Descarca Revista

Înălțarea Sfintei Cruci

Editura Agaton Septembrie 2018
Sumar:
Referendumul pentru Căsătorie – aveți întrebari? avem răspunsuri!
Biserica Ortodoxă din Ucraina, tot mai aproape de a primi autocefalia - nu este cale de întors
Patriarhia de Constantinopol, decizie istorică privind RECĂSĂTORIREA PREOŢILOR
Senatul a adoptat în plen organizarea la 7 octombrie a referendumului pentru redefinirea Căsătoriei
Biserica Ciprului: Genul este determinat de fiziologia trupului uman și nu este o alegere
Știri externe - septembrie 2018 (EXT)
Știri interne - septembrie 2018 (RO)
Referendumul pentru Căsătorie va avea loc pe 6 și 7 octombrie
Sentință a Curții de Apel București în dosarul mărcii înregistrate Arsenie Boca
Sindromul cardio-renal, tratat de Sfânta Scriptură
La vremea Judecății, se vor arăta cer nou și pământ nou ‒ vedenia Sfântului Vasile cel Nou
Despre semnificaţiile creştine, teologice, spirituale şi duhovniceşti ale Crucii
Mesajul Patriarhului Daniel cu prilejul începerii noului an școlar
Bucuria Nașterii Maicii Domnului (Video)
Cuvânt de folos pentru adolescenți și tineri despre abstinență
Cu cine să cȃștige războiul Hristos? Cu noi? Iertați-mă, n-are cum!
Cuviosul Amfilohie Makris de Patmos a fost canonizat - viața și minunile
Rugăciuni de mulțumire și ajutor pentru țarini roditoare și ferirea de dăunători
Referendumul și tacticile diversioniste
ITO 2018, Sibiu - Unitate, Credință, Neam
Conferința Unitate, Credință, Neam - ITO Sibiu 2018 (Video)
CENTENARUL MARII UNIRI (9)
Omul, natura şi realitatea spirituală - perspective ecoteologice şi antropologice
Ion I.C. Brătianu şi constituţionalismul MARII UNIRI
Imnul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși 2018 de la Sibiu - muzică și versuri
Tratamente fitoterapeutice în cazul insuficienţei renale
Problemele căsniciei - Pr. Andreas Konanos (CARTE)
Hristosfera - Fratele Alexandru Mihail Nita (CARTE)
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei - Pr. dr. prof. Bogdan Racu (CARTE)
Cu Domnul cel răstignit şi înviat pe calea vieţii - al Episcopiei Ortoroxe Române a Italiei PS Siluan (CARTE)
Sfântul Gherasim și leul - Andrei Muresan (CARTE)
Îngerii, ocrotitorii oamenilor - Cristian Bolos (CARTE)
Metoda T.I.M.P. Ghid neconvențional în probleme legate de alcool - dr. Ovidiu Alexinschi (CARTE)
Calea mea. Dietă creștină și alimentație naturală - Cezar Elisei (CARTE)
Luptă, rabdă şi vei trăi - Pr. Ionut Butoiu (CARTE)
Tânărul în căutarea libertăţii - Pr. prof. dr. Constantin Necula (CARTE)
Înălțarea Sfintei Cruci - Marius Vasileanu (CARTE)
Educarea copilului întru credință Vol II - Protoiereu Constantin Parhomenko (CARTE)
Capsule Entero-complex (100 capsule) - *** (Naturiste)
Capsule Vito-complex (100 capsule) - *** (Naturiste)
Sfântul Nicodim de la Tismana - Silvan Theodorescu (CARTE)
Părintele Galeriu, predicatorul de foc - Silvan Theodorescu (CARTE)
Sfântul Mucenic Ioan Valahul sau Curățenia mărturisitoare - Silvan Theodorescu (CARTE)
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava - Silvan Theodorescu (CARTE)
Ștefan cel Mare și Sfânt - Silvan Theodorescu (CARTE)
Cuviosul Daniil Sihastrul - Silvan Theodorescu (CARTE)
Sfântul Ierarh Dosoftei - Silvan Theodorescu (CARTE)
Nicolae Steinhardt, marea convertire - Silvan Theodorescu (CARTE)
Sfinții Mucenici de la Niculițel - Silvan Theodorescu (CARTE)
Mari duhovnici români: de la Părintele Stăniloae la Ieromonahul Iustin Marchiș - Silvan Theodorescu (CARTE)
Ghid de călătorie cu Hristos prin Postul Mare – lecturi zilnice– - Natalia Corlean (CARTE)
Apă de față Nera Plant cu neroli și hibiscus, 200ml - *** (Naturiste)
România în și din noi - Dr. Stelian Gomboș (CARTE)



Tema lunii
Referendumul pentru Căsătorie – aveți întrebari? avem răspunsuri!

6 și 7 octombrie – Referendumul pt Familie: Adevar si manipulare

Efect de domino

În momentul în care legiferezi ceva anormal, se creează un efect de domino. Se repercutează asupra tuturor aspectelor.

Constituție| Cod Civil

Deși în Codul Civil scrie clar că ideea de căsătorie este constituită din uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, acest cod civil poate fi schimbat printr-o simplă ordonanță de urgență. Constituția însă nu se poate schimba la fel de ușor. Dar, din păcate, în Constituție este prezent termenul “soți”; nu este stipulat concis “bărbat și femeie”. Nu ar fi fost vreo problemă dacă între timp nu ar fi apărut și alte variante de “căsătorie” în alte țări și dacă nu ar exista o presiune asupra României să meargă pe aceeași linie (între doi bărbați, două femei, poligami etc). Prin urmare, termenul “soți” poate fi interpretat foarte ușor în viitor.

Țări cu căsătorii homosexuale legalizate

Uitându-ne la exemplul din acele țări unde s-a legiferat parteneriatul civil și /sau căsătoria între persoane de același sex, ne putem da seama cum s-ar schimba lucrurile și în România dacă acest lucru s-ar întâmpla și aici: am vedea în școli și grădinițe cum copiilor li s-ar inocula ideea (falsă) că pot fi orice (fetițe, băieței, de sex incert etc). De altfel au fost inventate peste 50 de genuri pe lângă “femeie” și “bărbat” (fiecare cum se mai trezește dimineața mai creează un gen).

La toaletă ar fi liber accesul băieților la fete și viceversa (dacă băieții spun în ziua respectivă că se simt fete). Există școli în alte țări unde au băiețeii au ore speciale de îmbrăcat în rochițe și jucat cu păpuși (pentru a înțelege mai bine sexul opus cică). Cadrele didactice nu vor avea voie să se adreseze elevului prin prisma sexului biologic. De altfel dascălii vor risca să fie dați afară pentru convingerile religioase. Un exemplu AICI

Numărul de copii confuzi în ceea ce privește propria sexualitate a crescut alarmant de mult în urma anilor de indoctrinare.

Paradele homosexuale vor deveni tot mai exhibiționiste (dați o căutare pe Google imagini cu paradele în țările unde s-a legiferat așa zisa căsătorie între persoane de același sex). Este ceva grotesc! Oameni care mimează actul sexual în public, oameni îmbrăcați ca în filmele pentru adulți, oameni cu sexul la vedere, oameni care fac sex în timpul acestor parade etc. Toate ziua în amiaza mare. De ce? Fiindcă aceste persoane cu aceste activități se identifică.

Discriminarea întreprinzătorilor

Întreprinzătorii vor fi dați în judecată dacă nu vor onora comenzi care se opun propriilor credințe. Un exemplu vine din SUA unde un cofetar care a refuzat să facă un tort pentru homosexuali a fost dat în judecată și 5 ani a fost târât prin tribunale și amenințat cu moartea. Detalii AICI

Discriminarea medicilor

Medicii vor risca să fie dați afară pentru că spun adevărul! Un exemplu AICI când în martie 2015, Beth Israel Deaconess Medical Center (BIDMC), un spital universitar (al Școlii de Medicină a Universității Harvard) din Boston, în statul american Massachusetts, i-a desfăcut contractul de muncă urologului Paul Church, un medic în vârstă de 65 de ani. Spitalul în cauză este printre cele mai bine cotate din SUA.Necazurile medicului în cauză au început cu 11 ani în urmă, când instituția în cauză a decis să organizeze o ceremonie anuală de premiere pentru „Realizări pe linie LGBT” și să îndemne personalul medical să se alăture evenimentului Gay Pride, parada homosexualilor, care se organizează anual pe străzile Bostonului, ca și în alte orașe din lume. La data respectivă, dr. Paul Church a postat pe sistemul intern de comunicare electronică al spitalului avertismentul că instituția lor spitalicească nu poate să se implice în evenimente de promovare a culturii și stilului de viață homosexuale, deoarece există dovezi științifice irefutabile conform cărora practicile homosexuale sunt de înalt risc, implică o incidență crescută a infecțiilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV/SIDA, a infecțiilor intestinale, a problemelor psihologice și o durată de viață scăzută. Mesajul său califica drept „inadecvată” decizia spitalului de a „susține, afirma și încuraja comportamentele celebrate la Gay Pride Week”, considerând că acest lucru periclitează credibilitatea spitalului și „dezonorează o mare parte din comunitatea acestuia, care continuă să fie convinsă că homosexualitatea este nefirească și imorală”.

Perversitatea, predată în școli și grădinițe

Copiilor de grădiniță li se vor citi poveștile despre regi care căsătoresc între ei, despre fetițe cu două mame. Vor veni persoane transexuale care le vor spune micuților de 3-5 ani că și ei pot fi transexuali dacă doresc.

Copiii de școală (7 – 10 ani) vor fi “educați” că sexul oral și anal sunt chestii în egală măsură de normale precum sexul vaginal (nicidecum că sunt premergătoare unor perversiuni). Stau și mă întreb de ce ar avea copiii nevoie de astfel de informații la această vârstă?!

Copii de 5 ani află despre sex vazând pensiuri și vagine de pluș, poze explicite ca în exemplul de AICI care se întâmplă în Elveția. Partea cea mai gravă este că vor exista manuale în acest sens! Și (așa cum s-a întâmplat în alte țări) părinții care vor dori să își retragă copiii de la astfel de ore, NU vor putea! Fiindcă se va spune “se vorbește despre ceva LEGAL, prin urmare nu este o problemă!”. În germania, părinții care refuză să își lase copiii la orele de educație sexuală și implicit despre homosexualitate, fac pușcărie! Detalii AICI

Vor fi răspândite tot mai multe cărți de propagandă homosexuală ca cea de AICI sau cea de AICI

Iar toate acestea de la campaniile agresive de inoculare a ideii că a nu te identifica cu sexul biologic este ceva normal.

Biserici, obligate să oficieze căsătorii gay

În alte țări, bisericile sunt deja forțate să oficieze căsătorii deși acest lucru este în contradicție directă cu religia respectivă! Cazul Suediei AICI

Mama și tata, termeni înlocuiți cu cel de părinte 1 și părinte 2

Certificatele de naștere nu vor mai avea termenii MAMĂ și TATĂ ci PĂRINTE 1 și PĂRINTE 2 (pentru a nu ofensa persoanele homosexuale). Exemplul de la Paris AICI

Totodată, se fac presiuni ca certficatele de naștere să aibă opțiunea celui de-al treilea gen la copii (feminin, masculin și neutru) și de a lăsa copilul să aleagă ce vrea să fie când este mai mare.

A apărut deja prima familie cu gen fluid (mama devine bărbat, tatăl face operații pentru a deveni femeie iar copilul lor este cresuct ca PERSOANĂ fără gen). Articolul AICI

Adopția de copii

Nu mai discut că o căsătorie (sau un parteneriat civil) vin la pachet cu pretenția de adopție de copii! Niciodată în bărbat nu va înlocui o mamă. Dacă vreți să nu mai existe copii orfani, simplificati legea adopțiilor! Sunt mii de cupluri (femeie – bărbat) care își doresc enorm să poată adopta! Are cine să adopte copiii! Iar toți copiii AU DREPTUL LA O MAMĂ ȘI LA UN TATĂ! Copiii orfani nu sunt copii de mâna a doua ca să trebuiască “să se mulțumească cu pseudo părinți de același sex”! Orice psiholog poate spune cât este de important ca un copil să crească echilibrat cu modelul matern și cel patern alături! 

Facem experimente pe copii? De ce?! Persoanele de același sex care se considera un cuplu și cer dreptul să li se dea un copil în îngrijire trebuie să înțeleagă că un copil nu este un pudel, o pisică sau un canar! Pentru un copil CONTEAZĂ să aibă ambii părinți biologici! Interesul copilului trebuie să primeze!

Puteți citi AICI și AICI mărturii ale adulților care au fost crescuți în familii homosexuale. Este o discriminare la adresa copiilor!

Violența în familiile homosexuale

În plus, violența în familiie homosexuale este mult mai des întâlnită decât în familiile heterosexuale. O statistică AICI

Psihologul Jordan Peterson vorbște despre ideea de adopție în rândul cuplurilor homosexuale AICI 

Puteți citi despre efectele căsătoriilor homosexuale asupra copillor și AICI

Având în vedere că violența este mult mai des întâlnită în familiile homosexuale, adoptția de copii poate fi o reală primejdie pentru micuți. Despre cazuri cutremurătoare puteți citi AICI și AICI și AICI

Căsătoria nu este un drept al tuturor în orice condiții!

Pentru a te căsători trebuie să îndeplinești anumite reguli. De exemplu: să ai măcar 16 ani, să nu ai vreo boală care să ți afecteze rațiunea, să fie între un bărbat și o femeie etc. Nu este vorba despre discriminare în lucrurile astea, ci despre o serie de norme care sunt menite să aducă echilibru în societate (probate în mii de ani!).

Sunt mulți foști homosexuali care dau mărturii despre infernul pe care l-au trăit și cât de fericiți sunt acum că au redevenit heterosexuali. Un exemplu AICI și AICI

Referendumul este pentru CĂSĂTORIE, nu pentru familie! Nu are niciodată legătură cu familia monoparentală! Familia monoparentala este familie prin filiație biologica normală sau prin adopție obișnuită, care respectă filiația normală! Este o minciună nerușinata sa spui ca explicitarea termenului “soti” neagă caracterul de familie familiilor monoparentale și arată lipsa de scrupule a activiștilor – care sunt, de fapt, anti-familie!

Și nu în ultimul rând: referendumul nu este despre ce se întâmplă când unele persoane spun ca se iubesc! Dacă o mamă și un copil al ei spun că se iubesc și vor sa se căsătorească ce vor spune oponenții căsătoriei bărbat – femeie? Ar trebui să li se permită să se căsătorească pentru că vor și spun că se iubesc?

Dar poligamia?

 Dacă vor și poligamii să le fie recunoscută iubirea, printr-un act de căsătorie? Câte persoane vor avea voie să se căsătorească între ele, 5? câte 3? Unde se oprește nebunia? În Italia deja se dorește recunoașterea poligamiei fiind folosită acceași retorică a așa zisei iubiri. Puteți citi despre asta AICI

Ce facem cu celelalte devieri?

O fată se crede pisică – povestea ei AICI

Un bărbat canadian în vârstă de 46 de ani, tată și soț s-a simțit la un  moment dat femeie și acum se crede fetită de 6 ani și este adoptat de o familie! Detalii AICI 

Politizarea subiectului

Acest referendum NU este al lui Dragnea, nici al PSD! Este evident, fie și doar pentru că a pornit atunci când alții erau la putere. Întâmplător se va ține acum. Bine că ÎN SFÂRȘIT va avea loc! Pe același principiu, ar trebui să nu mai circulați cu metroul sau pe Transfăgărășan fiindcă sunt făcute de Ceaușescu. Sursa: Ioana Piscos 

Referendumul costă!

Dar 70 de milioane de euro anual pentru propagandă LGBT în școlile cu WC în curte nu....

La prime vedere, ai spune că da, domnule, iată oameni cumpătați, care se gândesc de zece ori și vor să taie o singură dată banul de la bugetul public! Oare? Ba! Aceiași oameni nu au scos un singur cuvânt în fața perspectivei ca Statul să finanțeze, din banii noștri, ocupații și programe dubioase cum ar fi cele presupuse de Strategia de Educație Parentală

70 de milioane de euro (!!!!!) ar fi trebuit băgați în acest program doar în primul an pentru ca părinții să fie chemați la încă niște ședințe de reeducare la școală, în condițiile în care multe dintre aceste școli au încă veceuri în curte!!

Ce este Familia?

Răspuns: Din punct de vedere sociologic, Familia este un grup de persoane care relaționează în baza unor legături de sângecăsătoriesau adopție.

Tipuri de familie:

Funcțiile sociologice pe care le îndeplinește familia:
 

Ce ESTE /ce NU este căsătoria?

Răspuns: Căsătoria este un angajament reciproc făcut de un bărbat şi o femeie, în faţa autorităţilor publice. Prin încheierea căsătoriei, Statul se obligă la rândul său să acorde și să garanteze cel mai extins grad de protecție singurului fel de relaţie care, prin procreare, contribuie la continuitatea istorică a națiunii și la progresul societăţii umane în general. De aceea, căsătoria este o instituție rezervată cuplurilor heterosexuale.

Căsătoria nu este legiferarea unei relații de iubire sau afecțiune, indiferent cine sunt cei angajați în aceasta. Statul nu poate să legifereze/recunoască o realitate subiectivă, deoarece aceasta nici nu poate fi constatată şi nici confirmată în mod obiectiv.

De ce legea ocrotește doar căsătoria și nu alte forme de conviețuire, precum concubinajul?

Răspuns: Legea trebuie să facă distincție clară între căsătorie și concubinaj, întrucât căsătoria:

De ce vreți să impuneți altora valorile voastre subiective?

Răspuns: Poziția noastră este întemeiată pe realitate, pe observarea naturii și a firii umane. Căsătoria și Familia sunt realități factuale, firești, verificate istoric; din aceste realități derivă definiția lor legală: dreptul de a se căsători este un drept comun al bărbatului și al femeii care pot întemeia în mod natural o familie, cu scopul nașterii și creșterii de copii. Astfel, Familia este fundația societății umane și a civilizației. Este un adevăr simplu și universal. Noi nu dorim să ne impunem o opinie subiectivă, ci să conservăm aceste realități, fără de care „binele comun” nu poate fi conceput.

Din contră, punctul de vedere opus este arbitrar, nefiind bazat pe fapte, ci pe o formă de ideologie, ai cărei susținători încearcă să o impună nouă și tuturor.

Codul Civil definește deja Familia și interzice Căsătoria între persoane de același sex. De ce mai este necesară revizuirea Constituției?!

Răspuns: Codul Civil este o lege. El poate fi schimbat oricând prin votul Parlamentului, la presiuni exterioare, chiar contrar voinței oamenilor. În Franța, acest lucru s-a petrecut deși la manifestațiile de protest au participat peste 1,5 milioane de oameni. Pur și simplu opinia publică a fost ignorată.

Un alt aspect îngrijorător este acela că birocrații de la vârful UE încearcă să impună recunoașterea „căsătoriei” unisex prin mecanisme care să eludeze legislația națională, cum ar fi diverse Directive și Regulamente. De asemenea, în instanțe se manifestă tot mai puternic un fenomen numit „activism judiciar”. Aceasta înseamnă că judecătorii, în loc să aplice legea existentă, „fac” ei înșiși legea, prin noi interpretări. Cel mai evident exemplu este decizia Curții Supreme a SUA din 2015, care a găsit în Constituție (veche de peste 2 secole) un… „drept” la căsătorie între persoane de același sex! Unele din deciziile CEDO din ultimii ani sunt și ele îngrijorătoare, iar faptul că Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este interpretată ţinând cont și de evoluţia dreptului american nu ne poate liniști.

În concluzie: unica modalitate de a proteja Familia, în înțelesul său valid, de o modificare impusă de factori externi este înscrierea definiției legale corecte în Constituție.

De ce încercați să definiți căsătoria în acord cu credința voastră religioasă particulară?

Răspuns: Identificarea căsătoriei cu o dogmă religioasă anume este falsă. Deși toate religiile majore ale lumii au înțeles căsătoria ca fiind exclusiv uniunea – în mod natural aptă de procreare – între bărbat și femeie, tocmai aceasta este dovada că de fapt căsătoria nu este o creație religioasă. Dimpotrivă, necesitățile naturii noastre comune sunt cele care au modelat în toate religiile recunoașterea acestei instituții. Așa încât, căsătoria este un tip de practică socială ale cărei contururi pot fi discernute de rațiunea umană, indiferent de credința religioasă sau perioada istorică.

Mariajul, uniunea conjugală a bărbatului cu femeia, servește cu adevărat binele copilului, al soților, al societății în general. Pentru a înțelege acest adevăr simplu nu e nici măcar nevoie să fii un om religios.

Dacă Statul este laic (neutru), nu ar fi normal ca legea să respecte valorile și dorințele tuturor celor care doresc să își întemeieze o familie, chiar prin căsătorie unisex?

Răspuns: Deși Statul este laic (lucru pe care nu îl contestă nimeni), societatea NU este nici laică și nici neutră. Conform datelor statistice, România rămâne una dintre societățile cele mai religioase din Europa.

Acest lucru este important de precizat pentru că izvorul legii și agentul moral suprem este nu Statul, ci acel ansamblu de norme etice obiective, bazate pe înclinațiile firești ale naturii umane și pe caracterul rațional și personalist al acesteia, pe care societatea le împărtășește în majoritate.

Legea, așadar, nu apare din neant și nici nu poate fi ruptă de realitățile sociale; deci nu poate fi, nici ea, neutră moral. Doar sistemele totalitare au pretins că pot fabrica legi din nimic, impunând schimbări cu forța unei societăți căreia acestea îi erau străine.

În acest context, Coaliția pentru Familie nu își propune de fapt schimbarea sau crearea de noi norme legislative sau drepturi, ci o simplă clarificare a textului constituțional.

Căsătoria este o chestiune privată. Dacă s-ar legaliza căsătoria între persoane de același sex, nimeni dintre voi n-ar fi afectat.

Răspuns: Căsătoria nu înseamnă un contract privat între persoane adulte, ci o instituție publică de importanță majoră, ca dovadă că este menționată în Constituție. Oricare cetățean responsabil trebuie să se întrebe: care va fi impactul instituționalizarii „căsătoriei” între persoanele de același sex asupra societății și în special asupra drepturilor copiilor? Aceasta va distruge singura instituție care este construită pe diferența dintre sexe și care servește dreptul fundamental al copilului de a fi crescut de mama sa și de tatăl sau, acolo unde acest lucru este posibil.

Dar drepturile omului, Uniunea Europeană, obligă România să respecte dreptul cuplurilor de același sex de a-și întemeia o familie prin căsătorie!

Răspuns: Normele de drept internațional protejează exclusiv familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat și o femeie.

„Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.” (Art. 12, „Dreptul la căsătorie”, Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

„Cu începere de la vârsta nubilă, bărbatul şi femeia fără nici o restricţie în privinţa rasei, cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să întemeieze o familie. Ei au drepturi egale la încheierea căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la desfacerea ei. Familia este elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.” (Art. 16, Declarația Universală a Drepturilor Omului).

De asemenea, în Uniunea Europeană nu există o legislație unitară a familiei. Fiecare stat are atribuții de a decide propria legislație, conform cu Carta Drepturilor Fundamentale a U.E., art. 9: „Dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi.”

Nu este DISCRIMINARE să oprești cuplurile de același sex să se căsătorească? Situația e similară cu legile care interziceau căsătoriile inter-rasiale!

Răspuns: A nu discrimina nu înseamnă a crea egalitate între toți oamenii, indiferent de situația lor, pentru că nu orice egalitate este justă sau nediscriminatorie. Legea trebuie să trateze diferit situații care sunt diferite; ar fi injust să fie tratate în același fel situații care sunt în mod obiectiv diferite, căci nu toate au aceeași valoare socială.

Analogia între un cuplu de același sex și un cuplu format dintr-un bărbat și o femeie, INDIFERENT DE RASA acestora, este specioasă. Situațiile sunt complet diferite din punct de vedere obiectiv: primul nu poate procrea, în timp ce al doilea, da *. Dacă scopul primordial al legilor căsătoriei este ocrotirea copilului prin oferirea unui mediu stabil de creștere și educare alături de părinții săi, atunci, evident, lipsa tratamentului egal nu poate însemna, în cazul prezentat, discriminare a homosexualilor **. În același timp însă, interdicția căsătoriilor interrasiale ar fi un act de discriminare și o mare nedreptate.

* Desigur, există cupluri heterosexuale care nu pot procrea din motive patologice (boală) sau naturale (depășirea vârstei fertile). Dar cuplul generic Bărbat-Femeie este fertil, pentru că altfel perpetuarea vieții ar fi imposibilă. Cu alte cuvinte, se aplică principiul juridic „unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem” – adică generalitatea formulării duce la generalitatea aplicării.

** Situații de discriminare reală: interzicerea accesului homosexualilor la servicii de sănătate, la educație, la accesul pe piața muncii, la protecția siguranței și a vieții.

Revizuirea propusă vizează limitarea unor drepturi, va ridica la nivel constituțional o discriminare!

Răspuns: Așa cum a decis Curtea Constituțională pe 20 iulie 2016, revizuirea art. 48(1) din Constituție nu vizează restrângerea drepturilor individuale, ci are în vedere protejarea interesului superior al copilului de a fi crescut, educat și instruit de părinții săi naturali, într-o familie. Niciunul din drepturile individuale pe care homosexualii le dețin în acest moment nu va fi afectat. Ei dețin deja toate drepturile fundamentale (educație, protecția proprietății și a vieții, accesul la justiție, la sistemul medical, la piața muncii). 

În fapt, acțiunea de revizuire își propune să elimine confuzia terminologică apărută în ultimele 2 decenii privitor la această instituție. Căsătoria este și trebuie să rămână instrumentul constituțional prin care Statul acorde cel mai extins grad de protecție părinților și copiilor lor. Aceasta pentru că familia este o valoare universală, fundamentală, fără de care oricărei societăți îi este imposibil să existe.

De aceea, subminarea familiei, limitarea drepturilor părinților, egalizarea cu alte forme de coabitare, propaganda împotriva familiei subminează chiar fundamentul ordinii publice. Limitarea sau interzicerea acestora nu constituie o încălcare a drepturilor omului; dimpotrivă.

Revizuirea propusă încalcă dreptul persoanelor homosexuale de a iubi pe cine vor!

Răspuns: Căsătoria nu este legiferarea unei relații de iubire sau afecțiune, indiferent cine sunt cei angajați în aceasta. Statul nu poate să legifereze și să ocrotească o realitate subiectivă, deoarece aceasta nici nu poate fi constatată şi nici confirmată în mod obiectiv. Viața privată și sentimentele membrilor comunității homosexualilor nu vor fi afectate în niciun fel de revizuirea propusă pentru definiția căsătoriei.

Prin propunerea voastră discriminați și familiile MONOPARENTALE. Cu acestea ce aveți?!

Răspuns: revizuirea nu vizează definiția familiei, ci pe cea a căsătoriei. În acest moment atât Constituția (același art. 48) cât și legislația în vigoare*, care nu va fi atinsă de revizuirea art. 48(1) din Constituție, recunoaște și acordă protecție și altor tipuri de familii decât cea bazată pe actul juridic al căsătoriei, mai exact familiei care rezultă din descendență (filiație) și se fundamentează pe raportul juridic între părinți/părinte și copii. Absolut toate normele referitoare la stabilirea paternității, drepturile și obligațiile părinților, modul de transmitere a moștenirii etc. vor rămâne neatinse în urma revizuirii, iar copiii din afara căsătoriei rămân egali în fața legii cu cei din căsătorie (art. 48 alin. 3).

Astfel, sunt recunoscute:

Recunoașterea familiilor monoparentale și a legăturilor de rudenie civilă sunt instrumente juridice prin care Statul este chemat să ocrotească copilul și părintele/rudele în grija cărora este încredințat. Revizuirea art. 48 alin. (1) din Constituție nu restrânge și nu aduce atingere acestor instituții legale, adevărate garanții ale obligației de a ocroti interesul superior al copilului. 

* Conform legislației în vigoare (ex. legea nr. 277/2010), obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îl formează următoarele categorii de raporturi juridice:

În toate aceste cazuri, accesul unui individ în familie se face pe trei căi – prin căsătorie, prin descendență și prin instituția adopției.

Dacă o căsătorie este definită doar în relație cu procrearea, atunci nici cuplurile infertile n-ar mai trebui lăsate să se căsătorească.

Răspuns: Un cuplu bărbat-femeie căsătoriți, chiar și fără copii, tot o familie sunt. Cei doi soți își pot exercita vocația parentală adoptând un copil.

Putem face analogie cu o echipă de fotbal: membrii acesteia se dezvoltă și contribuie, trup și suflet, prin îndemânări, exercițiu asiduu și spirit sportiv, la obținerea unei victorii. Acestea sunt posibile și intrinsec valoroase pentru jucători, chiar și atunci când ei pierd meciul.

În România nu a cerut nimeni legalizarea căsătoriei între persoane de același sex!

Răspuns: Ba da, și nu doar o dată. Direct, prin declarații ale reprezentanților organizațiilor „minorităților sexuale” (cea mai recentă pe 25 iunie 2016) sau prin cazul celor doi bărbați „căsătoriți” în SUA, care cer Curții Constituționale să le recunoască în România „căsătoria”; sau indirect, prin acțiuni cum a fost cea a Coaliției „Opriți Codurile” care a încercat în 2009 să împiedice adoptarea noului Cod Civil întrucât acesta interzicea expres „căsătoria” între persoane de același sex.

Chiar dacă nu ar fi fost făcute declarații exprese în acest sens, putem anticipa, cu ajutorul funcției previzionale a sociologiei, anumite fenomene prin raportarea la alte sisteme sociale. Analiza modului în care s-a modificat legislația familiei în țările occidentale nu lasă loc de îndoială*. O agendă similară se încearcă a fi impusă și în România.

* Se remarcă un „tipar” de acțiune, de la atacarea și modificarea legilor familiei, la accesul la adopția de copii și reproducerea asistată, culminând cu reprimarea libertății religioase și a vocilor dizidente folosind forța de coerciție a statului.

Eu aș fi de acord cu legiferarea căsătoriei între persoane de același sex, dar nu și cu ADOPȚIA de copii.

RăspunsCele două nu pot fi separate. Prin încheierea căsătoriei, soții beneficiază de toate drepturile patrimoniale și nepatrimoniale pe care legea le prevede pentru familii. După recunoașterea căsătoriei cuplurilor unisex, excluderea dreptului la adopție devine imposibilă.

În plus, legalizarea „căsătoriei” unisex înseamnă să fii de acord ca aceste cupluri, care sunt infertile în mod natural, să-și „producă” copii prin reproducere asistată (cu terț donator/mamă surogat). Acești copii vor fi orfani de tată sau orfani de mamă, iar femeile vor fi exploatate pentru furnizarea de copii (mama-surogat). Aceasta încalcă grav și drepturile copilului, și drepturile femeii.

România are probleme mult mai grave decât revizuirea în Constituție a definiției căsătoriei!

Această acuzație vine de la cei care urmăresc, ei înșiși, o modificare a legislației căsătoriei, dar una conformă cu propria agendă.

E vremea să întrebăm noi acum: într-o țară devastată demografic, cu 4 milioane familii fugite peste hotare, problema este… nerecunoașterea parteneriatelor între persoane de același sex? De fapt, „grija” oponenților proiectului de revizuire pentru familiile destrămate sau pentru orfani este ipocrită și strict conjuncturală. Vreme de 26 de ani, de când există actuala definiție a familiei în Constituție, nu i-am auzit spunând NIMIC pe această temă.

Este nedemocratic să organizezi un REFERENDUM cu privire la o minoritate!

Răspuns: Referendumul este expresia pură a democrației și o formă de exercitare a suveranității naționale (doctrina suveranității – art. 2 din Constituție*).

Ideea că referendumul privind o minoritate ar fi „nedemocratic” conduce la concluzia că democrația ar fi o oligarhie, în care o minoritate impune majorității propriile ei principii. Această definiție are serioase valențe totalitare: sub un scop nobil, promovează un egalitarism utopic, un proces de omogenizare socială forțată, care poate duce, cum demonstrează istoria recentă, la dezvoltarea unui aparat represiv care să suprime orice dizidență.

Din perspectiva obligațiilor internaționale, reținem că după referendumul similar din Croația (2013), Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei și Comisia de la Veneția au găsit că acest tip de referendum nu încalcă normele de drept general recunoscute.

* Art. 2(1) din Constituție: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”

Inițiativa de revizuire este potrivită unor state precum Rusia lui Putin, nu Occidentului civilizat din care vrem să facem parte!

Răspuns: Familia și Căsătoria sunt realități obiective, verificate istoric, care stau la baza civilizației euro-atlantice. Definiția lor legală derivă din aceste realități. Ele nu sunt o invenție a unor politicieni, indiferent cum s-ar numi și ce interese ar avea aceștia.

Majoritatea celor care folosesc exemplul „Occidentului” presupun ca există o entitate uniformă care ne indică perfect drumul de urmat obligatoriu. Aceasta contrastează hilar cu diversitatea și pluralismul afirmate de reprezentanții „minorităților sexuale” și merge în direcția unei uniformizări cvasitotalitare a spațiului european. În plus, se presupune, complet eronat și lipsit de logică, existența unei relații de cauzalitate între măsuri precum legiferarea „mariajelor” între persoane de același sex și avansul tehnologic sau bunăstarea țărilor din Vestul Europei.

 




ACTUALITATEA religioasă
Biserica Ortodoxă din Ucraina, tot mai aproape de a primi autocefalia - nu este cale de întors
 

Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe informează că pe 31 august 2018, Patriarhul Chiril al Moscovei și al întregii Rusii a ajuns în Istanbul. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a vizitat Patriarhia de Constantinopol, unde s-a închinat la sfintele moaște păstrate în Catedrala Patriarhală "Sfântul Gheorghe", însoțit de Mitropoliții Emmanuel al Franței, Bartolomeu al Smirnei și de Mitropolitul Ilarion, preşedinte al Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei, cât și de Protopopul Nicolae Balașov, vicepreședintele aceluiași departament.

Apoi, în sediul Patriarhiei, Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului. În debutul întâlnirii, Patriarhul Bartolomeu i-a prezentat Patriarhului Chiril, pe toți membrii Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, adunați în Sala Tronului Patriarhiei.

Apoi, în timpul unei discuții cu caracter confidențial, cei doi Patriarhi au făcut un schimb de opinii privind mai multe subiecte ce țin de consolidarea unității inter-ortodoxe și de dezvoltarea comună a mărturisirii creștine în lumea contemporană. La discuție, conform informațiilor (și foto) oferite de Departamentul de Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, au participat, totuși, și Mitropolitul Emmanuel al Franței și Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk.

Salutând pe Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu, Primatul Bisericii Ruse a spus:

"Sanctitatea Voastră, mă bucur să Vă întâlnesc, precum și pe membrii Sinodului. Ori de câte ori vizitez aceste locuri, marile momente ale istoriei noastre comune îmi revin în memorie. În fiecare epocă, Bisericile noastre s-au confruntat cu provocări diferite, probleme care provin mai ales din lumea exterioară. Prin harul lui Dumnezeu, am reușit mereu să găsim un limbaj comun, să convenim asupra a ceea ce trebuie să facem și cum să păstrăm unitatea Bisericii și să facem față provocărilor din epoca noastră.

Cred că există o diferență între dialogul politic și al nostru. În dialogul politic, fiecare apără interesele țării sale. Dialogul din cadrul Bisericii Ortodoxe este de altă natură. Desigur, noi reprezentăm interesele Bisericilor noastre, dar avem mereu în vedere binele comun, unitatea Sfintei Biserici, capacitatea sa de a-și îndeplini misiunea în lumea contemporană. Dialogul dintre Bisericile locale are loc în cadrul aceluiași Trup, Trupul Sfintei Biserici Apostolice, care implică responsabilități și obligații, oferind în același timp putere și inspirație.

Prin urmare, deși aceasta a presupus diverse discuții, uneori foarte complexe, păstrez o amintire luminoasă, pentru că nu noi am făcut nimic care ar putea dăuna Ortodoxiei universale, Bisericii Apostolice și Sobornicești, pentru că suntem responsabili pentru Biserică, pentru întregul Trup al lui Hristos. Suntem Primații Bisericilor locale.

Vreau să Vă mulțumesc personal pentru atmosfera pe care ați creat-o aici. Păstrez o amintire caldă a tuturor discuțiilor noastre, începând din 1977. Sper că următoarea generație de ierarhi va fi inspirată, în mod special, de istoria raporturilor noastre. Am trecut, într-adevăr, prin perioade foarte dificile, dar am atins întotdeauna obiectivele stabilite. Acest lucru este, desigur, posibil numai pentru că Harul lui Dumnezeu este prezent în acest dialog, în această imensă lucrare, dincolo de forțele noastre slabe. Credem că Domnul va fi și acum cu noi. Vreau să Va salut încă o dată, personal, Sanctitatea Voastră, precum și pe cei mai iubiți arhipăstori, membri ai Sinodului".

 

Primatul Bisericii din Constantinopol a răspuns:

„Suntem încântați să primim astăzi, în Patriarhia Ecumenică, pe Preafericirea Sa și Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii, și pe persoanele care îl însoțesc. Este întotdeauna o bucurie pentru amândoi să ne întâlnim pentru a putea discuta despre chestiuni de interes comun.

Credem în forța dialogului. Dacă liderii politici folosesc dialogul pentru a rezolva problemele țărilor lor, cu atât mai mult noi, liderii religioși, trebuie să folosim calea dialogului, pentru a rezolva problemele care apar. Mai ales că dialogul este modalitatea pe care Domnul Însuși ne-a indicat-o.

Suntem bucuroși că vizita actuală a Sanctității Sale Patriarhul coincide cu ședința Sfântului Sinod, astfel încât toți membrii Sfântului Sinod sunt aici. După cum știți, Sfântul Sinod se întrunește în fiecare lună, iar ședința continuă mai mult de trei zile. Mâine și până luni seara, se va întâlni Consiliul Episcopal al Bisericii noastre, în care vor participa toți Mitropoliții actualului nostru Patriarhat.

Ne-am întâlnit la Consiliul Episcopilor, pentru ultima oară, acum trei ani. Lucrarea a fost foarte fructuoasă și am decis să ne adunăm la fiecare trei ani. Mâine vom oficia slujba de la începutul anului liturgic, cu participarea Patriarhului și a tuturor ierarhilor. Pentru noi, anul liturgic începe cu adevărat la 1 septembrie. Această dată a fost stabilită de predecesorul meu, binecuvântatul Dimitrie, și în acea zi ne rugăm mai ales pentru mediu. După cum știți, în cadrul acestei inițiative ecologice, Patriarhia Ecumenică a organizat simpozioane și conferințe foarte serioase. Ultimul simpozion a avut loc în luna iunie a anului trecut, în regiunea Attica. Planificăm o altă conferință de acest tip în iunie, anul viitor, aici, la Constantinopol".

(Sursa informației și foto: Departamentul de Relatii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, Traducere, adaptare și interpretare: Lăcașuri Ortodoxe® 2018)

În aceeași zi, Patriarhul Chiril s-a întors în Rusia. Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Rusiei în Turcia, A. Erkhov, și Consulul General al Rusiei la Istanbul, A. Podielicev l-au escortat pe Sanctitatea Sa la aeroport, însoțiți de reprezentanți ai Patriarhiei de Constantinopol.

Înainte de decolare, Primatul Bisericii Ortodoxe Ruse a răspuns la întrebările jurnaliștilor.

Astfel, potrivit Sanctității Sale Chiril, în timpul celor doi ani care au trecut de la ultima întâlnire a celor doi Primați, „multe lucruri s-au întâmplat în Bisericile noastre, și multe s-au schimbat în lume“.

Caracterizând dialogul care tocmai a avut loc, ca pe o "discuție a doi frați", Patriarhul Chiril a spus că au discutat despre "toate problemele de pe ordinea de zi". "Sper că vom continua să lucrăm împreună, pentru a face lumea să fie un loc mai bun", a adăugat Primatul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Fără consimțământul Sanctității Sale, nu vreau să vă informez cu detalii, cu toate că nu există niciun secret, nimic care să fi putut deveni exploziv, a spus Patriarhul Chiril. Conversația a urmat cursul necesar, a fost o întrevedere a doi lideri ai Bisericii, conștienți de responsabilitatea lor pentru starea lumii Ortodoxiei și pentru starea sufletelor omenești, în locurile și țările care sunt încredințate responsabilității Noastre".

Referindu-se la dialogul panortodox în curs de desfășurare, Patriarhul Chiril a subliniat: „Probleme survin în mod constant, reprezentând provocări pentru Biserici, din punct de vedere pastoral. Lumea se schimbă foarte rapid și nicio Biserică nu poate lua decizii care să contrazică poziția unei alte Biserici Ortodoxe". „De aceea, noi sunt pregătiți să interacționăm, să lucrăm, și din moment ce lumea se schimbă rapid, această colaborare trebuie să fie suficient de dinamică“, a conchis Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii.

Mitropolitul Emmanuel al Franței, care face parte din Comisia Specială a Patriarhiei Ecumenice privind analiza situației Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a spus vineri, 31 august, că „Patriarhia Ecumenică a decis să exploreze toate modalitățile pentru emiterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene”. Mitropolitul Emmanuel a confirmat faptul că pe parcursul celor peste două ore de discuții private principala temă a fost situația din Ucraina.

„După cum știți, există o schismă de peste 25 de ani în Ucraina, iar Patriarhia Ecumenică a luat decizia să exploreze toate modalitățile pentru a emite autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene”, a spus Mitropolitul grec al Franței jurnaliștilor.

„Această decizie a fost luată în aprilie și deja implementăm această hotărâre”, a continuat Mitropolitul Emmanuel, asigurând jurnaliștii de faptul că „Patriarhul Kirill a fost informat cu privire la acest lucru în timpul vizitei sale la Patriarhia Ecumenică”.

Referitor la întâlnirea dintre cei doi Întâistătători ortodocși, Mitropolitul Franței a spus că „a fost o modalitate foarte frățească și sinceră că cei doi Întâistătători s-au întâlnit și au discutat toate aceste aspecte și cred că în acest fel trebuie să continue și pe viitor”.

Într-un interviu oferit jurnaliștilor de la Associated Press, Mitropolitul Emmanuel a spus că Patriarhul Ecumenic a repetat personal decizia Patriarhiei Ecumenice și că „nu există cale de întoarcere”.

„Încă nu am ajuns la finalul procedurii”.

Tomosul de autocefalie „este partea finală a acestei implementări”.

„Discuția a durat în total două ore și jumătate. A fost foarte sinceră, foarte cordială. A fost realmente o discuție de la inimă la inimă”, a subliniat Mitropolitul Ilarion.

„Această întâlnire a fost importantă mai întâi pentru întărirea relațiilor personale dintre cei doi patriarhi și, desigur, pentru întărirea relațiilor bilaterale dintre cele două Biserici”.

„Interlocutorii au atins o varietate de aspecte inclusiv cele de pe agenda privind relațiile bilaterale, precum și probleme legate de unitate pan-ortodoxă”.

„Discuția, care a început într-o atmosferă foarte sinceră, s-a încheiat într-o notă foarte prietenească, iar patriarhii au făcut schimb de daruri”, a menționat președintele Departamentului de Relații Externe Bisericești.

Întrebat cu privire la situația din Ucraina și concluziile la care au ajuns cei doi Întâistătători, Mitropolitul Ilarion a spus că nu consideră că ar trebui sau că are dreptul să dezvăluie conținutul discuției dintre patriarhi „deoarece dacă ar fi dorit ca această discuție să aibă un format deschis, ar fi făcut acest lucru înaintea presei. Nu s-a întâmplat. A fost o discuție privată dar a fost o discuție fraternă”.

„Această întâlnire a oferit o oportunitate pentru schimbul de informații, cum s-ar spune, să ne sincronizăm ceasurile”.

„Într-adevăr, foarte des una dintre părți primește propriile informații, în timp ce cealaltă parte este în posesia a diferitor informații, iar întâlnirile de acest tip oferă o ocazie pentru exprimarea diferitelor puncte de vedere pe aceeași problemă și să ajungă imediat sau ulterior la un numitor comun”.

La numai câteva zile de la această întrevedere istorică, desfîșurată aparent sub auspiciile dialogului și frățietății, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie, Biserica Rusă schimbă radical tonul și trece la amenințări cu întreruperea comuniunii cu Patriarhia constantinopolului, oferind presei și alte declarații belicoase: 

Mitropolitul Ilarion amenință Constantinopolul cu întruparea comuniunii: PATRIARHIA ECUMENICA A ÎNCEPUT UN RĂZBOI ÎMPOTRIVA UNITĂȚII ORTODOXIEI. Reacții dure ale Patriarhiei Moscovei față de decizia Constantinopolului de a trimite doi exarhi în Ucraina

Mitropolitul Ilarion a caracterizat, într-o declarație de presă, decizia Patriarhiei Ecumenice de a trimite doi exarhi în Ucraina drept “o cale a războiului. Și nu este un război doar împotriva Bisericii Rusiei, nu doar împotriva poporului ortodox ucrainean, ci un război împotriva unității întregii lumi ortodoxe”. 

Șeful departamentului de externe al Patriarhiei Moscovei s-a referit la decizia Constantinopolului de a trimite doi ierarhi exarhi în Ucraina, doi reprezentanți oficiali speciali prin care se revendica autoritatea canonică asupra unui teritoriu.

Sinodul Bisericii Rusiei a condamnat decizia, pe care o consideră necanonică, de vreme ce biserica locală, subordonată Moscovei, nu și-a exprimat acordul pentru trimiterea celor doi exarhi. În aceste condiții, a comunicat Sfântul Sinod, decizia reprezintă “o încălcare grosolană a canoanelor bisericii care interzic episcopilor unei biserici locale ingerința în viața internă a altei biserici locale”. De asemenea, se arata în declarație, inițiativa ar intra “total în contradicție cu poziția de până acum a Patriarhiei Constantinopolului și personal a Patriarhului Bartolomeu, care au afirmat în mod repetat că recunosc drept singur reprezentant canonic al bisericii ortodoxe în Ucraina pe mitropolitul Onufrie” [primatul bisericii ucrainene subordonată Patriarhiei Moscovei – n.n.].

Sinodul Bisericii Rusiei consideră că decizia duce la un blocaj în relațiile dintre cele două patriarhii, punând în pericol unitatea ortodoxiei. 

