Buna - Vestire

Editura Agaton Martie 2021
Sumar:
Pomenirile și parastasele - război cu iadul și bucurie veșnică
Restrangerea de drepturi si libertati. Excesul de putere
Patriarhul Teofil: unitatea noastră ortodoxă este rugăciunea noastră zilnică
Cimitirele din Biserica Ortodoxă Română vor fi sistematizate
Un an de Covid. Pandemia, motor al vieții duhovnicești?
Canonizări 2025: PS Varlaam oferă trei nume
Știri INTERNE - Martie 2021
Știri EXTERNE - Martie 2021
Prin post și faptă bună să urcăm spre Înviere
Suntem chemați să fim biruitori asupra patimilor - Pastorala din Duminica Ortodoxiei
Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul - ce ne învață Biserica
7 Cuvinte: documentar despre viata părintelui Gheorghe Calciu (video)
Cetatea Principesei Ileana – Mănăstirea din America (Video)
Rugăciuni importante în Postul Mare
Ora de educaţie sexuală: opriţi sacrilegiul!
Mesajul ortodoxiei către omul zilelor noastre (Video)
Filosofi români mărturisitori ai dreptei credințe ortodoxe Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu
Biserica Catolica – slujitoarea Noii Ordini Mondiale (VIDEO)
Etica cercetării pe celule embrionare umane
Donati 3,5% din impozit pentru activitati educativ-misionare
COMUNICATUL ALIANȚEI FAMILIILOR ÎMPOTRIVA VACCINĂRII OBLIGATORII
Sala de conferinta si Servicii auxiliare la Curtea Brâncovenească
POSTUL MARE la Curtea Brâncovenească
Orice copil este o floare! - la Curtea Brancoveneasca
Mic ghid teologic și duhovnicesc pentru vreme de pandemie - Jean-Claude Larchet (CARTE)
Mic ghid pentru creștinul începător - Pr. Alexandru Torik (CARTE)
Îngerii și mântuirea noastră - Sfantul Serafim al Dimitrovului (CARTE)
Învățături - Sfantul Macarie de la Optina (CARTE)
Învățături - Sfantul Ignatie Briancianinov (CARTE)
Fiii risipitori - Amy Le Feuvre (CARTE)
Legenda magistrală a apei în viziunea Bibliei - Pr.Prof.Ion Buga (CARTE)
Ne vorbeste Parintele Efrem Katunakiotul - Vatopedinul Iosif (CARTE)
Cum să trăim după voia lui Dumnezeu - Sfantul Teofan Zavoratul (CARTE)
Ultima luptă a vieții pământești - Sotirhos Panagiotis (CARTE)
Pocăiți-vă - Panaghiotis Trembelas (CARTE)
Catedrala Sfânta Sofia - o capodoperă profanată - Marius Vasileanu (CARTE)
Cum ne mântuim în secolul XXI - Serghie Ribko (CARTE)
Iertarea - Veronica Iani (CARTE)
Orfanii sau Lacrima din zâmbet - Monah Pimen Vlad (CARTE)
Carte de bucate alese pentru diabetici - Mariana Rabinca (CARTE)
Lectia de iubire - Maria Pantea (CARTE)
Titesti - Valcea. File de monografie - Ion Talpoș (CARTE)



Tema lunii
Pomenirile și parastasele - război cu iadul și bucurie veșnică - Arh. Hariton Negrea
 
Acest articol s-a scris în vederea proclamării Anului comemorariv al celor adormiți în Domnul și prăznuirea moșilor de iarnă din sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, pentru a face apel la conștiința fiecarăuia în ceea ce privește moartea și întâlnirea cu veșnicia.

Părintele Visarion Iugulescu - recursul morții

Moartea, neputința umană în fața morții sau biruința acesteia au fost probleme mult disputate in istoria literaturii patristice de la predania Apostolică până în prezent. Învățați de Sfinții Părinți că „moartea este o mutare de la cele rele la cele bune, de la viața vremelnică la viața nemuritoare și veșnică, la viața care nu are sfârșit”, deosebiri colosale stă între cele două modalități prin care omul poate să-și sfârșească viața aceasta vremelnică pentru a intra în cea veșnică, dar dependente de libertatea pe care Dumnezeu i-a dăruit-o omului1, aceasta se preface într-o trecere, fiind foarte important pentru mântuirea noastră în ce fel murim și unde murim. Părintele Visarion Iugulescu a evidențiat că „foarte mult contează cât de pregătiți ne va afla moartea și unde ne va apuca”2, deoarece în funcție de pregătirea noastră sufletească pentru întâlnirea cu Judecătorul nostru, moartea poate fi: o eliberare, o odihnă sau o stare înfricoșătoare a sufletului în veșnicie3. Motiv pentru care este o mare diferență între a muri pentru dreptate și adevăr și între a muri pentru vicii și păcate4.

Atitudinea contemporană față de moarte și condițiile impuse de OMS cu privire la înhumarea celor adormiți în urma presupusului Virus SARS –COV-2 exclud tradiția patriscă insuflată de Duhul Sfânt și ignoră respectul față de demnitatea umană. Avem convingerea că cei decedați și deja dezinfectați cu produse biocide de tip TP2 apoi transportați din secția de spital către morgă (loc unde cel adormit este așezat într-un spațiu special, mai multe ore la rând, și stropit cu produse biocide de tip TP2 ) nu mai transmit viruși SARS –COV-2 și pot primi îngrijirea cuvenită pentru a fi îmbrăcați în haine omenești și apoi așezați în sicriu de către personalul abilitat.

Orbirea lumii, trăirea în patimă și plăcere trupească a îngrădit sufletul liber și nemuritor, Dumnezeu fiind constrâns de către om de a pregăti o răscumpărare pentru a-l întoarce către El. Venirea lui Hristos, făcându-se o scăpare de moartea sufletească, nu de cea trupească, s-a făcut chip de întoarcere la Dumnezeu prin propria regăsire, după cum mărturisește Părintele Visarion(I Tesaloniceni 4, 14-15), adică prin moartea Sa a biruit însuși moartea, făcându-o pentru noi o adormire, până la Învierea cea de a doua5. Moartea lui Hristos este motiv de pieire a morții, după cum relatează Sfântul Ioan Gură de Aur6; răscumpărați fiind prin Mielul lui Dumnezeu din robia păcatului, a morții. Neputința morții este dovedită prin moartea Lui, după cum spune Scriptura: Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29). Apostolul Pavel menționează de moartea lui Iisus și de cei adormiți întru Iisus.

Păstrând cugetul Sfinților Părinți, Parintele Visarion punea mare accent pe pocăință căci „dacă nu ne căim din inimă și nu plângem păcatele noastre, încă nu suntem întorși de pe calea morții și a pierii veșnice”. Participarea noastră la aceste slujbe și milostenia au un rol dublu: în primul rând sunt prilej de îngrijire a sufletului nostru pentru viața veșnică, iar în al doilea rând sunt o mijlocire pentru eliberarea sufletelor care se chinuiesc.

Protocolul aprobat de Ministerul Sănătății prin Ordinul nr. 436 din 13 martie 2020 aduce dezaprobare din partea rudelor și prietenilor persoanelor decedate și o mare întristare în sufletele lor, pentru motivul că preoții nu sunt lăsați să săvârșeasă în sfintele biserici slujbele în integritatea lor pentru cei adormiți, dacă decesul este pronunțat în urma virusului SARS –COV-2. 7. Pocăința, păstrarea curăției trupești și sufletești, este cea mai profundă recunoaștere a lui Dumnezeu, deoarece „când omul L-a regăsit pe Dumnezeu, se leagă reciproc prin sfințenie și atunci prinde dragoste”8, iar această dragoste „ne face să înțelegem orice suferință din lume, ne face să fim atenți la nenorocirile aproapelui, compătimitori față de cei necăjiți”9. Rămâne de înțeles că „Suferința adevărată este să te împotrivești lui Dumnezeu și să faci ceva care nu-I place”10. Atitudinea celor vii față de cei care au adormit se restrâng la aceste ipostaze de dragoste și înțelegere a suferinței umane, căci „împărtășirea suferinței celui întristat îi aduce consolare, așa cum asumarea poverii aduce ușurare celui împovărat”11.

Pomenirile și parastasele sunt intermediul prin care cei vii au o continuă aducere aminte de moarte, pentru cei adormiți sunt o ușurare, iar folosul lor îl amintește Pr Visarion în Predici: „prin aceste slujbe, noi, cei de pe pământ, dăm război cu iadul și sufletele care sunt acolo ținute vor fi eliberate de Dumnezeu prin sfinții îngeri în timpul sfintelor sărindare”.12

Alegerea omului de a viețui, în Biserică sau în afara Bisericii, atrage felul în care acesta poate păstra Harul primit, deoarece nădejdea creștinilor constă în faptul că „ne-a lăsat Dumnezeu toate posibilitățile de a ne pregăti și a ne curăți de păcatele pe care le-am făcut cu voie și fără voie”, implementând celor vii datoria de a se îngrijii de morții lor, făcând mereu slujbe și milostenii pentru ei13, fiind totodată formați pentru a înfrunta stricăciunea morții.

Creștinii care nu cunosc căile Domnului se schimbă în rău, dar cei care le cunosc se schimbă în bine prin întoarcerea la Dumnezeu, căci „viața omului nu are sens, decât în vederea dobândirii Duhului Sfânt”14. Depărtat fiind de Dumnezeu, omul care moare nepregătit găsește alinare în slujbele care se fac pentru sufletele celor adormiți, căci „Preabunul Dumnezeu se lasă biruit de iubirea Sa față de om”15 și dă mângâiere celor aflați în iad ca „prin dezlegările care se fac, să fie salvați, să fie scoși de la întuneric la lumină, de la iad le fericire”16.

Bucuria creștinilor se întemeiază pe biruința lui Hristos asupra morții deoarece „moartea Lui a devenit motivul pierii morții” sună adânc în conștiința umană, făcându-se pe sine mijlocitor prin rugăciune la curăția noastră.17și prin El „moartea a fost biruită, păcatul nimicit, întunericul a trecut”18. Noi, umanitatea, prin marea bunătate și milostivire a lui Dumnezeu „în Hristos ne-am izbăvit de a cugeta cele ale trupului și de a ne tăvăli în patimile cele pământești, și prin El suntem ridicați la înălțime, cugetând cele de sus și petrecând în ceruri”19, adică suntem chemați să ne întoarcem la El, căci prin El se cuvenea să fie înnoită firea și învățată pe calea virtuții care conduce la viața veșnică20. Credința este calea prin creștinilor li se face trecerea de la moarte la viață, după mărturisirea lui Hristos: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac”(Ioan 11, 25-26).

Îndemnul Părintele Visarion: „Căiți-vă pentru păcatele pe care le-ați făcut, spălați-le în harul apelor bisericești și fugiți de păcate. Trăiți în sfințenie, păziți-vă curați, făcând fapte bune.” 21.

Acest articol s-a scris în vederea proclamării Anului comemorariv al celor adormiți în Domnul și prăznuirea moșilor de iarnă din sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, pentru a face apel la conștiința fiecarăuia în ceea ce privește moartea și întâlnirea cu veșnicia.

Bibliografie:

1 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 32

2 Ierodiacon Visarion Iugulescu- Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 445

3 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 44-45

4 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 446

5 Ibidem, pg 399-401

6 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 78

7 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 403

8 Ibidem, pg 168

9 Ibidem, pg 169

10 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 133

11 Sfântul Nectarie din Eghina – Despre sfintele pomeniri și parastase, Ed Sophia/Metafraze, București, 2017, pg 62-63

 

12 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 456

13 Ibidem, pg 452

14 Ibidem, pg 165

15 Sfântul Nectarie din Eghina – Despre sfintele pomeniri și parastase, Ed Sophia/Metafraze, București, 2017, pg 78

16 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 453

17 Sfântul Ioan Gură de Aur - Cuvinte de Aur, vol VII, Mângâierea celor îndurerați (despre moarte, doliu, parastase), Ed Egumenița, 2015, pg 78

18 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 38

19 Sfântul Chiril al Alexandriei – Scrieri, Partea întâi, Ed Institutul Biblic, București, 1991, pg 93

20 Sfântul Ioan Damaschin – Dogmatica, Ed Institutul Biblic, București, 2005, pg 114

21 Ierodiacon Visarion Iugulescu - Predici, vol I, Ed Cartea Ortodoxă Alexandria, 2014, pg 226

 

Preluare Activenews

Vă rugăm să citiți și: Moșiii de iarnă în tradiția creștină - marturieathonita



Restrangerea de drepturi si libertati. Excesul de putere - Lector univ. dr. Marius Andreescu

Argument

Situația excepțională instituită pe teritoriul României de aproximativ un an a generat manifestări discreționare și abuzive de putere din partea Parlamentului și a executivului cu consecința încălcării principiilor supremației Constituției, ale statului de drept și restrângerea gravă a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale aparținând persoanelor.

Invocând scopul nobil al limitării extinderii pandemiei guvernanții au eludat Constituția și legea, încercând atingerea acestui scop prin distrugerea economiei, a valorilor și ordinii sociale, prin desconsiderarea demnității, a vieții, a conștiinței, a credinței ortodoxe, a libertății persoanei, ceea ce a marcat inevitabil eșecul acestor măsuri restrictive în raport cu finalitatea propusă, adică eliminarea pandemiei.

În mod nejustificat restricțiile impuse au afectat grav libertatea de cult a ortodocșilor și autonomia Bisericii Ortodoxe, fapt fără precedent în istoria poporului nostru.

Excesul de putere al guvernanților în aceste situații de excepție demonstrează că și în democrație poate exista dictatură, mai ales în împrejurări în care nu ar trebui să se manifeste.

În acest studiu intenția noastră este de a rămâne în cadrul doctrinei și jurisprudenței constituționale pentru a caracteriza situațiile excepționale, puterea abuzivă a statului și neconstituționalitatea unor măsuri restrictive ale Parlamentului și Guvernului, constatată și sancționată de Curtea Constituțională a României.

I. Puterea discreţionară şi excesul de putere. Situațiile excepționale

Antonie Iorgovan afirma că o problemă de esenţă a statului de drept este aceea de a răspunde întrebării: „unde se termină puterea discreţionară şi unde începe abuzul de drept, unde se termină comportamentul legal al administraţiei, concretizat prin dreptul acesteia de apreciere şi unde începe încălcarea unui drept subiectiv sau interes legitim al cetăţeanului?”.

Abordând aceeaşi problemă, Leon Duguit, în anul 1900, realizează o interesantă distincţie între „puterile normale şi puterile excepţionale” conferite administraţiei de către Constituţie şi legi, iar, pe de altă parte, situaţiile în care autorităţile statului acţionează în afara cadrului normativ. Aceste din urmă situaţii, autorul le împarte în trei categorii:

1. excesul de putere (atunci când autorităţile statului depăşesc limitele împuternicirilor legale);
2. deturnarea puterii (atunci când autoritatea statului îndepli­neşte un act care intră în competenţa sa urmărind alt scop decât cel prescris de lege);
3. abuzul de putere (atunci când autorităţile statului acţionează în afara competenţelor lor, dar prin acte care nu au caracter juridic).

Prin urmare, aplicarea şi respectarea principiului legalităţii în activitatea autori­tăţilor statului este o problemă complexă, deoarece exercitarea funcţiilor statale presu­pune şi puterea discreţionară cu care organele statului sunt învestite, sau altfel spus „dreptul de apreciere” al autorităţilor privind momentul adoptării şi conţinutul măsu­rilor dispuse. Ceea ce este important de subliniat este faptul că puterea discreţionară nu poate fi opusă principiului legalităţii ca dimensiune a statului de drept.

În doctrina administrativă, care studiază cu precădere problematica puterii discre­ţionare, s-a subliniat că oportunitatea actelor administrative nu poate fi opusă legalităţii acestora, iar condiţiile de legalitate pot fi împărţite în: condiţii generale de legalitate şi respectiv condiţii specifice de legalitate pe considerente de oportunitate. În consecinţă, legalitatea este corolarul condiţiilor de valabilitate, iar oportunitatea este o cerinţă (o dimensiune) a legalităţii. Totuşi, dreptul de apreciere nu este recu­noscut autorităţilor statului în exercitarea tuturor atribuţiilor pe care le au. Trebuie reţinută diferenţa dintre competenţa legată a autorităţilor statale care există atunci când legea impune acestora un anumit comportament decizional strict, iar pe de altă parte competenţa discreţionară, situaţie în care autorităţile statale pot alege mijloa­cele pentru atingerea unui scop legitim sau în general, atunci când organul statal poate alege între mai multe decizii, în limitele legii şi a competenţei sale. Reţinem definiţia propusă în literatura de specialitate puterii discreţionare: „este marja de libertate lăsată la libera apreciere a unui autorităţi, astfel că în vederea atin­gerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune în limi­tele competenţei sale”.

Deşi problematica puterii discreţionare este studiată cu precădere de dreptul admi­nistrativ, dreptul de apreciere în exercitarea unor atribuţii reprezintă o realitate întâlnită în activitatea tuturor autorităţilor statului. Parlamentul, ca organ repre­zentativ suprem şi unică autoritate legiuitoare, dispune de cele mai largi limite pentru a-şi manifesta puterea discreţionară, care se identifică din însăşi caracterizarea actului legislativ. Încă din perioada interbelică I.V. Gruia sublinia: „Necesitatea de a legifera într-o anumită materie, alegerea momentului legiferării, alegerea momentului de punere în aplicare a legii, prin fixarea de către legiuitor a datei de aplicaţiune a legii, revi­zuirea legislaţiilor anterioare, care nu pot îngrădi şi obliga activitatea Parlamen­tului viitor, restrângerea activităţilor sociale de la libera şi necontrolată lor desfăşu­rare şi supunerea lor normelor şi sancţiunilor legii, cuprinsul actului legislativ etc., dovedesc suverana şi discreţionara apreciere a funcţiunii organului legislativ”.

Aceste considerente sunt valabile şi astăzi, deoarece orice parlament are libertatea de a-şi exercita atribuţiile aproape nelimitat. Limita juridică a acestei libertăţi este conturată doar de principiile constituţionale aplicabile activităţii legislative şi mecanismul de control al constituţionalităţii legilor.

Puterea discreţionară există şi în activitatea instanţelor judecătoreşti. Judecătorul este obligat să hotărască numai atunci când este sesizat, în limita sesizării. Dincolo de aceasta se manifestă dreptul de apreciere suveran al faptelor, dreptul de a interpreta legea, dreptul de a fixa o pedeapsă minimă sau una maximă, de a acorda sau nu circumstanţe atenuante, de a stabili cuantumul despăgubirilor etc. Exercitarea acestor com­petenţe nu înseamnă altceva decât putere discreţionară.

Depăşirea limitelor puterii discreţionare semnifică încălcarea principiului legali­tăţii sau ceea ce în legislaţie, doctrină şi jurisprudenţă se numeşte a fi „exces de putere”. Excesul de putere în activitatea organelor statului este echivalent cu abuzul de drept, deoarece semnifică exercitarea unei competenţe legale fără să existe o motivare rezonabilă sau fără să existe un raport adecvat între măsura dispusă, situaţia de fapt şi scopul legitim urmărit.

Problematica excesului de putere formează cu precădere obiectul doctrinei legislaţiei şi jurisprudenţei administrative. Astfel, jurisprudenţa instanţelor de conten­cios administrativ din alte state a delimitat libertatea de decizie a administraţiei de excesul de putere. Consiliul de Stat francez foloseşte conceptul de „eroare manifestă de apreciere”, pentru a desemna situaţiile în care administraţia depăşeşte, prin actele juridice adoptate, puterea discreţionară. Instanţele administrative germane pot anula actele administrative pentru exces de putere sau pentru „uzul greşit al puterii”. În astfel de situaţii, actele juridice ale administraţiei au aparenţă de legalitate, deoarece sunt adoptate în limitele competenţei stabilite de lege, însă excesul de putere constă în faptul că actele administrative sunt contrare scopului legii.

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 foloseşte conceptul de „exces de putere al autorităţilor administrative”, pe care îl defineşte ca fiind: „exercitarea drep­tului de apreciere aparţinând autorităţilor administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie sau de lege” [art. 2 alin. (1) lit. n)]. Pentru prima dată legiuitorul român foloseşte şi defi­neşte conceptul de exces de putere şi totodată recunoaşte competenţa instanţelor de contencios administrativ de a sancţiona depăşirea limitelor puterii discreţionare prin acte administrative.

Situaţiile excepţionale reprezintă un caz particular în care autorităţile statului, şi în special cele administrative, îşi pot exercita puterea discreţionară, existând evident pericolul excesului de putere.

În doctrină nu există o opinie unanimă privind semnificaţia juridică a situaţiilor excepţionale. Astfel, în doctrina franceză mai veche, puterea discreţionară este consi­derată a fi libertatea de decizie a administraţiei în cadrul admis de lege, iar oportu­nitatea evocă o acţiune de fapt a administraţiei publice, în situaţii excepţionale, acţiune necesară (deci oportună) dar contrară legii. Jean Rivero consideră că prin situaţii excepţionale se înţeleg anumite împrejurări de fapt care au un dublu efect: suspendarea aplicării regimului juridic ordinar şi declanşarea aplicării unei legislaţii particulare căreia judecătorul îi defineşte exigenţele. Un alt autor identifică trei ele­mente caracteristice pentru situaţiile excepţionale:

1. existenţa unor situaţii anor­male şi exorbitante sau a unor evenimente grave şi neprevăzute;
2. imposi­bilitatea sau dificultatea de a acţiona în conformitate cu reglementările fireşti;
3. necesitatea de a interveni rapid pentru a ocroti un interes considerabil, grav ameninţat.

Excesul de putere se poate manifesta în aceste împrejurări cel puţin prin trei aspecte:

a) aprecierea unei situaţii de fapt ca fiind un caz excepţional, deşi nu are această semnificaţie (lipsa unei motivaţii obiective şi rezonabile);
b) măsurile dispuse de autorităţile statului competente, în virtutea puterii discreţionare, să depăşească ceea ce este necesar pentru ocrotirea interesului public grav ameninţat;
c) dacă aceste măsuri limitează în mod excesiv, nejustificat, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor funda­mentale recunoscute constituţional.

Existenţa unor stări de criză – economice, sociale, politice sau constituţionale – nu justifică excesul de putere. În acest sens profesorul Tudor Drăganu afirma: „ideea statului de drept cere ca ele (situaţiile excepţionale n.n.) să-şi găsească reglementări adecvate în textul constituţiilor, ori de câte ori acestea au un caracter rigid. O ase­menea reglementare constituţională este necesară să determine limitativ domeniile de rapor­turi sociale, în care transferul de competenţă de la parlament la guvern poate avea loc, să sublinieze caracterul lui temporar, prin stabilirea unor termene de aplicabi­litate şi să precizeze scopurile în vederea cărora el se efectuează”.

Desigur, excesul de putere nu este un fenomen care se manifestă numai în prac­tica organelor executive, putând fi întâlnit în activitatea parlamentului sau a instan­ţelor judecătoreşti.

Apreciem că puterea discreţionară recunoscută autorităţilor statului este depăşită, iar măsurile dispuse reprezintă exces de putere, ori de câte ori se constată existenţa următoarelor situaţii:

1. nu sunt respectate principiile supremației Constituției și al legii, ale statului de drept și al separației puterilor în stat.
2. măsurile dispuse nu urmăresc un scop legitim;
3. deciziile autorităţilor publice nu sunt adecvate situaţiei de fapt sau scopului legitim urmărit, în sensul că depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea acestui scop;
4. nu există o justificare raţională a măsurilor dispuse, inclusiv în situaţiile în care se stabileşte un tratament juridic diferit pentru situaţii identice, sau un tratament juridic identic pentru situaţii diferite;
5. prin măsurile dispuse autorităţile statului limitează exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale, fără a exista o justificare raţională care să reprezinte, în special, existenţa unui raport adecvat între aceste măsuri, situaţia de fapt şi scopul legitim urmărit.

Starea excepțională, respectiv starea de urgență și ulterior starea de alertă instituite de guvernanți pe teritoriul României, similar cu situația existentă în alte țări ale lumii, cu scopul de a limita extinderea pandemiei create de virusul ’’covit 19’’, a generat adoptarea a numeroase acte cu caracter normativ prin care se restricționează un număr însemnat de drepturi și libertăți fundamentale și corelativ o jurisprudență constituțională semnificativă privind constituționalitatea acestor măsuri.

II. Neconstituționalitatea restrângerii exercițiului unor drepturi pe durata existenței stării de urgență și a stării de alertă. Excesul de putere

În cele ce urmează analizăm succint această jurisprudență dar și legislația în vigoare cu scopul de a evidenția aspecte ale excesului de putere din partea autorităților statului.

Curtea Constituțională prin două decizii, Decizia nr 152/2020 și Decizia nr 157 din 13 mai 2020 a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 și respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaților de Urgență, cu privire la acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de urgență privind restrângerea exercițiului unor drepturi.

Prin Decizia nr 152/20201, Curtea Constituțională, printre altele a admis excepția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență sunt neconstituționale. Totodată a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență este neconstituțională, în ansamblul său.

Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut că interdicțiile constituționale prevăzute la art.115 alin.(6), de a nu adopta ordonanțe de urgență care pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale, au avut în vedere restrângerea competenței Guvernului de a legifera în aceste domenii esențiale în locul Parlamentului.

Legiferând cu privire la regimul juridic al stării de asediu și al stării de urgență, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 este actul de reglementare primară prin care se dispune restrângerea exercițiului drepturilor și al libertăților fundamentale, act în baza căruia autoritățile publice cu competențe în gestionarea situației de criză (Președintele României, Parlamentul României, Ministerul Administraţiei şi Internelor, autorităţile militare şi autorităţile publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgenţă) emit acte administrative cu caracter normativ (decretul Președintelui de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă, ordonanţe militare şi ordine ale altor autorităţi publice) care pun în executare norma primară, identificând, în funcție de particularitățile situației de criză, drepturile și libertăți fundamentale al căror exercițiu urmează a fi restrâns.

’’Având în vedere toate aceste argumente, Curtea reține că, de plano, actul normativ cu un atare obiect de reglementare afectează atât drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, cât și instituții fundamentale ale statului, căzând în sfera interdicției prevăzute de art.115 alin. (6) din Constituție. Astfel, Curtea constată că regimul juridic al stării de asediu și al stării de urgență, în actualul cadru constituțional, nu poate fi reglementat decât printr-o lege, ca act formal al Parlamentului, adoptată cu respectarea dispozițiilor art.73 alin.(3) lit.g) din Constituție, în regim de lege organică.

În ceea ce privește Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999, Curtea a constatat că aceasta a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituție.

Actul normativ modifică regimul juridic al stării de asediu și al stării de urgență sub aspectul răspunderii contravenţionale în cazul nerespectării sau neaplicării imediate a măsurilor stabilite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, introducând sancţiuni contravenţionale complementare, precum confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie și suspendarea temporară a activităţii.

Curtea reamintește că sancţiunile contravenţionale principale și sancţiunile contravenţionale complementare sunt sancţiuni specifice dreptului contravenţional, aplicabile subiectului de drept care încalcă norma juridică de drept contravenţional printr-o conduită contrară acesteia. Ele au un rol preventiv-educativ şi reprezintă o formă de constrângere juridică, vizând, în special, patrimoniul făptuitorului. Prin urmare, având în vedere natura juridică a sancțiunilor contravenționale, efectele lor asupra patrimoniului contravenientului, precum și jurisprudența Curții, rezultă că reglementarea unor norme în această materie afectează în mod implicit dreptul de proprietate, consacrat de art.44 din Constituție, precum și libertatea economică, prevăzută de art.45 din Constituție restrângând exercițiul acestor drepturi ceea ce încalcă interdicția stabilită de art. 115 alin 6 din Constituție.

Totodată dispoziția normativă a inaplicabilității normelor legale referitoare la transparenţa decizională şi dialogul social, de fapt suspendarea lor pe perioada stării de urgență sau a stării de asediu, afectează drepturile fundamentale în considerarea cărora au fost adoptate aceste legi, precum și regimul unei instituții fundamentale a statului, astfel că ordonanța de urgență prin care se operează o atare suspendare contravine interdicției prevăzute de art.115 alin.(6) din Constituție.

Având în vedere toate aceste argumente, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 este neconstituțională, în ansamblul său, întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale cuprinse în art.115 alin.(6) care stabilesc limitele competenței Guvernului în materie legislativă.

Argumentele Curții Constituționale sunt importante sub mai multe aspecte. Noțiunea de ’’lege’’ prin care se poate institui regimul juridic al stărilor excepționale este interpretată în sens restrâns, respectiv ca act normativ al Parlamentului, excluzând actele normative ale Guvernului, cu referire expresă la ordonanțele executivului. Totodată se conferă o interpretare necesară a interdicției prevăzută de art. 115 alin 6 din Constituție în sensul că prin ordonanțe de urgență, inclusiv cele emise în situații excepționale Guvernul nu poate institui reglementări primare privind restrângerea exercițiului unor drepturi. Astfel de măsuri pot fi instituite primar numai prin lege, ca act juridic al Parlamentului.

Este evident că intenția materializată normativ a Guvernului de a restrânge exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale cu încălcarea competenței sale legislative în materie și nerespectarea interdicțiilor constituționale, reprezintă un exces de putere pe care Curtea Constituțională în acest caz la constatat și înlăturat.

Prin aceiași decizie Curtea a constatat că, prevederile art.28 alin.(1) coroborate cu art.9 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 nu indică în mod clar şi neechivoc, în cuprinsul normei legale, actele, faptele sau omisiunile care constituie contravenții și nici nu permit identificarea cu uşurinţă a acestora, prin trimiterea la actele normative cu care textul incriminator se află în conexiune.

Redăm un fragment din motivarea instanței noastre constituționale:

’’Prevederile art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 nu numai că nu prevăd concret faptele care atrag răspunderea contravențională, dar stabilesc în mod nediferențiat pentru toate aceste fapte, independent de natura sau gravitatea lor, aceeași sancțiune contravențională principală. În ceea ce privește sancţiunile contravenţionale complementare, deși legea prevede că acestea se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei, atâta vreme cât fapta nu este circumscrisă, evident că nu se poate determina nici natura sau gravitatea sa pentru a stabili în mod just sancțiunea complementară aplicabilă.

În concluzie, Curtea constată că, întrucât prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate impun o obligație generală de a respecta un număr nedefinit de norme, cu dificultate identificabile, și stabilesc sancțiuni contravenționale, neincriminând fapte concrete, încalcă principiile legalității și proporționalității care guvernează dreptul contravențional.

Așa fiind, Curtea constată că prevederile art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie, precum și cu principiul restrângerii proporționale a drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzut de art.53 alin.(2) din Constituție. Pentru aceleași argumente, Curtea reţine că imprecizia textului de lege supus controlului de constituţionalitate afectează, în consecinţă, şi garanţiile constituţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.21 alin.(3) din Constituție, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare, drept fundamental prevăzut de art.24 din Constituție’’.

Prin Decizia nr. 157/20202, Curtea Constituțională, printe altele a admis excepția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituționale în măsura în care acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale.

Curtea a reținut că acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2004, nu pot viza drepturi sau libertăți fundamentale. De asemenea, Curtea constată că legiuitorul delegat nu poate delega la rândul său unei autorități/entități administrative ceea ce el însuși nu deține în competență. ’’Așa cum Curtea a statuat în mod constant, din coroborarea normelor constituționale cuprinse în art.53 alin. (1) și în art.115 alin.(6) rezultă că afectarea/restrângerea drepturilor sau libertăților fundamentale nu se poate realiza decât prin lege, ca act formal al Parlamentului’’.

Argumentele Curții Constituționale precum și soluțiile date acestor litigii constituționale constituie garanții importante pentru respectare drepturilor și libertăților cetățenilor mai ales în situații excepționale când crește pericolul ca executivul să adopte măsuri discreționare ce reprezintă de fapt exces de putere.

Instanța noastră constituțională afirmă: ’’Este incontestabil faptul că legislația care prevede regimul juridic al unor situații de criză ce impun luarea unor măsuri excepționale presupune un grad mai sporit de generalitate față de legislația aplicabilă în perioada de normalitate, tocmai pentru că particularitățile situației de criză sunt abaterea de la normal (excepționalitatea) și imprevizibilitatea pericolului grav care vizează atât societatea în ansamblul său, cât și fiecare individ în parte. Cu toate acestea, generalitatea normei primare nu poate fi atenuată prin acte infralegale care să completeze cadrul normativ existent. De aceea, măsurile care organizează executarea dispozițiilor legale și particularizează și adaptează respectivele dispoziții la situația de fapt existentă, la domeniile de activitate esențiale pentru gestionarea situației care a generat instituirea stării de alertă nu se pot abate (prin modificări sau completări) de la cadrul circumscris prin normele cu putere de lege, deci nu pot viza drepturi și libertăți fundamentale’’.

Prin Decizia nr 457/20203, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art. 4 alin.(3) și (4), precum și ale art.65 lit. s) și ș), ale art.66 lit. a), b) și c) în ceea ce privește trimiterile la art.65 lit. s), ș) și t) și ale art.67 alin.(2) lit. b) în ceea ce privește trimiterile la art. 65 lit. s), ș) și t) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt neconstituționale.

Curtea constată că prin încuviințarea de către Parlament a măsurilor adoptate prin hotărârea Guvernului de instituire a stării de alertă se creează un regim juridic confuz al hotărârilor Guvernului.

Curtea reține că sunt întemeiate criticile formulate de Avocatul Poporului, cu consecința neconstituționalității art. 4 alin.(3) și (4) din Legea nr. 55/2020, întrucât, prin aceste texte de lege Parlamentul cumulează funcțiile legislativă și executivă, situație incompatibilă cu principiul separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituție; se denaturează regimul juridic al hotărârilor Guvernului, ca acte de executare a legii, consacrat de art. 108 din Constituție; se creează un regim juridic confuz al hotărârilor Guvernului, de natură să ridice problema exceptării acestora de la controlul judecătoresc în condițiile art.126 alin.(6) din Constituție, cu consecința încălcării prevederilor art. 21 și art. 52 din Constituție, care consacră accesul liber la justiție și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. (2).

În legătură cu art. 65 lit. s) și ș), art. 66 lit.a), b) și c) și art.67 alin.(2) lit.b) din Legea nr.55/2020, criticate pentru neconstituționalitate, Curtea Constituțională arată că respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă şi previzibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii. ’’De aceea, legiuitorul trebuie să manifeste o deosebită atenţie atunci când adoptă un act normativ (Decizia nr.1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.123 din 19 februarie 2014). O dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul (Decizia nr.637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.906 din 8 decembrie 2015)’’.

Actele normative cu putere de lege și actele administrative cu caracter normativ prin care se stabilesc și se sancţionează contravenţii trebuie să întrunească toate condițiile de calitate ale normei: accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate. Stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii trebuie realizată cu respectarea acestor exigențe, iar nu lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare, operaţiunile de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. În baza acestor considerente instanța noastră constituțională a constatat neconstituțiuonalitatea acestor texte de lege. ’’În România, derogările specifice stării de urgență sunt reglementate la nivel constituțional, inclusiv sub aspectul puterilor sporite oferite executivului, adică Președintelui României, iar nu Guvernului. A ”construi” prin lege o instituție nouă – ”starea de alertă”, cu un regim evident mai puțin restrictiv decât starea de urgență reglementată de legiuitorul constituant - dar care să permită eludarea cadrului constituțional care guvernează legalitatea, separația puterilor în stat, condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi și al unor libertăți, contravine exigențelor generale ale statului de drept, astfel cum sunt consacrate de Constituția României’’.

Aspectele care au format obiectul controlului de constituționalitate al Curții Constituționale cu referire la starea excepțională institutuită pe teritoriul României nu sunt singurele măsuri abuzive și neconstituționale ale autorităților statului dispuse și aplicate în această perioadă.

În opinia noastră s-au încălcat grav demnitatea omului și drepturi fundamentale precum: dreptul la viață, dreptul la viață intimă, familiară și privată, dreptul la ocrotirea sănătății, accesul la cultură, dreptul la învățătură, dreptul la un nivel de trai decent și în mod deosebit libertatea de conștiință, autonomia cultelor religioase, libertatea lor și în special a cultului ortodox și autonomia Bisericii Ortodoxe, majoritare în România. Curtea Constituțională nefiind sesizată nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte.

Nu dorim să dezvoltăm aici aceste aspecte, dar ne exprimăm opinia că multe măsuri restrictive impuse normativ și aplicate prin exces de putere de către autoritățile statului pe durata stării de asediu și a stării de alertă, nu respectă principiile supremației Constituției și a legii precum și cerințele prevăzute de art. 53 din Constituție și în mod deosebit principiul proporționalității, deoarece nu sunt adecvate diferitelor situații concrete (de exemplu comuniunea religioasă a credincioșilor ortodocși participanți la o slujbă în Biserică nu poate fi considerată o simplă întrunire civilă) și depășesc cu mult ceea e este necesar respectiv combaterea și prevenirea răspândirea pandemiei.

III. Concluzii

Respectarea supremației Constituției și a legii, garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, eliminarea manifestărilor de exces de putere din partea guvernanților pe durata existenței unor situații excepționale sunt clar exprimate de Curtea Constituțională în următoarele considerente din Decizia nr 457/2020:

’’Comisia de la Veneția a reamintit că ”[el] conceptul de stare de urgență” se bazează pe presupunerea că în anumite situații de urgență de ordin politic, militar și economic, sistemul de limitări impuse de ordinea constituțională trebuie să cedeze în fața puterii sporite a executivului.

Cu toate acestea, chiar și în stare de urgență publică, principiul fundamental al statului de drept trebuie să prevaleze. Statul de drept constă în mai multe aspecte care sunt toate de importanță capitală și trebuie menținute într-un mod integral. Aceste elemente sunt principiul legalității, separarea puterilor, împărțirea puterilor, drepturile omului, monopolul statului asupra forței, administrarea publică și independentă a justiției, protecția vieții private, dreptul la vot, libertatea de acces la puterea politică, participarea democratică a cetățenilor și supravegherea de către aceștia a procesului decizional, luarea deciziilor, transparența guvernării, libertatea de exprimare, asociere și întrunire, drepturile minorităților, precum și regula majorității în luarea deciziilor politice. Statul de drept înseamnă că agențiile guvernamentale trebuie să funcționeze în cadrul legii și acțiunile lor trebuie să fie supuse controlului de către instanțele independente. Securitatea juridică a persoanelor trebuie să fie garantată’’.

Prin urmare în nici o situație și cu atât mai mult în situații excepționale guvernanții trebuie să aibă un comportament constituțional și social loial și să țină seama de următoarele realități:

1 Publicată în M.Of. nr. 387 din 13. 05. 2020
2 Publicată în M. Of. nr 397 din 15.05.2020
3 Publicată în M.Of. 578 din 1. 07. 2020



ACTUALITATEA religioasă
Patriarhul Teofil: unitatea noastră ortodoxă este rugăciunea noastră zilnică

 

Patriarhul Teofil a Ierusalimului a transmis o scrisoare deschisă cu prilejul împlinirii unui an de la întâlnirea care a avut loc la Amman, Iordania, de „dragul unității Bisericilor Ortodoxe Locale”.

„După două zile de rugăciune și discuții fraterne, am acționat cu o mai mare determinare să urmărim o comuniune mai profundă și să abordăm împreună provocările noastre comune”, a scris Patriarhul Teofil referindu-se la întâlnirea reprezentanților Bisericilor Ortodoxe din 26 februarie 2020.

Scrisoarea a fost intitulată „Unitatea noastră ortodoxă este rugăciunea noastră zilnică”.

Patriarhul Teofil a făcut referire la pandemia de coronavirus, o adevărată „catastrofa globală de sănătate” de o amploare inimaginabilă, care a dus la trecerea în veşnicie a Patriarhului Irineu al Serbiei, care a fost prezent în urmă cu un an în Iordania.

„Această pandemie ne-a cerut tuturor să privim spre propriile comunități pe care am fost chemați de Dumnezeu să le slujim, să le ridicăm inimile din deznădejde și să le întoarcem către Domnul care ne dă speranță”.

Preafericirea Sa a precizat că „semenii din Țara Sfântă au suferit greutăți în pandemie”, însă au „fost întăriți și susținuți de rugăciunile voastre”.

„Dumnezeu este milostiv și a dat cunoștință și îndemânare zidirii sale să dezvolte medicamente și vaccinuri pentru a pune capăt acestei pandemii ucigașe. Așteptând zile mai luminoase anul acesta, ne reamintim de angajamentul nostru comun de a ne aduna pentru rugăciune și părtășie. Ne rugăm ca acest lucru să poată fi posibil mai târziu anul acesta”.

Patriarhul Ierusalimului a făcut un apel la rugăciune. „Vă rugăm să continuați să vă rugați pentru noi, așa cum ne rugăm continuu pentru voi de la Mormântul Dătător de Viață al Domnului nostru Iisus Hristos”.

El a îndemnat să „continuăm să ne susținem unii pe alții în rugăciune și să căutăm căi prin care Bisericile noastre Ortodoxe Locale ar putea aduce speranță, binecuvântare și bucurie una alteia”.

„Ne alăturăm în rugăciune fratelui nostru, Sanctității Sale Patriarhul Bartolomeu, și fraților noștri Primați ortodocși și așteptăm să slujim împreună pentru a promova unitatea comuniunii noastre”.

La întâlnirea de la Amman de anul trecut, delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon al Târgoviștei. Mitropolitul Nifon a fost însoțit de Pr. Michael Tița, consilier patriarhal coordonator la Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comuniţăţi bisericeşti externe, și Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Sursa: basilica



Cimitirele din Biserica Ortodoxă Română vor fi sistematizate - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Prima întrunire națională a responsabililor sectoarelor eparhiale care supervizează cimitirele din Biserica Ortodoxă Română a avut loc la începutul lunii martie la Palatul Patriarhiei. Participanții au discutat despre procesul de sistematizare a cimitirelor pe baza noului regulament adoptat în acest scop de Biserica Ortodoxă Română.

Sistematizarea „este un demers amplu, care cuprinde atât o acțiune administrativă cât și una concretă, de reparare, îngrijire, refacere a împrejmuirilor, a gărdulețelor, a elementelor degradate din monumentele funerare”, a declarat Părintele Ionuț‑Gabriel Corduneanu pentru Radio Trinitas. El a subliniat că este nevoie să se facă aceste lucruri chiar și în cele mai modeste cimitire sătești, pentru cinstirea celor decedați.

