Părintele profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu, vorbeşte, într-un interviu publicat în presa din Bulgaria, despre preoţie, despre discuţiile din spaţiul public vizavi de familie şi comunitatea LGBT, despre post, despre tineri şi despre credinţă.

„Suntem jigniți cu o virulență incredibilă, familia clasică este jignită, politicienii nefiind nici ei parteneri serioși de complementaritate în acțiunea aceasta”, spune părintele Necula, pentru publicaţia care îl numeşte "preotul tinerilor". Preluare din www.pravoslavie.bg, via Tribuna.ro, unde articolul este disponibil integral.

Spicuiri din interviu:

• În curând vom intra în perioada Postului cel mare de Paşti. Care este sensul ascezei ortodoxe, care este scopul acesteia, prin ce se deosebeşte de restul concepţiilor ascetice din celelalte învăţături spirituale? Ştim cu toţii că tinerii din zilele noastre se interesează de diferite învăţături orientale, de idei ezoterice, etc...

C. N. : Noi postim ca să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, cu viață. De aceea postul nu e mortificare și atât, nu este diureză ori cură de slăbire, nu este departamentul dietetic al spitalului lumii. Citeam de curând memoriile unui psihiatru american, Irvin D. Yalom, care a dezvoltat o psihiatrie bazată pe cultura existențială, inclusiv în ce privește asumarea morții. Paginile sale sunt remarcabile, amintind de cultura filocalică a Părinților în ceea ce privește pedagogia aducerii aminte de moarte ca miez al schimbării vieții. Iar una dintre schimbări este asceza, cheia transparentizării educației trupului. M-a impresionat mult postirea, atunci când m-am convertit la un creștinism viu, legat de Hristos, nu doar de ritual și gesturile bisericașului. În minte am aceeași idee ca cea evidențiată de Yalom: „Munca împreună cu pacienții muribunzi m-a condus, treptat, la confruntarea pacienților sănătoși cu propria mortalitate, în vederea modificării stilului de viață. Un proces care adesea implică simpla ascultare și susținere a pacientului în momentul în care acesta conștientizează că este muritor. De multe ori am folosit un exercițiu simplu și explicit: le-am cerut pacienților să deseneze o linie pe o bucată de hârtie, zicându-le: Imaginează-ți că un capăt reprezintă nașterea ta, iar celălalt moartea ta. Acum, te rog, pune un semn în locul în care consideri că te afli și meditează câteva momente la această diagramă. Rareori s-a întâmplat ca acest exercițiu să nu stimuleze o conștientizare a efemerității prețioase a vieții” (Irvin D. Yalom, Călătoria spre sine. Memoriile unui psihiatru, ed. Vellant,  București, 2017, p. 223). Poate că pentru unii creștinismul este o simplă ecuație în care câștigă mereu. Pentru Ortodoxie, mântuirea este o permanentă luptă cu sine, cu neputințele, încurajat mereu de Harul lui Dumnezeu. La început de post, să desenăm o linie. Să punem punctul cam pe unde suntem, e o chestiune de curaj și de asumare a libertății. Asta înseamnă să postești. Să înțelegi pe unde mai ești ca om...

• Iată şi o altă temă care îi frământă pe tinerii din zilele noastre: în ultimele câteva luni, în societatea din Bulgaria a izbucnit o dispută aprinsă în legătură cu ratificarea Convenţiei  Consiliului Europei de la Istambul (pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor). O parte considerabilă din creştinii din Bulgaria au adresat critici dure privind textul convenţiei, văzând în aceasta o încercare subtilă pentru promovarea “ideologiei de gender”, declarându-se categoric mai ales împotriva  introducerii unui program de educaţie a copiilor împotriva “trăsăturilor stereotipice ale rolurilor de gen”. Sfântul Sinod a ieşit cu o poziţie oficială care este împotriva ratificării Convenţiei. Totuşi, erau şi creştini care au sprijinit ratificarea, susţinând că cei care critică Convenţia practic „caută ce n-au pierdut“. După câte am înţeles, în România nu au avut loc asemenea discuţii înainte să fie ratificată Convenţia de către Parlamentul României. De ce?

C. N. : La noi este în curs de derulare acțiunea Coaliției pentru Familie, personal sunt membru fondator, să-i zicem așa, care cere insistent modificarea, prin Referendum național, a textului Constituției prin care termenul de familie să fie definit ca fiind legată fundamental de căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Sunt zeci de atitudini conexe, o întreagă acțiune de diplomație publică, dar și o excesivă reclamă pro-LGBT+ (am pus + pentru că cele patru litere nu mai acoperă de mult direcția în care au luat-o lucrurile...). Suntem jigniți cu o virulență incredibilă, familia clasică este jignită, politicienii nefiind nici ei parteneri serioși de complementaritate în acțiunea aceasta. Dar reacția nu vizează doar Convenția, ci întregul pachet de hotărâri care jignesc dreptul natural și creează un soi de underground legislativ, forțat de o linie a culturii la zi, manifestată cu indolența omului care știe că dispune de putere, care a inventat legi în favoarea propriului interes ideologic. Suntem, de fapt, dinaintea unei tensiuni ideologice, legate de așa numitul marxism cultural. E vizibilă conturarea unei dictaturi cu față umană. Biserica știe însă că veșnic este numai cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși, Cel Întrupat între noi să ne ajute pentru astfel de momente în care conducătorii își trădează misiunea de la Dumnezeu de dragul dumnezeilor obscuri ai modei politice.

• Pe lângă tema Convenţiei de la Istambul s-au dus şi discuţii legate de atitudinea creştinilor ortodocşi faţă de homosexualismul. În spaţiul public s-au auzit şi voci că poziţia creştinilor  este „retrogradă, din epoca medievală, intolerantă“, chiar „lipsită de iubire faţă de aproapele nostru“. Ce puteţi spune cu privire la învinuirile de acest tip?

C. N. : Iubirea propusă de LGBT nu poate fi cuantificată în morala creștină, o spun cu toată seriozitatea. Sunt puse în gura creștinismului toate aberațiile de proiect uman. Iubirea despre care vorbește Hristos nu are legătură cu păcatul, cu ruperea omului de voia lui Dumnezeu. Uite, luăm un exemplu. Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel ne spune- întreg capitolul 3 ne stă dovadă- cum trebuie să trăiască omul înnoit în Hristos, adică cel care se numește și trăiește drept creștin. Aici, ni se vorbește despre comportament și libertăți creștine, ni se și spune așa: „Și v-ați îmbrăcat cu (omul) cel nou, care se înnoiește spre deplină cunoștință, după chipul Celui ce l-a zidit; unde nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate întru toți Hristos” (Coloseni 3. 10-11). Nu spune: nu veți mai fi bărbat și femeie, tată și mamă sau că ochiul e una cu urechea iar creierul este stomac. Nu ne îngăduie nici să judecăm oamenii, de aceea liniștea creștină, dinaintea provocărilor de genul LGBT+,  îmi pare mai importantă decât activismul cu orice preț. Dar nici nu transformă creștinismul într-o colecție de clișee ideologice. În România, ca și oriunde în lume, oamenii sunt răi sau buni, atenți și neatenți, dar aroganța perfidă prin care creștinii sunt tratați ca fiind retardați, doar pentru că nu acceptă homosexualitatea, aruncați la leii din arena media doar pentru că nu acceptă distrugerea moralei familiei dovedește cam ce ne așteaptă dinaintea unor astfel de dictaturi ideologice. Creștinismul nu are voie să-și piardă blândețea și cumințenia, nu are voie să jignească ori rănească pe cel pe care îl socotește în afara normei sale morale, dar nici să admită drept moral imoralitatea, cultura gestului anti-Evanghelie.

• Ştim cu toţii că există organizaţii LGBTI care luptă pentru drepturile religioase ale homosexualilor. O serie de grupuri de creştini LGBTI, inclusiv de creştini ortodocşi, apelează să fie primiţi de Biserică „aşa cum sunt, pentru că ştim cât de mult îl iubeşte Dumnezeu pe om “, ei citesc Sfânta Scriptură şi o interpretează în felul lor, analizează Epistolele Sfântului Apostol Pavel într-o modalitate cu totul diferită de tălmăcirile convenţionale. Un asemenea activist este românul Florin Buhuceanu care acum circa şase luni a prezentat în Bulgaria unele dintre ideile creştinilor LGBTI Care este părerea dumneavoastră faţă de aceste apeluri şi interpretări care denaturează mesajele Bibliei?

C. N. : Asuprirea Scripturii. Asta se întâmplă prin astfel de manifestări. Forțarea ei ideologică de a spune ce vor acești oameni răniți. Nu-i înțeleg, cum se așteaptă să fie respectați dacă ei nu mai respectă nimic?  Eu am prins vremea când comunismul era argumentat cu texte din Scriptură. Pentru omul ideologizat, neliber prin orientarea sa păcătoasă, principala preocupare este aceea de a-și găsi un soi de scuză în Scriptură. Modelul de viață al unor oameni este împotriva Scripturii oricât de  mult ar cita din ea. Desigur că Biserica nu poate refuza asistența duhovnicească nici unui om. În fond toate păcatele se vindecă prin pocăință. Nici creștinii noștri nu trăiesc cele mai tandrei iubiri de familie, nu au un program de viață modelat după rigoarea bucuroasă a Evangheliei. Nu prea suntem un exemplu prin viețile noastre. De aceea se vorbește despre demnitatea creștinismului și nedemnitatea creștinilor. De altfel de aici trebuie să și pornim rezistența noastră, ca grup și persoană, de la restaurarea vieții noastre în Hristos. Trebuie să recunoaștem că se vede ce jos am ajuns în viețuirea noastră după nivelul- intelectual și sufletesc, al dușmanilor noștri. Suntem slabi cu dușmani slabi.

• În Bulgaria dăm ca un exemplu bun de urmat BOR, în privinţa credinţei şi orânduirii vieţi bisericeşti din ţara dumneavoastră. În ultima vreme între noi, creştinii ortodocşi in Bulgaria există o serie de dezbinări – se implică factori de natură geopolitică, neînţelegeri inter-bisericeşti, care creează o oarecare tensiune. În loc să promovăm o discuţie constructivă, deseori se ajunge la atacuri personale, la manifestări de ură în spaţiul public sau în reţelele sociale...  Vă rugăm să ne spuneţi dacă şi BOR se confruntă cu asemenea probleme şi care este cea mai bună cale să le depăşim?

C. N. : Sigur că avem. Mai ales că unde căutăm pe Dumnezeu dăm mai întâi de dușmanul dintru început al omului...Cred că și pentru noi, românii, și pentru bulgari modificările realizate ani de zile la nivelul mentalului colectiv de către ideologiile politice eșuează azi în democratizări ale Ortodoxiei. Cred că platforma de rezistență a Bisericii vine de la Hristos Dumnezeu, că zbaterile aceste, multe penibile și desprinse parcă din legendele Absurdistanului ideologic, ne obligă la și mai mare acrivie, mai mare exigență în viețile noastre. Nu trebuie să ne speriem. Ortodoxia nu este pentru temători. Avem însă obligația de a nu-l umili pe Hristos Domnul cu prostia noastră. Sper, din toată inima, să reușim. Vreau să vă rog să primiți pentru tinerii și credincioșii bulgari, de toate vârstele, dragostea unui preot ardelean din România, să primiți îmbrățișarea de frățească încredere că Ortodoxia ne ține pe toți, Rai pe pământul încercărilor noastre.

Sper, din toată inima, să putem dobândi înțelepciunea de a ne apropia ca biserici și popoare, dovedind că unitatea Ortodoxiei nu este doar un rând în Crezul niceo-constantinopolitan ci o realitate vrednică de trăit.

DESPRE ITO 2018 / 6-9 septembrie 2018

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu va marca începutul toamnei anului 2018, fiind un eveniment cu caracter național și internațional, ce va reuni în frumoasa cetate transilvană un număr de 2500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, informează site-ul dedicat evenimentului, www.ito2018.ro. 

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu va avea loc în perioada  6-9 septembrie 2018.

În cele patru zile ale evenimentului sunt așteptați la Sibiu tineri ortodocși din toate regiunile României, dar și din numeroase alte țări, dintre care amintim Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia, India și altele.

Reuniunea din septembrie 2018 se încadrează în seria întâlnirilor de tineret organizate la Baia Mare în 2013 și 2014, la Cluj în 2015, la București în 2016 și la Iași în 2017.

Întâlnirea de la Sibiu are ca scop crearea unui cadru în care tinerii participanți să se bucure de experiențe formatoare, să trăiască sentimentul comuniunii cu tineri din alte regiuni ale țării sau din străinătate, să împărtășească valorile de viață creștin-ortodoxe și să fie multiplicatori ai mesajului creștin în comunitățile din care provin.

TINERII – FORȚA VIE A BISERICII/ ÎPS LAURENȚIU STREZA

Dintotdeauna, tinerii au fost, pentru Biserică, forța vie, cei care dinamizează viața acesteia și ritmul vieții liturgice a fiecărei comunități parohiale în parte. În duhul respectului pentru valorile religioase ale celorlalți, Biserica Ortodoxă Română, în general, și aceea din Ardeal, în special, a dezvoltat o pastoraţie a tinerilor bazată pe spiritul prieteniei și al comuniunii. Tinerii ortodocși trebuie să știe că ceea ce îi unește și îi va uni de acum înainte este, în primul rând, Iisus Hristos cel Viu, propovăduit în etosul ortodox al Învierii, al luminii și al bucuriei.

Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost întotdeauna înconjurat de tineri care doreau să-L urmeze și să-I asculte cuvântul. Biserica a arătat întotdeauna că tinerețea este o vârstă a mărturisirii unei credințe autentice, a trăirii unei vieți morale alese și a unui zel aparte de vestire a Evangheliei. Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este, potrivit spiritualității filocalice, mintea trează și inima curată. Doar astfel tinerii pot constitui, în lucrarea Bisericii, o forță dinamică a comuniunii dintre popoare, iar Biserica să fie pentru ei locul unde aceștia găsesc sinceritate, siguranță, înțelegere, dragoste și răspunsul la problemele lor existențiale.

Biserica îi învață pe tineri cum să-și călăuzească pașii pentru a dobândi o înțelegere matură asupra vieții. Tinerețea nu este sinonimă cu naivitatea. De aceea și Sfântul Apostol Pavel îi spunea lui Timotei: „Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția” (1 Tim 4, 12).

Ortodoxia este chemată astăzi să reînsuflețească o lume afectată de o profundă criză spirituală. Împreună cu celelalte națiuni ortodoxe trebuie să arătăm că Ortodoxia are vocația deschiderii spre dialog, fără a-și părăsi identitatea sau a promova relativismul doctrinar, ci continuând să fie ceea ce este, păstrătoarea peste veacuri a adevăratei Tradiții apostolice, în care pot fi găsite toate răspunsurile la problemele omului de azi.

Biserica Ortodoxă poate, așadar, să-i ajute pe tinerii de pretutindeni să găsească răspunsuri la marile întrebări ale vieții, îi poate ajuta să trăiască o viață morală, să nu pună știința în slujba imoralității, ci în slujba adevărului și a binelui. Îi poate ajuta pe tineri să-și însușească o cultură cu adevărat umană. Tocmai de aceea salutăm venirea a peste 2500 de tineri la Sibiu, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO 2018), organizată pentru al cincilea an consecutiv, de această dată la Sibiu, pentru a vedea și a înțelege cât de importantă este unitatea, mai ales atunci când ea e ancorată în Hristos și în Biserică.

†Dr. Laurențiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

SIGLA ITO 2018 / SIMBOLISTICĂ

Pe lângă faptul că îl reprezintă pe ocrotitorul celei de a cincea ediții ITO, sigla evenimentului internațional din toamnă face trimitere la Anul Centenar 2018, la dinamică, tinerețe, comuniune. Proiectul ITO 2018 a fost lansat vineri, de Ziua Internațională a Tineretului Ortodox, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, în prezența IPS Laurențiu. Motto-ul întâlnirii va fi „Unitate, credință, neam”.

Potrivit site-ului oficial al evenimentului, sigla Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși – Sibiu 2018 este alcătuită din trei elemente: Înscrisul „ITO 2018”, Crucea Șaguniană și datele despre locul și perioada desfășurării. Înscrisul „ITO 2018” transmite prin grafica utilizată dinamică și tinerețe, iar prin culoare – albastru – puritate și fidelitate. Crucea Șaguniană – elementul central din siglă face trimitere la ocrotitorul ITO 2018, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Brațele crucii includ, în cromatica lor, culorile drapelului României (albastru, galben și roșu), pentru a sublinia momentul istoric aniversar în care se desfășoară întâlnirea de la Sibiu, Centenarul Marii Uniri de la 1918. Prin forma lor, brațele crucii simbolizează comuniunea a patru tineri celebrând împreună. Cercul din centrul crucii indică faptul că evenimentul are loc în centrul țării, la Sibiu.

Cel de-al treilea element reprezintă titlul întâlnirii, locul și perioada în care se desfășoară. ITO 2018 este organizat prin Departamentul de Tineret din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu: Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS); Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) Sibiu; Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna”; Centrul de Tineret Seminarium Transsilvanicum.

Mai multe informații despre eveniment puteți afla pe pagina de Facebook a evenimentului și pe site-ul ito2018.ro. Foto credit: ITO 2018

GÂNDURI LA ZILE DE TOAMNĂ/ PR. CONSTANTIN NECULA

Suntem atinși de sindromul dezbinării, conflictului între ideologii și uneori ne jignim, ne rănim. Fragilitatea tinereții poate vindeca lipsa de cordialitate a maturilor? Poate generația celor 100 de ani de România să vindece fuga din România a generației tinere? Suntem chemați să mărturisim că, deocamdată, singura instituție care ne cuprinde tinerețea în toate idealurile ei este Biserica, oricât de dificil le-ar fi unora să creadă acest lucru. Chemați să mărturisim unitatea unui Neam, știm că ea se naște din unitatea de Duh întru Hristos, Domn și Dumnezeu strămoșilor noștri și nouă. Asta nu înseamnă că nu ne bucurăm să fim oameni de știință ori profesioniști în domenii de graniță, că nu știm cu ce anume se consumă gândirea lumii moderne. Nu, Hristos nu ne încurcă în a fi oameni. Ne obligă ca omenia noastră să fie lucidă, realistă, o omenie legată de motivația Învierii. Oare ce mai înseamnă asta pentru lumea în care trăim? Cum se leagă Unitatea unui Neam de Învierea lui? Dumnezeu, contemporan cu noi, cu fiecare generație altfel doar în ce ne privește, ne aduce aminte că suntem oameni numai în măsura în care nu uităm să fim bucurie unii altora.

Sibiul, în această toamnă a Centenarului Românesc, va încerca să aducă aminte tineretului că Dumnezeu este Bucurie, Unitate, Sfințenie și că Liturghia este un Dar prin care toate acestea se restartează în conștiințele noastre. Nu știm încă nimic din ce poate fi toamnei ce vine bucurie. Știm doar că Tânărul cel dintâi chemat la întâlnire cu tinerii Ortodoxiei este El, Dumnezeul nostru Înviat. Asta va face toată Bucuria posibilă!

 © Sebastian Marcovici/Tribuna.ro

Postul Mare precede Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, serbat anul acesta în data de 8 aprilie. Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea în popor e numit, în general, Postul Mare sau Postul prin excelenţă.

Perioada de post premergătoare Sfintelor Paşti este de luni, 19 februarie, până sâmbătă, 7 aprilie, inclusiv.

În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexandriei ş.a., unii posteau numai o zi sau două înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti.

Ultima dintre cele şapte săptămâni de post deplin, Săptămâna Sfintelor Patimi, nu era integrată în postul Păresimilor, ci se socotea aparte.

Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi. După disciplina ortodoxă, se lasă sec în seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai şi se postește până în seara Sâmbetei din săptămâna Patimilor, inclusiv.

Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară, referitoare la numărul patruzeci când este vorba de cercetarea şi pregătirea sufletului prin măsuri divine: Potopul a durat 40 zile, 40 de ani au rătăcit evreii în pustie, Moise a stat pe munte 40 zile pentru a primi Legea ș.a.

Postul Paştilor nu este numai cel mai lung şi mai important, dar şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe.

În secolul al IV-lea, Constituţiile Apostolice recomandă să se postească, în ultima săptămână, astfel:

Postiţi din ziua a doua – luni –  până vineri şi sâmbătă şase zile, întrebuinţând numai pâine, sare şi legume şi bând apă, iar de vin şi de carne abţineţi-vă în aceste zile, că sunt zile de întristare, nu de sărbătoare; vineri şi sâmbătă să postiţi, cei cărora le stă în putinţă, negustând nimic până la cântatul cocoşului din noapte. Iar de nu poate cineva să ajuneze în şir aceste două zile, să păzească cel puţin sâmbăta – Constituțiile Apostolice, Cartea V, cap. 18.

În general, postul Păresimilor era mult mai aspru decât se ţine azi. Toate zilele erau de ajunare, adică abţinere completă de la orice mâncare şi băutură până la Ceasul al nouălea din zi, spre seară, în afară de sâmbete şi duminici, care erau exceptate de la ajunare.

Conform tradiţiei actuale a Bisericii, în cursul Postului Mare se posteşte astfel:

• în primele două zile – luni şi marţi din prima săptămână – se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau pentru cei mai slabi ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă;
• în primele trei zile – luni, marţi şi miercuri – şi ultimele două zile – vineri şi sâmbătă din Săptămâna Patimilor, la fel;
• miercuri în Săptămâna Patimilor se ajunează până seara, după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn;
• în tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin;
• se dezleagă la vin şi untdelemn în următoarele zile: Sfinţii Patruzeci de Mucenici (9 martie), Joia Canonului Celui Mare, înainte şi după prăznuirea Bunei Vestiri (24 şi 26 martie) şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii şi în Joia Patimilor. La praznicul Bunei Vestiri şi în Duminica Floriilor se dezleagă şi la peşte.

Pentru a trezi sufletele credincioşilor şi a le îndemna la căinţă şi smerenie, Biserica a hotărât, prin canoanele 49 Laodiceea şi 52 Trulan, ca în timpul Păresimilor să nu se oficieze Sfânta Liturghie decât sâmbăta, duminica şi de sărbătoarea Buneivestiri, iar în celelalte zile ale săptămânii să se săvârşească numai Liturghia Darurilor înainte sfinţite, care e mai potrivită pentru acest timp.

Totodată, pentru a păstra caracterul sobru al Păresimilor, Biserica a oprit prăznuirea sărbătorilor martirilor în zilele de rând ale Păresimilor, pomenirile acestora urmând a se face numai în sâmbetele şi duminicile din acest timp.

Sunt oprite, de asemenea, nunţile şi serbarea zilelor onomastice în Păresimi, fiindcă acestea se fac de obicei cu petreceri şi veselie, care nu sunt potrivite atmosferei de smerenie, de sobrietate şi pocăinţă, specifică perioadelor de post. Odinioară legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit Postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi spectacolele în acest timp.

Toate serviciile divine din timpul Păresimilor sunt mai sobre decât cele din restul anului şi îndeamnă la smerenie, întristare şi căinţă. Este timpul în care se spovedesc cei mai mulţi credincioşi, în vederea împărtăşirii din ziua Paştilor, conform poruncii a patra a Bisericii.

În această perioadă a Postului Sfintelor Paști suntem chemați să îndreptăm comportamentul sau atitudinea lui Adam cel vechi din noi.

Putem face acest lucru dacă evităm să dăm vina pe alții pentru greşelile noastre, dacă recunoaştem și ne plângem propriile păcate, dacă ne judecăm pe noi înșine în Taina Pocăinței sau a Spovedaniei, pentru a primi iertarea păcatelor și a ne împărtăși de iubirea sfântă a lui Hristos, dăruită nouă în Sfânta Euharistie.

12 versete biblice la început de post:

Matei 7:1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

Matei 6:16 Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.

Matei 5:16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

Luca 6:36 Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

Romani 12:12 Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.

Efeseni 4:32 Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos.

Matei 26:41 Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios.

Marcu 11:25 Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.

Luca 6:28 Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri.

1 Tesaloniceni 5:17  Rugaţi-vă neîncetat.

Luca 4:4 Şi a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.

Pilde 3:5 Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta.

Postul Mare/ 10 cărți recomandate pentru urcușul duhovnicesc

Aceste lucrări cu tematică duhovnicească devin mijloace de pregătire pentru parcurgerea cu folos spiritual a Postului Paştelui.

Sfânta Scriptură este prima scriere pe care o recomandăm. Aceasta este fundamentul de la care se porneşte în lucrarea duhovnicească din Postul Mare, fiind, după cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, scrisoarea solemnă a lui Dumnezeu trimisă pe pământ.

Sunt dumnezeieşti şi duhovniceşti cuvintele Scripturii şi pot să nască în sufletele noastre multă bucurie duhovnicească, spune Sfântul Ioan.

Operele recomandate sunt următoarele:

Foame și sete după Dumnezeu. Înţelesul şi folosul postului (autor: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României)

Volumul cuprinde, aşa după cum se menţionează în titlu, mai multe învăţături referitoare la post.

Cartea urmărește trei direcții principale:

•  mai bună cunoaștere a vechimii postului în istoria umanității și în viața Bisericii;
• sublinierea importanței postului în pregătirea credincioșilor pentru marile sărbători ale Bisericii, mai ales pentru Sfintele Paști;
• redescoperire mai sigură a postului ca izvor de bucurie și de sfințire a vieții creștine.

În același timp, această carte este o călăuză spirituală în urcușul duhovnicesc interior al credincioșilor ortodocși spre lumina Sfintelor Paști, spre bucuria Învierii lui Hristos, întrucât acest urcuș este el însuși înviere sau ridicare a omului din moartea și mormântul păcatului ca existență posesivă și egoistă, pentru a redobândi libertatea de a iubi pe Dumnezeu în rugăciune și pe oameni în fapte bune, notează Patriarhul Daniel în prefaţa lucrării.

Evanghelia slavei lui Hristos – Predici la Duminicile de peste an(autor: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României)

Volumul a apărut recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române. Cartea cuprinde predici ale Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la duminicile de peste an.

În predicarea Sfintei Evanghelii a lui Hristos este necesară transmiterea adevărurilor adânci ale textului evanghelic în cuvinte lămuritoare, pe înțelesul poporului. Însuși Domnul Iisus Hristos a comunicat Evanghelia Sa în cuvinte simple, evitând cuvinte complicate sau termeni filosofici pe care i-ar fi înțeles numai o elită de oameni. Prin urmare, și limbajul teologic al predicilor duminicale din acest volum păstrează duhul Evangheliei, în sensul că scopul predicii ca tâlcuire a Evangheliei este de a lumina și a pregăti sufletul pentru comuniunea cu Hristos, nu de a impresiona pe ascultători, a evidențiat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în Cuvânt Înainte.

Fiecare capitol al volumului cuprinde o icoană reprezentativă a Duminicii, textul evanghelic şi omilia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Volumul este împărțit în 57 de capitole.

Scara raiului (autor: Sfântul Ioan Scărarul)

Opera Sfântului Ioan, egumenul Mănăstirii Sinai, intitulată Scara, este practic un manual duhovnicesc care are drept scop călăuzirea omului spre viaţa veşnică. Chiar dacă au fost redactate pentru a îndrepta monahii spre o îngerească vieţuire, învăţăturile sfântului pot îndruma viaţa oricărui creştin spre Împărăţia cerurilor.

Lucrarea a fost alcătuită la cererea egumenului Ioan al Mănăstirii Raith, aflată la 97 km de Mănăstirea Sinai, lângă Marea Roşie.

Acesta s-a adresat Sfântului Ioan Scărarul rugându-l să aştearnă ca un adevărat mare învăţător, fără preget şi în chip limpede pe hârtie, după o bună rânduială, datoriile vieţii călugăreşti, spre mântuirea celor ce au ales această îngerească vieţuire care să le fie ca o scară rezemată pe porţile cerului, care să-i urce pe cei ce voiesc, nevătămaţi şi fără păgubire, ajutându-i să treacă neîmpiedicaţi peste duhurile răului şi peste stăpânitorii lumeşti ai întunericului şi peste căpeteniile văzduhului.

Opera este alcătuită de smeritul monah în 30 de cuvinte, fiecare cuvânt reprezentând câte o treaptă în dobândirea mântuirii.

În această perioadă a Postului Mare, cuvintele Sfântului Ioan Scărarul pot fi un îndreptar spiritual, pot aduce limpezimea minţii şi deşteptarea sufletului, iar îndemnul următor poate fi purtat în cuget pentru toată perioada postului pentru o bună raportare faţă de Mântuitorul Hristos:

Şezând la masa cu bucate, adu-ţi aminte de moarte şi de judecată. De abia aşa vei împiedeca puţin patima. Bând băutura nu înceta să-ţi aduci aminte de oţetul şi de fierea Stăpânului. Şi, negreşit, sau te vei înfrâna, sau, suspinând, îţi vei face cugetul mai smerit. Nu te amăgi: Nu te vei izbăvi de faraon şi nu vei vedea Paştile de sus, de nu vei mânca neîncetat ierburile amare şi azima, sila şi greaua pătimire a postului.

Opera integrală poate fi găsită în vol. 9 al Filocaliei româneşti, în traducerea Părintelui Dumitru Stăniloae.

Omul cel tainic al inimii (autor: Arhim. Zaharia Zaharou)

Părintele Zaharia se înscrie într-o aleasă școală de spiritualitate monahală ortodoxă fiind fiu duhovnicesc al vrednicului de fericită pomenire Arhi­mandrit Sofronie Saharov (1896-1993), el însuși ucenic al Sfân­tului Siluan Athonitul (1866-1938).

Din râvna misionară a Părintelui Zaharia a rodit și conținutul acestei cărți, care cuprinde cuvântările duhov­nicești rostite de Preacuvioșia Sa în timpul unei vizite pe con­tinentul american, în anul 2007. Și, probabil, nu s-ar greși dacă s-ar spune că „inima”, în calitatea ei de insondabil centru al persoanei umane și al vieții ei duhovnicești, reprezintă pre­ocuparea esențială a cugetării teologice a Părintelui Zaharia. De aceea și titlul acestui volum conține grăitoarea formulare a Sfântului Apostol Petru, Omul tainic al inimii, se menționează în Cuvântul înainte semnat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Despre viața în Hristos (autor: Sfântului Nicolae Cabasila)

Sfântul Nicolae Cabasila, una dintre personalitățile majore ale teologiei ortodoxe din spațiul cultural bizantin al secolului XIV, este unul dintre cei mai prețuiți autori duhovnicești, a cărui operă teologică a marcat spiritualitatea ortodoxă până în zilele noastre.

Teolog profund și erudit, personalitate cu o bogată și adâncă trăire religioasă, Nicolae Cabasila rămâne unul dintre reperele cele mai luminoase ale Bisericii Ortodoxe de pretutindeni. Diplomat important al Imperiului Bizantin, orator strălucit, tâlcuitor de seamă al Sfintelor Taine ale Bisericii, Nicolae Cabasila este, de asemenea, un exemplu concret de sfințenie în rândul laicilor, cinstirea sa ca sfânt fiind statornicită în anul 1983.

Chiar dacă nu a fost hirotonit niciodată, alegând discreția de a rămâne un simplu laic, Sfântul Nicolae Cabasila și-a împlinit vocația teologică, scriind tratate esențiale, precum Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii sau Despre viața în Hristos, opere ce au cunoscut ulterior o largă răspândire, atât în Răsărit, cât și în Apus.

Cartea Despre viața în Hristos, apărută într-o nouă ediție la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ne arată cum putem înlătura distanța dintre noi și Dumnezeu.

Pe de o parte, Sfântul Nicolae Cabasila ne deschide în fața ochilor minții un izvor de daruri dumnezeiești, în stare de a naște, întări și hrăni pe om în chip nepieritor, iar pe de alta, ne îndeamnă să primim și să păstrăm aceste daruri. Prima condiție o împlinește Dumnezeu prin harul Sfintelor Taine, a doua o realizăm noi prin întoarcerea minții și voii, întruchipată în faptele noastre bune.

Iubirea mai tare decât moartea. Înțelesul și folosul pomenirii morților (autor : Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul României)

Lucrarea, însumând 64 de pagini, face mai accesibile semnificația și folosul rugăciunilor și slujbelor de pomenire a celor decedați.

Volumul cuprinde o serie de reflecții teologice (o cuvântare pastorală și un studiu biblico-patristic) ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum și un extras din Învățătura de credință creștină ortodoxă, text care a fost diortosit recent de Întâistătătorul Bisericii noastre.

Cultul morților, mai precis cinstirea cu evlavie și respect a celor adormiți în Domnul nostru Iisus Hristos, adică în nădejdea învierii și a vieții veșnice, face parte din manifestarea credinței creștin-ortodoxe și exprimă dragostea și respectul pentru cei care au murit cu trupul, dar sunt vii cu sufletul, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).

Repere spirituale pentru omul de azi (autor: Olivier Clement)

Această lucrare, născută în urma unor prelegeri susținute de Olivier Clement se dorește a fi un fel de îndreptar pentru creștinii de astăzi, în special pentru cei care trăiesc în această lume urbanizată, profund marcată de secularism și afectată de ideologii născute din nihilism, ateism și mercantilism exacerbat.

Puternic ancorat în credința Sfinților Părinți, autorul, prin cuvintele și reflecțiile sale, ne invită la a ne orienta într-o epocă complexă, în lumina Evangheliei, și a redescoperi sensul rugăciunii și al Sfintei Liturghii.

Pe lângă eseul teologic central care oferă un răspuns edificator întrebării „Cum să fim creștini astăzi?”, cele 124 de pagini ale cărții mai prezintă și alte contribuții ale sale, scrise sau rostite cu diferite prilejuri, între care și trei meditații.

Abordarea unor teme de actualitate, cum ar fi: ospitalitatea față de aproapele, iubirea absolută a lui Dumnezeu în vremurile noastre și misiunea comună a creștinilor în orașul de azi, atrag în mod cert atenția și interesul tuturor.

Colecţie de studii dedicate Spovedaniei şi Euharistiei

În contextul Anului omagial euharistic, Editura BASILICA a Patriarhiei Române a publicat lucrarea „Spovedania şi Euharistia, izvoare ale vieţii creştine“, în două volume care reunesc studii de teologie privitoare la cele două Sfinte Taine. Primul volum este intitulat „Sfânta Spovedanie – Taina pocăinţei şi a iertării păcatelor“, iar volumul al doilea, „Sfânta Euharistie – arvuna vieţii veşnice“.

Lucrarea „Spovedania şi Euharistia, izvoare ale vieţii creştine“ oferă preoţilor, profesorilor de teologie, studenţilor şi credincioşilor interesaţi de viaţa Bisericii Ortodoxe o importantă bază de documentare şi studiu pentru cunoaşterea celor două Sfinte Taine. Cele două volume cuprind studii mai vechi, precum şi unele alcătuite recent, reprezentative pentru teologia ortodoxă românească.

În total sunt 52 de studii, alcătuite de 34 de autori şi structurate în două volume, de câte 26 de studii fiecare. Lucrarea doreşte să prezinte Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Euharistiei din mai multe perspective: dogmatică, istorică, liturgică, pastoral-misionară, canonică, biblică, patristică. Ambele volume sunt deschise de studii semnate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulate: „Luminile pocăinţei şi iertării păcatelor“ şi „Liturghie euharistică şi filantropie socială“.

Cea mai prodigioasă contribuţie la această lucrare revine reputatului teolog român, părintele prof. dr. Dumitru Stăniloae, care semnează 9 studii de teologie privitoare la cele două Taine. Dintre autorii de studii amintim pe: pr. prof. dr. Petre Vintilescu, pr. prof. dr. Ene Branişte, pr. prof. dr. Constantin Galeriu, arhiereul Irineu Crăciunaş. De asemenea, volumele conţin şi studii ale unor cunoscuţi profesori de teologie din spaţiul ortodox: pr. prof. dr. Alexander Schmemann, prof. dr. Olivier Clément, prof. dr. Jean-Claude Larchet.

Despre post (autor: Sfântul Vasile cel Mare)

Perioada Postului Mare este una de înnoire duhovnicească, o perioadă a pocăinței, a curățirii inimii și minții, precum și de reîntoarcere către aproapele nostru. Printre Sfinții Părinți care au scris despre post, Sfântul Vasile cel Mare este cel care a învățat în chip neîntrecut despre nevoia de vindecare și întărire a firii omenești.

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut broșura „Despre post”. Omiliile Sfântului Vasile despre această practică a cumpătării, precum și cele împotriva patimii beției, ne arată numeroasele foloase ale ascezei: împăcarea cu Dumnezeu, tămăduirea de patimi și de suferințe, sfințirea cugetului, a cuvântului și a simțirii și, nu în ultimul rând, restabilirea comuniunii cu semenii.

Volumele pot fi achiziţionate de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1).

De asemenea, pot fi vizualizate pe site-ul www.colportaj.ro şi comandate la adresele: magazin@colportaj.ro, magazin@editurapatriarhiei.ro sau la numărul de telefon 0737. 145. 184.

Mai multe apariții editoriale AICI.

Sursa: Basilica 

VIDEO: Postul, o nouă terapie

În ziua de 15 februarie 2018, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul acestei ședințe a avut loc alegerea Arhiereului-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și a Arhiereului-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Atanasie (Tudor) Rusnac ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Noul Arhiereu-vicar va purta titulatura Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania.

De asemenea, Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil (Petru) Roman ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Noul Arhiereu-vicar va purta titulatura Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia.

În cadrul aceleiași ședințe au fost luate și alte hotărâri, dintre care amintim:

• A fost completată tematica omagială și comemorativă a anului 2018 „Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918” cu un nou capitol: Consecințele Marii Uniri. Lumini de Centenar: moștenitori și fructificatori ai Marii Uniri timp de 100 de ani.

Vor fi evidențiate astfel personalitățile care prin realizările lor au fructificat acest mare moment al istoriei noastre naționale, ctitori de lăcașuri de cult, promotori și apărători ai culturii, spiritualității și educației creștine românești.

• În contextul Anului Centenarului 2018, Sfântul Sinod încurajează intensificarea programelor pastorale, culturale și spirituale de promovare a unității de credință și de neam în comunitățile ortodoxe românești din afara României, în special folosirea limbii române în cultul divin, în activitățile cu tineretul și în familie.
• Având în vedere contribuția Bisericii la promovarea unei educații pentru unitate și demnitate națională s-a luat hotărârea ca Centrele eparhiale să continue oferirea sprijinului financiar și material unităților școlare care au nevoie de reparație, renovare și dotare.
• Întrucât activitățile culturale și artistice desfășurate în lăcașurile de cult pot provoca tendințe de auto-secularizare a spațiului sacru din Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Sinod stabilește ca aceste activități culturale să fie organizate în alte spații ale parohiilor, sau în spații publice închiriate pentru acest scop.
• Filmările în lăcașurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale și numai în cazurile în care se dorește evidențierea patrimoniului liturgic și arhitectural-istoric al respectivelor Biserici. La fel, transmiterea în direct pe internet a slujbelor din biserici va fi realizată doar cu acordul Centrelor eparhiale, cu obligația respectării normelor liturgice și tipiconale.
• A fost aprobată înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a pomenirii Sfintei Matrona de la Moscova, cu zi de prăznuire în data de 2 mai;
• De asemenea, a fost aprobată înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu din Arhiepiscopia Bucureștilor în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii. Au fost aprobate și textele Acatistului și Slujbei Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca.
• A fost aprobat textul Acatistului și al Slujbei Sfinților Mc. Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat (9 noiembrie) și cele ale Sfinților 26 de Mucenici din Goția (26 martie). De asemenea, au fost aprobate și textele a două Acatiste, anume Acatistul Sf. Apostol și Evanghelist Luca (18 octombrie) și cel al Acatistului Sf. Mc. Hristofor (9 mai).

Precizare privind filmările în lăcașurile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române

Hotărârea din 15 februarie 2018 a Sfântului Sinod care stabilește că „filmările în lăcașurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale și numai în cazurile în care se dorește evidențierea patrimoniului liturgic și arhitectural-istoric al respectivelor Biserici” nu privește înregistrările audio-video făcute de persoane private cu ocazia unor evenimente religioase importante din viața familiei, așa cum sunt Botezul și Cununia, ci se referă exclusiv la spectacole (teatru, concerte simfonice, operă) și filmări cinematografice.

Hotărârea Sfântului Sinod s-a luat în urma multor sesizări din partea credincioșilor, care înțeleg că lăcașul de cult este un spațiu liturgic sfințit şi sfințitor, nu un spațiu civil-secular.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române 

În Duminica Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis o scrisoare pastorală clerului şi credincioşilor:

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi Preaiubiţilorcredincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări! 

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși și credincioase, 

Prima Duminică a Postului Sfintelor Paști este dedicată biruinței credinței ortodoxe asupra ereziilor. Sfinții Părinți care s-au reunit în Sinoadele Ecumenice din secolele IV-VIII au statornicit dreapta învățătură despre dumnezeirea Fiului și a Sfântului Duh, precum și despre adevărata cinstire ce se cuvine sfintelor icoane.

Instituită de către Sinodul de la Constantinopol din 11 martie 843, această sărbătoare a fost închinată biruinței dreptei credințe asupra celor care luptau împotriva cinstirii icoanelor, a Sfintei Cruci și a sfintelor moaște, fiind totodată și sărbătoare a biruinței dreptei credințe asupra tuturor ereziilor sau învățăturilor greșite, în general.

Duminica Ortodoxiei amintește despre biruința ortodocșilor împotriva ereticilor, culminând cu restabilirea cinstirii sfintelor icoane. Așadar, hotărârea ca prima Duminică din Postul Sfintelor Paști să fie numită Duminica Ortodoxiei a fost luată în anul 843, la Sinodul de la Constantinopol, dar ea a fost pregătită de Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787, când Sfinții Părinți au proclamat cinstirea sfintelor icoane, ca manifestare a credinței ortodoxe.

Mai puțin cunoscut este faptul că această sărbătoare a Duminicii Ortodoxiei s-a suprapus peste vechea comemorare a profeților Moise, Aaron și Samuel, atestată cu un secol înainte, în timpul patriarhului Gherman al Constantinopolului († 740). Postul Mare era odinioară plin de comemorări biblice: în Săptămâna a 2-a era comemorat Dreptul Noe, în Săptămâna a 4-a jertfa lui Isaac și în Săptămâna a 5-a Patriarhul Isaac însuși.

Sărbătoarea prorocilor se potrivea cu prima Săptămână a Postului Mare și cu atmosfera vechi-testamentară a lecturilor citite la sfintele slujbe. Această sărbătoare închinată prorocilor nu a fost suprimată, ea rămânând legată de praznicul Duminicii Ortodoxiei, justificarea aflându-se în faptul că profeții au anticipat și au vestit Întruparea Cuvântului pe care o mărturisesc sfintele icoane.

În această privință în slujba Vecerniei de la Duminica Ortodoxiei se spune: Strălucit-a harul adevărului: cele ce s-au însemnat de demult umbros, acum s-au săvârșit arătat. Căci iată Biserica se îmbracă cu chipul cel după trup al lui Hristos, ca și cu o podoabă mai presus de lume, chipul cortului mărturiei cel mai dinainte însemnându-l și credința cea dreaptă cinstind[1]. Sfântul Ioan Damaschin († 749) arăta deja, în Tratatele sale despre icoane, analogia ce există între sfintele icoane și vedeniile prorocilor.

Aceștia n-au privit vedeniile sfinte cu ochii trupești, ci cu ochii duhovnicești ai sufletului, așa cum și apostolii au privit slava lui Hristos pe muntele Tabor, iar vedeniile profeților erau arătări ale lucrării lui Dumnezeu, nu ființa Sa. Aceste vedenii erau „imagini” anticipate a ceea ce avea să fie descoperit pe deplin prin Întruparea Cuvântului veșnic al lui Dumnezeu.

Din acest motiv, în Legea cea nouă, vedeniile profeților din Vechiul Testament au fost înlocuite de sfintele icoane, care au drept fundamentare teologică evenimentul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, întrucât Hristos este chipul (icoana) Dumnezeului celui nevăzut (Coloseni 1, 15). Deoarece vedeniile profeților erau prefigurări ale Întrupării lui Hristos, Cel ce este „Icoana naturală a Tatălui”[2], prorocii pot fi sărbătoriți împreună cu cinstirea sfintelor icoane în Duminica I a Postului Mare, spune Macarios Simonopetritul în frumoasa sa lucrare despre Triod[3].

Prin această dublă sărbătorire a prorocilor și a sfintelor icoane, Duminica Ortodoxiei ne descoperă o lucrare minunată a lui Dumnezeu în istoria mântuirii. Căci, deși nimeni nu a văzut fața lui Dumnezeu până la Întruparea Fiului, până la asumarea de către Acesta a firii omenești, totuși profeții L-au vestit văzând duhovnicește, cu anticipație, peste timp, chipul lui Dumnezeu Întrupat, pe Iisus Hristos.

Cuvântul veșnic sau Fiul lui Dumnezeu aștepta „plinirea vremii” (Galateni 4, 4) pentru a Se arăta ca Mântuitor al lumii, iar aleșii Săi, profeții, au primit această descoperire în arvună pentru a menține în popor credința trează privind venirea lui Mesia – Hristos.

Icoana este o fereastră spre Absolut[4], care ne descoperă lumea transfigurată, adică lumea celor care se împărtășesc de slava harului dumnezeiesc și totodată ne dezvăluie conținutul acestei transfigurări, adică sfințenia. Reprezentarea sfinților în icoane confirmă credința Bisericii în Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, după cum mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan când scrie: Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr (Ioan 1, 14).

Iar în prima sa Epistolă sobornicească, același Sfânt Apostol mărturisește: Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieții – și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă – Ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos (1 Ioan 1, 1-3).

