Părintele Visarion Iugulescu - recursul morții

Moartea, neputința umană în fața morții sau biruința acesteia au fost probleme mult disputate in istoria literaturii patristice de la predania Apostolică până în prezent. Învățați de Sfinții Părinți că „moartea este o mutare de la cele rele la cele bune, de la viața vremelnică la viața nemuritoare și veșnică, la viața care nu are sfârșit”, deosebiri colosale stă între cele două modalități prin care omul poate să-și sfârșească viața aceasta vremelnică pentru a intra în cea veșnică, dar dependente de libertatea pe care Dumnezeu i-a dăruit-o omului1, aceasta se preface într-o trecere, fiind foarte important pentru mântuirea noastră în ce fel murim și unde murim. Părintele Visarion Iugulescu a evidențiat că „foarte mult contează cât de pregătiți ne va afla moartea și unde ne va apuca”2, deoarece în funcție de pregătirea noastră sufletească pentru întâlnirea cu Judecătorul nostru, moartea poate fi: o eliberare, o odihnă sau o stare înfricoșătoare a sufletului în veșnicie3. Motiv pentru care este o mare diferență între a muri pentru dreptate și adevăr și între a muri pentru vicii și păcate4.

Atitudinea contemporană față de moarte și condițiile impuse de OMS cu privire la înhumarea celor adormiți în urma presupusului Virus SARS –COV-2 exclud tradiția patriscă insuflată de Duhul Sfânt și ignoră respectul față de demnitatea umană. Avem convingerea că cei decedați și deja dezinfectați cu produse biocide de tip TP2 apoi transportați din secția de spital către morgă (loc unde cel adormit este așezat într-un spațiu special, mai multe ore la rând, și stropit cu produse biocide de tip TP2 ) nu mai transmit viruși SARS –COV-2 și pot primi îngrijirea cuvenită pentru a fi îmbrăcați în haine omenești și apoi așezați în sicriu de către personalul abilitat.

Orbirea lumii, trăirea în patimă și plăcere trupească a îngrădit sufletul liber și nemuritor, Dumnezeu fiind constrâns de către om de a pregăti o răscumpărare pentru a-l întoarce către El. Venirea lui Hristos, făcându-se o scăpare de moartea sufletească, nu de cea trupească, s-a făcut chip de întoarcere la Dumnezeu prin propria regăsire, după cum mărturisește Părintele Visarion(I Tesaloniceni 4, 14-15), adică prin moartea Sa a biruit însuși moartea, făcându-o pentru noi o adormire, până la Învierea cea de a doua5. Moartea lui Hristos este motiv de pieire a morții, după cum relatează Sfântul Ioan Gură de Aur6; răscumpărați fiind prin Mielul lui Dumnezeu din robia păcatului, a morții. Neputința morții este dovedită prin moartea Lui, după cum spune Scriptura: Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29). Apostolul Pavel menționează de moartea lui Iisus și de cei adormiți întru Iisus.

Păstrând cugetul Sfinților Părinți, Parintele Visarion punea mare accent pe pocăință căci „dacă nu ne căim din inimă și nu plângem păcatele noastre, încă nu suntem întorși de pe calea morții și a pierii veșnice”. Participarea noastră la aceste slujbe și milostenia au un rol dublu: în primul rând sunt prilej de îngrijire a sufletului nostru pentru viața veșnică, iar în al doilea rând sunt o mijlocire pentru eliberarea sufletelor care se chinuiesc.

Protocolul aprobat de Ministerul Sănătății prin Ordinul nr. 436 din 13 martie 2020 aduce dezaprobare din partea rudelor și prietenilor persoanelor decedate și o mare întristare în sufletele lor, pentru motivul că preoții nu sunt lăsați să săvârșeasă în sfintele biserici slujbele în integritatea lor pentru cei adormiți, dacă decesul este pronunțat în urma virusului SARS –COV-2. 7. Pocăința, păstrarea curăției trupești și sufletești, este cea mai profundă recunoaștere a lui Dumnezeu, deoarece „când omul L-a regăsit pe Dumnezeu, se leagă reciproc prin sfințenie și atunci prinde dragoste”8, iar această dragoste „ne face să înțelegem orice suferință din lume, ne face să fim atenți la nenorocirile aproapelui, compătimitori față de cei necăjiți”9. Rămâne de înțeles că „Suferința adevărată este să te împotrivești lui Dumnezeu și să faci ceva care nu-I place”10. Atitudinea celor vii față de cei care au adormit se restrâng la aceste ipostaze de dragoste și înțelegere a suferinței umane, căci „împărtășirea suferinței celui întristat îi aduce consolare, așa cum asumarea poverii aduce ușurare celui împovărat”11.

Pomenirile și parastasele sunt intermediul prin care cei vii au o continuă aducere aminte de moarte, pentru cei adormiți sunt o ușurare, iar folosul lor îl amintește Pr Visarion în Predici: „prin aceste slujbe, noi, cei de pe pământ, dăm război cu iadul și sufletele care sunt acolo ținute vor fi eliberate de Dumnezeu prin sfinții îngeri în timpul sfintelor sărindare”.12

Alegerea omului de a viețui, în Biserică sau în afara Bisericii, atrage felul în care acesta poate păstra Harul primit, deoarece nădejdea creștinilor constă în faptul că „ne-a lăsat Dumnezeu toate posibilitățile de a ne pregăti și a ne curăți de păcatele pe care le-am făcut cu voie și fără voie”, implementând celor vii datoria de a se îngrijii de morții lor, făcând mereu slujbe și milostenii pentru ei13, fiind totodată formați pentru a înfrunta stricăciunea morții.

Creștinii care nu cunosc căile Domnului se schimbă în rău, dar cei care le cunosc se schimbă în bine prin întoarcerea la Dumnezeu, căci „viața omului nu are sens, decât în vederea dobândirii Duhului Sfânt”14. Depărtat fiind de Dumnezeu, omul care moare nepregătit găsește alinare în slujbele care se fac pentru sufletele celor adormiți, căci „Preabunul Dumnezeu se lasă biruit de iubirea Sa față de om”15 și dă mângâiere celor aflați în iad ca „prin dezlegările care se fac, să fie salvați, să fie scoși de la întuneric la lumină, de la iad le fericire”16.

Bucuria creștinilor se întemeiază pe biruința lui Hristos asupra morții deoarece „moartea Lui a devenit motivul pierii morții” sună adânc în conștiința umană, făcându-se pe sine mijlocitor prin rugăciune la curăția noastră.17și prin El „moartea a fost biruită, păcatul nimicit, întunericul a trecut”18. Noi, umanitatea, prin marea bunătate și milostivire a lui Dumnezeu „în Hristos ne-am izbăvit de a cugeta cele ale trupului și de a ne tăvăli în patimile cele pământești, și prin El suntem ridicați la înălțime, cugetând cele de sus și petrecând în ceruri”19, adică suntem chemați să ne întoarcem la El, căci prin El se cuvenea să fie înnoită firea și învățată pe calea virtuții care conduce la viața veșnică20. Credința este calea prin creștinilor li se face trecerea de la moarte la viață, după mărturisirea lui Hristos: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac”(Ioan 11, 25-26).

Îndemnul Părintele Visarion: „Căiți-vă pentru păcatele pe care le-ați făcut, spălați-le în harul apelor bisericești și fugiți de păcate. Trăiți în sfințenie, păziți-vă curați, făcând fapte bune.” 21.

Acest articol s-a scris în vederea proclamării Anului comemorariv al celor adormiți în Domnul și prăznuirea moșilor de iarnă din sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, pentru a face apel la conștiința fiecarăuia în ceea ce privește moartea și întâlnirea cu veșnicia.

Bibliografie:

1 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 32

2 Ierodiacon Visarion Iugulescu- Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 445

3 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 44-45

4 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 446

5 Ibidem, pg 399-401

6 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 78

7 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 403

8 Ibidem, pg 168

9 Ibidem, pg 169

10 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 133

11 Sfântul Nectarie din Eghina – Despre sfintele pomeniri și parastase, Ed Sophia/Metafraze, București, 2017, pg 62-63
 

12 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 456

13 Ibidem, pg 452

14 Ibidem, pg 165

15 Sfântul Nectarie din Eghina – Despre sfintele pomeniri și parastase, Ed Sophia/Metafraze, București, 2017, pg 78

16 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 453

17 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 78

18 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 38

19 Sfântul Chiril al Alexandriei – Scrieri, Partea întâi, Ed Institutul Biblic, București, 1991, pg 93

20 Sfântul Ioan Damaschin – Dogmatica, Ed Institutul Biblic, București, 2005, pg 114

21 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 226

 

Preluare Activenews

Vă rugăm să citiți și: Moșiii de iarnă în tradiția creștină - marturieathonita

1. excesul de putere (atunci când autorităţile statului depăşesc limitele împuternicirilor legale);

2. deturnarea puterii (atunci când autoritatea statului îndepli­neşte un act care intră în competenţa sa urmărind alt scop decât cel prescris de lege);

3. abuzul de putere (atunci când autorităţile statului acţionează în afara competenţelor lor, dar prin acte care nu au caracter juridic).

1. existenţa unor situaţii anor­male şi exorbitante sau a unor evenimente grave şi neprevăzute;

2. imposi­bilitatea sau dificultatea de a acţiona în conformitate cu reglementările fireşti;

3. necesitatea de a interveni rapid pentru a ocroti un interes considerabil, grav ameninţat.

a) aprecierea unei situaţii de fapt ca fiind un caz excepţional, deşi nu are această semnificaţie (lipsa unei motivaţii obiective şi rezonabile);

b) măsurile dispuse de autorităţile statului competente, în virtutea puterii discreţionare, să depăşească ceea ce este necesar pentru ocrotirea interesului public grav ameninţat;

c) dacă aceste măsuri limitează în mod excesiv, nejustificat, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor funda­mentale recunoscute constituţional.

1. nu sunt respectate principiile supremației Constituției și al legii, ale statului de drept și al separației puterilor în stat.

2. măsurile dispuse nu urmăresc un scop legitim;

3. deciziile autorităţilor publice nu sunt adecvate situaţiei de fapt sau scopului legitim urmărit, în sensul că depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea acestui scop;

4. nu există o justificare raţională a măsurilor dispuse, inclusiv în situaţiile în care se stabileşte un tratament juridic diferit pentru situaţii identice, sau un tratament juridic identic pentru situaţii diferite;

5. prin măsurile dispuse autorităţile statului limitează exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale, fără a exista o justificare raţională care să reprezinte, în special, existenţa unui raport adecvat între aceste măsuri, situaţia de fapt şi scopul legitim urmărit.

Prima întrunire națională a responsabililor sectoarelor eparhiale care supervizează cimitirele din Biserica Ortodoxă Română a avut loc la începutul lunii martie la Palatul Patriarhiei. Participanții au discutat despre procesul de sistematizare a cimitirelor pe baza noului regulament adoptat în acest scop de Biserica Ortodoxă Română.

Sistematizarea „este un demers amplu, care cuprinde atât o acțiune administrativă cât și una concretă, de reparare, îngrijire, refacere a împrejmuirilor, a gărdulețelor, a elementelor degradate din monumentele funerare”, a declarat Părintele Ionuț‑Gabriel Corduneanu pentru Radio Trinitas. El a subliniat că este nevoie să se facă aceste lucruri chiar și în cele mai modeste cimitire sătești, pentru cinstirea celor decedați.

„Noul regulament al cimitirelor, al doilea din istoria Bisericii Ortodoxe Române, are ca noutate faptul că în anexă sunt trecute principalele documente care sunt utilizate în administrarea unui cimitir, de la registrul locurilor de înmormântare până la modelul de act de concesiune, până la diferitele adeverințe și documente care sunt eliberate”, a explicat vicarul administrativ patriarhal.

Regulamentul aduce clarificări și în ceea ce privește sensul unor termeni, pentru o aplicare unitară.

„Discutăm despre modul în care, mai ales în acest An comemorativ al celor adormiți în Domnul, trebuie să se îngrijească fiecare comunitate atât de troițele, de monumentele eroilor, cât și de mormintele și monumentele unor personalități marcante trecute la Domnul din localitățile respective”, a mai spus Părintele Ionuț-Gabriel Corduneanu.

Cimitirele aflate în proprietatea eparhiilor, parohiilor sau mănăstirilor au caracter de bunuri sacre și sunt organizate conform prevederilor Statutului Bisericii Ortodoxe Române și Regulamentului cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română.

Noul Regulament al Cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română a intrat în vigoare în data de 11 decembrie 2020.

Anul 2021 a fost proclamat de Patriarhia Română drept Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor. - basilica

 

Pe 26 februarie am pus punct după un an de pandemie în România. Punct și de la capăt, pentru că în ciuda tuturor eforturilor, această boală ne va mai pune încă probleme. Primul caz de coronavirus pe teritoriul României a fost confirmat în data de 26 februarie 2020.

Biserica Ortodoxă Română s-a confruntat cu provocări noi. Oricine privește onest, vede că acestea nu au fost decât un motor al vieții duhovnicești și, desigur, sociale. Explicația vine de la teologul care a scris „Terapeutica bolilor spirituale”:

„Suferința care însoțește boala duce, pe deasupra, la pocăință, favorizează părerea de rău și provoacă în suflet o bună dispoziție pentru rugăciune. Aceste efecte din urmă se dovedesc, la rândul lor fructuoase deoarece constituie motoarele esențiale ale oricărei vieți duhovnicești”, spune Jean-Claude Larchet.

Izolarea, teama, negarea sau chiar revolta s-au transformat ușor-ușor în responsabilitate la nivel de comunități. Implicarea Bisericii în această criză a fost clară din primele zile. La începutul lunii martie, persoane venite din Italia erau deja plasate în carantină în spațiile mănăstirilor. Au urmat valuri de colecte ale Bisericii pentru aparatură medicală, sprijin pentru cei izolați, dar și rugăciune multă în comuniune la distanță, prin intermediul tehnologiei.

Postul Paștilor și sărbătoarea în sine au coincis cu starea de urgență la nivel național. Mai toate parohiile au transmis slujbele audio sau video prin intermediul tehnologiei și au îndemnat la responsabilitate și grijă față de semeni. Moaștele sfinților au fost purtate în procesiuni prin toată țara.

„Numele lui Hristos, Liturghia, Euharistia, imnografia și iconografia au ieșit din spațiul sacru al bisericilor și au intrat acolo unde vrăjmașul lui Dumnezeu se aștepta mai puțin, în spațiul virtual, pe internet, acolo de unde Biserica lui Hristos a primit cele mai multe lovituri și răni. La asta vrăjmașul nu s-ar fi așteptat. (…) Mai mult, fiecare casă și fiecare familie și-a alcătuit propriul altar, casele credincioșilor devenind astfel, fiecare în parte, o biserică, precum în primele secole ale creștinismului”, remarca într-un text Episcopul Iustin.

Luptând cu efectele acestei epidemii, clericii au fost printre cei mai expuși la infectarea cu noul virus. În frunte cu Arhiepiscopul Pimen, mai mulți stareți, duhovnici și preoți de mir au plecat în Biserica Triumfătoare.

38 de milioane de euro a fost suma investită de Biserica Ortodoxă Română în filantropie în anul pandemiei.

„A fost necesar să arătăm prin fapte cât de importantă este filantropia”, a spus Patriarhul României.

„De la ajutorul financiar ori material, la trimiterea de echipamente sanitare de protecție acolo unde era cea mai mare nevoie de ele, până la rugăciunea, încurajarea și mângâierea celor bolnavi, a celor însingurați ori a celor îndoliați, Biserica Ortodoxă Română, în întreg ansamblul ei, prin ierarhi, clerici, voluntari și simpli credincioși, și-a intensificat eforturile pentru a răspunde urgent și eficient crizei provocate de pandemia de Covid-19”.

Deși s-au confruntat cu restricții, boală și moarte, creștinii au învățat încă o dată că suferința ne face să înțelegem mai bine sensul profund al vieții. Să privim cu credință înainte spre Hristos Cel Pironit pe lemn care ne spune: „Nu vă temeți!”.

Biserica Ortodoxă Română, prin ierarhii săi, i-a încurajat și susținut permanent pe credincioși să treacă mai ușor prin pandemia care ne-a schimbat viețile.

Vă facem cunoscute o parte dintre aceste mesaje de sprijin:

---

Mitropolitul Teofan

• Din perspectiva veşniciei, vremurile pe care le trăim, cu toată durerea lor, au şi o latură bună: ne ajută să ne vedem pe noi înşine unde ne aflăm de fapt în raport cu Dumnezeu şi cu oamenii.
• De ce s-au întâmplat și se întâmplă toate acestea? Pentru că sunt prea multe dezechilibre de toate felurile în lume. Și poate o furtună precum aceasta aduce, nădăjduim în mila lui Dumnezeu și în efortul oamenilor, ceva echilibru în viața noastră și în viața lumii.

Episcopul Macarie

• Biserica nu este parte a problemei, ci este parte a soluției în fața acestei crize a pandemiei, atât prin virtuțile creștinești ale dragostei și compasiunii, cât și prin cheia de interpretare pe care o oferă bolii.
• Să înfruntăm creștinește aceste vremuri și aceste încercări, așa cum le-au înfruntat și creștinii din vechime care au arătat statornicie și curaj în loc de panică și frică, dragoste și milă în loc de separare și abandonare a celor bolnavi, spirit de sacrificiu în loc de egoism și legea lui fiecare pentru el.

Episcopul Petroniu

• Acest coronavirus ne face să ne sporim credința în Dumnezeu și să ne punem nădejdea în ajutorul Lui, fără a ne teme de nimic, conform celor afirmate de psalmistul David: Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Psalmul 26,1-2).

Episcopul Siluan al Ungariei

• Bunul Dumnezeu ne va ajuta pe toți să depășim această încercare și să putem reveni la viața trăită în condiții normale, cu sprijinul medicilor, dar mai ales prin darul, puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care ne descoperă tuturor, prin Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, un alt sens și înțeles al vieții, ce depășește limitele obișnuite de înțelegere a omului.

PS Varlaam Ploieșteanul

• Când mulţi dintre noi suferă în această perioadă de boală, singurătate, teama morţii, trebuie să cultivăm solidaritatea.

Episcopul Siluan al Italiei:

• Nu trebuie să alunecăm într-o teamă excesivă față de un virus care, da, face victime foarte multe, dar nu-i singura boală mortală din lume. Aș adăuga faptul că, dacă știm să ne păzim de el, ne păzim, dar, în același timp, ne punem viața în mâinile lui Dumnezeu.
• Lupta noastră nu se dă pe plan omenesc și pe coordonatele vieții și ale lumii acesteia… Ea nu își propune să rezolve nici problemele epidemiologice și nici pe cele economice ale omenirii – de care se ocupă persoane competente în respectivele domenii –, ci urmărește rămânerea cu ochii ațintiți asupra lui Iisus, începătorul și plinitorul credinței (Evr. 12:2).

Mitropolitul Andrei

• Doctorul cel mare poate tămădui și această pandemie care s-a lățit peste toată lumea.
• Coronavirusul a înspăimântat o lume întreagă, noi nădăjduim să ne ajute Dumnezeu ca sub flamura Crucii să biruim și această neputință.

Episcopul Iustin

• Ne rugăm să dispară această pandemie ca şi o minune de la Dumnezeu. Credem că rugăciunile celor mulţi şi rugăciunile oamenilor vrednici şi rugăciunile părinţilor cu viaţă sfinţită şi a slujitorilor lui Dumnezeu din biserici şi mănăstiri şi rugăciunilor celor mulţi şi smeriţi, anonimi şi vrednici să fie auzite de Dumnezeu.
• Această perioadă ne-a fost, în același timp, și folositoare, după proverbul românesc: În tot răul e și un bine. Ne-a readus împreună în familie, ne-a obligat să ne gândim la lucrurile esențiale pentru viață, să renunțăm la multe lucruri care nu ne sunt necesare, ci sunt doar mofturi sau capricii omenești, să constatăm cât de slabi suntem și cât de subțire este granița între a fi și a nu fi, între viață și moarte. Ne-a obligat, aproape, să intrăm înlăuntrul nostru, să stăm de vorbă cu sufletul nostru și să-l întrebăm de ce are nevoie, ce îl împlinește, ce îl rănește și ce îl doare. Acesta este binele care ne-a venit prin această pandemie planetară de Coronavirus.

Mitropolitul Ioan

• Cred că după această pandemie, oamenii vor fi mult mai solidari și se vor bucura de orice rază de soare. Dacă până astăzi răsăritul soarelui era un fenomen astronomic banal, s-ar putea ca acest eveniment cosmic să-l apreciem mai mult, că Dumnezeu ne-a mai dat o zi, ne-a mai dat o șansă să ne întoarcem la credință.

Mitropolitul Irineu

• Să vă rugați mai mult; să fiți mai generoși; să-i ajutați pe cei din preajma dumneavoastră care sunt în nevoi; să-i contactați la telefon sau prin rețelele de socializare pe apropiații și cunoscuții dumneavoastră; să-L rugați pe Bunul Dumnezeu pentru cei care suferă.

Episcopul Andrei al Covasnei

• În această eră în care virtualul acaparează tot mai mult realul să nădăjduim în Dumnezeu care poate tămădui această epidemie Covid-19.

Arhiepiscopul Teodosie

• Să nu fim peste măsură de fricoși! Să ne stăpânească frica de Dumnezeu! Să cerem lui Dumnezeu să ne mai îngăduie, să ne ierte, să ne ajute.
• Să nu ne depărtăm decât fizic unii față de alții. Niciodată să nu de depărtăm de Dumnezeu, de Maica Domnului, de Cruce și de sfinții lui Dumnezeu, ci să ne apropiem prin rugăciune, prin grijă, prin compătimire și prin dragoste. Doamne ajută să trecem și peste aceste vremuri.

Arhiepiscopul Ciprian

• Să sporiți în rugăciune, pentru că rugăciunea ne dă pace sufletească și ne ajută să îndepărtăm frica; aceasta este mai periculoasă decât o anumită boală. Să ne păstrăm, așadar, calmul și să înfruntăm cu curaj și nădejde greutățile și pericolele care se profilează acum la orizont.

Episcopul Sebastian

• Oare pandemia aceasta de Covid-19, care terorizează în prezent întreaga lume, nu este, și ea, urmarea păcatelor noastre? Și dacă da, înțelegem noi să ne curățim de acestea?

Sursa: basilica

 

De Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oferit, într-o declarație acordată Trinitas TV, câteva dintre numele care vor fi propuse spre canonizare pentru anul 2025. Aceștia sunt preoți și monahi persecutați sau martirizați de regimul comunist.

În ședința din 25 februarie, Sfântul Sinod a decis pregătirea procesului de canonizare a 12 preoți și călugări pentru anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie, a explicat Episcopul Vicar Patriarhal.

„Cei mai mulți dintre ei au mărturisit credința în Hristos în vremurile foarte grele pentru Biserică din timpul comunismului”, a spus ierarhul.

El a enumerat trei dintre numele propuse pentru procesul de canonizare, proces care, după o evaluare în Sfântul Sinod, se poate încheia cu aprobarea sau respingerea dosarului:

• Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care a suferit în închisori;
• Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie, care a fost urmărit ani de zile de Securitate și a trăit mulți ani într-o recluziune asemenea părinților din primele secole ale monahismului;
• Arhimandritul Gherasim Iscu, Starețul Mănăstirii Tismana, un apropiat al celor care au luptat în mod efectiv împotriva acestui regim care a dorit să distrugă credința din inima românilor.

Portrete bizantine ale celor trei mărturisitori realizate de maicile de la Mănăstirea Diaconești, județul Bacău. Sursa foto: Fericiticeiprigoniti.net

„Iată deci că Biserica, care îi pomenește la fiecare Sfântă Liturghie pe luptătorii anticomuniști, alături de eroii care au căzut în războaiele pe care poporul nostru le-a purtat de-a lungul istoriei, participă și astăzi cu toată dragostea de mamă la pomenirea celor care, în închisori, n-au murit doar pentru valorile acestei națiuni, ci și pentru valorile Evangheliei”, a mai pus Preasfințitul Părinte Varlaam.

„Această națiune a avut ca valoare fundamentală credința creștină și viețuirea în duhul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a subliniat el.

„Chiar și cei care au luptat împotriva comunismului din rațiuni pur politice, după ce s-au întâlnit cu suferința și au înțeles că în taina Crucii rezidă taina Învierii, L-au cunoscut pe Hristos cel răstignit și înviat și L-au mărturisit cu toată puterea lor”, a mai precizat ierarhul.

„De aceea, este foarte firească pomenirea acestor luptători împotriva unui regim ateist, anti-creștin, să se facă în ziua pomenirii celor 40 de Sfinți Mucenici de la Sevasta.”

Părintele Episcop Vicar Patriarhal a mai precizat că „există o asemănare între cei care au murit acum 1.700 de ani pentru Hristos (la Sevasta – n. red.) și luptătorii anticomuniști care au murit sau au suferit în perioada regimului comunist, întrucât și aceștia L-au mărturisit pe Hristos cu o forță sufletească exemplară”.

În ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevasta a fost stabilită de Parlament și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști. În cinstea acestora, marți Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist și mai multe asociații ale foștilor deținuți politici au organizat o ceremonie militară și religioasă de comemorare la monumentul „Aripi” din Capitală.

