântul literelor”, este unul dintre cei mai studiaţi şi iubiţi scriitori din literatura neoelenă a ultimelor două secole.

Papadiamantis rămâne pentru spaţiul literar poate cea mai importantă şi autentică fizionomie teologică a secolului trecut. Conştiinţa teologică a lui Papadiamantis este o con­ştiinţă a comuniunii şi, mai presus de toate, a vieţii liturgice. Toate capătă sens prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi prin practicarea rugăciunii. În acest context trebuie menționată propunerea, întemeiată desigur, a introducerii acestuia în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe.

„Cât despre mine, atât cât voi trăi şi voi respira şi voi avea cugetul nevătămat, nu voi înceta niciodată, mai ales în vremea acestor preastrălucite zile pascale, să slăvesc cu evlavie pe Hristosul meu, să descriu cu iubire natura şi să zugrăvesc cu duioşie obiceiurile creştine autentice.

Alexandros Papadiamantis

CUPRINS

 

O poveste te ajută întotdeauna să înțelegi mai ușor orice, chiar și cele mai anevoioase lucruri. Ba chiar te poate învăța cum să îi urmezi povața și să‑i descoperi tâlcul, mai cu seamă când povestitorul – o bunică, un frate sau un prieten – are puțin răgaz să intre și el în poveste. După cum vă amintiți, o astfel de bunicuță a fost Doamna Păresimilor, care, vreme de cincizeci de zile încheiate, ne‑a tot povestit și încântat spre a ne purta mai lesnicios pașii în urcușul Postului Mare către Înviere.
Iat‑o de data aceasta pe sora ei, Doamna Cincizecimii, care, pentru alte cincizeci de zile, ne va arăta cum să urcăm alături de ea alte șapte trepte. Care sunt aceste trepte? Cele șapte duminici de după Înviere, de la Duminica Tomei până la Cincizecime. Și unde duc treptele? Spre o destinație aflată la o înălțime amețitoare, dar nu cu neputință de atins. La propria noastră Cincizecime, la sfințenie..

Ziua pe care a facut-o Domnul

Sfârșitul Postului: Drumul către cer

Despre Simbolul Credinței

Lunea Paștilor

Marțea Paștilor

Miercurea Luminată

Joia Luminată

Vinerea Luminată

Sâmbăta Luminată

Duminica Tomii

Împărtășirea pascală

Pâinea vieții

Masa Domnului

Mâmtuirea făgăduită

Turma lui Hristos

Despre Aliluia

Sfanta boala

Excluderea socială

Marea rasturnare

Insula

Părintele leproșilor

Sfântul Nichifor Leprosul

Fericita nădejde

Anii copilăriei

Primele stadii ale bolii

În Alexandria

Sfântul Antim

La leprozeria din Chios

Statiunea de tratare a leprei 'Sfânta Varvara' din Aigaleo

Părintele Evmenie Saridakis

Sfântul Nichifor în Atena

Adormirea Sfântului Nichifor

Mutarea moaștelor sale

Canonizarea

Întoarcerea

Iar celor care cred le vor urma semne

Și tocmai pe cele slabe ale lumii le-a ales Dumnezeu

Acum o să-ţi vorbesc despre Mama Iubirii şi a tuturor virtuţilor. Ea este Ascultarea. Ea îi învaţă pe toţi, pe mic şi pe mare, să fie ascultători. Altfel nu poţi intra aici. Ascultarea îi hrăneşte pe toţi cu cele mai gustoase bucate şi dulciuri „de-ţi lasă gura apă”. Aşa vor simţi în sufletul lor şi toţi copiii ce vor asculta de părinţi şi de toţi mai marii lor.
Ascultarea se poate ascunde în părinţii voştri, în profesori, în preoţi şi în mulţi alţii. Ea te poate pune la încercare, pentru că nu iubeşte pe nimeni din cei ce-i stau împotrivă. Ea ştie că un copil ascultător va ajunge un om bun şi credincios.

Toţi care au iubit-o au ajuns oameni mari pe pământ şi s-au bucurat apoi şi de frumuseţile Împărăţiei.

Neascultarea este sfetnicul de seamă al împărătesei Mândrie. Pe toţi cei ce o iubesc i-a adus în împărăţia ei cea întunecată. Ea şi împărăteasa cea întunecată se tem nespus de tare de mama virtuţilor. De ce? Pentru că „Ascultarea este moartea mândriei şi învierea smereniei” (Sf. Ioan Scărarul)1. De când erai foarte mic, ai auzit ce s-a întâmplat cu Scufiţa Roşie, pentru că nu a ascultat de mama ei, de mielul prostuţ care a fost mâncat de lup din povestea „Lupul la stână” de Ion Creangă şi de atâtea şi atâtea personaje ce au fost neascultătoare.

Ce final frumos ar fi avut povestea „Capra cu trei iezi”, dacă iezii ar fi ascultat de mămica lor. Nu urma pilda celor neascultători.
Această minunată mamă te răsplăteşte şi aici, în lumea aceasta, dar şi mai mult în Împărăţia sa şi a fiicei sale. Iubirea a fost educată să fie ascultătoare. Dacă nu ar fi fost, nu ar mai fi ajuns împărăteasă. Şi tu să o iubeşti! Şi dacă o vei iubi, ea te va ajuta cândva să ajungi în împărăţia sa, pentru că „ascultarea este scara cea mai scurtă către cer”

Sf. Vasile cel Mare

CUPRINS

Împărăția virtuților

Sfântul Apostol Toma

Toma necredinciosul

Palatul cel minunat

Norișorul buclucaș

Împăratul împăraților

Credința - Ghidul virtuților

Cu virtutile la joacă

Rezolvări

Împărăția virtuților

Sfântul Ioan Colibașul

iubirea - Imparateasa virtutilor

Cu virtuțile la joacă

Rezolvări