În ceea ce îl privește, mitropolitul Ilarion a adăugat că, din cauza modului “rău și perfid” în care e transpus, proiectul autocefaliei va fi respins de credincioșii ortodocși din Ucraina. “Biserica Rusiei nu va accepta această decizie. Va trebui să întrerupem comuniunea cu Constantinopolul, iar atunci Constantinopolul nu va mai avea dreptul să pretindă leadershipul lumii ortodoxe. Acum Patriarhatul Constantinopolului pozează într-un soi de lider al celor 300 milioane ortodocși din lume, iar Patriarhul Constantinopolului este perceput ca aproape un papă ortodox. Dar cel puțin jumătate din cei 300 milioane nu îl vor mai recunoaște nici macra ca primul în familia bisericilor ortodoxe.” Sursa: Cuvântul Ortodox

Într-o scrisoare către Bartolomeu, Ireneu susține că numai Biserica Ortodoxă Rusă are drept canonic și istoric la organizarea bisericească în Ucraina. Extrase din scrisoarea lui Ireneu au fost publicate agenția religioasă greacă „Romfea” și distribuite de alte media. Motivul pentru trimiterea acestei scrisori patriarhului sârb spune ca este „grija Bisericii Ortodoxe Sârbe față de unitatea Bisericii Ortodoxe“, după intervenția Patriarhiei Ecumenice in Ucraina, cu posibilitatea acordarii Tomosului privind autocefalia catre biserica locală. Ireneu declară că „erezia etnofiletismului” este un mare rău al Ortodoxiei moderne.

Potrivit lui Ireneu, Patriarhia Ecumenică, intervenind în treburile Bisericii din Ucraina „împotriva voinței Bisericii Ortodoxe Ruse“, introduce noi parametri și o „activitate distructivă“ în Ortodoxie – și afirma ca există planuri similare pentru „Biserica Ortodoxă Macedoneană“. Despre autocefalia Bisericii din Ucraina patriarhul sârb spune ca este ”foarte riscantă, chiar catastrofala“ pentru unitatea Sfintei Ortodoxii, iar Biserica Ortodoxa a Ucrainei cu Patriarhia la Kiev o catalogheaza drept ”schismatica”.

O astfel de decizie, în opinia patriarhului, va însemna și o atitudine nefrățească față de Biserica Rusă. Ireneu pune semnul egalitatii intre „liderii schismei din Muntenegru și Ucraina” și consideră că, la fel ca în Macedonia, „situația din Muntenegru este legată de Ucraina”.

Mass-media macedoneană comenteaza că „prin textul scrisorii sale scandaloase, patriarhul sârb s-a plasat in pozitia de judecator al Patriarhului Ecumenic”.

 

Pe 1-3 septembrie, la Patriarhia Ecumenică a fost programat sa aiba loc un Synaxis, o întâlnire a tuturor episcopilor Bisericii. Înainte de asta va avea loc sesiunea ordinară a Sfântului Sinod al Patriarhiei. Potrivit unor analiști religioși, Sinodul și Synaxis vor lua în dezbatere „chestiunea ucraineană”, așa-numita problema a tomosului de acordare a autocefaliei Bisericii Ucrainene.

 

Cele mai bune imagini de la întâlnirea celor doi patriarhi - Basilica

 



Patriarhia de Constantinopol, decizie istorică privind RECĂSĂTORIREA PREOŢILOR - Ieromonah Petru Pruteanu
 

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a luat decizia istorică de a permite, de acum înainte, a doua căsătorie pentru preoți în caz de văduvie sau în cazul în care îi părăsește soția.

Această decizie nu este valabilă pentru situația în care preoții singuri își părăsesc soțiile și doresc să se căsătorească cu o altă femeie.

De asemenea, se subliniază faptul că fiecare caz va fi analizat în particular de episcopul locului şi trimis spre validare către Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice.

De asemenea, Taina nunții pentru a doua căsătorie a preoților va fi diferită, cuprinzând o simplă rugăciune și va fi oficiată într-un cerc familial foarte restrâns.

În cursul următoarele zile, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va transmite o scrisoare oficială cu detalii și indicații precise.

Traducere după romfea.gr

***

Întrucât această ştire deja a început să provoace neînţelegere şi sminteală, aş vrea să fac un comentariu canonic asupra acestei hotărâri a Sinodului de la Constantinopol. În cele scrise mai jos aş vrea să se ţină seama şi de ideile pe care le-am scris anterior cu referire la divorţ şi recăsătorie

1. În primul rând observăm că patriarhul Bartolomeu continuă agenda de lucru a controversatului patriarh Meletie Metaxakis, care încă în 1923 dorea să permită a doua căsătorie pentru preoţi. Proiectul se dorea a fi discutat şi la Sinodul din Creta (2016), dar din cauza refuzului celorlalte Biserici Locale, „fanarioții” au fost nevoiţi să-şi asume singuri întreaga responsabilitate pentru această hotărâre. Bineînțeles, în virtutea ambiţiilor „ecumenice” ale Patriarhiei de Constantinopol, hotărârea se vrea, de fapt, a fi una panortodoxă şi, cel mai probabil, ierarhii din alte Biserici Locale nu vor ezita să facă trimitere la această hotărâre atunci vor dori să dea astfel de dispense. Deci, fără îndoială, hotărârea va avea repercusiuni şi asupra altor Biserici Locale, deşi, la fel de bine, dacă toate celelalte Biserici ar hotărî contrariul, Patriarhia de Constantinopol ar trebui să-şi anuleze hotărârea. Bineînţeles, aşa ceva nu se va întâmpla niciodată!

2.  Nu exclud că, în anumite situaţii, episcopul poate aplica iconomia şi permite a doua căsătorie pentru unii preoţi, dar cred că acest lucru trebuie să rămână la nivelul unei „înţelegeri tacite” între membrii sinodului, dar nicidecum să devină o hotărâre oficială şi încă prost scrisă. Aşteptăm „detaliile şi indicaţiile precise” promise de patriarhul Bartolomeu pentru a vedea dacă temerile noastre sunt sau nu îndreptăţite, dar, dacă e să analizăm doar informaţia difuzată până acum, hotărârea este una destul de periculoasă şi în mod clar necanonică!

Specificarea că decizia se referă doar la „preoții în caz de văduvie sau în cazul în care îi părăsește soţia” (Basilica.ro a tradus: „în cazul divorțului intentat de soție”), arată că autorii acestei expresii ori nu au habar de dreptul canonic şi de drept în general, ori în mod intenţionat deschid poarta celei de a doua căsătorii şi pentru preoţii „cu probleme”. De exemplu, nu poţi pune în aceeași categorie un preot rămas văduv la 30 de ani cu 2-3 copii minori, pe care trebuie să-i crească singur, şi un preot care rămâne văduv la 50 de ani şi ai cărui copii sunt deja mari. Deci, ţinând seama de cutuma canonică în privinţa recăsătoririlor, cel puţin ar trebui introdusă limita de 40 de ani, aşa încât preoţii rămaşi văduvi după această vârstă să nu mai aibă dreptul la recăsătorire, ci să rămână exemplu de înfrânare şi asumare a crucii. Mai mult decât atât, indiferent de motivul recăsătoririi preotului, aş considera obligatorie mutarea lui într-o altă parohie, unde lumea nu-l cunoaşte, pentru a reduce atât cât se poate sminteala în popor.

Expresia „în cazul în care îi părăseşte soţia” necesită şi mai multe concretizări, pentru că soţia poate fi nevoită să-şi lase soţul dacă el, chiar preot fiind, este violent, alcoolic sau curvar. Deci trebuie de văzut cu exactitate de ce soţia îşi lasă soţul şi, dacă nu cumva, o eventuală a doua soţie va fi nevoită să facă acelaşi lucru. De asemenea, contează foarte mult vârsta celor în cauză şi câţi copii minori au, dar şi situaţia celei care ar putea să devină a doua soţie a preotului – dacă ea la rândul ei este tot la a doua căsătorie sau la prima.

Problematizarea este una logică şi legitimă. De ce preotului să-i dai voie să se căsătorească a doua oară, dar să-l impui să ia o soţie care nu a mai fost căsătorită? De ce se poate da dispensă preotului, care trebuie „să fie bărbat al unei singure femei” (I Timotei 3:2) şi va sluji la altar, dar să nu se dea şi soţiei acestuia? De ce s-ar ţine cu acrivie Canonul 18 Apostolic, care spune că viitorul preot trebuie să se căsătorească cu o fecioară, dar se neglijează Canoanele 17 Apostolic (anterior celui de mai sus) şi 3 Trulan, care spun că şi candidaţii la preoţie trebuie să fie feciorelnici şi doar o singură dată căsătoriţi? La urma urmei, cine va sluji la altar: preotul sau soţia lui? Şi cum rămâne cu Canonul 8 de la Neocezareea, care obligă pe preot să-şi alunge soţia, dacă aceasta a căzut în adulter? În acest caz cine iniţiază divorţul şi cum se aplică dispensa pentru a doua căsătorie?

3. Hotărârea în cauză nu va duce la rezolvarea unor probleme, ci va crea multe altele. Nu exclud că unii „teologi şmecheri”, făcând referinţă la Canonul 19 de la Ancira („Toţi cei care, făgăduind fecioria, îşi încalcă promisiunea, să îndeplinească hotărârea pentru cei căsătoriţi a doua oară”), dar neglijând alte prescripţii canonice care nu le convin, vor permite şi căsătoria ieromonahilor, cu dreptul de a-şi păstra preoţia. Da, există Canonul 35 al Sf. Nichifor al Constantinopolului care anatemizează monahul care se căsătoreşte şi îl obligă se trăiască în mănăstire, dar nu de puţine ori am auzit de la „specialişti” formulări de genul: „acest canon este foarte târziu, iar paternitatea Sf. Nichifor, asupra acestor canoane este îndoielnică, ceea ce şi mai mult diluează autoritatea lui”.

Deci, trebuie să fim foarte atenţi la felul cum operăm cu Canoanele, căci, mulţi le înţeleg sensul literar, dar nu înţeleg deloc sensul duhovnicesc al Canoanelor şi mai ales contextul în care au fost date, precum şi circumstanţele în care pot sau nu fi aplicate în prezent.

Închei aceste observaţii cu o „glumă canonică”: Canonul 7 de la Neocezareea, interzice preoţilor să fie oaspeţi la nunţile celor căsătoriţi a doua oară. Şi mă întreb: oare cum este să fii lipsit de dreptul de a participa la propria nuntă?

Sursa: www.teologie.net

 



Senatul a adoptat în plen organizarea la 7 octombrie a referendumului pentru redefinirea Căsătoriei - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului, informează Agerpres.

107 senatori au votat pentru, 13 contra, iar 7 s-au abţinut.

Potrivit sursei citate, referendumul va avea loc în data de 7 octombrie.

Demersuri privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea clară a noțiunii de familie au fost făcute de Coaliţia pentru Familie.

Coaliția pentru Familie este o inițiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic și neafiliată confesional, deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile familiei tradiționale.

Aceasta are în componență peste 40 de asociații și fundații și reprezintă, informal, inițiativa legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției României.

La finalul lunii noiembrie a anului 2015, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, din Constituţie, cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni:

Patriarhia Română constată cu îngrijorare creșterea frecvenței și a virulenței atacurilor publice împotriva Bisericii Ortodoxe Române, în legătură cu demersul democratic al Coaliției pentru Familie privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea clară a noțiunii de căsătorie.

Este foarte probabil că această acutizare a atitudinii denigratorilor, care recurg inclusiv la dezinformare, sofisme, jigniri și limbaj licențios, este legată de apropierea legalizării referendumului în cadrul căruia știu și ei că, în covârșitoarea lor majoritate, românii se vor pronunța pentru noua formă propusă de definire constituțională a căsătoriei.

Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni.

De altfel, și celelalte confesiuni creștine din România s-au declarat în favoarea acțiunii democratice a Coaliției pentru Familie, iar printre semnatari se numără și multe persoane fără nicio confesiune religioasă.

Demersul nu poate fi considerat în niciun caz retrograd, așa cum în mod ignorant și malițios, este prezentat de către detractorii acestuia, câtă vreme între semnatarii și susținătorii săi se numără foarte multe personalități ale lumii științifice și culturale.

Este profund regretabil să constatăm că persoane care acuză Biserica Ortodoxă Română și Coaliția pentru Familie de intoleranță și discriminare se manifestă, de fapt, ele însele intolerant, discriminatoriu și antidemocratic față de cetățenii care nu au făcut altceva decât să solicite o modificare legislativă pe care o consideră firească și necesară, în deplinul respect al regulilor democrației.

Ne exprimăm speranța că persoanele care au o altă opinie decât majoritatea vor înțelege să respecte alegerea acesteia în spiritul coresponsabilității și păcii sociale.

Întrunit marți, 11 septembrie, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a discutat despre modalitățile „privind susținerea inițiativei civice a Coaliției pentru Familie de modificare a art. 48 din Constituția României, în sensul precizării că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”, se arată într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției ActiveNews.

De asemenea, ierarhii reuniți la Iași au discutat despre „Analiza propunerilor privind modificarea sau completarea textului broșurii „Familia binecuvântată”, întocmit de către Comisia canonică, juridică și pentru disciplină a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”. Este vorba despre o broșură ce urmează a fi distribuită în toate parohiile ortodoxe românești.

Sub președinția ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Sinod au luat parte IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al  Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

 



Biserica Ciprului: Genul este determinat de fiziologia trupului uman și nu este o alegere
 

În contextul consultării publice despre proiectul de lege privind recunoașterea identității de gen, Biserica Ortodoxă a Ciprului a declarat marți că „genul este determinat de fiziologia trupului uman” și nu reprezintă o alegere potrivit propriei voințe.

Ministerul cipriot de Justiție a lansat la începutul lunii august o consultare publică pentru o nouă lege care ar recunoaște identitatea de gen.

Acesta este primul stadiu al procesului îndelungat de legiferare a posibilității oricărei persoane cu vârsta de peste 18 ani să își schimbe genul de maxim două ori.

Consultarea publică se va încheia luni, 17 septembrie.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului a analizat acest proiect de lege la ședința de lucru de marți, 11 septembrie, care a avut loc sub președinția Preafericitului Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului.

Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Ciprului, „Sfântul Sinod consideră că genul fiecărui om este un dar primit de la Dumnezeu, care slujește misterului vieții. Genul este determinat de fiziologia trupului uman și nu reprezintă un element de alegere, de auto-determinare sau de schimbare potrivit propriei voințe.”

„Sfânta Scriptură declară că cele două genuri, bărbat și femeie, au fost făcute de Dumnezeu. Și, prin urmare, respinge teoriile privind genul social, fluiditatea sexuală sau existența unui al treilea sau a mai multor genuri,” se arată în comunicat.

Proiectul de lege „privind recunoașterea legală a identității de gen” care prevede posibilitatea schimbării genului înregistrat până la maxim de două ori, la simpla cerere, recunoaște ca drept al omului inversarea a însăși firii sale.

„Considerăm că acest proiect de lege provoacă simțul societății și atacă instituția sfântă a familiei”.

Făcând referire la faptul că alte state au aprobat proiecte de lege similare, Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului a subliniat că „ceea ce poate fi trecut cu vederea de alte popoare, care au propriile lor tradiții religioase și filosofice, nu poate avea aceeași soartă la un popor ortodox cu o tradiție creștină îndelungată”.

Ierarhii Sfântului Sinod au făcut un apel la membrii parlamentului cipriot „să nu dezrădăcineze ce a mai rămas sănătos în acest loc”.

„Degenerarea psihosomatică a societății nu este cel mai bun lucru pentru un popor care se luptă pentru supraviețuirea sa națională”, se arată în comunicatul Sinodului.

 

Sursa: basilica



Știri externe - septembrie 2018 (EXT)
 

RUSIA: Patriarhia Moscovei rupe comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, reunit în ziua de 14 septembrie 2018 într-o sesiune extraordinară, pentru a examina problema trimiterii de exarhi ai Constantinopolului la Kiev, a luat următoarele decizii:

1. se suspendă menționarea numelui Patriarhului de Constantinopol Bartolomeu în timpul slujbelor;

2. se suspendă conslujirea cu ierarhii Patriarhiei de Constantinopol;

3. se suspendă participarea Bisericii Ortodoxe Ruse la toate adunările episcopale și toate dialogurile teologice, comisii multilaterale și alte structuri, prezidate sau co-prezidate de reprezentanți ai Patriarhiei de Constantinopol;

4. se acceptă declarația Sfântului Sinod în legătură cu acțiunile anti-canonice ale Patriarhiei de Constantinopol în Ucraina.

De asemenea, s-a decis adăugarea de rugăciuni în cadrul ecteniilor liturgice.

În toate bisericile aparținând Bisericii Ortodoxe Ruse, la fiecare Liturghie Dumnezeiască, s-a decis să includem următoarele rugăciuni:  "Ne rugăm, iarăși, Domnului și Mântuitorului nostru, să păstreze Biserica Ortodoxă din întreaga lume, în unitate și în adevărata credință, și să îi dăruiască pace și liniște, dragoste și armonie, ne rugăm Ție, Doamne, auzi-ne și ne miluiește pe noi. Și iarăsi, Te rugăm, să Îți îndrepți fața Ta, cu bunătate și milă, spre Sfânta Biserică Ortodoxă, și să o aperi de diviziuni și schisme, de dușmănie și tulburare, să nu slăbească și să nu se primejduiască unitatea ei, ca ea să poată slăvi Întreit Sfânt Numele Tău, să zicem cu toții, Doamne, auzi-ne și ne miluieștepe noi". Traducere, adaptare și interpretare: Lăcașuri Ortodoxe

SERBIA: Conștiința românească va supraviețui prin Școală și Biserică

Preşedintele Forumului European pentru Istorie şi Cultură, filiala Serbia, românul Ivica Glişici, a discutat la Belgrad cu Matricea Românească despre soarta celor 300.000 de conaţionali care trăiesc în Valea Timocului. Despre români s-a spus mereu că sunt doar 3-4 sate în Valea Timocului, însă în realitate suntem 300.000 de suflete. La recensământ, în schimb, ieşim 2000 de români, şi 44.000 de vlahi. Este un exonim dat de alte popoare, din jurul României, prin care se încearcă spargerea neamului românesc. Eu sunt român, indiferent cum mi se spune, vlah sau vlas. Tot român rămân! (…) La Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919, Atanasie Popovici a cerut unirea Timocului cu România, dar Take Ionescu nu l-a primit în audienţă. Intelighenţia românească de atunci a dorit ca Timocul să vină la Ţara-Mamă. Ce putere avea ţăranul? Tot intelectualitatea era vârful de lance”, a spus Glişici, cu referire la lupta marelui militant pentru drepturile românilor din Serbia, Atanasie Popovici. De profesie arhitect, cu o teză de doctorat în istorie în pregătire, pe care o va susţine la Bucureşti, Ivica (tradus: Ionică) a mai declarat, pentru Matricea Românească, următoarele: „Mă ocup de problema românismului de 22 de ani. Aş spune că Statul român trebuia să vină să îmi ofere paşaportul din proprie iniţiativă, nu să îmi pună piedici, la depunerea actelor, aşa cum s-a întâmplat…” “Aceşti 300.000 de români sunt cetăţeni loiali, vorbim despre unitate. Noi nu suntem contra Statului sârb. Acum minoritatea este foarte mică, comparativ cu 5-6 milioane de sârbi. Vom fi un element puternic când populaţia lor va scădea, în următoarele decenii. Momentan, suntem asimilaţi. România ne poate ajuta dacă firmele româneşti investesc aici, dacă sprijină Biserica şi învăţământul în limba română. Eu nu am făcut o oră de limbă română, nu vorbesc o limbă literară. Nimeni nu vorbeşte. Trebuie să se clădească o conştiinţă românească adevărată aici… Altfel, vom dispărea. Vă dau un singur exemplu de pericolul care ne paşte: eu vorbesc cu fiica mea limba română, dar ea, uitându-se la televizor, vorbeşte limba sârbă…” Sursa: Matricea 

REPUBLICA MOLDOVA: Demersuri pentru canonizarea unui episcop de Ismail hirotonit în anul Marii Uniri

Mitropolia Basarabiei a început demersurile pentru canonizarea Episcopului Dionisie Erhan (1868-1943) hirotonit arhiereu la Iași în anul Marii Uniri, scrie Basilica.ro. Demersurile aparțin Episcopiei Basarabiei de Sud ca urmare a investigațiilor făcute și a dorinței credincioșilor. Demersurile au binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei s-a întrunit în ședință de lucru luni, 10 septembrie, la reședința mitropolitană de la Chișinău pentru a analiza teme curente din viața Bisericii Ortodoxe din Basarabia. Ședința a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor. La ședință au participat Episcopii Antonie de Bălți și Veniamin al Basarabiei de Sud. În cadrul ședinței de la Chișinău, pe lângă subiectele administrative discutate, la solicitarea Episcopiei Basarabiei de Sud, a fost analizată documentația necesară canonizării episcopului Dionisie Erhan de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 75 de ani. Sinodul Mitropoliei Basarabiei a analizat, de asemenea, slujba, acatistul și icoana episcopului Dionisie. Potrivit Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, în cadrul discuțiilor au fost subliniate ortodoxia credinței, activitatea deosebită desfășurată de episcopul Dionisie Erhan ca stareț al Mănăstirii Suruceni, dar mai ales ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și, mai apoi, ca episcop de Ismail și Cetatea Albă. Ierarhii au remarcat calitățile intelectuale și morale deosebite ale Episcopului Dionisie, precum și faptul că era un bun cunoscător al Sfintelor Scripturi și al cărților de cult, un apreciat duhovnic, un luptător pentru binele românilor din Basarabia și pentru afirmarea valorilor naționale. În timpul unor lucrări de consolidare la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018 a 14 fost descoperit trupul neputrezit al vrednicului de pomenire ierarh Dionisie Erhan. Sinodul Mitropolitan din Basarabia va înainta Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române documentația necesară prevăzută de procedura pentru studierea și analizarea propunerilor de canonizare ale eparhiilor din Patriarhia Română. Sursa: Infoprut

TURCIA: Agia Sfânta Sofia nu va fi retransformată în moschee

Curtea Constituțională a Turciei a respins solicitarea unei Asociații de retransformare a Bisericii Bizantine Sfânta Sofia în moschee pe motive de „incompetență ratione personae”, a anunțat agenția de știri Anadolu, citată de AP. Fosta biserică ortodoxă Sfânta Sofia din Istanbul va funcționa în continuare ca muzeu. Construită între 532 și 537 de Sfântul Împărat Justinian I, biserica este una dintre atracțiile turistice importante din Turcia. Curtea constituțională a Turciei a respins solicitarea unei organizații non-guvernamentale locale depusă în urmă cu trei ani prin care se dorea permiterea rugăciunilor musulmane și citirea Coranului în interiorul Sfintei Sofia, care din 1935 a funcționat ca muzeu. Biserica Ortodoxă Sfânta Sofia a fost transformată în moschee în 1453, când forțele otomane au cucerit cetatea Constantinopolului. Atunci au fost construite minarete în jurul cupolei. În timpul guvernării lui Kemal Ataturk, Sfânta Sofia a fost convertită în muzeu. Biserica Sfânta Sofia sau Biserica Înțelepciunii lui Dumnezeu este considerată unul dintre cele mai importante monumente bizantine din lume și face parte din patrimoniul UNESCO. Sursa: Basilica 

AUSTRIA: Ortodoxia, a doua comunitate religioasă

În timp ce în Austria sunt dezbateri intense pe tema populației musulmane, ortodoxia s-a dezvoltat discret până ce a devenit a doua comunitate religioasă din țară, scrie Der Standard, citat de Orthodoxie. În contextul valurilor de migranți din ultimii ani, islamul a deținut mult timp primul loc în ceea ce privește afilierea religioasă a imigranților. Potrivit unor statistici din 2017, în Austria trăiesc 700.000 de musulmani, însă numărul membrilor Bisericii Ortodoxe este mai mare. Ultimele cifre oficiale datează din 2014, când se vorbea despre 500.000 de creștini ortodocși în Austria.

Deși datele exacte nu au fost colectate de către un recensământ recent, potrivit secretariatului Mitropoliei Ortodoxe grecești din Austria, se poate vorbi despre o comunitate de 750.000 – 800.000 de creștini ortodocși în această republică federală. Florian Wegscheider, reprezentant al fundației Pro Oriente, a declarat pentru cotidianul Der Standard că „în ultimii ani, cel mai mare grup de imigranți reprezentând 50% dintre aceștia au fost românii. Cu toate acestea, ei nu sunt percepuți ca migranți clasici, deoarece se deplasează în spațiul intern al Uniunii Europene”. În prezent, există 17 parohii și filii ortodoxe românești în Austria, care depind în mod direct de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Sursa: Basilica

CHINA: Biblii arse, cruci distruse, biserici închise

Guvernul chinez continuă prigoana împotriva creștinilor . Autoritățile chineze au început să dea foc Bibliilor,  să distrugă crucile și să închidă bisericile, forțând credincioșii creștini să semneze documente în care spun că renunță la credința lor. Represiunea asupra congregațiilor religioase din Beijing și mai multe provincii a luat amploare în ultimele săptămâni, așa cum arată unele filmulețe. Suprimarea libertăților religioase vine ca parte a unei  campanii oficiale a guvernului de a „siniciza” religia, cerând loialitate față de partidul comunist ateu și eliminând orice posibilă provocare a puterii partidului în această țară. „Comunitatea internațională ar trebui să fie alarmată și indignată pentru această încălcare flagrantă a libertății religioase și a credinței", a spus Bob Fu, reprezentant al China Aid.

„Situația creștinilot chinezi devine din ce în ce mai grea, de la o zi la alta. Lucrăm necontenit pentru a exercita o presiune maximă asupra Chinei, pentru a opri persecuția”, a scris Jay Sekulow, avocat al președintelui Trump și consilier șef al Centrului American pentru Drept și Justiție (ACLJ). Persecuția creștinilor din China nu este ceva nou. Un raport al grupului de supraveghere Freedom House a constatat că creștinii și alte grupuri religioase din China sunt ținta persecuțiilor din 2012. Experții spun însă că guvernul chinez conduce acum cea mai gravă suprimare a creștinismului în țară, după ce libertățile religioase au fost acordate de constituția chineză în 1982. Escaladarea Campaniei anti-creștine coincide cu recenta consolidare a puterii președintelui Xi Jinping, care a devenit cel mai puternic lider chinez de la Mao Zedong încoace.

Activiștii au prezentat imagini cu ceea ce păreau a fi grămezi de Biblii și cu formulare în care semnatarii spun că își reneagă credința. Autoritățile ar fi forțat credincioșii să semneze acele acte, în caz contrar fiind amenințați că le vor fi exmatriculați copiii din școli sau își vor pierde ajutoarele sociale. Campania anti-religie a afectat nu numai confesiunile creștine. Aproximativ 1 milion de uiguri și alți membri ai unor confesiuni minoritare musulmane din nord-vestul țării au fost reținuți în lagăre de îndoctrinare, unde sunt forțați să denunțe islamul și să-și manifeste loialitatea față de Partidul Comunist. Conform unor surse, există aproximativ 97 de milioane de creștini în China, dar  se estimează că numărul lor ar fi mai mare, de 130 milioane. Sursa activenews.ro

GERMANIA: Membrii JWG discută despre pastoraţia migranților și a refugiaților

Pe ordinea de zi a întrunirii membrilor grupului comun de lucru (JWG) dintre Biserica Romano-Catolică și Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) se află două documente care evidențiază cooperarea în procesul de construire a păcii și grija pastorală  pentru migranți și a refugiați. Întâlnirea se desfăşoară în perioada 3-7 septembrie 2018, în apropierea vechiului oraș bavarez Augsburg, informează oikoumene.org. Reprezentantul Patriarhiei Române la eveniment este Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal. Ierarhul este co-preşedinte al grupului de lucru, împreună cu Martin Diarmuid, Arhiepiscopul romano-catolic de Dublin. Totodată, în cadrul întâlnirii se are în vedere pregătirea unei conferinţe care va avea loc la Roma, în perioada 18-20 septembrie, privind migrația, xenofobia și populismul motivat politic. La mai mult de o jumătate de secol de la înființare, JWG va discuta, de asemenea, direcția viitoare a relațiilor dintre Biserica Romano Catolică şi CMB și va revizui un proiect de digitalizare pentru a-și pune la dispoziție online arhivele istorice bogate. Sursa: Basilica

POLONIA: Biserica Ortodoxă Poloneză a reiterat poziția exprimată în timpul Consiliul Episcopal din 9 mai 2018.

Acordarea autocefaliei Bisericii din Ucraina necesită consimțământul tuturor Bisericilor locale, iar o decizie pripită ar putea agrava schisma, avertizează Biserica Ortodoxă Poloneză. Aceasta se afirmă într-o scrisoare a Secretarului Cancelariei Bisericii Ortodoxe din Polonia, Jerzy Dororzkiewicz, care a parvenit RBK, drept răspuns la o întrebare privind poziția Bisericii Ortodoxe Poloneze vizavi de autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene, după cum informează Departamentul de Informații al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

Făcând referire la pasaje din procesele-verbale ale reuniunilor Consiliului Episcopal al Bisericii Ortodoxe din Polonia din 9 mai 2018, Jerzy Dororzkiewicz notează că „Biserica Mamă acordă autocefalie numai după primirea acordului Primaților tuturor Bisericilor locale. Actele precipitate ar putea agrava schisma din Ucraina". "În prezent, situația din Ucraina este de așa natură încât toate Bisericile Ortodoxe ar trebui să-și facă griji", se spune în scrisoare. Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Poloneze informează că „există mai multe Biserici schismatice în Ucraina, care trebuie să se pocăiască și să revină la canoanele Bisericii Ortodoxe. Doar atunci va fi posibilă discutarea acordării autocefaliei". Sursa: Lonews

 

Linkuri la știri:

Ortodoxia în America și propaganda rusă – Înliniedreaptă

Statistică nu tocmai fericită pentru Biserica Catolică din Germania – România Liberă

Papa Francisc, homosexualitatea este o boală – Activenews

 



Știri interne - septembrie 2018 (RO)
 

Referendumul din 7 octombrie este al tuturor acelora care vor veni la vot pentru apărarea copiilor lor

Votul din 11 septembrie 2018, din Senatul României, a pus capăt unei îndelungi așteptări din societatea românească. Am ajuns, astfel, în fața ultimei etape a lungului nostru drum pentru apărarea minților și sufletelor copiilor noștri de intruziunea minciunii și falsului unei ideologii radicale care vrea să-i învețe că naturalul și firescul sunt doar expresia unei așa-zise prejudecăți, și nu fundamentul vieții noastre ca ființe umane libere și demne, capabile de frumusețe și dragoste, de demnitate și moralitate.

Coaliția pentru Familie și Platforma Împreună vor continua implicarea până la Referendum, îndeplinind mandatul conferit de cele 3 milioane de români semnatari ai inițiativei cetățenești. Au trecut trei ani grei, plini de nedreptăți comise împotriva noastră, a tuturor. Referendumul care se va organiza este șansa noastră istorică,  acum, la o sută de ani de la Marea Unire, să ne reunim într-o imensă afirmare a libertății, demnității și suveranității noastre ca popor, în concertul popoarelor europene. Referendumul nu este al niciunui partid, al niciunui lider politic, este al tuturor acelora care vor veni la vot pentru apărarea copiilor lor, pentru ca viața lor să fie scutită de minciuna ideologică a revoluției sexuale, de minciuna acelora care vor să ne reeduce pe toți, părinți și copii. Trebuie acum ca noi să înțelegem  cât de multă nevoie este de votul nostru, de prezența noastră, cât de multă nevoie au copiii și nepoții noștri de protecția noastră și de mobilizarea noastră pentru a le apăra drepturile și viitorul. Definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie în Constituția României va face ca lumea noastră, societatea noastră, viața noastră să poată prezerva adevărul civilizației noastre creștine. Să facem acest lucru posibil prin votul nostru! Pentru a reuși în încercarea noastră trebuie să fim cel puțin 6 000 000 de cetățeni la vot. Dacă nu ne vom lăsa păcăliți de furia și zgomotul din jurul nostru, dacă vom discerne adevărul cum se cuvine printre toate minciunile care ni se servesc, dacă vom reuși să ne deschidem sufletul pentru mesajul simplu și direct al acestei inițiative, vom izbândi.

Dumnezeu să ocrotească România!

Coaliția pentru Familie

Platforma Împreună

Biserică nouă, în cinstea eroilor neamului, pe platoul Bucegi

A fost sfințit sâmbătă locul viitoarei biserici de pe platoul Bucegi. Lăcașul de cult va fi ridicat în memoria eroilor neamului și va purta hramul Înălțarea Domnului și Schimbarea la Față. În omilia rostită la hramul mănăstirii Caraiman, Părintele Patriarh Daniel a anunțat sfințirea locului viitoarei biserici de pe platoul Bucegi din data de 15 septembrie 2018. Sfințirea a fost precedată de o slujbă de pomenire a eroilor români din Primul război mondial care a fost oficiată la crucea de pe Caraiman. „…Cu ajutorul lui Dumnezeu, se va face o slujbă de pomenire a eroilor români din Primul Război Mondial la crucea înălțată în 1928 de Regina Maria pe Caraiman. …Vom sfinți locul unei biserici a eroilor neamului pe platoul Bucegi”, a spus Patriarhul României. Biserica eroilor care urmează să fie construită pe Platoul Bucegi va avea hramurile Înălțarea Domnului și Schimbarea la Față. Sursa: Activenews

Medicii Spitalului Judeţean Botoşani nu vor mai face întreruperi de sarcină din motive religioase

Medicii Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani au decis să nu mai efectueze avorturi la cerere din motive religioase. Anunţul a fost făcut, astăzi, de purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, medicul Ştefan Bercea. Potrivit medicului, măsura a fost luată de comun acord de toţi medicii secţiei, având la bază motive religioase. Singurele cazuri în care sunt acceptate întreruperile de sarcină sunt urgenţele medicale, potrivit Agerpres. "Din motive religioase, medicii din Botoşani nu doresc să mai facă avorturi la cerere, în cadrul Maternităţii, decât avorturi terapeutice, care sunt urgenţe medicale şi care necesită intervenţie", a afirmat Bercea. În primele opt luni ale anului, în judeţul Botoşani au fost înregistrate 147 de avorturi terapeutice, în condiţiile în care, spre exemplu, în 2011, erau efectuate peste 1.000 de întreruperi de sarcină. Sursa: Observatot TV 

Ajutorul financiar al Patriarhiei Române pentru victimele incendiilor din Grecia

Patriarhia Română anunță că în urma apelului pentru ajutorarea Bisericii Ortodoxe a Greciei, după tragicul incendiu din apropierea Atenei, din 23-24 iulie 2018, a adunat din partea eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române suma de 300.000 Euro. Această sumă va fi dăruită pentru acoperirea nevoilor urgente ale celor afectați de incendiu și reprezintă un semn de frățească solidaritate cu Biserica Ortodoxă a Greciei și cu poporul elen. - Biroul de presă al Patriarhiei Române

Daruri de la Sibiu pentru preoții din Patriarhia Alexandriei și a Întregii Africi

Delegația Patriarhiei Alexandriei și a Întregii Africi aflată la Sibiu pentru a participa la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși 2018 a primit daruri din partea preoților din partea Protopopiatului Sibiu. Inițiativa aparține Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului care i-a rugat pe preoții din Sibiu și împrejurimi să-i sprijine pe slujitorii sfintelor altare din Patriarhia Alexandriei și Întregii Africi în misiunea lor de propovăduire a credinței ortodoxe. „Preoții din Protopopiatul Sibiu, având îndemnul și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, au adunat 35 de veșminte preoțești, obiecte de cult, cum ar fi sfinte vase, cădelnițe, cruci, dar și tămâie și alte daruri oferite pentru a-i ajuta pe preoții din Patriarhia Alexandriei și a Întregii Africi în slujirea lor din comunități. Bucuria preoților din această parte a lumii a fost foarte mare, iar preoții din Protopopiatul Sibiu sunt foarte mulțumiți că au avut posibilitatea să întindă o mână de ajutor fraților întru Hristos din Africa”, ne-a spus protopopul de Sibiu, Ioan Coșa. Sursa: Mitropolia Ardealului

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit unui reprezentant al Patriarhiei Bulgariei un veşmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi

Patriarhul i-a înmânat veşmântul, din partea Mitropolitului Teofan, Înaltpreasfinţitului Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. Veşmântul va fi aşezat în biserica veche „Sfânta Parascheva”, situată la subsolul clădirii Mitropoliei de Sofia. Părintele Patriarh i-a dăruit oaspetelui bulgar şi o cruce pentru binecuvântarea credincioşilor. Mitropolitul Naum a transmis mulţumirile Patriarhului Neofit al Bulgariei pentru primirea veşmântului Sfintei Parascheva. Ierarhul a subliniat că în unele eparhii din Bulgaria se regăseşte câte un veşmânt al Sfintei, iar multe lăcaşuri de cult o au ca ocrotitoare. Mai înainte de a oferi darurile, Patriarhul României a avut o întrevedere cu Mitropolitul Naum în Salonul „Teoctist Patriarhul” din Reşedinţa Patriarhală. Discuţiile au vizat probleme de actualitate ce privesc Biserica Ortodoxă şi răspunsurile acesteia la provocările din societate. De menţionat este faptul că Mitropolitul Naum a condus delegaţia bulgară care a participat la ITO 2018 ce a avut loc anul acesta la Sibiu. Sursa: Basilica

Starețul Efrem Vatopedinul a oferit Mănăstirii Diaconești o copie a icoanei Maicii Domnului Vimatarissa

Starețul Mănăstirii Vatoped a oferit Mănăstirii băcăuane Diaconești o copie a icoanei Maicii Domnului Vimatarissa, pictată după originalul care se află la așezământul pe care îl păstorește. Vimatarissa, Altărița sau Cea din altar este una dintre cele șapte icoane făcătoare de minuni care se află la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. Părintele Efrem de la Vatoped a spus că Maica Domnului este în mod special „Maica monahilor”, dar și a tuturor celor care caută ajutorul ei:Icoana a venit în locul acesta care este un panteon feminin, ca Prima Fecioară să fie zid al fecioarelor, pentru că îi place în mod special să rămână în aceste centre duhovnicești. Maica Domnului este maica tuturor, însă precum spuneam este în special Maica monahilor. Icoana Vimatarissa a fost dăruită Mănăstirii Vatoped de împărăteasa Aelia Galla Placidia, fiica împăratului Theodosie cel Mare și sora lui Arcadie. Sursa: Basilica

 

Linkuri la știri:

Plângere penală aberantă împotriva Patriarhului Daniel – Hotnews

Unirea se poate face prin votul parlamentelor de la Chișinău și București – Rostonline

Arhiepiscopia Clujului a oferit 80.000 de lei pentru refacerea Palatului episcopal greco-catolic din Oradea – Activenews 

Majoritatea discriminată – Radu Preda 

Retrospectiva lunară Basilica 

Mihai Neșu, vreau să fac parte din echipa lui Dumnezeu – Basilica 

 



Referendumul pentru Căsătorie va avea loc pe 6 și 7 octombrie - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Referendumul pentru definirea căsătoriei se va organiza în zilele de 6 şi 7 octombrie, a anunţat marţi premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

La acest referendum românii îşi vor putea exprima dreptul la vot cu privire la propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.

Demersurile privind modificarea Constituției în ceea ce privește limpezirea noțiunii de căsătorie au fost iniţiate de Coaliţia pentru Familie.

Coaliția pentru Familie este o inițiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic și neafiliată confesional, deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile familiei.

Biserica Ortodoxă Română susţine în mod natural demersul Coaliției pentru Familie.



Sentință a Curții de Apel București în dosarul mărcii înregistrate Arsenie Boca
 

Episcopia Devei și Mănăstirea Prislop pot comercializa obiectele de cult cu numele și imaginea părintelui Arsenie Boca.

A fost dată o primă sentință în procesul în care reprezentanții Episcopiei Devei și Hunedoarei și ai Mănăstirii Prislop au dat în judecată deținătorii mărcilor „Boca Părintele” și „Arsenie”, solicitând anularea pretențiilor acestora asupra numelui și imaginii monahului. Astfel, Episcopia Devei și Hunedoarei și Mănăstirea Prislop vor putea folosi, în continuare, pentru o perioadă de timp, numele și imaginea părintelui Arsenie Boca pentru comercializarea obiectelor de cult bisericesc, după ce au câștigat, la Curtea de Apel București, apelul depus împotriva sentinței Tribunalului București, a anunțat vineri, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei, părintele Gabriel Miricescu.

„Este vorba de o ordonanță președințială, ceea ce înseamnă o procedură simplificată, iar hotărârea dată are un caracter vremelnic, până la soluționarea pricinii, pe fond", a declarat, pentru AGERPRES, părintele Miricescu, citat de Activenews.

În dispozitivul minutei Curții de Apel București se arată, printre altele, că instanța constată că Episcopia Devei și Mănăstirea Prislop „sunt îndreptățite la folosirea numelui părintelui Arsenie Boca și a imaginii acestuia, exclusiv ca atribut de identificare a persoanei menționate, în cadrul săvârșirii actelor comerciale cu produse (cărți, pandantive, amulete, suveniruri, obiecte de cult, icoane etc,) ce poartă numele și imaginea în discuție".

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei a explicat că mai este un proces, pe fond, la Tribunalul București, în urma căruia litigiul cu persoanele care susțin că dețin drepturile pentru marca "părintele Arsenie Boca" va fi tranșat definitiv.

Până la finalizarea acestui proces, Episcopia Devei și Mănăstirea Prislop pot comercializa obiectele de cult cu numele și imaginea părintelui Arsenie Boca.

„Este o hotărâre a instanței pe care nu o comentăm și de care luăm act. Ne manifestăm bucuria pentru această soluție și sperăm ca și litigiul pe fond să fie soluționat în mod legal", a spus părintele Gabriel Miricescu.

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Sindromul cardio-renal, tratat de Sfânta Scriptură - Cristina Roman
 
Citim în Sfânta Scriptură:
 
"Eu, Domnul, pătrund inima și încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după căile lui si după roada faptelor lui" (Ieremia 17, 10).

"Eu sunt Cel care cercetez rărunchii și inimile și voi da vouă, fiecăruia, după faptele voastre" (Apocalipsa 2, 23).

„Omul se uită la ce izbeşte ochii, dar Dumnezeu se uită la inimă" (1 Samuel 16:7); „Fiule, dă-mi inima ta..." (Proverbe 23:26);

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii" (Proverbe 4:23).
„Şi acum, Doamne, Dumnezeul oştirilor, care încerci pe cel neprihănit, care pătrunzi rinichii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor! Căci Ţie îmi încredinţez pricina. " (Ieremia 20:12)

"Săgeţile Lui mă înconjură de toate părţile; îmi străpunge rinichii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ" (Iov 16:13)

Prorocul David zice:

"Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne. Cercetează-mă, Doamne, și cunoaște inima mea. Încearcă-mă și cunoaște cărările mele. Și, vezi, de este calea fărădelegii în mine, îndreptează-mă pe calea cea veșnică" (Psalmi 138, 13-24);

"Cercetează-mă, Doamne, și mă cearcă; aprinde rărunchii și inima mea" (Psalmi 25, 2). 

"Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, greșelile noastre ascunse, la lumina feței Tale" (Psalmi 89, 8);

"Greșelile cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curățește-mă!" (Psalmi 18, 13

Sfântul Simeon Metafrast, rugăciune după primirea Sfintei Împărtășanii: "Cel ce de bunăvoie mi-ai dat mie spre hrană Trupul Tău, foc fiind, care îi arde pe cei nevrednici, să nu mă arzi pe mine, Făcătorul meu, ci mai vârtos intră în alcătuirea mădularelor mele și întru toate încheieturile, în rărunchi și în inimă, și arde spinii tuturor păcatelor mele, curățește-mi sufletul, sfințește-mi gândurile și oasele, numărul deplin al celor cinci simțuri îl luminează, peste tot mă acoperă cu frica Ta, pururea mă acoperă și mă apără și mă păzește de tot lucrul și cuvântul pierzător de suflet."

"Dumnezeu, cercetând inimile și rărunchii, Își arată dreptatea Sa. A fost cercetată inima lui Avraam, dacă iubește pe Dumnezeu din tot sufletul lui și din toată inima sa, când i-a poruncit lui să aducă jertfă pe Isaac, ca să arate că nu iubește pe fiul său mai mult decât pe Dumnezeu. Cercetat a fost și Iacov, împotriva căruia a uneltit fratele său Isav, pentru ca, în mijlocul atâtor păcate ale lui Isav, lacov să strălucească neîntunecându-i-se iubirea de frate. Inimile acestora au fost cercetate. Au fost cercetați rărunchii lui Iosif, când, în fața dragostei nebune a desfrânatei lui stăpâne, Iosif a preferat curăția castității în locul plăcerii rușinoase. losif a fost cercetat pentru ca cei care privesc la judecata lui Dumnezeu să înțeleagă că cinstea care s-a dat lui Iosif i s-a dat pe bună dreptate, deoarece castitatea lui a strălucit în acele mari încercări." (Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi, Editura Sophia, București, 2004, p. 37)

Ce sunt rărunchii?

Într-un editorial pentru crestinortodox.ro, Teodor Dănălache ne face cunoscut că : În dreptul cuvântului "rărunchi", dicționarul așază următoarele expresii de uz comun: "a ofta din rărunchi", "a suspina din rărunchi", "a se cutremura până-n rărunchi", "cu rărunchii zdrobiți de mâhnire" etc. Toate aceste expresii prezintă rinichii drept sediu al sensibilității sufletești. Aflându-se în adâncul trupului omenesc, în gândirea populară, rinichii sunt identificați adesea cu "adâncul sufletului". "Rărunchi" este și denumirea populară a rinichilor. În medicină, pe înțelesul tuturor, despre rinichi se cunoaște că sunt o pereche de organe care îndeplinesc rolul de filtrare a sângelui, scoțând din organism, prin urină, substanțele dăunătoare, produse de propriul organism sau primite din exterior. Ei sunt apreciați ca o oglindă a bunei funcționări a întregului organism. Pe lângă sediu al sensibilității, rinichii sunt văzuți și ca sediu al forței, ca izvor al puterii. Se găsește în popor expresia "a încerca din rărunchi", adică "din toate puterile". Prin aceasta se indică intensitatea unei anumite stări sau forța unei anumite fapte fizice. Această expresie determină verbe precum "a se bucura", "a se opinti", "a geme", "a suspina", "a se cutremura" etc.

