Porunca Iubirii - Ianuarie 2025


Pogorârea Sfântului Duh	"Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu" - In.14, 26	Iunie 2016

26 iunie 2016 – București. Întoarcerea în țară a delegației BOR. Rugăciune de mulțumire și concluzii

Duminică seara, 26 iunie 2016, delegația Bisericii Ortodoxe Române care a participat la lucrările Sfântului și Marelui Sinod s-a întors din Creta. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, cei 24 de ierarhi ai Bisericii noastre, consilierii speciali și reprezentanții Centrului de Presă Basilica au fost întâmpinați pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, în jurul orei 21.00 p.m., de o delegație condusă de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal. Ajunși la Reședința Patriarhală, membrii delegației au participat la o slujbă de mulțumire oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Menționăm că și la plecarea delegației Patriarhiei Române în Creta a fost oficiată o rugaciune de invocare a Duhului Sfânt și de binecuvântare pentru călătorie. La finalul rugăciunii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt explicativ și mărturisitor cu privire la rolul Sfântului și Marelui Sinod și la importanța trăirii și transmiterii dreptei credințe.

Atmosferă frățească și de coresponsabilitate, umbrită de ambsența a patru Biserici locale

Patriarhul a caracterizat atmosfera în care s-au desfășurat lucrările sinodale ca fiind una „de bucurie frățească și de coresponsabilitate”. Românii ortodocși au fost apreciați ca foarte activi în toate lucrările sinodului, iar prin prezența lor au fost „mărturisitori ai ortodoxiei românești”.

Faptul că fiecare zi a lucrărilor sinodale a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii, „a arătat că unitatea sau comuniunea în dreapta credință se exprimă cel mai bine în comuniunea euharistică”. Patriarhul Daniel și-a mărturisit emoția personală de a întâlni diferiți ierarhi la Sfântul și Marele Sinod, considerat, printre altele, foarte dinamic. Bucuria acestui Sinod „cu exprimare liberă” a fost totuși umbrită, a mărturisit Patriarhul României, de faptul că patru Biserici Ortodoxe Autocefale au fost absente și anume Patriarhiile Antiohiei, Moscovei, Bulgariei și Georgiei. Cu toate acestea, și propunerile Bisericilor absente au fost luate în calcul de sinodali și integrate ca îmbunătățiri în documentele prezentate plenului spre amendare și aprobare. De asemenea, Preafericirea Sa și-a exprimat speranța ca la viitorul Sinod Sfânt și Mare al Ortodoxiei să fie prezente toate Bisericile surori.

Românii ortodocși participanți, apreciați pentru propuneri și implicare activă

Este foarte important de menționat că „românii ortodocși au fost activi în toate comitetele de lucru ale sinodului, dar și în lucrările ședințelor plenare. Din partea Bisericii noastre, nu numai Patriarhul, ci și alți ierarhi au luat cuvântul și au făcut propuneri”. Biserica Ortodoxă Română a avut o poziție mărturisitoare mai ales în cadrul discuțiilor privitoare la Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine. Conform Patriarhului, reprezentanții Bisericii noastre au adus o precizare foarte importantă: „bisericile și confesiunile creștine neortodoxe s-au îndepărtat în timp de la credința ortodoxă a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.

Ortodoxia este Biserica lui Hristos

De asemenea, Patriarhul Daniel a făcut referire la contribuția Bisericii Ortodoxe Române de susținere a faptului că „Ortodoxia are conștiința profundă că, în istorie, ea este Biserica lui Hristos, în acelși fel în care au înțeles, mărturisit și trăit credința ei profundă Sfinții Apostoli, Sfinții Părinți și, mai ales, Sfinții Părinți de la cele șapte Sinoade Ecumenice”. S-a insistat asupra convingerii că numai pe baza credinței adevărate a Sfinților Apostoli, a Sfinților Părinți, exprimată de cele șapte Sinoade Ecumenice se poate reface unitatea creștină. „Dialogul cu alte entități creștine se face mai întâi pentru a mărturisi credința noastră ortodoxă și modul de înțelegere apostolic și patristic al Bisericii, pentru a contribui la apropierea dintre creștini, prin această scoatere în evidență a valorilor eterne ale Ortodoxiei”, a continuat Preafericirea Sa.

Mărturisirea Ortodoxiei cu smerenie și iubire creștină, fără ură confesională

Dat fiind faptul că relațiile noastre cu ceilalți creștini sunt inevitabile, mai ales în țările occidentale, unde romano-catolicii și protestanții sunt majoritari, „trebuie să mărturisim dreapta credință nu cu ură confesională, ci cu smerenie și iubire creștină”. Ca urmare a participării la Sfântul și Marele Sinod, Părintele Patriarh a mărturisit că „am învățat mai mult că Ortodoxia nu este numai frumoasă, ci este și dinamică, atunci când lucrăm pentru unitate în coresponsabilitate. Nu trebuie să dăm vina pe alții, ci să ne dăruim toată forța, convingerea și iubirea pentru a face cunoscută Ortodoxia în lume și pentru a arăta valoarea sinodalității”.

Rolul sinodalității: nevoia de unitate și comuniune sincronică și anacronică, peste timp

Cu privire la sinodalitate, Patriarhul a adăugat că „Sinodul este organismul prin care se exprimă Biserica în materie de credință și disciplină canonică, ținând seama că nu avem păreri personale de exprimat”. Credința noastră, a spus Preafericirea Sa, trebuie să fie în consens nu doar cu ortodocșii contemporani, ci și în consens cu Apostolii, Sfinții Părinți și Sinoadele Ecumenice. „Avem nevoie de unitate și comuniune sincronică dar și diacronică, peste timp”.

Coresponsabilitatea, a precizat Patriarhul Daniel, trebuie trăită mai intens: „Fiecare creștin ortodox trebuie să fie un mărturisitor al credinței”.

Ortodoxia nu este izolare, ci este Biserica lui Hristos și se adresează tuturor popoarelor

Cu toate acestea, nu trebuie să iubim o Ortodoxie ideală, ci să arătăm în practică o Ortodoxie reală, a continuat Preafericirea Sa. „Dacă iubim Ortodoxie ideală, cerească, dar nu ne străduim să menținem unitatea și bunul mers al Ortodoxiei concrete, de astăzi, nu împlinim toată responsabilitatea, dacă nu ne interesăm de viața întregii Ortodoxii, ci doar ce viața Ortodoxiei românești (…) Ortodoxia nu este izolare, ci este Biserica lui Hristos – comuniune peste veacuri – și se adresează tuturor popoarelor”, a concluzionat Patriarhul României.

26 iunie – Creta. Sfânta Liturghie și Sesiune festivă de închidere. Mesaj

ÎnDuminica Tuturor Sfinților (26 iunie 2016), Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe Autocefale au manifestat încă o dată unitatea sacramentală, coliturghisind la finalul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod. Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Chania, Creta, a fost prezidată de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. După Sfânta Evanghelie, Arhim. Bartolomeu Samaras, secretarul general al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, a dat citire Mesajului Sfântului și Marelui Sinod către poporul ortodox și toți oamenii de bună voință.

Patriarhul Bartolomeu: Sfânta Euharistie, unitate a Ortodoxiei, legătură cu sinodalitatea și conceptul sfnțeniei

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a adresat un cuvânt în care și-a exprimat bucuria și mulțumirea că Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a avut loc „în comuniunea credinței, nădejdii și dragostei”. Sinodul a fost început și încheiat „în comuniunea Sfintelor Taine”, pentru a evidenția faptul că „slujirea euharistică este locul în care se manifestă unitatea Ortodoxiei și legătura de neîntrerupt și continuarea experienței autentice a adevărului credinței vii”. „Există o legătură substanțială între Sfânta Euharistie și sinodalitate”, a continuat Sanctitata Sa. Totodată, „conceptul sfințeniei în Biserica Ortodoxă este înțeles tot prin Sfânta Euharistie”. În continuarea cuvântului, Patriarhul Ecumenic a făcut referire la sfinții Bisericii „care reflectă slava Împărăției”. „Cu iluminarea și călăuzirea Mângâietorului și cu mijlocirile tuturor Sfinților, Biserica Ortodoxă a pregătit și a desfășurat cu dragoste și înțelegere reciprocă Sfântul și Marele ei Sinod”, a afirmat Patriarhul Bartolomeu.

Sanctitatea Sa a invocat Duhul Sfânt pentru ca deciziile luate de Sfântul și Marele Sinod, cu privire la viața internă și rânduiala canonică a Bisericii Ortodoxe, să fie implementate în relațiile cu ansamblul lumii creștine și în lucrarea ei misionară, în condițiile dezvoltărilor și provocărilor civilizației și culturii moderne, pentru binele poporului lui Dumnezeu. Patriarhul Ecumenic a încheiat spunând că Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a pus piatra de temelie pentru îndeplinirea dezideratului ca secolul 21 să devină „secolul Ortodoxiei”.

Sesiune festivă de închidere a lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod: „Împreună am scris istorie! Am scris un capitol nou în istoria Bisericii!”.

Cu acest prilej, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a adresat un cuvânt de mulțumire. Sanctitatea Sa mulţumit tuturor Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale care au participat la lucrări, afirmând că „Harul și luminarea Sfântului Duh, care plinește toată rânduiala Bisericii, a condus la unanimitate”. De asemenea, Sanctitatea Sa a mulţumit tuturor organizatorilor, sprijinitorilor, celor implicaţi direct şi indirect şi celor care s-au rugat pentru buna desfăşurare a Sinodului din Creta.

Patriarhul Ecumenic a exclamat: „Împreună am scris istorie! Am scris un capitol nou în istoria Bisericii!”. Făcând referire la normalitatea cu care au decurs lucrările, Patriarhul Bartolomeu a spus că au fost și dificultăți, nu toate au fost facile, nu au fost toate roz, însă, părinții sinodali au demonstrat că au unitate în diversitate. De asemenea, a îndemnat pe toți Întâistătătorii ca întorcându-se în țările lor să transmită mesajul păcii lui Hristos, care este și mesajul Sfântului și Marelui Sinod. Sanctitatea Sa și-a încheiat discursul cu gratitudine: „Domnul păcii este cu noi! Hristos în mijocul nostru”!

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Mesajul conține 12 puncte care fac referire la principalele teme abordate în timpul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod. Astfel, mesajul subliniază teme precum: unitatea Bisericii Ortodoxe, mărturisirea de credință, importanța dialogului intercreștin și interreligios, secularizarea, căsătoria, științele naturale, criza ecologică, respectul față de semeni, politica, tineretul și deschiderea față de lume.

25 iunie 2016 – Discuții asupra documentului Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine

În prima parte a zilei de 25 iunie 2016, au continuat discuțiile privind relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine. După cum am menționat anterior, acest ultim document de pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod a stârnit cele mai multe dezbateri. Dezbaterile cele mai intense au fost orientate spre termenul de „biserică” conferit celorlalte confesiuni creștine. Bisericile Ortodoxe din Grecia, România, Serbia și Polonia au sesizat inadvertențe în documentul presinodal.

Termenul de biserici eterodoxe, respins și înlocuit cu comunități și confesiuni creștine

În acest context, Arhiepiscopul Ieronim al Greciei a respins termenul propus de „biserici eterodoxe” atribuit celorlalte confesiuni creștine, susținând înlocuirea cu formula „comunități și confesiuni creștine”. Pe de altă parte, Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a subliniat faptul că acest text este discutat de aproximativ 50 de ani și că niciodată nu a fost contestat. Patriarhul Teodor al Alexandriei a invitat pe părinții sinodali să ia în calcul și situațiile și problemele deosebite cu care se confruntă unele Biserici, cum este cazul Patriarhiei Alexandriei, care slujesc într-un mediu în care alte credințe sunt majoritare, în țări în care creștinii sunt omorâți și din acest motiv se află în colaborare cu alte biserici creștine.

Propunere sârbă de amânare a semnării acestui document

Dată fiind absența a patru Biserici Autocefale, Patriarhul Irineu al Serbiei a propus ca Sfântul și Marele Sinod să încheie o primă etapă a sa, cu cele cinci documente aprobate, iar documentul privind relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine să fie reluat, împreună cu acele documente care nu au intrat pe ordinea de zi a prezentului Sinod și necesită pregătire ulterioară.

24 iunie 2016 – Patriarhii, numiți Mari Binefăctori și Prieteni ai Academiei din Creta. Continuă semnarea documentelor adoptate

Vineri seară, 24 iunie 2016, a avut loc ceremonia de numire a Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale, prezenți la lucrările Sfântului și Marelui Sinod, Mari Binefăcători și Prieteni ai Academiei Ortodoxe din Creta. De menționat că Patriarhul Ecumenic și Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei au primit acest titlu anterior. La eveniment au participat membrii Sfântului și Marelui Sinod și autorități locale.

Vineri dimineață, 24 iunie 2016, Întăistătătorii de Biserici Ortodoxe locale s-au întrunit încă o dată în Sinaxă pentru a revizui enciclica Sfântului și Marelui Sinod și Mesajul Sinodului către lume. Conform Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Mesajul Sinodului are un conținut bogat și este un mesaj de speranță și unitate către lume. Ieri, a început procedura de semnare a două dintre documentele sinodale, respectiv cele privind Autonomia și Diaspora Ortodoxă. Conform unei declarații a Arhiepiscopului Iov de Telmissos, purtătorul de cuvânt al Secretariatului Sfântului și Marelui Sinod, în cadrul briefing-ului de presă de astăzi, transmis în direct (livestream) pe Basilica.ro, în privința Diasporei Ortodoxe s-a decis ca viitorii episcopi aleși pentru comunitățile din diaspora nu vor putea primi titulaturi deja existente. În aceeași dimineață, au început procedurile de semnare a documentelor despre Importanța Respectării Postului Astăzi și despre Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană. În ceea ce privește Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, conform documentului aprobat, aceasta nu trebuie să fie desfășurată în mod agresiv sau prin diferite forme de prozelitism, ci în dragoste, smerenie și respect pentru identitatea fiecărei persoane și particularitatea culturală a fiecărui popor. De asemenea, toate Bisericile Ortodoxe Autocefale au obligația să contribuie la eforturile misionare. Totodată, părinții sinodali au continuat discuțiile centrate pe subiectul Relațiilor Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine. Cele mai multe dezbateri în cadrul Sfântului și Marelui Sinod au fost purtate pe marginea acestui document. Unii au susținut amânarea acestuia până la atingerea unei forme unanim acceptate.

23 iunie 2016– Discuții asupra documentului Sfintei Taine a Cununiei și impedimentele la aceasta

În cursul celei de-a patra zi de lucrări, 23 iunie 2016, părinții sinodali adunați la Academia din Creta, sub președinția Patriarhului Ecumenic, au purtat discuții pe tema Sfintei Taine a Cununiei și impedimentele la aceasta. Sinodalii au adus puține amendamente primei părți a documentului, reiterând importanța familiei, formată din bărbat și femeie, și a consfințirii legăturii lor de dragoste înaintea lui Dumnezeu prin săvârșirea Sfintei Taine a Cununiei. Textul prevede, de asemenea, susținerea și consolidarea instituției familiei de către episcopi și preoți, prin diferite acțiuni pastorale.

Căsătoriile mixte, între acrivie și pogorământ

Un aspect dezbătut mai intens a fost cel al căsătoriilor mixte. Reamintim că unele Biserici locale, și-au exprimat dezaprobarea față de acest subiect. Cu toate acestea, în timpul discuțiilor sinodale, a fost subliniată legătura strânsă dintre căsătoriile mixte și asumarea realității pastorației credincioșilor. Au fost prezentate situații din diferite părți ale lumii, care necesită abordare diferită. Creșterea copiilor, obligație pastorală a Bisericii. În ceea ce privește creșterea copiilor, aceasta a fost apreciată ca fiind mai mult decât o obligație formală a părinților. Aceștia vor trebui asistați pastoral de către Biserică.

Documentul face referire și la cele două modalități bisericești de abordare a problemelor pastorale, respectiv acrivia (respectarea strictă) și iconomia (pogorământul). Pe marginea acestor subiecte, a fost susținută ideea că fiecare Biserică locală își cunoaște contextul în care se află și este competentă să aplice iconomia într-un context particularizat. Iconomia este, de fapt, o realitate eclezială pe care Biserica și-o asumă prin adaptarea misiunii și lucrării într-un context concret. Așadar, iconomia nu privește aspectele generale, ci situațiile particulare, concrete. Una dintre concluzii a fost aceea că Sinoadele trebuie să legifereze situațiile generale, în care se poate aplica acrivia, și nu cele particulare, care cad sub incidența iconomiei.

Părinții sinodali au acordat atenție în discuțiile lor și problemei relativizării valorilor familiale. Biserica este categorică și nu acceptă nicio altă formă de coabitare decât cea conferită prin Sfânta Taină a Cununiei. Soluțiile actuale privind coabitarea în afara Sfintei Taine a Cununiei nesocotesc modul firesc în care se împlinește omul în familie.

Reluarea discuțiilor pe tema Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine

În a doua parte a zilei, au fost inițiate discuțiile pe marginea ultimului document de pe ordinea de zi a Sinodului, respectiv Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine. Au fost prezentate diferite poziții referitoare la acest document. Una dintre concluzii a fost aceea că dialogul Bisericii Ortodoxe cu celelalte confesiuni creștine nu trebuie să însemne altceva decât mărturisirea propriei identități, propriei credințe, fără a exista derogări de la eclesiologia ortodoxă.

Documentele sinodale, semnate de toți ierarhii prezenți în greacă, franceză, engleză și rusă

Înaltpreasfințitul Părinte Iov, Arhiepiscop de Telmissos și reprezentant al Secretariatului Sfântului și Marelui Sinod, a anunțat la 23 iunie 2016, în timpul briefing-ului de presă, transmis în direct pe Basilica.ro, că au început procedurile de semnare a primelor documente sinodale. Este vorba de două documente de pe ordinea de zi a Sinodului: Autonomia și modul ei de proclamare și Diaspora Ortodoxă. Aceste documente au fost semnate de Întâistătătorii Bisericilor Autocefale și urmează să fie semnate de toți cei 290 de părinți sinodali prezenți. Conform unei declarații anterioare a Arhiepiscopului Iov, documentele finale vor fi făcute publice de Secretariatul Sfântului și Marelui Sinod după încheierea procedurii de semnare. Va urma semnarea documentelor privind Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană și Importanța postului și respectarea lui astăzi.

Procedura de semnare presupune semnarea documentelor nu doar de Întâistătători, ci și de toți ierarhii membri ai Sfântului și Marelui Sinod. Documentele sunt semnate în cele patru limbi oficiale ale Sinodului: greacă, franceză, engleză și rusă.

22 iunie 2016 - Discuții pe tema Autonomia și modul de proclamare al acesteia

Imediat după prezentarea documentului presinodal, a fost ridicată situația Mitropoliilor din Epir, Macedonia, Tracia și Egeea de Nord, cunoscute sub numele de Teritorii Noi, care se supun din punct de vedere canonic și spiritual Patriarhiei Ecumenice, dar sunt administrate de Biserica Ortodoxă a Greciei. În timpul lucrărilor sinodale, Patriarhul Ecumenic a luat cuvântul și a afirmat că va respecta situația actuală a Mitropoliilor respective:

„Întrucât de multe ori în trecut s-au creat neînțelegeri cu privire la această temă din partea unor persoane care doresc să rupă legăturile bune ale celor două Biserici (n.n. Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei), vreau să asigur pe toți astăzi, înaintea Sfântului și Marelui Sinod, că Mitropoliile Teritoriilor Noi se supun duhovnicește Fanarului și au fost oferite din motive istorice, dar nu este nici intenția mea, nici a Patriarhiei în general să le cer înapoi!”

Patriarhia Ecumenică a transmis și un comunicat în care afirmă că „nu intenționează să ofere autonomie Mitropoliilor din Teritoriile Noi”. Conform directorului Biroului de Presă al Bisericii Greciei, Haris Konidaris, Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei, s-a arătat mulțumit de afirmația Patriarhului Ecumenic referitoare la statutul Teritoriilor Noi.

În privința documentului presinodal, au fost aduse puține amendamente, care vor fi introduse de Secretariatul Sfântului și Marelui Sinod și prezentate ulterior spre aprobare plenului sinodal. Un astfel de amendament privește paragraful 3.d. al textului, unde s-a propus adăugarea ca ierarhii unei Biserici Autonome să fie aleși, instalați și judecați de organismele sale bisericești competente. O altă chestiune discutată a fost aceea a lucrării misionare a unei Biserici Autocefale în teritorii din afara granițelor sale și în ce măsură pot activitățile misionare să constituie un criteriu de jurisdicție canonică.

22 iunie 2016 - Discuții pe tema Importanța postului și respectarea lui astăzi

În partea a doua a lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod de miercuri, 22 iunie, părinții sinodali au analizat cel de-al patrulea document de pe ordinea de zi, respectiv Importanța postului și respectarea lui astăzi. Ierarhii au luat în considerare situația unor țări neprivilegiate, în care nu există hrană (Africa) sau sunt supuse unor condiții climatice extreme (Țările Nordice). Discuțiile vor continua și joi, 23 iunie.

21 iunie 2016 – Discuții pe tema Diaspora ortodoxă

Marți, 21 iunie 2016, Începând cu orele 15.45, Centrul de Presă al Sfântului şi Marelui Sinod a susţinut un briefing de presă transmis în direct online, în deschiderea căruia Arhiepiscopul Iov de Telmissos, reprezentantul Secretariatului sinodal, a anunţat că părinţii sinodali au analizat problema Diasporei Ortodoxe. Diaspora Ortodoxă este cel de-al doilea subiect pe ordinea de zi a Sfântului şi Marelui Sinod. Documentul presinodal pe care îl analizează şi urmează să îl valideze membrii Sinodului priveşte organizarea şi regulamentul de funcţionare a Adunărilor Episcopale în Diaspora Ortodoxă. Aceste Adunări vor fi alcătuite din toţi episcopii fiecărei regiuni, aflaţi în comuniune canonică cu toate Bisericile Ortodoxe şi vor fi prezidate de ierarhul Patriarhiei Ecumenice din acea jurisdicţie.

Regiunile în care vor fi validate Adunările Episcopale, conform documentului presinodal, sunt:

America de Nord şi Centrală;

America de Sud;

Australia, Noua Zeelandă şi Oceania;

Marea Britanie şi Irlanda;

Franţa;

Belgia, Olanda şi Luxemburg;

Austria;

Italia şi Malta;

Elveţia şi Lichtenstein;

Germania;

Ţările Scandinave (fără Finlanda);

Spania şi Portugalia.

Documentele finale, puse la dispoziție de Secretariat după introducerea amendamentelor și semnare

În cadrul aceluiaşi briefing de presă, Înaltpreasfinţitul Părinte Iov a menţionat că toate documentele aprobate vor fi prezentate public de Secretariatul Sfântului şi Marelui Sinod, de îndată ce vor fi introduse amendamentele propuse şi validate de membrii Sinodului. O idee evidenţiată a fost aceea că deşi nu toate Bisericile Ortodoxe locale sunt prezente la eveniment, unitatea şi comuniunea nu sunt excluse.

Marţi dimineață, 21 iunie 2016, Sfântul și Marele Sinod a aprobat amendamentele pentru primul document presinodal din cele de pe ordinea de zi. Este vorba de Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană. Începând cu după-amiaza zilei precedente, părinții sinodali au început lucrările propriu-zise ale Sfântului și Marelui Sinod. După ce au revăzut textul primului document presinodal privind misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, au fost purtate mai multe discuții. Au fost exprimate diferite propuneri atât din partea unor ierarhi, cât și din partea delegațiilor sinodale. Marţi dimineață, în urma introducerii amendamentelor, Secretariatul Sinodului a prezentat ultima formă părinților sinodali. În urma discuțiilor purtate, Sfântul și Marele Sinod a aprobat amendamentele introduse.

Mesaj de solidaritate cu Patriarhia Antiohiei ca urmare a atentatului terorist asupra Patriarhului Ignatius

De menționat că tot în prima zi de lucrări, ierarhii Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe au convenit să transmită un mesaj Patriarhului Ignatius Aphrem II al Bisericii Ortodoxe Siriace a Antiohiei, prin care să-și exprime solidaritatea cu acesta și comunitatea siriacă, în urma tragediei de duminică, 19 iunie, din nord-estul Siriei. Conform kamudi.com, Patriarhul Ignatius a fost ținta unui atentat terorist. Trei membri ai forțelor de ordine și-au pierdut viața în operațiunea de salvare.

21 iunie 2016- Sfântul și Marele Sinod a aprobat amendamentele pentru primul document

20 iunie 2016 - Începerea propriu-zisă a lucrărilor

La Academia Ortodoxă din Creta a avut loc la 20 iunie 2016, sesiunea inaugurală a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Evenimentul a debutat cu rostirea rugăciunii de invocare a Duhului Sfânt, Împărate ceresc, și intonarea Troparului Cincizecimii. Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic a prezentat scrisorile venite din partea Patriarhilor Antiohiei și Moscovei, ca răspuns la invitația Întâistătătorilor ortodocși prezenți în Creta adresată celor patru Întâistătători care au anunțat absența de la lucrările Sfântului și Marelui Sinod. Cei doi patriarhi, au reafirmat faptul că se află în imposibilitatea de a participa, dar au transmis că îi însoțesc pe cei prezenți la Sinod cu rugăciunile lor. A urmat cuvântul de deschidere a Patriarhului Bartolomeu, președintele Sfântului și Marele Sinod, în care a evidențiat scopul principal al Sinodului, care este mărturisirea unității Bisericii prin Sfintele Taine. În cuvântul rostit, Patriarhul Bartolomeu a apreciat propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, de a întruni periodic sinoade comune ale Bisericilor Ortodoxe Autocefale. În continuare, toți Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe locale au fost invitați să ia cuvântul, în ordinea dipticelor. După ce au revăzut textul primului document presinodal privind misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, au fost purtate mai multe discuții. Au fost exprimate diferite propuneri atât din partea unor ierarhi, cât și din partea delegațiilor sinodale. Marţi dimineață, în urma introducerii amendamentelor, Secretariatul Sinodului a prezentat ultima formă părinților sinodali. În urma discuțiilor purtate, Sfântul și Marele Sinod a aprobat amendamentele introduse.

19 iunie 2016 – Coliturghisire de Cincizecime

Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe prezenți în Creta au coliturghisit astăzi dimineață, 19 iunie 2016, la Catedrala Mitropolitană Sfântul Mina din Heraklion, Creta, în semn de unitate și comuniune. Cu acest prilej, Sanctitatea Sa Bartolomeu a adresat un cuvânt în care a subliniat importanța unității Bisericii lui Hristos. „Misiunea Bisericii Ortodoxe este de a împlini iconomia lui Dumnezeu, de a uni cele pământești cu cele cerești”, a spus Patriarhul Ecumenic.

Sanctitatea Sa a continuat spunând că „Biserica noastră Ortodoxă are darul și binecuvântarea de a deține tezaurul adevărului și să păstreze intact darul Preasfântului Duh, care a umplut lumea (Înțelepciunea lui Solomon 1, 7)”. Indiferent de părerile noastre diferite, noi, creștinii ortodocși, trebuie să evidențiem faptul că singura cale în această lume este unitatea. Desigur, această cale necesită o jertfă vie, multă muncă, și este dobândită după multă nevoință. Este cert că acest Sinod al nostru va contribui în această direcție, creând un climat de încredere reciprocă și înțelegere prin întrunirea noastră în Duhul Sfânt și printr-un dialog edificator și sincer”, a afirmat Patriarhul Bartolomeu. De asemenea, Sanctitatea Sa a subliniat faptul că misiunea Bisericii Ortodoxe este unitatea acesteia și a credincioșilor ei. Totodată, Patriarhul Ecumenic a afirmat că „doar în unitate și trăind Ortodoxia ca o experiență de credință și viață este posibil să călătorim prin istoria dramatică a lumii contemporane și să oferim o mărturie mântuitoare celor de aproape și celor de departe”.

18 iunie 2016 – Vecernie praznicală

Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe au început sărbătorirea Pogorârii Sfântului Duh sâmbătă seara, 18 iunie 2016, la Catedrala Sfântul Tit din Heraklion, participând la slujba Vecerniei praznicale. Slujba a fost oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Vecernia praznicală a fost precedată de o slujbă de mulțumire (Doxologie) prezidată de Patriarhul Bartolomeu. A urmat o alocuțiune a Arhiepiscopului Irineu al Cretei, care a caracterizat alegerea insulei Creta ca loc de întâlnire al Sfântului și Marelui Sinod ca fiind o înaltă binecuvântare și onoare.

Patriarhii prezenți la Sinod, cetățeni de onoare ai orașului Kossamos dn Creta

Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe locale au primit la18 iunie 2016, titlul de cetățean de onoare al orașului Kissamos din Creta. Evenimentul a avut loc la centrul multicultural Tsatsaronakeio al Mitropoliei de Kissamos, în continuarea mesei oficiale oferite de mitropolie și autoritățile locale.

17 iunie 2016 – Ultima sinaxă pregătitoare

Astăzi dimineaţă, în jurul orei 9 a.m., Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe au ajuns la Mănăstirea Maicii Domnului Povăţuitoarea – Gonia, din Kolymbari, Creta, unde a fost oficiată o rugăciune în deschiderea lucrările Sinaxei, ultima sinaxă a Întâistătătorilor înaintea Sfântului şi marelui Sinod.

Sursa: basilica.ro. Intertitlurile aparțin redacției.

ACTUALITATEA religioasă
Rugăciune pentru copii și tineri, alcătuită de PF Patriarh Daniel - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului (1 iunie 2016) și a Duminicii Părinților și a Copiilor (05 iunie 2016), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, se roagă pentru copiii şi tinerii de pretutindeni, dar mai ales cei din România. Redăm rugăciunea compusă personal de Patriarhul României cu această ocazie:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Tatălui Ceresc, Care ai binecuvântat copiii şi ai zis:Lăsați copiii să vină la Mine şi nu-i opriți, Care ai privit cu drag pe tânărul ce Te-a întrebat: Doamne, ce sa fac ca să moștenesc viața de veci, Tu Care ai înviat din morți pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi pe prietenul Tău Lazăr, binecuvântează cu harul şi cu iubirea Ta pe toți copiii şi tinerii din lume; ocrotește pe toți copiii botezați în numele Tău însemnându-se cu semnul Crucii Tale; îndreptează tinerețile şi luminează cu lumina Ta cea sfântă viața tinerilor din Biserica noastră; sporește iubirea copiilor faţă de părinți şi a părinților faţă de copii, înmulțește râvna copiilor şi tinerilor pentru carte şi respectul şi recunoștința lor faţă de educatorii, învățătorii şi profesorii lor.

Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vindecă mulțimea copiilor şi tinerilor bolnavi în familii, în spitale, în cămine de copii, alină-le suferința şi dăruiește răbdare şi dragoste celor care îngrijesc de ei: părinți, medici, asistente şi asistenţi.

Doamne Iisuse Hristoase, Păstorule mult milostive, mângâie cu Duhul Tău Cel Sfânt, pentru rugăciunile Maicii Tale şi ale tuturor sfinților, mulțimea copiilor orfani sau părăsiți de părinții lor, a copiilor întristați şi singuri, săraci şi neajutorați; dăruiește tuturor adulților dragoste părintească pe care să o arate copiilor fără de părinți şi fără de adăpost.

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul lumii, dăruiește speranță şi tărie sufletească tinerilor dezorientați şi fără ideal, descurajați şi fără speranță pentru viitor; dăruiește părinților copiilor, slujitorilor Bisericii, autorităților civile şi tuturor oamenilor de bună credință sporită grijă pentru prezentul şi viitorul copiilor şi tinerilor din țara noastră, ca ei să poată simți că trăiesc sub binecuvântarea Ta, într-o ţară binecuvântată de Tine, într-un popor care poartă numele Tău de la creștinarea sa ca popor nou în lume.

Binecuvântează, Doamne, pe toţi educatorii, învăţătorii şi profesorii care au grijă de copii şi tineri, îi ocrotesc şi îi îndrumă, îi ajută şi îi formează să devină oameni credincioși şi înțelepți, harnici şi darnici, buni şi cinstiți, milostivi şi curajoși spre slava Preasfintei Treimi şi demnitatea poporului nostru. Amin.

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Bulgară NU vor participa la Marele Sinod

Decizie de ultimă oră a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse - NU va participa la Sfântul și Marele Sinod

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a propus, în urma ședintei de urgență, care a avut loc astăzi, 13 iunie, amânarea datei de organizare a Sfântului și Marelui Sinod din cauza refuzului unui număr de Biserici Ortodoxe locale ( n.n. din Bulgaria, Antiohia, Georgia, Serbia) de a participa la viitoarea reuniune, informează în premieră Agenția de Știri Lăcașuri Ortodoxe, care citează surse din Rusia. Șeful Secretariatului Administrativ al Patriarhiei Moscovei, Episcopul Serghei de Solnecinogorsk, care se afla în Creta, pentru participarea la pregătirile Sinodului, a fost rechemat la Moscova. Șeful Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, imediat dupa incheierea sesiunii de urgenta a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, a declarat: "Nu vom putea participa la Sinodul Pan-Ortodox... Vom cere să se amâne data desfășurarii sale".

Biserica Ortodoxă Bulgară cere amânarea și condiționează participarea la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe de respectarea solicitărilor sale enumerate mai jos.

Hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, din 1 iunie 2016, privind Sfântul și Marele Sinod Panortodox (16-26 iunie 2016, Insula Creta)

În şedinţa de astăzi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare – Patriarhia Bulgară, întrunit în plen (Proces Verbal № 12/1.06.2016), a purtat discuţii ample cu privire la temele legate de convocarea Marelui şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe, din perioada 16-26 iunie 2016 - Insula Creta.

În legătură cu Sfântul și Marele Sinod Panortodox, Sfântul Sinod a decis să propună amânarea acestuia, precum şi să nu participe la Sfantul si Marele Sinod Panortodox, în cazul în care propunerile formulate de Biserica Ortodoxa a Bulgariei privind schimbările tematice şi organizatorice nu vor fi luate în seamă şi respectate.

În susținerea poziţiei sale, Sfântul Sinod a ținut seama de următoarele cauze şi circumstanţe importante:

1) lipsa, pe agenda de lucru a Sfantului si Marelui Sinod Panortodox, a unor teme de o importanţă majoră pentru Sfânta Ortodoxie, care au o însemnătate actuală şi necesita o hotărâre neîntârziată sinodală panortodoxă;

2) dezacordurile, apărute oficial între Bisericile Ortodoxe Locale, legate de unele texte deja aprobate pentru Sfantul si Marele Sinod;

3) imposibilitatea - potrivit Regulamentului de funcţionare al Marelui şi Sfântului Sinod Panortodox al Bisericii Ortodoxe, deja aprobat - redactarii textelor în cursul sesiunii de lucru a Sfantului si Marelui Sinod;

4) ordinea plasarii [asezarii] propuse pentru Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale, în sala prevăzută pentru desfăşurarea şedinţelor Sfantului si Marelui Sinod Panortodox, care ordine încalcă principiul egalității Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale;

5) plasarea nepotrivită a observatorilor şi oaspeţilor Sfantului si Marelui Sinod Panortodox;

6) necesitatea efectuarii unor cheltuieli financiare mari şi nejustificate, în cazul participării la Sfantul si Marele Sinod Panortodox, din partea Bisericii Ortodoxe Bulgare - Patriarhia Bulgară.

După votare, Sfântul Sinod a DECIS în unanimitate:

I. Insistă ca Marele şi Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe, programat pentru perioada 16-26 iunie 2016, să fie amânat, iar pregătirea pentru efectuarea acestuia să continue;

II. În caz contrar, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare - Patriarhia Bulgară declară categoric decizia sa de a nu participa la lucrarile Marelui şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe programat pentru perioada 16 -26 iunie 2016.

Patriarhia Ecumenica promite sa rezolve problema Qatarului, dar dupa Sfantul si Marele Sinod

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a propus, în cadrul unei întruniri care a avut loc la 1 iunie, sub președinția Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, conform unui comunicat oficial publicat în urma ședinței, înființarea unei comisii speciale, coordonate chiar de către Patriarhia Ecumenică, prin care să se rezolve disensiunile între Patriarhiile Antiohiei și Ierusalimului, privind jurisdicția asupra Qatar-ului. Hotărârea, care poate fi interpretată mai degrabă ca o promisiune pentru ca cele doua Patriarhii să participe la Sfântul și Marele Sinod Panortodox, amintește că înființarea acestei comisii ar urma să aibă loc "imediat dupa Sfântul și Marele Sinod Panortodox".

Sursa: lonews.ro; basilica.ro

Componența delegației BOR la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

În şedinţa de lucru de marţi, 07 iunie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat componenţa delegaţiei sale care va participa la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Redăm mai jos membrii delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române:

Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române;

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei;

Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului;

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului;

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei;

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului;

Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale;

Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord;

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit onorific Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei;

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei;

Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului;

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului;

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos;

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului;

Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi;

Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei;

Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei;

Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii;

Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului;

Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria;

Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei;

Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei;

Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord;

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Secretarul Sfântului Sinod;

Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Chinotita Muntelui Athos despre Sfântul și Marele Sinod

Poziția oficială a Sfinte Chinotite a Muntelui Ahos privind Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe

Agenia de știri Lăcașuri Ortodoxe informează despre poziția oficială a călugărilor din Muntele Athos privind Sfântul și Marele Sinod Panortodox. Mesajul prezentat de-a lungul a 6 pagini, a fost transmis de Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos.

Conținutul scrisorii Sfintei Chinonite a fost convenit în cadrul a numeroase reuniuni, fiind semnat de reprezentanții mănăstirilor Athos-ului. Mesajul a fost adresat Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului.

Scrisoarea subliniază, în principal, faptul că termenul de "Biserică" nu este permis să fie folosit, decât în discuțiile raportate la Biserica Ortodoxă, impunandu-se ca "Sfântul și Marele Sinod să evite termenul de 'Biserică', atunci când vine vorba despre non-ortodocși". Aceasta înseamnă, conform Sfintei Chinotițe, că atunci când se vorbește despre unitatea Bisericii, trebuie să se facă referire doar la acei membri ai Bisericii Ortodoxe, uniți într-o singura Biserică, la Trupul lui Hristos, "singura căreia îi poate fi atribuit acest cuvânt".

Călugarii din Athos își exprimă, de asemenea, dezacordul cu privire la modul în care au avut loc dialoguri între Biserica Ortodoxă și alte religii: "Sfânta Kinotită, în diferite circumstanțe, s-a opus în mod oficial acordurilor teologice cu caracter non-ortodox, protestând împotriva rugăciunii comune și a acțiunilor liturgice". Călugării din Athos și-au exprimat dezacordul, cu privire la participarea Bisericilor Ortodoxe în Consiliul Mondial al Bisericilor.

Călugarii Athosului mai consideră, de asemenea, că criteriul adevărului de credință este reprezentat de "plinătatea conștiinței Bisericii", care poate fi exprimată de către persoane fizice, nu doar de către Sinoade.

Călugării din Athos insistă asupra necesității menționarii intervențiilor sinodale ale lui Fotie cel Mare (879) și Grigorie Palama (1341-1351), pentru că au arătat în mod clar "diferențele dogmatice și ecleziologice intre ortodocsi si eterodocși".

Calugarii din Athos propun includerea unei referiri detaliate la antropologia și cosmologia ortodoxe (susținute de învățătura Sfântului Grigorie Palama), în textul "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine".

În partea finală a mesajului, călugării din Athos arată necesitatea corectarii "textelor documentelor pre-sinodale", astfel încât acestea să exprime punctul de vedere al "întregii deplinătăți a Bisericii" și să nu riște să devină un motiv de scindare și separare.

Conferința Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe - ce știm și ce nu știm despre acesta? (VIDEO)

Marți, 31 mai ora 18:00, în Aula Magna a Facultății de Drept, a avut loc conferința cu tema: "Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe - ce stim si ce nu stim despre acesta?", care a avut ca invitați:

Pr. Mihai Andrei Aldea (teolog și istoric);

Conf. Dr. Radu Preda (Fac. de Teologie Ortodoxă "Babes Bolyai" Cluj-Napoca);

Asist. Dr. Laurențiu Gheorghe (Fac. de Filosofie);

Andrei Găitănaru (doctorand la Fac. de Filosofie)

Comunicate de presă ale Bisericii Ortodoxe a Georgiei și a Ciprului privind Sfântul și Marele Sinod Pan-ortodox

Biserica Ortodoxă a Georgiei

În data de 25 mai 2016 a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene. Şedinţa a fost prezidată de Preafericitul Părinte Ilia, Patriarhul Catolicos a toată Georgia. Ca secretar al Sinodului a fost numit Mitropolitul Shio (Mujiri) de Senaki şi Chkorotsku,. Patriarhul-Catolicos Ilia al II-lea s-a adresat sinodalilor cu un cuvânt de salut şi a felicitat întregul popor georgian cu prilejul Zilei Naționale a Georgiei. (…)

Patriarhul-Catolicos a vorbit despre semnificația Sfântului şi Marele Sinod şi a mulțumit tuturor clericilor şi mirenilor care au contribuit la lucrările de pregătire a Sinodului menționat. După aceasta, Patriarhul a dat cuvântul ierarhilor georgieni ca ei să-şi exprime părerile asupra documentelor propuse pentru aprobare la acest Sfânt şi Marele Sinod.

