Descarca Revista

Sfinții Martiri Brâncoveni

Editura Agaton August 2018
Sumar:
AuGust amar
BUCURIE în Bulgaria! Convenția de la Istanbul a fost respinsă. Reacție a Sfântului Sinod
Întâlnire crucială a celor mai importanți patriarhi ortodocși, privind autocefalia Ucrainei
Patriarhia Română îndemnă la pace, dialog și coresponsabilitate socială
12 august - Ziua Internațională a Tineretului
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români (19 august 2018)
Știri interne - septembrie 2018 (RO)
Știri externe - septembrie 2018 (EXT)
Conferința Rolul femeii în familie și societate (VIDEO)
Piedici la rugăciune - provocările lumii contemporane
Sfânta Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii - 22 iulie
Duhovnicul Arsenie Papacioc prin ochii Părintelui Ieremia de la Putna | INTERVIU
Rugăciuni către Maica Domnului cuprinse în acatistele închinate Născătoarei de Dumnezeu
Biserica și rolul ei în societatea contemporană - Studiu
Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la realizarea, desăvârşirea şi împlinirea unităţii naţionale româneşti - Studiu
CENTENARUL MARII UNIRI (8)
De ziua Limbii Române la Soroca, 31 august 2014
Despre Noua Ordine Mondială (Video)
Un interviu cutremurător cu Părintele Jean Boboc despre transumanism, religia mondializării
Despre iubire - un punct de vedere psihologic si teologic
ITO 2018 - a fost anunțat programul evenimentului
Nu uita ca esti roman! Cantece si poezii patriotice (CARTE - ediție îmbunătățită CENTENAR)
În căutarea sacrului. Parabola cetății-pustiu. Paradisul terestru - Mihai Tiuliumeanu (CARTE)
Mamă, tată, creșteți-mă în Iubire! - Nicoleta Horduna (CARTE)
Mintea supraumană sau despre genialitate ca însușire firească a creierului nostru - Berit Brogaard (CARTE)
Viața și acatistul Sfintei Muceniţe Sofia şi ale celor trei fiice ale sale: Pístis, Elpís şi Agapi - *** (CARTE)
Minunile Maicii lui Dumnezeu. Carte pentru copii, părinți și bunici - L. S. Desartovici (CARTE)
Tâlcuire a celor o sută cincizeci de psalmi ai Prorocului Împărat David - Fericitul Theodorit (CARTE)
Jurnalul unui medic militar, 1917-1918 - Raul Dona (CARTE)
Bărbatul care aduce fericirea - Catalin Dorian Florescu (CARTE)
Vorbește‑mi, să audă tot pământul - Christina Theodotou (CARTE)
Două mături stau de vorbă. Scene românești - Radu Paraschivescu (CARTE)
România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie (1918-2018) - Oliver Jens Schmitt (CARTE)
Confesiuni - Fericitul Augustin (CARTE)
Lincoln între vieţi - George Saunders (CARTE)
Șapte ani buni - Etgar Keret (CARTE)
Și, deodată, cineva bate la ușă - Etgar Keret (CARTE)
Visul lui Einstein și alte eseuri - Stephen Hawking (CARTE)
Viaţa Cuviosului Părinte Antonie cel Mare - *** (CARTE)
Cartea Filocaliilor. Cele mai frumoase pagini - *** (CARTE)
Civilizația spectacolului - Mario Vargas Llosa (CARTE)
Pădurea întunecată - Nicole Krauss (CĂRȚI)
Îngerul rugăciunii - Arhim. Ioan Krestiankin (CARTE)
Schimbarea la Faţă - *** (CARTE)
Veniţi şi vedeţi! Cu Hristos în cetate - Pr. prof. dr. Constantin Necula (CARTE)
Memoriile unui isihast. Filocalie carpatină (IV) - Ieromonah Ghelasie Gheorghe (CARTE)
Cum să vorbim în public - Dale Carnegie (CARTE)
De la EU la NOI. Bărbatul şi femeia - Andrei Lorgus (CARTE)
Ceaiuri din plante medicinale - Gheorghe Mohan (CARTE)
Adormirea Maicii Domnului - Marius Vasileanu (CARTE)
Corectopia. Cum supravieţuim în cuşca diversităţii - Gabriel Purcarus (CARTE)
Adormirea Maicii Domnului - Marius Vasileanu (CARTE)
Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor - Gary Chapman (CARTE)
Despre ajutorul Maicii Domnului - *** (CARTE)
Sfinţii stareţi Gheorghe şi Calinic de la Cernica - Ioan I. Ica jr. (CARTE)
Cafeaua de dimineață - Vassa Larin (CARTE)
Sfântul Serafim, făcătorul de minuni din Sarov - Arhim. Ioan Krestiankin (CARTE)
Liturghia cosmică - Hans Urs Von Balthasar (CARTE)
Din Răsărit în Apus. Ortodoxie și catolicism - Pr. Placide Deseille (CARTE)
Scurtă călătorie până la capăt. Pelerinaj spre rugăciune - Scott Cairns (CARTE)
Cum găsim calea spre fericire - Sfantul Ioan de Kronstadt (CARTE)
Valoarea creației lui Dumnezeu - Pr. Philip LeMasters (CARTE)
Părintele Dimitrie Bejan sau suferința care sfințește - Nicoleta Bolea (CARTE)
Dumnezeu să-l ajute pe creștinul singur! - Thomas Ruthford (CARTE)
Puterea ascultării. Viaţa Sfântului Cuvios Zosima - Egumena Vera Verhovski (CARTE)
Bateţi şi vi se va deschide - *** (CARTE)
Moaște și locuri de pelerinaj în România și în țările din jur - Silvan Theodorescu (CARTE)
Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi (XVII) - Iezechiel, Daniel - Pr. Ioan Sorin Usca (CARTE)
Un cuvânt pentru fiecare zi a anului din înțelepciunea pustiei - *** (CARTE)
Redescoperă compasiunea - Anne Lamott (CARTE)



Tema lunii
AuGust amar - Cristina Roman
 

Cu siguranță nu se gândeau că vor fi primiți cu pâine și sare, căci veniseră la stăpânire chitiți și cu jalba în proțap, dar nici nu se așteptau să fie izgoniți cu atâta ură, sub ploaia de gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Suntem în România lui 2018, aniversăm Centenarul Marii Uniri, suntem la vârsta maturității de neam dar, ce perplexitate, parcă retrăim Răscoala de la 1907 atunci când, pălmașii, iobagii și pribegii revoltați de atâta nedreptate și hoție, erau răstigniți cu capul în jos în fum de ardei iute. Se spune că trăim în epoca dialogului, a libertății de exprimare a convivialitații, dar iată că s-a încercat din nou reducerea brutală la tăcere a vocii poporului. Participanții la mitingul diasporei din 10 august au vorbit literalmente la pereți. Doar prin mesaje proiectate pe zidurile cetății le-au putut face cunoscute guvernanților cererile lor. Nimeni din sfera politică, nici măcar opoziția nu a făcut vreun gest de bun venit pentru zecile de mii de români care au dorit să arate că deși sunt departe, le pasă de țară și de viitorul ei. A fost timp pentru replici între palate, pentru conferințe de presă derutante, dar nu s-a găsit nicio resursă de timp și de disponibilitate spre a încuraja nu violența, nu vulgaritatea, ci formidabila capacitate de repliere a românilor din diaspora, ai căror bani trimiși acasă îi fac cel mai mare investitor străin.  Halal evoluție, democrație, civilizație, vai de ea unitate în diversitate! În România de azi, zilele AuGust amar.

"Zilele acestea din urmă ne-au vădit lipsa de înțelepciune. De bun simț social. De lipsă de liniște din care să se nască soluția supraviețuirii, ce zic, soluția viețuirii... Poate că uităm că „pacea de sus” despre care vorbește Biserica, nu este o pace făcută prin legi ori decrete, prin dicteuri instituționale, ci neliniștita pace a căutării liniștii. Nu suntem născuți ca oameni să fim neliniștiți continuu. Din vreme în vreme, măcar, inima noastră are nevoie de odihna așezării în pacea cu Dumnezeu. Cred că este o urgență de grad zero. Dacă nu pe Dumnezeu măcar umbra luminoasă a liniștii Lui să treacă peste noi…Neîngăduitorii și neatenții locuitori ai lumii în care am fi putut împlini iubirile noastre, nu urile continue în care ne așezăm…", reflecta într-o notă tristă Pr. Constantin Necula 

În fiecare an, în luna august, prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost dedicată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române tuturor românilor migranți. Este deopotrivă un prilej, dar și o nevoie de a le adresa cuvânt de binecuvântare şi de întărire duhovnicească în această perioadă din an în care mulți dintre ei se află în concediul de odihnă acasă, la rădăcini. În anul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire din 1918, îndemnul Bisericii la unitate de credință și neam a fost menit să aibă înflăcărarea și forța de fi primit cu ardoare și dragoste de cei plecați din țară, să simtă cu adevărat că nicăieri nu-i ca acasă, că sunt oricând reprimiți cu brațele deschise spre a reîntregi trupește și sufletește România Mare. În zadar... majoritatea au plecat probabil deja spre zările străine purtând în amintire un AuGust amar, iar noi am rămas în tinda strămoșească să tăiem panglici tricolore și să cântăm imnul național la 1 Decembrie 2018 având în frunte aceleași machiavelice figuri, pentru care pasul înapoi, cinstea și onoarea sunt din păcate, de neconceput.

Curând vom avea din nou alegeri, va reîncepe campania electorală și își vor aduce aminte că o vizibilitate excelentă le dă participarea la slujbele bisericești. Morminte văruite, farisei care se cred corifei își vor lua aura popularității, a simplității și a empatiei și se vor înghesui să ne promită că vom trăi mai bine. Vor reuși oare să ne păcălească din nou? Anul acesta, la 10 august, politicienii au avut de dat un examen de curaj, asumare și maturitate, examenul lui a întoarce și celălalt obraz, nu spre a-l îngroșa, ci spre a-și oferi seninătatea chipului la dialog. Plecând de la parabola evanghelică de la Matei 5, 38-41 ("Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două” ), Părintele Constantin Sturzu explică:

Dacă la palmă răspunzi cu celălalt obraz, e un început de dialog.

A întoarce celălalt obraz celui ce te loveşte pe obrazul drept înseamnă a nu-i întoarce spatele, ci a continua să-l priveşti în ochi. A-l accepta drept partener de dialog. Dacă la palmă răspunzi cu celălalt obraz, e un început de dialog. Cu totul neconvenţional, ce-i drept. Dar e singurul mod de a „conversa” cu o persoană care te duşmăneşte. Dacă vrea să-ţi ia haina, adică cele exterioare, vizibile ale tale, îi dai şi cămaşa – adică cele ce-ţi sunt intime. Te foloseşti de o acţiune îndreptată de „vrăjmaş” asupra celor din afara ta, pentru a interioriza relaţia cu el, pentru a-l primi în inimă. Silindu-te să mergi o milă alături de el, tu mai adaugi încă o milă. Te foloseşti de agresivitatea lui, de dorinţa lui de a te domina sau manipula, spre a-i deveni tovarăş de drum. În felul acesta îi arăţi că nimic nu e mai important decât să fiţi împreună. Dar că asta este alegerea, nu slăbiciunea ta! Răutatea, manifestată sub influenţa diavolului, caută să dezbine oamenii. A „nu te împotrivi celui rău” înseamnă a nu intra în această logică. Ci, dimpotrivă, a întoarce acest rău într-o şansă de a fi împreună cu „duşmanul”, de a-ţi croi drum spre inima lui.  Sursa: Doxologia

Nesătui să ne tot resemnăm și deopotrivă să punem paie pe focul gâlcevii, vom găsi ca de obicei, că vinovați sunt tot ai noștri, cei de departe, că deh, au abandonat câmpul de luptă și au ales, egoiștii de ei, o viață mai bună. Ei bine, dacă suntem pe punctul să cădem în capcana vechilor scheme de gândire colectivă, e obligatoriu să ne luăm un răgaz și să reflectăm la vorbele profesorului Dan Dungaciu, care subliniază că milioanelor de români plecați în străinătate "nu banii, ci demnitatea, statutul, le-a lipsit": "Problemele economice sunt un motiv real. Dar mai este și statutul social. Oamenii care înainte de 1989 nu erau cei mai bogați aveau statut în comunitate și erau respectați ca atare (un profesor bun, un învățător bun). Astăzi, un învățător bun aproape nu mai contează. După 1989, lucrurile acestea s-au bulversat și am intrat într-o societate de piață, în care veniturile îți conferă un statut mult mai important decât cel dobândit prin profesie. E o chestiune de criză de identitate personală, care a determinat ceea ce aș numi o „migrație de statut”. De devalorizare a statutului social. Categorii întregi deveneau inutile. Aceștia nu au avut un proiect pozitiv, nu au emigrat ca să câștige mai mult, ci ca să scape de o situație pe care nu știau cum să o gestioneze.

Azi pare că predomină partea economică. Dar sentimentul pe care-l am este că și în acest caz s-a adăugat o dimensiune negativă, sau negativistă: acum este vorba tot de o devalorizare, dar nu a individului, ci a întregii comunități românești. Este unul dintre motoarele plecării. Este o problemă reală. Problema noastră a comunității a fost că, la nivelul discursului public, al intelectualului public, noi am trecut dintr-un exces în alt exces... Acesta este sentimentul omului care nu are o apartenență clar asumată. Când ai sentimentul că faci parte dintr-o comunitate ești mai atent la ce se întâmplă în jur și ai un sentiment de responsabilitate. Fără un sentiment de responsabilitate, nu poți să ai nici politicieni eficienți. Este o chestiune irațională. Ne împingem singuri către migrație. Sentimentul că nu se mai poate face nimic decurge firesc din cel că nu ai pentru cine să faci ceva. Chiar dacă rămâi în țară, dacă nu ai sentimentul că ești responsabil față de ceva, te afli și într-un fel de exil interior în raport cu politicul. Această stare de lehamite față de comunitate și față de politic face ca în domeniul politic să intre oricine, dar nu oameni de calitate." Sursa – Ziarul Lumina  

Acum că este atât de evident că românii de rând, mulți, dar departe de a fi proști, fie ei în țară sau în străinătate, se disociază de clasa politică ce a dovedit de prea multe ori că indiferent de doctrină și culoare, că indiferent de câte șanse de a se succeda la putere a tot primit, pune pe primul plan interesul personal și de grup, fiind de mult compromisă moral, nu ne rămâne decât arma puternică a exprimării prin vot. Înainte de alegerile generale, cel mai probabil vom avea o primă astfel de șansă chiar în luna octombrie, pe 7 octombrie mai exact, la referendumul pentru modificarea constituției și redefinirea Căsătoriei ca fiind uniunea dintre bărbat și femeie. Este crucial să participăm la vot. Tineri, vârstnici, toți cei cu drept de vot, să ne facem datoria față de dreptul la normalitate al generațiilor viitoare și să dăm dovadă de curaj în a mărturisi credința creștină în care ne-am născut. O fi mai ușor să cumperi o pâine cu banii munciți în străinătate, dar toate AuGust amar când te simți mereu străin, neintegrat, neasimilat, când deviațiile de exprimare și de comportament primesc cadru legal de dezvoltare, când te sufocă grijile și fricile celui care nu e stăpân în patria sa. Coaliția pentru Familie, cu susținerea puternică a Bisericii a spus răspicat: ​Singura noastră șansă de a îndepărta efectele normativizării ideologiei de gen, este Referendumul pentru căsătorie, deziderat susținut de cel puțin 3 milioane de români care cer la unison clarificarea și definirea corectă a termenului de ”soți”, prevăzut la art. 48 alin. (1) din Constituție. Să ieșim la vot! Să votăm DA!

 

Eu nu mă spăl de poporul meu

 

Doamne, apără poporul român.

Ai grijă de el şi

apără-l!

El este al tău

cu blândeţea lui de miel

şi cu răbdarea lui de taur

cu omenia lui

de floare de zăpadă

ce se vede pe geam, Doamne,

pe fereastră şi pe libertate!

Doamne!

poporul meu nu se spală de mine!

Eu nu mă spăl

de poporul meu!

Dacă-mi vine alt miros

decât mirosul lui,

mă spăl pe mâini

numai de propriile mele mâini

şi mă las legat

de boarea de zăpadă

a poporului meu.

Mărul se poate spăla

numai de măr,

de pomul mărului nu! De pom nu!

Apără, Doamne, poporul român

şi nu te spăla de el!

Pe maica mea

care m-a născut pe mine

am dăruit-o poporului român.

Dăruieşte-ţi, Doamne,

pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,

poporului român!

(Nichita Stănescu, Eu nu mă spăl de poporul meu)

 

Citiți și: https://www.moise.ro/2018/08/16/o-lovilutie-dejucata-de-generatia-mobile-si-nici-razboiul-hybrid-nu-mai-este-ce-era/




ACTUALITATEA religioasă
BUCURIE în Bulgaria! Convenția de la Istanbul a fost respinsă. Reacție a Sfântului Sinod
 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare înalță rugăciuni de mulțumire pentru respingerea "Convenției de la Istanbul" ("Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice") de către Curtea Constituțională a Bulgariei - un document despre care Biserica Ortodoxă Bulgară consideră că urmărește să încurajeze căsătoriile între homosexuali și să permită acceptarea unui al treilea gen.

În urma deciziei Curții, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a emis următorul mesaj, în data de 3 august 2018:

"Slavă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Lui față de poporul bulgar! Datorită marii Providențe divine și înțelepciunii și conștiinței majorității judecătorilor constituționali, a fost luată o decizie corectă și conformă Constituției, de respingere a așa-numitei „Convenții de la Istanbul“.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare și-a exprimat în tot acest timp poziția sa fermă împotriva adoptării acesteia, pentru că ea contravine doctrinei ortodoxe a creării omului și a femeii ca imagini ale lui Dumnezeu și, de asemenea, ca ființe biologice. Sfântul Sinod s-a opus, de asemenea, introducerii unor concepte incompatibile cu ordinea și legea publică bulgară.

Prin decizia sa, Sfântul Sinod a chemat la înălțarea de rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în bisericile și mănăstirile din eparhiile Bisericii Ortodoxe Bulgare, împotriva adoptării acestei convenții de către Adunarea Națională. Numai Dumnezeu este judecător, dar la o asemenea decizie justă s-a ajuns prin eforturile, inspirația, conștiința și înțelepciunea multor oameni, clerici, oameni de știință, actori ai societății, jurnaliști, avocați, reprezentanți ai Statului, politicieni, majoritatea poporului bulgar evlavios. Toți împreună uniți, având în vedere fundamentele morale ale societății, aspiră la păstrarea Statului și apărarea viitorului Bulgariei - copiilor noștri - și nu sunt de acord cu introducerea unui tratat ale cărui concepții și ideologii sunt incompatibile cu moralitatea creștină tradițională a poporului bulgar.

Cuvintele Aceluia Care cunoaște inimile - Domnul Iisus Hristos - s-au împlinit: „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.“ (Sfânta Evanghelie după Matei 18, 20). Când cerem ajutorul lui Dumnezeu, noi trebuie să-I aducem mulțumiri și să nu îi imităm pe cei zece leproși, dintre care numai unul s-a întors și a adus mulțumiri, după ce a cerut milă și vindecare (Sfânta Evanghelie după Luca, 17: 12-19).

Tocmai de aceea, salutăm cu recunoștință decizia Curții Constituționale a Republicii Bulgaria, prin care a declarat neconstituțională așa-numita Convenție de la Istanbul și vom acorda binecuvântarea Noastră pentru ca, în bisericile și mănăstirile Bisericii Ortodoxe Bulgare, din Bulgaria și din străinătate, în timpul Postului Adormirii, să fie citită o rugăciune de mulțumire față de Dumnezeu, după Canonul Maicii lui Dumnezeu, pentru prosperitatea poporului bulgar".

Sursa: Lonews



Întâlnire crucială a celor mai importanți patriarhi ortodocși, privind autocefalia Ucrainei - Cristina Roman
 

Centrul de presă Basilica informează că Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, se va întâlni vineri, 31 august 2018, cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Potrivit comunicatului Patriarhiei, Patriarhul Kirill va vizita sediul Patriarhiei Ecumenice „ca urmare a dorinței personale”: „Cu bucurie anunțăm că în data de 31 august a.c. Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, ca urmare a dorinței personale, va vizita sediul Patriarhiei Ecumenice cu o delegație însoțitoare, unde va purta discuții cu Sanctitatea Sa și cu responsabili ai Bisericii Mame pe teme de interes bilateral”, se menționează în comunicatul oferit de Departamentul de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei.

Întâlnirea anterioară a celor doi Primați a avut loc în perioada 22 la 27 ianuarie 2016, la Chambésy (Elveția), la Sinaxa Primaților Bisericilor Autocefale Locale. Următoarea ocazie care ar fi putut face posibilă întâlnirea dintre cei doi Patriarhi ar fi urmat să fie Sfântul și Marele Sinod Pan-Ortodox din Creta, însă Biserica Ortodoxă Rusă, alături de alte câteva Biserici Ortodoxe, a hotărât să nu participe la eveniment. Cei doi Patriarhi s-au mai întâlnit anterior, între 6 și 9 martie 2014, în timpul Sinaxei Primaților Bisericilor Ortodoxe Autocefale în Istanbul, pe 7 octombrie 2013, la Podgorica (Muntenegru), precum și în timpul vizitei Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului în Patriarhia Moscovei, în perioada 22-31 mai 2010, și în cadrul vizitei oficiale a Patriarhului Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii în Biserica Ortodoxă din Constantinopol, în perioada 4-6 iulie 2009.

Într-o analiză pe care o găsim în cotidianul italian La stampa, se afirmă că întâlnirea celor doi patriarhi poate căpăta o turnură crucială în problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, subiect presant și delicat pe agenda Bisericilor Ortodoxe Surori, și care a făcut deja obiectul a multe negocieri și consultări. Chiar și în timpul manifestărilor recente dedicate aniversării a 1030 de ani de la creștinarea Rusiei Kievene, întâlnirile dintre Întîistătătorii prezenți au fost valorificate și pentru devoalarea poziției fiecăruia asupra acestui subiect.  În timp ce lideri politici și religioși de vârf din Ucraina, au solicitat oficial Patriarhiei de la Constantinopol, la 19 aprilie 2018, printr-o rezoluție a Paramentului de la Kiev,  declararea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina și desprinderea ei completă și definitivă de sub jurisdicția canonică rusă, Patriarhia Moscovei, prin reprezentanții săi, a avertizat că va rezulta chiar și vărsare de sânge dacă s-ar ajunge în atare situație.

Ambele patriarhii, cea ecumenică și cea rusă, au emis deja comunicate de presă care să confirme întâlnirea din 31 august, dar după cum comentează analistul italian, tonul și tactica sunt diferite. Constantinopolul susține că Moscova a avut inițiativa ca întrevederea să aibă loc și că discuțiile se vor focusa în mod deosebit pe situația din Ucraina, în timp ce Patriarhia Moscovei a emis un comunicat laconic, în care se afirmă că agenda discuțiile este încă subiect în lucru. Diferențele de abordare a mediatizării evenimentului nu fac decât să confirme cât de arzător este subiectul pentru ambele patriarhii. În timp ce Constantinopolul dorește să își expună în forță rolul și poziția de Biserică Mamă, Moscovei îi convine un profil cât mai redus acordat acestor discuții.

În mesajul transmis de Patriarhul ecumenic Bartolomeu cu prilejul aniversării a 1030 de ani de la creștinarea poporului ruso-ucrainian, a fost explicit afirmat faptul că prin prisma preocupării sale istorice pentru unitatea ortodoxiei, Scaunul de la Constantinopol a luat inițiativa restabilirii unității credincioșilor ortodocși din Ucraina, cu scopul clar definit de acordare a autocefaliei Bisericii ucrainene.

În schimb, mass media rusă a scris, la finalul evenimentelor festive, că toți reprezentanții Bisericilor ortodoxe surori au susținut poziția Patriarhiei Moscovei, iar nu grupul schismatic ucrainean.

Ziarul italian amintește că astfel de diferende între cele două patriarhii, au existat și în trecut, când fostele republici sovietice și-au declarat independența față de USSR. Relațiile tensionate au culminat cu boicotarea de către Moscova a lucrărilor Sinodului Pan-ortodox din Creta, din anul 2016. Astfel, situația delicată din Ucraina, riscă să inflameze din nou bunele relații de comuniune între Biserici, mai ales dacă în continuare vor prevala interesele geopolitice și strategice, în defavoarea celor care țin de discernământul eclezial și pastoral. În viziunea analistului italian, soluția ar putea fi reluarea discuțiilor din punctul de cotitură reprezentat de Sinodul Pan-Ortodox din Creta, aceasta fiind calea corectă pentru reclădirea consensului și a unității ecleziale.

Într-o intervenție pentru ziarul Orthochristian, Vasily Anisimov, șeful Departamentului de relații externe al Patriarhiei Ucrainei – subordonată Moscovei – accentuează latura emoțională a subiectului și avertismentul asupra posibilelor atacuri violente la care se poate ajunge dacă subiectul autocefaliei escaladează, făcând apel la discuții frățești, echilibrate, al căror rezultat să fie întărirea unității dintre Biserici.

Într-o declarație preluată de Unian info, Prim ministrul ucrainian consideră că Moscova dorește doar să "facă paradă" înaintea întâlnirii tuturor episcopilor din Patriarhia Ecumenică, programată pentru 1-3 septembrie, ca un ultim efort de a împiedica inevitabilul autocefaliei Bisericii din Ucraina, pe fondul convingerii evidente că Moscova ar fi pierdut toate posibilele manevre în acest "meci de șah". Prim ministrul ucrainian susține că Biserica Rusă ar fi fost luată prin surprindere de solidaritatea politică de la Kiev pe acest subiect, ceea ce a făcut ca strategia rusă să fie deficientă din start, în ciuda intervenției sistemului rus de informații, prin manipulare și finanțare. Liderul ucrainian pune punctul pe i și afirmă că Patriarhul Kirill nu poate "oferi" patriarhului Bartolomeu decât amenințarea și șantajul privind un posibil război civil și o nouă ruptură de comuniune la nivel pan-ortodox. În context este citată și presa britanică, ce avertizează Constantinopolul să fie prudent la orice fel de dar venit din partea Moscovei, concluzionând că Ucraina va obține Tomosul de autocefalie dacă nu se va repeta un nou "Novichok" (n.n.: spionaj interstatal, otrăvire și expulzare, care a tensionat relațiile dintre Marea Britanie și Rusia).

 

 

 

 



Patriarhia Română îndemnă la pace, dialog și coresponsabilitate socială
 

Întreaga ţară este îngrijorată de evenimentele recente soldate cu violențe ale căror victime sunt atât civili, cât și forțe de ordine.

Biserica Ortodoxă Română, neutră din punct de vedere politic, dar sensibilă la problemele sociale, în calitatea ei de „factor al păcii sociale” (cf. Legea cultelor nr. 489/2006, art. 7, al.1), îndeamnă la rugăciune, pace, dialog și coresponsabilitate socială. Ura, violenţa și polarizarea societății nu sunt benefice pentru ţară.

Îndemnăm pe preoții și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române să săvârșească rugăciuni pentru pacea şi unitatea poporului român, mai ales în anul acesta al centenarului, atât de important pentru noi. În același timp, trebuie încurajate şi cultivate dialogul și coresponsabilitatea, pentru binele României. - Biroul de Presă al Patriarhiei Române 

„Iertarea din Evanghelia de astăzi nu este doar o simplă atitudine individuală, ea privește comunitatea, oricât de mică ar fi ea: familie, biserică, societate, popor sau popoare, umanitatea întreagă”, a spus Părintele Patriarh.

Pacea în familie și în societate

În acest context, Patriarhul Daniel a explicat că atunci când omul iubește și iartă se schimbă situațiile conflictuale în familie și în societate. „Încetează certurile, încep consultările, sfătuirea cea bună, fapta și cuvântul bun”.

„La fel și în societate, când oamenii se iartă așa cum Dumnezeu îi iartă pe ei, începe o nouă viață, se umanizează societatea. Dacă însă oamenii cultivă ura, dezbinarea, vrajba, societatea intră într-un fel de existență chinuită, săracă duhovnicește și oamenii se dezumanizează, se înrăiesc”.

„Omul iertător și bun seamănă cu Dumnezeu”, a subliniat Patriarhul, amintind expresia populară „a fi un om – pâinea lui Dumnezeu”.

Între înțelesurile parabolei evocate de Patriarh în 12 august 2018 a fost și faptul că „Dumnezeu ceartă spre îndreptare pe cei care au primit iertarea Lui, dar nu iartă la rândul lor pe cei care le-au greșit”.

Preafericirea Sa a numit textul scripturistic care cuprinde Pilda datornicului nemilostiv „Evanghelia iertării și a responsabilizării”.

Iubirea lui Dumnezeu este mai presus de orice calcul

Părintele Patriarh a reflectat în continuare la mila stăpânului din Evanghelie care nu doar că a amânat plata datoriei uriașe a slujitorului ci i-a iertat-o de tot.

Preafericirea Sa a explicat că suma de 10.000 talanți – datoria slujitorului – era una imensă, echivalentul a aproximativ 490 tone de aur. Astfel, din parabolă înțelegem cât de mare este „puterea iertării lui Dumnezeu”.

„E mai presus de orice calcul”, a spus Preafericirea Sa „Generozitatea, dărnicia, mărinimia, bunătatea, iubirea milostivă a lui Dumnezeu sunt mai presus de orice calcul aritmetic, financiar sau contabil”.

Patriarhul României a precizat că „în mod voit, Hristos Domnul a folosit această cantitate mare de aur pentru a compara datoria mare față de Dumnezeu pe care o are omul și datoriile mici pe care le au oamenii unii față de alții”.

„Dumnezeu iartă datoriile mari, iar oamenii nu le pot ierta nici pe cele mici”, a atras atenția Patriarhul.

„Și ne iartă nouă datoriile noastre”

În același context, Preafericitul Părinte Patriarh a făcut câteva precizări la traducerea rugăciunii Tatăl nostru.

El a amintit la Mănăstirea Pasărea că în Rugăciunea Domnească se cere, potrivit versiunii grecești în care a circulat prima dată Noul Testament: „și ne iartă nouă datoriile  noastre”;

În mod surprinzător, în limba română a survenit o traducere cu un sens duhovnicesc mai larg acela de datorii morale și spirituale. Traducerea în română nu a respectat sensul din Noul Testament, fiind acordate termenului „datorie” și „datornic” sensul de „greșeală” și de „cel ce a greșit”. De ce?

„Pentru a arăta că nu este vorba de o datorie de ordin pecuniar sau financiar, ci e vorba de greșeli, de păcate”, a explicat Preafericirea Sa.

Patriarhul a menționat că și în latină s-a păstrat sensul de „datorie”, „debit”, iar în limba franceză termenul este tradus cu sensul de „ofensă”.

Care este datoria noastră

În partea a doua a predicii, Părintele Patriarh a evidențiat în ce constă datoria noastră, a fiecăruia față de Dumnezeu, potrivit Parabolei Datornicului Nemilostiv.

„Ce înseamnă că noi suntem datornici lui Dumnezeu cu o datorie atât de mare, 490 tone de aur? Înseamnă că suntem responsabili față de un dar incalculabil pe care Dumnezeu ni-l dăruiește, și anume darul vieții – sufletul nemuritor și chemarea la viață veșnică, adică la mântuire”.

„Acesta este marele dar și marea datorie de recunoștință a noastră față de Dăruitor”, a conchis Patriarhul Daniel amintind că sufletul omului are o valoare infinită.

Însă darul acesta mare vine cu o responsabilitate uriașă pentru că „ori de câte ori folosim darul vieții, capacitățile sufletului și energiile trupului împotriva voii lui Dumnezeu, atunci păcătuim și devenim datornici și vinovați față de Dăruitor”, a avertizat Patriarhul.

Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a adăugat că Dumnezeu ne oferă iertare și iubire milostivă fără margini, dar se supără când noi nu iertăm semenilor, pentru că „astfel este blocată iubirea Lui milostivă, nu este transmisă mai departe”.

Îndemnul de final rostit de Părintele Patriarh a constat în recomandarea de a fi milostivi și iertători, nu răi și răzbunători, „iar când nu putem ierta să cerem ajutorul lui Dumnezeu spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire”. Sursa: Basilica 

 



12 august - Ziua Internațională a Tineretului

 

Ziua Internațională a Tineretului nu a rămas fără ecou nici în România. În mai multe eparhii au fost organizate întâlniri ale tinerilor ortodocși, cu binecuvântarea ierarhilor locului. La Iași, amploarea evenimentului a fost deosebită. Aflăm de ce în interviul de mai jos. De asemenea, PS Macarie Drăgoi, a adresat tinerilor de pretutindeni, 12 îndemnuri pentru a face față provocărilor lumii contemporane.

De ce ITOM2018? – Arhim. Nicodim Petre despre entuziasmul tinerilor ortodocși

În contextul Zilei Internaționale a tineretului vă prezentăm felul în care vede evenimentele tinerilor ortodocși Arhim. Nicodim Petre, consilier în cadrul sectorului Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor.

În textul „De ce ITOM 2018”, părintele Nicodim Petre motivează organizarea evenimentului la nivel de eparhie și vorbește despre entuziasmul tinerilor în aceste activități.

„Tinerii au nevoie de cadre în care să-și consume energia, să-și petreacă timpul constructiv, cu folos pentru viața lor”, a spus părintele consilier.

Redăm în continuare textul integral:

De ce ITOM 2018?

De ce se organizează Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova? În primul rând pentru că tinerii își doresc acest eveniment.

ITO Iași 2017 a creat în rândul tinerilor noștri o stare de emulație, de încredere, de curaj, dar și de așteptare. Își doresc să trăiască din nou ceea ce au trăit la Iași anul trecut. Îi auzim adesea întrebând: când se mai organizează întâlniri cu tinerii?

Pentru organizarea ITOM 2018 am fost încurajați și de Primăria Municipiului Iași. Încurajați și apoi sprijiniți. Tinerii au nevoie de cadre în care să-și consume energia, să-și petreacă timpul constructiv, cu folos pentru viața lor.

Un eveniment de acest fel le oferă „hrană” de calitate pentru minte în cadrul conferințelor și al atelierelor de lucru, le oferă prilejul de a se ruga, oportunitatea de a cunoaște oameni noi și de a se împărtăși de experiențe noi, șansa de a cunoaște orașul Iași în cadrul drumeției „Iașul în primul război mondial”, posibilitatea de a rămâne în legătură cu ceilalți participanți prin intermediul grupului de Facebook „Tinerii din Arhiepiscopia Iașilor”.

Mulți dintre tineri caută sincer să dea un sens vieții lor, dar cel mai adesea solitar. Biserica oferă cadrul în care aceștia să caute împreună, în dialog, să-și împărtășească nesiguranța, neclaritățile în ce privește viața, să-și recunoască și slăbiciunile și să afle soluții.

Dacă Biserica este „ospitalieră”, tinerii se vor simți acasă și se vor simți în siguranță. Dacă le arătăm încredere, tinerii vor deveni oameni de încredere. Această întâlnire este un prilej pentru a propune, sugera opțiuni de viață care să dea tinerilor un sens, este un prilej pentru a oferi răspunsuri la întrebările fundamentale ale vieții.

Este recunoscut faptul că în lume există o neputință, o criză a transmiterii valorilor culturale și religioase tinerilor.

Acum la 100 de ani de la Unire, ITOM este un mediu în care generația tânără din Moldova are prilejul să-și reamintească și să mediteze la istoria noastră, la valorile neamului românesc și să înțeleagă efortul și sacrificiul generației Marii Uniri. Totodată, această întâlnire este un prilej prin care putem să ascultăm vocea uneori profetică a tinerilor.

Nu putem să-i înțelegem și să-i ajutăm pe tineri dacă mai întâi nu-i ascultăm cu atenție. Întotdeauna grăbiți, nu reușim să estimăm corect potențialul tinerilor, faptul că ei sunt un tezaur de mare preț pentru Biserică și neam.

Cine pregătește generația tânără să-și asume roluri importante în societate în anii ce urmează? Lipsa atenției pentru tineri va face ca generațiile viitoare să plătească pentru neglijența noastră de astăzi.

ITOM 2018 este un „popas” în care Biserica își propune să fie mai aproape de tineri, își oferă un răgaz special de a-i asculta, de a răspunde întrebărilor lor, de a-i ajuta să înțeleagă că Biserica este pentru noi întotdeauna Acasă.

 

Cu prilejul Zilei Internaționale a Tineretului, 12 august 2018, Episcopul Macarie al Europei de Nord transmite prin intermediul Agenției de știri Basilica 12 cuvinte către tineri:

1. Voi, tinerii, sunteți cei mai vânați dintre toți! Consumerismul, atracțiile noilor tehnologii, ideologiile de gen sau anti-familie, toate sunt menite, în primul rând, capturării voastre.

Tinerețea voastră este „marfa” cea mai râvnită de stăpânitorii acestei lumi! Trebuie să conștientizați acest lucru. Mintea, inima și trupul vostru sunt râvnite de cei fără scrupule care vor să le colonizeze, să le paraziteze cu ideologiile lor stricate, cu darurile lor otrăvite, cu „drogurile” lor virtuale sau reale.

2. Iubiți tineri, nu va lăsați gârboviți de telefoanele și Ipad-urile voastre!

Ridicați privirea din ecran! Priviți, cu atenție, în jur, la chipurile celor din jur, înălțați privirea în sus, către cer. Hrăniți-vă năzuințele nobile, înalte alte sufletului, nu pe cele josnice! Nu vă lăsați murdăriți de această cultură a desfrâului, a senzualității care se revarsă acum peste tot, căutând să nu lase nici un loc, nici un suflet neîntinat…

3. Am devenit robii unei tehnologii care a știut să inventeze un jug aparent atractiv, antrenant, dar deloc blând și nicidecum ușor, ci dimpotrivă, un jug care gârbovește prin depersonalizare și dependență și care ne văduvește de comuniunea reală, de bucuria firească, înlocuindu-le cu simulacre virtuale care duc, mai ales în cazul copiilor și adolescenților, la afecțiuni sau chiar boli psihologice.

Să avem acest curaj de a ne lăsa la o parte telefoanele și tabletele, de a ieși din ceea ce cineva a numit ”peștera digitală” și să ne îndreptăm mintea noastră către cele cerești și către cele reale, către Dumnezeu și către aproapele.

4. Mulți vorbesc astăzi de toleranță, de iubire, de acceptare, de deschidere, de diversitate, însă toate acestea sunt false, ipocrite, fariseice, pentru că sunt folosite doar pentru a hrăni iubirea de sine a omului postmodern și pentru a ponegri creștinul.

Omul postmodern este egocentric prin excelență, este autoidolatru, este omul cu totul opus creștinismului, fiindcă cultivă această autodivinizare.

Creștinul este hristocentric, este hristofor, purtător de Hristos, iar omul postmodern este egocentric. Creștinul este slujitor, omul postmodern nu se vrea slujitor, se vrea stăpân, se vrea tiran.

5. Vedem o lume tulburată, o lume răscolită, o lume zdruncinată în temeliile sale, amenințată de războaie, de legi care restrâng libertatea, inclusiv cea religioasă, sau legi care pervertesc însuși firescul elementar al vieții. Cu adevărat, așa cum ni se spune în Apocalipsă, „pacea de pe pământ s-a luat” (Apocalipsa 6, 4).

Ce este de făcut, într-o asemenea realitate? Oare nu mai putem avea bucurie, pace sau liniște? Din fericire pentru noi toți, iubiți frați și surori, a fost, este și va fi de-a pururi bucurie în Hristos, a fost, este și va fi de-a pururi pacea în Hristos, a fost, este și va fi de-a pururi liniște în Hristos și trebuie să-I mulțumim Mântuitorului Hristos veșnic, neîncetat pentru aceasta.

6. Acesta este „contractul” pe care ni-l propune această lume: dă-mi sufletul tău și al celorlalți din casa ta, și-ți voi da, în schimb, senzații tari care să te facă să uiți de adevărata ta menire, care să-ți amuțească glasul conștiinței și zvâcnetul inimii tale.

Vedem limpede că această așezare împotriva firii începe să se transfere și în cele care până acum păreau de la sine înțelese: deosebirea dintre femeie și bărbat, definiția și sensul căsătoriei, al familiei. Cele două aspecte se împletesc și se presupun: pe de o parte, robia în societatea de consum, iar, pe de alta, desființarea totală a persoanei în ideologiile postmoderne. Cum putem ieși din această nouă, cumplită și ultimă robie? Făcând tot ce ține de noi pentru a nu încheia acest „contract” cu lumea.

Conștientizând că sufletul nostru și al celor de lângă noi a fost răscumpărat cu scump sângele Mântuitorului Hristos (I Petru 1, 18-19). De ce să aruncăm mamonei sufletul nostru, pentru care Dumnezeu Și-a dăruit spre jertfă Unicul Său Fiu?

7. Nu putem păcăli moartea, preaiubiții mei!

De aceea, să lucrăm cât mai deplin pentru mântuire, să punem pe primul loc cele sufletești, să dăm prioritate compasiunii, prieteniei, milei, să dăm răgaz prea-milostivului Dumnezeu să lucreze în sufletele noastre, să dăm răgaz semenului să poată să se adăpostească puțin în inima noastră și nouă înșine să ne îndreptăm viața. Și să alergăm la Dumnezeu,… “că Tu, Doamne, bun și blând şi mult-milostiv ești tuturor celor ce Te cheamă pe Tine“ (Ps. 85, 4)”.

8. Să fim recunoscători că avem șansa unei țări, unui neam. Dar, totodată, să fim deplin conștienți că această șansă nu poate fi ratată, decât cu prețul uriaș de a ne pierde țara și neamul.

Să ne aducem aminte de poporul iudeu din vechime, să ne gândim la poporul cetății Ninive și să alergăm la Dumnezeu, întru pocăință, rugându-L să ne izbăvească din multele noastre robii și să ne întoarcă, în libertate și demnitate, în moștenirea părinților noștri.

9. Să nu ne rabde inima să păstrăm tăcerea, să ne facem că nu e treaba noastră, atunci când oameni nevinovați sunt nedreptățiți sau persecutați lângă noi! Mai cu seamă dacă cei persecutați, sunt chinuți, sunt torturați pentru mărturisirea lor creștină!

10. Să ne trezim și să ne culcăm cu gândul la Înfricoșata Judecată. Noi, creștinii de astăzi, am pierdut acest exercițiu. Gândul la Judecata Finală nu ne mai cârmuiește viața. Este un mod subtil, insidios, dar foarte puternic, de secularizare a vieții noastre creștinești.

11. Noi însă suntem legați unii de alții într-o rețea nevăzută, dar adevărată și lucrătoare, de legături duhovnicești. Tot ceea ce facem îi influențează pe cei cu care ne aflăm conectați în această rețea. Dacă facem rău, chiar dacă nu facem un rău îndreptat către celălalt, acest rău nu rămâne doar la noi! El se transmite prin aceste legături către cei împreună cu care suntem legați, către celelalte „noduri” din rețea.

La Judecata de Apoi vom da seama pentru ce am făcut sau nu am făcut față de ceilalți. Pentru modul în care am făcut oaze de lumină, de pace, de bunătate în jurul nostru, în „rețeaua” noastră, sau, dimpotrivă, am înveninat atmosfera, am poluat-o cu fapte netrebnice, am sporit răutatea și nedreptatea…

12. Să lucrăm preaiubiții mei, la dragostea dintre noi. Este singura cale prin care vom putea asculta cum ne vorbește și cum ne răspunde Dumnezeu, Care este dragoste. Dumnezeu este dragoste.

Foto: Parohia Buna Vestire Cristian, Sibiu



Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români (19 august 2018) - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Comunicat de presă

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranţilor români (19 august 2018):

Unitate de credință și unitate de neam, în Anul Centenar

Prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost dedicată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 25-26 februarie 2009, tuturor românilor migranți. Această duminică reprezintă un bun prilej de a adresa cuvânt de binecuvântare şi de întărire duhovnicească credincioșilor ortodocşi români care s-au stabilit sau lucrează temporar în străinătate.

Prin cultivarea conștiinței unității de credință și neam, Biserica Ortodoxă Română a contribuit la pregătirea marilor evenimente istorice, având ca scop unitatea naţională a românilor, şi anume: Unirea Principatelor (1859), Independența de stat a României (1877-1878) și Marea Unire (1918), decisivă pentru constituirea statului național unitar România.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a avut urmări pozitive pentru noul stat român întregit și pentru Biserica Ortodoxă Română. La 18/31 decembrie 1919, în scaunul vacant de mitropolit primat al României a fost ales episcopul Caransebeșului, Miron Cristea, care, în anul 1925, a devenit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, urmând apoi desfășurarea procesului de organizare unitară a Bisericii din întreaga Românie.

La 15 octombrie 1922, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, regele Ferdinand I și regina Maria au fost încoronați ca suverani ai României Mari, act ce simboliza unirea tuturor românilor „de la Nistru până la Tisa” sub același sceptru.

În ultimul deceniu, nevoile spirituale ale românilor aflaţi departe de Ţară au determinat Biserica Ortodoxă Română să aibă ca prioritate pastorală întărirea comunităţilor româneşti din jurul graniţelor ţării şi din diaspora română, o realitate nouă care a căpătat o amploare nemaiîntâlnită în istoria poporului român. În acest sens, Patriarhia Română a cultivat unitatea și identitatea românilor prin înființarea de eparhii, protopopiate și parohii, precum și prin programe sociale, educaţionale şi culturale menite să răspundă concret solicitărilor venite din partea credincioşilor. Totodată, prin activitatea liturgică şi pastoral-socială a ierarhilor şi clericilor ortodocşi români din străinătate, Biserica Ortodoxă Română se străduieşte să edifice, deodată cu biserica din suflet, şi lăcaşuri de cult acolo unde există comunităţi româneşti, oferind astfel posibilitatea fiecărui român creştin ortodox aflat în străinătate să poată asculta sfintele slujbe în limba maternă, să se poată spovedi şi împărtăşi într-o biserică românească, păstrând astfel legătura cu Biserica Mamă din Ţară. De asemenea, Patriarhia Română ajută financiar, după posibilități, aceste comunități românești, fie direct, fie prin demersurile și recomandările necesare pe lângă Secretariatul de Stat pentru Culte și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. În acest context, în data de 17 iulie 2018, la Palatul Patriarhiei a fost semnat Protocolul de colaborare între Patriarhia Română și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Acest protocol prevede o serie de proiecte, programe și acțiuni care urmăresc sprijinirea comunităților românești din afara granițelor țării pentru păstrarea identității etnice, culturale și religioase. Eforturile comune în beneficiul comunităților românilor de pretutindeni privesc construcția, reparația, conservarea și dotarea bisericilor, bibliotecilor și muzeelor, prin renovarea și întreținerea caselor memoriale, a monumentelor istorice și a cimitirelor. Pe lângă acestea se dorește organizarea de evenimente tradiționale cu ocazia marilor sărbători, diverse manifestări culturale, tabere pentru copiii și tinerii din afara granițelor țării, concursuri de limba română, derulate în cadrul proiectului Școala de Duminică, ore de religie având drept scop familiarizarea copiilor cu credința ortodoxă, cu legătura dintre credinţa creştină şi cultura română, dar și cu respectarea libertății religioase.

