Descarca Revista
Sfinţii Trei Ierarhi

Pe acesti trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare... pe Marele Vasile şi de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba şi cu cuvintele de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceştia Treimii pururea se roagă pentru noi 

Ianuarie 2016

     
Sumar:
Acțiunea de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum național în vederea revizuirii Constituției României
Patriarhul României îndeamnă la susținerea familiei formate din bărbat și femeie
2016 - Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti
Noutăți și controverse legate de organizarea Sfântului și Marelui Sinod Pan-Ortodox
Hotărâri ale Sfântului Sinod BOR - ianuarie 2016
Familia, o prioritate a misiunii Bisericii
Reconciliere în Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei - scuze, condiții și promisiuni
Știri interne - ianuarie 2016 (RO)
Știri externe - ianuarie 2016 (EXT)
Părintele Serafim Popescu – un duhovnic al bucuriei (1912-1990)
Rolul spiritual al Părintelui Arsenie Boca în rezistenţa ortodoxă anticomunistă din România
După o îndelungă-răbdare
De ce mi-am şters contul de Facebook
Rolul părintelui Dumitru Stăniloae şi al părintelui Arsenie Boca în viaţa şi gândirea părintelui Nicolae Bordaşiu
Sâmbăta de Sus: o binecuvântare dată de Dumnezeu României
Doctrina contractului social dintre stat şi Cetăţeni (4)
Institutul Elie Wiesel sau Dumnezeu trebuia să rămână în exil
Biserica Ortodoxă este alături de familia Bodnariu. Declarații ale autorităților române. Petiție online
Carte de rugăciuni şi îndrumător de spovedanie (CARTE)
Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos (vol. 2) - Schiarhim. Ioachim Parr (CARTE)
Cuvinte pentru viata sufletului. Predici si indrumari duhovnicesti - Sfantul Ioan Maximovici (CARTE)
Scara Duhului - Părintele Calistrat (CARTE)
Opere complete I - Sfantul Ioan Damaschin (CARTE)
Teologie ortodoxa si stiinta - Pr. Razvan Andrei Ionescu (CARTE)
Apa vie a Evangheliei (CARTE)
Lumina Evangheliei - Pr. Prof. Vasile Mihoc (CARTE)



Tema lunii
Acțiunea de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum național în vederea revizuirii Constituției României - Cristina Roman

Acțiunea de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum național în vederea revizuirii Constituției României este susținută de Biserica Ortodoxă Română. Inițiativa cetățenească aparține Asociației Părinți pentru Ora de Religie și Coaliției pentru Familie și se desfășoară în aceste zile în toată țara cu sprijinul ierarhilor și preoților ortodocși. Inițiativa are ca scop modificarea alineatului 1 al articolului 48 din Constituția României. În forma actuală acest alineat prevede: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți". Se dorește prin această acțiune înlocuirea termenului actual de "soți", cu formula precisă "un bărbat și o femeie"Organizarea acestui referendum devine stringentă după ce un bastion puternic al Ortodoxiei a căzut: pe 23 decembrie Parlamentul Greciei a adoptat legalizarea uniunilor civile între persoane de același sex, atribuindu-le aceleași drepturi ca și în cazul cuplurilor heterosexuale, mai puțin adopția de copii. Strângerea de semnături vine și în contextul în care alte 15 state din Europa permit căsătoriile între persoanele de acelaşi sexȘi la noi în țară secular umaniștii introduc periodic pe ordinea de zi a Parlamentului o astfel de propunere legislativă. Din fericire, toate aceste demersuri au fost pănâ acum sortite eșecului. Presiunea este însă din ce în ce mai mare, iar lipsa mobilizării întregii societăți românești și în mod deosebit a creștinilor ortodocși poate fi interpretată ca o acceptare tăcută a așa-zilelor drepturi ale minorităților sexuale. 

Pentru ca revizuirea constituțională să aibă succes, inițiatorii trebuie să strângă minim 500.000 de semnături, în termen de 6 luni, de la cetățeni cu drept de vot, împărțiți în minim jumătate din județele țării, cel puțin 20.000 de semnături de fiecare județ. Depunerea dosarului și a semnăturilor la Parlament trebuie făcută până pe 24 mai 2016.

UPDATE: Până la data de 21 inuarie 2015, voluntarii asociației "Coaliția pentru Familie" au adunat 825.000 de semnaturi în favoarea proiectului de lege pentru revizuirea Constituției  a anunțat într-o conferință de presă, președintele comitetului de inițiativă, Mihai Gheorghiu, potrivit Agerpres.

Reacții și opinii ale reprezentanților BOR

Pe site-ul oficial al Patriarhiei Române a apărut un comunicat prin care este reiterată pledoaria Preafericitului Patriarh Daniel pentru sprijinirea și apărarea familiei tradiționale formată din bărbat și femeie, iar la nivel eparhial, prin mijloacele pastorale avute la dispoziție, credincioșii sunt rugați să dea curs cererii de strângere de semnături. Cel mai probabil, subiectul va fi discutat și în Ședința Sinodului BOR din luna ianuarie 2016, urmând a fi emis un comunicat de presă oficial.

UPDATE 15 ian.: În comunicatul de presă al BOR se arată că Sfântul Sinod a luat act cu apreciere de iniţiativa cetăţenească pentru amendarea articolului 48 din Constituţia României în sensul precizării că familia este constituită prin căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Această iniţiativă a mirenilor aparţinând mai multor culte este sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, pentru că exprimă învăţătura acesteia despre familie, precum şi poziţia sa constantă din punct de vedere juridic.

ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului a făcut un apel în timpul Slujbei de Crăciun, pentru strângerea de semnături care să aibă ca efect modificarea Constituției. ”Este o iniţiaţivă civică pe care fraţii noştrii care iubesc familia creştină ar dori să le-o prezinte celor care conduc destinele acestui neam şi să scrie acolo în Constituţie că familia creştină are la bază codul familiei din Sfânta Scriptură – familia este tocmită după rânduiala lui Dumnezeu – bărbat şi femeie. De aceea, dacă veţi găsi tineri studenţi care o să vă roage să semnaţi, vă îndemn cu încredere pentru că, dacă nu mă înşel, nu ştiu dacă nu săptămâna trecută, nu ştiu dacă nu Grecia, a fost îngenunchiată în sensul acesta... Dumnezeu, prin întruparea sa şi prin înviere, ne-a arătat că nu doreşte ca pământul să fie cel mai mare cimitir antropologic din univers. Dumnezeu vrea ca acest pământ atât de minunat să fie locul bucuriei sale”.

ÎPS Irineu al Olteniei ne învață să facem o deosebire clară: "Drepturile omului nu sunt rupte din dreptul natural al omului. De aceea spuneam că nu trebuie să privim dreptul prin prisma sociologicului, ci trebuie să îl privim în identitatea lui, chiar dacă unii azi spun că dreptul natural a fost deja trecut și este expirat... Și dacă Dumnezeu ne-a creat pe noi, de ce oare nu ne referim când privim drepturile noastre în oglinda lui Dumnezeu sau de ce nu Îl vedem pe Dumnezeu oglindit în drepturile noastre? De altfel, Drepturile omului, după originea lor și după forma lor de redactare, sunt din Sfânta Scriptură... Nu condamnă nimeni pe cineva pentru viața lui personală, pentru că noi nu suntem Dumnezeu și numai Dumnezeu ne judecă pentru patimile noastre, slăbiciunile noastre, dar cum este posibil, vorbind despre raționalitatea drepturilor omului, să iei ca bază o slăbiciune a omului?Întrebare! De ce trebuie să luăm noi ca bază o slăbiciune a omului și să facem din ea un drept recunoscut al bietului om?"

Preotul Marian Timofte, vicarul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei„Susținem adunarea de semnături pentru organizarea unui referendum. Nu discriminăm pe nimeni, înclinații ale cuplurilor de același gen au fost dintotdeauna în istoria omenirii, dar niciodată nu au fost reglementate în mod legal.”

Vasile Bănescu – purtător de cuvânt Patriarhia Română: „Întreaga morală creştină dar şi cea veterotestamentară se fundamentează pe câteva lucruri esenţiale. Familia creştină este o instituţie creată de Dumnezeu însuşi, care a creat bărbat şi femeie, nu bărbat şi bărbat.

Modul de lucru pentru strângerea de semnături

Redăm mai jos argumentația și modul de lucru pentru strângerea de semnături, îndemnând totodată pe cititorii Revistei să răspundă favorabil acestui demers. Este momentul să demonstrăm că nu suntem creștin-ortodocși doar la recensământ și în sondaje, să ne amintim că vom da seama în fața Judecății lui Dumnezeu ca neam și pentru această decizie. Așadar, vă îndemnăm să semnați, să participați la vot la referedum și să îi convingeți și pe alții să o facă. Menționăm că inițiativa poate fi susținută fie prin acceptul de a semna pe listele disponibile în parohii, dar și urmând pașii enumerați accesând acest link.

Potrivit învățăturii creștine despre familie, unirea dintre un bărbat și o femeie este cea binecuvântată de Dumnezeu, cea care constituie nucleul societății și cea în care se pot crește sănătos copiii. Tendințele seculare de recunoaștere a căsătoriei între persoane de același sex contravin învățăturii și moralei creștine, reprezentând un pericol și un atentat la ființa familiei și a întregii umanități.

APOR (Asociația Părinți pentru Ora de Religie) și Coaliția pentru Familie (www.coalitiapentrufamilie.ro) demarează acțiunea de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum național în vederea modificării alineatului 1 al articolului 48 din Constituția României. În forma actuală acest alineat prevede: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți". Se dorește prin această acțiune înlocuirea termenului actual de "soți", cu formula precisă "un bărbat și o femeie".

Acțiunea de strângere de semnături în vederea organizării referendumului pe problema sus-numită este organizată în temeiul inițiativei cetățenești înregistrată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 883/25.11.2015 și se desfășoară după metodologia prevăzută de lege.

Modul de desfășurare al acțiunii de strângere de semnături, pornind de la etapa actuală:

  1. Primirea împuternicirilor scrise, individuale, de a Comitetul de Inițiativă Național Central (CINC)
  2. Organizarea unui seminar de instruire pentru procedura de strângere de semnături și validarea acestora la Primării
  3. Trimiterea către Primar a scrisorii de informare
  4. Strângerea semnăturilor (+alcătuirea listei de susținători) – 30 de zile
  5. Trimiterea cererii și a dosarului cu semnături spre validare, la primărie. Aceasta dispune de operioadă legală de 15 zile pentru a valida calitatea de cetățean cu drept de vot și a domiciliului susținătorilor
  6. Ridicarea dosarelor validate de la primărie și trimiterea acestora spre protopopiate. Protopopiatele le vor trimite înapoi la Centrul Eparhial
  7. Trimiterea dosarelor la CINC, la București, iar apoi trimiterea acestora la Curtea Constituțională.

Situația din Grecia: reacții. Amenințarea la adresa României

Într-un comentariu al siteului Cuvântului Ortodox, se arată: Pentru a-și valida mandatul de a rupe Memorandumul impus de Troica, Tsipras a recurs la referendum și alegeri anticipate, cerând poporului susținere în confruntarea cu Troica. Referendumul a stârnit un scandal uriaș, pentru cine mai ține minte, sîși un baraj mediatic infernal împotriva grecilor și a conducătorilor politici. Ce s-a mai intamplat între timp? Tsipras, legitimat de referendum și alegeri anticipate, a lăsat baltă răfuiala cu Troica, a început să reia aceleași reforme ale austerității și, în loc să rupă Memorandumul, a impus… uniunile civile homosexuale. (Nota noastră: Tsipras nu este căsătorit religios, iar cei doi copii ai săi nu sunt botezați). Și încă într-un stil de demagog de stânga neoliberal de ultimă generație: cerând iertare homosexualilor, în numele grecilor, pentru nedreptățile la care ar fi fost supuși. 

Cu alte cuvinte, Tsipras a reuș it să trădeze votul popular în chestiunea datoriilor, în schimb a impus o decizie aCEDO – căsătoria civilă homosexuală – fără a se mai obosi, de aceasta dată, să ceară și părerea poporului. 

Proiectul a fost votat în Parlament în ciuda pozițiilor vehemente luate de reprezentanți ai Ortodoxiei grecești și nu numai.

Astfel, mănăstirile din Sfântul Munte Athos au cerut Ministrului Justiției, inițiatorul legii, să amâne votul, observând că ziua programată era chiar în apropierea Crăciunului (22 decembrie) și reclamând faptul că echivalarea uniunilor homosexuale este în flagrantă contradicție cu tradițiile poporului grec.

Mitropolitul Nicolae de Fthiotida l-a criticat pe premierul grec, considerând că acesta a aruncat Evanghelia la gunoi și a prezentat păcatul drept virtute. 

Mitropolitul Pavel de Siatista, în schimb, s-a întrebat daca nu cumva este în pregatire un pogrom împotriva oricărui cetățean care își va exercita dreptul de a vedea DIFERENȚA între tipurile de relații inter-umane. Astfel, Mitropolitul Pavel s-a referit la propaganda ”homofobiei”, observând că termenul ”homofobie” inlocuieste cuvintele bine, rău, păcat, puritate, virtute și viciu, precum și toate celelalte cuvinte care ar fi periculoase pentru că duc la discriminare.  

Mitropolitul a demascat de asemenea, sofismul acestui termen, de vreme ce respingerea unui stil de viață este asimilataă cu cultivarea urii. În plus, ierarhul a evocat critica pe care un reprezentant al Partidului Comunist grec, care a sugerat că o eventualitate de a ocoli condamnarea CEDO ar fi fost eliminarea legii privind parteneriatele civile. Reamintim că discursul autorităților grecesti a fost ca adoptarea căsătoriilor civile homosexuale este inevitabilă din cauza unei condamnări la CEDO.

Mitropolitul Serafim al Pireului a criticat, la randul sau, decizia Parlamentului, declarand, in cadrul unei emisiuni TV, ca presiunea pentru casatorii homosexuale provine din SUA si din partea miliardarului G. Soros, fiind menite distrugerii ortodoxiei din Europa. Mitropolitul a mai adaugat ca Biserica are tot dreptul sa intervina in viata publica in ceea ce priveste chestiunile morale. 

Într-un editorial pentru Active News, Iulian Capsali concluzionează: Este un punct nodal din agenda ideologică a Noii Ordini Mondiale, care și-a făcut din distrugerea Familiei naturale un țel demonic, urmărit în toată lumea, pas cu pas. Mă gândesc imediat și la Irlanda, țară catolică insulară și tradiționalistă, unde nu parteneriatele, ci "căsătoriile" homosexuale au fost validate prin... referendum național. Sigur, au fost folosite sume enorme de bani in propagandă si manipulare de către organizații cu sediul în SUA, experți în psihologie și sociologie (s-a speculat inclusiv mândria națională în raport de adversitate cu Imperiul Britanic, veșnicul "dușman", cel care a legiferat fără consultare populară aceeași lege - nota bene,prin "conservatorii" lui Cameron!), în marketing și publicitate, precum și o presă înregimentată prin mogulii media la programul Revoluției Gay.

Din această perspectivă, pentru România, anul care vine este unul crucial. Lansarea unei inițiative civice de modificare a Constituției și stipularea expresă în legea fundamentală a țării că familia este formată din bărbat și femeie, care va trebui să fie semnată de peste 500.000 de români, poate să stopeze acest val ideologic devastator susținut de Hegemon prin ambasada LGBT și prin ong-urile generic numite "Soros".

După sărbători, va trebui să ne apucăm serios de treabă. Și asta în ciuda asaltului la care este și va fi supusă Biserica Ortodoxă, ultima redută a rezistenței ființei naționale în fața celor care își doresc nu numai banii cetățeanului, dar și sufletul persoanei.

Adică cei care vor Puterea absolută.

Să nu fie!

 

sursa foto: coalitiapentrufamilie.ro




ACTUALITATEA religioasă
Patriarhul României îndeamnă la susținerea familiei formate din bărbat și femeie - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Familia trebuie să facă faţă astăzi multiplelor provocări şi crize din societatea contemporană. De aceea Biserica îşi arată grija, responsabilitatea, preţuirea şi mai ales sprijinul pentru această instituţie importantă a societăţii în care trăim.Pentru că, atât în România, cât şi în întreaga Europă, familia creştină se confruntă cu criza economică (sărăcie, şomaj, nesiguranţa zilei de mâine, emigraţia ş.a.), cu criza morală (libertinajul, avortul, divorţul, abandonarea copiilor, violenţa domestică, delicvenţa juvenilă, traficul de fiinţe umane ş.a.), şi cu criza spirituală (sectarismul, fanatismul, prozelitismul religios ş.a.).

De asemenea, familia se găseşte într-o situaţie fragilă şi dificilă, deoarece modelul însuşi al familiei tradiţionale este considerat de unii ca fiind învechit sau perimat. Trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă şi secularizantă, care nu căută sfinţirea vieţii prin rugăciune, naşterea de copii şi creşterea lor în credinţa creştină.

Astăzi creşte numărul celor care tratează căsătoria ca fiind un simplu contract sau parteneriat între două persoane de gen diferit sau de acelaşi gen. Însă parteneriatele sociale sau de conviețuire între persoane nu pot fi asimilate familiei tradiţionale și orice atentat la identitatea tradițională a acesteia constituie o inovație artificială care nu poate purta numele realității naturale de care se îndepărtează. Prin urmare, diluarea valorilor familiale tradiţionale sau înlăturarea diferenţelor între această familie şi alte tipuri de uniuni, în numele drepturilor omului şi al egalităţii, subminează familia naturală ca temelie a societăţii umane. De aceea, familia tradiţională are dreptul şi datoria de a-și proteja propria identitate, demnitate şi continuitate.

Reflectând la situaţia actuală de criză a familiei, trebuie să nu uităm că familia este mai întâi de toate un dar al lui Dumnezeu-Creatorul pentru umanitate. Când Dumnezeu a făcut lumea, coroana creaţiei Sale a fost familia: bărbatul şi femeia, care au primit binecuvântarea de a creşte, a se înmulţi şi a stăpâni pământul (cf. Facerea 1, 27‑28). Deşi a trecut prin multe încercări şi pericole abătute asupra societăţii umane, totuşi familia a fost instituţia cea mai stabilă a umanităţii, asigurând continuitatea acesteia în istorie.

De aceea, trebuie să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradiţională, universală şi de a rezista în faţa unor „modele” noi de familie, care consideră că uniunea firească bărbat-femeie ar fi doar un model printre altele. Fundament al existenţei, stabilităţii şi continuităţii societăţii europene, al maturizării iubirii părinţilor şi al bunei educaţii a copiilor, al sănătăţii spirituale şi al prosperităţii materiale, familia umană naturală nu poate fi înlocuită cu niciun substitut sau model artificial. Totodată, familia nu poate fi redusă doar la aspectele ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau economic, deoarece ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende. Pentru tradiţia creştină şi pentru toate religiile monoteiste, familia este o realitate sacră, o împlinire a fiinţei umane în starea de comuniune de iubire generoasă, având vocaţia sfântă de a fi conlucrare vie a omului cu Dumnezeu-Creatorul vieţii naturale terestre, pentru a dobândi viaţa eternă, cerească, în iubirea eternă a lui Dumnezeu.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

* Din cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, susţinut la deschiderea întrunirii CROCEU (Comitetul Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană), Bucureşti, 16 mai 2014.