Mitropolitul Andria (Gvazava) de Gori şi Ateni, membru al Secretariatului Sfântului şi Marelui Sinod din partea Bisericii Ortodoxe Georgiene, a făcut o recapitulare a tuturor documentelor propuse pentru aprobare la Sfântul şi Marele Sinod.

Despre documentul „Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta” a vorbit Mitropolitul Teodor (Tchuadze) de Akhaltsikhe şi Tao-Klarjeti. Sfântul Sinod a decis că documentul „Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta” necesită modificări în două locuri. În subcapitolul „Căsătoria Ortodoxă” aliniatul 10, iar în subcapitolul „Impedimente la Căsătorie” aliniatul 5, punctul a.

La aliniatul 10 citim: „Biserica nu acceptă ca membrii ei să încheie contracte de coabitare (cu persoane n. tr.) de același gen, precum și nici o altă formă de coabitare diferită de căsătorie. Biserica trebuie să depună toate eforturile sale pastorale astfel încât membrii ei care se angajează în astfel de forme de coabitare să poată înțelege adevăratul sens al pocăinței și al iubirii binecuvântate de Biserică.”.

Acest aliniat trebuie să fie modificat în felul următor:

„Biserica nu acceptă relaţii sexuale între persoanele de acelaşi sex, precum nici o altă formă de coabitare diferită de căsătorie şi condamnă acest păcat. Biserica este îngrijorată pentru starea veşnică a sufletelor nemuritoare ale persoanelor aflate în acest păcat. Biserica trebuie să depună toate eforturile sale pastorale astfel încât membrii ei care se angajează în astfel de forme de coabitare să conștientizeze toată gravitatea extremă a păcatului lor şi prin adevărată pocăință să se lepede de acest păcat”.

În subcapitolul „Impedimente la Căsătorie”, la aliniatul 5, punctul a citim: “Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext). Totuși, aceasta poate fi oficiată prin condescendență și iubire de oameni, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă”.

În acest aliniat trebuie să rămână doar prima parte a textului unde se spune: “Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext)”. Însă, a doua parte unde se spune: „Totuși, aceasta poate fi oficiată prin condescendență și iubire de oameni, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă”, trebuie să fie eliminată deoarece contrazice canonul 72 al Sinodului Quinisext. Îndeobște este cunoscut că niciun Sinod nu poate sa contrazică, să desființeze sau să schimbe oricare din canoanele aprobate de Sinoadele Ecumenice.

În documentul „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană” trebuie făcute trei modificări:

În subtitlul principal, care actualmente se citește în felul următor: „Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, a fraternității și a dragostei între popoare și la înlăturarea discriminărilor rasiale și de altă natură”, trebuie eliminată ultima frază „şi de altă natură”, deoarece este mult interpretabilă.

In acelaşi document, subcapitolul a, „Valoarea persoanei umane”, la alinatul 3 este scris: „Recunoașterea comună a valorii înalte a persoanei umane poate servi drept premiză a unei colaborări mai largi în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la dialogul interreligios și la cooperare și, pe această cale, la înlăturarea tuturor manifestărilor de fanatism pentru întărirea prieteniei dintre popoare, la triumful libertății şi al păcii în întreaga lume, pentru binele fiecărei persoane, indiferent de rasă şi de religie. Se înțelege de la sine că această cooperare exclude orice formă de sincretism, ca și orice tentativă din partea unei religii de a se impune asupra altora”.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Georgiene a hotărât că acest text trebuie redactat în felul următor: „Recunoașterea comună a valorii înalte a persoanei umane poate servi drept premiză a unei colaborări mai largi în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la dialogul interreligios și la cooperare și, pe această cale, la înlăturarea tuturor manifestărilor de fanatism pentru întărirea prieteniei dintre popoare, la triumful libertății şi al păcii în întreaga lume, pentru binele fiecărei persoane în sensul şi scopul curățirii, îndumnezeirii şi dobândirii vieții veșnice, indiferent de rasă şi de religie. Se înțelege de la sine că această cooperare exclude orice formă de sincretism, ca și orice tentativă din partea unei religii de a se impune asupra altora, ceea ce, bineînțeles, nu presupune renunțarea la activitatea misionară a Bisericii Ortodoxe”. (Frazele adăugate sunt scrise aldin).

În subcapitolul c, „Despre pace și dreptate”, la primul aliniat trebuie să rămână următorul text: „Biserica Ortodoxă recunoaște și subliniază în mod diacronic locul central al păcii și al dreptății în viața oamenilor. Însăși revelația în Hristos este caracterizată ca „Evanghelie a păcii” (Efeseni 6, 15), căci Hristos „instaurând pacea prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 20), „venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape” (Efeseni 2, 17). El a devenit „pacea noastră” (Efeseni 2,14). Această pace, „care covârșește orice minte” (Filipeni 4, 7), este, după cum Hristos Însuși a zis Apostolilor Săi înainte de Pătimirea Sa, mai mare și mai importantă decât pacea pe care o promite lumea: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27)”.

Însă, a doua parte a acestui aliniat unde scrie: „Căci pacea lui Hristos este rodul deplin al tuturor celor recapitulate în El: al demnității şi măreției persoanei umane ca chip al lui Dumnezeu; al manifestării unității organice a neamului omenesc și a lumii în Hristos; a universalităţii în trupul lui Hristos a idealurilor de pace, de libertate și de dreptate socială; şi, în cele din urmă, al rodirii iubirii creștine între oameni şi popoare”, trebuie eliminată din text.

Ultima parte a acestui aliniat unde este scris: „Adevărata pace este rodul triumfului pe pământ al tuturor idealurilor creștine. Este pacea care vine de Sus, pe care Biserica Ortodoxă o solicită totdeauna în cererile din rugăciunile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu, Care pe toate le împlinește și Care ascultă rugăciunile celor care vin la El cu credință”, trebuie sa rămână valabilă.

Ca atare, varianta finala a acestui aliniat trebuie să fie următoarea: ”Biserica Ortodoxă recunoaște și subliniază în mod diacronic locul central al păcii și al dreptății în viața oamenilor. Însăși revelația în Hristos este caracterizată ca „Evanghelie a păcii” (Efeseni 6,15), căci Hristos „instaurând pacea prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 20), „venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape” (Efeseni 2, 17). El a devenit „pacea noastră” (Efeseni 2,14). Această pace, „care covârșește orice minte” (Filipeni 4,7), este, după cum Hristos Însuși a zis Apostolilor Săi înainte de Pătimirea Sa, mai mare și mai importantă decât pacea pe care o promite lumea: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14,27). Adevărata pace este rodul triumfului pe pământ al tuturor idealurilor creștine. Este pacea care vine de Sus, pe care Biserica Ortodoxă o solicită totdeauna în cererile din rugăciunile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu, Care pe toate le împlinește și Care ascultă rugăciunile celor care vin la El cu credință”.

În privința documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” Mitropolitul Stefan (Kalaijishvili) de Tsagheri şi Lentekhi a prezentat un referat. De asemenea, s-au citit şi observațiile profesorului de la Catedra de Dogmatică şi Patrologie a Academiei şi Seminarului Teologic din Tbilisi, Edisher Chelidze, în privința acestui document. S-au consemnat păreri diferite. Au fost exprimate poziţii din partea următorilor mitropoliţi: Anania (Japaridze) de Manglisi, Grigori (Berbichashvili) de Poti şi Khobi, Nikoloz (Pachuashvili) de Akhalkalaki si Kumurdo, Petre (Tsaava) de Chikondidi, Ioan (Gamrekeli) de Rustavi, şi Iakob (Iakobashvili) de Bodbe.

S-a constatat faptul că acest document a fost inacceptabil de la început pentru reprezentanții Bisericii Ortodoxe Georgiene, însă la o întrunire pre-sinodală documentul a fost semnat numai pentru că menţionează următoarea frază: „Biserica Ortodoxă a Georgiei şi cea a Bulgariei s-au retras din CMB, prima în 1997, iar a doua în 1998, căci aveau o părere diferită despre activitatea CMB şi, drept urmare, ele nu participă la activităţile intercreştine desfăşurate de CMB şi de alte organisme intercreştine”.

Sfântul Sinod a constatat că acest document cuprinde greșeli eclesiologice şi de terminologie şi necesită modificări importante. Daca aceste modificări nu se vor opera, Biserica Georgiană nu va semna acest document.

La inițiativa Mitropolitului Grigori (Berbichashvili) de Poti şi Khobi, Sfântul Sinod a hotărât: crearea unui grup de teologi care va înainta propuneri Sfântului Sinod în privința mai multor aspecte de ordin teologic.

Sfântul Sinod a audiat un comunicat al Mitropolitului Saba (Gigiberia) de Khoni şi Samtredia, în privința unor probleme de organizare. Sfântul Sinod a stabilit delegația pentru participare la Sfântul şi Marele Sinod în următoarea componenţă:

Patriarhul-Catolicos a toată Georgia Ilia II;
Mitropolitul Kalistrate Margalitashvili de Kutaisi şi Gaenti;
Mitropolitul Daniel (Datuashvili) de Sachkhere şi Chiatura;
Mitropolitul Anania (Japaridze) de Manglisi;
Mitropolitul Giorgi (Shalamberidze) de Tkibuli şi Terjola;
Mitropolitul David (Makharadze) de Alaverdi;
Mitropolitul Sergi (Chekurishvili) de Nekresi;
Mitropolitul Joseph (Kikvidze) de Shemokmedi;
Mitropolitul Nicholoz (Pachuashvili) de Akhalkalaki, Kumurdo şi America de Sud;
Mitropolitul Theodore (Chuadze) de Akhaltsikhe şi Tao-Klarjeti;
Mitropolitul Sabba (Gigiberia) de Khoni şi Samtredia;
Mitropolitul Gerasim (Sharashenidze) de Zugdidi şi Tsaishi;
Mitropolitul Andria (Gvazava) de Gori şi Ateni;
Mitropolitul Stephan (Kalaijishvili) de Tsageri şi Lentekhi;
Mitropolitul Shio (Mujiri) de Senaki, Chkhorotsku şi Australia;
Mitropolitul Ioane (Gamrekeli) de Rustavi;
Arhiepiscopul Spiridon (Abuladze) de Skhalta;
Arhiepiscopul Luke (Lomidze) de Sagarejo şi Ninotsminda;
Episcopul Michael (Gabrichidze) de Tianeti şi Pshav-Khevsureti;
Episcopul Dimitri (Kapanadze) de Khornabuji şi Hereti;
Episcopul Damian (Khupenia) de Samtavisi şi Kaspi;
Episcopul Grigol (Katsia) de Tsalka;
Episcopul Dositheos (Bogveradze) de Belgia şi Olanda;
Episcopul Sabba (Intskirveli) de America de Nord;
Episcopul Vakhtang (Liparteliani) de Nikortsminda;
Protopresbiter Giorgi Zviadadze;
Archimandrit David Chincharauli;
Protoiereu David Sharashenidze;
Protoiereu Kakhaber Gogotishvili;
Ieromonah Michael Bregvadze;
Monah Anthimoz (Javakhishvili).

sursa: patriarchate.ge via basilica.ro

Traducere din limba georgiană de Pr. Alexie Kshutashvili

Biserica Ortodoxă a Ciprului a propus mai multe amendamente, la textul "Relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine". Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe vă oferă, în premieră, traducerea principalelor dispoziții ale declarației oficiale:

- Biserica din Cipru consideră că Biserica Ortodoxă este "una, sfântă, soborniceasca si apostoleasca Biserică, ce si-a păstrat indisolubila unitatea in 'credinţa dată sfinţilor' (Iuda 1: 3).

- Biserica din Cipru consideră necesară dezvoltarea relațiilor cu Bisericile și confesiunile heterodoxe, "pentru a promova unitatea creștinilor într-una singură și nedespartită Biserică".

Amendamente propuse la textul "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine":

1. Se înlocuiește definiția termenului "alte Biserici și confesiuni creștine", cu "alte Biserici non-ortodoxe și confesiuni creștine";

2. La paragraful 13, in loc de "unitate ontologică", se va folosi sintagma "unitatea credinței, Tainele și rânduiala canonică".

În plus, prevederile hotărârii adoptate de reprezentantii Bisericii Ortodoxe a Ciprului mai stipuleaza unele modificari de exprimare, la punctul 22 - unde se aduc lămuriri vizavi de reprezentarea turmei proprii, de catre fiecare membru al Sfantului Sinod - și la punctul 23 - unde susțin trimiterea la învățăturile Sfintei Evanghelii, în locul celei de forma "credința noastră".

sursa:lonews.ro

Bisericile Ortodoxe din Antiohia, Georgia NU vor participa la Marele Sinod

Dupa reacția Bisericii Ortodoxe Bulgare, Patriarhiile Moscovei și Antiohiei ridică probleme importante. Piatra de poticnire este, din nou, în acest al doilea caz, problema Qatar-ului. Într-un anunț oficial al Bisericii Ortodoxe Antiohiene, a carui traducere in limba romana a fost publicată în premieră de Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe, clericii antiohieni își exprimă dezamăgirea față de decizia Sinodului Patriarhiei de Constantinopol, de a amâna problema jurisdicției ecleziastice asupra Qatar-ului, după Sfântul și Marele Sinod Panortodox. Decizia face ca participarea reprezentanților Patriarhiei Antiohiei la Sfânta Liturghie care precede Sfântul și Marele Sinod să nu fie posibilă, odată ce cazul nu este rezolvat anterior acesteia, cele două Patriarhii aflate în litigiu - a Antiohiei și a Ierusalimului - având relația de comuniune liturgică întreruptă.

Biserica Ortodoxă Antiohiană consideră, astfel, că nu există dovezi care să sugereze că ar exista o "unitate a Ortodoxiei", pe care Sfântul și Marele Sinod, în special Sfânta Liturghie care îl va preceda, să o demonstreze.

Actualizare 8 iunie: Sfântul Sinod al Bisericii Antiohiei a organizat, în data de 6 iunie 2016, o reuniune prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Ioan X, fiind luate următarele decizii:

"În ciuda crizei sufocante prin care trece, cea mai grava din istoria sa, și în ciuda condițiilor incerte ale vieții credincioșilor, în special din Siria, Liban și Irak", Patriarhia Antiohiei amintește, ca nu a cruțat niciun efort, nicio rugăciune sau oportunitate de reconciliere și de facilitare a inițiativelor de organizare a Sfântului și Marelui Sinod Panortodox, și de participare, în ciuda tuturor dificultăților economice și omenești ale vieții.

Întrucât acest Sfant si Mare Sinod Panortodox - în cazul în care are loc in perioada de întrerupere a comuniunii dintre cele două Biserici apostolice - sugerează că participarea la lucrările sinodale ar fi posibile fără participarea la Sfânta Euharistie [care îl precede], înseamnă că acesta și-a pierdut caracterul eclesiologic, rezumându-se la natura administrativă, în opoziție cu tradiția ortodoxă sinodală ferm stabilitaă. "Considerăm că acest Sfant și Mare Sinod Panortodox este convocat pentru a exprima unitatea ortodoxă, necesită un climat de iubire și frățietate întru Hristos" și presupune consens asupra unei serii de probleme apărute între Bisericile Ortodoxe autocefale, presupunând participarea lor la activitatea sa și aprobarea unanimă a deciziilor sale.

De asemenea, Patriarhia Antiohiei "ia act de faptul că oamenii credincioși, care au studiat agenda Sfântului și Marelui Sinod Panortodox și documentele acestuia, și-au exprimat o mare dezamăgire, pentru că nu trateaza provocările cu care ei se confruntă".

"Astfel, Părinții Sfântului Sinod Antiohian au hotărât, în unanimitate, următoarele:

1. Solicităm Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic, să depună eforturi în vederea unui consens, cu privire la toate rezervele exprimate de Bisericile autocefale, pe marginea Sfântului și Marelui Sinod Panortodox, în perioada care ne separă de deschiderea Sinodului. În cazul în care consensul este greu de găsit, Biserica Antiohiei solicită amânarea organizării Sfântului și Marelui Sinod Panortodox, la o dată ulterioară, când relațiile dintre toate Bisericile autocefale vor fi mai pacifiste și, în cazul în care va fi posibil, să fie asigurată unanimitatea ortodoxă, privind aspectele legate de Sfântul și Marele Sinod, regulile și procedurile de practică;

2. Neparticiparea Antiohiei la Sfântul și Marele Sinod Panortodox, din motive care se opun participării tuturor la Sfânta Euharistie, în cadrul desfășurării acestuia, implică găsirea unei soluții definitive la încălcarea frontierelor canonice ale Antiohiei de catre Ierusalim, fapt care a dus la întreruperea comuniunii cu Patriarhia Ierusalimului;

3. Reafirmarea importanței participării tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale la Sfântul și Marele Sinod Panortodox și adoptarea deciziilor sale în unanimitate, în prezența acestora, în conformitate cu principiul de bază al Sinodului, precum și în scopul protejării unității Bisericii Ortodoxe universale.

4. Se adresează tuturor Bisericilor Ortodoxe și informează despre poziția antiohiană, bine fundamentată.

5. Solicită credincioșilor, să se roage împreună cu episcopii lor, ca Duhul Sfânt sa inspire Biserica, pe drumul ei spre unitate și mărturisire a lui Hristos în lume". Sursa: lonews.ro

Sfântul și Marele Sinod, dezbateri aprinse: scrisoarea Patriarhului Chiril către Patriarhul Bartolomeu

Cu doar cateva zile înainte de convocarea Sfântului și Marelui Sinod Panortodox, Patriarhul Chiril al Moscovei i-a transmis Patriarhului Bartolomeu o scrisoare, în care apar amintite puncte legate de desfășurarea Sinodului, care au fost prezente și între deciziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei. Scrisoarea a fost publicata integral în ziarul grecesc "Vima".

În scrisoare, Patriarhul rus face referire la două probleme care țin de protocol privind localizarea participanților, respectiv așezarea lor la masa discuțiilor. Dacă aceste probleme nu vor fi rezolvate, scrisoarea avertizează că participarea Patriarhului Moscovei la lucrările Sfântului și Marelui Sinod Panortodox nu va mai fi posibilă.

Problema la care face referire scrisoarea, este aceea că Primații nu stau așezați într-o poziție care să respecte o formă semisferică, ci sunt plasați într-o poziție "unul împotriva celuilalt, pe doua linii paralele". În plus, așezarea propusă nu permite mass-mediei internaționale să îi prezinte pe reprezentanții adunați din sfintele Biserici ale lui Dumnezeu, în același timp, pentru telespectatori.

"Prin aceasta, se distruge imaginea de ansamblu a Sfântului și Marelui Sinod Panortodox", se arata in scrisoare, din care reiese ca poziționarea ar aduce atingere principiului conform căruia Primatul trebuie să fie "primul între egali".

"Ceea ce vedem în schema propusă, diferă în mod drastic de ceea ce se discutase la întrunirea Primaților, și de ceea ce vedem la Sinoadele Ecumenice", a notat, de asemenea, Patriarhul Kirill. Schema propusă, prin îndepartarea de "eclesiologia noastră ortodoxă, se apropie periculos de mult de modelul romano-catolic".

Patriarhul rus vrea ca toți patriarhii și arhiepiscopii să ia poziție față de această chestiune, ceea ce înseamnă că scrisoarea a fost transmisă și altor Biserici locale.

Cea de-a doua problemă, amintita de Patriarhul Kirill în scrisoarea sa către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, este locul în care sunt pozitionați observatorii care nu sunt ortodocși. Patriarhul Moscovei noteaza, ca poziționarea observatorilor ne-ortodocsi pe locurile oficiale din spatele primaților, va fi criticată de credincioșii ortodocși, întrucat se creează o imagine 'ecumenică' și nu una ortodoxă. Deci, Patriarhul consideră că observatorii din Bisericile heterodoxe nu ar trebui să stea aproape de membrii Sfântului și Marelui Sinod Panortodox, "astfel încât nu intre în obiectiv și să nu faca parte din imaginea de ansamblu a Sinodului".

Patriarhul Kirill solicită, de asemenea, mai multe informații cu privire la costurile legate de Sfântul și Marele Sinod și, în special, de cele destinate fondului general, la care trebuie să participe toate Bisericile Ortodoxe. Problema este amintită, de asemenea, între deciziile recente ale Bisericii Ortodoxe a Bulgariei. Conform publicatiei bulgaresti Dveri, este vorba despre 120.000 € suplimentari, pentru fiecare Biserică participantă, prin care trebuie sa participe la sustinerea costurilor - sumă pe care episcopii bulgari au clasificat-o drept: "cheltuială financiară mare și nejustificată".

Scrisoarea Patriarhului Kirill a provocat neliniști în Patriarhia Ecumenică, dar episcopii, membrii comitetului organizatoric consideră că problemele privind poziționarea participanților pot fi rezolvate, scuzând alegerea făcută, prin "slaba coordonare și spațiul limitat din sala Academiei Teologice, unde va fi organizat Sfântul și Marele Sinod Panortodox".

Scrisoare a Bisericii Ortodoxe Sârbe de neparticipare la Sfântul și Marele Sinod. ACTUALIZARE 16 iunie (În cele din urmă, Patriarhia Sârbă s-a răzgândit, și va participa la Marele Sinod)

Sfântul Sinod al Patriarhiei Serbiei a publicat zilele acestea o scrisoare, care a fost transmisă atât Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, cât și tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, în care au fost amintite dezacordurile care au dus la decizia acesteia de a nu mai participa la Sfântul si Marele Sinod Panortodox din Creta și de a solicita o reuniune presinodala.

Textul scrisorii prevede:

"... Considerăm inutil să mai declarăm, cu cât de multă speranță, dedicare sinceră și contribuție, Biserica noastra participă la pregătirea Sfântului și Marelui Sinod Panortodox.

Cu toate acestea, avand în vedere:

1. nemulțumirile și remarcile critice ale unor Biserici locale, la adresa proiectelor de document pentru Sfantul si Marele Sinod Panortodox;

2. hotărârea definitivă a Patriarhiei Antiohiene și a Bisericii Bulgare, de a se abține de la participarea la Sfantul si Marele Sinod Panortodox;

3. faptul ca problemele în relația și părtășia dintre Biserici:

- Ierusalim - Antiohia, privind jursidictia asupra Qatar-ului

- tensiunile dintre Biserica Ortodoxă Sârbă și Patriarhia Română, care sunt mai greu de depășit, din cauza creării unei eparhii paralele în estul Serbiei, ceea ce duce la încetarea comuniunii liturgice și canonice între cele două Biserici surori învecinate, în cazul în care problemele de mai sus nu au fost rezolvate,

și așa mai departe... nu vor fi discutate și rezolvate în timpul Sfantului si Marelui Sinod Panortodox, fiind amânate pentru perioada post-Sinodală;

4. Lipsa voinței Bisericii noastre mama, de la Constantinopol, de a primi cel puțin una dintre propunerile Bisericii noastre, care să fie incluse pe ordinea de zi a Sfantului si Marelui Sinod, care au fost formulate în ultimii doi ani.

Fără a ne dori asta, suntem forțați, dar constrânși de responsabilitatea pastorală și eclesiastică, să Vă informăm, pe Sanctitatea Voastră și Sfântul Sinod, că Biserica noastră percepe ca fiind dificilă participarea la ședința Sfântului și Marelui Sinod Panortodox și sugerează ca aceasta să fie amânată pentru o perioada de timp, astfel încât, în curând, cu ajutorul lui Dumnezeu, adunarea din Creta să fie văzută ca o adunare pre-Sinodala panortodoxă, în scopul pregătirii mai bune și echitabile și al îmbunătățirii textelor sale, sau cel mult ca acestea să fie analizate într-o faza inițială a procesului sinodal, urmand ca, între timp, sa fie finalizate, în faza următoare, după ce au fost eliminate divergentele și s-au realizat unitatea și consensul în Biserică.

Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, roada Sinodului va fi mărturisirea curată a credinței și speranței și a mesajului mântuitor al lui Hristos, adresat noua, tuturor, și nu va duce, Doamne ferește, la apariția unor noi diviziuni și schisme sau intâlniri parabisericești, sub pretextul unui zel fals și a unui efort de a proteja Ortodoxia".

Notă: Până la aceasta oră, Patriarhia Română nu a făcut comentarii pe această temă.

Sursa:Lonews.ro

Vladimir Putin a vizitat Muntele Athos

Președintele rus Vladimir Putin a ajuns sâmbătă, 28 mai 2016, pe Muntele Athos, în cadrul vizitei oficiale de doua zile de pe teritoriul elen, pentru a participa la ceremoniile de celebrare a 1.000 de ani de la prima prezență rusească în comunitatea religioasă de pe Muntele Athos, scrie Associated Press, citată de Mediafax.

Liderul rus și-a început vizita în Grecia de vineri, printr-o întâlnire cu premierul grec, fiind prima vizită întreprinsă într-o țară membră a Uniunii Europene în acest an. În ciuda numeroaselor postere critice la adresa lui Putin, care puteau fi observate pe unele străzi ale Atenei, relațiile dintre Grecia și Rusia rămân tradițional bune. Potrivit sondajelor sociale, Președintele rus este situat mult înaintea politicienilor europeni, în ceea ce privește sentimentele cetățenilor greci față de ei. Vladimir Putin s-a îmbarcat în avionul personal sâmbătă dimineața din Atena pentru a ajunge în Thessalonik, de unde s-a îndreptat spre Muntele Athos, la bordul unui vas, fiind însoțit permanent și de către Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill.

La Karyes, centrul administrativ al Muntelui Athos, liderul rus a fost întâmpinat de 20 de stareți ai mănăstirilor și 20 de reprezentanți ai călugarilor, precum și de către un reprezentant al Patriarhului grec al Constantinopolului, sub a carei jurisdicție se află Muntele Athos. Președintele rus a luat parte la o Liturghie organizată în onoarea lui și s-a așezat pe scaunul episcopal.

Referitor la acest gest și la primirea făcută liderului rus, ziarul de limbă germană, Spiegel, notează că Putin a fost primit de călugării atiniți "ca un superstar, și chiar mai mult decat atât: ca un apărător al credinței lor și ca un aliat loial al Greciei". "Putin este singurul lider adevărat al lumii", a spus unul dintre călugări, Parintele Efrem, citat de revista germana. "Cu cine vreți să îl compărăm? Cu Obama? Cu Merkel? Pur și simplu nu există nicio comparație", a adăugat el. Biserica în care s-a oficiat slujba avea în dotare un singur Scaun Arhieresc, iar acesta i-a fost rezervat 'oaspetelui rus de onoare', în ciuda faptului că Președintele grec Prokopis Pavlopoulos participa și el, de asemenea, la slujbă. "Pentru Președintele grec nu mai există decât un singur loc, în strana muritorilor", a notat articolul. "Staff-ul lui Pavlopoulos a încercat să-i convingă pe călugări, să așeze un al doilea tron, lângă cel al lui Putin, dar în zadar: în Republica autonomă Muntele Athos, călugării dictează, iar ei au făcut să fie clar cine era considerat oaspetele lor preferat", a concluzionat revista.

În semn de aprecire pentru ospitalitatea și cinstea cu care a fost primit, Putin a mulțumit Patriarhiei Ecumenice și Bisericii Greciei pentru rolul lor în promovarea relațiilor dintre Grecia și Rusia. a"Aici, pe Muntele Athos, există o lucrare măreață și importanta a valorilor morale". Mai mult, călugărilor ruși din Muntele Athos li s-a pus la dispoziție, în aceste zile, un sistem de comunicare internă, bazat pe sistemul complex militar P-169. Aceste sisteme de comunicare duale sunt furnizate, în special, în cadrul Armatei Ruse. Anterior, mai multe zeci de receptoare portabile au fost oferite calugarilor, a fost instalată o stație de telefonie automată și repetoare. Avantajul principal al complexelor, este funcționalitatea ridicată, mai ales în cazul limitării domeniului de comunicare, inclusiv în zonele în care nu există infrastructura obișnuită. Sistemul de comunicare este destinat serviciilor de urgență în cazul mănăstirii - a declarat reprezentantul industriei de apărare. Toate lucrările au fost efectuate gratuit.

Președintele Rusiei a vizitat Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos. În cadrul discursului rostit cu această ocazie, Președintele Rusiei a declarat: "Mă aflu aici pentru a doua oară și simt întotdeauna o căldură deosebită, bunătate și cea mai bună atitudine nu doar față de mine ca șef al statului rus, ci și față de poporul rus, față de oameni în general. În Sfântul Munte Athos are loc cea mai importantă și necesară activitate pentru lumea ortodoxă. Această activitate este legată de păstrarea valorilor morale ale societății noastre".

În continuare, președintele rus s-a întâlnit cu membrii Sfintei Chinotite. La această întâlnire au ai fost prezenți Președintele Greciei și coordonatorul Departamentului de relații bisericești externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Ilarion Alfeyev de Volokolamsk.

În cuvântarea rostită aici, Președintele Rusiei a afirmat rolul deosebit al Muntelui Athos în păstrarea tradiției ortodoxe duhovnicești și a subliniat faptul că pentru multe veacuri credincioșii ortodocși din Rusia au primit putere și întărire duhovnicească din Muntele Athos. De asemenea, președintele a mulțumit Sfintei Chinotite pentru pelerinajul cu moaștele Sfântului Gheorghe și Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatoped și și-a exprimat dorința ca misiunea înaltă și plină de har a mănăstirilor athonite să se dezvolte.

În aceeași zi, șeful statului rus a vizitat Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” unde a fost întâmpinat de Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, și de Părintele Arhimandrit Ieremia Alehin, starețul Mănăstirii „Sfântul Pantelimon”. La acest moment, racla cu moaștele Sfântului Mucenic Pantelimon a fost scoasă spre închinare și a fost săvârșită o slujbă de moleben (rugăciune de mijlocire către Sfântul Pantelimon).

Patriarhul Kiril i-a oferit președintelui rus o icoană cu chipul Sfântului Mucenic Pantelimon.

La final, Patriarhul Kiril și Președintele Vladimir Putin au vizitat Biserica cu hramurile „Sfânta Euvula” (mama Sfântului Pantelimon) și „Sfântul Ermolae” și au purtat discuții în biblioteca mănăstirii.

Vladimir Putin, către starețul din Vatoped: Rugați-vă și binecuvântați-mă! Președintele rus a vorbit cu starețul sfintei mănăstiri Vatoped din Athos, Pr. Arhimandrit Efrem, cu ajutorul unui interpret, în timpul vizitei sale în Sfântul Munte.

Patriarhul Moscovei: Muntele Athos prezintă dimensiunea universală a Ortodoxiei

În Duminica Samarinencei, 29 mai 2016, Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, a prezidat Sfânta Liturghie în BisericaAcoperământul Maicii Domnului a Mănăstirii athonite Sfântul Pantelimon, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Moscovei. Împreună cu Preafericirea Sa, au conslujit: Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, Mitropolitul Marcu de Ryazan şi Michailovsk, Arhiepiscopul Gurie de Novogrudsk şi Slonimsk, Arhiepiscopul Teognost de Serghiev-Posad, şi alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Din partea Patriarhiei Ecumenice, a participat Mitropolitul Apostol de Milet.

Din soborul slujitor au făcut parte stareţi şi reprezentanţi ai mănăstirilor athonite: Arhim. Efrem, stareţul Mănăstirii Vatoped, Arhim. Petru, stareţul MănăstiriiDionisiu, Arhim. Gavriil, stareţul Mănăstirii Pantocrator, Arhim. Elisei, stareţul Mănăstirii Simonopetra, Arhim. Hristofor, stareţul Mănăstirii Grigoriu, Ierom. Filimon, reprezentant al Mănăstirii Stavronichita, Ierom. Iosif, reprezentant al Mănăstirii Xenofont, Ierom. Dositei, reprezentant al Mănăstirii Hilandar, Ierom. Pimen, reprezentant al Mănăstirii Zografu.

În cuvântul său, Patriarhul Moscovei a făcut subliniat faptul că Muntele Athos indică dimensiunea universală a Ortodoxiei. Sfântul Munte Athos rămâne un loc unic în lume, unde se arată chipul Bisericii Ortodoxe. Este vorba de multinaţionalitatea Athosului şi faptul că el ne oferă chipul Ortodoxiei universale. Oricine vizitează Athosul observă dimensiunea universală a Ortodoxiei. Aici, ascultă slujbe în diferite limbi, are posibilitatea să întâlnească cu diferite culturi, care convieţuiesc asemenea unei familii.

Patriarhul Moscovei a adresat mulţumiri Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, pentru binecuvântarea oferită de a vizita Sfântul Munte Athos care se află sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice. Patriarhul Kiril a înălţat rugăciuni pentru întărirea unităţii ortodoxe:

Ne rugăm să se întărească unitatea ortodoxă, pentru ca slăbiciunile şi păcatele noastre omeneşti să nu pună sub semnul întrebării unitatea Bisericii lui Hristos, pentru ca depăşind multele diferențe, care există între noi, să găsim întotdeauna puterea să-L mărturisim împreună pe Domnul şi Mântuitorul nostru Care S-a întrupat pentru mântuirea întregii lumi. Iar noi ca Biserică Ortodoxă cea una şi universală (sobornicească) ne rugăm Mântuitorului nostru să nu-Şi părăsească zidirea Sa, să nu-l părăsească pe om, a cărui deplinătate a persoanei este expusă astăzi multor încercări şi ispite.

Preafericitul Părinte Kiril a făcut referire şi la pasajul evanghelic citit (Ioan 4, 5-42) care prezintă întâlnirea Mântuitorului Hristos cu Sfânta Fotini, femeia samarineancă.

În legătură cu închinarea care trebuie adusă lui Dumnezeu în duh şi adevăr, Patriarhul Moscovei a subliniat faptul că părerea comună a Sfinţilor Părinţi este aceea că închinarea în duh reprezintă închinarea omului întreaga sa viaţă.Închinarea în duh, a afirmat Preafericirea Sa, este atunci când cineva nu trăieşte după învăţăturile acestei lumi, după legea trupului său.

În încheiere, Patriarhul Moscovei a apreciat credincioşii cinstiţi care cu mult curaj fac faţă provocărilor civilizaţiei contemporane.

La finalul slujbei, Patriarhul Kiril a oferit distincţii bisericeşti persoanelor implicate în organizarea manifestărilor dedicate aniversării a 1000 de ani de monahism rus athonit şi binefăcătorilor mănăstirii ruseşti Sfântul Pantelimon din Athos.

Nicăieri în Grecia oamenii nu iubesc Rusia si pe Președintele ei, Vladimir Putin, atât de mult cat în comunitatea monahală ortodoxă din Muntele Athos, a scris revista germană Spiegel.

sursa foto: sfantulmunteathos.wordpress.com

surse media: hotnews.ro; lonews.ro, basilica.ro; activenews.ro

Teme de interes actual pe ordinea de zi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

În aceste zile, la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au loc ședințe de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit astăzi, 06 iunie 2016, în şedință de lucru la București.

Pe ordinea de zi se află teme care privesc viața Bisericii noastre precum și unele probleme cu care se confrunta slujitorii în misiunea pastoral misionară.

Mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei și Cuvioşii Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei vor fi trecuţi în rândul sfinţilor. Hotărârea va fi luată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod, după cum a precizat Patriarhul României pentru Radio TRINITAS:

De asemenea, în cadrul şedinței vor fi discutate temele supuse spre aprobare Sfântului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe care va avea loc în această lună în insula Creta.

În deschiderea lucrărilor şedinţei, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. Liturghia a fost urmată de slujba Te Deum-ului, oficiată în prezenţa Patriarhului României.

Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate. Sfântul Sinod se compune din Patriarh, toți mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii eparhioți, episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii vicari în funcțiune. Sfântul Sinod se întrunește anual în cel puțin două ședințe de lucru în perioadele de primăvară și toamnă, iar în ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.

Sfântul și Marele Sinod - îndemn la participare, modestie și calm

Patriarhia Ecumenică îndeamnă Bisericile Autocefle să participe la Sfântul și Marele Sinod

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice s-a întrunit la 6 iunie 2016, în şedinţă extraordinară pentru a analiza ultimele evoluţii privind Sfântul şi Marele Sinod. Patriarhia Ecumenică îşi exprimă uimirea şi nedumerirea faţă de unele poziţii contrare Sinodului, luate de unele Biserici Ortodoxe Autocefale şi îndeamnă la respectarea deciziilor luate la nivel panortodox. De asemenea, Patriarhia Ecumenică îi cheamă pe toţi să se ridice la înălţimea evenimentelor şi să participe la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod la data deja stabilită. Redăm mai jos textul comunicatului:

"S-a întrunit astăzi, în ședință extraordinară, sub președinția Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice în vederea analizării evoluţiei Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care cu harul lui Dumnezeu se va convoca în curând.

Sfântul Sinod s-a informat cu uimire şi nedumerire cu privire la poziţiile şi opiniile exprimate de curând de unele Biserici Ortodoxe surori şi, după ce le-a evaluat pe acestea, a considerat că nu există niciun cadru instituţional pentru a revizui procedura sinodală deja iniţiată. Aşadar, se aşteaptă ca Întâistătătorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, în conformitate cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Sfântului şi Marelui Sinod, să prezinte eventualele „propuneri de amendamente, de corecturi, sau de adăugiri la textele aprobate în unanimitate de Conferințele Panortodoxe Presinodale și de Sinaxele Întâistătătorilor, referitoare la temele de pe ordinea de zi a Sinodului” (Articolul 11), în vederea formulării lor finale şi deciziei la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod, cu invocarea Preasfântului Duh, Celui de taină săvârşitor.

Patriarhia Ecumenică, în calitate de Biserică întâi responsabilă pentru asigurarea unităţii Ortodoxiei, îi cheamă pe toţi să se ridice la înălţimea evenimentelor şi să participe la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod, la data prestabilită, după cum s-a hotărât la nivel panortodox şi s-a semnat atât de către Întâistătători la Sfintele lor Sinaxe, cât şi de delegaţiile desemnate pe toată durata îndelungatei proceduri de pregătire a Sinodului."

Circulară a Bisericii Ortodoxe a Greciei pe tema Sfântului și Marelui Sinod

Într-o circulară privind Sfântul și Marele Sinod Panortodox, lansată de Biserica Ortodoxă a Greciei, adresată credincioșilor săi, aceștia din urmă sunt invitați, în mod special, să își păstreze calmul și să aibă încredere în deciziile ierarhilor lor - informează în premieră Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe.

Făcând referire la proiectele de document ale textelor presinodale ce urmează sa fie discutate în Sfântul și Marele Sinod Panortodox, circulara amintește că exista posibilitatea de a propune amendamente și de a face adăugiri la acestea, garantând respectarea principiului sobornicității.

"Ierarhia Bisericii Greciei, cu credință deplină în învățăturile Profeților, Apostolilor și Părinților, precum și conform sobornicității Bisericii Ortodoxe, a studiat în detaliu propunerile Sinodului Permanent, una câte una, într-un spirit pașnic, responsabil și serios, unanim, invitând la formularea de sugestii, la cele mai multe dintre probleme, și, dacă este necesar, la efectuarea de adăugiri, în vederea formulării de decizii finale ale Bisericii noastre, vizavi de aceste texte presinodale.

Modificările și completările sunt substanțiale și în concordanță cu experiența și Tradiția Bisericii, ele urmând să fie introduse la Secretariatul Ortodox al Sfântului si Marelui Sinod din Creta și susținute de Arhiepiscopul Atenei, Ieronim,(...) astfel, dând mărturie bună despre credința Bisericii și unitatea în lumea modernă, conform Tradiției Bisericii".

"Cu siguranță, este cunoscut faptul că ierarhia Bisericii din Grecia discută aceste probleme serioase, cu responsabilitate, cu sobrietate. Dar, cel mai important, este să se mențină unitatea sa. Am auzit opinii ale multor ierarhi, iar deciziile au fost aproape unanime. În urma îngrijorărilor justificate, exprimate până în prezent pe mai multe căi, de mai mulți clerici, monahi și laici, față de textele care vor fi discutate în cadrul Sfântului și Marelui Sinod, vă îndemn pe toți să vă păstrați calmul", pentru că, în principal, noi ca ierarhi, ne păstram și apărăm credința noastră, pe care am primit-o, "și suntem vigilenți" în ce priveste întrunirea noastră, "spre slava lui Dumnezeu și a întregii Biserici".

