Intrarea în Biserică a Maicii Domnului	Şi văzând, se mirau cum cântă Biserica: "Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor...". Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era şi ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.	Noiembrie 2016

Sumar:
Alegerile prezidențiale din SUA - triumful libertății moralei
Părintele Arsenie Boca, încă un pas spre canonizare
Sfântul Mormânt a fost deschis pentru restaurare - imagini unice
Evaluări ale Patriarhiilor Greciei, Alexandriei și Bulgariei referitoare la Sfântul și Marele Sinod din Creta
Mitropolitul Ierotheos Vlachos în vizită la Mănăstirile Paltin Petru-Vodă și Diaconești - comunicate
Știri externe - noiembrie 2016 (EXT)
Știri interne - noiembrie 2016 (RO)
Părintele Justin Pârvu, îndemn și învățătură despre linia roșie a ecumenismului
Conferinţa ÎPS Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, și a Ieromonahului Rafail Noica
Pastorala Sfântului Sinod al BOR la Postul Crăciunului 2016
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil - 2016 (video)
Postul Nașterii Domnului - 2016 (video)
Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr
Creştinii de azi: mulţi pacienţi, puţini militari!
Viața Sfintei Mucenițe Agnia
Familie şi inteligenţă emoţională (3) - autocontrolul
Practici educaţionale de înlăturare a sărbătorii păgâne (halloween) în şcolile creştine
Foloasele evlaviei
Evenimentul duhovnicesc al anului la Iași: Părintele Rafail Noica si IPS Ieroteos Vlachos vin la Colocviul Internațional “Întâlnirea cu duhovnicul”, dedicat părintelui Sofronie Saharov
Zilele Șaguniene, Sibiu, 22 noiembrie - 9 decembrie 2016
Ortodoxia romantică - Pr. Cristian Muntean (CARTE)
Patericul mănăstirilor nemțene - Arhimandrit Ioanichie Balan (CARTE)
Cuvant despre moarte - Sfantul Ignatie Briancianinov (CARTE)
Adevaratul și falsul ecumenism Perspective ortodoxe asupra dialogului dintre creștini - Aurel Pavel, Ciprian Iulian Toroczkai (CARTE)
Spovedania, proba maturității duhovnicești - Pr. Dr. Vasile Gafton (CARTE)
Martirii Ortodoxiei Teologia martiriului - Arhim. Spiridon Bilalis (CARTE)
Limonariul sau livada duhovnicească - Ioan Moshu (CARTE)
Carte de căpătâi pentru călugări și mireni -Arhim. Ioan Krestiankin (CARTE)
Patimă și eliberare Scăparea din lanțurile și cursele pornografiei și ale masturbării - Andrei Dragulinescu (CARTE)
Biserica Ortodoxă: trăire și credință - Grigorios Larentzakis (CARTE)
Preot, parohie, înnoire Noțiuni și orientări pentru teologia și practica pastorală - Mitropolit Emilianos Timiadis (CARTE)
Noul Testament cu Psalmii (format mic - CARTE)
Sfântul Maslu - Taina vindecării, Pr. David G. Bissias (CARTE)
Întrebări și nedumeriri - Sfantul Maxim Marturisitorul (CARTE)



Tema lunii
Alegerile prezidențiale din SUA - triumful libertății moralei

 

Motto:

 „Siguranța și bunăstarea popoarelor depind de ocrotirea și binecuvântarea Atotputernicului Dumnezeu; iar mărturisirea națională a acestui adevăr e nu doar o îndatorire de neocolit care I se cuvine Lui din partea oamenilor, ci și o îndatorire a cărei influență firească e prielnică răspândirii moralității și evlaviei fără care nu poate exista fericire socială. [...] Această îndatorire se cuvine împlinită în toată vremea, mai cu seamă în clipe de greutăți și primejdii, în care nenorocirile prezente sau care amenință [poporul] sunt dreptele judecăți ale lui Dumnezeu pentru întinderea păcatelor, chemări la pocăință și îndreptare. [...] toate congregațiile religioase, cu cea mai adâncă smerenie, să-și mărturisească înaintea lui Dumnezeu multele păcate și abateri de care, după dreptate, s-au făcut vinovate, individual și ca popor; și să-L roage ca, prin nemăsuratul Lui Har, prin mijlocirea Mântuitorului lumii, să șteargă toate păcatele noastre și să ne încline, prin Sfântul Său Duh, către sincera pocăință și schimbare ce ne pot învrednici să nădăjduim spre neprețuita Sa îngăduință și binecuvântare; [...] ca evlavia și moralitatea sănătoasă să înrâurească cugetele și să stăpânească viețile tuturor cetățenilor noștri; și ca binecuvântările păcii, libertății și adevăratei religii să se răspândească la toate popoarele pământului.” Președintele SUA John Adams 

Majoritatea articolelor sau emisiunilor televizate privind rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA dau impresia că acesta a fost receptat ca un șoc, un coșmar, o zi de doliu, o imensă surpriză, o dezamăgire, că ar fi împărțit mapamondul în "Statele Unite și statele uimite". Ca observatori neutri și creștini, și doar din această perspectivă făcând o analiză, nu putem să nu remarcăm faptul că aceasta este încă una din încercările de manipulare a maselor de către sistemul de propagandă. Obiectivul? Acela de a înnăbuși valorile creștine, de a dilua moralitatea, de ne înrobi consumismului fără discernământ și așa-numitei corectitudini politice. Un articol postat pe Activenews punctează:

 "Dacă există totuși vreun doliu, e doar cel ce marhează decesul Corectitudinii Politice. Singurul dezastru e cel suferit de neomarxism. Asistăm doar la naufragiul spectaculos al ideologiei ipocriziei și imoralității, ridicată de administrația Obama la rang de politică de stat. Cutremurul s-a înregistrat doar la nivelul minciunilor corecției politice, deversate ani de zile și acreditate ca adevăruri imuabile. Americanii le-au spulberat, arătând că încă sunt o mare națiune. Ei s-au eliberat în sfârșit de ceea ce au înțeles că le era băgat pe gât de o ideologie totalitară... Nu s-a prăbușit o lume: lumea oamenilor reali, a vieții guvernate de bun-simț, a rămas aceeași. S-a prăbușit doar un mit: mitul „dictaturii confuziei”, al totalitarismului CNCD-urilor și ONG-urilor din rețeaua lui George Soroș (cunoscut susținător al lui Hillary Clinton), al tiraniei în numele unei false non-discriminări transformate în suprem instrument de discriminare a majorității creștine, sub pretextul unor minorități folosite ca nou „proletariat” al marxismului cultural." 

Donald Trump a câștigat cu voturile creștinilor americani

Câștigătorul alegerilor americane, Donald Trump, departe de a fi ușă de biserică, s-a pronunțat în campania electorală pro-viață, pro normalitate, valori tradiționale și familie, în înțelesul ei de bărbat, femeie și copii. A abordat răspicat subiecte precum avortul și homosexualitatea, adresându-se deopotrivă electoratului din clasa de mijloc și celui cu simpatii naționaliste. Români cu cetățenie americană mărturisesc că au votat cu Trump tocmai pentru speranța conservării învățăturilor creștine de credință atât de sugrumate de administrația Obama, al cărei succesor ar fi fost Hillary Clinton. Ei nu văd în Donald Trump un model de viață și credință, dar au dorit ca în niciun caz Clinton să nu ajungă președinte. De altfel, sondajele de opinie post-alegeri arată că votul primit de Donald Trump a venit mai ales din partea catolicilor si evanghelicilor (care împreună alcătuiesc un procent de peste 50% din electoratul american). Concret, a fost votat de 52% dintre catolici și nu mai puțin de 81% dintre evanghelici. Un alt sondaj confirmă că azi 77% dintre americani se identifică cu creștinismul și merg duminica la biserică. 

Așadar, Trump a câștigat printr-un vot negativ al majorității americane creștine. Acest aspect, al votului negativ, permite o analogie între alegerile din SUA și ultimele alegeri prezidențiale din România. În ambele situații, candidații cotați cu mai puține șanse, candidații linșați mediatic, au învins, iar Facebook a fost făcut direct răspunzător pentru asta. Asemănător au decurs lucrurile recent și în Republica Moldova și Bulgaria. În ciuda eforturilor de a-i aduce la putere pe candidații pro-europeni,  în ambele state vecine au câștigat președinți pro-ruși, oameni anti actualul sistem. Ce putem înțelege de aici? Că falia creată între liderii politici (respectiv sistemul de interese obscure care îi ghidează) și realitatea oamenilor de rând, oameni de bun simț și literalmente de bună credință, este foarte adâncă. Vocea poporului a zguduit prin vot lumea politică și cere să-i fie respectate principiile sănătoase, să nu mai fie mânjită inocența copilăriei, să nu fie părtaș la cultura morții, să fie scutit de manifestările publice hidoase ale sodomiei. 

Christos Yannaras, în Libertatea Moralei cristalizează în limbaj teologic aceste realități:

"Dacă modul de viață al civilizației occidentale presupune și domnia individului, atunci de ce marjă mai dispunem ca să trăim și să împlinim adevărul și viața ecclezială? Dacă societatea de consum presupune și modelează primatul capacității intelectuale a individului, autonomia voinței lui, reglementarea rațională a drepturilor și îndatoririlor fiecăruia, atunci... unica posibilitate a acestei civilizații de a-și exprima religia devine... modul treimic de existență: trăirea mântuirii prin ... împlinirea moralei evanghelice, prin descoperirea libertății și alterității persoanelor în cadrul Bisericii." 

Lupta pentru valori creștine

Revenind, putem afirma fără a greși că Donald Trump a câștigat alegerile prin lupta dusă pentru valorile creștine. El a afirmat între altele că:

"Va nominaliza judecători pro-viață la Curtea Supremă. Trei judecători ar putea să fie numiți de dl. Trump, mai mulți decât oricare ale președinte din istoria modernă. Fie și doar acest lucru va spori enorm protecția pentru familie și viața nenăscutului, cu rezultate întinse pe decenii de aici înainte.

Va promulga „legea de protecție a copilului nenăscut care simte durerea” (Pain-Capable Unborn Child Protection Act) și va pune astfel capăt infamei proceduri a avortului în stadiu avansat al sarcinii, în toată țara.

Va opri finanțarea „fabricii de avorturi” Planned Parenthood și va realoca fondurile astfel economisite de la avorturi și programele de „educație sexuală completă”, către centrele de sănătate comunitare care furnizează servicii de sănătate reală femeilor.

Va permanentiza „amendamentul Hyde” pentru a proteja plătitorii de taxe de la a contribui indirect la plata avortului, așa cum Obama a impus.

Va lua în considerare numirea unei comisii prezidențiale care să examineze efectul asupra sănătății publice a copiilor a pornografiei pe internet.

Va proteja libertatea religioasă. Dl. Trump a promis să promulge Legea Apărării Primului Amendament – First Amendment Defense Act (e vorba despre Primul Amendament al Constituției federale, care consacră libertatea cuvântului și cea religioasă). Această lege va proteja de acțiunile punitive ale autorităților pe toți americanii care cred și afirmă că mariajul este uniunea între un bărbat și o femeie. (Sursa: cultura vietii)

Ortodoxia, reprezentată la cel mai înalt rang în administrația Trump

Ortodoxul Reince Priebus, președintele Comitetului Național Republican, a fost desemnat de președintele ales drept  șef al staff-ului Casei Albe, respectiv angajatul cu rangul cel mai înalt. Într-un reportaj difuzat de CNN, Priebus a mărturisit care sunt cele trei obiecte pe care le ține la îndemână, și care sunt absolut necesare pentru a-l ajuta pe parcursul zilei. "În primul rând este vorba despre Sfânta Liturghie ortodoxă (Liturghierul -n.n.), platforma politică a partidului republican și programul echipei Milwuakee Brewers. De asemenea, Priebus își găsește alinarea în sânul familiei", se afirmă în reportajul CNN. Tată a doi copii, Priebus nu are îndoieli asupra definiției familiei și căsătoriei. „Principiile noastre sunt solide. Cred și voi spune în continuare că partidul nostru crede că mariajul este între un bărbat și o femeie. De asemenea, cred că viața începe în momentul concepției copilului. Acestea sunt chestiuni fundamentale", spunea el, chestionat asupra părerii conform cărora Partidul Republican ar trebui să-și modifice doctrina pentru a se apropia de electoratul liberal. „Ceea ce o să vedeți - a continuat el, e un partid care îmbrățișează viața, care îmbrățișează căsătoria și un președinte care înțelege că există doar un singur Dumnezeu atotputernic”. 

Mărturisirea de credință a unui om politic atât de influent, cu atât mai mult dacă va fi și pusă în aplicare, este răspunsul îndelung așteptat la dilema zilelor noastre, sintetizată de Christos Yannaras astfel: "Ce sens are morala persoanei într-o lume de indivizi exploatați și victime ale nedreptăților, într-o lume care continuă să fie stăpânită de structuri impersonale de putere, într-o lume oprimată de circuitul implacabil al unei economii devenite autonome și de militarism, când morala aceasta nu are puterea de a închide rănile supurânde ale violenței declarate, ale foametei și bolilor?..."

Pârghii politice pentru atingerea obiectivelor declarate

Cei care se întreabă ce pârghii are la dispoziție noul președinte american de a pune în aplicare măsurile de mai sus, trebuie să știe că la nivel legislativ, Donald Trump are la dispoziție un congres majoritar cu vederi conservatoare. Camera Reprezentanților are o majoritate republicană de 238 la 193, iar Senatul de 51 la 47. Este prima dată din 1929 încoace când toate ramurile puterii federale sunt în mâna aceluiași partid politic. La acesta se adaugă dislocarea politică masivă a Democraților la nivel de state: nu mai puțin de 34 din cei 50 de guvernatori statali sunt republicani. Pentru Donald Trump, asta va însemna niște oportunități unice, cum ar fi:

(1) adoptarea de legi federale care să restabilească libertarea religioasă și de conștiință a cetățenilor în raport cu agresivitatea secularistă;

(2) revoluția „transgender” declanșată în ultimul an al Administrației Obama va pierde susținerea instituțională;

(3) creștinii care se împotrivesc „căsătoriilor” între homosexuali nu vor mai fi urmăriți în justiție etc.

Privind libertatea religioasă, dl. Trump a promis că va semna legea, deja adoptată de Congres și Senat, pentru protejarea creștinilor care dezagreează căsătoriile homosexuale, lege cunoscută ca Legea de Protejare a Primului Amendament (First Amendment Defense Act) – cu referire la Primul Amendament al Constituției federale, care statuează separarea absolută a religiei de stat și oferă o libertate religioasă completă, într-o forma de care Europa este străină.

Altă consecință anticipată și așteptată din partea noii Administrații va fi libertatea părinților de a-și educa copiii la domiciliu („home schooling”). Astăzi, peste 2 milioane de copii americani învață la domiciliu. Se anticipează de asemenea, că Administrația Donald Trump va promova în școli abstinența sexuală. (Sursa: culturavietii)

Iată un sumar al viziunii politice a republicanilor, pe care cele mai recente alegeri i-au consacrat ca majoritari în legislativul american. Textele sunt extrase, conform NY Times, din cea mai recentă formă a platformei lor politice, publicată în iulie 2016, și preluate de pe site-ul culturavietii.ro:

Despre legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex

Cinci judecători care nu au fost aleși de popor au privat 320 de milioane de americani de legitima lor autoritate constituțională de a defini căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Curtea a interpretat abuziv înțelesul celui de al Paisprezecelea Amendament, făcându-l de nerecunoscut. Ca și judecătorul Scalia, ne exprimăm dezacordul. Prin urmare, ne pronunțăm pentru numirea de judecători care să respecte limitele constituționale și autoritatea statelor de a decide cu privire la aceste probleme sociale fundamentale.

Despre libertatea religioasă și exercitarea ei în spațiul public

Ne pronunțăm în favoarea promovării publice a celor 10 porunci biblice ca reflectare a istoriei noastre și a moștenirii iudeo-creștine a țării, și afirmăm dreptul studenților creștini de a face în mod voluntar rugăciune publică la evenimentele școlare și de a avea acces egal la facilitățile școlare. Ne opunem discriminării guvernamentale împotriva firmelor și a altor entități care refuză să vândă produse sau servicii persoanelor pentru activități care intră în contradicție cu vederile lor religioase legate de respectivele activități [n.red. – se face referire la procesele pe motiv de discriminare intentate de activiștii LGBT proprietarilor de locații de nuntă, de florării, de cofetării și de firme de fotografie care refuzau să-și presteze serviciile la așa-zisele „nunți” ale homosexualilor și lesbienelor; aceste procese de obicei le aduceau amenzi grele acestor furnizor de servicii; unii chiar și-au închis afacerea]

Familia tradițională și familiile moderne

Datele și faptele ne conduc la următoarea concluzie inevitabilă: Fiecare copil are dreptul la o mamă și un tată care sunt căsătoriți. Realitatea este că milioane de familii americane nu mai prezintă avantajul oferit de o asemenea structură. Omagiem efortul curajos al celor care poartă povara monoparentalității și îmbrățișăm principiul că toți americanii trebuie să fie tratați cu demnitate și respect. Dar respectul nu este suficient. Legile și deciziile noastre guvernamentale trebuie să recunoască instituția căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Despre terapia pentru minorii cu atracție pentru persoane de același sex

Ne pronunțăm în favoarea dreptului părinților de a decide tratamentul medical și terapia pentru copiii lor minori [n.red. – ideologia care și-a croit drum în instituțiile medicale și educaționale în ultimii ani pretindea că este o traumă pentru minori să fie trimiși de părinți să urmeze terapie pentru tulburarea identității de gen, deoarece aceasta nu dă rezultate și nu face decât să îi pună pe copii în conflict cu ei înșiși].

Despre drepturile persoanelor transgender și așa-zisul „decret al toaletelor” 

Aceeași lege este folosită acum de birocrați — inclusiv de actualul președinte al Statelor Unite — pentru a impune o revoluție socială și culturală radicală poporului american prin redefinirea greșită a discriminării sexuale cu scopul de a include orientarea sexuală și alte categorii. Obligarea prin decret federal a statelor să organizeze într-un anumit fel toaletele, vestiarele și alte facilități este ilegală, periculoasă și ignoră aspectele care țin de intimitatea persoanelor.

Obișnuiți fiind deja cu lumea secularizată în care trăim, cu ipocrizia politicii la vârf, am putea fi circumspecți în privința celor de mai sus. Christos Yannaras explică însă că avem de ce să fim încrezători, iar nu creduli: "S-ar putea spune că motivațiile interioare ale omului modern care militează pentru aceste chestiuni sunt aproape metafizice și tind conștient sau inconștient spre viziunea Împărăției Dreptății, reflectând poate arhetipul colectiv al paradisului pierdut."

Posibile implicații pentru România

Este de așteptat o slăbire a presiunii oficialilor Ambasadei SUA de a legifera uniunile homosexuale și de a introduce așa-zisa educație sexuală în școli și grădinițe. Este probabilă o reducere zdravănă a insistențelor asupra Curții Constituționale de a recunoaște în România „căsătoriile” homosexuale încheiate în afară.

Este de urmărit o schimbare și o reevaluare a poziției politicienilor români, începând chiar cu președintele, față de teme de interes pe agenda societății civile, precum organizarea referendumului propus de Coaliția pentru familie. Acum că „fanaticii religioși” de peste ocean au schimbat direcția Americii și, foarte probabil, a lumii, ne așteptăm la mimetism politic și la noi în țară, cu atât mai mult în prag de alegeri parlamentare. Dacă nu sunt pătrunși de convingeri creștine în adânc de suflet, politicienii noștri ar putea ca măcar pragmatic să ia în calcul că actualul vice-președinte american, Mike Pence, este creștin practicant, familist pro-viață, cu convingeri morale solide. Peste unul sau două mandate, el poate fi următorul lider numărul unu al lumii...

Oameni politici sau oameni de rând, toți care afirmăm că suntem creștini, să acceptăm că ".. a fi creștin azi înseamnă a milita pentru revolta dinamică împotriva nedreptății sociale și a opresiunii politice. Un miting este un act de cult, un afiș revoluționar este o mărturie de credință, unitatea în acțiunea politică e o nouă formă de comuniune eclezială." – Christos Yannaras.

 

Notă: Am ales să îl cităm pe Yannaras întrucât în cartea lui, Libertatea moralei, am putut regăsi reflecții atât de actuale referitoare la posibila coexistență în zilele noastre a vieții creștine și a celei socio-profesionale. Facem totuși mențiunea că circulă acum opinia conform căreia Christos Yannaras și Ioannis Zizioulas, prin teologia lor (personalistă), prin Dogmatica predată în universitățile din Grecia (unde au studiat și actuali ierarhi), au stat la baza unora dintre textele adoptate de Sfântul și Marele Sinod din Creta. Astfel, le sunt atribuite și unele devieri ale textelor de la Creta. Jean Claude Larchet i-a studiat pe amândoi și a arătat erorile lor, dedicând un capitol mare acestui lucru în cartea sa ”Persoana și Natura” apărută recent la Editura Basilica. 

 

 

 

ACTUALITATEA religioasă
Părintele Arsenie Boca, încă un pas spre canonizare - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Luni, 31 octombrie 2016, la Mănăstirea Prislop, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat lucrările Comisiei speciale teologice mitropolitane, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare a părintelui Arsenie Boca, ne-a precizat Adrian Nicolae Petcu, membru în comisia de canonizare.

Lucrările comisiei s-au concretizat într-o sistematizare teologico-științifică a scrierilor Părintelui Arsenie Boca, a documentelor de arhivă, precum și a diverselor publicații apărute de-a lungul timpului cu privire la viața și activitatea duhovnicului de la Mănăstirile Sâmbăta și Prislop.

Ședința a început prin rostirea rugăciunii Împărate Ceresc. În continuare, membrii Comisiei au întocmit referatele primite în ședința de lucru ce avut loc în data de 16 aprilie 2016.

Primul referat a fost prezentat de parintele profesor Mircea Păcurariu, intitulat Părintele Arsenie Boca de la mănăstirile Sâmbăta de Sus și Prislop. În referat se prezintă date biografice, pe baza documentelor aflate în arhiva Institutului Teologic din Sibiu, respectiv copilăria, perioada studiilor, perioada atonită, perioada de la Mănăstirea Sâmbăta, prigoana autorităților comuniste, perioada de la Mănăstirea Prislop. Perioada de prigoană, respectiv prima și a doua arestare a părintelui sunt prezentate pe baza declarațiilor părintelui în faza de cercetare. Părintele a efectuat 525 zile de închisoare. A fost prezentată apoi perioada de la Drăgănescu, iar, în cele din urmă, sfârșitul părintelui Arsenie de la Sinaia din 28 noiembrie 1989.

În cadrul ședinței, Mitropolitul Ardealului a declarat că cele mai relevante date despre părintele Arsenie sunt cele autobiografice, mărturiile proprii care se regăsesc în declarțiile Părintelui în fața organelor securității.

A urmat apoi prezentarea recenziei celor opt materiale (șapte cărți și filmul documentar Părintele Arsenie Boca-omul lui Dumnezeu, în regia lui Nicolae Mărgineanu) primite înspre analiză. În cadrul ședinței, s-a realizat o prezentare critică și succintă a acestor opt materiale.

De asemenea, în cadrul ședinței a fost propusă alcătuirea unei cronologii a activității părintelui Arsenie, precum și stabilirea exactă a surselor autentice referitoare la viața și activitatea părintelui Arsenie.

Pentru o mai bună documentare au fost efectuate cercetări și în arhiva Arhiepiscopiei Aradului, analizând dosarul de corespondență dintre Episcopia Aradului și Mănăstirea Prislop. Cercetările din arhiva Arhiepiscopiei Aradului vor continua, urmând  a fi sistematizate și prezentate într-un referat întocmit ulterior de  Adrian Nicolae Petcu. Totodată a fost propusă o documentare  în arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, Arhiepiscopiei Râmnicului, și în arhiva Mănăstirii Sâmbăta. În urma cercetărilor s-ar urmări activitatea pastoral-misionară și de apărare a dreptei credințe a părintelui Arsenie Boca.

Referitor la scoaterea părintelui Arsenie din mănăstire, a fost menționat faptul că Părintele Arsenie a fost silit a părăsi mănăstirea pe baza unor tabele întocmite de autoritățile comuniste centrale, la începutul anului 1959 și nu în urma Decretului nr. 410, care a fost emis ulterior.

La rândul său, părintele profesor Vasile Vlad a prezentat referatul întocmit, în cuprinsul căruia a analizat memoriul Andreei Neacșu, lector la Universitatea de Arhitectură din București, adresat Preafericitului Părinte Patriarh în care face anumite mențiuni critice la adresa părintelui Arsenie, asemănându-l cu Inochentie de Balta, aducând argumentând ca neîntemeiate și  tendențioase acuzele la adresa părintelui.

S-a realizat apoi, în cuprinsul referatului, o analiză comparativă între părintele Arsenie și Rudolf Steiner.

În cea de-a treia parte a referatului, a fost analizată lucrarea Cărarea Împărăției,autorul argumentând ortodoxia învățăturii părintelui Arsenie care reiese cu putere din această lucrare, urmând a întocmi un referat sinteză cuprinzând argumentele care pot fi folosite în vederea propunerii de canonizare, care vor fi incluse în studiul document

Părintele profesor Simion Todoran a prezentat referatul întocmit, în cuprinsul căruia a analizat șapte scrieri despre Părintele Arsenie. Accentul referatului  a fost pus pe minunile atribuite părintelui Arsenie.

Preasfințitul Părinte Daniil a prezentat referatul în care analizează trei scrieri, respectiv volumul album Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei românești, Părintele Arsenie Omul îmbrăcat în haină de in și Îngerul cu cădelnița de aur, Arhanghelul de la Prislop.

Membrii Comisiei au categorisit literatura legată de Părintele Arsenie astfel:

- Lucrări autentice ale Părintelui Arsenie: Cărarea Împărăției, Cuvinte Vii,manuscrisele autentice publicate în cartea Omul îmbrăcat în haină de in și Îngerul cu cădelnița de aur, albumul Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei românești.

- Mărturii și documente despre viața și activitatea părintelui Arsenie din dosarele securității, regăsite în cărțile tipărite la Editura Agnos, respectiv Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității, vol. I (Sâmbăta de Sus, 1943-1949), Sibiu, Editura Agnos, 2013, 298 p. cu anexe foto; vol. II (Prislop, 1950-1959), Sibiu, Editura Agnos, 2014, 703 p, cu foto, editori Florian Bichir, Romeo Petrașciuc și Raluca Todorel.

- Cărți de evlavie la adresa Părintelui Arsenie.

Referatele elaborate au fost centralizate la secretariatul Comisiei. Adrian Nicolae Petcu a fost delegat de către comisie să redacteze un referat de specialitate care să evidențieze personalitatea duhovnicească a părintelui așa după cum se poate desprinde din documentele fostei securități.

Sursa: basilica.ro

Sfântul Mormânt a fost deschis pentru restaurare - imagini unice

 

În timpul lucrărilor de restaurare efectuate la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, un grup de arheologi a descoperit miercuri, 26 octombrie 2016, lespedea (catafalcul) pe care a fost aşezat trupul Mântuitorului Iisus Hristos după răstignirea Sa, anunţă National Geographic citat de basilica.ro. Acest catafalc de piatră calcaroasă nu a mai fost văzut din anul 1555 d. Hr., fiind acoperit cu marmură.

Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, însoţit de Mitropolitul Isihie de Kapitoliada, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei şi alţi părinţi hagiotafiţi (din comunitatea Sfântului Mormânt), s-au deplasat miercuri la Biserica Învierii pentru a fi martori ai descoperirii, a transmis Patriarhia Ierusalimului într-o precizare a secretariatului Sfântului Sinod.

În ediculul (baldachinul) Sfântului Mormânt, unde se află lespedea pe care a fost aşezat trupul lui Hristos, au intrat, de asemenea, Francesco Patton, Custodele Ţării Sfinte, şi reprezentanţi ai comunităţii armene. În martie 2016, comunităţile religioase ale Bisericii Sfântului Mormânt au convenit să demareze lucrările de restaurare la baldachinul Sfântului Mormânt. Lucrările sunt preconizate să se încheie în primăvara anului viitor.

UPDATE: Descoperire minunată! Cercetător: îmi tremură genunchii!

Până în noaptea de 28 octombrie, cu doar câteva ore înainte ca Sfântul Mormânt să fie resigilat, patul de înmormântare original din calcar a fost dezvăluit intact.

"Sunt absolut uimit. Genunchii îmi tremură un pic, pentru că nu mă așteptam la acest lucru", a declarat Fredrik Hiebert, arheolog al National Geographic. "Nu putem spune 100 la sută, dar pare să fie vizibilă dovada că locația Mormântului nu s-a pierdut de-a lungul timpului, ceea ce oamenii de știință și istoricii s-au întrebat de zeci de ani".

De asemenea, cercetătorii care studiază locul îngropării lui Mântuitorului Hristos de la Mormântul Sfânt din Ierusalim, s-au lovit de un fenomen inexplicabil în timpul lucrărilor; nişte interferenţe, mai exact nişte unde electromagnetice au deconectat dispozitivele de măsurare ale specialiştilor, informează Interfax-Religie, preluată de altarulcredintei.md. După cum se mai precizează de către cercetători, din Mormântul Sfânt iese o “bună mireasmă”.

Se va cunoaște forma originală a Mormântului Mântuitorului

Potrivit experților, această piatră este acoperită cu marmură datând de pe la anul 1555, poate chiar mai de demult. Potrivit National Geographic, care a avut exclusivitate în ipostazierea evenimentului, analiza pietrei "va oferi o perspectivă asupra formei originale a Mormântului și, totodată, a modulului în care starea lui a evoluat (...), de la identificarea sa de către Sfânta Elena, mama Sfântului Constantin, în anul 326 după Hristos".

"Marmura care a acoperit mormântul a fost trasă și am avut o surpriză uriașă să descoperim ce materiale există aici. Va fi o analiză știintifică lungă, dar în sfârșit avem ocazia să vedem structura inițială unde a fost depus trupul Mântuitorului" a spus arheologul Fredrik Hiebert pentru The Guardian.

Un arheolog care însoțește echipa de restaurare a declarat că testele radar penetrante au stabilit că pereții peșterii sunt, de fapt, în picioare - la o înălțime de aproape doi metri și conectați la roca de bază - în spatele panourilor marmorate ale camerei din centrul Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Se va putea urmări cercetarea Mormântului în timp și spațiu real

"Suntem într-un moment critic al lucrării la Altar", a declarat Antonia Maropoulou, om de știință responsabil cu restaurarea. "Tehnicile pe care le folosim pentru acest monument unic le va permite oamenilor să vadă cercetările noastre, ca și când ei înșiși s-ar fi aflat în Mormântul lui Hristos".

Un eveniment istoric, odată la 200 de ani

"Este un eveniment care are loc la 200 de ani", subliniază preotul Alliata. Ultima oara s-a întâmplat după incendiul din 1808, care a distrus Mormântul".

"Pentru a proceda la injectarea de mortar, necesară în cadrul lucrărilor, a trebuit să verificăm că Mormântul este protejat în mod adecvat", a declarat, pentru publicația franțuzească La Croix, preotul franciscan Eugenio Alliata, profesor de arheologie, specialist în probleme legate de Sfântul Mormânt, cu reședința în Ierusalim. Se cunoaște că protecţia de marmură a mormântului este susţinută de decenii de o structură metalică. Această structură susţine ansamblul blocurilor de marmură care altfel s-ar desprinde, odinioară din cauza intemperiilor, iar în prezent în urma afluxului zilnic al miilor de pelerini şi turişti. 

Este o oportunitate ca Știința să reconfirme adevărul biblic

Alexei Yudin, teolog din Moscova a declarat pentru publicația rusească Sputnik că "... în ceea ce-i privește pe sceptici, ei doresc dovezi. Teologia a parcurs un drum lung, făcând mari descoperiri care ar fi trebuit să spulbere orice îndoială...". El a menționat în context descoperirea Pergamentelor de la Qumran, de pe țărmul de nord-vest al Mării Moarte, care datează din ultimele trei secole înainte de Hristos și din primul secol al erei noastre. Aceste texte sunt de o mare importanță istorică, religioasă și lingvistică, deoarece includ cele mai vechi manuscrise cunoscute care sa fi supraviețuit vreodată, incluse în Biblia canonica ebraică, alături de manuscrisele deuterocanonice și extra-biblice. "Sulurile de Pergament din Peșterile Qumranului sunt dovada existenței unei comunități căreia i-ar fi aparținut cel mai probabil Sfântul Ioan Botezătorul. Acest lucru înseamnă că avem dovada istorică a [ceea ce se spune în Biblie]", a continuat Yudin. 

De asemenea, Rectorul Institutului de Psihologie, Christian Andrei Lorgus, a menționat descoperirea, în anul 1961, a unei plăci de calcar în Israel, cu numele lui Ponțiu Pilat și cu înscrisul "prefectul Iudeii", pe suprafața sa.