Sursa: basilica.ro 



2016 - Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit vineri, 1 ianuarie 2016, în Catedrala patriarhală, cu prilejul proclamării anului 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română:

La propunerea noastră, în şedinţa de lucru din 28-29 octombrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română.

I. De ce este importantă educaţia religioasă a tineretului?

Religia este lumină pentru înțelegerea universului şi a vieţii, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a promova valorile familiei, ospitalității, dreptății, păcii, solidarităţii, înțelegerii și comuniunii între oameni.    

Credința în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Școala și Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne și valori efemere, şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor.

Valorile oferite de educaţia religioasă sunt reper spiritual esenţial şi liant existenţial între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline școlare.

Predarea Religiei în Şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor și a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, întrucât propune modele viabile de bunătate, sfinţenie și conviețuire umană.

Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinţei părinţilor şi a copiilor. Libertatea însă nu este indiferență spirituală, ci capacitate a omului de a alege valori spirituale, care îmbogățesc viaţa persoanei şi a comunității umane [1].

Promovarea educației religioase, care include deopotrivă evidențierea unor repere spirituale ca lumină pentru viață și a unei elementare culturi religioase, constituie şi un act de mărturisire a identității profunde a sufletului familiei românești și a tradiției învățământului românesc, care a început în școlile înființate de Biserică în apropierea lăcașurilor de cult.

Părinții copiilor înțeleg necesitatea intensificării cooperării dintre Familie, Biserică şi Şcoală, astfel încât educația religioasă primită acasă să fie consolidată în mod complementar prin educația copiilor şi a tinerilor în Şcoală şi în viaţa Bisericii. În această perspectivă, poate fi valorificat şi materializat cadrul oferit de parteneriatul dintre parohie şi școală, pentru ajutorarea elevilor din familiile sărace şi pentru desfăşurarea de activităţi educaționale artistice, social-culturale şi social-filantropice, mai ales în timpul vacanțelor şi al unor evenimente solemne cu semnificație națională sau patriotică.

În completarea orei de Religie, Patriarhia Română, prin proiectele „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala!”, doreşte să cultive legătura copiilor cu o comunitate vie, rugătoare, mărturisitoare şi solidară cu oamenii aflați în dificultate. Prin aceste proiecte ea se străduieşte să cultive în copii şi tineri duhul prieteniei și al comuniunii, să prevină abandonul şcolar în familiile sărace şi în cele în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate. Prin birourile de cateheză parohială, prin taberele de copii pe care le organizează în cadrul acestor proiecte, Biserica doreşte să suplinească lipsa de afecţiune părintească, lipsa atmosferei de familie, descoperă copii talentaţi şi-i încurajează să-şi cultive talantul în folosul Bisericii și al societății.

Pentru Biserică şi societate, familia are un rol esenţial în stabilirea reperelor valorice ale copiilor. Familia creştină, compusă din bărbat, femeie şi copii, reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, a iubirii părinteşti, a iubirii filiale şi a iubirii frăţeşti. Lipsa de iubire şi comuniune în familie duce la înstrăinarea între membrii acesteia, la violenţă conjugală, la violenţă domestică, la divorţ, care are efecte dramatice pentru copii, la abandonul şcolar, la alcoolism şi la alte rele. De aceea, în educaţia copiilor şi a tinerilor, este mare nevoie de cooperare între Familie, Şcoală şi Biserică.

II. Cine a fost Sfântul Antim Ivireanul şi de ce este importantă comemorarea sa?

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul s-a născut în Georgia (cca. 1650) și a fost stareţ al Mănăstirii Snagov (1694-1704), episcop al Râmnicului (1705-1708) și Mitropolit al Ţării Româneşti (1708-1716). Deşi de neam georgian, el a fost deosebit de ataşat de Biserica Ortodoxă din Ţara Românească. Lucrarea sa pastorală cea mai intensă a constat în editarea cărților liturgice, a lucrărilor de învățătură adresate poporului dreptcredincios și conducătorilor acestuia, dar și a cărţilor de îndrumare pentru preoți. Cărțile tipărite de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în total 63 de volume, dintre care 21 în limba română, iar celelalte în greacă, slavonă, arabă şi georgiană, confirmă virtuțile şi calitățile sale de tipograf, prin nivelul desăvârşit al caligrafiei, al gravurii, al miniaturilor, dar mai ales prin profunzimea şi acurateţea teologică. A activat ca sfătuitor de încredere al Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și coordonator în tipografii nou întemeiate, precum Tipografia domnească din București (1691-1694) sau tipografiile de la Mănăstirea Snagov (1694-1701), Bucureşti (1701-1705), Râmnic (1705-1708) şi Târgoviște (1708-1715, mutată la Bucureşti în anul 1715).

Cărțile de cult tipărite de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în special Molitfelnicul de la Râmnic (1706) şi primul Liturghier complet în limba română, tipărit la Târgoviște în anul 1713, au marcat deplina biruinţă a limbii române în cultul Bisericii, înfăţișându-l pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul drept un veritabil creator de limbă liturgică și de literatură oratorică.

Sfântul Antim Ivireanul şi-a dedicat eforturile atât pentru educaţia clerului, prin lucrări precum Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților (Târgoviște, 1710), cât şi pentru catehizarea credincioșilor, mai ales prin tezaurul său omiletic reprezentat de faimoasele sale Didahii, cuvinte de învățătură care au luminat pe credincioșii timpului său şi, în egală măsură, pe cei de astăzi, prin interpretări scripturistice pastorale şi prin îndemnul stăruitor de a citi permanent, de a înțelege şi a aprofunda cuvântul Sfintei Evanghelii. Sfântul Antim Ivireanul a tipărit și lucrări adresate clasei intelectuale și politice a vremii sale, precum Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (București, 1691) sau propria sa carte intitulată Sfătuiri creștine politice către Preacredinciosul Domn Ștefan Cantacuzino (București, 1715).

Dimensiunea panortodoxă a activităţii culturale a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul se descoperă şi în rolul pe care l-a avut prin acordarea unui ajutor deosebit altor popoare creştin-ortodoxe, aflate sub stăpânire otomană, pentru dezvoltarea culturală și spirituală a acestora, prin cărți tipărite în limbile greacă și slavonă, prin punerea bazelor primei tipografii cu caractere georgiene întemeiate la Tbilisi (cca. 1709) și prin dăruirea unei tipografii cu caractere arabe Patriarhiei de Antiohia (cca. 1706), după ce a tipărit la Mănăstirea Snagov prima carte în limba arabă din lume, Liturghierul greco-arab (1701).

Se cuvine a aminti și vrednicia deosebită a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul în ceea ce privește gospodărirea, administrarea și restaurarea locașurilor de cult din Țara Românească, printre care se regăsesc Mănăstirea Snagov – reparatăîn timpul păstoririi sale ca egumen (1696-1704) –, dar și Mănăstirile Strehaia, Surpatele, Cozia și Govora, de care s-a îngrijit în timpul păstoririi sale ca episcop al Râmnicului (1705-1708), încheindu-și activitatea cu ctitorirea monumentalei Mănăstiri a Tuturor Sfinților din București (1713-1715), zidire de suflet care a rămas cunoscută sub numele de Mănăstirea Antim, pentru care a realizat el însuși planul arhitectural al locașului de cult.

Pentru toate aceste lucrări de povățuire, de zidire sufleteascăși materială în cuprinsul Țării Românești şi în alte ţări, precum și ca o recunoaștere a vieții sale jertfelnice curmate prin moarte martirică pe malul râului Tungia (Bulgaria), petrecutăîn luna septembrie a anului 1716, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa sa din data de 19-20 iunie 1992, canonizarea acestui mare ierarh. Proclamarea solemnă s-a făcut la data de 27 septembrie 1992, ziua prăznuirii sale.

În contextul în care efectele pozitive ale apariţiei tiparului şi ale circulaţiei mult mai facile a cărţii erau valorificate în Occidentul creştin prin tipărituri laice, în Răsăritul ortodox, activitatea de editare s-a axat mai ales pe cărţi religioase, liturgice şi biblice, marcând definitiv profilul spiritual şi cultural al întregului spaţiu ortodox. Astfel, tiparul a slujit Bisericii şi Biserica a slujit întregului popor prin ridicarea nivelului de cultură şi de spiritualitate. Se cuvine să amintim aici opera decultură şi teologie a tipografilor bisericeşti din spaţiul românesc (Ţara Românească, Moldova şi Transilvania) care s-au ostenit, în condiţii foarte dificile, să editeze cuvântul Sfintei Scripturi, cărţi de cult şi de învăţătură în limba română.

Lucrării de povățuire și zidire sufletească a tinerilor prin participarea acestora la Sfintele Taine, prin catehizare continuăși prin implicarea lor activăîn lucrarea misionară a Bisericii, i se adaugă, așadar, și prețuirea marilor tipografi bisericeşti care s-au îngrijit de-a lungul secolelor de tipărirea de lucrări de certă valoare duhovnicească și de creșterea nivelului de educaţie a poporului român.

Urmând vrednicelor înaintași care au contribuit la formarea spirituală a copiilor, tinerilor şi adulților, să fim, la rândul nostru, exemple vii de educatori şi mărturisitori ai Evangheliei iubirii milostive a lui Iisus Hristos şi ai tradiţiei culturale ortodoxe româneşti, pentru ca astăzi cât mai mulţi tineri ortodocși români să sporeascăîn credinţă şi sfinţenie, în bucurie și fapte bune, spre slava lui Dumnezeu și folosul Bisericii Sale dreptmăritoare.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 


[1] A se vedea LUMINĂ PENTRU VIAȚĂ. Importanța orei de Religie pentru educația copiilor și tinerilor, Apelul Consiliului Consultativ al Cultelor din România – 28.02.2015.

Sursa: basilica.ro



Noutăți și controverse legate de organizarea Sfântului și Marelui Sinod Pan-Ortodox

Într-un comunicat de presă, Patriarhia Ecumenică a anunțat că, în urma invitației Sanctității Sale Bartolomeu, adresată Fericirilor lor, întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe locale sfinte, în perioada 21-28 ianuarie 2016, va avea loc o Sinaxă, sub președinția sa, la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambésy-Geneva (n.n. despre rezultatele acestei sinaxe vom informa pe larg în numărul următor al revistei). Toți întâistătătorii au confirmat participarea în persoană, cu excepția Patriarhului Ioan al Antiohiei, a Mitropolitului Sava de Varșovia, împiedicat de motive de sănătate, și a Arhiepiscopului Atenei și al Intregii Grecii, din "motive personale". Cei trei vor fi reprezentați de persoane autorizate. Sinaxa va aborda aspecte legate de pregătirea Sfântului și Marelui Sinod, iar pe 24 ianuarie, va fi oficiată Sfânta Liturghie pan-ortodoxa, în Biserica Stavropighie Sfantul Apostol Pavel, prezidată de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, la care vor participa toți liderii Bisericilor Ortodoxe locale. 

Sfântul şi Marele Sinod Panortodox se va întruni cel mai probabil în Creta (Grecia)

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a precizat duminică, 24 ianuarie 2016, faptul că Sfântul și Marele Sinod Panortodox din luna iunie a acestui an se va întruni în Creta (Grecia) şi nu în Constatinopol (Turcia), așa cum era stabilit până acum. Preafericirea Sa a anunţat acest lucru în timpul vizitei efectuate astăzi la Paraclisul comunității românești din Geneva.

Avem bucuria şi speranţa că Sfântul şi Marele Sinod Panortodox se va ţine în luna iunie, aproape de Sărbătoarea Rusaliilor sau Pogorârii Duhului Sfânt. De data aceasta putem spune că nu se va mai ţine la Constantinopol cum era prevăzut, ci în Creta, deoarece se dorește să fie într-o țară creștin-ortodoxă. Turcia este acum o ţară eminamente musulmană şi sperăm ca în zilele următoare să finalizăm textele asupra cărora încă nu s-a ajuns la un consens şi să încheiem această lucrare care durează de aproape 50 de ani sau mai bine. Noi am precizat că acest viitor sinod nu este ultimul, nu este un sinod eshatologic, care precede sfârşitul lumii, ci un început bun pentru alte sinoade odată la 5, 7 sau 10 ani, pentru că au apărut probleme noi”, a spus Patriarhul României. (sursa: basilica.ro)

Pe 18 decembrie 2015, Comisia specială inter-ortodoxă pentru pregatirea Marelui Sinod Pan-Ortodox și-a încheiat sesiunea, desfășurată la Atena. Sesiunea a fost deschisa pe 16 decembrie, fiind prezidata de Mitropolitul Ioan de Pergam (Patriarhia de Constantinopol), la ea participând reprezentanți din 14 Biserici Ortodoxe locale. Patriarhia Română a fost reprezentată de Mitropolitul Nifon de Târgoviște. Conform unor surse din Biserică, "lucrarea lansată de Comisie, de elaborare a unui proiect procedural pentru Marele Sinod Pan-Ortodox al Bisericii Ortodoxe, va continua în cadrul procesului pre-sinodal".

În timp ce un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse dă de înțeles că Sfântul și Marele Sinod ar putea fi amânat, tensiunea crește între Biserica Greciei și Patriarhia Constantinopolului. Agențiile de știri Ria Novosti și Romfea citează surse din interiorul celor două Biserici conform cărora, disensiunile au început odată cu construirea de către reprezentantul Patriarhiei Ecumenice la Atena a unei biserici și a unei clădiri administrative fără a cere binecuvântarea Arhiepiscopului Ieronim al Atenei. De asemenea, se pare că la ședința pregătitoare a Sfântului și Marelui Sinod, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu i-ar fi invitat pe toți ierarhii Patriarhiei Ecumenice din Nordul Greciei, care aparțin Bisericii Greciei și care sunt membri ai Sinodului său, la o întâlnire care a avut loc în august-septembrie în Istanbul. Arhiepiscopul Atenei nu a fost informat despre invitarea acestor ierarhi.

Președintele departamentului afacerilor ecleziale externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a afirmat la rândul său că data precisă a Sinodului Panortodox, prevazut pentru 2016, va fi cunoscută în funcție de pregătirea documentelor necesare. “Nu este exact să afirmăm că Sinodul Panortodox va avea loc în 2016. Am auzit o astfel de intenție – de a ține Sinodul în 2016 – din partea Patriarhiei Constantinopolului. Dar, până în prezent, nu a fost făcut un anunț oficial. Data va fi stabilită în funcție de gradul pregătirilor documentelor necesare”, a declarat Mitropolitul. Acesta nu a exclus participarea primatului Bisericii Ortodoxe Ruse la întâlnirea întâistătătorilor Bisericilor Locale. “Preafericirea Sa, Patriarhul va veni la întâlnirea întâistătătorilor, dacă aceasta va avea loc. După câte se pare, aceasta va avea loc în ianuarie”. De altfel, în poziţia delegaţiei Bisericii Ortodoxe Ruse la cea de-a V-a Conferinţă Presinodală de la Chambesy a fost exprimată îngrijorarea profundă cu privire la lipsa deciziilor asupra temelor „Diaspora ortodoxă”, precum şi lipsa de consens asupra documentelor privind „Problema calendarului” şi „Impedimente la căsătorie”. Sfântul Sinod rus consideră foarte importantă realizarea unui consens pan-ortodox cu privire la proiectul de document referitor la Autocefalia în Biserica Ortodoxă şi procedura de declarare a acesteia şi includerea acestuia în ordinea de zi a Sinodului Panortodox,

La capitolul impedimente în pregătirea documentației și în organizarea Sinodului se numără și ruperea comuniunii euharistice dintre Bisericile Ierusalimului și Antiohiei. Reamintim că motivul acestei ruptui este înființarea Episcopiei Qatarului de către Patriarhia Ierusalimului pe un teritoru revendicat canonic de Biserica Antiohiei.

UPDATE 16 ianuarie: După cum informează site-ul Patriarhiei Române, în zilele de marți și miercuri, 12-13 ianuarie 2016, la Fanar, au avut loc discuții între cele două părți ale Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovaciei, în urma lor, Mitropolitul Rastislav fiind recunoscut de către Patriarhia Ecumenică în demnitatea de Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovaciei. Conform Agenției de Știri Romfea.gr, Mitropolitul Rastislav a cerut scuze în mod oficial pentru declarațiile făcute împotriva Patriarhiei Ecumenice și a poporului grec, lucru care a influențat în mod decisiv rezolvarea pozitivă a problemei Bisericii Cehiei și Slovaciei. Din conținutul scrisorii (disponibil integral aici), rezultă că una dintre motivațiile reconcilierii este și participarea în bune condiții la pregătirile pentru Sinodul Pan-Ortodox: "Îmi doresc să vă întâlnesc personal la Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Autocefale, la care suntem chemați să finalizăm procesul de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care reprezintă o manifestare mult așteptată a unității și o mărturisire creștină a Sfintei Biserici Ortodoxe pentru lumea contemporană."

Deși informația care ajunge la public este sărăcăcioasă în privința pregătirilor pentru Marele Sinod, ne putem da seama că lucrurile avansează cu dificultate, temele aprinse nefiind din păcate doar de ordin canonic-duhovnicesc, ci mai degrabă de ordin politic și al intereselor de putere.

 

 

 

 

 

 



Hotărâri ale Sfântului Sinod BOR - ianuarie 2016 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

În ziua de 14 ianuarie 2016, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc prima şedinţă de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din acest an.

Dintre hotărârile luate de Sfântul Sinod menţionăm:

1. A încredinţat mandatul său Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru susţinerea poziţiei Bisericii Ortodoxe Române la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care va avea loc între 22 şi 28 ianuarie 2016 la Centrul de conferinţe al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy (lângă Geneva, Elveţia). Scopul acestei sinaxe este de a evalua şi valida textele propuse spre aprobare la viitoarea întrunire a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, anunţată pentru luna iunie 2016, în preajma sărbătorii Rusaliilor.

2. A reînnoit apelul de ajutorare a comunităţilor parohiale cu venituri reduse, în special din mediul rural, de către parohiile cu posibilităţi financiare mai mari, precum şi de identificarea unor noi modalităţi şi mijloace de întrajutorare frăţească.

3. A solicitat eparhiilor să examineze impactul pe care îl au noile reglementări privind sprijinul acordat de stat cultelor recunoscute din România asupra activităţilor edilitare şi social filantropice ale Bisericii.

4. A luat act cu apreciere de iniţiativa cetăţenească pentru amendarea articolului 48 din Constituţia României în sensul precizării că familia este constituită prin căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Această iniţiativă a mirenilor aparţinând mai multor culte este sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, pentru că exprimă învăţătura acesteia despre familie, precum şi poziţia sa constantă din punct de vedere juridic.