De asemenea, Sfântul Ioan Damaschin ne întărește în adevărul legitimității reprezentării lui Dumnezeu în icoană zicând: Zugrăvesc pe Dumnezeul nevăzut, nu ca nevăzut, ci ca pe unul Care S-a făcut văzut pentru noi prin participare la trup și sânge. Nu zugrăvesc dumnezeirea nevăzută, ci zugrăvesc trupul văzut al lui Dumnezeu[5].

Desigur, icoana se fundamentează nu numai pe Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ci și pe Învierea Lui. Fără Învierea lui Hristos, icoana nu ar fi o reprezentare a vieții cerești transfigurate, ci numai un tablou comemorativ. Icoana ne prezintă pe Fiul lui Dumnezeu, Cel care a luat trup omenesc, a trecut cu el prin moarte și Înviere.

În sfintele icoane, descoperim chipul lui Hristos cu aureolă, adică luminat de slava Învierii, chipul Maicii Domnului și chipurile sfinților, toate luminate de aceeași slavă necreată a Împărăției cerurilor, exprimată în nimbul de lumină din jurul capului. În sfintele icoane descoperim chipul uman restaurat, înnoit și sfințit, luminat de slava Împărăției lui Dumnezeu, ca o chemare la dobândirea asemănării cu Dumnezeu, prin strălucirea chipului slavei lui Dumnezeu pe fața sfinților.

În acest sens, citim în Sfânta Scriptură că omul a fost creat de Dumnezeu după chipul Său (cf. Facerea 1, 27). Spre deosebire de Fiul lui Dumnezeu, Care este deoființă cu Tatăl, Adam putea să dobândească asemănarea cu Dumnezeu prin har, în permanentă ascultare de Dumnezeu și împlinire a voii Lui.

Însă dorind să ajungă ca Dumnezeu, dar fără Dumnezeu, Adam a pierdut chipul de lumină, căzând în neascultare și îndepărtare de Dumnezeu, Izvorul vieții, decăzând astfel până la moarte, spirituală și trupească (cf. Romani 6, 23). De aceea, pe chipul lui Adam cel neascultător de Dumnezeu nu mai strălucea lumina dumnezeiască dăruită lui de Dumnezeu când l-a creat.

Privind la chipul lui Hristos din icoană, adică la Noul Adam, care S-a smerit și S-a făcut ascultător de Dumnezeu până la moarte (cf. Filipeni 2, 8), fiecare om simte chemarea să înnoiască propriul său chip, adică să reflecte prin viață și fapte bune iubirea și lumina lui Hristos. Privind la chipul lui Hristos și la chipurile sfinților din icoane, descoperim posibilitatea de a primi și noi harul sfințitor al lui Hristos și a-l face lucrător, prin rugăciune și iubire milostivă, prin comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții Săi trăită în Biserică.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

O astfel de înțelegere a sfintelor icoane ne ajută să privim cu speranță și bucurie taina vieții noastre și a aproapelui. Sfintele icoane ne încredințează de valoarea persoanei umane, a persoanei noastre, dar și a semenului. Hristos și sfinții ne privesc din icoane și ne îndeamnă să avem o privire curată, sinceră și binevoitoare.

Această privire curată se cuvine să o îndreptăm și spre semenul nostru care poartă pe chipul său pecetea chipului lui Dumnezeu, fiecare om fiind o persoană unică și irepetabilă, plină de mister, o ființă cu vocație de a trăi veșnic în iubirea lui Dumnezeu cel veșnic.

Acest chip al lui Dumnezeu în om poate fi întunecat din pricina păcatelor, a patimilor egoiste, a lipsei de iubire smerită și milostivă. Dar acest chip își poate redobândi strălucirea prin rugăciune și pocăință, prin participarea la viața liturgică a Bisericii, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, prin cultivarea dragostei frățești împreună cu toți care Îl mărturisesc pe Hristos ca Mântuitor și Tămăduitor.

Fiecare creștin poate participa la împlinirea acestei lucrări duhovnicești de restaurare și sfințire a chipului său și al semenului său, după chipul luminos al lui Hristos și al sfinților Săi.

Fiecare dintre noi poate deveni Samarineanul cel milostiv care îl ajută pe cel căzut în suferințe să se ridice și îl conduce pe drumul vindecării spirituale și trupești. Să nu uităm că Părinții Bisericii văd în Samarineanul milostiv din parabolă (Luca 10, 25-37) pe Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Care a venit să ne ridice din boală, din păcat și din moarte.

Așadar, fiecare dintre noi poate să Îl urmeze pe Hristos și să devină aproapele celui aflat în suferință. Iar această lucrare se împlinește de la vorba cea bună și întăritoare în credință și nădejde, continuând cu ajutorarea semenului și oferind darul material necesar pentru lucrarea filantropică sau social-caritabilă a Bisericii.

Lucrarea liturgică a Bisericii la care participăm se cuvine continuată prin programe de asistență socială și filantropică, prin construirea de lăcașuri de cult și de așezăminte ale Bisericii, precum: cantine pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni, unități medicale pentru bolnavi și altele asemenea.

Iubiți frați și surori în Domnul,

După cum cunoașteți, Biserica Ortodoxă Română a inițiat și a ampli- ficat în ultimii ani multe astfel de proiecte. Există deja multe așezăminte de asistență socială înființate și susținute de Biserică, prin mari sume de bani alocate, precum și cu semnificative cheltuieli de întreținere. Pentru a continua aceste programe și pentru inițierea altora, a devenit o tradiție ca, în Duminica Ortodoxiei, să se realizeze în toate bisericile din Patriarhia Română o colectă pentru susținerea Fondului Central Misionar al Bisericii noastre.

De aceea, vă îndemnăm să oferiți după posibilități ajutorul necesar lucrării Bisericii în societate. Hristos Însuși ne îndeamnă Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv (Luca 6, 36). Milostivirea față de cei aflați în nevoi ne aseamănă cu Dumnezeu Însuși și ne ajută să dăm un răspuns bun în fața lui Dumnezeu (cf. Matei 25).

Iar Sfântul Apostol Pavel numără între roadele Duhului Sfânt și facerea de bine, prin care se manifestă credința (Galateni 5, 22-23). Prin această enumerare, Sfântul Pavel dorește să ne încredințeze că prezența Duhului Sfânt în viața noastră are semne vizibile pentru cei din jurul nostru.

Virtuțile pe care semenii noștri le pot vedea în mod direct sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința. Facerea de bine față de cei care suferă și au nevoie de ajutorul nostru nu este, prin urmare, doar un act obișnuit de solidaritate umană. Ea este semnul prezenței Duhului în viața noastră, este dovada că suntem creștini care facem vizibilă lucrarea Duhului în lume.

Prin facerea de bine oferim altora nu numai un ajutor material, ci însăși mărturia lucrării Duhului, care face roditoare în lume, în viața oamenilor, iubirea smerită și milostivă a lui Dumnezeu.

Cu nădejdea că îndemnul nostru părintesc va fi o întărire în credință și o chemare la fapta cea bună în folosul aproapelui, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate și să vă ajute în urcușul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paști. Totodată, Anul Centenarului Marii Uniri (1918-2018) este prilejul binevenit să dăm mărturie în lume de unitatea noastră de credință și de neam, adică poate fi prilejul întăririi comuniunii frățești a tuturor românilor în împlinirea acestei lucrări filantropice față de cei săraci și suferinzi, triști și înstrăinați.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! (2 Corinteni 13, 13).

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

† D A N I E L,

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei

şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

† Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor

† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale

† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi

† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului

† Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei, Arhiepiscopul Aradului

† Ignatie, Episcopul Huşilor

† Lucian, Episcopul Caransebeşului

† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului

† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie, Episcopul Giurgiului

† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion, Episcopul Tulcii

† Petroniu, Episcopul Sălajului

† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei şi Locțiitor de Episcop al Daciei Felix

† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei

† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord

† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande

† Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei

† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal

† Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal

† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Ilarion Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului

† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al ArhiepiscopieiOrtodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

† Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

† Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului

[1] Slava de la slujba Vecerniei Mari la Duminica Ortodoxiei.

[2] Sfântul Ioan Damaschin, Contra celor ce defaimă sfintele icoane, III, 18. Cf. Macarios Simonopetritul, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 325.

[3] Ibidem, pp. 325-326.

[4] Michel Quenot, Icoana. Fereastră spre absolut, Editura Enciclopedică, București, 1993.

[5] Sfântul Ioan Damaschin, Cultul Sfintelor icoane – Cele trei tratate contra iconoclaștilor, Editura IBMBOR, București, 1998, p. 41.

Sursa: Basilica

Icoana Maicii Domnului – Siriaca, înscrisă în calendarul ortodox român

Pe lângă înscrierea Sfintei Matrona din Moscova, Calendarul Bisericii Ortodoxe Române din 2019 va fi îmbogățit cu încă o sărbătoare: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea prahoveană Ghighiu în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii. Totodată, în ședința de joi a Sfântului Sinod au fost aprobate și textele Acatistului și Slujbei Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca. Icoana Maicii Domnului – Siriaca, pictată pe lemn de santal, datează din secolul al șaisprezecelea și a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în 1958 de PS Vasile Samaha de Serghiopolis din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient. De-a lungul timpului, numeroși credincioși care s-au rugat Maicii Domnului aducând cinstire icoanei de la Mănăstirea Ghighiu au mărturisit că au primit ajutor grabnic, vindecări și întărire în credință.

O altă icoană a Maicii Domnului a cărei cinstire s-a extins în Biserica Ortodoxă Română este Prodromița de la Muntele Athos, cu ziua de cinstire în 12 iulie. Sursa: Basilica

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va participa la sfinţirea Catedralei Naţionale

Anunțul a fost făcut de către Părintele Patriarh Daniel în cadrul şedinţei Consiliului Național Bisericesc întrunit la Reşedinţa Patriarhală. Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a fost invitat verbal de Părintele Patriarh Daniel în timpul Sfântului și Marelui Sinod care a avut loc în Creta în anul 2016, apoi prin intermediul unei scrisori oficiale. Anul trecut, Patriarhul Ecumenic și-a exprimat dorința de a participa la acest eveniment deosebit de important pentru Ortodoxia românească într-un interviu acordat postului de televiziune al Patriarhiei Române. Festivitătile legate de sfințirea locașului de cult vor dura cinci zile, din 25 până în 30 noiembrie. Sursa: basilica 

Anul centenarului 2018 | A fost demarat proiectul „Biserici ale Bucureştiului”

Cele mai reprezentative lăcaşuri de cult din Capitală sunt promovate în cadrul proiectului dedicat Centenarului Marii Uniri, intitulat: „Biserici ale Bucureştiului”. Proiectul este realizat, prin Programul Cultural București – Centenar, de televiziunea B1 cu sprijinul Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic – Primăria Capitalei. În cadrul acestui proiect sunt prezentate cele mai importante lăcaşuri de cult din Bucureşti, fiind evidenţiate diferite aspecte istorice sau identitare care şi-au lăsat amprenta asupra oraşului. Până în prezent au fost mediatizate următoarele lăcaşuri de cult: Biserica Sfântul Nicolae dintr-o zi; Mănăstirea Stavropoleos; Biserica Zlătari; Biserica Sf. Ilie Gorgani; Biserica Sfânta Vineri; Biserica Icoanei; Biserica Domniţa Bălaşa.

Anul 2018 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. Hotărârea a fost adoptată în şedinţa Sfântului Sinod din 29 octombrie 2016. Sursa: basilica.ro

Ierarhii Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei propun introducerea Sfintei Matrona în calendarul BOR

Sinodul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei s-a întrunit la începutul lunii februarie la Reşedinţa Patriarhală sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. În cadrul şedinţei a fost aprobată propunerea ca Sfânta Cuv. Matrona din Moscova să fie introdusă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Pentru finalizarea demersurilor este necesară validarea din partea Sfântului Sinod care se va întruni în viitorul apropiat în şedinţă de lucru. Sfânta Matrona a fost canonizată de Biserica Ortodoxă a Rusiei în anul 1999.

În cadrul şedinţei de marţi a Sinodului Mitropolitan au fost definitivate slujbele şi acatistele unor sfinţi care urmează să fie înaintate Sfântului Sinod: Acatistul Sfântului Mare Mucenic Hristosfor; Slujba şi Acatistul Sfinţilor Claudiu, Sempronian, Castor şi Nicostrat; Slujba şi Acatistul Sfinţilor 26 mucenici din Goţia; Acatistul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca; Slujba şi Acatistul icoanei Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu.

De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat introducerea de amendamente la Regulamentul Organismelor Centrale din Biserica Ortodoxă Română şi la Regulamentul Administrării Bunurilor Bisericeşti, precum şi alte aspecte de ordin administrativ. În timpul şedinţei ierarhii au numit un membru titular pentru consistoriul Superior Bisericesc şi au fost stabilite anumite aspecte organizatorice privind tabăra pentru tineret „Tradiţie şi noutate”. Foto credit: Ziarul Lumina, sursa: basilica.ro

17 martie 2018: „Crosul pentru viață” în parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti

Persoanele care vor să susţină femeile şi familiile aflate în situaţii de criză pot lua parte la evenimentul caritabil „Crosul pentru viață”, desfăşurat anul acesta în data de 17 martie 2018, în cadrul „Lunii pentru viaţă”. Parcul bucureştean Alexandru Ioan Cuza (IOR) va fi gazda concursului organizat de Asociaţia Studenţi pentru viaţă în parteneriat cu Pegas Triatlon Club.

Fondurile obținute în urma evenimentului vor fi folosite pentru acordarea de sprijin de urgență grupurilor țintă, la solicitarea acestora și la derularea de evenimente de conștientizare a gradului de risc social în care se află grupurile țintă. Mai multe detalii puteţi afla pe site-ul crosulpentruviata.ro. Sursa: basilica.ro

Părintele Gherasim de la Chilia „Sfinţii Arhangheli” – Colciu a trecut la Domnul marți, 20 februarie 2018

Cel mai vârstnic monah român din Sfântul Munte Athos a trecut la cele veșnice la vârsta de 95 ani. Monahul a fost înmormântat, după tradiția aghiorită, a doua zi, la ora 16:00.

Părintele Gherasim s-a nevoit aproape 30 ani în Sfântul Munte, în zona Colciu de pe moşia mănăstirii Vatoped. O perioadă a trăit în ruinele Chiliei „Sfinţii Arhangheli” de la Colciu, dar de câţiva ani s-a mutat într-o colibă nouă din apropiere, ridicată prin bunăvoinţa unor ctitori români. Înainte de a intra în viața monahală, Părintele Gherasim, originar din zona Iașilor, a fost șofer. Sursa: basilica 

Incredibil! Iată de ce Simona HALEP nu a mai fost sponsorizată! Pentru că își făcea CRUCE!

Despre ruptura dintre Simona Halep și sponsorul său Adidas s-a aflat la sfârșitul anului care tocmai a trecut. S-a zvonit și faptul că jucătoarea s-ar fi aflat în tratative cu Lacoste, fostul sponsor principal al româncei, înainte de colaborarea cu Adidas, și chiar cu cei de la Nike, conform bbc.co.uk. După ce s-a împus în Turneul de la Shenzhen, chiar și fără sponsor, Simona și-a reziliat recent contractul cu Adidas și a primit oferta dubla atât din partea Nike, cât și din partea Lacoste. Între timp s-a aflat motivul real al refuzului din partea Adidas de a mai sponsoriza pe tenismena româncă. CEO-ul de la Adidas nu vrea ca imaginea companiei sale să fie asociată cu o persoană religioasă, știut fiind faptul că Simona își face cruce la începutul fiecărui meci, cât și la sfârșit. În plus ea poarta mai mereu o cruce la gât. Aceasta este educația primită în special de la mama ei, care este foarte credincioasă și face parte din tradiția aromânilor. Sursa: www.bzk.ro

Linkuri la știri

BULGARIA: Patriarhul Rusiei va vizita Bulgaria în luna martie

Preafericitul Chiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii va efectua o vizită în Bulgaria, cu ocazia festivităţilor organizate pentru sărbătorirea a 140 de ani de la eliberarea ţării de sub dominaţia otomană - după războiul ruso-turc din 1877-1878 . Festivitățile dedicate împlinirii a 140 de ani de la eliberarea Bulgariei au început în anul 2017, iar apogeul acestora va avea loc în data de 3 martie, ziua semnării Tratatului de Pace de la San Stefano, care a repus Bulgaria pe harta politică mondială, încheind dominaţia turcă. Sursa: lonews 

BULGARIA: „Cerșetorul pentru Hristos”, bunicul Dobri Dobrev, a trecut la Domnul

Patriarhia Bulgară a anunțat marți, 13 februarie 2018, că Bunicul Dobri Dobrev, supranumit „Cerșetorul pentru Hristos”, unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți oameni din Bulgaria, a trecut la Domnul, la vârsta de 103 ani. El cerșea în apropierea Catedralei din Sofia, iar din banii adunați făcea donații bisericilor, mănăstirilor și orfelinatelor din Bulgaria. Cel cunoscut drept „Bunicul Dobri” sau „Sfântul din Bailovo” cerșea în apropierea Catedralei „Alexander Nevsky” cu un pahar de plastic în mână. În acest mod el a strâns sume importante din care a făcut donații și acte de caritate. Potrivit orthochristian.com, Bunicul Dobri a donat în total peste 60.000 de dolari (aproximativ 100.000 leva) pentru: Catedrala „Alexander Nevsky” din Sofia, Biserica „Sfinții Chiril și Metodie” din Satul Bailovo și Mănăstirea Eleshnishki „Adormirea Maicii Domnului” din Estul Sofiei. Dumnezeu să îl așeze în locașurile drepților!

Dobri Dimitrov Dobrev s-a născut în 20 iulie 1914. El și-a pierdut auzul în cel de-al Doilea Război Mondial, iar din anul 2000 și-a dedicat viața Bisericii. A donat toate proprietăţile și locuia într-o anexă modestă de lângă biserica din Bailovo; a început să străbată zilnic 25 de kilometri până în Sofia, unde cerșea pe treptele catedralelor pentru a ajuta la construirea și restaurarea bisericilor și mănăstirilor din Bulgaria. Pentru actele de caritate pe care le-a făcut și viața simplă pe care a dus-o, Bunciul Dobri a fost unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți oameni din Bulgaria. Dobri Dobrev a primit în 2013 titlul de „Personalitatea anului în știri”. Pe site-ul agenției de știri  bulgare novinite.com, în top-ul realizat, el a adunat mai multe voturi decât toți participanții la un loc. De asemenea, a fost subiectul documentarului „The Silent Angel” („Îngerul Tăcut”) apărut în 2015. Foto credit: The Huffington Post

ISRAEL: Simpozion la Ierusalim | Pregătiri pentru Conferinţa inaugurală din 2019 a Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale (IOTA)

Zeci de teologi din mediul academic mondial au participat în perioada 10 – 12 ianuarie la Simpozionul internaţional cu tema Reflecţii privind viitorul Ortodoxiei mondiale care a loc la Ierusalim. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Teologică Ortodoxă Internaţională (IOTA). Scopul reuniunii a fost definirea viziunii organizaţionale şi pregătirea conferinţei inaugurale care se va desfăşura la Iaşi la începutul anului 2019, potrivit Trinitas Tv.

Grupul teologilor români a fost reprezentat de Alexandru Tudorie, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, care a prezentat aspecte privind specificul ortodoxiei româneşti şi contribuţia teologilor români la dialogul panortodox. În timpul întrunirii, s-au purtat discuții legate de viitorul teologiei ortodoxe, pornind de la diferitele domenii ale teologiei, a spus Cătălin Jekel, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor. Conferința inaugurală a Asociației Internationale a Teologilor Ortodocsi, intitulată Unitate panortodoxă şi sinodalitate, se va desfăşura la Iaşi în 9-12 ianuarie 2019. Sursa: basilica.ro 

ARGENTINA: „Probleme vechi în Noua Lume”. Forum despre sclavia modernă, organizat de Patriarhia Ecumenică 

Patriarhia Ecumenică va organiza un forum despre sclavia modernă la Buenos Aires în perioada 5-8 mai 2018. Forumul Probleme vechi în Noua Lume are binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu şi se va desfăşura în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă din Buenos Aires și America de Sud, precum şi cu Institutul Ortodox Patriarhul Athenagora din Berkeley, California. Scopul întrunirii din capitala Argentinei este de a aduce împreună practicieni, factori de decizie politică, teologi, cercetători, din America Latină şi alte regiuni ale Lumii Noi, pentru a continua dialogul început la primul Forum care s-a concentrat în principal pe problema traficului de fiinţe umane. De asemenea, agenda evenimentului va include şi abordarea altor teme, cum ar fi sănătatea publică, tehnologia şi comunităţile vulnerabile.

‘Forumul este o continuare firească a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, iunie 2016), la fel ca primul Forum’, se precizează în comunicatul Patriarhiei Ecumenice. Primul Forum Păcatele dinaintea ochilor noştri a fost rodul colaborării dintre Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Arhiepiscopul Justin Welby de Canterbury şi s-a desfăşurat la Istanbul în perioada 6-7 februarie 2017. La finalul evenimentului, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Arhiepiscopul Justin Welby de Canterbury au semnat o declaraţie comună în care şi-au exprimat angajamentul comun de eradicare a tuturor formelor de înrobire umană. Sursa. Basilica 

SUA: Donald TRUMP, BOR și „Marșul pentru Viață”. Demonstrația de la Washington, deschisă de un înalt ierarh ortodox. Mesajul Patriarhiei Române

Prezentând evenimentul, agenția Patriarhiei Române anunță că „Marșul” ajunge în țara noastră pe 24 martie. Pentru prima oară după 45 de ani, un președinte al SUA în funcție a salutat evenimentul. „Marșul pentru viață” organizat la Washington, manifestare care a strâns zeci de mii de participanți și care a fost salutată de conducătorii americani Donald Trump și Mike Pence, a fost deschis de un preot ortodox. Pe 22 ianuarie, la Washington, a fost organizată a 45-a ediție a Marșului. Au participat zeci de mii de oameni ( unele surse dau chiar cifra de o sută de mii de participanți) printre care mulți ierarhi, preoți, studenți și credincioși ortodocși. Mesajul de deschidere a manifestației a fost citit de Preafericitul Părinte Tihon, Arhiepiscop de Washington, Mitropolit al Americii şi Canadei, care a spus: „Lăsați-ne să susținem viața și astfel să nu ne opunem lui Cristos care a murit pentru viața întregii lumi!”

Marșul românesc, pe 24 martie

Pe siteul basilica.ro, după ce e relatat evenimentul pe scurt, se spune: „În ţara noastră, Marşul pentru viaţă ajunge anul acesta, în 24 martie, la a opta ediţie naţională. Prima ediţie a marşului a avut loc în anul 2008, la Timişoara. Anul trecut, în România, numărul de participanţi la Marşul pentru viaţă a crescut cu aproape 50% în comparaţie cu 2016. 110.000 de persoane din 138 de localităţi au ieşit în stradă pentru a susţine lupta împotriva avorturilor. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul acesta în care sunt reafirmate valorile familiei creștine tradiționale, îndeosebi darul sfânt al vieţii prin nașterea de copii şi creșterea lor în credinţă sfânta şi iubire milostivă.” Sursa: Evz.ro

ELVEȚIA: Biserica Ortodoxă ar putea fi recunoscută oficial în cantonul elveţian Vaud

Episcopii Ortodocşi din Elveţia s-au întrunit în şedinţă de lucru la începutul săptămânii acesteia pentru a discuta procedurile de recunoaştere a Bisericii Ortodoxe de către autorităţile cantonului Vaud. Potrivit comunicatului oficial, Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Elveţia s-a întrunit pentru a cincea dată marţi, 23 ianuarie 2018, la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambesy. La şedinţa prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ieremia, Mitropolitul ortodox grec al Elveţiei, au participat: Mitropolitul Ignatie (Patriarhia Antiohiei); Episcopul Nestor (Patriarhia Moscovei); Episcopul Andrei (Patriarhia Serbiei); Mitropolitul Iosif (Patriarhia Română); Episcopul Macarie (Patriarhia Ecumenică).

Membrii Adunării au analizat propunerea de a înainta o cerere autorităţilor competente din cantonul Vaud pentru recunoaşterea parohiilor şi comunităţilor ortodoxe din acest canton şi au reafirmat dorinţa de cooperare şi promovare a unităţii Bisericii Ortodoxe în Elveţia. Adunarea Episcopală din Elveţia a fost înfiinţată prin decizia celei de-a patra Conferinţe Presinodale Panortodoxe, întrunită la Chambesy în luna iunie 2009, şi reconfirmată prin documentul despre diaspora ortodoxă aprobat în Creta de membrii Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. În Lausanne, cel mai mare oraș al cantonului Vaud, există o parohie ortodoxă română cu o istorie de peste 35 de ani, dedicată Tuturor Sfinților Români. La nivelul Elveției există aproximativ 15 parohii și o mănăstire care aparțin Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Foto credit: Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice/Facebook, Sursa: basilica.ro

ISRAEL: Patriarhia Ierusalimului | Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Bethabara a fost redeschisă

Mănăstirea istorică Sfântul Ioan Botezătorul din zona Bethabara, la Est de Ierihon, aşezată pe malul vestic al râului Iordan, a fost redeschisă începând cu 29 ianuarie 2018, informează site-ul oficial al Patriarhiei Ierusalimului. Mănăstirea poate fi vizitată în fiecare zi între 9 şi 14:30. În conformitate cu tradiția Bisericii, această zonă este considerată a fi locul exact al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, cel mai probabil peştera unde s-a nevoit Sfântul Ioan Botezătorul se află tot în împrejurimi.

Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul a fost ridicată în perioada 325-335. Potrivit unor surse istorice, mănăstirea a fost distrusă în timpul invaziei perşilor care au incendiat aşezământul monahal şi au ucis monahii din obştea mănăstirii. După invazia persană, o parte din marea mănăstire a fost refăcută, iar acest loc de pelerinaj a dăinuit până în secolul 12. Apoi, Împăratul Bizanţului, Manuel Komninos (1143-1180), va reclădi mănăstirea din temelii. În prezent, aşezământul monahal se află în plin proces de renovare condus de Patriarhia Ierusalimului. Foto credit: Patriarhia Ierusalimului, Sursa: Basilica.ro

TURCIA: Mănăstirea Sümela - Capela aşezământului monahal vechi de 1600 ani a fost deschisă publicului spre vizitare

Capela mănăstirii ortodoxe Sümela din Turcia, descoperită recent în urma unor lucrări de restaurare, a fost deschisă publicului spre vizitare, informează Daily Sabah. Mănăstirea veche de 1600 ani este construită la o altitudine de 1.200 m în munţii din regiunea Maçka, provincia Trabzon. În trecut, cel mai probabil capela a fost folosită atât ca lăcaş de cult, cât şi ca punct de observare pentru a supraveghea căile de acces spre aşezământul monahal, în vederea protejării comunităţii monastice de diferite atacuri. Datând din sec. 8-9, accesul se făcea cu ajutorul unei scări secrete aşezată la 4 metri deasupra pământului, apoi printr-un coridor spre incinta capelei. Din cauza copacilor din zonă, scara a rămas ascunsă până la demararea lucrărilor de restaurare.

Capela se crede că a făcut parte dintr-un sistem de comunicaţii cu ajutorul căruia erau semnalate pericolele care ameninţau atât satul din apropiere Livera, cât şi mănăstirea. Interiorul capelei păstrează diferite picturi murale care descriu „raiul și iadul, moartea și viața”.

Tradiţia menţionează faptul că a fost întemeiată în anul 386, în timpul împăratului Teodosie I (375-395), de doi călugări greci, Sofronie şi Barnaba, călugări care au găsit o icoană a Fecioarei Maria într-una din peşterile muntelui şi au decis să rămână acolo cu intenţia ridicării unei mănăstiri. Între 1916 şi 1918, în timpul cuceririi Trapezuntului, mănăstirea a fost închisă pentru un timp de ruşi. A fost părăsită în 1922, când au început să aibă loc deportări de locuitori între Grecia şi Turcia în urma tratatului de la Laussane. La 15 august 2010, după 88 de ani, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a oficiat prima slujbă arhierească în biserica restaurată parţial. Foto credit: WitR/Shutterstock, Sursa: basilica.ro

POLONIA:  Mitropolitul Bartolomeu Anania pomenit în catedrala din Lublin

Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost pomenit duminică în catedrala din Lublin, Polonia, cu prilejul împlinirii a şapte ani de la trecerea în veşnicie. În cadrul Liturghiei oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Abel, Arhiepiscop de Lublin și Chełm, a fost rostit un Trisaghion şi o ectenie întreită în memoria vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu care, în urmă cu douăzeci de ani, vizita Eparhia poloneză. Alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Abel, Chiriarhul locului, a slujit Arhim. Dumitru Cobzaru, reprezentantul delegaţiei Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului în Polonia. În semn de mulțumire și apreciere, Arhim. Dumitru Cobzaru i-a dăruit ÎPS Abel o icoană reprezentând pe Sfântul Nectarie de la Eghina.

Biserica Poloniei este păstorită de Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii. Biserica Ortodoxă a Poloniei cuprinde şase eparhii: Varşovia şi Bielsk, Bialystok şi Gdansk, Lodz şi Poznan, Wroclaw şi Szczecin, Lublin și Chelm, Przemysl şi Nowy Sacz. Preafericitul Sava, împreună cu delegația însoțitoare, a participat în perioada 18-26 iunie 2016 la lucrările Sfântului și Marelui Sinod din Creta. Foto credit: Radio Reintregirea

AUSTRALIA: Episcopii ortodocși susțin siguranța spirituală, emoțională și fizică a copiilor

Într-un comunicat publicat joi, episcopii ortodocși canonici din Australia și Oceania denunță toate tipurile de abuz care amenință siguranța spirituală, morală, emoțională și fizică a minorilor și copiilor. Întruniți în cea de a șaptea ședință a Adunării Episcopale din Oceania, ierarhii ortodocși au subliniat importanța alinierii practicilor Bisericii Ortodoxe la recomandările Comisiei regale pentru analiza răspunsului instituţional la abuzurile sexuale asupra copiilor. Comisia Regală pentru răspunsul instituţional la abuzul asupra copiilor este o comisie formată în 2013 de guvernul australian în conformitate cu Actul Comisiilor Regale din 1902 care autorizează guvernatorul general al Australiei să inițieze o investigație, numită comisie regală. Comisiile regale investighează probleme de interes public semnificativ. În cadrul raportului final făcut public în data de 15 decembrie 2017, Comisia regală recomandă tuturor instituțiilor religioase din Australia să implementeze cele 10 standarde de siguranță pentru copii.

Cele zece elemente au fost formulate ca fiind dinamice și receptive, oferind instituțiilor flexibilitate în aplicarea lor.

Membrii Adunării Episcopale a Oceaniei s-au întâlnit în februarie la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din Sydney sub președinția Arhiepiscopului Stylianos, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, pentru a afirma unitatea în credința ortodoxă și pentru a discuta mai multe probleme pastorale cu care se confruntă Bisericile Ortodoxe de pe teritoriul australian și neozeelandez. Potrivit comunicatului oficial, sunt menționate patru probleme pastorale stringente ale societății australiene:

Membrii adunării au înălțat rugăciuni pentru întoarcerea celor doi episcopi sirieni, Paul Yazigi și Ioan Ibrahim, care au fost răpiți acum cinci ani. De asemenea, ierarhii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la situația dificilă a creștinilor ortodocși din Siria și a tuturor popoarelor din Orientul Mijlociu. Comunicatul se încheie cu denunțarea tuturor formelor de violență și a vărsărilor de sânge care au loc în Estul Ucrainei, în Kosovo și Metohija, în Orientul Mijlociu, Egipt și în toate locurile din lume. Se atrage atenția și asupra rolului important pe care îl are religia în apropierea oamenilor indiferent de diferențele de rasă, gen, limbă și cultură. Foto credit: greekorthodox.org.au, Sursa: basilica

ITALIA: Colosseum-ul din Roma va fi luminat în roșu pentru a reprezenta sângele creștinilor persecutați

Colosseum-ul din Roma va fi luminat în roșu sâmbătă 24 februarie 2018, începând cu ora 18:00, pentru a reprezenta sângele creștinilor care au fost răniți sau și-au pierdut viața în urma persecuțiilor religioase. Inițiativa aparține Fundației „Aid to the Church in Need” („Ajutor pentru Biserica aflată în necazuri”). Potrivit Catholic News Agency, simultan, mai multe biserici reprezentative din Siria și Irak vor fi luminate în roșu. Persecuţiile împotriva creştinilor sunt mai grave decât în orice moment al istoriei, iar în mai multe cazuri genocidul şi alte crime împotriva umanităţii dovedesc faptul că Bisericile din anumite regiuni se află în faţa pericolului de a fi exterminate, se menţionează întru-un raport al fundaţiei catolice Aid to the Church In Need emis în data de 12 octombrie 2017. Raportul cu titlul „Persecutat şi Uitat?” face referire la anii 2015-2017 şi descrie creştinismul drept cea mai oprimată comunitate de credinţă din lume. Foto credit: Catholic News Agency, Sursa: basilica

ALBANIA: Bisericile albaneze aflate în ruină ar putea deveni un magnet turistic, spun experţii

Multe bisericii ortodoxe albaneze cu vechime se află în ruine de decenii, dar au potenţialul de a atrage turişti, spun unii experţi. Guvernul și Biserica Ortodoxă din Albania au început să restaureze unele dintre lăcaşurile de cult din sudul țării care datează din perioada bizantină sau chiar mai târziu, informează Reuters. Biserica post-bizantină Sfântul Atanasie din Leshnice este un exemplu de lăcaş de cult aflat în ruine. Frescele sale ‘văd’ stelele din luna mai a anului trecut, când acoperișul a cedat și peretele sudic a căzut. Biserica are folii de plastic peste zidurile sale pentru protejarea acestora, în timp ce resturi cu părți ale frescelor sunt aşezate într-o parte.

În Albania, mai mult de 60% dintre albanezi sunt musulmani, iar restul sunt creștini. Biserica din Leshnice este pictată cu chipuri de sfinți în halouri de aur și scene biblice în albastru închis și roșu. Lăcaşul de cult datează din 1797, dar frescele de dedesubt sugerează că este mai veche.

Biserica din Labova, închinată Sfintei Cruci, este un exemplu de lăcaş ortodox de închinare pentru care s-a reuşit accesarea unui proiect de restaurare. În acest scop, renumele şi aşezarea geografică într-un sat au contat foarte mult. Lăcaşul de cult este faimos pentru crucea sa din aur solid, cântărind 0, 8 kg, şi lemn sculptat din crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Aceasta a fost un dar din partea Împăratului Justinian I, spun doi cercetători. Crucea a dispărut în 1989 și nu a mai fost găsită. Foto Credit: Florion Goga / Reuters, Sursa: basilica

NOUA ZEELANDĂ: Prima stareță ortodoxă din Fiji a fost hirotesită recent

La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, din jurisdicția Mitropoliei Noii Zeelande – Patriarhia Ecumenică, a fost hirotesită drept stareță, Monahia Melania, care va conduce obștea așezământului monahal din Saweni, Fiji. Ceremonia de instalare a fost oficiată de IPS Amfilohie, Mitropolitul Ortodox Grec al Noii Zeelande. Evenimentul reprezintă o noutate, întrucât Monahia Melania este prima stareță din Fiji, fiind și originară din țara insulară aflată în Pacific. Până în prezent, Mănăstirea fondată în urmă cu câțiva ani nu avea un conducător spiritual. La eveniment au participat Părintele Meletie, de la Mănăstirea „Sfinții Arhangheli” din Levin, Noua Zeelandă, și sora Anisia de la așezământul din Saweni. Sursa: Basilica Foto credit: Mitropolia Ortodoxă Greacă a Noii Zeelande

VATICAN: 23 februarie, zi mondială de rugăciune pentru pace

În cadrul rugăciunii „Angelus” din data de 4 februarie 2018, Papa Francisc i-a invitat pe toți credincioşii la o zi specială de rugăciune şi post pentru pace, în 23 februarie 2018. Acest demers are în vedere „prelungirea situaţiilor tragice de conflict în diferite părţi ale lumii”. În acest sens, Papa Francisc a propus această zi de rugăciune și de post pentru „popoarele din Republica Democratică din Congo şi din Sudanul de Sud”. Totodată, Papa Francisc, aşa cum a făcut-o şi în alte situaţii asemănătoare, îi invita “şi pe fraţii şi surorile necatolici şi necreştini să se asocieze la această iniţiativă în moduri pe care le vor considera oportune, dar toţi împreună”. În acest context, menţionăm că Biserica Ortodoxă se roagă permanent, în cadrul slujbelor, pentru pace în întreaga lume şi este solidară cu persoanele aflate în suferinţă şi în situaţii de persecuţii pe criterii religioase. Sursa: Basilica 

Linkuri la știri

Fericiţi cei flămânzi

m-am născut

flămând...

am mâncat din hrana animalelor
şi foamea s-a făcut o fiară
în inima mea...

am mâncat din hrana păsărilor
şi aripile foamei întărindu-se
mi-au sfâşiat inima şi mai adânc...

am mâncat din hrana oamenilor
şi hrana oamenilor mai flămândă decât mine
a început să îmi vâneze sufletul...

atunci
mi-am lăsat trupul acestei lumi înfometate
şi zvârlindu-mă cu braţele întinse ca nişte aripi
în prăpastia inimii
m-am dus să
mă satur
în
Cer...

Marius Iordăchioaia

centrulsfintiiarhangheli

Cu toții am fost nedreptățiți și nu doar o dată... Poate am primit o mustrare părintească, deși fratele nostru a fost cel care a greșit, nu noi. Poate că la școală elevi din familii mai bune au fost favorizați și am muncit de două ori mai mult decât ei pentru aceleași note. Poate că jobul mult visat ne-a fost suflat de sub nas de cineva cu pile. Poate că mai târziu, peste ani, soacra ne-a criticat nefondat și cu răutate. Poate că partenerul de viață s-a cam învățat să profite de bunăvoința și dăruirea noastră. Poate că ființele cele mai dragi, copiii, ne-au uitat când ne-a fost mai greu, deși i-am dădăcit cu dragoste toată viața. Poate suntem în închisoare pe nedrept. Poate ne judecăm de ani de zile cu rudele pentru o moștenire. Poate ne dușmănim cu vecinul pentru un ochi indiscret de geam. Poate, poate, poate... Ne regăsim fiecare măcar în unele dintre aceste scenarii, dar și în multe altele, care au creat în sufletul nostru amărăciune și ceea ce numim experiență de viață. Ne-a stat pe limbă să protestăm, să ne justificăm, să ne îndreptățim, poate chiar am pornit la lupta grea de a ne face singuri dreptate. Am apelat la sentimentele celui de lângă noi, am apelat alteori la instituții ale statului, am apelat cu disperare la rugăciune și la biserică. Ce ne-a făcut să trecem peste atâtea feluri de nedreptăți de-a lungul anilor? Răspunsul probabil ar fi omenia izvorâtă din iubire, din nădejdea în îndreptarea situațiilor, din curajul că într-o zi vom izbândi, că dreptatea va triumfa, că lumina nu va sta ascunsă sub obroc. Să recunoaștem, însă că nu am fost niciodată cu adevărat împăcați, iar nu de puține ori gândul la dreptatea lui Dumnezeu a fost ca un blestem asupra celor ce ne-au supărat: lasă că te vede El, Dumnezeu, lasă că are Dumnezeu grijă!

Ni se pare complet justificat să ne dorim dobândirea fără piedici a tuturor celor necesare unui trai decent în lumea aceasta, cu atât mai mult atunci când suntem cinstiți și harnici, când ne achităm de partea noastră de îndatorire socială. Ni se pare firesc să ne zbatem, să ne îngrijorăm, să ne lamentăm, să ripostăm atunci când nu ne iese cum am dori. Ce-ar fi să ne amintim în astfel de momente îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, redat de Sf. evanghelist Matei?!: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. (Matei 6, 33). Am înțelege imediat că am aplicat o strategie greșită în războiul nostru contra lumii, că ne-am aruncat nepregătiți în prima linie a frontului, fără a ne fi luat drept scut Harul, Energia, Binecuvântarea, din Sfânta Liturghie și din celelalte Sfinte Taine ale Bisericii.

Așadar, cel mai adesea, Dumnezeu nu concordă cu dorința noastră de răzbunare, de aflare a dreptății de aici, de pe pământ, dimpotrivă: Mântuitorul Iisus Hristos, în Predica de pe Munte, afirmă: Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura! (Matei 5, 6). Oare nu Dumnezeu este primul dintre noi, cumplit de nedreptățit după întruparea Sa ca om? El, cel fără de prihană și fără de păcat, spre deosebire de noi cei întinați din pruncie cu cele rele, a fost scuipat, defăimat, biciuit, răstignit pe cruce, iar El a răbdat. Pentru ce, pentru cine? Pentru noi: iar în ziua cea înfricoșătoare a judecății ne va zice nouă: "Știți cu de-amănuntul ce am răbdat eu pentru voi, oamenii. Dumnezeu fiind, M-am întrupat pentru voi, nevăzut fiind, pentru voi M-am arătat și pe pământ am umblat. Pentru voi am flămânzit, am însetat și M-am ostenit. Pentru voi am fost prigonit și împroșcat cu pietre. Fără păcat fiind, am fost osândit pentru voi. Nevinovat fiind, am fost pălmuit, scuipat și răstignit pentru voi; nemuritor fiind, am fost omorât pentru voi cu moarte de ocară. Pentru voi am fost împuns cu sulița în coastă și am fost adăpat cu oțet amestecat cu fiere. Și așa pătimind, pironit fiind pe lemn, nu M-am mâniat și, batjocorit fiind, nu am blestemat. Eu, Stăpânul, Cel ce sunt mai presus de toate prihănirile, toate acestea le-am răbdat pentru voi ca să vă fac pe voi cerești sfinți. V-am dăruit vouă împărăție cerească, v-am dat vouă rai nestricăcios, v-am numit pe toți frați și v-am adus tatălui, v-am trimis pe Duhul Sfânt. Și voi, o, oamenilor, ce ați răbdat pentru Mine?"

Pentru unii, calea dreptăţii poate părea anevoioasă, însă fiecare trebuie să ştie că drumul nedreptăţii este mult mai greu. Uitaţi cât de grea este calea nedreptăţii: cel care săvârşeşte nedreptate mănâncă, dar niciodată nu se satură; jefuieşte şi răpeşte, dar niciodată nu are îndeajuns. Se răzbună, dar nu e mulţumit. Urăşte pe Dumnezeu şi pe oameni, dar nu e fericit. Şi după ce dobândeşte pe pământ ceea ce-şi doreşte, cade şi se prăbuşeşte, iar copiii lui devin cerşetori sau ajung în închisori. Uşoară nu este nici calea omului drept, însă este mult mai uşoară decât calea nedreptului. Luaţi de exemplu pe dreptul Iov. Cu toate că era drept, a avut de suferit foarte mult. Însă credinţa şi nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu nu l-au părăsit niciodată şi nu l-au ruşinat. - Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism, Traducere din limba greacă de prezbitera Iuliana și pr. Iulian Eni, Editura Doxologia, Iași, 2016, p. 83-84

Nedreptatea și viața de familie

Soții vor mai curând dreptate în familie decât fericire. Eu îi provoc la spovedanie să spună cu glas tare că vor o căsnicie fericită și cei mai mulți nu pot să spună măcar acest lucru. Am în vedere pe cei care au fost cuprinși de rutina și de inerția căsniciei. Înainte de căsnicie și la început toți spun că își doresc o căsnicie fericită și chiar și-o doresc cu adevărat. După ce s-au confruntat cu concretețea însoțirii, sunt mai curând prinși de dorința obsesivă de a avea dreptate în disputa cu celălalt, de a se îndreptăți. Și în consecință nu văd fericirea decât cu condiția ca să se facă voia lui și celălalt să renunțe la dreptatea sa, să se îndrepte, să fie cum și-l dorește. Reușita căsniciei depinde de măsura împlinirii personale, iar măsura împlinirii personale este dată de măsura capacității sacrificiului de sine, a jertfelniciei. Căsnicie presupune răspunsul la chemarea sau provocarea esențială a vieții, aceea de a iubi pe celălalt. Ori iubirea celuilalt presupune sacrificiu de sine. Mare provocare este nu să-l ai pe celălalt, ci să i te dai!... Pentru a iubi este nevoie de maximă trezvie sufletească, duhovnicească, de simțire curată.

Cele mai multe probleme în căsnicie vin de la confuzia care domnește în fiecare dintre subiecți în ceea ce privește specificul propriei firi. Bărbăția, cum spuneam și mai sus, se manifestă în capacitatea de a stăpâni, care începe cu stăpânirea de sine. Criza familie de astăzi nu vine din căderea femeii de la condiția de a se supune soțului, ci din faptul că bărbații nu ajung să-și activeze darul stăpânirii de sine. Prima care simte că bărbatul nu este stăpân pe sine și deci nu-și poate exercita stăpânirea nici asupra ei, este soția sa. În acest caz, soției îi va veni foarte greu să se supună unui bărbat neputincios, slab, imatur. Soluția ar fi, ca cei doi să-și cunoască foarte bine putințele și neputințele și să se ajute reciproc în a și le depăși. În care caz, fundamentală este înțelegerea. Să arăți celuilalt înțelegere. - Extras din Interviul cu Părintele Constantin Coman, revista: “Cuvinte catre tineri”, Manastirea Putna

Să existe o diferenţă de netrecut între setea de dreptate şi imperativul creştin al iertării?