În mod deosebit, slujbele liturgice transmise zilnic de Radio TRINITAS şi Televiziunea TRINITAS ale Patriarhiei Române sunt de un real folos duhovnicesc pentru românii ortodocși aflați vremelnic sau stabiliți departe de Ţară. 

Anul 2018, an Centenar dedicat Făuritorilor Marii uniri de la 1918  este, în mod deosebit, un an al recunoștinței şi al comuniunii românești, și, deopotrivă, un prilej binecuvântat de a lucra mai intens pentru cultivarea unității de credinţă apostolică, primită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, care este şi ocrotitorul noii Catedrale Naționale.

Prin milostivirea lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului, ale Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și ale tuturor sfinților, prin dărnicia clerului și credincioșilor Patriarhiei Române din Țară și străinătate, precum și a Guvernului României, a Primăriei Municipiului Bucureşti, a altor primării şi a unor consilii judeţene din România, în ziua de 25 noiembrie 2018, va fi sfințită Catedrala Națională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar și un simbol al spiritualității românești. Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, cu hramul principal Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, unește simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic, cu recunoștința pe care o datorăm permanent Eroilor Neamului.

Mulţumim şi pe această cale ierarhilor, clericilor şi credincioşilor din diaspora română care, asemenea multor ctitori de biserici şi mănăstiri, au susţinut împreună cu românii ortodocşi din Ţară, continuarea și finalizarea tuturor lucrărilor la Catedrala Națională, trăind astfel bucuria că sunt şi ei „neam de voievozi”, români iubitori de Hristos, ctitori de Biserică și de Neam.

Ne rugăm Milostivului Dumnezeu să dăruiască tuturor românilor aflaţi printre străini sănătate şi mântuire, pace şi fericire, dimpreună cu bucuria de a-şi păstra totdeauna credinţa ortodoxă, unitatea de neam şi spiritualitatea românească!

Cu preţuire şi părintească binecuvântare,

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 



Știri interne - septembrie 2018 (RO)
 

Biserica Ortodoxă Română, atacată dur într-un cotidian elveţian

Biserica Ortodoxă Română este atacată dur într-un articol apărut într-un cotidian elvetian, semnat de austriacul Oliver Jens Schmitt, profesor de istorie la Universitatea din Viena. Articolul intitulat, "Şi în fascism, dar şi în comunism, Biserica Ortodoxa Română a fost mereu în slujba puterii", autorul acuză instituţia română ca "apropierea sa de putere şi înclinaţia spre corupţie i-au adus bogăţii fără precedent" şi că "BOR caută să rămână aproape de puterea de stat şi o legitimizează în schimbul unui suport financiar masiv". Mai mult, Oliver Jens Schmitt acuză Biserica de colaboraţionism cu ruşii, din cauza faptului că patriarhii României şi Rusiei s-au vizitat reciproc. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat pentru Antena 3 că nu poate comenta pe marginea acestui acestui articol, atât timp cât el nu are temei istoric. ''Nu pot avea comentarii pe marginea unui articol imund, construit ideologic exclusiv pe alegaţii şi acuzaţii generalizatoare lipsite de temei istoric. Un articol care îl compromite grav şi iremediabil pe autorul său, total străin de obiectivitatea unui autentic istoric'', a spus Vasile Bănescu. Sursa – Antena3 

Patriarhia Română alături de poporul grec

Biserica Ortodoxă Română nu a rămas indiferentă la suferinţa prin care trece poporul grec, astfel că săptămâna trecută a anunţat, printr-un comunicat, că va mobiliza toate eparhiile sale din ţară şi străinătate să colecteze fonduri pentru victimele incendiilor din Grecia. Sumele colectate vor fi oferite Arhiepiscopiei Atenei pentru ajutorarea răniților, a familiilor îndoliate și a celor rămași fără adăpost. Info aici

Un nou schit de maici a fost sfințit în satul natal al Sfântului Ioan Iacob

Mitropolitul Teofan împreună cu Mitropolitul Serafim au sfințit duminică, 5 august 2018, în satul Crăiniceni, din județul Botoșani, un nou schit de maici care a primit ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Iacob. Noul lăcaș de cult se află acum sub ascultarea Mănăstirii Vorona, informează doxologia.ro. După slujba de târnosire, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Centrale și de Nord, au oficiat Sfânta Litrughie. Lucrările de reparare și înnoire a întregului ansamblu al schitului au început în data de 17 iunie 2018, sub supravegherea părintelui arhimandrit Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin. Sursa – Basilica

A fost lansată prima aplicaţie despre alăptare în limba română

Dezvoltată sub numele „Abecedar de alăptare”, aplicaţia pentru mobil are ca scop sprijinirea mamelor care doresc să alăpteze, fiind prima de acest gen în limba română cu informaţii de specialitate explicate pe întelesul tuturor. Aplicaţia a fost lansată în contextul Săptămânii mondiale a alăptării: 1-7 august 2018, informează copilul.ro. În privinţa importanţei alăptării la sân, Sfântul Paisie Aghioritul spunea că mama are datoria să hrănească pruncul cu lapte matern cât mai mult posibil. „Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor, care pot duce chiar şi la extirparea sânului”, spunea Sfântul Paisie.

De asemenea, în Sfânta Evanghelie de la Luca ni se relatează cum o femeie îi spune Mântuitorului: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt!”. Aplicaţia funcţionează ca un ghid de alăptare, iar conţinutul ei a fost conceput de trei mame care cunosc beneficiile alăptării: Monica Gornistu, educator în alăptare, Silvia Moise, consultant in lactaţie certificat internaţional IBCLC (cel mai înalt standard profesional în domeniu) şi Daniela Ilioiu, medic rezident. Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în ceea ce priveşte alăptarea prevăd hrănirea exclusivă a copiilor cu lapte matern de la naştere şi până la vârsta de 6 luni. România are încă un procent mic de mame care ajung sa îndeplinească această recomandare. Din păcate, cea mai mare barieră în creşterea acestui procent o reprezintă tocmai lipsa educaţiei în alăptare a mamelor. Sursa – Basilica

Răspunsul la o întrebare actuală: Postim dacă suntem plecați în concediu?

Pentru că suntem încă în perioada concediilor estivale, sunt mulți care se întreabă dacă în vacanță mai sunt valabile rânduielile ortodoxe specifice postului. Mai precis, unii se întreabă dacă „trebuie să postim dacă suntem plecați în concediu”? La această întrebare a răspuns Gheorghe Colțea, în cadrul emisiunii Sfaturi duhovnicești de la Trinitas TV, din 25 iulie. „În viața duhovnicească nu există concediu”, a subliniat părintele, „iar dacă omul se duce în concediu este bine să se comporte ca într-un concediu, iar dacă se duce într-un pelerinaj, să se comporte ca într-un pelerinaj”. Părintele Gheorghe a atras atenția că „omul trebuie să se adapteze la realitățile vieții cu multă înțelepciune”. Recomandarea părintelui este ca „omul să își ia concediu nu atunci când este o perioadă de post ca să poată să se bucure de cele specifice unei perioade de relaxare, pentru că trăiește aici o singură dată”, precizează agenția Basilica. Însă, „dacă dorești să asociezi perioada concediului cu o comportare duhovnicească și dorești să le împletești, cu siguranță poți să faci un pelerinaj la mănăstiri și să mănânci acolo împreună cu viețuitorii din mănăstiri”, a sfătuit părintele protoiereu. Cu toate acestea, eu indic ca oamenii să își ia concediu de odihnă din cele lumești așa încât să se poată și bucura. Emisiunea „Sfaturi duhovnicești” își propune să aducă răspunsuri la diferite întrebări actuale, într-o manieră practică și simplă. Este difuzată în fiecare miercuri de la 20:50 pe postul Trinitas TV și îi are ca realizatori pe: Pr. Gheorghe Colțea și Pr. Vasile Gavrilă. Sursa – Activenews 

La IBMO a apărut Slujba Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut recent, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, slujba Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț. Lucrarea se adresează credincioșilor și clerului, fiind necesară pentru săvârșirea slujbei Vecerniei, a Utreniei și a Sfintei Liturghii în ziua sărbătorii din 9 iulie. Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” este cinstită în Biserica Ortodoxă Română în data de 9 iulie, conform hotărârii Sfântului Sinod din 24 mai 2018. De asemenea, în cadrul şedinţei sinodale au fost aprobate textele slujbei, sinaxarului, troparului, condacului și acatistului cinstirii acestei Sfinte Icoane.

Protos. Irineu din Alexandroupolis la Mănăstirea Putna: Maica Domnului este bogăția creștinilor

Aflat în vizită la Putna, Protos. Irineu de la Mănăstirea de maici „Adormirea Maicii Domnului” din Alexandroupolis, Grecia, le-a vorbit credincioșilor prezenți duminică la Sf. Liturghie despre faptul că „Maica Domnului este cea mai mare bogăție a creștinilor”. Protos. Irineu a subliniat că bogăția aceasta constă în faptul că „prin întruparea Mântuitorului din Fecioara Maria mântuirea noastră este posibilă”, dar și în acela că „Maica Domnului este Maică pentru noi, fiecare în parte”. Părintele protosinghel a precizat că Maica Domnului a fost numită „Născătoare de Dumnezeu”, „Preasfântă” și „Pururea Fecioară” nu numai pentru că L-a născut pe Hristos, ci pentru că „a fost cea mai curată la trup și la suflet dintre toți oamenii care au existat pe pământ”. Părintele Irineu a spus că „luna august e luna Maicii Domnului”, întrucât: în paisprezece zile de post se oficiază Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, apoi este serbat praznicul Adormirii Maicii Domnului, iar după opt zile (23 august) este Odovania sărbătorii. Vizita delegației grecești a avut loc cu binecuvântarea Mitropolitului Antim de Alexandroupolis. Sursa – Basilica

 

Linkuri la știri

Lege prin care românii din străinătate pot studia în limba română - Mediafax 

Ce am pierdut în ultimii 10 ani - Contramundum 

Cea mai bună școală pentru un om matur este să fie părinte - Ziarul Timișoara 

Pe ce lume trăim - Dilema Veche

Retrospectiva lunară - Basilica 

 



Știri externe - septembrie 2018 (EXT)
 

GRECIA: Orfelinat ortodox mistuit de flăcări în incendiile care au lovit Grecia

Un orfelinat ortodox a fost grav afectat de incendiile care au lovit regiunea Attica din estul Greciei, scrie greekreporter.com.65 de copii au fost evacuați înainte ca flăcările să cuprindă sediul Fundației Lyrio pentru Copii din satul Neos Voutzas. Aceștia sunt acum adăpostiți temporar în alte instituții pentru copii din zonă. Călugărițele care conduc orfelinatul spun că aproape toată clădirea care îi adăpostea pe copii este nesigură, fiind grav afectată de incendiu. Un reprezentant al autorităților a spus că prioritatea este reconectarea aprovizionării cu apă și electricitate și înlocuirea vehiculelor necesare pentru transportul copiilor. Fundația Lyrio pentru Copii, înființată în 1969, este considerată drept un model de orfelinat ortodox, unde câteva călugărițe devotate îngrijesc, cresc și educă copiii defavorizați. Scopul său este de a oferi adăpost, îngrijire medicală și educație gratuită copiilor rămași fără părinți, fie pentru că au murit, fie pentru că se confruntă cu probleme economice sau sociale. Bilanțul morților incendiilor care au lovit Grecia a ajuns, joi, la 85, alte peste  500 de persoane fiind rănite. Echipele de salvare continuă căutările zecilor de persoane date dispărute în urma tragediei care a îngenuncheat această țară. Sursa - Activenews 

UCRAINA: Peste 250.000 de credincioși au participat în Kiev la aniversarea a 1030 ani de încreştinarea poporului ruso-kievean

Peste 250.000 de creștini ortodocși au participat vineri, 27 iulie 2018, la o procesiune pe străzile orașului Kiev, de la Dealul Sfântului Vladimir până la Catedrala Adormirea Maicii Domnului – Lavra Pecerska, pentru a marca 1030 de ani de la încreștinarea poporului rus. După procesiune a avut loc o slujbă de priveghere, în fața catedralei, iar sâmbătă 28 iulie, a fost oficiată Sfânta Liturghie de Mitropolitul Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine, informează site-ul orthocristian.com. Alături de Mitropolitul Onufrie au slujit şi reprezentanţi a douăsprezece Biserici ortodoxe surori. În predica sa, Mitropolitul Onufrie a adresat celor prezenți un îndemn de a urma exemplul Dreptcredinciosului Cneaz Vladimir, Luminătorul Rusiei: Sfântul Vladimir ne-a dat șansa să mergem pe calea lui Hristos. Ca și copii ai lui trebuie să ne protejăm pe noi înșine de păcat și să ne îndreptăm spre Hristos. Credincioșii care au luat parte la slujbele dedicate împlinirii a 1030 de ani de la încreștinarea poporului rus au avut ocazia de a aduce cinstire unor fragmente din moaștele: Sf. Vladimir, Luminătorul Rusiei, Sf. Clement al Romei, Sf. Apostol Andrei, Sf. Mitropolit Vladimir al Kievului, Sf. Gheorghe, Sf. Serafim de Sarov. Sursa: Basilica 

CONSTANTINOPOL: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a lansat un apel la strângerea de fonduri pentru victimele incendiului devastator din Grecia

Sanctitatea Sa a îndemnat comunitatea din Istanbul să ofere sprijin financiar pentru Orfelinatul Ortodox din Neo Voutsa care a ars în incendiile izbucnite săptămâna trecută în apropiere de Atena. De asemenea, Patriarhul Bartolomeu a recomandat tuturor Eparhiilor subordonate Patriarhiei Ecumenice să acorde ajutor celor afectați, în funcție de posibilitățile lor. În comunicatul emis de Patriarhia Ecumenică se face referire şi la apreciarea pe care Sanctitatea Sa a exprimat-o faţă de pompierii care, „în condiții extrem de nefaste, cu sacrificiu de sine au perseverat pe parcursul ultimelor zile în a combate flăcările pe diferite fronturi și pentru a proteja localnicii”. Totodată, Patriarhul Ecumenic s-a arătat plăcut uimit de munca neobosită a gardei de coastă şi a proprietarilor de ambarcaţiuni private care au încercat să salveze pe cei aflaţi în suferinţă, precum şi de răspunsul prompt al autorităților locale și al cetățenilor obișnuiți din Attica, care au utilizat reţelele de socializare, fără ezitare, pentru a veni în sprijinul aproapelui. Cel mai recent bilanț al incendiului din Grecia indică 91 de morți, sute de răniți și în continuare aproximativ 100 de dispăruți.

CONSTANTINOPOL: Patriarhul Rusiei se va întâlni cu Patriarhul Ecumenic la sfârșitul lunii august

Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, se va întâlni vineri, 31 august 2018, cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Potrivit comunicatului Patriarhiei Ecumenice transmis duminică Agenției de știri Basilica, Patriarhul Kirill va vizita sediul Patriarhiei Ecumenice „ca urmare a dorinței personale”: „Cu bucurie anunțăm că în data de 31 august a.c. Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, ca urmare a dorinței personale, va vizita sediul Patriarhiei Ecumenice cu o delegație însoțitoare, unde va purta discuții cu Sanctitatea Sa și cu responsabili ai Bisericii Mame pe teme de interes bilateral”, se menționează în comunicat. Cei doi Patriarhi s-au întâlnit ultima dată în 2016 la sinaxa premergătoare Sfântului și Marelui Sinod în Elveția. Sursa – Basilica 

UGANDA: Biserica Ortodoxă a Ugandei a anunţat luni, 30 iulie 2018, faptul că şaptezeci de persoane din districtul Kumi s-au convertit la Ortodoxie

În postarea de pe contul oficial de Instagram al Bisericii din Uganda se menţionează că persoanele care au primit Taina Botezului fac parte din comunitatea parohială Kanapa. Biserica Ortodoxă din Uganda aparţine de Patriarhia Alexandriei şi este condusă de Mitropolitul Jonah Lwanga. Potrivit site-ului oficial al Bisericii, 76 preoţi şi 5 diaconi asigură asistenţa religioasă pe teritoriul Ugandei. În prezent există peste 100 de comunităţi, 42 de biserici din zid, 17 clinici medicale şi un spital ortodox. Conducerea Republicii Uganda a recunoscut religia ortodoxă în 1946. Sursa - Basilica

UNGARIA/POLONIA: Politicile pro-familie din Ungaria și Polonia dau rezultate: rata demografică a început să crească, numărul avorturilor și al divorțurilor scade vertiginos

Demografia Europei, iar România nu face excepție, este la pământ. Cu toate acestea, acolo unde se dorește îndreptarea situației, lucrurile se pot schimba. Acest lucru este demonstrat de către Ungaria și Polonia, țări ale căror conduceri au pus în aplicare politici pro familie, iar acestea încep să dea rezultate.Astfel, în Ungaria, numărul avorturilor a scăzut dramatic în ultimii șapte ani: de la 40.449 în 2010, la 28.500 în 2017. În aceeași situație se află și divorțurile: de la 23 873 in 2010 la 18 600 în 2017. În paralel, a crescut numărul căsătoriilor: 35 520 în 2010 la 50 600 în 2017, relatează siteul Lifesitenews.Deși încă departe de minimul de 2,1, rata fertilității a crescut și ea, de la 1,23 la 1,50.Katalin Novak, Ministrul Ungar pentru Familie, Tineret și Afaceri Internaționale, a spus că „o precondiție pentru dezvoltarea sustenabilă pe termen mediu și lung  a Ungariei este o turnură durabilă a trendurilor demografice”.  „Legea fundamentală a Ungariei acordă o importanță deosebită familiei, protejează instituția căsătoriei și statuează că fundația familiei stă în mariaj și în relația părinte-copil. Declară că Ungaria va încuraja angajamentul oamenilor de a avea copii”, a mai precizat ea, conform sursei citate.Statul maghiar ajută familiile să împace obligațiile față de muncă și față de familii prin diferite programe, printre susținerea maternității, concedii de creștere copil plătite, deduceri fiscale pentru familii, alocații pentru cumpărarea de locuințe, alocații pentru tinerele cupluri care doresc să se căsătorească, bonuri de vacanță, tabere pentru copii și altele.

În Polonia, o țară cu o rată de nașteri mai slabă decât a majorității țărilor foste comuniste (inclusiv România) cunoaște o ameliorare a ratei fertilității în urma aplicării programului +500, introdus în 2015, prin care o familie primește 500 de zloți pe lună pentru fiecare copil născut după primul. Astfel, conform datelor oficiale citate de către Institute of Religion and Public Life din SUA, în 2016 și 2017, rata fertilității a crescut la de la 1,29 la 1,42. De asemenea, în aceeași perioadă a crescut numărul familiilor care au dat naștere la al doilea copil, notează sursa citată. Sursa - Activenews 

VATICAN: Vaticanul a modificat catehismul catolic declarând pedeapsa cu moartea "inadmisibilă"

Papa Francisc a aprobat modificarea Catehismului Catolic pentru a declara "inadmisibilă" pedeapsa cu moartea, subliniind angajamentul Bisericii de a încuraja abolirea acesteia în întreaga lume, a informat joi Sfântul Scaun citat de EFE. Luis Ladaria Ferrer, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a precizat într-un comunicat că a fost autorizat de Înaltul Pontif pentru a introduce noua poziţie faţă de pedeapsa cu moartea, cuprinsă în articolul 2.267 al Catehismului catolic. Noul text arată că "Biserica ne învaţă, în lumina sfintei Evanghelii, că pedepsa cu moartea este inadmisibilă, pentru că aduce atingere inviolabilităţii şi demnităţii unei persoane, astfel încât se angajează cu hotărâre la abolirea sa în întreaga lume". Până acum învăţătura tradiţională a Bisericii nu excludea, dată fiind descoperirea deplină a identităţii şi a responsabilităţii vinovatului, recurgerea la pedeapsa cu moartea, atunci când aceasta era singura cale practicabilă pentru a apăra în mod eficace viaţa fiinţelor umane de agresor. Sursa - Agerpres 

EGIPT: O nouă facultate teologică ortodoxă a Patriarhiei din Alexandria urmează să dea startul primului său an universitar

Așa cum a anunțat site-ul Patriarhiei, citat de revistele Orthodox Christianity și Orthodoxie, în prezent se fac deja înscrieri pentru Academia de Studii Teologice Sfântul Marcu, abia deschisă în Senderwood, o suburbie a Johannesburg-ului. Cursurile durează trei ani, predarea având loc în limba engleză, iar înscrierile sunt deschise studenților din întreaga lume. Papă și Patriarh al Alexandriei, Theodoros al II-lea a anunțat deschiderea noii Academii, în timpul unei vizite pastorale recente la Institutul de educație greacă-engleză „Saheti“, unde 1300 de elevi (de grădiniță, nivel primar și secundar) primesc o educație ortodoxă. Academia Sfântul Marcu va oferi studenților din întreaga lume ocazia de a studia Ortodoxia prin cursuri online, prin e-mail sau prin intermediul rețelelor de socializare. Elevii vor fi supravegheați de către profesori cu experiență în domeniul istoriei Bisericii, dogmaticii ortodoxe, liturgic, al eticii creștine, teologiei pastorale și mișcării ecumenice, cu accent pe teologia contemporană în spațiul misionar african și dincolo de el.

La finalizarea programului de trei ani și la finalizarea unei teze de doctorat, elevii vor primi o diplomă în Teologie Ortodoxă acreditată de către Departamentul de Învățământ Superior al Ministerului Educației din Africa de Sud. Programul on-line de studii creștin ortodoxe al Academiei este deja disponibil, studiile ortodoxe fiind lansate în 2019, iar gradele de studii ortodoxe în Teologie Ortodoxă de masterat și doctorat în teologie ortodoxă sunt planificate pentru 2020. Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul Academiei Sfântul Marcu. Sursa – Lonews

Linkuri la știri

După incendii, potopul în Grecia - Activenews

Bisericile ortodoxe locale, preocupate de catastrofa din Grecia - Lonews 

Republica Moldova se pregătește de vizita Patriarhului Rusiei - Lonews

Biserica etiopiană va avea doi patriarhi - Lonews 

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Predici. Cateheze. Pastoraţie
Conferința Rolul femeii în familie și societate (VIDEO) - Monahia Siluana Vlad

Conferința Rolul femeii în familie și societate - partea I 

Conferința Rolul femeii în familie și societate - partea a II- a 

 

 




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Piedici la rugăciune - provocările lumii contemporane - Cristina Roman

 

Provocările lumii contemporane sunt numeroase, unele dintre ele sunt adânc înrădăcinate și destul de perfide. Este peste putință a le demasca în mod exhaustiv, ne vom strădui totuși să aducem la lumină o parte dintre ele, astfel ca semnalele de alarmă să fie spre un cât mai mare folos duhovnicesc.

Părinții atoniți de la chilia Buna-Vestire a Schitului românesc Lacu afirmă că lumea noastră contemporană are nevoie de rugăciune mai mult decât orice altceva. Nu este trebuință de conferințele conducătorilor ca să se rezolve problemele lumii, nu este trebuință de organizații internaționale ca să consolideze pacea, nu este trebuință nici de guverne ca să rezolve problemele de stat. Ceea ce trebuie mai mult decât toate este rugăciunea către Dumnezeu, și pentru toate celelalte Dumnezeu va găsi modul de a le rândui spre folosul sufletului omenesc, a făpturii Sale, pe care atât de mult o iubește.

Și oricât am fi dezamăgiți datorită provocărilor vremurilor, oricât de mult foamea ar secera lumea a treia, semenii noștri ar muri din pricina bolilor, oameni nevinovați ar fi uciși în atacuri teroriste, noi conflicte de război ar apărea zilnic, un adevăr nu trebuie să-l uităm: Dumnezeu poate rezolva toate problemele, numai să i-o cerem din adâncul inimii și fără nici o urmă de interes personal. Mai demult, când țăranii aveau de înfruntat seceta, cădeau în genunchi și până să-și sfârșească rugăciunea, cerurile se deschideau. Dumnezeu asculta îndată rugăciunea lor. Însă astăzi, oamenii „civilizați” ai lumii acesteia nu-și ridică privirea spre Cer, ca să ceară cu sinceritate ajutor. Dimpotrivă, cad în cursă și cred că ei singuri pot rezolva problemele. Dar care este rezultatul? Războaiele continuă, nedreptatea se extinde, nefericirea stăpânește, aroganța triumfă și lumea noastră trăiește zăpăceala lipsei de logică, oricâte hotărâri se iau de către cei puternici. Pentru toate aceste motive creștinii trebuie să se roage în duh de dragoste. Iar rugăciunea lor să completeze rugăciunea semenilor noștri care, pierduți în meschinăria de zi cu zi, L-au îndepărtat pe Dumnezeu din viața lor.

Rugăciunea noastră trebuie să fie dublă, triplă, înzecită, rugăciune din inimă, din dragoste pentru semenul nostru. În cele din urmă, trebuie să fie o rugăciune neîncetată, ca aceea a lui David, care ziua împărățea și se războia, iar noaptea o încredința lui Dumnezeu. Trebuie să ne exersăm în rugăciunea neîncetată a inimii, astfel încât numai pe ea s-o practicăm. Și astfel toată viața noastră se va schimba numai pentru un cuvânt. Dumnezeu va vedea nevoința noastră, ne va îmbrățișa și Duhul Sfânt ne va însoți. Putem ca și în lume să devenim vase ale Harului, personalități sfințite care, prin pilda noastră, vom da mărturia ortopraxiei ortodoxe. Și toate acestea se izbutesc prin puterea rugăciunii. Un stareț spunea: „De acestea patru are trebuință mai mult sufletul omului: să se teamă de Judecata lui Dumnezeu, să urască păcatul, să iubească virtutea și să se roage neîncetat”. De altfel, creștinul care-și aduce aminte să vorbească cu Dumnezeu numai atunci când vine ceasul rânduit pentru rugăciune, încă nu a învățat să se roage. Extras din: „Asceza mirenilor”, Sursa: „CATACOMBA” – Biserica Mitropolitană „Sf. Nicolae” – Volos. 

Unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți duhovnici ai tinerilor, îndeosebi al studenților din București, Pr. Constantin Coman, a vorbit recent, Congresul Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale, despre îndepărtarea lumii occidentale de Dumnezeu: „Oamenii se sprijină exclusiv pe ei și pe puterile lor, pe știință, pe tehnologie, pe descoperiri, pe ideologii. Noi îl uităm pe Dumnezeu sau atunci când îl reținem în portofoliul nostru, vrem un Dumnezeu care să se adapteze la această lume a noastră”, a atras atenţia pr. Coman.

Părintele Jean Boboc, doctor în medicină la Facultatea de medicină din Paris și doctor în teologie la Institutul Saint Serge din Paris, discipol al lui Mircea Eliade și unul dintre principalii traducători în franceză ai Părintelui Dumitru Stăniloae, rectorul Centrului Ortodox de Studii și Cercetare "Dumitru Stăniloae", unde ține cursuri de antropologie și bioetică, explică provocările bioeticii în epoca noastră. Părintele a evidențiat tendința unei etici false: „Nu este de mirare că această nouă ordine morală, care nu are nimic de a face cu morala, duce la distrugerea familiei, la relativizarea adopției”. „Scopul acesteia este «fabricarea omului anonim», care nu mai este stăpân pe trupul său, un om fără identitate istorică, culturală și, mai ales, fără conștiință”, a spus pr. Jean Boboc.

Pr. Conf. Dr. Nicolae Răzvan Stan, decanul Facultății de Teologie din Craiova, ne atrage atenția asupra viziunii antropologice deviate din contemporaneitate: "Astăzi, mai mult ca oricând, vedem că se duce o luptă acerbă împotriva concepției adevărate despre om. Prin glasul evoluționismului, existențialismului, hedonismului și libertinajului, societatea contemporană vrea cu orice preț să convingă omul să renunțe la demnitatea sa și veșnicia pe care i le oferă și i le asigură creștinismul. Prin retezarea rădăcinilor originii sale și prin stoparea năzuințelor de bine, postmodernismul a furat omului adevărata identitate și l-a expulzat într-o lume din care lipsește sensul și viața. Progresul științific și economic, în loc să readucă omul la demnitatea cuvenită, au adâncit și mai mult criza antropologică. S-a ajuns la obiectivizarea omului, la definirea sa numai din punct de vedere somatic. Discreditând veșnicia omului și temporalizând în mod radical existența sa, lumea contemporană reduce realitatea antropologică doar la aici și l acum. Altceva nu mai garantează. Omul nu este un animal, ci o persoană, după modelul Sfintei treimi, Care este o comuniune de persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh – Comuniunea iubirii depline. Și numai pentru că tatăl, Fiul și Sfântul Duh trăiesc în mod absolut iubirea Unuia față de Altul se poate explica și originea și menirea omului. Dumnezeu nu-l creează pe om dintr-o necesitate, ci din iubire. El este creat "după chipul lui Dumnezeu" (Fac. 1, 26), adică este subiect capabil de comunicare și comuniune, iar menirea sa este de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu prin iubire și sfințenie".

O altă provocare sufocantă a zilelor noastre este dobândirea "succesului în viață", adică a unei cariere profesionale și a unui mare câștig financiar, a dobândirii de bunuri materiale după ultimele cerințe ale modei, experimentarea sub toate formele a "plăcerilor vieții", fără cea mai mică raportare la morală și credință, considerate de altfel, desuete. Ei bine, răspunsul la această provocare generalizată constă în îndumnezeirea omului. Într-un articol din Ziarul Lumina, pornind de la punctul de vedere al Părintelui Ioannis Romanides, ni se explică și cum putem realiza acest lucru:

"Îndumnezeirea personală nu constituie, aşadar, o realizare egoistă şi ni­ci o dezvoltare calitativă individu­a­lă, ci un eveniment eclesial, prin ca­re oamenii continuă Sfânta Tra­di­ţie, devenind părtaşi ai lui Hristos prin Sfintele Taine şi experierea ener­giilor divine necreate. Întruparea Domnului este punctul de pornire al creştinismului, dar totodată şi ţinta finală a acestuia, pentru că atât în Sfânta Liturghie, cât şi în general în viaţa îndumnezeită a creştinului hrănită de aceasta, experiem ceea ce vom trăi de fapt în Împărăţia lui Dumnezeu. Trecutul, prezentul şi viitorul se împletesc reciproc în această sinteză a lor: îndumne­zei­rea fiinţei umane... Cum ajungem la îndumnezeire? Părintele Ioannis Romanides „Modul necesar de perfecţionare este răstignirea tuturor poftelor şi, prin aceasta, dezrădăcinarea iubirii de sine prin credinţa interioară şi ascultarea necondiţionată de voinţa lui Dumnezeu. Desăvârşirea prin ascultare era aplicabilă îngerilor î­nainte de căderea demonilor, de vreme ce după cădere nu mai există pocăinţă pentru îngerii căzuţi. Pen­tru fiinţele umane, ascultarea este mo­dalitatea de desăvârşire atât înainte, cât şi după cădere. Ascul­tarea însă nu este un scop în sine, astfel încât, printr-o atitudine servilă, omul să poată atinge o stare statică de extaz, care conduce la o relaţie servilă sau egoistă cu Dumnezeu. În stadiile de rob şi iluminat, omul participă la desă­vârşirea divină prin împărtăşirea de harul curăţitor, iluminator şi deificator al tainei Crucii, care cu­ră­ţeş­te patimile, iluminează şi sfin­ţeş­te întreaga sa fiinţă, făcând posibi­lă, prin conlucrarea (sinergie) omului, ascultarea de voinţa lui Dum­ne­zeu până la moarte, prin care harul lui Dumnezeu transformă pornirea iniţială egoistă în dragoste liberă şi, drept rezultat, omul primeşte îndumnezeirea, devenind prieten şi lucrător împreună cu Dumnezeu, frate şi co-împărat cu Hristos şi fiu adoptiv al Fecioarei“. 

Dependența de rețelele sociale și media este o altă boală sufletească specifică lumii contemporane. Pierdem timpul pe care am putea să îl dedică rugăciunii fiindcă nu reușim să ne mai dezlipim de telefon și tablete. Iar din păcate, în această categorie nu se regăsesc doar cei foarte tineri, deja acaparați de jocuri online și vânare de pokemoni, ci și foarte mulți adulți, responsabili de altfel, care au gustat din dulceața vieții electronice, înfrumusețate artificial din taste, nu din condei, iar încetul cu încetul, ceea ce părea firesc și nevinovat a devenit dependență, acaparare pe nesimțite a atenției și îndepărtare sigură de meditație, reflecție, contemplație, ca mijloace de a accede ulterior la rugăciune.

Integrarea vieții personale și comunitare în rânduiala Bisericii devine foarte greu de realizat. Biserica cere feciorie, castitate înainte de nuntă, societatea cere să ai experiență, să nu fii înapoiat. Biserica cere nașterea de fii, societatea trâmbițează despre dreptul femeii de avorta, căci ea singură este "stăpână pe trupul ei"... Biserica îndeamnă la frica de Dumnezeu ca început al înțelepciunii, societatea vrea să ne fie frică de om, ca nu cumva să rănim sentimentele cuiva care deviază de la morala creștină... Biserica îndeamnă la post, asceză, pocăință, lumea de bombardează cu reclame mincinoase despre fericire, tinerețe fără bătrânețe, lipsa de consecințe în plan psihic și sufletesc a faptelor noastre, consumism și risipă.

Tineretul și relația cu Biserica. Pr. Razvan Ionescu, a cărui mărturie integrală poate fi citită aici, concluzionează: "Biserica nu înseamnă ziduri, ci oameni vii. Mi-a trebuit timp sa pricep asta. Viul pe care îl transferă Biserica în viaţa mea este pentru mine lecţie fundamentală a Bisericii. Biserica sunt oameni care experimentează în chip tainic, pornind de la interesul firesc al căutării de soluţii viabile pentru însăşi viaţa lor, prezenţa dumnezeiască. Experienţa lor mă interesează pentru că e vie, pentru că transferă viul acesta în viaţa mea. Ca tânăr, căutarea aceasta de soluţii este ardentă, dar nu ştii neapărat să ceri sfat de la cei mai încercaţi ca vârstă pentru că atenţia ta e în special la nivel orizontal, la cei ca tine în mijlocul cărora vrei să te afirmi, să fii tu însuţi. Acest «tu însuţi» este însă posibil nu căutând ineditul cu orice preţ, nu atât vestimentar, ocupaţional sau financiar, ci pur şi simplu dacă răspunzi chemării tainice a lui Dumnezeu în inima ta nu se poate să nu te poarte El Însuşi în chip minunat spre împlinirea acelei persoane unice şi irepetabile în toată istoria neamului omenesc care Te-a vrut dintru început. Ce aplatizează pe om şi îl poartă spre depersonalizare e tocmai păcatul: harul lui Dumnezeu este garantul cel mai eficient în Univers în privinţa libertăţii personale, Dumnezeu nu te va forţa niciodată cu nimic, însă păcatul o poate face pentru că te introduce în stări în faţa cărora nu ai puterea să spui nu, deci nu mai eşti liber. Îmi pare deci că un tânăr onest până la capăt cu sine însuşi, însetat să simtă libertate profundă în tot ce trăieşte şi face, o poate învăţa în special de la cei care sunt tot mai liberi pe măsură ce cresc în vârstă, ca unii care trăiesc efectiv încredinţaţi Celui aflat deasupra oricărei determinări şi limitări. Asta se descoperă în viaţa Bisericii."

A fi creștin în societatea civilă, o altă provocare lumii contemporane, o piedică la rugăciune, brutală și vizibilă. Aici amintim persecuțiile împotriva creștinilor, care merg de la atentate, masacre, răpiri, până la pierderea locului de muncă din cauza purtării la gât a unei cruci, a executării unei pedepse cu închisoarea ca ofițer al stării civile care refuză să oficieze o căsătorie între homosexuali, la discriminarea pe criterii religioase când vine vorba de programul de lucru la serviciu etc.  

Familia tradițională, față cu provocările lumii contemporane

Deși pașii au fost respectați, deși s-au strâns de şase ori mai multe semnături decât prevede legea, Parlamentul țării, care ar trebui să supună la vot această inițiativă legislativă și să organizeze referendumul ce va decide revizuirea textului constituțional împricinat, tergiversează totul. De ce oare? Cine se teme să asculte glasul poporului? Nu am spus doar al ortodocșilor căci, potrivit reprezentaților „Coaliției pentru familie”, în cele peste trei milioane de cetățeni cu drept de vot se găsesc nu doar ortodocși, ci și membri ai multor culte religioase din România. Sigur, din punct de vedere politic, campania pentru revizuirea Constituției pentru pricina menționată constituie un eveniment fără precedent în istoria societății civile românești și a democrației din țara noastră. Aș vrea să cred că este dovada unei renașteri spirituale a societății românești.

Piedicile ivite la tot pasul în împlinirea acestui deziderat arată că libertatea câștigată cu jertfa atâtor frați români este înțeleasă de unii drept haos, eludându-se faptul că ea constituie un dar, însă, în aceeași măsură, și o mare primejdie. Omul devine cu adevărat liber doar atunci când trăiește cu și în Dumnezeu... Într-o astfel de atmosferă, asistăm la o răsturnare a valorilor, la încercarea de compromitere a legii morale, la preschimbarea omului într-un deplin obedient al materiei. De aceea trebuie să rămânem pe baricade, străduindu-ne din răsputeri să ne îndreptăm pe calea luminată a Cuvântului lui Dumnezeu.

Punându-se în discuție instituția familiei, se cuvine să subliniem că Biserica noastră strămoșească a acordat o atenţie specială familiei creştine, deoarece ea reprezintă modelul veritabil de luptă şi de păstrare a valorilor moral-creştine, în general, și a celor ale națiunii românești, în mod special. În Ortodoxie, căsătoria dintre un bărbat și o femeie primește suprema spiritualizare, maxima valorificare, dar îndeosebi acea armonie care o fereşte de excese şi imoralitate. Pe măsura ruperii de Biserică a familiei, se constată o pierdere a unităţii şi sfinţeniei ei, o dispariţie chiar a sensului de jertfă şi de dăruire în iubire, primând egoismul şi satisfacerea plăcerii; familia ajunge, în cele din urmă, o povară, iar nu un mijloc şi un dar binecuvântat de Dumnezeu pentru dobândirea mântuirii. Familia, doar așa cum a rânduit-o Dumnezeu, poartă focul sacru al oricărei civilizații, alcătuind baza întregului organism social. Ea reprezintă stratul unde se plantează sâmburele credinței, al moralității și civilizației, mijlocitoare între generațiile vechi și noi, punctul de început al întregii vieți sociale.

Biserica vine în întâmpinarea unor astfel de probleme, arătând însemnătatea Tainei Cununiei: prin aceasta, familia creştină devine o taină a vieţii „în Hristos şi în Biserică” – temelie tare şi neclintită, ce asigură sfintei însoțiri trăinicia. Familia, unind bărbatul cu femeia, fiecare în dăruire reciprocă, descoperindu-se pe sine prin celălalt, oferă unica modalitate în deslușirea tainei vieții umane întru iubire. 

Părintele Damaschin de la Platina (California) dă răspuns ortodox la provocările lumii contemporane (…)

"Un lucru pe care aş dori să-l spun este ca tinerii să nu se păzească doar în privinţa faptelor, ferindu-se să săvârşească păcate vădite, ci să se îngrijească şi de cugetul lor, de gânduri şi de simţăminte. Să nu se complacă în gânduri păcătoase ci să înveţe să nu le primească; acest lucru se face prin rugăciunea lui Iisus, prin trezvie şi prin neîncetata conştiinţă a prezenţei lui Dumnezeu. Şi, iarăşi, tinerii ar trebui să se ferească de influenţele negative care vin prin filme, prin televiziune sau prin cărţi. Un alt lucru care ar trebui să îi preocupe pe tineri este cu cine se împrietenesc. Daca au prieteni cu o înrâurire rea asupra lor, s-ar putea îndepărta de calea mântuitoare şi de Biserică, aşa că este foarte important ca tinerii să aibă o legătura strânsă cu Biserica, să fie parte a Bisericii, să aibă duhovnic, să aibă prieteni din rândul altor tineri ortodocşi cu evlavie – astfel, relaţiile lor îi vor trage în sus pe calea mântuirii, în loc să-i tragă în jos. În Biserică nu vor rămâne singuri, ci vor avea prieteni şi cunoştinţe care se nevoiesc alături de ei, pe aceeaşi cale a mânturii."

Cine mai face astăzi nuntă "fără lăutari"?? Și nu vorbim aici de festivități cu specific de sectă, nici de atmosferă de parastas la evenimente festive, ci de mult prea multa îmbuibare oferită la fiecare eveniment ca nuntă sau botez. Meniul e sofisticat și încărcat, cheltuielile cu înfrumusețarea sunt enorme (lăsăm deoparte chestiunea lipsei de gust și a kitchului generalizat). Cine mai ia seama la un sfat ca cel ce urmează al Sfantului Siluan Athonitul??:

"Un trup sătul este o piedică pentru rugăciunea curată şi Duhul Sfânt nu vine într-un pântece ghiftuit"

Într-o zi mi-a venit gândul să cumpăr nişte peşte proaspăt. N-aveam la mine banii mei, ci numai pe cei ai mănăstirii. Aş fi putut să cumpăr, dar nu voiam să încalc regula vieţii mele. Însă gândul mă urmărea într-atât, încât chiar şi în biserică, la liturghie, nu-mi ieşea din minte. Am înţeles atunci că aceasta venea de la vrăjmaşul, şi mi-am dat seama prin mila lui Dumnezeu că harul ne ajută să mâncăm puţin, demonii însă ne împing să mâncăm mult şi să ne procurăm mâncăruri căutate. Trei zile m-a chinuit acest gând şi numai cu anevoie l-am alungat prin rugăciune şi lacrimi. Atât de chinuitor este să lupţi chiar şi împotriva unui gând atât de mic.

Pe când eram la metoc mi s-a întâmplat aceasta: mâncam pe săturate, dar după două ore puteam mânca din nou aceeaşi cantitate. Am început să-mi supraveghez greutatea pe un cântar şi ce văd? În trei zile am pus patru kilograme. Şi am înţeles că aceasta era o ispită, pentru că noi, monahii, trebuie să ne uscăm trupurile, ca în ele să nu mai fie nici o mişcare care să tulbure rugăciunea. Un trup sătul este o piedică pentru rugăciunea curată şi Duhul Sfânt nu vine într-un pântece ghiftuit. Pe de altă parte, trebuie postit cu măsură, ca trupul să nu slăbească înainte de vreme şi să rămână în stare să-şi facă ascultarea. Am cunoscut un frate sub ascultare care se uscase de atâta post, dar care a slăbit şi a murit înainte de vreme. 

 

 

 



Misiune.Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Sfânta Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii - 22 iulie
 

Sfânta Maria Magdalena, învățătoarea tuturor celor care vor să se atingă nu de pământ, nu de cenușă, nu de lucruri muritoare, ci de cele nemuritoare și cerești, a celor care vor să-L atingă pe Dumnezeu. Sfânta care îți ia tristețea și îți încălzește inima Sfânta Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii - extras dintr-un cuvânt al Arhim. Emilianos Simonopetritul 

Fără îndoială trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru privegherea noastră. Am făcut-o urmând tradiția Bisericii noastre, care, imitând cetele îngerești, a rânduit săvârșirea privegherilor la pomenirea sfinților. Deși sărbătorim în fiecare an hramul mult-lăudatei Sfintei Maria Magdalena, totuși bucuria noastră nu este mai puțină. De-a lungul întregii nopți, bucuria inimilor noastre a fost foarte mare. Cred că provenea mai ales de la mireasma Sfintei Magdalena, dar, în același timp, și de la faptul că ne-a dat putința să avem comuniune duhovnicească, o desfătare obștească de tainele cerești, pe care ea însăși ni le-a descoperit.  Am cunoscut-o mai întâi pe Sfânta ca pe un vas al demonilor (cf. Mc. 16, 9; Lc. 8, 2), așa cum este aproape fiecare trup, fiecare muritor. Cu toate acestea, avea înlăuntrul ei semințele dumnezeieștii adunări, ale putinței de a cuprinde în sine iluminările cerești. Lucrul acesta se vede din recunoștința pe care a avut-o față de Învățătorul ei, prin faptul că, pe de-o parte, s-a schimbat și a devenit un vas dumnezeiesc, iar pe de altă parte, prin faptul că L-a urmat și că a propovăduit slava și măreția Lui. Am cinstit și ne-am închinat la acest vas, care este un rod al Sfântului Duh, o persoană plină de dumnezeieștile haruri ale cunoștinței duhovnicești și ale împărtășirii de Preasfânta Treime. Duhul Sfânt a umplut-o și a făcut din ea o fiica a Sionului, o prorociță, o sfântă; și așa ne însuflețește pe noi prin sfintele ei moaște. Prin sfintele lor moaște sfinții ne transmit harul și slava pe care le-au primit de la Dumnezeu.  [...] 

Sfânta Magdalena, prin neîntinarea trupului ei, plutește pe râul sfinților, care este trupul lui Hristos, iar când ne atingem de mâna ei cu buzele și cu inima sau când o privim, ne face să ne adâncim și noi în același râu. Atunci simțim că ne unește cu mintea tuturor sfinților, că ne atingem și noi de Domnul, că izvoram mir și că suntem părtași la puterile și la darurile ei. Este oare o minciuna? Cinstindu-i amintirea, ni se iartă păcatele, iar mijlocirea ei ne apropie și mai mult de Dumnezeu. [...] Este învățătoarea tuturor celor care vor să se atingă nu de pământ, nu de cenușă, nu de lucruri muritoare, ci de cele nemuritoare și cerești, a celor care vor să-L atingă pe Dumnezeu. Când numele ei este rostit, ne amintim întotdeauna de momentul în care și-a ridicat mâna și a vrut să-L atingă pe Hristos și, totodată, ne amintim de răspunsul Domnului: "Nu Mă atinge, pentru ca încă nu M-am suit la Tatăl Meu" (In. 20,17). Spunându-i: "Nu Mă atinge!", Hristos a vrut să-i arate atingerile imateriale cu care ar putea să-L prindă și să-L pipăie. În realitate, cuvântul "Nu Mă atinge!" a fost o expresie plina de tandrețe a Domnului față de neputința unei femei. S-a purtat cu ea cu atâta noblețe, ca să evite să-i spună: "Încă nu știi Cine sunt?". Așadar, i-a spus simplu: "Nu Mă atinge!", ca și cum i-ar fi spus: "Ce rost are să atingi ceea ce vezi? Trebuie să te împărtășești de ceea ce se ascunde dincolo de cele văzute!" Astfel vorbind foarte simplu, Domnul i-a arătat cum va trebui să-L simtă.