Rinichii, în medicina orientală

La baza medicinei orientale se află credința că există legături directe și complexe între organele interne (ale trupului), emoții, decizii și elementele naturii. În medicina chineză se vorbește despre cinci organe pline. Acestea sunt: rinichii, ficatul, inima, splina și plămânii. Inima este în strânsă legătură cu creierul. Din inimă pornesc deciziile. Se crede astfel: "Dintre cele cinci organe (...), inima este suveranul, plămânii sunt primul ministru, ficatul este strategul, splina este apărătorul, iar rinichii sunt susținătorii." Dintre aceste organe, precum spuneam și mai sus, rinichii susțin energetic întregul organism. Rinichii sunt văzuți ca "centri energetici" foarte importanți, iar ca emoție negativă, rinichii sunt asociați cu frica, iar ca emoție pozitivă, ei sunt asociați cu liniștea și înțelepciunea. Rinichii sunt văzuți ca sediu al înțelepciunii. Se crede că "a înțelege un lucru cu adevărat presupune a-l integra la nivelul de cunoaștere tăcută, subtilă, iar acest lucru are legătură cu rinichii, nu cu mintea".

Ce înseamnă că "Dumnezeu cercetează rinichii"? În vechime, rinichii simbolizau adâncimile necunoscute ale sentimentelor și emoțiilor cuiva. Astfel, împreună cu inima, rinichii erau văzuți ca părțile cele mai intime ale omului, pe care numai Dumnezeu le putea cunoaște. Trebuie știut faptul că "Eu Cunosc Adâncurile" și "Cel care Cercetează Inimile și Cearcă Rărunchii" erau două nume egiptene vechi, prin care se făcea referire doar la ființele divine. Prin ele se exprima credința că numai divinitatea poate trece dincolo de aparențele superficiale, intrând în intimitatea cea mai adâncă a omului. Faptul că Dumnezeu cunoaște viața reală (de taină, secretă) a omului alcătuiește fundamentul pentru o Judecată dreaptă și imparțială. Spre exemplu, când vedem un om făcând milostenie, noi nu vom putea ști dacă acela o face cu toată inima, ori cu scârbă, ori din mândrie, ori spre slavă deșartă. Mai mult, se poate întâmpla ca nici cel în cauză să nu știe cu adevărat de ce face un anumit lucru, pentru că mintea omului se poate mișca în mod viclean, prin gânduri de tot felul, ascunzând adevăratele motive ale unei fapte.

De asemenea, trebuie să cunoaştem faptul că diferite popoare atribuie unelor organe din corpul omenesc funcţia de simţire şi de gândire. Aşa, de exemplu, la greci, sentimentele se produc în intestine. La ei, mila este o mişcare a intestinelor. La evrei, secretele se păstrează în rinichi (rărunchi); de aceea se spune că Dumnezeu „cercetează rărunchii". La noi, la români, ca şi la alte popoare europene, sentimentele, şi mai ales iubirea, sunt produse în inimă. Cu toate că noi astăzi ştim că inima este doar o pompă care produce circulaţia sângelui şi nu are nimic de a face cu sentimentele, totuşi, în gândirea noastră, plasăm iubirea în inimă. Ei bine, exact în felul acesta, evreii plasau gândirea în inimă. Putem spune că evreii gândeau cu inima, aşa cum noi iubim cu inima. Evreii nici nu aveau un cuvânt pentru minte. Aveau cuvinte pentru gândire, cugetare, pricepere, înţelepciune, dar toate acestea se petreceau şi se păstrau în inimă.- Sursa

Sindromul cardio-renal

Și din punct de vedere medical organismul trebuie privit precum un întreg în care funcţionarea necorespunzătoare a unui organ duce la apariţia problemelor de sănătate şi la alte părţi ale corpului. Pe acest principiu explică specialiştii sindromul cardio-renal, termen apărut relativ recent în medicină. „Termenul a început să fie utilizat în ultimii cinci ani şi desemnează co-existenţa bolilor care afectează cordul şi rinichii. Fie agravarea insuficienţei cardiace duce la apariţia insuficienţei renale, fie invers, insuficienţa cardiacă apare în urma bolii rinichilor”, a explicat dr. Liliana Tuţă, medic nefrolog, director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Specialistul a subliniat că toţi pacienţii diagnosticaţi cu afecţiuni cardiovasculare (precum hiper-tensiune arterială, cardiopatie ischemică sau anevrism aortic), suferinzi de 10 - 15 ani, au şi un grad de afectare renală. În cazul lor se constată, pe măsură ce boala cardiacă se agravează, apariţia insuficienţei renale: creşterea nivelului de creatinină în sânge (produs de transformare metabolică a creatinei, substanţă proteică din componenţa muşchilor, care se găseşte în sânge şi urină) şi scăderea diurezei (volum al urinei secretată într-o anumită perioadă de timp, rinichii având rolul de a realiza diureza şi de a menţine cantitatea optimă de apă în organism şi concentraţia necesară de minerale). Sursa 

Inima, adânc al isihiei

Când îți silești inima cu rugăciunea și nicidecum nu-ți vin lacrimi, să știi că nu ai ajuns cu silința ta până la durerea aceea a inimii și până la rănirea aceea, încât să te doară locul acela al inimii unde se lucrează rugăciunea cu durere de negrăit, ca si când ai fi tăiat locul acela din pieptul tău cu un cuțit ascuțit. De aceea nu ai lacrimi. Deoarece câtă deosebire este între un om care se roagă din adâncul inimii sale, și un altul, care nu se roagă din adâncul inimii sale, tot atâta deosebire este între acela care se roagă cu durere în inimă și spune rugăciunea în locul acela al durerii și acela care se roagă cu inima din toată puterea lui, dar fără durere în inimă, fără rană în inimă si fără a simți că un cuțit înfipt în pieptul lui. Sursa

Adresându-se iudeilor, Mântuitorul spune: „Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, adulterurile, curviile, uciderile, furturile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele ruşinoase, ochiul rău, hula, nebunia. Toate aceste lucruri ies din lăuntru şi îl spurcă pe om" (Marcu 7:21-22).

Dar, și: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta". Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă." (Matei 22: 35-38).

Dumnezeu cunoaște inimile noastre

Să nu mai fim fățarnici. Fățărnicia este urâtă înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunile noastre comune, procesiunile, pelerinajele, privegherile, sărbătorile, acestea toate nu spun nimic lui Dumnezeu dacă participarea noastră se reduce la aspectul exterior, dacă nu participăm la acestea cu inima noastră. Cum de participă la Liturghie, la procesiuni sau sărbători și ateii? Și nu pierd nimic. Dimpotrivă, pot chiar câștiga uneori economic și politic. Să nu uităm că de la praznicele mari nu lipsesc niciodată politicienii atei care se filmează în mijlocul bisericilor spre a impresiona alegătorii.

Lui Dumnezeu nu-i spun nimic toate aceste slujbe, cântări sau rugăciuni pe care le facem dacă nu-L iubim din toată inima și dacă nu le facem pe acestea spre a-I arăta dragostea noastră iubitului nostru Dumnezeu. Cu o participare prefăcută ne batem joc de noi înșine, cât și de cei care ne zic "uite, om cuvios e acesta!" Însă pe Dumnezeu nu-l păcălim, căci El cunoașe adâncul inimii noastre. El este cunoscătorul inimilor. Zice despre Sine: "Eu sunt Cel Care cercetez rărunchii și inimile" (Apocalipsa 2, 23).

Scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Dumnezeu caută și cercetează ca să afle cu ce scop urmărim în adânc pentru fiecare dintre lucurile noastre. Caută să afle dacă pentru El facem ceea ce facem sau pentru altă pricină". Și află. Cercetând inima noastră, o află seacă. Și atunci toate cele pe care le facem – fapte bune, daruri, rugăciuni, slujbe, privegheri – îl dezgustă și îl mânie deoarece sunt din fățărnicie.

Iată ce spune același Dumnezeu în Sfânta Scriptură israeliților care îi aduceau daruri, celebrau ceremonii religioase și săvârșeau jertfe, fără a-I dărui însă inima. Și acestea spuse israeliților ne privesc pe noi toți credincioșii Săi:

"Ce-Mi trebuie Mie mulțimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor și de grăsimea vițeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor și țapilor. Când veniți să vă înfățișati înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcați curțile? Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate și adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi și praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; și oricât de mult v-ați ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge! Spălați-vă deci și curățați-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul! Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă! Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna. "  (Isaia1, 11-18)

Se vede clar din acest pasaj al Scripturii cum Dumnezeu este interesat de inima noastră și în mod special de curăția inimii noastre mai mult decât de orice dar sau jertfă. Drept urmare, nu încape îndoială că un credincios ortodox trebuie să se îngrijească de curăția inimii lui mai mult decât de orice altceva. Sursa: Inima în scrierile sfinților părinți, Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Ed. Sofia

Așadar, ne-am îmbolnăvit trupește fiindcă ne-am rupt de Dumnezeu, am crezut că suntem autosuficienți, am dat crezare minții noastre, iar Dumnezeu care ne-a dat liberul arbitru, nu -sa împotrivit. Astfel, am ajuns sub adânca influență a diavolului, care ne-a convins că a ne pocăi înseamnă înapoiere și incultură. Tinerilor le-a insuflat că viața trebuie trăită la maxim, și experiată în toate planurile morale și imorale, ca și când ajungerea la bătrănețe ar fi o certitudine și ca și când timpul pentru întoarcerea la dumnezeu ar fi la discreție, ca și când nu ar exista nicio urmare negativă a păcatului, dimpotrivă, am avea experiență și înțelepciune din pregustarea neîngăduită a necuviințelor.

Rugăciunea curăță sufletul

Jean Claude Larchet, în Terapeutica bolilor spirituale, afirmă: Rugăciunea este un "leac care curăță sufletul" până în tainițele sale cele mai întunecate. Rugăciunea are puterea de a stinge păcatele și patimile cele mai ascunse și neștiute pentru că ea cere ajutorul Celui "care vede în ascuns" (Mt. 6, 18), Care "cearcă inimile și rărunchii" (Ps. 7, 9), "Care luminează cele ascunse ale întunericului și vădește sfaturile inimilor" (l Cor. 4, 5) și Care are puterea de a nimici păcatul și de a pierde cu totul patimile. De aceea, creștinul, pe care păcatul îl împiedică să-și vadă "adâncurile cele ascunse", unde s-au cuibărit patimi de care nici nu știe, trebuie să se căiască și de aceste patimi neștiute și să-L roage pe Dumnezeu să-1 izbăvească de ele.

Sfântul Varsanufie scrie astfel: "Mă rog ziua și noaptea să fiu curățit de patimile mele, arătate și ascunse". Odată cu patimile, rugăciunea pune pe fugă pe cei care sunt pricinuitorii lor, cei care tulbură sufletul și-l rănesc de moarte: pe diavol și duhurile cele rele, risipind nenorocitele urmări ale lucrării lor. Iar în această privință, "rugăciunea lui lisus" are o mare putere. Roadele tămăduitoare ale rugăciunii sunt numeroase; în primul rând ele sunt simțite de minte (nous). Prin rugăciune, mintea, pe care păcatul a făcut-o greoaie și ca și moartă, se trezește, redevine sprintenă și revine la viață, căci "în rugăciune stă viața ei".

Statornicia minții este un rod al sinergiei realizate în rugăciune între strădania omului și harul dumnezeiesc, singurul care-l poate face pe om in stare să-și domine neastâmpărul minții. Că este așa, vedem din cele ce învață Sfântul loan Scărarul: "E proprie minții nestatornicia, dar e propriu lui Dumnezeu s-o poată statornici. De ai dobândit nevoința neîntrerupta, va veni in tine Cel ce, închizând între țărmuri marea minții, îi spune în rugăciune: Vino până aici, și să nu treci de aici (Iov 38, 11). Nu poate fi legat duhul. Dar unde e Ziditorul duhului, toate se supun Lui".

Eliberată de tot acest zbucium, mintea omului ajunge să cunoască liniștea și pacea și, atunci când se unește cu inima, dăruiește această pace întregului suflet și chiar trupului. Nu este vorba nicidecum de liniștea cea după trup, însoțită de slava deșartă și trufie, care se ivește atunci când, în chip viclean, diavolii încetează de a mai lupta nenorocitul suflet care le împlinește toate voile, ci de pacea ca dar al Sfântului Duh, însoțită de smerenie și căință deplină. Rugăciunea duce la pacea și liniștea sufletului prin puterea pe care o are, pe de o parte, de a risipi frica, și îndeosebi forma ei cea mai perfidă, neliniștea - angoasa -, care, din pricina caracterului ei nemotivat, nu poate fi combătută direct, la modul antiretic, adică opunându-i argumente logice. Legată cel mai adesea de lucrarea diavolilor, aceasta poate fi biruită numai prin rugăciune. "Și Mă cheamă pe Mine în ziua necazului și te voi izbăvi și Mă vei preaslăvi" (Ps. 49, 16). Numai puterea lui Dumnezeu chemat în rugăciune îl poate tămădui pe om de această boală înfricoșătoare, care pătrunde în toate ungherele sufletului și-i atacă chiar si trupul, lăsându-l pe om pradă propriului chin și cu totul neputincios, neliniștea (angoasa) fiind pricina celei mai mari neputințe și slăbiciuni.

De aceea, Sfântul Ioan Scărarul, urmând Psalmistului, spune: "Lovește-i pe vrăjmași cu Numele lui lisus, căci nu e în cer și pe pământ armă mai tare. Izbăvit de boală, preamărește pe Cel ce te-a izbăvit". Rugăciunea nu numai ca oprește viforul gândurilor, ci și mulțimea lor o stinge, căci prin luarea-aminte ea strânge toate cugetele într-unul singur, cugetarea la Dumnezeu, care ajunge singurul țel al tuturor puterilor sufletului. Duhul omului nu mai este fărâmițat în nenumăratele și feluritele gânduri pe care le naște rătăcirea sa în lumea sensibilă; iar sufletul nu mai este târât în toate părțile de puterile sale, care lucrează fiecare pe temeiuri deosebite unele de altele și în scopuri lipsite de înțeles și rânduială.

Prin rugăciune, se ajunge la unificarea în întregime a minții și a sufletului. După cum spune Sfântul Macarie Egipteanul, sufletul, pe care păcatul îl făcuse asemenea unei case ruinate, revine la frumusețea, rânduiala și bunăcuviința sa dintâi. Atunci când mintea s-a unit cu inima, puterile sufletului, luând parte cu toatele la rugăciune, nu mai rătăcesc în lumea sensibilă și nu mai lucrează contrar firii, ci se întorc și se îndreaptă spre Dumnezeu, și astfel își regăsesc și ele lucrarea proprie, pentru care i-au și fost date omului de Creatorul său în această folosire a lor potrivit firii și menirii lor, ele își redobândesc sănătatea pierdută. Astfel, cum arata Evagrie, rugăciunea "vindecă partea pătimașă a sufletului", adică, pe de o parte, puterea poftitoare, care încetează de a mai râvni lucrurile din lume, pentru a-L dori numai pe Dumnezeu, și pe cea agresivă, care nu se mai iuțește împotriva aproapelui și pentru a dobândi lucrurile lumii pe care le poftește, ci se pornește contra diavolilor și gândurilor, fie ele cugete ale răutății, fie gânduri simple, dar care caută să fure mintea de la rugăciune și să-l întoarcă pe om de la Dumnezeu. Rugăciunea, care, pentru a fi curată, alungă orice reprezentare, de orice natură ar fi ea și mai întâi de toate orice imagine, îl scoate pe om, de sub stăpânirea tiranică a imaginației, tămăduindu-l-l de toate manifestările ei patologice.

Rugăciunea, de asemenea, tămăduiește memoria, în starea decăzută a omului, ea este aducere-aminte de lume și, prin aceasta, uitare a lui Dumnezeu, și de aceea cu totul bolnavă și molipsind și celelalte puteri ale sufletului pe care le abate de la calea duhovnicească. Or, cum spune Sfântul Isihie Sinaitul, "răul uitării și cele ce izvorăsc din ea le vindecă sigur paza minții și chemarea neîncetată a Domnului nostru lisus Hristos". Așa ajunge memoria să se schimbe cu totul și să devina, în rugăciune, uitare a lumii și încetare a risipirii cugetelor și " cere-aminte de Dumnezeu ", regăsindu-și, în această firească folosire a ei, sănătatea. Căci memoria din fire este simplă și numai păcatul, așa cum am văzut, a împrăștiat-o și a sfârtecat-o în multe i felurite amintiri; in smerenia rugăciunii ea își regaseste firească unitate dintâi. Sfântul Grigorie Sinaitul scrie așa: "Tămăduirea amintirii este întoarcerea de la amintirea rea, născătoare de gânduri stricătoare, la starea ei simplă de la început (...) Amintirea o tămăduiește... pomenirea stăruitoare a lui Dumnezeu, întărită prin rugăciune".

Prin aceasta lucrare, care este întru totul potrivită naturii sale, memoria contribuie la tămăduirea întregului suflet, prin ea toate celelalte puteri ale sufletului aflându-se în prezența lui Dumnezeu. "E propriu bărbatului iubitor de virtute să țină pururea pământul inimii în focul pomenirii lui Dumnezeu, că așa, curățindi-se răul puțin câte puțin sub dogoarea bunei pomeniri, sufletul să se întoarcă cu desăvârșire la strălucirea sa firească, spre și mai multă slavă".

La capătul acestui drum, afirmația lui Evagrie că rugăciunea curată îl unește pe om cu Dumnezeu se întâlnește cu cea a Sfântului Isaac Sirul, care spune că "unirea duhovnicească este amintirea nepecetluită care arde în inima cu un dor înfocat". Nici trupul nu rămâne lipsit de efectul tămăduitor al rugăciunii, căci și el participă la ea, armonizându-se cu sufletul, dându-i din puterile sale, păstrând o atitudine cuvenită, folosindu-și facultățile proprii ca să înlesnească rugăciunea și chiar rugându-se el însuși după măsura și potrivit naturii sale specifice, îndeosebi prin metanii.

"Când ne rugăm, ridicăm capul, întindem mâinile la cer și ne sculăm în picioare, trupul însoțind râvna duhului nostru", scrie Clement Alexandrinul. Rugăciunea ajută în acest fel la împlinirea sfatului Apostolului: "Vă îndemn deci fraților, pentru indurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească" (Rom. 12, 1). Ea este astfel una dintre "lucrările comune ale sufletului și trupului care nu țintuiesc duhul de trup, ci ridică trupul aproape de vrednicia duhului și-l înduplecă și pe el să tindă în sus", îndeosebi în "rugăciunea lui lisus", în care trupul și în special centrul sau, inima, joacă un rol fundamental. Dorirea fierbinte a lui Dumnezeu, vădită deplin în această rugăciune, "curățește toate puterile sufletului și ale trupului".

Prin curățirea sufletului și îndeosebi a laturii sale pătimitoare, se curăță și trupul, care nu mai este mișcat "de patimile trupești și materiale", căci partea pătimitoare, astfel curățită, "întorcând spre sine trupul, îl atrage de la plăcerea pentru cele rele"; "când înlăuntrul sufletului, prin rugăciune..., este nimicit asaltul răului, atunci ia parte și trupul la sfințenie, dobândind puterea de a pune capăt pornirilor păcătoase". Prin aceasta, omul poate primi în întreaga lui făptură harul dumnezeiesc. "Harul Duhului, trecând prin mijlocirea sufletului la trup, îi dă și acestuia să pătimească (să experieze) cele dumnezeiești... în chip fericit împreună cu sufletul". Astfel, trupul se împărtășește nemijlocit de rânduiala, unificarea și pacea pe care rugăciunea le aduce în suflet. Rugăciunea face ca diferitele facultăți ale trupului să lucreze în vederea atingerii unui unic și același țel: Dumnezeu.

Ea unifică astfel trupul, dar îl și reunește cu sufletul; datorită ei, omul își regăsește unitatea armonioasă a constituției sale psiho-somatice firești, abolindu-se starea de separare dintre suflet și trup, caracteristica firii căzute, în rugăciune, trupul încetează de a mai fi robit de lumea sensibilă. "Se reîntoarce către sine", cum spune Sfântul Grigorie Palama; altfel spus, nu mai este înstrăinat și bolnav, nu mai lucrează împotriva firii, și-și regăsește adevărata fire și sănătatea spirituală, folosindu-și puterile și facultățile pentru a-I plăcea lui Dumnezeu, potrivit adevăratei lor meniri firești, într-adevăr, rugăciunea implică, prin concentrarea care se cere în timpul ei, "paza simțurilor", prin care ele sunt abătute de la lucrarea lor după pofta trupului. De asemenea, toate celelalte mădulare ale trupului sunt vindecate prin rugăciune, trecând de la o activitate care nu ține seama de Dumnezeu la o lucrare potrivit voinței Lui. Ea face ca limba să rostească cuvinte adresate lui Dumnezeu, să vorbească despre El și întru El, cu pace, blândețe, curaj și înțelepciune; urechile le face să asculte "învățăturile dumnezeiești nu numai ca să le audă pe ele, ci, după cuvântul lui David, ca să-și amintească de poruncile lui Dumnezeu, spre a le împlini pe ele" (Ps. 102, 18). Datorită ei, "mâinile și picioarele noastre slujesc voii dumnezeiești". Din toate acestea vedem că rugăciunea îl face pe om liber cu adevărat. ÎI scoate din mărginirea înrobitoare a eului său pătimaș pentru a-l deschide infinitului dumnezeiesc. Tămăduindu-l pe om de păcat și de patimi, rugăciunea îl scoate din robia lor și-l izbăvește de nenorocitele lor urmări. După cuvântul Apostolului, omul este izbăvit "din robia stricăciunii" (Rom. 8, 21). Rugăciunea îl scoate pe om din înstrăinarea păcatului; nu mai este mânat de puteri rele și străine, nu mai este supus legii păcatului care locuiește în el. Sursa 



Sfânta Tradiţie şi ereziile
La vremea Judecății, se vor arăta cer nou și pământ nou ‒ vedenia Sfântului Vasile cel Nou
 

Atât de mare era frumusețea și măreția în care s-a îmbrăcat pământul acela minunat în înflorirea pomilor acelora minunați și a ierbii aceleia preadesfătate, pe care ochiul nu a văzut-o, cum s-a spus, și urechea nu a auzit-o și la inima omului nu s-a suit, încât, uimit fiind cu totul de atâta măreție și strălucire, am îndrăznit și am zis către îngerul acela dumnezeiesc care mă călăuzea: „Doamne al meu, care este Împărăția cerurilor despre care am auzit adeseori din dogmele dumnezeiești și bisericești și din Însăși Sfânta și Preacurata Evanghelie, că este minunată și fără de asemănare mai presus decât orice împărăție pământească? Oare nu cumva este aceasta care se arată înaintea ochilor noștri, care este fără de asemănare și necuprinsă prin frumusețe și măreție?”

1.       Privind eu în sus cu ochii, am văzut pământ nou și pe acesta nu se înălțau munți, nici nu coborau văi sau câmpii netede, ci întreg pământul acela era într-o singură stare care se vedea de la un capăt la altul și loc ascuns nu se afla pe el, încât cineva l-ar putea asemăna cu un lan de grâu vara. Iar fața lui era curată și albă ca laptele sau ca zăpada care abia a căzut din nori și o ceață aurie se înălța din el și se suia în văzduhul cerului umplându-l pe el cu mireasmă negrăită. Și pământul acesta era slăvit foarte. Și a privit Domnul încă pe toată fața pământului și îndată a răsărit pe el iarbă albă ca zăpada. Și iată pomi frumoși la înfățișare și preafrumoși umbroși și plini de poame, unii roșii ca focul, alții sclipind ca zăpada, iar alții înfloriți în flori multicolore, deosebindu-se unele de altele la înfățișare și în frumusețe, pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, nici nu poate înțelepciunea omenească și limba muritoare să le descrie. Și pe când răsăreau toate aceste înfricoșătoare și preafrumoase plante pe fața pământului și înfloreau în zeci de mii de feluri de flori negrăite și desfătătoare în pomii a căror frumusețe și priveliște felurită și dulceață a miresmei trimisă din ele mintea oamenilor nu poate cu nici un chip să o povestească și amețește nedumerindu-se, fiindcă toate covârșesc minte și cuget. Atât de mare era frumusețea și măreția în care s-a îmbrăcat pământul acela minunat în înflorirea pomilor acelora minunați și a ierbii aceleia preadesfătate, pe care ochiul nu a văzut-o, cum s-a spus, și urechea nu a auzit-o și la inima omului nu s-a suit, încât, uimit fiind cu totul de atâta măreție și strălucire, am îndrăznit și am zis către îngerul acela dumnezeiesc care mă călăuzea: „Doamne al meu, care este Împărăția cerurilor despre care am auzit adeseori din dogmele dumnezeiești și bisericești și din Însăși Sfânta și Preacurata Evanghelie, că este minunată și fără de asemănare mai presus decât orice împărăție pământească? Oare nu cumva este aceasta care se arată înaintea ochilor noștri, care este fără de asemănare și necuprinsă prin frumusețe și măreție? Căci ce ar putea avea mai mult aceea?  Sau poate este alta și nu aceasta? Dar acela răspunzând, a zis către mine: „Nu știi, frate, ce spui. Căci pământul pe care îl vezi și toate cele de pe el este pământul celor blânzi, despre care se spune în Evanghelii că Fericiți cei blânzi că aceia vor moșteni pământul. Dar Împărăția cerurilor este cu totul necuprinsă și nu este asemenea cu nici unul dintre lucrurile ce cad sub simțuri pe care le vezi acum”.

2.       Dar pe când ne minunam noi de înflorirea pomilor acelora deosebiți, feluriți și înmiresmați și de mulțimea florilor, tresăltând și bucurându-ne de aceștia, privim și iată, alți pomi și aceștia mai mulți decât cei dintâi, încât se vedea multă mulțime care odrăsleau rod neasemuit și necuprins, străin la vedere și la chip și la mireasmă, minunat la gust și la dulceață, neîmpuținat prin dăinuirea și eternitatea lui neîmbătrânitoare. Și iată, a privit Domnul pe fața a tot pământul acela nestricăcios și minunat și s-a umplut îndată de vegetație negrăită care strălucea ca aurul răsărind fără asemănare trandafiri, crini și viorele. Pe care văzându-le eu, m-am minunat și m-am umplut de uimire la frumusețea ei, am amețit și m-am spăimântat, fiindcă nu era sațiu în vederea dulceții ei. Căci Domnul împodobise pământul acela și-l înfrumusețase ca pe o mireasă în cămara de nuntă, strălucindu-l și împodobindu-l cu frumusețe nesfârșită și cu strălucire pentru primirea fiilor Lui. Și după acestea a privit iarăși Domnul pe fața a tot pământul aceluia minunat și a izvorât un râu de lapte și miere din el. Iar mierea izvorului aceluia era curată foarte și limpede ca lacrima. Și trecea pe toată fața pământului udând și adăpând rădăcinile plantelor. Totuși râurile nu erau amestecate, adică mierea cu laptele, ci fiecare mergea separat. Și laptele curgând adăpa rădăcinile pomilor acelora frumoși și înmiresmați cu zeci de mii de miresme, care erau înfrumusețați veșnic cu flori, iar mierea adăpa și se vărsa liniștit din abundență veșnic și în chip potrivit rădăcinile pomilor împovărați cu fructul acela neveștejit și negrăit, ca unul care se împărtășea de Cuvânt.

3.       Și priveam noi la acestea și iată, la aceeași privire a Judecătorului, au venit de la răsărit păsări minunate, ca un nor mare și gros foarte și s-a întins pe toată fața pământului aceluia. Și s-au umplut toate ramurile pomilor acelora de asemenea păsări și acestea se desfătau de frumusețea și încântarea acelei nestricăcioase creații și veselindu-se foarte au început cu bucurie să ciripească cu glas frumos foarte și viers dulce o cântare nemaiauzită și armonioasă, încât a răsunat tot pământul de  asemenea glasuri dulci ale acelor păsărele și cântarea lor s-a înălțat până la înseși bolțile cerului. S-a spăimântat și s-a cutremurat toată adunarea aceea de față foarte foarte de veșnicul  și înfricoșătorul acela Judecător din pricina strigătului izbucnit de la păsările acelea înfricoșătoare, strălucitoare și felurite care au început să ciripească și să laude pe Domnul și Dumnezeul a toate. Iar eu înmărmurit și uimit de glasul și răsunetul dulce al păsărilor acelora deosebite și felurite, zic către îngerul meu călăuzitor: „Doamne al meu, de unde au venit aceste preafrumoase păsări cu dulce glas și ce este viersul și cântarea lor desfătată?” Iar acela a zis către mine: „Aceste păsări pe care le vezi, frate, nu sunt supuse stricăciunii și schimbării și nașterii, precum cele ce sunt în viața aceasta vremelnică și multsuspinată, ci și acestea precum și viitoarea nouă creație sunt nestricăcioase prin veșnica și neîmbătrânitoarea dăinuire în veacul veacului și prin desfătarea și strălucirea veșnice”.

4.       După ce s-au săvârșit acestea toate astfel, a privit iarăși Domnul spre înălțimile munților, adică în înaltul cerului, și iată, s-a deschis un nou cer într-o înfricoșată deschizătură și iată, mulțime de oștiri de îngeri și arhangheli înfricoșați cu slavă multă s-au pogorât din cer purtând minunata aceea cetate a lui Dumnezeu pe fața pământului, cântând și strigând cântarea trisaghionului trimisă Dumnezeului celui în Treime. Și când au ajuns pe fața pământului, au așezat-o pe pământ la răsărit. Și grădina aceea înfricoșătoare și preafrumoasă și vestită a fost cuprinsă înlăuntrul cetății aceleia minunate împreună cu Edenul cel de la răsărit. Și a privit Domnul la cetatea aceea minunată și s-a întărit ea în chip minunat pe locul noului și nestricăciosului aceluia pământ și toate bunătățile din mijlocul ei. Și nu se putea cerceta frumusețea și minunățiile cetății aceleia minunate și fără asemănare, de unde începea și unde se sfârșea, fiindcă aceea era cetatea marelui Împărat Dumnezeu, metropola cea de  sus a Sionului, cetatea Ierusalimului de sus, cetatea celor întâi născuți, al cărei Artist și Creator este Dumnezeu, ai cărei munți sunt împrejurul ei și Domnul împrejurul poporului Său, de acum și până în veac. Căci în jurul ei se aflau toate oștirile puterilor cerești și Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos în jurul poporului Lui așezat acolo. Și când se întărea cetatea aceasta în locul gătit ei, au strălucit marginile de la razele temeliilor strălucite și a zidirilor ei. Căci domurile ei în chip străin și netâlcuit erau construite și zidite din zeci de mii de culori duhovnicești și nuanțe care radiau o nespusă veselie, desfătare și bucurie fără sațiu celor ce priveau. Iar porțile ei, răsăreau precum soarele și trimiteau raze, luminând toate în jurul ei și lumină orbitoare era în ea. 

 

(extras din Viața Sfântului Vasile cel Nou, vedenia despre înfricoșata Judecată)

Traducere și adaptare: Laura Enache

Sursa: Doxologia 



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Despre semnificaţiile creştine, teologice, spirituale şi duhovniceşti ale Crucii - Dr. Stelian Gomboş

 

            Introducere

Crucea este simbolul de căpătâi al Creştinismului, reprezentând patima, moartea şi învierea Domnului. Identificată dintru început ca fiind „semnul Fiului Omului“ (Matei 24, 30), crucea arată calea urmării lui Hristos (imitaţio Christi). Toţi mucenicii şi martirii au ochii aţintiţi asupra lui Iisus Hristos, Care „a suferit crucea“, mărturisind că nu există experienţă a împărăţiei Lui Dumnezeu fără cruce. Pentru Sfântul Ignatie, Biserica îşi are rădăcina în lemnul crucii, creştinii fiind ramurile ei. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că toate creaturile, prin însăşi finalitatea existenţei lor, „se cer după Cruce“. În evlavia şi pietatea ortodoxă, venerarea Sfintei Cruci este nedespărţită de lauda Învierii: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfânta Învierea Ta o lăudăm şi o mărim“. Sfânta Cruce, Altar de jertfă al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, are trei semnificații: obiect sfânt, semn de închinare și cale/misiune de urmat.

            Sfânta Cruce – semn spiritual, creștin, distinct, deosebit și distinctiv

Toate religiile lumii, din trecut și de azi, au avut și au semne și simboluri specifice: unele corpuri cerești (soarele, luna, stelele), altele corpuri și figuri de animale, iar altele obiecte de tot felul. În același timp, suverani și popoare, armate, instituții, asociații, familii nobile etc. au adoptat diferite simboluri, considerate reprezentative. Ar fi nevoie de un muzeu imens, ca să fie expuse toate la un loc! Deosebit de toate religiile și celelalte instituții omenești, Creștinismul se prezintă în fața lumii, de douăzeci de veacuri, cu cel mai simplu, dar și cel mai mare dintre semne: Sfânta Cruce. Prin comparație, nici unul dintre celelalte n-a reprezentat mai bine un fapt, un adevăr, o realitate. De ce? Pentru că Sfânta Cruce nu este un simbol mitologic, o idee, un obiect magic ori artistic, ci Altar, pe care Iisus Hristos S-a jertfit, ca să ne mântuiască.

Sfinţii Părinți ai Bisericii ne învață că Sfânta Cruce are trei semnificații: obiect sfânt, semn de închinare și cale de urmat, misiune. În pofida faptului că s-a vorbit și s-a scris enorm despre ea, că știm, așadar, foarte multe lucruri, Sfânta Cruce rămâne, în esență, o mare taină, sau ‘ușa tainelor’ – cum frumos exprimă un vers din Acatistul Sfintei Cruci (Icos 6), așa cum de-a pururi taine rămân Sfânta Treime, Întruparea Mântuitorului, Euharistia etc., pe care le primim și le înțelegem numai prin credință. Trebuie să reținem, de asemenea, că în ierarhia liturgică Sfânta Cruce se situează imediat după Maica Domnului și înaintea sfinților. Să ne amintim că la încheierea unor slujbe (otpust) se rostește: ‘Hristos – Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci și cu ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască’. Înțelegem, astfel, că Iisus Hristos ne mântuiește (și) cu puterea Crucii.

            Principalele tipuri de cruci consemnate din perspectivă etimologică şi tradiţională

            Crucea – Vechi simbol cosmic, dar şi instrument de supliciu

Crucea este un vechi simbol cosmic (mult anterior apariţiei creştinismului) care reprezenta soarele şi armonia contrariilor. Punctul de întretăiere a braţelor ei simboliza centrul universului. Cele patru braţe indicau cele patru puncte cardinale. „Cruce“ vine de la cuvântul latin crux-ucis. Termenii stavros (în limba greacă) şi crux (în limba latină) inseamnau însă numai stâlpul vertical (crux simplex) de lemn, pe care mulţi condamnaţi la moarte erau răstigniţi. „Cuvântul grec pentru cruce, stavros, însemna în sens propriu tot un stâlp vertical sau un element al unui gard, de care se putea atârna vreun lucru oarecare, sau care se putea folosi pentru a împrejmui o bucată de pământ. (…) Şi la romani termenul crux (din care derivă cuvântul «cruce») pare să fi avut la origine sensul de stâlp vertical“ (The Imperial Bible Dictionary). Romanii au preluat metoda execuţiei pe cruce de la cartaginezi.

Încă din antichitate existau mai multe tipuri de cruci. Romanii se foloseau de trei feluri de cruci: crux comissa, denumită şi crucea Sfântului Antoniu, avea forma literei T; crux immissa, sau crucea latină veche, avea patru braţe (+); crux decussata, sau crucea Sfântului Andrei, avea forma literei X. Mântuitorul a fost răstignit pe o crux immissa. Acest fapt apare şi în Sfânta Scriptură, unde Sfinţii Evanghelişti Matei (27, 37), Marcu (15, 26), Luca (23, 38) şi Ioan (19, 19) pomenesc despre titlul pironit deasupra capului lui Iisus Hristos (redat iconografic cu iniţialele I.N.R.I. – Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor). În Antichitate, crucea era cunoscută drept obiect de tortură. Crucificarea era asociată cu una dintre cele mai înfricoşătoare şi ruşinoase pedepse aplicate răufăcătorilor, sclavilor, ostaticilor şi răzvrătiţilor. Moartea era lentă şi chinuitoare. Imaginea, una de-a dreptul înfricoşătoare, l-a determinat pe un înţelept să spună: „Răstignirea este moartea cea mai cumplită şi cea mai înfricoşătoare; fie ca aceasta să fie departe nu numai de trupul unui cetăţean roman, ci şi de ochii, ba chiar şi de cugetul lui“ (Cicero, Verr. V, 64, 66 appud Vasile Tarnavski, Arheologia biblică, Cernăuţi, p. 314).

            Crucea – Simbol creştin al mântuirii

Creştinismul a prefăcut crucea dintr-un instrument de tortură, aducător de moarte, într-un obiect sfânt, dătător de viaţă.  Închinându-se Jertfei şi Învierii Domnului, creştinii au făcut analogia între forma crucii şi poziţia de rugăciune cu braţele întinse, iar străvechiul simbol al victoriei soarelui asupra forţelor întunericului a devenit semn al mântuirii şi al biruinţei întru Iisus Hristos, „Soarele Dreptăţii“. Cinstirea Sfintei Cruci a căpătat o pondere deosebită mai ales după ce Sfânta Împărateasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (la anul 326), iar Constantin însuşi a adoptat deja crucea ca emblema pentru steagurile şi monezile sale, după ce la anul 312, când îl înfruntase pe rivalul său Maxenţiu, semnul crucii i se arătase pe cer, ca promisiune de biruinţă (În hoc signo vinces, „Întru acest semn vei învinge“). El a ridicat în inima Romei o cruce impunătoare (prototipul troiţelor de mai târziu). Sinodul al şaptelea ecumenic (Niceea, 787) a stabilit definitiv că modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane, ea reprezentând semnul distinctiv şi plin de putere al credinţei şi evlaviei creştine. Bisericile creştine tradiţionale sunt construite în formă de cruce şi poarta crucea în vârf, ca semn distinctiv şi sfinţitor. Semnul crucii se regăseşte şi în stemele multor ţări. Credincioşii obişnuiesc să poarte crucea la gât, iar mormintele creştine sunt marcate cu cruci. Canonul prevede ca orice fel de cruce să fie sfinţită înainte de a i se dă o destinaţie sau alta.

            Depre dimensiunea creştină a Crucii

Crucea (lat. crux) apare drept simbol creştin pe la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea. Este unul dintre simbolurile cele mai răspândite şi în acelaşi timp printre cele mai vechi. El se găseşte scrijelit chiar şi în peşterile preistorice, din perioada epocii de piatră. Înainte de apariţia creştinismului, crucea reprezenta soarele, armonia contrariilor (cerul şi pământul), centrul ei fiind mijlocul universului. Cele patru braţe indicau cele patru puncte cardinale. În perspectiva liturgică sau bisericească, „cruce“ poate avea înţelesul de crucifix ori de cruce manuală. În sens spiritual, crucea reprezintă „chinul moral“, care vorbeşte de dogma creştină a ispăşirii.

Se cunosc aproximativ patru sute de forme de cruci, dintre care următoarele sunt cele mai răspândite: crucea Tau (în formă de T) este cel mai vechi simbol, cu origine în vechea Chaldee; crucea ortodoxă, greacă; crucea catolică, latină (actualmente este forma cea mai răspândită); crucifixul (în primele secole după răstignirea lui Iisus Hristos nu s-a prezentat corpul Acestuia pe cruce. La Sinodul Trullanic din anul 691 s-a acceptat prezentarea unui tânăr pe cruce. Ulterior, prin secolul al X-lea, după abolirea pedepsei cu moartea prin crucificare, când din memoria colectivă a creştinilor a început să dispară asociaţia negativă a crucii cu chinurile crucificării, s-a pus trupul lui Iisus pe cruce în locul tânărului anonim).

            „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase…“

„O, creştine, nici un lucru să nu faci, până nu faci semnul Sfintei Cruci, când pleci în călătorie, când începi lucrul, când te duci să înveţi carte, când eşti singur şi când eşti cu mai mulţi; pecetluieşte-ţi cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tău, pieptul tău, inima ta, buzele tale, ochii tăi, urechile tale şi toate ale tale să fie pecetluite cu semnul biruinţei lui Iisus Hristos asupra iadului. Şi nu te vei mai teme atunci de farmece sau descântece sau de vrăji. Că acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la faţa focului şi ca praful în faţa vântului“. (Sfântul Chiril al Ierusalimului)

Aşadar, Creştinismul a transformat crucea dintr-un instrument de tortură, aducător de moarte, într-un obiect sfânt, dătător de viaţă, curaj şi speranţă. Crucea este simbolul de căpătâi al creştinismului, cel ce reprezintă patima, moartea şi învierea Domnului. Bisericile creştine tradiţionale sunt construite în formă de cruce şi poartă crucea în vârf. Semnul crucii se regăseşte şi în stemele multor ţări. Canonul prevede ca orice tip de cruce să fie sfinţită înainte de a i se atribui o destinaţie sau alta. Altminteri, odată cu descoperirea la Ierusalim a lemnului crucii de pe Golgota (anul 326) de către Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cinstirea Sfintei Cruci a dpbândit, căpătat o (mai) mare importanţă. După cum am mai spus, chiar Împăratul Constantin a adoptat crucea ca emblemă pentru steagurile şi monedele sale. El a ridicat în centrul Romei o cruce impunătoare (modelul troiţelor de mai târziu). Pentru Sfântul Ignatie, Biserica îşi are originea în lemnul crucii, iar creştinii sunt ramurile ei. Venerarea Sfintei Cruci este legată de lauda Învierii: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim“.

           „Semnul Fiului Omului“ în Creştinism

În Noul Testament, crucea este legată de Mântuitorul Iisus Hristos. Prin jertfa Lui pe cruce, aceasta a devenit simbolul mântuirii neamului omenesc. După cum am mai spus, braţele crucii au o semnificaţie aparte. Cel orizontal arată că jertfa lui Iisus se răsfrânge asupra întregii lumi, iar braţul vertical arată actul de refacere dintre ceresc şi pământesc. În sens spiritual - duhovnicesc, crucea reprezintă dragostea lui Dumnezeu faţă de noi. Însăşi jertfa Mântuitorului este o mărturie în acest sens şi arată esenţa iubirii creştine, pentru că „nimeni nu are mai mare dragoste decât aceasta ca viaţa să şi-o pună pentru prietenii săi“, spune Iisus (Ioan 15, 13). Sfânta Scriptură vorbeşte despre „semnul Fiului Omului“ (Matei 24, 30) şi al creştinilor ca o dovada a iubirii lui Dumnezeu faţă de om. Cu alte cuvinte, credincioşii se închină Sfintei Cruci pentru că jertfa lui Iisus ne-a adus nouă, celor mulţi, şansa de a obţine viaţa veşnică.

Altfel spus, omul are posibilitatea să se vindece sufleteşte şi trupeşte prin puterea Crucii. Cele trei degete împreunate reprezintă Sfânta Treime. Cele două degete strânse în palma mâinii drepte reprezintă, pe de o parte, cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos, unirea dintre firea umană şi cea dumnezeiască, coborârea lui Dumnezeu pe pământ, iar, pe de altă parte, îi reprezintă pe Adam şi Eva care se închină Sfintei Treimi aici, pe pământ. Părţile trupului însemnate au şi ale un simbolism dogmatic: fruntea reprezintă cerul, pântecele simbolizează pământul, iar umerii închipuie locul şi semnul puterii.

            În loc de concluzii sau încheiere - Pământul Românesc, expresia suferinţei Crucii de secole

Vitregia istoriei noastre ca neam a lăsat urme adânci. Una dintre virtuţile pe care o dă suferinţa Crucii este răbdarea. Prin îndurarea necazurilor şi a încercările vieţii, românii au dobândit putere sufletească şi de aici vine şi recunoaşterea lui Dumnezeu. Ca să luăm doar un singur exemplu, troiţele ridicate la răscruci, lângă fântâni, biserici, cimitire, mai ales la sate şi oraşe, sunt mărturii ale credinţei în puterea supremă. Nici o ţară ortodoxă nu are atâtea troiţe şi răstigniri ca cele din ţara noastră. Cinstirea Crucii în felul acesta, aproape instinctiv, în mod natural, ne-a ajutat să biruim răul. Prin urmare, Praznicul înălţării Sfintei Cruci este pentru noi, românii, una dintre sărbătorile creştine cele mai vechi, care se serbează la 14 septembrie, cu începere din secolele VII-VIII.

 

 

Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/



Mesajul Patriarhului Daniel cu prilejul începerii noului an școlar - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj pentru toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar cu ocazia începerii anului școlar 2018-2019.

Mesajul Preafericirii Sale este intitulat Educația – lumină pentru viață şi bucurie de Centenar.

În cuvântul său, Părintele Patriarh Daniel a evidențiat că „Familia, Biserica și Școala sunt chemate să prezinte copiilor și tinerilor chipurile luminoase, înțelepciunea şi jertfelnicia făuritorilor Marii Uniri, pentru a prețui virtuțile lor și a le cultiva în prezent şi în viitor”.

Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.


Educația – lumină pentru viață şi bucurie de Centenar

Cu dragoste părintească, binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, la începutul anului şcolar 2018-2019.

În anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri de la 1918, ne amintim cu recunoștință de toți aceia care, de-a lungul veacurilor, prin dragostea lor jertfelnică, au apărat unitatea de credință a românilor și au contribuit la cultivarea și consolidarea conștiinței naţionale. În acest sens, Biserica, prin Sfânta Liturghie și tipar, a cultivat cu stăruință în sufletele românilor conștiința că au aceeași origine, ca neam, aceeași limbă neolatină sau romanică și aceeași credință creștină. Astfel, Biserica a susţinut eforturile patriotice pentru înfăptuirea marilor evenimente din istoria românilor: Unirea Principatelor din 1859, obținerea Independenței de Stat a României (1877-1878) și Marea Unire din 1918.

Mesajul educaţional al sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918 este acesta: Familia, Biserica și Școala sunt chemate să prezinte copiilor și tinerilor chipurile luminoase, înțelepciunea şi jertfelnicia făuritorilor Marii Uniri, pentru a prețui virtuțile lor și a le cultiva în prezent şi în viitor.

În contextul actual, marcat de tendințe ideologice individualiste și secularizante, este necesară intensificarea cooperării dintre Familie, Biserică și Școală, pentru a promova valorile permanente și modelele autentice, care leagă între ele generațiile trecute, prezente și viitoare. De asemenea, este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.

În anul 2018, declarat în Patriarhia Română drept An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, Biserica a hotărât să sporească mai mult comuniunea cu românii de pretutindeni și să promoveze demnitatea poporului român în dialog cu celelalte popoare ale lumii. Totodată, prin continuarea Programului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” și a Proiectului „Alege Şcoala!”, prin organizarea de tabere și activități educaționale, Biserica dorește să încurajeze copiii şi tinerii să crească permanent în comuniune de iubire în familie, în Biserică şi în societate, preţuind valorile spirituale şi culturale ale poporului român.