Într-un foarte interesant articol găzduit de prestigioasa revista culturală „Merkur” de la Berlin, cunoscutul istoric german Egon Flaig, afirmă existenţa unei absolute incompatibilităţi între noţiunea de dreptate şi cea de iertare. Profesorul Flaig îşi argumentează poziţia pornind de la celebrul pasaj din romanul „Fraţii Karamazov”, unde Ivan, în discuţie cu fratele său Alioşa, consternat de cruzimea celui care şi-a aţâţat câinele să sfâşie un copil, contestă mamei copilului omorât dreptul de a-l ierta pe ucigaş. Iertarea ar  însemna disculpare, o abrogare nepermisă a vinovăţiei criminale. Nedreptatea ar deveni strigătoare la cer, iar orice semn de omenie distruge setea de dreptate tradusă printr-o eternă pedepsire a ticălosului. Înţeleasă astfel, iertarea, şi împreună cu ea mila, reprezintă ontologic o contrazicere a năzuinţei către dreptate, care îngrădită, se diminuează calitativ, până la anihilarea ei definitivă.

Cu toate acestea (...) omul singur, fără Dumnezeu, nu are cunoaşterea completă a ordinii adevărate a lucrurilor. Orice noţiune, orice simţire şi orice înţelegere sunt incomplete şi imposibil de înţeles, dacă nu cerem pentru împlinirea lor ajutorul de la Domnul. „…să aibă belşugul deplinei înţelegeri pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu - Tatăl şi a lui Hristos. Întru care sunt ascunse toate visteriile înţelepciunii şi ale cunoaşterii” (Coloseni 2,2-3). Ivan Karamazov ne cheamă să luăm parte la dreptatea lui, să-i fim părtaşi singurătăţii sale, unde nici Dumnezeu şi nici omenia nu-şi au loc. Oricine se izolează în refuzul de a cunoaşte adevărul divin nu poate revendica dreptul unei judecăţi fără greşeală. Omul care se izolează greşeşte, se înşeală şi se lasă amăgit. Dreptatea este înnobilată, justificată şi deplină doar sub semnul iertării sfinte, a darului vindecător prin care Dumnezeu ne cheamă la Judecata adevărată şi la mântuirea veşnică. Sursa – Ziarul lumina

Foamea și setea – nevoi primare ale trupului; foamea de dreptate și adevăr – hrănitoare ale sufletului

Mântuitorul Hristos vorbește despre nevoile primare ale omului, despre nevoia firească de a mânca și de a bea, de ne astâmpăra foamea sau setea pentru a capta atenția oamenilor simpli, care se adunaseră pe Muntele Fericirilor spre a-L asculta predicând.  Regele David, în schimb, în Psalmul 41,1-2, cu mult timp înainte de venirea lui Mesia, psalmodiază dorul după Dumnezeu tot sub forma însetoșării ca nevoie spirituală: În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu. Așadar, verbele a înseta și a flămânzi arată poate în primul rând nevoia de Dumnezeu a sufletului, nevoia după un ideal...

"Cuvântul «dreptate» are aici înţelesul din Vechiul Testament, însemnând «cucernicie», ca la Sfântul Ioan Gura de Aur, «virtutea în general», ca la Sfântul Chiril al Alexandriei, «toată virtutea» cum spunea Zigaben; cu alte cuvinte plinirea poruncilor lui Dumnezeu, adică sfinţenia, dreapta credinţă şi dreapta purtare. Cei flămânzi şi însetaţi de dreptate sunt deci toţi cei ce doresc cu ardoare să înfăptuiască şi să se înfaptuiască binele. Această dorinţă este tot atât de firească şi continuă ca şi foamea şi setea trupească. Au dat dovadă de aceasta puternică dorinţă îndeosebi sfinţii şi martirii care pentru Hristos au părăsit familie, avere, voie proprie şi s-au nevoit cu trăirea unei vieţi de înaltă spiritualitate. Saturarea făgăduită trebuie înţeleasa ca o împlinire a năzuinţelor prin cucerirea desăvârşirii, prin realizarea sfinţeniei în viaţa aceasta, în parte, iar în cea viitoare pe deplin. Aceasta va fi potrivit făgăduinţei Mântuitorului, Care zice: “Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică” (Mt 19, 29).

“A fi flămând şi însetat de dreptate” mai înseamnă şi a dori şi a ne strădui din toate puterile pentru înfăptuirea dreptăţii ca virtute socială, atât pentru noi, cât şi pentru semenii noştri. Iar când, din pricina smereniei, săraciei, neîndemănarii noastre sau a puterii pârâşului, suntem nedreptăţiţi în această viaţă, să nu ne descurajăm, ci să avem nădejde tare că vom primi dreptatea noastră, dacă nu chiar în viaţa aceasta, ca femeia stăruitoare din parabola judecătorului nedrept (Lc 18, 2-7), desigur în viaţa viitoare. Simţul dreptăţii este atât de înrădăcinat în fiinţa omului, încât cu drept cuvânt este asemănat cu nevoia trupească de hrană şi apă, fără de care omul nu poate trăi. În Vechiul Testament, au fost flămânzi şi însetaţi de dreptate dreptul Iov, regii David şi Solomon şi, îndeosebi, proorocii. Astfel, David se plânge, în psalmul 73, ca pe pământ cei răi nu sunt pedepsiţi, iar drepţii nu primesc încununarea virtuţii. Iar proorocul Ieremia se revoltă împotriva călcătorilor de lege (12, 1, 4). Împotriva asupritorilor şi a judecătorilor nedrepţi, Isaia strigă: “… Nu mai faceţi rău înaintea ochilor mei. Încetaţi odată! Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, ajutaţi pe văduvă” (1, 16-17). Creştinii nedreptăţiţi au privilegiul de a aştepta, după făgăduinta Domnului, “ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (II Petru 3, 13). Având această nădejde, ei îndură mai uşor suferinţele legate de foamea şi setea lor după dreptate, care, în toată plinătatea ei, nu se va potoli decât în împărăţia cerească". - Extras din Învăţătură de credinţă Ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj 2001, p. 458-459

"Care este învăţătura care se desprinde din această Fericire?

Suntem îndemnaţi prin această Fericire să descoperim şi să împlinim voia lui Dumnezeu. De aceea, a căuta dreptatea poate fi un simplu ideal, dar a modela voinţa noastră după voinţa lui Dumnezeu se constituie într-o cerinţă pe care încercăm să o împlinim. Iar aceasta o putem împlini prin rostirea hotărâtă a unei cereri din rugăciunea Tatăl nostru: "Facă-se voia Ta". Nu doar un moment, ci toată viaţa trebuie să o orientăm după voinţa divină. Să ne modelăm după voia lui Dumnezeu, şi atunci găsim şi dreptatea. Nu a mea, nici a altuia, ci a Celui care este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6)". – interviu cu Pr. lect. dr. Ilie-Melniciuc-Puică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi

Dreptatea, caracteristică a oamenilor evlavioși și buni

Prin termenul de dreptate s-a ajuns a se identifica acel etalon, prin care Dumnezeu apreciază conduita morală a omului. „Calea celui drept este dreaptă; tu netezeşti cărarea pe care umblă cel fără prihană” – zice proorocul Isaia (26, 7).  În umblarea lor cu Dumnezeu, şi oamenii trebuie să facă dreptate. „Nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce îndeplinesc legea sunt socotiţi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu” (Rom. 2, 13). Cerându-le Iisus ascultătorilor săi adevărata împlinire a legii, le-a grăit lor zicând: „Fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este” (Mat. 5, 48). Dreptatea este un atribut pe care ne aşteptăm să-l întâlnim numai în inimile celor ce se tem de Dumnezeu, adică ale celor evlavioși. Dreptatea a ajuns să însemneze şi bunătate. „Iosif din Arimateia era sfetnic (în sinedriu), om bun şi drept, care nu se învoise cu hotărârea şi cu fapta lor (a celor fărădelege), aşteptând împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 23, 50 – 51). Iată deci consideraţia de care se bucura un om drept şi plin de dragoste. Profetul Ieremia (23, 5–6), a prezentat făgăduinţa adevăratului păstor din neamul lui David, care va judeca drept şi va face dreptate în tară; numele lui va fi „Domnul – dreptatea noastră”. Sf. ap. Pavel, care L-a propovăduit pe Hristos cel înviat din morţi, arată că “Hristos Iisus, pentru noi s-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate, sfinţire şi răscumpărare” (I Cor. 1, 30) (Dicţionar biblic, Edit. Cartea creştină, Oradea, 1995, p. 347–349).

Cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate dovedesc virtute creştină, ca „arhetip al desăvârşirii”

Privitor la neîmplinirea îndatoririlor cu dreptate, le-a grăit Iisus ascultătorilor Săi: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor” (Mat. 5, 20). Vorbind despre flămânzirea şi însetoşarea de dreptate, în a patra sentinţă a fericirilor, Iisus nu s-a referit la dreptatea oamenilor şi n-a cerut să se dea ascultare legilor scrise, omeneşti. S-a referit Iisus la dreptatea de care au vorbit psalmiştii şi proorocii, prin care era socotit a fi drept cel ce trăieşte în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Flămânzirea şi însetoşarea de dreptate, virtute creştină, este „arhetip al desăvârşirii” după Legea legilor lui Hristos. Ea este o cale sau izvor al fericirii, oferit de Mântuitorul celor ce cred într-Însul. Împlinirea dreptăţii este o dorinţă adâncă a sufletului omenesc. Pentru că pe pământ nu stăpâneşte deplina dreptate, Iisus făgăduieşte această dreptate în Împărăţia Sa, pe care El a întemeiat-o şi El a anunţat-o, prin cuvintele: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Mat. 4, 17). Pe cei nesatisfăcuţi în această dorinţă, Iisus îi îndeamnă să nu desnădăjduiască, pentru că ei se vor sătura, răsplătiţi fiind cu îndestulare, de către atotputernicul Dumnezeu. Iată cum este descrisă împărăţia dreptăţii de către proorocul Iezechil (11, 19–20): „Atunci le voi dărui un singur gând şi duh nou voi pune înlăuntrul lor, ca să-i insufle,… să umble în poruncile Mele şi orânduielile Mele să le păstreze şi să le împlinească; şi ei să-Mi fie poporul meu, iar Eu: Dumnezeul lor!” Transformarea lumii, dintr-una decăzută, într-o lume dreaptă, nu poate fi doar un dar venit dinafară. Spre a transforma lumea este imperios necesară transformarea lăuntrică a omului însuşi. Cei ce vor să se înstăpânească dreptatea în lume, să fie ei înşişi stăpâniţi de dreptate şi nu numai, ci şi de curăţia sufletului, care este o aleasă şi rară formă a dreptăţii. Si astfel – zice profetul Ozeea (2, 21): „Te voi logodi cu Mine pe vecie… întru dreptate şi după pravilă, întru îndurare şi întru dragoste”. Acest articol a fost publicat in revista Telegraful Român.

Fericirile tâlcuite de Sfântul Nicolae Velimirovici - Nivelul patru: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura”

Aici însă nu este vorba de foamea şi setea trupească, care se potolesc cu pâine şi apă. Este vorba despre marea foame şi măreaţa sete  pe care sufletul celui blând le poartă în sine şi pe care nu le poate potoli cu toate bunătăţile şi băuturile lumii acesteia. Omul blând, omul-miel zice dintotdeauna că este sătul şi mulţumit, pentru că rabdă. În realitate, însă, o mare sete de adevăr se ascunde, asemeni unui vulcan, în adâncul sufletului său.

Este uşor să-l saturi pe cel mândru, adică pe cel care toate zilele vieţii sale pe pământ le iroseşte pentru distrugerea sufletului său. El se hrăneşte cu orice necurăţie pământească; este necesar doar să-l împingi înainte, să-l pui în fruntea caravanei omeneşti şi el va fi sătul şi mulţumit. Pe cel, însă, care şi-a ridicat în sufletul său, primele trei nivele ale piramidei Raiului, nimic din cele pământeşti, trecătoare şi stricăcioase, nu-l mai pot sătura. Un astfel de om priveşte lumea cu ochii Lui Dumnezeu, cugetă cu mintea Lui Dumnezeu şi caută adevărul Lui Dumnezeu. Drept adevăr el  înţelege dreptatea şi rânduiala lucrurilor aşa cum au fost descoperite şi lăsate de către Domnul: adevărul despre Creator, adevărul despre lume, adevărul despre om, adevărul despre scop, adevărul despre cale. Adevărul este rânduiala dinlăuntru şi rânduiala din afară, rânduiala în suflet, rânduiala în trup, în societate, în toată lumea, rânduiala  Lui Dumnezeu în toate – acesta este adevărul. Mai bine zis, dreptatea este alcătuită din două părţi: cunoaşterea adevărului şi făptuirea  lui. Tot ce este necesar omului  să cunoască şi să făptuiască ca să se apropie de Dumnezeu, ca  să-I placă Lui Dumnezeu este numit cu un singur cuvânt – dreptate. Fariseii nu erau însetaţi de dreptate, pentru că insistau că au dreptate. Şi Pilat nu era însetat de dreptate, cu toate ca-L întreba pe Iisus: „Ce este adevărul?” (Ioan 18, 38).

Flămânzi şi însetaţi de dreptate erau cei care de la bun început au mers după Hristos şi nu L-au părăsit pe El până la moarte. Şi astăzi cei însetaţi de dreptate sunt cei care însetează după Hristos, pentru că Iisus Hristos este plinătatea dreptăţii, întreg Adevărul şi întreaga ordine, aşa cum a zis El Însuşi despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” (Ioan 14, 6). Celor care flămânzesc şi însetează de Hristos, ca desăvârşire a dreptăţii, le este făgăduit că se vor sătura. Încrezându-se în această făgăduinţă, mulţi creştini au urât foamea trupească şi setea lumească şi au mers să caute potolirea setei duhovniceşti. Mulţi dintre ei lăsau tot ce-i lumesc şi plecau sihaştri în pustiu, se zăvorau în peşteri, se făceau schimnici, se ridicau pe stâlpi, ca să crească în sine setea duhovnicească, ca apoi această sete muncită să fie îndestulată cu dreptate cerească, adică cu Domnul Iisus Hristos. Ei însetau de ceruri, iar lumea înseta de ei. Cu adevărat, este o artă să alegi setea. Robii Lui Dumnezeu au ales setea cerească şi cu aceasta au creat cel de-al patrulea nivel al piramidei Raiului, trainic şi minunat, asemeni pietrei de smarald. Gândiţi-vă că foamea şi setea lor va fi potolită. Iar setea înşelătoare de plăceri lumeşti niciodată nu va fi posibil de a o potoli. Nici aici şi nici în cealaltă lume. Aduceţi-vă aminte ce a spus Ziditorul prin gura Prorocului: „Iată servii Mei vor mânca, dar voi veţi flămânzi, iată servii Mei vor bea, dar voi veţi  înseta, iată servii Mei se vor veseli, dar  voi veţi fi ruşinaţi!” (Isaia 65, 13).  -Lumeacredintei

Ce înseamnă “a flămânzi şi a însetoşa de dreptate”? Sfântul Grigorie de Nyssa

 “Socotesc că prin cuvîntul despre virtute şi dreptate, Domnul Se făgăduieşte pe Sine însuşi dorinţei celor ce aud. Căci : «El S-a făcut nouă înţelepciune de la Dumnezeu, dreptate şi sfinţenie şi răscumpărare» (I Cor., 1, 30), dar şi «pîine ce se pogoară din cer» (In, 6, 50) şi apă vie, de care mărturiseşte David într-un psalm că însetează, aducînd lui Dumnezeu această fericită pătimire, cînd zice: «însetat-a sufletul meu către Dumnezeu cel tare, cel viu. Cînd voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?» (Ps. 16, 15). Acesta mi se pare că a grăit aceste cuvinte măreţe ale Domnului şi a vestit de mai înainte această saturare a sa, învăţat de puterea Duhului. Căci zice: «întru dreptate mă voi arăta feţei Tale, sătura-mă-voi cînd mi se va arăta slava Ta».”

“Fericiţi cel ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura.” Cei pricepuţi în meşteşugul doftoricesc spun că cei cu dureri şi cu greaţă la stomac, de pe urma unor prisosuri de sucuri ce se adună în partea de sus a lui, se simt mereu plini şi sătui şi resping hrana ca străină şi nefolositoare. Căci pofta lor naturală slăbeşte de pe urma unei mincinoase saturări. Dar dacă vreo îngrijire doftoricească scoate afară prin vre-un leac mîncările îngrămădite în pungile stomacului, se întîmplă că, nemaistingherindu-li-se firea de ceva străin de ea, le vine din nou pofta de hrană folositoare. Căci acesta este semnul sănătăţii, că nu se mai apropie de mîncare cu silă, ci cu toată pornirea poftei. Dar ce voiesc să spun prin acest cuvînt pus înainte? Deoarece cuvîntul ce ne călăuzeşte, înaintînd după rînduială spre treptele mai înalte ale scării «Fericirilor», după ce a pus, potrivit spusei proorocului, în inima noastră, bunele suişuri (Ps. 83, 6), ne arată, după urcuşurile săvîrşite mai înainte, acest al patrulea suiş, zicînd : «Fericiţi cei ce flămînzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura», socotesc că e bine ca, curăţindu-ne sufletul, pe cît se poate, de ceea ce l-a săturat şi l-a ghiftuit, să ne cîştigăm pofta fericită de o altfel de mîncare şi băutură. Căci nu e cu putinţă să fie omul tare fără hrana îndestulătoare care să-i susţină puterea, nici să primească hrana îndestulătoare, fără să se hrănească, nici să se hrănească fără poftă. Fiindcă deci puterea e ceva bun în viaţă, iar aceasta se susţine prin saturare, iar  saturarea se produce prin mîncare, iar pentru mîncare e nevoie de poftă, pofta e socotită, de cei ce vieţuiesc, un lucru fericit şi ca începutul şi pricina puterii aflătoare în noi.

Precum se întâmplă cu hrana trupului, că nu toţi doresc aceleaşi mîncări, ci pofta celor ce se împărtăşesc de ele e împărţită adeseori in privinţa felurilor de mîncări, şi unul se bucură de cele dulci, altul se mişcă spre cele acre şi fierbinţi, altul iarăşi se îndulceşte de cele sărate şi altul, de cele pişcătoare, ba se întîmplă adeseori că în unii se iveşte pornirea spre o mîncare ce nu le este de folos (căci avînd unul aplecare spre vre-o patimă, îşi hrăneşte boala prin mâncări ce o sporesc, iar de are pornirea spre cele de folos, va fi, fără îndoială, sănătos, hrana susţinându-i starea cea bună), — la fel se întâmplă şi cu hrana sufletului, că nu poftele tuturor înclină spre aceeaşi mîncare. Căci unii doresc slavă, alţii bogăţie, sau vreo strălucire lumească, pofta altora se mişcă în jurul mesei, alţii se hrănesc lacom cu pizma, pe care o înghit ca pe un venin. Dar sunt şi unii care poftesc ceea ce e bun prin fire. Iar bun prin fire este totdeauna şi tuturor ceea ce nu e ales pentru altceva, ci e dorit pentru el însuşi, fiind totdeauna la fel şi niciodată tocindu-se prin saturare.  Sursa: Ce înseamnă “a flămânzi şi a însetoşa de dreptate”? Sfântul Grigorie de Nyssa | Apărătorul Ortodox

foto: Ziarul Lumina

Gheron Iosif şi conştiinţa bisericească* (120 de ani de la nașterea sa – 1897)

În decursul vieţuirii sale în Sfântul Munte, Stareţul Iosif Isihastul a fost martor la unele schimbări ce au afectat atât partea istorică, cât, mai ales, cea liturgică a Bisericii. Este vorba de adoptarea de către Guvernul grec la 18 ianuarie 1923, din motive politice, a noului calendar pentru spaţiul civil al Statului elen. Schimbarea aceasta a fost agreată şi de Patriarhul Ecumenic Grigorie VII, care, printr-o enci­clică adresată Bisericilor Alexandriei, Antiohiei, Ciprului şi României, le sugera revizuirea vechiului calendar prin adoptarea unuia nou, îndreptat [Doar perioadele Triodului şi Penticostarului urmau a fi rânduite potrivit datei Sfintelor Paşti, ceea ce nu a dus la evitarea unor anomalii liturgice]. Sinodul Bisericii Autocefale a Greciei s-a conformat un an mai târziu, la 10 martie 1924, ceea ce a provocat multă durere şi dezbinare în întreaga Biserică locală şi, bineînţe­les, în Sfântul Munte. Au fost destul de mulţi cei care au refuzat reforma impusă de Biserică şi nu s-au mai supus ierarhiei care fusese de acord cu acest lucru [Lucrurile nu au stat altfel nici în Romania, unde apar stiliştii].

Deși inițial Starețul Iosif împreună cu obștea sa au fost de partea zelotiștilor (nepomenindu-l pe patriarhul ecume­nic, sub a cărui jurisdicție duhovnicească și canonică se afla Sfântul Munte), schimbarea radicală de opinie şi atitudine a declanşat-o Enciclica din 13/26 martie 1950, semnată de patru episcopi stilişti (printre care şi Hrisostom de Florina), întrucât se afirma în mod oficial că Tainele săvârşite de cei ce au acceptat calendarul îndreptat sunt lipsite de harul sfinţitor, fapt pentru care era obligatorie ungerea cu Sfântul şi Marele Mir a tuturor acelora ce fuseseră botezaţi de aceş­ti„inovatori”, şi se interzicea în mod categoric primirea unora ca aceştia la slujbe, până când (şi nu înainte de a) condamnau public inovaţia şi declarau Biserica pe care o părăseau ca fiind schismatică. Stareţul s-a arătat dezgustat de o astfel de reacţie din parte celor care se presupunea că mărturisesc adevărul, pentru că prin acest act ei nu se de­limitau doar de anumiţi clerici, ci era anunţată despărţirea totală (rămasă până azi irevocabilă) de Biserica Greacă, deşi celelalte Biserici locale (Patriarhii, Bisericii Autoce­fale, unele dintre ele adoptând schimbarea calendarului) au păstrat neîntreruptă legătura dogmatică, canonică şi liturgică cu aceasta.

Înainte de a lua orice decizie, acesta a aşteptat să primească soluţia direct de la Dumnezeu, fapt pentru care a îndemnat pe toţi membrii obştii sale, precum şi pe monahii doritori din împrejurimi să-l susţină prin rugăciunile lor în acest demers. După trei zile de post aspru (doar puţină apă) şi rugăciune intensă, Stareţul Iosif a primit înştiinţare printr‑o vedenie [Elder Ephraim, op. cit., pp. 499, 502] că trebuie urmată calea aleasă deja de mânăstiri, întrucât harul nu a părăsit Biserica-mamă, şi deci Patriarhul de Constantinopol trebuie cinstit şi pomenit ca atare [Ibidem, p. 506. Abia după mutarea la Nea Skiti s-a întâmplat acest lucru. Legat de acest subiect, Stareţul afirma că este de partea celor ce ţin calendarul pe stil vechi, dar nu împărtăşeşte gândirea stiliştilor (p. 502)]. Această neaşteptată întoarcere a Stareţului a fost posibilă datorită faptului că nu a devenit niciodată fanatic, alăturându-se zelotiştilor numai datorită unei dorinţe (râvnă) sincere de a păstra neschimbată tradiţia Bisericii, predată de Sfinţii Părinţi, fapt ce l-a determinat să accepte imediat voia lui Dumnezeu în privinţa acestui subiect (aşa cum de altfel a procedat în orice împrejurare [Ibidem, p. 498]).

Nu a fost însă uşor să-şi convingă proprii ucenici de adevărul celor descoperite (mai ales că nu le-a descris conţinutul ei de la început, ci doar mesajul în sine), adică de faptul că problema calendarului nu afectează în niciun fel mântuirea celor credincioşi, întrucât nu reprezintă o problemă dogmatică, din moment ce harul a rămas deplin lucrător. Cu toate că formau o obşte bine închegată în momentul acestei încercări, cu excepţia a doar doi monahi (Efrem cel tânăr şi Iosif) toţi ceilalţi au manifestat o reţinere în a-i acorda credit deplin Stareţului lor [Unii dintre ei chiar îi sugerau subtil că este posibil să fi căzut în înşelare, adu­cându-i drept argument faptul că există destule exemple în istoria Bisericii de mari sfinţi care au păţit acelaşi lucru (în condiţii diferite)]. De aceea, pentru a fi şi mai convingător, Cuviosul s-a văzut nevoit să apeleze chiar la ameninţarea de a nu-i mai considera ucenicii săi pe cei ce nu dau dovadă de ascultare deplină şi îi contestă prin aceasta autoritatea, atitudine ce şi-a atins scopul. Dar încredinţarea deplină a ucenicilor Cuviosului s-a petrecut tot prin intervenţia directă a lui Dumnezeu, prin descoperire harică.

O minte luminată acceptă întotdeauna îndreptarea când constată că a mers pe un drum greşit, lucru ce nu s-a întâmplat cu toţi monahii zelotişti, unii primind ca de la Dumnezeu descoperirea făcută Stareţului, alţii însă des­părţindu-se duhovniceşte de el [Văzând peste ani roadele Stareţului prin ucenicii săi care au întemeiat obşti mari, au fost nevoiţi să accepte că acesta a fost într-adevăr luminat de Dumnezeu].

Stareţul a rămas fidel până la moarte acestei direcţii (orientări), nedespărţindu-se pentru criterii omeneşti de Biserica cea Una, Sfântă şi Sobornicească (Universală), şi la fel au făcut toţi ucenicii (direcţi ai) săi.

*Ne bazăm în principal pe lucrarea arhimandritului Efrem Filotheitul, My Elder: Joseph the Hesychast and Cave-dweller, Saint Anthony’s Greek Orthodox Monas­tery, Florence, Arizona, 2013, pp. 491-506.

Pr. Dr. Cristian GROZA. Articol apărut în Telegraful Român. 

Din prima zi a Postului Paştilor, cântarea Canonului celui Mare îi oferă credinciosului „cheia“ înţelegerii asprei călătorii pe care o are de parcurs până la Învierea Domnului: pocăinţa, înnoirea vieţii, întoarcerea la Dumnezeu. Creaţie a Sfântului Andrei - Arhiepiscopul Cretei, Canonul depăşeşte prin mărime orice alt canon imnografic. În acelaşi timp, prin adâncimea ideilor pe care le cuprinde, îl cheamă pe credincios să-şi altoiască viaţa spirituală pe drumul lui Iisus Hristos, spre Golgota şi spre Înviere, drum pe care se sintetizează destinul umanităţii. Postul cel Mare este o călătorie duhovnicească spre Înviere. Prin toate slujbele pe care Părinţii Bisericii le-au presărat de-a lungul celor 48 de zile de postire, credinciosul este ajutat să crească spiritual şi să se apropie mai mult de Dumnezeu. Între aceste slujbe, un loc aparte îl ocupă Canonul cel Mare, alcătuit de Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cretei.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se săvârşeşte în prima şi în a cincea săptămână din Postul Mare; în prima săptămână, în seara zilelor de luni, marţi, miercuri şi joi, în cadrul slujbei numite Pavecerniţa Mare (slujba de după Vecernie), când strofele Canonului sunt împărţite în patru părţi, corespunzătoare celor patru zile; miercuri în săptămâna a cincea din Post, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului celui Mare“, când se cântă integral.

„Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“

Canonul este alcătuit din nouă secţiuni numite „cântări“, compuse, la rândul lor, din strofe (tropare), între care se intercalează rugăciunea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“. Troparul care deschide fiecare din cele nouă cântări, numit „irmos“, adică „legătură“, se cântă o dată la început şi se repetă după parcurgerea troparelor cântării respective. De fiecare dată când se rosteşte rugăciunea „Miluieşte-mă...“, se face şi o metanie - o plecăciune până la pământ -, rostul metaniilor fiind acela de a angaja în rugăciune persoana umană, în integralitatea sa: trup şi suflet. (În mănăstiri se fac trei metanii pentru fiecare din cele aproape 300 de tropare).

Canonul este numit „cel Mare“, atât pentru lungimea lui, cât şi pentru înălţimea şi fineţea ideilor pe care le cuprinde. Dacă un canon liturgic obişnuit cuprinde până la 30 de strofe, canonul Sfântului Andrei are peste 250. În privinţa conţinutului, Canonul cel Mare împleteşte marile teme bibilice şi scripturistice (Adam şi Eva, raiul şi căderea în păcat, Noe şi potopul, David, pământul făgăduinţei, Iisus Hristos şi Biserica) cu mărturisirea păcatului şi pocăinţa. Mai mult, aşa după cum spune Părintele Alexander Schmemann, în lucrarea sa, „Postul cel Mare“, „evenimentele istoriei sfinte sunt dezvăluite ca evenimente ale vieţii mele, faptele lui Dumnezeu din trecut, ca fapte îndreptate spre mine şi mântuirea mea, tragedia păcatului şi a trădării, ca drama mea personală“.

Credinciosul care participă la slujba Canonului este luat parcă de mână şi purtat într-o lungă călătorie, care începe cu facerea lumii şi continuă până dincolo de pragul acestei vieţi, în veşnicie; pe parcursul întregii călătorii este invitat să privească şi să cugete la diferitele momente ale istoriei mântuirii. În cadrul acestui proces, descoperă că nu este un simplu spectator, ci se vede pe sine participând direct la fapte şi întâmplări pe care mai înainte le-ar fi considerat exterioare, străine lui.

Despre dialogul pocăinţei

Rugăciunea credincioşilor adunaţi în biserică nu este un monolog, ci o voce a unui dialog care are loc în adâncurile tainice ale existenţelor umane. Credincioşii vorbesc cu persoanele prezente în mod nevăzut alături de ei: Dumnezeu Cel în Treime, Maica Domnului, Cuvioasa Maria Egipteanca şi Sfântul Andrei Criteanul însuşi. Iată un exemplu de dialog cu Sfânta Maria Egipteanca: „Cel pe care L-ai iubit şi L-ai dorit, Maică, pe ale Cărui urme ai mers, Acesta te-a aflat şi ţi-a dat pocăinţă, ca unul singur Dumnezeu milostiv, pe Care roagă-L neîncetat, să ne izbăvească de patimi şi de primejdii şi pe noi“.

Despre rostul Canonului Sfântului Andrei Criteanul, Părintele Alexander Schmemann spune că este „să ne descopere păcatul şi, astfel, să ne conducă spre pocăinţă; să descopere păcatul, nu prin definiţii şi înşiruiri, ci printr-o adâncă meditaţie asupra măreţei istorii biblice, care este, cu adevărat, o istorie a păcatului, a pocăinţei şi a iertării“.

Ce este un canon?

Cuvântul „canon“ este foarte des întrebuinţat în limbajul bisericesc, cu diferite sensuri. În imnografie, el este o înlănţuire de cântări, compuse după anumite reguli, în ceea ce priveşte numărul şi măsura lor, alcătuind un întreg de sine stătător, folosit ca atare în cult. Forma desăvârşită a acestui gen de creaţie imnografică este alcătuită din nouă grupuri de cântări. Numărul a fost inspirat de cele nouă cântări pe care le întâlnim în Sfânta Scriptură (cum ar fi cântarea lui Moise, a lui Isaia sau cântarea Sfintei Fecioare Maria, din cap. I al Evangheliei după Luca), care erau folosite în cultul Bisericii primelor veacuri. Totodată, aminteşte şi de cele nouă cete îngereşti. În majoritatea canoanelor, cea de a doua lipseşte, fiind chip al cetei îngerilor căzuţi.

Se deosebeşte Canonul cel Mare, al Sfântului Andrei Criteanul, de celelalte creaţii liturgice de acelaşi gen?

Canonul Sfântului Andrei Criteanul reprezintă forma desăvârşită a acestui gen de creaţie imnografică. El se impune nu numai prin mărimea sa (peste 250 de tropare), ci mai ales prin adâncimea şi frumuseţea modului de a exprima pocăinţa. Sfântul Andrei Criteanul a reuşit să adune la un loc nenumărate imagini ale pocăinţei din Sfânta Scriptură, de la căderea lui Adam din rai şi până la Învierea Mântuitorului, identificându-se cu ele şi îndemnându-ne şi pe noi să facem acelaşi lucru. Fiecare eveniment evocat este prezentat şi ca realitate a vieţii mele, oferindu-mi ocazia să conştientizez păcatul, să mă pocăiesc şi să nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu.

Despre acomodarea noastră cu împărăţia cea cerească şi  veşnică

Pentru unii, slujba Canonului celui Mare este lungă şi, poate, plictisitoare. De ce se întâmplă acest lucru?

Dacă simţim acest lucru, este o dovadă evidentă a faptului că nu ne mai hrănim credinţa din Sfânta Scriptură. Ne plictisim dacă ascultăm cântându-se sau citindu-se despre persoane sau evenimente despre care nu ştim aproape nimic. Slujba Canonului este o provocare pentru fiecare dintre noi de a redescoperi Sfânta Scriptură şi, mai ales, de a încerca să trăim aşa cum ne îndeamnă ea.

Ar trebui să ne dăm seama că acum, în prima săptămână a Postului, Biserica ne oferă o atmosferă diferită de ceea ce trăim de obicei. Venind din agitaţia vieţii noastre de zi cu zi şi intrând la o slujbă a Pavecerniţei mari, unită cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul, descoperim o atmosferă liniştită, o cântare domoală, cu lumină puţină, cu „Doamne miluieşte“, repetat parcă la nesfârşit, cu rugăciuni, cum este cea a Sfântului Efrem Sirul, pe care nu le poţi asculta indiferent. Este, dintr-o dată, altceva. De fapt, acesta este rostul postului şi al slujbelor sale: să ne ajute să devenim altceva, să devenim fiinţe pascale, adică să „trecem“ de la „omul cel vechi“ la „omul cel nou“. Şi dacă această atmosferă ne plictiseşte, nu este vina Bisericii. Ea este, de fapt, chip al împărăţiei lui Dumnezeu, în care lauda Lui este veşnică. Iar slujbele nu fac altceva decât să ne facă să pregustăm din frumuseţea Împărăţiei şi să ne obişnuim cu ea.

Câteva indicii şi referinţe biografice despre autorul Canonului - Sfântul Andrei Criteanul

Sfântul Andrei Criteanul s-a născut în Damascul Siriei în jurul anului 660 dHr. Adolescent fiind încă, şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Sfântului Sava din Pustiul Iudeii, din Ierusalim. Mai târziu a mers în Constantinopol ca reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului. În Constantinopol s-a îngrijit de tineri până la data când a fost ales Mitropolit al Gortinei, localitate din insula Creta - Grecia. În anul 712 la presiunea împăratului bizantin şi împotriva voinţei sale a fost în partida monotelistă, dar a retractat mai apoi. Moare în anul 740 în localitatea Eresso, din insula Lesbos - Grecia. Amintirea lui se face în fiecare an la data de 4 iulie.

Cu alte cuvinte, autorul Canonului celui Mare este Sfântul Andrei Criteanul sau Cretanul. El s-a născut într-o familie creştină care i-a oferit o educaţie aleasă. Tradiţia spune că a fost mut până la vârsta de şapte ani, când, adus de părinţi într-o biserică din Ierusalim şi primind Sfintele Taine, a început să vorbească. După moartea părinţilor, s-a călugărit la Mănăstirea „Sf. Sava“ din Ierusalim. A ajuns secretar al Patriahului Ierusalimului. A fost trimis, în anul 685, la Constantinopol, pentru a semna actele Sinodului al VI -lea Ecumenic, care condamnase, în anul 681, erezia monotelită (monoteliţii învăţau că în persoana Mântuitorului Iisus Hristos există numai voinţa dumnezeiască, nu şi cea omenească).

Nu s-a mai întors la Ierusalim. Rămas în capitala imperiului, a fost hirotonit diacon, primind însărcinarea de a conduce un orfelinat şi o casă pentru bătrâni. S-a remarcat, aşa după cum spun biografii săi, prin „predica faptei şi cateheza înţelepciunii“. În preajma anului 712, a fost ales Arhiepiscop al Gortynei, în insula Creta. De aici, numele sub care este cunoscut şi acum: Cretanul sau Criteanul. Deşi semnase actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, cedând presiunilor împăratului Filip Bardanes (711-713), a primit învăţătura monotelită. În scurt timp însă, s-a dezis de aceasta şi a revenit la învăţătura Bisericii. Cunoscând din propria trăire căderea, îndepărtarea de Dumnezeu, a cunoscut apoi şi adâncul pocăinţei, pentru care motiv a şi fost numit „mistagog al tainei pocăinţei“.

A trecut la veşnicele şi cereştile lăcaşuri în anul 740, în oraşul Ieriso din insula Mitilina (Lesbos), pe când se întorcea dintr-o călătorie făcută la Constantinopol. Este înmormântat în cea mai veche biserică din oraş. În afara operei sale clasice - Canonul - Sfântul Andrei a mai scris predici despre Maica Domnului, canoane la Buna Vestire, la învierea lui Lazăr, la Duminica mironosiţelor, la zămislirea Sfintei Ana, precum şi un mic poem în care îşi exprimă adeziunea faţă de hotărârile Sinodului al VI-lea Ecumenic.

Despre mesajul spiritual – duhovnicesc al acestui Canon

În prima săptămână a Postului Mare şi la Denia din Joia săptămânii a cincea, Biserica noastră dreptslăvitoare ne adună pe toţi în jurul analogului pentru a cânta împreună Canonul cel Mare. Scopul acestui canon este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoşenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră şi de importanţa pe care o are pocăinţa în viaţa noastră.

Câteva indicii şi referinţe despre opera Sfântului Andrei Criteanul

Sfântul Andrei Criteanul a fost un bun orator şi poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sărbători, prezentând pentru prima dată sistemul sărbătorilor. Însă cea mai importantă specie de poezie creştină pe care a redactat-o a fost canonul, o nouă speţă a poeziei bisericeşti mult mai lungă în comparaţie cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (8 sau 9 bucăţi poetice cu structură şi melodie proprie). A scris idiomele, canoane la Învierea Dreptului Lazăr, la duminica Mironosiţelor, la naşterea Maicii Domnului, la zămislirea Sfintei Ana, etc., creaţii din care se inspiră masiv Sfântul Teodor Studitul. A scris şi un mic poem de 128 trimetri iambici în care-şi exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic, din anul 651.

Canonul cel Mare - monument al imnografiei creştine răsăritene

Opera clasică a Sfântului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei şi a pocăinţei. Canoanele liturgice au apărut la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea, înlocuind în mare măsură imnurile liturgice numite condac. Sfântul Andrei Criteanul a fost considerat drept „părintele canoanelor”, fiind deci primul alcătuitor de canoane şi iniţiatorul acestei specii imnografice în Biserica grecească. Însăşi titulatura de „cel mare” subliniază întinderea acestuia, repet, un poem vast de peste 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii.

Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare şi integral în joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălţătoare pe care le transmite, temelor necesare în viaţa fiecăruia (smerenia, pocăinţa, străpungerea inimii), precum şi a profunzimii sale devine un îndreptar şi un îndrumar pentru viaţa noastră. Conţinutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, care-i atrage atenţia asupra celor săvârşite. Se poate observa alternanţa a două planuri: sufletul păcătos care-şi plânge păcatele pentru că nu a urmat calea drepţilor, ci a urmat largul drum al rătăcirii şi care din străfundurile inimii strigă: „Iartă-mă! Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta!” şi cel al fiinţelor umane ajunse la starea de îndumnezeire, prin pocăinţă.

Canonul cel Mare - unirea Testamentelor

În Canonul cel Mare se poate observa direct îmbinarea dintre Vechiul şi Noul Testament, o urcare şi o revenire permanentă la început. Prin unirea în Canonul cel Mare ale troparelor vetero şi neo-testamentare, Andrei Criteanul arată că Vechiul Testament nu se împlineşte decât în Noul Testament şi prin urmare omul se întregeşte în Adam cel nou, Mântuitorul Iisus Hristos. Puntea de legătură reprezintă profeţii, prezentaţi adesea ca cei care au trezit din nou conştiinţa venirii unui Răscumpărător şi au încercat adesea întoarcerea poporului ales. Din simpla observare a izvoarelor folosite la elaborarea Canonului vom observa cu cât rafinament a unit Sfântul Andrei Criteanul teologia vetero-testamentară de cea neo-testamentară.

În Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul nu avem de-a face cu două testamente separate, ci cu unul singur care leagă ambele părţi, pentru că unitatea este nedespărţită. Deşi foloseşte un număr extrem de mare de citate din Pentateuh şi în special din cartea Facere, Andrei Criteanul acoperă întreaga perioadă vetero-testamentară. Ceea ce este mai interesant este faptul că în citatele neo-testamentare Sfântul Andrei Criteanul foloseşte cu predilecţie textele celor patru Evanghelii – şi în special textele Evangheliei lui Luca, apostolul umanităţii – şi mai puţin celelalte scrieri. De la cântarea a 8-a citatele vetero-testamentare dispar cu totul abundând acum citatele neo-testamentare, precum şi câteva aluzii la kerigma apostolică. Prin raportarea continuă de la Vechiul Testament la Noul Testament omul este chemat să treacă puntea de la cel vechi la cel nou, de la omul cel păcătos şi înstrăinat de Dumnezeu la făptura cea nouă în Iisus Hristos.

Despre frumuseţea, sensibilitatea şi eleganţa Canonului

Referindu-se la frumuseţea şi importanţa sa, teologul grec Ioannis Fountoulis a scris următoarele: „(Canonul cel Mare) nu este nimic mai mult decât un cântec de lebădă, un plânset înainte de moarte, un monolog de jale. Poetul se găseşte la sfârşitul vieţii sale. Simte că zilele lui sunt puţine, viaţa lui a trecut. Meditează la moarte şi la judecata dreptului Judecător, care-l aşteaptă. Vine să facă o retrospecţie, o trecere în revistă a duhului lumii. Se aşează ca să discute cu sufletul său. Însă darea de seamă nu este încurajatoare. Lanţul cel greu al păcatului îl strânge. Conştiinţa îl verifică. Şi poetul plânge mereu pentru prăpastia faptelor sale rele. În plânsul acesta se ia la ceartă cu retrospecţia din Sfânta Scriptură. Însă legătura plânsetului cu Scriptura este foarte naturală. Ca om al lui Dumnezeu, poetul deschide cartea lui Dumnezeu ca să îşi evalueze destinul său.

Cercetează unul câte unul modelele sfintei cărţi. Rezultatul comparaţiei este de fiecare dată groaznic şi cauză a noilor bocete. A imitat toate faptele rele ale tuturor personajelor istoriei sfinte, însă nu şi faptele cele bune ale sfinţilor. Nu îi rămâne decât pocăinţa, zdrobirea şi refugiul în mila lui Dumnezeu. Şi aici deschide perspectiva optimistă a poetului. A găsit pocăinţa la uşa Paradisului. Nu are să prezinte fructele pocăinţei; oferă însă lui Dumnezeu inima sa zdrobită şi sărăcia duhului său. Modelele biblice: a lui David, a vameşului, a desfrânatei şi al tâlharului îl încurajează. Judecătorul se va milostivi şi de acesta, care a păcătuit mai mult decât toţi oamenii”...

Surse bibliografice de referinţă:

- Dimitrios Tsamis, Ekklisiastiki grammatologia, Editura „Pournara”, Thessalonic, 2001, pp. 204-5; Ioannis Fountoulis, Megas Kanon, în: „Logiki Latreia”, Patriarhon Idrima Paterikon Meleton, Thessalonic, 1971, pp. 55-62; Pr. Ioan G. Coman, Patrologia, Sfânta Mănăstire Dervent, 1999, p. 194

- Pr. Bogdan Dedu - http://ziarullumina.ro/documentar/canonul-sfantului-andrei-criteanul-pocainta-si-acomodare-cu-imparatia-lui-dumnezeu - 10.03.2008

- Alexandru Prelipcean - http://ziarullumina.ro/documentar/canonul-cel-mare-poarta-spre-regasirea-adevaratului-sine - 02.03.2009.

https://steliangombos.wordpress.com/

‘Cel care iubește cu adevărat pe Dumnezeu, iubește şi pe aproapele său’ şi, în ultimă instanţă, ‘iubeşte toată creaţia’ lui Dumnezeu – Patriarhul Ecumenic Bartolomeu

Postul este „regele virtuților”, iar „perioada Postului Mare este o călătorie pe care o facem spre a ne împăca cu Creatorul, cu noi înșine și cu ceilalți; este o călătorie spre iertare” – Patriarhul Ioan al Antiohiei

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, într-un cuvânt transmis la începutul Postului Mare, atrage atenţia că ‘Cel care iubește cu adevărat pe Dumnezeu, iubește şi pe aproapele său’ şi, în ultimă instanţă, ‘iubeşte toată creaţia’ lui Dumnezeu. Patriarhul persistă pe pregătirea din această perioadă de post. ‘Într-o lume ostilă ascezei şi care se confruntă cu desacralizarea vieţii contemporane şi dominaţia modelelor ce promovează individualismul şi eudemonismul, Biserica Ortodoxă insistă în această perioadă de 40 de zile, consacrată nevoinţelor duhovniceşti, ca fiii săi să se pregătească pentru Săptămâna Sfintelor Pătimiri cu scopul de a participa la Învierea Sa preaslăvită’, spune Sanctitatea Sa, potrivit orthodoxie.com.