Când privim cortegiul unui rege, vedem cum îl înconjoară străjile, lăncierii, flamurile. Toate acestea aproape ca îl acoperă, dar cu toții știm că ele sunt niște indicii ale prezenței regelui. Tocmai acest lucru a vrut să i-l spună și Domnul, cu atâta subțirime, Sfintei: "Nu privi la cele din afară, ci privește la ceea ce însoțește trupul Meu!" "Nu Mă atinge!" înseamnă: "când Mă voi sui la Tatăl Meu, atunci vei putea să te atingi de trupul Meu cel preacurat, atunci vei putea să Mă ții în mâinile tale, atunci vei putea să-Mi pipăi și rănile, și trupul Meu îndumnezeit, și întreaga Mea dumnezeire". Lucrul acesta l-a realizat fecioara Magdalena, i l-a dăruit Hristos. Nu numai că a învrednicit-o să-L atingă, ci și să-L primească pe Hristos întreg, să-L îmbrățișeze, să-L sărute și să-L poarte în adâncul inimii ei, în timp ce mai înainte abia putea să-L vadă cu ochii trupești. În clipa în care s-a dus să-L atingă, L-a privit în mod exterior, și de aceea atingerea ar fi fost una exterioară, nu ar fi avut nicio urmare pentru cer, ar fi fost o simplă faptă omenească, s-ar fi stins în țărână. În schimb, atingerea duhovnicească pe care Hristos i-a dezvăluit-o în acel moment, ajutând-o pe Sfânta Magdalena să o realizeze, urma să rămână pe veci, să fie o atingere continuă, care unește ființa ei muritoare cu viața nemuritoare a Sfintei Treimi. Prin cuvintele "Nu Mă atinge!", Domnul i-a arătat că putea să-L pipăie cu dor și cu lepădare de sine pe Cel iubit.  Dacă iudeii nu ar fi înțeles că nourul luminos și că stâlpul de foc erau prezența și lucrarea lui Dumnezeu, nu s-ar fi folosit cu nimic. Lucrul acesta trebuia să-l înțeleagă și ea. Prin urmare, cuvântul Domnului era un acoperământ al realității, pentru ca Sfânta să nu fie rănită dacă i-ar fi spus în mod direct că nu-L cunoaște. Dar, în același timp, era și o dovadă că Cel văzut și pipăit era ceva mai mare decât stâlpul de foc și decât norul luminos. În El era cuprins Duhul, harul, lumina, întreaga Sfântă Treime.

Așa cum vor spune ulterior Părinții Bisericii, Domnul a învrednicit-o "să-i dezvăluie puțin Dumnezeirea", așa încât mintea ei de femeie să o poată cuprinde și, în cele din urmă, să o absoarbă. I-a deschis puțin ușa teologie, așa încât să poată simți și să se poată desfăta inteligibil de atingerea de Dumnezeul cel ascuns. Sfânta Magdalena L-a simțit, și la aceasta priveghere ni L-a descoperit și nouă, de-a lungul întregii nopți.  Am putea să spunem că pentru noi a fost rostit cuvântul "Nu Mă atinge!", că pentru noi a fost trimisă Sfânta Magdalena și că pentru noi aceasta noapte a fost deschiderea "pentru puțin" a ușii cerului, prin dezvăluirea învățăturilor și contemplării Domnului. Sfânta Magdalena ne-a înmiresmat și pe noi cu mirul Sfântului Duh și cu deschiderea porții cerurilor. Smerita Mironosiță, văzându-ne pe noi, netrebnicii ei fii, spune împreună cu Biserica: "Strălucit-a frumusețea mea!", ați făcut să-mi strălucească frumusețea și mai mult! [...]

Moaște calde

După cum știți, moaștele Sfintei Maria Magdalena au caracteristica de a fi calde. Este o căldură fizică care se manifestă și pe care o putem percepe. Unii resimt această căldură într-un mod foarte puternic, alții mai puțin. Într-o zi ne-am dus pe un vas pentru a duce moaștele la închinare, unui grup de pelerini. Acest grup a cerut să aducem, de asemenea, moaștele Sfintei Maria Magdalena. Am dus moaștele și o doamnă, dintre pelerini, ne-a spus: "Moaște calde? Ce mai e și asta? Ce tot spuneți? Astea sunt povești!" Dar voia totuși să le venereze - nu era o femeie necredincioasă, avea credință, dar pur și simplu spunea: "ce mai e și asta?". Deci, oamenii au început să treacă prin fata moaștelor pentru a se închina Sfintei. Vine și rândul acestei doamne sa sărute moaștele, dar de îndată ce gura ei a atins moaștele, a simțit o arsură intensă pe buze. A spus celor cu care era: "cu adevărat sunt calde, chiar m-au fript!". Si a cerut cremă pentru a-și calma durerea. Deci, iată, este important ca oamenii să înțeleagă, și pentru această doamnă, de asemenea. Ea spunea mai apoi: "Acum, nu doar că o venerez, dar voi spune peste tot greșeala mea, căci am refuzat să cred că Sfânta Maria Magdalena degajă căldură".

Un al doilea eveniment s-a petrecut recent în timpul unui voiaj în România. Acolo se întâmplă ca credincioșii să atingă moaștele cu mâinile lor. Era atâta lume încât ne era teamă să ne îmbrâncească și să ne ia moaștele. Le ating, pun veșminte deasupra și asta ar putea să pericliteze moaștele. Deci ne-am spus: să punem un geam de plexiglas pe deasupra moaștelor pentru a le proteja. De obicei mâna este accesibilă direct, printr-o deschizătură a raclei. Dar, punând un plexiglas, credincioșii nu vor putea resimți căldura. Să precizăm că monahii care erau însărcinați să vegheze la moaște erau în mod particular amabili, foarte politicoși. Dar acolo nu trebuie să fii politicos, trebuie să poți să-i trimiți pe oameni la plimbare când exagerează. Ei spuneau: "Vă rog"... încet. Dar, în acest caz, nu merge cu "vă rog". Oamenii se aruncă pe moaște și trebuie să fii sever, să spui: "plecați acum sau chem poliția". Deci, am pus un plexiglas pe moaște, și oamenii nu puteau să le sărute direct. Si, în consecință, nu au putut să simtă căldura. În ultima zi, în ajunul plecării noastre din România - nu-mi amintesc foarte bine ce zi era, cred că era o zi de vineri - începând de joi dimineața, am remarcat că moaștele Sfintei Maria Magdalena au început să răspândească bună mireasmă. Locul unde erau s-a umplut de o mireasmă minunată. Ne întrebăm ce se întâmplă. Sfânta Maria Magdalena n-a răspândit o astfel de mireasmă niciodată. Nu face parte din caracteristicile sale. Deci a început joi și vineri plecam la aeroport. Ne-am dus să vedem episcopul și i-am povestit ce s-a întâmplat:

"Înaltpreasfinția Voastră, Sfânta Maria Magdalena, aici, în România, degajă mireasmă! Nu știm dacă este din cauza râvnei poporului, sau pentru că ea este bucuroasă de a fi aici, dar, în orice caz, ea răspândește buna mireasmă!". Apoi, încetul cu încetul moaștele Sfintei au redevenit așa cum le cunoșteam. Putem să dăm un al treilea și ultim exemplu: Sfânta Maria Magdalena are un dar particular. Îl cunoaștem datorată experienței Părinților care s-au succedat la mănăstirea noastră. Sfânta Maria Magdalena este un remediu împotriva tristeții. Ești trist? Du-te să o vezi pe Maria Magdalena! Adică dacă te duci să o vezi cu o inimă bine dispusă și nu cu o inimă neîncrezătoare (dacă în inima ta te îndoiești, nu se întâmplă nimic) vei vedea, că venerând [sfintele ei moaște], te vor elibera de tristețe. Îți ia tristețea! Si, ce mai face încă? Dacă ai timp și zăbovești un pic cu ea, vei simți în sufletul tău că îți încălzește inima. Simți asta! Si asta e enorm! Ce să mai zicem de alte minuni?! E suficient!  Sursa: Arhim. Emilianos Simonopetritul, Cuvantari mistagogice la sarbatori Arhim. Elisei de la Man. Simonos Petra povestind trei minuni recente  lucrate prin moaștele Sfintei Maria Magdalena

Traducere ROF după subtitrarea în franceza

Rugăciunea a doua către Sfânta Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

O, Sfântă Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena! Tu, cu căldura dragostei tale pentru Hristos Dumnezeu, ai călcat sub picioare măiestriile cele rele ale vrăjmaşului şi L-ai aflat pe Hristos, Mărgăritarul cel fără de preţ, şi ai dobândit Împărăţia cerurilor. Pentru aceasta cădem către tine şi cu suflet umilit şi cu inima înfrântă strigăm ţie noi, nevrednicii: Caută dintru înălţimea cerului spre noi, cei ce suntem în luptă cu ispitele păcatelor; vezi cu cât de multe păcate şi nevoi vrăjmaşul în toată ziua ne împiedică, căutând pieirea noastră. Slăvită şi întru tot lăudată ucenică a lui Hristos Maria Magdalena, roagă-L pe Cel iubit de tine, Cel ce şi El pe tine te-a iubit, pe Hristos Dumnezeu, ca să ne dăruiască lăsarea greşelilor noastre celor multe, să ne întărească cu darul Său, cu trezvie şi vitejeşte să umblăm pe calea sfintelor Lui porunci şi să ne facă pe noi lăcaş binemirositor al Sfântului Duh, ca aşa, în pace, neruşinaţi să sfârşim viaţa noastră cea cu multe osteneli pe pământ şi să ne sălăşluim în lăcaşurile raiului ceresc cele luminate şi fericite, unde cu toţi sfinţii totdeauna cu bucurie preamăreşti Treimea cea de o fiinţă, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.

Condacul Sfintei Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

Dumnezeu, Cel mai presus de fiinţă, umblând în lume cu trup, Mironosiţă, cu adevărat următoare te-a primit pe tine, ceea ce toată dragostea ta ţi-ai dăruit-o către Dânsul. Pentru aceasta şi tămăduiri foarte multe ai făcut şi după ce te-ai mutat acum în ceruri, pentru lume te rogi pururea.  Troparul Sfintei Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat şi ai păzit îndreptările şi legile Lui. Pentru aceasta, astăzi, preasfinţită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credinţă şi te cinstim cu dragoste. 



Sursa: Român Ortodox în Franța 

Sursa foto: Doxologia



Duhovnicul Arsenie Papacioc prin ochii Părintelui Ieremia de la Putna | INTERVIU
 

Cu prilejul împlinirii a 104 ani de la nașterea Părintelui Arsenie Papacioc, Agenția de Știri Basilica prezintă în exclusivitate un interviu cu Protos. Ieremia Berbec, care l-a cunoscut în calitate de fiu duhovnicesc pe Arhim. Arsenie cu câțiva ani înainte de a intra în obștea Mănăstirii Putna.

„Părintele Arsenie avea un suflet bine-mirositor și o noblețe extraordinară. Nu se poate spune în cuvinte noblețea care emana din sufletul lui. Era un om foarte delicat, așa l-am simțit, așa îl păstrez eu în inimă”, a spus Părintele Ieremia.

 

Interviul integral:

 

Basilica.ro: Este ziua de naștere a părintelui Arsenie Papacioc. Ar fi împlinit 104 ani. Prin ce era deosebit ca părinte duhovnicesc?

Protos. Ieremia: Părintele Arsenie era un suflet tânăr, un suflet viu.

La o aniversare de-a lui, de Adormirea Maicii Domnului, după ce a fost felicitat la sfârșitul slujbei, a spus „Eu acum am 88 ani, dar cu sufletul tot tânăr sunt”. Și avea el vorba asta „Să fim puțin bătrâni la tinerețe ca să fim tineri la bătrânețe”.

Exemplifica deplin aceste cuvinte. Era un suflet tânăr, un suflet viu, atrăgea, avea un magnet interior. Nu prea poate fi pusă în cuvinte, ca să înțelegi atracția aceasta. Era trăită, era simțită.

Basilica.ro: L-ați cunoscut pe Părintele Arsenie când erați în clasa a 11-a. Sfinția Sa era foarte iubit de tineri. De ce îi fascina? Ce sfaturi le oferea?

Protos. Ieremia: Venea foarte multă lume la el, mulți tineri. Își plângeau problemele acolo și, firește, erau mângâiați. Părintele era un mare mângâietor, asta făcea el: mângâia suflete și dădea nădejde, dar toate prin harul lui Dumnezeu.

Părintele Arsenie Papacioc L-a văzut pe Mântuitorul viu în închisoare și trăsăturile Mântuitorului s-au imprimat în el. De aceasta emana harul din el.

Părintele atrăgea fără cuvinte. Prezența lui era o căldură, te simțeai foarte bine chiar dacă îl vedeai pentru scurt timp, că așa erau condițiile. Erau întotdeauna mulți oameni la el și mai era și bolnav din când în când..

Inima lui a știut să se facă locaș al lui Dumnezeu, să-L aibă pe Mântuitorul ca oaspete și să cineze cu El.

Basilica.ro: Arhim. Arsenie Papacioc a fost unul dintre cei mai iubiți duhovnici. Din alte relatări ale sfinției voastre am aflat că părintele era foarte deschis și înțelegător ca duhovnic. Era uneori și aspru, autoritar?

Protos. Ieremia: Părintele nu se arăta a fi sfânt. Vorbea spontan, nu făcea caz de nimic. Vorbea firesc cu tine despre problema ta. În dialog se așeza întotdeauna la nivelul celui cu care discuta. Nu a avut niciodată vreo pretenție de om îmbunătățit sau superior.

Când ne oferea sfaturi, de multe ori spunea: „Îți vorbesc frăției tale ca să aud și eu”.

Pentru că nu se impunea prin semne mai vizibile, puteai ușor să-l desconsideri, așa cum și Mântuitorul Se lasă desconsiderat de oameni, cu toate că e Atotputernic și Atotștiutor.

Autoritatea oamenilor sfinți nu se impune. Autoritatea lor emană, se face înțeleasă, dar nu obligă. Dar noi, fiind mai grosieri, îndărătnici, până învățăm acest limbaj al delicateții și, implicit, voia lui Dumnezeu cu noi, ne putem înșela de multe ori considerând a fi o autoritate ceea ce nu este de fapt și desconsiderând adevărata autoritate.

Basilica.ro: Deși nu se impunea prin autoritate, părintele Arsenie era totuși cunoscut ca un om sfânt?

Protos. Ieremia: Da. Odată când am fost în Sfântul Munte la Părintele Dionisie Ignat de la Colciu, acesta a vorbit cu mare respect despre el. Părintele Dionisie nu ieșise din Sfântul Munte de 70 ani, adică de când a venit acolo.

În vara anului 2002 am mers la el și când să mă recomand, i-am spus cu oarecare mândrie: Părinte eu mă spovedesc la Părintele Arsenie. Părintele s-a oprit și a zis:

„O, părintele Arsenie! Omul lui Dumnezeu!”

A vorbit despre el cu foarte mare respect. Faptul acesta m-a rușinat: acest părinte sfânt mi-a arătat că vin de la un alt sfânt pe care nu-l apreciam la cuvenita valoare.

Tocmai pentru că Părintele Arsenie nu se impunea, oferea cuvântul său, dar nu îl impunea. Trebuia ca tu să înveți să-l apreciezi și să-i dai autoritatea care i se cuvenea.

Basilica.ro: Probabil că Arhim. Arsenie a fost unic între duhovnicii români. Totuși l-ați putea asemăna cu vreunul dintre marii trăitori ortodocși?

Protos. Ieremia: Pe Părintele Arsenie îl găsesc foarte apropiat ca trăire și ca duh cu Sf. Porfirie Cavsocalivitul. Punea același accent pe relația vie, personală cu Mântuitorul, Maica Domnului și sfinții.

Dar și cu Părintele Sofronie Saharov, îl găsesc asemănător în mai multe aspecte.

Basilica.ro: Părintele Arsenie Papacioc vorbea mereu despre pace și iubire. În perioada actuală, deși împlinim un secol de la Marea Unire ca țară suntem cam dezbinați și tulburați. Vă mai amintiți ce recomandări făcea părintele referitoare la liniștea sufletească, la înțelegerea dintre oameni?

Protos. Ieremia: Părintele Arsenie avea foarte multă încredere în poporul român, în destinul lui, în felul cum a știut să întrupeze Evanghelia, să întrupeze răbdarea, în felul cum a știut să-și poarte crucea și suferințele.

Părintele prețuia spiritualitatea românească care nu iese foarte mult în evidență, nu este stridentă, în schimb nu e neapărat mai departe, ci poate chiar mai aproape de Mântuitorul, în raport cu celelalte spiritualități ale lumii ortodoxe.

E bine să știm că suntem un popor cu mari resurse de înțelepciune și de cumpătare și anumite reacții mai stridente ar fi bine să ne dea de gândit, să le analizăm și să ne delimităm de ele.

Basilica.ro: Spuneați într-un interviu că Părintele Arsenie v-a schimbat personal prin modul lui de a fi. Cum era Părintele?

Protos. Ieremia: Părintele Arsenie avea un suflet bine-mirositor și o noblețe extraordinară.

Nu se poate spune în cuvinte noblețea care emana din sufletul lui. Respecta foarte mult persoana celuilalt. Era un om foarte delicat, așa l-am simțit, așa îl păstrez eu în inimă. Și această noblețe venea din smerenie. Smerenia îl respectă pe celălalt, îi vede valoarea lui.

Asta cucerea, știa cum să ia pe fiecare om.

Iar pe lângă faptul că avea o foarte mare dragoste, avea și un mare discernământ. Detecta imediat problemele tale duhovnicești, știa să puncteze ce e mai grav și să te ajute.

Din păcate, oricât am vorbi despre un asemenea om e foarte greu de exprimat cum era de fapt. Dacă nu îl întâlnești  nu prea poți să știi și întâlnirea cu el este un dar de la Dumnezeu, e o minune.

Sfântul este „cea mai rară minune”, așa cum îi plăcea Părintelui să spună când făcea referire la monahism. E o experiență unică care se percepe prin multe canale și nu se poate spune doar în cuvinte. E greu.

Surprindem anumite lucruri, dar întâlnirea cu astfel de persoane este un eveniment, practic. Prin tot ce era el ca om exprima faptul că era un locaș al Duhului Sfânt, că era unul dintre „purtătorii de Dumnezeu Părinți ai noștri”.


Protos. Ieremia Berbec, născut în 6 noiembrie 1978, este doctor în matematică al Universității Berkeley din California, SUA.

A fost fiu duhovnicesc al Părintelui Arsenie Papacioc. Din septembrie 2007 s-a alăturat obștii de la Mănăstirea Putna. Este licențiat în teologie și a absolvit recent un master la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași.

În anul 2015, Părintele Ieremia a participat ca delegat al Mănăstirii Putna la Prima conferinţă internaţională privind media digitală şi pastoraţia ortodoxă, care a avut loc la Atena, Grecia.

Sursa: Basilica



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Rugăciuni către Maica Domnului cuprinse în acatistele închinate Născătoarei de Dumnezeu

Rugăciuni către Maica Domnului - Acatistul Bucuria celor necăjiți

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Grabnic Ascultătoarea

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Vindecătoarea de boli

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Acoperământul Maicii Domnului

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Maicii Domnului

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Icoanei Prodromiţa

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Icoanei de la Crasna

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Icoanei din Kazan

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul „Îndrumatoarea” (Odighitria)

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Pantanassa, izbăvitoarea de cancer

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Ierusalemița

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Bunavestire

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Nașterii Maicii Domnului

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Adormirii Maicii Domnului

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Axion estin

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Bucurie neașteptată Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Îmblânzirea vrăjmașilor

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul nesecat”

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Icoana Maicii Domnului de la Pocaev

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Sporitoarea grânelor Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Icoanei cu șapte săgeți

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Icoanei de la Boian

 

Rugăciuni către Maica Domnului - Acatistul Bucuria celor necăjiți

O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi; dă-ne mângâiere şi nouă, celor ce suntem în necazuri, că, afară de tine altă scăpare şi ajutor nu avem. Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre, şi ca Maica lui Dumnezeu şi Maica milostivirii, stând înaintea Prestolului Preasfintei Treimi, poţi să ne ajuţi nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ţie cu credinţă nu este ruşinat. Auzi-ne şi acum, în ziua necazului nostru, pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ţie. Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viaţă şi prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie, întru Împărăţia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin. Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioşi şi ocrotirea celor necăjiţi; vezi nevoia mea şi necazul meu. Ajută-mă, că sunt neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Ştii nevoia mea, uşurează-mă de ea precum voieşti căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă bună mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Grabnic Ascultătoarea

Prea Binecuvântată Stăpână, Pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul mai presus de fire, pentru mântuirea noastră și Te-ai arătat ca o mare a darurilor Dumnezeiești și râu pururea curgător al minunilor și reverși bunătăți celor ce cu credință aleargă către Tine! Cazând înaintea Chipului Tău cel Minunat, ne rugam Ție prea bună Maică a Iubitorului de oameni Stăpână! Revarsă asupra noastră milele Tale cele bogate și grăbește a împlini rugămințile noastre pe care le aducem Ție Grabnică ajutătoare care ne sunt de folos, mângâiere și mântuire pentru fiecare rânduindu-le. Cercetează cu harul Tău Prea Milostivă Stăpână pe robii Tăi și dăruiește celor înviforați liniște, celor legați slobozire și pe toți mângâie, care sunt întristați de felurite necazuri! Izbăvește, Prea Milostivă Stăpână, toate orașele și satele de foamete, de boală, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, și de orice altă nenorocire sau pedeapsă vremelnică sau veșnică, îndepărtând, prin îndrăzneala Ta de Maică, toata mânia lui Dumnezeu! Slobozește pe robii Tăi de slăbănogire sufletească, de tulburarea patimilor și a căderilor în păcat, ca fără împiedicare, viețuind în veacul acesta, întru toată buna cinstire a Ta, să ne învrednicim de vrednicele bunătăți prin Harul și iubirea de oameni ale Fiului Tău și Dumnezeului nostru, căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Cel fără de Început al său Părinte și cu Prea Sfântul Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor! Amin!

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Vindecătoarea de boli

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă de pacate, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti Scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Acoperământul Maicii Domnului

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare. Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe înțelepciune și putere, judecătorilor, dreptate și necăutare la față, învățătorilor minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății.

Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Maicii Domnului

O, Preasfânta Stapâna de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ești mai presus decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiți; dă-ne mângâiere și nouă celor ce suntem în necazuri ca afară de tine altă scăpare și ajutor nu avem. Tu singură ești mijlocitoarea bucuriei noastre și ca Maica lui Dumnezeu și Maica milostivirii, stând înaintea prestolului Preasfintei Treimi, poți să ne ajuți nouă. Că nimeni din cei ce se roagă ție cu credință nu este rușinat. Auzi-ne și acum în ziua necazului nostru pe noi cei ce cădem înaintea icoanei tale și cu lacrimi ne rugam ție. Alungă de la noi toate necazurile și nevoile ce vin asupra noastră, întru aceasta vremelnică viață și prin atotputernica ta mijlocire nu ne lipsi pe noi nici de veșnica și nesfârșita bucurie întru împărăția Fiului tău și Dumnezeului nostru. Amin. Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioși și ocrotirea celor necăjiți; vezi nevoia și necazul meu. Ajuta-mă că sunt neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Știi nevoia mea, ușurează-mă de ea precum voiești caci nu am alt ajutor în afară de tine, Maica lui Dumnezeu.

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Icoanei Prodromiţa

O, Fecioară Preamărită, înfrumuseţarea prodromiţilor şi lauda închinătorilor, tu i-ai spus Sfântului Petru Athonitul că „Muntele Athosului l-am ales, din toate părţile pământului, şi am hotărât să îl afierosesc spre a fi îndestulată locuinţă monahilor şi pustnicilor”, şi în acest munte ai voit a aduce icoana ta. O, împăcare a noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit noul praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale, nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credinţe. Tu, care împleteşti cununi după vrednicie celor ce te laudă şi dăruieşti cererile tuturor celor ce te cinstesc după cuviinţă, din negura patimilor mântuieşte-ne, curăţind necurăţia noastră. Neadormita noastră păzitoare, care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, dat-ai robilor tăi chipul feţei tale cel preacinstit şi cu totul luminos, pe care îl sărutăm mulţumind şi cu dragoste şi credinţă închinându-i-ne. Arată-ţi milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor, izbăveşte-ne de toată vătămarea trupească şi sufletească şi fii mijlocitoare a mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău nefăcut de mână omenească, ca să cinstească înfricoşatele minuni, semnele mai presus de fire ale icoanei tale.

O, pavăză tare a clerului bisericesc şi sprijin al celor din cinul monahicesc, miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale pe ortodocşii arhierei, preoţi şi diaconi, pe toţi monahii şi pe tot poporul drept-credincios care ţi se închină. Ocroteşte obştea părinţilor prodromiţi şi pe toţi închinătorii care aleargă la icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta şi cu rugăciunea ta învredniceşte-i pe toţi creştinii să vieţuiască cu Hristos şi în lăcaşurile cereşti să se desfăteze. Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dăruieşte celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Icoanei de la Crasna

Preasfântă stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoșii și nevrednicii robii tai, trândăvirea, uitarea, nerecunoștința, lenevirea și toate gândurile cele rele și viclene, urâte și defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase și de la sufletele noastre cele întinate și de la mintea noastre cea întunecată. Stinge văpaia patimilor noastre și ne ajută că neputincioși suntem. Ferește-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene și de toate faptele cele rele, din noapte și din zi și ne izbăvește de ele. Că pre binecuvântat și preamărit este numele tău cel sfânt, în cer și pe pământ, în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Icoanei din Kazan

O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare! Cu frică, cu credință și cu dragoste cazând înaintea sfintei tale icoane, te rugăm: Nu întoarce fața ta de la noi, cei ce ne cucerim ție, Maica milostivă, roagă pe Fiul tău și Domnul Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, să dăruiască pace țării noastre. Sfânta Sa Biserică să o păzească neclintită de necredință, de eresuri și de dezbinare, căci nu avem alt ajutor, nici altă nădejde afară de tine, Născătoare de Dumnezeu. Tu ești Ajutătoarea și Apărătoarea cea atotputernică a neamului creștinesc. Izbăvește pe cei care se roagă ție de căderea în păcat, de asuprirea oamenilor răi, de toată nevoia și ispita, de tot necazul și de moartea cea năprasnică. Dăruiește-ne nouă duhul smereniei, inimă înfrântă, curăția cugetelor, ca lăudând cu mulțumire măreția ta să ne învrednicim toți de Împărăția Cerurilor și acolo împreună cu toți Sfinții să preamărim Preacinstitul și de mare cuviință Nume al Tatălui și al Fiului, și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul „Îndrumatoarea” (Odighitria)

Ceea ce eşti Izvor a toată înţelepciunea îndrumă paşii noştri pe cărarea mântuirii, Stăpână, căci numai tu ai purtat în pântecele tău şi ai născut pe Cel Ce a luat firea neputincioasă a lui Adam ca s-o înnoiască şi să o aşeze pe scaunul slavei cereşti. În braţele tale ai purtat cu cuviinţă dumnezeiască pe Soarele dreptăţii, Cel Ce cu razele iubirii Sale de oameni luminează inimile celor ce se nevoiesc pe calea dobândirii virtuţilor. Pe Acesta roagă-L, Fericită, să ne dăruiască îndurările Sale, iertând nedreptăţile noastre şi aşezându-ne la limanul vieţuirii curate.

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Pantanassa, izbăvitoarea de cancer

Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. Ci, ca ceea ce eşti milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu, şi trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă, şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate. Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Ierusalemița

Ceea Ce străluceşti întru slavă neapropiată, sub acoperământul privirii Tale păzeşte-ne pe noi de toate cursele vrăjmaşilor noştri nevăzuţi. Zidul patimilor noastre îl dărâmă cu puterea rugăciunii Tale şi arată-ne pe noi mai râvnitori spre faptele milostivirii. Ceea ce eşti grabnică spre ajutor tuturor creştinilor auzi şisuspinurile rugăciunii noastre şi potoleşte valurile ispitelor celor ce caută să ne tragă pe noi în adâncul deznădăjduirii. În mormânt a fost pus preasfântul Tău trup, dar Izvorul vieţii trebuia să-şi înalţe curgerea spre cele cereşti. Pentru aceasta, legăturile morţii nu te-au putut ţine pe Tine, Cea Care ai născut pe Cel Ce a sfărâmat încuietorile iadului şi a tras pe toţi la viaţă. Pe noi, cei ţinuţi în lanţurile patimilor ne slobozeşte cu puternică mâna Ta şi risipeşte norul ispitellor, Tu, Ceea Ce Te-ai arătat Nor înţelegător al desăvârşirii. Deschide-mi mie uşile pocăinţei, ca Una Ce Te-ai arătat Uşă a Vieţii luminată de razele iubirii Tatălui şi sfinţită de Duhul. Vezi veşmântul cel întinat al sufletului meu şi curăţeşte-mă în râul rugăciunilor Tale. Mormântul Tău şi acum se arată izvor de minuni, din care adapă-mă şi pe mine, cel însetat, care cu paşii gândurilor alerg către prea cinstită icoana Ta din Ierusalim. De la marginile lumii întinde-mi mână de ajutor prin legătura rugăciunii şi dă-mi mie a-mi agonisi mai înainte de sfârşitul meu viaţă curăţită în focul pocăinţei. Moartea s-a înfricoşat de Tine şi s-a ascuns de la prealuminată faţa ta, dar eu mă tem cumplit de ceasul morţii, ştiindu-mi conştiinţa împovărată cu păcate grozave. Dar în ceasul sfârşitului meu să mă adăpi din paharul pocăinţei şi să-mi dai trecere netulburată către Împăratul vieţii. Atunci mai cu osârdie fă rugăciune stăruitoare, ca Dreptul Judecător să-mi dea iertare nedreptăţilor mele şi să mă primească în odihna Sfinţilor Săi spre a Te lăuda pe tine cu toată mulţumirea sufletului şi a aduce Ziditorului veşnică închinare. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Bunavestire

O, Preasfântă Născătoare de Dum­ne­zeu, Fecioară stăpână, ceea ce ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toa­tă făptura; mirarea cea mare a în­ge­ri­lor, propovăduirea prorocilor, po­doa­ba cea aleasă a arhanghelilor, întă­rirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoa­rea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioa­re­lor, veselia cea lină a mai­ci­lor, în­țe­lep­ciunea și învățătura prun­ci­lor, câr­muitoarea săracilor și a vădu­velor; îmbrăcăminte celor goi, sănă­tate celor bolnavi, izbăvire celor ro­biți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povățuitoare ne­os­te­nită ce­lor rătăciți, mergere ușoară celor călă­tori, odihnă bună celor oste­niți, aco­pe­rământ și scăpare celor asu­priți; nădejde celor fără de nădejde, ajută­toare celor lipsiți; celor săraci bo­găție neîmpuținată, celor întristați de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubește nimeni iubire cu smerenie; ce­lor păcătoși mântuire către Dum­­ne­zeu; tuturor creștinilor ocrotire tare, a­ju­tătoare nebiruită și folo­si­toare.

Prin tine, Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ție noi, robii tăi, Doamna noastră. O, preamilostivă împărăteasa a Luminii ce­lei înțelegă­toare și preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viață tuturor, ceea ce ești slăvită de cele cerești, minte înge­rească, stea cu totul luminoasă și mai sfântă decât toți sfinții; împărăteasa împăraților, Stăpâna tu­turor făpturilor, Fecioară încuviințată de Dumnezeu, Mireasă nestricată, pa­lat al Preasfân­tului Duh, tron de foc al Împăratului celui nevăzut, chivot ce­resc, purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruța cea în chipul focului; odihna Dumne­zeului celui viu, zămislirea negrăită a tru­pului lui Hristos, cuibul Vulturului ce­resc, turtureaua cea cu bună glă­suire, porumbița cea preabună, lină și fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adân­cul milelor, picătura care risipești mâ­nia lui Dumnezeu, adâncimea cea ne­mă­surată, taina cea negrăită, minu­nea cea neștiută, minune nespusă;

Bi­serică nefăcută de mână omenească a Însuși Împăratului tuturor veacuri­lor; tămâia cea cu bun miros, veșmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu țesută, Rai sufle­tesc, odrasla pomului celui de viață purtător, floarea cea preafrumoa­să, care ai înflorit nouă veselia ce­reas­că, strugurele mântuirii noastre, paha­rul Împăratului Ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului Celui neîmpuținat; solitoarea legii, înce­pă­tura credinței celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ere­ticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu îm­­po­triva tu­turor celor nelegiuiți; în­grozire diavolilor, biruință în războaie, păzi­toare adevă­ra­tă tuturor creștinilor și lumii încre­din­țată mântuire.

O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, Stă­pâ­nă Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept-credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și păzește locașul acesta și toate orașele și satele creștinești și tot po­porul cel bine-credincios, care scapă la tine și cheamă numele tău cel sfânt, de toate năpas­tele, de boală, de cutremur, de po­top, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de răz­boiul cel dintre noi, de toate durerile și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi adu­cătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă. Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, Stăpână preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspi­narea lor; ci ne înno­iește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mul­țumire, aflându-te pe tine ajută­toa­re. Milostivește-te, Doam­nă Prea­cu­rată, spre ajutorul po­po­rului celui binecredincios.

Nădej­dea noastră, adu­nă pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar, mai ales, păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile.

O, milostivă și preaîndurată Îm­pă­răteasă a Cerului și a pământului, Născătoare de Dumne­zeu, pururea Fecioară, miluiește cu mij­lo­cirea ta po­porul drept-credincios și toată drept-credincioasa creștinătate. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău aco­pe­rământ și roagă pe Hristos, Dumne­zeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașilor ce se luptă îm­potriva noastră. Miluiește și mântu­iește prin ru­găciunile tale, Maică, pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bise­ri­cii Ortodoxe Ro­mâne, pe (Înalt) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitro­po­litul) nostru (N), pe toți ortodocșii arhierei, preoți și diaconi și pe tot clerul bisericesc și pe tot poporul drept-credincios care se închină icoanei tale.

Caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre cău­ta­rea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință, din această viață în cea veșnică, îm­preună cu în­gerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții, împărtășește-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciu­nea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile în­ge­rești să se desfăteze.

Că tu ești, Doam­nă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pă­mântenilor; tu ești nădejdea și fo­lositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fier­binte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, în­drăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși sun­tem ne­vrednici. Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doam­nă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfâr­șit, și să stăm fără de rușine în ziua Ju­decății de-a dreapta Fiului tău și Dum­ne­ze­ului nostru, slăvindu-L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de început al Lui Pă­rinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește!   Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și cu ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pre noi!

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Nașterii Maicii Domnului

O, Preasfântă Preacurată și Preanevinovată dumnezeiască Pruncă și Fecioară Maria, care te-ai născut din părinți drepți și fără prihană, spre bucuria și mântuirea a toată lumea. O, Preasfântă Fecioară, floarea firii omenești, preafrumoasă și preaînțeleaptă, care din tulpină uscată și neroditoare ai răsărit și care, prin a ta naștere, întristarea preafericiților tăi părinți și a toată lumea ai risipit-o; nu ne lăsa pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care întru întristări și scârbe ne aflăm din pricina păcatelor noastre. O, roadă preasfințită a rugăciunii și a înfrânării, ascultă rugăciunea neputincioșilor robilor tăi și, cu darul preasfintelor tale rugăciuni, ajută-ne nouă și ne învață a ne ruga Lui Dumnezeu din inimă, fără de răspândire și fără de formă. Pe tine, chemarea lui Adam celui căzut, te rugăm să mijlocești pentru noi către Dumnezeu, ca să ne cheme cu darul Său la adevărata pocăință. Pe tine, Maica bucuriei, te rugăm, veselește cu darul tău sufletele noastre cele mâhnite și cuprinse de întristare. Tu, Maica Luminii, mijlocește la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea minților și a inimilor noastre.

Tu, raiule cuvântător, ajută-ne cu darul rugăciunilor tale să ne curățim de intinăciunea păcatelor noastre, ca să ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel însuflețit al Cuvântului, ajută-ne nouă să vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfântă și cu totul fără de prihană a Lui Dumnezeu, ajută-ne ca să vedem și noi, cei neputincioși, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului și Maica celor întâi-născuți. Tu, căruță Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este strălucitoare celor drepți și sfinți. Tu, norul cel în chipul porfirei cu raze de aur, umbrește-ne pe noi de acea fierbințeală a poftelor trupești și de aprinderea mâniei și a iuțimii. Pe tine, ceea ce ești starea fulgerului dumnezeirii și raza cea strălucită a Soarelui celui de gând, te rugăm, luminează-ne cu darul tău, ca să nu uităm că și noi suntem biserici ale Lui Dumnezeu și să nu întristăm cu păcatele noastre Duhul Lui Dumnezeu, Care locuiește în noi. Tu, noian al darurilor celor duhovnicești, ajută-ne să dobândim și noi, nevrednicii, darul Lui Dumnezeu în veacul de acum și în cel viitor. Tu, sălaș al Duhului Sfânt, mijlocește cu darul tău la Dumnezeu, ca inima curată să zidească în noi și cu duh drept să înnoiască cele dinlăuntru ale noastre.

Pe tine, Maica îndurării și a mângâierii, te rugăm, cu adâncă umilință a inimii, să stai lângă noi în ceasul cel mai de pe urma al vieții noastre, ca să ne ajuți și să ne mângâi sufletele în vremea despărțirii de acest trup stricăcios și de veacul acesta trecător. Pe tine, porumbiță înțelegătoare cu aripi de aur și cu străluciri de fulger, te rugăm din toată inima să călătorești cu noi până ce vom trece toate vămile cele înfricoșătoare ale văzduhului și toată puterea întunericului celui de sub cer. Pe tine, ușa vieții, a luminii și a bucuriei, te rugăm să ne ajuți să intrăm pe porțile cele sfinte ale Împărăției cerurilor și să ajungem, cu darul prea-sfintelor și preaputernicelor tale rugăciuni, la lumina veseliei celei neasemănate și neapropiate. Pe tine, Împărăteasa cerului și a pământului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi și care ai născut pe Ziditorul Serafimilor și i-ai întrecut întru cinstire pe Heruvimi, te rugăm, noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, să stai aproape de sufletele noastre în ziua cea mare și înfricoșătoare a Judecății de apoi și să îmblânzești mânia cea sfântă și dreaptă a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca să miluiască și să mântuiască sufletele noastre. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Adormirii Maicii Domnului

Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoştinţa, lenevirea şi toate gândurile cele rele şi viclene, urâte şi defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase şi de la sufletele noastre cele întinate şi de la mintea noastră cea întunecată. Stinge văpaia patimilor noastre şi ne ajută, că neputincioşi suntem. Fereşte-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene şi de toate faptele cele rele, din noapte şi din zi, şi ne izbăveşte de ele. Că prea binecuvântată şi preamărită ești în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Axion estin

O, Preacurată, ceea ce porţi cununa tuturor binecuvântărilor cereşti, Oglinda întru care ochii îngereşti contemplă cu uimire slava cea neapusă a Treimii, Hotarul netrecut al înţelepciunii, Vasul întru care s-au gătit râuri de minuni, Acoperământul rugăciunii nebiruite de furtuna ispitelor, către Tine întindem gândul nostru cel neputincios, voind a cuprinde între hotarele minţii noastre nepricepute frumuseţea Ta netâlcuită nici de îngeri. Din rânduială dumnezeiască fost-a trimis prea minunatul Arhanghel Gavriil către ucenicul cel ce se osârduia la rugăciune, ca din mâini îngereşti să primească testamentul laudelor Tale. Prin îngerul cel binevestitor a strălucit în lume lauda Ta cea mai presus de minte omenească care îndulceşte şi auzul inimilor noastre.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, ceea ce eşti Înălţime neajunsă a fecioriei şi Potir al sfinţeniei neapropiate tuturor Sfinţilor lui Hristos. Bucură-Te, Veselia fecioarelor şi Trâmbiţa Cea înţelegătoare Ce cheamă pe toţi pe muntele slavei spre a auzi glasul cel dulce al chemării Tatălui întru acoperământul aripilor Duhului ce înalţă gândul nostru către Hristos. Vrednică eşti cu adevărat de toată lauda lumii, însă nevrednicia noastră nu poate să Te cânte pe Tine după măsura desăvârşirii Tale.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, ceea ce eşti Pacea Ce potoleşte valurile necazurilor noastre şi ne întraripează mintea spre suişul duhovnicesc. Bucură-Te, că eşti Vistierie a darurilor lui Hristos Ce se revarsă prin mila Sa şi asupra nevredniciei noastre, Comoara Cea nesecată a înţelepciunii dumnezeieşti. Vrednică eşti a purta toate cununile laudelor serafimilor şi a primi glasurile heruvimilor ca mulţumire căci ai purtat în pântecele Tău pe Cel Ce şade pe scaun prea-înalt. Primeşte cu îngăduinţă neputinţa noastră de a lăuda după datorie înălţimea slavei Tale.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, ceea ce eşti Carte a rugăciunii întru care se scriu cererile credincioşilor spre înfăţişare Cuvântului. Bucură-Te, Braţul milei dumnezeieşti prin care ni se dau nouă, nevrednicilor, darurile cele preaslăvite ale Duhului, Privighetoare a înălţimilor dumnezeieşti neapropiate nici serafimilor. Vrednică eşti de toată buna viersuire a Arhanghelilor, însă primeşte ca un gângurit de prunci întru cele duhovniceşti şi lauda noastră. Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, ceea ce eşti Scaunul Cel Preaînalt al Cuvântului împodobit cu toate pietrele strălucitoare ale virtuţilor. Bucură-Te, Raiule al slavei întru Care se odihnesc miresmele tuturor cântărilor îngereşti ce laudă adâncimea nemăsurată a desăvârşirii Tale. Vrednică eşti a primi stâlpările de gând ale Domniilor, ca Una Ce stăpâneşti marginile lumii cu toiagul rugăciunii, însă nu zdrobi neputincioasele noastre cuvinte, ci ne întinde mână de ajutor întru necazuri.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, ceea ce eşti Maica Cea mult milostivă a cetelor creştineşti, primind în braţele rugăciunii Tale pe toţi cei trişti şi lepădaţi şi dobândind iertare pentru toţi cei împovăraţi de păcate. Bucură-Te, Izvorul mângâierii noastre, ce cu rugăciunile Tale îndulceşti neputinţele noastre şi reverşi din destul mirul darurilor dumnezeieşti. Vrednică eşti de toată podoaba cântărilor Stăpâniilor, însă nu uita şi florile cele smerite ale laudelor noastre. Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, ceea ce eşti Doamna Stăpâniilor şi Lumina înţelepciunii heruvimilor, arătându-te ca O icoană prea minunată a darurilor Treimii. Bucură-Te, că cu sfatul Vieţii trimiţi în ajutorul nostru cete de îngeri ca să ne apere pe calea mântuirii de toată năvala potrivnicilor noştri nevăzuţi. Vrednică eşti a primi slujirea smerită a cetelor îngereşti, ca Una Ce firea femeiască cea smerită ai ridicat-o la înălţime neajunsă nici de mintea serafimilor. Nu ne uita nici pe noi, cei ce cu cântări de laudă prăznuim mai înainte Adormirea Ta cea preacinstită.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim şi să Te mărim pe Tine, ceea ce eşti Bucuria îngerilor şi Nădejdea mântuirii oamenilor, Podul suirii noastre către Dumnezeu. Bucură-Te, Imnul cel preaslăvit al doririi serafimilor şi Lauda ce îndulceşte inimile muritorilor, Icoana cea neapropiată a frumuseţii fecioriei. Vrednică eşti de ale îngerilor cunune de laudă, însă nu-ţi întoarce prea milostivă faţa Ta nici dinspre glasul gândurilor noastre smerite.

O, Preacurată, Preabinecuvântată, maica Dumnezeului nostru primeşte aceste nevrednice cântări de laudă aduse din prisosul inimii şi adapă inima noastră otrăvită de amărăciunea patimilor cu dulceaţa cântărilor Tale îngereşti, ca să aducem veşnică mulţumire şi laudă Treimii Celei de viaţă Făcătoare, Care a binevoit să ne strălucească nouă prin Tine mulţimea darurilor Sale, căci Aceleia I Se cuvine slavă şi cinste totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Bucurie neașteptată

O, Prea Sfântă Fecioară, Prea Bună Maică, acoperământul a toată lumea creştină, credincioasă solitoare şi sprijitoare a tuturor celor ce sunt în păcate, necazuri, nevoi şi dureri. Primeşte această cântare de rugăciune, ce se înalţă de la noi nevrednicii robii tăi şi precum de demult pe cel păcătos, care în fiecare zi de mai multe ori se ruga înaintea cinstitei tale icoane, nu l-ai trecut cu vederea, ci i-ai dăruit lui bucuria cea fără de veste a pocăinţei şi l-ai plecat pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru ca şi nouă tuturor, celor ce ne închinăm cu credinţă şi umilinţă înaintea icoanei tale celei de vindecări purtătoare, să dăruiască bucurie neaşteptată după trebuinţa fiecăruia: păcătoşilor celor afundaţi în adâncul răutăţilor şi al păcatelor şi al patimilor, înţelepţeşte a tot lucrătoare pocăinţă şi mântuire, celor din necazuri şi întristări mângâiere, celor ce se află în nevoi şi asupriri desăvârşită scăpare de acestea, celor slăbiţi cu duhul şi deznădăjduiţi, nădejde şi răbdare, celor ce trăiesc în bucurie şi belşug, neîncetată mulţumire Binefăcătorului, celor nenorociţi, îndurare, celor din boli şi neputinţe îndelungate şi celor părăsiţi de doctori, vindecare neaşteptată şi întărire a celor cu mintea pierdută din boală, întoarcerea şi reînnoirea minţii celor ce pleacă la viaţa cea veşnică şi nesfârşită, amintire a morţii, umilinţă şi zdrobirea minţii prntrru păcate, duh treaz şi nădejde tare spre îndurarea Judecătorului.