"Se stie că Sfântul si Marele Sinod își va începe activitatea în ziua Rusaliilor. Acest lucru înseamnă că episcopii și alți clerici și laici care vor reprezenta Biserica Greciei la acest Sinod, așa cum se întampla si cu alte Biserici, vor încerca să exprime experiența și credința lor", în Sfantul Duh, în taina Cincizecimii. Pentru aceasta vă rugăm, pe toti credincioșii pioși ai Sfintei noastre Biserici, să vă rugați pentru toți și, mai ales, pentru Episcopii, clericii, monahii și laicii care se vor aduna la Sfântul si Marele Sinod Panortodox, astfel încât aceștia să ofere o mărturie bună a Credinței noastre Ortodoxe, iar acest Sinod, prin deciziile sale sa, să însemne o reînnoire spirituală a vieții Bisericii noastre".

Totodată, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei le-a reproșat, indirect, unora dintre Bisericile Ortodoxe locale, faptul că au declarat că refuză să participe la Sfântul și Marele Sinod Panortodox. "Din moment ce am convenit în comun că Sinodul va avea loc, cum poate să decida cineva că nu va veni?", se întreabă Arhiepiscopul Ieronim al Greciei, aflat la acea ora în Chios. Acesta susține că Sinodul se va desfășura în mod normal, indiferent de absențe, și a făcut clar faptul că Biserica Greciei va participa după cum s-a convenit. Citat de publicația frantuzeasca Orthodoxie, acesta a declarat: "Sunt uimit! Din moment ce am convenit în comun faptul că Sinodul va avea loc, cum poate cineva să decida că nu va veni? Fiecare este liber să decidă ce vrea el. Pe de altă parte, Sinodul nu este pan-ortodox, este numit 'Sfantul si Marele Sinod'. Prin urmare, toți cei care vom fi acolo, vom face acest Sinod".

Comunicatul oficial al Bisericii Ortodoxe a Albaniei

"Cu privire la discuțiile care s-au intensificat în ultimele zile, vizavi de viitorul Sfânt și Mare Sinod Panortodox, este de datoria noastră să subliniem următoarele:

1. Organizarea menționată anterior a Sinodului, a fost decisă în ultimele două Sinaxe ale Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale, la Constantinopol, în 2014, și la Chambesy (Geneva), în 2016. Această decizie, pe care doar o singură Biserică nu a semnat-o, a fost adoptată, cu toate acestea, de o majoritate covârșitoare. La fel s-a întâmplat și la Sinaxa din 2016, de la Geneva. Desfășurarea Sfântului și Marelui Sinod Panortodox nu poate fi invalidată, fără o nouă decizie a aceluiași organism care a decis-o. Ea nu poate fi anulată, în ultimul moment, prin comunicări și mesaje din diferite părți.

2. Principiul consensului prevalează, atunci când organele bisericești se întâlnesc pentru a studia problemele și a lua decizii. Rolul consensului a fost declarat de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, în 2016, în declarația sa de deschidere, de la Chambésy, și nu s-a ridicat nicio obiecție. Mai mult, în general, nu putem ignora tradiția bisericească de 20 de secole, mai ales atunci când se iau decizii în cadrul Sinodului.

3. Este clar că problemele existente sunt numeroase. Tocmai de aceea, este necesară desfășurarea Sfântului și Marelui Sinod Panortodox. Este imposibil ca toate problemele să fie rezolvate, dar cel puțin unele dintre ele pot fi. Puțin, este mai bine, decat nimic. Este de dorit ca alte aspecte să fie abordate într-un Sinod ulterior. Amânarea Sfantului și Marelui Sinod Panortodox, care a fost deja programat, va provoca confuzie în randul ortodocșilor din întreaga lume și va submina autoritatea morală a Ortodoxiei, pe plan internațional.

4. În cele din urmă, un apel de urgență este adresat Secretariatului Panortodox al Sinodului (regulament de organizare și procedural nr 6.7, alin. 7), care se întruneste în Creta, în scopul adoptarii unor decizii finale. Să fie depuse toate eforturile în vederea participarii tuturor membrilor Sinodului la Sfânta Liturghie, în ziua de deschidere solemnă, la Sărbătoarea Cincizecimii, și la Vecernia Sfântului Duh. Acesta este un simbol fundamental al unității. Deplasarea unui număr mare de oameni, din toate părțile, sporește cheltuielile, energia, pericolele potențiale neprevăzute, dar, de asemenea, sacrifică ambițiile și oportunismul. Ceea ce contează cel mai mult, este desfășurarea liberă și pașnică a reuniunilor Sfântului și Marelui Sinod.

"Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor." (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 3: 20-21).

Sfântul Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe a Albaniei" Sursa: lonews.ro

Comunicat al episcopilor ortodocși din Marea Britanie pe tema Sfântului ș Marelui Sinod

În legătură cu Sfântul şi Marele Sinod, Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Marea Britanie şi Irlanda a emis, la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Ignatie, următorul comunicat:

"Noi, Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Marea Britanie şi Irlanda, întruniţi la Parohia Ortodoxă Română din Londra, conform statutului nostru, am aflat cu profundă nelinişte de recentele evoluţii care pun în pericol convocarea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Concelebrand astăzi în duhul unităţii şi al dragostei, considerăm că este de o importanţă majoră faptul de a depune orice efort astfel încât Sfântul şi Marele Sinod să se întrunească şi să arate lumii unitatea sinodală a Bisericii.

Într-o perioada a incertitudinii, creştinii ortodocşi privesc la Sfântul şi Marele Sinod ca o afirmare vitală a speranţei. Astfel, chemăm tot clerul şi poporul dreptcredincios din eparhiile noastre să înalţe rugăciuni fierbinţi pentru ca să fie depăşite toate obstacolele, iar harul Duhului Sfânt să lucreze astfel încât Bisericile noastre mame să se întrunească în unitatea lui Hristos."

Apel la participare și modestie, din partea Patriarhului Alexandriei și al Întregii Africi

Teodor al II-lea, Patriarhul Alexandriei și al Întregii Africi, a lansat un apel catre toate Bisericile Ortodoxe, pentru ca acestea să participe la Sfantul și Marele Sinod Panortodox, conform publicației grecești Romfea, informează Agenția de Știri Lăcașuri Ortodoxe.

Într-un interviu acordat postului de radio 98,4, Patriarhul a descris Sfântul și Marele Sinod ca fiind unul istoric, precizând ca Biserica Ortodoxă ar trebui să stea departe de interesele politice, rasiale și naționale. Ca exemplu, el a citat Biserica Catolică și pe Papa Francisc.

"Este imposibil de imaginat, că în ultimul moment, datorită aspirațiilor personale și nemultumirilor fata de poziția de Primat și de coordonator, de care s-a bucurat Patriarhul Constantinopolului, să nu se mai participe la Sinod, deși decizia a fost luată în unanimitate!", a spus Patriarhul Teodor.

El a apreciat că Bulgaria își va mai putea schimba, cu greu, decizia, spre deosebire de celelalte trei Biserici, care nu au spus un "nu" atât de categoric. "Este de neconceput astăzi, când lumea suferă, să-ți pui problema, cine și unde stă", a spus Patriarhul.

El le-a propus Primaților care exprimă opinii legate de superioritatea anumitor popoare, "să se ridice din Tronurile lor împodobite și să viziteze Africa, pentru a înțelege semnificația celor săraci și umili ai lui Hristos".

Noi Decizii ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române 6-7 iunie 2016 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit în ședință de lucru, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în zilele de 6 şi 7 iunie 2016, înSala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală.

Dintre hotărârile luate de ierarhii Sfântului Sinod menţionăm:

Canonizarea Mitropolitului Iacob Putneanul al Moldovei (1750-1760), cu ziua de sărbătorire la 15 mai și a Cuvioşilor Sila, Paisie și Natan de la MănăstireaSihăstria Putnei, cu ziua de sărbătorire la 16 mai;

Identificarea unor noi modalităţi de susţinere a familiei, a tinerilor şi a comunităţilor parohiale sărace;

Intensificarea educaţiei religioase a tineretului ortodox în eparhii, atât prin intermediul şcolii, cât şi prin activităţi organizate de Biserică;

Aprobarea iniţierii traducerii în limbile engleză, franceză, germană, italiană şi spaniolă a slujbei Sfântului Botez şi a Sfintei Cununii, în principal în folosul misiunii comunităţilor ortodoxe române din afara graniţelor ţării;

Organizarea unei parohii ortodoxe ucrainene la Bucureşti, în componenţa Vicariatului Ortodox Ucrainean din cadrul Patriarhiei Române;

Aprobarea componenţei delegaţiei Patriarhiei Române pentru a participa la Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe (insula Creta – Grecia¸ 16-27 iunie 2016) şi a amendamentelor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la textele propuse pe agenda de lucru a Sinodului din Creta, pentru o mărturie comună de unitate în credinţă şi coresponsabilitate pentru viaţa şi misiunea Bisericii la nivel panortodox.

Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii mireni să sporească rugăciunea pentru ca participanţii la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod din Creta să exprime credinţa Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi să promoveze comuniunea liturgică şi cooperarea frăţească pentru misiunea ortodoxă în lumea de azi.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Patriarhul României, declarații despre Sfântul și Marele Sinod - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

În cuvântul său din Duminica a VII-a după Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a vorbit şi despre Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe care va avea loc luna aceasta, în perioada 16 – 27 iunie 2016, în Creta.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a precizat că acest sinod arată necesitatea întăririi noastre în credinţă, în viaţa duhovniească şi în intensificarea misiunii ortodoxe în lume.

Acest sinod nu va formula dogme noi, nu va formula canoane noi, nu va face modificări la slujbele bisericeşti, dar este un sinod care doreşte o mărturisire a credinţei în comun, în mod solemn, într-o lume foarte tulburată, într-o lume plină de provocări. Cea mai mare provocare este necredinţa, secularizarea, delăsarea duhovnicească, lepădarea de credinţa creştină şi lepădarea de vieţuirea creştină. Avem de-a face cu o lume în care ateismul prinde din ce în ce mai mult teren şi noi trebuie să afirmăm importanţa credinţei dreptmăritoare pentru mântuirea sufletului şi pentru viaţa în armonie, în familie, în Biserică, în societate. Este nevoie de o mărturisire mai intensă a credinţei împreună. Cu alte cuvinte, spre deosebire de sinoadele ecumenice, acesta nu este un sinod care dezbate o anumită dogmă sau o anumită învăţătură de credinţă nouă, ci arată necesitatea întăririi noastre în credinţă, în viaţa duhovnicească şi în intensificarea misiunii ortodoxe în lume. Deci, acesta va fi mai mult un sinod misionar – pastoral cu implicaţii sociale, nu un sinod dogmatic, liturgic sau de modificare a sfintelor canoane, a spus Preafericirea Sa.

Ceea ce este important din punct de vedere liturgic este că acest sinod consfinţeşte importanţa postului, a mai spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române:

În sfintele canoane se vorbeşte numai despre Postul Sfintelor Paşti. Acest sinod va întări, va confirma importanţa Postului Crăciunului, importanţa Postului Adormirii Maicii Domnului şi importanţa Postului Sfinţilor Apostoli. Aceste trei posturi nu se află menţionate în canoanele Bisericii, ci doar în evlavia Bisericii şi au devenit o tradiţie. Acum noi nu diminuăm postul, ci arătăm că toate posturile rânduite de Biserică sunt necesare pentru creşterea duhovnicească, pentru sporirea în viaţa noastră creştină şi pentru a întări rugăciunea. Când postim întărim şi rugăciunea, dar şi milostenia.

De asemenea, în deschiderea lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a făcut referire la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se va întruni în Creta. Preafericirea Sa a îndemnat pe toți credincioșii, clerici, monahi și mireni, să se roage, în duh sobornicesc (sinodal), pentru buna desfășurare a Sfântului și Marelui Sinod.

De asemenea, Patriarhul României a răspuns celor care contestă participarea unui număr limitat de persoane la Sfântul și Marele Sinod spunând că „nu toți pot participa dar toți au responsabilitatea de a contribui, de a sfătui și de a se ruga ca Duhul Sfânt să călăuzească lucrările viitorului Sinod Panortodox, iar nu un duh lumesc”.

După cum a afirmat și în deschiderea lucrărilor Sinaxei Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe de la Chambésy, din ianuarie 2016, Patriarhul României a subliniat caracterul sinodal al Ortodoxiei, care trebuie să se manifeste atât la nivel local, cât și universal (panortodox).

Trebuie să fim foarte responsabili, deoarece pentru noi este importantă unitatea de credință.

Când ne adunăm în Sinod, trebuie să exprimăm credința cea una sfântă, unitatea Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice, ca să reflectăm credința întregii Biserici.

De aceea, și clerul de mir sau din mănăstiri și credincioșii și monahii sunt solicitați să se roage, să fie împreună în duh sobornicesc, pentru că, de fapt, consensul Bisericii în Sinod și în întregimea ei este expresia unității sau a comuniunii de credință.

Nu toți pot participa, dar toți au responsabilitatea de a contribui, de a sfătui și, mai ales, de a se ruga ca Duhul Sfânt și nu un duh lumesc să călăuzească lucrările viitorului Sinod Panortodox.

Avem datoria morală de a mărturisi împreună nu doar acasă, ci împreună, la nivel panortodox, unitatea de credință a Bisericii.

Cel mai mare și cel mai de preț dar al vieții duhovnicești a Bisericii este unitatea de credință care se exprimă în unitatea sacramentală, dar și în activitatea misionară, pastorală, a Bisericii, în lume, astăzi.

Avem nevoie de exprimarea unității, dar și de exprimarea co-responsabilității.

Ortodoxia este sinodală, atât la nivel local, național, cât și la nivel panortodox. Sinodul este întotdeauna instituția care are cea mai mare responsabilitate pentru păstrarea dreptei credințe, a dreptei viețuiri în Hristos și a organizării pastorale la toate nivelurile.

Sursa: basilica.ro

Biserica Ortodoxă din America se autoinvită la Sfântul și Marele Sinod

Declarație privind Sfântul și Marele Sinod Panortodox, semnată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America (OCA)

"Vă salutăm, în numele Domnului nostru Iisus Hristos,

Care este Calea, Adevărul şi Viaţa (conf. Sfânta Evanghelie după Ioan 14: 6),

De mai multe decenii, Biserica Ortodoxă este martora eforturilor de organizarea a unui Sfânt și Mare Sinod, ca mărturisire contemporană a Sfintei Credințe Ortodoxe. Inițiativa, în acest demers modern, a aparținut Patriarhului Ecumenic Athenagoras. Lungul pelerinaj către Sfântul și Marele Sinod Panortodox a început în anii 1960. Au existat pauze lungi, în acest pelerinaj, urmate de o nouă perioadă de pregătire intensă, la inițiativa Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. De-a lungul deceniilor, conferințele pan-ortodoxe, consultările și întâlnirile patriarhilor și primaților au revizuit lista subiectelor. Pe parcursul ultimelor luni, în urma analizării de către Biserici a proiectelor de document și a reflecțiilor asupra modului lor de formulare, noi propuneri au fost prezentate și au apărut noi dezacorduri.

Chiar și în acest stadiu târziu, participarea la Sfântul și Marele Sinod Panortodox este incertă, iar rezultatul acestuia este la fel de incert. În mijlocul acestor incertitudini, există o certitudine: Biserica Ortodoxă din America (OCA), a cărei autocefalii nu a fost universal recunoscută, nu este invitată să se numere între Bisericile participante.

Reacția noastră la aceasta, este una de tristețe, dar nu și de înstrăinare. Cu recunoștință față de Dumnezeu, noi ne afirmăm identitatea, ca Biserică Ortodoxă din America. De asemenea, afirmăm cu recunoștință, în fața lui Dumnezeu, autocefalia noastră, așa cum ne-a fost ea acordată, de către Biserica Ortodoxă Rusă, și așa cum este recunoscută de către Bisericile din Georgia, Bulgaria, Polonia și Cehia și Slovacia. Noi afirmăm, cu profundă recunoștință în fața lui Dumnezeu, comuniunea euharistică, pe care o avem cu toate Bisericile Ortodoxe, începând cu Patriarhia Ecumenică.

Prin urmare, vom accepta și afirma dreptul și datoria noastră, de a fi alături de Sfântul și Marele Sinod Panortodox, prin dragoste, reflecție și rugăciune.

Discuțiile și dezbaterile din jurul proiectelor de document exprima îngrijorare și obiecții existente în randul Bisericilor Ortodoxe. Intensitatea obiecțiilor demonstrează că Sfântul și Marele Sinod Panortodox ar trebui să fie amânat, astfel încât să se evite o posibilă schismă. Provocările timpului nostru necesită o analiză și o dezbatere mult mai teologice, și nu reduse teologic. Urgența unor astfel de reflecții și dezbateri teologice solicită o si mai mare sinodalitate, nu una redusă.

În centrul preocupărilor și obiecțiilor despre Sfantul si Marele Sinod Panortodox și despre proiectele sale de document, se afla teama de erodarea identității ortodoxe și a auto-înțelegerii, diluarea teologiei ortodoxe (adevărul despre Dumnezeu) și a eclesiologiei (adevărul despre Biserică). Provocarile de astăzi, ale Bisericii Ortodoxe, sunt același cu cele dintotdeauna: să Îl aducă, tuturor oamenilor, pe Hristos, Care este Calea, Adevărul și Viața, să aducă Evanghelia lui Hristos, tuturor oamenilor, cu dragoste și milă, ca să se închine euharistic lui Dumnezeu, în Duh și în Adevăr. În fidelitatea față de acest mod de a fi, ortodox, stau eliberarea de teamă și sporirea în viață și credință, înțelegerea duhovnicească (Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur).

Angajamentul Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în construirea consensului, așa cum se arată prin convocarea periodică a Primaților și Patriarhilor Sinodului, a deschis calea către Sfântul și Marele Sinod. Chiar și în aceste ultime momente de pregătire, obstacolele pe această cale sunt în creștere, cu o putere chiar mai sporită decât înainte.

Semnul cel mai recent al crizei, a venit la ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, pe 3 iunie 2016. Procesul-verbal al acestei reuniuni enumeră provocările procedurale și de fond, cu care se confruntă Bisericile Ortodoxe, în ajunul Sfantului si Marelui Sinod Panortodox - incluzand disputa nerezolvata, dintre Patriarhiile Antiohiei și Ierusalimului, cererile de schimbări în unele dintre proiectele de document, formulate de Bisericile din Georgia, Serbia și Grecia, precum și de Mănăstirile Muntelui Athos, și în cele din urmă decizia Bisericii Bulgare. care insistă asupra amânarii Sfantului si Marelui Sinod Panortodox [și mai nou a Bisericii Ortodoxe a Serbiei] și declară categoric că nu va participa la ședinta Sfântului și Marelui Sinod Panortodox de la sfârșitul lunii iunie 2016.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a concluzionat că această situație extraordinară poate fi rezolvată prin convocarea unei ședinte extraordinare presinodale pan-ortodoxe consultative, până la data de 10 iunie. Această consultare ar fi avut ca scop, o trecere în revistă a situației existente și un studiu al modificărilor propuse la adresa documentelor Sinodului. Odată cu încheierea consultării Bisericilor, ar fi putut fi stabilit dacă viitoarea convocare a Sfantului și Marelui Sinod Panortodox, la data anunțata, ar mai fi posibilă.

Convocarea Sfântului si Marelui Sinod Panortodox, ca semn al unității și ca mărturisire a unității, este o viziune ortodoxă demnă de urmat cu răbdare și determinare, a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Dificultățile dureroase în realizarea acestei viziuni au fost întotdeauna evidente. Pericolele drumului spre realizarea acestei viziuni ies acum la lumină, dar frumusețea viziunii este clară, ca niciodată înainte. Astăzi, Bisericile Ortodoxe se află în fața lumii, în imposibilitatea de a-și ascunde rănile relațiilor lor fisurate. Cu toate acestea, viziunea unității nu va fi respinsă, deoarece vine din inima Credinței Ortodoxe și este intrinsecă Vestii Celei Bune a lui Hristos. Oricare ar fi dificultățile și rănile pe care le purtăm, noi urmăm lui Hristos Cel Înviat și suntem împuterniciți, prin Cincizecime, să mărturisim Evanghelia lui Hristos, pretutindeni și în orice moment.

Avem speranța sinceră și ne rugam fierbinte, ca pelerinajul spre convocarea Sfântului si Marelui Sinod Panortodox sa dea roada intru unitatea Bisericii Ortodoxe, cât și privind misiunea și mărturisirea ei în lume. Așa după cum ne rugăm, la Sfânta Liturghie, pentru coborârea Duhului Sfânt asupra noastră și asupra darurilor care sunt oferite, asa să ne rugăm ca Duhul Sfânt să coboare peste noi toți și asupra darurilor sinodalitatii, care ne sunt oferite de Dumnezeu.

Cererile noastre către Sfântul Duh, în vederea Sfântului și Marelui Sinod Panortodox, vor fi incluse cu staruinta într-o și vor fi amintite într-o Ectenie la toate slujbele". Sursa:lonews.ro

Peste 1000 de intelectuali ortodocși susțin Sfântul și Marele Sinod - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Biroul de presă al Patriarhiei Ecumenice a primit duminică, 12 iunie, scrisoarea deschisă intitulată Pledoarie pentru unitate panortodoxă prin intermediul căreia mai mult de 1000 de creştini ortodocşi din întreaga lume îşi exprimă îngrijorarea pentru Biserica Ortodoxă şi pentru modul în care păstrarea unităţii ei face vizibilă lumii întregi trăirea în şi prin Iisus Hristos.

Tradusă în 11 limbi şi semnată de numeroşi profesori universitari din peste 10 ţări, scrisoarea exprimă susţinerea şi speranţa pentru desfăşurarea cu succes a lucrărilor Sfântului şi Marelui Sinod din luna iunie 2016 ca fiind calea cea mai bună pentru rezolvarea problemelor şi pentru afirmarea unităţii Bisericii Ortodoxe ca rod al Duhului Sfânt.

Nimeni nu poate aștepta ca Sinodul să rezolve toate aspectele importante și să vindece toate disputele jurisdicționale în doar zece zile, însă el reprezintă pentru creştinii ortodocşi din întreaga lume speranţa începerii procesului de vindecare și a unei noi ere a sinodalității universale și a unității.

În finalul scrisorii, semnatarii îndeamnă pe toţi conducătorii Bisericilor Ortodoxesă dea ascultare chemării Duhului Sfânt la unitate sinodală.

În continuare, redăm traducerea în limba română a scrisorii deschise:

Scrisoare Deschisă a Teologilor Creștini Ortodocși din întreaga Lume, către Sfântul și Marele Sinod din Creta

Subsemnații, un grup internațional de academici ortodocși, adresează această scrisoare conducerii Bisericii Ortodoxe, tuturor creștinilor ortodocși din lume și tuturor celor binevoitori. Scriem pentru că suntem profund îngrijorați pentru Biserica noastră, a cărei unitate face vizibilă pentru întreaga omenire noua viață în Hristos. Ne rugăm ca Sinodul ce se apropie, care este atât de mult așteptat și a cărui pregătire a luat atâta vreme, să rodească roadele Duhului, dintre care prima este unitatea panortodoxă. De aceea, sprijinim acordul conducătorilor ortodocși, anunțat public la Sinaxa Panortodoxă din ianuarie 2016, de a se întruni la Sfântul și Marele Sinod, în Creta, la jumătatea lui iunie, 2016.

Credem că nu există piedici de nedepășit pentru ca Sinodul să înceapă în iunie, în pofida importantelor întrebări puse în legătură cu documentele pregătite pentru Sinod și procedura sinodală. Suntem de acord în privința justeții unor întrebări, precum cererea de a rediscuta documentele pregătite pentru Sinod. Suntem de acord, de asemenea, că există multe alte aspecte legate de Biserică în secolul 21, care solicită atenție din partea întregii Ortodoxii în viitor.

Cu toate acestea, suntem convinși că, astăzi, ca și în trecut, cea mai bună cale pentru a rezolva problemele importante este Sinodul. A amâna Sinodul încă o dată înseamnă a eșua în privința principiului sinodalității la nivel universal (panortodox). Nimeni nu poate aștepta ca Sinodul să rezolve toate aspectele importante și să vindece toate disputele jurisdicționale în doar zece zile. Dar sperăm că acest Sinod va fi începutul procesului de vindecare și că va inaugura o nouă eră a sinodalității universale și a unității. Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe care vor să împiedice lucrările Sinodului prin alte amânări nu trebuie să intimideze majoritatea conducătorilor ortodocși care doresc să rămână credincioși hotărârii de a ține Sinodul de sărbătoarea Cincizecimii a acestui an. În secolul trecut, Biserica Ortodoxă a dat mărturie lumii prin bogata sa moștenire teologică și prin sângele noilor martiri. Sfântul și Marele Sinod ne dă posibilitatea de a începe o nouă fază a mărturiei ortodoxe. Și de vreme ce ochii întregii lumi sunt asupra Bisericii Ortodoxe, îi îndemnăm pe toți conducătorii noștri să dea ascultare chemării Duhului la unitate sinodală.

Sursa: basilica.ro

Sfântul și Marele Sinod - primele declarații, mesaje și lucrări

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, împreună cu delegaţia Patriarhiei Constantinopolului a ajuns miercuri 15 iunie, în jurul orei 13.30 p.m. pe aeroportul din Chania, Creta. Sanctitatea Sa a ţinut un scurt discurs chiar pe pista aeroportului internaţional Ioannis Daskalogiannis, spunând că decizia celor care nu vor participa la Sinod îi va împovăra pe ei înşişi. Câteva minute după aceasta, s-a anunţat faptul că Biserica Ortodoxă a Serbiei va participa la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod, împreună cu Întâistătătorul ei, Patriarhul Irineu. Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru, care se află deja în Creta, l-a anunţat pe Arhiepiscopul Cretei Irineu că sosirea delegaţiei sârbe va avea loc mâine, 16 iunie 2016.

Cuvântul Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Președintele Sfântului și Marelui Sinod, la cina oferită de Excelența Sa Nikos Kotzias, Ministrul Afacerilor Externe a Republicii Elene în cinstea Preafericiților Întâistătători de Biserici Ortodoxe Autocefale (Chania, Creta, 16 Iunie 2016)

Preafericirile Voastre, sfințiți frați, Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe,

Excelența Voastră, Ministrul Afacerilor Externe,

Inițiativa amabilă a Excelenței Voastre de a oferi această cină oficială în cinstea Smereniei Noastre și a fraților Întâistătători de Sfinte Biserici Ortodoxe arată cinstea, dragostea și respectul nutrit de Republica Elenă ortodoxă și de dumneavoastră personal pentru Biserica Ortodoxă cea Una și Unită și persoanele care o alcătuiesc, care s-au întâlnit pe insula Creta pentru a întruni acest Sfânt și Mare Sinod.

Excelența Voastră manifestați în mod tangibil aceste sentimente care ne sunt familiare nouă tuturor prin exercitarea oficiului dumneavoastră de nivel înalt și plin de responsabilitate și prin tot ce ne-ați oferit. Ne aducem aminte, în special la această întrunire oficială, Excelența Voastră, de inițiativa pe care ați avut-o în organizarea Conferinței Internaționale de anul trecut din Atena care a abordat subiecte privind pluralismul religios și coexistența pașnică în Orientul Mijlociu și de asemenea de eforturile pentru o rezolvare pașnică a disputelor și a reconcilierii prin dialog, care reprezintă o abordare necesară în lumea de astăzi.

În mod cert, Ortodoxia întrupează marea speranță a lumii în mijlocul realității apocaliptice actuale a evenimentelor globale, o speranță pe care Sir Steven Runciman, celebrul bizantinolog, a lăudat-o profetic atunci când a afirmat că secolul 21 va fi secolul Ortodoxiei. Excelența Voastră, în calitate de profesor universitar și om de educație bogată, cunoașteți foarte bine că această profeție, în ciuda părutei exagerări, nu a fost afirmată accidental, ci constituie un produs de observație atentă și experiență personală a unui mare intelectual și persoană academică filo-ortodoxă. În plus, faptul că multe sfinte locuri ortodoxe – precum Sfântul Munte Athos, pe care Excelența Voastră l-ați vizitat de curând – atrag atenția universală, arată că lumea își îndreaptă atenția către Biserica Ortodoxă cu mari așteptări. Biserica Ortodoxă este arca tradiției creștine pure care oferă sprijin și consolare, pentru că Ortodoxia a reușit să păstreze până astăzi, în ciuda dezvoltărilor tehnologice și științifice rapide, experiența mistică și experiența comuniunii personale cu Dumnezeu personal, în ciuda evoluției tehnologice și științifice explozive.

Așadar, Sfântul și Marele Sinod, care urmează să înceapă, este de o mare importanță, pentru că va oferi posibilitatea exprimării unui glas unit al Ortodoxiei și va transmite un singur mesaj de dreaptă credință, adevărată speranță și reconciliere pașnică pentru lumea noastră care se află în conflict.

Excelența Voastră, dată fiind responsabilitatea pe care o aveți, vă aflați în postura de a cunoaște foarte bine problemele intense și intrigante cu care se confruntă frații Întâistătători și Bisericile Ortodoxe locale din cauza intoleranței și a fanatismului religios, în special vechea Patriarhie a Antiohiei și Întâistătătorul ei iubit, Patriarhul Ioan al Antiohiei. Totuși, această situație, din cauza schimbărilor istorice violente care au avut loc, nu este străină celorlalte Biserici surori, nici Bisericii Mame a Constantinopolului.

Totuși, Dumnezeu știe cum să aducă dulceață chiar și din amărăciune. În aceasta stă responsabilitatea noastră a tuturor Întâistătătorilor ortodocși. Este o responsabilitate care se ridică la efortul zilnic pentru slujire duhovnicească a „familiei de creștini” și a unității în Hristos.

Astfel, credem cu ardoare și ne rugăm ca Sfântul și Marele Sinod să contribuie în mod decisiv la această unitate și la promovarea mesajului Ortodoxiei în întreaga lume, de vreme ce Ortodoxia nu constituie o structură politică sau o credință filosofică, ci adevărul mântuitor revelat atât al vieții pământești cât și al celei veșnice.

Vă felicităm, Excelența Voastră, pentru că sunteți în serviciul poporului binecuvântat al Republicii Elene în această perioadă dificilă și vă mulțumim pentru această cină pe care o oferiți în cinstea noastră, dar, mai ales, pentru găzduirea acestui eveniment istoric al Sfântului și Marelui Sinod în Republica Elenă, în istorica, eroica și dătătoarea de sfinți marea insulă a Cretei, care este o parte de mult preț a jurisdicției Preasfântului Tron Apostolic al Patriarhiei Ecumenice.

Ridicând acest pahar, umplut cu dulcea mireasmă a pământului cretan, vă dorim Excelenței Voastre, Primului ministru al Republicii Elene, Excelenței Sale Alexis Tsipras, și membrilor Guvernului acestei țări sănătate, putere și călăuzire dumnezeiască, pentru ca în unitate și armonie să puteți contribui substanțial la rezolvarea acestei crize – credem noi – temporare, pentru acest popor creator, astfel ca ei să poată continua viața în pace, în respect reciproc a libertății și identității fiecărei persoane și tuturor semenilor care conviețuiesc pe pământ.

Vă mulțumim.

Cuvântul PF Patriarh Daniel, conducătorul delegației Bisericii Ortodoxe Române, la sosirea pe aeroportul din Creta, joi, 16 iunie 2016

”Kalimera!

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe voi și pe toți cei prezenți aici. Suntem bucuroși ca am ajuns în Creta şi speram ca lucrarea noastră să fie una binecuvântată pentru unitatea Bisericii şi prietenia între popoarele care sunt reprezentate aici.

Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Ani mulți și buni şi foarte buni!”

Invitație adresată patriarhilor absenți de a co-liturghisi în ziua de Rusalii

Cei zece Întâistătători de Biserici Ortodoxe care au participat astăzi dimineaţă la lucrările Sinaxei vor adresa o invitaţie oficială către cei patru Întâistătători absenţi pentru a participa la coliturghisirea din Duminica Cincizecimii, la CatedralaSfântul Mina din Heraklion.

Lucrările Sinaxei au fost deschise prin cuvântul rostit de Sanctitatea Sa, Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. În continuare, a fost citită scrisoarea Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, în care se menționează că Biserica Rusiei se află în rugăciune pentru buna desfăşurare a lucrărilor Sfântului şi Marelui Sinod. De asemenea, în această scrisoare Patriarhul Kiril al Moscovei îşi exprimă regretul că nu este prezent aici.

Propunerea de a-i invita pe cei absenţi, după cum informează neakriti.gr, a venit din partea Preafericitului Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei, care a cerut ca pe lângă coliturghisirea de duminică, să fie invitaţi să participe şi la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod, care vor începe oficial lunea viitoare.

Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru, adresându-se Patriarhului Ecumenic, a solicitat să fie scurtat timpul, evitând scrisorile şi faxul şi să discute Sanctitatea Sa telefonic cu cei patru absenţi. Diferendele din Qatar şi problema căsătoriilor mixte nu pot constitui motive pentru absenţa celor patru Întâistătători.

Patriarhul Ecumenic, cu acordul celorlalţi nouă Întâistătători, a început contactarea telefonică în cadrul Sinaxei, care analizează detaliile privind Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod.

A fost exprimată dorinţa ca la Sfânta Liturghie din duminica Pogorârii Duhului Sfânt, toţi cei 14 Întâistătători de Biserici Autocefale să conslujească la Catedrala Sfântul Mina.

Cu toţii sperăm ca Bisericile absente să reuşească să ajungă, a subliniat vineri dimineaţă Mitropolitul Emmanuel al Franţei.

Au început lucrările Sinaxei premergătoare

La această Sinaxă participă Întâistătătorii şi doi ierarhi din partea fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale. Lucrările Sinaxei se vor desfăşura pe toată perioada zilei de astăzi şi au ca scop analiza Mesajului Sfântului şi Marelui Sinod, comunicatul final care va fi publicat la sfârşitul lucrărilor Sinodului.

Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, a declarat că la Sinaxă se va analiza pe lângă Mesaj şi situaţia absenţei unor Întâistătători de la lucrările Sinodului.

Mesajul Sinodului este unul foarte bogat, atinge oarecum temele puse în atenţia Sfântului şi Marelui Sinod şi dă un mesaj de speranţă şi mai ales dorinţa de unitate, în jurul Bisericii lui Hristos, a tuturor creştinilor ortodocşi, în frunte cu ierarhii lor, bineînţeles.

Într-un interviu oferit televiziunii Kriti TV, Înaltpreasfinţitul Părinte Emmanuel, Mitropolitul Franţei, a oferit explicaţii cu privire la lucrările Sinaxei şi conţinutul Mesajului Sfântului şi Marelui Sinod:

Mesajul îl va prezenta astăzi Sanctitatea Sa (Patriarhul Ecumenic) Întâistătătorilor, care cu autoritatea lor, îl vor aproba şi îi vor aduce îmbunătăţiri, pentru a-l transmite ulterior, adică de luni, la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod.

Mesajul este unul către lume, dar este un mesaj care va rămâne. Adică poate fi un text care va fi istoric. Pe lângă celelalte documente care vor fi aprobate de Sfântul şi Marele Sinod, acesta va fi un mesaj care se adresează în principal lumii. Noi trebuie să oferim lumii, întâi de toate, o speranţă către omul secolului 21, ceva diferit, ceea ce aşteaptă să asculte, nu ceea ce ne dorim noi să transmitem. Consider că este un prilej să vorbim o altă limbă, să abordăm problemele care există astăzi în lume şi acest lucru va fi descris întocmai de mesaj. Aşadar, nu va repeta temele care sunt deja pe ordinea de zi a Sfântului şi Marelui Sinod.

Cu privire la absenţa celor patru Întâistătători de Biserici Autocefale care au decis să nu participe la lucrările Sinodului din Creta, Mitropolitul Emmanuel a afirmat:

Noi sperăm întotdeauna. Speranţa dispare ultima. Sperăm că Bisericile care sunt absente să ajungă, în cele din urmă. Și de ce să nu vină? Ortodoxia după cum am spus şi ieri este aici şi îi cheamă pe toţi. Nu stabilim norme. Noi trebuie să arătăm unitatea Bisericii Ortodoxe. Acesta este şi scopul Sfântului şi Marelui Sinod.

În final, Mitropolitul Franţei a spus că şi Bisericile absente sunt prezente şi sunt membre ale Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Slujbă de pomenire pentru cei care au contribuit la realizarea Sfântului și Marelui Sinod

Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale care se află în Creta vor consluji Sfânta Liturghie mâine dimineață, 18 iunie 2016, la Biserica Buna Vestire din localitatea Kissamos din Creta. Aici, va fi oficiată și o slujbă de pomenire a tuturor celor care au contribuit la pregătirea Sfântului și Marelui Sinod, ierarhi, clerici, monahi și mireni trecuți la Domnul. Liturghia va fi prezidată de Preafericitul Părinte Teodor, Patriarhul Alexandriei. Sâmbătă seară, Întâistătătorii și delegațiile Bisericilor Ortodoxe Autocefale vor merge la Heraklion, capitala insulei Creta. La orele 19.00 p.m. va fi oficiată slujba Vecerniei Sărbătorii Cincizecimii, la Catedrala Sfântul Tit. Întâistătătorii vor fi întâmpinați de dl Vasilis Lambrinos, primarul orașului Heraklion. Sâmbătă seară, Întâistătătorii și delegațiile Bisericilor Ortodoxe Autocefale vor merge la Heraklion, capitala insulei Creta. La orele 19.00 p.m. va fi oficiată slujba Vecerniei Sărbătorii Cincizecimii, la Catedrala Sfântul Tit. Întâistătătorii vor fi întâmpinați de dl Vasilis Lambrinos, primarul orașului Heraklion.

Coliturghisire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe

Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe prezenți în Creta au coliturghisit astăzi dimineață, 19 iunie 2016, la Catedrala Mitropolitană Sfântul Mina din Heraklion, Creta, în semn de unitate și comuniune.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. Au concelebrat:

Preafericitul Părinte Teodor, Patriarhul Alexandriei;
Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului;
Preafericitul Părinte Irineu, Patriarhul Serbiei;
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României;
Preafericitul Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului;
Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade;
Preafericitul Părinte Sava, Mitropolitul Varșoviei și al întregii Polonii;
Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei și al întregii Albaniei;
Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Ținuturilor Cehe și Slovaciei.

Pe lângă reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Autocefale, la Sfânta Liturghie a asistat și Excelența Sa Prokopis Pavlopoulos, Președintele Republicii Elene, alături de alți reprezentanți ai autorităților de stat și locale.

Cu acest prilej, Sanctitatea Sa Bartolomeu a adresat un cuvânt în care a subliniat importanța unității Bisericii lui Hristos. „Misiunea Bisericii Ortodoxe este de a împlini iconomia lui Dumnezeu, de a uni cele pământești cu cele cerești”, a spus Patriarhul Ecumenic.

Indiferent de părerile noastre diferite, noi, creștinii ortodocși, trebuie să evidențiem faptul că singura cale în această lume este unitatea. Desigur, această cale necesită o jertfă vie, multă muncă, și este dobândită după multă nevoință. Este cert că acest Sinod al nostru va contribui în această direcție, creând un climat de încredere reciprocă și înțelegere prin întrunirea noastră în Duhul Sfânt și printr-un dialog edificator și sincer”, a afirmat Patriarhul Bartolomeu.

De asemenea, Sanctitatea Sa a subliniat faptul că misiunea Bisericii Ortodoxe este unitatea acesteia și a credincioșilor ei.

Totodată, Patriarhul Ecumenic a afirmat că „doar în unitate și trăind Ortodoxia ca o experiență de credință și viață este posibil să călătorim prin istoria dramatică a lumii contemporane și să oferim o mărturie mântuitoare celor de aproape și celor de departe”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii a fost oficiată Vecernia Rusaliilor, în timpul căreia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a rostit în limba română una dintre cele șapte rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt.

La ora 14.00, Președintele Republicii Elene a oferit o masă oficială în cinstea Întâistătătorilor, la Grădina Simțurilor (Κήπος Αισθήσεων) din cartierul Malades, Iraklion. Slujba a fost transmisă în direct prin livestreaming la adresa:https://www.holycouncil.org/live

Unitatea Bisericii și a credincioșilor reprezintă misiunea noastră - Patriarhul Ecumenic Bartolomeu - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Cuvântul Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, președintele Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, la concelebrarea Sfintei Liturghii în Catedrala Mitropolitană Sfântul Mina din Heraklion, Creta, împreună cu Preafericiții Întâistătători ai Sfintelor Biserici Ortodoxe, în Duminica Cincizecimii, 19 iunie 2016:

Preafericirile Voastre, sfințiți frați Întâistătători de Biserici Ortodoxe locale, Teodor al Alexandriei, Teofil al Ierusalimului, Irineu al Belgradului, Daniel al Bucureștilor, Hrisostom al Ciprului, Ieronim al Atenei, Sava al Varșoviei, Anastasie al Tiranei, Rastislav de Presov, dimpreună cu onorabilele delegații,

Excelența Voastră, Domnule Președinte al Republicii Elene,

Înaltpreasfințite Părinte Irineu, Arhiepiscop al Cretei, împreună cu Preasfințiții și preacinstiții frați care alcătuiesc Sfântul Sinod Eparhial al Bisericii din Creta,

Înaltpreasfințiți și Preasfințiți frați,

Binecuvântat cler și popor ortodox din întreaga lume,

O zi de bucurie a răsărit acum, în care serbăm manifestarea istorică a instituției Bisericii, care a fost constituită de Duhul Sfânt, iar noi frații ortodocși, care reprezentăm toate Bisericile Ortodoxe Autocefale, ne-am întrunit într-un sobor liturgic, pentru a îndeplini datoria și responsabilitatea pe care le are Biserica Ortodoxă cea Una față de popor și față de lumea de astăzi, prin întrunirea Sfântului și Marelui Sinod.

