Acoperământul Maicii Domnului	"Fiind de faţă şi mulţimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei, cel ce era întru totul al lui Hristos, şi-a ridicat ochii în sus şi a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul său Omofor."	Octombrie 2016

Sumar:
Biserica și societatea civilă, răspuns dur la jignirea adusă de Klaus Iohannis susținătorilor familiei tradiționale
Rolul pozitiv al BOR la Sfântul și Marele Sinod - Epistola Starețului Mănăstirii Stavrochinita din Muntele Athos
Patriarhii Rusiei și Serbiei, vizită oficială în Marea Britanie
Papa Francisc, primit în Georgia cu indiferență?
Două Biserici care au lipsit de la Marele Sinod din Creta, reprezentate la cel mai înalt nivel în România cu ocazia manifestărilor dedicate Sfântului Antim Ivireanul
Știri interne - octombrie 2016 (RO)
Știri externe - octombrie 2016 (EXT)
Ședință solemnă și ședință de lucru ale Sfântului Sinod al BOR - decizii istorice
Mitrop. Ierotheos Vlachos: Deciziile Ierarhiei Bisericii Greciei asupra “Sfîntului şi Marelui Sinod” şi soarta lor
Mănăstirea Petru Vodă: tăcerea e mai înțeleaptă în vreme de ispită
Cele patru tipuri de oameni funcţie de relaţia minte-inimă
Sfânta Parascheva cea mult folositoare
Părintele Arhiepiscop Iustinian Chira – Păstorul duhovnicesc autentic şi „Patriarhul” jertfelnic al Maramureşului Ortodox Voievodal şi al Sătmarului Strămoşesc şi Românesc (1921 – 2016)
Liceul Pedagogic, o nouă perspectivă...
Familie şi inteligenţă emoţională (2) - conştiinţa de sine
Cugetări memorabile, înţelepte şi mereu actuale
Părintele Nifon Boboia, duhovnicul Prislopului de azi
Precarităţi, neîmpliniri şi împliniri ale libertăţii (I)
Studiul Homescholing-ul în România 2016
Cea mai veche scriere și civilizație din lume a fost pe teritoriul de azi al României
La moartea bunului meu tată (10 octombrie 2016)
Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva - program 10-16 octombrie 2016
Sfinţire de Troiţă închinată Părintelui Gheorghe Calciu‏
Hristos - Pomul vieții, Sandu Florea (CARTE)
Rugăciunea curată a inimii Un studiu comparativ între scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog şi ale Sfântului Grigorie Palama privitor la rugăciunea curată a inimii, Sandu Florea (CARTE)
Sfinții Îngeri. Sfântul Înger Păzitor (format mic) - Daniel de la Rarau (CARTE)
Dumnezeu la Paris - Virgil Gheorghiu (CARTE)
Adevărul despre artele marțiale - O perspectiva ortodoxa - Maria Dimitriadou (CARTE)
Maica Gavrilia - asceta iubirii (CARTE)
Despre credință și îndoială - Mitropolitul Antonie de Suroj (CARTE)
Îndrumător de viață duhovnicească pentru începător, Calea ortodoxă către o relaţie mai profundă cu Dumnezeu (CARTE)
Cum să ne purtăm cu fiul adolescent- Sfaturi pentru părinți - Pr. Viktor Grozovki (CARTE)
Mărturie athonită - Vatopedidul Iosif (CARTE)
Experiențele mele lângă Sfântul Porfirie- Paraskevas Lambropoulos (CARTE)
Sfântul Paisie Aghioritul - ierom. Nathanael Neacsu (CARTE)



Tema lunii
Biserica și societatea civilă, răspuns dur la jignirea adusă de Klaus Iohannis susținătorilor familiei tradiționale

 

Basilica: Precizări cu privire la interpretările demersului Coaliției pentru Familie

În urma declarației președintelui Klaus Iohannis referitoare la demersul Coaliției pentru Familie în urma căruia 3 milioane de cetățeni români au solicitat modificarea art. 48, alin. 1 din Constituția României referitor la definirea familiei, Patriarhia Română face următoarele precizări:

Reacția Domnului Preşedinte Iohannis este un răspuns la „o solicitare ultimativă” a pastorului baptist Iuga Viorel privind atitudinea Președintelui faţă de familia creștină. Probabil acest demers a fost catalogat ca „solicitare ultimativă”. Oricum, un demers civic, perfect legal și validat de Curtea Constituțională a României, nu poate fi considerat în niciun caz o „cale a fanatismului religios”, sau o dovadă de intoleranță. Cel mai amplu demers civic din România, la care a participat un număr fără precedent de cetățeni, este un exercițiu democratic firesc şi necesar.

Propunerea de amendare a Constituției nu reprezintă „o solicitare ultimativă”, ci o chemare firească la exprimarea democratică a voinței cetățenilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societății, familia. Solicitarea are ca scop principal protejarea familiei, a părinților şi a copiilor, şi nu condamnarea altor persoane. Pledarea pentru definirea mai clară a naturii familiei este justificată nu doar de rațiuni ale moralei creștine, ci și de realitatea dramatică a prăbușirii demografice atât în România, cât și în celelalte țări europene. Ne exprimăm speranța că demersul moral și civic al Coaliției pentru Familie va fi înțeles corect de către toate autoritățile statului român și că i se va da curs conform Constituției.

Declarația lui Klaus Iohannis pe tema familiei tradiționale, formate din bărbat și femeie:

„În chestiunea modificării Constituţiei încă nu este rândul meu să mă exprim, va veni puţin mai încolo rândul meu (…) Eu cred că trebuie să revenim la ceea ce se numeşte toleranţă şi la acceptarea celuilalt, acceptarea celuilalt cu bune şi rele. Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative, eu nu cred în ele şi nu le sprijin, eu sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii către celălalt.”

Reacții vehemente la declarația hazardată a președintelui Iohannis

Coalitia pentru familie

Coaliția pentru Familie solicită Președintelui României să clarifice declarațiile pe care domnia sa le-a făcut ieri, referitor la demersul prin care 3 milioane de cetățeni au solicitat un referendum pentru revizuirea articolului 48(1) din Constituție, cu privire la familie.

Solicităm aceste clarificări în condițiile în care presa a preluat și interpretat declarația d-lui Președinte ca pe un semnal clar de opoziție față de inițiativa cetățenească. Mai mult, presa internațională le-a legat, într-un mod periculos apreciem noi, de apropiata decizie a Curții Constituționale care se va pronunța pe 27 octombrie asupra cererii unui cuplu de bărbați de a le fi recunoscută în România „căsătoria” încheiată într-un alt stat. Există riscul ca declarația de ieri a Președintelui României să fie interpretată, în lipsa clarificărilor, ca o opoziție fermă și principială la exprimarea civică a creștinilor, în condițiile în care inițiativa cetățenească a fost sprijinită de toate cultele creștine recunoscute în România. Catalogarea unui demers cu o asemenea susținere în societate ca fiind expresia „fanatismului religios” ar fi expresia unei atitudini antidemocratice și anticonstituționale.

Totodată, subliniem necesitatea ca poporul român să fie cel care să decidă, prin referendum, asupra acestei probleme de importanță vitală pentru existența sa colectivă. Suveranitatea poporului nu poate fi pusă în discuție de nimeni și nu poate constitui obiectul niciunei negocieri (Constituția României. Titlul I, art. 2). Odată cu publicarea deciziei unanime a Curții Constituționale, care a constatat conformitatea inițiativei cetățenilor cu Constituția și cu principiile democratice, solicităm Parlamentului României să urgenteze procedurile legislative privitoare la discutarea și votarea inițiativei noastre de revizuire constituțională. Mai mult ca niciodată sperăm și ne rugăm pentru izbânda inițiativei noastre, a celor 3 milioane de cetățeni români care s-au adresat Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român.

Părintele Constantin Sturzu:Tocmai am aflat că sunt un fanatic religios

"Tocmai am aflat și eu că sunt un "fanatic religios"... Domnule Președinte, dar pe Dumnezeu, care a creat un bărbat și o femeie (pe Adam și pe Eva) și i-a binecuvântat să fie o familie, cum L-ați caracteriza?". Părintele Constantin Sturzu a fost o lungă perioadă de timp purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, începând din mandatul la cârma instituției a actualului patriarh Daniel. În acest moment, Constantin Sturzu îndeplinește rolul de preot misionar în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

Asociația Christiana

Conform unui comunicat primit la redacție, președintele Iohannis nu a spus ce gândește înainte de alegeri, de teama de a nu fi ales. Asociația Christiana îi amintește fostului primar al Sibiului că românii nu sunt fanatici, ci sunt un popor „blând și cumsecade”. Iată câteva spicuri din comunicatul primit pe adresa redacției ActiveNews: „Stimate domnule Președinte,  

V-ați exprimat în sfârșit în defavoarea modificării art. 48 din Constitutie. Probabil ați fost sigur că nu se va reuși și acum ați văzut că s-a îngroșat gluma. În sfârșit ați spus ceea ce gândiți. Încercăm să vă ajutăm pentru a nu rămâne pentru multă vreme în confuzie:

Dacă cei 3,5 milioane de români care susțin definirea tradițională, creștină și nepăcătoasă a căsătoriei v-ar fi cunoscut opinia înainte de alegeri, vă asigurăm că nu ați fi ajuns ,,prin vot liber” președintele României. (...) Apărarea căsătoriei naturale este o luptă deschisă și normală a generației de astăzi pentru modul cum generațiile viitoare pot să evite pacatul, în condițiile în care politicienii nu au fost și nu sunt niciodată preocupați nici de valoarea virtuților creștine, nici de dezastrele biologice, morale și spirituale ale păcatelor... Spuneți că nu sunteți de acord ,,cu fanatismul religios”. Este regretabil că ne faceți pe atât de mulți fanatici.Vă asigurăm că nu sunteți președintele unui popor fanatic, ba chiar sunteți președintele celui mai blând și cumsecade popor. ,,Nici dictatura majorității asupra minorității, dar nici dictatura minorității asupra majorității”

Stelian Tanase: SUNT UN FANATIC RELIGIOS !?

Nu există – dupa opinia mea – nicio legatură între fanatismul religios și a accepta/a respinge familia formată din persoane  de același sex. Or fi trei milioane de fanatici religioși (citi au semnat memoriul impotriva modificarii Constitutiei in România!? Ortodoxisti radicali, trandionalisti si bigoti care refuză sa accepte homosexualitatea ca pe ceva normal !? Ma indoiesc fff tare. Poti foarte bine să nu accepti homosexualitatea si să fii ateu. sau un practicant moderat al unui cult. De ce nu!?Mă clasific conform ziselor președintelui printre fanaticii religioși din țara asta. Nu doresc modificarea Constituției. Nu sunt adeptul  asa-zisei ” corectitudini politice”de care face uz aici Klaus Iohannis. Cred că modul cum definește Constituția noastră familia – ca unirea dintre persoane de sex diferit – este corect. „Sunt adeptul toleranței, încrederii și deschiderii față de celălalt” incheie președintele Iohannis. De acord, dar dacă îl taxezi pe cel care nu crede ca tine că e fanatic religios, ai făcut deja primul pas spre intoleranță. Se aplică o etichetă pentru a avea motive să combati o idee, o credință, o atitutudine. Fanatismul este in altă parte in acest caz.  Vreau să cred că a fost doar o gafă și atît, o exprimare nefericită.

ActiveNews: Mesaj RĂSCOLITOR al unui român de la Chișinău după ultimele afirmații ale celui „pentru care am stat cu toată familia în frigul din noiembrie 2014”: Mă cuprinde o frică nebună de noul bolșevism care vine de această dată dinspre București

Una dintre aceste reacții a venit de peste Prut, din partea jurnalistul român Ștefan Secăreanu. Acesta s-a declarat șocat de afirmațiile președintelui Iohannis, afirmând că se simte umilit de acesta. „Rămân perplex după ce aflu că dincolo de Prut președintele Iohannis îi insultă numindu-i „fanatici religioși” pe cei peste trei milioane de români (inclusiv pe mine) care au susținut prin semnătură demersul Coaliției pentru Familie în vederea revizuirii Constituției în sensul definirii căsătoriei ca uniune între femeie și bărbat. Cu un asemenea președinte, pentru care am stat cu toată familia în frigul din noiembrie 2014 ca să-l votăm la ambasada României de la Chișinău, îmi piere pofta de unire… Mă simt de mii de ori mai umilit decât atunci când ocupantul bolșevik îmi interzicea la școală, mie, copilului basarabean, să citesc cărți în limba română, de mii de ori mai umilit decât buneii noștri care au fost ridicați în puterea nopții și duși de bandele lui Stalin în fundul Siberiei pentru simplul fapt de a fi români și de a-L iubi pe Dumnezeu… Mă cuprinde o frică nebună de noul bolșevism care vine de această dată dinspre București… Peste trei milioane de români făcuți de Iohannis „fanatici religioși”… Trei milioane… cât toată Basarabia!”

Alexandru Racu:... În opinia mea, secretul acestei intervenții rezidă în limbajul limitat și gândirea binară și nediferențiată a președintelui nostru. Nu cred că el a reflectat vreodată, în mod serios, la conținutul unor noțiuni precum cele de toleranță și fanatism, sau la implicațiile juridice și antropologice ale familiei homosexuale. Pentru simplul moitv că nu este capabil de o astfel de reflecţie. În schimb, el știe doar că trebuie să se conformeze fișei postului, adică știe că trebuie să fie un președinte european și că un președinte european trebuie să fie un președinte tolerant și că un președinte tolerant trebuie să susțină familia homosexuală. Pe cale de consecință, cine nu gândește ca el nu poate fi decât un președinte asiatic, comunist și fanatic. La fel cum nu e capabil să sesizeze multitudinea de nuanțe intermediare aflate între aceste definiții asupra cărora nu a reflectat niciodată, tot așa, el nu e capabil nici să facă diferența între somația ridicolă a unui pastor agitat și un demers semnat de trei milioane de români, unii dintre ei chiar atei, susținut de liderii tuturor cultelor religioase din România și a cărui constituționalitate a fost confirmată de Curtea Constituțională. Pentru că nu este în stare să facă deosebirea între cazul particular și totalitatea cazurilor. Sigur, printre cei entuziasmați de intervenția lui Iohannis se numără și alte persoane care recurg la același gen de reducționisme și dihotomii simpliste: unii o fac din rea credință și fanatism antireligios, alții pentru că mai mult nu îi duce capul. După părerea mea, Iohannis se integrează în această ultimă categorie. Există totuși o diferență: în această ultimă categorie există și destule persoane cu o inteligență primitiv-adaptativă suficient de dezvoltată pentru a înțelege că statutul lor social și profesional depinde de conformarea cu agenda drepturilor omului varianta gay-inclusive...

EVZ/ Adrian Patrusca: Mă autodenunț: sunt fanatic religios!

Sfielnicul Iohannis de odinioară, care căuta cu lumânarea liturghiile ortodoxe și anturajul ierarhilor BOR, adormindu-le vigilența cu tirade ecumeniste, și-a dat brusc arama de Bruxelles pe față. A fost un atac fulgerător. Năucitor. Au trebuit câteva ore pentru a apărea primele reacții. Președintele României tocmai acuzase de „fanatism religios” trei milioane de români. Potrivit declarației publice a lui Iohannis, nici mai mult, nici mai puțin decât unul din șase români este fanatic religios. Adică este pus alături de jihadiști, de descăpățânătorii de la ISIS, de satrapii de la Boko Haram sau de talibani...  „Agenda gay” a Bruxelles-ului nu este una benevolă, în ciuda afirmațiilor contrare, care susțin că rezolvarea problemei rămâne la latitudinea fiecărei țări membre în parte. În realitate, lucrurile nu stau nici pe departe așa: nimeni nu se impacientează dacă lucrurile mai întârzie, trenează. O bruscare ar risca să atragă resentimentele populațiilor față de liderii de la Bruxelles, care și așa nu sunt foarte simpatici. Se speră că, mai devreme sau mai târziu, bombardamentul cu „Corectitudine Politică” își va face efectul și situația se va „coace” din punct de vedere ideologic, iar „agenda” se va rezolva de la sine... În fine, inițiativa Coaliției pentru Familie mai reprezintă un pericol grav pentru „establishment”-ul european: ea a solicitat convocarea unui referendum. Or, mai ales după Brexit, doar simpla rostire a cuvântului ridică perii în capul Bruxelles-ului... Pentru a face economie sistemului și a-l scuti de eforturi logistice, folosesc această ocazie și mă autodenunț: sunt fanatic religios!

Mirel Palada: Să vă explic. Să vă prezint analogii și exemple semnificative, să înțelegeți cu toții. Statul român, în momentul de față, este de acord cu mersul mașinilor pe străzi, dar interzice depășirea anumitor viteze. Cu cît mergi mai repede, cu atît pedeapsa este mai mare, de la contravenție la infracțiune. Statul român este de acord cu condusul la volan, dar nu-ți dă voie să conduci beat. Statul român este de acord cu vorbitul la telefon, dar nu-ți dă voie să vorbești la telefon în timp ce ești la volan. Statul român, în momentul de față, este de acord cu fumatul, dar interzice fumatul în spațiile publice... În momentul de față, statul român este de acord cu practicarea homosexualității, dar nu este de acord ca raporturile homosexuale să se extindă și asupra consecințelor legale din zona întemeierii unei familii. Cu toate cele de rigoare, pe care un avocat în drept civil vi le poate explica cu mult mai multe detalii decît mine. Mai mult: milioane de români au semnat o petiție în acest sens. Atenție! Nu împotriva homosexualității, deși probabil nu sînt de acord nici cu acest comportament sexual (sondajele arată că avem majorități puternic peste 50% care nu acceptă homosexualitatea). Ci împotriva modificării definirii familiei și a legilor din jurul familiei. Această petiție a fost sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, una din principalele instituții sociale din România, fie că ne place, fie că nu, și a fost considerată constituțională de către Curtea Constituțională, una din principalele instituții de drept din România, fie că ne place, fie că nu... Ce-i cu voi, oameni buni? Ce-i cu tine, Iohannis? Așa de scîrbă ți-e de poporul ăsta? În halul ăsta nu înțelegi legile țării?

Gigi Becali i-a răspuns lui Iohannis: „Dacă tu ești minoritate etnică și religioasă, de ce candidezi în poporul ăsta, du-te la minoritatea ta!"

Astfel, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Talk B1 moderată de Irina Petraru, Becali l-a atacat dur pe președinte pentru că nu se implică și pentru că face parte dintr-o minoritate religioasă. „El nu sprijină. Cine îl bagă pe el în seamă dacă sprijină sau nu, noi vorbim de un referendum care a luat semnături de la 3 milioane de români și care s-a cerut la Curtea Constituțională dacă este constituțional sau nu ca să trecem în Constituție ce înseamnă căsătoria între un bărbat și o femeie" a afirmat finanțatorul Stelei. „Noi acum îl băgăm în seama pe Iohannis să vedem ce părere are. Noi nu suntem în comuniune cu el, minoritatea lui religioasă este 1 % din România, iar noi suntem 90% noi nu îl intrebăm pe el ce facem noi în țara noastră" a continuat Becali. Luther a fost un mare eretic pentru că a rupt din biserică, mare păcat, ce contează ce spune Iohannis că cei ca el oricum nu se mântuiesc. Mai repede se mântuiesc homosexualii decât luteranii" a mai afirmat omul de afaceri. „Ce facem noi, ce îl interesează pe el ce facem noi cu Constitutia și legile noastre? Dacă tu ești minoritate etnică și religioasă de ce candidezi în poporul asta, du-te la minoritatea ta!" Gigi Becali a mai afirmat că el a susținut financiar Coaliția pentu Familie cu aproximativ 40.000 de euro pentru că este treaba societății civile de a se implica „în cele lumești" și nu a Bisericii Ortodoxe care se ocupă de cele „cerești”.

Bogdan Vlădău, model și solist vocal, susține referendumul pentru protejarea familiei. Cu toate că sunt peste trei milioane de semnături, se pare "că parlamentarii noștri, politicienii noștri drăguți nu ne bagă în seamă. Oare chiar nu contăm? Câte milioane trebuie să fim ca să fie convinși că trebuie să ia atitudine, că de aia sunt acolo puși de noi, să facă ceva pentru țara asta și pentru noi. ", scrie Bogdan Vlădău pe Facebook. „Eu am aflat despre fenomenul ăsta pe Facebook, de faptul că se strângeau semnături. Era într-o fază incipientă când am văzut fenomenul. Trebuie să recunosc că nu am crezut că se va ajunge la trei milioane de semnături! Adică, se pare că totuși noi, românii, putem să fim uniți într-o direcție în care credem realmente. Și asta e una în care chiar credem. La noi, familia dinainte de Ștefan cel Mare era compusă dintr-un bărbat și o femeie. Totuși, cu toate aceste trei milioane, se pare că parlamentarii noștri, politicienii noștri drăguți nu ne bagă în seamă. Oare chiar nu contăm? Câte milioane trebuie să fim ca să fie convinși că trebuie să ia atitudine, că de aia sunt acolo puși de noi, să facă ceva pentru țara asta și pentru noi. Și pentru ei, în primul rând. E cumplit că trebuie să ne luptăm cu un fenomen care încearcă să ne demonstreze că noi nu mai suntem normali și că trebuie să fim ca ei ca să intrăm în normalitate. Trebuie să fim mai deschiși la cap ca să intrăm în rând cu lumea. Eu nu consider că un copil poate crește sănătos din punct de vedere mental într-o familie în care și mama, și tata sunt de același sex. Eu nu am cum să cresc ca om dacă nu-mi fac o familie, dacă n-am copii, dacă n-am o soție. Mă-mprăștii, așa, în foarte multe direcții. Și homosexualitatea te duce în aceeași direcție. N-ai cum să ai o relație stabilă fiind homosexual. Nu cred că ai cum.”

 

 

 

 

ACTUALITATEA religioasă
Rolul pozitiv al BOR la Sfântul și Marele Sinod - Epistola Starețului Mănăstirii Stavrochinita din Muntele Athos

 

EPISTOLA ÎNTÂISTĂTĂTORULUI MĂNĂSTIRII STAVRONICHITA CĂTRE SFÂNTA CHINOTITĂ A SFÂNTULUI MUNTE DESPRE SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD 

Din Sfântul Munte 21-7-2016

Către Cinstita Sfântă Chinotită

A Sfântului Munte, Careia

Preacuvioșia Voastră o Îmbrățișăm frățește în Domnul,

În acord cu porunca Dublei Sinaxe extraordinare (a 202-a reuniune), m-am deplasat în Creta între 15 și 26 iunie în acord cu programul care mi-a fost trimis de la Secretariatul principal pentru lucrările Sfântului și Marelui Sinod Panortodox, in calitate de consultant al delegației Patriarhiei Ecumenice.

Această calitate de consultant s-a dovedit la desfășurarea lucrărilor Sfântului Sinod că era onorific-consultativă, câtă vreme nu ni s-a conferit eventual nici o autorizație și nu ni s-a cerut participarea la vreo lucrare aferentă. Am avut totuși posibilitatea participarii depline la lucrările Sfântului Sinod și la manifestările aferente. Urmarea acestui fapt a fost contactul cu membrii nu numai din delegația Patriarhiei, ci și cu cei ale celorlalte Biserici. Deci am avut prilejul să cunosc și să comunic cu o mulțime de arhierei, să primesc rugăciunea lor și, în același timp, să primesc respectul lor față de Sfântul Munte, dar și al așteptărilor lor pentru continuarea vieții duhovnicești exemplare făptuitoare și a razei [trimise] către lumea aflată în felurite împrejurări. De asemenea, m-am încredințat de simplitatea și primirea neprefăcută a mai multora dintre ei, după cum și comuniunea cu ei în Duhul Sfânt, înțelegerea și identitatea apropierii în multe dintre temele Sfântului Sinod, dar și în multe altele.

Conștiinciozitatea aceasta și consecvența față de calitatea de Arhiereu ortodox au fost vădite la majoritatea zdrobitoare a membrilor Sfântului Sinod, așa încât să fie mai tare sesizabilă și clară imposibilitatea unora dintre ei de a primi și exprima discret și la vreme cuvântul teologic,după cum și influența energică a unora cu cuget lumesc. Totuși nu putem imputa nimic nimănui, cel puțin nu ne-a lăsat nici unul să ne gândim la ceva similar, dispoziție sau intenție de a relativiza credința ortodoxă și mai ales cu privire la dialogul și contactul cu romano-catolicii. Dimpotrivă, s-a aprobat și s-a semnat că este inacceptabilă medota de prozelitism a uniației.

Este într-adevăr inacceptabilă și fără temei toată polemica împotriva Sfântului și Marelui Sinod și se dovedește acum mai ales din cele ulterioare că opoziția a convins să atragă încă și pe frații buni cu argumente care se sprijiă pe presupuneri și suspiciuni ca să creeze un cadru de acuzații calomniatoare, care, la o ultimă privire, se întoarce chiar împotriva Bisericii Ortodoxe neprihănite. Pentru că, într-adevăr, dacă o parte din acuzațiile care au fost lansate împotriva Sfântului Sinod ar avea vreo substanță, atunci pe drept cuvânt va putea oricine să se întrebe dacă mai subzistă Biserica Ortodoxă. Totuși în ciuda opoziției, Sfântul Sinod al atâtor arhierei ortodocși și destui alți membri ai acestuia (consultanți), a arătat că harul eficient și de viață făcător al Preasfântului Duh este lucrător nu numai în spațiile ortodoxe după tradiție, ci se extinde în toată lumea pe considerentul condițiilor sociale formate și dă mărturie de adevărul Unuia-Născut și cheamă pe toți la mântuire.

Mai concret, Sfântul și Marele Sinod s-a ocupat cu șase teme, care au fost pregătite de Comisiile presinodale Panortodoxe și care au fost trimise tuturor Bisericilor Ortodoxe și Sfintei noastre Chinotite, și s-a căutat poziționarea corespunzătoare în privința lor.

Astfel, prima temă, „Misiunea Bisericii în lumea contemporană” fost completată într-un punct cu o clarificare teologică mai bună a textului. A fost pus ca început al textului pasajul: „Căci așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Lui cel Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” ș.c.l., după cum s-a adăugat, de asemenea, și al cincilea paragraf, care se referă la misiunea sfântă, ce înseamnă că metafora mesajului Evangheliei în acord cu ultima poruncă a lui Hristos: „Mergând…” constituie misiunea Bisericii de-a lungul timpului. De asemenea, au fost unele îmbunătățiri și eliminări în formulările capitolului A despre valoarea omului și la B despre libertate și responsabilitate, la care a fost adăugat la al doilea paragraf ca o consecință a răului și fraza „fenomene bolnăvicioase observate de folosire a unor substanțe care generează dependență și supunerea față de alte deprinderi”.La final, la capitolul mai extins F s-au făcut unele reformulări la paragrafele 11, 14 și 15. Considerăm că este mai important adaosul la paragraful 14, care spune:

„Biserica, în timp ce așteaptă recapitularea tuturor în trupul lui Hristos, reamintește oricărui om care vine în lume că Hristos iarăși va veni la a Doua Venire a Lui „să judece viii și morții” și că „împărăția Lui nu va avea sfârșit”.

Prin acest adaos este clarificată perspectiva Bisericii și se arată că scopul omului este atingerea pregătirii lui pentru participarea la împărăția cerească a Domnului, ce va să vină. Textul despre care vorbim s-a finalizat cu mențiunea că „Biserica evidențiază dragostea jertfelnică a Domnului ei răstignit ca singura cale către o lume a păcii, dreptății, libertății și solidarității între oameni și între popoare, a căror singură și ultimă măsură este mereu Domnul, Care S-a jertfit pentru viața lumii…”.

La a doua temă, Diaspora ortodoxă, nu au existat observații importante. A fost adăugată Canada la regiunile episcopiilor reunite ca o regiune deosebită, după cum, de asemenea, și la regulamentul acestor reuniuni, la articolul 5, paragraful 3, fraza cu celelalte Biserici a fost îndreptată cu neortodocșii, arătând în felul acesta și tensiunea corpului Sfântului Sinod cu referire la această temă. S-a făcut dezbatere cu referire la corectitudinea canonică de a fi pus un episcop în fiecare regiune – oraș. Totuși s-a ajuns la constatarea comună că, pe motivul emigrării și al legăturilor puternice ale emigranților cu locurile lor de origine, nu este posibil să fie înfăptuită acrivia canonică și a fost acceptată soluția intermediară a Reuniunilor Episcopale pentru o prezență comună ortodoxă a conducătorilor fiecărui loc, totuși cu perspectiva normalizării situației pe viitor.

La tema a treia, Autonomia și modul proclamării ei, nu a existat nici o cercetare substanțială în afară de unele problematizări, pe care le-a exprimat episcopul Ștefan de Talini și Estonia.

La tema a patra, Taina nunții și impedimentele ei, sunt condamnate limpede presiunile pentru recunoașterea noilor forme de conviețuire, așa-numita căsătorie civilă, ca fiind diferită de nunta binecuvântată de Dumnezeu și de Biserică, acordurile de conviețuire de același sex, precum și orice altă formă de conviețuire diferită de nuntă. La impedimentele pentru căsătorie au fost făcute modificări precise, care se arată că nu aduc nici o schimbare la situația dominantă, totuși dau dreptul la bănuiala de schimbare a poziției Bisericii față de tema nunții a doua pentru clerici. Concret, paragraful 4, deși spunea că „Preoția constituie, în acord cu tradiția canonică în vigoare (canonul 3 al Sinodului cinci-șase din Trulo) o piedică pentru încheierea nunții” a fost formulat după cum urmează: „Preoția însăși prin sine nu constituie piedică pentru nuntă, totuși, în acord cu tradiția canonică în vigoare (canonul 3 al Sinodului cinci-șase din Trulo), este interzisă încheierea căsătoriei după hirotonie”. Nădăjduim că nu va fi folosită această formulare de cineva pentru eludarea poruncii clare a sfintelor canoane. Totuși ar fi o omisiune să nu menționez intervenția Arhiepiscoplui Poloniei, că taina nunții este sfântă și înaintea lui Dumnezeu, iar unirea pe care o conferă celor care se apropie are tărie veșnică și se întinde și în veacul viitor și pentru aceasta nu poate să fie îngăduit unui preot să degradeze valoarea acestei Sfinte Taine și să fie o pildă negativă pentru pliroma Bisericii.

De asemenea, la paragraful 5.I, referitor la căsătoria ortodocșilor cu neortodocșii, a fost scoasă partea a doua a ei, care făcea referire la posibilitatea binecuvântării ei prin pogorământ și iubire de oameni, spre satisfacția Bisericii Georgiei. Totuși, ultimul paragraf 7 despre aplicarea iconomiei bisericești a fost pus imediat după, ca paragraful 5.II, care lasă în final la judecata fiecărei Biserici subiectul săvârșirii căsătoriilor mixte.

La tema a cincea, Importanța postului și păzirea lui astăzi, unde nu a existat deloc nici o propoziție de schimbat în respectivul text, superficialitatea, după părerea mea, a câtorva episcopi a provocat nu puțină dezbatere. La început s-a cerut de către Mitropolitul Pergamului să fie scoasă ultima frază a primului paragraf, care întregea paragraful, care spunea despre post: „Și ca o icoană a veacului viitor”, care, după cum se menționează în același paragraf, este o expresie scoasă din Triod. Deci considera Preasfințitul că nu se poate să fie legat de veacul viitor postul deoarece noi dezlegăm și încetăm postul după Paști și pentru că definiția chip trebuie să se refere la Hristos sau la omul plăsmuit după chipul lui Dumnezeu. Cred că nu este nevoie de o înțelepciune deosebită pentru a înțelege oricine că definiția chip constituie în teologia ortodoxă o noțiune polisemantică și cântărețul vrea, în situația de față, să ne învețe și să ne inițieze că prin post ne pregătim și pregustăm viața vitoare și singurele bunătăți duovnicești ale ei nestricăcioase și neprețuite, care trebuie să se împlinească figurat și în viața de față, [fiind] scopul nostru principal. Totuși, cu acordul Preasfințitului Irineu de Baska și în ciuda întregii intervenții corecte a Preasfințitului Ierotheos de Nafpaktos, fraza aceasta din Triod a fost scoasă din text.

În continuare, a fost intervenția din partea a doi episcopi în principal, unul din Biserica Greciei și unul din Biserica Ciprului, care, exprimându-și propriile opinii, au susținut cu căldură și cu dibăcie retorică ușurarea lumii de posturile exagerate și consfințirea unor posturi facultative și asumate, depunând eforturi, nădăjduim că din neștiință și bunătate, să atragă Sfântul Sinod spre necuviința teologică de compromis și adaptare a Bisericii la duhul lumesc și nu de promovare și călăuzire a lumii de către Biserică spre desăvârșirea evanghelică în acord învățătura caracteristică a sfintei noastre Tradiții despre acesta. În final, la strigătul multor episcopi să rămână precum este, nu s-a făcut altă intervenție la text.

Deși se dezbătea tema postului, am auzit pe neașteptate că Preasfințitul de Pergam, în intervenția lui, s-a referit la unii care exagerează și impun mai multă postire, precum postul de sâmbătă, postul de trei zile înainte de dumnezeiasca Împărtășanie și alte exagerări. Ca factori ai acestei necuviințe s-a referit la general la unii Părinți și nominal la Sfântul Munte, după cum am perceput eu într-un mod degradant și disprețuitor. Firește că știam Regulamentul și nu m-am gândit niciodată să-l încalc, însă, după cele spuse despre Sfântul Munte, ca trimis al Dublei Sinaxe a Sfântului Munte, am privit ca o datorie a mea să răspund și să restabilesc adevărul și am cerut cuvântul în acest scop. Prea Fericitul s-a sesizat imediat, a pus în discuție către corpul sălii cu o disponibiitate pozitivă, dar a consemnat incapacitatea Lui de a-mi satisface cererea pe motivul obligației pe care o are față de Regulament. În continuare și cu încurajarea multor altor membri ai Sfântului Sinod, Sanctitatea Sa a menționat că-mi va da cuvântul la finalul ședinței, ceea ce a și făcut. Cred că merită să se noteze că, pe lângă toată prezența teologică pozitivă, duhovnicească și ortodoxă a Bisericii Poloniei la lucrările Sinodului, a mijlocit și la acest punct prin Preasfințitul Grigorie, Episcop de Siemiatitse, cunoscător de limbă greacă, și a cerut, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Polonniei, să se îngăduie să vorbească delegatul Sfântului Munte din partea Bisericii Poloniei.

Deci am avut prilejul, în fața tuturor membrilor Sfântului și Marelui Sinod, pentru a restabili adevărul, să menționez că în Sfântul Munte nu este încălcată dezlegarea de Sâmbăta în afară de Marea Sâmbătă, nu este interzisă venirea la Sfânta Taină a dumnezeieștii Împărtășanii duminica și că nu numai că nu sunt respinși monahii de la deasa împărtășire, ci chiar sunt încurajați spre aceasta împreună cu închinătorii evlavioși, deoarece este considerată un element indispensabil adevăratei vieți duhovnicești. De asemenea, am menționat că duhovnicii aghioriți sunt deschiși duhovnicește și depun eforturi cu tact, cu durere și dragoste pentru fiecare om ca să-l ajute pe calea dureroasă a pocăinței și să promoveze cu iubire frățească pilda evanghelică a mergerii spre desăvârșire. Și la final am menționat că se continuă cu harul lui Dumnezeu tradiția patristică filocalică și astăzi în Sfântul Munte în toate formele vieții monahale, producând un sentiment de optimism și bucurie duhovnicească tuturor celor care o iubesc, înțeleg bogăția ei duhovnicească și sunt insuflați de ea.

La a șasea temă, Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, atenția tuturor a fost mai concentrată, în măsura în care a primit o critică mai mare și au fost adăugate multe observații la text de către Bisericile Autocefale. Biserica României își trimisese deja observațile ei asupra textelor la Secretariatul Sfântului Sinod și pe care le-a susținut cu succes Prea Fericitul Patriarh Daniel, cu o îndemânare teologică consistentă și cu dinamism duhovnicesc, contribuind substanțial la rezultatul favorabil al lucrărilor Marelui Sinod.

Punctul care prezentat o mai mare dificultate a fost la paragraful 6, unde se face referire la recunoașterea denumirii istorice a celorlalte Biserici și confesiuni. Un punct de vedere susținea că de-a lungul timpului a fost atribuită neortodocșilor caracterizarea de Biserică pentru motive istorice, sociologice și pe motivul autodefinirii lor ca Biserică, fără ca aceasta să însemne în nici un caz identitatea sau nivelarea cu înțelegerea existențială și dogmatică a definiței de Biserică. Acest punct de vedere l-a susținut în principal Patriarhia Ecumenică, Biserica Albaniei ș.a. Celălalt punct de vedere susținea ștergerea definiției de Biserică drept caracterizare a neortodocșilor, pentru o reliefare mai clară a diferențelor substanțiale dogmatice, care au intervenit față de Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolică. Această concepție au prezentat-o cu diferite variațiuni Bisericile Greciei, României, Poloniei ș.a.

La ședința de după amiază de vineri, 24 iunie, președintele Sinodului, Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, sesizând dificultatea care a intervenit în reglementarea temei, a propus să se constituie o comisie cu participarea Bisericilor care au propuneri, ca să găsească o exprimare și formulare a temei în dezbatere care să satisfacă toate părțile. Trebuie remarcat că nu a fost sesizată existența vreunei lucrări de secretariat, chiar și măruntă, și pregătirea diferitelor locuri ale Bisericilor pentru facilitarea lucrărilor Sinodului.

Din păcate, în acea clipă hotărâtoare, a cerut și a luat cuvântul Preasfințitul de Pergam, care, deși se afla în afara realității, a zis că textul este foarte bun și nu vede motiv pentru a se face comisie și, de aceea, nu este nevoie de nici o astfel de mișcare. Concesia Sanctității Sale la insistența cu totul jenantă și bizară a Preasfințitului de Pergam pentru cele ce trebuiau formulate în text, fără dispoziție spre dialog, spre înțelegerea opiniei celorlalte Biserici și spre efortul conjugat al diferitelor abordări ale temei, a pricinuit reacția justificată, până la o enervare vădită, a Patriarhului României, până atunci domol și participant cu argumente teologice la dezbateri. În plus, și Patriarhul Serbiei și-a depus opinia scrisă, cu care a sprijinit faptul că tema nu este definitivată și, pentru aceasta, trebuie ori să fie amânată, ori să fie prelungite lucrările Sinodului pentru o prelucrare mai bună a textului.

Lucrările s-au încheiat în acea după-amiază într-un climat de mare indispoziție duhovnicească, de dezamăgire și problematizare acută pentru evoluția temei în ziua următoare. Nu pot să ascund și senzația acută de indignare, care am constatat că se ridica în mintea mea, și nu numai într-a mea, ci și a multor altora, pentru persoanele care, cu inimă învârtoșată sau, ca să formulăm mai sincer, cu comportamentul lor trufaș, au lăsat să se primejduiască demnitatea și poziția nu numai a Patriarhiei Ecumenice, dar chiar și a înseși Bisericii Ortodoxe.

Poate că toate acestea le-a îngăduit Domnul ca să nu uităm de neputința noastră omenească jalnică și că, de fapt, harul cel atotputernic al Preasfântului Duh călăuzește și mântuiește Biserica. Dimineață, a doua zi, înțelegând poate toți mai bine responsabilitatea lor, a fost propusă și a fost acceptată formularea „Pe lângă aceasta, Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni creștine neortodoxe, care nu se află în comuniune cu ea”. Prin această formulare se face clar faptul că denunirea de Biserică pentru Bisericile neortodoxe, care trebuie subliniat că nu se află în comuniune de credință și Sfinte Taine cu Biserica cea una, a fost acordată lor deoarece sunt numite astfel în cursul istoriei și această denumire are semnificație și conținut exclusiv istoric și social și în nici un caz ființial și dogmatic.

În continuare, au fost îndreptate și clarificate și anumite expresii, precum paragraful 5, unitatea pierdută a creștinilor, a fost îndreptat prin șteregerea cuvântului pierdută, ca să nu poată nimeni să presupună că și Biserica Ortodoxă are vreo lipsă în privința deplinătății Adevărului. De asemenea, prin cuvinte similare, la paragraful 7 a fost ștearsă fraza „eforturi comune pentru restabilirea unității creștine”. De asemenea, la finalul paragrafului 9, a fost adăugată, la inițiativa Bisericii din România, fraza:„Dialogurile bilaterale și multilaterale trebuie să fie supuse la o evaluare panortodoxă periodică” pentru o asigurare mai bună a unui control al mersului dialogurilor teologice. La paragraful 16 a fost adăugat lângă „Biserici și Confesiuni creștine” cuvântul neortodoxe. De asemenea, la paragraful 17 a fost înlocuită fraza „spre mărturia adevărului și promovarea unității creștinilor” cu fraza: „pentru promovarea coexistenței pașnice și a conlucrării în fața provocărilor socio-politice mai mari”, fără a mai atribui CMB lucrarea de mărturisire a adevărului și de promovare a unității creștinilor, ci fixând lucrarea lui la promovarea păcii și a provocărilor sociale.

Mai departe, la numărul 19 a fost adăugat fragmenul din documentul de la Toronto care precizează că participarea Bisericii Ortodoxe la CMB nu are ca rezultat faptul că privește pe celelalte Biserici drept Biserici în înțelesul adevărat și deplin al definiției. De asemenea, la numărul 20, în loc de celelalte Biserici și Confesiuni creștine, a fost îndreptat cu restul lumii creștine. La numărul 21, în loc de apropierea Bisericilor, a fost îndreptat în apropierea creștinilor, în timp ce la sfârșit este pus adaosul important „pentru că Bisericile și Confesiunile care nu sunt ortodoxe s-au abătut de la adevărul de credință al Bisericii una, sfântă, sobornicească și apostolică”.