O, Doamnă Preasfântă, milostiveşte-te spre toţi cei ce cinstesc întru tot Sfânt numele tău şi tuturor arată-le atotputernicului tău acoperământ şi sprijineală. Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor cel mai de pe urmă vieţuiesc în dreaptă credinţă şi arată cinstită petrecere, pe cei răi, buni îi fă, pe cei rătăciţi, pe calea cea dreaptă povăţuieşte-i, la orice lucru bun şi plăcut Fiului tău, ajută-i; orice lucru rău şi potrivnic lui Dumnezeu, strică-l, celor ce se află în nedumerire trimite-le lor din cer ajutor nevăzut şi înţelepţire, de ispită, sminteli şi pierzare scapă-i, de toţi oamenii cei răi şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi apără-i şi păzeşte-i, cu cei ce călătoresc împreună călătoreşte, celor din lipsuri şi din foamete fii hrănitoare, celor ce nu au acoperământ şi adăpost fii acoperământ şi scăpare, celor goi dă-le îmbrăcăminte, celor obijduiţi pe nedrept şi prigoniţi sprijineală, pe cei ce rabdă clevetire, batjocură şi hulă, îndrepteayă-i în chip nevăzut, pe clevetitori şi hulitori mustră-i înaintea tuturor, celor ce se duşmănesc cu înverşunare dăruieşte-le pace fără de veste şi nouă tuturor dragoste unuia către altul, pace, evlavie şi sănătate cu îndelungare de zile. Căsniciile în dragoste şi unire le păzeşte, pe soţii care se află în duşmănie şi despărţire împacă-i, uneşte-i unul cu altul şi pune-le lor dragoste nestricată, maicilor născătoare de fii dăruieşte-le grabnică dezlegare, pe prunci îi creşte, pe cei tineri înţelepţeşte-i şi deschide-le lor mintea spre primirea oricărei învăţături folositoare, povăţuieşte-i spre frica lui Dumnezeu, înfrânare şi iubire de osteneli, pe cei de un sânge, prin pace şi dragoste îi izbăveşte de ceartă şi de vrăjmăşii, pentru orfanii cei fără de mamă fii Maică, de tot păcatul şi de toată spurcăciunea îi îndepărtează şi spre toate cele bune şi plăcute lui Dumnezeu îi învaţă, iar pe cei înşelaţi şi căzuţi în păcat şi necurăţie, curăţându-i de spurcăciunea păcatului, scoate-i din adâncul pierzării, văduvelor fii mângâietoare, toiag bătrâneţilor fii, de moartea cea fără de veste şi fără de pocăinţă pe noi, pe toţi ne izbăveşte şi ne dăruieşte nouă tuturor sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de durere, neruşinat, cu pace şi răspuns bun la judecata înfricoşătoare a lui Hristos.

Pe cei mutaţi întru credinţă şi pocăinţă, din viaţa aceasta a noastră, fă-i să locuiască împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, pentru cei ce s-au sfârşit de moarte năpraznică, roagă-l pe Fiul tău, milostiv să le fie şi pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul tău pentru odihna lor, singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca toţi, în cer şi pe pământ, să te cunoască pe tine ca pe o sprijinitoare neînfruntată a neamului creştinesc şi, cunoscându-te, să te slăvească pe tine şi prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Cel de-o fiinţă Duhul Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Îmblânzirea vrăjmașilor

O, Preasfantă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, mai presus decât Heruvimii şi mai cinstită decât Serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, dă-ne mângâiere şi nouă celor care suntem în necazuri, că tu eşti scară la Cer pentru rugăciunile noastre. Tu eşti mijlocitoarea bucuriei noastre şi ca Maică a Lui Dumnezeu şi Maică a Milostivirii, stând înaintea prestolului Preasfintei Treimi, poţi să ne ajuţi nouă. Nimeni, din cei care se roagă ţie cu credinţă, nu este ruşinat. Auzi-ne şi acum în ziua necazului nostru, pe noi cei care cădem înaintea icoanei tale şi cu lacrimi ne rugăm ţie. Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile care vin asupra noastră, în această vremelnică viaţă şi prin atotputernica ta mijlocire nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie întru Împărăţia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Împărăteasa mea cea Preabună, nădejdea mea, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioşi şi ocrotitoarea celor necăjiţi, vezi nevoia şi necazul meu, ajută-mă că sunt neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin, uşurează-mă precum voieşti, că tu, Maica Lui Dumnezeu, eşti folositoare grabnică, bună mângâiere şi te rog să mă păzeşti şi să mă acoperi acum şi în vecii vecilor. Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea şi întristările chinuitoare mă îngrozesc, dar în tine îmi pun toată nădejdea. Tu cunoşti toată pricina răului care mă bântuie. La tine perii capului meu sunt număraţi. La tine scap şi pe tine te rog să depărtezi de la mine orice rău pierzător de suflet şi să-mi ajuţi să biruiesc toate ispitele care mă învăluie. Tu eşti întărirea, scăparea şi Izbăvitorul meu, Hristoase Dumnezeule şi ţie mărire-ţi înălţăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul nesecat”

Preamilostivă Stăpână! La acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, ci ne auzi cu milostivire pe noi – soţii, copii şi mame – , şi vindecă-i pe fra­ţii şi pe surorile şi pe rudeniile noastre, câţi sunt stăpâniţi de greaua patimă a beţiei, iar din această pricină cad de la maica lor, Biserica lui Hristos. O, Milostivă Maică a lui Dumnezeu! Atinge-te de inimile lor şi degrab ridică-i din căderile pă­cătoase, adu-i pe ei la înfrânarea mântuitoare. Roagă-L pe Fiul tău, pe Hristos Dumnezeul nos­tru, ca să ne ierte nouă greşelile noastre şi să nu abată milele Sale de la norodul Său, ci să ne întă­rească în trezvie şi curăţie. Primeşte, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile maicilor care varsă lacrimi pentru copiii lor, ale soţiilor care se tânguiesc pentru soţii lor, ale copiilor săr­mani care sunt părăsiţi de cei rătăciţi, şi ale noas­tre, ale tuturor celor ce cădem la icoana ta, şi să ajungă această strigare a noastră, cu rugăciuni­le tale, la Tronul Celui Preaînalt. Acoperă-ne şi ne păzeşte de vânarea celui viclean şi de toate cursele vrăjmaşului, iar în ceasul cel cumplit al ieşirii noastre, ajută-ne să trecem fără poticnire prin vămile văzduhului şi cu rugăciunile tale ne izbăveşte de osânda cea veşnică, ca să ne acope­re pe noi mila lui Dumnezeu, în vecii cei nesfârşiţi. Amin.

Preasfântă Fecioară,  Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin! 

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Icoana Maicii Domnului de la Pocaev

O, Izvorule luminat al minunilor, cine poate măsura curgerea darurilor Tale de care ne-am împărtăşit noi, nevrednicii, cei ce înotam fără nădejde în marea păcatelor. Cu adevărat, razele milostivirilor Tale au strălucit asupra tuturor, şi asupra celor buni şi asupra celor răi, întorcând inimile împietrite spre privirea frumuseţii dumnezeieşti. Făcutu-Te-ai Preacurată, Izvor de binecuvântare celor ce se nevoiesc pe calea mântuirii, Sabie a rugăciunii pentru cei ce luptă împotriva duhurilor răutăţii, Grădină plină de miresmele darurilor pentru cei ce caută nectarul cuvintelor dumnezeieşti, Toiag strălucitor celor ce merg prin noaptea neputinţelor, Mângâiere sufletelor rănite de ascuţişul păcatelor, Strajă nebiruită celor ce îţi odihnesc gândul întru cugetarea la cele cereşti, Carte nescrisă a iubirii pentru cei însetaţi de mângâiere duhovnicească, Munte înalt al rugăciunii pentru cei aflaţi în călătoria de desăvârşire, Oglindă minunată întru care se zugrăvesc tainele neapropiate minţilor îngereşti, Vas al Apei Celei vii pentru cei însetaţi de îndumnezeire, Cărare sfinţită pentru cei ce-şi poartă paşii spre înălţimile cereşti, Izvor de tămăduiri pururea curgător pentru cei istoviţi de neputinţe trupeşti.

Dar ce laudă vrednică de înălţimea desăvârşirii Tale vom putea aduce, noi, nevrednicii, când şi minţile îngereşti cad întru uimire şi nu pot să laude măreţia slavei cu care ai fost încununată de Mâna Ziditorului? Nu ne pricepem mai mult a grăi cele dumnezeieşti, noi, cei ce nici măcar nu am pus început întru rugăciune. Dar ca să nu ne arătăm nemulţumitori darului Tău, îndrăznim a aduce înaintea Ta mulţumirea noastră cea nevrednică de răsplătirea Ta, căzând înaintea Ta cu credinţă: Bucură-Te, Maică Preasfântă, Ceea ce ai oprit năvălirea vrăjmaşilor şi din cursele ispititorilor nevăzuţi scoţi pe cei ce Te cheamă cu glas tare de rugăciune dintru adâncul inimii, bucură-Te, că pe calea dreptei credinţe aduci pe cei rătăciţi în noaptea ereziilor şi vălul întunecat al necredinţei îl iei de pe mintea noastră, ca să vedem înţelegător cu ochii minţii strălucirea razelor înţelepciunii Soarelui dreptăţii, bucură-Te, Liman binecuvântat la care se odihnesc toţi cei osteniţi de cugetarea cea lumească. Nu ne lăsa pe noi până în sfârşit, izgonind de la noi toată năvala gândurilor răutăţii. Cu braţul Tău milostiv să ne duci pe noi în cămările cereşti, încă de pe pământ aşezându-ne pe toţi la masa rugăciunii spre îndulcirea de înţelegerile cele cereşti. Mărire Ţie, Celei Ce cauţi pe toţi cei din întunericul ispitelor şi îi ridici iar la lumina milostivirii dumnezeieşti. Amin!

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Sporitoarea grânelor

O! Preasfântă Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Preamilostivă Stăpână, Împărăteasa cerului și a pământului, Bine rânduitoarea a toată casa și familia creștinească, Blagoslovenia celor ce se ostenesc, Bogăția necheltuită a celor nevoiași, Hrănitoarea tuturor orfanilor și văduvelor și a tuturor oamenilor! Hrănitoarea noastră, ceea ce ai născut pe Hrănitorul lumii, și sporitoare a grânelor noastre, tu, Stăpână, trimiți blagoslovenia ta de Maică cetăților și satelor noastre, câmpurilor și țarinilor și fiecărei case ce are nădejde către tine. Drept aceea cu evlavie și cu inima înfrântă te rugăm cu smerenie: fii nouă păcătoșilor și nevrednicilor robilor tăi, Iconoamă înțeleaptă, bine orânduind viața noastră; iar toată obștea, toată casa și familia păzește-o întru cucernicie și dreaptă slăvire, întru unire de cuget, ascultare și îndestulare. Pe săraci și nevoiași hrănește-i, bătrânețile sprijină-le, pe copii crește-i și pe toți înțelepțește-i să strige fără încetare către Domnul: "Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o noua astăzi. Păzește, Maică Preacurată, pe poporul Tău de toată nevoia, boala, foametea, pierzarea, grindina, focul, de toata întâmplarea cea rea și toata neorânduiala. Mânăstirii noastre (satului nostru), caselor și familiilor și oricărui suflet creștinesc și întregii noastre țări mijlocește pace și mare milă, ca să Te slăvim pe Tine, Preamilostiva noastră Hrănitoare și Îndestulătoare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Icoanei cu șapte săgeți

O, multîndurerată Maica Domnului ceea ce eşti mai presus decât toate fiicele neamurilor, pentru curăţia ta şi mulţimea suferinţelor ce le-ai răbdat pe pământ, primeşte rugăciunile şi suspinarea noastră şi ne păzeşte sub acoperământul milostivirii tale, că alt adăpost şi caldă mijlocire, afară de tine nu avem. Ca ceea ce ai îndrăzneală spre Cel născut din tine, ajută-ne şi ne miluieşte cu rugăciunile tale, să scăpăm de toate săgeţile urii, vrăjmăşiei şi dezbinării dintre noi. Potoleşte inimile învrăjbite şi întoarce în ele dragostea cea frăţească, pentru ca iubindu-ne unii pe alţii, să ne trăim viaţa în pace şi bună înţelegere, şi astfel, să ajungem cu toţii şi în împărăţia cerurilor, unde împreună cu toţi sfinţii vom cânta slavă Unui Dumnezeu în Treime: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, totdeauna acum şi pururea şi în nesfârşiţii veci. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului - Acatistul Icoanei de la Boian

O, Preasfântă Fecioară, Maica lui Hristos Domnul și Dumnezeul nostru, ascultă suspinele noastre cele din adâncul inimilor, caută din înălțimea cerurilor spre noi cei ce cu credință și cu dragoste ne închinăm preacuratei icoanei tale celei făcătoare de minuni. Că iată tulburați de grijile vieții și cufundați în păcate, privim la Chipul tău, și ca și cum ai fi de față, iți aducem rugăciunile noastre. Caută din cer și ne mântuiește de toată reaua întâmplare, de orice boală și primejdie și de toată bântuiala duhului celui rău. Păzește-ne tari în credință, să nu ne clatine furtunile acestei lumi. Că n-avem al ajutor și altă mijlocitoare, nici mângâiere, ci numai pe tine Maica tuturor scârbiților și a celor împovărați de greutățile și necazurile acestei vieți. Ajută-ne nouă neputincioșilor, alină durerile și scârbele noastre, pe cei rătăciți povățuiește-i la calea cea dreaptă care duce la mântuire, vindecă inimile noastre cele bolnave și mântuiește pe cei deznădăjduiți. Dăruiește-ne nouă ca să trăim restul vieții noastre în pace și intru pocăință. De sfârșit creștinesc ne fă parte, iar la înfricoșătoarea Judecată a Fiului tău și Dumnezeului nostru, fii nouă mijlocitoare ca să fim socotiți întru cei de-a dreapta Sa, ca totdeauna să te cântam și să te slăvim ca pe buna Apărătoare a neamului creștinesc, împreună cu cei ce bine au plăcut lui Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin!

 




BISERICA si lumea
Biserica şi Neamul.Politica.Lumea
Biserica și rolul ei în societatea contemporană - Studiu - Dr. Stelian Gomboş
 

INTRODUCERE

Sfânta Biserică este instituţia divino-umană care a luat fiinţă în mod nevăzut sau tainic pe cruce, prin patima Fiului lui Dumnezeu, iar în mod văzut, prin pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli în forma unor limbi ca de foc, în ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor cap.2,). Sfânta Biserica este divină pentru că a fost întemeiată de însuşi Fiul lui Dumnezeu, iar umană este pentru că a luat fiinţă pentru mântuirea omului căci, aşa cum spune Sf. Ciprian, episcopul Cartaginei: ,,În afara Bisericii nu există mântuire”.

Biserica este ,,Hristos extins în trupul Lui îndumnezeit în umanitate, sau umanitatea aceasta unită cu Hristos şi având imprimat în ea pe Hristos cu trupul Lui îndumnezeit… Cei doi factori, Hristos şi umanitatea, sunt atât de uniţi în Biserică, încât în Biserică nu poate fi văzut unul fără altul şi nu se poate vorbi despre unul fără de celălalt”.

În Sfânta Scriptură ni se spune că Hristos este capul Bisericii, iar Biserica este trupul Lui. Hristos are în Biserică poziţia de cap, de temelie, de izvor de viaţă infinită. Având în vedere faptul că Hristos a îndumnezeit trupul nostru prin întruparea Sa, iar Biserica este trupul lui Hristos pe care El a întemeiat-o pentru mântuirea omului, rolul Bisericii este acela de a îndumnezei în continuare pe om, până la sfârşitul veacurilor. Aşadar, Biserica este ,, terenul sau mediul de lucrare a harului divin care coboară cu putere din Hristos, prin Duhul Sfânt, sălăşluit în omenitatea îndumnezeită a lui Hristos şi se comunică membrilor ei, credincioşii, a căror viaţă spirituală constă din împărtăşirea cu Hristos”.

ROLUL BISERICII ÎN ROMÂNIA

La 6 martie 1945, în Romania a fost instaurat regimul comunist. Odată cu instaurarea acestui regim, pe scena politică, socială şi economică au avut loc schimbări profunde. Dar ceea ce a fost mai dureros a constat în faptul că aceste schimbări au survenit şi în cadrul vieţii Bisericii Ortodoxe din România. Acest regim, sub tot felul de presiuni a făcut ca Biserica din Romania să fie înlăturată aproape întru totul din viaţa statului român, devenind astfel o instituţie marginalizată.

În această perioadă, Biserica nu a mai putut să-şi continue lucrarea ei caritativ-filantropică, fiind desfiinţate toate aşezămintele bisericeşti de acest gen. De asemenea, învăţământul religios şi asistenţa religioasă din şcoli, spitale, azile şi unităţi militare au fost interzise.

Cu alte cuvinte Biserica îşi putea desfăşura misiunea doar între zidurile lăcaşului de cult. Această situaţie a durat însă până în decembrie 1989 când regimul comunist a căzut. La Revoluţia din decembrie 1989 românii au devenit din nou liberi cu adevărat. La fel şi Biserica Ortodoxă din Romania. Ea şi-a recăpătat rolul în societatea românească, astfel încât îi este din nou cu putinţă să-L mărturisească pe Fiul lui Dumnezeu nu doar din faţa Sfântului Altar, ci şi dincolo de uşile lăcaşului de cult.

După aproape 45 de ani de ateism, Biserica Ortodoxă din România şi-a reluat cu o şi mai mare intensitate misiunea ei de a semăna cuvântul Evangheliei lui Hristos în sufletele oamenilor. Aşadar, ea şi-a reluat misiunea ei în şcoli, spitale, azile, penitenciare, unităţi militare, etc.

Biserica îşi derulează misiunea în cadrul societăţii româneşti prin sfintele slujbe în cadrul cărora cei care participă sunt în comuniune cu Hristos, Maica Domnului şi Sfinţii, prin răspândirea învăţăturii dumnezeieşti şi prin diferitele acţiuni de caritate.

Trăim astăzi într-o societate în care omul acestui început de mileniu este nu doar o fiinţă modernă, ci şi una singură, egoistă şi lipsită de cele mai frumoase sentimente care înnobilează sufletul. O astfel de fiinţă nici măcar nu mai are capacitatea de a conştientiza faptul că trăieşte doar absenţa prezenţei lui Dumnezeu, astfel încât nu se mai poate defini şi cunoaşte pe sine însuşi ca fiind chip al lui Dumnezeu. Aceasta tocmai datorită faptului că s-a depărtat de Creatorul său şi pentru că a coborât din corabia care ne duce pe toţi la ţărmul mântuirii – Biserica. Pentru astfel de oameni pe care i-am putea numi sugestiv ,,oiţele rătăcite” Biserica trebuie să depună un efort deosebit pentru a-i readuce în staulul de unde au plecat. Lăsându-i să umble pe alte căi, cu siguranţă că astfel de oameni vor ajunge mai devreme sau mai târziu acele ,,elemente negative” ale societăţii. Aşadar, rolul Bisericii în societate este unul deosebit, căci ei îi revine misiunea de a-i aduna pe ,,fiii risipitori” şi de a le arăta adevărata cale pe care aceştia trebuie să o urmeze.

Misiunea Bisericii este aceea de a nu-l lăsa pe omul acestei societăţi să rămână acolo unde se află, pe treapta inferioară a degradării sale morale; ci îi dă puterea şi curajul de a înainta spre desăvârşire. Pentru ca societatea românească să fie una sănătoasă este nevoie ca membrii ei să aibă o moralitate sănătoasă, o verticalitate în tot ceea ce fac, iar pe toate acestea fiecare dintre noi le dobândeşte în şi prin Biserică. Rolul Bisericii în societate este acela de a-l ajuta pe fiecare să respire aerul dumnezeirii, să iasă de sub jugul păcatului şi astfel să nu mai fie rob al acestuia.

Misiunea bisericii în societate poate fi urmărită mai uşor dacă vom analiza în parte cele 3 activităţi ale ei pe care le derulează şi rolul pe care fiecare activitate îl are. Aşadar, cele 3 activităţi ale Bisericii în misiunea ei sunt: activitatea învăţătorească, sfinţitoare şi socială.

ACTIVITATEA ÎNVĂŢĂTOREASCĂ

Activitatea învăţătorească a Bisericii îşi are temeiul în cuvintele Mântuitorului Hristos: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28,19-20). Prin aceste cuvinte Mântuitorul i-a încredinţat Bisericii misiunea de a-i învăţa pe oameni cuvântul lui Dumnezeu pentru ca ei să ştie care este voia Sa cea sfântă şi care este drumul pe care trebuie să-l urmeze pentru a ajunge în Împărăţia Cerurilor.

Biserica Ortodoxă din România a dat chemare îndemnului Mântuitorului de a-i învăţa pe credincioşii ei cuvântul Evangheliei, astfel că, în decursul timpului a semănat în sufletele celor pe care i-a păstorit învăţătura dumnezeiască. Acest lucru a întâmpinat uneori greutăţi mai ales în timpul perioadei comuniste când i-a fost îngrădit dreptul de a-L propovădui pe Hristos şi în afara zidurilor lăcaşului de cult. Dar, după Revoluţia din decembrie 1989 educaţia religioasă a devenit una dintre problemele de substanţă ale societăţii în general şi ale politicii educaţionale, în special.       Astfel Religia şi-a recăpătat dreptul bine-meritat între celelalte discipline şcolare.

Dacă idealul unei societăţi secularizate „este numai pregătirea tineretului pentru o profesiune în viaţă, pentru Biserică, un tânăr devenit prin Taina Sfântului Botez membru al ei, se bucură de toate prerogativele conferite de această calitate. Ca atare, un astfel de tânăr are dreptul şi obligaţia morală de a tinde spre realizarea idealului propus de Biserică, urmând învăţătura acesteia, prezentate de profesorul de religie care este chematul şi trimisul Bisericii pentru a lucra la restaurarea chipului lui Dumnezeu în om”.

La început, pe buzele unora flutura întrebarea: „De ce a mai fost nevoie să se mai introducă o nouă disciplină”? Răspunsul la această întrebare este atât de simplu: pentru că, în cadrul acestor ore copiii învaţă să fie nu doar cetăţeni model, ci şi creştini autentici. Dacă la Română învaţă despre Eminescu că este „luceafărul poeziei româneşti”, dacă la Matematică învaţă cum să rezolve diferite fracţii şi ecuaţii, dacă la Istorie învaţă despre bravii domnitori ai poporului nostru sau la Chimie, despre tot felul de reacţii chimice; la Religie învaţă că omul a fost adus la existenţă de Dumnezeu pentru a se putea împărtăşi din cupa iubirii divine, că lumea şi tot ceea ce există sunt opera Creatorului, etc.

Prin ora de Religie, Biserica este activă în viaţa tinerelor vlăstare şi ca atare, a societăţii în care trăim. Prin intermediul orelor de Religie Biserica îşi extinde câmpul de lucru. Aşadar ogorul în care ea trebuie să sădească sămânţa cuvântului Evangheliei este unul aparte pentru că sufletele lor sunt curate şi dornice de a învăţa despre Părintele Ceresc, Maica Domului, Sfinţi, etc.

În şcoală rolul Bisericii este acela de a-i educa religios pe copii prin intermediul orei de Religie. Dacă şcoala îi educă pe copii prin intermediul disciplinelor care se predau aici deoarece procesul educativ a fost mereu o necesitate existenţială, spre perpetuarea celor mai nobile avuţii umane; Biserica îi educă religios pe copii prin intermediul orelor de Religie, căci „educaţia religioasă este activitatea pe care educatorul o desfăşoară pentru dezvoltarea religiozităţii copilului, ştiut fiind faptul că omul se naşte cu predispoziţie spre religiozitate”.

 În şcoală, rolul Bisericii este acela de a-i educa religios pe copii deoarece o astfel de educaţie este importantă pentru că ea conduce pe om la scopul ultim al existenţei: trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Prin aceasta, viaţa omului se înalţă şi se edifică pe temelia de nezdruncinat care este Iisus Hristos. În clipa în care omul ajunge la credinţa în Dumnezeu, acesta renaşte la o viaţă nouă care poartă pecetea sfinţeniei.

Activitatea învăţătorească a Bisericii nu se rezumă doar la orele de religie care se predau în şcoli sau la predica preotului de la sfârşitul fiecărei Sfinte Liturghii. Această activitate trebuie să continue şi după terminarea acestei dumnezeieşti slujbe. Acest lucru se face prin catehizarea permanentă a credincioşilor. Unul dintre aspectele importante ale misiunii Bisericii în societatea contemporană priveşte aşadar catehizarea credincioşilor. După aproape cinci decenii de intoxicare cu doctrina marxist-leninistă, poporul român a rămas în marea lui majoritate credincios Bisericii ortodoxe. Dar, cu tot ataşamentul lor vădit faţă de Biserică, marea majoritate a credincioşilor Bisericii ortodoxe nu dispun de instruirea religioasă corespunzătoare.

Remedierea „acestei deficienţe provocate de fostul regim comunist, care a interzis Bisericii să-şi catehizeze credincioşii ei, se poate realiza atât prin predarea religiei în şcoală, cât şi prin opera de catehizare care trebuie să fie permanentă la nivel de parohie… Preoţii vor trebui să elaboreze programe de catehizare a credincioşilor atât în cadrul sfintelor slujbe, cât şi în afara lor, prin ore speciale de catehizare sau prin difuzarea de literatură religioasă care să răspundă problemelor cu care se confruntă credincioşii”.

După cum roadele pământului trebuie semănate şi îngrijite în permanenţă, tot astfel şi ţarina duhovnicească are nevoie necontenită de sămânţa cea bună şi de semănătorul iscusit, după cum lămurit ne arată parabola evanghelică (Luca 8, 5-15). Preotul este mai întâi „slujitor al cuvântului”, iar a nu predica înseamnă a-şi anula propria slujire, iar acolo unde el nu predică şi nu catehizează pe credincioşi, vor veni alţii care vor face acest lucru, dar negativ, căci îi vor abate de la adevăr şi de la Biserică pe cei care, dornici de adevăr, nu l-au aflat la preot.

Dacă „predicarea cuvântului dumnezeiesc a constituit obligaţia de căpetenie în activitatea slujirii în toate timpurile, astăzi, când singurul loc de învăţătură religioasă a rămas amvonul, se impune ca această activitate a preotului să se concentreze cu toată atenţia şi sârguinţa în acest punct devenit, mai mult ca oricând, hotărâtor”. În afară de predica propriu-zisă, liturgică, preotul este dator să-i catehizeze pe credincioşi „cu timp şi fără timp”(1Timotei 4,2), să folosească orice prilej pentru a-i lămuri pe oameni cu privire la tezaurul adevărurilor de credinţă al Bisericii creştine. Această lucrare de catehizare a Bisericii prin slujitorii ei este indispensabilă dacă se urmăreşte combaterea prozelitismului sectar şi dacă se doreşte ca fiii Bisericii să devină mai responsabili faţă de actele pe care le întreprind. Numai aşa Biserica are certitudinea că mădularele ei-credincioşii, sunt sănătoase şi că ea contribuie activ la renaşterea spirituală şi morală a societăţii.

ACTIVITATEA SFINŢITOARE

O altă latură a activităţii Bisericii este cea sfinţitoare. Prin slujitorii ei şi prin sfintele slujbe, oamenii se împărtăşesc de harul sfinţitor, har care îi dă omului posibilitatea să fie în comuniune cu Persoanele Sfintei Treimi. Făcând prezentă lucrarea harului în viaţa omului prin sfintele slujbe, Biserica îl ajută pe acesta dăruindu-i exact ceea ce îi este necesar în desfăşurarea tuturor activităţilor cotidiene şi nu numai.

Prin Sfânta Liturghie, Sfintele Taine şi prin toate celelalte slujbe bisericeşti omul este în relaţie cu Biserica triumfătoare. În mod deosebit activitatea sfinţitoare a Bisericii se realizează prin Sfânta Liturghie care se oficiază de către slujitorii ei în lăcaşurile de cult în toate duminicile şi zilele de sărbătoare. Prin participarea lor la Sfânta Liturghie, membrii societăţii devin membrii trupului tainic al lui Hristos care nu este altul decât Biserica. Participând activ la viaţa societăţii, omul este martorul evenimentelor care se derulează cu repeziciune în cadrul acesteia. La polul opus, prin participarea sa la Sfânta Liturghie omul este prezent la toate evenimentele din viaţa Mântuitorului, de la naşterea şi până la înălţarea Sa la cer, căci Sfânta Liturghie simbolizează chiar acest lucru. Iată deci, că prin participarea sa la Sfânta Liturghie omul este în mod tainic martorul naşterii, răstignirii, morţii şi înălţării de-a dreapta Tatălui a Fiului lui Dumnezeu.

Prin Sfânta Liturghie Biserica îl înnobilează pe fiecare om care participă la această dumnezeiască slujbă, căci „Sfânta Liturghie prilejuieşte astfel trăirea anticipată, prin arvună, a Împărăţiei cerurilor şi prefigurarea ajungerii depline în ea, după o înaintare treptată spre ea în viaţa pământească. Acest urcuş liturgic de la trăirea în parte până la trăirea deplină în Împărăţia Sfintei Treimi e reprezentat în Sfânta Liturghie ca un urcuş spre unirea cu Hristos cel jertfit şi înviat, nu a credinciosului singular, ci a comunităţii care se umple tot mai mult de iradierea prezenţei Lui”.

Dar cel mai important element pe care Biserica îl oferă omului acestei societăţi în cadrul Sfintei Liturghii este Sfânta Împărtăşanie, Sfânta Euharistie sau Sfânta Cuminecătură. Prin Sfânta Euharistie Biserica Îl oferă de fapt pe Însuşi Hristos. Ea dăruieşte credinciosului însuşi Trupul Lui cu care S-a născut din Sfânta Fecioară şi însuşi Sângele Lui pe care l-a vărsat pe crucea Golgotei pentru mântuirea noastră. Oferindu-i credinciosului Sfânta Euharistie, Biserica îl transformă pe acesta dintr-un membru oarecare al societăţii în hristofor, adică într-o persoană deosebită care Îl poartă în fiinţa sa pe Însuşi Hristos.

Iată ce rol aparte are Biserica pentru societatea în care trăim! Ba mai mult! Sfânta Liturghie face ca toţi participanţii să trăiască într-o adevărată comuniune de iubire şi ca o adevărată comunitate indiferent de condiţia socială, idei, idealuri, etc. În cadrul Sfintei Liturghii clerul şi mirenii devin parteneri de dialog, căci: „Dialogul liturgic se petrece între preotul slujitor, pe de o parte, şi credincioşii mireni din biserică, pe da altă parte, dar că ei, laolaltă, alcătuiesc un singur tot. Dialogul liturgic e un parteneriat duhovnicesc, ceea ce înseamnă că preotul şi mirenii sunt împreună slujitori ai aceleiaşi Liturghii”.

De multe ori biserica ortodoxa este surprinsă de faptul că reprezentanţii altor culte reuşesc să facă prozeliţi din rândul credincioşilor romani, iar acest lucru este cu putinţă tocmai datorită faptului că ei dau importanţă fiecărui credincios în parte. Pentru ca această situaţie să fie stagnată se cuvine ca Biserica ortodoxa să-i facă pe preoţi şi pe credincioşi conştienţi de faptul că Sfânta Euharistie constituie Biserica ca Trup al Mântuitorului şi că împărtăşirea, însoţită de pregătirea spirituală necesară, dezvoltă în rândul credincioşilor conştiinţa apartenenţei lor la Biserică. Dacă această situaţie nu va fi reglementată nu se va putea depăşi nici individualismul, care bântuie cu atâta furie în rândul credincioşilor şi îi face să dea dovadă de indiferenţă faţă de problemele cu care se confruntă Biserica şi societatea, şi nici ne se va putea activa sacerdoţiul universal al credincioşilor, pentru a se putea face faţă prozelitismului sectar şi pentru ca Biserica să devină activă în societate.

Prin Sfânta Liturghie Biserica nu face altceva decât să-i adune pe oameni în comuniunea iubirii, căci Liturghia are rolul de a-i uni, de a-i strânge laolaltă, de a-i aduna într-o unitate sufletească, deşi oamenii sunt atât de deosebiţi din variate puncte de vedere. De asemenea, prin Sfânta Împărtăşanie, Biserica adună mulţimea credincioşilor într-un singur trup, expresia cea mai fericită a acestei unităţi dintre oameni fiind vechile agape sau mese ale dragostei frăţeşti, din cadrul primelor comunităţi creştine.

Aşadar „Împărtăşania este baza comunităţii creştine, forţa unităţii şi a solidarităţii ei şi ancorarea credinciosului în comunitatea-trup hristic”.

Prin Sfânta Liturghie Biserica reuşeşte un lucru incredibil: să-i determine pe oameni să trăiască în comuniune nu doar în cadrul acestei dumnezeieşti slujbe, ci şi în societate. Prin Sfânta Liturghie, Biserica nu abordează omul doar la nivel personal, ci şi la nivel comunitar, mai întâi în lăcaşul de cult, şi apoi în societate, căci nu se poate separa radical comunitatea ecclesială de cea socială.

Biserica îl sfinţeşte pe omul societăţii moderne nu doare prin Sfânta Euharistie, ci şi prin celelalte Sfinte Taine instituite de Mântuitorul Hristos. Prin ele se revarsă asupra celui creat după chipul lui Dumnezeu harul sfinţitor. Aşa cum omul are nevoie de hrană pentru a-şi fortifica puterile trupului, tot astfel are nevoie şi de harul divin pentru a-şi revigora puterile sufletului pentru a putea lupta împotriva ispitelor care se năpustesc asupra lui.

Harul dumnezeiesc este cel care dă omului posibilitatea să devină din ceea cea este, ceea ce încă nu este. Adică îi dă acestuia posibilitatea să devină din păcătosul de azi, sfântul de mâine. Iată deci, că prin activitatea ei sfinţitoare Biserica îl transformă pe omul acestei societăţi dintr-un simplu cetăţean într-un potenţial moştenitor al Împărăţiei Cerurilor.

ACTIVITATEA SOCIALĂ

Sfânta Scriptură ne spune că omul este o fiinţă dihotomică, adică este alcătuită din două elemente: trup material şi suflet spiritual. Biserica a fost instituită pentru om în toată complexitatea lui. Aşadar Biserica nu se rezumă numai la ajutorul pe care ea îl dă sufletului pentru ca acesta să se poată mântui, ci îşi extinde ajutorul şi asupra trupului, căci omul este dualitate: materie şi spirit.

Date fiind aceste precizări Biserica derulează în carul societăţii şi o activitate socială care constă în ajutorarea nevoiaşilor, neputincioşilor şi a tuturor celor loviţi de greutăţile vieţii de zi cu zi. Biserica Ortodoxă din Romania îşi derulează activitatea socială cu multă intensitate, conştientizând că toţi cei greu încercaţi de greutăţile vieţii sunt fiii ei care aşteaptă să fie ocrotiţi şi trataţi cu dragoste.

Pilda samarineanului milostiv ilustrează poate cel mai fidel activitatea socială a Bisericii care se apleacă să-i ajute pe toţi fiii ei de care soarta crudă nu a avut milă. Şi prin activitatea socială Biserica din Romania dă dovadă vie că este prezentă în societate. Cantinele sociale, cabinetele medicale, căminele pentru bătrâni, centrele de resocializare pentru copiii străzii, centrele pentru nevăzători, etc. care funcţionează cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe din România sunt doar câteva exemple prin care Biserica ortodoxa îşi desfăşoară misiunea ca instituţie în cadrul societăţii.

De multe ori suntem asemenea preotului şi levitului din Pilda samarineanului milostiv. Indiferenţa noastră la problemele şi greutăţile semenului nostru sunt dovada lipsei de iubire faţă de acesta şi implicit faţă de Dumnezeu. Biserica este cea care propovăduieşte iubirea nu doar prin cuvinte, ci şi prin fapte, iar aceste fundaţii creştine sunt dovada cea mai concludentă că Biserica aplică în viaţa de zi cu zi porunca iubirii.

Biserica arată dragostea ei cea mare tuturor bătrânilor, bolnavilor, copiilor străzii pe care societatea i-a uitat. Pe aceştia Biserica îi ajută să vadă o nouă realitate: aceea de a rămâne în continuare membri deplini ai marii familii a lui Dumnezeu, familie în cadrul căreia fiecare îşi are locul său, participând astfel la manifestarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Fiecăruia dintre aceştia Biserica trebuie „să-i arate că în loc de a fi prizonier al propriului său eu, al propriei sale drame, cel suferind trebuie să privească durerea cu ochii copilului lui Dumnezeu”.

Şi tot cu privire la activitatea socială a Bisericii trebuie să ne oprim şi asupra unui alt aspect. O vorbă din bătrâni spune că: „Nu există pădure fără uscături”. Parafrazând această zicală putem afirma fără să greşim cu ceva că societatea este alcătuită din cetăţeni model şi oameni certaţi cu legea. Cea de-a doua categorie de oameni trebuie să răspundă de faptele contrare pe care le-au săvârşit, fapte pe care societatea le condamnă. Faptele unora dintre aceştia sunt atât de grave încât sunt condamnate de legile statului, iar cei care le-au înfăptuit trebuie să plătească pentru ele cu propria libertate. De cele mai multe ori societatea îi marginalizează pe aceşti oameni catalogându-i ca fiind „ciuma societăţii”. Nedându-li-se a doua şansă de a se integra în societate, aceştia, de cele mai multa ori cad din nou pradă tentaţiilor infracţionalităţii.

Biserica îi cuprinde la sânul ei şi pe cei buni şi pe cei răi. Pe cei buni îi ajută să urce în continuare pe scara virtuţilor, iar pe cei răi îi ajută să se elibereze de jugul păcatului şi să îmbrace haina sfinţeniei. Aşadar Biserica îşi deschide larg uşile pentru toţi oamenii, dar în mod deosebit pentru cei care au apucat calea pierzării. Pentru că „Dumnezeu voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2,4), Biserica îşi desfăşoară activitatea ei socială şi în penitenciare sau centre de reeducare. Astfel cei privaţi de libertate nu mai trebuie să se considere abandonaţi, neglijaţi şi singuri, pentru că Biserica este cea care le oferă mângâierea de care aceşti oameni au nevoie. Ea este „cea care le oferă hrana spirituală de care au atâta nevoie. Ea este cea care îi eliberează de jugul cel greu al păcatului şi le redă libertatea din temniţa fărădelegii, este corabia care îi ajută să navigheze pe valurile învolburate ale acestei vieţi”.

Pentru cei privaţi de libertate Biserica are un mesaj clar: ea este tatăl din Pilda fiului risipitor care îi aşteaptă cu braţele deschise pe toţi fiii rătăciţi să revină din ţara păcatului. Pentru ei se bucură de reîntoarcerea lor şi o dată cu ea se bură şi capul ei-Hristos, căci El a venit în lume pentru cei păcătoşi pentru că: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi”.

Prin slujitorii ei care îşi desfăşoară misiunea în penitenciare sau centre de reeducare, Biserica luptă pentru reintegrarea acestor oameni în societatea care de multe ori le-a întors spatele. Ea îşi aduce aportul ca aceşti oameni să devină din „elemente negative” acei oameni-model pentru semenii lor şi pentru societate.

BISERICA ŞI PROBLEMELE SOCIETĂŢII CONTEMPORANE

Revoluţia din Decembrie 1989 a adus pentru societatea românească atât lucruri bune, cât şi lucruri rele. Dar, dacă ar fi să facem o statistică balanţa ar înclina spre lucrurile rele cu care societatea româneasca s-a infestat. Drogurile, prostituţia, traficul de fiinţe umane, avorturile, etc. sunt doar câteva dintre flagelele societăţii româneşti. Fie că vrem, fie că nu vrem să recunoaştem societatea românească post-decembristă se confruntă cu o serie de probleme. Unele dintre ele au fost soluţionate în parte, la altele se încearcă acest lucru, iar altele nici pe de parte nu şi-au găsit soluţionarea.

Pentru că Biserica îşi desfăşoară misiune în această societate şi ea se confruntă la rândul ei cu aceste probleme cărora încearcă să le facă faţă şi cărora doreşte să le găsească o rezolvare.

BISERICA ŞI TINERII

Viaţa omului este împărţită în trei perioade: a copilăriei, a tinereţii şi cea a bătrâneţii. Fiecare perioadă are specificul ei. Astfel, în copilărie omul simte atracţie faţă de tot felul de jocuri şi năzdrăvănii; la tinereţe este plin de elan şi dornic de afirmare, iar la bătrâneţe începe să se gândească la viaţa de dincolo. Dintre cele trei perioade, tinereţea este aceea când omul uită de multe ori de Dumnezeu şi se lasă purtat de valurile acestei vieţi, fiind robit de tot felul de păcate care îl depărtează de Creatorul său.

 Hristos Domnul i-a iubit totdeauna pe tineri şi a fost alături de aceştia în tot timpul vieţii Sale pământeşti. Tocmai pentru că i-a iubit şi continuă să-i iubească, El i-a spus tânărului bogat ce trebuie să facă pentru a moşteni viaţa cea veşnică. Tot din dragoste faţă de ei Hristos l-a înviat pe tânărul din Nain şi pe fiica lui Iair, etc. Lor ca şi tuturor celorlalţi oameni Mântuitorul le-a lăsat tezaurul învăţăturilor Sale pentru a le folosi în aşa fel încât să poată dobândi mântuirea.

Urmând exemplul capului ei care este Hristos, Biserica îi înconjoară pe tinerii vremurilor noastre cu aceeaşi dragoste. Din păcate, în zilele noastre sunt destui tineri care trăiesc departe de Adevăr şi de Biserică. Alcoolul, drogurile, viaţa imorală sunt doar câteva din piedicile care îi ţin pe tineri departe de Dumnezeu. Ceea ce este mai rău constă în faptul că „educaţia modernă tinde să întoarcă spiritul tinerilor noştri spre o versiune distructivă a ubicuităţii relativismului valoric.         Paradoxul constă în aceea că, în cadrul erei tehnologice, generaţia noastră pierde sentimentul confidenţei în viaţă, sentimentul securităţii şi, prin urmare, fericirea. Am pierdut sentimentul de apartenenţă, am uitat că mai există o fiinţă mai presus de noi, deasupra noastră, Care ne iubeşte şi Care poate interveni atunci când durerea, suferinţa şi moartea se apropie”.

Tinerilor care consideră că a fi liberi înseamnă a trăi sub acoperişul păcatului şi a face ceea ce nu ar trebui să facă, Biserica le vine în ajutor. Prin metodele ei pedagogice Biserica îi ajută pe tineri să conştientizeze responsabilitatea pe care o au faţă de consecinţele faptelor lor. Referitor la acest lucru, Patriarhul ecumenic Bartolomeu I afirma următoarele: „Prevenirea este necesară, însă ea nu va folosi la nimic dacă nu va merge mână în mână cu conştientizarea de către tineri a responsabilităţii lor. Trebuie să li se transmită, mai ales prin exemplu, această exigenţă a respectului faţă de celălalt şi faţă de sine. Responsabilitatea faţă de cunoscuţi, de părinţi, de societate şi, dacă trăiesc într-un mediu creştin, faţă de Biserică; dar, mai cu seamă, responsabilitatea faţă de ei înşişi. Atunci riscul de a cădea în aceste capcane va scădea, ne pentru că societatea sau Biserica ar pune interdicţii, ci pentru că, din respect faţă de ei înşişi, din fidelitate faţă de ei înşişi, tinerii şi le-ar interzice ei înşişi”.

Pentru tinerii vremurilor noastre mesajul Bisericii este acela de a-L face prieten pe Hristos căci El este Cel care ne călăuzeşte tuturor paşii pe acest drum anevoios al vieţii, ne întinde mâna ori de câte ori ne afundăm în marea învolburată a acestei vieţi şi-şi revarsă asupra noastră darurile Sale cele bogate. Pentru ei textul scripturistic de la Eclesiast 11,9 trebuie să fie unul la care să mediteze cu multă atenţie pentru a conştientiza cum trebuie să trăiască plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, căci va veni şi ziua când vor da socoteală pentru tot ceea ce au făcut: „Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că pentru toate acestea, Dumnezeu te va duce la judecata Sa”.

Important este ca acestor tineri să nu li se impună tot felul de reguli care le ştirbeşte libertatea, ci ca ei să fie convinşi de vocaţia lor de fiinţe personale, capabile nu să-şi risipească viaţa, ci să o iubească cu adevărat prin prietenie, gingăşie, creativitate. Dacă „Biserica nu spune şi nu face nimic în acest sens, stricăciunile riscă să fie încă şi mai grave. În loc să acuza şi să condamne, ea trebuie să-i asculte, să-i sfătuiască, să-i primească în comunităţi adevărate, trebuie ca ea însăşi să devină şi redevină neîncetat ceea ce este: un spaţiu al renaşterii”.

Iată ce poate să facă Biserica pentru tineretul de azi şi pentru societate! Educându-i religios pe tineri va asigura societăţii un viitor strălucit, iar lor le va asigura mântuirea. Tineretul de azi „nu se va depăşi istoric, nu poate să-şi descopere ţinta reală decât pregătind întoarcerea lui Hristos, singura perspectivă în care se va înscrie evanghelizarea. Toate forţele noastre, trebuie să se concentreze pentru a ridica o întreagă generaţie la bucuria nespusă a eliberării, bucurie a slujirii, bucurie a celui ce se numără printre prietenii Mirelui, o generaţie a mărturisitorilor care să recupereze creştinismul primar”.

CONCLUZII

Biserica şi societatea, divin şi uman! În zilele noastre Biserica trebuie lăsată mai mult ca oricând să-şi desfăşoare misiunea în cadrul acestei societăţi. În societatea noastră, Biserica trebuie să fie actuală, practică, activă şi hotărâtă pentru a-i ajuta pe oameni să coexiste în unitatea dragostei şi a credinţei, pentru a-i ajuta să parcurgă alături de Hristos drumul de la chip la asemănare. Societatea are nevoie de Biserică şi implicit de Hristos, căci aşa cum spune Sfânta Scriptură: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15,5).

 Societatea nu trebuie să creadă că Biserica va garanta salvarea naţiunii, însă cu toate acestea, Biserica anunţă că preţul răscumpărării omului de sub orice ostilitate şi nedreptate a fost plătit odată pentru totdeauna. Mesajul social al Bisericii are în centru noţiunea de „sfinţenie”. În zilele noastre Biserica ortodoxa încearcă „să transfere revelaţia şi iubirea lui Dumnezeu în viaţa oamenilor, convinsă că Hristos este în mijlocul nostru aşa cum mărturisim la Liturghie, în persoana celui înfometat şi însetat, a celui fără apărare, fără cultură, fără salariu. A conjuga misticul cu socialul rămâne una dintre virtuţile oricarei spiritualităţii ortodoxe din lume”.