Astăzi este o zi de unitate, după cum cu toții suntem uniți în credință și Sfintele Taine prin întrunirea noastră liturgică în același loc și prin frângerea Pâinii. Sfânta Euharistie reafirmă cu adevărat unitatea și universalitatea (sobornicitatea) Bisericii Ortodoxe.

Evenimentul Cincizecimii, care a avut loc în Ierusalim, a marcat începutul Bisericii în călătoria ei istorică și a pus bazele pentru sfințirea întregii istorii omenești. Apostolii și cele trei mii de creștini care au fost botezați atunci de ei alcătuiau prima Biserică, reprezentând realitatea teantropică (divino-umană) a lui Hristos, prezentă în toți membrii ei. Astăzi, și noi suntem umpluți cu aceeași insuflare a limbilor de foc – a Duhului Sfânt – și suntem o singură Biserică, un singur trup, chiar dacă provenim din diferite tradiții etnice, lingvistice și culturale. Hristos, Dumnezeu-omul, cel întâi născut între mulți frați (Romani 8, 29) este prezent în fiecare dintre membri.

Astăzi, are loc împlinirea scopului proniei divine (n.n. purtării de grijă a lui Dumnezeu) în deplinătatea sa, pentru că la Cincizecime și după Cincizecime,„iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt” (Romani 5, 5). Hristos este unul, iar noi suntem mădularele Sale: „Toate acestea le lucrează unul și același Duh, împărțind fiecăruia deosebi, după cum voiește” (1 Corinteni12, 11).

Prin caracterul distinctiv, fiecare Biserică Ortodoxă, precum și toți credincioșii creștini ortodocși suntem uniți în același trup, fiecare cu darurile proprii, ceea ce nu trebuie să ne facă să privim la alții cu suspiciune sau mânie, ci să ne bucurăm ca și cum ar fi ale noastre: „Comoara pe care oare fratele meu… este și a mea”, afirmă Sfântul Macarie Egipteanul (Omilii duhovnicești 3, 2).

Fiecare Biserică Ortodoxă locală are propria comoară și o oferă lui Hristos. Ochiul nu poate spune mâinii „nu am nevoie de tine” și nici capul picioarelor. În interiorul Bisericii nu există Biserică locală individuală care să nu aibă importanță în sine, astfel încât Biserica cea Una, Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică să nu aibă nevoie de fiecare dintre membrii ei, nici ca un membru să poată exista independent și autocefal în mod absolut, așa cum se încearcă de cei din afara Bisericii, mai ales în ultima vreme. Biserica Ortodoxă Luptătoare, preacinstiți frați, care este prezentă pe pământ, continuă foișorul de sus al Cincizecimii, simbolizat de Bisericile noastre locale, care sunt reprezentate de fiecare dintre noi cei prezenți astăzi aici. Noi reprezentăm trupul tainic al lui Hristos care se întinde peste veacuri și izbăvește umanitatea de mulțimea suferințelor și impasurilor și suntem uniți cu Biserica Biruitoare, împlinind iconomia lui Dumnezeu și unind cele pământești cu cele cerești (Condacul Înălțării). Tocmai aceasta este misiunea Bisericii noastre Ortodoxe.

În același timp, astăzi este o zi a strigătului către Mângâietorul cel bun ca să vină și să locuiască în noi și să ne păstreze în Adevărul Său și sfințirea Sa, după cum a menționat Domnul nostru în rugăciunea plină de agonie din Grădina Ghetsimani. Această cerere a Domnului care se împlinește aici, în această mare zi a Cincizecimii, este și rămâne solicitarea primordială a întregii umanități într-o lume divizată și plină de certuri, care însetează după unitate, pentru care Fiul lui Dumnezeu S-a dat pe Sine pentru ca noi toți să avem viață și să o avem din belșug.

Biserica noastră Ortodoxă are marele dar și binecuvântarea de a deține tezaurul Adevărului și să păstreze intact darul Preasfântului Duh, care „umple toată lumea” (Înțelepciunea lui Solomon 1, 7) și este obligată să ofere o mărturie de dragoste și unitate lumii contemporane și să dezvăluie speranța ascunsă care dăinuie în această mărturie. Desigur, nu ne lăudăm cu privire la adevărul Bisericii noastre. Simțim măreția ei unică, dar și slăbiciunea și nevrednicia noastră personală. Totuși, acest lucru nu este suficient atunci când rămâne la nivel teoretic. Este nevoie de un răspuns la nivel practic, lucru care, din nefericire, ne lipsește.

Domnul și-a început propovăduirea în lume chemând oamenii la pocăință. Lucrarea creștinului pe durata vieții sale este pocăința. În special noi, conducătorii Bisericii, suntem obligați să oferim un exemplu bun și să îmbrățișăm deplinătatea Adevărului pe care l-am primit, fiindcă vrăjmașul nostru încercă să împrăștie în inimile noastre idei eronate care neagă Adevărul credinței noastre. Acei semeni ai noștri care sunt induși în eroare cu privire la Adevăr răspândesc aceste idei greșite, care apar ca știri vrednice de atenție, și adesea reușesc să ademenească pe mulți credincioși prin prezentarea repetată și abilă a lor. De aceea, noi, episcopii, trebuie să ne întâlnim pentru a discuta problemele cu care se confruntă Biserica Ortodoxă în diferite perioade de timp și în diferite locuri din lume, în vederea adoptării de măsuri adecvate pentru ferirea credincioșilor de erorile predominante. Cu precădere în vremurile noastre, circulă un număr ridicat de erori, iar argumentele utilizate de cei înșelători sunt în mod special sofisticate, ceea ce înseamnă că este nevoie de un efort coordonat din partea păstorilor Bisericii Ortodoxe pentru a informa credincioșii. Numărul facțiunilor religioase care încearcă să ducă în înșelare pe credincioșii ortodocși este de rândul sutelor. Discuțiile din timpul Sinodului și schimbul de experiență corespunzătoare privind modul de combatere a metodelor organizațiilor menționate vor oferi multe beneficii Bisericii Ortodoxe.

Domnul Bisericii Ortodoxe, Cel ce ieri și azi și în veac același este, a lucrat împreună cu noi pentru a putea ajunge momentul istoric de astăzi al Sfântului și Marelui Sinod, respectiv această întrunire liturgică și împărtășirea dintr-un singur Sfânt Potir. Indiferent de părerile noastre opuse, noi, creștinii ortodocși, trebuie să subliniem faptul că singura cale în această lume este unitatea. Bineînțeles, această cale necesită adevărată jertfă, multă muncă și se obține prin multă nevoință. Tocmai acest Sinod al nostru va contribui în această direcție, creând un climat de încredere reciprocă și înțelegere prin întâlnirea noastră în Duhul Sfânt și prin dialog edificator și sincer.

Unitatea Bisericii Ortodoxe și a credincioșilor ei reprezintă misiunea noastră. Ea este urmată de mărturia Bisericii noastre, pentru ca lumea să vadă reînnoite „lucrările ei bune” – lucrările noastre bune – strălucind puternic și să-L slăvească pe „Tatăl nostru Care este în ceruri”. Unitatea eclezială nu ia forma unei federații, nici nu rezultă din concentrarea în jurul unei persoane. Ea izvorăște din credința comună și este desăvârșită prin această credință sinonimă cu mântuirea, cu viața veșnică. „Și aceasta este viața veșnică” să-L cunoască pe Tatăl și pe Acela pe Care L-a trimis, pe Iisus Hristos, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, după cum este reprezentat și în iconografia ortodoxă.

Preafericirile Voastre, sfințiți frați,

Excelența Voastră, Domnului Președinte al Republicii Elene,

Binecuvântați creștini ortodocși, clerici, monahi și credincioși de peste tot de sub cer,

Suntem încredințați și mărturisim în acest moment istoric de la altarul Catedralei Mitropolitane al Insulei Creta, care este o prelungire a celei aparținând Marii Biserici a lui Hristos (Constantinopol): Biserica Sfânta Sofia (Sfânta Înțelepciune), Sfânta Irina (Sfânta Pace) și Sfânta Dynamis (Sfânta Putere), adică tronul Sfinților Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și și Fotie cel Mare, mărturisim că numai în unitate și trăind Ortodoxia ca o experiență de credință și viață putem călători prin istoria dramatică a lumii moderne și să oferim o mărturie mântuitoare celor de aproape și celor de departe.

Lăsând deoparte problemele care provin din culturile etnice diferite, ne rugăm pentru pogorârea Mângâietorului asupra noastră, pentru ca luminații fiind de El, prin Lumina și Viața și Izvorul cel viu al înțelepciunii, Duhul înțelepciunii, Duhul înțelegerii…, Duhul stăpânirii și Duhul care curăță de păcate, Dumnezeu Cel ce îndumnezeiește” (Stihiră la Vecernia Cincizecimii), să oferim un mesaj al Adevărului, autenticității și speranței întregii lumi contemporane însetate, iar Bisericile noastre ca instituție și noi ca persoane să reafirmăm faptul că suntem vase de mult preț.

Duhul Sfânt ne unește în Biserică prin „legătura desăvârșirii”, a dragostei, pe care o exprimă și o mărturisesc Persoanele Sfintei Treimi, care este Una după fire, însă se descoperă în Trei Persoane. În același chip, Biserica Ortodoxă este Una, dar se arată în lume prin mlădițele ei locale, care sunt unite în mod inseparabil și nedespărțit într-un tot, o Biserică, un trup.

Fraților, părinți și fii, astăzi este reprezentată în Creta deplinătatea Sfintei noastre Biserici Ortodoxe: „Am văzut lumina cea adevărată; am primit Duhul cel ceresc; am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. Așadar, binecuvântăm pe Domnul milei, al îndurărilor și al mângâierii cu o gură și o inimă, fiindcă prin El „avem cu toții ființa, suflarea, inteligența, cunoașterea lui Dumnezeu – pe Preasfântul Duh, pe Tatăl cel veșnic și Fiul Său Unul născut – pentru a înțelege frumusețea cerului, parcursul soarelui, ciclul lunii, buna rânduială a stelelor, precum și armonia și diferitele mișcări ale lor… pentru a înțelege succesiunea orelor, schimbarea anotimpurilor, a vânturilor, a anilor, a epocilor (…) nădăjduind la dobândirea Împărăției cerurilor, asemănarea cu îngerii, contemplarea slavei”.

Duhului Preasfânt, care desăvârșește toate lucrurile bune, concelebrarea de astăzi și mărturia Bisericii noastre Ortodoxe în fața întregii lumi în și prin acest Sfânt și Mare Sinod al nostru, Acestuia împreună cu Tatăl și cu Fiul după datorie îi aducem laudă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa: basilica.ro

Știri interne - iunie 2016 (RO)

Noi sfinți în calendarul ortodox român

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în ședință de lucru la Reședința Patriarhală, în perioada 6-7 iunie 2016, a hotărât trecerea în rândul sfinților a patru personalități reprezentative ale vieții duhovnicești românești din secolul al XVIII-lea. Este vorba despre Mitropolitul Iacob Putneanul al Moldovei (1719-1778) și Cuvioșii Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei (sec. XVIII). Aceștia au fost canonizați, având datele de prăznuire la 15 mai, respectiv, 16 mai.

Mitropolitul Iacob Putneanul s-a născut la 20 ianuarie 1719 în Bucovina. El se remarcă în timpul activității sale prin tipărirea de cărți bisericești, un aspect esențial în contextul în care anul 2016 este an omagial și al tipografiilor bisericești în Biserica Ortodoxă Română. De asemenea, el a tipărit și manuale școlare în limba română, promovând astfel învățământul în limba maternă. în A trecut la Domnul în data de 15 mai 1778.

Sfântul Cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor. Ca stareț, a înnoit viața duhovnicească a Mănăstirii Sihăstria Putnei. A trecut la cele veșnice în 23 aprilie 1783. Sfântul Cuvios Paisie s-a născut în anul 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. El a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii, care, împreună cu celelalte virtuți, l-a făcut să fie cinstit de către toți ca un mare părinte duhovnicesc. S-a mutat la Domnul în data de 16 decembrie 1784. Sfântul Cuvios Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Pașcani. El a fost un mare duhovnic, fiind și părintele duhovnicesc al Mitropolitului Iacob Putneanul. A trecut la Domnul a doua zi după sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos, pe 26 decembrie 1784.

Conferință susținută de prof. Read Schuchardt la Facultatea de Teologie din Bucureşti

Profesorul american Read Schuchardt de la Wheaton College din Illinois a susținut o conferință la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Marţi, 14 iunie 2016, de la ora 18:00, invitatul a dezbătut împreună cu studenții tema „De la icoană la logo: Simbolistica religioasă medievală versus iconografia capitalistă contemporană”. Conferința este organizată de Centrul de dialog și cercetare în teologie, filosofie și știință din cadrul facultății, informează TRINITAS TV. Profesorul Read Schuchardt este doctor în ecologie media, un domeniu de cercetare care a cunoscut o dezvoltare remarcabilă în America prin eforturile lui Neil Postman, cu care a colaborat îndeaproape timp de opt ani. În studiile și conferințele pe care le susține în toată lumea, profesorul american abordează într-o perspectivă lucidă și echilibrată implicațiile mediului tehnologic asupra persoanei umane și comunității. În cadrul conferinței de marți au fost prezentate trei cărți: „Lumina Celui Nevăzut. O privire teologică în raționalitatea creației și teoriile științifice recente despre Univers“, de diac. Adrian Sorin Mihalache; „Procesul lui Darwin” de Phillip E. Johnson și „Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului”, de Neil Postman. Conferința poate fi vizionată aici.

Părintele Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa a conferențiat în București

Evenimentul a avut loc joi, 02 iunie 2016, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei și a fost moderat de Pr. conf. Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În cadrul conferinței cu tema La răscrucea dintre realități Părintele Pantelimon a abordat teme precum: adevăr și relativism, conștiința în lumea ambiguității, sinceritatea în criză, realitatea virtuală/realitatea iconică, realitatea mediatică/realitatea existențială, suprarealitatea/irealul, dependența de lumea virtuală. La eveniment au participat numeroși studenți teologi și tineri.

Cităm: "Răscrucea dintre realități se localizează în ființa noastră. Acolo converg și se întâlnesc, se aglomerează toate realitățile. Acesta este cadrul sau geografia spirituală în jurul căreia se învârt toate. În esență, lumile în care trăim noi sunt trei: lumea lui Dumnezeu, sau Împărăția cerurilor, sfera umanului și lumea celui rău, care este mai degrabă o anti-lume, o anti-realitate, fiindcă demonul întotdeauna încearcă să creeze un substitut al Împărăției cerurilor... La răscrucea dintre lumi, fiecare dintre noi este chemat să-și aleagă calea. Calea pe care mergem devine una cu noi, ne transformă. Cine alege calea Bisericii nu poate fi luat în robie de nimeni. În interiorul cetății inexpugnabile, care este Biserica, ne putem manifesta deplin libertatea. Suntem chemați la căutarea adevărului în lumina lui Dumnezeu. Atunci când omul ajunge la curăție sufletească, abia în acel moment începe să vadă lucrurile limpede, să-L vadă și să-L înțeleagă pe Dumnezeu, așa cum este El, nu cum și L-a închipuit omul."

Coaliția pentru Familie ia inițiativa protejării copiilor de pornografie

Într-o solicitare adresată ministrului Comunicațiilor, Raul Bostan, și președintei Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, Gabriela Coman, două organizații membre ale Coaliției pentru Familie solicită autorităților să pună în pratică dreptul copilului la sănătate și dezvoltare prin facilitarea limitării accesului minorilor la website-urile pornografice, arată un comunicat postat pe siteulCoalitiei pentru Familie. Deși copilul ar trebui protejat, așa cum arată legea, de pornografie, acest lucru nu se întâmplă: "Prin amendarea, în anul 2013, a Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, legislativul României a recunoscut explicit pericolul pe care consumul de pornografie îl reprezintă pentru dezvoltarea psiho-socială a copilului, introducând în cuprinsul art. 85 alin. 1 al Legii nr. 272/2004 următoarea formulare:

„Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet, (…) etc.” Membrii Coaliției arată că rapoartele și informările la care au acces arată o creștere alarmantă a consumului de pornografie la copii în creștere, "cu consecințe dezastruoase pentru viața socială, intimă și familială a viitorului adult". Cu ocazia Zilei Copilului, a fost remisă o scrisoare adresată ministrului Comunicațiilor și președintei Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului pentru a găsi o soluție la această problemă.

În scrisoare, Coaliția pentru Familie propune:

Formarea unui grup de lucru la care să participe specialiști ai agențiilor de specialitate ale guvernului și reprezentanți ai organizațiilor de părinți și familii;

Identificarea de soluții tehnice, cum ar fi pentru limitarea accesului la website-urile cu caracter pornografic pe bază de parolă cu verificarea vârstei;

O nouă inițiativă legislativă, fie sub forma unui proiect de lege, fie a unei propuneri legislative.Scrisoarea integrală poate fi citită aici.

Familia Bodnariu a învins Barnevernet. Copiii se întorc acasă

Decizia este definitivă, astfel soţii Bodnariu au reuşit să învingă Barnevernet, într-o luptă despre care unchiul celor mici spune că este fără precedent, pentru că norvegienii nu sunt obişnuiţi să se dea înapoi de la nimic în astfel de cazuri. „A fost o luptă aprigă, n-au vrut să dea niciun pas înapoi. Dar cred că Dumnezeu le-a dat câştig de cauză. Cred că e fără precedent şi pentru Norvegia, ei nu au obiceiul ăsta să dea nimic din ce iau”, a adăugat Daniel Bodnariu.

Surse: basilica.ro, activenews.ro, lonews.ro, libertatea.ro

Știri externe - iunie 2016 (EXT)

TURCIA. Se resetează jocurile în Marea Neagră!

...Planul în nouă puncte pentru normalizarea relaţiilor între Turcia şi Rusia are ca scop, în viziunea diplomaţilor de la Ankara, resetarea relaţiilor bilaterale nu mai târziu de 15 august. Procesul urmează să dureze în total şase luni, iar în primele trei luni la Moscova vor ajunge oficiali turci de nivel înalt (nivel de ministru adjunct, subsecretar de stat şi director general) pentru a participa la o serie de întâlniri, conferinţe şi alte evenimente oficiale. Urmează constituirea unui grup de lucru la nivel înalt care să grupeze reprezentanţii tuturor instituţiilor publice care pot contribui la procesul care va fi coordonat, interesant, de acelaşi departament din Ministerul de Externe care se ocupă şi de Siria.. vezi Adevărul

GRECIA: Sesiune inaugurală a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

La Academia Ortodoxă din Creta are loc în aceste momente sesiunea inaugurală a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Evenimentul a debutat prin cuvântul de deschidere a lucrărilor rostit de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Şedinţa este transmisă live: https://www.holycouncil.org/live. La 19 iunie, Întâistătătorii de Biserici Ortodoxe Autocefale au concelebrat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană Sfântul Mina din Heraklion. În cadrul sfintei slujbe, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a rostit un cuvânt în care a subliniat faptul că misiunea Bisericii Ortodoxe este unitatea acesteia și a credincioșilor ei. În timpul Vecerniei Rusaliilor care a urmat Sfintei Liturghii, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a rostit în limba română una din rugăciunile de invocare a Sfântului Duh.

GRECIA: Dineu oferit de Președintele Greciei Patriarhilor ortodocși prezenți în Creta

După celebrarea Sfintei Liturghii patriarhale și a vecerniei Rusaliilor, Patriarhul României împreună cu ceilalți Întâistătători ortodocși au fost invitați duminică, 19 iunie 2016, la o masă oficială, găzduită de Excelența Sa Prokopis Pavlopoulos, Președintele Republicii Elene. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a ținut un toast. El a mulțumit poporului grec pentru rugăciunea și sprijinul oferite pentru buna desfășurare a Sfântului și Marelui Sinod, promițând că Ortodoxia își va împlini datoria istorică și responsabilitatea.

Sanctitatea Sa a adăugat spunând că „Ortodoxia constituie un loc real și permanent de coexistență pașnică și stabilitate în lumea modernă destrămată, o adevărată sursă de pace pentru toate popoarele. Cuvântul Bisericii Ortodoxe este esențial, pentru că proclamă necesitatea filantropiei, dragostei și unității oamenilor, precum și necesitatea unei cooperări pașnice între popoarele pământului, indiferent de credința religioasă a fiecăruia.” Patriarhul Ecumenic a amintit, de asemenea, că primul Sinod Ecumenic ținut în Niceea în anul 325 a început tot în data de 19 iunie și, în același fel, providența divină a rânduit ca Sfântul și Marele Sinod din anul 2016 să înceapă tot în data de 19 iunie, prin celebrarea Sfintei Liturghii patriarhale de Sărbătoarea Cincizecimii, care cheamă pe toți la unire.

Președintele Republicii Elene, dl Prokopis Pavlopoulos, a salutat întrunirea Sfântului și Marelui Sinod în Creta, făcând referire la primul Sinod Ecumenic și la valoarea sistemului sinodal „ca fiind garantul de neînlocuit al unității Bisericii Ortodoxe”. Președintele elen a spus, de asemenea, că misiunea Sfântului și Marelui Sinod dobândește dimensiuni universale „de vreme ce creștinismul, cu Ortodoxia ca epicentru, este chemat să apere, întâi de toate, principiile și valorile culturii europene și civilizației occidentale, în general, cu accent pe valorile păcii, democrației, libertății și dreptății”. Luni dimineață este programată Sfânta Liturghie la Mănăstirea Gonia, după care, va avea loc sesiunea inaugurală a Sfântului și Marelui Sinod, la Academia Ortodoxă din Creta. - basilica.ro, foto:b1tv.ro

VATICAN: Papa Francisc vrea toleranță zero față de abuzurile sexuale comise împotriva minorilor

Episcopii care vor fi găsiți vinovați de „neglijență în exercitarea funcției” - în ceea ce privește cazurile de „abuzuri sexuale asupra minorilor” - vor putea fi revocați, potrivit unui nou decret emis de Papa Francisc și încorporat în dreptul canonic. Acesta prevedea deja revocarea din ''cauze grave''. Suveranul Pontif a mai făcut și alte solicitări pentru pedepsirea cu severitate a celor care se fac vinovați de abuzuri sexuale asupra minorilor și a cerut toleranță zero față de această „tragedie”, potrivit b1.ro. A susținut de mai multe ori că episcopii care au protejat pedofilii ar trebui să demisioneze și a creat un tribunal al Vaticanului pentru a-i judeca. În ultima vreme, Vaticanul a luat măsuri în privința acuzațiilor de pedofilie vizând reprezentanți ai clerului catolic În 2014, Papa Francisc a creat o comisie pontificală pentru protecția minorilor și în același an a excomunicat un preot argentinian acuzat de pedofilie. – activenews.ro ;foto- rfi.ro

KENYA: 600.000 de refugiați aflați în pericol de evacuare

Kenya este o țară din inima Africii, un loc în care sărăcia, lipsa apei, a medicamentelor și a alimentelor de bază se alătură necazurilor unui popor ce este ținta grupărilor rebele jihadiste. Deși e un stat preponderent creștin, islamul se manifestă din ce în ce mai violent aici, forțând mai multe comunități creștine să-și părăsească satele și bisericile. În luna mai a anului 2016, conform Christian Post, guvernul kenyan și-a anunțat planul de a închide lagărele de refugiați de la graniţa cu Somalia. Dintre cei 600.000 de refugiați, cea mai mare parte o reprezintă creştinii fugiţi din calea grupărilor extremiste islamice. Ministerul de Interne din Kenya a declarat că refugiații care trăiesc în taberele din Dadaab și Kakuma vor fi repatriaţi în țările lor de origine. Organizaţiile umanitare spun însă un alt lucru – dacă nu se va interveni repede, mulţi dintre aceşti refugiaţi vor muri. John Brewer, care a luat contact cu cele două tabere a relatat: „Sunt oameni disperați. Am stat cu ei în corturile lor, am plâns împreună cu ei. Sunt văduve și copii ai căror soți și tați au murit în conflicte cu grupările rebele, sunt la limita deşertului, dar şi la limita vieţii”. – doxologia.ro; foto - epochtimes

CONSTANTINOPOL: 11 iunie - Onomastica Patriarhului Ecumenic

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, îşi sărbătoreşte pe 11 iunie 2016, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol Bartolomeu. Cu acestă ocazie, PF Părinte Patriarh Daniel a transmis Sancității Sale un mesaj de felicitare:

Sanctității Sale BARTOLOMEU,
Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă,
Patriarh Ecumenic

Sanctitatea Voastră,

Cu dragoste frățească în Hristos, ne adresăm Sanctității Voastre cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Bartolomeu, ocrotitorul vostru ceresc. În această zi festivă, ne rugăm lui Hristos-Domnul, Arhiereul bunătăților viitoare(Evrei 9, 11), să vă dăruiască mulți și binecuvântați ani de viață, pace și tărie duhovnicească în lucrarea Sanctității Voastre de promovare a unităţii și comuniunii între Bisericile Ortodoxe surori.

Întru mulți și binecuvântați ani!

Cu deosebită stimă și îmbrățișare frățească în Hristos,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, în insula Imvros (Gökçeada, pe teritoriul actual al Turciei). A studiat la Seminarul de la Halki (Istanbul) la Universitatea Gregoriană din Roma, la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) şi la Universitatea din Munchen (Germania). În anul 1961 a fost hirotonit diacon de către Mitropolitul Meliton de Calcedon. În anul 1969 a fost hirotonit preot de către Patriarhul Ecumenic Atenagora, devenind după trecerea la cele veşnice a acestuia principalul colaborator al succesorului său, Patriarhul Dimitrie I. În anul 1973 a fost hirotonit arhiereu, cu titlul de Mitropolit al Filadelfiei, iar în 1990, după mutarea la Domnul a mitropolitului Meliton de Calcedon, devine Mitropolit de Calcedon şi decan al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice.

În anul 1991, după trecerea la cele veşnice a Patriarhului Ecumenic Dimitrie I, este ales, în unanimitate, în demnitatea de Patriarh Ecumenic, la vârsta de 51 de ani. Întronizarea sa a avut loc în data de 2 noiembrie a aceluiaşi an. - Sursa: basilica.ro

PF Daniel, intervenție și propuneri apreciate la Sfântul și Marele Sinod - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

În cadrul sesiunii inaugurale a Sfântului și Marelui Sinod de luni, 20 iunie 2016, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a adresat un cuvânt în care a subliniat importanța respectării sinodalității nu doar la nivel local, ci și panortodox. Omilia Preafericirii Sale a fost apreciată de Patriarhul Ecumenic și caracterizată ca fiind profund teologică.

Sanctitatea Voastră,
Preafericirile Voastre,
Înaltpreasfințiile Voastre,
Onorați participanți la acest Sinod,

Sfântul și Marele Sinod al Bisericilor Ortodoxe este în același timp un eveniment rar și începutul unei normalități, deoarece sinodalitatea este o regulă canonică a vieții Bisericilor locale, pentru a exprima unitatea credinței ortodoxe, a vieții sacramentale și a disciplinei canonice a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Dacă sinodalitatea este o normă canonică la nivel local, ea trebuie să fie o norma și la nivel panortodox sau universal.

Sinodalitatea se împlinește în concelebrarea sacramentală a Sfintei Euharistii, pentru a exprima simultan unitatea de credință ortodoxă și însăși taina comuniunii Bisericii cu Capul ei, Domnul Iisus Hristos.

Autocefalia Bisericilor Ortodoxe exprimă libertatea lor administrativă și pastorală, în timp ce comemorarea euharistică panortodoxă și sinodalitatea panortodoxă exprimă unitatea întregii Ortodoxii.

Activitatea pastorală și misionară a Bisericii trebuie să țină cont astăzi de problemele și provocările contemporane. Totuși, scopul principal al lucrării Bisericii este sfințirea și mântuirea oamenilor, adică dobândirea vieții veșnice în iubirea și lumina Împărăției Preasfintei Treimi.

În acest sens, Sinodul nu trebuie să formuleze noi dogme sau sfinte canoane noi, ci trebuie să aibă o semnificație pastorală și misionară actuală, pentru a mărturisi iubirea lui Hristos pentru Biserica Sa și pentru întreaga umanitate. Duhul Sfânt este Duhul Adevărului și al Comuniunii. Dacă mărturisim împreună dreapta credință, atunci primim bucuria comuniunii în iubirea Preasfintei Treimi, pe Care o sărbătorim astăzi.

†DANIEL

Patriarhul României

ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Cântarea Cântărilor – o carte biblică şi literară de o frumuseţe inegalabilă… - Dr. Stelian Gomboş

Poezia Vechiului Testament, locul pe care îl ocupa în acest domeniu

Teologia este regina tuturor ştiinţelor fiindcă cuprinsul ei este cea mai sublimă taină ce se poate cugeta şi posedă siguranţa cea mai mare, deoarece îşi trage originea din lumina ştiinţei divine. Iar sufletul teologiei este cunoaşterea Sfintei Scripturi, care, conform doctrinei Sfintei noastre Biserici, este primul izvor al Revelaţiei Divine. Dar mai ales din Sfânta Scriptură teologul trebuie să evidenţieze cuprinsul şi sensul învăţăturii Cuvântului divin. Potrivit Sfinţilor Părinţi, Sfânta Scriptură formează tezaurul nesfârşit al adevărurilor dumnezeieşti, chiar o putem asemăna cu o mină de aur, al cărei avuţii sunt mai preţioase decât tot aurul, un paradis renumit prin florile cele mai plăcute şi fructele cele mai delicioase, care ar desfăta şi ar hrăni sufletul nostru.

De aceea Fericitul Augustin, recomandă ca fiecare să citească neîncetat cărţile Vechiului şi Noului Testament tocmai pentru reîmprospătarea credinţei şi spre întărirea nădejdii. Biserica a rânduit ca acest tezaur preţios să nu rămână neglijat. Ea recomandă ca Sfânta Scriptură să fie citită integral de către slujitorii altarului, teologi, credincioşi, dar explicarea şi interpretarea acesteia să fie făcută în cadrul Bisericii, pentru a-I pregăti şi îndruma pe credincioşi către Ierusalimul cel Ceresc, adică Împărăţia Cerurilor.

Teologia Vechiului Testament, înseamnă prezenţa lui Dumnezeu în lumea credincioşilor prin împlinirea voii lui Dumnezeu, prin credinţă tare dar şi statornică şi fapte bune, căci ,, cheia de boltă a întregului edificiu al teologiei este viaţa’’[1]

Cărţile canonice ale Vechiului Testament cuprind: scrieri istorice, profetice, didactico-poetice. Cărţile scrise sub această formă poetică sunt următoarele: ,,Psalmii, Cartea Proverbelor, Cartea Iov, Cântarea Cântărilor, Eclesiastul şi Plângerile lui Ieremia’’[2]

După o scurtă introducere lirică, cu caractere general cântată de Cor.(I,1-4) poetul ne arată pe Israel, la ieşirea din Egipt. Fiindcă mireasa lui Israel a fost necredincioasă faţă de Dumnezeul ei, ea a fost pedepsită de egipteni. Scăpând din robia egipteană merge în pustie ca să caute pe Iahve, păstorul ei, care va face legământ cu ea şi o va lua-o de soţie (I, 5-8). Ea primeşte legea (I, 9-11) după care Dumnezeu stabileşte locuinţa sa în cortul sfânt (I-16, II-7). În următoarele două capitole vedem cum Iahve dă poruncă evreilor să iasă din pustie ca să intre în Palestina (II, 8-17) unde vor nimici pe cananeeni, chiar dacă arca sfântă este smulsă de filisteni (III,1) Israel o regăseşte şi este strămutată cu mare alai în templul lui Solomon (III, 9-11). Acestea sunt evenimentele prezentate pe scurt prin care a trecut poporul evreu.

Partea a doua, capitolele (V-2, VIII-14) arată cum Israel a fost necredincios, Ierusalimul este dărâmat, poporul evreu ajungând să fie cucerit de unele popoare mai puternice. Mireasa infidelă, cuprinsă de durere, porneşte să-şi caute mirele cerându-l de la neamuri (V, 10-16). Iahve îi dă harul şi o face iar frumoasă cum a fost (VI, 4-10) primind harul, mireasa se va întoarce în Palestina fiind sărbătorită de neamuri (VI-11,VII-6). Dar mireasa primeşte de la Iahve iarăşi întreaga sa iubire (7-11) dar ea se roagă să fie însoţită de El şi în Palestina (12-14) şi ar mai vrea să vadă pe dumnezeiescul său Mire, ajungând pentru ea ,,ca un frate” (8,1-4). După ce se întoarce din exil, Iahve o aşează din nou în Ierusalim şi în templu, cerându-i o credinţă nepieritoare.

Aşadar putem observa că, Israel fiind o naţiune profund religioasă este evident că acest poem care cântă raporturile istorice ale lui Iahve cu poporul Israel ,,este nu numai o operă religioasă dar şi naţională; la fel ca toate poemele naţionale, Cântarea Cântărilor este scrisă întru slava neamurilor,,[3]

Sfinţii părinţi şi scriitorii bisericeşti au considerat întotdeauna acest poem drept izvor de taine şi de progresivă descoperire spirituală. Multe din imaginile şi situaţiile descrise au fost înţelese şi apropiate de realităţile mistice din Biserica Mântuitorului care este o continuare a Bisericii Vechiului Testament. Dacă ideea vechilor exegeţi evrei, considerând acest poem o multiplă alegorie, care preamăreşte legătura dintre Iahve şi Israel, nu trebuie trecută cu vederea niciodată că sub toate întâmplările, ipostazele durerile şi zbuciumurile poporului lui Israel stau ascunse simbolic şi profetic, caracterele, evenimentele şi gloria noului Israel inaugurat de Iisus Hristos şi de Biserica creştină.

Datorită sublimităţii acestei opere, unii oameni de artă au încercat să evidenţieze însemnătatea scenică a acestei cărţi, promovând ideea punerii ei în scenele teatrale; deşi toţi părinţii bisericeşti n-au avut această idee, cum că ,,Cântarea Cântărilor a fost scrisă pentru scenă” [4]

În ,,Cântarea Cântărilor” există o unitate organică deplină şi vie a ideii fundamentale, care se desfăşoară în tot cuprinsul ei: să apere această unitate a cărţii împotriva acestor artişti şi a acelor partizani care spun că această carte ar reprezenta un şir întreg de fragmente fără legătură. Unitatea şi integritatea cărţii se dovedeşte indiscutabil din următoarele date: prin unitatea persoanelor care sunt în lucrare; nu numai persoanele principale - mirele şi mireasa, Solomon şi Salomeea, dar şi persoanele secundare, cum ar fi fiicele Ierusalimului, sunt prezentate în toate părţile cărţii cu aceleaşi caractere, tendinţe şi ţeluri.

Deşi exegeţii ortodocşi acceptă cuprinsul general al cărţii, totuşi cu privire la determinarea formală a ei nu există înţelegere între ei divergenţele fiind destul de pronunţate cu privire la ,,împărţirea Cântării care depinde de descrierea formei şi a cuprinsului”.[5]

În final, atât Sfinţii Părinţi cât şi aproape toţi cei care au comentat această carte au admis că cuprinsul cântării este unirea mistică a lui Iisus Hristos cu Biserica Sa.

Locul pe care-l ocupă cartea ,,Cântarea Cântărilor” în Sfânta Scriptură

,,Cântarea Cântărilor” a pus multe probleme, atât exegeţilor Vechilor Testament cât şi celor ai Noului Testament, dar şi a celor care, dea lungul timpurilor, au fost preocupaţi de această carte, cauza fiind sublimitatea ei cât şi modul în care tratează cuprinsul său datorită acestor fapte, pentru care au existat foarte multe controverse cu privire la locul pe care-l ocupă această lucrare în Sfânta Scriptură. Din toate scrierile, atât a exegeţilor şi a Sfinţilor Părinţi cât şi a renumiţilor profesori, care au combătut cu multă vehemenţă toate criticile adresate acestei cărţi şi au scris studii din care ni se relatează că această lucrare ,,cuprinde un loc cu totul deosebit între cărţile Sfintei Scripturi, datorită profunzimii cât şi a interpretării alegorice, adică a legăturii dintre Iahve şi poporul lui Israel, din Vechiul Testament, iar în Noul Testament legătura dintre Iisus Hristos şi Biserică”.[6]

Din cuprinsul acestei cărţi putem observa că nu este amintit ,,numele de Dumnezeu, de revelaţie, de sfinţenie, de iubire transfigurată”[7] ci, dimpotrivă, totul se pare că se desfăşoară, într-un univers al erosului, ceea ce I-a făcut pe foarte mulţi care au studiat această carte să afirme că este doar un epitalan, o scenă teatrală, iar în zilele noastre Petru Creţia îi dă acestei cărţi ,,o interpretare profană”[8].

Pentru cei care n-au înţeles în profunzime această carte, textul este uneori atât de laic încât pentru unii care au studiat-o au avut reţinere dar şi unele îndoieli considerând ,,Cântarea Cântărilor” pur şi simplu o carte laică. [9] chiar dacă cele două personaje principale, mirele şi mireasa, străbat întregul poem în ipostaze diferite: de dorinţă, de căutare, de şoaptă, strigăt, apropiere, dar cu toate acestea nu există nimic întinat, nimic care să atenueze frumuseţea şi demnitatea fiinţei umane.

Iată, deci, că există multe opinii referitoare la această carte, fiind înţeleasă în mod diferit, aşa încât mulţi şi-au pus întrebarea: ce caută această carte în Biblie? Din moment ce nu este amintit numele de Dumnezeu şi alte cuvinte din care să reiasă că este o carte sfântă.

Din toate documentele şi scrierile pe care le mai avem nu se ştie exact când anume a fost introdusă ,,Cântarea Cântărilor” în canonul Vechiului Testament. Desigur că decizia n-a fost uşoară şi după cum am mai amintit n-au lipsit nici controversele. Dar, odată ce a fost introdusă în canon, ea şi-a menţinut locul ei aparte, din generaţie în generaţie, înlăturându-se ideea că ar fi o operă profană, acordându-i-se creditul dea fi o carte inspirată care trebuie citită şi interpretată alegoric

Poziţia cărţii în Canonul iudaic

Părerile cu privire la cuvântul ,,canon” sunt împărţite, după unii autori provenind de la ebraicul (cone) care înseamnă, în sens propriu, măsurători sau îndreptar iar în sens figurat înseamnă model sau normă. În Sfânta Scriptură se cuprind: ,,rânduielile, normele de viaţă creştinească, atât pentru credinţă cât şi pentru morală”[10], totalitatea învăţăturii biblice se numeşte canon aşa cum afirmă Sfântul Irineu, Origen, Sfântul Ioan Gură de Aur şi alţi scriitori bisericeşti care au adus o contribuţie importantă pentru păstrarea canonului biblic. Dar în zilele noastre prin canon înţelegem lista cărţilor declarate de Biserică drept cărţi de îndreptare creştinească şi inspirate, aceste cărţi numindu-se canonice. Cărţile se numesc canonice, normative pentru viaţa creştinească pentru că sunt de origine dumnezeiască şi sunt scrise sunt inspiraţia Duhului Sfânt.[11]

În privinţa canonului iudaic din informaţiile pe care le Avem din acest domeniu reiese faptul că din istoria canonului iudaic şi biblic în general a fost de scurtă durată, au trecut mulţi ani până s-a făcut deosebire între cărţile inspirate şi operele literaturii profane.

Profesorul Vasile Tarnavschi, într-un studiu al său, ne relatează unele informaţii referitoare la fixarea canonului Vechiului testament, cum tradiţia iudaică arată că Sinagoga cea mare, adică un colegiu de 120 de membrii care să fi fost instituit în anul 444 î.Hr. şi care să fi existat 250 de ani ,,Ar fi fost autoritatea ce a fixat canonul Vechiului Testament.[12]

Toate cărţile de origine divină, care au fost încredinţate poporului iudeu, au fost adunate şi păstrate într-un loc de către persoane cu autoritate în acest domeniu. Aceste persoane care au adunat, au păstrat şi s-au îngrijit de aceste cărţi, au fost preoţii iar locul de păstrare a fost Templul , partea cea mai sfântă ,,Sfânta Sfintelor, alături de Chivotul Legii”.[13] Primele colecţii care s-au păstrat au fost cărţile lui Moise adică Pentateuhul, acest fapt relatându-l Sfânta Scriptură în Deuteronom – 31, 26 ,,Luaţi cartea aceasta şi o puneţi lângă Chivotul Legământului Domnului Dumnezeului vostru ca să-ţi fie mărturii împotriva Ta”

Cărţile scrise mai târziu s-au păstrat în acelaşi loc împreună cu cele istorice, cele ale profeţilor mari dar şi cele din grupa cărţilor didactico-poetice, din care face parte şi ,,Cântarea Cântărilor” .