În cadrul ceremoniei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a depus o coroană de flori din Partea Patriarhiei Române. La eveniment au mai fost prezente autorități locale și centrale și urmași ai foștilor deținuți politici.

Vezi și:

• Comemorare Ziua deținuţilor politici anticomuniști

 

Sursa: Basilica

 

Dialog între autorități și Biserică privind participarea fizică la Slujba de Înviere: Se anunță derogări pentru sărbători

Premierul României, Secretarul de stat Victor Opaschi și mai mulți membri ai Guvernului au avut joi o discuție cu reprezentanții cultelor religioase din România. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de Preotul Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal. La scurt timp după încheierea ședinței, prim-ministrul a transmis că întrunirea a fost extrem de utilă. „Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanților fiecăruia dintre culte în ceea ce privește stabilirea unor derogări de la restricțiile actuale de circulație pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători”. „Soluția spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiția respectării regulilor de siguranță sanitară.” Vasile Bănescu a descris întâlnirea drept „una bazată pe un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenții comune în identificarea soluțiilor optime pentru respectarea libertății religioase și, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare”. „Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii”, consideră Vasile Bănescu. „Elementele concrete referitoare la organizarea și desfășurarea Slujbei de Înviere din acest an vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât și de autoritățile de stat după ce vor fi stabilite de comun acord la nivel de detaliu”, a spus Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Un alt subiect important abordat în cursul întâlnirii a fost legat de o serie de modificări, pe care reprezentanții cultelor le consideră necesare, în privința regulilor actuale de înmormântare a persoanelor decedate din cauza infectării cu noul coronavirus. Premierul a făcut apel la reprezentanții cultelor religioase să susțină în rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. – basilica

Uniți pentru viață | Marșul pentru viață 2021 cheamă la un efort comun pentru a schimba cultura nepăsării

Cea de a XI-a ediție națională a Marșului pentru viață 2021 are anul acesta tema „Uniți pentru viață” a fost programat online pentru data de 27 martie. Chemarea la unire este o chemare la refacerea rețelelor locale de sprijin distruse de comunism și de cultura avortului. Marșul pentru viață este, ca în fiecare an, punctul culminant al Lunii pentru viață, care se desfășoară anual între 1 și 31 martie. Tema din acest an este o chemare adresată românilor din țară și din diaspora, o chemare la „un efort comun pentru a schimba cultura avortului și a iresponsabilității instaurată de regimul comunist”. PF Părinte Patriarh Daniel apreciază Marșul pentru viață: Încurajează nașterea, ajutorarea familiilor și a tinerelor fete însărcinate. 

Implicarea pro-viață are trei componente: conștientizarea, dragostea și sprijinul. Acestea izvorăsc din nevoile detectate în mărturiile femeilor în criză de sarcină. Conștientizare: zeci de milioane de copii nu s-au mai născut. Cultura avortului, creată de comunism și perpetuată prin neasumare, a condus la aproape 23 de milioane de avorturi în perioada 1958-2019. Cifra nu include avorturile medicamentoase, pe cele chirurgicale din clinicile particulare și nici pe cele făcute de româncele plecate la muncă în străinătate – o parte însemnată din populația României. Pentru a schimba inimile este nevoie de două tipuri de acțiuni: informare și educare pentru conștientizarea societății și pentru schimbarea mentalității și culturii predominante, precum și măsuri de sprijin concret. Printre măsurile acestea se numără: înființarea de centre de sprijin unde femeile în criză de sarcină să poată beneficia, la cerere, de consiliere psihologică gratuită și de sprijinul unui asistent social specializat în criza de sarcină; legiferarea adopției imediat după naștere, prin posibilitatea începerii demersurilor legale din timpul sarcinii, după modelul american, britanic și australian; măsuri prin care să fie valorizați toți cei implicați în adopție, pentru a elimina stigmatizarea mamelor care își dau copiii spre adopție, a părinților adoptivi și a copiilor adoptați; legiferarea posibilității, la cererea mamei care a pierdut sarcina, de a înmormânta legal copilul pierdut înainte de naștere. Marșuri și activități sociale pro-viață si de sprijin al femeilor în criză de sarcină au loc în majoritatea țărilor în care avortul este legalizat, promovând o alternativă mai bună la soluția facilă și traumatizantă a avortului. Primul Marș pentru viață a avut loc la Washington, DC în 1973. Marșul pentru viață este apolitic și neconfesional și nu militează pentru interzicerea avortului, menționează organizatorii români. - basilica

Parlamentul a votat: Anul 2021 este Anul Tudor Vladimirescu

Camera Deputaților a aprobat recent, în calitate de for decizional, legea care declară anul 2021 drept Anul Tudor Vladimirescu. Legea mai prevede declararea lui Tudor Vladimirescu și a Ecaterinei Teodoroiu drept Eroi ai națiunii române. În acest an omagial se organizează evenimente menite să marcheze 200 de ani de la Revoluţia din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. „Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi/sau financiar, după caz, la programe de promovare a Anului Tudor Vladimirescu”, se menționează în iniţiativa legislativă. „Deși mișcarea lui revoluționară a fost înfrântă de forțele militare otomane, acest eveniment a tăiat istoria modernă a României în două, punând capăt domniilor fanariote în ambele principate, Moldova și Țara Românească”, a precizat Înaltpreasfințitul Varlaam Ploieșteanul la vernisajul unei expoziții dedicate de Biblioteca Sfântului Sinod bicentenarului Revoluției de la 1821. „A marcat un început care se va dovedi luminos în deceniile care vor urma, înțelegând aici mișcarea revoluționară de la 1848 și mai ales Unirea cea mică, sau Unirea de bază, de la 1859”, a subliniat episcopul vicar patriarhal. El a mai amintit că „Tudor Vladimirescu a fost un om profund credincios și care a acumulat o cultură foarte vastă, marcată în primul rând de valorile promovate de Biserică și de Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos”. În 23 ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu făcea Proclamația de la Padeș, prin care chema românii la lupta de emancipare de sub dominația otomană, spunând: „Dacă răul nu este primit lui Dumnezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezeu! Că bun este Dumnezeu și, ca să ne asemănăm Lui, trebuie să facem bine! Iar acesta nu se face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu se face! (…) Veniți dar, fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Şi să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiți!”

La Bruxelles a fost adoptat de către Parlamentul European un ghid care devine obligatoriu, pentru moment, doar pentru birocrați. Este un ghid de limbaj. Acest ghid adoptă așa-zisul trend progresist-sexist, după cum ne informează publicația italiană Il Giornale. Mai întâi, noua păsărească va intra în rutina funcționărimii de la Bruxelles, urmând ca apoi ea să se întoarcă precum un bumerang, lovindu-i în moalele capului pe parlamentari. Care vor fi și ei obligați să se conformeze. După care unda de șoc va lovi și statele membre. Pretextul invocat pentru această schimbare revoluționară de limbaj este respectarea minorităților etnice și de gen. Și să vedeți până unde se duce grozăvia. Funcționarii vor fi obligați să „comunice corect cu privire la problemele legate de dizabilități, persoane LGBTI +, rasă, etnie și religie”. Cum o vor face? Printr-un nou vocabular și printr-o nouă corectudine predominantă. De acum încolo este interzis să se spună „homosexuali” și „lesbiene”. Ar fi o perioadă de trecere, în care funcționarii și oficialii UE mai au voie să spună „oameni homosexuali” și „persoane lesbiene”. O perioadă scurtă. Nu mai e voie să vorbești despre drepturile homosexuale. „Politically correct” înseamnă să te exprimi în felul următor: „tratament echitabil și egal”. Termenul de „căsătorie homosexuală” va fi și el înlocuit cu o „căsătorie egalitară”. Nu va mai exista sex biologic. Ci numai „sex atribuit la naștere”. Schimbarea de sex dispare și ea din vocabular, spațiul fiind ocupat de „tranziție de gen”. Și grozăvia tuturor grozăviilor: dispar cuvintele „tată” și „mamă”. Nu mai este permis decât cuvântul „părinte”. Dacă acest ghid obigatoriu pentru funcționarii de la Bruxelles a fost adoptat de Parlamentul European, ar trebui să ne fie din ce în ce mai clar că el va fi translatat și în rândul acestora și apoi, treptat, va fi implementat și la nivelul guvernelor statelor membre. Cred că ne aflăm în prezența celei mai halucinante, dar și a celei mai puternice soluții propuse de neomarxiștii sorosiști pentru a ne schimonosi gândirea și raportarea la valorile pe care le respectăm de secole întregi. A fost greu de înțeles pentru oamenii cu mintea întreagă cum de referendumul pentru definirea familiei prin Constituție drept o uniune dintre un bărbat și o femeie a căzut, în condițiile în care atâtea miloane de români au votat „pentru”.  Referendumul a fost dat peste cap fix de către cei care au dat peste cap și o serie întreagă de scrutinuri electorale. De cei care ne-au numărat voturile. Iar cei care ne-au numărat voturile nu au recurs la triș ca efect al propriilor convingeri. Ei au făcut-o la comandă exernă. Nu era „politically correct” ca România să-și schimbe Constituția în acest fel. Și să meargă în contrasens cu direcția imprimată Uniunii Europene de către neomarxiști și neosexiști. Care mai nou au devenit și neolingviști. – Activenews 

Biserica a contribuit activ la dezrobirea rromilor și susține incluziunea lor socială

Biserica a contribuit activ la dezrobirea rromilor și susține incluziunea lor socială, a transmis Arhiepiscopul Râmnicului la comemorarea rromilor trecuți la Domnul în deportări și robie. Evenimentul, organizat de Centrul Eparhial, a marcat împlinirea a 165 de ani de la Dezrobirea romilor din Principatele Române. Spicuim din mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie: „... Biserica, deși nu a putut controla și impune ierarhia relațiilor sociale, a sprijinit comunitățile rrome atât pe plan duhovnicesc cât și filantropic. Sunt foarte multe documente, începând cu secolul al XIV-lea, care atestă lucrarea socială ce se desfășura pe lângă catedrale, biserici și mănăstiri. În mod direct, Sfântul Antim Ivireanul, în Aşezământul său, cerea cu hotărâre ca preoţii din Ţara Românească să cerceteze pe ţigani, să le facă slujbe, pentru că sunt creştini botezaţi în numele Sfintei Treimi, ca şi ceilalţi credincioşi români. În anul 1746, un alt mitropolit al Ţării Româneşti, Neofit Cretanul, a hotărât şi impus dezrobirea rromilor de pe moşiile mănăstireşti şi ale mitropoliei, intrând în conflict cu marea şi mica boierime românească. Organizând cursuri pentru copiii orașelor și ai satelor, în tinda lăcașurilor de cult, Biserica i-a sprijinit deopotrivă pe toți fiii săi duhovnicești. Acest fapt a făcut posibil ca arhimandritul Ioasafat Snagoveanul, starețul de etnie rromă care învățase carte în școlile organizate de Sfântul Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, să depășească cutume și bariere sociale, devenind membru al Comisiei pentru dezrobirea romilor, cea care a militat pentru impunerea acestei noi stări sociale. Un rol important l-a avut Biserica după momentul 1965 în integrarea socială a rromilor prin facilitarea accesului în instituțiile de învățământ, dar și  în activitatea de strană, recunoscut fiind talentul muzical al acestora. Astfel, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, nu era întâmplătoarea prezența la cursurile Seminarului Central din București și apoi ale Facultății de Teologie din București, a arhimandritului Calinic Constantin Şerboianu de la Cernica, de etnie rromă, devenit în anul 1908 licențiat în teologie. Arhimandritul Calinic a alcătuit în limba franceză o carte de vreo sută de pagini despre Istoria şi obiceiurile rromilor din România, a înfiinţat şi condus Asociaţia Romilor, militând pentru organizarea unor cooperative meşteşugăreşti și a unei Universităţi populare speciale. Comunitățile rrome au fost decimate între anii 1941-1943, când Ion Antonescu a hotărât deportarea acestora în Trasnistria, moment ce a consemnat în istorie atitudinea umanitară și grija, singură de multe ori, a preoților față de aceștia. Începând cu anul 1990, Biserica a dezvoltat mai multe proiecte sociale și educative pentru sprijinirea integrării rromilor, dar și importante programe cultural duhovnicești. Se împlinesc anul acesta 15 ani de când sub binecuvântarea Fericitului întru adormire Patriarhul Teoctist apărea Cartea de rugăciune în limba rromani, apoi, după încă un an un CD cu Sfânta Liturghie în limba rromani. Căutând să aducem binecuvântarea în viața fiecărui fiu duhovnicesc, s-a înființat în Arhiepiscopia Râmnicului Departamentul de Misiune pentru rromi a cărui activitate nu a fost gândită a fi una ocazională, ci s-au organizat și dezvoltat programe sociale care să contribuie la o integrare concretă și eficientă a rromilor. Înțelegem așadar, că Biserica a contribuit activ la dezrobirea rromilor, iar în prezent susține proiecte pentru incluziunea lor socială. Este nevoie însă de o împreună lucrare a preoților cu cei din această comunitate, pentru că reușita acestor programe ale Bisericii se va vedea în timp. Timpul pe care ni-l dăruiește Dumnezeu trebuie să devină un timp al faptelor bune, al conlucrării spre formarea noastră duhovnicească dar și spre ajutorarea semenilor.” - basilica

 

Linkuri la știri:

Revista Binele de știut - Basilica

Nu vă temeți! - Basilica

 

 

Trailerul filmului „Omul lui Dumnezeu” (Man of God) a fost lansat oficial marţi, 9 martie. Filmul regizat de Yelena Popovic este dedicat vieţii şi activităţii Sfântului Nectarie de la Eghina. Filmul este produs de Simeon Entertainment și View Master Films, în colaborare cu Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos şi va fi distribuit în cinematografe de Feelgood Entertainment. Proiectul cinematografic este un omagiu adus Sfântului Nectarie la 100 de ani de la mutarea sa la viața veșnică (în 1920). Rolul sfântului Nectarie este jucat de actorul grec Aris Servetalis. Un rol scurt, dar de impact, joacă în film și vedeta hollywoodiană Mickey Rourke. El îl va interpreta pe bărbatul paralizat vindecat de sfânt când acesta se afla pe patul de moarte, la Spitalul Areteion din Atena. - basilica

Unirea Basarabiei cu România nu se va realiza prin voință politică, ci prin înfrățirea dintre români, a spus Episcopul Basarabiei de Sud. Legăturile de rudenie, cetățenia, parteneriatele între parohii, vizitele reciproce, vorbirea aceleiași limbi și învățământul în limba română și cu manuale românești sunt esențiale în acest scop, a adăugat el.

• A fost propusă utilizarea unor platforme on-line care pot oferi tinerilor și copiilor posibilitatea de a învăța prin joc și imagine fără să fie neglijată, când reglementările sanitare o permit, reîntoarcerea la școala de la și din Biserică.

• A fost abordată problema armonizării și clarificării programei școlilor duminicale din Episcopia Ortodoxă Română a Canadei plecând de la parohiile care au o bogată experiență în domeniul educației religioase și extinderea ei la cele aflate la început de drum.

• În loc de concursul tip Olimpiadă, ca o alternativă viabilă pentru anul acesta, a fost discutată propunerea de a organiza o gală-concurs anual sau un proiect anual de grup care să-i ajute pe participanți să dobândească informații despre limbă și credință utilizând și informații din mediul on-line, dar încurajând lucrul în echipă.

 

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2021 

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române, 

Har, pace și bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi, părinteşti binecuvântări! 

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Preacuvioase maici,
Iubiţi credincioşi şi credincioase, 

Dăm slavă lui Dumnezeu Cel în Treime închinat, pentru că, în pofida tuturor încercărilor și ispitelor prin care a trecut și trece umanitatea întreagă, ne-a învrednicit și în acest an să pășim pe calea pocăinței, începând „călătoria virtuţilor […] încingându-ne cu nevoinţa cea bună a postului”[1], pentru „a vedea preacinstitele Pătimiri ale lui Hristos Dumnezeu şi Sfintele Paşti, duhovniceşte bucurându-ne”.[2]

 

Duminica de astăzi, numită a Ortodoxiei, prim popas în călătoria duhovnicească a Marelui Post, a fost instituită de Sfântul Patriarh Metodie al Constantinopolului, în urma Sinodului local de la Constantinopol din11 martie 843, care a consfințit oficial proclamarea definitivă a cinstirii sfintelor icoane.[3]

Această proclamare dogmatică vine însă în urma unei crize îndelungate, întinsă de-a lungul secolelor al VIII-lea și al IX-lea. Ea s-a manifestat prin lupta împotriva icoanelor și a cinstitorilor lor, fiind numită, din această cauză, criza iconoclastă sau iconoclasm.

Tulburările generate de criza iconoclastă s-au manifestat pe parcursul a două perioade, marcate de multe prigoane ale împăraților bizantini împotriva icoanelor, dar și de o puternică rezistență prin străluciți teologi și oameni sfinți, apărători și cinstitori ai sfintelor icoane.

Aceștia din urmă, luminați de Duhul Sfânt, au descoperit tuturor valoarea teologică, liturgică și catehetică a icoanei în viața Bisericii și a creștinului care cultivă comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții Lui.

În prima perioadă a războiului contra icoanelor (730-787), remarcăm între apărătorii Ortodoxiei pe Sfântul Patriarh Gherman I al Constantinopolului (715-730) și pe Sfântul Ioan Damaschin (675-749).

Cel dintâi a dat prima mărturie a Ortodoxiei împotriva iconoclasmului, afirmând că tradiția reprezentării în icoană a Domnului Iisus Hristos decurge din teofania Sa văzută, adică din întruparea, viața în trup, pătimirile și moartea Sa mântuitoare.[4]

La rândul său, Sfântul Cuvios Ioan Damaschin a reușit să rezume admirabil învățătura ortodoxă despre icoane, prin cele trei tratate ale sale despre icoane. În acest sens, el spune: În vremurile dinainte, Dumnezeu, fără trup sau formă, nu putea fi înfăţişat în niciun chip (în icoană). Dar astăzi, deoarece Dumnezeu S-a arătat în trup şi a trăit printre oameni, eu pot înfăţişa ceea ce este văzut în Dumnezeu. Eu nu cinstesc materia, ci Îl cinstesc pe Creatorul materiei, Care S-a făcut materie pentru mine, Care a luat asupră-Și viaţa în trup şi Care, prin materie, a săvârşit mântuirea mea.[5]

Prima perioadă iconoclastă se încheie cu Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea, din anul 787, inițiat de Sfânta Împărăteasă Irina, în cadrul căruia a fost exprimată precis distincția clară și neechivocă dintre venerarea sau cinstirea relativă a icoanei și adorarea care se cuvine numai lui Dumnezeu.

Cea de-a doua perioadă iconoclastă a izbucnit sub domnia secularizantă a împăratului iconoclast Leon al V-lea Armeanul (813-820) și a durat până în anul 843. Însă Dumnezeu a rânduit și acum oameni minunați, sfinți, precum Sfântul Cuvios Teodor Studitul (759-826) și Sfântul Patriarh Nichifor Mărturisitorul al Constantinopolului (806-828).

Sfântul Cuvios Teodor Studitul justifică practica zugrăvirii icoanei Domnului Iisus Hristos pe temeiul întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu. Astfel, icoana Domnului Hristos este nu doar chipul omului Iisus din Nazaret, ci este chipul Ipostasului unic al Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru mântuirea oamenilor.

A doua perioadă a crizei iconoclaste se încheie în timpul Sfintei Împărătese Teodora[6] și a Sfântului Patriarh Metodie al Constantinopolului, prin restabilirea cultului sfintelor icoane la Sinodul local întrunit la Constantinopol în anul 843. Acum se reafirmă hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787 și se condamnă definitiv iconoclasmul dimpreună cu toate ereziile de până atunci.

Datorită faptului că lucrările Sinodului din anul 843 s-au încheiat în sâmbăta dinaintea primei Duminici a Postului Mare (11 martie), documentul oficial, numit Synodiconul Ortodoxiei, a fost citit solemn în ziua următoare, în Duminica întâi a Postului. De atunci s-a luat hotărârea ca în fiecare an, începând cu anul 843, în prima Duminică a Sfântului și Marelui Post, numită Duminica Ortodoxiei, să fie celebrat Triumful sau Biruinţa Ortodoxiei în întreaga lume ortodoxă.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Cinstirea sfintelor icoane, așa cum a fost stabilită de Sfinții Părinți în Sfintele Sinoade, este un act de mărturisire a adevărului Întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu, un act de comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții Lui, dar și un îndemn la viață sfântă și la fapte ale iubirii milostive în orice  loc și în orice vreme.

Pentru mărturisirea credinței ortodoxe, suntem datori să ne curățim mintea, să ne despătimim și să săvârșim fapta cea bună și dreaptă, să ne înnoim și să ne luminăm cu virtuțile, luând aminte la cuvintele Sfântului Apostol Iacov: „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17). În acest fel, înaintăm spre asemănarea cu Chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt, la îndumnezeirea prin har, despre care Sfântul Grigorie de Nyssa spune: „Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieţi: sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm”.[7]

Prin sărbătoarea de astăzi, Duminica Ortodoxiei sau a Biruinţei Dreptei Credinţe, suntem chemați și noi să fim biruitori, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, asupra patimilor lăcomiei, trufiei sau mândriei din noi, care ne pândesc mereu, punând în locul acestora virtuțile smereniei și ale iubirii milostive față de oamenii din jurul nostru, pentru a redescoperi în ei chipul lui Hristos cel smerit.

Dreptmăritori creştini,

Anul 2021, proclamat de Sfântul Sinod drept Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor, oferă prilejul de a manifesta mai intens dragostea și dorul pentru frații români din afara granițelor țării, dar și ocazia de a arăta grija pentru cei trecuți din această viață.

În acest context, reamintim că în anul 2021 se împlinesc 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, eveniment misionar și cultural care a avut loc în anul 1871 la Mănăstirea Putna, inițiat de poetul Mihai Eminescu și care s-a bucurat de participarea unor personalități precum scriitorul Ioan Slavici sau istoricul Alexandru D. Xenopol.

Împlinirea unui secol și jumătate de la acest eveniment va fi marcată și în acest an la ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în ziua de 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în scopul afirmării și consolidării unității românilor din țară și din afara granițelor și pentru întărirea legăturilor frățești, a comuniunii de iubire și a împreună lucrării spre binele comun al poporului român.

Totodată, în vederea cultivării recunoștinței și a iubirii față de cei trecuți la Domnul, este datoria morală a fiecărui creștin ortodox de a pomeni la rugăciunea particulară, la Sfânta Liturghie și la celelalte sfinte slujbe pe cei care nu mai sunt printre noi, de a le cinsti memoria și de a ne aduce aminte de faptele lor bune, precum și de a îngriji și înfrumuseța mormintele lor, dar și monumentele eroilor români.

De asemenea, potrivit tradiției statornicite de Biserica noastră, în Duminica Ortodoxiei se inițiază colecta pentru Fondul Central Misionar, prin care sunt ajutate în mod special comunităţile parohiale din ţară şi de peste hotare aflate în dificultate şi sunt susţinute activităţile social-filantropice şi educaţionale prin care se păstrează identitatea spirituală şi culturală a creştinilor ortodocşi români.

Dărnicia, deschiderea cu generozitate spre cei aflați în nevoi, reprezintă un chip luminos al vieții creștine, al unei persoane, al unei comunități și al unui neam întreg. De-a lungul istoriei, românul creștin ortodox a învățat că numai dăruind va dobândi, ceea ce l-a determinat ca din puținul lui să dăruiască și celor lipsiți, pentru ca și el să fie ajutat în momente de grea încercare.

Astfel, bunătatea și dărnicia de care au dat mereu dovadă strămoșii și părinții noștri a devenit pentru popor un prilej binecuvântat de a spori spiritual în credință și fapte bune, de a păstra o legătură puternică de frățietate cu românii aflați printre străini, dar și de a păstra numele de buni creştini, arătând că iubirea față de Dumnezeu se împletește frumos cu iubirea față de semeni.

Avem convingerea și speranța că și în acest an veți răspunde cu dărnicie creștină chemării de ajutorare a celor aflați în nevoi, contribuind la continuarea lucrării misionare și social-filantropice a Bisericii, spre folosul credincioșilor ortodocși români de pretutindeni.