„Acest sinod a fost convocat pentru ca să fie informaţi membrii Sfântului Sinod despre evenimentul următor care va avea loc între 21 şi 28 ianuarie la Chambésy, lângă Geneva, la Centrul de conferinţe al Patriarhiei Ecumenice, şi anume Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Această Sinaxă are ca scop evaluarea şi validarea textelor care trebuie trimise spre dezbatere şi aprobare la viitorul Sinod Panortodox din luna iunie din acest an, în preajma sărbătorii Rusaliilor. Această lucrare de evaluare şi validare este deosebit de importantă şi de aceea este nevoie ca Sfântul Sinod să acorde mandat delegaţiei Bisericii noastre pentru a o reprezenta acolo şi pentru a contribui la buna desfăşurare a lucrărilor”, a spus Patriarhul României.

Pe ordinea de zi, mai sunt programate discuții despre activitățile Bisericii în diaspora și țară. „Este nevoie de mai multă intensificare a vieţii spirituale, de coresponsabilitate şi cooperare între cler, credincioşi şi mireni într-o societate secularizată, din ce în ce mai ostilă Bisericii. Avem nevoie de mai multă rugăciune şi mai multă acţiune comună şi, în acelaşi timp, trebuie să ne împlinim misiunea noastră de a binevesti Evanghelia lui Hristos, de a mărturisi credinţa în Hristos şi de a transmite generaţiilor prezente şi viitoare această lumină a iubirii Preasfintei Treimi pentru întreaga umanitate”, a spus Preafericirea Sa. -BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHEI ROMÂNE 

Nota redacției:

Monitorizând mediul online constatăm că atenția opiniei publice este tot mai mult orientată către activitatea Bisericii și în mod deosebit sunt interpretate și răsinterpretate declarațiile ierarhilor, preoților și comunicatele de presă ale BOR. Plutește în aer ideea că se așteaptă o schimbare de atitudine începând de la vârful ierarhiei bisericești în sensul unei mai mari transparențe decizionale, a unei actualizări a limbajului și renunțarea la "limba de lemn", acțiuni și atitudini pro-active și nu reactive (dacă este să ne amintim numai modul de gestionare a cazului Colectiv). Se dorește ca activitatea Bisericii să fie mai bine mediatizată și făcută publică, astfel încât cei care nu au acum acces la aceste informații să nu mai fie atât de ușor manipulați de "neprietenii" Bisericii. Nu orice critică este un atac și o ofensă, câteodată este nevoie a pune punctul pe i și a sugera cu bună credință acele căi de îmbunătățire a imaginii Bisericii. Este necesar și de dorit ca Biserica să-și facă activitatea social-culturală și pastoral-misionară cunoscută nu numai ca reacție defensivă la atacuri și dezinformări din mass media. Sunt atacuri uneori furibunde la adresa Bisericii, dar victimizarea ca strategie de comunicare a BOR este ineficientă pe termen lung.

De aceea, inclusiv așteptările legate de ședința Sfântului Sinod din aceste zile au mers în acest sens.  Iată ce scrie Andrei Găitănaru pentru contributors.ro: "Spațiul public așteaptă să vadă dacă Sfântul Sinod a înțeles că e nevoie de echilibrarea activităților Bisericii. Că accentuarea excesivă a lucrării ziditoare s-a făcut cu prețul diminuării calității celorlalte lucrări ale Bisericii. Că pastorația ortodoxă are nevoie de preoți conștienți de faptul că misiunea lor este una terapeutică, nu judicativă. Că oamenii caută călăuze pe drumul Emausului interior, nu vameși, controlori și manageri. Că lucrarea catehetică are nevoie de o urgentă ameliorare și că Patriarhia nu poate să mai gireze prin pasivitate procesul nefuncțional al Ministerului Educației de validare a manualelor de religie. Că anul 2016 ar putea fi nu doar ”anul omagial al educației religioase a tineretului creștin-ortodox”, ci și anul în care Sinodul chiar a restabilit în duhul Adevărului și al libertății legătura dintre învățătura tradiției Sfinților Părinți și credincioși. Că laicatul așteaptă de la ierarhi nu doar fast liturgic, ci și kenoză părintească sau smerenie fraternă. Că lucrarea socială a Bisericii are nevoie și de o bună promovare, nu doar de o hărnicie grăbită care uită că a comunica eficient înseamnă a împărtăși celorlalți ceea ce pentru ei ai dăruit."

Îi cităm în continuare și pe editorii siteului Cuvântul-Ortodox a căror opinie coincide în mare parte cu cele enunțate mai sus și poate fi un punct de reflecție la modul general, deși se referă la speța concretă a referendumului pentru sprijinirea familiei tradiționale formate din bărbat și femeie.

 "... este nevoie de o prezență continuă și tenace în acest spațiu public. Este nevoie de comunicare permanentă și de gândire strategică, de explicare continuă, de contracarare a tuturor pozițiilor anti-familie și anti-BOR. Este nevoie să conștientizăm că astăzi marile majorități nu mai sunt suficiente. “Masa critica” în toate alegerile și referendumurile din ultimii ani s-a format în alte părți – pe internet, pe facebook, în diaspora, în stradă, în organizații “în civil”... Pârghiile folosite ar putea fi de pildă, la nivel organizațional-instituțional, existența unor multiple asociații care să aibă o activitate constantă și relevantă, gândită în cadrul obiectivului general, care să producă evenimente, știri, teme de dezbatere (nici măcar nu trebuie să fie toate legate de campania referendumului, ci să aducă în prim plan tematici asociate); la nivelulcomunicării, așa cum spuneam, o prezență și o implicare activă în “bătălia culturală” din spațiul public, chiar dacă este ostil. În niciun caz o comunicare “clasică”, de tip“advertising”, nu este de ajuns. Cu siguranță mai sunt si alte astfel de pârghii. Idei pot veni, dacă vom reuși să conștientizăm urgența și importanța momentului. "

 

 

 

 

 



Familia, o prioritate a misiunii Bisericii - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Familia a fost şi este constant prezentă în centrul misiunii pastorale şi sociale a Bisericii, deoarece aceasta reprezintă fundamentul societăţii umane.

De aceea, în Pastoralele Sfântului Sinod şi ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, precum şi în predicile preoţilor de mir şi din mănăstiri este permanent subliniată importanța familiei tradiționale, instituția fundamentală cea mai afectată social, economic şi moral în ultimii ani. De exemplu, în Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română (care a fost citită în toate bisericile parohiale şi ale mănăstirilor în prima duminică a Postului Nașterii Domnului 2011) se reamintește că „avortul este o crimă, o ucidere a unui om nevinovat care nici nu se poate apăra (copilul). De aceea, cei care-și ucid copiii nenăscuți nu se pot împărtăși cu Hristos, Cel ce iubește copiii”. De asemenea, aceeaşi Pastorală a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române exprima îngrijorarea că „astăzi familia se confruntă adesea cu violenţa domestică, divorţul, avortul, abandonul copiilor de către părinţi şi al părinţilor vârstnici şi bolnavi de către copii, delincvenţa juvenilă, indiferenţa faţă de suferinţa altora, suicidul, dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ, alcoolismul şi drogurile, concubinajul etc.”. Toate aceste fenomene sociale afectează grav instituția familiei şi conduc la slăbirea ei, aceste fenomene fiind cauzate mai ales de proliferarea individualismului materialist şi consumist în societatea contemporană secularizată, inclusiv cea românească.

Din nefericire, avortul, divorțul şi scăderea natalității au devenit o plagă pentru societate având ca prim efect negativ diminuarea populației României.

De aceea, Biserica nu doar apără familia creștină responsabilă, ci şi ajută material şi spiritual familiile care au copii mulţi, organizează cămine pentru copii abandonați şi centre de zi pentru copii săraci.

În consecință, Biserica militează constant pentru intensificarea sprijinirii familiei creştine tradiționale, în primul rând la nivelul comunităților parohiale, solicitând implicarea societății în diminuarea crizei demografice actuale din România.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

sursa foto: http://coalitiapentrufamilie.ro/

 

 



Reconciliere în Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei - scuze, condiții și promisiuni

În zilele de marți și miercuri, 12-13 ianuarie 2016, la Fanar, cu ocazia Ședinței Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, au avut loc discuții între cele două părți ale Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovaciei, care până la data de 14 ianuarie se aflau în disensiune, în urma retragerii Mitropolitului emerit Krystof. Discuțiile s-au purtat sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan de Pergam (Patriarhia Ecumenică). În urma discuțiilor purtate, Mitropolitul Rastislav a fost recunoscut de către Patriarhia Ecumenică în demnitatea de Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovaciei.

Cu puțin înainte de reconciliere, Patriarhul Bartolomeu a spus că nu-l va recunoaște niciodată pe Mitropolitul Rostislav ca primat al Bisericii Ortodoxe a Cehiei și Slovaciei, informează agenția greacă Romfea citată de agenția de știri Lonews. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Cehiei și Slovaciei, Mitropolitul Rotislav de Prešov, anunțase că a primit de la Constantinopol, de la Patriarhul Bartolomeu, o scrisoare pe un ton dur, în care i se comunica faptul că nu există nicio șansă de recunoaștere a acestuia, susținând că Mitropolitul Rostislav, "un nimeni", a proferat caracterizări nepermise la adresa Patriarhiei Ecumenice, a episcopilor și prelaților Patriarhiei, ai Bisericii Greciei și Ierusalimului.

Patriarhia considera că tot ceea ce s-a întamplat după demisia fostului Arhiepiscop ceh Hristofor a fost nepotrivit și îl acuza pe Mitropolitul Ratislav de Prešov (pe care doar Biserica Ortodoxa a Rusiei l-a recunoscut) ca fiind responsabil pentru anomaliile cauzate în sanul Bisericii Ortodoxe Cehe și pentru greșeala emiterii unor declarații insultătoare, lipsite de respect și ostile la adresa Tronului Ecumenic.

În vederea restabilirii unității s-a hotărât unanim ca Mitropolitul Rastislav de Prešov să fie recunoscut în calitate de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Autocefale a Cehiei și Slovaciei, sub următoarele condiții care au fost acceptate atât de acesta și de susținătorii săi, cât și de opozanți:

Înaltpreasfințitul Părinte Rastislav, Mitropolit de Prešov, își va exprima public scuzele pentru orice declarație neadecvată sau ofensatoare pe care a susținut-o public în detrimentul Patriarhiei Ecumenice, Biserica Mamă a Bisericii Ținuturilor Cehe și Slovaciei, de la care aceasta din urmă a primit credința în Hristos, împotriva persoanei Patriarhului Ecumenic, precum și împotriva Bisericilor Ortodoxe de limbă greacă.

Ambele părți opozante ale Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia recunosc ca valid doar Tomosul Patriarhal și Sinodal emis în anul 1998 de către Patriarhia Ecumenică privind proclamarea și binecuvântarea autocefaliei Bisericii acesteia (Nr. 1058 din 27 august 1998).

Se creează un Comitet Mixt, compus din reprezentanți ai Patriarhiei Ecumenice și ai Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia (cu participarea reprezentanților ambelor părți divizate până acum), a cărui atribuție este să armonizeze articolele Statutului acesteia cu regulamentele Tomosul Patriarhal și Sinodal emis în anul 1998, menționat mai sus, fiind documentul de bază al Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ținuturilor Cehe și Slovacia, precum și revizuirea generală a Statutului acesteia în conformitate cu cele prevăzute de Sfintele Canoane, având ca scop asigurarea unității și normalității în sânul acestei Biserici.

Înaltpreasfințitul Părinte Simeon, Mitropolit de Olomuc și Brno, este recunoscut ca Mitropolit în funcție valid și canonic al Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, exercitând în Eparhia sa, în mod liber, toate drepturile și obligațiile care decurg din Sfintele Canoane și din Statutul Bisericii acesteia.

Sub iconomie (pogorământ), vor fi recunoscuți ca ierarhi canonici ai Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, fără a crea un precedent canonic:

-       Ieromonahul Mihail Dardar ca Mitropolit de Praga și

-       Arhimandritul Isaia Slaninka ca episcop vicar al Mitropolitului de Olomuc și Brno, cu titlul Episcop de Šumperk.

6. Ambele părți își vor asuma obligația înaintea lui Dumnezeu și a Bisericii mame să respecte și să păstreze condițiile mai sus menționate, fără abateri, respectând poziția și slujirea în Biserică a tuturor clericilor și monahilor aparținând ambelor părți, fără să întreprindă acțiuni care ar putea tulbure unitatea Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, reinstalând clericii și monahii care au fost demiși din funcțiile lor în perioada conflictului.

Textul scrisorii de exprimare a scuzelor adresat Patriarhului Ecumenic, a cărei publicare a fost aprobată de Preafericirea Sa:

Prešov, 19 octombrie 2015

Sanctității Sale Bartolomeu,

Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic

Sanctitatea Voastră, iubit coliturghisitor al Dumnezeieștilor Taine ale lui Hristos,

În primul rând, vă adresez calde salutări și vă doresc deplinătatea binecuvântărilor Domnului nostru în slujirea mult-responsabilă a Sanctității Voastre pentru bunăstarea și unitatea Bisericii Ortodoxe a lui Hristos.

Sanctitatea Voastră,

Aș dori să vă reasigur că niciodată nu m-am îndoit de rolul specific și unic pe care îl are Patriarhia Ecumenică și al Sanctitatea Voastră personal în viața internă a Maicii noastre iubite, a Bisericii Ortodoxe a lui Hristos. Pentru aceasta, aș dori să vă cer cu amabilitate să recurgeți la milostivirea iubirii Sanctității Voastre și la înțelepciunea părintească și să treceți cu vederea orice declarație contrară, care v-a cauzat durere și ofensă și care a fost exprimată într-o stare de agitație emoțională, reflectând asupra tristeții și durerii privind neliniștea din Biserica noastră locală și care nu a fost intenționată pentru publicul larg. Mai mult, doresc să vă asigur că niciunul dintre ierarhii noștri nu a gândit vreodată să submineze autoritatea Sanctității Voastre sau bunele relații dintre noi.

Sanctitatea Voastră,

În fiecare familie umană există neînțelegeri din când în când. Întotdeauna este un semn de înțelepciune și iubire a celor în vârstă să privească cu înțelegere și iertare orice greșeală a celor mai tineri și mai puțin experimentați, pentru a păstra unitatea și dragostea reciprocă din familie. Așadar, aș dori să solicit și din partea Sanctității Voastre condescendență și în acest caz.

Sanctitatea Voastră,

Îmi doresc să vă întâlnesc personal la Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Autocefale, la care suntem chemați să finalizăm procesul de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care reprezintă o manifestare mult așteptată a unității și o mărturisire creștină a Sfintei Biserici Ortodoxe pentru lumea contemporană.

Sanctitatea Voastră,

Aș dori să vă rog să păstrați confidențială această scrisoare adresată Sanctității Voastre personal, pentru a nu se lăsa loc oricăror speculații din partea celor care nu doresc biruința unității și dragostei înlăuntrul Sfintei Biserici Ortodoxe.

Așteptând întâlnirea noastră și coliturghisirea Dumnezeieștii Euharistii, rămân, cu frățească dragoste, al Sanctității Voastre în Hristos,

† Rastislav,

Arhiepiscop de Prešov,

Mitropolitul Ținuturilor Cehe și Slovaciei

***

Secretariatul Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice - Sursa text și foto: basilica.ro

Nota redacției: Este o situație rară ca o astfel de reconciliere să fie atât de transparent făcută în sânul Bisericii, ca un comunicat al Patriarhiei Ecumenice să fie atât de explicit, iar textul scrisorii de cerere de scuze să fie făcut public în ciuda solicitării exprese a expeditorului ca ea să rămână confidențială. Mai mult, ni se spune că textul scrisorii a fost aprobat de Patriarhul Ecumenic. 

Înțelegem de aici că la Constantinopol s-a simțit nevoia unei demonstrații de putere în prag de Sinod Pan-Ortodox, când pregătirile avansează greu tocmai din cauza "răzvrătirii argumentate" a unor Biserici Autocefale mari, precum Biserica Rusiei, mai ales în chestiunea delicată a "primatului papal" și a "sinodalității". De altfel, chestiunea nesubordonării canonice a dus la recenta ruptură dintre Arhiepiscopul Atenei și Patriarhia Ecumenică, cea din urmă simțind probabil că se impune strângerea rândurilor și fidelizarea tuturor ierarhilor aflați sub ascultarea sa, chiar prin mijloace mai puțin "ortodoxe".

 



Știri interne - ianuarie 2016 (RO)

BOR reprezentată de Patriarhul Daniel la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe

Patriarhul Romaniei va participa la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care organizată între 22 şi 28 ianuarie 2016 la Centrul de conferinţe al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy (lângă Geneva, Elveţia). Sfantul Sinod i-a incredintat acestuia, în cadrul ultimei ședințe, mandatul în susţinerea poziţiei Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia viitoarei întruniri. Conform unui comunicat al Patriarhiei Romane, scopul Sinaxei este acela de "a evalua şi valida textele propuse spre aprobare la viitoarea întrunire a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, anunţată pentru luna iunie 2016, în preajma sărbătorii Rusaliilor". (sursa: lonews.ro)

2016 - Anul oficial al Educației religioase și al Sfântului Antim Ivireanul

În prima zi a anului, 01 ianuarie 2016, după slujba de Te Deum, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat în mod oficial anul 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română. Actul oficial de proclamare a fost citit de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal şi Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. (sursa: basilica.ro)

Săptămâna de rugăciune la Patriarhia Română (11-18 ianuarie 2016)

„În fiecare săptămână serbăm Învierea Domnului. Toate activitățile creștinilor trebuie să fie îndreptate spre Înviere care este lumina călăuzitoarea a vieții”, a spus Patriarhul României în această seară la Catedrala Patriarhală, după Vecernia săvârșită la începutul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. Rugăciunile pentru Unitatea Creștinilor arată dorința acestora de a împlini îndemnul de iubire frățească adresat de Mântuitorul Hristos ucenicilor Săi, a mai arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Într-o lume măcinată de conflicte și tulburări este nevoie de o mărturie comună a tuturor creștinilor care trebuie să fie factori ai păcii sociale și împreună lucrători pentru ajutorarea celor aflați în suferință, a mai subliniat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. „Este o deosebită nevoie, o urgenţă astăzi ca în societatea românească toate cultele să coopereze împreună pentru apărarea valorilor spirituale, pentru a promova educaţia religioasă a tineretului prin ora de religie în şcolile publice, dar şi în societate pentru a ne ocupa mai mult de tânăra generaţie. De asemenea, suntem chemaţi să apărăm valoarea demnităţii şi vieţii umane şi a familiei tradiţionale”.

Tema ediției de anul acesta a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor este inspirată din textul scripturistic Ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v-a chemat, din Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, capitolul 2, versetul 9. Ideea unei săptămâni de rugăciune pentru unitatea creștinilor a apărut pentru prima dată în Anglia la începutul secolului al XX-lea. Scopul acestor întâlniri este acela de apropiere și de o mai bună înţelegere între creștini. (sursa: basilica.ro)

Un nou nunțiu apostolic în România

În ziua de 18 ianuarie 2016, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Monseniorul Miguel Maury Buendía, noul Nunţiu Apostolic în România. În timpul întrevederii a fost abordată problema stadiului actual al relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), în special în ceea ce priveşte diferendul patrimonial. În acest context, Patriarhul României a menţionat iniţiativa ierarhilor ortodocşi din Transilvania de reluare a lucrărilor Comisiei mixte de dialog dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică cu scopul identificării unor soluţii realiste de rezolvare a neînţelegerilor privind locaşurile de cult dintre cele două Biserici româneşti. În acest sens, Preafericirea Sa a subliniat că pentru rezolvarea acestei probleme este necesară o abordare sociologică realistă conformă cu situaţia actuală, iar nu una juridică prin apelul la instanţele judecătoreşti. Dialogul şi cooperarea practică sunt mult mai eficiente decât polemica şi atitudinea intransigentă, a concluzionat Preafericirea Sa.