Din cele prezentate observăm că aceste cărţi necanonice sunt păstrate într-un loc cu totul special, ceva ce ne face să înţelegem că aceste cărţi de origine divină au fost păstrate cu multă sfinţenie de către iudei tocmai datorită faptului că aceste cărţi conţin Cuvântul lui Dumnezeu.

,,Cântarea Cântărilor” fiind înţeleasă în diferite moduri şi-a păstrat această poziţie de a fi o carte canonică ,,chiar dacă textul se pare a fi laic”[14], ceea ce ar fi trebuit să ducă la excluderea cărţii din canonul iudaic. Fără îndoială că pomenim de canonul cărţilor sfinte, a acestei cărţi, care se datorează acelui înalt înţeles religios a conţinutului său şi care i se dă numai de interpretarea alegorică a ei.

Există şi unele mărturii istorice conform cărora: ,,Ezdra a încheiat canonul iudaic”[15]. De o importanţă deosebită sunt cuvintele scriitorului iudeu Iosif Flaviu în lucrarea sa: ,,Contra Apionem” (I, 8) unde spune că ,,Iudeii timpului venerează douăzeci şi două de cărţi sfinte pe care el le împarte în patru categorii: cinci cărţi ale lui Moise, treisprezece cărţi ale Profeţilor şi patru cărţi care cuprind laude pentru Dumnezeu şi reguli morale pentru oameni, acestea din urmă fac parte din grupa cărţilor didactico-poetice. La acestea mai adaugă a patra categorie care spune el că nu merită aceiaşi credinţă cu cele dinainte”.[16]

O altă mărturii foarte importantă cu privire la poziţia cărţii la canonul iudaic ne relatează tradiţia iudaică, printre multe discuţii de către unii rabini care au vrut să excludă din rândul cărţilor inspirate unele cărţi care au trebuit să fie în canonul iudaic cum sunt: ,,Cântarea Cântărilor, Iezechiel, Eclezaistul, arată indirect că au fost în canon, altfel nu aveau de unde să fie scoase”.[17]

Dar această mărturie rămâne fără argument şi este o părere greşită a rabinilor despre punerea în canon a acestor cărţi dar mai ales ,,Cântarea Cântărilor” fiindcă alcătuitorii canonului ,,Cântarea Cântărilor” Vechiului Testament pentru punerea în canon a acestei cărţi se pun două condiţii indispensabile – conţinutul religios şi sfinţenia, întemeiată pe inspiraţia divină. Aceste două condiţii arată înaltul sens al cărţii, le satisface pe deplin, după cum afirmă Rabi Achiba ,,Ferească Dumnezeu, nimeni în Israel n-a vorbit contra faptului că ,,Cântarea Cântărilor” spurcă mâinile căci toată lumea nu poate preţui cât acea zi în care i-a fost dată lui Israel ,,Cântarea Cântărilor” căci toate cărţile sunt sfinte iar ,,Cântarea Cântărilor” este sacrosantă”.[18]

Cu acest canon al iudeilor este în deplin acord şi canonul Bisericii Ortodoxe cum s-a stabilit de sfinţii părinţi şi prin hotărârile sinoadelor. Aşadar Biserica Ortodoxă recunoaşte 39 de cărţi canonice ale Vechiului Testament pe care le au şi azi iudeii în canonul lor.

Poziţia cărţii în Canonul creştin

Cărţile Vechiului Testament au fost citate dar şi recunoscute de Mântuitorul Iisus Hristos, Sfinţii Apostoli, care formează scriptic Vechiului Testament, care cuprinde cele 39 de cărţi, care se aflau în posesia Sinagogii şi care se utilizau de către iudei ca fiind drept colecţia de cărţi cu origine divină. În multe locuri în Noul Testament se fac citiri din cărţile canonice din Vechiului Testament şi din cărţile necanonice, spre exemplu textul de la Matei (6,14) ar fi citat din Isus Sirah 28,3: ,,Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc” (Mt.6,14) ,,Omul care ţine mânie împotriva omului cum poate să ceară de la Dumnezeu tămăduire ?” (Is.Sir.28,3).

Biserica creştină care ia locul Sinagogii a preluat de la aceasta întreg tezaurul Scripturii ei ,,Scriptură pe care a cunoscut-o, a citit-o şi a aprobat-o Însuşi Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli” [19]

Deci, se poate spune că Scriptura Vechiului Testament a Bisericii creştine nu poate fi alta decât cea a Sinagogii din timpul Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli. Problema canonului şi-a avut epoca sa de evoluţie, astfel Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli, după cum am amintit au folosit toate din Vechiului Testament.

Din toate documentele şi studiile rămase despre stabilirea canonului cărţilor canonice s-a stabilit definitiv în secolul al IV-lea. Până ce s-a stabilit definitiv ,,Atât părinţii apostolici cât şi scriitorii bisericeşti întru toate s-au conformat cu părerea Sfinţilor Apostoli, a cărţilor canonice”.[20]

Primul autor bisericesc care ne redă catalogul cărţilor canonice este apologetul Meliton, Episcop de Sardes. El face o călători în Orient, tocmai pentru a se orienta în privinţa extensiunii canonului Vechiului Testament, ca să ia cunoştinţă cu credinţa bisericii de acolo care cunoaşte foarte bine tradiţia Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli. Rezultatul cercetărilor făcute, îl face cunoscut fratelui său Onisin într-o scrisoare care a păstrat-o Eusebiu de Cezareea în Istoria sa Bisericească. În textul acestei scrisori sunt relatate, cărţile Vechiului Testament: Pentateuhul, Isus Navi, Judecători, Ruth, Patru Cărţi ale Regilor, I, II Paralipomena, Psalmii lui David, ale lui Solomon: Pildele şi Înţelepciunea, Ecleziastul,Cântarea Cântărilor, Iov, Isaia, Daniel, Ezechel, Cei doisprezece Profeţi într-o Carte şi Ezdra”.[21]

Un rol deosebit de important în perioada primară a creştinismului, când şi-au făcut apariţia primele erezii, dar şi unele probleme ale unele cărţi ale Scripturii l-a avut Sinodul din Laodiceea din anul 360, care în Canonul 59 hotărăşte ca în biserică să se facă citiri numai din cărţile canonice, întrebuinţându-se aici întâia oară termenul de carte canonică”.

Dar pentru evitarea oricărei interpretări echivoce, acest Sinod în canonul 60 redă atât numărul cât şi lista cărţilor canonice şi Sfântul Atanasie cel Mare, într-o epistolă a sa festivă pune la punct chestiunea mult controversată a canonului Vechiului Testament.

Aşadar, din toate cele prezentate se poate constata că şi Biserica creştină a preluat această carte împreună cu tot restul canonului biblic Vechi Testamentar, desigur că i s-a recunoscut ,,Cântării Cântărilor” acelaşi sens alegoric pe care l-au adoptat şi vechii evrei. În schimb Părinţii Bisericii, în scrierile lor, vor lărgi cadrele alegoriei, făcând trimitere la relaţiile dintre Hristos şi Biserica Sa, care, în mod profetic, a fost prefigurată în această carte”[22] chiar Sfântul Apostol Pavel însuşi va defini relaţia dintre Iisus Hristos şi Biserică drept o relaţie matrimonială (Efes. V, 25-29).

,,Cântarea Cântărilor”, fiind o carte greu de înţeles, de aceea nu poate fi interpretată la voia întâmplării, totuşi după cum am observat dea lungul timpului, chiar şi în creştinism şi-a menţinut poziţia sa în canonul creştin, dar s-au ridicat unele voci care au încercat să-i dea un alt caracter cu totul diferit de cel iudeu şi de cel creştin, tocmai datorită faptului că ,,În slujbele Bisericii Ortodoxe nu se întrebuinţează texte din ,,Cântarea Cântărilor” dar în canoanele şi slujbele, întocmite în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, se întrebuinţează expresii din această carte, ca de exemplu: ,,Izvor Pecetluit” ,,Grădină Încuiată” ,,Cât de Frumoasă Eşti Tu şi nici o pată nu este în Tine”[23] Iată deci că cei care au căutat să-i dea un alt caracter decât cel creştin rămân fără o argumentare clară. Şi raporturile dintre ,, Cel Iubit” sau ,,Mire” şi dintre ,,Cea Iubită „ şi ,,Mireasă” sunt raporturile legăturii harice şi tainice dintre Iisus Hristos Dumnezeu şi omenire sau Biserică, în care caz, după înţelesul Bisericii: ,,Cântarea Cântărilor” este cea mai înaltă prorocie despre Mesia, dar şi o ilustraţie istorică a lui Iisus Hristos, Celuia deja întrupat, înnomenit, care a şi săvârşit opera de mântuire a neamului omenesc”.[24]

Biserica Catolică în rânduiala slujbelor sale, de obicei, face citiri din ,,Cântarea Cântărilor” la sărbătorile Născătoarei de Dumnezeu şi anume la Naşterea ei la Buna Vestire şi la Adormire, citeşte capitolul I al Cărţii.

Însă au existat şi voci care au considerat-o un imn de dragoste dintre două persoane iubite ceea ce a determinat să nu recunoască canonicitatea acestei cărţi.

Ceea ce a salvat rămânerea în canon a ,,Cântării Cântărilor” sunt scrierile Sfinţilor Părinţi care au avut o contribuţie deosebit de importantă pentru Biserica noastră, iar abordările lor asupra cărţii sunt cele mai aproape de adevăr deoarece înainte de a studia această enigmă au pus multă rugăciune, atât înainte de a o aborda cât şi în timpul lucrării şi cu siguranţă au fost luminaţi de Duhul Sfânt care luminează şi se sălăşluieşte în sufletul şi în inima celor care-L caută pe Dumnezeu şi se deschid Lui.

Aceste scrieri ale Sfinţilor Părinţi, care s-au păstrat de-a lungul timpului şi se păstrează şi astăzi, au fost şi sunt adevăratele izvoare pentru cei care au fost preocupaţi să studieze această capodoperă dar sunt şi ziduri de apărare pentru toate interpretările venite din partea bisericilor protestante.

Abordarea făcută de Sfântul Grigorie de Nyssa va fi preluată de mistica şi ascetica răsăriteană cu precizarea că în această angajare nupţială divino-umană nu e vorba de sufletul încă impur, bântuit de patimi, aşa cum este cel în faze de despătimire ci este vorba cu totul de altceva ,,de cel ce a intrat în treapta superioară a contemplaţiei mistuit acum de dorul cunoaşterii supreme şi al unirii desăvârşite”[25] astfel în acest sens ,,Cântarea Cântărilor” a fost considerată ,,drept izvor de taine” precum şi unele ,,temeiuri duhovniceşti care vor fi extrase din această carte de către diferiţi părinţi filocalici precum Maxim Mărturisitorul, Nichita Stithatul, Ioan Scărarul, Simeon Noul Teolog, Grigore Sinaitul „[26]

În concluzie, şi Noul Testament tot alegoria i-a salvat rămânerea în cuprinsul Sfintei Scripturi dar de data aceasta n-a mai fost acceptat raportul dintre Dumnezeu şi Israel ci raportul dintre Iisus Hristos şi Biserică socotit ca o viziune profetică despre viitorul în care avea să vină Mesia, adică o prefigurare a Bisericii ca Mireasă a lui Iisus Hristos.

Desigur, este greu de precizat dacă toţi aceşti exegeţi au avut această convingere deplină. Dintre profesorii români Popescu - Mălăieşti – o personalitate foarte importantă în teologia românească spune că: ,,este foarte posibil ca autorul să fi avut în mintea lui, luminată de Duhul Divin şi această chestiune viitoare, adică venirea lui Mesia şi întemeierea Bisericii.[27]

Profesorul Nicolae Neaga în studiul său din anul1931 nu poate găsi nici el o altă explicaţie a prezenţei acestei cărţi în canonul biblic decât tot ,,alegoria cu conţinut supranatural”[28]

Indiferent cum a fost considerată această operă, trebuie precizată şi tradiţia Bisericii noastre care-i recunoaşte un statut cu totul special, aşa după cum ne relatează Origen, ,,nici unul dintre oamenii care s-au angajat în urcuşul spre cântările din Sfânta Scriptură nu va fi în stare să se ridice până la ,,Cântarea Cântărilor”[29]

Traduceri celebre ale ,,Cântării Cântărilor” în limba română

De-a lungul timpului diferite cărţi ale Sfintei Scripturi (Psaltirea) precum şi ,,Cântarea Cântărilor” a fost tradusă şi tipărită dar s-a răspândit separat de celelalte cărţi ale Scripturii. Din toate popoarele care au existat s-au ridicat personalităţi importante care au studiat, dar şi tradus, aceste cărţi în limba specifică neamului fiecărui popor . Şi la noi, la români a fost tradusă, comentată şi tipărită ,,Cântarea Cântărilor” atât de ,,Personalităţi ale vieţii ecleziastice, culturale şi literare precum: Pr. Prof. Dr. Nicolae Neaga, Pr. Vasile Radu şi Scriitorul Gala Galaction, apoi Nicodim Munteanu – Patriarhul României, Ioan Alexandru, Petru Creţia.”.[30] Pe lângă aceste personalităţi, această carte a fost tradusă şi tipărită în versuri de Iuliu Dragomirescu, Corneliu Moldovan, Emilian Păsculescu Orlea, Radu Cârneci, precum şi I.P.S. Bartolomeu Anania.[31]

În spiritualitatea românească această sublimă scriere poetică a fost privită şi preţuită ca o operă divino-umană în cuprinsul căreia se află idei izvorâte din mintea şi simţirea unui geniu poetic, sublimat de lumina harului Duhului Sfânt. Aşadar ni se înfăţişează ca o scrisoare oarecum unică între celelalte cărţi ale Bibliei dar care nu a fost despărţită niciodată de aceasta, chiar dacă a fost tradusă şi de unele personalităţi literare şi culturale.

Cele mai vechi studii pe care le mai avem este lucrarea lui Iuliu Dragomirescu apărută în anul 1904 este tradusă din ebraică şi sunt redate versuri având opt Capitole. Autorul a vrut să facă ,,o operă pioasă” [32] şi a rămas fidel interpretării presupusă chiar de Origen. În urma revizuirii lucrării sale a lăsat tot forma ebraică şi păstrează numerotarea strofelor româneşti făcând o paralelă cu stihurile ebraice. În ceea ce priveşte conţinutul, această traducere nu diferă cu mult faţă de ultimele traduceri. Este şi firesc în acea perioadă...?! Traducerea corespunde studiului evolutiv al limbii române în acea perioadă caracterizată printr-un lexic mai diminuat, un limbaj greoi şi o topică specifică acelei perioade.

O altă traducere în limba română este lucrarea lui Corneliu Moldovan preluată după Biblie care este redată tot în versuri. Această lucrare nu este împărţită pe capitole ci este redată în versuri, iar textul nu este redat ca şi în Biblie. Lecturând textul lucrării pare să fie cu totul diferit de cel din Biblie aşa după cum autorul afirmă: ,,Am fost nevoit să adaug lucruri noi, potrivite cu armonia întregului, pentru a desluşi şi pune în lumină înţelesul versetelor din Biblie „[33]

În concluzie Corneliu Moldovan spune despre ,,Cântarea Cântărilor” că este o povestire idilică a unei iubiri vesele şi sănătoase pline de viaţă, tânără, aşa cum nu se mai iveşte astăzi, o iubire sălbatică şi înflăcărată, fără făţărnicie şi fără şovăire dar îndestulată de cea mai fragedă şi îndestulată poezie.

Pentru Radu Cârneci ,,Cântarea Cântărilor” nu este doar un epitalan, o simplă oraţie de nuntă, ci altceva cu mult mai mult ,,un poem liric de o unică frumuseţe şi frăgezime de un dramatism simplu şi luminos cu o evoluţie nuanţată şi un final optimist, de o încredere în virtuţile iubirii atoatcuprinzătoare” .

Pe lângă multele traduceri ale Bibliei care s-au şi tipări, în Biblia tipărită în anul 1914 textul unor cărţi, dar mai ales a celor didactico-poetice ,,este destul de greu de redat” [34] de aceea s-au folosit texte româneşti existente care au la bază Septuaginta.

O traducere mai nouă dar şi cea mai aproape de adevăr este traducerea făcută de preoţii Vasile Radu şi Gala Galaction care în ediţia din anul 1934 a ,,Cântării Cântărilor” chiar în prefaţă în câteva pagini arată ,,ca fiind cea mai enigmatică din toată Biblia”,[35] dar a combătut toate părerile greşite care susţin că ar fi un poem de iubire profană folosind argumente cât mai clare, pe lângă acestea arătând că această carte ,,este scrisă întru slava neamurilor”[36] este considerată şi izvor de taine şi de o continuă descoperire spirituală. Cuprinsul cărţii este redată în opt Capitole iar textul apropiat de cel al ultimei ediţii a Bibliei.

Traducerea şi comentariu făcut de Ioan Alexandru este relatat într-un studiu introductiv al Prof. Zoe Dumitrescu Buşulenga, unde arată importanţa literară şi frumuseţea poetică propriu zisă a ,,Cântării Cântărilor”, graţioasa poveste de iubire dintre regele Solomon şi Salomita este una din cele mai vechi pastorale din istoria literaturii universale, păstrând în vechea ei structură toată prospeţime şi spontaneitatea mişcării unor suflete care se cheamă, se găsesc, se pierd dar se regăsesc după înaltele legi nescrise ale dragostei.

În această carte vorbindu-se despre iubirea ipostaziată într-o lume a unui moment istoric, a unei societăţi, în haina liricii vechilor evrei, privirea aceasta asupra iubirii se duce dincolo de aspectele ei imediate ca şi privirea aruncată asupra frumuseţii. Ca de altfel în toate popoarele lumii, şi în acest poem nu este vorba numai de simple figuri de retorică ci de simboluri care relevă adâncurile unice, esenţiale ale iubirii.

Ceea ce l-a determinat pe traducător să facă această traducere a ,,Cântării Cântărilor” o mărturiseşte în încheiere unde spune că această traducere a făcut-o din dorinţa de a păstra cât mai adânc posibil în aceste neistovite frumuseţi atât de aproape de sufletul fiecărui om care se străduie cât îi stă în puteri să devină cât mai bun şi mai frumos, prilej de bucurie pentru ceilalţi.

Deci putem concluziona, atât din scrierile teologilor Vasile Radu şi Gala Galaction, cât şi din traducerea poetului Ioan Alexandru, spre a înţelege că, pentru toţi oamenii de cultură români ,,Cântarea Cântărilor” nu e nicidecum o scriere profană ci este ,,un poem liric” inspirat, de o unică frumuseţe care înalţă sufletul pe culmile frumuseţii eterne”.[37]

Dar traducerea şi comentariu făcut de Petru Creţia este în contradicţie cu comentariu făcut de Ioan Alexandru şi celelalte personalităţi bisericeşti şi culturale.

Comentariul făcut de Petru Creţia la ,,Cântarea Cântărilor” este înfăţişat ,,ca un şir de cinci poeme de iubire încadrate între un prolog şi o încheiere”.[38] În acest comentariu autorul spune că nu este nici un cuvânt în poem care să nu fie de iubire dintre cele două fiinţe, mire şi mireasă. Pentru Petru Creţia ,,Cântarea Cântărilor” nu este un poem liric inspirat, pentru el această carte ,,este un şir de cântece nupţiale care stau în fruntea poeziei de dragoste a lumii.”[39] Dar şi faptul că nu este aminti numele de Dumnezeu, spune doar că este de dragoste omenească.

Una din traducerile cele mai recente a ,,Cântării Cântărilor” a fost realizată de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, versiune diortosită după Septuaginta. Această traducere este făcută în versuri având opt Capitole. Textul este redat ca şi în ultimele ediţii ale Bibliei, dar se poate observa în această traducere că traducătorul explică unii termeni într-un limbaj literar cât mai nou.

Din punct de vedere teologic lucrarea realizată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania este considerabilă. Ea este unică în felul ei pentru ortodoxia contemporană. Autorul este foarte atent în a reda sensul teologic autentic al textului scripturistic. Acesta este de altfel meritul acestei traduceri. Ea reuşeşte nu numai să surprindă adevăratul înţeles exprimat de autorul sfânt dar în acelaşi timp în opinia noastră reuşeşte acest lucru mult mai bine decât traducerile făcute până acum în limba română, cel puţin după ediţia Bibliei sinodale din anul 1914. Departe de noi gândul de a minimaliza importanţa şi valoarea traducerilor scripturii în limba română efectuate până acum deoarece ele au o valoare inestimabilă atât din punct de vedere al fondului cât şi al formei. Însă aşa cum afirmă Cristian Bădiliţă – un literat şi teolog contemporan aceste traduceri au unele lipsuri în ceea ce priveşte fidelitatea faţă de textul biblic din punct de vedere al sensului teologic.

Din punct de vedere literar, traducerea Bibliei, realizată de I.P.S. Sa este de o înaltă ţinută atât în ce priveşte limbajul cât şi forma.

În ce priveşte limbajul acesta este deplin actualizat, el corespunde foarte bine exigenţelor omului contemporan. Accesibilitatea acestei traduceri este nota sa esenţială în care rezidă de altfel originalitatea sa.

În concluzie putem preciza că această capodoperă a fost tradusă şi în limba română de multe personalităţi, unii dintre ei mărturisind că s-au apropiat de ea cu multă admiraţie dar şi emoţii, fiindcă înţelegerea ei presupune ,,o profundă cunoaştere a spiritualităţii”,[40]din care a izvorât şi care este cea a orientului în cadrul căreia sentimentul religios şi-a găsit expresia lui în cea mai adevărată cântare şi poezie. Dar numai unele sufletele de elită sunt în măsură să se înalţe cu cugetul până la adevărata înţelegere a imensei frumuseţi ce se află în cuprinsul acestei cărţi. Cei care au considerat-o doar o scriere profană, rămânând doar la suprafaţa de înţelegere a lucrurilor, nici nu vor reuşi să descopere taina iubirii, adică marea iubire dintre Dumnezeu şi om, dintre creaţie şi Creatorul ei, cum şi Paul Evdokimov ne relatează: ,,Pentru antropologia biblică iubirea dintre mire şi mireasă îşi are originea în iubirea divină şi se deschide către Dumnezeu”.[41]

Dr. Stelian Gomboş

[1]{C} Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Neaga – Mitropolia Olteniei, pag.186

[2]{C} Studiul Vechiului Testament – Manual pentru Instituţiile Teologice, E.I.B.M.B.O.R. Bucureşti, 1985, Pag.324

[3]{C} P.Join ,,Le Cantique des Cantiques,, p. 10-11

[4]{C} Comentariu- Patriarhul Nicodim Munteanu

[5]{C} Prof. Dr. Vasile Tarnavschi, Cernăuţi, 1928

[6]{C} Ibidem

[7]{C} Biblia sau Sfânta Scriptură, Traducere, note şi comentarii de I.P.S. Bartolomeu Anania, ediţia jubiliară a Sfântului Sinod Bucureşti, 2001

[8]{C} Petru Creţia ,,Cântarea Cântărilor” tradusă şi comentată ed. Humanitas, 1995, pg. 8

[9]{C} I.P.S. Antonie Plămădeală , ,,Cântarea Cântărilor” 3000 de ani de frumuseţe, Sibiu, 2000, pg. 110

[10]{C} Studiul Vechiului Testament – Manual pentru Institutele Teologice

[12]{C} Prof. Univ. Dr. Vasile Tasrnavschi

[13]{C} Studiul Vechiului Testament – Mnual pentru Istituţiile Teologice

[14]{C} Antonie Plămădeală - ,,Cântarea Cântărilor” – 300 de ani de frumuseţe

[15]{C} Studiul Vechului Testament – Manual pentru Studiile Teologice

[16]{C} Ibidem, pg. 31

[17]{C} Ibidem, pg. 32

[18]{C} Fernard Conte ,,Cărţile Sfinte”, pg. 159

[19]{C} Studiul Vechiului Testament – manual pentru Istitutele Teologice, pg. 29

[20]{C} Prof. Univ. Dr. Vasile Tarnavschi ,,Istoria canonului în Biserica creşină”, Cernăuţi, 1928, pg.46

[21]{C} Studiul Vechiului Testament, Manual pentru Institutele Teologice, pg. 39.

[22]{C} Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Abrudan ,,Cântarea Cântărilor – Frumuseţe, Iubire, Puritate, Poezie”, Sibiu, 2001, pg. 122

[23]{C} Ibidem, pg. 242

[24]{C} Ibidem, pg. 242

[25]{C} I.P.S.Bartolomeu Anania, pg. 486

[26]{C} Ibidem, pg. 486

[27]{C} Antonie Plămădeală, ,,Cântarea Cântărilor” – 300 de ani de Frumuseţe, Sibiu, 2000, pg. 109

[28]{C} Ibidem, pg. 110

[29]{C} I.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania

[30]{C} Ibidem, pg. 110

[31]{C} Ibidem, pg.111

[32]{C} Iuliu Dragomirescu, ,,Cântarea Cântărilor”, Poemă ebraică, Bran, 1901

[33]{C} Coreniu Moldovan, ,,Cântarea Cântărilor”, Prelucrare în Versuri după Biblie, Editura Minerva, 1908

[34]{C} Studiul Vechiului Testament – Manual pentru Institutele Teologice, pg. 104

[35]{C} Cartea ,,Cântarea Cântărilor”, Fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele Carol, Bucureşti, 1934, pg. 5

[36]{C} Ibidem, pg.6

[37]{C} ,,Cântarea Cântărilor”, traducere din luimba ebraică, note şi comentarii, un Studiu Introductiv de Zoie Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1977

[38]{C} Petru Creţia, Comentariu la ,,Cântarea Cântărilor”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1995, pg. 183

[39]{C} Ibidem,

[40]{C} Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Abrudan, Op. Cit., pg. 126

[41]{C} Paul Evdokimov, Taina Iubirii, editată de către Asociaţia Filantropică Medicală Creştină Christiana, Bucureşti, 1999, pg. 122

Sfânta Tradiţie şi ereziile
Scrisoare deschisă a unor monahi din Mitropolia Moldovei și Bucovinei către ÎPS Teofan, cu privire la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe

Întro scrisoare deschisă adresată Mitropolitului Teofan de către monahi din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, semnatarii se declară îngrijorați de marele sinod panortodox ce va avea loc în luna iunie, în Creta, Sinod în care se va dezbate și un proiect de document privind "Relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine", scrie atitudini.com.

Printre semnatarii scrisorii se numără Mănăstirea Paltin Petru Vodă, Arhim. Hariton Negrea, Ieroschimonahul Simeon de la Mănăstirea Sihăstria, Protos. Antim, de la Mănăstirea Bistrița, Protos. Ieronim, Schitul Sfânta Teodora. Îngrijorarea semnatarilor este legată de proiectele document care vor fi discutate. Temeri similare au avut, se spune în scrisoare, și Sinodul Bisericii din Georgia, Sinodul Bisericii din Bulgaria,Sinodul Bisericii Ruse din diaspora, dar și ierarhi din Grecia, Cipru, Ucraina, Moldova și din Muntele Athos.

"Temerile noastre nu pornesc dintro poziție egoistă, nici din dorința de sciziune sau răzvrătire, ci din multă sinceritate și dorință de mântuire", spun semnatarii scrisorii către Mitropolitul Teofan. "Aceste neliniști ale noastre privesc proiectele document ale acestui 'mare sinod' și în primul rând 'relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine', în care deși la primul punct se recunoaște conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe, la punctele 4,5,6,7 se alterează dogma celei una sfântă sobornicească și apostolească Biserică, așa cum sa hotărât la Sfântul Sinod al IIlea, recunoscând celelalte etezii ca Biserici", continuă autorii scrisorii. Ei spun că "proiectele document nu numai că nu recunosc celelate biserici ca erezii și eterodocși, dar și promovează o unitate, cu aceștia, așa cum se arată la paragrafele 4, 5,6, 12 nu sunt în duhul teologic al Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe și reprezintă de fapt mesajul fundamental al proiectului document.

Niciodată Biserica Ortodoxă nu a căutat unitatea cu eretici (arieni, monofiziți,monoteiți, iconoclaști), ci dimpotrivă mădulare vii ale Ei sunt în permanentă unitate deplină între ei și cu capul Bisericii Hristos cel Înviat".

Conform scrisorii, "un alt punct este articolul 22 din proiectul document în care Marele Sinod își alocă dreptul de a fi ultimul judecător competent în materie de credință uitând faptul istoric că întotdeauna pliroma bisericii care constituie conștiința dogmatică veghetoare a Bisericii este ultimul factor decizional".

Sursa: atitudini.com via activenews.ro.

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod

Către poporul ortodox și toți oamenii de bună voință,

Lăudăm și slăvim pe Dumnezeul „milelor și a toată mângâierea” pentru că ne-a învrednicit să petrecem săptămâna Cincizecimii (18-26 iunie 2016) în Creta, aici unde Apostolul Pavel și ucenicul său Tit au propovăduit Evanghelia în primii ani de viață ai Bisericii. Mulțumim Dumnezeului slăvit în Treime că a binevoit să ducem la bun sfârșit în deplin acord lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Ortodoxiei, pe care l-a convocat Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu voința comună a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale.

Urmând cu fidelitate exemplul Sfinților Apostoli și al Părinților de Dumnezeu insuflați, am aprofundat din nou Evanghelia libertății, „fiindcă Hristos ne-a făcut liberi” (Galateni 5, 1). La baza căutărilor noastre teologice a stat certitudinea că Biserica nu viețuiește pentru sine. Ea transmite mărturia Evangheliei Harului și Adevărului și oferă întregii lumi darurile lui Dumnezeu: iubirea, pacea, dreptatea, reconcilierea, puterea Crucii și a Învierii și așteptarea veșniciei.

1. Prioritatea majoră a Sfântului și Marelui Sinod a fost proclamarea unitățiiBisericii Ortodoxe. Bazată pe Dumnezeiasca Euharistie și succesiunea apostolică a episcopilor, această unitate trebuie întărită ca să aducă roadă nouă. Biserica cea Una, Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică este comuniune divino-umană, pregustare și experiență a celor viitoare în Sfânta Euharistie. Asemenea unei continue Cincizecimi, ea este un glas profetic necontenit, prezența și mărturia Împărăției Dumnezeului iubirii. Fidelă Tradiției Apostolice unanime și experienței sacramentale, Biserica Ortodoxă constituie continuarea autentică a Bisericii celei Una, Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică, după cum mărturisim în Simbolul de Credință (Crez) și după cum este confirmată de învățătura Părinților Bisericii. Biserica noastră trăiește taina dumnezeieștii iconomii în viața sacramentală, centrată pe Sfânta Euharistie.

Biserica Ortodoxă exprimă unitatea și universalitatea (sobornicitatea) ei în cadrul Sinodului. Sinodalitatea îi pătrunde organizarea (structura), modul ei de luare a deciziilor și îi determină drumul. Bisericile Ortodoxe Autocefale nu reprezintă o confederație de Biserici, ci Biserica cea Una, Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică. Fiecare Biserică locală, aducând Sfânta Euharistie, reprezintă prezența și manifestarea Bisericii celei Una, Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică la nivel local. În privința Diasporei Ortodoxe din diferite țări din lume, a fost hotărâtă continuarea funcționării Adunărilor Episcopale, până la aplicarea rigorii canonice (acriviei). Aceste Adunări se compun din episcopii canonici, desemnați de fiecare Biserică Autocefală, care continuă să fie supuși respectivei Biserici. Funcționarea consecventă a Adunărilor Episcopale asigură respectarea principiului ortodox al sinodalității.

În timpul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod a fost accentuată importanța Sinaxelor Întâistătătorilor care au avut loc și a fost făcută propunerea ca Sfântul și Marele Sinod să devină o instituție care să se repete.

2. Împărtășindu-ne din Sfânta Euharistie și rugându-ne pentru întreaga lume, trebuie să continuăm liturghia de după Sfânta Liturghie și să dăm mărturiacredinței celor de aproape și celor de departe, în conformitate cu porunca clară a Domnului, înainte de Înălțarea Sa: „și veți fi mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8). Re-evanghelizarea poporului lui Dumnezeu în societățile moderne secularizate și evanghelizarea celor care nu L-au cunoscut încă pe Hristos reprezintă datoria neîntreruptă a Bisericii.

3. Ca răspuns la datoria de a mărturisi Adevărul și credința ei apostolică, Biserica oferă o mare importanță dialogului, în principal cu creștinii eterodocși. În acest mod, și ansamblul lumii creștine poate cunoaște mai exact autenticitatea Tradiției Ortodoxe, valoarea învățăturii patristice, experiența liturgică și credința ortodocșilor. Dialogurile întreprinse de Biserica Ortodoxă nu implică niciodată compromisul în materie de credință.

4. Explozia fundamentalismului care se observă în sânul diferitelor religii reprezintă expresia unei religiozități morbide. Dialogul interreligios dus cu trezvie contribuie semnificativ la promovarea încrederii reciproce, a păcii și a reconcilierii. Uleiul experienței religioase trebuie să fie folosit pentru a unge rănile și nu pentru a reaprinde focul conflictelor militare. Biserica Ortodoxă condamnă fără echivoc extinderea violenței militare, persecuțiile, expulzarea și uciderea membrilor comunităților religioase, forțarea schimbării credinței religioase, comerțul cu refugiați, răpirile, tortura și execuțiile îngrozitoare. Ea denunță distrugerea bisericilor, simbolurilor religioase și monumentelor culturale. În special, își exprimă grija profundă pentru situația creștinilor și a tuturor minorităților persecutate în Orientul Mijlociu și în alte părți ale lumii. Biserica Ortodoxă face apel la comunitatea mondială pentru protejarea ortodocșilor indigeni, a celorlalți creștini și a tuturor populațiilor din zonă care au dreptul inalienabil de a rămâne în patria lor în calitate de cetățeni cu drepturi egale. Sinodul nostru apelează la toți cei implicați să facă eforturi sistematice, fără întârziere, pentru a încheia conflictele militare din Orientul Mijlociu și de oriunde persistă ostilitățile armate și pentru repatrierea celor expulzați.

Adresăm apelul nostru în special către cei în poziții de putere pentru ca pacea și dreptatea să prevaleze în țările de origine ale refugiaților. Îndemnăm autoritățile civile, cetățenii și creștinii ortodocși din țările în care au găsit refugiu cei persecutați să continue să le ofere sprijin în măsura posibilităților lor sau chiar dincolo de acestea.

5. Secularizarea contemporană urmărește autonomizarea omului de Hristos și de influența duhovnicească a Bisericii, pe care o identifică arbitrar cu conservatorismul. Civilizația occidentală poartă, însă, pecetea de neșters a contribuției diacronice a creștinismului. În plus, Biserica subliniază semnificația mântuitoare a lui Hristos, Dumnezeu-Omul, și a Trupului Său, ca fiind locul și modul de viețuire în libertate.

6. Cu privire la abordarea contemporană a căsătoriei, Biserica Ortodoxă consideră relația indisolubilă de dragoste dintre bărbat și femeie „o taină mare… în Hristos și în Biserică”. În mod similar, numește familia, care rezultă din căsătorie și constituie singura garanție pentru creșterea copiilor, „biserică mică”.

Întotdeauna, Biserica a subliniat valoarea cumpătării. Asceza creștină, însă, diferă fundamental de orice ascetism dualist care îl desparte pe om de viață și de semeni. Spre deosebire de aceasta, asceza creștină îl leagă pe om de viața sacramentală a Bisericii. Cumpătarea nu se referă numai la viața monahală. Etosul ascetic este caracteristic vieții bisericești în toate manifestările ei.

Sfântul și Marele Sinod, pe lângă temele specifice asupra cărora a luat decizii, menționează pe scurt și următoarele probleme contemporane importante:

7. În privința relațiilor credinței creștine cu științele naturale, Biserica Ortodoxă evită plasarea investigațiilor științifice sub tutelaj și nu adoptă o poziție cu privire la fiecare problemă științifică. Ea îi mulțumește lui Dumnezeu care dăruiește oamenilor de știință darul de a descoperi dimensiuni necunoscute ale creației divine. Dezvoltarea modernă a științelor naturale și a tehnologiei aduce schimbări radicale în viața noastră. Aduce beneficii importante precum facilitarea vieții cotidiene, tratarea unor afecțiuni grave, o comunicare mai facilă, explorarea spațiului etc. Cu toate acestea, are și multe consecințe negative precum manipularea libertății, pierderea graduală a tradițiilor prețioase, distrugerea mediului natural, negarea valorilor morale. Cunoașterea științifică, oricât de repede ar avansa, nu motivează voința omului, nici nu oferă răspuns la problemele importante de ordin moral și existențial sau la căutarea sensului vieții și al lumii. Aceste aspecte necesită o abordare duhovnicească, pe care Biserica Ortodoxă încearcă să o ofere prin bioetică, știință fundamentată pe morala creștină și învățătura patristică. Pe lângă respectul ei pentru libertatea cercetărilor științifice, Biserica Ortodoxă evidențiază pericolele care se ascund în spatele unor reușite științifice și subliniază demnitatea umană și destinul divin al omului.

8. Este limpede că situația de criză ecologică de astăzi se datorează unor cauze spirituale și morale. Rădăcinile sale sunt legate de lăcomie, avariție și egoism, care conduc la utilizarea necugetată a resurselor naturale, umplerea atmosferei cu substanțe poluante dăunătoare și schimbările climatice. Răspunsul creștin la problema aceasta necesită pocăință pentru abuz, cumpătare și gândire ascetică, ceea ce reprezintă un antidot pentru supraconsum și, în același timp, cultivarea conștiinței că omul este „iconom” (administrator) al creației și nu un posesor al ei. Biserica nu încetează să sublinieze că și generațiile viitoare au dreptul la resursele naturale oferite nouă de Creator. De aceea, Biserica Ortodoxă participă activ în diferite inițiative ecologice internaționale și a stabilit data de 1 Septembrie ca zi de rugăciune pentru protecția mediului natural.

9. Ca răspuns la standardizarea egalizantă și impersonală promovată în diferite feluri, Ortodoxia propune respectul pentru caracteristicile personale ale oamenilor și popoarelor. Se opune autonomizării economiei din cauza nevoilor umane de bază și transformării acesteia într-un scop în sine. Progresul umanității nu este legat doar de creșterea standardelor de viață sau de dezvoltarea economică, în detrimentul valorilor spirituale.

10. Biserica Ortodoxă nu se implică în politică. Vocea ei rămâne distinctă dar și profetică, fiind o intervenție benefică pentru om. Drepturile omului se află astăzi în centrul politicii ca răspuns la crizele și convulsiile sociale și politice, urmărind protejarea cetățeanului de puterea arbitrară a statului. Biserica adaugă la acestea și obligațiile și responsabilitățile cetățenilor, precum și nevoia unei auto-critici constante atât din partea politicienilor, cât și a cetățenilor, în vederea îmbunătățirii substanțiale a societății. În principal, Biserica subliniază că idealul ortodox privind omul depășește orizontul drepturilor omului stabilite și că dragostea „este mai mare decât toate”, după cum ne-a descoperit Hristos și au experimentat toți cei care L-au urmat. Insistă, de asemenea, că un drept fundamental al omului este protejarea libertății religioase, adică a libertății de conștiință, de credință, de cult (religie) și a tuturor expresiilor individuale și colective ale acesteia, incluzând și dreptul fiecărui credincios și fiecărei comunități religioase de a-și manifesta credința liber de orice intervenție a statului, precum și dreptul la educație religioasă publică.

11. Biserica Ortodoxă se adresează tinerilor, care caută deplinătatea vieții în libertate, dreptate, creativitate, dar și iubire. Ea îi cheamă să se alăture în mod conștiincios Bisericii Celui care este Adevărul și Viața. Să vină oferind trupului eclezial vitalitatea lor, neliniștile, problematicile și așteptările lor. Tinerii nu reprezintă doar viitorul Bisericii, ci și prezentul dinamic și creativ la nivel local și mondial.

12. Sfântul și Marele Sinod a deschis orizonturile noastre către lumea contemporană diversă. Ne-a subliniat responsabilitatea în spațiu și timp, având întotdeauna perspectiva veșniciei. Biserica Ortodoxă, păstrându-și intact caracterul sacramental și soteriologic (mântuitor), este sensibilă la durerea, necazurile și strigătul pentru dreptate și pace al popoarelor. Ea „binevestește din zi în zi mântuirea Lui. Veștește între neamuri slava Lui, între toate popoarele minunile Lui” (Psalmul 95, 2-3).