La numărul 22, cu tot efortul teologic generos al Patriarhului României, care a exprimat opiniile Bisericii din România similare cu ale noastre, s-a lovit de neputința înțelegerii opiniilor juste ale lui din partea celorlalți, cu concluzia că s-a putut trece o ușoară îmbunătățire la final: „Care a constituit dintotdeauna în Biserică cea mai înaltă autoritate pe teme de credință și rânduieli canonice (canonul 6 al Sinodului al II-lea Ecumenic)”, fiind ștearsă expresia: „Competența și judecătorul ultim”. Ca să fie percepută mărimea dificultății [de a ajunge la] înțelegere, este suficient să menționez opinia unui arhiereu, cu referire la posibilitatea de a fi exprimată câteodată dreapta credință prin intermediul unor persoane [oarcare], că nu trebuie să lăsăm vreun ungher bătrânilor, le-am făcut concesii destul, acestea aparțin nouă, episcopilor, fără să știe, evident, că Duhul suflă unde vrea și că nimeni nu poate să ne umple sărăcia duhovnicească a Lui cu impuneri și ordine administrative.

La numărul 23 a fost adăugată, la propunerea Bisericii Greciei și cu acordul tuturor, uniația ca lucrare inacceptabilă sau metodă de apropiere a creștinilor. Aici s-a arătat marea iritare a tuturor ortodocșilor față de această metodă groaznică a apusenilor, care și astăzi încă este întrebuințată de ei, după cum s-a arătat prin numirea proaspătă a episcopului unit în Atena.De asemenea, mai jos fraza „fiind inspirați de principiile fundamentale ale credinței noastre” a fost îndreptată cu „fiind inspirați de principiile fundamentale al Evangheliei”, ca să fie evitată orice suspiciune cu privire la identitatea de credință cu celelalte confesiuni.

La sfârșit a fost emisă și o enciclică a Sfântului și Marelui Sinod pentru informarea pliromei numită cu numele lui Hristos într-un mod mai concis. Consider că se caracterizează printr-un cuvânt teologic mai substanțial, viu și curgător și cuprinde tema importantă pe care o propunem și noi.

„Lucrarea sinodală se continuă în istorie neîntrerupt prin Sinoadele ulterioare cu valoare universală – ca de ex. Marele Sinod (879-880) de sub marele Fotie, Patriarhul Constantinopolului, și Marile Sinoade (1341, 1351, 1368) convocate sub Grigorie Palama, prin care s-a întărit acest adevăr de credință, mai ales despre purcederea Sfântului Duh și despre participarea omului la lucrările dumnezeiești necreate”.

Încheind, aș vrea să punctez că observațiile la textele presinodale pe care le-am înaintat și le-am inventariat în epistola-răspuns a Dublei Sinaxe către Sanctitatea Sa, Patriarhul Bartolomeu, au coincis și s-au identificat cu observațiile Bisericii Greciei, după cum menționează și Arhiepiscopul Atenei în răspunsul Său către Sfânta Chinotită, ale Bisericii României ș.a. Nu cunosc dacă a existat vreo influență reciprocă la formularea tezelor Bisericilor, dar această întâmplare în sine, a exprimării unor teze comune și a constatării din acest fapt că există un suport comun al vieții duhovnicești ortodoxe și al viziunii teologice, trebuie să ne bucure în mod deosebit și să ne producă un sentiment de optimism pentru viitor.

După trecerea unei perioade de timp, considerăm că putem aprecia mai cu luciditate lucrările Sfântului Sinod. Deci văd o reușită chiar și numai convocarea acestui Mare Sinod, pentru că nu este posibil numai cât să fie pregătit de câteva decenii fără să fie convocat vreodată. Constituie o lucrare reușită, puternică și aplicată duhovnicește de Sanctitatea Sa, care, după ce a trecut prin mijlocul obstacolelor neputințelor și josniciilor omenești, cu harul lui Dumnezeu și cu nelimitata sa îndelungă-răbdare, a ajuns la un final favorabil. Mai ales după îndreptările și clarificările pentru textul despre relațiile cu restul lumii creștine, textele sună și exprimă trăirea ortodoxă de-a lungul timpului actualizată, așa încât să înfrunte realitatea contemporană și o parte din problemele cu care se confruntă credincioșii astăzi. Nu considerăm că mai are nimeni scuze astăzi, după dezmințirea minciunilor presinodale și a temerilor nefondate, să ridice subiecte fără legătură cu hotărârile Sfântului și Marelui Sinod și să creeze probleme în conștiințele credincioșilor simpli.

Aș vrea să-mi îngăduiți, înainte să închei această expunere incompletă a mea, să propun cu smerenie către Sfântul Corp (Organizație/Chinotită) oferirea către comisie sau cum va judeca ea alfel, prelucrarea și poziționarea pe diferite teme teologice și bisericești a Chinotitei Aghiorite cu calm și fără vreo presiune de timp, ca un servici conștiincios și sfat smerit pentru (re)cunoașterea teologică și întărirea credinței pliromei Bisericii. Am constatat că o astfel de slujire teologică, sincronizată cu trăirea sfântă și viețuirea tainică, o caută și o așteaptă toată pliroma ortodoxă de pe tot pământul.

Cu acestea, mulțumindu-Vă pentru cinstea pe care mi-ați acordat-o cu iubire frățească și cerând îngăduința Voastră pentru nedesăvârșirea mea, închei cu iubire frățească în Hristos și cu dragoste.

Întâistătătorul Sfintei Mănăstiri Stavronichita,

Arhimandrit Tihon

(traducere realizată de redacția Cuvântul Ortodox, materialul integral este disponibil la sursă)

 

Patriarhii Rusiei și Serbiei, vizită oficială în Marea Britanie

 

Patriarhul rus în Anglia, 300 de ani de prezență rusească pe pământ britanic

Basilica.ro informează că Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Mosovei şi al Întregii Rusii, s-a aflat în perioada 15 – 18 octombrie 2016, într-o vizită oficială în Marea Britanie. Vizita a marcat aniversarea a 300 de ani de prezenţă a Bisericii Rusiei (de la înfiinţarea Eparhiei Ortodoxe Ruse) pe teritoriu englez. În data de 15 octombrie, pe aeroportul din Londra, Primatul Bisericii Rusiei a fost întâmpinat de Arhiepiscopul Yelisey de Suroj şi reprezentanţi ai Eparhiei, precum şi de Excelenţa Sa Alexander Yakovenko, Ambasadorul Rusiei în Regatul Unit al Marii Britanii.

Patriarhul Kiril a oficiat duminică, 16 octombrie 2016, Sfânta Liturghie în Catedrala Ortodoxă Rusă din Londra. La slujbă au asistat numeroase oficialităţi precum prinţul Michael de Kent şi Justin Welby, Arhiepiscopul de Canterbury, primatul Biserici Anglicane. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a sfinţit clopotele lăcaşului de cult, dar şi pictura exterioară a Catedralei. În cuvântul adresat după slujbă, Preafericitul Părinte Kiril a subliniat faptul că atât Biserica Ortodoxă a Rusiei, cât şi Biserica Angliei, joacă un rol important în cadrul relaţiilor internaţionale şi în ceea ce priveşte măsurile de consolidare a păcii. Tot în aceeaşi zi, Patriarhului Kiril i-a fost conferit titlul de membru al Societăţii Royale Britanice de Geografie. Ceremonia a avut loc în capitala Marii Britanii.

În dimineaţa zilei de 17 octombrie 2016, Patriarhul Kiril s-a întâlnit cu Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei. În cadrul întâlnirii de lucru, care a avut loc în Londra, au fost discutate aspecte privind relaţiile bilaterale dintre Biserica Rusiei şi Biserica Serbiei, precum şi problemele legate de dialogul panortodox. De asemenea, în decursul zilei de 17 octombrie, Preafericitul Părinte Kiril a binecuvântat monumentul funerar al Mitropolitului Antonie Bloom, din cimitirul Brompton. Apoi, în prezenţa a numeroase oficialităţi, ierarhi, clerici şi credincioşi, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Rusiei a oficiat o slujbă de pomenire a ierarhului trecut la cele veşnice.

Marţi, 18 octombrie 2016, a avut loc o întâlnire istorică între Patriarhul Rusiei şi Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii. Evenimentul s-a desfăşurat la Palatul Buckingham din Londra. Preafericirea Sa a dăruit reginei Marii Britanii o icoană reprezentând pe Maica Domnului, iar Patriarhul Rusiei a primit o pictură în care sunt reprezentaţi regina şi soţul ei. În prima parte a zilei, Justin Welby, Arhiepiscopul de Canterbury, a primit vizita oficială a Preafericitului Părinte Kiril. În cadrul întâlnirii au fost purtate discuţii privind situaţia creştinilor din Europa. În încheierea vizitei oficiale, Patriarhul Bisericii Rusiei a susţinut o conferinţă de presă pe aeroportul Luton din Londra. (Sursa: pravoslavie.ru, pravmir.com, mospat.ru, basilica.ro)

Vizita Patriarhului Irineu al Serbiei în Anglia la 100 de ani de la prezenţa aici a Sfântului Nicolae Velimirovici

Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, a efectuat, în perioada 12 – 18 octombrie 2016, o vizită oficială în Regatul Unit al Marii la invitaţia Arhiepiscopului de Canterbury), Justin Welby (primatul Biserici Anglicane). Vizita a reprezentat expresia bunelor relaţii dintre Biserica Serbiei şi Biserica Anglicană şi a marcat, de asemenea, aniversarea a 100 de ani de la prezenţa Sfântului Nicolae Velimirovici pe pământ britanic. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Serbiei a fost primit, în data de 13 octombrie, de  Arhiepiscopul de Canterbury la Palatul Lambeth din Londra.

În cuvântul de bun venit, Arhiepiscopul Justin Welby a subliniat faptul că este o mare plăcere şi un privilegiu să primească vizita Primatului Bisericii Ortodoxe Sârbe. De asemenea, a evidenţiat relaţiile de prietenie dintre Biserica Ortodoxă a Serbiei şi Biserica Anglicană, făcând referire la aniversarea a 100 de ani de la „momentul extraordinar când Sfântul Nicolae Velimirovici a vizitat Anglia”, vizită care „a avut un mare impact asupra multor oameni”.

În cuvântul său, Patriarhul Serbiei a  mulţumit Arhiepiscopului de Cantebury pentru invitaţie, pentru cuvântul de bun venit, dar şi pentru oportunitatea de a „marca un moment important din viaţa Sfântului Nicolae Velimirovici”. De asemenea, o întâlnire oficială a avut loc între cei doi primaţi vineri, 14 octombrie 2016, la palatul Lambeth. În cadrul întrunirii au fost discutate modalităţi concrete de reînnoire a relaţiilor dintre cele două biserici în ceea ce priveşte domeniile în care, atât Biserica Ortodoxă a Serbiei, cât şi Biserica Anglicană, sunt chemate de Dumnezeu să slujească oamenilor.

Seara, Patriarhul Irineu a rostit un cuvânt în catedrala Sf. Pavel din Londra (St. Pauls Cathedral, St. Pauls Churchyard, London, EC4M 8AD). Omilia a marcat împlinirea a 100 de ani de la cuvântarea Sfântului Ierarh Nicolae Velimirovici adresată (în acelaşi lăcaş de cult), în 1916, regelui George al V-lea al Marii Britanii. De asemenea, în dimineaţa zilei de 17 octombrie 2016 a avut loc, la Londra, o întâlnire de lucru între Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Mosovei şi al Întregii Rusii, şi Preafericitul Părinte Irineu. În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte privind relaţiile bilaterale dintre Biserica Rusiei şi Biserica Serbiei, precum şi problemele legate de dialogul panortodox. În cadrul vizitei, Patriarhul Irineu a oficiat sâmbătă, 15 octombrie 2016, Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Sava din Londra, iar duminică, 16 octombrie, a slujit la Biserica Sfântul Lazăr din Birmigham. (Sursa: spc.rs; mospat.ru; basilica.ro)

 

Papa Francisc, primit în Georgia cu indiferență?

 

Vineri 30 septembrie, papa Francisc s-a întâlnit cu Preafericitul Părinte Ilia al II-lea, Patriarhul Catolicos al întregii Georgii, la Palatul Patriarhal din Tbilisi, transmite CTV citat de basilica.ro. După ceremonia de primire de la aeroport, papa Francisc a fost primit de Președintele Georgiei, Excelența Sa Giorgi Margvelashvili, la palatul prezidențial din Tbilisi. În continuare, Patriarhul Ilia al Georgiei l-a primit, la palatul patriarhal din capitala Georgiei, pe papa Francisc. În cadrul întâlnirii, au fost transmise mesaje de pace. De asemenea, au fost evidenţiate aspecte din istoria creştinismului georgian şi au fost apreciate bunele relaţii între Biserica Ortodoxă Georgiană şi Biserica Romano-catolică. Cei prezenţi au audiat mai multe imne religioase compuse de Patriarhul Ilia. Duminică, 2 octombrie, papa Francisc a vizitat Azerbaidjeanul. Este a doua vizită a unui papă în Georgia. Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Tbilisi în noiembrie 1999, când s-a întâlnit cu Patriarhul Ilia al II-lea.

Vociferări legate de oportunitatea vizitei

Ca urmare a împotrivirii unor mireni și clerici la vizita papei Francisc, Patriarhia Georgiei a emis un comunicat miercuri, 28 septembrie 2016, în care spune că „Sanctitatea Sa Papa Francisc I va vizita Georgia la invitaţia Preşedintelui Georgiei şi a Patriarhului-Catolicos al întregii Georgii. Patriarhia Georgiei va primi oaspetele cu respect şi speră ca această vizită să contribuie la apropierea relaţiilor multilaterale şi promovarea păcii în regiune”.

A fost Papa primit în Georgia cu indiferență?

Într-un articol postat de pravoslavie.ru, tradus de redacția Cuvântul Ortodox, se fac următoarele aprecieri și observații despre Patriarhul-Catolicos Ilia II și vizita Papei Francisc în Georgia:

"Papa Francis a vizitat vechea națiune Ortodoxă a Georgiei începând cu 30 Septembrie și până pe 2 Octombrie, oficiind Sfânta Liturghie pe un stadion din Tbilisi Sâmbătă, 1 Octombrie, pentru mica populație catolică a capitalei. Ierarhii Bisericii Ortodoxe Georgiene au lipsit cu desăvârșire de la această oficiere. Cum ar fi trebuit, de altfel.

Mass-media semnalează absența oficialilor delegației Ortodoxiei Georgiene, catalogând-o ca „eschivă”, „dojană” și consideră că Papa a fost primit „ cu indiferență”. Aceste titluri de presă sunt false și instigatoare întrucât papa a vizitat țara la invitația Preafericitului Părinte Patriarh-Catolicos Ilia II, care l-a întâmpinat la aeroport și l-a însoțit într-o întrevedere oficială. Mai mult decât atât, papa a fost invitat la Catedrala Svetitskhoveli din Mtskheta unde a făcut schimb de discursuri cu Preafericitul în prezența unui număr de ierarhi, clerici, monahi și credincioși.

Din câte putem vedea, papa a fost primit cu același respect care se acordă oricărui demnitar sosit în vizită.  La plecarea sa, papa însuși și-a exprimat mulțumirea cu privire la primirea plină de căldură. Dar Preafericitul Ilia II și-a menținut integritatea personală și cea a credinței și a Bisericii Ortodoxe, dăruită nouă de Hristos prin Apostolii Săi. La Liturghia de Sâmbătă, Papa Francis a declarat: „Ar trebui să lucrăm împreună. Ar trebui să ne respectăm reciproc și să ne rugăm împreună. Acesta este ecumenismul.”

Exact acest ecumenism înțelege și respinge, pe drept cuvânt, Biserica Ortodoxă Georgiană, dar nu din ură sau șovinism, ci din dorința de a păstra intactă valoarea credinței pe care o împărtășește ierarhilor și tuturor credincioșilor.

(...) Într-o declarație de pe website-ul Patriarhiei Georgiene, Biserica amintește credincioșilor aceea că: „Atâta timp cât există diferențe dogmatice între bisericile noastre, credincioșii Ortodocși nu vor participa în slujbele lor” lucru care ține de Tradiția sobornicească canonică a Bisericii, insuflată de Duhul Sfânt. Papa a fost întâmpinat cu respect și demnitate, dar nu ca un episcop drept-credincios al Bisericii adevărate. Nici nu a fost invitat să slujească în timpul vreunei sfinte slujbe Ortodoxe, nici să binecuvinteze credincioșii Ortodocși, nici nu a stat în vreun scaun episcopal, nici nu a participat la schimbul Sărutării Păcii din cadrul Sfintei Liturghii – acțiuni care nu ar face decât să rănească conștiința Ortodoxă a credincioșilor, cauzând confuzie și furie.

Ca un păstor înțelept și cu discernământ, Patriarhul-Catolicos Ilie II a menținut un echilibru între respectul pentru oaspetele său și respectul pentru propria sa turmă și Biserică, și propria sa hirotonisire, cu toate responsabilitățile rezultate de aici, oferind un exemplu pentru interacțiunile Ortodox-Catolice și mărturisind adevărul Ortodox în cadrul predicii lui la Catedrala Svetitskhoveli: „Adevărata credință, smerenia și tradițiile noastre – acestea sunt comorile strămoșești pe care le păstram și pe care vom continua să le păstram și în viitor. Vă salutăm din nou și mărturisim că unitatea noastră este în adevărata credință. Doar adevărata credință și iubire va deschide calea către comuniunea noastră.” - Jesse Dominick/ 4/10/2016

Discursul Preafericitului Părinte Ilia al II-lea, Patriarhul Catolicos al întregii Georgii, rostit cu prilejul vizitei papei Francisc în Tbilisi, 30 septembrie 2016:

Sanctitate!

Suntem bucuroşi să vă putem găzdui în ţara noastră şi să vă adresăm cel mai călduros bun-venit în numele poporului încredinţat Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, în numele Bisericii întemeiate de Apostolii Domnului nostru Iisus Hristos: Biserica din Roma a fost întemeiată de Sfântul Apostol Petru, în timp ce Biserica din Georgia de Sfântul Andrei cel întâi-chemat. Petru şi Andrei erau fraţi şi noi am avut şi trebuie să avem raporturi deosebit de cordiale.

Georgia este o mică ţară cu un trecut plin de multe greutăţi. În ţara noastră trăiesc numeroşi reprezentanţi ai diferitelor religii şi etnii, care timp de secole au avut raporturi de prietenie fie între ei fie cu poporul nostru. Mai ales credinţa în Hristos şi marea inimă a georgienilor au fost cele care au permis crearea unui asemenea climat de ospitalitate şi de convieţuire. Reprezentanţii minorităţilor etnice au perceput bine acest lucru şi au răspuns respectând şi observând mereu limita, dincolo de care iubirea dispare.

Ţara noastră ignoră antisemitismul. Georgia i-a considerat mereu pe evrei fii ai săi şi i-a protejat în timpul persecuţiilor.

Trăim într-un timp de contradicţii profunde. Lumea este teatru al proceselor complexe: dacă pe de o parte ştiinţa şi tehnologia fac progrese semnificative, pe de altă parte devine tot mai săracă viaţa în Duh. Într-un timp foarte scurt, în faţa ochilor noştri, omenirea a devenit lipsită de apărare, omul tot mai rece şi indiferent faţă de suferinţa celuilalt, în timp ce păcatul s-a înmulţit şi a devenit legalizat.

În asemenea circumstanţe, individul pierde orientarea corectă şi nu mai găseşte calea chiar pentru a rezolva propriile probleme.

Este o perioadă dificilă şi pentru Biserică, dar este datoria noastră să-l ajutăm pe aproapele cu iubire, răbdare şi stându-i aproape, pentru ca el să înţeleagă adevărul, să găsească harul şi să transmită învăţăturile de viaţă celorlalţi.

O altă provocare în faţa noastră este globalizarea extinsă asupra întregii lumi. Este un proces inevitabil cu repercusiuni şi pozitive, dar reprezintă şi o ameninţare de a face totul monocord. De aceea, pentru a păstra propria identitate, este datoria fiecărei naţiuni să apere cu fermitate propria cultură, tradiţiile şi valorile. Cred că toţi trebuie să fim conştienţi de acest lucru.

Astăzi în faţa întregii lumi se pune, cu tot dramatismul său, iarăşi, problema constituită de evenimentele desfăşurate în ultimii ani în Orientul Apropiat şi de migrarea, mai ales în Europa, a milioane de persoane persecutate pentru motive religioase şi etnice.

Este firesc ca spre ei să se îndrepte toată solidaritatea noastră. Este firesc să ne preocupăm faţă de ei noi care am fost victime ale unor suferinţe asemănătoare în urmă cu circa 25 de ani, şi iarăşi după aceea, când a fost încălcată integritatea teritorială a Georgiei.

În pofida unui sprijin puternic al ţărilor occidentale, n-a fost posibil nici să se întoarcă în casele lor peste 500 de mii de persoane, devenite refugiate sau exilate, nici să se restaureze integritatea teritorială a ţării.

Ceea ce s-a întâmplat în părţile integrante ale Georgiei – în regiunea Tskhxinvali şi în Abhazia – este rod al activităţii intensificate a forţelor separatiste. Asemenea activităţi reprezintă o gravă ameninţare nu numai pentru ţările mici, ci şi pentru orice alt stat. Este necesar ca ţările dezvoltate şi organizaţiile internaţionale să facă paşi eficienţi pentru a evita haosul din lume.

Acte teroriste, războaie, refugiaţi, foamete, boli, probleme ecologice sunt procese care însoţesc existenţa noastră. Societatea progresistă de astăzi încearcă să facă faţă acestor provocări. Acest lucru este pozitiv, dar efortul depus în acest sens îmi aminteşte de o lumânare care urmează să înainteze evenimentele: de fapt se luptă împotriva efectului şi nu împotriva cauzei care l-a dezlănţuit.

Este de datoria noastră să amintim oamenilor valorile spirituale, să amintim că fără credinţă în Dumnezeu situaţia nu numai că nu se va putea îmbunătăţi, ci, dimpotrivă, se va înrăutăţi, procesul va dobândi dimensiuni mai mari şi va deveni tot mai grav. Asta pentru că omul fără Dumnezeu preferă acele forme de dezvoltare, creează în jurul său acel mediu care prin natura sa contrazice creaţia lui Dumnezeu. Omul fără Dumnezeu nu va putea acţiona altfel, pentru că asemănarea generează o asemănare şi se scoate din ea plăcere. Aceasta este o axiomă şi situaţia nu se va îmbunătăţi, atât timp cât nu va fi depăşită contradicţia amintită puţin mai înainte, atât timp cât guvernanţii nu vor înţelege profund semnificaţia credinţei în Dumnezeu şi nu se vor strădui pentru ca ea să fie profund înrădăcinată în societate.

Cât priveşte raporturile noastre, ele sunt datate din timpuri foarte vechi. Primul raport dintre Roma creştină şi Georgia dăinuie din secolul al IV-lea, din timpurile sfintei Nina, când episcopul Romei de atunci, bucurându-se pentru proclamarea creştinismului ca religie de stat în Kartli, a felicitat-o pe sfânta Nina cu o scrisoare. De altfel, şi Zabulon, tatăl Ninei, a desfăşurat un rol fundamental în încreştinarea francilor, în ţara cărora se pare că a fost şi înmormântat.

Cu toate că în Evul Mediu n-am mai avut raporturi cu Biserica din Roma în sfera doctrinală, relaţiile noastre reciproce au continuat, cuprinzând cultura, ştiinţa, politica.

Ca rod direct al acestor relaţii, arhivele şi bibliotecile Vaticanului păstrează multe documente istorice referitoare la Georgia. Microfilmele unei părţi, relativ mici, dintre ele ne-au fost dăruite de Papa Ioan Paul al II-lea şi astăzi sunt obiect de păstrare şi de studiu în Centrul Naţional al Manuscriselor „Korneli Kekelidze”.

N-aş vrea să uit meritul avut de catolicii georgieni în lupta pentru independenţa politică a Georgiei şi în dezvoltarea culturală a ţării noastre. De asemenea aş vrea să amintesc ajutorul, oferit de Biserica din Roma, pentru formarea clerului georgian în Europa.

Noi participăm la dialogul teologic dintre ortodocşi şi catolici. La Patriarhia din Georgia s-au demarat deja lucrările de întocmire a unei opere voluminoase, care va ilustra drumul istoric al Bisericii creştine nedespărţite (adică până în secolul al XI-lea) şi Vaticanul deja a exprimat propria disponibilitate de a susţine această iniţiativă.

Împreună cu Biserica catolică din Georgia am organizat câteva întâlniri despre teme de bioetică şi considerăm că această direcţie de cercetare poate să creeze o bună perspectivă de colaborare.

De asemenea, considerăm foarte importantă colaborarea pe care o putem desfăşura pentru apărarea instituţiei familiei.

Suntem cu toţii foarte conştienţi că o familie puternică şi stabilă este garant al forţei şi stabilităţii oricărei naţiuni şi stat; aşadar este de datoria noastră a tuturor să ne îngrijim de apărarea sa.

Sanctitate, vă reînnoiesc salutul meu de bun-venit! Cu mijlocirea sfântului Andrei cel întâi chemat şi a sfântului Petru, Dumnezeu să binecuvânteze ţările noastre şi să dăruiască întregii creaţii pacea şi progresul duhovnicesc!

Discursul Papei Francisc

Mulţumesc Sanctităţii Voastre. Sunt profund emoţionat să aud „Ave Maria” pe care chiar Sanctitatea Voastră l-aţi compus. Numai dintr-o inimă care o iubeşte atât de mult pe Sfânta Maică a lui Dumnezeu, inimă de fiu dar şi de copil, poate să iasă un lucru atât de frumos.

Este pentru mine o mare bucurie şi un har deosebit să vă pot întâlni pe Sanctitatea şi Preafericirea Voastră şi pe venerabilii mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi, membri ai Sfântului Sinod. Îl salut pe domnul prim-ministru şi pe voi, iluştri reprezentanţi ai lumii academice şi ai culturii.

Sanctitatea Voastră aţi inaugurat o pagină nouă în relaţiile dintre Biserica Ortodoxă din Georgia şi Biserica catolică, făcând prima vizită istorică în Vatican a unui patriarh georgian. Cu acea ocazie aţi schimbat cu Episcopul de Roma sărutarea păcii şi promisiunea de a vă ruga unul pentru altul. Astfel s-au putut întări legăturile semnificative, prezente între noi încă din primele secole ale creştinismului. Ele s-au dezvoltat şi se menţin respectuoase şi cordiale, aşa cum manifestă şi primirea călduroasă rezervată aici trimişilor şi reprezentanţilor mei, activităţile de studiu şi cercetare la Arhivele Vaticane şi la Universităţile Pontificale din partea credincioşilor ortodocşi georgieni, prezenţa la Roma a unei comunităţi a voastre, găzduită într-o biserică din dieceza mea, şi colaborarea cu comunitatea catolică locală, mai ales cu caracter cultural. Ca pelerin şi prieten, am ajuns în această ţară binecuvântată, în timp ce se îndreaptă spre apogeu pentru catolici Anul jubiliar al Milostivirii. Şi Papa Ioan Paul al II-lea a venit aici, în pragul Jubileului anului 2000: a venit ca să întărească „legăturile profunde şi puternice” cu Scaunul din Roma (Discurs la ceremonia de bun-venit, Tbilisi, 8 noiembrie 1999: Insegnamenti XXII/2 [1999], 843) şi să amintească ce necesară era, în pragul celui de-al treilea mileniu, „contribuţia Georgiei, răscruce antică de culturi şi tradiţii, pentru edificarea […] unei civilizaţii a iubirii” (Discurs în Palatul Patriarhal, Tbilisi, 8 noiembrie 1999: Insegnamenti XXII/2 [1999], 848).

Acum, Providenţa divină face să ne întâlnim din nou şi, în faţa unei lumi însetate de milostivire, de unitate şi de pace, ne cere ca acele legături dintre noi să primească nou elan, reînnoită fervoare, pentru care sărutul păcii şi îmbrăţişarea noastră fraternă sunt deja un semn elocvent. Biserica Ortodoxă din Georgia, înrădăcinată în predica apostolică, îndeosebi în figura apostolului Andrei, şi Biserica din Roma, întemeiată pe martiriul apostolului Petru, au astfel harul de a reînnoi astăzi, în numele lui Hristos şi spre slava sa, frumuseţea fraternităţii apostolice. De fapt, Petru şi Andrei erau fraţi: Iisus i-a chemat să părăsească năvoadele şi să devină, împreună, pescari de oameni (cf. Mc 1,16-17). Frate preaiubit, să ne lăsăm priviţi din nou de Domnul Iisus, să ne lăsăm atraşi iarăşi de invitaţia sa de a părăsi ceea ce ne reţine să fim împreună vestitori ai prezenţei sale.

Ne susţine în aceasta iubirea care a transformat viaţa apostolilor. Este iubirea fără egal, pe care Domnul a întrupat-o: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13); şi pe care ne-a dăruit-o, pentru ca să ne iubim unii pe alţii aşa cum El ne-a iubit (cf. In 15,12). În această privinţă, marele poet al acestei ţări pare să ne adreseze şi nouă câteva cuvinte celebre ale sale: „Ai citit cum scriu apostolii despre iubire, cum spun, cum o laudă? Cunoaşte asta, îndreaptă mintea ta spre aceste cuvinte: iubirea ne înalţă” (S. Rustaveli, Cavalerul în pielea de tigru, Tbilisi 1988, camera 785). Într-adevăr iubirea Domnului ne înalţă, pentru că ne permite să ne ridicăm mai presus de neînţelegerile din trecut, de calculele din prezent şi de temerile pentru viitor.

Poporul georgian a mărturisit de-a lungul secolelor măreţia acestei iubiri. În ea a găsit forţa de a se ridica din nou după nenumărate încercări; în ea s-a ridicat până la piscurile unei frumuseţi artistice extraordinare. De fapt, fără iubire, aşa cum a scris un alt mare poet, „nu domneşte soarele în cupola cerului” şi pentru oameni „nu există nici frumuseţe, nici nemurire” (G. Tabidze, „Fără iubire”, în: Galaktion Tabidze, Tbilisi 1982, 25). În iubire îşi are motivaţia de a fi frumuseţea nemuritoare a patrimoniului vostru cultural, care se exprimă în multiple forme, ca de exemplu muzica, pictura, arhitectura şi dansul. Preafericirea Voastră, Frate preaiubit, aţi dat o expresie demnă despre asta, în mod special compunând imnuri sacre preţioase, unele şi în limba latină şi deosebit de îndrăgite de tradiţia catolică. Ele îmbogăţesc comoara voastră de credinţă şi cultură, dar unic oferit creştinătăţii şi umanităţii, care merită să fie cunoscută şi apreciată de toţi.

Istoria glorioasă a Evangheliei în această ţară se datorează în mod special sfintei Nina, care este echivalată cu apostolii: ea a răspândit credinţa sub semnul special al crucii făcute din lemn de viţă de vie. Nu e vorba despre o cruce dezgolită, pentru că imaginea viţei de vie, în afară de rodul care excelează pe acest pământ, îl reprezintă pe Domnul Iisus. De fapt, El este „viţa cea adevărată” şi a cerut apostolilor săi să rămână puternic altoiţi în El, ca mlădiţe, pentru a aduce rod (cf.In 15,1-8). Pentru ca Evanghelia să aducă rod şi astăzi ni se cere, Frate preaiubit, să rămânem şi mai trainic în Domnul şi uniţi între noi. Mulţimea de sfinţi pe care această ţară îi are să ne încurajeze să punem Evanghelia înainte de toate şi să evanghelizăm ca în trecut, mai mult decât în trecut, liberi de laţurile prejudecăţilor şi deschişi la noutatea perenă a lui Dumnezeu. Dificultăţile să nu fie impedimente, ci stimulenţi ca să ne cunoaştem mai bine, să împărtăşim limfa vitală a credinţei, să intensificăm rugăciunea unii pentru alţii şi să colaborăm cu dragoste apostolică în mărturia comună, spre slava lui Dumnezeu în ceruri şi spre slujirea păcii pe pământ.

Poporului georgian îi place să celebreze, ciocnind cu rodul viţei, valorile cele mai dragi. Împreună cu iubirea care înalţă, un rol deosebit este rezervat prieteniei. „Cine nu caută un prieten, este duşman al său însuşi”, mai aminteşte poetul (S. Rustaveli, Cavalerul în pielea de tigru, Tbilisi 1988, camera 847). Doresc să fiu prieten sincer al acestei ţări şi ale acestei iubite populaţii, care nu uită binele primit şi a cărei trăsătură ospitalieră se uneşte cu un stil de viaţă în mod real plin de speranţă, chiar în mijlocul dificultăţilor care nu lipsesc niciodată. Şi acest aspect pozitiv îşi are propriile rădăcini în credinţă, care-i face pe georgieni să invoce, în jurul propriei mese, pacea pentru toţi şi să-i amintească până şi pe duşmani.

Cu pacea şi iertarea suntem chemaţi să-i învingem pe adevăraţii noştri duşmani, care nu sunt de carne şi de sânge, ci sunt duhurile răutăţii din afara şi dinlăuntrul nostru (cf. Ef 6,12). Această ţară binecuvântată este bogată în eroi valoroşi conform Evangheliei, care ca sfântul Gheorghe au ştiut să învingă răul. Mă gândesc la atâţia monahi şi în mod deosebit la numeroşii martiri, a căror viaţă a triumfat „cu credinţa şi răbdarea” (Ioane Sabanisze, Martiriul lui Abo, III): a trecut în teascul durerii rămânând unită cu Domnul şi astfel a adus un rod pascal, irigând solul georgian cu sânge vărsat din iubire. Mijlocirea lor să dea alinare atâtor creştini care şi astăzi în lume suferă persecuţii şi samavolnicii, şi să întărească în noi dorinţa bună de a fi uniţi fratern pentru a vesti Evanghelia păcii. - Sursa: ercis

 

Două Biserici care au lipsit de la Marele Sinod din Creta, reprezentate la cel mai înalt nivel în România cu ocazia manifestărilor dedicate Sfântului Antim Ivireanul

 

PF Daniel, Patriarhul României, i-a primit luni 26 septembrie, în Catedrala Patriarhală, pe Preafericitul Părinte Ioan X, Patriarhul Antiohiei și al întregului Orient, și pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi (reprezentantul Patriarhului Georgiei), cu ocazia începerii sărbătoririi a 300 de ani de la moartea Sfântului Antim Ivireanul, informează agenția Basilica.  Preafericirea Sa, Patriarhul Daniel a vorbit între altele despre ajutorul acordat de Mitropolitul Antim creștinilor din Orient care au trecut prin mari încercări. „Sfântul Antim i-a ajutat nu numai pe  credincioșii ortodocși din Țara Românească, ci și pe cei din diferite țări din Orient care se aflau in condiții anevoiase de mărturisire a credinței ortodoxe. Sfântul Antim ne adună pe noi, ne încurajează să intensificăm lucrarea misionară și, în același timp, să întărim comuniunea frățească între Bisericile noastre pentru că prin aceasta noi arătăm că Biserica lui Hristos este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească prezentă plenar în fiecare Biserică Locală, Autocefală”, a spus PF Daniel.

La rândul său, Patriarhul Antiohiei a mulțumit Patriarhului României pentru invitație și transmis salutări credincioșilor din România și Georgia. „Este o mare plăcere pentru noi să participăm alături de Biserica Ortodoxă Română la această bucurie a sărbătoririi Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, dublată de aniversarea celor 9 de la ani la întronizarea Preafericirii Voastre care va avea loc în câteva zile. De aceea, ne rugăm împreună cu frații noștri credincioșii Bisericii Ortodoxe Române cerând de la Dumnezeu să vă acopere sub binecuvântarea lui întru mulți ani” , a spus Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea.

În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, a spus că Sfântul Ierarh Antim Ivireanul rămâne un exemplu pentru lumea creștină: „Sfântul Antim a dat mărturie despre puterea dragostei între creștini; sfântul a primit o moarte martirică și ne-a lăsat un exemplu că și noi, indiferent de condițiile grele de viață în care am trăi, putem purta crucea lui Hristos până la capăt. Astăzi, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și la invitația Preafericirii Voastre, cele trei Biserici pe care le-a ajutat cel mai mult Sfântul Antim sunt aici împreună pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru acest dar pe care ni l-a oferit în persoana Sfântului Antim”, a spus înaltul oaspete.

De remarcat este faptul că atât Patriarhia Antiohiei, cât și cea a Georgiei au lipsit de la Sinodul din Creta, ținut în iunie. Marți, 27 septembrie, ierarhii din cele trei Biserici au slujit împreună Sfânta Liturghie, la altarul de vară al Catedralei Patriarhale. Prezența la București a acestor ierarhi subliniază încă o dată rolul important pe care și l-a luat Biserica Ortodoxă Română, de mediator între grupul Bisericilor influențate de Istanbul și cele influențate de Moscova, subliniază redacția Activenews.

Patriarhul Antiohiei: Am vizitat locașuri sfinte din Moldova și am văzut importanta legătură istorică dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Antiohiană

Cu prilejul aniversării a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, împreună ierarhi români și antiohieni, a oficiat duminică, 25 septembrie 2016, Sfânta Liturghie pe o scenă special amenajată în incinta curții așezâmântului monahal, după cum ne-a relatat Tudorel Rusu. Din soborul de arhierei români au făcut parte Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Delegația antiohiană a fost reprezentată de Înaltpreasfinţitul Părinte Gattas Hazim, Mitropolit de Bagdad şi Kuweit, și Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum şi Vicar Patriarhal. De asemenea, din sobor au mai făcut parte și 40 de stareți și preoți din zona Moldovei.

După citirea Evangheliei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a adresat un cuvânt de bun venit (Cuvântul Înaltpreasfințitului Teofan la întâmpinarea Patriarhului Antiohiei și Întregului Orient) Patriarhului Antiohiei în România. La rândul său, Patriarhul Antiohiei a mulțumit pentru invitația de a vizita România, amintind totodată și de legăturile istorice dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă din Antiohia: Suntem într-o legătură deosebită cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și cu Biserica Ortodoxă Română. Am vizitat mai multe locașuri sfinte din Moldova în aceste zile și am văzut cu ochii noștri importanta legătură istorică dintre Biserica Ortodoxă Română, dintre Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Biserica Antiohiană. Vizita noastră nu este decât o reînnoire a acestei legături istorice. Credința ortodoxă comună ne-a adunat în această zi împreună și ne-au adunat împreună și sfinții, care ne-au binecuvântat prin prezența lor. De când am pus picioarele pe acest pământ și am fost primiți de către Înaltpreasfinția Voastră ne-am simțit ca și cum am fi împreună cu familiile noastre a spus Preafericirea Sa.

Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru invitația de a vizita România și Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru primirea în Mitropolia Moldovei și Bucovinei. De asemenea, Preafericirea Sa dorește să transmită prin această vizită un mesaj de pace pentru Orientul Mijlociu și pentru întreaga lume:

„Suntem aici și ca să dăm un strigăt de pace pentru Orientul Mijlociu și în mod deosebit pentru Siria. Ne-am săturat de terorism, de takfirism și de răpirea oamenilor. Ne-am săturat de promisiuni și de călcarea drepturilor omului. Se pare că drepturile omului se formează după interesele celor puternici ai lumii și încă nu s-a găsit soluția pentru rezolvarea crizei din Siria, precum și a crizei celor răpiți, printre care cei doi mitropoliți din Alep – Ioan și Pavel, caz despre care lumea se face că nu există. Noi nu cerem compătimire, nici lacrimi pentru oamenii din Siria. Opriți terorismul și takfirismul și veți vedea cum sirienii pot să ajungă la un consens, în ciuda tuturor diferențelor de opinii! Suntem aici să ne rugăm și pentru Liban, pentru stabilitatea lui, care a suferit foarte mult din cauza violențelor și încă suferă din pricina vidului consti­tu­țional. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă a Antiohiei nu se înfricoșează, pentru că Domnul este centrul ființei sale și El este puterea ei și Căpitanul cârmei, indiferent de înălțimea valurilor acestor vremuri. Râvna și băr­bă­ția cre­dincioșilor din Antiohia vin din bărbăția lui Andrei, din răbdarea lui Pavel, din entuziasmul lui Petru, din iubirea lui Ioan”.

Delegațiile Patriarhiilor României, Antiohiei și Georgiei au fost întâmpinate în seara zilei de 27 septembrie 2016 la Râmnicu Vâlcea. Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe și reprezentanții Patriarhiei Georgiei au fost primiți la Catedrala Arhiepiscopală de ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, împreună cu autoritățile locale și credincioși veniți din toată țara în pelerinaj încă de ieri. În cuvântul de bun venit, Mitropolitul Olteniei a exprimat emoția primirii oaspeților străini.

La rândul său, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, a mulțumit pentru primire și i-a rugat pe credincioși să se roage pentru frații lor din Siria aflați în război. La final, Patriarhul României a dăruit Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea o Cruce ca semn de binecuvântare. Ierarhii au sfințit miercuri, 28 septembrie 2016, biserica Mănăstirii Antim din oraşul Râmnicu-Vâlcea. Cu acest prilej, se va oficia Sfânta Liturghie și va avea loc proclamarea canonizării Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Stânişoara şi aSfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Turnu (canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 25 februarie 2016).

Manifestările religioase dedicate ocrotitorului Anului 2016 în Patriarhia Română au continuat miercuri, 28 septembrie 2016, la Râmnicu Vâlcea. În această dimineață, Biserica Mănăstirii Antim din oraşul Râmnicu-Vâlcea a fost sfințită de Patriarhul României, Patriarhul Antiohiei, Mitropolitul Ioan de Rustavi (reprezentantul Patriarhiei Georgiei) și alți ierarhi ai celor trei Biserici. Noua biserică a primit hramurile Izvorul Tămăduirii şi Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.