Excelenţa Sa a precizat că în viziunea Vaticanului dialogul la nivel local între comunităţile ortodoxe şi cele greco-catolice reprezintă calea cea mai potrivită de soluţionare a divergenţelor privind proprietatea asupra locaşurilor de cult. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat că în contextul lumii secularizate de astăzi există probleme foarte importante în care cele două Biserici pot coopera pentru promovarea valorilor creştine în societate prin educaţia tineretului creştin, apărarea vieţii şi demnităţii persoanei umane şi a familiei tradiţionale. (sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

Îdemn al Patriarhului României la ajutorarea celor afectați de condițiile meteo extreme

În aceste zile în care din cauza viscolului şi a căderilor masive de zăpadă multe comunităţi rurale au rămas izolate mai ales în Sud-estul ţării, facem un apel către Centrele eparhiale, clerul şi credincioşii de la parohiile din zonele afectate să ofere sprijin familiilor şi persoanelor singure care au nevoie urgentă de ajutor la deszăpezirea gospodăriilor. În acelaşi timp, îndemnăm preoţii de la parohii ca prin implicarea Consiliilor şi Comitetelor parohiale să îi ajute pe cei vârstnici, singuri şi fără ajutor cu apă, ceai şi alimente pentru a depăşi momentele dificile cauzate de condiţiile meteo severe din aceste zile.

 † Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 



Știri externe - ianuarie 2016 (EXT)

ISRAEL: Sărbătoarea Naşterii Domnului la Bethleem

În data de 07 ianuarie 2016, creştinii ortodocşi din mai multe ţări au serbat praznicul Naşterii Domnului Iisus Hristos, în conformitate cu calendarul iulian. Tot pe stilul „vechi“ au serbat Crăciunul şi credincioşii ortodocşi din Patriarhia Ierusalimului. Cu acest prilej, la Bethleeem au avut loc festivităţi religioase speciale la care au participat mulţi credincioşi şi pelerini. La slujbele oficiate în Biserica Naşterii Domnului a slujit şi Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan. În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele arhim. Teofil a citit, în limba română, pericopa Evanghelică de la Matei despre Naşterea lui Iisus.

„Patriarhul Ierusalimului, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea a fost primit la Bethlehem încă din ajunul sărbătorii. Preafericirea Sa a fost întâmpinat de oficialităţi şi de creştinii arabi cu bucurie la porţile Bethehemului, a fost apoi condus cu alai pe străzile cetăţii până la Biserica Naşterii Domnului ce a fost construită, de către Împărăteasa Elena, deasupra peşterii unde Sfânta Fecioară Maria l-a născut pe Pruncul Iisus. În Ajunul Crăciunului a fost săvârşită după rânduială Slujba Ceasurilor Împărăteşti şi Liturghia Marelui Vasile unită cu Vecernia Naşterii Domnului, iar apoi la miezul nopţii Slujba de Crăciun. La ceremonia religioasă a participat şi Preşedintele Autorităţii Palestiniene, dl Mahmoud Abbas, care a urat creştinilor ortodocşi aflaţi la Bethehem în aceste zile să poarte în inimi pacea şi bucuria sfântă a sărbătorii şi să o răspândească şi în jurul lor pretutindeni, pentru că omenirea are astăzi nevoie de pace”, a precizat Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie. (sursa: basilica.ro)   

VATICAN: Papa Francisc a condamnat setea de putere și violența fără margini

Papa Francisc a oficiat prima slujbă de anul acesta, în catedrala Sfântul Petru de la Vatican. La ceremonia din prima zi a anului au asistat înalți prelați dar și sute de credincioși. Exact în urmă cu un an, Suveranul Pontif le spunea credincioșilor că speră ca 2015 să fie anul păcii - iar dorința nu i s-a îndeplinit. Acum, Suveranul Pontif a vorbit despre drama imigranților din Orientul Mijlociu. Liderul bisericii catolice a condamnat, potrivit digi24.ro, setea nesfârșită de putere și violența fără margini care au marcat lumea în 2015.  (sursa: activenews.ro) 

Anul 2015, un an al persecutării creștinilor pe mapamond

Brutalitatea și persecuțiile la nivel mondial la adresa creștinilor au făcut ca anul 2015 să fie anul în care s-a înregistrat "cel mai violent și susținut atac împotriva credinței creștine, din istoria modernă", conform unei organizații de monitorizare a persecuției creștine. Open Doors, o organizație înființată în 1955 pentru a-i ajuta pe creștinii persecutați, a publicat un raport anual, "World Watch List", înregistrand atacurile asupra creștinilor și afișând mediile naționale cele mai ostile pentru credincioși. În partea de sus a listei, pentru al 14-lea an consecutiv, se poziționează Coreea de Nord, unde aproximativ 50.000-70.000 de creștini sunt închiși în lagăre de muncă. Prezentandu-se ca unul dintre ultimele bastioane ale totalitarismului comunist, Coreea de Nord manifestă ură față de creștini, a caror grupare este interpretată constant ca o putere mai mare decât a statului. Aici, Creștinismul este identificat și cu Occidentul. În 2015, mii de creștini care trăiesc în Coreea de Nord au fost obligați să renunțe la credința lor sau sa fugă sub amenințarea cu moartea. (sursa:doxologia.ro)

ANGLIA: Ruptură în Biserica Anglicană pe tema căsătoriilor între persoane de același sex

Comunitatea Anglicană a suspendat ramura americană episcopală anglicană pentru că aprobă oficierea căsătoriilor homosexuale. Episcopalii din SUA au votat, recent, includerea oficierii căsătoriilor homosexuale inclusiv în ritualurile bisericesti, relatează Washington Post. Decizia este o victorie a taberei conservatoare anglicane, solidă mai ales în Africa, care a cerut de ani de zile amendarea anglicanilor americani. În comunicatul dat publicității după întâlnirea de la Canterbury, reprezentanții celor 44 de organizații episcopale ce alcatuiesc comunitatea afirmă că “doctrina tradițională a bisericii, în lumina învățăturilor Sfintelor Scripturi, consideră căsătoria fiind uniunea pe viață și fidelă între femeie și bărbat”. (sursa:cuvantul-ortodox.ro)

CHINA: În China, autoritățile continuă evacuarea creștinilor din lăcașurile de rugăciune

Autoritățile din provincia sudică Guangdong au forțat Biserica Huaqiao să își părăsească lăcașurile de rugăciune, exercitând presiuni asupra proprietarilor, de a pune capăt contractelor lor de închiriere sau leasing. Între timp, în Guizhou, și în partea de sud, un tribunal a decis în favoarea confiscării Bisericii Huaqiu din Tongzi. Și în provincia Xinjiang, din nord-vestul Chinei, poliția a hotărât că membrii unei biserici din zonă se întâlnesc ilegal, "anulându-le înregistrarea", și i-a acuzat de "activități ilegale". (sursa:lonews.ro)

CONSTANTINOPOL: Există pe unele forumuri tendința unei lipse de respect față de Patriarhia Ecumenică

Aceștia sunt cei care susțin că Biserica Mare a Constantinopolului și-a pierdut cea mai mare parte a turmei sale. Adevărul este, însă, acela că Patriarhia mărturisește puterea și victoria Crucii, prin prezența sa în timp în orașul lui Constantin, în ciuda istoriei brutale a secolului XX și a genocidului care a dus la disparitia fizică a armenilor, asirienilor și populațiilor creștine grecești din Anatolia...

Interesul internațional fata de Patriarhie, al mass-mediei occidentale și al guvernelor, este un semn de creșterea a vizibilității Ortodoxiei în Occident. Vizibilitatea crescândă a Patriarhiei, este o victorie pentru Creștinism, în ciuda răului. Sfântul Constantin cel Mare, care a mers in Constantinopol, a primit mesajul înainte de a merge la luptă, în 312 dupa Hristos, văzand Soarele în forma crucii, care ii arata: "In acest semn vei invinge". Aceasta este sarcina Bisericii din Constantinopol. Regretatul sârb Sfânt, Iustin Popovici, a scris: "Mă închin cu respect înaintea realizărilor vechi ale Marii Biserici din Constantinopol și înaintea crucii sale, care nu este nici mica, nici ușoara, care este crucea întregii Biserici, pentru ca Apostolul spune: atunci când un membru suferă, tot trupul sufera". "Mai mult, eu recunosc rangul canonic și primul loc de onoare al Constantinopolului. între Bisericile locale Ortodoxe, care sunt egale în onoare și drepturi".

În ultimele două decenii, Bartolomeu a fost ținta unei asasinări, iar Patriarhia însăși a fost bombardată. În ciuda acestui fapt, Patriarhia continuă să demonstreze puterea credinței creștine și rezistența împotriva terorii. - text preluat parțial după o traducere si interpretare, adaptare dupa un text al lui Theodore G. Karakostas, de: KSLCatalin, sursa: lonews.ro

 

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)

ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Părintele Serafim Popescu – un duhovnic al bucuriei (1912-1990) - ÎPS Serafim Joantă

Interviu realizat de Tudor Petcu

Pentru început aş aprecia foarte mult să îmi spuneţi cum l-aţi cunoscut pe părintele Serafim Popescu şi ce a însemnat pentru Inalt Prea Sfinţia Voastră întâlnirea cu acest mare duhovnic al ortodoxiei româneşti.

 Pe părintele Serafim Popescu de la mânăstirea Brâncoveanu l-am cunoscut de mic copil când împreună cu credincioşi din satul natal (Boholţ) mergeam de Sf. Marie Mare în pelerinaj pe jos (aprox. 30 km.) la mânăstirea Sâmbăta. Din vremea copilăriei şi până când am intrat la teologie la Sibiu (1970) am rămas doar cu o imagine idilică despre părintele Serafim. Părintele mă impresiona prin chipul lui frumos ca al unui înger, prin vorba lui blândă şi zâmbetul permanent de pe buze. Mi se părea că este o făptură cerească, mai mult decât omenească. Deşi în această vreme m-am spovedit de câteva ori la Sfinţia sa, nu realizam încă darul de mare duhovnic pe care-l avea. Numai după ce am început să studiez teologia şi odată cu aceasta să mă cunosc mai bine pe mine însumi, cu toate umbrele sufletului, am descoperit în Părintele Serafim calităţile lui de duhovnic iscusit, blând, răbdător şi înţelegător faţă de neputinţa omenească. Având o conştiinţă scrupuloasă, poate chiar exagerat de scrupuloasă, părintele Serafim încerca să-mi „tempereze”  tendinţa de a vedea în mine mai mult păcatul decât părţile pozitive, ca daruri ale lui Dumnezeu. Cu ajutorul Părintelui Serafim, care mi-a fost primul duhovnic, dar şi cu ajutorul altor mulţi duhovnici am ajuns, cu darul lui Dumnezeu, să gândesc mereu pozitiv, să înţeleg neputinţa omenească şi să mă feresc, pe cât îmi stă în putinţă, de judecarea semenilor. Fără îndoială, pelerinajele la Sâmbăta şi întâlnirile cu Părintele Serafim, dar şi cu Părintele Teofil, mi-au marcat viaţa, în sensul că imaginea şi multe din poveţele lor mi-au rămas pentru totdeauna înscrise în inima mea. Şi acum, după 25 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Serafim, îl simt atât de aproape ca şi cum ar fi încă printre noi. Tocmai de aceea mă rog pentru odihna sufletului său, dar îl şi rog să mijlocească pentru mine cu încredinţarea că a primit de la Dumnezeu acest dar.

Cum aţi descrie personalitatea părintelui Serafim Popescu şi care credeţi că este unicitatea sa in peisajul duhovnicesc românesc?

Părintele Serafim este mai puţin cunoscut decât alţi mari duhovnici din România. Aceasta şi pentru că a trecut la Domnul la puţin timp după căderea dictaturii comuniste, când duhovnicii noştri au început să fie asaltaţi mai ales de tineri. Cât timp părintele Arsenie (Boca) a fost la Sâmbăta (până în 1948), părintele Serafim a trăit oarecum în umbra lui. Lumea îl căuta pe părintele Arsenie, îi asculta predicile, iar cei care ajungeau să stea de vorbă cu el îl întrebau de necazurile lor. Părintele Serafim îi asculta pe oameni discret în taina Spovedaniei. El avea o structură sufletească deosebită de cea a părintelui Arsenie. Părintele Teofil (Părăian) zicea că părintele Arsenie era „mintea”, iar părintele Serafim „inima”. Într’adevăr, părintele Serafim a fost un om cald, smerit şi retras, deşi era căutat de mulţi credincioşi din Ţara Făgăraşului. Oamenii îl căutau pentru că se odihneau în el, pentru că simţeau că rugăciunea şi sfatul lui îi ajută. Aceasta nu însemna neapărat că plecau de la el cu problemele rezolvate, ci că se întorceau acasă altfel decât s-au dus la mănăstire, adică cu sufletul uşurat şi cu mai mult curaj pentru a înfrunta greutăţile vieţii. O mare ispită a diavolului este tocmai aceea de a ne descuraja, de a ne face să credem că păcatele şi greutăţile vieţii întrec puterile noastre de a le înfrunta. Astfel renunţăm uşor la luptă şi ne paralizăm voinţa. Orice duhovnic bun insuflă curaj fiului său duhovnicesc. În această privinţă, părintele Serafim excela: te încuraja nu numai în scaunul spovedaniei, ci şi prin simpla întâlnire cu el. Cuvintele lui: „Bătute-ar binele!”, rostite cu zâmbetul pe buze, răsunau ca un laitmotiv în discuţiile cu orice credincios. Ele te puneau în legătură cu starea lui lăuntrică şi-ţi dădeau mult curaj. Nu cred că s-a întâlnit cineva cu părintele Serafim fără să primească de la el măcar o fărâmă de bucurie. În această privinţă şi, fără îndoială, în multe altele, Părintele Serafim se asemăna cu Sf. Serafim de Sarov despre care se ştie că-i întâmpina pe vizitatorii săi cu cuvintele: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”. De aceea l-am numit mereu pe părintele Serafim un duhovnic al bucuriei.

Care este cel mai important sfat duhovnicesc pe care l-aţi primit de la părintele Serafim Popescu şi care v-a ajutat în evoluţia spirituală?

Părintele Serafim a fost un om de o curăţie sufletească deosebită. Toată făptura sa dovedea acest lucru. El a fost de asemenea un om al rugăciunii şi al lepădării de sine. Fiecare duhovnic îi învaţă pe ucenici virtuţile care-i sunt lui caracteristice. Altfel ucenicii nu pot să-i urmeze sfatul. Deşi nu mă pot considera un ucenic al părintelui Serafim pentru că m-am spovedit rar la dânsul, totuşi el mi-a influenţat viaţa prin câteva sfaturi de care am încercat, cât am putut, să ţin seama. De pildă îndemnurile: „Păstrează-ţi curăţia sufletului şi a trupului, pentru că odată ce ai pierdut-o, n-o mai poţi câştiga”, sau „Roagă-te mult pentru că rugăciunea te apără de toate ispitele”, sau „De la un preot se cere mai cu seamă dragoste de rugăciune şi slujire dezinteresată. Dacă preotul nu urmăreşte bunurile materiale, ci pe cele duhovniceşti, Dumnezeu i le dă şi pe unele şi pe celelalte”. Acestea sunt cuvinte de Pateric! În legătură cu importanţa rugăciunii, Părintele Serafim repeta adeseori cuvintele unui călugăr român îmbunătăţit, de la Sfântul Munte: „Să-ţi ţii pravila de rugăciune oriunde vei fi, că altfel te îndrăceşti”. Cu alte cuvinte, să ai o rânduială de rugăciune zilnică pe care s-o respecţi cu orice preţ.

Dintre toate întâlnirile pe care le-aţi avut cu părintele Serafim, care dintre ele a fost cea mai reprezentativă pentru Înalt Prea Sfinţia Voastră?

N-aş putea răspunde la această întrebare pentru că întâlnirile mele cu părintele Serafim nu erau programate şi nu urmăreau un ţel anume. Din păcate, cât a trăit părintele n-am ştiut să profit din plin de prezenţa lui printre noi.   

Cât de importantă şi marcantă este în opinia Inalt Prea Sfintiei Voastre moştenirea spirituală lăsată de părintele Serafim Popescu?

Deşi a fost un bun teolog (a studiat la Atena, Berlin şi Viena, trimis fiind de mitropolitul Nicolae Bălan, care dorea să facă din Sâmbăta o mânăstire de intelectuali), părintele Serafim n-a scris decât o carte de predici: „Ieşit-a semănătorul” şi mai multe articole în „Revista teologică” de la Sibiu şi în „Telegraful Român”. Teza sa de doctorat, rămasă în manuscris, tratează despre Cartea Triodului în viaţa liturgică a Bisericii. Cunoscând şi greaca veche, a tradus mai multe texte din Părinţii ascetici şi a fost împreună cu Părintele Arsenie alături de Părintele Dumitru Stăniloae la publicarea primelor volume ale Filocaliei. Într-o autobiografie, el mărturiseşte: „Dacă în scris am fost mai puţin îndrăzneţ, am lăsat să se audă cuvântul în predicile pe care le-am ţinut aici, şir neîntrerupt, ani de zile”. În aceeaşi autobiografie, părintele Serafim mărturiseşte că trei persoane i-au marcat viaţa: părintele Dumitru Stăniloae, părintele Benedict Ghiuş şi părintele Arsenie Boca. Moştenirea părintelui Serafim este discretă, ca a majorităţii marilor noştri duhovnici, care prin nevoinţa lor s-au făcut locaşuri ale Duhului Sfânt şi povăţuitori ai monahilor şi ai credincioşilor. În cărţile părintelui Ioanichie Bălan, de referinţă pentru spiritualitatea românească: „Convorbiri duhovniceşti” şi „Patericul românesc”, îl găsim şi pe părintele Serafim Popescu cu poveţe care pot fi de mare folos oricui le citeşte cu atenţie şi cu dorinţa de a le urma în viaţă. Cei care l-au cunoscut pe părintele Serafim păstrează în ei chipul lui mereu vesel şi de o blândeţe rară. Este, cred, ceea ce trebuie cel mai mult oamenilor de astăzi: bucuria şi bunătatea.  