„Noul regulament al cimitirelor, al doilea din istoria Bisericii Ortodoxe Române, are ca noutate faptul că în anexă sunt trecute principalele documente care sunt utilizate în administrarea unui cimitir, de la registrul locurilor de înmormântare până la modelul de act de concesiune, până la diferitele adeverințe și documente care sunt eliberate”, a explicat vicarul administrativ patriarhal.

Regulamentul aduce clarificări și în ceea ce privește sensul unor termeni, pentru o aplicare unitară.

„Discutăm despre modul în care, mai ales în acest An comemorativ al celor adormiți în Domnul, trebuie să se îngrijească fiecare comunitate atât de troițele, de monumentele eroilor, cât și de mormintele și monumentele unor personalități marcante trecute la Domnul din localitățile respective”, a mai spus Părintele Ionuț-Gabriel Corduneanu.

Cimitirele aflate în proprietatea eparhiilor, parohiilor sau mănăstirilor au caracter de bunuri sacre și sunt organizate conform prevederilor Statutului Bisericii Ortodoxe Române și Regulamentului cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română.

Noul Regulament al Cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română a intrat în vigoare în data de 11 decembrie 2020.

Anul 2021 a fost proclamat de Patriarhia Română drept Anul comemorativ al celor adormiți în Domnulvaloarea liturgică și culturală a cimitirelor. - basilica



Un an de Covid. Pandemia, motor al vieții duhovnicești? - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Pe 26 februarie am pus punct după un an de pandemie în România. Punct și de la capăt, pentru că în ciuda tuturor eforturilor, această boală ne va mai pune încă probleme. Primul caz de coronavirus pe teritoriul României a fost confirmat în data de 26 februarie 2020.

Biserica Ortodoxă Română s-a confruntat cu provocări noi. Oricine privește onest, vede că acestea nu au fost decât un motor al vieții duhovnicești și, desigur, sociale. Explicația vine de la teologul care a scris „Terapeutica bolilor spirituale”:

„Suferința care însoțește boala duce, pe deasupra, la pocăință, favorizează părerea de rău și provoacă în suflet o bună dispoziție pentru rugăciune. Aceste efecte din urmă se dovedesc, la rândul lor fructuoase deoarece constituie motoarele esențiale ale oricărei vieți duhovnicești”, spune Jean-Claude Larchet.

Izolarea, teama, negarea sau chiar revolta s-au transformat ușor-ușor în responsabilitate la nivel de comunități. Implicarea Bisericii în această criză a fost clară din primele zile. La începutul lunii martie, persoane venite din Italia erau deja plasate în carantină în spațiile mănăstirilor. Au urmat valuri de colecte ale Bisericii pentru aparatură medicală, sprijin pentru cei izolați, dar și rugăciune multă în comuniune la distanță, prin intermediul tehnologiei.

Postul Paștilor și sărbătoarea în sine au coincis cu starea de urgență la nivel național. Mai toate parohiile au transmis slujbele audio sau video prin intermediul tehnologiei și au îndemnat la responsabilitate și grijă față de semeni. Moaștele sfinților au fost purtate în procesiuni prin toată țara.

„Numele lui Hristos, Liturghia, Euharistia, imnografia și iconografia au ieșit din spațiul sacru al bisericilor și au intrat acolo unde vrăjmașul lui Dumnezeu se aștepta mai puțin, în spațiul virtual, pe internet, acolo de unde Biserica lui Hristos a primit cele mai multe lovituri și răni. La asta vrăjmașul nu s-ar fi așteptat. (…) Mai mult, fiecare casă și fiecare familie și-a alcătuit propriul altar, casele credincioșilor devenind astfel, fiecare în parte, o biserică, precum în primele secole ale creștinismului”, remarca într-un text Episcopul Iustin.

Luptând cu efectele acestei epidemii, clericii au fost printre cei mai expuși la infectarea cu noul virus. În frunte cu Arhiepiscopul Pimen, mai mulți stareți, duhovnici și preoți de mir au plecat în Biserica Triumfătoare.

38 de milioane de euro a fost suma investită de Biserica Ortodoxă Română în filantropie în anul pandemiei.

„A fost necesar să arătăm prin fapte cât de importantă este filantropia”, a spus Patriarhul României.

„De la ajutorul financiar ori material, la trimiterea de echipamente sanitare de protecție acolo unde era cea mai mare nevoie de ele, până la rugăciunea, încurajarea și mângâierea celor bolnavi, a celor însingurați ori a celor îndoliați, Biserica Ortodoxă Română, în întreg ansamblul ei, prin ierarhi, clerici, voluntari și simpli credincioși, și-a intensificat eforturile pentru a răspunde urgent și eficient crizei provocate de pandemia de Covid-19”.

Deși s-au confruntat cu restricții, boală și moarte, creștinii au învățat încă o dată că suferința ne face să înțelegem mai bine sensul profund al vieții. Să privim cu credință înainte spre Hristos Cel Pironit pe lemn care ne spune: „Nu vă temeți!”.

Biserica Ortodoxă Română, prin ierarhii săi, i-a încurajat și susținut permanent pe credincioși să treacă mai ușor prin pandemia care ne-a schimbat viețile.

Vă facem cunoscute o parte dintre aceste mesaje de sprijin:


Mitropolitul Teofan

Episcopul Macarie

Episcopul Petroniu

Episcopul Siluan al Ungariei

PS Varlaam Ploieșteanul

Episcopul Siluan al Italiei:

Mitropolitul Andrei

Episcopul Iustin

Mitropolitul Ioan

Mitropolitul Irineu

Episcopul Andrei al Covasnei

Arhiepiscopul Teodosie

Arhiepiscopul Ciprian

Episcopul Sebastian

Sursa: basilica



Canonizări 2025: PS Varlaam oferă trei nume
 

De Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oferit, într-o declarație acordată Trinitas TV, câteva dintre numele care vor fi propuse spre canonizare pentru anul 2025. Aceștia sunt preoți și monahi persecutați sau martirizați de regimul comunist.

În ședința din 25 februarie, Sfântul Sinod a decis pregătirea procesului de canonizare a 12 preoți și călugări pentru anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie, a explicat Episcopul Vicar Patriarhal.

„Cei mai mulți dintre ei au mărturisit credința în Hristos în vremurile foarte grele pentru Biserică din timpul comunismului”, a spus ierarhul.

El a enumerat trei dintre numele propuse pentru procesul de canonizare, proces care, după o evaluare în Sfântul Sinod, se poate încheia cu aprobarea sau respingerea dosarului:

Portrete bizantine ale celor trei mărturisitori realizate de maicile de la Mănăstirea Diaconești, județul Bacău. Sursa foto: Fericiticeiprigoniti.net

„Iată deci că Biserica, care îi pomenește la fiecare Sfântă Liturghie pe luptătorii anticomuniști, alături de eroii care au căzut în războaiele pe care poporul nostru le-a purtat de-a lungul istoriei, participă și astăzi cu toată dragostea de mamă la pomenirea celor care, în închisori, n-au murit doar pentru valorile acestei națiuni, ci și pentru valorile Evangheliei”, a mai pus Preasfințitul Părinte Varlaam.

„Această națiune a avut ca valoare fundamentală credința creștină și viețuirea în duhul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a subliniat el.

„Chiar și cei care au luptat împotriva comunismului din rațiuni pur politice, după ce s-au întâlnit cu suferința și au înțeles că în taina Crucii rezidă taina Învierii, L-au cunoscut pe Hristos cel răstignit și înviat și L-au mărturisit cu toată puterea lor”, a mai precizat ierarhul.

„De aceea, este foarte firească pomenirea acestor luptători împotriva unui regim ateist, anti-creștin, să se facă în ziua pomenirii celor 40 de Sfinți Mucenici de la Sevasta.”

Părintele Episcop Vicar Patriarhal a mai precizat că „există o asemănare între cei care au murit acum 1.700 de ani pentru Hristos (la Sevasta – n. red.) și luptătorii anticomuniști care au murit sau au suferit în perioada regimului comunist, întrucât și aceștia L-au mărturisit pe Hristos cu o forță sufletească exemplară”.

În ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevasta a fost stabilită de Parlament și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști. În cinstea acestora, marți Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist și mai multe asociații ale foștilor deținuți politici au organizat o ceremonie militară și religioasă de comemorare la monumentul „Aripi” din Capitală.

În cadrul ceremoniei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a depus o coroană de flori din Partea Patriarhiei Române. La eveniment au mai fost prezente autorități locale și centrale și urmași ai foștilor deținuți politici.

Vezi și:

 

Sursa: Basilica



Știri INTERNE - Martie 2021
 

Dialog între autorități și Biserică privind participarea fizică la Slujba de Înviere: Se anunță derogări pentru sărbători

Premierul României, Secretarul de stat Victor Opaschi și mai mulți membri ai Guvernului au avut joi o discuție cu reprezentanții cultelor religioase din România. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de Preotul Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal. La scurt timp după încheierea ședinței, prim-ministrul a transmis că întrunirea a fost extrem de utilă. „Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanților fiecăruia dintre culte în ceea ce privește stabilirea unor derogări de la restricțiile actuale de circulație pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători”. „Soluția spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiția respectării regulilor de siguranță sanitară.” Vasile Bănescu a descris întâlnirea drept „una bazată pe un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenții comune în identificarea soluțiilor optime pentru respectarea libertății religioase și, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare”. „Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii”, consideră Vasile Bănescu. „Elementele concrete referitoare la organizarea și desfășurarea Slujbei de Înviere din acest an vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât și de autoritățile de stat după ce vor fi stabilite de comun acord la nivel de detaliu”, a spus Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Un alt subiect important abordat în cursul întâlnirii a fost legat de o serie de modificări, pe care reprezentanții cultelor le consideră necesare, în privința regulilor actuale de înmormântare a persoanelor decedate din cauza infectării cu noul coronavirus. Premierul a făcut apel la reprezentanții cultelor religioase să susțină în rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. – basilica

Uniți pentru viață | Marșul pentru viață 2021 cheamă la un efort comun pentru a schimba cultura nepăsării

Cea de a XI-a ediție națională a Marșului pentru viață 2021 are anul acesta tema „Uniți pentru viață” a fost programat online pentru data de 27 martie. Chemarea la unire este o chemare la refacerea rețelelor locale de sprijin distruse de comunism și de cultura avortului. Marșul pentru viață este, ca în fiecare an, punctul culminant al Lunii pentru viață, care se desfășoară anual între 1 și 31 martie. Tema din acest an este o chemare adresată românilor din țară și din diaspora, o chemare la „un efort comun pentru a schimba cultura avortului și a iresponsabilității instaurată de regimul comunist”. PF Părinte Patriarh Daniel apreciază Marșul pentru viață: Încurajează nașterea, ajutorarea familiilor și a tinerelor fete însărcinate. 

Implicarea pro-viață are trei componente: conștientizarea, dragostea și sprijinul. Acestea izvorăsc din nevoile detectate în mărturiile femeilor în criză de sarcină. Conștientizare: zeci de milioane de copii nu s-au mai născut. Cultura avortului, creată de comunism și perpetuată prin neasumare, a condus la aproape 23 de milioane de avorturi în perioada 1958-2019. Cifra nu include avorturile medicamentoase, pe cele chirurgicale din clinicile particulare și nici pe cele făcute de româncele plecate la muncă în străinătate – o parte însemnată din populația României. Pentru a schimba inimile este nevoie de două tipuri de acțiuni: informare și educare pentru conștientizarea societății și pentru schimbarea mentalității și culturii predominante, precum și măsuri de sprijin concret. Printre măsurile acestea se numără: înființarea de centre de sprijin unde femeile în criză de sarcină să poată beneficia, la cerere, de consiliere psihologică gratuită și de sprijinul unui asistent social specializat în criza de sarcină; legiferarea adopției imediat după naștere, prin posibilitatea începerii demersurilor legale din timpul sarcinii, după modelul american, britanic și australian; măsuri prin care să fie valorizați toți cei implicați în adopție, pentru a elimina stigmatizarea mamelor care își dau copiii spre adopție, a părinților adoptivi și a copiilor adoptați; legiferarea posibilității, la cererea mamei care a pierdut sarcina, de a înmormânta legal copilul pierdut înainte de naștere. Marșuri și activități sociale pro-viață si de sprijin al femeilor în criză de sarcină au loc în majoritatea țărilor în care avortul este legalizat, promovând o alternativă mai bună la soluția facilă și traumatizantă a avortului. Primul Marș pentru viață a avut loc la Washington, DC în 1973. Marșul pentru viață este apolitic și neconfesional și nu militează pentru interzicerea avortului, menționează organizatorii români. - basilica

Parlamentul a votat: Anul 2021 este Anul Tudor Vladimirescu

Camera Deputaților a aprobat recent, în calitate de for decizional, legea care declară anul 2021 drept Anul Tudor Vladimirescu. Legea mai prevede declararea lui Tudor Vladimirescu și a Ecaterinei Teodoroiu drept Eroi ai națiunii române. În acest an omagial se organizează evenimente menite să marcheze 200 de ani de la Revoluţia din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. „Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi/sau financiar, după caz, la programe de promovare a Anului Tudor Vladimirescu”, se menționează în iniţiativa legislativă. „Deși mișcarea lui revoluționară a fost înfrântă de forțele militare otomane, acest eveniment a tăiat istoria modernă a României în două, punând capăt domniilor fanariote în ambele principate, Moldova și Țara Românească”, a precizat Înaltpreasfințitul Varlaam Ploieșteanul la vernisajul unei expoziții dedicate de Biblioteca Sfântului Sinod bicentenarului Revoluției de la 1821. „A marcat un început care se va dovedi luminos în deceniile care vor urma, înțelegând aici mișcarea revoluționară de la 1848 și mai ales Unirea cea mică, sau Unirea de bază, de la 1859”, a subliniat episcopul vicar patriarhal. El a mai amintit că „Tudor Vladimirescu a fost un om profund credincios și care a acumulat o cultură foarte vastă, marcată în primul rând de valorile promovate de Biserică și de Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos”. În 23 ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu făcea Proclamația de la Padeș, prin care chema românii la lupta de emancipare de sub dominația otomană, spunând: „Dacă răul nu este primit lui Dumnezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezeu! Că bun este Dumnezeu și, ca să ne asemănăm Lui, trebuie să facem bine! Iar acesta nu se face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu se face! (…) Veniți dar, fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Şi să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiți!”

Referendumul pentru Familie. Neomarxiștii, neolimbajul și neosexul

La Bruxelles a fost adoptat de către Parlamentul European un ghid care devine obligatoriu, pentru moment, doar pentru birocrați. Este un ghid de limbaj. Acest ghid adoptă așa-zisul trend progresist-sexist, după cum ne informează publicația italiană Il Giornale. Mai întâi, noua păsărească va intra în rutina funcționărimii de la Bruxelles, urmând ca apoi ea să se întoarcă precum un bumerang, lovindu-i în moalele capului pe parlamentari. Care vor fi și ei obligați să se conformeze. După care unda de șoc va lovi și statele membre. Pretextul invocat pentru această schimbare revoluționară de limbaj este respectarea minorităților etnice și de gen. Și să vedeți până unde se duce grozăvia. Funcționarii vor fi obligați să „comunice corect cu privire la problemele legate de dizabilități, persoane LGBTI +, rasă, etnie și religie”. Cum o vor face? Printr-un nou vocabular și printr-o nouă corectudine predominantă. De acum încolo este interzis să se spună „homosexuali” și „lesbiene”. Ar fi o perioadă de trecere, în care funcționarii și oficialii UE mai au voie să spună „oameni homosexuali” și „persoane lesbiene”. O perioadă scurtă. Nu mai e voie să vorbești despre drepturile homosexuale. „Politically correct” înseamnă să te exprimi în felul următor: „tratament echitabil și egal”. Termenul de „căsătorie homosexuală” va fi și el înlocuit cu o „căsătorie egalitară”. Nu va mai exista sex biologic. Ci numai „sex atribuit la naștere”. Schimbarea de sex dispare și ea din vocabular, spațiul fiind ocupat de „tranziție de gen”. Și grozăvia tuturor grozăviilor: dispar cuvintele „tată” și „mamă”. Nu mai este permis decât cuvântul „părinte”. Dacă acest ghid obigatoriu pentru funcționarii de la Bruxelles a fost adoptat de Parlamentul European, ar trebui să ne fie din ce în ce mai clar că el va fi translatat și în rândul acestora și apoi, treptat, va fi implementat și la nivelul guvernelor statelor membre. Cred că ne aflăm în prezența celei mai halucinante, dar și a celei mai puternice soluții propuse de neomarxiștii sorosiști pentru a ne schimonosi gândirea și raportarea la valorile pe care le respectăm de secole întregi. A fost greu de înțeles pentru oamenii cu mintea întreagă cum de referendumul pentru definirea familiei prin Constituție drept o uniune dintre un bărbat și o femeie a căzut, în condițiile în care atâtea miloane de români au votat „pentru”.  Referendumul a fost dat peste cap fix de către cei care au dat peste cap și o serie întreagă de scrutinuri electorale. De cei care ne-au numărat voturile. Iar cei care ne-au numărat voturile nu au recurs la triș ca efect al propriilor convingeri. Ei au făcut-o la comandă exernă. Nu era „politically correct” ca România să-și schimbe Constituția în acest fel. Și să meargă în contrasens cu direcția imprimată Uniunii Europene de către neomarxiști și neosexiști. Care mai nou au devenit și neolingviști. – Activenews 

Biserica a contribuit activ la dezrobirea rromilor și susține incluziunea lor socială

Biserica a contribuit activ la dezrobirea rromilor și susține incluziunea lor socială, a transmis Arhiepiscopul Râmnicului la comemorarea rromilor trecuți la Domnul în deportări și robie. Evenimentul, organizat de Centrul Eparhial, a marcat împlinirea a 165 de ani de la Dezrobirea romilor din Principatele Române. Spicuim din mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie: „... Biserica, deși nu a putut controla și impune ierarhia relațiilor sociale, a sprijinit comunitățile rrome atât pe plan duhovnicesc cât și filantropic. Sunt foarte multe documente, începând cu secolul al XIV-lea, care atestă lucrarea socială ce se desfășura pe lângă catedrale, biserici și mănăstiri. În mod direct, Sfântul Antim Ivireanul, în Aşezământul său, cerea cu hotărâre ca preoţii din Ţara Românească să cerceteze pe ţigani, să le facă slujbe, pentru că sunt creştini botezaţi în numele Sfintei Treimi, ca şi ceilalţi credincioşi români. În anul 1746, un alt mitropolit al Ţării Româneşti, Neofit Cretanul, a hotărât şi impus dezrobirea rromilor de pe moşiile mănăstireşti şi ale mitropoliei, intrând în conflict cu marea şi mica boierime românească. Organizând cursuri pentru copiii orașelor și ai satelor, în tinda lăcașurilor de cult, Biserica i-a sprijinit deopotrivă pe toți fiii săi duhovnicești. Acest fapt a făcut posibil ca arhimandritul Ioasafat Snagoveanul, starețul de etnie rromă care învățase carte în școlile organizate de Sfântul Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, să depășească cutume și bariere sociale, devenind membru al Comisiei pentru dezrobirea romilor, cea care a militat pentru impunerea acestei noi stări sociale. Un rol important l-a avut Biserica după momentul 1965 în integrarea socială a rromilor prin facilitarea accesului în instituțiile de învățământ, dar și  în activitatea de strană, recunoscut fiind talentul muzical al acestora. Astfel, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, nu era întâmplătoarea prezența la cursurile Seminarului Central din București și apoi ale Facultății de Teologie din București, a arhimandritului Calinic Constantin Şerboianu de la Cernica, de etnie rromă, devenit în anul 1908 licențiat în teologie. Arhimandritul Calinic a alcătuit în limba franceză o carte de vreo sută de pagini despre Istoria şi obiceiurile rromilor din România, a înfiinţat şi condus Asociaţia Romilor, militând pentru organizarea unor cooperative meşteşugăreşti și a unei Universităţi populare speciale. Comunitățile rrome au fost decimate între anii 1941-1943, când Ion Antonescu a hotărât deportarea acestora în Trasnistria, moment ce a consemnat în istorie atitudinea umanitară și grija, singură de multe ori, a preoților față de aceștia. Începând cu anul 1990, Biserica a dezvoltat mai multe proiecte sociale și educative pentru sprijinirea integrării rromilor, dar și importante programe cultural duhovnicești. Se împlinesc anul acesta 15 ani de când sub binecuvântarea Fericitului întru adormire Patriarhul Teoctist apărea Cartea de rugăciune în limba rromani, apoi, după încă un an un CD cu Sfânta Liturghie în limba rromani. Căutând să aducem binecuvântarea în viața fiecărui fiu duhovnicesc, s-a înființat în Arhiepiscopia Râmnicului Departamentul de Misiune pentru rromi a cărui activitate nu a fost gândită a fi una ocazională, ci s-au organizat și dezvoltat programe sociale care să contribuie la o integrare concretă și eficientă a rromilor. Înțelegem așadar, că Biserica a contribuit activ la dezrobirea rromilor, iar în prezent susține proiecte pentru incluziunea lor socială. Este nevoie însă de o împreună lucrare a preoților cu cei din această comunitate, pentru că reușita acestor programe ale Bisericii se va vedea în timp. Timpul pe care ni-l dăruiește Dumnezeu trebuie să devină un timp al faptelor bune, al conlucrării spre formarea noastră duhovnicească dar și spre ajutorarea semenilor.” - basilica

 

Linkuri la știri:

Revista Binele de știut - Basilica

Nu vă temeți! - Basilica

 



Știri EXTERNE - Martie 2021
 
GRECIA: A apărut trailerul filmului Omul lui Dumnezeu (VIDEO)

Trailerul filmului „Omul lui Dumnezeu” (Man of God) a fost lansat oficial marţi, 9 martie. Filmul regizat de Yelena Popovic este dedicat vieţii şi activităţii Sfântului Nectarie de la Eghina. Filmul este produs de Simeon Entertainment și View Master Films, în colaborare cu Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos şi va fi distribuit în cinematografe de Feelgood Entertainment. Proiectul cinematografic este un omagiu adus Sfântului Nectarie la 100 de ani de la mutarea sa la viața veșnică (în 1920). Rolul sfântului Nectarie este jucat de actorul grec Aris Servetalis. Un rol scurt, dar de impact, joacă în film și vedeta hollywoodiană Mickey Rourke. El îl va interpreta pe bărbatul paralizat vindecat de sfânt când acesta se afla pe patul de moarte, la Spitalul Areteion din Atena. - basilica

VATICAN: Papa Francisc a încheiat o vizită istorică în Irak
Papa Francisc a vizitat recent mai multe oraşe irakiene afectate de conflicte armate, s-a întâlnit cu lideri religioşi musulmani şi creştini şi a propovăduit pacea şi coexistenţa în faţa războiului, informează Reuters şi AFP. În timpul acestei vizite, prima întreprinsă de un suveran pontif în Irak, papa Francisc a vizitat patru oraşe irakiene, inclusiv Mosul, fostul bastion al organizaţiei teroriste Stat Islamic, un oraş în care zone vaste se află în continuare în ruine, şi le-a spus rezidenţilor că "pacea este mai puternică decât războiul". Liderul de Vatican a participat totodată la o primă întâlnire istorică cu marele ayatolah Ali al-Sistani, cel mai important cleric al comunităţii musulmane şiite din Irak. Irakul l-a primit cu braţele deschise pe papa Francisc, iar oficialii irakieni au spus că această vizită reprezintă o bună ocazie pentru ca întreaga lume să vadă ţara lor, afectată permanent de crize, într-o altă lumină. Irak se confruntă cu o criză cronică de management şi de corupţie şi prezintă un nivel constant de violenţă, adeseori asociat cu rivalitatea regională dintre Statele Unite şi Iran, la 18 ani după invazia americană. Potrivit AFP, prima vizită a unui suveran pontif în Irak s-a desfăşurat fără incidente, într-o ţară zguduită constant de violenţe. - agerpres
https://www.agerpres.ro/mondorama/2021/03/08/papa-francisc-a-incheiat-o-vizita-istorica-in-irak-unde-s-a-rugat-pentru-pace--673974
 
ISRAEL: Descoperire: Pergament biblic vechi de 2.000 de ani
Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA) a anunţat găsirea unor fragmente dintr-un pergament biblic cu o vechime de 2.000 de ani, în deşertul Iudeei, o descoperire „istorică”, una dintre cele mai importante după cea de la Marea Moartă, relatează AFP. „Pentru prima dată în ultimii aproximativ 60 de ani, săpăturile arheologice au adus la lumină fragmente dintr-un pergament biblic”, a indicat IAA. Fragmentele manuscrisului au permis, potrivit cercetătorilor, re­constituirea unor pasaje din cărţile profeților Zaharia şi Naum. Ziarul Lumina 
 
EGIPT: O echipă a descoperit cel mai vechi sit monahal atestat arheologic
O echipă de arheologi franco-norvegieni condusă de un român, Victor Ghica, a descoperit în Egipt cel mai vechi sit monahal atestat arheologic. Se găsește la 370 de kilometri sud-vest de Cairo și datează din secolul al IV-lea. Descoperirea făcută la Tall Ğanūb Qaṣr al-‘Ağūz, în oaza al-Bahariya, certifică nașterea monahismului în Pustia Egiptului, exact așa cum ne transmite și Tradiția Bisericii. Arheologii au descoperit „șase sectoare cu vestigii de la trei biserici și chilii călugărești” construite din bazalt sau cărămidă. Unele sunt săpate în stâncă. Patru din cele șase clădiri sunt în stare excepțională de conservare. Biserica păstrată în cea mai bună stare și patru dintre chilii au zidurile acoperite cu inscripții în greacă, inclusiv pasaje din scrierile Evagrie Ponticul și ale Sfântului Efrem Sirul.
Românul Victor Ghica, care a coordonat lucrările, a declarat că „excavațiile dezvăluie o nouă față a începutului monahismului egiptean organizat” și noi mărturii despre „natura vieții monastice din regiune”. Analiza stratigrafică, datarea cu carbon radioactiv, ceramica, sticla și cele două monede descoperite, coroborate cu datarea sectorului în care au fost găsite vestigiile certifică faptul că acesta este cel mai vechi sit arheologic monastic descoperit până la ora actuală. Situl vine în completarea a 20 construcții, inclusiv o biserică săpată în piatră, găsite anul trecut în această regiune locuită de primii monahi creștini între secolele al IV-lea și al VIII-lea. Victor Ghica este profesor la MF Norwegian School of Theology, Religion and Society din Oslo, Norvegia, și este absolvent al Universității din București. Este specializat, printre altele, în Arheologia Antichității Târzii, în Epigrafie antică arabă și coptă și în Literatură coptă și siriacă. - basilica 
 
POLONIA: Ministrul justiției a propus interzicerea adopției de copii de către persoane de același sex
Ministerul Justiției din Polonia a propus o interzicere totală a adopției de copii de către cuplurile formate din parteneri de același sex, informează Agerpres. Noua lege ar urma să umple o lacună juridică, care nu interzice complet adopția copiilor de către o persoană care se află într-o relație cu un partener de același sex, a declarat ministrul fără portofoliu Michal Wojcik într-o conferință de presă. Deocamdată propunerea legislativă nu a fost trimisă parlamentului de la Varșovia. Polonia nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex și nici parteneriatele civile între acestea, iar Constituția Poloniei definește căsătoria drept uniunea dintre un bărbat și o femeie. „Propunerea reflectă opiniile celei mai mari părți a societății poloneze”, a afirmat ministrul Justiției, Zbigniew Ziobro. Dacă la Varșovia se fac demersuri legale pentru interzicerea adopțiilor de copii de către cupluri de homosexuali, în chiar aceiași zi, la Bruxelles, politicienii din Parlamentul European au votat o rezoluție care proclamă Uniunea Europeană ca zonă liberă pentru homosexuali, lesbiene, bisexuali, transgenderi ș.a. - activenews
 
DIASPORA: Unirea cu Basarabia nu se va face pe căi politice, ci prin înfrățire
Protoieria Sector IV București a organizat la Parohia Sf. Nicolae – Vlădica, întrunirea „Pastorația românilor din jurul granițelor țării”. Au participat episcopii Ungariei și Basarabiei de Sud. Ei au vorbit despre o datorie spirituală și de sânge a românilor din țară: să-i sprijine pe frații din jurul granițelor. Unirea nu se va face pe căi politice, ci prin înfrățirea dintre români, a spus Părintele Episcop Veniamin. Preasfințitul Părinte Siluan a prezentat istoricul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, care a fost înființată odată cu numirea predecesorului său, Preasfințitul Sofronie Drincec (la 31 ianuarie 1999), în prezent Episcop al Oradiei. Episcopul Ungariei a expus problematica pastorației creștin-ortodoxe într-o țară cu un puternic filon naționalist, unde, la fel ca și în spațiul ex-sovietic, există tendința de a asimila localnicii de alte naționalități. Aceasta face dificilă păstrarea specificului național și a identității de credință. Cel mai clar semn al vechimii locuirii românilor pe actualul teritoriu al Ungariei vecine este faptul că aceștia au cele mai impunătoare biserici, a menționat ierarhul. El a adăugat că dedicarea anului omagial 2021 pastorației românilor din diaspora este un real ajutor pentru comunitățile din afara granițelor, care au ocazia de a se cunoaște reciproc și de a se prezenta românilor în țară.
În continuare, Preasfințitul Părinte Veniamin a relatat pe larg istoricul vieții bisericești din zona de sud a Basarabiei, menționând activitatea păstorilor proeminenți, printre care Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe – Ismail între 1934-1940. Au fost rememorate momentele de început ale Mitropoliei Basarabiei, numirea în scaunul de mitropolit a IPS Petru și dificultățile întâmpinare de organizarea bisericească română din aceste ținuturi. Începând din 2018, când au fost instalați noii episcopi din Basarabia, Preasfințitul Antonie de Orhei și Preasfințitul Veniamin, viața bisericească de peste Prut a cunoscut un reviriment. Au fost organizate parohii noi, au fost hirotoniți preoți tineri și au fost înmulțite vizitele arhierești. Preasfințitul Veniamin a afirmat că principalele probleme cu care se confruntă în pastorația românilor sunt lipsa fondurilor și a personalului clerical bine pregătit. Pentru aceasta, a chemat parohiile din București să sprijine activitățile Episcopiei Basarabiei de Sud.
Unirea Basarabiei cu România nu se va realiza prin voință politică, ci prin înfrățirea dintre români, a spus Episcopul Basarabiei de Sud. Legăturile de rudenie, cetățenia, parteneriatele între parohii, vizitele reciproce, vorbirea aceleiași limbi și învățământul în limba română și cu manuale românești sunt esențiale în acest scop, a adăugat el.
basilica
 
CANADA: Episcopia Canadei vrea să înfiinţeze o şcoală virtuală de religie
La întâlnirea Episcopului Ioan Casian cu preoții și coordonatorii Școlilor Duminicale din cele trei protopopiate ale Episcopiei Canadei, a fost propusă înfiinţarea unei școli virtuale de religie sub egida Eparhiei. Evenimentul a avut loc în perioada 22-23 februarie 2021. „Anul acesta este Anul omagial al pastorației românilor din afara României în Patriarhia Română, iar tocmai acum noi toți suntem chemați să acordăm o atenție deosebită  modului de abordare a educației religioase și sădirii valorilor creștin ortodoxe în diaspora”, a subliniat Episcopul Ortodox Român al Canadei la începutul întrunirii.
Alte obiective discutate:
Educația religioasă a tinerei generații este o prioritate și o preocupare continuă a Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei. În acest sens, vor avea loc alte întâlniri de lucru în săptămânile viitoare şi va fi constituit un grup de lucru care să lucreze pe tema educației religioase și a pastorației tinerilor. – basilica
 
Linkuri la știri:
Harta completă a parohiilor românești din Italia - Basilica
Românii din America vor să își păstreze identitatea prin Biserică - Basilica
 



ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Prin post și faptă bună să urcăm spre Înviere - Arhim. Dr. Nectarie Șofelea

 

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză) Matei 6, 14-21

Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

Evanghelia acestei duminici ne pune înainte cele trei îndemnuri ale Mântuitorului Iisus Hristos. Aceste îndemnuri sunt: iertarea, postirea și milostenia, pentru a putea ­parcurge corect această perioadă specială.

Primul pas duhovnicesc în drumul nostru spiritual trebuie să fie împăcarea cu semenii noștri, condiție fără de care nu primim iertarea lui Dumnezeu. „Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6, 14-15).

Domnul Iisus Hristos pune în evidență de multe ori în propovăduirea Sa roadele iertării. Din pilda datornicului nemilostiv învă­țăm că trebuie să iertăm aproapelui nostru greșelile pe care ni le-a făcut, la fel cum ­Stăpânul nostru le iartă pe ale noastre. Sfântul Apostol Petru este sfătuit de Mântuitorul ­Hristos să ierte celor care-i greșesc de șaptezeci de ori câte șapte (Matei 18, 22).

Tot Domnul ne spune: „Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul, slujitorului şi să fii aruncat în temniţă” (Matei 5, 25), adică să iertăm pe toți cei care ne greșesc pentru a putea avea conștiința liniștită. Rugăciunea Domnească spune: „Şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greșiților noștri” (Matei 6, 12). Așadar, iertarea este o obligație a unuia față de altul și nu o opțiune. Suntem obligați să ne iertăm aproapele, ca unul care este egalul nostru. Iertarea este primul pas spre iubirea desă­vârșită. Lipsa de iertare vine din lipsa iubirii, din mândrie și din necunoașterea sinelui. Din orgoliu, din mândrie, oamenii nu vor să ierte, nici să se împace cu
cei pe care i-au supărat, acest ­lucru ducând la despărțirea de ­Dumnezeu.

„Postul trimite rugăciunile la cer”

Al doilea pas duhovnicesc este postul. Adam a fost izgonit din Rai nu de Dumnezeu, ci de păcatele sale. În această perspectivă, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Pe Adam lăcomia pântecelui l-a scos din Rai!

Postul este prima poruncă pe care Dumnezeu a dat-o proto­părinților noștri, Adam și Eva, atunci când i-a așezat în Grădina Edenului și le-a zis să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului. Dar aceștia, neascultând, au mâncat și au murit. Mai departe, Dumnezeu a rânduit postul ca un mijloc ce poate să ne înfrâneze pornirile pătimașe. De asemenea, Însuși Hristos, înainte de a propovădui Evanghelia, a postit 40 de zile, astfel nedespărțind învățătura de faptă.

Referindu-se la postire, Sfântul Vasile cel Mare ne învață: „Postul a stins puterea focului, postul a închis gura leilor. Postul trimite rugăciunile la cer, dându-le aripi în drumul lor spre înălțime. Postul este creșterea caselor, mama sănătății, pedagogul tinereții, podoaba bătrânilor, tovarăș bun de drum celor care călătoresc, tova­răș credincios al soților”.

Fariseii respectau cuvintele Scripturii, dar ei nu posteau pentru a se împăca cu Dumnezeu, ci pentru propria lor slavă deșartă, căutând aprecierea oamenilor, iar Mântuitorul față de acest aspect ne-a atenționat, spunându-ne: „Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor” (Matei 6, 5). De aceea, îndemnul Mântuitorului este să nu postim ca fariseii, ci să rămânem fideli credinței, căci „credinţa fără de fapte moartă este” (Iacov 2, 20).

Dacă postul e redus la dietă, fără credință, fără milostenie, va fi fără folos pentru suflet. Postul are o singură direcție - întâlnirea cu Dumnezeu și sfințirea sufletelor și trupurilor noastre. Sfântul Leon cel Mare spune: „Precum am învățat de la Mântuitorul Hristos, nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu și fiindcă este potrivit ca poporul creștin să dorească mai mult să se sature de cuvântul lui Dumnezeu decât cu hrană trupească”.

În timpul postului, trebuie să avem o atitudine de bucurie, întrucât postim spre viață, iar nu spre moarte. Toate actele de credință se fac pentru noi și pentru semeni cu bucurie, dar în raport cu Dumnezeu, întrucât El este milostiv, iubitor și iertător. Trebuie să devenim virtuoși pentru a ne asemăna cu Dumnezeu ca fii ai Lui.

Postul cel adevărat este cel trupesc unit cu cel sufletesc, cum ne învață cântările din perioada ce ne stă înainte: „Să postim post primit, bineplăcut Domnului, postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și jurământ mincinos”.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Cum? De vedeți un sărac, aveți milă de el; un dușman, împă­cați-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiați! Nu numai gura și stomacul vostru să postească, ci și ochiul, și ­urechile, și picioarele, și mâinile voastre, și toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate și de furt și de lăcomie. Picioarele, nealergând la priveliști urâte și în calea păcătoșilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusețile străine... Gura trebuie să postească de calomnii și de alte vorbiri rușinoase!”

Puterea binelui

Al treilea pas duhovnicesc din Evanghelia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai este milostenia.

În lumea aceasta toate pier, se șterg, se dărâmă, se prefac, numai binele făcut rămâne. Dacă pierim noi, binele făcut rămâne aici pe pământ, în amintirea și spre folosul generațiilor viitoare, fiind cheia cu care se deschide Împă­răția cerurilor. Dacă pe pământ se șterg albiile vechi ale râurilor, se rotunjesc colțurile stâncilor, se dărâmă munții, se înlocuiesc și înnoiesc roadele înțelep­ciunii omenești, se pot șterge literele cărților sau slovele săpate adânc în piatră, binele săvârșit și fapta cea bună împlinită rămân!

Puterea binelui este uriașă, trecând dincolo de moarte, întrucât binele este izvorât din dra­gostea creștină, după cum mărturisesc cuvintele Apostolului: ­Dra­gostea nu piere niciodată!
(1 Corinteni 13, 8).

Fapta cea bună este cea cu care mergem înaintea Mântuitorului Hristos, căci atunci El va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Atunci vor fi răsplătiți cei drepți, întrucât au înfăptuit binele, săturând pe cei flămânzi, adăpând pe cei însetați, adăpostind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe cei bolnavi și în necazuri și va osândi pe cei nedrepți și păcătoși, întrucât n-au făcut binele.

Pentru a ne convinge de puterea binelui și că săvârșirea lui este posibilă din partea oricui, amintim cuvintele Mântuitorului: „Și cel ce va da de băut unuia dintre acești mici numai cu un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, amin grăiesc vouă: nu își va pierde plata sa!” (Matei 10, 42). Comorile nestricăcioase sunt faptele noastre bune, ele fiind martorii noștri care vor mărturisi pentru noi la judecata viitoare.

Unicul criteriu cu care judecă Dumnezeu este cât de mult am iubit pe cel din jurul nostru. Pentru a putea iubi pe cineva, trebuie să punem frâu patimilor interioare, egoismului interior. Postul, rugăciunea și faptele bune formează calea prin care se pot înfrânge acestea. Sfântul Maxim Mărturisitorul, vorbind despre iubire, spune: Lucrarea iubirii înseamnă facerea de bine din tot sufletul față de aproapele nostru, îndelunga răbdare pe care o arătăm față de el, de asemenea și folosirea prudentă a lucrurilor. Dispoziția iubirii nu se arată doar prin darul de bani, ci mult mai mult prin transmiterea cuvântului duhovnicesc și prin slujirea trupească.

Evanghelia de astăzi se încheie cu un cuvânt foarte realist: „Unde va fi comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6, 21). Sfântul Efrem Sirul, într-una dintre cuvântările sale, ne spune: „Pentru aceea, nici nu ne-am învăţat a strânge comori pe pământ, unde molia şi rugina le pierde şi furii le sapă şi le fură” (Matei 6, 19), „ci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 21). Însă bine este cuvântat Dumnezeu, Care ne-a dat nouă tărie împotriva nevăzuţilor vrăjmaşi, iar Sfântul Vasile cel Mare ne învață: „Să știi că inima ta este ogorul Domnului. Cultivă-l cu învățăturile cerești și nu îngădui să fie semănată neghină în țarina Domnului. Așadar, dacă în felul acesta vei veghea, vei putea ajunge ușor la desăvârșire”.

Duminica aceasta ne învață să nu ne lăsăm amăgiți de vicleanul diavol, pentru a nu fi și noi alungați din Rai. Depinde numai de faptele noastre dacă vom ­petrece veșnicia împreună cu sfinții lui Dumnezeu sau dacă vom avea parte de o judecată înfri­coșătoare. Să ne analizăm gândurile, frământările, ideile de zi cu zi și să vedem cui slujim. Să slujim și să ne închinăm cu ­dragoste lui Dumnezeu!

Sursa: Ziarul Lumina



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Suntem chemați să fim biruitori asupra patimilor - Pastorala din Duminica Ortodoxiei - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2021 

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române, 

Har, pace și bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi, părinteşti binecuvântări! 

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Preacuvioase maici,
Iubiţi credincioşi şi credincioase, 

Dăm slavă lui Dumnezeu Cel în Treime închinat, pentru că, în pofida tuturor încercărilor și ispitelor prin care a trecut și trece umanitatea întreagă, ne-a învrednicit și în acest an să pășim pe calea pocăinței, începând „călătoria virtuţilor […] încingându-ne cu nevoinţa cea bună a postului”[1], pentru „a vedea preacinstitele Pătimiri ale lui Hristos Dumnezeu şi Sfintele Paşti, duhovniceşte bucurându-ne”.[2]

 

Duminica de astăzi, numită a Ortodoxiei, prim popas în călătoria duhovnicească a Marelui Post, a fost instituită de Sfântul Patriarh Metodie al Constantinopolului, în urma Sinodului local de la Constantinopol din11 martie 843, care a consfințit oficial proclamarea definitivă a cinstirii sfintelor icoane.[3]

Această proclamare dogmatică vine însă în urma unei crize îndelungate, întinsă de-a lungul secolelor al VIII-lea și al IX-lea. Ea s-a manifestat prin lupta împotriva icoanelor și a cinstitorilor lor, fiind numită, din această cauză, criza iconoclastă sau iconoclasm.

Tulburările generate de criza iconoclastă s-au manifestat pe parcursul a două perioade, marcate de multe prigoane ale împăraților bizantini împotriva icoanelor, dar și de o puternică rezistență prin străluciți teologi și oameni sfinți, apărători și cinstitori ai sfintelor icoane.

Aceștia din urmă, luminați de Duhul Sfânt, au descoperit tuturor valoarea teologică, liturgică și catehetică a icoanei în viața Bisericii și a creștinului care cultivă comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții Lui.