În cuvântul rostit după slujba de sfințire, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat că lăcașul de cult a fost construit prin strădania a doi ierarhi. Am sfințit această biserică nouă care, așa cum se cunoaște, are hramurile Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea Maicii Domnului, și Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. De aceea, biserica aceasta se mai numește și biserica Mănăstirii Antim din Râmnicu-Vâlcea, urmând același nume ca și biserica Mănăstirii Antim din București. Ne-am bucurat că a fost aici prezent Preafericitul Părinte Ioan al Antiohiei și al Întregului Orient, Înaltpreasfințitul Ioan Rustavi, din partea Patriarhului Ilia al II-lea al Georgiei. Această mănăstire a fost făcută prin grija vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Gherasim al Râmnicului și apoi a fost pictată în timpul păstoririi Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Varsanufie. Iată o lucrare frumoasă care poate fi o pildă de bogăţie iconografică. Aici au fost condensate o mulţime de teme iconografice şi teologice. Dar biserica este şi mai frumoasă atunci când este plină de credincioşi, a spus Preafericirea Sa.

Pentru noua biserică, Patriarhul României a dăruit un set de vase sfinte, o cruce de binecuvântare şi mai multe cărţi despre viaţa şi lucrarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.

În continuare, a fost oficiată Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat. După Sfânta Slujbă, a avut loc proclamarea oficială a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Stânişoara şi a Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Turnu. Tomosul Sinodal a fost citit de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Smerenia noastră, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea plăcută lui Dumnezeu a acestor fericiţi sfinţi cuvioşi părinţi, care au sfinţit şi împodobit pământul Olteniei, luând aminte la râvna lor vrednică de laudă pentru rugăciunea şi apărarea dreptei credinţe şi căutând folosul duhovnicesc al poporului dreptmăritor ce poartă numele lui Hristos, urmând tradiţiei sfinte a Bisericii Ortodoxe, pe temei canonic şi sinodal, chemând în ajutor harul Preasfintei, Celei de o viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi, hotârăm ca de acum înainte şi în veci Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara, cu zi de pomenire în 3 septembrie, şi Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, cu zi de pomenire în 5 octombrie, să fie număraţi între Sfinţii Bisericii şi să fie pomeniţi şi cinstiţi cu cântări de laudă în zilele lor de pomenire, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Au fost arătate, apoi, icoanele sfinţilor, racla cu moaştele Sfântului Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânişoara şi au fost intonate troparele lor.

La finalul ceremoniei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie şi Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul OrdinulSfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru arhierei, câte un engolpion cu chipul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, câte o Evanghelie cu miniaturi şi o icoană a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. De asemenea, părintele arhim. Sava Pleșa, starețul Mănăstirii Antima primit Ordinul Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru clerici, iar credincioşii au primit iconiţe cu chipul ocrotitorului Arhiepiscopiei Râmnicului.

Ne aflăm într-o regiune binecuvântată de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, care a fost episcop la Râmnic între 1705-1708, iar aici a tipărit mai multe cărţi, dintre care cele mai importante sunt Liturghierul împreună cu Molitfelnicul în 1706. Mai târziu, ele au fost tipărite tot de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul la Târgovişte în anul 1713, dar în mod separat. Aceste cărţi au impus definitiv limba română în cultul Bisericii noastre şi o mulţime de rugăciuni formulate de Sfântul Antim sunt aproape identice până în prezent. Astăzi, ne aflăm într-un spaţiu de sfinţire, de binecuvântare şi de mare lucrare misionară. (…) Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze mitropolia şi arhiepiscopia acestea şi zona aceasta care are o tradiţie creştină foarte puternică, care trebuie păstrată, cultivată şi continuată cu multă bucurie, a spus Patriarhul României.

În semn de mulţumire, Arhiepiscopul Râmnicului a dăruit Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române într-o mică raclă o părticică din moaştele Sfântului Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânişoara. Preafericirea Sa a precizat că această raclă va fi aşezată în noua Catedrală Patriarhală.

Cei patru sfinți au fost canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 25 februarie 2016.

 

Știri interne - octombrie 2016 (RO)

A doua întâlnire a comisiei privind canonizarea Părintelui Arsenie Boca

Luni, 31 octombrie 2016, la Sfânta Mănăstire Prislop, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, s-au desfășurat a doua şedinţă a Comisiei speciale teologice mitropolitane, împuternicită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru a cerceta viața, opera și activitatea misionară și duhovnicească a Părintelui Arsenie Boca, în vederea întocmirii dosarului pentru propunerea de canonizare.

Lucrările comisiei s-au concretizat într-o sistematizare teologico-științifică a scrierilor Părintelui Arsenie Boca, a documentelor de arhivă, precum și a diverselor publicații apărute de-a lungul timpului cu privire la viața și activitatea duhovnicului de la Mănăstirile Sâmbăta și Prislop. (Episcopia Devei si Hunedoarei)

Iaşi: Distincţia „Crucea Moldavă” pentru cinci familii cu mulţi copii

Cinci familii binecuvântate de Domnul cu mulți copii, din România şi Republica Moldova, au fost decorate pe 14 octombrie 2016, de  Înaltpreasfințitul Părinte Teofan cu cea mai înaltă decorație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ‒ „Crucea Moldavă” , informează site-ul doxologia.ro. Evenimentul a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Iaşi cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Distincția „Crucea Moldavă”  a fost oferită următoarelor familii: Balan Constantin (70 ani) și Vasilisa (66 ani), din Căușeni, Republica Moldova,  au 12 copii; Movanu Veronica, Parohia Mândrești, județul Botoșani, văduvă cu 13 copii; Chelea Constantin (75 ani) și Rusanda (71 ani), com. Belcești, jud. Iași, au 14 copii, 13 în viață, 30 de nepoți, 5 strănepoți; Presbitera Argatu Floarea (80 ani), parohia Vulturești, județul Suceava, văduvă, cu 15 copii, 53 nepoți și 25 strănepoți; Munteanu Jenică (67 ani) și Catinca (65 ani), Parohia Mogoșești, au 16 copii.

Pentru pruncii pe care i-au născut și educat așa cum se cuvine îi cinstim pe acești vrednici părinți și cinstim prin ei pe toți tații și mamele născătoare de prunci, care sunt prelungirea mâinilor creatoare ale lui Dumnezeu. Părinții aceștia, și cei asemenea lor, ne spun că nu există o demnitate mai aleasă și mai înaltă decât demnitatea de tată și de mamă, de soț și soție. Nici un alt rang, carieră sau distincție nu poate fi mai presus, a spus Înaltpreasfinţia Sa. Părintele Mitropolit Teofan a subliniat că în misiunea căsătoriei și a creșterii copiilor importantă este nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu:

Da este foarte greu, dar este posibil! Ceea ce pare imposibil după logica umană, devine posibil! Este foarte greu, dar este absolut necesar pentru dăinuirea țării și a Bisericii, pentru familia ca atare, pentru că durabilitatea, bucuria, onoarea și puterea familiei ‒ toate – sunt constituite din prezența copiilor în sânul ei. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți cei care în întreaga țară și în lume au curajul să nască copii, să-i ofere societății și să arate că acest lucru este posibil!- Sursa: basilica.ro

IPS Athanasie, Mitropolit de Limasol: Sf. Parascheva și Sf. Neofit ne dovedesc astăzi că atunci când omul Îl iubește pe Hristos, nu-i mai lipsește nimic

Înaltpreasfinţitul Părinte Atanasie, Mitropolit de Limasol, se află în aceste zile la Iaşi, împreună cu o delegaţie cipriotă, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Înalpreasfinţia Sa a adus în Capitala Moldovei, în dimineaţa zilei de 12 octombrie 2016, moaştele Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul spre a fi cinstite de credincioşii prezenţi la sărbătoarea cuvioasei. Astăzi, 14 octombrie 2016, la Sfânta Liturghie oficiată la Iaşi, în cuvântul de binecuvântare adresat pelerinilor prezenţi, ierarhul a vorbit despre cinstirea sfintelor moaşte şi a evidenţiat faptul că sfinţii sunt modele de urmat în viaţa noastră. Luând aminte și studiind viața Sfinților, judecăm viețile noastre și primim de la ei model și chip de făptuire, suntem mișcați în duhul, pentru a urma acestora și a deveni iubitori de Dumnezeu. Pomenirea Sfinților este o urmare și o imitare a lor, a spus Înaltpreasfinţia Sa. Mesajul integral poate fi citit pe doxologia.ro

Motivarea CCR în cazul avizului pozitiv dat în cazul referendumului pentru familie: Numai din uniunea dintre un bărbat și o femeie se pot naște copii

După mai mult de 80 de zile de la pronunțare, Curtea Constituțională, a făcut publică motivarea deciziei de a aviza favorabil inițiativa cetățenească de revizuire a articolului 48 din Constituție. Siteul Lumea Juridică a făcut publică motivarea deciziei CCR, decizie ce urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. După publicarea în Monitorul Oficial, inițiativa cetățenească urmează să ajungă pe masa Senatului României pentru a fi pusă în discuție. În motivarea deciziei, după constatarea îndeplinirii cerințelor legale în privința semnăturilor și a distribuției geografice a acestora, Curtea afirmă că inițiativa cetățenească nu urmărește să dispară, să înlăture, să elimine sau să anuleze instituția căsătoriei. Curtea afirmă că propunerea de modificare a Constituției nu face decât să precizeze expres sensul căsătoriei așa cum a fost definită în actul fundamental adoptat în 1991. Următorul pas este discuția legii care va permite inițierea unei consultări populare asupra modificării Constituției. Coaliția pentru Familie, inițiatoarea acestui demers cetățenesc, dorește ca Parlamentul să decidă ca referendumul să aibă loc concomitent cu alegerile din decembrie.

„Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, prin noțiunea 'a suprima' se înțelege 'a face sa dispară, a înlătura, a elimina, a anula'. Examinând redactarea art. 48 alin. (1) din Constituție, propusa de inițiatorii revizuirii, Curtea constată ca aceasta nu este de natură sa facă să dispară sau sa înlăture, elimine ori anuleze instituția căsătoriei. De asemenea, toate garanțiile dreptului la căsătorie, astfel cum sunt consacrate în textul constituțional de referință, rămân neschimbate. Prin înlocuirea sintagmei 'intre soți' cu sintagma 'intre un bărbat și o femeie', se realizează doar o precizare în privința exercitării dreptului fundamental la căsătorie, în sensul stabilirii exprese a faptului ca aceasta se încheie intre parteneri de sex biologic diferit, acesta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului. In anul 1991, când Constituția a fost adoptata, căsătoria era privita în România în accepțiunea sa tradițională, de uniune intre un bărbat si o femeie.  

Aceasta idee este susținută de evoluția ulterioară a legislației în materia dreptului familiei din România, precum și de interpretarea sistematică a normelor constituționale de referință. Astfel, art. 48 din Constituție definește instituția căsătoriei in corelație cu protecția copiilor, deopotriva 'din afara căsătoriei' și 'din căsătorie'. Este evidentă, deci, componenta biologică ce a fundamentat concepția legiuitorului constituant în privința căsătoriei, fiind fără îndoială ca aceasta a fost privită ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, câta vreme numai dintr-o astfel de uniune, indiferent dacă este în căsătorie sau în afara ei, se pot naște copii”, se arată în documentul CCR. Motivarea CCR este disponibilă AICI. – Sursa: Activenews.ro

Aproape 10.000 de elevi au primit sprijin financiar din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor, la început de an şcolar

La începutul anului şcolar 2016, 9.712 elevi (proveniți din familiile cu posibilități materiale reduse) au primit daruri, din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor, constând în manuale, ghiozdane, stilouri, caiete, pixuri ș.a., iar în unele cazuri în obiecte de îmbrăcăminte și uniforme școlare. Totodată, în baza protocolului dintre unitățile de învățământ și parohii, au fost oferite copiilor nevoiași Fișe de lucrupentru clasa pregătitoare și auxiliare de Religie pentru clasa I-a. Valorarea bunurilor dăruite s-a ridicat la 423.421,21 lei. Toate aceste acțiuni de susţinere a educaţiei copiilor au avut drept scop eficientizarea procesului educaţional, formarea duhovnicească şi intelectuală a elevilor, precum și combaterea fenomenului abandonului şcolar, a mărturisit Pr. conf. dr. David Pestroiu, Consilier Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor:

În perspectiva actuală, în care societatea resimte frământări multiple, generate de crize economice și spirituale, educația tinerilor constituie o prioritate atât pentru slujitorii Bisericii, cât și pentru factorii sociali implicați direct în formarea acestora, fiind una continuă și prezentă în toate etapele dezvoltării și maturizării spirituale a tinerilor, cultivând valorile morale și civice creștine și străduindu-se, în același timp, să preîntâmpine fenomenele cu efecte negative pentru viitorul tinerilor, precum: consumul de alcool și droguri, violența şi abandonul școlar sau dificultățile întâmpinate de copiii și adolescenții ai căror părinți au plecat temporar în străinătate. Această acțiune filantropică a fost posibilă prin implicarea a 548 de parohii din București, județele Ilfov și Prahova. În contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, din inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în Permanența Consiliului Eparhial din data de 23 august 2016, s-a adresat un îndemn tuturor parohiilor din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor de a sprijini cu rechizite și uniforme școlare, manuale, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pe elevii care fac parte din familiile sărace sau defavorizate, după cum a precizat pr. David Pestroiu. – Sursa: basilica.ro

IPS Justinian a trecut la cele veșnice

Înaltpreasfințitul Părinte Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a trecut la cele veșnice astăzi, 30 octombrie 2016. În seara zilei de sâmbătă, 29 octombrie 2016, Înaltpreasfinția Sa a suferit un infarct miocardic și a fost internat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Baia Mare. Ierarhul s-a născut la 28 mai 1921, în satul Plopiș din județul Maramureș, dintr-o familie de țărani evlavioși, la botez, primind numele de Ioan. A urmat școala primară în satul natal (1928-1934). Între 1934-1941 a fost reținut acasă de părinți pentru sprijin în gospodărie, apoi a urmat doi ani cursurile Liceului ortodox de băieți „Simion Ștefan” din Cluj. Mânat de dragostea de a-L sluji cât mai bine pe Dumnezeu, s-a dus la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, ca frate de mănăstire în 12 martie 1941, tuns în monahism sub numele de Justinian (în 1942). La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 preot la Mănăstirea Rohia de către Preasfințitul Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului. Între 22 noiembrie 1942 și 10 martie 1943 este încorporat, în ciuda hainei clericale în armata maghiară la Miscolt. În împrejurările istorice dramatice dintre 1940-1944, monahii din Mănăstirea Rohia trăiau într-o înfrigurată nădejde: eliberarea țării și a Transilvaniei. În zorii în care această speranță devenea o certitudine, este numit stareț la Rohia tânărul ieromonah, în vârstă de 23 de ani, Iustinian Chira, care avea să conducă acest sfânt locaș, aproape 30 de ani; una din cele mai îndelungate și rodnice stăreții.

Pentru meritele sale în conducerea mănăstirii, la propunerea Preasfințitului Teofil al Clujului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit, în anul 1967, rangul de arhimandrit, iar în anul 1973 a fost ridicat la rangul de arhiereu, fiind ales episcop-vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. în septembrie 1990 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, fiind instalat la 11 noiembrie 1990. În această calitate inițiază reorganizarea de curând reînființatei Episcopii a Maramureșului și Sătmarului. În acest scop a cerut înființarea postului de Episcop-vicar pe seama Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, post în care l-a propus pe arhimandritul Justin Hodea, starețul Mănăstirii „Sfânta Ana” – Rohia, care devine astfel Preasfințitul Justin Sigheteanul. La 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rang de Arhiepiscop onorific, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în Catedrala  Sfânta Treime din Baia Mare.

A murit scriitorul Vasile Andru

În dimineaţa zilei de vineri, 21 octombrie 2016, scriitorul Vasile Andru a părăsit această lume la vârsta de 74 de ani. A fost înmormântat la Mănăstirea Cernica, lîngă părintele Visarion, în cimitirul în care sînt Virgil Mazilescu şi Daniel Turcea, dar şi Gala Galaction, Ion Ţuculescu, Ernest Bernea, pr. Benedict Ghiuş, Andrei Scrima.

Vasile Andru este cunoscut ca scriitor, dar şi ca iniţiator (încă din 1990) al practicii isihaste în grup de către mireni, prin Centrul de practică isihastă Bucureşti (sala Dalles), cu şase filiale în ţară (ca la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, Anglia, unde se practică de asemenea rugăciunea minții în grup – rânduiala constă din rostirea Rugăciunii lui Iisus cu voce tare timp de aproximativ 4 ore pe zi – şi unde participă monahi şi monahii, la care se adaugă pelerini, procedeu introdus acolo de părintele Sofronie ca pravilă a mănăstirii; rugăciunea isihastă în grup se poate întâlni însă şi în Athos). Slujbele de priveghi şi de înmormântare au avut loc la Biserica Sf. Nicolae din complexul monahal de la Cernica, la care au participat câteva sute de persoane: soţia (Silvia Andrucovici) şi fiica sa, rude, prieteni, discipoli, scriitori şi admiratori ai cărţilor sale.

Cu câteva zile înainte de a pleca la Domnul, presimţindu-şi sfârşitul, Vasile Andru transmitea un mesaj tulburător directorului editurii unde urma să publice ultimile sale lucrări: „Îţi trimit două volume de mare interes, aş zice: Neoisihasmul (pt. Sapienţia) şi Zece povestiri antume (proză tare). Le-am numit antume pentru că la apariţia lor eu nu voi mai fi de faţă: sunt în Marea Trecere. Nu te întrista de vestea asta. Poţi trimite, te rog, contractele pentru aceste două cărţi, să le semnez cu mâna încă vie? Cu iubire, Andru-finu”.

Vasile Andru se spovedea încă din anii 1970 (la părintele Calinic Cărăvan), dar a fost şi acuzat de amestecul practicilor orientale cu isihasmul ortodox, lucru pe care, cel puţin în ultimii ani ai vieţii, l-a negat cu tărie.

Crucea din Piața Unirii a fost PROFANATĂ cu mesaje pro homosexualitate

Persoane necunoscute au profanat crucea din Piața Unirii din București, scriind cu litere negre "LGBT" pe monument. Nu este prima oară când crucea de la Piața Unirii, amplasată acolo în 1999, în prezența președintelui Emil Constantinescu, este mâzgălită. Pe cealaltă parte a monumentului, o grupare anarhistă și-a lăsat semnul distinctiv. Crucea respectivă trebuia să marcheze locul unde s-ar fi construit Catedrala Mântuirii Neamului, dar până la urmă autoritățile au ales altceva. Piața Unirii rămâne o zonă aflată sub zodia promiscuității, un adevărat no-man's-land, în care tot felul de persoane dubioase acționează nestingherite de autorități. Din păcate, acestor persoane, dar și nepăsării autorităților le cad victime și copiii, așa cum ActiveNews a povestit altădată. Nu este prima oară când grupările care susțin homosexualitatea acționează violent.  În luna martie, un cort al Coaliției pentru Familie a fost și el vandalizat de către o grupare pro LGBT care și-a asumat acțiunea printr-un comunicat. – Sursa: Activenews.ro

Linkuri la știri:

Conferința internațională Educația religioasă între radicalism și toleranță

Războiul global împotriva căsătoriei - cum să ripostăm 

Despre martiriul creștin în zilele noastre

Sfântul și Marele Sinod Ortodox din Creta - cum să sapi după pace dezgropând securea războiului 

Știri externe - octombrie 2016 (EXT)

 

RUSIA: Patriarhul Kiril a semnat Petiția pentru Viață

După ce a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Sfantul Arhanghel Mihail din satul Belousovo, Rusia, Patriarhul Rusiei, Kirill, a putut fi văzut oprindu-se în dreptul unei măsuțe aflate în fața bisericii, la care se aflau câțiva membri ai Mișcării sociale "Pentru Viață" și ai Mișcării "Voluntarii ortodocși", pentru a semna personal o petiție. "Noi, cetățeni ai Federației Ruse, sustinem încetarea practicii existente în țara, de ucidere legală a copiilor nenăscuți, și solicităm modificarea legislației care vizează recunoașterea statutului de ființă umană pentru copilul conceput, ale cărui viață, sănătate și bunăstare trebuie să fie apărate de lege", se arată în petiția semnată de Patriarh. Autorii s-au manifestat, de asemenea, în favoarea interzicerii avorturilor medicale și chirurgicale, a contraceptivelor avortive, a tehnologiilor de reproducere asistată, ale caror "urmari inerente sunt devalorizarea demnității umane și uciderea copiilor în stadiile inițiale ale dezvoltării embrionare". Până în prezent, petiția a strâns laolalta 300.000 de semnături. În luna iunie a acestui an, Consiliul Inter-Religios al Rusiei, care include lideri și reprezentanți ai comunităților religioase tradiționale din Rusia, a cerut excluderea avortului din sistemul obligatoriu de asigurări sociale. Patriarhul Kirill le adresase, în prealabil, legislatorilor o cerere similară. – Sursa: lonews.ro

GRECIA: Teologul Dimitrios Tselenghidis își retrage semnătura de pe scrisoarea deschisă-mărturisire despre Sinodul din Creta

Cucernici și iubiții mei Părinți, Prin Epistola mea de față declar că îmi revoc semnătura de pe SCRISOAREA DESCHISĂ-MĂRTURISIRE DESPRE SINODUL DIN CRETA. Concret, revocarea semnăturii mele vizează paragraful care se referă la „Întreruperea -pomenirii” (pp. 7-8). Și aceasta deoarece nu vreau să se considere că prin cele scrise în acest paragraf încurajez, acopăr sau că sunt de acord cu cei care solitar au trecut la întreruperea pomenirii Episcopului lor. Vă cer și judecata Voastră limpede.Cu respect și prețuire, Dimitrios Tselenghidis - Sursa: romfea.gr, Traducere pentru Cuvantul Ortodox de m.l.

CIPRU: Întrunirea Comitetului reprezentanțelor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană

În orașul Nicosia din Cipru a început la 08 octombrie 2016, Întrunirea Comitetului reprezentanțelor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană. Tema întrunirii este Libertatea religioasă a creștinilor ortodocși în lume. Biserica Ortodoxă Română este reprezentată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și exarh patriarhal. În cadrul întruniri, Înaltpreasfinţia Sa a prezentat mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, dar și situația din țara noastră. De asemenea, au fost prezentate exemple concrete de încălcare a drepturilor creștinilor în țări din Uniunea Europeană, dar și aspecte ale situației delicate din regiuni aflate în apropierea țării noastre. Agenda zile de astăzi a cuprins şi alte subiecte, după cum a declarat pentru Radio Trinitas Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon. La discuții participă și reprezentanți ai Patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului și Serbiei. Întrunirea Comitetului reprezentanțelor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles se încheie luni, 10 octombrie. – Sursa: basilica.ro

UCRAINA: Patriarhul Ierusalimului susține Biserica Ortodoxă subordonată Patriarhiei Moscovei

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Ierusalim și-a exprimat sprijinul față de credincioșii Bisericii canonice Ortodoxe Ucrainene, de sub Patriarhia Moscovei, care astăzi se confruntă cu atacuri numeroase din partea schismaticilor naționaliști ucraineni. Patriarhul a reamintit că toți creștinii adevărați au fost întotdeauna persecutați, în această lume, dar niciodată nu au disperat și au considerat ca fiind o bucurie suferința pentru Hristos. Acesta a fost declaratia Patriarhului, cu ocazia unei conversații lungi cu delegația Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, care s-a aflat mai multe zile în Țara Sfântă, sub conducerea Mitropolitui Luca de Zaporozhye și Melitopol.
În timpul întâlnirii, Patriarhul Teofil a abordat chestiunile:

- relația existentă între Biserica Ortodoxă și Stat, în Ucraina,

- mărturisirea contemporană a Bisericii, în lumea seculară,

- martiriul creștinilor de diferite confesiuni, în Orientul Mijlociu.

Patriarhul a declarat: "Patriarhia Ierusalimului se străduiește să aducă o mărturie a păcii. Sunt necesare căutarea unui compromis, să se încerce să se ajunga la o înțelegere reciprocă, la rezolvarea problemelor. Iar atunci când acest lucru este deja imposibil, trebuie să se rămână în spiritul iubirii și al păcii lui Hristos, ortodocșii fiind pregătiti să depună mărturie, prin sângele iubirii și păcii. Asta a fost calea tuturor Bisericilor. Asta a întărit și ajuta in ziua de azi Biserica din Ierusalim. Prin asta, Biserica Rusă a secolului XX a cunoscut adevărata putere a lui Hristos". – Sursa: lonews.ro

GRECIA: Conflict între Biserică și Guvernul Syriza

Planurile Ministerului Educației de a elimina “prejudecățile naționaliste” și de a introduce educația sexuală au stârnit opoziția vehementă a ierarhiei. Arhiepiscopul Ieronim a declarat: “partidele de stânga se unesc cu partidele neoliberale sub directivele unei noi ere și ale unei noi ordini... Biserica a fost, este și va fi întotdeauna mama poporului nostru, cu tot ce presupune aceasta, iar Statul, dacă așa dorește și dacă are acceptul oamenilor, poate încerca să se separe de Biserică, supraveghind doar obligațiile asumate față de Biserică și contractele relevante”, a spus Arhiepiscopul Iernonim al Atenei și al Întregii Grecii. Ieronim a mai spus că este prea multă vorbărie inutilă și amânare asupra a două probleme care necesită rezolvare imediată, și anume orele de religie în școli și utilizarea adecvată a activelor Bisericii. El a menționat că acestea ar trebui făcute în cooperare cu statul, astfel încât Biserica să își continue misiunea sa socială. - traducere pentru Cuvantul Ortodox de r.m.

UNGARIA: Inițiativă de sprijinire a creștinilor din Orient

Ungaria a anunțat o inițiativă de luptă împotriva forțelor care îi discriminează și persecută pe creștini. Guvernul maghiar a decis că, în lumina recentelor atacuri asupra creștinilor, va fi înfiintat un nou departament în Ungaria, care sa studieze aceste cazuri și sa lupte împotriva forțelor radicale care amenință viețile creștinilor nevinovați. Ministrul ungar pentru Capacități Umane, Zoltan Balog a declarat: "Creștinismul a devenit religia cea mai persecutată, astfel încât din cinci persoane ucise din motive religioase, patru dintre ele sunt creștini. În 81 de țări din întreaga lume creștinii sunt persecutați și 200 de milioane de creștini trăiesc în zone în care aceștia sunt discriminați. Milioane de vieți creștine sunt amenințate de adepți ai ideologiilor religioase radicale". Noul departament maghiar, despre care se estimează că ar avea un buget de 3 milioane de euro, a fost inspirat de Premierul Viktor Orbán și de călătoria lui Balog la Roma, unde s-a întâlnit cu Papa Francisc și cu alți lideri ai Bisericilor Orientale creștine, relatează lonews.ro.

SIRIA: A fost reluat asaltul Alepului – 85 de creştini ucişi şi peste 300 de răniţi

Cândva cel mai important oraş al Orientului creştin, Alepul este astăzi, în anul 2016, cel mai încercat oraş al lumii. După o criză care a ţinut trei ani, în care ştirile au venit de la cei care au scăpat cu viaţă din încercuirea Statului Islamic, oraşul a fost ţinta atacurilor forţelor guvernamentale siriene, dar şi a numeroaselor grupuri rebele islamice. Criza umanitară a atins cea mai înaltă cotă, aşa cum precizează Open Doors. Lipsa alimentelor (de Naşterea Domnului, în anul 2015, un kilogram de orez costa la Alep 200 de dolari americani), lipsa medicamentelor şi a spitalelor au accentuat situaţia grea a locuitorilor. Deşi în urma asaltului de duminică, 25 septembrie 2016, au fost lăsate culoare libere de refugiere pentru cetățeni, oamenii nu şi-au părăsit casele. Rapoartele publicate de către BBC Midle East şi Al Jazeera.com au notat mai multe lovituri aeriene, dar şi atacuri la sol care au lăsat în urmă peste 300 de persoane rănite.

Conform acestui bilanț, 165 de civili – dintre care 49 de copii – au fost uciși în bombardamentele rebelilor asupra cartierelor aflate sub controlul guvernului din partea de vest a orașului. Circa 250.000 de locuitori trăiesc în cartierele rebele și 1,2 milioane în cartierele guvernamentale, amintește sursa citată. Ceea ce nu prezintă, din păcate, sursele occidentale, este faptul că în cartierele deţinute de rebeli, majoritatea locuitorilor sunt creştini aparţinând Patriarhiei Antiohiei şi a Întregului Orient şi confesiunii Siriene Iacobite, cei din urmă fiind în cea mai mare pondere. În urma atacului de duminică, jurnalistul Stoian Zaymov a scris pentru Christian Post drama a 85 de creştini ucişi doar într-o singură noapte. Preotul creştin iacobit Ibrahim Alsabagh a declarat pentru Al Jazeera.com situaţia prin care trec fraţii noştri, creştinii din ruinele Alepului: „Rugaţi-vă pentru noi, creştinii din Alep, pentru că s-ar putea să fim cei din urmă… În ultimele două săptămâni, 200 de creştini au fost ucişi, jumătate dintre victime fiind copii şi femei. Cartierul creștin este lovit fără încetare, deşi nimeni nu va recunoaşte oficial. Nu am cuvinte pentru a descrie toată suferința pe care o văd zi de zi. Şi abia a început bătălia Alepului. Domnul să ne miluiască pe toţi!”. – Sursa: doxologia.ro

Linkuri la știri:

Suedia - prima ţară distrusă de migranţii musulmani

Califatul european. Imigraţie, violuri, incendii şi dictatură în Suedia

Stop fuzionării cu politica, Biserica să se ocupe de creștinofobia din Europa

Paris, sute de mii de oameni protestează împotriva căsătoriilor homosexuale

Publicarea unei noi Biblii după un secol de amânări

Discuție Putin-Erdogan privind Siria

 

Ședință solemnă și ședință de lucru ale Sfântului Sinod al BOR - decizii istorice - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Ședință Solemnă a Sfântului Sinod al BOR

În Aula Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfăşurat la 28 octombrie 2016, şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.  Şedinţa a fost dedicată Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești. În deschiderea lucrărilor, Preafericirea Sa a arăta importanța anului comemorativ și omagial 2016 pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română. Anul acesta omagial a fost o ocazie deosebită de a întări comuniunea între noi şi, în acelaşi timp, de a intensifica multe activităţi pastorale, misionare, social filantropice şi culturale în fiecare Eparhie din ţară şi din afara graniţelor. Este o bucurie mare pentru noi ca sarbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Catedralei Patriarhale şi al Bucureştilor, să fie urmată de sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti; şi în această sărbătoare să fie integrată şedinţa solemnă a Sfântului Sinod.

De asemenea, Preafericirea Sa mulțumit tuturor pentru implicare în buna desfășurare a hramului Catedralei Patriarhale, dar și a activităților desfășurate în plan cultural și educațional.

Doresc să mulţumesc tuturor ierarhilor, preoţilor, monahilor, monahiilor şi tuturor celor care s-au ocupat de buna organizare a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, pentru participare şi pentru dragostea cu care au răspuns invitaţiei noastre; nu numai ierarhi din ţară, ci şi din afara ţării au fost prezenţi. Această comuniune în jurul sfinţilor este pentru noi izvorul cel dintâi de luminare, de inspiraţie, de încurajare şi de coresponsabilitate în a răspunde chemării lui Hristos de a sluji în Biserica Sa.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit şi despre necesitatea educaţiei, precizând că aceasta este cea mai mare investiţie pe care trebuie să o realizeze societatea şi Biserica. Totodată, Patriarhul României a evidenţiat faptul că educaţia religioasă este o investiţie eternă.

Cinstirea memoriei celor mai vrednici păstori ai Bisericii este, nu numai o datorie, ci și o creștere a noastră spirituală, pentru ca numai în comuniune există creștere spirituală, a mai spus Preafericirea Sa.

În cadrul ședinței, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal şi Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a prezentat raportul-sinteză privind activităţile desfășurate în Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română.

Pe fondul datelor comunicate de eparhii, de Sectoarele Administrației Patriarhale, precum și de către Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, se evidențiază o bogată și frumoasă imagine de ansamblu a activităților desfășurate în cuprinsul Patriarhiei Române, în anul 2016 – „Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox” și „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești”. Astfel, la nivelul fiecărei eparhii şi al instituțiilor din subordine, inclusiv al celor de învățământ teologic, cele două teme menționate au fost marcate prin numeroase și diverse manifestări religioase, culturale, educative şi pastoral-misionare, unele dintre acestea fiind, încă, în curs de desfășurare sau urmând să se desfășoare până la sfârșitul anului, a precizat ierarhul.

La final, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a acordat mai multe distincţii persoanelor care s-au implicat în organizarea Întâlnirii tinerilor ortodocşi din toată lumea, desfăşurată în perioada 1-4 septembrie 2016.

Ședință de lucru a Sfântului Sinod al BOR - Înființarea unei Mitropolii în SUA

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit vineri, 28 octombrie 2016, în şedință de lucru. Şedinţa a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi s-a desfășurat în Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale. În deschiderea lucrărilor, Patriarhul României a prezentat o parte din punctele aflate pe ordinea de zi.

Avem pe ordinea de zi subiecte foarte importante, precum prezentarea raportului privind participarea delegaţiei Patriarhiei Române la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod din Creta din vara acestui an. De asemenea, avem şi probleme curente care se referă la aspecte practice ale vieţii bisericeşti, mai ales privind activităţile legate de cooperare de ordin social, cultural, educaţional cu diferite instituţii, dar şi unele referitoare la restaurarea de monumente istorice, la desfăşurarea de lucrări de edificare de lăcaşuri de cult, a spus Preafericirea Sa, potrivit Radio Trinitas.

În cadrul şedinţei, ierarhii au aprobat hotărârea Congresului Arhiepiscopiei celor două Americi de înființare a unei noi Episcopii în Canada și a Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi (care are în componență două eparhii: Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Statelor Unite ale Americii și Episcopia Ortodoxă Română a Canadei). Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Nicolae a fost ridicat la rangul de Mitropolit. De asemenea, Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina a fost ales Episcop Ortodox Român al Canadei. Anunțul a fost făcut de Patriarhul României care și-a manifestat bucuria și i-a felicitat pe cei doi ierarhi.

Suntem foarte bucuroşi că această nou înfiinţată Episcopie Ortodoxă Română a Canadei va permite o activitate pastorală mai intensă, dar şi o reprezentare a Bisericii noastre în faţa autorităţilor de stat din Canada. Avem certitudinea că cei care nu sunt încă în legătură directă cu Patriarhia Română vor avea o şansă în plus de a comunica prin intermediul noii Episcopii. Dorim sănătate, bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu Preasfinţitului nou ales al Canadei, Preasfinţitul Ioan Casian de Vicina. Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, noul Mitropolit al celor două Americi, va face toate cele necesare pentru întronizarea la Montreal a noului episcop la momentul potrivit din punct de vedere organizatoric, a subliniat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că ceremonia de ridicare în demnitatea de Mitropolit a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Nicolae va avea loc duminică, 30 octombrie 2016, în Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie. Întronizarea propriu zisă va avea loc la Chicago, în prezența unei delegații a Patriarhiei Române, la o dată care va fi anunţată ulterior. După cuvântul rostit de Părintele Patriarh, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a mulțumit ierarhilor și i-a asigurat că misiunea Bisericii noastre va fi continuată în S.U.A.

Vă mulţumesc pentru înţelegerea pe care o aveţi faţă de misiunea noastră de pe cele două continente: America de Nord şi America de Sud. Astăzi am făcut un pas înainte pentru o mai bună organizare. Mulţumim Bunului Dumnezeu care ne-a luminat pe toţi şi ne-a încurajat să continuăm acest plan.

Noul episcop ales al noii înființate Episcopii ortodoxe Române a Canadei, Preasfințitul Părinte Episcop vicar Ioan Casian de Vicina, a spus că acest deziderat, al unei Episcopii Ortodoxe Române în Canada, s-a împlinit după 32 de ani.

Mă bucur tare mult de acest moment. Aş vrea să exprim mulţumiri membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care m-au primit acum mai bine de zece ani şi mi-au încredinţat această misiune, sub binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, să păstorim românii de peste ocean. Acest deziderat al românilor de a avea o Episcopie în Canada devine o realitate după 32 ani şi va permite o activitate pastorală intensă şi o reprezentare a comunităţii româneşti la nivelul celorlalte jurisdicţii ortodoxe.

Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfășurarea și hotărârile Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016)

În urma discuțiilor purtate în cadrul șdinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de 29.10.2016, ședință prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod au formulat și exprimat următoarele concluzii cu privire la desfășurarea și hotărârile Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016):
S-a luat act cu apreciere de participarea și implicarea substanțială a Patriarhului României și a altor membri ai delegației Bisericii Ortodoxe Române la lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

S-a luat act de conținutul documentelor în forma aprobată în cadrul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod din Creta, respectiv, Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană; Diaspora Ortodoxă; Autonomia și modul proclamării acesteia; Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta; Importanța postului și respectarea lui astăzi; Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, la care se adaugă Enciclica și Mesajul Sinodului. Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice, ci a mărturisit faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos.

De asemenea, s-a luat act de faptul că textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Explicitarea acestora și redactarea altor documente sinodale cu teme diferite nu trebuie realizate, însă, sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens.

Noi hotărâri luate de Sfântul Sinod al BOR

În ziua de 29 octombrie 2016, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc a doua parte a şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în care au fost luate următoarele hotărâri:

– Anul 2018 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”.

– A fost aprobată organizarea la Iaşi, în perioada 9-12 ianuarie 2019, a Conferinţei Asociaţiei Teologice Ortodoxe Internaţionale.

– Au fost semnalate existența și activitatea unor grupări schismatice, pretins ortodoxe, care produc tulburări în parohii. S-a hotărât ca centrele eparhiale să ia pe plan local măsuri de informare a credincioșilor.

– A fost evaluată activitatea celor peste 350 de asociații și fundații care funcționează pe plan local cu binecuvântarea ierarhilor locului. Sfântul Sinod a apreciat activitatea acestora, aportul real la viața socială și culturală a credincioșilor și colaborarea strânsă cu Biserica.

– A fost aprobată publicarea Mineiului şi Acatistierului Sfinţilor Români.

– A fost aprobată înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române a Sfintei Muceniţe Agnia (prăznuită la 21 ianuarie).

– Au fost aprobate mai multe texte liturgice: Slujba Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii – 23 noiembrie; Acatistul Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul – 27 mai; Acatistul Sfinţilor Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan – 31 ianuarie şi 28 iunie; Acatistul Sfântului Mucenic Hermes din Bononia – 31 decembrie; Acatistul Sfântului Apostol Timotei – 22 ianuarie; Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu – 5 octombrie).

La încheierea lucrărilor ședinței de lucru membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au participat la o slujbă de pomenire a celor decedați în urma tragicului incendiu de la Clubul Colectiv din 30 octombrie 2015.

Sursa: basilica.ro

ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Tradiţie şi ereziile
Mitrop. Ierotheos Vlachos: Deciziile Ierarhiei Bisericii Greciei asupra “Sfîntului şi Marelui Sinod” şi soarta lor

Ierarhia Bisericii Greciei, la întîlnirile sale din 24 şi 25 Mai 2016, întrucît era dreptul şi responsabilitatea sa, a studiat textele adoptate de Conferinţele Panortodoxe Pre-sinodale şi ale Sinaxelor Întîi-stătătorilor, ca urmare a deciziei şi propunerii Sfîntului Sinod. Luînd în considerare Articolul 11 al Procedurii de organizare şi desfăşurare a “Sfîntului şi Marelui Sinod”, a decis să supună spre examinare propuneri, amendamente, corecturi şi adăugiri, care au fost trimise la subiect şi în timp util Secretariatului panortodox al “Sfîntului şi Marelui Sinod”.

Precum s-a stabilit în Articolul 11 al Procedurii de organizare şi desfăşurare al Sfîntului şi Marelui Sinod, “aprobarea amendamentelor, după încheierea deliberărilor, se exprimă, conform procedurilor panortodoxe, prin consensul reprezentanţilor fiecărei Biserici Ortodoxe autocefale. Aceasta înseamnă că amendamentele care nu sînt acceptate unanim nu se aprobă.”

Ceea ce este important este că cele mai multe din aceste propuneri au fost aprobate unanim de către Ierarhia Bisericii Greciei, iar o parte dintre ele au fost aprobate cu o minoritate de unul sau două voturi împotrivă ale unor arhierei din totalul celor 76 prezenţi, o propunere fiind aprobată prin vot deschis. Acestea implică faptul că decizia Ierarhiei Bisericii Greciei a fost solidară şi exprimă conştiinţa Bisericii Ortodoxe din Grecia, care are un înalt nivel teologic, pastoral and monahal bisericesc.

Patru sînt punctele cheie luate în discuţie de către Ierarhie, anume: tema persoanei, oferirea autonomiei unei eparhii bisericeşti, Biserica Ortodoxă şi restul lumii creştine, şi faptul căunitatea Bisericii este un dat.

a) Termenul persoană, după Părinţii Bisericii, a fost dat Dumnezeului Treimic, iar pentru om, în întreaga literatură patristică se foloseşte termenul de om (ἄνθρωπος) cu înţelegerea teologică a omului plăsmuit după chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu. Cînd uneori Părinţii folosesc termenul de ipostas pentru om, atunci folosirea se face pe baza Sfintei Scripturi şi nu pe baza filosofiei.