Rolul spiritual al Părintelui Arsenie Boca în rezistenţa ortodoxă anticomunistă din România - Tudor Petcu

Ortodoxia românească a avut parte întotdeauna de izvoare nesecate de înţelepciune şi de comori duhovniceşti care, cu siguranţă, vor fi înţelese în timp, ca urmare a vocilor profetice pe care le-au avut. Asemenea comori au făcut ca ţara noastră să cunoască o istorie totuşi binecuvântată, chiar dacă zbuciumată şi nedreaptă, o istorie care a evidenţiat o latură românească profund înclinată înspre interiorizare şi spiritualitate. Nu în ultimul rând, vocaţia istorică a românilor pentru suferinţă[1] a făcut în aşa fel încât ca aici, pe teritoriul României, să se nască sfinţi, martiri şi eroi[2].

            Unul din sfinţii şi eroii ale cărui binecuvântări au dat o aură mistică deosebită ţării noastre a fost Părintele Arsenie Boca, parcă mai actual ca oricând în zilele noastre, inclusiv datorită harului înaintea vederii de care s-a bucurat. Părintele Arsenie Boca şi-a exercitat puterea spirituală mai ales la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, acolo unde a luat naştere o adevărată mişcare de trezire spirituală, poate cea mai importantă din istoria duhovnicească recentă a României. De altfel, firea sa retrasă, reţinută, interiorizată şi puţin comunicativă, avea cu suport un caracter moral inflexibil, vulcanic, dinamic, fapt dovedit în momentul în care a început lucrarea de trezire religioasă realizată la Mănăstirea Brâncoveanu[3]. Acest capitol memorabil şi impresionant al vieţii Părintelui Arsenie Boca, adică perioada în care a fost călugăr la Sâmbăta de Sus, constituie o pagină deosebit de importantă pentru însăşi cercetarea istorică a perioadei comuniste din România. Constituie în acelaşi timp şi un puternic exerciţiu de istoriografie orală în vederea unei corecte înţelegeri a rezistenţei creştine anticomuniste din România, inclusiv din Munţii Făgăraş.

            Întrebarea care se impune, dată fiind introducerea de mai sus, ar fi următoarea: care a fost rolul spiritual al Părintelui Arsenie Boca în mişcarea anticomunistă din România? În fond, nu ar trebui să uităm că însuşi Părintele Arsenie Boca a fost un duşman declarat al represiunii comuniste prin respingerea înfierării care caracteriza un asemenea regim, şi mai ales, prin suferinţele şi torturile la care a fost expus de acest experiment politic. La fel de important ar fi şi rolul său de sfătuitor al multor din luptătorii rezistenţei anticomuniste din munţi, constituind la un moment dat chiar un fel de refugiu pentru aceştia din urmă.

            Dar, cel mai important aspect care aduce la lumină dimensiunea spirituală a Părintelui Arsenie Boca ar fi mişcarea de înnoire de la Sâmbăta de Sus, menţionată în rândurile de mai sus. Această mişcare s-a dovedit poate decisivă pentru formarea şi evoluţia personalităţii duhovniceşti a Părintelui Arsenie Boca din mai multe motive:

  1. Impactul spiritual pe care l-a avut asupra celor mai mulţi dintre credincioşii din Ţara Făgăraşului
  2. Harul predicării şi atitudinea severă faţă de păcat
  3. Felul în care a atras atenţia şi părintelui Dumitru Stăniloae, care nu a ezitat să scrie într-unul din articolele sale că la Mănăstirea Sâmbăta au loc zguduiri sufleteşti înnoitoare[4]
  4. Moştenirea ortodoxă şi duhovnicească pe care a lăsat-o Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, şi Ţării Făgăraşului în general.

Pentru a înţelege într-o manieră mai relevantă şi concertă însemnătatea şi valoarea sapienţială a Mişcării de la Sâmbăta de Sus, ar trebui să luăm în considerare câteva din mărturiile de bază ale acelor credincioşi care, nu doar l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, ci i-au şi înţeles glasul blândeţii exigente.

Una din mărturiile cu adevărat importante ar fi următoarea:

Îl căuta lumea. De ce îl căuta? Mergeau unii cu necazuri la mănăstire şi le dădea sfaturi ce să facă. Şi dacă se vindecau de neputinţa lor, când veneau să-i mulţumească, după vreo lună, două, veneau cu încă 10-20 din sat care aveau şi ei necazuri şi veneau să se plângă la Părintele. Încât curând a ajuns aşa de căutat că nu ştia mitropolitul de ce e atâta lume în curtea mănăstirii. Şi odată i-a întrebat pe ceilalţi preoţi: Măi, ce-i cu lumea asta aici?; Păi îl caută pe Arsenie şi după aceea el îi trimite la noi, să se spovedească. Iar mitropolitul a zis atunci: Păi măi, să-l hirotonim atunci pe el (că nu era încă preot), să facă el pe duhovnicul! După ce l-a hirotonit, începând de la Izvorul tămăduirii şi până toamna, când se putea dormi cu o pătură pe afară, mai puţin de 800 până la o mie de oameni nu lipseau din curtea mănăstirii (Pr. Crăciun Opre, Cinciş, jud. Hunedoara)[5].

            O mărturie care ne demonstrează veridicitatea şi importanţa mişcării spirituale concepută de Părintele Arsenie Boca, dar mai ales felul în care Sfinţia Sa, prin demersurile proprii, a însufleţit şi sfinţit Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Brâncoveanu şi Ţara Făgăraşului. Nu întâmplător, mai ales în zilele noastre, românii îl percep pe Părintele Arsenie Boca drept Sfântul Ardealului[6].

            Dat fiind acest statut al Părintelui Arsenie Boca, ce ar fi putut el însemna în ochii Securităţii comuniste şi în Mişcarea de rezistenţă anticomunistă din România? O întrebare care nu poate găsi decât un singur răspuns: soldat al lui Hristos şi mângâietor al sufletelor prigonite. Iar pentru a întări şi mai mult această afirmaţie redăm următorul fragment în rândurile de mai jos, care poate fi considerat de referinţă:

Ca în toate localitățile din țară, sediul Siguranței Regionale Brașov fusese instalat într-una din cele mai frumoase case din oraș, vila fruntașului liberal Mihai Popovici, situată la o oarecare distanță de clădirile învecinate. (...)

Eram în arest, în celula comună. În fața noastră aveam imaginea unui spital de campanie din timpul războiului. Pe un prici cu două nivele, erau lungiți unul lângă altul oameni tăcuți, cu figurile supte de suferință. Văzându-ne, în primul moment, au prins viață, pentru ca în clipa următoare să se retragă unul câte unul într-o apatie controlată, reacție de ființe captive.

Erau strânși aici cei cu ancheta terminată sau cei ținuți pentru o cercetare suplimentară. Printre ei am zărit o figură normală, luminoasă, un călugăr. El stătea întins cu picioarele dezvelite pâna la genunchi. Văzându-ne, s-a ridicat și ne-a întrebat cu vocea blajină:

- Sunteți elevi?

- Da!

- De unde?

- De la Liceul Radu Negru din Făgăraș.

Părintele Arsenie, pentru că acesta era călugărul, găsindu-ne probabil prea firavi pentru ”Moara lui Kalusek”, a făcut semn cu arătătorul mâinii stângi în sus și a rostit ca pentru el, dar cu voce tare să auzim și noi:

- Legiunea îngerilor din cer încă nu-i completă!

Preotul arhimandrit Arsenie Boca, Starețul Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, fusese arestat cu o lună sau două înaintea noastră. Urma lui o întâlnisem în pivnița Siguranței din Făgăraș, unde, pe un perete al beciului, scrijelise câteva cuvinte de îmbărbătare. Aici, la Brașov, drumul lui s-a încrucișat din nou pentru scurt timp cu drumul nostru.

Părintele Arsenie nu părea tulburat de condiția lui de deținut. Obișnuit cu privațiunile monahale afară, mortificându-și el însuși trupul, regimul din beciul Siguranței îl suporta ca o prelungire a vieții sale de ascet.

Pentru că era seară, ne-am căutat fiecare câte o fâșie pe podina de prici. Eu cu Ionică Mogoș și Ioan Glăjar ne-am urcat la etaj, în preajma părintelui Arsenie. Un imbold interior mă împingea cât mai aproape de dânsul. După dușul rece al arestării, prezența părintelui Arsenie alături de noi nu era numai un reper pe drumul ce ne era hărăzit, ci și o dovadă că suferința noastră avea o semnificație profund creștină. După ce i-am spus că la Făgăraș trecusem prin aceeași celulă în care poposise și el, printre alte teme pe care voiam să ni le lămurească, l-am întrebat:

- Cum trebuie să ne rugăm?

- Ducând război împotriva ispitei, așa cum ați făcut-o afară împotriva celor fără de Dumnezeu. Acum, voi stăpâniți e experiență, folosiți-o! ne-a răspuns părintele.

Eram strânși în jurul lui ca puii lângă cloșcă. La un moment dat își întoarce privirea spre Ionică Mogoș și fixându-l insistent îl întreabă:

- Tu de ce ești îmbrăcat în negru?

Ionică nu era îmbrăcat în negru, însă destinul lui era așa cum îl vedea părintele Arsenie, era cernit. Alături de el minutele erau clipe și chiar dacă nu vorbeam trăiam o stare euforică, o stare de mare liniște și pace.

Un milițian a ordonat prin vizetă: ”Stingerea!”.

Deținuții posomorâți, vlăguiți de presiunea amenințărilor, au evadat unul după altul în lumea binecuvântată a uitării. (...) Deodată, o învârtitură de cheie. Apoi, pași pierduți urcând scările spre camerele de anchetă. Și, iar liniște. Un nou zăngănit de cheie. S-a deschis ușa celulei noastre. Cineva a intrat tiptil și s-a îndreptat spre priciul nostru. S-a oprit în dreptul părintelui Arsenie și cu o mână la tras de picior, iar cu cealaltă i-a făcut semn să tacă. Părintele s-a sculat în liniște, s-a încălțat și a dispărut între zidurile ”morii”. (...)

Spre ziuă, părintele Arsenie a fost readus în celulă. Am distins apoi clar mersul târâș, al uui schilodit între pașii îndesați ai gardienilor, care-l cărau de subțiori. (...)

Părintele Arsenie..., pe părintele Arsenie l-au chinuit la început, la arestare, prin luna mai. Atunci, toți demonii lui Kalusek se năpusteau asupra lui; fiecare vroia să dea măcar un pumn unui ”sfânt”, ca să-și arate fidelitatea față de doctrina Partidului. Dar, spre deosebire de ceilalți deținuți, ce urlau în timpul torturii, părintele se ruga pentru bătăuși. Și, prin sfințenia sa, a reușit să-i îmblânzească. De atunci, Kalusek, șeful Siguranței Regiunii Brașov, cel mai înrăit torționar, i-a permis să primească mâncarea de la femeile ce vin zilnic la poartă. Pentru că el n-a fost uitat de credincioși nici chiar aici. Secretul arestării sale a fost repede aflat. La numai câteva zile după aducerea sa la Brașov, la ușa Siguranței au apărut femeile din Schei, apoi din alte localități, cu coșuri încărcate cu mâncare. Primele venite au fost alungate, dar, după producerea miracolului, pentru că domesticirea acestor turbați este un miracol, Kalusek a acceptat merindele femeilor, din care o parte o aduce părintelui aici, în celulă. Și părintele ne-o împarte nouă. (...)

Înzestrat cu calități duhovnicești ieșite din comun, dotat cu o mare putere de intuiție, erudit, cunoscător al calităților și slăbiciunilor omenești, după o lună de anchete, părintele Arsenie devenise prizonierul preferat, în nopțile albe, ale inspectorilor Ionescu și Tomescu. Ziua era lăsat în așteptare ca toți ceilalți deținuți, dar noaptea, după plecarea funcționarilor, era dus sus, în biroul lor. În timpul interogatoriului la întrebările puse răspundea cu digresiuni interesante, ce stârneau curiozitatea celor doi bătăuși cu pretenții de intelectuali.

În anul 1948 Patriarhia Română avansase numele preotului arhimandrit Arsenie Boca pentru a fi titularizat episcop pe scaunul Episcopiei Maramureșului ocupat temporar de episcopul Policarp al Americii. Cu această ocazie, Ministerul Culturii a cerut Siguranței comuniste informațiile necesare deciziei pe care trebuia s-o ia în legătură cu această numire.

În urma cercetării, părintele Arsenie a fost considerat de Siguranță un pericol public pentru dictatura proletară și în locul deciziei de numire în scaunul episcopal s-a hotărât imediata lui arestare. Un preot cu atâta autoritate și cu o așa de puternică influență asupra masei de credincioși trebuia scos repede din biserică și întemnițat.

Părintele Arsenie era cercetat pentru legăturile presupuse cu conducătorii rezistenței anticomuniste care, între anii 1945 și 1947, s-ar fi adăpostit în apropierea mănăstirii Sâmbăta de Sus. O altă acuzație foarte gravă era faptul că dăduse viață acestui așezământ monahal brâncovenesc de la poalele Munților Făgărașului și făcuse din el un centru de spiritualitate creștină opus comunismului ateu. În ultimii doi ani, însăși prezența lui în mijlocul satelor din Țara Făgărașului devenise pentru partidul comunist o sfidare la acțiunea de sovietizare. Întemnițarea noastră în aceeași celulă cu părintele Arsenie o consideram un mare privilegiu[7].

            La fel de relevant este şi acest fragment care evidenţiază statutul Părintelui Arsenie Boca de mângâietor al flămânzilor din temniţă:

Cam după o oră, era spre seară, am fost dus pe un culoar, chiar în centura din interiorul Vilei Popovici. (...) Am fost dat în primire unui gardian îmbrăcat tot în vechea uniformă a vechilor polițiști. (...)

- Vezi că ți se va aduce ceva de mâncare, vine călugărul Arsenie Boca, cel de la Sâmbăta, e și el aici, are voie să stea pe terasă, dar aici nu mai face minuni!

Nu știu ce interpretare să dau vorbelor spuse de gardian. Într-adevăr nu peste mult timp, apare părintele Arsenie îmbrăcat în ținuta de călugăr și îmi așează pe suportul ferestrei un castron emailat luat dintr-un sufertaș în care îmi pune dintr-un vas mai mare câteva linguri de ciorbă de fasole verde. Îmi lasă și câteva bucăți mici de mămăligă și o lingură de lemn.

Mi-a zis: ”Ia fiule și mănâncă! Voi veni să iau castronul și lingura!”. (...) Mâncarea servită de părintele Arsenie părea binecuvântată, mi se părea ca o cină de taină. Era gustoasă și extrem de puțină. Am aflat mai târziu că femei credincioase din Schei, împreună cu altele din Brașov, veneau la poartă și aduceau această mâncare pe care părintele Arsenie o împărțea prin rotație, când unor arestați, când altora, după cum i se permitea întrucât arestații trăiau numai din aceasta și rația de pâine, un sfert de kilogram. (...) Iată că, în curând, a revenit părintele Arsenie după castron și lingura de lemn. N-am întrăznit să-l abordez din cauza gardianului, dar prezența lui mi-a făcut bine pe plan sufletesc. Avea voie să meargă cu mâncarea și la cei din beci[8].

            Asemenea fragmente aduc la lumină portretul unui duhovnic român pentru care martirajul nu reprezenta doar o condiţie ideală dar imposibil de atins, ci o stare cât se poate de naturală, firească şi coerentă. Faptul că figura sa duhovnicească atrage atenţia atât de mult în zilele noastre, într-o societate care experimentează arta seducţiei postmoderne şi postindustriale, umbrind şi chiar trecând valorile tradiţionale într-un plan obscur, demonstrează încă o dată că spiritele alese au fost în stare să grăiască pentru timpuri îndepărtate în care oamenii au pierdut sensul regăsirii de sine.

Părintele Arsenie Boca a manifestat o rezistenţă sufletească rară care şi-a pus amprenta asupra personalităţii sale inclusiv în calitate de factor de bază al mişcării de rezistenţă creştină anticomunistă din România. Nu degeaba, însuşi Părintele Ilie Cleopa l-a caracterizat pe Arsenie Boca ca fiind un izvor curat din care se adapă oile lui Hristos, aşa cum se exprimă într-una din scrisorile pe care i le-a trimis în anul 1950, unul din anii de aprigă suferinţă din era comunistă a României[9].

Bibliografie:

  1. Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, ediţia a II-a îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, editura Bonifaciu, Bucureşti, 2012;
  2. Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, ediţie îngrijită de Ioan Cişmileanu, apărută cu binecuvântarea Î. P. S. Dr. Laurenţiu Streza Mitropolitul Ardealului, ediţie revizuită, editura Agaton, colecţia Ortopraxia-14, Făgăraş;
  3. Părintele Arsenie Boca – o viaţă închinată schimbării vieţii noastre, ediţia a II-a, revizuită, editura Agaton, colecţia Ortopraxia-20, Făgăraş, 2012;
  4. Victor Roşca, Moara lui Kalusek. Începutul represiunii comuniste, editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007;
  5. Luca Călvărăsan, Istoria în lacrimi. Episodul Târgşor şi altele, volumul II, editura Bucura, Sibiu, 1998

Tudor Petcu, membru al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu

          


[1] Spunem vocaţie pentru suferinţă, dat fiind trecutul României marcat de împărţiri şi pierderi teritoriale, dictaturi sângeroase şi unviers concentraţionar în urma cărora s-au născut generaţii de martiri şi mărturisitori creştini veneraţi în zilele noastre şi propuşi chiar pentru canonizare.

[2] Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, ediţia a II-a îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, editura Bonifaciu, Bucureşti, 2012, p. 20.

[3] Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, ediţie îngrijită de Ioan Cişmileanu, apărută cu binecuvântarea Î. P. S. Dr. Laurenţiu Streza Mitropolitul Ardealului, ediţie revizuită, editura Agaton, colecţia Ortopraxia-14, Făgăraş, 2008.

[4] Afirmaţie preluată din Părintele Arsenie Boca – o viaţă închinată schimbării vieţii noastre, ediţia a II-a, revizuită, editura Agaton, colecţia Ortopraxia-20, Făgăraş, 2012, p. 21.

[5] Mărturie preluată din Părintele Arsenie Boca – o viaţă închinată schimbării vieţii noastre, ediţia a II-a, revizuită, editura Agaton, colecţia Ortopraxia-20, Făgăraş, 2012, p. 20.

[6] Părintele Arsenie Boca este numit şi Sfântul Ardealului prin prisma minunilor pe care le-a săvârşit în timpul vieţii sale monahale, dar şi minunilor care s-au petrecut şi se petrec la Mănăstirea Prislop, de care dau mărturie mulţi dintre pelerinii care au fost acolo.

[7] Victor Roşca, Moara lui Kalusek. Începutul represiunii comuniste, editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007, pp. 87-94.

[8] Luca Călvărăsan, Istoria în lacrimi. Episodul Târgşor şi altele, volumul II, editura Bucura, Sibiu, 1998, pp. 34-36.

[9] Ne referim la scrisorile Părintelui Ilie Cleopa trimise Părintelui Arsenie Boca în data de 6 iulie 1950 şi, de asemenea, în data de 29 octombrie 1950, scrisori care se află în dosarul de urmărire informativă care i s-a întocmit Părintelui Arsenie Boca în perioada 1943-1989.