În prima perioadă a războiului contra icoanelor (730-787), remarcăm între apărătorii Ortodoxiei pe Sfântul Patriarh Gherman I al Constantinopolului (715-730) și pe Sfântul Ioan Damaschin (675-749).

Cel dintâi a dat prima mărturie a Ortodoxiei împotriva iconoclasmului, afirmând că tradiția reprezentării în icoană a Domnului Iisus Hristos decurge din teofania Sa văzută, adică din întruparea, viața în trup, pătimirile și moartea Sa mântuitoare.[4]

La rândul său, Sfântul Cuvios Ioan Damaschin a reușit să rezume admirabil învățătura ortodoxă despre icoane, prin cele trei tratate ale sale despre icoane. În acest sens, el spune: În vremurile dinainte, Dumnezeu, fără trup sau formă, nu putea fi înfăţişat în niciun chip (în icoană). Dar astăzi, deoarece Dumnezeu S-a arătat în trup şi a trăit printre oameni, eu pot înfăţişa ceea ce este văzut în Dumnezeu. Eu nu cinstesc materia, ci Îl cinstesc pe Creatorul materiei, Care S-a făcut materie pentru mine, Care a luat asupră-Și viaţa în trup şi Care, prin materie, a săvârşit mântuirea mea.[5]

Prima perioadă iconoclastă se încheie cu Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea, din anul 787, inițiat de Sfânta Împărăteasă Irina, în cadrul căruia a fost exprimată precis distincția clară și neechivocă dintre venerarea sau cinstirea relativă a icoanei și adorarea care se cuvine numai lui Dumnezeu.

Cea de-a doua perioadă iconoclastă a izbucnit sub domnia secularizantă a împăratului iconoclast Leon al V-lea Armeanul (813-820) și a durat până în anul 843. Însă Dumnezeu a rânduit și acum oameni minunați, sfinți, precum Sfântul Cuvios Teodor Studitul (759-826) și Sfântul Patriarh Nichifor Mărturisitorul al Constantinopolului (806-828).

Sfântul Cuvios Teodor Studitul justifică practica zugrăvirii icoanei Domnului Iisus Hristos pe temeiul întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu. Astfel, icoana Domnului Hristos este nu doar chipul omului Iisus din Nazaret, ci este chipul Ipostasului unic al Fiului și Cuvântului lui DumnezeuCare S-a făcut om, pentru mântuirea oamenilor.

A doua perioadă a crizei iconoclaste se încheie în timpul Sfintei Împărătese Teodora[6] și a Sfântului Patriarh Metodie al Constantinopolului, prin restabilirea cultului sfintelor icoane la Sinodul local întrunit la Constantinopol în anul 843. Acum se reafirmă hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787 și se condamnă definitiv iconoclasmul dimpreună cu toate ereziile de până atunci.

Datorită faptului că lucrările Sinodului din anul 843 s-au încheiat în sâmbăta dinaintea primei Duminici a Postului Mare (11 martie), documentul oficial, numit Synodiconul Ortodoxiei, a fost citit solemn în ziua următoare, în Duminica întâi a Postului. De atunci s-a luat hotărârea ca în fiecare an, începând cu anul 843, în prima Duminică a Sfântului și Marelui Post, numită Duminica Ortodoxiei, să fie celebrat Triumful sau Biruinţa Ortodoxiei în întreaga lume ortodoxă.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Cinstirea sfintelor icoane, așa cum a fost stabilită de Sfinții Părinți în Sfintele Sinoade, este un act de mărturisire a adevărului Întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu, un act de comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții Lui, dar și un îndemn la viață sfântă și la fapte ale iubirii milostive în orice  loc și în orice vreme.

Pentru mărturisirea credinței ortodoxe, suntem datori să ne curățim mintea, să ne despătimim și să săvârșim fapta cea bună și dreaptă, să ne înnoim și să ne luminăm cu virtuțile, luând aminte la cuvintele Sfântului Apostol Iacov: „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17). În acest fel, înaintăm spre asemănarea cu Chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt, la îndumnezeirea prin har, despre care Sfântul Grigorie de Nyssa spune: „Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieţi: sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm”.[7]

Prin sărbătoarea de astăzi, Duminica Ortodoxiei sau a Biruinţei Dreptei Credinţe, suntem chemați și noi să fim biruitori, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, asupra patimilor lăcomiei, trufiei sau mândriei din noi, care ne pândesc mereu, punând în locul acestora virtuțile smereniei și ale iubirii milostive față de oamenii din jurul nostru, pentru a redescoperi în ei chipul lui Hristos cel smerit.

Dreptmăritori creştini,

Anul 2021, proclamat de Sfântul Sinod drept Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor, oferă prilejul de a manifesta mai intens dragostea și dorul pentru frații români din afara granițelor țării, dar și ocazia de a arăta grija pentru cei trecuți din această viață.

În acest context, reamintim că în anul 2021 se împlinesc 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, eveniment misionar și cultural care a avut loc în anul 1871 la Mănăstirea Putna, inițiat de poetul Mihai Eminescu și care s-a bucurat de participarea unor personalități precum scriitorul Ioan Slavici sau istoricul Alexandru D. Xenopol.

Împlinirea unui secol și jumătate de la acest eveniment va fi marcată și în acest an la ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în ziua de 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în scopul afirmării și consolidării unității românilor din țară și din afara granițelor și pentru întărirea legăturilor frățești, a comuniunii de iubire și a împreună lucrării spre binele comun al poporului român.

Totodată, în vederea cultivării recunoștinței și a iubirii față de cei trecuți la Domnul, este datoria morală a fiecărui creștin ortodox de a pomeni la rugăciunea particulară, la Sfânta Liturghie și la celelalte sfinte slujbe pe cei care nu mai sunt printre noi, de a le cinsti memoria și de a ne aduce aminte de faptele lor bune, precum și de a îngriji și înfrumuseța mormintele lor, dar și monumentele eroilor români.

De asemenea, potrivit tradiției statornicite de Biserica noastră, în Duminica Ortodoxiei se inițiază colecta pentru Fondul Central Misionar, prin care sunt ajutate în mod special comunităţile parohiale din ţară şi de peste hotare aflate în dificultate şi sunt susţinute activităţile social-filantropice şi educaţionale prin care se păstrează identitatea spirituală şi culturală a creştinilor ortodocşi români.

Dărnicia, deschiderea cu generozitate spre cei aflați în nevoi, reprezintă un chip luminos al vieții creștine, al unei persoane, al unei comunități și al unui neam întreg. De-a lungul istoriei, românul creștin ortodox a învățat că numai dăruind va dobândi, ceea ce l-a determinat ca din puținul lui să dăruiască și celor lipsiți, pentru ca și el să fie ajutat în momente de grea încercare.

Astfel, bunătatea și dărnicia de care au dat mereu dovadă strămoșii și părinții noștri a devenit pentru popor un prilej binecuvântat de a spori spiritual în credință și fapte bune, de a păstra o legătură puternică de frățietate cu românii aflați printre străini, dar și de a păstra numele de buni creştini, arătând că iubirea față de Dumnezeu se împletește frumos cu iubirea față de semeni.

Avem convingerea și speranța că și în acest an veți răspunde cu dărnicie creștină chemării de ajutorare a celor aflați în nevoi, contribuind la continuarea lucrării misionare și social-filantropice a Bisericii, spre folosul credincioșilor ortodocși români de pretutindeni.

Dorindu-vă să aveți parte de post binecuvântat, cu mult spor și folos duhovnicesc, vă îmbrățișăm cu binecuvântare sfântă: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan

Arhiepiscopul Iașilor și

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

† Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

† Ioan

Arhiepiscopul Timișoarei și

Mitropolitul Banatului

† Iosif

Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale

și Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale
și Meridionale

† Nicolae

Arhiepiscopul ortodox român al Statelor Unite ale
Americii și Mitropolitul ortodox român al celor două Americi

† Teodosie

Arhiepiscopul Tomisului

† Irineu

Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Ioachim

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

† Ciprian

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

† Timotei

Arhiepiscopul Aradului

† Lucian

Episcopul Caransebeșului

† Iustin

Episcopul ortodox român al Maramureșului
și Sătmarului

† Antonie

Episcopul de Bălți

† Vincențiu

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

† Galaction

Episcopul Alexandriei și Teleormanului

† Sebastian

Episcopul Slatinei și Romanaților

† Petroniu

Episcopul Sălajului

† Daniil

Episcopul Daciei Felix

† Siluan

Episcopul ortodox român
al Italiei

† Macarie

Episcopul ortodox român

al Europei de Nord

† Ioan Casian

Episcopul ortodox român al Canadei

† Ieronim Sinaitul

Episcop-vicar patriarhal

† Nichifor Botoșăneanul

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Iașilor

† Benedict Bistriţeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului şi Clujului

† Marc Nemțeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
a Europei Occidentale

† Damaschin Dorneanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei
și Rădăuților

† Timotei Sătmăreanul

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române
a Maramureșului și Sătmarului

† Atanasie de Bogdania

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române
a Italiei

† Laurențiu

Arhiepiscopul Sibiului și

Mitropolitul Ardealului

† Irineu

Arhiepiscopul Craiovei și

Mitropolitul Olteniei

† Petru

Arhiepiscopul Chișinăului,

Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor

† Serafim

Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei,
Austriei și Luxemburgului
 și Mitropolitul ortodox
român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

† Nifon

Mitropolit onorific,
Arhiepiscopul Târgoviștei

† Calinic

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

† Varsanufie

Arhiepiscopul Râmnicului

† Calinic

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

† Casian

Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Ignatie

Episcopul Hușilor

† Sofronie

Episcopul ortodox român al Oradiei

† Nicodim

Episcopul Severinului
și Strehaiei

† Veniamin

Episcopul Basarabiei de Sud

† Andrei

Episcopul Covasnei și Harghitei

† Ambrozie

Episcopul Giurgiului

† Visarion

Episcopul Tulcii

† Gurie

Episcopul Devei și Hunedoarei

† Siluan

Episcopul ortodox român al Ungariei

† Timotei

Episcopul ortodox român

al Spaniei și Portugaliei

† Mihail

Episcopul ortodox român

al Australiei și Noii Zeelande

† Varlaam Ploieșteanul

Episcop-vicar patriarhal

† Timotei Prahoveanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

† Ilarion Făgărășanul

Episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Sibiului

† Paisie Lugojeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Timișoarei

† Sofian Brașoveanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române
a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

† Emilian Crișanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Aradului

† Nestor Hunedoreanul

Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei
și Hunedoarei

† Teofil de Iberia

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române
a Spaniei și Portugaliei

 Notele sunt disponibile la sursă: basilica

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul - ce ne învață Biserica
 
Care sunt rânduielile tradiţionale care preced înmormântarea? - Ziarul Lumina
Care sunt soroacele de pomenire ale celor adormiți? - Ziarul Lumina
Care este rolul şi rostul pomelnicului? - Ziarul Lumina
Care sunt temeiurile patristice pentru cinstirea în Biserică a celor adormiți? - Ziarul Lumina
Care sunt temeiurile liturgice pentru cinstirea în Biserică a celor adormiţi? - Ziarul Lumina
Care sunt temeiurile vechi-testamentare în favoarea rugăciunii pentru cei adormiți întru Domnul? - Ziarul Lumina
Ceasul întâlnirii noastre cu veșnicia - Ziarul Lumina
Care este legătura dintre pomenirea celor adormiţi în Biserică şi valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor? - Ziarul Lumina
 
 


Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
7 Cuvinte: documentar despre viata părintelui Gheorghe Calciu (video)
 
Filmul „7 Cuvinte” este povestea unui om care a petrecut 21 de ani după gratii. Gheorghe Calciu, student la Medicină, intră în închisoare în 1948, pentru „vina” de a-și fi iubit țara și credința. Timp de 16 ani trece prin experiențe – limită: reeducarea de la Pitești, cavoul morții din Jilava, „ispitirile” de la Aiud. După eliberarea, într-o țară îngrozită de teroarea Securității, rostește în București 7 Cuvinte către tineri, un îndemn la un „zbor înalt”, eliberator din sclavia materiei.
 
 


Cetatea Principesei Ileana – Mănăstirea din America (Video) - Fr. Alexandru Mihail Niţă
 


RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Rugăciuni importante în Postul Mare
 
Cu noi este Dumnezeu
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
Rugăciune pentru vederea păcatului propriu
Rugăciune care se citește în fiecare post
CANONUL MARE
Slujba (canonul) Cuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca
 

Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu.

Auziţi toate neamurile, căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umbla întru întuneric a văzut lumină mare, căci cu noi este Dumnezeu.

Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu.

Doamne al puterilor, fii cu noi, căci pe altul afară de Tine, ajutor întru necazuri nu avem.

Doamne al puterilor, miluieşte-ne pe noi.

Doamne de n-am avea pe sfinţii Tăi rugători şi bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum     am îndrăzni Mântuitorule, a Te lăuda pe Tine, pe Carele bine te cuvintează neâncetat îngerii, Stiutorul inimilor, iartă sufletelor noastre.

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)

Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)

Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…

Rugăciuni din Postul Mare

Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.

Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.

Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche și cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguințî, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruința asupra păcatului,- că împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Ca Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul (se citește pe fragmente în prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, la Pavecerniță; iar în intregime se citește joi din săptămâna a 5-a a Postului Sfintelor Paști, la Pavecerniță)

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea:

Irmosul:

Ajutor si acoperitor s-a facut mie spre mântuire.

Acesta este Dumnezeul meu

si-L voi slavi pe El; Dumnezeul pãrintelui meu

si-L voi înãlta pe El,

cãci cu slavã S-a preaslãvit

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã, Dumnezeule, miluieste-mã.

De unde voi începe a plânge faptele vietii mele

celei ticãloase ?

Ce începere voi pune, Hristoase,

acestei tânguiri de acum?

Ci ca un milostiv,

dã-mi iertatea gresealelor.

Vino, ticãloase suflete, împreuna cu trupul tãu

de te mãrturiseste la Ziditorul tuturor.

Si îndepãrteazã-te

de acum

de nebunia cea mai dinainte

si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocãintã.

Râvnind neascultãrii lui Adam celui întâi zidit,

m-am cunoscut pe mine

dezbrãcat de Dumnezeu

si de împãrãtia cea pururea fiitoare

si de desfãtare,

pentru pãcatele mele.

Vai, ticãloase suflete!

Pentru ce te-ai asemãnat Evei celei dintâi?

Cã ai cãzut rãu

si te-ai rãnit amar;

cã te-ai atins de pom

si ai gustat cu îndrãznealã

mâncarea cea nechibzuitã.

În locul Evei celei trupesti,

fãcutu-s-a mie Evã întelegãtoare

gândul cel cu poftã trupeascã,

arãtându-mi cele plãcute,

si gustând pururea din bãutura cea amarã.

Dupã dreptate a fost lepãdat Adam din Eden,

nepãzind singura Ta poruncã,

Mântuitorule.

Dar eu, care am cãlcat totdeauna cuvintele Tale

cele dãtãtoare de viatã,

ce voi pãtimi?

Covârsind eu de bunãvoie uciderea lui Cain,

m-am fãcut cu stiintã ucigas al sufletului,

umplându-mi trupul de viermi,

si rãzboindu-mã împotriva lui, cu faptele mele cele rele.

Nu m-am asemãnat, Iisuse,

dreptãtii lui Abel.

Daruri bineprimite nu Ti-am adus Tie niciodatã,

nici fapte dumnezeiesti,

nici jertfã curatã,

nici viatã fãrã de prihanã.

Precum Cain asa si noi,

ticãlosule suflete,

am adus fapte murdare Fãcãtorului tuturor

si jertfã vrednicã de mustrare

si viatã netrebnicã;

pentru aceasta ne-am si osândit împreunã.

Ziditorule,

fãcându-mã lut viu,

ai pus întru mine trup si oase

si suflare si viatã;

dar, o! Fãcãtorul meu,

Mântuitorul meu si Judecãtorul meu,

primeste-mã pe mine

cel ce mã pocãiesc.

Mãrturisesc Tie, Mântuitorule,

pãcatele pe care le-am fãcut,

si rãnile sufletului si ale trupului meu,

pe care tâlhãreste le-au pus înlãuntrul meu

gândurile cele ucigãtoare.

De am si gresit,

Mântuitorule,

dar stiu cã esti iubitor de oameni;

bati cu milã

si Te milostivesti fierbinte;

pe cel ce plânge îl vezi,

si alergi ca un pãrinte,

chemând pe cel rãtãcit.

Pe mine,

cel lepãdat înaintea usilor Tale,

Mântuitorule,

mãcar la bãtrânete nu mã lãsa în iad desert,

ci mai înainte de sfârsit,

ca un iubitor de oameni,

dã-mi iertare gresealelor.

Eu sunt cel cãzut între tâlhari,

în gândurile mele;

cu totul sunt rãnit acum de ele

si plin de bube;

dar Tu însuti venind de fatã,

Hristoase Mântuitorule,

vindecã-mã.

Preotul, vãzându-mã mai înainte,

a trecut de mine,

si levitul, vãzându-mã gol în nenorocire,

nu m-a bãgat în seamã;

iar Tu, Iisuse, Cel ce ai rãsãrit din Maria,

venind de fatã,

miluieste-mã.

Mielule al lui Dumnezeu,

Cel ce ai ridicat pãcatele tuturor,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca un milostiv,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Vremea este a pocãintei,

vin cãtre Tine, Fãcãtorul meu;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,

si, ca un îndurat,

dã-mi iertare de greseale.

Sã nu mã urãsti, Mântuitorule,

sã nu mã lepezi de la Fata Ta;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,

si, ca un milostiv,

dã-mi iertare de greseale.

Gresealele mele, Mântuitorule,

cele de voie si cele fãrã de voie,

cele vãdite si cele ascunse,

cele stiute si cele nestiute,

toate iertându-le, ca un Dumnezeu,

milostiveste-Te si mã mântuieste.

Din tinerete, Mântuitorule,

poruncile Tale le-am lepãdat,

si mi-am trecut toatã viata cu pofte,

neîngrijindu-mã si lenevindu-mã;

pentru aceasta strig Tie, Mântuitorule:

mãcar la sfârsit mântuieste-mã.

Bogãtia sufletului cheltuind-o întru pãcate,

pustiu sunt de virtuti crestinesti

si, flãmânzind, strig:

Pãrinte al îndurãrilor,

apucând înainte,

miluieste-mã.

Înaintea Ta cad, Iisuse;

gresit-am Tie,

milostiveste-Te spre mine;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca un îndurat,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Sã nu intri cu mine la judecatã, vãdind faptele mele,

cercetând cuvintele

si îndreptând pornirile;

***

ci cu îndurãrile Tale,

trecând cu vederea rãutãtile mele,

mântuieste-mã,

Atotputernice.

Stih: Cuvioasã maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu-mi dã har luminãtor,

din osârdia ta cea dumnezeiascã de sus,

ca sã scap de întunericul patimilor;

si sã laud din inimã

faptele vietii tale cele frumoase,

Marie.

Plecându-te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos,

la Dânsul ai venit,

lãsând pornirile desfãtãrilor cele neoprite,

si toatã virtutea,

ca pe una singurã,

cu multã cucernicie ai sãvârsit-o.

Stih: Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugãciunile tale, Andrei,

scapã-ne de patimile cele fãrã de cinste

si te rugãm sã ne arati pãrtasi

acum

împãrãtiei lui Hristos,

pe noi, cei ce Te lãudãm pe Tine,

strãlucite,

cu credintã si cu dragoste.

Slavã..., a Treimii:

Treime,

Fiintã preaînaltã,

Cãreia ne închinãm întru o Unime,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o milostivã,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Nãscãtoare de Dumnezeu,

nãdejdea

si folosirea celor ce te laudã pe tine,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o stãpânã curatã,

mã primeste pe mine

cel ce mã pocãiesc.

Si iarãsi irmosul: Ajutor si acoperitor...

 

Cântarea a 2-a

Irmosul:

Ia aminte, Cerule, si voi grãi;

si voi lãuda pe Hristos,

Care a venit din Fecioarã cu trup.

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã Dumnezeule, miluieste-mã

Ia aminte, Cerule, si voi grãi;

pãmântule, primeste în urechi

glasul celei ce se pocãieste lui Dumnezeu

si-L laudã pe Dânsul.

Ia aminte, Dumnezeule,

Mântuitorul meu,

cu ochiul Tãu cel blând,

si primeste mãrturisirea mea cea cãlduroasã.

Mai mult decât toti oamenii,

eu însumi am gresit Tie;

ci Te milostiveste, Mântuitorule,

ca un Dumnezeu,

spre fãptura Ta.

Viforul rãutãtilor m-a cuprins,

Milostive Doamne;

ci, ca lui Petru,

întinde-mi si mie mâna Ta.

Lacrimile desfrânatei, Îndurate,

si eu le vãrs înaintea Ta;

milostiveste-Te spre mine, Mântuitorule,

cu îndurarea Ta.

Întunecatu-mi-am frumusetea sufletului

cu plãcerile poftelor,

si cu totul,

toatã mintea tãrânã mi-am fãcut.

Ruptu-mi-am acum vesmântul cel dintâi,

pe care mi l-ai tesut mie, Ziditorule,

dintru început;

si pentru aceasta zac acum gol.

Imbrãcatu-m-am acum în hainã ruptã,

pe care mi-a tesut-o mie sarpele

cu sfãtuirea,

si mã rusinez.

Lucrat-au pe spatele meu

toti mai marii rãutãtilor,

lungind asupra mea

fãrãdelegea lor.

Pierdutu-mi-am frumusetea cea întâi ziditã

si podoaba mea;

si acum zac gol

si mã rusinez.

Cusutu-mi-a haine de piele

pãcatul,

golindu-mã de haina cea dintâi

tesutã de Dumnezeu.

Îmbrãcat sunt cu îmbrãcãminte de rusine,

ca si cu niste frunze de smochin,

spre vãdirea patimilor mele

celor din bunãvointa mea.

Îmbrãcatu-m-am urât

cu hainã împestritatã si sângeratã rusinos,

prin curgerea vietii celei cu patimi

si iubitoare de desfãtãri.

Pãtat-am haina trupului meu,

si cu totul am întinat

podoaba cea dupã chipul si dupã asemãnarea Ta, Mântuitorule.

Cãzut-am întru întristarea patimilor,

si în stricãciunea cea materialnicã;

si pentru aceasta acum

vrãjmasul mã necãjeste.

Viatã iubitoare de cele materiale

si iubitoare de averi,

alegând eu în loc de sãrãcie,

Mântuitorule,

m-am împresurat acum cu sarcinã grea.

Împodobitu-mi-am chipul trupului

cu îmbrãcãmintea de multe feluri

a gândurilor rusinoase

si sunt osândit.

Îgrijitu-m-am cu deadinsul

numai de podoaba mea cea din afarã,

nebãgând seamã de cortul dinlãuntru,

cel dupã chipul lui Dumnezeu.

Fãcându-mi urâtenia

chip patimilor mele,

prin pofte iubitoare de plãceri,

mi-am stricat frumusetea mintii.

Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile

frumusetea chipului celui dintâi;

dar ca pe o drahmã, oarecând, cãutându-mã,

asa mã aflã.

Pãcãtuit-am ca si desfrânata si strig Tie:

eu însumi am gresit!

Primeste, Mântuitorule, ca mir

si lacrimile mele.

Alunecat-am în desfrânare ca David

si m-am umplut de noroi;

dar Tu, Mântuitorule, spalã-mã si pe mine

cu lacrimile mele.

Fii mie milostiv, strig Tie ca si vamesul;

Mântuitorule, curãteste-mã;

cã nimeni din cei din Adam n-au gresit Tie,

ca mine.

Nici lacrimi, nici pocãintã nu am,

nici umilintã;

ci Tu însuti acestea, Mântuitorule, dãruieste-mi-le,

ca un Dumnezeu.

Usa Ta sã nu mi-o închizi atunci,

Doamne, Doamne!

Ci s-o deschizi mie,

celui ce mã pocãiesc cãtre Tine.

Iubitorule de oameni,

Cel ce voiesti ca toti sã se mântuiascã,

Tu mã cheamã si mã primeste ca un bun,

pe mine cel ce mã pocãiesc.

Ascultã suspinurile sufletului meu,

si primeste picãturile ochilor mei,

Doamne,

si mã mântuieste.

A Nãscãtoarei:

Preacuratã Fecioarã, Nãscãtoare de Dumnezeu,

ceea ce una esti prealãudatã,

roagã-te îndelung,

ca sã ne mântuim noi.

Alt canon

Irmosul:

Vedeti, vedeti!

Cã Eu sunt Dumnezeu,

Care am plouat manã,

si apã din piatrã am izvorât de demult, în pustie,

poporului Meu,

cu singurã dreapta si cu tãria Mea.

Vedeti, vedeti!

Cã Eu sunt Dumnezeu;

ascultã, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigã,

si te depãrteazã de la pãcatul cel dintâi;

si te teme,

ca de un judecãtor si Dumnezeu.

Cui te-ai asemãnat, mult-pãcãtosule suflete?

Numai lui Cain celui dintâi

si lui Lameh aceluia?

Ucigându-ti cu pietre trupul prin fapte rele,

si omorându-ti mintea cu pornirile cele nebunesti.

Pe toti cei mai înainte de lege întrecându-i,

o suflete,

lui Set nu te-ai asemãnat,

nici lui Enos ai urmat,

nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer,

nici lui Noe;

ci te-ai arãtat sãrac de viata dreptilor.

Tu însuti,

suflete al meu,

ai deschis zãvoarele mâniei Dumnezeului tãu,

si ti-ai înecat trupul,

ca si tot pãmântul,

si faptele si viata;

si ai rãmas afarã de corabia cea mântuitoare.

Bãrbat am ucis spre ranã mie,

si tânãr spre vãtãmare,

Lameh plângând a strigat;

iar tu nu te cutremuri,

o, suflete al meu,

întinându-ti trupul

si mintea pãtându-ti.

O, cum am râvnit lui Lameh,

celui mai înainte ucigas!

Sufletul ca pe un bãrbat,

mintea ca pe un tânãr

si trupul ca pe un frate mi-am ucis,

ca si Cain ucigasul,

cu pornirile cele poftitoare de plãceri.

Turn ti-ai închipuit sã zidesti,

o suflete,

si întãriturã sã faci poftelor tale,

de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale,

si de n-ar fi surpat pânã la pãmânt mestesugirile tale.

Plouat-a Domnul oarecând foc din cer,

arzând fãrãdelegea cea înfierbântatã a sodomenilor;

iar tu ti-ai aprins focul gheenei

întru care va sã arzi,

o, suflete.

Rãnitu-m-am,

vãtãmatu-m-am,

iatã sãgetile vrãjmasului au pãtruns sufletul meu si trupul.

Iatã, rãnile si bubele si zdruncinãturile strigã,

si vãtãmãturile patimilor mele

cele de voie alese.

Cunosteti si vedeti

cã Eu sunt Dumnezeu

Cel ce ispitesc inimile,

înfrânez cugetele

si vãdesc faptele,

ard pãcatele,

judec pe orfan si pe smerit si pe sãrac.

Cuvioasã Maica Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întins-ai mâinile tale

cãtre înduratul Dumnezeu,

Marie,

afundatã întru adâncul rãutãtilor,

si ti-a întins mânã de ajutor cu milostivire,

ca si lui Petru,

cãutând cu adevãrat întoarcerea ta.

Cuvioasã Maica Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu toatã osârdia

si cu dragostea ai alergat cãtre Hristos,

urând calea cea dintâi a pãcatului;

si în pustiile cele neumblate hrãnindu-te

si poruncile Lui cele dumnezeiesti

curat sãvârsind.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sã vedem, sã vedem,

o suflete,

iubirea de oameni a lui Dumnezeu si a Stãpânului;

pentru aceasta, mai înainte de sfârsit

sã cãdem înaintea Lui cu lacrimi, strigând:

cu rugãciunile lui Andrei,

Mântuitorule, miluieste-ne pe noi.

Slavã..., a Treimii:

Treime fãrã început, neziditã,

nedespãrtitã Unime,

primeste-mã pe mine cel ce mã pocãiesc,

si mã mântuieste pe mine,

cel ce am gresit;

a Ta zidire sunt,

nu mã trece cu vederea;

ci mã iartã

si mã izbãveste de osânda focului.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Precuratã Stãpânã Nãscãtoare de Dumnezeu

nãdejdea celor ce aleargã la tine,

si limanul celor înviforati,

pe Milostivul si Fãcãtorul si Fiul tãu,

fã-L îndurat si mie

cu rugãciunile tale.

Si iarãsi irmosul: Vedeti, vedeti...

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

Pe piatra cea neclintitã

a poruncilor Tale Hristoase,

întãreste inima mea.

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã ,Dumnezeule, miluieste-mã.

Foc de la Domnul plouînd, oarecând,

a ars Domnul de demult

pãmântul sodomenilor.

În munte scapã, suflete,

ca Lot acela,

si apucã si te izbãveste în Sigor.

Fugi de aprindere, o, suflete!

Fugi de arderea Sodomei!

Fugi de pieirea cea din dumnezeiasca vãpaie!

Mãrturisescu-mã Tie, Mântuitorule:

pãcãtuit-am, pãcãtuit-am Tie, fãrã mãsurã;

dar lasã-mi, iartã-mi, ca un Îndurat.

Pãcãtuit-am Tie,

eu singur pãcãtuit-am mai mult decât toti;

Hristoase Mântitorule, nu mã trece cu vederea.

Tu esti Pãstorul cel Bun;

cautã-mã pe mine mielul,

si rãtãcit fiind, nu mã trece cu vederea.

Tu esti dulcele Iisus,

Tu esti Ziditorul meu;

întru Tine, Mântuitorule, mã voi îndrepta.

A Treimii:

Preasfântã Treime, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi.

O, Treime, Unime Dumnezeule,

mântuieste-ne pe noi de înselãciune

si de ispite si de primejdii!

A Nãscãtoarei:

Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Bucurã-te pântece primitor de Dumnezeu!

Bucurã-te scaunul Domnului!

Bucurã-te Maica vietii noastre.

Alt Canon

Irmosul:

Întãreste,Doamne, pe piatra poruncilor Tale,

inima mea cea clintitã;

cã Însuti esti sfãnt si Domn.

(de douã ori)

Izvor de viatã Te-am cãstigat pe Tine

surpãtorul mortii,

si strig Tie din inima mea mai înainte de sfãrsit:

Gresit-am!

Milostiveste-Te si mã mântuieste.

Pãcãtosilor din vremea lui Noe am urmat,

Mântuitorule,

mostenind osândirea acelora,

întru cufundarea potopului.

Gresit-am, Doamne,

gresit-am Tie!

Milostiveste-Te spre mine.

Cã nu este cineva între oameni,

din cei care au gresit,

pe care sã nu-l fi întrecut eu cu gresealele.

Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tatã,

urmând, suflete,

n-ai acoperit rusinea aproapelui,

cu fata înapoi întorcându-te.

Binecuvâtarea lui Sem nu ai mostenit,

ticãlosule suflete,

si mostenire desfãtatã n-ai luat,

ca Iafet în pãmântul iertãrii.

Din pãmântul Haran,

adicã din pãcat,

iesi, suflete al meu,

si vino la pãmântul care izvorãste de-a pururea

nestricãciune vie,

pe care Avraam a mostenit-o.

De Avraam ai auzit,

suflete al meu,

care si-a lãsat oarecând pãmântul pãrintilor

si s-a fãcut strãin.

Urmeazã si tu alegerii aceluia.

La stejarul din Mamvri

ospãtând patriarhul pe îngeri,

a luat la bãtrânete

vânatul fãgãduintei.

Întelegând pe Isaac,

ticãlosule suflete al meu,

cã a fost jertfit tainic

jertfã nouã,

cu ardere de tot Domnului,

urmeazã vointei lui.

Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael,

cã a fost gonit

ca un fecior din ?? slujnicã;

trezeste-te, vezi, ca nu cumva pãcãtuind,

sã suferi ceva asemenea.

Agarei egiptencei celei de demult

te-ai asemãnat, suflete,

fãcându-te rob de bunãvoia ta,

si nãscând semetia,

ca pe un nou Ismael.

Scara lui Iacov o stii, suflete al meu,

care s-a arãtat de la pãmânt

spre cele ceresti;

pentru ce n-ai avut treaptã tare,

credinta cea dreaptã?

Preotului lui Dumnezeu,

si împãratului celui înstrãinat între oameni

de viata lumii,

urmeazã, adicã, asemãnãrii lui Hristos.

Sã nu te faci stâlp de sare, suflete,

întorcându-te înapoi;

sã te înfricoseze pilda Sodomei;

sus în Sigor mântuieste-te!

De arderea pãcatului

fugi, suflete al meu,

ca si Lot.

Fugi de Sodoma si de Gomora;

fugi de flacãra a toatã pofta

cea nebuneascã.

Miluieste-mã, Doamne,

miluieste-mã strig Tie,

când vei veni cu îngerii Tãi,

sã rãsplãtesti tuturor

dupã vrednicia faptelor.

Rugãciunea celor ce Te laudã pe Tine,

Stãpâne,nu o lepãda;

ci Te milostiveste, Iubitorule de oameni,

si dãruieste iertare celor ce se roagã Tie

cu credintã.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuprins sunt de tulburarea valurilor

si de furtuna pãcatelor.

Dar tu, maicã, mântuieste-mã ?? acum si mã scoate

la limanul dumnezeiestii pocãinte.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugãciune cu osârdie aducând si acum, cuvioasã,

cãtre preamilostiva Nãscãtoare de Dumnezeu;

cu rugãciunile tale

deschide-mi dumnezeiestile intrãri.

Cuvioase Pãrinte Andreie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugãciunile tale dãruieste-mi si mie iertare datoriilor,

o Andreie, arhiereule al Cretei;

cã tu esti învãtãtor preaales al pocãintei.

Slavã..., a Treimii

Treime neamestecatã,neziditã,

Fiule fãrã început,

Care esti lãudatã în Treimea Fetelor,

mântuieste-ne pe noi,

care ne închinãm stãpânirii Tale cu credintã.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Pe Fiul cel fãrã de ani din Tatãl,

sub ani L-ai nãscut,

nestiind de bãrbat,

Nãscãtoare de Dumnezeu.

Minune strãinã!

Cã alãptând,ai rãmas fecioarã.

Si iar irmosul:Întãreste, Doamne...

Apoi Sedealna, alcãtuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:

Podobie: Înviat-ai din morti...

Luminãtori de Dumnezeu luminati,

cei ce însivã ati fost vãzãtori ai Mântuitorului,

luminati-ne pe noi cei ce suntemîn întunericul vietii,

ca sã umblãm acum, ca în zi, cu bunã cuviintã,

întru lumina postului,

alungând patimile cele de noapte,

si sã vedem si noi luminatele Patimi ale lui Hristos,

bucurându-ne.

Slavã..., altã Sedealnã, glasul al 8-lea:

Podobie: Porunca cea cu tainã...

Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi,

aduceti acum rugãciune lui Hristos,

ca sã trecem toti curgerea postului,

sãvârsind rugãciuni cu umilintã,

si sãvârsind virtuti cu osârdie;

ca în acest chip

sã ajungem sã vedem Învierea cea slãvitã

a lui Hristos Dumnezeu,

slavã si laudã aducând.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Acelasi glas si podobie:

Nãscãtoare de Dumnezeu,

roagã-te împreunã cu Apostolii,

Fiului si Cuvântului lui Dumnezeu,Cel necuprins,

Care S-a nãscut în chip de negrãit din tine

mai presus de gând,

sã dãruiascã lumii pace curatã

si sã ne dea nouã iertare pãcatelor

mai înainte de sfârsit,

si sã învredniceascã pe robii tãi împãrãtiei ceresti,

pentru bunãtatea Sa cea preamultã.

Cântarea a 4-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, auzul Tãu

si m-am temut,

înteles-am lucrurile Tale

si am slãvit puterea Ta, Stãpâne.

(de douã ori)

Apostolii lui Hristos cei luminati,

care au vietuit cu înfrânare,

usureazã nouã vremea postului,

cu dumnezeiestile lor mijlociri.

Organul cel cu douãsprezece coarde,

ceata cea dumnezeiascã a ucenicilor,

a cântat cântarea de mântuire,

tulburând cântãrile cele viclene.

Cu ploile duhului

ati adãpat toatã lumea,

alungând, preafericitilor,

seceta multimii zeilor.

A Nãscãtoarei:

Mântuieste-mã pe mine,

cel care mã smeresc,

care am vietuit cu semetie,

tu, care ai nãscut pe Cel ce a înãltat firea cea smeritã,

Preacuratã.

Altã Tricântare, acelasi glas:

Irmos: Auzit-am Doamne...

Preacinstitã ceatã a apostolilor,

îndeamnã-te a ruga pe Ziditorul tuturor

ca sã ne miluiascã pe noi,

care te lãudãm pe tine.

Fiind ca niste lucrãtori ai lui Hristos, Apostoli,

si lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt,

toatã lumea

I-ati adus totdeauna roade.

Vie v-ati fãcut lui Hristos,

Celui cu adevãrat iubit;

cã ati izvorât în lume

vinul Duhului, Apostoli.

A Treimii:

Preasfântã Treime, Dumnezeul nostru, slavã Tie.

Sfântã Treime asemãnãtoare,

care esti mai presus stãpânitoare,

Cea preaputernicã,

Pãrinte, Cuvântule si Duhule Sfinte,

Dumnezeule, luminã si viatã,

pãzeste turma Ta.

A Nãscãtoarei:

Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Bucurã-te scaun în chipul focului.

Bucurã-te sfesnic purtãtor de fãclie.

Bucurã-te muntele sfintirii,

chivotul vietii,

cortul Sfintei Sfintelor.

Alt canon

Irmosul:

Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne,

si s-a temut:

cã aveai sã te nasti din Fecioarã,

si oamenilor sã Te arãti,

si a grãit:

auzit-am auzul Tãu

si m-am temut;

slavã puterii Tale, Doamne.

(de douã ori)

Lucrurile Tale nu le trece cu vederea,

zidirea Ta nu o pãrãsi,

Drepte Judecãtorule;

cã de am si pãcãtuit eu însumi ca un om,

si mai mult decât tot omul,

Iubitorule de oameni,

dar ai putere ca un Domn al tuturor

a ierta pãcatele.

Se apropie, suflete, sfârsitul, se apropie

si nu te îngrijesti, nu te pregãtesti;

vremea se scurteazã, scoalã-te;

aproape lângã usi este Judecãtorul:

ca un vis, ca o floare trece vremea vietii.

Pentru ce în desert ne tulburãm?

Desteaptã-te, o, sufletul meu!

Ia seama faptelor tale pe care le-ai fãcut,

si adu-le la vedere;

varsã picãturi de lacrimi;

spune cu îndrãznealã faptele tale,

si cugetele tale lui Hristos

si te îndrepteazã.

N-a fost în viatã pãcat,

nici faptã, nici rãutate,

pe care sã nu le fi sãvârsit eu, Mântuitorule,

cu mintea si cu cuvântul,

cu vointa si cu gândul si cu stiinta,

si cu fapta pãcãtuind,

ca altul nimeni nici odinioarã.

Din aceasta m-am judecat,

din aceasta m-am osândit,

eu, ticãlosul,

adicã din cugetul meu,

decât care nimic nu este în lume mai puternic;

Judecãtorule, Mântuitorul meu si cunoscãtorule,

crutã-mã, izbãveste-mã

si mã mântuieste pe mine, robul Tãu.

Scara pe care a vãzut-o de demult

marele între patriarhi,

suflete al meu,

este arãtarea suirii celei de lucrare

si a înãltãrii gândului;

deci, de voiesti sã vietuiesti cu lucrarea

si cu cunostinta si cu înãltarea gândului,

înnoieste-te.

Arsita zilei a rãbdat patriarhul pentru lipsã

si frigul noptii a suferit,

în toate zilele fãcând câstig;

pãstorind, trudindu-se si slujind,

ca sã-si ia amândouã femeile.

Prin douã femei întelege:

fapta si cunostinta întru înaltã gândire;

prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu multi copii.

Iar prin Rahela, gândirea, ca cea mult-ostenitoare.

Cã fãrã de osteneli nici fapta, nici gândirea

nu se va sãvârsi, suflete.

Privegheazã, o, suflete al meu,

si te fã deosebit, ca cel mare între patriarhi;

ca sã dobândesti fapta cu gândirea cea înaltã;

ca sã te faci minte vãzãtoare de Dumnezeu,

sã ajungi în norul cel neapus cu gândirea,

si sã te faci negutãtor de lucruri mari.

Pe cei doisprezece patriarhi nãscându-i

cel mare între patriarhi,

ti-a fãcut tie tainic, suflete al meu,

scarã spre suirea cea de faptã,

pe fii sãi, ca pe niste temeiuri si trepte,

ca niste suisuri preaîntelepte asezându-i.

Lui Esau cel urât asemãnându-te, suflete,

ai dat amãgitorului tãu întâia nastere,

a frumusetii celei dintâi;

si de la binecuvântarea pãrinteascã ai cãzut,

si îndoit te-ai amãgit, ticãlosule,

cu fapta si cu gândirea;

pentru aceasta acum pocãieste-te.

Edom s-a chemat Esau,

pentru marea înversunare a amestecãrii cu femei.

Cãci cu neînfrânarea pururea aprinzându-se

si cu plãcerile întinându-se,

Edom s-a numit, care înseamnã:

înfierbântarea sufletului celui iubitor de pãcate.

De Iov cel de pe gunoi auzind,

o, suflete al meu, cã s-a îndreptãtit,

n-ai râvnit bãrbãtiei aceluia,

n-ai avut tãria gândului lui,

întru toate care le-ai cunoscut,

în cele ce ai stiut si în cele ce te-ai ispitit;

si te-ai arãtat nerãbdãtor.

Cel ce era mai înainte pe scaun,

acum se vede gol în gunoi, cu rãni;

cel cu multi fii si mãrit,

de nãprasnã fãrã de fii si de casã lipsit;

cã socotea gunoiul palat

si rãnile mãrgãritar.

Dupã vrednicia împãrãteascã

fiind îmbrãcat cu diademã si cu porfirã,

omul cel cu multã avere,

si dreptul cel îndestulat de bogãtie si de animale,

degrab sãrãcind, de avere si de stare

si de împãrãtie s-a lipsit.