 

BIBLIOGRAFIE

1..       Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1998

2.      Anania, Arhiepiscopul Clujului Bartolomeu, Cartea deschisă a împărăţiei, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2005

3.      Bria, Pr. Prof. Univ. Dr. Ion, Spre plinirea Evangheliei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002

4.      Buga, Pr. Prof. Ioan, Pastorala-calea preotului, Editura Sf. Gheorghe-Vechi, Bucureşti, 1997

5.      Clement, Olivier, Adevăr şi libertate, trad. Mihai Maci, Editura Deisis, Sibiu, 1997

6.      Mihăiţă, Conf. Dr. Nifon Arhiepiscopul Târgoviştei, Misiologie creştină, Editura ASA, Bucureşti, 2002

7.      Moţoc, Pr. Alexandru, Biserica şi tinerii, Editura Macarie, Târgovişte, 1997

8.     Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1996

9.      Pop, Pr. Drd. Octavian, Misiunea Bisericii în Penitenciar, Editura Tradiţie, Bucureşti, 2000

10.  Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Hristos, Societate, Biserică, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1998

11.   Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol.II, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2003

12.  Idem, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2004

13.  Şebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Opriş, Prof. Monica, Opriş, Prof. Dorin, Metodica predării Religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000

14.  Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Dogmatica Ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004

 

 

 

 



Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la realizarea, desăvârşirea şi împlinirea unităţii naţionale româneşti - Studiu - Dr. Stelian Gomboş
 

Introducere

La promovarea conştiinţei unităţii spirituale a neamului românesc, Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie majoră. Ea a cultivat în sufletele credincioşilor români conştiinţa trează că ei au aceeaşi obârşie, ca neam, aceeaşi limbă şi aceeaşi credinţă creştină. Mitropoliile Ţării Româneşti şi Moldovei erau în strânse legături cu Mitropolia Transilvaniei, răspândirea cărţilor bisericeşti, ajutorarea frăţească în timp de prigoană, corespondenţa între ierarhi, contacte personale între preoţi, călugări şi credincioşi pelerini fiind adesea practicate de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi.

Încă de la începutul secolului al XV-lea, mitropoliţii Ţării Româneşti aveau şi calitatea de „exarhi ai plaiurilor“ pentru teritoriile intracarpatice, aflate pe atunci sub stăpânire străină. În această calitate, ei hirotoneau - la Curtea de Argeş, Târgovişte sau Bucureşti - pe mitropoliţii Transilvaniei. Episcopii de Vad depindeau canonic de Mitropolia Moldovei, mulţi dintre cârmuitorii ei fiind moldoveni, hirotoniţi la Suceava ori la Iaşi. Tot în Moldova au fost hirotoniţi unii dintre episcopii Maramureşului. La rândul lor, câţiva transilvăneni au ajuns ierarhi în Moldova şi Muntenia, ca episcopii Pahomie de la Roman şi Mihail de la Buzău, mitropolitul Iacob Stamati de la Iaşi, toţi în secolul al XVIII-lea, episcopii Filotei şi Dionisie Romano de la Buzău, în secolul al XIX-lea.

Conştiinţa unităţii de neam a fost întărită mai ales prin traducerea şi tipărirea cărţilor bisericeşti în limba română pentru „întreaga seminţie românească“, punându-se astfel bazele limbii române literare, care a consolidat şi mai mult conştiinţa unităţii de neam a tuturor românilor. Biserica a dăruit cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba poporului, înţeleasă de toţi, care au circulat în toate provinciile româneşti, afirmând, adesea, în predosloviile acestor cărţi unitatea bisericească şi naţională a tuturor românilor.

Diaconul Coresi, plecat la jumătatea secolului al XVI-lea de la Târgovişte la Braşov, a desfăşurat o bogată activitate tipografică de peste două decenii, tipărind cele dintâi cărţi bisericeşti. El are marele merit de a fi introdus limba română în Biserică. Lui îi datorăm primul Liturghier tipărit în întregime în româneşte (1570).

Apoi Cazania mitropolitului Varlaam al Moldovei, din 1643, intitulată sugestiv „Carte românească de învăţătură“, care s-a răspândit în sute de exemplare în Transilvania, întăreşte şi mai mult conştiinţa unităţii de neam a românilor despărţiţi fără voia lor în provincii separate politic.

În prefaţa acestei cărţi, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei exprima vizionar convingerea că, prin carte, Biserica se adresa nu doar cititorilor din principatul moldav, ci „la toată seminţia românească pretutindenea ce se află pravoslavnici într-această limbă“. Şi, într-adevăr, istoria confirm circulaţia Cazaniei mitropolitului Varlaam în Transilvania şi în toate ţinuturile locuite de români, ajutându-i să îşi păstreze în acelaşi timp credinţa, identitatea şi unitatea etnică.

Nu se poate trece cu vederea tipărirea Noului Testament de la Bălgrad (Alba Iulia), în anul 1648, în predoslovia căruia mitropolitul Simion Ştefan al Transilvaniei exprima ideea unităţii naţionale şi necesitatea stabilirii unei limbi literare pe care să o înţeleagă toţi românii.

De asemenea, mitropolitul Dosoftei al Moldovei scria în predoslovia Liturghierului (său) din 1683 că l-a tradus în româneşte ca „să-nţeleagă toţi“, declarând că săvârşirea sfintelor slujbe în limba înţeleasă de popor este în duhul tradiţiei Sfintelor Scripturi şi al Bisericii Ortodoxe. Liturghia săvârşită pe întreg teritoriul românesc în limba română a devenit, astfel, un factor de unificare spirituală naţională, de dezvoltare a conştiinţei naţionale şi a culturii româneşti. 

Pe de altă parte, Şcoala Ardeleană şi Biserica Greco-Catolică au contribuit şi ele la cultivarea conştiinţei unităţii de neam şi limbă, ca bază a realizării unităţii statale de mai târziu. 

Aşadar, unirea tuturor provinciilor româneşti într-un stat român naţional a fost încoronarea multor eforturi de afirmare treptată a conştiinţei naţionale şi a dorinţei de unitate naţională. 

Centenar - Demersul concret al Bisericii în vederea împlinirii marelui eveniment de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia

În acest sens, Unirea cea Mare de la Alba Iulia din 1918 a fost precedată şi pregătită treptat de evenimente majore, şi anume de Revoluţia din anul 1848, de Unirea Principatelor Române din anul 1859, de victoria românilor asupra otomanilor în Războiul pentru Independenţă din 1877, de ridicarea României la rang de Regat în 1881, de recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în 1885 şi de victoriile armatei române în Primul Război Mondial, între anii 1916 şi 1918, de proclamarea Unirii Basarabiei cu România, la Chişinău, în 27 martie 1918, şi de proclamarea Unirii Bucovinei cu România, la Cernăuţi, în 28 noiembrie 1918. 

În toate aceste etape de înaintare către realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Biserica Ortodoxă Română a mers împreună cu poporul, a fost în fruntea lui cu rugăciunea şi cu acţiunea, de luminare şi de încurajare, mai ales săvârşind Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, folosind predica şi cuvântul tipărit, pentru a cultiva conştiinţa naţională şi idealul luptei pentru libertate şi unitate naţională.

Ierarhi, cărturari, preoţi, diaconi patrioţi, profesori de teologie, studenţi în teologie, călugări, călugăriţe care au îngrijit soldaţii răniţi pe front, parohii şi mănăstiri care au organizat colecte de bani şi alimente, toţi aceştia i-au încurajat moral şi material pe luptătorii români pentru libertate şi unitate naţională, mai ales în timpul Războiului de Independenţă din anul 1877 şi în timpul Primului Război Mondial, între anii 1916 şi 1918. Un rol deosebit în acest sens l-au avut preoţii numiţi „confesori militari“.

În ceea ce priveşte evenimentul însuşi al Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, între cei 1.228 de delegaţi oficiali la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia se aflau şi mulţi slujitori ai Bisericii: ierarhi, profesori de teologie, consilieri eparhiali, preoţi parohi şi chiar studenţi în teologie. 

Lucrările Adunării au fost prezidate de marele patriot Gheorghe Pop de Băseşti, împreună cu episcopul ortodox de Arad, Ioan I Papp, care era şi locţiitor de mitropolit al Transilvaniei, şi de episcopul greco-catolic de Oradea, Demeter Radu.

În Marele Sfat al naţiunii române, ca şi în Consiliul Dirigent, au fost aleşi, de asemenea, slujitori ai Bisericii, iar episcopul ortodox român de Caransebeş, Miron Cristea, viitorul patriarh al României Mari, şi episcopul greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, au fost aleşi să formeze, împreună cu Vasile Goldiş şi Alexandru Vaida Voievod, delegaţia de patru persoane care va prezenta Regelui Ferdinand Actul Unirii, la Bucureşti, în data de 14 decembrie 1918. 

Proclamarea Unirii de la Alba Iulia s-a făcut la 1 Decembrie 1918, într-o zi de duminică. Ea a fost precedată de slujba Sfintei Liturghii şi de Te Deum în toate bisericile româneşti din Alba Iulia, întrucât aceasta era înţeleasă şi trăită ca o lucrare sfântă şi solemnă, ca o Sfântă Liturghie a comuniunii româneşti, a unităţii şi libertăţii naţionale, ca act de recunoştinţă sau mulţumire adusă lui Dumnezeu şi ca act de preţuire şi cinstire a eroilor care au luptat pentru dobândirea libertăţii naţionale şi afirmarea unităţii şi demnităţii naţionale. 

În faţa unei mulţimi de 100.000 de români, adunaţi atunci la Alba Iulia, eruditul intelectual arădean Vasile Goldiş, secretar consistorial al Episcopiei Aradului, considerat vizionar şi ideolog al Marii Uniri, a citit Rezoluţia Unirii, prin care a fost proclamată solemn unirea Transilvaniei cu România.

Pentru toate binefacerile Marii Uniri în viaţa şi istoria poporului român, aducem astăzi mulţumire lui Dumnezeu şi pomenim cu recunoştinţă pe toţi eroii români care au luptat pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român. 

Despre impactul, ecourile, consecinţele şi urmările acestui măreţ moment/eveniment istoric

Deoarece, din nefericire, unitatea teritorială realizată în anul 1918 nu mai este astăzi pe deplin aceeaşi, trebuie să cultivăm mai mult comuniunea cu fraţii noştri români din apropierea graniţelor României, dar şi cu românii de pretutindeni.

Astfel, Ziua Naţională a României va fi mai intens şi mai solemn trăită ca Ziua Unităţii şi Demnităţii Naţionale a Românilor.

În decursul timpului, slujitorii Bisericii Ortodoxe Române s-au iden­tificat mereu cu năzuinţele noastre de dreptate socială, independenţă, libertate şi unitate naţională, au participat, prin „cuvânt şi faptă”, la marile evenimente din istoria neamului nostru, înscriindu-şi numele cu litere de aur în memoria acestui popor.

Astfel, Biserica Ortodoxă din Transilvania şi-a adus contribuția la realizarea unității naționale prin strădania clericilor, monahilor și a tuturor credincioșilor săi.

Dintre reprezentanții ardeleni ortodocși cei mai de seamă au fost: Episcopul Miron Cristea al Caransebeşului, Episcopul Ioan I. Papp al Aradului; profesorii de teologie Nicolae Bălan (viitor mitropolit) şi Silviu Dragomir de la Sibiu; protopopul Andrei Ghidiu, teologul Petre Barbu sau secretarul eparhial Cornel Corneanu; vicarul Roman Ciorogariu şi secretarul eparhial Aurelian Magieru; protopopul Gh. Popovici de la Lugoj.

După încheierea ostilităților Primului Război Mondial, la 17/30 octombrie 1918 a luat fiinţă Consiliul Naţional Român, care îşi va stabili sediul la Arad. Acesta avea drept obiectiv intensificarea activităţii pentru realizarea unirii Transilvaniei cu România. În cadrul acestor acţiuni unioniste, slujitorii Bisericii Ortodoxe şi-au adus o însemnată contribuţie. Curând după aceea, Episcopul Aradului, Ioan I. Papp, împreună cu Vasile Goldiş, secretarul de atunci al Consistoriului Eparhiei Ortodoxe Române a Aradului, au cerut episcopilor români din Transilvania să-şi precizeze atitudinea faţă de Consiliul Naţional Român, nou constituit.

În „actul de adeziune”, din 21 noiembrie 1918, ierarhii români transilvăneni, Ioan I. Papp al Aradului și Miron Cristea al Caransebeşului, au declarat că vor colabora „din toate puterile la întruparea aspiraţiilor naţionale”.

Despre clerici și teologi români în gărzile naționale din Transilvania

În vederea asigurării ordinii publice şi a apărării împotriva ace­lora care ar încerca să împiedice realizarea unităţii statale a neamului nostru, s-au organizat, în întreaga Transilvanie, gărzi naţionale româ­neşti. De asemenea, s-au ţinut numeroase adunări populare în oraşele şi satele româneşti de aici, în care se cerea cu însufleţire unirea Transil­vaniei cu România. La constituirea acestor gărzi naţionale şi la toate adunările populare s-au numărat la loc de frunte clerici și teologi ai Bisericii ro­mâneşti: Silviu Dragomir şi Nicolae Bălan, profesori de teologie, Episcopul Miron Cristea al Caransebeşului, protopopul Andrei Ghidiu, Petre Barbu, profesor de teologie, Cornel Corneanu, secretar eparhial, Roman Ciorogariu, vicar, Aurelian Magieru, secretar eparhial (viitorul Episcop Andrei), Gheorghe Popovici, protopop, Vasile Suciu, vicar, Alexandru Borza şi Al. Ciura. De asemenea, acţiunile pentru unitate au fost susţinute şi prin periodicele Bisericii ro­mâneşti ca: „Telegraful Român” și „Gazeta Poporului” de la Sibiu, „Biserica şi Şcoala” de la Arad, „Foaia Diecezană” de la Caransebeş și „Unirea” de la Blaj.

La Marea Adunare de la Alba Iulia au participat cinci episcopi și 129 de protopopi români

După ce lucrările au fost pregătite, la 7/20 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român a luat hotărârea de a con­voca la Alba Iulia, pentru ziua de 18 noiembrie/1 decembrie, o Mare Adunare Naţio­nală a românilor transilvăneni, care să exprime dreptul de autoguvernare şi de auto­determinare al poporului român din Transilvania în faţa întregii lumi. La această adunare urmau să fie reprezentate toate păturile sociale, toate instituţiile bisericeşti, şcolare, culturale, economice, reuniunile de femei, de meseriaşi, de învăţători, găr­zile naţionale, organizaţiile muncitoreşti, asociaţiile studenţeşti.

La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Biserica românească a avut ca delegaţi de drept: cinci episcopi, patru vicari, 10 delegaţi ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitolurilor unite, 129 de protopopi, câte un reprezentant al institutelor pedagogice, câte doi repre­zentanţi ai studenţilor de la fiecare institut teologic, preoţi şi învăţători ai şcolilor confesionale, delegaţi din diferite circumscripţii electorale, precum şi numeroşi preoţi împreună cu păstoriţii lor, care au făcut parte din cei peste 100.000 de români transilvăneni prezenţi aici.

În ziua de duminică, 1 Decembrie 1918, clopotele bisericilor româ­neşti din Alba Iulia chemau la slujba „învierii” şi „unirii” neamului nostru. În fiecare s-a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum. După slujbă s-a întrunit Adunarea Naţională Constituantă, la care au participat cei 1.228 de delegaţi oficiali pentru a vota unirea. După îndeplinirea tuturor forme­lor de votare (de alegere a comisiei care valida mandatele) a fost ales biroul Marii Adunări Naţionale ce avea trei preşedinţi: Gheorghe Pop de Băseşti, Episcopul Ioan I. Papp al Aradului şi Demetriu Radu al Oradiei.

„Când se tratează soarta neamului, clerul și poporul credincios sunt una”

Adunarea a ales apoi Marele Sfat Naţional, care era un fel de Parlament, format din 212 membri, căruia i s-au încredinţat atribuţii admi­nistrative şi legislative. După citirea hotărârii de unire, au fost aleşi cu aclamaţii 212 membri ai „Marelui Sfat Naţional” (un fel de Parlament din care făceau parte şi clerici români: episcopi, profesori de teologie, protopopi şi preoţi). La încheierea lucrărilor a luat cuvântul Ioan I. Papp, Episcopul Ara­dului, care între altele a spus: „Ne-am prezentat... acum in corpore, la această mare sărbătoare naţională ca să dăm probe învederate că de ori câte ori se tractează despre soarta neamului românesc, clerul şi po­porul credincios, ca fii adevăraţi, sunt una în cugete şi simţiri, sunt una în dorinţele şi aspiraţiile naţionale”.

Între vorbitorii de la tribunele rânduite pe câmpul lui Horea s-au numărat importanți slujitori ai Bisericii Ortodoxe. De pildă, Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului, amintea de suferinţele românilor transilvă­neni şi de lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate, din rândul că­rora n-au lipsit nici clericii Bisericii Ortodoxe. După ce ierarhul pomenit arăta că acum nu ne putem gândi la alt­ceva decât „la Unirea cu scumpa noastră Românie”, alipindu-i întreg pământul strămoşesc... şi că... idealul suprem al fiecărui popor ce locuieşte pe un teritoriu compact trebuie să fie „unitatea sa naţională şi politică”, încheie prin mişcătoarele cuvinte: „Simţesc că astăzi prin glasul nostru unanim vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă românească...”.

În ziua de 1/14 decembrie 1918, delegaţia „Marelui Sfat Naţional” din Transilvania, din care făceau parte, alături de Vasile Goldiş şi Alexandru Vaida Voievod, şi Episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, au prezentat la Bucureşti, regelui Ferdinand, Actul unirii Transilvaniei cu România; peste câteva zile (la 11/24 decembrie), acest act se consfinţea legal printr-un decret. Unirea Transilvaniei cu România a fost recunoscută apoi şi de Conferinţa de Pace de la Paris prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920.

Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providențial. La 27 martie 1918, Basarabia - „lacrima neamului românesc” - revenea la patria-mamă; la 28 noiembrie 1918 era rândul Bucovinei, pentru ca la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, prin unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramu­reșului cu România să se împlinească unul dintre dezideratele națiunii române: desăvârșirea statului național unitar român. Întreaga Biserică Ortodoxă Română - cler și popor - și-a adus contribu­ția la lupta de emancipare a națiunii române și la îndeplinirea unui ideal vechi de multe veacuri - unirea tuturor românilor într-un singur stat. Oamenii Bisericii au acționat prin cuvânt și faptă, prin predică și pastorală, prin îndemn și acțiune directă, prin luptă și implicare la realizarea unirii din 1918.

Astfel, un număr însemnat de slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române - episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie şi preoţi de parohie, călugări, s-au aflat în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate.

Marea Unire din anul 1918 a fost rodul luptei tuturor forţelor şi categoriilor sociale, practic a întregului popor. De asemenea, a contribuit la edificarea ei o generaţie importantă de personalităţi precum: regele Ferdinand, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ion Nistor, Take Ionescu, Ion Inculeţ, Pantelimon Halipa, Nicolae Iorga şi mulţi alţii. Acestora li s-au alăturat un număr însemnat de slujitori ai Bisericii româneşti - episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie şi preoţi de parohie, călugări etc. - care s-au aflat în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate. De exemplu, pentru Transilvania amintim aici numele profesorilor teologi Nicolae Bălan (viitor mitropolit) şi Silviu Dragomir de la Sibiu; la Caransebeş pe Episcopul Miron Cristea, protopopul Andrei Ghidiu, teologul Petre Barbu sau secretarul eparhial Cornel Corneanu; la Oradea pe vicarul Roman Ciorogariu şi secretarul Aurelian Magieru; la Arad pe Ioan Papp; la Lugoj protopopul Gh. Popovici etc.; din rândul clerului greco-catolic transilvănean amintim pe Iuliu Hossu, Dimitrie Radu, Valeriu Frenţiu, Ioan Bob, Vasile Hossu, Victor Mihali şi alţii.

Pentru unitate naţională militau şi periodicele vremii: „Telegraful român” (Sibiu), „Biserica şi şcoala” (Arad), „Foaia diocezană” (Caransebeş), „Cuvântul Moldovenesc” (Chişinău), „Glasul Bucovinei” (Cernăuţi) şi altele.

Altfel spus, întreaga Biserică românească - cler şi popor - şi-a adus contribuţia la lupta de emancipare a naţiunii române şi la îndeplinirea unui ideal vechi de multe veacuri - unirea tuturor românilor într-un singur stat. Oamenii Bisericii au acţionat prin cuvânt şi faptă, prin predică şi pastorală, prin îndemn şi acţiune directă, prin luptă şi implicare la realizarea Unirii din 1918.

Delegații Bisericii la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia

Aşa după cum am mai spus şi în rândurile anterioare, la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, Biserica românească a avut ca delegaţi de drept: 5 episcopi, 4 vicari, 10 delegaţi ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitolurilor unite, 129 protopopi, câte un reprezentant al Institutelor pedagogice, câte doi reprezentanţi ai studenţilor de la fiecare institut teologic, preoţi şi învăţători ai şcolilor confesionale, delegaţi din diferite circumscripţii electorale, precum şi numeroşi preoţi împreună cu păstoriţii lor, care au făcut parte din cei peste 100.000 de români transilvăneni prezenţi aici.

Câteva concluzii, dezbatere şi actualizare

După cum am mai spus, de-a lungul timpului, vredinicii slujitori ai Bisericii româneşti Ortodoxe s-au identificat mereu cu năzuinţele poporului nostru de dreptate socială, independenţă, libertate şi unitate naţională, au participat, prin „cuvânt şi faptă”, la marile evenimente din istoria neamului nostru, înscriindu-şi numele cu litere de aur în „Cartea vieţii” poporului român.

Astfel, sub pelerina Bisericii cultura şi spiritualitatea românească au putut creşte, aducând roade bune la vremea cuvenită; în tinda Bisericii, pentru o lungă perioadă de timp, şcoala românească s-a putut dezvolta; sub oblăduirea ei, patrioţii români şi-au exprimat ideile; cu rugăciunea şi binecuvântarea ei soldaţii români şi toţi luptătorii pentru unitate au reuşit să ducă la îndeplinire idealurile lor.

Atunci când poporul şi ţara au cerut-o, Biserica noastră străbună şi-a adus contribuţia, depunând toată strădania, clericii, monahii, înalta ierarhie în frunte cu Mitropolitul Pimen - devenit atunci şi Preşedinte al Sfântului Sinod -, Miron Cristea, pe atunci Episcop al Caransebeşului, Nicolae Bălan, profesor de teologie la Sibiu în acea vreme, şi alţii.

În ziua de duminică, 1 Decembrie 1918, clopotele bisericilor româneşti din Alba-Iulia chemau la slujba „învierii” şi „unirii” neamului nostru; aici s-au săvârşit Sfânta Liturghie şi Te Deum-uri. După slujbă s-a întrunit Adunarea naţională constituantă, la care au participat cei 1.228 delegaţi oficiali pentru a vota unirea. După îndeplinirea tuturor formelor de votare (de alegere a comisiei de validare a mandatelor) a fost ales Biroul Marii Adunări Naţionale ce avea trei preşedinţi: Gheorghe Pop de Băseşti, Episcopul Ioan I. Papp al Aradului şi Demetriu Radu al Oradiei. 
Între vorbitorii de la tribunele rânduite pe câmpul lui Horea se numără şi slujitori ai Bisericii româneşti. De pildă, Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului, amintea de suferinţele românilor transilvăneni şi de lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate, din rândul cărora n-au lipsit nici clericii Bisericii româneşti. După ce ierarhul pomenit arăta că acum nu ne putem gândi la altceva decât la „Unirea cu scumpa noastră Românie”, alipindu-i întreg pământul strămoşesc... şi că... idealul suprem al fiecărui popor ce locuieşte pe un teritoriu compact trebuie să fie „unitatea sa naţională şi politică”, încheie prin mişcătoarele cuvinte: „Simţesc că astăzi prin glasul nostru unanim vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă românească...”.

Într-adevăr, prin acest important moment istoric s-a împlinit dorinţa de veacuri a românilor de a fi uniţi într-o singură ţară, iar mai târziu liberi şi independenţi, stăpâni pe propriile lor idealuri şi destine.

În această memorabilă zi de 1 Decembrie 1918 în toate localităţile din Transilvania, clerul Bisericii româneşti a săvârşit slujbe, arătând credincioşilor lor importanţa marelui act înfăptuit în cetatea lui Mihai Viteazul, Alba Iulia.

Marea Unire, manifestarea unității de credință a românilor

Biserica românească a fost întotdeauna legată de soarta poporului român. Este uşor de remarcat faptul că ori de câte ori în viaţa poporului român a existat un moment de răscruce, ori când s-au împlinit idealuri scumpe tuturor românilor, atunci şi în viaţa Bisericii româneşti au avut loc mutaţii ce au generat emulaţii spirituale şi împliniri bisericeşti. Astfel, întemeierea statelor feudale româneşti a fost urmată în plan bisericesc de întemeierea mitropoliilor româneşti, la Suceava şi Argeş. Aşa cum unirea Moldovei şi Ţării Româneşti din anul 1859 a fost imediat urmată de unirea celor două Biserici Ortodoxe sub un mitropolit primat.

Iar cucerirea independenţei naţionale în 1877-1878 şi recunoaşterea ei internaţională a fost urmată în anul 1885 de recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Un fapt cu semnificaţii asemănătoare s-a întâmplat şi după Marea Unire din 1918, care a fost urmată de unificarea Bisericilor Ortodoxe surori din teritoriile reunite cu Ţara şi din Vechiul Regat şi de ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la statutul de Patriarhie (1925).

Se observă foarte clar că fiecare obiectiv politic realizat de români este urmat în mod expres şi de unul pe linie bisericească, pentru ca în felul acesta Biserica Ortodoxă Română să fie alături de statul naţional românesc în demersurile acestuia de unitate şi propăşire. Mai mult decât atât, nici o realizare politică sau socială nu ar fi intrat la inima poporului român dacă aceasta nu ar fi fost completată şi de o împlinire bisericească.

De asemenea, în istorie, statornicia şi puterea unui stat era recunoscută şi prin puterea bisericească a poporului său. În istoria noastră mitropolitul ţării se afla în permanenţă de-a dreapta domnului, sfătuindu-l şi sprijinindu-l.

Aceeaşi simfonie a relaţiilor Stat-Biserică va putea fi observată şi la momentul 1 Decembrie 1918, precum şi ulterior.

Anul 1918 a reprezentat în istoria poporului nostru anul marilor sale realizări pe tărâm naţional, încununarea victorioasă a unui lung şir de aşteptări şi de renunţări, de lupte şi de sacrificii pentru un crez, pentru un ideal: desăvârşirea statului naţional unitar. Înfăptuitorul Marii Uniri din anul 1918 a fost poporul român, iar Biserica Ortodoxă Română a contribuit la înfăptuirea acestui ideal naţional.

Despre unitatea de credinţă, de neam şi despre cea naţională

Celebrarea Anului omagial al unității de credință și de neam reprezintă, pentru Biserica Ortodoxă Română, expresia comuniunii și mărturisirii sale de credință, rămase neschimbate în decursul istoriei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit ca, în cadrul conferinței pastoral-misionare semestriale a preoților din primăvara anului 2018, să fie analizată unitatea de credință și de neam prin reliefarea următoarelor teme: Unitatea de credință – temelie a unității Bisericii; unitatea Bisericii în fața persecuțiilor; unitatea Bisericii în fața ereziilor; unitatea Bisericii în fața curentelor filosofice și ideologiilor politice; și contribuția Bisericii la promovarea conștiinței naționale a poporului român și la făurirea statului român unitar modern.

În primele secole creștine, în special în perioada articulării învățăturii de credință de până la perioada Sinoadelor Ecumenice, Biserica a fost confruntată cu două pericole majore care amenințau unitatea ei.

Din exterior au acționat, împotriva armoniei ecleziale, persecuțiile îndreptate oficial împotriva creștinismului de către autoritatea romană și populația păgână, care considerau „noua” credință drept o manifestare îndreptată împotriva politeismului și a structurii statale existente la vremea respectivă.

Din interior, s-au ridicat împotriva unității Bisericii „bărbați, grăind învățături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei” (cf. Fapte 20, 30), așa cum prevăzuse înainte Sfântul Apostol Pavel, iar aceștia au creat diferite schisme și erezii, toate având nevoie de decizii clare și ferme îndreptate împotriva lor din partea ierarhiei bisericești.

În fața politeismului păgân, creștinismul a propus, încă de la început, o credință unitară, o mărturisire comună și o slujire liturgică respectând aceleași reguli și principii pentru toate comunitățile care alcătuiau Biserica. Sinoadele Ecumenice au cristalizat, ulterior, învățătura de credință, în fața pericolului reprezentat de ereziile și schismele apărute pe parcurs, iar această stare de fapt s-a păstrat în decursul istoriei creștine până în prezent și va rămâne astfel până la sfârșitul veacurilor.

În prezent, dificultățile care amenință unitatea Bisericii s-au modificat simțitor față de cele din primele veacuri. Dacă în secolul al XX-lea s-a produs fenomenul „secularizării”, cu efecte negative asupra lucrării Bisericii în societate, în secolul al XXI-lea ne confruntăm cu o reală „decreștinare” progresivă la toate nivelurile: social, politic, cultural. Situațiile în care simbolurile religioase sunt, efectiv, excluse din spațiul public devin tot mai dese, iar la nivel cultural, moștenirea creștină europeană este fie trecută cu vederea, fie îi este atribuit un rol redus, minimal ca importanță.

Această nouă stare de fapt, în special în Occident, este rezultatul final al accentului masiv pus pe capacitatea omului de a se încrede exclusiv în forțele proprii și de a realiza toate aspectele privitoare la viața sa prin intermediul propriei rațiuni. Tendința raționalistă conduce însă, în cele din urmă, la clivaje politice, la o stare de tensiune persistentă în toate straturile societăți, la slăbirea unității naționale, precum şi la diminuarea demnității naţionale.

În anul în care statul român își sărbătorește Centenarul, trebuie să subliniem în mod deosebit că România Mare este și o împlinire a Bisericii Ortodoxe Române, care, în toată istoria ei, a apărat unitatea de credință a românilor și, implicit, a cultivat conștiința unității de neam. „Românii – scria marele istoric Nicolae Iorga – au trăit într-o comunitate religioasă, care a avut drept consecință o comunitate culturală de cel puțin 300 de ani, și aceasta a produs în ceea ce privește sentimentul general de unitate românească cel mai mare efect” 1.

Biserica, prin predică și tipar, a cultivat cu stăruință în sufletele credincioșilor români conștiința că au aceeași origine, ca neam, aceeași limbă neolatină și aceeași credință creștină. Cu alte cuvinte, în cazul neamului nostru, conștiința unității de credință s-a împletit întotdeauna cu cea a unității de neam sau, mai exact, unitatea de credință a întreținut, a cultivat și consolidat conștiința unității de neam.

Unitatea de credință și de neam erau atât de strâns unite, încât credința sau „legea”, în limbajul medieval, era numită „românească” 2.

Prin predică și prin tipărirea cărților bisericești și difuzarea lor în toate provinciile locuite de români, mai cu seamă în Transilvania, unde se manifesta prozelitismul altor culte, Biserica Ortodoxă a vestit adevărul unității de neam și de credință, astfel încât românii de pe ambele părți ale Carpaților au fost convinși că „sunt de o limbă și de o lege”, „de un neam și de o credință”. Tipăriturile bisericești se adresau tuturor românilor („rodului nostru românesc”, „neamului nostru românesc”), întărind conștiința unității de neam a fraților despărțiți de granițe nefirești, ajutându-i, totodată, pe cei care se aflau sub stăpâniri străine să își păstreze credința creștină ortodoxă.

În prefața Cazaniei Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei (1632-1653), tipărită în anul 1643, intitulată Carte românească de învățătură, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei (1634-1653) exprima convingerea că se adresa „la toată semenția românească, pretutindeni ce să află pravoslavnici într-aceasta limbă” 3.

În prefața Bibliei din 1688 adresată domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714), semnată de patriarhul Dositei al II-lea Notaras al Ierusalimului (1669-1707), Sfântul Voievod era considerat un luminător al întregului popor român: „vrednic de mii de laude ești Măriia ta, care la un norod întreg dai cuvântul lui Dumnezeu, ca oarece lumină fiind până acum supt acoperemânt și o pui în sfeșnic, ca să lumineze celor den casă ai Besericii noroade: rumânilor, moldovenilor și ungrovlahilor” 4.

În predosloviile sau prefețele tipăriturilor importante găsim adeseori exprimată ideea unității de credință și de neam. În 1645, Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei se adresa în predoslovia Răspunsului împotriva catehismului calvinesc (1645) „iubiților săi fii” din Ardeal, pe care îi considera: „credincioși pravoslavnici și adevărați fii ai svintei noastre Beseareci apostolești, iubiți creștini și cu noi de un neam români, pretutinderea tuturor ce să află în părțile Ardealului ce sunteți cu noi într-o credință” 5.

Unitatea de neam și de credință a românilor era evidentă chiar și celor de alt neam. În 1629, patriarhul ecumenic Chiril Lucaris era convins că încercările de atragere a românilor transilvăneni la protestantism sunt zădărnicite de „legătura de sânge și de simțiri care trăiește, deși în mod tainic, dar cu atât mai puternic, între românii din țara Transilvaniei și între locuitorii Țării Românești și Moldovei. Principii acestor țări vecine nu se vor învoi în niciun caz [pentru atragerea românilor la protestantism – n.ns.], ci mai mult ca sigur se vor opune, dacă nu cu armele, cel puțin prin îndemnuri tainice” 6.

Pentru că românii trăiau în formațiuni politice diferite, Biserica a manifestat o preocupare constantă pentru mărturisirea credinței într-un grai înțeles de toți. În Predoslovia către cititori a Noului Testament de la Alba Iulia, din anul 1648, Sfântul Simion Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei între anii 1643 și 1656, deplângea faptul că „rumânii” sunt „răsfirați printr-alte țări, de și-au amestecat cuvintele cu alte limbi, de nu grăiescu toți într-un chip”, fapt pentru care a folosit în traducerea sa acele cuvinte pe care spera că le vor înțelege toţi 7.

Liturghia săvârșită în limba română în toate provinciile locuite de români a devenit un factor esențial de unificare spirituală etnică, de dezvoltare a identității și conștiinței naționale, dar și a culturii românești.

În acest sens, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spune următoarele: „Forţa principală, prin care Biserica poporului român s-a manifestat ca una şi a contribuit în cea mai mare măsură la unitatea acestui popor, a fost identitatea slujbelor bisericeşti, având ca centru Liturghia. Aceeași Sfântă Liturghie, aceleași slujbe, săvârșite în toate satele româneşti – şi în Ardeal numai în satele româneşti –, au păstrat aceste sate într-o unitate spirituală între ele şi cu românii de peste Carpaţi. Liturghia şi slujbele răsăritene au rămas trăsătura bisericească de unire între toţi românii, chiar când între românii ardeleni s-a produs o separaţie din punct de vedere administrativ-bisericesc. Se poate vorbi de o permanentă şi neîntreruptă unitate religioasă liturgică a poporului român. Întreg poporul român a rămas înlăuntrul aceleaşi vieţi liturgice răsăritene” 8.

Această limbă liturgică a dobândit statutul de limbă de cultură și civilizație creștină când Sfânta Liturghie şi Sfânta Scriptură au fost traduse în limba vie a poporului.

Așadar, Biserica, prin intelectualii săi, a avut o contribuție determinantă la „creșterea limbii românești”, componentă fundamentală a ființei și identității poporului român.

Mihai Eminescu, cunoscând rolul Bisericii și al credinței creștine în dezvoltarea culturii și a limbii române ca veșmânt viu al învățăturilor de credință și al cultului, a numit Biserica Ortodoxă Română „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului” 9.

Biserica Ortodoxă a slujit întotdeauna neamul românesc și a sprijinit aspirațiile lui. În acest sens, marele istoric Nicolae Iorga scria:

„Mitropoliții, episcopii, egumenii și așa de adesea ori și smeriții călugări ori umilii preoți de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învățătura, au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în legătură cu gustul și nevoile lui, au sprijinit Statul fără să se lase a fi înghițiți de dânsul, au călăuzit neamul pe drumul pământului fără a-și desface ochii de la cer […], dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de Stat, ostași, mucenici și sfinți” 10.

Cultivând conștiința unității de credință și neam, Biserica Ortodoxă Română a pregătit condițiile pentru înfăptuirea marilor evenimente din istoria românilor – Unirea Principatelor din 1859, obținerea Independenței de stat a României (1877-1878) și Marea Unire din 1918.

Totodată, Biserica Ortodoxă a participat la toate aceste momente definitorii din istoria neamului nostru prin clerul care a militat pentru unirea românilor într-un singur stat, dar și prin preoții săi eroi, care i-au însoțit pe soldații români și i-au întărit duhovnicește, împărtășind cu ei toate nenorocirile războiului și jertfindu-și uneori viața. Preoții care nu au fost mobilizați i-au consolat şi întărit pe cei rămași acasă și le-au insuflat speranţă.

La 10 aprilie 1918, generalul de Corp de Armată adjutant Constantin Prezan, fost Șef al Statului Major General, însărcinat cu comanda Armatei Române, aflat în vizită la Serviciul Religios al Armatei Române, menționa că: „Preoții și-au făcut mai mult decât datoria și este o cinste pentru cler, care alături de ostași, a făcut mai mult decât i-am cerut noi pentru țară și neam […] Rugați-vă lui Dumnezeu ca să ne dea cât mai mulți patrioți de care țara are mare nevoie. Transmiteți tuturor preoților de armată mulțumirile calde pentru inimosul lor concurs ce mi-ați dat pentru apărarea țării” 11.

Suntem chemați, deci, mai ales acum, în acest an special Centenar, să evidențiem și să comemorăm „pe toți acei români care, prin cuvânt și faptă au fructificat Marea Unire de la 1918 și până în prezent: ctitori de biserici și mănăstiri, promotori ai educației creștine românești și ai culturii române din țară și străinătate, susținători ai operei social-filantropice a Bisericii, apărători ai spiritualității românești”. Realitatea unității de credință și de neam a conferit poporului român o identitate particulară în istorie și ea trebuie cunoscută și valorificată de contemporani.

Încheierea

Creștinat, adică unit cu Hristos prin Botez, de când se forma în istorie, poporul român poartă în sufletul său pecetea tainei Crucii și a Învierii lui Hristos, trăind ritmic istoria ca pe o Cruce și o Înviere, suferinţă și speranţă, întristare și bucurie. Taina Crucii care se înalţă în slava Învierii este înscrisă pe stema României, ca simbol al dăinuirii noastre și program spiritual al comuniunii întru Hristos. De aceea, vulturul de pe stema României poartă Crucea în plisc, arătând că ne-am apărat patria, am dăinuit ca neam și am păstrat unitatea și demnitatea noastră ca Stat naţional, prin credinţă şi iubire jertfelnică.

Românii au cultivat permanent conștiinţa unităţii de credinţă și de neam. Credinţa creştin-ortodoxă a constituit, alături de latinitate sau romanitate, un element fundamental, care i-a unit pe români, chiar și atunci când împrejurările le-au fost potrivnice, ei trăind în state politice separate.

În acest sens, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae afirma că poporul român are simţul misterului din tradiţia creștină ortodoxă răsăriteană şi luciditatea latină: „Spiritul de sinteză complexă al neamului nostru nu se explică numai din persistenţa lui din veacuri imemorabile în spaţiul de mijloc între Occident şi Orient, ci şi în îmbinarea în el a caracterului latin şi a creștinismului ortodox” 12.

Biserica Ortodoxă, care a însoţit și a slujit poporul român de la nașterea sa în istorie, a cultivat permanent în sufletele credincioșilor români conștiinţa că au aceeași obârșie, limbă romanică (neo­latină) și credinţă creștină. Adevărul originii daco-romane și al latinităţii limbii sau adevărul „romanităţii românilor” a fost conștientizat în Biserică și transmis de ierarhi, preoţi și diaconi prin predică, dar și prin tipărirea cărţilor bisericești, răspândite apoi în toate provinciile locuite de români, întrucât ele au fost adresate întregii „seminţii ro­mânești”.

Suntem singurul popor neolatin care-și afirmă originea romană prin numele său, de popor român. Numele de „români” apare prima dată într-o scriere bisericească, mai precis în prefaţa Paliei de la Orăștie (1582) 2, o traducere parţială în limba română a Vechiului Testament. Conștiinţa că românii, deși trăiau separaţi în mai multe state, vorbeau aceeași limbă și aveau aceeași origine și credinţă, este confirmată și mărturisită şi de Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei, în Predoslovia Răspunsului împotriva catehismului calvinesc (1645) 13.

Biserica Ortodoxă Română a iubit și a slujit întotdeauna poporul român, a binecuvântat aspiraţiile lui de libertate și unitate și a participat la momentele semnificative ale istoriei naţionale, precum Unirea Principatelor din 1859, obţinerea Independenţei de stat a României (1877-1878) și Marea Unire din anul 1918.

Centenarul Marii Uniri este o sărbătoare a unităţii de neam și de credinţă, întărită prin jertfă și biruinţă. În urmă cu un secol s-a înfăptuit România Mare, cu preţul unor mari sacrificii, prin unirea Basarabiei cu Regatul României, hotărâtă de Sfatul Ţării de la Chișinău la 27 martie/9 aprilie 1918, a Bucovinei, decisă de Congresul General al Bucovinei la 15/28 noiembrie 1918, și a Transilvaniei, hotărâtă de Marea Adunare Naţională din 18 noiembrie/1 decembrie 1918, convocată la Alba Iulia.

Statul întemeiat în anul 1918, prin unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei cu Regatul României, a primit recunoaștere internaţională prin tratatele care au constituit sistemul de la Versailles (1919-1920).

Deși nedreptăţile istoriei au făcut ca unele dintre teritoriile românești unite în 1918 să fie mai târziu desprinse din trupul ţării (nordul Bucovinei şi Basarabia, în 26 iunie 1940; Ardealul de Nord, în 30 august 1940 – Dictatul de la Viena; Cadrilaterul – Dobrogea de Sud, în 7 septembrie 1940), totușifraţii nu pot fi separaţi de graniţe, iar sentimentele de dragoste și frăţietate nu pot fi înăbu­șite.

Comemorăm în acest an pe făuritorii Marii Uniri din 1918, îndeosebi pe basarabenii Ion Inculeţ, Pantelimon Erhan, Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan și Ioan Pelivan, pebucovinenii Iancu Flondor, Ion Nistor, Sextil Pușca­riu, Dionisie Bejan și Doru Popovici, pe transilvănenii Vasile Gol­diș, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Maniu, Octavian Goga, Ion Flueraș și Vasile Lucaciu.

Totodată, evidenţiem contribuţia multor clerici români la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, în frunte cu Episcopul Miron Cristea al Caransebeșului, viitorul Patriarh al României.

Biserica Ortodoxă Română a susţinut mai întâi Unirea Principatelor Române (1859), realizarea Independenței de Stat a României (1877-1878) şi a Marii Uniri din anul 1918, iar apoi a militat pentru recunoaș­terea drepturilor şi demnităţii ei pe plan extern, şi anume: dobândirea Autocefaliei,în anul 1885, şi ridicarea la rang de Patriarhie, în anul 1925.

Un simbol al înfăptuirii întregirii României, realizată prin jertfa ostașilor noștri și prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, este construirea Catedralei Naţionale.

După încheierea Războiului de Independenţă din 1877-1878, poetul Mihai Eminescu şi scriitorul Ioan Slavici au fost printre primii intelectuali români care au susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale, un edificiu bisericesc cu valoare de simbol naţional, ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu 14.

Apoi, după Marea Unire din 1918, Patriarhul Miron Cristea a susţinut și a promovat importanţa construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Încă din anul 1920, la o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod, denumirea de Catedrală a Mântuirii Neamului a fost adoptată cu entuziasm. Ea face referire la izbăvirea sau eliberarea poporului român de orice dominaţie străină și la realizarea unităţii într-un singur Stat national 15.

Așadar, Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională, cu hramul principal Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, unește simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic, cu recunoștinţa pe care o datorăm permanent Eroilor Nea­mului.

Comemorarea făuritorilor Marii Uniri și a contribuţiei istorice majore a acestora la realizarea idealului naţional de unitate constituie o ofrandă de recunoștinţă, dar și prilej pentru generaţia actuală de a cunoaște mai bine virtuţile lor, de a le preţui și a le pune în valoare, fiind chipuri de lumină și întărire spirituală pentru viaţa și lucrarea Bisericii în contextul actual.

 

 

Indicii, referinţe şi note bibliografice:

 

1. Pr. Dumitru Stăniloae, Reflexii despre spiritualitatea poporului român, Editura Scrisul Românesc, Craiova 1992, p. 14.

2. Ioan Bianu, Nerva Hodoș, Bibliografia românească veche: 1508-1830, tom. I. 1508-1716, București, Stabilimentul grafic J.V. Socec, 1903, p. 95.

3. Ioan Bianu, Dan Simonescu, Bibliografia românească veche: 1508-1830, tom. IV. Adăogiri şi îndreptări, Bucureşti, Atelierele Grafice Socec & Co, Societate Anonimă Română, 1944, p. 191.

4. Nicolae Şt. Noica, Catedrala Mântuirii Neamului – istoria unui ideal, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2011, p. 51.

5. Nicolae Iorga, Dezvoltarea ideii unităţii politice a românilor, Bucureşti, Ed. Casei Școalelor, 1915, p. 26.

6. Nicolae Stoicescu, Unitatea românilor în Evul Mediu, Bucureşti, Ed. Academiei, 1983, p. 122, n. 34.

7. Ion Bianu, Nerva Hodoş, Bibliografia românească veche, tomul I, 1508-1830, Bucureşti, Ediţiunea Academiei Române, 1903, p. 139.

8. I. Bianu, N. Hodoş, Bibliografia românească veche, tomul I, p. 289.

9. I. Bianu, N. Hodoş, Bibliografia românească veche, tomul I, pp. 150-151.

10. Ioan Lupaş, Documente istorice transilvane, vol. I (1599-1699), Cluj, Tipografia Cartea Românească, 1940, p. 178.

11. I. Bianu, N. Hodoş, Bibliografia românească veche, tomul I, p. 170.

12. Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, în colecţia „Opere complete”, vol. IX, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2018, p. 325.

13. Timpul, 14 august 1882, în: Mihai Eminescu, Opere, vol. 13, Bucureşti, Ed. Academiei, 1989, pp. 168-169.

14. Nicolae Iorga, Istoriei Bisericii românești și a vieții religioase a românilor, vol. I, ediție revăzută și adăugită, București, Ed. Ministeriului de Culte, 1928, p. 4.

15. Gh. Nicolescu, Gh. Dobrescu și A. Nicolescu, Preoți în lupta pentru făurirea României Mari, 1916 – 1919, București, Ed. Europa Nova, 2000, p. 198.