Totuşi, de vreme ce în filosofia modernă dezvoltă personalismul existenţial care deviază de la Predania patristică, adică identifică firea/natura cu nevoia şi cu păcatul, şi voinţa-dorinţa cu persoana, pentru aceasta expresia “persoana umană” trebuie înlocuită cu termenul biblic de om, care este înţeles în toate limbile formale.

b) Modul acordării autonomiei unei eparhii bisericeşti. De vreme ce prin acordarea autonomiei unei eparhii de către Biserica ei mamă este cu putinţă să provoace schisme, separări şi divergenţe separatiste, pentru aceasta se propune păstrarea neschimbată a poziţiei bisericeşti care a fost hotărîtă în Tomurile Sinodal-Patriarhale sau în Actele Patriarhal-Sinodale. Aceasta a fost propusă avînd învedere ca scop final unitatea Bisericii şi evitarea schismelor.

c) În textul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” este scris că Biserica este „Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolică”; pentru aceea nu se poate atribui termenul de Bisericăaltor confesiuni creştine, ca să nu submineze adevărul suprem că Biserica este Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolică. Aşadar, celelalte grupări creştine trebuie să fie numite „confesiuni şi comunităţi creştine”.

d) Unitatea Bisericii este un dat, deoarece Biserica este Trupul lui Hristos şi nu este despărţită de Cap, adică de Hristos. Prin urmare, cîţi după vremi se depărtează de credinţa şi slujirea Bisericii sînt afară din Biserică şi trebuie să se întoarcă la ea. În aceasta ţinteşte dialogul teologic, deoarece noi mărturisim: „Precum Prorocii au văzut, Apostolii au învăţat, Biserica a primit, învăţătorii au dogmatisit, astfel cugetăm, astfel grăim, astfel propovăduim pe Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru”, dar şi procedăm „după teologiile cele de-Dumnezeu-insuflate şi după cugetarea Bisericii celei bine-credincioase”. Principiul exclusivităţii nu poate să cadă victimă principiului includerii, care subminează datul de neclintit al unităţii Bisericii celei Uneia.

De vreme ce au fost luate de către Ierarhie aceste decizii de bază, pentru aceasta şi în enciclica trimisă mitropoliilor de Sfîntul Sinod Permanent şi citită în toate sfintele biserici (2977/2-6-2016) s-a dat asigurarea că deciziile care s-au luat au fost întemeiate pe învăţătura Bisericii şi că la„Sfîntul şi Marele Sinod” arhiereii să exprime experienţa şi credinţa Tainei Cincizecimii şi mărturisirea Sfinţilor noştri. Specificînd, printre altele, este scris:

«Ierarhia Bisericii Greciei, cu deplină credință în învățătura Prorocilor, Apostolilor și Părinților și cu respect față de regimul sinodal al Bisericii Greciei, a studiat exhaustiv propunerile Sinodului Permanent, una câte una, și ca un singur suflet, cu responsabilitate și seriozitate, în unanimitate în cele mai multe puncte și cu majoritate absolută în altele, a făcut corecturi la textele depuse și, acolo unde a fost necesar, a făcut și adaosuri, așa încât acestea să fie hotărârile finale ale Bisericii noastre asupra acestor texte.

Corecturile și adaosurile care sunt esențiale și în acord cu experiența și tradiția de veacuri a Bisericii vor fi depuse la Secretariatul Panortodox al Sfântului și Marelui Sinod în Creta și vor fi prezentate de Preafericitul Arhiepiscop al Atenei și al Întregii Grecii, Ieronim, pentru a fi îmbunătățite textele elaborate deja de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe și, astfel, să fie dată o bună mărturisire bisericească a credinței și unității în lumea contemporană, în acord cu întreaga Tradiție a Bisericii.

Cu siguranță, s-a făcut cunoscut că Sinodul Bisericii Greciei a discutat aceste probleme serioase cu responsabilitate, trezvie și cunoștință. Important este însă că s-a păstrat unitatea sa. S-au făcut auzite părerile multor ierarhi, iar hotărârile au fost aproape unanime.

Întrucât în intervalul de timp care a precedat, și-au manifestat neliniștea, în multe aspecte justificată, numeroși clerici, monahi și mireni, cu privire la textele pe care le va discuta Sfântul și Marele Sinod, pentru aceasta le recomandăm tuturor să se fie în pace, fiindcă în primul rând noi, ierarhii, am făcut o mărturisire a credinței și un jurământ la hirotonia noastră de a întări moștenirea apostolică și patristică pe care am primit-o și priveghem pentru turma noastră, spre slava lui Dumnezeu și lauda Bisericii.

Este cunoscut că Sfântul și Marele Sinod își va desfășura lucrările din ziua Cincizecimii până în Duminica Tuturor Sfinților. Aceasta înseamnă că arhiereii și ceilalți clerici și mireni care vor reprezenta Biserica Greciei la Sinodul acesta, așa cum vor face și celelalte Biserici, vor încerca să exprime experiența și credința Tainei Cincizecimii și mărturia Sfinților noștri, care sunt continuarea Cincizecimii în istorie.»

Am crezut că această asigurare pe care am dat-o în întreaga pliromă a Bisericii trebuie să fie păzită cu stricteţe. Şi acesta a fost sentimentul care m-a stăpînit în timpul şedinţelor Sinodului din Creta.

În continuare voi prezenta deciziile Ierarhiei Bisericii Greciei în trei texte, cu cîteva comentarii explicative teologice pentru a arăta valoarea lor, precum şi indicarea acelora dintre ele aprobate sau respinse în timpul şedinţelor acestui Sinod din Creta.

Din cele şase documente aduse la cunoştinţă ierarhilor, s-au propus schimbări, corecturi, adăugiri şi eliminări în trei dintre ele, asupra cărora să privim în amănunt:

Textul intitulat „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”, care a fost semnat de Întîi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe în Geneva în Ianuarie 2016 este mult diferit de cel textul corespunzător anterior anului 2014. Au fost operate multe schimbări şi modificări, astfel încît Ierarhia a propus următoarele schimbări:

i. Biserica Ortodoxă şi religiile

Al treilea paragraf al textului întîi-stătătorilor zicea:

„3. Ca premiză a unei mai largi cooperări în această privinţă, se poate folosi acceptarea comună a celei mai înalte valori a persoanei umane. Bisericile Ortodoxe sînt chemate să contribuie la împreună-înţelegerea şi cooperarea inter-religioasă, iar prin aceasta la eradicarea fanatismului din toate punctele de vedere şi printr-un astfel de mod la reconcilierea popoarelor şi biruinţa libertăţii şi a păcii în lume în slujba omului, indiferent de rasă şi religie. Bineînţeles că această cooperare exclude şi sincretismul, şi încercarea de impunere a unei religii asupra altora.”

În locul acesteia, Ierarhia Bisericii Greciei a decis să corecteze textul în locurile boldate:

„3. Ca premiză a unei mai largi cooperări în această privinţă, se poate folosi acceptarea comună a celei mai înalte valori a omului. Bisericile Ortodoxe localepot să contribuie la împreună-înţelegerea şi cooperarea inter-religioasă, prin coexistența şi convieţuirea paşnică a popoarelor, fără ca aceasta să implice sincretismul religios de orice fel.”

Comentariu explicativ:

La expresia ”Biserici Ortodoxe” se propune să se adauge atributul ”locale”, pentru că Biserica Ortodoxă este Una și, în ciuda existenței multor Biserici locale, care au credință, cult și viață comune, nu este dezmembrată unitatea acesteia, potrivit expresiei euharistice ”se sfărâmă și se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfarmă și nu se desparte, Cel ce se mănâncă și niciodată nu se sfârșește” și potrivit expresiei patristice ”deși trupul este sfărâmat, harul rămâne neîmpărțit” (Sfântul Teodoret al Cirului). Ceea ce se întâmplă cu Pâinea euharistică se întâmplă și cu Biserica, care este Trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul Bisericii, după cuvântul Apostolului Pavel ”şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efeseni 1:22-23).

În continuare, Biserica Ortodoxă contribuie la buna înțelegere cu celelalte religii, nu însă în privința credinței și a adevărului, pentru că, dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar eșua în sincretism religios, ci această contribuție se realizează prin ”coexistența pașnică și conviețuirea socială a popoarelor, fără ca acest lucru să implice nici un fel de sincretism religios”.

După cum se știe, termenul ”sincretism” exprimă amestecul de elemente care provin de la diferite religii, așa încât să rezulte ceva nou, care vine în contradicție cu teologia și eclesiologia ortodoxă. Bisericile Ortodoxe locale poartă dialog cu cei de alte credințe pe probleme sociale și doresc conviețuirea pașnică în interiorul condițiilor sociale, iar nu în sincretismul religios.

Acest adaos și corectare propuse de Biserica Greciei a fost acceptată și a fost introdusă în textul final, în afară de cuvântul ”omului”, fiind păstrată expresia ”persoanei umane”, pentru că discuția referitoare la acest subiect s-a făcut în paragraful următor.

i.i. Persoană și om

Sinodul plenar a hotărât să fie înlocuită și în acest paragraf expresia ”persoană umană” cu termenul de ”om” pentru a se impune uniformitatea terminologică și identitatea textului. Astfel:

”Se propune să fie înlocuită expresia «valoarea persoanei umane…» cu expresia «valoareaomului» la paragraful A1, expresia «noțiunii de persoană umană» cu expresia «noțiunii de om» la paragraful B3, și expresia «persoanei umane» cu expresia «omului» la paragraful C1 al aceluiași text”.

Comentariu ermineutic

În textul precedent celui din 2014, definiția termenului de persoană umană se identifica în mod clar cu termenul teologic și biblic ”după chip” și ”după asemănare”. În acest sens afirma:

”Într-adevăr, de-a lungul întregii perioade a vieții sale istorice, Biserica Ortodoxă a slujit cu consecvență, continuitate și râvnă măreția persoanei umane în sensul absolut și universal de care aceasta este legată în contextul antropologiei creștine. Omul, ca încununare și recapitulare a creației dumnezeiești și fiind plăsmuit «după chipul» și «după asemănarea» Creatorului său, a reprezentat pentru Biserica Ortodoxă întregul conținut al misiunii acesteia în lume și în istoria mântuirii”.

Însă în noul text se vorbește despre ”valoarea supremă a persoanei umane” nu cu atâta claritate, ci într-un loc se vorbește despre ”după chip”, fără însă ca ”după chipul” să fie urmat de ”după asemănare”, fapt care înseamnă că termenul de ”persoană” atribuit omului se îndepărtează de teologie și se apropie de filosofia existențialistă și idealistă contemporană.

Trebuie subliniat în mod special că termenul de ”persoană” este atribuit de către Părinți Dumnezeului Treimic, în timp ce pentru om este folosit termenul biblic de ”om” cu definiția că este creat ”după chipul” și ”după asemănarea” lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel scrie: ”ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, numai dacă vom păstra temeinic, până la urmă, începutul stării [ipostas, gr. ὑπόσταση] noastre întru El” (Evrei 3:14). În acest pasaj se vede că termenul ”ipostas” este interpretat ca fiind ”după chip”-ul și ”după asemănarea”. Când însă ipostasul-persoana sunt interpretate ca fiind ”după chip”-ul, fără ”după asemănare”, atunci există o problemă.

Filosofia occidentală modernă a folosit termenul de ”persoană” și pentru om. Însă persoana este interpretată conform principiului personalismului (este un concept filosofic, psihologic și existențialist) și astfel a fost trunchiată noțiunea teologică de om ca ”după chip” și ”după asemănare” a lui Dumnezeu. Din păcate, acest personalism occidental a fost introdus de către unii și în teologia ortodoxă.

În plus, termenul de ”om” a fost consacrat în toate limbile, în timp ce termenul de ”persoană” este interpretat în multe feluri, fie cu sensul de mască, fie cu sensul psihologic și logic, fie cu sensul de libertate a existenței, fie cu sensul atribuit de idealismul german, fie cu sensul voluntarismului, fie cu sens sociologic.

De asemenea, cuvântul ”persoană” poate fi interpretat în multe feluri în diferitele limbi.

Trebuie însă subliniat că în tot textul sunt folosiți alternativ doi termeni, adică termenul de ”om” și termenul de ”persoană umană”. Cuvântul ”om” este folosit de aproape 70 de ori, iar cuvântul ”persoană” sau ”persoană umană” este folosit de 7 ori. De asemenea, atunci când în text se face referire la persoana umană, potrivit învățăturii Părinților, citatele patristice menționate se referă la om, iar nu la persoană.

De asemenea, textul nu prezintă o identitate a termenilor în această privință, se poate interpreta că una este omul și alta persoana umană și, prin urmare, se va crea confuzie cu privire la ce este omul și ce este persoana umană și care este diferența dintre acestea, de aceea textul trebuie uniformizat în această privință.

Din toate aceste motive, Biserica noastră a propus înlocuirea cuvântului ”persoană” prin cuvântul ”om”, astfel încât să fie înțeles de către toți și să existe o identitate a termenilor în text.

După primele discuții, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Constantinei, Aristarh, în numele Patriarhiei Ierusalimului, a spus:

”Consider că discuția a arătat că există o problemă cu termenul de persoană și, întrucât apare de numai 7 ori în text, ar fi de preferat să fie șters, așa cum a susținut Sinodul Bisericii Greciei, cu care este de acord Întâistătătorul Bisericii Ierusalimului, iar Biserica Ierusalimului este de acord”.

Pe parcursul discuției referitoare la ”persoana umană” au fost de acord cu propunerea Bisericii noastre, aducând diferite argumente, Mitropolitul de Muntenegru, Amfilohie, din partea Patriarhiei Serbiei, și Patriarhul României, Daniel. Cu alte cuvinte, împreună cu Biserica noastră, subiectul acesta a fost susținut de patru din cele zece Biserici prezente.

Însă, Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, insista pentru menținerea cuvântului ”persoană”. După ce a elogiat nivelul teologiei Mitropoliților de Pergam și de Nafpaktos, în continuare a propus ”să continue dezbaterea teologică productivă între distinși și prolifici teologi, cum sunt deopotrivă Mitropolitul Pergamului și Mitropolitul Nafpaktosului, îi apreciem, ne mirăm cum de scot aceste cărți una după alta, care sunt traduse în limbi străine. Noi, prin urmare, ca Biserică a Constantinopolului ne pronunțăm pentru păstrarea textului așa cum este”.

Prin urmare, a rămas în text termenul de ”persoană” împreună cu termenul de ”om”, însă în perspectiva continuării discuției, dar discuția a revenit la problematica ontologiei persoanei și a comuniunii persoanelor la paragraful următor, după cum se va vedea imediat.

i.i.i. Ontologia persoanei – comuniunea persoanelor

În prima propoziție a paragrafului B1 al textului se menționa:

”Libertate și responsabilitate. 1.Darul dumnezeiesc al libertății este unul din cele mai mari daruri făcute de Dumnezeu omului, înțeles atât în calitate de purtător al chipului unui Dumnezeu personal, cât și în calitate de membru al unei comunități de persoane în unitatea neamului omenesc, prin harul, viața şi comuniunea Persoanelor Divine în Sfânta Treime”.

În locul acestuia, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare:

”Libertate și responsabilitate. 1. Unul din cele mai mari daruri făcute de Dumnezeu omului este libertatea acestuia”.

Adică, s-a propus să fie ștearsă construcția parentetică ”înțeles atât în calitate de purtător al chipului unui Dumnezeu personal, cât și în calitate de membru al unei comunități de persoane în unitatea neamului omenesc, prin harul, viața şi comuniunea Persoanelor Divine în Sfânta Treime” – construcție în care se face referire la ontologia persoanei și comuniunea persoanelor și este problematică din punct de vedere teologic.

Comentariu ermineutic

În contextul comentariului precedent despre persoană, se impune sublinierea libertății omului ca făptură creată a lui Dumnezeu, ștergând construcția parentetică, ce riscă să provoace o discuție despre definiția ”comuniunii Persoanelor dumnezeiești”, a ”comuniunii persoanelor umane”, care reflectă unitatea după har a neamului omenesc ”în viața și comuniunea Persoanelor dumnezeiești în Sfânta Treime”, precum și despre definiția omului ca ”purtător particular al chipului Dumnezeului personal”. Astfel, aceste concepte teologice ambigue conduc la interpretări diferite, dintre care unele sunt absolut antipatristice.

Întrucât scopul acestei unități de text este de a sublinia că omul, fiind creat de Dumnezeu, dispune de libertate ca dar dumnezeiesc, nu este necesară redarea unor expresii teologice parentetice ambigue. De altfel, imediat în continuare este citat un pasaj patristic, care se referă la libertatea omului, nu la comuniunea persoanelor etc.

S-a discutat asupra acestor subiecte, iar propunerea Bisericii Greciei a fost acceptată și din paragraful respectiv a fost șters tot ce se referea la ontologia persoanei și comuniunea persoanelor.

Aceasta înseamnă că propunerea Bisericii noastre cu privire la ontologia persoanei și comuniunea persoanelor a fost acceptată în întregul ei de către ”Sfântul și Marele Sinod”, a fost ștearsă toată fraza care se referă la comuniunea persoanelor ce reflectă după har, prin unitatea neamului omenesc viața și comuniunea Persoanelor dumnezeiești în Sfânta Treime, dar pur și simplu în câteva puncte a rămas termenul de persoană umană pentru o discuție ulterioară.

Consider că aceasta a fost o reușită a Bisericii Greciei. În ciuda acestora, întrucât s-a păstrat și termenul de persoană, mi-am exprimat reținerea.

La acest text, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a propus să se adauge un nou paragraf și, de asemenea, să se adauge un cuvânt la un paragraf existent.

Adaosul la text este următorul:

”Eparhiile bisericești pentru care a fost emis Tomos sau Act Patriarhal nu pot cere pentru ele acordarea de autonomie, păstrându-se astfel neschimbat statutul lor eclesial existent”.

Și la paragraful 2b, în punctul în care scrie că Biserica Autocefală care primește cerere din partea unei eparhii de a acorda acesteia autonomia ”decide să acorde sau nu autonomia”, Sinodul Bisericii Greciei face adaosul ”decide prin unanimitate”.

Comentariu ermineutic

La acest text se adaugă acest paragraf pentru a nu fi perturbate relațiile armonioase dintre Bisericile locale și pentru a se menține unitatea și dragostea în Duhul Sfânt. Eventuala cerere din partea unei Biserici Locale de acordare a autonomiei, mai ales atunci când este îngrădită de Tomosuri Sinodale și Patriarhale, precum și de un Act Sinodal Patriarhal, poate să contribuie la împiedicarea obiectivelor bisericești sau politice și naționaliste separatiste, acestea fiind în detrimentul unității bisericești și naționale.

Prin urmare, adăugarea la text a acestui paragraf asigură unitatea dintre Biserici, pentru că fragmentarea Bisericilor locale creează mai multe probleme decât promite să soluționeze și în orice caz îi favorizează pe clericii iubitori de întâietăți.

Imediat după ce Preafericitul Arhiepiscop al Atenei a citit propunerea Sinodului Bisericii Greciei, Patriarhul Ecumenic a dat explicațiile necesare. Concret, între altele, a spus:

”Pentru fiecare Biserică autocefală a fost emis Tomos, ceea ce înseamnă că în această logică, nici o parte a nici unei Biserici Autocefale nu va putea să revendice autonomia, de vreme ce pentru fiecare a fost emis Tomos sau Act Patriarhal. Oricum, în această logică este interzisă pentru toate autonomia”.

Referindu-se la așa-numitele Țări Noi a dat asigurarea că Patriarhia Ecumenică nu are nici o intenție să acorde autonomie acestor regiuni. A precizat însă că Patriarhia Ecumenică susține că ”acestea sunt eparhiile sale, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât și canonic sunt subordonate Patriarhiei Ecumenice, care după catastrofa din Asia Mică a cedat printr-un acord administrarea mitropoliilor Țărilor Noi Bisericii Surori a Greciei. Din punct de vedere administrativ aceste mitropolii sunt subordonate Bisericii Greciei și nu există nici o obiecție în acest sens”.

A încheiat dând asigurări în fața tuturor Părinților ”Sfântului și Marelui Sinod” că ”nu există nici un motiv de neliniște, nu avem nici o intenție”, dar ”va continua statutul actual”. În plus, a precizat că acest lucru este valabil ”pentru toate Bisericile Autocefale pentru care au fost emise Tomosuri sau Acte”, adică ”nu poate fi acordată autonomia”.

După aceasta, Arhiepiscopul Atenei și întregii Grecii a declarat că îl vom primi cu bucurie pe Patriarhul Ecumenic în Biserica Greciei,  atât în eparhiile de sud, cât și în cele de nord. Prin urmare, Biserica Greciei nu a insistat pe adăugarea acelui paragraf la text, pentru că a considerat că după explicațiile Patriarhului Ecumenic problema era fără obiect.

Textul intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, care a fost prezentat”Sfântului și Marelui Sinod” spre a fi discutat și a se hotărî asupra lui, a provenit din reunirea a două texte, care au fost elaborate de Conferințele Panortodoxe Presinodale. Unul dintre acestea a avut același titlu cu textul în cauză, iar celălalt avea titlul ”Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică”.

Din reunirea textelor menționate mai sus, care a fost realizată în perioada 2014-2015 de către Comisia Interortodoxă specială pentru Revizuirea textelor, au rezultat anumite probleme și s-au strecurat noțiuni contradictorii, așa cum vom vedea imediat.

i. Biserica Ortodoxă și cei din afara ei

Textul dinainte de 2014 folosea în titlu termenul de ”restul lumii creștine” pentru creștinii din afara Bisericii Ortodoxe, nu doar pentru cei ai Apusului, ci și ai Răsăritului, și se referea la dialogurile Bisericii Ortodoxe cu aceștia. Celălalt text era împărțit în capitole, după cum urmează: ”Dialogul cu anglicanii”, ”Dialogul cu vechii catolici”, ”Dialogul cu vechile Biserici răsăritene”, ”Dialogul cu romano-catolicii”, ”Dialogul cu luteranii”, ”Dialogul cu reformați”.

Este evident că titulatura de ”restul lumii creștine” cuprinde un cerc larg de creștini, care s-au diferențiat în chestiuni dogmatice de vechea tradiție bisericească, păstrată în Biserica Ortodoxă, care constituie astfel Biserica istorică. Este vorba deopotrivă de ereticii din antichitate și de cei din epoca modernă.

Este de înțeles, desigur, că uneori în vorbire este folosit cuvântul ”Biserică” pentru a fi caracterizate toate grupările și comunitățile creștine, dar este și mai de înțeles că atunci când sunt alcătuite expuneri exacte ale credinței ortodoxe, care vor constitui Hotărâri ale Sfântului și Marelui Sinod, trebuie folosită precizia termenilor și a sensurilor acestora.

De altfel, potrivit profesorului Gheorghios Mantzaridis, termenul de ”biserică” este folosit în limbajul de zi cu zi și cu referire la diferite confesiuni creștine cu sens sociologic. Însă în continuare profesorul atrage atenția că ”folosirea termenului de biserică la nivel teologic cu sens sociologic este derutantă și compromite orice dialog teologic real. Potrivit eclesiologiei ortodoxe, termenul de biserică nu poate fi aplicat unor instituții creștine neortodoxe”.

Să observăm că în vechiul text ”Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică”, care a fost combinat cu textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, între altele se scria:

”Biserica Ortodoxă constată că de-a lungul istoriei, din diferite motive și în diferite moduri, au fost observate multe și importante îndepărtări de la tradiția Bisericii nedespărțite. Astfel, în lumea creștină au apărut concepții deviante despre unitate și despre însăși esența Bisericii”.

Această semnalare importantă a dispărut din textul unificat, care a fost semnat de Întâistătătorii Bisericilor la Geneva în ianuarie 2016!

Adică, din acest text reieșea clar că Biserica cea Una este Biserica Ortodoxă, câtă vreme celelalte grupări creștine s-au rupt de aceasta. Și totuși acest paragraf a fost șters înainte de a fi semnat textul de către Întâistătători.

Aceste motive au determinat Sinodul Permanent și Sinodul plenar al Bisericii Greciei să adapteze întregul text la sensul titlului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” și astfel au hotărât să folosească, între altele, expresia ”confesiuni și comunități creștine”. Concret:

La paragraful 6 scria:

”Biserica Ortodoxă recunoaşte existenţa istorică a altor Biserici şi confesiuni creştine, cu care nu este în comuniune”.

În locul acestuia, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare:

”Biserica Ortodoxă cunoaşte existenţa istorică a altor confesiuni și comunități creştine, cu care nu este în comuniune”.

Aceeași expresie este reluată în același paragraf, precum și în paragrafele 16, 19, 20 și 21 ale aceluiași text și este corectată în același mod.

Comentariu ermineutic

După cum se știe, titlul acestui text se referă la Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine, a Răsăritului și a Apusului, adică la precalcedonieni, nestorieni, monoteliți, romano-catolici, anglicani, vechi-catolici, reformați etc.

Prin urmare, conținutul textului nu trebuie să se diferențieze de titlul său, care arată diferența dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine.

Restul lumii creștine, adică cel din afara Bisericii Ortodoxe, în afară de creștinii Răsăritului, se împarte în creștinii Apusului, care s-au rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică din secolul al XI-lea, avându-l ca centru pe Papă, precum și în protestanții care s-au rupt de Papă, care sunt împărțiți în multe grupări creștine. În al doilea mileniu li s-a atribuit diferite denumiri caracteristice, adică unii au fost caracterizați drept latini, franco-latini, papistași etc., iar ceilalți, reformați, protestanți, anglicani, iar grupările lor au fost numite confesiuni. Creștinii Răsăritului se numără printre aceștia.

Întrucât Biserica Ortodoxă are conștiința de sine că este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, de aceea, dintre alte caracteristici atribuite restului lumii creștine, cum ar fi ”Biserici eterodoxe” etc., Sinodul Bisericii Greciei a preferat termenul de ”confesiuni și comunități creștine”.

Textele care urmează a fi emise de Sfântul și Marele Sinod trebuie să fie expuneri exacte ale credinței ortodoxe și ale conștiinței de sine universale și să folosească o terminologie cât mai exactă cu putință, în acord cu tradiția de veacuri a Bisericii.

La Sinodul din Creta a avut loc o foarte amplă discuție pe această temă, pentru că și alte două Biserici au avut propuneri în acest sens, anume Patriarhia României a propus să fie înlocuită expresia ”biserici creștine” cu expresia ”comunități eterodoxe”, iar Biserica Ciprului a propus să fie caracterizate drept ”Biserici eterodoxe”.

Exista posibilitatea să fie păstrată expresia care exista în titlul textului, adică ”Biserica Ortodoxă șirestul lumii creștine” sau expresia ”Biserica Ortodoxă și cei din afara acesteia” sau ”neortodocșii”.

În timpul discuției, Patriarhia României și-a retras propunerea și au rămas propunerile Bisericilor Ciprului și a Greciei.

Această propunere a Bisericii Greciei nu a fost acceptată și Patriarhul Ecumenic l-a îndemnat pe Arhiepiscopul Atenei, Ieronim, să depună o nouă propunere. După aceasta, Arhiepiscopul a făcut delegației Bisericii Greciei o nouă propunere, acceptată prin majoritate de arhiereii delegației.

Pentru noua propunere nu exista împuternicire din partea Sinodului Bisericii Greciei, după cum, de asemenea, sensul acesteia nu corespundea propunerilor Sinodului plenar al Bisericii Greciei. Din păcate, la toate acestea se adaugă și faptul că hotărârea s-a luat în câteva minute. Conținutul propunerii delegației Bisericii Greciei este următorul:

Biserica Greciei propune ”la paragraful al 6-lea, în loc de: «Biserica Ortodoxă recunoaște [notă: în textul inițial, verbul era cunoaște nu recunoaște] existența istorică a altor Biserici și confesiuni creștine», «Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și confesiuni creștine eterodoxe»”.

În forma finală, la o nouă redactare, textul a fost transformat după cum urmează:

”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și confesiunilor creștine eterodoxe, care nu se află în comuniune cu aceasta”.

Adică, ”cunoaște” a devenit ”acceptă”, ”existența istorică” a devenit ”denumire istorică” și la termenul ”Biserici” s-a adăugat cuvântul ”eterodoxe”.

Întrebările sunt multe: De ce nu a rămas verbul ”cunoaște”? Există denumirea unui lucru fără existența acestuia? Ce înseamnă ”Biserici creștine eterodoxe”, de vreme ce eterodox înseamnă eretic?

Arhiepiscopul Atenei, Ieronim, a citit chiar și raționamentul hotărârii, potrivit cu Buletinul de Presă care a fost emis de Sfântul Sinod al Bisericii Greciei:

”Prin acest amendament obținem o hotărâre sinodală care pentru prima oară în istorie limitează cadrul istoric al relațiilor cu eterodocșii nu la existență, ci DOAR la denumirea istorică a acestora ca Biserici sau confesiuni creștine eterodoxe. Urmările eclesiologice ale acestei modificări sunt de la sine înțelese. Nu doar că nu influențează negativ în vreun fel oarecare îndelungata tradiție ortodoxă, ci dimpotrivă în mod clar eclesiologia ortodoxă este păstrată neatinsă”.

Această nouă propunere a fost acceptată de către Patriarhia Ecumenică și mulți dintre ierarhii prezenți au aplaudat.

Prin urmare, propunerea Sinodului Bisericii Greciei nu a fost acceptată, ci doar noua propunere adoptată prin majoritate a Delegației Bisericii Greciei.

În Buletinul de Presă al Bisericii Greciei din acea zi (25.06.2016) a fost formulată opinia că Delegația Bisericii noastre a făcut noua propunere ”urmând (sic) spiritul hotărârilor Sinodului Greciei”.

Însă, în ciuda bunelor intenții ale Arhiepiscopului și ale câtorva ierarhi preocupați să se încheie subiectul fără multă discuție, orice cititor serios al celor două texte va constata că noua propunere, pe care a impus-o prin majoritate Delegația Bisericii noastre, nu era în spiritul hotărârii Sinodului plenar. Acest subiect îl voi dezvolta în alt text, în care voi prezenta în detaliu că propunerea aceasta este în esența ei anti-ortodoxă din multe motive teologice.

În timpul scurtei discuții pe care am avut-o între membrii delegației, am subliniat că din motive de conștiință și teologice, și mai ales pentru că nu am avut împuternicirea Sinodului Bisericii Greciei să modificăm hotărârea acestuia, nu sunt de acord și nu voi semna textul respectiv. Acesta a fost motivul pentru care m-am abținut de la dezbaterea pe articole în Sinod a acestui text și, desigur, nu am semnat textul respectiv.

Două au fost, în opinia mea, faptele triste care au avut loc: a) eludarea hotărârii Sinodului Bisericii Greciei, în mod inconștient sau conștient, și b) recunoașterea eclesialității confesiunilor eterodoxe, adică a comunităților eretice. Acest lucru este foarte periculos, dacă se gândește cineva că doar în Statele Unite există peste 50 000 de grupări protestante creștine, cu multe particularități fiecare dintre acestea care sunt numite ”Biserici”!

i.i. Participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB)

La paragraful 17 se face referire la Consiliul Mondial al Bisericilor și la participarea Bisericilor Ortodoxe la acesta. În ce le privește, Bisericile Ortodoxe ”contribuie prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie la mărturisirea adevărului şi la promovarea unităţii creştinilor”.

În Sinodul Bisericii Greciei întrunit în mai a.c. a avut loc o amplă discuție despre CMB. O parte a arhiereilor au cerut să fie șterse paragrafele textului care se referă la CMB, iar Biserica Greciei să se retragă din CMB. S-a votat prin ridicarea mâinii și predominat poziția de a fi păstrate în text paragrafele respective, iar Biserica Greciei să continue să participe în CMB. Eu, personal, am susținut poziția de a fi observatori, așa cum fac ”romano-catolicii”.

După aceasta, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare la respectivul paragraf:

”Bisericile Ortodoxe locale, membre ale CMB,… contribuie prin toate mijloacele care le stau la dispoziție prin promovarea coexistenței pașnice și a colaborării în provocările și problemele socio-politice majore”.

Comentariu ermineutic

Participarea Bisericii Ortodoxe la ”Consiliul Mondial al Bisericilor” (CMB) se face cu anumite premise și anumite criterii stabilite. Biserica Ortodoxă nu acceptă în nici un chip ideea ”egalității confesiunilor” și CMB ”nu este o supra-Biserică și în nici o circumstanță nu este permis  să devină așa ceva”.

Acest lucru justifică întru totul înlocuirea frazei în care se afirmă că Bisericile Ortodoxe locale, participante ca membre în CMB ”contribuie prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie la mărturisirea adevărului şi la promovarea unităţii creştinilor” cu formularea: ”contribuie prin toate mijloacele care le stau la dispoziție prin promovarea coexistenței pașnice și a colaborării în provocările și problemele socio-politice majore”.

Conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe îi impune să colaboreze cu comunitățile și confesiunile creștine, ale Răsăritului și Apusului, pentru soluționarea numeroaselor probleme sociale, cum sunt războaiele, numeroasele crize sociale etc. Însă ori de câte ori se discută despre unitatea creștinilor, acest lucru se face cu perspectiva de a se întoarce cei care s-au îndepărtat de la tradiția unitară a primului mileniu la Biserica Ortodoxă, care păstrează adevărul credinței revelate.

Această propunere a Bisericii Greciei a fost acceptată în text, prin ștergerea cuvântului ”problemele”, lăsând expresia ”provocările socio-politice”.

i.i.i. Dialogurile cu eterodocșii și modul de intrare a lor în Biserica Ortodoxă

La paragraful 20 al textului inițial scria:

”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu alte biserici şi confesiuni creştine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiţiei bisericeşti deja constituite (canonul 7 al Sinodului II Ecumenic şi canonul 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext)”.

În locul acestuia, Sinodul Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea revizuire și reformulare, după cum se vede în expresiile subliniate cu litere îngroșate:

”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu alte confesiuni și comunitățicreştine sunt întotdeauna determinate pe baza principiilor eclesiologiei ortodoxe și a criteriilor canonice ale tradiţiei bisericeşti deja constituite, în conformitate cu sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice și ale Sinoadelor Locale recunoscute de acestea, precum sunt Canoanele 46, 47 și 50 ale Sfinților Apostoli, 8 și 19 ale Sinodului I Ecumenic, Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, Canonul 95 al Sinodului Quinisext și Canoanele 7 și8 al Sinodului de la Laodiceea.

Se precizează că atunci când este aplicată primirea prin iconomie a eterodocșilor prin Libellus și sfânta Mirungere, nu înseamnă că Biserica Ortodoxă recunoaște valabilitatea Botezului sau a altor Taine ale acestora”.

Comentariu ermineutic

Biserica Ortodoxă totdeauna dialoghează ”cu cei care s-au separat, cu cei mai de departe sau mai de aproape”, pe baza unor criterii teologice și canonice ale tradiției bisericești deja constituite, care a fost stabilită prin hotărârile dogmatice și sfintele Canoane ale Sinoadelor Locale și Ecumenice.

Hotărârile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice sunt formularea credinței revelate și sfintele Canoane sunt aplicarea dogmelor-hotărârilor dogmatice în administrație și în practica pastorală a Bisericii. Folosirea selectivă a sfintelor Canoane nu este în acord cu conștiința bisericească ortodoxă.

Se știe că sfintele Canoane ale Sinoadelor Locale din antichitate și Canoanele Părinților au dobândit autoritate ecumenică prin Canonul 2 al Sinodului Ecumenic Quinisext. Respectivele Canoane se referă la modul de primire a eterodocșilor în Biserica Ortodoxă, uneori prin aplicarea akriviei, alteori prin aplicarea iconomiei. Aplicarea akriviei se face prin Botez, în timp ce aplicarea iconomiei se face prin Libellus și mirungere, încă cu niște premise clare, adică, dacă în gruparea eretică de care aparțineau mai înainte au fost botezați prin invocarea Dumnezeului treimic și prin păstrarea tipicului Botezului, adică prin întreita afundare.

Potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul ”în Biserica lui Hristos se păstrează două feluri de chivernisire și îndreptare”, anume akrivia și iconomia. Episcopii, care sunt ”iconomisitori ai Bisericii lui Hristos”, exprimă în practică taina dumnezeieștii iconomii, adică taina întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Iconomia este o suspendare a akriviei pentru un interval scurt de timp și pentru motive speciale și nu poate fi transformată în akrivie cu valabilitate permanentă.

Apoi, prin acceptarea după iconomie a eterodocșilor, prin Libellus și sfânta mirungere nu se înțelege recunoașterea valabilitatea Botezului sau a celorlalte taine din afara Bisericii.

Hotărârea sinodală a Patriarhilor Răsăritului din anul 1484, care avea conștiința că era ”ecumenică”, după cum însăși mărturisește, în afara de faptul că a anulat hotărârile Sinodului de la Ferrara-Florența, în același timp a hotărât ca primirea ”latinilor” și a celor care se întorc ”de la erezia latină la adevărul Evangheliei” lui Hristos să se facă prin Libellus și mirungere. În slujba care a fost alcătuită se face referire la ”erezia latină” și la întoarcerea la ”teologia curată a bunei credințe, la mărturia acestora și la tradiție”.

În acea epocă, desigur, se aplica încă și la latini tipicul exact al botezului, adică întreita afundare, care a fost anulată mai târziu, la Conciliul Tridentin (1545-1563), și din acest motiv s-a hotărât atunci ca primirea latinilor de către Biserica Ortodoxă să se facă prin Libellus și mirungere.

În cele din urmă, din propunerea Bisericii Greciei a fost acceptată doar afirmația că Dialogurile sunt totdeauna determinate pe baza principiilor eclesiologiei ortodoxe, iar celelalte trei propuneri, care clarifică ce înseamnă principii ale eclesiologiei ortodoxe, nu au fost acceptate. Concret:

Nu a fost acceptat amendamentul: ”cu celelalte confesiuni și comunități creștine”, pentru că însăși Biserica Greciei depusese anterior o nouă propunere pe această temă.

Trebuie observat că, deși nu a fost acceptată propunerea Bisericii Greciei ca expresia ”cu alte Biserici și confesiuni creștine” să fie înlocuită cu expresia ”cu alte confesiuni și comunități creștine”, însă expresia ”cu alte Biserici creștine” a fost înlocuită cu expresia ”cu restul lumii creștine”. Ceea ce este paradoxal este că aici a fost acceptată modificarea, în timp ce la paragraful 6 nu a fost acceptată, fie și cu aceeași expresie: ”cu restul lumii creștine”.

1. Nu a fost acceptat adaosul privitor la Canoanele 46, 47 și 50 ale Sfinților Apostoli, Canoanele 18 și 19 ale Sinodului I Ecumenic și Canoanele 7 și 8 ale Sinodului de la Laodiceea, la al căror conținut s-a făcut referire mai sus.
2. Nu a fost acceptată propunerea Sinodului plenar al Bisericii Greciei potrivit căreia, ”atunci când se aplică primirea prin iconomie a eterodocșilor prin Libellus și sfânta Mirungere, nu înseamnă că Biserica Ortodoxă recunoaște valabilitatea Botezului sau a celorlalte Taine ale acestora”.

În același timp, a fost ștearsă din textul inițial referirea la Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic și la Canonul 95 la Sinodului Ecumenic Quinisext.

Asta înseamnă că în acest paragraf, prin neacceptarea propunerii Bisericii Greciei, Sinodul din Creta a acceptat cel puțin teologia baptismală, dacă nu și alte concepții teologice problematice. De altfel, pe durata dezbaterii în Sinod se făcea auzită părerea că Botezul eterodocșilor este valid!

Unii ierarhi din alte Biserici Ortodoxe, în timpul dezbaterii, afirmau că nu e posibil să nu acceptăm valabilitatea Botezului eterodocșilor, de vreme ce de altfel acceptăm căsătoriile mixte, adică cele dintre ortodocși și eterodocși. Ceea ce s-a spus în mod oficial m-a determinat de altfel ca în textul despre Taina Căsătoriei să îmi exprim reținerea clară față de urmările eclesiologice ale căsătoriilor mixte.

i.iv. Despre sistemul sinodal

La paragraful 22 al textului Întâistătătorilor scria:

”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.

În locul acestuia, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare:

”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată (s-au șters cuvintele decât numai) prin sistemul sinodal (Canoanele 6 al Sinodului II Ecumenic și Canoanele 14 și 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol)”. De asemenea, a propus ștergerea expresiei: ”care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.

Asta înseamnă că în punctul acesta Biserica Greciei a șters cuvintele DECÂT NUMAI, potrivit cărora păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată DECÂT NUMAI prin sistemul sinodal, a adăugat respectivele canoane, și a șters expresia potrivit căreia sistemul sinodal ar constitui dintotdeauna”judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.

Comentariu ermineutic

Sistemul sinodal este baza și expresia regimului bisericesc ortodox. Biserica Ortodoxă trăiește și lucrează la toate nivelurile ei ca Sinod, adică Sinod ”între episcopi și capii Bisericilor locale, care astfel mărturisește comuniunea Bisericilor aflate sub aceștia; de asemenea și în orice act de comuniune al primului dintre episcopi (mitropolitul) cu episcopii de sub el, al episcopului cu preoții acestuia; al preotului, capul unei comunități cu clericii și mirenii care fac parte din acea comunitate, al mirenilor între ei” (Arhim. Gheorghios Kapsanis, Egumenul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte, «ἩΠοιµαντική ∆ιακονία κατά τούς ἱερούς Κανόνας» [”Slujirea pastorală după sfintele Canoane”], ed. Ἄθως, Pireu, 1976, p. 112 și urm.).