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
După o îndelungă-răbdare - Dr.conf.univ. Ana Sofroni

„Dar lui Dumnezeu supune-te,
suflete al meu, că de la El vine
răbdarea mea” (Ps. 61, 5)

Fiecare om, dimpreună cu Dumnezeu, e ziditorul vieţii sale, numai că unii oameni se dovedesc a fi zidari pricepuţi şi-şi construiesc castele trainice, rezistente la calamităţi, pe când alţii au mai multă imaginaţie artistică şi-şi depun silinţa pentru a înfrumuseţa cu diferite zorzoane opera ce o creează. Câştigul major e de obicei al celor îndemânatici, căci ei reuşesc să îmbine organic ambele capacităţi, şi încă le fac pe toate cu multă-multă răbdare.

Un castel mai minunat decât familia e greu să-ţi închipui. Dar şi se construieşte el migălos, cu toate că de la început totul pare uşor ca pana. Numeroasele obstacole şi greutăţi de mai târziu au provenienţă diferită, unele din ele fiind cauzate de greşelile a însuşi soţilor, iar altele – de invidia şi voinţa rea a tulburătorilor de pace şi linişte familială, pe care văzuţi şi nevăzuţi îi avem cât frunză şi iarbă. Soţii, de cele mai dese ori, cu timpul ajung să-şi recunoască greşelile, revenind la cele cuvenite, pe când atacurile viclene sfârşit nu au. Ele trebuie stăvilite, trebuie să ştii cum să le ţii piept, cu ce arme să te aperi de ele, că altfel te doboară şi din familia ta nu se mai alege nimic. Aşa ar fi putut să se întâmple şi cu una din cele mai obişnuite familii a unor doi creştini, dacă nu era răbdarea cea mare a femeii. Ispitele prin care a trecut această soţie s-au ţinut lanţ zeci de ani. De nenumărate ori crezuse dânsa că iată-iată se va rupe firul ce le întregea familia, aşa de subţiat i se părea el; tot de atâtea ori, simţindu-se din cale afară de umilită, îşi văzuse răbdarea ajunsă pe muchie de cuţit. Însă n-a alunecat, căci a auzit Domnul rugăciunile ei şi i-a trimis puteri îndeajuns ca să-şi poată păstra familia, i-a trimis răbdarea cea scumpă. Astfel toate obidele, înjosirile, dispreţuirile din partea soţului încrezut în sine nu-i mai păreau atât de insuportabile. Ba, dimpotrivă, de la un timp începuse necăjita soţie tot mai des sa-şi amintească de ceea ce a avut ea frumos şi bun în căsnicia sa, i se făcuse jale de soţul său, care suferea şi el de pe urma stărilor de dezechilibru sufletesc ce i se întâmplau. Parcă i se luase ceaţa de pe ochi şi acum ea vedea nu numai propria durere, ci şi cea a soţului. Atunci a înţeles clar că vrăjmaşul nevăzut ocheşte în ei amândoi, pentru ca cu orice preţ să le dezbine familia. A înţeles de asemenea, că nu trebuie să-i poarte pică soţului său, ci trebuie să-i ierte apucăturile rele, să-l jelească şi oricând să-l ajute cu un sfat bun, adică să-i fie sprijinul necesar, aşa cum se face în familiile sănătoase. Toată această iluminare pornea de la faptul că femeia pur şi simplu răbda tot ce i se întâmpla rău.

Şi iată că în sfârşit, după mulţi ani de viaţă tristă, în familia lor a venit deplina înţelegere şi o totală armonie. Astăzi ambii soţi se simt sprijin unul pentru celălalt, fiecare din ei are grijă de sănătatea perechii sale, caută să-i alunge întristările şi să-i aducă bucurii după putinţă. Chiar şi cuvinte de mângâiere îşi spun unul altuia, cuvinte calde ce împrăştie orice răceală din suflet. Sincer se căiesc şi de necazurile ce şi le-au făcut cândva reciproc…

Numai datorită răbdării s-a evitat destrămarea unei familii ce era doldora de necazuri. Azi unii o privesc ca pe o familie exemplară. O tânără soţie chiar şi-a exprimat regretul că soţul ei nu este aşa de bun ca bătrânul despre care noi povestim aici. Sunt şi alte foloase din această istorioară de viaţă familială. De primă importanţă am putea considera faptul că ceea ce legase Dumnezeu prin Taina Cununiei nu a fost distrus, deci s-a urmat credinţa. S-a nădăjduit cu toată fiinţa în Dumnezeu, s-a urmat şi calea altor virtuţi, cum ar fi iertarea aproapelui, milostenia sufletească, grija de cel necăjit ş. a., ceea ce l-a slăbit definitiv pe ispititor şi el a fost nevoit să cedeze în această luptă nevăzută. A învins răbdarea! De asemenea, aceşti doi soţi au scăpat de singurătate la bătrâneţe, căci de s-ar fi despărţit mai înainte, fiecare din ei ar fi vieţuit azi singur cuc. Un nimeni altul nu le înţelege la aceşti ani păsul, precum se înţeleg ei între dânşii, ca foşti tovarăşi de drum de o viaţă întreagă. Împreună au dus greul familiei, împreună au avut de suferit şi iată acum tot împreună se bucură că Bunul Dumnezeu le-a ajutat să nu se abată din drumul drept. Bineînţeles că aceşti bătrâni au şi nepoţei, şi-şi dau bine seama că prin pasul ce l-au făcut, adică acel de a se răbda unul pe altul, de a ierta greşelile celuilalt, azi au ajuns la bucuria unei familii unite. Cum să nu te bucuri cu adevărat, când copacul familiei tale are şi rădăcini, şi tulpină, şi ramuri frumoase?! Apoi datorită nepoţeilor pe care îi poţi ajuta cât de cât să crească mari, la vârstă înaintată încă te mai simţi şi tu folositor oamenilor. Tot lor, nepoţeilor, le poţi lăsa şi un cuvânt de povaţă, ca să le fie de bună învăţătură şi de ajutor în situaţiile grele ce le vor avea neapărat şi ei, căci viaţa fiecărui trăitor pe pământ e foarte complicată şi presupune o luptă neîncetată cu ispitele şi încercările ce ţi le scoate în cale vrăjmaşul viclean. Dar, „cu răbdarea treci şi marea”, spune o cunoscută zicală. Viaţa acestor doi soţi e un exemplu mult grăitor în acest sens. Încă să luăm aminte că prin răbdare şi sufletul ţi-l fereşti de la pieire, precum aflăm din sfânta Evanghelie de la Luca (21, 12-19), fiindcă ea, răbdarea, te face să te opreşti la timp de la săvârşirea fărădelegilor. „…cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”, ne mai spune Sfânta Evanghelie (Matei 24,1-13).

Dă-ne, Doamne, răbdare, că să putem vieţui în Lumina Ta!

Dr. conf. univ. Ana Sofroni

4.08.2012, Lavarone (Italia)



De ce mi-am şters contul de Facebook - Ieromonah Serafim Pantea

Am fost unul dintre oamenii activi pe Facebook în ultimii aproximativ trei ani. În această perioadă am reînodat legături cu prieteni din copilărie și cu foști colegi de școală, am cunoscut oameni noi, am aflat de multe evenimente anunțate prin acest mediu online și am participat la unele dintre ele.

Politica Facebook a fost de la bun început una abuzivă. Se specifică faptul că pentru orice lucru pe care îl postezi, le dai dreptul neexclusiv de folosire, transferabil, cu posibilitate de sublicențiere și fără să plătească nimic pentru aceasta. La ora actuală puteți vedea acest lucru în condițiile de utilizare în articolul 2, paragraful 1. Teoretic, au nevoie de acest drept ca să poată afișa pe sit toate acele lucruri fără să poată fi luați la întrebări referitor la drepturile de autor. Practic, această clauză a degenerat în timp.

Acum, dacă cei de la Facebook vor vrea să scoată de exemplu un album de fotografii cu poze postate pe Facebook, au dreptul s-o facă. Dacă nu vor s-o editeze ei, pot transfera dreptul de folosire altcuiva care plătește destul de bine. Dacă vor vrea să scoată o carte cu texte postate de diverși, din nou au dreptul s-o facă pentru că au primit drept de folosire, transfer, sublicențiere și toate acestea în mod complet gratuit. Da, orice clauză este interpretabilă în justiție și depinde mult de cine o interpretează și cum. Crede însă cineva că un om oarecare, utilizator de Facebook, va putea da în judecată compania și să câștige împotriva armatei lor de avocați, după ce a semnat clauza în care le-a dat drept de folosință și toate celelalte?

După 7 zile, pe Timeline informaţia rămâne bătută în cuie

Începând cu luna martie a acestui an, toată lumea trece în mod obligatoriu și automat la Timeline. Odată cu această trecere se schimbă din nou clauzele politicii Facebook într-un mod și mai abuziv. Odată ce ai trecut la Timeline, tot ceea ce ai postat, poate fi șters sau modificat în maxim 7 zile, perioadă după care, totul rămâne bătut în cuie. Aparent, nimic rău cu asta. Să presupunem că nu cunoașteți chiar toate detaliile de securitate și setări care se pot face într-un cont de Facebook. De asemenea să presupunem că plecați în concediu pentru două săptămâni și vreți să luați o pauză de Internet sau pur și simplu nu aveți acces la Internet pentru o perioadă oarecare de timp. Poate că cineva vrea să vă posteze un mesaj pe Timeline (pe perete, cum este acum pentru majoritatea utilizatorilor) sau să vă tăguiască într-o poză sau într-o postare sau poate să declare că a fost împreună cu dumneavoastră undeva. Poza poate fi falsificată sau nu, postarea poate fi o urare de sănătate sau o calomnie sau un mesaj nepotrivit cu ceea ce considerați dumneavoastră a fi imaginea pe care vreți să v-o creați, toate acestea sunt detalii mai puțin importante acum. Ideea este că odată ajunși înapoi acasă, constatați că nu mai puteți șterge ceea ce au pus ei la vedere, pentru toți prietenii pe care-i aveți în listă. Au trecut mai mult de 7 zile.

Puteți face o reclamație cu privire la respectiva postare, fotografie sau ce va fi acel lucru care vă deranjează însă din proprie experiență vă pot spune că reclamațiile la Facebook nu au finalitate. Nu știu dacă pur și simplu le ignoră pe toate sau rezolvă una din 10 dar niciuna dintre reclamațiile pe care le-am făcut vreodată pe Facebook nu au fost rezolvate. Poate vor modifica modul de aplicare al acestei clauze până în momentul în care ar trebui să intre în acțiune (începutul lunii martie anul curent) dar mie mi-au cam ajuns abuzurile lor.

Facebook la bursă

Nu sunt fotograf, nu sunt artist, nu am postat pe Facebook decât extrase din texte cu trimiteri la original. Am simțit însă că prezența mea pe Facebook îi încurajează și pe alții să facă parte din această rețea socială și acest lucru mi se pare nepotrivit. Pentru că mulți dintre ei sunt fotografi și artiști și își postează lucrările în întregime pe Facebook iar această companie tocmai se pregătește să pună pe masă una dintre cele mai mari înșelăciuni economice ale acestui început de secol.

Facebook urmează să fie cotat la bursă. Pentru cine nu știe ce înseamnă asta, voi explica foarte pe scurt. În momentul în care o companie are nevoie de mai multe fonduri decât poate aduna de la investitorii inițiali, poate opta să fie cotată la bursă, orice om având posibilitatea de a deveni investitor prin cumpărarea de acțiuni. Preferabil ar fi ca valoarea acelor acțiuni să crească, în felul acesta investitorii obținând mai mult decât au plătit inițial. În cazul Facebook această valoare este deja în scădere. Această rețea socială este deja la începutul fazei de îmbătrânire și declin. Nu poate face față inovațiilor din cadrul Google+ și nici nu poate ține piept opreliștilor Uniunii Europene care i-a „certat” de câteva ori pentru faptul că vindeau informații personale ale utilizatorilor fără consimțământul explicit al acestora. Din care motiv inclusiv legislația în cadrul Uniunii Europene referitor la acceptarea folosirii și distribuirii datelor personale se schimbă pentru ca s-a recunoscut în mod public și oficial că utilizatorii nu citesc termenii și condițiile când dau click pe „sunt de acord”. Revenind, cei care vor cumpăra acțiuni la Facebook, cel mai probabil vor fi înșelați. Poate că nu va fi așa, dar la istoricul de înșelăciuni și lucruri neoneste pe care le-au făcut deja, nu prea ar trebui să se aștepte lumea la multe lucruri bune din partea lor.

„Ştergerea contului de Facebook” – un fel de-a spune

Prin urmare, am decis să-mi șterg contul de Facebook. Să „șterg” e un fel de a spune pentru că Facebook nu permite ștergerea contului, ci doar punerea lui în stare de inactivitate. Dacă ați optat pentru dezactivarea contului, urmează să așteptați o perioadă oarecare (la ora actuală această perioadă este de 14 zile) și apoi contul va fi declarat  ficial inactiv. Dacă vă decideți să-l reactivați mai târziu, puteți să-l creați din nou cu aceeași adresă de email sau pur și simplu să încercați să vă logați cu aceleași date și absolut toate fotografiile, postările, lista de prieteni, tot, până la ultimul ac și fir de păr, rămâne intact. Acest lucru violează inclusiv termenii și condițiile expuse chiar de Facebook (articolul 2, aliniatele 1 și 2) dar, așa cum spuneam, încercați să-i dați în judecată dacă vă dă mâna. De aceea ceea ce am făcut eu de fapt nu a fost ștergerea contului ci distrugerea lui.

Cum se „distruge” un cont de Facebook

Pentru a distruge un cont de Facebook ar trebui să începeți prin a-i anunța pe cei cu care vreți să țineți legătura cum puteți fi contactat în continuare. O puteți face printr-un mesaj public sau prin mesaje personale către fiecare dintre ei. Apoi schimbați setările de securitate ale contului specificând că doar dumneavoastră puteți vedea tot ceea ce vă privește, începând de la informații personale până la postări. Treceți după aceea la eliminare tagurilor care v-au fost atribuite în poze, înregistrări video, postări și pe unde le mai găsiți. Ștergeți pozele și albumele pe care le-ați postat. Ștergeți postările și comentariile pe care le-ați făcut și nu uitați să ștergeți și notele pe care le-ați scris. Dați „unlike” la toate paginile pe care le aveți în profil, la pagina de informații despre dumneavoastră. Abia apoi începeți activitatea de a bloca toți prietenii din listă. Da, blocare, nu ștergere din listă. Facebook ține minte că i-ați avut în lista de prieteni și vă va face în continuare recomandări conform cu preferințele lor iar lor în conformitate cu preferințele dumneavoastră. Opțiunea de blocare scoate această legătură. După ce vă asigurați că nu mai aveți legături cu nimeni, puteți trece la schimbarea datelor personale. Pentru că Facebook permite inclusiv schimbarea datei de naștere, a sexului și a numelui dar nu permite ștergerea definitivă a contului. Asta pentru că ei consideră că au drept de folosință asupra acelor lucruri pe care le-ați pus pe sit.

Nu am găsit nici o aplicație și nici un mod de automatizare care să funcționeze până la capăt, de aceea nu voi recomanda niciuna. În plus, folosirea de programe automate violează din nou termenii și condițiile (articolul 3, aliniatul 2) și voi încerca să nu recomand niciodată ceva care încalcă legile sau contractele. Probabil toate aceste lucruri va trebui să le faceți manual și va dura destul de mult timp sau dacă aveți cunoștințe de programare, puteți încerca să adaptați aplicațiile existente pentru a funcționa în cazul dumneavoastră. Am găsit aplicații care au șters o sută, două de postări și apoi au refuzat să mai continue.

Dacă sunteți foarte conștiincioși în ceea ce privește siguranța datelor dumneavoastră, vă recomand să revizitați din când în când contul respectiv pentru a vă asigura că nu au apărut alte legături nedorite. În trei zile de când am „șters” contul, au mai apărut încă 5 prieteni noiși 3 fotografii. Facebook îmi spune în continuare că apar în 15 fotografii dar nu-mi spune care sunt acelea și prin urmare nu pot scoate tagurile. Numele însă nu a

fost deja schimbat cu unul aleator și prin urmare nu prea ar trebui să însemne mare lucru. Nu intenționez să dezactivez contul pentru că știu că acest lucru nu are nici o valoare. Prefer să continui să schimb datele personale la fiecare câteva săptămâni.

De faptul că Facebook aparține unei companii cu rele intenții, nu m-am îndoit niciodată. Acum însă, nu mai consider necesar acest rău. (http://www.doxologia.ro)



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Rolul părintelui Dumitru Stăniloae şi al părintelui Arsenie Boca în viaţa şi gândirea părintelui Nicolae Bordaşiu - Preot Nicolae Bordaşiu

Interviu realizat de Tudor Petcu

În primul rând, aş fi foarte bucuros dacă aţi accepta să vorbiţi despre personalităţile intelectuale în special, care v-au marcat tinereţea. Este cunoscut faptul că aţi făcut parte din Rugul Aprins, care a reprezentat o mişcare deosebit de importană, inclusiv pentru evoluţia spirituală a ţării noastre, şi v-aş ruga să evidenţiaţi mai cu seamă personalitatea părintelui Andrei Scrima, care a făcut parte din acelaşi grup ca şi dvs.

Aş vrea să încep mai întâi cu mulţumirea pe care i-o aduc bunului Dumnezeu că m-a învrednicit să împlinesc 91 de ani, şi acum sunt pe cale să-l împlinesc pe cel de-al 92-lea. În toţi aceşti ani am trăit lucruri foarte frumoase, altele mai grele, dar pentru toate îi mulţumesc lui Dumnezeu. Toate au fost benefice pentru evoluţia şi pentru înţelepţirea mea.

Pe parcursul acestei vieţi am întâlnit oameni remarcabili, oameni a căror viaţă m-a impresionat profund. Într-adevăr, în studenţia mea am avut norocul să am asistent la Facultatea de Teologie pe părintele Benedict Ghiuş, care era unul din întemeietorii grupului Rugul Aprins, aşa cum este cunoscut din istoria spirituală. În acelaşi timp l-am avut coleg pe părintele Sofian Boghiu, mai mare cu un an de studii, şi pe părintele Felix Dumneag, care era în acelaşi an cu mine. Şi împreună cu aceşti doi călugări, şi de asemenea, cu părintele Roman Braga, am avut ocazia să îl întâlnesc la Mănăstirea Antim din Bucureşti pe părintele Ivan Kulighin, un mare duhovnic din Rusia, căruia îi spuneam, eufemic, Ioan cel Străin, pentru că nu aveam cum să îl pomenim cu acest nume în viaţa noastră de zi cu zi. Şi din discuţiile pe care le-am avut, am aflat că la mănăstirea Antim părintele Benedict Ghiuş şi cu scriitorul Sandu Tudor, mirean la vremea aceea, au organizat seri de convorbiri duhovniceşti. Am fost deosebit de impresionat aflând acest lucru, dată fiind și situaţia în care eu împreună cu părintele Roman Braga şi cu alţi colegi am înfiinţat A. T. O. S. (Asociaţia Tineretului Ortodox Studenţesc), ca o formă de apărare a tineretului, care la vremea aceea era asaltat mai ales de U. T. C. (Uniunea Tineretului Comunist) şi de Uniunea Tineretului Socialist. Şi astfel, ne-am adresat părintelui Benedict, care s-a bucurat foarte mult aflând de această preocupare a noastră, şi ne-a zis să mergem la Antim să cunoaştem şi noi grupul Rugul Aprins. Şi aşa am ajuns să fiu foarte aproape de Rugul Aprins. Părintele Benedict Ghiuş şi Sandu Tudor ne-au sfătuit să aducem un grup de tineri care să fie aproape de Rugul Aprins, ceea ce am şi făcut, şi în acest sens noi cei din A. T. O. S. am ajuns să fim într-un fel eşalonul II al Rugului Aprins. În timpul acesta am ajuns să îl cunosc şi pe Andrei Scrima, care atunci era asistent la Facultatea de Filosofie, dar care apoi a făcut şi Teologia. Dat fiind că eu şi părintele Roman Braga eram mai studioşi, Andrei Scrima a apelat de câteva ori la noi pentru cursuri, pentru note bibliografice când şi-a făcut lucrarea de licenţă. Şi în felul acesta, întâlnindu-ne mereu la mănăstirea Antim, ne-am apropiat sufleteşte destul de mult şi ne-a impresionat într-un mod deosebit puritatea sufletului lui, şi mai ales năzuinţa lui de a fi cât mai bine integrat în această luptă spirituală pentru a stăpâni aspectele vieţii fizice şi sociale din vremea noastră.