 

 

 

 

 

 



CENTENARUL MARII UNIRI (8)

Unitate de credință și unitate de neam în anul centenar - Basilica 

Coroana Sfântului Ștefan a fost binecuvântată - Basilica 

Trei obiective ale Mitropoliei Clujului pentru Centenar - Basilica 

Imigratia apare când devii exilat în propria țară - Ziarul Lumina 

Alianța împotriva oprimării maghiare -Tribuna

Marea Unire și tribunismul -Tribuna

O carte adevărată despre marea unire -Tribuna

Centenarul Marii Uniri - Tribuna 

99 de ani de la împlinirea unirii Banatului cu România - Activenews

101 ani de la cea mai mare bătălie din Primul Război Mondial, Mărășești - Activenews

Eroi, cruci și bălării la Cimitirul Eroilor din Predeal - Activenews

Marșul Centenar- Activenews

Patriotismu, factor esențial al unității românilor - Revista Atitudini 

 



De ziua Limbii Române la Soroca, 31 august 2014 - Prof. Maria Gabor

  Ziua Limbii Române, care se sărbătorește prin decret prezidențial pentru al doilea an, în România, în data de 31 august, anul acesta, 2014, s-a potrivit într-o zi de Duminică, și a coincis în calendarul nostru ortodox, cu data la care se prăznuiește Așezarea în raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului; așă că, ajunsă la Soroca, m-am dus mai întâi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de la Biserică.  Am plecat de la Chișinău îmbrăcată în costumul pupular de la noi, din Făgăraș, cum fac și acasă în zilele de praznic. Acum eram mândră o dată mai mult de brâul meu tricolor, cumpărat la Chișinău de la o moldoveancă din Ungheni, un brâu tare, țesut în război și lung, lung, mai lung decât cel pe care îl aveam de acasă. Căci tare îmi este iubirea de țară și de limbă din suflet și lung,  nesfârșit de lung îmi este drumul în gând al iubirii de neam și eroi.

         La Soroca, am ajuns la o slujbă arhierească, căci însuși Mitropolitul Basarabiei, Înalt Preasfințitul Petru, slujea în Altarul Bisericii noi. Ce bucurie în suflet să pot să cânt, din locul unde mă potrivisem în biserică, împreună cu strana din podișor, căci minunate glasuri de femei intonau răspunsurile pe aceeași melodie, ca și la noi. Troparul Adormirii Maicii Domnului, cântat de preoții împreună slujitori la Altar, mi-a adus în auz, vibrațiile de imn, țâșnite parcă din diapazonul format de vârfurile Ferestrei mari,  din Munții Făgărașului, căci am văzut mental, în văzduh, Epitaful cu icoana Adormirii Maicii Domnului de la Sfânta Mânăstire ”Constantin Brâncoveanu”, de la Sâmbăta de Sus, icoană  pictată de Părintele Arsenie Boca. Era un semn de la Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu care mă privea, acum, aici, în biserica frumos împodobită de sărbătoare, de la Soroca, binecuvântâdu-mă din icoană în LIMBA ROMÂNĂ.
Ce trăiri am adunat în această minunată zi! Binecuvântări peste binecuvântări de la acest pământ minunat al Moldovei, lângă apa Nistrului sfânt,  har peste har, oameni cu suflet frumos, creștini încercați, sfințiți de iubire, cu inima-vioară, cu sufletul-nai, au pus pecete ființială unui cântec de slavă Limbii Române!
 
La Soroca, de Ziua Limbii Române, 2014
 
Am venit aici cu Brâul,
Nistrul m-a-ndemnat cu râul,
Povestindu-mi de trecut,
De iubirea pentru Prut.
Mie-n suflet, strânsu-mi-s-a
Jalea lui până la Tisa
Și-am rămas deodată mută!...
Dar catrința-mi, ca o plută,
S-a întins pe apa lui
Cu avântul Brâului.
Și cu ia mea străbună,
Din comună, în comună,
Din oraș în alt oraș
A ajuns la Făgăraș!
S-a cutremurat Cetatea!
S-a deschis în Ceruri Cartea
Și-am văzut scris latinește:
Azi, poporul ce-și iubește
Românescul grai frumos
E poporul lui Hristos!
 
 
În visul de azi-noapte!
 
Văzutu-m-am la Nistru, în Cetate,
Curgea la vale râul lin, tăcut.
Dar, dintr-odată-ntors, s-a prefăcut
În trâmbiță de ape-nvolburate.
Se năpusteau în ziduri viituri,
Călări, călări de unde înzăuate,
Dar, suflete de sfinți, la-ncheieturi,
Nu le lăsau să intre în Cetate,
Căci sfinții simt ascuns un duh străin,
Fac Semnul Crucii apelor vâlvoi.,
Nistrul robit de gândul rău, hain,
Cuminte, se retrage înapoi!
 
 
 
Ziua LIMBII ROMÂNE, anume data de 31august, este anul acesta 2014 o Duminică și coincide  în calendarul ortodox, pe stil nou, cu Așezarea în raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului.
 
Din Munții Făgăraș, Fereastra Mare
Cu vârfurile-n sus-diapazon,
Trimisu-mi-a la Marea Sărbătoare
Un semn de la chilie și un ton!
Cânta-n văzduh și în Altar Troparul,
Măicuții Sfânte scris pe Epitaf
Și-mi strămuta la Nistru tot amarul,
Din Oltul încercat, acum rămas
Să facă în Ardeal o rugăciune
Măicuții Sfinte, azi, la Brâul Sfânt,
Să ne unească Domnul cu minune,
”Precum în Cer așa și pre Pământ!”
 
 
La Statuia lui Mihai Eminescu și a lui Grigore Vieru
 din Parcul  ”Mihai Eminescu” de la Soroca
 
Poeții mei iubiți nu sunt statui!
Când mă apropiu, să le las o floare,
Simt duhul lor înveșmântat în boare,
Dar nu pot spune asta orișicui.           
 
M-am dus la Ștefan Sfântul! Sub coroană
Văd fruntea-i întristată, fără nimb...
Se bucură de floare, iar în schimb,
A pus pe-un porumbel să-mi dea o pană...
 
 
Fraților iubiți!
 
       Poeților întâlniți la Biblioteca ”Mihail Sadoveanu” din Soroca: Aurelian Silvestru, Iulian Filip, Petre Popa, Vasile Romanciuc, Ion Berghia și tututor  Fraților dragi, trecuți pe aici.
 
 
M-am întâlniat azi, cu poeții, Frații.
O, de m-ar recunoaște după port!
Ca să mă recunoască toți confrații,
Să știe câtă dragoste le port!
 
M-am întâlnit cu Frații mei, poeții.
O, de m-ar recunoaște după brâu!
Ca să mă recunoască toți drumeții,
Care-au venit la Nistru, sfântul râu!
 
M-am întâlnit cu Frații de condeie.
O, de m-ar recunoaște din privire!
Să vadă că în ochii-mi de femeie
Nu știu de ură, știu doar de Iubire!
 
                                                Maria Gabor
                                           Soroca, 31 August 2014


Despre Noua Ordine Mondială (Video) - Fr. Alexandru Mihail Niţă

 



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Un interviu cutremurător cu Părintele Jean Boboc despre transumanism, religia mondializării
 

Suntem în fața unei revoluții "en marche", a unui totalitarism, prelungire a marxismului, care vizează crearea omului nou

În interviul de mai jos Jean-Michel Vernochet, cunoscut jurnalist francez dialoghează pe tema transumanismului cu Părintele Jean Boboc, preot econom stavrofor la Catedrala Ortodoxă Româna "Sfinții Arhangheli" din Paris. Părintele Jean Boboc este doctor în medicină la Facultatea de medicină din Paris și doctor în teologie la Institutul Saint Serge din Paris. Discipol al lui Mircea Eliade și unul dintre principalii traducători în franceză ai Părintelui Dumitru Stăniloae, este și rectorul Centrului Ortodox de Studii și Cercetare "Dumitru Stăniloae", unde ține cursuri de antropologie și bioetică. Recent, Părintele Jean Boboc a publicat o carte care se numește: "Transumanismul decriptat - Metamorfoza corăbiei lui Tezeu" - prefațată de profesorul Pierre Magnard, profesor emerit la Sorbona.

Transumanismul, religia masonică mondială, o traducere și adaptarea realizate de Român Ortodox în Franța

Jean-Michel Vernochet: Astăzi vom vorbi despre o chestiune foarte importantă, care este transumanismul, cât și despre alte chestiuni de actualitate. Mai întâi putem spune că preocuparea medicinii tradiționale este de a vindeca și a preveni boala, de a "repara" corpul. Pe de altă parte, astăzi sunt oameni care cred că am intrat într-o realitate augmentată, când se modifică omul, se denaturează. Vorbim de căi intruzive când se încorporează omului anumite proteze electronice, se fac implanturi în creier. Alții ar vrea, pe alte căi, să modifice genomul uman, să modifice organismele genetic [OGM]. Și, aceștia vor să facă revoluție, să facă un marș forțat, să "meargă mai repede decât muzica", adică să forțeze lucrurile.

Jean Boboc: Da, asta este, ați spus totul, pentru că transumanismul este un marș forțat și, așa cum indică prefixul, transumanismul este trecerea de la umanitate la o altă formă de umanitate. Recent s-au descoperit niște bucăți de os care ne permit să spunem că omul modern este poate de 5 mii de ani. Să presupunem... Ori, transumanismul este voința de a se pune la maneta evoluției și de a face rapid un marș forțat, o trecere de la umanitate, așa cum o cunoaștem, la o altă umanitate. Ați pomenit de raportul dintre transumanism și medicina tradițională - paradigma terapeutică clasică, care constă în ameliorarea simptomelor unei boli, în vindecarea ei și în "repararea" corpului umani. Acum, asta se schimbă și devine o transformare și o creștere a capacităților corporale, biologice, fizice, mentale, intelectuale, etc. prin bieul biotehnologiilor și a altor lucruri. Deci, suntem în fața unei revoluții, "en marche". Un filosof belgian spunea că facem transumanism cum facem astăzi proză. Adică suntem deja în el.  Si totul derivă din bioetică. Așa cum clericii [urmași ai lui Iuda] au trădat Biserica, de mult timp, profesorii de bioetică au trădat medicina. Profesorii de bioetică în SUA, în Australia, în Anglia sunt toți biologi sau medici care au și o specializare în filosofie. Si ei sunt adepții filosofiei engleze, opusă celei lui Kant, pe care o numim "utilitarism". Individul devine un material utilitar cu un aspect de marfă, [care poate fi vândut sau cumpărat n.n.]. Omul poate fi modificat în totalitate sau pe anumite părți, poate fi modificat prin transumanism la alte nivele - pentru că transumanismul nu este unitar în termeni de de ideologie. Larry Page, cofondator de Google: "Google va fi în final un implant cerebral care vă va da răspunsul când vă gândiți la o întrebare" Unii sunt bracați pe faptul că biologia noastră actuală nu este compatibilă cu lumea tehnologică care se pregătește, iar altora puțin le pasă de biologia noastră, căci sunt deja neognostici, sunt dualiști: corpul nu contează, ceea ce contează este să se încerce să se salveze spiritul și să-l transfere pe servere - aceasta este munca pe care o face Rey Kurzweil în Silicon Valley, cu faimoasa sa Singularity University, bazată pe inteligentă artificială.

Jean-Michel Vernochet: Am văzut un film sud-african, "Chappie" cu roboți care veneau în spiritul oamenilor. Spiritul omului era distrus.

Jean Boboc:  Este post-umanismul, iar aceasta aș numi-o sindromul Jivaro, adică de "reducere a capului". Este evident că nu este posibil ca totalitatea inteligenței umane să fie transferată, dar un anumit număr de capacitați sinaptice ar putea să fie repertoriate și transferate. Acesta este însă un om redus. De aceea putem spune că transumanismul este reductor, și de aceasta vă vorbesc de sindromul Jivaro. De altfel în SUA, când mergem să vedem psihiatrul, spunem că mergem să vedem "shrink"-ul nostru, adică "cel care reduce"...

Jean-Michel Vernochet: François Rabelais spunea: "știință fără conștiință nu este decât ruinarea sufletului". Acum oamenii vor să facă revoluție științifică dar, de fapt, noi trăim deja cu toții într-o "realitate augmentată". Rachetele de război pot să lovească ținta cu o mare precizie, avem lunete foarte performante chiar și pentru vedere nocturnă, și toate lucrurile pe care le-am inventat fac parte dintr-o realitate augmentată. Dar, până acum, progresul s-a făcut într-un mod organic și natural.

Jean Boboc: Problema este aici: se vrea ștergerea trecutului, să se atingă cât mai repede o altă realitate, să ne punem în pas cu evoluția și să se transforme cât mai repede omul. Aceasta se numește revoluție, și pentru a o face, ca pentru toate revoluțiile, trebuie să fi subversiv. Ori, transumanismul se manifestă prin subversiune pe toate planurile. Unul din caii de bătaie ai transumanismului este preluarea ideilor utopice, dar care devin realitate, ale lui Aldous Huxley și care au fost preluate și de George Orwell. Spre exemplu "separarea definitivă a sexualității de procreere". Ori, acesta este unul din caii de bătaie care se găsește în Franța în termenii revoluției familiei, cu privire la filiație. Toate acestea sunt ideologie pură. Revedem concepția adopțiilor. Pentru noi, creștinii, noi suntem fii adoptivi ai Tatălui, nu suntem copiii naturali ai Tatălui. Dumnezeu-Tatăl nu are decât un Fiu. Este o întreagă teologie. Dar noi vrem să revedem astăzi adopția pentru că putem adopta în moduri diferite. Spre exemplu, astăzi se poate adopta un spermatozoid sau un ovocit. Plecând de la ce? Păi intram într-un proces de fabricare de indivizi cu totul artificiali. Știți că astăzi procrearea medical asistată (PMA) permite, prin fecundarea in vitro (FIV), să se prepare în afara corpului femeii, un embrion, pe care putem să i-l inserăm și, mai târziu, când nu mai ajunge să se dezvolte, deci nu mai poate să ajungă la o maturitate, îl vom pune într-un incubator. Este exact ceea ce a fost prevazut de Adouls Huxley. Omul fără rădăcini!

Jean-Michel Vernochet: Vagabond, nomad, cu acele fantasme sexuale, așa cum spunea Jacques Attali în cartea sa "O scurtă istorie a viitorului"["Une brève histoire de l’avenir"] și care vroia să practice "ano-nomadismul" cu toate fantasmele de pedofilie posibile, cu holograme. Si este un om mare, d-l Attali, este cel care l-a promovat pe d-l Macron.        

Jean Boboc: Tot ceea ce se întâmplă în politică să nu credeți că nu are legătură cu transumanismul. De ce credeți că am scris această carte?! Pentru că este o necesitate în mijlocul celorlalte cărți care se publică în acest moment. Literatura despre transumanism este esențial în engleză, dar, de câțiva ani, de când suntem cu nanotehnologia, știința computerelor și știința cognitivă, cu care acestea se sincronizeză și chiar sunt în simbioză, totul merge foarte repede. Si guvernele, și Parlamentul European, au cerut raporturi despre transumanism.

Jean-Michel Vernochet: L-am evocat pe d-l Attali, și ceea ce vreau să spun este că în amonte de cei care vor să încerce să pună în operă ideologia, care vor să facă trecerea de la teorie la practică,  sunt toți acești intelocrați, ideocrați care pregătesc terenul psihologic. Vedem astăzi că d-l Macron împreună cu ministrul sănătății vor să impună noilor născuți un vaccin care combină 11 vaccinuri, care vor slabi sau vor distruge sistemul imunitar. Înainte erau 3 vaccinuri care puteau să acopere spectrul riscului real. Si, din ce în ce mai mult, se pune problema implantări cipurilor. Deci, transumanismul nu este un vis, ci este chiar aici, acum. Prin d-l Macron transumanistul Attali este cel care trage sforile.

Jean Boboc: Acum câțiva ani d-l Attali ne-a spus că "dreptul la sinucidere medicală, asistată, este un drept al oricărei țări socialiste". "Socialiste", da! Deci, astăzi avem probleme legate de începutul vieții și de sfârșitul vieții pe pământ.

Jean-Michel Vernochet: Și, în mijlocul acestora, este șomajul!

Jean Boboc: Bravo! Este exact, dar Statul-providență va putea să pună toată lumea la același nivel, a consumatorului imbecil, între o naștere care va fi fabricată în laborator, prin oameni care vor decide cine are dreptul să trăiască și cum să moară. Si asta a început cu James Watson și Francis Crick care au descoperit ADN-ul, și care au spus: "copiii care se vor naște, și nu vor corespunde criteriilor umanității pe care o vom decide, nu vor avea dreptul să trăiască". Ori, aceste criterii sunt esențial criterii somatice și psihologice care, în mod natural, atunci când devenim bătrâni, atunci când ne pierdem memoria, când pierdem gândirea clară, nu mai suntem oameni [pentru ei], și iată că se va instala eutanasia activă sau eutanasia pasivă. In Franța numim asta sedare profundă și ireversibilă. Transumaniștii acceptă pe de-o parte 1. ideea de a suprima oamenii bătrâni și 2. vor să prelungească durata de viață. Deci, este vorba de prelungirea vieții pentru cei aleși!

Jean-Michel Vernochet: Adică cei care vor avea posibilități financiare. Știm că guvernarea mondiala va fi a bancherilor.

Jean Boboc: Pentru că vorbiți de guvernare mondială voi denunța aici că transumanismul este religia mondializării. Este noua religie în mod extrem ecumenistă, ecumenistă în sens reductor al tuturor religiilor (ceea ce se prepară acum), și care va fi noua religie a transumanismului. Transumanismul este a-religios, este ateu, dar își dau seama că nu pot distruge în om dimensiunea religioasă. Mircea Eliade a fost extrem de precis asupra acestei chestiuni, când a spus că "sentimentul religios, sacru, nu este într-un moment al istoriei omului, ci este o realitate concretă a ontologiei sale". Ori, transumanismul își dă seama de asta, după ce a avut o perioadă în care a scuipat pe toate religiile, dogmele, în numele unui libertinaj total. Ei, bine, astăzi vine cu ideea unui rus, care face munca pe care o face Rey Kurtweil în California, și care propune ca transumanismul să preia toate religiile - care să își dea mâna-, cu condiția să abandoneze o parte din dogma lor. Acesta este sincretismul! Si, vedeți, când toate religiile lumii își vor da mâna, știm foarte bine la ce poate să ducă asta...

Jean-Michel Vernochet: Vorbiți în cartea dumneavoastră de ateism, care este o religie în sine, de ateismul militant, chiar fanatic. Îl am în fața ochilor pe d-l Jean-Luc Mélenchon, care vine în Adunarea Națională cu toate simbolurile unei religii republicane - deși n-a utilizat cuvântul "religie"-, pe d-l Peillon care se revendică a fi cabalist și țipă de pe toate acoperișurile că "laicitatea republicană este o religie în sine". Ei sacralizează anumite valori, precum cei care se duc la "gay pride", și care astăzi sunt un fel de vaci sacre, și revendică într-un fel sau altul acest transumanism, care este PMA (procrearea medical asistată). Sunt oameni care au ales să se sterilizeze și, în ciuda acesteia, azi vor să procreeze în circumstanțe suspecte.

Jean Boboc: Suntem într-o nebunie totală pentru că pe de-o parte vrem să procreăm într-un mod foarte bizar și pe pe altă parte vedem într-un faimos raport european: "no kids, no problem" ["fără copii, fără probleme"]. Vedem bine că cei care le redactează nu au copii, și "după ei potopul".  D-l Macron nu are copii și este președintele Franței, d-na Merkel nu are copii, și este cancelarul Germaniei. Și putem continua și pentru primii miniștrii în Italia, Spania, d-na prim-ministru în Anglia, etc... Cei care sunt elitele noastre și ar trebui să aibe un efect de exemplaritate, nu sunt pentru supraviețuirea Europei.

Jean-Michel Vernochet: Nici pentru supraviețuirea speciei umane.... Ascultam de dimineață la radio că toată emigrarea va deveni legală... dar am să revin asupra PMA (procrearea asistată medical). Este un tsunami în favoarea acestor forme deviante. Oamenii vor să tindă spre a fi supraoameni. Este ceea ce ne propun acești transumaniști. Dar, înainte de a fi supraoameni, să începem prin a fi oameni.  

Jean Boboc: Acești supraoameni nu vor suprafemei: vor să elimine femeia! In transumanism, în gay pride, de exemplu și în toate astfel de mișcări, lesbienele insistă foarte mult asupra drepturilor lor. Si iată că PMA și tot ceea ce se va desfășura în jurul ei,  va permite alegerea sexului. Si știți că deja alegerea sexului s-a făcut, și sexul masculin este predominant. Se elimină fetițele. In China, India... e dramatic. Deci, eliminăm femeile. Si mișcările lesbiene au două școli: cele care spun: "formidabil, căci cu PMA și ectogeneza (fabricare în afara corpului uman a embrionilor) vom fi eliberate de această sclavie care este graviditatea". Si, apoi, sunt cele care spun: "asta nu merge, pentru că ni se va retrage singura originalitate pe care o avem, aceea a puterii procreării". Deci, în interiorul acestor mișcări, vedem foarte bine că nu se lipește ceea ce spun unele și altele. Știți că trăim într-un timp în care sunt enorme descoperiri științifice, cele mai interesante din ultimul timp sunt cele care propun corectarea genomului uman. Este vorba de lucrările lui Emmanuelle Charpentier, care ar fi putut să aibe Premiul Nobel și, în ciuda aceasta, această descoperire deschide un viitor foarte periculos. Suntem capabili astăzi, dintr-un lung "tren" genetic să extragem un "vagon" și să punem altul în loc. Ea descoperă această tehnică, a unor foarfece genetice, care este minunată în plan terapeutic dar, atenție, aceasta nu este încadrat din punct de vedere juridic, astfel încât mâine poate să devină o modalitate de a transforma omul și, odată această modificare făcută, devine eternă, adică nu mai putem să revenim în urmă, va fi transmisibilă. Embrion himeră compus din celule umane și de porc

Jean-Michel Vernochet: Pe alte căi, este ceea ce se face astăzi prin hibridizare în California, deși nu se vorbește prea mult despre asta, și se creează embrioni himeră om-maimuță, om-porc. Nu este o fantasmă, este o realitate!   

Jean Boboc: Este o realitate care a început de mult, de când britanicii au făcut lucruri similare. Britanicii sunt foarte avansați în domeniul asta. Transgresiunea este deja de mult timp și este ceva abominabil. De îndată ce ne atingem de patrimoniul genetic al umanității, așa cum îl descrie UNESCO, este vorba de transgresiune. Și nu e ceva mai rău! Până mâine... Doctorul Laurent Alexander, care a scris o carte: "Moartea morții", care este un transumanist notoriu arată foarte bine că în fața tuturor transgresiunilor liniile noastre de apărare reculează. O transgresiune vine, timp de 48 de ore ne enervăm și apoi uităm. Uităm cu o viteză extremă!  Trebuie să recunosc că, în ciuda a ceea ce scriu și propovăduiesc, am printre credincioși femei care erau absolut convinse că nu trebuie să facă fecundare in vitro (FIV) în caz de sterilitate, și vin și-mi spun: "Părinte, n-am putut să fac altfel, trebuia să fac un FIV". Vedeți? Adică ele se simt vinovate, dar în același timp nu au putut să reziste la această tentație pentru că sistemul este de așa natură că le propun un produs științific și care este acceptat de societate.   "femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el" (Facerea 3, 6)

Jean-Michel Vernochet: Deci, ceea ce devine posibil devine de dorit. Ori, ceea ce este posibil nu este tocmai bun, chiar dacă este fezabil.

Jean Boboc: Exact! Este o dramă de a nu putea să refuzăm tot ceea ce astăzi este posibil de făcut. Toate transgresiunile sunt la dispoziția omului.

Jean-Michel Vernochet: Știm că astăzi trăim o revoluție care vrea să bulverseze lumea, când sunt arse etapele, când nu se respectă ritmul de creștere - și vedem că sunt animale și plante forțate să crească și care degenerează cu viteză foarte mare, încât ne gândim să revenim la semințe rustice. Nu mai este această creștere organică, această adaptare evolutivă care cere timp, și vrem să ignorăm natura cu un gest prometeic, dar astfel suntem sortiți eșecului. Așa cum comunismul a fost sortit eșecului, cum socialismul a fost sortit eșecului, deși astăzi partidul socialist nu e mort, e d-l Macron...

Jean Boboc: Ceea ce putem să presupunem este că această ideologie transumanistă fie va cădea, fie va fi o promisiune pentru medicină.  Progresele medicinii și ale științei merg din ce în ce mai repede și vedem că schimbăm paradigma, mergem spre o medicină predictivă, o medicină care va permite eliminarea embrionilor care nu sunt conformi, mergem spre o medicină care va permite să se modifice omul, mergem spre o medicină care se atinge de genomul uman. Este o certitudine! Copilul cu 3 ADN-uri, care s-a născut în 2016, al cărui embrion a fost selectat dintr-un număr de 5 Acum un an sau doi s-au făcut manipulări mitocondriale, de către medici americani, ce au servit să facă o ființă umana ce s-a născut în Mexic, cu trei ADN-uri. Adică avea ADN-ul tatălui, ADN-ul ovocitului mamei, care a fost remaniat cu ADN-ul unei al treilea persoane - ADN-ul mamei fiind deficitar. S-a născut deci cu trei ADN-uri, adică are trei genitori, doi părinți oficiali și un patrimoniu genetic modificat transmisibil. Iată la ce ajungem!               

Jean-Michel Vernochet: Ne jucăm cu focul și nu stăpânim foarte bine ceea ce facem. Progresele medicinii sunt acum esențial tehnice, dar să nu confundăm tehnica și știință. De unde și reflecția bioetică. Cine se ocupă de ea?  

Jean Boboc: Transumanismul a găsit posibilitatea să se dezvolte, pe de-o parte din cauza unei insuficiente reflecții de natură bioetică și, pe de altă parte, din cauza incapacității statelor de a pune limite în ceea ce privește experimentarea. De fiecare dată când în Franța anumite persoane vor să facă uz de tehnici, pe care le numim ilicite, pun înainte faptul că, dacă nu favorizam aceste lucruri, o să avem la nivel național un retard în raport cu SUA și alte țări care fac concurență. Dar prefer să fiu în urmă în ceea ce privește comiterea erorilor, decât să mă pun la egalitate cu ele.

Jean-Michel Vernochet: Adevărat, însă asta presupune să avem o capacitate de suveranitate, fără să vorbim de politica externă sau internațională, dar alegerile suverane sunt din ce în ce mai reduse, chiar interzise, din moment ce războim statele ce vor să rămână suverane.

Jean Boboc: Într-adevăr, este o chestiune politică foarte interesantă însă aș vrea acum să vorbesc despre problema eliminării embrionilor. Sunt foarte bucuros că recent, într-un Sinod Ortodox [punctul 12 al Enciclicei Sinodului Panortodox n.n.] și într-un forum de dialog între catolici și ortodocși s-a spus că transumanismul este un lucru rău, către care nu trebuie să mergem, și nici spre descoperirile falsificate, precum teoria genului. Fac o paranteză aici: știți că, într-un timp, s-a căutat o genă a homosexualității  care de fapt nu există. Este un lucru care a fost inventat de Dean Hamer  care a pretins la un moment dat că a descoperit această faimoasă genă și care, în cele din urmă, a recunoscut că a fost o farsă, o invenție din partea sa, subvenționată de o mișcare LGBT. Si a reușit să nu fie sancționat de Comitetul de Etică American, din cauza influențelor care au fost făcute pentru asta. Deci, această falsificare se continuă cu teoria genului, care este o altă falsificare totală. Observ însă că chiar Vaticanul, prin Papa Francisc, nu cu mult timp în urmă, a spus ceva care m-a lăsat cu gura deschisa, cu privire la subiectul celui de-al treilea sex. Si, anume, în publicația "L'Osservatore Romano" s-a făcut omagiu lui Simone de Beuvoir,  [Cea care a spus: «On ne naît pas femme, on le devient»/"nu ne naștem femei, ci devenim"]. Deci, infiltrarea este peste tot!

Jean-Michel Vernochet: Este ca și cu marxismul, căci ni s-a spus că marxismul este mort cu Uniunea Sovietică, dar marxismul ne impregnează și transumanismul nu este decât această prelungire a lui, a acestei viziuni prometeene, nitczheene a transformării omului, a schimbării firii oamenilor,  a creării "omului nou".

Jean Boboc: Într-adevăr, asta este, și este o viziune totalitară. Un adevărat  totalitarism!

Jean-Michel Vernochet: Aș avea o ultimă întrebare să vă pun: d-l Macron este un transuman? Jean Boboc: Nu știu dacă este un transuman, nici un transgen, nu l-am primit la cabinetul meu, [pe când exersam meseria de doctor]. Glumesc! Este o fabricare rapidă...

Jean-Michel Vernochet:  Adică este un om sintetic....

Jean Boboc: In această privință cred că da, este o fabricare rapidă a unei marionete care va fi manipulată de cei care l-au fabricat. Si marea slujbă masonică la care, poate ați asistat în ziua alegerii sale, în fața piramidei de la Louvre...

Jean-Michel Vernochet: Care are 666 de mii de vitralii. Nu le-am numărat, dar asta se spune... Jean Boboc: Da, totul este spus. Deci suntem, în mod clar, cu el, cu primul ministru, cu ministru de interne, etc, într-o societate care este masonică.

Jean-Michel Vernochet: Printre ei este și d-l Pierre Bergé care spunea că "nu vad de ce nu s-ar putea închiria propriul pântec pentru procreare pentru altul, așa cum putem închiria brațele pentru a lucra pentru altul" [Fraza exactă este: «Nous ne pouvons pas faire de distinction dans les droits, que ce soit la PMA, la GPA ou l'adoption. Moi je suis pour toutes les libertés. Louer son ventre pour faire un enfant ou louer ses bras pour travailler à l'usine, quelle différence? C'est faire un distinguo qui est choquant»] Si, același domn Bergé, eminent susținător al d-lui Macron, dă astfel de bombe în timpul "Manif. pour tous/ Manifestației pentru toți". Deci, trebuie să vedem care sunt în mod real elitele noastre! Ați utilizat cuvântul marionetă, dar cred că d-l Macron este mai mult decât o marionetă, este un fidéicommis. Vă rog să ne spuneți un ultim cuvânt.

Jean Boboc: Ultimul cuvânt: lupta mea personală este lupta pentru viață și, deci, până la ultima mea suflare, mă voi bate pentru protejarea embrionului uman. Ori, lojile care au făcut Declarația Universala a Drepturilor Omului au uitat ceva care este principal și, anume, că primul drept al omului este să se nască. Ori, astăzi facem tot ce este posibil pentru a ne opune acestui lucru. Deci, dreptul omului de a se naște nu este în această declarație. Am avut câteva cuvinte din partea oamenilor de influență în această privință, care mi-au spus: "ei, lăsați-ne în pace cu problema voastră cu embrionii". Nu, nu, nu!  Embrionul ești tu, sunt eu; totul este înscris în el, are un genom particular, original, de neînlocuit, și nu avem dreptul să ne atingem de el. Si, când se face un FIV (fecundare in vitro) alegem un embrion sau doi pe care îl reinserăm în pântecele viitoarei mame și, cei care sunt supranumerari...

Jean-Michel Vernochet: Sunt aruncați la gunoi sau folosiți în industria cosmetică...

Jean Boboc: Înainte de asta sunt congelați și după câțiva ani, după 4-5 ani, se ia o decizie în ceea ce privește viitorul lor: fie sunt reclamați de familie, ceea ce adeseori nu se face, sau foarte puțin, sau sunt dați altor persoane, sau sunt distruși, sau ne servim de ei pentru a face experimente... Si vreau să spun că a face experimente pe embrionul uman, deși acest lucru este condamnat, este același lucru cu ceea ce făceau naziștii. Experimentarea aceasta este condamnare la moarte. Deci, ceea ce facem astăzi încălcând legile naturale, este exact ceea ce este interzis să se facă de acum 40-50 de ani, etc.   

Jean-Michel Vernochet: Da, dar pentru a avea o adevărată morală trebuie să ai o viziune transcendentală, o viziune care depășește omul și îi dă o profunzime și o adâncime pe care contemporanii noștri nu o mai au. 

Jean Boboc: Postmodernitatea este fără Dumnezeu. Dar, trebuie să lăsam totuși tinerilor nădejdea - și acesta este ultimul meu cuvânt...  


Sursa. http://corortodox.blogspot.com/2017/09/un-interviu-cutremurator-cu-parintele.html

 



Despre iubire - un punct de vedere psihologic si teologic - Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

Probabil că iubirea este cea mai dezvoltată și mai elaborată temă în toate domeniile de gândire și activitate umană. Ori este vizată în mod direct, ori indirect, iubirea este prezentă peste tot. Viciată sau nu, sublimată sau coborâtă până la cele mai joase subspețe biologice, iubirea face parte din integralitatea vieții. Indiferent de numele pe care îl poartă: iubire de sine, altruism, iubire de avere, de bani, iubire de Dumnezeu sau, în formele patologice, egoism nevrotic, sadism, narcisism, manifestare orgiastică, ori în plan spiritual, mândrie, smerenie, lăcomie, invidie, judecată de semeni..., faptul iubirii ca prezență sau absență este implicat peste tot și în orice lucru.

Transcendentalizată până la nivelul unor atitudini interioare, nemăsurabile concret, față de Împărăția lumii de dincolo sau reificată până la cele mai variate forme ale filantropiei, iubirea se poate constitui în cele mai diversificate motivații existențiale. Iubirea reprezintă ingredientul universal prezent și soluția de raportare la toate problemele. Chiar succesul, de orice fel ar fi el, poate fi înțeles doar în cadrele explicative și dătătoare de sens ale iubirii.

Într-o singură propoziție, Fromm surprinde esențialul: “Orice teorie a iubirii trebuie să înceapă cu o teorie a omului, a existenței umane” (Fromm, 2016, p. 27).

 

De la Freud la Erich Fromm și Herbert Marcuse

La Freud, baza antropologică a iubirii o reprezintă instinctul. Adică iubirea e legată în mod esențial de biologic și deține astfel prioritatea în fața libertății umane absolute. Poate că o astfel de atitudine a stat la baza considerării omului ca fiind un buștean. Omul mai mult pătimește iubirea (sexualitatea zice Freud) decât o poate controla. E adevărat că iubirea sexuală poate fi sublimată în artă și valori sociale și de civilizație. Însă energia totală a iubirii nu poate fi eliberată total în aceste activități sublimate și utile productivității sociale. Tensiunea instinctual/erotică acumulată se poate întâlni cu celălalt instinct al agresivității, tanatos, și astfel, societatea umană organizată pe principiile morale ale realității și randamentului, este devansată de pornirile instinctuale ale firii. De aici încolo poarta haosului este larg deschisă. Astfel că, „...după sublimare, componenta erotică nu mai are forța de a imobiliza toate elementele distructive, așa încât acestea se manifestă ca o tendință spre agresiune sau distrugere” (Freud, 2010, p. 338).

Sublimarea erotismului prin intermediul fanteziei sau imaginației în operele de artă și de cultură, este mai mult un fel de îmblânzire temporară a instinctului erotic și care, odată domesticit, slăbește simultan și în puterea de control a agresivității. Oricum, instinctul agresiunii fiind temperat de aceeași moralitate socială pe care principiul realității o presupune, oricât de sublimat ar fi și el, mai are nevoie de o zonă de comfort a eliberării. Stăpânirea mediului extern ar putea fi soluția: “Pulsiunea distructivă orientată asupra obiectelor, temperată și îmblânzită, oarecum inhibată în ceea ce privește scopul, trebuie să-i furnizeze Eului satisfacerea trebuințelor sale vitale și dominația asupra naturii” (Freud, 2010, p. 288).

Așadar, cele două instincte, plăcerea și agresivitatea, dorința/pofta și mânia cum ar zice Sfinții Părinți, se intrică adânc în metapsihologia freudiană. În această accepțiune ele țin ontologic de viața omului și a societății, fapt pentru care fericire și libertate absolută nu poate exista pe acest pământ. Ar putea fi vorba doar de spre un dozaj al (dis)confortului civilizațional sau cultural. Viața poate atinge astfel anumiți parametrii de satisfacție, care însă niciodată nu poate atinge cota deplinătății de vreme ce poartă acest bagaj bio-ontologic.

Concluzia lui Freud ar putea fi considerată chiar una la limita disperării, dacă nu ar fi bazată, cultural vorbind, pe principiul cultural al filosofiei orientale: „... tendința reducerii, a menținerii constante sau a eliminării tensiunii interne provocate de excitații (principiul Nirvana) se exprimă în principiul plăcerii; recunoașterea acestui fapt constituie una dintre rațiunile cele mai puternice care ne fac să credem în existența pulsiunilor de moarte” (Freud, 2010, p. 276).

Pentru noi, ca creștini ortodocși, marea întrebare care se pune este cum se raportează tradiția și învățătura noastră la fericirea și libertatea pământească în legătură cu Dumnezeu și Împărăția Lui? În ultima parte a materialului vom încerca să răspundem la această întrebare pe seama antropologiei ortodoxe.

 

Pentru Erich Fromm, iubirea nu are legătură atât cu instinctul, cât cu relațiile interpersonale. Schimbarea de macaz e evidentă. Din adâncurile instinctuale ale intrapersonalului, se plonjează direct în suprafața relațiilor. Se pare că în această zonă interpersonală, oamenii dețin mult mai bine controlul asupra gestionării sentimentului iubirii și, în egală măsură, dispun de variate modalități de punere în practică a ei în diferite feluri de comuniune umană mai mult sau mai puțin parțială.

Chiar dacă omul caută comuniunea autentică a iubirii în tot felul de simulacre pe care societatea organizată le oferă, începând cu munca utilă social, trecând prin conformism social și ajungând uneori până la forme orgiastice de implementare a comuniunii, până la urmă doar iubirea autentică, eliberată de tot balastul conflictelor interioare neconștientizate și, deci, nerezolvate, este singura soluție: „Comuniunea pe care munca artizanală o implică nu este de factură interpersonală, comuniunea realizată prin fuziunea orgiastică este temporară, iar comuniunea care se bazează pe conformism este doar o pseudocomuniune. Astfel că acestea sunt doar răspunsuri parțiale la problema existenței. Răspunsul complet se găsește în realizarea unei uniuni interpersonale, a unei fuziuni cu celălalt, anume în iubire” (Fromm, 2016, p. 37).

Lăsând deoparte determinismul instinctului freudian, Erich Fromm aduce iubirea sub controlul personal al omului, a cărui responsabilitate în legătură cu iubirea crește exponențial: “În afara aspectului legat de dăruire, profilul activ al dragostei devine evident din faptul că ea implică mereu anume elemente de bază, comune tuturor formelor de iubire. Aceste sunt grija, responsabilitatea, respectul și cunoașterea” (Fromm, 2016,p. 45).

Primită în acest înțeles, iubirea devine apanajul libertății persoanei care acționează cum dorește pentru a-și crește gradul de satisfacție al iubirii dăruite și primite.

Mergând și mai departe, Fromm plonjează în spațiul înțelegerii religioase și recunoaște că, în cele din urmă, omul nu poate ajunge să-și iubească semenii, dacă nu se acceptă și nu se iubește pe sine însuși. Pentru că și porunca biblică spune să îți iubești aproapele ca pe tine însuți. Pe de altă parte, culmea dezechilibrului dintre iubirea de sine și iubirea semenilor, îl constituie egoismul: „Este adevărat că persoanele egoiste sunt incapabile să-i iubească pe ceilalți, dar ele nu sunt capabile nici să se iubească pe sine” (Fromm, 2016, p. 77).

Uneori, acest egoism poate îmbrăca haina altruismului nevrotic. Aparatul psihic al persoanei se autoreglează automat, în încercarea disperată de a supraviețui presiunilor conflictuale interne, dispunând de un soi de imunitate, care o protejează de aceste tensiuni interioare: „Această teorie a naturii egoismului este susținută de experiența psihanalitică cu altruismul nevrotic, un simptom al nevrozei care apare în mulți oameni care nu au probleme de obicei cu acest simptom, ci cu altele care se leagă de el, precum depresia, oboseala, incapacitatea de a lucra, eșecul în viața amoroasă și așa mai departe. Nu numai că lipsa de egoism nu este resimțită ca un simptom, ci ea este adesea trăsătura de caracter salvatoare cu care se mândresc acești oameni” (Fromm, 2016, p. 78).

Concluzia lui Erich Fromm e apoteotică și de-o implicație religioasă care uimește. Și asta mai ales pentru că pentru tânărul Erich, actul suprem de revoltă împotriva principiilor tradiționale iudaice, a constat în aceea că a consumat carne de porc chiar în zilele Pștelui evreiesc. Astfel, Fromm ajunge până acolo încât îşi subsumează discursul misticii lui Maister Eckart:

„Aceste idei de iubire de sine au fost foarte apt exprimate de Meister Eckhart: „Dacă te iubești pe tine, îi iubești pe toți ca pe tine însuți. Dacă îi iubești pe alții mai puțin decât te iubești pe tine, atunci nu reușești să te iubești pe tine. Dacă însă îi iubești pe toți deopotrivă, îi vei iubi ca pe o singură persoană și acea persoană este atât divină, cât și umană. Astfel, omul ales și virtuos este cel ce, iubindu-se pe sine, îi iubește pe toți la fel”” (Fromm, 2016, p. 79).

 

Herbert Marcuse a invocat astfel de cuvinte și idei ale lui Erich fromm, ori de câte ori a vrut să evidențieze oportunismul conformist și ideologic al acestuia din urmă. Sintetizând conținutul ideilor lui Fromm, Marcuse folosește expresii ca „formulare ideologică”, „predica lui Fromm” etc.

Responsabilizându-l pe om cu manifestările și controlul personal al actului iubirii, în concepția lui Marcuse instituțiile societății sunt foarte mult deresponsabilizate: „Rolul societății în înregimentarea omului este astfel minimalizat; și, în ciuda criticii deschise a câtorva instituții sociale, sociologia revizionistă acceptă fundamentul pe care se sprijină aceste instituții. De asemenea, nevroza apare ca o problemă esențialmente morală, iar individul este considerat responsabil pentru eșecul autorealizării sale. Societatea, desigur, primește o parte a blamului, dar, în perspectivă omul însuși este cel care a greșit” (Marcuse, 2015, p. 272).

Se pare că, în cele din urmă, psihologia accepta existența ambelor interpretări. Adică, pe de-o parte, sunt lucruri pe care nu le putem schimba în esenţa lor fiziologică, însă le putem modera cumva, le putem tempera să zicem și, pe de altă parte, sunt lucruri care intră preponderent în sfera de influență a deciziei personale. Iar instituțiile sociale, ca pandant al deciziilor de reglementare interpersonală, sunt cele care deși sunt inevitabile în influențarea și implementarea anumitor standarde morale și comportamentale, nu pot fi responsabile sută la sută de de toate acțiunile personale.

 

Antropologie teologică și psihologică

Teologic vorbind, se pare că omul dispune de aceleaşi resurse personale care fie îl poziţionează în direcţia descoperirii sensului spiritual al naturii, fie în cea a revendicării de la o relaţie simţuală şi pasională a lui cu ea: „Din implicarea reciprocă a stării de neascultare ca depărtare de Dumnezeu şi a pornirii pasionale, născută din împletirea între simţualitate şi aspectul sensibil al lumii, rezultă un înţeles mai complex al acestei triste cunoaşteri a binelui şi a răului, sau a căderii omului” (Stăniloae, 1978, p. 472).

Conform învăţăturii de credinţă creştină ortodoxă, persoana umană depărtându-se de Dumnezeu prin neascultare, s-a despărţit şi de lume ca dar transparent pe care Dumnezeu l-a făcut omului. Lumea s-a transformat prin păcat din mediu al relaţiei divino-umane într-un mediu opac, întunecat, predispus unei relaţii parţiale a unei părţi a omului – simţurile – cu o parte a naturii – aspectul ei sensibil - , uitând de Dumnezeu ca dăruitor al naturii pentru întreţinerea vieţii pe pământ şi ca descoperire a Lui în ea.

Astfel, omul a ajuns să-şi folosească libertatea de existenţă înspre satisfacţia imediată pe care lumea i-o putea da, lăsând deoparte efortul presupus de o recompensă valoroasă în sine dar considerată a fi prea îndepărtată: „Sfântul Vasile vorbeşte chiar de o îngâmfare din săturare. Prea le avea omul pe toate de-a gata, fără să fi crescut duhovniceşte prin eforturi pentru câştigarea lor. În loc să se decidă la acest efort pentru persistarea şi înaintarea în participarea la cele bune, dar mai puţin sensibile, a preferat să aleagă să se bucure fără nici un efort, de bunuri mai uşor sesizabile” (Stăniloae, 1978, p. 467). Prin păcat omul devine oarecum instinctual, mai pasional şi simţual în relaţia sa cu lumea şi cu semenii.

Această raportare paradoxală a omului la lume – şi, prin extensie, şi la persoanele umane înţelese fie ca chipuri divine, fie ca obiecte şi instrumente opace de satisfacţie – stă în capacitatea lui de a se putea folosi atât doar de raţiune, de minte, în cunoaştere, cât şi numai de iubire, de pasiune şi instinct, pentru cunoaşterea lumii şi a omului. Adică omul se foloseşte parţial de puterile cu care este înzestrat, neintegrându-le şi utilizându-le pentru satisfacţia imediată: „Dar chiar prin aceste rare străpungeri într-un orizont superior al binelui deplin, simţim că aceasta s-ar putea face în mod peremptoriu, dacă puterile noastre spirituale s-ar reunifica şi s-ar întări, dacă raţiunea ar fi totdeauna unită cu iubirea. În insuficienta lor unire, în slăbirea fiecăreia din acestea prin despărţirea lor, în divergenţa lor, care nu permite nici o cunoaştere deplin pătrunzătoare, nici o realizare fără lipsă a binelui, simţim o prezenţă a păcatului” (Stăniloae, 1978, p. 475).

În aceste condiţii antropologice de raportare la existenţă, demersul de autocunoaştere şi dezvoltare personală vizează reunificarea persoanei cu ea însăşi, prin integrarea propriei complexităţi, uneori divergente.          

Omul nu mai poate vedea lucrurile în adâncimea lor reală. Rămâne prins într-o plasă de suprafață fără să se poată adânci cu ușurință în adevărata cunoaștere de sine. Existența lui devine, astfel, una dublă: ceea ce condamnă la suprafață, acceptă în adâncimea personalității sale. Desigur că lucrurile acestea se petrec subliminal, sub nivelul de control conștient, fără ca acest lucru să diminueze cumva amploarea influenței lor în deciziile cotidiene.

De exemplu, în cazul simțirii și manifestării iubirii, omul poate să trăiască într-o combinație ciudată de iubire și dușmănie simultan. Agresivitatea și iubirea pot conlocui în aceeași persoană. Iubirea oferindu-se ca model comportamental compensator pentru vinovăția resimțită de om în adâncimea personalităţii sale: „Prin urmare, aceste dispoziții și stări agresive există înăbușite înlăuntru și vor să iasă afară. Își cer și ele drepturile. Prin faptul că vorbesc despre iubire, că ridică în slăvi iubirea, că au ca ideal iubirea, desigur, iubirea bolnăvicioasă, împacă, oarecum, și dispozițiile agresive pe care le au. Dacă nu pe față, sigur în ascuns, ei îi condamnă pe toți, îi osândesc pe toți și cred că toți oamenii acționează greșit, că nu și-au găsit drumul lor. Cred că cel mai înalt ideal este iubirea, că totul este iubire și, sprijiniți pe aceasta –  pe care chiar așa o cred – cu multă lejeritate, cu multă ușurință, fără să-și dea seama, îi condamnă pe ceilalți și îi osândesc pentru faptul că nu au găsit ceea ce au găsit ei, nu au înțeles ceea ce au înțeles ei, nu au lucrat la idealul înalt la care au lucrat ei” (Kraiopoulos, 2008, p. 81-82).

