Sf. Ioan Evanghelistul	"Măririle tale, iubitorule de feciorie, cine le poate spune? Că verşi minuni şi izvorăşti tămăduiri şi te rogi pentru sufletele noastre, ca un Cuvântător de Dumnezeu şi prieten al lui Hristos."	Septembrie 2016

Sumar:
Uniația, măr al discordiei la lucrările Comisiei mixte de dialog între ortodocși și catolici
Lămurire privind modul de folosire şi justificare a fondurilor pentru finanţarea lucrărilor la Catedrala Naţională
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea (ITO 2016) - Concluzii
Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii - îndemn și lămuriri din partea Patriarhiei Române
Încălcarea drepturilor și libertăților creștinilor ortodocși din Europa - Raport 2015
Știri interne - septembrie 2016 (RO)
Mitropolitul Ierotheos Vlachos (interviu) - e nevoie de calm, cumpătare, rugăciune, să nu se creeze schisme în Biserică
Ucenicul Părintelui Arsenie Boca, Părintele David de la Sădinca, a primit Schima Mare
Știri externe - septembrie 2016 (EXT)
Concluzii asupra sinodului (întrunirii) din Creta
Între ecumenism și antiecumenism
Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe și responsabilitatea misionară a Bisericii în lumea de astăzi
Educația religioasă - formarea tinerilor pentru viață. Cuvântul PF Patriarh Daniel la Congresul Internațional de Teologie, București 3-7 septembrie 2016
Familie şi inteligenţă emoţională (1) - articol program
Sfântului Apostol şi Evaghelist Ioan (poezie)
Apel pentru construirea unui acoperiș la Mănăstirea Halmyris a Sfinților Epictet și Astion
Apel umanitar (Elena Dănilă)
Tinctura Femina-complex, 100 ml
Fratele nostru este viata noastra Spiritualitatea Cuviosului Siluan Athonitul (CARTE)
Ascetism si antropologie la Sfantul Irineu de Lyon si Clement Alexandrinul - Pr. prof. John Behr (CARTE)
Puterea Crucii Povestiri crestine - Alexandru Lascarov-Moldovanu (CARTE)
Sfantul Neofit Zavoratul din Cipru - Iosif Vatopedinul (CARTE)
La dumnezeiasca straja - Arh. Paisie de la Hilandar (CARTE)
Am cunoscut iadul! Marturii din inchisoare 1947-1962 - Nichifor Crainic (CARTE)
Slujba Sfantului Maslu si rugaciuni pentru bolnavi (CARTE)
Înțelesuri ale Evangheliei - Pr. Cristian Muntean (CARTE)
Popasuri pe muntele frumuseții Carte pentru preoti si nu numai - Pr. Nicolae Stoia (CARTE)



Tema lunii
Uniația, măr al discordiei la lucrările Comisiei mixte de dialog între ortodocși și catolici

 

Întrunirea plenară a Comisiei Mixte Internaţionale de dialog teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică s-a desfăşurat la Chieti, Italia, în perioada 15-21 septembrie 2016. Membrii comisiei au reflectat asupra documentului de la Ravenna, semnat în 2007 și care definește în 46 de puncte "sinodalitatea" și autoritatea Bisericii la diferite niveluri - local, regional și universal. Comisia Mixtă Internațională pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe a fost înființată de Sfântul Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Ecumenic Dimitrios I, cu ocazia vizitei Papei la Fanar, în 30 noiembrie 1979. Prima sesiune plenară a Comisiei a avut loc în 1980, în insulele grecești Patmos și Rodi. În anul 2000, s-a produs o întrerupere de 6 ani a dialogului, care a fost apoi reluat prin cea de-a IX-a reuniune – la Belgrad, în anul 2006. Au urmat întâlnirile de la: Belgrad (2006), Ravenna (2007), Paphos – Cipru (2009), Viena (2010), Amman, Iordania (2014) și actuala întâlnire de la Chieti, Italia.

Delegația Bisericii Ortodoxe Române prezentă la eveniment a fost formată din Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și Pr. Conf. Univ. Patriciu Vlaicu. În cadrul şedinţei finale a fost aprobat documentul intitulat Sinodalitatea şi Primatul în Primul Mileniu: spre o înţelegere comună în slujba unităţii Bisericii(Synodality and Primacy During the First Millennium: Towards a Common Understanding în Service to the Unity of the Church).

Documentul prezintă modul în care s-a dezvoltat viaţa sinodală a Bisericii în primul mileniu, pornind de la realitatea Bisercii locale, eparhia, structurând comuniunea regională a Bisericii în sistemul mitropolitan şi patriarhal. La nivel universal sinodalitatea s-a exprimat prin sinoade care au fost recunoscute prin consensul Bisericii ca fiind sinoade ecumenice. Textul vorbeşte despre faptul că în primul mileniu primatul a fost întotdeauna încadrat în sinodalitate. Se menţionează expres că în secolele 5-6 a fost stabilită o ordine (taxis) a celor 5 tronuri patriarhale, tronul Romei ocupând primul loc, în serviciul comuniunii şi unităţii, având un primat de onoare (presbeia tes times), urmat de Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim. Primatul scaunelor patriarhale a avut o funcţie canonică exercitată sinodal. Textul afirmă explicit că Episcopul Romei nu a exercitat o autoritate canonică asupra Bisericilor din Răsărit. Biserica Ortodoxă a Georgiei a exprimat dezacordul faţă de unele paragrafe, dar a fost de acord cu publicarea documentului. Textul în integralitatea sa va fi dat publicităţii în cursul zilei de 22 septembrie, a precizat Pr. Conf. Univ. Patriciu Vlaicu, informează basilica.ro.

Delegația Bisericii Ortodoxe Georgiene a emis o declarație, în care și-a exprimat dezacordul cu privire la anumite paragrafe ale documentului, care a fost atașată ca notă, acestuia.

Totodată, s-a  decis să se renunte la alegerea temei următoarelor reuniuni, decizie care ar urma sa revina Comitetului de Coordonare al Comisiei Mixte, care se va întruni în 2017. Membrii comisiei și-au exprimat de asemenea, solidaritatea cu creștinii prigoniți în Orientul Mijlociu, țări din Europa și din lume. Documentul amintește și îngrijorarea privindu-i pe cei doi Mitropoliti, Pavel de Alep (Patriarhia Antiohiei), membru al Comisiei Mixte, și Grigorie Ioan Ibrahim (Biserica Siriana Iacobita), răpiți de teroriști. 

Ședinta plenară a Comisiei mixte, la care au participat reprezentanții tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale recunoscute, în afara Patriarhiei Bulgare, a debutat prin discursurile copreședintilor Comisiei, Cardinalul Kurt Koch din partea catolicilor, Președinte al Comitetului pontifical pentru promovarea unității creștinilor, și Arhiepiscopul Iov de Telmissos, din partea ortodocșilor, precum și cu cuvântul Arhiepiscopului de Chieti, Mgr Bruno Forte. În cadrul sesiunii de deschidere cei doi copreședinți au subliniat că misiunea comisiei de dialog este și de a exprima disponibilitatea pentru mărturisirea valorilor comune, într-o lume din ce în ce mai îndepărtată de fundamentele vieții creștine.

După deschidere, membrii Comisiei au ales să discute, nu despre Uniatism, ci despre documentul privind catolicitatea și primatul în Biserica primului mileniu, aprobat la ședința Comitetului de Coordonare al Comisiei Mixte din Roma în octombrie 2015.

Tensiuni între ortodocși, la alegerea noului președinte al Comisiei Mixte de Dialog

Conform publicației grecești Romfea, citate de Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe, în cadrul întrunirii s-a iscat o discuție animată vizavi de alegerea co-președintelui ortodox al Comisiei Mixte. Conform Regulamentului Comisiei, care a fost adoptat înca din anul 1980, fiecare parte la dialog are dreptul să aleaga un co-președinte dintre membrii săi. Patriarhul Bartolomeu a transmis în prealabil mai multe scrisori, în care a comunicat propunerea de numire în aceasta functie a Arhiepiscopului Iov de Telmessos (Getcha), în calitate de membru al delegației Patriarhiei Ecumenice, în locul Mitropolitului Ioan de Pergam Ioan (Zizioulas). Cu toate acestea, propunerea de alegere a Arhiepiscopului, în calitate de co-președinte al Comisiei, nu a primit sprijinul majorității membrilor ortodocși ai acesteia. Motivul probabil, potrivit Romfea, ar fi fost reputația ambiguă a Arhiepiscopului de Telmessos, care a fost depus din funcția de Arhiepiscop al parohiilor ortodoxe de tradiție rusă din Europa de Vest, din cauza unor conflicte între acesta, clerici, Consiliul Arhiepiscopiei și renumitul Institut Teologic Sfântul Serghie, cunoscut în întreaga lume ortodoxă. Informația a fost amintitaă și de publicația frantuzească Orthodoxie. Conform rapoartelor pe aceasta tema, Arhiepiscopul Iov nu ar fi fost niciodată implicat în dialogul dintre ortodocși și romano-catolici. Acesta se pare ca ar fi fost motivul pentru care majoritatea membrilor ortodocși ai Comisiei a ajuns sa propună alegerea Mitropolitului Ghenadie de Sasima pentru funcția de co-președinte. Bisericile din România și Polonia au fost singurele Biserici care au votat în favoarea Arhiepiscopului Iov de Telmessos. Din cauza blocajului ivit, s-a decis ca ședința să se suspende pentru o oră, timp în care Patriarhului Ecumenic i s-a solicitat să își schimbe decizia, dar acesta și-a menținut-o, invocând faptul că Mitropolitul Ghenadie nu este membru al delegației Patriarhiei Ecumenice, ci doar secretar al ei, membrii delegației rămânând doar Mitropolitul Calistos de Diokleia și Arhiepiscopul Iov, "dintre care unul trebuie să fie ales".  Mitropolitul Calistos s-a retras în mod voluntar, invocând vârsta și starea lui de sănătate. Acest lucru a avut ca rezultat, în absența altei opțiuni, acceptarea numirii Arhiepiscopului Iov în calitatea de co-președinte, de către membrii Comisiei.

Uniația, măr al discordiei între ortodocși și catolici

Înaintea sesiunii plenare, reprezentanții Bisericilor Ortodoxe locale s-au reunit pentru a se pune de acord asupra luărilor de poziție la lucrări. Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse. Mitropolitul Ilarion Alfeyev a reamintit că ar trebui să se revină asupra temei uniatismului, despre care discuții au început a fi purtate în anii 90, dar au fost întrerupte în anii 2000:  "Actiunile greco-catolicilor în Ucraina, și retorica lor agresivă la adresa Bisericii Ortodoxe dau mărturie că uniatismul rămâne o plagă sângeroasă pe corpul creștinismului mondial, și principala piatră de poticnire în dialogul ortodoxo-catolic".

"Atunci când activitatea Comisiei mixte a fost reluată, după o pauză de șase ani, s-a propus și reluarea discuției pe marginea chestiunii Primatului și a Sinodalității în Biserică. Biserica Ortodoxă Rusă a aprobat această propunere, cu condiția ca, alături de aceste teme, sa fie luate în discuție și consecințele ecleziologice și canonice ale Uniatismului. Cu toate acestea, în 10 ani, din 2006 până în 2016, Comisia nu a revenit pe această temă. Logica dialogului nostru cere ca, pentru a finaliza lucrările la documentul privind supremația și sinodalitatea în Biserică în timpul primului mileniu, trebuie să procedam la examinarea problemei sinodalității și primatului în Bisericile din Est și Vest, în al doilea mileniu. Va trebui să studiem schisma din 1054, precum și problema Uniatismului care rămâne un element central al celui de-al doilea mileniu. Credeam că problemele care ne despart vor fi discutate, și ca vom ajunge la un acord pe fiecare dintre aceste puncte. Obiectivul dialogului nostru nu este acela de a ajunge la un acord cu privire la aspectele asupra cărora suntem deja de acord, ci să discutăm problemele care ne separă. Tema Uniației este una dintre aceste probleme, și de mare actualitate".

A fost emis și un comunicat pe acest subiect din partea Biroului de presă al Serviciului de Comunicare al Departamentului Sinodal pentru Relațiile Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse:"Mitropolitul Ilarion își exprimă profunda îngrijorare, vizavi de atacurile agresive și ofensive continue ale Bisericii Greco-Catolice Ucrainene împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse și a Primatului sau [Patriarhul Kirill]". De asemenea, comunicatul mai menționează că, în urma criticilor dure, semnalate prin declarația comună făcută de către Patriarhul Kirill și Papa Francisc al Romei, în luna februarie, în cadrul întâlnirii lor istorice din Havana, "liderii Bisericii Greco-Catolice Ucrainene nu au renunțat la declarațiile lor ostile și la acțiunile împotriva Patriarhiei Moscovei și a Bisericii Ortodoxe Ucrainene". În același timp, liderii greco-catolici continuă să dezvolte relații strânse cu schismaticii ortodocsi, încălcând astfel principiul de bază al respectarii normelor canonice, acceptate în relațiile ortodoxo-catolice", mai precizează Departamentul sinodal.

Între altele, comunicatul rezumă și rezultatele întâlnirii între Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, șef al Departamentului Sinodal pentru Relațiile Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, și prefectul Congregației pentru Bisericile Răsăritene, Cardinalul catolic Leonardo Sandri, care a avut loc în Chieti, Italia.

Cu prilejul lucrărilor Comisiei mixte de dialog, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, a fost primit de Papa Francisc pe 15 septembrie 2016 la Palatul apostolic de la Vatican. [...] El a înmânat conducătorului Bisercii Romano-Catolice, din partea Patriarhului Chiril, o părticică din moaștele Sfântului Serafim de Sarov aflate într-o raclă în formă de ou de Paște. Papa a fost profund impresionat de acest prețios dar și a cerut să-i fie transmise Preafericirii Sale, Patrairhul, mulțumirile și salutarile sale fraterne.  În timpul întâlnirii cele două părți au subliniat necesitatea urmăririi coordonării acțiunilor în regiunea Orientului Apropiat. [...] Interlocutorii s-au declarat satisfăcuți de dezvoltarea rodnică a colaborarii Bisericii Ortodoxe Ruse și a Bisericii Romano-Catolice în domeniul cultural. (a consemnat Pr. Dr. Adrian Roman; surse: basilica.ro, lonews.ro, cuvantulortodox.ro)

 

Chieti, 21 Septembrie 2016

„Ceea ce am văzut și am auzit vă vestim vouă ca să aveți și voi împărtășire cu noi; și împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Lui, Iisus Hristos. Și acestea vi le scriem ca bucuria noastră să fie deplină” (1Ioan 1,3-4)

1. Comuniunea bisericească derivă direct din întruparea Cuvântului veșnic al lui Dumnezeu potrivit cu bunăvoința Tatălui prin Sfântul Duh, Care a venit pe pământ, a întemeiat Biserica drept trup al Său (cf. 1Cor. 12,12-27). Unitatea care există între Persoanele Treimii se reflectă în comuniunea membrilor Bisericii unii cu alții. Astfel, după cum afirma Sf. Maxim Mărturisitorul, Biserica este un «chip» al Sfintei Treimi[1]. La ultima Cină, Iisus Hristos S-a rugat către Tatăl: „Păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi l-ai dat, ca ei să fie una precum Noi una suntem” (In. 17,11). Această unitate trinitară se manifestă în Sfânta Împărtășanie, în cadrul căreia Biserica se roagă lui Dumnezeu Tatăl prin Iisus Hristos în Sfântul Duh.
2. Din primele veacuri, Biserica cea una a existat ca multe Biserici Locale. Comuniunea cu Sfântul Duh (cf. 2Cor. 13,13) era trăită atât în fiecare Biserică Locală, cât și în relațiile dintre ele ca o unitate în diversitate. Sub călăuzirea Duhului (cf. In. 16,13), Biserica a dezvoltat modele de ordine și diferite practici în conformitate cu natura ei de „popor adus la unitate din unitatea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh”[2].
3. Sinodalitatea este o calitate fundamentală a Bisericii ca întreg. După cum spune Sf. Ioan Gură de Aur: „«Biserica» înseamnă atât adunare (systema), cât și sinod (synodos)”[3]. Termenul vine de la cuvântul sinod (synodos în greacă, concilium în latină), care la bază desemnează adunarea episcopilor sub călăuzirea Sfântului Duh pentru deliberare și activitate comună în purtarea de grijă față de Biserică. Mai larg, se referă la participarea activă a tuturor credincioșilor la viața și misiunea Bisericii.
4. Termenul primat se refer la faptul de a fi primul (primus, protos). În Biserică, primatul aparține capului ei – Iisus Hristos, „Care este începutul, primul născut din morți; ca în toate El să aibă întâietatea (preotevon)” (Col. 1:18). Tradiția creștină a clarificat faptul că în viața sinodală a Bisericii pe diferite nivele, un episcop a fost recunoscut ca «primul». Iisus Hristos a legat acest fapt de a fi «primul» în slujire (diakonia): „Oricine vrea să fie primul trebuie să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor” (Mc. 9:35).
5. În al doilea mileniu, a fost ruptă comuniunea dintre Răsărit și Apus. S-au făcut multe eforturi pentru a restabili comuniunea dintre catolici și ortodocși, dar nu au avut succes. Comisia Mixtă Internațională pentru Dialog Teologic între Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă, în lucrarea ei aflată în derulare pentru a depăși divergențele teologice, a luat în considerare relația dintre sinodalitate și primat în viața Bisericii. Diferitele înțelegeri ale acestor realități au jucat un rol important în stabilirea înțelegerii comune a acestor realități legate una de alta, complementare și inseparabile.
6. Pentru a ajunge la înțelegerea comună a primatului și a sinodalității, este necesară reflecția asupra istoriei. Dumnezeu Se descoperă pe Sine în istorie. Este deosebit de important să ne asumăm împreună o citire teologică a istoriei Liturghiei, spiritualității și canoanelor Bisericii, care au mereu o dimensiune teologică.
7. Istoria Bisericii în primul mileniu este hotărâtoare. În ciuda unor rupturi temporare, creștinii din Răsărit și din Apus au trăit în comuniune în acel timp și, în acel context, au fost formate structurile esențiale ale Bisericii. Relația dintre sinodalitate și primat a luat diferite forme, care pot da o călăuzire vitală ortodocșilor și catolicilor în eforturile lor de a restabili deplina comuniune astăzi.

1. Biserica una, sfântă, sobornicească (catolică) și apostolică, al cărei cap este Hristos, este prezentă în adunarea euharistică a Bisericii Locale sub episcopul ei. El este cel care conduce (proestos). În adunarea liturgică, episcopul face vizibilă prezența lui Iisus Hristos. În Biserica Locală (ex. o dioceză), mulțimea credincioșilor și a clerului sub un episcop este unită în Hristos unul cu altul și sunt în comuniune cu el în toate aspectele de viață ale Bisericii, în mod special în săvârșirea Euharistiei. După cum învăța Sf. Ignatie al Antiohiei: „Unde este episcopul, acolo să fie toată lumea, după cum, unde este Iisus Hristos, avem Biserica sobornicească (katholike ekklesia)”[4]. Fiecare Biserică Locală săvârșește slujbele în comuniune cu toate celelalte Biserici Locale care mărturisesc adevărata credință și săvârșesc aceeași Euharistie. Când un preot conduce Euharistia, episcopul local este mereu pomenit ca un semn de unitate a Bisericii Locale. În Euharistie proestos-ul și comunitatea sunt interdependenți: comunitatea nu poate săvârși Euharistia fără proestos și proestos-ul, în schimb, trebuie să slujească cu o comunitate.
2. Legătura reciprocă dintre proestos și comunitate este un element constitutiv al vieții Bisericii Locale. Împreună cu clerul, care este cooptat în această slujire, episcopul local lucrează în mijlocul credincioșilor, care sunt turma lui Hristos, ca un garant și slujitor al unității. Ca urmaș al apostolilor, el își exercită misiunea ca fiind una de slujire și dragoste, păstorind comunitatea și conducând-o, ca un cap al ei, la o mereu mai profundă unitate cu Hristos în adevăr, păstrând credința apostolică prin propovăduirea Evangheliei și săvârșirea Tainelor.
3. De vreme ce episcopul este capul Bisericii Locale, el reprezintă Biserica lui în alte Biserici Locale și în comuniune cu toate Bisericile. În același fel, el face prezentă acea comuniune în propria lui Biserică. Acesta este un principiu de bază al sinodalității.

1. Există o abundență de mărturii că, în Biserica primară, episcopii erau conștienți că aveau o responsabilitate împărțită față de Biserică în întregul ei. După cum zicea Sf. Ciprian: „Nu există decât un episcopat, dar este împrăștiat în mulțimea unită a tuturor episcopilor”[5]. Această legătură a unității a fost exprimată prin cerința ca cel puțin trei episcopi să trebuiască a lua parte la hirotonia (cheirotonia) unuia nou[6]; de asemenea, a fost evident [acest lucru] prin desele adunări ale episcopilor în concilii sau sinoade pentru a discuta în comun chestiunile de doctrină (dogma, didaskalia) și practică și prin schimburile frecvente de scrisori și vizitele reciproce.
2. Deja din primele patru secole, au apărut diferite grupări de dioceze din anumite regiuni. Protos-ul, primul dintre episcopii regiunii, era episcopul primului scaun, mitropolitul și instituția lui ca mitropolit era mereu dependentă de scaunul său. Sinoadele Ecumenice au atribuit unele prerogative (presbeia, pronomia, dikaia) mitropoliților, mereu în cadrul sinodalității. Astfel, primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325), în timp ce a cerut participarea personală a tuturor episcopilor unei provincii sau acordul scris la alegerea și consacrarea unui episcop – un fapt sinodal par excellence –, a conferit mitropolitului validarea (kyros) alegerii unui nou episcop[7]. Al patrulea Sinod Ecumenic (Calcedon, 451) a evocat din nou drepturile (dikaia) mitropolitului – insistând că această atribuție este bisericească, nu politică[8] – după cum a procedat și al șaptelea Sinod Ecumenic (Niceea, 787)[9].
3. Canonul 34 apostolic oferă o descriere canonică a corelației dintre protos și ceilalți episcopi ai fiecărei regiuni: „Episcopii poporului dintr-o provincie sau regiune (ethnos) trebuie să recunoască pe cel care este primul (protos) dintre ei și să-l considere a fi capul (kephale) și să nu facă nimic important fără consimțământul (gnome) lui; fiecare episcop poate să facă doar ceea ce privește propria dioceză (paroikia) și teritoriile dependente. Iar primul (protos) nu poate face nimic fără consimțământul tuturor. Pentru că în acest fel consensul (homonoia) va birui și Dumnezeu va fi slăvit prin Domnul în Duhul Sfânt”[10].
4. Instituția mitropoliei este o formă de comuniune regională între Bisericile Locale. După aceea s-au dezvoltat alte forme, mai precis patriarhiile, care cuprind câteva mitropolii. Atât mitropolitul, cât și patriarhul erau episcopi diocezani cu putere episcopală deplină în interiorul propriilor dioceze. În chestiuni legate de mitropoliile sau patriarhiile lor, în orice caz, trebuiau să acționeze în acord cu episcopii colegi. Acest mod de lucru stă la rădăcina instituțiilor sinodale în sensul strict al termenului, precum un sinod regional al episcopilor. Aceste sinoade erau convocate și prezidate de mitropolit sau patriarh. El și toți episcopii acționau în completare reciprocă și dădeau seama în fața sinodului.