S-au făcut pregătiri minuțioase pentru restaurare

Restaurarea Mormântului Sfânt a început prin pregătirea şantierului de lucru, astfel încât accesul pelerinilor şi al turiştilor să se poată desfăşura normal în cele opt luni, cât vor dura lucrările, potrivit AFP, citat de Agerpres. Au fost montate schele în jurul lăcaşului, precum şi panouri albe de protecţie. O structură metalică a fost, de asemenea, amplasată în faţa uşii mormântului pentru a proteja turiştii care vor veni să viziteze această biserică atunci când vor fi început efectiv lucrările.

Cum vor decurge lucrările

Ediculul de protecţie ridicat sub cupola bisericii de pe locul grotei unde, conform tradiţiei creştine, a fost aşezat trupul lui Hristos după moartea sa, va fi demontat şi restaurat în mod identic, a precizat Custodia Sfântului Mormânt. Doar piesele prea fragile sau sparte vor fi înlocuite; plăcile de marmură care vor putea fi conservate vor fi curăţate, iar structura de sprijin a acestor plăci va fi consolidată.

Finanțarea lucrărilor

Lucrarea va fi finanţată de cele trei confesiuni creştine majore ale Sfântului Mormânt (ortodocşi, franciscani şi armeni) precum şi prin contribuţii publice şi private. Restaurarea, încredinţată unei echipe din Grecia, este de aşteptat să dureze opt luni şi să fie finalizată la începutul anului 2017. Restaurarea a început în urma cu doi ani și a costat 4 milioane de euro.

De ce era necesară o astfel de restaurare

Ediculul construit între anii 1809-1810 în stil baroc otoman, după un incendiu care a afectat întreaga bazilică, este cea mai veche construcţie datată după secolul al IV-lea, de pe locul mormântului lui Hristos. Construcţia a fost afectată repede, dând semne de slăbiciune şi scufundându-se sub propria greutate, fiind expusă intemperiilor printr-o deschidere spre cer din cupola bisericii.  Factorii de mediu din epoca contemporană au accelerat degradarea, alături de prezenţa vizitatorilor, a căror respiraţie sporeşte umiditatea ambiantă şi alterează mortarul. Lumânările care ard la câţiva centimetri de această construcţie provoacă tensiuni termice asupra marmurei şi depuneri groase negre şi uleioase, menţionează AFP, citată de România Liberă. 

O interesantă galerie foto poate fi vizionată pe doxologia.ro.

 

Evaluări ale Patriarhiilor Greciei, Alexandriei și Bulgariei referitoare la Sfântul și Marele Sinod din Creta

 

• Propunerile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei s-a întrunit în două sesiuni de lucru în zilele de miercuri și joi, 23-24 noiembrie 2016, sub președinția Preafericitului Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade. Discuțiile principale s-au axat pe documentele și lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Înaltpreasfințitul Părinte Teolog, Mitropolit de Serres și Nigriti, a susținut în fața sinodalilor un referat intitulat Informare cu privire la lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Referatul a fost structurat astfel:

a) Modul de funcționare sinodal – Pregătirea Sfântului și Marelui Sinod;
b) Contribuția diacronică a Preasfintei Biserici a Greciei la pregătirea și alcătuirea finală a documentelor aprobate de Sfântul și Marele Sinod;
c) Componența Sfântului și Marelui Sinod. Prezenți și Absenți;
d) Lista completă a arhiereilor care au participat la Sfântul și Marele Sinod;
e) Programul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe;
f) Discuții cu privire la teme;
g) Propuneri de acțiuni.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei a aprobat propunerile Înaltpreasfințitului Părinte Teolog, Mitropolit de Serres și Nigriti, în vederea evaluării pastorale a documentelor Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfășurat în Insula Creta, în perioada 16-26 iunie 2016:

Transmiterea, prin intermediul Sfântului Sinod Permanent, a deciziilor Sfântului şi Marelui Sinod către Comisiile Sinodale corespunzătoare în vederea studiului clar, aprofundării și erminiei patristice, analizei şi evaluării (ex. Comisiile Sinodale pentru Teme Dogmatice şi Nomocanonice, pentru Relații Interortodoxe și Intercreștine, pentru Activitate Pastorală, pentru Cult, pentru Presă etc.). Referatele organismelor sinodale menționate mai sus vor fi înaintate Sfântului Sinod Permanent sau Sfântului Sinod al Ierarhiei pentru acțiuni ulterioare.

Colaborarea cu Facultățile de Teologie locale în privința temelor de studiu teologic ale documentelor și valorificarea rezultatelor Sfântului și Marelui Sinod.

Informarea la nivel mitropolitan în principal a clerului parohial, a obștilor monahale și a colaboratorilor noștri direcți, în general cu privire la Sfântul și Marele Sinod și la deciziile acestuia și în special cu privire la deciziile sau pozițiile Bisericii Greciei referitoare la acestea, în vederea edificării și pentru evitarea interpretărilor greșite. (Studiu atent și valorificarea materialului relevant. Documente, Enciclică, Mesaj, studii științifice și analize).

Informarea, după datoria pastorală, a plenitudinii (pleromei) Bisericii Greciei prin publicarea unei enciclice concise, cu limbaj inteligibil, după cum a făcut deja Biserica Ciprului, în vederea edificării și informării responsabile. (Publicarea, cu purtarea de grijă a Sfântului Sinod Permanent, a unei broșuri informative „Către popor”).

Dezvoltarea considerentelor, lucrărilor și rezultatelor Marelui Sinod în cercurile de studiu comun, grupurile de cateheză, întâlnirile și conferințele (organizate) la nivelul Sfintelor Mitropolii ale Bisericii Greciei.

Prezentarea unor emisiuni la postul de radio al Bisericii referitoare la istoria, obiectivele și rezultatele Sfântului și Marelui Sinod spre folosul trupului eclezial. În acest sens, pot fi valorificați ierarhi, profesori ai Facultăților de Teologie, voci echilibrate și structurate.

Îmbogățirea paginii de internet a Bisericii Greciei cu documentele aprobate de Sfântul și Marele Sinod, studii și analize serioase.

Punerea la dispoziția Comisiei Sinodale pentru Relații Interortodoxe și Intercreștine a arhivei complete și amănunțite, conținând tot ceea ce face referire la Sfântul și Marele Sinod.

În final, cu atenția și purtarea de grijă a Sfântului Sinod Permanent, Preasfânta noastră Biserică este în măsură să atribuie unei Comisii Sinodale competente sau unei Comisii Sinodale speciale studierea aprofundată și evaluarea teologică a documentelor fundamentate ecleziologic și teologic, care s-au scris deja și conțin fie poziții pozitive, fie poziții reținute cu privire la deciziile Sfântului și Marelui Sinod. Trebuie, în calitate de păstori responsabili și plini de grijă, să ascultăm cu mare atenție și sensibilitate pastorală toate pozițiile serioase și constructive. Rezultatul acestui studiu, care exprimă intens un etos sinodal și calitate, poate să ajute substanțial, prin valorificarea corespunzătoare, Preasfintei noastre Biserici, dar și în general la nivel pan-ortodox. (Sursa: basilica.ro)

• Evaluare a Sfântului Sinod al Patriarhiei Alexandriei

Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei s-a întrunit în şedinţă de lucru în perioada 15-17 noiembrie 2016, sub președinția Preafericitului Părinte Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi. Miercuri, 16 noiembrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Alexandrine a publicat un comunicat referitor la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care a avut loc în Creta, în luna iunie a acestui an.

Dăm slavă și laudă Dumnezeului în Treime, Care ne-a învrednicit să participăm la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, în luna iunie, care a trecut. Sinodul a reprezentat pecetluirea unui drum lung, de mai multe zeci de ani, parcurs prin consultări teologice intense, acorduri și dezacorduri. El a fost viziunea predecesorilor noștri luminați și harismatici, care s-au rugat să ajungă ziua convocării acestuia, însă nu au reușit. Ne exprimăm adânca recunoștință față de aceștia și ne rugăm pentru odihna sufletelor lor.

Sinodul din Creta a reprezentat un eveniment extrem de important pentru cursul Bisericii Ortodoxe, întrucât a oferit lumi contemporane o mărturie de unitate, responsabilitate și efort susținut. A fost, este și va rămâne o mare minune „a întâlnirii și a coexistenţei” Bisericilor Ortodoxe și credem că această nouă experiență va fi deslușită treptat și va aduce noi roade în spațiul ortodox. Fericiți sunt cei care vor gusta din aceste roade!

Acesta a confirmat faptul că sinodalitatea reprezintă expresia prin excelență a conștiinței ecleziologice a Bisericii Ortodoxe și, în același timp, reprezintă un răspuns dinamic pentru propovăduitorii înflăcărați ai introversiunii, exclusivității, etnofiletismului și fundamentalismului. Credem că, în viitorul apropiat, orice imperfecțiuni și neajunsuri ale acestui Sinod vor fi depășite la Sinoadele care vor urma cu ajutorul lui Dumnezeu.

Mulțumim din inimă Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Președintele Sfântului și Marelui Sinod, Preafericiților Întâistătători și tuturor celor care au lucrat fără încetare pentru realizarea Sinodului, în mijlocul multor adversități și provocări.

Considerăm foarte importantă consolidarea la nivel sinodal a iconomiei ecleziastice, în condițiile diferitelor poziții extremiste și conservatoare, deoarece se oferă posibilitatea Bisericilor Locale de a aplica pastorația în timp real, în anumite locuri și circumstanțe. Însă, în ciuda glasurilor profetice care s-au făcut auzite în cadrul Sinodului și cele din timpul Conferințelor Presinodale, am constatat cu regret neîndrăzneală și reticență de a înţelege unele „abateri” de la vechile rânduieli ale vieții Bisericii și ale turmei ca rigoare (acrivie) și nu ca pogorământ (iconomie), deși aceasta ar fi afirmarea reală a Tainei Întrupării lui Hristos astăzi, adică revelarea vie și mântuitoare a lui Dumnezeu. Diferitele abordări ale problemelor legate de viața Bisericii nu reprezintă pentru noi deviații de la adevărul ortodox, ci adaptarea la realitatea africană.

Biserica Africii va continua participarea ei activă la toate dialogurile intercreştine şi interreligioase oficiale, în ciuda dificultăților şi problemelor care apar ocazional. Pe lângă participarea noastră la Consiliul Mondial al Bisericilor, promovăm prezenţa şi activitatea noastră la Consiliul Panafrican al Bisericilor. În fiecare clipă, trebuie să oferim cu smerenie o mărturie despre credinţa ortodoxă, despre deplinătatea revelaţiei divine, pe care Biserica noastră o păstrează. Mergând pe urmele lui Iisus, trebuie să devenim instrumente ale reconcilierii şi să cultivăm convieţuirea paşnică a oamenilor, respectând şi protejând diversitatea lor etnică, rasială şi religioasă. Suntem chemaţi împreună cu alte Biserici şi comunităţi religioase să lucrăm în vederea combaterii oricărei nedreptăţi sistemice şi demonice, în orice chip apare, anulând viaţa turmei noastre grav rănite şi însângerate.

Suntem conştienţi de faptul că fiind o Biserică vie şi dinamică, manifestată înlăuntrul unei lumi dezvoltate şi mult pătimitoare, avem datoria de a formula cu îndrăzneală şi viziune profetică condiţiile pentru angajarea şi transformarea lumii noastre, de a oferi speranţă şi viaţă deplină tuturor oamenilor, precum şi bucuria Învierii. Solicităm rugăciunile din suflet ale Trupului Bisericii noastre, ale clerului şi poporului, ca în cooperare cu toată lumea să punem în valoare dinamica Marelui Sinod şi să eliberăm acele puteri care vor arăta Biserica Africii o prezenţă profetică, întru frica Domnului ei, fiind mereu deschisă faţă de lucrarea uimitoare a Preasfântului Duh. (Sursa: patriarchateofalexandria.com via basilica.ro)

• Decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Bulgare

Sfântul Sinod al Bisericii Bulgariei, întrunit săptamana trecută, a ajuns la o concluzie cu privire la Sinodul de la Creta și deciziile acestuia, menținandu-și, astfel, respingerea documentelor. Patriarhul Bulgariei a înștiințat pe Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, printr-o scrisoare, asupra deciziei Sinodului bulgar, urmând sa fie emis un comunicat oficial pe acest subiect. (Sursa: pravoslavie.ru)  (Nota noastră: rămânem în așteptarea unui comunicat oficial al Bisericii Bulgariei. Sursa citată este și singura care transmite această știre bombă. Au fost făcute numeroase eforturi de păstrae a unității între Bisericile Ortodoxe și de a nu alimenta eventuale mișcări schismatice. Amintim în acest sens recentele vizite la nivel de patriarh sau mitropolit între Biserici Ortodoxe participante și neparticipante la Sinodul din Creta. Patriarhul sârb a mers în Cipru, înalți ierarhi bulgari au participat la hramul catedralei patriarhale de la București, episcopi greci au venit la Iași, iar Mitropolitul Nifon a mers la Moscova - pentru a da numai câteva exemple recente. Episcopi greci care și-au manifestat public criticile față de Sfântul Sinod din Creta au îndemnat la responsabilitate, discernământ și pace pentru păstrarea unității. Ei au precizat că unele dintre documentele adopate au un limbaj diplomatic ce poate fi interpretat dând curs unor greșeli de învățătură.)

 

Mitropolitul Ierotheos Vlachos în vizită la Mănăstirile Paltin Petru-Vodă și Diaconești - comunicate

 

• Comunicat al Mănăstirii Paltin Petru-Vodă cu privire la întâlnirea cu Mitropolitul Ierotheos Vlachos

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi (15 noiembrie a.c.), o parte din soborul Mănăstirii Paltin Petru Vodă a avut duhovniceasca bucurie a unei întâlniri, la Mânăstirea Neamţ, cu Î.P.S. Ierόtheos Vlachos. Înaltpreasfinția Sa la rugămintea maicilor şi cu mijlocirea Î.P.S. Teofan, a răspuns întrebărilor și frământărilor obştii mănăstirii, întrebări care au privit în primul rând Sinodul din Creta şi felul în care trebuie iubitorii de Dumnezeu să se poarte faţă de acesta, faţă de ierarhii ce l-au acceptat și faţă de Biserică.

În duhul iubirii de Adevăr şi al mărturisirii creştine, Î.P.S. Ierόtheos Vlachos a răspuns întrebărilor pe larg. În esenţă, după o scurtă și profundă prelegere despre dobândirea Harului în viața noastră duhovnicească, Înaltpreasfinția Sa a arătat că Sinodul din Creta a fost o lovitură şi pentru el, personal, ca ierarh ortodox; dar a fost o lovitură şi pentru Biserică. A vorbit despre lipsa de sinodalitate a Adunării cretane, despre faptul că „Sinodul din Creta” a fost în realitate doar o „Sinaxă lărgită a Întâistătătorilor”. A amintit gestul incredibil al Patriarhului Serbiei de a semna actele cu toate că 17 episcopi sârbi din 24 s-au opus, ceea ce face nule documentele cretane. Dar a amintit şi alte grave probleme din organizarea şi desfăşurarea sinodului. Lipsa pregătirii şi a trăirii teologice a unui uriaş număr de ierarhi este doar una dintre ele.

Î.P.S. Ierόtheos Vlachos ne-a mărturisit că a avut două luni de acedie [întristare adâncă] provocată de Sinodul din Creta, dar a trecut peste ea prin încrederea în Capul Bisericii, Iisus Hristos şi, totodată, prin conştiinţa datoriei faţă de Acesta. Calea cea bună, a arătat duhovnicescul mitropolit, este aceea a luptei pentru mărturisirea adevărului şi combaterea greşelilor Sinodului din Creta înlăuntrul Bisericii. Trebuie ca toţi credincioşii, împreună cu episcopii să caute căi de îndreptare. Greşelile din Creta, a subliniat Î.P.S. Ierόtheos, nu sunt un accident, ci rezultatul infiltrării în Biserică a unor teologii străine, eterodoxe, de ani de zile. Combaterea lor trebuie făcută şi se poate face doar în Biserică, cu multă nevoinţă teologică în trăire şi cuvânt. Despărţirea de episcop poate duce uşor la căderi şi mai mari, la rupturi ireparabile. „Consider că propunerea pe care a făcut-o Biserica Greciei la Sinodul din Creta este antiortodoxă, dar cu toate acestea și în Sf. Munte am spus: Nu! Vom rămâne în Biserică ca să corectăm și ca să răsturnăm această situație”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

Maicile şi părinţii Mănăstirii Paltin Petru Vodă au primit astfel încă o confirmare a corectitudinii poziţiei avută de multă vreme. După cuvântul Părintelui Justin Pârvu, până la – ferească Dumnezeu! – împărtăşirea comună cu eterodocşii (în privința ecumenismului), până la adeverirea unei erezii cu capul descoperit în Biserică, legătura cu ierarhii nu se rupe. Dar nici mărturisirea cea bună nu se opreşte! Mitropolitul Ierόtheos a adăugat: „În acest moment eu nu consider că acest text introduce o erezie. După cum v-am spus nu este un text teologic, este un text diplomatic. Are poziții antiortodoxe, dar nu spune clar că ereticii sunt biserică, ci îi numește biserici eterodoxe. Pentru mine acest lucru nu spune nimic pentru că fie va fi biserică adevărată, nu eretică, fie vor fi eterodocși, deci nu sunt biserică. În text există și alte probleme. Pentru mine cel mai grav este referirea la C.M.B”. Despre aceste probleme teologice și altele, Mitropolitul ne-a îndemnat să luptăm din interiorul Bisericii, fără atitudini extreme.

Osteneala obştii Mănăstirii Paltin de a aduna şi de a duce mai departe cercetările teologice privitoare la Sinodul din Creta, de a apăra Învăţătura Ortodoxă în faţa alunecărilor cretane, a primit astfel o nouă binecuvântare arhierească. Armonia dintre Î.P.S. Teofan Savu şi Î.P.S. Ierόtheos Vlachos dă nădejdi bune de îndreptare a alunecărilor cretane. Bucurându-se de tot ceea ce s-a făcut şi se face bine, Mănăstirea Paltin va încerca mai departe, în duhul Părintelui Justin Pârvu, să ajute la ferirea de orice înfăţişare a răului, astfel încât, toate cercetându-se, să se păstreze doar ce este bun. - Mănăstirea Paltin Petru Vodă

• Înaltpreasfinţitul Părinte Ierotheos Vlachos, în vizită la Mănăstirea Diaconeşti

Înaltpreasfinţitul Părinte Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nefpaktos şi Sfântul Vlassios, a vizitat miercuri, 16 noiembrie 2016, Mănăstirea Diaconeşti, din judeţul Bacău. Ierarhul a fost întâmpinat deÎnaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, informează site-ul doxologia.ro.

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, în calitate de gazdă, a mulţumit distinsului oaspete din Biserica Greciei pentru că a acceptat invitaţia de a fi în mijlocul obştii acestei mănăstiri, făcând totodată o scurtă prezentare a vieţii monahale din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

Totodată, Înaltpreasfinţitul Părinte Ierotheos Vlachos a mărturisit că vizitat această mănăstire după ce a participat la important simpozion dedicat părintelui Sofronie Saharov, care a fost organizat la Iaşi, şi după un strălucit praznic închinat Sfântului Paisie Velicicovschi, care a avut loc la Mănăstirea Neamţ.

De asemenea, ierarhul grec a rostit un cuvânt de învăţătură pentru folosul duhovnicesc al vieţuitoarelor mănăstirii, precum şi al tuturor monahilor, monahiilor, fiilor şi fiicelor duhovniceşti ai Eparhiei Roamanului şi Bacăului, în care a subliniat câteva aspecte referitoare la necesitatea păstrării unităţii Bisericii, a respectării ierarhiei bisericeşti, în contextul ultimelor evenimente care au încercat să provoace tulburări şi neorânduieli în Biserica Ortodoxă Română.

„Am venit aici după un important simpozion dedicat Părintelui Sofronie Saharov, care a fost organizat la Iași și după un strălucit praznic închinat Sfântului Paisie Velicikovski , care a avut loc la Mănăstirea Neamț. Îi cunosc de mult timp pe Maica Stareță și pe Părintele duhovnic Amfilohie. I-am întâlnit la București la diferite manifestări, prima dată, acum ceva ani, la un congres dedicat Sfântului Vasile cel Mare organizat de PF Patriarh Daniel și de atunci s-a legat între noi o prietenie specială. Eu nu le sunt decât un frate duhovnicesc.”

De asemenea, ierarhul grec a rostit un cuvânt de învăţătură pentru folosul duhovnicesc al vieţuitoarelor mănăstirii, precum și al tuturor monahilor, monahiilor, fiilor și fiicelor duhovnicești ai Eparhiei Roamanului și Bacăului, în care a subliniat câteva aspecte referitoare la necesitatea păstrării unității Bisericii, a respectării ierarhiei bisericeşti, în contextul ultimelor evenimente care au încercat să provoace tulburări şi neorânduieli în Biserica Ortodoxă Română.

„Atunci când un om este teolog, el trebuie să îi păstorească pe oameni, iar păstorul la rândul lui trebuie să fie un teolog. Oamenii au astăzi nevoie de teologie în toate aspectele vieții lor, iar teologia Bisericii nu este fanatică și fundamentalistă, ci dimpotrivă este foarte echilibrată. Am venit în România și am participat la mai multe conferințe. Cunosc evlavia și credința poporului român. Mulți români, din propria inițiativă, au tradus din cărțile mele și consider acest lucru foarte important, o legătura foarte strânsă care s-a creat între mine și poporul român. Ne leagă aceeași biserică, aceeași teologie și aceleași tradiții și cultură. Am trecut prin aceleași probleme și neliniști. Suntem popoare care au suferit mult și suportăm presiuni din  toate părțile din această lume, dar noi rămânem credincioși tradiției și culturii noastre.

Consider că Biserica este mai presus de țările noastre. De altfel, pe toți ne unește tradiția Imperiului roman creștin. Mitropolitul Teofan m-a rugat, la Mănăstirea Neamț fiind, să port o discuție cu maicile de la Mănăstirea Petru Vodă. Printre altele, le-am spus: Trebuie să îl respectați și să îl ascultați pe Mitropolitul vostru. Puteți să aveți dragostea și ajutorul tuturor, al întregii lumi, dar dacă nu aveți ocrotirea Ierarhului  vostru, atunci nu aveți nimic.

Biserica este un sfânt așezământ și în această instituție există o ierarhie! Creștinul trebuie să respecte acest sfânt așezământ! Sfântul Nicolae Cabasila, după cum știți foarte bine, în cartea sa „Despre viața în Hristos” are un capitol în care descrie cum se sfințește Sfântul Altar și spune că acesta se sfințește de episcop cu sfintele moaște. Prin urmare, trei sunt polii vieții duhovnicești: Episcopul, Sfânta Masă și Sfinții Bisericii. Nu poate spune cineva: eu cinstesc Biserica, dar nu cinstesc Episcopul! Dacă face acest lucru, înseamnă că nu are cuget bisericesc și nu primește binecuvântare de la Dumnezeu!“

Știri externe - noiembrie 2016 (EXT)

 

GRECIA: Congres de Teologie cu tema „Convocarea și hotărârile Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”

Asociația Pancretană a Teologilor, în colaborare cu Academia Ortodoxă din Creta, anunţă organizarea, la Academia Ortodoxă din Kolimbari, a Congresului de Teologie cu tema Convocarea și hotărârile-documentele Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta, în perioada 25-26 noiembrie 2016. Acest Congres de teologie are loc cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Cretei și a Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. În comunicatul Asociaţiei sunt menţionate obiectivele principale ale Congresului: Informarea cu privire la hotărârile (documentele) Sfântului și Marelui Sinod și analiza diferitelor aspecte ale acestora; Sublinierea importanței documentelor Sfântului și Marelui Sinod pentru Biserică şi membrii ei, pentru societate și întreaga lume; Aprofundarea implicaţiilor aduse faţă de sistemul sinodal al Bisericii, dinamica dialogului interortodox şi desfăşurarea viitoare a acestuia; Analiza misiunii Bisericii în lumea contemporană şi responsabilitățile creștinilor; Abordarea provocărilor contemporane, din perspectiva hotărârilor Sfântului şi Marelui Sinod. (Sursa: basilica.ro)

GRECIA: Consfătuire Panortodoxă. Patriarhia Română a fost reprezentată de teologul Ciprian Streza

În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2016 s-a desfăşurat în Agrinio, Grecia,  Consfătuirea Panortodoxă cu tema: Învăţături eretice şi oculte cu privire la om şi la drepturile omului. Delegatul Patriarhului României la eveniment a fost Ciprian Streza, profesor la Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu. În fiecare an, Biserica Greciei organizează un simpozion dedicat activităţii misionare a Bisericii la care sunt invitaţi să participe şi reprezentanţi ai tuturor Patriarhiilor Ortodoxe, precum şi a Bisericilor autocefale. La întâlnire, fiecare eparhie a Bisericii Greciei a trimis mai mulţi reprezentanţi care să prezinte activitatea misionară desfăşurată. Totodată, au avut loc şi prezentări de referate ale unor profesori universitari care se ocupă cu misiunea Bisericii. Anul acesta, gazdă întâlnirii a fost Înaltpreasfinţitul Părinte Cosma, Mitropolitul Etoliei şi Akarnaniei, care a deschis lucrările conferinţei. În continuare, au luat pe rând cuvântul reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe pentru a prezenţa mesajul Întaistatatorului Bisericii lor.

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat Evanghelia iubirii lui Iisus Hristos-temelie pentru apărarea demnităţii persoanei umane, a fost prezentat de Ciprian Streza. Referatele susţinute au  prezentat diverse aspecte ale ocultismului contemporan. În referatele prezentate, vorbitorii au prezentat diverse aspecte ale ocultismului contemporan faţă de care au luat poziţie arătând că în contextul social actual deosebit de dificil Biserica Ortodoxă, stâlp şi temelie a adevărului, este chemată să îşi afirme tot mai mult vocaţia ei misionară. Vorbitorii au ţinut să sublinieze faptul că din punct de vedere al Teologiei Ortodoxe persoană umană este purtătoare de drepturi prin însăşi fiinţa şi demnitatea sa şi nu prin ceea ce o instituţie sau un grup social hotărăşte în decursul timpului. În opinia vorbitorilor misiunea în Biserica Ortodoxă trebuie să fie tot mai mult axată pe apărarea demnităţii umane, care în societatea post modernă este tot mai mult ameninţată de complexe forme de degradare prin promovarea de către sectele religioase a unei concepţii greşite despre om şi despre menirea lui în această lume. Într-un astfel de context, Biserica Ortodoxă trebuie să continue să ofere exemple concrete de trăire în duhul Tradiţiei apostolice şi patristice prezentând valorile acestei Tradiţii într-un mod adaptat cerinţelor vremii. Doar în acest fel răspunsul Bisericii la problemele lumii de azi poate fi unul viu, personal, relevant pentru societate, ne-a transmis Ciprian Streza. Toate referatele, prezentările şi luările de poziţie ale acestei Conferinţe Panortoxe vor fi tipărite într un volum la editura Apostoliki Diakonia a Bisericii Greciei. (Sursa: basilica.ro)

CIPRU: Vizită oficială a Patriarhului Irineu al Serbiei

Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, va întreprinde săptămâna viitoare o vizită oficială de șapte zile în Biserica Ortodoxă Autocefală a Ciprului. Conform unui comunicat remis de Arhiepiscopia Ciprului, vizita Patriarhului Serbiei se va desfășura în perioada 9-16 noiembrie 2016, ca urmare a invitației Preafericitului Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului. Patriarhul Irineu va fi însoțit de arhierei și clerici ai Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Delegația Patriarhiei Sârbe va fi întâmpinată la Aeroportul din Larnaka, miercuri seară de Arhiepiscopul Hrisostom și membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului. Primirea oficială a Preafericitului Părinte Irineu va avea loc joi, 10 noiembrie, la sediul hiepiscopiei Ciprului. În continuare, va fi oficiată o slujbă de Te Deum la Catedrala Sfântul Ioan Teologul. Joi seară, 10 noiembrie, la Palatul Prezidențial din Nicosia, va avea loc întâlnirea Preafericitului Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, cu Excelența Sa Nikos Anastasiadis, Președintele Republicii Cipru. Duminică, 13 noiembrie 2016, Întâistătătorii celor două Biserici surori vor coliturghisi în Biserica Înțelepciunea lui Dumnezeu din Strovolos. Pe toată perioada vizitei, Patriarhul Serbiei va vizita diferite Mitropolii și Mănăstiri din Cipru. Rezultatele vizitei sunt disponible aici. (Sursa: basilica.ro)

UCRAINA: Dureros - Eurovision 2017, organizat în... Catedrala Sfânta Sofia din Kiev?

Conducerea organizației "Uniunea Helsinki din Ucraina" a solicitat Președintelui țării, Poroșenko, să nu permită desfășurarea Eurovision 2017 în Catedrala Sfanta Sofia din Kiev: "Considerăm că astfel de planuri ale inițiatorilor Festivalului [Eurovision 2017], nu numai că manifesta in mod evident o ignoranță culturală, dar, totodată, o aspirație disimulată de substituire ascunsă a valorilor, o modalitate mascată de a impune poporului ucrainean - în locul orientării culturale europene întemeiate și zidite pe principii creștine - modelele culturii de masă", au declarat liderii organizației. (Sursa: lonews.ro)

TURCIA: Patriarhul Ecumenic a aniversat 25 de ani de la întronizare

Sanctitatea Sa Bartolomeu a aniversat miercuri, 2 noiembrie 2016, 25 ani de la întronizarea ca Patriarh Ecumenic. Cu prilejul acestui moment aniversar, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a adresat Sanctităţii Sale un mesaj de felicitare: În acest moment deosebit când sărbătoriţi 25 de ani de slujire ca Patriarh Ecumenic şi peste 55 de ani de slujire bisericească, în numele ierarhilor, clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, dorim Sanctităţii Voastre ani mulţi cu multă sănătate, ajutor de la Dumnezeu în această misiune foarte importantă şi de mare responsabilitate, spre slava Preasfintei Treimi şi binele Ortodoxiei, se arată în mesajul Patriarhului României. În acea zi Sanctitatea Sa a vizitat grădinița din apropierea Bisericii Sfânta Treime din Stavrodromi, unde a petrecut timp alături de copii. Blogul Fos Fanariou a publicat câteva fotografii care îl surprind pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu zâmbind şi jucându-se cu cei mici. (Sursa: basilica.ro)

SIRIA: Episcopii ortodocși ar fi în viață

Conform unor informații recente, cei doi episcopi sirieni răpiți în apropierea orașului nordic al Siriei, Alep, în 2013, sunt încă în viață, aflându-se în orașul Raqqa, ocupat de grupul militant Daesh. O declarație în acest sens a fost facuta de maica superioară a Mănăstirii Sfântul Iacob, situata în orașul sirian de vest Qarah: "Am primit informații din sursele noastre, că aceștia se află în Raqqa, și suntem îngrijorați pentru viața lor. Ne rugăm pentru eliberarea lor înainte de atacul final asupra Raqqa". Reamintim că militanții i-au capturat pe Mitropolitul grec-ortodox de Alep, Paul Yazidzhi, și pe Mitropolitul ortodox-siriac de Alep, John Ibrahim. Protestele sociale împotriva Damascului, din 2011, s-au transformat într-un război civil prelungit, în națiunea din Orientul Mijlociu, care a dus deja la pierderea a mii de vieți omenești. Conflictul se caracterizează și prin intensificarea activităților diferitelor grupuri islamiste radicale, cum ar fi Daesh (scos în afara legii în mai multe țări, printre care Rusia și Statele Unite), care a câștigat notorietate la capitolul răpirii și uciderii creștinilor. (Sursa: lonews.ro)

MAROC: Conferinţă ONU la Marrakech privind Schimbările Climatice

În perioada 7-18 noiembrie 2016, reprezentanţii statelor lumii se află la Marrakech, Maroc, pentru a discuta aspecte legate de schimbările climatice. Este vorba de cea de-a 22-a Conferinţă a părţilor (Conference of the Parties – COP) la Convenția Cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice. Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, cunoscut şi sub denumirea de Patriarhul Verde pentru multiplele sale iniţiative pentru protejarea mediului înconjurător, a adresat un mesaj membrilor COP22. În mesaj, Sanctitatea Sa atrage atenţia asupra perioadei îndelungate de douăzeci şi doi de ani care a trecut de la intrarea în vigoare a Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, în 1994. Această perioadă este inadmisibil de lungăpentru a oferi soluţii la problemele de mediu, spune Patriarhul Verde în mesajul său. (Sursa: basilica.ro)

MEXIC: Parlamentul a respins propunerea Președintelui Mexicului de a legaliza „căsătoria” pentru homosexuali

Propunerea Președintelui Mexicului Enrique Pena Nieto de a modifica legea fundamentală a țării pentru a permite „căsătoria” pentru cuplurile homosexuale a fost definitiv respinsă de Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din Mexic cu 19 voturi la opt și o abținere. Acțiunea șefului de stat a venit după ce Curtea Supremă din Mexic, a decis că a interzice căsătoria între persoane de același sex ar fi neconstituțional. Dar rezistența populară a fost masivă la această măsură. Milioane de mexicani au ieșit în stradă în apărarea familiei naturale din mai și până în septembrie, iar în luna iunie 2016 partidul de guvernământ, al președintelui a pierdut la urne în cadrul alegerilor parlamentare din cauza acestei inițiative. (Sursa: stiripentruviata.ro)

NORVEGIA: A fost găsit locul unde a fost înmormântat Sf. Olaf

Potrivit pravoslavie.ru, citat de orthodoxie.com, arheologii norvegieni au descoperit moaștele Sfântului Olaf, încreştinătorul Norvegiei. Ele au fost identificate într-un altar de piatră din Trondheim ce aparţine Bisericii Sfântul Clement. Sfântul Olaf este ultimul sfânt comun pentru Occident şi Orient. Olaf II Haraldson, cunoscut după canonizarea lui ca Sfântul Olaf, a fost rege al Norvegiei între anii 1015 – 1028. În anul 1014 a primit sfântul botez şi a răspândit creştinismul în Norvegia. Sfântului i-au fost închinate biserici în Rusia la Novgorod, unde a trăit câțiva ani, şi în Staraya Ladoga, dar şi în Anglia şi chiar în Constantinopol. Vestea minunilor sale s-a răspândit în Evul Mediu în întreaga lume. (Sursa: basilica.ro)

Linkuri la știri:

Sfânta Cruce ridicată deasupra bisericilor vandalizate în Irak

Sfântul Paisie Aghioritul despre pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie

Am ascuns Potirul plin în sân, am închis ochii și am fugit

Creștinii americani opun rezistență mafiei homosexuale

 

Știri interne - noiembrie 2016 (RO)

 

Vizite la nivel de ierarh, dovadă a unității și frățietății între Bisericile ortodoxe

La Colocviul Înternațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicat Părintelui Sofronie Saharov și organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din în perioada 13-15 noiembrie au participat numeroși invitați din străinătate, între care Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia și Ieromonahul Rafael Noica, fiul marelui filosof român, Constantin Noica. De asemenea, au conferențiat, printre alții și: Înaltpreasfințitul Părinte Serafim Joantă, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord; Ierom. Melchisedec, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Essex, Marea Britanie; Jean Claude Polet, de la Asociația „Sfântul Siluan Athonitul”, din Paris, Franța; Georgeos Mantzaridis, profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia; Monahul Nicodim Aghiopavlitul și Ieromonahul Filotheos Grigoriatul din Sfântul Munte Athos (unii dintre aceștia alegând fie să nu participe la Sfântul și Marele Sinod din Creta, fie să nu semneze toate documentele adoptate acolo).