De a fost acela drept si fãrã prihanã

mai mult decât toti,

si n-a scãpat de cursele si viclesugurile înselãtorului,

dar tu fiind iubitor de pãcate,

ticãloase suflete,

ce vei face de se va întâmpla sã vinã asupra ta

ceva din cele negândite?

Trupul mi-am spurcat,

duhul mi-am întinat,

peste tot m-am rãnit;

dar ca un doctor, Hristoase,

amândouã prin pocãintã mi le tãmãduieste.

Spalã-le, curãteste-le, Mântuitorul meu,

aratã-le mai curate decât zãpada.

Trupul tãu si sângele

pentru toti Ti-ai pus, Cuvinte,

rãstignindu-Te;

trupul, adicã, ca sã mã înnoiesti,

iar sângele ca sã mã speli.

Duhul Ti-ai dat

ca sã mã aduci, Hristoase,

Pãrintelui Tãu.

Sãvârsit-ai mântuirea

în mijlocul pãmântului, Fãcãtorule,

ca sã ne mântuim;

de bunãvoie pe cruce ai fost rãstignit

si Edenul cel ce se încuiase

s-a deschis;

cele de sus si cele de jos,

fãptura si toate neamurile mântuindu-se,

se închinã Tie.

Fie mie scãldãtoare

sângele cel din coasta Ta,

totodatã si bãuturã

si apa iertãrii ce a izvorât,

ca sã mã curãtesc cu amândouã,

ungându-mã si bând,

si ca o ungere si bãuturã, Cuvinte,

cuvintele Tale cele de viatã.

Gol sunt, spre a intra în cãmara mirelui,

gol sunt si spre a merge la nuntã si la cinã;

candela mi s-a stins, fiind fãrã untdelemn,

cãmara mi s-a închis dormind eu.

Cina s-a mâncat;

iar eu fiind legat de mâini si de picioare,

am fost lepãdat afarã.

Biserica a câstigat pahar coasta Ta cea purtãtoare de viatã,

din care a izvorât nouã îndoit

izvorul iertãrii si al cunostiintei:

spre închipuirea celei vechi si a celei noi, a amânduror legilor, Mântuitorul nostru.

Timpul vietii mele este scurt,

si plin de dureri si de viclesug,

dar întru pocãintã primeste-mã

si întru cunostintã mã chiamã,

ca sã nu mã fac cîstig de mâncare celui strãin;

Mântuitorule, Tu însuti mã miluieste.

Falnic sunt acum si semet, cu inima

în desert si în zadar.

Sã nu mã osândesti împreunã cu fariseul;

ci mai ales dã-mi smerenia vamesului,

Unule Îndurate, drepte Judecãtorule,

si cu acesta împreunã mã numãrã.

Stiu, Îndurate, cã am gresit,

de am ocãrât vasul trupului meu;

ci întru pocãintã mã primeste,

si întru cunostintã mã cheamã,

ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.

Ci tu însuti, Mântuitorule, mã miluieste.

Însumi idol m-am fãcut,

vãtãmându-mi cu poftele sufletul meu.

Ci întru pocãintã mã primeste,

si întru cunostintã mã chiamã,

ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.

Ci Tu însiti, Mântuitorule, mã miluieste.

N-am auzit glasul Tãu,

n-am ascultat Scriptura Ta, Dãtãtorule de lege.

Ci întru pocãintã mã primeste,

si întru cunostintã mã cheama,

ca sã nu mã fac câstig, nici mâncare celui strãin.

Ci Tu însuti, Mântuitorule, mã miluieste.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecând viatã fãrã de trup, cuvioasã,

fiind cu trup,

ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevãrat,

ca sã folosesti celor ce te cinstec cu credintã.

Pentru aceasta ne rugãm tie,

izbãveste-ne pe noi cu rugãciunile tale

de toate încercãrile.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru adânc de necuviinte mari pogorându-te,

nu te-ai oprit acolo,

ci te-ai suit cu gând mai bun în chip lãmurit

la virtutea cea desãvârsitã prin faptã,

minunând, Cuvioasã Maicã Marie, firea îngereascã.

Cuvioase pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei, lauda pãrintilor,

nu uita rugând cu rugãciunile tale,

de fatã fiind tu,

pe Treimea cea înalt dumnezeiascã,

ca sã ne izbãvim de osândã,

cei ce te chemãm pe tine,

dumnezeiescul ocrotitor si podoaba Cretei.

Slavã..., a Treimii:

Nedespãrtitã în fiintã,

neamestecatã în Fete,

Dumenezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire,

una în Treime

ca pe Ceea ce esti întocmai cu împãrãtia si întocmai cu tronul;

si strig Tie cântarea cea mare,

ce se cântã întreit întru cele de sus.

Si acum..., a Nãcãtoarei:

Si ai nãscut si esti fecioarã,

si ai rãmas întru amândouã cu firea

Fecioarã.

Cel ce S-a nãscut înnoieste legile firii,

si pântecele a nãscut nesimtind dureri.

Unde Dumnezeu voieste,

se biruieste rânduiala firii;

cã face câte voieste

Si iarãsi irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta...

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Dis-de-dimineatã,

Iubitorule de oameni, mã rog lumineazã-mã

si mã îndrepteazã la poruncile Tale,

si mã învatã, Mântuitorule,

sã fac voia Ta.

(de douã ori)

În noapte viata mea mi-am petrecut pururea;

cã întuneric s-a fãcut mie si negurã adâncã

noaptea pãcatului;

ci ca pe un fiu al zilei

aratã-mã pe mine, Mântuitorule.

Lui Ruben asemãnându-mã eu, ticãlosul,

fãcut-am sfat necuvios

si cãlcãtor de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt,

întinându-mi patul,

precum acela pe al tatãlui sãu.

Mãrturisescu-mã Tie, Hristoase Împãrate;

pãcãtuit-am,

pãcãtuit-am ca mai înainte fratii lui Iosif,

vânzând rodul curãtiei si al întelepciunii.

De cei de un sânge a fost dat,

a fost vândut în robie dulcele suflet,

cel drept,

spre închipuire a Domnului;

iar tu, suflete,

cu totul te-ai vândut rãutãtilor tale.

Lui Iosif cel drept si mintii lui celei curate,

urmeazã ticãlosule si neiscusitule suflete,

si nu te desfrâna cu pornirile cele nebunesti,

fãcând fãrãdelege pururea.

De s-a si sãlãsluit în groapã oarecând Iosif,

Stãpâne Doamne,

dar spre închipuirea îngropãrii

si al scuipãrii Tale a fost aceasta;

iar eu ce-Ti voi aduce Tie întru acest chip vreodatã?

Auzit-ai de cosul lui Moise, suflete,

cel purtat de apele si de valurile râului,

cã a fost pãzit de demult ca într-o cãmarã,

scãpând de fapta cea amarã a voii lui Faraon.

De ai auzit, ticãlosule suflete,

de moasele ce ucideau oarecând partea bãrbãteascã,

cea nevârstnicã,

suge acum întelepciunea ca marele Moise.

Nu ti-ai omorât mintea lovind-o,

precum marele Moise pe egipteanul,

ticãlosule suflete;

si cum te vei sãlãslui, spune-mi,

în pustietatea patimilor prin pocãintã?

În pustietãti a locuit marele Moise.

Vino dar, suflete, de urmeazã vietii lui,

ca sã te învrednicesti a vedea si arãtarea lui Dumnezeu

cea din rug.

Toiagul lui Moise te închipuieste, suflete,

care a lovit marea si a închegat adâncul,

cu însemnarea dumnezeiestii Cruci;

prin care vei putea si tu sã sãvârsesti lucruri mari.

Aaron a adus lui Dumnezeu

foc fãrã prihanã, fãrã viclesug;

iar Ofni si Fineas,

ca si tine suflete,

au adus lui Dumnezeu

viatã strãinã si întinatã.

Greu la minte m-am fãcut, Stãpâne,

ca si Faraon cel cumplit;

Ianis si Iamvri la suflet si la trup,

cufundat cu gândul!

Ci ajutã-mi mie, Mântuitorule.

Cu lut mi am amestecat gândul, eu ticãlosul.

Spalã-mã, Stãpâne, în baia lacrimilor mele,

mã rog Tie,

albã ca zãpada fãcând hainatrupului meu.

De voi cerceta faptele mele,

Mântuitorule,

mã vãd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu pãcatele;

cã întru cunostintã gândind am gresit,

iar nu întru necunostintã.

Crutã,

crutã, Doamne, zidirea Ta.

Pãcãtuit-am,

iartã-mã,Cel ce esti însuti din fire curat,

cãciafarã de Tine nimeni altul nu este fãrã patã.

Pentru mine ai luat chipul meu,

Dumnezeu fiind;

arãtat-ai minuni vindecând pe cei leprosi

si întãrind pe cei slãbãnogi;

ai oprit curgerea de sãnge,Mântuitorule,

celei ce s-a atins de poalele Tale.

Celei ce avea curgere de sânge urmeazã,

ticãlosule suflete,

nãzuieste,

tine-te de poalele lui Hristos,

ca sã te izbãvesti de bãtãi

si sã auzi de la Dânsul:

credinta ta te-a mântuit!

Celei gârbovite urmeazã,

o suflete!

Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus,

ca sã te îndreptezi,

sã umbli drept în cãile Domnului.

Desi esti fântânã adâncã,Stãpâne,

izvorãste-mi ape din preacuratele Tale vine.

Ca bând, ca si Samarineanca,

sã nu mai însetez.

Cã izvoare de viatã izvorãsti.

Siloam sã-mi fie mie lacrimile mele,

Stãpâne Doamne,

ca sã-mi spãl si eu luminile sufletului

si sã Te vãd cu gândul pe Tine,

Lumina cea mai înainte de veci.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu neasemãnatã dragoste,preafericitã,

dorind sã te închini lemnului Crucii,

te-ai învrednicit de dorire;

învredniceste-mã si dar pe mine,

sã dobândesc slava cea de sus.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Repejunea Iordanului trecând-o,

ai aflat odihnã,

fugind de plãcerea trupeascã cea cu durere;

din care si pe noi, cuvioasã,

scoate-ne cu rugãciunile tale.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un pãstor preaales,

întelepte Andrei,

pe tine cel preacinstit,

cu dragoste multã si cu fricã te rog,

ca sã dobândesc mântuire si viatã vesnicã,

prin rugãciunile tale.

Slavã..., a Treimii:

Pe Tine, Treime, Te cântãm,

pe unul Dumnezeu;

Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Pãrinte si Fiule si Duhule,

Fiintã singurã prin Sine,

Unime cãreia pururea ne închinãm.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Din tine S-a îmbrãcat întru a mea frãmântãturã Dumnezeu,

Cel ce a zidit veacurile,

Maicã Fecioarã,

ceea ce esti nestricatã si nu stii de bãrbat,

si a unit Lui firea omeneascã.

Si iarãsi irmosul: Dis-de-dimineatã...

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

Strigat-am cu toatã inima mea

cãtre înduratul Dumnezeu

si m-a auzit din iadul cel mai de jos;

si a scos din stricãciune viata mea.

(de douã ori)

Lacrimi din ochii mei,

Mântuitorule,

si suspinuri din adânc curat aduc Tie,

strigând inima mea:

Dumnezeule,pãcãtuit-am Tie,

milostiveste-Te spre mine.

Înstrãinatu-te-ai, suflete, de Domnul tãu,

ca Datansi ca Aviron;

dar din toatã inima strigã: Iartã-mã!

Ca sã nu te împresoare pe tine prãpastia pãmântului.

Ca o junice sãlbãticitã,

asemãnatu-te-ai, suflete, lui Efrem;

ca o cãprioarã, pãzeste-ti viata de curse,

înãltându-ti mintea cu aripi,

cu fapta si cu gândirea.

Mâna lui Moise ne va face sã credem, suflete,

cum cã Dumnezeu poate sã albeascã si sã curete viata cea leproasã; !!!!!

nu te deznãdãjdui dar,

mãcar cã esti lepros.

Valurile pãcatelor mele, Mântuitorule,

ca în Marea Rosie întorcându-se,

m-au acoperit degrab,

ca oarecând pe egipteni si pe conducãtorii lor.

Voie slobodã fãrã recunostintã ai avut, suflete,

casi Israel mai înainte;

cã mai mult decât dumnezeiasca manã,

ai ales neîntelepteste

lãcomia patimilor cea iubitoare de plãceri.

Cãrnurile cele de porc

si cãldãrile si bucatele cele egiptenesti,

mai vârtos decât cele ceresti ai voit, suflete al meu;

ca si de demult nemultumitorul popor în pustie.

Puturile hananeiestilor gânduri

mai mult le-ai cinstit, suflete,

decât vâna pietrei,

din care izvorul întelepciunii

varsã izvorul teologiei.

Când a lovit Moise, sluga Ta,

piatra cu toiagul,

cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta

cea de viatã fãcãtoare;

din care toti bãuturã de viatã scoatem,

Mântuitorule.

Cerceteazã, suflete,

si iscodeste ca Isus, fiul lui Navi,

ce fel este pãmântul fãgãduintei,

si locuieste în el cu bunã legiuire.

Ridicã-te si împotriveste-te patimilor trupesti,

ca Isus asupra lui Amalec;

biruind pururea gândurile cele înselãtoare,

ca si pe gavaoniteni.

Treci peste firea cea curgãtoare a vremii,

ca mai înainte chivotul,

si te fã mostenitor pãmântului aceluia al fãgãduintei,

suflete, Dumnezeu porunceste.

Precum ai scãpat pe Petru,

cel ce a strigat: scapã-mã,

asa apucând înainte, Mântuitorule,

scapã-mã si pe mine de fiarã,

întinzându-Ti mâna Ta,

si mã scoate din adâncul pãcatului.

Pe Tine Te stiu liman linistit,

Stãpâne, Stãpâne Hristoase!

Ci apucând înainte, izbãveste-mã

din adâncurile pãcatului cele neumblate,

si din deznãdãjduire.

Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împãrãteascã,

pe care ai pierdut-o de demult;

dar aprinzând fãclie

pe Mergãtorul înaintea Ta, Cuvinte,

cautã si aflã chipul Tãu.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca sã stingi vãpaia patimilor,

ai izvorât pururea pâraie de lacrimi,

Marie, arzându-ti sufletu.

Al cãror har dã-mi-l si mie, robului tãu.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nepãtimire cereascã ai dobândit,

prin vietuirea cea preaînaltã de pe pãmânt, maicã;

pentru aceasta roagã-te,

sã mântuiascã din patimi, cu rugãciunile tale,

pe cei ce te laudã pe tine.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscându-te pãstor si arhiereu al Cretei,

si rugãtor pentru lume pe tine, Andrei,

alerg si strig tie:

scoate-mã, pãrinte,

din adâncul pãcatului.

Slavã..., a Treimii:

Treime sunt neamestecatã, nedespãrtitã;

despãrtitã dupa Fete,

si Unime sunt din Fire unitã:

Tatãl si Fiul si dumnezeiescul Duh.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Pântecele tãu ne-a nãscut nouã pe Dumnezeu,

cu chipul ca si noi;

deci ca pe un Ziditor al tuturor,

roagã-L, Nãscãtoare de Dumnezeu,

ca prin rugãciunile tale sã ne îndreptãtim.

Si iarãsi irmosul: Strigat-am cu toatã inima mea...

CONDAC, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, suflete al meu, scoalã!

Pentru ce dormi?

Sfârsitul se apropie si vei sã te tulburi. ***

Desteaptã-te dar,

ca sã se milostiveascã spre tine, Hristos Dumnezeu,

Cel ce este pretutindeni

si toate le plineste.

ICOS:

Cãmara cea de vindecare a lui Hristos

vãzând-o deschisã,

privind si sãnãtatea

care izvorãste din aceasta lui Adam,

a pãtimit si s-a rãnit diavolul,

si ca în primejdie s-a tânguit

si a strigat cãtre prietenii sãi:

Ce voi face Fiului Mariei?

mã ucide Vitleemiteanul,

Cel ce este pretutindeni

si pe toate le plineste.

SINAXAR...

Fericirile, glasul al 6-lea.

Stih: Întru împãrãtia Ta, când vei veni, pomeneste-ne pe noi, Doamne.

Pe tâlharul l-ai fãcut, Hristoase,

locuitor raiului;

pe cel ce a strigat pe Cruce cãtre Tine:

pomeneste-mã!

Învredniceste-mã si pe mine, nevrednicul,

de pocãinta acestuia.

Stih: Fericiti cei sãraci cu duhul cã acelora este împãrãtia cerurilor.

Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe,

cã a ajuns la arãtare dumnezeiascã,

si a luat atuncea rodul fãgãduintei

din cea stearpã;

sã urmãm dreptei credinte a acestuia.

Stih: Fericiti cei ce plâng cã aceia se vor mângâia.

Râvnind lenevirii lui Samson, suflete,

ti-ai tuns tãria lucrurilor tale,

dându-ti celor de alt neam

viata întreagã si fericitã,

pentru iubirea plãcerii.

Stih: Fericiti cei blânzi cã aceia vor mosteni pãmântul.

Cel ce a biruit mai înainte

cu falca mãgarului pe cei de alt neam,

acum se aflã prãdat de desfrâu;

ci fugi, suflete al meu, de asemãnare,

de fapta si de slãbirea lui.

Stih: Fericiti cei ce flãmânzesc si însetoseazã de dreptate, cã aceia se vor sãtura.

Barac si Ieftae, cãpetenii de oaste,

s-au ales judecãtorii lui Israel,

cu care împreunã si Debora

cea cu minte bãrbãteascã.

Deci îmbãrbãtându-te, suflete,

cu vitejiile acelora, întãreste-te.

Stih: Fericiti cei milostivi cã aceia se vor milui.

Pe Iaila cea viteazã ai cunoscut-o, suflete al meu,

care a tras în teapã pe Sisera mai înainte,

si a fãcut mântuire;

auzi stâlpul, pe care tie

Crucea se însemneazã.

Stih: Fericiti cei curati cu inima cã aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Jertfeste, suflete, jertfã de laudã,

adu fapta bunã

ca pe o fiicã mai curatã decât a lui Ieftae;

si junghie ca pe o jertfã Domnului tãu

patimile cele trupesti.

Stih: Fericiti fãcãtorii de pace cã aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Intelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primeste rouã din cer

si te pleacã, precum câinele, de bea apa,

care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.

Stih: Fericiti cei prigoniti pentru dreptate cã acelora este împãrãtia cerurilor.

Osânda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu,

pentru lipsa mintii,

suferind a lucra întru tine patimile,

ca si acela pe feciorii cei fãrã de lege.

Stih: Fericiti veti fi când vã vor ocãrâ pe voi si vã vor prigoni si vor zice tot cuvântul rãu împotriva voastrã mintind, pentru Mine.

Între judecãtori, levitul

cu socotealã si-a împãrtit femeia

la cele douãsprezece neamuri, suflete al meu,

ca sã vãdeascã întinãciunea cea fãrã de lege

a neamului lui Veniamin.

Stih: Bucurati-vã si vã veseliti cã plata voastrã multã este în ceruri.

Iubitoarea de întelepciune Ana, rugându-se,

numai buzele si-a miscat spre laudã,

iar glasul ei nu se auzea;

si de aceea, desi era sterpã,

a nãscut fiu vrednic de rugãciunea ei.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împãrãtia Ta.

Înumãratu-s-a între judecãtori

feciorul Anei, marele Samuel,

pe care Armatem l-a crescut In casa Domnului.

Aceluia râvneste, suflete al meu,

si judecã lucrurile tale

mai înainte decât pe ale altora.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Stãpâne, când vei veni întru împãrãtia Ta.

Ales fiind David rege,

ca un rege s-a uns din corn

cu dumnezeiescul mir.

Deci si tu suflete al meu,

de poftesti împãrãtia cea de sus,

în loc de mir, unge-te cu lacrimi.

Stih: Pomeneste-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împãrãtia Ta.

Miluieste zidirea Ta, Milostive;

milostiveste-Te spre fãptura mâinilor Tale,

si iartã tuturor pãcãtosilor

si mie, celui ce am cãlcat poruncile Tale

mai mult decât toti.

Slavã..., a Treimii:

Si nasterii celei fãrã de început

si purcederii mã închin:

Tatãlui, Cel ce a nãscut,

slãvesc pe Fiul Cel nãscut,

laud pe Duhul Sfânt, Cel ce strãluceste

împreunã cu Tatãl si cu Fiul.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Nasterii Tale celei mai presus de fire ne închinãm,

nedespãrtind slava cea dupã fire

a Pruncului tãu, Nãscãtoare de Dumnezeu;

cã Cel ce este unul dupã fatã,

se mãrturiseste îndoit dupã fire.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Pãcãtuit-am, fãrãdelege si nedreptate

sãvârsit-am înaintea Ta;

nici am pãzit, nici am fãcut

precum ne-ai poruncit nouã;

dar nu ne pãrãsi pe noi pânã în sfârsit,

Dumnezeul pãrintilor.

(de douã ori)

Pãcãtuit-am, gresit-am

si am cãlcat porunca Ta;

cã întru pãcate am fost zãmislit,

si am adãugat rãnilor mele ranã.

Ci Tu mã miluieste, ca un îndurat,

Dumnezeul pãrintilor.

Cele ascunse ale inimii mele,

le-am mãrturisit Tie, Judecãtorul meu.

Vezi smerenia mea,

vezi si necazul meu,

si ia aminte acum la judecata mea;

si Tu mã miluieste, ca un îndurat,

Dumnezeul pãrintilor.

Saul oarecând, dacã a pierdut asinele tatãlui sãu,

suflete, degrab a aflat în schimb împãrãtia;

dar pãzeste-te sã nu gresesti alegând mai degrabã poftele tale cele dobitocesti,

decât împãrãtia lui Hristos.

David, dumnezeiescul pãrinte,

de a si gresit oarecând îndoit, suflete al meu,

cu sãgeata desfrâului sãgetându-se,

si cu sulita robindu-se pentru pedeapsa uciderii;

dar tu cu mai grele lucruri bolesti,

din pornirile cele de voia ta.

Împreunat-a David oarecând

nelegiuirea cu nelegiuire,

cã a amestecat desfrâul cu uciderea;

dar îndatã îndoitã pocãintã a arãtat.

Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai fãcut,

necãindu-te cãtre Dumnezeu.

David oarecând a însemnat cântarea,

scriind-o ca într-o icoanã,

prin care îsi mustrã fapta ce a lucrat,

strigând: Miluieste-mã!

Cã Tie unuia am gresit, Dumnezeul tuturor;

Însuti mã curãteste.

Purtat fiind chivotul în car,

când s-au întors junicile,

numai cât s-a atins Zan acela de el,

a fost certat de mânia lui Dumnezeu.

Deci de îndrãzneala aceluia fugind, suflete,

cinsteste bine cele dumnezeiesti.

Auzit-ai de Abesalom

cum s-a sculat împotriva firii.

Cunoscut-ai faptele lui cele întinate,

cu care a batjocorit patul lui David, tatãlui sãu;

dar si tu ai urmat pornirilor lui celor de patimi

si iubitoare de plãceri.

Supus-ai trupului tãu

vrednicia ta cea nerobitã,

si ca alt Ahitofel aflând pe vrãjmasul, suflete,

te-ai plecat dupã sfaturile lui;

dar le-a risipit pe acestea Însusi Hristos,

ca tu sã te mântuiesti cu adevãrat.

Solomon cel minunat,

cel plin de harul întelepciunii,

acesta fãcând viclesug

înaintea lui Dumnezeu oarecând,

s-a depãrtat de El;

cãruia si tu ti-ai asemãnat

blestemata ta viatã, suflete.

De plãcerile patimilor sale fiind silit,

s-a întinat, vai mie! iubitorul întelepciunii,

iubitor de femei desfrânate fãcându-se

si înstrãinat de la Dumnezeu;

cãruia tu, o, suflete, ai urmat cu gândul,

prin dezmierdãri rusinoase.

Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatãlui sãu,

ai râvnit, suflete,

împreunã si lui Ieroboam, slugii celei prea rele,

care s-a viclenit oarecând;

dar fugi de asemãnarea lor,

si strigã lui Dumnezeu:

pãcãtuit-am, miluieste-mã!

Necurãtirilor lui Ahav ai râvnit, sufletul meu!

Vai mie!

Te-ai fãcut locas întinãciunilor trupesti

si vas urât al patimilor.

Dar din adâncul tãu suspinã

si spune lui Dumnezeu pãcatele tale.

A ars oarecând Ilie pe cei de douã ori câte cincizeci,

când a junghiat si pe proorocii cei de rusine ai Izabelei,

spre mustrarea lui Ahav.

Dar fugi, suflete, de asemãnarea acestor doi

si te întãreste.

Încuiatu-s-a tie cerul, suflete,

si foamete de la Dumnezeu te-a cuprins

de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tesviteanul

ca si Ahav oarecând.

Ci sareptencei asemãnându-te,

hrãneste sufletul proorocului.

Pãcatele lui Manase ti-ai îngrãmãdit cu vointa, suflete,

punând ca niste lucruri de scârbã patimile

si înmultind cele dezgustãtoare;

dar pocãintei lui râvnind cu cãldurã,

câstigã-ti umilintã.

Cad înaintea Ta si aduc Tie,

ca niste lacrimi,

cuvintele mele;

pãcãtuit-am, cum a gresit pãcãtoasa,

si am fãcut fãrãdelege ca nimeni altul pe pãmânt.

Dar fie-Ti milã Stãpâne, de fãptura Ta

si iarãsi mã cheamã.

Folosit-am rãu chipul Tãu,

si am stricat porunca Ta;

toatã frumusetea mi s-a întunecat,

si cu patimile mi s-a stins fãclia, Mântuitorule.

Dar milostivindu-Te, dã-mi bucurie,

precum cântã David.

Întoarce-te, cãieste-te, descoperã cele ascunse;

grãieste lui Dumnezeu Cel ce stie toate.

Tu singur stii Mântuitorule,

cele ascunse ale mele;

ci Însuti Tu mã miluieste,

precum cântã David,

dupã mare mila Ta.

Stinsu-s-au zilele mele,

ca visul celui ce se desteaptã.

Pentru aceasta ca Iezechia lãcrimez pe patul meu,

ca sã mi se adauge ani de viatã.

Dar care Isaia va sã stea pentru tine, suflete?

Fãrã numai Dumnezeul tuturor.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strigând cãtre Preacurata lui Dumnezeu mai înainte,

ai gonit turbarea poftelor celor cu silã supãrãtoare,

si ai rusinat pe vrãjmasul,

cel ce te-a fãcut sã cazi în cursã.

Ci dã-mi acum ajutor în necazuri si mie, robului tãu.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Hristos pe Care L-ai iubit,

de Care ai dorit,

pe urma Cãruia ai mers,

Acesta a aflat pocãinta si ti-a dãruit-o,

ca singur Dumnezeu milostiv;

pe Care roagã-L neîncetat,

sã ne izbãveascã pe noi de patimi si de primejdii.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe piatra credintei întãreste-mã,

cu rugãciunile tale, pãrinte,

îngrãdindu-mã cu frica cea dumnezeiascã,

si mã rog dãruieste-mi mie acum pocãintã, Andreie;

si mã izbãveste de cursa vrãjmasilor

care mã cautã pe mine.

Slavã..., a Treimii:

Treime neamestecatã, nedespãrtitã,

de o fiintã si fire una;

lumini si luminã,

si trei sfinte, si unul sfânt,

este lãudatã Treimea, Dumnezeu.

Laudã si preaslãveste, suflete,

viatã si vieti,

pe Dumnezeul tuturor.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Lãudãmu-te, bine te cuvântãm, închinãmu-ne tie,

Nãscãtoare de Dumnezeu,

cã ai nãscut pe Unul din Treimea cea nedespãrtitã,

pe Unul Fiu si Dumnezeu;

si tu însãti ne-ai deschis nouã celor de pe pãmânt

cele ceresti.

Si iarãsi irmosul: Gresit-am, fãrãdelege am fãcut...

Cântarea a 8-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Pe Împãratul slavei, Cel fãrã de început,

de Care se înfricoseazã puterile ceresti,

si se cutremurã cetele îngerilor,

preoti lãudati-L,

popoare preaînãltati-L întru toti vecii.

Ca niste cãrbuni ai focului celui fãrã materie,

ardeti patimile mele cele împãdurite,

aprinzând întru mine acum

dorul dragostei celei dumnezeiesti, Apostolilor.

Sã cinstim trâmbitele cele cu glasuri bune

ale Cuvântului,

prin care au cãzut zidurile cele neîntãrite

ale vrãjmasului,

si s-au întãrit zidurile cunostintei de Dumnezeu.

Sfãrâmati chipurile patimilor sufletului meu,

cei ce ati sfãrâmat capistile si idolii vrãjmasului,

Apostoli ai Domnului,

cei ce sunteti biserici sfintite.

A Nãscãtoarei:

Încãput-ai pe Cel neîncãput din fire;

purtat-ai pe Cel ce poartã toate;

alãptat-ai, curatã, pe Cel ce hrãneste fãptura,

pe Hristos dãtãtorul de viatã.

Altã Tricântare

Irmos acelasi:

Cu mestesugirea cea înaltã a Duhului,

ati zidit toatã Biserica, Apostoli ai lui Hristos;

în aceasta binecuvântati pe Hristos în veci.

Trâmbitând cu tâmbita dogmelor,

au surpat Apostolii toatã înselãciunea idoleascã,

preaînãltând pe Hristos întru toti vecii.

Apostoli ce sunteti bunã adunare,

pãzitori ai lumii, cetãteni ceresti,

izbãviti-ne din primejdii pe noi,

care vã lãudãm pururea.

A Treimii:

Dumnezeiascã stãpânie

cea întreit însoritã si prealuminatã,

fire de o slavã si de un tron,

Pãrinte atoatefãcãtorule,

Fiule si Duhule cel dumnezeiesc,

pe Tine Te laud în veci.

A Nãscãtoarei:

Ca pe un tron cinstit si preaînãltat

sã lãudãm neîncetat, popoare,

pe Maica lui Dumnezeu,

pe ceea ce singurã este dupã nastere maicã

si fecioarã.

Altã Tricântare

Irmosul:

Pe Cel pe Care-L slãvesc ostile ceresti

si de El se cutremurã heruvimii si serafimii,

toatã suflarea si zidirea,

lãudati-L, binecuvântati-L,

si-L preaînãltati întru toti vecii.

(de douã ori)

Miluieste-mã pe mine cel ce am pãcãtuit, Mântuitorule, ridicã-mi mintea mea spre întoarcere.

Primeste-mã pe mine cel ce mã pocãiesc;

miluieste-mã pe mine cel ce strig;

gresit-am Tie, mântuieste-mã;

nelegiuit-am, miluieste-mã.

Ilie cel ce a fost purtat în car,

suindu-se în carul virtutilor,

s-a înãltat spre ceruri oarecând,

mai presus de cele pãmântesti;

deci la suirea acestuia cugetã, suflete al meu.

Curgerea Iordanului oarecând

a stat de o parte si de alta,

prin lovirea cu cojocul lui Ilie de cãtre Elisei;

iar tu, o suflete al meu,

acestui dar nu te-ai învrednicit,

din pricina neînfrânãrii.

Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie,

a luat de la Domnul har îndoit;

iar tu, o suflete al meu,

de acest har nu te-ai împãrtãsit,

pentru neînfrânare.

Somaniteanca oarecând

a primit pe cel drept cu gând bun;

iar tu, o suflete,

n-ai adus în casa ta nici strãin, nici cãlãtor.

Pentru aceasta tu vei fi lepãdat afarã din cãmarã, tânguindu-te.

Mintii celei întinate a lui Ghiezi

pururea te-ai asemãnat, ticãlosule suflete;

a cãrui iubire de argint leapãd-o mãcar la bãtrânete. Fugi de focul gheenei,

depãrtându-te de rãutãtile tale.

Tu, suflete, lui Ozia râvnind,

lepra lui întru tine ai luat-o;

cã cele necuviincioase cugeti,

si cele fãrã de lege faci;

lasã cele ce ai si aleargã la pocãintã.

De niniveni ai auzit, suflete,

cã s-au pocãit cãtre Dumnezeu cu sac si cu cenusã; acestora n-ai urmat,

ci te-ai arãtat mai rãu decât toti cei ce au gresit

mai înainte de lege si dupã lege.

De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete,

care a plâns cu tânguire cetatea Sionului

si lacrimi a vãrsat.

Urmeazã vietii lui celei plângãtoare

si te vei mântui.

Iona a fugit în Tars,

cunoscând dinainte întoarcerea ninivenilor;

a cunoscut ca un prooroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru cã se ferea sã nu mintã proorocia lui.

De Daniel ai auzit, o suflete,

cum a astupat gurile fiarelor în groapã;

ai înteles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria

au stins prin credintã vãpaia cuptorului cea arzãtoare.

Pe toti cei din Legea Veche,

i-am adus tie, suflete, spre pildã;

urmeazã faptelor iubite de Dumnezeu ale dreptilor

si fugi de pãcatele celor vicleni.

Drepte Judecãtorule, Mântuitorule, miluieste-mã

si mã izbãveste de foc

si de groaza ce am a petrece la judecatã,

dupã dreptate;

iartã-mã mai înainte de sfârsit,

prin fapte bune si prin pocãintã.

Ca tâlharul strig Tie: pomeneste-mã;

ca Petru strig cu amar: iartã-mã, Mântuitorule!

strig ca vamesul,

lãcrimez ca pãcãtoasa.

Primeste-mi tânguirea ca oarecând pe a cananeencii.

Tãmãduieste putrejunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, Unule, Tãmãduitorule.

Pune-mi doctorie vindecãtoare si untdelemn si vin, lucrurile cele de pocãintã,

si umilintã cu lacrimi.

Cananeencii si eu urmând,

strig: miluieste-mã, Fiul lui David!

Mã ating de poalã, ca ceea ce-i curge sânge;

plâng ca Marta si ca Maria pentru Lazãr.

Alabastru cu lacrimi

turnând pe capul Tãu, Mântuitorule, ca niste mir,

strig ca pãcãtoasa care cerea milã;

rugãciune aduc si cer sã iau iertare.

De n-a si pãcãtuit nimeni ca mine,

totusi primeste-mã, Milostive Mântuitorule, si pe mine,

care cu fricã mã pocãiesc

si cu dragoste strig:

pãcãtuit-am Tie unuia, nelegiuit-am,

miluieste-mã.

Milostiveste-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta,

si mã cautã ca un pãstor

pe mine, oaia cea pierdutã,

si rãtãcit fiind, rãpeste-mã de la lup,

si mã fã oaie în pãsunea oilor Tale.

Când vei sedea Judecãtor ca un milostiv,

si vei arãta slava Ta cea înfricosãtoare, Hristoase,

o! ce fricã va fi atuncea.

Cuptorul arzând

si toti temându-se de înfricosãtoarea judecatã a Ta.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Maica Luminii celei neapuse,

pe tine luminându-te,

te-a dezlegat de întunericul pãcatelor;

de unde primind tu harul Duhului,

lumineazã Marie pe cei ce te laudã cu credintã.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Minune nouã cu adevãrat vãzând în tine, maicã,

dumnezeiescul Zosima s-a spãimântat;

cã înger în trup vedea

si cu totul de minune s-a umplut,

lãudând pe Hristos în veci.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca cel ce ai îndrãznealã cãtre Domnul,

Andrei cinstite, lauda Cretei,

pe tine te rog;

roagã-te, ca sã aflu acum dezlegare

de legãtura fãrãdelegii

prin rugãciunile tale,

ca cel ce esti învãtãtor al pocãintei.

si mãrirea cuviosilor.

A Treimii:

Binecuvântãm pe Tatãl si pe Fiul si pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Pãrinte, Cel ce esti fãrã început,

Fiule, Cel împreunã fãrã de început,

Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept,

Nãscãtorule al lui Dumnezeu Cuvântul,

Cuvinte al Tatãlui celui fãrã de început,

Duhule cel viu si fãcãtor,

Treime în Unime,

miluieste-mã.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Ca din porfirã s-a tesut trupul lui Emmanuel

înlãuntru în pântecele tãu, Preacuratã,

ceea ce esti porfirã întelegãtoare;

pentru aceasta,

Nãscãtoare de Dumnezeu cu adevãrat

pe tine te cinstim.

Sã lãudãm, bine sã cuvântãm si sã ne închinãm Domnului, cântându-I si preaînãltându-L pe Dânsul întru toti vecii.

Si iarãsi irmosul: Pe Cel pe Care-L slãvesc...

TRICÂNTAREA

Cântarea a 9-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Cu adevãrat, Nãscãtoare de Dumnezeu te mãrturisim

pe tine, Fecioarã curatã,

cei mântuiti prin tine,

cu cetele cele fãrã de trupuri mãrindu-te pe tine.

Apostoli, cei ce v-ati arãtat izvoare de ape mântuitoare,

rãcoriti sufletul meu cel topit de setea pãcatului.

Pe mine cel ce înot în noianul pierzãrii

si sunt cufundat,

mântuieste-mã, Doamne, cu dreapta Ta,

ca si pe Petru.

Ca cei ce sunteti sarea învãtãturilor celor dulci,

uscati putrejunea gândului meu,

si alungati întunericul necunostintei.

A Nãscãtoarei:

Ca una ce ai nãscut bucuria,

dã-mi plângere prin care sã pot afla mângâiere,

dumnezeiascã stãpânã,

în ziua ce va sã fie.

Altã Tricântare:

Pe tine, ceea ce esti mijlocitoare între cer si între pãmânt,

toate neamurile te fericim;

cã trupeste a locuit în tine

plinirea Dumnezeirii, Fecioarã.

Cu cântãri te slãvim pe tine,

adunare lãudatã a Apostolilor,

cã v-ati arãtat lumii luminãtori,

alungând înselãciunea

Cu mreaja voastrã cea evangheliceascã

vânând pesti cuvântãtori,

îi aduceti pururea merinde lui Hristos,

fericitilor Apostoli.

Aduceti-vã aminte de noi, Apostoli,

în rugãciunea voastrã cãtre Dumnezeu,

ca sã ne izbãvim de toatã încercarea,

rugãmu-vã, noi care vã lãudãm cu dragoste.

A Treimii:

Pe Tine, Unimea cea în trei Fete,

Tatã si Fiule si cu Duhul,

pe un Dumnezeu de o fiintã laud;

pe Treimea cea de o putere si fãrã început.

A Nãscãtoarei:

Pe tine, Nãscãtoare de prunc si Fecioarã,

toate neamurile te fericim,

ca cei ce ne-am izbãvit prin tine din blestem;

cã ai nãscut pe Domnul, bucuria noastrã.

Altã Tricântare:

Irmosul:

Nasterea zãmislirii celei fãrã de sãmântã este netâlcuitã;

rodul Maicii celei fãrã de bãrbat este nestricat;

cã nasterea lui Dumnezeu înnoieste firile.

Pentru aceasta pe tine toate neamurile,

ca pe o maicã mireasã a lui Dumnezeu,

cu dreaptã credintã te mãrim.

Mintea s-a rãnit, trupul s-a trândãvit,duhul boleste;

cuvântul a slãbit, viata s-a omorât, sfârsitul este lângã usi.

Pentru aceasta, ticãlosul meu suflet,

ce vei face când va veni Judecãtorul sã cerceteze ale tale?

Adusu-ti-am aminte, suflete,

de la Moise facerea lumii,

si toatã Scriptura cea asezatã de acela;

care îti povesteste tie de cei drepti si de cei nedrepti;

din care celor de al doilea,

adicã celor nedrepti ai urmat, o suflete,

pãcãtuind lui Dumnezeu,

iar nu celor dintâi.

Legea a slãbit, Evanghelia nu lucreazã si toatã Scriptura în tine nu este bãgatã în seamã; profetii au slãbit si tot cuvântul Celui Drept. Si rãnile tale, o suflete al meu, s-au înmultit, nefiind doctor care sã te însãnãtoseze.

Pildele Scripturii celei noi îti aduc tie, ca sã te aducã pe tine, suflete, spre umilintã; râvneste dar dreptilor, iar de pãcãtosi te leapãdã, si înduplecã pe Hristos cu rugãciunile tale, cu postul, cu curãtia si cu smerenia.

Hristos s-a fãcut prunc, împreunându-Se cu mine prin trup, si toate câte sunt ale firii, cu voia le-a plinit, afarã de pãcat, arãtându-ti tie, o suflete, pilda si cchipul smereniei Sale.

Hristos S-a fãcut om, chemând la pocãintã pe tâlhari si pe desfrânate. Suflete, pocãieste-te, cã s-a deschis usa împãrãtiei acum, si o apucã mai înainte fariseii si vamesii si desfrânatii, pocãindu-se.

Hristos pe magi i-a mântuit, pe pãstori i-a chemat, multimea pruncilor a fãcut-o mucenici, pe bãtrânul l-a slãvit si pe vãduva cea bãtrânã. Cãrora n-ai rânit, suflete, nici faptelor nici vietii; dar vai tie, când vei fi judecat!

Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmã a flãmânzit, arãtând firea cea omeneascã. Suflete, nu te lenevi; de va nãvãli asupra ta vrãjmasul, alungã-l cu rugãciuni si cu postire, departe de picioarele tale.

Hristos era ispitit, diavolul Îl ispitea, arãtându-I pietrele ca sã le facã pâini. În munte L-a suit sã vadã toate împãrãtiile lumii într-o clipitã. Teme-te, o suflete, de înselãciune; trezeste-te, roagã-te în tot ceasul lui Dumnezeu.

Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfesnicul lui Hristos, glasul celui ce strigã a glãsuit, predicând pocãintã: Irod a sãvârsit fãrãdelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, sã nu te prinzi în cursele celor fãrã de lege ci degrab îmbrãtiseazã pocãinta.

În pustie a locuit Înaintemergãtorul harului, si Iudeea toatã si Samaria auzind, au alergat si si-au mãrturisit pãcatele lor bucuros, botezându-se; cãrora tu, suflete, n-ai urmat.

Nunta cinstitã este si patul neîntinat, cã Hristos amândouã le-a binecuvântat mai înainte, ospãtându-Se trupeste, si în Cana Galileii la nuntã apa în vin prefãcând, arãtând întâia minune, ca tu sã te prefaci, o suflete.

Hristos a întãrit pe slãbãnogul cel ce si-a ridicat patul, si pe tânãrul cel mort l-a înviat, pe fiul vãduvei si pe al sutasului si, samarinencei arãtându-Se, a închipuit mai înainte tie, suflete, închinarea în Duh.