Să ne rugăm ca „Dumnezeul a tot harul, Care ne-a chemat la slava Sa cea veșnică, întru Hristos Iisus, El Însuși, după ce vom suferi puțină vreme, ne va duce la desăvârșire, ne va întări, ne va împuternici, ne va face neclintiți. A lui fie slava și puterea în vecii vecilor. Amin!” (1 Petru 5, 10‑11).

Sursa: holycouncil.org

Va putea fi numit Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe un Sinod Selfie

Lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta vor avea loc, așa cum a fost stabilit (17-27 iunie 2016), în ciuda deciziei de neparticipare din partea unor Biserici Ortodoxe locale (Biserica Rusă, Biserica Bulgară, Biserica Georgiei, Biserica Antiohiei. Deși inițial anunțase neparticiparea, Biserica Sârbă s-a răzgândit și va lua parte la lucrări).

Ceea ce fusese proclamat după Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Chambesy, cu încredere și entuziasm a fi un Sinod istoric, reunit pentru prima dată după 1000 de ani, de la Schisma din 1054, drept un Sinod Pan-ortodox, se desfășoară acum sub umbra unor importante absențe.

Bisericile care vor lipsi au invocat nevoia amânării Marelui Sinod, din motive diverse, de la cele de fond care țin de conținutul și mesajul documentelor ce ar trebui adoptate, la lipsa comuniunii euharistice care marcheaza unele dintre relațiile bilaterale, până la chestiuni logistice, care țin de cheltuieli financiare și dispunerea participanților în sala de ședință.

Teologi de renume, clerici și laici au argumentat exhaustiv care ar trebui să fie modificările de conținut astfel încât, cu adevărat, Marele Sinod să fie o mărturisire de credință în Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Ecumenismul este o temă care ridică îngrijorare, de asemenea, diaspora și autonomia bisericilor locale. Dar opinii convergente nu se regăsesc întru totul nici pe subiecte precum postul sau familia, "tratată prea timid pentru a raspunde la problemele contemporane" (Carol Saba, consilier al patriarhului Antiohiei). Între semnatarii unor astfel de puncte de vedere s-au numărat și sute de monahi români.

Din păcate, deschiderea Sinodului nu va oferi lumii imaginea de unitate de care Biserica Ortodoxă are nevoie pentru a se reafirma ca un actor internațional puternic. Într-un articol postat pe Hotnews, găsim următoarea informație: "Se spune câteodată că singurul punct real de pe agenda este fotografia de grup", - Jean-Francois Colosimo. Acesta vorbește despre un "Sinod selfie". "Dar, dacă Sinodul are loc, jos pălăria pentru Bartolomeu: nu poți cere mult mai mult unei lumi ortodoxe care iese din dărâmături", a adăugat el, făcând aluzie la lumea slavă post-comunistă și la instabilitatea din Orientul Mijlociu.

Dacă ne gândim la zona geografică pe care o reprezintă Bisericile care vor absenta, cu excepția Antiohiei, este evident faptul că toate sunt încă sub influența Rusiei. Totul se conturează ca un plan dinaite stabilit, ca un meci de șah cu mutări gândite din timp, și în niciun caz o răzgândire de ultimă oră. Asta în ciuda ieșirilor publice ale Patriarhului Kirill, care răspunzând temerilor laicatului rus, afirma că Marele Sinod deține toate datele pentru a fi o reușită, și nicidecum un motiv de smintire. Să ne amintim că acum puțin timp, Patriarhul Kirill nu s-a sfiit a avea o întâlnire istorică cu Papa Francisc, adoptând chiar o Declarație comună, promovată ca un succes al celor două Biserici, Ortodoxă și Catolică.

A fost solicitată amânarea. Dar ce ar putea aduce pe termen scurt și mediu o amânare? Încălcarea teritoriilor canonice este o chestiune cronicizată, fiind puțin probabil ca ea să se rezolve repede și definitiv, deopotrivă pentru toate Patriarhiile implicate, mai ales acum, în lumea globalizată în care libertatea de circulație a dus la formarea unor comunități naționale mari în străinătate. În privința dispunerii în sală, de exemplu, nu este de neglijat că Patriarhul Alexandriei și al Întregii Africi îndeamnă la modestia pe care o impune conștientizarea problemelor contemporane reale, a persecuției și suferinței creștinilor de pretutindeni.

Știindu-se că orice decizie va fi adoptată doar prin consens, ne întrebăm ce le-ar fi împiedicat pe Bisericile care vor absenta, să se abțină în a vota documente cu al căror conținut nu ar fi fost de acord? S-ar putea deduce, în mod eronat, că participarea la Sinod înseamnă adoptarea tacită și lipsa oricărei negocieri și contrargumentări. Încă o dată, primim dovada că Biserica nu se poate desprinde de sfera geo-politicului, că orgolii și interese de moment împiedică punerea în practică a dorinței și chemării la UNITATE.

La plecarea delegației române în Creta, PF Patriarh Daniel și-a exprimat regretul pentru neparticiparea tuturor Bisericilor locale și a afirmat că discuțiile din cadrul Sfântului și Marelui Sinod vor ține totuși cont de toate sugestiile și propunerile acestora, astfel încât și Bisercile absente "să adere ușor la documentele adoptate".

Redacția

Cu părintele Ioanichie Bălan, despre cele 7 erezii românești din anii ’90 - Vasile Andru

În noiembrie 1994, m-am reîntâlnit cu părintele Ioanichie Bălan, la Sihăstria. Trecuseră trei ani de la precedenta noastră întâlnire. Trei ani care au creat între noi distanțe amare.

Înainte de revoluție, eram răsfățatul părintelui Ioanichie. L-am vizitat, atunci, la Mănăstirea Bistrița, satul Viișoara; după felul cum mă primea, cred că dânsul vedea în mine un posibil ucenic mirean, care-i trebuia. Sau macar un „purtător de cuvânt” spre lumea albă.

Îl bucurasem cu cartea Viață și semn (1989), unde vorbeam și despre cartea sa Convorbiri duhovnicești, și mai vorbeam despre homo religiosus, într-un veac ateu. Se mirase că am reușit că contracarez rigorile cenzurii și să public Viață și semn. S-a deschis în fața mea, despre atelierul său, ba chiar mi-a cerut sfaturi scriitoricești.

Apoi... Cred că a simțit o frustrare că n-am mai venit la chilia sa. Acum se bucura că am venit, mai ales că avea și un sac de reproșuri, care trebuia golit.

Constat că era la curent cu viața mea post-decembristă, cu Cercul de oratio mentis, pe care îl coordonam.

Zice:

- Aveti o influență asupra tot mai mulți tineri. Vă ascultă, am văzut la Casa Studenților. Mulți tineri vă ascultă! Ce duhovnic aveți?

- Părintele Manole de la biserica Cărămidari, din București. V-am spus și data trecută.

- Mi-ați spus! un admirator! Unul care vă citește cărțile... Ăsta nu-i duhovnicul potrivit! Vă trebuie un duhovnic aspru, căruia să-i știți de ascultare!

Am surâs cu subînțeles. Cred că ar fi vrut să mă spovedesc la dînsul. Dar mie îmi plăcea să-l citesc, nu să-i stau sub patrafir. Îmi plăcea scriitorul. Un mare scriitor filocalic. El voia să fie mare și-n ipostaza de avva. Voia să joace un rol. Nu-și punea problema că, în veac, cărțile sunt chiar fructul rolului. (Și eu am fost prins de vraja rolului, o vreme.)

Ziceam, pe pr. Ioanichie îl îndrăgeam ca pe un scriitor (singraphos) filocalic. Singrafia bătea isihia, la el.

După revoluție, în vara lui 1990, mi-a dat de știre că se află în București, într-o cameră de oaspeți a patriarhiei, am venit repede să-l văd și chiar atunci m-a pus la treabă: am început să diortosim o traducere veche din Viețile Sfinților. Voia să înnoiesc limbajul vetust, iar el stătea de veghe ca înnoirile mele să nu fie totuși avangardiste, ci să păstrăm hieratismul graiului nostru.

N-am colaborat mult. Doar bună parte volumul I, cu sfinți din luna septembrie. Apoi, viața mea a avut zborul ei, s-au deschis granițele, am ieșit din țarcul țării. Am primit trei burse în străinătate, în trei ani la rând, și am dispărut de la orizontul patriei.

În 1994, am reapărut la chilia sa (la Sihăstria). Zice:

- Să vedem dacă vom cădea de acord. Vreau să știu ce faceți, unde sunteți acum...

Îi spun: La revista nonagenară „Viața Românească”.

Îi dau ultimul număr al revistei, nr. 7-8.

Zice: Mai există o viață românească? Vorbesc și la propriu, și la figurat... Românismul suferă! Știu, eu sunt un fanatic. Așa că voi spune tot ce gândesc, ca un fanatic... Ce-i prin București?

Îi zic ce este și ce lipsește.

Zice: Faliment economic. Dar și faliment moral: se scrie dar nu se citește... Cauza? S-a schimbat mentalitatea? Sau e din cauza sărăciei? Omul nu mai iubește nici cărțile neamului, nici istoria neamului. / Îi zic să particularizeze.

Triunghiul vicios

Zice: Sunt mulți dușmani ai ortodoxiei, la ora actuală. Vor să nimicească ortodoxia. Printre aceștia, uitați-vă, triunghiul: Pucioasa - Vladimirești - Ghelasie. Asta, cumva dinlăuntrul creștinismului. Iar dvoastră îl susțineți pe Ghelasie! Susțineți Vladimirești! Păi știți ce înseamnă asta? Mii de tineri... se țin după dvoastră! Mii!

Zic: Tinerilor care vin la mine, eu le fac demarcațiile necesare. În primul rând, triunghiul de care spuneți nu are trei colțuri... Maica Veronica de la Vladimirești nu intră în aceeași oală cu ceilalți. Care ar fi „dușmănia” ei? Vorba lui Pilat: Eu nu găsesc dușmănie la dînsa! Ecce: A fost condamnată la zece ani de închisoare de comuniști, exact pentru rezistența ei ortodoxă... Altceva, ce-ar fi? Etapa sa cu Văsîi a fost nefastă, într-adevăr, a umbrit-o. Văsîi o mânuia spre o „lume paralelă” dubioasă. Dar s-a separat oficial și categoric de Văsîi în 1980! După 1990, Vladimirești devine o mănăstire model. Și, să știți, maica nu are nici o legătură cu călugărițele turbulente care se dau drept „vladimiriste”. Cineva le manipulează pe acelea. Așadar, triunghiul anti-ortodox (disident, totuși) nu are trei unghiuri... nu mai e triunghi.

Părintele Ioanichie nu spune nimic. Tace, neconvins. Eu continui:

- Iar lui Ghelasie de la Frăsinei, eu i-am zis că multe din cele scrise de el nu au acoperire filocalică. Sunt mai degrabă reverii mistagoge. I-am zis să le numească reverii religioase, un termen valabil.

Pr. Ioanichie zice:

- Ghelasie e fiul dvostră spiritual. Este produsul dvoastră. L-ați publicat la „Arhetip” și la „Axis mundi”...

[Notă 2016. Afirmația este eronată. E drept că l-am „lansat” cu prima carte și i-am publicat primele articole, dar asta s-ar numi că-i sunt naș editorial. E drept că a vrut să-i spun procedeul isihast pe care îl primsem de la părintele Calinic Cărăvan, care îl preluase de Ivan Culâghin; dar acel dialog n-a avut caracterul unei „transmisii”, ci era, să zicem, un schimb de experiență.]

Pr. Ioanichie: - Știți cine-i „Axis mundi”! Radu acesta e român?

Zic: Nu mi-am pus întrebarea. A fost managerul efemerei editurii, vă spuneam că eu l-am girat oficial (pripit, e drept), ca să-și poată înscrie revista și editura. Probabil e român, că altfel nu dădea faliment! Am girat și prima carte a lui Ghelasie: prima lui carte era promițătoare. Era jurnalul unui aspirant îndrăzneț. Cu secvențe ficționale.

Zice: I-ați dat drumul în lume, și aveți o răspundere foarte mare.

Zic: Tocmai am avut o discuție cu Ghelasie, la Frăsinei. M-a întrebat de ce nu i–am recenzat nici o cărticică despre isihasm. I-am răspuns că ceea ce scrie el numește impropriu isihasm... Știți, e mai bun la practică, la duhovnicie, decât la teorie...

Zice: Nu se vede. Se vede, până acum, că l-ați publicat... L-ați încurajat. Ghelasie – un incult, nu știu dacă are liceul. Din ce scrie, se vede că-i incult. Are liceul?

Zic: Are liceul, dar n-are rigoare. Scrie ca într-un dicteu automat... El a făcut și o școală tehnico-sanitară de doi ani. A și lucrat vreo 4-5 ani la spitalul din Abrud, ca asistent de laborator.

– Dar mai întâi, sa-și limpezească situația lui cu stiliștii! Vine ca „frate” la Frăsinei, după ce era călugărit la stiliști! Știați?

-Acum aflu acest lucru.

(Notă din 2015. Pe atunci nu știam că pr. Ghelasie era popit la stiliști. Abia după moartea – prematură – a lui Ghelasie s-a publicat un curriculum, de către stiliști, și de acolo am aflat că: Timp de 21 de ani, Ghelasie Popescu și-a ascuns preoția primită la stiliști ! În tot acest timp, el trecea în ochii tuturor ca simplu trăitor în Mănăstirea Frăsinei, ca „Fratele Gheorghiță”. Dar cred că și-a ascuns-o din defensă, nu din rea credință.)

Zic: Nu știam de situația lui cu stiliștii. Știam doar că, este un spirit ager, phronimos, cum ne cere Iisus.

Zice: E bolnav de mândrie! Publică fără trimiteri din Biblie. Fără ierarhul care validează. Cine validează? Pe coperțile cărților sale este blazonul masonic. Peste înger, ochiul – simbol al Vechiului Testament; și alte semne masonice.

[Notă din 2016. Afirmaţii exagerate. Și Ioan Cișmileanu îmi semnalează, la lectura acestui text, că astfel de simboluri se găsesc şi în biserici deoarece la origine nu sunt masonice.]

Zic: Cred că i-a lipsit un îndrumător care să-i canalizeze teologic căutările. Mi-a spus că a apelat la pr. Benedict Ghiuș de la Cernica, dar acesta l-a refuzat. I-a cerut părintelui Benedict binecuvântare să facă isihasm, iar părintele l-a reufzat, motivând: „Am dat-o câtorva, dar n-au ținut-o, de aceea am hotărât să n-o mai dau.”

Pr. Ioanichie conchide ferm: - Dați o dezmințire, dacă ziceți că nu-l susțineți. Să se vadă că nu-l susțineți. Mii de tineri vă ascultă! Nici n-ați știut pe cine susțineți, n-ați știut că Ghelasie nu și-a rezolvat încurcăturile cu stiliștii, dar stă la Frăsinei!

***

Trece la al treilea „unghi” anti-ortodox, Pucioasa:

- Și cei de la așa-zisul „Noul Ierusalim” de la Pucioasa sunt stiliști. Ei sunt plătiți, știm noi de cine, sau bănuim. Sunt plătiți și lingușiți (banul și mândria) ca să distrugă ortodoxia!

- De altfel, nu stilismul e marea problemă ci sfidarea lor și vedeniile lor.

Marian Zidaru m-a întrebat odată, la un Bookfest, unde ei aveau închiriat un spațiu: „De ce stiliștii de pe Athos sunt considerați corecți și sfinți, iar pe noi, stiliștii din România ne considerați greșiți?”

I-am răspuns: „Pentru că stiliștii de pe Athos nu se consideră mai buni decât noi, gregorienii, și nu arată ostilitate față de noi, gregorienii; pe când stiliștii din România se consideră mai buni decât noi ceilalți.” (Nu i-am mai spus și restul: stiliștii noștri nu-s sancționați pentru rigiditate culturală, nici pentru că sunt corigenți la astronomie... ci pentru disidență.)

Amenințare cu afurisenie

Părintele Ioanichie zice că problema Ghelasie, alături de Pucioasa și de Vladimirești ș.a.. vor ajunge la Sinod. Și va merge până a propune afurisenia în biserică, timp de 40 de zile, să se citească în bisericile României, un text cu afurisenii, împotriva celor ce lovesc ortodoxia.

Lista părintelui Stăniloae. Părintele Dumitru Stăniloae, cu câteva luni înainte de a muri (oct.1993), i-a spus părintelui Ioanichie Bălan: „Avem în biserica ortodoxă 7 cazuri care se îndepărtează de ortodoxie: - Vladimirești cu toată mișcarea sa; - Mișcarea de la mănăstirea Recea (cu părintele Ioan); - Gherasim și Arsenie de la mănăstirea Cocoș; - Visarion și visarioniștii; - Ghelasie de la Frăsinei; - Pucioasa soților Zidaru. Biserica trebuie să ia măsuri.”

Părintele Ioanichie ținea cont de lista pr. Stăniloae dar avea și lista sa proprie, cum reiese din dialogul de față. Cuvântul erezie a fost folosit rar, cu prudență. Mai curând expresii precum: „cazuri” , tulburări, „fenomene”. Cioran zicea: „Câtă vreme mai produce erezii, o religie este vie, viguroasă.” Dar, în cazurile de mai sus, sunt mai potriviți termeni precum: controversă, tulburare.

Mai aflu că ierarhia oficială nu vede cu ochi buni „cultul” părintelui Arsenie Boca. (Despre asemenea rezerve oficiale îmi vorbise și preotul Savian Bunescu de la biserica Drăgănescu, în 1991). Acum vedeam că și pr. Ioanichie îl amintea în lista lui. Dar nu insista pe acest „caz”, trecea fugitiv peste el; ci insista pe „triunghiul” controversat, care, cu ceva adaosuri, se făcea pentagon... hexagon...

La orizont: al cincilea „fenomen”!

Părintele Ioanichie insistă:

- Trebuie să vorbiți public, să vă delimitați de aceștia. La televizor, în presă. De Vladimirești, de Pucioasa, de Ghelasie.

Și, ca să arate că nu glumește cu aceste lucruri, mi-a spus că, dacă nu mă delimitez public de fenomenele în discuție, dânsul îl va declara și pe Vasile Andru „fenomen controversat”! Al cincilea fenomen, în lista sa!

Perspectiva de a fi al cincilea fenomen într-o listă în care figurează – tacit sau mustăcit - și pr. Arsenie Boca era chiar glorioasă!

Zic: - S-o luăm pe rând. Eu am avut deja discuții cu Ghelasie, aș vrea ca turnura să vină de la el. Nu aș vrea să-l judec, ci să-l determin personal să se judece singur.

I. B. - Prea târziu! Prea mulți tineri sunt derutați. Să arătați mai multă fermintate. Să dați o declarație publică scrisă, că vă separați de acest Ghelasie. Cine-l plătește pentru publicarea cărților? Vedeți, este irecuperabil! Veți avea un ecou bun asupra credincioșilor dacă dați o declarație că vă separați de el. Tineretul vă ascultă.

- Cred că dacă aș publica acest dialog al nostru, ar valora cât două declarații. Dar îmi dau seama că încă nu poate fi publicat tot ce vorbim aici.

- Nu, nu. Mai bine ar fi să dați cu biciul în cei ce lovesc ortodoxia.

Trădarea intelectualilor

Zice: Intelectualii nu-s cu biserica! Stau în espectativă. Superficiali! Au probleme proprii! Și sub comuniști erau așa! Țara NIMĂNUI. Doar țăranii mai sunt cu Țara și cu biserica.

Zic: Țăranii sunt pe cale de dispariție. Dar biserica slăbește nu de la oameni, ci de la capete. Vreau să spun, de la unele capete ecleziaste.

Zice: Da. Dacă slăbește trupul și capul slăbește! Unii se dau dascăli de duhovnicie. Iar cei pur religioși sunt ocoliți [de către ierarhia oficială].

Alerta Yoga

Părintele îmi numește și alte „fenomene” care tulbură azi ortodoxia. Pe lângă acele lovituri îngrijorătoare, care sunt chiar din sânul ortodoxiei (obsedantul triunghi!), mai sunt loviturile din afara ortodoxiei: yoga, asaltul asiatic păgân, sincretismul asiatic. Ca pericol anti-ortodox major, părintele forfeca „fenomenul yoga”, cu înverșunare.

Zice: Puteți interveni, la viitura dinlăuntru. Aveți destulă influență ca să loviți toate aceste 4 derive. [A patra fiind, de această dată, yoga]. Să loviți în grupul MISA. Public.

Zic: Părinte, dacă aș vorbi despre ei, oricât de aspru, le-aș face publicitate. Prof. Mario Sorin Vasilescu (tot yoghin, dar din cei legiuiți; că și-n India se face o distincție între două feluri de Yoga: dharma și adharma, adică legiuită și nelegiuită), așadar Mario l-a atacat în presă și la radio pe „guru” misa, l-a atacat sever, cu argumente profesioniste. Rezultatul a fost invers decât cel scontat. Ăia abia așteaptă să se vorbească despre ei, abia așteaptă să pozeze în victime, în persecutați. Le crește tupeul, decenzurarea, libidoul. Ei se hrănesc din asta, din publicitate negativă. Soluția este alta cu acest gen de oameni. Un grup de părinți l-au dat în judecată pe guru. Ei speră să-l vadă în cătușe. Juridic se rezolvă asta.

- Ar avea urmări bune intervenția dvoastră. Sunteți altcineva decât Mario Vasilescu. O intervenție a dvoastră ar avea efect bun asupra studenților care vin să vă asculte.

- În grupurile mele, fac limpeziri. Mai ales că mi se pun întrebări. Dau răspunsuri adecvate. Dvoastră afurisiți toată yoga, în bloc. Spuneam, se face distincție între două direcții: yoga legiuită (dharma yoga) și yoga nelegiuită (adharma yoga), pe ultima și indienii o combat cu asprime. Mă iertați că fac aceste limpeziri. Am vorbit și cu părintele Teofil Părăian, iar dânsul, fiind un mare înțelept, are înțelegere pentru ceea ce s-ar numi yoga-gimnastică medicală fără nici un adaos devoțional hinduist. [Concret, părintele Teofil îmi spusese așa: „Dragă, dacă e vorba de yoga-sport, eu n-am nimic împotrivă, că n-am nimic împotriva sportului.” Dar, în final, părerea părintelui Teofil era fermă: „Dragă, cine are pe Hristos nu are nevoie de yoga”.]

- Toată yoga este vrăjitorie, magie și lucrare ghiavolească! spune categoric pr. Ioanichie, fără să se lase impresionat că există totuși cele „două direcții”.

Revenire la lovituri dinlăuntrul ortodoxiei:

Zice: - Stiați că și mari ierarhi, și monahi, fac parte din masonerie?

Știam numai de Andrei Scrima; îmi spusese Mihai Rădulescu, profesor la Teologie. Când i-am îngrijit cartea despre „Rugul Aprins”. În cartea sa, Mihai Rădulescu lovea în Andrei Scrima. L-am rugat să elimine atacurile la Andrei Scrima, nu din amor pentru masonerie, ci din admirație pentru mintea minunată a acestui călugăr, misionar și savant strălucit.

- Lasă mintea minunată! Depinde ce faci pentru dreapta credință cu mintea asta! zice pr. Ioanichie.

Notă. Mai târziu, în 2009, cînd eram consilier editorial la „Paralela 45”, am supervizat cartea Masoneria și clerul, un dicționar. Îngrjitoul dicționarului, A. Fabian, spunea că a primit manuscrisul de la pr. Ioanichie Balan; e posibil, dar Ioanichie Bălan murise (2007) și nu aveam cum să verific. Oricum, dicționarul, este corect făcut, bine documentat, însoțit de un argument anti-masonic avizat; și știam din discuții mai vechi, că Ioanichie ținea să-i desconspire pe clericii masoni. În dicționar, sunt atestați doar cei care nu mai sunt în viață.

Nu ascunde o mare frustrare

- Faceți isihasm cu mase mari de oameni! zice pr. Ioanichie. Iar pe noi, 4000-5000 de călugări, nu ne întreabă nimeni, nu ne cheamă nimeni! 4-5000 de călugări cât are România, nu ne cheamă nimeni să facem isihasm!

Zic: Ceea ce fac eu, la Cercul de ishasm pe care l-am fondat, nu este la competiție cu cei 5000 de călugări, care au rostul lor, mare. Eu n-am o parohie, ci un cerc de studiu și practica Filocaliei. Și iată, vin cu bucurie la Sihăstria, la povață!

Zice: Bine că ați venit! Dar veniți cam rar! La Bistrița vă vedeam mai des.

(Aici simt un gen de reproș patern, ca tata când spune că vin rar pe acasă!).

Invazia păgână

Alt reproș: - Ce să mai zic de legăturile dvoastră cu cercurile yoghine! Acele discuții publice despre yoga și creștinism! Ați văzut, m-am ridicat și am ieșit din sală atunci, la „Grigore Preoteasa”, când ați dezbătut tema asta!

Zic: Nu, nu v-am văzut. Sunt consternat, acum aflu că erați în sală! Chiar trebuia să-mi dați de știre ca sunteti în București. V-aș fi invitat urgent la catedră. Eu aveam atunci nevoie de aliați puternici, iar dvoastră, cel puternic, nici nu-mi dați de veste că sunteți în București! Nu am știut că sunteți în sală.

Zice: Nu m-ați văzut în fundul sălii?

Zic: Aula este mare, 600 de locuri, eu cu dioptriile mele văd abia până la mijlocul sălii. Am zărit la un moment dat că au intrat în aulă trei călugări, dar nu le-am distins chipurile, dacă aș fi stiut că sunteti dvoastră vă chemam prompt la tribună. Era chiar o mândrie pentru mine. Îmi pare rău că nu m-ați vestit. La dezbaterea aceea, am încercat să împac lucrurile. Am crezut că am destulă diplomație ca să stau între cele două „tabere”: ierarhii și îndrumătorii yoga. Acolo eu nu făceam „paralelisme”, ci un balans! Aveam lângă mine la catedră şi câțiva ierarhi, Înaltul Bartolomeu Anania de la Cluj, Înaltul Daniel de la Iași; și mai erau părintele Galeriu... Sorin Dumitrescu... Paul Credevia care a făcut Piteștiul...

- Au vorbit cu mănuși... Diplomație... Pe mine dacă m-ați fi chemat, aș fi vorbit de se cutremurau șovăitorii... alegeam oile de capre.

- Chiar aveam nevoie în seara aceea de un Sfântu Ilie. Îmi pare rău că nu v-ați vestit că sunteti acolo.

- Iar studenții s-au obrăznicit în sală. Au vorbit fără respect pentru fețele bisericești.

- Da. A vorbit și acel „guru”, penibil și ridicol. Citea un text lung și anodin, nimeni nu-l putea opri. Nici părintele Galeriu nu l-a putut opri, de două ori a încercat să-l oprească, nu era chip. Aveți mare dreptate, fețele bisericești au vorbit cu mănuși. Întâlnirea trebuia pregătită. Altfel, ea apărea ca o confruntare pugilistică inegală.

Drama căilor paralele

Zic - În acest timp, treptat, s-au accentuat dramatic „căile paralele”, clerul și intelectualitatea.

- Din naivitatea intelectualilor! zice.

- Poate din inadecvare! zic. Cele două categorii, fie se ignoră, fie se evită. Se privesc cu trufie sau cu indiferență. Din vina cui?

- După 50 de ani de comunism, intelectualii nu fac nimic pentru salvarea neamului! Nimic! Politica e o desfrânată cu 7 fețe. Sectele împuțesc România. Cine dă o replică?

Aspru: „Mână străină. Lovituri străine. N-au putut să ne sugrume prin comunism și acum ne sugrumă trimițându-ne pe cap mormonii. A fătat România mormoni! Bătaie de joc. Sugrumă ortodoxia. Asta vor! Și distrugând ortodoxia, distrug neamul!

Patetic: „Avem o țară ca un fagure de miere. Ei aruncă toți scaieții în potirul nostru. Am ajuns lada de gunoi a Europei!

Acuzator, emfatic: „Condeiele, de ce nu apără cinstea neamului? Ei, străinii, văd că-i o țară liniștită... Și tot vin... Floarea studenției noastre ne-o iau străinii! Fetele sunt mai căzătoare ca băieții. Degradarea socială începe de la fetele noastre! Și urcă până la cei mari...”

Cazul Ioan Alexandru

- Am ținut la Ioan Alexandru mai mult decât la cei 9 frați ai mei. Că am 9 frați! Tare am ținut la Ioan Alexandru. Și după 89, s-a vândut. L-a bătut Dumnezeu în public! (Aluzie rugoasă la comoția cerebrală care l-a prăbușit pe marele poet, în timp ce predica, la Arad, în fața a 1000 de participanți; îl avea alături și pe astronautul american Duke jr.) S-a dat cu evanghelizanții. După vizita aia în America, a venit alt om. L-au cumpărat? L-au flatat? Alt om.

Zic: Eu cred că i-au oferit un public „pe tavă”. Poetul iubea băile de mulțime. I-au oferit auditoriu, suflete... De aceea a trecut la ei.

Zice patetic şi crunt:

- Domnu Andru, eu pe Ioan Alexandru l-am smuls din inimă, cu jale. Va spun acum... Cred că și pe dvoastră o să vă smulg din inimă... E drept, Ioan n-a mai venit pe la mine, a fugit de noi. E drept, dvoastră mai veniti pe la mine... Ați fost la indieni... India îți sucește mințile!

Am simțit lovitura, în plin. Zic:

- Chiar dacă am fost în India, nu e cazul să produc prin asta doliu național... Aici, la Sihastria, eu vin la două legende: Cleopa și Ioanichie... Chiar dacă, poate, mă veți scoate din inimă... să știți că eu nu vă scot nicioadată din legendă...

Totul a fost zis

Totuși, notez și finalul întîlnirii. Zice, ca și la adio:

- „Pe cât vă stă în putință, că lucrați cu mulți oameni, să salvați tineretul. Dacă puteți să-l salvați: de asaltul porno, de yoga. Stau tineri în spirale la yoga! Stau zeci, sute, în spirale. Ce face gorila aceea cu ei? Îi hipnotizează? Vegheați la tineri! Dacă nu-i puteți îndrepta spre salvare, măcar feriți-i de valul diavolesc, lasați-i în simplitatea lor românească.

„Isihasmul... să nu-l faceți la oraș. Luați-i pe cei mai buni cu care lucrați și duceți-i la pustie! Numai acolo se face isihasm. Dalles nu-i chiar o pustie...

„Și mai chemați-ne pe noi, dacă vreți calea asta. Sunt 4000-5000 de călugări, dar nu ne întreabă nimeni!

„Aveți pe mână studenți! Eu studenților nu le pot vorbi. Nu mă cheamă nimeni. Iar la t.v. nu vreau eu să merg. Căci ecranul t.v. este spurcat de atâta porno și politică...” (De vreo două ori, a apărut la emisiunea viața spirituală.)

Îmi cere încă o dată să dau o dezmițire în ziar și să vorbesc ferm la televiziune, despre cele multe primejdii. Să fac o delimitare a mea de ceilalți.

Îmi dă binecuvântarea și ies.

Masa la trapeză

Masa copioasă: ciorbă de legume dreasă cu ou și smântână; pâine de casă, coaptă în cuptorul mănăstirii. Sarmale cu mămăligă. Felul trei: pește prăjit cu mămăligă. Carafa cu vin roșu, excelent.

Părintele Ioanichie a stat în capul mesei. Era senin și hâtru, a spus fraze spirituale; fără nici o referire la discuția noastră de la chilie, căci mai erau la masă și alte persoane. Ziceam, era phronimos, spiritual, un amfitrion perfect.

A doua zi am plecat la București.

După ani

În biroul meu de la redacția „Viața Românească”, m-a căutat un călugăr de la Sihăstria. M-am bucurat să-l văd. Îmi cerea un sfat, într-o problemă a sa. Mi-a adus și un ziar local, în care era un interviu cu părintele Ioanichie Bălan. Călugărul se scuza că nu mi l-a adus mai devreme, dar monahii nu pot pleca din mănăstire când ar vrea ei.

Am citit. (Era, cred, cu puțin înainte de boala care l-a încercat greu ultimii 5 ani de viață.) Regăseam în acel interviu tematica sa anti-eretică, și cârtelile sale. O parte din interviu se referea la Vasile Andru, la isihasmul cu mirenii, la neoisihasm. Își arăta o neliniște obsesivă, dacă nu cumva sunt alogen, străin.

Nu, nu sunt alogen. Iar dacă aș fi, același aș fi.

L-am privit pe călugărul care venise la mine, și care voia să plece într-un pelerinaj. Avea o neașezare, se temea că m-a indispus acel interviu. I-am spus că, dacă cineva ne pricinuește o neașezare sufletească, să repetăm de câteva ori acest verset paulin: Pantote hairete, adialeptos proseuchesthe, en panti euharistete. Adică: „Bucurați-vă întotdeauna, rugați-vă neîncetat, întru toate mulțumiți.”

Nu știu alții cum sunt... dar eu, când repet versetul acesta, mi se schimbă spontan starea de spirit... se schimbă în împăcare cu lumea, în iertare cu semenul, în protimie, în lumină lină. În iubire. Are un efect uimitor de bun amintirea cuvintelor: En panti euharistete: „Întru toate - mulțumire.”

vasileandru @ yahoo.com

Predici. Cateheze. Pastoraţie
La răscrucea dintre realităţi (conferinţă VIDEO) - Părintele Pantelimon Şuşnea

ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Despre Părintele duhovnicesc şi importanţa acestuia în viaţa creştinului, în viziunea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Părăian, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc în aceste zile şapte ani… - Dr. Stelian Gomboş

Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, ne străduim să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!...

Drept urmare, mi-am adus aminte pentru câteva momente, cuprins fiind de emoţie, respect şi veneraţie, de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Părăian – duhovnicul mănăstirii „Sfântul Constantin Brâncoveanu” din localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, acum, la împlinirea a şapte ani de la momentul naşterii sale în viaţa cea cerească, eveniment ce s-a petrecut în ziua de joi – 29 octombrie anul 2009, la Spitalul Militar din municipiul Cluj-Napoca.

După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, Părintele Arhimandrit Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la venerabila vârstă de 80 de ani, pe care i-a împlinit în anul 2009 la data de 03 martie. Totodată şi în timpul slujbei prohodirii şi înmormântării sale, care s-a desfăşurat în ziua de sâmbătă – 31 octombrie anul 2009, la mănăstirea sa de metanie, mai sus menţionată, unde se nevoia şi ostenea în cele duhovniceşti din anul 1953, sfântă slujbă la care am reuşit să particip şi eu alături de foarte mulţi slujitori ai altarului bisericesc străbun şi ai cinului călugăresc, precum şi de mulţi fii duhovniceşti şi ucenici, cunoscuţi ori apropiaţi!...

Pentru a fi sincer, doresc să recunosc că, în iureşul acelor zile dintre moartea şi înmormântarea sa, am constatat cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să vorbeşti ori să scrii despre Părintele Teofil Părăian, mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de relativ puţină vreme, adică de numai 18 ani!...

De ce? Pentru că Părintele Arhimandrit Teofil Părăian s-a conturat şi s-a identificat în mintea şi în inima mea, prin câteva trăsături şi calităţi distincte: - în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui; după aceea cultura teologic – duhovnicească şi nu numai, cu care a fost înzestrat datorită muncii şi tenacităţii preacuvioşiei sale; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de disciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare academică, doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări şi cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis, chiar natura, spiritual şi, de ce nu, şi cu acut simţ al umorului, sănătos şi autentic, toate acestea ducând la descoperirea în persoana sa a eticii bunului simţ, pe care a cultivat-o de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi o întâlneşti tot mai rar!...

Părintele Teofil Părăian a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice!...

Totodată, sfinţia sa a fost unul dintre cei mai luminoşi şi mai învăţaţi călugări ai noştri, duhovnic aspru cu păcatul dar mereu blând cu păcătosul, plin de harul păcii şi al bucuriei. Chiar dacă avea şi unele păreri pe care nu i le puteam împărtăşi, l-am apreciat mereu pentru felul în care ştia să-şi argumenteze opiniile şi să şi le spună simplu şi învăluindu-le în bunătate, spre a nu răni.

Şi, totodată sfinţia sa realiza faptul că păstorul duhovnicesc trebuie să arate în toate bună-rânduială. Fiindcă în bunăcuviinţă stau toate chipurile unei purtări frumoase.

Păstorul duhovnicesc îşi păzeşte buna cuviinţă în relaţiile sale când: - nu îşi neglijează îndatoririle sfinte şi apostolia sa; - când îşi aminteşte că trebuie să fie, oriunde şi oricând, un model creştin, când vorbeşte şi când tace; - când se conformează el însuşi responsabilităţilor care decurg din grija pentru conştiinţa turmei sale.

Păstorul duhovnicesc care nu (se) neglijează şi îşi aminteşte cele ce se cuvin lui, aflându-se într-o adunare, nicidecum nu se va lepăda caracterul cuviincios, fiindcă acesta este cu neputinţă de îndepărtat de la el, deoarece nu îi îngăduie aceasta însăşi vrednicia preoţească, care este nedespărţită de cuvioşie.

Chipul preoţesc de neschimbat îl constrânge pe preot să se armonizeze cu multă luare aminte şi atenţie cu relaţiile din obştea lui şi să îşi facă aceste relaţii cu multă prevedere. Mai întâi şi mai presus de toate, se armonizează caracterului sfânt ce i se impune. Trebuie să nu se arate în adunări fără vreo pricină impusă de slujirea lui, ori să le caute pe acestea cu tot dinadinsul, sau să se facă plăcut acestora. Trebuie să îşi facă relaţiile cu mulă chibzuinţă şi după o îndelungă şi atentă cercetare a petrecerii şi caracterului şi a cugetului persoanelor cu care urmează să aibă relaţii.

Dacă acestea sunt în aşa fel încât prietenia şi relaţia cu ele să îi aducă lui cinste şi bun renume, atunci poate să se împrietenească şi să intre în relaţie cu ele.

Dar dacă, dimpotrivă, reputaţia acestora nu este bună ori sunt socotite de o moralitate îndoielnică, sau de un cuget stricat, sau de o petrecere şi vieţuire rău famate, atunci prietenia faţă de acestea şi relaţia cu ele cu cât este mai apropiată, cu atât este mai vătămătoare şi mai insultătoare. Aceasta ne învaţă pe noi Sfântul Apostol Pavel când zice: „Nu vă înşelaţi, căci vorbirile rele strică obiceiurile bune”[1].

Asemenea relaţii îl vatămă foarte mult mai ales pe preot, fiindcă, în împreună-petrecerea cu persoanele prost văzute din punct de vedere moral, pe nesimţite, se depărtează cuvioşia lui şi este prădată puţin câte puţin bogăţia buneicuviinţe preoţeşti, şi la urmă se va afla şi el gol de toată cinstea şi respectul din parte celor păstoriţi de el.

Despre acest preot se poate spune, în chip foarte potrivit, cuvântul profetului Osea: „Şi alţii au mâncat puterea lui, iar el nu a ştiut”[2]. Prin urmare prietenia şi filiaţia duhovnicească se constituie a fi un criteriu indispensabil în vederea realizării şi desăvârşirii unei relaţii duhovniceşti, bazată pe încredere, deschidere şi dragoste reciprocă, ziditoare şi mult folositoare!...

Vocea profetică a Bisericii şi a Părintelui duhovnicesc din Ea, se aude în istorie, căci nu se concepe ca, propovăduind adevărul să nu mustri păcatul, curăţindu-l şi îndepărtându-l prin baia celui de-al doilea botez, adică prin lacrimile pocăinţei. Glasul ei este aidoma cuvintelor scripturii: „Iată Eu stau la uşă şi bat”... Chemarea ei şi a duhovnicului numai în ea sau din interiorul ei, se îndreaptă către toţi, şi face acest lucru din ziua Cincizecimii, de-a lungul spaţiului pământesc, traversând toate vicisitudinile istoriei. Glasul ei străbate veacurile, căci mărturisirea credinţei creştine îi aparţine doar Ei, în acest fel ajungându-se la o relaţie simfonică dintre Biserica luptătoare şi cea triumfătoare.

Trecând puţin, într-un alt registru al acestui material, vom susţine că înainte de a săvârşi Sfânta Taină a Spovedaniei, Duhovnicul trebuie să se pregătească „cel puţin atât cât se pregăteşte pentru slujba Sfintei Liturghii şi pentru predică” sau chiar mai mult decât atât. Spovedania este Taina dumnezeiască în care lucrează harul divin curăţitor al sufletului, prin mărturisirea păcatelor cu sinceritate şi pocăinţă, în faţa lui Iisus Hristos, prin mijlocirea duhovnicului, lucrare ce întăreşte hotărârea de îndreptare şi deschide omului calea mântuirii.

După Sfântul Ioan Damaschin: „Pocăinţa este întoarcerea, prin asceză şi osteneli, de la starea cea contra naturii la starea naturală şi de la diavol la Dumnezeu”.