În aceeași perioadă, respectiv 19-22 noiembrie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei şi Exarh Patriarhal, a participat, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la festivitățile prilejuite de aniversarea a șapte decenii de viață de către Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii. Delegatul Patriarhului României a fost primit de către Preafericitul Kiril la reşedinta patriarhală de la Mănăstirea Danilov din Moscova, marţi, 22 noiembrie. Preafericirea Sa a mulţumit pentru participare, pentru mesajul de felicitare din partea Patriarhului României şi a subliniat importanţa relaţiilor între Bisericile Ortodoxe Surori. De asemenea, Patriarhul Kiril a menţionat necesitatea schimbului de experiență între instituţiile teologice de învățământ din cele două Biserici, precum şi beneficiile relațiilor între mănăstiri, pentru că monahismul din țările noastre este foarte bine organizat şi are un aport deosebit la intensificarea vieții duhovniceşti a poporului.

A fost turnat primul clopot al Catedralei Mântuirii Neamului

Primul dintre cele șase clopote ale Catedralei Mântuirii Neamului a fost turnat la Innsbruck  în Austria și cântărește 25 de tone. Clopotul ce va răsuna din turla Catedralei Naționale a fost turnat vineri, 11 noiembrie 2016, cu implicarea a trei generații de ingineri metalurgiști, informează Trinitas tv.

Astăzi a fost o zi de apogeu în pregătirea și turnarea celui mai mare dintre clopotele Catedralei Mântuirii Neamului . Lucrarea în sine a reprezentat o sinteză de atenție și de specialitate înaltă în ingineria metalelor. Acest moment a avut pentru noi o semnificație duhovnicească deosebită  dat fiind semnificația clopotelor binecunoscută tuturor creștinilor. De asemenea,  am oficiat și o slujbă specifică momentului, a declarat părintele Nicolae Crîngașu, consilier patriarhal- Sectorul monumente și construcții bisericești. După răcire, proces care va dura trei săptâmâni, clopotul va fi scos din matrice și va fi acordat pe nota Do. Executat din bronz, clopotul va avea un sunet pur, conferit atât de calitatea materialelor, cât și de tehnica folosită. Măsurând 3,3 metri înălțime și 3,3 metri lățime, clopotul turnat în data de 11 noiembrie este cel mai mare dintre cele șase clopote ale Catedralei Mântuirii Neamului. Clopotele turnate la Innsbruck în Austria au o garanție de 15 ani și o viață apreciată la peste 400 de ani. (Sursa: basilica.ro)  

O nouă muceniță, înscrisă în calendarul ortodox al BOR

Sfântul Sinod a aprobat înscrierea Sfintei Muceniţe Agnia (prăznuită la 21 ianuarie) în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Hotărârea a fost adoptată în şedinţa de lucru desfăşurată în ziua de 29 octombrie 2016, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală. . (Sursa: basilica.ro)  

Simpozion Internațional Educație și Mărturisire la Cluj Napoca

La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca  a avut loc în perioada 13-16 noiembrie 2016, Simpozionul Internaţional Educație și Mărturisire. Formarea creștină a tinerilor în spiritul viu al Tradiției, informează site-ul radio Renașterea. Deschiderea oficială a simpozionului a avut loc luni, 14 noiembrie 2016, cu un cuvânt inaugural susţinut de Vasile Stanciu, decanul facultăţii, urmat de cuvântarea cu tema Familia, copiii şi tinerii, educarea lor şi viitorul omenirii, susţinută de Înaltpreasfinţitul  Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Ierarhul a arătat importanţa familiei în educarea copiilor, accentuând rolul mamei, şi a subliniat, de asemenea, importanţa pe care Biserica o acordă tinerei generaţii:

Biserica nu le oferă tinerilor doar un simplu «ajutor», ci «adevărul» însuşi, adevărul noii vieţi divino-umane în Hristos. Tinerii ortodocşi ar trebui să devină conştienţi de faptul că ei sunt purtători ai tradiţiei binecuvântate şi vechi de secole a Bisericii Ortodoxe, precum şi continuatorii acestei tradiţii, pe care o vor păstra cu dârzenie şi vor cultiva într-un mod dinamic valorile veşnice ale Ortodoxiei, pentru a oferi mărturie creştină de viaţă dătătoare. Din rândurile lor vor veni viitori slujitori ai Bisericii lui Hristos. Astfel, tinerii nu sunt numai «viitorul» Bisericii, ci, de asemenea, expresia activă în prezent a vieţii ei iubitoare de Dumnezeu şi oameni, a evidențiat Înalpreasfinția Sa.

Avram Iancu rămâne Erou al Națiunii Române

Camera Deputaților a respins cererea de reexaminare a proiectului de lege privind declararea lui Avram Iancu „Erou al Națiunii Române”, informează Agerpres. Astfel, Camera a adoptat, luni, cu 168 de voturi „pentru” și doar 10 abțineri, proiectul de lege prin care Crăișorul Munților a fost declarat „Erou al Națiunii Române”. Proiectul adoptat de deputați prevede că „pentru cinstirea memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania, cu merite excepționale în afirmarea identității și a drepturilor naționale pe teritoriul strămoșesc, fostul conducător al revoluției române din 1848-1849 din Transilvania este declarat Erou al Națiunii Române”. În cererea de reexaminare, șeful statului aprecia că „recunoștința și respectul pe care le impune o personalitate de amplitudinea celei a lui Avram Iancu nu pot fi convertite juridic și cu atât mai mult politic, în argumente de natură să impună și să justifice instituirea unui regim juridic 'intuitu personae'”. Camera Deputaților este cameră decizională. Despre personalitatea avocatului transilvănean, Avram Iancu, puteți citi mai multe AICI. (Sursa: activenews.ro)

Îndemn la rugăciune comună pentru familia Nan din Norvegia

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord își exprimă nedumerirea și consternarea față de situația familiei Nan, stabilită în Norvegia, şi îndeamnă la rugăciune. Dumitru Nan, tatăl acuzat de autoritățile norvegiene că și-ar fi maltratat cei doi copii, a fost arestat luni seară, 21 noiembrie 2016, fără vreo motivație oficială. Între timp, conform informaţiilor postate pe site-ul oficial al Eparhiei Europei de Nord, Ambasadorul României în Regatul Norvegiei, Adrian Gabriel Davidoiu, a anunţat că Dumitru Nan a fost eliberat din arest.

În acest sens, în comunicatul emis de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Macarie a lansat un apel ca autoritățile române să cerceteze situația și să facă demersurile necesare pentru clarificarea ei. De asemenea, ierarhul a îndemnat la rugăciune.

Pe de cealaltă parte, cu smerenie, tristețe dar și speranță, plec genunchiul, neîncetat la rugăciune, pentru această chinuită familie de români. Același lucru vă îndemn să faceți și voi, frați creștini, pentru ca bunul Dumnezeu să se îndure și să ridice, așa cum știe El, grelele încercări ale familiei Nan. Cu atât mai mult acum, când la orizontul ființei noastre spirituale se întrezărește marele praznic al Nașterii Domnului – care este prin excelență sărbătoarea familiei, a nașterii de prunci, a bucuriei de a fi împreună – se cuvine să nu-i abandonăm pe acești compatrioți ai noștri. Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord reamintește că procesul pe care statul norvegian l-a intentat celor doi soți, fără specificația de a părăsi – fie și temporar – Norvegia, este încă în desfășurare. În data de 2 decembrie va avea loc anunțarea sentinței în acest caz. Părintele Episcop Macarie va depune toate diligențele ca familia Nan să fie asistată de autoritățile române și îi îndeamnă pe toți credincioșii să se roage ca soții Nan să aibă parte de un proces echitabil, se mai precizează în comunicat.

Linkuri la știri:

Dosarul electronic de sănătate, o posibilă bombă cu ceas

Conferință a Pr. Stelian Tofană despre conflict și comunicare în familie

De la box și actorie la Dumnezeu și preoție

Viața Pr Paisie Olaru alcătuită de maicile de la Mrea Paltin Petru-Vodă

Conferință internațională despre educația religioasă la București

 

 

ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Tradiţie şi ereziile
Părintele Justin Pârvu, îndemn și învățătură despre linia roșie a ecumenismului

 

Revista Atitudini a realizat o selecție dintr-un video interviu mai vechi, realizat în anul 2007, când a avut loc la Sibiu Adunarea Ecumenică europeană, când Sibiul a fost desemnat capitală europeană. Părintele Justin recunoaște că ecumenismul este un joc incorect, în care se fac multe abateri de la dogma ortodoxă însă ne recomandă să nu fim nici absurzi, incât să ne separăm în vreo grupare schismatică („Mă gândesc, ferească Dumnezeu, la o scindare care va avea loc”, minutul 18.22), să nu mai intram în biserici, să  socotim că nu este har în biserici. La minutul 10.46 Părintele afirmă: „Măi, dar au slujit acolo, au intrat în altar, s-au împărtășit împreună? Ei, până ce nu o să vedeți lucrurile acestea, intrați în biserică și vă închinați. Ce era să le spun? Să nu mai intre acolo? Să facă părintele acolo o aghiazmă și ei să facă slujbă mai departe”. Părintele îndeamnă la o mărturisire atentă, cu dragoste și discernământ, împotriva ecumenismului pe care îl aseamănă cu un vierme ce macină stejarul (Biserica) din interior.

O parte din transcript:

Și acum, iată-ne că suntem în fața acestei situații grele în care trebuie să le răspundem și noi tuturor musafirilor acestora care vin din lumea creștină și necreștină. Noi le răspundem: am rămas într-un singur Botez, într-un singur Domn, într-o singură credinţă, într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească (Biserică – n. ed.), mărturisesc un Botez, acum şi în vecii vecilor! Tot ce este mai mult decât aceste sănătoase principii, aşezăminte lăsate de Sfinţii Părinți (este rătăcire). Cu jertfele martirilor noștri, ai Aiudului, ai Gherlei, ai Piteștiului și ai tuturor centrelor mari de suferință – le arătăm mărturiile evidente, ca să meargă să vadă proslăvirea acestor martiri – le dovedim oricând, ca să se convingă de aceste mărturisiri ale noastre în cuvânt și în faptă, că aici suntem o țară ortodoxă, că rămânem în ea cu prețul vieții. De la cel mai tânăr până la cel mai bătrân creștin ortodox, mărturisim această adevărată învățătură a noastră, a părinților mei, care m-au născut și m-au crescut în viața aceasta ortodoxă.

Nu pot uita niciodată cum dimineața, mama așeza cele șase pachete, călcate, îngrijite, cum se putea: „Hai, ia de aici! Hai la biserică!”. Plecam cu toții la biserică și acolo, interesant era că jumătate erau copii. Intrau înainte copiii, după aceea urmau în dreapta bătrânii și femeile. Ei bine, se cânta un Tatăl nostru de către toată școala. Dragii mei, îți închipuiai cum se ridică tot acoperișul bisericii, parcă vedeai cum vine Duhul Sfânt ca pe Muntele Taborului, norii, la Schimbarea la Față. Așa un fior cuprindea pe toată lumea! Ei bine, (dacă are atâta putere) o rugăciune la o asemenea biserică, da-n zece mii de liturghii cu atâția rugători? Aceștia formau forța și invocarea Duhului Sfânt. Astăzi lipsesc copiii, lipsește tocmai energia, forța spirituală, forța care ne pune în legătură cu harul lui Dumnezeu. Ne lipsesc fiii ei (adevărați ai Bisericii). Ei sunt cu acest modernism, cu acest ecumenism, cu acest mereu, mereu în adunare și în restrângerea până la 666 și până la cardurile acestea de pe buletine. …De aceea, toate concepțiile acestea de globalizare cu socialism, cu blândețe, care vin prin diferite binefaceri aduse din toată lumea într-un sac de cârpe și o ladă de gunoaie: (sunt) resturile care vin, se spune, spre ajutorarea creștinătății noastre.

Au dat peste noi toate gândirile (mentalitatea lumească) acestea ale lumii, care ne-au stâlcit mințile şi acum nu ne lasă nici pe noi, creștinii ortodocși, să ne rugăm, să colaborăm cu Duhul Sfânt. Să ne lase măcar un an de zile să trăim în curăția noastră și în simplitatea noastră de ortodocși! Căci așa știm noi, că din vechime, cu harul lui Dumnezeu și cu voința mulțimii, cu voința națiunii, de aici pornește tot adevărul, cu tot darul dumnezeiesc de la Părintele Luminilor. Şi putem spune cu toată bucuria şi încrederea că toate cele ale Domnului rămân pe veci şi ale omului se pierd în tot neantul acesta al gândirii omeneşti fără rezultate, după cum sperăm să fie şi această mare „comuniune” de la Sibiu[1]: să rămână în gândirea ei, doar un schimb de cuvinte, păreri, ca până la urmă să plece fiecare la locaţiile lor, la naţiunile lor cu aceeaşi frământare, că rezultatele sunt tot ale marii Ortodoxii, în care credinţă să trăim şi să murim!

…Aşa că va fi şi aici o încercare pentru Ortodoxia noastră. Pentru că, în adevăr, dragii mei, în prima etapă, a vremurilor primare ale creștinismului, se mântuiau prin fapte, în a doua, prin fapte și mila lui Dumnezeu și ultima generație, prin credință și răbdare: oleacă de credință, oleacă de răbdare. Și mult mai grele încercări vor fi la urmă, ca în primele începuturi. Atunci ispitele erau grele într-adevăr: luai un creștin, îl puneai pe rug, îi dădeai foc și într-o oră îl dădeai gata. Acuma nu, dragii mei: diavolismul acesta și ispitele pe care le trăim noi, sunt mult mai mari, însă sfinții ar fi dorit să le trăiască și să le vadă. Altădată te retrăgeai la o mănăstire sau în pustie, erai în singurătatea ta acolo, nu mai venea nimeni peste tine. Ei bine, acum monahismul e pus la încercări grele, la o altă metodă de luptă și de menținere în credință printr-o răbdare, o inteligență mare pentru că ispitele sunt incomensurabile. Nu mai vorbim și de tehnica și supra-tehnica aceasta care este și benefică, dar și otrăvitoare în același timp.

Părinte, dar în tot acest dialog ecumenic, când credeți că este în pericol Biserica?

Mi-au zis niște credincioși de la Bacău că la ei în biserică au venit niște preoți străini (neortodocși). Măi, dar au slujit acolo, au intrat în altar, s-au împărtășit împreună? Ei, până ce nu o să vedeți lucrurile acestea, intrați în biserică și vă închinați. Ce era să le spun? Să nu mai intre acolo? Să facă părintele acolo o aghiazmă și ei să facă slujbă mai departe. Dar acum luând așa lucrurile, în viața mea de păcătos, călugăr și preot sunt eu la înălțimea cuvenită a Sfintelor Canoane și a rânduielilor, când săvârșesc Sf. Liturghie să împărtășesc o lume? Nu, dar e harul lui Dumnezeu care lucrează. Așa socotim și noi. Acum să nu fim chiar așa de absurzi și de neînțelegători, deși știu prea bine: ăștia nu vin la noi cu o corectitudine, cu cinste, cu un respect față de confesiunile lor, față de religiile lor. Nu, măi! Acesta e un joc pe care la ordin trebuie să-l desfășoare pe scenă, să desfășoare actul. Dar ei nu au nicio convingere despre asta. Că nu o să vină el la ortodoxie prin conferința de la Sibiu sau din cine știe ce punct al lumii. Nu vedeți că nu există nicio înțelegere, că nu cedează nici unii, nici alții, o țin pe a lor cu încăpățânarea lor diavolească și nu renunță? Aici e (vorba) de un mijloc de a cunoaște, de a se întâlni ca să justifice existența ecumenismului, dar nu e nimic cinstit și corect. Eu vreau să văd acum la Sibiu că vine o confesiune, știu eu care, să spună: „Domnule, uite, noi ne aliniem ortodoxiei…”. Așa cum vine un american de pildă din America, din sălbăticia lui și spune: „Aici vreau acum să mă botez, dar nu catolic sau altcumva, ci ortodox”. Sunt oameni cinstiți care vin și se botează cu sutele, din America. Iată auzeam, nu știu în ce măsură e real, că o sumedenie de mahomedani din Turcia au trecut la ortodocși și că patriarhul Constantinopolului a dat dispoziție să se traducă vreo 10.000 de Biblii în limba turcă. Păi, dacă vrei la ortodocși, treci la ortodoxie! Sfinții care se așezau în fața persecuțiilor, se așezau acolo și mărturiseau. Dar una era Sinodul Ecumenic, când se adunau acolo și era duhul lui Dumnezeu care lucra și colabora cu ei, dar aici ce duh lucrează, măi, între ei?Duhul țigării, al cafelei? Îți dai seama câți necăjiți și câți copii nenorociți care stau pe sub poduri și n-au ce să mănânce, pot să trăiască dintr-o masă ca asta (ca a lor)? Și noi ne lefăim? Casa arde și baba se piaptănă. Într-o Românie cu asemenea nevoi și necazuri și greutăți, mai faci o manifestare din asta ca să amețim noi Europa că în România s-a ținut conferință ecumenică?!

Părinte, dar credeți că ei vin cu dorința de a-și mărturisi credința lor sau de a ne compromite pe noi și a face o religie universală?

Ei vin să-și mărturisească credința lor și să ne dovedească că ar trebui să fim mai înțelegători, să fim mai împăciuitori, să mai luăm de la ei, să mai lăsăm de la noi și în felul acesta e de ajuns, ca și în lacul acesta, în barajul de la Bicaz, să introducă o fisură cât un vârf de ac și dacă prin fisura aceea intră apa, apăi barajul acesta în scurt timp s-a dărâmat, nu mai rămâne (nimic) din rezistența lui. Vezi ce dărâmă o imensitate de stejar? Un firișor de viermuleț care se așează acolo și începe să roadă și în timp mai îndelungat sau mai scurt stejarul e căzut la pământ. Așa este și cu încercările care se fac la noi. Nu vedeți? Am semnat cu monofizitismul, mâine-poimâine mai semnăm altceva și noi habar nu avem de toate treburile astea, pentru că astea nu se publică. Te găsești la un moment dat într-o scadență ortodoxă, de nu te mai recunoști! Și te lasă așa într-o formă oarecare în biserica ta, dar fondul este din ce în ce mai alterat. Și în felul acesta, am ajuns să ne dizolvăm încetișor, fără să ne dăm seama unde am ajuns: la un dezastru neortodox.

 Credeți, totuși, că poporul român va aluneca în această păcăleală a ecumenismului?

Mă gândesc, ferească Dumnezeu, la o scindare care va avea loc, pentru că nu s-a făcut niciodată o trecere dintr-o zonă a credinţei la alta cu uşurinţă. A fost, aşa precum ştiţi, şi la 1700, a mai fost pe la 1948, ’49, ’50, a fost și o viaţă individuală care a venit cu diferite cereri de lepădare de credinţă, sunt o mulţime de lucruri: la politruc, la birou să dai o declaraţie de solidarizare, pe unul să-l facă să treacă dintr-o concepţie politică la alta. În mare, noi suntem în fenomenul acesta, foarte periculos, greu de suportat. De aceea şi ispitele şi mântuirea noastră vor fi mult mai grele, adică în raport de cum vom putea să înfruntăm aceste încercări şi lucrarea diavolească. Să ne înarmăm cu putere la rugăciune, ca Dumnezeu să ne ajute, să putem ieşi curaţi, nepătaţi de aceste ispite şi de păcate.

Şi aşa, un îndemn faţă de toţi creştinii care aşteaptă cu emoţie să urmărească evenimentele de la Sibiu?

Noi ar trebui ca zilele acestea ale noastre pe care le avem şi care coincid de altfel şi cu această mare adunare a lumii aici la noi, să ţinem măcar două, trei privegheri de noapte, să ţinem în fiecare biserică câte trei Liturghii, luni, miercuri şi vineri, bineînţeles, în afara zilelor potrivite, să facem fiecare câte o Psaltire şi Dumnezeu sunt sigur că va îndeplini dorinţele noastre. Şi zicem şi noi, că suntem în prag de Adormirea Maicii Domnului: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta, nu ne laşi pe noi!”.

 

[1] Este vorba de Adunarea Ecumenică Europeană de la Sibiu, ce a avut loc în anul 2007

 

Sursa: Revista Atitudini 

Predici. Cateheze. Pastoraţie
Conferinţa ÎPS Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, și a Ieromonahului Rafail Noica

 

 

Pastorala Sfântului Sinod al BOR la Postul Crăciunului 2016 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi Preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2016 în Patriarhia Română ca An al omagierii Educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox și comemorării Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti. Aceste două teme au o însemnătate deosebită pentru misiunea și lucrarea Bisericii în zilele noastre, reflectând două realități importante: mai întâi, este vorba de fenomenul secularizării societății contemporane, care prin contrast pune în evidență necesitatea formării spirituale a tinerilor şi orientarea lor spre însuşirea valorilor perene, prin intermediul și cooperarea dintre Familie, Biserică şi Şcoală; în al doilea rând, în anul 2016, s-au împlinit 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, teolog, tipograf, ctitor de lăcașuri de cult, personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi și înțelept Mitropolit al Țării Românești.

Iubiţi fraţi și surori în Domnul,

Noul Testament dă mărturie despre faptul că Mântuitorul Iisus Hristos a preţuit mult pe tineri. Cele trei minuni ale învierii din morți, pe care El le-a înfăptuit în timpul vieții Sale pământești, au fost săvârșite pentru a reda viață unor tineri: fiului văduvei din Nain, fiicei lui Iair și prietenului său Lazăr din Betania, fratele surorilor Marta și Maria. Prin aceste învieri, Domnul Iisus Hristos ne arată că tinereţea este simbolul frumuseţii vieţii veşnice, descoperită și trăită în Împărăţia cerurilor (cf. Matei 22, 30).

Totodată, Noul Testament ne spune că mulți dintre ucenicii care L-au urmat pe Hristos au fost tineri. De asemenea, și în cazul Sfântului Apostol Pavel, între cei care l-au ascultat și l-au urmat, se aflau numeroși tineri, pe care Apostolul Neamurilor îi menționează în epistolele sale: Tihic, Trofim, Terţiu, Tit și Timotei. Ultimii doi au devenit episcopi în Creta și în Efes. Pe tânărul episcop Timotei, Sfântul Apostol Pavel îl îndemna: „Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioşilor prin cuvânt, prin purtare, prin dragoste, prin duh, prin credință, prin curăție” (1 Timotei 4, 12). În prima sa epistolă, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, cel mai tânăr dintre apostolii Domnului Iisus Hristos, se adresează tinerilor cu aceste sfaturi: „Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteți tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi ați biruit pe cel viclean (…) Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1 Ioan 2, 14, 17).

Și astăzi, Biserica îi consideră pe tineri ca fiind darul lui Dumnezeu pentru familie, Biserică și societate, îi îndeamnă să-l descopere pe Hristos și îi sprijină mai ales pe acei tineri credincioşi şi harnici, care participă intens la viaţa şi activităţile misionare ale Bisericii, desfășurate în plan spiritual, educaţional, cultural şi social-filantropic, individual sau prin organizaţiile de tineret.

Promovarea educației religioase constituie un act de mărturisire a identității spirituale a sufletului familiei românești și a tradiției învățământului românesc,educație care a început în școlile înființate de Biserică în apropierea lăcașurilor de cult. Educaţia religioasă a tinerilor începe în familie, continuă la școală și la Biserică, acolo unde tinerii simt iubirea și binecuvântarea lui Hristos pentru ei. De aceea, astăzi, mai mult ca oricând, este necesar ca Familia, Școala și Biserica – acești factori determinanți pentru educarea caracterului moral-religios al copiilor – să coopereze concret și constant în vederea realizării unei educaţii integrale, deopotrivă ştiințifice şi spirituale, profesionale şi morale, în special pentru creşterea copiilor şi a tinerilor în iubirea de părinți, de Dumnezeu și de semeni.

Întrucât poporul român este un popor eminamente religios, educația religioasă nu poate lipsi din programul şcolilor, tocmai pentru că studiul religiei corespunde nevoii comunităţii româneşti locale şi naţionale de a-şi păstra bogăţia şi identitatea spirituală şi de a transmite valori spirituale permanente tinerei generaţii. Disciplina școlară Religie a avut întotdeauna, în cadrul sistemului public de învăţământ, un rol important în procesul de formare a competenţelor şi a aptitudinilor moral-sociale. Din acest motiv, dat fiind contextul social actual sensibil, în sprijinul disciplinei școlare Religie, în anul 2015, părinții copiilor au înființat Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR), iar profesorii de religie au înființat Asociația Profesorilor de Religie (APR). Mai mult, pentru promovarea importanței educației religioase, Patriarhia Română a venit în întâmpinarea tinerilor și cu proiectele catehetice „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala!”, prin care s-a dorit cultivarea unei legături vii între copii și comunitatea creștin-ortodoxă rugătoare, mărturisitoare şi solidară cu cei aflaţi în dificultate.

Tot acest efort a stat sub semnul bucuriei şi al dragostei părintești a Bisericii lui Hristos, care îi cheamă neîncetat pe tinerii ei, ca să fie mărturisitori ai iubirii milostive a lui Hristos pentru umanitate şi misionari ai Bisericii în lume, după cum odinioară, însuși Domnul Iisus Hristos i-a chemat pe ucenicii Săi la apostolat, adică la misiune. Trebuie remarcat faptul că roadele acestui susținut efort depus de Biserică s-au exprimat mai ales printr-o frumoasă și demnă pildă de misiune desfășurată de către tineri, și anume „Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea”, eveniment organizat de Patriarhia Română, în luna septembrie a acestui an, care a adunat în București 2.500 de tineri, atât din România, cât și din diferite ţări ale lumii.

Întâlnirea, care s-a întins pe perioada a 4 zile (1-4 septembrie 2016), s-a dovedit necesară și utilă în primul rând pentru că a oferit tinerilor prezenți posibilitatea de a identifica problemele specifice generației lor şi de a propune posibile soluții. Entuziasmul, dăruirea şi cooperarea de care au dat dovadă tinerii la această întâlnire sunt repere care scot în evidenţă dorinţa implicării active a tinerilor în viaţa Bisericii şi a societăţii, precum şi importanţa organizării unor astfel de evenimente în continuare, pentru că adevărata bucurie se naşte din comuniunea inimilor, iar maturizarea se realizează prin comunicare şi conlucrare în comunitate.

Astfel, în societatea secularizată şi individualistă de astăzi, un tânăr credincios care cultivă prin rugăciune și fapte bune iubirea faţă de Dumnezeu și de aproapele devine exemplu pentru toţi ceilalţi tineri, precum și un curajos mărturisitor şi misionar implicat activ în viaţa Bisericii lui Hristos şi a semenilor.

Iubiţi fii şi fiice în Domnul,

O educație sănătoasă, integrală, care își propune ca obiectiv formarea tinerelor caractere, nu poate fi separată de puterea exemplului. În Biserica Ortodoxă, exemple sau pilde de viaţă curată, de iubire smerită și milostivă ne sunt oferite de către sfinţii lui Hristos. În acest sens, bucuria întâlnirii și comuniunii cu tinerii a fost completată în anul acesta, 2016, cu solemnitatea comemorării împlinirii a 300 de ani (1716-2016) de la moartea martirică a unui erudit sfânt ierarh: Antim Ivireanul, fost Mitropolit al Țării Românești (1708-1716). Sfântul Antim Ivireanul, deși georgian de origine, rămâne în memoria Bisericii Ortodoxe Române ca o personalitate cu daruri multiple și calități deosebite: teolog erudit, cunoscător al multor limbi străine, orator elocvent, creator de limbă liturgică și tipograf experimentat, caligraf, sculptor, arhitect și ctitor de biserici. Totodată, el a fost un bun păstor şi chivernisitor al Bisericii, cu spirit social-filantropic şi aplecare spre nevoile concrete ale credincioşilor pe care i-a păstorit.

Lucrarea sa pastorală cea mai intensă a constat în tipărirea cărţilor liturgice, a cărţilor de învăţătură adresate poporului dreptcredincios și conducătorilor acestuia, dar și a cărţilor de îndrumare pentru preoţi.

Sfântul Antim Ivireanul a lăsat posterităţii o bogată moştenire tipografică, în total 63 de volume, dintre care 21 în limba română, iar altele în limbile greacă, slavonă, arabă și georgiană, pentru a ajuta și pe ortodocșii aflați sub stăpânire otomană. Remarcabilă este şi opera sa omiletică, Didahiile, prin care, cu multă măiestrie, a făcut dovada calităților sale de orator talentat, dar şi de profund trăitor şi împlinitor al Evangheliei lui Hristos.

Mănăstirea Antim din Bucureşti, ctitorită de el (1713-1715), este şi ea o expresie elocventă a măiestriei artistice a mitropolitului, iar Testamentul (Așezământul)scris de el oferă mărturie cu privire la dragostea părintească pe care marele ierarh a nutrit-o faţă de păstoriţii săi lipsiţi de cele materiale.

În semn de prețuire și de recunoaștere a bogatei sale activități pastorale, pentru viața sa sfântă și pentru cununa de martir pe care acest mare ierarh a primit-o, în luna septembrie a anului 1716, pe malul râului Tungia, lângă Adrianopole (Edirne, Turcia), dar și pentru că a iubit mult Biserica Ortodoxă și poporul român pe care îl păstorea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1992 canonizarea Mitropolitului Antim Ivireanul și pomenirea lui în fiecare an, la data de 27 septembrie.

Dreptmăritori creştini,

Postul Naşterii Domnului, cunoscut în tradiția românească şi ca Post al Crăciunului, constituie un bun prilej de pregătire duhovnicească și de sfințire a gândurilor, a trupului şi sufletului nostru prin Tainele Spovedaniei şi Împărtăşaniei. Însă, această pregătire spirituală, mai ales în perioada postului, se cere a fi întregită cu fapte de milostenie, semne ale iubirii milostive față de cei aflați în nevoi.

În acest sens, Sfântul Apostol Pavel ne învață că adevărata credinţă este ,,credința lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6). De aceea, Biserica Ortodoxă a cultivat neîncetat trăirea dreptei credințe și faptele iubirii milostive izvorâte din aceasta. Sfântul Antim Ivireanul a vorbit în scrierile sale despre măreția și puterea milosteniei, amintind că: „Prin milostenie (să) îmblânzim pe Dumnezeu, dând cu dragoste milă din agonisirile noastre cele drepte lipsiților, săracilor, străinilor, bolnavi- lor și celor ce sunt în închisori. Și atunci vom fi și noi miluiți de Dumnezeu, după cum zice în cuprinsul celor zece fericiri”.