Cu prilejul începutului anului școlar 2018-2019, ne rugăm Preasfintei Treimi să ocrotească pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi să le dăruiască tuturor bucuria comuniunii fraterne în păstrarea dreptei credințe, a unității și a demnității noastre naționale!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

basilica.ro



Bucuria Nașterii Maicii Domnului (Video) - Fr. Alexandru Mihail Niţă
 



ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Cuvânt de folos pentru adolescenți și tineri despre abstinență - Valeriu Tănasă

Sinonimele cuvântului abstinență sunt: înfrânare, temperare și post, - dirijate și stăpânite cu ajutorul rațiunii

Facem abstinență sau înfrânare fiindcă avem suflet și sufletul este lumină. Sufletul se hrănește cu tot cuvântul lui Dumnezeu și un om care are stomacul plin de mâncare nu mai poate fi în dialog cu Dumnezeu.

Echilibrul, să zicem rațional, în primirea hranei este o virtute pe care toți trebuie să o cultivăm.

            Eu însă intenționez să mă refer la o oprire sau o abstinență de la relațiile sexuale până la căsătorie. Dar și cei căsătoriți, creștini fiind, respectă o rânduială de post. Adică miercurea, vinerea și duminicile precum și sărbătorile trebuie să le țină în curățenie. Zilele de dezlegare sunt joi și marți cu învoirea celor doi soți. Dacă nu se respectă această rânduială a firii, atunci este păcat și păcatul aduce boală, în special de nervi, care slăbesc și cauzează moartea.

            Dar o lămurire rațională, pertinentă și duhovnicească am găsit în cartea Imn pentru crucea purtată a lui Virgil Maxim. Suferința care a pătimit-o 22 de ani în închisorile comuniste îi oferă toată încrederea noastră. Redăm sfatul și îndemnul mărturisitorului din temnițe: “De la 13-14 ani până la 18-20 au loc în dezvoltarea bio-pshică a omului două fenomene paralele: dezvoltarea și intrarea în funcțiune a unor glande, rânduite să contribuie la perpetuarea vieții sub formă materială, biologică și, concomitent, dezvoltarea și înflorirea unor sentimente care să contribuie, prin conlucrare cu cele dintâi, la perpetuarea vieții în forme spirituale, eterne. Nimeni din cei ce ne înconjoară nu ne lămurește această taină. Din această cauză, despărțindu-le, una din aceste înfloriri ale vieții tinere va fi înfrântă (cel puțin pentru un timp) și cealaltă va triumfa, de obicei cea materială, biologică, luând forme de manifestare împotriva firii pentru care a fost creată. Astfel, tânărul cade frecvent în păcatul onaniei sau al desfrâului (curviei) și la un sex și la altul. Răul acesta duce la o complexare a ființei noastre spirituale. Auto-condamnarea din cugetul nostru este primul semn că ceea ce facem nu este bine.

Ce să facem, deci? Aici intervine posibilitatea de a salva, de a rămâne în greșeală sau a cădea în altă greșeală și mai mare. Descoperirea acestei greșeli la mărturisirea în fața preotului duhovnic, deci a lui Dumnezeu, îți ajută, ca învățătură și remediu, să întrerupi greșeala și, supunându-ți trupul la osteneli, muncă, metanii, post și rugăciune, să-ți propui categoric în conștiință hotărârea de a te împotrivi acestui rău obicei.

Nu vei reuși dintr-o dată. Vei mai cădea o dată, de două ori, de trei ori, dar nu renunța. Înnoiește-ți mereu propunerea. Vezi-ți mereu starea de învins și de auto-batjocorire la care ai ajuns și smulge-te cu voință nestrămutată de a fi OM, ființă rațională care nu numai că poți deosebi binele de rău, ci îl poți realiza. Și vei reuși!

Înțelegând și părându-ți rău pentru starea de ticăloșie morală în fața lui Dumnezeu, Care te-a făcut ființă curată, neîntinată (punându-ți  în fața ochilor minții imaginea copilului nevinovat) și pe care în chip conștient o pervertești și o denaturezi de la scopul ei, coborând-o la o stare mai prejos decât cea animalică, vezi-ți osânda ce te așteaptă. Căci numai cei curați și cei ce s-au curățit de păcat vor intra în Împărăția lui Dumnezeu, iar tu, cu ce obraz vii în adunarea celor curați, în Biserica lui Hristos? Cel ce a intrat în Cămara Ospățului Luminii, trebuie să fie îmbrăcat în haina de nuntă a virtuților. Altfel, venind Împăratul și întrebându-l: “Ce cauți aici”?, nu va putea răspunde. Va fi socotit fur de cele sfinte. Și știi “că nici hoții, nici lacomii, nici iubitorii de argint, nici desfrânații, nici malahienii, nici sodomiții…, nu vor intra în Împărația Cerurilor” (Sfântul Apostol Pavel).

Dar se mai poate întâmpla și o pervertire a conștiinței în sensul renunțării la o formă de păcat, pentru a opta pentru alta. Un prieten prost sau înșelat și el de ignoranța generală, adesea științifico-medicală, îți va sugera relații sexuale cu o parteneră, amatoare și ea de o viață libertină. Iată cum ai trecut dintr-o mână a diavolului în cealaltă. Ți se pare că păcatul onaniei era nefiresc, iar acesta al curviei este totuși firesc! Te înșeli!

Fiindcă, pentru om, actul apropierii de sexul opus (de femeie) trebuie făcut sub binecuvântare, în vederea procreării, nu al simplei satisfacții biologice, coborâtă la condiția instinctuală. Acest act nu este un act de igienă sexuală, cum greșit l-a înțeles și-l propagă așa zisa știință medicală dominată de viziunea materialist-atee.  În rostul lui firesc-uman este binecuvântat de Dumnezeu în momentul când celor doi protopărinți  li s-a spus: “Creșteți, înmulțiți-vă și stăpâniți pământul” (Geneza). Iar Mântuitorul spune că „Dumnezeul l-a făcut pe om, de la început, parte bărbătească și parte femeiască” și “ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Evanghelia după Matei).

Deci, apropierea se face nu către orice femeie. Apropierea e consecința dragostei dintre cele două suflete, pentru împlinirea lor în voia lui Dumnezeu de a procrea prin om noi ființe raționale, nu o necesitate fizică, biologic, despărțită de actul afecțiunii sufletești. Dacă sămânța vieții vărsată spre rodire, nu aduce rod, semănătorul nu poate avea răsplată. Sau dacă totuși a rodit, a rodit în pământ străin. A semănat unde nu-i era îngăduit. De aceea acest rod nu poate fi binecuvântat ca vrednic de viață, și, de asemenea nici semănătorul. De aceea apar atâtea consecințe tragice pentru cei  ce  trăiesc în desfrâu. Mântuitorul spune clar prin gura Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan: “Iar tuturor celor ce L-au primit (pe Hristos) ca dreptar (cenzor și finalitate a vieții lor), adică a acelora care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să fie copiii lui Dumnezeu, care (aici atenție!) au fost născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din pofta bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut”.

Deci, frate al meu, actul acesta nu-ți aparține numai ție. Pe tine Dumnezeu te-a făcut împreună-lucrător cu El, pentru a-i aduce în Slavă chipurile creației Sale pentru completarea numărului îngerilor căzuți. Iată slava, iată cinstea de care ești învrednicit. Să fii creator împreună cu Dumnezeu. De aceea zice și Sfântul Apostol Pavel: “Patul este binecuvântat și fecioria este sfântă”. La om actul acesta nu este animalic, întâmplător sau supus unor legi ciclice, natural, ci este supus rațiunii și voinței libere. Dumnezeu ne cheamă la conlucrarea cu El prin opțiune liberă, nu în chip silnic, venind cu bucurie, cu curăție, cu sfințenie, nu cu perversitate, cu înșelăciune, cu întinare și cu batjocorirea intenției sfinte pe care El o are spre preamărirea noastră.

Iubite frate mai tânăr, dacă ai înțeles cât de cât acest cuvânt, pe care l-am pus cu toată sfiala înaintea lui Dumnezeu și a sufletului tău, ia aminte, căci cu toții am păcătuit, toți suntem ușor de înșelat și ne supunem păcatului. Cei pe care-i cinstim și-i numim Sfinți - și sunt, căci i-a confirmat Dumnezeu prin semne și minuni – ne-au lăsat mărturisirile vieții lor trăite în păcate de tot felul, în necurății trupești și sufletești, de care s-au vindecat prin metodele indicate de Mântuitor, cele lăsate nouă în Sfânta Lui Biserică: viața de post și rugăciune, ferirea de mediul viciat, prieteniile curate, cu cei care își propun același drum spre mântuire, munca și mai ales comuniunea cu Trupul și Sângele Domnului în care sunt înglobate energiile Dumnezeirii, cele care, comunicate sufletelor și trupurilor noastre, ne pot îndumnezei și pe noi.

Din partea ta e nevoie de hotărâre tare. Din partea lui Dumnezeu, Harul Lui lucrător și mântuitor e pururea prezent. Folosește—L! Dumnezeu să-ți ajute.” (Imn pentru crucea purtată, Virgil Maxim, Editura Babel, 2012, p. 29-30)

Părintele Arsenie Boca, după cum cunoaștem a scris sfaturi înalte, inteligibile și deosebit de duhovnicești pe tema această delicată a abstinenței și a înfrânării de la excesele relațiilor sexuale haotice și consecințele ireparabile și nimicitoare în viața tinerilor.



Cu cine să cȃștige războiul Hristos? Cu noi? Iertați-mă, n-are cum! - Arh. Hrisostom de la Putna
 

Cuvȃnt puternic al părintelui Arhim. Hrisostom, de la Mȃnăstirea Sihăstria Putnei:

„Cu cine să cȃștige războiul Hristos? Cu noi? Iertați-mă, n-are cum!”

Starea de căldicel. O stare pe care mulți dintre noi nu doar că nu reușesc s-o identifice în propriul sine, dar nu recunosc c-o au.

O stare care astăzi se manifestă în cele mai subtile și mai primejdioase forme, o stare care se ascunde în spatele formulărilor articulate cu grija pentru corectitudine politică, o stare care se ascunde în modul defectuos, lipsit de grijă, cu care mulți dintre noi ne creștem copiii.

„Să vă uitați în viețile voastre și să vedeți dacă acolo este fărȃmă de Cruce. Uitați-vă acolo bine. Căci, dacă e, aveți pe ce să vă urcați pentru a ajunge la cer. Dar dacă nu este Cruce și e doar comoditate și e doar cum vreau eu și cum știu eu, faceți ceva. Construiți ceva cu viețile voastre, cu viețile copiilor voștri, cu ale oamenilor care vă sunt dați în grijă.

Spuneți-le cu toată dragostea și cu toată pătrunderea de suflet de care sunteți în stare că vremurile se apropie, că va fi din ce în ce mai greu și că, dacă acum noi nu punem temelie bună și sfȃntă pentru viața noastră, mȃine va fi prea tȃrziu”, a spus Arh. Hrisostom.

De altfel, cheia în care s-a citit Apostolul din această duminică s-a suprapus cu tema condiției creștinului din ziua de azi, scurtcircuitată de o paradigmă care nu mai are nimic în comun cu tema adusă de Hristos în lume.

Arh. Hrisostom a amintit, în cuvȃntul său, de sabotarea morală a orelor de religie, de către părinții progresiști, pe de o parte, și de către ceilalți profesori pe de altă parte. Ora de religie nu e privită cu respectul cuvenit, e catalogată la "îndobitocire în masă”, fără ca nimeni dintre cei care aduc această formă de lipsă de respect să gȃndească puțin mai departe, la devenirea morală și spirituală a generațiilor viitoare de copii.

Cu un umor amar a vorbit Arh. Hrisostom despre toate aceste "corectitudini politice” înghițite pe nemestecate de creștinul căldicel de azi:

„Că preoții au interese să îndobitocească masele. Uitați-vă la mine că nu am altceva de făcut decȃt să vin înaintea voastră, oameni deștepți și cu carte și cu ceva conturi și cu familii, ca să vă prostesc. Altă treabă n-am, de-asta îmi las barbă, de-asta umblu cu hainele astea negre, în loc să mă duc la mare. Pentru că vreau să vă prostesc, nu-i așa? N-am altceva de făcut. Mama nu m-a învățat altceva, școala nu m-a învățat altceva.

O să auziți, după aceea, că, vai, noi, Biserica, preoții, nu suntem de acord cu tot felul de nebunii, de educații sexuale și parasexuale și ce mai este pe acolo. Se smintesc oamenii dacă le spui ceva de iad, dar de toate nebuniile și păcatele și spurcăciunile pe care le închipuiește unul sau altul trebuie să le spunem copiilor, să știe.

Aud părinte creștin care cunoaște el duhovnici, merge la mȃnăstiri, că la 30 de ani trebuie să se însoare băiatul lui – deșteptul. Pȃnă atunci, să exeperimenteze! Și el zice că-i creștin! I vine în fața mea, în fața bărbii mele și spune enormitatea și prostia asta. De ce? Pentru că el nu crede în crucea Domnului Hristos. Pentru că el crede în știința lui, în mintea lui căzută, în inima lui spurcată de patimi. Pentru că asta face creștinul astăzi. Evanghelia la o parte! Nu mai contează! Contează să-mi fie mie bine, să am eu dreptate, să-mi aranjez eu lucrurile. Lașitate pe toate fronturile. Cu cine să cȃștige războiul Hristos? Cu noi? Iertați-mă, n-are cum!”, a conchis Arh. Hrisostom, făcȃnd, în permanență, îndemn la trezvie, la atenție, la discernămȃnt, atȃt de necesare astăzi.

Sursa: Activenews

 



Misiune.Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Cuviosul Amfilohie Makris de Patmos a fost canonizat - viața și minunile
 

Cuviosul Amfilohie Makris de Patmos a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Amfilohie din Patmos: Sfânt! Nu numai că moaștele sale răspândesc o bună mireasmă, ci fac și minuni"

Basilica: Părintele Amfilohie Makris, ucenic al Sfântului Nectarie, a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a decis canonizarea Cuviosului Amfilohie Makris de Patmos (1889-1970), ucenic și prieten al Sfântului Nectarie Taumaturgul. Sfântul Sinod s-a întrunit miercuri, 29 august 2018, în ședință de lucru la Fanar sub președinția Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, anunță Fos Fanariou. Noul sfânt al Bisericii Ortodoxe, Amfilohie Makris, s-a născut în data de 13 decembrie 1889 într-o familie de creștini simpli, primind la botez numele de Atanasie. În martie 1906, a mers la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Patmos, Grecia, iar în luna august a fost tuns rasofor sub numele de Amfilohie. În martie 1913, a primit schima mare în Muntele Athos. A fost stareț al Mănăstirii Stavropighiale a Sfântului Ioan Teologul din Patmos și exarh al Patriarhiei Ecumenice. A trecut la Domnul în data de 16 decembrie 1970.

Bătrânul Amfilohie mărturisea fiilor săi duhovniceşti: Atâta vreme rămân pe stânca înaltă a rugăciunii, orice valuri ar bate la temelia ei, nu-mi pot face nimic. Dacă însă mă las în jos, ele mă udă. Rugăciunea inimii reintegrează, uneşte, sfinţeşte. Câtă vreme focul Rugăciunii lui Iisus arde în suflet, toate crengile uscate ard şi dispar. La începutul rugăciunii tu simţi bucurie, apoi dulceaţă, şi la sfârşit vin lacrimile, căci simţi prezenţa lui Iisus”.

Arhim. Emilianos Simonopetritul despre sfinții dintre noi: Să învățam și de la Sfinții de acum, adică de la cei care sunt încă în viață. Dumnezeu a binecuvântat țara noastră cu mari sfinți. Nu este nevoie sa mergem în vreun colț al pământului ca să dăm de un om sfânt. A făcut Domnul astfel încât și în zilele noastre să avem atâția sfinți, vii și recent adormiți. Iată, Sfântul Siluan, în ce perioada a trăit? Câți ani sunt de atunci? Si a devenit sfânt! Să-m menționam pe Sfântul Nectarie! Câți ani sunt? Atâția oameni și-l amintesc! Amfilohie din Patmos: Sfânt! Nu numai că moaștele sale răspândesc o bună mireasmă, ci fac și minuni. Dar am trăit alături de el și știm că este sfânt. Era deja sfânt! Nu a devenit acum sfânt. Dacă nu ar fi fost sfânt din timpul vieții, nu ar fi fost nici acum. Astfel, înseamnă că și cei care mâine vor ajunge sfinți, sunt acum sfinți, printre noi. Tot astfel să dăm un alt exemplu: Filotei din Paros. Un om sfânt, un uriaș care încălzea și cuprindea miliarde de oameni într-o îmbrățișare. Știți câți sfinți exista? Câți asceți, săraci, smeriți, cunoscuți, necunoscuți, oameni lucrători ai păcatului care s-au pocăit, oameni care din pruncie au fost sfinți? Așadar sfinți în viață există pretutindeni. Poate nu-i știm dar, dacă avem smerenie, și pe meleagurile noastre, și mai departe, vom găsi oameni pe care să-i cercetăm, să-i ascultăm, să le cerem povețe, astfel încât să luam și noi din sfințenia lor.  

Creștin Ortodox: Viaţa Sfântului Amfilohie Makris

Fericitul Părinte Amfilohie (Makris) s-a născut pe 13 decembrie 1889, în sfânta insulă Patmos, acolo unde Sfântul Ioan Evanghelistul a primit şi a scris ultima carte a Noului Testament, Apocalipsa. La Botez, cucernicii săi părinţi [Emanuel și Irina] i-au dat numele Atanasie. La fel ca alţi mulţi cuvioşi Părinţi şi Sfinţi ai Bisericii, Atanasie s-a născut într-o familie numeroasă, de ţărani simpli. Din povestirile de familie aflăm despre evlavia bunicilor din partea tatălui şi despre cum erau cercetaţi de harul dumnezeiesc. Având parcă un simţ înnăscut al cugetului Bisericii, micul Atanasie nu primea laptele mamei sale în zilele de miercuri şi vineri. Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Patmos La frageda vârstă de cinci ani, el a izbutit să o convingă pe naşa sa, care tocmai se logodise, să anuleze logodna şi să-şi trăiască restul zilelor în feciorie. Atanasie s-a ferit de cursele lumii şi la şaptesprezece ani era deja sigur de hotărârea de a merge la mănăstire, iar părinţii săi şi-au dat bucuroşi binecuvântarea pentru aceasta. Astfel, în luna martie a anului 1906, tânărul Atanasie a devenit frate la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Patmos, a cărei obşte înaintată în vârstă l-a îndrăgit repede. Sporind în virtute şi nevoinţă, în luna august a aceluiaşi an a fost făcut rasofor, primind numele Amfilohie. Tânărul monah Amfilohie era foarte aspru cu sine însuşi. Conştient de propriile-i neajunsuri, el a găsit mijloace de luptă împotriva pornirilor sale păcătoase, pentru a înainta duhovniceşte. Era deosebit de aspru în ceea ce privea mâncarea, neluând mai mult de zece înghiţituri la o masă, iar în zilele de post mânca numai şapte sau opt măsline. După şapte ani petrecuţi în mănăstire, era îndeajuns de sporit pentru a fi socotit pregătit să primească Schima Mare, în martie 1913. A fost tuns de părintele său duhovnicesc, Bătrânul Antonie. Nu este lipsit de însemnătate faptul că acesta din urmă era fiu duhovnicesc al părinţilor din Mişcarea Colivazilor[2], care adusese reînnoire duhovnicească grecilor, după ce fuseseră atât de cumplit chinuiţi sub jugul turcesc. Acest lucru ne ajută să înţelegem mai bine râvna misionară şi ascetică a Bătrânului Amfilohie. El era întru totul dăruit vieţii sale monahale. Nădăjduia însă ca la un moment dat să meargă în pelerinaje, pentru zidirea sa duhovnicească. Acest lucru s-a petrecut în 1911, când egumenul mănăstirii a hotărât să îl trimită pe tânărul Amfilohie la Muntele Athos, ca să înveţe să cioplească în lemn.

Intreaga sa viaţă Bătrânul şi-a amintit cu dragoste de acea vizită folositoare de suflet. După câţiva ani, în mai 1913, părintele stareţ, conştient de virtutea şi îmbunătăţirea lui Amfilohie, a obţinut acordul întregii obşti ca să îl înalţe la treapta diaconiei. Apoi l-au trimis în insula Kos, pentru a fi hirotonit de către episcopul de acolo. Preocupat însă de gândul nevredniciei sale, Amfilohie şi-a schimbat calea. El i-a spus tovarăşului său de călătorie, un alt monah de la mănăstire, care urma să fie şi el hirotonit: „Frate, nu sunt vrednic de asemenea cinste. Mai degrabă aş merge din loc în loc, cerând milostenie, cu o conştiinţă curată, decât să primesc cu nevrednicie cinstea hirotoniei. Mergi în pace, eu mă voi îndrepta către Ţara Sfântă". Astfel, sentimentul nevredniciei, împreună cu libertatea duhului care îl caracteriza şi cu dorinţa arzătoare de a vedea Ţara Sfântă, l-au făcut să meargă acolo, trecând mai întâi prin Egipt.

Amfilohie a fost foarte mişcat de acest pelerinaj şi s-a hotărât să îl roage pe Patriarhul Ierusalimului să îi îngăduie să rămână ca unul dintre îngrijitorii Sfântului Mormânt. Cu toate că Patriarhul voia să îl primească, obştea Mănăstirii Sfântul Ioan Teologul din Patmos a stăruit ca el să se întoarcă la metania lui. Iar când a ajuns la mănăstire, l-au „pedepsit" pentru neascultarea lui, trimiţându-l la Sihăstria Apollo, ca să vieţuiască alături de Bătrânul Macarie. Amfilohie a fost foarte fericit acolo, putându-se dărui cu totul rugăciunii în liniştea pustiei. Părintele Amfilohie îşi dorea de mult ca să îşi poată ajuta compatrioţii, slăbiţi duhovniceşte de sute de ani de asuprire turcească şi de stăpânire străină, să îşi regăsească rădăcinile duhovniceşti şi să pătrundă mai adânc în viaţa duhovnicească. Astfel, pe când era încă un simplu monah, izbutise să facă rost de o bucată de pământ pe un versant stâncos din partea de apus a Patmosului. Acolo se găsea un paraclis, lângă care a zidit două chilii, şi unde îşi dorea să poată construi o mănăstire de maici. In cele din urmă, în 1920, Dumnezeu i-a trimis primul împreună-lucrător în munca sa misionară, pe Caliope Gunaris (viitoarea maică Eustohia). Două momente însemnate în strădania misionară a Bătrânului au fost hirotonirea sa ca diacon, în 1919, şi înălţarea la treapta preoţiei, la puţină vreme după aceea, ambele datorate stăruinţelor neîncetate ale fraţilor săi călugări. Răspunderile s-au înmulţit devenind preot, căci a primit putinţa de a săvârşi Sfânta Liturghie, de a primi fii duhovniceşti şi de a sluji Sfintele Taine.

Aproape imediat după hirotonire a fost trimis să slujească în metocul mănăstirii din insula Kos. Aceasta a constituit şi prima perioadă a călătoriilor sale misionare, în timpul căreia slujea şi ca preot în Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul şi ca duhovnic în Dodecanez. Cheltuia foarte mult timp şi energie pe insula Kâlymnos, acolo unde lucra ca profesoară Caliope Gunaris, şi unde începea să se formeze nucleul unei mănăstiri de maici. In anul 1926 Bătrânul a fost trimis să slujească la peştera Apocalipsei din Patmos. In această perioadă petrecea mult timp cu studenţii de la Academia Teologică din Patmos. Grija sa era ca ei să se maturizeze duhovniceşte şi intelectual, astfel încât să devină slujitori de folos Bisericii şi societăţii. Cele semănate de el au adus roadă bogată, printre care mulţi Bătrâni şi stareţi de mănăstiri. In 1935, situaţia devenise grea în insulele ocupate de italieni. Aceştia reuşiseră să influenţeze Biserica şi mănăstirile de aici printr-un sistem de guvernare pe care-l impuseseră în chip silnic şi care le înlesnea manipularea Bisericii spre folosul lor. Atunci când s-a ivit problema alegerii unui nou stareţ al mănăstirii, Patriarhul Ecumenic (sub ascultarea căruia se află Dodecanezul) a cerut stăruitor îndreptarea acestei situaţii. Obştea mănăstirii l-a ales egumen pe Părintele Amfilohie, subminând autoritatea italienilor, care doreau să fie ales unul dintre oamenii aserviţi lor. Mănăstirea Bunavestire din Patmos - Sursa și mai multe foto La scurtă vreme după ce Bătrânul a devenit stareţ, s-a deschis calea pentru întemeierea viitoarei Mănăstiri de maici Bunavestire, aflată la o depărtare de cincisprezece minute de mers pe jos de Mănăstirea Sfântul Ioan. La început clădirea de acolo era destinată unui atelier de învăţat ţesutul şi tricotatul (Caliope Gunaris se mutase deja în Patmos şi urma să conducă şcoala, cu ajutorul altor tinere evlavioase). De fapt, motivul tainic pentru care fusese întemeiat atelierul era asigurarea unei şcoli clandestine, unde copiii din Patmos să poată învăţa alfabetul grec, căci italienii aproape interziseseră predarea limbii greceşti.

Lucrarea Părintelui Amfilohie îi supăra din ce în ce mai mult pe italieni, care în cele din urmă l-au înlăturat, în 1937, exilându-l în Grecia „liberă", împreună cu Caliope Gunaris. Ei au făcut, apoi, ca unul dintre colaboratorii lor, un călugăr din mănăstire, să fie ales şi înscăunat stareţ în locul Bătrânului. Astfel, în timpul cât Bătrânul a fost în surghiun, mica obşte a Mănăstirii Bunavestire, pe care el izbutise să o organizeze, a rămas fără părintele ei duhovnicesc. Fiind toată viaţa foarte devotat monahiilor sale, Bătrânul era foarte îngrijorat pentru ele cât a durat această perioadă de exil şi prigoană. Ajuns în Atena, Bătrânul a fost găzduit de Frăţia „Zoi". După ce a plecat din oraş, a călătorit prin Grecia, ajungând în cele din urmă în Creta, unde a fost rugat să conducă obştea duhovnicească din acea insulă. Surghiunul său a luat sfârşit în 1939, când s-a întors în Patmos, fiind primit cu mare bucurie. Ocupaţiei italiene a insulelor i-a urmat cea germană din 1942. Secătuit de puteri din pricina exilului, Bătrânul a hotărât să nu mai fie egumen; el şi-a petrecut timpul în diferite metocuri ale mănăstirii şi şi-a îndreptat puterile spre întărirea duhovnicească şi materială a Mănăstirii Bunavestire. A rânduit cu grijă viaţa de obşte a mănăstirii, zidindu-i astfel temelia pe care avea să crească. Pe lângă cele din Patmos şi Kâlymnos, Bătrânul nădăjduise să întemeieze mănăstiri de maici şi în alte părţi ale Greciei. In timp, rugăciunile şi lupta sa au rodit, căci au fost asigurate condiţiile trebuincioase pentru construirea unor mănăstiri pe insulele Egina şi Ikâria, precum şi a unui centru ecleziastic şi a unei biserici în Creta. Părintele Amfilohie avea o înţelegere echilibrată a oamenilor şi a nevoilor acestora, fiind conştient că omul este şi suflet şi trup.

Deşi sufletul ocupa locul cel mai de seamă în faptele sale, nu-l despărţea niciodată de toate celelalte ale omului. Astfel, vedem că pe lângă încercările sale de a întemeia aşezăminte de nevoinţă monahicească pentru cei care îşi doreau o astfel de viaţă, a căutat să le asigure oamenilor şi posibilităţi de studiu şi de dezvoltare a talentelor. In 1947 el a putut să îi ajute pe copiii orfani din insula Rodos, a căror stare materială era foarte proastă. Sub îndrumarea sa, un grup de maici condus de maica stareţă Eustochia a înfiinţat un orfelinat şi un aşezământ pentru femei însărcinate. Mai mult decât orice, Bătrânul Amfilohie a rămas în amintirea oamenilor prin marea sa dragoste şi jertfire de sine pentru poporul lui Dumnezeu aflat în suferinţe. În ciuda bolii şi a slăbiciunii, el îi primea cu bucurie pe credincioşi. Odată a spus, răspunzând obiecţiilor uneia dintre surori, îngrijorată pentru sănătatea lui: „Sunt slujitor al Bisericii şi nu mă pot odihni!" Puterea iubirii şi rugăciunii sale pentru oameni se poate vedea şi din următoarea întâmplare: într-o după-amiază, mai spre seară, pe când se afla în Atena, Părintele a fost vizitat de două fiice duhovniceşti. Acestea au plecat după căderea nopţii, şi el le-a urat noapte bună, binecuvântându-le. Era însă îngrijorat pentru siguranţa lor şi a început să se roage fierbinte ca ele să ajungă cu bine acasă. Il îngrijora mai cu seamă faptul că una dintre ele avea o problemă la un genunchi şi cădea adeseori. Străbătând drumul de întoarcere, doamna aceea s-a simţit ridicată în aer, iar însoţitoarea ei i-a confirmat că mergea aproape la jumătate de metru deasupra pământului. A doua zi, Bătrânul le-a spus că acesta fusese răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile făcute pentru siguranţa ei. Grija lui pentru oameni era foarte profundă şi, datorită inimii sale îndurerate, Domnul îi asculta rugăciunile. In anul 1968, de Paşti, Dumnezeu i-a vestit Părintelui Amfilohie apropierea sfârşitului său. I-au fost daţi astfel aproape doi ani pentru a se pregăti pe sine şi pe fiii săi duhovniceşti pentru plecarea lui din această lume. Cu toate acestea, suferea cumplit la gândul că îi va părăsi. S-a rugat cu lacrimi să îi fie îngăduit mai mult timp pentru a-i întări şi spori duhovniceşte. Cu puţină vreme înainte de a răposa, i-a mărturisit unuia dintre fiii săi duhovniceşti că i s-au arătat Maica Domnului şi Sfântul Ioan Teologul, care i-au spus că Dumnezeu nu îi primise cererea de a petrece pe pământ zilele Paştilor anului 1970. Curând s-a îmbolnăvit de gripă, care l-a lăsat foarte slăbit. După ce şi-a luat rămas bun şi a rânduit ultimele lucruri pentru fiii săi duhovniceşti, şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului său, pe 16 aprilie 1970.

In lucrarea sa, The Spiritual Guide in Orthodox Christianity (îndrumător duhovnicesc în creştinismul ortodox), Episcopul Kallistos Ware vorbeşte despre Părintele Amfilohie ca despre o întruchipare a Bătrânului ortodox în zilele noastre: Personalitatea sa se distingea cel mai mult prin blândeţe, umor, căldura dragostei sale şi sentimentul unei bucurii liniştite, dar triumfătoare. Zâmbetul îi era plin de iubire, însă fără cea mai mică urmă de sentimentalism. Înțelegea viaţa în Hristos nu ca pe un jug greu, o povară cărată cu mohorâtă resemnare, ci ca pe o relaţie personală care trebuie căutată şi urmărită cu inima înflăcărată. Se împotrivea cu tărie oricărei violenţe şi cruzimi sufleteşti. A fost firesc din partea lui ca, pe patul de moarte, luându-şi rămas bun de la monahiile de care se îngrijise până atunci, să o îndemne pe maica stareţă să nu fie prea aspră cu ele: „Au lăsat totul ca să vină aici, nu trebuie să fie nefericite." Îmi amintesc cu deosebire două lucruri cu privire la el. Primul, dragostea pentru natură şi mai ales pentru copaci... Al doilea este sfatul pe care mi l-a dat atunci când, de-abia hirotonit preot, trebuia să mă întorc la Oxford, unde urma să încep să predau la universitate. Părintele nu fusese niciodată în Apus, dar avea o înţelegere pătrunzătoare a situaţiei Ortodoxiei din diaspora. „Nu te teme, a stăruit el. Nu te teme de faptul că eşti ortodox; nu te teme de faptul că, fiind un ortodox în Apus, vei fi adesea izolat şi totdeauna te vei găsi într-un grup minoritar. Nu face compromisuri, dar nici nu ataca alţi creştini; să n-ai complexe de inferioritate, dar nici să nu fii agresiv; fii pur şi simplu tu însuţi".


Sursa: Român Ortodox în Franța



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Rugăciuni de mulțumire și ajutor pentru țarini roditoare și ferirea de dăunători

Acatistul de mulţumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Rugăciunea credinciosului la seceriș

Rugăciune la începutul anului bisericesc

Rânduiala ce se face la țarini, vii și grădini când sunt stricate de sălbăticiuni

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Vasilisc

 

Acatistul de mulţumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Condacul 1

Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Icosul 1

Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat, dar îngerul păzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele. Dragostea Ta străluceşte de atunci peste toate cărările mele, în chip minunat călăuzindu-mă către lumina veşniciei. Cu slavă s-au arătat, din prima zi şi până acum, darurile Proniei Tale cele îmbelşugate. Îţi mulţumesc şi strig cu toţi cei care Te cunosc pe Tine:
Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă,
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii,
Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul şi pământul ca pe o carte veşnică a înţelepciunii,
Slavă veşniciei Tale, ce se arată în lumea cea vremelnică,
Slavă Ţie, pentru milele Tale cele arătate şi cele ascunse,
Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare a încercărilor mele,
Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii, pentru fiecare clipă de bucurie,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 2-lea

Doamne, ce bine e să fii oaspetele zidirii Tale: vântul bine-înmiresmat, munţii care tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se răsfrâng aurul razelor şi curgerea uşoară a norilor, întreaga fire şopteşte tainic, toată e plină de mângâiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea iubirii Tale. Binecuvântat este pământul cu frumuseţea cea degrab trecătoare care deşteaptă dorul de veşnicul locaş unde întru nestricăcioasă frumuseţe se aude cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea

M-ai adus în viaţa aceasta ca într-un rai preasfânt. Am văzut cerul ca un potir albastru şi adânc, în azurul căruia cântă păsările, am ascultat foşnetul plin de pace al pădurii şi susurul dulce-glăsuitor al apelor, m-am înfruptat din roadele bine-miresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată. Ce bine e la Tine pe pământ, şi câtă bucurie să fii oaspetele Tău!
Slavă Ţie, pentru praznicul vieţii,
Slavă Ţie, pentru buna mireasmă a lăcrămioarelor şi trandafirilor,
Slavă Ţie, pentru felurimea cea desfătata a roadelor şi a seminţelor,
Slavă Ţie, pentru strălucirea de giuvaer din roua dimineţii,
Slavă Ţie, pentru surâsul deşteptării scăldate în lumină,
Slavă Ţie, pentru frumuseţea zidirii mâinilor Tale,
Slavă Ţie, pentru viaţa veacului acesta, prevestitoare a celei cereşti,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 3-lea

Prin puterea Sfântului Duh împrăştie mireasmă orice floare: adiere tihnită de parfum, gingaşă alcătuire de culori, frumuseţea Celui Mare întru cele smerite. Laudă şi cinste Făcătorului de viaţă Dumnezeu, Cel Care a încununat ţarina cu aurul spicelor şi cu azurul albăstrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliţi-vă şi-I cântaţi Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cât de minunat eşti în praznicul primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi de prin mii de părţi strigă cu bucurie către Tine: Tu eşti Izvorul vieţii, tu eşti Biruitorul morţii! Mângâiate de lumina lunii şi de cântecele privighetorilor, stau văile şi codrii în veşminte de nuntă, întreaga lume este mireasa Ta, ea îl aşteaptă pe Mirele nestricăcios. Dacă astfel îmbraci Tu iarba câmpului, cum oare ne vei preschimba în veacul învierii ce va să fie, cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor străluci?
Slavă Ţie, Celui ce ai scos dintru întunecimile pământului felurite culori şi gusturi şi miresme,
Slavă Ţie, pentru zidirea cea primitoare şi bogată în mângâiere,
Slavă Ţie, că ne-ai înconjurat cu mii şi mii de făpturi,
Slavă Ţie, pentru adâncul înţelepciunii Tale, care şi-a pus pecetea peste întreaga lume,
Slavă Ţie, cu evlavie sărut urmele paşilor Tăi nevăzuţi,
Slavă Ţie, Celui ce ai aprins înaintea noastră lumina cea strălucitoare a vieţii veşnice,
Slavă Ţie, pentru nădejdea vieţii nestricăcioase, nepieritoare, desăvârşite,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 4-lea

Cu câtă dulceaţă îi îndestulezi pe cei ce se gândesc la Tine, ce Făcător de viaţă este Cuvântul Tău cel Sfânt! Mai plăcută decât untdelemnul şi mai dulce decât fagurii este împreună-grăirea cu Tine. Rugăciunea adusă Ţie prinde viaţă şi se înaripează: cu ce cutremur se umple atunci sufletul şi cât de măreţe şi pline de tâlc apar atunci viaţa şi făptura toată! Unde nu eşti Tu - acolo e pustiu. Unde eşti Tu - acolo e bogăţia sufletului, acolo se revarsă, ca un şuvoi de apă vie, cântarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Când se lasă peste pământ apusul, când se împart odihna somnului obştesc şi la căderea zilei liniştea se aşterne, eu văd cămara Ta sub chipul palatelor strălucitoare şi a pridvoarelor de nori ale amurgului. Foc şi porfiră, aur şi azur grăiesc prorocind despre frumuseţea cea negrăită a corturilor Tale şi cu glas de prăznuire strigă:
Slavă Ţie, în ceasul tihnit al înserării,
Slavă Ţie, Celui ce ai revărsat asupra lumii mare linişte,
Slavă Ţie, pentru raza de rămas-bun a soarelui care apune,
Slavă Ţie, pentru odihna somnului adânc,
Slavă Ţie, pentru bunătatea Ta care se arată în întuneric, când lumea toată pare a fi departe,
Slavă Ţie, pentru rugăciunile smerite ale sufletului,
Slavă Ţie, pentru deşteptarea făgăduită spre bucuria veşnicei zile neînserate,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 5-lea

Nu sunt cumplite viforele vieţii pentru acela în al cărui suflet străluceşte făclia focului Tău. Împrejur - vreme rea şi întuneric, groază şi urlet de vijelie; iar în sufletul lui e pace şi lumină: acolo e Hristos! Şi inima cântă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văd cerul Tău strălucitor de stele. O, cât eşti de bogat şi câte lumini ai! Prin razele îndepărtaţilor luminători mă priveşte veşnicia; sunt aşa mic şi neînsemnat, dar cu mine este Domnul şi pretutindeni sunt păzit de dreapta Lui cea iubitoare.
Slavă Ţie, pentru necontenita Ta purtare de grijă,
Slavă Ţie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus în cale,
Slavă Ţie, pentru dragostea rudelor, pentru dăruirea prietenilor,
Slavă Ţie, pentru blândeţea dobitoacelor care-mi slujesc,
Slavă Ţie, pentru clipele luminoase ale vieţii mele,
Slavă Ţie, pentru bucuriile limpezi ale inimii,
Slavă Ţie, pentru fericirea de a trăi, de a mă nevoi şi de a contempla,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al-6-lea

Cât eşti de măreţ şi de apropiat întru cumplita suflare a furtunii, cum se vădeşte atotputernicia mâinii Tale în şerpuirea fulgerelor orbitoare: minunată este măreţia Ta. Glasul Domnului peste câmpii şi în foşnetul codrilor, glasul Domnului în purcederea tunetelor şi ploii, glasul Domnului peste ape multe. Lăudat fii în vuietul munţilor care scuipă foc. Tu scuturi pământul ca pe un veşmânt; Tu înalţi până la cer valurile mării. Laudă Ţie, Celui ce ai smerit trufia omenească, făcând să se înalţe strigăt de pocăinţă: Aliluia!

Icosul al-6-lea

Ca fulgerul când luminează cămările ospăţului şi după el par jalnice toate făcliile, aşa ai strălucit şi Tu în sufletul meu, fără de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar după lumina Ta de fulger, ce palide, întunecate şi firave păreau aceste bucurii... Sufletul meu năzuieşte spre Tine!
Slavă Ţie, hotar al celor mai înalte visuri omeneşti,
Slavă Ţie, pentru setea noastră nepotolită după împărtăşirea cu Dumnezeu,
Slavă Ţie, Celui ce ai aprins în noi nemulţumirea numai cu viaţa cea de pe pământ,
Slavă Ţie, Celui ce faci din noi fii ai luminii înveşmântându-ne cu cele mai gingaşe raze ale Tale,
Slavă Ţie, Celui ce ai zdrobit puterea duhurilor întunericului şi ai sortit tot răul spre nimicire,
Slavă Ţie, pentru descoperirile Tale;
Slavă Ţie, pentru fericirea de a Te simţi şi de a vieţui cu Tine,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al-7-lea

În sânul minunatei simfonii care ne înfăşoară cu bogatele ei armonii se face auzită chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul împărăţiei ce va să fie în dulceaţa cântărilor, în minunatele acorduri ale sunetelor, în simţirea înaltă din glăsuirea lor, în strălucirea lucrării artistului. Orice adevărată frumuseţe ne poartă sufletul spre Tine, ca o puternică chemare, făcându-ne să înălţăm cu glas de sărbătoare cântarea: Aliluia!

Icosul al-7-lea

Cu pogorârea Sfântului Tău Duh, Tu luminezi şi faci să rodească arta pictorilor, inspiraţia poeţilor, gândirea savanţilor. Cu puterea cunoaşterii de sus pătrund ei legile Tale, luminându-ne adâncul înţelepciunii Tale de Ziditor. Lucrările lor şi fără de voie Te mărturisesc: O, cât eşti de mare în operele lor, cât eşti de mare în omul pe care Tu L-ai făcut!
Slavă Ţie, Celui ce Ţi-ai arătat puterea în legile ce cârmuiesc zidirea,
Slavă Ţie, că toată făptura e plină de legile pe care i le-ai rânduit,
Slavă Ţie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tău,
Slavă Ţie, pentru ceea ce cu înţelepciune ne-ai ascuns,
Slavă Ţie, pentru geniul minţii omeneşti,
Slavă Ţie, pentru puterea de a lucra cele de folos,
Slavă Ţie, pentru limbile de foc ale inspiraţiei,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al-8-lea

Cât de apropiat eşti de noi în ziua bolii! Tu Însuţi cercetezi pe cei bolnavi, Tu Însuţi Te apleci spre patul celui suferind. Şi inima lui stă de vorbă cu Tine. Tu luminezi sufletul cu pace în vremea grelelor pătimiri şi scârbe, Tu trimiţi ajutor neaşteptat. Tu mângâi, Tu cercetezi cu dragoste şi mântui, Ţie îţi înălţăm cântare: Aliluia!

Icosul al-8-lea

Când, prunc fiind, Te-am chemat cu înţelegere pentru prima oară, mi-ai împlinit rugăciunea şi mi-ai adumbrit sufletul cu pacea harului Tău. Atunci am înţeles că Tu eşti bun şi fericiţi sunt cei care aleargă la Tine. Am început a Te chema din ce în ce mai des, iar acum strig:
Slavă Ţie, Celui ce plineşti cererea mea pentru cele bune;
Slavă Ţie, Celui ce veghezi necontenit asupra mea;
Slavă Ţie, Celui ce tămăduieşti neputinţele şi scârbele cu trecerea vindecătoare a timpului;
Slavă Ţie, Celui ce singur ştii de ce îngădui să fim prigoniţi pe nedrept;
Slavă Ţie, Celui prin Care nici o pierdere nu e de neînlocuit şi tuturor le dăruieşti viaţa de veci;
Slavă Ţie, Celui ce faci nepieritor tot lucrul cel înalt şi bun;
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai făgăduit reîntâlnirea cea dorită cu cei de aproape ai noştri adormiţi întru nădejdea învierii;
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al-9-lea

De ce zâmbeşte tainic toată făptura în zilele de praznic? De ce atunci se revarsă în inimă o minunată uşurare, fără asemănare cu cele pământeşti şi însuşi văzduhul devine altar şi biserică purtătoare de lumină? E adierea harului Tău, e strălucirea Taborului, cerul şi pământul cântă atunci lauda: Aliluia!