În loc de concluzii

Indiferent de modul în care simte și înțelege să-și trăiască viața în iubire, omul dispune de tendința de a crea comunicare și comuniune cu semenii săi. Dincolo de toate, atât psihologia cât și teologia acceptă tendința firească a omului pentru a întemeia comuniunea. Ori pentru a putea realiza această comuniune pe temeiul autenticității și pentru a trăi iubirea în adevăratele ei valențe comunionale, omul are nevoie de a se angaja într-un demers de autocunoaștere.

În încheiere, vom da două citate din ambele părți pentru a putea sintetiza mesajul lor comun în ceea ce privește necesitatea demersului autocunoașterii pentru toți oamenii și indiferent de drumul pe care îl urmează în viață:

1. „Oamenii, din toate epocile și culturile, se confruntă mereu cu soluția la una și aceeași întrebare: cum să nu mai fie separați, cum să ajungă la o unire, cum să-și transceandă individualitatea și cum să se contopească într-un întreg” (Fromm, 2016, p. 29).

2. „...toate problemele omului, ale omului-persoană, se concentrează în una singură: cum va reuși omul să aibă o atitudine corectă, față de Dumnezeu, față de celelalte persoane, de semenii săi, împreună cu care formează omenirea cea una” (Kraiopoulos, 2008, p. 44).

 

BIBLIOGRAFIE:

  1. FREUD, Sigmund, (2010). Dincolo de principiul plăcerii, în Opere esenţiale, vol. III, Bucureşti: Editura Trei.
  2. FREUD, Sigmund, (2010). Disconfort în cultură, în Opere esenţiale, vol. IX, Bucureşti: Editura Trei.
  3. FREUD, Sigmund, (2010). Eul şi Se-ul, în Opere esenţiale, vol. III, Bucureşti: Editura Trei.
  4. FROMM, Erich, (2016). Arta de a iubi, traducere de Ruxandra Vişan, Bucureşti: Editura Trei.
  5. KRAIOPOULOS, Simeon, (2008). Te cunoşti pe tine însuţi? Viaţa duhovnicească şi problemele psihologice, traducere de Cristian Spătărelu, Bucureşti: Editura Bizantină.
  6. MARCUSE, Herbert, (2015). Eros şi civilizaţie – o cercetare filosofică asupra lui Freud, traducere de Cătălina şi Louis Ulrich, Bucureşti: Editura Trei. 
  7. STĂNILOAE, Dumitru, (1978). Teologia Dogmatică Ortodoxă, Bucureşti: E.I.B.M.B.O.R.

 




Anunţuri. Apeluri. Evenimente
ITO 2018 - a fost anunțat programul evenimentului
 

Peste 3000 de tineri

Evenimentul se va desfăşura în perioada 6-9 septembrie 2018 şi va reuni peste 3.000 tineri din țară și din străinătate.

În ziua de 6 septembrie va avea loc deschiderea oficială a întâlnirii, devenită deja tradiție, unde vor fi prezentate delegațiile din toate eparhiile și țările.

A doua zi este destinată workshopurilor. Voluntarii facilitatori și moderatori vor implica cei 3.000 de participanți în discuții pe teme stabilite de organizatori, informează sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Sibiului.

Valori creștine

După amiază va avea loc Conferința ,,Unitate. Credință. Neam. De 100 ori România” moderată de părintele Constantin Necula, iar după aceasta toți tinerii vor porni în Procesiunea unității, pe traseul: Sala Transilvania – Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime – Piața Mare.

În ziua de 8 septembrie, participanții vor merge la Muzeul ASTRA din Sibiu, unde vor participa la Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului. După slujbă tinerii vor avea ocazia de a lua parte la mai multe ateliere de creație în aer liber cu tematică tradițională românească.

Întorși în Piața Mare din Sibiu, tinerii vor participa seara la un concert de muzică ușoară, după care va urma surpriza organizatorilor, care va rămâne secretă până la momentul acesteia.

În ultima zi, 9 septembrie, la Catedrala Mitropolitană va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de ierarhi, iar după slujbă va avea loc festivitatea de închidere, unde va fi predată ștafeta organizatorilor ITO 2019 ai Arhiepiscopiei Craiovei.

Scopul ITO 2018

Potrivit site-ului oficial ITO 2018, „Întâlnirea are ca scop crearea unui cadru în care tinerii participanți să se bucure de experiențe formatoare, să trăiască sentimentul comuniunii cu tineri din alte regiuni ale țării sau din străinătate, să împărtășească valorile de viață creștin-ortodoxe și să fie multiplicatori ai mesajului creștin în comunitățile din care provin”.

A cincea ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) va reuni în orașul de reședință a Mitropoliei Ardealului participanți cu vârste între 16-35 ani din România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia, India și altele.

Edițiile anterioare ale Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși au fost organizate la Baia Mare (2014), Cluj (2015), București (2016) și Iași (2017).

Mai multe informații despre eveniment puteți afla pe pagina de Facebook a evenimentului și pe site-ul ito2018.ro.

Foto credit: ITO 2018

Citiți și: Timp de trei zile peste 1600 de tineri vor participa la ITO Moldova - Basilica




CĂRŢI NOI / Produse noi
Nu uita ca esti roman! Cantece si poezii patriotice (CARTE - ediție îmbunătățită CENTENAR) - Natalia Corlean
 
Cu un "Cuvânt înainte" al Părintelui Iustin Miron, stareţul Mănăstirii Oaşa
şi cu "Prefaţă" de fratele Andrei Dîrlău
 
Într-o vreme în care trădarea de ţară şi cedarea suveranităţii a devenit politică de stat, în care România a votat la ONU împotriva familiei şi a păstrării valorilor tradiţionale şi în care homosexualitatea a devenit o virtute care te face eligibil, cântecele şi poeziile aduc aminte românilor că fara rădăcini, fără istorie, fără credinţă, fără trecut, nu vom avea nici viitor.
Jertfele, credinţa şi dragostea poporului român ne sunt izvor de întărire, din care ne putem adăpa oricând. Un mod de a sorbi din acest izvor sunt şi cântecele şi poeziile patriotice, care ne pun în legătură cu toţi cei care le-au cântat de-a lungul veacurilor, făcându-ne adevărate transfuzii de dragoste, putere şi curaj. (Editura Agaton)
 
 
Nu ne-au fost specifice capul plecat, compromisul laş, acceptarea umilinţei pentru blidul de linte, slugărnicia nevertebrată, frica, obedienţa sau oportunismul. Unii spun că ne-am fi ales cu ele din epoca fanariotă. Alţii – din comunism. Mai drept ar fi să spunem că, ori de câte ori a slăbit credinţa în Dumnezeu, ne-au copleşit patimile şi slăbiciunile omeneşti. Căci Dumnezeu este sursa oricărei virtuţi şi, fără har, nu există dragoste, nobleţe, eroism sau jertfă.”
Andrei Dîrlău, Prefaţă
 
 
“Cu Dumnezeu, Românul e tare. S-a dovedit mai tare ca orice neam. Cu Doamne ajută! răzbeşte prin orice. Doamne ajută! a fost în viaţa română secretul succesului, cheia biruinţei şi a rezistenţei. Dar fără Dumnezeu suntem foarte slabi. Simţim aceasta acum, după război, când Doamne ajută a început să fie uitat în politică, în educaţie, în gospodărie. Vrem să devenim iar tari, neînfrânţi de niciun pericol? Să ne întoarcem la Dumnezeu, la puterea verificată de veacuri a neamului nostru! ”
Părintele Dumitru Stăniloae
Editura Agaton, 30 RON, 382 pagini (cartonată)
Detalii      Comandă cartea prin librăria online


În căutarea sacrului. Parabola cetății-pustiu. Paradisul terestru - Mihai Tiuliumeanu (CARTE)

Nici viețuirea în cetate nu ne împiedică de la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, dacă suntem înțelepți și lucrători, nici părăsirea lumii nu aduce isihia, dacă suntem leneși și nepăsători”, spunea Cuviosul Simeon Noul Teolog.

Lupta împotriva ispitelor, fie în pustiu, fie în cetate, căutarea cetății creștine-model sau a Paradisului terestru nu sunt altceva decât încercări pe calea desăvârșirii. Căutarea sacrului exprimă dorința de a depăși condiția umană, o căutare interioară, o formă de terapie, de purificare, de mântuire, o încercare de regăsire a paradisului pierdut.

Cuprins
Introducere / 5
Parabola cetății-pustiu / 7
1. Pustiul s-a făcut cetate / 7
2. ...iar cetatea s-a făcut pustiu / 10
3. Locuri ale pierzaniei în cetate / 15
4. În cetate, diavolul acționează prin intermediari / 19
5. Lupta cu diavolul în cetate / 26
6. Sfinții cetății / 31
7. Sfinții nebuni pentru Hristos / 38
8. Sfinții stâlpnici / 47
9. Diavolul în palatul împărătesc / 48
10. Un model de cetate creștină: Oxirinhos / 52
Note / 55
Imaginea Paradisului terestru în Bizanț / 57
1. Localizarea Paradisului terestru / 58
2. Imaginea Paradisului / 65
3. Timpul în Paradis / 73
4. Paradisul interzis / 75
5. Un Purgatoriu bizantin? / 83
6. Călătoria Sfântului Macarie în Paradisul terestru / 87
Note / 103
Bibliografie / 109
Anexă imagini / 120

Detalii despre carte / COMANDA



Mamă, tată, creșteți-mă în Iubire! - Nicoleta Horduna (CARTE)
„Mamă, tată, creșteți-mă în Iubire!” este o carte-inimă, care pulsează viu, prin cuvinte, ca un sânge ce hrănește și crește temeinic omul. Căci, mai înainte de a fi autoare, Nicoleta Horduna este om, un om de o minunată profunzime. Ea nu doar că a acceptat provocarea de a fi om și părinte, dar deține și mijloacele de exprimare care scot la iveală, din adâncuri de ființă, agoniseala înțelepciunii și a experiențelor proprii, astfel încât cititorii să le poată gusta cu ușurință și să se bucure de dulceața lor.
 
Dragostea este cea care ghidează pe drumul educației. Ea este suverană, dar nu lipsită de fermitate și repere. De aceea, în confuzia actuală generată de conflictul între metodele tradiționale de educație și numeroasele curente mai noi de parenting, cartea Nicoletei Horduna ne oferă un demers ce respiră autenticitate pe drumul căutării și al devenirii, ba chiar al desăvârșirii în cele ale „părinției”, cum îi place autoarei să spună.
       
În paginile cărții, expunerea este ilustrată, la sfârșitul fiecărui capitol, printr-o poveste-metaforă ce poate fi la fel de bine gustată de copii și adulți. Poveștile sporesc valoarea cărții prin profunzimea temelor, calitatea ideilor-metaforă și limbajul plin de poezie.
Amalia Dragne
*
Nicoleta Horduna este licențiată în psihologie și asistență socială. Și-a început activitatea profesională ca profesor-institutor de limba franceză și, din 2006 până în prezent, s-a implicat ca psiholog în diverse activități din sectorul nonguvernamental, contribuind la dezvoltarea și implementarea de programe și metodologii de lucru pentru copii și tinerii separați de părinți, dar și pentru copiii cu părinți plecați în străinătate sau aflați în risc de separare de familie. Experiențele variate de lucru cu copiii lipsiți de dragostea și de prezența părinților au ajutat-o să înțeleagă mai bine universul celor mici și lipsiți de protecția părintească și i-au înlesnit apropierea de aceștia.
Cartea de față este rodul experiențelor ei ca mamă și psiholog, a căutărilor și a reflecțiilor personale, a dragostei necondiționate/crescânde față de fiul ei, a dorinței de a împărtăși din propriile experiențe și altor părinți.
Mihaela Zanoschi,
Director Executiv Asociația „Bună Ziua, Copii din România”
 
Cuprins
Introducere / 5
Creștem cu dragoste / 8
ADAPTAREA LA GRĂDINIȚĂ. Primul contact susținut cu lumea de dincolo de „acasă” / 19
           Cum s-a născut Jupiter
 
FURIA văzută fără „ochelari” / 39
      Mihai-cel-Furios și fructul necunoscut
 
LIMITELE. Încăpățânându-ne să nu ne încăpățânăm / 55
      Călătorie în lumea lui Nu Vreau
 
AGRESIVITATEA. „Sunt ceea ce mă determinați să fiu” / 71
      Peripețiile fetiței Mânătarcă
 
FEEDBACK ABSENT sau NEGATIV. Copilul „invizibil” și copilul „amputat” / 95
      Bob Mărunțel
 
FEEDBACK POZITIV și ARGUMENTAT. Rodire și împlinire / 109
      Dezlănțuirea lui Stai-că-Vine-Stai-că-Pot
 
ASCULTAREA. „Dar pe mine cine mă ascultă?” / 123
      Povestea lui Fulg-de-Nea
 
Despre PUTEREA de a fi părinte / 133
      Venirea în lume a lui Fir-Întreg
 
PIERDERE și SUFERINȚĂ. Când pierderea produce dezechilibre, iar suferința devine drum al vindecării / 155
      În pânzele fricii
Detalii despre carte / COMANDA


Mintea supraumană sau despre genialitate ca însușire firească a creierului nostru - Berit Brogaard (CARTE)

 

Berit Brogaard și Kristian Marlow studiază cazurile unor oameni care au abilități mentale ieșite din comun: campioni ai memoriei, oameni care călătoresc prin lume folosind ecolocația, matematicieni autodidacți. În laboratorul lor mai întâlnesc și numărători de cărți de joc care îi întrec pe crupieri, oameni care devin brusc virtuozi muzicali sau pictori talentați după ce au suferit o lovitură la cap.
În Mintea supraumană, Berit Brogaard și Kristian Marlow ne conduc în interiorul vieții și minții acestor genii, pentru a ne arăta că abilitățile mentale extraordinare nu reprezintă un atribut singular, rezervat unei minorități norocoase. Ele sunt aptitudini latente care se regăsesc în mintea majorității oamenilor și care așteaptă să fie descoperite și folosite.

„Multă lume crede că numai un creier special poate dobândi nivelul suprem de abilitate mintală extraordinară și că excelența este un talent înnăscut cu care doar puțini sunt înzestrați. Însă adevărul este că orice creier are abilități supraumane ascunse. Trebuie doar să folosim cheia potrivită pentru a le deschide. Una dintre aceste chei este sinestezia. Pe baza cercetărilor noastre, una dintre ipoteze este că sinestezia poate fi calea creierului de a deschide zone la care, în mod normal, nu avem acces conștient.“

CUPRINS

Abilitatile ascunse din noi toti
Impact genial
O minte flexibila
Care e numarul tau?
Personaje istete
Deseneaza ca un copil
Nici o grija pe lume
Superperceptivii
Tehnologia creierului
Transcendenta omului obisnuit
Detalii despre carte / COMANDA


Viața și acatistul Sfintei Muceniţe Sofia şi ale celor trei fiice ale sale: Pístis, Elpís şi Agapi - *** (CARTE)

CUPRINS

Viața Sfintelor Mucenițe Pístis, Elpís, Agapi și ale maicii lor, Sofia
Acatistul Sfintei Muceniţe Sofia şi al celor trei fiice ale sale: Pístis, Elpís şi Agapi
Rugăciunea întâi
Rugăciunea a doua
Rugăciunea a treia
Troparul Sfintei Muceniţe Sofia şi al fiicelor sale: Pístis, Elpís şi Agapi
Condacul Sfintei Muceniţe Sofia şi al fiicelor sale: Pístis, Elpís şi Agapi

O, Sfintelor mucenițe Elpís, Pístis și Agapi și înțeleaptă maică Sofia! La voi acum cu osârdnică rugăciune alergăm. Rugați‑vă, dar, Domnului ca în necazuri și nevoi cu harul Său cel de negrăit să ne acopere pe noi, robii Săi, și să ne păzească, și ca pe un soare neapus a vedea slava Lui să ne învrednicească. Ajutați‑ne pe noi în smeritele noastre rugi, ca să ierte Domnul Dumnezeu păcatele și fărădelegile noastre, și să ne miluiască pe noi, păcătoșii, și de îndurările Sale să ne învrednicească pe noi Hristos Dumnezeu, Căruia slavă înălțăm, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Detalii despre carte / COMANDA



Minunile Maicii lui Dumnezeu. Carte pentru copii, părinți și bunici - L. S. Desartovici (CARTE)
Coperti cartonate.
Contine fotografii și ilustrații alb-negru care pot fi colorate de catre copii.

Preacurată și binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, cu umilință vin și cad înaintea ta, căci, iată, sunt împovărat de mulțimea neputințelor și a întunecărilor mele de faptă și de gând. Nu mă trece cu vederea, ci, prin milostivirea și strălucirea ta de Maică și Fecioară, slobozește-mă din strânsoarea necredinței și a beznei sufletești. Fă-mă și pe mine să pricep noianul milei tale și neîncetata dragoste pe care o ai pentru întreaga fire omenească. Îmbrățișează-mă și pe mine cu dumnezeiasca ta smerenie, care nu se scârbește de nimeni, niciodată, oricât ar fi de îndepărtat de Dumnezeu și oricât de mult ar fi zăbovit întru faptele necredinței.
Ajută-ne tuturor să pricepem că nețărmurita ta dragoste pentru oameni este tăinuită și izvorâtă din dragostea ce I-o porți Fiului tău și Dumnezeului nostru. Tu ești cea care L-ai născut, tu ești cea care I-ai auzit cel dintâi scâncet, tu ești cea care I-ai văzut cel dintâi pas și tot tu ești cea care I-ai auzit cel dintâi cuvânt. Tu ești cea care L-ai hrănit la pieptul tău, tu ești cea care L-a îmbrăcat și tot tu ești cea care I-a pregătit în fiecare zi hrană. Tu ești cea care L-ai îmbrățișat așa cum nimeni altul nu o va putea face, căci îmbrățișarea ta nu era numai cea prin brațele trupului, ci s-a îndumnezeit prin îmbrățișarea Duhului, care a cuprins taina unirii firii omenești și a celei dumnezeiești întru Domnul Hristos, Fiul tău și Fiul Părintelui Ceresc.
De aceea, tu ești cea mai mare nădejde a firii omenești, iar Duhul Sfânt odihnește desăvârșit întru tine, pentru că nici un om, niciodată, nu va putea cuprinde în făptura sa măsura dragostei tale pentru Dumnezeu și Om.
Ediție îngrijită de L. S. Desartovici
Ilustrațiile și icoana reprodusă pe copertă: Călin Vădan

Detalii despre carte / COMANDA



Tâlcuire a celor o sută cincizeci de psalmi ai Prorocului Împărat David - Fericitul Theodorit (CARTE)
Copeți cartonate.
Ediţie îngrijită și note de Florin Stuparu
Ediţia de faţă are la bază manuscrisul tipărit întîia oară, prin osîrdia şi toată cheltuiala iubitorului de Dumnezeu Episcop al Buzăului, D. D. Kesarie, în zilele bine‑credinciosului Domn a toată Ţara Românească, Alexandru Dimitrie Ghica, la anul 1840.

Se plîngea ucenicul către stareţul său: „Părinte, tot citesc la Psaltire, şi nimic nu înţeleg!” La care bătrînul i‑a răspuns: „Nu‑i nimic, fiule, înţeleg dracii şi se cutremură!”
Trei sînt pricinile pentru care nu putem pătrunde înţelesul cuvintelor dumnezeieşti şi avem nevoie de tîlcuiri.
Prima e întunecarea minţii noastre de oameni căzuţi, minte care se află sub înrîurirea duhurilor răutăţii şi a patimilor noastre gîndite sau trupeşti.
A doua e că Scripturile sînt scrise umbrit, în ghicitură. După căderea omului şi îndepărtarea lui de Dumnezeu, Ziditorul nu a lăsat făptura Sa întru necunoaştere, dar nici nu S‑a descoperit oricui şi oricum. Pentru a ne aduce aminte de starea şi de vrednicia dintru început şi pentru a ne arăta calea de întoarcere la Sine, adică mîntuirea, răscumpărarea din robia celui rău, Dumnezeu S‑a arătat drepţilor Săi – Patriarhi, Proroci, Apostoli, Sfinţi Părinţi – şi prin ei ne‑a dat Sfintele Sale Scripturi: Vechiul şi Noul Testament, la care se adaugă scrierile Sfinţilor Părinţi insuflaţi de Duhul Sfînt. Şi, fiindcă grăieşte tainele ascunse minţii şi ochiului nostru, e lesne de înţeles că Preasfîntul Duh nu poate vorbi decît tainic, urmînd ca tot darul Său să ne descopere înţelesul, prin cărţile de tîlcuire alcătuite de alţi aleşi ai Săi curaţi cu inima, singurii care pot vedea şi înţelege pe Dumnezeu.
Dar nevoia de tîlcuiri are şi altă pricină. Trebuie să înţelegem că nimic nu urăşte mai mult vicleanul stăpînitor al lumii acesteia decît Adevărul. Iar Adevărul nu este ceva, el este Cineva, este Însuşi Hristos, Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru, şi toate dumnezeieştile scripturi vorbesc despre El, Răscumpărătorul neamului omenesc şi Biruitorul îngerului căzut şi al puterilor lui.

Detalii despre carte / COMANDA



Jurnalul unui medic militar, 1917-1918 - Raul Dona (CARTE)

Cu acuarele și desene de Niculina Delavrancea-Dona.

Ediţie îngrijită de Iulia Vladimirov şi Viorica Milicescu

Miră-te! Cine vei fi, care mă vei citi vreodată, deși nu pentru altul am scris, ci pentru mine, astăzi, sculat de pe boală, slăbit ca un mort și scârbit de ce îndurăm de atâta vreme, simţind adânc tot ce ne doare și, durându-ne deodată în atâtea locuri, împunși și de aia, și de aia, și de aia, de nemâncare de luni de zile, de lipsă de confort, de serviciu, de murdărie, de mizerie, de descurajare faţă de nenorocirea soartei ce am avut și faţă de evenimentele nenorocoase ce ne tot vin, și cu perspectiva de a ne veni din ce în ce mai rele... e posibil să nu te doară toate veștile triste care-ţi vin peste suferinţa fizică?

Jurnalul inedit al doctorului Raul Dona, care începe la 29 ianuarie 1917, cu prilejul aniversării fiicei sale în vârstă de trei luni, și se încheie la 12 noiembrie 1918, într-un București devastat de război, dar totodată martor al retragerii grăbite și violente a germanilor, ne poartă, alături de autor, în vremea pribegiei din Moldova. Graţie acestor pagini, ajungem să-i cunoaștem pe membrii familiei sale, pe prieteni și apropiaţi sau pe cei care-i erau potrivnici, zugrăviţi în luminile și umbrele inerente unui demers atât de personal, pe fondul desfășurării celor mai dramatice momente pe care le-a traversat România în timpul Marelui Război. Însemnările lui Raul Dona sunt un veritabil tablou de epocă, în care viaţa personală absoarbe ecourile conflagraţiei ce cuprinsese lumea.

Detalii despre carte / COMANDA



Bărbatul care aduce fericirea - Catalin Dorian Florescu (CARTE)

„Îmi văd romanul nu numai ca pe o poveste despre cum îți cauți locul în lume, ci și despre cum poți găsi prin narațiune calea spre celălalt.“ (CĂTĂLIN DORIAN FLORESCU)

„C.D. Florescu a scris un roman fulminant despre un secol de rătăciri, izgoniri, evadări, de căutare a norocului... Un roman în care abundă fantezia, frumusețea și imaginile fantastice. Florescu a dovedit și până acum că este un povestitor talentat. Aici ne oferă culmea creației sale.“ (ELKE HEIDENREICH, STERN)

Trei generații și două povești împletite într-un fir care pendulează peste Atlantic, între East River și Dunăre, între Sulina și Coney Island, între Broadway și o leprozerie dobrogeană. Pe fundal se profilează, în secvențe memorabile, freamătul Americii de început de secol XX, peisajul sălbatic al Deltei, tragedia Turnurilor Gemene și crâmpeie din România de ieri și de azi. Vocile cărora Cătălin Dorian Florescu le dă glas – Ray, artist de vodevil de pe Coasta de Est, și Elena, crescută în orfelinate și familii adoptive, lucrătoare într-o fabrică de textile – continuă să rezoneze în mințile și inimile cititorilor și după deznodământul magistral.

CĂTĂLIN DORIAN FLORESCU (n. 27.08.1967, Timişoara) trăiește în Elveția din 1982. A urmat studii de psihologie și psihopatologie la Zürich, specializându-se în terapia umanistă Gestalt. După absolvire a lucrat ca psiholog într-un centru de reabilitare pentru dependenţii de droguri. Din 2001 este scriitor liber-profesionist.

Detalii despre carte / COMANDA



Vorbește‑mi, să audă tot pământul - Christina Theodotou (CARTE)

Pe cât de ireală pentru mentalitatea noastră desensibilizată și obișnuită cu tragediile cotidiene, pe atât de adevărată este povestea asta. Ea există, și el, de asemenea – povestea chiar s‑a întâmplat, cândva, în Ciprul anilor ’90; a fost consemnată, cu anumite alterări și îmbogățiri narative, într‑un scenariu de film, Vorbește‑mi (Μίλα μου), de scenaristul, actorul și regizorul cipriot Iorgos Tsiakkas, cunoscând un succes remarcabil în Cipru și în Grecia.
Să precizăm aici că scenariul a fost scris sub povățuirea și atenta veghere a starețului Gavriil Cipriotul, supranumit și „Starețul dragostei” – care însă, desigur, nu a văzut niciodată filmul.
În treacăt fie spus, starețul Gavriil a schimbat la 180 de grade viața scenaristului Iorgos Tsiakkas și a soției sale, Christina Pavlidou, interpreta rolului principal, făcând din acești tineri actori îndrăgostiți și visători niște adevărați mărturisitori ai lui Hristos în mediul actoricesc – un Romeo şi o Julietă a căror dragoste a rămas vie și după douăzeci și cinci de ani...

Când „stai pe marginea prăpastiei deznădejdii”, spune un mare nevoitor contemporan, „și când vezi că nu o mai poți răbda, trage-te înapoi un pic și ia o ceașcă de ceai”. Aflându-se înlăuntrul confuziei acestei lumi și în durerea propriilor patimi, personajele din această carte se vor așeza să bea multe cești de ceai pe marginea prăpastiei, pentru a-și putea păstra mintea în Lumină.

„Romanul – o adevărată Cân­ta­re a Cântărilor rescrisă pentru omul contemporan – se desfășoară pe două planuri: cel omenesc, erotic, al ei, care parcurge un drum prea lung și prea dureros spre a‑l găsi și a se nunti cu el, și cel mistic, al sufletului care, la fel, parcurge un drum lung și dureros spre a‑L găsi pe El, pe Iubitul desăvârșit și pururea iubitor, cu Care nunta nu se sfârşeşte niciodată.
Titlul însuși este un strigăt după celălalt – strigătul lui Adam după Cel prea­iubit al său din Tânguirea Sfântului Siluan, dar mai cu seamă este strigătul lui Dumnezeu după Adam, pe care Domnul îl îndeamnă să‑I vorbească, să I se destăinuie, să‑I cânte ca «să audă tot pământul» dragostea și dorul lui pentru El. Este strigătul prin care cel preaiubit, Adam, este chemat să iasă din ascundere, este provocat să răspundă, ca astfel dragostea să se facă auzită pretutindeni”.(Tatiana Petrache)

Christina Theodotou s-a nascut in Cipru si este refugiata din zona ocupata de turci a Nicosiei. A studiat teatrologie in Italia si Statele Unite. Din 2000 se ocupa cu redactarea de carte. Vorbește‑mi, să audă tot pământul este primul ei roman.

Detalii despre carte / COMANDA



Două mături stau de vorbă. Scene românești - Radu Paraschivescu (CARTE)

„Pasiunea pentru superlative rămâne nestinsă în România de-a lungul timpului. Casa de avocatură spirituală a excepționalismului carpatin nu doarme și insistă să susțină, în acest avânt insomniac, că trăim într-un spațiu unde cel mai bun lucru pe care-l putem face e să ne admirăm singuri măreția. România nu e singura țară care se pretinde mare pentru a uita că e mică. Dar e cea care ne interesează, fiindcă în ea trăim. Or, a inventa formule superlative când ești corigent la atâtea criterii elementare trădează un fel de-a fugi din realitate care va trebui introdus rapid în calendarul sporturilor olimpice.
O țară lipsită de autostrăzi și spitale se leagănă în iluzia excepționalismului și a fratelui său de cruce, celmaicelismul. O țară plină de analfabeți funcțional se chinuie să-și ilustreze detenta fabricând produse care ies din conturul normalității. O țară cu școli în care plouă și în care veceul e în fundul curții se păcălește singură prin îndelungi artificii cosmetice. O țară unde lumea nu mai citește adulmecă lacom Cartea – e adevărat, a Recordurilor. O țară plină de gropi și de boli cochetează cu vârful clasamentului. O țară cu mortalitatea infantilă cea mai mare din Europa exaltă traiul bun și se visează deasupra celorlalte.“ (RADU PARASCHIVESCU)

Detalii despre carte / COMANDA

Detalii despre carte / COMANDA



România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie (1918-2018) - Oliver Jens Schmitt (CARTE)

Coperti cartonate.

„Am scris această carte cu simpatie şi respect faţă de acei oameni care, în ultima sută de ani, au încercat să construiască, în condiţii grele, ceea ce, după părerea mea, merită România să fie: o ţară normală, nu un caz special, nici în bine, nici în rău, ci un stat de drept, democratic, în Europa.
Regimurile autoritar-totalitare din ultima sută de ani au fost susţinute chiar de forţe din ţară, oricât de mult s-a încercat mereu să se atribuie fascismul doar influenţei germane, iar comunismul, exclusiv celei sovietice. Este, desigur, o constatare dureroasă pentru români, dar fără o analiză a acestei continuităţi va fi dificilă vreo schimbare fundamentală în viitor.
La o sută de ani de la 1918 ar trebui sărbătoriți acei oameni care, după 1989, în ciuda statului, dincolo de acest stat, dar apoi şi în importante instituţii ale acestui stat, nu s-au angajat pe drumul naţionalismului izolaţionist și al specificității româneşti, ci pe drumul unei normalităţi europene.“ (OLIVER JENS SCHMITT)

„Există o lamentaţie publică în acest moment privind lipsa unui proiect de ţară… Unii spun că unirea cu Basarabia ar putea fi un proiect de ţară. Construirea de autostrăzi, spun alţii, este un proiect pentru următoarea mie de ani, iar alţii spun că generarea de prosperitate, pur şi simplu, este suficientă. Eu aş spune că instaurarea adevărului în centrul vieţii publice, acolo unde a fost foarte puţin prezent în România ultimilor o sută de ani, ar fi foarte importantă; poate că acesta este motivul care a dus la dispariţia încrederii în societatea românească. Încrederea în insti¬tuţii şi în «celălalt» este, într-adevăr, liantul cel mai important al unei democraţii.“ (MARIAN VOICU)

OLIVER JENS SCHMITT este profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena. Născut în Elveţia, la Basel, în 1973, a studiat bizantinistică, neoelenistică şi istorie esteuropeană în oraşul natal, precum şi la Viena, Berlin şi München.

Detalii despre carte / COMANDA



Confesiuni - Fericitul Augustin (CARTE)

Coperti cartonate.

„Nu merită osteneala să scrii Confesiuni decât dacă-i sunt adresate lui Dumnezeu. Recitit câteva pagini din sfântul Augustin. Ce patimă! Povestea convertirii sale. Drama noastră: trăim într-o epocă în care nu mai avem la ce să ne convertim. “ (CIORAN)

„Augustin este primul care a avut viziunea vastităţii sufletului omenesc şi, prin ea, a necunoscutului din noi. Căci ceea ce e vast e, prin însăşi natura sa, de necuprins şi de nestăpânit.“ (GABRIEL LIICEANU)

„Viața Sfântului Augustin, s-a spus de atâtea ori, reprezintă imaginea completă a celei mai fascinante aventuri în care poate fi angrenată o ființă umană: căutarea lui Dumnezeu, a Binelui și a Adevărului suprem, asumată în deplină cunoștință de cauză și cu implicare totală. De la simplul credincios care contemplă imaginea tradițonală a episcopului de Hippona – purtându-și în mână inima străpunsă de săgeți din care ies flăcările iubirii – la mai-marii lumii care caută în gândirea lui un sens și o justificare a puterii lor seculare, și până la intelectualul care se regăsește în neliniștea sa interogativă și în nevoia lui de certitudini, Augustin este pentru fiecare modelul apropiat, accesibil prin suferință și expiere, al unei umanități integrale. Acest mare păcătos devenit sfânt, acest erudit rafinat și senzual devenit cel mai redutabil polemist creștin, arhitect principal al impozantei teologii creștine și, deopotrivă, creator al instrumentarului ei conceptual, nu încetează, de la moartea sa în anul 430, să incite, să cheme, să trezească din amorțire, să uimească.“ (EUGEN MUNTEANU)

SFÂNTUL AUGUSTIN din Hippo (354–430), cel mai mare dintre părinţii Bisericii latine, s-a născut la Thagaste, în nordul Africii. A studiat şi apoi a predat la Cartagina, Roma şi Milano. Atras o vreme de maniheism şi de scepticism, în 386 s-a întors la creştinism, hotărâtoare în acest sens fiind influenţa episcopului Ambrozie din Milano, care l-a şi botezat, în noaptea de Paşti a anului 387. În 389 a revenit la Thagaste, unde a întemeiat o comunitate monahală, iar în 395 a fost numit episcop de Hippo, funcţie pe care a păstrat-o până s-a stins din viaţă. Dintre numeroasele sale tratate teologice (şi filozofice), cele mai cunoscute sunt Confesiunile (400; trad. la Humanitas, 1998, reed. 2005) şi Cetatea lui Dumnezeu (412–427). Adaptând filozofia Antichităţii (îndeosebi tradiţia platoniciană) la învăţătura creştină, Augustin a creat el însuşi un important sistem filozofic şi a contribuit astfel decisiv la fundamentarea gândirii creştine medievale şi moderne. Alte scrieri ale Sfântului Augustin apărutela Humanitas: De dialectica (ed. bilingvă; 1991, reed. 2003), Solilocvii (ed. bilingvă; 1993), De magistro (ed. bilingvă; 1994), De doctrina Christiana (ed. bilingvă; 2002), De libero arbitrio (ed. bilingvă; 2004), Despre îngeri şi oameni (2005), Despre adevărata religie (2007).

CUPRINS

Cartea I
Cartea a II-a
Cartea a III-a
Cartea a IV-a
Cartea a V-a
Cartea a VI-a
Cartea a VII-a
Cartea a VIII-a
Cartea a IX-a
Cartea a X-a
Cartea a XI-a
Cartea a XII-a
Cartea a XIII-a
Detalii despre carte / COMANDA


Lincoln între vieţi - George Saunders (CARTE)

Traducere de Radu Paraschivescu

Man Booker Prize 2017

Încununat cu prestigiosul Man Booker Prize în 2017, romanul de față e publicat în peste 30 de țări. Bestseller New York TimesChicago TribunePublishers WeeklyUSA Today. Desemnat printre cele mai bune cărți din 2017 de: New York Times Book ReviewPeopleEntertainment WeeklyWashington PostParis ReviewEsquireKirkusHarper’sWall Street JournalFinancial Times, Oprah.com, NRP.org. Cu un sâmbure de adevăr istoric și sprijinindu-se pe o imaginație luxuriantă, George Saunders construiește o poveste în care fantasticul se îmbină cu veridicul. O poveste despre iubire și pierdere, despre vinovăție și asumare, despre șovăirile omului sub vremi și sub istorie.

Dacă acțiunea din Ulise se petrece într-o singură zi din 1904, cea din Lincoln între vieți se desfășoară într-o singură noapte din 1862. Și într-un singur loc: cimitirul din Georgetown, unde este adus Willie, fiul de 11 ani al președintelui american Abraham Lincoln. America are aproape un an de război civil, cu alaiul lui de drame, nemulțumiri, sacrificii, suferințe și aspirații înecate în sânge. Dar de fapt sunt mai multe Americi în romanul lui Saunders. Cea a recepțiilor sofisticate de la Casa Albă, care sfidează năprasna războiului, cea a relatărilor din presa și literatura vremii și cea din cimitirul din Georgetown, unde în jurul lui Willie Lincoln se învârt personaje de toate felurile: soldați fanfaroni, prostituate arțăgoase, reverenzi sfioși, soți priapici, negri cu statut umil și filfizoni ceremonioși. Într-o rapsodie polifonică fără egal în literatura de azi, ei spun cu toții povestea unei țări al cărei destin se află la răscruce. Și a unui spațiu plasat între vieți, unde revoltații refuză să-și admită sfârșitul și se cred simpli suferinzi în așteptarea vindecării. Lincoln între vieți, primul roman al lui George Saunders, este proba de măiestrie a unui virtuoz care poate mânui o sută de sfori într-o armonie absolută.

Detalii despre carte / COMANDA



Șapte ani buni - Etgar Keret (CARTE)

„L-am întâlnit pe Etgar Keret la Florența, acum doi ani, când, în ambianța solemnă a capelei Pazzi, a prezentat, în loc de conferința așteptată, un fel de stand-up comedy care a uimit și a delectat. Un exploziv simț al umorului, dar în același timp căldură, compasiune, autoironie și o înțelepciune cu vechi rădăcini iudaice, iată ce-am perceput atunci în discursul liber, spus cu talent actoricesc, simplitate și modestie, al scriitorului israelian.
Cartea care ajunge acum în mâinile cititorului român le cuprinde pe toate din plin și va fi, sunt convins, o mare bucurie pentru oricine iubește literatura. Va găsi aici inflexiuni din Șalom Alehem și Romain Gary, dar și o originalitate care merge dincolo de modele. Omul mi-a plăcut, îmi plac și scrierile lui. Sper ca pătrunderea sa anul acesta, cu două cărți deodată, în spațiul românesc să fie de bun augur și să consacre un nume nou, ce va deveni curând familiar și iubit de public.“ (MIRCEA CĂRTĂRESCU)

„O carte amuzantă, întunecată și puternică.“ (JONATHAN SAFRAN FOER)

„Un scriitor strălucit. Etgar Keret este vocea noii generații.“ (SALMAN RUSHDIE)

CUPRINS

Primul an
Brusc, același lucru
Apel si răspuns
Cum ne războim noi
Al doilea an
Al dumneavoastră, cu nesinceritate
Meditație în zbor
Tovarăși de așternut neobișnuiți
Avocatul poporului
Recviem pentru un vis
Perspectivă lungă
Al treilea an
Înfrângerea din parc
Vise frumoase suedeze
Război din bețe de chibrit
Închinarea la idol
Al patrulea an
Să cadă bombele
Ce zice domnul?
Regretata mea soră
Drept la țintă
Al cincilea an
Patria imaginară
Pisici grase
Poseur
Un păcătos ca oricare altul
Se mai întâmplă și rahaturi
Ultimul care rămâne în picioare
Parcul de reflecții
Al șaselea an
De la zero
Petrecere în pijamale
Băieții nu plâng
Accident
O mustață pentru fiul meu
Dragoste la primul whisky
Al șaptelea an
Shiva
În pantofii tatălui meu
Gem
Bani și amabilitate
Pastramă
Detalii despre carte / COMANDA


Și, deodată, cineva bate la ușă - Etgar Keret (CARTE)

Cea mai populară figură a noii generații de scriitori israelieni, Etgar Keret este un maestru al prozei scurte, plin de spirit și originalitate, iar cărțile sale au fost publicate până în prezent în 45 de țări. Volumul Și, deodată, cineva bate la ușă a fost tradus în 26 de limbi.

Lucrurile par bine așezate în lumea personajelor lui Keret. Copiii sunt duși la grădinița, la școală, la locul de joacă; adulții aleargă cu treburi sau își văd de casă. Și, deodată, banalul se complică: viața de zi cu zi își dezvăluie dramele, măotile cad, sentimentele izbucnesc, iar realitatea virează adesea în supranatural. Cum arată viața de apoi a unui sadic asasin plătit? Te poți reîncarna într-o guava? Dar într-un pudel răsfățat? Peștișorul de aur chiar stă într-un acvariu în Jaffa, ținându-i de urât taciturnului Serghei? Oricât de îndrăznețe ar fi volutele imaginației narative, ele nu ne lasă să scăpăm niciodată din vedere adevărata lor miză: chipul monstruos și angelic, ridicol și sublim, vulnerabil și feroce al fiecărei vârste omenești.

„Vocea noii generaţii.“ (Salman Rushdie)

„Povestirile lui Keret sunt intense, comice, pline de forţă şi de intuiţie, şi în acelaşi timp profunde, tragice, tulburătoare.“ (Amos Oz)

„O viziune extraordinară, un tablou original şi inedit al societăţii şi al tinerilor învinşi de cotidian.“ (Joseph Weisberg, The New York Times)

CUPRINS

Și, deodată, cineva bate la ușă
Lieland
Cheesus Christ
Simion
Cu ochii închiși
O dimineață sănătoasă
Echipa
Pudding
În ultima vreme tocmai că mi se scoală
O împunsătură
Băiatul cel bine-crescut
Mystique
Creative writing
Guturai
Să îl prinzi de coadă pe cucurigu
Alege o culoare
O vânătaie
Ce avem prin buzunare?
O karma rea
Ilan
Cățeaua
O povestire care le întrece pe toate
O povestire care le întrece pe toate II
Unul zdravan
Oul cu surpriză
Un peștișor de aur
Nu cu desăvârșire singură
După sfârșit
Un autobuz albastru mare
Un hemoroid
Septembrie tot anul
Joseph
Prânz de pomenire
Viață suplimentară
Universuri paralele
Upgrading
Guava
Petrecere-surpriză
Ce fel de animal ești tu?
Detalii despre carte / COMANDA


Visul lui Einstein și alte eseuri - Stephen Hawking (CARTE)

Editia a doua.

Stephen Hawking este fizicianul de excepţie care, imobilizat într-un cărucior, suferind din tinereţe de sindromul lateral amiotrofic, ţine legătura cu lumea printr-un calculator care „vorbeşte“ în locul lui. Ceea ce nu-l împiedică să se afle, prin studiile sale, în avangarda cercetărilor privind spaţiul, timpul, originea universului şi particulele elementare. Marele succes al cărţilor sale de popularizare Scurtă istorie a timpului şi Universul într-o coajă de nucăa schimbat perspectiva publicului asupra întrebărilor esenţiale ale fizicii.
Volumul de faţă, superbă lecţie de gândire creatoare, conţine deopotrivă pagini autobiografice şi eseuri ştiinţifice. Cartea se încheie cu un interviu al cărui punct de pornire e muzica: ce discuri ar lua Hawking cu el pe o insulă pustie?...

„Nu sunt de acord cu punctul de vedere că universul este un mister, despre care am putea avea numai intuiţii, fără a-l putea însă analiza sau înţelege vreodată în întregime.“ (Stephen W. HAWKING)

CUPRINS

Copilăria
Oxford și Cambridge
Bolnav de scleroză laterală amiotică
Atitudini publice față de știință
O scurtă istorie a Scurtei istorii
Poziția mea
Se întrevede sfârșitul fizicii teoretice?
Visul lui Einstein
Originea universului
Mecanica cuantică a găurilor negre
Găurile negre și universurile-copii
Este totul predeterminat?
Viitorul universului
Un interviu: Discuri pe o insulă pustie
Detalii despre carte / COMANDA


Viaţa Cuviosului Părinte Antonie cel Mare - *** (CARTE)

Iar fiindcă aţi vrut şi de la mine să vă scriu despre vieţuirea ferciitului Antonie, voind să aflaţi cum şi-a început nevoinţa şi cine era el înainte de ea, şi care a fost sfârşitul vieţii lui, şi dacă sunt adevărate cele ce se spun despre el, ca să vă călăuziţi pe urmele lui, cu multă tragere de inimă am primit porunca voastră. Căci şi mie îmi este mare câştig chiar şi numai a-mi aminti despre Antonie. Dar ştiu că voi auzind despre el, după ce vă veţi minuna de om, veţi voi să-i urmaţi vieţuirea. Căci viaţa lui este monahilor o puternică pildă spre nevoinţă.
Cele ce le-aţi auzit despre el de la cei ce le-au vestit să nu şovăiţi a le crede. Socotiţi însă că aţi auzit prea puţine de la ei. Căci deşi au spus multe, de abia au putut să istorisescă puţine din cele mai mult mai multe. Dar şi eu, îndemnat de voi, nu pot să vă transmit decât puţine, oricâte voi însemna în epistolă, dn cele ce-mi amintesc despre el.

Detalii despre carte / COMANDA



Cartea Filocaliilor. Cele mai frumoase pagini - *** (CARTE)

Coperti cartonate.

Filocalia, de fapt, i-arată omului nu numai o învăţătură teoretică, ci îi arată un model de viaţă. De aceea, bine ar fi ca ea să fie citită des şi fiecare să-şi aducă aminte să citească în fiecare zi fie dintr-un părinte din Filocalie, fie din altul, şi cînd simte că are nevoie mai ales de dezvoltarea unei anumite virtuţi duhovniceşti să se ducă la acel părinte.
Să ajungă Filocalia familiară fiecăruia, aşa cum ar trebui să ştie fiecare creştin ce cuprinde fiecare Evanghelie, fiecare epistolă a Apostolului Pavel, şi cînd are nevoie să se lămurească într-o privinţă oarecare să se ducă acolo, la capitolul respectiv. Să devină o carte familiară, carte de îndrumare, un îndrumător pentru viaţă. Pentru aceasta, bine ar fi să aibă fiecare Filocalia proprie, să se găsească un mod de a se tipări în sute de mii de exemplare, ca să fie nelipsită din fiecare casă de creştin adevărat şi din fiecare chilie de călugăr.
Să devină o călăuză în plan spiritual, arătîndu-ne felul cum trebuie să ne fie viaţa în relaţiile noastre cu Dumnezeu şi în raporturile cu ceilalţi, ca să fie o viaţă de model, o viaţă care să întărească legăturile între noi, dragostea între noi, să nu avem nimic de criticat în viaţa noastră, nimic care nu se cuvine să se datorească unui creştin, cum ne învaţă atît de minunat Filocalia.“ (Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae)

Detalii despre carte / COMANDA



Civilizația spectacolului - Mario Vargas Llosa (CARTE)

„Cultura, în sensul tradițional al cuvântului, e în prezent pe cale să dispară.“ (MARIO VARGAS LLOSA)

Banalizarea artelor și a literaturii, triumful presei de scandal și frivolitatea politicii sunt simptome ale unui rău mult mai mare care chinuie societatea actuală: sacralizarea divertismentului drept valoare supremă și scop ultim al existenței noastre. Dacă în trecut cultura era o busolă, o călăuză și un fel de conștiință care ne împiedica să întoarcem spatele realității, astăzi, în epoca falșilor idoli și a postculturii, întâietatea spectacolului și a superficialității a devenit regula care face ca orice conștiință morală, intelectuală și politică să adoarmă, orbită și anihilată dimpreună cu libertatea noastră.