Prin urmare, continuă Patriarhul Bartolomeu, ‘în timpul Postului Mare suntem chemați să trăim mai profund iconomia creatoare şi salvatoare a Dumnezeului Trinitar şi să participăm mai ferm la referința, direcția și impulsul eshatologic al vieții ecleziale și spirituale’. În continuare, Patriarhul îndeamnă la imitarea pocăinţei fiului risipitor care s-a reîntors în casa Tatălui Său şi a dat dovadă de încredere în harul Său. În atenţia Patriarhului Ecumenic intră şi ‘milostenia faţă de cei nevoiaşi’, întrucât ‘caracterul comunitar și social al vieții spirituale este dezvăluit mai ales în această perioadă binecuvântată’. ‘Nu suntem singuri înaintea lui Dumnezeu. Nu suntem o sumă de indivizi, ci comuniune de persoane pentru care «a fi» înseamnă «a fi împreună». Ascetismul nu este o realizare individuală, ci un fapt eclezial’.

Potrivit Sanctităţii Sale, credinciosul trebuie ‘să participe la tainele Bisericii, să lupte împotriva egoismului, să practice filantropia, să folosească creația în mod euharistic, dar şi să contribuie la transfigurarea lumii’. Toate acestea sunt ‘o libertate, o virtute, un bun şi o ascultare față de normele Bisericii pe care le împărtășim cu toții. Efortul nostru ascetic face parte din relația noastră cu alți membri ai corpului eclezial, ca o participare la faptele și actele care alcătuiesc Biserica precum o comunitate a vieții’. La cele de mai sus, Patriarhul Bartolomeu adaugă că ‘spiritualitatea ortodoxă este inseparabilă de participarea la viața Bisericii, ce culminează cu Sfânta Euharistie’. Revenind la tema postului, Sanctitatea Sa evidenţiază că această perioadă nu este una de ‘exaltări psihice de origine religioasă şi nici de emoții superficiale’, iar ‘spiritualitatea înseamnă că întreaga noastră existență, mintea, inteligența și voința noastră, sufletul și trupul nostru, toată viața noastră, sunt impregnate de Duhul Sfânt care este spiritul comuniunii’.

În acest sens, ‘spiritualitatea este eclesializarea vieții noastre, ducând o viață inspirată și ghidată de Duhul Sfânt’, iar din partea noastră presupune ‘să cooperăm liber, să participăm la viața sacramentală a Bisericii și să ducem o viață vie în Dumnezeu’, insistă Părintele Patriarh Bartolomeu. Spre finalul mesajului pastoral, Patriarhul afirmă: ‘credința noastră ortodoxă este izvorul unui dinamism nesfârșit, al aptitudinii pentru lupte spirituale, a acțiunii ca prieten al lui Dumnezeu și al ființei umane, a rodirii abundente a binelui în lume’. În încheiere, Patriarhul ne explică faptul că în această perioadă de post ‘suntem chemaţi să intensificăm lupta duhovnicească împotriva egoismului’ şi îndeamnă creştinii ortodocşi ‚să persevereze în rugăciune’, să trăiască în duh filocalic, să se ierte reciproc şi să se ajute unii pe alţii, ‘dând slavă lui Dumnezeu şi mulţumindu-I pentru darurile Sale bogate’.

Cuvânt la începutul Postului Mare | PF Ioan al Antiohiei face un apel pentru încetarea conflictelor în Orient şi se roagă pentru pace

În scrisoarea pastorală adresată cu prilejul începerii Postului Mare, Patriarhul Antiohiei face un apel pentru încetarea violenţelor în Orient şi se roagă ca pentru „toți cei ce sunt răpiți, ce suferă, pentru martiri, pentru cei ce sunt forțați să-și părăsească casele din pricina războiului, terorismului și urii religioase”. /Cuvântul Patriarhului Ioan al X-lea cuprinde două tematici centrale: postul şi situaţia delicată din Orient care „simte povara crucii sale”.

Preafericirea Sa defineşte metaforic postul drept „regele virtuților” şi spune că „perioada Postului Mare este o călătorie pe care o facem spre a ne împăca cu Creatorul, cu noi înșine și cu ceilalți; este o călătorie spre iertare”. Conducătorul Bisericii din Antiohia trage un semnal de alarmă asupra situaţiei din această zonă şi spune că „este timpul ca Golgota Orientului să fie îngropată sub urmele Învierii”. Ne rugăm pentru pace și Siria și pentru stabilitate în Liban; ne rugăm pentru Irak și Egipt, Palestina și Iordania, și pentru întreaga lume. Ne rugăm ca pacea să triumfe peste orice urmă de agresiune și că pacea va ajunge în inimile oamenilor, subliniază Preafericirea Sa. PF Ioan a adus în discuţie şi situaţia Episcopilor Paul Yazigi de Alep şi Ioan Ibrahim răpiţi în anul 2013, în apropierea oraşului Aleppo. Aceştia se aflau într-o misiune caritabilă în satul Kafr Dael. Maşina lor a fost atacată, şoferul, care era şi diacon, a fost ucis, iar episcopii au fost urcaţi în alt vehicul, pierzându-li-se urma.

BOR și BORu, sprijin masiv pentru restaurarea bisericilor ortodoxe distruse de războiul din Siria

Într-un interviu oferit agenției de știri Ria Novosti, Preafericitul Părinte Ioan, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, vorbește despre situația actuală din Siria și despre restaurarea locașurilor de cult din țară.

El subliniază faptul că atât actele teroriste cât și războiul din Siria nu au legături „cu nicio religie concretă sau cu un popor anume”. În Siria „sunt distruse atât biserici cât și moschei. Mor creștini și musulmani”. Potrivit Patriarhului Antiohiei, în ultimii trei ani au fost restaurate trei biserici ortodoxe, iar în prezent „se află în restaurare o veche mănăstire din satul Maaloula”. Este vorba despre Mănăstirea Sfinților Serghie și Vah (Mar Bacchus Sarkis) care se află la nord-est de Damasc, într-o zonă în care până astăzi se vorbește aramaică, limba vorbită de Mântuitorul Iisus Hristos.

Întrebat de jurnalistul Anton Skripunov ce părere are despre starea Siriei de după război, PF Ioan X își exprimă speranța „că Siria va fi mai bună decât înainte de război. Vedem că creștinii se întorc la casele lor din Homs și Aleppo. Ei reabilitează infrastructura și tot ce este legat de o viață pașnică. Nădăjduim că acest lucru va continua și pe viitor”. În interviu, Patriarhul Antiohiei face referire la vizita sa în Moscova din luna decembrie 2017, când a avut ocazia să discute problemele Bisericii Ortodoxe Antiohiene cu Patriarhul Kirill al Moscovei și cu președintele Federației Ruse Vladimir Putin. „Partea rusă ne-a asigurat că va continua să ne ajute să construim pacea și stabilitatea în țara noastră cu ajutorul acțiunilor umanitare.” Patriarhul Antiohiei își exprimă recunoștința pentru sprijinul venit din partea poporului rus și adaugă faptul că „vine ajutor consistent și din alte țări”.

În cadrul unei întâlniri cu jurnaliști români în luna ianuarie 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a confirmat implicarea Bisericii Ortodoxe Române la restaurarea bisericilor și mănăstirilor din Siria. ‘Cei mai mulți oameni persecutați pentru credință sunt creștinii, în special în țările musulmane’, pentru care ‘trebuie să arătăm solidaritate prin rugăciune și prin diferite forme concrete de ajutorare’, a spus Părintele Patriarh în data de 17 ianuarie, adăugând că ‘restaurarea bisericilor și mănăstirilor din Siria reprezintă o prioritate în următorii ani’.

Sursa: Basilica

Rugăciunea după tipic

Rugați-vă neîncetat! – ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel în Epistola a doua către Tesaloniceni. Oare, când a rostit aceste cuvinte, marele apostol nu a știut cât suntem noi de ocupați, de grăbiți, de strâmtorați cu greutăți, griji, stres? Ne-ar fi cerut apostolul iubirii ceva ce știa că ne este peste putință? Oricât de grele, poruncile lui Dumnezeu nu sunt peste puterile omului. Nu degeaba spune înțelepciunea străbună că nu dă Dumnezeu omului mai mult decât poate duce, ceea ce se face referire nu doar la necazuri, ci și la porunci, la datoriile omului față de Creator.

Așadar, să plecăm de la premisa că, Rugați-vă neîncetat!, este un lucru posibil. Avem la îndemână sfaturile sfinților părinți care să ne ajute a dobândi rugăciunea continuă. De mici copii primim deprinderea de a să rosti câteva rugăciuni, apoi învățăm să ne rugăm zilnic dimineața, la masă, la începerea lucrului, seara. Cu timpul, participăm tot mai des la Sfintele Taine și la celelalte slujbele bisericești - ierurgii, unde observăm că există o anumită rânduială,  că de fiecare dată ceremonialul religios decurge după un tipic.

Parcurgerea constantă a acestui urcuș duhovnicesc pe calea împroprierii rugăciunii, a familiarizării cu tipicul și limbajul bisericesc, până la a atinge familiaritatea cu persoanele cărora ne adresăm în rugăciune, Dumnezeu și sfinții, creează premisele către dobândirea rugăciunii neîncetate. Aceasta prinde rădăcini în sufletele însetate de dragoste și dornice de împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Prin urmare, văzută ca treaptă spre rugăciunea permanentă a inimii, rugăciunea după tipic este deosebit de folositoare. Condiția este să nu ne agățăm de rugăciunea tipiconală în mod sterp și rece, ci dimpotrivă, să trăim ca într-o continuă liturghie de după liturghie, adică "Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm".

Pe de o parte, cu scopul de a nu cădea cumva în ispita de a renunța cu totul la rugăciunea după tipic, iar pe de altă parte cu luare aminte să nu ne limităm la o pravilă de rugăciune asemenea unui școlar, care își face cu silnicie temele, de teama părinților și a profesorilor, să punem cu grijă la suflet învățăturile de mai jos:

Starețul Efrem Filotheiul: Oamenii care au găsit chipul acesta al Rugăciunii minții, care e mult mai înaltă decât rugăciunea de tipic, au lăsat tipicul și au prins esența. Noi, din cauză că am pierdut esența – poate pentru că nu am avut învățători care să ne spună, sau poate pentru că nu am avut noi intenția cea bună și voință –, am pus mâna pe tipice. Astfel, creștinii de azi își fac vecerniile lor, slujbele lor, dar în afară de asta, nimic. Își fac treaba și spun că și-au făcut datoria. Dar nu așa se face datoria.

Părintele Arsenie Papacioc: Tipic tipic şi la inimă nimic! „…se vorbește prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea și în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta. Eu personal nu sunt pentru rugăciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce privește dorința de a se în duhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezență continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relație cu Dumnezeu, asta este esența rugăciunii. Pentru că și o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Și o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă.

Dacă faci rugăciunea asta care e obligatorie, o poți face. Dar dacă se face o rugăciune din aceasta după tipic, după ce se termină, omul se consideră achitat de obligația rugăciunii din inimă și se retrage fără nimic de la ceea ce ar trebui să-l țină prezent. Adică sunt mai mult pentru o continuă tresărire duhovnicească. De aceea mă faceți să spun că orice clipă poate să fie un timp și orice suspinare poate să fie o rugăciune. Suspinarea nu se face așa: „Uf!”, ci o faci lui Dumnezeu, ca plecând din adânc spre El. Așa ni se va arăta. Căci El nu se arată unei minți ascuțite. „Nu tot cel ce zice „Doamne, Doamne va intra în împărăția Mea!” Ci numai cel care are inima curată, cel care are inima spre El, continuu.”

Părinte, vorbiți-ne de un program de rugăciune. Cum să ne ordonăm, cum să ne disciplinăm?

• Da, programul acesta este: Permanent!

Dar atunci când trebuie să învățăm pentru școală, cum să ne mai facem rugăciunile?

• Atunci când ai o meserie, fie că ești medic, că ești elev, că ești student, că ești profesor, acolo fă-ți datoria creștinește și astfel împlinești cuvântul lui Dumnezeu! Și când scapi de acolo, când nu te ocupă nimic, îți zici și rugăciunile.

Știm că este foarte bine să citim Psaltirea, dar sunt psalmi în care nu ne regăsim și nu-i înțelegem. Este bine totuși să-i citesc mai departe, neînțelegându-i?

• Da! Nu este nevoie să-i înțelegi imediat. Îi înțelegi în timp. Este bine să-i citești, chiar dacă nu te regăsești în ei și nu-i înțelegi! Pentru că s-ar putea întâmpla să se vorbească în ei de dușmanul nevăzut, diavolul, și tu să interpretezi. Citește-i mai departe. Și va veni o zi când Dumnezeu, prin te miri cine sau personal, te va lămuri despre ce e vorba, că nu a rămas nimic nelămurit din Sfânta Scriptură. (Ne vorbește părintele Arsenie, volumul II, text îngrijit de Arhimandrit Ioanichie Bălan, ediția a II-a, Editura Mânăstirea Sihăstria, 2010)

Mai multe despre adevărata rugăciune ne relatează Părintele Arsenie Papacioc - video

Părintele Teofil Părăian: De ce este important să avem un program zilnic de rugăciune ?

— E bine să ne aducem aminte de Dumnezeu în toată vremea, dar ca să ne aducem aminte de Dumnezeu în toată vremea trebuie să avem și un program care să ne pună în fața lui Dumnezeu: un program de rugăciune de dimineață, să începem ziua cu Dumnezeu, un program de rugăciune de seară, ca să mulțumim lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut. Este necesar lucrul acesta pentru că fără asta nu există o legătură cu Dumnezeu, datorită faptului că omul, mai ales în rugăciune, conștientizează prezența lui Dumnezeu. Te poți ruga și în afară de programul acesta, dar programul acesta este necesar. (Întâmpinări, Interviuri cu Părintele Teofil Părăian, realizate de Sabin Vodă, Editura Sophia, București, 2000, p. 58)

Or, rugăciunea rostită ca formulă e una – e ca și când ai spune o poezie, iar rugăciunea trăită e alta

Domnul Hristos, El Însuși, ne vorbește prin Evanghelie, numai că pentru asta trebuie să fii sensibilizat, să înțelegi, să fii îmbunătățit. Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește despre o sensibilizare a omului, pentru a avea conștiința prezentei Domnului Hristos. Noi mai mult la rugăciune ar trebui să avem conștiința prezenței Domnului Hristos, dar ce facem noi? De cele mai multe ori ne rugăm cu niște formule, cu niște rugăciuni-formulă. Chiar așa îi şi întrebăm pe oameni, îi întrebăm dacă şi-au spus rugăciunile dimineața și seara, nu-i întrebăm dacă se roagă. Or, rugăciunea rostită ca formulă e una – e ca şi când ai spune o poezie, iar rugăciunea trăită e alta.

Sfântul Isaac Sirul ne vorbeşte despre rugăciunea în care ţi se taie cuvântul de pe buze; tu vrei să citeşti, de exemplu, o catismă din Psaltire, şi te opreşti la un singur cuvânt, şi nu mai poţi merge mai departe, pentru că te rogi cu cuvântul acela. Nu-ţi mai trebuie alt cuvânt ca să te rogi cu el. De pildă, în Psalmul 8, zice: „Doamne, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!” Cuvântul acesta: „…cât de minunat este numele Tău în tot pământul”, te-ar putea ţine ceasuri întregi în legătură cu El, cumva robit de acest cuvânt în faţa Lui Dumnezeu. Cu noi nu se întâmplă aşa ceva: noi citim tot psalmul, apoi mai citim vreo zece-douăzeci după el, şi tot nu simţim nimic, pentru că inima noastră este învârtoşată, s-a ajuns la învârtoşarea inimii. (Din Arhimandrit Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton) 

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Pentru ca rânduiala slujbei de rugăciune să devină lucrătoare, este neapărată nevoie s-o săvârșim, astfel încât și mintea, și inima să asimileze conținutul ei. Și să luăm seama la trei lucruri simple ca să reușim:

a) Să nu începem rânduiala fără pregătirea sufletească potrivită;

b) Să n-o facem cu neatenție, cu de-a sila și superficial, ci cu atenție, simțire și cu evlavie;

c) Când o încheiem să nu ne ocupăm imediat de îndeletnicirile lumești obișnuite.

Tipicul Sfântului Serafim de Sarov

Părintele Serafim de Sarov povăţuia pe toţi dreptmăritorii creştini, dar mai ales pe cei ce trăiau în viaţa călugă­rească, să se roage neîncetat, după următoarea predanie:

„Sculându-se din somn, orice creştin să se îngrădească de îndată cu semnul Sfintei Cruci şi stând în genunchi în faţa icoanelor, să zică această mântuitoare rugăciune, pe care însuşi Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dat-o Sfinţilor Săi ucenici: Tatăl nostru…, de trei ori până la sfârşit şi în cinstea Maicii Domnului să zică „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine, Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, căci ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”(tot de trei ori). Apoi Simbolul Credinţei – „Cred întru Unul Dumnezeu…„ (o dată).

Săvârşind această rânduială de dimineaţă, fiecare creştin, de orice neam şi stare ar fi el, bărbat sau femeie, poate să meargă cu pace la lucrul său, la care este rânduit, sau chemat. Iar când mergi pe cale, sau te ocupi cu lucrul undeva, să zici mereu încet, în taina inimii tale: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Când se va întâmpla ca acolo unde lucrezi să fie mai multă lume care-ţi tulbură liniştea rugăciunii, atunci zi în minte numai atât: „Doamne miluieşte”, continuând aşa până la vremea prânzului. Iar înaintea prânzului să mai săvârşeşti o dată aceeaşi rânduială de dimineaţă, cum s-a arătat mai sus.

După prânz, îndeplinind iarăşi lucrul tău, zi de asemenea încet: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, continuând aşa până la vremea somnului. Iar când se va întâmpla cuiva să petreacă vremea singuratic, bucurându-se de mai multă linişte, atunci poate să zică aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii tale, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Şi apropiindu-te de ceasul când vrei să te culci, să mai repeţi încă o dată aceeaşi rânduială de dimineaţă, cum s-a arătat mai sus, după care poţi să te culci să dormi în pace, însemnându-te cu semnul Sfintei Cruci”.

Dacă bunul creştin, care cunoaşte şi îndeplineşte această uşoară pravilă de rugăciune, se întâmplă să aibă mai multă vreme liberă, atunci poate, după râvna ce o are către Dumnezeu, să mai adauge şi alte rugăciuni şi citiri mântuitoare: acatiste, paraclise, canoane, psalmi, citiri din Sfânta Evanghelie, scrierile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi ş.a.m.d, mulţumind lui Dumnezeu, că l-a învrednicit să-I aducă asemenea jertfe curate.

Prin aceasta omul se poate înălţa încetul cu încetul deasupra faptei bune a creştinului de rând. Şi dacă, dimpotrivă, cineva nu are vreme să zică nici această scurtă rânduială, din cauza prea multor ocupaţii însemnate, sau nu dispune singur de timpul său, atunci poate, învăţând pe de rost cele trei rugăciuni, să le zică cu gândul în vremea lucrului şi chiar dacă ne aflăm în pat, încredinţându-se, după cuvântul Scripturii, că tot cel ce cheamă numele Domnului se va mântui (Fapte 2, 21).

Mai mult ca orice însă, Preacuviosul Serafim învăţa pe toţi să săvârşească rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, povăţuind şi el acum pe alţii – cum îl povăţuise şi pe el oarecând Cuviosul Dositei de la Pecerska, zicând: „întru aceasta să-ţi fie toată strigarea   şi   învăţătura   ta.   Mergând   ori   şezând, lucrând sau fiind în biserică, acest strigăt să fie necontenit în gura şi în inima ta. Cu dânsul vei afla liniştea lăuntrică, vei dobândi curăţia sufletească şi trupească şi se va sălăşlui întru tine Duhul Sfânt, Vistierul tuturor bunătăţilor, care va călăuzi paşii vieţii tale spre sfinţenie şi spre toată evlavia şi curăţia…”. Sursa: Biblia zilnic

Gheron Iosif Isihastul: Un motiv care impune rânduiala programului este nestatornicia caracterului omului după căderea lui Adam. Iar starea de păcătoşenie, pe care fiecare dintre noi o poartă, toceşte curajul şi hotărârea. De asemenea, lipsa de experienţă, neştiinţa, felul necunoscut al războiului nevăzut şi inegalitatea acestei lupte măresc, cum este şi firesc, descurajarea. Nici un alt factor omenesc nu întăreşte într-atât reuşita noastră precum hotărârea noastră tare şi stăruitoare şi programul bine rânduit.

În vieţile Părinţilor noştri se distinge, în mod deosebit, stăruinţa lor în rânduială şi în tipic, ca fiind elementele cele mai importante ale modului lor de viaţă. Prin această respectare cu acrivie a tipicului, nu ne-au scăzut deloc nici râvna, nici căldura, nici rugăciunea în general, nici starea noastră duhovnicească. Când însă, se întâmpla să încălcăm obişnuita rânduială privitoare la hrană, la păstrarea tăcerii sau la zăvorâre, în general, atunci toate se risipeau şi cu osteneală reuşeam să revenim la tipicul nostru. Lucrul acesta, după mai multe căderi, ni s-a făcut o lecţie bună. Sfântul Pavel spune: „Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată, dar dacă o fac fără voie, am numai o sarcină încredinţată”(1Cor. 9, 17). Sursa: Pemptousia.ro | Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 3: Despre program şi neorânduială

Părintele Constantin Sturzu: Doi dintre cei mai cunoscuţi duhovnici contemporani, Părintele Cleopa Ilie şi Părintele Arsenie Papacioc, aparent aveau viziuni diferite despre viaţa duhovnicească. Primul insista mult asupra rânduielilor bisericeşti şi asupra nevoinţelor. Cel de-al doilea considera că, mai mult decât „de o rugăciune de tipic”, avem nevoie de o „prezenţă continuă a inimii”, adică de o relaţie vie şi permanentă cu Dumnezeu. Cele două abordări ale vieţii duhovniceşti nu sunt incompatibile, ci exprimă doar unele diferenţe de accent. Părintele Cleopa insista mai mult asupra mijloacelor care pot ridica şi ţine mintea la Dumnezeu, în timp ce Părintelui Arsenie îi era drag să vorbească despre scopul final al oricărui efort ascetic, acela de a dobândi conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Ceea ce ne apropie de Dumnezeu nu sunt mii de metanii, sute de ore de priveghere, săptămâni întregi de postire sau ani de pocăinţă, ci mai ales o zdrobire de inimă şi o căutare sinceră a lui Dumnezeu Cel mereu prezent. Toate eforturile ascetice şi orice împlinire a poruncilor divine reprezintă mijloacele prin care lucrăm la a (re)dobândi această sensibilitate a inimii, subţiind astfel zidul dintre noi şi Dumnezeu, până ce el devine cu totul transparent. Abia atunci „Îl vom vedea pe Dumnezeu precum este” (cf. I Ioan 3, 2) şi-I vom putea acorda Lui toată atenţia noastră, precum şi El ne acordă nouă, mereu, toată atenţia.

Pildă despre un posibil pericol al acriviei la tipic

Un om evlavios trăia odată în Ierusalim. El avea obiceiul să se roage în fiecare dimineaţă, la o oră anume. Astfel, se trezea şi se ruga zilnic la ceasul obişnuit. Într-o dimineaţă însă, se îndulci cu somnul şi era cât pe-aici să nu-şi mai respecte programul de rugăciune. El a fost trezit de un diavol cu înfățișare de bun creștin și îndemnat să își respecte programul de rugăciune obișnuit. Omul, suspicios fiind, și-a dat seama că la mijloc este o capcană drăcească și l-a blestemat pe acela cu numele lui Dumnezeu, să își dezvăluie identitatea și intențiile. Iată ce a urmat: „Fiindcă m-ai jurat, iată, sunt silit să-ţi spun. E adevărat, am venit să te înşel. De douăzeci de ani, tu te rogi întotdeauna, în fiecare dimineaţă, la o oră anume. Dar noi, diavolii, nu prea ne temem de această rugăciune a ta. Pentru că ea ţi s-a făcut un obicei gol. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Rugăciunii tale îi lipseşte puterea. Astăzi dormind mai mult, te-ai fi lenevit şi ai fi întârziat la rugăciunea ta. Or, noi, diavolii, aşa ne-am gândit: «Omul acesta va întârzia la ceasul rugăciunii, iar când se va trezi, îi va părea rău. De douăzeci de ani nu i s-a mai întâmplat aşa ceva. E posibil ca în inima lui să se aprindă căinţa. Şi să se roage cu căldură, cu duh, cu lacrimi, iar noi, diavolii, de o asemenea rugăciune ne temem». Astfel judecând, încheie diavolul, iadul m-a trimis pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea-ţi obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere". – Augustin Păunoiu, Ziarul Lumina

Sursa foto: teologie.net

Scrisoarea lui Panten, primul profesor al şcolii creştine din Alexandria, către un păgân, Diognet, care se interesa sincer despre creştini şi creştinism.

Creştinii în lume

Creştinii nu se diferenţiază de ceilalţi oameni nici prin teritoriu, nici prin limbă, nici prin obiceiuri de viaţă. Într-adevăr, ei nu locuiesc în oraşe proprii, nici nu folosesc vreun limbaj neobişnuit, nici nu duc un tip special de viaţă. Învăţătura lor nu a fost inventată prin reflecţia şi cercetarea oamenilor iubitori de noutate, nici nu se bazează pe un sistem filozofic uman, aşa cum fac unii.

Locuiesc în oraşe atât greceşti, cât şi barbare, aşa cum se nimereşte, şi, deşi în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, hrana şi restul vieţii, urmează obiceiurile locului, îşi propun o formă de viaţă, recunoscută de toţi, minunată şi de necrezut. Fiecare locuieşte în patria sa, dar ca străin; participă la toate activităţile cetăţenilor buni şi acceptă toate îndatoririle ca oaspeţi în trecere. Orice pământ străin este patrie pentru ei şi orice patrie este pentru ei un pământ străin. Ca toţi ceilalţi, se căsătoresc şi au copii, dar nu-şi abandonează copiii. Au în comun masa, dar nu patul.

Trăiesc în trup, dar nu conform trupului. Îşi petrec viaţa pe pământ, dar cetăţenia lor este cea din cer.

Ascultă de legile stabilite, dar prin modul lor de a trăi sunt superiori legilor.

Îi iubesc pe toţi şi sunt persecutaţi de toţi. Sunt necunoscuţi şi totuşi condamnaţi. Sunt trimişi la moarte, dar prin aceasta ei primesc viaţa.

Le lipsesc toate, dar găsesc toate cu îmbelşugare.

Sunt dispreţuiţi, dar în dispreţ îşi găsesc gloria lor. Sunt loviţi în numele lor bun şi între timp se dă mărturie despre dreptatea lor. Sunt insultaţi şi ei binecuvântează, sunt trataţi cu mârşăvie şi răspund cu cinste. Deşi fac binele, sunt pedepsiţi ca răufăcători; atunci când sunt pedepsiţi, se bucură, ca şi cum li s-ar da viaţa. Iudeii luptă împotriva lor, ca împotriva unui neam străin, iar păgânii îi persecută. Dar cei care îi urăsc nu ştiu să spună motivul duşmăniei lor.

Într-un cuvânt, creştinii sunt în lume ceea ce este sufletul în trup. Sufletul se află în toate mădularele trupului şi creştinii sunt răspândiţi în oraşele lumii. Sufletul locuieşte în trup, dar nu provine din trup. Şi creştinii locuiesc în această lume, dar nu sunt din lume. Sufletul invizibil este închis într-un trup vizibil şi creştinii sunt văzuţi că locuiesc în lume, dar adevăratul lor cult adus lui Dumnezeu rămâne invizibil. Trupul, deşi nu a primit nici o nedreptate, se năpusteşte cu ură şi luptă împotriva sufletului, pentru că acesta îl împiedică să se bucure de plăcerile senzuale; tot aşa, şi lumea îi urăşte pe creştini, deşi nu a primit nici o insultă, numai pentru că aceştia se opun răului. 

Chiar dacă este urât, sufletul iubeşte trupul şi mădularele sale, tot aşa, şi creştinii îi iubesc pe cei care îi urăsc pe ei. Sufletul este închis în trup, dar, la rândul său, el susţine trupul. şi creştinii sunt ţinuţi în lume ca într-o închisoare, dar ei sunt cei care sprijină lumea. Sufletul nemuritor locuieşte într-un cort muritor, tot aşa, şi creştinii sunt ca nişte pelerini în călătorie printre lucrurile supuse stricăciunii, dar aşteaptă incoruptibilitatea cerească. Sufletul, privat de mâncăruri şi băuturi, devine mai bun. Tot aşa, şi creştinii, expuşi chinurilor, cresc zi de zi ca număr. Dumnezeu i-a aşezat într-un loc aşa de nobil, pe care nu au permisiunea să-l părăsească. 

Texte selectate din Epistola Către Diognet, vol. Scrierile Părinţilor Apostolici, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1979)

Sursa foto: munteleathos.ro - Schitul Prodromu

Rugăciunea întâi către Dumnezeu – Fiul, a celui între sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur, pe care o zicea în fiecare zi

Doamne, Dumnezeul meu, Cel mare, neajuns și preaslăvit; Făcător a toată zidirea cea văzută și nevăzută; Cel ce păzești așezământul Tău și dai mila Ta celor ce te iubesc pe Tine păzind poruncile Tale; mulțumesc Ție, acum și totdeauna, pentru toate facerile Tale de bine, arătate și nearătate, cele către mine. Te laud și Te slăvesc pentru că ai minunat spre mine milele Tale cele bogate și îndurările Tale cele nespuse, sprijinindu-mă din pântecele maicii mele, întru toate îngrijindu-Te de mine și păzind și ocârmuind cu cuvioșie toate cele ale mele numai pentru bunătatea și iubirea Ta de oameni. Mulțumesc Ție, că nu ai trecut cu vederea smerenia și nevrednicia mea, ci, pentru milostivirea și iubirea Ta de oameni, mi-ai făcut bine și nu ai încetat a Te îngriji de mine până acum. Nu mă părăsi până la bătrânețe și căruntețe, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, numele cel bun, dulceața, dorirea și nădejdea mea, Cel ce Te-ai făcut om pentru noi și pe toate cu înțelepciune le-ai iconomisit și le-ai întocmit spre mântuirea noastră; mă mărturisesc Ție, Doamne Dumnezeul meu, din toată inima mea și-mi plec genunchii sufletului și ai trupului meu arătându-Ți, Ție, Dumnezeul meu, păcatele mele. Pleacă-Ți și Tu urechea Ta spre rugăciunea mea și lasă-mi păgânătatea inimii mele.

Am păcătuit, am nelegiuit, am greșit, Te-am întărâtat și Te-am amărât pe tine, Stăpânul meu cel bun, hrănitorul și purtătorul meu de grijă. Și nu este niciun fel de răutate pe care să nu o fi făcut cu lucrul, cu cuvântul, întru cunoștință și întru necunoștință, cu aducerile aminte și cu obiceiurile, păcătuind din destul. Și făgăduindu-mă să mă pocăiesc de multe ori, tot de atâtea ori în aceleași păcate căzând. De aceea mai lesne este a număra picăturile de ploaie, decât mulțimea păcatelor mele, ce au covârșit capul meu și s-au îngreunat ca o sarcină grea peste mine. Că din tinerețile mele și până acum deschizând ușa poftelor celor necuvioase, am lucrat fapte fără de rânduială și am fost stăpânit de porniri neînfrânate, întinându-mi haina Sfântului Botez, cea țesută de sus, pângărindu-mi biserica trupului meu, spurcând cu totul ticălosul meu suflet cu patimile cele necinstite și lucrând toată fărădelegea și nedreptatea, pe care, de voi voi să le pomenesc în parte, nu-mi va ajunge vremea, mărturisindu-le.

Dar fiindcă Tu toate le știi, căci toate sunt descoperite înaintea ochilor Tăi, nu mă pricep ce să grăiesc către Tine, Atotștiutorule. Și mă afund întru adâncul nedumeririi, aducându-mi aminte că neîncetat am păcătuit și nici cât de puțină credință nu am arătat. Iar vremea tăierii este aproape, și sorocul morții stă de față, iar vremea pocăinței, nicăieri. Pentru aceasta s-a tulburat sufletul meu și este plin de durere și de întristare, că este negătit. Și socotind și cercetând cele pentru mine, nu găsesc nimic vrednic de vreun răspuns, nici aflu vreun meșteșug prin care să mă izbăvesc de focul cel veșnic. Că dacă dreptul abia se mântuiește, ce voi face eu, păcătosul? Și dacă prin multe scârbe se câștigă împărăția lui Dumnezeu de către cei vrednici, care au umblat pe calea cea strâmtă și necăjită a vieții, cum mă voi învrednici eu de mântuire, cel ce am petrecut totdeauna în desfătare și neînfrânare? Și dacă toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată, cum se va socoti atâta nedreptate? Și dacă pentru un cuvânt deșart se va cere seamă, ce răspuns voi da pentru atâtea păcate? Vai, suflete! Că au sporit cele rele ale noastre. Scurtă este viața și iute trece, trimițând către moarte. Iar împărăția drepților și munca păcătoșilor sunt veșnice, necurmându-se niciodată cu moarte. Deci, ce voi face? Ce voi lucra? Și în ce beznă voi fi aruncat? Că moartea este înfricoșată și cumplită, cum este scris: "Că moartea păcătoșilor este cumplită", dar mai înfricoșat lucru este a cădea în mâinile lui Dumnezeu celui viu, din care nimeni nu va putea să iasă.

Și atunci când va veni să se slăvească întru Sfinții Săi și să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui; când scaunele se vor pune și nemitarnicul Judecător în chip înfricoșat va ședea, iar râul cel de foc va curge și se va arăta strălucirea ce gătită drepților; când milioanele de îngeri și toți oamenii cei din veac, împreună cu toată zidirea cea văzută și gândită cu cutremur vor sta de față, ce voi face eu atunci, fiind plin de rușine, mustrat de conștiință și lipsit de orice îndrăzneală sau cuvânt de răspuns? Vai mie! Ce voi plânge mai întâi? Pentru ce voi suspina apoi? Ce voi tângui: lipsirea de bunătăți, chinul durerilor, nesfârșirea muncilor, sau despărțirea de Dumnezeu? Plângi, suflete ticăloase, aducându-ți aminte de acestea, ce te vor întâmpina după ieșire și te vor chinui, și strigă: Dumnezeul puterilor, Dumnezeul cel veșnic, Dumnezeul milei și al îndurărilor, să nu mă părăsești, să nu mă treci cu vederea, să nu depărtezi de la mine mila Ta, ci "ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele"! Că știu milostivirea Stăpânului meu; știu nepomenirea de rău a Iubitorului de oameni și cum că este voitor al milei, Care "nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu" și voiește "ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină", mai ales cei ce se întorc din păcat. Că nu a venit să cheme pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, la pocăință. Și nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei ce rău pătimesc. Și în aceste rele aflându-mă, nu mă abat de la nădejdea cea bună, nici deznădăjduiesc de mântuirea mea, ci eu, cel ce sunt pământ și cenușă, vierme, și nu om, ocară oamenilor și defăimarea poporului, îndrăznesc a grăi către Tine, Domnul meu. Dă-mi cuvânt, ca să deschid gura mea, cel ce dai rugăciune celui ce se roagă! Că de la Tine este toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Tine, Părintele luminilor. Ca să mă rog cum se cuvine, să cer cele de folos și să nu mă întorc smerit și rușinat, ci, dobândind cele ce am nădăjduit, să mă duc bucurându-mă întru adeverirea deplină a inimii.

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu! Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt, Doctorul sufletelor și al trupurilor! Și precum aș sta înaintea scaunului Tău de judecată, căzând la picioarele Tale preacurate, așa mă rog și cer cu inima zdrobită și smerită: Curățește-mă pe mine păcătosul, iarta-mi mie, netrebnicului și smeritului, caută din lăcașul Tău cel sfânt la ticăloșia mea, ascultă dintru înălțime rugăciunea smeritului Tău rob și să nu treci cu vederea ruga mea; slăbește-mă ca să mă odihnesc înainte de a mă duce, de unde nu mă voi mai întoarce. Ca un om am păcătuit, iartă-mă ca un Dumnezeu. Că Tu știi, Stăpâne, alunecarea cea lesnicioasă a firii omenești și cum că "plecat este cugetul omului spre cele rele din tinerețile lui." Adu-Ți aminte că pământ suntem. Adu-Ți aminte că numai Tu singur ești curat, fără prihană și neîntinat, iar noi toți întru certări și pedepse. Adu-Ți aminte de îndurările tale cele din veac și de mila ta și să nu mă osândești pentru fărădelegile mele, nici nu-mi răsplăti mie pentru păcatele mele. Știu că mare este mulțimea fărădelegilor mele, dar știu că și noianul iubirii Tale de oameni este nemărginit și nebiruit. Că Tu ești Cel ce ridici păcatul lumii, care Te-ai pogorât din cer pe pământ, ca să cauți oaia cea rătăcită și pierdută; Tu ești Păstorul cel bun, care-și pune sufletul pentru oi și ai "venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu".

Miluiește, Milostive, făptura mâinilor Tale și nu te îngrețoșa de mine, nevrednicul, ci îndură-Te spre noi, Cel ce cruce ai răbdat și răni ai primit, spre vindecarea noastră. Unge rănile mele cu alifia milostivirii Tale și le șterge cu buretele iubirii Tale de oameni, că toate le poți și nimic nu-ți este Ție cu neputință. Dă umilință inimii mele celei împietrite. Ușurează—mi mustrarea conștiinței. Primește lacrimile mele și suspinul meu, cum ai primit pe cele ale desfrânatei și ale lui Petru, verhovnicul apostolilor. Primește această puțină mărturisire și pocăință, Cel ce ai primit cunoștința cea bună a tâlharului pe cruce. Primește rodul buzelor mele, ca o jertfă vie, bine primită, întru miros de bună-mireasmă. Te rog, îmblânzește-Te și Te înduplecă. A păcătuit și Manase împăratul, dar fiindcă s-a căit, nu s-a pierdut. A păcătuit și David mai înainte de acela, dar plângându-și păcatul, a fost miluit. Și multe sunt pildele de acest fel, care potolesc și mângâie mâhnirea mea, alungă deznădăjduirea și hrănesc nădejdea mântuirii mele. Mângâie și Tu, Părinte al îndurărilor și Dumnezeu a toată mângâierea, inima mea. Odihnește-o și fă-i bine cu apele milei Tale. Multe lucruri mari și minunate, slăvite și înfricoșate ai făcut din veac, care nu au număr. Iar dacă pe mine, desfrânatul, mă vei mântui, vei face o mare minune. Că atât de mare este puterea milostivirii și a iubirii Tale de oameni, încât faci din noroi mărgăritar, și din fiu al gheenei, fiu al împărăției.

Și încă voi striga către Domnul meu și mă voi ruga către Dumnezeul meu: Cârmuiește rămășița vieții mele după voia Ta și, pentru mulțimea bunătății Tale, dăruiește-mi sfârșit bun și vrednic de iubirea Ta de oameni. Și caută cu milă și cu bunătate spre oasele și încheieturile mele și spre toată alcătuirea firii mele. Și povățuind sufletul meu cel ticălos, așază-l în loc de odihnă. Că multe locașuri sunt la Tine, pe care le împarți fiecăruia după vrednicia sa.

Și încă mă rog și mă cuceresc Ție, Doamne: Dă-mi dar și pricepere mie, nevrednicului, ca să înțeleg cele plăcute Ție și de folos mie. Și nu numai a le înțelege, ci a le și face, ca să nu lucrez cele necuvioase, ci să mă smeresc cu cei smeriți și să pătimesc împreună cu cei ce pătimesc, ca să nu fiu răpit și dus împreună cu cei răi. Și-mi dă dar, să iert celor ce-mi greșesc, pentru că știu că de nu voi ierta, nu mi se va ierta. Și Te rog: iartă toate celor ce-mi greșesc mie, că nu ei sunt vinovați, ci eu, ticălosul, cel ce nu fac voia Ta și nu păzesc poruncile tale. Iar celor ce mă iubesc răsplătește-le cu darurile Tale cele bogate. Pe părinții și frații cei duhovnicești, pe care Tu mi i-ai dat, Milostive, miluiește-i cu iubire de oameni, îndurându-Te de ei. Fă ca graiurile acestea ale rugăciunii mele să mă urmeze pe mine și aici, și după ce voi muri. Iar mărturisirea și lacrimile mele să se îndrepteze ca tămâia înaintea ta. Că eu în fiecare zi aștept moartea cea cu neputință de ocolit, când trupul meu cel ticălos, dându-se îngropării, se va strica, ca să învie nestricăcios în vremea celei de-a doua zidiri, iar sufletul meu în mâinile Tale se va duce.

Odihnește, Stăpâne sfinte, întru lumina viilor și în locașul celor ce se veselesc și pe născătorii mei, și pe strămoșii și frații noștri, robii Tăi cei binecunoscători; pe cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicului, să mă rog pentru ei. Și iartă-i pe toți cei ce s-au săvârșit întru buna credință. Că deși am păcătuit, dar nu ne-am depărtat de la Tine, nici am întins mâinile noastre către dumnezeu străin, ci numai pe Tine Te-am cunoscut, pe Tine Te-am iubit, întru Tine am crezut, Ție ne rugăm, spre Tine întindem nădejdile mântuirii noastre și Ție ne închinăm, unuia Dumnezeu în Treime. Miluiește-ne pe noi după mare mila Ta și ne sălășluiește întru împărăția Ta cea cerească. Cu adevărat, Doamne al meu, Doamne, să se împlinească acestea întru noi, cei ce nădăjduim întru Tine, întru bunătatea Ta cea multă și covârșitoare și pentru milostivirea și iubirea Ta de oameni cea negrăită. Și pentru rugăciunile preaslăvitei, prealăudatei, preabinecuvântatei și cu dar dăruitei, Preasfintei stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, ale puterilor celor cerești și pentru ale tuturor sfinților, care din veac au bineplăcut Ție. Amin. Amin. Amin.

Rugăciunea a doua către Domnul nostru Iisus Hristos, a Sfântului Anastasie Sinaitul

Cel ce va zice această rugăciune cu umilință în fiecare seară, de se va întâmpla să vină peste el ceasul cel înfricoșător al morții, se va izbăvi de muncă, cu mila lui Dumnezeu

Îndurate și mult milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Cel ce ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu, miluiește-mă pe mine mai înainte de sfârșit. Căci știu ce judecată înfricoșătoare și strașnică mă așteaptă pe mine, înaintea a toată zidirea, când se vor arăta toate lucrurile mele cele necurate și spurcate. Și cu adevărat nu sunt vrednic de iertare, căci acestea covârșesc cu mulțimea nisipul mării. Pentru aceasta, Stăpâne, nici îndrăznesc a face cerere de iertarea lor, căci am greșit Ție mai mult decât toți oamenii. Mai mult decât desfrânatul am trăit în desfrânare. Mai îndatorat m-am făcut Ție decât cel cu zece mii de talanți. Mai mult decât vameșul am nedreptățit. Mai mult decât tâlharul m-am omorât pe mine însumi. Mai mult decât desfrânata am desfrânat eu, iubitorul de desfrânare. Mai mult decât ninivitenii am greșit, fără de căință. Mai mult decât Manase am făcut fărădelege, care au covârșit capul meu și s-au îngreunat peste mine ca o sarcină grea. Și m-am chinuit și m-am gârbovit până în sfârșit, că am mâhnit Duhul Tău cel Sfânt, că n-am ascultat poruncile Tale, că am risipit bogăția Ta, că am pângărit darul Tău, că am cheltuit în fărădelegi arvuna pe care mi-ai dat-o, că am spurcat sufletul meu cinstit cu chipul Tău, că vremea pe care mi-ai dat-o spre pocăință am petrecut-o împreună cu vrăjmașii Tăi, că n-am păzit nicio poruncă a Ta, că am întinat cu totul haina pe care mi-ai dat-o, că am stins făclia dreptei socoteli, că netrebnică am făcut prin păcate fața mea pe care ai strălucit-o; că ochii mei pe care i-ai luminat i-am orbit de voie, că am spurcat buzele mele, pe care le-ai sfințit de multe ori cu dumnezeieștile Tale taine, prin cuvinte de rușine.

Știu cu adevărat că voi sta înaintea scaunului Tău celui înfricoșător ca un osândit, eu spurcatul, și că toate cele lucrate de mine se vor vădi și nimic nu se va scunde înaintea ta. Pentru aceasta mă rog Ție, Preaîndurate și Milostive Doamne, Iubitorule de oameni, ca nu cu mânia Ta să mă

mustri pe mine și nici cu urgia ta să mă cerți. Nu zic ca să nu mă cerți, căci cu neputință este aceasta din lucrurile mele, dar nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Și voi dobândi milă de la Tine, dacă nu cu mânia ta, nici cu urgia Ta, mă vei certa pe mine, nici vei arăta lucrurile mele înaintea îngerilor și a oamenilor, spre rușinea și ocara mea. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine; dacă mânia vreunui împărat muritor nu o poate suferi nimeni, cum voi suferi eu, ticălosul, mânia Ta, a Dumnezeului meu? Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerți. Știu pe tâlharul care a cerut și îndată a dobândit iertare de la Tine; știu pe desfrânata care din tot sufletul s-a apropiat de Tine și a fost iertată; știu pe vameșul care a suspinat din adânc și s-a îndreptat. Iar eu, prea ticălosul, covârșind pe toți cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăința, pentru că nu am lacrimi îndestulate, nici mărturisire curată și adevărată. Nu am suspin din adâncul inimii, nu am suflet curat, nu am dragoste de Dumnezeu, nu am sărăcie duhovnicească, nu am rugăciune neîncetată, nu am înfrânare a trupului, nu am curăția gândurilor, nu am voință plăcută lui Dumnezeu. Deci, cu ce față sau cu ce îndrăzneală voi cere eu iertare? Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine!