Icosul al-9-lea

Când m-ai insuflat spre a sluji aproapelui, luminându-mi sufletul cu umilinţa, atunci una din razele Tale nenumărate a căzut asupra inimii mele, şi ea s-a făcut purtătoare de lumină, fier în văpaie: am privit chipul Tău tainic şi neapropiat
Slavă Ţie, Celui ce ai preschimbat viaţa noastră cu faptele bunătăţii,
Slavă Ţie, Celui ce ai pecetluit cu negrăită dulceaţă fiecare din poruncile Tale,
Slavă Ţie, Celui ce Te sălăşluieşti în chip nevăzut acolo unde adie buna mireasmă a milostivirii,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai trimis nereuşite şi scârbe, ca să ne întoarcem ochii spre suferinţa celorlalţi,
Slavă Ţie, Celui ce ai pus mare răsplată în însăşi fapta bună,
Slavă Ţie, Celui ce primeşti avântul spre cele înalte,
Slavă Ţie, Celui ce învălui cu iubirea mai presus de toate,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 10-lea

Un lucru destrămat în pulbere nu se ridica la loc, dar Tu învii pe cei a căror conştiinţă s-a stins şi întorci la frumuseţea cea dintâi sufletele ce o pierduseră fără nădejde. Cu Tine nimic nu e cu neputinţă de îndreptat. Tu eşti cu totul dragoste. Tu eşti Cel ce pe toate le zideşti, şi Cel ce iarăşi dai viaţă. Pe Tine Te lăudăm cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Dumnezeul meu, Cel ce cunoşti căderea îngerului trufaş al zorilor, mântuieşte-mă cu harul tău, nu mă lăsa să mă îndepărtez de Tine şi nu-mi da să mă îndoiesc de Tine. Dă auzului meu agerime, ca să aud în toate clipele vieţii mele glasul Tău tainic şi să-Ţi strig Ţie, Celui veşnic:
Slavă Ţie, pentru minunatele potriviri de întâmplări pe care le-a rânduit pronia Ta,
Slavă Ţie, pentru presimţirile dăruite de har,
Slavă Ţie, pentru poveţele glasului tainic,
Slavă Ţie, pentru descoperirile din vis şi din trezie ale cuvioşilor Tăi,
Slavă Ţie, Celui ce zădărniceşti planurile nefolositoare,
Slavă Ţie, Celui ce ne trezeşti prin suferinţe din beţia patimilor,
Slavă Ţie, Celui care smereşti spre mântuire trufia inimii,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 11-lea

Prin lanţul de gheaţă al veacurilor simt suflul fierbinte al Dumnezeirii Tale şi dragostea Ta de oameni. Tu eşti aproape, sorocul vremurilor se apropie. Văd Crucea Ta: ai îndurat-o pentru mine; în pulbere se aşterne duhul meu înaintea Crucii: aici e praznicul iubirii şi al mântuirii, aici nu încetează în veci lauda: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Fericit cel care va cina în împărăţia Ta, însă Tu m-ai împărtăşit încă de pe pământ de această fericire. De câte ori nu mi-ai întins cu dreapta Ta dumnezeiască Trupul şi Sângele Tău iar eu, mult păcătosul am primit ştiutele Taine şi am simţit iubirea Ta cea negrăită şi mai presus de fire?
Slavă Ţie, pentru puterea harului Tău cel necuprins şi de viaţă făcător,
Slavă Ţie, Celui ce ai înălţat Biserica Ta ca adăpost lumii ostenite,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai născut a doua oară prin apele cele de viaţă făcătoare ale Botezului.
Slavă Ţie, căci Tu întorci celor care se pocăiesc neprihănirea crinilor,
Slavă Ţie, adânc nesecat al iertării,
Slavă Ţie, pentru paharul vieţii şi pentru pâinea bucuriei veşnice,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai ridicat spre cer,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 12-lea

De multe ori am privit cum se răsfrângea slava Ta pe chipurile celor răposaţi. Cum străluceau de nepământească frumuseţe şi bucurie, cât de nematerialnice păreau trăsăturile lor: cu adevărat era praznicul fericirii şi al odihnei în sfârşit atinse; tăcerea lor striga spre Tine. În ceasul sfârşitului, luminează şi sufletul meu, cel care strigă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ce înseamnă laudele mele înainte Ta! Eu nu am auzit cântarea heruvimilor - aceasta este partea sufletelor înalte - dar ştiu cum Te slăveşte firea. Am privit iarna cum, sub tăcerea lunii, întreg pământul îţi aduce tihnită rugăciune, înveşmântat în haină albă, strălucind de nestematele zăpezii. Am văzut cum se bucură de Tine soarele care răsare şi am auzit corurile păsărilor slavoslovind. Am auzit cum foşnesc codrii, cântă vânturile şi apele susură cu taină despre Tine, am auzit cum Te propovăduiesc cetele luminătorilor prin mişcarea pe care le-ai rânduit-o, cu înţelepciune, pe nesfârşitele întinderi. Ce e lauda mea! Firea este ascultătoare, iar eu nu sunt. Atâta cât trăiesc şi văd dragostea Ta, râvnesc să-Ţi mulţumesc, să mă rog Ţie şi să strig:
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat lumina,
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adâncă, nemăsurată şi dumnezeiască,
Slavă Ţie, Celui ce ne umbreşti cu lumina, cu cetele sfinţilor şi îngerilor Tăi,
Slavă Ţie, Prea-Sfântule Părinte, Care ne-ai chemat să dobândim împărăţia Ta,
Slavă Ţie, Duhule Sfinte, Soare de Viaţă Făcător al veacului ce va să vină,
Slavă Ţie, Fiule al lui Dumnezeu, începătură a mântuirii noastre,
Slavă Ţie, pentru toate, Treime Dumnezeiască şi Preabună,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Condacul al 13-lea

O, Preabună şi de Viaţă-Făcătoare Treime, primeşte mulţumire pentru toate milele Tale şi ne arată vrednici de binefacerile Tale ca, înmulţind talanţii care ne-au fost încredinţaţi, să intrăm în veşnica bucurie a Domnului nostru cântând cântare de biruinţă: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi

Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat, dar îngerul păzitor a întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele. Dragostea Ta străluceşte de atunci peste toate cărările mele, în chip minunat călăuzindu-mă către lumina veşniciei. Cu slavă s-au arătat, din prima zi şi până acum, darurile Proniei Tale cele îmbelşugate. Îţi mulţumesc şi strig cu toţi cei care Te cunosc pe Tine:
Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă,
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii,
Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul şi pământul ca pe o carte veşnică a înţelepciunii,
Slavă veşniciei Tale, ce se arată în lumea cea vremelnică,
Slavă Ţie, pentru milele Tale cele arătate şi cele ascunse,
Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare a încercărilor mele,
Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii, pentru fiecare clipă de bucurie,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Şi Condacul întâi

Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Rugăciunea credinciosului la seceriș

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu marea Ta milă ne-ai învrednicit să ajungem la vremea aceasta și ai bine­cu­vântat cununa anului, dând roade din belșug; Cel ce cu marea Ta bună­tate ai lăsat pământul să ne fie nouă spre hrană, Prealăudate Doamne, dă cele spre mântuirea sufletelor noas­tre, pașnică jertfire a primelor roade și bună folosire a secerișului, fă­cân­du-ne vrednici de bogăția bună­tă­ți­lor ce ne-ai dăruit. Că Tu ești dătă­torul nostru de bine și Ție slavă și mulțumită și închi­năciune înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfân­tului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune la începutul anului bisericesc

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri. Înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și între noi, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o Ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.

Canon de rugăciune la început de an bisericesc, sau al Indictionului

Troparul Începutului de an bisericesc, sau al Indictionului, glasul al 2-lea:

A toată făptura Ziditorule, Cel Ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi.

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Să cântăm toate popoarele, Celui Ce a scăpat pe Israel din robia cea amară a lui Faraon şi cu picioarele neudate prin adâncul mării l-a povăţuit, cântare de biruinţă, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Toţi lui Hristos, Cuvântului Celui Ipostatic, prin Care s-au alcătuit toate şi prin Care se păzesc neclintite, ca Unuia care din Dumnezeu-Tatăl, Lumina Cea fără de început, S-a născut, cântare de biruinţă să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Să cântăm toţi lui Hristos, Celui Ce, cu bunăvoinţa Tatălui, S-a arătat din Fecioară şi a propovăduit anul cel primit Domnului, spre mântuirea noastră, cântare de biruinţă, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

În Nazaret venind Dătătorul Legii, în zilele sâmbetelor a învăţat, descoperind iudeilor venirea Sa cea de negrăit, prin care ca un Milostiv, mântuieşte poporul nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toţi credincioşii lăudăm, pe Preaminunata Fecioară, care a Răsărit lumii pe Hristos şi de bucuria vieţii veşnice toate le-a umplut. Pe aceea pururea să o lăudăm că s-a Preamărit.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Întăreşte-mă pe mine, Hristoase, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale şi mă luminează cu lumina feţei Tale. Că nu este sfânt, fără numai Tu, Iubitorule de oameni.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Întăreşte, Bunule, ca o vie roditoare, Biserica Ta, Atotputernice, pe care cu dragoste ai sădit-o pe pământ cu dreapta Ta şi o păzeşte pe ea.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe cei ce cu credinţă Te laudă pe Tine, Stăpânul tuturor, învredniceşte-i a petrece anul acesta cu fapte duhovniceşti, bineplăcute Ţie, Ziditorului.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Lină petrecere a anului dă-mi mie, Hristoase Îndurate şi mă luminează cu cuvintele Tale cele Dumnezeieşti, pe care le grăiai iudeilor în sâmbete.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pururea te mărim pe tine ca pe Ceea ce numai tu ai primit, mai presus de fire, Darul Cel mai presus de om, pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce Neschimbat S-a sălăşluit în pântecele tău.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Am cunoscut, Atotputernice, iconomia Ta şi cu frică Te-am preaslăvit pe Tine, Mântuitorule.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Începerea anului ca o pârgă de prinos, îţi aducem Ţie, Mântuitorule, noi poporul Tău şi cu cântări îngereşti Te slăvim.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Învredniceşte, ca un Iubitor de oameni, pe cei ce au început anul, a-l săvârşi spre plăcere Ţie, Hristoase.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Atotţiitorule, Unule, Doamne, înconjurările anului liniştindu-le, dăruieşte lumii pacea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe un liman al sufletelor noastre şi neclintită nădejde, pe Născătoarea de Dumnezeu toţi să o lăudăm.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

De noapte mânecând, Te lăudăm pe Tine, Hristoase, Cel Ce eşti împreună fără de început cu Tatăl şi Mântuitorul sufletelor noastre; pace lumii dăruieşte, Iubitorule de oameni.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce toate le umpli de bunătate, Hristoase, dăruieşte robilor Tăi anul ce se începe de mult bine întocmit, bine roditor şi încununat cu binecuvântări.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Curgerea anului arat-o nouă schimbare spre cele mai bune şi paşnică tocmire dă-ne nouă celor ce Te mărturisim pe Tine, Cuvântul lui Dumnezeu, Care Te-ai asemănat oamenilor.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe pământ ai venit Cel Ce eşti împreună fără de început cu tatăl, vestind celor robiţi iertare şi orbilor vedere, de la Tatăl, Cel Ce eşti mai presus de vremi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nădejdea noastră, Născătoare de Dumnezeu Preacurată şi dorul nostru spre tine îl punem; Milostiv fă nouă, Fecioară, pe Cel pe Care L-ai născut.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Pe proorocul l-ai scăpat din chit, Iubitorule de oameni şi pe mine, Te rog, scoate-mă din adâncul păcatelor.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Viaţă bineplăcută Ţie a începe, cu începerea anului ne învredniceşte pe noi, Stăpâne.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Părtaşi legii Tale şi plini de zile duhovniceşti arată-ne pe noi cei ce Te lăudăm pe Tine, Mult Îndurate Mântuitorule.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe cei ce scapă la tine te rugăm izbăveşte-i de toată îngrozirea, Ceea ce ai născut pe Hristos, Dumnezeul nostru.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Cel Ce locuieşti întru cei de sus, Hristoase Împărate, Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute şi Ziditorule, Cel Ce zilele şi nopţile, timpurile şi anii ai făcut, binecuvântează acum cununa anului, fereşte şi păzeşte în pace pe cei binecredincioşi, ţara aceasta şi pe poporul tău, Mult Îndurate.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii în dreaptă credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat, ci în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Începând anul, pârgă de cântări lui Hristos, Cel Ce împărăţeşte cu Împărăţie fără de sfârşit, noi, cei binecredincioşi, cu bună credinţă cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce eşti mai înaintea veacurilor şi în veci Domn, pe cei ce-Ţi cântă Ţie, Hristoase, Izvorul bunătăţilor, umple cu darurile Tale cele bune anul acesta, Dumnezeul părinţilor, Cel Ce eşti binecuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca nişte robi Ţie, Stăpânului, spre rugăciune pe Preacurata Maica Ta aducem, Hristoase, ca să mântuieşti de toată primejdia, pe poporul Tău, Bunule, pe cei ce-Ţi cântă: Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Cel Ce a izbăvit în cuptor pe tinerii cei cuvântători de Dumnezeu şi cuptorul cel cu văpaia ca de tunet, în răcoreală l-a schimbat, pe Hristos Dumnezeu lăudaţi-Lşi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ca unui începător al mântuirii, Hristoase, începătură de an aduce Ţie cinstita Biserică, cântând: Lăudaţi şi Preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe Ziditorul, Cel Ce din nefiinţă toate le-a zidit cu înţelepciune negrăită şi poartă curgerea vremilor după voia Sa, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Lui Dumnezeu, Celui Ce toate le chiverniseşte şi vremurile preface spre trebuinţa oamenilor cea de multe felurit să-I cântăm: Lăudaţi-L şi Preaînălţaţi-L în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Maica lui Dumnezeu Fecioară Preacurată, în înconjurările anilor şi în curgerea vremilor te lăudăm, ca pe Născătoarea de Dumnezeu şi izbăvitoarea tuturor.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea nears; şi acum, te rugăm, să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea, Înţelepciunea Cea Adevărată şi Ipostatică, Care împreună ţii şi chiverniseşti toate cu înţelepciune şi această vreme de acum o tocmeşte robilor tăi în aşezare lină.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Toate lucrările Tale, Doamne, cerurile, pământul şi lumina, marea, apele şi toate izvoarele, soarele şi luna, întunericul şi stelele, focul şi oamenii şi dobitoacele, împreună cu îngerii Te laudă pe Tine.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Unule, Cel Ce eşti mai înainte de veci, ca un Făcător al veacurilor şi Care împărăteşti, o Dumnezeire în Trei Ipostasuri Neamestecată, prin rugăciunile Preacuratei şi pururea Fecioarei Maria, anul acesta roditor arată-l moştenirii Tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mântuitorule a toate şi Atotţiitorule, Ziditorule al făpturii şi Îndreptătorule, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine fără de sămânţă, pace lumii Tale dăruieşte, păzind Biserica întotdeauna neclintită.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Ca la Stăpânul a toate şi Dătătorul bunătăţilor, la Tine cădem cu credinţă, strigând cu dinadinsul: de a Ta bună milostivire fiind îmblânzit, Mântuitorule şi pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut şi ale tuturor celor ce au bineplăcut Ţie pururea, învredniceşte ca un Bun, pe cei ce Te cinstesc în două Firi şi Te măresc cu credinţă pe Tine.

Rânduiala ce se face la țarini, vii și grădini când sunt stricate de sălbăticiuni

Rânduiala ce se face la ţarini (holde), la vii şi la grădini, când se întâmplă să fie stricate de sălbăticiuni sau de alte vietăţi ca: lăcuste, gândaci şi altele

Se cuvine să se facă Sfânta Liturghie şi să se aprindă candela la Sfântul Trifon, sau la Sfântul Eustaţie, sau la Sfântul Iulian din Libia, sau la icoana hramului ce va fi. Şi după Sfânta Liturghie, preotul luând untdelemn din candele şi aghiasmă de la Botezul Domnului, stropeşte în chipul crucii ţarina, sau via, sau grădina, şi zice această

Rugăciune

Domnului să ne rugăm.

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce la început ai făcut cerul şi pământul, şi cerul l‑ai împodobit cu mari luminători ca să lumineze pe pământ şi ca prin ele să fii slăvit, Tu singurul făcător şi stăpân al făpturii; iar pământul l‑ai înfrumuseţat cu verdeaţă, cu iarbă şi cu multe feluri de seminţe ce rodesc după felul lor şi cu toate florile l‑ai împodobit spre frumuseţe, şi l‑ai binecuvântat, însuţi, şi acum, Stăpâne, caută din sfântul Tău locaş spre agonisita aceasta şi o binecuvintează; fereşte‑o pe ea de toată fermecătura, vraja şi de toată răutatea; de ispita vicleană şi de uneltirea oamenilor răi. Şi‑i dă ei să aducă roade la vreme, pline de binecuvântarea Ta; şi depărtează de la ea toată fiara şi sălbăticiunea şi viermele, musca, rugina, arşiţa şi vânturile, care aduc stricăciune. Că s‑a sfinţit şi s‑a preaslăvit preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi preotul citeşte

Rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon

(Să ştie însă preotul că nu se cuvine să citească toate jivinele aici pomenite, ci numai pe acelea care atunci fac stricăciuni în grădini, vii şi holde.)

Domnului să ne rugăm.

Vă blestem pe voi, fiarele cele de multe feluri, viermii, omizile, gândacii, lăcustele, şoarecii, cârtiţele şi puricii, şi tot felul de muşte, molii şi furnici, viespi şi urechelniţe şi tot felul de jigănii ce se târăsc pe pământ şi păsări ce zboară, care aduc stricăciuni şi pagubă holdelor, viilor, pomilor şi grădinilor; vă blestem cu Dumnezeu Tatăl cel fără de început, şi cu Fiul Lui cel împreună fără de început şi de o fiinţă, şi cu Duhul Lui cel Preasfânt, Care este de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul şi de viaţă făcător; vă blestem pe voi cu întruparea Unuia‑Născut Fiul lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, cu viaţa Lui de pe pământ cea dimpreună cu oamenii şi cu patima Lui cea mântuitoare şi cu moartea Lui cea făcătoare de viaţă şi cu învierea Lui cea de a treia zi şi cu înălţarea Lui la ceruri, şi cu toată purtarea de grijă cea dumnezeiască şi mântuitoare; vă blestem pe voi cu sfinţii heruvimi cei cu ochi mulţi şi cu serafimii cei cu câte şase aripi, care zboară împrejurul scaunului dumnezeiesc şi strigă: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot; vă blestem pe voi cu sfinţii îngeri şi cu toată puterea, cu miile de mii şi cu milioanele de milioane, care cu multă frică stau înaintea slavei Domnului, ca să nu stricaţi via, nici holda, nici grădina, nici pomii şi nici legumele robului lui Dumnezeu (N); ci duceţi‑vă în munţii cei pustii, în copacii cei neroditori în care v‑a dăruit vouă Dumnezeu hrana cea de toate zilele; vă blestem pe voi cu scumpul Trup şi Sânge al lui Hristos, Adevăratul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, prin Care s‑a dat nouă mântuire şi răscumpărare.

Să nu stricaţi nici holda, nici via, nici grădina, nici orice pom roditor şi neroditor; nici frunza legumelor să nu stricaţi din cuprinsul şi locul robului lui Dumnezeu (N). Iar de nu mă veţi asculta pe mine şi veţi călca blestemul cu care v‑am blestemat, nu vă voi pedepsi eu smeritul şi nevrednicul Trifon, ci Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, Care va veni să judece viii şi morţii. Pentru aceasta, precum mai înainte v‑am zis vouă: duceţi‑vă în munţii cei pustii, în copacii cei neroditori; şi, de nu mă veţi asculta pe mine, voi ruga pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca să trimită pe îngerul Său, care este peste fiare, şi cu fier şi cu plumb vă va lega şi vă va omorî, de vreme ce n‑aţi luat în seamă blestemul şi rugăciunea mea, a smeritului Trifon; încă şi păsări, fiind trimise prin rugăciunea mea, vă vor mânca pe voi. Încă vă blestem pe voi şi cu numele cel mare scris pe piatra care nu l‑a putut răbda, ci s‑a topit ca ceara de faţa focului. Ieşiţi din locurile acestea şi vă duceţi în locuri neumblate şi fără apă şi neroditoare, cum mai înainte am zis vouă. Ieşiţi din locul şi cuprinsul robilor lui Dumnezeu, care pe mine mă cheamă în ajutorul, folosirea şi mântuirea lor. Ca şi întru acestea să se slăvească preasfântul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi să se plinească rugăciunile şi cererile smeritului Trifon. Că lui Dumnezeu se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

Preotul: Pace tuturor. Capetele noastre Domnului să le plecăm.

Se citeşte această

Rugăciune

Domnului să ne rugăm.

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Care prin iconomia întrupării Tale ai binecuvântat Vitleemul şi Ghetsimani şi oarecând casa lui Iacov, care după binecuvântare s‑a numit Israel; Cel ce şi casa lui David ai binecuvântat‑o, însuţi binecuvintează şi agonisita aceasta şi prin binecuvântare fă‑o pe ea să aducă roadă, pentru rugăciunile Preacuratei stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu ajutorul cinstitului, măritului prooroc Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; al sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; al sfinţilor şi bunilor biruitori mucenici; ale sfinţilor mari mucenici: Trifon, Eustaţie şi Iulian, al sfântului (N) a cărui pomenire săvârşim astăzi, şi al tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti Cel ce binecuvintezi şi sfinţeşti toate, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Vasilisc

Troparul Sfântului Mucenic Vasilisc, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Vasilisc, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Cântare să înălţăm, popoare, minunatului Dumnezeului nostru, Celui ce a mântuit din robie pe Israel, cântare de biruinţă cântându-I, că şi el striga: Să cântăm Ţie unuia Stăpânului.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenice mult pătimitorule, roagă-te lui Hristos împăratului, să mântuiască pe cei ce cu credinţă cinstesc această luminată a ta prăznuire şi să se facă părtaşi împărăţiei cerurilor.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Unindu-te cu toată dragostea lui Hristos, preafericite, ai defăimat trupul ca un lucru ce era să se strice, şi cu preavitejesc cuget ai suferit chinuri, arătat înfruntând înşelăciunea idolilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-te cu lumina Preasfântului Duh, ai trecut noaptea necunoştinţei, Sfinte Vasilisc şi cu strălucirile chinurilor te-ai arătat soare, luminând luminat toată zidirea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ghedeon mai înainte lână vedea pântecele tău cel preacurat care a primit roua cea cerească uscând marea nedumnezeirii şi adăpând cugetele cele topite de sete, Fecioară.

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti întărirea celor...

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sângele chinuirii ai stins focul cel idolesc şi te îndulceşti de râul desfătării veselindu-te, mucenice.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Doimea pătimitorilor cea aleasă, lăsându-te pe tine mărturisitor Treimii, a venit către Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dezlegându-te de trup, chemi pe cei ce au pătimit împreună cu tine, mărturisind pe Domnul Hristos Împăratul tuturor, mult-pătimitorule Vasilisc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să te aflu pe tine, Preacurată, povăţuindu-mă, pururea către virtuţi şi îndreptându-mă către cărările pocăinţei.

Irmosul:

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lucrând cu osteneală holda sufletului tău, mucenice, ai odrăslit spicul chinuirii însutit, care se păstrează în cămările cele cereşti.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Auzit-ai, preafericite, glas sfinţit, de sus chemându-te pe tine şi adeverindu-ţi sfârşitul chinuirii tale, pururea pomenite mucenice.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătând împotrivire întărită, mărite, ai răbdat fiind legat în lanţuri, rupând toată legătura înşelăciunii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mucenice Vasilisc, purtătorule de chinuri, cu venele dumnezeieştilor tale cuvinte ai sugrumat pe satana. Pentru care te-ai şi împodobit cu cununa biruinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel de o fiinţă cu Tatăl S-a arătat la toate asemenea cu oamenii, întrupându-Se din sângiurile Tale, precum bine ai voit, Preacurată.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dis-de-dimineaţă strigăm Ţie, Doamne, izbăveşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine, pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alegând a te chinui după lege, ai ruşinat pe cei fără de lege cu puterea Duhului, de Dumnezeu cugetătorule mucenice.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umblând cu îndrăzneală pe calea muceniciei, ai sfărâmat boldurile războinicului, mărite mucenice Vasilisc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu piroane fiind pironite picioarele tale, cugetătorule de Dumnezeu, ai zdrobit de tot capul vrăjmaşului cel cu multe măiestrii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru asemănarea trupului ai născut pe Domnul, cel mai presus de înţelegere şi de cuprindere, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduind pe Cel ce S-a înălţat pe Cruce, te-ai legat pe lemn uscat şi cu ploile rugăciunilor tale l-ai arătat verde şi odrăslit cu tot felul de frunze, spre întărirea credincioşilor şi spre lauda ostenelilor tale, Sfinte Vasilisc.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine cel ce erai dezlegat de grija trupească, fără dreptate te-au legat călcătorii de lege şi te-au pironit cu piroane de fier şi te-au trimis pe căi îndelungate, care sfinţeai cu sângele tău tot pământul, mult pătimitorule Mucenice Vasilisc

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stând legat de lemn de coatele mâinilor, ţi-ai întraripat ochiul inimii tale către Dumnezeu, fericite, şi L-ai rugat pe Dânsul să izvorască izvor de apă vie, spre pomenirea ta cea prealăudată şi spre tămăduirea sufletelor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Vindecă zdruncinările ticălosului meu suflet şi patimile cele de mulţi ani, Fecioară, ca ceea ce negrăit ai născut pe Doctorul sufletelor şi al trupurilor şi mă miluieşte pe mine cel ce mi-am pus nădejdile la tine, Preacurată.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Întru răbdare tare şi ca un bărbat te-ai arătat şi întru minuni prea minunat, arătat purtând înainte numele lui Hristos, ai ruşinat pe chinuitor. Pentru aceasta te cinstim pe tine, Sfinte Vasilisc preacinstite, pururea strigând: Bucură-te frumuseţea cea luminoasă a mucenicilor.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au prefăcut, strigând: Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai podoabă mucenicilor, ca unul ce locuieşti în locaşurile cele mai presus de lume, de trei ori fericite, potolindu-ne viforul cel lumesc prin rugăciunile tale, nouă celor ce cu dragoste te cinstim.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Casă Treimii te-ai arătat înţelepte, surpând chipurile şi capiştile idolilor şi cântând Stăpânului: Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Datu-ţi-a ţie daruri Stăpânul, ca unuia ce tare ai pătimit, şi ai surpat măiestriile vrăjmaşului şi cu glas tocmit cântai: Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată că a luat în pântece pe Dumnezeu Fecioara, de care marele Isaia a zis cu duhul, şi L-a născut, căruia îi cântăm: Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

Cântarea a 8-a. Irmos: Cei ce s-au făcut cu harul...

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai biruitor tiranilor şi duhurilor vicleniei, mărite, neîncetat cântând Celui Ce te-a întărit pe tine: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorându-te lumii, Mucenice Vasilisc şi neabătut urmând Stăpânului Celui Ce suflă morţilor viaţă, cu bucurie ai cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu întărirea sufletului suferind chinurile trupului, de Dumnezeu cugetătorule şi dănţuind împreună cu dumnezeieştii îngeri, aduci laudă lui Dumnezeu şi strigi: Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul şi-L preaînăiţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai Preasfântă mai desfătată decât cerurile încăpând în pântecele tău pe Dumnezeu, Care a izbăvit din strâmtorarea cea rea pe cei ce cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cei ce s-au făcut cu harul Tău biruitori tiranului şi văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale, au strigat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul...

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu vetreala Crucii trecând viforul chinurilor, ai apucat la limanul cel prealin al împărăţiei, mucenice, şi ca un bun neguţător ai mântuit povara dreptei credinţe a lui Hristos Împăratului tuturor şi Dumnezeului nostru.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum odinioară a pogorât foc din cer Tezviteanul Ilie, asemenea ai pogorât, fericite, cu rugăciunea ta văpaia, prin care s-a ars capiştea idolilor şi s-au pârjolit chipurile demonilor, iar Dumnezeu Ziditorul S-a slăvit.

Stih: Sfinte Mucenice Vasilisc, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezlegatu-te-ai de trup, înţelepte, prin tăiere de sabie, primindu-te puterile cele cinstite; iar cu harul dumnezeiescului Duh, ai biruit duhurile vicleniei cele rele. Şi acum locuieşti întru împărăţiile cele de sus, purtând cunună, preafericite Vasilisc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pământul s-a sfinţit cu îngroparea ta şi cerul cu sufletul, de Dumnezeu însuflate şi îmbrăcându-te cu porfiră luminoasă din sângele tău, împărăteşti împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, pomenind totdeauna pe cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine, mucenice.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din fire eşti Dumnezeu, dar ai suferit să Te îmbraci cu omul, intrând în pântece preacurat, cu voia Ta, Iubitorule de oameni. Pentru aceasta ştiind îndoite voirile Tale cele fireşti, pe Tine Te slăvim, fericind cu credinţă pe Maica Ta.

Irmosul:

Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, credincioşii o mărim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Acum cu bucurie stai înaintea Singurului Împărat, fiind împodobit sfinţit cu diademă luminoasă şi cu veşmânt vopsit din sângiurile tale şi îndumnezeit cu împărtăşire preacurată. Pentru aceasta astăzi săvârşind preasfântă pomenirea ta, pe tine te lăudăm.

 




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Referendumul și tacticile diversioniste - Dr. Vasile Astărăstoae
 

Deși Președintele Iohannis, PNL-ul și USR-ul au făcut eforturi supraomenești pentru a împiedica referendumul pentru modificarea Constituției din inițiativă cetățenească privind definirea căsătoriei, s-ar părea că se va desfășura pe 7 octombrie. Mă aștept ca, în disperare de cauză, cei mai sus menționați să încerce să creeze diversiuni, să arunce fumigene, să dezinformeze cu speranța că lumea nu se va prezenta la vot și referendumul va fi invalidat. Din dezbaterile pe care le-am văzut până în prezent câteva teme false sunt aduse în discuție. 

1. Participarea la referendum

Se spune că cetățenii nu au cunoștințe de specialitate și că decât să greșească la vot mai bine să nu se prezinte. Deja am văzut că încep discuții savante cu privire la orientarea sexuală, identitatea sexuală, la modul în care ele sunt definite. Se spune că doar specialiștii trebuie să se pronunțe în acest domeniu. Într-adevăr sexualizarea la om este complexă și există mai multe etape. Există: sex genetic, sex gonadic, sex embrionar, sex psihologic, sex social etc. Dar atât orientarea sexuală, cât și identitatea de gen nu au nicio legătură cu obiectul referendumului. Inițiatorii referendumului își doresc să se specifice în Constituție: căsătoria este între o femeie și un bărbat. Cu alte cuvinte, se face referire directă la sexul civil, sex care este consemnat în actele de stare civilă. Dacă există tulburări de sexualizare sau de identitate de gen, acestea pot fi corectate pe cale judecătorească în actele de stare civilă. Deci discuția rămâne fără obiect și nu este altceva decât o încercare de deturnare a sensului referendumului. 

2. Definiția legală pentru căsătorie

 Se spune că o astfel de definiție este contrară spiritului modern și mai ales legislației europene. Ori pe această problemă Curtea Europeană de Justiție și Curtea Constituțională a României s-au pronunțat. Statele au libertatea de a defini căsătoria fără niciun fel de ingerințe. 

3. Se spune că, deoarece această definiție există deja în legile românești, nu este necesar să cheltuim atâția bani (care ar putea fi folosiți în Sănătate, Educație etc.), pentru un referendum. Populism în cea mai autentică formă. Lucrurile nu stau chiar așa. Este adevărat că uniunea între un bărbat și o femeie este consemnată în legi, dar există posibilitatea fie ca o majoritate parlamentară (influențată de un lobby puternic) să modifice legile, fie în absența mențiunii din Constituție legile să fie atacate la Curtea Constituțională. Cu alte cuvinte, acest referendum dă stabilitate în constituționalitatea legilor. Cei care aduc argumentul economic trebuie să știe că democrația costă și că în probleme importante cei care trebuie să se pronunțe sunt cetățenii nu reprezentanții lor. 

4 Se spune că această modificare a Constituției este împotriva minorităților sexuale. Cei care spun acest lucru nu înțeleg diferența dintre căsătorie și orientarea sexuală. Căsătoria este o instituție, care nu se definește numai prin orientarea sexuală a partenerilor. Căsătoria are valențe sociale, economice, culturale, religioase. Căsătoria nu se reduce la relațiile sexuale. Relațiile sexuale și implicit orientarea sexuală țin de viața privată a fiecăruia și ele nu sunt îngrădite prin această modificare a Constituției. Există și relații hetero-sexuale (nu numai homosexuale), care nu sunt legalizate în cadrul instituției căsătoriei și nimeni nu le poate interzice. Societatea este cea care stabilește conținutul noțiunii de căsătorie și ea intervine în relațiile sexuale și orientarea sexuală doar prin norme morale, nu și legale. 

În concluzie, referendumul pentru modificarea Constituției este necesar, iar absenteismul nu reprezintă decât o abdicare de la îndatoririle civice. Indiferent cum vor vota, cetățenii trebuie să se prezinte la vot, iar îndemnul unor partide politice de a-l boicota, nu reprezintă decât abandonul acestora de la rolul pe care trebuie să îl aibă în viața publică. 

Sursa: Activenews



ITO 2018, Sibiu - Unitate, Credință, Neam
 

Peste trei mii de tineri au fost prezenți joi seară în Piața Mare din Sibiu, unde a avut loc deschiderea oficială a celei de a cincea ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, ITO 2018.

Parada steagurilor s-a desfășurat în prezența Patriarhului României, a Mitropolitului Laurențiu al Ardealului și a numeroși ierarhi, clerici, autorități locale și centrale. Evenimentul a fost transmis live de Trinitas TV. După prezentarea delegațiilor, a avut loc o slujbă de Te Deum. Rugăciunea de mulțumire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.

”Bun venit la Sibiu,
în Capitala Ortodoxiei Transilvane!

† Mitropolitul Laurențiu
 

Primul care s-a adresat tinerilor la deschiderea ITO 2018 a fost Mitropolitul Laurențiu.

Înaltpreasfinția Sa a spus că organizarea celei de-a cincea ediții ITO la Sibiu este un prilej de mare cinste și împlinire sufletească și le-a urat tuturor invitaților „Bun venit la Sibiuîn Capitala Ortodoxiei Transilvane!”. În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat jertfa eroilor români pe care „s-a edificat România de astăzi, libertatea și demnitatea noastră națională”.

”Voi sunteţi apostoli ai libertăţii, unităţii şi ai comuniunii
† Patriarhul Daniel
 

În continuare, a luat cuvântul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Mesajul adresat tinerilor din toată lumea prezenți la Sibiu s-a intitulat „Credinţa în Dumnezeu şi dragostea de neam au susţinut lupta pentru unitate naţională”.

Părintele Patriarh a remarcat că „este deosebit de semnificativ faptul că, în Biserica Ortodoxă Română, aceste adunări internaționale ale tinerilor creștini ortodocși se desfăşoară în comuniune de credință, de rugăciune şi cântare, de dialog și prietenie, la începutul noului An Bisericesc, care ne cheamă la sfințirea timpului vieţii pământeşti ca timp al mântuirii”.

Mesajul Patriarhului s-a axat pe cele trei valori care formează tema ITO 2018: Unitate. Credință. Neam:

Dragi tineri creştini ortodocşi din România şi din alte ţări, voi sunteţi apostoli sau misionari ai libertăţii şi ai unităţii etnice sau naţionale, dar şi ai comuniunii între etnii și ai cooperării între popoare, când cultivaţi iubirea generoasă în familie, în prietenie, în parohie, în eparhie, în societate şi în toate întrunirile ortodoxe naţionale şi internaționale, spre bucuria Ortodoxiei întregi şi comuniunea între popoarele lumii.

„Vă invităm pe toţi la Bucureşti, anul acesta, în 25 noiembrie, pentru a fi prezenţi la sfinţirea Catedralei Naţionale!”, le-a spus la final tinerilor Preafericirea Sa.

”Voi marcați vocația comunitară a solidarității 
și a deschiderii către celălalt
Victor Opaschi

După Patriarhul Daniel, s-a adresat tinerilor Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte.

Victor Opaschi i-a felicitat pe organizatorii ITO 2018, după care le-a mulțumit tinerilor:

Aș dori să vă mulțumesc vouă, tuturor tinerilor participanți la aceste întâlniri, care cu energia, entuziasmul și bucuria voastră de a fi împreună marcați astfel în mod deopotrivă simbolic și foarte practic vocația comunitară a solidarității și a deschiderii către celălalt, pe care credința le înrădăcinează în inima omului.

Primarul Municipiului Sibiu, doamna Astrid Fodor, a spus că instituția pe care o conduce este onoartă să sprijine un eveniment de asemenea amploare. Doamna primar a subliniat că Sibiul este un oraș care oferă cadrul și atmosfera potrivită pentru această întâlnire a tinerilor ortodocși.

Festivitatea a continuat cu un spectacol artistic oferit de: grupul vocal „Anatoly” din Brașov, corul copiilor din Parohia Irești-Vrancea, corul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, corul de copii „Concertino” din Gura Râului, tenorii Marcel Pavel, Vlad Miriță și Iordache Basalic, Hanul cu Bragă, actori de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu și dansatori din cadrul Ansamblului Junii Sibiului.

Spectacolul a cuprins dialoguri corale și piese de teatru.

În cele patru zile dedicate ITO 2018, peste trei mii de tineri se vor ruga, vor socializa, se vor forma spiritual, și în același timp se vor relaxa la Sibiu. Toate acestea se vor desfășura sub îndrumarea Bisericii și preoților.

Cuvântul integral adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel tinerilor participanți la a cincea ediție ITO, în deschiderea evenimentului, joi, 6 septembrie 2018, în Piața Mare din Sibiu:


Dragi tineri,

Cu multă bucurie duhovnicească vă adresăm un cuvânt de binecuvântare, vouă tinerilor participanți la Sibiu, în centrul României, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO).

Evenimentul acesta este organizat în perioada 6-9 septembrie 2018 de Arhiepiscopia Sibiului, având ca temă: „Unitate. Credință. Neam”, în contextul Anului omagial al unității de credință și de neam în Patriarhia Română, cu prilejul Centenarului Marii Uniri a românilor din 1918.

Maica Domnului este icoana Bisericii şi Ocrotitoarea familiei

Este deosebit de semnificativ faptul că, în Biserica Ortodoxă Română, aceste adunări internaționale ale tinerilor creștini ortodocși se desfăşoară în comuniune de credință, de rugăciune şi cântare, de dialog și prietenie, la începutul noului An Bisericesc, care ne cheamă la sfințirea timpului vieţii pământeşti ca timp al mântuirii.

În acest sens, prima mare sărbătoare din luna septembrie este Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Maica Domnului fiind icoana Bisericii, deoarece ea este ființa umană prin care Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, devine om în istoria umană, ca să dăruiască oamenilor muritori viaţa veşnică (cf. Ioan 11, 25). Cifra 8 simbolizează viaţa eternă şi lumina infinită din Împărăţia Cerurilor.

Copiii şi tinerii sunt un dar sfânt şi o mare binecuvântare pentru familie şi Biserică, pentru ţară şi popor

Tinerii sunt dornici să trăiască în comuniune de iubire, să iubească şi să fie iubiţi, în familie şi în societate, dar și să cultive un ideal, să dea un sens vieții lor prezente și viitoare, prin acumulare de cunoştinţe noi şi prin creativitate.

În această privinţă, ei reprezintă nu doar viitorul Bisericii şi al societăţii, ci și prezentul lor dinamic și înnoitor la nivel național și internațional.

Participând la programele de tineret susţinute de Biserică, tinerii au şansa de a se cunoaşte mai bine între ei, de-a lega prietenii și de a preţui mai mult moștenirea culturală și bogăția tradițiilor specifice Ortodoxiei românești din diferite oraşe ale României, dar şi de a afla date noi despre bogăţia spirituală a Ortodoxiei universale.

Dacă anul trecut, ITO – 2017 de la Iaşi a avut ca temă principală libertatea, în anul acesta, ITO – 2018 de la Sibiu ne cheamă să gândim şi să trăim mai intens legătura dintre libertate şi unitate: în familie, în Biserică şi în societate, având ca lumină şi exemplul făuritorilor Marii Uniri din 1918.

Libertatea şi unitatea sunt două componente esențiale şi permanente ale vieții umane, deoarece omul a fost creat pentru a trăi în comuniune de iubire, după chipul lui Dumnezeu, Care este Iubire (cf. 1 Ioan 4, 16 ), adică Treime de Persoane distincte, libere şi nedespărțite, vieţuind în unitate desăvârşită.


Deschiderea ITO 2018: „Unitate, Credință, Neam” | FOTO


În acest sens, starea sănătoasă a vieții umane, în care libertatea persoanelor distincte se armonizează cu unitatea dintre ele, se exprimă în comuniune de iubire.

Această comuniune de iubire rodeşte pace şi bucurie, respect reciproc, dialog şi cooperare, solidaritate şi coresponsabilitate în familie, Biserică şi societate. Aceasta este viaţa umană binecuvântată de Dumnezeu şi binefăcătoare pentru persoană şi comunitate.

Însă, când din cauza păcatului, care este atitudine şi acţiune egoistă, posesivă şi agresivă a omului în relaţie cu semenul său, libertatea persoanei se afirmă împotriva unității sau a comuniunii de iubire, această libertate devine libertate distructivă.

Aşa au apărut în lume certurile în familie, în societate, dar şi conflictele şi războaiele violente de cucerire şi apoi revoltele şi războaiele de eliberare a popoarelor cucerite şi oprimate.

Preasfânta Treime este izvorul unităţii şi al libertăţii în comuniune de iubire

Înţelegem, aşadar, că deşi păcatul egoismului dezbină persoane şi popoare între ele, totuşi, iubirea milostivă a lui Dumnezeu sau harul Preasfintei Treimi adună în comuniune persoane diferite şi popoare sau etnii diferite (cf. Faptele Apostolilor, cap. 2).

De aceea, în Biserica lui Hristos, viaţa creștină începe prin Botezul în apă şi în Duh Sfânt, săvârșit de Biserică în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, adică în relaţie spirituală cu iubirea eternă a Preasfintei Treimi.

Apoi, viaţa creştină se dezvoltă prin participarea creştinilor la viaţa liturgică şi social-filantropică a Bisericii, pentru a primi prin rugăciune şi a transmite ulterior prin fapte bune iubirea smerită şi darnică a Preasfintei Treimi în viaţa familială, comunitară şi socială.

În fiecare Sfântă Liturghie euharistică ortodoxă, noi mărturisim credința noastră comună în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (Crezul ortodox), mulţumim Preasfintei Treimi pentru darul vieţii şi pentru „toată darea cea bună”.

Apoi, prin împărtășirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos Cel răstignit şi înviat, noi primim în suflet „harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh” (2 Corinteni 13, 13). Iar către sfârșitul Sfintei Liturghii, cântăm: „nedespărțitei Sfintei Treimi să ne închinăm, că aceasta ne-a mântuit pre noi” (Cântarea Am văzut lumina cea adevărată).

De fapt, toată viaţa liturgică ortodoxă este ritmată de semnul Sfintei Cruci şi de doxologia: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.

Credinţa în iubirea lui Hristos Cel răstignit şi înviat a întărit iubirea de neam şi solidaritatea între români

Pentru fiecare popor creștin ortodox, credinţa în Preasfânta Treime a fost de-a lungul veacurilor izvor de iubire sfântă în Biserică, familie şi societate. Iar semnul Sfintei Cruci, ca semn al suferinţei, dar şi al biruinţei prin Înviere, a fost chemare la iubire jertfelnică pentru Biserică şi neam, în lupta de eliberare de sub stăpâniri nedrepte şi opresive, precum şi în lupta de apărare a identității etnice şi de realizare a unității naționale.

În acest sens, este semnificativ faptul că în Transilvania mai multe catedrale eparhiale au ca hram sau patron spiritual Sărbătoarea Preasfintei Treimi (Sibiu, Arad, Baia Mare, Blaj (greco-catolică) şi în mod deosebit Catedrala Reîntregirii Neamului de la Alba Iulia), subliniind astfel, deopotrivă, dorința românilor de libertate şi de unitate națională.

Prin cărţile de cult tipărite în limba română şi prin dragostea de neam a slujitorilor ei, Biserica a contribuit mult la cultivarea conştiinţei naţionale a românilor, când aceştia locuiau în trei principate româneşti aflate sub dominaţie străină: Moldova şi Ţara Românească, aflate sub stăpânire otomană, şi Transilvania, aflată sub stăpânire habsburgică.

În acest sens, un cronicar umanist, membru al elitei maghiare, constata, la sfârşitul secolului 16, că victoria lui Mihai Viteazul în Transilvania a fost pregătită şi „prin lucrarea tainică a preoţilor şi a călugărilor”[1].

De asemenea, preoţii ortodocşi militari prezenţi pe front alături de soldaţii români în Primul Război Mondial (1916-1918) au insuflat acestora mult curaj şi multă credinţă în realizarea idealului Marii Uniri a românilor din toate provinciile româneşti.

Identitatea naţională va fi cultivată chiar şi în cooperarea  internaţională

Astăzi însă, din cauza secularizării sau a slăbirii credinţei în Dumnezeu – Izvorul iubirii veşnice, slăbește şi comuniunea de iubire între oameni, în familie şi în societate.

Astfel, se constată adesea că fără iubirea reciprocă, smerită şi sinceră din familie, libertatea şi unitatea membrilor acesteia se transformă repede în conflict şi dezbinare între soț şi soţie, sau între părinți şi copii.

De asemenea, fără iubirea de țară şi de neam, libertatea şi unitatea naţională se transformă treptat în înstrăinare de sine, iar patriotismul firesc este adesea înlocuit cu dorinţa de profit material imediat: patria ubi bene (patria este acolo unde trăiesc bine).

Însă, dincolo de această slăbire a cultivării valorilor naţionale, avem convingerea că aceste valori, adică identitatea, libertatea şi unitatea naţională, nu vor dispărea, ci vor fi cultivate de naţiuni chiar şi în timpul cooperării lor internaţionale.

De ce? Pentru că aceste valori naţionale sunt valori identitare, care exprimă specificul sau unicitatea, bogăţia şi demnitatea fiecărui popor în relaţie cu celelalte popoare.

Tinerii ortodocşi sunt misionari ai unităţii ortodoxe  şi ai comuniunii între popoare

Dragi tineri creştini ortodocşi din România şi din alte ţări, voi sunteţi apostoli sau misionari ai libertăţii şi ai unităţii etnice sau naţionale, dar şi ai comuniunii între etnii și ai cooperării între popoare, când cultivaţi iubirea generoasă în familie, în prietenie, în parohie, în eparhie, în societate şi în toate întrunirile ortodoxe naţionale şi internaționale, spre bucuria Ortodoxiei întregi şi comuniunea între popoarele lumii.

Ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi, să folosiţi timpul şederii voastre la Sibiu ca fiind un timp de cultivare a credinţei, a dialogului, a prieteniei şi a unităţii creştine ortodoxe, spre slava Preasfintei Treimi, binele Bisericii şi bucuria voastră a tuturor!

Vă invităm pe toţi la Bucureşti, anul acesta, în 25 noiembrie, pentru a fi prezenţi la sfinţirea Catedralei Naţionale!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: Basilica

Organizarea la Sibiu a celei de-a V-a ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, eveniment important al Bisericii Ortodoxe Române, constituie pentru noi un prilej de mare cinstire și împlinire sufletească. Este o aleasă binecuvântare să găzduiești o mulțime de tineri frumoși și luminoși, veniți din toate părțile țării noastre, dar și tineri din diaspora românească și din celelalte Biserici surori, pentru a mărturisi împreună bucuria comuniunii și a credinței noastre ortodoxe.

De aceea, cu deplină bucurie, vă adresăm tuturor un călduros Bine ați venit la Sibiu, în capitala Ortodoxiei transilvane, orașul ales și consacrat de Marele ocrotitor al nostru – Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, spre a fi reședința istoricei Mitropolii a Ardealului.

Aniversăm împlinirea unui centenar de la înfăptuirea Statului Național Unitar Român, iar tema Întâlnirii de acum, binecuvântată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, este „Unitate. Credință. Neam.”

Au trecut 100 de ani de la împlinirea dezideratului de veacuri al românilor – Marea Unire din 1918. Această împlinire măreață a unităţii și libertății noastre naţionale s-a realizat cu multe sacrificii umane, spirituale și materiale. Mulțimea eroilor români cunoscuți și necunoscuți, pe a căror jertfă s-a edificat România de astăzi, libertatea și demnitatea noastră națională, trebuie să rămână conștiința vie a neamului nostru. De aceea, la fiecare Sfântă Liturghie, cu smerenie și evlavie îi pomenim pe eroii și martirii neamului românesc de pretutindeni,care s-au jertfit pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea țării, pentru libertatea și demnitatea poporului român. Ei au apărat nu numai integritatea teritorială a țării, dar și integritatea spirituală și valorile morale ale poporului român, care a traversat întunericul istoriei sale zbuciumate prin lumina credinței și dreapta viețuire creștină.Amintirea lor ne cheamă să nu despărţim darul libertăţii de darul credinţei și al demnităţii morale a vieţii, pentru că viitorul copiilor noștri nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără amintirea trecutului de jertfă al  înaintașilor noștri.