Dorindu-vă să aveți parte de post binecuvântat, cu mult spor și folos duhovnicesc, vă îmbrățișăm cu binecuvântare sfântă: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei † Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului † Ioan Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului † Iosif Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale și Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale † Nicolae Arhiepiscopul ortodox român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul ortodox român al celor două Americi † Teodosie Arhiepiscopul Tomisului † Irineu Arhiepiscopul Alba Iuliei † Ioachim Arhiepiscopul Romanului și Bacăului † Ciprian Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei † Timotei Arhiepiscopul Aradului † Lucian Episcopul Caransebeșului † Iustin Episcopul ortodox român al Maramureșului și Sătmarului † Antonie Episcopul de Bălți † Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor † Galaction Episcopul Alexandriei și Teleormanului † Sebastian Episcopul Slatinei și Romanaților † Petroniu Episcopul Sălajului † Daniil Episcopul Daciei Felix † Siluan Episcopul ortodox român al Italiei † Macarie Episcopul ortodox român al Europei de Nord † Ioan Casian Episcopul ortodox român al Canadei † Ieronim Sinaitul Episcop-vicar patriarhal † Nichifor Botoșăneanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor † Benedict Bistriţeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului † Marc Nemțeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale † Damaschin Dorneanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților † Timotei Sătmăreanul Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului † Atanasie de Bogdania Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

† Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului † Irineu Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei † Petru Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor † Serafim Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord † Nifon Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviștei † Calinic Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților † Varsanufie Arhiepiscopul Râmnicului † Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului † Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos † Ignatie Episcopul Hușilor † Sofronie Episcopul ortodox român al Oradiei † Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei † Veniamin Episcopul Basarabiei de Sud † Andrei Episcopul Covasnei și Harghitei † Ambrozie Episcopul Giurgiului † Visarion Episcopul Tulcii † Gurie Episcopul Devei și Hunedoarei † Siluan Episcopul ortodox român al Ungariei † Timotei Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei † Mihail Episcopul ortodox român al Australiei și Noii Zeelande † Varlaam Ploieșteanul Episcop-vicar patriarhal † Timotei Prahoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor † Ilarion Făgărășanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului † Paisie Lugojeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei † Sofian Brașoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului † Emilian Crișanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului † Nestor Hunedoreanul Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei † Teofil de Iberia Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

 Notele sunt disponibile la sursă: basilica

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Care sunt rânduielile tradiţionale care preced înmormântarea? - Ziarul Lumina

 

Filmul „7 Cuvinte” este povestea unui om care a petrecut 21 de ani după gratii. Gheorghe Calciu, student la Medicină, intră în închisoare în 1948, pentru „vina” de a-și fi iubit țara și credința. Timp de 16 ani trece prin experiențe – limită: reeducarea de la Pitești, cavoul morții din Jilava, „ispitirile” de la Aiud. După eliberarea, într-o țară îngrozită de teroarea Securității, rostește în București 7 Cuvinte către tineri, un îndemn la un „zbor înalt”, eliberator din sclavia materiei.

 

 

 

 

 

• Cu noi este Dumnezeu

Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu.

Auziţi toate neamurile, căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umbla întru întuneric a văzut lumină mare, căci cu noi este Dumnezeu.

Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu.

Doamne al puterilor, fii cu noi, căci pe altul afară de Tine, ajutor întru necazuri nu avem.

Doamne al puterilor, miluieşte-ne pe noi.

Doamne de n-am avea pe sfinţii Tăi rugători şi bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum     am îndrăzni Mântuitorule, a Te lăuda pe Tine, pe Carele bine te cuvintează neâncetat îngerii, Stiutorul inimilor, iartă sufletelor noastre.

• Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)

Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)

Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…

Rugăciuni din Postul Mare

• Rugăciune pentru vederea păcatului propriu

Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.

Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.

• Rugăciune care se citește în fiecare post

Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche și cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguințî, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruința asupra păcatului,- că împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Ca Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

• CANONUL MARE

al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul (se citește pe fragmente în prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, la Pavecerniță; iar în intregime se citește joi din săptămâna a 5-a a Postului Sfintelor Paști, la Pavecerniță)

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea:

Irmosul:

Ajutor si acoperitor s-a facut mie spre mântuire.

Acesta este Dumnezeul meu

si-L voi slavi pe El; Dumnezeul pãrintelui meu

si-L voi înãlta pe El,

cãci cu slavã S-a preaslãvit

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã, Dumnezeule, miluieste-mã.

De unde voi începe a plânge faptele vietii mele

celei ticãloase ?

Ce începere voi pune, Hristoase,

acestei tânguiri de acum?

Ci ca un milostiv,

dã-mi iertatea gresealelor.

Vino, ticãloase suflete, împreuna cu trupul tãu

de te mãrturiseste la Ziditorul tuturor.

Si îndepãrteazã-te

de acum

de nebunia cea mai dinainte

si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocãintã.

Râvnind neascultãrii lui Adam celui întâi zidit,

m-am cunoscut pe mine

dezbrãcat de Dumnezeu

si de împãrãtia cea pururea fiitoare

si de desfãtare,

pentru pãcatele mele.

Vai, ticãloase suflete!

Pentru ce te-ai asemãnat Evei celei dintâi?

Cã ai cãzut rãu

si te-ai rãnit amar;

cã te-ai atins de pom

si ai gustat cu îndrãznealã

mâncarea cea nechibzuitã.

În locul Evei celei trupesti,

fãcutu-s-a mie Evã întelegãtoare

gândul cel cu poftã trupeascã,

arãtându-mi cele plãcute,

si gustând pururea din bãutura cea amarã.

Dupã dreptate a fost lepãdat Adam din Eden,

nepãzind singura Ta poruncã,

Mântuitorule.

Dar eu, care am cãlcat totdeauna cuvintele Tale

cele dãtãtoare de viatã,

ce voi pãtimi?

Covârsind eu de bunãvoie uciderea lui Cain,

m-am fãcut cu stiintã ucigas al sufletului,

umplându-mi trupul de viermi,

si rãzboindu-mã împotriva lui, cu faptele mele cele rele.

Nu m-am asemãnat, Iisuse,

dreptãtii lui Abel.

Daruri bineprimite nu Ti-am adus Tie niciodatã,

nici fapte dumnezeiesti,

nici jertfã curatã,

nici viatã fãrã de prihanã.

Precum Cain asa si noi,

ticãlosule suflete,

am adus fapte murdare Fãcãtorului tuturor

si jertfã vrednicã de mustrare

si viatã netrebnicã;

pentru aceasta ne-am si osândit împreunã.

Ziditorule,

fãcându-mã lut viu,

ai pus întru mine trup si oase

si suflare si viatã;

dar, o! Fãcãtorul meu,

Mântuitorul meu si Judecãtorul meu,

primeste-mã pe mine

cel ce mã pocãiesc.

Mãrturisesc Tie, Mântuitorule,

pãcatele pe care le-am fãcut,

si rãnile sufletului si ale trupului meu,

pe care tâlhãreste le-au pus înlãuntrul meu

gândurile cele ucigãtoare.

De am si gresit,

Mântuitorule,

dar stiu cã esti iubitor de oameni;

bati cu milã

si Te milostivesti fierbinte;

pe cel ce plânge îl vezi,

si alergi ca un pãrinte,

chemând pe cel rãtãcit.

Pe mine,

cel lepãdat înaintea usilor Tale,

Mântuitorule,

mãcar la bãtrânete nu mã lãsa în iad desert,

ci mai înainte de sfârsit,

ca un iubitor de oameni,

dã-mi iertare gresealelor.

Eu sunt cel cãzut între tâlhari,

în gândurile mele;

cu totul sunt rãnit acum de ele

si plin de bube;

dar Tu însuti venind de fatã,

Hristoase Mântuitorule,

vindecã-mã.

Preotul, vãzându-mã mai înainte,

a trecut de mine,

si levitul, vãzându-mã gol în nenorocire,

nu m-a bãgat în seamã;

iar Tu, Iisuse, Cel ce ai rãsãrit din Maria,

venind de fatã,

miluieste-mã.

Mielule al lui Dumnezeu,

Cel ce ai ridicat pãcatele tuturor,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca un milostiv,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Vremea este a pocãintei,

vin cãtre Tine, Fãcãtorul meu;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,

si, ca un îndurat,

dã-mi iertare de greseale.

Sã nu mã urãsti, Mântuitorule,

sã nu mã lepezi de la Fata Ta;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,

si, ca un milostiv,

dã-mi iertare de greseale.

Gresealele mele, Mântuitorule,

cele de voie si cele fãrã de voie,

cele vãdite si cele ascunse,

cele stiute si cele nestiute,

toate iertându-le, ca un Dumnezeu,

milostiveste-Te si mã mântuieste.

Din tinerete, Mântuitorule,

poruncile Tale le-am lepãdat,

si mi-am trecut toatã viata cu pofte,

neîngrijindu-mã si lenevindu-mã;

pentru aceasta strig Tie, Mântuitorule:

mãcar la sfârsit mântuieste-mã.

Bogãtia sufletului cheltuind-o întru pãcate,

pustiu sunt de virtuti crestinesti

si, flãmânzind, strig:

Pãrinte al îndurãrilor,

apucând înainte,

miluieste-mã.

Înaintea Ta cad, Iisuse;

gresit-am Tie,

milostiveste-Te spre mine;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca un îndurat,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Sã nu intri cu mine la judecatã, vãdind faptele mele,

cercetând cuvintele

si îndreptând pornirile;

***

ci cu îndurãrile Tale,

trecând cu vederea rãutãtile mele,

mântuieste-mã,

Atotputernice.

Stih: Cuvioasã maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu-mi dã har luminãtor,

din osârdia ta cea dumnezeiascã de sus,

ca sã scap de întunericul patimilor;

si sã laud din inimã

faptele vietii tale cele frumoase,

Marie.

Plecându-te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos,

la Dânsul ai venit,

lãsând pornirile desfãtãrilor cele neoprite,

si toatã virtutea,

ca pe una singurã,

cu multã cucernicie ai sãvârsit-o.

Stih: Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugãciunile tale, Andrei,

scapã-ne de patimile cele fãrã de cinste

si te rugãm sã ne arati pãrtasi

acum

împãrãtiei lui Hristos,

pe noi, cei ce Te lãudãm pe Tine,

strãlucite,

cu credintã si cu dragoste.

Slavã..., a Treimii:

Treime,

Fiintã preaînaltã,

Cãreia ne închinãm întru o Unime,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o milostivã,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Nãscãtoare de Dumnezeu,

nãdejdea

si folosirea celor ce te laudã pe tine,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o stãpânã curatã,

mã primeste pe mine

cel ce mã pocãiesc.

Si iarãsi irmosul: Ajutor si acoperitor...

 

Cântarea a 2-a

Irmosul:

Ia aminte, Cerule, si voi grãi;

si voi lãuda pe Hristos,

Care a venit din Fecioarã cu trup.

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã Dumnezeule, miluieste-mã

Ia aminte, Cerule, si voi grãi;

pãmântule, primeste în urechi

glasul celei ce se pocãieste lui Dumnezeu

si-L laudã pe Dânsul.

Ia aminte, Dumnezeule,

Mântuitorul meu,

cu ochiul Tãu cel blând,

si primeste mãrturisirea mea cea cãlduroasã.

Mai mult decât toti oamenii,

eu însumi am gresit Tie;

ci Te milostiveste, Mântuitorule,

ca un Dumnezeu,

spre fãptura Ta.

Viforul rãutãtilor m-a cuprins,

Milostive Doamne;

ci, ca lui Petru,

întinde-mi si mie mâna Ta.

Lacrimile desfrânatei, Îndurate,

si eu le vãrs înaintea Ta;

milostiveste-Te spre mine, Mântuitorule,

cu îndurarea Ta.

Întunecatu-mi-am frumusetea sufletului

cu plãcerile poftelor,

si cu totul,

toatã mintea tãrânã mi-am fãcut.

Ruptu-mi-am acum vesmântul cel dintâi,

pe care mi l-ai tesut mie, Ziditorule,

dintru început;

si pentru aceasta zac acum gol.

Imbrãcatu-m-am acum în hainã ruptã,

pe care mi-a tesut-o mie sarpele

cu sfãtuirea,

si mã rusinez.

Lucrat-au pe spatele meu

toti mai marii rãutãtilor,

lungind asupra mea

fãrãdelegea lor.

Pierdutu-mi-am frumusetea cea întâi ziditã

si podoaba mea;

si acum zac gol

si mã rusinez.

Cusutu-mi-a haine de piele

pãcatul,

golindu-mã de haina cea dintâi

tesutã de Dumnezeu.

Îmbrãcat sunt cu îmbrãcãminte de rusine,

ca si cu niste frunze de smochin,

spre vãdirea patimilor mele

celor din bunãvointa mea.

Îmbrãcatu-m-am urât

cu hainã împestritatã si sângeratã rusinos,

prin curgerea vietii celei cu patimi

si iubitoare de desfãtãri.

Pãtat-am haina trupului meu,

si cu totul am întinat

podoaba cea dupã chipul si dupã asemãnarea Ta, Mântuitorule.

Cãzut-am întru întristarea patimilor,

si în stricãciunea cea materialnicã;

si pentru aceasta acum

vrãjmasul mã necãjeste.

Viatã iubitoare de cele materiale

si iubitoare de averi,

alegând eu în loc de sãrãcie,

Mântuitorule,

m-am împresurat acum cu sarcinã grea.

Împodobitu-mi-am chipul trupului

cu îmbrãcãmintea de multe feluri

a gândurilor rusinoase

si sunt osândit.

Îgrijitu-m-am cu deadinsul

numai de podoaba mea cea din afarã,

nebãgând seamã de cortul dinlãuntru,

cel dupã chipul lui Dumnezeu.

Fãcându-mi urâtenia

chip patimilor mele,

prin pofte iubitoare de plãceri,

mi-am stricat frumusetea mintii.

Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile

frumusetea chipului celui dintâi;

dar ca pe o drahmã, oarecând, cãutându-mã,

asa mã aflã.

Pãcãtuit-am ca si desfrânata si strig Tie:

eu însumi am gresit!

Primeste, Mântuitorule, ca mir

si lacrimile mele.

Alunecat-am în desfrânare ca David

si m-am umplut de noroi;

dar Tu, Mântuitorule, spalã-mã si pe mine

cu lacrimile mele.

Fii mie milostiv, strig Tie ca si vamesul;

Mântuitorule, curãteste-mã;

cã nimeni din cei din Adam n-au gresit Tie,

ca mine.

Nici lacrimi, nici pocãintã nu am,

nici umilintã;

ci Tu însuti acestea, Mântuitorule, dãruieste-mi-le,

ca un Dumnezeu.

Usa Ta sã nu mi-o închizi atunci,

Doamne, Doamne!

Ci s-o deschizi mie,

celui ce mã pocãiesc cãtre Tine.

Iubitorule de oameni,

Cel ce voiesti ca toti sã se mântuiascã,

Tu mã cheamã si mã primeste ca un bun,

pe mine cel ce mã pocãiesc.

Ascultã suspinurile sufletului meu,

si primeste picãturile ochilor mei,

Doamne,

si mã mântuieste.

A Nãscãtoarei:

Preacuratã Fecioarã, Nãscãtoare de Dumnezeu,

ceea ce una esti prealãudatã,

roagã-te îndelung,

ca sã ne mântuim noi.

Alt canon

Irmosul:

Vedeti, vedeti!

Cã Eu sunt Dumnezeu,

Care am plouat manã,

si apã din piatrã am izvorât de demult, în pustie,

poporului Meu,

cu singurã dreapta si cu tãria Mea.

Vedeti, vedeti!

Cã Eu sunt Dumnezeu;

ascultã, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigã,

si te depãrteazã de la pãcatul cel dintâi;

si te teme,

ca de un judecãtor si Dumnezeu.

Cui te-ai asemãnat, mult-pãcãtosule suflete?

Numai lui Cain celui dintâi

si lui Lameh aceluia?

Ucigându-ti cu pietre trupul prin fapte rele,

si omorându-ti mintea cu pornirile cele nebunesti.

Pe toti cei mai înainte de lege întrecându-i,

o suflete,

lui Set nu te-ai asemãnat,

nici lui Enos ai urmat,

nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer,

nici lui Noe;

ci te-ai arãtat sãrac de viata dreptilor.

Tu însuti,

suflete al meu,

ai deschis zãvoarele mâniei Dumnezeului tãu,

si ti-ai înecat trupul,

ca si tot pãmântul,

si faptele si viata;

si ai rãmas afarã de corabia cea mântuitoare.

Bãrbat am ucis spre ranã mie,

si tânãr spre vãtãmare,

Lameh plângând a strigat;

iar tu nu te cutremuri,

o, suflete al meu,

întinându-ti trupul

si mintea pãtându-ti.

O, cum am râvnit lui Lameh,

celui mai înainte ucigas!

Sufletul ca pe un bãrbat,

mintea ca pe un tânãr

si trupul ca pe un frate mi-am ucis,

ca si Cain ucigasul,

cu pornirile cele poftitoare de plãceri.

Turn ti-ai închipuit sã zidesti,

o suflete,

si întãriturã sã faci poftelor tale,

de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale,

si de n-ar fi surpat pânã la pãmânt mestesugirile tale.

Plouat-a Domnul oarecând foc din cer,

arzând fãrãdelegea cea înfierbântatã a sodomenilor;

iar tu ti-ai aprins focul gheenei

întru care va sã arzi,

o, suflete.

Rãnitu-m-am,

vãtãmatu-m-am,

iatã sãgetile vrãjmasului au pãtruns sufletul meu si trupul.

Iatã, rãnile si bubele si zdruncinãturile strigã,

si vãtãmãturile patimilor mele

cele de voie alese.

Cunosteti si vedeti

cã Eu sunt Dumnezeu

Cel ce ispitesc inimile,

înfrânez cugetele

si vãdesc faptele,

ard pãcatele,

judec pe orfan si pe smerit si pe sãrac.

Cuvioasã Maica Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întins-ai mâinile tale

cãtre înduratul Dumnezeu,

Marie,

afundatã întru adâncul rãutãtilor,

si ti-a întins mânã de ajutor cu milostivire,

ca si lui Petru,

cãutând cu adevãrat întoarcerea ta.

Cuvioasã Maica Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu toatã osârdia

si cu dragostea ai alergat cãtre Hristos,

urând calea cea dintâi a pãcatului;

si în pustiile cele neumblate hrãnindu-te

si poruncile Lui cele dumnezeiesti

curat sãvârsind.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sã vedem, sã vedem,

o suflete,

iubirea de oameni a lui Dumnezeu si a Stãpânului;

pentru aceasta, mai înainte de sfârsit

sã cãdem înaintea Lui cu lacrimi, strigând:

cu rugãciunile lui Andrei,

Mântuitorule, miluieste-ne pe noi.

Slavã..., a Treimii:

Treime fãrã început, neziditã,

nedespãrtitã Unime,

primeste-mã pe mine cel ce mã pocãiesc,

si mã mântuieste pe mine,

cel ce am gresit;

a Ta zidire sunt,

nu mã trece cu vederea;

ci mã iartã

si mã izbãveste de osânda focului.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Precuratã Stãpânã Nãscãtoare de Dumnezeu

nãdejdea celor ce aleargã la tine,

si limanul celor înviforati,

pe Milostivul si Fãcãtorul si Fiul tãu,

fã-L îndurat si mie

cu rugãciunile tale.

Si iarãsi irmosul: Vedeti, vedeti...

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

Pe piatra cea neclintitã

a poruncilor Tale Hristoase,

întãreste inima mea.

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã ,Dumnezeule, miluieste-mã.

Foc de la Domnul plouînd, oarecând,

a ars Domnul de demult

pãmântul sodomenilor.

În munte scapã, suflete,

ca Lot acela,

si apucã si te izbãveste în Sigor.

Fugi de aprindere, o, suflete!

Fugi de arderea Sodomei!

Fugi de pieirea cea din dumnezeiasca vãpaie!

Mãrturisescu-mã Tie, Mântuitorule:

pãcãtuit-am, pãcãtuit-am Tie, fãrã mãsurã;

dar lasã-mi, iartã-mi, ca un Îndurat.

Pãcãtuit-am Tie,

eu singur pãcãtuit-am mai mult decât toti;

Hristoase Mântitorule, nu mã trece cu vederea.

Tu esti Pãstorul cel Bun;

cautã-mã pe mine mielul,

si rãtãcit fiind, nu mã trece cu vederea.

Tu esti dulcele Iisus,

Tu esti Ziditorul meu;

întru Tine, Mântuitorule, mã voi îndrepta.

A Treimii:

Preasfântã Treime, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi.

O, Treime, Unime Dumnezeule,

mântuieste-ne pe noi de înselãciune

si de ispite si de primejdii!

A Nãscãtoarei:

Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Bucurã-te pântece primitor de Dumnezeu!

Bucurã-te scaunul Domnului!

Bucurã-te Maica vietii noastre.

Alt Canon

Irmosul:

Întãreste,Doamne, pe piatra poruncilor Tale,

inima mea cea clintitã;

cã Însuti esti sfãnt si Domn.

(de douã ori)

Izvor de viatã Te-am cãstigat pe Tine

surpãtorul mortii,

si strig Tie din inima mea mai înainte de sfãrsit:

Gresit-am!

Milostiveste-Te si mã mântuieste.

Pãcãtosilor din vremea lui Noe am urmat,

Mântuitorule,

mostenind osândirea acelora,

întru cufundarea potopului.

Gresit-am, Doamne,

gresit-am Tie!

Milostiveste-Te spre mine.

Cã nu este cineva între oameni,

din cei care au gresit,

pe care sã nu-l fi întrecut eu cu gresealele.

Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tatã,

urmând, suflete,

n-ai acoperit rusinea aproapelui,

cu fata înapoi întorcându-te.

Binecuvâtarea lui Sem nu ai mostenit,

ticãlosule suflete,

si mostenire desfãtatã n-ai luat,

ca Iafet în pãmântul iertãrii.

Din pãmântul Haran,

adicã din pãcat,

iesi, suflete al meu,

si vino la pãmântul care izvorãste de-a pururea

nestricãciune vie,

pe care Avraam a mostenit-o.

De Avraam ai auzit,

suflete al meu,

care si-a lãsat oarecând pãmântul pãrintilor

si s-a fãcut strãin.

Urmeazã si tu alegerii aceluia.

La stejarul din Mamvri

ospãtând patriarhul pe îngeri,

a luat la bãtrânete

vânatul fãgãduintei.

Întelegând pe Isaac,

ticãlosule suflete al meu,

cã a fost jertfit tainic

jertfã nouã,

cu ardere de tot Domnului,

urmeazã vointei lui.

Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael,

cã a fost gonit

ca un fecior din ?? slujnicã;

trezeste-te, vezi, ca nu cumva pãcãtuind,

sã suferi ceva asemenea.

Agarei egiptencei celei de demult

te-ai asemãnat, suflete,

fãcându-te rob de bunãvoia ta,

si nãscând semetia,

ca pe un nou Ismael.

Scara lui Iacov o stii, suflete al meu,

care s-a arãtat de la pãmânt

spre cele ceresti;

pentru ce n-ai avut treaptã tare,

credinta cea dreaptã?

Preotului lui Dumnezeu,

si împãratului celui înstrãinat între oameni

de viata lumii,

urmeazã, adicã, asemãnãrii lui Hristos.

Sã nu te faci stâlp de sare, suflete,

întorcându-te înapoi;

sã te înfricoseze pilda Sodomei;

sus în Sigor mântuieste-te!

De arderea pãcatului

fugi, suflete al meu,

ca si Lot.

Fugi de Sodoma si de Gomora;

fugi de flacãra a toatã pofta

cea nebuneascã.

Miluieste-mã, Doamne,

miluieste-mã strig Tie,

când vei veni cu îngerii Tãi,

sã rãsplãtesti tuturor

dupã vrednicia faptelor.

Rugãciunea celor ce Te laudã pe Tine,

Stãpâne,nu o lepãda;

ci Te milostiveste, Iubitorule de oameni,

si dãruieste iertare celor ce se roagã Tie

cu credintã.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuprins sunt de tulburarea valurilor

si de furtuna pãcatelor.

Dar tu, maicã, mântuieste-mã ?? acum si mã scoate

la limanul dumnezeiestii pocãinte.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugãciune cu osârdie aducând si acum, cuvioasã,

cãtre preamilostiva Nãscãtoare de Dumnezeu;

cu rugãciunile tale

deschide-mi dumnezeiestile intrãri.

Cuvioase Pãrinte Andreie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugãciunile tale dãruieste-mi si mie iertare datoriilor,

o Andreie, arhiereule al Cretei;

cã tu esti învãtãtor preaales al pocãintei.

Slavã..., a Treimii

Treime neamestecatã,neziditã,

Fiule fãrã început,

Care esti lãudatã în Treimea Fetelor,

mântuieste-ne pe noi,

care ne închinãm stãpânirii Tale cu credintã.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Pe Fiul cel fãrã de ani din Tatãl,

sub ani L-ai nãscut,

nestiind de bãrbat,

Nãscãtoare de Dumnezeu.

Minune strãinã!

Cã alãptând,ai rãmas fecioarã.

Si iar irmosul:Întãreste, Doamne...

Apoi Sedealna, alcãtuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:

Podobie: Înviat-ai din morti...

Luminãtori de Dumnezeu luminati,

cei ce însivã ati fost vãzãtori ai Mântuitorului,

luminati-ne pe noi cei ce suntemîn întunericul vietii,

ca sã umblãm acum, ca în zi, cu bunã cuviintã,

întru lumina postului,

alungând patimile cele de noapte,

si sã vedem si noi luminatele Patimi ale lui Hristos,

bucurându-ne.

Slavã..., altã Sedealnã, glasul al 8-lea:

Podobie: Porunca cea cu tainã...

Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi,

aduceti acum rugãciune lui Hristos,

ca sã trecem toti curgerea postului,

sãvârsind rugãciuni cu umilintã,

si sãvârsind virtuti cu osârdie;

ca în acest chip

sã ajungem sã vedem Învierea cea slãvitã

a lui Hristos Dumnezeu,

slavã si laudã aducând.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Acelasi glas si podobie:

Nãscãtoare de Dumnezeu,

roagã-te împreunã cu Apostolii,

Fiului si Cuvântului lui Dumnezeu,Cel necuprins,

Care S-a nãscut în chip de negrãit din tine

mai presus de gând,

sã dãruiascã lumii pace curatã

si sã ne dea nouã iertare pãcatelor

mai înainte de sfârsit,

si sã învredniceascã pe robii tãi împãrãtiei ceresti,

pentru bunãtatea Sa cea preamultã.