1. Între secolele al patrulea și al cincilea, ordinea (taxis) celor cinci scaune patriarhale a ajuns să fie recunoscută și amendată de Sinoadele Ecumenice cu scaunul Romei ocupând primul loc, exercitând un primat al onoarei (presbeia ths times), urmat de scaunele Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului, în ordinea aceasta precisă, potrivit tradiției canonice[11].
2. În Apus, primatul scaunului Romei a fost înțeles în mod deosebit începând cu secolul al patrulea cu referire la rolul lui Petru între Apostoli. Primatul episcopului Romei printre episcopi a fost treptat interpretat ca o prerogativă care era a lui deoarece el era succesorul lui Petru, primul dintre apostoli[12]. Această înțelegere nu a fost adoptată în Răsărit, care a avut o interpretare diferită a Scripturilor și Părinților în această privință. Dialogul nostru se poate întoarce la această chestiune în viitor.
3. Când un patriarh nou era ales într-unul din cele cinci scaune din taxis, practica firească era ca el să trimită o scrisoare către toți ceilalți patriarhi, anunțându-și alegerea și incluzând o mărturisire de credință. Asemenea «scrisori de comuniune» exprimau în mod profund legătura canonică dintre patriarhi. Prin includerea numelui noului patriarh, în ordinea potrivită, în dipticele Bisericilor lor, citite la Liturghie, ceilalți patriarhi recunoșteau alegerea lui. Taxis-ul scaunelor patriarhale avea punctul culminant în oficierea Sfintei Liturghii. Oricând se adunau doi sau mai mulți patriarhi să slujească Euharistia, stăteau potrivit taxis-ului. Această practică exprima caracterul euharistic al comuniunii dintre ei.
4. Începând cu primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325) problemele majore cu privire la credință și ordinea canonică în Biserică au fost discutate și rezolvate în Sinoadele Ecumenice. Cu toate că episcopul Romei nu a fost prezent personal la nici unul dintre acele Sinoade, în fiecare situație fie a fost reprezentat prin legații săi, fie a fost de acord cu concluziile Sinodului post factum. Înțelegerea Bisericii privind criteriul receptării unui Sinod ca Ecumenic s-a dezvoltat pe parcursul primului mileniu. De exemplu, facilitat de condițiile istorice, Sinodul Ecumenic al șaptelea (Niceea II, 787) a dat o descriere detaliată a criteriilor după cum erau înțelese atunci: consensul (symphonia) capilor Bisericilor, cooperarea (synergeia) episcopului Romei și consensul celorlalți patriarhi (symphronountes). Un Sinod Ecumenic trebuie să aibă propriul lui număr în succesiunea Sinoadelor Ecumenice și învățătura lui trebuie să fie în acord cu cea a Sinoadelor precedente[13]. Receptarea din partea Bisericii ca întreg a fost mereu ultimul criteriu pentru ecumenicitatea unui Sinod.
5. De-a lungul secolelor, s-au făcut o serie de apeluri la episcopul Romei, de asemenea și din Răsărit, în chestiuni disciplinare, cum ar fi depunerea unui episcop. A fost făcută o încercare la Sinodul din Sardica (343) de stabilire a regulilor unei asemenea proceduri[14]. Sardica a fost acceptat la Sinodul trulan (692)[15]. Canoanele din Sardica au determinat ca un episcop care a fost condamnat să poată face apel la episcopul Romei și cel din urmă, dacă ar fi considerat nepotrivit, ar fi putut hotărî rejudecarea de către episcopi din provincia învecinată cu cea a episcopului. Apelurile cu privire la chestiuni de disciplină erau făcute de asemenea la scaunul Constantinopolului[16] și la alte scaune. Asemenea apeluri din Răsărit la episcopul Romei exprimau comuniunea Bisericii, dar episcopul Romei nu exercita vreo autoritate canonică asupra Bisericilor din Răsărit.

1. În decursul primului mileniu, Biserica din Răsărit și Apus a fost unită în păzirea credinței apostolice, păstrând succesiunea apostolică a episcopilor, dezvoltând structuri de sinodalitate inseparabil legate cu primatul și într-o înțelegere a autorității ca slujire (diakonnia) a dragostei. Cu toate că unitatea dintre Răsărit și Apus a fost tulburată ocazional, episcopii din Răsărit și Apus au fost conștienți că aparțineau Bisericii celei una.
2. Această moștenire comună a principiilor teologice, a prevederilor canonice și a practicilor liturgice din primul mileniu constituie un punct de referință necesar și o sursă puternică de inspirație atât pentru catolici, cât și pentru ortodocși când caută să vindece rana despărțirii lor la începutul celui de-al treilea mileniu. Pe baza acestei moșteniri comune, ambele părți trebuie să țină seama cum pot fi concepute și exercitate primatul, sinodalitatea și interdependența dintre ei în ziua de azi și în viitor.

Traducere din limba engleză de la: https://www.scribd.com/document/325028259/Chieti-Document-sept-21-2016#from_embed

[1] Sf. Maxim Mărturisitorul, Mistagogia (PG 91, 663D).

[2] Sf. Ciprian, Despre rugăciunea domnească, 23 (PL 4, 536).

[3] Sf. Ioan Gură de Aur, Comentarii la Ps 149 (PG 55, 493).

[4] Sf. Ignatie Teoforul, Scrisoare către smirneni, 8.

[5] Sf. Ciprian al Cartaginei, Epistola 55, XXIV, 2, cf., de asemenea, „episcopatus unus este cuius a singulis in soldium pars tenetur” (De unitate, 5).

[6] Canonul 4 al primului Sinod Ecumenic (Niceea 325): „Este de preferat ca un episcop să fie înscăunat de toți episcopii unei provincii; dar, dacă asta pare a fi dificil din cauza unei nevoi stringente, sau din cauza distanței călătoriei, cel puțin trei episcopi să vină laolaltă și, având consimțământul scris al episcopilor absenți, pot trece la hirotonire. Validarea a ceea ce are loc cade în sarcina episcopului mitropolit al fiecărei provincii”. Cf., de asemenea, Canoanelor apostolice, 1: „Un episcop trebuie hirotonit de doi sau trei episcopi”.

[7] Canonul4 al primului Sinod Ecumenic (Niceea, 325), de asemenea, canonul6: „Dacă cineva devine episcop fără acceptul mitropolitului, marele Sinod hotărăște ca o asemenea persoană nici nu este episcop”.

[8] Canonul 12 al celui de-al patrulea Sinod Ecumenic (Calcedon, 451):„Cât privește orașele care au fost deja onorate cu titlul de mitropolie prin scrisori imperiale, să aibă aceste orașe și episcopi care le cârmuiesc cu bucurie numai cinstea titlului; adică, drepturile cuvenite (kata aletheian) ale mitropoliei să fie păstrate”.

[9] Canonul 11 al celui de-al șaptelea Sinod Ecumenic conferă mitropoliților dreptul de a desemna vistiernici ai diocezelor lor sufragane dacă episcopii nu-i oferă episcopii.

[10] Cf. canonul 9 al Sinodului din Antiohia (327): „Se cuvine ca episcopii din fiecare provincie (eparchia) să se supună episcopului care conduce mitropolia”.

[11] Cf. canonul 6 al primului Sinod Ecumenic (Niceea, 325): „Obiceiurile vechi din Egipt, Libia și Pentapole vor fi păstrate, potrivit cărora episcopul Alexandriei are autoritate peste toate aceste ținuturi, de vreme ce există un obicei corespunzător cu referire la episcopul Romei. În mod analog, în Antiohia și în alte provincii, prerogativele (presbeia) Bisericilor trebuie păstrate”. Canonul 3 al celui de-al Doilea Sinod Ecumenic: „Episcopul Constantinopolului… să aibă primatul de onoare (presbeia tes times) după Episcopul Romei datorită faptului că este Noua Romă”. Canonul 28 al Sinodului al patrulea Ecumenic: „Părinții au acordat pe drept prerogative (presbeia) scaunului vechii Rome, de vreme ce este o cetate imperială; și, mișcați de același scop, cei o sută cincizeci dintre cei mai devotați episcopi au împărțit prerogative egale pentru cel mai sfânt scaun al Noii Rome, judecând corect că orașul care este cinstit de puterea imperială și de senat și se bucură de privilegii egale cu mai vechea Romă ar trebui să fie ridicat, de asemenea, la nivelul ei în probleme bisericești și să primească al doilea loc după el” (acest canon nu a fost acceptat niciodată în Apus). Canonul 36 al Sinodului trulan (692): „Înnoind hotărârile celor o sută cincizeci de Părinți adunați în cetatea împărătească de Dumnezeu păzită și ale celor  630 care s-au întrunit la Calcedon, decretăm că scaunul Constantinopolului va avea privilegii egale (presbeia) cu scaunul vechii Rome și va fi cu precădere privit în chestiuni bisericești precum este scaunul acela și va fi al doilea după el. După Constantinopol va fi plasat scaunul de Alexandria, apoi cel al Antiohiei și după aceea scaunul de Ierusalim”.

[12] Cf. Ieronim, In Isaia 14, 53; Leon, Sermo 96, 2-3.

[13] Cf. Sinodul al șaptelea Ecumenic (Niceea II, 787): J.D. MANSI, Sacrorum conciliorum nova et amplissima collectio, XII, 208D-209C.

[14] Cf. canoanelor 3 și 5 ale Sinodului din Sardica (343).

[15] Canonul 2 al Sinodului trulan. În mod similar, Sinodul din 861 a primit canoanele din Sardica ce recunosc faptul că episcopul Romei are dreptul de casare în cazuri deja judecate la Constantinopol.

[16] Cf. canoanele 9 și 17 de la Sinodul al patrulea Ecumenic (Calcedon, 451).

 

ACTUALITATEA religioasă
Lămurire privind modul de folosire şi justificare a fondurilor pentru finanţarea lucrărilor la Catedrala Naţională - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Pentru corecta informare a opiniei publice cu privire la atragerea şi justificarea fondurilor pentru finanţarea șantierului Catedralei Mântuirii Neamului, numită șiCatedrala Națională, facem următoarele precizări:

1. Privitor la sursele de finanțare de la bugetul de stat și bugetele administrațiilor publice locale

Modalitatea de solicitare, acordare, folosire și justificare a sprijinului financiar oferit de autoritățile administrației publice centrale și locale este reglementată de prevederile următoarelor acte normative:

• U.G. nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului
• Legea nr. 376/2007 pentru modificarea alin. (2) al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului
• G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase
• G. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România
• Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor religioase recunoscute din România

Aceste acte normative reglementează în detaliu întreaga procedură de întocmire a dosarului de solicitare, acordare, folosire și justificare a sprijinului financiar de către unitățile de cult beneficiare.

Respectând întocmai aceste norme legale, între anii 2009-2016, Patriarhia Română a solicitat sprijinul financiar pentru şantierul Catedralei NaţionaleGuvernului României prin Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliului General al Municipiului București, Consiliilor Locale ale Sectoarelor Municipiului București, Consiliilor Județene și Consiliilor Locale ale Primăriilor orașelor capitale de județ din toată țara.

Deşi a primit un procent de 5-6% din cât a solicitat, Patriarhia Română  a justificat în totalitate sprijinul primit.

Aceste justificări s-au făcut în baza documentaţiilor întocmite conform normelor legale, documentaţii care, după întocmire au fost verificate de organele de control abilitate din cadrul Patriarhiei Române, din unităţile administrative care au acordat sprijinul, iar după verificarea şi aprobarea lor de către aceste organe de control, au fost supuse controlului Curţii de Conturi care nu a semnalat până în prezent nicio neregulă cu privire la aceste justificări.

După verificarea și aprobarea lor de către organele de control abilitate ale instituțiilor care au acordat sprijinul, aceste documentații justificative au fost supuse controlului inspectorilor Curții de Conturi care, după încheierea procedurii de control, nu au semnalat niciodată, până în prezent, vreo neregulă cu privire la justificările înaintate de Patriarhia Română pentru sprijinul primit şi folosit la şantierul Catedralei Naţionale.

II. Privitor la sursele de finanțare din donațiile obținute prin colecta națională pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului

Donațiile obținute între anii 2009-2016 prin colecta națională pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, organizată de Biserica noastră pe tot cuprinsul Patriarhiei Române, au fost folosite în exclusivitate la șantierul Catedralei Naționale. Modul de colectare și folosire a acestor donații a fost verificat în fiecare an de către organele de specialitate ale Patriarhiei Române și prezentate periodic pentru verificare și aprobare Permanenţei Consiliului Național Bisericesc, iar la final de an Consiliului Național Bisericesc și Adunării Naționale Bisericeşti.

Periodic, toate eparhiile din Patriarhia Română au fost informate despre donaţiile provenite din aceste eparhii pentru construirea Catedralei Mântuiri Neamului.

Facem precizarea că, din motive de smerenie creștinească, discreție sau alte motive personale, un număr mare de donatori au manifestat dorința ca donațiile lor să nu fie date publicității nominal, motiv pentru care acestea au rămas în evidențele contabile ale Patriarhiei Române, aceşti donatori fiind, ca și toţi ceilalţi donatori, pomeniţi de către cler în rugăciune la altarul Catedralei PatriarhaleSfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bucureşti.

De asemenea amintim faptul că în ultimii ani, din cauza accentuării gradului de sărăcie a populației în timpul și după efectele crizei economice, aceste donații de la credincioșii din eparhii au devenit total insuficiente pentru continuarea lucrărilor la șantier în ritmul necesar pentru finalizarea Catedralei la termenul programat. Acest termen a fost stabilit de către Patriarhia Română luând în considerație programul Guvernului României privind aniversarea, în anul 2018, a 100 de ani de statalitate românească modernă urmând ca altarul noii Catedrale să fie sfințit cu acest prilej, Catedrala Naţională fiind în primul rând dedicată Eroilor români.

Sectorul Monumente și Construcții Bisericești al Administrației Patriarhale

 

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea (ITO 2016) - Concluzii

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii - îndemn și lămuriri din partea Patriarhiei Române - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

În ultima perioadă, au avut loc unele manifestări publice ale unor persoane, care, în duh lumesc şi agresiv, au acuzat şi calomniat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la Sinodul din Creta (iunie 2016), unde au participat aproape 200 de ierarhi din zece Biserici Ortodoxe surori.

Cei care promovează aceste atitudini negative sunt, în general, câţiva clerici răzvrătiţi şi monahi necanonici, neascultători şi nestatornici, care nu locuiesc în mănăstire conform rânduielilor monahale, precum şi unii mireni influenţaţi negativ de către aceştia.

Un astfel de grup a protestat şi pe Dealul Mitropoliei în data de 30 august 2016 când membrii acestuia, care au fost ascultaţi de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, au dovedit că nu sunt capabili de dialog, ci sunt agresivi, repetă idei şi acuzaţii nefondate, judecă şi calomniază pe ierarhii care au aprobat documentul Sinodului din Creta referitor la relaţiile Bisericii Ortodoxe cu alţi creştini.

Într-o vreme în care Biserica Ortodoxă este atacată de multe forţe exterioare văzute şi nevăzute ale fenomenului secularizării, aceşti răzvrătiți din Biserică, sub pretextul că apără Ortodoxia, tulbură din interior pacea şi unitatea Bisericii, deoarece nu sunt călăuziţi de Duhul lui Hristos.

Totuşi, în marea lor majoritate, clerul, monahii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române păstrează pacea şi unitatea Bisericii lui Hristos şi cunosc adevărul că Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos, iar bisericile sau confesiunile eterodoxe (neortodoxe) s-au despărţit de Ortodoxie pentru că s-au îndepărtat de la credinţa ortodoxă care este baza unităţii Bisericii. Iar pentru că Domnul Iisus Hristos S-a rugat Tatălui din ceruri ca ucenicii Lui şi toţi cei care cred în El să fie una (cf. Ioan 17, 21), adică să păstreze unitatea Bisericii pe baza credinţei adevărate, Biserica Ortodoxă nu promovează ura confesională sau „războiul religios”, ci „credinţa care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), mărturisind Ortodoxia cu smerenie şi cu pace în suflet.

Astfel, adevăraţii creştini ortodocşi pot să-şi păstreze dreapta credinţă, chiar dacă se află în dialog sau în cooperare de ordin social-filantropic sau cultural cu alţi creştini, mai ales în ţări în care creştinii ortodocşi sunt minoritari. De pildă, în prezent, există în Europa Occidentală peste 700 de parohii ortodoxe româneşti dintre care 670, pentru că nu deţin propriile lor biserici, se roagă în lăcaşuri de cult închiriate sau împrumutate de la creştini catolici, anglicani sau protestanţi, fără ca aceşti români să-şi piardă credinţa lor ortodoxă.

Deci, creştinul ortodox lucid şi realist poate rămâne fidel Ortodoxiei şi atunci când se află în dialog şi cooperare cu alţi creştini fără a fi fanatic, arogant sau agresiv. Însă cei ce tulbură acum pacea şi unitatea Bisericii nu au nicio responsabilitate pastorală pentru comunităţile ortodoxe româneşti din străinătate şi nici nu înţeleg cât de mare este păcatul dezbinării şi tulburării păcii şi unităţii Bisericii, sub pretextul că numai ei, protestatarii, sunt credincioşi adevăraţi, corecţi şi competenţi în apărarea Ortodoxiei, declarând eretici pe toţi cei care nu gândesc ca ei.

Cuvântul Biserică înseamnă adunare, nu dezbinare, adică adunarea creştinilor ortodocşi în iubirea Preasfintei Treimi prin mărturisirea şi trăirea dreptei credinţe în comuniune frăţească în Hristos şi ascultare faţă de părinţii duhovniceşti cărora le-a fost încredinţată lucrarea de păstorire a credincioşilor pe calea mântuirii (cf.Evrei 13, 17).

De aceea, trebuie să păstrăm totdeauna pacea şi unitatea Bisericii lui Hristos!

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Încălcarea drepturilor și libertăților creștinilor ortodocși din Europa - Raport 2015 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Centrul de monitorizare a drepturilor și libertăților creștinilor ortodocși din Europa a publicat recent raportul anual aferent anului 2015. În document au fost analizate aproximativ 100 cazuri de încălcare a drepturilor, libertății de expresie, de conștiință, atitudini ostile față de bisericile ortodoxe etc. din 47 de țări europene. Materialul a fost elaborat pe baza surselor de internet, în mod preponderent, scrise în limba engleză. Raportul nu este unul exhaustiv, întrucât nu au fost cercetate alte cazuri prezentate în limbi diferite decât limba engleză. Pentru varianta în limba engleză a raportului complet vezi aici.

Incidentele sau articolele denigratoare consemnate au avut loc sau au fost publicate în preajma marilor sărbători ortodoxe. Unul dintre cele mai grave incidente înregistrate în anul 2015 a fost uciderea unui preot din Ucraina. Un caz similar a avut loc şi în Rusia, în districtul Puzevo Buturlinovsky din regiunea Voronezh, când un tânăr a intrat într-o biserică pentru a discuta cu preotul despre renovarea acesteia şi l-a ucis. De asemenea, o atitudine agresivă împotriva creştinilor ortodocşi a fost înregistrată în Kosovo şi Croaţia. La sfârşitul anului 2015, Biserica Ortodoxă Ucrainiană (Patriarhia Moscovei) a fost ținta unor atacuria membrilor autoproclamatei Patriarhii a Kievului.

Studiul evidenţiază problemele cu care s-au confruntat Bisericile Ortodoxe în raport cu autorităţile statale. Autorităţile din unele state europene au adoptat măsuri disriminatorii faţă de Bisericile Ortodoxe ca urmare a poziţiilor luate faţă de valorile religioase.

În studiu se menţionează şi faptul că în 2015 au crescut campaniile de defăimare a Bisericii Ortodoxe, a ierarhilor, precum și a personalităților care o susțin. Conform analizelor, există două cauze principale:

• Atribuirea unei poziţii politice în favoarea altui stat pentru o Biserică;
• Luările de poziţie ale Bisericii faţă de atribuirea de către societate a unui caracter axiologic obiceiurilor şi învăţăturilor care contravin tradiţiei ortodoxe.

În raport este amintită şi România. Patriarhul Daniel a spus, la cea de a 8-a ediție a Proiectului Hristos împărtășit copiilor, că își arată îngrijorarea cu privire la responsabilitatea Bisericii de a transmite viitoarelor generații de copii și tineri credința, precum și identitatea națională și culturală. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că şi creștinii din România se confruntă cu o abordare din ce în ce mai secularizată a educației care are drept scop eliminarea contribuției creștine.

Anul trecut unele comunităţi ortodoxe, în special cea ucrainiană, nu au beneficiat de utilizarea propriilor lăcaşuri de cult. În Ucraina, unele biserici aparţinând Bisericii Ortodoxe Ucrainiene (Patriarhia Moscovei) au fost sechestrate de membrii autoproclamatei Patriarhii a Kievului.

Sunt notate şi incidente de vandalism şi desecralizare a lăcaşurilor de cult ortodoxe, cum a fost şi cazul unei biserici ortodoxe româneşti din Franţa. În fața uşii de la intrare şi chiar pe aceasta au fost desenate cruci întoarse, acestea fiind cunoscute ca simboluri anticreștine.

Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe respective au luat atitudine şi au condamnat incidentele. Întâistătătorii au cerut de multe ori autorităţilor să le fie asigurată protecţia drepturilor şi libertăţilor credincioşilor şi au transmis de fiecare dată că nu doresc un tratament preferenţial faţă de alte culte.

În plus, anul acesta a fost lansat şi Raportul Anual asupra Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă în lume pe anul 2015, redactat de Inter-grupul Parlamentului European asupra libertăţii religioase şi de conştiinţă şi toleranţei religioase. Se subliniază că, de an la an, situaţia privind libertatea religioasă şi de conştiinţă este din ce în ce mai gravă. Conform raportului, în 53 de țări ale lumii există restricţii cu privire la libertatea religioasă.

Prin raportare la creştinii din lumea întreagă, 2015 a fost cel mai violent an din istoria modernă, potrivit unui raport întocmit de Open Doors. Studiul prezintă primele 50 ţări în care creştinii se confruntă cu dificultăţi majore în exprimarea şi manifestarea credinţei. Peste 7.000 creştini au fost ucişi anul trecut. În plus, au fost atacate sau închise peste 2.400 lăcaşuri de cult creştine.