Așadar, mai ales într-o vreme de criză spiritual-morală și economico-financiară, suntem chemați să rămânem neclintiţi în dreapta credinţă şi în faptele cele bune, care izvorăsc din iubirea milostivă, punându-ne nădejdea în Dumnezeu „Care ne dă cu belşug toate spre îndulcirea noastră” (1 Timotei 6, 17).

De aceea, adresăm și în acest an clerului și credincioșilor Sfintei noastre Biserici îndemnul părintesc de a organiza în parohii, în mănăstiri, la protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru a veni în întâmpinarea și mângâierea tuturor celor aflați în suferință și în lipsuri: familii defavorizate cu mulți copii, familii sinistrate, copii aflați în orfelinate, bătrâni și bolnavi, persoane singure internate în cămine de bătrâni, în spitale ș.a.

Având încredinţarea că veţi arăta şi în acest an multă dărnicie creştină şi veţi răspunde cu dragoste chemării noastre părinteşti în această lucrare sfântă de ajutorare a celor aflați în nevoi, vă mulțumim pentru generozitatea arătată prin fapte de milostenie în anii precedenți. Totodată, ne rugăm Milostivului Dumnezeu să vă dăruiască sănătate și mântuire, pace și bucurie, precum și mult spor duhovnicesc și ajutor în toată fapta bună. În felul acesta ne vom pregăti mai bine pentru slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire milostivă pentru oameni şi pentru mântuirea lor.

Îmbrăţişându-vă cu dragoste părintească, vă împărtăşim binecuvântarea apostolică:

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți!” (2 Cor. 13, 13).

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

†D a n i e l,

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei

şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

† Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor

† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale

† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi

† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului

† Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei, Arhiepiscopul Aradului

† Justinian, Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului

† Corneliu, Episcopul Huşilor

† Lucian, Episcopul Caransebeşului

† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie, Episcopul Giurgiului

† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion, Episcopul Tulcii

† Petroniu, Episcopul Sălajului

† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix (Serbia)

† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei

† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord

† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande

† Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei

† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal

† Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal

† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Ilarion Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului

† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al ArhiepiscopieiOrtodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

† Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

† Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

† Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil - 2016 (video) - Fr. Alexandru Mihail Niţă

 

 

Postul Nașterii Domnului - 2016 (video) - Fr. Alexandru Mihail Niţă

 

 

Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr - Dr. Stelian Gomboş

         Sfânta Evanghelie după Luca cap.16, vers. 19 - 31:

19. Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit.

20. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube,
21. Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui.

22. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.
23. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.

24. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.
25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti.

26. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.
27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu,
28. Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.

29. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.
30. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi.
31. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.

 

 

Îndepărtându-mă de această parabolă aşi spune că parcă viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la dreapta şi nu vedem parcă nici o spărtură prin care să întrezărim ceva din lumea de dincolo. Navele cosmice care au străbătut acest univers fizic nu au văzut decât materie. Aristotel definea şi el cerul ca pe un uriaş cristal care închide universul nostru aici, aşa încât nu putem şti ce este dincolo Aşa credeau cei vechi. Însă parabola dată este unica parabolă de acest gen şi este amintită de sfântul Luca, mai ales pentru păgâni, ca să cunoască şi ei ce ne aşteaptă dincolo. S-ar părea, de multe ori, că viaţa aceasta pământească nu mai are nici o prelungire dincolo. Trăim aici, până la cimitir, ne îngroapă, ne pun o cruce pe mormânt şi urmează uitarea. Dar nu este aşa, fraţilor! Prin Evanghelia de azi ni se deschide o perspectivă cu totul şi cu totul nouă. Viaţa aceasta o trăim aşa cum o trăim, dar dincolo începe altceva. Ce anume? Nu e indiferent unde mergem dincolo. Pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr se desfăşoară în două acte consecutive  primul redă evenimentele petrecute pe pământ (v. 19-22) ; iar al doilea ne prezintă viaţa de dincolo (v. 23-31). În parabolă (pildă) sunt prezentate două personaje: bogatul este personajul negativ al pildei, nu pentru că este bogat, ci pentru că îşi foloseşte bogăţia numai pentru sine. El se îmbracă numai în porfira şi în vison, adică în haine care în acea vreme erau cele mai luxoase şi scumpe. Dar nu numai în îmbrăcăminte era excesiv bogatul; spunând că se veselea în toate zilele în chip strălucit, parabola arată că bogatul îşi oferea continuu o viaţă de lux şi plăcere.

Este foarte interesant că nu este prezentată prea mult situaţia bogatului din această lume. Această simplă prezentare(într-un singur verset v. 19) vrea să ne înveţe că "viaţa aceasta este umbră şi vis". Viaţa bogatului înainte de moarte este prezentată într-un singur verset. Şi mai este amintit puţin în versetele în care se redă necazul lui Lazăr. Lazăr nu s-a învrednicit de pomenirea numelui său în casa bogatului, iar numele bogatului s-a învrednicit în versetele care erau pentru Lazăr. De aici vedem diferenţa între bunătatea Dumnezeiască şi cea lumească, diferenţa între natura divină şi cea umană! Săracul Lazăr sa învrednicit de puţine lucruri în viaţa de zi cu zi, de aceea situaţia lui s-a învrednicit de o descriere în două versete. Pe când bogatul a avut de toate şi ia fost tăiat din spaţiul scripturistic pentru prezentarea situaţiei. Nu pentru că e lipsă de spaţiu în paginile Scripturii, ci pentru că Iisus Hristos nu a considerat de cuviinţă să vorbească prea multe despre lucrurile trecătoare şi care sunt supuse molimei şi ruginii. Dar fiţi atenţi la un lucru! Prezentarea situaţiei pământeşti a bogatului este îndoit de scurtă decât cea a lui Lazăr, însă nu aceasta vreau să scot acum în evidenţă ci priviţi cât de puţin este tratată scena din această lume faţă de tratarea scenei din lumea de dincolo. Doar 3 versete vorbesc despre situaţiile acestei lumi - un verset(şi acela e prea mult) pentru redarea situaţiei bogatului şi 2 pentru Lazăr (deşi Lazăr nu necesita mai multe, dar i s-a oferit mai mult). 3 versete sunt suficiente pentru redarea evenimentelor din aceasta viaţa, deşi aşi zice că cele două versete a lui Lazăr nu prea sunt pentru această lume. Iar scena din viaţa de dincolo este prezentată în restul parabolei. Vreau să mă opresc puţin asupra celor două versete care prezintă situaţia lui Lazăr, iar de versetul bogatului nici nu mă ating cu mintea, pentru că poate fi înţeles de toţi cei care sunt asemenea lui şi care îşi doresc un astfel de viitor. Iar cei care nu îşi doresc un asemenea viitor nici nu-l va interesa despre bogat şi exegeza asupra cuvintelor care îl caracterizează pe bogat. Un simplu lucru vreau să spun că bogatul era iudeu şi ca urmare era un cunoscător al poruncilor lui Dumnezeu. Dar el a uitat că era răspunzător de felul cum îşi foloseşte mijloacele şi capacităţile sale. Binecuvântările Sale, Dumnezeu şi le-a revărsat peste bogat, dar el le folosea în mod egoist spre slava sa şi nicidecum spre slava Creatorului său. Aşa este omul când toate ne merg bine, seul din noi, grăsimea, ne închid ermetic pe dinăuntru şi nu ne mai pasă de necazurile altora, devenim cumplit de egoişti. "Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube". Cuvântul "un sărac" nu vrea să-l prezinte pe Lazăr ca şi un om virtuos. Sărăcia nu este o virtute. Voi aminti puţin mai jos de ce în unele cazuri sărăcia nu poate fi considerată o virtute. A fi sărac înseamnă un început în a avea pe Dumnezeu în suflet. Atunci când cămara inimii este plină cu cele lumeşti nu mai are Dumnezeu loc acolo. Această accentuare a stării lui Lazăr Mântuitorul o face nu pentru a arăta că bogăţia e rea, ci pentru a arăta că numai cel sărac poate să ajungă la cunoaşterea lui Dumnezeu. Poţi fi bogat(în cele ale lumii) şi să fii sărac în cele dumnezeieşti dar poţi fi bogat(în cele ale lumii) şi totodată să fii şi bogat în cele dumnezeieşti. Aşa sunt adevăraţii economi, cei care îşi chivernisesc bine talantul. Iar în ce priveşte sărăcia să amintim că poţi să fii sărac în ambele direcţii dar poţi fi şi sărac dar şi bogat pe de ambele părţi. Cuvântul "a zace" vrea să prezinte aici lipsa puterii de mişcare. Lazăr era lipsit de acea putere trupească. Această lipsă de putere este întărită în partea a doua a versetului următor(vers. 21): "dar şi câinii venind, lingeau bubele lui." Atât de lipsit ce era Lazăr de putere că nu mai putea nici măcar câinii să-i alunge de la corpul lui. Mă încântă ideea să vă spun că poate din această lipsă de alungare a câinilor se poate vedea bunătatea lui Lazăr. Era prietenos chiar şi cu animalele. El nu avea de unde să se hrănească însă era bun cu animalele lăsându-le să se hrănească din izvorul hranei lor. Câinii puteau să mănânce resturile de la masa bogatului, câinii erau sprinteni, dar Lazăr, bolnav fiind, nu putea. El răbda de foame, nu înjura, nu ţipa, nu osândea pe cei care chefuiau cu nepăsare sub ochii lui, nu judeca - aşa cum fac unii care, în necazurile lor, îi înjură pe toţi. Şi pe Dumnezeu Îl înjură: de ce ceilalţi au şi ei nu au? Lazăr nu osândea pe nimeni, ci aştepta aşa, fără pic de revoltă contra cuiva. Iată de ce a fost dus în rai: nu numai pentru sărăcia lui, ci mai ales pentru aceste virtuţi ale lui cu totul dumnezeieşti. Lazăr nu voia decât să nu moară de foame, atât. Văduva din Evanghelie striga la bogat, dar Lazăr tăcea. Faţa lui era istovită de durere, de boală, de foame, dar el tăcea şi răbda. Stătea acolo, la poartă, liniştit, resemnat şi desigur, se ruga - altfel n-ar fi putut răbda grozava lui suferinţă. Nu hulea, nu judeca, nu cârtea. Alţii ar fi zis: „Ce-i asta? Eu nu am o fărâmă de pâine, iar la bogat toate curg ca un pârâu şi el îi hrăneşte pe toţi lingăii aceştia. Unde este dreptatea lui Dumnezeu?" Dar Lazăr nu zicea nimic din toate acestea, dovadă că în clipa morţii este îndată înconjurat de îngeri. Dacă ar fi hulit, n-ar fi avut parte de o aşa de mare cinste. Boala lui era cumplit de grea, de vreme ce câinii îi lingeau bubele şi nu putea lua nici fărâmiturile de pe masă, iar sărăcia lui era cea mai aspră. Unii sunt bolnavi, dar au hrana trebuincioasă; alţii sunt săraci, dar sănătoşi - şi una o uşurează pe cealaltă. Lazăr însă era şi sărac şi bolnav, în cel mai înalt grad. Era total părăsit, de toţi, o părăsire cu atât mai amară, cu cât zăcea la poarta unui mare bogătaş, lângă acei beţivi şi îmbuibaţi care chefuiau în toate zilele. Noi, de obicei, simţim parcă mai mare nenorocirea noastră, atunci când avem în faţa ochilor norocirea altora. Cât de greu i-o fi fost lui Lazăr, să vadă pe toţi chefuind şi el să rabde, fiind parcă sortit să simtă nenorocirea în toată adâncimea ei! Era ca acela care se chinuieşte de sete la marginea unui izvor. Lazăr nu mai vedea pe un al doilea care să sufere ca el, ci era absolut singur în suferinţa lui şi nu era nimeni care să-l mângâie măcar cu un cuvânt. Spune un cuvânt în Biblie: „Nu este suferinţă mai mare decât suferinţa mea". Unii care suferă, [atunci] când văd că alţii o duc bine, deşi sunt chemaţi să se roage, se satură grozav de această învăţătură creştină. Mai uşor se îndreaptă către vrăjmaşul, când aud că altora le merge bine. Zilele trecute îmi spunea cineva despre o femeie că îi riposta aşa: „Lasă-mă în pace, domnule, cu rugăciunea! De acum m-am săturat. Mai bine mă rog la dracu', că el mă ajută. Dumnezeu nu mă ajută!" Cumplit lucru, cu adevărat! Aceasta înseamnă să nu înţelegi rostul suferinţei. „Dumnezeu, pe cine iubeşte, îl bate", spune sfânta Scriptură, pentru că altfel omul se înrăieşte şi se trândăveşte. Dumnezeu, când ne pedepseşte, ne arată de fapt dragostea Lui, ca atunci când ai un copil obraznic: îl mai baţi ca să-l cuminţeşti şi-i prinde bine mai târziu. Copiii care nu sunt bătuţi în copilărie, te bat ei pe tine când se fac mari. „Dumnezeu, pe cine iubeşte îl bate"; spune Sirah: „Găteşte-ţi sufletul spre ispitire şi fi statornic, plecând inima ta, de vrei să slujeşti Domnului". Aşa era încercat bietul Lazăr. Şi poate că mulţi socoteau că este vinovat, ticălos înaintea lui Dumnezeu: „când eşti necăjit, sigur ispăşeşti ceva". Aşa facem toţi. Când vezi pe cineva care suferă, îi pui îndată nota la purtare şi-ţi vei lua răsplata pentru judecată. Tot aşa îi spuneau şi lui Iov: „Dacă ai fi fost bun înaintea lui Dumnezeu, n-ai fi suferit atât!" Tot aşa îl judecau şi pe sfântul Pavel când au văzut vipera atârnând de braţul lui: „E un păcătos". Suntem întotdeauna foarte dispuşi să-i osândim pe ceilalţi, în necazurile şi nenorocirile lor.

Bogatul a fost îndată osândit la iad. Pentru ce? Sfântul Ioan Gură de Aur, analizând cu spiritul lui duhovnicesc adânc această parabolă, scoate şi (de) aici nişte înţelesuri cu adevărat dumnezeieşti. Şi aşa cum găseşte multe virtuţi săracului Lazăr, tot aşa descoperă bogatului multe însuşiri negative pentru care a fost lepădat de la faţa lui Dumnezeu. Bogatul avea ca primă meteahnă îmbuibarea şi lipsa de dragoste; el nu ştia ce este mila. Era nemilostiv nu numai faţă de Lazăr, ci faţă de toţi, căci nu se milostivea spre cel pe care-l vedea zilnic la poarta lui; cum s-ar fi milostivit asupra altora? Şi apoi, oricine, oricât de aspru ar fi, când îi merge bine se face mai blând, mai prietenos, dar acel îmbuibat a rămas ca o fiară sălbatecă. Căci una este ca un lipsit să nu ajute pe un alt lipsit şi alta este ca un bogat să nu ajute un sărac, cu atât mai mult să-l vezi de multe ori pe un sărac şi să nu-l ajuţi. Se întâmplă uneori să fim de faţă la o nenorocire - de pildă s-a înglodat căruţa cuiva şi tu treci nepăsător şi mai încolo îţi vine un gând: „Ce-ai făcut? Omul acela suferă - ce-ai făcut?" Şi te mustră conştiinţa şi te întorci înapoi şi-l ajuţi. Dar bogatul acela, în fiecare zi vedea pe acel sărac chinuindu-se la poarta lui şi rămânea la fel de nepăsător.

Desfătările îl fac pe om crud şi împietrit, fraţi creştini. De aceea, nu trebuie să-i fericim întotdeauna pe cei bogaţi, tocmai din cauza acestei dări de seamă cumplite în faţa lui Dumnezeu. Fiind nemilostivi, ei sunt ca nişte furi, fură şi ascund dreptul săracilor. Furii mai pot scăpa din mâna oamenilor, dar din mâna lui Dumnezeu nimeni nu poate scăpa, fraţilor. Plăcerea durează un timp foarte scurt, iar pe urmă vine chinul, o veşnicie de chin. Chiar şi luxul este împovărător pentru sufletul nostru, spune sfântul Ioan Gură de Aur. Tu dormi pe pat luxos, moale şi altcineva moare de frig într-un culcuş de paie şi pe tine nu te mustră conştiinţa! Nimic nu e mai grozav decât desfătarea, pentru că ea te face să uiţi de Dumnezeu. Şi David era bogat, dar cum spune el: „Toată noaptea ud aşternutul meu cu lacrimi". Ziua avea foarte multe griji, grijile domniei, iar noaptea, când alţii se dădeau la somn, el, regele, folosea acest timp pentru rugăciune. Noi de multe ori uităm să facem măcar o cruce de mulţumire după masă. Pofta şi plăcerea sunt minciuni, iluzii, fraţi creştini. „Şalele mele s-au umplut cu ocări"- spune David. De aceea, să căutăm adevărata cinste şi bucurie, şi nu umbra - care este păcatul şi ispita. De aceea, fraţi creştini, să nu cârtiţi niciodată contra necazurilor. Nu uitaţi că bucurii cea adevărată nu vine din mulţimea bogăţiilor, ci din fapta cea bună şi din apropierea de Dumnezeu. De aceea Iisus ni-l dă ca exemplu pe Lazăr, ca să fie pentru noi ca un dascăl, el care îi întrecea pe toţi prin mărimea suferinţei lui, pe care purta plin de bărbăţie şi curaj. Toţi sfinţii au suferit şi au fost bolnavi. Sfântul Ioan Gură de Aur n-avea dinţi de aur ca noi şi era foarte bolnav, mai ales bolnav de stomac. După o viaţă foarte chinuită, prin peşteri, prin pustietăţi, el nu putea niciodată să mănânce cu altul la masă, pentru că voma tot timpul; el mânca foarte puţin, foarte sobru şi ducea o viaţă cu adevărat dumnezeiască. De aceea încă o dată vă sfătuiesc, nu cârtiţi contra necazurilor. Gândiţi-vă la Iisus, a cărui viaţă a fost plină de lacrimi şi de sânge, mereu înjurat şi blestemat, până la Crucea de pe Golgota. „Toţi care vor să trăiască după legea lui Iisus Hristos, vor fi prigoniţi" - spune sfântul Pavel. Toată viaţa aceasta este lăsată ca un câmp de luptă, nu de repaus. Prin necazuri ne desăvârşim, prin necazurile acestea, de fiecare zi. Noi astăzi nu trebuie să mai suferim persecuţie, ca şi cei din trecut dar trebuie să suferim cu răbdare necazurile acestea zilnice. De multe ori întâlnim oameni cărora - deşi aparent nu fac nici un rău, ci fac numai bine - le merge totul rău. Iar altora care fac rău, le merg toate bine. Şi văzând acestea, avem o mare revoltă în suflet. Aflăm aceasta de la spovedanie, mai ales din pomelnice. Dar spun sfinţii Părinţi aşa: nici un rău aici pe pământ, nu e rău total, ci are în el şi ceva bun. Numai diavolul este răul total. La fel, orice faptă bună, sau orice bine, are şi un grăunte de rău (de pildă, posteşti, dar te mândreşti). De aceea, oamenii răi se bucură aici pe pământ pentru fărâma de bine care există în răul lor, iar cei buni suferă aici pentru răul pe care-l conţine binele lor - aşa încât, dincolo, fiecare să fie răsplătit cu toată dreptatea, şi pentru bine şi pentru rău. Dumnezeu nu este nedrept. Prin suferinţele din această lume suntem curăţiţi de păcate la care noi de multe ori nici nu vrem să ne gândim sau nici nu le bănuim. Dar Dumnezeu, la lumina Lui, vede tot acest praf care se depune pe sufletul nostru, acest praf păcătos care ne întinează şi noi nu vrem să-i dăm importanţă. Câte gânduri, câte vorbe, câte pofte ne răscolesc lăuntrul nostru şi ne întinează haina albă a botezului! Suntem murdari pe dinăuntru, aşa cum ne murdărim pe mâini şi pe haine. Şi pruncuşorul de o zi are păcatele lui, fraţi creştini! Dar noi! Stăm de vorbă la spovedanie cu femeile. Ele fac avorturi şi primesc canon greu pentru aceste crime. Dar bărbatul? La aceste avorturi contribuie şi bărbatul, nu numai femeia. Să mă iertaţi, fraţi creştini, dar e clar: dacă femeia face avortul, bărbatul e mai vinovat decât ea. Câţi ne gândim la acest lucru? Să ne gândim cât de vinovaţi suntem în faţa lui Dumnezeu, că de am trăi numai o zi, tot n-am scăpa de păcat aşa spune dreptul Iov. Şi când stărui în păcat şi nu te ridici, nu te cureţi, şi nu accepţi suferinţa ca Lazăr cel din Evanghelie, când te revolţi împotriva suferinţei şi împotriva lui Dumnezeu, atunci nu faci altceva decât să te răzbuni pe tine însuţi, curmându-ţi veşnicia, şansa veşniciei în lumina lui Dumnezeu. Noi avem înainte viaţa şi ne angajăm atât de mult în viaţa aceasta pământească, încât uităm că murim; ni se pare că moartea priveşte pe altul, nu ne priveşte pe noi, şi aceasta este o mare înşelare. Pentru că, (şi) dacă ne-ar suporta Dumnezeu cât de multe în această viaţă, tot murim. Trăim o sută de ani şi până la urmă tot murim; şi murim când nu ştim, căci moartea este totdeauna neaşteptată. Pentru unii, moartea este intrarea în neant: „s-a terminat cu mine!" Ei, nu-i chiar aşa. Murim ca bogatul din Evanghelie şi intrăm într-un imperiu în care nu putem face nimic pentru binele nostru. Trecerea de la prezentarea evenimentelor acestei lumi la lumea de dincolo e redată într-un singur verset, vers. 22. Şi ce este interesant. Faptul că în cazul lui Lazăr se vede trecerea de la prezentarea vieţii de aici cu cea de dincolo. Deci se face o continuitate, pe când la bogat se termină cu mormântul: "Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. " Deci ce frumos ne învaţă Scriptura dacă coborâm la miezul cuvântului. Dacă privim atent la cuvintele versetului 22 vedem că în cazul lui Lazăr se vorbeşte de o singură moarte: "Şi a murit săracul" şi a fost dus în faţa dreptului judecător. Iar bogatul are două morţi: "A murit şi" şi "şi a fost înmormântat". Dacă la săracul Lazăr putem vorbi de o trecere de la moarte la viaţă la bogatul nemilostiv suntem împiedicaţi în a gândi aşa ceva. Viaţa bogatului se termină prin cea de a doua moarte, adică: mormântarea. A fi mormântat înseamnă a fi dat uitării. Pentru acel bogat se termină totul la mormânt. Lazăr însă continuă să rămână în nădejde. Dacă vom începe să privim mai departe vom vedea despre ce se vorbeşte mai mult. În primul act unde se redă evenimentele petrecute pe pământ a fost descris mai mult suferinţa lui Lazăr, în cel de-al doilea act unde se prezintă viaţa de dincolo (v. 23-31) se prezintă mai mult chinul şi suferinţa bogatului. Este foarte interesant faptul că nu se vorbeşte prea multe de Lazăr. Se spune numai "el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui". Deci Lazăr a fost văzut de bogat. Mai mult nu se spune nimic de natura prezenţei lui Lazăr în rai. Această vedere de care ne vorbeşte Scriptura poate prezenta şi motivul chinului bogatului. Bogatul văzându-l pe Lazăr la loc de cinste primea dureri şi mai mari. Acesta era chinul iadului pentru bogat. Coborârea de la loc de cinste în chinurile cele care nu pot fi vindecate prin mijloacele proprii. Dar totuşi mila lui Dumnezeu este mare, pentru că a fost învrednicit bogatul să vadă chipul lui Lazăr în sânul lui Avraam. Dar şi mai mult, bogatul l-a văzut şi pe Avraam. De ce mare cinste a fost învrednicit bogatul, deşi nu merita el mai nimic, totuşi bunătatea lui Dumnezeu nu se compară cu cea a noastră.  Deci Lazăr a fost văzut în sânul lui Avraam, în sânul drepţilor. Dacă în lumea pământească Lazăr era neputincios şi fără apărători în sânul lui Avraam era înzestrat cu de toate. Versetul 24 vrea să ne arate că şi la comportament cei doi sunt diferiţi. Lazăr trăia în nădejde şi nu striga la nimeni în lumea cea plină de chin, pe când bogatul: "Şi el, strigând, a zis:". Nădejdea lui Lazăr este credibilă, însă şi deznădejdea bogatului. Pentru că acel moment este ultim. Iadul nu mai poate fi depăşit. Acel loc vindecă orice boală însă este o lecuire veşnică. Cerinţa bogatului pare prea ieşită din comun. Dar totuşi este acceptată de părintele nostru Avraam. Şi ce este interesant este faptul că: "Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine". Bogatul cere de la Avraam milă, pe care el nu a ştiut să o ofere. Nu-i cere lui Lazăr milă, pentru că ştia. Cum să-i cer lui Lazăr milă. Căci doar putea să-i ceară lui Lazăr: "Lazăre, roagă-te lui Avraam să trimită pe cineva să îmi udă buzele". Însă, după cum vedem nu există comunicare directă între cele două persoane cunoscute. Sigur iar fi fost bogatului mult mai uşor să-i ceară ajutor lui Lazăr, om care a trăit ca şi el şi se cunoşteau. Însă din mândrie, poate, sau din ruşine, probabil, nu a îndrăznit bogatul să strige la Lazăr. Comunicarea bogatului este directă cu Avraam. Aşi spune că pare a se prevedea aici o interdicţie de comunicare între bogat şi Lazăr. Şi din ce cauză aşi spune eu aceasta? Gândindu-mă la multa bunătate a lui Lazăr. La sigur Lazăr, dacă avea să fie rugat de bogat, avea să insiste în rugăciuni pentru stropirea buzelor bogatului. Şi din această cauză, din marea dragoste a lui Lazăr, discuţia era directă cu Avraam. Deci bogatul discută direct cu părintele nostru Avraam cerând trimiterea lui Lazăr să-i "răcorească limba". Limba îi era chinuită pentru că nu a fost dezlegată în timpul desfătărilor pământeşti spre porunca pe care putea să o dea în vederea îngrijirii celui sărac. Propria limbă acum îl chinuie, limba care putea să-l salveze de la acele chinuri! La sigur, el fiind bogat toate se făceau la el prin porunci. El poruncea şi se făcea. Nu a porunci, nu a fost în stare din cauza lăcomiei, mândriei ...., să-şi dezlege limba spre ajutor, acum este timpul să sufere. Versetele 25-26 reprezintă decizia părintelui Avraam cu privire la soluţionarea problemei prezente la cel bogat. În aceste cuvinte se simte puţin din tristeţea părintelui Avraam. Din aceasta aşi îndrăzni să spun că şi sfinţii din cer suferă pentru oamenii care nu îşi doresc îndreptarea. Ei nu-l urăsc pe omul care păcătuieşte. Însă nu pot face nimic dacă acel om nu-şi doreşte singur acea îndreptare. Omul este liber şi acest lucru îl vorbeşte şi cuvântul: "adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta". Aici nu se face referire numai la cele pământeşti, cele pentru trup, ci şi la raţiune şi la liberul arbitru(libertatea de a alege). Bogatului i se aduce aminte numai ce a avut şi câte a avut de pierdut prin toate câte a avut.. Aceste bunătăţi l-au îndepărtat pe bogat de sânul lui Avraam: "între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare". Bogatul (din pildă) îi cerea lui Avraam să-l lase pe Lazăr să-i potolească setea. Răspunsul lui Avraam ne interesează acum în mod deosebit. A zis aşa: "între noi şi voi mare prăpastie este" (este vorba de depărtarea între rai şi iad, între fericire şi nefericire), este o distanţă mare. Aici doar ne pregătim locul din lumea cealaltă. Cuvintele acestea: „între noi şi voi mare prăpastie este", se potrivesc şi pentru viaţa pe care o trăim noi. Toţi oamenii buni sunt depărtaţi de oamenii răi. Toţi oamenii cumsecade sunt depărtaţi de oamenii care nu sunt cumsecade, chiar dacă trăiesc împreună. Sunt de multe ori în aceiaşi familie. Nu se potriveşte soţul cu soţia, nu se potrivesc părinţii cu copiii, nu se potrivesc fraţii între ei. De ce? Pentru că între unii şi alţii e mare prăpastie. Ce fel de prăpastie? Să ştiţi că nu vin toţi oamenii la fel în lumea aceasta: unul aduce o moştenire rea, altul una bună; din părinţi, din bunici, aduc în lumea aceasta o moştenire. Talanţii pe care îi dă Dumnezeu în existenţa lor. Şi această stare cu care vine omul, îl desparte de la început pe unul de celălalt.

Şi zice cineva: „Mă, parcă nu-s fraţi ăştia". Şi totuşi sunt fraţi. Dar unul aduce o moştenire rea, din străfunduri de existenţă, şi altul aduce o moştenire bună, tot din străfunduri de existenţă. Dar nu-i numai atâta. Omul trăieşte, fiecare într-un fel, fiecare învaţă ceva: o meserie, o învăţătură şi cu ceea ce face, se face şi el pe el însuşi. Şi iarăşi se face distanţă între oameni. Bunătatea unuia, răutatea celuilalt, îi desparte pe unul de altul. Pentru că omul e fiinţa care gândeşte. Mai ales gândurile-i despart pe oameni, în viaţă nu-i aşa, ca la socoteli, că 2 plus 2 totdeauna fac 4, că 4 fără unu totdeauna-i 3. Nu-i aşa! Ci fiecare om gândeşte cu gândurile lui, fiecare om are mai întâi viaţa care a trăit-o şi apoi înţelegerea la care ajunge. Şi de aceea nu se pot oamenii înţelege unii cu alţii, pentru că nu au toţi acelaşi fel de viaţă şi fiecare are viaţa lui şi viaţa îi formează gândirea şi după această gândire îşi formează viaţa, că este o legătură între ceea ce gândeşte omul şi ceea ce face, şi apoi între ceea ce face şi ceea ce gândeşte. Aşadar, pe ce drum plecam din această lume acela este şi definitiv: "ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.". Insistenţa bogatului nu se încheie una cu două.  Comportamentul bogatului pare puţin amăgitor. Se pare că el se arată puţin grijuliu faţă de alţii deja. Poate că urmăreşte scopul de al determina pe Avraam să creadă ca totuşi are bunătate faţă de alţii. Grija faţă de cei apropiaţi lui: "am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin" ne îmbibă ideea cum că bogatul era foarte iubitor de alţii. Însă el se îngrijea pentru fraţii săi, care la sigur erau ca şi el şi nu respectau cele ale Domnului. Căci altfel nu îmi pot explica de ce anume aşa de tare se îngrijeşte el de fraţii săi. De erau să fie fraţii lui mai bun ca el poate că avea să fie şi pentru el un plus. Însă garantat că şi ei aveau acelaşi comportament distrugător de dragostea faţă de săraci, poate că şi mai multe. Dar nu aceasta este important pentru noi, ci răspunsul părintelui Avraam: "Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei".Luaţi aminte, că n-a zis Domnul Hristos de pildă: «Au Evanghelia şi Apostolul, să creadă, ci au pe Moise şi pe prooroci». De ce? Pentru că pilda a fost spusă până când Evanghelia nu se răspândise în lume şi Domnul Hristos nu se putea referi la ceva de viitor, ci s-a referit la ceva din vremea aceea. Să creadă în cele pe care le aveau ei până atunci. Noi avem mult mai mult decât cele din vechime. Avem Evanghelia, avem învăţătura Sfinţilor Apostoli, avem învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Să credem în ele şi atunci va veni şi vremea când, crezând în ele, ne vom schimba spre bine, vom putea aduce mărire lui Dumnezeu ca apostolii, care cu glas tare preamăreau pe Dumnezeu, chiar dacă vor mai fi farisei dintre aceia care vor mai zice: „învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii". Aceia nu-s vrednici să vorbească, nu-s vrednic să spună ceva, şi de aceea, noi să ne ţinem calea de a preamări pe Dumnezeu prin sfintele slujbe, de a preamări pe Dumnezeu prin rânduielile Sfintei Biserici.