De multe ori, Stăpâne, am făgăduit să mă pocăiesc. De multe ori, fiind în biserică și umilindu-mă, cad la Tine, dar ieșind afară, îndată mă poticnesc în păcate. De câte ori m-ai miluit, iar eu Te-am mâniat. De câte ori îndelung ai răbdat, dar eu nu m-am întors. De câte ori m-ai ridicat iar eu iarăși alunecând, am căzut. De câte ori m-ai ascultat, iar eu nu Te-am ascultat. De câte ori m-ai dorit, iar eu nicidecum nu Ți-am slujit Ție. De câte ori m-ai cinstit, iar eu nu Ți-am mulțumit. De câte ori, ca un Părinte preabun pe mine, cel ce păcătuiam, m-ai rugat și m-ai sărutat ca pe un fiu și, deschizându-Ți brațele, ai strigat: Scoală-te, nu te teme, stai, vino iarăși; nu te înfrunt, nu Mă scârbesc, nu te alung, nu îngădui să fie împietrită zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am făcut cu mâinile Mele și întru el m-am îmbrăcat și pentru el mi-am vărsat sângele. Nu mă întorc de la oaia cea cuvântătoare și pierdută, ce vine către Mine. Nu pot să nu-i dau iarăși cinstea cea dintâi. Nu pot ca să nu o număr cu cele nouă zeci și nouă de oi, că pentru aceasta și nu numai pentru aceasta m-am pogorât pe pământ, am aprins făclia, trupul Meu, am măturat casa și am chemat pe prieteni, puterile cerești, ca să ne veselim pentru aflarea ei. Deci, pe toate acestea, ca un preabun și de oameni iubitor mi le-ai dăruit mie, Stăpâne, iar eu, ticălosul, defăimându-le, m-am dus în țara pierzării cea străină și depărtată. Ci Tu, Preabunule, mă întorc și iarăși, să nu Te iuțești asupra mea, a ticălosului și nici cu mânia Ta să mă mustri preamilostive, ci mai rabdă-mă și nu Te grăbi a mă tăia ca pe smochinul cel neroditor, nici nu porunci ca să mă secere mai devreme din viața aceasta, ci povăuiește-mă la pocăință.

"Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt"; sunt neputincios cu sufletul, cu gândul, cu socoteala și cu voința, căci a lipsit tăria mea, am pierdut vremea și mi-am risipit în deșertăciuni toate zilele vieții mele și iată a sosit sfârșitul. Ci deschide, deschide mie, Doamne, celui ce bat cu nevrednicie și nu-mi închide ușa milostivirii Tale. Că de o vei închide Tu, cine mi-o deschide? De nu mă vei milui Tu, cine îmi va ajuta? Nimeni altul afară de tine, Cel îndurat și milostiv din fire. "Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt." Căci m-a slăbit vrăjmașul și m-a făcut neputincios și zdrobit. Iar cel neputincios și zdrobit nu poate să se scoale singur, nici să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să-și ajute luiși. Deci, "miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt".

"Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele." S-a tulburat și s-a zdrobit sufletul meu. Iar cel zdrobit cu oasele nu poate să se scoale și să caute doctorul; nu poate să alerge, ca să scape de vrăjmașul. Tu dar, Stăpâne, caută-mă, Cel ce ai venit să cauți oaia cea pierdută. Tu cercetează-mă pe mine, cel ce am căzut între tâlhari, că nu m-a lăsat mort, ci cu totul mort. Iar cel neputincios zace jos, aruncat ca un stârv ticălos și nu face altceva, ci numai cheamă doctorul, strigă pe vindecătorul și așteaptă, căutând împrejur cu ochii, de va veni să-l cerceteze cel ce vindecă pe cei zdrobiți cu inima, îndreptează pe cei căzuți și mântuiește pe cei deznădăjduiți.

"Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte."  Tulburare trupească și sufletească m-a cuprins pe mine, Stăpâne, că și în patimi sufletești am căzut, făcându-mă și cu trupul, și cu sufletul batjocură diavolilor. "Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele", care alcătuiesc omul cel lăuntric, credința nădejdea, înțelepciunea, dreptatea, înfrânarea, dreapta cinstire, blândețea, smerita cugetare și milostivirea. "Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte." Văd că a sosit ceasul sfârșitului meu, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Vad calea cea lungă și grea ce duce către cele de dincolo, și pe mine nepregătit pentru a merge, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd pe împrumutătorul că-mi cere să-i plătesc și nu am de unde, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd mulți pârâși, iar părtinitori niciunul, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Cu totul m-am umplut de tulburare și de întunecare și mă înfricoșez, mă cutremur și mă înfior și mi se rup cele dinlăuntrul meu și nu știu ce să fac. Cu ce față voi vedea pe Judecătorul meu? Nu mă dumiresc, mă necăjesc, mă întunec, mă tulbur și de aceea sufletul meu s-a tulburat foarte.

"Miluiește-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte." Vicleanul nu încetează a mă supăra, vrăjmașii mei nu contenesc a mă lupta, războiul trupului meu mă aprinde totdeauna, iar gândurile cele viclene nicidecum nu se astâmpără. Și, Doamne, până când? De ce nu te milostivești? De ce nu izbândești? De ce nu te grăbești? De ce nu mă cauți? De ce mă treci cu vederea, căci trecerea Ta cu vederea mi se face mie pricină de cădere, Preabunule Stăpâne.

Pentru aceasta "întoarce-Te, Doamne, izbăvește sufletul meu și mă mântuiește pentru mila Ta". Miluiește-mă, ca un îndurat, îndură-Te ca un milostiv și mă mântuiește ca un iubitor de oameni, dar pentru mila Ta, iar nu pentru lucrurile mele, că sunt rele; nu pentru ostenelile mele, că sunt neputincios; nu pentru gândurile sau cuvintele mele, că sunt spurcate și necurate. Ci pentru mila Ta cea nemărginită mântuiește-mă, Doamne, mult milostive. Iar de voiești să Te judeci cu mine, Stăpâne, eu mai întâi aduc asupra mea hotărârea; eu mărturisesc asupra mea, că sunt vrednic de moarte. Deci, mântuiește-mă pentru mila Ta, căci numai la iubirea Ta de oameni scap, Stăpâne, și nu am nimic vrednic să-Ți aduc. Milostenie cer, să nu-mi ceri prețul ei. Adu-Ți aminte de cuvintele Tale, căci Tu, Doamne, ai zis "că gândul omului se pleacă spre cele rele din tinerețile lui" și "omul deșertăciunii s-a asemănat"; și că "zilele lui ca umbra trec"; și că "nimeni nu este curat de întinăciune"; și cum că "întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea". Iar de vei ține seama de păcatele noastre, Doamne, cine va putea suferi? Pentru aceasta, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău pentru mila Ta, iar nu pentru lucrurile mele. Că de vei milui pe cel drept, nu este niciun lucru minunat, ci pe mine mântuiește-mă, pentru mila Ta; spre mine fă minunată mila Ta, Doamne; mie arată-mi milostivirea Ta, Stăpâne; spre mine, păcătosul, mărește iubirea Ta de oameni și arată spre mine Doamne, milele Tale cele dintru început, cel ce mântuiești pe cei drepți și miluiești pe cei păcătoși. Să nu biruiască răutatea mea bunătatea Ta, Doamne, nici să intri la judecată cu robul Tău. Că de vei voi să te judeci cu mine, se va astupa gura mea neavând ce să grăiască, nici ce să răspundă. De aceea, să nu intri la judecată cu robul Tău, nici să mă pedepsești cu îngrozirea Ta, ci întoarce fața Ta de la păcatele mele și șterge toate fărădelegile mele și mă mântuiește, Doamne, pentru mila Ta. Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, în toate zilele vieții mele pe mine, cel ce rău m-am abătut de la Tine și către păcate am alergat. Deci, numai aceasta cer: mântuiește-mă pentru mila Ta. Mîntuiește-mă mai înainte de a ajunge la judecata cea de acolo sau mai vârtos adevărul să zic, la muncile cele de acolo, unde nu este mărturisire, nici pocăință. Că "în iad cine se va mărturisi Ție?". Pentru aceasta, mântuiește-mă pentru nemăsurată mila Ta, "că este în moarte cel ce te pomenește pe Tine", nici în iad cel ce se mărturisește. Că acolo nu este pocăință, nici iertare pentru cei ce aici nu s-au mărturisit, nici nu s-au pocăit. De aceea, mântuiește-mă pe mine nevrednicul robul Tău, care mă mărturisesc Ție și mă pocăiesc. Și nu pentru lucrurile mele, ci pentru mila Ta cea nemăsurată, căci Tu, Doamne, ai zis: "Căutați și veți afla", "bateți și vi se va deschide" și "Oricâte veți cere, crezând, veți lua". Pentru aceasta, Stăpâne, Iubitorule de oameni, mântuiește-mă pentru mila Ta, ca și întru mine să se slăvească numele Tău cel sfânt și preaslăvit, Doamne Dumnezeul meu, Cel ce pentru mine Te-ai făcut ca mine. Ca și eu numărându-mă împreună cu toți sfinții, să Te slăvesc pe Tine Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu cel preabun și de oameni iubitor, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Rugăciunea a treia către Domnul nostru Iisus Hristos, a Sfântului Efrem Sirul

Fiule al lui Dumnezeu, Cel fără de păcat, Cel ce cu sfatul Tău cel de bunăvoie cruce ai răbdat trupește și Te-ai jertfit pentru mântuirea noastră, a păcătoșilor, și fără de stricăciune ai gustat moarte cu trupul, ca să mântuiești firea noastră cea căzută și închisă întru cele mai de jos ale pământului, Cel ce mort fiind ai izvorât viață lumii și ai omorât moartea și ai stricat temnița iadului, ploaia nestricăciunii, mărgăritarul cel scump alcătuit din Fulgerul cel dumnezeiesc, Strugurele cel putător de viață ce izvorăște vinul mântuirii pentru toată lumea, Lumina cea adevărată, neînserată, Cuvântul, Înțelepciunea și Puterea lui Dumnezeu, Strălucirea slavei Tatălui, Doamne Iisuse Hristoase, Tu, cel necuprins și neajuns, Cel singur îndurerat și preamilostiv, varsă peste mine păcătosul, bunătatea Ta cea multă și, primind rugăciunile mele, șterge mulțimea cea nemăsurată a păcatelor și fărădelegilor mele. Împlinește-mi toate cererile mele și să nu mă depărtezi de la Tine, pe mine, neîndreptatul, nici să mă lepezi de la fața Ta pe mine, leneșul și nerăbdătorul. Să nu mă întrebi pe mine, ticălosul, la a doua venire a Ta, când vei judeca toată lumea: "Ce ai răbdat pentru Mine?", că nu am nici măcar un pic de răbdare.

Căci în ziua cea înfricoșătoare ne vei zice nouă, Doamne: "Știți cu de-amănuntul ce am răbdat eu pentru voi, oamenii. Dumnezeu fiind, M-am întrupat pentru voi, nevăzut fiind, pentru voi M-am arătat și pe pământ am umblat. Pentru voi am flămânzit, am însetat și M-am ostenit. Pentru voi am fost prigonit și împroșcat cu pietre. Fără păcat fiind, am fost osândit pentru voi. Nevinovat fiind, am fost pălmuit, scuipat și răstignit pentru voi; nemuritor fiind, am fost omorât pentru voi cu moarte de ocară. Pentru voi am fost împuns cu sulița în coastă și am fost adăpat cu oțet amestecat cu fiere. Și așa pătimind, pironit fiind pe lemn, nu M-am mâniat și, batjocorit fiind, nu am blestemat. Eu, Stăpânul, Cel ce sunt mai presus de toate prihănirile, toate acestea le-am răbdat pentru voi ca să vă fac pe voi cerești sfinți. V-am dăruit vouă împărăție cerească, v-am dat vouă rai nestricăcios, v-am numit pe toți frați și v-am adus tatălui, v-am trimis pe Duhul Sfânt. Și voi, o, oamenilor, ce ați răbdat pentru Mine?"

Ce voi răspunde la aceasta, eu, ticălosul, păcătosul, răul și întinatul? Atunci mucenicii își vor arăta rănile, tăierile și mădularele lor, toate chinurile și răbdarea cea până la sfârșit. Iar pustnicii își vor arăta pustnicia lor, postirea cea îndelungată, privegherea, sărăcia, lacrimile și răbdarea lor cea până la sfârșit. Dar eu, trândavul, păcătosul și vinovatul, ce-Ți voi arăta, fără numai roadele rușinii mele: lăcomia pântecelui, iubirea de dulceață, multa vorbărie, multa trândărie, multa câștigare, nerăbdarea, slava deșartă și lenevia? Și de-mi vei cere seama, Doamne, pentru vremea ce mi-ai dat-o pentru pocăință și pe care am pierdut-o prin trândăvie, ce răspuns Îți voi da Ție? Și dacă voi fi cercetat până la cuvântul deșart, după cum este scris, până la gânduri viclene și aduceri aminte, ce frică și ce cutremur mă va cuprinde pe mine atunci și ce fel de muncă voi primi după aceea?

Cruță-mă, Doamne! Cruță-mă, Îndurate! Cruță-mă, Iubitorule de oameni! Cruță-mă, Preabunule! Și să nu mă judeci pe mine nevrednicul de îndurările Tale, nici să mă mustri cu mânia Ta. Să nu pomenești fărădelegile mele cele de demult, nici cele de curând, că la Tine, Doamne Dumnezeul meu este milostivirea și dreptatea, iar la mine, rușinea feții. Adu-Ți aminte, Doamne, că milele Tale din veac sunt peste poporul Tău din neam în neam. Adu-Ți aminte, Doamne, că Te-ai făcut scăpare și mântuire nouă tuturor celor ce nădăjduim întru Tine. Milostivește-Te și mă miluiește numai pentru bunătatea Ta. Întărește sufletul meu cel slăbănogit cu lenevia și trândăvia, Cel ce îndreptezi pe cei greșiți și vindeci pe cei zdrobiți. Că iată, fărădelegile mele sunt mari, mulțimea păcatelor mele nemărginită, învârtoșarea inimii mele mi-a uscat ochii, fierberea trupului îmi izvorăște pricini pentru păcate, lenevirea mă supără să las calea, iar rugăciunea mea este neputincioasă. Tu, Stăpâne, cunoști ticăloșia mea și toate relele ce mă luptă pe mine; Tu vezi răutatea cea mult meșteșugită a vrăjmașului, pe care o varsă asupra mea. Sprijinește-mă cu darul și cu îndurările Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților Tăi. Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești, Hristoase Dumnezeul nostru, și Ție slavă și mulțumire și închinăciune înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a patra către Domnul nostru Iisus Hristos, a sfântului Isaac Sirul

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale vindecă patimile mele, cu rănile Tale tămăduiește rănile mele. Cu sângele Tău curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău, cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să tindă către Tine mintea mea, cea trasă în jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai plecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața ta cea batjocorită cu pălmuiri și scuipări să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut, nu am pocăință, nici umilință care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne, s-a întunecat mintea mea de cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi, așadar, Preabunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne, să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine, ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile Tale cele alese, hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și într-însa se vede strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în tot felul de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Ta, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a cincea către Domnul nostru Iisus Hristos, a Sfântului Simeon cel din muntele minunat, pentru gânduri urâte

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de moarte, ziditorul și ocârmuitorul întregii făpturi, Fiule, Unule-Născut, care ai strălucit fără de ani din Tatăl și același, neschimbat și neamestecat precum știi Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria, ca să izbăvești din robia vrăjmașului pe cei pe care i-ai zidit, Cel ce nu Te-ai despărțit de Tatăl și ai petrecut împreună cu noi, netrebnicii, lumina nepătimirii, stricătorul întunericului necunoștinței, strălucirea celor treze, bucuria ortodocșilor, dulceața îngerilor și a sufletelor, Cel ce ești frumusețea și dulceața fără de săturare, Cel ce ești poftit și dorit, bogăția cea covârșitoare a minții celei curate care Te caută pe Tine, Cel din fire preabun, preaîndurat și preamilostiv, alungă de la mine, ticălosul, gândurile cele ce mă supără pe mine. Că tu, cunoscătorule de inimi, Cel ce vezi cele ascunse ale mele, știi că sunt voia mea. Iartă-mi-le, Stăpâne al tuturor, și să nu-mi fie obișnuință spre păcat, ci, milostiv făcându-Te mie, trimite din scaunul cel sfânt al slavei Tale darul Tău care să acopere neputința mea, a robului Tău celui netrebnic. Înțelepțește-mă și voi învăța poruncile Tale, ca să fiu viu. Vindecă rănile sufletului meu și luminează ochii cugetului meu ca să înțeleg totdeauna iconomia care s-a făcut pentru mine. Și ce voi zice, Ție, mai înainte cunoscătorule, Cel ce încerci inimile și rărunchii oamenilor? Tu știi că inima mea însetează de Tine ca un pământ uscat, deci, stăpâne preabune, trimite-mi darul Tău ca să sature foamea și să adape setea mea. Că după Tine doresc și însetez, Lumina adevărului și Dătătorul mântuirii. Pică, Doamne, o picătură a milei Tale ca să se aprindă ca o văpaie inima mea și să mistuiască mărăcinii și ciulinii din ea, gândurile cele rele. Iar mintea mea să se facă ca o roabă dorind și căutându-te numai pe Tine, Mântuitorul lumii. Izbăvește-mă, Doamne, de toți vrăjmașii cei nevăzuți care vânează sufletul meu și-mi dăruiește ca cealaltă vreme a vieții mele să o petrec în curăție și răbdare, bine plăcând Ție. Și după mulțimea îndurărilor Tale dăruiește-mi iertare greșelilor mele celor de fiecare zi.

Așa Stăpâne preabune, ascultă rugăciunea mea și-mi dăruiește cererile inimii mele, ca să fac biserică a darului Tău. Și locuind el în mine, să-mi strângă cugetul meu ca un frâu ca nu cumva rătăcind, să greșesc Ție și să fiu scos afară din lumina Ta. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru și Ție slavă, mulțumire și închinăciune înălțăm, împreună Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a șasea către Domnul nostru Iisus Hristos, a diaconului Ioan, nomofilaxul și filosoful

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cel ce Te-ai arătat în lume ca să ridici păcatul ei, Cel ce Te-ai făcut om fără de păcat, ca să ne slobozești de rătăcirea vrăjmașului și să ne dai nouă viață veșnică, cunoștința Dumnezeului celui adevărat, și să ne mântuiești, ridică de la mine toată nesimțirea și nepriceperea, lenevia și trândăvia, lucrarea cea urâtă și desfătarea, neluarea aminte și obișnuința cea rea. Schimbă, Doamne, Iubitorule de oameni, înclinarea cea iubitoare de păcat în voință bună și sârguitoare, lucrarea cu osârdie a poruncilor tale dătătoare de viață, în poftire de bunătățile Tale cele negrăite, în dorire neîncetată de împărăția Ta, care se răpește de cei silitori, și în frică și cutremur de munca cea veșnică. Pune în sufletul meu dorul dobândirii veseliei celei cerești, ca să defaim desfătările cele lumești și deșarte, ca, încă de aici de pe pământ, să iau arvunile vieții celei veșnice, și în lume fiind să petrec ca cei mai presus de lume, precum Tu, Doamne, Ziditorule minunat, ai zidit pe om din început și așa voiai să petreacă de-a pururea.

Strălucește peste mine, soare al dreptății, lumina lumii, razele Tale cele dulci și de viață făcătoare și încălzește toată firea mea cea necunoscătoare. Luminează-mi puterile sufletului meu, înțelepțește-mi mintea, întărește-mi cugetul, întemeiază-mi gândul, îndreptează-mi imaginația, păzește-mi ușile celor din afară prin care vine războiul, simțurile, înfrânează-mi ochii și povățuiește-i să văd curat și drept; deschide-mi urechile spre ascultarea înțelepciunii și a cuvintelor Tale cele sfinte și îndulcește-le de mărturisirea sunetului ce prăznuiește; îngrădește-mi mirosul și-l îndreaptă să alerge la mireasma cea bună a mirului Tău celui înțelegător, Mire cel mai frumos în podoabă decât toți fiii oamenilor; veselește-mi gustul; ocârmuiește-mi pipăirea ca mâinile mele să se întindă cu cuvioșie spre doxologia slavei Tale și spre facerea de bine spre cel de aproape, iar picioarele mele să alerge cu osârdie pe calea cea dreaptă a sfintelor Tale porunci și să vestească pacea; sădește în inima mea frica Ta cea preacurată și, prin ea, întraripează-mă către dragostea Ta.

Pune întru mine, Doamne Dumnezeul meu, pomenirea neștearsă a numelui celui înfricoșător și sfânt, de unde vine veselia cea adevărată, făcându-mă biserică ca să locuiești întru mine, să umbli, să mă luminezi, să mă veselești și să mă sfințești, venind împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Și astfel să gândesc numai ale Tale și numai ale Tale să grăiesc, să le fac și să le cuget, ca să viezi Tu întru mine și eu întru Tine. Depărtează de la mine, Doamne iubitorule de oameni, toată slava cea deșartă și mândria și înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele duh drept și inimă smerită și zdrobită. Așa, Doamne, cel ce cauți spre cele smerite, făcându-le ale Tale cu puterea Ta cea cuprinzătoare și cunoști de departe cele înalte și mândre, care nu au parte cu Tine, pune întru inima mea, Iubitorule de oameni, cugetarea cea neîncetată la moarte, care este dreptarul filosofiei celei bune, purtarea de grijă de plecarea de aici, aducerea aminte de ceasul sfârșitului meu, pomenirea despărțirii sufletului de trup. Că pământ sunt și în pământ mă voi duce. Și va fi frumusețea mea cea zidită de Dumnezeu grozavă, neslăvită și fără chip, prefăcându-se în putreziciune și mâncare viermilor. Că "deșertăciune este tot omul ce viază" și "în ce chip trece omul, dar în zadar se tulbură" și "omul ca iarba" și zilele lui trec ca umbra, căci se veștejește ca floarea, trece ca un vis și se risipește ca fumul suflarea noastră. Iar "toată slava omului, ca floarea ierbii".

Surpă, Doamne, și omoară cugetul meu cel trupesc, ca să nu lucrez ceea ce urăsc, nici să iubesc cea de care mă îngrețoșez sau să "caut la deșertăciuni și la nebunii mincinoase". Fă nelucrătoare, Doamne, toată meșteșugirea potrivnicului și stinge săgețile lui cele aprinse cu Tăria Ta cea atot puternică. Ia de la mine, îndelung răbdătorule și întru tot bunule, poftele cele lumești și pornirile cele pătimașe, ca să nu mă tulbur în zadar și să doresc a nu plăcea oamenilor, ci Ție, Stăpânului meu cel bun, Făcătorului de bine și Părintelui după dar, ca să scap de lumea cea amăgitoare și de țiitorul ei și să mă fac al Tău, Dumnezeul, Făcătorul și Mântuitorul meu. Pătrunde cu frica Ta cărnurile mele, Cel ce ai omorât pe omorâtorul și ai vădit păcatul și înșelăciunea lui, pironindu-Ți pe cruce preacuratele Tale mâini și picioare. Ridică-mă pe mine din noroiul nesimțirii, din tartarul uitării și din iadul împietririi, cel ce numai cu voirea și cu glasul Tău cel atotputernic ai sculat pe Lazăr din mormânt a patra zi și cu moartea Ta cea făcătoare de viață ai înviat pe om și ai sculat pe Adam împreună cu tot neamul. Binevoiește, Doamne, ca să petrec eu întru sine-mi și în dorirea și înfrumusețarea sufletului și a minții, în cugetarea de strălucirea cea gândită și de frumusețea cea neasemănată și în iubirea de Tine, Mirele cel gândit al sufletelor, Cel frumos cu podoaba mai mult decât fiii oamenilor și în poftirea de veselia Ta cea negrăită. Ca având toată sârguința și dorința de acestea, să nu poftesc cele veselitoare din afară și să mă împătimesc de cele lumești, nici să mă lipsesc de cele trecătoare sau să mă împodobesc cu cele vremelnice și să mă plec celor ce rău mă sfătuiesc. Spală-mi în scăldătoarea lacrimilor celor fierbinți spurcăciunea răutăților mele. Strălucește făclia mea cea sufletească turnând peste ea untdelemnul facerii de bine și al dragostei celei adevărate față de aproapele. Învrednicește-mă, Doamne, să-Ți aduc în loc de mir binemirositor și de mult preț, viață curată câștigată întru pocăință. Încredințează viața mea îngerului păcii, păzitorului celui credincios, sfetnicului celui luminos, povățuitorului, ajutătorului și apărătorului sufletului meu celui ticălos. Ca și acum, împărtășindu-mă fără de osândă și cu nevinovăție cu părticica sfințeniilor tale, cu Trupul și Sângele Tău cel făcător de viață, să mă luminez și să mă sfințesc și după viața aceasta, să fiu rânduit în corturile drepților, în locașurile sfinților și în partea celor ce din veac au bineplăcut Ție, învrednicindu-mă împărăției Tale celei veșnice, Iubitorule de oameni, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale preabinecuvântatei Stăpânei mele Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților Tăi. Amin.

Rugăciunea a șaptea către Domnul nostru Iisus Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-mă; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, sădește frica Ta în inima mea; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pătrunde cu frica Ta cărnurile mele; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul Tău; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, acoperă-mă de toată bântuiala cea vicleană a potrivnicului; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzește-mă de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, care-mi fac rău; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, alungă gândurile cele rele, cele viclene, cele urâte și hulitoare, și cârtirile de la ticălosul meu suflet; Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, alungă de la mine pe vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți; Doamne Iisuse Hristoase, fă cu mine ceea ce îmi este de folos. Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, învață-mă să fac voia Ta cea sfântă și să păzesc poruncile Tale. Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, păzește-mă de limba mea. Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, păzește-mă în ziua aceasta și în noaptea ce vine fără de păcat, fără de sminteală și nesupărat de toată bântuiala cea rea a diavolului celui urâtor de bine și stricător de suflet. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, slobozește-mă de toate patimile. Doamne, Iisuse Hristoase, izbăvește-mă de necunoștință și de uitare. Doamne Iisuse Hristoase, ferește-mă de toată ispita și de robirea minții. Doamne, Iisuse Hristoase, dă plâns și smerenie inimii mele. Doamne, Iisuse Hristoase, dă-mi suspin neîncetat, umilință și aducere aminte de moarte. Iisuse, Fiul lui dumnezeu, deschide ochii inimii mele, ca să cunosc folosul rugăciunii și al citirii. Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, învață-mă cum se cade să mă rog și să chem numele Tău cel sfânt. Iisuse, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeule preadulce, Cel ce ai răbdat moartea cu trupul pe cruce, precum știi și precum voiești, mântuiește-mă pe mine, păcătosul și nevrednicul Tău rob. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeule și Mântuitorul meu, dulceața cea negrăită și numele cel mântuitor, dăruiește-mi mie, nevrednicul Tău rob, umilință și luminare a inimii. Și luminat fiind, să vărs cu dulceață lacrimi întru rugăciune curată, ca prin ele să șterg mulțimea cea mare a păcatelor mele și prin puțină suspinare să sting focul cel ce arde. Că de-mi vei da să plâng aici, Stăpâne, mă voi izbăvi de focul cel nestins. Și știu cu adevărat, Doamne îndelung răbdătorule, că în fiecare zi și ceas Te întărât și Te mânii peste măsură, dar bunătatea Ta și îndelunga Ta răbdare să biruiască răutatea mea. Că dacă o mamă, nefiind cinstită de copilul ei, nu poate să nu-l treacă cu vederea, biruindu-se de milostivirile sale, cu cât mai mult bunătatea Ta, mișcându-se de îndurările tale cele nemărginite, poate să biruiască răutatea mea. Așa, Dumnezeule al milei și al îndurărilor, izbăvește-mă de meșteșugirile cele viclene ale vrăjmașului celui spurcat și cumplit, care în fiecare ceas ține și necăjește sufletul meu cu gânduri rele și urâte. Puterea Ta cea negrăită, Hristoase, care a certat valurile mării,  să-l certe și pe el, să-l facă nelucrător și să-l alunge departe de la mine, robul Tău. Căci în fiecare zi își înnoiește asupra mea măiestriile lui și se sârguiește să-mi stăpânească cugetul meu slab și să mă despartă de Tine și de poruncile Tale cele dumnezeiești. De aceea, Stăpâne mult milostive, trimite degrabă ajutorul Tău și alungă de la mine, robul Tău, pe balaurul cel mare împreună cu toate gândurile lui cele viclene și spurcate. Ca fiind curat, să Te laud și să te slăvesc pe Tine, împreună cu cel fără de început al Tău Părinte și cu Făcătorul de viață Duhul Tău, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a opta către Domnul nostru Iisus Hristos, a lui Ghenadie Scolasticul, patriarhul Constantinopolului

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevărat, Împăratul cel preaînalt, preasfânt, preabun și mult milostiv, Cuvinte de-a pururea vecuitor al lui Dumnezeu-Tatăl, Cel fără de început, Făcătorule a toată zidirea și înnoitorule al omenirii, care, pentru iubirea de oameni cea negrăită, te-ai împărtășit de trup și de sânge și ai lucrat minunat iconomia cea negrăită și mai presus de fire, cel de care niciodată nu se satură puterile cele sfinte și mai presus de ceruri, ci neîncetat laudă mărirea și strălucirea dumnezeirii Tale cu glasuri de cântare, pentru ce noi, smeriții robii Tăi, cei răscumpărați cu sângele Tău cel cinstit, să ne săturăm a Te lăuda pe Tine? Și dacă iubirea Ta de oameni și darul Tău cel fără de măsură lucrează întru noi de dimineață până seara și de seara până în cealaltă dimineață, pentru ce noi să nu-Ți mulțumim Ție, Făcătorului nostru de bine, măcar în vremuri hotărâte? Ci iartă-ne noua, Hristoase lesne iertătorule, căci întâmplările vieții acesteia vremelnice, nevoile firii și rânduiala aceasta la care ai voit de ne-ai ridicat pe noi ne împrăștie și nu ne lasă te cugetăm pe Tine neîncetat cu mintea și să te lăudăm fără tăcere cu gura. Pentru aceasta, ca pe o pârgă a gândurilor celor din fiecare zi și a graiurilor noastre, își aducem Ție slujba cea de dimineață și de amiază și de seară. Deci mă închin Ție, Ziditorului meu, împreună și Părintelui Tău cel fără de început și Duhului Tău cel făcător de viață. Îmi plec genunchii inimii și ai trupului meu, cu frică și cu cutremur, Ție, Stăpânului cel atotputernic și preabun și-Ți mulțumesc pentru toate câte ai făcut și faci cu mine. Căci cu mâna Ta m-ai zidit, cu insuflarea Ta mi-ai dat viață, cu purtarea Ta de grijă m-ai crescut, cu darul Tău mi-ai făcut cunoscută credința cea adevărată. M-ai învățat tainele sfintei tale Biserici, m-ai împodobit cu bunătățile acestea vremelnice, m-ai izbăvit de primejdii, m-ai sculat din boli, m-ai povățuit nevăzut spre cele de folos. Mă ocârmuiești și mă încălzești ca pe un pui, și făptură a dragostei Tale. Dar cum îndrăznesc să pomenesc facerile Tale de bine, căci ele sunt noian nedeșertat, adânc necuprins și înălțime nevăzută? Nu reușesc să mulțumesc pentru cele făcute mai înainte și iată că mă ajunge mulțimea facerilor de bine cele de curând. Și chiar însăși aceasta, că pot mulțumi, ce mare dar este? O, smerenia mea! O, bunătatea Ta! Căci și aceasta singură ce o aduc în locul tuturor, mulțumirea, este darul Tău. O, dragostea ta cea covârșitoare! Căci toată bogăția bunătăților Tale ai vărsat-o peste mine, o mulțumire curată știu, împlinirea voilor Tale. Dar dacă duhul va fi osârdnic, iar trupul neputincios – precum ai zis, Doamne – ce voi face? Și dacă și duhul se stinge cu osârdia din pricina gândurilor celor vremelnice? Însă Tu, Doamne, puternic ești ca și voirea să mi-o aprinzi și trupul să mi-l împuternicești. Și-Ți voi mulțumi curat, dacă voirea mea se va uni cu voia Ta și dacă toată inima mea se va lipi de dragostea Ta. Învrednicește-mă de aceasta, Hristoase Împărate, Fiule al dragostei lui Dumnezeu și Dumnezeule preabun.

Și ce voi grăi către Tine pentru cele de azi? Sau pentru cele de mâine? Ce bine îmi voi voi mie, pe care Tu să nu-l voiești mai înainte de mine? Și cine știe binele meu, fără numai Tu, care singur poți să și-l faci, necerându-l de la Tine? Iar dacă este trebuință și de rugăciune către bunătatea ta, solește pentru mine taina iconomiei Tale și crucea care Te-a primit pe Tine pironit pe ea și întru tot sfânta și fără prihană Maica ta, ceea ce mai presus de fire a slujit tainei și cei ce până la moarte s-au făcut râvnitori curați ai învățăturii și petrecerii Tale celei cerești. Și aceștia solind pentru mine, vei deschide și astăzi, după obicei, mâna Ta și mă vei umple de bună voire și mă va sprijini dreapta Ta. Iar dacă păcatele mele vor pune stavilă la izvorul iubirii Tale de oameni, totuși șterge-le, trece-le cu vederea, iartă-le și trimite-le întru adâncul uitării. Căci lucru obișnuit îți este Ție, Hristoase Împărate, a lăsa greșelile. Cugetul nostru, al oamenilor, străbate mai iute decât lumina, cuvântul este alunecător și lucrurile sunt materialnice, ale grosimii acesteia întunecoase și pentru acesta nu se va lăuda înaintea Ta niciun trup. Ci numai Tu, Doamne, fiind curat și fără de păcat, poți să ierți păcatele noastre.

Iisuse al meu preadulce, păzește viața binecredincioșilor creștini și ai robilor Tăi cei adevărați întru îndelungare de zile și cu bună sporire. Iar după viața aceasta de acum, pe care ai hotărât-o cu măsuri și cu soroace, învrednicește-ne de viața și împărăția cea pururea vecuitoare, nu pentru vrednicia noastră, ci pentru bunătatea Ta, Doamne Împărate, nepomenitorule de rău. Că Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea împreună cu Părintele Tău Cel fără de început, cu care, întru unitatea Sfântului Duh, viezi și împărățești în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a noua către Domnul nostru Iisus Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul meu, plouă în inima mea roua harului Tău, adapă cu el mintea mea și împodobește-o cu florile umilinței, ale smereniei, ale dragostei, și ale răbdării, căci, iată, rugăciunea mea este neputincioasă și păcatele mele sunt mari și tari. Greșelile mele mă necăjesc și neputințele mele mă silesc a striga Ție: Cel ce ai deschis ochii orbului, deschide și ochii minții mele, ca să văd totdeauna frumusețea Ta; Cel ce ai deschis gura asinei lui Varlaam, deschide și gura mea spre lauda și slava Ta; Cel ce ai pus hotar mării, pune, prin darul Tău, hotar al inimii mele, poruncile Tale, ca să nu se abată nici în dreapta nici în stânga; Cel ce ai dat apă în pustie poporului celui nesuspus și împotrivă grăitor, dă umilință inimii mele și lacrimi ochilor mei, ca să plâng ziua și noaptea în toată vremea vieții mele.

Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne, și dăruiește-mi ca, din sămânța cea sfântă a darului Tău, să-Ți aduc mănunchi de umilință, smerită cugetare și dragoste. Slavă Ție celui ce mi-ai dat mie, ca să-Ți aduc Ție! Auzi, Doamne, rugăciunea robului Tău, pentru rugăciunile tuturor sfinților Tăi. Greșit-am la cer și înaintea Ta, Doamne Dumnezeule atotțiitorule, și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul al Tău, nici a privi la înălțimea cerului din pricina mulțimii păcatelor mele și nici a rosti numele Tău cel preaslăvit cu buzele mele cele întinate. Că m-am făcut nevrednic cerului și pământului, întărâtându-te pe Tine, Stăpânul meu preabun. Pentru aceea, mă rog Ție, Doamne, să nu mă lepezi pe mine de la Fața ta, nici să Te depărtezi de la mine, ca să nu pier. Și de nu mi-ar fi ajutat mai înainte darul Tău, aș fi pierit și eu acum ca și cum n-aș fi fost. Căci după ce Te-am părăsit pe Tine, nu m-a mai întâmpinat nicio zi bună. Iar ceea ce întru păcate se pare că este bun, mai amar este  decât toate cele amare. Iar acum de nu-mi va ajuta același dar al Tău, iarăși voi fi ca și cum n-aș fi. De aceea, nădejde tare am, că-mi vei ajuta și mă vei împuternici cu darul Tău, Doamne Dumnezeul meu, ca să mă îngrijesc de mântuirea mea. Pentru care și cad la Tine rugându-Te: Sprijinește-mă pe mine, cel ce m-am rătăcit din calea dreptății; varsă peste mine mulțimea îndurărilor Tale, ca peste fiul cel desfrânat, că mi-am cheltuit viața mea risipind bogăția darului Tău. Miluiește-mă, Dumnezeule, și nu pomeni răul pe care l-am săvârșit în viața mea cea înrăită. Îndure-te spre mine, ca spre desfrânata, spre vameșul și spre tâlharul, care urgisiți fiind de toți pe pământ, Tu, Doamne, i-ai îndreptat și i-ai făcut locuitori ai desfătării raiului. Primește-mă și pe mine, robul Tău cel netrebnic, și pocăința mea, că și eu sunt urgisit de toți. Căci ai venit să chemi nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință. Că Ție se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a zecea către Domnul nostru Iisus Hristos, a lui Mihail Critobol din Imbros

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ești milostiv și lesne iertător, izvorul milei și noianul cel neîmpuținat al iubirii de oameni, Cel ce nu ai venit să chemi pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, care se pocăiesc, primește-mă și pe mine, Cel ce ai poruncit lui Petru, verhovnicul ucenicilor și apostolilor Tăi, ca să ierte de șaptezeci de ori câte șapte păcatele, arătând pe de o parte nemărginirea bunătății și iubirii Tale de oameni, și pe de alta deschizând cu milostivire și cu îndurare ușa pocăinței tuturor celor ce au păcătuit, dăruindu-le vreme de întoarcere și alungând deznădăjduirea. Însuți Stăpâne Iubitorule de oameni, Dumnezeule a toată mângâierea, Părinte al îndurărilor, Doamne al milei, adâncule al milostivirii, noianule al bunătății, izvorule al milosârdiei, vistierie neîmpuținată a îndelungii răbdări și a nepomenirii de rău, povățuitorule al celor rătăciți, îndreptătorule al celor căzuți, nădejdea celor deznădăjduiți, mângâierea celor scârbiți, Cel ce Te faci toate pentru toți și Te-ai arătat pentru mine și pentru mântuirea mea, primește-mă acum și pe mine, păcătosul și netrebnicul Tău rob, cel ce mă pocăiesc și mă apropii de Tine cu inima zdrobită, cel ce cu smerenia duhului cer dezlegare de greșelile mele cele multe și cumplite, pe care le-am săvârșit întru cunoștință și necunoștință în toată viața mea. Călcând legile Tale, lepădând poruncile Tale, nepăzind așezămintele Tale și defăimând rânduielile Tale cele bune și mântuitoare și depărtându-mă cu totul de la Tine și umblând după mintea mea cea rea, făcându-mă bucurie diavolului și dracilor lui cei vicleni și împlinind în tot felul voile lor. Și acum, Doamne, Doamne, trezindu-mă din păcat ca din somn și beție, târziu de tot venindu-mi în sine-mi și luând simțire de relele mele, cercetându-mă, m-am văzut pustiu de tot binele, gol din pricina păcatului, de podoaba cea luminată și strălucită a dumnezeieștii scăldători, cu care m-ai îmbrăcat, flămând, înfricat, ținut de toate relele, lipsit cu totul de orice bine și urgisit de toți. Și cugetând la viața cea mai dinainte întru care m-ai așezat și din care am căzut din pizmă, mi-am adus aminte și de îndurările Tale cele multe, de purtarea Ta de grijă cea părintească și iubitoare de oameni și, întorcându-mă către Tine, Stăpâne, cu îndrăzneală mă arunc la picioarele Tale, strigând dintru adâncul sufletului ca fiul cel desfrânat: Greșit-am, Doamne, la cer și înaintea Ta. Primește-mă, Bunule și Iubitorule de oameni, Doamne, pe mine cel   ce mă întorc, mă pocăiesc și mă apropii cu îndrăzneală de bunătatea Ta cea negrăită și la milostivirea Ta cea nemăsurată. Primește-mă pe mine, făptura mâinilor Tale, pe care ai cinstit-o cu chipul Tău și cu stăpânirea a toate; dăruindu-i față de celelalte vietăți cuvânt și împodobind-o cu bunătăți multe și mari. Pentru care și Lege ai dat, și prooroci ai trimis și alte nenumărate fapte ai lucrat. Pentru care om Te-ai făcut, Dumnezeu fiind și Stăpân și săvârșind toată iconomia cea înfricoșătoare, ai suferit patimi, cruce, moarte și îngropare, ca să mă slobozești pe mine de moarte, de patimi și de păcate, să mă întorci la înrudirea cea mai dinainte, de fiu al Tău după dar și să mă faci moștenitor al împărăției Tale. Și dacă toate acestea le-ai făcut și le-ai suferit pentru mine cu iubire de oameni, cum dar mă vei lăsa acum, Stăpâne, să mă fac vânat diavolului și să se laude înaintea Ta? Care nu numai că a amăgit pe om, dar l-a și alungat din petrecerea raiului și l-a lipsit de viața fericită cea de acolo. Ci încă și după iconomia Ta cea negrăită și jertfa cea înfricoșătoare, prin care Ți-ai vărsat sângele cel domnesc pentru răscumpărarea noastră, poate să răpească pe robii Tăi și să-i ducă în prăpastia pierzării. Nu, Stăpâne Iubitorule de oameni, Împărate veșnice și Doamne atotputernice, să nu aibă biruință asupra noastră vrăjmașul adevărului, nici să ne biruiască răutatea noastră.

Am greșit, dar nu ne-am depărtat de la Tine, am greșit dar pe Tine Dumnezeu Te numesc, am greșit multe, o mărturisesc, dar cad la bunătatea Ta și la iubirea Ta de oameni ce nu are margine. Cât de mult am păcătuit eu, tina, încât Tu să nu poți dezlega? Ce păcat mare am făcut, ca să nu-l poți ierta? Ce nelegiuire am făcut, pe care să nu o poți lăsa? Oare atât de mult am nelegiuit, încât să nu Te milostivești? Fiind îndurat și îndelung răbdător din fire, de s-ar fi adunat toate păcatele oamenilor la un loc, ca un nimic s-ar fi socotit aruncându-le în adâncul cel nemărginit al bunătății și al iubirii Tale de oameni. De aceea, stăpâne, Iubitorule de oameni, doresc să mă îndreptez înaintea Ta, nu căutând la necurăția mea, căci sunt necurat și mai spurcat decât toți, tăvălindu-mă ca animalele în tină și în noroiul răutăților mele celor nenumărate departe de poruncile Tale, cu cugetând la milostivirea și blândețea Ta cea nemărginită și privind la înălțimea și mărimea bunătății și iubirii Tale de oameni, pe care niciun păcat de moarte nu poate să le biruiască.

Deci, primește-mă pe mine, cel ce mă întorc cu lacrimi și cu suspinuri și mă căiesc și cer iertare pentru cele ce am greșit. Pleacă-Te rugăciunilor și cererilor mele, milostivește-Te ca un milostiv, îndură-Te ca un îndelung răbdător, miluiește-mă ca un iubitor de oameni și-mi iartă toate câte am greșit Ție. Primește-mă pe mine, robul Tău, care-Ți mulțumesc că nu m-ai lepădat pe mine până acum de la bunătatea Ta cu fărădelegile mele, și-Ți cer dezlegare și iertare pentru cele greșite de mine. Și Te rog ca de acum înainte să mă întărești întru credința, nădejdea și dragostea Ta și să mă păzești neclintit de toate meșteșugurile și năpădirile vicleanului, ca să nu mă răpească răutatea spre prăpastia pierzării, nici să mă fac vânat vrăjmașului. Încredințează-mă și mă întărește să fac voia Ta și să împlinesc poruncile Tale.

Așa, Stăpâne îndelung răbdătorule, Doamne mult milostive, soare înțelegător, Împărate al slavei și milostivirea și iertarea cea desăvârșită a păcatelor mele, așa, Iisuse preadulce, răsuflarea mea, răcorirea, mângâierea, dulceața, pacea, veselia sufletului meu, bucuria cea deplină, dragostea cea desăvârșită, dorirea cea dumnezeiască, viața cea fără de mâhnire și poftirea de cele bune; așa, lumina ochilor mei, ridicarea mâinilor, mersul picioarelor, potrivirea mădularelor și întregirea trupului meu, la Tine numai, Stăpâne Hristoase iau aminte, Ție viez, pentru Tine mă mișc și pentru Tine sunt, deși am greșit mai mult decât toți. Curațește minte mea de împătimirea cea materialnică, de cugetele cele deșarte, de aducerile aminte și de obiceiurile cele necuvioase, care mă țin și mă sugrumă. Dă-mi dorire bună a sufletului, gând temeinic, cugetare neîncetată și pomenirea de Tine, Dătătorule de lumină, și de dragostea Ta cea desăvârșită, ca să contemplu de-a pururea podoaba și frumusețea Ta cea iubită. Spală-mă cu desăvârșire de spurcăciunea păcatului și mă curățește de toată împuțiciunea patimilor, de necurăția și întinăciunea trupului și a duhului și dă-mi liniște statornică și pace adâncă a gândurilor, ca prin toate, împărtășindu-mă de facerea Ta de bine, de îndelungă răbdarea și bunătatea Ta cea nemăsurată și dobândind din destul mila Ta cea dumnezeiască, să mulțumesc, să laud si să slăvesc numele Tău cel Preasfânt, împreună cu al celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și de viață Făcătorului Tău duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Sfântul Nicodim Aghioritul, Apanthisma, Rugăciunile Sfinților Părinți, Ed. Sophia.