Am fost și suntem, așa cum adeseori a remarcat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, un „popor al Crucii și al Învierii”. Indiferent de granițele pe care vicisitudinile istoriei le-au ridicat între provinciile noastre, românii și-au păstrat cu jertfelnicie unitatea și identitatea de neam, având aceeași credință și vorbind aceeași limbă. Amintirea vrednicilor noștri înaintași, a eroilor și martirilor neamului ne obligă să nu uităm cât de mare este preţul jertfei lor pentru darul unității noastre și astfel, să ne vindecăm de vrajbă și dezbinare, de egoism și indiferență, să ne apăram credința și valorile morale, educația sănătoasă, limba română curată și adevărata cultură a sufletului românesc. În cele nouă cuvinte testamentare ale sale, Sf. Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei ne îndeamnă și pe noi: „Fiți pe pace, aveți-vă bine, nu vă sfădiți!”

Darul unității de credință și neam constituie moștenirea sfântă pe care am primit-o de la vrednicii noștri înaintași și pe care cu multă gratitudine o oferim vouă, tinerilor de azi. Să prețuiți acest dar și să-l cultivați cu demnitate și responsabilitate, pentru ca la rândul vostru, să-l transmiteți mai departe, generațiilor viitoare.

Dragi tineri,

 Cu aceste gânduri de suflet, Vă invităm să petreceți aceste câteva zile la Sibiu, cetatea de suflet a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei (1864-1873), unul dintre marii promotori ai unității noastre naționale în rândul românilor transilvăneni din a doua jumătate a secolului 19, de la a cărui naștere se împlinesc 210 ani. Suntem încredințați că toate activitățile din aceste zile: întâlnirile, dezbaterile, atelierele de lucru, împletite cu alte bucurii: prieteniile, muzica, descoperirea valorilor etnografice, precum și cele culturale din muzeele Sibiului, vă vor îmbogăți sufletește și vor înnoi în inimile voastre curate dragostea față de țară și față de Biserica strămoșească, întărind conștiința unității și identității noastre naționale.

Cu adâncă recunoștință și mulțumire pentru toți cei care  sunteți alături de noi, organizatori, parteneri și sprijinitori ai acestui eveniment al tinereții și al comuniunii, devenit emblematic pentru Biserica Ortodoxă Română, cu aleasă prețuire, îl rugăm pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să ne împărtășească tuturor, cu părintească dragoste, cuvântul său de binecuvântare și învățătură.

† Laurențiu,

Arhiepiscopul Sibiului și

Mitropolitul Ardealului

 

(Sursa: Mitropolia Ardealului)

Fii la curent cu ultimele informații despre ITO 2018!

Mai multe imagini vezi în galeria foto de la eveniment.

 



Biserica şi Neamul.Politica.Lumea
Conferința Unitate, Credință, Neam - ITO Sibiu 2018 (Video) - Pr. Conf. Dr. Constantin Necula

 

 

 



CENTENARUL MARII UNIRI (9)

 

Educația, lumină pentru viață și bucurie pentru Centenar - Ziarul Lumina

Tânărul din Cetatea Petrodavei în anul centenar - Ziarul Lumina 

Avem o moștenire sfântă de oferit tinerilor - IPS Laurențiu - Ziarul Lumina 

Clopotele Catedralei Naționale au fost sfințite - Ziarul Lumina

Statutul istoriei și al istoricului la un secol de la Marea Unire - Ziarul Lumina 

O clipă de rugăciune și un izvor de speranță - Ziarul Lumina 

Aradul, capitala politică a Marii uniri - Ziarul Lumina 

Eminescu, arheul spiritual al neamului nostru - Ziarul Lumina 

Biserica din Basarabia până la Marea Unire din 1918 - Ziarul Lumina 

Conferință Internațională despre Marea Unire - Ziarul Lumina 

Un memorabil drept la replică - Ziarul Lumina 

Centenarul Marii Uniri, sărbătorit de 300 de cadeți la Sibiu - Tribuna 

Bustul lui Alexandru Vaida voievod, așezat în Parcul Astra de centenar - Tribuna 

6 septembrie 1940 - Generalul Antonescu preia puterea - Activenews 

Monumente dedicate eroilor neamului,sfințite de Centenar - Basilica

Unirea se poate face prin votul parlamentelor de la Chișinău și București - Rostonline

Masacrul execuției lui Horthy - Activenews 

Ceremonii religioase și militare pe vârful Caraiman - Activenews 

Mișcări ca cele din 10 august sunt contrare celei care a a nimat românii la 1918 - Activenews 

Custodele Coroanei s-a întâlnit cu Patriarhul României - Basilica

Patriarhul Daniel a participat la conferința dedicată Marii Uniri - Basilica 



Omul, natura şi realitatea spirituală - perspective ecoteologice şi antropologice - Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

Abstract

Materialul de faţă mi-a fost ocazionat de întâlnirea cu tinerii în cadrul unui „Seminar de dezvoltare personală şi comunitară”, organizat în cadrul mai larg al „Săptămânii Mobilităţii Europene”. Rezultatele la care copiii au ajuns la finalul întâlnirii, vor fi prezentate în concluziile acestui eseu.

Până atunci însă, vom proceda la o prezentare oarecum istorică şi sintetică a relaţiilor dintre Dumnezeu – om - cosmos/natură/istorie, începând cu antichitatea greacă, continuând cu resemnificarea termenilor odată cu apariţia filozofiei creştine de viaţă, trecând apoi prin renaştere şi prin iluminism pentru a încheia apoi cu perioada pe care o trăim sau, am putea spune, ne trăieşte din plin.

În partea a doua a materialului vom vedea cum triunghiul Dumnezeu – om – natură se reflectă în spaţiul de cultură, simţire şi spiritualitate românească cuprins în cântul popular românesc pătruns de lirism şi dor.

           

            I. Încercare de periodizare a istoriei relaţiilor dintre Făcător, om şi făptură

Punctul de pornire îl reprezintă tocmai faptul că Dumnezeu n-a murit, dimpotrivă, a trăit şi trăieşte în toate spaţiile şi timpurile omului, culturile şi civilizaţiile lumii, indiferent de forma de raportare la divin şi de expresia religioasă în care această raportare a fost şi este înfăţişată. Astfel, preotul profesor Corneliu Sârbu, vorbeşte despre argumentul istoric pentru existenţa lui Dumnezeu. Această dovadă:

„conchide existenţa lui Dumnezeu pornind de la faptul existenţei acestei idei la toate popoarele şi în toate timpurile, adică de la universalitatea în timp şi spaţiu a credinţei în Dumnezeu. De aceea, el se mai numeşte „consensus genitum”. De fapt, nu există popor care să nu aibă ideea existenţei lui Dumnezeu. Nici istoria şi nici preistoria nu cunosc perioade atee. Oriunde s-au găsit urme de om, s-au găsit urme incontestabile de cult, iar istoria nu-l găseşte pe om decât strâns legat de existenţa lui Dumnezeu” (Sârbu, 2018, p. 89). 

           În antichitatea greacă, relaţia dintre natură şi om se baza pe principiile erotismului, având în vedere că omul îşi revendica  din natură tot ceea ce îi oferea şi producea plăcere. Natura era tratată de-o manieră preponderent erotizată. Corpul omenesc reprezenta idealul de armonie şi frumuseţe terestră, iar din vremea respectivă nu ne-au rămas capodopere ale realizărilor artistice de tip peisagistic. Natura se afla în uzul pragmatic ce reprezenta sfera de satisfacţie a nevoilor individuale (Moldovan, 1996, p. 216).

            Am putea spune că în perioada antică istoria lipsea oarecum, în sensul că era lăsată pe locul doi. Istoria era locul căderii şi al păcatului. Ideile preexistente universului au căzut în trupuri şi, dacă ar fi să considerăm acesta, conţinutul derulării istoriei omeneşti şi pământeşti, atunci istoria reprezintă un semn al răului şi degradării  de care omul trebuie să scape cât mai repede,  pentru a se putea întoarce apoi în lumea curată şi pură a ideilor divine. Aceasta era concepţia platonică a relaţiei dintre eternitate şi timp sau istorie. Am putea spune deci, că istoria ca succesiune de evenimente terestre avea ca finalitate propria ei dispariţie, în timp ce oferta creaturală a naturii şi a universului era menită pentru a împlini şi satisface nevoile şi plăcerile corpului omenesc.

           În paralel cu antichitatea greacă, spaţiul de cultură iudaic venea cu o perspectivă complementară. Profeţia era considerată calea prin care Dumnezeu se revela omului cu voinţa şi planul Său. Deşi Dumnezeu era considerat Creatorul acestei lumi, lucrarea Lui în istorie şi natură era prioritară şi era subsumată interesului de izbăvire şi mântuire a omului din tot ceea ce înseamnă o istorie a alegerilor umane păcătoase, contra lui Dumnezeu.

            Concluzionând viziunile pe care filozofia greacă şi cultura religioasă a evreilor le aveau asupra relaţiei dintre om şi natură pe de-o parte şi realitatea transcendentă, spirituală pe de alta, spunem că grecilor le lipsea aspectul profetic, pe când evreilor le lipsea segmentul cosmologic. 

            Filozofia de viaţă creştină le sintetizează pe acestea două şi vorbeşte astfel despre „profeţia cosmologică” (Zizioulas, 1999, p. 36). Aceasta înseamnă că natura şi universul se revendică de la actul creaţional ex nihilo al lui Dumnezeu care dăruieşte omului natura cu tot ceea ce cuprinde ea, cu raţiuni şi energii divine plasticizate în toate formele existente, spre folosul vieţii omeneşti şi spre slava Creatorului. În această accepţie universul creat nu mai este pentru om doar o sursă de plăcere, de senzualitate, ci, dacă vreţi, un suport material intuitiv pe care omul  se ridică din imanentul creaţional spre transcendentul divin  pe care îl confirmă prin recunoştinţă. Aici îşi face loc ceea ce mitropolitul de Pergam, numea „creaţia ca Euharistie”. Aceasta pe de-o parte. Pe de altă parte, creştinismul se raportează la profeţia iudaică nu numai într-un sens eshatologic, ca împlinire a profeţiei la sfârşitul acestei lumi, ci înţelege profeţia ca făcând parte din cadrul istoric al existenţei umane şi cosmice, împlinirea acesta urmând să se realizeze aici şi acum, pe pământ, real, ontologic şi transfigurator, ca un început consistent al adevărului ce se va revela în chip absolut, transmundan, în Împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este sinteza pe care creştinismul o face între lumea greacă şi cea iudaică atunci când vorbeşte de profeţia cosmologică.

Lucrurile nu au fost întotdeauna uşor de pus în armonie. La începuturi şi chiar câteva secole mai încolo, creştinismul a căutat să răspundă solicitărilor venite din partea iudaismului şi filosofiei păgâne. Întrebări precum: „Cum Dumnezeul cel pur se uneşte prin întrupare cu pasiunea cărnii omeneşti?”, „Cum s-a petrecut propriu-zis acest lucru, de vreme ce în mod logic prăpastia fiinţială dintre divinitate şi creatură nu este desfiinţată?”, „Cum evităm panteismul şi, în acelaşi timp, în partea opusă, cum evităm perspectiva izolaţionistă asupra lumii care este lipsită de influenţa binefăcătoare a lui Dumnezeu?”, au fost atât de greu de soluţionat încât a fost necesară întâlnirea tuturor factorilor religioşi care să decidă asupra unei atât de complexe problematici teologice, cosmologice şi antropologice. Aşa s-a ajuns la organizarea primului Sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, când s-a dat răspuns uneori şi numai in nuce, tuturor acestor întrebări.

           Se pare că Evul Mediu creştin, deşi l-a păstrat pe Dumnezeu în fruntea ierarhiei tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute, a putut fi considerat de către unii istorici ai civilizaţiei lui ca fiind întunecat. E adevărat că uneori a fost dificil de menţinut echilibrul între politic şi religios, atât în spaţiul de cultură şi civilizaţie occidentală, cât şi în cadrul Imperiului Bizantin ale cărui excrescenţe  simfonice n-au fost lipsite întotdeauna de abordări exagerate.

Începând cu Renaşterea, împărţirea istoriei lumii aşa cum a fost făcută până acum în funcţie de Creaţie, Întrupare şi Eshaton, a fost schimbată de pe linia verticalităţii piramidale, pe direcţia orizontală a umanismului. Teocentrismul a fost înlocuit cu antropocentrismul. Umanismul renascentist a presupus o recentrare a istoriei pe om şi o revalorificare a naturii şi universului în funcţie de noua antropologie. Lumea greco-romană a fost astfel înviată în valorile ei fizice şi estetice de odinioară. Corpul uman a revenit în atenţia artei şi parcă estetica se reducea tot mai mult la armonia liniilor care-i compun alura artistică. La o astfel de întorsură a lucrurilor a contribuit şi căderea Constantinopolului sub turci (1453), fapt ce i-a determinat pe oamenii de cultură bizantini să se mute în marile oraşe ale Italiei, de unde umanismul renascentist a pornit cu toată vigoarea. De acum începând Dumnezeu a rămas în planul secund, iar omul şi-a reocupat locul central în cadrul Universului ca o dată în antichitate.

            Reforma a venit cu o nouă perspectivă asupra omului. Atât după Jean Calvin si Martin Luther omul este un depozit al păcatului care s-a înstăpânit asupra vieţii lui şi în afară de a cărui sferă nu mai putea trăi şi acţiona. Chiar şi  orice faptă bună pornită din altruism nu mai avea semnificaţie de profunzime morală, doar credinţa mai putând aduce lucrarea lui Dumnezeu în lume şi în viaţa omului, ocolind oarecum colaborarea cu el. Omul rămânând oarecum într-o relaţie exterioară cu Dumnezeu, secularismul şi-a făcut tot mai mult loc în viaţa şi în organizarea istorică (Fromm, 2017, p. 127-128).

Contrareforma a venit cu vigoarea-i recunoscută, cu tribunalele inchizitoriale, opunându-se unei ştiinţe umaniste pe care Renaşterea antropocentrică a încercat să o pună tot mai mult în valoare. Aşa au pierit pentru moment ideile unor Galileo Galilei şi Giordano Bruno.

            Omul a început să crească tot mai mult în ochii lui şi a reuşit să atingă noi culmi de realizare şi percepţie de sine în epoca Iluminismului. Mai vechea sintagmă „omul este măsura tuturor lucrurilor”, a dobândit acum noi valenţe, lumina lumii nemaivenind de sus, de la Dumnezeu, ci de la incalculabilele potenţialităţi ale minţii sale.

Imediat după aceasta a putut Nietzsche să constate că „Dumnezeu a murit” (1882). Corelativ s-a putut declara constatativ şi moartea omului.

            Zorii epocii moderne s-au ivit după deicidul nietzscheian şi, astfel, raţionalismul modern a luat locul oricărei revelaţii şi referinţe la Dumnezeu. Într-o veritabilă sinteză, diac. Ioan I. Ică jr., constată firul roşu ce leagă fenomenul renascentist de modernitate:

„Inaugurată sub auspiciile umanismului triumfător ezoteric-totalizator al Renaşterii şi continuată sub semnul celui raţionalist al Reformei, Contrareformei şi Iluminismului, modernitatea pare a sfârşi în pragul unei post-modernităţi tot mai insistent revendicate sub zodiile unui tot mai apăsător anti-umanism” (Ică, 2002, p. 5). 

 

Catastrofele şi atrocităţile secolului XX au confirmat din plin moartea omului ca chip al Creatorului, responsabil faţă de sine, de semenii lui şi faţă de întregul Univers.

„Experienţa celor două războaie mondiale şi a consecinţelor lor catastrofale a venit să potolească optimismul profeţilor Iluminismului secolului al XVIII-lea şi al XIX-lea, care credeau că prin cultivarea raţiunii şi prin răspândirea cunoaşterii secolul al XX-lea ar deveni un paradis pentru neamul omenesc. Omenirea nu se comportă totdeauna raţional şi nu poate fi determinată să se poartă astfel nici prin forţă, nici prin convingere. Există alte forţe, dincolo de raţiunea omenească, care hotărăsc direcţia în care se va mişca soarta lumii. Biserica şi teologia, dacă vor să se dovedească utile în acest caz, trebuie să îmbrăţişeze alte zone, dincolo de morală – adică de prescripţia raţională a conduitei. Aceste zone trebuie să cuprindă tot ceea ce, în epoca dinaintea Iluminismului, aparţinea de mitologic, de fantastic şi de tot ceea ce e sacramental şi sfânt” (Zizioulas, 1999, p. 31).

 

            II. Metaforic, simbolic şi sacramental în folclorul românesc

            Exact în acest punct, alături de mitologic, fantastic, de sacramental şi sfânt, am putea adăuga şi elementele folclorice româneşti, colinda şi doina:

„Amândouă acestea se adapă din unul şi acelaşi izvor. Spaţiul cântecului nu este unul geografic, ci tainic, metafizic, mai real decât spaţiul fizic şi cel geografic de sub umbra morţii, fiind un spaţiu transfigurat de puterile Învierii” (Moldovan, 1996, p. 227).

Aici, în cântec, horă, colindă şi doină, este prezentă acea comoară de spiritualitate şi sensibilitate, care face loc unei posibilităţi supraraţionale (nu antiraţionale) de înţelegere a raportului omului cu natura înconjurătoare şi cu Dumnezeu. Părintele Moldovan consideră că aceasta este una din posibilele căi de revelare a „paradisului etnic românesc”, în care, aş continua, românul poate deveni preot al creaţiei lui Dumnezeu. Aşadar, noi nu trebuie să ne întoarcem înainte de Iluminism, deoarece avem ingredientul fantastic şi sacramental în cântecele noastre de dor, contemporane cu noi, chiar dacă lăsate într-o oarecare zonă de fundal a preocupării. Dorul ca simţământ complex, cuprinzând durere, aşteptare, dar şi pregustarea bucuriei şi a fericirii, se reflectă într-un cadru natural şi românesc paradisiac, cadru în care întreaga natură rezonează cu sentimentele omeneşti şi religioase: „Când îmi vine mândra-n gând,/ Mă leagăn ca frunza-n vânt./ Când îmi vine mândra-n dor,/ Mă leagăn ca frunza-n pom”. Sau, „Numai lin, dorule, lin,/ hai la drum să ne pornim/ şi să nu mai poposim/ până-n satul meu de vale,/ că ne-aşteaptă mândra-n cale:/ şi ne-aşteaptă de trei luni/ tot cu post şi rugăciuni” (Moldovan, 1996, p. 233).

            Remarcile părintelui Moldovan pe seama semnificaţiilor naturale, istorice şi spirituale ale doinei populare româneşti, sunt de un realism existenţial care coboară până în straturile profunde ale vieţii noastre româneşti, atât ca neam, cât şi ca persoane:

„Doina nu este langoarea dureroasă a unei poveşti de dragoste, care s-ar putea reduce la un rezultat mioritic, ci este meditaţia în care taina iubirii se afirmă prin simpla şi substanţiala ei poveste. Mântuitorul nu vine să-şi pronunţe numele, pentru a pune sub autoritatea Sa valorile iubirii sponsale şi pentru a ne convinge că slava divină  străluceşte în iubire ca din opera Lui nemuritoare. El nu ne demonstrează ce este minunea, ci face minunea. În acest fel, frumuseţea cosmică a paradisului regăsit se revarsă direct în doină de pe faţa Domnului îndreptată spre făptură ca lumina care izbucneşte direct din soarele ce a răsărit la orizont. Fiind de acord cu afirmaţia blagiană că orizontul doinei este acela al unui „infinit ondulat”, va trebui imediat să facem specificarea adevărului că acest „infinit” nu este un elaborat al speculaţiei abstracte, ci este infinitul prezenţei divine. De fapt, întreaga semnificaţie a unei identităţi dintre conceptul de „plai” şi cel de „rai” atârnă din caracterul infinitului din orizontul doinei. Sigur, numai când acest infinit are o relevanţă personală, tainică şi divină, poate fi considerat drept factor de eficienţă spirituală” (Moldovan, 1996, p. 230).  

            A aduce în discuţie bogăţia de semnificaţie spirituală şi sentimentală a doinei şi cântului românesc, a lirismului şi profunzimii mesajului doinei pline de dor, reprezintă o verigă lipsă în formarea tinerilor de astăzi. În acest spaţiu de cultură şi simţământ românesc se reflectă relaţiile autentice dintre Dumnezeu-om-făptură. Sigur că şi teologia sau ora de religie oferă astfel de informaţii şi formează o anumită atitudine ecoteologică, dacă acestea nu cad în moralism, adică într-o interpretare raţională ori normativă şi atât. În dogme şi principii morale se vorbeşte despre minuni şi viaţă, pe când în cântul doinit sunt întrupate crâmpeie de viaţă şi minuni.

Dezideratul pe care l-am amintit anterior, anume ca omul să-şi asume rolul de preot al creaţiei şi să includă relaţia lui cu natura într-o viziune liturgică asupra ansamblului existenţei, poate fi acceptat la suprafaţa raţională şi conştientă a psihicului, acel 6 – 10% din creier pe care noi îl valorificăm, însă, partea nevăzută a lucrurilor, subconştientul şi inconştientul nostru, rămân nepuse în evidenţă. Ori tocmai această partea nevăzută se ocupă de mitologic şi simbolic, de posibilitatea accederii la minune ca fapt de viaţă. Doina, colinda şi hora românească sunt surse incalculabile de inconştient personal şi colectiv aşa cum a fost trăit şi transmis din generaţie în generaţie prin viers şi cânt. Prin cultivarea, păstrarea şi perpetuarea obiceiurilor populare  se asigură acel liant între generaţiile de oameni hrănite din acelaşi izvor al Energiilor Învierii care au infuzat existenţa umană şi viaţa întregii naturi cosmice. Consider că aceasta este veriga lipsă a trecerii la nivelul superior pe care îl presupune asumarea de către om a rolului de sacerdot al lumii, după cum se şi spune în popor că „omul sfinţeşte locul”. Viziunea liturgică asupra lumii, cu dimensiunea ei simbolică şi sacramentală, poate veni abia după ce tânărul trece prin experierea straturilor de adâncime ale simţirii şi trăirii româneşti, aşa cum sunt acestea conţinute în doină, colindă şi horă.

Abia acum, putem accepta într-o lumină nouă de înţelegere, cadrul de referinţă pe care mitropolitul Zizioulas ni-l propune spre meditaţie şi implementare:

„În seria acestor conferinţe vom încerca să arătăm de ce credem că avem nevoie de o civilizaţie nouă, în care dimensiunea liturgică să deţină un loc central şi să determine, probabil, principiile morale. Dacă ar fi să dăm un titlu general acestui efort, adică o idee centrală (o idee-cheie) a ceea ce vom încerca să spunem, titlul acesta ar fi: Omul ca preot al creaţiei… . Socotesc necesar ca civilizaţia noastră să revină la concepţia conform căreia superioritatea omului în comparaţie cu restul creaţiei nu stă în raţiunea pe care o posedă, ci în posibilitatea lui de a comunica, adică de a crea relaţii de aşa natură încât fiecare fiinţă în parte să fie eliberată de egocentrismul şi de limitele ei şi să se raporteze la ceva dincolo de sinele propriu, la cineva „de dincolo” - la Dumnezeu, dacă vrem să folosim această terminologie tradiţională. Omul poate face acest lucru, nu ca un subiect gânditor, ci ca persoană – o noţiune care va necesita o interpretare mai adâncă în cele ce urmează… . De altfel, noţiunea de „sacerdoţiu” trebuie eliberată de conţinutul ei negativ şi identificată în principal cu noţiunea de „oferire”, adică de deschidere a oamenilor într-o relaţie transcendentă cu „celălalt” – o noţiune care e legată mai degrabă de aceea de iubire în sensul ei cel mai profund. Toate acestea presupun existenţa unei interdependenţe între Om şi Natură, precum şi faptul că omul nu se împlineşte decât numai atunci când devine recapitularea naturii. Astfel. Omul şi Natura nu se află în antiteză, în antagonism, ci în relaţie concretă. Acest lucru nu poate reuşi altfel, decât numai înăuntrul actului liturgic, pentru că numai în acest act Natura însăşi ia parte la evenimentul acestei legături concrete. În această relaţie concretă, omul, dacă vrea să depăşească criza ecologică, trebuie să devină o fiinţă liturgică” (Zizioulas, 1999, p. 32-33).    

 

În loc de concluzii

Educaţia formală din şcoală se ocupă tocmai de hrănirea raţiunii, de formatarea minţii tânărului, de asimilarea de informaţii. Aspectul de formare a tânărului pentru viaţă poate fi apanajul activităţilor de tip non-formal, ca şi acest seminar de dezvoltare personală şi comunitară de care vorbeam la începutul eseului, în care prezentarea informaţiilor să fie cuprinse în faptul concret de viaţă al nivelului de informaţie şi sensibilitate la care sunt elevii în acel moment.

Cităm acum câteva dintre afirmaţiile şi argumentele elevilor, referitoare la modul în care ei înţeleg semnificaţia legăturilor dintre Dumnezeu şi univers şi despre rolul omului în cadrul acestei relaţii:   

             

„Dumnezeu este o Persoană care a creat omul după chipul Lui”.

„Dumnezeu este o forţă impersonală fiindcă are puteri pe care omul nu le percepe şi pătrunde”.

„Dacă Dumnezeu n-ar exista s-ar crea haos, pentru că oamenii n-ar avea nici un punct de reper, deci ar fi debusolaţi”.

„Dacă Dumnezeu nu ar exista, nu ar mai exista credinţă, şi lumea ar trăi doar în păcat”.

„Natura este viaţă, iar viaţa este Dumnezeu”.

„Lumea este darul făcut omului de Dumnezeu pentru a reuşi să ajungă la mântuire”.

„Lumea este armonioasă datorită lucrărilor făcute de Dumnezeu”.

„Unul dintre sensurile naturii ar fi să ne dăm seama că Dumnezeu este Creatorul lumii, datorită faptului că toate sunt perfecte.”

„Sensul naturii este de a mă oxigena”.

„Natura este indisciplinată, acesta este rostul naturii”.

Dumnezeu a creat omul, natura şi tot ceea ce ne înconjoară”.

„Lumea îl ajută pe om să-şi atingă ţelul în funcţie de personalitatea lui. Unii oameni îl pot susţine, iar alţii nu, însă ambele lucruri îl ambiţionează să ajungă unde vrea”.

„Omul ar trebui să respecte natura în aceeaşi măsură în care Îl respectă şi pe Dumnezeu”.

„Mergând la Biserică Îl respecţi pe Dumnezeu şi reciclând respectăm natura”.

            Din toate aceste afirmaţii rezultă, pe de-o parte, puritatea gândirii tinerilor elevi şi, pe de alta, influenţa educaţiei primite atât din Familie, cât şi din Şcoală. Ei intuiesc corelaţiile complexe care stau la baza existenţei lumii şi a omului prin lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă anumiţi termeni sunt folosiţi cu o oarecare incertitudine, realitatea spirituală vizată de elevi este evidentă în inimile şi minţile deschise ale lor.

Astfel de activităţi interactive, non-evaluative şi semi-direcţionate arată importanţa învăţării axate pe elev, pe persoană aş putea spune, de vreme ce elevul îşi poate spune punctul de vedere personal şi nu neapărat cel pe care trebuie să-l înveţe mai mult sau mai puţin pe de rost. Zona non-formală a educaţiei ar trebui extinsă complementar la cea formală şi instituţionalizată, pentru ca, într-un anumit fel, elevii şi şcoala să ajungă la un şi mai reuşit numitor comun.   

 

Bibliografie:

  1. FROMM, Erich, (2017). Omul pentru sine: o cercetare asupra psihologiei moralei, traducere de Bogdan Boghiţoi, Bucureşti: Editura Trei.
  2. ICĂ, Ioan, jr., „Îndumnezeirea” omului, P. Nellas şi conflictul antropologiilor, introducere la Panayotis Nellas, (2002). Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu: Editura Deisis.
  3. MOLDOVAN, Ilie, (1996). Iubirea taina căsătoriei, Teologia iubirii I, Alba Iulia: Tipografia Episcopiei Ortodoxe.
  4. SÂRBU, Corneliu, (2018). Cunoaşterea lui Dumnezeu. Argumente raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu, Sibiu: Editura Andreiana.
  5. ZIZIOULAS, Ioannis, (1999). Creaţia ca Euharistie, traducere de Caliopie Papacioc, Bucureşti: Editura Bizantină.


Ion I.C. Brătianu şi constituţionalismul MARII UNIRI - Dr. Marius Andreescu
 
I  Omul, personalitatea şi opera.

Identificarea unui spaţiu geografic, cum este o localitate, se poate realiza în mai multe feluri: prin coordonate spaţiale, caracteristici demografice, economice, culturale, etc. Spre deosebire, individualitatea în timpul şi spaţiul istoric al unui popor, pe care o poartă cu sine, un sat, un  oraş sau o regiune este determinată de personalităţi care s-au născut, au trăit sau au creat în strânsă legătură cu acel loc, care astfel devine din simplă locaţie geografică un spaţiu de permanenţă al culturii şi civilizaţiei. Incontestabil, municipiul Piteşti este un astfel de spaţiu cultural, generator de civilizaţie, ce poate fi individualizat  prin marile personalităţi care în decursul timpului şi-au pus amprenta asupra acestor locuri.  Vila Florica situată la câţiva km de Piteşti este un reper  în spaţiul geografic al municipiului Piteşti încărcat de emblema personalităţii covârşitoare în planul vieţii politice, sociale şi culturale a familiei Brătienilor. 

Ion I.C.Brătianu este fără îndoială personalitatea cea mai pregnantă din această prestigioasă familie piteşteană, considerat a fi "conducătorul din umbră” al României interbelice şi care prin activitatea sa prestigioasă a contribuit din plin la crearea şi dezvoltarea statului român modern a cărei existenţă să fie marcată definitiv de constituţionalismul democratic. Orice evocare a personalităţii marelui om politic nu este îndeajuns de pertinentă pentru a sublinia imensa sa contribuţie în planul vieţii politice, sociale şi culturale. Contele de Saint-Aulaire, ministrul Franţei la Bucureşti îşi exprima aprecierea faţă de liderul liberal: „ Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calităţi care îl fac unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât cei „ trei mari”:  Wilson, Lioyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la ţări mici, oameni mari”.

Ionel Brătianu, aşa cum obişnuiau să-l numească apropiaţii, era fiul cel mare al fostului prim-ministru şi fondator al Partidului Naţional Liberal, Ion C.Brătianu şi al Olteniţei Pia Pleşoianu. S-a născut la 20 august 1864 la vila Florica, judeţul Argeş.  Ca formare profesională era inginer, însă pasionat de istorie şi cultură. Spirit al omului de stat cu simţul datoriei faţă de ţară, politica era în opinia sa o artă şi un fenomen complex. Afirmaţia sa este valabilă şi astăzi: „ Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale.”

Fiind conştient de faptul că avea datoria de a continua opera politică a familiei sale, în anul 1895 debutează în viaţa politică a ţării, fiind ales parlamentar de Gorj. Preia pe rând, funcţiile de ministru al Lucrărilor Publice, interimar la Ministerul de Externe şi  Ministru de Interne. Concepţia sa modernă asupra viitorului României îl propulsează ca lider al grupurilor tinerilor liberali, pentru ca la 11 ianuarie 1909, Congresul partidului să-l desemneze Preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

Pe fondul unei instabilităţi a vieţii politice româneşti din perioada interbelică, guvernările liberale, în fruntea cărora s-a aflat Ion I.C.Brătianu  s-au evidenţiat în mod deosebit prin durata lor. În total, Partidul Naţional Liberal  a guvernat ţara timp de 6 decenii. Perioada de guvernare a fost marcată de reformele îndrăzneţe iniţiate şi susţinute de Ion I.C.Brătianu : reforma agrară, legea electorală, modernizarea economiei şi iniţierea doctrinei liberale „ prin noi înşine”, dezvoltarea politicii externe prin alinierea ţării la noile realităţi impuse prin deznodământul primului Război Mondial şi nu în ultimul rând, elaborarea proiectului unei noi Constituţii, care de altfel a şi devenit Legea fundamentală a ţării.

Ilustrul om politic s-a confruntat însă şi cu puternice crize politice, cu deosebire criza  dinastică generată de o nouă renunţare a principelui Carol al II-lea la prerogativele sale de moştenitor al coroanei. Cu toate vicisitudinile epocii, Ion I.C.Brătianu a reuşit să depăşească momentele de criză şi să menţină stabilitatea politică a ţării, fapt bine evidenţiat de Nicolae Iorga, care  referindu-se la acele momente istorice afirma: „Acum nu mai erau doi stăpâni ai României, ci unul singur: Ion Brătianu.  Dinastia de Argeş biruise cu totul pe cea de  Sigmaringen. Ion I.C.Brătianu rămânea stăpânul, singurul şi absolutul stăpân al unei ţări care avea  nesfârşită răbdare.”                  

II.  Aspecte ale activităţii politice, guvernamentale şi  diplomatice

Ionel Brătianu, după moartea tatălui său survenită la 4 mai 1891 se simte îndatorat să continue opera politică a părintelui său, astfel că în 1895 candidează pentru Parlament şi este ales deputat de Gorj. Pe 31 martie 1897, Brătianu este numit ministru al Lucrărilor Publice. În această calitate a acordat o atenţie specială construcţiei de căi ferate încurajând proiectele ilustrului inginer Anghel Saligny. Amintim faptul că în noiembrie 1897, ministrul participă la inaugurarea căii ferate Piteşti – Curtea de Argeş. Tot în calitatea pe care o are se cupă de buna desfăşurare a lucrărilor de amenajare a Portului Constanţa.

La data de 14 februarie 1901, odată cu numirea unui nou cabinet liberal, Ion I.C.Brătianu primeşte portofoliul Ministerului Lucrărilor Publice, iar în urma remanierii guvernamentale din 9 ianuarie 1902, primeşte şi interimatul Ministerului de Externe, al cărui titular va deveni pe 18 iulie.  Activitatea diplomatică pe care o depune în această perioadă este remarcabilă. Ionel Brătianu s-a ocupat îndeaproape de situaţia românilor din Imperiul Otoman şi Austro -Ungar, acordând o atenţie specială românilor din Transilvania, pe care îi sprijinea moral şi politic. Ministrul de Externe intervenea adesea la Viena şi Budapesta pentru a ameliora situaţia românilor. În anul 1905, Ionel şi fratele său Vintilă  Brătianu, au participat la inaugurarea Palatului ASTRA din Sibiu. Mai târziu, a efectuat vizite în oraşele din Transilvania, întâlnindu-se cu unii dintre foştii colaboratori ai lui Avram Iancu.

În toată activitatea sa politică Ion I.C.Brătianu a fost un promotor a reformelor politice şi sociale. Vocea sa devenea una dintre cele mai importante în Partidului Naţional Liberal, iar opinia sa era ascultată şi luată în considerare chiar dacă nu riposta faţă de opiniile bătrânilor din partid, care se opuneau reformelor. Brătianu sublinia în discursurile sale din această perioadă însemnătatea decisivă a reformei agrare pentru România, a dezvoltării economice şi milita pentru introducerea votului universal.

Personalitatea politică a acestuia se impune din ce în ce mai mult, aşa încât la 1 ianuarie 1909 Congresul partidului l-a desemnat în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, cu mult entuziasm, căci reprezenta „tot ceea ce avea mai bun partidul şi ţara”. Încă de la discursul inaugural, noul preşedinte stabilea două principii fundamentale pentru viitoarea activitate : „libertatea de discuţie” şi „disciplina în acţiune”.

O altă etapă importantă a activităţii politice a ilustrului liberal începe la sfârşitul celui de al doilea război balcanic (28 iulie 1913). Climatul politic devenea propice aplicării reformelor. Într-o scrisoare adresată lui  Carol I în august 1913, Brătianu cerea urgent trecerea la aplicarea reformelor pe care le gândise şi în care credea. Regele se arată reticent, temându-se că aceste reforme să nu stârnească lupte violente pe scena politică. După o guvernare conservatoare, Ion I.C.Brătianu este chemat pentru a doua orară, la 4 ianuarie 1914, să formeze Consiliul de Miniştri. După câştigarea alegerilor parlamentare, preşedintele Partidului Naţional Liberal expune, la 21 februarie 1914, problema revizuirii Constituţiei.

Declanşarea Primului Război Mondial a impus amânarea promovării reformelor economice şi sociale scontate. Trebuie amintit contextul din care ţara noastră a trebuit să se poziţioneze în acest conflict. România avea la acel moment un tratat militar cu Tripla Alianţă, încheiat încă din 1883 de tatăl actualului Prim-ministru. Tratatul fusese ţinut secret deoarece, un pact cu Austro-Ungaria era extrem  de nepopular în rândul opiniei publice.  Pe 27 septembrie 1914, Regele Carol I se stinge din viaţă, ceea ce însemna pentru România libertatea de a merge la război împotriva Austro-Ungariei. În noul context, primul ministru a devenit figura centrală a vieţii politice, deciziile sale influenţând destinul istoric al României. Pentru acest lucru îşi va atrage renumele de „rege neîncoronat” al ţării.

În perioada neutralităţii (1914-1916), întreaga coordonare a politicii externe româneşti este preluată de primul ministru, care lucra cu mare precauţie, orientându-se  spre încheierea unor acorduri diplomatice care să constituie garanţii pentru statul român. Un asemenea succes diplomatic îl constituie şi tratatul încheiat cu Rusia la data de 18 septembrie 1914. Prin acest acord, Rusia se angaja să garanteze şi să apere integritatea teritorială a României şi să recunoască drepturile acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români, în  schimbul „neutralităţii binevoitoare” a ţării noastre. Tot în această perioadă guvernul încheie şi un acord cu Italia, prin care cele două ţări au convenit să se informeze reciproc în legătură cu orice schimbări preconizate în politica lor.

Opinia publică sprijinea noua orientare politică a ţării, astfel că Ion I C. Brătianu va trece la dotarea armatei. Primul ministru a dat dovadă de multă fermitate şi abilitate diplomatică, stăruind pentru încheierea unor convenţii politico-militare, care să stipuleze limpede, condiţiile în care România va intra în război şi obiectivele urmărite de el. Astfel, după lungi tratative, pe data de 4 august 1916 au fost semnate tratatele de colaborare cu membrii Antantei.

Semnificativ pentru a puncta activitatea politică a preşedintelui liberal este şi bătălia diplomatică coordonată de acesta de la Conferinţa de Pace de la Paris. Principala preocupare pe plan extern a Prim-ministrului român era recunoaşterea prin tratat a unirii celor trei provincii cu România. În ziua de 18 ianuarie 1919 lucrările Conferinţei de Pace de la Paris, care trebuia să reglementeze problemele internaţionale de război i-au creat o mare deziluzie lui Ionel Brătianu. Prin decizia marilor puteri învingătoare, România a fost trecută în rândul statelor cu interese limitate, putând să participe la dezbateri numai când era invitată, deşi potrivit Convenţiei din 4 august 1916 se bucura de aceleaşi drepturi egale. Astfel, marile puteri au pregătit Tratatul de Pace cu Germania fără a permite delegaţiei române să-şi exprime punctul de vedere, deşi ţara noastră a avut foarte mult de suferit din  pricina luptelor cu germanii.

Un fapt similar s-a întâmplat şi în ceea ce priveşte Tratatul de Pace cu Austria. În aceste condiţii, în mai 1919 Ionel Brătianu a luat iniţiativa unei note verbale colective adresate lui Georges Clemenceeau, prin care cerea ca proiectele tratatelor să le fie comunicate din timp, pentru a le putea  analiza. Cu toate acestea, Guvernului român i s-a înaintat numai un rezumat al tratatelor preconizate a fi încheiate. Într-un discurs rostit la şedinţa plenară a statelor aliate asupra proiectului de tratat şi într-un memoriu adresat Consiliului, Ion I.C.Brătianu afirma că România este hotărâtă să asigure drepturile minorităţilor, dar ea nu poate să primească un regim special, la care nu erau constrânse toate statele suverane. La 10 septembrie 1919, România a fost pusă în faţa faptului împlinit, căci marile puteri au semnat la Saint-Germain Tratatul de Pace cu Austria. În urma notelor ultimative ce i s-au adresat de a semna fără obiecţii tratatul, Ion Brătianu şi-a dat demisia, la 12 septembrie 1919, din fruntea Consiliului de Miniştri, deoarece nu a dorit să semneze acest tratat.

III. Marea guvernare liberală. Constituţia din 1923.

Reformele pentru modernizarea Statului Român.

În noile condiţii create după terminarea Primului  Război Mondial, adoptarea unei noi Constituţii a devenit una din problemele fundamentale ale statului român. Dar, organizarea constituţională a constituit o problemă deosebit de dificilă, atât pentru instituţia monarhică, cât şi pentru guvernele din această perioadă, datorită multiplelor împrejurări interne, dar mai ales externe. Soluţionarea problemei constituţionale a fost mereu amânată până la venirea liberalilor la putere, la începutul anului 1922. După lungi dezbateri, noua Constituţie a fost votată la 26 martie 1923 în Adunarea Deputaţilor, iar la 27 martie în Senat şi a fost promulgată de rege şi publicată în „Monitorul Oficial” la 29 martie 1923. În litera sa, noua Constituţie păstra o bună parte din articolele celei din 1866, dar aducea unele prevederi care corespundeau noii realităţi româneşti de după Marea Unire şi după Primul Război Mondial. Legea fundamentală românească era una dintre cele mai avansate din Europa acelor vremuri fiind considerată o operă liberală.

Nu dorim să ne referim la conţinutul acestei Constituţii, însă, trebuie să subliniem în contextul acestui studiu contribuţia decisivă pe care Ion I.C.Brătianu a   avut-o la fundamentarea principiilor şi reglementărilor ce se regăseau în legea fundamentală a statului.

Programul Partidului Naţional Liberal al cărui principal autor a fost Ionel Brătianu şi care a stat la baza elaborării Constituţiei din 1923, sublinia cu pregnanţă faptul că procesul de consolidare internă a ţării va fi întemeiat pe „ideea naţională”, pe democratizarea tot mai desăvârşită a ţării, pe ordine, pe progres şi pe înfrăţire socială. Programul înscria la loc de frunte, principiul potrivit căruia „naţionalităţile trebuie să se bucure în statul român de cele mai întinse drepturi, fără deosebire de rasă sau religie pentru ca astfel să se poată dezvolta în cadrul organizării noastre sociale în deplină linişte, egalitate şi mulţumire”.

Partea din program, consacrată  democratizării ţării includea reformele care reclamau o cât mai grabnică înfăptuire, printre care: necesitatea organizării sindicatelor profesionale, reglementarea dreptului la grevă, contractul colectiv şi protecţia muncii minorilor şi a femeilor. Politica economică a Partidului Liberal prevedea dezvoltarea ţării prin „muncă, iniţiativă şi capitaluri româneşti”. Această concepţie nu excludea colaborarea şi participarea capitalurilor străine, ci urmărea împiedicarea subordonării economiei române faţă de economia unui alt stat. În domeniul cultural programul includea „încurajarea progreselor culturale” iar în cel administrativ o „unificare grabnică”, fără însă a fi confundată această acţiune cu centralizarea.

Insistând asupra necesităţii ca în alcătuirea Constituţiei să se ţină seama de conţinutul tuturor acestor principii, manifestul Partidului Naţional Liberal adresat alegătorilor din România Mare şi publicat cu prilejul alegerilor din 1920, făcea apel la crezul partidului de a asigura propăşirea statului român sub regim constituţional, monarhic şi democratic şi având un caracter unitar naţional atât în viaţa sa politică cât şi în cea culturală şi economică.

În conformitate cu acest program politic liberal elaborat sub conducerea lui Ion I.C.Brătianu, Constituţia din 1923 este o expresie a raportului real de forţe politice din perioada respectivă şi a reprezentat aşezământul juridic şi politic principal pe baza căruia au funcţionat instituţiile fundamentale ale României întregite, conferind statului român forma de guvernământ monarhică, dar întemeiată pe regimul democratic, parlamentar – constituţional. Sub imperiul acestei legi fundamentale principiile reprezentativităţii, separaţiei puterilor, legalităţii şi legitimităţii legilor, ca şi cele privind sistemul  electiv şi al regimului proprietăţii au fost mult mai pregnant reliefate comparativ cu cele cuprinse în Constituţia din 1866. Se poate afirma fără îndoială că Legea fundamentală din 1923 a constituit, în perioada când a fost în vigoare un factor de progres în democratizarea societăţii româneşti.

În timpul marii guvernări liberale interbelice reformele democratice nu s-au limitat numai la Constituţia din 1923. Cele mai multe măsuri din guvernarea Brătianu au vizat alinierea ţării la noile realităţi postbelice. După adoptarea Constituţiei, la iniţiativa lui Ion I.C.Brătianu, sunt adoptate şi promulgate mai multe acte normative de importanţă vitală pentru ţară, dintre care amintim: legea pentru organizarea armatei (24 iunie 1924), legea pentru învăţământul primar (26 iunie 1924), legea organizării judecătoreşti din 25 iunie 1925, prin care judecătorii deveneau inamovibili,  legea pentru înfiinţarea Patriarhiei Române (25 februarie 1925) şi nu în ultimul rând legea pentru unificarea administrativă a tuturor provinciilor adoptată la 14 iunie 1925, care avea la bază „păstrarea caracterului unitar al ţării” şi aplicarea descentralizării administrative.

Pe 27 martie 1926 este promulgată legea electorală a „primei majorităţi”. Principala modificare se referea la centralizarea rezultatelor, repartiţia mandatelor şi proclamarea aleşilor. Se crea cadrul electoral propice pentru ca partidul majoritar să poată obţine mai multe mandate parlamentare, susţinând astfel guvernul.

O altă măsură importantă a fost „legea Mărzescu”, care cuprindea măsuri de combatere a unor infracţiuni contra liniştii publice. Acest act legislativ a constituit temeiul juridic al măsurii de scoatere în ilegalitate a Partidului Comunist Român. În perioada de referinţă au fost adoptate şi acte normative importante privind  munca şi protecţia socială a muncii: legea repaosului duminical (1925), legea pentru protecţia muncii (1939) şi legea pentru pregătirea profesională şi exercitarea meseriilor (1936). Se cuvine a menţiona şi câteva importante acte normative care au contribuit la modernizarea sistemului judiciar în România: legea din 1925 privind organizarea şi funcţionarea contenciosului administrativ şi actul normativ din 1933 pentru organizarea jurisdicţiei muncii.