Sistemul sinodal la nivelul episcopilor exprimă și asigură conștiința Bisericilor Ortodoxe, cler și popor, care conștiință este trăită în Taine, în nevoință și în mărturisirea credinței. Desigur, Sinodul episcopilor este cel care ia hotărârile finale, dar episcopii exprimă învățătura Prorocilor, a Apostolilor și a Părinților, la fel ca și conștiința poporului credincios – clerici, monahi și mireni.

Pentru a ilustra acest lucru, menționăm că în hotărârea Sinodului plenar al Bisericii Greciei se face referire la sfintele Canoane 6 al Sinodului II Ecumenic și 14 și 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol, care asigură unitatea Bisericii, conștiința bisericească de obște și aplicarea dreptății. Nu poate fi conceput Sinod al episcopilor fără poporul lui Dumnezeu, nici turmă fără păstori canonici.

Este semnificativ în acest sens că Înaltpreasfințitul Mitropolit al Iliei, Gherman, care a prezentat o comunicare pe această temă în plenul Sinodului, a propus corectura menționată aducând următoarea justificare:

”Întrucât este posibil ca acest text să fie răstălmăcit de către unii și să se creadă că Sfântul și Marele Sinod acceptă că infailibilitatea în Biserica Ortodoxă este exprimată de către episcopii în Sinod, fără să se țină seama și de întregul clerului și poporului ortodox”.

În același timp, făcând această propunere, a făcut trimitere la o carte relevantă în acest sens: Arhiepiscopul Stylianos (Charkianakis) al Australiei, Περί τό ἀλάθητον τῆς Ἐκκλησίας ἐν τῇὈρθοδόξῳΘεολογία [Despre infailibilitatea Bisericii în teologia ortodoxă], ed. Ἀποστολικῆς∆ιακονίας τῆς Ἐκλησίαςτῆς Ἑλλάδος, Atena 2014.

În final nu a fost acceptată propunerea Bisericii Greciei de a fi șterse cuvintele ”decât numai”, iar din propunerea de a fi adăugate anumite canoane, a rămas doar Canonul 6 al Sinodului II Ecumenic, nu și Canoanele 14 și 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol.

De asemenea, nu a fost ștearsă ultima expresie, așa cum a propus Biserica Greciei, ci a fost modificată prin expresia potrivit căreia sistemul sinodal a constitui dintotdeauna în Biserică ”autoritatea supremă în materie de credință și de rânduieli canonice”, adică la subiectele legate de credință au fost adăugate și rânduielile canonice.

i.v. Uniația și antagonismele inter-confesionale

La paragraful 23 al textului Întâistătătorilor se făcea referire la dialogul teologic inter-creștin, ”excluzând orice act sau demers provocator de competiție inter-confesională”.

În acest text, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a adăugat între paranteze cuvântul Uniația.

În continuarea textului scrie:

”În acest spirit, Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toţi creştinii cu intenţii bune, inspiraţi de principiile fundamentale comune ale credinţei noastre, să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul ideal par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase pe care ni le pune lumea de astăzi”.

La acest paragraf, Sinodul Bisericii Greciei a făcut trei corecturi. În loc de ”principii ale credinței”pune ”principii ale Evangheliei”. Corectează expresia ”să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul ideal par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase pe care ni le pune lumea de astăzi” prin: ”să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase ale lumii de astăzi”. Și este șters cuvântul ”ideal” înainte de cuvântul ”model”.

Comentariu ermineutic

Dialogul teologic care există între diferitele confesiuni și comunități creștine trebuie să se facă pe baza unor criterii și premise teologice și bisericești, este un dialog al dragostei în dragoste și un dialog al adevărului în dragoste, pe baza Evangheliei și al tâlcuirii adevărate a acesteia prin tradiția bisericească, patristică. Existența Uniației constituie un obstacol în calea adevăratului dialog, pentru că este un sistem unionist perfid, adică un mod mincinos de unire prin păstrarea tuturor diferențelor teologice și a unei uniri exterioare aparente, adică este vorba de o falsă unire, fără criterii teologice și eclesiale. Adevăratul mod de unire este specificarea diferențelor teologice și întoarcerea celor care s-au abătut la tradiția autentică a Prorocilor, Apostolilor și Părinților.

De asemenea, soluționarea tuturor problemelor contemporane se face pe baza învățăturii Evangheliei, așa cum aceasta este păstrată în Biserică și tâlcuită de aceasta, după cum și pe baza modelului omului în Hristos, adică al sfântului, și nu este vorba de un om ideal, ci de Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, așa cum Acesta se descoperă sfinților și trăiește în aceștia, după cuvântul Apostolului Pavel: ”nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20).

Propunerea de modificare a expresiei ”principiile fundamentale comune ale credinţei noastre” în ”principiile comune ale Evangheliei” a fost acceptată.

S-a făcut de asemenea și corectarea expresiei ”problemele… pe care ni le pune lumea de astăzi” cu expresia ”probleme ale lumii de azi”, dar nu este decât o corectură de exprimare.

A fost acceptată și ștergerea cuvântului ”ideal” din expresia ”model ideal”.

Adăugarea la text a cuvântului ”Uniație” între paranteze în următoarea expresie a textului inițial: ”excluzând orice act sau demers provocator de competiție inter-confesională” a fost acceptată după cum urmează: ”excluzând orice act de prozelitism, Uniație sau alt demers provocator de competiție inter-confesională”.

Aceasta înseamnă că în acest punct au fost acceptate unele corecturi de exprimare, precum și chestiunea legată de Uniație, fără însă a fi condamnată în mod expres, ci doar se subliniază că dialogul teologic inter-creștin trebuie să fie ”totdeauna însoţit de mărturie în lume şi de acţiuni care să exprime «bucuria negrăită a Evangheliei» (1 Petru 1,8), excluzând orice act de prozelitism, Uniație sau alt demers provocator de competiție inter-confesională”.

Prin urmare, nu este condamnată explicit Uniația ca formațiune creștină particulară, dar s-a hotărât să fie excluse (”excluzând”), să fie condamnate actele de prozelitism și competiție atât din partea Uniației, cât și din partea oricărei alte confesiuni.

i.vi. Biserica Ortodoxă și divizarea lumii creștine

La paragraful 24 se menționa că ”este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea creştină divizată, pe baza tradiţiei apostolice şi a credinţei sale”.

Sinodul Bisericii Greciei a adăugat cuvântul ”restul” la expresia ”lumea creștină divizată”, adică:”restul divizat al lumii creștine”.

Același lucru l-a repetat și la paragrafele 4 și 5.

Comentariu ermineutic

Biserica Ortodoxă se roagă la toate slujbele sale pentru unirea tuturor și se străduiește în multe chipuri pentru această lucrare, dar în același timp consideră că restul lumii creștine, lumea creștină din afara Bisericii, este divizată.

Biserica Ortodoxă nu se include pe sine în lumea divizată, ci îi cheamă pe toți la unitatea ei. Unitatea Bisericii Ortodoxe este un dat, ca Trupul adevărat al lui Hristos, avându-L drept Cap pe Hristos. Nu există nici mai multe capete, nici mai multe trupuri.

”Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efeseni 1:22-23).

Această propunere a Bisericii Greciei nu a fost acceptată și nu s-a adăugat la text cuvântul”restul”, iar textul a rămas așa cum era, adică ”în lumea creștină divizată”.

i.vii. O singură turmă și adunarea eterodocșilor în aceasta

În ultimul paragraf, nenumerotat, al textului, scria:

”Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca ziua în care Domnul să împlinească speranţa Bisericilor Ortodoxe: „și va fio turmă şi un păstor” (Ioan 10:16) să fie mai aproape”.

În locul acestuia, Sinodul Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare:

”Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca ziua în care Domnul să împlinească speranţa Bisericii Ortodoxe de a se aduna în ea toți cei risipiți și „va fio turmă şi un păstor” (Ioan 10:16)”.

Comentariu ermineutic

Păstorul cel unul este Cel care unește turma cea una, după cuvântul lui Hristos: ”Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10:16).

Pasajul acesta se referă la oamenii creați de Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt și care se află în afara staulului oilor, de aceea și trebuie să fie călăuziți de Hristos, să audă glasul Lui și să devină o turmă, în care va stăpâni Păstorul cel Unul.

Sfântul Vasilie cel Mare, tâlcuind acest cuvânt al lui Hristos, scrie:

”Când vorbește despre cei dintre neamuri chemați la mântuire, [Hristos] face referire la un staul distinct de cel al iudeilor”. Prin urmare, acest cuvânt al lui Hristos definește sinagoga iudeilor ca ”staul”. ”Celelalte oi” sunt neamurile care prin dumnezeiasca revelație Îl vor primi pe Hristos. Cele două staule se vor uni și vor alcătui o turmă ”din iudei și din neamuri”, după cuvântul fericitului Eftimie Zigabenul, fapt care s-a împlinit la Cincizecime și după aceasta.

Prin analogie, pasajul acesta se aplică și Bisericii lui Hristos. ”Oi” ale lui Hristos sunt oamenii, creați de către El. ”Staul” al oilor este Biserica Ortodoxă, care păstrează Tradiția apostolică și patristică și este Turma cea una sub Păstorul cel unul. Creștinii care se află ”în afara acesteia”, numiți cu tot felul de nume diferite, trebuie să se întoarcă la credința, tradiția și viața Turmei celei una a lui Hristos. Această lucrare se numește adunare a lor în Turma cea adevărată și se realizează prin lucrarea-energia lui Dumnezeu, împreună-lucrând și voința lor.

Propunere aceasta a fost făcută pentru a exclude teoria ramurilor, potrivit căreia s-a pierdut unitatea dintre creștini și, prin urmare, inclusiv ortodocșii sunt ramuri distincte ale copacului și se zbat și ei pentru unitatea lor.

Propunerea Bisericii Greciei a fost respinsă și nu a trecut în text.

Din toate acestea se vede clar că propunerea de bază a Bisericii Greciei era să se precizeze că grupările creștine care acționează în Răsărit și Apus nu pot fi numite ”Biserici”, ci comunități și confesiuni creștine. Pe această temă a avut loc o amplă dezbatere, așa că, la îndemnul Patriarhului Ecumenic, Delegația Bisericii Greciei a făcut o nouă propunere, care a fost acceptată și a fost inclusă în text.

După aceasta, următoarele corecturi propuse nu au fost susținute competent și, astfel, principalele intervenții hotărâte de Sinodul Bisericii Greciei au fost cumva zădărnicite, cu excepția câtorva corecturi de exprimare.

Prin urmare, din textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” nu au fost acceptate următoarele hotărâri ale Sinodului.

Paragraful 6

”Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică a altor confesiuni și comunități creștine, care nu se află în comuniune cu aceasta”.

(Iar noua propunere pe care a depus-o Delegația Bisericii Greciei este problematică din punct de vedere eclesiologic.)

Paragraful 20

”cu celelalte confesiuni și comunități creștine”

”în conformitate cu sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice și ale Sinoadelor Locale recunoscute de acestea”

”precum sunt Canoanele 46, 47 și 50 ale Sfinților Apostoli, Canoanele 8 și 9 ale Sinodului I Ecumenic, Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, Canonul 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext și Canoanele 7 și 8 ale Sinodului de la Laodiceea.”

”Se precizează că, atunci când se aplică primirea eterodocșilor prin iconomie, prin Libellus și sfânta Mirungere, nu înseamnă că Biserica Ortodoxă recunoaște valabilitatea Botezului sau a celorlalte Taine ale acestora”.

Paragraful 22

”păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată (decât numai) prin sistemul sinodal”

”… (Canoane… și 14 și 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol)… ”

”care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul competent şi ultim în materie de credinţă”.(a fost amendat corespunzător)

Paragraful 24 (și paragrafele 4 și 5)

”restul divizat al lumii creștine”

Epilog

”nădejdea Bisericii Ortodoxe de adunare în aceasta a tuturor celor risipiți”

Sinodul Permanent al Bisericii Greciei, la ședința sa din iunie 2016, în urma unei discuții în acest sens care a avut loc în Sinodul Plenar al Bisericii Greciei din mai, a hotărât să adopte o propunere a mea de a fi inclusă în Enciclica ”Sfântului și Marelui Sinod” precizarea că întreaga viață a Bisericii este un Sinod neîntrerupt și, când aveau loc Sinoade Locale și Ecumenice în primul și al doilea mileniu al Bisericii, ele exprimau experiența și mărturisirea Cincizecimii.

În aceste cadre ar trebui să se vorbească despre Marile Sinoade din timpul Sfântului Fotie cel Mare și al Sfântului Grigorie Palama, care au fost caracterizate de mulți ca Sinoade Ecumenice.

Va trebui evidențiat că Sinodul din timpul Sfântului Fotie cel Mare a fost caracterizat ca Sinodul VIII Ecumenic prin Hotărârea Patriarhilor Răsăritului din 1848, iar hotărârile Sinodului din 1351 din timpul Sfântului Grigorie Palama au fost cuprinse în ”Sinodiconul Ortodoxiei”, care este citit în prima Duminică a Postului Mare, adică în Duminica Ortodoxiei.

Înaltpreasfințitul Mitropolit de Ilion, Petroupoli și Acharnon, Atenagora, care a fost reprezentant al Bisericii Greciei în Comisia de Redactare a Enciclicei ”Sfântului și Marelui Sinod” și cu care m-am aflat în continuu în contact telefonic pe durata alcătuirii Enciclicei, a făcut această propunere în Comisie și astfel a fost alcătuit următorul paragraf în Enciclica menționată mai sus:

”3. Biserica Ortodoxă, în unitatea şi universalitatea (sobornicitatea) ei, este Biserica Sinoadelor, începând cu Sinodul Apostolic din Ierusalim (Faptele Apostolilor 15, 5-29) şi până astăzi. Biserica în sine este un Sinod, stabilit de Hristos și călăuzit de Duhul Sfânt, conform cuvântului apostolic: „părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă” (Faptele Apostolilor 15, 28). Prin Sinoadele Ecumenice și Locale, Biserica a binevestit și binevestește taina Sfintei Treimi, care s-a descoperit prin întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrarea sinodală se continuă neîntrerupt în istorie prin sinoadele ulterioare, de autoritate universală, cum sunt, spre exemplu, Marele Sinod convocat de Marele Fotie, Patriarhul Constantinopolului (879-880) și Marile Sinoade convocate de Sfântul Grigorie Palama (1341, 1351, 1368), prin care s-a confirmat adevărul de credință, în special cu privire la purcederea Duhului Sfânt și participarea omului la energiile divine necreate. De asemenea, și prin Sfintele și Marile Sinoade din Constantinopol din anul 1484 pentru respingerea sinodului unionist de la Florența (1438-1439), cele din anii 1638, 1642 și 1691 pentru respingerea învățăturilor protestante, precum și cel din 1872 pentru condamnarea etnofiletismului ca erezie eclesiologică”.

Consider că în această chestiune Biserica noastră a avut un succes important, care trebuie recunoscut. Nu știu însă de ce între Sinoadele din timpul Sfântului Grigorie Palama nu a fost inclus și Sinodul din 1347, care între altele l-a ales pe Sfântul Grigorie Palama Arhiepiscop al Tesalonicului.

Propunerile Sinodului Bisericii Greciei către ”Sfântul și Marele Sinod” au fost făcute în perspectiva dezbaterii asupra lor și a acceptării lor și de către celelalte Biserici. Nu poate cineva să fie absolut în aceste chestiuni și să ceară să fie acceptate neapărat propunerile sale pe durata dezbaterilor. De altfel, și alte Biserici au făcut propuneri, dintre care unele au fost acceptate, altele nu.

Problema, însă, în ce privește Biserica Greciei, este că pentru textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” Delegația Elenă a depus o nouă propunere, diferită de propunerea Sinodului plenar al Bisericii Greciei, care, în opinia mea, este problematică, lucru care a avut consecințe și asupra celorlalte propuneri pe care le-a depus la acest text.

În orice caz, din cele consemnate anterior se pot trage următoarele concluzii.

1. Delegația Bisericii Greciei a reușit să includă pozițiile Sinodului elen în primul text, cel despre ontologia persoanei umane. Pe de o parte, în text a rămas cuvântul ”persoană”, alături de cel de ”om” în vederea unei dezbateri ulterioare, dar a fost eliminat tot ce se referea la ontologia persoanei în conexiune cu Dumnezeul Treimic, anume că omul este purtător al chipului Dumnezeului personal, că această comuniune a persoanelor reflectă după har, prin unitatea neamului omenesc, viața din interiorul Sfintei Treimi și comuniunea dumnezeieștilor Persoane. Aceasta înseamnă că întreaga teologie contemporană despre comuniunea Persoanelor dumnezeiești, despre om ca purtător al chipului Dumnezeului personal, iar nu ca făptură creată după chip și după asemănarea lui Dumnezeu și despre comuniunea persoanelor umane ce reflectă harul Dumnezeului Treimic, care constituie personalismul contemporan, au fost respinse de ”Sfântul și Marele Sinod”.

1. În ce privește textul despre autonomie, Biserica Greciei a primit asigurarea Patriarhului Ecumenic că va rămâne valabil statutul existent al Țărilor Noi, că, altfel spus, Mitropoliile acestea sunt subordonate canonic Patriarhiei Ecumenice, dar au fost încredințate sub tutela Bisericii Autocefale a Greciei pentru administrarea lor, că va fi păstrat acest statut și că nu se va acorda autonomie acestor regiuni și nici altor regiuni pentru care a fost emis Tomos sau Act Patriarhal.
2. În ce privește cel mai important text, cel care se referea la relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, după ce Delegația Bisericii Grecia a modificat hotărârea Sinodului elen în punctul de bază și a depus, votând prin majoritate, o nouă propunere fără împuternicire din partea Sinodului elen, nu au fost susținute competent celelalte propuneri esențiale, cele referitoare la validitatea sau invaliditatea botezului eterodocșilor și la rugăciunea pentru adunarea acestora în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică.

Astfel, textul final este diplomatic, fiind caracterizat de o ”ambiguitate creatoare”, după cum s-a scris, și conține argumente care pot fi acceptate de toate părțile, de aceea consider că displace deopotrivă ortodocșilor și eterodocșilor, este îmbibat de teologie baptismală și, indirect, dar clar, și de teoria ramurilor, după cum s-a văzut și din discuții, și de asemenea, dezbaterea s-a deplasat ușor, dar conștient, de la principiul exclusivității la principiul inclusivității.

După cum se știe, în virtutea principiului exclusivității se afirmă că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, în timp ce, potrivit principiului inclusivității, se afirmă că există multe Biserici, în care se recunoaște ca punct de bază Botezul valid, iar Dialogurile au loc în vederea ajungerii la unitatea deplină. Adică, potrivit principiului inclusivității, hotarele canonice și sacramentale ale Bisericii nu coincid, așa cum este valabil în mod clar potrivit principiului exclusivității.

În orice caz, a surprins faptul că unii ierarhi care dețin importante poziții în Biserică și se află la vârsta a treia a vieții lor susțineau poziții antiortodoxe justificând că așa i-au învățat profesorii lor, în prima jumătate a secolului XX, deși între timp a avut loc o amplă cercetare pe baza izvoarelor patristice, ca de pildă la Sfântul Irineu, Episcopul Lugdunului, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama etc., care cercetare a răsturnat aceste poziții.

De altfel, până în secolul al XIX-lea exista aceeași terminologie cu privire la Biserica Ortodoxă și eterodocși, cu puține excepții, care a fost răsturnată la începuturile secolului al XX-lea prin Enciclica Patriarhiei Ecumenice ”Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, din 1920, care a avut loc după diferite evenimente care au precedat această Enciclică.

Paradoxul este că ierarhii aceștia îi invocau pe profesorii lor, care, în mod clar, așa cum a demonstrat cercetarea științifică, fuseseră influențați de teologia scolastică și  protestantă, și nu au făcut ei înșiși ulterior cercetări patristice, pe care ar fi fost datori să le facă, indiferent de faptul că erau succesorii profesorilor menționați. Și, oricum, este paradoxal ca un ierarh să invoce niște profesori depășiți și nu pe Prorocii, Apostolii și Părinții Bisericii, așa cum a mărturisit la hirotonia sa întru episcop.

Ierotheos Vlachos, mitropolit de Navpaktos, Septembrie 2016

Traducere de m. Filotheu Bălan (paginile 1-5) şi Tatiana Petrache (pag

 

 

Mănăstirea Petru Vodă: tăcerea e mai înțeleaptă în vreme de ispită

 

Gînduri despre adunarea din Creta şi urmările sale

Întrucât suntem prima mănăstire ortodoxă din România care a publicat cărţi împotriva ecumenismului (încă din 1999), cea mai prolifică mănăstire românească în ce priveşte publicaţiile patristice şi singura mănăstire ortodoxă din lume care a publicat, cu aproape un an înainte de Sinod, o propunere cu privire la acesta, suntem datori înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor la o părere avizată în ce priveşte atitudinea noastră faţă de un text teologic. Însă Crezul e mărturisirea celui bine-credincios iar părerea nu e niciodată o datorie, mai ales azi când se confundă mărturisirea cu jurnalismul activist şi sterp. Căci cu cât vedem pilda sfinţeniei în Predanie, cu atât „nu ne credem înţelepţi în noi înşine”; şi după porunca prorocului, tăcerea e mult mai înţeleaptă la vreme de ispită, mai ales când e înjugată cu rugăciunea şi nu cu nepăsarea. Dar pentru că s-au înmulţit întrebările şi s-au împuţinat răspunsurile, dăm şi noi din puţinul nostru şi din pacea conştiinţei noastre celor ce vor afla vreun folos spre mântuire.

În urma Sinodului din Creta, am citit integral documentele, în mai multe limbi (26-28 iun. 2016), am comentat cuvânt cu cuvânt documentele în limba engleză şi le-am oferit vorbitorilor de limbă engleză (29 iun. 2016); am re-citit integral Sfânta Scriptură şi Pidalionul, în post şi rugăciune (1 iul.– 1 oct.); am comentat în paralel traducerile (aug.- sept. 2016); am discutat între noi în sinaxe; am întreţinut o amplă corespondenţă cu lumea ortodoxă pentru lămurire; am elaborat aproape 100 de pagini de text analitic şi sintetic; am încercat să mediem pe de o parte oprirea amplorii fenomenului ecumenist şi pe de altă parte oprirea fenomenului schismatic; fiind acuzaţi de fiecare din părţi că „ţinem cu ceilalţi” (dar fiind şi susţinuţi totodată de tot poporul de bună credinţă); am cercetat cu nepărtinire şi cu cuget smerit amănuntele atât în ce priveşte evenimentul din Creta în sine, cât şi posibilele efecte pe care le-ar avea diferite atitudini faţă de acesta; de aceea acum, după cuvântul promis, cu frică de Dumnezeu împărtăşim câteva observaţii, pe care nădăjduim să ni le lumineze Dumnezeu cu Lumina Adevărului Său:

 
 1. Considerăm că documentele din Creta:

–           trebuie privite într-o perspectivă educată şi amplă şi nu sub imperiul râvnei de moment indusă de cei care-şi caută dreptatea, iar nu binele Bisericii;

–           au subliniat că indiferent de credinţă, temelia şi punctul nodal al existenţei umane este raportarea la Mesia;

–           au încercat să răspundă strigătului disperat al celor nebotezaţi, al suspinului întregii lumi neortodoxe care trăieşte cel mai dramatic moment de profundă criză spirituală, ştiind că numai Duhul lui Dumnezeu şi dragostea adevărată şi sfântă are puterea de a întoarce sufletele la Dumnezeu şi a-L face pe El cunoscut lumii, nu discursurile raţionale, oricât de filantropice;

–           se constituie în principiu într-un text diplomatic, exoteric, mai mult administrativ, iar nu substanţial, dogmatic (nu conţin pomenirea Maicii Domnului, nici a Crucii Domnului, lacune care arată încadrarea textelor; de asemenea vorbesc despre lucruri care nu stau în puterea Bisericii – precum economia globală, războaiele, etc);

–           au adus în vedere Bisericii nevoia de propria recatehizare ortodoxă, apostolică, scripturistică şi patristică a tuturor ortodocşilor, de la catehumeni la episcopi, cateheza trebuind să înceapă neîntârziat prin lectura Sfintei Scripturi şi a tâlcuirilor Sfinţilor Părinţi; este de netrecut această sfântă însoţire dintre lucrarea Duhului Sfînt prin Proroci şi Apostoli (mărturisită în Crez) şi lucrarea Aceluiaşi Duh Sfânt prin Sfinţii Părinţi;

–           trebuie discutate vreme mai îndelungată de către Biserică şi reformulate acolo unde este nevoie pentru a ilustra în mod limpede şi fără echivoc crezul apostolic şi patristic, dragostea de Dumnezeu şi dragostea lui Dumnezeu; înainte de aceste demersuri şi de sobornicitatea definitorie Ortodoxiei, nu se poate vorbi de obligativitatea adoptării lor;

–           au dovedit celorlalte Biserici locale anvergura şi experienţa sinodalilor români, fiecare grup sinodal al Bisericilor locale prezente sau absente comportându-se în specificul ethosului naţional („cel ce citeşte, să înţeleagă”);

–           au dovedit afiliaţia actuală a Patriarhiei de Constantinopol şi înclinaţia teologilor ce au elaborat textele în cei 50 de ani dinainte, căci Aaron fără de Moisi a turnat viţelul;

–           conţin învăţături bine-cunoscute, reamintiri bine-venite şi reflecţii pastorale valabile („Enciclica”, „Mesajul”, „Misiunea”, „Postul”, „Căsătoria”) dar şi inovaţii inacceptabile precum excluderea egalităţii episcopilor („Autonomia”, „Diaspora”, „Enciclica” – pasajul ce instituie ca „Taină” sinaxele episcopale), prevalenţa legilor statului şi imixtiunea acestora în liturgică („Căsătoria”, ultimul alineat), corectitudinea politică în apologetică („Mesajul”) sau relativismul teologic („Relaţiile cu lumea”);

–           au dovedit nevoia Bisericii Ortodoxe de a reveni spre a cunoaşte limba ellină ca dreptar al noţiunilor şi realităţilor teologice, întrucît traducerile cretane în limbile moderne (inclusiv greacă nouă) dau naştere la o varietate de neclarităţi cu privire la hristologie, soteriologie, etc. (majoritatea textelor din Creta şi majoritatea reacţiilor la ele arată un limbaj teologic fie prea lipsit de fermitate şi prea general, fie prea rigid şi superficial; intersecţia dintre ele nu putea aduce decât tulburare);

–           au scos la iveală starea inimii fiecăruia, a credincioşilor şi a necredincioşilor, a ortodocşilor şi a neortodocşilor, a docţilor şi a semidocţilor, a înţelepţilor şi a neânţelepţilor, a cuvioşilor şi a neruşinaţilor, a răbdătorilor şi a nerăbdătorilor, a sincerilor şi a nesincerilor, a smeriţilor şi a trufaşilor, precum este scris despre Piatra cea din capul unghiului;

–           nu constituie motiv de rupere a comuniunii cu semnatarii dacă semnatarii nu se dovedesc fiecare personal cu cuvântul şi cu silnicia că ar cugeta eretic (în Biserică nu se caută unitatea cu preţul dogmei, nici dreptatea cu preţul schismei, ci păzirea în Duh şi Adevăr a învăţăturilor mântuirii, revelate de Dumnezeu);

–           constituie motiv de începere a comunicării în Duh şi Adevăr în Biserică (dacă tot e momentul dialogului) şi de sporire a nevoinţelor personale a fiecărui episcop, preot, cleric monah şi mirean, pentru a atrage Harul Duhului Sfânt; toate problemele apărute ca reacţie a unora sau a altora după acest eveniment arată o cădere din Har, o cădere din comuniunea pe care generaţiile Sfinţilor Părinţi au cunoscut-o între toate cele nouă cete ale ierarhiei bisericeşti.

 
 2. Considerăm că cei ce au oprit pomenirea ierarhului locului ar fi trebuit să ia în considerare:

–           nulitatea de facto a documentelor din Creta, întrucît nu e întrunită unanimitatea;

–           urmările akefalismului;

–           situaţia analoagă schimbării calendarului în 1924 şi crearea stilismului;

–           decizia Sinodului B.O.R. în plen, decizia pleromei ortodoxe româneşti şi decizia pleromei ortodoxe a toată lumea cu privire la raportarea faţă de aceste documente;

–           atitudinea duhovnicilor ortodocşi cu viaţă sfântă din sec. XX-XXI faţă de situaţii similare (Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Justin Pârvu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Adrian Făgeţean, Sofian Boghiu, Justin Popovici, Seraphim Rose; cugetul lor a fost unilateral că pomenirea ierarhului nu se poate opri decât exclusiv în situaţia în care acesta s-ar fi împărtăşit din acelaşi Potir cu ereticii);

–           situaţia reală dintre teologie şi politică în ziua şi lumea de azi şi analogia cu elaborarea şi urmările declaraţiilor ce trebuiau semnate de mărturisitorii din temniţele şi lagărele comuniste: chiar şi cei ce au semnat lucruri care nu le reprezentau crezul intim, sunt consideraţi de Biserică mărturisitori, pentru că în condiţiile date au făcut tot ce se putea pentru mântuirea comunităţii, nu numai a lor personală;

–           faptul că de cele mai multe ori o formă de protest duce la protestantism, şi că adesea unii care voiau să combată o ispită de-a stânga fără ajutorul Harului au căzut într-una de-a dreapta;

–           faptul că prin separarea de Biserică îşi refuză loruşi dreptul la Taine;

–           faptul că prin votul de blam aruncat nu doar ierarhului locului, ci întregii ierarhii ortodoxe, şi prin aceasta, întregii Biserici Ortodoxe, se unesc în atitudine şi efect cu ateii şi păgânii;

–           faptul că nu cunosc detaliile participării sinodalilor români în Creta, nici istoria Bisericii şi sfintele canoane, prin care ar fi înţeles că apărarea dreptei credinţe are o mulţime de forme, în funcţie de context şi posibilităţi, şi că schisma nu este nicidecum o formă de apologetică ortodoxă;

–           faptul că deşi erezia e abaterea de la dogmă iar schisma este, ca şi idolatria, o raportare greşită la iconomia eclesiastică, raportarea ambelor e greşită una faţă de alta şi a fiecăreia faţă de Ortodoxie, nici una din ele nefiind mântuitoare, ci amândouă pricinuitoare de pedeapsa veşnică.

Notă: Atât în mănăstirea noastră, cât şi în toate parohiile şi mănăstirile unde se pomenesc ierarhii B.O.R. toate Sfintele Taine sunt valide. Aghiasma – cel mai simplu test – este valabilă.

  
3. Considerăm că cele mai mari probleme ale Bisericii Ortodoxe Române sunt:

– lipsa de cateheză ortodoxă a poporului (ex. analfabetism teologic în parohii, îndoctrinare greşită în mănăstiri, seminarii şi episcopii şi educaţia atee şi protestantă a clerului superior); această situaţie duce la ateism şi relativizarea credinţei, la pierderea harului prin călcarea canoanelor de către duhovnici (prea marile pogorăminte duc la „normalizarea” divorţurilor, avorturilor, căsătoriilor mixte, desfrâului, minciunii, furtului, avariţiei, etc, adică la imoralitatea generalizată), la indiferentismul şi individualismul clasei intelectuale creştine, la lipsa de comunicare liberă, respectuoasă şi pertinentă între membrii întregii Biserici, indiferent de cin, şamd.

– asuprirea Bisericii de către puterile ateiste, mai ales prin: ateismul infiltrat în cler, în special în corpul profesoral al instituţiilor teologice, în corpul decizional al mănăstirilor, în corpul administrativ al Bisericii în relaţie cu Statul; legi anticreştine într-o ţară presupus democratică cu populaţie majoritar creştină; venalitatea presei antihristice; educaţia anticreştină şi bazată pe minciună în şcoli şi academii; sărăcirea şi îmbolnăvirea sistematică a populaţiei, situaţie care determină exodul şi degenerarea mentală; dezproprietărirea Bisericii (care continuă); propăşirea unor erezii (ex. predominante: sectarism în Moldova, ecumenism în diaspora, protestantism în Transilvania, masonerie şi umanism în Muntenia); transformarea mănăstirilor în C.A.P.-uri (prin care se distrug stâlpii de rugăciune şi apologetică a Bisericii); promovarea radicalismului şi a urii de către agenţi provocatori, în spaţiul virtual fals numit ortodox, şamd.

  
4. Considerăm că soluţiile ar putea fi:

–           nădejdea în Dumnezeu şi nu în om (nici în puterea omului însuşi, oricît ar fi de bine intenţionat, nici în puterea clericilor, care sunt tot oameni supuşi greşelii, nici în puterea organismelor de stat care n-au putere mai mare decît Dumnezeu);

–           efortul personal al fiecărui creştin de a cunoaşte învăţătura Scripturilor şi a Predaniei;

–           efortul personal al fiecărui creştin de rugăciune, metanii, post, Spovedanie, Împărtăşanie şi participare la Sfânta Liturghie;

–           efortul personal al fiecărui creştin de pocăinţă şi fapte bune – care sunt cel mai bun apostolat şi cea mai bună apologetică;

–           renunţarea la sterilitatea protestelor (care ridiculizează problemele de fond) şi înlocuirea acestora cu publicaţii de substanţă şi calitate teologică;

–           înţelegerea că mărturisirea credinţei înseamnă cunoaşterea lui Dumnezeu şi trăirea şi mărturisirea lucrării Sale, nu jurnalismul şi datul cu părerea;

–           renunţarea la participarea Bisericii Ortodoxe la aşa-zisul Consiliu Mondial al Bisericilor;

– anatemizarea ecumenismului, sinodal – fie local, fie pan-ortodox – ca pan-erezie eclesiologică;

–           demisia tuturor clericilor atei;

–           o comunicare mai bună, mai profund patristică, mai sistematică şi mai creştină între ierarhii ortodocşi din toate ţările, evitând prejudecăţile politice;

–           o mai părintească atitudine a clerului către popor şi înţelegerea rolului fiecărui membru al Trupului lui Hristos ca slujitor al Aceluiaşi Dumnezeu;

–           o mai fiiască atitudine a poporului către cler;

–           o mai adevărată dragoste de Dumnezeu a fiecărui creştin, care dragoste se exprimă prin respectarea poruncilor Lui.

Aceste puţine dar absolut necesare îndreptări sunt expresii ale experienţei Sfinţilor Părinţi şi ale cuvintelor pline de Har ale marilor duhovnici prin care Dumnezeu a binecuvântat poporul român creştin-ortodox în ultimele zeci de ani.

Dumnezeu cel în Treime slăvit şi lăudat să dea Bisericii Sale, arhiereilor Săi, preoţilor Săi, monahilor şi mirenilor, tuturor celor ce caută cu sinceră inimă mântuirea, ştiinţă şi vreme de pocăinţă, luminarea minţii şi pavăza Mâinii Sale şi Biruinţa Sa, acum şi în veci, amin.

Mănăstirea Petru Vodă

 

 

ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Cele patru tipuri de oameni funcţie de relaţia minte-inimă - Jean Kovalevsky

… Antichitatea deosebea patru tipuri de oameni:

1.      Omul desăvârșit: inteligență rece și inimă caldă;

2-4. Omul imperfect: inteligență și inimă calde, inteligență și inimă reci, inteligență caldă și inimă rece.

Inteligența și inima calde generează "revoluționari", eroi plini de entuziasm, lipsiți însă de discernământ; înflăcărarea și idealismul lor duc adesea la catastrofe. "Sângele curge datorită idealiștilor iresponsabili", observa un istoric. Ei sunt, fără îndoială, simpatici prin patetismul lor, dar au o minte iresponsabilă și imprudentă. De câte ori nu auzim spunându-se despre asemenea oameni: "E atât de bun și, cu toate acestea, aduce atâtea necazuri!"

Inteligența și inima reci constituie al treilea tip de om. Sunt ființe luminoase, deschise, oneste, lipsite deopotrivă de ură și de iubire. Nu doresc răul. Stăpânesc bine analiza, cu o inimă indiferentă, sceptică, neutră... Incapabili de eroism, ei ne farmecă prin echilibru și totodată ne plictisesc din cauză că funcționează prea bine.

Există, în sfârșit, un tip de om cu minte caldă și inimă rece. Cei care aparțin acestui tip degajă un aer diabolic. Seducători, întrebuințând cuvinte plăcute, ei ascund un gol de simțire omenească în spatele cinismului lor binevoitor. Și, vai! aceștia împrumută adesea mască clericală. "Vai vouă, cărturari și farisei fățarnici!, că dați zeciuială din izmă, din mărar și chimen, dar ați lăsat părțile cele mai grele ale Legii: dreptatea, mila și credința... Vai vouă, cărturari și farisei fățarnici!, că semănați cu mormintele văruite... Vai vouă, cărturari și farisei fățarnici!, că voi clădiți mormintele proorocilor și le împodobiți pe ale drepților..." etc.

Primejdia se naște atunci când răceala minții îngheață inima și când fierbinţeala inimii încețoșează mintea.

 

Aceste observații, dezvoltate deja de către stoici și antici, au fost adoptate și de Biserică. Ele vin în sprijinul înțelegerii diadei bărbat – femeie, minte – inimă. Să reținem că voința nu intră în discuție; este o chestiune de altă natură, în care stă și rațiunea pentru care diavolul atacă femeia, adică inima.

Arhitectura templului simbolizează și ea trupul omenesc; ea este un trup perfect al unui om întins. Intrarea închipuie picioarele, nartexul, partea de jos a trupului omenesc; naosul închipuie inima, pieptul, mulțimea, iar altarul, capul. Sfântul Simeon al Salonicului face, în legătură cu acestea, următoarea observație binevenită: "Cuvântul, spune el, este rostit în cap, de aici învățătura se răspândește în inimă, iar preotul iese din altar pentru a-i împărtăși pe credincioși". Dumnezeu iese, coboară să Se împărtășească inimilor.

În Sfânta Sfintelor se înfăptuiește prefacerea pâinii și a vinului în Trup și Sânge, înălțarea creaturii către Creator, schimbarea stricăciosului în nestricăcios. Cugetul se înaltă către Dumnezeu, Dumnezeu Se înclină către inimă. Gândul Îl numește pe cel de Nenumit, iar inima îl primește în lăuntrul ei. Înfricoșata Jertfă de preaslăvire care se celebrează mistic dincolo de perdeaua altarului, în creierul templului, se înfăptuiește pentru a fi încredințată credincioșilor.

Sfânta Liturghie nu este întreagă fără cuminecare. Mintea trebuie să coboare în inimă, capul să se plece pe piept, Logosul să pătrundă în pântecul curățit, Adam să se lipească de Eva: "Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de femeia lui, și vor fi amândoi un trup". Nu femeia este cea care se duce după bărbat, acest lucru va fi o urmare a păcatului: "Și dorul tău va fi după bărbatul tău, și el te va stăpâni", ci bărbatul este cel care "se va lipi de femeia lui".

Șarpele nu-l bagă în seamă pe Adam, el i se adresează Evei. Scripturile arată clar: "I-a dat și bărbatului ei, care era cu ea, și a mâncat și el". Cu toate acestea, Adam nu scoate o vorbă în timpul întrevederii. Mintea nu protejează inima. Eva mănâncă cea dintâi, apoi îi dă și lui. El este cu ea, lîngă ea, în loc să fie laolaltă cu ea, făcând un singur trup în fața vrăjmașului. Mintea e despărțită de inimă.

Șarpele o ia pe neașteptate pe femeie, deci unitatea minții și a inimii nu s-a înfăptuit, maturitatea perechii nu s-a petrecut. Verbul devine Prunc, ca să răzbune "pruncia" lui Adam și a Evei, cum și cântă Biserica înaintea Întâmpinării Domnului.

(Sursa: Taina originilor, Jean Kovalevsky, Ed.Anastasia, 1996, p.145)

Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Sfânta Parascheva cea mult folositoare - Dr. Stelian Gomboş

Motto: Bucură-te, luminătoarea Moldovei; Bucură-te, sprijinitoarea Epivatei; Bucură-te, învăţătoarea părinţilor tăi; Bucură-te, ceea ce n-ai adunat averi pământeşti; Bucură-te, adunătoarea cerestilor daruri; Bucură-te, ceea ce n-ai primit hainele cele scumpe; Bucură-te, cinstitoarea hainei smereniei; Bucură-te, îndreptătoarea mândriei; Bucură-te, cinstitoarea fecioriei; Bucură-te, sprijinitoarea bătrânilor; Bucură-te, osânditoarea duşmanilor; Bucură-te, miluitoarea săracilor; Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!...     

Sfânta Parascheva este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul ţării noastre. Marea evlavie faţă de Cuvioasa se explică tocmai prin convingerea şi constatarea că ea este mult folositoare prin rugăciunile ei înaintea lui Dumnezeu, dăruind fiecăruia ajutorul de care are nevoie. Acatistul închinat sfintei o numeşte „izvorâtoare a milostivirii“ şi „ocrotitoare neobosită“, iar minunile consemnate de-a lungul timpului dovedesc cu prisosinţă adevărul acestor cuvinte.

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi, fiind izvor de binecuvântare şi însănătoşire duhovnicească şi trupească pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu.

Dacă Sfânta Muceniţă Parascheva, prăznuită la 26 iulie în Calendarul Creştin Ortodox, este cunoscută în popor cu numele „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost numită, mai cu seamă în Moldova, „Vinerea Mare”. Ca un simbol al unităţii Ortodoxiei de pretutindeni, viaţa de după moarte a Sfintei Parascheva arată că sfinţenia ridică din neamul său pe omul ce s-a asemănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iubire şi apropiere între toţi cei care mărturisesc şi viază întru aceeaşi credinţă.