Motivarea bogatului din versetul 30 pare logică, însă lipsită de sens în cele dumnezeieşti: "dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi." Ideea bogatului pare a fi actuală şi pentru lumea de astăzi. La sigur sunt mulţi care nu pot să creadă în ceva ce nu a văzut ochi, pe când o înviere poate să-i trezească la realitate. Dar vă spun nu din cuvintele mele ci din cuvintele Mântuitorului: "Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!". Şi Părintele Avraam întăreşte siguranţa învăţăturii Dumnezeieşti: "Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi". Verset care încheie aceasta parabolă. Aceste cuvinte s-au dovedit a fi adevărate în istoria poporului iudeu. Ultima minune a Domnului Iisus Hristos, şi care încoroneazã activitatea Lui, a fost învierea lui Lazăr din Betania, după patru zile de la moartea lui. Iudeilor le-a fost datã aceastã minunatã dovadã a divinităţii Domnului Iisus Hristos, dar ei au respins-o. Lazãr s-a sculat din morţi şi a dat mãrturie în mijlocul lor, dar ei şi-au împietrit inima faţã de toate aceste dovezi, şi chiar au cãutat sã-i ia viaţa. Ioan 12, 9-l1. Legea şi profeţii sunt mijloacele folosite de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Domnul Iisus Hristos a spus ca sã ia seama la aceste semne. Dacã nu ascultã de vocea lui Dumnezeu din Cuvântul Sãu, chiar mãrturia datã de cineva înviat din morţi, n-ar fi ascultatã.

Acei care au ascultat pe Moise şi pe profeţi, nu vor cere ca Dumnezeu sã dea o luminã mai mare decât aceea pe care a dat-o Dumnezeu; dar dacã oamenii leapãdã lumina, şi nu folosesc ocaziile ce le sunt oferite, unii ca aceştia nu vor auzi, chiar dacã cineva dintre morţi ar veni la ei cu o soluţie. Ei nu vor fi convinşi nici chiar de aceastã dovadã; cãci aceia care leapãdã Legea şi profeţii îşi împietresc în aşa mãsurã inima, încât vor ajunge sã respingã orice luminã. Convorbirea dintre Avraam şi cel care fusese cândva bogat este figurativã. Lecţia ce trebuie învãţatã din ea este aceea cã fiecãrui om îi este datã suficientã luminã pentru îndeplinirea îndatoririlor ce se cer din partea lui. Rãspunderea omului este proporţionalã cu ocaziile şi privilegiile sale. Dumnezeu dã fiecãruia suficientã luminã şi destul har pentru lucrarea pe care i-a dat-o s-o facã. Dacã omul nu îndeplineşte ceea ce lumina cea micã îi aratã cã este de datoria lui a face, o luminã mai mare nu va face decât sã dea la ivealã necredincioşia lui, neglijenţa de a pune binecuvântãrile ce i-au fost date. "Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari." Luca 16,10. Aceia care refuzã sã fie iluminaşi de cãtre Moise şi profeţi şi totuşi cer sã se facã minuni extraordinare, nu vor fi convinşi, chiar dacã s-ar împlini cererile lor. Aşi spune că această parabolă este întâlnită în viaţa de zi cu zi: un om bogat şi egoist nu vrea să ajute un om bolnav şi sărac.

Dumnezeu, după ce l-a creat pe om, într-adevăr i-a dat în grijă întreg pământul cu tot ceea se află pe el, însă adevăratul Stăpân al tuturor este tot Dumnezeu. Acest lucru, din păcate scapă din vedere omului din zilele noastre, care încearcă să adune cât mai multe aici pe pământ în timpul vieţii, nesocotind şi nevoile semenilor lor. Domnul Iisus ne arată însă că viaţa noastră nu se încheie în momentul morţii ci, continuă şi după moartea trupului. De asemenea El ne arată că felul cum trăim aici pe pământ influenţează în mod direct felul cum vom trăi dincolo. Bogatul din pilda noastră a mers în iad la suferinţă veşnică, pentru viaţa sa egoistă, iar săracul, pentru virtuţile sale a ajuns în Împărăţia lui Dumnezeu.

Bogăţia obţinută prin muncă cinstită, nu este un păcat, şi nu va aduce osândirea proprietarului. Pedepsit în schimb este modul folosirii avuţiei. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Eşti bogat? Nu sunt împotriva ta! Eşti zgârcit? Iată pt. ce te osândesc!" Motivul pedepsei bogatului, este spus de Avraam: "Fiule, adu-ţi amine că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta." Adică nu ai suferit nimic, ţi-ai făcut viaţa ta pe pământ un paradis. Acum vremea vieţii pământeşti a trecut şi totul s-a schimbat, binele şi desfătările s-au prefăcut în chinuri şi scrâşnire de dinţi. Iată, deci crima bogatului: o viaţă petrecută în chip egoist, în desfrânare, în trândăvie şi nepăsare, o viaţă lipsită de fapte bune. Deci bogatul a săvârşit nu numai păcatul zgârceniei ci şi pe cel al trândăviei, al lăcomiei, al lipsei de dragoste ş.a.m.d. Şi în ziua de azi se întâmplă la fel: omul bogat/îndestulat, trece nepăsător pe lângă cel lipsit, ca şi cum ar trece pe lângă un gard. Cum să înţeleagă el suferinţa săracului, valoarea banului sau să aibă simţul cumpătării dacă el are mereu de prisos? Înţeleptul Solomon spune că: "Sătulul calcă mierea în picioare, iar flămândului şi ce este amar i se pare dulce" (Pilde 27:7). Nici sărăcia nu este o virtute: unii ajung în starea aceasta din cauza lenei şi a patimilor. Este reprobabilă imaginea cerşetorilor care, fugind de muncă cinstită, profită de marea îngăduinţă a creştinilor miloşi. Nicolae Iorga spune: "Dacă aş fi scris eu cele 10 porunci aş mai fi adăugat una "să nu cerşeşti!". Deci fapta milosteniei trebuie să aibă ca persoană de destinaţie chiar pe oamenii nevoiaşi. Şi acest lucru este forte bine vizibil dacă veţi privi cu ochii sufletului la situaţia oamenilor. Nu cel care stă cu mâna întinsă este nevoiaşi ci cel care are nevoie. Niciodată nu va ajunge cel nevoiaş să stea cu mâna întinsă şi asta din prezenţa conştiinţei în subconştientul lui(cu excepţia unor cazuri). Iar cel care stă cu mâna întinsă a ajuns să practice această virtute a sărăciei ca pe o meserie aducătoare de bani şi de fapt ei sunt asemenea bogatului nemilostiv. De fapt păcatul lor este cu mult mai mare decât a bogatului nemilostiv căci bogatul nemilostiv a agonisit averea sa nu prin virtutea sărăciei, cerşind, ci pe alte căi. Pedeapsa celor care profită de fapta milosteniei va fi cu mult mai mare decât cea a bogatului nemilostiv. Pentru că ei încalcă în agoniseala lor nu numai o poruncă, ci pe toate! Evident aceste rânduri nu se adresează oamenilor cu adevărat necăjiţi, care trebuie ajutaţi. De altfel, Biserica i-a îndemnat mereu pe creştini să împartă din ceea ce au, cu cei care au fost mai puţin norocoşi şi se află în lipsuri. Primele spitale, orfelinate, azile de bătrâni şi şcoli au luat naştere pe lângă biserici şi mănăstiri. Viaţa din această lume nu poate fi comparată cu cea de dincolo. Aici pe pământ trăim doar o mică, dar importantă parte a vieţii noastre. Mică pentru că dincolo ne aşteaptă veşnicia, dincolo nu mai murim; şi importantă pentru că pe pământ este locul unde trebuie demonstrăm că vrem dar şi merităm să ajungem în Împărăţia lui Dumnezeu. De modul în care ne ducem viaţa pe pământ depinde locul unde vom fi trimişi pentru totdeauna: la fericire veşnică sau la osândă şi chinuri veşnice.

 

Pentru a ne putea mântui sunt necesare trei condiţii obligatorii:

- să primim Harul (puterea lui Dumnezeu). Acesta este împărtăşit de Dumnezeu oamenilor în timpul Sfintelor Taine şi a Sfintelor Slujbe.

- să avem credinţă în Dumnezeu.

- să demonstrăm credinţa noastră prin fapte bune. Despre cea de-a III-a condiţie vorbeşte şi pilda de azi (a bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr).

Nu este de ajuns să nu facem răul, ci trebuie să facem binele. Acelaşi lucru îl spune şi Sf. Ap. Matei: Nu oricine Îmi zice: "Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri." (Mt.21:7) Căci "credinţa fără fapte este moartă"(Iacov 2:20). La judecată, fiecare va fi judecat după faptele de dragoste, milostenie şi întrajutorare pe care le-a făcut aproapelui său suferind, părăsit, lipsit şi neajutorat. Există atâtea pilde care vorbesc despre osândirea atât aici pe pământ cât şi dincolo a celor care nu vor să împartă belşugul lor cu cei defavorizaţi.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, prin rugăciunea Maicii Preacurate şi ale tuturor sfinţilor, să ne întărim în gânduri bune, să ne întărim în dorinţa de a spori binele, în dorinţa de a curma relele din noi. Să ne ajute Dumnezeu să desfiinţăm distanţele dintre noi, să dorim fiecare binele celuilalt, întru aceasta să se preamărească Dumnezeu, care este unirea tuturor, spre fericirea noastră, aici pe pământ, spre fala lui veşnică şi spre fericirea cea veşnică în care nădăjduim să ajungem, după ce vom trece din viaţa aceasta. Nădăjduiesc şi sper ca, măcar de acum în colo, când vedem pe cineva care are nevoie de ajutorul nostru să nu mai trecem pe lângă el făcându-ne că nu vedem, ci să-i acordăm tot sprijinul nostru, ştiind că faptele bune de azi sunt comori adunate în ceruri pentru mâine…

ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Creştinii de azi: mulţi pacienţi, puţini militari! - Nicuşor Gliga

Viața Sfintei Mucenițe Agnia

 

Sfânta Muceniţă Agnia, cinstită și în calendarul ortodox român la data de 21 ianuarie, s-a născut în Roma cea veche, din părinţi creştini, şi a fost crescută de dânşii întru buna credinţă; iar în anul al treisprezecelea al vieţii sale, prin moartea cea vremelnică a scăpat de aici şi viaţa cea nesfârşită a aflat-o; deci pe singur Dătătorul de viaţă L-a iubit şi de Acela din tinereţe s-a lipit. Tânără era cu anii, dar bătrână cu înţelegerea cea desăvârşită, tânără cu trupul, iar în sufletul ei era înţelepciunea cărunteţelor; era frumoasă la faţă, dar mai frumoasă cu credinţa. Aceasta cu dragostea dulcelui ei Iisus, Celui ce S-a născut din curată Fecioară, rănindu-se, fecioria sa a logodit-o Lui şi afară de El pe nimeni altul n-a voit să-L aibă sieşi logodnic.

Fiind de bun neam şi prea frumoasă, prin frumuseţea sa a atras la sine ochii şi inima oarecărui tânăr, care era fiul lui Simfronie, eparhul cetăţii; încât când se întorcea de la şcoala fecioarelor, văzând-o acela, îndată s-a robit spre dragostea ei; şi degrabă întrebând şi aflând casa părinţilor ei, multe daruri a început a-i trimite ei şi multe îi făgăduia, voind să-i fie mireasă şi să se unească cu dânsul prin nuntă. Iar Sfânta Agnia toate darurile acelea le lepăda ca pe nişte gunoaie, întru nimic socotindu-le şi spunând că ea este logodită Mirelui Celui mai bun, de la Care are darurile cele înalte şi mai scumpe şi Aceluia mireasă fiind, nu poate să-l lase pe El şi să-şi schimbe dragostea şi credinţa ei.

Dar tânărul, din zi în zi cu mai mare dragoste se apropia de dânsa şi se zicea despre el că este mai cinstit şi mai bogat decât alţi tineri de bun neam; dar socotind că fecioara mai mari daruri voieşte de la dânsul, i-a trimis mai multe şi mai scumpe decât cele dintâi, adică pietre şi mărgăritare, podoabe şi haine de mult preţ; şi el însuşi le-a adus la dânsa, rugând-o pe de o parte singur, iar pe de alta prin cunoscuţi, prieteni şi vecini, ca pe nimeni mai mult decât pe el să nu cinstească, ştiindu-i numele cel bun al său, bogăţiile, casele şi moştenirile cărora ea poate să fie stăpână, de va voi să se logodească cu el.

Atunci, pe faţă a început a-i grăi lui sfânta: „Du-te de la mine aprinzătorule al văpăii păcatului, pătimaşule neiubitor al curăţiei şi mâncarea cea pregătită morţii celei veşnice; depărtează-te de la mine, de vreme ce te-a întrecut pe tine alt iubitor al meu, care fără de asemănare mai mari frumuseţi mi-a dăruit şi cu inelul credinţei Sale m-a logodit, dar tu nici cu neamul, nici cu dragostea nu poţi să te asemeni Lui.

Acela a pus pe mine podoaba cea scumpă a înfrumuseţării celei duhovniceşti, dreapta mea şi grumazul meu le-a înveselit cu pietre de mai mult preţ, a pus în urechile mele cercei de mărgăritare fără de preţ şi m-a încins cu mărgăritare de lumină strălucitoare. El a pus semn în faţa mea, ca astfel pe nici un iubitor să nu-l voiesc decât pe El. M-a îmbrăcat cu haină ţesută cu aur şi cu nenumărate podoabe m-a înfrumuseţat, şi arătându-mi şi o comoară fără de preţ, a făgăduit ca să mi-o dea mie, de voi păzi credinţa către El; deci nu pot să caut spre altcineva, ca să nu necinstesc pe iubitul meu cel dintâi, nici nu pot să-L las pe Acela cu care, prin legătura dragostei tare sunt legată, al Cărui bun neam este mai înalt, puterea mai mare, podoaba mai frumoasă, dragostea mai dulce, tot dorul covârşind, Cel care a pregătit mie acum cămara, al Cărui glas este dulce.

Acum a plecat din gura Lui lapte şi miere, acum cu braţele Sale cele curate m-a cuprins pe mine, inima Lui cu inima mea acum S-a unit şi sângele Lui a înfrumuseţat faţa mea, Cel a Cărui Maică este o Fecioară nenuntită, Căruia îngerii Îi slujesc şi soarele şi luna de frumuseţea Lui se minunează, care prin porunca Lui morţii înviază, prin atingerea Lui bolnavii se tămăduiesc şi ale Cărui bogăţii niciodată nu se împuţinează şi vistieriile nu-L ispitesc. Aceluia Unul îi păzesc credinţa şi Lui cu toată osârdia mă încredinţez; şi când Îl am pe Acela tovarăş, fecioară rămân, iubindu-L, fără prihană sunt, şi atingându-mă de El, curată rămân; nici nu voiesc să fac după nuntă fii, ci mă duc unde nu este durere şi roadele bune în toate zilele se înmulţesc”.

Auzind acestea nebunul de tânăr, mai mult s-a cuprins cu nesăţioasa dragoste către dânsa şi bolind cu inima, din rănirea de dragoste a căzut în grea boală de jale şi de mâhnire; deci, pe pat zăcând şi din adâncul inimii cu greu suspinând, şi-a arătat la doctori rana inimii sale. Iar tatăl lui, când a auzit acestea, cercetând pricina bolii, îndată a trimis la fecioară şi la părinţii ei, dorind să o logodească ca mireasă fiului lor. Iar ea s-a lepădat ca şi întâi, zicând: „Nicidecum nu mă voi lepăda de Cel mai înainte logodnic al meu”.

Dar eparhul cu mânie întreba cu dinadinsul: cine este cel ce voieşte să se asemene cu fiul său şi să-mi defăimeze casa? Atunci cineva din cei ce stăteau de faţă i-a spus că Agnia este din tinereţe creştină şi de vrăjile creştineşti atâta este înşelată, încât pe Hristos, pe care creştinii Îl au ca Dumnezeu, Îl socoteşte că îi este ca şi logodnic. Acestea auzindu-le eparhul, s-a bucurat, de vreme ce putea, fiind judecător, ca pe cea nevinovată de pedeapsă să o judece pentru necinstirea zeilor săi şi nădăjduia ca, cu puterea sa, să o silească spre însoţirea cu fiul lui.

Drept aceea, îndată trimiţându-şi slugile, a adus-o înaintea judecăţii sale păgâneşti. Unde mai întâi cu momiri, apoi cu îngroziri se ispitea şi se nevoia să o întoarcă de la Hristos şi de la fecioria cea făgăduită Lui. Însă fecioara lui Hristos nici de momire nu se înşela, nici de îngrozire nu se înfricoşa; ci, fiind îmbărbătată cu mintea, de cel ce o înfricoşa şi de cel ce o momea îşi bătea joc.

Văzând Sofronie eparhul o bărbăţie ca aceea a fecioarei, spre părinţii ei s-a întors şi cu ei despre logodnic a vorbit foarte mult. Dar de vreme ce erau de bun neam, necutezând ca să le facă lor silire, îi sfătuia ca cu adevărat să îndemne pe fiica lor spre nuntă; dar ei se lepădau, zicând: „Noi, o! eparhule, nu putem a o îndemna, căci precum din copilăria ei îi ştim gândul, aceasta niciodată nu o vom face, nici de la scopul său cândva nu se va întoarce”. Atunci eparhul iarăşi punând înainte pe fecioara la judecată şi multe vorbindu-i despre dragostea trupească şi de însoţire, când a părăsit tot cuvântul cel amăgitor şi momitor, la sfârşit a zis: „Din două una să-ţi alegi ţie: sau să te uneşti cu nunta fiului meu, sau zeiţei Vesta, dacă doreşti fecioria să-ţi păstrezi, întru veşnică slujbă să te dai; căci nişte fecioare ca acestea îi trebuiesc ei”.

La aceste cuvinte ale aceluia, fericita Agnia a răspuns: „Dacă pe fiul tău, care este răzvrătit de nebuna poftă, dar ca om are minte şi poate vedea, umbla şi gusta bunătăţile lumii acesteia, eu însă nu pot, pentru Hristos al meu, nici măcar a căuta spre dânsul, apoi cum aş putea să cinstesc pe idolul cel surd, mut, neînsufleţit şi nepriceput? Şi, ca să nu fac strâmbătate Atotputernicului Dumnezeu, capul meu nu-l voi pleca la piatra cea nesimţită, ştiind cu încredinţare că nu este alt Dumnezeu afară de Acela Care a făcut cerul şi pământul, prin Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, Care pentru noi S-a întrupat şi a treia zi a înviat; Care acum la ceruri împărăţeşte cu împărăţie fără de sfârşit. Acestuia eu îi slujesc şi mă închin ca unui Dumnezeu adevărat şi viu. Iar pe zeiţa ta cea mincinoasă şi pe necuraţii voştri zei îi blestem”.

Acestea auzindu-le eparhul Sofronie, i-a zis: „Îţi cruţ tinereţile tale şi hulele pe care le-ai zis contra zeilor noştri le iert ţie, că te văd că nu ai înţelegere desăvârşită; deci, cruţă-te şi tu singură pe tine şi nu mânia pe zei”.

Iar Sfânta Agnia a zis: „Pentru ce tinereţile mele ca nedesăvârşite şi nepricepute le socoteşti; ce ţi se pare că-mi trebuie vreo milă de la tine? Deci, să ştii că credinţa se păstrează nu în ani şi în vârsta trupului, ci întru înţelegere, căci Dumnezeu Atotputernicul laudă mai mult mintea decât anii şi binevoieşte înţelegerea mai mult decât anii. Iar zeii tăi, întru a cărora urgisire nu doreşti a fi eu, lasă-i ca singuri să se mânie asupra mea, singuri să-mi grăiască şi să-mi poruncească, ca să-i cinstesc şi să mă închin lor”. Zis-a eparhul: „Una din două să-ţi alegi: sau cu alte fecioare, spre lauda casei tale, să jertfeşti zeiţei Vesta, sau să mergi în casa de desfrânare spre veşnica ocară a numelui tău, la femei fără de ruşine”.

Atunci Sfânta Agnia cu îndrăzneală a răspuns: „De-ai fi ştiut cine este Dumnezeul meu, n-ai fi grăit unele ca acestea; iar eu văd puterea Dumnezeului meu Iisus Hristos şi întru nimic socotesc îngrozirile tale, nădăjduind cu neîndoire că nici zeilor tăi nu voi jertfi şi nici fecioria mea cea curată nu se va întina; pentru că am păzitor al trupului meu pe îngerul lui Dumnezeu şi pe Domnul meu Iisus Hristos, Unul născut Fiul lui Dumnezeu, pe care tu nu-L ştii încă; Acela îmi este zid nesurpat, străjer neadormit şi apărător neîncetat; iar nu ca zeii tăi, care sunt de aramă, din care mai bine se fac căldări pentru trebuinţe omeneşti, sau de pietre, care se aştern pe drum; iar Dumnezeu nu în piatră locuieşte, ci scaunul Lui este cerul, nu în aramă sau în oricare altă materie scumpă, ci întru împărăţia cea de sus, unde de toată zidirea este lăudat şi închinat. Iar tu cu cei asemenea ţie, de nu te vei întoarce de la închinarea de idoli la adevăratul Dumnezeu, apoi împreună cu zeii tăi, care în foc se varsă şi în foc se toarnă, în focul cel veşnic te vei chinui”.

Atunci eparhul, mâniindu-se foarte tare, a poruncit să dezbrace pe sfânta şi s-o ducă goală în casa de desfrânare, iar crainicul striga astfel: „Agnia, rău credincioasa fecioară, care a hulit pe zei ca o desfrânată, se dă în casa de desfrânare”. Şi fiind dezgolită sfânta fecioară spre batjocură, Dumnezeu nelăsând pe aceea care nădăjduia spre El, nici lăsând să fie ruşinată şi batjocorită mireasa Sa, îndată a făcut să crească perii capului ei atât de mari, încât tot trupul ei cu totul l-a acoperit, ca o haină prea frumoasă, încât nimeni nu putea să-i vadă goliciunea ei.

Apoi, intrând în casa cea de păcat, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu, pe păzitorul cel gata al fecioriei sale, care atât de mult a luminat-o pe ea cu o negrăită lumină, încât pentru mărirea slavei, nu puteau să caute la dânsa ochii celor fără de ruşine şi necuraţi; pentru că strălucea cămara aceea ca soarele, când străluceşte întru puterea sa; şi cu cât încerca cineva cu mai iscoditori ochi să caute la dânsa, cu atât se întunecau ochii lui de chipul cel nevăzut; iar când a început a se ruga fecioara, a văzut înaintea sa o haină albă, ţesută nu de mâini omeneşti, ci de mâini îngereşti, cu care îmbrăcându-se şi văzând-o potrivită staturii sale, a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că rânduindu-mă în rândul roabelor Tale, această haină mi-ai dăruit mie”.

Atunci casa păcatului era ca o casă de rugăciune şi locul petrecerilor diavoleşti se făcuse sălăşluire a casei lui Dumnezeu, desfrânarea cea necurată s-a făcut cămară frumoasă, unde mireasa lui Hristos, cu îngerul ce i se arătase ei, lăuda şi cânta pe Dumnezeu. Şi veneau mulţi răzvrătiţi cu mintea şi aprinşi cu pofta; dar temându-se de slava aceea ce înconjura pe fecioară şi cunoscând dumnezeiasca putere ce apăra fecioria ei, se înţelepţeau şi închinându-se, ieşeau de acolo.

Apoi, însuşi tânărul acela, începătorul răului, a venit cu prietenii săi, plin de patima desfrânării, vrând să facă silă sfintei fecioare şi văzând că cei care intraseră şi ieşiseră mai înainte de dânsul nimic au sporit, îi batjocorea, numindu-i neputincioşi şi mişei; deci, a intrat singur cu îndrăzneală, în cămara în care se ruga sfânta, şi văzând cereasca strălucire, n-a dat cinste slavei Domnului, ci fără de ruşine, s-a repezit la mireasa lui Hristos; şi mai înainte de a se atinge el cu mâna de dânsa, îndată a năvălit asupra lui diavolul, şi aruncâdu-l tare la pământ, l-a sugrumat şi l-a lăsat fără de suflet. Iar tinerii cei ce veniseră cu dânsul, văzând că el zăboveşte mult acolo, socoteau că el săvârşeşte lucrul păcatului; unul din cei mai iubiţi prieteni ai lui vrând să-l laude, a intrat acolo, dar găsindu-l fără suflet, a început a striga cu mare glas: „Bărbaţi romani, ajutor! Iată, fermecătoarea aceasta cu vrăjile sale a omorât pe fiul eparhului”.

Alergând îndată mulţime de popor şi văzând ceea ce se făcuse, unii o numeau fermecătoare, alţii nevinovată; însă tatăl celui mort, auzind de aceasta, a mers degrabă în popor şi văzând pe fiul său zăcând fără de suflet, cu tânguire a zis către dânsa: „O! fără de omenie şi mai rea decât toate femeile, pentru ce ai omorât pe fiul meu? Au n-ai putut cu altul oarecare să-ţi arăţi puterea meşteşugului vrăjilor tale? Vai, mie, ce-ai făcut? Spune-mi cum l-ai ucis pe el?”

Sfânta, cu blândeţe, i-a răspuns: „Acela a cărui voie poftea s-o împlinească fiul tău, adică cel din început vrăjmaş al neamului omenesc, care are putere asupra desfrânaţilor şi netemătorilor de Dumnezeu şi mai ales asupra batjocoririlor de fecioare, acela l-a ucis pe el; pentru că toţi cei care mai înainte de el au intrat sunt vii şi sănătoşi, de vreme ce au dat cinste Dumnezeului tuturor, Cel ce a trimis pe îngerul Său să mă îmbrace în această haină a milostivirii şi să-mi păzească întreagă fecioria mea, cea din scutece făgăduită lui Hristos. Deci, văzând toţi luminarea cea îngerească, se închinau şi ieşeau fără vătămare, iar fiul tău fiind fără ruşine şi vrând să se atingă de mine, îndată l-a dat pe el îngerul cel dumnezeiesc satanei, spre această amară şi necinstită moarte, pe care o vezi. Şi iată, nu cu ale mele farmece, precum ţie ţi se pare, ci cu puterea şi cu porunca îngerului lui Dumnezeu este omorât”.

Eparhul a zis către dânsa: „Ca să mă încredinţez că nu cu farmece ai făcut-o, roagă pe îngerul tău ca să învieze pe fiul meu”. Răspuns-a sfânta: „Deşi sunteţi nevrednici în necredinţa voastră de o minune ca aceasta, dar pentru că a venit ceasul ca puterea Domnului meu Iisus Hristos să fie arătată şi preamărită, ieşiţi toţi de aici ca să fac obişnuitele rugăciuni Dumnezeului meu”.

Deci, când se ruga cu faţa la pământ, plângând, atunci îngerul Domnului arătându-se, a ridicat-o pe ea şi a înviat pe tânărul cel mort. Ieşind afară, a început a striga cu glas mare: „Unul este Dumnezeu în cer şi pe pământ şi pe mare, Dumnezeul creştinesc şi alţi zei nimic nu sunt, fără numai înşelăciune a rătăcirii, aducând şi lor şi altora pierzanie veşnică”. Acestea auzindu-le şi văzându-le mulţi din popor, au crezut în acea zi 160 de oameni şi, mergând, s-au botezat. Dar acestora, puţin mai pe urmă, necredincioşii le-au tăiat capetele, împreună cu al tânărului celui înviat.

Pentru o minune ca aceasta s-au tulburat slujitorii idolilor şi vrăjitorii, apoi făcând gâlceavă şi tulburare mare în popor, strigau către judecător: „Scoate în mijlocul nostru pe vrăjitoare, ucide pe fermecătoarea aceasta, care nu numai trupul ucide, ci şi sufletele şi inimile bărbăteşti”. Sofronie, văzând o minune ca aceasta, era întru nepricepere şi voia să elibereze pe sfânta, însă se temea de răscularea asupra lui a slujitorilor idolilor. Şi ca să nu fie izgonit din patrie, a lăsat pe omul său, cel cu numele Aspazie, pentru împăcarea tulburării poporului, iar el singur s-a dus mâhnit, căci n-a putut ca pe sfânta fecioară, după învierea fiului său, s-o libereze.

Aspazie, luând puterea, a poruncit ca în mijlocul cetăţii să facă un foc şi să arunce pe Sfânta Agnia spre ardere. Şi fiind aruncată sfânta, îndată s-a despărţit văpaia în două părţi, făcându-i în mijloc loc şi răcoare, iar asupra celor ce stăteau împrejur, focul se întindea şi-i ardea. Popoul văzând pe fecioară nearsă, socotea că aceea nu are putere dumnezeiască, ci vrajă.

Deci, întărtându-se gâlceava, cu glasuri de hulă strigau tare. Sfânta muceniţă în mijlocul focului, ridicându-şi mâinile în sus se ruga: „Slavă Ţie Atotputernice, de toţi închinat şi slăvite Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care m-ai izbăvit de mâinile oamenilor celor necuraţi şi de spurcăciune ai păzit sufletul şi trupul meu curat. Iată şi acum cu cereasca rouă a Sfântului Duh se răcoreşte mie locul acesta, văpăile se despart şi toată puterea focului se duce asupra slujitorilor celor care se sârguiesc să mă ardă. Bine Te cuvântez, Dumnezeule, Cel Prealăudat, căci în mijlocul văpăii, fără temere îmi dai cale spre Tine, aceasta, care acum o cred şi o văd. De aceea, ce am nădăjduit, aceea am primit şi dorirea mi-am câştigat. Acum pe Tine Te mărturisesc cu inima, pe Tine cu toată dorirea Te-am dorit; iată, la Tine merg, Dumnezeul Cel viu şi adevărat, Care cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Tău, şi cu Sfântul Duh, locuieşti şi împărăţeşti în toţi vecii. Amin”.

Săvârşindu-şi rugăciunea şi focul stingându-se, Aspazie, nesuferind tulburarea poporului, a poruncit să înfigă sabia în grumazii sfintei. Şi astfel Mucenița lui Hristos Agnia, roşindu-se cu sângele său, s-a dus la nunta Mirelui Celui fără de moarte. Iar părinţii ei, luând cu bucurie cinstitul trup al Sfintei Agnia, fiica lor, l-au dus la un sat al lor, nu departe de cetate, pe calea ce se numea Nomentana, unde mulţi din credincioşi se adunau la rugăciune, mai ales noaptea, de frica necredincioşilor, care şi acolo şi pe cale pândind, mare răutate făceau.

Odată năvălind fără de veste, pe mulţi i-au rănit, aruncând cu pietre şi pe toţi i-au gonit şi numai o fecioară a rămas, anume Emerențiana, care era de o vârstă cu Sfânta Agnia. Aceea umplându-se de îndrăzneală, ocăra pe tâlhari, zicându-le: „Pentru ce, împietriţilor, ucideţi cu pietre pe oamenii cei nevinovaţi? Ce pricină aţi aflat într-aceştia care pe unul Dumnezeu laudă şi vouă multe bunătăţi vă mijlocesc cu rugăciunile lor?” Iar ei, mâniindu-se, au ucis-o cu pietre. Şi astfel, rugându-se la mormântul Sfintei Agnia, şi-a dat duhul său Domnului. Şi îndată s-a făcut cutremur mare, fulgere şi înfricoşate tunete şi cea mai mare parte din ucigaşi au căzut morţi, ucişi de sus. Şi într-acea vreme cu îndrăzneală mai mult se făcea rău credincioşilor celor ce mergeau la mormântul muceniţei lui Hristos.

Părinţii Sfintei Agnia, mergând noaptea cu prezbiterii, au spălat cinstitul trup al Sfintei Emerențiana, fiind sângerat, şi l-au îngropat aproape de Sfânta Agnia. Iar ei neîncetat erau la mormântul iubitei lor fiice, în toate nopţile priveghind şi plângând. Într-o noapte au văzut o ceată de fecioare, mergând pe lângă dânşii, cu hainele ţesute cu aur, frumos împodobite şi cu slavă cerească luminate, iar în mijlocul lor au văzut pe sfânta lor fiică, Agnia, de asemenea strălucitoare, având de-a dreapta sa un mieluşel mai alb decât zăpada. Aceea spunând către prietenele sale să stea şi să aştepte puţin, a zis către părinţi: „Nu mă plângeţi pe mine ca pe o moartă, ci mai ales vă bucuraţi cu mine, căci cu fecioarele acestea am luat luminoase locaşuri şi pe Cel pe Care L-am iubit cu toată inima pe pământ, cu Acela m-am unit acum în ceruri”. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută.

După mulţi ani, sosind împăratul Constantin cel Mare, fiica acestuia bolea cu trupul, cuprinsă fiind de bube de la cap până la picioare şi nu era loc neatins pe trupul ei, încât nici doctorii nu puteau să-i ajute cu ceva. Şi sfat bun luând, a mers noaptea la mormântul Sfintei Muceniţe Agnia şi acolo cu neîndoită credinţă rugându-se cu lacrimi, a adormit şi a văzut în vedenie pe Sfânta Agnia zicând către dânsa: „Îndrăzneşte, Constanțio, şi crede în Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul tău, prin care acum te tămăduieşti de rănile tale”.

Deşteptându-se din somn Constanția, s-a simţit atât de sănătoasă, ca şi cum niciodată n-ar fi bolit. Şi întorcându-se la palatul ei, a spus tatălui său şi fraţilor, cum a tămăduit-o Sfânta Agnia şi s-a făcut bucurie mare în casa împărătească, încât toată cetatea se bucura, slăvind pe Dumnezeu de acea minune preaslăvită; şi mulţi mergând la mormântul sfintei muceniţe, primeau multe tămăduiri.