 

Știri interne - septembrie 2016 (RO)

 

Prima Școală Postliceală Sanitară a Bisericii, inaugurată de Patriarhul României

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a inaugurat joi, 15 septembrie 2016, prima Școală Postliceală Sanitară a Bisericii. Instituția este parte componentă a Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din București și îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nectarie. În contextul României de astăzi, această cooperare este cu atât mai necesară cu cât se simte o lipsă acută de cadre medicale. Foarte mulți medici au plecat în străinătate și, de asemenea, asistenții sau asistentele medicale sunt în număr prea mic pentru nevoile reale ale țării noastre. Această Școală Postliceală Sanitară este o necesitate și în același timp un sprijin și o bucurie de cooperare. - basilica.ro

Biserica Ortodoxă Română se implică financiar în renovarea școlilor

Întrucât în România există numeroase școli care au nevoie urgentă de sprijin în renovarea și dotarea materială pentru desfășurarea în condiții firești a orelor de curs, Biserica Ortodoxă Română se implică în rezolvarea acestei dificile situații. Astfel, la propunerea Patriarhului României, Permanența Consiliului Național Bisericesc, în ședința sa de joi 15.09.2016, a recomandat tuturor eparhiilor din Patriarhia Română să contribuie concret, prin intermediul protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor, în cooperare cu Primăriile locale și cu Inspectoratele Școlare, cu materiale de construcție, muncă voluntară și sprijin financiar, la renovarea și dotarea școlilor care nu pot funcționa actualmente în mod normal. Patriarhia Română va fi informată în mod curent de către Centrele eparhiale cu privire la ritmul și natura sprijinului acordat acestor școli. Biserica Ortodoxă Română va continua să contribuie, prin ajutorul pe care îl poate oferi, la rezolvarea problemelor cu care se confruntă Școala românească azi. - basilica.ro

Patriarhul Antiohiei va efectua o vizită oficială în Patriarhia Română (23 sept – 1 oct)

În perioada 23 septembrie – 1 octombrie 2016, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, se va afla într-o vizită oficială în România. Preafericirea Sa va participa la evenimentele dedicate împlinirii a 300 ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, precum şi a 550 ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna, județul Suceava. La aceste festivităţi va fi reprezentată şi Biserica Ortodoxă a Georgiei. Este o legătură spirituală între Patriarhia Antiohiei şi Sfântul Antim Ivireanul, întrucât Sfântul a tipărit în anul 1701 pentru Patriarhia Antiohiei primulLiturghier greco-arab cu litere mobile la Mănăstirea Snagov. De asemenea, în anul 1702 se adaugă şi tipărirea Ceaslovului greco-arab. În anul 1706, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a dăruit tipografia cu caractere arabe Patriarhului Antiohiei, Atanasie al-III-lea Dabas, care a instalat-o la Alep, în Siria. Dintre manifestări, amintim proclamarea canonizării Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Stânişoara şi Daniil şi Misail de la Turnu în ziua de 28 septembrie 2016, la Râmnicu-Vâlcea. În Patriarhia Română anul 2016 a fost proclamat Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti. Sursa: basilica.ro

Tineri din străinătate, prezenți cu entuziasm la ITO 2016

În cadrul atelierelor de lucru desfășurate în timpul Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din toată lumea, ce a avut loc la București în perioada 1-4 septembrie 2016, ne-am întâlnit cu mulți tineri care au reprezentat Biserici Ortodoxe autocefale surori. Ei au conlucrat la ateliere, pentru a găsi cele mai potrivite soluţii provocărilor contemporane adresate comunităţii credincioşilor din întreaga lume. Privind retrospectiv, redăm în continuare dialogul cu câţiva tineri despre această întrunire şi despre felul în care înțeleg ei cooperarea între tinerii ortodocşi din toată lumea. 

Alicia Kapudag, din delegaţia Patriarhiei Ecumenice: „Cred că întotdeauna poate fi loc şi de mai bine, în orice manifestare, dar cred că a aduce astăzi mai ales tineri, în timpul verii, la o întrunire unde se discută lucruri care la prima vedere sunt învechite, nu sunt la modă, este deja un succes. Ar fi bine să se întâmple astfel de evenimente în mai multe locuri din lume, pentru că ele le amintesc tinerilor că există loc şi pentru ei şi că ei sunt o parte integrantă şi importantă a Bisericii. Mulţi tineri cred că ei doar trebuie să se supună unor reguli în biserică, dar lucrurile sunt cu mult mai profunde şi, de aceea, dacă vor fi astfel de evenimente, noi, tinerii, ne vom aminti că avem un loc de drept în comunităţile noastre bisericeşti şi că adulţii, părinţii noştri, se gândesc şi la viitorul Bisericii, nu doar la trecutul ei”.

Sara Magdy Farid, din Egipt, din delegaţia Patriarhiei Alexandriei: „Am intrat în contact cu o nouă cultură, noi prieteni, ceea ce îmi face o desosebită bucurie. Îmi pare bine că am aflat lucruri despre o nouă cultură şi am învăţat multe lucruri pe care să le impregnez în viaţa mea. Experienţa de aici mă va ajuta şi a­casă, în Egipt, unde voi putea vor­bi despre lucrurile discutate în România cu părintele de la biserica noastră şi cu ceilalţi membri ai comunităţii. Voi putea chiar organiza unele ateliere în genul celor la care particip eu acum, în cadrul întâlnirii tinerilor”.

Textul integral și alte mărturii pot fi citite la sursă: Ziarul Lumina.

Protest al Asociației pentru Protecțiua Copiilor

A fost trimisă la redacția Activenews o scrisoare deschisă în legătură cu desfășurarea concursului de dans la bară pentru copiii de 6-12 ani la Palatul Copiilor din București. Scrisoarea a fost adresată Ministerului Educației, Primăriei și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și este semnată de Alianța Părinților din România, o structură civică din 115 ONG-uri. Redăm mai jos textul integral al scrisorii: „Doamnă Primar Gabriela FIREA, Domnule Ministru Mircea DUMITRU, Domnule Comisar Marius VOICU ,

Am aflat cu stupoare de organizarea în data de 10 septembrie a.c. la Palatul Național al Copiilor din București a unui „concurs” de dans la bară în cadrul căruia o secțiune importantă este dedicată copiilor între 6 și 12 ani.  Spectacolul „Miss pole dance România” a primit toate aprobările iar câștigătoarea va dansa pe 16 septembrie în cadrul unui alt spectacol cu participanți din alte țări ce se va desfășura tot la Palatul Național al Copiilor. Organizatorii au declarat că doresc să „elimine stereotipurile față de acest sport” care își are originea în dansul din barurile de striptease, având o evidentă conotație sexuală. Nu înțelegem însă cum se va proceda în acest sens când copiii vor urca pe scenă și vor dansa în ținute sumare urmând a fi filmați și aplaudați de către adulți. Culmea ironiei, pe scena unei instituții emblematice pentru educația copiilor din România. Legat de impactul emoțional asupra copilului, psihologul Hanibal Dumitrașcu afirma: „Prima trimitere este în mod tradițional către această formă de dans erotic, care are un conținut sexual. Din perspectivă psihologică, un copil între 8 și 10 ani este stârnit de un asemenea subiect, care poate să îl acapareze. Aici putem vorbi de pervertirea psihologică a copilului, de afectarea simțului conștient și inconștient, de dezechilibrul emoțional al celor mici.” Claude Knights, directorul Fundației Kidscape pentru protecția copiilor declara: „Fetițele vor copia, în inocența lor, mișcările obscene pe care le învață, nefiind conștiente de mesajul sexual pe care acestea îl trimit… Este foarte important pentru copii să facă mișcare și să aibă activități de grup, dar trebuie să le permitem copiilor să rămână copii. Expunerea copiilor la dansul la bară, la o vârstă așa de redusă, implică un risc uriaș.” Considerăm că acest spectacol nu își are locul pe scena Palatului Național al Copiilor, fiind o pervertire a actului educațional și solicităm retragerea autorizației. De asemenea, indiferent dacă are sau nu audiență, încurajarea unei asemenea manifestări este un pas spre prostituția infantilă și o invitație pentru pedofili. Cosmetizarea dansului la bară pentru fetițe sub denumirea de „sport” este de fapt un atac asupra inocenței copiilor. Solicităm autorităților să intervină pentru a proteja drepturile copilului. - Președinte Cristian FILIP, Alianța Părinților din România” - Sursa: Activenews.ro  

Ziua Copilului, 1 iunie, zi liberă la nivel național

Plenul Senatului a votat pe 11 septembrie,ca ziua de 1 iunie, când se celebrează Ziua Copilului, să fie zi de sărbătoare legală, devenind astfel zi liberă la nivel național. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 139  din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii a fost semnată de parlamentari de la toate partidele parlamentare și a fost adoptată de plen cu 74 de voturi pentru, 5 împotrivă și opt abțineri. Proiectul de lege prevede că ziua de 1 iunie este declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Comisia de muncă a dat un raport de admitere propunerii legislative. Scopul propunerii legislative este ca de Ziua Copilului, pe 1 iunie, părinții  să beneficieze de o zi liberă, pentru a putea să petreacă mai mult timp cu copiii lor. Senatul este primă Cameră sesizată, forul decizionat fiind Camera Deputaților. 

Sfaturi și îndemnuri pentru părinții plecați la lucru în străinătate fără copiii lor

La început de an școlar, ActiveNews începe un serial pentru părinții plecați la lucru în străinătate fără copiii lor. Nu cunoaștem numărul acestor copii, așa cum nu știm exact nici câți români se află astăzi în afara granițelor țării. Ultima statistică realizată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) arată că 91.400 de copii români au părinții plecați la muncă în străinătate. Dintre aceștia, 20.667 au rămas singuri în țară, fără de ambii părinți. Alți 12.437 au unicul părinte susținător plecat la muncă în străinătate. Sunt copii care trăiesc precum orfanii. Deși părinții lor trăiesc și sunt departe de ei, tocmai pentru a le asigura lor o viață mai bună. Amanetându-le prezentul și copilăria, pentru iluzia unui viitor. Astăzi, 30.613 dintre copiii rămași fără niciun părinte în țară sunt în îngrijirea rudelor de până la gradul IV. 500 de copii au ajuns în centrele de plasament, iar 337 la un asistent maternal. 201 copii sunt la mila vecinilor sau în voia sorții, fără nicio măsură de protecție. Sfaturile psihologului pot fi urmărite accesând linkul site-ului sursa: Activenews. 

Antimis semnat de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, expus la Baia Mare

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a participat  luni, 12 septembrie 2016, la prima expoziție a celui mai vechi Antimis pe care îl deţine Episcopia Maramureşului şi Sătmarului în momentul de faţă: un Antimis semnat de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul și trimis în dar preoţilor ortodocşi în timpul perioadei uniatiste de la începutul secolului al XVIII-lea, notează site-ul oficial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.  Antimisul este realizat în tehnica gravurii, pe suport de pânză de in, respectând toate canoanele iconografice ale Răsăritului creștin, având în plan central scena Punerii în mormânt a Mântuitorului și cei 4 Evangheliști în cele 4 colțuri. Un chenar în care sunt reprezentate simboluri ale Patimilor și ale celor patru Evangheliști, încadrează tema iconografică mai sus menționată, alături de textul redactat în limba română, cu litere chirilice. Sursa: basilica.ro 

Apariție editorială: Slujba Sfinților Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a fost publicată Slujba Sfinților Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu, sărbătoriți în fiecare an la data de 5 octombrie. Sfinţii Cuvioşi pustnici Daniil şi Misail s-au născut în a doua jumătate a veacului al XVI-lea în părţile Olteniei. Amândoi, încă din tinereţile lor, erau iubitori de nevoinţe pentru Dumnezeu şi doritori de viaţă sfântă. Fericiţii Daniil şi Misail au ridicat o biserică de lemn pentru trebuinţele lor, în cinstea Intrării în biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cuviosul Daniil era duhovnic al tuturor pustnicilor din împrejurimi, la el spovedindu-se, după tradiţie, şi Sfinţii sihaştri Neofit şi Meletie. Aceştia coborau din când în când, mai cu seamă în duminici şi sărbători, pentru a se spovedi şi pentru a se împărtăşi la Sfânta Liturghie oficiată în acest schit, care, aflându-se în apropierea vechiului turn roman, s-a numit Schitul Turnu. Cuvioşii Daniil şi Misail, avva şi ucenicul, s-au arătat vase alese ale Duhului Sfânt, înscriindu-se în rândul Sfinţilor Cuvioşi sihaştri români, ca purtători de daruri duhovniceşti şi luminători prin vieţuirea sfântă. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit joi, 25 februarie 2016, în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu. Sursa: basilica.ro 

Linkuri la știri:

Predică a PS Sebastian despre sincretism reigios, anticreștinism, distrugerea valorilor 

Educație înseamnă să știi cine ești și încotro te îndrepți

NU desființării Institutului Cantacuzino 

"Binele" de mâine – statistici despre compromiterea criminală a viitorului copiilor noștri

Dezbatere pro și contra homeschooling

 

Mitropolitul Ierotheos Vlachos (interviu) - e nevoie de calm, cumpătare, rugăciune, să nu se creeze schisme în Biserică

 

[…]

„Amestecul teologiei cu politica este o greșeală”

– Care este atitudinea ortodoxă pe care ar trebui să o avem în urma acestui Sinod din Creta: de pocăință pentru neputința celor care au semnat? De revoltă față de ierarhie? De înmulțire a rugă­ciunii, pentru a ajunge la starea luminării?

– Acest subiect este vast și nu poate fi epuizat într-un raspuns succint. Voi sublinia doar caâteva aspecte.

Pentru început, textele pe care le-a adoptat Sinodul din Creta, și mai ales cel intitulat „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine” nu este un text pur teologic, ci unul cel puțin diplomatic. Problema este că din acest text poate să extragă ci­neva diferite fraze și să susțină argumente contrare, de la linia extrem-liberală la linia extrem-conservatoare. Am citit fel de fel de opinii contradictorii, care folosesc diferite expresii ale textului, și acest lucru vădește aspectele problematice ale acestuia.

De textul mai sus mentionat nu sunt mulțumiti nici ortodocșii, nici ceilalți creștini. Pentru că, așa cum știți și dumneavoastră, Papa consideră că el constituie Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și nu poate fi de acord cu faptul că el conduce o Biserică eterodoxă.

Istoria bisericească ne-a demonstrat că, de fie­care dată când în chestiunile teologice se amestecă politica și diplomația, în cele din urmă nu sunt re­alizate dezideratele acestui mod de gândire.

Amintiți-vă că puterea politică în Imperiul Roman Creștin a folosit monoenergismul pentru a acoperi prăpastia dintre ortodocși și monofiziti, așa cum a facut și cu monotelismul. Acest demers pornea de la puterea politică (prin „Ekthesis” și „Typos”[4]), chipurile pentru pacea Imperiului, dar eșua de fiecare dată. La fel s-a întâmplat și cu pseudo-sinodul de la Ferrara-Florența, care a încercat să realizeze unirea Răsăritului cu Apusul prin argumente politice și diplomatice, lucru care a fost condamnat de istorie. Cred că este o greșeală să fie amestecată teologia cu politica, și mai ales cu geopolitica din zilele noastre.

„Gruparile schismatice, în timp, devin eretice”

Amintiți-vă, de asemenea, că de fiecare datâ când în mersul Bisericii aveau loc acțiuni pripite din partea creștinilor zeloți, care, poate dintr-o bună intenție, întrerupeau comuniunea cu conducerea bisericească din acea vreme, ulterior, când Biserica, prin Sinoade Ecumenice, regla problemele și stabilea termeni dogmatici pentru subiecte dogma­tice, atunci grupările schismatice rămâneau schismatice și deveneau și eretice, pentru că o mișcare superficială, odată cu trecerea timpului, se conso­lidează, având consecințe bisericești imprevizibile.

Acest lucru, mai ales, se vede în Orient, așa cum am constatat de-a lungul șederii mele de mai mulți ani în Siria și Liban. Cu alte cuvinte, există grupari creștine foarte active, precum monofiziții, monoteliții etc, care nu primesc dogma Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, după cum, de asemenea, nici dogmele următoarelor Sinoade Ecumenice, adică al V-lea și al Vl-lea. În consecință, o ruptură pornește de la un motiv mi­nor, poate justificat, și de multe ori sfârșește în ere­zie, prin fanatism și argumente „teologice” aparte.

Se vede, deci, că textul respectiv, care se referă la Biserica Ortodoxaă și la restul lumii creștine, nu era gata pentru o hotărâre finală, având multe puncte contradictorii, și de aceea trebuie corectat. Acest lucru a fost susținut de unele Biserici, printre care si Biserica voastra (a României). Asta înseamnă că trebuie să ne luptăm să fie corectat textul și să fie rescris într-un mod teologic și patristic.

Este semnificativ în acest sens exemplul așa-numitei „Mărturisiri a lui Chiril Lucaris“[5](adica mărturisirea prezentată ca fiind scrisă de catre Patriarhul Chiril Lucaris al Constantinopolului, dar cel mai probabil întocmită de către calvini și doar semnată de către Patriarh), care a fost influențată în multe puncte de calvinismul protestant, cu toate că a fost prezentată drept „Mărturisire Răsăriteană a credinței creștine“. A avut loc o discuție amplă asupra acestui subiect, însă creștinii, după emiterea acestei Mărturisiri eretice, nu au ieșit din Biserică, ci s-au luptat să fie anulată, așa cum s-a și întâmplat prin Sinoadele din 1638, 1642, 1672, 1691, care au autoritate universală.

„Biserica este sfințită de către Hristos, nu de către noi”

Consider, deci, că e nevoie de calm, cumpătare, rugăciune ca să nu se creeze schisme în Biserică, pe care cine le creează nu se mântuieste nici prin sân­gele mucenicesc, potrivit Sfântului Ioan Gura de Aur. Biserica este un organism viu, este Trupul lui Hristos și comuniunea îndumnezeirii, și ea însăși va regla problema, odată cu trecerea timpului. Așa cum organismul omului păstreaza alimentele de care are nevoie și le elimină pe cele vătămătoare, la fel se întâmplă și cu organismul dumnezeiesc-omenesc al Bisericii.

Noi, desigur, cu cinstire față de regimul ierarhic al Bisericii, cu smerenie și cuget bisericesc, avem de datoria să venim cu poziții teologice serioase și argumentate, care resping opiniile înșelate, iar Hristos, Care este Capul Bisericii, va păstra curat Trupul Său. De altfel, Biserica este sfințită de către Capul ei, Hristos, iar nu de către noi. Nu noi sun­tem mântuitorii Bisericii, de vreme ce Mântuitor al Bisericii este Hristos, Care s-a răstignit pentru ea, ci suntem mădulare smerite ale Bisericii, care rămânem în ea ca să ne mântuim.

Prin urmare, este nevoie să avem cumpătare, minte luminată, discernamant teologic, cuget bi­sericesc, viață duhovnicească, să trăim într-o atmo­sferă de rugăciune.

Cred că ăn urmatoarea perioadă se vor pronunța și cele patru Biserici care nu au fost pre­zente în Creta, va hotărî în acest sens și Sfântul Munte, cu experiența duhovnicească pe care o au Părinții, vor cugeta cu mai multă maturitate toate Bisericile, vor fi discutate subiectele în mănăstiri, în Facultatile de Teologie, în sinaxe ale clericilor și mirenilor – și subiectul se va clarifica.

Este nevoie de multă atenție, ca nu cumva să ne aflăm în afara Bisericii tocmai atunci când Biserica va îndrepta greșelile teologice ale unora din membrii ei!

 

Fragment din interviul “Martiriul este rod al vederii lui Dumnezeu”

apărut în revista “Familia ortodoxa”, n. 9/ 2016

[ultima parte]

Material realizat de Anca Stanciu

Traducere de Tatiana Petrache

 

 

[4] Ekthesis-ul  imparatului Heraclie (638) poruncea incetarea discutiilor pe tema existentei in Hristos unei singure lucrari (erezia monoenergeta) sau a doua lu­crari (dogma ortodoxa); zece ani mai tarziu (in 648), imparatul Constantin II il intareste printr-un Typos care interzicea, la randu-i, sub amenintarea unor grele pedepse, sa se vorbeasca despre cele doua lucrari si cele doua vointe din Hristos. Constiinta ortodoxa a fost reprezentata atunci de Sfantul Maxim Marturisitorul, impreuna cu ucenicii sai, cei doi Anastasie, si Papa Martin al Romei. (n.red)

[5] In 1629 a aparut o „Marturisire de credinta” cu puternic caracter calvin, atribuita Patriarhului Chiril I al Constantinopolului. Chiar daca conditiile aparitiei ei sunt inca neclare (dar, mai mult ca sigur, semnatura a avut o motivatie politico-diplomatica), Patriarhul Chiril a repudiat ulterior protestantismul, numindu-l „dogma hulitoare”, si a avut o moarte muceniceasca, fiind canonizat in 2009. 

 

Ucenicul Părintelui Arsenie Boca, Părintele David de la Sădinca, a primit Schima Mare

 

Pentru prima dată de când este mitropolit al Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza a acordat, miercuri, schima mare unuia dintre ucenicii lui Arsenie Boca, călugărul David de la Mănăstirea Sădinca (județul Sibiu), chiar în ziua hramului lăcașului de cult, "Înălțarea Sfintei Cruci", în prezența unui sobor format din 12 prelați, înconjurați de peste 600 de credincioși din toată țara. La ceremonie a fost prezent și cel de al doilea schimonah din Mitropolia Ardealului, Calinic, de la Mănăstirea Sâmbăta.

"Este pentru prima dată pentru mine, când am acordat cuiva schima mare și nici nu am mai participat la astfel de rânduială, însă sunt convins că asemenea Părintelui Calinic de la Mănăstirea Sâmbăta, care este și el este schimonah, părintele acesta modest, dar atât de dăruitor de jertfe, popular, care a reușit să strângă atâta lume împrejur, își va continua lucrarea sa, într-o tăcere care o impune schima mare, dar într-o vorbire cu Dumnezeu care îi va da lui șansa de mai lucra în biserica lui Hristos", a declarat Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, satul Sădinca, unde schimonahul David a ridicat Mănăstirea "Înălțarea Sfintei Cruci", "a reînviat duhovnicește prin ridicarea acestei mănăstiri. (...) o activitate pe care a început-o și a desăvârșit-o Părintele David." Părintele David a cerut să primească schima mare, mărturisind, nu o dată în predicile sale, că, la un moment dat, este posibil să se retragă pentru rugăciune, undeva într-un loc pustiu, nelocuit de oameni.

"Părintele David este acum și într-o suferință, o boală, care, după știința medicală, nu-i poate oferi încă mult timp, dar minunea și lucrarea lui Dumnezeu poate să fie mai mare. (...) El a cerut, prin încununarea ascezei în care el trăia, primirea schimei mari", a mai spus ÎPS Laurențiu Streza.

Datorită Părintelui David, Mănăstirea de la Sădinca este unul din cele mai căutate locuri de pelerinaj din județul Sibiu.

Imagini video de la eveniment.

 

sursa: activenews.ro

 

Știri externe - septembrie 2016 (EXT)

 

GRECIA: Informații despre episcopii care nu au semnat unul dintre documentele Sfântului și Marelui Sinod

Documentul "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine" NU a fost semnat în toate cele 4 variantele ale limbilor oficiale (greacă, engleză, franceză și rusă) de către 25 de ierarhi din cei 162 prezenți (2 din Patriarhia Alexandriei, 17 din Patriarhia Serbiei, 4 din Biserica Ciprului și 2 din Biserica Greciei). Dintre aceștia, după cum se vede, o mare parte sunt din Patriarhia Serbiei: 17 din 24 de ierarhi (aproximativ 70%), ceea ce reprezinta mai mult de jumătate din delegația Bisericii Sârbe. Nu apare semnătura PATRIARHULUI IERUSALIMULUI, TEOFIL, în documentul "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine" în limba RUSA!!! ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei a notat doar în documentul în limba engleză, Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine: "Cred în singura Una Sfântă Sobornicească Biserica Ortodoxă" - Sursa: corortodox.blogspot.ro/2016/09/cateva-observatii-asupra-semnaturilor.html

ATHOS: Comunicat al Schitului Prodromu cu privire la Sfântul și Marele Sinod

Schitul Românesc Prodromu a transmis Patriarhiei Române la 2 septembrie 2016, un comunicat în care îşi  exprimă  poziția oficială în legătură cu Sfântul și Marele Sinod din Creta. Orice comunicat sau luare de poziţie care nu conţin ştampila şi semnătura stareţului sunt nule, se arată în comunicat. Redăm mai jos conţinutul acestuia:

Deoarece în ultimul timp au apărut diverse afirmații care se doresc a fi puncte de vedere ale sfântului nostru așezământ, comunicăm următoarele: Schitul Românesc Prodromu își va face cunoscută poziția oficială în legătură cu Sfântul și Marele Sinod din Creta și cu reacțiile legate de acesta doardupă ce se va afla poziția oficială a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos referitor la această temă; Toate afirmațiile făcute până la această dată, în numele Schitului Românesc Prodromu de către orice persoană din afara obștii, în legătură cu evenimentul mai sus menționat, nu reprezintă punctul de vedere al chinoviului nostru în legătura cu acesta. Recomandăm celor interesați să ia în considerație ca opinie publicată a obștii noastre numai pe cea însoțită de ștampila Schitului și de semnăturile întâistătătorului acestui așezământ și ale membrilor acestuia.