Cântarea a 4-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, auzul Tãu

si m-am temut,

înteles-am lucrurile Tale

si am slãvit puterea Ta, Stãpâne.

(de douã ori)

Apostolii lui Hristos cei luminati,

care au vietuit cu înfrânare,

usureazã nouã vremea postului,

cu dumnezeiestile lor mijlociri.

Organul cel cu douãsprezece coarde,

ceata cea dumnezeiascã a ucenicilor,

a cântat cântarea de mântuire,

tulburând cântãrile cele viclene.

Cu ploile duhului

ati adãpat toatã lumea,

alungând, preafericitilor,

seceta multimii zeilor.

A Nãscãtoarei:

Mântuieste-mã pe mine,

cel care mã smeresc,

care am vietuit cu semetie,

tu, care ai nãscut pe Cel ce a înãltat firea cea smeritã,

Preacuratã.

Altã Tricântare, acelasi glas:

Irmos: Auzit-am Doamne...

Preacinstitã ceatã a apostolilor,

îndeamnã-te a ruga pe Ziditorul tuturor

ca sã ne miluiascã pe noi,

care te lãudãm pe tine.

Fiind ca niste lucrãtori ai lui Hristos, Apostoli,

si lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt,

toatã lumea

I-ati adus totdeauna roade.

Vie v-ati fãcut lui Hristos,

Celui cu adevãrat iubit;

cã ati izvorât în lume

vinul Duhului, Apostoli.

A Treimii:

Preasfântã Treime, Dumnezeul nostru, slavã Tie.

Sfântã Treime asemãnãtoare,

care esti mai presus stãpânitoare,

Cea preaputernicã,

Pãrinte, Cuvântule si Duhule Sfinte,

Dumnezeule, luminã si viatã,

pãzeste turma Ta.

A Nãscãtoarei:

Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Bucurã-te scaun în chipul focului.

Bucurã-te sfesnic purtãtor de fãclie.

Bucurã-te muntele sfintirii,

chivotul vietii,

cortul Sfintei Sfintelor.

Alt canon

Irmosul:

Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne,

si s-a temut:

cã aveai sã te nasti din Fecioarã,

si oamenilor sã Te arãti,

si a grãit:

auzit-am auzul Tãu

si m-am temut;

slavã puterii Tale, Doamne.

(de douã ori)

Lucrurile Tale nu le trece cu vederea,

zidirea Ta nu o pãrãsi,

Drepte Judecãtorule;

cã de am si pãcãtuit eu însumi ca un om,

si mai mult decât tot omul,

Iubitorule de oameni,

dar ai putere ca un Domn al tuturor

a ierta pãcatele.

Se apropie, suflete, sfârsitul, se apropie

si nu te îngrijesti, nu te pregãtesti;

vremea se scurteazã, scoalã-te;

aproape lângã usi este Judecãtorul:

ca un vis, ca o floare trece vremea vietii.

Pentru ce în desert ne tulburãm?

Desteaptã-te, o, sufletul meu!

Ia seama faptelor tale pe care le-ai fãcut,

si adu-le la vedere;

varsã picãturi de lacrimi;

spune cu îndrãznealã faptele tale,

si cugetele tale lui Hristos

si te îndrepteazã.

N-a fost în viatã pãcat,

nici faptã, nici rãutate,

pe care sã nu le fi sãvârsit eu, Mântuitorule,

cu mintea si cu cuvântul,

cu vointa si cu gândul si cu stiinta,

si cu fapta pãcãtuind,

ca altul nimeni nici odinioarã.

Din aceasta m-am judecat,

din aceasta m-am osândit,

eu, ticãlosul,

adicã din cugetul meu,

decât care nimic nu este în lume mai puternic;

Judecãtorule, Mântuitorul meu si cunoscãtorule,

crutã-mã, izbãveste-mã

si mã mântuieste pe mine, robul Tãu.

Scara pe care a vãzut-o de demult

marele între patriarhi,

suflete al meu,

este arãtarea suirii celei de lucrare

si a înãltãrii gândului;

deci, de voiesti sã vietuiesti cu lucrarea

si cu cunostinta si cu înãltarea gândului,

înnoieste-te.

Arsita zilei a rãbdat patriarhul pentru lipsã

si frigul noptii a suferit,

în toate zilele fãcând câstig;

pãstorind, trudindu-se si slujind,

ca sã-si ia amândouã femeile.

Prin douã femei întelege:

fapta si cunostinta întru înaltã gândire;

prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu multi copii.

Iar prin Rahela, gândirea, ca cea mult-ostenitoare.

Cã fãrã de osteneli nici fapta, nici gândirea

nu se va sãvârsi, suflete.

Privegheazã, o, suflete al meu,

si te fã deosebit, ca cel mare între patriarhi;

ca sã dobândesti fapta cu gândirea cea înaltã;

ca sã te faci minte vãzãtoare de Dumnezeu,

sã ajungi în norul cel neapus cu gândirea,

si sã te faci negutãtor de lucruri mari.

Pe cei doisprezece patriarhi nãscându-i

cel mare între patriarhi,

ti-a fãcut tie tainic, suflete al meu,

scarã spre suirea cea de faptã,

pe fii sãi, ca pe niste temeiuri si trepte,

ca niste suisuri preaîntelepte asezându-i.

Lui Esau cel urât asemãnându-te, suflete,

ai dat amãgitorului tãu întâia nastere,

a frumusetii celei dintâi;

si de la binecuvântarea pãrinteascã ai cãzut,

si îndoit te-ai amãgit, ticãlosule,

cu fapta si cu gândirea;

pentru aceasta acum pocãieste-te.

Edom s-a chemat Esau,

pentru marea înversunare a amestecãrii cu femei.

Cãci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se

si cu plãcerile întinându-se,

Edom s-a numit, care înseamnã:

înfierbântarea sufletului celui iubitor de pãcate.

De Iov cel de pe gunoi auzind,

o, suflete al meu, cã s-a îndreptãtit,

n-ai râvnit bãrbãtiei aceluia,

n-ai avut tãria gândului lui,

întru toate care le-ai cunoscut,

în cele ce ai stiut si în cele ce te-ai ispitit;

si te-ai arãtat nerãbdãtor.

Cel ce era mai înainte pe scaun,

acum se vede gol în gunoi, cu rãni;

cel cu multi fii si mãrit,

de nãprasnã fãrã de fii si de casã lipsit;

cã socotea gunoiul palat

si rãnile mãrgãritar.

Dupã vrednicia împãrãteascã

fiind îmbrãcat cu diademã si cu porfirã,

omul cel cu multã avere,

si dreptul cel îndestulat de bogãtie si de animale,

degrab sãrãcind, de avere si de stare

si de împãrãtie s-a lipsit.

De a fost acela drept si fãrã prihanã

mai mult decât toti,

si n-a scãpat de cursele si viclesugurile înselãtorului,

dar tu fiind iubitor de pãcate,

ticãloase suflete,

ce vei face de se va întâmpla sã vinã asupra ta

ceva din cele negândite?

Trupul mi-am spurcat,

duhul mi-am întinat,

peste tot m-am rãnit;

dar ca un doctor, Hristoase,

amândouã prin pocãintã mi le tãmãduieste.

Spalã-le, curãteste-le, Mântuitorul meu,

aratã-le mai curate decât zãpada.

Trupul tãu si sângele

pentru toti Ti-ai pus, Cuvinte,

rãstignindu-Te;

trupul, adicã, ca sã mã înnoiesti,

iar sângele ca sã mã speli.

Duhul Ti-ai dat

ca sã mã aduci, Hristoase,

Pãrintelui Tãu.

Sãvârsit-ai mântuirea

în mijlocul pãmântului, Fãcãtorule,

ca sã ne mântuim;

de bunãvoie pe cruce ai fost rãstignit

si Edenul cel ce se încuiase

s-a deschis;

cele de sus si cele de jos,

fãptura si toate neamurile mântuindu-se,

se închinã Tie.

Fie mie scãldãtoare

sângele cel din coasta Ta,

totodatã si bãuturã

si apa iertãrii ce a izvorât,

ca sã mã curãtesc cu amândouã,

ungându-mã si bând,

si ca o ungere si bãuturã, Cuvinte,

cuvintele Tale cele de viatã.

Gol sunt, spre a intra în cãmara mirelui,

gol sunt si spre a merge la nuntã si la cinã;

candela mi s-a stins, fiind fãrã untdelemn,

cãmara mi s-a închis dormind eu.

Cina s-a mâncat;

iar eu fiind legat de mâini si de picioare,

am fost lepãdat afarã.

Biserica a câstigat pahar coasta Ta cea purtãtoare de viatã,

din care a izvorât nouã îndoit

izvorul iertãrii si al cunostiintei:

spre închipuirea celei vechi si a celei noi, a amânduror legilor, Mântuitorul nostru.

Timpul vietii mele este scurt,

si plin de dureri si de viclesug,

dar întru pocãintã primeste-mã

si întru cunostintã mã chiamã,

ca sã nu mã fac cîstig de mâncare celui strãin;

Mântuitorule, Tu însuti mã miluieste.

Falnic sunt acum si semet, cu inima

în desert si în zadar.

Sã nu mã osândesti împreunã cu fariseul;

ci mai ales dã-mi smerenia vamesului,

Unule Îndurate, drepte Judecãtorule,

si cu acesta împreunã mã numãrã.

Stiu, Îndurate, cã am gresit,

de am ocãrât vasul trupului meu;

ci întru pocãintã mã primeste,

si întru cunostintã mã cheamã,

ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.

Ci tu însuti, Mântuitorule, mã miluieste.

Însumi idol m-am fãcut,

vãtãmându-mi cu poftele sufletul meu.

Ci întru pocãintã mã primeste,

si întru cunostintã mã chiamã,

ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.

Ci Tu însiti, Mântuitorule, mã miluieste.

N-am auzit glasul Tãu,

n-am ascultat Scriptura Ta, Dãtãtorule de lege.

Ci întru pocãintã mã primeste,

si întru cunostintã mã cheama,

ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.

Ci Tu însuti, Mântuitorule, mã miluieste.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecând viatã fãrã de trup, cuvioasã,

fiind cu trup,

ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevãrat,

ca sã folosesti celor ce te cinstec cu credintã.

Pentru aceasta ne rugãm tie,

izbãveste-ne pe noi cu rugãciunile tale

de toate încercãrile.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru adânc de necuviinte mari pogorându-te,

nu te-ai oprit acolo,

ci te-ai suit cu gând mai bun în chip lãmurit

la virtutea cea desãvârsitã prin faptã,

minunând, Cuvioasã Maicã Marie, firea îngereascã.

Cuvioase pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei, lauda pãrintilor,

nu uita rugând cu rugãciunile tale,

de fatã fiind tu,

pe Treimea cea înalt dumnezeiascã,

ca sã ne izbãvim de osândã,

cei ce te chemãm pe tine,

dumnezeiescul ocrotitor si podoaba Cretei.

Slavã..., a Treimii:

Nedespãrtitã în fiintã,

neamestecatã în Fete,

Dumenezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire,

una în Treime

ca pe Ceea ce esti întocmai cu împãrãtia si întocmai cu tronul;

si strig Tie cântarea cea mare,

ce se cântã întreit întru cele de sus.

Si acum..., a Nãcãtoarei:

Si ai nãscut si esti fecioarã,

si ai rãmas întru amândouã cu firea

Fecioarã.

Cel ce S-a nãscut înnoieste legile firii,

si pântecele a nãscut nesimtind dureri.

Unde Dumnezeu voieste,

se biruieste rânduiala firii;

cã face câte voieste

Si iarãsi irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta...

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Dis-de-dimineatã,

Iubitorule de oameni, mã rog lumineazã-mã

si mã îndrepteazã la poruncile Tale,

si mã învatã, Mântuitorule,

sã fac voia Ta.

(de douã ori)

În noapte viata mea mi-am petrecut pururea;

cã întuneric s-a fãcut mie si negurã adâncã

noaptea pãcatului;

ci ca pe un fiu al zilei

aratã-mã pe mine, Mântuitorule.

Lui Ruben asemãnându-mã eu, ticãlosul,

fãcut-am sfat necuvios

si cãlcãtor de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt,

întinându-mi patul,

precum acela pe al tatãlui sãu.

Mãrturisescu-mã Tie, Hristoase Împãrate;

pãcãtuit-am,

pãcãtuit-am ca mai înainte fratii lui Iosif,

vânzând rodul curãtiei si al întelepciunii.

De cei de un sânge a fost dat,

a fost vândut în robie dulcele suflet,

cel drept,

spre închipuire a Domnului;

iar tu, suflete,

cu totul te-ai vândut rãutãtilor tale.

Lui Iosif cel drept si mintii lui celei curate,

urmeazã ticãlosule si neiscusitule suflete,

si nu te desfrâna cu pornirile cele nebunesti,

fãcând fãrãdelege pururea.

De s-a si sãlãsluit în groapã oarecând Iosif,

Stãpâne Doamne,

dar spre închipuirea îngropãrii

si al scuipãrii Tale a fost aceasta;

iar eu ce-Ti voi aduce Tie întru acest chip vreodatã?

Auzit-ai de cosul lui Moise, suflete,

cel purtat de apele si de valurile râului,

cã a fost pãzit de demult ca într-o cãmarã,

scãpând de fapta cea amarã a voii lui Faraon.

De ai auzit, ticãlosule suflete,

de moasele ce ucideau oarecând partea bãrbãteascã,

cea nevârstnicã,

suge acum întelepciunea ca marele Moise.

Nu ti-ai omorât mintea lovind-o,

precum marele Moise pe egipteanul,

ticãlosule suflete;

si cum te vei sãlãslui, spune-mi,

în pustietatea patimilor prin pocãintã?

În pustietãti a locuit marele Moise.

Vino dar, suflete, de urmeazã vietii lui,

ca sã te învrednicesti a vedea si arãtarea lui Dumnezeu

cea din rug.

Toiagul lui Moise te închipuieste, suflete,

care a lovit marea si a închegat adâncul,

cu însemnarea dumnezeiestii Cruci;

prin care vei putea si tu sã sãvârsesti lucruri mari.

Aaron a adus lui Dumnezeu

foc fãrã prihanã, fãrã viclesug;

iar Ofni si Fineas,

ca si tine suflete,

au adus lui Dumnezeu

viatã strãinã si întinatã.

Greu la minte m-am fãcut, Stãpâne,

ca si Faraon cel cumplit;

Ianis si Iamvri la suflet si la trup,

cufundat cu gândul!

Ci ajutã-mi mie, Mântuitorule.

Cu lut mi am amestecat gândul, eu ticãlosul.

Spalã-mã, Stãpâne, în baia lacrimilor mele,

mã rog Tie,

albã ca zãpada fãcând hainatrupului meu.

De voi cerceta faptele mele,

Mântuitorule,

mã vãd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu pãcatele;

cã întru cunostintã gândind am gresit,

iar nu întru necunostintã.

Crutã,

crutã, Doamne, zidirea Ta.

Pãcãtuit-am,

iartã-mã,Cel ce esti însuti din fire curat,

cãciafarã de Tine nimeni altul nu este fãrã patã.

Pentru mine ai luat chipul meu,

Dumnezeu fiind;

arãtat-ai minuni vindecând pe cei leprosi

si întãrind pe cei slãbãnogi;

ai oprit curgerea de sãnge,Mântuitorule,

celei ce s-a atins de poalele Tale.

Celei ce avea curgere de sânge urmeazã,

ticãlosule suflete,

nãzuieste,

tine-te de poalele lui Hristos,

ca sã te izbãvesti de bãtãi

si sã auzi de la Dânsul:

credinta ta te-a mântuit!

Celei gârbovite urmeazã,

o suflete!

Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus,

ca sã te îndreptezi,

sã umbli drept în cãile Domnului.

Desi esti fântânã adâncã,Stãpâne,

izvorãste-mi ape din preacuratele Tale vine.

Ca bând, ca si Samarineanca,

sã nu mai însetez.

Cã izvoare de viatã izvorãsti.

Siloam sã-mi fie mie lacrimile mele,

Stãpâne Doamne,

ca sã-mi spãl si eu luminile sufletului

si sã Te vãd cu gândul pe Tine,

Lumina cea mai înainte de veci.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu neasemãnatã dragoste,preafericitã,

dorind sã te închini lemnului Crucii,

te-ai învrednicit de dorire;

învredniceste-mã si dar pe mine,

sã dobândesc slava cea de sus.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Repejunea Iordanului trecând-o,

ai aflat odihnã,

fugind de plãcerea trupeascã cea cu durere;

din care si pe noi, cuvioasã,

scoate-ne cu rugãciunile tale.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un pãstor preaales,

întelepte Andrei,

pe tine cel preacinstit,

cu dragoste multã si cu fricã te rog,

ca sã dobândesc mântuire si viatã vesnicã,

prin rugãciunile tale.

Slavã..., a Treimii:

Pe Tine, Treime, Te cântãm,

pe unul Dumnezeu;

Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Pãrinte si Fiule si Duhule,

Fiintã singurã prin Sine,

Unime cãreia pururea ne închinãm.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Din tine S-a îmbrãcat întru a mea frãmântãturã Dumnezeu,

Cel ce a zidit veacurile,

Maicã Fecioarã,

ceea ce esti nestricatã si nu stii de bãrbat,

si a unit Lui firea omeneascã.

Si iarãsi irmosul: Dis-de-dimineatã...

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

Strigat-am cu toatã inima mea

cãtre înduratul Dumnezeu

si m-a auzit din iadul cel mai de jos;

si a scos din stricãciune viata mea.

(de douã ori)

Lacrimi din ochii mei,

Mântuitorule,

si suspinuri din adânc curat aduc Tie,

strigând inima mea:

Dumnezeule,pãcãtuit-am Tie,

milostiveste-Te spre mine.

Înstrãinatu-te-ai, suflete, de Domnul tãu,

ca Datansi ca Aviron;

dar din toatã inima strigã: Iartã-mã!

Ca sã nu te împresoare pe tine prãpastia pãmântului.

Ca o junice sãlbãticitã,

asemãnatu-te-ai, suflete, lui Efrem;

ca o cãprioarã, pãzeste-ti viata de curse,

înãltându-ti mintea cu aripi,

cu fapta si cu gândirea.

Mâna lui Moise ne va face sã credem, suflete,

cum cã Dumnezeu poate sã albeascã si sã curete viata cea leproasã; !!!!!

nu te deznãdãjdui dar,

mãcar cã esti lepros.

Valurile pãcatelor mele, Mântuitorule,

ca în Marea Rosie întorcându-se,

m-au acoperit degrab,

ca oarecând pe egipteni si pe conducãtorii lor.

Voie slobodã fãrã recunostintã ai avut, suflete,

casi Israel mai înainte;

cã mai mult decât dumnezeiasca manã,

ai ales neîntelepteste

lãcomia patimilor cea iubitoare de plãceri.

Cãrnurile cele de porc

si cãldãrile si bucatele cele egiptenesti,

mai vârtos decât cele ceresti ai voit, suflete al meu;

ca si de demult nemultumitorul popor în pustie.

Puturile hananeiestilor gânduri

mai mult le-ai cinstit, suflete,

decât vâna pietrei,

din care izvorul întelepciunii

varsã izvorul teologiei.

Când a lovit Moise, sluga Ta,

piatra cu toiagul,

cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta

cea de viatã fãcãtoare;

din care toti bãuturã de viatã scoatem,

Mântuitorule.

Cerceteazã, suflete,

si iscodeste ca Isus, fiul lui Navi,

ce fel este pãmântul fãgãduintei,

si locuieste în el cu bunã legiuire.

Ridicã-te si împotriveste-te patimilor trupesti,

ca Isus asupra lui Amalec;

biruind pururea gândurile cele înselãtoare,

ca si pe gavaoniteni.

Treci peste firea cea curgãtoare a vremii,

ca mai înainte chivotul,

si te fã mostenitor pãmântului aceluia al fãgãduintei,

suflete, Dumnezeu porunceste.

Precum ai scãpat pe Petru,

cel ce a strigat: scapã-mã,

asa apucând înainte, Mântuitorule,

scapã-mã si pe mine de fiarã,

întinzându-Ti mâna Ta,

si mã scoate din adâncul pãcatului.

Pe Tine Te stiu liman linistit,

Stãpâne, Stãpâne Hristoase!

Ci apucând înainte, izbãveste-mã

din adâncurile pãcatului cele neumblate,

si din deznãdãjduire.

Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împãrãteascã,

pe care ai pierdut-o de demult;

dar aprinzând fãclie

pe Mergãtorul înaintea Ta, Cuvinte,

cautã si aflã chipul Tãu.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca sã stingi vãpaia patimilor,

ai izvorât pururea pâraie de lacrimi,

Marie, arzându-ti sufletu.

Al cãror har dã-mi-l si mie, robului tãu.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nepãtimire cereascã ai dobândit,

prin vietuirea cea preaînaltã de pe pãmânt, maicã;

pentru aceasta roagã-te,

sã mântuiascã din patimi, cu rugãciunile tale,

pe cei ce te laudã pe tine.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscându-te pãstor si arhiereu al Cretei,

si rugãtor pentru lume pe tine, Andrei,

alerg si strig tie:

scoate-mã, pãrinte,

din adâncul pãcatului.

Slavã..., a Treimii:

Treime sunt neamestecatã, nedespãrtitã;

despãrtitã dupa Fete,

si Unime sunt din Fire unitã:

Tatãl si Fiul si dumnezeiescul Duh.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Pântecele tãu ne-a nãscut nouã pe Dumnezeu,

cu chipul ca si noi;

deci ca pe un Ziditor al tuturor,

roagã-L, Nãscãtoare de Dumnezeu,

ca prin rugãciunile tale sã ne îndreptãtim.

Si iarãsi irmosul: Strigat-am cu toatã inima mea...

CONDAC, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, suflete al meu, scoalã!

Pentru ce dormi?

Sfârsitul se apropie si vei sã te tulburi. ***

Desteaptã-te dar,

ca sã se milostiveascã spre tine, Hristos Dumnezeu,

Cel ce este pretutindeni

si toate le plineste.

ICOS:

Cãmara cea de vindecare a lui Hristos

vãzând-o deschisã,

privind si sãnãtatea

care izvorãste din aceasta lui Adam,

a pãtimit si s-a rãnit diavolul,

si ca în primejdie s-a tânguit

si a strigat cãtre prietenii sãi:

Ce voi face Fiului Mariei?

mã ucide Vitleemiteanul,

Cel ce este pretutindeni

si pe toate le plineste.

SINAXAR...

Fericirile, glasul al 6-lea.

Stih: Întru împãrãtia Ta, când vei veni, pomeneste-ne pe noi, Doamne.

Pe tâlharul l-ai fãcut, Hristoase,

locuitor raiului;

pe cel ce a strigat pe Cruce cãtre Tine:

pomeneste-mã!

Învredniceste-mã si pe mine, nevrednicul,

de pocãinta acestuia.

Stih: Fericiti cei sãraci cu duhul cã acelora este împãrãtia cerurilor.

Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe,

cã a ajuns la arãtare dumnezeiascã,

si a luat atuncea rodul fãgãduintei

din cea stearpã;

sã urmãm dreptei credinte a acestuia.

Stih: Fericiti cei ce plâng cã aceia se vor mângâia.

Râvnind lenevirii lui Samson, suflete,

ti-ai tuns tãria lucrurilor tale,

dându-ti celor de alt neam

viata întreagã si fericitã,

pentru iubirea plãcerii.

Stih: Fericiti cei blânzi cã aceia vor mosteni pãmântul.

Cel ce a biruit mai înainte

cu falca mãgarului pe cei de alt neam,

acum se aflã prãdat de desfrâu;

ci fugi, suflete al meu, de asemãnare,

de fapta si de slãbirea lui.

Stih: Fericiti cei ce flãmânzesc si însetoseazã de dreptate, cã aceia se vor sãtura.

Barac si Ieftae, cãpetenii de oaste,

s-au ales judecãtorii lui Israel,

cu care împreunã si Debora

cea cu minte bãrbãteascã.

Deci îmbãrbãtându-te, suflete,

cu vitejiile acelora, întãreste-te.

Stih: Fericiti cei milostivi cã aceia se vor milui.

Pe Iaila cea viteazã ai cunoscut-o, suflete al meu,

care a tras în teapã pe Sisera mai înainte,

si a fãcut mântuire;

auzi stâlpul, pe care tie

Crucea se însemneazã.

Stih: Fericiti cei curati cu inima cã aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Jertfeste, suflete, jertfã de laudã,

adu fapta bunã

ca pe o fiicã mai curatã decât a lui Ieftae;

si junghie ca pe o jertfã Domnului tãu

patimile cele trupesti.

Stih: Fericiti fãcãtorii de pace cã aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Intelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primeste rouã din cer

si te pleacã, precum câinele, de bea apa,

care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.

Stih: Fericiti cei prigoniti pentru dreptate cã acelora este împãrãtia cerurilor.

Osânda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu,

pentru lipsa mintii,

suferind a lucra întru tine patimile,

ca si acela pe feciorii cei fãrã de lege.

Stih: Fericiti veti fi când vã vor ocãrâ pe voi si vã vor prigoni si vor zice tot cuvântul rãu împotriva voastrã mintind, pentru Mine.