Cunoaştem cu toţii adevărul că Taina Mărturisirii a instituit-o Mântuitorul nostru după Învierea Sa din morţi, când a dat ucenicilor Săi puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor, suflând asupra lor, ca act văzut şi zicându-le: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23), căci pentru a ne putea apropia de Pomul Vieţii, de Sfânta Euharistie, nu putem rămâne „goi”, precum Adam cel ce păcătuise, ci trebuie să ne îmbrăcăm în haina curată a harului pe care Dumnezeu îl revarsă în Biserica Sa. Fiecare credincios redobândeşte haina curată a Sfântului Botez prin Taina Sfintei Spovedanii, numită de Sfinţii Părinţi „al doilea botez” sau „botezul lacrimilor”.

Aşadar, „duhovnicia este o lucrare de mare importanţă în misiunea pastorală a Bisericii, o lucrare a Duhului Sfânt de purificare şi întărire sufletească şi o adevărată artă de conducere pe calea mântuirii, realizată prin persoane de vocaţie, anume instituite.

De aceea, ea poate fi considerată ca o adevărată „instituţie”, atât prin valoarea şi importanţa sa, cât şi prin permanenta ei necesitate.

Ca atare, „pentru Sfinţii Părinţi, duhovnicul este „omul duhului”, căruia i s-a încredinţat „toată puterea cerească”, este omul „ce nu mai vieţuieşte după trup, ci este purtat de Duhul lui Dumnezeu şi se face fiu al lui Dumnezeu şi a ajuns asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu”.

Printre altele şi, dincolo de „paternitatea sa spirituală” ce are două sensuri: - acela de „părinte” şi acela de „bătrân – avvă”, care avea ucenici, responsabilităţile părintelui duhovnicesc sunt: acceptarea şi asumarea delicatei meniri de părinte spiritual, rugăciunea continuă pentru fiii săi duhovniceşti, iubirea dezinteresată a acestora şi purtarea sarcinilor acestora, în duhul iubirii lui Iisus Hristos.

În altă ordine de idei, „lucrarea sacramentală care se săvârşeşte în Biserică are şi latura sa tămăduitoare. Lucrarea preotului duhovnic se completează şi cu cea de mijlocitor în tămăduirea sufletească, putând fi numit cu un tehnic modern: „psihoterapeut”. Termenul acesta este pus în ghilimele pentru a nu reduce sau limita lucrarea duhovnicească, care este „sinergie”.

Părintele duhovnicesc „îl ajută pe credincios să treacă de la stadiul de „chip” al lui Dumnezeu la cel al „asemănării” cu Dumnezeu. Călăuzindu-l spre îndumnezeire, îl călăuzeşte de fapt spre vindecare – căci îndumnezeirea este vindecare”.

Deci, „viaţa duhovnicească pentru toţi creştinii, clerici şi mireni este hotărâtor influenţată de legătura lor cu duhovnicul. În situaţia actuală a Bisericii şi pentru folosul credincioşilor, preotul paroh poate şi trebuie să fie un bun duhovnic” (p. 13 din cartea Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina). În acest fel, „valoarea şi rolul Tainei Spovedaniei în Biserica Ortodoxă se află în strânsă legătură cu importanţa Sfintelor Taine în viaţa Bisericii şi a credincioşilor, cu caracterul hristologic şi eclesiologic al acestora, precum şi cu „viaţa în Iisus Hristos” realizată prin Sfintele Taine, fiindcă Sfintele Taine reprezintă „poarta” şi „calea” prin care viaţa lui Dumnezeu lucrează în creaţie, o izbăveşte de păcat şi de moarte, o face vie şi o sfinţeşte.

Cincizecimea care a avut loc odinioară se împlineşte mereu în sânul Bisericii, în Sfintele Taine, prin mijlocirea ierarhiei sfinţitoare” – potrivit afirmaţiilor spicuite din această carte, la pagina 13.

„Prin Sfintele Taine, după Sfântul Nicolae Cabasila, trecem prin toate câte a trecut Iisus Hristos, repetând sacramental drumul firii umane asumate de Iisus Hristos spre unirea deplină cu firea dumnezeiască”.

Sfintele Taine aparţin Bisericii ca acte ale Capului ei, Iisus Hristos. „Aceasta înseamnă că pe cât de sacramentală este Biserica, pe atât de eclesiologice sunt Tainele” (p. 14).

Viaţa duhovnicească este „viaţă în Iisus Hristos” şi se realizează prin conştientizarea tot mai deplină a vieţii sacramentale. Prin harul mântuitor pe care îl împărtăşesc Sfintele Taine, ele ne nasc şi ne întăresc în viaţa cea nouă în Iisus Hristos, unindu-ne tot mai desăvârşit cu El.

Prin Sfintele Taine devenim fii ai trupului bisericesc, cu posibilitatea şi şansa urcării noastre la Cer, ca fii ai împărăţiei.

Mai precizăm faptul că Sfânta Taină a Spovedaniei în Biserica Ortodoxă poate fi prezentată din perspectivă dogmatică, scripturistică, precum şi în lumina hotărârilor sinoadelor ecumenice şi locale. Necesitatea acestei Sfinte Taine se impune datorită universalităţii păcatului (cf.Iac.3,2), iar instituirea ei s-a făcut de Mântuitorul Iisus Hristos după învierea Sa din morţi (Ioan 20, 22-23).

Remarcăm faptul că în limbajul teologic ea apare sub mai multe denumiri – Pocăinţă, Mărturisire, Spovedanie, Căinţă – fiecare dintre ele punând în lumină unul sau altul dintre aspectele specifice ei.

Mai reţinem faptul că puterea de a ierta păcatele a dat-o Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos Sfinţilor Apostoli şi urmaşilor acestora printr-un act cât se poate de probatoriu şi de obiectiv.

Ca urmaş al Sfinţilor Apostoli, episcopul are puterea şi dreptul de a lega şi dezlega păcatele oamenilor. Această putere el transmite şi preoţilor care, prin hirotonie primesc în chip virtual puterea dezlegării păcatelor, dar dreptul de a o exercita în practică se acordă prin hirotesia întru duhovnic.

Aşadar, Sfânta Taină a Spovedaniei are o profundă fundamentare scripturistică şi patristică. Învăţătura despre această Sfântă Taină este întărită şi de hotărârile dogmatice şi canonice ale Sinoadelor ecumenice şi locale, precum şi de canoanele Sfinţilor Părinţi.

Această Sfântă Taină în Biserica Ortodoxă (conform afirmaţiilor autorului), are o deosebită semnificaţie liturgică şi pastorală, constituind pentru preotul slujitor şi duhovnic cel mai important mijloc de pastoraţie individuală sau personală, deci duhovnicul (adică părintele duhovnicesc) în scaunul mărturisirii este un fel de judecător, dar „nu ca să rostească sentinţe, ci ca să aprecieze cu iubire pentru penitent (care este fiul duhovnicesc) şi cu pricepere de medic sufletesc mijloacele potrivite pentru vindecarea lui” (p. 45).

Pentru credinciosul de azi, spovedania este o necesitate spirituală foarte evidentă. Ca persoană, omul nu este o fiinţă singuratică, ci este întotdeauna în relaţie cu Dumnezeu şi cu semenii, şi prin aceasta cu societatea, cu creaţia întreagă. Ontologic vorbind, omul este într-adevăr legat de Creator şi de creatura Sa, chiar dacă nu are conştiinţa şi cunoştinţa acestei relaţii. Înzestrat de Creator cu aspiraţia spre comuniune, omul simte nevoia să comunice şi altuia viaţa sa interioară. A dialoga cu altul despre lucruri exterioare, nu-l mulţumeşte, ci simte dorinţa de a-şi comunica gândurile, sentimentele, înclinaţiile sau neputinţele sale interioare.

Acest fapt implică şi un efort deosebit atunci când prin spovedanie se înţelege nu destăinuirea a ceea ce este bun în fiinţa sa, ci dimpotrivă, descoperirea a ceea ce este negativ, a ceea ce constituie piedică, deficienţă, neputinţă sau izvor al unor fapte şi gânduri rele” – potrivit afirmaţiilor făcute de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care aminteşte şi de faptul că: „două sunt ispitele care îl opresc pe creştin de la spovedanie. Este vorba de ruşinea şi teama că păcatele şi slăbiciunile dezvăluite vor fi folosite ca motive de dispreţ sau ca arme împotriva lui, de către cel care le ascultă. Sfinţii Părinţi, foarte buni cunoscători ai luptelor duhovniceşti ne previn spunându-ne că diavolul ne dă curaj şi ia ruşinea de la noi atunci când săvârşim păcatul, şi aduce asupra noastră ruşine şi teamă, când dorim să ne spovedim. Cunoscând această perfidă strategie a celui rău, trebuie să alergăm cât mai repede la duhovnicul nostru ca să ne mărturisim. Numai procedând aşa vom putea învinge ruşinea şi teama şi vom progresa în viaţa duhovnicească”.

Responsabilitatea preotului-duhovnic (potrivit afirmaţiilor făcute de către Sfântul Ioan Gură de Aur în „Tratatul său despre Preoţie”), are în vedere mulţimea sufletelor ce nu pot fi preţuite în lumea aceasta. Turma cuvântătoare este atacată de duşmani de natură morală cum ar fi: „adulterul, necurăţenia, neruşinarea, idolatria, înveninarea, vrăşmăşiile, certurile, mânia, clevetirile, murmurele, îngâmfările, neînţelegerile şi altele, toate numite faptele cărnii”.

Însă există o mare deosebire între păstorul oilor şi cel al oamenilor: oamenii nu pot fi nicidecum trataţi cu aceeaşi autoritate cu care sunt tratate animalele. Preotul nu poate folosi violenţa nici în acel mod în care o pot face judecătorii laici. Aşadar este nevoi de convingere, nu de constrângere.

Trebuie păstrat şi echilibrul între acrivie şi iconomie în funcţie de situaţia şi de starea sufletească a credinciosului respectiv cu toate predispoziţiile ei. Şi aici, autorul acestei însemnate lucrări, face comparaţia cu recuperarea „oii pierdute”: omul rătăcit este mult mai mult greu de adus înapoi fără forţă, ci numai prin sfaturi (2 Tim. II, 25; Tit. I, 9; Tim. IV, 20).

Dacă vom pune faţă în faţă primele dintre faptele milosteniei trupeşti şi sufleteşti, şi anume: a sătura pe cel flămând, respectiv a îndrepta pe cel ce greşeşte, vedem de îndată superioritatea milosteniei sufleteşti (cap.10).

Revenind la cele afirmate mai sus cu privire la dragostea faţă de păstoriţi, se aminteşte că: „Prin aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei dacă vă veţi iubi unul pe altul până la sacrificiul propriei vieţi: căci cea mai mare dovadă de iubire este de a muri pentru cel pe care-l iubeşte cineva”. Sfântul Ioan Hrisostom compară, apoi, preoţia creştină cu cea a lui Aaron. Diferenţa radicală constă în aceea că preoţia creştină a fost instituită de Însuşi Duhul Sfânt.

O altă deosebire decurge din jertfa adusă la altar de slujitor: preotul creştin oficiază jertfa cea fără de sânge în care prin pogorârea duhului Sfânt pâinea şi vinul se prefac în chip tainic în Trupul şi Sângele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Comparaţia cu jertfa făcută de proorocul Ilie ne dă, iarăşi, dimensiunea înfricoşată a preoţiei creştine (cap. 14). Desigur că sufletele omeneşti create nu pot să suporte vederea acestor minuni, drept care ele se petrec aşa cum am arătat sub forma văzută şi gustată a pâinii şi a vinului. Să nu uităm, aşadar, că minunea prefacerii din cadrul Sfintei Euharistii este cea mai mare de pe pământ!

Nu numai atât, dar preoţilor creştini li s-a dat o putere care covârşeşte toate făpturile create, văzute şi nevăzute: „Aceia ale căror păcate le veţi ierta vor fi iertate; şi pe ale cărora le veţi ţine vor fi ţinute”.

Acest lucru petrecându-se atât pe pământ cât şi în ceruri preoţii devin conlucrători în iconomia mântuirii cu Însuşi Dumnezeu (1 Cor. III, 6-9; XV, 10; 2 Cor. VI, 1).

Dacă adăugăm la aceste două taine (Spovedania şi Împărtăşania) şi Taina Botezului - poarta de intrare în comuniunea cu Dumnezeu şi cu Biserica Sa, vedem că puterea şi răspunderea preoţească nu au asemănare nici în cer, nici pe pământ. Cât de puerile, ca să ne exprimăm cu prea multă blândeţe, ne par prin comparaţie „minunile” OZN-iste şi „puterile” paranormale cu care suntem asediaţi în mass media contemporană. Acestea pot avea aderenţă şi succes numai la acei la care legătura cu Biserica, Tainele – deci Harul – învăţătura şi liturghia s-au diluat la extrem prin fenomenul secularizării.

Doar în condiţiile acestea se poate explica şi pierderea acelei facultăţi esenţiale dobândită în chip haric la Taina Mirungerii: - pentru a dobândi darul deosebirii duhurilor (diakrisis), discernământul ori dreapta socoteală.

Aceasta s-a petrecut, desigur, în mod treptat pe parcursul ultimelor veacuri, şi s-a datorat, în cea mai mare măsură, percepţiei distorsionate, de tip nestorian şi augustinian, conform cărora cele cereşti rămâneau tot mai mult „acolo şi apoi”, oamenii gândind, din ce în ce mai mult, în sensul eshatonului iudaic de tip liniar-mesianic.

Şi astfel, în locul contactului cu Împărăţia şi Tainele ei, acel eshaton adevărat creştin, care este un veşnic prezent s-a instaurat, gradual, acea percepţie filozofică idealistă şi abstractă, culminând cu necredinţa, agnosticismul şi chiar ateismul de care am amintit, fie el de tip marxist, fie de tip new-age.

Drept urmare, Păstorul Duhovnicesc trebuie să folosească îndeosebi arma rugăciunii, care-l ajută să unească neputinţa şi nedesăvârşirea lui cu atotputernicia şi binecuvântarea lui Dumnezeu[3].

În altă ordine de idei, citindu-i datele sale biografice mă uit, cu multă admiraţie, la faptul că Părintele Teofil Părăian s-a născut la 03 martie anul 1929, într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele de Ioan şi fiind primul dintre cei patru fraţi.

S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în anul 1948 urmează tot la Timişoara cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe Părintele Arsenie Boca de la care deprinde rugăciunea minţii: „Doamne Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, rugăciune pe care continuă să o exerseze încă înainte de intra în monahism.

Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 01 aprilie anul 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu din localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov.

După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”.

La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, Părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai anul 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 Părintele Teofil Părăian este hirotesit protesinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.

Din anul 1992 Părintele Arhimandrit Teofil Părăian a început să răspundă invitaţilor din ţară şi participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, un om care şi-a propus să înmulţească bucuria şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al Părintelui Teofil de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ. Căci echilibrul moral al preotului-duhovnic nu trebuie să se clatine nici în faţa laudelor nici în faţa criticilor nemeritate pe care le primeşte de la credincioşii şi, mai cu seamă, de la colegii săi (cap. 27, p. 159). Scopul predicii nu este asemenea discursului electoral al politicianului populist, acela de a-şi atrage simpatia şi voturile ascultătorilor.

Prin sinceritatea, prin cultura sa duhovnicească, prin trăire dar mai ales printr-o neclintită voinţă în Mântuitorul Iisus Hristos, căci a voi şi a face în Domnul Iisus Hristos au fost două daruri, îndelung lucrate şi cultivate de către Părintele Teofil Părăian. Şi acest lucru pentru că păstorul spiritual, ca să poată să-l ajute esenţial pe fiul său duhovnicesc şi să-şi împlinească misiunea sa ultimă trebuie să dispună de calităţi religioase, morale şi raţionale eminente, dăruit prin asceză slujirii lui[4]{C}.

Reprezentarea Domnului de către preot sau păstor în timpul exerciţiului slujirii sale aduce ca rezultat asumarea din partea lui a responsabilităţilor celor mai mari, ce impun mobilizarea tuturor puterilor şi a capacităţilor lui pentru realizarea deplinătăţii virtuţilor, prin urmarea lui Iisus Hristos „după măsura întrupării”[5]{C}. Astfel, preotul ar putea să devină „modelul credincioşilor” şi „Evanghelie vie”, propovăduind prin personalitatea lui[6]{C} caracterul izbăvitor şi mântuitor al vieţii în Iisus Hristos şi oferindu-se pe sine însuşi ca dovadă şi chezăşie că poruncile lui Iisus Hristos se pot înfăptui, împlini şi desăvârşi cu adevărat[7]{C}.

Într-o altă ordine de idei, Părintele Arhimandrit Teofil Părăian a primit cu multă dragoste pe foarte mulţi tineri la sfat, încurajându-i şi ajutându-i pe mulţi dintre studenţii teologi să se pregătească pentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe în anii grei ai dictaturii comuniste.

A fost în acelaşi timp un bun păstrător al Tradiţiei şi un păstor receptiv la noile probleme apărute în societate. Era elegant şi ordonat, ospitalier şi erudit. Un preot distins al cultului ortodox şi un om al culturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporului român.

Ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Teofil Părăian a fost un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc că avem tendinţa, capcana ori ispita de a-i uita foarte repede pe aceşti oameni, sporiţi duhovniceşte şi îmbunătăţiţi din punct de vedere moral, pe aceste personalităţi ale culturii şi spiritualităţii noastre, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate câte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă, cu toate că ar trebui să ne aducem aminte „de mai marii noştri”!...

Alături de mentorii şi părinţii săi duhovniceşti: Arsenie Boca, Serafim Popescu, Veniamin şi Timotei Tohăneanu ori mitropoliţii: Nicolae Bălan, Nicolae Colan, Nicolae Mladin şi Antonie Plămădeală, Avva Teofil a fost darul lui Dumnezeu, om al bucuriei, bătrân frumos, duhovnic odihnitor de oameni, echilibrat, realist, cu zâmbetul mereu pe chip, Părintele Teofil Părăian a fost un om împlinit, un om fericit. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, Părintele Arhimandrit Teofil Părăian şi-a întemeiat viaţă pe credinţă şi cultură.

Totodată, Părintele Teofil Părăian a fost şi rămâne un reper luminos şi sigur, o persoană care a întrupat concret bucuria şi certitudinea credinţei, un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin iubire. A fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi la viaţa duhovnicească în Iisus Hristos şi în Biserică prin predicile, conferinţele sau îndrumările sfinţiei sale. A plecat din această viaţă cu nădejdea că Domnul nostru Iisus Hristos îl va primii în Împărăţia Sa alături de Maica Domnului şi de toţi sfinţii, pentru că toată viaţa şi-a închinat-o slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Prin mutarea sa la cele veşnice, Părintele Teofil Părăian ne lasă aici o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în cuvintele sfinţiei sale, în cărţile, în înregistrările cu predicile, conferinţele sau interviurile realizate în ultimii 20 de ani în toată ţara.

Am vorbit, acum şi aici, despre acest mare Părinte al Ortodoxiei noastre, pe care noi nu-l numim sfânt, căci ne temem de asta.

Dar pentru noi aceste persoane ori personalităţi duhovniceşti au fost ca nişte sfinţi. Aşa i-am simţit, aşa i-am perceput. Fiindcă i-am văzut împlinind sub ochii noştri Evanghelia, pentru că ne-au învăţat creştinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniţi, au pătimit ei ca să ia mângăiere cei întristaţi, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalţi.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii pe Părintele Teofil Părăian - cel care a ajuns acum alături de marii săi îndrumători, slujitori şi înaintaşi, iar pentru rugăciunile lui să ne miluiască şi să ne mântuiască şi pe noi toţi. Amin!…

Acum, în încheiere voi susţine că eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Teofil Părăian – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii noastre monahale româneşti, autentice şi mărturisitoare din aceste răzvrătite vremuri, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!...

Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!...

Aşadar, cei alungaţi din turnurile babilonice pot bate la porţile cetăţii noului Ierusalim – cel bisericesc şi ceresc ce „nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o, făclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23).

Această personalitate duhovnicească şi binecuvântată, cu alte cuvinte, este una de referinţă în cadrul Bisericii şi spiritualităţii noastre autentice, care ar trebui să fie cunoscută, recunoscută şi apreciată pentru totdeauna, de către toţi cei ce cred că „Biserica este cetatea pe care nici porţile iadului nu o vor birui”!...

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!

Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă,

Dr. Stelian Gomboş

[1]{C} I Cor. 15, 33

[2]{C} Os. 7, 9

[3]{C} Κωνσταντίνος Μουρατίδης, Ποιμαντικαί αρχαί και μέθοδοι εν τη ασκητική διδασκαλία του Μ. Βασιλείου, p. 109.

[4]{C} Sf. Vasile cel Mare, Regulile vieţii monahale 22, PG 13, 1409 a.

[5]{C} Extensiunea termenilor, 43, PG 31, 1028 b c.

[6]{C} Χρυσόστομος Γιαλούρης, Εισήγηση στο Β’ Ιερατικό Συνέδριο των κληρικών, Αθήνα, 1961, p. 33.

[7]{C} Cf. Extensiunea termenilor, 43, PG 31, 1028 b.

BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Dragi tineri, aveţi nevoie de Hristos şi de Biserică! - Părintele Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada

- Preacuvioase Părinte Arhimandrit Teofan Mada, ne aflăm acum în anul jubiliar consacrat de către conducerea (Sfântul Sinod) Bisericii Ortodoxe Române Educaţiei Tineretului Creştin Ortodox. Dacă aţi fi rugat sau provocat de către ei, cum le-aţi argumenta tinerilor motivul sau raţiunea pentru care Biserica noastră a hotărât şi, prin urmare, le-a dedicat acest an – 2016 educaţiei morale şi formării lor spirituale?

- Perioada tinereții este una care îmbogățește adânca bogăție afectivă prezentă în inimile voastre, dorința profundă a unei iubiri adevărate, frumoase și mari.

Câtă tărie există în această capacitate de a iubi și de a fi iubiți! Nu permiteți ca această valoare prețioasă să fie falsificată sau desfigurată.

Acest lucru se întâmplă atunci când în relațiile noastre intră instrumentalizarea aproapelui pentru propriile scopuri subiectivist - egoiste, uneori ca simplu obiect de plăcere.

Inima rămâne rănită și tristă ca urmare a acestor experiențe negative…

În Iisus Hristos, dragi tineri, se află împlinirea deplină a aspirațiilor voastre de bunătate și fericire.

Numai Iisus Hristos poate împlini așteptările voastre de atâtea ori dezamăgite de falsele promisiuni lumești.

Iisus Hristos este frumusețea care atât de mult vă atrage, Iisus Hristos este cel care vă citește în inimă aspirațiile cele mai adevărate pe care alții ar vrea să le stingă.

Iisus Hristos este cel care trezește în voi dorința de a face din viața voastră ceva nobil, pentru că ați fost făcuți nu pentru comoditate, ci pentru măreție.

- Adresându-vă, deci, lor, direct şi personal, cu un cuvânt duhovnicesc şi sfat pastoral, practic ce le-aţi transmite, în contextul vremurilor şi a lumii în care trăim?

- Să nu vă fie frică de o iubire adevărată, ceea ce ne învață Iisus Hristos și ceea ce sfântul apostol Pavel a descris în Epistola către I Corinteni (13,4-8).

Și voi sunteți chemați să vorbiți despre Iisus Hristos celor de vârsta voastră, nu numai în cadrul comunității parohiale, ci mai ales în societate.

Aceasta este o angajare rezervată și vouă, pentru că voi cu curajul, entuziasmul, spontaneitatea și ușurința de socializare puteți ajunge mai ușor la mintea și la inima celor de vârsta voastră.

Mulți tineri au o imensă nevoie de cineva care să le spună că Iisus Hristos ne cunoaște, ne iubește, ne iartă și împărtășește dificultățile noastre și ne susține cu harul Său atotmilostiv...

Vă dau un sfat: Evanghelia pe care o ascultați în Sfânta Liturghie, recitiți-o personal, în taină, și aplicați-o fiecare personal cu iubirea lui Iisus Hristos, primit în sfânta Împărtășanie.

Domnul vă cheamă pe fiecare dintre voi să lucreze după darul său acolo unde se afă, vă cheamă să fiți prezențe bucuroase în Biserica Sa, gata să comunicați prietenilor voștri ceea ce El v-a comunicat, în special iubirea...

- Dacă ar fi să vorbim puţin despre mişcarea/viţuirea tinerilor contemporani între libertate şi libertinaj, cum aţi încerca să-i diagnosticaţi şi, chiar să şi reuşiţi, să-i vindecaţi, scoţându-i din această ipostază ori stare?

- Viața noastră este făcută din timp și timpul este dar al lui Dumnezeu, de aceea trebuie folosit pentru fapte bune și folositoare. Printre multele lucruri care trebuie făcute în viața zilnică, una dintre priorități ar trebui să fie aceea de a ne aminti de Iisus Hristos, Domnul nostru, care ne iubește, care ne însoțește personal în devenirea noastră. Tocmai pentru că Dumnezeu ne-a creat după chipul Său, am primit de la El și acel mare dar care este libertatea.

Însă dacă nu este exercitată bine, responsabil, libertatea ne poate conduce departe de Dumnezeu, poate să ne facă să pierdem demnitatea cu care El ne-a îmbrăcat. Când nu este plăsmuită de duhul Evangheliei, libertatea se poate transforma în sclavie: sclavia păcatului…

Dragi tineri și tinere, nu folosiți rău libertatea voastră! Nu irosiți marea demnitate de fii ai lui Dumnezeu care v-a fost dăruită!

Dacă îl veți urma pe Iisus Hristos și Evanghelia Sa, libertatea voastră va înflori și va aduce roade bune și îmbelșugate! Veți găsi bucuria autentică, pentru că Iisus Hristos ne vrea persoane pe deplin fericite și împlinite.

Numai aderând la adevărul lui Dumnezeu putem să facem binele și să fim lumină a lumii și sare a pământului!

- Iată, am reuşit să realizăm acest interviu/dialog spiritual – duhovnicesc în jurul zilei de 1 Iunie – Ziua Internaţioanlă a Copilului. Despre ei ce ne-aţi putea spune?

- Copiii sunt bucuria familiei, a comunității bisericeşti, parohiale, a neamului/poporului și a societății în care trăim.

Copiii sunt un dar, ce trebuie iubit. Fiecare copil este unic, irepetabil și, în același timp, este în mod inconfundabil legat de rădăcinile sale.

Atunci când copiii sunt primiți, iubiți, ocrotiți, familia este sănătoasă, societatea se îmbunătățește, lumea este mai frumoasă.

Vocația naturală a familiei este de a-i educa pe copii, pentru ca să crească în responsabilitate față de sine și față de alții.

Cea mai frumoasă moștenire pe care părinții o pot lăsa copiilor este credința în Iisus Hristos.

Noi trebuie să fim transmițători și mărturisitori ai credinței. Gândiți-vă la acest imperativ major, gândiți-vă mereu cum să transmiteți copiilor credința.

- Preacuvioase Părinte Vicar, potrivit opiniei dumneavoastră, ce credeţi că mai înţeleg tinerii de astăzi atunci când vine vorba de sentimentul iubirii şi al dragostei?...

- Astăzi trăim, din păcate, într-un context cultural care nu favorizează raporturile umane profunde şi dezinteresate, ci, dimpotrivă, induce deseori la închiderea în sine, la individualism, la a lăsa să prevaleze egoismul care este în om.

Dar inima omului este prin natura sa sensibilă la iubirea adevărată la care nu este ușor să ajungem, după cum nu este uşor să facem din viaţa noastră ceva frumos şi măreţ, este provocator, dar cu Iisus Hristos totul este cu putință.

Iubirea lui Iisus Hristos faţă de noi este o realitate esențială pentru viaţă, iar prin ea cunoaștem cine este Dumnezeu şi cine suntem noi.

Prin iubire cunoaștem cine este și cum este Dumnezeu: Dumnezeu este iubire, există ca iubire și se cunoaște ca iubire.

Iubirea este un cuvânt primordial, expresie a realităţii primordiale, ce nu se poate aborda simplu, astfel încât cuvântul iubire trebuie reluat, purificat şi readus la strălucirea sa originară, pentru ca să poată lumina viaţa umană şi să o ducă pe calea cea autentică.

Iubirea este o realitate complexă, dar care cuprinde totalitatea existenţei, în toate dimensiunile sale. Nu ar putea să fie altfel, deoarece ea promite ceva măreț și desăvârșit, iar conținutul ei este peren, iubirea vizează veșnicia.

- Preacuvioase Părinte Profesor, putem vorbi astăzi despre o primenire/purificare a tinerilor, în şi prin Iisus Hristos, în Biserică. Care consideraţi dumneavoastră că ar fi metodele cele mai adecvate/potrivite?

- Pedagogia eclezială orientează viața noastră, ne dă învățături pentru a merge bine, pentru a ne împlini ca persoane.

De exemplu, Pedagogia biblică, scripturistică, a celor zece porunci ne indică un drum care trebuie parcurs pentru a ne maturiza, pentru a avea niște puncte precise în modul nostru de a ne comporta față de Dumnezeu, față de noi înșine și față de ceilalți, exact ceea ce ne învață o mamă pentru a trăi bine.

Pedagogia eclezială ne invită să nu ne facem idoli materiali care apoi ne fac sclavi, să ne amintim de Dumnezeu, să avem respect față de părinți, să fim cinstiți, să îl respectăm pe celălalt.

Pedagogia eclezială ne învită să vedem și să considerăm poruncile lui Dumnezeu ca și cum ar fi cuvintele, învățăturile pe care le dă mama pentru a merge bine în viață.

O mamă nu învață niciodată ceea ce este rău, vrea numai binele copiilor, și tocmai așa face Biserica.

Biserica este o mamă milostivă, care înțelege, care încearcă mereu să ajute, să încurajeze chiar și în fața copiilor săi care au greșit și care greșesc; nu închide niciodată ușile casei, nu judecă, ci oferă iertarea lui Dumnezeu, oferă iubirea sa care îi invită la reluarea drumului chiar și pe acei copii ai ei care au uneori mari probleme.

Bisericii nu îi este frică să intre în această noapte a noastră când suntem în întunericul sufletului și al conștiinței, pentru a ne da nădejde mântuitoare.

Pentru că Biserica este mamă sau o îmbrățișare de mamă!...

Părinţii Bisericii au subliniat particularitatea cunoaşterii hristocentrice, drept o cunoaştere în şi prin iubire, adică o cunoaştere a iubirii între cel care cunoaşte şi cel care este cunoscut.

În iubire şi prin iubire cineva poate să descopere calea Adevărului şi a cunoaşterii adevărate.

În această cunoaştere iubirea se prezintă realmente ca fiind legătura desăvârşirii.

De asemenea, această caracterizare a iubirii, ca legătura desăvârşirii, se referă şi la plinătatea cunoaşterii prin iubire, în care cunoaşterea se transformă într-un eveniment sau fapt deschis şi participabil.

În acest mod, cunoaşterea devine o realitate dinamică, deschisă şi relaţională, şi nu un proces închis, numai spre sine sau unul exterior omului. Desigur, ea nu este nici strict umană şi nici în exclusivitate divină, ci este realitate divino - umană.

Sf. Ioan Evanghelistul formulează principiul cunoaşterii creştine: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (In. 17,3).

Această frază arată că esenţa cunoaşterii este un fapt duhovnicesc, relaţional divino - uman, ce se identifică cu viaţa şi afirmă viaţa, pentru a se uni ambele cu iubirea lui Dumnezeu, în Iisus Hristos.

Caracteristica fundamentală a cunoaşterii neo - testamentare este coincidenţa dintre cunoştinţă şi iubire.

- Credeţi cumva că tinerilor de astăzi le lipseşte sau le-a scăzut gândirea pozitivă, optimismul, încrederea, speranţa în sau de viaţă?

- Trecem printr-o perioadă istorică foarte specială: progresul tehnic ne-a oferit posibilităţi inedite de interacţiune între oameni şi între populaţii, însă globalizarea acestor relaţii va fi pozitivă şi va face să crească lumea în umanitate numai dacă va fi întemeiată nu pe materialism ci pe iubire, singura realitate capabilă să umple inima fiecăruia şi să unească persoanele.

Dumnezeu este iubire. Omul care-l uită pe Dumnezeu este fără nădejde şi devine incapabil să-l iubească pe semenul său.

Pentru aceasta este o nevoie să se dea mărturie despre prezenţa lui Dumnezeu pentru ca fiecare s-o poată experimenta: pentru mântuirea omenirii şi mântuirea fiecăruia dintre noi.

- În altă ordine de idei, Precuvioase Părinte Teofan, putem vorbi, acum, de un sentiment accentuat/pronunţat al dezoientării/debusolării instaurat în vieţile, sufletele şi inimile lor?...

- Astăzi nu puţini tineri se îndoiesc profund că viaţa este un bine şi nu văd claritate în drumul lor. Mai în general, în faţa dificultăţilor din lumea contemporană mulţi se întreabă: eu ce pot să fac?

Lumina credinţei luminează acest întuneric, ne face să înţelegem că orice existenţă are o valoare inestimabilă, pentru că este rod al iubirii lui Dumnezeu.

El îl iubeşte şi pe cel care s-a îndepărtat de El sau l-a uitat: are răbdare şi aşteaptă; ba chiar l-a dăruit pe Fiul său, mort şi înviat, pentru a ne elibera desăvârșit de rău.

Şi Iisus Hristos i-a trimis pe ucenicii săi pentru a duce la toate popoarele această veste bucuroasă de mântuire sfântă şi de viaţă nouă.

- Preacuvioase Părinte, cum v-aţi adresa, sau, atunci când aţi avut fericitul prilej şi binecuvântata ocazie, cum v-aţi adresat tinerilor dacă ar trebui sau ar fi să le vorbiţi despre credinţă ca virtute şi Biserică drept comuniune/comunitate, realitate sau entitate eclezială?

- Dragi tineri, pentru a rămâne tari în mărturisirea credinţei creştine acolo unde sunteţi, aveţi nevoie de Biserică. Nimeni nu poate fi creștin sau mărturisitor al Evangheliei de unul singur.

Aşadar, noi oferim identitatea sau mărturia noastră mereu ca membri ai comunităţii creştine şi vocația noastră este făcută rodnică de comuniunea pe care o trăim în Biserică: din unitatea şi din iubirea pe care o avem unii faţă de alţii ne vor recunoaşte ceilalți ca ucenici ai lui Iisus Hristos.

- Acum, în încheierea acestui dialog ziditor, ce cuvânt folositor aţi dori să le adresaţi lor, tinerilor noştri contemporani?

- Biserica se îndreaptă spre voi: pentru voi, tinerilor, mai ales pentru voi ea a aprins continuu în istorie o lumină, aceea care luminează prezentul și viitorul, viitorul vostru profesional, social și familial.

Biserica este doritoare ca comunitatea pe care voi vă pregătiţi s-o construiţi printr-o cultură a relației responsabile să respecte demnitatea, libertatea, dreptul persoanelor: şi aceste persoane sunteţi voi.

Biserica are încredere că voi veţi găsi o astfel de tărie şi o astfel de bucurie încât voi nu veţi fi tentaţi să cedaţi seducţiei filosofiilor egoismului şi plăcerii, sau celor ale disperării şi nihilismului; şi că în faţa ateismului voi veţi ştii să afirmaţi credinţa voastră în viaţă, care dă un sens adevărat vieţii: certitudinea existenţei unui Dumnezeu iubitor...

- Preacuvioase Părinte Teofan Mada, vă mulţumesc foarte mult pentru tot, dorindu-vă să vă ajute Dumnezeu, în continuare, în tot lucrul cel bun! Amin!...

- Doamne ajută!...

Interviu realizat de Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/

RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA COPIILOR - Agenda programelor de educație sexuală

Pentru a vă readuce în atenție subiectul „educației sexuale”, vă propunem doar câteva articole recente:

Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Despre omul de azi din Biserică, între Hristos, existenţialism şi secularizare… - Dr. Stelian Gomboş

Lumea aceasta, cosmosul întreg este creaţia binecuvântată a lui Dumnezeu – Tatăl, care a fost răscumpărată de Dumnezeu – Fiul şi sfinţită de către Dumnezeu – Duhul Sfânt şi deci, este „casa Tatălui”, „casa părintească”. Aşa a fost creată ea dintru început, având această destinaţie: a comuniunii şi sfinţirii însă noi, oamenii ulterior, am schimbat şi transformat această casă a binecuvântării, îndemnaţi fiind de vrăşmaşul – diavol, într-o peşteră de tâlhari (Mat. 21, 13; Luc. 19, 46), în care cel rău a devenit puternic, „omul cel puternic”, căpetenia celor nelegiuiţi, a tâlharilor (Mat. 12, 29). Cu toate acestea, Dumnezeu, ca Părinte şi Tată al oamenilor, nu a părăsit lumea, ci în virtutea dragostei proniatoare, şi-a trimis Fiul, pe Iisus Hristos Dumnezeul – Om şi Mântuitorul care a intrat în „peştera tâlharilor”, „în casa omului puternic”, adică a satanei, şi a acceptat moartea pe Cruce, legându-l în acest mod, pe omul cel puternic al zilei, şi deposedându-l de bunuri (Mat. 12, 29) şi, prin moartea pe Cruce, „l-a învins pe cel care deţine împărăţia morţii”, pe diavol (Evrei 2, 14).

În momentul în care Domnul nostru Iisus Hristos l-a biruit pe diavol şi era răstignit pe Cruce – dovada acestei victorii era deja cuvântul Său adresat tâlharului ajuns la starea şi la măsura pocăinţei: „Adevărat îţi grăiesc ţie, căci astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luc. 23, 43) – moment în care, de-a dreapta şi de-a stânga erau răstigniţi doi tâlhari. Amândoi erau răufăcători şi ambii erau răstigniţi pe cruce ca tâlhari primejdioşi. Concret vorbind, nu era nici o deosebire între ei. Totuşi, unul dintre ei îl acuză şi îl învinovăţeşte pe Dumnezeul răstignit împreună cu ei, dar celălalt îl recunoaşte şi îl mărturiseşte: „Unul dintre tâlharii supuşi chinului Crucii Te acuză, în timp ce al doilea Te recunoaşte ca Dumnezeu”, spune Sfântul Andrei Criteanul în Marele Canon. Crucea lui Hristos a fost în acel moment judecata lumii întregi, în persoana celor doi tâlhari: „Acum este judecata lumii” (Ioan 12, 31). În acel loc şi în acea vreme, lângă Crucea lui Hristos a fost judecată întreaga umanitate, toţi oamenii, în persoana celor doi tâlhari. Nu este, deloc, o exagerare sau o inovaţie ci o constatare căci noi suntem cu adevărat cei doi tâlhari, noi toţi, şi aceasta este realitatea noastră. Fiecare dintre noi se află de-a dreapta sau de-a stânga lui Hristos. Fiecare dintre noi se află fie în postura tâlharului care se mărturiseşte şi se pocăieşte fie în cea a tâlharului necredincios şi blasfemiator. Noi suntem cu toţii păcătoşi „căci cel zice că păcat nu are, acela mincinos este”, şi avem fiecare crucea noastră, stăpâniţi fiind de păcat şi de moarte. În această privinţă ne asemănăm între noi fiind aceeaşi, cu toţii. Diferenţa dintre cei doi tâlhari este una fundamentală dar nu constă în faptul că unul dintre ei era mai puţin răufăcător decât celălalt, ci pentru faptul că, iată, cu toate că a fost răufăcător, chiar acolo pe cruce era om, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu; a rămas om, în pofida nelegiuirilor şi a păcatelor sale şi, din acest motiv, L-a mărturisit pe Dumnezeu şi L-a rugat: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în Împărăţia Cerurilor” (Luc. 23, 42) – lucru pe care trebuie să-l facem şi noi în momentul recunoaşterii păcatului când, în duhul pocăinţei aflându-ne, suntem chemaţi să-I cerem lui Dumnezeu să fie milostiv nouă, păcătoşilor!... Celălalt tâlhar, care L-a acuzat pe Iisus Hristos – tocmai în momentul în care Acesta, ca Dumnezeu – Om era răstignit „pentru noi şi pentru a noastră mântuire” – acesta nu era doar un acuzator al lui Dumnezeu, dar şi un învinuitor al omului luat drept creaţia divină, pentru că el învinuieşte şi blasfemiază în acesta omul ca şi chip al lui Dumnezeu.