Mărturie despre cinstirea adusă de strămoşii noştri Sfintei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hramul Cuvioasa Parascheva nu numai în Moldova, dar şi în Transilvania şi în Ţara Românească.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pământ în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învăţătură în Limba Română despre viaţa sfintei o găsim în „Cartea românească de învăţătură” a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, Iaşi, 1643.

Cu alte cuvinte, în această zi, toţi credincioşii sunt în sărbătoare. Astăzi se prăznuieşte patronul cel de peste an, Preacuvioasa Maica noastră Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, rugătoarea şi grabnic ajutătoarea tuturor credincioşilor care cer mijlocirea ei. În această zi se adună la Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, încă din ajun, mii de credincioşi care vin să se roage, să se închine şi să sărute cu evlavie racla cu moaştele Sfintei Parascheva.

Iată, sunt peste 350 de ani de când această mireasă a lui Iisus Hristos ne ocroteşte cu sfintele ei moaşte. Ce slujbe frumoase şi cântări alese nu se fac acum în sfintele noastre mănăstiri, în cinstea Cuvioasei Parascheva? Dar cine poate spune de câte primejdii nu ne-a scăpat Dumnezeu, de-a lungul secolelor, cu mijlocirea Cuvioasei? De aceea, suntem datori să-i cinstim pe sfinţi, că ei sunt „prietenii lui Dumnezeu” şi rugătorii noştri la cer. Să cinstim cu credinţă şi pe Cuvioasa Parascheva, să-i sărutăm cu evlavie sfintele ei moaşte ori de câte ori avem posibilitatea. Apoi, să citim adesea acatistul ei, cântându-i cu toţii într-un glas această scurtă rugăciune: Bucură-te, Parascheva, mult folositoare! Amin.

Altfel spus, Sfânta Parascheva este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României, dovadă grăitoare în acest sens fiind mulţimea de pelerini care se închină moaştelor sale la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Mai mult, sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, Bulgaria şi Serbia credincioşii ortodocşi o cinstesc, de asemenea, cu multă evlavie (A se vedea în această privinţă frumoasa carte – album, în limbile română, greacă şi engleză, Sfânta Parascheva – Călăuza pelerinilor, Editura mitropolitană, Trinitas, Iaşi, 2000). În Bucureşti există optsprezece biserici cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, iar mai recent (din anul 2008) chiar Paraclisul vechi din Reşedinţa Patriarhală a primit şi hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este numită în Acatistul ei „mult folositoare”. Fiecare icos se încheie prin cuvintele: „Bucură-te Sfântă Parascheva, mult folositoare”. O citire sau o ascultare atentă a Acatistului ei ne arată în ce fel este ea „mult folositoare”.

Sfânta Cuvioasă Parascheva alină suferinţa, mângâie pe cei întristaţi, izbăveşte pe cei deznădăjduiţi (Icos 1).

Sfânta Cuvioasă Parascheva ascultă rugăciunile preoţilor cucernici, se roagă Maicii Domnului pentru fecioare, povăţuieşte văduvele, ajută pe străini, mângâie pe cei prigoniţi, vindecă bolile trupeşti (Icos 2).

Sfânta Cuvioasă Parascheva sprijină pe cei bătrâni, miluieşte pe cei săraci (Icos 3).

Sfânta Cuvioasă Parascheva mijloceşte către Domnul pentru toţi creştinii, risipeşte furtunile, aduce mană roditoare şi belşug (Icos 4).

Sfânta Cuvioasă Parascheva păzeşte în suflete dreapta credinţă şi cinstirea Sfintei Cruci (Icos 5).

Sfânta Cuvioasă Parascheva ocroteşte şi izbăveşte de boli, de spaimă şi de pagube (Icos 6).

Sfânta Cuvioasă Parascheva este mijlocitoarea celor ce au greşit, folositoarea celor asupriţi, îndreptătoarea judecătorilor răi, scăparea celor judecaţi şi osândiţi, contenire a patimilor, nesprijinitoare a celor ce caută numai folosul lor, neizbândire a mijlocirilor celor vicleni, domolire a celor puternici, întărire a slăbănogilor, stârpitoare a răutăţilor, izvorâtoare a milostivirii (Icos 7).

Sfânta Cuvioasă Parascheva este invocată prin rugăciuni şi cântări, ca fiind mărirea monahilor, povăţuitoarea obştii, cinstitoarea cuvioaselor, păzitoare a sihaştrilor, povăţuitoare a dreptei credinţe şi surpătoare a eresurilor (Icos 8).

Sfânta Cuvioasă Parascheva este cinstită ca fiind aducătoare de ploi mănoase, îmbelşugătoare de roade bune, veselitoarea plugarilor (Icos 9).

Sfânta Cuvioasă Parascheva este lăudată ca cinstitoare a celor ce ne miluiesc, întăritoare a celor ce ne slujesc, împreună-lucrătoare cu cei ne hrănesc (Icos 10).

Sfânta Cuvioasă Parascheva este chemată în rugăciune ca fiind mângâietoarea celor nenorociţi, povăţuitoarea celor rătăciţi, preablândă îndreptătoare, grabnică ajutătoare (Icos 11).

Sfânta Cuvioasă Parascheva este rugată să izbăvească pe oameni de toată răutatea, de ceasul osândirii şi de chinul cel de veci, pentru că este pentru toţi credincioşii laolaltă şi pentru fiecare în parte feritoare de răutăţi, aducătoare de bunătăţi, sprijinitoare şi a mea, a smeritului păcătos (Icos 12).

Marea evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică tocmai prin convingerea şi constatarea că ea este mult folositoare, dăruind ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor şi bătrânilor, fecioarelor şi mamelor, bolnavilor şi săracilor. Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei, adică din iubirea ei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

Puterea de ajutorare a sfinţilor este, de fapt, iubirea lui Dumnezeu care se revarsă prin sfinţi pentru a întări legătura sfântă între oameni şi Dumnezeu, mai ales când oamenii iubesc Biserica lui Iisus Hristos şi cinstesc pe sfinţii Lui.

Prin urmare, comuniunea sfinţilor cu Dumnezeu întăreşte şi comuniunea oamenilor în rugăciune, în căutarea sfinţeniei şi a ajutorului lui Dumnezeu. Astfel, sfinţii din fiecare neam adună laolaltă în iubirea lui Iisus Hristos credincioşii din neamul lor şi din alte neamuri. Sfânta Cuvioasă Parascheva adună, prin sfinţenia, bunătatea şi rugăciunile ei făcătoare de minuni, credincioşi ortodocşi din popoare diferite ca: români, greci, bulgari, sârbi, ş.a. Sfinţii nu aparţin numai neamului lor, ci ei sunt ai lui Dumnezeu şi ai întregii umanităţi; ei ajută pe toţi oamenii, fiindcă Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii. În acest înţeles, se spune că la o mănăstire creştină ortodoxă din Serbia a venit un musulman ca să se roage. Atunci, un ortodox l-a întrebat: - Cum de-ai venit să te rogi la un sfânt de-al nostru? Musulmanul a răspuns: - Nu este nici al nostru, nici al vostru, ci al lui Dumnezeu (Sfânta Parascheva – Călăuza pelerinilor, Editura mitropolitană, Trinitas, Iaşi, 2000, pagina 53).

Cu alte cuvinte, sfinţenia este iubire şi bunătate dumnezeiască fără graniţe, care se revarsă în lume prin legătura rugăciunii.

Să cerem, aşadar cu toţii, Sfintei Cuvioase Parascheva să ne ajute cu rugăciunile ei, ca să ne putem ruga şi noi ca şi ea, să chemăm ajutorul lui Dumnezeu, nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru alţii.

Sfanta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi locali care au moaşte în România. În fiecare zi, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până seara târziu, se face un mic pelerinaj local continuu, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată „Ziua Sfintei Vineri", adică a Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvântare. 

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de 14 octombrie, ziua Maicii noastre Sfanta Parascheva, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinătorii de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. Această zi este considerată un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează până la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa catedralei moaştele Cuvioasei Sfintei Parascheva şi, timp de două zile şi două nopţi, credincioşii stau la rând pentru închinare. 

În seara zilei de 14 octombrie, praznicul cuvioasei se încheie cu o procesiune în jurul catedralei, având în frunte pe mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumânări în mâini, poartă racla cu moaştele Cuvioasei Sfanta Parascheva, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cântări bisericeşti. 

După aceea, se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cântă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mângâierea Duhului Sfânt în inimă.

            Iată, în câteva cuvinte, de ce este numită Sfânta Parascheva mult folositoare. Evlavia poporului nostru faţă de sfinţi s-a bazat nu numai pe datoria morală de a cinsti pe sfinţi, ca pe unii care au fost bineplăcuţi lui Dumnezeu, ci s-a hrănit şi din ajutorul real pe care sfinţii l-au dat celor care îi cinstesc pe ei.

Evlavia poporului este deci una de ordin practic, ei au simţit ajutorul Sfintei şi, de aceea, o numesc mult folositoare. Minunile pe care le-a săvârşit în timpul vieţii şi după trecerea la viaţa veşnică arată că Sfânta este mult folositoare prin ajutorul pe care îl dăruieşte celor care caută pe Dumnezeu şi iubesc cu adevărat pe sfinţi şi îi cheamă în rugăciune. Deci, numai aşa se explică evlavia atât de mare faţă de Sfânta Parascheva. Nu datorită teologiei ei, nu datorită neamului ales, nu datorită vreunui oarecare renume, ci, în primul rând, datorită acestei puteri de a ajuta pe cei în nevoi. Puterea aceasta este, de fapt iubirea lui Dumnezeu, care se revarsă prin sfinţi. În ajutorul sfinţilor este de fapt lucrarea Duhului Sfânt prin ea, în Biserică, lucrarea lui Iisus Hristos prin sfinţii care sunt aproape de El şi tocmai această taină a ajutorului pe care-l primim de la Dumnezeu prin rugăciunile sfinţilor, este taina Bisericii ca taină a vindecării de păcat, a vindecării de necazuri, a vindecării de boală şi a vindecării de moarte. 

Iată deci cum Sfânta este mult folositoare. Ea ne arată taina mântuirii ca taină a izbăvirii de ceea ce este contrar vieţii, de ceea ce este contrar chemării noastre.

Aşadar, mult folositoarea Parascheva ne arată cât de folositor este harul lui Dumnezeu, care se revarsă în lume prin mijlocirea sfinţilor. Este cu totul vrednic de a aminti faptul că dintre sfinţii din ţară nici unul nu este mai popular ca Sfânta Parascheva în rândurile tineretului. Este de ajuns să vezi într-o zi, de dimineaţă până seara, câţi tineri vin la Sfânta aceasta, care a fost tânără atunci când a trecut, în secolul al XI-lea, la viaţa veşnică; studenţii, elevii din Iaşi şi din diferite părţi ale ţării vin aproape cu totul natural să cinstească moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi aceasta arată că tânărul simte în Sfânta Parascheva o putere a tinereţii veşnice pe care o dă Duhul Sfânt sfinţilor care din tinereţe şi-au dăruit viaţa lui Dumnezeu.

Închei acest eseu cu dorinţa sfântă ca oricine, de orice vârstă, cinsteşte pe Sfânta Parascheva şi îi citeşte Acatistul, să fie ajutat de Dumnezeu prin mijlocirile ei, ca să simtă puterea de înviere a sufletului şi să trăiască bucuria tinereţii veşnice pe care o au sfinţii pentru că au iubit pe Dumnezeu şi pe semenii lor…

Părintele Arhiepiscop Iustinian Chira – Păstorul duhovnicesc autentic şi „Patriarhul” jertfelnic al Maramureşului Ortodox Voievodal şi al Sătmarului Strămoşesc şi Românesc (1921 – 2016) - Dr. Stelian Gomboş

Iată că de peste două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!...

În acest sens, iată că anul acesta, din ziua de duminică - 30 octombrie 2016, ne facem părtaşi la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a unui mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată şi propovăduitor al dreptei credinţe creştine – Arhiepiscopul Iustinian Chira al Maramureşului şi Sătmarului,  după ce şi-a purtat cu toată demnitatea, onestitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea creştinească a vieţii, a slujirii şi pastoraţiei misionare, vreme de foarte mulţi ani, si care, la data de 28 mai anul curent, a împlinit venerabila vârstă pământească de 95 de ani…

Înaltpreasfințitul Părinte Iustinian Chira - Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a trecut la cele veșnice în dimineaţă zilei 30 octombrie 2016, în timpul oficerii Sfintei Liturghii duminicale.

Cu alte cuvinte, în seara zilei de sâmbătă, 29 octombrie 2016, Înaltpreasfinția Sa a suferit un infarct miocardic și a fost internat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din municpiul Baia Mare, judeţul Maramureş.

Venerabilul Păstor Duhovnicesc şi Ierarh s-a născut la 28 mai 1921, în satul Plopiș din județul Maramureș, dintr-o familie de țărani evlavioși, la botez, primind numele de Ioan. A urmat școala primară în satul natal (1928 - 1934).

Între anii 1934 - 1941 a fost reținut acasă de părinți pentru sprijin în gospodărie, apoi a urmat doi ani cursurile Liceului Ortodox de băieți „Simion Ștefan” din municipiul Cluj Napoca, judeţul Cluj.

Animat şi însufleţit de dragostea de a-L sluji cât mai bine pe Dumnezeu, s-a dus la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, din Ţara Lăpuşului, ca frate de mănăstire în data de 12 martie 1941, tuns în monahism sub numele de Iustinian (în anul 1942).

La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 preot la Mănăstirea Rohia - Maramureş de către Preasfințitul Părinte Nicolae Colan - Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului.

Între 22 noiembrie 1942 și 10 martie 1943 este încorporat, în pofida hainei clericale în armata maghiară la Miscolt. În împrejurările istorice dramatice dintre 1940 -1944, monahii din Mănăstirea Rohia – Maramureş trăiau într-o înfrigurată nădejde: eliberarea țării și a Transilvaniei.

În zorii în care această speranță devenea o certitudine, este numit Stareț la Mănăstirea Rohia tânărul ieromonah, în vârstă de numai 23 de ani, Părintele Iustinian Chira, care avea să conducă acest sfânt locaș, aproape 30 de ani; una din cele mai îndelungate și rodnice stăreții.

Pentru meritele sale în conducerea mănăstirii, la propunerea Preasfințitului Părinte Episcop Teofil Herineanu al Vadului, Feleacului şi Clujului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit, în anul 1967, rangul de Arhimandrit, iar în anul 1973 a fost ridicat la rangul de Arhiereu, fiind ales în treapta de Episcop - Vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

În luna septembrie anul 1990 a fost ales Episcop Eparhiot al reînfiinţatei Episcopii Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, fiind instalat la data de 11 noiembrie 199 după ce, vreme de 17 ani a fost vrednic Episcop Vicar la Cluj, fiindu-i loial şi credincios ucenic şi apropiat collaborator Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Teofil Herineanu al Vadului, Feleacului şi Clujului..

În această funcție şi calitate inițiază reorganizarea de curând reînființatei Episcopii a Maramureșului și Sătmarului. În acest scop a cerut înființarea postului de Episcop - Vicar pe seama Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, post în care l-a propus, în anul 1994, pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Iustin Hodea - Starețul de atunci al Mănăstirii „Sfânta Ana” – Rohia, care devine astfel, din ziua de duminică – 17 aprilie 1994, Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Iustin Sigheteanul.

La 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rang de Arhiepiscop Onorific, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în Catedrala  Episcopală “Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş.

Drept urmare, în iureşul zilei şi în vârtejul timpului mi-am adus aminte, pentru câteva momente, de Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Arhiepiscop Iustinian Chira a cărui plecare o regretăm foarte mult astăzi...

De ce acest lucru, pentru că îi regretăm calităţile sale, personalitatea sa remarcabilă, abilităţile sale foarte competente în buna chiverrnisire administrativă şi în cea pastoral – misionară, pe care ni le-a cultivat şi colaboratorilor săi în orice prilej cu atâta dăruire şi abnegaţie...

El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul organizatorului şi a omului de cultură şi autentică tradiţie, cu deschidere spre istoria acestui neam şi popor, spre restaurarea şi reabilitarea bisericilor şi mănăstirilor vechi – vestite şi renumite monumente istorice, toate acestea transmise nouă cu foarte multă dărnicie, generozitate, nobleţe sufletească şi vrednicie...

Cu vaste şi avizate cunoştinţe în diverse discipline culturale, istorice şi teologice, morale, spirituale şi duhovniceşti, Părintele Arhiepiscop Iustinian Chira Maramureşanul inspira tuturor foarte multă seriozitate, sinceritate, demnitate, mult discernământ şi foarte multă fermitate, tenacitate şi cuminţenie sufletească...

Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat şi probabil, şi invidiat...

El, Arhipăstorul, a fost întotdeauna, consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi sufleteşti...

De aceea, a fost mult iubit de tinerii elevi-seminarişti, studenţi - teologi, preoţi şi călugări, ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat...

Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor personalităţi culturale, între care, la loc de cinste, îi amintim şi pomenim numai pe: Părintele Nicolae Steihardt – Monahul Nicolae de la Rohia, pe Alexandru Paleologu şi pe Ioan Alexandru, apoi al multor profesori şi ierarhi, îndrumător a multor seminarişti şi studenţi, clujeni, bistriţeni, maramureşeni şi sătmăreni sau bihoreni şi sălăjeni, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe asociaţii sau fundaţii culturale, naţionale şi patriotice din ţinuturile binecuvântate ale Maramureşului şi Sătmarului, am observat, deja, cum îl regret şi-l plâng cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit, fiind, la olaltă, cu toţi la unison, mulţi ierarhi ai bisericii noastre, foşti seminarişti şi studenţi – fii duhovniceşti ai Înaltpreasfinţiei Sale, precum şi foarte mulţi preoţi şi călugări......

            Cuprins fiind de emoţie, respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe zile cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Înaltpreasfinţia Sa, acum, la naşterea sa în viaţa cea cerească, având aici, 95 de ani de viaţă pământească, trăiţi şi petrecuţi în spiritul bunei noastre înţelepciuni şi cuminţenii tradiţionale şi autentice a poporului nostru românesc...

            Constat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de, relativ, puţină vreme pe cel ce a fost slujitorul şi arhipăstorul duhovnicesc a preoţilor şi a credincioşilor, care vieţuiesc în cuprinsul acestei vrednice şi autentice eparhii...

            În viziunea, în mintea şi în inima mea personalitatea Înaltpreasfinţiei Sale s-a conturat şi s-a identificat prin câteva trăsături şi calităţi distincte: - şi anume, în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cerea; prin ataşamentul său faţă de monumentele istorice, mai ales vestitele şi renumitele biserici de lemn din tot Maramureşul, şi de patrimoniu, cultura istorică şi nu numai cu care era înzestrat, datorită muncii şi tenacităţii Înaltpreasfinţiei Sale – deoarece a fost un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el însuşi de-a lungul întregii sale vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin spiritul de disciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte clar, limpede, concis, coerent dar şi consistent, în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!...

De asemenea, mai avea şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, dar şi fermitate, de o discreţie şi o modestie ieşite din comun, care îţi inspirau foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile autentice şi eterne ale spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe...

            Cugetând la activitatea şi la personalitatea Înaltpreasfinţiei Sale, care este foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care prea sfinţia sa l-a cinstit şi l-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia...

            M-aş bucura să ştiu, că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi însemnat (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri, dar încerc totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte...

            Aşadar, sunt încredinţat, că sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai Bisericii noastre strămoşeşti, care se roagă Bunului Dumnezeu, să-l ierte, să-l odihnească şi să-i răsplătească pentru faptul că i-a făcut pe ei ori pe copiii lor oameni cu şcoală teologică serioasă, şi pe care, apoi i-a hirotonit preoţi şi diaconi, după care i-a instalat în parohiile încredinţate lor spre păstorirea turmei celei cuvântătoare, spre Slava lui Dumnezeu – Păstorul cel Bun şi Arhiereul cel Veşnic; apoi a târnosit şi binecuvântat  atât de multe biserici şi lăcaşuri de închinare – fapt care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri - marcate de prezenţa şi activitatea Înaltpreasfinţiei sale, atât de prodigioasă, care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, avându-l permanent în cinstirea şi preţuirea mea... 

 

            Din învăţăturile, cuvintele, sfaturile şi îndrumările sale, reţinem, în cele urmează, doar zece citate celebre:

Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.

Când ești mâhnit, când ești necăjit, când ai ispite, nu te tulbura. Du-te la fratele tău și intră în vorbă cu el: „Ce faci, frate?”. Fără să-i spui că ai venit fiindcă ești tare neliniștit. Discută banalități. Tristețea se poate risipi și primești putere din puterea lui.

Trebuie să ne păstrăm și să ne cultivăm dorul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de sfinți. Să căutăm să anulăm barierele care ne răcesc sufletește, care ne împietresc, prin care uităm de Dumnezeu.

Când un om reușește să iubească, în adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu.

Prin răbdare ajungi să‑l iubești pe fratele tău, să‑l ierți pe fratele tău, să‑l respecți pe fratele tău, să vezi că‑i mai bun decât tine, să vezi că‑i mai frumos decât tine, să vezi că‑i mai harnic decât tine. Prin răbdare le vezi pe toate acestea. Abia atunci te ridici.

Cea mai puternică rugăciune este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Cu răbdare și practică, rugăciunea lui Iisus ajunge să facă parte din viața noastră, la fel ca aerul pe care-l respirăm.

Când Iisus Hristos este cunoscut şi ascultat cu adevărat, atunci se face pace şi în suflet, şi în familie, şi în ţară, şi în lume.

Omul, abuzând de libertatea pe care a primit-o de la Dumnezeu, a căzut din starea lui cea dintâi şi, din stăpân a devenit rob, rob al instinctelor; toate s-au întunecat înlăuntrul lui, iar odată cu căderea lui s-a tulburat toată creaţia.

Stresul se creează din grija exagerată. Din grijă şi iar din grijă. Toate relele vin din această exagerată grijă…

Voi sta la poarta Raiului şi voi aştepta să sosiţi cu toţii acolo!...

(Cf. Aurelian Iftimiu - http://basilica.ro/zece-citate-celebre-ale-ips-arhiepiscop-iustinian-chira/ - 30.10.2016).

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească, să-l numere cu drepţii şi să-l aşeze cu Sfinţii Săi!

Veşnică să-i fie pomenirea, din neam în neam! Amin!...

BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Liceul Pedagogic, o nouă perspectivă... - Monica Şerbănescu

Cu peste douăzeci de ani în urmă, apăreau în peisajul școlii românești, mai întâi, Grădinița Arc-en-Ciel, apoi, când copiii au crescut, Școala Anastasia Popescu, purtând numele celei dintâi profesoare de religie a celor mici.

Formula, cu totul nouă, a acestor unități de învățământ particular, propunea, avant la lettre, așezarea, în prim-planul tuturor activităților și intereselor școlii, a elevului, cu nevoile, talentul, neîmplinirile, ezitările, izbânzile sale, precum și o viziune creștin-ortodoxă în care se oglindea cu discreție, întreaga viață a comunității.

Ca atare, primul impact al acestei viziuni a fost asupra dascălilor și asupra părinților, pe care, trebuie să o spunem, i-a uimit la început curajul programului grădiniței și apoi al școlii, de a aborda predarea a trei limbi străine – franceza, germana și engleza – tuturor copiilor, în programul comun, ca și îndrăzneala de a aduce în sălile de grupă și de clasă mai mulți profesori, care să predea, fiecare în parte, disciplinele în care era specializat, în timp ce educatoarei și învățătoarei, le reveneau doar coordonarea colectivelor de copii și sarcina de a realiza integrarea informațiilor în proiecte multi și transdisciplinare.

Copiii au crescut, au ajuns la vârsta gimnaziului, iar școala a crescut odată cu ei. S-au adunat multe premii la concursuri și olimpiade, proiecte, reviste scrise în și pentru școală, premii naționale și internaționale.

Părinții întrebau acum dacă nu este cazul să proiectăm liceul. Nu era o decizie ușor de luat, câtă vreme absolvenții clasei a VIII-a strângeau, an de an, buchete din note de 10 la Evaluarea Națională și își propuneau să nu abandoneze studiul limbilor străine, dar să continue aprofundarea, mai cu seamă, a științelor exacte. Liceele glorioase ale capitalei îi primeau cu brațele deschise, iar părinții și profesorii își făceau un titlu de mândrie din aceste reușite.

Și totuși, unii copii și-ar fi dorit altceva. Mai multă înțelegere din partea profesorilor nou întâlniți. Mai multă căldură. Mai multă empatie. Reveneau la școală, se alintau din nou alături de dascălii care îi știau de mici și, nu de puține ori, se alăturau echipei de profesori pentru proiectele noi, în Școlile de Vară, ori în tabere. Erau cei mai pricepuți voluntari. Puteau fi cei mai buni profesori. Și iată că gândul acesta a prins contur: de ce nu, un liceu pedagogic, care să ducă mai departe valorile școlii – valorile de credință, de respect pentru copii, de grijă pentru tot ce ne înconjoară...

Și iată că, începând din anul școlar 2016-2017, Liceul Pedagogic desprins din Școala Gimnazială Anastasia Popescu își deschide prima clasă, întâmpinând primii elevi pe care și   i-ar dori viitori dascăli dedicați, iubitori și atenți la nevoile copiilor care le vor fi învățăcei. Întâia promoție va purta numele distinsei profesoare Laetitia Leonte, pedagogul- model, care și-a dedicat întreaga viață valorilor fundamentale pe care le reunesc Biserica, Familia și Școala.

Tinerii care împărtășesc valorile credinței, ale iubirii pentru tradițiile românești, ale respectului pentru creația lui Dumnezeu, sunt așteptați cu bucurie de confrații lor mai mari, care le vor fi călăuze pe parcursul celor patru ani de liceu.

Împreună vor descoperi nu doar literatura și științele, ci și jocurile copilăriei, tainele pedagogiei și ale didacticii, bogăția meșteșugurilor tradiționale, eleganța dansului popular, mlădierea cântului și armoniile pianului, ori ale viorii.  Vor desluși de la înaintașa lor, profesoara Anastasia Popescu, felul în care îi pot apropia pe cei mici de Hristos, vor face cunoștință cu mari pedagogi români, ori de pe alte meleaguri, își vor șlefui expresia în limbile străine pe care, acum, vor avea prilejul să le aprofundeze și să le practice nemijlocit.

Viața de licean va fi plină de bucurie și de împliniri, văzând că pot dărui deja celor mai mici ca ei din tot ce știu și pot acum pune în practică, dacă antrenează noianul de cunoștințe care, astfel, nu mai rămân doar la nivel teoretic, ci pot prinde contur, pot deveni viață.

Când, la finalul liceului, vor gândi spre ce carieră se pot îndrepta, unii dintre tineri vor putea alege să înceapă deja să lucreze, chiar în grădinița și școala ai căror absolvenți sunt, putând astfel fi, din punct de vedere material, deja independenți. Își vor urma studiile, în paralel cu această activitate, care le poate permite suficientă libertate pentru studiu.

Dacă vor prefera să fie doar studenți, tot ce au acumulat de-a lungul liceului le va fi de un folos real, mai cu seamă pentru cei care se vor orienta către filologie, ori științe socio-umane. Și dacă, în fine, vor prefera o carieră într-o cu totul altă direcție, nu putem ignora beneficiul pe care anii de liceu au a-l aduce la împlinirea fiecăruia ca persoană și personalitate, ajutându-i în structurarea propriilor valori, în fundamentarea familiei și chiar în parcursul de viitori părinți, cunoscători îndeaproape ai psihologiei copilului.

Ne vom bucura pentru reușita fiecăruia și îi așteptăm acum cu inimile deschise pe viitorii noștri liceeni!

Nota redacţiei: În 10 august 2016 Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat înalta binecuvântare pentru deschiderea şi funcţionarea Liceului Pedagogic Anastasia Popescu şi pentru încheierea unui parteneriat cu Protoieria Sector II Capitală, pentru colaborare şi asistenţă religioasă, iar în 15 septembrie 2016 s-a desfăşurat deschiderea oficială a noului an şcolar la nou înfiinţatul Liceu Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Bucureşti (primul liceu pedagogic ortodox din ţară).

Familie şi inteligenţă emoţională (2) - conştiinţa de sine - Pr. prof. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

       A fi conştient de sine sau a avea ştiinţa sinelui înseamnă a coborî la adâncimea fiului risipitor şi întors în spaţiul identitar al propriei familii. Mânaţi la adânc! Călătorim. Destinaţia călătoriei este geografia interioară a propriei persoane. Venim spre noi înşine, spre sinele nostru personal. Şi nu venim singuri. Con-ştiinţa de sine mai presupune pe cineva. Ne raportăm la cineva diferit de noi pentru a ne cunoaşte pe noi înşine. În cazul familiei este vorba despre soţi sau despre relaţia acestora cu proprii copii.    

Poate că ne-a fost vreodată adresată expresia: „Eşti un/o inconştient/ă!”. Sau poate că noi înşine ne-am adresat astfel cuiva drag. Cred că nu e dificil pentru nimeni să-şi aducă aminte sau să-şi imagineze o situaţie în care a fost beneficiarul acestor cuvinte sau a folosit asemenea cuvinte. Poate că doream să spunem sau să facem un lucru – sau chiar am spus ori am făcut – care pentru un apropiat de-al nostru care privea lucrurile cu ochi de vultur, panoramic, nu întrunea măcar condiţiile elementare ale logicii. E posibil să fi fost vreodată în situaţia de a ridica tonul la cineva mai puţin cunoscut sau de a spune/face lucruri cu un grad ridicat de risc. Cum se ajunge într-o astfel de situaţie? Răspunsul ar putea fi: prin lipsa conştiinţei de sine şi care aduce după ea lipsa autocontrolului.

 

De la ştiinţă la conştiinţă. Puţină neurobiologie

Ne este la îndemână paradigma patristică a iuţimii şi poftei, cei doi bidivii care trag după ei căruţa „condusă” de vizitiul-raţiune. Avem în vedere aici celebrul paradox paulin conform căruia nu facem binele pe care îl voim, ci răul pe care nu-l voim, pe acela îl săvârşim (cf. Romani, 7, 19). Trecând lucrurile în zona duală a gândirii-afectivităţii, am putea considera că nu facem binele pe care îl gândim că e bun dar care e împotriva plăcerii sau confortului nostru, ci facem răul pe care nu-l voim după raţiune dar care ne satisface o poftă sufletească sau trupească. E vorba aici de adicţiile de tot felul. Pneumologul care fumează poate că exemplifică paradoxul paulin.

Neurobiologia care în mare parte e tributară perspectivei evoluţioniste, ne pune în faţă dezvoltarea longitudinală a creierului uman. Astfel, neocortexul şi lobii prefrontali şi care sunt zone răspunzătoare cu gândirea articulată şi dezvoltată a omului de azi, au apărut după milioane de ani de existenţă umană pe terra. Mai întâi a apărut nucleul amigdalian pe care oamenii îl au în comun cu animalele. De aceea se mai vorbeşte în neurobiologie şi despre creierul reptilian. Facem o paranteză metodologică. Nu avem aici în vedere disputa dintre evoluţionism şi creaţionism, deşi ar fi interesant de cercetat tema antropologică legată de facerea omului raportat la neurobiologia ştiinţifică. Chiar dacă nu face obiectul studiului de faţă, ar fi merituoasă o dezvoltare ideatică a consecinţelor căderii protopărinţilor noştri raportată la dezorganizarea psihosomatică presupusă de „hainele de piele”. Teologia dogmatică de şcoală exprimă această dezorganizare vorbind despre boală şi moarte şi despre faptul că în urma căderii în păcat raţiunea omului s-a întunecat, dragostea sa s-a răcit şi voinţa i-a slăbit. Să fie oare acesta un posibil punct prin care s-ar putea reconcilia măcar parţial evoluţionismul cu creaţionismul? Să revenim.

Nucleul amigdalian, deci acest  mai vechi strat al creierului, reprezintă centrul emoţional. Cu alte cuvinte, din perspectiva neurobiologiei evoluţioniste, omul ancestral a supravieţuit datorită emoţiilor – dintre care un prim loc îl ocupă frica –  abia mai pe urmă, când ambianţa cosmică a suferit modificări substanţiale şi existenţa cosmică a câştigat în complexitate, s-a făcut necesară nevoia decizională mai complexă a omului. Aşa s-au adăugat noi straturi în dezvoltarea creierului uman. Aşadar, omul mai întâi a simţit şi abia apoi a gândit. Se pare că dimensiunea dezvoltării filogenetice se repetă în fiecare persoană. Orice informaţie pe care noi o primim parcurge acest traseu de la nucleul amigdalian la neocortex şi lobii prefrontali. Deci, noi întâi simţim şi abia apoi gândim şi decidem. Bineînţeles că este vorba de fracţiuni de secundă între cele două momente dar care totuşi rămân diferite cronologic vorbind. Poate că aici stă şi motivaţia ştiinţifică a număratului până la zece atunci când suntem nervoşi înainte de a acţiona…în familie şi nu numai.

 

Conştiinţa de sine e dincolo de bine şi de rău    

A fi conştienţi de noi înşine înseamnă şi a înţelege mecanismul funcţionarii noastre emoţional-cognitive. Deşi nu reprezintă o scuză pentru anumite cuvinte sau gesturi pe care le facem, înţelegerea acestui mecanism poate proiecta o lumină de sens asupra îngăduinţei pe care Biserica o arată în îndosarierea păcatelor ca fiind cu voie sau fără voie, cu ştiinţă sau cu neştiinţă.

Aceiaşi îngăduinţă se poate transla şi în spaţiul familial, unde tonalităţile ridicate şi tornadele verbale presupun tocmai urgenţa emoţională care precede întotdeauna dimensiunea decizională şi cognitivă. O piedică importantă în calea conştienţei de sine este tocmai o conştiinţă scrupuloasă. Adică, din motive de altfel nobile până la un punct, soţul sau soţia nu-şi comunică sincer ceea ce simt unul pentru altul în fiecare moment al vieţii de familie, măcar că „onestitatea stimulează onestitatea” (NUŢĂ, Adrian, 2002, Psihologia…, p. 15). Poate că uneori soţul simte să-i spună soţiei că are o repulsie faţă de un anumit comportament al ei, dar nu o face totuşi pentru motivul că soţul consideră că, în general, comunicarea în familie trebuie să fie ecologică şi, oricum, aşa cum spune şi preotul, răbdarea este condiţia sine qua non a fericirii familiale. Şi totuşi, deşi nu spune, soţul transmite involuntar ceea ce simte prin atitudine, prin felul de a-şi privi soţia, prin grimasele faciale etc. S-ar putea ca la un moment dat ea – intuind ceva – să-l întrebe: „Te simţi bine? Vrei să vorbim ceva? Îmi pari tensionat. Iar soţul răspunde: „O nu! N-am nimic. Sunt OK. Ţi se pare ţie ca de obicei.” Şi lucrurile se adună pe aşa-numita „agendă ascunsă” a familiei. Iar când paharul se umple sau agenda nu mai dispune de foi libere, incendiul izbucneşte odată şi odată din orice fleac iar consecinţele pentru familie pot fi incomensurabil mai semnificative decât sursa incendiului. Acesta e doar un simplu scenariu posibil. Pot fi implicate şi alte variabile de la caz la caz. Oricum, consecinţele sunt aceleaşi. Excesul de „bun simţ” şi de moralitate puritană salvează pentru moment aparenţa pentru a irumpe apoi în comportamente neortodoxe. Emoţiile nu se judecă din punct de vedere moral pentru ca apoi să fie aruncate la coşul de gunoi al uitării (NUŢĂ, Adrian, 2002, Psihologia…, p. 61). Pentru că uitarea de moment alimentează bagajul subconştient şi aşa plin cu tot felul de pulberi. Emoţiile se acceptă aşa cum sunt, dincolo de lentilele înguste ale grilei binare de tip bine/rău. Emoţiile se acceptă aşa cum sunt şi se exprimă ca atare pentru a putea fi gestionate şi pentru a putea fi valorificat în spaţiul familial potenţialul lor sanogen.

 

Conştienţa somatică a emoţiilor

Ca fiinţă psiho-somatică, omul i-a contact cu emoţiile sale prima dată prin intermediul trupului său. Altfel spus, înainte de a percepe noi şi de a exprima prin cuvinte sau gesturi conştiente simţămintele noastre, corpul nostru simte deja. Înainte  de a spune eu că mă simt obosit, trupul meu e deja obosit. Faţă de anumite emoţii, corpul acţionează într-un anumit fel. Astfel, durerea de spate ne poate agrăi ceva despre o anume greutate sau povară…, transpiraţia sau roşeaţa obrajilor poate spune ceva despre simţământul nostru de ruşine, tremuratul trupului mărturiseşte frica.

Pentru a preîntâmpina efectele unor emoţii neconştientizate şi, în consecinţă, necontrolate, ar fi indicat să fim atenţi la ceea ce ascetica ortodoxă numeşte mişcări ale trupului. Trupul nostru şi manifestările lui sunt ca un barometru pentru starea noastră interioară. Şi tocmai pentru că la nivel interior şi de adâncime lucrurile sunt întotdeauna mai greu de sesizat, atenţia la trup şi la mişcarea lui ne oferă o pârghie de înţelegere a ceea ce se întâmplă în dimensiunea nevăzută a persoanei noastre. E posibil să vă fi surprins vreodată în situaţia de a vă asculta vocea interioară: „Simt că mă ia cu călduri. Dacă nu se opreşte cred că izbucnesc.” Chiar dacă de multe ori asta nu e totul, e totuşi un semn că autoconştientizarea funcţionează. Nu poate fi controlat decât ceea ce este conştientizat.

Sunt multe exerciţii pentru a intra în contact cu propriul trup şi pentru a-i cunoaşte şi interpreta corect semnalele. Aşa cum am spus, scopul este de a tăia răul de la rădăcină, căci odată intrate în drepturi, emoţiile cu caracter distructiv devin din ce în ce mai greu de stăpânit. Ele se amplifică prin intermediul tehnicii bulgărelui de zăpadă. Fără să vreau să fac neapărat o pledoarie pentru instrumentarul psihologului de cabinet, mi se pare relevant să amintesc că atunci când discuţia alunecă pe terenul emoţional, una din întrebările cele mai eficiente ale psihologului poate fi: „Unde anume în corpul tău simţi acest lucru?” Şi aceasta mai ales că mulţi dintre noi folosim tot felul de expresii care arată somatizarea suferinţelor noastre emoţionale: „Simt că mă sufoc atunci când…” sau „Mi s-au tăiat picioarele atunci când…” sau „Simt un nod în gât…” . 

A lua aminte la astfel de exprimări somatice este echivalent cu a recunoaşte locul corporal al emoţiilor care ne încearcă pe noi şi pe ceilalţi. Iar a face acest lucru temeinic duce la preîntâmpinarea escaladării conflictului familial şi nu numai.

 

Care sunt valorile mele?  

Conştientizarea emoţiilor se poate face şi referitor la valorile importante pentru noi. „Sunt destul de fericită cu familia mea. Îmi iubesc soţul şi copiii. Nu ne lipseşte nimic. Suntem o familie armonioasă. Cu toate aceste însă nu sunt pe deplin fericită. Parcă îmi lipseşte ceva. Simt că trebuie să-mi abandonez proiectele personale şi profesionale din cauza familiei. Parcă nu mai am timp de mine şi de planurile mele.” Cuvintele acestea ar putea sta pe buzele sau pe inimile multora.

După Frankl ar trebui să ne întrebăm fiecare dintre noi care este sensul vieţii noastre. Încotro mergem acum şi unde vrem de fapt să ajungem? Mergem pe drumul pe care vrem sau mergem pe un drum pe care ne vor alţii? E extrem de important să ştim care sunt valorile noastre, ce e important pentru noi şi care este scopul vieţii noastre. Valorile noastre includ emoţiile noastre.  Dacă ne trăim convingerile şi valorile noastre, se eliberează emoţii pozitive şi constructive atât pentru noi, cât şi în relaţie cu ceilalţi. Dacă nu, ne vom submina propria fericire personală şi familială. Nimeni nu poate dărui la nesfârşit fără să obosească. La fel cum nimeni nu poate hrăni pe alţii fără să se hrănească pe el însuşi. La un moment dat va intra în greva foamei şi-şi va cere drepturile. Soţul nu vrea numai un preş pe care să-şi cureţe picioarele şi soţia nu vrea numai un schimbător de becuri şi un reparator de yale. Fiecare are nevoie de o persoană integră, care-şi trăieşte dorinţa inimii şi care ştie ce vrea de la viaţă. Fiecare hrănindu-se pe sine, hrăneşte apoi întreaga familie. Ca să nu mai vorbim de modelul existenţial pentru copii. Unde este inima ta, acolo este şi viaţa ta. Familia nu este un spaţiu de manevră sau un altar al sacrificiului permanent (NUŢĂ, Adrian, 2002, Suprafaţa…, p. 106). Familia este mediul de securitate şi încredere emoţională reciprocă a membrilor ei, în care tată, mamă şi copil îşi trăiesc propriile valori împreună.

Aşadar, să ne conştientizăm emoţiile noastre analizându-ne propriile valori care dau sensul vieţii noastre personale şi familiale.

 

Conştiinţa de sine şi alteritatea în cadrul familiei

         Femeile şi bărbaţii au nevoi şi aşteptări personale, specifice. Nevoile femeilor sunt legate de valori care privesc siguranţa căminului şi copiii. Bărbaţii în schimb, aşteaptă respect şi apreciere a eului, confort fizic şi relaţional. Ei se aşteaptă să fie cocoloşiţi. Nimic mai simplu pentru o femeie care, oricum, este antrenată să devină mamă. Totuşi, când anumite graniţe ale spaţiului personal sunt încălcate, bărbatul îşi exprimă furia în scopul redefinirii şi păstrării propriei identităţi. El are nevoie să fie tratat ca un om matur şi responsabil, deci să fie lăsat să desfăşoare acele activităţi pe care le poate desfăşura. Şi aceasta fără explicaţii suplimentare din partea unui spirit matern prea angajat şi grijuliu. Prea  multă afecţiune maternală asumată de femeie, afectează intimitatea relaţională a familiei.