Între judecãtori, levitul

cu socotealã si-a împãrtit femeia

la cele douãsprezece neamuri, suflete al meu,

ca sã vãdeascã întinãciunea cea fãrã de lege

a neamului lui Veniamin.

Stih: Bucurati-vã si vã veseliti cã plata voastrã multã este în ceruri.

Iubitoarea de întelepciune Ana, rugându-se,

numai buzele si-a miscat spre laudã,

iar glasul ei nu se auzea;

si de aceea, desi era sterpã,

a nãscut fiu vrednic de rugãciunea ei.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împãrãtia Ta.

Înumãratu-s-a între judecãtori

feciorul Anei, marele Samuel,

pe care Armatem l-a crescut In casa Domnului.

Aceluia râvneste, suflete al meu,

si judecã lucrurile tale

mai înainte decât pe ale altora.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Stãpâne, când vei veni întru împãrãtia Ta.

Ales fiind David rege,

ca un rege s-a uns din corn

cu dumnezeiescul mir.

Deci si tu suflete al meu,

de poftesti împãrãtia cea de sus,

în loc de mir, unge-te cu lacrimi.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împãrãtia Ta.

Miluieste zidirea Ta, Milostive;

milostiveste-Te spre fãptura mâinilor Tale,

si iartã tuturor pãcãtosilor

si mie, celui ce am cãlcat poruncile Tale

mai mult decât toti.

Slavã..., a Treimii:

Si nasterii celei fãrã de început

si purcederii mã închin:

Tatãlui, Cel ce a nãscut,

slãvesc pe Fiul Cel nãscut,

laud pe Duhul Sfânt, Cel ce strãluceste

împreunã cu Tatãl si cu Fiul.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Nasterii Tale celei mai presus de fire ne închinãm,

nedespãrtind slava cea dupã fire

a Pruncului tãu, Nãscãtoare de Dumnezeu;

cã Cel ce este unul dupã fatã,

se mãrturiseste îndoit dupã fire.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Pãcãtuit-am, fãrãdelege si nedreptate

sãvârsit-am înaintea Ta;

nici am pãzit, nici am fãcut

precum ne-ai poruncit nouã;

dar nu ne pãrãsi pe noi pânã în sfârsit,

Dumnezeul pãrintilor.

(de douã ori)

Pãcãtuit-am, gresit-am

si am cãlcat porunca Ta;

cã întru pãcate am fost zãmislit,

si am adãugat rãnilor mele ranã.

Ci Tu mã miluieste, ca un îndurat,

Dumnezeul pãrintilor.

Cele ascunse ale inimii mele,

le-am mãrturisit Tie, Judecãtorul meu.

Vezi smerenia mea,

vezi si necazul meu,

si ia aminte acum la judecata mea;

si Tu mã miluieste, ca un îndurat,

Dumnezeul pãrintilor.

Saul oarecând, dacã a pierdut asinele tatãlui sãu,

suflete, degrab a aflat în schimb împãrãtia;

dar pãzeste-te sã nu gresesti alegând mai degrabã poftele tale cele dobitocesti,

decât împãrãtia lui Hristos.

David, dumnezeiescul pãrinte,

de a si gresit oarecând îndoit, suflete al meu,

cu sãgeata desfrâului sãgetându-se,

si cu sulita robindu-se pentru pedeapsa uciderii;

dar tu cu mai grele lucruri bolesti,

din pornirile cele de voia ta.

Împreunat-a David oarecând

nelegiuirea cu nelegiuire,

cã a amestecat desfrâul cu uciderea;

dar îndatã îndoitã pocãintã a arãtat.

Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai fãcut,

necãindu-te cãtre Dumnezeu.

David oarecând a însemnat cântarea,

scriind-o ca într-o icoanã,

prin care îsi mustrã fapta ce a lucrat,

strigând: Miluieste-mã!

Cã Tie unuia am gresit, Dumnezeul tuturor;

Însuti mã curãteste.

Purtat fiind chivotul în car,

când s-au întors junicile,

numai cât s-a atins Zan acela de el,

a fost certat de mânia lui Dumnezeu.

Deci de îndrãzneala aceluia fugind, suflete,

cinsteste bine cele dumnezeiesti.

Auzit-ai de Abesalom

cum s-a sculat împotriva firii.

Cunoscut-ai faptele lui cele întinate,

cu care a batjocorit patul lui David, tatãlui sãu;

dar si tu ai urmat pornirilor lui celor de patimi

si iubitoare de plãceri.

Supus-ai trupului tãu

vrednicia ta cea nerobitã,

si ca alt Ahitofel aflând pe vrãjmasul, suflete,

te-ai plecat dupã sfaturile lui;

dar le-a risipit pe acestea Însusi Hristos,

ca tu sã te mântuiesti cu adevãrat.

Solomon cel minunat,

cel plin de harul întelepciunii,

acesta fãcând viclesug

înaintea lui Dumnezeu oarecând,

s-a depãrtat de El;

cãruia si tu ti-ai asemãnat

blestemata ta viatã, suflete.

De plãcerile patimilor sale fiind silit,

s-a întinat, vai mie! iubitorul întelepciunii,

iubitor de femei desfrânate fãcându-se

si înstrãinat de la Dumnezeu;

cãruia tu, o, suflete, ai urmat cu gândul,

prin dezmierdãri rusinoase.

Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatãlui sãu,

ai râvnit, suflete,

împreunã si lui Ieroboam, slugii celei prea rele,

care s-a viclenit oarecând;

dar fugi de asemãnarea lor,

si strigã lui Dumnezeu:

pãcãtuit-am, miluieste-mã!

Necurãtirilor lui Ahav ai râvnit, sufletul meu!

Vai mie!

Te-ai fãcut locas întinãciunilor trupesti

si vas urât al patimilor.

Dar din adâncul tãu suspinã

si spune lui Dumnezeu pãcatele tale.

A ars oarecând Ilie pe cei de douã ori câte cincizeci,

când a junghiat si pe proorocii cei de rusine ai Izabelei,

spre mustrarea lui Ahav.

Dar fugi, suflete, de asemãnarea acestor doi

si te întãreste.

Încuiatu-s-a tie cerul, suflete,

si foamete de la Dumnezeu te-a cuprins

de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tesviteanul

ca si Ahav oarecând.

Ci sareptencei asemãnându-te,

hrãneste sufletul proorocului.

Pãcatele lui Manase ti-ai îngrãmãdit cu vointa, suflete,

punând ca niste lucruri de scârbã patimile

si înmultind cele dezgustãtoare;

dar pocãintei lui râvnind cu cãldurã,

câstigã-ti umilintã.

Cad înaintea Ta si aduc Tie,

ca niste lacrimi,

cuvintele mele;

pãcãtuit-am, cum a gresit pãcãtoasa,

si am fãcut fãrãdelege ca nimeni altul pe pãmânt.

Dar fie-Ti milã Stãpâne, de fãptura Ta

si iarãsi mã cheamã.

Folosit-am rãu chipul Tãu,

si am stricat porunca Ta;

toatã frumusetea mi s-a întunecat,

si cu patimile mi s-a stins fãclia, Mântuitorule.

Dar milostivindu-Te, dã-mi bucurie,

precum cântã David.

Întoarce-te, cãieste-te, descoperã cele ascunse;

grãieste lui Dumnezeu Cel ce stie toate.

Tu singur stii Mântuitorule,

cele ascunse ale mele;

ci Însuti Tu mã miluieste,

precum cântã David,

dupã mare mila Ta.

Stinsu-s-au zilele mele,

ca visul celui ce se desteaptã.

Pentru aceasta ca Iezechia lãcrimez pe patul meu,

ca sã mi se adauge ani de viatã.

Dar care Isaia va sã stea pentru tine, suflete?

Fãrã numai Dumnezeul tuturor.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strigând cãtre Preacurata lui Dumnezeu mai înainte,

ai gonit turbarea poftelor celor cu silã supãrãtoare,

si ai rusinat pe vrãjmasul,

cel ce te-a fãcut sã cazi în cursã.

Ci dã-mi acum ajutor în necazuri si mie, robului tãu.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Hristos pe Care L-ai iubit,

de Care ai dorit,

pe urma Cãruia ai mers,

Acesta a aflat pocãinta si ti-a dãruit-o,

ca singur Dumnezeu milostiv;

pe Care roagã-L neîncetat,

sã ne izbãveascã pe noi de patimi si de primejdii.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe piatra credintei întãreste-mã,

cu rugãciunile tale, pãrinte,

îngrãdindu-mã cu frica cea dumnezeiascã,

si mã rog dãruieste-mi mie acum pocãintã, Andreie;

si mã izbãveste de cursa vrãjmasilor

care mã cautã pe mine.

Slavã..., a Treimii:

Treime neamestecatã, nedespãrtitã,

de o fiintã si fire una;

lumini si luminã,

si trei sfinte, si unul sfânt,

este lãudatã Treimea, Dumnezeu.

Laudã si preaslãveste, suflete,

viatã si vieti,

pe Dumnezeul tuturor.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Lãudãmu-te, bine te cuvântãm, închinãmu-ne tie,

Nãscãtoare de Dumnezeu,

cã ai nãscut pe Unul din Treimea cea nedespãrtitã,

pe Unul Fiu si Dumnezeu;

si tu însãti ne-ai deschis nouã celor de pe pãmânt

cele ceresti.

Si iarãsi irmosul: Gresit-am, fãrãdelege am fãcut...

Cântarea a 8-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Pe Împãratul slavei, Cel fãrã de început,

de Care se înfricoseazã puterile ceresti,

si se cutremurã cetele îngerilor,

preoti lãudati-L,

popoare preaînãltati-L întru toti vecii.

Ca niste cãrbuni ai focului celui fãrã materie,

ardeti patimile mele cele împãdurite,

aprinzând întru mine acum

dorul dragostei celei dumnezeiesti, Apostolilor.

Sã cinstim trâmbitele cele cu glasuri bune

ale Cuvântului,

prin care au cãzut zidurile cele neîntãrite

ale vrãjmasului,

si s-au întãrit zidurile cunostintei de Dumnezeu.

Sfãrâmati chipurile patimilor sufletului meu,

cei ce ati sfãrâmat capistile si idolii vrãjmasului,

Apostoli ai Domnului,

cei ce sunteti biserici sfintite.

A Nãscãtoarei:

Încãput-ai pe Cel neîncãput din fire;

purtat-ai pe Cel ce poartã toate;

alãptat-ai, curatã, pe Cel ce hrãneste fãptura,

pe Hristos dãtãtorul de viatã.

Altã Tricântare

Irmos acelasi:

Cu mestesugirea cea înaltã a Duhului,

ati zidit toatã Biserica, Apostoli ai lui Hristos;

în aceasta binecuvântati pe Hristos în veci.

Trâmbitând cu tâmbita dogmelor,

au surpat Apostolii toatã înselãciunea idoleascã,

preaînãltând pe Hristos întru toti vecii.

Apostoli ce sunteti bunã adunare,

pãzitori ai lumii, cetãteni ceresti,

izbãviti-ne din primejdii pe noi,

care vã lãudãm pururea.

A Treimii:

Dumnezeiascã stãpânie

cea întreit însoritã si prealuminatã,

fire de o slavã si de un tron,

Pãrinte atoatefãcãtorule,

Fiule si Duhule cel dumnezeiesc,

pe Tine Te laud în veci.

A Nãscãtoarei:

Ca pe un tron cinstit si preaînãltat

sã lãudãm neîncetat, popoare,

pe Maica lui Dumnezeu,

pe ceea ce singurã este dupã nastere maicã

si fecioarã.

Altã Tricântare

Irmosul:

Pe Cel pe Care-L slãvesc ostile ceresti

si de El se cutremurã heruvimii si serafimii,

toatã suflarea si zidirea,

lãudati-L, binecuvântati-L,

si-L preaînãltati întru toti vecii.

(de douã ori)

Miluieste-mã pe mine cel ce am pãcãtuit, Mântuitorule, ridicã-mi mintea mea spre întoarcere.

Primeste-mã pe mine cel ce mã pocãiesc;

miluieste-mã pe mine cel ce strig;

gresit-am Tie, mântuieste-mã;

nelegiuit-am, miluieste-mã.

Ilie cel ce a fost purtat în car,

suindu-se în carul virtutilor,

s-a înãltat spre ceruri oarecând,

mai presus de cele pãmântesti;

deci la suirea acestuia cugetã, suflete al meu.

Curgerea Iordanului oarecând

a stat de o parte si de alta,

prin lovirea cu cojocul lui Ilie de cãtre Elisei;

iar tu, o suflete al meu,

acestui dar nu te-ai învrednicit,

din pricina neînfrânãrii.

Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie,

a luat de la Domnul har îndoit;

iar tu, o suflete al meu,

de acest har nu te-ai împãrtãsit,

pentru neînfrânare.

Somaniteanca oarecând

a primit pe cel drept cu gând bun;

iar tu, o suflete,

n-ai adus în casa ta nici strãin, nici cãlãtor.

Pentru aceasta tu vei fi lepãdat afarã din cãmarã, tânguindu-te.

Mintii celei întinate a lui Ghiezi

pururea te-ai asemãnat, ticãlosule suflete;

a cãrui iubire de argint leapãd-o mãcar la bãtrânete. Fugi de focul gheenei,

depãrtându-te de rãutãtile tale.

Tu, suflete, lui Ozia râvnind,

lepra lui întru tine ai luat-o;

cã cele necuviincioase cugeti,

si cele fãrã de lege faci;

lasã cele ce ai si aleargã la pocãintã.

De niniveni ai auzit, suflete,

cã s-au pocãit cãtre Dumnezeu cu sac si cu cenusã; acestora n-ai urmat,

ci te-ai arãtat mai rãu decât toti cei ce au gresit

mai înainte de lege si dupã lege.

De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete,

care a plâns cu tânguire cetatea Sionului

si lacrimi a vãrsat.

Urmeazã vietii lui celei plângãtoare

si te vei mântui.

Iona a fugit în Tars,

cunoscând dinainte întoarcerea ninivenilor;

a cunoscut ca un prooroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru cã se ferea sã nu mintã proorocia lui.

De Daniel ai auzit, o suflete,

cum a astupat gurile fiarelor în groapã;

ai înteles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria

au stins prin credintã vãpaia cuptorului cea arzãtoare.

Pe toti cei din Legea Veche,

i-am adus tie, suflete, spre pildã;

urmeazã faptelor iubite de Dumnezeu ale dreptilor

si fugi de pãcatele celor vicleni.

Drepte Judecãtorule, Mântuitorule, miluieste-mã

si mã izbãveste de foc

si de groaza ce am a petrece la judecatã,

dupã dreptate;

iartã-mã mai înainte de sfârsit,

prin fapte bune si prin pocãintã.

Ca tâlharul strig Tie: pomeneste-mã;

ca Petru strig cu amar: iartã-mã, Mântuitorule!

strig ca vamesul,

lãcrimez ca pãcãtoasa.

Primeste-mi tânguirea ca oarecând pe a cananeencii.

Tãmãduieste putrejunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, Unule, Tãmãduitorule.

Pune-mi doctorie vindecãtoare si untdelemn si vin, lucrurile cele de pocãintã,

si umilintã cu lacrimi.

Cananeencii si eu urmând,

strig: miluieste-mã, Fiul lui David!

Mã ating de poalã, ca ceea ce-i curge sânge;

plâng ca Marta si ca Maria pentru Lazãr.

Alabastru cu lacrimi

turnând pe capul Tãu, Mântuitorule, ca niste mir,

strig ca pãcãtoasa care cerea milã;

rugãciune aduc si cer sã iau iertare.

De n-a si pãcãtuit nimeni ca mine,

totusi primeste-mã, Milostive Mântuitorule, si pe mine,

care cu fricã mã pocãiesc

si cu dragoste strig:

pãcãtuit-am Tie unuia, nelegiuit-am,

miluieste-mã.

Milostiveste-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta,

si mã cautã ca un pãstor

pe mine, oaia cea pierdutã,

si rãtãcit fiind, rãpeste-mã de la lup,

si mã fã oaie în pãsunea oilor Tale.

Când vei sedea Judecãtor ca un milostiv,

si vei arãta slava Ta cea înfricosãtoare, Hristoase,

o! ce fricã va fi atuncea.

Cuptorul arzând

si toti temându-se de înfricosãtoarea judecatã a Ta.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Maica Luminii celei neapuse,

pe tine luminându-te,

te-a dezlegat de întunericul pãcatelor;

de unde primind tu harul Duhului,

lumineazã Marie pe cei ce te laudã cu credintã.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Minune nouã cu adevãrat vãzând în tine, maicã,

dumnezeiescul Zosima s-a spãimântat;

cã înger în trup vedea

si cu totul de minune s-a umplut,

lãudând pe Hristos în veci.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca cel ce ai îndrãznealã cãtre Domnul,

Andrei cinstite, lauda Cretei,

pe tine te rog;

roagã-te, ca sã aflu acum dezlegare

de legãtura fãrãdelegii

prin rugãciunile tale,

ca cel ce esti învãtãtor al pocãintei.

si mãrirea cuviosilor.

A Treimii:

Binecuvântãm pe Tatãl si pe Fiul si pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Pãrinte, Cel ce esti fãrã început,

Fiule, Cel împreunã fãrã de început,

Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept,

Nãscãtorule al lui Dumnezeu Cuvântul,

Cuvinte al Tatãlui celui fãrã de început,

Duhule cel viu si fãcãtor,

Treime în Unime,

miluieste-mã.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Ca din porfirã s-a tesut trupul lui Emmanuel

înlãuntru în pântecele tãu, Preacuratã,

ceea ce esti porfirã întelegãtoare;

pentru aceasta,

Nãscãtoare de Dumnezeu cu adevãrat

pe tine te cinstim.

Sã lãudãm, bine sã cuvântãm si sã ne închinãm Domnului, cântându-I si preaînãltându-L pe Dânsul întru toti vecii.

Si iarãsi irmosul: Pe Cel pe Care-L slãvesc...

TRICÂNTAREA

Cântarea a 9-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Cu adevãrat, Nãscãtoare de Dumnezeu te mãrturisim

pe tine, Fecioarã curatã,

cei mântuiti prin tine,

cu cetele cele fãrã de trupuri mãrindu-te pe tine.

Apostoli, cei ce v-ati arãtat izvoare de ape mântuitoare,

rãcoriti sufletul meu cel topit de setea pãcatului.

Pe mine cel ce înot în noianul pierzãrii

si sunt cufundat,

mântuieste-mã, Doamne, cu dreapta Ta,

ca si pe Petru.

Ca cei ce sunteti sarea învãtãturilor celor dulci,

uscati putrejunea gândului meu,

si alungati întunericul necunostintei.

A Nãscãtoarei:

Ca una ce ai nãscut bucuria,

dã-mi plângere prin care sã pot afla mângâiere,

dumnezeiascã stãpânã,

în ziua ce va sã fie.

Altã Tricântare:

Pe tine, ceea ce esti mijlocitoare între cer si între pãmânt,

toate neamurile te fericim;

cã trupeste a locuit în tine

plinirea Dumnezeirii, Fecioarã.

Cu cântãri te slãvim pe tine,

adunare lãudatã a Apostolilor,

cã v-ati arãtat lumii luminãtori,

alungând înselãciunea

Cu mreaja voastrã cea evangheliceascã

vânând pesti cuvântãtori,

îi aduceti pururea merinde lui Hristos,

fericitilor Apostoli.

Aduceti-vã aminte de noi, Apostoli,

în rugãciunea voastrã cãtre Dumnezeu,

ca sã ne izbãvim de toatã încercarea,

rugãmu-vã, noi care vã lãudãm cu dragoste.

A Treimii:

Pe Tine, Unimea cea în trei Fete,

Tatã si Fiule si cu Duhul,

pe un Dumnezeu de o fiintã laud;

pe Treimea cea de o putere si fãrã început.

A Nãscãtoarei:

Pe tine, Nãscãtoare de prunc si Fecioarã,

toate neamurile te fericim,

ca cei ce ne-am izbãvit prin tine din blestem;

cã ai nãscut pe Domnul, bucuria noastrã.

Altã Tricântare:

Irmosul:

Nasterea zãmislirii celei fãrã de sãmântã este netâlcuitã;

rodul Maicii celei fãrã de bãrbat este nestricat;

cã nasterea lui Dumnezeu înnoieste firile.

Pentru aceasta pe tine toate neamurile,

ca pe o maicã mireasã a lui Dumnezeu,

cu dreaptã credintã te mãrim.

Mintea s-a rãnit, trupul s-a trândãvit,duhul boleste;

cuvântul a slãbit, viata s-a omorât, sfârsitul este lângã usi.

Pentru aceasta, ticãlosul meu suflet,

ce vei face când va veni Judecãtorul sã cerceteze ale tale?

Adusu-ti-am aminte, suflete,

de la Moise facerea lumii,

si toatã Scriptura cea asezatã de acela;

care îti povesteste tie de cei drepti si de cei nedrepti;

din care celor de al doilea,

adicã celor nedrepti ai urmat, o suflete,

pãcãtuind lui Dumnezeu,

iar nu celor dintâi.

Legea a slãbit, Evanghelia nu lucreazã si toatã Scriptura în tine nu este bãgatã în seamã; profetii au slãbit si tot cuvântul Celui Drept. Si rãnile tale, o suflete al meu, s-au înmultit, nefiind doctor care sã te însãnãtoseze.

Pildele Scripturii celei noi îti aduc tie, ca sã te aducã pe tine, suflete, spre umilintã; râvneste dar dreptilor, iar de pãcãtosi te leapãdã, si înduplecã pe Hristos cu rugãciunile tale, cu postul, cu curãtia si cu smerenia.

Hristos s-a fãcut prunc, împreunându-Se cu mine prin trup, si toate câte sunt ale firii, cu voia le-a plinit, afarã de pãcat, arãtându-ti tie, o suflete, pilda si cchipul smereniei Sale.

Hristos S-a fãcut om, chemând la pocãintã pe tâlhari si pe desfrânate. Suflete, pocãieste-te, cã s-a deschis usa împãrãtiei acum, si o apucã mai înainte fariseii si vamesii si desfrânatii, pocãindu-se.

Hristos pe magi i-a mântuit, pe pãstori i-a chemat, multimea pruncilor a fãcut-o mucenici, pe bãtrânul l-a slãvit si pe vãduva cea bãtrânã. Cãrora n-ai rânit, suflete, nici faptelor nici vietii; dar vai tie, când vei fi judecat!

Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmã a flãmânzit, arãtând firea cea omeneascã. Suflete, nu te lenevi; de va nãvãli asupra ta vrãjmasul, alungã-l cu rugãciuni si cu postire, departe de picioarele tale.

Hristos era ispitit, diavolul Îl ispitea, arãtându-I pietrele ca sã le facã pâini. În munte L-a suit sã vadã toate împãrãtiile lumii într-o clipitã. Teme-te, o suflete, de înselãciune; trezeste-te, roagã-te în tot ceasul lui Dumnezeu.

Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfesnicul lui Hristos, glasul celui ce strigã a glãsuit, predicând pocãintã: Irod a sãvârsit fãrãdelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, sã nu te prinzi în cursele celor fãrã de lege ci degrab îmbrãtiseazã pocãinta.

În pustie a locuit Înaintemergãtorul harului, si Iudeea toatã si Samaria auzind, au alergat si si-au mãrturisit pãcatele lor bucuros, botezându-se; cãrora tu, suflete, n-ai urmat.

Nunta cinstitã este si patul neîntinat, cã Hristos amândouã le-a binecuvântat mai înainte, ospãtându-Se trupeste, si în Cana Galileii la nuntã apa în vin prefãcând, arãtând întâia minune, ca tu sã te prefaci, o suflete.

Hristos a întãrit pe slãbãnogul cel ce si-a ridicat patul, si pe tânãrul cel mort l-a înviat, pe fiul vãduvei si pe al sutasului si, samarinencei arãtându-Se, a închipuit mai înainte tie, suflete, închinarea în Duh.

Pe ceea ce-i curgea sânge a tãmãduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leprosi i-a curãtit, pe orbi i-a luminat si pe cei schiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muti si pe cea gârbovitã pânã la pãmânt, i-a tãmãduit cu cuvântul, ca tu sã te mântuiesti, ticãloase suflete.

Bolile tãmãduind, sãracilor a binevestit Hristos-Cuvântul. Pe schiopi i-a vindecat, împreunã cu vamesii a mâncat si cu pãcãtosii S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atigerea mâinii.

Vamesul s-a mântuit si pãcãtoasa s-a înteleptit; iar fariseul, lãudându-se, s-a osândit. Cã vamesul striga: milostiveste-Te; si pãcãtoasa: miluieste-mã. Iar fariseul se îngânfa strigând: Dumnezeule, multumescu-Ti, si celelalte graiuri ale nebuniei lui.

 

Zaheu vames a fost, dar s-a mântuit; si fariseul Simon s-a înselat, si pãcãtoasa si-a luat dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta pãcatele; cãreia sârguieste de urmeazã, suflete.

N-ai râvnit pãcãtoasei, o, ticãlosul meu suflet, care luând alabastru cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului, si cu pãrul le-a sters. Cãci i-a rupt zapisul pãcatelor ei cele de demult.