CROAȚIA: Vizită istorică a Patriarhului Ecumenic

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic a vizitat Croaţia. În data de 9 septembrie Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a deschis lucrările conferinţei ştiinţifice cu tema: Noi Martiri: perspective polivalente/multiple (Polyperspective II). Evenimentul academic a avut loc la Liceul Ortodox Sârb „Katarina Kantakuzina Brankovic“ din Zagreb şi a fost prezidat de Preasfinţitul Părinte Jovan, Episcop de Slavonia (Biserica Ortodoxă Sârbă). Conform programului vizitei, în decursul aceleiaşi zile, Sanctitatea Sa împreună cu ierarhii şi oficialităţile participante la simpozion au asistat la slujba Vecerniei oficiate în Biserica Sfântul Proroc Ilie din localitatea Mlaka. În data de 10 septembrie, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la suferinţele sfinţilor martiri din Jasenovac, Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, şi Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, au coliturghisit în Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Jasenovac. Din soborul slujitor au făcut parte ierarhi şi clerici reprezentanţi ai altor Biserici Ortodoxe surori. În aceeaşi zi, Patriarhul Bartolomeu a oficiat slujba de sfinţire a Palatului Episcopal din oraşul reşedinţă al Eparhiei Ortodoxe Sârbe a Slavoniei, Pakrac. - Sursa: spc.rs

ITALIA: Conferință internațională depre Martiriu și comuniune

În perioada 7-10 septembrie 2016 are loc la Mănăstirea Bose, din nordul Italiei, a XXIV-a conferinţă internaţională dedicată spiritualităţii ortodoxe, după cum ne-a precizat Ierodiac. Ioan Popoiu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. La acest eveniment ce are loc anual participă peste 200 de conferenţiari şi invitaţi din majoritatea ţărilor europene şi cu precădere reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe surori. Având în vedere actualitatea conflictului din Siria, dar şi din alte părţi ale lumii unde mulţi creştini suferă persecuţii pentru credinţa lor, tema conferinţei de anul acesta este Martiriu şi comuniune. Anul acesta, subiectul conferinţei a fost ales pornindu-se de la actualitatea persecuţiilor împotriva creştinilor. În discursul de deschidere al conferinţei care se va desfăşura pe parcursul a patru zile, stareţul Enzo Bianchi a întărit ideea de martiriu ca mărturisire a credinţei întru Hristos, care chiar dacă se poate încheia printr-o moarte brutală, nu este o dorinţă de mărturisire a morţii, ci a vieţii, căci Hristos este însăşi Viaţa. – Sursă: basilica.ro

VATICAN: Papa Francisc – a ucide în numele lui Dumnezeu este satanic

Papa Francisc a celebrat o slujbă în memoria preotului francez Jacques Hamel - ucis de jihadişti în luna iulie – subliniind că a ucide în numele lui Dumnezeu este "satanic", potrivit EFE şi AFP. "Ce bine ar fi dacă toate confesiunile religioase ar spune: a ucide în numele lui Dumnezeu este satanic", a afirmat Sfântul Părinte, în prezenţa a aproximativ 80 de pelerini din dioceza Rouen (nordul Franţei). "Astăzi, în Biserică, sunt mai mulţi martiri creştini decât în primele secole", a spus papa. Sunt "creştini care suferă astăzi, încarceraţi, torturaţi, ucişi pentru că nu îl reneagă pe Iisus Hristos". "Această cruzime care cere apostazia este - să o spunem pe şleau - satanică", a subliniat Suveranul Pontif. Preotul francez era "un om bun, blând". "În momentul greu pe care-l trăia (...) nu şi-a pierdut luciditatea de a acuza şi de a spune clar numele asasinului său. A spus clar: Pleacă, Satană!". Jacques Hamel a fost ucis în timp ce oficia o slujbă la Saint-Etienne-du-Rouvray, în apropiere de Rouen. Atacul, produs după 12 zile de la atentatul de la Nisa, soldat cu 86 morţi, a produs o emoţie foarte puternică în Franţa, dar şi la Vatican. În urma acestor atentate, Suveranul Pontif l-a primit pe preşedintele francez François Hollande, în audienţă privată, la 17 august şi urmează să primească, la 24 septembrie, zeci de persoane care au fost afectate de atentatul de la Nisa.- Sursă: Agerpres

MEXIC: Un milion de mexicani susțin în stradă familia tradițională

Peste un milion de persoane au ieșit în stradă, sâmbătă 10 septembrie, pentru a se opune față de măsurile „revoluționare” ale președintelui mexican Enrique Peña Nieto, care a propus un proiect de lege care ar permite redefinirea căsătoriei, informează Stiri pentru viață. Demonstranții, care au participat la manifestări în peste 122 de orașe ale Mexicului, i-au (re)amintit președintelui mexican că familia este format din bărbat, femeie și copii, precizează sursa citată. „Reforma instituțională propusă de Președintele Enrique Peña Nieto ar include adopția de copii de către cuplurile homosexuale, educație sexuală care promovează homosexualitatea în școli, operații de schimbare de sex la copii și dispariția dreptului părinților de a-și crește copii conform valorilor în care cred. După anunțarea acestui proiect de lege, partidul de guvernământ al președintelui a pierdut masiv voturi la alegerile locale. Manifestările au fost organizate de Frontul Național pentru Familie (Frente Nacional Por La Familia), care va organiza pe 24 septembrie Marele Marș Național pentru Familie și în capitala Mexico City”, arată Știri pentru viață.

Linkuri la știri:

Crearea unui stat creştin în Orientul Mijlociu (în câmpia Ninive)

Comisie internațională de dialog între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano Catolică

Republica Moldova- Canonizarea Fericitei Maici Agafia 

Ucraina - stabilirea unei Biserici Ortodoxe locale, o prioritate de securitate națională

Danemarca - ridicarea primei biserici fără credință din lume 

Andy Garcia ar urma să îl interpreteze pe Constantin Brâncuși în filmul The Sculptor 

Groapă comună a prizonierilor de război descoperită recent în Rusia 

ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Tradiţie şi ereziile
Concluzii asupra sinodului (întrunirii) din Creta - Pr.dr.Mihai-Andrei Aldea

După ce am încercat să arăt greşelile teologice, abaterile dogmatice şi alte probleme din pregătirea, documentele şi regulamentul aşa-numitului „Sfântul şi Marele Sinod al Ortodoxiei”, am aşteptat, în rugăciune, desfăşurarea lui şi reacţiile ce au urmat.

În aceste clipe cred că pot, cu ajutorul lui Dumnezeu, să trag unele concluzii.

1. ​Au fost prezentate multe mărturii în privinţa organizării şi desfăşurării întrunirii din Creta. Rămâne dovedit absolut clar faptul că nu s-au respectat principiile fundamentale ale unui sinod ortodox: 

a) invitarea tuturor episcopilor ortodocşi din aria dorită a fi acoperită de sinod;
b) privirea şi tratarea lor ca urmaşi ai Apostolilor şi cu puteri egale;
c) libertatea tuturor episcopilor de a vorbi, argumenta, contra-argumenta şi vota;
d) aşteptarea cu răbdare a lămuriri tuturor problemelor teologice înainte de a închide lucrările sinodului (ajungându-se chiar la reluarea lucrărilor sinodului atunci când (re)apăreau nelămuriri);
e) deschiderea sinceră a sinodului către pleroma Bisericii;
f) preocuparea fundamentală de a cunoaşte şi a împlini voia lui Dumnezeu, pentru frământările, problemele şi durerile Bisericii Sale.

2. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a încercat să apere Ortodoxia. Mărturiile directe arată că s-au dat adevărate bătălii din partea Patriarhului şi a Mitropolitului Moldovei, mai ales, pentru a se obţine exprimări cât mai ortodoxe, pentru a se înlătura ambiguităţi şi formulări necanonice etc.; chiar şi mesajul final, cel mai ortodox document cretan – de departe[4] – datorează enorm delegaţiei BOR.

Limitele succesului delegaţiei BOR, lacunele ortodoxe – uneori uriaşe – ale documentelor şi în primul rând riscul uriaş al acceptării îngrozitoarei inovaţii dogmatice şi (ne)canonice a treptelor episcopale şi sinoadelor restrânse mă fac să cred, mai departe, că Biserica noastră ar fi trebuit neapărat să ceară amânarea întâlnirii până la momentul acceptării principiilor sinodalităţii ortodoxe. Şi că acum trebuie să găsească mijloace pentru a obţine ceea ce nu a putut câştiga în Creta, adică păstrarea neschimbată a Învăţăturii lui Hristos, înlăturarea inovaţiilor dogmatice şi celorlalte abateri strecurate sau impuse prin Sinodul din Creta.
 

3. În locul unor discuţii teologice serioase părţile pro-Creta promovează masiv stereotipii şi prejudecăţi, uneori naive sau ridicole, dar adesea extrem de anti-ortodoxe. Câteva dintre ele (cu scurte răspunsuri ortodoxe) sunt:

– „Este primul (mare) sinod ortodox după 1300 de ani”; o afirmaţie fără acoperire, dat fiind că de la Sinodul de la Iaşi până la Sinodul din 878 – amintit şi de Enciclica din Creta – sunt o mulţime de sinoade ortodoxe cu participare largă; mai mult, dat fiind că în Creta vot real au avut doar 10 episcopi nu poate fi considerat un „mare sinod”, ci unul mititel;

– „Nu s-a ţinut în Istambul din cauza ambiţiilor ruseşti”; de fapt au fost motive de securitate clare, iar recentul atentat de la Istambul arată clar că motivele au fost corecte; să crezi că un sinod ortodox internaţional nu ar fi fost în vizorul teroriştilor este cel puţin absurd;

– „Rostul Sinodului din Creta a fost de a arăta lumii puterea şi unitatea Ortodoxiei”; un sinod care are un asemenea rost sau scop este categoric ne-ortodox; scopul sinoadelor este de a apăra până la venirea lui Hristos Învăţătura Sa neschimbată, dar şi slăvirea cea dreaptă a lui Dumnezeu, „în duh şi Adevăr”!; după Cuvântul lui Dumnezeu puterea Ortodoxiei se vede în trăirea ei de fiecare zi, iar unitatea tot acolo (Matei 5.16); rostul sinoadelor este de a rezolva problemele teologice – canonice şi dogmatice – apărute în bisericile locale sau, în cazul sinoadelor ecumenice, în părţi largi ale Bisericii, nu de a promova anumite imagini publicitare;

– „Miza Sinodului din Creta a fost unitatea Ortodoxiei”; afirmaţie de un ridicol total în condiţia în care s-a refuzat participarea tuturor episcopilor, a fost ignorată total pleroma Bisericii, a fost dispreţuită cererea de amânare a unor biserici totalizând mai mult de jumătate din ortodocşii lumii etc.; nu, miza de substanţă a fost, de fapt, încercarea Fanarului de a prelua, anti-canonic, puterea în Biserica Ortodoxă, prin înfiinţarea unui „colegiu episcopal” cu valoare de „colegiu al cardinalilor Ortodoxiei”[5], condus de „Papa de la Istambul”; atribuţiile ne-ortodoxe şi dictatoriale atribuite Patriarhului de Fanar, grupului întâistătătorilor şi „Sfântului şi Marelui Sinod” atestă categoric aceste intenţii; faptul că Patriarhul de Fanar şi secretarul său şi-au permis, după cum atestă mitropoliţi participanţi la Sinodul din Creta, să modifice arbitrar documentele în timpul discuţiilor – şi în afara lor – este numai un exemplu al liniei dictaturii totale spre care Fanarul încearcă să tragă Ortodoxia;

– „Rusia nu a luat parte pentru a nu recunoaşte autoritatea Patriarhiei Ecumenice”; afirmaţia este de trei ori falsă; întâi, pentru că Rusia nu a retractat semnătura sa de pe numeroasele documente pregătitoare prin care recunoaşte această autoritate a Patriarhiei Fanarului; în al doilea rând pentru că motivele invocate oficial de Patriarhia Rusă sunt cu totul diferite, iar pretenţia ca supoziţiile, bănuielile sau prejudecăţile personale (fie ele politice sau de orice altă natură) să fie socotite argumente şi adevăruri este neortodoxă; în al treilea rând, pentru că din punct de vedere politic acceptarea autorităţii Fanarului în cadrul grupului de întâistătători este exact pe linia politicii Moscovei – ca autoritate de stat, inclusiv în raport cu Ortodoxia – şi ar deschide calea către conducerea Ortodoxiei pentru Patriarhia Rusă (e cazul să amintim că un atentat ca cel de pe aeroportul din Istambul ar distruge complet minuscula Patriarhie fanariotă; e nevoie să spunem cine i-ar lua atunci locul?);

– „Patriarhia Antiohiei nu a venit în Creta din cauza conflictului pentru Qatar”; o afirmaţie ruşinoasă – şi vinovată – pentru orice ortodox care o vehiculează, câtă vreme textele oficiale ale Patriarhiei Antiohiei prezintă o largă explicaţie şi argumentaţie a gestului, ca o continuare a unei atitudini ce datează dinainte de conflictul privitor la Qatar; menţionăm doar (în afară de exemplul din acest link:http://lonews.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/22846-comunicat-patriarhia-antiohiei-nu-recunoaste-marele-sinod-ortodox-din-creta.html)  faptul că Patriarhia Antiohiei nu a semnat unele din documentele preliminare şi a ridicat de-a lungul vremii obiecţii la care nu a primit răspuns;

– „Discuţiile privitoare la recunoaşterea Sinodului din Creta sunt un conflict est-vest, un conflict între pro-ruşi (estici) şi pro-greci (vestici)”; afirmaţia este atât de ridicolă încât este greu de categorisit civilizat, câtă vreme ierarhii şi teologii greci sunt primii care s-au ridicat împotriva Sinodului din Creta şi primii care refuză să îl recunoască (un exemplu dintre multe: http://lonews.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/22856-grecia-clericii-calugarii-si-teologii-ortodocsi-de-renume-nu-recunosc-marele-sinod-din-creta.html); atunci când nu este o josnică încercare de manipulare, această frază este doar exprimarea unui rasism extrem care cere ortodocşilor să fie anti-ruşi indiferent dacă poziţia rusească este corectă sau nu şi vrea să determine o reacţie doar prin manipularea acestui rasism (etno-filetism); merită amintit că Patriarhia Rusă a luptat pentru Sinodul din Creta împotriva propriilor credincioşi, preoţi şi chiar episcopi, folosind în această luptă măsuri extreme (şi neortodoxe) şi renunţând la ea doar în urma unei masive opoziţii a pleromei; astfel că poziţia sa de-a lungul anilor şi până în ultimul moment, după aberanta frază a est-vest-ului, a fost categoric vestică…; în fapt, este vorba despre o dispută teologică ortodoxă complexă purtată în toate bisericile locale;

– „Lipsa unor biserici locale nu delegitimează Sinodul din Creta”; de fapt, conform actelor fundamentale, chiar îl delegitimează total, de vreme ce – ne-ortodox! – la bază s-a aşezat doctrina inovaţionistă a unanimităţii![6]; altfel spus, fără unanimitate „Sinodul din Creta” este nul de jure şi de facto, conform propriilor acte pregătitoare şi propriului regulament; iar unanimitatea nu a existat nici măcar la actele preliminare, pe care nu le-au acceptat toate bisericile autocefale, cu atât mai mult la întrunire; deci, exact pe dos, lipsa unor biserici locale delegitimează total Sinodul din Creta;

– „Lipsa unor episcopi sau lipsa votului unor episcopi (absenţi) nu delegitimează ortodox Sinodul din Creta, pentru că şi la (alte) sinoade, chiar ecumenice, nu au venit şi deci nu au votat toţi episcopii şi toate bisericile locale”; acest sofism se bazează pe confuzia intenţionată între interzicerea participării/votării sau boicotul argumentat canonico-dogmatic şi respectiv neparticiparea (implicit şi ne-votarea) din motive neutre; la Sinodul din Efes (449), la Sinodul de la Stejar (403) şi la alte sinoade tâlhăreşti s-a urmărit ca anumiţi episcopi să nu poată lua parte, astfel încât au fost din start invalidate; la sinoadele ortodoxe episcopii care lipsesc o fac din încredere în cei care vin, din lipsă de interes faţă de subiecte sau din alte motive independente de organizatori; deosebirea este gigantică şi, ca urmare, lipsa unor episcopi datorită interzicerii prezenţei lor anulează orice pretenţie de „ortodoxie” a Sinodului din Creta; dacă mai amintim practicile de a forţa tăcerea tuturor criticilor faţă de acest sinod, tipică parabolanilor şi talibanilor, avem încă un argument pentru lipsa de legitimitate ortodoxă a întrunirii din Creta.

– „La Sfântul şi Marele Sinod nu s-au discutat [nu se vor discuta] probleme dogmatice şi canonice şi nu se vor face inovaţii dogmatice şi canonice”; este una dintre cele mai repetate şi dintre cele mai incorecte afirmaţii pe tema Sinodului din Creta; a pretinde că eclesiologia nu ţine de dogme şi canoane este complet ne-ortodox; mai mult decât ne-ortodox, de-a dreptul iraţional, este a pretinde că organizarea Bisericii, criteriile de acordare a autonomiei sau autocefaliei, raporturile dintre pleromă, cler şi sinoade, raporturile dintre sinodalitate şi infailibilitatea Bisericii şi alte asemenea aspecte prezente la Sinodul din Creta nu ţin de eclesiologie; de asemenea, a crede că raporturile Bisericii cu lumea nu ţin de dogmatică – şi de canoane, evident – este complet absurd;

– „Hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod sunt obligatorii pentru toată Biserica”; această afirmaţie este, o spun cu toată tristeţea, eretică şi absurdă; este eretică pentru că nu există nici un mecanism ortodox prin care un alt organ în afară de un sinod ecumenic să poată da hotărâri obligatorii pentru toată Biserica, şi acestea devin obligatorii doar dacă – şi după ce – pleroma Bisericii îl recunoaşte drept ecumenic; iar Sinodul din Creta, după cum au recunoscut toate bisericile participante, nu este un sinod ecumenic; ceea ce face ca acea afirmaţie să vină în directă contradicţie cu eclesiologia ortodoxă neschimbătoare; este o afirmaţie absurdă, întrucât lipsa unanimităţii existenţa Sinodului din Creta vine în contradicţie cu propriul regulament şi cu actele pregătitoare, ceea ce îl face să fie lovit de nulitate totală chiar după propriile principii de organizare şi funcţionare – şi cu atât mai mult sunt lovite de nulitate şi „hotărârile” lui.

Acestea sunt câteva din sintagmele total neadevărate pe care le-au propagat o serie de adepţi fanatici ai Sinodului din Creta, în lipsa unor argumente logice sau factuale.

Mai poate fi amintită aici şi aberaţia desăvârşită – şi profund rasistă – după care

– „Contestatarii Sfântului şi Marelui Sinod sunt pro-ruşi/agenţi ruşi/îndoctrinaţi de ruşi”; afirmaţie care frizează demenţa – responsabil vorbind! – în condiţia în care Patriarhia Rusă a susţinut necondiţionat Sinodul din Creta până în ultimul moment, retrăgându-se doar din pricina episcopilor şi preoţilor care au încetat pomenirea Patriarhului Kiril, exact din pricina politicii pro-sinod a acestuia şi a sprijinitorilor lui (inclusiv Putin); în fapt, înfiinţarea unui „colegiu de cardinali”… scuze, a unui „colegiu de întâistătători” – superiori în drepturi celorlalţi episcopi – având un papă… scuze, un preşedinte cu puteri absolutiste, era puternic agreată de Patriarhia Rusă (care deja are o asemenea practică în teritoriul ei!); rămasă fără credincioşi şi fără resurse, Patriarhia de Fanar putea fi distrusă extrem de uşor, iar odată înlăturată, „Preşedinţia” Ortodoxiei ar fi fost preluată, evident, de către biserica locală având cel mai puternic sprijin politic, adică de Moscova; oprirea participării Patriarhiei Ruse la Sinodul din Creta a fost o mare biruinţă împotriva implicării politicii în Ortodoxie în general şi în Ortodoxia rusă în special, a fost o blocare nu doar a ambiţiilor ne-ortodoxe ale Fanarului, dar şi ale unor politicieni ruşi (cu sau fără reverende) şi poate să deschidă calea către înlăturarea unor practici neortodoxe introduse în spaţiul rusesc în secolul al XVIII-lea.

4. Existenţa Sinodului din Creta este o ruşine pentru Ortodoxie. Acesta a fost organizat după principii ne-ortodoxe, cu încălcarea flagrantă a dogmaticii şi canonicii eclesiale, cu anularea principiului ortodox fundamental al egalităţii episcopilor, într-un total dispreţ faţă de pleroma Bisericii.

În acelaşi timp, el este o victorie pentru Ortodoxie, exact prin nereuşitele lui. Întrunirea lui prin încălcarea propriului regulament de organizare şi funcţionare, întrunire forţată şi grăbită, l-a făcut să fie lovit de nulitate chiar şi după propriile reguli. Totodată, el a dat prilejul unor mărturisiri puternice, după modelul Sfântului Marcu al Efesului, a trezit conştiinţa multora şi a adus la suprafaţă probleme grave ce musteau până acum prea departe de lumină.

Vom arăta îndată cele mai mari dintre aceste probleme, aşa cum au fost ele evidenţiate de către cele întâmplate înainte de, în timpul şi după Sinodul din Creta. Concluziv, se poate constata faptul că bazele organizării acestui sinod şi a documentelor lui sunt constituite de teologia eterodoxă a ecumenismului,clericalismului şi etno–filetismului. Astfel,

4.1. Etno-filetismul[7] şi clericalismul[8] sunt sursa fundamentală a născocirii „treptelor episcopale” (cele trei amintite de noi la punctul 1); etno–filetismul a alimentat lupta pentru putere a Fanarului (şi altor biserici locale) şi, în combinaţie cu clericalismul – care a adus aroganţa poziţiilor administrative la nivelul anulării egalităţii dintre clericii de pe aceeaşi treaptă harică – a produs fractura între tradiţia eclesiologică ortodoxă şi cele trei trepte episcopale ale Sinodului din Creta.