         Adrian Nuţă le recomandă soţiilor:

                   • Raportează-te la bărbatul tău ca la un om responsabil şi competent.

                   • Încetează a mai face lucruri pentru partenerul tău, lucruri pe care        le poate face foarte bine el însuşi.

                   • Renunţă la stilul „mămos” de a-i vorbi.

                   • Observă-te un timp şi descoperă când te joci „de-a mama şi copilul”.

                   • Fii consecventă (Nuţă, Adrian, 2002, Suprafaţa…, pp. 95 – 97).

Desigur că lucrurile la acest nivel întrunesc necesităţi de analiză multifactorială şi, probabil că, într-un studiu ulterior, vom elabora şi nuanţele unui tablou diacritic de ansamblu asupra familiei in se.     

         Aici se impune necesitatea stabilirii graniţelor familiale atât între părinţi, cât şi între părinţi şi copii. Atât autoritatea părinţilor gardieni, cât şi extrema cealaltă a indiferentismului parental împiedică crearea şi menţinerea unui climat familial adecvat cu creşterea armonioasă a copiilor şi cu stabilitatea emoţională a familiei (MITROFAN, Iolanda, şi CIUPERCĂ, Cristian, 2002, pp. 156 – 159). Copiii au nevoie de echilibru şi consecvenţă emoţională. Ei se hrănesc emoţional din maturitatea şi sănătatea intimităţii relaţionale a părinţilor lor. Şi, se pare că, scorul nivelului parental este egal cu cel al nivelului relaţional-conjugal dintre părinţi.

Conştientizarea acestei dinamici complexe a familiei şi a schimburilor emoţionale care au loc pe fiecare nivel al funcţionării familiale, aduce cu sine  plus-valoarea unui nivel iniţial, dar fundamental, al construirii căminului familial pe piatra conştientizării la rece a nivelului real, obiectiv, ale existenţei ei „aici şi acum”.             

        Bibliografie:       

1. CIPRIAN AL CARTAGINEI, (1981). Despre gelozie şi invidie, în P.S.B. (3), Bucureşti: E.I.B.M.B.O.R.
2. MITROFAN, Iolanda şi CIUPERCĂ, Cristian, (2002). Psihologia vieţii de cuplu – între iluzie şi realitate, Bucureşti: Editura Sper.
3. NELLAS, Panayotis, (2002). Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Sibiu: Editura Deisis.
4. NUŢĂ, Adrian, (2002). Psihologia comunicării în cuplu, Bucureşti: Editura Sper.
5. NUŢĂ, Adrian, (2002). Suprafaţa şi adâncimile cuplului, Bucureşti: Editura Sper.
6. STĂNILOAE, Dumitru, (1993). Ascetica şi Mistica Ortodoxă, vol. I, Sibiu: Editura Deisis.

VRASTI, Radu, (2015). Reglarea emoţională şi importanţa ei clinică, Bucureşti: EdituraALL.                 

Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Cugetări memorabile, înţelepte şi mereu actuale - Petre Țuțea

1. Se spune că intelectul este dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul este dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

2. Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu este nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.

3. Acum, mai la bătrâneţe, pot sa spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr.

4. O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu - baba este om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare aşa, dihor.

5. Eu când discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios, nu există nici o legătură. ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin este viu.

6. Ateii şi materialiştii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

7. Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

8. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrân: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităţi, şi te mişti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie şi prin toate imperfecţiile legate de orgoliu şi de pofta de stăpân.

9. Nu pot evita neplăcerile bătrâneţii şi nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ţinut până aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrânii au o supapă foarte înţeleaptă: au dreptul la neruşinare. O neruşinare nelimitată. Când mă gândesc la suferinţele bătrâneţii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morţii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

10. Eu sunt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoţi Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeţ tragic. Fără Biblie, europenii, chiar şi laureaţii premiului Nobel, dormeau în crăci. Ştiinţa şi filozofia greacă sunt foarte folositoare, dar nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare şi consolatoare pe continent - suverană - este Biblia.

11. Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate.

12. Luther, cât e el de eretic şi de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creaţia autonomă e o cocotă şi că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viaţă întreagă ca să aflu asta. El nu era aşa bătrân când a dibăcit chestia asta, că era călugăr augustin... Mie mi-a trebuit o viaţă ca să mă conving că în afară de Biblie nu este nici un adevăr.

13. Shakespeare, pe lângă Biblie - eu demonstrez asta şi la Sorbona - e scriitor din Găeşti.

14. În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spaţiul sacru, în aşa fel încât şi vecinătăţile devin sacre în prezenţa lui.

15. Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul.

16. În biserică afli că exişti.

17. Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!

18. În afară de cărţi nu trăiesc decât dobitoacele şi sfinţii: unele pentru că n-au raţiune, ceilalţi pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conştiinţă.

19. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meseriaş de geniu, fiindcă materia îi premerge. Prima idee de creaţie reală, au adus-o în istorie creştinii.

20. De creat doar zeul creează, iar omul imită. Eu când citesc cuvântul creaţie - literară, muzicală, filozofică - leşin de râs. Omul nu face altceva decât să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendenţă.

21. Cum să fie creatura creator? ''Hai tată, să-ţi arăt moşia pe care ţi-am făcut-o când nu eram în viaţă...'' Păi cum să fie creatura creator?

22. Omul este un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal. Şi uneori nimereşte, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal şi succesiunea fenomenului din el sunt creştinii. Creştinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist. Creştinismul este pur şi simplu. Despre creştinism, Bergson spune că noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi suntem creştini fără să vrem. Şi când suntem atei suntem creştini: că respirăm creştinismul cum respirăm aerul.

23. Creştinismul nu este ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia este expresia unui mister trăit, or ideologia este ceva construit.

24. A fi creştin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfinţii sunt creştini absoluţi. Altminteri, creştinismul, gândit real, este inaplicabil tocmai pentru că e absolut.

25. Suveran faţă de natură, supus Divinităţii, nemuritor şi liber prin depăşirea extramundană a condiţiei sale - acesta este omul creştin.

26. Nimic nu poate înlocui creştinismul; nici toată cultura antică precreştină. Eu sunt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, când Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în funcţie de geniul religios al epocii, nu în funcţie de isprăvi politice.

27. Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.

28. Dacă nu cunoşti revelat - prin graţie divină - sau inspirat, nu cunoşti nimic. De pildă, povestea cu mărul lui Newton, care a căzut. Nu ştiu unde am citit eu stupiditatea asta: ''Îi tomba dans une méditation profonde qui la conduit jusqua la loi de la gravitation universelle''. Şi eu spun: dacă Newton gândea până la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai înţelept. Cînd a fost întrebat cum a descoperit gravitaţia, a zis: Am fost inspirat. Păi scrie pe măr, sau scrie undeva în natură '' legea gravitaţiei''? Fenomenele lumii interioare şi ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom şi orgolios crede că explorează lumea interioară şi exterioară cu jocul lui de ipoteze şi că descoperă ceea ce vrea el. El caută; dar eu spun că el caută, nu că află. Sau dacă află, trebuie să fie ca Newton, inspirat.

29. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel şi zice că democraţia e singurul sistem compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selecţiune a valorilor. Deci democraţia este sistemul social în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea... Triumful cantităţii împotriva calităţii. Bergson a fost acuzat în micul dicţionar filozofic al lui Stalin că este fascist.

30. Fără să gândesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămân indiferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selecţiunea naturală a valorilor. Democraţii gândesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate şi unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta este părerea mea despre democraţie.

31. Eu cred că omul este făcut de Dumnezeu şi cred că Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul este făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui.

32. Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenţa lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenţa lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Când îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? - Dumnezeu îi spune: Eu sunt cel ce sunt.

33. În faţa lui Dumnezeu, geniul este văr primar cu idiotul.

34. Binele şi răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni.

35. Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rând la iubeşti pentru farmecul lor, şi în al doilea rând le iubeşti pentru că fac oameni.

36. Eu încerc o experienţă: încerc să mă deparazitez de filosofie, de păducherniţa metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, deşi face filozofie. Un prieten de-al meu zice: te deparazitezi, dar foloseşti sculele ei. Da, dar dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu este calea ferată.

37. În Evul Mediu s-a formulat de către filozofii şireţi teoria adevărului dublu: secundum fidem - adevărul după credinţă şi secundum rationem - adevărul după raţiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. Adică să rătăcească până îi ia dracul... Că poţi, în filozofie, să rătăceşti până devii năuc. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au nici un adevăr.

38. Babele evlavioase merg la absolut rugându-se, iar filozoful trăncănind silogisme.

39. Francmasoneria doreşte puterea cu lozinci democrate. Nu sunt religioşi, au o singură religie: propria lor doctrină. Pe duşmani îi anulează social. Au o structură supranaţională, deci sunt antinaturali. Toţi cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competiţiei între popoare; anulează însuşi principiul civilizaţiei moderne, născută prin luptă.

40. Geniul este relief, noutate, invenţie, creare de epocă şi stil. Nu e neapărat un înţelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, în măsura în care originalitatea este posibilă. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea faţă de divin, geniul este mai apropiat de cer; dar nu sunt în măsura în care este apropiat sfântul.

41. În faţa lui Dumnezeu nu există genii, Dumezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni.

42. Dumnezeu a făcut lumea şi pe om; şi cu om a încoronat creaţia sa. Şi l-a însărcinat să cunoască lucrurile. De-acolo vine denumirea lor. Originea primordială a capacităţii de a determina numele lucrurilor, care este o operaţie logică; originea mistică a gândirii logice.

43. Apariţia unui mare gânditor este pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit şi se spală. Gândirea este o ''spălare'' a creierului. Asta mă face câteodată să cred că gândirea nu este din creier şi că acest creier e numai un sediu... De ce gândirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele. Dacă inteligenţa ar fi produsul creierului, atunci între Goethe şi nea Ghiţă n-ar mai fi nici o diferenţă.

44. Am auzit odată un profesor de la Politehnică; am avut impresia că asist la un balet de urşi. Dacă într-un salon, într-un colţ, unul fumează şi tace, ăla e inginer... Inginerul e practic, savantul nu e practic. Cînd i s-a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, că s-a mai găsit o aplicaţie, el a spus: care e, mă? Uite care... Ca să vezi, nici nu m-am gândit!

45. Inteligenţa, oricât de mare nu este suficientă pentru a te curăţa de prejudecăţi. Cu cât inteligenţa e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, pentru că ai aparat s-o justifici.

46. Întrebat fiind cum înţelege gândirea, în formă pură sau în exemple, Nae Ionescu a răspuns: exemplele au fost lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru ca ideile să fie sesizate senzorial şi de proşti.

47. Nu ştiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atât de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul apariţiei şi dispariţiei; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vieţii şi lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învaţă numai să faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu poţi, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari şi apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuieşte, te prelucrează. Şi dacă nu poţi ieşi din devenire, nu poţi scăpa de tristeţe; tristeţea metafizică este fructul devenirii. Sunt proşti istoricizanţi care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizaţi, nu? Sau mai culţi... Adică murim ca şi caprele, numai că este mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atâţia mari creatori de cultură, şi există şi făuritorul de religie, Iisus Hristos - dar nu ne interesează!

48. Istoria e întemeiată pe istoria dintre Eva şi dracul. Aşa începe istoria, această rătăcire a omului, ca o damnaţie. iar la apariţia lui Iisus Hristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat şi divinitatea om şi istoria a fost anulată. Emil Cioran are o afirmaţie extraordinară: Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Creştinismul a punctat supraistoric, deşi a apărut în istorie.

49. Sunt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilităţii: termodinamică şi istoria.

50. Nu este om, Kant. N-a reuşit să fie om cu toată stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizează cu clopotele de la biserică, este laureat al premiului Nobel pe lângă Kant.

51. Legionarismul era în înseşi ideile epocii, dar legionarismul nu putea să iasă câştigător deoarece avea la bază o eroare - naţionalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de naţionalism li s-a tras sfârşitul legionarilor.

52. La comunişti, dacă nu eşti cu ei - sau nu mai eşti cu ei - înseamnă că eşti legionar. De ce acest ''sindrom legionar'' la bolşevici mă întrebaţi? Fiindcă legionarii sunt singurii români care n-au avut în dicţionar la litera G cuvântul glumă şi când îi prindea pe comunişti era vai de cozonacul lor. Dar de fapt, nici comuniştii nu ştiu de glumă; ăsta-i punctul lor comun cu legionarii.

53. Nu se poate spune că mişcarea legionară n-a fost puternică! N-a avut rezultate pozitive fiindcă extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian n-a durat, nici naţional-socialismul german n-a durat şi erau similare cu mişcarea legionară. Deosebirea dintre ele şi mişcare este aspectul religios al mişcării legionare. Nici fascismul şi nici naţional-socialismul n-aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Într-o întrunire se spune, Mussolini s-a uitat la ceas şi a zis: Îi dau ultimatum lui Dumnezeu ca în câteva minute să mă trăsnească dacă există! Şi apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele şi a demonstrat că Dumnezeu nu există.

54. Unde este omul, în imanenţă, absolut liber? Într-o bisericuţă din lemn din Maramureş, unde sacerdotul creştin vorbeşte de mistere, de taine, şi se lasă învăluit de ele ca şi credincioşii.

55. Omul este liber şi eliberat numai în templul creştin, acolo, în ritual, când se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă şi pe sacerdot, şi pe credincioşi. Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuieşti infinitul şi autonomia gândirii cu credinţa în Dumnezeul creştin: ''Robeşte-mă Doamne, ca să fiu liber!'' (Imitatio Christi)

56. Libertatea eu o asemăn cu o frânghie agăţată de undeva, de sus. Te poţi urca pe ea la cer, participând la actul mântuirii tale creştine, sau poţi să cobori în întuneric. Bipolaritatea libertăţii. După creştini, libertatea este vehicolul cu care poţi să cobori în întuneric, dacă eşti vicios. Infractorii sunt primitivii actuali, pentru că ei nu sunt adaptabili la morala zilnică şi o calcă fiind liberi. Am învăţat la închisoare că omul este un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor săi. Tiranul este un om absurd şi lipsit de ruşine. Nu îi e ruşine să îşi chinuie semenii. Oricum suntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate până la nivelul puşcăriei - numai omul e capabil de asemenea nebunie.

57. Libertatea omului este partea divină din el.

58. Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. Este foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă este posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor... Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala.

59. Luciditatea este o limpezire a spiritului, nimicitoare. Cînd eşti lucid eşti în faţa cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ţi da seama perfect de limitele şi neputinţele tale. Luciditatea este o categorie dizolvantă. În măsura în care Dumnezeu trebuie primit, şi nu înţeles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.

60. Mă întreba Marin Preda cum era cu macedoromânii şi i-am zis: domnule Preda, macedoromânii nu sunt români, sunt super-români, români absoluţi. Atât de năpăstuiţi şi goniţi, au instinct naţional de fiară bătută. Iar eu şi dumneata pe lângă ei, avem forţă domestică de raţe. Măcăim. Am stat cu macedoromâni în temniţă. Îi băteau până îi omorau, dar nu declarau nimic. Au o bărbăţie perfectă.

61. A şti la scară umană, poate fi folositor - dar în nici un caz mântuitor.

62. Este mai mântuitoare o rugăciune într-o biserică din Găieşti decât Platon.

63. Ideea morţii absolute stă la baza smintelii moderne.

64. Heidegger spune aşa: ca să ieşi din anonimat, trebuie să trăieşti neliniştea perspectivei neantului zilnic. El te îndeamnă, Heidegger, să trăieşti murind absolut în fiecare zi!

65. Moartea mă determină să fiu esenţial. M-a impresionat foarte mult sunetul pământului căzând pe cosciugul lui Nae Ionescu.

66. Morţii antici nu sunt deloc frumoşi. Numai morţii creştini sunt astfel. Am găsit totuşi la Homer un mort de toată frumuseţea: Pentensileea, regina amazoanelor, omorâtă de Ahile. Şi plânge Ahile că a omorât frumuseţea asta de femeie... Şi-atunci Tersit - vocea poporului muncitor - se apucă să insulte cadavrul Pentensileei. Ahile îi dă un pumn şi-l omoară - pe poporul muncitor - că-i obraznic şi că insultă cadavrul ăleia. Aici am văzut aşadar o frumuseţe, deşi în principiu, morţii antici nu sunt frumoşi. Creştinii sunt cei care au introdus masca frumoasă a mortului.

67. Cine slujeşte lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului.

68. Omul este guvernat pe pământ de două morale: de morala dogmelor, care este creştină şi eternă, adică absolută, şi de morala normelor, care, ca morală laică, este construită pe puţinătatea şi imperfecţiunea omului. Morala laică nu poate fi desprinsă de morala absolută şi ea arată că omul se mişcă asimptotic la perfecţiune, pe care n-o poate atinge niciodată.

69. Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul. Ştiinţa moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egală cu zero. Seamănă cu Mersul trenurilor, după părerea mea. Poţi s-o schimbi, ca pe tren, la care staţie vrei. Omul autonom nu e capabil să creeze o ordine morală. O primeşte de sus, sau nu o primeşte deloc. Cum e posibilă morala publică? Prin înstăpânirea absolută a moralei religioase creştine. Dogmele creştine trebuie să poruncească normele morale, care, fără ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decât prin obiect. Morala publică într-un stat creştin trebuie să stea sub imperiul certitudinii dogmelor creştine reflectate imperfect de omul mărginit. Dacă nu situăm Biserica deasupra statului, ne aflăm în treabă şi face fiecare ce vrea.

70. Elitele morale sunt mai presus decât cele intelectuale. Mie îmi plac oamenii care fac judecăţi. Cei care fac silogisme sunt faţă de adevăr, cum sunt curcile alea care se încurcă printre popice.

71. Napoleon face adevărata istorie a Revoluţiei franceze. Un om care a refăcut ordinea naturală, punând parul pe haimanalele de pe uliţă. Când a fost întrebat cum îşi explică intrarea armatelor sale în Ţările de Jos ca pe bulevard, în timp ce regii Franţei se opinteau la ele zadarnic, Napoleon a răspuns: N-au intrat armatele Franţei, ci ideile revoluţionare de pe drapel! Începuse o nouă filozofie a istoriei, cu Napoleon.

72. Fără nemurire si mântuire, libertatea este de neconceput. Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi mântuirii, nu este liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia...

73. Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanenţă speciei, nici cu concepţia estetică a gloriei.

74. Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Şi el rămâne aşa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Când, unde şi în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur şi nu este un zeu în dreptul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămâne un biet animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.

75. Renaşterea italiană, unde omul este situat în centrul universului, este eretică din punct de vedere creştin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonică. Părerea mea este că omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.

76. Auotonomia spirituală a omului este iluzorie şi ea se mişcă perpetuu între Dumnezeu şi dracul. Fără credinţă şi Biserică, omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul este un animal raţional, şi muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul este un animal raţional, atributul raţionalităţilor îl distinge de restul vietăţilor, nesocotându-l din perspectiva morţii absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie - ştiinţa, oricât de savantă, nesocotind omul decât aparent din regnul animal. Nici o consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar şi dispar în mod absurd din natură.

77. Scara valorilor umane conţine: sfântul, eroul, geniul şi omul obişnuit - dincolo de aceştia situându-se infractorul. Sfântul, eroul şi geniul sunt fără voia societăţii, care este obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ţi contestă dreptul la existenţă dacă eşti om obişnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie între tine, sfânt, erou şi geniu. Oamenii sunt egali în faţa legii, adică trebuie respectaţi ca atare, dar nu confundaţi, nu făcuţi identici, că e o gogoaşă... Nimeni nu-ţi contestă dreptul la o viaţă normală dacă porţi masca de om. Numai că dacă eşti mediocru, nu trebuie să te instalezi în vârf, pentru că nu este nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotaţi. Sfântul stă în fruntea tablei valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcând istorie şi nedepăşind sfera laicului. Eroul este admirat - aşa cum este şi geniul - dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfântul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar în timp şi în spaţiu.

78. Omul nu este o sumă de miliarde de celule sau de organe. Că nu sunt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg nu poate fi gândit decât biblic; ştiinţific, nu. Moise este mai valabil decât ultima noutate evoluţionistă a ştiinţei.

79. Umanitatea o iubeşti lesne. Pe om mai greu.

80. Personalitatea este acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-şi mai aparţine.

81. Eu am afirmat odată într-un salon, că Platon este mişcarea spiritului înlăuntrul eternităţii. Când gândim, toţi suntem platonicieni. Dacă eu încerc să gândesc universul, trebuie să mut Biblia în universul îngheţat al ideilor platonice. Asta înseamnă meditaţia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios în faţa esenţelor.

82. Faţă de măreţia lui Iisus Hristos, Platon este un personaj mărunţel şi cuviincios. Pe Platon poţi să-l scuturi şi constaţi că arhetipurile lui sunt filozofice, dar dacă muţi arhetipurile acestea în religia lui Iisus Hristos, devin modurile în care el vede divinitatea. Platon n-are divinitate, pentru că la el divinitatea este un simplu ''demiurg'', ceea ce în greceşte înseamnă ''meseriaş''.

83. Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.

84. La întrebările fundamentale ''de ce?'' şi ''în ce scop?'' aporetica rurală românească răspunde: ''d-aia''. A venit odată un franţuz la noi, cu nişte maşini, iar una nu funcţiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge şi aşa! Trebuie să scăpăm de acest ''merge şi aşa''; că ''merge şi aşa'' înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricând şi nu orice.

85. La puşcărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor este egală cu zero. Că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.

86. Cum văd participarea românilor de acum la mântuirea lor? Simplu. Ducându-se la biserică. Şi folosind ştiinţa ca peria de dinţi. Tot ce spune ştiinţa să nu-i lase cu gura căscată şi tot ce spune un popă de la Cucuieţii din Deal să considere adevăr ritualic.

87. Am făcut o mărturisire într-o curte cu şase sute de inşi, în închisoarea de la Aiud. Fraţilor, am zis, dacă murim toţi aici, în haine vărgate şi în lanţuri, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!

88. Protestantismul est o religie coborâtă la rangul de morală pentru grădiniţa de copii.

89. Pudoarea creştină este atât de pură, încât carnea eroticului creştin, capătă pecetea spiritului, ceea ce până la creştini n-a realizat nimeni.

90. Eu cred că războiul nu este făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumezeu. Cum ne dă şi cutremure, ne dă şi război.

91. Cei mai crânceni şi mai străluciţi soldaţi sunt cei ai popoarelor religioase. Când mori sub drapel, te gândeşti că te duci la strămoşi. Dar o armată care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al II-lea, în care fiecare soldat avea o cruce la gât pe care scria Gott mit uns.

92. Prima funcţie a unei religii reale este consolatoare, fiindcă religie am lătra precum câinii. Ne naştem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrânim şi murim. Şi întreg peisajul speciei om culminează în cimitir. Destinul uman nu este o invitaţie la fericirea de-a trăi. Singurul mod de-a evita neliniştea metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir - cum a intrat prietenul meu Cioran - prin disperare.

93. Cine n-a putut fi înlocuită? Religia! Iar filozofia care speculează autonom, face onanie mintală. Şi dacă vrea să scoată, să extragă esenţe din ştiinţele naturii, este parazit. Atât! Nu îndrăzneşti să spui despre religie, teologal vorbind - dacă eşti cinstit - că a fost înlocuită de filozofie sau de ştiinţă. Un creştin îţi spune că adevărul se defineşte prin jocul celor două lumi: cea de aici o oglindeşte imperfect pe cea de dincolo. Spune contra dacă poţi!

94. Religia este principiul uniformizator al speciei umane şi este singura salvare în care se poate vorbi despre egalitate.

95. Religia transformă poporul într-o masă de oameni culţi.

96. Între un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet şi a rămas religios şi un ţăran analfabet nu există nici o diferenţă.

97. Nivelul meu intelectual, chiar dacă sunt savant, nu depăşeşte nivelul unui popă obscur din Bărăgan. Pentru că preotul ăla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu absolutul.

98. Ştiinţa se mişcă asimptotic la absolut. Arta se mişcă asimptotic la absolut. Ştiinţa este sediul folosului şi arta este sediul plăcerii.

99. Religia este sediul adevărului transcendent în esenţă şi unic ca principiu unic al tuturor lucrurilor. Religia se situează peste ultimele speculaţii teoretice ale ştiinţei, prin adevărul absolut unic, care este Dumnezeu. Să vină un laureat al premiului Nobel ateu. Ce-o să-mi spună el? O babă care cade în faţa icoanei Domnului străbătută de absolut este om, si ăla e dihor laureat.

100. În Ispita de pe munte - retro satana - Iisus spune: ''Împărăţia mea nu este din lumea aceasta'' Asta-i nemaiauzit! Du-te în împărăţia Lui cu trenul sau cu racheta dacă poţi. Nu poţi! Înotăm în Univers ca mormolocii, şi lumea lui Iisus Hristos se situează transcendent ca-n Ispita de pe munte, în mod etern.

101. Revoluţia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat după facerea lumii; doar dacă te situezi în afara ei şi creezi o lume nouă. Revoluţia nu adaugă nimic Ideilor lui Platon.

102. Revoluţia franceză n-a fost o revoluţie, nici revoluţia rusă n-a fost o revoluţie. Nu există revoluţii, ci doar tehnici insurecţionale în bătălia pentru putere (Curzio Malaparte). Dacă este o ''restructurare'' a omului, aceasta s-a întâmplat o singură dată în timp, la apariţia lui Iisus Hristos.

103. Aşa am spus eu în temniţă: Domnule colonel - eram şase sute de inşi într-o curte închisă - nu ve-ţi fi voi, comuniştii, niciodată revoluţionari până nu veţi imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Iisus Hristos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăseşte o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să ştiţi, asta se cheamă ''unanimism moral creştin''. Fiindcă în universul lui Iisus Hristos o celulă care mai palpită într-un muribund este mai valoroasă decât toate galaxiile posibile.

104. Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om.

105. Am spus eu odată că dacă un preot din Bărăgan, când se roagă, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ăla înlocuieşte toată Academia Română....

106. Sfântul are forţa de coeziune a pietrei.

107. Un sfânt poate fi şi analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfinţenie este legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum este ancorată în cultul genialităţii ca slăvire a progresului în afară. Atât. Or, cu cât suntem mai avansaţi, mecanic şi material, cu atât suntem mai departe de esenţa reală a lumii, de sfinţenie.

108. Singurii oameni care nu pot fi suspectaţi că se înfioară în faţa morţii sunt sfinţii.

109. A fi sfânt înseamnă a fi suveranul tău perfect.

110. M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Ştii ce i-am spus? - ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana.

111. Trei ore am vorbit atunci în curtea închisorii, de Platon şi despre Iisus Hristos. Zice colonelul: Vă rog să scrieţi ce-aţi vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Drăghici să spună că sunt solidar cu dumneavoastră. - Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu suntem solidari unii cu alţii...

112. Este incorect să ai dispreţ faţă de tehnică. Eu nu sunt tehnocrat, însă recunosc că în bătălia pentru adaptare, tehnica este universal utilă. Dar asta nu înseamnă că tehnica poartă în ea dimensiunea infinitului.

113. Când va dispărea ultimul ţăran din lume - la toate popoarele, vreau să spun - va dispărea şi ultimul om din specia om. Şi atunci or să apară maimuţe cu haine.

114. Ţăranul este omul absolut.

115. I-am spus eu Părintelui Dumitru Stăniloaie că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiţi? Popă, zic. Şi unde aveţi parohia? - N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.

116. Deşi sunt bolnav şi neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Ştiţi de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenţa existenţei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că este om. N-a reuşit să intuiască existenţa sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Şi nici n-am să plec de voie din ea. Ăsta este jocul fundamental al existenţei mele.

117. Am avut şi discipoli... Nu se putea să nu am discipoli, fiindcă sunt un om vorbăreţ. Toată suferinţa mea se datoreşte poftei mele de a vorbi fără restricţii...

118. A fost întrebat un ţăran, în închisoare: ce înţelegi din tot ce spune Petre Ţuţea! Zice: nu înţeleg nimic, dar e o grozăvie!

119. Când am văzut, în închisoare, că tot regimul care mi se aplică e inoperant - puteam eu, ca om, să-mi explic asta? Şi atunci m-am gândit că există o forţă supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu să scap de înlănţuire. Pentru că, personal, nu mă pot dezlănţui şi elibera. Iar a vieţui acolo, la închisoare, fără asistenţa Lui nu se poate; au fost oameni care au murit... Atunci s-a născut în mine credinţa nelimitată în atotputernicia şi atotbunătatea divină.

120. Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur. Când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.

121. M-a întrebat cineva odată: Mă Petrică, tu când te aşezi la masa de scris cum scrii? - Sunt emoţionat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pândit de demonul originalităţii. Urmăresc să nu fiu original şi să fiu cuviincios. - Eşti inspirat? - Nu, nu stă niciodată un zeu în colţul camerei mele când scriu eu. Sunt foarte neliniştit. Eu, care sunt creştin... Am două nelinişti; să nu se afle în expunerea mea nici o inadvertenţă terminologică şi nici o împietate.

122. Nu mă interesează trecutul. De câte ori mă întreabă cineva când m-am născut, spun că într-unul din anii trecuţi.

123. Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul... Cînd m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.

124. M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, domnule? - N-am vorbit, domnule. - Cum n-ai vorbit? - Păi împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Şi mi-au dat 20 de ani muncă silnică fără motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?

125. Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista Glasul Patriei, ca şi Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat şi să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă mulţumesc că m-aţi arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un deţinut să scrie. El poate să-şi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuţi...

126. Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important este că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. Este o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.

127. Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.

128. Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiţi aşa, vă poate fura oricine... Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat concepţia regelui Franţei în materie de risipire a ideilor mele. Concepţia lui despre cartof. Când au venit cartofii din America, ţăranii nu-i cultivau. ''Să mâncăm noi buruiana asta din pământ...'' Ce a zis regele Franţei? ''Mă, seamănă, mă, cartofi pe moşia mea şi, când or vedea ţăranii că îi păzesc, or să-şi dea seama că-s lucru bun. Lăsaţi-i să fure, că aşa se răspândesc cartofii în ţară.''

129. Odată, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. Cu ce? i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Şi atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: ''Cu idei, frate, cu idei!''

130. Un umanist pur, adică indiferent religios, practică formele vieţii de junglă, împingând cruzimea până la forma gratuită a bestialităţii tigrului. Vremea noastră este plină de astfel de exemplare.

131. Umanismul este una din formele grave ale rătăcirii omului modern, care pleacă din antropocentrismul Renaşterii. În Renaştere, ''titanii'' s-au umflat prin autocunoaşterea necunoaşterii. Ei nu se cunoşteau pe ei înşişi şi au crezut că s-au descoperit ca oameni.

132. Omul - javra asta bipedă, pe care eu îl consider ''animal prost'', homo stultus - atunci când se screme să facă singur ordine, adică când practică umanismul, îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu el. Nicăieri Dumnezeu n-a avut de furcă cu dracul mai mult decât în sacrul spaţiu al Italiei. Acolo, adică, unde s-a născut umanismul în Renaştere.

133. Vlad Ţepeş are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a şi bătut. Şi are mai ales meritul că a coborât morala absolută prin ţepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap şi ţi-era frică să n-o furi tu de la tine. ăsta-i voivod absolut, Vlad Ţepeş. Păi fără ăsta istoria românilor este o pajişte cu miei!...

Sursa bibliografică de referinţă este cartea: Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi Neamul Meu, ediţie îngrijită de Gabriel Klimowicz, Fundaţia „Anastasia”, Editura „Arta Grafică”, Bucureşti, 1992.

Material documentar întocmit de Dr. Stelian Gomboş

Părintele Nifon Boboia, duhovnicul Prislopului de azi - Daniel Întuneric

Duhovnic al Mănăstirii Prislop, astăzi, este Părintele Nifon Boboia, născut în 8 septembrie 1935 – dată ce coincide cu Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului –, în satul Brăşeşti al comunei Baia de Arieş, judeţul Alba, care, în primăvara anului 2014, aflat la chilia sfinţiei sale, s-a lăsat dus pradă amintirilor şi s-a regăsit, el, cântăreţ oficial la Mănăstirea Cozia, alături de tânăra Ana, viitoarea sa preoteasă. Mergând la anul 1967, în timp de vară spre toamnă, până la Schitul Maicilor, în Bucureşti, ca să fie primiţi de Părintele Arsenie Boca şi încurajaţi de către acesta ca să se căsătorească, prin întinderea mâinii către tânăra Ana, Sfântul Ardealului indicând: „Fii atentă că acesta este mână spartă!”

…O întâmplare petrecută la Schitul Maicilor, a cărei Biserică, prin grija lui Dumnezeu şi, probabil şi la rugăciunile Părintelui Arsenie, în anul 1982, a fost salvată de la demolare, prin supunerea pentru prima dată, în România, la o operaţie de translare a unui monument din locul în care a fost construită, de la poalele Dealului Spirii, şi până la poziţia în care se găseşte acum, în spatele Sediului Serviciului Român de Informaţii, aproape de Mănăstirea Antim[1].

De mic, Părintele Nifon, născut Nicolae, a dorit să-i slujească lui Dumnezeu ca monah: jinduia după lucrul acesta!...

Decretul 410 din anul 1959 – adică acel decret ce va alunga vieţuitorii mănăstirilor în lume, cu precădere fiind urmăriţi dintre aceştia tinerii – îl va prinde pe tânărul Nicolae la Mănăstirea Cozia, după o perioadă de 4 ani şi jumătate în care s-a aflat ca frate de mănăstire şi, în care, a urmat şi cursurile Şcolii de Cântăreţi de la Cozia.

Ajuns acasă, după 4 luni, în care i-a ajutat mamei la treburile casnice ori în grădină, Părintele Exarh David Glăvan împreună cu Vicarul Ghermano Dineaţă, care ştiau de Cântăreţul Nicolae de la Cozia, îi trimit acestuia o telegramă, cu mesajul că au lipsă de el la Preasfinţitul, aici dorind să-l indice pe Preasfinţitul Iosif Gafton, Episcopul Râmnicului şi Argeşului. Însă cântăreţul nu va fi în măsura să o primească, fiind plecat pentru două săptămâni la Peştera Ialomicioarei.

Coincidenţă, la reîntoarcerea spre casă, se va abate şi pe la sediul Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, adică pe la locul de emitere a telegramei. Şi, încercând să intre pe poarta Episcopiei, va atinge clanţa uşii când acest lucru îl va face şi Exarhul Glăvan, aflat pe partea opusă, şi care intenţiona să iasă.

Fiind întrebat, tânărul Nicolae arată că încă nu luase la cunoştinţă de existenţa telegramei, dar că a dorit să vină la Episcopia Vâlcei pentru a se ruga să fie lăsat să cânte la Cozia.

Dată fiind coincidenţa, Părintele Exarh se va socoti îndreptăţit să-l ia pe tânăr şi să-l înfăţişeze Părintelui Vicar, care, la rându-i, îi va arăta că Preasfinţitul Iosif Gafton are nevoie de un ajutor la reşedinţa sa episcopală, iar ei, împreună cu Părintele Episcop, au considerat că el, Nicolae, ar fi numai bun pentru acest lucru. Tânărul va încerca o eschivare, deoarece, clar, dorea să obţină altceva, dar, va fi luat de mână şi dus de Vicar în faţa Episcopului Iosif:

– Preasfinţia Voastră, acesta-i fratele Nicolae, de care v-am povestit!

Şi a venit oferta Preasfinţitului:

– Frate Nicolae, ne-am gândit la frăţia voastră şi ne-am propus să vă adunăm de pe drumuri.

Tânărul va începe a răspunde prin declararea faptului că nu ştie dacă este destoinic la a îndeplini obligaţiile de la sediul Episcopiei, totodată făcându-i cunoscută şi Părintelui Episcop dorinţa sa de a intra ca cântăreţ la Mănăstirea Cozia. Şi va încheia, probabil lăsat convins, cu hotărârea ce o va pronunţa în faţa ierarhului:

– Preasfinţia Voastră, fac ascultare de această chemare!

După două săptămâni de iniţiere în viitoarea funcţie, pentru doi ani tânărul Nicolae va ocupa funcţia de valet pe lângă Preasfinţitul Iosif Gafton, episcop intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ, la 28 noiembrie 1942, devenit Arhiereu-vicar al Patriarhiei Române, cu titlul „Sinaitul”, în sfârşitul anului 1943, aşezat pe scaunul episcopal de la Curtea de Argeş, în ianuarie 1944 şi reînscăunat după contopirea Episcopiilor Argşeului şi Râmnicului, în 27 martie 1949, la Râmnicu Vâlcea[2].

În 1961, cu ocazia unei înmormântări a unui Părinte Diacon, ce slujise la Episcopie, tânărul Nicolae va ajunge pentru prima dată să cunoască Mănăstirea Curtea de Argeş, locul înmormântării.

Cu această împrejurare, Nicolae va fi auzit, cumva, de egumenul mănăstirii, Preasfinţitul Pavel, şi care, arătându-se plăcut surprins de calităţile muzicale ale viitorului duhovnic de la Prislop, va zice:

– Ei, ce mi-ar trebui aici un cântăreţ!

…Iar până în toamna lui 1967, tânărul Nicolae se va bucura de poziţia de cântăreţ al acestei mănăstiri.

Referitor la viitoarea sa soţie, Părintele Nifon Boboia a mărturisit că s-a întâmplat să o cunoască pe când era cântăreţ la Mănăstirea Curtea de Argeş.

Astfel, domnişoara Ana, ce era însoţită de o mătuşă, ajungând la mănăstire în ajunul Adormirii Maicii Domnului, a fost surprinsă de cântăreţul Nicolae la Racla cu Sfinte Moaşte ale Sfintei Filofteia, „rugându-se cu foc şi plângând”, tânărul zicându-şi în inima sa: „Dacă ar fi să mă căsătoresc, aşa ar trebui să-mi fie o fată”.

La acea vreme, cântăreţul Nicolae se ocupa, aşa cum se cerea legea, cu trecerea într-un registru a pelerinilor. Iar în noaptea de 14 spre 15 august, domnişoara Ana cu mătuşa sa au ieşit ultimele din Biserica Mănăstirii. Pentru că locurile de cazare pentru pelerini se epuizaseră, Nicolae le-a oferit acestora posibilitatea să înnopteze în chilia lui, aceasta pentru că exista o înţelegere a lui cu Fratele Sofronie – cel ce se ocupa cu partea administrativă –, ca în cazul în care s-ar fi întâmplat să nu mai fie locuri de cazare, unul dintre ei să-şi ofere camera pelerinilor rămaşi pe dinafară, cel rămas astfel fără cameră urmând să treacă, pentru înnoptare, în chilia celuilalt.

În dimineaţa următoarei zile, dorind să ia ceva din camera sa, cântăreţul Nicolae o va găsi pe Ana ştergând praful, prin iniţierea unui mic dialog Nicolae înţelegând că Ana nu este căsătorită – cum greşit dădea să creadă –, totodată, recunoscându-i fetei cum că a văzut la ea că este profund religioasă şi precum este ea, aşa ar trebui să aibă o soţie.

Şi s-a întâmplat să ca cei doi să corespondeze un pic, interval în care cântăreţul Nicolae va primi vizita mamei sale şi căreia îi va povesti de fată, mama dându-şi acceptul pentru o posibilă căsătorie între ei, dar cu condiţia ca fiul ei să se facă preot…

Avându-se în vedere condiţiile grele impuse celor din mănăstiri prin Decretul 410 din 1959, care nu încuraja deloc înrolarea de noi suflete în obştile acestora, şi după ce Preasfinţitul Pavel Şerpe, o va cunoaşte, la rându-i, pe Ana, revenită pe la mănăstirea din Curtea de Argeş, în însoţirea fratelui său, Popoviciu, seminarist la Cluj, într-o perioadă de Săptămâna Patimilor, va întări şi Preasfinţia Sa ideea de căsătorie a cântăreţului Nicolae.

La ceva timp, s-a întâmplat ca Mitropolitul Banatului, Înalt Preasfinţitul Nicolae Corneanu, să vină la Mănăstirea Curtea de Argeş pentru Cursurile de îndrumare a preoţilor din toată ţara şi, trecând prin Paraclis, la cântarea „Pe Stăpânul”, să-l audă şi acesta cu încântare pe tânărul Nicolae, întrebând despre el dacă e teolog ori ce e cu el?!...

Va răspunde fostul Vicar-patriarhal, ajuns în jurul anilor 1950 şi Stareţ al Mănăstirii Neamţ şi director al seminarului de la Neamţ, Preasfinţitul Pavel Şerpe[3]:

– Înalt Preasfinţia Voastră, e numai cântăreţ. Dar pentru că aţi întrebat, e un prilej de a vă spune că i-am recomandat să facă seminarul şi să se căsătorească.

Înalt Preasfinţitul Nicolae Corneanu, în acea vreme căuta un administrator pentru Casa Episcopală din Caransebeş, astfel că va înainta cântăreţului propunerea să urmeze seminarul teologic, dar cu începere de la anul trei, primii doi ani fiind echivalaţi cu Şcoala de Cântăreţi, pe care tânărul Nicolae o urmase în cadrul Mănăstirii Cozia.

Cântăreţul va accepta, din toamna anului 1967 intrând pe noua funcţie de administrator la Caransebeş. În anul 1968, se va căsători cu Ana, născută în Sebeşul de Sus, în luna aprilie 1941, şi va absolvi seminarul teologic în cursul anului 1971.