Cetãtile cãrora le-a dat Hristos bunavestire, stii, suflete al meu cum au fost blestemate; teme-te de pildã, sã nu te faci ca acelea; pe care asemãnându-le Stãpânul cu Sodoma, pânã la iad le-a osândit.

Sã nu te arãti, o suflete al meu, mai rãu pentru deznãdãjduire, auzind credinta cananeencei, pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tãmãduit fiica ei. Strigã din adâncul inimii, ca si accea lui Hristos: Fiul lui David, mântuieste-mã si pe mine.

Milostiveste-Te, mântuieste-mã Fiul lui David, miluieste-mã, Cel ce ai tãmãduit cu cuvântul Tãu pe cei îndrãciti, si glasul cel milostiv, ca si tâlharul, grãieste-mi: Amin zic tie, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.

Un tâlhar Te-a hulit; un tâlhar ca Dumnezeu te-a cunoscut. Cã amândoi împtrunã pe cruce erau spânzurati. Dar, o mult-Îndurate! Ca si tâlharul celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi si mie usa slãvitei Tale împãrãtii.

Fãptura s-a mâhnit vãzându-Te rãstignit; muntii si pietrele de fricã s-au despicat, pãmântul s-a cutremurat si iadul s-a golit; si s-a întunecat lumina zilei, vãzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.

Roade vrednice de pocãintã nu cere de la mine; cã tãria mea întru mine a lipsit. Dãruieste-mi inimã pururea umilitã, si sãrãcie duhovniceascã; ca sã-Ti aduc acestea ca o jertfã primitã, Unule, Mântuitorule.

Judecãtorul meu si cunoscãtorule, Cel ce va sã vii iarãsi cu îngerii sã judeci lumea toatã; atunci vãzându-mã cu ochiul Tãu cel blând, sã Te milostivesti si sã mã miluiesti, Iisuse, pe mine care am gresit mai mult decât toatã firea omeneascã.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Toate cetele îngeresti si adunãrile omenesti le-ai uimit cu viata ta cea minunatã; ca cei fãrã de trup vietuind si firea covârsind; pentru care ca si cum ai fi fost fãrã materie, te-ai suit cu picioarele pe apã, Marie, si Iordanul ai trecut.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fã milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lãudãm pe tine, Cuvioasã Maicã, sã ne izbãveascã de rãutãti si de necazurile care ne împresoarã. Ca izbãvindu-ne din încercãri, sã mãrim neâncetat pe Domnul, Cel ce te-a slãvit pe tine.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Andrei cinstite si Pãrinte de trei ori fericite, pãstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudã, ca sã ne izbãvim de toatã mânia, necazul si stricãciunea, si de greseale de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credintã.

Slavã..., a Treimii:

Treime de o fiintã, Unime în trei ipostasuri, pe Tine Te lãudãm; pe Tatãl slãvind, pe Fiul slãvind si Duhului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevãrat; viatã si vieti, împãrãtiei calei fãrã de sfârsit.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Cetatea ta pãzeste-o, Preacuratã Nãscãtoare de Dumnezeu; cã în tine aceasta cu credintã împãrãtind, în tine se si întãreste, si prin tine biruind, înfrânge toatã încercarea, dezarmeazã pe vrãjmasi si îndrepteazã pe supusii ei.

Si iarãsi irmosul: Nastera zãmislirii celei...

• Slujba (canonul) Cuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca

ce se citeşte la Utrenie, în Duminica a cincea
a Sfântului şi Marelui Post

Tropar

Întru tine maica, cu osârdie s-a mântuit cel dupa chip;
ca luând crucea ai urmat lui Hristos;
si lucrând ai învatat
      sa nu se uite la trup, ca este trecator;
      ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Pentru aceasta si cu îngerii împreuna se bucura, cuvioasa maica Marie, duhul tau.

Cântarea 1

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca ceea ce stai înaintea lui Hristos, Lumina cea neapropiată,
lumină trimite mie Cuvioasă,
ca să prăznuiesc cu dragoste
a ta dătătoare-de-lumină şi sfântă pomenire!
Mântuieşte-mă dintru ale vieţii toate ispitele.

Necuprinsul şi Mai’naintele-de-veci, Domnul,
Cela ce dupre întrupare printre eghipteni a lăcuit,
Cela ce pre toate ştie mai-nainte de a fi ele,
din Eghipet adusu-te-a stea cu totul luminoasă.

Slavă…

Neştiind dumnezeieştile porunci,
întinat-ai a lui Dumnezeu asemănarea,
dară prin a Sa purtare de grijă,
iarăşi o ai curăţit, întru-tot-cinstită Cuvioasă,
îndumnezeindu-te, prin ale tale sfinte făptuiri!

 

A Născătoarei…

O, cea multă a Ta milostivire, Dumnezeul meu,
şi bunătatea Ta cea nespusă!
Că prin mijlocirile Maicii Tale,
pre păcătoasa de mai nainte,
curată şi nepătată precum îngerii ai făcut.

Cântarea 3

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Prin ale tale necuvioase fapte,
către ale pierzării porţi te-ai apropiat,
dară Cela ce mai nainte a sfărâmat porţile iadului
cu puterea dumnezeirii Sale,
deschisu-a ţie ale pocăinţei porţile, preacinstită,
Însuşi a vieţii Poarta fiind.

Schimbat-ai femeia ce unealtă păcatului se făcuse,
prin arma Sfintei Tale Cruci,
Îndelung-Răbdătorule şi Îndurate Doamne;
că prin închinarea Crucii,
doborât-a toate armele şi vicleniile demonilor.

Cela ce toate a făcut să fie,
şi Şi’a vărsat sângele răscumpărare tuturor,
curăţatu-te-a prin apa lacrimilor tale,
când erai bolnavă de cumplita stricăciune a păcatului.

A Născătoarei…

De negrăit ceea ce întru tine s-a petrecut, Fecioară, este,
căci în chip dumnezeiesc, Cuvântul Tatălui
întru tine s’a sălăşluit,
dăruind numai cu cuvântul Său,
iertare de greşale tuturor celor ce păcătuiesc.

Sedealna

Potolitu-ţi-ai prin lucrarea nevoinţei toate ale cărnii protivnice porniri,
vădind a sufletului tău bărbăţia.
Căci Crucea Domnului poftind a vedea, cinstită Maică,
răstignitu-te-ai lumii prin sfinţenie
şi cu osârdie ai căutat îngerescul chip al vieţuirii a urma.
Pentru aceasta, cu credinţă cinstim pomenirea ta, fericită Marie,
rugându-ne ca deplin iertare de păcate să dobândim,
prin ale tale mijlocirile.

Cântarea 4

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Făcătorule al firii omeneşti,
Izvorule al milei şi Comoară a îndurării,
milostivitu-te-ai de cea care la Tine a năzuit
răpindu-o de la fiara cea pierzătoare,
ca Cela ce eşti Iubitorul omenirii.

Crucea sârguindu-te a vedea, Marie,
luminată ai fost de lumina ei,
cu dumnezeiască rânduiala Domnului celui Răstignit,
însuţi pre tine lumii răstignindu-te,
ca o vrednică de minuni.

Slavă…

Ceea ce oarecând prin pofta cea rea
pre mulţi întru netrebnicie a purtat,
precum soarele strălucind acum întru sfinţenia sa,
călăuzitoare către ceruri, celor greşiţi s’a arătat.

A Născătoarei…

Cer înţelegător al Împăratului tuturor,
întrecut-ai întru înţelegere şi puterile cereşti,
că preste ale firii legile, Preacurată,
zămislit-ai pre Dătătorul de Lege şi Făcătorul tuturor.

Cântarea 5

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Precum în tainica vedere pre Sinai,
Moisi privit-a al lui Dumnezeu spatele,
de slavă strălucind şi nedesluşit arătând neînţeleasă taina ce-a vazut,
aşa Maria a căzut dinaintea preacuratei icoane a Maicii lui Dumnezeu:
acela în vasul de aur manna priimind,
iar aceasta viaţă îngerească luând.

Tânjind, precum Psalmistul, măreţia Bisericii Tale a vedea,
şi al slavei Tale duhovnicesc lăcaş,
ceea ce a întinat Biserica Ta a strigat:
O, Hristoase, cu duhovniceştile rugăciuni ale Fecioarei,
ce Ţie s’a făcut Biserică,
lăcaş mă fă al Duhului celui Atoatefăcătoriu.

Slavă…

Ceea ce pre mulţi bărbaţi robi făcând,
prin momeala undiţei cărnii şi plăcerea ochilor,
mâncare diavolului pre ei aducând
prin cea scurtă a plăcerii dulceaţă;
pre sine acum, în adevăr, roabă se face
şi prin dumnezeiescul Har al Sfintei Cruci
prea dulce înainte-punere lui Hristos aduce-se.

A Născătoarei…

A prorocilor ceata,
cu de-Dumnezeu-însuflate şi tainice cuvinte
în celei dintru tine taine învăţaţi fiind,
neprihănită Maică a lui Dumnezeu,
în multe chipuri, de tine mai’nainte au grăit!
Iar acum, cea dintru Eghipet Maria, la preacurata icoană
a năstrapei ce Manna a priimit, căzând,
chezăşuire către Dumnezeu, pentru cei păcătoşi se face.

top

Cântarea 6

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Oştile îngereşti se bucură,
întru tine văzând întocmai cu a lor viaţă,
şi strigă, sfântă Marie,
slavă aducând Domnului!

Înfricoşează-se adunările demonilor
de tăria răbdării tale!
Că femeie fiind, goală şi singură,
în chip minunat ai ruşinat pre ei.

Slavă…

Strălucit-ai, prealăudată Marie, precum soarele,
şi ai luminat pustia cu strălucirea ta.
Străluceşte şi preste mine,
ca mărit să fiu cu lumina ta.

A Născătoarei…

Luminaţi fiind îngerii cu slava
Celui Născut al tău, Fecioară,
au strigat:
Pace nouă tuturor, şi pre pământ, oamenilor bunăvoire.

Condac, glasul al 3-lea

Ceea ce mai nainte de tot felul de întinări erai plină,
arătatu-te-ai lui Hristos aleasă, prin pocăinţă vieţii îngereşti urmând,
şi cu a Crucii arma pre demoni călcând. 
Pentru aceasta, Împărăţiei Ceriurilor mireasă te-ai arătat,
Marie prealăudată.

Icos

Pre tine, mieluşeaua şi fiica lui Hristos, astăzi cu cântări lăudăm,
Marie pururea vrednică de cântare.
Cea care între Eghipteni te-ai arătat crescând,
şi dintru a lor toată rătăcirea ai scăpat,
adusu-te-ai Bisericii aleasă şi cinstită odraslă.
Prin post şi rugăciune, nevoindu-te mai presus de a firii omeneşti măsura
prin viaţă şi prin fapte, de Hristos înălţată fiind,
mireasă Împărăţiei Cerurilor te-ai arătat,
Cuvioasă Marie, mult lăudată. 

Cântarea 7

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înţeleptul Zosima, mai marele între părinţi,
prin pustie rătăcind,
învrednicitu-s’a pre sfânta a vedea,
şi a strigat: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, cel al părinţilor noştri!

Pentru ce, părinte, venit-ai a vedea
o înstrăinată femeie de toată cea lucrătoarea virtute?
strigat-a către bătrânul, Cuvioasa,
şi a cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, cel al părinţilor noştri!

Slavă…

Omorându-ţi, întru tot Fericită, ale patimilor tale săltările,
la limanul nepătimirii ajungând acum,
strigi: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, Cel al părinţilor noştri!

A Născătoarei…

Zămislit-ai în chip negrăit, Preacurată,
şi ai rămas fecioară,
iară lumii mântuirea ai născut,
pre Hristos, Dumnezeul nostru. 
Pentru aceasta, toţi credincioşii cu cântări
pre tine mărim.

Cântarea 8

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cela ce cerci ale inimii adâncurile,
şi ale noastre cunoşti mai nainte de a fi,
pre ceea ce a alergat la Tine, Mântuitoriule,
o ai scăpat din cea silnică viaţă;
pre cea care, cu netăcut glas strigă iubirii Tale:
Preoţi binecuvântaţi-L, noroade preaînălţaţi pre Dânsul întru toţi vecii!

O, cât e de cinstită schimbarea mutării tale spre cele mai bune!
O, a ta dumnezeiască dragoste, carea urât-ai ale cărnii plăcerile!
O, fierbinte credinţă!
Fericimu-te prealăudată Marie şi te preaînălţăm întru toţi vecii!

Slavă…

Aflat-ai durerilor răsplata şi ostenelilor tale schimb, cinstită Marie,
prin care înfrânt-ai pre cel ucigaş vrăjmaş;
iar acum, dimpreună cu îngerii strigi,
fără tăcere cântare,
lăudând şi preaînălţând pre Hristos întru toţi vecii!

A Născătoarei…

Cu totul m’a făcut din nou,
întru iubirea Sa de oameni,
ca un Stăpân al tuturor veacurilor, în pântecele tău, Preacurată,
nestricând osebirile amânduror firile! 
Pentru aceasta pre tine, ca pre o pricinuitoare a mântuirii noastre,
cu cântări te lăudăm întru toţi vecii!

Cântarea 9

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întărită cu a lui Hristos tărie, Maică,
cu lesnire ai răbdat chinuirile pustiei,
căci cu şuvoaiele de Dumnezeu dăruitelor lacrimile tale,
gândurile cele întinate ce’ţi veneau ai stins,
ceea ce eşti a postnicilor culmea şi sfinţilor slava!

Cu prealuminoase raze, strălucit-a preste tine Preacurata Fecioară,
ceea ce singură Maica lui Hristos-Lumina este,
pre tine făcând vrăjmaşilor înfricoşătoare,
cinstită Marie,
şi tuturor arătându-te a fi a postnicilor podoaba şi cuvioşilor întărirea!

Slavă…

Toate cele pământeşti înţelepţeşte părăsind,
arătatu-te-ai cinstită sălăşluire a Duhului;
deci roagă pre Unul izbăvitorul nostru Hristos,
de cele lumeşti răutăţi să scape
pre cei ce cu dumnezeiască credinţă săvârşesc
sfântă pomenirea ta.

A Născătoarei…

De cele fireşti legi, curată Fecioară, scăpând,
născut-ai mai presus de fire, Prunc tânăr pre pământ,
pre Cela ce este Dătătoriu de Lege şi Cel vechi de zile.
Pentru aceasta, cerule cel înţelegător al Făcătoriului tuturor,
cu credinţă şi cu dragoste pre tine fericim!

 

În Duminica Ortodoxiei, pe 21 martie, de la ora 19.30, site-ul Pemptousia a organizat conferința online „Mesajul ortodoxiei către omul zilelor noastre”. La întâlnire au participta Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Ierótheos Vlachos, Înaltpreasfințitul Mitropolit Ieronim al Larisei, arhimandritul Zaharia Zaharou de la Essex, starețul Efrem Vatopedinul, prof. Georgios Mantzaridis din Grecia și prof. Symeon Paschalides.

 

 

Cum revoluția Conciliului Vatican II servește Noii Ordini Mondiale

Trăim vremuri extraordinare. După cum fiecare dintre noi probabil am înțeles, ne găsim într-un moment istoric. Evenimente ale trecutului, pe care unii le credeau fară legătură, se dovedesc acum categoric conectate atât în principiile care le-au inspirat, cât și în scopurile pe care caută să le atingă. O analiză corectă și obiectivă a situației actuale nu poate decât să exprime perfecta coerență între evoluția cadrului politic global și rolul pe care Biserica Catolică și l-a asumat în instituirea Noii Ordini Mondiale.

Pentru a fi mai precis, vorbim de rolul acelei aparente majorități din Biserică care este de fapt în număr mic, dar extrem de puternică, și pe care, pentru a fi concis, o voi rezuma ca fiind „Biserica Paralelă (Subterană)”. Evident nu exista două Biserici, ceva ce ar fi imposibil, blasfemiator și eretic. Nici Biserica Adevărată a lui Hristos nu a eșuat în zilele noastre în misiunea ei, pervertindu-se într-o sectă.
Biserica lui Hristos nu are nimic de-a face cu cei care în ultimii 60 de ani au executat un plan de a o ocupa. Suprapunerea ierarhiei catolice și a membrilor „Bisericii Paralele” nu are un aspect teologic, ci este mai degrabă o realitate istorică care sfidează categoriile obișnuite și merită analizată ca atare.

Știm că proiectul Noua Ordine Mondială consistă în instituirea tiraniei prin masonerie. Un proiect care datează din timpul Revoluției Franceze, a epocii Iluminismului, a sfârșitului monarhiilor catolice și a declarației de război împotriva Bisericii. Putem spune că Noua Ordine Mondială este opusul societății creștine. Ar fi realizarea „orașului diavolului” opus „orașului lui Dumnezeu”, în eterna luptă dintre lumină și întuneric, bine și rău, Dumnezeu și Satan.

În această luptă Providența a plasat Biserica lui Iisus și în special pontifii supremi, cu rol de „katechon”, adică cel ce se opune lucrării tainei fărădelegii, menționat în Epistola a doua către Tesaloniceni (2, 6-7). Și Scriptura ne avertizează că la manifestarea Anticristului, acest obstacol „katechon” va fi încetat să mai existe.

Este destul de evident pentru mine că vremurile din urmă se apropie sub ochii noștri, întrucât taina fărădelegii s-a împrăștiat în toată lumea în urma dispariției opoziției curajoase a „katechonului”.
Să nu facem greșeala de a prezenta evenimentele actuale ca și cum ar fi ceva normal, judecând ce s-a petrecut cu parametrii legali, canonici și sociologici pe care această normalitate i-ar presupune. În vremuri extraordinare, și actuala criză din Biserică este cu adevărat extraordinară, evenimentele depășesc limita obișnuitului cunoscut strămoșilor noștri.

În vremuri extraordinare, putem auzi un papă care să înșele credincioșii, vedem capi ai Bisericii acuzați de infracțiuni care în alte timpuri ar fi trezit groaza și ar fi impus pedepse aspre, asistăm în bisericile noastre la ritualuri liturgice care par să fi fost inventate de către conştiinţa perversă a unui Cranmer. Vedem prelați care fac procesiuni cu idoli pachamama (amazonieni – n.n.) în Bazilica Sfântul Petru și cum vicarul lui Hristos (unul din titlurile papei la care, de altfel, Francisc a renunțat – n.n.) își cere scuze idolatrilor acelui simulacru dacă un catolic îndrăznește să amenințe că îi aruncă în fluviul Tibru.

În aceste vremuri extraordinare auzim că un conspirator, cardinalul Godfried Danneels, ne spune că, de la moartea papei Ioan Paul II, Mafia Sfântului Gallen complota să pună pe unul de-al lor pe scaunul lui Petru, cel care mai târziu avea să fie Jorge Mario Bergoglio (papa Francisc).

În fața acestor revelații concertate, am putea fi uimiți că nici cardinali și nici episcopi nu și-au exprimat indignarea, nici măcar nu au cerut ca adevărul să fie adus la lumină.

Eclipsa Adevăratei Biserici

De 60 de ani noi asistăm la eclipsarea Bisericii Adevărate de către o Anti-biserică, ce și-a însușit în mod treptat numele ei, a ocupat Curia Romana, dicasterele (tribunalele bisericești), diocezele și parohiile, seminariile și universitățile, conventurile și mănăstirile. Anti-biserica i-a uzurpat autoritatea, iar clerul ei îi poartă îmbrăcămintea sacră, se folosește de prestigiul și puterea ei pentru a-și însuși comorile, bunurile și veniturile ei.

Așa cum se petrece și în natură, această eclipsă nu are loc dintr-o dată, trece de la lumină la întuneric, atunci când un corp ceresc se interpune între soare și noi. Acesta este un proces lent dar inexorabil în care luna Anti-bisericii își urmează orbita până când se suprapune peste soare, generând un con de umbră care acoperă pământul. Noi acum ne aflăm în acest con de umbră doctrinară, morală, liturgică și disciplinară. Încă nu ne aflăm într-o eclipsă totală pe care o vom vedea la sfârșitul lumii sub împărăția Antihristului. Dar este o eclipsă parțială care ne permite să observăm coroana luminoasă a soarelui încercuind discul negru al lunii.

Procesul care a dus la eclipsa de azi a Bisericii a început fară îndoială cu Modernismul. Anti-biserica și-a urmat orbita în ciuda condamnărilor solemne ale Magisteriului, care, în acea fază, a strălucit cu splendoarea adevărului. Dar, odată cu Conciliul Vatican II, întunericul acestei entități înșelătoare a coborât asupra Bisericii. Inițial a acoperit doar o mică parte, dar întunericul s-a extins treptat. Oricine a arătat înspre soare, deducând că luna îl va eclipsa cu siguranță, a fost acuzat ca fiind un „profet al pieirii” caracterizat de fanatismul și necumpătarea care ar fi provenit din necunoaștere și prejudecată.

Cazul arhiepiscopului Marcel Lefebvre și a altor câțiva prelați confirmă, pe de o parte, clarviziunea acestor păstori și, pe de altă parte, reacțiile incoerente ale adversarilor lor, care, de teama de a nu pierde puterea, și-au folosit toată autoritatea pentru a nega dovezile și au ținut ascunse adevăratele lor intenții.

Pentru a continua analogia, putem spune că pe cerul credinței o eclipsă este un fenomen rar și extraordinar, dar a nega că întunericul se răspândește în timpul unei eclipse, doar pentru că aceasta nu are loc în condiții obișnuite, nu este un semn al credinței în indefectibilitatea bisericii ci, mai degrabă, o negare încăpățânată a evidențelor sau rea credință.

Biserica Sfântă, conform promisiunilor lui Hristos, nu va fi niciodată biruită de porțile iadului, dar asta nu înseamnă că nu va fi sau nu este deja umbrită de falsurile infernale (ale Anti-bisericii), acea lună pe care o vedem, nu întâmplător, sub picioarele unei femei în Apocalipsă: „Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.”

Luna este sub picioarele femeii care este mai presus de orice schimbare, corupție pământească, lege, crez, și de împărăția duhului acestei lumi. Și asta este pentru că acea femeie care este în același timp imaginea Preasfintei Maria și a Bisericii, este „amicta sole”, adică înveșmântată în soarele dreptății care este Hristos, „ferită de orice putere demonică în timp ce ia parte la taina imuabilității lui Hristos”, după cum a scris Sfântul Ambrozie. Ea a rămas nevătămată, dacă nu în împărăția ei militantă, cu siguranță în cea suferindă, în purgatoriu și în cea triumfală din paradis.

Sfântul Ieronim, comentând asupra cuvintelor scripturii, ne amintește că „porțile iadului sunt păcate și vicii, cu precădere învățăturile ereticilor”. De aceea știm că însăși sinteza tuturor ereziilor reprezentate de Modernism și versiunea lui conciliară actualizată nu poate obscuriza definitiv splendoarea Miresei lui Hristos, ci doar pentru o scurtă perioadă a eclipsei pe care Providența, în înțelepciunea ei infinită, a permis-o pentru a extrage din ea un bine mai mare.

Abandonarea dimensiunii supranaturale

În această expunere aș dori în mod special să mă ocup de relația dintre revoluția adusă de Conciliul Vatican II și instituirea Noii Ordini Mondiale. Elementul central al acestei analize constă în evidențierea abandonării din partea ierarhiei bisericești, chiar și la vârf, a dimensiunii supranaturale a bisericii și a rolului său escatologic. La acest Conciliu, Inovatorii au șters originea dumnezeiască a Bisericii din orizontul lor teologic, creând o entitate de origine umană asemănătoare unei organizații filantropice.

Prima consecință a acestei subminări ontologice a fost negarea faptului că Mireasa lui Hristos nu este și nu poate fi subiect al schimbării de către cei ce exercită autorități preoțești în numele Domnului. Ea nu este nici proprietatea Papei, nici a episcopilor sau a teologilor, și astfel orice tentativă de „actualizare” o coboară la nivelul unei companii care, pentru a face profit, își reînnoiește oferta comercială, își vinde stocul rămas și urmează trendul momentului.

Biserica, pe de altă parte, este o realitate supranaturală și dumnezeiască. Ea își adaptează căile de a predica Evanghelia națiunilor, dar nu poate niciodată să schimbe conținutul ei cu nici măcar o iotă, și nici nu poate nega impulsul său transcendental coborându-se la statutul de simplă organizație caritabilă. Pe partea opusă, Anti-biserica pretinde cu mândrie dreptul de a efectua schimbări de paradigmă, nu doar prin schimbarea modului în care doctrina este extinsă, dar și a doctrinei în sine.

Insistând pe ceea ce învață Magisteriul este inutil. Afirmațiile necuviincioase ale inovatorilor cum că ar avea dreptul de a schimba credința, urmează cu încăpățânare abordarea modernistă.

Prima eroare a Conciliului constă în principal în lipsa perspectivei transcendentale, rezultatul unei crize spirituale deja latente, și în dorinţa de a stabili paradisul pe pământ în limitele unui orizont uman steril. În prelungirea acestei abordări, Fratelli tutti vede realizarea unei utopii pământești și izbăviri sociale prin frăție umană, pace ecumenică între religii și primirea de emigranți.

Sentimentul inferiorității și al inadecvării

După cum am scris și cu alte ocazii, cererile revoluționare ale Noii Teologii au găsit sol fertil în Părinții Conciliului, datorită unui serios complex de inferioritate vis-a-vis de lume.