După aceea, Constanția, fiica împăratului, a rugat pe tatăl ei să zidească o biserică în numele Sfintei Muceniţe Agnia, la mormântul ei, unde rânduindu-şi viaţa, a petrecut în feciorie cu multe altele de neam bun şi slăvite fecioare, până la sfârşitul ei. Şi astfel s-a făcut mănăstire de fecioare lângă biserica fecioarei şi miresei lui Hristos, Sfânta Agnia întru cinstea şi lauda ei şi întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Celui împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, slăvit în veci. Amin.

TROPARUL SFINTEI MUCENIȚE AGNIA

Tropar, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Agnia, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez întru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

 

BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Familie şi inteligenţă emoţională (3) - autocontrolul - Pr. prof. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

Am văzut în articolul precedent cât de important este să avem conştiinţă de sine, adică să ştim ce şi de ce se întâmplă anumite lucruri în universul nostru interior. Mai facem un pas acum înspre ce facem cu ceea ce descoperim despre noi înşine. Pentru că una este să ştim unde este un vulcan şi că e posibil să erupă la un moment dat, şi cu totul altceva să simţim bubuiturile interioare ale vulcanului înainte ca el să împrăştie lava afară. Tocmai aceasta este funcţia autocontrolului şi care se manifestă mai cu seamă în spaţiul interpersonal. În familie, e cu atât mai important să posezi capacitatea presimţirii, ca să te poţi pregăti din timp şi astfel să poţi preîntâmpina escaladarea conflictului încă neizbucnit dar pe cale să o facă.

De-a lungul experienţei  familiale îşi poate face apariţia atât de fidela „agendă ascunsă”. Involuntar, aici sunt notate toate nemulţumirile şi neîmplinirile care inevitabil „colorează” tabloul vieţii de familie. Multe din aceste nefericiri pot rămâne nesoluţionate datorită trecerii lor cu vederea sau datorită indiferenţei aparente, efectele lor însă înscriindu-se adânc pe această agendă a inimii vieţii de familie. Şi pentru acest motiv, cred, specialiştii în terapia familiei consideră că ceea ce sapă la temelia edificiului familial nu este atât conflictul ca atare, cât indiferenţa. Vorba aceea… fă-mi ce vrei dar nu mă trata cu indiferenţă. Sigur că această idee nu trebuie să se transforme într-un imbold al conflictului înţeles ca panaceu al nemulţumirilor familiale. Deşi, forma, durata şi intensitatea conflictului, dacă sunt redimensionate cuminte la nivel de inteligenţă emoţională, pot face loc unui anumit gen de dezbatere familială sau unei discuţii în contradictoriu şi care ar putea, într-adevăr, să aducă clarificări pentru drumul de urmat împreună în continuare. Aici intervine rolul autocontrolului înţeles ca dozaj potrivit cu nivelul de dezvoltare al relaţiilor familiale într-un anumit punct.

„Marea nevoie” a omului este aceea de a fi iubit. De a fi apreciat, de a i se arăta recunoştinţă, de a fi vorbit numai de bine. I se sădeşte acest lucru din pântecele maicii sale. Şi imediat după naştere şi după aceea de-a lungul vieţii chiar dacă în forme mult diluate calitativ şi cantitativ. Dacă „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8) şi chipul Lui din om nu poate fi înţeles altfel decât în legătură cu iubirea. Când Dumnezeu S-a gândit că nu e bine să fie omul singur, S-a gândit la iubire. Iar condiţia de preemţiune a iubirii este tocmai relaţia şi comuniunea interpersonală. Iubirea precedă omul, îl însoţeşte de-a lungul vieţii şi după aceea în veşnicie.

Postpecatorial vorbind, dimensiunea existenţială a iubirii şi-a menţinut semnificaţia chiar dacă mult diluată din cauza slăbiciunilor umane inerente firii şi persoanei. Tocmai acest reglaj al iubirii l-a avut în vedere Domnul Hristos atunci când a spus că cel care iubeşte pe mamă, pe tată, pe fiu sau pe fiică… mai mult decât pe El, nu este vrednic de El.

Aşadar, marea nevoie a omului este iubirea. Orice act al omului este îndreptat către iubire. Indiferent de felul în care este percepută şi înţeleasă iubirea, ea reprezintă un obiectiv general valabil. Că e vorba despre iubirea martirică faţă de Dumnezeu, de iubirea egocentrică de sine sau chiar de culmea antiiubirii de Dumnezeu şi de semeni – şi care tot o formă extrem de stâlcită a iubirii este – şi care se manifestă prin crimă sau prin sinucidere, iubirea este laitmotivul existenţei omeneşti.

           Prima dată şi cel mai mult omul este iubit de mamă şi, la rândul lui, o iubeşte pe aceasta. Mulţi poeţi au scris poezia „Mama”, iar despre tată…mai puţin . Şi pentru că iubirea mamei îi aduce omului atâtea şi atâtea beneficii cel puţin în primele faze ale vieţii, omul caută această iubire pretutindeni, proiectând-o în felurite chipuri asupra diferitelor persoane semnificative din viaţa sa: educatoarea, învăţătoarea, profesoara, mătuşa etc.  

Cum ne alegem partenerul/a de viaţă?

În primul rând căutăm să ne împlinim nevoia de a fi iubiţi, acceptaţi şi preţuiţi. Într-o primă fază, ceea ce noi numim ca fiind iubire pentru celălalt răspunde unei reale nevoi egocentrice de a fi ocrotiţi. Altfel spus, căutăm să refacem fuziunea primară mamă-copil. Desigur că lucrurile acestea se petrec la nivel inconştient. Nimeni n-ar recunoaşte vreodată că ar avea vreun alt interes egocentric faţa de prietenul sau prietena sa (viitorul soţ sau viitoarea soţie) decât iubirea pură pe care i-o poartă.

Pe de altă parte, modelele relaţionale şi valorile pe care le trăim în propriile familii, au o influenţă deloc neglijabilă asupra alegerii partenerului de viaţă. Se pare că băiatul îşi alege soţia după modelul comportamental oferit de mamă şi, la rândul ei, fata îşi alege soţul în funcţie de modelul pe care i l-a pus  tata la dispoziţie. Mai mult, tiparele relaţionale din familia de origine, aşa-numitele scenarii familiale, sunt asimilate inconştient de către băiatul şi fata care le vor transporta în noua relaţie conjugală. Aici este de găsit, de altfel, şi materia primă de prelucrat în primii ani de căsnicie. Se şi spune că dacă primii ani de căsătorie trec „cu bine”, adică se reuşeşte depăşirea cu discernământ a conflictelor, nucleul tinerei familii se consolidează o dată în plus pentru a putea face faţă împreună situaţiilor şi „la bine şi la rău”. „Păcatele tinereţilor mele nu le pomeni, Doamne”. „Căci din tinereţile mele multe patimi se luptă cu mine”.

Din cele consemnate până acum se vede destul de clar la ce riscuri se supun tinerele familii care locuiesc cu părinţii vreunuia dintre ei. Ingerinţele inconştiente şi/sau conştiente sunt inevitabile şi cu greu învolburările apei se vor putea preface în vinul curat al nunţii. Părinţii rămân în continuare figuri semnificative pentru tânăra familie şi, mai mult decât sfaturile necerute, rugăciunea întăreşte casa copiilor.  

Preemţiunea sistemului limbic     

Aşa cum am văzut într-un articol anterior, cel care reacţionează primul la informaţia pe care o primeşte persoana este creierul emoţional. E vorba de câteva fracţiuni de secundă care separă impulsurile generate de creierul emoţional de cele emise de creierul raţional. Din această cauză, pentru o judicioasă exercitare a autocontrolului, alături de ştiinţa şi conştiinţa acestui aspect, un rol important în domolirea focului emoţional îl au diferite strategii de gestionare emoţională şi care de multe ori nu sunt decât amânări ale luării unei decizii în diferite situaţii cu impact emoţional crescut. De aici şi expresia „a judeca lucrurile la rece”.

Prioritatea sistemului limbic se poate explica şi prin rolul vital pe care l-au jucat emoţiile în fazele de început ale existenţei pe terra. Dacă vreun om, aflat de exemplu în faza tribală de existenţă, vedea un animal sau doar îi simţea mirosul, informaţia pe care omul o primea prin simţuri era automat transformată de creier în emoţie. Şi dacă emoţia era una de frică, atunci era perceput pericolul şi omul se apăra sau fugea. Pe de altă parte, dacă informaţia emoţională venită prin simţuri îi sugera omului posibilitatea de hrană (deci bucuria de a mânca), se pregătea atunci pentru vânătoare. Se adevereşte astfel ceea ce ştiinţa numeşte ca fiind factorul emoţional cu un rol deosebit de important în supravieţuirea omului.

Se pare că acest gen de reacţie s-a întipărit în, să zicem, firea funcţională a omului, şi până azi creierul lui transformă mai întâi în emoţii informaţiile provenite de la simţuri. În anumite situaţii, instinctul de „luptă sau fugi” se păstrează şi azi. Şi probabil că nu întâmplător, Sfinţii Părinţi nu o dată ajung în argumentaţia lor teologică la comparaţia omului cu animalele, pentru a sublinia tocmai nivelul decăzut de existenţă la care omul poate ajunge prin lipsă de autocontrol.   

         Cum comunicăm în familie – comunicarea între soţi şi cu copiii

Incontestabil, comunicarea interumană la orice nivel e distorsionată. Ni în sensul că cineva vrea să distorsioneze lucrurile în mod voit. E vorba pur şi simplu de cea mai simplă schemă a comunicării care presupune rulajul mesajului de la emiţător la receptor. Oamenii dispun de resurse diferite de exprimare şi limbaj. Vocabularul lor şi sensul pe care îl dau în mod personal cuvintelor, pregătirea diferită de care dispun, credinţele, convingerile şi grilele lor de recepţie şi de interpretare, inclusiv dispoziţia de moment, sunt tot atâţia factori care influenţează  gradaţii diferite atât de emitere cât şi de recepţie a mesajului. Dincolo de toate acestea este şi ineluctabilul limbaj nonverbal care dublează invariabil cuvintele precum umbra obiectul din raza de lumină.

În familie, din multe puncte de vedere din cele menţionate anterior, comunicarea este mult uşurată. Soţii îşi cunosc unii altora tabieturile comunicaţionale, începând de la preferinţele pentru conţinuturile anumitor teme şi până la convingerile şi valorile partenerului.

În acest punct, distorsiunea de înţelegere poate parveni din sens invers. Când ştii multe despre partenerul tău şi uneori nici nu e nevoie să-ţi comunice un lucru până la capăt că tu deja şi ştii ceea ce urmează să-ţi spună, poate interveni ceea ce specialiştii în psihoterapia familiei numesc „globul de cristal”. Adică, eu pot ştii ce gândeşte şi chiar ceea ce simte soţia mea, înainte ca ea să-mi spună şi, câteodată, chiar împotriva a ceea ce-mi comunică ea însăşi. „Lasă că ştiu eu…, Crezi că eu nu ştiu despre ce vorbeşti…, Lasă că te ştiu eu pe tine…” –  sunt tot atâtea expresii ale atotştiinţei care, după cum se ştie, este atributul lui Dumnezeu, nu al omului.

În egală măsură, nu numai că eu pot pretinde că deţin acest glob de cristal, chiar soţia putându-mi cere să posed un astfel de glob miraculos prin care să ştiu chiar înainte de a-mi spune ea ceea ce doreşte de la mine. „Cum, tu nu ştii asta despre mine…?, Nu ştii ce îmi doresc eu cu adevărat…?”

În aceste cazuri familiare şi familiale de comunicare distorsionată, autocontrolul se cere unit cu ştiinţa despre arta comunicării, pentru a nu lăsa loc expresiilor de sine parţiale sau trunchiate.

Privitor la comunicarea cu copiii, amintim doar despre mesajele duble şi despre confundarea comportamentului cu persoana.

Mesajele duble sunt acelea care una spun şi alta fac: „Răspunde tu şi dacă întreabă de mine spune că nu sunt acasă!” – poate sugera o mamă propriului copil atunci când se aude soneria, grăbindu-se în acelaşi timp să se ascundă în altă cameră. A-i ţine după aceea predici despre cinste, omenie şi caracter s-ar putea să nu mai aibă vreo relevanţă, pentru simplul motiv că întotdeauna ochii sunt mai de crezut decât urechile. De asemenea, mesajele duble pot veni şi de la ambii părinţi, în sensul că mama i se adresează într-un fel, iar tatăl, tacit sau făţiş, transmite un mesaj cu totul şi cu totul opus celui matern.

Mai sunt şi adresări ale părinţilor către copii şi care în loc să vizeze comportamentul greşit sunt adevărate atacuri la persoana copilului şi, de ce nu, la stima de sine în formare a acestuia. Când copilul se întoarce de la şcoală cu o notă la chimie mai mică decât a vecinului de bancă şi care, întâmplător, este şi vecinul de bloc, tatăl său îi poate spune fie: „Ţi-am spus că eşti prost! Pune mâna şi învaţă că altfel o să ajungi ultimul din şcoală”, fie „Chiar dacă acum ai luat o notă mică la chimie, sunt convins că în viitor o să munceşti mai mult la această disciplină şi o să echilibrezi cumva lucrurile”. Impactul mesajelor este cât se poate de diferit din perspectiva recepţiei emoţionale. Însă, un pic de stăpânire de sine în plus nu strică niciodată. Şi asta mai ales în familie, unde locuieşti, zice-se,  cu cele mai dragi şi apropiate persoane.

Câteva sugestii practice pentru sporirea capacităţii de autocontrol:

            ♦ Oxigenul este viaţă pentru trup şi asigură răcirea vieţii emoţionale. Creierul consumă până la 20% din cantitatea de oxigen a organismului. Pentru a putea lua decizii „la rece” e nevoie de o cantitate suficientă de oxigen şi, dacă se poate, cât mai curat.

               ♦ Mişcarea fizică şi sportul măreşte posibilitatea recepţiei oxigenului. Mai mult, mişcarea are rolul unui încărcător mental. Şi somnul regulat şi calitativ are un rol semnificativ.

            ♦ Să nu-ţi pierzi niciodată din vedere obiectivele familiale. Ele sunt acolada peste timp care te ajută să depăşeşti toate neajunsurile. Ce poţi oare da în schimb pentru liniştea conjugală şi cu ce poţi schimba binele copiilor tăi? Unde mai pui că securitatea emoţională pe care familia ta ţi-o oferă te ajută să-ţi realizezi şi propriile obiective personale.

            ♦ Zâmbeşte şi râzi mai des. Muşchii feţei acţionaţi prin zâmbet comandă creierului o stare de bine. Plimbă-te, râzi, fă mişcări relaxante şi creierul tău determină secreţia hormonilor fericirii, serotonina şi endorfinele. Astfel, starea de bine este favorizată să apară.   

Stăpânirea de sine are astfel la dispoziţie condiţiile necesare pentru exercitarea misiunii ei de cinste: identificarea soluţiilor alternative de deversare a emoţionalităţii negative şi eficientizarea relaţiei familiale, totodată cu stimularea şi întărirea temeliei fericirii conjugal-parentale.

Bibliografie: 

1. LELEU, Gerard, (2003). Cum să fim fericiţi în cuplu – între fidelitate şi infidelitate, Bucureşti: Editura Trei.
2. MAYER, John, D., (2016). Inteligenţa personală. Puterea personalităţii şi cum ne modelează ea viaţa, Bucureşti: Editura Litera.
3. MICUL MOLITFELNIC, (2001). Cluj-Napoca: Editura Renaşterea.
4. NUŢĂ, Adrian, (2006). Psihologia cuplului, Bucureşti: Editura SPER.  
5. STĂNILOAE, Dumitru, (2012). Sfânta Treime sau la început a fost iubirea, Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.             

 

Practici educaţionale de înlăturare a sărbătorii păgâne (halloween) în şcolile creştine - Prof. Petruţa Geantă-Solomon

       Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni ni S-a descoperit, S-a revelat încă de la început primilor oameni Adam si Eva, apoi patriarhilor, lui Moise, profetilor, iar la “plinirea vremii”, prin Mântuitoreul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a-I cunoaşte voia şi a ne mântui.

         Descoperirea pe care Dumnezeu ne-a facut-o se gaseşte astazi în Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie, iar îndemnul pe care Dumnezeu ni-l face în acestea este: “Si  aceasta este viata vesnică: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis.”(Ioan 17,3)

              Cunoaşterea lui Dumnezeu porneşte din iubirea omului faţa de El ca răspuns la iubirea lui Dumnezeu faţa de om:”Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru ca Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu către noi ca pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume ca prin El viata să avem. Iar aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre”(Ioan 4:8-10) Măreţia omului constă în scopul creaţiei sale iar dragostea lui Dumnezeu l-a chemat să se desăvîrşească în calitatea lui de persoană „după chipul şi asemănarea" Sa.

              Mântuitorul ne spune:”Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.” Pentru ca Dumnezeu să se descopere, trebuie să vadă  ”cămara” sufletului nostru curăţită de toate gândurile rele, de toate păcatele, dar înmiresmata cu mireasma credinţei si a faptelor bune. O astfel de “cămara” neprihanita sunt sufletele  copiilor, suflete nevinovate în care locuieşte Dumnezeu:” De nu va veti întoarce si nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împaratia cerurilor.”(Matei 18:3) Suntem datori faţă de Dumnezeu să veghem  ca în sufletele copiilor să rămână  neschimbată comoara credinţei ortodoxe primită de la strămoşii noştrii, care au păstrat-o  cu preţ de sânge mucenicesc.                          

              De-a lungul timpului şi încă de la începuturi, vrăjmaşul neamului omenesc, diavolul, a luptat să împiedice rodirea Cuvântului lui Dumnezeu în sufletele oamenilor. În epoca primară, mărturisitorii creştinismului, „fraţi ai Domnului" (adică creştinii) chiar de la începuturi au întîmpinat mari piedici în propovăduirea cuvîntului Evangheliei, mai ales din partea romanilor, dar şi a iudeilor. Creştinii erau gata să sufere şi chiar să moară pentru credinţa în Domnul Iisus Hristos. De la creştini se cerea să dea dovadă de credinţă, bărbăţie şi jertfă pînă la moarte. Creştinii au ales calea cea strâmtă arătată de Hristos: refuzul păgânismului pâna la jertfă. Sfinţii, fecioarele şi mucenicii au biruit lumea prin credinţă şi biruinţa lor a devenit şi a noastră. Săbiile care au izbit în Credinţă s-au tocit şi s-au frînt, dar Credinţa a rămas. Imperiile care au provocat război contra Credinţei au pierit. Cetăţile care au respins Credinţa zac în ruine. Ereticii care au stricat Credinţa au pierit şi cu trupul şi cu sufletul. Martirii sunt exemple statornice în credinţă şi în respectarea învaţaturilor lui Hristos. Dumnezeu a binecuvântat cu mulţi sfinţi mărturisitori ai dreptei credinţe şi pământul nostru românesc

              Avem acest dar nepreţuit dobândit prin jertfă, după anul 1989, prin care copiii pot să primească Cuvântul lui Dumnezeu şi în şcoli printr-o educaţie creştină cu profesori de religie bine pregătiţi, prin care Dumnezeu să vegheze la creşterea lor spirituală. Religia îl învaţă pe copil şi pe tânăr iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, credinţa , speranţa, solidaritatea, dreptatea şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, dărnicia şi  hărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a fiinţei umane, adevărul prim si ultim al existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului profund uman, cultivat şi îmbogăţit prin virtuţi.

Prin educatorul creştin investirea de către Însuşi Învăţătorul suprem cu puterea de a învăţa aduce o responsabilitate care se amplifica pe măsură ce acesta conştientizează că misiunea lui nu este oarecare, ci una în care urmează să pregătească, în lume fiind – “un atlet pentru Hristos.” Mântuitorul Hristos ne-a arătat clar: “Eu sunt Calea, adevărul şi viaţa, nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Ştiind că altă cale de mântuire nu există decât trebuie să veghem ca să nu rătăcim această cale, urmând cuvintele Domnului:”..intraţi prin poarta cea strâmtă că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află, si strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţin sunt care o află.”(Matei 7:13,14)

              Având o moştenire aşa de preţioasă – o ţară stropită cu sânge de mucenici pentru apărarea credinţei, avem datoria faţă de strămoşi de a  păstra şi transmite dreapta credinţă. Dreapta credinţă este legata direct de păstrarea şi înţelegerea corectă a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, iar puterea de mărturie a acestei credinţe este dependentă de participarea creştinului la viaţa bisericii precum şi de preocuparea lui pentru transpunerea în viaţa proprie a adevărurilor Evangheliei lui Hristos. Păstrarea dreptei credinţe implică apartenenţa reală şi tot mai susţinută a creştinismului la Biserică şi la ceea ce are loc în Biserică pentru ea ca comunitate de credinţă şi sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu şi pentru membrii ei. Practic şi concret, garanţia şi condiţia păstrării dreptei credinţe este vieţuirea morală a creştinului după poruncile lui Dumnezeu făcute cunoscute expres tuturor de către Biserică. După Înălţarea la cer a Domnului Hristos, Dumnezeu trimite Bisericii pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, Duh al adevărului (Ioan 14, 16-17), Care va călăuzi Biserica la tot adevărul (Ioan 16, 13). Aşadar, Adevărul se află în Biserica Domnului Care este Biserica Ortodoxă. Însuşi Apostolul Pavel numeşte Biserica „stâlp şi temelie a adevărului" (Timotei 3, 15). Aceasta e posibil, deoarece Biserica este Trupul lui Hristos, iar Capul Bisericii este Domnul Hristos - El conduce şi însufleţeşte Biserica (vezi Efeseni 5, 23 şi Coloseni 1, 18).

              Din cele expuse rezultă că astăzi pe pământ, în întreg universul, unicul şi fără de greş legislator, învăţător, judecător este Trupul lui Hristos - Biserica, Biserica Ortodoxă, Care este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi atunci când Biserica se exprimă ca un tot întreg, atunci ea nu poate greşi. Cine cade din dreapta credinţă a Bisericii Ortodoxe, se rupe de Hristos, de Sfinţi şi nu are mântuire. (Învăţăturile Sfinţilor Părinţi)

              Suntem creştini de două mii de ani. Totuşi, în ultimul timp, remarcăm o tendinţă a oamenilor spre ocultism, în toate formele lui de manifestare: spiritism, magie, ghicitul în cafea, tâlcuire a viselor, preziceri de tot felul (inclusiv horoscopul). Dacă răsfoim ziarele şi revistele, observăm anunţuri ale magilor, care susţin că posedă puteri supranaturale şi vindecă ori-ce boală, ba mai mult, dezleagă şi cununiile! Iată cursa ideală în care cad fetele fricoase, ca nu cumva să rămână nemăritate!

              Intelectualii sunt captaţi şi ei în plasa ocultismului, dar printr-o momeală adecvată nivelului lor cultural: ştiinţele oculte. Eşti considerat „modern", deştept, cult dacă studiezi extrasensorica, bioenergetica, ufologia, teosofia, învăţătura despre karma, parapsihologia. Cum să explicăm faptul că într-un secol al progresului ştiinţific sunt atât de răspândite şi devin actuale practicile păgâne care îşi au obârşia în ritualurile triburilor primitive?

              Cu adevărat, omul fără Dumnezeu se îndobitoceşte! Despre ce fel de dezvoltare intelectuală poate fi vorba atunci când sursa inspiraţiei devine şamanismul? E foarte trist că nici măcar nu vrem să recunoaştem acest adevăr. Sfinţii Părinţi afirmă că atunci când dispare credinţa, locul ei este preluat de superstiţie.

              Omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (şi nu a maimuţei), iată de ce „neliniştit este sufletul său până nu se va odihni în Domnul" (Fericitul Augustin, Confesiuni, I). Iar atunci când Îl pierde pe Dumnezeu, mai bine zis când Îl scoate din inimă, sufletul nu suportă hăul, golul, deoarece rămâne tendinţa firească de a se îndrepta spre cineva. Şi atunci această lipsă este acoperită cu superstiţii şi ocultism.

              “Oricine se depărtează de Biserică devine străin de Testamentul Bisericii. Cel ce strică pacea şi unitatea în Hristos, lucrează împotriva lui Hristos.”

              Potrivit acestor cuvinte spuse de Sfântul Ciprian al Cartaginei putem spune că există un semnal de alarmă în învăţământul românesc pentru că de câţiva ani încoace majoritatea instituţiilor de învăţământ din România celebrează Halloween-ul, o sărbătoare de sorginte păgână, denumită, pe bună dreptate, a fricii, a întunericului şi a morţii. În apropierea zilei de 31 octombrie, încep pregătirile pentru petreceri, concursuri, carnavaluri sau parade la care iau parte nu doar copiii, ci şi părinţii sau profesorii lor. În cadrul acestor manifestări „educativ-culturale”, preşcolarii, şcolarii mici sau liceenii se întrec, cot la cot cu educatorii, în a-şi etala costumele de vârcolaci, vampiri, mumii, diavoli, monştri, vrăjitori sau fantome.  În ciuda unei aparenţe de joacă, farsă ori distracţie, Halloween-ul este, de fapt, o sărbătoare închinată Zeului Morţii, Samhain, căruia celţii îi aducea jertfe umane, existând mărturii că practica sacrificiului uman e încă folosită şi în zilele noastre. Răspândirea acestei sărbători e de neînţeles într-o ţară creştin-ortodoxă şi într-un spaţiu atât de bogat în sărbători tradiţionale, autentice, aşa cum este Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare româneşti. Cine are interes ca în şcolile din România să se oficializeze celebrarea morţii şi a întunericului? Ce legătură poate exista între procesul de învăţământ – axat pe instruirea şi educarea elevilor – şi o manifestare străină de identitatea poporului român, de valorile, cultura şi credinţa lui?

              Răsună peste veacuri cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ”Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Sau ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios?”(II Corinteni 6,14-15)

              Paleta activităţilor de Halloween este foarte largă şi, într-adevăr, foarte „educativă”. În timp ce la orele de lucru manual copiii de grădiniţă realizează fantome din şerveţele, vrăjitoare, păianjeni cu pânze, fantome după amprenta piciorului sau fantome din spirale, şcolarii îşi confecţionează măşti groteşti, pelerine, îşi vopsesc feţele, purtând tot felul de însemne drăceşti (coarne şi coadă de drac, crucea răsturnată etc.). Dascălii nu rămân nici ei mai prejos, costumându-se în aceeaşi manieră şi organizând concursuri la care posesorii celor mai înspăimântătoare costume sunt recompensaţi cu generozitate:

«… îngeraşii, drăcuşorii, o asistentă medicală, mirele şi mireasa, vrăjitoarele şi… chiar Moartea au prezentat costumele, cele mai frumoase dintre ele fiind premiate: diplome şi prăjiturele. „Am ales această costumaţie pentru că mi s-a părut deosebită. Mi-a plăcut şi am vrut să câştig”, declară Frankenstein (Apostolescu Ştefan, clasa a V-a B). Clasa a III-a sau clasa a VIII-a, toţi au fost foarte inspiraţi în alegerea personajelor în pielea cărora au vrut să intre. Încrezători şi cu zâmbetul pe buze, elevii s-au prezentat în faţa spectatorilor, cu dorinţa de a fi cei mai buni (….) „Sunt costumată în vrăjitoare. Mi se pare că pune în evidenţă ceva care să sperie spiritele rele. În plus, acest personaj mi-a plăcut de când eram mică”, spune Alice Petricică, din clasa a VI-a C.» (din articolul Halloween alungă spiritele rele din şcoli, ziarul Valea Prahovei, noiembrie 2009)

«Vineri, stafiile au bântuit coridoarele şcolii, vrăjitoarele au îngrozit lumea, scheletele şi-au făcut de cap, iar monştrii şi-au intrat în drepturi. Nu este vorba despre un film de groază, ci de petrecerea Halloween, organizată la Şcoala „George Enescu” din Sinaia. Elevii s-au costumat în tot felul de personaje, care mai de care mai înfricoşătoare. Înainte să se dea startul petrecerii, cei mari au vrut să-i sperie pe colegii mai mici şi… au reuşit. „Atât copiii care învaţă la şcoala George Enescu, cât şi cadrele didactice au pregătit o serie de activităţi care au început de la ora 9.00. Ele s-au încheiat cu Halloween party. Elevii au fost foarte fericiţi şi mulţumiţi, deşi această sărbătoare nu este românească, costumele lor, dar şi ceea ce au pregătit ei, denotă faptul că iubesc această sărbătoare”, a precizat prof. Aurora Arieşan, consilier programe educative. Tinerii şi-au etalat costumaţia şi au primit de la profesori prăjituri şi bomboane. Elevii au realizat şi desene înfricoşătoare, desene care au fost expuse pe coridoarele şcolii. Apoi, au dansat şi s-au distrat la petrecerea „groazei”. Elevii şi-au speriat până şi profesorii. La unele clase, tinerii şi-au aşteptat dascălii costumaţi şi cu dovleci pe bănci. „M-am îmbrăcat în vrăjitoare, însă fac vrăji bune. Dacă aş avea puteri, mi-aş dori ca toţi oamenii să fie mai buni”, a spus o elevă. Pentru că au reuşit să creeze atmosfera de Halloween în şcoală, elevii au primit dulciuri, dar şi diplome. De asemenea, profesorii i-au felicitat pentru creativitate.» (articolul Petrecere de groază, ziarul Valea Prahovei, ediţia din 3 noiembrie 2009) Deşi nu este decât o veritabilă invocare a demonilor şi a făpturilor infernale, iată că, treptat, Halloween-ul devine un soi de sărbătoare naţională a românilor, o sărbătoare pe care însuşi „părintele” modern al „bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey, o considera drept una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de “Noaptea Walpurgică” sau „Sabatul vrăjitoarelor”, de pe 1 mai.

              Halloween-ul  este  şcolarizarea satanismului pentru copiii români.  În preajma acestei sărbătorii, televiziunile difuzează filme horror, în vitrinele magazinelor, în parcuri, în localuri, şcoli şi universităţi, pe uşile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte imagini demonice. Ocultismul pentru copii ia proporţii tot mai mari şi are drept scop pervertirea sufletului sensibil al copilului. Organul principal pentru acest sacrilegiu sunt “jucăriile” pentru copii cu figuri demonice oribile şi programele pentru copii  de la televizor, care numai pentru copii nu sunt.     

              Cum de am ajuns să ne bucure monstruozitatea, să ridicăm la rang de virtute cruzimea, oroarea, sadismul? De ce nu ne întrebăm ce ascunde această sărbătoare, aparent nevinovată, înainte de a ne grăbi să o sărbătorim cu atâta fast?

              În timp ce în şcolile din România se promovează teroarea, cruzimea, violenţa şi moartea, Ministerul Educaţiei din Rusia decide să interzică orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în şcoli. Un reprezentant al ministerului, Alexander Gavrilov, a declarat că această hotărâre se menţine din 2003, iar motivaţia este legată de faptul că această sărbătoare promovează cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ. Gavrilov a precizat că Halloweenul “tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor”, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultaţi pe aceasta temă.

              Anii de ateism şi de prigoană împotriva Ortodoxiei nu au trecut fără să lase urme. Aproape două generaţii au crescut fără să ştie de Dumnezeu şi de Sfânta Lui Biserică. Astăzi trăim vremuri foarte grele. Spre marea noastră durere, vidul duhovnicesc al unei părţi (deloc mici) dintre contemporanii noştri se umple cu învăţături mincinoase, cu erezii, cu secte de tot felul, cu practici oculte.

            „În calitate de creştin şi de medic, declar fără ezitare că oamenii atraşi în secte sau deveniţi victime ale acţiunilor oculte suferă deseori crize psihologice, cunosc o stare de disconfort psihic foarte accentuat, iar uneori se şi îmbolnăvesc psihic. Iar faptul că multora dintre ei (mai ales celor botezaţi întru Ortodoxie) încep să li se întâmple lucruri necurate, aceasta poate fi pedeapsă sau învăţătură de minte de la Dumnezeu pentru apostazie.”(Pr. dr. Anatolii Berestov) În cartea sa intitulată „Numărul fiarei", preotul şi profesorul neuropatolog Pr. Anatolii (Berestov) descrie amănunţit sindromurile aşa numitei „boli oculte", în rândul cărora găsim: sindromul fobie, sindromul psihotic, sindromuri psihosomatice, precum şi tulburări imunologice, care fac ca organismul victimei în urma influentelor oculte să fie vulnerabil faţă de multe boli (răceli dese, otite, pneumonii ş.a.). Deosebit de pronunţată este tendinţa spre apariţia şi dezvoltarea maladiilor oncologice. Ocultismul e însoţit adeseori şi de droguri, şi de desfrîu, şi de alte păcate foarte grele.