Pe ceea ce-i curgea sânge a tãmãduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leprosi i-a curãtit, pe orbi i-a luminat si pe cei schiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muti si pe cea gârbovitã pânã la pãmânt, i-a tãmãduit cu cuvântul, ca tu sã te mântuiesti, ticãloase suflete.

Bolile tãmãduind, sãracilor a binevestit Hristos-Cuvântul. Pe schiopi i-a vindecat, împreunã cu vamesii a mâncat si cu pãcãtosii S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atigerea mâinii.

Vamesul s-a mântuit si pãcãtoasa s-a înteleptit; iar fariseul, lãudându-se, s-a osândit. Cã vamesul striga: milostiveste-Te; si pãcãtoasa: miluieste-mã. Iar fariseul se îngânfa strigând: Dumnezeule, multumescu-Ti, si celelalte graiuri ale nebuniei lui.

 

Zaheu vames a fost, dar s-a mântuit; si fariseul Simon s-a înselat, si pãcãtoasa si-a luat dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta pãcatele; cãreia sârguieste de urmeazã, suflete.

N-ai râvnit pãcãtoasei, o, ticãlosul meu suflet, care luând alabastru cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului, si cu pãrul le-a sters. Cãci i-a rupt zapisul pãcatelor ei cele de demult.

Cetãtile cãrora le-a dat Hristos bunavestire, stii, suflete al meu cum au fost blestemate; teme-te de pildã, sã nu te faci ca acelea; pe care asemãnându-le Stãpânul cu Sodoma, pânã la iad le-a osândit.

Sã nu te arãti, o suflete al meu, mai rãu pentru deznãdãjduire, auzind credinta cananeencei, pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tãmãduit fiica ei. Strigã din adâncul inimii, ca si accea lui Hristos: Fiul lui David, mântuieste-mã si pe mine.

Milostiveste-Te, mântuieste-mã Fiul lui David, miluieste-mã, Cel ce ai tãmãduit cu cuvântul Tãu pe cei îndrãciti, si glasul cel milostiv, ca si tâlharul, grãieste-mi: Amin zic tie, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.

Un tâlhar Te-a hulit; un tâlhar ca Dumnezeu te-a cunoscut. Cã amândoi împtrunã pe cruce erau spânzurati. Dar, o mult-Îndurate! Ca si tâlharul celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi si mie usa slãvitei Tale împãrãtii.

Fãptura s-a mâhnit vãzându-Te rãstignit; muntii si pietrele de fricã s-au despicat, pãmântul s-a cutremurat si iadul s-a golit; si s-a întunecat lumina zilei, vãzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.

Roade vrednice de pocãintã nu cere de la mine; cã tãria mea întru mine a lipsit. Dãruieste-mi inimã pururea umilitã, si sãrãcie duhovniceascã; ca sã-Ti aduc acestea ca o jertfã primitã, Unule, Mântuitorule.

Judecãtorul meu si cunoscãtorule, Cel ce va sã vii iarãsi cu îngerii sã judeci lumea toatã; atunci vãzându-mã cu ochiul Tãu cel blând, sã Te milostivesti si sã mã miluiesti, Iisuse, pe mine care am gresit mai mult decât toatã firea omeneascã.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Toate cetele îngeresti si adunãrile omenesti le-ai uimit cu viata ta cea minunatã; ca cei fãrã de trup vietuind si firea covârsind; pentru care ca si cum ai fi fost fãrã materie, te-ai suit cu picioarele pe apã, Marie, si Iordanul ai trecut.

Cuvioasã Maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fã milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lãudãm pe tine, Cuvioasã Maicã, sã ne izbãveascã de rãutãti si de necazurile care ne împresoarã. Ca izbãvindu-ne din încercãri, sã mãrim neâncetat pe Domnul, Cel ce te-a slãvit pe tine.

Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi!

Andrei cinstite si Pãrinte de trei ori fericite, pãstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudã, ca sã ne izbãvim de toatã mânia, necazul si stricãciunea, si de greseale de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credintã.

Slavã..., a Treimii:

Treime de o fiintã, Unime în trei ipostasuri, pe Tine Te lãudãm; pe Tatãl slãvind, pe Fiul slãvind si Duhului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevãrat; viatã si vieti, împãrãtiei calei fãrã de sfârsit.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Cetatea ta pãzeste-o, Preacuratã Nãscãtoare de Dumnezeu; cã în tine aceasta cu credintã împãrãtind, în tine se si întãreste, si prin tine biruind, înfrânge toatã încercarea, dezarmeazã pe vrãjmasi si îndrepteazã pe supusii ei.

Si iarãsi irmosul: Nastera zãmislirii celei...

ce se citeşte la Utrenie, în Duminica a cincea
a Sfântului şi Marelui Post

Tropar

Întru tine maica, cu osârdie s-a mântuit cel dupa chip;
ca luând crucea ai urmat lui Hristos;
si lucrând ai învatat
      sa nu se uite la trup, ca este trecator;
      ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Pentru aceasta si cu îngerii împreuna se bucura, cuvioasa maica Marie, duhul tau.

Cântarea 1

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca ceea ce stai înaintea lui Hristos, Lumina cea neapropiată,
lumină trimite mie Cuvioasă,
ca să prăznuiesc cu dragoste
a ta dătătoare-de-lumină şi sfântă pomenire!
Mântuieşte-mă dintru ale vieţii toate ispitele.

Necuprinsul şi Mai’naintele-de-veci, Domnul,
Cela ce dupre întrupare printre eghipteni a lăcuit,
Cela ce pre toate ştie mai-nainte de a fi ele,
din Eghipet adusu-te-a stea cu totul luminoasă.

Slavă…

Neştiind dumnezeieştile porunci,
întinat-ai a lui Dumnezeu asemănarea,
dară prin a Sa purtare de grijă,
iarăşi o ai curăţit, întru-tot-cinstită Cuvioasă,
îndumnezeindu-te, prin ale tale sfinte făptuiri!

 

A Născătoarei…

O, cea multă a Ta milostivire, Dumnezeul meu,
şi bunătatea Ta cea nespusă!
Că prin mijlocirile Maicii Tale,
pre păcătoasa de mai nainte,
curată şi nepătată precum îngerii ai făcut.

Cântarea 3

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Prin ale tale necuvioase fapte,
către ale pierzării porţi te-ai apropiat,
dară Cela ce mai nainte a sfărâmat porţile iadului
cu puterea dumnezeirii Sale,
deschisu-a ţie ale pocăinţei porţile, preacinstită,
Însuşi a vieţii Poarta fiind.

Schimbat-ai femeia ce unealtă păcatului se făcuse,
prin arma Sfintei Tale Cruci,
Îndelung-Răbdătorule şi Îndurate Doamne;
că prin închinarea Crucii,
doborât-a toate armele şi vicleniile demonilor.

Cela ce toate a făcut să fie,
şi Şi’a vărsat sângele răscumpărare tuturor,
curăţatu-te-a prin apa lacrimilor tale,
când erai bolnavă de cumplita stricăciune a păcatului.

A Născătoarei…

De negrăit ceea ce întru tine s-a petrecut, Fecioară, este,
căci în chip dumnezeiesc, Cuvântul Tatălui
întru tine s’a sălăşluit,
dăruind numai cu cuvântul Său,
iertare de greşale tuturor celor ce păcătuiesc.

Sedealna

Potolitu-ţi-ai prin lucrarea nevoinţei toate ale cărnii protivnice porniri,
vădind a sufletului tău bărbăţia.
Căci Crucea Domnului poftind a vedea, cinstită Maică,
răstignitu-te-ai lumii prin sfinţenie
şi cu osârdie ai căutat îngerescul chip al vieţuirii a urma.
Pentru aceasta, cu credinţă cinstim pomenirea ta, fericită Marie,
rugându-ne ca deplin iertare de păcate să dobândim,
prin ale tale mijlocirile.

Cântarea 4

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Făcătorule al firii omeneşti,
Izvorule al milei şi Comoară a îndurării,
milostivitu-te-ai de cea care la Tine a năzuit
răpindu-o de la fiara cea pierzătoare,
ca Cela ce eşti Iubitorul omenirii.

Crucea sârguindu-te a vedea, Marie,
luminată ai fost de lumina ei,
cu dumnezeiască rânduiala Domnului celui Răstignit,
însuţi pre tine lumii răstignindu-te,
ca o vrednică de minuni.

Slavă…

Ceea ce oarecând prin pofta cea rea
pre mulţi întru netrebnicie a purtat,
precum soarele strălucind acum întru sfinţenia sa,
călăuzitoare către ceruri, celor greşiţi s’a arătat.

A Născătoarei…

Cer înţelegător al Împăratului tuturor,
întrecut-ai întru înţelegere şi puterile cereşti,
că preste ale firii legile, Preacurată,
zămislit-ai pre Dătătorul de Lege şi Făcătorul tuturor.

Cântarea 5

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Precum în tainica vedere pre Sinai,
Moisi privit-a al lui Dumnezeu spatele,
de slavă strălucind şi nedesluşit arătând neînţeleasă taina ce-a vazut,
aşa Maria a căzut dinaintea preacuratei icoane a Maicii lui Dumnezeu:
acela în vasul de aur manna priimind,
iar aceasta viaţă îngerească luând.

Tânjind, precum Psalmistul, măreţia Bisericii Tale a vedea,
şi al slavei Tale duhovnicesc lăcaş,
ceea ce a întinat Biserica Ta a strigat:
O, Hristoase, cu duhovniceştile rugăciuni ale Fecioarei,
ce Ţie s’a făcut Biserică,
lăcaş mă fă al Duhului celui Atoatefăcătoriu.

Slavă…

Ceea ce pre mulţi bărbaţi robi făcând,
prin momeala undiţei cărnii şi plăcerea ochilor,
mâncare diavolului pre ei aducând
prin cea scurtă a plăcerii dulceaţă;
pre sine acum, în adevăr, roabă se face
şi prin dumnezeiescul Har al Sfintei Cruci
prea dulce înainte-punere lui Hristos aduce-se.

A Născătoarei…

A prorocilor ceata,
cu de-Dumnezeu-însuflate şi tainice cuvinte
în celei dintru tine taine învăţaţi fiind,
neprihănită Maică a lui Dumnezeu,
în multe chipuri, de tine mai’nainte au grăit!
Iar acum, cea dintru Eghipet Maria, la preacurata icoană
a năstrapei ce Manna a priimit, căzând,
chezăşuire către Dumnezeu, pentru cei păcătoşi se face.

top

Cântarea 6

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Oştile îngereşti se bucură,
întru tine văzând întocmai cu a lor viaţă,
şi strigă, sfântă Marie,
slavă aducând Domnului!

Înfricoşează-se adunările demonilor
de tăria răbdării tale!
Că femeie fiind, goală şi singură,
în chip minunat ai ruşinat pre ei.

Slavă…

Strălucit-ai, prealăudată Marie, precum soarele,
şi ai luminat pustia cu strălucirea ta.
Străluceşte şi preste mine,
ca mărit să fiu cu lumina ta.

A Născătoarei…

Luminaţi fiind îngerii cu slava
Celui Născut al tău, Fecioară,
au strigat:
Pace nouă tuturor, şi pre pământ, oamenilor bunăvoire.

Condac, glasul al 3-lea

Ceea ce mai nainte de tot felul de întinări erai plină,
arătatu-te-ai lui Hristos aleasă, prin pocăinţă vieţii îngereşti urmând,
şi cu a Crucii arma pre demoni călcând. 
Pentru aceasta, Împărăţiei Ceriurilor mireasă te-ai arătat,
Marie prealăudată.

Icos

Pre tine, mieluşeaua şi fiica lui Hristos, astăzi cu cântări lăudăm,
Marie pururea vrednică de cântare.
Cea care între Eghipteni te-ai arătat crescând,
şi dintru a lor toată rătăcirea ai scăpat,
adusu-te-ai Bisericii aleasă şi cinstită odraslă.
Prin post şi rugăciune, nevoindu-te mai presus de a firii omeneşti măsura
prin viaţă şi prin fapte, de Hristos înălţată fiind,
mireasă Împărăţiei Cerurilor te-ai arătat,
Cuvioasă Marie, mult lăudată. 

Cântarea 7

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înţeleptul Zosima, mai marele între părinţi,
prin pustie rătăcind,
învrednicitu-s’a pre sfânta a vedea,
şi a strigat: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, cel al părinţilor noştri!

Pentru ce, părinte, venit-ai a vedea
o înstrăinată femeie de toată cea lucrătoarea virtute?
strigat-a către bătrânul, Cuvioasa,
şi a cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, cel al părinţilor noştri!

Slavă…

Omorându-ţi, întru tot Fericită, ale patimilor tale săltările,
la limanul nepătimirii ajungând acum,
strigi: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, Cel al părinţilor noştri!

A Născătoarei…

Zămislit-ai în chip negrăit, Preacurată,
şi ai rămas fecioară,
iară lumii mântuirea ai născut,
pre Hristos, Dumnezeul nostru. 
Pentru aceasta, toţi credincioşii cu cântări
pre tine mărim.

Cântarea 8

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cela ce cerci ale inimii adâncurile,
şi ale noastre cunoşti mai nainte de a fi,
pre ceea ce a alergat la Tine, Mântuitoriule,
o ai scăpat din cea silnică viaţă;
pre cea care, cu netăcut glas strigă iubirii Tale:
Preoţi binecuvântaţi-L, noroade preaînălţaţi pre Dânsul întru toţi vecii!

O, cât e de cinstită schimbarea mutării tale spre cele mai bune!
O, a ta dumnezeiască dragoste, carea urât-ai ale cărnii plăcerile!
O, fierbinte credinţă!
Fericimu-te prealăudată Marie şi te preaînălţăm întru toţi vecii!

Slavă…

Aflat-ai durerilor răsplata şi ostenelilor tale schimb, cinstită Marie,
prin care înfrânt-ai pre cel ucigaş vrăjmaş;
iar acum, dimpreună cu îngerii strigi,
fără tăcere cântare,
lăudând şi preaînălţând pre Hristos întru toţi vecii!

A Născătoarei…

Cu totul m’a făcut din nou,
întru iubirea Sa de oameni,
ca un Stăpân al tuturor veacurilor, în pântecele tău, Preacurată,
nestricând osebirile amânduror firile! 
Pentru aceasta pre tine, ca pre o pricinuitoare a mântuirii noastre,
cu cântări te lăudăm întru toţi vecii!

Cântarea 9

Cuvioasă Maică Marie roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întărită cu a lui Hristos tărie, Maică,
cu lesnire ai răbdat chinuirile pustiei,
căci cu şuvoaiele de Dumnezeu dăruitelor lacrimile tale,
gândurile cele întinate ce’ţi veneau ai stins,
ceea ce eşti a postnicilor culmea şi sfinţilor slava!

Cu prealuminoase raze, strălucit-a preste tine Preacurata Fecioară,
ceea ce singură Maica lui Hristos-Lumina este,
pre tine făcând vrăjmaşilor înfricoşătoare,
cinstită Marie,
şi tuturor arătându-te a fi a postnicilor podoaba şi cuvioşilor întărirea!

Slavă…

Toate cele pământeşti înţelepţeşte părăsind,
arătatu-te-ai cinstită sălăşluire a Duhului;
deci roagă pre Unul izbăvitorul nostru Hristos,
de cele lumeşti răutăţi să scape
pre cei ce cu dumnezeiască credinţă săvârşesc
sfântă pomenirea ta.

A Născătoarei…

De cele fireşti legi, curată Fecioară, scăpând,
născut-ai mai presus de fire, Prunc tânăr pre pământ,
pre Cela ce este Dătătoriu de Lege şi Cel vechi de zile.
Pentru aceasta, cerule cel înţelegător al Făcătoriului tuturor,
cu credinţă şi cu dragoste pre tine fericim!




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Ora de educaţie sexuală: opriţi sacrilegiul! - Prof. dr. Eduard Traian Popescu

 

Sub efectul pandemiei, dat fiind situaţia gravă şi evoluția alarmantă a situației generate de răspândirea la nivel național a infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2, ce a creeat/indus panică, derută, instabilitate şi încremenire a acţiunilor şi activităţilor, pandemia dovedindu-se a fi o cruntă realitate ce încă nu s-a relaxat complet (precum dat fiind şi Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, art. 2 lit. a), art. 3 și art. 6 și art. 42 alin. (1) din Anexa nr. 1 la Decret şi Hotărârea nr. 7/11.03.2020 adoptată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă constituit la nivelul Guvernului României, în raport de declararea de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a epidemiei de coronavirus ca pandemie, în vederea adoptării şi implementării unitare a măsurilor de prevenţie, aşa cum au fost reţinute în Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, art. 3 și art. 6 din Decret și a dispozițiilor art. 42 alin. (1) şi (6) din Anexa nr. 1 la Decret), acţiunile şi activităţile de diverse categorii fiind paralizate, s-a pus la punct totuşi o acţiune, ce avea ca obiectiv introducerea Educaţiei sexuale în programa de învăţământ, ca fiind obligatorie, adică introdusă direct în curriculum.

În cadrul unei conferinţe internaţionale, aveam să redau vorbele unor personalităţi politice - şi nu numai - de anvergură mondială, care reţineau că educaţia este cea mai puternică armă prin care pot fi schimbate popoarele, căci Educaţia, ca vector de dezvoltare a profilului de formare a Omului, inclusiv a Omului euro-atlantic, este cheia ce deschide poarta de aur a libertăţii, a libertăţii de gândire, a libertăţii de exprimare, a libertăţii de acţiune.

Când vorbim despre „oră”, privim termenul din cel puţin două perspective: fie ca interval de timp compus din 60 de minute sau 3600 de secunde, fie ca interval de timp, în care se derulează un act didactic, adică, în spiritul şi litera Legii nr. 1/2011 şi al Codului – cadru de etică al personalului didactic din învăţământul preuniversitar, un proces instructiv-educativ, de aleasă calitate, slujebnic şi sinergic, centrat pe interesul superior al elevului, ca beneficiar al Educaţiei, ce vizează promovarea de creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă, valori, principii şi norme de conduită socială şi instituţională, ce au ca scop dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii.

Având în vedere că actul didactic de adâncă şi aleasă calitate, slujebnic şi sinergic, centrat pe interesul superior al elevului, ca beneficiar al Educaţie, ca aleasă călătorie în infinitatea dezvoltării profilului de formare a Omului, potrivit valorilor, principiilor şi normelor de conduită social-democratice, ce au stat la dezvoltarea Societăţii umane şi, implicit, a Neamului românesc, este unul ce vizează performanţa, ideal ce nu are limite, oricând existând loc şi de mai mult, se înţelege pornirea inserţiei ca disciplină de învăţământ a educaţiei sexuale. Ceea ce nu se înţelege este: de ce obligatoriu şi de ce în şcoli?

Dacă educaţia religioasă are ca obiectiv religiozitatea, se înţelege că şi educaţia sexuală are ca obiectiv sexualitatea. Sexualitatea nu este un concept nepermis dezbaterii, chiar şi didactice, şi nici o irealitate, omul având constituţie dihotomică, adică teandric sau corp şi spirit. Numai că nu orice fel de corp, ci corp pătruns de sânge şi de spirit.

Realitatea sexualităţii este prezentă şi în Sfânta Scriptură, care vorbeşte despre trupeasca împreunare, ca rod al iubirii, iradiată din voluptate, sau ca plinire a poruncii divine: creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!

Despre sexualitate, sub diverse aspecte permis didactice se vorbeşte la ora de educaţie religioasă, ca virtute sau păcat. Sau la ora de biologie – anatomia şi fiziologia omului, ca organ sau parte componentă a trupului omenesc, cu rol fiziologic sau reproductiv. Sau chiar şi la materia opţională a educaţiei juridice, proiect desfăşurat de Asociaţia „Vedem Just”, care tratează problema sub aspectul relaţiilor şi a conceptelor, atât din punct de vedere civil, cat şi penal.

Domnul Prof. Univ. Dr. Ion Dumbrăveanu, în lucrarea sa, intitulată „Noţiuni de sexologie. Sănătatea sexuală şi sănătatea umană” (pag. 12-14), vorbind despre şase etape ale dezvoltării sexuale, reţine faptul că abia cu etapa a treia, care coincide cu vârsta  biologică a adolescenţei şi care este o etapă de tranziţie spre etapa sexualităţii mature, ce începe cu vârsta de 25 de ani, omul începe să conştientizeze sexualitatea, ceea ce îndreptăţeşte opinia că nu trebuie abordată decât în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar, ca discipline specifice, de studii medicale, juridice, sociologice, biologice, psihologice etc. De altfel, inclusiv legiuitorul normează exercitarea relativă a capacităţii juridice abia începând cu vârsta de 14 ani, recunoscând, ca excepţie, exercitarea deplină a capacităţii juridice de către persoanele de sex feminin, ce se căsătoresc de la vârsta de 15 ani.

Mai mult, având în vedere DECIZIA nr. III din 23 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi lucrările de specialitate penală, coroborat cu faptul că metodologia didactică permite cadrului didactic folosirea atât de metode, cât şi de instrumente sau mijloace de predare-învăţare, îmi fundamentez opinia că admiterea educaţiei sexuale ca disciplină de învăţământ ar contura inclusiv o nebuloasă, sub aspectul conglomerării actului educaţional cu cel al perversiunilor sexuale, ce ar afecta obiectivul actului educaţional sub aspectul dezvoltării personalităţii umane.

Mai exact, profesorul de educaţie sexuală s-ar folosi, în cadrul procesului instructiv-educativ, de metode şi instrumente didactice ca inductivă, deductivă, povestirea, descrierea, explicaţia, argumentaţia, observarea directă a realităţii sexuale, studiul şi interpretarea simbolurilor sexuale, studiul de caz, exemplul, jocul didactic, casete, diapozitive, filme etc., ceea ce, în opinia mea, ar crea acte de dezordine social-moral-instituţională, ce ar balea între dreptul la educaţie şi incriminarea penală sau, minim, contravenţională.

De altfel, chiar din campania de promovare media a produselor de igienă personală, se observă o anumită intimitate a predării educaţiei sexuale şi de igienă pe linia fiică/fiu – mamă/tată.

Motiv pentru care mă alătur Patriarhiei Române în demersul său de a cere interzicerea educaţiei sexuale în şcoli, ce ar putea pune în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, astfel de permisiune însemnând un sacrilegiu la adresa normelor, principiilor şi valorilor didactice, ce au ca obiectiv libera dezvoltare a personalităţii umane.

De altfel, sub imperiul mandatului: opriţi sacrilegiul!, cred că ar trebui să se ceară o opinie fermă şi din partea instituţiilor fumdamentale ale statului, cu rol de garant al apărării dezvoltării/propăşirii materiale şi spirituale a Neamului Românesc: Preşedintele României, Parlamentul României, Guvernul României, Consiliul Superior al Magistraturii, Avocatul Poporului şi altele.

 



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Mesajul ortodoxiei către omul zilelor noastre (Video)
 
În Duminica Ortodoxiei, pe 21 martie, de la ora 19.30, site-ul Pemptousia a organizat conferința online „Mesajul ortodoxiei către omul zilelor noastre”. La întâlnire au participta Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Ierótheos Vlachos, Înaltpreasfințitul Mitropolit Ieronim al Larisei, arhimandritul Zaharia Zaharou de la Essex, starețul Efrem Vatopedinul, prof. Georgios Mantzaridis din Grecia și prof. Symeon Paschalides.
 


Filosofi români mărturisitori ai dreptei credințe ortodoxe Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu - Lector univ. dr. Marius Andreescu

 

I. Argument

 Întrebările ce se pun mai ales la răscrucea timpurilor, a secolelor şi mileniilor sunt frecvent legate de filosofie. Încă în protoistorie meditația asupra Universului și a locului omului în cadrul acestuia a fost filosofică

 Mereu au fost întrebări precum: Avem nevoie de filosofie, este ea o formă de cultură? Face ea parte din structura înaltei spiritualități umane? Poate ea să pătrundă tainele transcendentalității? Se confundă filosofia cu știința, arta, religia sau cu viziunea despre lume a simțului comun, şi dacă nu, cum se manifestă ea în mod autonom? Care este astăzi locul filosofiei în procesul evoluției umanității? Toate marile culturi moderne ale lumii: germană, engleză, franceză, italiană, rusă au avut mari filosofi.

 Este oare aici o determinare subconștientă a părerii actuale a unor români că nu am avut filosofi și filosofie pe meleagurile noastre pe baza supoziției, că nu am avut o cultură importantă. Există aici anume contraziceri – de pildă uneori se recunoaște valoarea scriitorilor Lucian Blaga sau Emil Cioran, dar nu și valoarea lor de filosofi.

 Există o rezistență chiar a unor intelectuali de valoare la acceptarea existenței filosofilor români interbelici, la același nivel cu cel al scriitorilor, savanților, artiștilor nației. Poate, este și vina actualei comunități de filosofi și ea cam de același rang astăzi cu alte comunități de artiști sau savanți, că stând în contemplația întâmplărilor cotidiene nu a pledat pentru locul meritat de filosofi și de filosofie în cultura românească.

 În contextul amintit se poate afirma că în decursul istoriei poporului român, în plan cultural principala dihotomie este aceea între „eternul” simţirii româneşti şi al sentimentului românesc al fiinţei regăsit cu predilecţie în cuvintele limbii române, dar şi în creaţia populară, iar pe de altă parte „istoricul” altfel spus, formele spirituale, abstracte, de natură ştiinţifică sau filosofică în care să se regăsească fapte ale culturii şi care prin aceasta să aibă caracterul de universalitate. Cultura în dimensiunea sa existenţial ontologică şi nu numai a încercărilor prin fapte culturale trebuie să aibă dimensiunea universalităţii sau cel puţin posibilitatea de a accede la un astfel de criteriu.

 Filosofia românească are caracteristicile unei culturi universale. Pentru creația filosofică națională este un fapt important este orientarea spre ființa istorică a poporului român, spre limba română și spre valorile credinței ortodoxe milenare a românilor.

 Filosofii pe care dorim să-i prezentăm în expunerea noastră, Nae Ionescu, Nichifor Crainic și Mircea Vulcănescu, au mărturisit prin gândirea și opera lor deosebit de importantă și chiar cu viața, dreapta credință ortodoxă și au ridicat creația lor la universalismul gândirii filosofice.

 

II. Nae Ionescu

 Nicolae C Ionescu, (mai cunoscut ca Nae Ionescu, a fost filosof, logician, profesor și jurnalist de înaltă factură intelectuală și morală mărturisitor al dreptei credințe ortodoxe și atașat valorilor și tradițiilor poporului român.

 Orientarea sa filozofică a fost catalogată de unii comentatori ai operei sale ca fiind ’’trăirism’’ (o variantă românească a vitalismului, incluzând elemente mistice și teologice din tradiția creștină ortodoxă).

 A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice, a literaturii și gândirii românești, precum: Vasile Băncilă, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea și alții. Prin publicistică, mai ales prin intermediul ziarului „Cuvântul”, a fost puternic implicat în dezbaterea politică, susținând inițial doctrina țărănistă, apoi ideea unei monarhii organice românești.

 Nae Ionescu, a marcat puternic filosofia românească până în zilele noastre, în special prin gânditorii pe care i-a influențat într-un fel sau altul. Filosoful fără operă, considerat așa de comentatori deoarece a publicat forte puține lucrări cu caracter filosofic în timpul vieții avea într-adevăr o mare putere de seducție, mai ales în prelegerile sale universitare și astfel a influențat mulți tineri, unii dintre ei au ajuns mai târziu gânditori de renume. Cursurile publicate după moartea lui Nae Ionescu ne dezvăluie un gânditor profund cu multe elemente de originalitate în filosofie și logică. Cei care au audiat aceste cursuri mărturisesc că erau deosebite prin conținutul metafizic dar și prin puterea de convingere a profesorului.

 Mircea Eliade scria despre Nae Ionescu că își învăța studenții să filosofeze plecând de la imediat, de la întâmplări personale, şi le amintea că un gânditor îşi poate îngădui orice libertate în speculațiile lui, în afară de libertatea de a nu ține seama de viață. De asemenea, se spune, că reușea să creeze sentimentul filosofării, al deschiderii spre problematic, oferind mereu nu răspunsuri, ci alte și alte întrebări, ceea ce l-a făcut pe Constantin Noica să îl numească ’’dezvățător’’.

 Câteva repere biografice din viața maestrului sunt utile pentru a contura personalitatea acestuia :

 Nae Ionescu s-a născut pe data de 4 iunie 1890 (stil vechi) la Brăila. Urmează studiile primare, gimnaziale și liceale în orașul natal. În timpul liceului, se apropie de cercul socialist și îl cunoaște pe viitorul scriitor Panait Istrati. Este exmatriculat din liceul Nicolae Bălcescu din Brăila în ultimul an de studiu, se spune că pentru ’’republicanism național’’. Termină studiile medii la alt liceu. Își continuă studiile la Facultatea de Litere și Filosofie din București, ale cărei cursuri le încheie în1912, cu specializare în filosofie.

 În anul 1912 este numit profesor la Liceul Matei Basarab din București. După o vreme în care colaborează la Studii filosofice sau la Noua Revistă Română, în toamna anului 1913, pleacă în Germania la Gotiingen, în vederea desăvârșirii studiilor. Revine în România și își satisface stagiul militar la Brăila, iar pe 25 noiembrie 1915 se căsătorește cu Elena Margareta Fotino. În ianuarie1916 pleacă din nou în Germania, împreună cu soția, pentru continuarea studiilor doctorale.

 Intrarea României în război, în luna august 1916, îl surprinde acolo. Pentru faptul că erea român este închis în lagărul de prizonieri de la Celle-Schloss, Hanovra, de unde va fi eliberat în august 1917. Primul său fiu, Radu, se naște la începutul anului1917, iar cel de-al doilea, Răzvan, în luna iunie a anului1918.

 În 1919 își susține doctoratul în filosofie la Universitatea din Munchen, cu celebrul profesor și filosof Bäumker, cu teza: Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik (Logistica ca o nouă încercare de definire a matematicii). Prin această teză valoroasă Nae Ionescu își aduce o contribuție importantă la construcția logicii matematice Revine în țară în același an dedicându-se carierei didactice și jurnalistice.

 Este pentru scurtă vreme profesor, apoi director la Liceul militar de la Mânastirea Dealul pentru ca, în același an, să fie numit asistent la catedra de ’’Logică și Teoria cunoașterii’’ a profesorului ;i filosofului Constantin Rădulescu Motru. Nae Ionescu își inaugurează activitatea universitară cu prelegerea Funcțiunea epistemologică a iubirii. Demersul său este original deoarece consideră că iubirea, după porunca Mântuitorului este calea cea mai importantă prin care omul cunoaște pe Dumnezeu, iar prin iubirea de Dumnezeu pe sine însuși, pe semenii săi și toată Creația. Mai târziu distinsul teolog, preot, profesor dr. academician Dumitru Stăniloae va spune: ’’În liniștire este o supremă cunoaștere pentru că este o supremă iubire’’

 Le-a fost profesor universitar lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu.

 Cursurile sale, litografiate sau păstrate sub formă de stenograme, au fost publicate după moartea sa, la începutul anilor '40, prin grija discipolilor. În perioada comunistă (1945-1989) Nae Ionescu a fost un autor interzis. Publicarea cursurilor sale a fost reluată după 1990.

 Între 1911-1916, în calitate de colaborator și apoi de redactor la Noua Revistă Română, condusă de Constantin Rădulescu -Motru publică mai multe articole și cronici.

 În perioada 1919-1925 colaborează cu numeroase articole la revista Ideea europeană (director: Constantin Rădulescu-Motru ), alături de mari oameni de cultură români dintre care menționăm pe:Tudor Vianu, Octav Onicescu, Mircea Florian, Dimitrie Gusti.

 Publică în 1922, în Gazeta Matematică studiul Comentarii la un caz de intranziență a conceptelor matematice, pentru care obține Premiul de filosofie matematică, în anul 1923.

 Din mai 1926 Nae Ionescu conduce ziarul Cuvântul, la care și discipolii săi Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mihail Sebastian și alții.

 La 14 februarie 1925 încheie cursul de Istorie a logicii (litografiat și ulterior tipărit în 1997 ). Tot în același an susține cursul de Filozofie a religiei (litografiat și ulterior tipărit tipărit între 1990 și 1998 în mai multe ediții). Este prima contribuție românească notabilă la problematica istoriei logicii.

 În primăvară dă examenul de docență în fața unei comisii condusă de Constantin Rădulescu-Motru și din care mai făceau parte iluștrii filosofi români P.P.Negulescu și Dimitrie Gusti. Din iunie 1925 este docent universitar de Istoria logicii și Metafizică la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În noiembrie deschide cursul de Teoria cunoștinței (predat până în mai 1926) și cel de Metafizică, cu tema Problema salvării în „Faust” al lui Goethe.

 La 1 ianuarie 1926 este numit conferențiar definitiv de Istorie a logicii și Metafizică, iar la 29 mai același an încheie cursul de Teorie a cunoștinței (litografiat și ulterior tipărit în anul 1996.

 Este numit profesor titular, în anul 1930 al Catedrei de Psihologie și Pedagogie a Institutului Superior de Educație Fizică Îi urmează mentorului său, profesorul Constantin Rădulescu Motru. Predă cursuri de psihologie generală și pedagogie teoretică. În același an, la alegerile pentru Camera Deputaților, Nae Ionescu candidează la Brăila, din partea Uniunii Naționale și este ales.

 În anul universitar 1930-1931 predă cursul Istoria metafizicei ca tipologie a culturii - prelegerea inaugurală are ca temă Moda în filosofie (cursul a fost litografiat și tipărit în 1996 ). În anul universitar următor a predat cursul Din metodologia logicei. Analogia precum și cursul Metoda statistică. Cu aplicație la psihologie, sociologie si pedagogie, cursuri care până în prezent nu au fost publicate. Un alt curs predat de profesorul Nae Ionescu este Logica științelor exacte (nu a fost litografiat și nici publicat ).

 In iunie 1934 apare romanul lui Mihail Sebastian, De două mii de ani..., cu o prefață de Nae Ionescu, concepută ca o antiteză la tematica romanului. Această prefață cu un puternic conținut teologic ortodox se încheie cu concluzia că evreii nu au nici o putință de salvare întrucât îl așteaptă încă pe Messia. Timp de câteva luni se duce o amplă și pasionantă polemică în presă în jurul romanului, a prefeței și problematicii puse de autor și de profesorul Nae Ionescu.

 În anul universitar1934-1935 predă cursul de Logica generală care a fost litografiat și tipărit în două ediții după moartea autorului, în 1943 și 1993 și un curs de Logică a colectivelor (3 lecții, predat, s-au păstrat într-un manuscris și au fost tipărite în 1996și în 1997.

 În anul universitar1936-1937 predă cursul Probleme de metafizică, curs stenografiat și editat mai târziu, în 1988 de Dan Zamfirescu. La 22 aprilie în același an, Conferința de Metafizică și Istorie a Logicii este transformată în catedră, iar Nae Ionescu este numit profesor agregat. La 10 martie 1938, Senatul Universității București este de acord cu propunerea de schimbare a denumirii catedrei, ocupate de Nae Ionescu, în Catedra de Logică și Metafizică.

 În anul 1939, împreună cu o serie de șefi legionari, Nae Ionescu este arestat și depus în lagărul de la Miercurea Ciuc și apoi i se fixează, „domiciliu forțat”. Este destituit din Universitate. Este internat iarăși în lagărul de la Miercurea Ciuc. La 24 iunie același an este eliberat din lagăr grav bolnav de inimă. Nu își va recapătă niciodată catedra. Este vizitat acasă de o serie de prieteni, printre care Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade și Constantin Noica. În această perioadă începe să lucreze la un Manual de logică pe care nu-l va termina (au rămas, în manuscris câteva fragmente).

 Bolnav de inimă, moare la 15 martie 1940, în vila sa de la Băneasa, în prezența Cellei Delavrancea.

 Fără a încerca să prezentăm și să analizăm întreaga operă, în ceea mai mare parte publicată postum, a ilustrului filosof român remarcăm două aspecte în opinia noastră esențiale.

Primul se referă la multitudinea domeniilor în care Nae Ionescu a creat: teologie, logică, filosofie, matematica, istorie, pedagogie, fapt ce demonstrează spiritul enciclopedic al profesorului care a căutat sensurile ultime ale existenței.

 Al doilea aspect este acela că Nae Ionescu a fost și rămâne un metafizician, creator de metafizică și care a ridicat cunoașterea științifică și adevărurile formale ale matematicii și logicii la valorile de credință ortodoxe ale poporului român. A demonstrat că există o cunoaștere prin iubire iar metafizica poate fi ea însăși o știință ci nu numai o creație speculative.

 Ilustrul gânditor a fost exponentul unei şcoli de gândire metafizică pe care o datorăm unei pleiade de intelectuali care au filosofat, cu instrumentele ortodoxiei. Metafizica lui Nae Ionescu a fecundat spirite ilustre ale României interbelice. A fost, de altfel, al doilea mare creator de şcoală după Titu Maiorescu, despre amândoi spunându-se, au excelat în crearea unor filosofi.

 Metafizica este considerată şi astăzi drept nume pentru centrul determinant şi pentru nucleul întregii filosofii iar pentru sistemul de gândire al lui Nae Ionescu, constituie faptul fundamental. Metafizica are, potrivit filosofului român, o justificare culturală şi o deschidere către celelalte fapte spirituale, fie integrându-se în spaţiul lor atitudinal – este vorba despre religie –, fie descoperindu-le temeiurile –, este vorba despre ştiinţă. Metafizica este cale către absolut.

 Potrivit lui Nae Ionescu, metafizica nu a apelat niciodată în exclusivitate la raţiune. Încă de la cursul predat în anii 1928-1929, când a încercat să contureze metafizica răsăriteană printr-o paralelă cu metafizica apuseană, le spusese studenţilor săi că posibilităţile umane în ceea ce priveşte cunoaşterea metafizică ar fi una la nivel de lume a conceptelor, cealaltă la nivel de lume a esenţelor eterne. Astfel în faţa omului s-ar deschide două căi prin care poate lua contact cu realitatea: calea cunoaşterii şi calea trăirii. În prima variantă cunoaşterea ar tinde spre înglobarea realităţii cunoscute într-un anumit sistem de concepte. Aceasta ar fi varianta occidentală a spiritului metafizic, care nu poate ocoli impasul nepotrivirii dintre cunoaşterea realităţii sensibile şi realitatea noumenală, ce trece dincolo de domeniul cunoscutului, astfel rămânând nerezolvată problema adecvării dintre cunoaştere şi realitate.

 După cum remarca Nae Ionescu în prelegerea din 13 ianuarie 1937, metafizica se face uneori doar din necesităţi polemice, într-o situare critică faţă de un oarecare sistem metafizic. Pentru a intra în domeniul metafizicii fără intenţii polemice, pentru a da curs unei necesităţi lăuntrice de formulare conceptuală a unor experienţe metafizice, trebuie făcut un examen critic al posibilitătilor de lucru. Punctul de plecare în acest demers îl va constitui pentru Nae Ionescu acceptarea a trei postulate fundamentale:

 Primul postulat ar fi acela că prin cunoaşterea metafizică nu are loc un act de înregistrare, ci un act de identificare a subiectului metafizic cu obiectul cunoaşterii metafizice. Un alt mod de exprimare a acestui adevăr fundamental, pe care Nae Ionescu l-a invocat în mai toate cursurile sale, ar fi acela ’’că nu stiu ceea ce văd ci văd ceea ce stiu’’. Nae Ionescu vorbise de transformarea noastră în însuşi obiectul de cunoscut, cu precizarea că la mijloc este un fel de fuziune, de contopire, de unde şi concluzia că ’’existenţa care ne depăşeste poate fi trăită, în sensul depăşirii noastre pe linia trăirii’’. Acest postulat se constituie ca o veritabilă axă a întregii probleme de cunoaştere metafizică. Întrucât, de îndată ce trăirea metafizică este tradusă în forme conceptuale ea devine cunoaştere.

 Al doilea postulat fundamental este cel al ’’participării’’. Prin participare experienţa metafizică se dezvăluie a fi un act bipolar. Participarea înlătură presupoziţia monopolarităţii, de caracter pur imanent, implicând un panteism ce se dispensează de orice transcendenţă, absurditate care egalează pur şi simplu idealismul absolut în materie de cunoaştere. Participarea presupune doi termeni: subiectul metafizic şi ceva de natură obiectivă, care transcende omul. Ea implică păstrarea distincţiei, dar şi a ierarhiei, dintre subiectul participant şi obiectul cunoașterii metafizice la care el participă.

 Al treilea postulat porneşte de la constatarea lipsei de sens a împărţirii metafizicii. Cunoașterea metafizică fiind act de identificare a subiectului cu obiectul, sistematizarea metafizicii în’’ ştiinţă a actului şi în ştiinţă a obiectului experienţei metafizice’’, devine cumva de prisos.

 Nae Ionescu defineşte metafizica ca ’’fiind în adevăr un cod de trăire şi de valorificare a realităţii în raport cu anumite necesităţi şi probleme proprii ale tale’’. Această definiţie poate fi considerată regula fundamentală a modului în care Nae Ionescu înţelege metafizica, ca urmare a faptului că aceasta acoperă întregul spaţiu al înţelesurilor metafizicii în filosofia sa. Conceptele principale angajate de această definiţie sunt: trăirea, realitatea, necesitatea şi problemele proprii – ale metafizicianului.

 Oferim spre reflecție cititorului două citate din opera marelui filosof român de o actualitate evidentă în raport cu vremurile pe care le trăim în care dreapta credință ortodoxă este blamată și restricționată, iar umanismul creștin este înlocuit de raționalismul pragmatic și protestant:

 ’’Viaţa trăită cu mintea este o viaţă mecanică. Devii un robot – poate unul eficient; roboţii sunt foarte eficienţi – maşinile sunt mult mai eficiente ca şi oamenii. Când eşti condus de minte poţi câştiga mai bine şi mai mult, dar nu vei fi mai viu. Poate vei avea un standard de trai mai bun dar viaţa ta va fi seacă. Viaţa este vie doar când o trăieşti cu inima.

 ’’Inteligenţa e orgolioasă şi rigidă. Ea vrea să se instituie nu numai în stăpân absolut, dar şi în demiurg. Şi greşeşte’’.