Altfel spus, el făcea lucrarea diavolului – blasfemiatorul şi profanatorul: îl blasfemia pe Dumnezeu în preajma oamenilor şi invers, adică pe oameni în preajma lui Dumnezeu. În acea clipă, Crucea lui Hristos a fost totodată judecata şi mântuirea pentru cei doi tâlhari şi, în persoana lor, pentru întreaga umanitate. „În mijlocul celor doi tâlhari se găsea Crucea Ta, o Hristoase, drept criteriu al dreptăţii; unul dintre cei doi tâlhari coboară în iad prin greutatea blasfemiei sale, celălalt fiind iertat de păcatele sale şi înălţat spre cunoaşterea teologiei”[1]

În aceste clipe, dintre aceşti doi oameni ce se aflau în aceeaşi situaţie cu acelaşi verdict, avem unul care îl mărturiseşte pe Dumnezeu şi îşi dobândeşte mântuirea ca om (este ceea ce înseamnă teologia în sensul deplin şi autentic al cuvântului), şi un altul care îl acuză şi îl blasfemiază pe Dumnezeu (iată o latură şi o consecinţă a secularizării) şi, prin aceasta, îşi tăgăduieşte mântuirea ca om (pentru că, fără Iisus Hristos, nu există nici om în adevăratul sens al cuvântului, nici mântuire – ieşind aici în evidenţă, aspectul soteriologic şi eshatologic al vieţii persoanei). Potrivit acestui principiu putem zice că istoria întreagă a umanităţii, şi a fiecăruia dintre noi, este deja anticipată, judecată şi manifestată, mai puţin prin faptele noastre personale, cât mai degrabă prin Crucea şi atitudinea noastră faţă de Iisus Hristos cel răstignit şi înviat[2]. Din acest motiv, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că în taina Crucii şi a Învierii este ascuns „destinul” (vocaţia) lumii şi a oamenilor[3].

În profunzimea sa, istoria umanităţii şi a fiecărei persoane este un fel de „apocalipsă”, de „judecată”, o revelaţie şi o manifestare a faptului că se duce o luptă permanentă în jurul problemei lui Iisus Hristos, în jurul adevăratului Dumnezeu. În faptele şi evenimentele cotidiene ale vieţii umanităţii şi a fiecăruia dintre noi se îndeplineşte şi se hotăreşte „destinul” final al oamenilor, după principiul atitudinii lor faţă de Dumnezeu – Omul Iisus Hristos. Începând cu cei doi oameni supuşi păcatului şi delaţiunii morale, lângă Crucea lui Iisus Hristos se petrece şi se consumă toată istoria şi întreg „destinul ori soarta” oamenilor fiecărei epoci şi, în consecinţă, sunt judecate faptele noastre „de acelaşi judecător” (Luc. 23, 40) acum, precum şi la a doua Sa venire. Cu alte cuvinte, existenţa fiecărei persoane, fiinţa, menirea şi istoria sa, în orice situaţie sau atitudine, este judecată în faţa lui Iisus Hristos, a prezenţei Domnului, în Iisus Hristos, adică este judecată pe temelia cea veşnică a lui Hristos şi a atitudinii faţă de El!...

În momentul în care noi nu mai cugetăm la aceste adevăruri şi realităţi existenţiale ajungem la secularizarea contemporană, în cadrul căreia „omul de astăzi nu se mai gândeşte la îndumnezeire şi este arareori preocupat de propria lui „sfinţire”.

Aceştia sunt termeni ce au dispărut din fondul principal de cuvinte al limbii române.” Iată secularizarea care a dus la situaţia (de-a dreptul disperată) în care până şi „Statul depune eforturi pentru o oarecare „umanizare” a societăţii, adică pentru instaurarea în societate a unei armonii care să permită convieţuirea paşnică între indivizi. S-a coborât astfel foarte mult ştacheta, s-au coborât exigenţele.

Dacă societatea Evului mediu avea drept ideal social sfinţirea oamenilor, lumea de azi se mulţumeşte cu „umanizarea” lor. Trăim într-o lume descreştinată, care a abandonat treptat, treptat, valorile creştine. S-au mai bine zis, trăim într-o generaţie de oameni care niciodată nu le-a cunoscut şi acceptat deplin conştient. Oamenii nu sunt descreştinaţi, pentru că, poate, n-au fost niciodată creştini. Lumea de azi trebuie mai întâi reîncreştinată, reataşată de valorile creştine, şi sensibilizată la valorile rafinate ale ortodoxiei...”[4]

În altă ordine de idei, secularizarea manifestă o relativizare a valorilor comunitarului prin accentuarea rolului pe care individul – nu persoana – îl are în masa din care se constituie societatea, de unde şi caracterul mult mai evaziv al răspunderilor întemeiate pe datul de chip al lui Dumnezeu, pe libertate şi conştiinţă. „Paradoxal, deşi se urmăreşte prin structurile de stat şi prin cele suprastatale împlinirea unui număr foarte mare de responsabilităţi ale omului modern – un revers al „drepturilor omului” – acestea nu privesc decât raporturile juridice pe care el le-a primit ori şi le-a asumat, nicidecum pe cele morale sau ontologice.

Omul îşi pierde sensul vertical al referinţelor sale şi se rezumă în primul rând la cele de pe orizontală, puse la dispoziţie de către semen ori instituţii, ambele prin intermediul societăţii, ale cărei amprente sunt tot mai necreştine...”[5]

Aşadar „postmodernitatea şi, împreună cu ea, secularizarea, îi solicită creştinului o conştiinţă aparte prin lucrarea căreia se afirmă accentuarea lucrării responsabilităţilor, de la modul în care sunt receptate până la îndeplinirea de care este nevoie să se bucure, căci numai conştiinţa răspunderii întăreşte raportul persoanei cu aproapele şi cu Dumnezeu, înlăturând individualismul accentuat şi ruperea de relaţie.”[6]

În consecinţă, responsabilizarea acţiunilor personale, instituţionale şi comunitare la nivelul persoanei, a familiei, a poporului dreptcredincios şi – în final – a eclesiei, este o cerinţă a situaţiei, a locului şi a momentului, deoarece Ortodoxia are de oferit răspunsuri prompte şi concrete la stările de fapt ale secularizării, în misiunea ei configurându-se oferirea spre lume a mărturiei despre spiritul specific ce a făcut-o să reziste vie, activă şi dinamică timp de două mii de ani şi să fie alături de poporul binecredincios în toate situaţiile şi împrejurările, concretizându-se în: puterea înnoitoare a Tradiţiei, actualitatea gândirii patristice, dinamica bogăţiei spirituale a credinţei, înduhovnicirea omului şi a creaţiei, înaintea lui Dumnezeu.[7]

Atitudinea teologică, ce constă într-o formă de manifesttare concretă a mărturiei pe care Biserica lui Iisus Hristos i-o dăruieşte lumii, referitor tocmai la realităţile acesteia, trebuie să meargă de la sesizarea pericolului până la rezolvări concrete, pe care să le propună ca acte indispensabile ale dimensiunii duhovniceşti recunoscută şi devenită ţintă şi scop a persoanei şi a comunităţii. Biserica, formată din mireni şi clerici, are o misiune extrem de dificilă, iar postulatele imaginii de ansamblu a realităţii sunt în măsură să o mobilizeze şi să o capaciteze la acţiune, căci „dacă Biserica Ortodoxă se va mulţumi cu o prezenţă şi cu o mărturie convenţională în lume, nu va răspunde provocării contemporane cu duhul universal al lui Iisus Hristos şi al Apostolilor, îl va lăsa pe omul contemporan neajutorat şi va sucomba din cauza omogenizării promovate prin globalizare. Dacă, dimpotrivă, va avea curajul să promoveze în mod autocritic şi cu pocăinţă, atât la nivel individual cât şi la nivel comunitar, duhul tradiţiei sale, va putea să ofere adevărul universalităţii sale ca replică la himera globalizării.”[8]

Noi trebuie să luăm aminte la faptul că existenţialismul contemporan trăieşte această sărăcie şi această goliciune a omului adică pierderea înţelesului omului ca şi chip al lui Dumnezeu. Că fiecare existenţialist este conştient sau nu, acest lucru depinde de fiecare persoană în parte, de modul în care mărturiseşte şi trăieşte fiecare, după cum fiecare rămâne sau nu om, după chipul lui Dumnezeu care trebuie să ducă la asemănarea cu El.

În orice caz, conştientizarea sărăciei noastre şi a acestei nenorociri şi mizerii sufleteşti va duce la pocăinţă, iar întoarcerea la „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” este posibilă doar pentru că în om există dinainte caracteristicile chipului dumnezeiesc şi aceste caracteristici nu înseamnă doar un „proiect” ci însăşi forţa, capacitatea, posibilitatea şi aspiraţia date de Dumnezeu pentru existenţa şi viaţa autentică a omului întru Dumnezeu.

Aşadar, în Biserica lui Iisus Hristos, omul redevine el însuşi, revine la el însuşi, la fraţii săi, ceilalţi oameni, îşi găseşte natura, fiinţa sa, existenţa şi viaţa autentice, ipostaza sa veridică, relaţia sa adevărată şi comuniunea cu Dumnezeu, cu el însuşi şi cu semenii săi. „Ceilalţi” pentru om, în Biserica Slavei şi a bucuriei în Iisus Hristos, nu sunt „infernul”, ci bucuria, dragostea şi pradisul său, dar şi viaţa sa, după cum mărturiseşte Avva Apollo în „Patericul Egiptean”: „Ţi-ai văzut fratele – L-ai văzut pe Dumnezeul tău”, iar Sfântul Simeon Noul Teolog adaugă: „Toţi credincioşii trebuie să fie consideraţi de către noi ca o singură fiinţă: trebuie să ne gândim că în fiecare dintre ei locuieşte Hristos şi astfel, din iubire pentru El, noi trebuie să fim pregătiţi să ne dăm viaţa în modul voluntar”[9].

Ca atare, sfinţii lui Dumnezeu în Biserca Ortodoxă (exemple autentice sau pilde vii şi demne de urmat în tot ceasul şi în tot locul), manifestă şi arată de-a lungul veacurilor, ca şi astăzi de altfel, personalitatea Domnului nostru Iisus Hristos Însuşi, în lume, una a comuniunii în dragoste frăţească, chiar dacă ea este una contaminată de secularizare. Şi aceasta, pentru că în sfinţi şi prin sfinţi, ca şi chipuri vii ale Chipului lui Dumnezeu – Hristos Domnul – Care este arhetipul omului, se vădeşte adevărata menire şi vocaţie a omului. Când păgânul Autolicus i-a cerut Sfântului Teofil al Antiohiei spunând: „Arată-mi pe Dumnezeul tău”, Sfântul i-a răspuns: „Arată-mi pe omul tău şi-ţi voi arăta pe Dumnezeul meu”.

În fiecare epocă, oamenii lui Iisus Hristos, ca fii risipitori sau tâlhari recunoscători, chiar dacă au cunoscut căderea şi slăbiciunea păcatului, a corupţiei şi a morţii naturii noastre umane plină de neputinţe, n-au încercat (şi chiar dacă au făcut-o, au regretat ulterior) să prezinte în faţa lui Dumnezeu „auto-justificarea” ori „auto-îndreptăţirea lor” lor sau „dreptul” ori „libertatea” lor.

Însă mulţi alţi oameni, mai cu seamă din ziua de azi, trăiesc în mod tragic şi amar propria lor cădere, din pricina „invaziei concepţiilor şi a dorinţelor pătrunse de iubirea pentru păcat” pe care-l şi justifică, conform cuvintelor Sfântului Maxim Mărturisitorul, care spune că „ei transformă slăbiciunile naturii umane în materie pentru răutate”[10], motiv pentru care „nu se îndreptăţesc” nici nu se mântuiesc, ci „se condamnă pe ei înşişi” (Tim. 3, 11).

Adevăraţii creştini – cei care nu sunt stăpâniţi de duhul secularizării lumii acesteia, afectate de relativizare şi desacralizare, adică autenticii purtători de Dumnezeu ştiau dintotdeauna, şi ştiu şi astăzi, că singura lor îndreptăţire, singura lor salvare şi nădejde de mântuire, precum şi viaţa lor veşnică, este deci, adevărata lor libertate şi adevăratul Om, Care din iubire pentru oameni (Ioan 3, 16-17) „i-a luat asupra Lui şi i-a enipostaziat în El”[11], în Trupul Său teandric care este Biserica.

Una dintre condiţiile cele mai importante pentru ca Biserica Ortodoxă să desfăşoare o misiune eficace pentru timpul şi contextul secularizării este aceea de a fi ea însăşi!...

Tocmai încercările de mişcare a terenului pe care ea se fundamentează, de subminare a autorităţii sale, dar mai ales, neperceperea fenomenului secularizator ca fiind un pericol iminent al lui „acum şi aici” , propriile noastre interogări lipsite de sens, totodată atenţia deturnată de la adevăratele pericole către aspectele mărunte, superficiale şi insignifiante ale formei, de asemenea şi altele ca acestea, sunt capabile să creeze disproporţia între pericolul real şi fondul bine conturat al credinţei, altminteri în stare şi în măsură – prin forţa prezenţei şi a mărturiei duhului creştin în lume (cel scripturistic, patristic şi filocalic) – să facă faţă unei asemenea încercări sau provocări. „Păstrarea identităţii misiunii pe care Ortodoxia o desfăşoară prin credincioşii ei reprezintă identificarea fiecăruia dintre aceştia cu însăşi trăirea creştină autentică, cea care dă viaţă şi forţă duhovnicească pentru împlinirea interioară, dar şi pentru mărturia exterioară a adevărului privind frumuseţea şi unicitatea trăirii în şi cu Iisus Hristos.”[12]

Prin urmare „după (re)descoperirea identităţii de sine, este iminentă nevoie de crearea câmpului de acţiune prin cunoaşterea realităţii sociale căreia Biserica i se adresează şi care ar trebui să fie cuprinsă, succint dar şi pe larg, în ceea ce numim doctrina socială a Bisericii, un corpus de norme minime dar suficiente care să-i asigure elementului eclesial realitatea prezentării pârghiilor prin care structura bisericească transferă învăţătura lui Iisus Hristos şi poziţia Sa către atât de diversificatele structuri laice: statale, sociale şi private prin care ea primeşte înapoi, cu realism, manifestări ale altor structuri de a căror atitudine nu poate lua act decât în mod indirect.”[13]

Astfel stând lucrurile, după aceea vom putea vorbi despre construirea în plan general dar şi particular, într-un mod cât se poate de tehnic şi de pragmatic, a misiunii actuale a Bisericii, la diferite niveluri şi cu diferite răspunderi, ţinând permanent seama de contexttul globalizării şi secularizării, de care nu putem face abstracţie, căci atunci tot demersul nostru ar fi unul sortit eşecului.

În altă ordine de idei, trebuie să subliniem faptul că este nevoie de descoperirea adevărului care arată că învăţătura creştină se împlineşte şi se trăieşte şi acum ca şi altădată, ca model de vieţuire în care unii nu mai cred şi pe care alţii îl persiflează. „Mai mult decât altădată, societatea, grupurile umane, comunităţile au nevoie de modele, pe care cel mai adesea le pun la dispoziţie mijloacele mass-media, dar tocmai lipsa consecventă a acestora fac ca foamea după ele să fie mai mare; misiunea fiecărui creştin e să devină model pentru cel de lângă el, căruia să-i încredinţeze trăirea proprie, cu smerenie, ca drum în care se realizează taina Emausului, pentru ca şi el, la rândul lui, să primească de la celălalt aceeaşi mărturie, de care are nevoie spre a se fortifica duhovniceşte.

Spre deosebire de alte timpuri şi contexte sociale, creştinii vremurilor actuale simt nevoia să fie mereu încredinţaţi de realizările contemporanilor, spre a trece mai uşor şi mai sigur peste încercările specifice contextului lor istoric.”[14]

Pentru care fapt, Biserica este chemată „să proclame Evanghelia în total respect faţă de libertatea oamenilor (pe care o revendică şi la care ţin foarte mult, datorită mai ales, orgoliilor), prezentând-o ca o propunere făcută de Dumnezeu omului liber, propunere care cere adeziunea omului. Proclamarea mesajului creştin trebuie deci făcută cu vigoare, dar şi cu smerenie şi delicateţe, fără tentative mai mult sau mai puţin mascate de a forţa libertatea oamenilor.

Sfântul Apostol Petru în prima sa Epistolă recomanda primilor creştini – care se găseau într-o situaţie similară sub anumite aspecte celei de azi, să fie „pregătiţi tot timpul a răspunde la oricine le va cere să dea socoteală pentru... speranţa ce era în ei, dar să o facă cu gingăşie şi cu respect” (I Petru 3, 15).”[15]

În încheiere, plecând de la cei doi tâlhari de pe cruce, care ne reprezintă pe noi – cei, mai mult sau mai puţin afectaţi de duhul nefast al secularizării, vom susţine că demersul misionar al Bisericii trebuie să cuprindă conceptul conform căruia Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăsluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Iisus Hristos, cea autentică. „Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.”[16]

Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi, aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!...

Rezumat

În studiul de faţă, plecând de la condiţia şi statutul celor doi tâlhari care au fost răstigniţi pe cruce odată cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, am ajuns la observaţia că cei doi reprezintă umanitatea întreagă de astăzi şi dintotdeauna, vis-a-vis de Domnul Iisus Hristos. Această introducere m-a ajutat foarte mult să dezbat problema omului de azi din Biserică, între Hristos, existenţialism şi secularizare, ajungând astfel, la câteva observaţii şi concluzii cu privire la aspectele secularismului, ce influenţează şi afectează într-o mai mai mică sau mai mare măsură viaţa spirituală a credincioşilor contemporani şi, implicit viaţa sacramentală ori doctrinară a Bisericii.

Concluizia esenţială a studiului este aceea a redesoperirii şi reiterării tezaurului patristic, liturgic, canonic şi dogmatic al Bisericii cu scopul fortificării duhovniceşti a oamenilor şi consolidării vieţii bisericeşti misionare, în vederea combaterii desacralizării vieţii creştine şi a relativismului religios, care constituie factorii principali ai afirmării şi extinderii secularizării în contextul globalizării lumii acesteia postmoderne.

Drept urmare, întoarcerea la originile învăţăturii bisericeşti înseamnă întărirea cuvântului Mântuitorului nostru Iisus Hristos – care ne asigură că „Biserica este cetatea pe care nici porţile iadului nu o vor birui!...”

[1] Cartea de slujbă numită “Octoih”, vol. 8, vezi slujba de vineri dimineaţa…

[2] A se vedea Sfântul Marcu Acetul: “Când auzi Sfânta Scriptură spunând că Dumnezeu va da fiecăruia după faptele sale, nu gândi că faptele sunt demne de Iadul sau Raiul ceresc, ci că Hristos dă fiecăruia după faptele sale de credinţă sau necredinţă faţă de El; nu în felul în care se negociază mărfuri, ci după Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitorul nostru” (Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, Bucureşti, 1995, p. 110)

[3] Centurii gnostice, 1, 66, PG 90, 1108.

[4] Pr. Lect. Univ. Dr. Teofil Tia, Biserica Ortodoxă Română şi Integrarea Europeană – reflexii, analize, problematizări, Editura “Reîntregirea”, Alba Iulia, 2006, p. 21.

[5] Pr. Prof. Univ. Dr. Dr. Ştefan Iloaie, Misiunea Bisericii în contextual secularizării, în rev. “Renaşterea”, Anul XVII, serie nouă, noiembrie 2006, 11 (199), p. 2.

[6] Ibidem.

[7] Dan Ciachir, Ortodoxia în mileniul III, în “Ortodoxia” anul 51, 2001, nr. 1-2, p. 11-14.

[8] Georgios I. Mantzaridis, Globalizare şi universalitate. Himeră şi adevăr, trad. Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 180-181.

[9] Sfântul Simeon Noul Teolog, c. III, 3, Sources Chretiennes, nr. 60, p. 80.

[10] Sfântul Maxim Mărturisitorul, PG 91, 1045.

[11] Idem, PG 91, 1092.

[12] Mitropolit Hierotheos Vlahos, Cugetul Bisericii Ortodoxe, trad. Constantin Făgeţan, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 154 – 155.

[13] Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan Iloaie, Misiunea Bisericii în contextual secularizării, în rev. “Renaşterea”, Anul XVII, serie nouă, noiembrie 2006, 11 (199), p. 2.

[14] Ibidem.

[15] Pr. Lect. Univ. Dr. Teofil Tia, Biserica Ortodoxă Română şi Integrarea Europeană – reflexii, analize, problematizări, Editura “Reîntregirea”, Alba Iulia, 2006, p. 21-22.

[16] Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan Iloaie, Idem, p. 2.

Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Rusalii (poezie) - Fr. Alexandru Mihail Niţă

Evenimente. Apeluri. Petitii
Închisoarea Jilava în memoria supravieţuitorilor‏

Dragi prieteni,
    Vă invităm împreună cu partenerii noştri, Editura Evdokimos şi Librăria Sophia, la o seară comemorativă închinată temniţei Jilava şi supravieţuitorilor ei. Evenimentul va avea loc vineri, 24 iunie 2016, ora 18, la Librăria Sophia din Bucureşti (Str. Bibescu Vodă, nr 19).
    Invitaţii nostri sunt trei foşti deţinuţi politici, supravieţuitori ai infernului concentraţionar de la Jilava:
    Părintele Nicolae Bordaşiu
    Demostene Andronescu
    Jacques Iamandi
Moderatorul evenimentului va fi Ciprian Voicilă.
    În cadrul serii comemorative va fi lansată cartea "Însemnări de la Jilava", de Corneliu Zelea Codreanu.
Ne găsiţi şi aici: https://www.facebook.com/Funda%C5%A3ia-Profesor-George-Manu-132216303510443/
Va aşteptăm!

Cezarina Condurache
Fundaţia Profesor George Manu
www.fgmanu.ro

CĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTII
Opere 14 - Omilii la Ioan (II) - Sfantul Ioan Gura de Aur (CARTE)

Prezentare:

Volumul de faţă cuprinde încă douazeci de omilii şi jumatate (XXI-XLI) din cele optzeci şi opt rostite de Sfântul Ioan Gură-de-aur tâlcuind Evanghelia după Ioan, începând cu a doua parte a Omiliei a XXI-a, omilie pe care, aşa cum arătam în nota asupra ediţiei din volumul anterior, am împarţit-o în două, urmând propriu-zis capitolelor Evangheliei.

Tâlcuirile acoperă capitolele II-V, adică aproape un an din propovăduirea Mântuitorului, an dintre două praznice de Paşte iudaic, în care Mântuitorul săvârşeşte primele semne, începând cu cel din Cana Galileii, întâia arătare a Slavei Sale.

Detalii despre carte / COMANDA

Corpul isi aminteste. Psihofiziologia si tratamentul traumei - Babette Rothschild (CARTE)

Prezentare:

Aceasta carte are o valoare inestimabila atat pentru clinicieni, cat si pentru clientii lor, pentru a intelege psihofiziologia traumei si a sti ce sa faca legat de manifestarile ei. Ea face lumina asupra fiziologiei, atragand atentia asupra impactului traumei asupra corpului si a fenomenului de memorie somatica.

Se crede acum ca persoanele care au fost traumatizate pastreaza o memorie implicita a evenimentului traumatic in creierul si corpul lor. Aceasta memorie se exprima adesea in simptomatologia tulburarii de stres posttraumatic - cosmaruri, flashback-uri, tresariri si comportamente disociative. In esenta, corpul individului traumatizat refuza sa fie ignorat.

In timp ce reduce distanta dintre teoria stiintifica si practica clinica si creeaza punti intre psihoterapia verbala si cea somatica, Rothschild prezinta principii si tehnici non-contact pentru a oferi corpului ceea ce i se cuvine. Atenta la relevanta lor pentru clinicieni, ea consolideaza cunostintele actuale despre psihobiologia raspunsului la stres atat in situatiile normale dificile, cat si in situatiile de trauma extrema si prelungita. Aceasta ofera clinicienilor din toate domeniile o baza pentru a specula asupra originii simptomelor clientilor lor si a incorpora in practica lor interesul pentru corp. Tehnicile somatice sunt alese avand in vedere scopul de a face terapia traumei mai sigura, in timp ce creste integrarea minte-corp.

Incorporand numeroase studii de caz, Corpul isi aminteste integreaza corpul si mintea in tratamentul tulburarii de stres posttraumatic. Cartea va crea interes in randul clinicienilor, cercetatorilor, studentilor si al cititorilor in general.

Detalii despre carte / COMANDA

Evanghelia dupa Pseudo-Matei (CARTE)

Prezentare:

Aceasta evanghelie mai este cunoscuta si ca „Evanghelia copilariei dupa Matei”, dar se pare ca titlul ei initial a fost „Carte despre nasterea Fericitei Maria si copilaria Mantuitorului”. Acum, se numeste „pseudo-evanghelie” intrucat cercetatorii sunt de acord, in unanimitate, asupra faptului ca autorul ei nu este evanghelistul cunoscut ca Matei. Acest text repeta, in primul rand, relatarile anterioare cuprinse in „Evanghelia Copilariei dupa Iacov”, care se concentreaza asupra nasterii si consacrarii Fecioarei Maria. La aceasta, se adauga relatarea fugii in Egipt. Evident, aceasta evanghelie a avut o importanta deosebita pentru Biserica Copta din Egipt. De asemenea, a avut o puternica influenta asupra gandirii din Evul Mediu si a fost sursa dominanta pentru ciclurile pictoriale ale vietii Fecioarei Maria.

Cunoastem atat din surse, cat si din dovezile arheologice, faptul ca evenimentele copilariei lui Hristos au determinat aparitia a numeroase elemente narative, unele dintre ele elaborate in detaliu, in arta crestina pre-iconoclasta. Criza iconoclasta a oprit producerea unor asemenea imagini pentru mai mult de un secol (730-843), cel putin in capitala si in regiunile imperiului care se aflau sub controlul imediat al imparatilor iconoclasti. In unele locuri, cum ar fi Capadocia, obiceiurile iconografice ale perioadei precedente s-au mentinut chiar si in timpul crizei, deoarece acolo, in urmatoarele secole, gasim ansambluri decorative arhaice care duc mai departe traditia pre-iconoclasta. Bisericile capadociene sunt singurele care au pastrat cicluri narative ale copilariei lui Hristos, cu incepere cel putin din secolul al IX-lea, pana in cel de-al XI-lea. In alte ansambluri decorative cunoscute noua, asemenea cicluri sunt extrem de rare.

Jacqueline Lafontaine-Dosogne

Detalii despre carte / COMANDA

Parintele Arsenie Boca - De la Vata de Sus spre Prislop - Daniel Intuneric (CARTE)

Prezentare:

...După cum prezintă şi autorul acestei cărţi, itinerariul pământesc al Părintelui Arsenie a fost un drum al Crucii în numele lui Hristos, iar locurile în care Părintele a slujit s-au constituit în adevărate centre de formare duhovnicească şi de redeşteptare a fiilor acestui neam binecuvântat de Dumnezeu.

Scrierile şi viaţa Părintelui Arsenie au rămas în conştiinţa celor care l-au cunoscut personal, dar şi a celor care l-au descoperit ulterior, asemenea unei noi chemări a aceluiaşi glas al Mântuitorului Iisus Hristos către pocăinţă şi bucurie în Duhul Sfânt, fapt pentru care îndrăznesc să afirm că Părintele Arsenie a fost un adevărat amvon de la care ne-a vorbit Însuşi Dumnezeu pe înţelesul nostru, al celor ce împărţim mica noastră viaţă cu acest timp înşelător şi trecător prin filele istoriei.

După căderea regimului comunist în România, moment anticipat de profeţia şi de moartea Părintelui Arsenie, societatea românească a cunoscut o efervescenţă religioasă, fapt care a dus şi la popularizarea acestui cuvios mărturisitor şi chiar la generarea unui cult al Părintelui, făcând din vatra monahală a Prislopului, locul înmormântării sale, unul din marile obiective ale pelerinilor din ţară şi străinătate. Astfel, în cazul multora, întâlnirea cu Părintele la hotarul dintre lumi, în locul unde îşi doarme somnul de veci, a însemnat şi legarea unei prietenii duhovniceşti, luminătoare spre studiul teologiei.

Este şi cazul lui Daniel Întuneric din oraşul Bălan, judeţul Harghita, de formaţie poliţist care, în urma câtorva pelerinaje la Prislop şi documentat temeinic asupra vieţii şi scrierilor Părintelui Arsenie Boca, a hotărât să studieze Teologia. Studiile universitare efectuate au fost împlinite prin câteva analize şi meditaţii, care, adunate, au dat o carte, o mărturie publică a recunoştinţei faţă de impactul pozitiv şi major al personalităţii Părintelui Arsenie Boca asupra devenirii creştine şi teologice a autorului Daniel Întuneric. Iată-ne în faţa acestei frumoase împliniri asemenea unei sărutări de mână adusă de către ucenic îndrumătorului său duhovnicesc.

Îmi exprim bucuria sufletească pentru tipărirea cărţii de faţă, apreciez disponibilitatea Editurii Agaton pentru susţinerea acestui demers datorită căruia cartea lui Daniel Întuneric se alătură altor valoroase cărţi care au văzut lumina tiparului în această editură cu profund caracter creştin şi ortodox, felicit truda autorului şi aduc mulţumire Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei care, cu multă generozitate, a binecuvântat apariţia acestei lucrări din inima autorului pe braţele cititorilor. - Pr. Teodor Bijec

Detalii despre carte / COMANDA

Elemente de psihologie ortodoxa - Larisa Sehovtova, Iuri Zenko (CARTE)

Prezentare:

Noua carte a psihologilor ortodocşi din Sankt‑Petersburg, pe care lucrarea Lupta cu patimile i‑a făcut deja cunoscuţi publicului român, se impune prin aceeaşi coerenţă, precizie şi deplinătate a expunerii, comparând şi îmbinând acolo unde este cazul, de o manieră caracteristică, achiziţiile ştiinţei psihologice şi multimilenara experienţă, încuviinţată şi însuflată de Dumnezeu, a asceticii ortodoxe.
Atât pentru specialiştii care doresc să‑şi pună cunoştinţele şi talentul în slujba vindecării şi mântuirii sufletelor, cât şi pentru toţi cei ce vor să obţină o perspectivă cât mai completă asupra problemelor sufleteşti, perspectivă care să întrunească tot ce este mai bun din tradiţie şi din modernitate, cartea de faţă reprezintă o lucrare de referinţă în domeniul de tot mai mare interes al psihologiei şi psihoterapiei ortodoxe.

Detalii despre carte / COMANDA

Istorie si taina la Muntele Athos - Vasile Andru (CARTE)

Prezentare:

La Sfantul Munte Athos timpul pare incremenit. Nimic nu se schimba in randuiala locului. Nimic nu se schimba in rituri si ritmuri interioare, de secole…

E sarbatoare. Incepem o noua saptamana pe Sfantul Munte. Inainte de ora 3 dimineata, bate toaca. Urmeaza o simfonie de clopote. Te scoli intr-o stare de trezie completa, de slavire. Viata se innoieste toata. Clopotul este un generator de viitor bun. Dangatele rup legaturile somnului, ale taranei, imbuneaza pe toata lumea, intrezaresti ca-n fiinta este o zare de supra-fiinta.

Aceasta mi-a ramas in amintire, mult timp dupa Athos, si acum cand scriu: bucuria de a te trezi, de a te naste pe un pamant al slavei. Imi aminteam cum tatal lui Montaigne il trezea pe el in muzici, cand era copil, ca inima sa i se inalte si viata sa ii apara frumoasa. Dar aici este mai mult decat un artificiu pedagogic: aici este inceputul unui dialog cu cerul, sensibilizarea legaturii intre profunzimi umane si ceruri; clopotul, „glasul exterior al bisericii”, actualizeaza o amintire adamica.

La Athos am simtit mai intens bucuria locului exceptional; dar am simtit si urgenta lucrarii noastre. Orice saptamana care trece, orice saptamana traita lumeste, imi pare acut si dureros una furata vesniciei.

Detalii despre carte / COMANDA

Strania istorie a comunismului romanesc (si nefericitele ei consecinte) - Lucian Boia (CARTE)

Prezentare:

„Comunismul a pierdut partida. Comuniştii însă au câştigat-o. E ca şi cum întreaga poveste a comunismului n-ar fi avut alt rost decât acela de a înlocui o clasă dominantă prin alta.
Nici un experiment comunist – cel puţin în peisajul european – nu a fost atât de «special» şi cu evoluţii atât de neaşteptate şi de «divergente» precum comunismul românesc.
Se va vedea cum ţara cu cei mai puţini comunişti a devenit ţara cu partidul comunist cel mai numeros (în termeni relativi); cum o societate abia atinsă de ideologia comunistă s-a comunizat în profunzime, până într-atât încât s-a despărţit mai greu de comunism ca oricare alta; cum, virulent antinaţional într-o primă fază, comunismul a sfârşit prin a deveni ultranaţionalist; cum s-a inventat în România comunismul dinastic, fără echivalent în Europa şi comparabil (fără a-şi pierde nota de originalitate) doar cu regimul din Coreea de Nord; cum România, după ce ani de zile părea a fi societatea care s-a opus cel mai puţin regimului comunist, s-a ridicat împotriva lui Ceauşescu printr-o revoluţie sângeroasă (singura de acest gen în spaţiul comunist) – împotriva lui Ceauşescu, dar nu neapărat şi împotriva alcătuirilor comuniste: într-adevăr, pentru ca paradoxul să fie complet, cea mai violentă revoluţie «anticomunistă» s-a prelungit prin cea mai lentă şi mai incompletă desprindere de comunism!
Toate aceste paradoxuri au o explicaţie. Sau şi-o caută. E ceea ce-şi propune cartea de faţă: dincolo de simpla descriere, o interpretare a fenomenului comunist românesc.“

Lucian Boia

Detalii despre carte / COMANDA

Doctore, ma doare viata! Despre constientizarea problemelor emotionale - Mirela Pop (CARTE)

Prezentare:

In volumul de fata, Mirela Pop, medic si psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentala, ne ofera o lectie substantiala de psihologie, dar o face pe un ton degajat, prietenos, iar explicatiile sale sunt pe intelesul cititorului care doreste sa isi inteleaga propria minte, sa se cunoasca mai bine pe sine insusi. Conceputa ca un ansamblu de teme in care sunt abordate diverse probleme de viata sau relationale, cartea este o calauza in explorarea propriei lumi interioare, cea mai fascinanta dintre destinatii.

Insotiti de putin umor si de multa sinceritate, inarmati cu dorinta de a afla adevarul despre propria minte, avem ocazia de a privi in fata modurile ingenioase in care adesea ne autosabotam: dorim sa ne vindecam de depresie ori anxietate, dar ne impunem standarde foarte inalte si permitem gandurilor sa proiecteze scenarii terifiante; dorim sa avem un copil mai independent, dar insistam sa ii controlam toate aspectele vietii; tanjim dupa libertate, dar ne construim restrictii mentale in care ne incarceram emotiile; ne frustreaza obstacolele pe care destinul ni le pune in cale, dar nu intelegem ca mintea noastra este cea care ni le-a asezat in drum; incercam sa renuntam la comportamentele care ne prejudiciaza, dar sabotam schimbarea.

Sugestiile propuse de Mirela Pop in vederea imbunatatirii vietii personale si interrelationale nu sunt foarte usor de integrat intr-un tipar comportamental deja existent, consolidat in ani sau zeci de ani, dar, pe de alta parte, sunt instrumente valoroase de care ne putem folosi pentru obtinerea mult doritului echilibru emotional.

Ioana Socolescu

Detalii despre carte / COMANDA

Cartea intelepciunii lui Solomon (CARTE)

Prezentare:

Cartea Intelepciunii s-a bucurat mult timp de reputatia de a fi cea mai atractiva si mai interesanta carte din corpusul apocrif. Gandirea cat si expresia se situeaza la un nivel inalt; cugetarea este a unui scriitor patruns de un puternic spirit religios, unul care a simtit apasarea si tulburarea vietii si a suferintei, si care totusi a rezistat ispitei de a abandona - asa cum au facut multi dintre coreligionarii sai - credinta sa ancestrala intr-un Dumnezeu al dreptatii. Limbajul este viguros si constructia simpla; impresia ca autorul era foarte familiar cu literatura si filozofia Greciei este tot mai puternica cu cat cartea este studiata mai mult, si acesta nu e lipsit de curajul de a revizui unele dintre credintele traditionale ale religiei sale. Teologia Cartii Intelepciunii este alexandrina, o combinatie intre religia ebraica si filozofia greaca.

Opera se imparte firesc in trei sectiuni:

Prima sectiune a fost numita pe buna dreptate "cartea eshatologiei"; aceasta infatiseaza printr-un viu contrast diferitele destine ce ii asteapta pe cei drepti si pe nelegiuitii care ii prigonesc. Cuvintele hulitoare si sfidatoare ale nelegiuitilor, imaginea deznadejdii si remuscarii acestora de dupa moarte si descrierea razbunarii divine coborata asupra lor reprezinta caracteristicile cele mai de seama din aceasta parte a cartii. Invataturile religioase din aceasta sectiune sunt si ele importante. Imediat dupa moarte, scriitorul face referire la doctrina nemuririi, neaga faptul ca suferinta presupune pacatul, refuza sa accepte ca moartea prematura este in mod necesar o nenorocire sau ca lipsa copiilor este un semn al nemultumirii divine. Vor fi greu de gasit alte cinci capitole din Scripturile Vechiului Testament care sa se indeparteze atat de mult de perspectiva traditionala.

A doua sectiune este compusa dintr-un panegiric al Intelepciunii care da si numele cartii. Atractiile oferite de Intelepciune ca Fiinta cereasca isi gasesc expresia intr-un limbaj frumos si elocvent. "Intelepciunea este stralucitoare si nu se stinge"; aceasta cauta sa ii cunoasca pe cei care sunt demni de ea si ii calauzeste spre bucuria nemuririi oferita de prezenta lui Dumnezeu. Conform marturiei lui Solomon, care acum vorbeste, comorile acesteia sunt revarsate asupra omenirii ca raspuns la rugaciune. Minunata descriere a Intelepciunii continua si culmineaza cu afirmatia ca "ea este suflul puterii lui Dumnezeu si curata revarsare a slavei Celui Atotputernic".

Din acest punct are loc o mare schimbare. Nu mai avem in fata un poem care sa proslaveasca bunatatea si sa celebreze Intelepciunea, nu mai avem de-a face cu un midras inchinat glorificarii evreilor.

In sectiunea a treia avem o retrospectiva istorica a Israelului in Egipt si in pustie, intrerupta de o disertatie despre originea si relele aduse de idolatrie. Faptele istorice sunt alese cu ingeniozitate si sunt puse in opozitie; daca faptele principale sunt dificil de folosit, detaliile sunt facute in asa fel incat sa ofere invatatura ceruta. Opera se incheie cu o repetare a unei teme favorite a scriitorului, si anume ca lumea lupta pentru cei drepti: elementele, prin transformarea lor unul in celalalt, sunt folosite de Dumnezeu pentru a-i pedepsi pe egipteni si a-i apara pe israeliti.

Aceasta carte este inclusa in asa numita "literatura sapientiala a evreilor", al carei principal obiectiv il reprezinta discutarea problemei vietii si a conditiilor acesteia.

Detalii despre carte / COMANDA

Biserica pacatosilor - Pr. Varnava Iankos (CARTE)

Prezentare:

Biserica noastră cinstește și promovează evenimentul sfințeniei. Sfântul este un eveniment istoric, este darul și rodul Sfântului Duh, este acela care-și ridică de bună voie crucea sa umplându-se de harul Preasfântului Dumnezeu.
În Biserica noastră sfânt nu este socotit cel nepăcătos sau cel desăvârșit moral, ci acela care a dobândit o legătură cu Dumnezeu, care L-a iubit pe Dumnezeu, s-a legat de El, și Dumnezeu a devenit centrul vieții lui.
Biserica nu există ca să-l mângâie pe om pentru problemele lui cotidiene. Biserica nu există ca spațiu al certificării virtuții noastre, Biserica nu există ca să satisfacă promovarea și recunoașterea noastră socială, ci există ca spațiu al vieții, ca spațiu al libertății, ca spațiu al dragostei, ca spațiu al relației cu Dumnezeu, și prin Dumnezeu cu fiecare om.
Sfințenia este o invitație provocatoare către fiecare dintre noi. Nu am venit la existență ca să facem o familie și apoi să murim fără să fi fost avuți în vedere de Dumnezeu. Taina vieții pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu este o invitație la sfințenie, adică la unirea cu Dumnezeu. Este o invitație la a bănui pentru ce motiv trăim.

Detalii despre carte / COMANDA

Descarca oferta completa de CARTI/Produse la zi (.xls)
de la toate editurile ortodoxe din tara (3000 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.
Produse naturiste (.pdf)

Descarca oferta
Editurii Agaton
reducere 20%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii

www.agaton.ro - Libraria "Cartea ortodoxa prin posta" (3000 carti; 50 domenii)
www.poruncaiubirii.agaton.ro - Revista Porunca Iubirii
www.biblioteca.agaton.ro - Biblioteca ortodoxa - eCarti si cugetari
www.edituraagaton.ro - Editura Agaton
www.rugulaprins.go.ro - Site al Asociatiei ORTOPRAXIA

"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean
----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567