              De aceea, să strigăm şi noi cu glasul Sfântului Aposatol Pavel: ”Să nu fiţi părtaşi la faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă.”(Efeseni 5,11)

              Astfel, Legea Educaţiei Naţionale conţine prevederi foarte clare privind păstrarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român, în unităţile de învăţământ fiind strict interzise activităţile care pun în pericol moralitatea şi integritatea fizică şi psihică a copiilor şi cadrelor didactice. Între principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior din România, se numără şi „principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român” (art. 3, pct. h).

De asemenea,  la art. 7. — (1) legea prevede că „în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care  pot  pune  în  pericol  sănătatea  şi  integritatea  fizică  sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic”.

În ceea ce priveşte comportamentul cadrelor didactice, legea aminteşte, la art. 273 – (3), că „personalul didactic poate exprima liber opinii profesionale în spaţiul şcolar şi poate întreprinde acţiuni în nume propriu în afara  acestui  spaţiu,  dacă  acestea  nu  afectează  prestigiul învăţământului şi demnitatea profesiei de educator, respectiv prevederile prezentei legi”. Totodată, „personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din  învăţământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea  cu vinovăţie a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform legii.” (Art. 280. — 1)

              În urma unui extemporal dat elevilor de clasa a IV-a într-o şcoală americană, la întrebarea: "Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?", 80% au răspuns: "Aş vrea să omor pe cineva...". De asemenea, creşterea violenţelor din timpul Halloween-ului a devenit o evidenţă, „distracţia” asociindu-se cu fapte penale, consum de alcool şi droguri sau accidente grave.  Îşi poate asuma vreun profesor responsabilitatea pentru urmările ce ar putea apărea în urma acestui joc nevinovat de-a moartea?    

              Având în vedere cele menţionate mai sus, Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România , Asociaţia Bucovina Profundă Suceava au solicitat Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, precum şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene interzicerea urgentă a activităţilor desfăşurate de Halloween, activităţi care afectează pe termen lung sănătatea spirituală şi morală a elevilor din România.

              Toate religiile lumii, deşi au apărut ca rezultat al tendinţei omului de a găsi răspuns la întrebările: care este sensul vieţii umane, cum să-L dobândească pe Creator şi cum să ajungă la El, totuşi nu satisfac răspunsurile aşteptate. Numai creştinismul, fiind religia descoperită de Însuşi Dumnezeu, I-a arătat omenirii Calea spre Adevăr. Din păcate, însă şi creştinismul a suferit schimbări, s-a scindat: creştinismul apusean, fiind înşelat, a pierdut Adevărul. Ca urmare, a avut loc transfigurarea creştinismului apusean într-o religie neopăgână, acceptînd învăţătura şi morala păgână . Sub termenul de practici necreştine care au pătruns şi în spaţiul ortodox, se pot ascunde mişcări şi practici cum ar fi yoga-meditaţie, ocultism, spiritism, magie,şamanism, sufism, tehnicile Noii Epoci (New Age), şi am fi putut ajunge până la practicile neosatanismului sau la acţiunile sistematice lipsite de orice fel de scrupule ale ereziilor totalitariste(şantaje, terorism, violenţă fizică). Toate aceste sisteme, mişcări, practici sunt încercări de automântuire, care au ca dreptar aşa numita evanghelie a Vărsătorului, a Noii Ere,ce se identifică cu evanghelia luciferică. Prin tehnicile păgâne omul intră pe un drum primejdios. Primeşte o iniţiere prin care se leapădă de Hristos şi se uneşte cu satana, lucru care înseamnă lepădarea credinţei ortodoxe şi îndepărtarea de sub acoperământul harului lui Dumnezeu. Ademenit, ca şi protopărinţii noştri Adam şi Eva, de nădejdea falsă că va deveni de unul singur dumnezeu, omul este condus într-un mod tragic la constatarea goliciunii lui duhovniceşti . Concepţia de viaţă şi morală pervertită care rezultă din declaraţia lui AntonLaVey (fondatorul aşa numitei biserici a satanei din California, U.S.A.): „Nu aş putea omorî vreodată un păianjen, însă aş putea omorî un om”, conduce la o societate nu a fiarelor ci a diavolilor. „Scopul nostru este ca prin asceză să omorâm patimile, iar nu să vătămăm trupul. Noi nu ne-am învăţat să fim omorâtori de trupuri, ci de patimi.”spune Avva Pimen în Pateric.  

        Admitem faptul că ereziile noi totalitarisate cu practicile lor sunt o provocare care se adresează atât Bisericii, cât şi statului, precum şi societăţii în general. Cele scrise de  Alice Bailez, „proorociţa” prin excelenţă a mişcării new age,  i-au fost dictate, aşa cum spune ea însăşi, de mentorul tibetan, o fiinţă spirituală, fără trup omenesc(adică un diavol). Aşa  numita Noua Eră nu este deloc nouă, ci ea este repetarea vechiului îndemn, a marii minciuni, pe care a spus-o diavolul lui Adam şi Evei când erau în Rai, adică: ei înşişi cu propriile lor puteri, fără ajutorul lui Dumnezeu, pot să devină dumnezei. Exact aceasta este evanghelia Noii Ere. Este credinţa omului în propriile lui puteri, credinţa potrivit căreia omul este din fire Dumnezeu, că, în consecinţă, nu are trebuinţă de Dumnezeu ca să-l mântuiască, ci el însuşi poate să devină dumnezeu sau mai degrabă poate să descopere că el însuşi este dumnezeu. Evanghelia Vărsătorului este calea autonomiei omului şi a răzvrătirii lui împotriva lui Dumnezeu. Pentru încă o dată se face arătat faptul că omul poate alege unul dintre cele două drumuri care se deschid înaintea lui. Unul este cel al dorinţei sale fireşti şi profunde de îndumnezeire  cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, pe care poate merge dacă împlineşte în libertate şi dragoste ascultare faţă de voia lui Dumnezeu, şi atunci se sfinţeşte şi devine dumnezeu după har. Celălalt e cel al răzvrătirii şi apostaziei, pe care păşeşte dacă primeşte vechea minciună a diavolului despre autoevoluţie, autoizbăvire şi autoîndumnezeire şi atunci pierde ţinta şi menirea sa, se îndrăceşte şi se prăpădeşte. Acest al doilea drum al apostaziei, care duce la înfricoşătoare impasuri, este propus de Noua Eră. Biserica are datoria  să tragă semnalul de alarmă pentru a-i păzi pe oameni de primejdia pierzării. Omul are nevoie de harul lui Dumnezeu aşa cum are nevoie de aer pentru a trăi. Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic bun. Iisus Hristos ne-a spus: "Fără Mine nu puteţi face nimic". Aceasta înseamnă că omul are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Trebuie să avem o mare veghere, pentru că vrăjmaşul nostru, diavolul, nu doarme; odinioară el ne-a aruncat jos din rai, iar acum nu ne îngăduie să ne ridicăm la ceruri.. Oamenii care nu au credinţa cea adevărată sunt pândiţi de superstiţii, de tot felul de pseudovalori (magie, ocultism ş.a.m.d.). Se găsesc şi „îndrumători spirituali" gata să „vindece"sufletele şi trupurile celor în suferinţă. Reclamele şi anunţurile din presă ale acestora vorbesc despre „efecte" stupefiante. Societatea contemporană cultivă şi propune duhul autonomiei. Idealul ei este omul autonom, care nu ascultă de nimeni şi încearcă să se realizeze împlinindu-şi voia lui sau chiar impunând-o pe aceasta şi celorlalţi. Biserica, dimpotrivă, cultivă şi propune duhul ascultării. Creştinii sunt „fiii ascultării" (I Petru 1, 14). Neascultarea, care şi-a avut obârşia în mândrie, l-a înstrăinat pe om de Dumnezeu, l-a făcut egocentric şi l-a robit păcatului. Dimpotrivă, ascultarea, îl eliberează pe om de robia păcatului şi îl repune în legătură cu Dumnezeu.

              Ascultarea este legată de credinţă, nădejde şi iubire. Ascultarea poate fi considerată forma absolută a iubirii. Doar din dragoste de Dumnezeu credinciosul are puterea de a alege voia lui Dumnezeu şi nu pe a sa. Ascultarea de Dumnezeu constituie condiţia restaurării spirituale a omului. Prin aceasta i se vindecă voinţa proprie şi i se armonizează cu voia dumnezeiască. Desigur acest fapt este anevoios, mai ales pentru omul societăţii contemporane. Dar, totodată, este cel mai important pentru vindecarea şi restaurarea lui. Calea ascultării este calea smereniei. Prin ascultarea de voia lui Dumnezeu omul se întoarce la ordinea dumnezeiască, pe care o părăsise prin păcat. Prin ea, omul se plăsmuieşte „după chipul lui Dumnezeu" şi devine părtaş al vieţii veşnice. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt simple norme morale, ci lucrări dumnezeieşti. În fiecare poruncă este ascuns Dumnezeu Însuşi. De aceea şi ţinerea lor este întâlnire şi comuniune cu Dumnezeu. Iisus Hristos identifică libertatea omului cu cunoaşterea adevărului: „Şi veţi cunoaşte adevărul. Iar adevărul vă va face liberi" (Ioan 8, 32). Libertatea care nu se interesează de adevărul dumnezeiesc, degenerează. De aceea, pentru ca omul să cunoască adevărul şi să trăiască adevărul, trebuie să ţină poruncile dumnezeieşti. Acestea păzesc hotarul libertăţii ce ni s-a dat. Abaterea către păcat este supunere faţă de stricăciune şi moarte.

       Patimile îl robesc şi îl distrug pe om. Lupta împotriva patimilor este lupta pentru libertate. Biserica este spaţiul dezvoltării adevăratei libertăţi. În afara ei nu există libertate reală, aşa cum nu există nici mântuire reală.

              Credinciosul desăvârşit ţine poruncile spre slava lui Dumnezeu. În felul acesta îşi exprimă recunoştinţa faţă de El. Creştinul este chemat să trăiască în lume ca biruitor al stricăciunii şi al morţii, care îl limitează pe om şi îl ţin prizonier al lumii. Eliberarea de lume nu înseamnă părăsire a lumii, ci regăsirea relaţiilor corecte cu ea. Prin ţinerea poruncilor lui Dumnezeu se soluţionează automat nenumărate probleme care chinuiesc lumea.

              În drumul către desăvârşire, fiecare tânăr are nevoie de modele. În familie, în şcoală sau în comunitate, tinerii caută modele de comportament ca repere în formarea personalităţii lor morale. Alegerea modelelor trebuie să aibă drept criteriu valorile creştine şi practicarea învăţăturii creştine în viaţa personală şi relaţia cu semenii.

           Formarea personalităţii religios-morale a tinerilor începe în perioada copilărie în familie, se dezvoltă cu ajutorul şcolii şi al Bisericii şi continuă pe tot parcursul vieţii, prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu la slujbele Bisericii, prin citirea Sfintei Scripturi şi a cărţilor duhovniceşti, prin manifestarea atitudinilor şi comportamentelor creştine. În societate, Biserica are rolul de a clădi şi consolida comuniunea şi de a spori armonia dintre semeni.

              În mod evident realizarea idealului educaţional propus de Legea învăţământului este posibilă doar prin formarea personalităţii elevilor în acord cu valorile învăţăturii creştine, care îl conduc pe om spre respectarea conştientă, pe baza unei motivaţii interioare pozitive, a valorilor societăţii concretizate în personalităţi de seamă ale poporului nostru cum sunt: sfinţii martiri din primele secole creştine, Sfinţii Martiri Brâncoveni,, sfinţii cuvioşi ai mânăstirilor româneşti (Sf. Nicodim de la Tismana), sfinţii ierarhi (Sf. Antim Ivireanul),şi  personalităţi marcante contemporane (prof. acad. Dr. Dumitru Stăniloae). Cunoaşterea martirilor şi adevărului istoric va trezi în noi şi cunoaşterea de sine. Nu avem dreptul să trecem peste jertfele lui Horea, Cloşca şi Crişan şi ale tuturor românilor care s-au crucificat pentru idealurile noastre. Tinerii de azi să înveţe din eroismul lui Mihai Viteazul, pe care nu l-a învins în luptă decât trădarea, şi s-a asemănat jertfei Mântuitorului Care a fost trădat atât de cei care Îi cântau osana cât şi de ucenicii Săi., tot aşa şi Mihai a fost trădat ca la urmă să-i fie încununate suferinţa şi sacrificiul prin mucenicie. Din păcate, modernismul de azi topeşte elanul tineretului nostru prin televizor, calculator şi călătorii prin toată lumea. Unitatea cea mai puternică a unei naţii este credinţa legată de Biserică şi prin ea să luptăm. O soluţie viabilă este conlucrarea reală şi susţinută dintre cei trei factori educativi principali: familia, Şcoala şi Biserica entităţi educative aflate uneori în contradicţie a cărei  rezolvare revine Bisericii prin comuniune permanentă cu Dumnezeu în rugăciune, cu semenii , cu instituţiile superioare, profesorul de religie fiind un liant între cele trei instituţii. Trebuie să conlucreze cu preotul pentru a introduce elevii în atmosfera de a citi, de a căuta adevărul. Mamele ar trebui să facă cateheză cu copii lor, să le pună în braţe de mici copiilor lor cărţi de rugăciuni, povestiri cu sfinţi, cateheze rostirea Crezului creştin,şi mai departe cărţi teologice, învăţăturile sfinţilor, dintre care unele sunt accesibile tuturor, cum e Sf. Ioan Gură de Aur, de pildă. Mântuitorul Hristos recomandă lectura Scripturilor vechi ca unele ce vorbesc despre El: „Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sînt care mărturisesc despre Mine" (Ioan 5, 39)

              Comuniunea în comunitate ar rezolva multe probleme şi de educaţie şi de întrajutorare. Dintr-o comunitate astfel dezvoltată se poate naşte şi un Constantin Brâncoveanu, şi un Mihai Viteazul. Întreaga viaţă a omului trebuie să fie un dar adus lui Dumnezeu din iubire, aşa cum se cîntă la slujbele Bisericii: Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos-Dumnezeu să o dăm. Creştinii înşişi trebuie să se afle într-o stare de jertfă spirituală, să înfăţişeze trupurile lor ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea lor cea duhovnicească, să nu se potrivească cu acest veac, ci să se schimbe prin înnoirea minţii, ca să dobândească care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit (Roman 12, 1-2).

              Prin cruce ne despărţim cei credincioşi de cei necredincioşi şi ne cunoaştem. Prin urmare, acest lemn pe care Hristos S-a adus jertfă trebuie cinstit pentru că s-a sfinţit prin atingerea cu Trupul şi Sângele Lui. Ne închinăm deci semnului cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci, chiar dacă este făcut din altă materie. Noi nu cinstim materia, ci semnul, ca simbol al lui Hristos. Prin urmare trebuie să ne închinăm semnului lui Hristos. Acolo unde va fi semnul, acolo va fi şi El. Semn al „Fiului Omului", crucea este, desigur, şi semn al creştinului. Ea, revelând iubirea lui Hristos, trebuie să reveleze şi iubirea noastră ca chemare şi răspuns. Este semnul schimbului de iubire între Dumnezeu şi noi. Hristos nu se ruşinează de crucea Sa, pentru că ne-a mântuit prin ea, ne-a iertat păcatele, ne-a arătat astfel cea mai înaltă iubire a Sa faţă de noi, dar prin aceasta ne-a şi câştigat-o pe a noastră. De aceea în Sfintele Evanghelii se vorbeşte deopotrivă de „Crucea lui Iisus" şi de crucea celui ce-L urmează pe Iisus. Crucea este semnul şi locul în care ne întâlnim cu Iisus. Purtând şi numele lui Hristos, creştinul se însemnează cu semnul crucii ca şi cu o pecete a lui Hristos.

              Nu există nici o cale de mijloc între Ortodoxie şi celelalte religii. Însuşi Mântuitorul, ne spune: "Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte" (Matei, 12, 30). Apostolul şi Evanghelistul Ioan spune: „pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup... oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu" (II Ioan 1, 8-9).

              Cu o pregătire spirituală şi intelectuală putem avea prilejul să ne impunem în Europa şi marilor puteri, apărându-ne drepturile noastre, credinţele şi obiceiurile predate nouă de Părinţii noştri, care şi-au dat viaţa pentru Biserică şi pentru acest neam. Astfel putem să stăm împotriva practicilor păgâne care ne sunt impuse.  Tuturor acestor planuri întunecate şi primejdioase de impunere a unei Noi Ordini Mondiale şi a unei globalizări fără Hristos şi împotriva lui Hristos noi creştinii trebuie să le  opunem Lumina şi Adevărul lui Hristos.  Trebuie să le opunem adevărata globalitate, universalitate şi  ecumenicitate: cea a Bisericii. Trebuie să le opunem adevărata globalizare: cea divino-umană (teandrică), ce se realizează în Trupul lui Hristos, în Biserică.        

              Creştinismul nu poate exista fără Jertfa de pe Cruce a Dumnezeului-Om Iisus Hristos. Acum putem înţelege de ce tot focul criticii ateiste a fost îndreptat pentru a şterge, a nimici, a înlătura orice amintire despre Domnul Iisus Hristos şi chiar negarea lui ca persoană istorică reală care a trăit pe pământ! Dacă El nu ar fi existat, dacă nu ar fi fost Acela, Care a pătimit pentru noi, Care a luat asupra Sa moartea pe Cruce — creştinismul s-ar fi surpat imediat. Ideologii ateişti au înţeles aceasta foarte bine. Aşadar, dacă definim esenţa creştinismului nu doar printr-un singur cuvânt — Hristos - atunci esenţa creştinismului constă în Crucea Domnului Hristos şi Învierea Sa, prin care omenirea a obţinut, în sfîrşit, posibilitatea renaşterii, restabilirii în om a chipului lui Dumnezeu care a fost stricat prin cădere în păcat. Noi nu putem să ne facem părtaşi ai lui Dumnezeu prin esenţa fiinţei noastre, fiindcă nu poate ceea ce este întinat, stricat, să fie părtaş dumnezeirii. Pentru a ne uni cu Dumnezeu pentru înfăptuirea Dumnezeieştii omeniri, e necesar să se restabilească natura umană. Iisus Hristos a restabilit în Sine fiinţa umană dându-i această posibilitate fiecărui om.

              Începutul vieţii de creştin este reprezentat de Botez. Botezul este taina naşterii din nou Cel botezat este îmbrăcat cu Hristos: câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat (Gal. 3,27). Prin declaraţia lepădării de satana, prin declaraţia de unire cu Hristos şi prin mărturisirea credinţei, omul devine, din robul satanei, robul lui Dumnezeu.  

              Deci, să nu fim robi ai satanei de care ne-am lepădat la Botez făcându-ne părtaşi prin aceste practici şi serbări păgâne în spaţiul şcolar şi nu numai. În locul serbărilor păgâne să cultivăm în şcoli manifestările cultural religioase – printre care şi serbările şcolare care antrenează de fiecare dată un număr foarte mare de elevi. Ele conduc la promovarea unui înalt nivel de dezvoltare a personalităţii religios morale. De obicei ele se realizează complementar cu activităţile punându-se accent într-o mai mare măsură pe latura exterioară şi expresivă a acestora, pe dezvoltarea vieții afective şi formarea unor impresii personale față de personaj, de perioada istorică şi geografică a acțiunii pe care o interpretează. Eficienţa și atractivitatea acestor serbări depind de ingeniozitatea fiecărui profesor. Dacă vom ţine cont de particularităţile de vârstă ale elevilor, de aptitudinile şi posibilităţile de interpretare a personajului, dacă vom ști să transmitem cum se cuvine teoria legată de ceea ce vrem să pună elevii în scenă, rezultatele vor fi de durată şi cu eficiență mai mare. Daca vom şti să cultivăm predispoziția religioasă a elevilor pentru a o exterioriza prin sentimentul religios şi să se concretizeze printr-o seamă de acte şi atitudini morale vom reuşi să păstrăm pe mai departe credința prin elevii noștri. Dacă în cadrul orelor de religie vom scoate în evidenţă faptele morale a personajelor, pe care elevii le vor interpreta în serbări, atunci aceștia prin repetiții se vor desprinde și le vor pune în practică în comportamentul lor religios moral. Astfel știm că în fiecare familie în perioada Paștelui și a Crăciunului, conform tradiției se cântă tot felul de colinde și cântări referitoare la viața și activitatea lui Hristos antrenându-i până și pe cei mai mici copii, apoi în gradiniță și școală aceste forme de manifestare religioasă primind o importanţă deosebită prin deprindere, acești copii le vor transmite generațiilor următoare.

              Scopul vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfînt, adică îndumnezeirea omului.  Pentru a se uni cu Dumnezeu, creştinul trebuie să lupte cu răul (patimile şi viciile) şi să dobîndească virtuţile creştine. Omul trebuie să corespundă destinaţiei sale - aceea de a fi Biserică a atotperfecţiunii dumnezeieşti. Mintea omului trebuie să fie asemenea cu cea a lui Dumnezeu, vorbele lui - asemenea Cuvîntului lui Dumnezeu, duhul lui să fie unit cu Duhul lui Dumnezeu, calităţile lui să fie asemenea cu cele ale lui Dumnezeu. „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi" (I Corinteni 3, 16-17). „Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră…”

              Un creştin adevărat are conştiinţă şi nu acţionează împotriva conştiinţei sale, pentru că este încredinţat că are sufletul nemuritor şi este responsabil pentru eternitate de faptele sale. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare.               

              Hristos ne cheamă la lumină:  “….lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau  rele. Că oricine face rele urăşte Lumina pentru ca faptele lui să nu se vădească. ….Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt….Umblaţi cât aveţi lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.”(Ioan 12: 35-36)

              Creştinii adevăraţi sunt prieteni ai lui Dumnezeu şi duşmani ai lumii. Hristos şi sfinţii sunt Lumina lumii. Însă lumea a iubit întunericul şi a urât lumina. De aceea i-a urât pe sfinţi. Sfinţii, ca şi Hristos, descoperă lucrările diavoleşti şi strigă celorlalţi: „Atenţie, aici este o nelegiuire şi o minciună. Luaţi aminte, aici este câmpul minat al diavolului". Iată de ce diavolul şi oamenii răi îi urăsc şi îi prigonesc pe sfinţi cu toate mijloacele, până chiar şi cu moartea, ca şi pe Hristos. Sfinţii au spus „nu" lumii şi „da" lui Dumnezeu. Ei fug de lume şi merg către Dumnezeu.

              “Slavă Ţie, Doamne, Celui ce ne-ai dat Lumina, care este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ce apare acum, deasupra peşterii sărăcăcioase, ca o steluţă a speranţei neamului românesc. Trebuie să vedem în Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos cea mai înaltă şi sublimă legătură a noastră cu Dumnezeu. Această sărbătoare în care Hristos S-a născut să ne fie prilej de renaştere a noastră ca neam, ca naţie înaintea lui Dumnezeu. Naşterea lui Hristos Dumnezeu să răsară lumina cunoştinţei poporului nostru ortodox în acest veac întunecat şi mult încercat.”

Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Foloasele evlaviei - Valeriu Tănasă

„...că evlavia este temelia şi fundamentul desăvârşirii”
-  Sfântul Vasile cel Mare

Tot mai rar ajunge la urechile noastre acest cuvânt. Dar, să alergăm la sfintele Biserici şi Mănăstiri, că în ele aflăm Lumina evlaviei care împodobeşte Sfânta Liturghie. E suficient pentru stingerea aurei evlaviei şi un gând vulgar, desfrânat  sau întunecat. Prin anii 60 – 70 ai secolului trecut, la sate, cuvântul nu îl auzeai prea des pentru că evlavia era o stare de spirit. Încă nu fusese clintită din ramele timpului - Icoana Ortodoxiei - care ţinea aprinse sufletele românilor pentru iubirea Domnului Iisus Hristos.

Îngrijorător este că evlavia lipseşte din privirile majorităţii elevilor şi studenţilor, pentru că sentimentul acesta sfânt este o stare opusă îndrăznelii, manifestată prin neruşinarea unora faţă de alţii.

Omul evlavios este acela care s-a lăsat cucerit de iubirea divinităţii. Este o frumuseţe antinomică aici, fiindcă este o osteneală - aceasta - de a lăsa să primeşti bunătatea de sus. Nu o poate primi decât cel care a câştigat bătălia cu sine însuşi. Este o victorie. Adică cuvintele cucerire şi starea opusă cuceririi să aibă acelaşi semn pozitiv de înălţare.

Altfel spus, evlavia este un sentiment sfânt de iubire pentru Dumnezeu şi o cucernicie faţă de toţi oamenii... şi pentru toată Creaţia. Omul evlavios nu are resentimente. El urăşte doar păcatul. Acesta este singurul care stinge flacăra evlaviei. Scriu despre acest cuvânt fiindcă sunt îngrijorat de modul extrem de periculos în care se educă tinerii vremurilor noastre. Se grăbeşte instaurarea Apocalipsei, a vremurilor care grăbesc sfârşitul lumii. Iată cum definea sfântul Averchie sfârşitul lumii: “Iată cum va fi sfârşitul lumii: o sălbătăcire de obşte şi o înfricoşătoare lipsă de simţire – care într-o oarecare măsură pot fi văzute deja de acum”. O spunea în 1906! Ce ar declara acum, dacă ar vedea totala nesimţire la care am ajuns.

Evlavia este un sentiment ce s-a curăţat total de superficialitate şi mai ales presupune o abandonare a batjocoririi semenilor , dar şi a propriului eu.

Să ne amintim de sfântul Ştefan cel Mare. Ştim cu certitudine că apela în toate cazurile la sfatul Duhovnicului său, nimeni altul deacât cuviosul Daniil Sihastrul. Apoi, după dezastrul de la Războieni, ne amintim că toată vina a aruncat-o pe umerii săi. Şi iată ce smerită constatare face: “Pentru păcatele mele, Domnul m-a pedepsit, dar Ţara n-a pierit”. Şi, simţim cu toţii, că sfântul Ştefan cel Mare veghează la liniştea României. Toate capitalele de judeţ ale Ţării au cel puţin o stradă care îi poartă numele, sau un liceu sau o instituţiei de învăţământ superior. Păcat că cei care îşi mai amintesc, din când în când, de Icoana făuritorului Neamului românesc, s-au lepădat de Crucea Ordodoxiei, şi de evlavia marelui Domnitor.

Datorită acestei mari cucernicii pentru Domnul Iisus Hristos, a lui Ştefan cel Mare, Domnul nu a lăsat Moldova să piară în negurile şi prăpastiile istoriei.

În 1940, România a pierdut o treime din trupul Ţării. De ce a îngăduit Domnul?!! Este foarte simplu de răspuns. Toţi contemporanii s-au plâns de desfrâul care a fost prezent la Casa Regală până la abdicarea lui Carol al II-lea. Apoi modul necreştinesc prin care a fost redus la tăcere, Corneliu Zelea Codreanu de către acelaşi Carol al II-lea. Dar şi Patriarhul României din acea perioadă, Miron Cristea, a spus, că mai de folos este să moară un om pentru Ţară (Corneliu Zelea Codreanu),  decât să piară România.

Nu s-a împlinit profeţia Patriarhului Miron Cristea. S-a adeverit ceea ce a profeţit Căpitanul Zelea Codreanu şi marele  istoric al religiilor, Mircea Eliade, şi nu ceea ce a săvârşit Patriarhul Miron. Adică, România a pierdut o treime din trupul Ţării, şi după război a fost satanizată de către Rusia Sovietică. “Roadele”, mai bine zis otrava, o simţim din plin şi acum în sufletul nostru.

Aici conduce lipsa evlaviei din inima unei Ţări. Care este starea spirituală a momentului? Reuşim în prezent să dominăm cu spiritul – materia -, aşa cum spunea întemeietorul Legiunii Arhanghelului Mihail? Acesta este primul semn al evlaviei. Cultivarea spiritului. Iubirea sărăciei, a blândeţii, a căinţei, a dreptăţii, a purităţii. Spus mai sintetic, înseamnă păzirea Legii Iubirii adusă de Mântuitor. Se lucrează la noi pentru toate acestea, scrise mai sus?  Este altă cale pentru a păşi pe treptele de lumină ce duc la Cer sau care “coboară” în inimi?

Oamenii evlavioşi sunt aidoma unor ghiocei albi ce înfruntă asprimea iernii-, şi care atrag privirea, o bucură, şi o sfinţesc. Să încheiem cu o concluzie finală. Peste tot s-a spus că evlavia face unitatea unui popor. Deci semnele atunci se vor arăta, când nu ne vom mai suspecta reciproc cu invidie, egoism, lipsă de credinţă şi altele asemenea. Românii au realizat cu ajutorul Domnului,  Unirea într-un Stat Naţional. Dar unirea între oameni lipseşte mai mult - îngrijorător de mult - în comparaţie cu unitatea altor popoare.

Evenimente. Apeluri. Petitii
Evenimentul duhovnicesc al anului la Iași: Părintele Rafail Noica si IPS Ieroteos Vlachos vin la Colocviul Internațional “Întâlnirea cu duhovnicul”, dedicat părintelui Sofronie Saharov

 

Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași organizează în perioada 13-15 noiembrie, la Iași și Mănăstirea Neamț, a V-a ediție a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicată Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993).

În acest an, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași organizează, în perioada 13-15 noiembrie, a V-a ediție a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul. Evenimentul dedicat Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993), care va reuni invitați de seamă din străinătate (Grecia, Marea Britanie și Franța) și din țară se va desfășura atât la Iași, cât și la Mănăstirea Neamț.

Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Colocviul Întâlnirea cu duhovnicul își propune să aducă în fața conștiinței creștinilor (laici, clerici și monahi) chipurile unor părinți duhovnicești care au avut o puternică influență asupra numeroșilor ucenici pe care i-au îndrumat, atât în mănăstiri, cât și în lume. În acest an, evenimentul va omagia personalitatea Părintelui Sofronie Saharov, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” Essex, Marea Britanie.

Participanții, veniți din mai multe zone ale Europei, sunt ierarhi, clerici, monahi și laici care, în mare parte, l-au cunoscut pe Părintele Sofronie și care ne vor aduce o mărturie despre acesta și învățăturile lui. Astfel, duminică, 13 noiembrie, începând cu ora 16.00, la Centrul de Conferințe Agora (fost Providența) va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, în cadrul căruia vor conferenția Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia și Ieromonahul Rafael Noica, fiul marelui filosof român, Constantin Noica.

Evenimentul va fi transmis live pe portalul doxologia.ro și pe pagina de Facebook: FB/doxologia.ro/.

De asemenea, luni, 14 noiembrie, și marți, 15 noiembrie, vor conferenția, printre alții și: Înaltpreasfințitul Părinte Serafim Joantă, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord; Ierom. Melchisedec, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Essex, Marea Britanie; Jean Claude Polet, de la Asociația „Sfântul Siluan Athonitul”, din Paris, Franța; Georgeos Mantzaridis, profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia; Monahul Nicodim Aghiopavlitul și Ieromonahul Filotheos Grigoriatul din Sfântul Munte Athos.

Din rațiuni organizatorice, în seara de 13 noiembrie, participarea la eveniment se va face exclusiv în baza biletelor de intrare, puse la dispoziție gratuit.

Laicii și preoții de mir pot ridica biletele astfel:

– rezidenții din Iași de la Secretariatul Centrului Eparhial Iași (Pr. Florin Călugăru – tel.: 0786504417; email: secretariat.mmb@gmail.com);

– persoanele din afara Iașului solicitând, nominal, rezervarea unui bilet pe adresa de email: info.simpozion@gmail.com.

Monahii și monahiile vor solicita și ridica biletele de la Sectorul Exarhat (Arhim. Nichifor Horia – tel.: 0734998030; email: prnichifor@gmail.com).

Accesul în sală se va face până la ora 15.45 și recomandăm să nu fie prezenți copii cu vârste mai mici de 7 ani, având în vedere fluxul mare de persoane și confortul celor mici.

Informații cu privire la cazare și transport de la Iași la Mănăstirea Neamț a celor care vor participa din afara Iașului la Colocviul Internațional Întâlnirea cu duhovnicul se pot obține de la dna. Iuliana Timofte, tel.: 0747103773, email: info.simpozion@gmail.com.

Program

Duminică, 13 noiembrie

09.00-12.00 Sfânta Liturghie – Catedrala Mitropolitană din Iași

16.00-16.30: Deschiderea Colocviului – Sala Mare a Centrului de Conferințe Agora – fost Providența

Film prezentare (Părintele Sofronie Saharov)

Cuvânt de deschidere: Decanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae”, Iași

Cuvânt de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

16.30-18.00: Înaltpreasfințitul IERÓTHEOS VLACHOS, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia, Prima mea întâlnire cu Părintele Sofronie Saharov (conferință)

18.20-20.00 Ieromonahul RAFAEL NOICA, Părintele Sofronie Saharov, starețul meu (conferință)

Luni, 14 noiembrie

7.00: Sfânta Liturghie – Biserica „Sfântul Gheorghe” – Catedrala Veche, Iași

SESIUNEA I (Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial – Iași):

10.00-10.05: Înregistrare audio Părintele Sofronie

10.05-10.25: Înaltpreasfințitul Părinte SERAFIM JOANTĂ, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Părintele Sofronie așa cum l‑am cunoscut

10.25-10.35: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie de Limasol-Cipru

10.35-11.00: Ierom. MELCHISEDEC, de la Mănăstirea ,,Sfântul Ioan Botezătorul” – Essex, Anglia, Cuvânt duhovnicesc al Părintelui Sofronie către un tânăr

11.30-11.35: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie

11.35-12.00: GEORGEOS MANTZARIDIS, profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia, Amintiri despre Părintele Sofronie.