NOTE:

„În anul 2018 avem toate motivele să cultivăm o bucurie sobră, pentru că jumătate din acest Centenar este consumat, din 1938, de la dictatura regală a lui Carol al II-lea și până în 89 prin o serie de regimuri abuzive, totalitare și chiar criminale. O formă a traumelor pe care noi le-am suferit se vede și în faptul că nu mai avem forța de a ne bucura. S-a ajuns, din păcate, ca la aproape 30 de ani de la căderea regimului comunist în România, într-un timp record, la o justificare a atrocităților și la o relativizare. Și asta o vedem la fiecare pas”, a spus președintele IICCMER.

„Marea problemă care se pune în acest an este să nu reaprindem dușmănia nici măcar la nivel retoric, interetnică, între noi sau alte grupări, mai cu seamă când e vorba de unguri. Inteligența maximă la care noi suntem chemați, ca corp social, ca instituție, este să nu alimentăm extremele, de nicio formă. Nici în raport cu trecutul, cu atât mai puțin cu ceea ce ar trebui să construim în viitor”, susține Radu Preda

Despre pierderea simbolurilor

„Suntem într-o cultură a vizualului, care, în mod paradoxal, dar nu de neînțeles, distruge tot ceea ce este simbol. Pentru că simbolul este un pariu cu nevăzutul. Pentru că acum vedem lucruri care sunt plate și, de cele mai multe ori, lispsite de relevanță. Pe de altă parte, nu pot să nu constat că Biserica noastră este cea care va puncta în mod real Anul Centenarului, prin sfințirea noii Catedrale Patriarhale. Denumirea de „Catedrala Mântuirii Neamului” alimenta acest afect anti-ortodox, pe care îl constat din ce în ce mai des în anumite medii. Și în jurul acestei catedrale s-au spus lucruri odioase, ca să nu mai zic că am fost „plimbați” cu Catedrala prin București și nimeni nu mai credea că o să se construiască. Trebuie să se știe că există o întreagă istorie a drumului către Catedrală, pornind de la Eminescu. Simbolic și politic, pornind de la Marea Unire. Pentru asta s-a dorit Catedrala: pentru a marca sacrificiile care au dus la realizarea României Mari. Avem Biserici și cimitire dedicate Eroilor Revoluției, dar nu avem un loc central și sacru care să pună în lumină faptul că tot ce noi am primit și considerăm azi ca fiind de la sine înțeles a fost plătit cu un preț foarte mare”, a declarat Radu Preda. Sursa: Activenews

• Proiect de țară avem? - Lumea Credinței
• Unitatea românilor, sărbătorită în anul centenar - Trinitas TV
• Monumentul libertății religioase de la Turda, blasfemie la adresa Centenarului - Activenews 
• Biserica Nașterea Maicii Domnului vrea sa ridice Turnul Unirii - Obiectiv de Suceava
• Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire - Basilica
• Anul centenarului 2018 - Biserici ale Bucureștiului
• Academia Română anunță semnarea unui parteneriat cu ICR - Basilica
• Mănăstirea Putna - Pe drumul Unirii românilor - Activenews
• Marea Unire - România Mare - Adevărul 
• Familia țărănească în România, un secol de fotografie - Activenews
• Aplicație pentru mobil dezvoltată de IT-iști pentru Centenar - Activenews
• Principalele evenimente ale lunii februarie 2018 - Ziarul Lumina 

INTERVIURI CARDINALE. În Revista Matricea Românească, a apărut următorul interviu, acordat de către Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu (Sibiu), pe care vi-l supunem atenției în rândurile de mai jos, cu acordul publicației sursă:

”Cine intră în matricea noastră trebuie să ne cunoască miturile fondatoare. Dacă alţii ne-au studiat în «think tank»-uri şi s-au instaurat aici, şi au cumpărat pământul, ţara, să stea liniştiţi, că nu vor stăpâni mult!”

Fost bursier în Anglia şi preot misionar pe vremuri în Franţa, Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, ştie un lucru sau două despre luminile Occidentului şi specificitatea matricelor străine, circumscrise mitului lui Faust, faţă de cea a matricei româneşti, marcate indelebil  în istorie de marile noastre mituri fondatoare: Mioriţa, Meşterul Manole şi, spune părintele, Harap-Alb. „Turcii, când l-au omorât pe Brâncoveanu, s-au exprimat despre noi: «Românii sunt un popor pe care, dacă îi decapitezi, faci ce vrei din ei!» Şi asta s-a întâmplat. Atuncea ne-au decapitat, şi după aia ne-au stăpânit. Iar chestiile astea, unii le ştiu foarte bine”, atrage atenţia Bârzu.

Matricea Românească: O să vă rog, în primul rând, să vă prezentați pentru cititorii noștri, și bine v-am găsit la Sibiu!

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Vă mulțumesc pentru invitație! Sunt părintele Vasile Bârzu, lector la disciplinele de sistematici la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, „Andrei Șaguna”. Sper să fac față cererilor și întrebărilor pe care mi le puneți.

Matricea Românească: Când ați auzit despre acest proiect, despre această sintagmă, Matricea Românească, ce sentiment ați încercat? Când auziți despre matricea românească la ce vă gândiți, care sunt elementele chintesențiale la care vă raportați?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: E o expresie pe care eu o folosesc adesea la curs. Fac aceasta, înțelegând foarte bine, și din punct de vedere biblic, și din punctul de vedere al spiritualității, că fiecare popor are o matrice a existenței sale spirituale, niște factori care țin de o transcendență în plan mitic, unde sunt hotărâte, trasate şabloanele spirituale ale unui popor, ale unui grup. Trebuie să înțelegeți că e un episod destul de controversat în tradiția biblică, unde se vorbește despre împărțirea oamenilor la Turnul Babel, după numărul îngerilor lui Dumnezeu. Acești îngeri au fost unii căzuți, de aceea vedem în lume toată această multiplicitate de religii și de etos-uri, de șabloane spirituale.

Românii, trei mituri fondatoare: Harap-Alb, Meşterul Manole, Mioriţa

Fiecare popor are un șablon spiritual în care s-a născut înainte de a deveni creștin, și creștinismul a reușit, printr-un fenomen de inculturație, de transculturație, să transfigureze elementele din acel șablon pre-creștin.

Mitologia romană – sursă primordială de mituri pentru creştinism. 

A reușit unde a reușit, dar sunt locuri unde nu a reușit – și creștinismul a trebuit să se retragă, sau a dispărut. Dar, oricum, în etos-ul nostru creștin general, ca civilizație creștină, persistă aceste elemente de matrice spirituală care definesc într-un mod inefabil, de neoprit această formare a poporului. Vedeți, de exemplu, că dimensiunile spirituale ale rușilor sunt date de întindere, de friguri, de o geografie a spațiului pe care îl locuiesc. Și aici, la fel, este o altă geografie, care a impus anumite șabloane, obiceiuri, tendințe. La fel, Occidentul e marcat de mitul lui Faust – ducem discuția și înspre acest domeniu, fiindcă asta defineşte matricea românească.

Dimensiunile spirituale ale rușilor sunt date de întindere, de friguri, de o geografie a spațiului pe care îl locuiesc. La fel, Occidentul e marcat de mitul lui Faust

Noi nu am scăpat încă de acest fond transcendent, mitic. Creștinismul a îmbrățișat forme corporale, folclorice, care au respirat încă. Suntem, ca spațiu, noi, românii, marcați de trei mituri sau trei șabloane spirituale care ne sunt date. Unul e evocat de basmul „Harap-Alb”: drama poporului din acest spațiu, de a căra în spate Spânul, propriul stăpân silnic, care te forțează însă la depășire spirituală. Tot în acel basm, care e de natură pelasgică, foarte vechi, sunt, practic, niște șabloane care sunt propice însămânțării creștinismului. Ce înseamnă „Harap-Alb”? Transfigurarea negru-alb, evoluția, mutația, transmutația pe care trebuie să o realizeze sufletul. Un dualism la care basmul te învață cum să ajungi, să-l transfigurezi. Tot basmul acesta este o cheie, are o semnificație spirituală foarte profundă. S-a pierdut această înțelepciune… Toată civilizația europeană are, de exemplu, povestea Albei ca Zăpada, dar nu se înțelege că Albă ca Zăpada este simbolul sufletului, iar cei șapte pitici sunt simbolurile cheilor spirituale care sunt în sufletul omului. Se înțelege ca un basm. Când copilul auzea basmul respectiv, el deja intra în acea matrice spirituală, a transformării.

Un alt element definitoriu al populațiilor de aici, din această zonă balcanică și carpatică, este mitul jertfei creatoare, evocat foarte clar în legenda Meșterului Manole. Populația din zona aceasta se află la intrarea pe scena Europei din Asia. Peste noi au trecut toate popoarele migratoare, tot timpul. Ce am construit ziua, s-a dărâmat noaptea, ce am construit în timp de pace, s-a dărâmat în timp de prigoană. Iarăși, acest element istoric ne-a ajutat, practic, la orientarea spirituală a noastră, nu la focalizarea pe dăinuirea prin materie, prin civilizație. Pentru că nu am putut, efectiv, să dezvoltăm o civilizație materială din cauza acestor vitregii. Tot timpul au trecut popoare migratoare, au fost războaiele altora peste noi, aici. Din toată această dramă continuă un al treilea element al culturii populare românești: balada Miorița. Aceasta propune împăcarea în faţa Cosmosului, nunta cosmică drept dimensiune a vieții – pentru că nunta materială nu prea o poți face!

Matricea Românească: O baladă care, din păcate, e rău înțeleasă. De multe ori au existat comentarii cu privire la ea.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Da! Problema e că și această pasivitate, la noi, e rău înțeleasă, pentru că omul modern nu mai realizează la modul real, nu mai trăiește cosmic, nu mai trăiește nunta cosmică a ciobanului, a păstorului mioritic. El e legat de lumea materială în care nu reușește – dar nu reușește, pentru că nu înțelege aceste trăsături ale matricei noastre spirituale. Sunt niște elemente ale unui plan de conștiință mult mai profund al unui popor. Și popoarele din Occident au, fiecare, șabloanele lor – cum spuneam, că Vestul e marcat de mitul lui Faust. Păziți de vicisitudinile istoriei – şi graţie nouă –  occidentalii s-au legat de materie, de bani, de avuție, și au început să viseze bani, să dorească bani, să își vândă sufletul.

Matricea Românească: Lui Mamona.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Mamona, dar și un fel de pact cu diavolul, pentru că acesta este, de fapt, mitul lui Faust. Şi, de aici, cu totul alte dimensiuni pseudo-spirituale pe care le dezvoltă. Spuneam că e un plan de conștiință mult mai profund. Știți foarte bine că omul și cultura omenească se constituie pe mai multe planuri de conștiință. E vorba despre conștientul personal sau de conștiința mea, care e făurită de obiceiurile mele… Dar, mai departe de aceasta, este o conștiință pe care mi-o dă familia, mi-o dau niște obiceiuri. Mai departe e conștiința pe care o dă națiunea, și etos-ul națiunii, folclorul. Acestea se cristalizează, de obicei, în anumite opere, mituri, legende, balade. Noi, ca popor român, le avem pe cele trei mari opere despre care v-am vorbit, pe care omul modern nu le înțelege, și care definesc etos-ul nostru. Cine intră în matricea noastră, trebuie să le înțeleagă pe acestea trei. Dacă alții se gândesc și le-au studiat în think tank-uri și s-au instaurat aici, au cumpărat pământ și au cumpărat țara, să stea liniștiți, că nu vor stăpâni mult!

Suntem, noi românii, marcați de trei mituri sau trei șabloane spirituale. Unul e evocat de basmul „Harap-Alb”: drama poporului din acest spațiu, de a căra în spate Spânul, propriul stăpân silnic, care te forțează însă la depășire spirituală

Matricea Românească: Tocmai pentru că nu sunt racordați la această matrice.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Exact. Mulți fac castele de nisip, aici sunt nisipurile mișcătoare…

Matricea Românească: Aș vrea să vă întreb, părinte, cum considerați că a evoluat această matrice și în ce stare se află ea astăzi? Cum putem să ne racordăm la originile noastre?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Matricea, de aia e matrice! – că nu prea evoluează, ea păstrează partea de lemn, ea trebuie să dea forma. La fel cum și Biserica vine cu matricea ei spirituală.

Matricea Românească: Astăzi, dacă ne uităm la suprafață, ar părea că matricea se viciază prin contact cu alte matrice…

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Da, se vrea ciocnirea civilizațiilor, se vrea uniformizarea, însă ce nu înțeleg marii lumii de astăzi, că vrând să schimbe aceste matrice spirituale – pe japonez nu poți să-l faci român, și pe român nu poți să-l faci japonez! În Japonia a fost sute, mii de ani cultura samurailor, o selecție a populației – prin tăiat capul. O selecție a obiceiurilor, o cultură. Aceea și-a pus amprenta, chiar dacă, practic, modernitatea și postmodernitatea intervin în aceste matrice spirituale prin niște patimi vulgare și caută să strice ceea ce e frumos, sublim, în cristalizarea milenară a popoarelor. Aceasta se întâmplă. Nu vor dăinui, pentru că, așa cum în creștinism se vorbește despre Liturghia începerii, de fiecare dată: „Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta”, dacă vor încerca să strice tot mai mult, nu vor mai exista nici ei, nu vor mai avea ce să pară a fi.

Matricea Românească: Deci să fim optimiști.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Un optimism în cadrul unei lumi al cărei destin este hotărât dintru început. În cazul Poporului Ales, când nu respecta Legea care i-a fost dată de Dumnezeu, ca lege pentru existența în Pământul Făgăduinței, țara și legea constituindu-se ca matrice sprituală, era nevoie de transmutație. Este una dintre legile esențiale ale existenței spirituale. Dacă nu împlinești ceea ce se cuvine matricei, în care ești chemat să exiști, ești scos din matrice. În mănăstire, dacă nu te supui legii, mănăstirea te leapădă. Pleci, nu ai liniște, nu stai acolo. Poporul Ales a avut parte de o pronie. În Cartea lui Daniel, se spune la un moment dat despre: ”mult s-a luptat îngerul Arhanghel Mihail, împotriva îngerului Asiriei, să vă scoată din robie”.

Păziți de vicisitudinile istoriei – şi graţie nouă –  occidentalii s-au legat de materie, de bani, de avuție, și au început să viseze bani, să dorească bani, să își vândă sufletul

Fiecare popor are un înger ocrotitor. Asiria nu era nici iudaică, nici creștină  atunci, pe timpul lui Daniel. Dar era vorba de un popor proniat de un înger. Deci, în afară de oamenii care constituie ei legi noi și care vor să strice aceste matrice spirituale, sunt îngerii sus, și Dumnezeu, mai presus de ei. Matricele acestea spirituale sunt păzite. Un element definitoriu pentru matricea românească este ceea ce spune Herodot în „Istorii” – ”populația de aici era foarte vitează, geto-dacii erau foarte viteji, dar a fi uniți, ei nu se poate”. Şi mai departe, ce nu prea se pomenește aici este că dacii mai beau și că „trăgeau cu săgeți după zei”, cum continuă citatul. Și pe zei îi invitau să fie trași în țeapă! Iarăși, este un element pe care îl găsim descris de-a lungul istoriei noastre, trasul în țeapă.

Matricea Românească: În această matrice românească spirituală despre care vorbiți, ce loc ocupă credința?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Credința e elementul care te ține în matricea spirituală propice. Eu m-am referit acum la această matrice spirituală pre-creștină, antecreștină. Ea are reverberații în cum s-a dezvoltat civilizația noastră creștină. Însă, creștinismul a încercat să transfigureze – şi a reușit, în mare măsură. E un miracol, așa cum spune un istoric, că poporul român există ca și unitate etno-lingvistică. Toți ne simțim un neam. Dacă ținem cont că au fost zeci de popoare migratoare care au trecut prin asta, și fiecare și-a lăsat sămânța, suntem un conglomerat, nu suntem o rasă unică. Ne uităm unii la alții și vedem. De aceea se minuna un istoric. Ceea ce se numește poporul român e departe de a fi o unitate de rasă. Dar totuși, Liturghia, Potirul au făcut una din toate aceste populații care au trecut, s-au bătut, au rezistat, au murit, s-au născut aici, s-au chinuit, Liturghia le-a dat aceeași simțire.

De exemplu, aici, în Sibiu, în Rășinari, a fost o populație de cumani. Ei sunt oarecum altfel, dar totuși sunt români. Și totuși, în acest Potir, în pântecele Potirului, firea lor s-a topit și s-a armonizat. Vedeți aici importanța creştinismului.

Matricea Românească: Aici e și minunea matricei.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Sângele lui Hristos din Liturghie transmite energii armonizatoare, unificatoare. Criza spirituală pe care o trăim este din cauza faptului că poporul nu se unește în Liturghie. Ea este un factor unificator.

Matricea Românească: Un preot din București, părintele Marcel Stavără de la Biserica Icoanei, spune că, pe vremuri, se zicea „Monarhia salvează România”. El îndeamnă să nu se zică așa, ci „Liturghia salvează România”.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Bineînțeles! Liturghia, ar mai fi și alte practici spirituale care ar salva România, dacă poporul le-ar împlini. M-am referit la aceste elemente de matrice spirituală pre-creștină – în toate culturile există această îmbinare, această inculturație a creștinismului în etos-ul spiritual și o transfigurare a obiceiurilor și a etos-ului păgân de elemente creștine. Crăciunul a fost o sărbătoare păgână, dar creștinismul l-a transfigurat. Creștinismul l-a adus pe Hristos. A transfigurat totul. Citiţi Lactantius, „Instituţiile divine”, să vedeţi ce etos avea lumea pe atunci, lumea romană. El scrie ca un modern, şi vorbeşte despre toţi zeii ca despre nişte realităţi contemporane lor, care au trăit cândva şi pe care societatea îi cinstea. Acum, noi, sub influența educației moderne, considerăm că nici nu au existat vreodată zei, mituri. Neamul omenesc și destinul omului nu se pot constitui decât în întreg, nu te poți sustrage neamului tău. Nu începe lumea cu tine! Trebuie să te ajute cineva, să te pună într-o altă matrice și să încerci să devii altceva, dar nu știu ce devii! Cum te naști din părinți, ai rădăcini, păstrezi niște obiceiuri, niște trăsături. Acelea răbufnesc în comportamentul tău.

„Civilizaţia modernă, veche de 100 de ani, crede că a pus «coadă la prună» şi lumea începe cu ea”

Matricea Românească: De aici și multe drame, alienare.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Da! Deci, omul este o ființă fragilă. Botezul, esența lui, este să luăm forma lui Hristos. Aşa se spune: „Fă ca acesta ce se botează astăzi, să ia forma Hristosului tău”! Şi acesta este sensul vieții, să luăm forma lui Hristos. Cum? Fiecare, cu personalitatea noastră, cu sinergia pe care o face fiecare în mod original cu Hristos. De aici vine unicitatea vieții, cea a realizării personale. Matricea migrează, își schimbă conținutul. Hristos îi înfrânge. Cum spune în Epistola către Coloseni? Că Hristos „dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce. ” și El devine matricea spirituală în Biserică, prin aceste Taine, pe care nu le mai înțelege omul modern. Acesta din urmă vrea forma și moda. Omul modern vrea să trăiască la modă, nu să trăiască după forma lui Hristos. Vrea să fie la modă – şi se desfigurează. Civilizația modernă, de 100 de ani, se laudă cu descoperiri în industrie și știință, crezând că a pus «coadă la prună» și cu ea a început lumea. Așa se dau la o parte tradițiile, tot etos-ul, toate valorile, tot ce te călăuzește pe o cale bătătorită, pentru a trăi original, pentru a trăi altfel. Trebuie tot timpul  să menținem un echilibru – cât iau ca să mă păstrez ca om normal?

Se vrea ciocnirea civilizațiilor, se vrea uniformizarea, însă ce nu înțeleg marii lumii de astăzi, vrând să schimbe aceste matrice spirituale: pe japonez nu poți să-l faci român, și pe român nu poți să-l faci japonez!

Matricea Românească: Dumneavoastră aveți contact cu credincioșii, sunt și licăriri de speranță? Oamenii vin la Liturghie, vin la Biserică, ei caută sfaturi, Îl caută pe Mântuitor?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Sunt. Eu nu am atât de mult contact cu credincioșii, ci mai mult cu studenții. Nu sunt preot de parohie. Fac cursurile și discut cu studenții.

Matricea Românească: Studenții sunt ei înșiși un cocon de credință.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Căutări spirituale sunt, bineînțeles. Însă, dacă vorbim de matrice spirituală, se amestecă matricele. Una, pentru că sunt corupte prin diferite păcate, dar se tinde la importul altor spiritualităţi, obiceiuri, etos-uri, spre inventarea de noi moduri de a trăi. Din aceasta rezultă toată drama.

Matricea Românească: Cum se câștigă bătălia aceasta cu secularismul? Individual, colectiv?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Şi-şi! Și personal, și comunitar-liturgic. Dacă nu le îmbini, încerci să înoți numai cu o mână. Omul e și persoană, care se definește în comuniune cu alte persoane. Liturghia ajută foarte mult. Biserica, atunci când săvârșește Slujbele, este matrice spirituală. Și arhitectura Bisericii, la fel. Dacă ne referim la mistagogie, Simeon Teologul, Simeon al Thesalonicului arată cum se înțelege Liturghia în timp. De-a lungul epocilor, au fost vreo 12-14 moduri de a înțelege Liturghia. Fiecare generație sau epocă a înțeles-o din perspectiva obiceiurilor, filosofiei, culturii, practicii pe care le-au avut.

Matricea Românească:  Era un fapt normal?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Cu evoluții și involuții în gradul de înțelegere. Invit credincoșii și cititorii să facă o lectură elaborată a lucrării menţionate. Cum e, cel mai simplu, Biserica Matrice? Sunt cei patru pandantivi pe care sunt evangheliștii, și lângă aceștia sunt cele patru făpturi heruvimice care sunt chipul virtuților cardinale. Fiecare om are acele virtuți cardinale. Când te duci în Biserică, practic intri în matrice pentru a-ți reface echilibrul acestor patru virtuți cardinale cărora, prin viețuirea ta în lume, le-ai deranjat așezarea.

Matricea Românească: Și care, în permanență, sunt supuse atacurilor.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Sunt supuse atacurilor, intemperiilor spirituale și sociale. Aceste patru virtuți cardinale sunt prezente în om, în general, așa cum le-a creat Dumnezeu. Aşadar, Biserica ar fi matricea spirituală pentru întreaga umanitate, nu numai pentru creștini. E o înțelepciune preluată din filosofie, întrucât creștinismul asta a făcut, a transfigurat elenismul, l-a încreștinat. A preluat elemente și le-a dat perspectiva integrală a comuniunii cu Dumnezeu. Şi stoicii vorbeau despre cele patru virtuţi.

Ce au spus turcii? „Românii sunt un popor pe care, dacă îi decapitezi, faci ce vrei din ei!”

Biserica, e la modul propriu, o matrice spirituală. Chestiunea aceasta este greu de înțeles pentru omul modern, dezrădăcinat, care nu are cultură. Ce se urmăreşte? Am auzit că s-a scos Istoria din școală, nici nu se mai cheamă aşa, s-au scos și multe alte obiecte. De ce? Din cauza postmodernilor europeni, care vor să facă proiecte precum experiența cu Rusia Sovietică, iar acum vor să facă la fel cu Europa. Sunt o mână de şmecheri cu bani, care hotărăsc ce vor, şi impun cu mână de fier, asupra popoarelor.

Produc dezrădăcinări forțate și deformări forțate ale omului, pentru a-l transforma pe om într-un individ, cetățean al Spartei total dedicat Statului, lipsit de orice legi, soldatul perfect, dedicat tot timpul unui grup de potentaţi, sluga perfectă, exact ca în statul Spartei. Un stat autocratic şi tiranic. Trebuia să se impună şi această matrice.

Toată mitologia veche și zeii vorbesc și înfăptuiesc într-un limbaj multiplu, iar muritorul de rând înțelege ce îl duce capul. Zeul, de multe ori, zice și zice bine, dar muritorul nu înțelege. Matricele acestea spirituale sunt făcute mult mai bine decât credem noi – și decât vrea omul modern și postmodern să le modifice după al lui interes! Fiindcă aici sunt interese. Turcii, când l-au omorât pe Brâncoveanu, s-au exprimat despre noi: „Românii sunt un popor pe care, dacă îi decapitezi, faci ce vrei din ei!”. Şi asta s-a întâmplat. Atuncea ne-au decapitat, şi după aia ne-au stăpânit. Iar chestiile astea, unii le ştiu foarte bine. Vedeţi, ni s-a scos şi Istoria din şcoală. Nu avem voie să le spunem.

Matricea Românească: Măcar dacă s-ar face, să se facă bine istoria, nu trunchiată! Am publicat un material pe platforma noastră, cu părintele Vasile Oltean, directorul Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului. Dumnealui ne spunea că despre diaconul Coresi, care e fondatorul limbii române literare, nu există decât câteva rânduri în manualul de clasa a XI-a, și acelea fulgurant.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Da. Se introduce altceva, alte tipare culturale care să îl modifice, să îl adapteze pe tânăr ca cetățean al unei entități. Elvețianul e cetățean al cantonului cutare, se duce, dă turul planetei pentru afacerile lui, și se întoarce acasă, se îmbracă în pantalonii scurți, cântă „io-la-ri-uu”, ia armonica cu pălăria verde… El are identitatea lui, a locului, nu s-a considerat cetățean al Uniunii Europene .

Un element definitoriu pentru matricea româneascăeste ceea ce spune Herodot în „Istorii” – ”populația de aici era foarte vitează, geto-dacii erau foarte viteji, dar a fi uniți, ei nu se poate”. Şi mai departe, ce nu prea se pomenește aici este că dacii mai beau și că „trăgeau cu săgeți după zei”, cum continuă citatul. Și pe zei îi invitau să fie trași în țeapă! Iarăși, este un element pe care îl găsim descris de-a lungul istoriei noastre, trasul în țeapă

Matricea Românească: În ultimul timp, tot mai des, sunt aduși în biserici specialiști care vorbesc pe diverse teme. Ce părere aveți despre Biserică privită ca spațiu de cultură?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Da. Aici, vedeți… găsesc foarte îndreptățită această inițiativă. Societatea actuală modernă este foarte complexă, de aceea trebuie să chemi specialiști. O asemenea convorbire cu oamenii pricepuţi e ca o șezătoare, cum era pe timpuri, în timpul Postului. Aceea constituia, la acea vreme, etos-ul lor, și le crea cadrul spiritual în care ei se simțeau ca oameni în comuniune cu alți oameni.

Vidul spiritual dat de materie, de cultura asta consumeristă, materialistă, pragmatică, pe care o au oamenii postmoderni și societatea noastră trebuie umplut cu ceva, și eu consider ceva normal, să se dezvolte această direcție, să vorbească oamenii. Fiecare biserică ar trebui să aibă o sală de conferințe. În diasporă, în America, de exemplu, fiecare parohie veche și-a construit o sală de sport, unde fac și nunți, fac și petreceri la hram. Dacă plouă, acolo slujesc, nu în biserică. Sunt mult mai înstărite. Aici, a rămas cum a rămas. Oamenii, după Revoluţie, au început să facă garaje între blocuri, în loc să facă câte o biserică şi să creeze un centru. Repet: în timpul comunismului, ni s-a diminuat etos-ul creștin, a fost transformat poporul. Odinioară, matricea satului îi dădea românului modul de trai în ritmurile cosmice, ale naturii, ale anului, ale culturilor agricole. Mulţi din matricea asta au fost duşi într-o societate de pauperizare la oraș. Au trăit fenomenul de pauperizare – poate din punct de vedere material au dus-o bine, dar din punct de vedere spiritual, românul a fost dezbrăcat, dezgolit. Când să ne liniștim puțin în comunism, a venit Revoluția, care iar ne-a furat oamenii, iar ne-a dezmembrat, și găsesc foarte bună, această inițiativă, ca preoții să invite oameni intelectuali, cei care înțeleg lucrurile din specialitatea lor mult mai bine și să explice, să lămurească. Ca preot, nu poți să le știi pe toate.

Matricea Românească: E adevărat. În egală măsură, părinte, preoții – în virtutea funcției, a pregătirii lor și a înzestrării spirituale – sunt oameni de cultură.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: De acord. Cu  anumite limite!

Matricea Românească: Poate nu sunt recunoscuți ca atare. Dar o discuție cu un preot poate să-ți schimbe sensul vieții.

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Problema e să fie într-adevăr! Fiecare preot este pregătit în funcție de cât s-a străduit să-și continue educația și formarea sa spirituală, culturală şamd. Trebuie tatonat puțin cadrul, terenul, invitatul, materialul ce se dezbate. Ca să iasă ceva frumos, lămuritor, ziditor. Această interacțiune și discuție, dacă am intensifica-o, vă spun că s-ar obține rezultate enorme.

Am fost la bursă în Anglia. Nu-mi cerea să mă duc la toate orele, dar nu puteam să lipsesc de la ceaiul de dimineață și de la ceaiul de seară, unde trebuia să stai jumătate de oră – o oră, cu colegii tăi, să citiți ziarul împreună, să comentezi, să discuți, să socializezi. Astfel, se pregăteau oameni conștienți, treji, cu implicare socială, politică. Era altceva. Din păcate, la noi nu se face chestia asta. Fiecare se specializează și se deconectează de la viața socială, politică, economică, și n-o mai integrează în orizontul vieții lui personale. De aici, apare cetățeanul român, turmentat, care nu știe… Societatea e complexă. Trebuie, la un moment dat, să chemi un specialist, un om care înțelege mult mai bine.

Matricea Românească: Un gând pentru cititorii Matricei Românești? Un sfat?

Lect. Dr. Ierom. Vasile Bârzu: Să înțeleagă că există o matrice, că nu poți să exiști în afara ei. Cum postmodernitatea a produs filmul „Matrix”, omul, finalitatea lui este să capete o formă, să se dezvolte ca persoană. Mai presus de ființă este relația. Sfânta Treime este relație, trei persoane care au aceeași ființă. Ce potențează această relație este iubirea. Matricea îți asigură și stabilitatea, și evoluția. Te dezvolți ca personalitate, ca persoană în această matrice. Dacă ești ca fiul risipitor și ieși din matricea casei Tatălui, treci printr-o experiență dureroasă – iar cele mai dureroase sunt cele pe pielea proprie -, afli ce afli și te întorci în cele din urmă tot la Dumnezeu, care a creat Cerul și Pământul, și care este Matricea în care existăm. Să se adâncească această inițiativă, căci este foarte bună, și să vorbiți cât mai des despre matricea noastră spirituală!

Părintele Constantin Necula: Școala, biserica și familia sunt prezentați azi ca dușmani ai poporului, învățătorul, medicul și preotul fiind principalii „chiaburi” care trebuie exterminați. Se construiește încet, dar sigur, un Gulag al valorilor

Cu atâta mizerie aruncată pe Biserică, afectați de acțiunile a tot soiul de marxiști culturali, într-o lume găunoasă în virtuți, copiii vor la Dumnezeu, spune preotul Constantin Necula, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, în primul său interviu acordat presei din Republica Moldova.  Despre atacurile la adresa Bisericii, a familiei și a școlii, despre speranță și rugăciune în Postul Mare, despre iubire și iertare, dar și despre rolul Basarabiei în procesul de reîntregire a României Mari, în Anul Centenarului, a vorbit preotul Constantin Necula, cel care oferă răspunsuri la orice întrebare, care iubește România și pe români și nu contenește să apere unitatea și valorile acestui neam, cu ziariștii de la timpul.md.

Publicăm mai jos pasaje din acest interviu, via Activenews.ro:

Biserica și lumea virtuală a internetului

„Nu există rețete, ci numai voia lui Dumnezeu care i se propune voii omului. Libertatea este cel mai bun exercițiu de apropiere de Dumnezeu. Conținutul libertății este Dumnezeu. Există tehnologii multiple, dezvoltarea tehnologică a lumii este fabuloasă, dar nimic nu bate frumusețea veșniciei sufletului. Oricât de cuplat la tehnică ar fi, sufletul nostru însetează după Dumnezeu. Nici lumea virtuală a internetului nu satură setea asta fundamentală de Hristos. De aceea îi vedem pe tineri entuziasmați o clipă de locul comun al tehnologiei, dar mai apoi tot ei sunt disperați că nu e ceea ce credeau ei că este. Omul se poate apropia de Dumnezeu prin exercițiul libertății, care-și caută săturarea în Iubire. Restul sunt resturi de căutare.”

Despre cele mai frecvente probleme ale credincioșilor:

„Mai întâi de toate, este hrănirea lor cu disperare de tot ce înseamnă știrea zilei de zi. Oamenii sunt sărăciți în nădejdea unei prese a bau-baului final. Apoi îi văd grabnici în a rupe ceea ce-i făcea eterni: iubirea, credința, nădejdea. Lumea e într-un divorț comandat de Mireasa Hristos și asta atrage după sine toate celelalte divorțuri. Personal, cred că tulburarea cea mai mare a omului modern este lipsa de orizont creștin în așteptarea morții. Nu ne-am vindecat de materialisme și dialectici de pripas. Politicul a dezonorat toate visele noastre. Iar noi încă mai așteptăm soluții de la oameni...”

Atacurile la adresa Bisericii și a o ortodoxiei nu fac decât să sporească numărul tinerilor care Îl caută pe Dumnezeu

„Tânăra generație este arestată în temnița ideologiilor, este legată cu lanțul intereselor de tot felul, și aici și oamenii bisericii păcătuiesc deseori. Tinerii se răzbună, oarecum, pe trădarea generației bătrânilor noștri proletarizați de un comunism sagace și ucigaș de Dumnezeu. Ce îmi pare interesant este că se apropie de Dumnezeu generația mea, către vârsta de 50 de ani deja, care nu a avut educație în școală pe teme religioase, și generațiile următoare se țin de noi. E un magnetism foarte luminos. Îi văd la conferințe, la lucru, pe stradă, în cotidian, îi admir ca părinți. Vin cu pruncii la împărtășit, văd cum numărul copiilor zâmbitori din Biserică e tot mai mare. Cred că este o efervescență care vine de Sus. Mă și mir, cu atâta mizerie aruncată pe Biserică, afectați de acțiunile a tot soiul de marxiști culturali, într-o lume găunoasă în virtuți, copiii vor la Dumnezeu... Sau poate tocmai pentru că e lumea noastră așa, Hristos îi păzește. Cert este că avem foarte mult de muncă. Cât privește școala, trebuie să fim atenți. Ea nu este ceea ce se spune și se arată despre ea. Rămâne transformatorul de energii umane cel mai eficace, singurul loc unde visele se mai păstrează și se mai protejează. Mă doare sufletul că, azi, școala, biserica și familia sunt prezentați ca dușmani ai poporului, învățătorul, medicul, profesorul și preotul fiind principalii „chiaburi” care trebuie exterminați. Se construiește, încet, dar sigur, un Gulag al valorilor.”

Semnificația Catedralei Mântuirii Neamului pentru românii de pretutindeni

„Este un Hotin de pază a românismului, un monument al trezirii rezistenței naționale în al 100-lea ceas de unitate. Construită pe locul unde au murit mii de oameni, fie anchetați de Securitate până în 1967, fie uciși pe un șantier nenorocit al Casei Poporului - frontul cel mai urât al comunismului românesc între 1987 și 1989 -, asumând în talpa și în turla sa, Crucea Libertății, mii de moaște necunoscute, Catedrala este construcția unei biruințe. Mă refer la biruința împotriva lenei, a fugii de răspundere, împotriva comportamentului tributar față de ideologiile unei politici a „corectului”, dusă în absurd. Catedrala este și semnul unității în ciuda dezbinătorilor și al spiritualității rezistenței la minciună. Cred că au auzit și oamenii din Republica Moldova cât tam-tam s-a tot făcut că e construită lângă Casa Poporului și altele de tot felul. Dar Biserica nu a cerut acel loc, ci, purtată de interesele unora și altora, a fost pusă la colț de ONG-urile responsabile de drepturile copacilor, mâțelor, râmelor și, din când în când, ale oamenilor. Interesantă este insistența unora de a nu dărâma monumentul mortuar al liderilor Partidului Comunist Român... Ceea ce nu știu cei care nu înțeleg rolul Duhului Sfânt este că, tot ce atinge Biserica, devine colț de rai. În iadul lumii contemporane, să avem un colț de Rai... Nu e puțin.”

Într-un sfântă, sobornicească și apostolică Biserică

„Am fost urecheat des, pe Facebook, de iluștrii necunoscuți ai pastoralei guralive că mă bag în Basarabia, în biserica de acolo, fără să cunosc destul adevărul. Însă adevărul istoric umbrește voia lui Dumnezeu. Nădăjduiesc să se nască liderul spiritual de care avem nevoie în Biserică - un păstor capabil, care să adune oamenii sub Crucea lui Hristos în duhul iubirii și respectului, dar nu sub însăilările de istorie ce țin Crucea în arest. Eu văd, în schimb, în diasporă, cum frații din Moldova se întâlnesc cu Biserica Ortodoxă Română, cum preoții noștri îi ajută, le slujesc uneori și Liturghii în cinstea unui sfânt prăznuit pe stil vechi. Am prieteni buni în ambele felii de Prescură a Ortodoxiei din Moldova. În general, respect opțiunile de viață și trăire ale fiecărui om. Cred că ne vom coace în viitorul apropiat și vom rodi într-una sfântă, soborniceasca și apostolica Biserică. Asta e cel mai important. Sper să învățăm să nu mai expunem poporul binecredincios la aroganțele noastre, ca slujitori ai Bisericii, indiferent de rang, dar să trăim pătimirea poporului nostru fără a fi acoliții vreunei politici.”

„Basarabia rămâne mireasa Unirii”

„Noi nu suntem noi, decât împreună. Nu am nicio așteptare, ci doar frici. Frica mea cea mai mare este că ne vom bate joc, perfid și indolent, de tot ce înseamnă unitatea Neamului românesc în favoarea stupizeniilor de partid și ale ideologiilor care ne-au dezbinat mereu. Mi-e rușine uneori că nu pot transfera în conștiința mea și a celor din jur crezul morților mei de la 1916 ori a celor care au văzut în Basarabia și Bucovina pronaosul Învierii noastre ca Neam și Țară. Basarabia rămâne mireasa Unirii.”

Se întâmplă câteodată, în timp ce suntem la biserică, să observăm că "i se face rău" cuiva de lângă noi. Că acea persoană acuză deodată o stare de slăbiciune, o senzație de leșin, că o ia cu călduri și i se întunecă în fața ochilor, că se sufocă. De regulă, persoana în cauză este condusă afară din biserică pentru "a lua aer". Se mai întâmplă și ca starea de bine să revină după ce persoana respectivă se așază pe un scaun sau într-o strană. Ne întrebăm desigur, de ce se întâmplă astfel de lucruri și care ar fi explicația stării acesteia pe care am putea-o numi "rău de biserică".

Dacă ar fi să excludem posibile cauze precum vremea caniculară, hainele incomode, fumul accentuat etc., nu ne rămâne decât să căutăm resorturile spirituale ale acestui fapt. Cel mai adesea ne ajută să înțelegem și să acceptăm mai bine lucrurile, o persoană care s-a aflat în aceeași situație, a găsit explicația și a reușit să învingă starea de rău. Un exemplu evocator este Maica Siluana Vlad, care povestește:

"Îmi amintesc că duhul ăsta îmi făcea și mie rău; când mă duceam la început la biserică, leșinam. N-aveam aer și îmi venea să leșin efectiv. Și, desigur, din decență și demnitate, pentru că eram ditamai intelectualul, ieșeam să leșin afară. Bineînțeles că afară nu mai leșinam, că era, chipurile, aer... La un moment dat am zis: "Ia stai, că ăsta-i drac. Uite ce am să-i fac: am să leșin aici și să mă scoată lumea afară, să se sature și doamna profesoară să mai leșine. Că dacă o leșina o dată și or stropi-o toți credincioșii cu apă în mijlocul bisericii, sau o vor scoate târâș afară, cred că o să-i treacă." Știam de acum că-i duh rău, dar pentru că nu știam să fac altceva, i-am zis: "leșină!." Și n-am mai leșinat. Am mai amețit puțin, m-am lăsat în genunchi, am început să văd icoanele și de atunci duhul acela a plecat. De ce? Pentru că am acceptat: "Na, mor! Da, mă fac de râs! Da, leșin! Și care-i problema? O să mă reanimeze sau o să mă îngroape creștinește, dar eu afară nu mai plec, din biserică nu mai ies!"

Demonul acesta lucrează împreună cu cel al mândriei și al slavei deșarte: "Vai, dar ce-o să zică lumea de mine? Uite, a leșinat doamna Vlad!... iaca, a leșinat. Care-i problema?". Adică să avem curajul acesta de a nu ne pune pe noi în prim plan și de a-L pune pe Dumnezeu: "Doamne, Tu nu vezi că mi-e rău? Tu nu vezi că eu leșin?" Adică să port mai multă grijă de El decât de mine. Că dacă mi-ar veni să leșin când mă uit la un film care-mi place, sau când stau la coadă să cumpăr ceva de care mi-e poftă, sau într-un supermarket aglomerat, atunci mă duc afară, căci nu e aer. Dar dacă îmi vine la biserică, e clar pentru mintea omenească că aici se amestecă un duh rău. Atunci să zici: "Doamne, eu pe Tine te aleg!" E cuvântul acesta minunat pe care să-l strigi în situațiile limită, când ți se "pare legitim să te salvezi. Atunci să strigi: "Doamne, eu pe Tine Te aleg, pe Tine Te vreau!"

Așadar, starea de rău vine chiar de la "cel rău", iar combaterea ei presupune să o acceptăm și cumva să o ignorăm. Să nu părăsim nicidecum biserica. Unde au mai mare sârg și putere atacurile diavolului? Asupra omului nepregătit duhovnicește, care nu s-a înarmat cu postul, rugăciunea, spovedania și care în general nu prea participă la Sfintele Taine. De aceea Maica Siluana spune :"duhul ăsta îmi făcea și mie rău; când mă duceam la început la biserică". Maica era ea însăși pe atunci o novice, nu căpătase încă armura creștinului practicant.

Părintele Ambrozie Iurasov explică: De obicei, în timpul slujbelor li se face rău celor care nu şi-au mărturisit păcatele. În timpul slujbei, harul lui Dumnezeu acţionează, dar sufletul pătat nu-l poate primi şi atunci omului i se face rău. Aceasta se întâmplă mai ales în timpul Cununiilor. Atunci, Biserica este goala, luminoasa, iar aerul, curat. După ce începe Cununia, miresei i se face rău şi leşină… Însă cel care se va mărturisi cu inima curată şi va începe să se roage, va fi ajutat de harul Domnului să crească duhovniceşte. Un astfel de om se simte bine în biserică, parcă se scufundă într-un ocean de dragoste la auzul cântărilor şi rugăciunilor bisericeşti. Dragostea lui Dumnezeu nu-l sufoca pe om, ci doar îl face să uite unde se află – în cer sau pe pământ. O slujbă lungă (în mănăstirile de la Muntele Athos poate ţine şi 14 ore) i se pare atunci ca o clipă, fără să-şi dea seama. Dar asta se întâmplă doar cu cei care se roagă des, care se obişnuiesc cu starea de har şi rugăciune încă de acasă. Unii ca aceştia vin la biserică, unde rugăciunea lor lăuntrică este continuată de cea a slujbelor. (Părintele Ambrozie Iurasov – Îndrumar creştin pentru vremurile de azi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, pp. 104 – 105)

Anxietatea / Atacul de panică

Prof.univ.dr. Constantin MILICĂ explică faptul că din punct de vedere medical, această stare de rău, mai ales dacă se repetă și în alte medii și circumstanțe, precum la volan, în autobuz, într-o discuţie cu şeful, într-o negociere, în parc, în lift, în timpul gravidităţii, la televizor, pe stradă în plină căldură etc., se numește anxietate sau atac de panică. Atacul de panică este însoţit de o serie de semne fizice, cum ar fi: bătăi puternice, neregulate şi rapide ale inimii; senzaţie de dificultate sau chiar incapacitate de a respira; senzaţie de sufocare; durere sau disconfort toracic; transpiraţie intensă; tremurături; contracţii ale muşchilor membrelor; senzaţie de greaţă; ameţeli; furnicături;frisoane sau valuri de căldură. Dacă aţi resimţit cel puţin patru dintre aceste semne fizice, este foarte posibil ca aţi trecut printr-un atac de panică. De asemenea, apar gânduri de necontrolat ca: senzaţie de irealitate, de modificare a percepţiei propriei persoane, parcă nu ne mai recunoaştem, frica de a nu ne pierde controlul, de a nu înnebuni, frica de a nu muri. Este important de reţinut că atacul de panică nu poate cauza moartea cuiva. Tulburările cauzate de panică pot fi tratate atât medicamentos, cât şi prin consiliere.

Tratamentele naturiste / remedii

Întrucât tratamentele medicamentoase cu pastile pot da dependenţă şi unele efecte secundare, se recomandă şi reţetele naturiste care sunt sigure şi fără nici o formă de dependenţă.