A fost o vreme în perioada postbelică când revoluția condusă de masonerie în sferele civile, politice și culturale a penetrat elita catolică, convingând-o de inadecvarea sa în fața unei provocări epocale care era imposibil de combătut. În loc să-și pună întrebări despre ei și credința lor, această elită de episcopi, teologi și intelectuali a atribuit, fără a chibzui, responsabilitatea eșecului iminent al Bisericii structurii ei ierarhice solide și doctrinei și învățăturii morale unitare.

Uitându-ne la înfrângerea civilizației europene la care Biserica însăși a contribuit, elita a crezut că lipsa de consens cu lumea a fost cauzată de intransigența papalităţii și de rigiditatea morală a preoților nedoritori să se modeleze după spiritul epocii și să „se deschidă”. Această abordare ideologică își are originea în presupunerea falsă că între Biserică și lumea contemporană poate exista o alianță, o armonie de intenție, o prietenie.

Nimic nu putea fi mai departe de adevăr, întrucât nu există vreun răgaz în lupta dintre Dumnezeu și Satan, dintre lumină și întuneric. Citez din Facerea: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Aceasta este o vrăjmăşie dorită de Dumnezeu însuși, care le plasează pe Preasfânta Fecioară Maria și Biserica drept dușmani veșnici ai șarpelui străvechi.

Lumea are prințul ei, care este și „dușmanul”, „dintru început ucigaș de oameni și mincinos”. A căuta să încheie un pact de nonagresiune cu lumea înseamnă să ajungi la un acord cu Satan. Asta dă peste cap și perverteşte chiar esența Bisericii, a cărei misiune este de a converti cât mai multe suflete la Hristos, pentru mai marea slavă a lui Dumnezeu, fără a lăsa vreodată armele jos împotriva celor ce vor să le atragă la ei și înspre pierzarea lor.

“Idem Sentire” al revoluției și al Conciliului

Sentimentul de inadecvare al Părinților Conciliului a fost intensificat de munca inovatorilor ale căror idei eretice au coincis cu cerințele lumii. O analiză comparativă a gândirii moderne confirmă „idem sentire”, adică unitatea de sentiment și gândire a conspiratorilor cu fiecare element al ideologiei revoluționare. Las descrierea acestor detalii comparative pentru versiunea scrisă a lecturii mele.

Există un aspect aproape grotesc al acestei nivelări și autoimbecilizări a Ierarhiei pentru a se conforma gândirii de masă. Dorința ierarhiei de a-i mulțumi pe persecutorii ei și de a-i sluji pe dușmani vine întotdeauna prea târziu și este desincronizată, dând impresia că episcopii sunt iremediabil învechiți, într-adevăr nu în pas cu vremurile.

Îi fac să creadă pe cei care îi văd consimțind cu atâta entuziasm la propria lor dispariție, că această demonstrație de supunere curtenitoare în fața corectitudinii politice vine nu atât dintr-o adevărată convingere ideologică, cât mai degrabă din teama de a fi dați la o parte, de a pierde puterea, și de a nu se mai bucura de acel respect pe care lumea încă li-l arată, totuși. Ei nu-și dau seama – sau nu vor să admită – că prestigiul și autoritatea ai căror custozi sunt, provin din autoritatea și prestigiul Bisericii lui Hristos, și nu din contrafacerea ei jalnică și demnă de milă pe care ei au creat-o.

Când această Anti-biserică va fi instalată în totalitate spre eclipsarea completă a Bisericii Catolice, autoritatea liderilor săi va depinde de gradul de supunere față de Noua Ordine Mondială, care nu va tolera vreo abatere de la propriul crez, și va aplica fără milă acel dogmatism, fanatism și fundamentalism pe care mulți prelați și intelectuali autoproclamaţi îl invocă când îi critică pe cei ce au rămas fideli Magisteriului în zilele noastre.

Astfel, Biserica subterană ar putea să continue să folosească brandul de „Biserica Catolică”, dar va fi sclava gândirii Noii Ordini Mondiale, amintind de evreii care, după negarea regalității lui Hristos în fața lui Pilat, au fost sclavii autorităților civile de atunci. „Nu avem alt rege în afară de Cezar“.

Cezarul de azi ne ordonă să închidem bisericile, să purtăm măști, să oprim festivitățile sub pretextul unei pseudo-pandemii. Regimul comunist persecută catolicii chinezi, iar la Roma domnește o tăcere totală. Mâine un nou Titus va demola templul Conciliului, transportându-i rămășițele în vreun muzeu, și răzbunarea divină prin mâinile păgânilor va fi din nou înfăptuită.

Rolul instrumental al catolicilor moderați în Revoluție

Unii ar putea spune că Părinții Conciliului și papii care au prezidat asupra acelor lucrări nu au realizat implicațiile pe care aprobarea documentelor Conciliului Vatican II le vor avea asupra viitorului Bisericii. Dacă așa ar fi fost situaţia, dacă ar fi urmat regrete ulterioare aprobării pripite a unor texte eretice sau apropiate de erezie – este dificil de înțeles cum de nu au putut opri imediat abuzurile, să corecteze erorile, să clarifice confuziile și omisiunile. Și mai ales este de neînțeles de ce autoritatea ecleziastică a fost așa de necruțătoare împotriva celor ce au apărat adevărul catolic, și în același timp extrem de înțelegătoare cu rebelii și ereticii.

În orice caz, responsabilitatea pentru criza sinodală este a Autorității care, chiar și sub asaltul a mii de apeluri la colegialitate și pastorație, și-a apărat cu multă gelozie prerogativele, exercitându-le doar într-o direcție, adică împotriva turmei mici și niciodată împotriva dușmanilor lui Dumnezeu și ai Bisericii.

Extrem de rarele excepții când un teolog eretic sau un laic revoluționar a fost criticat de către Biroul Papal nu fac decât să ofere o confirmare tragică a unei reguli care a fost implementată de zeci de ani; ca să nu mai menționăm că mulți dintre cei criticați au fost reabilitați în vremurile recente fără vreo abjurare a erorilor lor și chiar promovați instituțional în Curia Romană sau Ateneul Pontifical.
Aceasta este realitatea care reiese din ceea ce am descris până acum.

Totuși, știm că pe lângă aripa progresistă a Conciliului și aripa tradițională catolică, există o parte a episcopatului, a clerului și a laicilor care tinde să rămână la distanță față de ceea ce se consideră prea extrem, și aici vorbesc de așa-numiții „conservatori”, care sunt o parte centristă a corpului bisericesc care în ultimă instanță le dă apă la moară revoluționarilor, întrucât, deși ei resping excesele acestora, le împărtășesc principiile.

Eroarea „conservatorilor” constă în faptul că ei dau o conotație nefastă tradiționalismului și îl plasează în opoziție cu progresismul. Calea de mijloc, via media, consistă în poziționarea nu în mod arbitrar între două vicii, ci între virtute și viciu. Ei sunt cei care critică excesul idolatrizării zeităților pachamama sau cele mai extreme dintre declarațiile lui Bergoglio, însă în același timp nu tolerează contestarea Conciliului Vatican II, nemaivorbind de legătura intrinsecă dintre cancerul sinodal și metastaza actuală din corpul Bisericii.

Corelația dintre conservatorismul politic și conservatorismul religios constă în adoptarea „centrului”, o sinteză dintre teza de dreapta și antiteza de stânga, în concordanță cu abordarea hegeliană atât de prețuită de susținătorii moderați ai Conciliului.

„Open Society” (societate deschisă) și „Open Religion”(religia deschisă)

Această analiză nu ar fi completă fără câteva cuvinte legate de noul limbaj (neolimba) atât de agreat în sfera eclezială.
Vocabularul tradițional catolic a fost în mod intenționat modificat cu scopul de a schimba conținutul pe care îl exprimă. Aceeaşi situaţie s-a petrecut cu liturghia și predica, unde claritatea expunerii catolice a fost înlocuită cu ambiguitate sau negare subînțeleasă a adevărului dogmatic. Exemplele sunt nenumărate. Acest fenomen datează de asemenea de la Vatican II, care a căutat să dezvolte versiuni „catolice” ale sloganelor la modă în lume. Totuși, aș dori să accentuez că toate acele expresii care sunt împrumutate din vocabularul laic sunt de asemenea parte a noului limbaj.

Să examinăm insistența lui Bergoglio asupra „bisericii deschise”, o deschidere văzută ca o valoare constructivă.

În mod similar, citez din Fratelli tutti:
„Un popor viu și dinamic, un popor cu un viitor, este unul în mod constant deschis la o nouă sinteză prin abilitatea lui de a saluta diferențele.” (nr 160)
Citez iar:
„Biserica este o casă cu ușile deschise.”
„Noi se cade să fim o biserică care servește, care pleacă de acasă și iese din locurile ei de închinăciune, iese din sacristiile sale, pentru a putea să însoțească viața, susține speranța și să fie un semn al unității… să construiască punți, să distrugă ziduri, să semene semințele împăcării.”

Asemănările cu Societatea Deschisă râvnită de ideologia globalistă a lui Soros sunt atât de izbitoare, încât aproape că avem de-a face cu o Religie Deschisă, echivalentul acesteia în planul teologic.

Și această Religie Deschisă (Open Religion) este în perfectă armonie cu intențiile globalismului. De la întâlnirile politice pentru un „Nou Umanism” sfințite de liderii Bisericii, la participarea alături de elita intelectuală progresistă la propaganda verde, totul este un mimetism al gândirii mainstream, într-o tristă și grotescă intenţie de a mulțumi lumea.

Contrastul puternic față de cuvintele Apostolului este clar. Citez din Epistola către Galateni: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.”

Biserica catolică trăiește sub privirea lui Dumnezeu. Ea există pentru gloria Lui și pentru salvarea sufletelor. Anti-biserica trăiește sub privirile lumii, înclinându-se în fața zeificării blasfemiatorii a omului și ducând la pierzania sufletelor.

În cadrul ultimei secțiuni a Conciliului Vatican II, în față Părinților Sinodului, aceste cuvinte uimitoare ale Papei Paul al VI-lea au răsunat în Basilica Vaticana. Citez:
„Religia lui Dumnezeu care a devenit om a întâlnit religia (pentru că așa este) omului care se autoproclamă Dumnezeu. Și ce s-a petrecut? A fost vreo ciocnire, bătălie, condamnare? Ar fi putut fi, dar nu a fost niciuna. Vechea poveste a samariteanului a fost modelul spiritualității Conciliului. Un sentiment de compasiune nemărginită l-a pătruns. Atenția Conciliului nostru a fost absorbită de descoperirea nevoilor umane (și aceste nevoi cresc proporțional cu măreția pe care fiul pământului o revendică pentru el însuși).

Dar facem apel către acești autoproclamați «umaniști moderni» și la cei care au renunțat la valorile transcendente ale realităților ultime, să dea Conciliului credit cel puțin pentru o calitate, și să recunoască noul nostru tip de umanism: și noi, de fapt, noi mai presus de toți ceilalți onorăm omenirea.”

Această simpatie este imaginea Conciliului și a noii religii (pentru că așa este) a Anti-bisericii. O Anti-biserică născută din uniunea împotriva naturii dintre Biserică și lume, între Ierusalimul ceresc și Babilonul infernal. Rețineți acest fapt: pentru prima dată când un pontif a menționat „noul umanism” a fost în sesiunea finală a Conciliului Vatican II. Și azi găsim această expresie repetată ca o mantra de acei care o consideră o expresie perfectă și coerentă a cadrului de gândire revoluționară a Conciliului.

În prelungirea discuției despre această perfectă sincronizare la nivel de intenție dintre Noua Ordine Mondială și Anti-biserică, este indicat să ne amintim de Pactul Global privind Educația, un proiect conceput de Papa Francisc „pentru a genera o schimbare la scară planetară, așa încât educația să fie un creator de frăție, pace și justiție, o nevoie cu atât mai urgentă în aceste timpuri marcate de pandemie”. Promovat în colaborare cu Națiunile Unite, acest „proces de formare a relațiilor și a culturii întâlnirii își găsește de asemenea spațiul și valoarea în «căminul comun» al tuturor creaturilor, deoarece oamenii, formați după logica comuniunii și solidarității, deja lucrează la «recuperarea armoniei serene a creației» și la configurarea lumii ca un «spațiu al frăției adevărate».”

Așa cum putem vedea, referința ideologică este întotdeauna și se rezumă la Vatican II, deoarece numai din acel moment a început Anti-biserica să așeze omul în locul lui Dumnezeu, și creatura în locul Creatorului.

„Noul umanism” are în mod evident un cadru ecologic în care sunt altoite atât Enciclica Laudato Sì, cât și Teologia Verde – „Biserica cu față amazoniană” a Sinodului Episcopilor din 2019, cu închinarea sa idolatră la statuetele Pachamama (pământul mamă) în prezența Sanhedrinului Roman.

Atitudinea Bisericii din timpul pandemiei de covid-19 a demonstrat, pe de o parte, supunerea ierarhiei față de dictatele statului, încălcând Libertas Ecclesiae, pe care Papa s-ar fi cuvenit să o apere ferm. De asemenea, a expus negarea oricărui sens supranatural al pandemiei, înlocuind mânia dreaptă a lui Dumnezeu jignită de nenumăratele păcate ale umanității și ale națiunilor cu o furie mai tulburătoare și mai distructivă a Naturii, jignită de lipsa de respect a omului pentru mediu.

Aș dori să subliniez că atribuirea unei identități personale Naturii, aproape înzestrată cu intelect și voință, este un preludiu al divinizării acesteia. Am văzut deja un preludiu care este de-a dreptul un sacrilegiu, conducând în această direcție, sub chiar cupola bazilicii Sf. Petru.

Concluzia este următoarea: conformismul din partea Anti-bisericii cu ideologia dominantă a lumii moderne stabilește o cooperare reală cu reprezentanți puternici ai statului paralel, începând cu cei care lucrează spre o „economie sustenabilă”, cum ar fi Jorge Mario Bergoglio, Bill Gates, Jeffrey Sachs, John Elkann și Gunter Pauli.

Permiteți-mi un scurt cuvânt despre situația politică din Statele Unite.

Fratelli Tutti a fost o formă de recomandare din partea Vaticanului a candidatului Partidului Democrat, în opoziție clară față de Donald Trump, și a venit la câteva zile după ce Francisc a refuzat să îi acorde o audiență secretarului de stat Mike Pompeo la Roma. Aceste gesturi confirmă de care parte sunt copiii luminii și de care sunt copiii întunericului.

Baza ideologică a „Frăției”

Tema frăției, o obsesie a lui Bergoglio, își află prima formulare în „Nostra aetate” (În vremurile noastre) și „Dignitatis humanae” (Demnitatea umană). Cea mai recentă enciclică, „Fratelli Tutti”, este manifestul acestei viziuni masonice în care exclamația „Libertate! Egalitate! Fraternitate!” a înlocuit Evanghelia, de dragul unei unități între oameni care îl lasă afară din ecuație pe Dumnezeu. Este de remarcat faptul că Documentul despre fraternitate umană pentru pace mondială și conviețuire semnat la Abu Dhabi pe 4 februarie 2019 a fost apărat cu mândrie de Bergoglio cu aceste cuvinte, citez:
„Din punct de vedere catolic, documentul nu s-a îndepărtat nici cu un milimetru de documentul Conciliului Vatican II”.

Cardinalul Miguel Ayuso Guixot, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios, comentează în revista Civiltà Cattolica, citez:
„Angajamentul Bisericii Catolice față de dialogul interreligios, care deschide calea spre pace și fraternitate, face parte din misiunea ei religioasă, și are la rădăcină evenimentul Conciliului”.

Încă o dată, cancerul reprezentat de Conciliul Vatican II confirmă că acesta este la originea metastazei epocii Bergoglio. Firul roșu care leagă Conciliul de cultul idolilor Pachamama trece și prin Assisi, după cum fratele Athanasius Schneider a subliniat foarte bine în discursul său recent.

Vorbind despre Anti-biserică, episcopul Fulton Sheen descria Anticristul, citez: „Întrucât religia lui va fi frăție omenească fără paternitatea lui Dumnezeu, îi va înșela până și pe cei aleși”. Părem să vedem profeția venerabilului arhiepiscop american materializându-se sub ochii noștri.

Nu este deloc surprinzător că faimoasa Mare Lojă Masonică a Spaniei, după ce a lăudat cu căldură cavalerul său înălțat pe tron, l-a omagiat încă o dată pe Bergoglio cu aceste cuvinte, citez:
„Ultima directivă a papei Francisc arată cât de departe este actuala Biserică Catolică de pozițiile sale anterioare. În «Fratelli Tutti» Papa a adoptat frăția universală, mărețul principiu al Masoneriei moderne.”

Reacția Lojei Grand Oriente a Italiei nu este foarte diferită, citez:
„Acestea sunt principiile pe care Masoneria le-a urmărit și păstrat dintotdeauna, pentru înălțarea umanității”.

Îmi amintesc că potrivit documentelor masonice ale lojei Alta Vendita încă din secolul al XIX-lea a fost planificată o infiltrare a masoneriei în Biserică, citez:
„Și voi veți pescui niște prieteni și îi veți conduce la picioarele Sfântului Scaun. Veți predica revoluția în Mitră și Capă, continuată sub semnul Crucii și Steagului de procesiune, o revoluție care va avea nevoie doar de un mic impuls pentru a pune pe foc cele patru colțuri ale lumii”.

Despre cauză și efect

Filozofia ne învață că unei cauze întotdeauna îi corespunde un anumit efect. Am văzut că acțiunile desfășurate în timpul Conciliului Vatican II au avut efectul dorit, dând forma concretă acelui moment antropologic de cotitură care a dus astăzi la apostazia Anti-bisericii și la eclipsa Bisericii Adevărate a lui Hristos.

Așadar, este necesar să înțelegem că dacă vrem să reparăm efectele dăunătoare pe care le vedem în fața noastră, este necesar și indispensabil să înlăturăm factorii care le-au cauzat. Dacă acesta este scopul nostru, este clar că acceptarea acelor principii revoluționare, chiar și în mod parțial, ar face efortul nostru inutil și contraproductiv. De aceea este necesar să fim clari privind obiectivele pe care vrem să le atingem, ordonându-ne acțiunile în funcție de aceste obiective. Dar este necesar să fim și conștienți că atunci când desfășurăm această muncă de restaurare nu ne mai putem abate de la principii, tocmai pentru că eșecul urmării lor ar împiedica orice șansă de succes.

Așadar, haideți să punem deoparte odată pentru totdeauna asumpția înșelătoare privind presupusele efecte benefice ale Conciliului, trădarea voinței Părinților Sinodului, distincția dintre litera și spiritul a ceea ce a fost Vatican II, greutatea magisterială (sau lipsa acesteia) a acțiunilor sale și hermeneutica continuității versus cea a răpirii. Anti-biserica a folosit eticheta de „Conciliu Ecumenic” pentru a da autoritate și forță legală agendei sale revoluționare, așa cum Bergoglio și-a numit manifestul său politic de loialitate față de Noua Ordine Mondială „o scrisoare enciclică”.

Viclenia dușmanului a izolat partea sănătoasă a Bisericii, împărțită între necesitatea de a recunoaște natura subversivă a documentelor Conciliului, astfel fiind nevoită să le excludă din corpul Magisteriului, și presiunea de a nega realitatea declarându-le indiscutabil conforme pentru a apăra infailibilitatea Magisteriului.

„Dubia” propusă de Papa emerit Benedict XVI a reprezentat o umilire a acelor Prinți ai Bisericii, dar fără dezlegarea nodurilor doctrinale aduse în atenția pontificatului roman. Bergoglio nu răspunde, tocmai pentru că nu dorește să nege sau să confirme erorile implicite, astfel expunându-se riscului de a fi declarat eretic și de a pierde papalitatea.

Aceasta este aceeași metodă folosită în cadrul Conciliului, unde ambiguitatea și utilizarea unei terminologii imprecise împiedică condamnarea erorii implicite. Dar juristul știe foarte bine că, pe lângă încălcarea flagrantă a legii, se poate comite o infracțiune și ocolind-o, folosind-o în scopuri rele. „Contra legem fit, quod in fraudem legis fit” se zice în latină, adică „Ce ocolește legea, este împotriva ei”.

Concluzie

Pentru a încheia, vă spun că singurul mod de a învinge în această bătălie este să ne întoarcem la ceea ce Biserica a făcut dintotdeauna, și să încetăm să facem ceea ce Anti-biserica ne cere să facem azi – ceea ce Biserica Adevărată a condamnat mereu. Să-l punem pe Domnul nostru Iisus Hristos, Rege și Mare Preot, înapoi în centrul vieții Bisericii, și mai presus de aceasta, în centrul vieții comunităților noastre, al familiilor noastre, al nostru. Să redăm coroana Doamnei noastre, Preasfânta Fecioară Maria, Regină și Mamă a Bisericii.

Să ne întoarcem la celebrarea Sfintei Liturghii tradiționale, cu demnitate, și să ne rugăm folosind cuvintele sfinților, nu aiurelile moderniștilor și ereticilor. Să reîncepem să savurăm scrierile Părinților Bisericești și ale Misticilor și să aruncăm în flăcări lucrările îmbibate de modernism și sentimentalism imanentist. Să susținem prin rugăciuni și ajutor material preoții buni, deloc puțini la număr, care rămân credincioși credinței adevărate și să ne retragem orice sprijin de la cei ce se complac în minciunile acestei lumi.

Și, mai presus de toate, vă cer în numele lui Dumnezeu să abandonăm acel sentiment de inferioritate pe care adversarii noștri ne-au obișnuit să-l acceptăm. În războiul Domnului, ei nu ne umilesc pe noi (deși merităm cu siguranță umilință pentru păcatele noastre). Nu, ei umilesc Măreția lui Dumnezeu și Mireasa Mielului Neprihănit. Adevărul pe care îl primim nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu! Să lăsăm ca adevărul să fie negat sau să acceptăm că acesta merita să se justifice în fața ereziilor și erorilor Anti-bisericii nu este un act de umilință, ci de lașitate și lipsă de curaj.

Să ne inspirăm din exemplul Sfinților Mucenici Macabei, puși în fața unui nou împărat Antioh care ne cere să aducem sacrificii la idoli și să-l abandonăm pe Adevăratul Dumnezeu. Să le răspundem folosind chiar cuvintele mucenicilor, rugându-ne Domnului: „Şi acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică şi spre cutremur. Ca de mărirea braţului Tău să se înfricoşeze cei care cu hulă vin asupra sfântului Tău popor”.

Dați-mi voie să-mi închei expunerea cu o amintire personală. Când am fost Nunțiu Apostolic în Nigeria am aflat de o tradiție populară magnifică rămasă de pe vremea războiului cumplit din Biafra, și care continuă și în zilele noastre. Am asistat la ea în timpul unei vizite pastorale în Arhidieceza Onitsha și am fost foarte impresionat de ea. Această tradiție, numită „Reuniunea Copiilor Rozariului”, consistă în adunarea a mii de copii, chiar și foarte mici, în fiecare sat sau cartier, pentru recitarea Sfântului Rozariu pentru a cere pacea – fiecare copil ținând o bucată mică de lemn, ca un mini altar, cu o imagine a Doamnei Noastre și o lumânare micuță pe ea.

Vă invit pe toți să vă alăturați unei Cruciade a Rozariului, un fel de asediu al Ierihonului, nu cu 7 trompete făcute din coarne de berbeci în care suflă preoții, ci cu „Bucură-te Marie” rostită de cei mici, cei inocenți, pentru a dărâma zidurile Statului Paralel și ale Bisericii Paralele. Să ne alăturăm celor mici din Reuniunea Copiilor Rozariului, implorând-o pe Femeia înveșmântată în soare ca Împărăția Doamnei și Mamei noastre să fie restabilită, iar eclipsa care ne afectează să fie scurtată.

Să binecuvânteze Dumnezeu aceste sfinte intenții.

 

Alianța Părinților împreună cu Asociațiile Pro Consumatori, Medici pentru Consimțământ Informat, Neam Unit și Pro Decizii Informate,  organizează o manifestație publică, Duminică 7 Martie 2021 orele 15, în București, Parcul Izvor – lângă Parlament.

Proiectul Legii privind vaccinarea persoanelor în România (PLx 399/2017 din Camera Deputaților) conţine prevederea obligativităţii vaccinării pentru întreaga populație.

Oricine verifică textul legii va constata că articolele 6, 13, 16, 68, 71 (și nu numai) prevăd obligativitatea vaccinării pentru copii și pentru adulţi (cu oricâte vaccinuri și ori de câte ori ar decide statul), precum și amenzi uriașe în caz de refuz.

Deci, este dincolo de orice îndoială faptul că acest proiect de lege, dacă ar fi adoptat în forma actuală, ar introduce de jure și de facto obligativitatea vaccinării în România.

Amintim parlamentarilor că au fost aleși pentru a servi poporul român în deplin respect pentru prevederile constituţionale și pentru prevederile altor legi aflate în vigoare. Le amintim, de asemenea, că:

1- În România nicio intervenţie medicală nu poate fi obligatorie. Orice cetățean român are dreptul să refuze sau să oprească orice intervenţie medicală asupra propriei persoane (drept prevăzut în Legea drepturilor pacientului – Legea nr.46/2003, art.13).