La îndemnul consilierului cultural al Mitropoliei Banatului, Părintele Mureşan, proaspătul absolvent va face cerere pentru Parohia Bichigi, de lângă oraşul Făget, judeţul Timiş, iar între 1971 şi 1978, va fi preot al acestei parohii, pe care o va găsi cu biserica necesitând serioase lucrări de reparaţie, fără casă parohială şi cu Crucea de pe Clopotniţă stând să cadă.

Pentru început, va închiria de la o văduvă baptistă – în zonă locuind 75 familii de protestanţi, ce aveau două case de adunare oficiale – o casă nelocuită, situată la intrarea în localitate, iar în anul 1974, va cumpăra, de la un penticostal, o casă aflată în faţa Bisericii, cu destinaţia de a o face Casă Parohială, preţul de 79 mii de lei acoperind şi intabularea acesteia.

După ce se vor fi cheltuit alte 50 de mii de lei, în anul 1973, preotul Nicolae Boboia împreună cu enoriaşii Parohiei Bichigi vor finaliza şi lucrările de restaurare a Bisericii.

Şi, „într-o sâmbătă seara – după cum şi-a amintit actualul duhovnic de la Prislop –, când au ajuns meşterii să îndrept Crucea de pe Turla Clopotniţei, care cândva era gata, gata să cadă, am dat o lacrimă şi am zis:

– Ai biruit, Hristoase!”

Într-o următoare etapă, cuprinsă între anii 1978 şi 2003, va fi preot paroh la Porumbacu de Sus, în judeţul Sibiu, unde va intra în locul cumnatului său, Preotul Ioan, după ce acesta murise electrocutat la o betonieră defectă, în timpul ce încerca să restaureze casa părintească, din Avrig, iar, în ziua înmormântării, credincioşii, rămaşi astfel fără preot, îi vor cere cu insistenţă să facă acest lucru.

Având în vedere că la acea vreme era destul de greu să se treacă dintr-o eparhie în alta, trebuie menţionat că un rol important în mutarea Preotului Nicolae Boboia, de la Bichigi la Porumbacu de Sus, l-a avut şi Constantin Frâncu, împuternicitul Departamentului Cultelor, din acea vreme, şi, totodată, fiu al localităţii Porumbacu de Sus, care se stabilise la Sibiu.

La trecerea dintre ani, anul 1977 fiind schimbat cu 1978, Preotul Boboia va oficia slujba de Tedeum în Biserica noii sale parohii.

Va slujii la Porumbacu de Sus pentru încă 25 de ani, când, în noiembrie 2002, pe poziţia sa venind „vrednicul” Preot Nicolae Ancău, moţ.

Împreună cu Preoteasa Ana, Părintele Nicolae va avea 4 copii:

- Părintele Nicolae (Nicuşor), născut la începutul anului 1970, în Caransebeş, în prezent preot la Hunedoara, unde a pus temeliile noii Biserici „Sfântul Spiridon” – şi la care s-au finalizat doar lucrările Paraclisului –, căsătorit cu Mihaela, împreună cu care are 5 copii (un băiat şi 4 fete), toţi, aplecaţi spre a deveni muzicieni;

- Ieromonahul Gheorghe (Grigore, mirean), născut în sfârşitul anului 1973, încadrat în obştea Mănăstirii Jacul Românesc, din judeţul Mureş, astăzi stareţ al acestei mănăstiri[4];

- Măicuţa Teodula, (născută Filoteia), venită pe lume în luna septembrie a anului 1975, care, după ce s-a aflat, începând cu anul 2002, pentru 10 ani, în obştea Mănăstirii Râmeţ, din 2012 va ajunge la Mănăstirea Tisa Silivestri, din judeţul Bacău;

- Anişoara, mezina familiei, născută în anul 1977, trecută la Domnul la puţin după împlinirea vârstei de 8 ani.

Preoteasa Ana, după o operaţie de cancer, făcută la Cluj, a mai trăit 4 luni, iar în anul 2002, la începutul Postului Mare, a adormit în Domnul, Preoteasa fiind înmormântată la Râmeţ.

În septembrie 2005, rugat fiind de Maica Stareţă Pavelida Munteanu, Părintele Nicolae – ce a primit numele Nifon prin trecerea la călugărie – a venit pentru 10 zile, să fie de ajutor la Mănăstirea Prislop. Perioadă la care s-a adăugat încă 10 zile. Ca la o lună să vină propunerea de a rămâne de tot.

Iar până la urmă va accepta şi să devină duhovnic al Mănăstirii Prislop.

De când a sosit la Prislop, Duhovnicul Nifon a săvârşit în mod zilnic Sfânta Liturghie, cu excepţia a câtorva zile, în care a mers la Muntele Athos, aici, la Schitul Prodromu, întâlnindu-se cu bucuria de a sluji împreună cu vechiul său coleg de la Curtea de Argeş, cu Stareţul Petroniu.

Precarităţi, neîmpliniri şi împliniri ale libertăţii (I) - Lector univ. dr. MARIUS ANDREESCU


Renasterea satului, a scolii si a comunitatii crestine
Studiul Homescholing-ul în România 2016

Studiul Homescholing-ul în România 2016 desfășurat de MKOR Consulting a condus la o serie de concluzii cel puțin interesante, vis-a-vis de acest tip de educație, atât de controversat. Studiul a fost derulat între 19 și 22 septembrie 2016, sub forma unui sondaj de opinie online, având un număr de 1,710 respondenți.

Am observat un interes ridicat asupra subiectului homeschooling în România, un număr foarte mare de persoane răspunzând invitației noastre, promovate pe grupurile de părinți, cu ajutorul a două bloguri adresate acestora (le mulțumim Ioanei Macoveiciuc și Andreei Constantin). Inițiativa noastră a primit un număr impresionant de răspunsuri din partea părinților interesați să-și exprime părerea într-un cadru organizat, asupra acestui subiect.

Respondenți

Reprezentativ pentru părinții din mediul urban, cu studii superioare, studiul reprezintă poziţia în special a persoanelor de gen feminin (91%) cu studii superioare (facultate şi peste – 93%) din mediul urban (95%, dintre care 48% din Bucureşti), din segmentul de vârstă 25-44 ani (93%).

Percepția asupra homeschoolingului

Marea majoritate a respondenţilor — 95% — au auzit despre homeschooling, iar 73% știu despre existența școlilor-umbrelă. Din întregul studiu reiese un interes ridicat pentru luarea în considerare a homeschoolingului ca alternativă pentru educarea copiilor.

Raportul de 25 de pagini se poate descărca de aici:
https://mkor.ro/blog/rezultate-studiu-homeschooling-romania/

Ce veţi afla din raport?

• Care sunt motivaţiile pentru care părinţii au ales sau ar lua în considerare homeschooling?
• Care sunt motivaţiile pentru care părinţii nu ar lua în considerare homeschooling?
• Este homeschooling viabil în România?
• Ar trebui reglementat legal homeschooling-ul în România?

Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Cea mai veche scriere și civilizație din lume a fost pe teritoriul de azi al României

Regizorul Leonardo Tonitza a reușit să filmeze artefacte senzaționale cum ar fi Amuletele de la Tărtăria, Tăblițele din plumb din Tezaurul de la Sinaia, Codexul Rohonczi, Biblia lui Wulfilla, Gresia de la Cosăuți și multe altele și, în același timp, să obțină interviuri de excepție de la  importanți cercetători străini și români în legătură cu cea mai veche scriere și cea mai veche civilizație din lume.

Primul documentar al trilogiei ‘”Niascharian”, cel pe care îl puteți viziona mai jos, este un film dedicat celei mai vechi scrieri din lume și continuității sale ca și scriere sacră pe parcursul a cca. 8 milenii, în teritoriul actual al României.

 

 

 

La moartea bunului meu tată (10 octombrie 2016) - Ana-Georgiana Grigore

La moartea bunului meu tată ( 10 octombrie 2016)

Rugciune la Sfânta Parascheva pentru tatăl nostru

1. S-a stins o stea, tătic iubit, Iară cu ea, cu ea amar, Te-ai stins și tu, ne-ai părăsit Lăsând în urma-ți greu calvar!   2. S-a scuturat din mândra floare Mica petală, jos căzând Iar tu, cuprins de întristare Lăsatu-ne-ai pe noi, plecând!   3. Apus-a soarele și mare Și luna pe cer a suit Dar cât de greu, făr' alinare Azi te privim înțepenit!   4. Venit-au răii tăi vrăjmași De noi amar să te separe Pornit-au ei  mult pătimași Cu pizma lor să te omoare!   5. S-au repezit, o, scump tătic, Să te ucidă, vrăjmășind Deși pe nimeni cu nimic Nu vătămaseși, viețuind!   6. În noaptea plină de zdrobire Ale copiilor suspine Cu a soției grea jelire Stăteau unite pentru tine!   7. Plângea soția sfâșiată De modul cum ai fost surpat Iar noi, copiii tăi, în toată Secunda plângem ne-ncetat!   8. Au vrut, au vrut fără dreptate Să ni te ia și te-au ucis Iar anii vieții tale toate Grăbit vrăjmașii ți-au închis!   9. Îi supărai, o, tată bune, Căci spre dreptate ne ghidai Și des stăteai duios a spune Nouă de pace,haruri, Rai!   10. S-au supărat cei fără lege Căci  fiicele ți-ai apărat! Și i-ai crescut în a alege Crezul Cel Drept și-adevărat!   11. Spuneai, văzând o nedreptate " Copiii mei, nu imitați Aceste fapte de păcate Ci demni, curați și buni să stați! "   12. Ale Scripturii Mari Cuvinte Ades în noi le-ntipăreai Iară pe Sfântul, Drept Părinte De Sus, adesea Îl slăveai!   13. Și toate cele spre iubire, Spre Milă și Credință Sfântă Sădeai în noi plin de râvnire Pe timp frumos și-n vremea cruntă!   14. Iară de alții au grăit: " Spitale vrem nu catedrale! " Tu către Domnul ai râvnit Știind că e Doctor, pace, Cale!   15. Și ai rămas o pildă vie Ce-arată ce roadă pot da Spitalele ce-n lăcomie Și în corupție vor a sta!   16. Iar prin aceasta toți vor ști Că nu modernizând spitale Pe când pe Domnul n-ar slăvi S-ar vindeca, scăpând de jale,   17. Ci prin unirea cu Hristos Cel Nemitarnic Doctor Mare În timp ce  iau în lume jos Vreun tratament de vindecare!   18. Iar roada ta de pe pământ Suntem chiar noi, iubite tată, Și-orice desene, versuri, cânt Ce vor ieși prin noi vreodată!   19. Căci te-am iubit și te iubim Și-n orice zi te vom iubi Și-n vremea toată vom gândi Cât ai voit cu noi a fi!   20. Căci cei ce trebuiau, venind A te salva, te răpuneau Și stând, îți risipeau, voind Trăirea ta și mult urau!   21. În loc să vrea să intervină Spre a-ți salva a ta trăire Stăteau cu inimă haină În certuri mari și clevetire!   22. Și iar în loc să se trudească Mai mult, în viață spre a sta Nici nu voiau să zăbovească Spre a putea a te scăpa,   23. Ci se porneau a decupla Și aparatele puține Ce mai puteau o șansă da Trăirii tale de suspine!   24. Iar mai apoi, încă radiind Căldură, trupul tău sleit Cu forța ei l-au luat, voind A ști că sigur ai sfârșit!   25. Și-n locul unde cei plecați Sunt necinstiți și ciopârțiți Te-au dus aceia mult turbați Trecând peste ai tăi iubiți!   26. Și, tati, orice noapte grea Pe lângă morgă petrecută Un duh cu tine ne făcea În orice vreme ori minută!   27. Iar norii negri slobozeau Amarnic ploaie ne-ncetată Și toate-n jur cu noi plângeau Pentru trăirea ta cea luată!   28. Și știm! Plecat-ai dintre noi Dar NU din noi, ci dăinuind În noi vei fi tot viu apoi De Sus spre noi voios privind!   29. Și vei vedea tot ce-ai sădit În noi, cu trudă și jertfire Purtat deplin pân' la sfârșit Spre-a ta eternă pomenire!   30.  Vedea-vei dragostea cea tare A ta și-a ta Credință Vie În orice cânt ori desenare Și-n orice vers de poezie!   31. Și toți vor ști cum ce privesc Ori ce citesc, e nevoința Unui părinte creștinesc Ce-n fii a cultivat credința!   32. Iar azi, plângând în urma ta Te mai rugăm: Cu noi unit Te roagă dar grăind așa Spre Sfântul cel ce te-a păzit:   33. " Sfânt Alexandru, lăudate, Ierarh al Domnului Divin Privește tu ce nedreptate Plinitu-s-a cu plan hain!   34. Vădește tu, ca unul care În Ceruri ai în veac cinstire Pe ceia ce cu pizmă mare Ascuns plinesc nelegiuire!   35. Descoperă cu daru-ți Sfânt Tot ce ascuns se săvârșește În Cer odihnă mie dând Și pe satan îl izgonește!   36. Alină rana cea amară Cea veșnic în ai mei rămasă Și nu lăsa nicicând să piară A lor râvnire Credincioasă!   37. Pe-a mea soție mângâind Fii tată pentru-ai mei copii Rămași orfani și lin veghind Îi apără în orice zi!   38. Orice greșeli ori chiar păcate Ce am făcut, pe Cel Divin Rugând, fă dar a fi iertate Și mie veșnic dă alin!   39. Dar nu lăsa,o, nu lăsa Răul să-nvingă, ci mărit Îl risipește, vrând a sta Lângă ai mei necontenit!   40. Și fă ca și de azi 'nainte Să pot a fi un duh cu ei O, Alexandru, Mare Sfinte, Grijește orișicând de ei!   41. Și odihnește-mă pe mine Acolo unde întristare Nu e, iar zorile senine Îl mângâie pe fiecare!   42. Și de la oameni depărtează Orice lucrare diavolească Ori rău ce boli ori plâns lucrează Și fă-o dar să se zdrobească!   43. Iară pe cei ce le plinesc Oprește, lor punând în minte Cum pentru toate ei plătesc În Fața Sfântului Părinte!   44. Și după roade răsplătește La orișicine și mereu De fiica mea mică grijește Spre-a fi oricând cu Dumnezeu!   45. Iar precum eu, pe când era Soția mea paralizată 'Nălțam voind a o scăpa Rugi la Stăpâna Preacurată,   46. Precum la capul ei citind Al Maicii Acoperământ Prin Ea tămăduiri primind A lăudat-o pe pământ,   47. Și nu simțeam  atunci nicicând Vreo oboseală, ci râvnind Vegheam la capul ei, chemând Cerescul ajutor slăvit,   48. Asemeni dă soției mele Și fiicei mele celei mari Putere ca trecând de rele Să se păstreze pururi tari!   49. Și le păzește în ispite Iar a satanei curse rele Le biruiește, o, Mărite, Și depărtează-le de ele!   50. Și să se poată întări Să nu se lase biruite De cei ce vor dar a opri A Domnului lucrări sfințite!   51. Ci mai cu râvnă să pornească Mai cu avânt mărturisind Și tot ce-i sfânt să răspândească În mulți, un duh cu mine fiind!   52. Ca eu de-aici să-ți mulțumesc Că îi ajuți pe-ai mei deplin Și mie pace-mi dăruiești Acum și-n veci de veci. Amin! "   Ana-Georgiana Grigore 20 ani

1. Smerită Cuvioasă Mare, A Lui Hristos Sfântă Mireasă A celor prigoniți scăpare, Sărmanilor Mamă Miloasă,   2. A Epivatei bucurie Și a Moldovei luminare Izvor de Crez și milă vie În româneștile hotare,   3. Cea ce de mică ai urmat Pe Domnul iar Cuvântul Său În orice timp ai ascultat Fugind mereu de portul rău,   4. Cea ce odată petrecând În Casa Sfântă în cântare Cuvântul Vieții ascultând Ai vrut a fi Lui următoare,   5. Cea ce sărmanii ocrotind Pe cei cercați îi ajutai În orice vreme ridicând Pe câți căzuți jos îi vedeai,   6. Și cea ce nu te-ai rușinat Cu cerșetoarea a schimba A tale haine și curat Ai vrut pe Domnul a urma,   7. Și cea ce pe părinți lăsând Calea pustiei o ai luat Întreaga-ți viață închinând Stăpânului Adevărat,   8. Și viețuind în nevoire Pe diavol zilnic învingeai Iară din Cer cu păciuire Izvor de har Slăvit aflai,   9. Și mari minuni ades plinind Pe mulți din multe îi scăpai Și azi în lume răspândind Minuni și chemi pe mulți spre Rai,   10. Și mai apoi lumea lăsând  Și fiind pe-un țărm dar îngropată Un hoit murdar în preajma-ți stând Te necăjea în vremea toată !   11. Și în viziune apărând Ai poruncit a fi mutată De lângă mortul ce oricând Avuse viața întinată!   12. Iar prin aceasta ai vădit  Cum niciodată nu va sta Lumina lângă bezna grea Ce prin păcate s-a zidit!   13. Și luată fiind din acel loc Pe mulți creștini ai ajutat Și al Credinței Sfinte foc Mai mult, mai mult ai înălțat!   14. Și chiar și azi în orice zi Ne verși izvoare de minuni Pe drepți voind a îi păzi Și îndrumând pe toți cei buni!   15. Și tot acel ce a cătat Spre Mila ta, luând ajutor A mulțumit în duh curat Celui Slăvit din Cer păstor!   16. Căci iată și copiii cei A căror mamă a murit În anii ceia buni ori grei, Pe tine mamă te-au găsit!   17. Iar maica lor cea pământească S-a dus la Domnul liniștită Știind că au Maică să grijească De ei în vreme de ispită!   18. Pentru aceasta, Cuvioasă La fel de noi grijește blând În astă vreme dureroasă  Când stăm acum amar plângând.   19. Fiindcă părintelui trupesc Ce noi aveam, venindu-i rău Pe Domnul Milei Cel Ceresc Chema în ajutorul său!   20. Însă apoi fără de știință Starea ce-avea s-a agravat Pierzându-și propria cunoștință Și nici puteri n-a mai aflat.   21. Iar noi atunci cu spăimântare Chemând lumescul doctor dar A lui dorită vindecare Cătam atuncea iar și iar!   22. Dar după mult, mult timp venind Doi asistenți, la el intrând Ceartă cătau și rău voind Stăteau, târziu ceva făcând.   23. Iar mai apoi târziu venind Și medicul cel așteptat Grăi mânios și rău voind " Îi scoateți orice aparat! "   24. Și deși șanse mai avea, Deși tot cald tata era Hainul om îl decupla De ața vieții ce avea!   25. Iar mai apoi nici nevoind A sta pe lângă decedat Chiar două ore și scriind A-i spune "mort" , fiind  cald aflat.   26. Și nevoind a aștepta Nici a lui acte medicale Grăi: " Eu plec și voi chema Poliția pentru ale sale! "   27. Și nu mai sta, ci și porni Unde voia, pe noi lăsând Poliția dar a o primi Dar cum? Și ce abuz făcând?!   28. Căci de în legea omenească Numai juristul și acel Care cu el va să privească Acele acte fel de fel,   29. Și nimeni altul voie n-are În casa celui mort să vină Nic în control nici spre cătare De făptuiri fără pricină!   30. Aici, când nici nu se răcise Tăticul nostru mult iubit Când mama ușa o deschise Ce să  vadă a trebuit?   31. De la poliția cea  locală Vreo șapte-opt agenți veniți Cu doi gropari fără 'ndoială În casă au intrat grăbiți!   32. Și făr' motiv fotografind Au vrut atuncea  să îl ia La morgă iute, îndrăznind La mama tonul a sălta.   33. Și deși mama se jelea Nevrând să-i lase a îl lua Și vrând să-ncerce a-l salva  Din moarte spre a îl scăpa!   34. Dar n-au lăsat-o, ci făcând Poze ce nici nu trebuiau Cu forța chiar pe tata luând Spre morgă lesne îl duceau.   35. Iară groparii nechemați Cei cu acei agenți veniți Râdeau văzând mult amuzați Ce ei plineau nelegiuiți!   36. Și nici măcar nu ne-au lăsat A-l îmbrăca, ci-așa l-au scos Afară spre a fi-nghețat Murind în timpul cel geros.   37. Și chiar acolo la intrare În bloc, trântind trupul trudit Al tatei jos, cu nepăsare Priveau spre el mult împietrit!   38. Iară la morgă ajungând În frigider degrab voiau A-l introduce, ca-nghețând Să-l știe mort cum își doreau.   39. Dar când să vrea dar a lucra Această grea nelegiuire Prin Voia Sfântă se strica Un frigider chiar fără știre!   40. Și siguri vrând apoi a fi Că a murit, i-au și făcut Autopsie lui deși, Bolnav era clar cunoscut!   40. Iară acestea făptuiau Spre a plini așa voirea Unei grupări ce își aveau Acolo pâine și dorirea!   41. Iară gruparea întinată În care infractori erau Era cu totul tutelată De mulți ce locul conduceau   42. Fiindcă de când nefericit Chiar în Mangalia am ajuns Mari fapte rele am privit Și foarte, foarte mult am plâns!   43. Fiindcă gruparea ticăloasă Ce legea toată stă călcând Voia cu trudă dușmănoasă A îl ucide, rău lucrând!   44. Iar ea e mult încurajată Din mulți din cei ce stăpânesc Acel oraș și-n vremea toată Pe ei ca pază-i folosesc!   45. Iar ei  a-l omorî voiau Pe tata, știind că el era Cela prin care nu puteau A face voia lor cea rea!   46. Căci prin venitul cel avut Ei nu puteau lua ce voiau Casa mezinei lui oricât În orice vreme se trudeau!   47. Căci casa ceea ei voiau Pe vară spre a o-nchiria Lipsiți de lege și  așa Venituri lor dar a avea,   48. Iar iarna ceia o doreau Depozit bun dar de uzat La contrabanda ce făceau Pe strada lor neîncetat!   49. Și pentru-aceasta săvârșind O astfel de nelegiuire Pe-al nostru tată chinuind Creatu-i-au a lui pieire!   50. Ca mai apoi prin voia lor Casa aflând, s-o dobândească Și lor profit și mare spor În orice timp să-și săvârșească!   51. Și astfel, Maică Lăudată, L-au omorât spre a putea A lor voire întinată A o plini deplin așa!   52. Dar ca acea ce ai cinstire La Dumnezeu, noi te rugăm Cere să dea lor răsplătire Și-a Lui Dreptate să aflăm!   53. Roagă pe Domnul Savaot Cel ce-a lăsat cârmuitori În lume jos, ca-n timpul tot Să fie Legii-apărători,   54. Să dea ca oamenii numiți În fruntea țării să voiască Pe asfel de nelegiuiți Cum Legea vrea să pedepsească!   55. Roagă-l pe  Domnul a-i ghida Spre Calea Lui și-i luminează Spre a putea osândă da Celor ce rău oricum lucrează!   56. Dă lor să vrea a risipi Grupările mult criminale Ca nu cumva și alți copii Orfani  a mai rămâne-n jale!   57. Ca nu cumva nelegiuirea, Corupția, pizma și răpirea Să nu își afle dăinuirea Acolo neluând osândirea.   58. Ca nu cumva cei răi văzând Că nu iau plata cuvenită Să se extindă, cuprinzând Întreaga țară mult iubită!   59. Și nu cumva să se mai vrea A unor mici copii prădare Și nici cumva să se mai stea Lucrându-se vreo crimă grea!   60. Ci conducând plini de dreptate Și chiar de Sus putere luând Orice amară nedreptate Să pedepsească orișicând!   61. Ca să-i oprească pe acei Care răpiri și rău voiesc Pe mulți ferindu-i dar de ei Chiar de în funcții se vădesc!   62. Iar vinovații plată luând Aicea jos, să nu mai ia La Tronul Domnului, aflând O pedepsire și mai grea!   63. Ci pedepsiți în lume fiind Și oamenii de rău scăpând În armonie toți trăind Să fie bine orișicând!   64. Și niciodată să mai fie Așa abuzuri criminale Ci doar dreptatea pururi vie Să stăpânească port și cale!   65. Iar peste toate, Maică Bună, Și a monahilor cinstire Ne scapă-n vreme de furtună De plâns, cercare și urgie!   66. Iar sufletul cel mult trudit Al tatălui nostru ucis Îl odihnește negreșit În Cerul celor drepți deschis   67. Și roagă blând pe Dumnezeu Orice greșeală lui iertând Odihnâ el să ia  duios mereu În Cer, spre noi din el cătând!   68. Și totodată nouă fii Ajutorare și păzire Și vino blând a risipi A celora vrăjmași pornire!   69. Și nu lăsa, o nu lăsa Pe duhul rău a birui Ci nimicește voia rea Ce vieți mai poate a  zdrobi!   70. Iară cu Sfântul Nicolae, Și cu Măicuța Lui Hristos Aduceți  iarăși după ploaie Un soare cald și luminos!   71. Ca prin lumina lui să iasă Prin lume florile credinței Iar lacrima cea dureroasă Să afle pacea biruinței!   72. Și suferința risipind În loc iubirea să răsară Iar noi a voastră milă știind În noi nădejdea să nu piară!   73. Iar mai apoi în Cerul Sfânt Când toți vom fi chemați deplin Să ne-ntâlnim cu tati-n cânt Cinstindu-vă pe voi. Amin! "   Ana-Georgiana Grigore 20 ani

 

Evenimente. Apeluri. Petitii
Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva - program 10-16 octombrie 2016

 

Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iași vor fi aduse spre închinare, din Cipru, și moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul - viața, minunile și slujbele închinate Sfântului 

 

Luni, 10 octombrie 2016:

• Ora 06.30 – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, pentru închinare. Va participa Preasfințitul Calinic Botoșăneanul.
• Orele 07.00 - 11.30 – Sfinţirea apei (aghiasma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul.
• Orele 16.00 - 17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva si al Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 21.00 - 01.00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către corul Chivotul.

Marți, 11 octombrie 2016:

• Orele 07.00 - 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
• Orele 17.00 - 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
• Orele 21.00 - 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de către Corul Chivotul.

Miercuri, 12 octombrie 2016:

• Orele 07.30 - 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta Corul „Apostolii” de la Protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III.
• Ora 9.05 – Întâmpinarea moaștelor Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, pe Aeroportul Internațional Iași.
• Ora 9.35 – Primirea Sfintelor Moaşte şi a delegaţiei din Cipru la Catedrala Mitropolitană.
• Orele 17.00 - 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
• Ora 17.00 – Conferința „Sfântul Neofit Zăvorâtulˮ şi opera lui – Prof. Hristos Iconomu (Larnaca, Cipru), Muzeul Unirii din Iaşi; prezentarea Seriei de Opere Complete (în 5 volume) Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, apărută la Editura Doxologia.
• Orele 19.00 - 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul (Se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
• Orele 21.00 - 01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Apostol Andrei, combinată cu slujba Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.

Joi, 13 octombrie 2016:

• Orele 07.00 - 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Ceasurile și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 17.00 - 18.00 - Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
• Ora 18.00 – Conferința „Referințele Sfântului Neofit Zăvorâtul la monahismul ortodoxˮ - Prof. Nikos Nikolaides (Tesalonic, Grecia), Muzeul Unirii din Iaşi.
• Orele 21.00 - 03.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva, combinată cu slujba Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul – (Vecernia, Litia, Utrenia) şi Sfânta Liturghie arhierească – în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Basileus al Seminarului Sfântul Vasile cel Mare din Iași.

Vineri, 14 octombrie 2016:

• Orele 07.00 - 09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Doxologia Mare (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
• Orele 09.00 - 13.00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt).  Răspunsurile vor fi date de către corul Sanctus.
• Orele 17.00 - 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 21.00 – 01.00 – Slujbă de Priveghere (Vecernia, Litia şi Utrenia), în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Chivotul.

Sâmbătă, 15 octombrie 2016:

• Orele 07.00 - 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Chivotul.
• Orele 16.00 - 17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 21.00 - 01.00 – Slujbă de Priveghere a Învierii (Vecernia, Litia şi Utrenia), în Catedrala Mitropolitană. Va cânta corul Chivotul.

Duminică, 16 octombrie 2016:

• Orele 09.00 - 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Va cânta corul Sanctus.
• Orele 16.00 - 18.00 – Ceasul al IX-lea, Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva.

 

Sfinţire de Troiţă închinată Părintelui Gheorghe Calciu‏



CĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTII
Hristos - Pomul vieții, Sandu Florea (CARTE)

 

Prezentare:

Într-o lume în care suntem asaltaţi de o avalanşă necontrolată de stimuli din exterior care ne consumă timpul şi energia până la epuizare şi uitarea de sine, cartea de faţă este o chemare spre lăuntrul nostru şi spre Dumnezeu. E mare nevoie să ni se amintească, iar şi iar, despre adevărata demnitate a omului, despre dreapta aşezare a lucrurilor în ierarhia lumii, despre pacea inimii, despre bucuria lăuntrică autentică, întemeiată în har, pe care nimeni nu o poate lua de la noi.

Lucrarea ce ne stă înainte este rodul unei căutări sincere şi al unei experienţe consecvente ale autorului, care se hrănesc din izvorul viu al Sfintei Scripturi şi al învăţăturii Sfinţilor Părinţi. Firul de aur al întregului demers îl reprezintă chemarea la lepădarea de sine, luarea crucii şi urmarea lui Hristos, pentru a înainta spre statura bărbatului desăvârşit.

Limbajul accesibil şi modul sintetic de tratare a unor teme esenţiale pentru viaţa duhovnicească fac din această carte un instrument foarte util atât pentru cercetarea şi îmbogăţirea propriei trăiri în Hristos, cât şi pentru activitatea de cateheză a Bisericii.

         Cuprins
Adâncul lui Dumnezeu (prefaţă)/ 5
Pomul Vieţii din noi / 11
Ierusalimul ceresc – mintea şi inima curate / 25
Crucea lepădării de sine / 33
Ieşirea din Egipt, din robia Faraonului Ego / 41
Cele nouă Fericiri ale Împărăţiei lui Dumnezeu 
din lăuntrul nostru/ 51
Păstorul cel bun şi urmarea Lui/ 59
Pilda semănătorului / 65
Marta şi Maria – grija lumească şi zidirea duhov-
nicească/ 73
Trei trepte de rugăciune / 77
Pilda minelor / 83
Pomul cunoştinţei binelui şi răului / 89
Despre trezvie / 95
Despre credinţă şi fapte / 101
Urmarea lui Hristos / 107
Psalmul 1 / 113
Psalmul 22 / 121
Psalmul 35 / 129
Psalmul 38 / 135
Psalmul 50 / 141
Psalmul 90 / 147
Îndumnezeirea omului /155 
Dumnezeu Cuvântul / 161
Teologia mistică / 167

Detalii despre carte / COMANDA

Rugăciunea curată a inimii Un studiu comparativ între scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog şi ale Sfântului Grigorie Palama privitor la rugăciunea curată a inimii, Sandu Florea (CARTE)

 

Prezentare:

Atâta timp cât atenţia şi dorinţa omului sunt îndreptate spre lucrurile materiale ale acestei lumi, el este un rătăcitor pe pământ şi nu-şi poate împlini adevărata menire, nici nu poate gusta fericirea autentică. Este nevoie să se întoarcă spre inima sa şi să pornească într-o călătorie lăuntrică dureroasă şi fascinantă în acelaşi timp, spre mântuire. Dureroasă – pentru că trebuie să lupte fără milă cu păcatul şi patimile, tăind puţin câte puţin alipirea faţă de cele lumeşti, şi fascinantă – pentru că nimic nu se compară cu gustul adevăratei libertăţi şi al bucuriei curate.

Rugăciunea lui Iisus – pe care au practicat-o, de-a lungul veacurilor, atâţia creştini, monahi şi mireni – se dovedeşte a fi mijlocul cel mai iute şi eficace pe parcursul acestei călătorii, ajutorul incontestabil pentru atingerea scopului vieţuirii creştine.

Despre această rugăciune ne vorbeşte domnul Sandu Florea în lucrarea de faţă, trecând sintetic prin filonul mai vechi al tradiţiei isihaste şi insistând asupra a doi Părinţi filocalici străluciţi: Sfântul Simeon Noul Teolog şi Sfântul Grigorie Palama. Mesajul mereu actual al scrierilor lor înviorează fiecare generaţie de nevoitori creştini, chemând la trăirea Evangheliei la modul cel mai real şi profund cu putinţă.

Detalii despre carte / COMANDA

Sfinții Îngeri. Sfântul Înger Păzitor (format mic) - Daniel de la Rarau (CARTE)

Prezentare:

Văzând Domnul Iubitorul de oameni că, după greşeala strămoşului nostru Adam, toţi oamenii sunt lesne înclinaţi spre păcat, a trimis din negrăita Sa milă în tot pământul pe sfinţii Săi îngeri şi fiecărui om i-a rânduit câte un înger păzitor. Împlinind aşadar porunca Stăpânului lor, sfinţii îngeri întotdeauna sunt gata să ne ajute nouă, celor ce cântăm lui Dumnezeu cu bucurie: Aliluia!

Dumnezeu la Paris - Virgil Gheorghiu (CARTE)

Prezentare:

Un om venerabil, cu viață sfântă, un bătrân de șaptezeci și nouă de ani, nu dă tihnă nici măcar în somn mai-marilor acestei lumi. Monahul Theodot, ajuns episcop al Bisericii Române din Paris, este, într‑adevăr, sufletul exilaților, suportul lor moral, un exemplu viu de trăire a credinței. Arzând pentru Hristos, el le insuflă acestora tăria de a nu ceda un mic teritoriu, de doar câteva sute de metri pătrați, din inima Parisului – simbol al rezistenței anticomuniste. Dumnezeu vorbește prin gura sa. Dacă Theodot ar dispărea, orice rezistență s‑ar dovedi zadarnică. Forțele întunericului vor face apel la Marele Exterminator, la Călăul fără bardă, la cel care îi face să tremure chiar și pe mai-marii castei comuniste, la însuși Haralamb Baxan. Încetul cu încetul, începe să se țeasă o adevărată pânză de păianjen în jurul episcopului Theodot – un păienjeniș invizibil și tot mai strâns, ale cărui fire otrăvite leagă din ce în ce mai sigur victima. Va mai vorbi, oare, Dumnezeu românește la Paris?...

Detalii despre carte / COMANDA

Adevărul despre artele marțiale - O perspectiva ortodoxa - Maria Dimitriadou (CARTE)


Maica Gavrilia - asceta iubirii (CARTE)

 

Prezentare:

Am fost rugată să scriu un cuvânt despre Maica Gavrilia! Dar nu sunt vrednică în nici un fel să scriu acest cuvânt! Mintea mea nu găsește cuvinte potrivite. Uimirea mea nu poate fi cuprinsă de nici un gând. Această maică, această femeie, atrăit cu adevărat în Hristos Domnul și cu El! A trăit Poruncile Lui ca iubire și nu ca nevoință! L-a iubit pe Domnul și l-a văzut în orice față omenească și L-a slujit în orice suferind întâlnit în Cale!

Maica Siluana Vlad

Detalii despre carte / COMANDA

Despre credință și îndoială - Mitropolitul Antonie de Suroj (CARTE)

Prezentare:

Cartea de faţă cuprinde volumele Despre credinţă şi îndoială şi Despre întâlnirea cu Dumnezeu, apărute la Editura Cathisma, care au reprezentat prima traducere în limba română a cuvântărilor mitropolitului Antonie al Surojului (Anglia), spicuite din celebrul ciclu Omul în faţa lui Dumnezeu, răspândit în alte limbi în aproximativ un milion de exemplare.

Detalii despre carte / COMANDA

Îndrumător de viață duhovnicească pentru începător, Calea ortodoxă către o relaţie mai profundă cu Dumnezeu (CARTE)

Prezentare:

Viziunea misionară a Părintelui, bazată pe stabilirea unei relaţii personale autentice, se poate observa nu numai din activitatea sa în cadrul parohiilor pe care le-a păstorit, dar şi din cărţile pe care le-a publicat în decursul anilor. Rodul strădaniei Părintelui Michael se vede atât în numeroasele conferinţe şi interviuri, cât şi în cărţile publicate pe diferite teme: viaţă duhovnicească, liturgică, precum şi o perspectivă ortodoxă asupra suferinţei în viaţa creştin ortodoxă. Stilul direct, limbajul obişnuit şi umorul său caracteristic se reflectă şi în lucrările sale, ceea ce face din scrierile părintelui un material uşor şi plăcut de citit.

Detalii despre carte / COMANDA

Aurel Pâra

Cum să ne purtăm cu fiul adolescent- Sfaturi pentru părinți - Pr. Viktor Grozovki (CARTE)

Prezentare:

Mulți cunosc expresia Fericitului Augustin: „Iubește și fă ce vrei.” În realitate, ea trebuie judecată astfel: „Iubește-L pe Dumnezeu și fă ce vrei.” Aceasta poate să devină deviza cea bună și pentru cei care se străduiesc să-i îndrepte pe calea creștină pe adolescenți.
Mame și tați, să nu se tulbure inimile voastre înaintea purtării neevlavioase a fiului vostru în perioada adolescenței, să nu fie aceasta pricină a pierderii dragostei voastre către el! Să nu lăsați loc urii, răutății și, Doamne, ferește!, blestemului! Sfinții Părinți spun că satana nu se dă înapoi de la nimic în atacurile sale asupra omului și că el se retrage doar atunci când vede dragoste. Nu stingeți dragostea creștină față de fiul rătăcitor, rugați-vă pentru el, căci prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele voastre…
Sarcina părinților în această perioadă grea este să nu-l lase pe fiul lor singur, ci să păzească dragostea față de el chiar și atunci când răceala înstrăinării pătrunde în inima sa.

Detalii despre carte / COMANDA

Mărturie athonită - Vatopedidul Iosif (CARTE)

 

Prezentare:

Această carte transcrie rezumativ predarea prin viu grai a vieții monahale trăite de autor alături de Gheron Iosif Isihastul. Învățătura orală a acestuia a fost esențializată de Gheronda Iosif Vatopedinul în densele capitole care alcătuiesc volumul de față. În acest sens, aici găsim liniile principale ale învățăturii Bătrânului Mănăstirii Vatopedului, testamentul său duhovnicesc, chintesența unei gândiri filocalice contemporane, formate din experiență și adăpate la izvoarele primenitoare ale marilor Părinți duhovnicești din toate vremurile. Toate atributele care pot fi acordate acestei scrieri se sintetizează într-o singură expresie: cuget patristic.


”Aceste mărturii, identice cu cele ale Părinților din vechime, de care nu din auzite, ci din vedere și pipăire ne-am încredințat, constituie pentru noi, «cei la care a ajuns sfârșitul veacurilor», semnul cel mai puternic al faptului că și noi avem același scop, pe care trebuie să-l atingem prin harul și iubirea de oameni a Domnului nostru.”

Gheronda Iosif Vatopedinul

Detalii despre carte / COMANDA

Experiențele mele lângă Sfântul Porfirie- Paraskevas Lambropoulos (CARTE)


Sfântul Paisie Aghioritul - ierom. Nathanael Neacsu (CARTE)

Prezentare:

Cuviosul Paisie a făcut, şi continuă să facă şi după adormirea sa, multe minuni. Nu a fost un fals făcător de minuni. A fost un om al lui Dumnezeu, un creştin adevărat. Era un om al dragostei şi al jertfei; om care îşi oferea, în adevăratul sens al cuvântului, întreaga ființă şi întreaga viață lui Dumnezeu şi celui creat după icoana Lui, omului. A fost atletul lui Hristos, slujitorul omului, ascetul monahismului ortodox.
Prezența lui era prezența dragostei; a dragostei adevărate şi dezinteresate, fără limite. Limitele ei erau nemărginirea. Trăia în ceilalți, fără a înceta vreodată să fie el însuşi. Adevăratul lui eu era aproapele, toți cei de lângă el. Ieşea la propriu din sine, pentru a se oferi celorlalți. Odată oferit celorlalți, îi unea pe toți în sine: în dragostea sa, în purtarea sa de grijă, în neliniştea sa şi, mai ales, în rugăciunea sa.
Când îți asculta durerea sau marea ta problemă, suspina adânc. Făcea durerea sau problema ta durerea şi problema sa. Te introducea în programul lui de rugăciune şi nu te uita niciodată. Te sprijinea, crea perspective, dădea răspunsuri şi sfaturi pe care poate că nu le înțelegeai imediat, dar a căror noimă o descopereai mai târziu. Îşi amintea numele tuturor şi problemele lor. El uita doar suferințele sale. Mulțumea lui Dumnezeu pentru durerile şi bolile lui. Niciodată nu a cerut izbăvirea de acestea.

Detalii despre carte / COMANDA

 

Descarca oferta completa de CARTI/Produse la zi (.xls) de la toate editurile ortodoxe din tara (3000 de titluri), precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc. Produse naturiste (.pdf)

Descarca oferta  Editurii Agaton reducere 20%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii www.agaton.ro - Libraria "Cartea ortodoxa prin posta" (3000 carti; 50 domenii) www.poruncaiubirii.agaton.ro    - Revista Porunca Iubirii www.biblioteca.agaton.ro            - Biblioteca ortodoxa - eCarti si cugetari www.edituraagaton.ro                  - Editura Agaton www.rugulaprins.go.ro                - Site al Asociatiei ORTOPRAXIA "Fericit cel ce citeşte… căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3) Periodicitate: lunar

Revista Porunca Iubirii  apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului Editor Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton) 0740054256; revista@agaton.ro Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese Director: Ioan Cismileanu Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula Redactori Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean ---------------------- ISSN 2344 - 0619 ISSN-L 1453 - 7567