În uz intern au efecte sedative, cu calmarea sistemului nervos, echilibrarea stărilor de anxietate şi reducerea palpitaţiilor, mai ales în atacul de panică:

– infuzii din flori de tei, lavandă, muşeţel şi iasomie (2-3 grame flori uscate la 200 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 5 minute şi se beau 2-3 căni pe zi, între mese sau înainte de culcare), având efecte în combaterea anxietăţii şi a insomniei.
– infuzie din frunze de roiniţă (Melissa), flori şi frunze de păducel şi mâţişori de salcie sau frunze de rozmarin;
– infuzie din herba de sunătoare şi talpa gâştei cu efecte calmante şi în cazuri de claustrofobie şi agorafobie, într-un tratament de minimum 3 luni;
– infuzie din conuri de hamei şi rădăcini de obligeană;
– infuzie din rădăcini de valeriană cu efecte sedative contra stresului, a tulburărilor apărute în sistemul nervos şi ale stărilor sufleteşti, fără a da dependenţă (nu se foloseşte la copii şi femei gravide).

În afară de ceaiuri sunt eficiente:
– tinctură în alcool 600 din lavandă, păducel, cătuşe, măceşe, arnică, valeriană şi passifloră;
– pulbere din flori de tei şi frunze de urzică vie;
– ulei eteric din cătină albă, iasomie, lavandă, muşcată, ghimbir, roiniţă şi salvie pentru masaje pe tâmple şi frunte.

Regimul alimentar

Reducerea simptomelor de anxietate se realizează printr-un adaus de fosfor prin alimentaţie. Analizele arată că ţelina conţine mai mult fosfor decât orice altă legumă şi ca atare se recomandă a fi consumată sub formă de salată (rădăcină rasă cu adaus de oţet, ulei şi puţină miere), având efect de diminuare a nivelului hormonilor de stres.

În fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, şi seara se bea câte un pahar cu suc de morcov, amestecat cu suc de mere, luând cantităţi în creştere de la 50 g până la 300 g, într-o cură de 14 zile. După o pauză de 7 zile se reia cura cu aceleaşi doze.

Varza, salata şi alte crudităţi sunt bune surse de vitamine antioxidante (A, C, E), care elimină stările de anxietate. De asemenea, usturoiul, bogat în alicină, are un puternic efect antibiotic, antiviral şi antifungic, acţionând în scăderea stărilor de stres, de tensiune arterială şi în creşterea bunei dispoziţii.

Fructele de pădure, mai ales murele, fragii şi zmeura au un conţinut ridicat în fosfor, magneziu şi vitamina C, fiind indicate pentru elevi şi studenţi, mai ales în preajma unor examene importante, asigurând necesarul de fosfor printr-o cură de aproximativ 3 săptămâni.

Nu se vor neglija unele seminţe, ca cele de floarea-soarelui, bogate în fosfor, potasiu, zinc şi complexul de vitamine B, seminţele de susan, care elimină stresul prin aportul de zinc, precum şi migdalele, nucile şi alunele, bogate în magneziu, care reglează funcţiile suprarenale şi metabolizarea acizilor graşi esenţiali. Unele fructe dulci (banane şi curmale) calmează stările de anxietate.

Ca obiectiv principal se consideră necesară asigurarea plafonului optim de vitamine naturale şi minerale (P, K, Ca, Mg, Cr), iar la copii untura de peşte şi polenul.

Alimentele nerecomandate

Există şi alimente sau băuturi care stimulează prea mult unele funcţii ale organismului şi astfel devin cauze directe ale stresului. La adolescenţi, mai ales la fete, aceste alimente declanşează stări de anxietate, depresii psihice majore şi dependenţă faţă de nicotină, cu efecte tot mai grave asupra sănătăţii. În această categorie intră cofeina din cafea, ciocolată, cola şi ceai chinezesc, care stimulează producerea de adrenalină şi extenuează glandele suprarenale, tulbură somnul şi accentuează starea de anxietate. În mod similar, alcoolul stimulează secreţia de adrenalină, cu efecte directe asupra tensiunii nervoase, a stării de irascibilitate şi de insomnie.

Dulciurile şi produsele zaharoase rafinate provoacă o creştere bruscă a energiei, cu efecte în extenuarea glandelor suprarenale şi în declanşarea stărilor de depresie psihică, anxietate şi uneori irascibilitate. La exces de zahăr apare o povară pentru pancreas, mărind riscul apariţiei diabetului zaharat.

Alimentele sărate (murături, conserve, şuncă, cârnaţi) induc instabilitatea emoţională, măresc tensiunea arterială şi epuizează glandele suprarenale. Cam la fel acţionează şi alimentele grase, mai ales cele de origine animală, care supun sistemul nervos şi cardiovascular la un stres anormal. Împreună cu carnea roşie, măresc concentraţia de dopamină şi norepinefrină din creier, ceea ce determină declanşarea stărilor de anxietate şi de stres.

Cum puteţi ajuta o persoană care suferă un atac de panică:

Încercaţi să aflaţi cauza care a declanşat atacul. Dacă aceasta există, încercaţi să o îndepărtaţi sau să îndepărtaţi persoana de sursa de stres şi s-o conduceţi spre un loc mai liniştit. Calmaţi persoana, vorbind cu ea liniştit, dar ferm. Încercaţi să o convingeţi să rămână pe loc şi să se calmeze. Ajutaţi-o să-şi recapete ritmul respirator normal, pentru că îi va fi mai uşor să elimine celelalte simptome ale atacului de panică. Nu lăsaţi persoana singură. Cel mai bine este să rămâneţi alături până îşi revine complet, pentru a vă asigura că nu este nevoie de asistenţă medicală de urgenţă; dacă simptomele nu se ameliorează în 15-20 de minute, cereţi ajutor medical de urgenţă. (C.S.)

Anxietatea este una dintre cele mai răspândite tulburări ale afectivităţii, fiind o consecinţă firească a vieţii trăite într-o societate înstrăinată de natură, în care dispare, treptat, respectul valorilor morale, lipseşte sentimentul unui viitor asigurat şi apar, tot mai frecvent, excese de violenţă.

Anxietatea constă dintr-o stare de teamă, nelinişte, agitaţie, nesiguranţă şi nervozitate, care provoacă o tensiune interioară şi tulburări neurovegetative (dispnee, paloare, tahicardie, transpiraţie excesivă etc). Se întâlneşte frecvent în nevroze, confuzii mentale, depresie psihică, melancolie şi schizofrenie.

În majoritatea cazurilor are la bază un sentiment de aşteptare a unui pericol imaginar, greu de definit şi de înlăturat. Cu toate acestea, teama poate fi fără obiect, întrucât acel pericol, eveniment sau situaţie închipuită este posibil să nu survină niciodată.

Frecvenţa anxietăţii a devenit destul de ridicată. Din statistici rezultă că 6,5% din populaţia lumii suferă de această boală, diagnosticată medical în fază acută sau cronică. Se consideră că există, în plus, foarte multe alte persoane care suferă în tăcere, fără a-şi recunoaşte afecţiunea.

Formele de anxietate

Se pot distinge următoarele forme:

– anxietate generalizată, cu durată de peste 6 luni, care se manifestă printr-o grijă exagerată faţă de soarta membrilor familiei, a prietenilor şi a cunoscuţilor, uneori gândind la sănătatea, activitatea şi posibilităţile financiare ale acestora;

– fobie socială, cu teama că alte persoane îi fac o evaluare negativă, până la umilire şi discreditare, fie prin insultare directă, fie într-un cadru mai larg (loc de muncă, petreceri, întruniri, cuvântări publice). Din cauza acestor temeri se ajunge la izolare socială;

– fobie specifică, cu reacţii iraţionale şi exagerate faţă de ceva care poate fi banal pentru cei din jur (teama de insecte, câini, pisici, sânge, seringă, cimitire, fulgere). Aceste fobii pot persista mai mulţi ani, devenind un handicap serios în viaţă;

– tulburări obsesiv-compulsive, declanşate de idei, credinţe sau gânduri fixe legate de comportarea partenerului de viaţă (care ar putea să-l înşele, fără a avea nici un indiciu concret), legate de prezenţa hoţilor în jur (verificarea repetată a încuietorilor la uşi şi ferestre) sau de ideea unor infecţii sigure cu microbi (spălarea clanţelor cu spirt, spălarea excesivă a mâinilor);

– tulburări de stres post-traumatic, care afectează viaţa de zi cu zi a pacientului prin reacţii severe de şoc, suferinţe sau furie, în urma amintirilor repetate ale traumelor, ale locurilor în care s-au produs şi ale unor situaţii similare;

– atacurile de panică apar în orice moment din zi sau noapte şi pot dura de la câteva secunde până la o oră. Frecvenţa atacurilor variază la intervale de câteva săptămâni sau chiar de câteva ori pe zi. În timpul atacurilor de panică se instalează o stare de hipersensibilitate, cu teamă, se simte o tensiune în jurul gâtului. - Prof.univ.dr. Constantin MILICĂ, articol publicat in Ziarul Lumina

A consemnat Cristina Roman, foto: ortodoxia.me

Gherla a fost unul din locurile în care s-a suferit foarte mult în perioada comunistă. Din păcate, tot acest tezaur inestimabil de suferință este nevalorificat. Cu scopul de a nu fi lăsat pradă uitării, IPS Andrei a avut inițiativa construirii unui memorial în cinstea celor ce au suferit la Gherla în perioada de detenție politică, proiect pentru care e nevoie de susţinere financiară.

În acest sens, a fost constituită Asociația Memorialul Gherla și s-a înființat şi Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici care să cuprindă Ansamblul Memorial.

Construită pe Dealul Cărămidăriei din Gherla, cimitir anonim cu gropi comune unde au fost aruncați cei ce au murit în penitenciar, Mănăstirea Memorial va cuprinde o capelă pentru comemorarea liturgică a victimelor comunismului, un spațiu expozițional dedicat celor ce au suferit în penitenciar, cât și o bibliotecă tematică și o sală de conferințe.

Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect de recuperare a memoriei trecutului românesc recent și de cinstire a victimelor regimului ateu totalitar, este nevoie de sprijinul fiecăruia dintre noi. Detalii aici.

Mii de oameni, unii dintre ei personalități marcante ale elitei interbelice românești, au umplut celulele și beciurile teribilei închisori din Gherla, fapt ce a lăsat până azi o rană deschisă în inima orașului.

Foto Credit: Mitropolia Clujului

Cu ajutorul lui Dumnezeu dorim și intenționăm ca în zilele de 09 și 10 Martie 2018 să plecăm din nou, în pelerinaj la Mănăstirea Frăsinei din județul Vâlcea, așa după cum procedam de fiecare dată la începutul sau în cadrul celor patru sfinte posturi de peste an!

Prin urmare, plecarea noastră va avea loc în ziua de vineri - 09.03.2018, orele 17,00 din BUCUREȘTI, stația de metrou 1 Decembrie 1918 (Piața Trapezului), iar întoarcerea va fi în cursul zilei de sâmbătă - 10.03.2018, orele 12,00, după participarea la Sfântă și Dumnezeiasca Liturghie, apoi la Slujba Parastasului și, eventual, la Taina Sfântului Maslu!

La întoarcerea către casă vom vizita Mânăstirile Iezer din Județul Vâlcea și Bascovele din Județul Argeș, unde vom sta de vorbă cu Preacuviosul Părinte Duhovnic - Protosinghel Gherasim Nicuț!

Așadar, în vederea unei bune organizări, vă rog frumos să-mi spuneți până cel târziu, în ziua de marți seara - 06.03.2018, câte persoane și care anume doriți să participați în acest pelerinaj, cu alte cuvinte, câți bărbați, pentru a ști de câte locuri și de câte mașini avem nevoie!

Totodată, vă rog să-mi comunicați dacă, și care anume preferați să mergeți cu mașinile personale!

De asemenea, doresc să vă aduc la cunoștință că în locul sau în numele persoanelor care nu pot merge, putem duce noi pomelnicele, așezate în plic închis și pe care să mi le înmânați tot până cel târziu în ziua de marți seara - 06.03.2018; de asemenea, putem lua cu noi și câteva prinoase, adică alimente neperisabile cum ar fi: zahar, ulei, oțet, faină, mălai si griss...

Acestea fiind zise, doresc să precizez și faptul că acolo vom participa cu toții la Sfintele Slujbe, nocturne și diurne, care sunt oficiate potrivit tipicului aghiorit și rânduielii athonite; totodată vom putea sta de vorba cu diferiți Părinți Duhovnicești ai Mânăstirii, cum ar fi Părinții Ioanichie, Ioachim și Victorin!

În încheierea acestui scurt anunț și reînnoind invitația sinceră, vă reamintesc că pentru orice alte informații sau detalii, mă puteți contacta la numărul de telefon: 0745/265661

Acestea fiind zise, mă rog lui Dumnezeu să ne ajute, în continuare, tuturor, în tot lucrul cel bun! Amin!

Cu deosebita considerație și aleasă prețuire, Stelian Gombos.

România- 100 de Rădăcini și o privire către viitor”, proiect dedicat Anului Centenar și promovării identității românești, în rândul copiilor crescuți în diaspora

Organizat de către un grup de oameni de cultură, români, stabiliți în afara țării și derulat sub patronajul Consulatului General al României la Chicago și cu susținerea Institutului ,,Eudoxiu Hurmuzachi- pentru românii de pretutindeni”, proiectul „România – 100 de rădăcini și o privire către viitor” își propune cunoașterea, promovarea, păstrarea, conservarea și valorificarea identității naționale românești în rândul copiilor crescuți în diaspora, prin organizarea unui concurs de desen și lansarea unui album special, în Anul Centenar. Din juriu face parte și iconarul, pictorul și publicistul covăsnean, Matei Schinteie.

Vezi aici Pagina Proiectului: https://www.facebook.com/Rom% C3%A2nia-100-R%C4%83d%C4% 83cini-1478410465539503/

La link-ul de mai jos vei găsi date mai ample despre proiect: 

http://mesageruldecovasna.ro/ romania-100-de-radacini-si-o- privire-catre-viitor-proiect- dedicat-anului-centenar-si- promovarii-identitatii- romanesti-randul-copiilor- crescuti-diaspora/

Extras un text din interviul acordat pentru ziarul ”Mesagerul de Covasna” : 

Din juriu vor face parte cei patru coordonatori de proiect împreună cu alți cinci artiști plastici din Grecia, Canada, USA, Germania, România. Printre aceștia, pictorul și iconarul Matei Schinteie. Născut în oraşul Anina din judeţul Caraş-Severin și stabilit în stațiunea balneoclimaterică Covasna,  artistul plastic Matei Schinteie a fost membru în diferite jurii naţionale şi internaţionale la concursuri şi festivaluri,  jurnalist independent, colaborator la diferite publicații naționale și internaționale, prezentator şi curator de expoziţii de fotografie şi artă plastică. A avut expoziții personale de iconografie și pictură alături de soția sa Maria Kornelia Schinteie, în țară, dar și în străinătate în Australia, Danemarca și Austria. Cei doi soți au înființat în urmă cu aproximativ 18 ani, un atelier de iconografie și pictură în orașul – stațiune Covasna.

Acolo își petrec, de atunci, cea mai mare parte din timp: în locul în care „icoanele se nasc și pleacă spre casele lor, spre cei care le cheamă”. Pentru că „icoanele – punte de legătură cu Dumnezeu”- sunt chemate de către cei care au nevoie de ele, după cum mărturiseau într-un interviu pe care ni l-au acordat, Matei și Maria-Kornelia Schinteie. Despre cooptarea lui în proiect, Matei Schinteie a declarat, pentru „Mesagerul de Covasna”: „Este unul din cele mai importante proiecte de acest fel de până acum. <> este un proiect cu participare și rezonanță mondială din care sunt onorat să fac parte ca membru al juriului. Prin aceasta, automat se va vorbi din nou despre Covasna și despre românism, despre artă, pasiune și credință… România acum din nou este pe fluxul de știri… Am fost bucuros să fiu ales într-o activitate internațională, pentru activitatea mea artistică în special, pentru că în cadrul acestui proiect voi juriza desenele copiilor din diaspora românească, diasporă ce este uluitor de mare … Practic, noi români, suntem prezenți pe toate continentele…  Am avut ocazia să colind lumea alături de soția mea Maria – Kornelia Schinteie cu expoziții itinerante de iconografie și pictură, de la nordul planetei la sudul planetei și peste tot se vorbește românește… Am fost foarte bucuroși să ne putem folosi dulcea limbă română în toate continentele pe care le-am străbătut… Am observat că acest proiect inițiat de poeta româncă Alina Celia Cumpan din Chicago Statele Unite ale Americii, alături de echipa de implementare a proiectului, are foarte mare priză la asociațiile românilor din diaspora, ceea ce dovedește că patriotismul nu a murit în aceste suflete de români plecați la mii și mii de kilometri distanță de patria mamă – România. Felicit, pe acestă cale, pe inițiatorii Alina Celia Cumpan, Iuniana Daniela Popescu, Casiana Pascariu și pe ceilalți promotori ai  proiectului, pentru că, deși sunt oameni extrem de ocupați, au dat dovadă de jertfă și de dăruire pentru a susține dragostea de țară …și uite,  prin artă acest proiect extraordinar va transcende timpul și va argumenta lumii întregi că suntem un popor demn de admirat! Conducătorii noștri, sper să realizeze odată și odată că doar prin artă vom rămâne fixați în istorie și sper ca oamenii de artă să fie sprijiniți pentru a putea crea în continuare valori care vor rămâne peste generații. Felicit, pe această cale, pe copiii participanți la concurs, pe părinții lor, educatorii și profesorii lor și bineînțeles, toate asociațiile românești din diaspora. La finalul proiectului promit să vă aduc la cunoștință rezultatele concursului pentru ca cititorii dumneavoastră să-i cunoască pe învingători și să le admire desenele!"

-- 

Matei Schinteie
SchinteieArt© 

tel  fix : ( 00 4)  0267.341773
mobil : ( 00 4)   0745.012332 
matei.schinteie@gmail.com
www.schinteie.ro

Facebook:

Matei Schinteie
https://www.facebook.com/MateiSchinteie

ABONAŢI-VĂ la CANALUL YouTube:

https://www.youtube.com/results?search_query=matei+schinteie

VIDEO despre EXPOZIȚIILE INTERNAȚIONALE

https://www.youtube.com/watch?v=9DvEORctU_w&t=14s

Ştire TVR - Soţii Schinteie iconarii din Staţiunea Covasna

https://www.youtube.com/watch?v=n7pYJz_vmwk&t=10s

AUSTRALIA : INTERVIU cu Ambasador NINETA BĂRBULESCU la Primul Festival al Creativităţii Geniului Românesc de la Antiozi:

https://www.youtube.com/watch?v=TugOFYuSq8s

INTERVIU cu Ambasadorul român în Danemarca despre Expoziţia din Copenhaga luat de Matei SCHINTEIE:
https://www.youtube.com/watch?v=xWeOfYQiq9I

INTERVIU cu PS Macarie al Europei de Nord luat de Matei SCHINTEIE:
https://www.youtube.com/watch?v=0h1DVBUW7t8

VERNISAJ Expoziţia de la COPENHAGA a iconarilor Matei SCHINTEIE şi Maria Kornelia SCHINTEIE
https://www.youtube.com/watch?v=8aAfL2sEims
Interviu cu Matei Schinteie la Banat TV ! 
https://www.youtube.com/watch?v=NfTGAap7P98
 

Prezentare (relansare): Intalniri in Tara Sfanta

376 pag.+16 pag.color

Pelerinul modern e unul cu bibliografia sub braţ, înarmat cu mijloacele care ar putea înregistra tot ce este mai interesant din cele văzute. Un astfel de pelerin este George Căbaş, autorul cărţii Întâlniri în Ţara Sfântă. Fiecare oprire este prilej să facă un excurs în istoria locului, să mediteze asupra a ceea ce s-a întâmplat acolo, dar nu aspectul documentar trece pe primul plan, deşi ocupă un loc important, ci reverberaţia duhovnicească a locurilor. În acest scop, lângă imaginea locurilor aşează „imaginea” unor nevoitori din acele locuri, oameni care pot depune mărturie, însăşi prezenţa lor acolo, uneori de o viaţă întreagă, fiind grăitoare. George Căbaş realizează interviuri de bună calitate, care au darul de a da la o parte vălurile de pe ochii pelerinului pentru a descoperi miezul duhovnicesc fierbinte al locului.

Pr. Prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu

 Din vechime, pelerinii au adus mărturii că în locurile sfinte unde s-au petrecut faptele din Sfânta Evanghelie te bucuri de o aleasă binecuvântare. Aici ascultă Domnul rugăciunile ca nicăieri altundeva. Totdeauna pleci din Ierusalim cu simţăminte neo­bişnuite, în Ţara Sfântă, păstrătoarea amintirii marilor evenimente, ţi se deschide inima, care se străduieşte să cuprindă necuprinsul – toată viaţa de pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos.

Cuprins - Intalniri in Tara Sfanta

~~Pelerin la Locurile Sfinte, azi 9
Cuvânt-înainte 11

PARTEA I

O zi prin Sfânta Cetate – oraşul vechi 13
În jurul Cetăţii Sfinte 33
Lumina lui Hristos luminează tuturor 43
Drumul Crucii – numărătoarea inversă 61
O noapte la Sfântul Mormânt – izvorul învierii noastre 68
O dimineaţă la „Mormântul Maicii Domnului” 78
Grădina Domnului – Eleon 86
Mânăstirea „Sfânta Maria Magdalena” 98
„Aşezământul românesc” de la Ierusalim 114
Trandafir de Ierihon 118
În pustiul Hozevei – la Sfântul Ioan Iacob 124
Betleem 136
Trei zile la Mânăstirea „Sfântul Sava” 146
În Patria Înaintemergătorului 162
Acasă la Sfântul Gheorghe 171
Emaus şi înveşnicirea unui sat 178
Nablus 184
Din Galileea la „Mica Galilee” 188
Mânăstirea „Sfânta Ecaterina” 214
Fărâme valahe la Sinai 225
Însemnate locuri biblice 231
„Doamne, nu cu iuţimea Ta să ne cerţi pre noi!” 243
Sfaturi duhovniceşti 248
Un medalion la Ierusalim – o convorbire cu Maica Macaria 259
Clipa despărţirii de Ierusalim 283

PARTEA A II-A

MĂRTURII ARHEOLOGICE 285

Pietrele din Locurile Sfinte – cu eternă aromă spirituală 285
Situri arheologice în Israel 289
Importante mărturii arheologice din Israel 296
Cuvântul unui arheolog despre istoria „Sfântului Mormânt” 303
Un mesaj pe piatră 320
Galileea neamurilor 324
Kathisma – un pelerinaj al discreţiei 328
Mozaicul Schimbării la Faţă 331
Harta de piatră de la Madaba 347
Noi date despre harta din mozaic de la Madaba 355
Moderna harta a Ierusalimului de la Madaba 360

ADDENDE

Addenda 1
Rugăciunea închinătorului la Mormântul Domnului 366

Addenda 2
Mânăstirea „Sfântul Gheorghe” din Valea Hozevei 368

Addenda 3
Însemnări despre „Sfânta Maria Egipteanca” 374

Addenda 4
Viaţa şi obiceiurile creştinilor 376

Bibliografie selectivă. 379

Detalii despre carte / COMANDA

Volumul este un ghid pentru cei care vor să avanseze în viaţa spirituală folosind Rugăciunea lui Iisus – această armă duhovnicească asemănată cu o sabie care izbuteşte să taie tot răul din noi şi dimprejur.
Plecând de la un scurt istoric şi câteva îndrumări teoretice, cartea oferă cititorului sfaturi practice de la duhovnici şi monahi români – repere excelente pentru trăirea acestei Rugăciuni.

Cuvântul editorului

Rugăciunea de toată vremea – cunoscută şi ca Rugăciunea lui Iisus, Rugăciunea minţii sau Rugăciunea inimii (acestea din urmă fiind de fapt trepte superioare ale aceleiaşi rugăciuni) – este un mijloc de creştere duhovnicească. Considerată uneori eronat ca fiind specifică doar mediului monahal, ea şi-a dovedit de-a lungul timpului puterea şi pentru călugări, dar şi pentru mireni. De fapt am putea spune că, împreună cu Dumnezeiasca Liturghie, cele două alcătuiesc inima trăirii ortodoxe.

Fie că este practicată în liniştea mănăstirii – şi atunci vorbim de isihasmul clasic –, fie că e folosită în lumea agitată a oraşelor, Rugăciunea îl ajută pe cel care o spune să simtă prezenţa lui Dumnezeu, să dialogheze cu El în fiecare clipă, să trăiască el însuşi o stare de prezenţă continuă şi de bucurie nespusă.

Pe lângă mijloc de permanentă creştere duhovnicească, Rugăciunea de toată vremea este şi mijloc de rezistenţă. În închisorile comuniste, de pildă, a fost pentru mulţi singurul mijloc de supravieţuire fizică, psihică şi spirituală. Dar nu numai în închisorile de ziduri, ci şi în marea închisoare care era atunci România. O seamă de duhovnici au pregătit şi susţinut această supravieţuire, spunând: „Se va intra într-un mare şi lung întuneric, cum veţi rezista? Nu veţi rezista decât prin rugăciunea interioară, prin rugăciunea inimii. Aici, dacă vă veţi instala bine, nu veţi fi atacaţi de nimeni niciodată. Vă vor putea fi distruse şcolile, vă vor putea distruge bisericile, veţi putea suferi opreliştile cele mai mari, vă vor putea scoate de peste tot, dar din inimă nu vă vor putea scoate niciodată pe Hristos.”(1)

Acest volum s-a născut din dorinţa de a avea un îndrumar pentru cei care vor să avanseze în viaţa spirituală, folosind această armă duhovnicească asemănată cu o sabie care izbuteşte să taie tot răul din noi şi dimprejur. Cea mai mare parte a textelor au apărut în revista editurii noastre, Porunca iubirii, în anii 1998-2004. Acestea au fost completate cu fragmente din alte opere de referinţă, pentru a alcătui împreună un ansamblu coerent. Astfel, plecând de la un scurt istoric şi câteva îndrumări teoretice, cartea oferă cititorului o sinteză de sfaturi practice de la duhovnici şi monahi români – repere folositoare pentru trăirea acestei Rugăciuni minunate.

Monah Pimen Vlad

CUPRINS

Coperti cartonate.

Pagini color.

Detalii despre carte / COMANDA

Predicile lui Antim sunt unul dintre cele mai preţioase monumente în literatura noastră bisericească, nu numai pentru că ele sunt singurele în felul lor, căci de la nici un alt prelat rmnânesc din trecut nu avem o lucrare de acest fel, dar şi pentru valoarea lor reală pentru căldura elocinţei care, adeseori, minunează, şi pentru frumuseţea, bogăţia şi câteodată chiar eleganţa limbii în care sunt scrise...
În acest mod credem că predicile Mitropolitului Antim vor putea fi cetite şi înţelese cu uşurinţă în această ediţiune nu numai de oamenii de litere, dar şi de preoţime.

Ion Bianu
Bucureşti, Iunie 1886

Detalii despre carte / COMANDA

Incapacitatea de a te bucura este izvor al unei credinte false sau, mai curănd, tăgăduire a bucuriei, în vreme ce bucuria este absolut esențială în credința, deoarece, fără îndoială, ea reprezintă rodul prezenței lui Dumnezeu. Nu se poate ca cineva sa stie ca exista Dumnezeu și să nu se bucure. Numai legate cu bucuria, frica de Dumnezeu- și smerenia!- sunt corecte, autentice și roditoare. În afara bucuriei toate devin demmonice, o foarte adâncă denaturare a oricărei experiențe religioase. O religie a fricii. O religie a falsei smerenii. O religie a vinovăției: toate sunt ispite si curse- cu adevarat foarte puternice, nu numai in lume, ci si inlauntrul Bisericii. Oamenii "religiosi", intr-un anumit mod, privesc bucuria cu suspiciune...

CUPRINS:

Prezentare:

Sfinţii 9 Mucenici din Cizic: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie şi Filimon locuiau în cetatea Cizic din Asia Mică, pe malul Mării Marmara. Ei erau din diferite locuri, având vârste diferite: erau atât tineri, precum Sfântul Antipatru, cât şi în vârstă, precum Sfântul Rufus și aveau diferite poziții sociale: erau soldați, săteni, orășeni sau clerici. Ei și-au mărtusit credința în Hristos și s-au rugat pentru răspândirea creștinismului.

Sfinţii 9 Mucenici din Cizic sunt recunoscuți ca fiind grabnic ajutători ai celor care se află în căutarea unui loc de muncă. Foarte mulți oameni care sunt în căutarea unui serviciu se închină și se roagă icoanei Sfinților, iar mărturiile cuprinse în această carte sunt dovada ajutorului minunat al Sfinților 9 Mucenici din Cizic oferit acestora.

Sfinților 9 Mucenici din Cizic, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare:

- 11 rugăciuni către Maica Domnului.

Sfîntul Efrem Sirul, căruia Dumnezeu i-a dat daruri de taină şi vederi negrăite cu atîta prisosinţă încît se ruga: „Opreşte, Doamne, valurile harului Tău!”, a lăsat rugătorilor creştini – ca o adevărată „alăută a Duhului Sfînt”, cum îl numeşte pe drept Biserica – mulţime de cîntări şi rugăciuni în care adie suflarea Împărăției şi pe care le umplu simțămintele cele mai potrivite pentru creştini. Dintre acestea am ales în cartea pe care o ţineţi în mîini cele unsprezece preafrumoase rugi către Maica lui Dumnezeu, apărătoarea cea mare a neamului creştinesc, tălmăcite pe „limba dulce a vechilor cazanii” de părinţii nemţeni din şcoala Sfîntului Paisie Velicicovschi.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale Sfîntului Efrem, miluieşte-ne pe noi, Doamne!

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare:

Grigore cel Mare poate fi considerat ultimul mare scriitor creștin al Antichității latine târzii și, în același timp, primul mare autor creștin al Evului Mediu. La cumpăna dintre cele două perioade, papa Grigore a fost o personalitate complexă, în care s‑au întâlnit tradiția vieții creștine și cea, mult mai îndepărtată, dar încă vie, a spiritului roman.
Într-o epocă ce nu cunoscuse marea schismă a creș­ti­nilor, în destinul Sfântului Grigore cel Mare se unesc Roma și Constantinopolul, vechea lume romană și creștinismul universal. Dialogurile sale despre moarte sunt adevărate punți între lumea de aici și împărăția cerească, prin care sufletul creștin este călăuzit în marea sa trecere.

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare:

Lucrarea de faţă se sprijină pe practica cotidiană a ajutorării omului care se confruntă cu o problemă anevoie de rezolvat, în încercarea de a oferi o cunoaştere mai adâncă a esenţei neajunsurilor care îl împiedică să propăşească în viaţa duhovnicească. De un mare folos sunt observațiile care analizează temeinic realitățile comune spațiului duhovnicesc și psihologic, realizând distincția, printre altele, între dragoste şi dependenţa emoţională, dat fiind că adesea ne lovim de neputinţa de a deosebi între cele două, iar de aici provine o serie întreagă de urmări tragice.
Autorul a reuşit să îngemăneze experienţa Sfinţilor Părinţi cu aceea a psihologilor ortodocşi contemporani într-o formă actuală și accesibilă tuturor. Psihologul şi preotul nu ar trebui să se substituie unul celuilalt, ci fiecare ar trebui să-și asume lucrarea încredinţată: rezultatul este cu totul ui­mitor atunci când împreună lucrează şi împreună îl ajută pe omul care se străduiește și se luptă să iasă din fundăturile duhovniceşti şi sufleteşti în care s‑a împotmolit.
Cartea de faţă este tocmai rezultatul unei asemenea îm­­pre­ună‑lucrări, şi nădăjduim că nu puţini vor fi cei ce vor afla folos din ea.

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare:

Rugăciunea este dovada personalităţii mele, înzestrate cu raţiune, a faptului că sunt creat după chipul lui Dumnezeu. Este zălogul viitoarei mele îndumnezeiri şi fericiri. Eu din nimic am fost creat, nimic sunt înaintea lui Dumnezeu, ca unul care nu are nimic al său, dar, după mila Lui, sunt o persoană, am raţiune, inimă, voinţă liberă şi datorită raţiunii şi a libertăţii mele prin adresarea inimii mele către El eu pot spori treptat în mine nemărginita Lui împărăţie, treptat, din ce în ce mai mult pot înmulţi în mine darurile Sale, pot lua din El, ca dintr-un Izvor pururea curgător, nesecat, tot binele – duhovnicesc şi trupesc, mai ales – duhovnicesc. Rugăciunea îmi insuflă că eu sunt chipul lui Dumnezeu (vezi: Facerea 1, 26, 27), că prin starea cea smerită şi plină de recunoştinţă a sufletului meu înaintea lui Dumnezeu, prin voinţa mea cea liberă eu, sporind la nesfârşit darurile (duhovniceşti) ale lui Dumnezeu, pot, astfel, la nesfârşit să mă desăvârşesc şi să sporesc la nesfârşit asemănarea mea cu Dumnezeu, fericirea mea cerească, căreia îi sunt menit.

O! Rugăciunea este semnul marii mele calităţi, cu care Creatorul m-a înzestrat şi m-a cinstit. Dar, în acelaşi timp, ea îmi aminteşte şi de nimicnicia mea (din nimic am fost creat şi nimic al meu nu am – de aceea Îi şi cer lui Dumnezeu de toate), îmi aminteşte şi de marea mea valoare [eu sunt chipul lui Dumnezeu, sunt îndumnezeit, mă pot numi prietenul lui Dumnezeu, ca Avraam, părintele tuturor celor ce cred (Romani 4, 11), numai să cred fără îndoială în binele,
bunătatea şi atotputernicia Dumnezeului meu şi să mă asemăn cu El în această viaţă prin faptele milei şi ale dragostei].

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare:

Iubirea schimbă omul, abia trecându-i pragul inimii. Atingerea iubirii schimbă totul în jur, îl cuprinde pe om în întregime, îl face prizonier. Uneori noi ne supunem iubirii. Alteori însă cucerim prin iubirea noastră lumea şi iubirea ne dezvăluie înălţimea duhului!

Patima este cea care îl transformă pe om în rob al iubirii. Patima este umilitoare şi distrugătoare. Patima aduce întuneric şi chinuri, insuflă frică şi pricinuieşte suferinţă. Mulţi poeţi scriu despre aceste „Suferinţe zadarnice ale iubirii” (A. S. Puşkin).

Acelaşi poet recunoaşte despre patimă: „Sufletul este vătămat de tine”. Patima chiar este o vătămare, rănire, înrobire şi, în cele din urmă, o boală a sufletului. Nu există o patimă mai cunoscută decât patima iubirii. În Biblie ea este recunoscută drept „tare”, fiind elogiată de pictori şi poeţi, descrisă în poveşti, romane, poezii. Ea este patima cea mai de preţ pentru om. De dragul ei el este gata să sacrifice totul. Totodată, patima iubirii nu se identifică cu obiectul dorinţei arzătoare, căci toţi însetează după iubire, nu după suferinţe. Toţi oamenii vor să iubească şi să fie iubiţi, aceasta fiind una dintre nevoile de bază ale personalităţii. Cum se întâmplă să râvnească după dragoste şi să ajungă în capcana patimii? În loc de bucurie şi fericire să primească suferinţă, frică, dezamăgire, tristeţe şi deprimare? Vom încerca să găsim răspunsul la aceste întrebări deloc facile.

Detalii despre carte / COMANDA

Elementele constitutive permanente ale Istorie Bisericii Romane sunt in numar de trei: Biserica, poporul roman si trecutul istoric. Legatura dintre aceste elemente nu este doar una dornica, ci una realmente organica: istoria Bisericii poate fi si este universala, insa istoria Bisericii Romane nu poate fi si nu este decat o istorie a Bisericii Crestine si totodata o istorie a poporului roman, adica o istorie a romanilor crestini.

Accentuam acesta relatie a istoriei Bisericii cu istoria neamului romanesc, relatie care adeseori merge pana la identificare, tocmai din considerentul neglijarii acestor aspecte de catre o parte isoricilor laici contemporani. Or, istoria romanilor nu este doar incompleta, ci chiar inabordabila fara istoria Bisericii, dintr-un motiv cat se poate de simplu: poporul roman este el insusi un madular al Bisericii si inca chiar de la nasterea sa.

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare (retiparire):

Mama Părintelui Arsenie
„Eu am fost pictat din pântecele maicii mele”

·    Ne spunea Părintele: Când eram copil, în casa mamei mele era o icoană a Maicii Domnului care-mi plăcea foarte mult. Odată am întrebat-o pe mama:
    - De ce îmi place aşa de mult acea icoană?
Iar ea mi-a spus:
    - Ei, dragul meu, cât te-am purtat în pântece, foarte mult m-am uitat şi m-am rugat la această icoană.
Altădată ne-a spus: Mama mea, când a rămas însărcinată cu mine, s-a uitat la icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfinţii Ioachim şi Ana: „Maica Domnului, îţi cer un copil, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, care să îţi slujească ţie, Maicii Domnului, şi Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer.” Eu deja am fost pictat din pântecele maicii mele. Când mama mea mergea să lucreze la câmp, înaintea ei apărea icoana Maicii Domnului, datorită rugăciunilor ei. După ce-am terminat studiile, mama credea că eu am de gând să mă stabilesc ca orice om la casa lui. Când a    aflat ce intenţii am [n. ed.: să se călugărească], mi-a luat capul în mâini, m-a sărutat şi m-a binecuvântat, zicându-mi: „O, dragul meu şi scumpul meu, de când mă rog eu pentru asta!”
De aceea a fost Părintele Arsenie omul lui Dumnezeu, pentru că a fost cerut prin rugăciune, crescut cu rugăciune. Şi spunea Părintele: De ce nu faceţi şi voi la fel?! Dar care din voi se roagă, când sunteţi însărcinate: „Doamne, dă-mi un copil bun, cuminte, care să-ţi slujească Ţie, pentru Tine, Doamne!”? Care din voi aţi citit în timpul sarcinii Acatistul Maicii Domnului şi alte cărţi bisericeşti? Voi ziceţi că n-aveţi timp să vă rugaţi. Cereţi la Maica Domnului şi la Domnul Iisus Hristos şi vă vor da. Dacă nu faceţi rele, vă iese şi copilul aşa cum îl doriţi.
Unei femei i-a spus: Tu vii şi te plângi că copilul tău e beţiv, dar atunci când aţi zămislit copilul, soţul tău era beat. Iar alteia, care se plângea că are un băiat hoţ, i-a spus că şi ea a furat când a fost însărcinată cu el. (Vionela Miloşan, 71 ani – Recea)

Detalii despre carte / COMANDA

Cuvânt înainte

Cartea de faţă cuprinde cuvântări pe care le-am ţinut în zilele de duminică, la Sfânta Liturghie, în cadrul Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, cu excepţia predicii introductive “Dumnezeul meu”, pe care am ţinut-o la Mânăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Când am ţinut cuvântările cuprinse în această carte şi când le-am înregistrat, nu m-am gândit că ele vor forma conţinutul unei cărţi. Fiecare din cuvântările pe care le-am ţinut în zilele de duminică, au fost rostite în folosul credincioşilor şi în folosul meu personal. M-am gândit totdeauna să ofer iubitorilor de învăţătură ceva ce le-ar putea fi de folos pentru viaţa duhovnicească şi pentru cealaltă vreme a vieţii lor. Mi-am gândit gândurile în aşa fel încât să poată fi înţelese şi apoi împlinite, după putere, de către cei care le-au ascultat. Am ţinut să pun în atenţia ascultătorilor acele învăţături sfinte care ar putea fi temelie de viaţă, ar putea fi nişte îndrumări care să creeze în sufletul credincioşilor dorinţe şi seminţe de a se depăşi pe ei înşişi şi de a se alcătui, cu darul lui Dumnezeu, după chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu ajutorul lui Dumnezeu, iată, cuvântările rostite pentru diferite duminici au ajuns să fie alcătuite în cartea de faţă, fiind acum la îndemâna cititorilor, care şi ei se pot considera ascultătorii comunicărilor mele.
În vremea ce a trecut, mulţi dintre preoţi şi dintre credincioşi mi-au dat ideea să alcătuiesc o carte de predici. Preoţii mi-au cerut aceasta pentru a avea material în lucrarea lor de propovăduire, iar credincioşii au dorit să aibă predicile mele pentru orientarea lor, pentru îmbunătăţirea sufletelor lor. Acum a sosit vremea să împlinesc dorinţa celor care mi-au cerut să alcătuiesc această carte pentru preoţi şi credincioşi. Mi s-a oferit posibilitatea de a tipări cartea la Editura Agaton din Făgăraş şi am fost ajutat să realizez aceasta de doi apropiaţi ai sufletului meu: de părintele Cornel Ursu, care a transcris predicile de pe casete, şi de unul dintre lucrătorii de la această editură, pe nume Constantin Spiridon, absolvent de teologie, care s-a ocupat de organizarea textului şi apoi mi-a citit materialul pentru a putea face anumite îndreptări acolo unde era necesar.
Pentru mine este o bucurie să ofer această carte cititorilor. Doresc ca preoţii slujitori care vor folosi cuvântările rostite de mine, să aibă bucuria mântuirii şi să se facă lucrători de bucurie pentru ascultătorii lor. La fel le doresc credincioşilor de rând, să aibă din cuvântările rostite de mine dar de la Dumnezeu, să găsească liniştea sufletească, să înmulţească binele şi bucuria, iubirea şi fericirea.
Binecuvântarea Domnului să fie peste noi toţi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

P.S. Toate predicile rostite au fost revărsări de gând şi de simţire. Mărturisesc că nu le-am pregătit anume, ci mai multe idei pe care le-am cuprins în cuvântările mele mi-au venit în timpul rostirii cuvântărilor. Aş putea spune că predicile au fost, de fapt, alcătuite în clipa în care au fost ţinute. Gândurile s-au chemat unele pe altele, ideile s-au condiţionat. Ascultând câte o predică de pe casetă, mi se părea uneori că nu sunt ale mele. Deşi erau ale mele, rostite de mine însumi, aveam impresia că sunt mai presus de mine. Dau slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a realizat mai întâi ca predici şi apoi sub o formă a cărţii acesteia. Sunt eu însumi, cuprins în gândurile mele, cuprins în cuvintele pe care le-am rostit, cuprins în cartea care s-a realizat din darul lui Dumnezeu, sper, spre folosul multora.
Mulţumesc din toată inima celor care au colaborat ca această carte să existe şi să ducă gânduri bune pentru gânduri bune şi lumini de gând pentru cei ce-şi doresc lumini de gând, pentru cei ce-şi doresc temeiuri de viaţă nouă, pentru o viaţă pe care s-o poată binecuvânta Dumnezeu, pentru o viaţă de mărturisire a credinţei care a biruit.
            Arhim. Teofil Părăian

Cuprins

Cuvânt înainte  .......................................................................      5
Să te depăşeşti şi să te dăruieşti  ..........................................    7
Dumnezeul meu   .......................................................................................     11

      Perioada Penticostarului           
                
Vecernia din ziua de Paşti (a doua Înviere)
Arătările Domnului Iisus Hristos după Înviere  ............     25
Duminica a 2-a după Paşti (a Tomii)
Credinţa adevărată - izvor de fericire  ..........................  35
Duminica a 3-a după Paşti (a Mironosiţelor)
     Raiul femeilor gânditoare de Dumnezeu  ........................   46
Duminica a 4-a după Paşti (a Slăbănogului)
Să fim înţelegători faţă de neputinţa omenească  ......    54
Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencei)
Ce înseamnă să fii credincios?  .......................................  63
Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului)
       O întrebare pentru toţi: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?   72
Duminica a 7-a după Paşti  - duminica după Înălţarea Domnului
        (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)
Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului  ..........  83
Duminica a 8-a după Paşti (a Rusaliilor)
Iubirea - cea mai mare roadă a Duhului Sfânt  ..............  92
Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor)
      Sfinţenia – credinţă mărturisitoare şi cruce  ................  1 00

Perioada Octoihului

Duminica a 2-a după Rusalii (Chemarea primilor Apostoli)
     Toţi suntem chemaţi, fiecare cu chemarea lui  ...............  111
Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii)
      Împărăţia  lui Dumnezeu e aici, dar n-avem timp de ea! .. 120
Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului)
Virtuţile sutaşului – virtuţile noastre  .........................   130
Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizaţi)
Lupta cu ispitele  .........................................................  136
Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)
       Rânduiala din minte şi din viaţă şi iertarea păcatelor ... 145
Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut)
Vederea lui Dumnezeu  ...............................................   153
Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor în pustie)
      Grija pentru trebuinţa aproapelui  ................................   159
Duminica a 9-a după Rusalii (Potolirea furtunii pe mare)
Când Domnul Hristos este de faţă  ................................  166
Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului)
Credinţa lucrătoare  ....................................................   173
Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv)
Să cerem iertare şi să iertăm din toată inima  ............   181
Duminica a 12-a după Rusalii (Tânărul cel bogat)
Ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?  ......................   188
Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi)
Roadele cele bune ale viei Domnului  ........................   193
Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunţii fiului de împărat)
Mulţi chemaţi,  puţini aleşi în împărăţia cerurilor  ......  198
Duminica a 15-a după Rusalii (Învăţătorul de lege)
Credinţa lucrătoare prin iubire  ..................................   206
Duminica a 16-a după Rusalii (Pilda cu talanţii)
Înmulţirea talanţilor primiţi de la Dumnezeu  .............  213
Duminica a 17-a după Rusalii (Vindecarea fiicei femeii canaanence)
O femeie cu credinţă mare  .........................................  216
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
Lepădarea de sine şi urmarea lui Hristos  .................   222
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte)    
      Cum se ajunge la iubirea adevărată?  ...........................   228
Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)
       Să fim prieteni şi cu viii şi cu morţii!  ...........................  235
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului)
        Roadele Duhului Sfânt în ţarina inimii noastre  ..........   241
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr)
În viaţa aceasta ne pregătim locul de dincolo: raiul sau iadul  .. 247
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din Ghergheseni)
Războiul nevăzut. Cum să trecem de la răutate la bunătate?  ..  254
Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)
        Credinţa care despovărează şi mântuieşte  ...............   260
Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)
        Suntem zidiţi de Dumnezeu spre fapte bune  .............   266
Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina)
„Păcatul cu gândul” şi „gândul la Dumnezeu”  ..............   274
Duminica a 27-a după Rusalii (Vindecarea femeii gârbove)
Îndreptarea cea întru Hristos  .........................................  281
Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor chemaţi la cină)
        Bucuria Împărăţiei lui Dumnezeu  ..............................   289
Duminica a 29-a după Rusalii (Vindecarea celor zece leproşi)
Să ne umplem sufletul de recunoştinţă  ..........................  298
Duminica a 30-a după Rusalii şi Sfântul Andrei (Păzirea poruncilor)
Tânărul îndrăgit de Hristos  ........................................  307
Duminica a 31-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon)
        Evanghelia, izvor de nădejde şi de bucurie  ...............   314
Duminica a 32-a după Rusalii şi Întâmpinarea Domnului (Zaheu Vameşul)
Să-l întâmpinăm şi noi pe Hristos, în inima noastră  ...  322

Perioada Triodului

Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi Fariseului)
Smerenia – odihnă a sufletului  ...................................   331
Duminica a 34-a după Rusalii (a Fiului risipitor)
Dumnezeu - un tată primitor, care ne aşteaptă „acasă” ... 338
Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei judecăţi)
A doua venire a Domnului şi Judecata de Apoi  ..........  345
Duminica lăsatului sec de brânză (a Izgonirii lui Adam din Rai)
Postul – mărturisire a lui Dumnezeu şi lucrare de mântuire   354
Duminica I din Postul Mare (a Ortodoxiei)
        Credinţa cea adevărată  ..............................................   362
Duminica a 2-a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama)
Gândul curat şi fapta cea bună  ......................................    368
Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci)
Crucea Domnului şi crucea omului  ...............................    379
Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul)
Iertarea păcatelor şi condiţiile iertării  ..........................    387
Duminica a 5-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca)
Femeia care şi-a biruit păcatul şi femeia care şi-a
 plâns păcatul şi a adus cinstire lui Hristos  ...................    397
Duminica a 6-a din Postul Mare (a Floriilor)
Unde-i Dumnezeu, nu-i nici un lucru rău  ..................    406

Duminici speciale

Duminica dinaintea Înălţării Sf. Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim)
Omul când iubeşte se aseamănă cu Dumnezeu   ...........   415
Duminica după Înălţarea  Sfintei Cruci (luarea Crucii şi urmarea lui Hristos)
Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru  ............   424
Duminica dinaintea Naşterii Domnului (a Sf. Părinţi după trup ai Domnului)
        Cum întâmpinăm sărbătorile şi pe Domnul Hristos ....  432
Duminica după Naşterea Domnului (Fuga în Egipt)
Martori ai Naşterii Domnului şi înmulţitori ai bucuriei  ....      441
Taina cea din veci ascunsă  ..........................................   447
Duminica dinaintea Botezului Domnului (Pocăinţa)
Faceţi roade vrednice de pocăinţă!  ..............................  453
Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului)
Pocăinţa - începutul învăţăturii şi vieţii dumnezeieşti  ...  458

Cuvinte de folos

Liturghie după Liturghie sau liturghia vieţii   ............     466
Program de viaţă duhovnicească  ............................    470    
Mânăstirea Brâncoveanu    ......................................      472

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare (retiparire):

Apropiaţi-vă de mine!