Spaţiul nu ne permite să realizăm o analiză amplă a legilor adoptate sub imperiul Constituţiei din 1923, dar, în finalul acestor considerente trebuie să subliniem că Legea fundamentală adoptată în acel moment istoric a avut principala menire de a fi Constituţia unificării, a legării şi sudării economice, teritoriale, politice şi spirituale a României Mari. Ea a deschis o nouă etapă în dezvoltarea ţării pe calea progresului social, a democraţiei, având drept obiectiv desăvârşirea organizării statale şi a vieţii sociale unitare. Pe baza Constituţiei a cărui mentor a fost marele om politic Ion I.C.Brătianu s-a putut realiza, într-un ritm relativ rapid, întreg procesul de unificare legislativă apărut ca o necesitate naţională imperioasă încă din primii ani de după unire.

Aşezământul politic şi juridic fundamental din 1923 reprezintă în opinia noastră încununarea operei politice a ilustrului om de stat care a fost şi rămâne Ion I.C.Brătianu.

În încheierea acestor succinte consideraţii redăm aprecierile pe care Ion G.Duca le făcea în memoriile sale şi care, în opinia noastră, evocă geniul politic al lui Ion I.C.Brătianu: „ El nu se hotăra niciodată repede…  din  primul moment îi apăreau în minte toate repercusiunile probabile şi posibile ale unui act, aşa încât, înainte de a se hotărî să facă acel act, examina, reexamina, contra examina toate urmările lui şi nu trecea de la intenţie la fapt decât după ce contura toate argumentele favorabile şi nefavorabile iar foloasele îi apăreau mai puternice, mai determinate decât neajunsurile. Din profesiunea lui de inginer rămăsese cu obişnuinţa de a nu pune niciodată piciorul pe un teren, înainte de a-l fi sondat şi de a cunoaşte bine soliditatea lui. Dar, odată gestaţiunea terminată, odată hotărârea luată, nu am întâlnit în toată viaţa şi în toată cariera mea politică, om mai neclintit în ducerea până la capăt a hotărârilor sale.,

 IV.   Documente  constituţionale  ale  Marii  Uniri

 Declaraţiile  de unire  ale  provinciilor româneşti  Transilvania , Basarabia şi Bucovina   fac  parte din ceea ces-ar putea numi  „blocul de constituţionalitate „ al  Marii Uniri  . Aceste declaraţii nu au fost expres abrogate  niciodată  şi în opinia noastră  sunt încă viabile din punct de vedere juridic . Remarcăm contribuţia politică  decisivă  la   redactarea şi adoptarea lor  a marilor oameni politici şi de stat Ion I.C. Brătianu  şi Alexandru Marghiloman  care au deţinut succesiv  funcţia de prim-ministru  în perioada respectivă .

Ne vom referii pe scurt la adoptarea şi conţinutul acestor documente  constituţionale

Pe 27 martie  Sfatul Țării a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declarația Sfatului Țării menționând că:

"Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA". Declarația de unire se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea și totdeauna!”.

În numele Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeţ  președinte, Pan. Halippa  vicepreședinte și Ion Buzdugan  secretarul Sfatului Țării 

 Principalele reglementări constituţionale sunt următoarele: Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român; Basarabia  avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic; Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor  și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale; Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali; Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român; Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român; Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii; Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal; Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului  și a religiei; Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției. Remarcăm  actualitatea  acestor prevederi  pentru orice stat modern democratic

Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, în special în rândurile deputaților germani, bulgari și ucraineni, 13 deputați fiind absenți). La voturile deputaților Blocului Moldovenesc s-au adăugat cinci membri ai Fracțiunii Țărănești, în frunte cu V. Bârcă, și reprezentantul comunității poloneze, deputatul Felix Dudkevici. Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”  După votare și citirea rezultatului au fost invitați în clădire prim-ministrul Alexandru Marghiloman și suita sa, cărora li s-a comunicat hotărârea adoptată. Prim-ministrul a luat cuvântul și a declarat că „în numele poporului român și al regelui său, Majestatea sa Ferdinand I, iau act de hotărârea Sfatului Țării și proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru întotdeauna, cu România una și nedivizibilă.”  La 30 martie/12 aprilie 1918, după întoarcerea premierului român la Iași, s-a sărbătorit Unirea Basarabiei cu România. Decretul regal de promulgare a actului Unirii Basarabiei cu România a fost datat 9/22 aprilie 1918.

„După sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul la libera hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdile dezrobirii noastre. De aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a Țării și fiind învestit singur cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României.”

Congresul a trimis o telegramă omagială regelui Ferdinand, care este numit „Rege și Domn Liberator și Purtător de grijă al Bucovinei”, rugându-l să primească sub sceptrul ocrotitor al Majestății sale, Bucovina eliberată. Iancu Flondor a plecat, apoi, la Iași, în fruntea unei delegații de 15 bucovineni, pentru a duce mesajul Unirii Bucovinei autorităților române.

Regele Ferdinand a sancționat actul unirii prin decretul nr. 3744 din 18/31 decembrie 1918, publicat în "Monitorul Oficial" nr. 217 din 19 decembrie 1918. Semnatarii actului au fost Regele Ferdinand I și Ion I. C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri. Prin Decretul-lege nr.3746 din 18-31 decembrie 1918, în funcțiile de miniștri secretari de stat fără portofoliu în guvernul central au fost numiți Iancu Flondor cu reședința la Cernăuți și Ion Nistor cu sediul la București.

În acest timp - în 1 decembrie 1918- în sala "Cazinei" militare (clubului militar) din Alba Iulia, cei 1228 delegați țin adunarea. Ca președinte al Marii Adunări Naționale a fost ales Gheorghe Pop de Băsești Delegații la adunare au fost aleși pe baza votului universal și au primit mandate (credențiale) ce prevedeau ca adunarea de la Alba Iulia să decidă unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României. Au participat și delegații Bucovinei și Basarabiei, care au ținut să aducă salutul țărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român.

În mijlocul aprobărilor unanime și a unui entuziasm fără margini, Ștefan Cicio Pop președintele Consiliului Național Român Central, arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiș expune trecutul românilor de pretutindeni și argumentează necesitatea istorică a Unirii, iar Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuiește aceasta. Socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române.    Rezoluția Unirii e citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu:

             „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

Rezoluția cuprinde programul de aplicație: autonomia provizorie a teritoriilor până la întrunirea Constituantei, deplină libertate națională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională pentru minoritățile din Transilvania, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieții publice, reforma agrară radicală, legislație de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea națională dorește ca Congresul de pace să asigure dreptatea și libertatea atât pentru națiunile mari cât și pentru cele mici și să elimine războiul ca mijloc pentru reglementare a raporturilor internaționale. Ea salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul monarhiei austro-ungare, pe națiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, sârbă, polonă și ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care și-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea și unitatea națiunii române, și în sfârșit exprimă mulțumirea și admirația sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva dușmanului au scăpat civilizația din ghearele barbariei.

La ora 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluției, Unirea Transilvaniei cu România era săvârșită. Rezultatul votului asupra rezoluției a fost anunțat de Gheorghe Pop de Băsești:

"Adunarea Națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungurene a primit rezoluțiunea prezentată prin Vasile Goldiș în întregimea ei și astfel unirea acestei provincii românești cu țara mamă este pentru toate veacurile decisă."

Pentru coordonarea problemelor s-au constituit Marele Sfat Național, ca organ legislativ și Consiliul Dirigent, ca instrument executiv. Președinte al acestui organism a fost ales Iuliu Maniu. Până în toamna anului 1919, sediul Consiliului Dirigent a fost la Sibiu

 

        Bibliografie

 

 



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Imnul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși 2018 de la Sibiu - muzică și versuri
 

Tema centrală a imnului este unitatea de credință și de neam. Piesa face trimitere atât la curajul eroilor cât și la entuziasmul tinereții și promovează valorile Ortodoxiei Românești. Versurile au fost realizare de Petruța Socaciu, iar muzica de părintele Costin Butnar. Imnul este interpretat de tineri din Arhiepiscopia Sibiului, de cvintetul Anatoly și cvartetul Gaudeamus, dar și de solistul Ciprian Cucu.

Imnul ITO 2018 (click aici pentru a asculta)

Ridică-ți privirea şi ia-mă de mână,
Alături de noi încă doi, încă trei.
A noastră-i credința şi glia străbună,
Un dar ce rămâne urmașilor mei.

Nu vreau să trăiesc într-o lume de gheață
În care contează ce simt numai eu,
Îmi caut curajul şi setea de Viață,
Căci sunt rădăcini ale neamului meu.

Refren
Uniți în credință, mereu împreună,
Vom putea construi o lume mai bună!
Împreună să fim una
Doar aşa vom izbândi
Căci cu noi întotdeauna
Hristos este și va fi!

În sângele nostru respiră martirii
Ce viața şi-au dat spunând răului: Nu!
Pe umerii lor s-a scris hora unirii,
Eroi au fost ei, erou poți fi TU!

Drapelul se-înalță mai mândru din rană,
Cu cinste purtând pe al său tricolor
A neamului nostru duioasă icoană
Şi jertfa de veacuri a acestui popor.

Refren

Solo:
Binecuvintează Doamne România,

Să trăim în veci Ortodoxia!
Refren bis

A cincea ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) a reunit în orașul de reședință a Mitropoliei Ardealului participanți cu vârste între 16-35 ani din România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia, India și altele.

Sursa: basilica.ro

 



Tratamente fitoterapeutice în cazul insuficienţei renale
 

 Prof. Univ. Constantin Milică

Se poate spune că organismul uman este „o mare pungă cu apă“ întrucât, la naştere, are peste 65% apă, cu o uşoară reducere spre bătrâneţe. Pentru ca această pungă să nu „plesnească“ sau să se golească peste măsură, intervin rinichii, organe deosebit de importante în reglarea conţinutului de apă şi electroliţi şi în eliminarea substanţelor toxice reziduale, apărute în sânge prin reacţii metabolice. Din cauza unor suferinţe ale rinichilor, este posibil să apară insuficienţa renală, caracterizată prin suprimarea progresivă sau bruscă a funcţiilor metabolice şi de excreţie, respectiv a funcţiei de filtrare a produşilor toxici şi de menţinere în corp a unui plafon normal de apă, sare şi electroliţi.

Din momentul îmbolnăvirii, rinichiul nu mai are capacitatea de a elimina prin urină toxinele foarte dăunătoare, mai ales în cazul depunerii de metale grele (aur, mercur, bismut), preluate din mediul extern sau din unele medicamente de sinteză chimică (sulfamide, reumazol, antibiotice, antinevralgice - fenacetină).

Prin aceste intoxicaţii şi infecţii renale persistente se produce distrugerea progresivă a structurilor renale şi blocarea căilor urinare. Procesul este grăbit la persoane cu consum exagerat de carne, a unei cantităţi insuficiente de lichide sau la cei care prezintă unele tumori sau dereglări ale altor organe.

Calculii renali se formează atunci când există variaţii mari de pH în urină şi în sânge (prea acid sau prea alcalin), iar natura pietrelor depinde de alimentaţia consumată în exces (carne, ape minerale, produse vegetale acre).

Primele semne ale bolii sunt poliuria (eliminarea de urină în cantitate mai mare decât normal) şi nicturia (frecvenţa prea mare a urinărilor din timpul nopţii). Acesta este primul stadiu clinic de insuficienţă renală cronică compensată, o stare de echilibru nesigur, care poate fi perturbată cu uşurinţă de anumite agresiuni, cum ar fi o infecţie, o deshidratare severă sau o intervenţie chirurgicală. Pe măsură ce boala avansează, se ajunge la fazele de uremie şi anurie.

Uremia este un sindrom clinic toxic într-o fază avansată a insuficienţei renale cronice. Se caracterizează prin reţinerea în urină a unei cantităţi foarte mari de uree şi de alţi compuşi azotaţi, proveniţi din degradarea proteinelor, respectiv a cărnii.

Anuria constă din reducerea debitului urinar la o cantitate mai mică de 100 ml în 24 ore şi chiar la suprimarea totală a urinei. Starea generală a bolnavului este profund alterată, cu evoluţie progresivă ireversibilă, ajungând la delir, stare de comă şi deces.

Evoluţia bolii poate fi foarte variată; uneori rapidă (în câteva luni), alteori lentă (în câţiva ani sau decenii), în funcţie de menţinerea echilibrelor hidroelectrolitice şi metabolice. În fazele evolutive sunt foarte periculoase edemele pulmonare şi cerebrale, precum şi infecţiile cu diferite locaţii.

Tratamentele naturiste

Dacă medicamentele de sinteză chimică pot da unele complicaţii nedorite, tratamentele naturiste pot fi considerate leacuri sigure şi fără urmări grave.

În insuficienţa renală, cu început de edeme, sunt eficiente:

- infuzie sau decoct din frunze de mesteacăn (o linguriţă la 200 ml apă), cu adaos de bicarbonat de sodiu, din care se beau câte 3 căni pe zi, cu efecte diuretice imediate;

- sevă de mesteacăn (50-100 ml de 3 ori pe zi), cu 10-15 minute înainte de mese, într-o cură de o lună în cursul primăverii;

- infuzie din herba uscată de coada-calului (3 linguriţe la 500 ml apă clocotită); se infuzează acoperit 5 minute şi se beau 3 ceaiuri calde pe zi;

- infuzie sau decoct din flori uscate de limba mielului, din herba de mei păsăresc sau seminţe de pătrunjel.

Sunt recomandate şi câteva reţete cu amestecuri de plante:

- infuzie din amestec de coada-calului (două părţi), sunătoare (două părţi), ventrilică (o parte), pufuliţă cu flori mici (o parte), din care se consumă câte 3 ceaiuri pe zi, înainte de mese;

- decoct din amestec de coada-calului, coada şoricelului, sunătoare, vâsc, frag (frunze) şi măceş (fructe uscate), din care se beau 3 ceaiuri pe zi, înainte de mese, provocând urinarea după 30 minute; restul de plante după strecurare se aplică pe zona rinichilor sub formă de cataplasmă;

- decoct din amestec cu mătase de porumb (20 g), cozi de cireşe (15 g), frunze de mesteacăn (10 g), coada-calului (10 g), coada şoricelului (10 g), la care se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, înainte de mese.

Recomandări pentru faza de uremie

- infuzie din frunze uscate de mesteacăn, cu adaos de bicarbonat de sodiu pentru neutralizarea acidităţii, având puternice efecte diuretice şi depurative;

- infuzie din flori de porumbar sau din fructe zdrobite, cu efecte antiseptice, diuretice, depurative şi de dezintoxicare a sângelui şi urinei;

- decoct din 3 cepe mari date pe răzătoare şi fierte într-un litru de apă timp de 20 minute, din care se beau două căni pe zi cu efect diuretic şi de eliminare a ureei şi a acidului uric;

- infuzie din mătase de porumb (2-3 ceaiuri pe zi).

În situaţie gravă de anurie, majoritatea reţetelor pun pe prim plan herba de coada-calului, cu proprietăţi diuretice şi dezinfectante şi rol deosebit în combaterea blocajului renal şi a altor boli grave ale rinichilor. De asemenea, prezintă efecte de apărare şi creşterea rezistenţei persoanelor în vârstă, aflate în stare de epuizare lentă, anemie şi îmbătrânire precoce.

Regimul alimentar

Norma calorică zilnică va fi ridicată (2.000-3.000 calorii), dar cu trierea riguroasă a produselor alimentare, în funcţie de principiile dietetice. În componenţa dietei, cu o normă ridicată în produse bogate în produse zaharoase şi vitamine, se va reduce consumul de proteine la 20-30 g/zi, mai ales a produselor animale (carne, grăsimi, untură, slănină, mezeluri) care încarcă rinichii şi afectează valoarea pH-ului sanguin.

La pacienţii cu insuficienţă renală cronică, care au intrat în dializă, este obligatoriu un regim alimentar strict controlat, cu aportul caloric de maximum 35 kcal/kg corp, iar aportul proteic să fie de numai 1,2-1,4 g/kg corp, ştiind că produsul final al degradării proteinelor este ureea, care nu mai poate fi eliminată de rinichiul bolnav.

În schimb, va creşte consumul de glucide asimilabile. La mese se va mânca, fără rezerve, cartofi (piure cu lapte), supe de legume, morcov, sfeclă roşie, ţelină, varză albă şi roşie, vinete, conopidă, pătrunjel, mărar, salată, ardei gras, spanac, praz, ridichi, fasole verde, castraveţi, dovlecei, usturoi, ceapă, condimente din plante aromatice. În mod deosebit se recomandă consumul sporit de tomate sau suc de tomate (500 ml pe zi).

La desert să nu lipsească zilnic fructele (mere, pere, struguri, cireşe, caise, lămâi, căpşuni), precum şi sucuri şi compoturi din fructe (zmeură, afine). Această dietă cu legume şi fructe este bogată în celuloză, glucide solubile şi săruri minerale şi va avea efecte laxative, diuretice, stimulatoare asupra florei intestinale şi alcalinizante a urinei.

Sunt indicate diferite produse făinoase şi zaharoase (paste făinoase, biscuiţi, prăjituri uscate, budinci) şi produse uleioase (unt, ulei, margarină, smântână, frişcă). În cantităţi moderate se vor consuma lapte cu griş şi orez, brânzeturi nefermentate, iaurt, ouă, peşte de apă dulce.

Complet interzise sunt conservele, brânzeturile sărate şi fermentate, carnea de vânat, măruntaie, alcool şi tutun.

Norma de lichide va fi de 1.500-2.000 ml pe zi în stadiul compensat şi 600-700 ml în stadiul decompensat, adăugând eventualele cantităţi de lichide pierdute prin vome, diaree şi urină.

Evitaţi alimentele sărate

Norma de sare va fi limitată sub 5-6 g pe zi, deoarece ionul de sodiu are capacitatea de a reţine moleculele de apă care infiltrează spaţiile intercelulare. La exces de sare, faţa pacientului devine «buhăită», gleznele se umflă, apar edemele la picioare. În această situaţie se vor evita alimentele cu conţinut ridicat de sodiu: conserve, murături, alimente congelate, brânză sărată, pastramă, măsline, supe la plicuri, mezeluri, cârnaţi, mici, sosuri, grătar, fast-food-uri, chips-uri, ciuperci uscate, muştar, hrean, boia de ardei, seminţe sărate şi prăjite.

Când potasiul se află în exces va fi eliminat prin urină, în cazul unui rinichi sănătos. La o insuficienţă renală, acută sau cronică, acest proces de evacuare nu mai are loc şi provoacă blocajul renal. În această situaţie vor fi evitate alimentele bogate în potasiu, atât fructe (piersice, prune uscate, banane, pepene galben, portocale, nuci de cocos, stafide), cât şi unele legume (andive, ciuperci, varză de Bruxelles, broccoli). Aceste produse pot fi înlocuite cu altele mai sărace în potasiu, cum ar fi unele fructe (mere, pere, vişine, struguri, pepene roşu, afine, zmeură, căpşuni, mandarine, ananas) sau legume (morcov, varză albă, porumb, ceapă, pătrunjel, salată, ridichi, castraveţi).

Bolnavul va beneficia de un tratament curativ, cu repaus parţial de 12-14 ore pe zi în stadiul compensat şi repaus total în stadiul decompensat.

Ziarul Lumina 

 




CĂRŢI NOI / Produse noi
Problemele căsniciei - Pr. Andreas Konanos (CARTE)
 

Prezentare Problemele căsniciei:

- Părinte, o să mă credeţi?
- Spune!
- Eram la lucru, frântă, eram plictisită că trăiesc şi aveam o uşoară depresie pentru toate cele ce se întâmplă în viaţa mea.
- Şi?
- Şi mi-a telefonat soţul meu şi mi-a spus doar: "Bună ziua, iubita mea dulce!". Şi toate s-au schimbat. Am înviat! Din aceste câteva cuvinte ale lui. Tainic lucru".

Această femeie
de care te-ai plictisit,
soţia ta,
are alte 500 de nuanţe
de frumuseţe.

De obicei, însă,
eşti furtuna ei,
şi peisajul său
se întunecă.

Fă-te Soarele ei.

Iar ea să devină,
curcubeul tău.

Să te înnebunească!

CUPRINS

Fericirea familiei
O duci greu
Feciorelnicii care nu se vor mantui
Traieste!
Puterea ta se numeste "rugaciune"
Nimic sa nu te zdrobeasca
Relatia personala cu Hristos
Unitatea in casnicie
Fara fanatism
Detalii despre carte / COMANDA


Hristosfera - Fratele Alexandru Mihail Nita (CARTE)
 

Prezentare Hristosfera:

Din cuprins:

Un vers întru oglindirea lumii...
Hristosfera
Spațiul Virtu Real
Ascunde-măm Doamne...
Undeva
Cel ce Este..
Spre Tine...
Orbitorii
Am învățat minciuna
Rugăciunea Pământului
Ogorul Ararat
Eclipsa Totală
Unde?...
Gând Rotund
CoșmaReal
Stăpânii lumii, bufonii minciunii
Fericiți cei sărăciți
Neant, beznă și ...lumină
Umbrele
Aripa timpului
....etc.
Detalii despre carte / COMANDA


Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei - Pr. dr. prof. Bogdan Racu (CARTE)
 

Prezentare Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei:

Mitropolitul Iosif Naniescu s-a înscris prin faptele sale în rândul personalităților de prim rang din istoria Bisericii Ortodoxe Române, iar prin viața sa în ceata Sfinților.

Ca mitropolit al Moldovei (1875-1902) Sfântul Iosif a păstorit într-o perioadă de transformări politice, sociale, economice și culturale ale societății românești, cu evenimente de o importanță deosebită pentru istoria neamului și a Bisericii (Independența din 1878, recunoașterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în 1885). S-a remarcat prin realizări deosebite, între care amintim: terminarea Catedralei Mitropolitane din Iași și aducerea aici a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, restaurarea Bisericilor „Sfinții Trei Ierarhi” și „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași, mutarea Seminarului „Veniamin” în fostul palat domnesc, situat lângă catedrală. A desfășurat o frumoasă activitate pastoral-culturală și mai ales o activitate filantropică deosebită, care l-a făcut iubit de popor.

Detalii despre carte / COMANDA

 



Cu Domnul cel răstignit şi înviat pe calea vieţii - al Episcopiei Ortoroxe Române a Italiei PS Siluan (CARTE)
 

Prezentare Cu Domnul cel răstignit şi înviat pe calea vieţii:

Ortodoxiei - dreptei credinţe - îi corespunde în mod simultan ortopraxia - dreapta-făptuire. Şi acestea două se încununează prin dreapta-slăvire a lui Dumnezeu. Adică suntem chemaţi să trăim după cum şi credem şi mărturisim, şi să ne rugăm după cum şi credem şi mărturisim. De aceea a fost atât de important pentru sfinţii noştri înaintaşi ca ortodoxia credinţei să fie fără cusur, conştienţi fiind că orice abatere de la aceasta ar ştirbi, pe de o parte, revelaţia sau descoperirea dată nouă de Însuşi Dumnezeu, iar pe de altă parte, ar determina o deformare, o scâlciere şi, în timp, o alunecare şi o îndepărtare sau chiar o rătăcire (erezie) de la Adevărul revelat, atât pe planul trăirii, cât şi pe cel al manifestării credinţei, în rugăciune şi cântare, precum şi în reprezentarea iconografică.

PS Siluan, Episcopul Italiei

Detalii despre carte / COMANDA



Sfântul Gherasim și leul - Andrei Muresan (CARTE)
 

Prezentare Sfântul Gherasim și leul:

Dumnezeu pe toate le-a făcut „bune foarte” (Facerea 1, 31). Pe toate le-a făcut gingașe, frumoase, în armonie. Chiar și fiarele cele mai înfricoșătoare la arătare, la început, erau și ele blânde și smerite. Omul, „nepricepând”, a antrenat însă, în căderea sa și creația, iar de atunci „toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Epistola către Romani 8, 22). Conflict în loc de armonie și sălbăticie în loc de gingășie, frică și durere în loc de bucurie.

Slavă lui Dumnezeu însă, că nu ne-a lăsat într-o astfel de lume, ci trimițând pe Fiul Său, ne-a deschis prin Cruce, calea către răscumpărare. Și, pentru toți cei care-i vor urma lui Hristos, răscumpărarea lucrează nu doar asupra oamenilor, ci și asupra întregii creații.

Pilda vieții Sfântului Gherasim și a „ucenicului” său, leul Iordan, scrisă cu un frumos talent de povestitor în ediția de față, este revelatorie în acest sens. Pentru că omul nu sfințește doar locul, dacă viețuiește întru Hristos, ci și „toată făptura” creată de Dumnezeu.

Detalii despre carte / COMANDA



Îngerii, ocrotitorii oamenilor - Cristian Bolos (CARTE)
 

Prezentare Îngerii, ocrotitorii oamenilor:

Zice Domnul: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Îngeriilor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 18, 10 ).

Dacă am conștientiza mai adânc aceste cuvinte ale Mântuitorului, multe rele pe care și le fac oamenii ar dispărea dintre noi. Mare este darul Preamilostivului Dumnezeu de a avea sfinți îngeri ocrotitori! Niciun suflet născut pe pământ nu este uitat! Niciunul nu este de prisos! Fiecare are îngerul său care îl vede pe Însuși Dumnezeu, căruia i se roagă pentru omulețul pe care-l acoperă sub aripile protectoare, întru purtare de grijă.

Așadar, să nu trecem cu vederea aceste puteri ale cerului, aceste „duhuri slujitoare”, ci să ne rugăm lor cu înțelegere și să ne purtăm cu fiecare semen ca și cum îngerul ocrotitor al acestuia este de față.

Fiecare înger păzitor este un martor al cuvintelor și faptelor noastre și un sfeșnic care luminează chipul aproapelui nostru!

Detalii despre carte / COMANDA



Metoda T.I.M.P. Ghid neconvențional în probleme legate de alcool - dr. Ovidiu Alexinschi (CARTE)
 

Prezentare Metoda T.I.M.P. Ghid neconvențional în probleme legate de alcool:

,,Ghidul domnului doctor Ovidiu Alexinschi reprezintă o lucra­re deosebit de interesantă prin prisma noutății și accesi­bilității, autorul reușind magistral să povestească într-un limbaj accesibil pașii schimbării în perspectiva unui nou stil de viață.

Atât demontarea miturilor referitoare la alcool, cât și integra­rea în acronimul TIMP a metodei reliefează viziunea și capacita­tea de sinteză a autorului – cu experiența sa impresionantă în pro­blematică – care reușește să îmbine cunoașterea științifică cu o manieră elegantă de scris, fiind util atât persoanelor, familiilor cât și celor interesați de gestionarea adicției la alcool.”

Acad.Prof.Univ.Dr. Vasile Chiriță,

membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România

CUPRINS

Cuvant inainte
Introducere
Trezirea
Preluarea initiativei
Mentinerea
Prevenirea recaderii
In loc de concluzii-cateva consiuderatii sintetice
Marturii ale beneficiarilor
Mituri si adevaruri despre alcool versus geniu sau talent
Anexe
Scale utile in depistarea problemelor legate de alcool
Testul AUDIT
Testul CAGE
Dependenta, abuzul de alcool si tulburari legate de consumul de alcool
Bibliografie
Detalii despre carte / COMANDA


Calea mea. Dietă creștină și alimentație naturală - Cezar Elisei (CARTE)
 

Prezentare Calea mea. Dietă creștină și alimentație naturală:

Jurnalistul Cezar Elisei ne invită să descoperim „Calea mea”: „Momentul prim în care decidem schimbarea este cel mai greu pentru că este rezistent la schimbare atât în ce ne privește, cât și în raport cu cei din jur. Nimeni nu prea vrea să ne schimbăm cu adevărat...Povestea mea începe undeva pe la începutul lunii noiembrie 2013. Aveam 108 kilograme. Şi începeam să mă obişnuiesc cu gândul că sunt… mare! Un bărbat adevărat e… mare! Mănâncă mult, bea mult şi face ce vrea el! Adică se încăpăţânează să fie totul aşa cum îşi doreşte el. Cu cât nu ține cont de nimic, cu atât e mai bărbat. " Cezar Elisei, Jurnalist
 
Cezar Elisei s-a născut în anul 1982, în Iași. Este jurnalist din anul 2005, iar de 10 ani este reporter PRO TV Iași. A absolvit studiile Seminarului Teologic ‘Sfântul Vasile cel Mare’ din Iași și apoi a urmat cursurile Facultății de Filosofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza”.  „Calea mea” înseamnă patru ani de eforturi. A fost terminată în 2014, însă atunci, autorul nu știa nimic despre cum se scrie o carte, nu știa nimic despre edituri și ce implică toate aceste aspecte, după cum chiar el mărturisește. „Am luat legătura cu un preot de la Mitropolie și împreună am căutat o cale cu privire la posibilitatea de diseminare a informațiilor cuprinse în această carte. Pentru că le-a considerat utile. L-am intalnit apoi pe prof.univ.dr. Pavel Chirilă, o somitate în domeniu și am discutat câteva ore despre această scriere. Totul era de bun augur. Mi-a dat dreptate în mare parte, mi-a sugerat unele schimbări ți m-am conformat. Cartea a luat apoi o pauză de mulți ani în care am refuzat să răspund altor întrebări cu privire la schimbarea mea. Am așteptat până când i-a venit vremea. Recunosc, nu a fost ușor. Totuși, acum câteva luni m-a sunat o persoană relativ necunoscută și m-a întrebat ce mai fac cu această carte. Atunci îi venise vremea. Și… iată-ne!”, completează Cezar Elisei.

"Fiecare om simte în viață – chiar de mai multe ori – nevoia unui restart. CALEA MEA are această forță de a te face să-ți reconsideri atitudinea cel puțin vis a vis de ce băgăm în gură. Iar aceasta are o greutate mai mare decât expresia Suntem ceea ce mâncăm, pentru că Cezar Elisei a luat decizia de a slăbi într-un context mai larg, în sensul că nu a cenzurat doar alimente, ci în primul rând gânduri și atitudini. A existat așadar o dorință a autorului de a-și schimba viața în segmente care depășesc sfera alimentației sau preocuparea pentru slăbit. A reușit să și slăbească frumos, și-a schimbat și obiceiurile, reflexe și atitudini, nu doar rețete culinare. Recomand citirea acestei cărți care poate pune în mișcare voința și ajută la dezvoltarea personalității într-un mod frumos."

Pr. Marian Timofte, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor

Detalii despre carte / COMANDA



Luptă, rabdă şi vei trăi - Pr. Ionut Butoiu (CARTE)
 

Prezentare Luptă, rabdă şi vei trăi:

Cazul părintelui Ionuţ Butoiu a fost făcut cunoscut in presa vremii, însă puţini l-au luat în seamă. A vorbi despre credinţa capabilă de a muta munţii şi despre puterea dumnezeiască tămăduitoare acolo unde medicina se declară neputincioasă, nu a reprezentat în ultimii ani un subiect demn de a fi expus publicului larg.

Mărturia tânărului preot reprezină o lecţie exemplară şi un sprijin real pentru toţi cere trec sau vor trece prin astfel de cumpene ale vieţii.

CUPRINS

Cuvant inainte
Introducere
Preot la spitalul din Campina
O simpla nenorocire sau plan dumnezeiesc?
Viata mea sub semnul incertitudinii
Luptă, rabdă şi vei trăi!
Sub protesctia Maicii Domnului si a medicilor
Puterea credintei
Un semn cat o minune
Bucuria misiunii indeplinite
Postfata
Detalii despre carte / COMANDA


Tânărul în căutarea libertăţii - Pr. prof. dr. Constantin Necula (CARTE)
 

Prezentare Tânărul în căutarea libertăţii:

Moderator: Daniel Buzdugan.

Mântuitorul îi spune tânărului: „Închide iPhone-ul și vorbește cu cel de lângă tine, lasă-l încolo de WhatsApp și spune-i celuilalt pur și simplu că îl iubești, du-te la școală fără căști în urechi, mai ascultă păsările dimineața cum îți cântă, întinde-i mâna colegului tău și spune-i că el contează pentru tine”. Sunteți o generație de mâini întinse, nu de spate lângă spate și de „nefață” lângă „nefață” și, mai mult decât atât, în traducerea Mântuitorului, FB înseamnă „Forța Bisericii”, nicidecum altceva. În sensul că ne vrea împreună, că ne vrea ai Lui și că pe măsură ce vom renunța la lucrurile acestea, Îl redescoperim pe El. De fapt, spunându-i tânărului, vă spune vouă: „Întoarceți-vă cu fața către Mine și nu vă pierdeți fața. Sunt singurul Care poate să vă dea obraz, Care poate să dea demnitate feței voastre și bucurie feței voastre”.

Pr. Constantin Necula

Detalii despre carte / COMANDA



Înălțarea Sfintei Cruci - Marius Vasileanu (CARTE)
 

Prezentare Înălțarea Sfintei Cruci:

Şi Iisus a fost obligat să-şi ducă crucea, era ostenit, împovărat, fusese biciuit, biciuirea făcea parte din ritualul răstignirii, era un fel de pregătire pentru răstignire, cucea era grea, El era firav şi plăpând şi, pe la mijlocul drumului, urcând către Golgota, s-a poticnit şi a căzut sub greutatea propriei Sale Cruci. Şi atunci ostaşii care se găbeau să ajungă încă mai repede la locul de execuţie, au găsit în mulîime pe un om care venea de la ţarină şi care se întâmplase să fie acolo. Se numea Simon Cireneanul. Şi l-au chemat repede şi l-au pus să ia crucea lui Iisus. El a luat-o şi a dus-o până în vârful Golgotei. Este un fapt semnificativ, Omul-Iisus cade sub greutatea poverii Jertfei Sale şi vine un om şi îl ajută, pe El, ca să-şi ducă crucea.
Fiecare dintre noi are o cruce de dus, o suferinţă oarecare, şi uneori, crucea este atât de grea, încât te înconvoaie şi simţi că nu o mai poţi duce. Atunci adu-ţi aminte de această clipă din viaţa lui Iisus şi cheamă-L pe El, şi El va veni şi va spune: şi Eu, odată Dumnezeu şi Om, m-am poticnit sub povara propriei Mele cruci, acum a venit rândul tău să te poticneşti. Atunci tu, omule, ai venit şi M-ai ajutat. acum lasă-Mă pe Mine să te ajut şi să-ţi iau Eu crucea şi s-o port până la capăt.
Fiindcă Dumnezeu, omule, nu rămâne niciodată dator.

Mitropolitul Bartolomeu Anania

Predici:
Bartolomeu Anania
Ion Buga
Gheorghe Calciu
Macarie Drăgoi
Constantin Galeriu
Cleopa Ilie
Constantin Necula
Ştefan Slevoacă
Petroniu Tănase
Vasile Vasilache
Detalii despre carte / COMANDA


Educarea copilului întru credință Vol II - Protoiereu Constantin Parhomenko (CARTE)
 

Prezentare Educarea copilului întru credință Vol II:

Inima copilului ar trebui să fie deschisă pentru Dumnezeu mai mult decât inima adultului. Însă în viaţa reală părinţii atenţi se confruntă de obicei cu nişte fapte triste. Spun „atenţi”, pentru că adesea aceste probleme pur şi simplu rămân neobservate, cu mirare fiind văzut abia rezultatul – lipsa de rugăciune în viaţa copiilor mai mari... Atunci când copilul I se adresează lui Dumnezeu de mic, scurtele lui suspine reprezintă chiar prima lui rugăciune. Un copil foarte mic participă cu entuziasm la rugăciunea părinţilor, mai ales în biserică: el se închină cu sârguinţă, sărută icoanele, imită mişcările fețelor bisericeşti, ceea ce nu poate să nu-i înduioşeze pe adulţi.
Este nevoie ca micuţul în fiecare zi să se roage împreună cu părinţii. Este foarte important! În primul rând, el însuşi se va deprinde cu nevoinţa rugăciunii. În al doilea rând, va vedea exemplul evlaviei. Va şti că şi pentru părinţi rugăciunea este un lucru important, necesar, obligatoriu. Rugându-se cu copilul 5-10 minute, părinţii pot să îl lase şi să îşi continue rugăciunea.

Detalii despre carte / COMANDA



Capsule Entero-complex (100 capsule) - *** (Naturiste)
 

Prezentare Capsule Entero-complex (100 capsule):

Efect terapeutic:

  • Diminuează sindromul inflamator la nivelul tractului digestiv.
  • Calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale (carminativ).
  • Previne și tratează infecțiile tractului gastro-intestinal (antiseptic intestinal).
  • Detoxifică tractul intestinal, prin eliminarea florei de fermentație şi putrefacție.
  • Regenerează flora intestinală.
  • Are acțiune astringentă, hemostatică și cicatrizantă în cazul lezării tubului digestiv.

 

Recomandari:

  • Sindromul colonului iritabil
  • Enterocolita de fermentație, enterocolita de putrefacție
  • Diaree și dizenterie
  • Toxinfecție alimentară (infestări cu stafilococ auriu)
  • Hemoragii gastrointestinale

 

Contraindicat persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului.

La nivelul sistemului digestiv, Afinul are efect antiinflamator, astringent, bacteriostatic. Taninurile conţinute de această plantă au proprietăţi antidiareice şi antiseptice, aglutinând bacteriile din flora intestinală, oprind fermentaţia şi putrefacţia.

Printre afectiunile tratate cu ceai din frunze de Afin se regăsesc: enterocolita de fermentație (inflamație a intestinului subțire și gros), enterocolita de putrefacție, oxiuraza, diabetul, infecțiile urinare, uremia, guta (artrita urică), reumatismul. Afinul se poate folosi eficient și împotriva diareei, datorită proprietăților astringente și a taninei ce le conține. De asemenea, ceaiul are rol protector asupra mucoasei intestinale și poate fi folosit și de bolnavii de ulcer, fiindcă are efect cicatrizant și rol protector asupra mucoasei gastrice. În acest caz, ceaiul se bea cu jumătate de oră înainte de masă.

Busuiocul este un eficient remediu pentru tulburările tractului intestinal: constipație, indigestie, crampe, balonare sau chiar sindromul colonului iritabil, actionând ca antiseptic intestinal și îmbunătățind digestia. Planta este o sursă importantă de calciu, vitaminele A, B6 și C, dar și o importantă sursă de minerale: fier, potasiu, magneziu și fosfor. De asemenea, conține și anumite substanțe importante, cum ar fi taninul, substanță ce conferă Busuiocului proprietăți antiseptice și antispasmodice, orientina și vicenina, substanțe active care protejează celulele organismului de efectele negative ale radiațiilor ultraviolete, flavonoide și compuși volatili, care au efecte antiinflamatoare puternice.

Menta aduce importante beneficii asupra tubului digestiv. Stimulează secreția sucului biliar și golirea bilei în intestine, facilitând digestia grăsimilor; detoxifică organismul; dezinfectează și previne  infecțiile tubului gastric. Uleiul volatil  și celelalte componente ale Mentei au acțiune stomahică, carminativă, antivomitivă, coleretică și analgezică. De asemenea, extractul de Mentă diminuează sau înlătură contracțiile mușchilor netezi din organele interne (acțiune antispastică). Se utilizează în tulburări digestive funcționale (dispepsii), greață, vărsături, spasme pilorice, inflamații biliare și gastrointestinale.

Dacă în doză slabă Menta este analgezică, calmantă şi antispastică, în doză concentrată, această plantă este un tonic al sistemului nervos şi un stimulent digestiv. Consumul de Mentă previne gastritele și ulcerul gastric, infecțiile urinare și cele ale tractului digestiv datorită efectelor antibiotice și fungicide ale substanțelor volatile pe care aceasta le conține.

Muşeţelul este indicat în tratamentul stărilor inflamatorii acute sau cronice ale mucoasei gastrice, al afecţiunilor digestive (digestia leneşă, balonarea şi flatulenţa) şi ajută la regenerarea florei intestinale. El poate inhiba dezvoltarea ulcerului de stres, acelui provocat cu indometacin sau alcool etilic, iar bisabololul (un compus din Muşeţel) are un efect favorabil în cazul colitelor care însoţesc de cele mai multe ori afecţiunea ulceroasă. Infuzia de Mușețel calmează spasmele mușchilor stomacului provocate de gastritele și colitele însoțite de colici. Un alt efect remarcabil al Mușețelului este acela de inactivare a toxinelor bacteriene, în special a stafilococilor şi streptococilor.  Planta se recomandă contra diareei și, în general, în toate afecțiunile stomacului și intestinelor, de cele mai multe ori, în asociație cu frunze de Mentă. Ameliorează durerile de stomac și simptomele sindromului de intestin iritabil, precum și refluxul gastroesofagian, crampele specific sindromului premenstrual și durerile de încheieturi. Bătrânii din satele dobrogene îl mai numesc „floarea-raiului” datorită uimitoarei sale puteri tămăduitoare.

Răchitanul și-a căpătat locul binemeritat în arsenalul fitoterapiei prin miile de cazuri vindecate din epidemiile de dizenterie din timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial. Planta conţine galo-taninuri (5-10%), salicarină, hidroxid feric, substanţe de natură flavonoidică,  heterozide, orientină, colină, glucoză, amidon, substanţe antibiotice, pectine, carotenoizi, substanţe minerale şi urme de ulei volatil. Toate acestea îi conferă proprietăți antidizenterice, antidiareice, antihemoragice, antiseptice și cicatrizante. Silicarina conținută de Răchitan este eficientă pentru combaterea bacteriilor și a altor dăunători de la nivelul intestinelor.

Sub formă de infuzie, decoct, pulbere sau extract fluid, Răchitanul este indicat în colite de fermentaţie, epistaxis, flux menstrual dereglat, hemoptizie, hemoragii gastrointestinale,  metroragii,  infestări cu stafilococ auriu (s. aureus) şi baccilii dizenterici.

Detalii/ COMANDA



Capsule Vito-complex (100 capsule) - *** (Naturiste)
 

Prezentare Capsule Vito-complex (100 capsule):

 

Efect terapeutic:

  • Facilitează eliminarea toxinelor din organism, înviorând funcțiile organelor vitale.
  • Limitează sau elimină procesul inflamator.
  • Ameliorează tulburările de metabolism.
  • Accelerează regenerarea celulară a țesuturilor și organelor afectate de vârstă, boli și diverse leziuni.
  • Are efect de protecție împotriva agenților patogeni: protejează celulele organismului de îmbolnăvire.
  • Inhibă dezvoltarea celulelor canceroase; încetinește și stopează dezvoltarea acestora.
  • Împiedică proliferarea tumorilor (pancreatice, mamare, hepatice etc.)
  • Stimulează sistemul imunitar.

 

Recomandari:

  • Sindromul oboselii cronice
  • Tulburări de metabolism
  • Diferite forme de cancer (ovarian, mamar, intestinal, gastric, pulmonar, de prostată etc.).

 

Contraindicat persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului.

Există mai multe teorii care afirmă că boala canceroasă și aproape toate celelalte boli încep în spațiul intercelular (cămara din care celulele se alimentează, dar şi magazia de gunoi, unde ele îşi aruncă toxinele), poluat de noi cu toxine din alimentația extra-procesată și mâncatul excesiv, cu alcool și medicamente luate haotic. La toate acestea se adaugă stresul, responsabil de aproape toate îmbolnăvirile. Când „gunoiul” intercelular se adună în cantitate mare, atunci apar problemele de sănătate.

Plantele care alcătuiesc complexul Vito-complex purifică spațiul intercelular,vindecă și hrănesc celulele.

Rădăcina de Păpădie are un efect depurativ și antioxidant deosebit. Această plantă conţine substanţe curative şi de sinteză foarte importante pentru înlăturarea tulburărilor de metabolism. Prin diureza pe care o produce, ea ajută la eliminarea toxinelor din organism.

Rădăcinile consumate în stare crudă, precum și cele uscate care se regăsesc în compoziția ceaiului, a tincturii și a capsulelor Nera Plant Vito-complex au efect de stimulare a digestiei și sudorific. Ele ajută foarte mult la fluidificarea sângelui, fiind considerate un remediu excelent contra sângelui îngroșat.

Cercetătorii de la Universitatea Windsor din Canada au afirmat că rădăcina de Păpădie este foarte eficientă în vindecarea şi prevenirea cancerului, putând să dezintegreze celulele canceroase în 48 de ore; ei au subliniat și faptul că ar avea un efect chiar mai puternic decât chimioterapia. Păpădia purifică spațiul intercelular și distruge celulele canceroase. Ea se utilizează și ca adjuvant în boli ce implică un dezechilibru glandular: obezitate, afecţiuni hepato-biliare (măreşte secreţia biliară, combate constipaţia survenită în urma unor disfuncţii hepatice), în dispepsii, în afecţiuni gastro-intestinale, în balonări și flatulenţă.

Coada-calului este cunoscută și ca un puternic regenerator celular, ajutând la vindecarea și cicatrizarea rănilor. Saponozidele prezente în compoziția plantei măresc sinteza de colagen, iar siliciul s-a dovedit a fi esențial pentru consolidarea țesuturilor conjunctive ale creierului, a celulelor nervoase și a măduvei spinării. Deficitul de siliciu din organism poate duce la pierderi de memorie.

Potrivit ultimelor studii, Coada-calului are proprietăți antioxidante și poate inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. În plus, ea are acțiune diuretică și antiinflamatoare, hemostatică, mineralizantă și antianemică. Uleiul volatil și sărurile de potasiu din plantă o fac eficientă ca antiseptic şi diuretic în boli de rinichi şi vezică. Prin diureza pe care o produce, Coada-calului acţionează favorabil în edemuri ale picioarelor, boli de inimă, ficat, piele, reumatism și gută (ajută la evacuarea toxinelor). S-au obţinut rezultate bune și în anemiile secundare la bolnavii de neoplasm gastric, metroragii, endometrite şi ulcer gastric. Mai este recomandată în afecțiuni genitale, poliartrită, artroze, în perioadele de convalescență, pentru prevenirea cariilor dentare și fortifierea unghiilor.

Preparatele din Coada-calului se utilizează și ca remineralizant adjuvant în tuberculoza pulmonară. Aceleași saponozide, împreună cu celelalte substanţe chimice din plantă uşurează expectoraţia, calmând astfel tusea.

Coada-șoricelului favorizează refacerea celulelor hepatice, îmbunătățește secrețiile biliare și protejază ficatul împotriva factorilor agresivi (alcool, medicamente, grăsimi, etc.). Substanțele tămăduitoare sunt concentrate cel mai mult în inflorescență, apoi în frunze, mai puțin în tulpină sau rădăcină.

Studiile recente au demonstrat că substanțele chimice din compoziția acestei plante au proprietatea de a crește rezistența membranei celulare, astfel încât agenții patogeni să nu mai poată afecta organismul.

Coada-șoricelului mai are și un efect remarcabil asupra formării globulelor roşii la nivelul măduvei osoase. Ea limitează sau elimină procesul inflamator, distruge microorganismele, moderează secrețiile și ușurează cicatrizarea. Pentru acţiunea sa antihemoragică este utilă în special în hemoragiile uterine şi afecţiunile hemoroidale. Se foloseşte ca imunostimulent în prevenirea şi tratamentul complementar al gripei, crescând rezistenţa la infecţii bacteriene şi virale. Alte indicații terapeutice: cancer genital, dureri menstruale, lipsa menstruației, chisturi ovariene, inflamații ale ovarelor constipație, gastrită, anorexie, enterocolită, viermi intestinali, dureri renale, osteoporoză, stări de nervozitate, oboseală.