4.2. Etno–filetismul şi ecumenismul (care nu este altceva decât o negociere comercială a credinţei[9]) sunt la baza respingerii prezenţei bisericilor autonome; paradoxal, ruşinos şi vinovat este faptul că au fost acceptaţi observatori eterodocşi – inclusiv în spaţiul şi activităţile liturgice ale Sinodului din Creta, iarăşi practică total ne-ortodoxă şi unică în Istoria Bisericii[10] – dar au fost respinşi categoric circa 500 de episcopi ortodocşi.

Adevărul este că toate disputele privitoare la jurisdicţia locală aparţin combinaţiei între cele două concepţii, etno–filetismul şi ecumenismul, cu unele nuanţe clericaliste; dacă s-ar respecta principiul fundamental ortodox al organizării Bisericii după structura statului în care aceasta fiinţează s-ar limpezi repede lucrurile în multe ţări (Italia, Franţa, Spania, Germania, Marea Britanie, Moldova, SUA etc.) prin organizarea ortodocşilor din cuprinsul lor în biserici naţionale (sau statale, dacă preferăm să le spunem aşa), după cum este firesc pentru Ortodoxie; dacă s-ar respecta principiul fundamental al slujirii în limba credincioşilor – principiu, de altfel, biblic – multe alte certuri jurisdicţionale ar înceta.

Merită amintit aici că egalitatea episcopilor şi libertatea de asociere a episcopiilor era atât de clară în primele secole creştine încât într-un singur stat, România (aka Imperiul Roman) găsim în secolul IV d.Chr. cel puţin şapte biserici autocefale (a Ierusalimului, a Antiohiei, a Alexandriei, a Romei, a Constantinopolului, a Armeniei, a Ciprului), altele nefiind prea departe de acest statut. La ele se adăugau Biserica din Gruzia, cea din Persia, cea din India, cea din Etiopia etc. Contradicţia cu setea de putere şi jurisdicţie a multor biserici locale de astăzi este zguduitoare. Consecinţele, de la suprapuneri de episcopi ortodocşi în aceleaşi localităţi, provincii şi ţări, până la nenumărate neînţelegeri, dispute, mutări de la un episcop la altul – adesea total anti-canonice, dar îndreptăţite de dragul „creşterii episcopiei” etc. – sunt îngrozitoare şi străine unei adevărate trăiri ortodoxe. Lipsa de ortodoxie a Sinodului din Creta în această privinţă este mai mult decât zguduitoare.

4.3. Clericalismul, ca autoritarism care nu acceptă nici egalitate, nici răspunderea în faţa treptelor „inferioare”, dar şi ecumenismul (ca negoţ religios acoperit prin discursuri pietiste) au determinat de-a lungul deceniilor secretizarea pregătirii „Sinodului Panortodox” redenumit „Sfântul şi Marele Sinod”.

Afirmaţiile pro-Creta privind aşa-zisa publicare a materialelor pe temă sunt profund necinstite.

În primul rând, în timpul comunismului asemenea materiale erau quasi-necunoscute chiar şi clericilor sau teologilor care nu erau implicaţi în discuţii, cu atât mai mult pleromei Bisericii.

În al doilea rând, chiar şi după căderea comunismului materialele în cauză au fost publicate rar, în tiraje limitate, difuzate în cercuri restrânse, fără mediatizare, fără dezbatere publică.

În al treilea rând, de câte ori cineva, ajungând să parcurgă materialele sau să afle conţinutul lor, încerca să le pună în discuţie critic era redus la tăcere. Chiar şi în cazul în care era vorba despre teologi de cel mai înalt nivel, care participaseră ani de zile la discuţiile ecumeniste şi ale căror concluzii negative ar fi trebuit să fie ascultate cu cea mai mare grijă (cazul Părintelui Dumitru Stăniloae, de pildă). În cel mai blând caz se folosea pretextul „sunt documente în discuţie, nu sunt finale, nu are rost să le discutăm acum, în această formă”.

Pentru ca atunci când s-au declarat formele finale să se pretindă că „nu pot fi discutate pentru că sunt forme finale şi nu pot fi modificate”![11]

Dincolo de această contradicţie avocăţească şi total neortodoxă, rămâne faptul că pleroma Bisericii nu a fost nici înştiinţată şi nici consultată în privinţa pregătirilor a ceea ce avea să devină „Sinodul din Creta din 2016”.

Iar această practică se încadrează perfect practicii aşa-zisului „dialog ecumenic” (corect, ecumenist), care a dus la dezvoltarea în timp a ceea ce chiar practicanţii au numit „theologia oecumenica”, un nou tip de teologie, eterodoxă, în care pleroma Bisericii nu a avut niciun cuvânt de spus.

Trebuie recunoscut public faptul cunoscut de oricare cleric şi credincios practicant: orice dialog intra-ortodox în privinţa „dialogului ecumenic” [de fapt, ecumenist[12]] a fost sabotat sistematic, atât pe principii clericaliste cât şi comerciale; de la mituiri cu plecări în străinătate sau funcţii până la ameninţări şi sancţiuni, s-au folosit toate mijloacele ne-ortodoxe pentru a se opri orice discuţie cinstită, deschisă, ortodoxă, frăţească pe această temă. Predicile, conferinţele, interviurile şi scrierile anti-ecumeniste ale unor părinţi ca Iustin Popovici, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Iustin Pârvu şi alţii asemenea au fost practic îngropate, promovându-se în schimb, forţat şi neortodox, un singur punct de vedere, cel pro-ecumenist.

Ca urmare „theologia oecumenica” a intrat în limbajul şi mentalitatea multor teologi şi studenţi ortodocşi, a multor clerici ortodocşi, fără a se respecta principiile fundamentale ale consultării sinodale deschise şi clare, fără a respecta principiul fundamental al consultării pleromei Bisericii.

Ceea ce a dus şi la bazele anti-ortodoxe ale organizării şi funcţionării Sinodului din Creta.

4.4. Acestea, de altfel, sunt singurele roade reale ale ecumenismului!

În o sută de ani de „dialog ecumenic” [de fapt, ecumenist] singurele roade – Hristos ne-a cerut să judecăm asemenea lucruri după roade! –, şi repetăm, singurele roade sunt infiltrarea în Biserică a unor sisteme de gândire şi a unor termeni străini Ortodoxiei.

Nu s-au apropiat de Ortodoxie nici Anglicanismul, nici alte culte ci, dimpotrivă, au introdus noi şi noi inovaţii dogmatice, canonice şi liturgice, îndepărtându-se şi mai mult de Învăţătura Ortodoxă. Şi atrăgând în mişcarea lor centrifugă ortodocşi – teologi sau nu – într-un sens exact opus rostului declarat al ecumenismului. Ceea ce arată că aşa-zisul dialog ecumenic nu este doar sterp, ci de-a dreptul dăunător.

În faţa acestei realităţi Patriarhia de Fanar, cea care a impus organizarea – pripită, forţată şi ne-regulamentară – a Sinodului din Creta, a îndrăznit totuşi să laude şi să promoveze mai departe ecumenismul, fără absolut nicio explicaţie logică şi/sau ortodoxă, fără nici una din observaţiile critice minim necesare, fără propunerea unor soluţii pentru rezolvarea sterilităţii aşa-zisului dialog, fără a putea prezenta măcar o realizare ortodoxă în cadrul lui; lăudare şi promovarea pe mai departe a ceea ce sfinţii secolului XX, de la Justin Pârvu sau Paisie Aghiorâtul şi până la Justin Popovici sau Ioan Maximovici, au osândit limpede şi categoric, repetat şi profund argumentat, s-a făcut în Creta, de către Patriarhia de Fanar doar pe temeiul unui limbaj de lemn tipic ecumenist; obţinând o inexplicabilă aderenţă din partea celorlalţi participanţi, cu excepţia notabilă – şi remarcabil superioară celei de la Ferrara-Florenţa a cel puţin şase episcopi (dacă nu cumva avem o falsificare a prezentării situaţiei şi numărul opozanţilor este, de fapt, şi mai mare[13]); nici nu mai stăruim aici asupra ereziei de a administra, făţarnic şi anti-ortodox, o Sfântă Taină cuiva care nu crede în ea, sau asupra altor alunecări din documentele adoptate, toate subsumate, în fapt, celor prezentate până acum (şi în primul rând influenţei masive a celor trei mari rătăciri, ecumenismul, etno–filetismul şi clericalismul).

Prin toate aceste aspecte Sinodul din Creta a scos la iveală răul imens făcut Bisericii de felul în care s-au desfăşurat atât aşa-zisul dialog ecumenic dar şi pregătirile aşa-zisului Sinod Panortodox.

Dacă la sinodul de tristă amintire de la Ferrara-Florenţa căderea din Ortodoxie a fost impusă din afară, inclusiv prin forţă brută, la noua Ferrara-Florenţa, adică la „Sinodul din Creta”, căderea a venit prin infiltrarea în Biserică a învăţăturilor anti-ortodoxe ale ecumenismului, clericalismului şi etno–filetsmului.

Patriarhia de Fanar s-a situat, din păcate, în poziţia conducătoare a unei tabere teologice care urmăreşte schimbarea fundamentală a eclesiologiei ortodoxe şi altor aşezări dogmatice şi canonice veşnice. Învăţăturile străine susţinute de ea marchează o cădere pe care o privim ca fiind chiar mai gravă decât aceea din timpul unionismului de la Ferrara-Florenţa, pentru că nu reprezintă „doar” o uniune cu o altă religie pe baza unui „minim” de puncte, ci alterarea fundamentelor Bisericii, astfel încât orice modificare teologică poate fi impusă dictatorial.

Vindecarea este şi acum aceeaşi ca şi atunci:

5. Se impune respingerea Sinodului din Creta care, în ciuda neparticipării multor biserici, în ciuda hotărârilor unor sinoade naţionale – ca cel al Bisericii Greciei sau cel al Antiohiei – şi în ciuda luptei unor delegaţii – precum cea a Bisericii Ortodoxe Române – a fost şi rămâne un exemplu strălucit de anti-sinod sau de sinod anti-ortodox.

Se impune categoric necesitatea renunţării, clar şi asumat, la clericalism, etno–filetism şi ecumenism şi revenirea la principiile eclesiologice ortodoxe pe toate planurile.

Este absolut necesar un sinod ecumenic organizat pe aceste baze ortodoxe, un sinod bazat pe consultarea pleromei în privinţa documentelor şi problemelor ce urmează să fie dezbătute şi pe egalitatea în participare, exprimare şi vot a tuturor episcopilor ortodocşi.

Retragerea din CMB şi din alte asemenea manifestări ecumeniste, precum şi iniţierea unui dialog pentru organizarea canonică a bisericilor locale din Apus – Franţa, Germania, S.U.A. etc. – cu asigurarea nevoilor fiecărui neam din hotarele statelor respective sunt paşi necesari şi demni de poziţia B.O.R.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române poate şi trebuie să joace un rol hotărâtor în aceste privinţe. După ce a încercat, fără succes, să îndrepte lucrurile prin colaborare cu astăzi evident ne-ortodoxa Patriarhie a Fanarului, este în punctul din care nu poate merge decât fie către delimitarea de aceasta şi alunecările ei, fie către – ferească Dumnezeu! – alăturarea în cădere cu aceasta. Ceea ce nădăjduim să nu se întâmple în veci!

 

Mulţumind lui Dumnezeu pentru toţi cei care au muncit şi au luptat pentru Ortodoxie în pregătirea, amânarea, desfăşurarea şi respingerea Sinodului din Creta, mulţumind lui Dumnezeu pentru ieşirea la iveală a ereziilor ce musteau până acum făţarnic în Biserică,

ne rugăm Lui spre îndrumarea tuturor celor care Îl iubesc, astfel încât să rămână mai departe mădulare vii ale Bisericii pe care porţile Iadului nicicând nu o vor birui. (Sursa: Atitudini nr.45/2016)

Cu dragoste, credinţă şi nădejde,

Preot al lui Hristos,

Mihai-Andrei Aldea, preot slujitor în mănăstirea Paltin Petru-Vodă

NOTE:

[1] Conform Mitropolitului Irineu de Backa, Irineu, “toată diferenţa dintre un episcop ortodox şi un observator eterodox, la Sinod, a fost că primul putea lua cuvântul, pe când cel de-al doilea nu, însă niciunul dintre ei nu putea decide asupra niciunei chestiuni.”.

[2] Simpla şi vaga menţiune făcută în Mesajul Sinodului din Creta, este îndreptată spre exterior şi nu atinge – cu atât mai puţin rezolvă – problema interioară a martiriului şi consecinţelor lui. Este foarte departe de a fi o „grijă profundă”, de vreme ce nu a produs nici măcar un document pe subiect, iar Patriarhia martirică a Antiohiei nici măcar nu a fost menţionată. Nu s-au menţionat persecuţiile comuniste şi nu au fost lăudaţi, aşa cum era firesc, martirii acestei încă neîncheiate persecuţii (care cel puţin în România încă merge mai departe).

[3] Nici măcar nu a fost atinsă problema grupărilor masonice şi a încercărilor de infiltrare în şi controlare a bisericilor locale şi a Bisericii în general, cu toate că poziţiile pe temă ale Bisericii României şi Bisericii Greciei ar fi îndreptăţit această preocupare. Nu s-a atins problema grupărilor centrifuge care, în temeiul abaterilor de la Ortodoxie a multor ierarhi, tind să creeze structuri schismatice tot mai numeroase. Nu s-a atins problema impunerii de către state a unor politici publice şi educaţionale anti-ortodoxe şi anti-creştine. Etc., etc., etc.

[4] De fapt punctele atinse de Mesaj, departe de a fi lămurite de Sinodul din Creta (multe fiind total ignorate de discuţiile purtate în cadrul lui, altele foarte neclare) ar fi trebuit să fie teme de sine stătătoare şi chiar puncte de plecare în organizarea şi lucrările sinodului…

[5] De fapt, Mitropolitul Irineu de Backa foloseşte termenul „adunare de papi”…

[6] Niciodată în istorie sinoadele nu au fost organizate şi nu au votat pe principiul unanimităţii. Principiul egalităţii episcopilor – negat de Sinodul din Creta şi organizatorii lui – a fost completat de acela al dezbaterilor teologice profunde şi oricât de lungi era nevoie, clarificările ducând la o majoritate categorică în temeiul căreia se dădeau hotărârile. Niciodată, repetăm iar şi iar, niciodată nu a existat acest principiu absurd al unanimităţii. Culmea este că a fost încălcat chiar de către cei care l-au impus.

[7] Etno-filetismul este rătăcirea prin care sentimentele naţionale sunt puse mai presus de Credinţa lui Hristos, devenind primordiale în alegeri care ar trebui făcute pe criterii ortodoxe, nu etniciste. Printre manifestările etno-filetismului se numără folosirea credinţei ca mijloc de deznaţionalizare, impunerea limbii naţionale în Biserică şi celor care au altă limbă (încălcându-se poruncile biblice în această privinţă!), folosirea sentimentelor naţionale pentru extinderea jurisdicţiei în ţări străine (aşa cum se întâmplă în Franţa, Germania, SUA etc., unde, strict pe criterii etno-filetiste, structurile ortodoxe se suprapun cu totul necanonic) etc.

[8] Clericalismul este tendinţa de a impune un primat ierarhic neortodox. În Ortodoxie treptele preoţiei încep, de fapt, cu catehumenii, care nu fără harul lui Dumnezeu sunt în chemarea lor către Biserică, şi urcă mai departe prin mireni, monahi, citeţi, ipodiaconi, diaconi şi preoţi până la treapta episcopiei, într-o continuitate organică (mărturisită repetat de Sfintele Scripturi şi, ulterior, de către Sfinţii Părinţi şi Sinoadele Ecumenice, precum şi de către toţi continuatorii lor până în veac). Prin contrast, clericalismul înlătură parţial sau fundamental organicitatea Bisericii şi continuitatea treptelor, transformându-le în caste cu autoritate discreţionară faţă de cele socotite „inferioare”. Răspunderea treptelor unele faţă de altele este înlocuită printr-o simplă şi dictatorială subordonare a celor de jos faţă de cele de sus. Consecinţele sunt cumplite, iar născocirea unei diviziuni chiar şi la nivelul episcopilor – în cele trei clase arătate de Sinodul din Creta – este doar un exemplu între multe.

[9] Pentru a dovedi falsitatea ecumenismului ca aşa-zis mijloc de înţelegere între religii, să observăm doar două fapte. Primul, existenţa unor sisteme foarte bune de înţelegere inter-religioasă – cu toate limitele necesare unei vieţi sociale sănătoase – mult înainte de apariţia ecumenismului, dar total ignorate de acesta şi adepţii lui. Moldova secolului al XVII-lea este un exemplu, fiind un loc în care de la ortodocşi la mozaici şi de la monofiziţi la catolici toţi cetăţenii îşi exercitau liber cultul (inclusiv la nivelul, necesar, de confruntare ideologică de bun-simţ). Al doilea, realitatea că înţelegerea între religii presupune existenţa lor, nu dizolvarea lor într-o ciorbă „comună”, o mega-corporaţie religioasă ambiguă şi monopolistă, aşa cum preconizează ecumenismul.

[10] Ar trebui să reluăm aici faptul că orice sinod adevărat – şi mai ales ecumenic – începe de la recunoaşterea canoanelor sinoadelor ortodoxe anterioare, începând cu Canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sinoadelor Ecumenice. Această recunoaştere este absolut necesară pentru a aşeza în Ortodoxie şi sinodul respectiv şi lucrările lui. La Sinodul din Creta această recunoaştere iniţială a lipsit, ceea ce îl aşează în afara Ortodoxiei, fapt dovedit categoric de prezenţa total necanonică, total neortodoxă şi cu totul fără precedent în istorie, a reprezentanţilor unor religii străine în spaţiul cultic ortodox, în timpul serviciilor religioase ortodoxe. Prezenţă refuzată, în acelaşi timp, episcopilor ortodocşi „de rangul trei”, care nu au avut voie nici măcar să vină la acest sinod. Bazele eterodoxe ale Sinodului din Creta nu pot fi substituite de Mesajul dat la insistenţele B.O.R.

[11] Pretext invocat repetat de Patriarhia de Fanar în 2016, inclusiv în privinţa „Regulamentului de organizare şi funcţionare…” a Sinodului din Creta, declarat şi el imposibil de modificat, dar încălcat categoric prin organizarea întrunirii în ciuda lipsei unanimităţii prevăzute de acelaşi regulament.

[12] Denumirea de dialog ecumenic este anti-ortodoxă şi se bazează pe amestecarea teologiei ortodoxe cu teologia protestantă. În vreme ce ecumenic înseamnă în teologia ortodoxă a toată Biserica lui Dumnezeu, adică a toată Biserica Ortodoxă – pentru că, evident şi elementar, Biserica este definită prin şi de Învăţătura lui Hristos – în eclesiologia protestantă sunt pretinşi a face parte din „Biserică” toţi cei care pretind că ar „slăvi pe Iisus”, indiferent de apartenenţa lor religioasă şi oricât de îndepărtat de Unul Iisus Hristos, Omul-Dumnezeu, ar fi acela slăvit de ei (în multe cazuri imaginea lui „Iisus” fiind în parte sau fundamental reluarea unor erezii de demult, de la dochetism la arianism). Această concepţie protestantă a avut iniţial ca rol să atenueze sofistic izbitoarea contradicţie între pretenţia garanţiei prezenţei Duhului Sfânt în interpretarea liberă a Scripturii şi învăţăturile divergente ce s-au născut din aplicarea pretenţiei. Ulterior, a devenit mijlocul prin care, sub numele de „dialog ecumenic”, s-a încercat scăderea tensiunilor dintre cultele neo-protestante americane şi realizarea unei „unităţi în diversitate” făţarnice, cu totul inacceptabilă ortodox. Pentru că între a accepta dreptul celuilalt de a greşi sau păcătui şi a declara bune greşeala şi păcatul este o prăpastie similară celei dintre mântuire şi osândire. Ca urmare, nu se poate socoti că este vorba în aşa-zisa „Mişcare Ecumenică” (denumire protestantă) şi în aşa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” (denumire protestantă) despre un „dialog ecumenic”, posibil ortodox strict în Biserica Universală, ci despre un „dialog ecumenist”.

[13] Deja s-au prezentat în presa ortodoxă noi nume de ierarhi care nu au semnat… Iată că, deşi am avut răbdare să aşteptăm informaţiile post-sinod, date noi continuă să apară. Dovedind mereu aceeaşi problemă a depărtării de Ortodoxie a Sinodului din Creta, inclusiv la nivel declaraţiilor publice.

Mai mult, la câteva zile după ce am terminat forma primă a acestei mărturisiri, observăm că numărul episcopilor sârbi şi de altă naţionalitate care nu au semnat documentul „Relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” este mult mai mare decât se ştia (http://lonews.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/22904-marele-sinod-din-creta-noi-dezvaluiri-privind-semnaturile-oficiale.html).

Dat fiind că lumina nu are părtăşie cu întunericul şi Adevărul nu are părtăşie cu minciuna, practicile cretane de ascundere şi alterare a adevărului, aflate pe o linie prooroceşte criticată biblic (Tit 1.12 ş.u.), dovedesc tot mai puternic lipsa de Ortodoxie a organizării, desfăşurării şi prezentării Sinodului din Creta în faţa lumii.

 

 

Între ecumenism și antiecumenism - Gheorghe Fecioru

 

Dezbinarea rămâne, cel puţin în momentul de faţă, cel mai mare păcat şi cea mai dureroasă tară a poporului român. Invidia şi judecata aproapelui – întemeiate pe o credinţă hipertrofiată în propriul punct de vedere, şi mai ales pe o tragică frustrare a unei nedeveniri personale – ne determină pe noi, românii de astăzi, să ne surpăm unii altora lucrarea, luptându-ne între noi. Tragic fapt: românii, născuţi ca popor creştin pentru veşnicie, au ajuns astăzi să se piardă într-un adevărat război fratricid.

Una din ultimele polarizări ale spiritului românesc, mai nocivă decât toate celelalte, este subordonarea unora dintre credincioşii Bisericii noastre într-una din poziţiile antinomice ale binomului ecumenist-antiecumenist. Mai rea, pentru că-i desparte pe cei de aceeaşi credinţă, dar şi pentru că, prin astfel de polarizări, se nesocotesc cu totul poruncile evanghelice, în numele cărora se luptă.

„Ecumenistul” este deja un personaj cunoscut creştinilor practicanţi. Este de cele mai multe ori un om cu studii teologice şi în străinătate (dar nu neapărat), este aproape întotdeauna într-o poziţie semnificativă fie pe scara instituţională a Bisericii, fie în ierarhiile şcolii teologice. Sunt oameni expuşi cumva, prin poziţia lor, la un contact diplomatic cu străinii, cu cei de altă credinţă, şi presaţi de instanţele politice ale vremii să facă posibil şi pozitiv dialogul cu aceştia. De la Cuza încoace, cam tot timpul am fost forţaţi să purtăm acest așa-zis „dialog”, fie pentru că cei ce ne conduceau ţara erau catolici, fie pentru că, mai târziu, sub comunism, aceasta era politica de Partid dictată de la Moscova. După 1990, directivele politice nu s-au schimbat prea mult.

Cât de mult cred ei în acest „dialog” e însă o altă discuţie. Pe un mitropolit grec, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice în multe dialoguri şi mare profesor de Drept, Panteleimon (Rodopoulos), l-am auzit odată povestind cum decurg dialogurile ecumenice: „Trebuie să dialogăm, că astea sunt vremurile – dar ce să dialoghezi, de pildă, cu lutheranii, care nu mai au nici o teologie?! Discuţi un an de zile un articol din Crez, te mai plimbi puţin, mănânci o masă bună şi te întorci acasă”. Pentru majoritatea, la atât se rezumă ecumenismul – căci, în esenţa lui, este o directivă politică şi, drept urmare, un act diplomatic al instituţiilor bisericeşti.