P.S. Daniil Partoşanul:  Sfântul Ilie, cât de mare prooroc era, simţea nevoia ca poporul să se apropie de el. „Apropiaţi-vă de mine” zicea Sfântul Ilie către poporul rătăcit al lui Israel. „Apropiaţi-vă de mine”, parcă ar vrea să ne spună preacuviosul Părintele nostru Arsenie, în toate zilele de prăznuire ale acestei sfinte mănăstiri, în toate zilele de pomenire, în toate zilele de hram şi de praznic, şi în duminici şi sărbători. „Apropiaţi-vă de mine” pentru că cine se apropie de Sfinţi se apropie de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu transpare prin Sfinţi şi ni se descoperă prin Sfinţi. Sfinţii, spun teologii ortodocşi, sunt, întru-un fel „întruparea Duhului Sfânt”. „Apropiaţi-vă de mine!”. Şi tot poporul s-a apropiat de Sfântul Ilie. A părăsit poporul pe preoţii lui Baal, s-a depărtat poporul de cei care-l duceau în rătăcire şi idolatrie şi s-a apropiat din nou de omul lui Dumnezeu, de Sfântul Ilie. Aceasta este salvarea, aceasta este soluţia şi pentru neamul nostru ortodox de pretutindeni: să se apropie de Hristos apropiindu-se de sfinţi, să se apropie de sfinţi ca să se poată apropia de Dumnezeu. Simţim cu toţii, iată, după aproape 14 ani de la plecarea în veşnicie a Părintelui Arsenie, că poporul nostru românesc simte cine a fost, cine este şi cine mijloceşte în mod deosebit. Simte poporul şi se apropie de mănăstirea Prislop, de Părintele Arsenie, de mormântul sfinţiei sale, aşa cum avea să spună cu puţin timp înainte să plece dintre noi: „Va lua ţara foc din Prislop!”. E vorba de focul ceresc, de focul Duhului Sfânt, de focul harului lui Dumnezeu şi prin tot ceea ce se scrie bine, şi prin tot ceea ce se publică bine despre Părintele Arsenie, se simte că poporul are o sete duhovnicească deosebită care nu i se poate astâmpăra decât prin cuvântul cel viu şi adevărat al lui Dumnezeu, transmis nouă prin Sfinţii Părinţi, de la Sfinţii Apostoli şi până la Sfinţii zilelor noastre.

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare (retiparire):

Din cuprins:

Căderea de la însuşirile cereşti la cele dobitoceşti

Patimile ne distrug vlaga, mintea şi chiar neamul
Singura scăpare: ridicarea căsătoriei la înălţimea de Taină

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare (retiparire):

Valeriu Gafencu sau Ce aproape de noi este fericirea!

    Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.
    Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta.
    Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi  din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.
    Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.
    Scrisorile trimise de Valeriu reprezintă şi un “îndreptar pentru spovedanie” pentru curăţirea cugetului de patimi şi păcate, aceasta fiind principala condiţie pentru dobândirea fericirii. Cea mai fericită zi din viaţă este ziua când îţi iartă Dumnezeu păcatele printr-o spovedanie sinceră şi când te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos care s-a jertfit pentru păcatele noastre.
    Sfaturile date prin scrisorile trimise celor trei surori mai mici şi mamei sale, Valeriu le împărtăşeşte cu drag tuturor oamenilor, pentru că a iubit pe toţi oamenii şi tot ce este creatură a lui Dumnezeu. Valeriu a dat deplină libertate, ca toate mărturisirile sale intime, să fie citite de toţi cei dragi lui, care sunt toţi oamenii. Deschiderea sufletului în faţa noastră, păcatele cu care s-a luptat toată viaţa un om care n-a săvârşit păcate, ne obligă pe noi la un examen de conştiinţă foarte amănunţit, la ascultarea glasului cugetului nostru: “să trăim în adevăr, să ne smulgem din păcat, să sacrificăm totul pentru Hristos, pentru adevăr. Numai aşa ne putem mântui, ne putem câştiga fericirea”.
         Ce aproape de noi este fericirea! Noi cei ce trăim în libertate nu o vedem. Valeriu ne îndeamnă: “căutaţi fericirea în sufletele voastre. Nu o căutaţi în afara  voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălăşluieşte Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră, veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge”.
       Sfaturile pe care Valeriu le-a dat celor dragi pentru ca urmându-le să dobândească fericirea, sunt universal valabile, iar dacă cei mai mulţi oameni le-ar urma ar fi mult mai multă bunătate şi înţelegere în lume iar Dumnezeu nu ar mai îngădui să se întâmple atâtea nenorociri. Ce bine ar fi dacă aceste sfaturi le-ar înţelege cât mai mulţi oameni; ce mult s-ar folosi de ele:  cei credincioşi şi-ar întări credinţa iar cei care nu L-au descoperit încă pe Dumnezeu şi pe Fiul Său Iisus Hristos şi care nu cunosc adevărata fericire ar putea descoperi sensul vieţii, ar învia din moartea sufletului, care este mai grea decât moartea trupului.
    Am citit multe cărţi de învăţătură creştină şi am ascultat multe predici care mi-au luminat mintea pentru descoperirea adevărului, dar atât de convingător arătată calea spre fericire ca în scrisorile lui Valeriu Gafencu nu am întâlnit până acum. Poate această convingere izvorăşte la gândul că aceste scrisori sunt trimise dintr-o altă lume, dintr-o lume plină de suferinţe ale trupului şi ale sufletului, din iadul celor mai grele închisori, unde sufletul se purifică de toate păcatele, de cele pe care le-ai făcut şi de cele pe care îţi închipui că le-ai fi putut face.
     Căile pe care Valeriu le arată cu multă convingere pentru obţinerea fericirii şi pentru dobândirea liniştii sufletului, care au fost trăite intens şi nu le ştie din cele citite sau auzite sunt numeroase: păstrarea curăţeniei sufletului, cunoaşterea adevărului evanghelic, apropierea cât mai mult a inimilor de cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, rugăciunea necontenită, postul, milostenia, iubirea pentru toată lumea, lăsarea în voia lui Dumnezeu, răbdarea suferinţelor, smerenia, sinceritatea faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă de noi înşine, citirea cărţilor sfinte.
    Credinţa sinceră şi ocrotirea Bunului Dumnezeu a făcut ca Valeriu nu numai să nu aibă nevoie de compătimirea şi încurajarea celor din afară, ci el să încurajeze şi să ajute să răzbească în viaţă pe cei care trăiau în libertate. Valeriu nu era îngrijorat de soarta celor dragi pentru că îi ştia curaţi la suflet, cu credinţă-n Dumnezeu şi cu dragoste pentru toată lumea. O! …dacă am putea să spunem şi despre tinerii din ziua de azi aceste lucruri. Cât de mulţi părinţi fericiţi ar fi şi nu ar mai fi îngrijoraţi de soarta lor, pentru că i-ar şti pe calea cea bună fiind ocrotiţi de Dumnezeu.
   Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sângerei, judeţul Bălţi din Basarabia. A urmat şcoala primară la Sângerei, iar cursurile secundare la Liceul “Ion Creangă” din Bălţi, între anii 1932-1940. Absolvind liceul în vara anului 1940, la doar câteva zile după bacalaureat, a intervenit uraganul ocupaţiei sovietice. Valeriu a reuşit cu greu să treacă Prutul, a ajuns la Iaşi, lăsându-şi părinţii şi surorile sub ocupaţie, despărţindu-se, nu ştia că definitiv, de tatăl său care, în toamnă, a fost ridicat şi dus în Siberia, unde şi-a sfârşit viaţa nu se ştie când.
     Valeriu Gafencu devine student al Facultaţii  de Drept a Universitaţii din Iaşi în anul 1940. În anul 1941 a fost  condamnat pe motive politice la 25 ani muncă silnică. Din anul 1941 până în anul 1949 Valeriu s-a nevoit în cea mai  grea închisoare din ţară, cea de la Aiud. În anul 1949, fiind bolnav de TBC a fost transferat în penitenciarul-sanatoriu Tg. Ocna, de unde în ziua de 18 februarie 1952, sufletul său s-a înălţat la Cer unde s-a întâlnit cu Mântuitorul, pe care L-a iubit toată viaţa.      Stoia Sorin

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare (relansare):

Nimeni nu poate să trăiască fără bucurie. Omul uneori o caută făcând chiar rele, de aceea si vrăjmasul profită atât de mult si ne amăgeste cu false bucurii. Ati văzut că la televizor se spune într-o reclamă: „Să vă faceti o bucurie în fiecare zi, cumpărând nu stiu ce”. Încă din rai, vrăjmasul bucuriei omenesti i-a învătat pe Adam  şi Eva, să dobândească o bucurie repede: luând si gustând. Iată că acest lucru se întâmplă si în zilele noastre. La fiecare pas există posibilităti ieftine si usoare de a ne potoli setea de bucurie, de a ne împlini setea de bucurie, dar descoperim la fel de repede că bucuriile acestea pe care le dobândim usor si repede, se duc la fel de usor si la fel de repede. Ce rămâne în noi este o si mai mare sete de bucurie.

   „Cartea asta are un defect mare, din pacate. Este extraordinara fara suisuri si coborasuri, fara pauze. Si cum nu poti striga la fiecare pasaj “Minunat!”, ajungi sa te obisnuiesti cu minunatul. Ajungi sa nu mai observi toate nuantele. De bucuria cititului, te trezesti ca nu zabovesti atat cat ar trebui la fiecare paragraf. E un fel de lacomie a lecturii care te face sa inghiti mai mult decat poti digera, fara a te putea opri. Poate ca ar fi trebuit sa fie o carte cu poze. Cu peisaje, cu valurile marii, cu cerul plin de stele, cu flori de colt, ceva asupra caruia sa te opresti odihnindu-ti ochii si lasand mintea sa mestece in liniste cuvintele tari, din carne cruda, pe care ni le ofera cartea. (...)
 Rodul acestei carti-dinamita este unul simplu: sparge piatra. Prin ras, prin plans, prin cutremur, prin explozii repetate si bine tintite, betoane, stanci, straturi sedimentare, pietre la rinichi si tartrul dentar crapa si se desface in bucati care-ti cad la picioare." (Anca - http://viatalatara.wordpress.com/2008/08/21/dinamita/)

Detalii despre carte / COMANDA

„Scara” părintelui Teofil

                                5.    omul fericit (Macarie).
                        4.    omul iubitor de Dumnezeu (Teofil)
                3.    omul cunoscător de Dumnezeu (Teognost),
        2.    omul slujitor lui Dumnezeu (Teodul),
1.    omul credincios (Teopist);

Ca să ajungi la fericire trebuie să ai credinţă pentru că fericirea se antrenează pe credinţa în Dumnezeu. Întâi e credinţa şi după aceea vin şi celelalte. De aceea, Domnul Hristos, ca propovăduitor, a spus şi aceasta (ca cel dintâi cuvânt de îndrumare): Credeţi în Evanghelie, aveţi credinţă în Dumnezeu, aveţi credinţă în Mine. Cuvintele cele dintâi de propovăduire, aşa cum sunt prezentate de Sfântul Evanghelist Marcu, sunt: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Iar la sfârşitul Sfintei Evanghelii de la Marcu citim: „Cel ce va crede şi se va boteza se mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi”. Sfântul Apostol Petru a avut de la Domnul Hristos cuvintele: „Simone, Simone, iată, satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu şi Eu m-am rugat pentru tine să nu scadă credinţa ta şi tu, întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi”. Sfinţii Apostoli au cerut de la Domnul Hristos: „Dă-ne mai multă credinţă!”. Domnul Hristos i-a mustrat pe ucenici când nu au avut destulă credinţă, de exemplu, când au fost neliniştiţi în furtuna de pe mare. Aşa că, credinţa este începutul a tot binele şi omul care vrea să înainteze spre fericire  trebuie să fie credincios lui Dumnezeu. În limba greacă cuvântul: „credincios lui Dumnezeu” se numeşte Teopist; există un nume în sensul acesta: Teopist.
Cineva care-i credincios lui Dumnezeu sigur că împlineşte poruncile lui Dumnezeu, ţine seamă de Dumnezeu, îşi împlineşte datoriile de slujitor al lui Dumnezeu, câte le ştie şi câte le poate, şi în felul acesta, ca împlinitor al poruncilor lui Dumnezeu, ajunge să fie cunoscător de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu se descoperă omului care împlineşte poruncile lui Dumnezeu, Dumnezeu, fiind ascuns în poruncile Sale. Cunoscător de Dumnezeu în limba greacă se numeşte Teognost. Cel care îl cunoaşte pe Dumnezeu, fără îndoială că îl iubeşte pe Dumnezeu; nu se poate să-L cunoşti pe Dumnezeu şi să nu-L iubeşti pe Dumnezeu, să nu-L ai în vedere pe Dumnezeu. Şi aceasta în limba greacă se numeşte Teofil – iubitor de Dumnezeu. Cine este Teofil, adică iubitor de Dumnezeu, acela este şi fericit, pentru că iubirea-i fericire. Nu-i mai fericit omul decât atunci când iubeşte. Iubirea e fericire. În limba greacă cuvântul fericit se exprimă prin cuvântul Macarie.
Domnul Hristos a spus: „Cel ce Mă iubeşte păzeşte poruncile Mele şi îl voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” . Mă voi arăta lui ca unuia care împlineşte poruncile. Şi mai departe, spune Domnul Hristos: „Cel ce păzeşte cuvintele Mele, acela este care Mă iubeşte. Şi-l voi iubi şi Eu şi Tatăl Meu îl va iubi şi vom veni la el şi la el ne vom face locaş”. Domnul Hristos se sălăşluieşte prin credinţă în inimile credincioşilor, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Efeseni: „Hristos să se sălăşluiască prin credinţă în inimile voastre”.

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare:

Sfârsitul lumii - Sfârsitul răului. Când vorbim despre sfârsitul lumii trebuie să stim că nu este vorba de sfârsitul creatiei lui Dumnezeu, căci Dumnezeu a creat lumea din preaplinul iubirii Sale, deci nu spre a o distruge, ci spre a o iubi, îndumnezei si învesnici. Prin sfârsitul lumii se întelege sfârsitul răului din lume, urmarea fiind înnoirea lumii, iar nu sfârsitul ei („un cer nou si un pământ nou” - ziua a 8-a), din stricăcioasă ea devenind nestricăcioasă (căci lumea - incluzând aici si omul si natura - s-a stricat odată cu păcatul adamic si cu izgonirea din rai). Deci, este vorba doar de sfârsitul lumii păcatelor, a acelei lumi în care este stăpân satana, cel rău. Despre această lume se spune în Sfânta Scriptură: „Nu iubiti lumea si cele ce sunt în ea”; „Ei nu sunt din lume, dar în lume sunt”; „Nu pentru lume Mă rog”

Detalii despre carte / COMANDA

"Ridicarea casatoriei la inaltimea de Taina", tradusa in ungureste

Prezentare (retiparire):

Prezentare (retiparire):

Arhim. Vasile Prescure: L-am cunoscut de timpuriu pe Părintele Arsenie şi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să cunosc un om sfânt. Cu cât trece mai mult vremea cu atât conştientizez mai mult faptul că omul acesta a fost, într-adevăr, trimis de Dumnezeu. Părintele Arsenie mi-a fost de ajutor în multe din împrejurările vieţii. Mi-a spus de o suferinţă pe care o aveam. Înainte de a pleca în armată m-am dus la părintele, care era la Prislop, să-mi dea un sfat înainte de a pleca şi aveam o durere sufletească pe care nu o spusesem nimănui. Eram foarte tulburat sufleteşte. Când m-am dus acolo mi-a spus el de ce m-am dus! Mi-a dat un remediu foarte simplu: Spovedania şi Împărtăşania. Mai era acolo părintele Dometie Manolache, care este înmormântat la Mănăstirea Râmeţ. L-am mai întâlnit şi la Bucureşti în câteva rânduri.
Niciodată nu voi putea să mulţumesc lui Dumnezeu că am întâlnit un om sfânt cu care ne-a binecuvântat pe noi, românii. Aproape la toţi oamenii se adresa cu: „Mă…”. Era foarte categoric şi foarte deschis. A fost preţuit de foarte multă lume, l-au preţuit până la a-i acorda un cult; dar a fost şi detractat de oameni care l-au bârfit, lucru care l-a mâhnit foarte mult. Spunea că a suferit mai mult din partea creştinilor decât din partea Securităţii.

Detalii despre carte / COMANDA

Editia a II-a imbunatatita

Acum, când familia este atât de discreditată, când, ca şi Sf. Apostol Pavel, putem spune că ne e şi ruşine a grăi despre aceasta, mă gândesc: Oare n-a lăsat Părintele Arsenie în nimeni acest duh al mustrării, care să ne aducă aminte de justiţia divină, de pedeapsa divină pentru cele ce se întâmplă azi? Căci spune înţeleptul Solomon: „Când nu mai există vedenie de prooroc, poporul acela se pustieşte”.
Când poporul Israel, din cauza căsătoriilor cu femeile străine, era în pericol să-şi piardă rădăcina, sămânţa şi numele, Ezdra a chemat poporul la pocăinţă şi rugăciune şi au făcut un nou legământ. La fel, singura salvare a neamului nostru ca să rămână cu nume, cu sămânţă şi cu rădăcină, este reaşezarea sfinţeniei familiale. Nici o problemă nu l-a preocupat mai mult pe Părintele Arsenie ca sfinţenia vieţii familiale. De aceea, mi-aş îngădui, în numele Părintelui Arsenie, să încercăm un legământ către Dumnezeu, să încercăm reabilitarea vieţii noastre familiale. Avem obligaţia să nu lăsăm ţara calomniată prin prostituţie şi înjosiri ale familiei. Aşa cum Ezdra a rupt legăturile cu femeile străine, să rupem şi noi orice legătură cu toate cele străine de familie (avorturile, întreruperile de sarcini, divorţurile, toate cele ce au compromis familia) şi să o facem prin legământ (cum a făcut Ezdra), aici la mormântul Părintelui Arsenie.
Mult s-a zbătut Părintele. Toată viaţa şi scrierea lui a fost spre sfinţirea familiei. Câte femei au fost la el s-au hotărât să nu mai avorteze! Câţi copii au rămas în pântecele mamelor lor! Nu e nimeni mai competent să ne strige în acest moment revenirea mamelor la sfinţenia Maicii Domnului decât Părintele Arsenie.
Se vorbeşte şi despre viitoarea canonizare a Părintelui. Nu e treaba noastră, dar dacă împlinim porunca Părintelui, dacă dovedim în faţa mai-marilor noştri, civili şi bisericeşti, că Părintele ne-a convertit într-o viaţă creştină demnă, de sfinţenie, suntem fără îndoială – şi cu îndreptăţire – cea mai bună mărturie că Părintele Arsenie a fost sfânt. (Măn. Prislop – 28 noi. 2002)            Părintele Ioan Sabău
 

Cuprins
Legământ de sfinţire a vieţii familiale (cuvânt înainte)  - Pr. Ioan Sabău . . . .
Un Ioan Botezătorul al românilor  -  Părintele Nicolae Boboia . . . . . . . . . .

Sfinţenia iubirii şi iubirea sfinţeniei

Căsătoria . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Sfaturi pentru tinerii căsătoriţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Dumnezeu iartă dar neispăşit nimic nu lasă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    În convieţuire nu-i bun nici abuzul, nici refuzul . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    În constituţia biologică a femeii e pusă obligativitatea naşterii
       a 3-4 copii, în ordine naturală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Degenerarea prin alcool şi tutun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pravila albă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Căderea de la însuşirile cereşti la cele dobitoceşti . . . . . . . . . . . . .
    Patimile ne distrug vlaga, mintea şi chiar neamul . . . . . . . . . . . . . . . .
    Singura scăpare: ridicarea căsătoriei la înălţimea de Taină . . . . . . . .
Despre durerile oamenilor . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Beteşugurile trupului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Vrajba în casă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Paguba în curte, în agoniseală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Copii îndărătnici, neascultători, necredincioşi şi desfrânaţi . . . . . .
Sfaturi şi îndemnuri  . . .  . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Viaţa de familie. Boli şi necazuri. Ecumenismul. Biserica şi statul . .
Despre iubire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de oameni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Iubirea trupească . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Bunavestire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Împărăţia copiilor
Genetica celor ce iubesc sau urăsc pe Dumnezeu

Împărăţia copiilor . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..  . . . . . . . . . . . . . .
S-a supărat Iisus . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Copii înţelepţi şi înţelepţi fără Iisus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Creşteţi şi vă înmulţiţi   . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Copiii lui Dumnezeu şi copiii păcatelor   . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Despre copiii lepădaţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pribegia copilului  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Să nu moară în neştiinţă cei ce pătimesc atâtea rele (o antropologie
    care să împace ştiinţa cu credinţa) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Conflictul între generaţii sau cum se înmulţeşte uciderea . . . . . . . . . . . . .

Despre ereditate 
    Existăm înainte de a ne urzi în pântece . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Plata păcatului în noi şi în copiii noştri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Trup şi suflet - Purificare şi ispăşire - Ereditate şi destin . . . . . . . . .
    Piere familia, pier drepţii, piere neamul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Cum evităm sămânţa neghinei în câmpul eredităţii? . . . . . . . . . . . . .

Regenerarea morală a insului, familiei şi a  neamului. Misiunea şi răspunderea preoţilor

Misticismul şi puterile naturale (conferinţă preoţească)
    Suntem chemaţi la pocăinţă nu la răzvrătire . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Tâlhărirea energiei genetice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . .
    Cauza bolilor: desfrânarea. Medicamentul: înfrânarea . . . . . . . . . .
    Misiunea Bisericii şi răspunderea preoţilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Puterile naturale (ereditate, mediu şi destin) . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Forţa destinului şi moştenirea spirituală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Talanţii Împărăţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Un destin înţeles . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cum a murit Constantin Brâncoveanu şi copiii săi . . . . . . . . . .. . . . . . . . . .
Tămăduirea şi iertarea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Despre Înviere . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .

Crucea - singura cale de ispăşire şi mântuire 
“Vina” lui Iisus . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Marele examen [examenul crucii] . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . .
Oameni care au lăsat totul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
E ultimul cuvânt pe care vi-l spun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Anexe
Mărturii despre darurile şi sfinţenia Părintelui Arsenie
    “Tata m-a lăsat curat în pântece” - Pr. Petru Vanvulescu . . . . . . .
    “Sunt aşa cum m-a făcut mama” - Silvia Bălan, Bogdan Juncu  ...
     Sfinţii sunt copiii noştri, măsura familiilor noastre . . . . . . . . . . . . .
Sexualitatea prematură - cauza degenerării unui neam - prof.     Ion Lazăr
    Fructul oprit este sexualizarea prematură prin masturbare . . . . . . . .
    Cauza sexualităţii premature şi a curviei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Portretul lui Onan şi a urmaşilor lui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Cum să luptăm cu stihia sexuală? . . . . .. . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Pentru cine doresc femeile să arate impecabil? . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Un război “nevăzut” ce poate duce la dispariţia neamului . . . . . . .
    Chemare la dreapta credinţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Rugăciune de dimineaţă (scrisă de Părintele Arsenie) . . . . . . . . . . . . . . . . .

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare (retiparire):

Cartea conţine scrieri ale Părintelui Arsenie Boca nepublicate până acum. Ne-am hotărât să le publicăm, atât pentru a nu se pierde nimic din scrierile sfinţiei sale, cât şi pentru caracterul lor inedit şi pentru importanţa deosebită a sfaturilor privind înaintarea în viaţa duhovnicească a trăitorului creştin ortodox.
Comparând scrierile Părintelui Arsenie din manuscrisele găsite la credincioşii din Făgăraş, Braşov şi Codlea cu scrierile publicate deja la diferite edituri, am observat că unele din ele nu au fost publicate sau nu au fost publicate în întregime. Adunându-le la un loc şi aranjându-le într-o ordine tematică, am realizat această carte pe care o considerăm de mare folos duhovnicesc.
Textele cuprinse în paranteze drepte aparţin editurii. Notele, titlul cărţii şi cele 5 titluri de capitole mari aparţin editurii.
                        Editura Agaton

Extras:

Armele virtuţilor
Smerenia
[Atâta ţine suferinţa, cât ţine mândria]

Suferinţa pricinuieşte la foarte mulţi bătaie de cap. Nu puţini sunt cei care au considerat mântuirea ca scăpare de suferinţă. Trebuie înţeleasă situaţia că dacă sufletul se statorniceşte în buna trăire după poruncile Domnului, multe amărăciuni trec şi vin multe bucurii. Vremea de amărăciune ţine atât timp cât ţine mândria şi celelalte păcate. Cel smerit are cea mai mare mărire, în faţa căruia nu poate rezista nimic, nici lucruri, nici diavolul.
Cel mai mult iubeşte Dumnezeu smerenia. Celui smerit lucrurile i se întorc în bine. Acesta înţelege a iubi pe tot omul, fără să-şi pună nădejdea în vreunul. Nădejdea toată trebuie s-o punem în Dumnezeu, căci numai cu El suntem cei mai tari. Când El ne părăseşte, suntem goi. Rând pe rând ne părăsesc rude, prieteni, binevoitori, iar vrăjmaşul care lucrează întăreşte pe duşmani.
Psalmistul David ne arată în ce constă tăria omului prin psalmul în care zice: „Nu arcul şi sabia sunt tăria şi nădejdea mea, ci Tu eşti Doamne” (Ps.43, 8). Iată cum acest rege mărturiseşte un adevăr, că nu în numărul supuşilor şi al armelor se reazemă, căci acestea pot oricând să aducă deziluzii, sunt nestatornice. Martoră ne este istoria, cu toţi cei care s-au încrezut numai în forţele lor, în trufia lor, fără a ţine cont de puterea lui Dumnezeu. Toţi şi toate s-au prăbuşit, imperii sau împăraţi puternici, de nici urma nu li se mai găseşte desluşit.
Sfânta Scriptură grăieşte categoric: „Tot cel ce se înalţă se va smeri, şi tot cel ce se smereşte se va înălţa” (Lc.18, 14). Este în aceste cuvinte cuprinsă o lege adâncă. În smerenie şi în răbdarea suferinţei se arată minunat lucrarea lui Dumnezeu, neînţeleasă la început de mintea noastră mărginită. Celor ce primesc suferinţa cu răbdare şi seninătate, după ce au trecut cu succes pragul încercărilor, li se fac prin acestea pricini de multe bucurii viitoare, aducând cu sine rodul necesar mântuirii.
Dumnezeu, în dragostea Sa, a dăruit lui David, în locul copilului mort, un alt fiu, pe Solomon, care a fost cel mai mare înţelept al oamenilor. În felul acesta, nu l-a lăsat pe Împăratul David să-şi plângă copilul prea mult şi, întocmai ca şi lui Iov, care trecuse cu succes încercarea îngăduită de Dumnezeu prin suferinţă, l-a răsplătit, dându-i pe Solomon, care a devenit apoi regele înţelepciunii. David a scris Psaltirea, în care se cuprind patimile sale. În ea descrie păcatul. Îşi plânge fărădelegile şi ne arată că suferinţa e singura mărturie care-i poate învăţa pe oameni ceva. În Psalmul 31 sunt ascunse învăţămintele celor două fărădelegi: „Ferice de omul căruia Domnul nu-i ţine în seamă nelegiuirile şi în inima căruia nu este viclenie. Ferice cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit” (1-2). Acest psalm a fost scris după ce i s-a iertat păcatul, după ce s-a mărturisit şi a arătat starea cea bună de fericire, de uşurare în care se afla sufletul după mărturisire. Iată cum descrie situaţia sa dinainte, tot în acest psalm: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele, şi gemetele nu mai conteneau, căci ziua şi noaptea mă apăsa mâna Ta şi vlaga mea seca ca de arşiţa verii” (3-4).
Lucrul este clar, că atât timp cât nu se mărturisise, David nu avea linişte; nu avea odihnă câtă vreme conştiinţa era încărcată. Deci, se vede că orice om care păcătuieşte - şi e bine să recunoaştem că toţi păcătuim, căci om fără păcat nu există - are nevoie de mărturisire, după care Dumnezeu ridică pedeapsa păcatului. Să ascultăm pe David, ce mai spune în acelaşi psalm: „Atunci mi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea şi îndată ai ridicat pedeapsa păcatului meu” (6). Iată dovada scrisă în Sfânta Scriptură, exprimată prin gura psalmistului David, că e neapărată nevoie de mărturisire, căci numai în urma ei vine iertarea de păcate, ridicarea pedepsei. Îndemnul spre aceasta tot David îl dă, când zice: „De aceea toată sluga credincioasă să se roage Ţie la vremea cuvenită, şi chiar potop de s-ar stârni, pe acela nu l-ar potopi” (7).
Toţi trebuie să credem fierbinte în cele scrise, că Dumnezeu îndată după mărturisire ridică pedeapsa păcatului, însă după aceea vin încercările. Dovada am văzut-o tot la David. Nu este aşa cum cred unii, că de acum, imediat ce ţi-ai mărturisit păcatele îţi merge numai bine şi eşti scutit de orice urmare, căci pe cât e de adevărat că Dumnezeu te iartă imediat după mărturisire, pe atât de adevărat şi drept este că încercările vin, dar nu ca pedeapsă, deşi pot ţine ani de zile, ci încercări de învăţare permanentă a sufletului, un fel de înţepături de ac ale înţelepciunii, căci zice: „Înţelepţi-te-voi şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie să mergi. Sfătuitorul tău voi fi şi ochiul Meu va fi asupra ta” (9). În continuare ne sfătuieşte: „Nu fiţi fără de minte, cum e calul şi catârul pe care îl sileşti la supunere cu frâul şi zăbala. Bucuraţi-vă în Domnul, drepţilor. Scoateţi strigăte de bucurie toţi cei drepţi la inimă” (10-12).
În Psalmul 33, David îşi exprimă bucuria că cunoştinţa şi sfatul fac joc. În acelaşi psalm, regele zice: „Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit, şi din toate necazurile mele m-a izbăvit. Apropiaţi-vă de El şi vă veţi lumina, şi feţele voastre nu se vor ruşina (4-5). Cunoaşteţi şi vedeţi că bun este Domnul.
Ferice de omul care nădăjduieşte într-Însul. Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi, şi nimeni din cei ce nădăjduiesc în El nu va pieri” (8-9). Iată o mărturisire strălucitoare de speranţă, o făclie de nădejde la Dumnezeu, un sfat strălucit: răbdare, smerenie, şi atunci vei birui toate ispitele. Prin Psalmii 31-33 înfige porunca în conştiinţa oamenilor, spre a le ţine viaţa curată. Prin aceste exemple şi prin celelalte din Vechiul şi Noul Testament se descoperă oamenilor că păcătoşii, în orice stare ar fi, să nu deznădăjduiască, căci dacă se vor mărturisi, Domnul este mare în mila Sa nemăsurată, încât mintea omenească mărginită nu poate uşor înţelege.

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare:

Prezentare:

Buruieni crescute la umbra Bisericii. Vedenii, proorocii şi epistole neadevărate. Urâciunea vrăjitoriilor şi a obiceiurilor păgâneşti

     Unii citesc în stele, alţii descântă pe cei bolnavi, ghicesc în ghioc, în orz sau în bobi. Alţii poartă buruieni sau aţe să nu se deoache, alţii fac baiere, alţii prezic viitorul sau tâlcuiesc visele. Mai sunt unii care ard vârcolacii sau cred în glasul păsărilor sau în luna nouă. Unii vor să afle viitorul în drojdie de cafea sau în cărţi de joc, în zodii, planete sau de la papagali, alţii cred că le va merge rău sau se va întâmpla vreo nenorocire dacă le iese cineva cu golul dinainte sau dacă se varsă sarea sau piperul – sunt nenumărate asemenea buruieni de tot felul – mai mari sau mai mici, dar toate otrăvitoare, păgâneşti şi diavoleşti – care înăbuşă florile şi plantele credinţei celei adevărate în sufletele unora dintre credincioşii noştri de la sate şi oraşe.

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare:

În lucrarea aceasta, Aioanei Neculai, 75 de ani, din comuna Pipirig, jud. Neamţ, veteran de război, rănit gr. III I.O.V.R., fost deţinut politic, membru al Partidului Naţional Ţărănist Creştin şi Democrat, între anii 1948-1952 conduce în Munţii Neamţului o grupă de partizani în lupta antisovietică şi anticomunistă.

Cade prizonier, este condamnat la moarte în contumacie, după capturarea lui este rejudecat şi i se comută pedeapsa la 15 ani temniţă grea, trecând prin toate închisorile: Bacău, Iaşi, Jilava, Râmnicu-Sărat, Gherla.

Printr-un decret, intră într-o amnistie şi este eliberat. Aflat la capătul puterilor, s-a gândit că toate întâmplările ce le-a petrecut el în viaţă să fie arătate la tot poporul, cât a pătimit şi cât s-a jertfit opunându-se prin munţi, prin ger, golătate, foame, să oprească „ciuma roşie” ce ne-a ocupat ţara.

Detalii despre carte / COMANDA

Cunoaşterea adevărului despre rezistenţa anticomunistă cere o continuă publicare şi re-publicare a textelor. Aceasta e datoria generaţiilor actuale în faţa lui Dumnezeu, a înaintaşilor şi a generaţiilor viitoare de a cunoaşte ce a fost – şi ce este de fapt! – comunismul, barbaria şi ciuma secolului.

Cuprins

Cuvânt înainte - ing. Gheorghe Jijie  /  7

Neculai – medalion în uniformă  /  13

Prima noapte la Aiud  /  37

Aiud 1950   /  43

Un vis profetic cu Căpitanul  /  73

„Asistenţa medicală” la Aiud în 1954-1956  /  78

Judecata şi condamnarea  /  90

O anchetă  /  99

Ecou Piteşti la Aiud  /   113

Trădători ai deţinuţilor politici aflaţi la conducerea

Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici! (mărturia lui Maluş Ioan)  /    127

Spre o renaştere românească  (Pr. Liviu Brânzaş)  /  128

            Notă biografică – Marina Puşcaşu  /  129

            Postfaţă – Fabian Seiche  /  131

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare:

Prezentare:

Prezentare:

  Dumnezeu este îndelung răbdător, mult milostiv, a toate bun, dar este şi atotdrept. Există o luptă continuă între bunătatea lui Dumnezeu şi dreptatea lui Dumnezeu. El, pentru noi, pentru fiecare din noi, ar fi în stare să Se răstignească a doua oară. Petru fugise din Roma. De unde? De la suferinţă, de la sânge. Hristos i-a ieşit în faţă, Petru L-a cunoscut şi L-a întrebat: „Doamne, unde mergi?”. I-a răspuns: „Petre, mă duc să mă răstignesc a doua oară. N-a fost de ajuns prima dată. Mă răstignesc şi a doua oară”. Atunci a înţeles Petru că, de fapt, nu trebuia să fugă de suferinţă, nu trebuia să părăsească turma, nu trebuia să îndepărteze de la el paharul greu, amar, al morţii. (Pr. Nicolae Tănase)
Şi astăzi, la fel ca acum 2000 de ani, oamenii sunt „Iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei” (2Tim.3, 5).

Cuprins

Să nu-L ţinem pe Dumnezeu
cu mâna întinsă

Să participăm la Sfânta Liturghie ca şi când ar fi prima,
    ultima, singura / 3
Cândva vom da seama de libertatea pe care o avem / 6
Recunoştinţa, floare rară / 8
Creştini cu multe feţe / 10
Să-L primim pe Hristos. Să nu mai umblăm orfani! / 14
Păcatul ne orbeşte mintea şi inima / 16
Ni se va lua Împărăţia pentru că nu o preţuim / 20
Minunea vindecării şi Minunea minunilor – Liturghia  / 24
Noi Îl ţinem pe Dumnezeu cu mâna întinsă / 28
Dacă accepţi să fii ucenic, trebuie să respecţi regulile / 36
Avem credinţă în Dumnezeu, dar nu avem încredere în El / 42
Maica Domnului n-a scăpat nici astăzi de răutatea
    oamenilor / 47

Când avem chef de ceartă,
să ne certăm pe sfinţi

Noi toţi am tăiat capul Sfântului Ioan / 51
Când avem chef de ceartă, să ne certăm pe sfinţi / 54
Dumnezeu face ce zice omul / 57

Să fim fericiţi de Crăciun

Dacă postul nu ne schimbă, e pierdere de timp / 65
Să fim fericiţi de Crăciun / 68
Puterea rugăciunii şi hoţia / 71
Uciderea pruncilor şi mucenicilor / 75
Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos

Împreună cu porcii, în ţara păcatului / 79
Biserica nu ne uită niciodată / 82
Ce am făcut cu viaţa noastră? / 85
Omul a atras multe asupra lui din cauza neorânduielii / 92
Dumnezeu nu iubeşte nemâncarea, ci schimbarea omului /98
A sta de-a dreapta sau de-a stânga lui Dumnezeu stă în
    puterea noastră / 103
Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos / 110
Adevăratul creştin se recunoaşte după participarea lui la
    Ospăţ / 114


Cum putem redeveni
oameni ai lui Dumnezeu
(Conferinţe)

Informaţia – dumnezeul societăţii actuale / 116
Satana în chip de înger / 142
Singurătate şi comuniune / 178
Cum putem redeveni oameni ai lui Dumnezeu / 194

Părintele Nicolae Tănase şi lucrarea de la Valea Plopului /218
Index al predicilor / 220
 

Cuprins

I. Începuturile. De la prietenie la iubire

De la prietenie la iubire / 5
Hristos ne cere să fim prieteni / 5
Prietenia dintre soţ şi soţie / 7
Cum ajungem la căsătoria perfectă? / 11

Un băiat, o fată şi Dumnezeu în prietenia lor / 43
Hristos este prezent în prietenia tinerilor bine intenţionaţi / 43
Într-o lume nebună, temelia trebuie să fie solidă / 46

II. Căsătoria, taină a iubirii creştine

Soţul ideal, soţia ideală  /  63
Pregătirea soţului ideal  /  63
Alegerea proastă duce la deziluzie  /  65
Cum verifici partenerul?  /  67
Căsătoria ideală are nevoie de pregătire  / 69

Căsătoria, o cale spre desăvârşire / 86
Astăzi binele şi răul sunt amestecate / 86
Mai este posibil să fie căsătoria cale spre desăvârşire? / 89
Un soţ trebuie iubit aşa cum este / 91

Căsătoria într-o lume a valorilor răsturnate /  102
Luăm din Occident ce nu trebuie /  102
Păcatele degradează căsătoria / 106

Întrebări şi răspunsuri despre căsătorie şi familie /  123
Relaţiile sexuale înainte de căsătorie  /  123
Asceza în căsătorie  /  124
Temelia căsniciei creştine  /  125

III. Viaţa de familie

Noaptea nunţii / 130
Normalitate într-o lume nebună / 130
Noaptea nunţii e un punct de sudură de care trebuie să ţii seama / 133

Viaţa de familie / 145
Personalitatea familiei / 145
Familia sub ocrotirea lui Dumnezeu / 148
Familie, cuplu şi curvie / 152

Familia şi postul în familie / 179
De ce şi cum postim / 179
Avantajul postului / 181
Postul şi păstrarea identităţii / 186

IV. Provocările căsătoriei

Căsătoria de probă / 198
Ortodoxia are o viziune diferită / 198
Un lucru total neserios / 201

Tinereţe, libertate şi feminism / 207
Tinereţea, vârsta puterii depline / 207
Libertate şi libertinaj / 213
Femeia – egală cu bărbatul sau obiect de plăcere? / 214

Dreptul la viaţă  /  235
Nu mai avem voie să nu ştim /  235
Nenaşterea aduce probleme şi anulează bucurii /  237
Bordelul de acasă / 239

Valoarea vieţii în libertatea cuplului  /  260
Tot ce vedem rău este din lipsă de trăire duhovnicească în familie /  260
Femeia şi familia nu sunt îndeajuns preţuite /  262
Politica demografică în lume este distructivă pentru creştinism / 264

Copiii şi educarea lor  /  274
Copiii trag din noi ceea ce suntem noi /  274
Întrebări şi răspunsuri despre copii şi educaţie  / 275

Capete / 281

Detalii despre carte / COMANDA

Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau

Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

 Slăvit să fie Dumnezeu cel în Treime lăudat, Ce lucrează prin cuvioşii Săi.

 Amin!

Preot Nicolae Nicău

 Piatra-Neamţ, octombrie 2011

Cuvânt înainte / 5

Începuturi. „M-am dus în Mănăstirea Sihăstria de pe la 12 ani” / 7

Smerenia şi dragostea. „Nevoinţa fără dragoste şi smerenie e de plâns”/ 23

Rugăciunea. „Să adormim cu mintea în rugăciune” / 31

Pocăinţa şi lacrimile. Căinţa este frâul păcatului şi temelia sporirii duhovniceşti / 40

Spovedania. „Duhul Sfânt lucrează prin preotul care te binecuvintează şi dezleagă” / 48

Preoţie şi duhovnicie. „Dacă nu doreşti să te faci mucenic, să nu te faci preot!” / 55

Judecarea şi iubirea aproapelui. „Dacă-l judec pe desfrânat, îs călcător de lege, ca şi el” / 61

Duşmani. „Milă şi cuvânt bun pentru duşmani” / 65

Familie, copii, educaţie. Lipsa Spovedaniei aduce multe cazne / 70

Ispitirea lui Dumnezeu. Vrăjmaşi, examene şi spor la bani / 72

Călugăr şi călugărie. „Călugării îşi topesc trupul prin ascultare” / 74

Lupta cu diavolul. „Diavolul dă năvală prin multe felurişi ia multe chipuri” / 91

Vrăji şi vrăjitori. Vrăjile biruie pe cei puţincredincioşi / 104

Biserică, ierarhi, încercările vremurilor din urmă. „Biserica-i de plâns acum” / 107

Relaţia cu cei de alte credinţe. „Trebuie ajutaţi şi nu urâţi” / 115

Sfârşitul lumii. „Nu vremurile sunt grele, ci păcatele…” / 118

Detalii despre carte / COMANDA