 

 III. Nichifor Crainic

 Personalitate controversată, amestec de serafic şi de teluric, teolog şi om politic, poet şi publicist, Nichifor Crainic este un caz pe cît de complex, pe atît de reprezentativ pentru o întreagă categorie de cărturari români ieşiţi din orizontul satului tradiţional. Ei rămân fundamental “ţărani”, “oameni ai pământului”, respectuoşi faţă de tradiţie, temeinici în gândire şi în faptă, nu lipsiţi de mîndria de a fi depăşit pe cont propriu anonimatul istoric al spiritului românesc de o vitalitate uneori exacerbată, sur­prinzători atât în patimi cât mai ales în virtuţi.

 În această bună simplitate existențială se află mari resurse creatoare, apte de a se desăvârși prin instrucţie şi de a se exprima în opere culturale de o firească originalitate, în care tradiţia românească ancorată în perenitatea valorilor credinței ortodoxe și sub mantia rațiunii, contribuie smerit(uneori cu prea multă timiditate), dar sigur la patrimoniul cultural universal. Nichifor Crainic, face parte din pleiada gânditorilor români care au dat ființă în măsura cea mai înaltă “modelului ortodox, intelectual şi existențial’’ al culturii românești.

 Adevăratul său nume era Ion Dobre. Numele pe care şi l-a impus încă din anii primului război mondial şi sub care îl cunoaşte posteritatea, acela de Nichifor Crainic, este de fapt un splendid pseudonim, nu doar prin rezonanţa sa tradiţional-românească şi ortodox-răsăriteană, ci mai cu seamă prin semnificaţiile pe care le poartă neostentativ: “cel ce aduce vestea izbânzii”.

 Nichifor Crainic sa născut la Bulbucata (Vlaşca), pe malurile Neajlovului, la 22 decembrie 1889, într-o familie destul de umilă. După copilăria petrecută pe meleagurile natale plecă la Bucureşti, ca elev bursier al Seminarului Central.

 Tot acum mai exact din 1907, îşi începe activitatea publicistică, în periodice ortodoxe şi sămănătoriste. Mai târziu, căutând să definească sensul “gândirismului”, scria:“Sămănătorul a avut viziunea magnifică a pământului românesc, dar n-a văzut cerul spiritualităţii sale. Peste pământul românesc, pe care din Sămănătorul am învăţat să-l iubim, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii Ortodoxe”.

 Între 1912 şi 1916 urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În anii războiului de întregire (1916-1918) va fi redactor permanent la Neamul românesc editat de Nicolae Iorga, pe atunci ca și mai târziu mare susținător al românismului integral: “România a Românilor, numai a Românilor şi a tuturor Românilor”, afirma marele istoric. De altfel Nicolae Iorga a fost un model pentru Nichifor Crainic şi omul pe care acesta l-a respectat cel mai mult de-a lungul vieţii

 După război, între anii 1920-1921, îşi va desăvîrşi studiile la Viena, unde va avea, ca şi Eminescu odinioară, o rodnică întâlnire cu cultura şi literatura germană, fără a sacrifica nimic din orientarea sa ortodoxă Rămânând un patriot desăvârșit credincios valorilor ortodoxe, Nichifor Crainic a fost și o conştiinţă europeană prin deschiderea sa spre marea cultură occidentală. Acest fapt este exprimat în atitudinea sa critică față de nazismul german, dar și în formula pe care a adoptat-o și a cărei actualitate este evidentă, dar necunoscută și ignorată în spiritul ei de guvernanții noștri și cei europeni : “Pacea Europei înseamnă: pământ naţional şi cer comun” Aceasta rămâne singura definiţie valabilă a unei Europe creştine.

 Încă din 1921 îşi începe colaborarea la Gândirea, pe atunci în faza ei clujeană, cu Cezar Petrescu la conducere. Desfăşoară o vreme, în paralel cu gazetăria, activitate de consilier cultural şi editor, iar în 1926 va fi numit secretar general la Ministerul Cultelor şi Artelor (sub ministeriatul lui Vasile Goldiş). A ţinut o vreme pagina religioasă duminicală a ziarului Cuvântul (căruia mai târziu îi va da faimă Nae Ionescu) şi a fost colaborator apropiat al lui Pamfil Șeicaru

 Din 1926, când Cezar Petrescu abandonează Gândirea (deşi numele îi va figura pe copertă pînă în 1928), conducerea ei este preluată de Nichifor Crainic, care-i va imprima destul de repede direcţia ortodoxistă. În jurul Revistei se va grupa o elită culturală românească a cărei principali reprezentanți au fost : Ion Barbu, Vasile Băncilă, Lucian Blaga, Dan Botta, Mateiu I. Caragiale, Oscar Walter Cisek, Gib. Mihăescu, Ovidiu Papadima, Victor Papilian, Ioan Pe­tro­vici, Ion Pillat, Adrian Maniu, Ion Marin Sadoveanu, Dumitru Stăniloae, Paul Sterian, Francisc Șirato, George Călinescu şi mulţi alţii,

 Tot în 1926 îşi în­cepe ilustra carieră universitară.

 Anul 1930 deschide deceniul cel mai bogat al scrisului său. În aceşti ani apar (sau sânt elaborate), printre altele, Ţara de peste veac (versuri – 1931), Cursul de teologie mistică (1935-1936), Puncte cardinale în haos (1936), Ortodoxie şi etnocraţie (1937), Nostalgia paradisului (1940).

 La capătul acestui deceniu de efervescenţă creatoare şi misionară, devine (la propunerea filosofului Ion Petrovici) membru titular al Academiei Române, pe locul rămas vacant prin dispariţia prematură a lui Octavian Goga, pe care-l va elogia în discursul de recepţie la 22 mai 1941. Răspunsul la discursul de recepție este dat de Lucian Blaga, vechi prieten şi colaborator.

 Din opera lui Nichifor Crainic se formează treptat atât o concepţie generală asupra culturii (culminînd în Nostalgia paradisului, fără îndoială cea mai densă şi mai bine articulată dintre cărţile sale), cât şi o adevărată doctrină politică de dreapta, “naţionalismul constructiv” (sintagmă de mare succes în epocă), concentrată în ’’Programul statului etnocratic’’ (publicat iniţial în revista Sfarmă-Piatră, apoi inclus, ca anexă, şi în volumul de eseuri ’’Ortodoxie şi etnocraţie’’, construit pe trunchiul Ortodoxiei). Programul realizează sinteză între valorile tradiţiei orodoxe şi problemele actualităţii, iar pe de o parte, între valorile naţionale şi cele universale, Principiul fundamental enunțat de ilustrul filosof și teolog fiind: “Ceea ce e divin nu e nici vechi, nici modern, ci actual. Cînd zic că revelaţia e modernă, adică actuală, nu înţeleg că ea se modifică după spiritul timpului, ci că ea modifică noile generaţii în sensul idealului creştin, adică ea modifică spiritul timpului, acordându-l cu spiritul lui Hristos”.

 Pan M. Vizirescu avea dreptate să scrie:“Sistemul d-lui N. Crainic a cuprins de la început toate resorturile vieţii naţionale, punîndu-ne în faţă viziunea totalitară şi totalizatoare a realităţii româneşti. E o doctrină care nu lasă nimic nerezolvat…”(“Nichifor Crainic, creatorul gîndirii noastre”, în Sfarmă-Piatră, 16 iunie 1938). Iar Blaga afirma categoric, chiar în forul academic (a se vedea, “Răspunsul” integral în Academia Română, Discursuri de recepţiune, LXXIX, Monitorul Oficial, 1941), “Invazia teologică în cultura română postbelică (de după primul război mondial – n.n)., înţeleg penetraţia ei masivă şi profundă, va rămîne pentru totdeauna legată de numele lui Nichifor Crainic. Teologia ortodoxă a devenit sare a culturii româneşti de astăzi datorită precumpănitor activităţii sale literare. Ceea ce Crainic a întreprins timp de douăzeci şi cinci de ani pentru renaşterea spiritului ortodox rămâne fără pereche în analele vieţii noastre culturale. Este aici şi o patetică activitate de animator, dar este aici şi o operă de gânditor ortodox”.

 În perioada 1940 – 1941, Nichifor Crainic intervine în politica vremii, duce o viaţă agitată, scrie mult mai puţin.

 Sfârşeşte prin a fi hăituit de comunişti, de care se ascunde prin mai multe sate transilvănene, vreme de trei ani (1944-1947). Ajuns pe mâinile acestora, intră în perioada cea mai cumplită a vieţii sale, la polul opus al gloriei pe care o cunoscuse din plin. Sânt ani lungi de suferinţă și de umilinţe. El, care-l judecase aspru odinioară pe “bătrânul Miron Costin”, socotind că omul nu este “sub vremi”, ci că, dimpotrivă, “voinţa omului bărbat este capabilă să frângă grumazul monstrului”, a trebuit să experimenteze limitele umanului.

 Este deţinut vreme de 15 ani (la Văcăreşti şi la Aiud), fără sentinţă judecătorească, fiind eliberat în primăvara lui 1962, cu trupul vizibil marcat de suferință, dar cu spiritul tare ancorat în credința ortodoxă

 Pentru asigurarea mijloacelor necesare traiului, așa cum va mărturisii în memoriile sale, acceptă compromisul de a deveni redactor la ’’Glasul Patriei’’ (publicaţie editată pentru românii din exil), de unde se va pensiona în 1968.

 Îşi definitivează Memoriile şi alte manuscrise. A murit marginalizat, la 20 august 1972, încondeiat de comunişti ca unul dintre cei mai “reacţionari” gînditori din România “burghezo-moşierească”. Numai Codreanu, Nae Io­nescu şi Horia Sima au mai fost prezentaţi în culori atît de sumbre.

 Pentru Nichifor Crainic va fi fost poate marea eliberare, “dezmărginirea” a cărei grandioasă viziune lirică o avusese cândva: “Şi de pe vârf de munte mă voi sui pe-un nor;/ Zi grea, cutremurată va fi – o zi de-adio – / Când inima-mi de tine făşii voi dezlipi-o, / Amară frumuseţe, pământ rătăcitor”… Pe urma sa rămânea, în aşteptarea unor vremuri mai bune, o operă teologică, literară şi publicistică de un considerabil interes.

 Prăbuşirea regimului comunist (petrecută chiar în ziua când se împlineau o sută de ani de la naşterea lui Crainic!), a creat contextul revenirii sale treptate în circuitul public românesc. În 1990, la Editura Roza Vînturilor, a apărut ediţia de poezii (în două volume) “îngrijită” de Nedic Lemnaru, incluzînd şi versurile “create mental” în temniţa Aiudului, care fac din autorul lor, alături de Radu Gyr (1905-1975), cel mai de seamă poet al închisorilor comuniste din România.

 În 1991 i s-a publicat şi prima parte a Memoriilor (Zile albe, zile negre),. Această primă parte se referă la răstimpul răstimpul dintre 1889 şi 1944, Partea a doua (încheiată spre sfîrşitul anilor ’60), apare în 1996, acoperă perioada 1944-1962 Nichifor Crainic se înscrie, prin arta evocării, în galeria celor mai străluciţi autori de proză memorialistică din literatura română a secolului XX alături de Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nicolae Steinhard și alții

 În anii din urmă, i s-au editat ori reeditat numeroase volume:Cursul de teologie mistică(1993, sub titlul editorial Sfinţenia – împlinirea umanului), Nostalgia paradisului(1994), Puncte cardinale în haos (1996 şi 1998), Ortodoxie şi etnocraţie (1997), În țara de peste veac. Poezii antume:1916-1944 (1997), Dostoievski şi creştinismul rus (1998), Spiritualitatea poeziei româneşti (1998). Se lasă aşteptată în continuare publicarea unei lucrări importante și anume, ’’Cursul de mistică germană’’.

 Scriitor prolific şi foarte stăpân pe mijloacele sale, profesor universitar la Chişinău (1926-1931) şi Bucureşti (1932-1944), director al revistei Gândirea (1926-1944) şi al ziarului Calendarul (1932-1933), ministru în guvernele Gigurtu şi Antonescu (1940 şi 1941), laureat al Premiului Naţional de Poezie (1930), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Viena (1940) şi membru titular al Academiei Române (1941), primenitor al învăţământului teologic românesc şi mentor al “ortodoxismului” cultural, teoretician al “statului etnocratic”, dar şi al “patriei ecumenice” ortodoxe (probabil cel mai ambiţios plan modern de reorganizare supranaţională a lumii răsăritene, despre care conferenţiase la Sofia, în 1941, primind de la Regele Boris “Ordinul Sfîntului Alexandru cu cordon roşu”), Nichifor Crainic a fost, dincolo de avatarurile receptării sale publice, una dintre personalităţile cele mai împlinite ale epocii interbelice, animat de o vie conştiinţă misionară, pe linia deschisă de Heliade, Kogălniceanu şi Bălcescu, continuată de Hasdeu, Eminescu sau Iorga şi ajungînd, mai aproape de noi, pînă la Eliade, Noica sau Ţuţea.

 Nichifor Crainic avea conştiinţa nedesăvîrşirilor sale pe care astăzi mulți nu o mai au şi, la terminarea studiilor teologice, a refuzat să se preoţească. A devenit, însă, unul dintre marii profesori de teologie ortodoxă ai vremii, iar Preot, prof. univ. dr. Dumitru Stăniloae scrie despre el: “Nichifor este cel dintîi teolog român din epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strâmt şi ocolit al specialiştilor, prezentînd-o, într-o formă impunătoare, atenţiunii generale a lumii intelec­tuale. Nichifor Crainic înnoieşte prin reactualizarea tradiţiei într-o teologie care se mulţumea cu cîteva coji din această tradiţie, primite pe calea şi de multe ori prin inter­pretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvîrşind “o adevărată restaurare a teologiei româneşti în duhul ortodox” (Gândirea, an XIX, nr. 4, apr. 1940).

 ’’ Nichifor Crainic, un poet al profunzimilor este cel mai mare poet român creştin’’, afirmă Preot, prof. univ. dr Dumitru Stăniloae: „De aceea, gândirea și simțirea lui creștină poartă o pecete româneasca, ceea ce face din scrisul lui Crainic o mărturie a spiritualității românești, care e o sinteza între credința ortodoxă tradițională și calitățile specifice ale poporului nostru, determinate de originea, de spațiul si de istoria lui.
 S-ar putea spune că Nichifor Crainic este poetul nostru creștin prin excelenta, cum este Paul Claudel poetul creștin francez prin excelenta, sau Rainer Maria Rilke poetul creștin german prin excelenta... Dar tot aceasta înțelegere ortodoxă a lui Dumnezeu, exprimată într-o buna parte din poeziile sale, l-a făcut pe Nichifor Crainic un poet al profunzimilor. Totul in poezia lui merge la profunzime, e o poezie a ultimelor adâncimi, un efort de a exprima ultimele temelii ale formelor existenței. In acest sens ea e o poezie filozofica... Întreaga natura cosmică este astfel un rai potențial în care a așezat Dumnezeu neamul omenesc. Dumnezeu e afirmat ca Persoană al cărui Fiu făcându-se om se jertfește pentru noi, dar e arătat si ca, Creatorul naturii care ne întreține în viața pământească El e încredințat ca oamenii continuă să existe prin sufletul lor și cei ce viețuim încă nu putem să-i uitam si să fim lipsiți de nădejdea că îi putem ajuta prin rugăciunile noastre. … Marea întrebare ce si-o pune poetul cu privire la ei este „Unde sunt cei care nu mai sunt?”. Ei “sunt ”într-un anumit fel. Nu putem să nu credem in faptul acesta. Ce sens ar mai avea atunci toata iubirea ce există între oameni? (…) Deși la întrebarea “Unde sunt cei care nu mai sunt?”, poetul socotește că nu putem da, cât suntem pe pământ, un răspuns, rămânând o taină nepătrunsă, totuși dă existenței lor de dincolo de moarte câteva caracteristici care îi arată ajunși la niște stări superioare tuturor celor ce le cunoaștem...

 Nichifor Crainic este cel mai mare poet al tainei de netăgăduit a lui Dumnezeu. Crainic redă misterul lui Dumnezeu mai ales ca lumină nesfârșită, nu ca întuneric cum îl fac misticii occidentali... Putem spune ca poezia de cea mai profundă spiritualitate românească s-a născut în închisoare și credem ca și alte opere importante au fost fructul meditației din această perioadă de grele suferințe a multor spirite alese ale poporului roman.”

 (Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic-Schiță de portret, în Historia, iulie 2020)
 Este regretabil că personalitatea lui Crainic, în ciuda valului de reeditări şi a discretei sale reconfirmări ca membru titular al Academiei Române la 22 noiembrie 1994, întârzie să fie tratată aşa cum s-ar cuveni într-un peisaj cultural cu pretenţii de normalitate. Avem multe de învăţat de la alţii, dar nimic nu ne îndreptăţeşte să refuzăm de a învăţa câte ceva şi din propria noastră zestre culturală, pe care de multe ori n-am făcut nici un efort onest de a o cerceta şi înţelege, mulţumindu-ne să perpetuăm “verdictele” ideologice ale unei jumătăţi de veac de înstrăinare de noi înşine. Rămânem datori trecutului. Cultura românească prezentă are autenticitate și valoare numai dacă se bazează și continuă spiritualitatea română din vremurile anterioare ancorată în specificul național românesc și în adevărurile de credință ortodoxe.

 În încheiere propunem cititorilor spre reflecție câteva citate din opera marelui teolog și filosof român:

 ’’ Eroismul e arta de a sluji neamul prin sacrificarea ta’’.

’’Dreptatea sociala nu se face prin suprimarea dreptului de a poseda, ci prin suprimarea excesului de bogăție’’.

 ’’Dacă fericirea nu ar putea fi atinsă sub nici o formă, oamenii nu ar mai căuta-o’’.

 ’’A fi naționalist in Romania, adică a-ți închina viața ridicării neamului și țării tale, însemnează a te așeza pe un pisc in bătaia tuturor furtunilor urii si a trăznetelor răzbunării. Nimic nu e mai urâta, nimic mai prigonită si mai lovită decât dragostea supremă de românism’’.

 ’’În viața prezentă, oamenii nu pot fi fericiți’’.

 ’’Nostalgia paradisului e sentimentul că suntem din această lume și totuși nu-i aparţinem; că lumea din spiritul nostru nu e identică cu lumea care ne înconjoară; că suntem în mijlocul ei ca nişte rămaşi pe dinafară dintr-o ordine înaltă de existenţă, ce ni se refuză; că din această pricină nu putem adera întru totul la condiţia mizeriei terestre, în care ne simţim exilaţi; şi că, în sfârşit, tot ceea ce în fiinţa noastră rimează în chip tainic cu veşnicia ne împinge la depăşirea modului actual de existenţă şi la cucerirea unui mod superior şi desăvârşit, conceput în antinomie cu cel de acum şi de aici’’.

 

IV. Mircea Vulcănescu

 ’’A existat în generația noastră un om care ne domina pe toți: prin lecturile lui, prin fantezie, prin grația intelectului, prin conștiință morală. Se numea Mircea Vulcănescu. A murit în închisoare în 1950’’.

 (Constantin Noica, consemnat de Gabriel Liiceanu în Jurnal de la Păltiniș, Editura Humanitas, 2013, p.257)

 S-a născut pe 3 martie 1904 la București, în familia unui inspector financiar. Clasele primare le-a absolvit în Capitală, gimnaziul la Iași și Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați și București.

 Din adolescență a scris poezii și eseuri ("Conștiința națională la români", ”Cine e poetul românismului”). La sfârșitul ocupației germane din Primul Război Mondial, Mircea Vulcănescu își manifestă bucuria de a fi trăit momentul 1 decembrie 1918 printr-un discurs în fața Universității din București.

 În 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere și la Facultatea de Drept din București. A fost membru al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În anul universitar1923-1924 și-a satisfăcut stagiul militar, ca voluntar, la școala militară de geniu din București, unde a obținut gradul de sublocotenent.

 În timpul studenției a scris mai multe lucrări filosofice: Cercetări asupra cunoștinței, Introducere în fenomenologia teoriei cunoștinței, Misticismul și teoria cunoștinței. A proiectat Sistemul meu filosofic: existențialismul. A publicat mai mult articole în Buletinul ASCR. Dimitrie Gusti și Nae Ionescu au fost aceia care l-au influențat în mod deosebit în această perioadă.  În 1925, și-a luat licențele în Filosofie și Drept. Începând cu toamna lui 1925, Mircea Vulcănescu a făcut studii de specializare la Paris, intenționând să-și dea un doctorat în drept și altul în sociologie, Însă nedefinitivate.

 În iarna lui 1927, a început colaborarea la „Gândirea”. A continuat să activeze în cercurile cultural-religioase la Paris, unde a conferențiat în repetate rânduri.

 În anul universitar 1929-1930, a fost „asistent onorific” la catedra profesorului Dimitrie Gusti. Apoi, a fost profesor de economie politică și științe juridice la Școala de Asistență Socială, până în 1935..

 Începând cu 13 octombrie 1931 susține comunicări la simpozioanele asociației culturale ”Criterion”. A colaborat la numeroase reviste cu caracter literal și filosofic.

 Orator de mare forță, a conferențiat cu pasiune și persuasiune pe subiecte diferite, de la satul românesc la dimensiunea românească a existenței

 Mircea Vulcănescu se implică și în viața social -politică. Din iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor până în septembrie 1937, când a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicațiilor. Totuși, a fost numit director al Datoriei Publice în Ministerul de Finanțe. În acei ani a călătorit intens pentru interesele statului român în mai multe capitale europene. În anii următori, a ocupat de asemenea poziții importante în administrația națională:1940-1941, director al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării naționale, pentru ca din 27 septembrie 1941 să fie subsecretar de stat la Finanțe, până la 23 august 1944.

 În această perioadă, a fost asistent onorific la catedra de Sociologie a profesorului Dimitrie Gusti. Regele Carol al II-lea și ulterior regele Mihai I i-au conferit distincții și mari ordine naționale, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse statului român.

 A fost unul dintre cei mai tenace negociatori ai României cu cel de-al Treilea Reich. Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS imediat după 23 august 1944) și înzestrarea Armatei a 4-a cu echipament militar german nou.

 După lovitura de stat din 23 august 1944, condusă de regele Mihai, Mircea Vulcănescu a ocupat postul de șef al Datoriei Publice, unde a rămas până pe la 30 august 1946, când a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, acuzați de crime de război.

 La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit până în ianuarie 1948, când instanța a menținut pedeapsa din 1946.

 Închis la Aiud, Mircea Vulcănescu a ținut o serie de conferințe considerate subversive de torționari, pentru că le menținea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați în frig, neavând paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare după câteva ore. Conform unui martor, Vulcănescu s-ar fi așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborât, salvându-i viața.

 Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani și a lăsat un îndemn:

 „Să nu ne răzbunați!”!

 Acest mesaj adresat în timp și peste timp tuturor românilor este expresia supremei iubiri a filosofului martir, a iubirii ca jertfă, pentru Dumnezeu și pentru toți oamenii. Este împlinirea poruncii Mântuitorului și Dumnezeului nostru Domnul Iisus Hristos:’’Iar Eu zic vouă :Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. Ca să fiți fii Tatălui vostru Celui din ceruiri, că El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. ’’(Matei, 5, 44-45).

 Menționăm câteva dintre lucrările de referință ale marelui filosof român, indicând și anul de apariție : Teoria și sociologia vieții economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932), Cele două Românii (1932), Gospodăria țărănească și cooperația 1933, Dimensiunea românească a existenței (1943).

 Postum au apărut:1996 - Către ființa spiritualității românești, Editura Eminescu, București; 2004 - Bunul Dumnezeu cotidian: studii despre religie, Editura Humanitas, București;

 Mircea Vulcănescu, la fel ca și Nae Ionescu și Nichifor Crainic este un metafizician deoarece nu se mulțumește numai să filosofeze speculativ și caută, descoperă sensuri și înțelesuri profunde ale existenței situate adânc în ființă, dar și la înălțimea adevăratei existențe transfigurate prin lucrarea harului dumnezeiesc.

 Nu ne propunem să analizăm întreaga operă a maestrului ci numai vom sublinia câteva idei fundamentale din opera pe care noi o considerăm ceea mai importantă a creației sale, Dimensiunea românească a existenței

 Pentru Mircea Vulcănescu, „un neam nu e niciodată o realitate închisă, sfârşită; ci o realitate vie. El nu e numai o realitate naturală, ci şi o realitate etică; destinul unui neam nu e dat odată pentru totdeauna, el se actualizează problematic pentru fiecare generaţie şi pentru fiecare om. Istoria e plină de neamuri care s-au stins şi sunt şi neamuri care şi-au trădat destinul. Pentru fiecare din cei care avem temeiuri să ne simţim români, neamul se-nfăţişează ca o chemare”.

 Munca şi meritele înaintaşilor ne pot fi îndemnuri, chezăşi şi-n oarecare limite pot chiar suplini carenţa noastră.

 Mircea Vulcănescu susţine că „sufletul românilor se caracterizează printr-o serie de veleităţi de a fi în anumite feluri, printr-o serie de tentaţii, printr-o serie de reprezentări divergente despre sine, printr-o serie de sentimente de lipsa de actualitate care s-ar simţi întregite prin alunecarea în direcţia felului de a fi al anumitor altor popoare, pe care filosoful le numește de ispite: ispita Romei, care a generat istoria culturală modernă a României, ne-a dat cronicarii, unirea religioasă şi şcoala latinistă; ispita greco-bizantină ;ispita slavo-bizantină ne-a dat mânăstirile; ispita fondului nostru trac ne-a dat pe Lucian Blaga, Vasile Pârvan, Nae Ionescu, autohtoniştii; ispita franceză a generat paşoptismul funciar al întregii noastre culturi; ispita germană ne-a dat reacţiunea junimistă; ispita rusească a dat poporanismul şi, în parte, semănătorismul.

 Aceste ispite nu sunt caractere dominante, pentru că ele nu se manifestă ca existenţe depline, ci numai ca veleităţi, ca tendinţe de a depăşi şi de a ieşi din tine pentru a te întregi prin adaosul unei realităţi din afară, care te subjugă şi în care recunoşti parcă o identitate formativă primordială, un fel de întoarcere la izvoare.

 În opinia lui Mircea Vulcănescu, „la români exista o legătură a vieţii cu astrele, cu codrul, frăţia aceasta universală a lucrurilor omeneşti cu ale firii, legătura lor mitică şi întrepătrunderea sensului şi destinului lor (...). Ca şi la traci, două inimi se zbat în pieptul oricărui român. Una tine de chemarea pământului – de legătura omului cu cele de aici, de legătura lui cu ai lui, cu câmpul, cu animalele, cealaltă de legătura omului Cu Dumnezeu, cu eternitate cu universul.

 Analizând femeia şi bărbatul din punct de vedere al genurilor gramaticale ale limbii române, Vulcănescu afirma că „opoziţia dintre masculin şi feminin pare a nu avea în înţelegerea românească a existenţei numai o semnificaţie biologică, limitată numai la fiinţele vii şi la o anumită regiune a existenţei. Ea pare a purta până în miezul existenţial al fiinţei particulare, împrumutând acesteia caracter bărbătesc sau femeiesc în raport cu o anumită tărie sau slăbiciune lăuntrică a fiinţei sau aplecare spre lucrare sau primire şi prefacere. Neutralitatea care caracterizează ideea apuseană a fiinţei (insul), e străină concepţiei româneşti a existenţei. Însuşirea masculină esenţială pare a fi ideea de lucrare, de acţiune;iar cea feminină, aceea de pasivitate, de receptivitate, de răsfrângere, de primire. De aceea, prototipul fiinţei bărbăteşti pentru român este Dumnezeu-Tatăl el însuşi; iar „lumea“, ca şi „vremea”, înţelese că matrice de existenţe, sunt fiinţe feminine. Iar prototipul feminităţii, în care firea întreagă ia chip femeiesc, este Maica Domnului, nu în sensul de generatoare cauzală a Dumnezeului-om (născătoare);ci în sensul de loc de-ntâlnire a lui Dumnezeu cu lumea, de fire primitoare de Dumnezeu şi pătimitoare pentru El.

 Vulcănescu considera că „dacă adânceşti ce stă sub această lume de întâmplări, mergând până la rădăcina adică, iscodind pricina pentru care lucrurile se întâmplă pentru român, cercetând prilejul, rostul şi soarta a tot ce se întâmplă pentru român, dai desigur peste Dumnezeu. Dar ideea românului despre Dumnezeu este, filozofeşte, plină de surprize. Dumnezeul românului nu este o fiinţă abstractă, o esenţă imaterială a lumii, o putere impersoanală care stă sub fenomene. Dumnezeul românului apare ca o fiinţă, o fiinţă reală, particulară, un ins Pentru român Dumnezeu poate lipsi uneori din lume ca fiinţa particulară, ca ins şi lumea poate fi „uitată de Dumnezeu” ori „căzută de la faţa lui”. Nu numai arătarea lui Dumnezeu, umblând prin lume, dar toată lumea e concepută de român ca o revelaţie continuă şi ca o permanentă teofanie. Paradoxul pe care-l vădeşte dimensiunea românească a existenţei, când înfăţişează pe Dumnezeu şi divinitate ca pe o fiinţă personală particulară, ca pe un ins, ci nu ca pe o existenţă abstractă şi în ciuda acestui lucru, îl considera responsabil de toate faptele.

 În opinia românilor, ar exista, în toate rosturile lumii, alături de Dumnezeu, un ins tăgăduitor şi stricător amestecat, alături de Dumnezeu, oarecare „lucru slab”, o parte de neîmplinire, ca un fel de cooperator negativ real. E clar că Mircea Vulcănescu face referire la raportarea românului la diavol. Necuratul, „în ciuda prestigiului şi a spaimei pe care o inspira numele său, el nu-i decât un administrator, un înger însărcinat cu munca de jos – cu istoria”.

 Timpul are şi el dimensiunile lui. La prima vedere, timpul n-ar avea decât o singură dimensiune: lungimea. Lucrurile, aşezându-se unele după altele, adică alcătuind un şir, lungimea timpului ar apărea ca singura lui dimensiune posibilă. La o mai aproape vedere, timpul are însă şi el volum, adică grosime. Căci lumea existând toată deodată, ca o cuprindere de multe lucruri date în acelaşi timp, toate lucrurile îşi au şirurile lor de întâmplări succesive specifice. Firea, în totalitate, desfăşurată în timp, nu mai poate fi deci, cum s-a arătat şi de alţii, un singur şir, ci o colecţie de şiruri, care împreună constituie un şir global de şiruri parţiale. Dacă toate lucrurile trec, şi dacă fiecare lucru are şirul lui de prefaceri, adică dacă există în lume desfăşurări paralele sau care se întrepătrund, noi putem prinde nu numai firul unei singure petreceri, ci putem apuca de capătul mai multor asemenea fire, care se deşiră în aceeaşi direcţie şi le putem lega între ele. Ceea ce domina toată această concepţie a lumii româneşti este sentimentul unei vaste solidarităţi universale.

 Nu există ruptura existenţială, prăpastie, pentru român, între lumea de aici şi lumea de dincolo, între vremea de acum şi veşnicie, ci numai vamă, adică poartă de trecere. Deosebirea acută dintre prezenţa existenţială a individului concret, supus pierii, care ştie că va muri şi se teme de aceasta, spaima lui constituind adevăratul indice existenţial, şi existenţa impersonală a lumii, în care totul se face şi se desface, este înlocuită la noi într-un sens, printr-o deosebire între două lumi: lumea de aici şi lumea de dincolo. Vulcănescu mai adaugă o caracteristică poporului român :lipsa de teamă în faţa morţii. Sunt unele popoare, mai ales cele nordice, care trăiesc cu intensitate dramatică grija morţii ca final absolut, spaima în fața neantului, a nimicirii. Sunt unii gânditori contemporani care au făcut din acest sentiment rădăcina esenţială şi caracteristica tragică a fiinţei.

 Lumea „de aici” nu e, totuşi, o lume de „prezenţe” în sensul metafizicii actualiste. Ea cuprinde și lucrurile care „au fost”, dar „nu mai sunt”. Ca şi lucrurile care „pot fi”, dar nu sunt încă”. Acestea întind sfera lumii de aici către praguri care pentru „logică occidentală” par absurde ; căci, pentru ea, ce nu mai e, nu poate fi nicăieri, deoarece „a fi” înseamnă „a avea loc”. La fel, lucrurile ce „pot fi” nu sunt pentru ea, pentru că posibilitatea e, la ea, amestec de fiinţă şi de nefiinţă.

 Mircea Vulcănescu simte nevoia să atragă atenţia asupra apariţiei periodice în mediul românesc a unor agenți care trezesc sentimentul de gravitate a existenţei, care pun pe om faţă în faţă cu sine şi cu răspunderea lui. Sentimentul acesta acut al istoriei, al prezentului care nu iartă, ci îţi cere să intervii „acum ori niciodată“, sub ameninţarea că altfel pierzi unele posibilități pentru totdeauna şi în chip iremediabil nu e, în esenţa lui, un sentiment românesc. El e, cel mult, simptomul unei febre de o clipă, al unui sentiment special că vremea a ajuns la limită, s-a împlinit, ori al unei ispite din afară, care încearcă să scoată din firea lui omul românesc. La această „tulburare de ape“, conştiinţa românească răspunde că mai curând sau mai târziu, ’’apele se întorc în matcă’’. Omul ieşit de sub vremi îşi reia dialogul întrerupt cu veşnicia.

 Cele prezentate mai sus sunt numai câteva idei pe care cititorul le află în ’’Dimensiunea românească a existenței’’, operă de bază din creația lui Mircea Vulcănescu, a cărei complexitate și originalitate poate fi alăturată tratatului ontologic a lui Noica, ’’Devenirea întru ființă’’.

 Propunem cititorului spre reflecție citate din opera marelui filosof român a căror actualitate, în opinia noastră este de necontestat:

 ’’Fără religia şi istoricitatea lui Iisus, lumea e un imens pustiu de sare şi cenuşă!’’

 ’’Cea mai adâncă şi mai deplin creştinească reacţie în faţa vieţii moderne este lepădarea de ea’’.

 ’’Nu trebuie să ne înşelăm. Vremea ce vine nu e o vreme de triumf pentru creştinism. Cum n-a fost nici cea care pleacă. Ci, ca tot veacul, vremea ce vine e o vreme de încercare. O vreme în care se vor număra oile de capre, însă nu se vor despărţi, cum nici grâul de neghină! S-a schimbat numai sensul ispitelor’’.

 ’’Creştinismul nu e un drum cu stâlpi pe care să scrie "la dreapta" sau "la stânga". Creştinismul e libertate lăuntrică, fără indicatoare vopsite’’.

 ’’ Nu cred că se schimbă ispitele, se schimbă numai sensul lor’’.

 ’’Când omul pierde nădejdea mântuirii, politica rămâne singura armă de mântuire socială, aci, pe pământ. Supremaţia politicului – semn al pierderii orientării creştine’’.

 ’’ Ar fi trebuit să vezi pe baba pe care am cunoscut-o într-un sat îndepărtat, ai cărei genunchi lăsaseră urme pe pământul colibei ei, de atâtea metanii ce făcuse. Adevărata sfinţenie nu are nevoie să se arate şi să fie recunoscută’’.

 ’’ Statul neutru e statul burghez. Statul român nu poate fi neutru, când 80% din populaţia acestui stat – chiar dacă n-ar fi vorba decât de cea de la sate, credincioşii creştini în oraşe (fiind) o mică comunitate față de indiferenţi -, trăieşte într-o ierarhie de valori care-şi găseşte integrarea în Biserică’’.

 

 Gânduri de final

 Filosofia românească autentică reprezentată și de cei trei filosofi martiri succint evocați de noi, nu este o creație speculativă, un raționalism abstract și nici un existențialism al neființei, al tragicului și al deznădejdii, toate acestea aspecte dominante ale gândirii occidentale.

 Spre deosebire de sistemele filosofice raționaliste europene și nu numai, creația filosofică românească, prin marii ei reprezentanți este o metafizică existențială construită nu numai pe raționamente abstracte, ci mai ales pe experiențe personale uneori tragice ale autorilor și a cărei conținut și finalitate este dreapta credință ortodoxă, concretul existențial al ființei regăsit în tradițiile și valorile poporului român, precum și dialectica existențială a vieții și a morții, a timpului și a eternității, a tainei și a aparenței, a iubirii și a jertfei, a bucuriei și a suferinței, concepută ca devenire în Hristos, prin Hristos și spre Hristos.

 Parafrazând pe Constantin Noica se poate spună că noi avem ’’bănuțul’’ nostru sclipitor și valoros cultural prin care putem intra fără greș în bogăția valorilor culturii europene. Din nefericire noi nu suntem încă în stare să ne valorificăm acest bănuț cultural, mai mult blamăm și desconsiderăm valoarea acestuia încercând să trăim neadevărat prin delegație în inautenticul raționalismului ateist, al pragmatismului și fariseismului european contemporan și care nu are nimic de a face cu marea și adevărata cultură a bătrânului continent și a cărei expresie este așa zisa integrare a noastră într-un spațiu politic și economic străin nouă, prin dezavuarea a tot ceea ce însemnă, ortodoxism, cultură autentică și tradiții existențiale românești și chiar a omului ca persoană liberă și spirituală. Dacă vom continua să mergem pe această cale este mare pericol pentru noi și pentru generațiile care vor veni.

 Dumnezeu să ne ajute pentru ca acest fapt să nu se întâmple și pentru ca bănuțul nostru cultural de aur să strălucească și în marea cultură adevărată a Europei și a lumii.

 

  Bibliografie

-Dora Mezdrea, Nae Ionescu. Biografia, vol. I-II, ediția a doua, revăzută și adăugită, Ed. Muzeul Literaturii Române, București, 2015
-Tatiana Niculescu, Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu, Humanitas, București, 2020.
-Mircea Vulcănescu - Nae Ionescu așa cum l-am cunoscut, Humanitas, București, 1992
-Romina Surugiu, Dominante filosofice în publicistica lui Nae Ionescu. De la "Logos" la "Cuvîntul", Editura Paideia, 2008.
-Nae Ionescu, Opere, Vol 1-3, Editura Academiei Române, București, 1997
-Nae Ionescu, Teologia, Editura Deisis, 2015
-Nae Ionescu, Drumurile destinului românesc, Editura Vremea, 2017
-Nichifor Crainic, Zile albe și negre. Memorii, Editura Floare Albă de Colț, 2015
-Nichifor Crainic, Amintiri din Viața mea, Editura Floare Albă de Colț, 2017
-Nichifor Crainic, Cursurile de mistică. Teologie mistică, Mistica germană, Editura Deisis, 2010
-Nichifor Crainic, Teologie și filosofie. Publicistică(1922-1944), Editura Simart, 2010
-Mircea Vulcănescu, 27 iulie 2012, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro
-Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenței, Vol I, II și III, Editura Eminescu, 1996
-Mircea Vulcănescu, Logos și eros, Editura Paideia, 1991
-Gheorghe Vlăduțescu, Filosofia în cultura românească, Editura Paideia, București, 2017
- Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic-Schiță de portret, în revista Historia, iulie 2020


Biserica Catolica – slujitoarea Noii Ordini Mondiale (VIDEO) - Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò

 

Conferința "Identitatea catolică" | Pittsburgh, Pennsylvania | 23-25 octombrie 2020

Subiecte atinse:

- Cum revoluția Conciliului Vatican II servește Noii Ordini Mondiale
- Eclipsa Adevăratei Biserici
- „Open Society” (societate deschisă) și „Open Religion”(religia deschisă)
- Baza ideologică a „Frăției”
 
Cum revoluția Conciliului Vatican II servește Noii Ordini Mondiale

Trăim vremuri extraordinare. După cum fiecare dintre noi probabil am înțeles, ne găsim într-un moment istoric. Evenimente ale trecutului, pe care unii le credeau fară legătură, se dovedesc acum categoric conectate atât în principiile care le-au inspirat, cât și în scopurile pe care caută să le atingă. O analiză corectă și obiectivă a situației actuale nu poate decât să exprime perfecta coerență între evoluția cadrului politic global și rolul pe care Biserica Catolică și l-a asumat în instituirea Noii Ordini Mondiale.

Pentru a fi mai precis, vorbim de rolul acelei aparente majorități din Biserică care este de fapt în număr mic, dar extrem de puternică, și pe care, pentru a fi concis, o voi rezuma ca fiind „Biserica Paralelă (Subterană)”. Evident nu exista două Biserici, ceva ce ar fi imposibil, blasfemiator și eretic. Nici Biserica Adevărată a lui Hristos nu a eșuat în zilele noastre în misiunea ei, pervertindu-se într-o sectă.
Biserica lui Hristos nu are nimic de-a face cu cei care în ultimii 60 de ani au executat un plan de a o ocupa. Suprapunerea ierarhiei catolice și a membrilor „Bisericii Paralele” nu are un aspect teologic, ci este mai degrabă o realitate istorică care sfidează categoriile obișnuite și merită analizată ca atare.

Știm că proiectul Noua Ordine Mondială consistă în instituirea tiraniei prin masonerie. Un proiect care datează din timpul Revoluției Franceze, a epocii Iluminismului, a sfârșitului monarhiilor catolice și a declarației de război împotriva Bisericii. Putem spune că Noua Ordine Mondială este opusul societății creștine. Ar fi realizarea „orașului diavolului” opus „orașului lui Dumnezeu”, în eterna luptă dintre lumină și întuneric, bine și rău, Dumnezeu și Satan.

În această luptă Providența a plasat Biserica lui Iisus și în special pontifii supremi, cu rol de „katechon”, adică cel ce se opune lucrării tainei fărădelegii, menționat în Epistola a doua către Tesaloniceni (2, 6-7). Și Scriptura ne avertizează că la manifestarea Anticristului, acest obstacol „katechon” va fi încetat să mai existe.

Este destul de evident pentru mine că vremurile din urmă se apropie sub ochii noștri, întrucât taina fărădelegii s-a împrăștiat în toată lumea în urma dispariției opoziției curajoase a „katechonului”.
Să nu facem greșeala de a prezenta evenimentele actuale ca și cum ar fi ceva normal, judecând ce s-a petrecut cu parametrii legali, canonici și sociologici pe care această normalitate i-ar presupune. În vremuri extraordinare, și actuala criză din Biserică este cu adevărat extraordinară, evenimentele depășesc limita obișnuitului cunoscut strămoșilor noștri.