În ceea ce îl privește pe Andrei Scrima, cum ştie toată lumea, bunul Dumnezeu i-a îngăduit, ca urmare a venirii preşedintelui Indiei în ţară, şi mergând la patriarhul Iustinian, să primească o bursă de studii în India, sprijinit fiind atât de Patriarhul Iustinian, cât şi de preşedintele Indiei. Evident, această bursă a schimbat tot cursul vieţii lui Andrei Scrima. Apoi, dat fiind că era un tânăr foarte râvnitor şi dorea să-şi dăruiască viaţa slujirii Mântuitorului, s-a şi călugărit. Este important de menţionat faptul că a fost foarte aproape de Patriarhul Athenagoras al Constantinopolului care, aşa cum se ştie, era de origini armâneşti, adică româneşti. Patriarhul Athenagoras l-a apreciat foarte mult şi l-a trimis ca observator la sesiunile Conciliului Vatican II. În felul acesta Andrei Scrima a ajuns să fie şi în miezul altor probleme, cum ar fi cele legate de ecumenism, de preocupări creştine, nu numai ortodoxe, ci şi de alte confesiuni. Mai apoi, a ajuns profesor la Balamond în Liban, unde s-a învrednicit de încrederea Mitropolitului Georges Kodres, care l-a încredinţat să fie profesor de teologie la Mont Liban. Printre altele aş menţiona şi legătura spirituală aparte cu marele teolog ortodox de origine franceză Clément Olivier cu care a avut dese convorbiri şi căruia i-a istorisit şi despre viaţa spirituală din România. Date fiind toate aceste discuţii cu Andrei Scrima, Clément Olivier, gândindu-se că face un bine spiritualităţii româneşti şi necunoscând comportamentul regimului comunist, a relatat în prestigioasa revistă Contacts aspectele istorisite de Andrei Scrima cu privire la viaţa spirituală de la Rugul Aprins. Se spune că acest articol publicat în revista Contacts ar fi stat la originea măsurilor represive pe care le-a luat regimul comunist faţă de Rugul Aprins.

        Eu personal m-am bucurat de prietenia lui Clément Olivier şi îmi spunea că nu îşi putea închipui că face un rău prin cele scrise în articolul său despre Rugul Aprins. Dar a fost, zic eu, şi voia lui Dumnezeu pentru că închisoarea a reprezentat şi o formă de purificare, chiar dacă uneori a dus şi la jertfa vieţii, cum a fost cazul lui Sandu Tudor, care devenind părintele Daniil, a murit în închisoare, încât astăzi nici nu se mai ştie unde a fost îngropat. Dar acesta a fost martiriul său, modul de a-L preaslăvi pe Dumnezeu cu preţul propriei vieţi.

     Andrei Scrima nu a făcut închisoare pentru că l-a ocrotit Dumnezeu de suferinţa aceasta şi a rămas în afara graniţelor ţării, unde s-a străduit să fie cât se poate de folositor mai ales tinerilor. De fapt, oriunde s-a aflat, a fost un apostol al creştinismului, şi mai ales al credinţei ortodoxe.

      Întors în ţară mai târziu, s-a apropiat din nou de părinţii de la mănăstirea Antim. Evident, dată fiind experienţa acumulată în afara ţării prin studiile sale, Andrei Scrima a împărtăşit-o şi părinţilor cu care a fost în contact.

     Eu aveam alte preocupări, ne-am întâlnit de mai puţine ori, dar în clipa morţii am fost aproape de el şi când era în catafalg la mănăstirea Cernica, în biserica Sfântul Nicolae, am vrut să îmi iau rămas bun de la el prin rugăciune. Mă gândesc că bunul Dumnezeu a primit rugăciunile mele şi îl pomenesc şi eu de câte ori am posibilitatea, ca să îi dea Dumnezeu răsplata pentru tot ceea ce a făcut bine cât a trăit pe pământ.

Spuneaţi la un moment dat că închisoarea a reprezentat şi o formă de purificare. Pe mine personal această formulare mă fascinează pentru că este o metaforă emoţională şi îmi aduc aminte că într-un alt interviu pe care l-aţi acordat, aţi spus că Aiudul a reprezentat pentru dvs. o universitate spirituală. Aţi putea explica această semnificaţie pe care dvs. o atribuiţi Aiudului, tocmai pentru ca şi un laic al acestei epoci, marcată de dictatura secularismului, să înţeleagă profunzimea spirituală a unei asemenea metafore?

Da, spun şi acum că pentru orice creştin, care are în faţă atât de multe frumoase exemple de sfinţi care au îndurat condiţiile de temniţă, închisoarea a reprezentat o formă de purificare spirituală. Toţi cei care au intrat în închisoare, având credinţa puternică, toţi aceştia au trecut prin închisoare uşor. Viaţa de închisoare se poate asemăna oarecum cu viaţa monahală, cu deosebirea că în închisoare nu e o acceptare de bună voie ca în călugărie, când îţi iei sarcina ducerii voturilor printr-o luptă continuă. Aici erai condamnat să stai în condiții extrem de dure, dar toţi care simţeau că acest lucru este voia lui Dumnezeu, că este îngăduit de Dumnezeu, au intrat în închisoare cu gândul nădejdii în Dumnezeu, ceea ce i-a ajutat să iasă de acolo purificaţi, întăriţi. Iar din cei care au fost şovăielnici sau necredincioşi, cei mai mulţi au devenit credincioşi. Eu aş spune că cei care au intrat în închisoare cu mai puţină credinţă, cu credinţă slabă, au avut acolo posibilitatea să se întărească şi să câştige o formă de trăire sufletească pe care nu ar fi câştigat-o într-un alt fel de viaţă. Iar cei care nu au reuşit să depăşească această gândire materialistă, cei mai mulţi au sfârşit rău în închisoare, sau pur şi simplu s-au alienat exigenţelor comuniste, sau nu au dobândit niciun câştig sufletesc. În închisoare, unde regimul a fost deosebit de aspru şi brutal, nu a fost permisă nicio manifestare a sufletului. Nu aveai voie să citeşti nimic, nu aveai ce pentru că nu îţi dădea voie cu nicio carte. Nu aveai voie să scrii, nu aveai cu ce pentru că îţi lua absolut tot. Cum spunea Nichifor Crainic într-un vers, nici haina în care zac nu e a mea. Cu alte cuvinte, absolut nimic nu aveai ca materie. Totuşi, cum spune o vorbă latinească, omul are minte luminată, de aceea Dumnezeu a dat unora şi acolo posibilităţile de a-şi manifesta viaţa spirituală. Şi oricât de groase ar fi zidurile închisorii, sufletul nu poate fi mărginit de nişte ziduri. De aceea, gândul la puterile deosebite pe care le-a dat Dumnezeu omului, credinţa, nădejdea şi dragostea, a fost suportul moral al tuturor celor care au fost închişi. Şi în virtutea acestui fapt s-au ajutat unii pe alţii ca să petreacă timpul mai uşor. Au descoperit forme de comunicare în care şi cei mai neştiutori au devenit mai sârguincioşi şi pot aduce multe exemple. Şi dacă se poate spune că închisoarea a fost ca o universitate, au existat unii oameni care au ieşit de acolo cu o bază de cunoaştere mult mai solidă. Eu pot să dau exemplul unui cioban din Ocna Sibiului, care ieşind din închisoare era la nivelul oricărui om care a terminat liceul. Ştia matematică, ştia limbi străine, franceza o vorbea foarte bine ieşind din închisoare, ştia algebră etc. Cert este că a învăţat totul pentru că avea nădejdea. Credinţa şi nădejdea sunt cele care l-au făcut să suporte cu seninătate şi să înfrunte orice pedeapsă, de vreme ce toţi cei care respingeau ceea ce venea dinspre comunism, erau pedepsiţi în închisoare cu zile de izolare grea. Toţi cei care au avut nădejdea în Dumnezeu au ieşit din închisoare înseninaţi sufleteşte, chiar dacă au ieşit  mult mai târziu, unii dintre ei chiar aproape de sfârşitul vieţii.

       Cu privire la lupta sufletească a unora dintre deţinuţi, îmi aduc aminte că recent am citit o broşurică intitulată Adolescenţi în zeghe unde autorul Traian Bodea povesteşte cum a fost arestat la vârsta de 15 ani şi nouă luni doar pentru că în faţa unei adunări la liceu a spus că a venit timpul ca ruşii să plece din ţară. Deci vorbim de un tânăr care a fost arestat la o vârstă foarte fragedă şi care a fost nevoit să lupte în condiţii foarte grele de închisoare. Prin luptele sale şi prin nădejdea în Dumnezeu a ieşit din închisoare, însă a întâmpinat aceeaşi ostilitate ca şi cea din momentul arestării, şi visul lui de a deveni arhitect nu s-a împlinit. S-a făcut profesor de limba română şi i-a mulţumit lui Dumnezeu că i-a dat elevi pe care a avut posibilitatea să-i crească cu dragoste de limba română şi de idealurile frumoase ale unei vieţi normale. De aceea spun că închisoarea a fost o vreme de purificare. Ai avut timpul să meditezi şi asupra propriei tale vieţi şi asupra relaţiilor sociale şi dacă ai crezut în Dumnezeu, ai ieşit cu mintea luminată şi cu dorinţa de a realiza binele în viaţa de apoi. Pentru toţi un sprijin real a fost rugăciunea. Unul ca mine, care am făcut parte din Rugul Aprins şi alţii care au fost preoţi, am practicat rugăciunea neîncetată în închisoare. Dat fiind specificul închisorii, toţi au devenit cunoscători ai alfabetului Morse prin care s-a stabilit o oră comună de rugăciune. Eu, care am făcut parte din Rugul Aprins, spun că dacă ar fi existat o posibilitate să se facă o radiografie spirituală a închisorii la momentul de rugăciune, oricine ar fi văzut închisoarea ca un rug aprins unde ardea rugăciunea tuturor, înălţându-se către bunul Dumnezeu. Şi această rugăciune a fost sprijinul cel mai puternic al tuturor celor închişi şi aşa Domnul Dumnezeu s-a îndurat de suferinţa noastră şi, în 1964, nu pentru că ar fi vrut comuniştii să ne dea drumul, nu pentru că ar fi venit americanii, am fost eliberaţi. Libertatea este cea mai mare cunună pe care Dumnezeu a dat-o omului, de aceea omul cu fiecare faptă a sa pe care o alege în libertate este răspunzător în faţa lui Dumnezeu. Şi acest fapt deţinuţii l-au înţeles foarte bine şi s-au rugat neîncetat şi pentru păcatele lor şi pentru păcatele celor care i-au chinuit. De aceea, Vulcănescu bunăoară, a zis: Să nu ne răzbunaţi! Niciunul dintre deţinuţi nu se răzbună pe nimeni şi nici nu vrea răul cuiva, dar societatea, care astăzi are atâtea forme de a arăta dezacordul cu o seamă de lucruri, nu ajunge încă la o asemenea maturitate. În orice caz, toţi cei care am trecut prin închisorile comuniste îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru tot ce-am trăit deoarece, deşi poate părea greu de crezut sau paradoxal, am trăit şi multe bucurii sufleteşti.

Acum propun să trecem la abordarea personalităţii părintelui Dumitru Stăniloae, cel care v-a fost şi conducător de doctorat. Vă rog să precizaţi  cum l-aţi întâlnit pe Părintele Dumitru Stăniloae şi cum aţi devenit doctorand al Sfinţiei Sale.

Pe părintele Stăniloae l-am cunoscut înainte de a-l cunoaşte ca şi pe părintele Arsenie Boca şi mulţi alţii. Părintele Dumitru Stăniloae a fost coleg de studii cu Prea Sfinţitul Episcop Erou Nicolae Popovici de la Oradea. Eu am făcut primii cinci ani de şcoală la liceul din Oradea, iar din 1940, când printr-o decizie politică Ardealul a fost rupt în două, am plecat cu toată familia în partea rămasă la români şi Prea Sfinţitul Nicolae Popovici cu întreaga Episcopie a venit şi el în partea românească. Prea Sfinţitul Nicolae a fost arestat și, asemenea altor sute de români, a fost  expulzat de horthyşti. Şi ajungând la Beiuş, unde am făcut eu ultimii trei ani de liceu, am avut posibilitatea să îl întâlnesc pe Prea Sfinţitul Nicolae Popovici de foarte multe ori şi aş putea spune că sunt oarecum un ucenic al Prea Sfinţitului Nicolae fiindcă el mi-a întărit convingerea de a urma studiile de teologie.

     Prea Sfinţitul Nicolae a fost coleg, întâi de studii, cu părintele Stăniloae şi apoi coleg de profesorat la Sibiu şi în convorbirile pe care le aveam îmi povestea de părintele Stăniloae. Când am ajuns student la Bucureşti a fost tocmai în epoca aceasta de transformare, când după actul de la 23 August tot învăţământul nostru a primit o altă orientare. Atunci, la Facultatea de Teologie am avut norocul să am profesori personalităţi luminate şi cu o demnitate deosebită, printre ei numărându-se  şi Nichifor Crainic, care a fost îndepărat de la catedra de mistică pe care o deţinea la Facultatea de Teologie, singura Facultate de Teologie care avea catedră de mistică. Acolo îl avea Nichifor Crainic ca asistent pe părintele Benedict Ghiuş. Fiind îndepărtat Nichifor Crainic, catedra a devenit vacantă şi a stat cam un an de zile fără titular. Şi atunci a venit de undeva o idee minunată: aceea de a-l invita pe părintele Stăniloae, care era profesor de dogmatică la Sibiu, să devină profesor de mistică la Bucureşti. Când a venit părintele Stăniloae, a venit într-un mediu oarecum ostil. El era cunoscut mai mult ca nume dar fizic mai rar a fost întâlnit în Bucureşti. Şi atunci eu care îl cunoşteam înainte de a-l cunoaşte şi împreună cu colegii mei am hotărât să-i facem o primire mai călduroasă şi de aceea am organizat în aşa fel încât inaugurarea cursului de mistică al părintelui Dumitru Stăniloae să fie o adevărată sărbătoare. În acest sens am invitat studenţi de la toate facultăţile, cei care erau din A. T. O. S. şi cunoscuţi şi în felul acesta amfiteatrul a fost plin când a venit părintele Stăniloae. Dar aş putea spune că ne-am îngrijit şi de aspectele materiale fiindcă la început a venit singur şi nu avea unde să locuiască şi am căutat să îl ajutăm aşa cum am putut şi în felul acesta noi, cei de la Rugul Aprins, ne-am apropiat de părintele Stăniloae şi ne-am bucurat de atenţia sa. Când a venit părintele nu prea aveam cursuri universitare în general  pentru că oricum erau foarte greu de tipărit.

      Părintele Stăniloae a venit în plin regim care căuta să se impună în orice chip asupra vieţii politice şi culturale româneşti. Şi când am văzut noi frumuseţea prelegerilor de mistică pe care părintele le trăia atât de puternic, fiindcă era un dogmatist, am înţeles cât de mult trăia el de fapt viaţa creştină pe care o înţelesese mai bine prin traducerea Filocaliei. Când expunea totul în lecţiile de mistică, pentru noi acest totul era de o frumuseţe aparte, de o puritate spirituală pe care o simţeam ca fiind o teologie trăită. Astfel, noi cei din A. T. O. S. am litografiat cursul într-un număr restrâns de exemplare, iar toate acestea au făcut în aşa fel încât lecţiile părintelui Stăniloae să rămână, iar mai târziu aceste lecţii au putut fi tipărite ca un curs de morală. Iată, aş putea spune că am fost foarte aproape de părintele Stăniloae. După ce am petrecut ani de puşcărie, ne-am reîntors în lumea aceasta marcați și de alte experienţe. Părintele, cu sprijinul Patriarhului Iustinian, a fost reintegrat în învăţământ, dar pentru mine a fost o situaţie mai grea. Nu am fost primit nicăieri o perioadă, iar după aceea cu mare greutate, datorită şi faptului că am avut studii de farmacie, am fost primit să muncesc ca muncitor necalificat la Institutul Cantacuzino, apoi am progresat şi am ajuns într-un colectiv de chimişti cu care am lucrat la prepararea gamei globuline din sânge retro-placentar şi în felul acesta am putut fi de folos celor care erau în suferinţă. A fost o minune de la Dumnezeu că într-o zi de tăiere a capului Sfântului Ioan în 1968 prin împrejurări cu totul deosebite, datorită I. P. S. Nicolae Corneanu, pe atunci Mitropolit al Banatului, am ajuns să fiu cunoscut de Prea Fericitul Iustinian, care a sprijinit foarte mulţi din cei care au fost închişi. P. F. Iustinian a luptat cu sistemul politic pentru a-i reintegra pe toţi cei care au fost închişi. Pe mine m-a încurajat să depun cerere pentru a fi profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti, ceea ce s-a şi întâmplat datorită demersurilor Prea Fericitului Iustinian.

         Ajungând profesor la Seminar, sigur că m-am gândit şi la studiile de doctorat. Şi atunci am dat examen de admitere şi am ales ca disciplină de studiu dogmatica cu părintele Dumitru Stăniloae. În felul acesta părintele a ajuns să îmi fie îndrumător şi în virtutea acestui fapt am ajuns să fiu oarecum o punte de legătură în ceea ce priveşte prietenia care l-a legat pe părintele Stăniloae de teologul ortodox francez Clément Olivier. Cu Clément Olivier am avut şi eu ocazii de a face studii la Paris, când eram la Institutul de Teologie Catolică. De asemenea, am avut marea bucurie de a fi gazda lui Clément Olivier şi a familiei lui, pe care am cunoscut-o bine la Paris, într-un pelerinaj la mănăstirile din Nordul Moldovei. Atunci, împreună cu părintele Stăniloae am fost gazda lui Clément Olivier şi a familiei sale şi împreună am trăit un moment înălţător din punct de vedere spiritual atunci când au fost alături de noi şi părintele Paisie Olaru de la Sihla şi părintele Ilie Cleopa de la Sihăstria.