CUPRINS

Metamorfozele unui cuvant
Civilizatia spectacolului
Balega de elefant
Scurt discurs despre cultura
Ora sarlatanilor
Interzis sa interzici
Valul islamic
Disparitia erotismului
Pictorul din bordel
Sexul rece
Cultura, politica si putere
Privat si public
Opiul poporului
Semnul crucii
In apararea sectelor
Ganduri de final
Mai multa informatie, mai putina cunoastere
Dinozauri in vremuri grele
Multumiri
Detalii despre carte / COMANDA


Pădurea întunecată - Nicole Krauss (CĂRȚI)

Pădurea întunecată, noul roman al lui Nicole Krauss, autoarea Istoriei iubirii, este, în SUA, National Bestseller și a fost desemnat cea mai bună carte de ficțiune a anului 2017 de către EsquireTimes Literary SupplementElle MagazinePublishers WeeklyFinancial TimesGuardian și Globe and Mail. Cu titlul luat dintr-un vers din Infernullui Dante, este un roman misterios, care te absoarbe, urmând poveștile a două personaje distincte aflate într-o călătorie aproape inițiatică în Israel. Nicole este o tânără romancieră de 39 de ani din New York, în plină criză existențială, în timp ce Epstein este un avocat bătrân, fost antreprenor de succes, a cărui scară de valori se răstoarnă brusc. Amândoi își părăsesc familiile și par să străbată un drum dantesc, coborând cerc după cerc, fără să bănuiască ce îi așteaptă la capăt.

„Romanul elegant, provocator și hipnotizant al lui Nicole Krauss este opera ei cea mai valoroasă de până acum. Viu, inteligent și uneori plin de umor, este un tur de forță fascinant.“ (Publishers Weekly)

CUPRINS

I
Ayeka
În senin
Orice viață e ciudată
Mă pregătesc să plec în Canaan
Este și nu este
Kaddish penstru Kafka
II
Ghilgul
Pădurile Israelului
Ceva de transportat
Ultimul rege
Spre deșert
Lech lecha
Deja acolo
Detalii despre carte / COMANDA


Îngerul rugăciunii - Arhim. Ioan Krestiankin (CARTE)

Cuvântul înger înseamnă vestitor. Această denumire o au duhurile cele netrupeşti, pentru că ele vestesc oamenilor
voia lui Dumnezeu. Îngerul este acela, pe care Domnul îl poate trimite cu o anumită misiune şi care împlineşte cu exactitate acea misiune. Îngerii locuiesc pretutindeni. Dar, mai cu seamă, în cer, în jurul Tronului lui Dumnezeu. Acolo, unde Dumnezeu le descoperă cel mai mult slava Sa, iar prin ei şi voia Sa cu privire la oameni. Sfinţii Părinţi ai Bisericii îi numesc lumini secundare, ca şi cum ar fi o reflectare a Luminii Dumnezeieşti. Ei sunt lumini secundare! Cum să înţelegem noi acest lucru?! Cu ce să îl comparăm ca să poată să înţeleagă mintea noastră?
Aflându-se în imediată apropiere faţă de Dumnezeu, Îngerii se umplu de încântare, de măreţia lui Dumnezeu, de
sfinţenia Lui, de înţelepciunea şi de marea iubire, pe care Creatorul universului o are faţă de creaţia Sa.O lumină dumnezeiască se revarsă ca un mare val în mod liber prin ei. Acesta este chipul adevăratei sfinţenii. Puterile Cereşti au primit în sinea lor lumina lui Dumnezeu. Au refractat-o în sine şi, reflectând-o şi fracţionând-o într-o mulţime de raze minunate, au răspândit-o în jurul lor, dăruind- o oamenilor capabili să şi-o însuşească. Şi, iată, în această strălucire reflectată a Luminii Dumnezeieşti, strălucire nemicşorată, neîntunecată, ci înmulţită şi îmbucurătoare, dătătoare de viaţă, noi Îl recunoaştem pe Dumnezeu! Dacă nu ar exista Îngerii, noi niciodată, nici măcar într-o măsură mai mică,
accesibilă omului, nu am putea simţi şi primi lumina lui Dumnezeu. Noi înşine nu suntem în stare să vedem şi să simţim slava lui Dumnezeu – avem nevoie de mijlocitori, care să o transforme, aşa încât ea să devină accesibilă şi pentru noi.

CUPRINS

Viata Arhimandritului Ioan
Piatra cea din capul unghiului vietii este Dumnezeu
Noi suntem meniti sa traim vesnic
Straile sufletului omenesc
Ingerii
Ingerul pazitor
Despre talanti
Cauza neoranduielii noastre
Pacatul
Despre satana, om si Dumnezeu
Postul si rugaciunea
Postul
Iertarea
Crucea lui Hristos
Invierea lui Hristos
Inaltarea
Inceputul a toate este Dumnezeu
Invatatura in ziua Sfintei Treimi
Cuvant la praznicul Inaltarii Domnului


Schimbarea la Faţă - *** (CARTE)

Taian Taborului se arată şi în ceea ce Sfinţii Părinţi spun că este taina rugăciunii neîncetate. Un călugăr l-a rugat pe părintele său duhovnicesc: "Dă-mi canon de rugăciune!" Aşteptându-se ucenicul să primească sfat: atâtea metanii pe zi, atâtea acatiste, atâţia psalmi... Însă părintelşe duhovnicesc i-a spus: "Canonul pe care ţi-l dau este: roagă-te neîncetat!" Adică sfatul, porunca, gândul Sf.Ap. Pavel, adresat nu doar călugărilor, ci tururor creştinilor drept canon de rugăciune: Rugaţi-vă neîncetat! (1 Tesaloniceni 5, 17), aceasta realizăndu-se prin gândul la Dumnezeu, tot timpul. Tot ceea ce faci, tot ceea ce decizi, tot ceea ce împlineşti să fie în conformitate cu voia lui Dumenzeu. Şi această conformitate se transformă în rugăciune neîncetată, fără de care omul nu poate să spună că trăieşte sau că este pătruns de taina Taborului...
Taina Taborului se mai arată în taina unirii omului cu Dumenzeu. Se mai arată în descrierea evenimentului întâlnirii omului cu Dumnezeu. Se arată, de asemenea, în taina cunoaşterii lui Dumenzeu. se arată în taina smereniei lui Dumnezeu coborîte peste lume. Se arată în taina îndumnezeirii de care amintesc Sfinţii Părinţi atât de des ca ţintă a vieţii creştine.

Mitropolitul Teoaf Savu

CUPRINS

Pr. Sofian Boghiu
Pr. Prof. Constantin Galeriu
Pr. Arhim. Benedict Ghius
Pr. Prof. Vasile Gordon
Pr. Cleopa Ilie
Pr. Ioan Iovan
Pr. Prof. Boris Raduleanu
Mitrop. Teofan Savu
Pr. Stefan Slevoaca
Pr. Vasile Vasilache
Pr. Constantin Voicescu
Detalii despre carte / COMANDA


Veniţi şi vedeţi! Cu Hristos în cetate - Pr. prof. dr. Constantin Necula (CARTE)

CUPRINS

Vocatia catehetului
Adolescenta, tinerii si Biserica
Hristos si oamenii lui Hristos
Veniti si vedeti!
 
Mantuitorul nu a venit sa ne ofere o religie usurica. In primul rand, in sine, crestinismul ortodox nu este o religie, ci este un mod de viata. E greu sa traiesti cu tine toata viata. De aceea, ne indragostim, de aceea ne crestem copiii, de aceea ne iubim ierarhii, de aceea slujim in sobor, ca singuri ne e greu. Singuratatea e o arma a diavolului. Mantuitorul vine sa ne vindece de singuratatea aceasta a neiubirii, in momentul in care ne pune sa asumam alternativa aceasta. Cert este ca atunci cand te-a sedus Hristos nu prea mai ai alternativa decat Iisus Hristos!
Invatati sa folositi Biserica in favoarea dumneavoastra! Folositi-i toate parghiile date de Dumnezeu la indemana pentru mantuire, folositi-le pentru a va ridica sufletul din suparare si necunoastere, din tristete si deznadejde si mergeti inainte!
Inainte, in Biserica, intotdeauna e in sus. Aceasta este taina iesirii din neiubire.
Pr. Constantin Necula
Detalii despre carte / COMANDA


Memoriile unui isihast. Filocalie carpatină (IV) - Ieromonah Ghelasie Gheorghe (CARTE)

Colecţia „Filocalie Carpatină” ne conturează calea asimilării-orientării practicii isihaste după coordonatele unui specific autohton, accentuând nevoia identificării-descoperirii încă de
la început a propriului centru de personalitate – apofaticul chip (supramental) al fiinţei, inima mistică – ca taină-temei al întregimii dăruirii fiinţiale, al deschiderii-primirii depline în
sine a Icoanei Fiului-Cuvânt Întrupat; se statuează în acest model filocalic, nu o mentalizare-interiorizare a practicilor şi trăirilor mistice (de caracter cvasi-metafizic), ci o integrată
aşezare-desfăşurare – de atenţie fiinţială şi prezenţă ritualică – a persoanei-gest în perihoreza comuniunii-liturghisirii permanente în chipul-trup euharistic (Neofit).

În scrierile părintelui Ghelasie regăsim în chip inconfundabil mângâierea de taină ce vine dintr-o profundă familiaritate cu Cuvântul lui Dumnezeu, dăruind o permanentă prospețime
şi adâncime reliefului verbal, cu precizările sale terminologice, inflexiunile sale poetice
şi deschiderile sale de practică isihastă (Florin Caragiu).

CUPRINS

Isihasm
Isihasm, taina chipului Maicii Domnului
Practica isihasta
Specificul filocalic al pustnicului Neofit Carpatinul
Mic dictionar de isihasm
Detalii despre carte / COMANDA


Cum să vorbim în public - Dale Carnegie (CARTE)

Editia a 3-a, revizuita.

CUPRINS

Dezvoltarea curajului si a increderii in sine
Formarea increderii in sine
Cum isi pregateau cuvantarile oratorii celebrii
Imbunatatirea memoriei
Elementele de baza ale discursului eficient
Secretul unei exprimari reusite
Prezenta si personalitatea oratorului
Cum sa incepi un discurs
Cum sa inchei un discurs
Cum sa-ti exprimi clar punctul de vedere
Cum sa starnesti interesul publicului
Imbunatatirea stilului
 
Această lucrare este o introducere în arta discursului public, scrisă de maestrul prin excelență al oratoriei, Dale Carnegie. Cartea conține o nemărginită bogăție de informații și sugestii despre cum să găsim tonul și mijloacele potrivite pentru a ține un discurs după toate regulile artei. Este o operă fascinantă, recomandată tuturor celor care doresc să-și îmbunătățească tehnicile de oratorie. Barnes & Noble

Cum să vorbim în public este cea mai bine vândută carte din toate timpurile pe această temă. Lucru care se datorează, fără îndoială, faptului că Dale Carnegie are o capacitate neîntrecută de a te motiva și excelează ca orator. Cărțile și cursurile lui se numără încă printre cele mai bine vândute lucrări din domeniul dezvoltării personale. Booktopia

Cum să vorbim în public este o carte din care putem spera să învățăm cum să ne stăpânim emoțiile sau cum să ne construim discursul pentru a fi cât mai elocvenți. Este o lucrare care demonstrează în chipul cel mai convingător tocmai acele principii și metode pe care le recomandă cititorilor săi, având astfel o îndoită putere de convingere.

Cum să vorbim în public păstrează ceva din farmecul unic cu care Dale Carnegie își seducea audiențele la începutul secolului trecut și care nu pare să fi fost în nicun fel atenuat de trecerea deceniilor. Tocmai de aceea, această carte se adresează, până la urmă, celor care vor să-și îmbunătățească discursul public și acelora care vor să învețe cum să-și structureze mai bine ideile și cum să ajungă la o mai bună înțelegere de sine.

Detalii despre carte / COMANDA



De la EU la NOI. Bărbatul şi femeia - Andrei Lorgus (CARTE)

Traducere din limba rusa de Guțu Diana

Relaţiile dintre bărbat şi femeie sunt pline de o forţă, de o atracţie unică. De când există arta, imaginea iubirii dintre bărbat şi femeie este cea mai frecventă şi cea mai populară. Această iubire poartă în ea un mister, o taină şi un farmec. Nicăieri nu se descoperă bărbăţia ca în iubirea pentru femeie. Niciunde nu se realizează feminitatea ca în iubirea pentru bărbat.
Relaţia dintre bărbat şi femeie evoluează, aşa cum se întâmplă uneori, în mod imprevizibil şi spontan. Astfel, este cu atât mai interesant de aflat ce ar putea să o motiveze şi ce o împiedică. Pentru noi este deosebit de importantă întrebarea de ce unii iubesc pe cineva şi totuşi se căsătoresc cu altcineva, fiindcă nu rar se întâmplă aşa ceva. Şi, în general, de ce oamenii decid să îşi unească vieţile? Familia este cel mai important dar agonisit după darul vieţii. Este o viaţă nouă, rude noi. În esenţă, crearea familiei este un act de recunoştinţă pentru viaţa primită. Cu câtă ardoare ne-o dorim fiecare dintre noi şi cu câtă frică unii iau decizia de a o întemeia!
Cartea pe care o ţineţi în mâini vă invită într-o călătorie captivantă prin labirinturile încurcate ale relaţiilor dintre Bărbat şi Femeie. Este cea de-a doua carte a preotului Andrei Lorgus şi a doamnei psiholog Olga Krasnikova pe tema psihologiei familiei. Ea tratează relaţiile care se pot transforma în căsnicie, vorbeşte despre pregătirea pentru viaţa în doi, precum şi despre stereotipurile denaturate ale bărbăţiei şi feminităţii, care împiedică relaţia de iubire autentică. Cartea reprezintă o totalizare a muncii comune de doisprezece ani a autorilor, fiind un rezultat al numărului imens de cursuri şi seminarii de psihologie creştină a familiei, precum şi rodul unei vaste experienţe în consultarea oamenilor cu probleme în familie. Va urma!

Detalii despre carte / COMANDA



Ceaiuri din plante medicinale - Gheorghe Mohan (CARTE)
Tratamente eficiente pe bază de ceaiuri din plante medicinale
Lucrarea de față propune soluții testate pentru vindecarea și ameliorarea unei largi varietăți de boli pe cale naturistă.
Dacă vrei să descoperi metodele prin care poți preveni sau trata afecţiunile mai frecvente, apelând la o serie de tehnici terapeutice naturiste, volumul semnat de Gheorghe Mohan este instrumentul ideal. În primul rând, îți va fi de un real folos dacă ai încredere în capacitatea plantelor de a ne ajuta să ne îngrijim sănătatea.
Autorul pornește de la premisa că numeroase plante cultivate sau din flora spontană se utilizează din ce în ce mai mult pentru tratarea diverselor afecțiuni. De aceea, a realizat această sinteză a fitoterapiei românești, bazându-se pe plantele disponibile în țara noastră. Demersul său valorifică o vastă literatură de specialitate, dar prezintă informațiile într-un limbaj accesibil, pentru a oferi publicului larg posibilitatea de a cunoaște și de a pune cu ușurință în aplicare aceste recomandări prețioase. Volumul este organizat în funcție de rețetele naturiste pentru diverse afecțiuni, prezentând atât bolile respective, cât și soluțiile de tratament propuse.

Din cuprins:
  1. Rețete pentru afecțiuni dermatologice
  2. Rețete pentru afecțiunile aparatului digestiv
  3. Rețete pentru afecțiuni cardiovasculare
  4. Rețete pentru afecțiuni ale aparatului respirator
  5. Rețete pentru afecțiuni ale aparatului urinar
  6. Rețete pentru afecțiuni ale aparatului genital
  7. Rețete pentru afecțiuni ale sistemului nervos
  8. Rețete pentru afecțiuni endocrine, de nutriție și metabolism
  9. Rețete pentru tratarea cancerului
Bibliografie selectiva
Lista plantelor medicinale citate in lucrare
Indexul bolilor care pot fi tratate cu plante medicinale
Planse color
Detalii despre carte / COMANDA


Adormirea Maicii Domnului - Marius Vasileanu (CARTE)
 

Prezentare Adormirea Maicii Domnului:

 

Mai unită cu Hristos decât toţi sfinţii, şi de aceea mai presus de toţi sfinţii şi îngerii, se află Maica Domnului, cea care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu zămislit şi născut din ea ca om şi apoi L-a purtat în braţe ca prunc şi a rămas unită cu El prin afecţiunea omenească spuremă pe care o trăieşte o mamă faţă de fiul ei. Legătura ei cu Iisus este mai intimă ca legătura oricărui sfânt cu El, căci trupul Lui s-a format nemijlocit din trupul ei, ea L-a purtat în braţe, I-a privit neîncetat faţa şi ochii, L-a alăptat şi L-a iubit cu iubirea omenească culminantă proprie unei mame, fiind identificată într-un anumit înţeles cu Fiul ei. De aceea îndrăznirea ei către El este mai mare decât a tuturor sfinţilor şi iubirea ei faţă de noi se resimte de iubirea maximă a lui Hristos faţă de noi...
În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Filu ei şi a bătut şi bate ea însăşi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiţie, ci de iubire între Dumenzeu şi oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte şi culminantă , concentrându-se într-o inimă de mamă şi manifestându-se prin ea. Dumnezeu cel întrupat ţine seama de această inimă a Mamei, care a devenit Maica noastră, pentru că e Maica Lui.

Părintele Dumitru Stăniloae

Detalii despre carte / COMANDA



Corectopia. Cum supravieţuim în cuşca diversităţii - Gabriel Purcarus (CARTE)
 

Prezentare Corectopia. Cum supravieţuim în cuşca diversităţii:

Prospețimea reconfortantă a bunului simț. - Adrian Papahagi

Astăzi e nevoie de curaj ca să spui ce crezi. Autorul cărții de față are acest curaj... El a ales să gândească normal și și-a asumat riscul de a nu fi trendy, de a înfrunta stigmatul „indisciplinei” intelectuale. - Andrei Pleșu

Citiți cărțile vechi, cât mai puteți. Mergeți și vizitați muzeele, cetățile, bisericile Europei, Câtă vreme mai există. Pentru că rescrierea istoriei a reînceput sub ochii noștri. De data asta in Occident.

Detalii despre carte / COMANDA



Adormirea Maicii Domnului - Marius Vasileanu (CARTE)
 

Prezentare Adormirea Maicii Domnului:

 

Mai unită cu Hristos decât toţi sfinţii, şi de aceea mai presus de toţi sfinţii şi îngerii, se află Maica Domnului, cea care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu zămislit şi născut din ea ca om şi apoi L-a purtat în braţe ca prunc şi a rămas unită cu El prin afecţiunea omenească spuremă pe care o trăieşte o mamă faţă de fiul ei. Legătura ei cu Iisus este mai intimă ca legătura oricărui sfânt cu El, căci trupul Lui s-a format nemijlocit din trupul ei, ea L-a purtat în braţe, I-a privit neîncetat faţa şi ochii, L-a alăptat şi L-a iubit cu iubirea omenească culminantă proprie unei mame, fiind identificată într-un anumit înţeles cu Fiul ei. De aceea îndrăznirea ei către El este mai mare decât a tuturor sfinţilor şi iubirea ei faţă de noi se resimte de iubirea maximă a lui Hristos faţă de noi...
În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Filu ei şi a bătut şi bate ea însăşi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiţie, ci de iubire între Dumenzeu şi oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte şi culminantă , concentrându-se într-o inimă de mamă şi manifestându-se prin ea. Dumnezeu cel întrupat ţine seama de această inimă a Mamei, care a devenit Maica noastră, pentru că e Maica Lui.

Părintele Dumitru Stăniloae

Predici:
 
Macarie Drăgoi
Constantin Galeriu
Benedict Ghiuș
Vasile Gordon
Cleopa Ilie
Ciprian Negreanu
Arsenie Papacioc
Ştefan Slevoacă
Petroniu Tănase
Vasile Vasilache
Dumitru Stăniloae
Detalii despre carte / COMANDA


Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor - Gary Chapman (CARTE)
 

Prezentare Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor:

 

Ediţia a V-a.

Fiecare copil, ca de altfel fiecare adult, îşi exprimă şi receptează cel mai bine iubirea într‑un limbaj propriu. Oricât de mult ar fi iubiţi de părinţi, copiii nu ştiu acest lucru de la sine. De aceea este foarte important ca părinţii să descopere şi să înveţe principalul limbaj de iubire al copiilor lor.

Prin intermediul unuia dintre cele cinci limbaje de iubire, specific copilului dumneavoastră – timpul acordat, cuvintele de încurajare, darurile, serviciile sau mângâierile fizice –, îi veţi putea transmite în mod eficient şi necondiţionat sentimente de respect, afecţiune şi implicare totală, care vor avea o mare rezonanţă în sufletul său.

Atunci când sunt pregătiţi cum trebuie, părinţii pot folosi aceste limbaje pentru a comunica cu copiii lor, pentru că atunci când copilul simte că este iubit, nu numai ca îi veţi satisface cea mai profundă nevoie emoţională, dar va fi mult mai receptiv la sfaturile şi îndrumările dumneavoastră ca părinţi.

Pentru că toţi ne naştem, creştem, ne îndrăgostim, ne căsătorim, iubim, înşelăm, facem copii, divorţăm, plângem, uităm şi iertăm. Pentru că suntem singuri sau împreună, pentru că suntem părinţi sau copii, pentru că ne pasă de cine suntem, de cei din jur, şi mai ales pentru că fiecare  dintre noi are o familie pe care o iubeşte şi vrea să o protejeze.

O colecţie intimă de sfaturi, probleme şi soluţii pentru fiecare membru al familiei; o familie cu adevărat fericită.

Detalii despre carte / COMANDA



Despre ajutorul Maicii Domnului - *** (CARTE)
 

Prezentare Despre ajutorul Maicii Domnului:

 

De două mii de ani Maica Domnului, ceea ce L-a născut pe Hristos cu trup, ne e după Dumnezeu ajutorul cel mai mare şi scăparea neîndoielnică din toate nevoile. Icoana ei a luminat nenumărate case, a îndepărtat năpaste fără număr, a izbăvit din moartea cea îndoită – trupească şi sufletească – care ameninţă pururea viaţa omului; rugăciunile către ea au înţelepţit prunci, au luminat tineri, au alinat bătrâni, şi mijlocirea ei a adus mântuire dintotdeauna neamului nostru.
Cartea de faţă – ca tot lucrul ce slujeşte spre sporirea evlaviei şi spre apropierea sufletească a omului de Născătoarea lui Dumnezeu – va fi de folos oricărui creştin. Lămuriri ale teologilor şi nevoitorilor cu privire la însemnătatea Maicii Domnului, rostiri de Dumnezeu insuflate ale Sfinţilor Părinţi despre puterea şi măreţia ei, povestiri minunate din istoria Bisericii: toate sunt izvoare de folos pentru omul ostenit şi împovărat, din care bând va putea găsi putere şi mângâiere, nădejde bună şi luminare în toate zilele vieţii lui.

CUPRINS

Acoperământul, ocrotirea și ajutorul Preasfintei Fecioare
Mireasa lui Dumnezeu - Învățătura Bisericii despre Maica Domnului
Maica Domnului și sfinții
Despre preacinstirea Maicii Domnului
Mijlocirea Maicii Domnului
Sfinții Părinți despre ajutorul Maicii Domnului
Ajutorul Maicii Domnului în trecutul Bisericii
Ajutorul Maicii Domnului în zilele noastre
Detalii despre carte / COMANDA


Sfinţii stareţi Gheorghe şi Calinic de la Cernica - Ioan I. Ica jr. (CARTE)
 

Prezentare Sfinţii stareţi Gheorghe şi Calinic de la Cernica:

 

Alături de scrierile starețului Vasile de la Poiana Mărului și autobiografia starețului Paisie Velicikovski de la Neamț, volumul de față finalizează reeditarea trilogiei dedicate de Editura Deisis restituirii figurilor și scrierilor esențiale ale spiritualității filocalice românești din veacurile XVIII–XIX, „veacul de aur al Ortodoxiei românești”.
După Poiana Mărului a sfântului stareț Vasile și după Dragomirna și Neamțul sfântului stareț Paisie, Cernica sfinților stareți Gheorghe și Calinic a fost scena celui de-al treilea episod al exemplarei înnoiri filocalice românești. „Viețile” și testamentele/regulile monahale ale sfinților stareți cernicani sunt forma românească a „paisianismului” la cea de-a treia generație.
Aceste pagini uitate de Filocalie românească evidențiază continuitatea fundamentală existentă, cu diferențe de accent, între eforturile marilor stareți de la Cernica de reîntemeiere a vieții monahale și înnoirea legată de starețul Paisie de la Neamț în perspectiva actualității nedepășite a acestui program pentru monahismul și creștinismul ortodox.
Rememorarea continuă a vieții și exemplului sfinților e o condiție și o formă esențială a transmiterii memoriei lor ecleziale ca actualizare a unei predanii vii. Lectura acestor pagini este astfel un exercițiu indispensabil de rememorare duhovnicească a unor figuri și texte de acum canonice pentru Ortodoxia românească contemporană.

CUPRINS

Argument (diac. Ioan I. Ică jr)
Spiritualitatea cernicană — paisianism românesc (diac. Ioan I. Ică jr)

*

Așezământul paisian de la Dragomirna (1763)
Așezământul paisian de la Secu (1778)

*

1. Viața starețului Gheorghe de la Cernica (Protasie ieromonahul, cca 1807–1810)
2. Viața starețului Gheorghe de la Cernica (Casian monahul, 1870) în care se cuprinde și Diata sau Regula sa (1785)
3. Povățuirile starețului Dorotei către monahii de la Căldărușani (1807)
4. Viața Sfântului Calinic de la Cernica (Casian monahul, 1870)
5. Viața Sfântului Calinic de la Cernica (Anastasie arhimandritul, cca 1890) (A. Arătare pe scurt dintru început de când s-a zidit Sfânta Mănăstire Cernica / B. Prefață / C. Viața și nevoințele monahale ale Prea Cuviosului Episcop Calinic / D. Câteva întâmplări din viața Sfântului Calinic [C. Erbiceanu])
6. Plângerea starețului Calinic (1822)
7. Pravila și povățuirile starețului Calinic (cca 1846) (A. 37 de canoane / B. Cum trebuie să petrecem în biserică / C. Rânduiala sfințirii pâinii de obște / D. Câteva note de cronică)
8. Povățuirea starețului Calinic către monahii de la Cernica (1851)
9. Paretisul [demisia] episcopului Calinic (1867)
10. Testamentul episcopului Calinic (16 mai 1867)
11. A. Comunicatul despre decesul și funeraliile episcopului Calinic (aprilie 1868) / B. Inventarul averii răposatului episcop Calinic
12. Post-scriptumul nostalgic al unui cronicar (Casian monahul, 1870)

*

pr. prof. Dumitru Stăniloae, Sfântul Calinic, starețul Gheorghe și spiritualitatea ortodoxă integrală (1955)
arhim. Ciprian Zaharia, Paisianismul și spiritualitatea cernicană (1983)

Detalii despre carte / COMANDA



Cafeaua de dimineață - Vassa Larin (CARTE)
 

Prezentare Cafeaua de dimineață:

Această carte de reflecții zilnice a fost scrisă ca ajutor pentru oricine este interesat să facă din meditație o parte din viața sa zilnică. Fiecare reflexie, bazată pe un pasaj din Scriptură și, ocazional, pe calendarul zilnic, este scurtăpentru ca să poată fi integrată într-un program aglomeratMeditaţiile pot fi citite câte una în fiecare zi, poate în timpul cafelei de dimineață, în tramvai, în drum spre serviciu sau oricând găseşti cinci minute libere. Lectura acestor reflecţii este menită să nască în cititor dorinţa de autocunoaştere şi examinare zilnică a propriilor gânduri şi fapte. 

Detalii despre carte / COMANDA



Sfântul Serafim, făcătorul de minuni din Sarov - Arhim. Ioan Krestiankin (CARTE)
 

Prezentare Sfântul Serafim, făcătorul de minuni din Sarov:

 

S-a scris mult despre Sfântul Serafim de Sarov, însă numai Arhimandritul Ioan Krestiankin ar fi putut să-l prezinte atât de frumos, încadrându-l în societatea rusă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, societate aflată într-o epocă de răcire a credinței și de îndepărtare de Biserică. Rușii acelor vremuri aveau nevoie de un Sfânt care să-i aducă mai aproape de Dumnezeu, care să le fie model, erou, tată, profet, judecător, iar Sfântul Serafim de Sarov a reușit, prin forța iubirii care-l caracteriza, să le fie călăuză către Hristos. Deși se afla în pustia pădurilor Sarovului, Sfântul Serafim vedea patimile societății de care era izolat prin puterea Sfântului Duh, pe care a dobândit-o și pe care a propovăduit-o drept scop al oricărui creștin.
Este important să ne apropiem de viața unui sfânt nu numai din perspectiva supranaturalului și a minunilor, ci și prin intermediul societății în care a activitat acesta, a influențelor culturale și religioase specifice timpului său, care sigur au avut un rol important în decizia divină de a ridica din mijlocul poporului un Sfânt pentru popor, și nu orice Sfânt, ci Sfântul Serafim de Sarov.
În cele ce urmează redăm un fragment din carte, pentru a evidenția cele afirmate mai sus:
Din toate colțurile Rusiei veneau la Sfântul plăcut lui Dumnezeu cei însetați de mângâiere duhovnicească în codrul de pini, nu departe de mănăstire, unde îl găseau pe Starețul gârbovit într-un chiton alb vechi, cu o cruce de cupru la gât. El îi primea pe toți cu dragoste, li se închina tuturor până la pământ, săruta mâna fiecărui om, binecuvântându-l. Chiar și pe cel mai mare păcătos îl numea „bucuria mea”, văzând în el darul dumnezeiesc: sufletul său nemuritor. În orice timp al anului îi saluta pe toți cu cuvintele: „Hristos a înviat!”.

CUPRINS

Ascetismul creștin al Rusiei vechi și influența sa asupra societății ruse din secolele IX-XVIII
Viața moral religioasă a societății ruse de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea
Viața Sfântului Serafim, făcătorul de minuni din Sarov
Viața Sfântului Serafim până la intrarea în Mânăstirea din Sarov
Ascultarea și călugaria în Pustia Sarovului
Pustnicia, stâlpnicia, tăcerea și zăvorârea
Nevoința stărețismului
Influența Sfântului Serafim asupra vieții moral-religioase a Rusiei de la începutul secolului al XIX-lea
Detalii despre carte / COMANDA


Liturghia cosmică - Hans Urs Von Balthasar (CARTE)
 

Prezentare Liturghia cosmică:

 

- Coperți cartonate.

Hans Urs Von Balthasar a fost o autoritate în teologia patristică, în viaţa şi opera celor mai însemnaţi Părinţi ai Bisericii – Irineu, Origen, Grigorie de Nyssa, Augustin și, mai presus de toate, Maxim Mărturisitorul.
Liturghia cosmică, una dintre cele mai importante lucrări de teologie din veacul al XX-lea, zugrăveşte un portret atractiv, convingător al gândirii unui teolog major creștin: Maxim Mărturisitorul (580-662), sfântul și martirul, teologul sintezei: al Romei cu Bizanțul, al Antichităţii cu Evul Mediu. El a redescoperit marile comori ale tradiției creștine care în acel timp fuseseră îngropate de cenzura imperială și eclezială.
 Importanţa istorică a acestei lucrări este covârşitoare. Datorită acestei cărţi, Sfântul Maxim Mărturisitorul nu a rămas doar un nume obscur în manualele de patrologi, iar în paginile ei, istoria teologiei a devenit ea însăși o modalitate de reflecție teologică.

Detalii despre carte / COMANDA



Din Răsărit în Apus. Ortodoxie și catolicism - Pr. Placide Deseille (CARTE)
 

Prezentare Din Răsărit în Apus. Ortodoxie și catolicism:

 

- Coperti cartonate.

Dacă divergențele principale dintre Ortodoxie și confesiunile apusene sunt cunoscute în zilele noastre de un public destul de larg, despre originile acestora și consecințele lor asupra vieții duhovnicești nu s-a scris decât foarte puțin, mai ales în limba franceză. Această lacună, alături de multe altele, este completată de lucrarea de față, în care părintele Placide punctează totodată și „greșelile de mistică” ale creștinismului apusean, intuite de Péguy, și consecințele lor asupra vieții duhovnicești. Paginile cărții cuprind o succintă istorie spirituală a Franței realizată din perspectiva unui ortodox, abordând totodată și problemele actuale ale Bisericii ortodoxe și modul ei de a le rezolva.
Sinceritatea și profunzimea demersului părintelui Placide, cunoașterea profundă a tradiției spirituale și teologice apusene și experiența trăirii Ortodoxiei în interiorul ei, conferă cuvintelor sale o autoritate unică, cu totul specială. - Bernard Le Caro

Detalii despre carte / COMANDA



Scurtă călătorie până la capăt. Pelerinaj spre rugăciune - Scott Cairns (CARTE)
 

Prezentare Scurtă călătorie până la capăt. Pelerinaj spre rugăciune:

 

Poetul și profesorul de literatură Scott Cairns (Universitatea din Missouri, editor la American Literary Review) a intrat în criza vârstei de mijloc – o experiență destul de comună printre bărbații ce se apropie de vârsta de cincizeci de ani. Încercarea sa nu a fost o tentativă disperată de a recaptura tinerețea. În schimb, Scott Cairns și-a dat seama că viața sa duhovnicească avansa cu viteza unui melc și că timpul se scurgea. Criza vârstei de mijloc pentru acest baptist, convertit la Ortodoxie, s-a manifestat ca o nevoie disperată de a căuta rugăciunea.
Această carte reprezintă istoria călătoriei spirituale a lui Scott Cairns către peninsula mistică a Muntelui Athos.

CUPRINS

Preambul
Plecarea
Partea I: Departarea
Cred, Doamne! Ajută necredinței mele
Doamne, a spus el, învață-ne să ne rugăm
Atâta nor de mărturii
În primele ceasuri ale nopții
În amintirea mea
În dar ați luat
Trestie, clătinată de vânt
V-am numit pe voi prieteni
Partea II: Depărtarea și apropierea
Iar fără pildă nu le grăia
Înjumătățirea praznicului
Taci, liniștește-te
Această boală nu este spre moarte
... nu este disprețuit, decât în patria sa
Partea III: Apropierea
Primiți ca fii înfiați
Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheați!
Privegheați, așadar, și vă rugați
Epilog
Scurtă călătorie până la capăt
Mulțumiri
Glosarul pelerinului
Anexă foto
Detalii despre carte / COMANDA


Cum găsim calea spre fericire - Sfantul Ioan de Kronstadt (CARTE)
 

Prezentare Cum găsim calea spre fericire:

 

Pentru orice creştin, Fericirile rostite de către Domnul Iisus Hristos în Predica de pe Munte sunt suma reperelor esenţiale ale vieții duhovnicești: citite cu luare-aminte şi înțelese în profunzime, ele alcătuiesc îndreptarul deplin al virtuţilor, calea sigură a fiecărui credincios spre fericirea sa personală în vre­mel­nicie şi în veşnicie.
Fericirile, care cuprind în puţine cuvinte o în­văţă­tură atât de vastă, se înţeleg fără greşeală în sânul tra­diţiei vii a Ortodoxiei, prin tâlcuirea sfinților, care, în cei două mii de ani trecuţi de la venirea lui Hristos pe acest pământ, le-au înţeles deplin trăindu-le pe de-a-ntregul.
Sfântul Ioan din Kronstadt, unul dintre sfinţii cei mai cunoscuţi şi cei mai iubiţi ai Ortodoxiei vremurilor din urmă, este unul dintre aceşti trăitori şi învăţători ai Bisericii. Cu limpezimea şi simplitatea care-i împodobesc toate scrierile, el ne îndrumă, fără vorbe de prisos, spre veşnicul nostru rost, pe calea cu adevărat domnească a Fericirilor evanghelice.

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului "Fericirile evanghelice în viața noastră", apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2012.

Detalii despre carte / COMANDA



Valoarea creației lui Dumnezeu - Pr. Philip LeMasters (CARTE)
 

Prezentare Valoarea creației lui Dumnezeu:

 

O lucrare practică și actuală, „Valoarea creației lui Dumnezeu. Cum să trăiești ca un creștin ortodox” ne întâmpină cu provocările cotidiene cu care ne confruntăm în societate, ținând cont inclusiv de ritmul evoluției tehnicilor și tehnologiei, precum și de contextul noilor concepții despre viață. În acest sens, Pr. Prof. Philip LeMasters propune o serie de răspunsuri la dilemele teologice, răspunsuri argumentate deopotrivă scripturistic, patristic, dar și prin abordări ale specialiștilor contemporani.

CUPRINS

Întruparea și mediul înconjurător
Este căsătoria necurată?
Îngrijirea medicală și îndumnezeirea
Pot creștinii să ucidă?
Postul și cei săraci
Detalii despre carte / COMANDA


Părintele Dimitrie Bejan sau suferința care sfințește - Nicoleta Bolea (CARTE)
 

Prezentare Părintele Dimitrie Bejan sau suferința care sfințește:

„Credinţa sa nezdruncinată, profunzimea gândirii, luciditatea şi umorul salvator, dar mai ales mâna lui Dumnezeu, care veghea necontenit asupra lui, îl scot nevătămat din toate încercările, până la eliberare. Urmărit în continuare de Securitate, hărţuit, Părintele, stabilit la Hârlău, satul său natal, se retrage în singurul loc pe care atotputernica Securitate nu-l poate scotoci şi inventaria: inima sa, unde se întâlneşte în voie cu Hristos, rugându-L pentru iertarea păcatelor noastre...” - Părintele Iustin Pârvu

Detalii despre carte / COMANDA



Dumnezeu să-l ajute pe creștinul singur! - Thomas Ruthford (CARTE)
 

Prezentare Dumnezeu să-l ajute pe creștinul singur!:

 

Această carte a fost scrisă plecând de la presupunerea că deja știi că vrei să ai o căsătorie creștină, în adevăratul sens al cuvântuluiAutorul, care a trecut printr-o lungă și anevoioasă căutare a unei persoane speciale în Biserica Ortodoxăcu hotărârea de a nu face nici un compromis în privința credinței și vieții creștine a persoanei căutate, spune că scopul lui, prin această carte, este să-i ajute pe creștinii singuri să rămână sănătoși psihic în timpul procesului de căutare și de așteptare.
Stilul cărții este foarte relaxat și plin de umor și te poartă cu ușurință prin labirinturile unor căutări pe cât de serioase, pe atât de complicate și, uneori, periculoase pentru menținerea unei vieți duhovnicești trăite în și cu Dumnezeu. Așa cum spune autorul, a scris această carte exact așa cum și-ar fi dorit să o citească atunci când el însuși a trecut prin această experiență anevoioasă.

Detalii despre carte / COMANDA



Puterea ascultării. Viaţa Sfântului Cuvios Zosima - Egumena Vera Verhovski (CARTE)
 

Prezentare Puterea ascultării. Viaţa Sfântului Cuvios Zosima:

Viaţa marelui stareţ siberian Zosima (1767-1833) este una din comorile literaturii ortodoxe a veacurilor din urmă. - Serafim Rose

Scrisă de nepoata şi ucenica acestuia, Vera Verhovski, cartea înfăţişează destinul unei familii nobile din pravoslavnica Rusie a veacului al XVIII-lea şi rămâne până în ziua de astăzi la fel de vie şi de surprinzătoare.

Detalii despre carte / COMANDA



Bateţi şi vi se va deschide - *** (CARTE)
 

Prezentare Bateţi şi vi se va deschide:

 

Traducerea din limba rusă de Natalia Lozan.

Volumul Bateţi şi vi se va deschide este al doilea din seria cărților Povestiri adevărate, o colecție foarte apreciată de mărturii minunate despre ajutorul lui Dumnezeu, care este acum publicată și în limba română.

Cei care au adus aceste mărturii sunt oameni echilibrați, care nu pot fi suspectați că ar avea tulburări sau halucinații. Totodată, am putea menționa că sunt persoane profund credincioase, pentru care ar fi de neconceput să inventeze astfel de istorisiri.

Ne-au impresionat aceste povestiri și am considerat că sunt de mare folos pentru întărirea în credință.

Le suntem recunoscători tuturor celor care au vrut să împărtășească întâmplările minunate din viața lor spre folosul aproapelui și spre slava lui Dumnezeu.

Detalii despre carte / COMANDA



Moaște și locuri de pelerinaj în România și în țările din jur - Silvan Theodorescu (CARTE)
 

Prezentare Moaște și locuri de pelerinaj în România și în țările din jur:

 

Una dintre dovezile calităţii de Sfânt este neputrezirea corpului după înmormântare. Dintre sfinţii care alcătuiesc calendarul Bisericii Ortodoxe sunt puţini cei care au fost dăruiţi de Dumnezeu cu această calitate. Moaştele acestora, adică ramăşiţele pământeşti neputrezite, se găsesc în diferite regiuni şi ţări creştine, constituind pentru credincioşi locuri de pelerinaje şi de închinare. Pământul binecuvântat al ţării noastre, pe care creştinismul a fost răspândit şi a rodit de timpuriu, este unul dintre cele mai bogate în moaşte de sfinţi localnici sau de origine străină, care au găsit aici adăpostire şi odihnă.

Între sfinţii de origine străină ale căror moaşte se păstrează în întregime sau parţial în ţara noastră se numără Sfânta Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte au fost aduse în ţara noastră la Curtea de Argeş, Cuviosul Nicodim cel Sfânt de la Tismana, originar din Serbia, din ale cărui moaşte se păstrează degetul cel mare de la mâna dreaptă, Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, originar din Trapezunt, Cuviosul Dimitrie cel Nou, originar din satul Basarabov din Bulgaria, Cuvioasa Parascheva cea Nouă, originară din Tracia.

Dintre sfinţii români cu moaşte pot fi amintiți Sfântul Calinic de la Cernica şi Cuviosul Iosif cel Nou de la Partoş.

Resturi sau părţi din moaşte de sfinţi străini se mai păstrează în unele biserici şi mânăstiri din ţară: capul Sfintei Muceniţe Tatiana, capul şi mâna dreaptă a Sfântului Nifon, capetele Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vach, capul Sfântului Grigorie Teologul, părţi din moaştele Sfântului Ciprian (aflate la Biserica Zlătari din Bucureşti)…

CUPRINS

‒ Despre moaște și relicve sacre
‒ Cele mai faimoase moaște ale lumii creștine
‒ Câte moaşte sunt în România?
‒ Puterea vindecătoare a sfintelor moaşte
‒ Cinstirea Sfintelor Moaște: credință sau idolatrie?
‒ Când au putere moaştele. Harta relicvelor sacre din România
‒ Controversa moaștelor Sfântului Nicolae de la București
‒ Moaștele aduse din Siberia
‒ Biserici cu Sfinte Moaște din România
Detalii despre carte / COMANDA


Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi (XVII) - Iezechiel, Daniel - Pr. Ioan Sorin Usca (CARTE)
 

Prezentare Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi (XVII) - Iezechiel, Daniel:

Comentarii la Cartea Profetului Iezechiel

Comentarii la Cartea Profetului Daniel

Detalii despre carte / COMANDA



Un cuvânt pentru fiecare zi a anului din înțelepciunea pustiei - *** (CARTE)
 

Prezentare Un cuvânt pentru fiecare zi a anului din înțelepciunea pustiei:

Detalii despre carte / COMANDA



Redescoperă compasiunea - Anne Lamott (CARTE)
 

Prezentare Redescoperă compasiunea:

 

Anne Lamott (n. 1954), autoare, profesoară și activistă politică a mișcării progresiste din cadrul Bisericii Reformate, este una dintre vocile feminine importante ale ultimelor decenii din viața culturală americană. A devenit extrem de populară în urma unui documentar despre viața ei și ca urmare a activității sale de pe rețelele de socializare.
A scris mai multe cărți de ficțiune, dar este cunoscută în primul rând pentru lucrările în care abundă elementele autobiografice, pretexte pentru interogarea marilor teme ale vieții spirituale. Câteva dintre acestea, precum Grace (Eventually), Plan B, Traveling Mercies și Operating Instructions, s au aflat în topul bestsellerurilor realizat de New York Times.
De curând, Anne Lamott a primit prestigiosul Premiu „Guggenheim Fellowship“.

După o perioadă marcată de alcoolism și un stil de viață haotic, Anne Lamott (n. 1954) a simțit nevoia unei transformări radicale, în primul rând la nivel spiritual. A renunțat la alcool și s-a lăsat botezată. Acum ține cursuri copiilor la școala de duminică și conferințe pe teme religioase, dar și de actualitate, precum impactul modernizării accelerate, al dezvoltării marilor corporații și al poluării.

În copilărie, Anne Lamott a suferit o traumă care i-a zdruncinat credința în oameni și încrederea de sine. După aproape șaizeci de ani, autoarea are curajul să înfrunte din nou acel episod, în speranța că va găsi înțelegere și iertare pentru cei care au făcut-o să sufere. Cine vrea să descopere urmarea va citi pe nerăsuflate această carte plină de multe alte povești de viață, dintre cele mai incredibile și revelatoare. Cititorul va avea impresia că Anne Lamott se află chiar în fața lui, ca o veche prietenă care îi face confidențe. Fiindcă, așa cum spune ea însăși, cel mai important lucru atunci când scrii e s-o faci cu deplină sinceritate – iar asta se simte în fiecare rând al cărții. Astfel preveniți, cititorii îi vor accepta îndrăzneala cu care abordează învățăturile biblice, se vor emoționa și se vor amuza parcurgând episoade de viață necosmetizate.
Nu în ultimul rând, cartea Redescoperă compasiunea este o meditație profundă asupra identității noastre ca oameni, asupra rolului iubirii și al compasiunii în viețile noastre.

Detalii despre carte / COMANDA



 

Descarca oferta completa de CARTI/Produse la zi (.xls)
de la toate editurile ortodoxe din tara
(3000 de titluri),

icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Produse naturiste (.pdf)

Descarca oferta 
Editurii Agaton

 

Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi
in
 revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii 
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Amalia Dragne; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567