2– Legea privind reforma în domeniul sănătăţii (nr.95/2006) stipulează că medicul trebuie să acționeze respectând voinţa pacientului şi dreptul acestuia de a refuza ori de a opri orice intervenţie medicală asupra sa – Art.382.(1).

3- Constituţia României garantează drepturi individuale care împiedică legiferarea oricăror acte medicale obligatorii. Orice persoană are dreptul la integritate fizică (Art.22), libertatea individuală este inviolabilă (Art.23) și orice persoană are dreptul să dispună de ea însăşi (Art.26).

4- Codul Civil garantează integritatea şi autodeterminarea persoanei. Integritatea fizică și autodeterminarea oricărei persoane sunt garantate si ocrotite in mod egal de lege – Art. 61.(1). Corpul uman este inviolabil. Orice persoană are dreptul la integritate fizică -Art. 64.(1),(2).

Din dreptul internațional

1- Convenția de la Oviedo prevede ca regulă de bază suveranitatea principiului consimțământului liber, informat și neviciat (Art.5) și primatul interesului binelui persoanei față de interesul general al societății sau științei (Art. 2). Convenția este un tratat al Consiliului European ratificat de țara noastră prin Legea nr. 17 din 22 februarie 2001.

2- Codul Nurenberg  și numeroase alte tratate internaționale precum Declarația de la Geneva, Raportul Belmont, Declarația de la Helsinki, susțin autodeterminarea persoanei și necesitatea consimțământului informat.

Obligativitatea vaccinărilor vine în contradicție cu toate aceste reglementări de drept intern și internațional, cu etica și deontologia medicală, cu logica simplă și cu bunul simț. Oricât de bun ar fi un produs sau un medicament, el nu poate fi impus peste voința persoanei. Mai mult decât atât, pentru orice tratament medical, consimțământul persoanelor este interzis a fi manipulat cu scopul determinării la efectuarea unui act medical.

Acuzarea părinților de “neglijență medicală” dacă nu doresc să își vaccineze copilul (art. 66 pct. e) din proiectul de lege), fără a se ține cont că aceștia sunt factorul de decizie dacă copilul urmează sau nu a fi vaccinat, la recomandarea medicului care consultă copilul, este un abuz.

Nu se ține cont de faptul că în virtutea autorității părintești, părinții aleg să nu își vaccineze copiii în condițiile în care populația este forțată la acceptarea unui act medical, fără o informare corectă și completă pro și contra vaccinare, fără analize imunologice și fără să existe răspunderea medicului sau a oricărei autorități care vrea să impună vaccinarea obligatorie, cu privire la reacțiile adverse ce pot apărea (practica dovedind că acestea sunt în număr alarmant de mare).

Utilizarea oricărui produs sau efectuarea oricărui act medical care presupune riscuri oricât de mici, trebuie să fie lăsate la libera alegere a oamenilor cărora acestea le sunt destinate. Legea trebuie să apere drepturi, nu să le anuleze, legea trebuie să prevină abuzuri, nu să le faciliteze.

Pe lângă vicierea (manipularea) consimțământului în aproape tot cuprinsul textului de proiect de lege, sunt încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului, statuate în Constituția României, după cum urmează :

Art. 22 – (pct. 1) Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.

Art. 23 – (pct. 1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.

Art. 24 – (pct. 1) Dreptul la apărare este garantat.

Art. 26 – (pct. 2) Dreptul persoanei de a dispune de ea însăși.

Art. 29 – Libertatea conștiinței (pct. 1) – ….nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie….contrar convingerilor sale. (pct. 2) Libertatea conștiinței este garantată. (pct. 6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

Art. 30 – (pct. 1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

Art. 31 – (pct. 1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (pct. 2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. (pct. 4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

Art.32 – (pct. 1) Dreptul la învățătură este asigurat prin….

Art.34 – (pct. 1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.

Art.48 – Familia (pct. 1)….părinții au dreptul și îndatorirea de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

Coroborate cu:

LEGEA 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

Art. 2 pct. (2) Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv și la viața de familie.
(3) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
(4) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
(5) Persoanele prevăzute la alin. (4) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acțiunile și măsurile privitoare la copil și să sprijine îngrijirea, creșterea și formarea, dezvoltarea și educarea acestuia în cadrul familiei.

Art. 5 pct. 2 – răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților; pct. 4 – intervenția statului este complementară.

CODUL CIVIL: Conținutul autorității părintești este prevăzut de dispozițiile imperative ale art. 487 din Codul Civil, care spune: “Părinții au dreptul și îndatorirea de a creste copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia”.

În ceea ce privește intervențiile medicale asupra unei persoane, Codul Civil, la art. 67, dispune imperativ ca ,,nicio persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiinţifică decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.’’

LEGEA nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE referitoare la protecţia sănătăţii umane şi dreptul la respectarea statutului, identităţii religioase si cofesionale a bisericilor, asociațiilor și comunităților creștine.

DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A  DREPTURILOR OMULUI cu privire la dreptul la viaţă şi libertate, dreptul la protecţia vieţii personale şi de familie împotriva oricăror imixtiuni arbitrare, dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi de religie dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării;

CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE referitoare la dreptul la viaţă, dreptul la libertate, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi dreptul la libertatea de exprimare;

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE referitoare la dreptul la viaţă, dreptul la integritatea persoanei, dreptul la libertate, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, dreptul la libertatea de exprimare, drepturile speciale ale copilului.

CONVENŢIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI referitoare la dreptul inerent la viaţă, dreptul la libertatea de opinie, dreptul la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, dreptul la protecţia copilului împotriva oricăror forme de violenţe şi vătămări;

TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ referitoare la respectarea libertăţilor şi drepturilor omului, protecţia specială a drepturilor copilului.

Atragem atenția în mod deosebit asupra faptului că peste 10 zile, pe 17 martie, pașaportul digital de vaccinare va intra în procesul de legalizare și va fi impus în Uniunea Europeană. Anunţul a fost făcut de președinta Comisiei Europene.

Dacă legea vaccinării va fi votată în forma actuală, acest lucru va atrage după sine și obligativitatea pașaportului de vaccinare.

Pentru toate motivele prezentate CEREM amendarea proiectului de lege după cum urmează:

1 – Legea să asigure pacientului dreptul să refuze vaccinarea, un act medical.
2 – Medicului să i se permită să informeze corect pacientul şi să decidă liber dacă recomandă vaccinarea, sau nu, în funcţie de interesul şi starea de sănătate a pacientului.
3 – Să fie eliminate orice fel de sancţiuni pentru pacienţii sau medicii care refuză vaccinarea.
4 – Să fie eliminată noțiunea de obligativitate a vaccinării sub orice formă (explicită, sau implicită) prin măsuri punitive și coercitive.
5 – Să se elimine art. 40 “Sesizează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu privire la existenţa unei suspiciuni de încălcare a dreptului copilului la sănătate de către părinţi…”
6 – Noţiunea de obligativitate să fie înlocuită în textul legii cu aceea de recomandare.

În concluzie, nu pentru ideea vaccinării se ridică opoziția, ci efectiv datorită faptului că decizia omului de a se vaccina sau nu, în totală și reală cunoștință de cauză, este un act de dispoziție personal care privește existența și integritatea fizică a acestuia, conferindu-i dreptul inviolabil și inalienabil la viață și sănătate.

Prin obligarea la vaccinarea în masă și fără discernământ din partea autorităților de specialitate abilitate, a persoanelor din Romania, precum și prin sancțiunile aplicate persoanelor fizice, juridice și părinților care refuză vaccinarea, deși aparent, la nivel declarativ, scopul prezentei legi este acela de a “asigura dreptul la sănătate individuală și colectivă”, în fapt , prin însăși cuprinsul ei se încalcă în mod flagrant dreptul pretins a fi apărat.

 

Epidemiile: pedeapsă sau pedagogie dumnezeiască? - Problema împărtăşirii euharistice - Viaţa creştină în timpul izolării - Dobândirea păcii lăuntrice prin biruirea fricii

Pandemia actuală a afectat în mod profund pentru o ­lungă perioadă modurile de viaţă şi mentalităţile. A dezvăluit fragilitatea şi fisurile unui sistem mondializat privit ca stabil, a dat la iveală dificultatea medicinei şi a ştiinţelor biologice de a găsi o soluţie de apărare atât pe plan terapeutic, cât şi pe plan profilactic. Certitudinea că marile epidemii au fost definitiv biruite s‑a năruit, vechile spaime au reapărut, cu întregul lor cortegiu de fantasme, fie ele conspiraţioniste sau apocaliptice. Viaţa de familie a fost copleşită de tensiuni, relaţiile sociale au fost modificate. Viaţa spirituală a credincioşilor a fost afectată prin imposibilitatea pe perioade lungi de a merge la biserică, de a lua parte la sfintele slujbe, de a primi Sfintele Taine; credinţa multora a fost zguduită, pusă la încercare, îndeplinirea riguroasă a îndatoririlor religioase a slăbit.
Mari întrebări teologice şi spirituale s‑au ivit. Este pandemia o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor? Sau le‑a fost ea trimisă oamenilor doar ca un avertisment ori semn din partea Sa? Care este originea ei profundă? Cum se poate trece cu bine prin perioadele de izolare, cu toate inconvenientele lor, şi în pofida măsurilor de protecţie? Este biserica un spaţiu protejat? Care sunt mijloacele spirituale pentru a face faţă maladiei şi pentru a atenua anxietatea generată de aspectul ei ameninţător?
Această carte, care abordează toate aceste chestiuni şi dezbateri şi, pe baza unei ample documentări, aduce lămuriri care permit confruntarea într‑un mod mai sigur şi mai seren nu doar cu pandemia prezentă şi cu sechelele lăsate în suflete, ci şi cu pandemiile care, potrivit opiniei tuturor specialiştilor, nu vor înceta să se înmulţească în viitor.

Detalii despre carte / COMANDA

 

Orice creștin ortodox trebuie să cunoască temeinic și să înțeleagă deplin învățătura de credință a Bisericii, silindu‑se din răsputeri să ducă o viață îmbunătăţită.

Instrumentul principal al cunoașterii lui Dumnezeu este inima omului, inima în suferință, inima în căutare, care tânjește după Dumnezeu și după a Lui iubire. Dacă această inimă nu este înecată de patimi josnice, cum sunt invidia, răutatea, desfrânarea, mândria, în ea se găsește sălașul viu, în stare să‑L simtă pe Dumnezeu, să cuprindă în sine dragostea Lui și să pună început bun mântuirii sufletului.
Spre a dobândi credință, trebuie să o cerem de la Domnul, dar nu în mod rațional, cu inimă nu rece, ci fierbinte, cu lacrimi, așa cum uneori copiii cer un lucru sau altul părinților. Dacă dorința noastră este sinceră, iar rugămintea – stăruitoare, Domnul ni le va împlini.
De asemenea, o condiție necesară integrării omului în Biserică este cunoașterea elementelor esențiale ale în­vă­ță­turii de credință. Cine este Dumnezeu? Ce aș­teaptă El de la noi? Ce ne făgăduiește? Cine este Iisus Hristos? De ce a venit la noi? Ce învățătură ne‑a lăsat? Ce este Biserica? De ce avem nevoie de ea? Cum învățăm să ducem o viață creștină?
La toate aceste întrebări ne dau răspuns Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție – cei doi stâlpi pe care se sprijină Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică.
Pr. Alexandru Torik

Detalii despre carte / COMANDA

 

Iubiţilor! Ştiţi voi, simţiţi voi toată nemărginirea milei lui Dumnezeu în faptul că nouă, fiilor ţărânei, ni s‑a deschis cerul, nouă, celor întunecaţi de păcat, ni se dăruiesc prin Tainele Bisericii Ortodoxe ochi ­duhovniceşti luminaţi, cu care îi putem vedea pe ­locuitorii cerului, pe îngerii lui Dumnezeu? De acum, ni s‑a ­făgăduit, veţi vedea cerul deschizându‑se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu‑se şi coborându‑se peste Fiul Omului (Ioan 1, 51). Să ne ridicăm la această cale cerească nu prin puterile noastre, ci luând ca aripi cuvintele lui Dumnezeu, scrierile şi mărturiile părinţilor şi în­văţătorilor de Dumnezeu înţelepţiţi

ai Bisericii, să le desfăşurăm în toată lărgimea şi puterea lor, şi fără îndoială că aceste aripi vor înălța duhul nostru, care se clatină şi cade mereu.
Sus – la îngeri – să avem inimile!

Sfântul Sfinţit Mucenic Serafim, episcopul Dmitrovului

Detalii despre carte / COMANDA

 

Singura cale fără greş către mântuire este urmarea neabătută a învăţăturii Sfinţilor Pă­­rinţi, însoţită de hotărâta ferire de ori­ce învăţătură străină şi chiar de propri­ile jude­­căţi, atâta timp cât raţiunea nu este încă vindecată de boala sa şi nu devine du­hov­­­nicească din trupească şi su­­fletească. Re­cunos­când cu mintea şi cu inima acest adevăr, măr­turisiţi‑l cu gura: daţi făgăduinţă lui Dumnezeu că vă veţi călăuzi după în­vă­ţă­tura Sfinţilor Pă­rinţi, ferindu‑vă de orice în­văţătură ne­măr­tu­ri­sită de Sfântul Duh, ne­­primită de Sfânta Biserică a Răsăritului. Du­pă ce aţi măr­tu­risit adevărul lui Dumnezeu cu gura, măr­turisiţi‑l şi cu fapta: după ce aţi făcut făgăduinţa, împliniţi‑o.

Să nu vă temeţi de această făgăduinţă!
Sfântul Ignatie Briancianinov

Detalii despre carte / COMANDA

 

Singura cale fără greş către mântuire este urmarea neabătută a învăţăturii Sfinţilor Pă­­rinţi, însoţită de hotărâta ferire de ori­ce învăţătură străină şi chiar de propri­ile jude­­căţi, atâta timp cât raţiunea nu este încă vindecată de boala sa şi nu devine du­hov­­­nicească din trupească şi su­­fletească. Re­cunos­când cu mintea şi cu inima acest adevăr, măr­turisiţi‑l cu gura: daţi făgăduinţă lui Dumnezeu că vă veţi călăuzi după în­vă­ţă­tura Sfinţilor Pă­rinţi, ferindu‑vă de orice în­văţătură ne­măr­tu­ri­sită de Sfântul Duh, ne­­primită de Sfânta Biserică a Răsăritului. Du­pă ce aţi măr­tu­risit adevărul lui Dumnezeu cu gura, măr­turisiţi‑l şi cu fapta: după ce aţi făcut făgăduinţa, împliniţi‑o.

Să nu vă temeţi de această făgăduinţă!
Sfântul Ignatie Briancianinov

Detalii despre carte / COMANDA

 

Dacă cineva ne-ar întreba la ce folosește această minimă pledoarie pentru apa sfântă, motivul practic și binecuvântat al acestei mici ostenelieste unul singur: Încercarea de a ajuta oricât de puțin la izbăvirea acestui neam ales, dintr-un ținut de basm, de cel mai cumplit flagel care bântuie România ‒ un adevărat război în timp de pace ‒ alcoolismul.Se cunoaște că această blestemăție seceră multe milioane de vieți, iar nenorocirea este și mai mare prin aceea că înainte de a muri ‒ moarte care este o fericită dezlegare hotărâtă de Dumnezeu pentru a pune capăt răutății ‒ alcoolicul este mult mai jalnic decât un mort. Iată o frântură din această lume de coșmar ce se desfășoară sub ochii noștri îngroziți

Detalii despre carte / COMANDA

 

"Ascultarea- viață, neascultarea - moarte."

 

Dacă omul porneşte pe o nouă cale, complet necunoscută lui, mai bine să se folosească de îndrumarea potrivită şi să nu se limiteze la propriile presupuneri.

La început, omul umblă ca prin ceaţă sau ca printr-o pădure mohorâtă şi prin mijlocul mrejelor.
De aceea, mai bine să-i întindă mână cuiva care îl poate scoate de acolo şi îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovniceşte, deci cum ar putea decide să se tămăduiască
singur de bolile sale sufleteşti, extrem de subtile, de vreme ce nu-şi tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienţii obişnuiţi, ci nici medicii înşişi?

Le putem deprinde fără învăţare numai pe cele pe care le-am dobândit în mod natural, odată cu naştere (instinctele), însă ştiinţele şi artele se însuşesc de obicei prin învăţare. De exemplu, să scriem, să
desenăm, să cântăm etc. Or, lucrarea mântuirii este arta artei şi ştiinţa ştiinţei, ce se poate face aici fără un învăţător? Cine acţionează în acest fel, acela chiar la începutul căii mântuirii adoptă cea mai dăunătoare atitudine, şi anume: încrederea prea mare în sine şi îngâmfarea. Cu adevărat, Unul este Învăţătorul nostru: Hristos (cf. Matei 23, 8), Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre (Romani 8, 26) şi ungerea Lui ne învaţă despre toate (cf. I Ioan 2, 27).

Detalii despre carte / COMANDA

 

„Să săvârşim faptele iubirii fără încetare, văzând în ce vreme trăim în această lume. Trăim într-o perioadă care cere grabnic lucrarea virtuţii. Căci este timpul să ne ridicăm din somnul nepăsării şi trândăviei. Acum ziua celei de-a Doua Veniri a Domnului, care înseamnă izbăvirea deplină a credincioşilor, este mult mai aproape de noi credincioşii, decât atunci când am crezut în Hristos.

Viaţa noastră pământească, care seamănă cu o noapte întunecată, aproape a trecut, şi ziua vieţii ce va să vină se află mai aproape de noi. (Şi chiar dacă Domnul nu va veni curând la a Doua Venire a Lui, vine însă la fiecare din noi prin moarte.) Aşadar de vreme ce se apropie de noi toţi ziua vieţii ce va să vină, să dezbrăcăm, ca pe nişte veşminte de noapte, faptele păcatului, şi să ne îmbrăcăm, ca şi cu nişte arme, în faptele luminoase ale virtuţii. După cum se comportă omul ziua, când este urmărit de privirile multora, aşa şi noi să ne comportăm cu cuvioşie şi rânduială, nu în ospeţe şi beţii necuviincioase, nici în desfrânări şi fapte de ruşine, nici în certuri şi pizme. Ci să ne îmbrăcăm, ca într-un veşmânt al sufletului nostru, în Domnul Iisus Hristos, încât să ne asemănăm cu desăvârşire cu El, şi să nu ne îngrijim de trup şi de poftele lui nelegiuite”.

Detalii despre carte / COMANDA

 

Ce altceva decât păcatele noastre, egoismul nostru, patimile care ne tulbură inima, abaterile morale? Acestea ne iau pacea şi ne umplu inima cu amărăciune. Acestea ne despart nu doar de Hristos, ci şi de persoanele cele mai dragi nouă. Acestea udă şi faţa pământului cu râuri de sânge omenesc. Acestea nasc neliniştea şi frica, care aduc îngrijorare continuă nu doar indivizilor, ci popoarelor şi omenirii întregi.

 

CUPRINS

Nenumărate spații ale unor conflicte cronicizate de mii de ani, de la oarșul Ierusalim până la entități politice a căror soartă a suferit mutații dramatice în veacul XX, precum Tibetul, constituie tot atâtea laboratoare din care măcar cercetătorul are de învățat uimitoare și binefăcătoare lecții. Căci, ne demonstrează istoria, actorul politic nu învață decât accidental lecțiile trecutului, fiind predispus la repetenție...
Acestea se petrec și în cazul Catedralei Sfânta Sofia - uriaș simbol al creștinismului (răsăritean). Volmul de față ilustrează cu prisosință aceasta și ne revelează multiplele fețe ale acestui diamant. Personalitățile invitate să mediteze asupra Catedralei Sfânta Sofia - supusă recent unor noi încercări prin realocarea sa, în urma unei decizii politice, ritualului musulman - sunt printre cei mai avizați cercetători și și intelectuali ai cetății.

Marius Vasileanu (fragment din Prefață)

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Cum ne mântuim în secolul XXI:

Dilemele și problemele epocii noastre ­asediate de ­ispite tot mai mari sunt sporite continuu de neputința de a înțelege și practica sfaturile Sfinților Părinți din vechime. Nădejdea pare a nu se afla decât în descoperirea părinților și sfinților contemporani nouă, pentru care rostul vieții pământene înseamnă mântuirea sinelui și a întregii lumi.

Un asemenea părinte este şi autorul acestei cărţi, ieromonahul Serghie Rîbko, ale cărui îndemnuri, inspirate din sfaturile asceţilor, stareţilor şi duhovnicilor din trecutul îndepărtat sau apropiat nouă, stau ca o stavilă împotriva ademenirilor și încercărilor acestor zile „rele” (cf. Efes. 5, 16).
Ancorat temeinic în etosul Tradiției ortodoxe și al Sfinților Părinți, discursul său este actual, respirând înnoire și libertate în Hristos. Prospețimea duhovnicească a cuvintelor sale izvorăște dintr-o viață trăită în Dumnezeu, care deschide neîntârziat ușile pocăinței și îndrumă sufletul râvnitor pe cărările mântuirii.

Detalii despre carte / COMANDA

 

Iertarea este cea de-a treia cheie pe care copiii o vor dobândi în această călătorie în lumea virtuților. Este o cheie care te face liber, dar este greu de folosit. Fie că suntem adulți sau copii, pentru a ierta sau a ne cere iertare avem de dus lupte mari cu noi înșine. Iertarea necesită curaj, dar și perseverență, chei pe care copiii deja le-au descoperit în primele două volume ale colecției Cele 12 chei. Curajul de a ierta tu primul și perseverența de a continua să ierți și azi, și mâine. Să ierți, așa cum zice Mântuitorul Iisus Hristos, de 70 de ori câte șapte, adică mereu. Fără iertare, iubirea dintre oameni nu poate exista.

Detalii despre carte / COMANDA

CUPRINS

O poveste extrem de emotionanta, care se citeste pe nerasuflate, cu sufletul la gura, asteptand mereu limpezirea unor situatii greu de imaginat pentru vremurile in care traim, dar care, cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Domnului ajung la bun sfarsit, prin credinta, rugaciune, indelunga rabdare, dar, mai presus de orice, prin purtarea de grija mult milostiva a Domnului si a Precuratei Sale Maicii

Aceasta carte prezinta povestea unei bunici care si-a crescut singura cei patru nepoti. Este un model de jertfa atat a bunicii, cat si a nepotilor. A fost greu, au suferit, au plans, le-a fost foame, dar au mers mai departe si, cand nu mai puteau, strigau la Dumnezeu. Si Dumnezeu le-a fost mereu alaturi si nu i-a lasat. Chiar daca au suferit, au stiut si sa se bucure si au avut multa dragoste intre ei.

Detalii despre carte / COMANDA

 

Această carte a fost gândită pentru a veni în ajutorul persoanelor cu diabet zaharat în ceea ce privește pregătirea meniului zilnic, dar fiecare își alcătuiește dieta alimentară împreună cu medicul curant și, bineînțeles, în funcție de preferințele și gusturile personale.

Cele mai bune sfaturi de urmat pentru scăderea glicemiei:

• cultivarea unei stări de bine
• evitarea stresului
• consumul alimentelor cu IG redus
• menținerea greutății corporale în limite normale
• evitarea consumului de grăsimi în exces
• atenție la lichidele consumate
• mișcare în mod regulat: mersul pe jos sau exercițiile fizice
• folosirea îndulcitorilor în locul zahărului
• consumul periodic de scorțișoară și/sau ghimbir
• consumul zinic de legume și fructe în stare crudă
• consumul de zinc și crom în doză suficientă

Detalii despre carte / COMANDA

 

Romanul urmărește parcursul lui Radu Ponor, un tânăr intelectual atins de fatalitate prin injectarea virusului HIV în copilărie, într-un orfelinat din perioada anilor ’90. Zbuciumul lui, revolta împotriva lui Dumnezeu, intensitatea întâlnirii cu foști colegi din leagănul de copii, cu părinții biologici, dar și cu iubirea vieții lui, de care îl desparte prăpastia bolii, sunt fin analizate de-a lungul acestei povești tumultoase. Trăirile lui și ale celorlalte personaje sunt atât de bine redate, încât îl prind pe cititor captiv în această poveste în care Dumnezeu bate necontenit, delicat, la poarta inimii.

Detalii despre carte / COMANDA

 

 

Călătorule ajuns în Țara Loviștei, intrând printr-una dintre cele trei porți ale sale: defileul Boiței, al Coziei sau al Sălătrucului! Vei afla, curând, că ai pătruns aici pe un tărâm de basm... Vei afla asta de la șoaptele vântului care, profitând de deschiderea defileului Oltului la Câineni, își întețește vorba, devenind cântec de poveste. Vei afla asta de la susurul apelor mai lin sau mai tumultos curgătoare ce spală, de milenii, pietrele văilor aflate în calea ta la Cornet. Vei afla  asta de la foșnetul codrilor ce străjuiesc maiestos intrarea în depresiune, venind aici dinspre Sălătruc. Al codrilor care le-au oferit, de mii de ani, adăpost și umbră haiducilor și călătorilor străini care au poposit pe aceste meleaguri, aflându-le poveștile... Al codrilor care le-au fost frați străbunilor noștri în luptele de la Posada, întărindu-le oștile... Și vei afla că, după ce te vei fi încărcat cu atât de multă liniște și bucurie interioară, este musai să faci un scurt popas și la Titești, pentru a-i afla poveștile... (Ion Talpoș)Cuprins