Crețușca reduce inflamația din articulații în cazul reumatismului, tratează nevralgiile și susține sănătatea aparatului respirator. Florile și frunzele plantei sunt bogate în minerale, uleiuri esențiale, acid salicilic, flavonoide, glicozide și au efect antiinflamator, analgezic și diuretic. Sunt folosite atât în medicina naturistă, cât și în industria cosmeticii și cea a dermatologiei. Crețușca este recomandată împotriva retenției de apă, fiind eficientă și în caz de cistită catarală acută, datorită proprietăților diuretice și antiseptice. Preparatele din Creţușcă au efecte pozitive în tratamentul scrofulozei, al gutei și al mușcăturilor de șarpe. În dermatologie se folosește ca adjuvant pentru erupții tegumentare, celulită, tonifiant al pielii, cicatrizant în vindecarea rănilor. 

În cazul tulburărilor hepatice, insuficienţei hepatice și bolilor gastro-intestinale este potrivită infuzia sau pulberea din această plantă. Datorită acțiunii antiemetice, Crețușca este recomandată împotriva răului de transport. Planta este un remediu eficient în tratarea sterilității feminine, în diabet și în colitele de fermentație.

Lemnul-Domnului ocupă în fitoterapie un loc cu totul aparte, datorită efectelor sale antitoxice şi depurative, deopotrivă puternice şi blânde. Utilizat adesea în tratamentul cancerului, indiferent de localizare, şi al altor boli grave, planta înviorează, curăţă de toxine organismul, normalizează apetitul şi uşurează digestia şi are efecte uşor antidepresive.

S-a dovedit a fi foarte folositor în combinaţie cu plantele toxice (Spânz, Rostopască, Laptele câinelui, Brânduşă de toamnă), reducându-le efectele adverse, fără a le diminua în niciun fel acţiunea terapeutică. Planta combate și efectele adverse ale citostaticelor.

Ca adjuvant, alături de plantele specifice afecţiunii tratate, iarba de Lemnul-Domnului are efecte foarte bune în următoarele boli şi tulburări: infecţii urinare, insomnie, hepatită cronică, uşurarea travaliului, parazitoză intestinală (ascaridoză, oxiuroză), ragade periorale la copii (crăpături ale pielii) afecțiuni respiratorii - traheită, tuse (fluidifică secrețiile), faringită, bronșită, dureri de piept; anemie, artrite; boli de stomac și ficat - constipație, dispepsie de fermentație, inapetență, ulcer stomacal, infestări cu Giardia lamblia; buze crăpate, calculoză renală și biliară, cangrene, dereglări hormonale, dismenoree, dureri de ochi, dureri de dinți, dureri de picioare, înțepături de insecte, malarie, menstruații dureroase, plăgi vechi sau ulcerate şi  edeme.

Leurda are acțiune depurativă și diuretică puternică, aceasta fiind cea mai mare calitate a sa. Preparatele din această plantă curăță sângele, ficatul, stomacul, intestinele, rinichii și vezica. Datorită efectului său antiinflamator și de fluidizare a sângelui, Leurda este eficientă în tratarea trombozelor, flebitelor și tromboflebitelor și a efectelor negative cauzate de accidentele vasculare. Ea reglează tensiunea și ajută la reducerea nivelului de colesterol din sânge. Leurda calmează durerile provocate de ulcere varicoase, reumatism sau articulații inflamate. Are efecte benefice asupra întregului sistem cardio-vascular, deoarece reglează bătăile inimii, tonifică mușchiul inimii, menține elasticitatea vaselor de sânge și previne formarea cheagurilor.

Ultimele studii arată că Leurda previne cancerul. Frunzele sale conțin substanțe cu efect antitumoral care protejeaza celulele organismului de îmbolnăvire. De asemenea, Leurda poate încetini și chiar stopa dezvoltarea celulelor canceroase. În literatura de specialitate se menționează că frunzele plantei conţin acid folic (acidul folic are efecte homeopatice şi stimulează creşterea celulelor roşii) şi alte vitamine din grupa B.

Leurda se recomandă în cura de primăvară, ajutând la eliminarea substanţelor toxice din organism şi la ameliorarea multor altor afecţiuni şi chiar indispoziţii. Vitamina C, conţinută de frunzele de Leurdă, ajută la întărirea imunităţii organismului.

Unele stări de nervozitate sunt cauzate de lipsa anumitor vitamine, astfel că preparatul pe bază de Leurdă poate constitui un valoros supliment nutritiv, datorită substanţelor active pe care le conţine.

Menta este o sursă excelentă de mangan, vitamina C și vitamina A (cu o mare concentrație de carotenoide, inclusiv beta-caroten). Vitamina C, un antioxidant solubil în apa din organism, scade nivelul de radicali liberi care pot provoca deteriorarea celulelor. Carotenoidele protejează celulele împotriva substanțelor chimice cancerigene care ar putea deteriora ADN-ul. Ultimele studii de medicină experimentală au arătat că Menta ar fi un potențial agent anticancer. Fitonutrientul monoterpen sau perilil alcool, conținut de plantă, are efecte antioxidante si antitumorale, împiedicând formarea și proliferarea tumorilor pancreatice, mamare și hepatice. Cercetările au arătat că Menta previne cancerul de colon, de piele și plămâni. Subiecților cărora le-a fost administrată sistematic această plantă în cure de 3 luni au dezvoltat mult mai rar tumori cu localizările anterior menționate.

Menta acționează benefic asupra tubului digestiv: stimulează secreția sucului biliar și golirea bilei în intestine, facilitând digestia grăsimilor; detoxifică organismul; dezinfectează și previne  infecțiile tubului gastric. Uleiul volatil și celelalte componente ale Mentei au acțiune stomahică, carminativă, antivomitivă, coleretică și analgezică. Se utilizează în tulburări digestive funcționale (dispepsii), greață, vărsături, spasme pilorice, inflamații biliare și gastrointestinale.

Dacă în doză slabă Menta este analgezică, calmantă şi antispastică, în doză concentrată, această plantă este un tonic al sistemului nervos şi un stimulent digestiv. Consumul de Mentă previne și infecțiile urinare și cele ale tractului digestiv datorită efectelor antibiotice și fungicide ale substanțelor volatile pe care aceasta le conține.

Năpraznicul conține un oligoelement cu efect de stimulare a oxigenării celulare deosebit de puternic, numit germaniu. Se pare că această intensificare a oxigenării celulare este cheia vindecării tumorilor, atât maligne, cât și benigne. Substanțele care dau plantei acel mirosul neplăcut se numesc terpene, iar cercetările recente arată că acestea au o acțiune antitumorală directă. Fenolii din compoziția Năpraznicului inhibă multiplicarea virușilor și previn infectarea celulelor sănătoase. În fond, planta activează sistemul imunitar, această „armată” de celule și de anticorpi care distrug celulele canceroase.

Năpraznicul este una dintre cele mai rezistente plante din lume la acțiunea radiațiilor, fie că este vorba de ultraviolete, de undele electromagnetice emise de liniile de înaltă tensiune, de stațiile de transformare sau chiar de ucigătoarele radiații provenite din deșeurile de uraniu. Așadar, mulți cercetători o consideră un mijloc excelent de prevenire a unor afecțiuni produse de aceste radiații, cum ar fi: erupțiile cutanate, migrenele, tulburările nervoase, bolile care apar pe fondul stresului psihic accentuat și al surmenajului, diferite forme de cancer (ovarian, intestinal, gastric, pulmonar, cancerul mamar, cancerul de prostată). Au fost consemnate numeroase cazuri spectaculoase de vindecare a cancerului, datorită cărora planta și-a câștigat renumele. Cel mai receptiv la tratamentul cu Năpraznic este cancerul genital.

Năpraznicul și-a dovedit eficiența și în bolile infecțioase (herpes, infecții gripale), în disfuncțiile hormonale. El tratează tulburările de ciclu menstrual, hematuriile, iradierea, chisturile ovariene, ovarele polichistice, leucemia și sterilitatea la femei și la bărbați. Rudolf Breuss, un terapeut austriac relata că a folosit ceaiul de Năpraznic pentru a trata opt cupluri care nu puteau avea copii. Ambii soți au băut zilnic 3 căni de infuzie combinată de Năpraznic pe stomacul gol. După mai puțin de un an, toate femeile erau însărcinate și au născut copii sănătoși.

Coaja de Salcie este denumită și „aspirină naturală”, căci renumita aspirină a fost extrasă pentru prima oara din coaja acestui arbore, în anul 1835, de chimistul german Karl Lewieg. Spre deosebire de aspirina sintetică, salicilul din coaja de Salcie are un efect mai de durată, fiind un remediu foarte echilibrat, care poate fi folosit pe perioade lungi de timp. În trecut, oamenii care sufereau de  migrene, febră sau inflamaţii, mestecau coajă de Salcie pentru a reduce durerea și inflamația. S-a demostrat faptul că salicilul din coaja de Salcie este cel mai eficient remediu pentru cele două simptome care însoțesc majoritatea bolilor infecțioase și inflamatorii: durerea și hipertermia (creșterea temperaturii corpului). E important să menționăm că această substanță nu atacă mucoasa gastrică și pereții vaselor de sânge; din contră, îmbunătățeste imunitatea, protejează vasele de sânge și combate infecțiile.

Principalele afecţiuni care pot fi tratate sau ameliorate cu ajutorul preparatelor din Salcie sunt: afecţiunile reumatice, nevralgiile, neurasteniile, insomniile pe fond nervos, teama, stările de tristeţe și iritabilitate nervoasă, anxietatea, durerile musculare, cefaleea; dismenoreea; stările febrile, gripa, răceala, guturaiul, rinita; hiperaciditatea gastrică, indigestiile, colitele. Totodată, coaja de Salcie are efecte vasodilatatoare şi antioxidante, fluidifică sângele și menține un nivel  normal de coagulare al acestuia. Ea previne depunerea de grăsimi şi de colesterol pe arterele coronare şi îngroşarea lor. Astfel, se pot preîntâmpina ateroscleroza, infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral. De asemenea, scoarța de salcie este folositoare în reducerea crampelor menstruale, dacă este administrată cu o săptămână sau două înainte de menstruaţie.

Urzica protejează membranele celulare ADN de daunele cauzate de radicalii liberi. O cură cu Urzică înnoiește sângele. Planta este bogată în clorofilă şi săruri minerale, îndeosebi fier, magneziu, calciu, potasiu şi siliciu; conţine o mare cantitate de vitamina C (de 200 de ori mai mult decât în mere), precum şi alte vitamine importante cum ar fi vitamina K (cu acţiune antihemoragică), PP, complexul B şi provitamina A (beta-caroten). Astfel, urzicile au proprietăţi antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, depurative (în curăţarea sângelui de toxine), de activare a circulaţiei sângelui, vasoconstrictoare şi fluidizante antirahitice, antireumatismale, hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice, diuretice și antialergice.

Preparatele pe bază de Urzică se recomandă ca adjuvanţi în bronşite, avitaminoze, afecţiuni renale, reumatism, gută, diabet, hemoragii. Combinaţia calciu şi siliciu organic existentă în Urzică încetineşte sau chiar reduce rahitismul şi osteoporoza.

Detalii / COMANDA



Sfântul Nicodim de la Tismana - Silvan Theodorescu (CARTE)
 

Prezentare Sfântul Nicodim de la Tismana:

Sfântul Nicodim de la Tismana (1320, Prilep-26 decembrie 1406, Tismana) a fost un arhimandrit, care, fără a fi român din naștere, a fost întemeietorul legendar al Mânăstirilor Vodița și Tismana din Oltenia și Vișina pe Valea Jiului. Pentru tot ce a făcut pentru ortodoxism și neamul românesc este considerat ocrotitorul Olteniei.

Nicodim și-a primit numele de monah la Mânăstirea Hilandar de la Muntele Athos, unde a ajuns în fruntea obștei. A făcut parte din delegația care în anul 1375 a mediat la Constantinopol ridicarea anatemei asupra Patriarhiei sârbești, misiune îndeplinită cu un succes așa de mare, că a fost numit arhimandrit de către Patriarhul Filotei.

Urmându-și chemarea, în anul 1369, a traversat Dunărea înot în dreptul orașului Ursa (azi Orșova) și a întemeiat prima sa mânăstire, Vodița. Totuși, consideră că nu și-a îndeplinit chemarea, ca urmare continuă căutările și găsește un loc pe care îl consideră ideal, unde în 1377 începe zidirea Mânăstirii Tismana.

Spre sfârșitul vieții s-a retras la Mânăstirea Prislop, unde a caligrafiat un Tetravanghel, considerat cea mai veche carte datată din Țara Românească.

Colecția SFINȚI, DUHOVNICI ȘI MĂRTURISITORI ROMÂNI (25 volume)

Despre români s-a spus, adesea cu o îndreptățire piezișă, că, bântuiți fiind de o toleranță ecumenică extremă, nu au o vocație mistică profundă.

Dar galeria Sfinților și Mucenicilor emblematici, a venerabililor Duhovnici și a marilor Mărturisitori români este mult mai complexă decât s-ar crede, fiind populată cu o mulțime de personaje excepționale, care s-au sacrificat pentru credință și neam, luminând un popor iubitor de Dumnezeu și tradiție creștinească.

Detalii despre carte / COMANDA



Părintele Galeriu, predicatorul de foc - Silvan Theodorescu (CARTE)
 

Prezentare Părintele Galeriu, predicatorul de foc :

Constantin Galeriu (21 noiembrie 1918, Răcătău, Bacău-10 august 2003, București) a fost unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei române, preot și profesor de teologie. Din 1974, este preot paroh al Bisericii Sfântul Silvestru din București. Din cauza convingerilor sale religioase și umanitare, a fost întemnițat de mai multe ori în anii 1950 și 1952-1953.

În vara lui 1989, este atacat la miezul nopții de 8 spre 9 iulie, legat și bătut întreaga noapte. Pretextul ar fi fost – chipurile – banii, dar de fapt se căutau manuscrise recente de-ale părintelui, presupuse „scrieri subversive împotriva guvernului”. Mărturiile din epocă sunt absolut cutremurătoare: „Am fost martorul personal, alături de întreaga Biserică Sf. Silvestru, a modului exemplar în care Părintele s-a raportat ulterior, cu milă și înțelegere infinită față de agresorii săi. «Sărmanii de ei… îmi era milă de ei că își fac păcate…». Mi se pare o datorie de suflet să reamintesc, chiar în puține cuvinte purtarea părintelui, care se cheltuia pe sine însuși, până târziu în noapte, pentru binele celor care apelau la ajutorul său. Nu de puține ori se descălța pe străzile Bucureștiului și venea desculț acasă, fiindcă își dăruia pantofii sărmanilor. Am cunoscut un sfânt în viață care, desigur, cu cea mai sinceră modestie ar fi refuzat acest calificativ, pe care însă Dumnezeu îl oferă cu bucurie martirilor Săi”.

CUPRINS

Iulie 1989, bătaia îndurată la miezul nopții
Biserica Ortodoxă Română și „creștinismul social”. Primele arestări ale Părintelui Galeriu
Darul dulcii glăsuiri: diacon, preot și paroh al Bisericii „Sfântul Silvestru”
Milostivenie și îmbărbătare creștinească în colonia de muncă silnică de la Canal
Flacără pe un rug aprins – Predicatorul de Foc
O bicicletă rezemată de gard: familia de sacrificiu
Lecția de „omiletică” pe înțelesul tuturor
„A murit un sfânt!”
Omul rugăciunii, un „mare actor liturgic”
Un insucces: Gregorian Bivolaru și MISA… dar și o imensă putere de a ierta
Atunci când intervine Pronia cerească
Despre viață și moarte cu Nichita Stănescu și fiii duhovnicești
Umbra amenințătoare a Securității lovește peste vremuri
Gropițe și latex: nepoatele Părintelui Galeriu au uluit pe toată lumea la X-Factor. Una dintre ele l-a uimit și pe Sven Goran Eriksson!
Istorioare cu tâlc: cum ajungi să-l cunoști pe Dumnezeu
„Grădina Maicii Domnului”: un cuvânt testamentar al Părintelui Galeriu
Detalii despre carte / COMANDA


Sfântul Mucenic Ioan Valahul sau Curățenia mărturisitoare - Silvan Theodorescu (CARTE)
 

Prezentare Sfântul Mucenic Ioan Valahul sau Curățenia mărturisitoare:

Acest sfânt mucenic din Țara Românească s-a născut la anul Domnului 1644, în vremea stăpânirii lui Matei Basarab. Apoi, venind la domnie Mihail Radu (zis Mihnea al III-lea), care, nemaiputând prididi cu plata birurilor grele cerute de turci, s-a răzvrătit împotriva acestora. Dar Sultanul Mahomed al IV-lea a trimis atunci oaste mare de turci și de tătari, care au biruit pe Mihnea și au făcut prăpăd și pustiire, iar la ieșirea din țară au luat cu ei și o mare mulțime de robi, trecându-i peste Dunăre.

Între cei robiți s-a aflat și un tânăr, cu numele de Ioan, care nu avea decât 15 ani. Părinții îl crescuseră cu grijă, în frica lui Dumnezeu, și în iubirea de țară și de credința strămoșească. Pe deasupra, era voinic și chipeș; frumusețea lui feciorelnică atrăgea privirile tuturor, încât, un oștean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcatul blestemat al sodomiei. Dar tânărul s-a împotrivit cu scârbire și în vălmășeala luptei l-a răpus, încercând să fugă. Fiind prins, a fost legat din nou și dus la Istanbul, unde l-au dat femeii turcului ucis pentru ca ea să facă cu dânsul ce va voi. Stăpâna tânărului nu i-a luat capul, ci văzându-l preafrumos la înfățișare, s-a aprins de drăcească poftă pentru el. Dorindu-l cu înfocare, a încercat la început să-l ademenească, spunându-i că îl va lua de soț dacă el s-ar lepăda de credința creștină și s-ar face mahomedan. Aproape doi ani au durat ispitirile și făgăduințele femeii. Dar el s-a împotrivit cu tărie și a rămas nestrămutat în credința părinților lui și în curăția trupească. Iar ea văzând că nimic nu izbutește, s-a înfuriat și l-a dat mai-marelui cetății ca să-l pedepsească pentru uciderea soțului ei. Călăii l-au dus spre o margine a Stambulului i și l-au înălțat în spânzurătoare, omorându-l, în ziua de 12 mai, într-o vineri, înainte de Înălțarea Domnului, din anul mântuirii 1662.

CUPRINS

Un băiat frumos de 15 ani furat de turci: și soțul și soția au încercat să-l seducă, dar n-au reușit!
Pe fundalul unei epoci ciudate, cu valahi, moldoveni, otomani, tătari, unguri și alte neamuri învrăjmășite
Colecția de moaște adusă de Patriarhul Antiohiei
Cultul Sfântului Mucenic Ioan Valahul
Acatistul Sfantului Ioan Valahul, Noul Mucenic (12 mai)
Viaţa şi nevoinţele Sfântului Mucenic Ioan Valahul în interpretarea Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania
Ioan Valahul – o paralelă ulterioară cu Sfântul Ioan Rusul
Detalii despre carte / COMANDA


Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava - Silvan Theodorescu (CARTE)
 

Prezentare Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava:

Sfântul mare mucenic Ioan cel Nou s-a născut în jurul anului 1300, din părinți creștini greci. Localitatea sa de baștină este Trapezunt (oraș-port la Marea Neagră, întemeiat de coloniștii greci), unde se îndeletnicea cu negoțul. Călătoriile sale erau cu precădere pe malurile Mării Negre în scopul înfăptuirii negoțului, dar unde își mărturisea și credința în Iisus Hristos și pe care o propovăduia și celor din jurul său.

Vorba lui Ioan mergea la sufletul multora, mai ales a celor nevoiași, dar au fost și oameni care l-au pizmuit pentru asta. Așa se face că pe când Ioan era la Cetatea Albă – ocupată atunci de tătarii nogai – negustorul Reitz l-a mințit pe eparhul cetății că Ioan dorește să treacă la religia cea străveche a tătarilor. Dând crezare, dregătorul tătar l-a chemat la el pe Ioan. Mânat de imboldul puternicei sale credințe, Ioan a refuzat să renunțe la Hristos – „care l-a ocrotit și i-a dat deplina bucurie a credinței și a iubirii”.

Caznele la care a fost supus Ioan i-au întărit întreaga ființă, care a dobândit „cununa” vieții veșnice. A fost legat de coada unui cal și târât pe caldarâm. Deși trupul îi era sfâșiat de pietrele străzilor, buzele-i șopteau rugăciuni către Atotputernicul. Asta l-a determinat pe unul dintre chinuitori să-și scoată sabia și să-i taie capul. Dregătorii tătari n-au dat voie creștinilor să-i ia trupul de pe drum și să-l îngroape după rânduială. Atunci, Dumnezeu a trimis trei îngeri din cer care i-au tămâiat trupul. Un necredincios din cetate, văzând această arătare a îngerilor în veșminte strălucitoare, a crezut că sunt preoți creștini, care au venit să facă slujba prohodirii lui Ioan. A scos arcul și săgeata ca să tragă asupra lor, dar atunci s-a petrecut a doua minune, mâinile i-au rămas lipite de arc și de săgeată; a fost izbăvit de pedeapsă cerească numai după ce a mărturisit ce urmărea să facă. Aceste minuni l-au înfricoșat pe conducătorul cetății, care a îngăduit credincioșilor să ridice trupul lui Ioan și să-l înmormânteze după rânduiala creștină...

CUPRINS
‒ Caznele unui martir
‒ Peregrinările moaștelor prin lume
‒ Din predicile unor învățați Părinți despre viața și pătimirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava
‒ Predica Părintelui Teofan Popescu (Mânăstirea Putna)
‒ Predica Pr. Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca)
‒ Minunile Sfântului Ioan cel Nou
‒ Mânăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”
‒ Asociaţia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
‒ Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Colecția SFINȚI, DUHOVNICI ȘI MĂRTURISITORI ROMÂNI (25 volume)

Despre români s-a spus, adesea cu o îndreptățire piezișă, că, bântuiți fiind de o toleranță ecumenică extremă, nu au o vocație mistică profundă.
Dar galeria Sfinților și Mucenicilor emblematici, a venerabililor Duhovnici și a marilor Mărturisitori români este mult mai complexă decât s-ar crede, fiind populată cu o mulțime de personaje excepționale, care s-au sacrificat pentru credință și neam, luminând un popor iubitor de Dumnezeu și tradiție creștinească.
Detalii despre carte / COMANDA


Ștefan cel Mare și Sfânt - Silvan Theodorescu (CARTE)
 

Prezentare Ștefan cel Mare și Sfânt :

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare pentru sfinţenia faptelor sale. „Atletul creştinătăţii”, aşa cum l-a numit Papa Sixt al VI-lea, a luptat pentru apărarea dreptei credinţe, menire pe care a considerat-o sfântă şi pentru care şi-ar fi dat oricând viaţa, aşa cum arăta în scrisoarea pe care o adresa în 25 ianuarie 1475 tuturor principilor creştini ai Europei, după biruinţa dobândită împotriva turcilor, la Podu-Înalt, lângă Vaslui.

În cei 47 de ani de domnie, Ştefan a ctitorit 44 de biserici şi mânăstiri pentru războaiele purtate. Ctitoriile erau apoi înzestrate cu pământuri şi împodobite cu Sfinte Evanghelii şi cărţi, cu epitafuri şi veșminte de brocarturi scumpe, cu cădelniţe şi sfeşnice de aur. Dreptcredinciosul Voievod a pus numeroasele victorii nu pe seama iscusinţei minţii sale ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu alături. Prin numărul mare de mânăstiri şi biserici zidite, atât în Moldova cât şi în Muntenia, Transilvania şi Muntele Athos, Sfântul Ştefan a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine.

Ştefan a murit pe data de 2 iulie 1504, cronicarul amintind că l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere la mânăstire la Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi, ca după un părinte al lor.

CUPRINS

‒ Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat la 20 iunie 1992.
‒ „Atletul creştinătăţii” a ctitorit 44 de biserici şi mânăstiri
‒ Daniil Sihastrul, duhovnicul lui Ștefan cel Mare
‒ Putna – „Ierusalimul neamului” – și Voronețul – „Capela Sixtină a Răsăritului”, cele mai cunoscute ctitorii ale lui Ștefan cel Mare
‒ O biografie controversată într-o epocă și mai controversată
‒ …Urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor!
‒ Acatistul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare (2 Iulie)

Colecția SFINȚI, DUHOVNICI ȘI MĂRTURISITORI ROMÂNI (25 volume)

Despre români s-a spus, adesea cu o îndreptățire piezișă, că, bântuiți fiind de o toleranță ecumenică extremă, nu au o vocație mistică profundă.
Dar galeria Sfinților și Mucenicilor emblematici, a venerabililor Duhovnici și a marilor Mărturisitori români este mult mai complexă decât s-ar crede, fiind populată cu o mulțime de personaje excepționale, care s-au sacrificat pentru credință și neam, luminând un popor iubitor de Dumnezeu și tradiție creștinească.
Detalii despre carte / COMANDA


Cuviosul Daniil Sihastrul - Silvan Theodorescu (CARTE)
 

Prezentare Cuviosul Daniil Sihastrul:

Daniil Sihastrul (începutul secolului al XV-lea, lângă Rădăuți – 1496, Voroneț) a fost un pustnic ortodox român, duhovnic renumit, egumen al Mânăstirii Voroneț. El a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în ședința din 20-21 iunie 1992 a Sfântului Sinod, cu numele de „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”.

Contemporan cu Ștefan cel Mare, s-a născut într-un sat din apropierea orașului Rădăuți, primind la botez numele Dumitru. La vârsta de 16 ani, a fost călugărit cu numele David. Simțind nevoia de mai multă liniște, a primit apoi numele de schimnic Daniil și s-a retras într-o zonă împădurită și greu accesibilă de pe valea pârâului Vițău în apropierea actualei localități Putna. Acolo a găsit o stâncă în care a dăltuit un paraclis. Se mai văd și azi pronaosul, naosul și altarul, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi slujea drept chilie. Aici a venit Ștefan cel Mare în anul 1451, după uciderea tatălui său Bogdan al II-lea, la Reușeni, pustnicul Daniil proorocind că în curând va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a și întâmplat în anul 1457.

Tot la îndemnul lui Daniil Sihastrul, Ștefan cel Mare construiește Mânăstirea Putna în anul 1466. După sfințirea, în 1470, a acestui lăcaș, se retrage pe malul pârâului Voroneț, sub stânca Șoimului, unde își continuă viața monahală. La Voroneț îl vizitează din nou Ștefan cel Mare, după înfrângerea de la Războieni din 1476, cerându-i sfatul. Daniil Sihastrul l-a sfătuit să continue luptele cu turcii, prevăzând că va birui, ceea ce s-a și întâmplat. În amintirea acestei victorii, în anul 1488 domnitorul a construit Mânăstirea Voroneț. Daniil a decedat în anul 1496 și a fost înmormântat în biserica Mânăstirii.

A fost considerat sfânt încă din timpul vieții, vindecând pe cei bolnavi, alungând demonii și alinând suferințele.

CUPRINS

‒ Paraclisul dăltuit în stâncă și proorocirea domniei lui Ștefan cel Mare
‒ Chemarea duhovnicească și îngerescul chip al schivniciei
‒ Lăcașul sfânt al vieții unui cuvios mucenic ce s-a nevoit pentru țara și poporul său
‒ O grotă săpată aproape de Putna sau Chilia lui Daniil Sihastrul
‒ Dulcea și greaua povară a înțelepciunii
‒ Voroneț, „Capela Sixtină a Estului”
‒ Canonul rugăciunii în liniștea pustietății – Isihasmul în Moldova de demult
‒ Ucenicii spirituali ai Cuviosului Daniil Sihastrul
‒ Prăznuirea Sfântului Cuvios în contemporaneitate
‒ Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” de la Durău
‒ Acatistul și Rugăciunea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul
Detalii despre carte / COMANDA


Sfântul Ierarh Dosoftei - Silvan Theodorescu (CARTE)
 

Prezentare Sfântul Ierarh Dosoftei:

Sfântul Ierarh Dosoftei (1624-1693) a fost un călugăr cărturar, mitropolit al Moldovei (1671-1674; 1675-1686) și mărturisitor pentru credința ortodoxă. Tânărul Dimitrie Barilă a învățat carte de la cei mai renumiți dascăli din Moldova și de la Liov. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi și învățăturile Părinților Bisericii și a deprins cu mult drag meșteșugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învățase a vorbi și a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă și ucraineană.

În liniștea chiliei sale din patria natală sau aflat în pribegie, Dosoftei a dăruit Bisericii și neamului românesc lucrări de mare valoare, între care Psaltirea în versuri. Înțelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri românești, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină și de har a cuvântului dumnezeiesc.

În 1686, regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoiți să se retragă, polonii au luat cu ei mulțime de pietre scumpe, odoare din aur și argint. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei și cu moaștele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieții sale pământești departe de țară. În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, sfântul ierarh a refuzat trecerea la catolicism și a rămas ortodox până la trecerea sa la veșnicie, la 13 Decembrie 1693.

CUPRINS

‒ Exilul luminat întru ortodoxie și neasemuita tălmăcire a Psalmilor
‒ Mitropolitul care a adus limba română în biserică
‒ Un Sfânt necesar, prăznuit abia peste secole…
‒ Cărturar desăvârșit, un mare istoric încă neprețuit cum se cuvine
‒ Casa cu arcade, o veche minunăție din Iași
‒ Întâiul mare poet roman
‒ Acatistul și Rugăciunea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei
Detalii despre carte / COMANDA


Nicolae Steinhardt, marea convertire - Silvan Theodorescu (CARTE)
 

Prezentare Nicolae Steinhardt, marea convertire:

Nicolae Aurelian Steinhardt (29 iulie 1912-30 martie 1989) a fost un critic literar, eseist, jurist și publicist român, originar din Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de Fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional.

La 31 decembrie 1959, este anchetat la Securitate și, pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația de „infracțiune de uneltire contra ordinii sociale”.

Acest eveniment înlătură „orice dubiu, șovăială, teamă, lene, descumpănire” și grăbește luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, în Închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează întru Iisus Hristos, naș de botez fiindu-i Emanuel Vidrașcu (coleg de lot, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici, doi preoți uniți și unul protestant, „spre a da botezului un caracter ecumenic”. Este supus rigorilor detenției din închisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964, când este eliberat, în urma grațierii generale a deținuților politici. Îndată după eliberarea din detenție, la schitul bucureștean Dârvari, își desăvârșeste taina botezului prin mirungere și primirea sfintei împărtășanii.

CUPRINS
Câteva file exemplare din Jurnalul fericirii
Botezul asemuit cu un „hold-up”
1960, Procesul intelectualilor: „uneltire contra ordinii sociale” sau lectura ca delict grav
O lume suprarealistă: „Dumnezeu iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea”
Epopeea unui manuscris unicat
Spovedanie către turnătorul „Artur” – secretele dosarului de la Securitate
Avva, monah, Sfânt?… Măi, să fie!
Acea treaptă înaltă de iluminare
Monahul de la Rohia, Mărturisitorul
În marea trecere – Testamentul unui creștin
„Părintele Nicolae a avut destinul sfinţilor”
În loc de Epilog: Hristos ca gentleman şi cavaler
Detalii despre carte / COMANDA


Sfinții Mucenici de la Niculițel - Silvan Theodorescu (CARTE)
 

Prezentare Sfinții Mucenici de la Niculițel:

Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Ei sunt cuprinşi în numărul celor 36 de Mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul românesc, în străvechea cetate Noviodunum (Isaccea), din Dobrogea, pe la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul celui de al IV-lea.

După moartea lor de mucenici întru Hristos, trupurile lor au fost aşezate cu multă evlavie de către creştini într-o criptă, numită „martirion”, din actuala localitate Niculițel – Tulcea. Deasupra criptei, bunii creştini ai primelor secole au zidit apoi o biserică din piatră, încăpătoare, în care preoţii săvârşeau sfintele slujbe şi învăţau poporul. Dar, cu timpul, peste acel pământ s-au abătut vremuri grele, cu războaie, înrobiri şi pustiiri din partea multor popoare năvălitoare care au dus, între altele, şi la decăderea cetăţii Noviodunum. Biserica din Noviodunum a fost şi ea pustiită de năvălitorii barbari, iar lăcaşul Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, a rămas învăluit în uitare, sub pardoseala altarului acoperită de ruine, multe veacuri.

Cu voia lui Dumnezeu, moaştele lor sfinte au fost descoperite în vara anului 1971, aceasta făcându-se în urma unor ploi abundente, apa abătută pe o uliţă lăturalnică din satul Niculiţel scoţând la iveală cupola de piatră a criptei, tăinuită până atunci, aflată sub ruinele vechii biserici creştine.

CUPRINS

‒ Martirii din Noviodunum osândiți pentru credința lor întru Hristos
‒ „Bethleemul românesc”: Dobrogea, loc hărăzit de istorie mântuirii prin suferință
‒ Pre limba martirilor: sângele mucenicilor ca „sămânță de noi creștini”
‒ Marile persecuţii romane asupra creștinilor
‒ Tradiția asceților și mărturisitorilor dobrogeni. Urmașii spirituali ai Sfinților Mucenici de la Niculițel – Sfântul Ioan Casian și Cuviosul Dionisie cel Mic
‒ Rugăciune către Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion, Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Acatistul Sfinţilor Mucenici de la Niculițel
Detalii despre carte / COMANDA


Mari duhovnici români: de la Părintele Stăniloae la Ieromonahul Iustin Marchiș - Silvan Theodorescu (CARTE)
 

Prezentare Mari duhovnici români: de la Părintele Stăniloae la Ieromonahul Iustin Marchiș :

Părinți ai Bisericii Ortodoxe Române care au știut să deschidă sufletele oamenilor, să le asculte frământările și să le aducă liniștea în lumina credinței.

CUPRINS

Arta de a vorbi cu oamenii și de a le domoli zbuciumul sufletesc: spovedanie, căință, tămăduire
Daniil Sihastrul (începutul sec. XV-1496), duhovnicul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
Protosinghelul Nicodim Măndiță (1889-1975) și „samizdat”-ul religios
Părintele Paisie Olaru (1897-1990), cuviosul de la Sihăstria
Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993), zămislitorul Filocaliei
Părintele Arsenie Boca (1910-1989) și „mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”
Arhimandritul Cleopa Ilie (1912-1998) și „pravila de chilie”
Părintele Adrian Făgețeanu (1912-2011): la91deaniseretragelaschit
Părintele Sofian Boghiu (1912-2002), păstorul de suflete de la Antim
Părintele Ilarion Argatu (1913-1999), exorcistul de la Cernica
Părintele Arsenie Papacioc (1914-2011), duhovnicul „veseliei” de la Techirghiol
Părintele Petroniu Tănase (1914-2011), solul ortodoxiei române la Muntele Athos
Arhimandrit Paulin Lecca (1914-1996), căutător al iubirii întru Hristos
Părintele Constantin Galeriu (1918-2003) și „aurul duhovnicesc”
Părintele Iustin Pârvu (1919-2013) spovedea de la utrenie până la vecernie
IPS Bartolomeu Anania (1921-2011), prelatul scriitor
Părintele Teofil Părăian (1929-2009), duhovnicul orb de la Mânăstirea Brâncoveanu
Ioanichie Bălan (1930-2007), părintele Patericului românesc
Ieromonahul Iustin Marchiș (1951), ctitorul controversat de la Stavropoleos
Detalii despre carte / COMANDA


Ghid de călătorie cu Hristos prin Postul Mare – lecturi zilnice– - Natalia Corlean (CARTE)
 

Prezentare Ghid de călătorie cu Hristos prin Postul Mare – lecturi zilnice–:

Cartea aceasta este un apostol al frumuseții raiului în lume, între oameni.

Viața materială reprezintă pentru noi toți o realitate pe care nu o putem ignora. Dar nu este singura. Dincolo de ea, există o realitate strălucită, plină de lumina harului. Dincolo de trup – supus atâtor nevoi –, există sufletul – capabil să cunoască bucuria. Dincolo de dorințele înrobitoare, există libertatea. Dar cum poate înțelege cineva despre lumina harului, înainte de a o fi gustat? Cum să se bucure, rob trupului fiind? Și cum să se simtă liber, înainte de a se elibera?...

Și totuși există lumină, există bucurie, există libertate! La rădăcinile ființei noastre există Dumnezeu, există iubirea Sa și există tot ceea ce El a făcut pentru noi – toată istoria mântuirii neamului omenesc.

Pentru toți cei ce doresc să guste libertatea, bucuria, harul, există o perioadă privilegiată: cea care precede sărbătoarea Învierii Domnului – Postul Mare. Acceptați această provocare; primiți să vă angajați în această călătorie; lăsați-vă purtați pe brațele sfintelor slujbe ale acestei perioade, hrăniți de cuvintele atâtor Sfinți Părinți purtători de har, învăluiți de comunitatea celor împreună-călători spre aceeași Frumusețe. Veți trăi o transformare, veți crede că ați pășit pe un alt tărâm, veți vedea, poate pentru prima dată, adevărul. Iar după ce vi se vor fi deschis ochii sufletului, atunci nu doar Postul Mare, ci orice perioadă a anului și orice clipă vă va putea fi clipa în care să gustați, iar și iar, libertatea, bucuria, harul…

CUPRINS
Cuvânt înainte / 5
Introducere: Postul Mare în viața noastră 
(Pr. Alexander Schmemann) / 9
I. Pregătirea pentru călătorie
Invitație / 21
Antrenamentul
Duminicilor pregătitoare
Duminica lui Zaheu / 24
Duminica Vameșului și a Fariseului / 35
Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor / 46
Sâmbăta Lăsatului sec de carne / 60
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți / 63
Sâmbăta Lăsatului sec de brânză / 73
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai / 74
Duminică seara, Vecernia Iertării / 79
Ultimele bagaje informative
ATMOSFERA şi starea sufletească a Postului Mare / 88
Lecturile biblice / 90
Postul Mare ca revizie tehnică / 91
DICȚIONARUL Postului Mare:
1. Canonul cel Mare / 98
2. Liturghia Darurilor mai înainte sfințite / 102
3. Metaniile / 104
4. Pavecernița / 106
5. Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul / 108
6. Triodul / 114
II. Călătoria Postului Mare
PRIMA săptămână a Postului
Luni - Canonul cel Mare / 116
Marți - Canonul cel Mare / 120
Miercuri - Canonul cel Mare / 126
Joi - Canonul cel Mare / 131
Vineri / 135
Sâmbătă (a Sfântului Teodor) / 140
Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei) / 143
A DOUA săptămână a Postului
Luni / 152
Marți / 154
Miercuri / 157
Joi / 160
Vineri / 163
Sâmbătă / 166
Duminica a doua a Postului (a Sf. Grigorie Palama) / 169
A TREIA săptămână a Postului
Luni / 175
Marți / 178
Miercuri / 180
Joi / 182
Vineri / 183
Sâmbătă / 186
Duminica a treia a Postului (a Sfintei Cruci) / 188
A PATRA săptămână a Postului
Luni / 195
Marți / 197
Miercuri / 199
Joi / 203
Vineri / 206
Sâmbătă / 209
Duminica a patra a Postului (a Sf. Ioan Scărarul) / 213
A CINCEA săptămână a Postului
Luni / 220
Marți / 223
Miercuri - Denia Canonului Mare / 226
Joi / 229
Vineri - Denia Acatistului Bunei Vestiri / 231
Sâmbătă / 234
Duminica a cincea a Postului (a Cuvioasei Maria Egipteanca) / 237
 
A ȘASEA săptămână a Postului -
Săptămâna Floriilor
Luni / 245
Marți / 247
Miercuri / 249
Joi / 251
Vineri / 253
Sâmbăta lui Lazăr / 255
Duminica Floriilor – Intrarea Domnului în Ierusalim / 258
 
În loc de încheiere: Îndemn pentru Săptămâna Patimilor / 262
 
Note / 264
Bibliografie / 267
Detalii despre carte / COMANDA


Apă de față Nera Plant cu neroli și hibiscus, 200ml - *** (Naturiste)
 

Prezentare Apă de față Nera Plant cu neroli și hibiscus, 200ml:

Apa de față Nera Plant cu neroli și hibiscus curăță delicat tenul și îl împrospătează, are efect revigorant și este potrivită pentru îngrijirea oricărui tip de ten, îndeosebi a tenului lipsit de vitalitate. Are un miros floral proaspăt, cu suave nuanțe citrice.
 
Efect terapeutic:
  • Curăță delicat tenul fără a fi nevoie de clătire
  • Stimulează reînnoirea celulelor și sinteza colagenului
  • Are efect ușor astringent, regenerator și revigorant
  • Facilitează reținerea apei în țesutul cutanat
  • Accelerează vindecarea și protejează pielea de factorii iritanți
Produs din ingrediente exclusiv naturale.
Testat dermatologic.
Evitati contactul cu ochii.

Apa de neroli (apa de flori de portocal) are efect regenerator, stimulează creșterea noilor celule, calmează pielea și o împrospătează, sporește luminozitatea și strălucirea pielii. Hidrolatul de neroli este folosit pentru îngrijirea și igiena oricărui tip de ten, îndeosebi a tenului uscat, ridat, lipsit de vitalitate. Este, de asemenea, potrivit și pentru pielea delicată și fragilă. Are un miros floral intens cu note proaspete.

Glicerina este un agent hidratant regăsit în nenumărate produse de îngrijire și igienă a pielii și părului. Facilitează reținerea apei în țesutul cutanat, este emolient și catifelant. Un alt beneficiu al glicerinei este acela că ajută pielea să devină mai suplă și elastică.

Agentul de curățare este derivat din ulei de cocos, cu efecte benefice pentru piele prin hidratare și refacerea stratului hidrolipidic. Curăță delicat tenul și are acțiune emolientă asupra pielii.

Pudra de hibiscus conține substanțe cu acțiune anti-aging, este bogată în antioxidanți, polifenoli, vitamina C, acizi AHA. Substanțele active din florile de hibiscus stimulează reînnoirea celulelor și sinteza colagenului, luminează tenul, îi conferă un aspect revigorant, au efect anti-aging, regenerator, astringent și revigorant.

Benzoatul de sodiu este o sare a acidului benzoic care are o puternică acțiune fungicidă și bacteriostatică. Este eficace și împotriva drojdiilor și fungilor. Se folosește de obicei în combinație cu alți conservanți ce au activitate bactericidă. 

Alcoolul benzilic este un ingredient parfum, dar și conservant. Ingredient sintetic care poate apărea în mod natural în caise, merișor, ciuperci și miere. Acest ingredient poate fi folosit și drept conservant în produse pentru îngrijire personală în concentrații de până la 1%.

Acidul benzoic este un antiseptic folosit pentru conservarea alimentelor și a produselor farmaceutice și se regăsește în mod natural în caise, merișoare, ciuperci sau miere sau în uleiul esențial al unor plante precum iasomia și zambila. 

Acidul sorbic are rol de conservant, având o acțiune eficace împotriva fungilor.

Alantoina este o biocomponentă de origine vegetală obținută din tătăneasă, cu efect de regenerare și reparare a pielii, contribuie la sinteza colagenului, accelerează vindecarea și protejează pielea de factorii iritanți. Ajută la îmbunătățirea confortului și calmarea pielii după expunerea la soare, a structurii pielii afectate de acnee, cicatrici și arsuri și la ameliorarea inflamațiilor cutanate.

Lactatul de sodiu este un agent umectant și hidratant ce contribuie la restaurarea barierei pielii scăzând pierderile de apă transepidermale și sporește elasticitatea pielii.

Detalii / COMANDA



România în și din noi - Dr. Stelian Gomboș (CARTE)
 
La Editura Magic Print din Onești a apărut volumul România în și din noi, semnat de Dr. Stelian Gomboș
 
Prefață:

„România să învieze...”

Volumul de față reprezintă o căutare a sufletului românesc, un brain-storming ce-și propune trezirea conștiinței naționale, într-un moment marcant pentru România: împlinirea a o sută de ani de existență a Statului Național Unitar.

Autorul, Stelian Gomboș, scrie atât din postura de teolog, cunoscător al realităților divine și duhovnicești, ce transcend această lume, dar și din postura de analist al societății românești, însuși fiind angrenat în mecanismul administrativ al Secretariatului de Stat pentru Culte, structură ce are în vedere reprezentarea celor 99,8% dintre români. Pe scurt, a sufletului românesc. Iar experiența publicistică de până acum îi asigură un binemeritat loc în galeria autorilor creștini cunoscuți publicului și, mai ales, sufletului românesc.  

Prin urmare, autorul ne îmbie intelectul cu o serie de eseuri care își propun să analizeze momentul Centenarului României atât din perspectiva teologală, cât și din perspectiva socială. Fără a face economie de cuvinte, cu un spirit misionar neobosit, Stelian Gomboș despică, cu răbdare și finețe, firele ce împletesc realitatea societății românești de astăzi, urmând ca, din această analiză, să reiasă ideile necesare continuării drumului pe care românii au angajat România acum o sută de ani.

Pentru a ajunge mai repede la inima cititorului, autorul folosește din belșug metoda stilistică a întrebării retorice, menită să întoarcă pe cititor spre propria conștiință, de unde să rezulte „învierea României”,  o expresie ce constituie esența și misiunea acestui volum. De altfel, Stelian Gomboș are mai multe expresii care pun în valoare gândirea sa pătrunzătoare, printre care aș menționa „sentimentul kitsch” (o zonă unde nu te-ai aștepta să existe kitsch), precum și o frumoasă viziune teologală asupra Crucii: „spaţiu cruciform răstignit pe temporalitatea creată”.

Astfel, volumul de față nu trebuie înțeles ca o simplă operă publicistică, menită a trece în revistă starea societății românești la momentul Centenarului, ci el reprezintă ceva mai mult: o analiză a drumului pe care trebuie să-l urmăm pe viitor, astfel încât România noastră să continue să existe, să se dezvolte și să devină o frumoasă grădină a sufletului românesc.

Concluzia nu poate aparține decât autorului: această carte are menirea de a face România să învieze.

Pr. Eugen Tănăsescu



 

Descarca oferta completa de CARTI/Produse la zi (.xls)
de la toate editurile ortodoxe din tara
(3000 de titluri),

icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Produse naturiste (.pdf)

Descarca oferta 
Editurii Agaton

 

Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi
in
 revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii 
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Amalia Dragne; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567