Pe cealaltă baricadă se distinge tot mai clar profilul „antiecumenistului”. Aici nu l-am include pe cel ce luptă cu discernământ şi argumente teologice pentru apărarea dreptei-credinţe (cum este, de pildă, profesorul de dogmatică Dimitrios Tselenghidis de la Facultatea de Teologie din Thessalonic), ci pe cei care-şi fac o profesiune de credinţă, un scop în viaţă din lupta antiecumenistă. Revoluţionari de profesie, aceştia parcă se bucură când cineva face o afirmaţie sau un gest interpretabil ca ecumenist, se bucură să-l poată stigmatiza, să-l împroaşte cu invective, dovedindu-și astfel „importanţa”. Poate că la unii dintre ei buna-intenţie nu poate fi contestată, dar lipsa discernământului şi a maturităţii teologice şi eclesiologice a unui astfel de demers produc un efect cu totul contrar.

Deşi situate pe poziţii teologice într-un fel antagonice, cele două clase se întâlnesc însă undeva, şi anume în abordarea teologică de tip varlaamit. Atât atitudinea teologică (fie ea laxă sau zelotistă), cât şi natura controversei au mai multe în comun cu lupta de idei de natură ideologică decât cu însuflarea Duhului Sfânt, venită din multa rugăciune, curăţirea patimilor şi luminarea lui Dumnezeu. De asemenea, e cert că ambele atitudini sunt, într-un fel, consecinţa unei eclesiologii zdruncinate din temelii de dominaţia secularismului impus de politic în Biserică, prin care devine aproape imposibil dialogul care să aducă la un numitor comun pliroma bisericească – ierarhi, preoţi şi credincioşi.

Un Sinod nici „mare”, nici „sfânt”

Toate aceste tare duhovniceşti şi eclesiologice au fost scoase la iveală de mult-controversatul Sinod din Creta. Nu-i spunem „mare”, căci au lipsit patru Biserici – nu pentru că nu au putut să ajungă, ci pentru că au ridicat obiecţii privind subiectele discutate şi organizarea. Nu-i spunem „sfânt”, pentru că în cadrul lui s-au făcut interpelări injurioase și presiuni, iar la sfârşit a fost impus pentru a fi semnat un document care nu fusese complet discutat în plen. De altfel, se pare că Sinodul nu a fost organizat pentru a se discuta problemele importante cu care se confruntă astăzi Biserica – cum ar fi cele liturgice şi eclesiologice, sau chiar dialogul teologic intern –, ci mai mult pentru a se asigura deschiderea unui dialog teologic cu celelalte confesiuni creştine. Poate că fostul ambasador S.U.A. în Yemen, Arthur H. Hughes, are dreptate când susţine implicarea politică a Patriarhului Ecumenic Bartholomeu, principalul organizator al acestui Sinod[1].

În ceea ce priveşte rezultatele Sinodului, s-ar putea spune că a fost un eşec, după cum observă acelaşi analist american. În mod cert, hotărârile sale sunt destul de departe de ceea ce se intenţionase – într-un sens pozitiv, însă, pentru noi. Pogorămintele privind postul nici nu au mai intrat în discuţie, prin intervenţia hotărâtă a ierarhilor noştri, iar Enciclica este cât se poate de ortodoxă, căci a recunoscut două sinoade care au punctat în mod decisiv diferenţele dogmatice dintre noi şi catolici: Sfântul Sinod al Patriarhului Fotie (879-880) şi Marile Sinoade convocate în timpul Sfântului Grigorie Palamà (1341, 1351, 1368).

În discuţie rămâne însă documentul privind relaţiile Bisericii Ortodoxe cu celelalte confesiuni creştine. În acest text se constată uşor lupta dusă de apărătorii Ortodoxiei cu cei care susţin ecumenismul. Limbajul este plin de echivoc. Deşi la început se afirmă că Biserica cea Una este cea Ortodoxă, pe parcursul documentului se vorbeşte despre „refacerea unităţii creştine” sau despre „unitatea pierdută a creştinilor” – concepte cel puţin discutabile din punct de vedere dogmatic. De asemenea, textul a ţinut să asigure buna desfăşurare a dialogului ecumenic, de parcă acesta ar fi fost cel mai important deziderat al acestui Sinod!Aici se poate vedea că această secţiune a fost, în mod foarte probabil, impusă din exterior.

De cealaltă parte, antiecumeniştii de profesie au început să propovăduiască cu multă vehemenţă apropiatul sfârşit ecumenist al Bisericilor participante. Unii au cedat atmosferei apocaliptice şi și-au întrerupt comuniunea cu proprii ierarhi. Alţii, tulburaţi la culme, ameninţă că o să le urmeze în curând. Tonurilor joase, însuflate de Duhul Adevărului şi al Păcii, le-au fost preferate strigătele de luptă şi invectivele, atacurile la persoană şi ameninţările care au umplut Internetul. Cei care înainte de Sinodul din Creta nu au reuşit să facă o analiză teologică a textelor propuse pentru a fi votate, ca să-şi comunice astfel amendamentele propriilor ierarhi, acum s-au transformat în cruciați ai dreptei-credinţe, militând mai curând pentru ruperea comuniunii decât pentru comunicarea unitară şi duhovnicească a dezacordului lor, ca popor credincios, față de anumite lucruri din cele votate.

Strategia lui „dezbină şi stăpâneşte”

Nu este oare grăbită o asemenea reacţie şi oarecum suspectă în ce privește raţionalitatea şi chiar buna-intenţie a unora din cei care au adoptat-o?

Noi credem că este disproporţionat de mare în raport cu ce s-a întâmplat, mai ales în condiţiile în care sinodalii români au fost printre cei mai conservatori de-a lungul Sinodului, astfel încât mai multe hotărâri sau accente neortodoxe nu au putut trece datorită lor. Este forţată sau suspect de grăbită din cel puţin alte două motive.

În primul rând, acest Sinod nu are nici o putere dacă nu va fi recunoscut de absolut toate Bisericile ortodoxe locale. De acest lucru ne cam îndoim, atâta timp cât patru Biserici nu s-au prezentat tocmai pentru că nu erau de acord cu anumite teme propuse, cât şi cu organizarea. Cum or să recunoască Sinodul, atâta timp cât s-au declarat împotriva organizării lui? Pe de altă parte, înseşi Bisericile participante trebuie să-l recepteze la nivelul propriului Sinod şi al pliromei bisericeşti. Dar şi dacă, prin absurd, s-ar face aceste recunoaşteri, credeţi că atâta timp cât ierarhii înşişi nu au fost de acord cu documentul îl vor avea la inimă pentru a-l transforma în dreptar de credinţă?

Ne îndoim că acest Sinod va fi pomenit ca „Mare şi Sfânt” în istoria Bisericii, iar dacă aşa vor sta lucrurile, de ce să creăm o astfel de dezbinare în Biserică, cum numai în perioada schimbării calendarului s-a mai produs? Oare nu s-ar putea să fi fost chiar acesta unul din scopurile ascunse ale promotorilor acestui Sinod – cel de a aduce tulburare şi confuzie în Biserica lui Hristos, prin subtila înrâurire a agenţilor de influenţă, care sunt peste tot infiltrați astăzi?

Al doilea motiv pentru care credem că este exagerată o asemenea reacţie este acela că, cel puţin în ultimul deceniu, ecumenismul a intrat într-o mare criză. Confesiunile anglicană şi protestantă s-au îndepărtat atât de mult de ceea ce mai poţi numi creştinism, încât nici cei mai ecumenişti dintre ortodocşi nu mai pot avea curajul să propună o unire cu ei. Gândiţi-vă că, în rândul acelora, majoritatea recunosc şi practică preoţia femeilor – şi chiar episcopia lor – şi recunosc căsătoriile între homosexuali, având chiar preoţi homosexuali declaraţi şi căsătoriţi(!). Pe de altă parte, bisericile catolicilor, ca şi ale protestanţilor, sunt în marea lor parte goale, și nu mai au preoţi care să slujească nici măcar credincioşilor care le-au mai rămas. Cu cine să faci ecumenism?! Dacă renunţă la filioque, la teoriile varlaamite şi la primatul papal se poate începe orice discuţie cu catolicii – altfel, din toată filosofia dialogului ecumenic nu va rămâne decât o simplă diplomaţie.

Având în vedere toate acestea, nu credem că ecumenismul mai are vreun viitor, cel puţin în actualul context – lucru pe care l-au înţeles şi cei care au împins din spate organizarea acestui Sinod, şi pe care, probabil, l-au constatat şi mai bine la încheierea lui. Conştiinţa ierarhilor ortodocşi, deşi a fost mult biciuită în ultimele decenii cu ameninţările politicului şi cu atracţiile secularismului, s-a arătat încă suficient de trează pentru a se poziţiona ortodox în momentele critice din viaţa Bisericii.

Mai sunt însă şi ierarhi teologi şi mărturisitori, nu puţini, şi s-ar putea ca mâine să apară și alţii, astfel că,în lectura noastră, acest Sinod, chiar dacă a făcut anumite compromisuri, a demonstrat faptul că dreapta-credinţă nu este, cel puţin pentru o vreme, în pericol. Astfel că Sinodul din Creta, prin toate reacţiile născute, prin problematizările pe care le-a prilejuit, credem că a folosit mai mult Ortodoxiei decât puteau bănui duşmanii ei – numai că lucrul acesta ar trebui să-l înţeleagă şi cei care sunt puşi în poziţia delicată de ecumenişti, cât şi antiecumeniştii care au găsit acum un moment în care să-și satisfacă toate frustrările acumulate în timp. Este momentul unor dialoguri pertinente şi responsabile, făcute în Duhul Adevărului, pe tema dreptei credinţe, şi nu a strigătelor isterice, a ameninţărilor şi acuzaţiilor de tot felul.

Altfel, s-ar putea ca lupta aceasta dusă în numele dreptei-credinţe, care naşte atâtea tulburări, să fie exact ceea ce s-a urmărit prin organizarea Sinodului. Strategia lui „dezbină şi stăpâneşte” nu urmăreşte astăzi atât unirea Bisericii Ortodoxe cu cei din afara ei, cât tulburările şi dezbinarea dinlăuntrul Bisericii – chiar schisma –, prin polarizarea credincioşilor în „ecumenişti” şi „antiecumenişti”. Cu alte cuvinte, războiul cel dintre noi. Căci ce alt avantaj au avut după schimbarea calendarului duşmanii Bisericii dacă nu schisma zeloților, confuzia şi tulburările care continuă până astăzi? Oare credeţi că această experienţă nu se doreşte a fi repetată de aceiaşi oameni, chiar cu sprijinul direct al celor care se cred „cei mai” ortodocşi?

„Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară…” Luca 17:2

Cu privire la canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (861), privind încetarea pomenirii unui episcop, trebuie să observăm că acesta este interpretat greşit, oarecum contrar spiritului său. Canonul nu obligă pe nici un credincios să întrerupă comuniunea cu ierarhul său care „mărturiseşte erezia cu capul descoperit în Biserică”, ci îi permite să o facă dacă într-adevăr ierarhul a căzut în erezie, şi nu doar dacă i se pare că a făcut aceasta. „Îi permite” înseamnă că „îi îngăduie”, dar responsabilitatea aparţine celui care rupe comuniunea, iar nu altcuiva.

Aşadar, dacă s-ar rămâne în comuniune până când Sinodul (fie cel local, fie cel ecumenic) se va pronunţa, nu este periclitată mântuirea sufletului, cum cred unii. Dimpotrivă, dacă se rupe comuniunea în temeiul acestui canon, şi se face cu zgomot, atrăgând şi pe alţii la acest act, iar apoi gestul se dovedeşte neîntemeiat, cel care l-a făcut riscă să-şi piardă mântuirea chiar dacă s-a întors la comuniunea cu ierarhul său, căci poate un altul pe care el l-a atras la aceasta nu o va face! Zice Mântuitorul: „Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici” Luca 17:2. Prin urmare, cei care se joacă cu aceste ameninţări să ştie că nimic nu este mai grav în faţa lui Dumnezeu decât să scoţi pe cineva din comuniunea cu Biserica lui Hristos pentru a-l arunca în schismă sau în necredinţă.

Mai este un aspect care trebuie precizat. Acei antiecumenişti care astăzi manifestă o atitudine agresivă şi injurioasă sunt în prezent cei mai mari duşmani ai antiecumenismului. Comportamentul lor aruncă în derizoriu opoziţia la ecumenism şi face tot mai puţin probabil pe viitor dialogul ierarhilor cu mănăstirile şi laicii în privinţa temelor de credinţă. Și nici credincioşii nu vor mai da atenţia cuvenită acestor teme, căci dacă strigi de prea multe ori că vine lupul, când acesta cu adevărat va veni, nu te va mai crede nimeni. Aşadar, drumul către mărturisirea dreptei-credinţe este probabil altul decât cel urmat de cei care preferă manifestările defăimătoare în locul dialogului teologic.

Ce-i de făcut?

În fine, ce ne rămâne de făcut?

Cu toţii ar trebui să luăm mai în serios exigenţele evanghelice ale vieţii creştine, care înseamnă să petreci mai mult cu Hristos decât în interminabile navigări pe Internet, chiar dacă e vorba de site-uri sau grupuri de socializare hiper-ortodoxe. Iertaţi-ne că trebuie să o spunem, dar noua patologie a dependenţei de Internet, a consumării vieţii creştine în interiorul unui mediu care nu are nimic în comun cu îndumnezeirea nu este cea mai bună modalitate de a ne apăra Ortodoxia. Părinţii şi canoanele (în numele cărora mulţi se luptă) vorbesc în primul rând de post şi priveghere, de rugăciune de toată vremea şi de viaţă liturgică, şi mai ales de conştientizarea faptului că la urcuşul duhovnicesc – presupus de curăţirea de păcate, luminare şi desăvârşire – sunt chemaţi toţi cei ce poartă numele lui Hristos, nu doar Sfinţii.Fără acestea, toate bătăliile noastre vor fi numai bătălii ideologice, care vor aduce multă tulburare în Biserică tocmai pentru că vor fi duse fără de Hristos.

Mănăstirile trebuie să fie în primul rând centre duhovniceşti, locuri ale plinirii poruncii evanghelice„Rugaţi-vă neîncetat!” 1 Thessaloniceni 5:17, şi mai puţin gospodării bine-chivernisite; centre de studiu a lucrărilor teologice şi ascetice ale Sfinţilor Părinţi, şi mai puţin obiective turistice sau veşnice şantiere. Într-un astfel de context, frica de ecumenism nu va mai putea exista, căci minţile curăţite de patimi şi luminate de harul lui Dumnezeu vor fi ele înseși faruri pentru gândirea şi viaţa ortodoxă a teologilor şi a ierarhilor noştri.

Soluţia se află, aşadar, la noi, iar dacă nu am făcut-o până acum, credem că acest Sinod din Creta este încă un bun prilej pentru a pune un nou început al vieţii noastre în Hristos, al unei aşezări nu în discuţiile interminabile pe Internet, ci în câştigarea Duhului lui Dumnezeu –Singurul prin care suntem îndreptăţiţi să credem că putem face ceva (Canonul 124/113 al Sinodului de la Cartagina).

Gheorghe Fecioru

“Familia ortodoxa”, nr.9/2016:

Între ecumenism şi antiecumenism

 

ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe și responsabilitatea misionară a Bisericii în lumea de astăzi - Prof. dr. Viorel Ioniță

 

 Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe s-a desfășurat între 18-26 iunie a.c. la Academia Ortodoxă din Creta, Grecia, pe baza hotărârii unanime a Întâistătătorilor celor 14 Biserici Ortodoxe Autocefale, luată la întrunirea (Sinaxa) lor din 21-28 ianuarie a.c. la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy-Geneva, Elveția. Cu toate acestea, la Sinod au participat doar zece Biserici Ortodoxe Autocefale, iar celelalte patru, respectiv Patriarhia Antiohiei, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Bulgară și Biserica Ortodoxă Georgiană, s-au retras în ultimul moment, deși inițial anunțaseră participarea lor. Prima dintre aceste Biserici a renunțat s-a retras datorită faptului că nu se rezolvase până în acel moment diferendul ei cu Patriarhia Ierusalimului, care a înființat o Arhiepiscopie la Qatar, pe teritoriului canonic al Patriarhiei Antiohiei. Celelalte trei Biserici care nu au participat la Sfântul și Marele Sinod, au motivat gestul lor prin nemulțumirea față de unele formulări din cele șase texte propuse spre dezbatere și aprobare la acest Sinod, ori acele texte erau propuneri adoptate anterior în mod unanim la nivel panortodox de toate Bisericile Ortodoxe Autocefale, inclusiv de reprezentanții acestor trei Biserici. Pe de altă parte, Sfântul și Marele Sinod avea toată autoritatea și libertatea, așa cum s-a dovedit pe parcursul lucrărilor sale, să îmbunătățească sau chiar să respingă textele propuse ca proiecte, prin votul unanim al ierarhilor participanți. Drept urmare, Sfântul și Marele Sinod era întru totul îndreptățit să se desfășoare, în ciuda absenței celor patru Biserici menționate.

Președinția Sinodului a fost exercitată de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a acestui Sinod, adoptat tot în luna ianuarie 2016 la Chambésy, fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală urma să fie reprezentată la Sinod de Întâistătătorul ei, însoțit de 24 de ierarhi din Biserica respectivă, dar cum jumătate din cele zece Biserici prezente la Sinod, anume Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ciprului, Biserica Ortodoxă din Polonia, Biserica Ortodoxă din Albania și Biserica Ortodoxă din Cehia și Slovacia, nu dispun de un număr atât de mare de episcopi, numărul total de episcopi înregistrați la Sinod, în afară de cei 10 Întâistătători prezenți, a fost de 157. Din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au făcut parte următorii 24 de ierarhi: IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului; IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului; IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei; IPS Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului; IPS Iosif, Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale şi Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale; IPS Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei; IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei; IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului; IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului; IPS Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi; PS Sofronie, Epis­copul ortodox român al Oradiei; PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; PS Visarion, Episcopul Tulcii; PS Petroniu, Episcopul Sălajului; PS Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei; PS Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei; PS Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei; PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Secretarul Sfântului Sinod; PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, și PS Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi. Delegaţia Bisericii noastre a fost însoţită de următorii consilieri speciali: Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific, Pr. Michael Tiţa, Pr. Ştefan Ababei, Pr. Nicolae Dascălu, Dl Ionuţ Mavrichi, consilieri patriarhali, și Pr. Conf. Dr. Patriciu Vlaicu. Iar cei doi însoțitori speciali ai Părintelui Patriarh Daniel au fost Dl consilier patriarhal Leonard Ciofu şi Diac. Mihai Muşat.

Sfântul și Marele Sinod a avut un logo sau o siglă a sa care avea în centru Tronul Etimasiei (Pregătirii), simbolizând, încă din perioada Sfinților Părinți, Sfânta Treime: Tronul reprezentând pe Dumnezeu-Tatăl, Sfânta Evanghelie de pe Tron pe Dumnezeu-Fiul, iar porumbelul de deasupra Sfintei Evanghelii pe Duhul Sfânt. Aceste imagini erau înconjurate de un cerc de 14 cruci, care simbolizează cele 14 Biserici Ortodoxe Autocefale, membre ale Sfântului și Marelui Sinod. Pe frontispiciul din sala ședințelor plenare a Sinodului era scris „Rusaliile 2016”, apoi tema generală a întrunirii în mai multe limbi, inclusiv în limba română: „I-a chemat pe toți la unitate”.

Lucrările propriu-zise ale Sinodului, care au început în ziua de luni, 20 iunie, au fost precedate de Sinaxa celor zece Întâistătători din ziua de vineri, 17 iunie, ocazie cu care a fost discutat proiectul de mesaj al Sinodului și s-a hotărât ca președintele Sinodului să adreseze un apel către cele patru Biserici absente, pentru a le invita să participe cel puțin la Sfânta Liturghie în Duminica din 26 iunie, la încheierea Sinodului. În ciuda acestui apel, cele patru Biserici absente au rămas neclintite în hotărârea lor. Apoi, în ziua de sâmbătă, 18 iunie, toți participanții la Sinod au asistat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preafericirea Sa Teodor al II-lea, Patriarhul Alexandriei, în catedrala din orașul Kissamos, centrul Mitropoliei de Kissamos și Selinon, pe teritoriul căreia se află Academia Ortodoxă din Creta. La sfârșitul acestei Sfinte Liturghii s-a săvârșit slujba parastasului pentru pomenirea tuturor mărturisitorilor dreptei credințe și în special a tuturor ierarhilor și teologilor trecuți la Domnul care au ostenit la pregătirea acestui Sinod, dintre care amintim pe Patriarhii Justin și Teoctist ai Bisericii Ortodoxe Române și pe Mitropolitul Antonie al Ardealului. În Duminica Rusaliilor, 19 iunie, toți participanții au asistat la Sfânta Liturghie, săvârșită în sobor de cei zece Întâistătători prezenți la Sinod, în Catedrala „Sfântul Mina” din Heraklion, capitala insulei Creta. Lucrările Sfântului și Marelui Sinod au început în fiecare zi prin săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată pe rând de câte una din delegațiile celor zece Biserici prezente, în ordinea dipticelor, în Biserica Mănăstirii Gonia, stavropighie patriarhală, pe terenul căreia se află Academia Ortodoxă. În ziua de joi, 23 iunie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în limba română de PS Visarion, Episcopul Tulcii, iar răspunsurile la strană au fost date de corul Tronos al Catedralei Patriarhale din București.

Lucrările Sinodului s-au concentrat în exclusivitate asupra proiectelor de texte referitoare la următoarele teme înscrise pe ordinea de zi a Sinodului, prin hotărârea Sinaxei din ianuarie a.c.: 1. Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană; 2. Diaspora ortodoxă; 3. Autonomia și modul ei de proclamare; 4. Taina căsătoriei și impedimentele ei; 5. Importanța postului și respectarea lui astăzi și 6. Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine. Contribuția substanțială a Bisericii Ortodoxe Române la îmbunătățirea textelor respective a fost prezentată la fiecare dintre ele, pe rând, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe baza propunerilor adoptate de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în ziua de 7 iunie a.c. După discutarea și adoptarea celor șase texte la temele menționate, ceea ce a însemnat un mare succes pentru lucrările Sinodului, desfășurate într-un spirit de frățietate și mare responsabilitate, s-a precizat că, dată fiind extensiunea textului propus pentru Mesajul Sinodului, Sinaxa Întâistătătorilor a hotărât să intituleze textul elaborat de un Comitet panortodox „Enciclica Sfântului și Marelui Sinod”, iar în locul unui comunicat pe care ar fi trebuit să-l adopte Sinodul, a fost propus un „Mesaj al Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe către poporul dreptcredincios şi către toţi oamenii de bună voinţă”. Acesta din urmă, fiind un rezumat al Enciclicei, a fost citit solemn în cadrul Sfintei Liturghii, oficiate în sobor de Întâistătătorii prezenți la încheierea Sinodului, în Biserica „Sfinții Apostoli” din orașul Chania. Aceste ultime două texte adoptate de Sinodul din Creta sunt complet inedite, și în ele sunt elaborate de o manieră actuală câteva considerații importante privind viața și misiunea Bisericii Ortodoxe azi, cum ar fi familia, grija față de tineret, atitudinea față de fenomenul complex al secularizării etc., care nu au putut fi suficient abordate în cele șase texte de bază.

Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană a fost, deci, una din temele centrale ale Sfântului și Marelui Sinod, mai întâi prin faptul că această temă a fost înscrisă, de către Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale încă din luna ianuarie a.c., pe primul loc în lista temelor acestui Sinod. Apoi tema misiunii ocupă un loc central atât în Enciclică, cât și în Mesajul Sinodului. În toate formulările sale, Sfântul și Marele Sinod a conceput tema Misiunii Bisericii nu doar în termeni clasici, de activitate pastorală în perimetrul bisericesc restrâns, ci mai ales ca mărturie în spațiul public, în fața factorilor politici și economici și chiar în contextul mijloacelor imense de comunicare în masă, a tuturor acestor factori care îl expun pe omul zilelor noastre la provocări adesea peste puterile sale. Baza abordării ortodoxe a acestei teme este credința fermă în demnitatea fiecărui om, indiferent de rasă, religie sau statut social, toți creați după chipul și spre asemănarea cu Dumnezeu. Societatea secularizată de astăzi promite fiecărui om libertatea, așa cum o înțelege ea, dar Biserica Ortodoxă subliniază că exersarea libertății trebuie să se facă în raport cu responsabilitatea fiecăruia, căci „libertatea fără responsabilitate și fără dragoste duce în final la pierderea libertății”, așa cum se afirmă în textul sinodal despre Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană. Înțelegerea și mai ales practicarea greșită a libertății duc la o „criză a libertății”, care în lumea de astăzi este „redusă la realizarea sinelui prin urmărirea fericirii, asimilată cu o trufie, o autosuficiență și o autonomie individuală”, toate acestea ducând la criza familiei în societatea secularizată contemporană. Această societate „abordează căsătoria pe criterii pur sociologice și pragmatice, considerând-o ca simplă formă de relație, printre altele, revendicând un drept egal și beneficiind de o garanție instituțională” (Enciclica sinodală). Acestei crize a familiei, Biserica Ortodoxă îi opune căsătoria ca pe „un atelier de viață în dragoste nutrită de Biserică și un dar incomparabil al Harului lui Dumnezeu” (Ibidem), prin care bărbatul și femeia binecuvântați în Biserică se jertfesc împreună lui Dumnezeu și în același timp unul pentru altul. Numai astfel, căsătoria devine locul de împlinire atât a bărbatului, cât și a femeii și, în același timp, cel mai sigur mediu de creștere și educare a copiilor. Cu referire la tineretul ortodox, Biserica Ortodoxă arată că acesta „trebuie să fie conștient că el este purtătorul unei tradiții a Bisericii Ortodoxe multiseculare binecuvântate și, în același timp, continuatorul acestei tradiții pe care trebuie să o păstreze cu curaj și să o cultive cu forța valorilor veșnice ale Ortodoxiei, pentru a depune mărturie creștină vie” (Ibidem).

Îngrijorată de conflictele armate, care curmă viața multor oameni nevinovați, Biserica Ortodoxă apelează la toți factorii de răspundere să facă tot ce le stă în putință spre a promova pacea și reconcilierea între oameni și popoare. Astfel, tot în Enciclica Sinodului se face un apel la „toate părțile implicate, independent de convingerile lor religioase, să lucreze la reconcilierea și la respectul drepturilor omului și să protejeze înainte de toate dreptul divin al vieții”. Apoi, în fața tuturor provocărilor și a tulburărilor tot mai mari prin care trece lumea de astăzi, în același text sinodal se arată că: „Într-o societate mondială axată pe «a avea» și pe individualism, Biserica Ortodoxă universală propune adevărul vieții în Hristos și potrivit lui Hristos, realizat liber în viața de toate zilele a fiecărei ființe umane, prin munca sa săvârșită «până seara» (Psalm 103, 23), prin mijlocirea căreia acesta devine colaborator al Tatălui Ceresc – „Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem” (I Cor. 3, 9) – și al Fiului Său – „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez” (Ioan 5, 17)”.

Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a formulat astfel, la cel mai înalt nivel, direcțiile majore ale Misiunii Bisericii în lumea contemporană, prin care slujitorii Bisericii dimpreună cu toți credincioșii se pot orienta în activitatea lor de a depune mărturie de credința lor astăzi. Apoi, potrivit precizării făcute de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din ianuarie a.c., anume că hotărârile Sfântului și Marelui Sinod au „autoritate panortodoxă”, precizările acestui Sinod în legătură cu tema Misiunii Bisericii au, deci, o autoritate la cel mai înalt nivel în această Biserică. În acest sens, răspunsul Bisericii Ortodoxe la provocările cu care se confruntă lumea de astăzi nu sunt doar păreri personale sau decizii ale unei Biserici locale, ci sunt hotărâri ale întregii Biserici celei una, sfinte, sobornicești și apostolești, spre îndemnul și folosul tuturor.

 

Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniță - articol preluat din Telegraful Român

 

BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Educația religioasă - formarea tinerilor pentru viață. Cuvântul PF Patriarh Daniel la Congresul Internațional de Teologie, București 3-7 septembrie 2016

Familie şi inteligenţă emoţională (1) - articol program - Pr. prof. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

Introducere metodologică

         Familia este o realitate interpersonală imună la ideologizare. Tocmai pentru firescul ei. Aşa cum nici un om nu poate merge în mâini decât numai în mod excepţional, tot astfel, atacul asupra familiei, de orice tip ar fi, nu poate reprezenta decât excepţia care întăreşte regula firescului. Familia este mai presus de apărare şi de justificare. Oare mai poate pune cineva la îndoială pe “a mânca”, “a gândi”, “a comunica”, “a simţi”, “a iubi”? A face apologia firescului mi se pare cel puţin dovada nesiguranţei, a incertitudinii. Cu un anumit exces de zel însăşi apologia poate aluneca în ideologie. Când se justifică dreptul la existenţă al firescului comunicarea devine defensivă şi, în consecinţă, neproductivă.

Oare Hristos Domnul S-a apărat vreodată? S-a justificat El pe Sine? Şi-a argumentat zelos spusele şi faptele? „Dacă e rău dovedeşte că este rău iar dacă e bine, de ce mă baţi”. Ceea ce e firesc pentru El n-are nevoie de justificări şi argumente. Din contră, ceea ce este nefiresc trebuie să-şi dovedească poziţia. Hristos nu Şi-a plâns niciodată de milă.

În Biserica primelor secole creştinii procedau la fel. Acuzaţia că îşi mănâncă ritualic proprii copii nu i-a făcut pe creştini să raţionalizeze justificativ misterul euharistic. Erau doar contrariaţi că, în lipsa dovezilor, păgânii îi acuzau doar „pentru numele de creştin” în sine.

Revenim cu câteva întrebări privind exemple actuale de război direct sau indirect asupra familiei: criza familiilor refugiaţilor, criza familiilor de români deposedaţi de copii din Norvegia şi iniţiativa societăţii româneşti pentru menţionarea corectă şi firească a familiei la nivel constituţional. În ce măsură e afectată esenţa familiilor de refugiaţi de faptul că sunt izgonite din ţările şi culturile lor tradiţionale? În ce măsură a fost afectată esenţa Familiei Sfinte prin fuga în Egipt? S-a schimbat cumva ceva în esenţa iubirii pe care familiile Bodnariu şi Nan din Norvegia o experimentează în aceste clipe? Sau Fiul răstignit S-a despărţit vreun moment de inima Maicii Sale? Sau poate fi afectată în vreun fel coeziunea de profunzime şi de iubire a familiilor de români care au votat pentru drepturile constituţionale ale instituţiei familiei de opţiunea particulară a unora?

         Ceea ce vreau să subliniez e tocmai că proporţional cu creşterea presiunii pe care exteriorul globalitar şi secularizat o pune pe umerii familiei, poate creşte şi gradul de coeziune internă a iubirii intrafamiliale. Asta nu înseamnă nicidecum că efortul luptei împotriva globalizării şi secularismului  care afectează familia românească şi nu numai e în vreun fel bagatelizat. E vorba doar de focusarea şi pe alte aspecte. Pericolul cel mai mare vine însă din interior. Aşa cum specifică şi Sfântul Ciprian al Cartaginei, diavolul secularizării acţionează „violent în persecuţii şi viclean pe timp de pace” (Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre gelozie…, p. 496).

         Nu ştim în ce grad opţiunile umaniste pro-homosexualitate au determinat creşterea ratei divorţurilor, însă suntem convinşi statistic de implozia emoţională a familiilor care s-au destrămat. Interesul acestui studiu merge tocmai spre evidenţierea barometrului familial interior şi spre reglajul temperaturii emoţionale în cadrul familiei. Familia nu trebuie apărată doar de constrângerile exterioare care o deturnează totuşi de la sensul traseului ei, ci şi de cei care o compun şi care pot fi deficitari la nivelul exprimării şi înţelegerii emoţionale. Vom ieşi astfel din zona scolasticii apologetice a abordării familiei şi vom intra în zona particularizărilor concrete a dinamicii interioare a ei.  

 

Definiţie şi aspecte ale inteligenţei emoţionale (QE) în legătură cu familia

Inteligenţa emoţională – capacitatea unei persoane de a-şi recunoaşte emoţiile şi sentimentele, precum şi pe ale celorlalţi, de a se motiva şi de a avea un bun management a propriilor impulsuri spontane ca şi a celor apărute în relaţiile interpersonale (GOLEMAN, D., 1995, 1998). 

Deloc întâmplător, adică prin efort ascetic şi perseverenţă volitivă, toate aceste componente pot deveni abilităţi practice sau strategii de viaţă prin care sunt preîntâmpinate ori, dacă este cazul, rezolvate problemele vieţii de familie.

În repetate rânduri, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a atras atenţia asupra multiplelor probleme cu care se confruntă familia zilelor noastre: violenţa domestică, divorţul, avortul, abandonul părinţilor vârstnici şi bolnavi de către copii şi al copiilor de către părinţi, delincvenţa juvenilă, indiferenţa faţă de suferinţa altora, suicidul, dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ, alcoolismul şi drogurile, concubinajul etc (Vestitorul Ortodoxiei, Nr. 3 – 4/2016, p. 22).

 Fără prea mare combustie cerebrală, observăm că problemele şi provocările actuale ale familiei şi cele cinci componente ale QE-ului descriu împreună un puzzle coerent şi înlănţuit. Aceasta deoarece n-am putea spune niciodată că relaţiile problematice ale părinţilor unii cu alţii sau ale părinţilor cu proprii copii n-au nici o legătură cu fenomenul relaţional al empatiei. Sau cum am putea afirma că indiferenţa faţă de suferinţa altora şi dorinţa de înavuţire cu orice preţ nu este în legătură cauzală directă sau încrucişată cu dimensiunea sociabilităţii. Tot aşa, am putea pune semnul egalităţii între motivaţia de a trăi şi a-şi realiza sensul vieţii şi diferite tipuri de dependenţă. Sau cum să nu vedem că între autoreglarea emoţională şi acţională a soţilor şi violenţa domestică există un pod extrem de solid.

În continuare, vom evidenţia mai acurat rolul şi sensul pe care îl are cultivarea QE-ului în cadrul relaţiilor familiale, urmând totuşi o prezentare mai generală, după care, în articolele următoare, vom face încă un pas spre CUM-ul concret al optimizării relaţiilor familiale, oferind chiar câteva modele de instrumente şi exerciţii practice.

 

Conştiinţa de sine

Pare simplu la prima vedere. Normal că sunt conştient de mine însumi. Şi totuşi, atunci când spun că mă cunosc pe mine şi că sunt conştient de mine însumi, rămân oarecum la un nivel cognitiv de autocunoaştere şi de autoconştienţă. Cogito ergo sum, cum ar zice Descartes. Şi, într-adevăr, lucrurile stau aşa până la un punct.

Ceea ce însă cunoaştem mai puţin despre noi înşine se referă la emoţiile noastre. Nu e vorba că nu le simţim. Mai departe însă nu prea ştim ce să facem cu ele. De exemplu, s-ar putea ca cineva să fie foarte bucuros că a luat o notă bună la un examen, iar atunci când este întrebat cum se simte el răspunde că este fericit. Ori fericirea reprezintă un lucru extrem de complex şi în împlinirea căreia probabil că acea notă bună obţinută nu are decât rolul picăturii de apă într-un ocean. Astfel că, o primă condiţie a conştientizării de sine ar fi să învăţăm să ne etichetăm sau să ne numim cât mai acurat propriile emoţii (ROCO, M., 2001, p. 142). Să nu confundăm gândurile despre emoţii cu emoţiile însele.

În programele de dezvoltare personală desfăşurate într-un format specializat şi securizat din punct de vedere emoţional, se fac eforturi constante pentru ca participanţii să înveţe cum să-şi deosebească adevăratele lor emoţii de descrierile lor. Cu alte cuvinte, harta nu e totuna cu teritoriul.

         Într-un studiu ulterior, vom vedea cum acest deficit de autoconştienţă la nivel emoţional poate afecta armonia spaţiului intrafamilial.

 

         Stăpânirea de sine

Să păstrăm, în continuare, exemplul cu persoana care a obţinut o notă bună la un examen oarecare. Să presupunem că e vorba despre un bărbat căsătorit. Dacă acest bărbat merge acasă şi-şi dă frâu liber entuziasmului pe care îl încearcă din plin, s-ar putea să nu nimerească tocmai momentul potrivit pentru aceasta, de vreme ce soţia lui este instalată pe un butoi cu pulbere gata să explodeze din pricina conflictului făţiş pe care l-a avut la serviciu cu şeful în acea zi.

Într-adevăr, ceea ce noi simţim este al nostru şi nu ne poate lua nimeni. Însă, a şti să ne exprimăm ecologic şi responsabil simţămintele reprezintă o adevărată artă a autocontrolului şi a relaţiilor interpersonale de orice tip.

Se pare că succesul în viaţă, de orice fel, inclusiv succesul marital, depinde de nivelul la care am ajuns în dobândirea abilităţilor practice presupuse de inteligenţa emoţională. E posibil ca tocmai acum să vă aduceţi aminte de adagiul conform căruia banii n-aduc fericirea, dar o întreţin. Este doar un mit. Legătura dintre bani şi fericire este la fel de robustă ca şi legătura, mai devreme consemnată, dintre nota bună de la examen şi fericire. Şi cred că fiecare poate aduce cel puţin câteva exemple de familii înstărite şi destrămate. Pentru că „bănuţii” adevăraţi ai căsătoriei sunt tocmai emoţiile şi gestionarea lor potrivit cu împrejurările.

Poate că până acum aţi auzit sfatul prietenesc al unora ca atunci când eşti nervos, înainte de a acţiona, să numeri până la zece. Vom vedea la momentul potrivit şi explicaţia ştiinţifică a acestui instrument de autocontrol şi ce efect benefic poate avea în liniştea căminului conjugal.

 

Motivaţia  

Aspectul motivaţiei se referă la perseverenţă, scopul sau sensul vieţii, amânarea impulsurilor, entuziasm, fericire. Motivaţia reprezintă autodeterminarea intrinsecă, deşi pot exista şi motivaţii externe, acel motor care dispune de forţă pentru drumuri ascendente şi chiar asumate pieptiş şi îşi autoreglează resursele atunci când este vorba de o rută confortabil-coborâtoare.

S-a făcut un test cu prăjiturica. Unor copii de patru şi cinci ani li s-a făgăduit o prăjitură pe loc, iar în cazul în care sunt dispuşi să aştepte o anumită perioadă li se ofereau două prăjituri. Unii au muşcat din prima, alţii şi-au amânat impulsul şi se pare că cei din a doua categorie au reuşit mai mult în viaţă decât oamenii clipei.             

E uşor să transferăm de aici semnificaţia pe care amânarea impulsurilor o are pentru crearea unui climat armonios în familie. Dacă omul e fericit şi ştie că se află pe drumul cel bun în viaţă şi îşi trăieşte dorinţa inimii sau îşi îndeplineşte obiectivele existenţiale, lucrul acesta îi va influenţa şi traiul în interiorul relaţiilor familiale. Desigur că dacă background-ul motivaţional al familiei este împărtăşirea iubirii – şi care inevitabil suferă transformări de-a lungul timpului şi datorită experienţelor cumulate împreună – atunci există o bază puternică pentru a consolida căminul pe baza aplicării consecvente a strategiilor de inteligenţă emoţională.

 

Empatia

Presupune decentrarea de sine. Ca să mă pot decentra de pe mine însumi trebuie să mă cunosc foarte bine. Să fiu conştient de mine holistic, adică să fiu conştient nu numai de gândurile mele, ci şi de sentimentele mele. După ce ştiu cu adevărat cine sunt eu şi ce simt, pot pretinde accesul la universul celuilalt şi la ce simte el.            

Empatia înseamnă să mă pot proiecta în celălalt şi să pot înţelege ce gândeşte, ce face şi ce simte celălalt (ROCO, M., 2001, p. 146). Se pare că empatia reprezintă premiza filantropiei. Deşi, după unii, empatia şi filantropia nu sunt decât nişte modalităţi de a reduce tensiunile interioare legate de disconfortul pe care îl simţim atunci când cineva suferă.

“A fi în mocasinii celuilalt” nu e întotdeauna uşor, mai ales atunci când persoana cu care trebuie să empatizăm este un neprieten.

În familie, capacitatea empatică e esenţială dacă vrem să identificăm soluţii flexibile, creative şi eficiente de a soluţiona conflictele atunci când acestea apar. Şi, poate mai semnificativ, atunci când datorită cultivării empatiei reuşim să prevenim conflictele. 

Conform unei anumite abordări, empatia şi generozitatea consecventă acesteia ar fi trăsături de personalitate şi, ca atare, nu se prea pot modifica şi cultiva. E vorba aici de vechea dispută dintre genetic şi dobândit. Şi totuşi…, în afara cultivării strategiei empatice la nivelul relaţiilor familiale, de multe ori banii şi, în general, liniştea materială, nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor marital-parentale.

 

Sociabilitatea

Se referă la capacitatea unei persoane de a crea şi a menţine relaţiile create. Văzând şi interpretând lucrurile dintr-o perspectivă ascendentă, putem considera că empatia, alături de conştienţa de sine, de stăpânirea de sine şi de motivaţie, constituie premizele sine qua non ale implementării abilităţilor sociale.

Independenţa emoţională şi deschiderea emoţională sanogenă spre relaţiile interpersonale,  dobândite în timp prin cultivarea şi exersarea strategiilor ce ţin de QE, oferă fundamentul înţelegerii de sine şi a celuilalt ca posibilitate de articulare a unei comunicări autentice, deci nemanipulatoare, şi asertive.  

Raportat la familie, dimensiunea sociabilităţii îmbracă două forme: forma dinamică a conţinuturilor relaţionale intrafamiliale şi, în al doilea rand, forma polivalenţei relaţionale pe care familia o are cu mediul social mai larg.

Toate aceste componente ale inteligenţei emoţionale pe care le-am prezentat până acum succint şi care sunt valabile în multiple situaţii de viaţă, dacă nu chiar în toate situaţiile, vor apărea desfăşurate prin raportare directă la mecanismele emoţionale conştiente şi inconştiente care reglează funcţionarea organismului familial. 

Bibliografie:  

1. BRADBERRY, Travis şi GREAVES, Jean, (2016). Inteligenţa emoţională 2.0, Bucureşti: Litera.
2. BUŞAGĂ, Ioan, (2016). Împreună pentru viaţă şi familie, Vestitorul Ortodoxiei, Nr. 3 – 4, 22 – 23.
3. CIPRIAN AL CARTAGINEI, (1981). Despre gelozie şi invidie, în P.S.B.(3), Bucureşti: E.I.B.M.B.O.R..
4. GOLEMAN, Daniel, (2008). Inteligenţa emoţională, Bucureşti: Curtea Veche.
5. ROCO, Mihaela, (2001). Creativitae şi inteligenţă emoţională, Iaşi: Polirom.  

Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Sfântului Apostol şi Evaghelist Ioan (poezie) - Ana-Georgiana Grigore

1. Sfânt Ucenic al Lui Iisus Iubit de Dânsul și Mărit, Chimval Cuvântului de Sus Vlăstar de Domnul blând sădit,   2. Drept Teolog ce ai rămas Lângă Hristos la răstignire,   Al Evangheliei cinstit Glas Care vestești Sfânta Voire,   3. A diavolului izgonire Și celor buni folositor, Credinței Sfinte răspândire Apocalipsei vestitor,   4. Celor păgâni convertitor, Și ereziilor surpare, Alin în ceas tulburător Celor din vrajbă pace mare,   5. A lumii Cale spre Hristos Și celor buni ajutorare  Sprijin acelui curajos Și celor care plâng scăpare,   6. Cela ce luând la Cinzecime Duhul Ceresc cu sârguință Slăvind în tot Sfânta Treime Drept învățai Buna Credință,   7. Cel ce luând harul Lui Hristos Cu dânsul fiind acoperit Pe oamenii acei de jos Ades spre Cer ai îmboldit,   8. Cel ce vestind ortodoxia Opreai lucrarea lui satan Și truda lui ca și magia Și erezia lui erau în van   9. Cel ce pe Chinops- vrăjitorul Ai înfruntat și rușinat Și- ai arătat la tot poporul Al său viclean tertip spurcat,   10. Cel ce pe diavolii pieirii În chip de morți înfățișați Vădind, din cursa născocirii Scoteai pe toți cei înșelați,   11. Cel ce vădit-ai celor care Pe Chinops amăgiți urmau Cum prin a celui rău lucrare În înșelare se aflau,   12. Cela ce lor ai arătat Cum diavolii cei necurați Prin viclenia lor au luat Chipul acelor decedați   13. Și astfel lor ai și vădit Că mincinosul vrăjitor Nu învia cum a grăit Pe cei plecați dar din popor,   14. Ci cu satan îi înșela Făcând pe post de oamenii vii Duhuri din iad a se scula Și către alții a veni   15. Și astfel cu Slăvitul Nume Al Domnului Cel Înviat Putut-ai a goni în lume Tot lucrul rău și necurat,   16. Și ai atras către Hristos Pe cei spre spiritism purtați Spre Drumul Vieții cel frumos Ducând pe mulți din cei creați,   17. Iar mai apoi ai și vestit Cele ce fi-vor întâmplate În clipa ceea de sfârșit Ce pune capăt lumii toate!   18. Și ai vădit dar cum va fi Dumnezeiasca Judecată Când toți o plată vor primi Pentru a lor purtare toată!   19. Și fiind mutat de pe pământ   Și îngropat de credincioși Aceia te cinsteau, cântând Uniți în coruri tot voioși,   20. Iară apoi a scoate vrând A tale Moaște spre cinstire Nu le- au aflat, ci căutând În van cercau cu străduire,   21. Și orișicât le-au căutat În lume jos nu le-au găsit Ci toți smeriți te-au lăudat Pentru aceasta negreșit,   22. Și mari minuni plinind mereu Pe mulți alini și ocrotești Și mulți, pe mulți în timp de greu Îi întărești și sprijinești,   23. Întocmai și acum, Cinstite, Ioane Teoloage Mare, În vremi de greu și de ispite Cerem a ta ajutorare!   24. Cu darul tău acel de Sus Ne ocrotește, sprijinind Pe tot acel ce spre Iisus Vrea să pornească, drept trăind!   25. Al nostru neam creștin ferește De cotropiri ori de surpare Și orișicând îl izbăvește De înșelări ori de trădare,   26. Roagă pe Domnul lui să dea Domni drepți de țară iubitori Gonind asemenea din ea Pe cei vicleni și răpitori,   27. Fii Scut și blândă îndrumare La tineri și mulții copii Și lesne fii bună ghidare Celor bătrâni în orice zi!   28. Veghează Turma Lui Hristos Și de atacul din afară Dar și de cei ce- ntinăcios Voiesc din centrul ei să piară,   29. Sprijină tare pe acei Ce buni păstori vor fi oricând Scoțând asemeni dintre ei Pe răii lucrători, surpând,   30. Sădește pe pământ  iubirea Dreptatea, pacea, omenia Unirea, portul bun, smerirea, Grijind din Cerul Vieții Via,   31. Gonește duhul nimicirii De la făptura Celui Sfânt Iară cu faptele iubirii Ne umple acest rău pământ!   32. Și risipește și gonește Tot duhul rău, fermecător Ce spiritism și vrăji plinește Smintind pe omul trecător!   33. Și le arată tuturor Că spiritismul și magia Nu sunt ceva folositor Ce va aduce bucuria,   34. Ci sunt a lui satan pliniri Ce duc pe oameni spre pieire Prin mincinoase născociri Și fapte de grea amăgire!