12.00-12.05: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Înaltpreasfințitul Părinte Kallistos Ware

12.05-12.30: Monah NICODIM AGHIOPAVLITUL, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte Athos, Părintele Sofronie ca duhovnic în Mănăstirea Sf. Pavel – Sfântul Munte Athos.

12.30-12.50: Discuții

SESIUNEA a II-a (Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial – Iași):

15.00-15.05: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie.

15.05-15.30: Ierom. FILOTHEOS GRIGORIATUL, de la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos, Pocăința – centru al vieții în Hristos și al teologiei sfântului stareț Sofronie Saharov.

15.30-15.40: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Starețul Efrem Vatopedinul.

15.40-16.05: Pr. VASILIOS KALLIAKMANIS, de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia, Creșterea copiilor în gândirea Starețului Sofronie Saharov.

16.05-16.30: discuții

20.00-23.30: Priveghere în cinstea Sfântului Paisie Velicikovski (Vecernie și Utrenie) – Mănăstirea Neamț

Marți, 15 noiembrie

9.00: Sfânta Liturghie – Mănăstirea Neamț

SESIUNEA a III-a (Mănăstirea Neamț):

16.00-16.10: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie

16.10-16.30: JEAN CLAUDE POLET, de la Asociația „Sfântul Siluan Athonitul”, Paris, Franța, Arhimandritul Sofronie ca părinte spiritual – profil întemeiat pe principii teoretice și experiențe personale

16.30-16.35: Mărturie video despre Părintele Sofronie (Prof. Peter Buteneff – St. Vladimir, New York)

16.35-17.00: Pr. CONSTANTIN COMAN, de la Facultatea de Teologie „Iustinian Patriarhul” din București, România, Sfânta Scriptură în teologia Starețului Sofronie Saharov

17.00-17.10: Înregistrare video despre Părintele Sofronie (Monahia Mariam Zakka – Mănăstirea „Sfântul Siluan Athonitul” – Liban

17.10-17.30: Pr. Prof. GHEORGHE POPA, de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, România, Să vedem lumea așa cum o vede Dumnezeu. Perspectiva teologică a Arhim. Sofronie Saharov

17.30–18.00: Discuții

18.00- 18.30 Închiderea Colocviului

Sursa: doxologia.ro

 

Zilele Șaguniene, Sibiu, 22 noiembrie - 9 decembrie 2016

 

La Sibiu va avea loc, în perioada 22 noiembrie – 9 decembrie 2016, mai multe manifestări duhovnicești, culturale și academice organizate cu prilejul Sărbătorii Sfântului Andrei Şaguna (30 noiembrie). Evenimentele sunt organizate de Arhiepiscopia Sibiului, prin sectorul cultural, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, Muzeul Național Brukenthal și Biblioteca Județeană „ASTRA”, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

Programul manifestărilor este următorul:

 

Marţi, 22 noiembrie 2016

„Educație și misiune”
Zilele Andreiene în cadrul Facultății de Teologie

Ora 10.00 – Simpozionul Misiunea Bisericii în contemporaneitate. Reflecții asupra Sinodului pan-ortodox din Creta.

Locul: AULA Ioan Mețianu, Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu

Vorbitori: ÎPS Prof. Dr. Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului

Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, Decanul Facultății de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu

Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, Prodecanul Facultății de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu

 

Miercuri, 23 noiembrie 2016

Ora: 9.00 – Educație și misiune – Zilele Andreiene – Simpozion pentru studenţi

Locul: Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu

Responsabil: Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel

Ora: 12.00 – Expoziţia „Andrei Şaguna, în icoane și chipuri”

Locul: Salonul de artă contemporană al Muzeului Naţional Brukenthal, Strada Tribunei, nr. 6, parter

Responsabil: Emanuel Tăvală

 

Joi 24 noiembrie 2016

Ora: 9.00 – Educație și misiune – Zilele Andreiene – Sesiune de comunicări studenţeşti şi Workshopuri tematice

Locul: Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu

Responsabili: Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, Lect. Dr. Ciprian Toroczkai şi Asist. Dr. Corina Grecu

 

Vineri 25 noiembrie 2016

Ora: 9.00 – Simpozionul doctoranzilor în Teologie:

Cultură și tradiție ecleziastică ortodoxă

Locul: Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu

Responsabili: Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, Dr. Dragoş Boicu, Dr. Ştefan Mărculeţ

Ora: 10 – Aniversarea a 230 de ani de învățământ pedagogic românesc

Locul: Sala Thalia

Responsabil: Prof. Dr. Sorin Joantă

Ora: 12.00 – vernisaj Expoziţie SIBIU 825

Locul: Muzeul Naţional Brukenthal

Responsabil: Alexandru Chituţă (Muzeul Brukenthal), Emanuel Tăvală (Arhiepiscopia Sibiului)

Ora: 17.00 – Lansarea proiectului „Şuetele şaguniene” prin conferinţa Comunicarea Bisericii în era digitală, susţinută de către dl. Teodor Baconschi

Locul: Aula Ioan Meţianu a Facultăţii de Teologie

Responsabil: Emanuel Tăvală

 

Sâmbătă 26 noiembrie 2016

Ora 17.00: Lansarea cărţilor Facebook sau fabrica de narcisism şi Anatomia ratării

Locul: Librăria Humanitas – Constantin Noica, Sibiu

 

Marți 29 noiembrie 2016

Ora: 12.00 – Vernisarea expoziţiei de icoane Sfântul Ierarh Andrei Şaguna prin ochii tinerilor iconari din centrele Arhiepiscopiei Sibiului

Locul: Corpul B al Bibliotecii ASTRA

Responsabili: Pr. Vasile Dariciuc, Alexandru Dădârlat, Vicențiu Dragoş Băşa

Ora: 18.00 – Vecernia Mare cu Litie

Ora: 19.00 – Procesiunea cu Sf. moaște ale Sf. Ierarh Andrei Șaguna

Ora: 19.45 – Cuvânt de binecuvântare a pelerinilor († Dr. Laurențiu)

Ora: 20.00 – Slujba privegherii în cinstea Sf. Ier. Andrei Șaguna

Locul: Catedrala Mitropolitană

Responsabil: Arhim. Macarie Țuțul

 

Miercuri 30 noiembrie 2016 

Sf. Apostol Andrei și Sf. Ier. Andrei Șaguna

Ora: 9.15 – Sfânta Liturghie arhierească

Locul: Catedrala Mitropolitană

 

Marţi 6 decembrie 2016

Inaugurarea Centrului de Recuperare neuro-motorie de tip ambulatoriu „Sf. Nicolae”, Brașov
Miercuri 7 decembrie 2016

Ora: 11.00 – Ajutoarele lui Moș Nicolae, Centrul „Prichindelul”, Sibiu, Str. Bastionului

 

Joi, 8 decembrie

Simpozion „Tineri în comunitățile parohiale” – Modele pastorale pentru prezent și viitor în lucrul cu tinerii

Ora: 10

Locul: urmează a fi stabilit

Responsabili: Pr. Dr. Ciprian Cândea, Alexandru Dădârlat, Vicențiu Dragoş Băşa

 

Vineri 9 decembrie 2016

Concert de colinde al Corului Facultăţii de Muzică din Oradea în Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Ora: 18.00

 

 

CĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTII
Ortodoxia romantică - Pr. Cristian Muntean (CARTE)

În jurnalul său, „Biografia unui destin misionar”, părintele Alexander Schmemann folosea această expresie (Ortodoxia romantică) pentru a defini mai multe tendinţe ale Ortodoxiei contemporane care o transformă într-un ghetou lăuntric şi nu într-o chemare, o luptă şi, în definitiv, o viaţă. Aceste manifestări ar fi: nominalismul (de exemplu, patriarhatele inexistente), conservatorismul liturgic orb, cultul trecutului, preocuparea teologică aproape exclusivă pentru Sfinţii Părinţi, „apocalipticismul”, dispreţuirea lumii contemporane (cea a acestei lumi, în general), sentimentalism și cultul exteriorului (bărbi, sutane, mătănii, stil). Părintele explică mai departe că romantismul, în viaţă şi cultură, este, înainte de toate, un vis, primatul inimii asupra discernământului şi al adevărului. Dă la o parte realitatea de dragul unei realităţi imaginare, este credința în iluzii.

Aceste menifestări „romantice” întăresc şi întreţin percepţia mediocră asupra Bisericii ce este confundată fie cu activismul secular, fie cu falsitatea. De aceea, prima dimensiune a crizei din viaţa Bisericii este definită de părintele Schmemann prin sintagma: „o teologie înstrăinată faţă de Biserică şi o Biserică îndepărtată de teologie”.

Părintele Schmemann are o întreagă pledoarie legată de diferența între teologia academică şi cea pastorală pe care o dezvoltă în lucrarea: „Biserică, lume, misiune”, invitându-ne la reflexie şi acţiune. O referinţă marginală la această carte s-ar impune: ea apare în anul 1979 şi temele dezbătute sunt mai actuale azi ca niciodată.

***

Prefața de Protosinghelul Policarp Stoian - Mănăstirea Bran:
                     Elogiu desfățărnicirii tămăduitoare

De la o vreme încoace, a încetat să mai fie marginală tentația „pontărilor” editoriale de circumstanță prin felurite gazete, motivată exclusiv de obsesia generării cât mai  multor articole publicate care, compilate periodic, să îngroașe numărul cărților de natură a împodobi C.V.-uri bibliografice lipsite de consistență onorabilă. Fructe ale complexelor neasumate, vanității supraponderale sau oportunismului carieristic, multe asemenea volume își trăiesc tragi-comedia condiției de maculatură profitabilă doar meschinăriei unor calcule de imagine și profit profesional fără acoperire.
Ei bine, tocmai acestei tendințe impostoare (care nu cruță pe alocuri nici mediul bisericesc) i se sustrage vivace noua carte a Părintelui Cristian Muntean, adunând întru sine articole găzduite de-a lungul vremii de paginile publicațiilor Telegraful Român și Lumina. Tributare preponderent impactului unor lecturi precise asupra cugetului și inimii autorului, articolele în speță evidențiază accente, dezvoltă nuanțe, îmbogățesc perspective de interes deopotrivă teologic, filosofic și artistic.
Fără să supraliciteze uzanța limbajului academic ori a unui aparat scrupulos de note infrapaginale (artificii care adesea doar camuflează mai ingenios platitudini, stereotipii si chiar plagiate copioase), Părintele Cristian se mărturisește pe sine și între aceste coperți drept un nedezmințit pledant pentru spontaneitatea simplă și proaspătă a comunicării. Într-un stil ferit de ispita șabloanelor sau farafastâcurilor, frizând nu de puține dăți oralitatea pură, el exploatează salutar idei întâlnite în cărțile recent consumate – pentru că este realmente un devorator de orice literatură – , lansând provocări deloc comode acelei conștiințe bisericești (clericale sau nu) viciate de autosuficiență, inflexibiliate ori incultură.
Așa, de pildă, autorul se slujește de evocarea vieții Episcopului Vasile Coman ca pretext ideal pentru reflecția asupra caracterului eminamente pastoral și prea puțin academic al teologiei autentice. Aici e locul cel mai potrivit să remarcăm grija-manifest a Părintelui Muntean de a nu-și împovăra vreodată liber consmțit iscălitura cu adaosuri de tipul „Prof.” sau „Dr.”, convins că măsura cărturarului ori a dascălului de vocație se evidențiază în cu totul alte maniere.
Memoria aceluiași Vlădică Vasile îi mijlocește autorului și ocazia de a sublinia însemnătatea mărinimiei sufletești, duioșiei cuvântătoare, seninătății la chip, lipsei de aroganță, răceală și sfidare în caracterul unui adevărat arhipăstor, a cărui viață de fiece zi constituie o predică infinit mai grăitoare decât opera scrisă, discursurile sau rangurile.
Până și o potențial ternă înșiruire de date biografice cu privire la Protoiereul Bartolomeu Baiulescu al Brașovului devine fertilă meditării la faptul că Împărăția lui Dumnezeu este sensul istoriei și că această Împărăție este deja în mijocul nostru, ceea ce face din creștinism un eveniment unic și desăvârșitor al întregii istorii.
Referirile la activitatea protopopului Baiulescu sunt totodată construite în așa fel încât să sugereze unor parohii (pe cât de înstărite, pe atât de vegetative) ale momentului moduri cu adevărat ziditoare de a-și investi evanghelic surplusurile de energii sau finanțe: în cercuri catehetice, reviste misionare, asociații ortodoxe, școli confesionale, clinici de tratament, case de ajutor reciproc.
În fapt, fiecare articol alcătuitor al cărții subminează destule simptome ale încremenirii mentalității și acțiunii ortodoxe în prejudecăți confortabile psiho-fizic sau toxice teologic. Aflăm, bunăoară, că smerenia „dreptslăvitoare” se preface de la un timp în paravan al ignoranței ipocrite cu aere de „cool” tradiționalist, că ea a cam încetat să mai însemne „uitarea atentă” a propriilor virtuți și focalizarea pe gradul în care acestea ne transfigurează caracterul (Smerenia faptelor noastre).
Duhovnicilor li se reamintește apăsat că prima lor grijă se cuvine să fie aceea de a nu-și fi pierdut ei înșiși calitatea de ucenici, că meschinăriile unei paternități duhovnicești lipsite de experiență și discernământ rezidă într-un aplomb al curiozității față de amănunte irelevante și al aplicării decontextualizate a canoanelor penitențiale, că autoritatea duhovnicească este efectul recunoașterii unui model de viață care și-a asumat adevărul ideilor pe care le trăiește (Spovedania unui duhovnic).
Pretențioșii în a se etala găunos drept erudiți descoperă că cititul fragmentar și citatul obsesiv nu reușesc să mascheze absența formării temeinice care trece proba timpului prin aptitudinea de a construi ansamblul. Dascălii sunt invitați să conștientizeze absurditatea sistemului școlar în care profesorul nu învață și el alături de elevi. Contextul ar impune cum nu se poate mai bine recursul la criteriile unei veritabile estetici a evaluării școlare, fundamentate pe relația personală a profesorului cu elevii săi (Nevoia de educație).
Superficializării interacțiunii oamenilor până și în cadrele propriilor familii, Părintele Muntean îi găsește printre cauze „unghiul mort” din care-l abordăm pe celălalt, încăpățânându-ne să nu-l cunoaștem cu inima; cărți elementare ale literaturii pe care nimeni nu și-o mai însușește –  Micul Prinț – ne învață că în primul rând timpul dedicat aproapelui conferă valoare relației noastre cu el (Misiunea creștinei azi, Despre orbire).
Atrăgând atenția fără perdaf asupra spiritului pronunțat anticreștin al noilor legislații din zone geografice pretins democratice (SUA, Europa occidentală), autorul trăiește satisfacția de a regăsi până și la scriitori hrăniți din izvoarele altor spiritualități – Elif Shafak, de pildă – intuiția soluțiilor de rezistență lăuntrică față de ostilitatea veacului pe care ni le îmbie stăruitor Evanghelia: înmuierea și lărgirea inimii până la a cuprinde în pocăință și iubire întreaga umanitate (Merită să fiu creștin?).
Împrumutată din jurnalul preotului Alexander Schmemann, sintagma care dă titlul cărții de față (Ortodoxia romantică) vine să însumeze definitoriu reflexele păguboase ale unei „ortodoxii” contemporane decojite de viață și ghetoizate în manifestări precum disprețul superior față de lumea contemporană, pietismul cu accente magice, confundarea inovațiilor liturgice din ultimele secole cu tradiția Bisericii, idolatrizarea formelor exterioare, frica de a aplica îmbogățitor nuanțele teologiei patristice problemelor specifice veacului acesta. Exorcizarea credincioșilor de superstiții și fatalisme nu poate izvorî decât dintr-o readecvare a vieții Bisericii la propria ei învățătură.
Plecând de la pilda evanghelică a îngropării talanților, Părintele Cristian deplânge caracterul dizolvant al noilor ideologii care contestă existența adevărului obiectiv și pulverizează teoria valorilor, instituind un relativism subiectivist care aruncă în derizoriu cultura, moralitatea și spiritualitatea. Tipul uman pe care-l naște o asemenea paradigmă este non-creativul, fundamental incapabil de a-și înmulți vreun talant (Prețuirea talanților).
Astfel se deschide inevitabil tema educației, căreia un curent actual îi propune ca temelie absența oricărui fel de constrângere. Dimpotrivă, experiența dovedește de absolut fiecare dată că în comunitățile familiale sau școlare unde nu funcționează ierarhia și autoritatea, copilul nu învață niciodată de la sine să-și controleze pulsiunile, să-și decanteze dorințele, să-și ordoneze valoric criteriile. Sfârșește invariabil într-un egolatru capricios, solitar și profund debusolat, prizonier al viciilor și realității virtuale (Corectitudinea morală).
Fără ca familia și școala tradiționale să-i stimuleze exercițiul gândirii care-i dezvoltă personalitatea și discernământul, tânărul se transformă vertiginos într-o marionetă a globalizării, convins că viața se reduce la tehnologie, comuniunea – la socializare, fericirea – la consum. Or, Biserica îi semnalează tocmai aceste derapaje catastrofice care-i pun în pericol însăși integritatea și libertatea persoanei. De aici repulsia viscerală, devenită luptă fățișă, a „corectitudinii politice” neomarxiste față de creștinism (Haina de nuntă).
Practic, postmodernitatea tolerează Biserica exclusiv ca fapt istoric și social, refuzând-o însă violent ca fapt etern și metafizic. În logica perfidă a deconstructivismului, ea mimează dialogul cu Biserica doar pentru a-i negocia permanent adevărurile. Incompatibilitatea esențială între Biserică și postmodernism transpare însă deplin din caracterul totalmente opus al finalității lor: în vreme ce Biserica își asumă o lucrare destructivă în raport cu păcatul și reconstructivă în raport cu omul, postmodernismul parcurge programatic exact drumul „pe dos” (Școala și Biserica în viața comunității). Cu atât mai stringentă se învederează chemarea Bisericii de a oferi tânărului asaltat de această anticultură suicidală alternativa evanghelică a adevărului, unității, autenticității și frumuseții (Arta icoanei – o teologie a frumuseții).
Omul de azi, care arareori mai depășește emoțional și psihologic stadiul adolescenței, fluctuând între identități provizorii și efemere (Educație religioasă și educator), e limpede că va rezona cu teologia ortodoxă doar în măsura în care Biserica reușește să i-o împărtășească nu ca pe o filosofie academică, ci ca pe un sistem terapeutic complet, predat de oameni care s-au vindecat deja ei înșiși de patimi. Teolog prin excelență, duhovnicul este cel dintâi care lucrează ca medic duhovnicesc hrănit din propria experiență a harului, iar nu ca sfătuitor juridic, legislator moral sau teoretician al feluritor abstracțiuni (Sfânta Taină a Spovedaniei – terapia sufletului).
Gravitatea inconsecvențelor în modul cum Biserica își asumă lucrarea teologiei și duhovniciei determină deplasarea centrului său de greutate dinspre comunitatea euharistică vie și învietoare către un mecanism organizatoric și administrativ care le oferă membrilor cadrul satisfacerii unor nevoi religioase având drept unic ax propriul eu (Parohia, con-locuirea cu Hristos). Transformarea în religiozitate osificată și individualistă a evenimentului comuniunii cu Hristos este cel mai cumplit kitsch spiritual pe care-l trăiește Biserica, atrăgând după sine o sumedenie de alte contrafaceri, inclusiv liturgice și artistice (Kitschul religios).
Vitalitatea Bisericii depinde covârșitor de însănătoșirea parohiei prin recuperarea conștiinței unității euharistice a membrilor ei. Un pas deloc neînsemnat l-ar constitui restrângerea numerică drastică a fiecărei comunități, pornind de la înmulțirea generoasă a parohiilor. Dificultatea concretizării acestui ideal se leagă totuși de rutina nepăsării credincioșilor și de vanitățile arghirofile ce frământă un anumit segment al preoțimii. Oarecum paradoxal, exemplul concret al eradicării acestor două mari plăgi parohiale este de găsit cu supramăsură în... comunitățile ortodoxe din diaspora, mult mai bine închegate la toate capitolele (Preot și parohie azi).
În fond, contextul esențialmente secular de astăzi deschide Bisericii șansa providențială a reasumării condiției de diasporă duhovnicească, morală și culturală în spiritul creștinismului primar, unul profund maximalist sub aspect ascetic și misionar (Fenomenul migrației în parohii...). Astfel, răul aparent al societății tehnocrate refractare la transcendență poate responsabiliza mai acut ca niciodată Biserica spre a-și veni grabnic în fire, părăsind fascinația instituționalismului birocratizant care-i tarează dramatic viața și propovăduirea.
Creionările fugare de mai sus nu epuizează nici pe departe pleiada temelor incitante care fac din Ortodoxia romantică un admirabil prinos adus dezvrăjirii cugetului bisericesc de triumfalisme inepte. Iar soluțiile eclesial-curative cu care paginile sale ne ademenesc sunt semnificativ mai cuprinzătoare decât ar putea răzbate din această umilă uvertură, așezată dintru început sub pecetea rugăminții pline de umorul și modestia cu care Părintele Cristian își copleșește mereu interlocutorii: „Te rog, ai mare grijă ca nu cumva prefața să iasă mai bine decât volumul!”.
La drept vorbind, anevoie s-ar fi putut aștepta din partea unui poet-sacerdot, deopotrivă sincer și sensibil, o carte altcumva decât subversivă în cel mai binefăcător sens evanghelic. Tocmai de aceea se cuvin remarcate reverențios curajul pătrunzător al editorului și dezinvoltul gir părintesc al Arhipăstorului.

Septembrie 2016,                                                Protosinghelul Policarp Stoian
Mănăstirea Bran

Detalii despre carte / COMANDA

Patericul mănăstirilor nemțene - Arhimandrit Ioanichie Balan (CARTE)

 

Detalii despre carte / COMANDA

Cuvant despre moarte - Sfantul Ignatie Briancianinov (CARTE)

 

Prezentare:

Noi, pribegi de scurta vreme pe acest pamant, avem neaparata nevoie sa aflam care ne este soarta in vesnicie. Daca in vremea scurtei pribegii de aici avem toata grija sa inlaturam de la noi toate cele intristatoare si sa ne inconjuram cu toate cele placute, cu atat mai mult suntem datori sa ne ingrijim de soarta noastra din vesnicie. Ce savarseste cu noi moartea? Ce soarta asteapta sufletul dincolo de hotarul vesniciei? Nu cumva acolo nu este nici o rasplatire pentru binele si pentru raul pe care l-au savarsit oamenii pe pamant cu voie si fara voie? Nu cumva acolo nu este aceasta rasplatire, de vreme ce indeobste raul sporeste si biruieste pe pamant, iar binele este prigonit si patimeste? Neaparata, neaparata nevoie avem sa ridicam valul de pe taina mortii si sa zarim viitorul de dincolo de mormant al omului, pe care ochii trupesti nu-l vad.

Sfantul Ignatie Briancianinov

Detalii despre carte / COMANDA

Adevaratul și falsul ecumenism Perspective ortodoxe asupra dialogului dintre creștini - Aurel Pavel, Ciprian Iulian Toroczkai (CARTE)

 

Prezentare:

Poate fi considerat secolul XX ca fiind "secolul ecumenismului"? In mare masura da, caci niciodata in istoria crestinismului nu au fost facuti atatia pasi spre intarirea dialogului crestinilor cu alte religii. Confruntati cu alte religii sau cu fenomene fara precedent in trecut, crestinii au fost pusi in situatia existentiala de a-si reevalua esenta si rolul lor in lume.

Detalii despre carte / COMANDA

Spovedania, proba maturității duhovnicești - Pr. Dr. Vasile Gafton (CARTE)

 

Prezentare:

Spovedania ne supune la o probă existențială, și anume, aceea a regasirii noastre și a reafirmării nostre pe drumul spre autenticitate, spre adevăr, spre viață; ne face așa cum ne vrea nu lumea, ci Dumnezeu. După cum sugerează şi titlul, lucrarea are ca scop să demonstreze cu argumente teologice, dar şi de ordin psihologic, că Spovedania nu este o simplă formalitate, un lucru imperios necesar înainte de primirea Sfintei Euharistii, ci o lucrare, un examen care deschide posibilitatea atingerii unei culmi a existenţei. Curajul de care trebuie să dea dovadă fiecare om în faţa scaunului de spovedanie este firul roşu al acestei lucrări. Acest curaj îndepărtează orice soi de egoism, de răutate interioară şi îi determină pe toţi credincioşii să renunţe la falsităţile existenţei mundane, care de multe ori pătează nu doar existenţa lor, ci şi pe cea a celor din jur, şi să se apropie de Adevăr şi de Viaţă.

Curajul apropierii de părintele duhovnicesc şi de schimbare a vieţii sunt însoţite de cunoaşterea de sine, o altă condiţie „sine qua non“ pentru ca un credincios să atingă maturitatea duhovnicească. Nu în cele din urmă, rolul duhovnicului este esenţial în acest demers spiritual, pentru că „una din sarcinile importante ale pastoraţiei omului de azi este aceea de a ieşi în întâmpinarea căutării de sine a omului, de a-l încuraja în demersul său de a se maturiza duhovniceşte prin cunoaşterea de sine şi de a-l ajuta să îşi dorească să se deschidă spre Dumnezeu“, după cum remarcă şi subliniază Părintele Vasile Gafton într-unul dintre capitolele cărţii. (...) - Dr. Stelian Gomboș

Detalii despre carte / COMANDA

Martirii Ortodoxiei Teologia martiriului - Arhim. Spiridon Bilalis (CARTE)

 

Detalii despre carte / COMANDA

Limonariul sau livada duhovnicească - Ioan Moshu (CARTE)

 

Prezentare:

Citind aceasta carte, crestinul invata cat de importanta este purificarea de patimile inrobitoare prin sadirea si dezvoltarea virtutilor morale. Limonariul ii incurajeaza pe pacatosi sa se pocaiasca, pentru ca Dumnezeul nostru, Care vrea sa locuiasca in inimile oamenilor, poate "si din pietre sa-i ridice fii lui Avraam" (Lc. 3, 8) si poate sa faca "din pagani mucenici", cum zice o cantare liturgica. Lectura acestei carti ajuta la educarea sau imbunatatirea vietii crestinului care, cu usurinta, invata de la atletii lui Hristos stilul vietii lor ceresti.

Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei

Detalii despre carte / COMANDA

Carte de căpătâi pentru călugări și mireni -Arhim. Ioan Krestiankin (CARTE)

 

Prezentare:

Cartea aceasta este menită să îi ajute pe cei care tind către „cinstea celei mai înalte chemări”, către aflarea căii sigure şi drepte către mântuire, ca păşind pe ea şi trăind cu evlavie pe pământ, să moştenească şi Împărăţia cerească.

Detalii despre carte / COMANDA

Patimă și eliberare Scăparea din lanțurile și cursele pornografiei și ale masturbării - Andrei Dragulinescu (CARTE)

 

Detalii despre carte / COMANDA

Biserica Ortodoxă: trăire și credință - Grigorios Larentzakis (CARTE)

 

Prezentare:

O scurta dar cuprinzatoare prezentare a Bisericii Ortodoxe.

Detalii despre carte / COMANDA

Preot, parohie, înnoire Noțiuni și orientări pentru teologia și practica pastorală - Mitropolit Emilianos Timiadis (CARTE)

 

Prezentare:

Schimbarea unei atitudini de obstinație nu a fost niciodată ușaoră. Acțiunile înnoitoare întâlnesc deseori o rezistență enormă. Deși din punct de vedere ecclesiologic o parohie face parte din Biserica Universală a lui Hristos, totuși, ea este constituită dintr-o comunitate de oameni, bărbați și femei, care se luptă cu piedici și greșeli și care se împotrivesc deseori să înainteze mai departe pe calea creștină și să se lase puși la încercare. Undeva pe traseu progresul a fost oprit, iar parohia ne apare ca fiind statică și alcătuită din parohieni egoiști.
Înnoirea este considerată deseori ca un efort de a reactiva spiritual o parohie. Văzând numeroase anomalii, contradicții și stagnări alarmante în viața parohienilor săi, preotul dezvoltă tot felul de activități, deseori inovatoare, cu scopul de a aduce o viață duhovnicească mai consistentă. O asemenea muncă este, desigur, exhaustivă. Preocupă mintea, consumă energie, produce agonie, lacrimi; implică întreaga ființă. Există, însă și o capcană: preocupându-se prea mult de turmă, preotul poate ajunge să-ți neglizeje propria sa viață duhovnicească, nu-și mai vede deficiențele și uită să se înnoiască pe sine însuși. Iar dacă nu suntem înnoiți, atunci entuziasmul și credința noastră vor coborî la cel mai scăzut nivel, iar într-o zi sufletele noastre se vor goli, devenind un pustiu adevărat, devenind vid.

Mitropolit Emilianos Timiadis

Detalii despre carte / COMANDA

Noul Testament cu Psalmii (format mic - CARTE)

 

Detalii despre carte / COMANDA

Sfântul Maslu - Taina vindecării, Pr. David G. Bissias (CARTE)

 

Prezentare:

Lucrarea subliniază diversitatea de expresie a Tainei Sfântului Maslu în toate Bisericile Ortodoxe din întreaga lume. Intenţia principală a autorului a fost de a scoate în evidenţă faptul că viaţa sacramentală a Bisericii Ortodoxe nu este o colecţie de ritualuri „magice“ sau „mecanice“, ci şi o celebrare doxologică a vieţii noastre în comuniune cu Domnul Iisus Hristos. În aceste pagini sunt unite theoria cu praxisul pentru o mai bună înţelegere a Tainei Vindecării ca „semn exterior instituit de Hristos la care a fost adăugată o făgăduinţă divină a harului cu scopul de a sprijini şi confirma credinţa cuiva în această făgăduinţă“.

Cartea abordează aproape fiecare aspect al Sfintei Taine a vindecării, îndeosebi manifestarea sa istorică şi liturgică din veacul Sfinţilor Apostoli până în zilele noastre.

În această perioadă când se manifestă o preocupare faţă de reînnoirea spirituală a poporului creştin, care trăieşte într-o lume atât de diferită de cea a sfinţilor vechii Biserici, se acordă o mai mare atenţie locului central pe care Sfânta Împărtăşanie trebuie să îl ocupe în viaţa noastră. Autorul evidenţiază conexiunile istorice şi liturgice ale slujbei Sfântului Maslu cu Sfânta Euharistie, ungerea la Sfântul Botez şi Sfânta Mirungere, rânduiala binecuvântării pâinilor de la litie, Sfânta Pocăință.

Detalii despre carte / COMANDA

Întrebări și nedumeriri - Sfantul Maxim Marturisitorul (CARTE)

 

Prezentare:

Întrebări şi nedumeriri (Quaestiones et dubia) este una dintre lucrările timpurii ale Sfântului Maxim, scrisă cel mai probabil între 624 şi 626, înaintea disputelor hristologice. Este o colecţie de întrebări şi răspunsuri, exegeze la texte biblice şi patristice, gen literar foarte utilizat în epocă. Traducerea de faţă este prima traducere integrală în limba română, după textul grec editat de José H. Declerck, publicat în volumul 10 din colecţia Corpus Christianorum. Series Greaca, în 1982. Ediţia Declerck (239 întrebări) se bazează pe manuscrisul Vaticanus gr. 1703 şi schimbă radical viziunea asupra acestei opere, cunoscute anterior doar din ediţia mai veche din Patrologia Graeca 90 (79 întrebări), care a stat la baza traducerii Părintelui Dumitru Stăniloae, publicată în volumul 2 al Filocaliei.

Detalii despre carte / COMANDA

 

Descarca oferta completa de CARTI/Produse la zi (.xls) de la toate editurile ortodoxe din tara (3000 de titluri), precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc. Produse naturiste (.pdf)

Descarca oferta  Editurii Agaton reducere 20%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii www.agaton.ro - Libraria "Cartea ortodoxa prin posta" (3000 carti; 50 domenii) www.poruncaiubirii.agaton.ro    - Revista Porunca Iubirii www.biblioteca.agaton.ro            - Biblioteca ortodoxa - eCarti si cugetari www.edituraagaton.ro                  - Editura Agaton www.rugulaprins.go.ro                - Site al Asociatiei ORTOPRAXIA "Fericit cel ce citeşte… căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3) Periodicitate: lunar

Revista Porunca Iubirii  apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului Editor Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton) 0740054256; revista@agaton.ro Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese Director: Ioan Cismileanu Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula Redactori Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean ---------------------- ISSN 2344 - 0619 ISSN-L 1453 - 7567