În vremuri extraordinare, putem auzi un papă care să înșele credincioșii, vedem capi ai Bisericii acuzați de infracțiuni care în alte timpuri ar fi trezit groaza și ar fi impus pedepse aspre, asistăm în bisericile noastre la ritualuri liturgice care par să fi fost inventate de către conştiinţa perversă a unui Cranmer. Vedem prelați care fac procesiuni cu idoli pachamama (amazonieni – n.n.) în Bazilica Sfântul Petru și cum vicarul lui Hristos (unul din titlurile papei la care, de altfel, Francisc a renunțat – n.n.) își cere scuze idolatrilor acelui simulacru dacă un catolic îndrăznește să amenințe că îi aruncă în fluviul Tibru.

În aceste vremuri extraordinare auzim că un conspirator, cardinalul Godfried Danneels, ne spune că, de la moartea papei Ioan Paul II, Mafia Sfântului Gallen complota să pună pe unul de-al lor pe scaunul lui Petru, cel care mai târziu avea să fie Jorge Mario Bergoglio (papa Francisc).

În fața acestor revelații concertate, am putea fi uimiți că nici cardinali și nici episcopi nu și-au exprimat indignarea, nici măcar nu au cerut ca adevărul să fie adus la lumină.

Eclipsa Adevăratei Biserici

De 60 de ani noi asistăm la eclipsarea Bisericii Adevărate de către o Anti-biserică, ce și-a însușit în mod treptat numele ei, a ocupat Curia Romana, dicasterele (tribunalele bisericești), diocezele și parohiile, seminariile și universitățile, conventurile și mănăstirile. Anti-biserica i-a uzurpat autoritatea, iar clerul ei îi poartă îmbrăcămintea sacră, se folosește de prestigiul și puterea ei pentru a-și însuși comorile, bunurile și veniturile ei.

Așa cum se petrece și în natură, această eclipsă nu are loc dintr-o dată, trece de la lumină la întuneric, atunci când un corp ceresc se interpune între soare și noi. Acesta este un proces lent dar inexorabil în care luna Anti-bisericii își urmează orbita până când se suprapune peste soare, generând un con de umbră care acoperă pământul. Noi acum ne aflăm în acest con de umbră doctrinară, morală, liturgică și disciplinară. Încă nu ne aflăm într-o eclipsă totală pe care o vom vedea la sfârșitul lumii sub împărăția Antihristului. Dar este o eclipsă parțială care ne permite să observăm coroana luminoasă a soarelui încercuind discul negru al lunii.

Procesul care a dus la eclipsa de azi a Bisericii a început fară îndoială cu Modernismul. Anti-biserica și-a urmat orbita în ciuda condamnărilor solemne ale Magisteriului, care, în acea fază, a strălucit cu splendoarea adevărului. Dar, odată cu Conciliul Vatican II, întunericul acestei entități înșelătoare a coborât asupra Bisericii. Inițial a acoperit doar o mică parte, dar întunericul s-a extins treptat. Oricine a arătat înspre soare, deducând că luna îl va eclipsa cu siguranță, a fost acuzat ca fiind un „profet al pieirii” caracterizat de fanatismul și necumpătarea care ar fi provenit din necunoaștere și prejudecată.

Cazul arhiepiscopului Marcel Lefebvre și a altor câțiva prelați confirmă, pe de o parte, clarviziunea acestor păstori și, pe de altă parte, reacțiile incoerente ale adversarilor lor, care, de teama de a nu pierde puterea, și-au folosit toată autoritatea pentru a nega dovezile și au ținut ascunse adevăratele lor intenții.

Pentru a continua analogia, putem spune că pe cerul credinței o eclipsă este un fenomen rar și extraordinar, dar a nega că întunericul se răspândește în timpul unei eclipse, doar pentru că aceasta nu are loc în condiții obișnuite, nu este un semn al credinței în indefectibilitatea bisericii ci, mai degrabă, o negare încăpățânată a evidențelor sau rea credință.

Biserica Sfântă, conform promisiunilor lui Hristos, nu va fi niciodată biruită de porțile iadului, dar asta nu înseamnă că nu va fi sau nu este deja umbrită de falsurile infernale (ale Anti-bisericii), acea lună pe care o vedem, nu întâmplător, sub picioarele unei femei în Apocalipsă: „Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.”

Luna este sub picioarele femeii care este mai presus de orice schimbare, corupție pământească, lege, crez, și de împărăția duhului acestei lumi. Și asta este pentru că acea femeie care este în același timp imaginea Preasfintei Maria și a Bisericii, este „amicta sole”, adică înveșmântată în soarele dreptății care este Hristos, „ferită de orice putere demonică în timp ce ia parte la taina imuabilității lui Hristos”, după cum a scris Sfântul Ambrozie. Ea a rămas nevătămată, dacă nu în împărăția ei militantă, cu siguranță în cea suferindă, în purgatoriu și în cea triumfală din paradis.

Sfântul Ieronim, comentând asupra cuvintelor scripturii, ne amintește că „porțile iadului sunt păcate și vicii, cu precădere învățăturile ereticilor”. De aceea știm că însăși sinteza tuturor ereziilor reprezentate de Modernism și versiunea lui conciliară actualizată nu poate obscuriza definitiv splendoarea Miresei lui Hristos, ci doar pentru o scurtă perioadă a eclipsei pe care Providența, în înțelepciunea ei infinită, a permis-o pentru a extrage din ea un bine mai mare.

Abandonarea dimensiunii supranaturale

În această expunere aș dori în mod special să mă ocup de relația dintre revoluția adusă de Conciliul Vatican II și instituirea Noii Ordini Mondiale. Elementul central al acestei analize constă în evidențierea abandonării din partea ierarhiei bisericești, chiar și la vârf, a dimensiunii supranaturale a bisericii și a rolului său escatologic. La acest Conciliu, Inovatorii au șters originea dumnezeiască a Bisericii din orizontul lor teologic, creând o entitate de origine umană asemănătoare unei organizații filantropice.

Prima consecință a acestei subminări ontologice a fost negarea faptului că Mireasa lui Hristos nu este și nu poate fi subiect al schimbării de către cei ce exercită autorități preoțești în numele Domnului. Ea nu este nici proprietatea Papei, nici a episcopilor sau a teologilor, și astfel orice tentativă de „actualizare” o coboară la nivelul unei companii care, pentru a face profit, își reînnoiește oferta comercială, își vinde stocul rămas și urmează trendul momentului.

Biserica, pe de altă parte, este o realitate supranaturală și dumnezeiască. Ea își adaptează căile de a predica Evanghelia națiunilor, dar nu poate niciodată să schimbe conținutul ei cu nici măcar o iotă, și nici nu poate nega impulsul său transcendental coborându-se la statutul de simplă organizație caritabilă. Pe partea opusă, Anti-biserica pretinde cu mândrie dreptul de a efectua schimbări de paradigmă, nu doar prin schimbarea modului în care doctrina este extinsă, dar și a doctrinei în sine.

Insistând pe ceea ce învață Magisteriul este inutil. Afirmațiile necuviincioase ale inovatorilor cum că ar avea dreptul de a schimba credința, urmează cu încăpățânare abordarea modernistă.

Prima eroare a Conciliului constă în principal în lipsa perspectivei transcendentale, rezultatul unei crize spirituale deja latente, și în dorinţa de a stabili paradisul pe pământ în limitele unui orizont uman steril. În prelungirea acestei abordări, Fratelli tutti vede realizarea unei utopii pământești și izbăviri sociale prin frăție umană, pace ecumenică între religii și primirea de emigranți.

Sentimentul inferiorității și al inadecvării

După cum am scris și cu alte ocazii, cererile revoluționare ale Noii Teologii au găsit sol fertil în Părinții Conciliului, datorită unui serios complex de inferioritate vis-a-vis de lume.

A fost o vreme în perioada postbelică când revoluția condusă de masonerie în sferele civile, politice și culturale a penetrat elita catolică, convingând-o de inadecvarea sa în fața unei provocări epocale care era imposibil de combătut. În loc să-și pună întrebări despre ei și credința lor, această elită de episcopi, teologi și intelectuali a atribuit, fără a chibzui, responsabilitatea eșecului iminent al Bisericii structurii ei ierarhice solide și doctrinei și învățăturii morale unitare.

Uitându-ne la înfrângerea civilizației europene la care Biserica însăși a contribuit, elita a crezut că lipsa de consens cu lumea a fost cauzată de intransigența papalităţii și de rigiditatea morală a preoților nedoritori să se modeleze după spiritul epocii și să „se deschidă”. Această abordare ideologică își are originea în presupunerea falsă că între Biserică și lumea contemporană poate exista o alianță, o armonie de intenție, o prietenie.

Nimic nu putea fi mai departe de adevăr, întrucât nu există vreun răgaz în lupta dintre Dumnezeu și Satan, dintre lumină și întuneric. Citez din Facerea: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Aceasta este o vrăjmăşie dorită de Dumnezeu însuși, care le plasează pe Preasfânta Fecioară Maria și Biserica drept dușmani veșnici ai șarpelui străvechi.

Lumea are prințul ei, care este și „dușmanul”, „dintru început ucigaș de oameni și mincinos”. A căuta să încheie un pact de nonagresiune cu lumea înseamnă să ajungi la un acord cu Satan. Asta dă peste cap și perverteşte chiar esența Bisericii, a cărei misiune este de a converti cât mai multe suflete la Hristos, pentru mai marea slavă a lui Dumnezeu, fără a lăsa vreodată armele jos împotriva celor ce vor să le atragă la ei și înspre pierzarea lor.

Idem Sentire” al revoluției și al Conciliului

Sentimentul de inadecvare al Părinților Conciliului a fost intensificat de munca inovatorilor ale căror idei eretice au coincis cu cerințele lumii. O analiză comparativă a gândirii moderne confirmă „idem sentire”, adică unitatea de sentiment și gândire a conspiratorilor cu fiecare element al ideologiei revoluționare. Las descrierea acestor detalii comparative pentru versiunea scrisă a lecturii mele.

Există un aspect aproape grotesc al acestei nivelări și autoimbecilizări a Ierarhiei pentru a se conforma gândirii de masă. Dorința ierarhiei de a-i mulțumi pe persecutorii ei și de a-i sluji pe dușmani vine întotdeauna prea târziu și este desincronizată, dând impresia că episcopii sunt iremediabil învechiți, într-adevăr nu în pas cu vremurile.

Îi fac să creadă pe cei care îi văd consimțind cu atâta entuziasm la propria lor dispariție, că această demonstrație de supunere curtenitoare în fața corectitudinii politice vine nu atât dintr-o adevărată convingere ideologică, cât mai degrabă din teama de a fi dați la o parte, de a pierde puterea, și de a nu se mai bucura de acel respect pe care lumea încă li-l arată, totuși. Ei nu-și dau seama – sau nu vor să admită – că prestigiul și autoritatea ai căror custozi sunt, provin din autoritatea și prestigiul Bisericii lui Hristos, și nu din contrafacerea ei jalnică și demnă de milă pe care ei au creat-o.

Când această Anti-biserică va fi instalată în totalitate spre eclipsarea completă a Bisericii Catolice, autoritatea liderilor săi va depinde de gradul de supunere față de Noua Ordine Mondială, care nu va tolera vreo abatere de la propriul crez, și va aplica fără milă acel dogmatism, fanatism și fundamentalism pe care mulți prelați și intelectuali autoproclamaţi îl invocă când îi critică pe cei ce au rămas fideli Magisteriului în zilele noastre.

Astfel, Biserica subterană ar putea să continue să folosească brandul de „Biserica Catolică”, dar va fi sclava gândirii Noii Ordini Mondiale, amintind de evreii care, după negarea regalității lui Hristos în fața lui Pilat, au fost sclavii autorităților civile de atunci. „Nu avem alt rege în afară de Cezar“.

Cezarul de azi ne ordonă să închidem bisericile, să purtăm măști, să oprim festivitățile sub pretextul unei pseudo-pandemii. Regimul comunist persecută catolicii chinezi, iar la Roma domnește o tăcere totală. Mâine un nou Titus va demola templul Conciliului, transportându-i rămășițele în vreun muzeu, și răzbunarea divină prin mâinile păgânilor va fi din nou înfăptuită.

Rolul instrumental al catolicilor moderați în Revoluție

Unii ar putea spune că Părinții Conciliului și papii care au prezidat asupra acelor lucrări nu au realizat implicațiile pe care aprobarea documentelor Conciliului Vatican II le vor avea asupra viitorului Bisericii. Dacă așa ar fi fost situaţia, dacă ar fi urmat regrete ulterioare aprobării pripite a unor texte eretice sau apropiate de erezie – este dificil de înțeles cum de nu au putut opri imediat abuzurile, să corecteze erorile, să clarifice confuziile și omisiunile. Și mai ales este de neînțeles de ce autoritatea ecleziastică a fost așa de necruțătoare împotriva celor ce au apărat adevărul catolic, și în același timp extrem de înțelegătoare cu rebelii și ereticii.

În orice caz, responsabilitatea pentru criza sinodală este a Autorității care, chiar și sub asaltul a mii de apeluri la colegialitate și pastorație, și-a apărat cu multă gelozie prerogativele, exercitându-le doar într-o direcție, adică împotriva turmei mici și niciodată împotriva dușmanilor lui Dumnezeu și ai Bisericii.

Extrem de rarele excepții când un teolog eretic sau un laic revoluționar a fost criticat de către Biroul Papal nu fac decât să ofere o confirmare tragică a unei reguli care a fost implementată de zeci de ani; ca să nu mai menționăm că mulți dintre cei criticați au fost reabilitați în vremurile recente fără vreo abjurare a erorilor lor și chiar promovați instituțional în Curia Romană sau Ateneul Pontifical.
Aceasta este realitatea care reiese din ceea ce am descris până acum.

Totuși, știm că pe lângă aripa progresistă a Conciliului și aripa tradițională catolică, există o parte a episcopatului, a clerului și a laicilor care tinde să rămână la distanță față de ceea ce se consideră prea extrem, și aici vorbesc de așa-numiții „conservatori”, care sunt o parte centristă a corpului bisericesc care în ultimă instanță le dă apă la moară revoluționarilor, întrucât, deși ei resping excesele acestora, le împărtășesc principiile.

Eroarea „conservatorilor” constă în faptul că ei dau o conotație nefastă tradiționalismului și îl plasează în opoziție cu progresismul. Calea de mijloc, via media, consistă în poziționarea nu în mod arbitrar între două vicii, ci între virtute și viciu. Ei sunt cei care critică excesul idolatrizării zeităților pachamama sau cele mai extreme dintre declarațiile lui Bergoglio, însă în același timp nu tolerează contestarea Conciliului Vatican II, nemaivorbind de legătura intrinsecă dintre cancerul sinodal și metastaza actuală din corpul Bisericii.

Corelația dintre conservatorismul politic și conservatorismul religios constă în adoptarea „centrului”, o sinteză dintre teza de dreapta și antiteza de stânga, în concordanță cu abordarea hegeliană atât de prețuită de susținătorii moderați ai Conciliului.

Open Society” (societate deschisă) și „Open Religion”(religia deschisă)

Această analiză nu ar fi completă fără câteva cuvinte legate de noul limbaj (neolimba) atât de agreat în sfera eclezială.
Vocabularul tradițional catolic a fost în mod intenționat modificat cu scopul de a schimba conținutul pe care îl exprimă. Aceeaşi situaţie s-a petrecut cu liturghia și predica, unde claritatea expunerii catolice a fost înlocuită cu ambiguitate sau negare subînțeleasă a adevărului dogmatic. Exemplele sunt nenumărate. Acest fenomen datează de asemenea de la Vatican II, care a căutat să dezvolte versiuni „catolice” ale sloganelor la modă în lume. Totuși, aș dori să accentuez că toate acele expresii care sunt împrumutate din vocabularul laic sunt de asemenea parte a noului limbaj.

Să examinăm insistența lui Bergoglio asupra „bisericii deschise”, o deschidere văzută ca o valoare constructivă.

În mod similar, citez din Fratelli tutti:
„Un popor viu și dinamic, un popor cu un viitor, este unul în mod constant deschis la o nouă sinteză prin abilitatea lui de a saluta diferențele.” (nr 160)
Citez iar:
„Biserica este o casă cu ușile deschise.”
„Noi se cade să fim o biserică care servește, care pleacă de acasă și iese din locurile ei de închinăciune, iese din sacristiile sale, pentru a putea să însoțească viața, susține speranța și să fie un semn al unității… să construiască punți, să distrugă ziduri, să semene semințele împăcării.”

Asemănările cu Societatea Deschisă râvnită de ideologia globalistă a lui Soros sunt atât de izbitoare, încât aproape că avem de-a face cu o Religie Deschisă, echivalentul acesteia în planul teologic.

Și această Religie Deschisă (Open Religion) este în perfectă armonie cu intențiile globalismului. De la întâlnirile politice pentru un „Nou Umanism” sfințite de liderii Bisericii, la participarea alături de elita intelectuală progresistă la propaganda verde, totul este un mimetism al gândirii mainstream, într-o tristă și grotescă intenţie de a mulțumi lumea.

Contrastul puternic față de cuvintele Apostolului este clar. Citez din Epistola către Galateni: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.”

Biserica catolică trăiește sub privirea lui Dumnezeu. Ea există pentru gloria Lui și pentru salvarea sufletelor. Anti-biserica trăiește sub privirile lumii, înclinându-se în fața zeificării blasfemiatorii a omului și ducând la pierzania sufletelor.

În cadrul ultimei secțiuni a Conciliului Vatican II, în față Părinților Sinodului, aceste cuvinte uimitoare ale Papei Paul al VI-lea au răsunat în Basilica Vaticana. Citez:
„Religia lui Dumnezeu care a devenit om a întâlnit religia (pentru că așa este) omului care se autoproclamă Dumnezeu. Și ce s-a petrecut? A fost vreo ciocnire, bătălie, condamnare? Ar fi putut fi, dar nu a fost niciuna. Vechea poveste a samariteanului a fost modelul spiritualității Conciliului. Un sentiment de compasiune nemărginită l-a pătruns. Atenția Conciliului nostru a fost absorbită de descoperirea nevoilor umane (și aceste nevoi cresc proporțional cu măreția pe care fiul pământului o revendică pentru el însuși).

Dar facem apel către acești autoproclamați «umaniști moderni» și la cei care au renunțat la valorile transcendente ale realităților ultime, să dea Conciliului credit cel puțin pentru o calitate, și să recunoască noul nostru tip de umanism: și noi, de fapt, noi mai presus de toți ceilalți onorăm omenirea.”

Această simpatie este imaginea Conciliului și a noii religii (pentru că așa este) a Anti-bisericii. O Anti-biserică născută din uniunea împotriva naturii dintre Biserică și lume, între Ierusalimul ceresc și Babilonul infernal. Rețineți acest fapt: pentru prima dată când un pontif a menționat „noul umanism” a fost în sesiunea finală a Conciliului Vatican II. Și azi găsim această expresie repetată ca o mantra de acei care o consideră o expresie perfectă și coerentă a cadrului de gândire revoluționară a Conciliului.

În prelungirea discuției despre această perfectă sincronizare la nivel de intenție dintre Noua Ordine Mondială și Anti-biserică, este indicat să ne amintim de Pactul Global privind Educația, un proiect conceput de Papa Francisc „pentru a genera o schimbare la scară planetară, așa încât educația să fie un creator de frăție, pace și justiție, o nevoie cu atât mai urgentă în aceste timpuri marcate de pandemie”. Promovat în colaborare cu Națiunile Unite, acest „proces de formare a relațiilor și a culturii întâlnirii își găsește de asemenea spațiul și valoarea în «căminul comun» al tuturor creaturilor, deoarece oamenii, formați după logica comuniunii și solidarității, deja lucrează la «recuperarea armoniei serene a creației» și la configurarea lumii ca un «spațiu al frăției adevărate».”

Așa cum putem vedea, referința ideologică este întotdeauna și se rezumă la Vatican II, deoarece numai din acel moment a început Anti-biserica să așeze omul în locul lui Dumnezeu, și creatura în locul Creatorului.

Noul umanism” are în mod evident un cadru ecologic în care sunt altoite atât Enciclica Laudato Sì, cât și Teologia Verde – „Biserica cu față amazoniană” a Sinodului Episcopilor din 2019, cu închinarea sa idolatră la statuetele Pachamama (pământul mamă) în prezența Sanhedrinului Roman.

Atitudinea Bisericii din timpul pandemiei de covid-19 a demonstrat, pe de o parte, supunerea ierarhiei față de dictatele statului, încălcând Libertas Ecclesiae, pe care Papa s-ar fi cuvenit să o apere ferm. De asemenea, a expus negarea oricărui sens supranatural al pandemiei, înlocuind mânia dreaptă a lui Dumnezeu jignită de nenumăratele păcate ale umanității și ale națiunilor cu o furie mai tulburătoare și mai distructivă a Naturii, jignită de lipsa de respect a omului pentru mediu.

Aș dori să subliniez că atribuirea unei identități personale Naturii, aproape înzestrată cu intelect și voință, este un preludiu al divinizării acesteia. Am văzut deja un preludiu care este de-a dreptul un sacrilegiu, conducând în această direcție, sub chiar cupola bazilicii Sf. Petru.

Concluzia este următoarea: conformismul din partea Anti-bisericii cu ideologia dominantă a lumii moderne stabilește o cooperare reală cu reprezentanți puternici ai statului paralel, începând cu cei care lucrează spre o „economie sustenabilă”, cum ar fi Jorge Mario Bergoglio, Bill Gates, Jeffrey Sachs, John Elkann și Gunter Pauli.

Permiteți-mi un scurt cuvânt despre situația politică din Statele Unite.

Fratelli Tutti a fost o formă de recomandare din partea Vaticanului a candidatului Partidului Democrat, în opoziție clară față de Donald Trump, și a venit la câteva zile după ce Francisc a refuzat să îi acorde o audiență secretarului de stat Mike Pompeo la Roma. Aceste gesturi confirmă de care parte sunt copiii luminii și de care sunt copiii întunericului.

Baza ideologică a „Frăției”

Tema frăției, o obsesie a lui Bergoglio, își află prima formulare în „Nostra aetate” (În vremurile noastre) și „Dignitatis humanae” (Demnitatea umană). Cea mai recentă enciclică, „Fratelli Tutti”, este manifestul acestei viziuni masonice în care exclamația „Libertate! Egalitate! Fraternitate!” a înlocuit Evanghelia, de dragul unei unități între oameni care îl lasă afară din ecuație pe Dumnezeu. Este de remarcat faptul că Documentul despre fraternitate umană pentru pace mondială și conviețuire semnat la Abu Dhabi pe 4 februarie 2019 a fost apărat cu mândrie de Bergoglio cu aceste cuvinte, citez:
„Din punct de vedere catolic, documentul nu s-a îndepărtat nici cu un milimetru de documentul Conciliului Vatican II”.

Cardinalul Miguel Ayuso Guixot, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios, comentează în revista Civiltà Cattolica, citez:
„Angajamentul Bisericii Catolice față de dialogul interreligios, care deschide calea spre pace și fraternitate, face parte din misiunea ei religioasă, și are la rădăcină evenimentul Conciliului”.

Încă o dată, cancerul reprezentat de Conciliul Vatican II confirmă că acesta este la originea metastazei epocii Bergoglio. Firul roșu care leagă Conciliul de cultul idolilor Pachamama trece și prin Assisi, după cum fratele Athanasius Schneider a subliniat foarte bine în discursul său recent.

Vorbind despre Anti-biserică, episcopul Fulton Sheen descria Anticristul, citez: „Întrucât religia lui va fi frăție omenească fără paternitatea lui Dumnezeu, îi va înșela până și pe cei aleși”. Părem să vedem profeția venerabilului arhiepiscop american materializându-se sub ochii noștri.

Nu este deloc surprinzător că faimoasa Mare Lojă Masonică a Spaniei, după ce a lăudat cu căldură cavalerul său înălțat pe tron, l-a omagiat încă o dată pe Bergoglio cu aceste cuvinte, citez:
„Ultima directivă a papei Francisc arată cât de departe este actuala Biserică Catolică de pozițiile sale anterioare. În «Fratelli Tutti» Papa a adoptat frăția universală, mărețul principiu al Masoneriei moderne.”

Reacția Lojei Grand Oriente a Italiei nu este foarte diferită, citez:
„Acestea sunt principiile pe care Masoneria le-a urmărit și păstrat dintotdeauna, pentru înălțarea umanității”.

Îmi amintesc că potrivit documentelor masonice ale lojei Alta Vendita încă din secolul al XIX-lea a fost planificată o infiltrare a masoneriei în Biserică, citez:
„Și voi veți pescui niște prieteni și îi veți conduce la picioarele Sfântului Scaun. Veți predica revoluția în Mitră și Capă, continuată sub semnul Crucii și Steagului de procesiune, o revoluție care va avea nevoie doar de un mic impuls pentru a pune pe foc cele patru colțuri ale lumii”.

Despre cauză și efect

Filozofia ne învață că unei cauze întotdeauna îi corespunde un anumit efect. Am văzut că acțiunile desfășurate în timpul Conciliului Vatican II au avut efectul dorit, dând forma concretă acelui moment antropologic de cotitură care a dus astăzi la apostazia Anti-bisericii și la eclipsa Bisericii Adevărate a lui Hristos.

Așadar, este necesar să înțelegem că dacă vrem să reparăm efectele dăunătoare pe care le vedem în fața noastră, este necesar și indispensabil să înlăturăm factorii care le-au cauzat. Dacă acesta este scopul nostru, este clar că acceptarea acelor principii revoluționare, chiar și în mod parțial, ar face efortul nostru inutil și contraproductiv. De aceea este necesar să fim clari privind obiectivele pe care vrem să le atingem, ordonându-ne acțiunile în funcție de aceste obiective. Dar este necesar să fim și conștienți că atunci când desfășurăm această muncă de restaurare nu ne mai putem abate de la principii, tocmai pentru că eșecul urmării lor ar împiedica orice șansă de succes.

Așadar, haideți să punem deoparte odată pentru totdeauna asumpția înșelătoare privind presupusele efecte benefice ale Conciliului, trădarea voinței Părinților Sinodului, distincția dintre litera și spiritul a ceea ce a fost Vatican II, greutatea magisterială (sau lipsa acesteia) a acțiunilor sale și hermeneutica continuității versus cea a răpirii. Anti-biserica a folosit eticheta de „Conciliu Ecumenic” pentru a da autoritate și forță legală agendei sale revoluționare, așa cum Bergoglio și-a numit manifestul său politic de loialitate față de Noua Ordine Mondială „o scrisoare enciclică”.

Viclenia dușmanului a izolat partea sănătoasă a Bisericii, împărțită între necesitatea de a recunoaște natura subversivă a documentelor Conciliului, astfel fiind nevoită să le excludă din corpul Magisteriului, și presiunea de a nega realitatea declarându-le indiscutabil conforme pentru a apăra infailibilitatea Magisteriului.

Dubia” propusă de Papa emerit Benedict XVI a reprezentat o umilire a acelor Prinți ai Bisericii, dar fără dezlegarea nodurilor doctrinale aduse în atenția pontificatului roman. Bergoglio nu răspunde, tocmai pentru că nu dorește să nege sau să confirme erorile implicite, astfel expunându-se riscului de a fi declarat eretic și de a pierde papalitatea.

Aceasta este aceeași metodă folosită în cadrul Conciliului, unde ambiguitatea și utilizarea unei terminologii imprecise împiedică condamnarea erorii implicite. Dar juristul știe foarte bine că, pe lângă încălcarea flagrantă a legii, se poate comite o infracțiune și ocolind-o, folosind-o în scopuri rele. „Contra legem fit, quod in fraudem legis fit” se zice în latină, adică „Ce ocolește legea, este împotriva ei”.

Concluzie

Pentru a încheia, vă spun că singurul mod de a învinge în această bătălie este să ne întoarcem la ceea ce Biserica a făcut dintotdeauna, și să încetăm să facem ceea ce Anti-biserica ne cere să facem azi – ceea ce Biserica Adevărată a condamnat mereu. Să-l punem pe Domnul nostru Iisus Hristos, Rege și Mare Preot, înapoi în centrul vieții Bisericii, și mai presus de aceasta, în centrul vieții comunităților noastre, al familiilor noastre, al nostru. Să redăm coroana Doamnei noastre, Preasfânta Fecioară Maria, Regină și Mamă a Bisericii.

Să ne întoarcem la celebrarea Sfintei Liturghii tradiționale, cu demnitate, și să ne rugăm folosind cuvintele sfinților, nu aiurelile moderniștilor și ereticilor. Să reîncepem să savurăm scrierile Părinților Bisericești și ale Misticilor și să aruncăm în flăcări lucrările îmbibate de modernism și sentimentalism imanentist. Să susținem prin rugăciuni și ajutor material preoții buni, deloc puțini la număr, care rămân credincioși credinței adevărate și să ne retragem orice sprijin de la cei ce se complac în minciunile acestei lumi.

Și, mai presus de toate, vă cer în numele lui Dumnezeu să abandonăm acel sentiment de inferioritate pe care adversarii noștri ne-au obișnuit să-l acceptăm. În războiul Domnului, ei nu ne umilesc pe noi (deși merităm cu siguranță umilință pentru păcatele noastre). Nu, ei umilesc Măreția lui Dumnezeu și Mireasa Mielului Neprihănit. Adevărul pe care îl primim nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu! Să lăsăm ca adevărul să fie negat sau să acceptăm că acesta merita să se justifice în fața ereziilor și erorilor Anti-bisericii nu este un act de umilință, ci de lașitate și lipsă de curaj.

Să ne inspirăm din exemplul Sfinților Mucenici Macabei, puși în fața unui nou împărat Antioh care ne cere să aducem sacrificii la idoli și să-l abandonăm pe Adevăratul Dumnezeu. Să le răspundem folosind chiar cuvintele mucenicilor, rugându-ne Domnului: „Şi acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică şi spre cutremur. Ca de mărirea braţului Tău să se înfricoşeze cei care cu hulă vin asupra sfântului Tău popor”.

Dați-mi voie să-mi închei expunerea cu o amintire personală. Când am fost Nunțiu Apostolic în Nigeria am aflat de o tradiție populară magnifică rămasă de pe vremea războiului cumplit din Biafra, și care continuă și în zilele noastre. Am asistat la ea în timpul unei vizite pastorale în Arhidieceza Onitsha și am fost foarte impresionat de ea. Această tradiție, numită „Reuniunea Copiilor Rozariului”, consistă în adunarea a mii de copii, chiar și foarte mici, în fiecare sat sau cartier, pentru recitarea Sfântului Rozariu pentru a cere pacea – fiecare copil ținând o bucată mică de lemn, ca un mini altar, cu o imagine a Doamnei Noastre și o lumânare micuță pe ea.

Vă invit pe toți să vă alăturați unei Cruciade a Rozariului, un fel de asediu al Ierihonului, nu cu 7 trompete făcute din coarne de berbeci în care suflă preoții, ci cu „Bucură-te Marie” rostită de cei mici, cei inocenți, pentru a dărâma zidurile Statului Paralel și ale Bisericii Paralele. Să ne alăturăm celor mici din Reuniunea Copiilor Rozariului, implorând-o pe Femeia înveșmântată în soare ca Împărăția Doamnei și Mamei noastre să fie restabilită, iar eclipsa care ne afectează să fie scurtată.

Să binecuvânteze Dumnezeu aceste sfinte intenții.



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Etica cercetării pe celule embrionare umane - Dr. Vasile Astărăstoae

 

Faptul că unele dintre vaccinurile anti-COVID au fost realizate printr-o tehnologie genetică, utilizând celule embrionare (de la embrioni avortați), a readus în lumina reflectoarelor un subiect dificil și controversat – etica cercetării pe celule embrionare umane. Au trecut aproape 30 de ani de la prima derivare a celulelor embrionare umane. Acel moment a marcat începutul unei fascinații științifice și publice legată de celulele stem, nu doar pentru proprietățile lor biologice, dar mai ales pentru utilizările lor medicale. Comunicarea rezultatelor cercetării (îndeosebi pe celulele stem) au animat de la început o serie de dezbateri bioetice referitoare la distrugerea embrionilor și derivarea celulelor stem până la crearea hibrizilor om-animal (Sipp & Munsie, 2018). Ipoteza optimistă era că celulele omnipotente embrionare ar putea fi cultivate și diferențiate in vitro pentru a produce linii celulare specifice, care să fie utilizate ca transplant de celule pentru a înlocui, de exemplu neuronii dopaminergici în tratamentul bolii Parkinson sau celulele pancreatice în tratamentul diabetului (Vogel, 2001). Aceasta era o strategie de cercetare și nu o simplă tehnologie de lucru cu atât mai mult cu cât nu era încă clar dacă implantarea de celule noi într-un organism pot sau nu pot modifica mecanismele de interacțiune celulară și circuitele metabolice. Prin urmare, orice utilizare a celulelor stem trebuia să facă obiectul unei analize științifice și etice adecvate (McLaren, 2001). Astăzi, rezultatele obținute din studii clinice finalizate sau în curs de finalizare indică un potențial terapeutic imens în tratamentul tulburărilor degenerative, autoimune și genetice și tot mai numeroase îngrijorări etice și de siguranță. Potențialul de diferențiere nelimitat, care poate fi utilizat în clonarea reproductivă umană, poate genera embrioni umani și himere umane modificate genetic, născând o problemă etică majoră, în timp ce diferențierea nedorită și transformarea malignă sunt probleme majore de siguranță (Volarevici & colab. 2019).

Există trei modalități de obținere a liniilor celulare embrionare: din gameți, din embrioni creați în acest scop și din embrioni preexistenți (avortați sau rămași de la fertilizarea in vitro). Dilemele etice se concentrază în special în două întrebări: de unde provin celulele embrionare și este moral acceptabil să cercetezi noi terapii pentru vindecarea bolilor prin distrugerea unui embrion uman? Dezbaterile au evidențiat trei curente majore privind cercetarea pe celule embrionare:

1. Cercetarea fără nicio restricție. Susținătorii acestei poziții aduc drept argumente principiile „libertății de cercetare”, al binefacerii și al progresului. În unele țări europene, „libertatea de cercetare” este o parte integrantă din Constituție. În alte țări, libertatea cercetării științifice nu este protejată în mod explicit, ci derivă indirect din protecția libertății individuale (de acțiune), libertatea opiniei, libertatea creației intelectuale și / sau libertatea academică. Dar această libertate nu este absolută. Cercetarea a fost și poate fi sursă de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Drept urmare, se face o distincție între cercetarea teoretică sau de bază și cercetarea experimentală sau aplicată, aceasta din urmă fiind supusă în special restricțiilor (Report of the Working Group on the Protection of the Human Embryo and Fetus, Consiliul Europei, Comitetul Director de Bioetica, 2003).

Se afirmă că embrionul / blastocistul este doar un grup de celule, care poate fi utilizat pentru cercetare fără restricții. De aceea este benefic pentru progres să fie creați în scop de cercetare sau să fie utilizați cei deja existenți (morți sau vii). Să fie utilizați și nu aruncați/distruși. Se pretinde că anumite cercetări specifice – de care va beneficia sănătatea umană – nu pot fi efectuate asupra embrionilor existenți și necesită „construirea” embrionilor în afara unui proiect parental. O astfel de argumentare a fost respinsă. „Construirea” deliberată a unui embrion în scopul unui proiect de cercetare este interzisă de Convenția privind drepturile omului și biomedicină – Convenția de la Oviedo (articolul 18, alineatul 2). Obținerea deliberată a unui embrion și utilizarea embrionului pur și simplu ca mijloc pentru un scop științific specific este considerată o instrumentalizare a embrionului și în consecință inacceptabilă din punct de vedere etic. Cu toate acestea, unele țări (de exemplu Anglia) au găsit un subterfugiu cu care să eludeze prevederea. Profitând de faptul că statutul moral și juridic al embrionului este ambiguu, oscilând între persoană și lucru (Leborne, 2020), au apelat la o manipulare semantică, și anume: au introdus noțiunea de “pre- embrion”, de fapt embrionii până în ziua 14-a (Ndzengue Amoa, 2020) și au autorizat crearea de „pre-embrioni” în scopuri de cercetare.

2. Respingerea oricărei cercetări pe celule embrionare umane. Adepții acestui curent consideră că un embrion este o persoană cu același statut moral ca un adult sau un copil născut în viață. Ca o chestiune de credință religioasă și convingere morală, ei cred că „viața umană începe de la concepție” și că un embrion este o persoană. Conform acestui punct de vedere, un embrion are interese și drepturi care trebuie respectate. Din această perspectivă, luarea unui blastocist și îndepărtarea masei celulare interne pentru a obține o linie de celule stem embrionare echivalează cu crimă (Lo & Parham, 2009). Se reclamă că o interferență cu genomul implică „jocul de-a Dumnezeu” și că transferul nuclear al celulelor este imoral atât timp cât implică crearea embrionilor numai pentru a-i distruge. A permite cercetări cu celule embrionare ar conduce la neo-eugenie, la clone „proiectate” și, eventual, la o populație „nemuritoare”, care ar putea evolua și ar putea crea noi probleme morale (Mieth, 2000; Colman și Burley, 2001). Acesastă atitudine a suportat și ea critici. De exemplu, se poate admite că un embrion capătă statutul uman deplin la fecundare. Dar femeile pierd spontan un număr mare de embrioni de-a lungul vieții lor reproductive. Acești embrioni nu sunt plânși, nu li se face înmormântare și rar se fac rugăciuni pentru ei. Dacă sunt morți de cauze naturale și nu urmare a unui avort provocat, de ce nu pot fi utilizați în cercetare în limite reglementate? Apoi, transferul nuclear nu implică fertilizarea / fecundarea și face dovada că orice celulă somatică al cărui nucleu este introdus într-un ovocit are potențialul de a da naștere unei ființe umane complete. Acest embrion se bucură sau nu de protecție? (Lachmann,2009).

3. Acceptarea cercetării cu stabilirea de restricții prin norme etice și legale. Este un curent echilibratSe consideră că un embrion timpuriu merită un respect special ca potențial om, dar că este acceptabil să fie folosit pentru anumite tipuri de cercetare, cu condiția să existe o justificare științifică bună, o supraveghere atentă și consimțământul informat al femeii /cuplului (pentru donarea embrionuluisau) a donatorilor de gameți. Justificarea – embrionul devine propriu-zis o persoană în sens moral doar într-un stadiu ulterior de dezvoltare. Astfel, se acceptă cercetarile folosind embrioni criogenizați, care rămân după ce o femeie sau un cuplu au finalizat tratamentul pentru infertilitate, și pe care au decis să nu-i dea altui cuplu, sau proveniți din avorturi. În 2001, președintele Bush, care avea opinii conservatoare și pro-life, ca răspuns la un apel a 40 de laureați ai Premiului Nobel, a permis finanțarea federală pentru cercetarea celulelor stem, utilizând linii de celule embrionare deja existente și interzicând finanțarea pentru derivarea sau utilizarea de linii de celule embrionare suplimentare. Motivația președintelui Bush pentru această politică a fost că embrionii fuseseră deja distruși. Inițial, s-a anunțat că peste 60 de linii ar fi acceptabile pentru finanțare, iar din ianuarie 2009, 22 de linii celulare au fost eligibile (Lo & Parham, 2009). Sub președintele Obama, au fost autorizate noi linii din embrioni congelați donați pentru cercetare, dar de la început și până astăzi nu a fost permisă finanțarea federală pentru crearea embrionilor în mod expres pentru cercetare sau pentru derivarea liniilor de celule stem folosind transferul nuclear de celule somatice. Acestă abordare a devenit standard în majoritatea statelor lumii. Astfel: a. Nu este permisă crearea de embrioni umani destinați cercetării (excepție Marea Britanie, Belgia). b. Cercetătorii trebuie să asigure și să facă public proveniența etică a biomaterialelor umane utilizate, ceea ce impune consimțământul informat al donatorilor cu privire la utilizarea propusă și refolosirea materialelor. Există și legislații mai restrictive. De exemplu, Legea germană privind celulele stem, din 1 iulie 2002, interzice, în general, atât importul, cât și producerea și utilizarea celulelor stem embrionare umane. c. Studiile trebuiesc supravegheate /monitorizate de comitete de bioetică independente. d. Cercetarea se poate efectua pe embrioni de o anumită vârstă. Regula „primelor 14 zile” (cercetarea embrionilor umani să fie limitată la primele două săptămâni după fertilizare) este conținută în legile a cel puțin 12 țări și în ghidurile emise de Societatea Internațională pentru Cercetarea Celulelor Stem (ISSCR), deși este tot mai contestată, dorindu-se mărirea perioadei (editorial Nature Cell Biology2017). În pofida acestor presiuni, ISSCR a anunțat (în 19 ianuarie 2020) că, în viitoarele ghiduri, regula primelor 14 zile este menținută. e. Clonarea și crearea de hibrizi om-animal este prohibită.

În concluzie, dezbaterea actuală și deciziile privind celulele embrionare arată cât de dificil este să găsești un echilibru satisfăcător între dorința de progres a cercetării în medicină și dorința de a menține o abordare etică. Cercetătorii, organismele de reglementare, finanțatorii, factorii de decizie politică, cetățenii trebuie să lucreze împreună pentru a se asigura că progresul nu este împiedicat, dar mai ales că sunt luate în considerare aspectele etice.

P.S.1. Din documentele depuse la FDA de firmele producătoare de vaccin (realizat cu utilizarea celulelor embrionare) rezultă că au fost respectate toate normele etice. Problema etică este legată de autorizarea condiționată și este a FDA-ului și politicului.

P.S.2. Înțeleg că participăm din nou la loteria carantinării (locale), deoarece a venit un nou val de COVID peste noi. Ce nu înțeleg este cum carantina omoară virusul, de ce crește numărul de infectați deși un milion de români s-au vaccinat și pe ce probe științifice s-a stabilit ștacheta la 3%o teste pozitive (teste care au indice de eroare crescut). Oricum anunț de pe acum că de Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos voi merge la Biserică să iau Lumină, sfidând virusul (care atacă mai abitir după ora 22:00) și plătind amendă (dacă mă prinde poliția, jandarmeria sau gărzile patriotice ale martorilor apocalipsei COVID).