35. Căci tot acel care grăiește Că poate cu cei morți vorbi Și pe creștini îi îmboldește Ades către a lui magii,   36. Chiar de înșeală aparent El nu cu omul mort vorbește Și nici pe dânsul vreun moment În fața sa îl și privește,   37. Ci el îl cheamă și vorbește Cu duhul iadului murdar Care pe mulți îi rătăcește Prin a lui fapte iar și iar!   38. Iar ceia ce magii plinesc Indiferent de denumire Fie că negre le numesc Fie că albe  spre smintire,   39. Tot cu satana le lucrează Și bine vor plini nicicând Căci diavolul doar rău creează Chiar și când stă drept bun părând!   40. Pentru că el vrea nimicirea Ființei de Domnul făurite Și vrea la fel batjocorirea Creației mult de El iubite!   41. Dar te rugăm, Sfinte Ioan, Cel ce- ai învins pe vrăjitor Și cursa șarpelui satan O ai distrus biruitor,   42. Pe orice om îl depărtează De la a iadului lucrare Și mai cumplit îl rușinează Pe cel ce cheamă spre pierzare!   43. Iar ca Apostol al iubirii Pe om învață-l a iubi Cuvintele Dumnezeirii Și pe ceilalți în orice zi!   44. Pentru că Tatăl Cel Ceresc Tot din iubirea Sa cea mare Pe Fiul Său Dumnezeiesc A dat spre- a omului salvare!   45. Și L- a dat lumii spre jertfire Ca prin a Lui moarte și chin Să scape omul din pieire Luând veșnic Raiul Său Divin!   46. Iară Hristos tot din iubire Jertfindu- se, S-  răstignit Pentru a noastră mântuire Și nouă blând S- a dăruit!   47. Și tot din dragoste pe voi Ca ucenici vă trimitea La cei din neamuri mai apoi Spre a vesti Voirea Sa!   48. Și v- a grăit: " Să vă iubiți Unii pe alții ca- ntr- un gând Și Voia Mea să o vestiți Pe mulți din neamuri botezând!   49. Iar iată dar că la iubirea Ce o ați dat voi omenirii Vestind la toți bunăvoirea Și Calea Sfântă- a Mânturii,   50. Acei din neamuri v- au răspuns Nu cu iubire,ci urând V- au schingiuit, și des s- au strâns A vă ucide lesne vrând!   51. Și iată și acum ades Cei ce voiesc mărturisirea Cuvântului Celui Ales Află drept plată prigonirea!   52. Și mulți și lor răspund cu ură Precum și vouă dar odată Și nu primesc tot ce prin gură Ori scris aceștia spun vreodată!   53. Ci leapădă cu îndârjire Și lucrul lor cel ziditor Dar și frumoasa lor vestire Cea întru Domnul Vecilor!   54. Dar cu puterea- ți cea Divină Îi întărește pe acei Ce vor a Lui Hristos Lumină A răspândi prin ce fac ei!   55. Și totodată dar ferește Și Turma Mielului Hristos De tot acel ce- o pustiește În ea cu gând întinăcios!   56. Și nu lăsa, nu ne lăsa Ca Antihrist acel vestit Cândva în proorocia ta Să ne înșele prea cumplit!   57. Oprește reaua urâciune A pustiirii care vrea Prin ce va gândi, face, spune Pe tronul sfânt loc a avea!   58. Și rușinează, depărtând De Turma Sfântă pe tot cel Ce Crezul Vieții invocând Va face rău în chip și fel!   59. Gonește pe omul pieirii Care răpind, rănind, surpând, Cuvintele Dumnezeirii Va spune că el stă urmând!   60. Căci iată dar că în vechime Fățarnicii nivel aveau Însă acuma o mulțime Din ei o limită nu au!   61. De în trecut din farisei Ades morali se mai găseau Acum, acei ce sunt ca ei De ce- i moral habar nu au!   62. Și des numesc moralitate Cele ce fac, răpind, surpând, Ori spun ades că din dreptate Ucid ori stau ce- i rău făcând!   63. Și peste toate mai slăvesc Și tot ce- i bun, sfânt și cinstit Pe când prin tot ce făptuiesc Le tot hulesc necontenit!   64. Însă, Apostole Mărit, Îi rușinează, ocrotind Pe tot cel bun, pios, cinstit Real al Domnului vădit!   65. Și ne ajută, ne conduce Pe Calea Sfântă spre Iisus Și pace- n inimi ne aduce Din Cerul Vieții cel de Sus!   66. Și îi păzește, sprijinind Pe  cei ce- ți poartă Sfântul Nume Și îi veghează, întărind În valul mult din astă lume!   67.  Și fii cu noi, ne dă tărie În vremi de soare și- n suspin Ca Domnului Cel din Vecie Plăcuți să fim în veci. Amin!

 

Evenimente. Apeluri. Petitii
Apel pentru construirea unui acoperiș la Mănăstirea Halmyris a Sfinților Epictet și Astion

 

Mânăstirea Halmyris (Zona Murighiol, Tulcea), cea care adăpostește cele mai vechi moaște de sfinți descoperite întregi în țara noastră - Sfinții Mucenici Epictet și Astion - are mare nevoie de ajutorul nostru, atrage atenția Agenția de Știri Lăcașuri Ortodoxe. 

Moaștele Sfinților Epictet și Astion au ieșit la iveală singure, în mod minunat, în anul 2001, chiar în ziua de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului (15 august), lespedea ce le acoperea dându-se singură la o parte, exact în vremea în care arheologii - o echipă redusă ca numar de membri, condusă de renumitul Prof. Arheolog Mihail Zahariade - renunțaseră la săpături mai adânci, concluzionând că ajunseseră deja la finele cercetării lor. Așa a început construcția Mânăstirii Halmyris, in imediata apropiere a sitului arheologic, care și-a luat numele după vechea așezare grecească de la începutul primului mileniu - ce se ocupa cu comerțul cu sare extrasă din apa Mării Negre. O mânăstire în plină Deltă umedă, și totuși aflată parcă într-un pustiu fără margini, pe o stanca imensa ascunsa de un strat firav de pamant. Pustiul se simte cel mai bine în zilele fierbinți de vară, când orice fir verde de iarbă piere sub uscăciunea secetei, la incalzirea stancii ascunse, iar pământul se transformă în colb fin, purtat de vânt - deși locul este la o aruncătură de băț de brațul Chilia al Dunării - sau în nopțile de iarnă, când coioții urlă și viforul tăios spulberă stratul, intotdeauna subtire, de zăpada. Singurul care rămâne aici permanent este Pr. Protos Iov, starețul Mânăstirii, care se străduiește, încă din 2004, să ridice o construcție spre cinstirea Sfinților Epictet și Astion. Tot el se îngrijește permanent și de situl arheologic unde sunt sumar acoperite ruinele vechii Basilici Episcopale construite cândva, în secolul al II-lea, peste cripta sfinților mucenici. 

Călugării și frații vin și pleacă, împotmolindu-se în greutățile și lipsurile unei comunități ce tot spera sa se închege vreodată. Părintele Iov rămâne, trecând prin mâinile lui fiecare cărămidă, fiecare piatră a bisericii. Și tot aceste mâini plămădesc prescurile și apoi frâng, în Sfântul Altar, pâinea pământească, ce urmeaza sa se transforme prin Sfântă Taină, în Pâinea cea Cerească.

Demisolul mânăstirii este gata, iar acolo sunt adapostite astăzi raclele de lemn cu sfintele moaște ale celor doi sfinți mucenici, întregi. Startul lucrării de deasupra, la catedrala propriu-zisă, a fost dat în urmă cu mai mulți ani, în urma unei analize a situației în care se află mănăstirea la acea dată, efectuata de Ing. Catalin Ion (președintele Asociației Lăcașuri Ortodoxe) împreună cu Pr. Ieromonah Staret Iov, în condițiile în care fuseseră observate infiltrații puternice în structura profundă a zidurilor laterale ale mănăstirii. Identificându-se cauza acestor infiltrații - care patrundeau adânc în structura zidurilor, pornind de la nivelul superior al armăturii de legătură - s-a luat decizia ridicării rapide a stâlpilor de deasupra, așa încât, practic, prin aceasta, armatura rămasă liberă să fie învelită în beton, reușindu-se astfel eliminarea cauzei infiltrațiilor de la acel moment.

Problema cea mai îngrijoratoare pentru care ne-am hotărât să lansăm o noua campanie astăzi, în urma unei noi evaluari a situației actuale a structurii este aceea ca, pe parcursul ridicării zidurilor viitoarei catedrale, încadrate de stâlpii ridicați odinioară cu susținerea dumneavoastră, spațiul închis de acestea face ca zăpada și gheața, apa, să se acumuleze regulat, cu fiecare nouă ploaie sau ninsoare, deasupra plăcii superioare a demisolului. Iar asta nu ar fi fost neaparat o problemă, dacă situația nu ar fi durat, deja de mulți ani de. Înghețul din ultimele ierni a ridicat foarte mult riscul ca structura tavanului demisolului să aibă de suferit la nivel profund.

Dar starea de astăzi a construcției Sfintei Mânăstiri, nu reflectă decât starea noastră sufletească: așezăm atunci cand avem nevoie o rugăciune (o cărămidă), înălțându-ne puțin, numai ca uităm degraba să mai si mulțumim, și lăsăm să se infiltreze în sufletele noastre patimile, la fel ca apa... într-o construcție rămasă, prin neîngrijirea noastră, atât de des "neacoperită". Nu este vina “crizei” sau a “vremurilor pe care le trăim”, nici a “lipsurilor”, ci doar a noastră. Căci bunicii noștri nu uitau să mulțumească, ci dimpotrivă, tocmai când le era mai greu, și-și rezideau propriile case, după vreun război nemilos, sau din nebănuite alte motive, atunci își sfințeau și pietre de temelie pentru noi și minunate mânăstiri. Și le-au dus până la sfârșit... Le știm astăzi cu toții, ne bucurăm de ele și ne mândrim.

   Noi suntem cei care au nevoie de Manăstirea Halmyris! Ni te alaturi?

Adresa: Manastirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, Romania

Cont IBAN Manastirea Halmyris (administrator cont Pr. Staret Iov): 

RO21RNCB0256127859640001 BCR

CIF Manastirea Halmyris: 14797706

Tel: Pr. Protos Staret Iov (Tel.): 0744 859 883

Oferiți aceste date, tuturor cunoștintelor dumneavoastră!

 

"Bucurați-vă, că mâinile voastre la lucrarea faptelor bune le-ați ridicat!"

(din Acatistul Sfintilor Mucenici Epictet și Astion)

 

Apel umanitar (Elena Dănilă)

      Sunt un om venit dintr-o copilărie nefericită, un om pus în condiţii de gravă infirmitate, fiindcă la vârsta de 2 ani şi jumătate am suferit de poliomielită, boală ce m-a cuprins aproape în totalitate şi datorită cărui fapt nu mă pot mişca absolut deloc. Virusul poliomielitic mi-a schilodit corpul şi nu pot să mă mişc în nici un fel. Doar mâinile le pot mişca în anumite limite şi mai mult mâna dreaptă, doar atât cât pot să scriu şi să răsfoiesc o carte. Nimic mai mult. Corpul meu este ţintuit în limitele unui scaun din faţa mesei de scris, unde stau nemişcată de dimineaţă şi până seara târziu, şi zilele îmi trec rând pe rând, şi lunile şi anii tot la fel. Dar credinţa în Dumnezeu mi-a dat puterea să mă ridic pe aripile îndurărilor şi să zbor spre înălţimile lor.

      În ciuda acestei mari infirmităţi, am absolvit cursul general cu media 9,75 la o şcoală specială pentru copii infirmi. Am dorit nespus de mult să pot să-mi continui studiile, să fac ceva în viaţă, să muncesc, dar boala de care sufăr mă ţine departe de oamenii sănătoşi şi apţi de muncă.

      Trăiesc într-un sat mic şi sărăcăcios de la marginea ţării, de pe malul Prutului, iar părinţii mei au murit cu ceva timp în urmă şi moartea lor m-a afectat profund. Mai am o soră care, dintr-o dragoste sufletească fără margini, a renunţat la multe în viaţă doar pentru a fi cât mai aproape de mine, ca să mă poată îngriji, ca să mă poată ajuta.

      Cred că nu e nevoie să mai spun şi ce înseamnă, şi cât de groaznic este să nu poţi merge, să priveşti totul dinăuntru şi să suferi umilinţa de a depinde permanent de ajutorul cuiva, chiar şi atunci când vrei un pahar cu apă, când scapi creionul jos, când… când…

     Sunt totuşi atâtea şi atâtea componente ale personalităţii umane care cred că m-ar putea defini ca om deplin şi poate de aceea mi-am dorit să pot îngenunchea o boală cumplită, să pot sfida infirmitatea. Aş vrea să pot să dovedesc că resursele umane sunt mai presus decât se crede, că voinţa şi perseverenţa ar putea realiza minuni chiar şi în faţa unor împrejurări potrivnice, dar pentru toate acestea este nevoie de multă înţelegere, de mult ajutor. Obligată de situaţia în care sunt pusă, respir într-un univers mic, izolat şi artificial, precum păsările aflate în captivitate. Doar cărţile, radioul şi presa a fost lumea în care am mai putut pătrunde şi-am mai putut uita de suferinţă şi durere.

     Dar, suferind, înveţi să-ţi preţuieşti sentimentele, să-L preţuieşti pe Iisus, şi nu-ţi rămâne atunci decât să-L descoperi pe Dumnezeu şi să descoperi oameni care vor şti cum să te înţeleagă, cum să te ajute şi cum să te preţuiască, atunci când ei reuşesc să cunoască că aşa cum eşti, un om nedreptăţit de soartă, exişti printre ei, că trăieşti alături de ei, că ai nevoie de ajutorul lor. Sprijinul lor m-ar putea ajuta să găsesc acea forţă interioară, acea sursă de putere care mi-ar mai amplifica dorinţa de viaţă, dorinţa ca, într-un fel sau altul, să pot învinge infirmitatea. Când suflete sensibile vor rezona cu suferinţa mea, nădăjduiesc că se vor găsi atunci şi oameni doritori de bine, solidari cu mine în lupta aceasta chinuitoare cu neputinţa trupului, dispuşi să mă înţeleagă şi să mă ajute cumva.

Nota redacţiei: Am publicat scrisoarea Elenei deoarece, de curând, în timp ce era internată în spital, cineva i-a furat bunuri din gospodărie, inclusiv lemnul de foc pentru la iarnă, iar pentru a cumpăra alte lemne ar avea nevoie de 800 lei. Am ataşat şi cuponul de pensie (340 lei/lună) şi certificatul de handicap.

 

CĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTII
Tinctura Femina-complex, 100 ml

Prezentare:

Fratele nostru este viata noastra Spiritualitatea Cuviosului Siluan Athonitul (CARTE)

 

Prezentare:

Stareţul Siluan este parte a unei culturi monastice tradiţionale, înrădăcinată în Evanghelie şi în înţelepciunea antică, mai ales cea stoică, şi a unei inspiraţii profetice care luminează modernitatea până în străfunduri şi o depăşeşte din interior. Limitările culturii monastice, precum rituaismul şi comunitarismul adeseori greoi al ortodoxiei contemporane, sunt dizolvate în lacrimile Sfântului Siluan şi în universalitatea rugăciunii sale. Stareţul vindecă abisurile modernităţii concentrând-o pe Înviere. El rămâne pentru noi unul dintre marii martori ai metamofozei contemporane a creştinismului, prin care Dumnezeu desăvârşeşte descoperirea Numelul Său în totala golire de Sine a Crucii, din mărturia lui Siluan înţelegem că iadul nu se deschide spre nefiinţă, ci spre nădejde, întrucât Hristos Se pogoară neîncetat în adâncurile lui.

Olivier Clement

Detalii despre carte / COMANDA

Ascetism si antropologie la Sfantul Irineu de Lyon si Clement Alexandrinul - Pr. prof. John Behr (CARTE)

Prezentare:

În această lucrare sunt explorate modurile în care Irineu și Clement, primii doi scriitori creștini cu opere consistente, au reflectat asupra acestor două subiecte – ascetism și antropologie – mai exact, concepția lor despre ce înseamnă a fi om. Scrierile de dinainte apariţia monahismului au devenit o paradigmă dominantă pentru ascetismul creștin: aceste două personalități ne oferă viziuni fascinante ale unor abordări alternative.

Pr. dr. John Behr

Detalii despre carte / COMANDA

Puterea Crucii Povestiri crestine - Alexandru Lascarov-Moldovanu (CARTE)

Prezentare:

Crucea, simbol atotcuprinzător al cosmosului, reprezintă momentul suprem al iubirii divine (Părintele Constantin Galeriu), apărătoare şi liman deopotrivă, împlinitoarea legii celei vechi. Atotputerniciei şi tăriei ei duhovniceşti, îi va dedica scriitorul Alexandru Lascarov-Moldovanu (1885-1971) un buchet de povestiri, adevărate poveţe creştine, îndreptar şi stavilă firii noastre rebele. Micile întâmplări rostite de o voce a duhovnicirii devin pilduitoare îndemnuri de a fi cu băgare de seamă, de a pune Strajă gurii, de a ne smeri – ascunzând harul ce ni s-a dat „în chiar taina inimii noastre”, să fim buni şi blânzi, că multe şi necuprinse sunt Minunile răbdării.

Livia Ciupercă

Detalii despre carte / COMANDA

Sfantul Neofit Zavoratul din Cipru - Iosif Vatopedinul (CARTE)


La dumnezeiasca straja - Arh. Paisie de la Hilandar (CARTE)

Prezentare:

Darurile care-l înfrumuseţează pe om cu chipul lui Hristos sunt: dragostea, smerenia, blândeţea, dispoziţia de a se jertfi până la capăt pentru aproapele. Dar acestea sunt darurile celor desăvârşiţi, iar la ele se ajunge cu ascultare, cu răbdare şi cu stăruinţa în rugăciune. Pentru a-l iubi pe aproapele, trebuie mai întâi să stoarcem puroiul iubirii de sine, fiindcă întru el nu este nici iubire de Dumnezeu, nici iubire de oameni. Chiar dacă îl iubim pe celălalt, în el ne iubim de fapt pe noi înşine! Fiecare pas al nostru trebuie să fie pătruns de o năzuinţă continuă către Dumnezeu – prin rugăciune, prin afierosirea tuturor simţămintelor noastre lui Dumnezeu, ca fiind singurul scop al dragostei noastre. Doar printr-o astfel de năzuinţă neîncetată vom reuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca din această lume care zace sub puterea celui rău (I Ioan 5, 19), după cum spune Apostolul, să ieşim biruitori.

Arhimandritul Paisie de la Hilandar

Detalii despre carte / COMANDA

Am cunoscut iadul! Marturii din inchisoare 1947-1962 - Nichifor Crainic (CARTE)

Prezentare:

Cartea cuprinde Memoriile din închisoare (1947-1962), Răspunsul la actul de acuzare și Poeziile reprezentative din temnița Aiudului ale genialului academician Nichifor Crainic (1889-1972).

Detalii despre carte / COMANDA

Slujba Sfantului Maslu si rugaciuni pentru bolnavi (CARTE)

 

Detalii despre carte / COMANDA

Înțelesuri ale Evangheliei - Pr. Cristian Muntean (CARTE)

Prezentare:

Textele pe care le veți parcurge sunt texte rostite. Sunt bucurii născute la amvon, cum îi șade bine unei predici. Parte carte, parte Duh. Jumătăți împachetate, unitar, în zâmbetul destins al bucuriei. Căutând să rostuie cuvintele Scripturii, predicile acestea se lămuresc și se cresc unele din altele. Asemenea unui organism viu, asemenea Bisericii. Pentru că predica Bisericii nu este făcută doar să impresioneze, ci să schimbe vieți. Iar predica Părintelui Cristian reușește să facă aceasta.

Pr. conf. dr. Constantin Necula

Detalii despre carte / COMANDA

Popasuri pe muntele frumuseții Carte pentru preoti si nu numai - Pr. Nicolae Stoia (CARTE)

 

Prezentare:
 

Scrierile părintelui Nicolae Stoia constituie meditații teologice care pleacă cel mai adesea de la pericopele evanghelice. Ele vizează o tratare exegetică, dar într-o abordare mai liberă și mai atractivă pentru un public mai larg. Explorează textele biblice cu vădită bună curiozitate și plăcare, până la a ajunge a-i deveni familiare și a se simți și a se mișca în spațiul lor ca acasă [...].
Scrierile părintelui sunt dense, aparținând, în fondul lor, spațiului omiletic și catehetic. Dar orizontul de cuprindere al părintelui Nicolae Stoia este mai larg. Pleacă de la interpretări teologice pentru a ajunge, nu o dată, ”în lumea largă”, cea a culturii generale, trecând la interpretarea istoriei și a societăților [...].

Costion Nicolescu

Detalii despre carte / COMANDA

 

Descarca oferta completa de CARTI/Produse la zi (.xls) de la toate editurile ortodoxe din tara (3000 de titluri), precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc. Produse naturiste (.pdf)

Descarca oferta  Editurii Agaton reducere 20%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii www.agaton.ro - Libraria "Cartea ortodoxa prin posta" (3000 carti; 50 domenii) www.poruncaiubirii.agaton.ro    - Revista Porunca Iubirii www.biblioteca.agaton.ro            - Biblioteca ortodoxa - eCarti si cugetari www.edituraagaton.ro                  - Editura Agaton www.rugulaprins.go.ro                - Site al Asociatiei ORTOPRAXIA "Fericit cel ce citeşte… căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3) Periodicitate: lunar

Revista Porunca Iubirii  apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului Editor Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton) 0740054256; revista@agaton.ro Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese Director: Ioan Cismileanu Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula Redactori Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean ---------------------- ISSN 2344 - 0619 ISSN-L 1453 - 7567