Sursa: Vasile Astarastoae Blog




Evenimente, Apeluri, Promoții
Donati 3,5% din impozit pentru activitati educativ-misionare
  Dragi prieteni ai Asociației Ortopraxia,
 Mulţumim celor care  faceți efortul de a trimite formularul 230 pentru a susține activitățile Asociaţiei noastre. Fără ajutorul vostru nu am putea  ca în fiecare an: 
      Dacă obţineţi venituri din salarii, pensii, activități independente, drepturi de proprietate intelectuală sau din cedarea folosinței bunurilor si doriti să sprijiniti asociaţia noastră, o puteţi face descărcând AICI* formularul 230. După completarea lui cu majuscule, se depune până pe 25 mai la organul fiscal local**, personal sau accesând SPV-Spațiul Privat Virtual (folosind User și Parolă sau certificatul digital calificat). Nu este necesar să specificați suma, dar este obligatoriu telefonul sau/și email-ul dv. deoarece e posibil ca ANAF să verifice realitatea datelor. Formularul se poate bifa și pentru 2 ani.
      Dacă ați obtinut alte venituri din țară sau din străinătate (impozabile în România) sponsorizarea se menționează în declarația unică
În cazul în care doriți să ducem noi formularul la ANAF  va rog să completați în formularul 230 si datele împuternicitului (Asociatia Ortopraxia, str.Tudor Vladimirescu 42, Făgăraș, jud. Brașov, tel.0268.211290, email: cartea.ortodoxa@gmail.com), să îl scanați și să ni-l transmiteți prin email la adresa cartea.ortodoxa@gmail.com până cel târziu pe 1 mai 
                                                                              Doamne ajuta!
Ioan Cismileanu - Presedinte Asociatia ORTOPRAXIA
Click aici pentru a descărca formularul 230 + instrucțiuni
**Adresele sediilor teritoriale ale Administratiilor Finantelor Publice: clic pe linkul https://www.anaf.ro/sediuuf/

 

 



COMUNICATUL ALIANȚEI FAMILIILOR ÎMPOTRIVA VACCINĂRII OBLIGATORII
 

Alianța Părinților împreună cu Asociațiile Pro Consumatori, Medici pentru Consimțământ Informat, Neam Unit și Pro Decizii Informate,  organizează o manifestație publică, Duminică 7 Martie 2021 orele 15, în București, Parcul Izvor – lângă Parlament.

Proiectul Legii privind vaccinarea persoanelor în România (PLx 399/2017 din Camera Deputaților) conţine prevederea obligativităţii vaccinării pentru întreaga populație.

Oricine verifică textul legii va constata că articolele 6, 13, 16, 68, 71 (și nu numai) prevăd obligativitatea vaccinării pentru copii și pentru adulţi (cu oricâte vaccinuri și ori de câte ori ar decide statul), precum și amenzi uriașe în caz de refuz.

Deci, este dincolo de orice îndoială faptul că acest proiect de lege, dacă ar fi adoptat în forma actuală, ar introduce de jure și de facto obligativitatea vaccinării în România.

Amintim parlamentarilor că au fost aleși pentru a servi poporul român în deplin respect pentru prevederile constituţionale și pentru prevederile altor legi aflate în vigoare. Le amintim, de asemenea, că:

1- În România nicio intervenţie medicală nu poate fi obligatorie. Orice cetățean român are dreptul să refuze sau să oprească orice intervenţie medicală asupra propriei persoane (drept prevăzut în Legea drepturilor pacientului – Legea nr.46/2003, art.13).

2– Legea privind reforma în domeniul sănătăţii (nr.95/2006) stipulează că medicul trebuie să acționeze respectând voinţa pacientului şi dreptul acestuia de a refuza ori de a opri orice intervenţie medicală asupra sa – Art.382.(1).

3- Constituţia României garantează drepturi individuale care împiedică legiferarea oricăror acte medicale obligatorii. Orice persoană are dreptul la integritate fizică (Art.22), libertatea individuală este inviolabilă (Art.23) și orice persoană are dreptul să dispună de ea însăşi (Art.26).

4- Codul Civil garantează integritatea şi autodeterminarea persoanei. Integritatea fizică și autodeterminarea oricărei persoane sunt garantate si ocrotite in mod egal de lege – Art. 61.(1). Corpul uman este inviolabil. Orice persoană are dreptul la integritate fizică -Art. 64.(1),(2).

Din dreptul internațional

1- Convenția de la Oviedo prevede ca regulă de bază suveranitatea principiului consimțământului liber, informat și neviciat (Art.5) și primatul interesului binelui persoanei față de interesul general al societății sau științei (Art. 2). Convenția este un tratat al Consiliului European ratificat de țara noastră prin Legea nr. 17 din 22 februarie 2001.

2- Codul Nurenberg  și numeroase alte tratate internaționale precum Declarația de la Geneva, Raportul Belmont, Declarația de la Helsinki, susțin autodeterminarea persoanei și necesitatea consimțământului informat.

Obligativitatea vaccinărilor vine în contradicție cu toate aceste reglementări de drept intern și internațional, cu etica și deontologia medicală, cu logica simplă și cu bunul simț. Oricât de bun ar fi un produs sau un medicament, el nu poate fi impus peste voința persoanei. Mai mult decât atât, pentru orice tratament medical, consimțământul persoanelor este interzis a fi manipulat cu scopul determinării la efectuarea unui act medical.

Acuzarea părinților de “neglijență medicală” dacă nu doresc să își vaccineze copilul (art. 66 pct. e) din proiectul de lege), fără a se ține cont că aceștia sunt factorul de decizie dacă copilul urmează sau nu a fi vaccinat, la recomandarea medicului care consultă copilul, este un abuz.

Nu se ține cont de faptul că în virtutea autorității părintești, părinții aleg să nu își vaccineze copiii în condițiile în care populația este forțată la acceptarea unui act medical, fără o informare corectă și completă pro și contra vaccinare, fără analize imunologice și fără să existe răspunderea medicului sau a oricărei autorități care vrea să impună vaccinarea obligatorie, cu privire la reacțiile adverse ce pot apărea (practica dovedind că acestea sunt în număr alarmant de mare).

Utilizarea oricărui produs sau efectuarea oricărui act medical care presupune riscuri oricât de mici, trebuie să fie lăsate la libera alegere a oamenilor cărora acestea le sunt destinate. Legea trebuie să apere drepturi, nu să le anuleze, legea trebuie să prevină abuzuri, nu să le faciliteze.

Pe lângă vicierea (manipularea) consimțământului în aproape tot cuprinsul textului de proiect de lege, sunt încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului, statuate în Constituția României, după cum urmează :

Art. 22 – (pct. 1) Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.

Art. 23 – (pct. 1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.

Art. 24 – (pct. 1) Dreptul la apărare este garantat.

Art. 26 – (pct. 2) Dreptul persoanei de a dispune de ea însăși.

Art. 29 – Libertatea conștiinței (pct. 1) – ….nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie….contrar convingerilor sale. (pct. 2) Libertatea conștiinței este garantată. (pct. 6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

Art. 30 – (pct. 1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

Art. 31 – (pct. 1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (pct. 2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. (pct. 4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

Art.32 – (pct. 1) Dreptul la învățătură este asigurat prin….

Art.34 – (pct. 1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.

Art.48 – Familia (pct. 1)….părinții au dreptul și îndatorirea de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

Coroborate cu:

LEGEA 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

Art. 2 pct. (2) Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv și la viața de familie.
(3) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
(4) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
(5) Persoanele prevăzute la alin. (4) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acțiunile și măsurile privitoare la copil și să sprijine îngrijirea, creșterea și formarea, dezvoltarea și educarea acestuia în cadrul familiei.

Art. 5 pct. 2 – răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților; pct. 4 – intervenția statului este complementară.

CODUL CIVIL: Conținutul autorității părintești este prevăzut de dispozițiile imperative ale art. 487 din Codul Civil, care spune: “Părinții au dreptul și îndatorirea de a creste copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia”.

În ceea ce privește intervențiile medicale asupra unei persoane, Codul Civil, la art. 67, dispune imperativ ca ,,nicio persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiinţifică decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.’’

LEGEA nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE referitoare la protecţia sănătăţii umane şi dreptul la respectarea statutului, identităţii religioase si cofesionale a bisericilor, asociațiilor și comunităților creștine.

DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A  DREPTURILOR OMULUI cu privire la dreptul la viaţă şi libertate, dreptul la protecţia vieţii personale şi de familie împotriva oricăror imixtiuni arbitrare, dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi de religie dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării;

CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE referitoare la dreptul la viaţă, dreptul la libertate, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi dreptul la libertatea de exprimare;

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE referitoare la dreptul la viaţă, dreptul la integritatea persoanei, dreptul la libertate, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, dreptul la libertatea de exprimare, drepturile speciale ale copilului.

CONVENŢIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI referitoare la dreptul inerent la viaţă, dreptul la libertatea de opinie, dreptul la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, dreptul la protecţia copilului împotriva oricăror forme de violenţe şi vătămări;

TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ referitoare la respectarea libertăţilor şi drepturilor omului, protecţia specială a drepturilor copilului.

Atragem atenția în mod deosebit asupra faptului că peste 10 zile, pe 17 martie, pașaportul digital de vaccinare va intra în procesul de legalizare și va fi impus în Uniunea Europeană. Anunţul a fost făcut de președinta Comisiei Europene.

Dacă legea vaccinării va fi votată în forma actuală, acest lucru va atrage după sine și obligativitatea pașaportului de vaccinare.

Pentru toate motivele prezentate CEREM amendarea proiectului de lege după cum urmează:

1 – Legea să asigure pacientului dreptul să refuze vaccinarea, un act medical.
2 – Medicului să i se permită să informeze corect pacientul şi să decidă liber dacă recomandă vaccinarea, sau nu, în funcţie de interesul şi starea de sănătate a pacientului.
3 – Să fie eliminate orice fel de sancţiuni pentru pacienţii sau medicii care refuză vaccinarea.
4 – Să fie eliminată noțiunea de obligativitate a vaccinării sub orice formă (explicită, sau implicită) prin măsuri punitive și coercitive.
5 – Să se elimine art. 40 “Sesizează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu privire la existenţa unei suspiciuni de încălcare a dreptului copilului la sănătate de către părinţi…”
6 – Noţiunea de obligativitate să fie înlocuită în textul legii cu aceea de recomandare.

În concluzie, nu pentru ideea vaccinării se ridică opoziția, ci efectiv datorită faptului că decizia omului de a se vaccina sau nu, în totală și reală cunoștință de cauză, este un act de dispoziție personal care privește existența și integritatea fizică a acestuia, conferindu-i dreptul inviolabil și inalienabil la viață și sănătate.

Prin obligarea la vaccinarea în masă și fără discernământ din partea autorităților de specialitate abilitate, a persoanelor din Romania, precum și prin sancțiunile aplicate persoanelor fizice, juridice și părinților care refuză vaccinarea, deși aparent, la nivel declarativ, scopul prezentei legi este acela de a “asigura dreptul la sănătate individuală și colectivă”, în fapt , prin însăși cuprinsul ei se încalcă în mod flagrant dreptul pretins a fi apărat.



Sala de conferinta si Servicii auxiliare la Curtea Brâncovenească
 
Avantaje:
- pozitionare in centrul Orasului Constanta
- locatie situata aproape de cele mai importante obiective turistice ale Orasului Constanta
- 9 min de mers pe jos pana la plaja 
 
Dotari:
- ecran proiectie
- videoproiector
- flipchart
- masa prezidiu
- aer conditionat
- incalzire centrala proprie.
 
Taxa sala: 50 lei/ora (cu aparatura)
 
Servicii auxiliare sala de conferinte:
- coffee break simplu
- coffee break complet + coffee break bufet
- acces la Restaurant, Autoservire, Catering, a la Carte 
- cazare in Hotel: 
luna martie: 120 lei/dubla 
                   105 lei/single 
 
Va asteptam cu drag!
Curtea Brancoveneasca, str. Vasile Lupu, 43-45
Vasilica Onofrei
Specialist Relatii Publice
Tel./WhatsApp: 0741 706 602
http://www.curteabrancoveneasca.ro 


POSTUL MARE la Curtea Brâncovenească

 



Orice copil este o floare! - la Curtea Brancoveneasca

 

 

,,Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi...’’
 ...Lumina lui aprinsă-n lume
 De noapte ne-ar putea păzi’’

Orice copil are un nume, de George Ţarnea

 

    De Buna Vestire, 25 martie, Arhanghelul Gavriil i-a oferit Fecioarei Maria o veste şi un crin, ca simbol al ,,frumuseţii care va salva lumea’’!

    Din aceeaşi dragoste faţă de copii, Şcoala Brâncovenească vă oferă sămânţa acestei flori şi cartea ,,O altă creştere. Şcoala muncii’’1, de Simion Mehedinţi. Într-o lume grăbită, agresivă şi supertehnologizată, a cărei principală victimă este copilul, vă ,,ordonăm’’: Pe loc repaus!

,,Luaţi-vă-n braţe copiii, ca pe strategice arme’’ şi veniţi la Curtea Brâncovenească! Oferiţi-le sămânţa acestui crin pe care ei s-o răsădească, s-o îngrijească şi s-o crească aşa cum dumneavoastră îi creşteţi pe ei!

După ce floarea îşi va deschide petalele, copilul va scrie povestea florii şi va alege ce va face cu ea. Poate o va păstra, şi de ce? Sau poate o va dărui; cui, şi ce efect va avea asupra celui ce primeşte darul? Dacă o va vinde, ce va face cu banii?

Dacă proiectul nostru vă interesează, putem face un concurs al celei mai frumoase flori sau text scris şi/sau, orice altceva veţi propune.

În Librăria Curţii Brâncoveneşti găsiţi, pe lângă cele necesare plantării, numeroase cărţi educative pentru toate vârstele, jucării, dar şi o gamă generoasă de icoane ce pot fi oferite cadou şi nu numai, alături, de ce nu, de o prăjitură sau un suc.

Orice sugestie care să bucure copilul şi să crească efectul educativ al activitaţii propuse este foarte binevenită.

Să creştem împreună lumini!

Sănătatea psiho-fizică a copiilor noştri nu este doar o problemă medicală, ci o chestiune de Securitate naţională. Din păcate, statul român nu mai are capacitatea de a garanta dezvoltarea firească, fizică şi mintală, a tinerilor. Pentru copilul contemporan, munca nu mai este o simplă îndeletnicire opţională, ci o necesitate ontologică ce acţionează ca cea mai eficientă terapie în menţinerea şi redobândirea sănătăţii mintale. Şcoala are datoria de a-i deprinde pe copii cu munca fizică, altminteri nu-şi desăvârşeşte menirea.

Şcoala şi Grădiniţa Sfinţii Martiri Brâncoveni, Pr. Cezar Axinte

 
 1 O carte care începe cu motto-ul : ,,munca nu este o marfă, ci o funcţie a omului, ca şi respiraţia, circulaţia şi alte activităţi organice. Animalele nu muncesc, ci se mişcă după instinct. Omul sălbatic munceşte, ajutat de câteva unelte, însă numai pentru hrană şi alte nevoi ale traiului fizic. Abia când creşte civilizaţia, omul începe a munci cu adevărat, iar munca lui sporeşte odată cu civilizaţia şi cultura. Cea mai intensă şi mai variată muncă se vede la popoarele cele mai civilizate. Tot astfel şi individul: cu cât e mai civilizat şi mai cult, cu atât munceşte mai mult, afară de cazul când devine parazitul muncii altora, dar atunci – ca la toţi paraziţii – începe decadenţa şi ruina.’’
        Aflăm în continuare că ,,şcoala muncii nu e o formulă născocită de un pedagog, ci este însăşi legea dezvoltării sufletului omenesc şi deci, şi a dezvoltării sufletului copiilor.
       Iar şcoala muncii nu are ca scop să producă numaidecât obiecte de folos imediat, ci lucrul de căpetenie e altul: să ademenească pe copil la muncă în chip, încât să-i fie cu neputinţă, pentru tot restul anilor vieţii, a mai sta trândav.’’  

 




CĂRŢI NOI / Produse noi
Mic ghid teologic și duhovnicesc pentru vreme de pandemie - Jean-Claude Larchet (CARTE)

 

Prezentare Mic ghid teologic și duhovnicesc pentru vreme de pandemie:

Epidemiile: pedeapsă sau pedagogie dumnezeiască? - Problema împărtăşirii euharistice - Viaţa creştină în timpul izolării - Dobândirea păcii lăuntrice prin biruirea fricii

Pandemia actuală a afectat în mod profund pentru o ­lungă perioadă modurile de viaţă şi mentalităţile. A dezvăluit fragilitatea şi fisurile unui sistem mondializat privit ca stabil, a dat la iveală dificultatea medicinei şi a ştiinţelor biologice de a găsi o soluţie de apărare atât pe plan terapeutic, cât şi pe plan profilactic. Certitudinea că marile epidemii au fost definitiv biruite s‑a năruit, vechile spaime au reapărut, cu întregul lor cortegiu de fantasme, fie ele conspiraţioniste sau apocaliptice. Viaţa de familie a fost copleşită de tensiuni, relaţiile sociale au fost modificate. Viaţa spirituală a credincioşilor a fost afectată prin imposibilitatea pe perioade lungi de a merge la biserică, de a lua parte la sfintele slujbe, de a primi Sfintele Taine; credinţa multora a fost zguduită, pusă la încercare, îndeplinirea riguroasă a îndatoririlor religioase a slăbit.
Mari întrebări teologice şi spirituale s‑au ivit. Este pandemia o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor? Sau le‑a fost ea trimisă oamenilor doar ca un avertisment ori semn din partea Sa? Care este originea ei profundă? Cum se poate trece cu bine prin perioadele de izolare, cu toate inconvenientele lor, şi în pofida măsurilor de protecţie? Este biserica un spaţiu protejat? Care sunt mijloacele spirituale pentru a face faţă maladiei şi pentru a atenua anxietatea generată de aspectul ei ameninţător?
Această carte, care abordează toate aceste chestiuni şi dezbateri şi, pe baza unei ample documentări, aduce lămuriri care permit confruntarea într‑un mod mai sigur şi mai seren nu doar cu pandemia prezentă şi cu sechelele lăsate în suflete, ci şi cu pandemiile care, potrivit opiniei tuturor specialiştilor, nu vor înceta să se înmulţească în viitor.

Detalii despre carte / COMANDA



Mic ghid pentru creștinul începător - Pr. Alexandru Torik (CARTE)
 
Prezentare Mic ghid pentru creștinul începător:

Orice creștin ortodox trebuie să cunoască temeinic și să înțeleagă deplin învățătura de credință a Bisericii, silindu‑se din răsputeri să ducă o viață îmbunătăţită.

Instrumentul principal al cunoașterii lui Dumnezeu este inima omului, inima în suferință, inima în căutare, care tânjește după Dumnezeu și după a Lui iubire. Dacă această inimă nu este înecată de patimi josnice, cum sunt invidia, răutatea, desfrânarea, mândria, în ea se găsește sălașul viu, în stare să‑L simtă pe Dumnezeu, să cuprindă în sine dragostea Lui și să pună început bun mântuirii sufletului.
Spre a dobândi credință, trebuie să o cerem de la Domnul, dar nu în mod rațional, cu inimă nu rece, ci fierbinte, cu lacrimi, așa cum uneori copiii cer un lucru sau altul părinților. Dacă dorința noastră este sinceră, iar rugămintea – stăruitoare, Domnul ni le va împlini.
De asemenea, o condiție necesară integrării omului în Biserică este cunoașterea elementelor esențiale ale în­vă­ță­turii de credință. Cine este Dumnezeu? Ce aș­teaptă El de la noi? Ce ne făgăduiește? Cine este Iisus Hristos? De ce a venit la noi? Ce învățătură ne‑a lăsat? Ce este Biserica? De ce avem nevoie de ea? Cum învățăm să ducem o viață creștină?
La toate aceste întrebări ne dau răspuns Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție – cei doi stâlpi pe care se sprijină Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică.
Pr. Alexandru Torik

Detalii despre carte / COMANDA



Îngerii și mântuirea noastră - Sfantul Serafim al Dimitrovului (CARTE)
 
Prezentare Îngerii și mântuirea noastră:

Iubiţilor! Ştiţi voi, simţiţi voi toată nemărginirea milei lui Dumnezeu în faptul că nouă, fiilor ţărânei, ni s‑a deschis cerul, nouă, celor întunecaţi de păcat, ni se dăruiesc prin Tainele Bisericii Ortodoxe ochi ­duhovniceşti luminaţi, cu care îi putem vedea pe ­locuitorii cerului, pe îngerii lui Dumnezeu? De acum, ni s‑a ­făgăduit, veţi vedea cerul deschizându‑se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu‑se şi coborându‑se peste Fiul Omului (Ioan 1, 51). Să ne ridicăm la această cale cerească nu prin puterile noastre, ci luând ca aripi cuvintele lui Dumnezeu, scrierile şi mărturiile părinţilor şi în­văţătorilor de Dumnezeu înţelepţiţi

ai Bisericii, să le desfăşurăm în toată lărgimea şi puterea lor, şi fără îndoială că aceste aripi vor înălța duhul nostru, care se clatină şi cade mereu.
Sus – la îngeri – să avem inimile!


Sfântul Sfinţit Mucenic Serafim, episcopul Dmitrovului

Detalii despre carte / COMANDA



Învățături - Sfantul Macarie de la Optina (CARTE)
 
Prezentare Învățături:

Singura cale fără greş către mântuire este urmarea neabătută a învăţăturii Sfinţilor Pă­­rinţi, însoţită de hotărâta ferire de ori­ce învăţătură străină şi chiar de propri­ile jude­­căţi, atâta timp cât raţiunea nu este încă vindecată de boala sa şi nu devine du­hov­­­nicească din trupească şi su­­fletească. Re­cunos­când cu mintea şi cu inima acest adevăr, măr­turisiţi‑l cu gura: daţi făgăduinţă lui Dumnezeu că vă veţi călăuzi după în­vă­ţă­tura Sfinţilor Pă­rinţi, ferindu‑vă de orice în­văţătură ne­măr­tu­ri­sită de Sfântul Duh, ne­­primită de Sfânta Biserică a Răsăritului. Du­pă ce aţi măr­tu­risit adevărul lui Dumnezeu cu gura, măr­turisiţi‑l şi cu fapta: după ce aţi făcut făgăduinţa, împliniţi‑o.

Să nu vă temeţi de această făgăduinţă!
Sfântul Ignatie Briancianinov

Detalii despre carte / COMANDA



Învățături - Sfantul Ignatie Briancianinov (CARTE)
 
Prezentare Învățături:

Singura cale fără greş către mântuire este urmarea neabătută a învăţăturii Sfinţilor Pă­­rinţi, însoţită de hotărâta ferire de ori­ce învăţătură străină şi chiar de propri­ile jude­­căţi, atâta timp cât raţiunea nu este încă vindecată de boala sa şi nu devine du­hov­­­nicească din trupească şi su­­fletească. Re­cunos­când cu mintea şi cu inima acest adevăr, măr­turisiţi‑l cu gura: daţi făgăduinţă lui Dumnezeu că vă veţi călăuzi după în­vă­ţă­tura Sfinţilor Pă­rinţi, ferindu‑vă de orice în­văţătură ne­măr­tu­ri­sită de Sfântul Duh, ne­­primită de Sfânta Biserică a Răsăritului. Du­pă ce aţi măr­tu­risit adevărul lui Dumnezeu cu gura, măr­turisiţi‑l şi cu fapta: după ce aţi făcut făgăduinţa, împliniţi‑o.

Să nu vă temeţi de această făgăduinţă!
Sfântul Ignatie Briancianinov

Detalii despre carte / COMANDA



Fiii risipitori - Amy Le Feuvre (CARTE)
Prezentare Fiii risipitori:

Sir Edward Wentworth, un celibatar convins, trăiește retras pe moșia lui, bucurându‑se de singurătate. Într‑o bună zi, o nepoțică orfană sosește pe nepusă masă, tulburându‑i tihna, iar Sir Edward se vede nevoit s-o ia în grija sa, chiar dacă prezența copilului îl stânjenește peste măsură. Însă inocența micuței Milly și încrederea ei nețărmurită în bunătatea lui Dumnezeu izbutesc să înmoaie până și o inimă aparent împietrită ca cea a lui Sir Edward.

Pe nesimțite, Sir Edward începe să se lase atras de jocurile copilei, inspirate întotdeauna din paginile Bibliei, și să îi asculte povestirile cu tot mai multă lua­re‑aminte, fără să își închipuie că cea mai dragă parabolă a ei – cea a „fiului părăsitor” – îi va călăuzi în cele din urmă pașii către Tatăl Ceresc, în a Cărui iertare încetase să mai spere.

Detalii despre carte / COMANDA



Legenda magistrală a apei în viziunea Bibliei - Pr.Prof.Ion Buga (CARTE)
 
Prezentare Legenda magistrală a apei în viziunea Bibliei:

Dacă cineva ne-ar întreba la ce folosește această minimă pledoarie pentru apa sfântă, motivul practic și binecuvântat al acestei mici ostenelieste unul singur: Încercarea de a ajuta oricât de puțin la izbăvirea acestui neam ales, dintr-un ținut de basm, de cel mai cumplit flagel care bântuie România ‒ un adevărat război în timp de pace ‒ alcoolismul.Se cunoaște că această blestemăție seceră multe milioane de vieți, iar nenorocirea este și mai mare prin aceea că înainte de a muri ‒ moarte care este o fericită dezlegare hotărâtă de Dumnezeu pentru a pune capăt răutății ‒ alcoolicul este mult mai jalnic decât un mort. Iată o frântură din această lume de coșmar ce se desfășoară sub ochii noștri îngroziți

Detalii despre carte / COMANDA



Ne vorbeste Parintele Efrem Katunakiotul - Vatopedinul Iosif (CARTE)
 
Prezentare Ne vorbeste Parintele Efrem Katunakiotul:

"Ascultarea- viață, neascultarea - moarte."

„De zeci de ani, de când urmăresc, fie ca sfătuitor, fie ca duhovnic, niciodată n-am cunoscut vreun monah care să sporească după ce a plecat din ascultarea sa ca să meargă, chipurile, într-un loc mai bun.
Câţi nu au plecat din mănăstirile lor fără binecuvântare, pentru a trăi în mai multă liniştire sau pentru a petrece o viaţă mai duhovnicească? Nimeni nu s-a procopsit duhovniceşte, nici nu a păstrat măcar
ceea ce agonisise. Compromisurile făcute în multe privinţe i-au pogorât la o stare mai joasă”.

Parintele Efrem Katunakiotul

Detalii despre carte / COMANDA



Cum să trăim după voia lui Dumnezeu - Sfantul Teofan Zavoratul (CARTE)
 
Prezentare Cum să trăim după voia lui Dumnezeu:

Dacă omul porneşte pe o nouă cale, complet necunoscută lui, mai bine să se folosească de îndrumarea potrivită şi să nu se limiteze la propriile presupuneri.

La început, omul umblă ca prin ceaţă sau ca printr-o pădure mohorâtă şi prin mijlocul mrejelor.
De aceea, mai bine să-i întindă mână cuiva care îl poate scoate de acolo şi îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovniceşte, deci cum ar putea decide să se tămăduiască
singur de bolile sale sufleteşti, extrem de subtile, de vreme ce nu-şi tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienţii obişnuiţi, ci nici medicii înşişi?

Le putem deprinde fără învăţare numai pe cele pe care le-am dobândit în mod natural, odată cu naştere (instinctele), însă ştiinţele şi artele se însuşesc de obicei prin învăţare. De exemplu, să scriem, să
desenăm, să cântăm etc. Or, lucrarea mântuirii este arta artei şi ştiinţa ştiinţei, ce se poate face aici fără un învăţător? Cine acţionează în acest fel, acela chiar la începutul căii mântuirii adoptă cea mai dăunătoare atitudine, şi anume: încrederea prea mare în sine şi îngâmfarea. Cu adevărat, Unul este Învăţătorul nostru: Hristos (cf. Matei 23, 8), Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre (Romani 8, 26) şi ungerea Lui ne învaţă despre toate (cf. I Ioan 2, 27).

Detalii despre carte / COMANDA



Ultima luptă a vieții pământești - Sotirhos Panagiotis (CARTE)
 
Prezentare Ultima luptă a vieții pământești:

„Să săvârşim faptele iubirii fără încetare, văzând în ce vreme trăim în această lume. Trăim într-o perioadă care cere grabnic lucrarea virtuţii. Căci este timpul să ne ridicăm din somnul nepăsării şi trândăviei. Acum ziua celei de-a Doua Veniri a Domnului, care înseamnă izbăvirea deplină a credincioşilor, este mult mai aproape de noi credincioşii, decât atunci când am crezut în Hristos.

Viaţa noastră pământească, care seamănă cu o noapte întunecată, aproape a trecut, şi ziua vieţii ce va să vină se află mai aproape de noi. (Şi chiar dacă Domnul nu va veni curând la a Doua Venire a Lui, vine însă la fiecare din noi prin moarte.) Aşadar de vreme ce se apropie de noi toţi ziua vieţii ce va să vină, să dezbrăcăm, ca pe nişte veşminte de noapte, faptele păcatului, şi să ne îmbrăcăm, ca şi cu nişte arme, în faptele luminoase ale virtuţii. După cum se comportă omul ziua, când este urmărit de privirile multora, aşa şi noi să ne comportăm cu cuvioşie şi rânduială, nu în ospeţe şi beţii necuviincioase, nici în desfrânări şi fapte de ruşine, nici în certuri şi pizme. Ci să ne îmbrăcăm, ca într-un veşmânt al sufletului nostru, în Domnul Iisus Hristos, încât să ne asemănăm cu desăvârşire cu El, şi să nu ne îngrijim de trup şi de poftele lui nelegiuite”.

Detalii despre carte / COMANDA



Pocăiți-vă - Panaghiotis Trembelas (CARTE)
 
Prezentare Pocăiți-vă:

Ce altceva decât păcatele noastre, egoismul nostru, patimile care ne tulbură inima, abaterile morale? Acestea ne iau pacea şi ne umplu inima cu amărăciune. Acestea ne despart nu doar de Hristos, ci şi de persoanele cele mai dragi nouă. Acestea udă şi faţa pământului cu râuri de sânge omenesc. Acestea nasc neliniştea şi frica, care aduc îngrijorare continuă nu doar indivizilor, ci popoarelor şi omenirii întregi.

Aşadar, este nedrept să considerăm urarea de pocăinţă ca inactuală şi în afara realităţii.

Pocăinţa ne aduce lângă Hristos. Nu prin îndemnul „pocăiţi-vă” Şi-a început Iisus propovăduirea? Şi Înaintemergătorul Lui, Ioan, care avea misiunea exclusivă de a netezi drumul înainte de venirea lui Hristos
şi de a-i pregăti pe oameni să-L primească, n-a propovăduit botezul pocăinţei şi spovedania? Aşadar, îndemnul „pocăiţi-vă” făcut şi de Ioan, şi de Domnul nostru are legătură cu chemarea Domnului de a merge la El, ca să ne odihnească. Prin urmare, urarea de pocăinţă se identifică cu totul cu urarea de bucurie, odihnă şi fericire. Aşa este. Nu vezi că îndemnul „pocăiţi-vă” al Domnului şi al Sfântului Ioan Botezătorul este în strânsă legătură cu Împărăţia cerurilor? Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor. Şi unde altundeva se află adevărata pace, bucurie şi fericire, dacă nu în ceruri? Ce altceva decât pocăinţa ne poate conduce la dobândirea bunătăţilor Împărăţiei cerurilor, care au valoare incalculabilă şi veşnică?

Detalii despre carte / COMANDA



Catedrala Sfânta Sofia - o capodoperă profanată - Marius Vasileanu (CARTE)
 
Prezentare Catedrala Sfânta Sofia - o capodoperă profanată:

CUPRINS

Marius Vasileanu: Despre puterea simbolului - introducere
Teodor Baconschi: Bizanț contra Bizanț. Un caz de arhieologie sofianică
Răzvan Bucuroiu: Înțelepciunea divină bate în retragere?
Părintele Ioan Buga: Un imam istanbulez în amvonul ortodoxiei. Un fior al sfârșitului?!
Radu Carp: Cui aparține, de fapt, Hagia Sophia din Istanbul? Dreptul islamic, dreptul național și dreptul de proprietate în viziunea CEDO
Mitropolitul Emeritus Chrysostomos, de Etna, ca (in memoriam) și Augustin Ioan: Lumina în spațiul sacru
Gheorghița Ciocioi: Sfânta Sofia îndoliată
Dan Dungaciu: Adio, dar rămân cu tine. Islamizarea moștenirii lui Kemal Ataturk
Ioan Fedorov: Sfânta Sofia văzută de arhidiaconul antiohian Paul din Alep în 1652
Petre Guran: Ayasofia, remorsarea istoriei
Dumitru Horia Ionescu: Visul Patriarhului Șahak
Părintele Constantin Necula: Rictusul istoriei - Puzzle de amintiri
 

Nenumărate spații ale unor conflicte cronicizate de mii de ani, de la oarșul Ierusalim până la entități politice a căror soartă a suferit mutații dramatice în veacul XX, precum Tibetul, constituie tot atâtea laboratoare din care măcar cercetătorul are de învățat uimitoare și binefăcătoare lecții. Căci, ne demonstrează istoria, actorul politic nu învață decât accidental lecțiile trecutului, fiind predispus la repetenție...
Acestea se petrec și în cazul Catedralei Sfânta Sofia - uriaș simbol al creștinismului (răsăritean). Volmul de față ilustrează cu prisosință aceasta și ne revelează multiplele fețe ale acestui diamant. Personalitățile invitate să mediteze asupra Catedralei Sfânta Sofia - supusă recent unor noi încercări prin realocarea sa, în urma unei decizii politice, ritualului musulman - sunt printre cei mai avizați cercetători și și intelectuali ai cetății.

Marius Vasileanu (fragment din Prefață)

Detalii despre carte / COMANDA



Cum ne mântuim în secolul XXI - Serghie Ribko (CARTE)
 

Prezentare Cum ne mântuim în secolul XXI:

Dilemele și problemele epocii noastre ­asediate de ­ispite tot mai mari sunt sporite continuu de neputința de a înțelege și practica sfaturile Sfinților Părinți din vechime. Nădejdea pare a nu se afla decât în descoperirea părinților și sfinților contemporani nouă, pentru care rostul vieții pământene înseamnă mântuirea sinelui și a întregii lumi.

Un asemenea părinte este şi autorul acestei cărţi, ieromonahul Serghie Rîbko, ale cărui îndemnuri, inspirate din sfaturile asceţilor, stareţilor şi duhovnicilor din trecutul îndepărtat sau apropiat nouă, stau ca o stavilă împotriva ademenirilor și încercărilor acestor zile „rele” (cf. Efes. 5, 16).
Ancorat temeinic în etosul Tradiției ortodoxe și al Sfinților Părinți, discursul său este actual, respirând înnoire și libertate în Hristos. Prospețimea duhovnicească a cuvintelor sale izvorăște dintr-o viață trăită în Dumnezeu, care deschide neîntârziat ușile pocăinței și îndrumă sufletul râvnitor pe cărările mântuirii.

Detalii despre carte / COMANDA



Iertarea - Veronica Iani (CARTE)
 
Prezentare Iertarea:

Iertarea este cea de-a treia cheie pe care copiii o vor dobândi în această călătorie în lumea virtuților. Este o cheie care te face liber, dar este greu de folosit. Fie că suntem adulți sau copii, pentru a ierta sau a ne cere iertare avem de dus lupte mari cu noi înșine. Iertarea necesită curaj, dar și perseverență, chei pe care copiii deja le-au descoperit în primele două volume ale colecției Cele 12 chei. Curajul de a ierta tu primul și perseverența de a continua să ierți și azi, și mâine. Să ierți, așa cum zice Mântuitorul Iisus Hristos, de 70 de ori câte șapte, adică mereu. Fără iertare, iubirea dintre oameni nu poate exista.

Detalii despre carte / COMANDA



Orfanii sau Lacrima din zâmbet - Monah Pimen Vlad (CARTE)

 

Prezentare Orfanii sau Lacrima din zâmbet:

CUPRINS

Copilăria
Viața in capitala. Un nou inceput

O poveste extrem de emotionanta, care se citeste pe nerasuflate, cu sufletul la gura, asteptand mereu limpezirea unor situatii greu de imaginat pentru vremurile in care traim, dar care, cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Domnului ajung la bun sfarsit, prin credinta, rugaciune, indelunga rabdare, dar, mai presus de orice, prin purtarea de grija mult milostiva a Domnului si a Precuratei Sale Maicii

Aceasta carte prezinta povestea unei bunici care si-a crescut singura cei patru nepoti. Este un model de jertfa atat a bunicii, cat si a nepotilor. A fost greu, au suferit, au plans, le-a fost foame, dar au mers mai departe si, cand nu mai puteau, strigau la Dumnezeu. Si Dumnezeu le-a fost mereu alaturi si nu i-a lasat. Chiar daca au suferit, au stiut si sa se bucure si au avut multa dragoste intre ei.

Detalii despre carte / COMANDA



Carte de bucate alese pentru diabetici - Mariana Rabinca (CARTE)
 
Prezentare Carte de bucate alese pentru diabetici:

Această carte a fost gândită pentru a veni în ajutorul persoanelor cu diabet zaharat în ceea ce privește pregătirea meniului zilnic, dar fiecare își alcătuiește dieta alimentară împreună cu medicul curant și, bineînțeles, în funcție de preferințele și gusturile personale.

Cele mai bune sfaturi de urmat pentru scăderea glicemiei:

Detalii despre carte / COMANDA



Lectia de iubire - Maria Pantea (CARTE)
 
Prezentare Lectia de iubire:

Romanul urmărește parcursul lui Radu Ponor, un tânăr intelectual atins de fatalitate prin injectarea virusului HIV în copilărie, într-un orfelinat din perioada anilor ’90. Zbuciumul lui, revolta împotriva lui Dumnezeu, intensitatea întâlnirii cu foști colegi din leagănul de copii, cu părinții biologici, dar și cu iubirea vieții lui, de care îl desparte prăpastia bolii, sunt fin analizate de-a lungul acestei povești tumultoase. Trăirile lui și ale celorlalte personaje sunt atât de bine redate, încât îl prind pe cititor captiv în această poveste în care Dumnezeu bate necontenit, delicat, la poarta inimii.

Detalii despre carte / COMANDA



Titesti - Valcea. File de monografie - Ion Talpoș (CARTE)
 
Prezentare Titesti - Valcea. File de monografie:

 

Călătorule ajuns în Țara Loviștei, intrând printr-una dintre cele trei porți ale sale: defileul Boiței, al Coziei sau al Sălătrucului! Vei afla, curând, că ai pătruns aici pe un tărâm de basm... Vei afla asta de la șoaptele vântului care, profitând de deschiderea defileului Oltului la Câineni, își întețește vorba, devenind cântec de poveste. Vei afla asta de la susurul apelor mai lin sau mai tumultos curgătoare ce spală, de milenii, pietrele văilor aflate în calea ta la Cornet. Vei afla  asta de la foșnetul codrilor ce străjuiesc maiestos intrarea în depresiune, venind aici dinspre Sălătruc. Al codrilor care le-au oferit, de mii de ani, adăpost și umbră haiducilor și călătorilor străini care au poposit pe aceste meleaguri, aflându-le poveștile... Al codrilor care le-au fost frați străbunilor noștri în luptele de la Posada, întărindu-le oștile... Și vei afla că, după ce te vei fi încărcat cu atât de multă liniște și bucurie interioară, este musai să faci un scurt popas și la Titești, pentru a-i afla poveștile... (Ion Talpoș)Cuprins

CUPRINS
Loviște, mirific plai!. 13
Titești – sat și reședință de comună. 17
Istorie și legendă la Titești. 20
Au scris istoria cu sângele lor!. 30
Bătălia de la Posada. 30
Războiul pentru independență de la 1877.. 33
Perioada neutralității 33
Declanșarea războiului de eliberare națională. 34
Primul și al doilea război mondial în Țara Loviștei 36
Viața religioasă în sat. 55
Despre zilele de post și curățenie spirituală. 69
Educația în școli. 71
Grădinița cu program normal din Titești 91
Cârciumile satului. 97
Șezătorile. 101
Colectivizarea în satele loviștene. 106
Târgul de Sfântul Ilie de la Titești. 109
Servicii publice locale în perioada predecembristă. 122
Servicii administrative. Primăria. 122
Jandarmeria/Miliția. 133
Serviciile poștale. 137
Serviciile medicale. 139
Casa de nașteri din Titești 148
Serviciile de medicină veterinară. 149
Îndeletniciri de bază în sat. 151
Morăritul 151
Producerea uleiului presat. 152
Fierăritul 154
Tâmplăria și dogăritul 155
Distilarea alcoolului 156
Creșterea animalelor. 158
Păstoritul animalelor. Oieritul 163
Prelucrarea pieilor de animale. 172
Cultura inului și a cânepii 173
Prelucrarea lânii 174
Munca de împădurire. 177
Exploatări forestiere. 181
Dulgheria. 189
Plante medicinale și fructe de pădure. 191
Mâncăruri din bucătăria lovișteană. 194
Arta populară. Portul popular. 203
Țesăturile. 208
Unele sărbători importante de peste an.. 211
Sărbătorile de iarnă. 222
Crăciunul (25 Decembrie). 222
Colinda. 222
Cetele de colindători 223
Cântecele de stea. 241
Irozii (sau Vifleemul). 249
Buhaiul 250
Plugușorul 251
Capra. 252
Sorcova. 253
Ritualuri. 254
Despre ritualul de nuntă. 254
Orațiile de nuntă. 257
Despre ritualul de înmormântare. 260
Folclor din Țara Loviștei 265
Zicători 267
Visele. 270
Ecoul copilăriei noastre pe ulițele satului!. 273
Povestea avionului căzut în Ciortea. 276
Tendințe postdecembriste de dezvoltare locală. 278
Primăria. Dezvoltare economică locală. 278
Grupurile de Acțiune Locală (GAL). 282
Asociația Agricolă ”Țara Loviștei”. 285
Proiecte și activități culturale. 289
Biblioteca publică a Comunei Titești 289
Proiecte culturale. 293
Muzeul satului loviștean din Titești 295
Dispensarul uman din Titești. 303
În loc de... Epilog!. 307
Glosar. 309
Mulțumiri. 313
Bibliografie. 314
 
 

Detalii despre carte / COMANDA

Detalii despre carte / COMANDA

 



 

Descarca oferta 
Editurii Agaton

Descarca oferta de CARTI/Produse (.xls)
icoane, tamâie, cruciulite, calendare etc.

Produse naturiste Măn. NERA (.pdf)

Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi
in
 revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)
  

Revista Porunca Iubirii 
apare lunar din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor: Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@porunca.agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori: Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619        ISSN-L 1453 - 7567