     În aceste împrejurări părintele Stăniloae mi-a fost conducător de studii de doctorat, iar în viaţa de zi cu zi i-am fost foarte aproape. Părintele Stăniloae a fost pentru mine nu doar un îndrumător de doctorat, ci şi un model de trăire creştină, o adevărată infuzie duhovnicească, iar eu îi port recunoştinţă veşnică.

Dat fiind că dvs. v-aţi elaborat teza de doctorat sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae, se poate spune că această perioadă a reprezentat o serie de revelaţii teologice şi dogmatice şi dacă da, care a fost cea mai importantă revelaţie teologică pentru dvs. sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae?

Părintele Stăniloae era un om înzestrat de Dumnezeu cu multă putere spirituală şi i-a ajutat să fie ca albina: culegătoare de tot ce a fost mai frumos din tot ceea ce au scris Sfinţii Părinţi. Şi i-a ajutat ca să poate cunoaşte profund gândirea Sfinţilor Părinţi şi de aceea Filocaliile traduse de părintele Stăniloae sunt pline chiar de notele şi interpretările sale. Chiar aş putea spune că doi dintre Părinţii Bisericii l-au impresionat şi l-au marcat pe părintele Dumitru Stăniloae: Sfântul Maxim Mărturisitorul şi Sfântul Grigore Palama. Faţă de ei a avut o preocupare aparte şi pe temeiul gândirii lor părintele Stăniloae are următoarea expresie: Sfânta Treime este modelul supremei iubiri. Intercomuniunea aceasta între persoanele treimice a fost oarecum un laitmotiv al întregii teologii a părintelui Stăniloae. Şi faptul acesta m-a impresionat şi pe mine foarte mult. Şi ceea ce m-a preocupat pe mine în cercetările mele teologice la indicaţiile părintelui a fost această imagine: Biserica ca formă de comuniune pe temeiul şi modelul Sfintei Treimi. Aşa cum este comuniunea între persoanele treimice, aşa ar trebui să fie şi comuniunea între persoanele fizice din Biserică fiindcă toţi suntem părtaşi prin Sfânta Împărtăşanie în Trupul de Taină al Mântuitorului. Şi atunci putem împlini porunca divină: Să-l iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi!

Raportându-ne la opera teologică a părintelui Stăniloae, avem clar de-a face cu o bogăţie conceptuală profundă. Ceea ce aş dori eu să vă întreb este următorul aspect: consideraţi că natura de abordare teologică a părintelui Stăniloae îl apropie de ceea ce teologul ortodox francez Jean-Claude Larchet numea acel inconştient spiritual, acel adânc necunoscut al inimii? Credeţi că acesta este mesajul central al operei părintelui Dumitru Stăniloae?

Şi mai mult decât atât. În cursul de mistică accentuează această idee: în fiecare incursiune internă a noastră să ne coborâm către Iisus din adâncul din noi. Aceasta este ideea pe care părintele Stăniloae a abordat-o. Şi atunci părintele Stăniloae caută să transmită, asemenea lui Jean-Calude Larchet, care vorbeşte despre a vindeca trupul prin spirit, că  trebuie să te cobori către Iisus din adâncul neştiut al inimii care te împlineşte. Iisus lucrează asupra ta nu numai fizic, ci şi spiritual, şi atunci poţi să fii cu adevărat un suflet sănătos într-un trup sănătos, cum spun latinii.

Sunteţi de acord cu afirmaţia episcopului ortodox englez Kallistos Ware conform căreia părintele Stăniloae oferă o lume creştină convingătoare, atât de necesară unei Europe secularizate?

Episcopul Ware priveşte de la o înălţime academică şi face afirmaţia aceasta ca unul care este păstor de suflete, dar trăind într-o lume academică fiindcă este şi profesor universitar. Face afirmaţia aceasta cu multă justeţe fiindcă atunci când te apropii de teologia părintelui Stăniloae simţi că el trăieşte în fiecare formă de expresie a unui adevăr teologic. Şi atunci episcopul Ware este justificat să facă o asemenea afirmaţie. Dar există o mică corectură, aş spune eu, la afirmaţia aceasta: teologia părintelui Stăniloae este o teologie oarecum academică. Şi Părintele Stăniloae când predica – fiindcă a fost şi un păstor de suflete – căuta ca să se facă înţeles de mintea oricărui creştin şi atunci mărturisea că simte o oarecare greutate în a face pe oricare dintre creştini să se ridice la adevărul pe care îl exprimă dat fiind că teologia sa era o teologie intelectualistă. Şi dacă ne referim la posibilitatea de a fi împărtăşită maselor largi de credincioşi, trebuie specificat faptul că teologia părintelui Stăniloae exprimă adevărurile lui Iisus, dar depinde de sensibilitatea şi capacitatea fiecăruia de a se ridica la nivelul înţelepciunii teologice a părintelui Dumitru Stăniloae.

Date fiind amploarea şi statutul operei părintelui Stăniloae, atenţia mi-o atrage în mod deosebit scrierea sa intitulată „Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de ortodoxie şi creştinism”. Aş dori să fac trimitere la opera aceasta pentru că m-ar interesa să îmi spuneţi cum aţi caracteriza dvs. această operă şi dacă poate fi considerată o polemică la adresa gândirii poetului şi filosofului Lucian Blaga.

Nu aş spune niciodată că a fost o operă polemică la adresa lui Lucian Blaga dar cunoaşterea luciferică, care a muşcat puţin din gândirea lui Blaga, a fost un motiv care l-a determinat pe părintele Stăniloae să scrie această operă. Începuturile lui Blaga sunt tot în teologia ortodoxă dar gândurile sale de filosof au avut o anumită originalitate care l-a îndepărtat puţin de principiile credinţei ortodoxe. Părintele Stăniloae l-a cunoscut şi înainte pe Lucian Blaga cu care avusese relaţii destul de bune, şi tocmai din acest motiv a dorit să scrie opera adresată lui pentru a-i demonstra cum s-a îndepărtat de la calea cea bună. Părintele Stăniloae nu îl critică cu gândul rău, ci cu gândul de a-l face să judece dogmatic trăirile filosofice. Şi până la urmă însuşi Blaga, prin preocupările lui, a căutat să se întoarcă la izvoarele Ortodoxiei.

Este cunoscut faptul că dvs. v-aţi făcut studiile doctorale şi la Institutul de Teologie Catolică din Paris. Ce a însemnat pentru dvs. ca teolog ortodox din România contactul cu lumea occidentală şi cum vi s-a părut că a fost receptată opera părintelui Stăniloae în spaţiul teologic francez mai cu seamă, dat fiind că v-aţi elaborat o anumită parte din cercetările doctorale în Franţa?

În general, gândirea oricăruia dintre teologi este cunoscută prin scrierile lor. În ceea ce priveşte scrierile părintelui Stăniloae, ele sufereau de handicapul de a nu fi traduse în limbi de circulaţie internaţională. Astăzi sunt traduse în multe limbi, datorită în mare parte şi Prea Fericitului Daniel care a fost şi dânsul oarecum un discipol al părintelui Stăniloae.

Eu am avut ocazia să iau parte la discuţiile pe care le-a avut părintele Stăniloae la Institutul de Teologie Ortodoxă Saint Serge din Paris, unde a fost invitat la o sesiune anuală. Nu mai îmi aduc aminte care era tematica acelei sesiuni, dar îmi amintesc pur şi simplu că tot ceea ce exprima părintele Stăniloae în cadrul acelei sesiuni era foarte bine primit de lumea teologica franceză, şi de ortodocşi şi de catolici. De asemenea, am avut ocazia să îl cunosc și pe profesorul Jean Marie Le Guillou, care împreună cu Yves Congar, a fost unul din artizanii Sinodului II Vatican, şi care împreună cu Clément Olivier, preda un curs la Institutul Ecumenic unde am participat şi eu. Acest profesor, care are nişte lucrări formidabile de teologie şi care, aflând despre modul de a gândi al părintelui Dumitru Stăniloae, a căutat până a găsit un călugăr dominican român, Jacques Goia – profesorul Le Guillou era din ordinul dominican -, pe care l-a rugat să traducă părţi din opera părintelui Stăniloae. Iar cât despre Clément Olivier şi Nicolas Lossky, preot ortodox şi fiul marelui teolog ortodox Vladimir Lossky, ambii au fost profund impresionaţi când au descoperit opera şi gândirea teologică a părintelui Stăniloae. Iar acest fapt se datorează mai ales invitaţiei adresate părintelui Stăniloae de a vorbi seri la rând la postul France Culture. Ca urmare a acestui fapt, părintelui Stăniloae i s-au adresat foarte multe întrebări cu aspecte noi pe care credincioşii doreau să le cunoască, neavând până atunci ocazia de a le cunoaşte, iar cuvântul părintelui Stăniloae a însămânţat prin răspunsurile sale.

Vă este cunoscut faptul că filosoful german l-a numit pe părintele Dumitru Stăniloae „cel mai mare teolog al veacului XX”? De asemenea, şi Hans-Georg Gadamer a menţionat în cadrul unui interviu că a înţeles prin opera părintelui Stăniloae de ce românii au acea „die richtige Religion”, adică religia corectă, credinţa cea dreaptă.

Părintele Dumitru Stăniloae a avut acea calitate de a nu fi respins din capul locului mistica germană, fie că era vorba de Jakob Böhme, de Martin Heidegger sau de alţii. Nu a considerat-o străină niciodată, chiar dacă mistica germană, care l-a preocupat şi pe Nichifor Crainic, nu a cunoscut modul de gândire al teologiei orientale. Preocuparea părintelui Stăniloae a fost încercarea unei armonizări între gândirea misticii germane şi modul ortodox de gândire. De aceea, mulţi gânditori apuseni, atunci când l-au descoperit pe părintele Dumitru Stăniloae, au afirmat, asemenea lui Heidegger, că este cel mai mare teolog ortodox al secolului XX.

Îmi aduc aminte că în cadrul unui interviu pe care mi l-a acordat părintele Michel Evdokimov, acesta din urmă a ţinut să afirme că opera părintelui Dumitru Stăniloae a adus un aport fundamental teologiei creştine a secolului XX. Acelaşi părinte Michel Evdokimov a ţinut să precizeze că opera părintelui Stăniloae a contribuit şi va contribui în continuare la reînvierea spiritualităţii creştine în Occident. Sunteţi de acord cu aceste afirmaţii ale părintelui Michel Evdokimov?

A spune a reînvia spiritualitatea occidentală înseamnă a spune că a murit spiritualitatea în Occident, ori nu este chiar aşa. Părintele Michel a întrebuinţat acest cuvânt probabil pentru a pune în evidenţă importanţa teologiei părintelui Stăniloae pentru spaţiul occidental, dar real este că aşa cum este, spiritualitatea occidentală este foarte frumoasă şi puternică. Ceea ce se aduce este un aport de îmbogăţire, de temelie puternică pentru această spiritualitate nouă. Şi faptul acesta arată cum părintele Placide Deseille, bunăoară, a trecut din lumea romano-catolică în lumea ortodoxă, sau Elisabeth Behr-Siegel care a devenit o ortodoxă convinsă.

Michel Evdokimov, fiul lui Paul Evdokimov, a căutat să împărtăşească făclia credinţei ortodoxe, pe care a primit-o de la tatăl său, şi lumii apusene. Aşa se explică faptul că Michel Evdokimov a devenit preot, şi încă un preot foarte activ. Eu însumi i-am îndrumat pe foarte mulţi dintre românii care locuiesc în Franţa să meargă la biserica unde slujeşte părintele Michel Evdokimov fiindcă el păstrează o linie teologică patristică. Deci, vorbeşte şi se inspiră din teologia orientală clasică. De aceea, el este ca un stâlp de orientare, aşa cum este şi părintele Nicolas Lossky.

În orice caz, părintele Stăniloae îmbogăţeşte spaţiul teologic occidental prin simplul fapt că prezintă izvoarele şi originile teologiei orientale inclusiv gânditorilor apuseni. Ţin să fac referire şi la faptul că la Paris se află un Centru ce poartă numele părintelui Dumitru Stăniloae, condus de profesorul Michel Stavrou şi de profesorul român Jean Boboc, ambii predând la Institutul Saint Serge.

V-aş ruga să prezentaţi şi câteva aspecte cu privire la legătura dintre părintele Dumitru Stăniloae şi părintele Arsenie Boca, pe care de asemenea l-aţi cunoscut foarte bine şi care reprezintă un capitol extrem de important în viaţa dvs.

Spuneam la începutul convorbirii noastre că pe parcursul vieţii Dumnezeu mi-a oferit această bucurie să cunosc multe personalităţi. Şi dacă pe părintele Stăniloae l-am cunoscut înainte de a-l întâlni, tot aşa şi pe părintele Arsenie: l-am cunoscut înainte de a-l întâlni. Tot datorită Episcopului Nicolae Popovici ştiam de părintele Arsenie Boca pentru că îl avusese student şi i-a făcut recomandarea de a fi trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan la studii. Părintele Arsenie era înzestrat de Dumnezeu cu mult talent pe care l-a fructificat şi pe care l-a împărtăşit multor oameni, printre care m-am bucurat şi eu de sprijinul moral şi chiar material din partea sa. Părintele Arsenie Boca a fost studentul părintelui Stăniloae care l-a sprijinit împreună cu Episcopul Nicolae Popovici să meargă la Muntele Athos, ca să se adape din spiritualitatea athonită. De acolo părintele Arsenie s-a întors cu volumele din Filocalie pe care le-a pus la dispoziţia părintelui Stăniloae ca să le traducă în limba română. Uneori a fost caligraful care a înregistrat traducerea părintelui Stăniloae şi l-a ajutat la aşezarea în pagini şi în capitole şi, mai mult decât atât, a ilustrat coperta tuturor celor patru volume. În felul acesta părintele Arsenie Boca a fost un ucenic apropiat al părintelui Stăniloae, ajutându-l în realizarea acestei vaste opere teologice pe care o are. Aş putea spune că dacă nu ar fi existat părintele Arsenie nu s-ar fi putut difuza cărţile pe care le-a tipărit cu atâta greutate în epoca comunistă părintele Dumitru Stăniloae.

Dat fiind că l-aţi cunoscut foarte bine pe părintele Arsenie Boca, de ce credeţi că reprezintă un exemplu grăitor de sfinţenie?

Mă provocaţi să fac un portret în două cuvinte: modestie şi simplitate monastică. Părintele Arsenie a fost un trăitor al conceptului de monah ortodox. De aceea l-a şi ajutat Dumnezeu în toate şi tot ce a făcut, a făcut cu frică de Dumnezeu. A fost un om curajos, un om care a îndurat şi suferinţa. Bunăoară, după ce a aflat că eu sunt fugar, ştiind că înfruntă un regim opresiv comunist, totuşi m-a căutat – eu eram acum la Timişoara – şi a venit să îmi ofere ajutorul. Cu o intuiţie mai bună decât a mea faţă de posibilităţile situaţiei în care mă aflam, m-a sfătuit şi mi-a poruncit ca duhovnic să nu încerc să trec graniţa la sârbi că aş putea fi împuşcat. Mi-a spus: Vei face puşcărie dar nu vei muri în închisoare. Şi acest fapt l-a arătat şi ucenicilor lui care au fost la Prislop şi acest cuvânt mi l-a întărit actualul părinte Stelian Manolache, cadru universitar, care a relatat cum a spus părintele Arsenie Boca: Va face închisoare dar nu va muri în închisoare.

Părintele Arsenie a fost un om care L-a iubit pe Dumnezeu şi care i-a iubit şi pe semeni. Aproape și-a sacrificat viața pentru cei din jurul lui. Şi dacă a trăit în smerenie şi în simplitate, a ştiut să ilustreze cu propria lui viaţă ce înseamnă a renunţa la tot ceea ce ar putea fi de folos. Şi aşa a murit: în simplitate, în rugăciune şi în dragoste de Dumnezeu.

Interviu cu părintele Nicolae Bordaşiu realizat de Tudor Petcu

 

 



Sâmbăta de Sus: o binecuvântare dată de Dumnezeu României - Tudor Petcu

Deseori, am auzit spunându-se despre ţara noastră că ar fi Grădina Maicii Domnului, ceea ce ar trebui poate să ne determine, cel puţin pe unii dintre noi, sa reflectăm mai bine asupra acestei problematici şi asupra Nevăzutului care caracterizează România în substanţa sa. Orice colţ de pământ are în spate o istorie care şi-a lăsat o anumită amprentă, care i-a lăsat drept moştenire o serie de particularităţi şi caracteristici, care, desigur, o dată cu trecerea timpului au cunoscut şi nişte modificări. Evident, istoria face ca populaţiile şi popoarele să difere net unele de celelalte, să aibă fiecare un anumit specific luat ca generic. Însă în interiorul acestui specific, în calitate de generic, se află extrem de multe particule elementare şi nebănuite pe care mintea cu toată puterea ei logică şi cognitivă nu le-ar putea defini. Una din aceste particule este exact Nevăzutul la care am făcut referire încă de la început, Nevăzutul în sine reprezentând cu totul altceva decât ceea ce cunoaştem despre o ţară în lumina lucrurilor care s-au întâmplat în plan concret. Nevăzutul cuprinde chipul serafimic ce se manifestă în condiţia suavă a transformărilor spirituale pe care o ţară sau alta le-a cunoscut. Adică, vorbim de istoria popoarelor scrisă în proiecte culturale şi mai cu seamă în acele proiecte propuse pentru Nemurire, cum a fost cazul creatorilor sau al misticilor care l-au înţeles pe Dumnezeu pentru că ei înşişi au fost în stare sa se desăvârşească în calitate de duhuri.

            România s-a bucurat întru totul de binecuvântarea acestui Nevăzut, pe care noi avem datoria să-l descoperim de fiecare dată într-o lumină nouă sau să îl aducem în actualitate. Poate de aceea, unul din marii sfinţi ai poporului român, Ioan Iacob Hozevitul, spunea că niciodată nu trebuie să uităm ce stă în spatele nostru, pentru că dacă nu ştim ce stă în spatele nostru nu ştim cine suntem în prezent şi nu vom şti încotro să mergem în viitor. Revenind la Nevăzutul, care ontologic oferă ţării noastre o cu totul altă dimensiune decât cea dată de planul socio-politic, ar trebui să avem în vedere trei factori determinanţi: jertfa pentru creaţie, păstrarea tradiţiilor în faţa atacurilor invadatorilor şi mai ales rezistenţa creştină sau martirajul creştin care s-a manifestat cel mai puternic în anii de represiune comunistă. Astfel, înţelegem că România, în perioada comunistă, nu a fost doar o ţară comunistă sau o republică socialistă, aşa cum părea la prima vedere, ci mai mult decât atât, era acea Biserică din catacombe, prin haiducii lui Hristos, care nu ar fi acceptat niciodată să facă vreun compromis în legătură cu Cerul.

            Ajungând în acest punct al discuţiei, una care încearcă să surprindă ţara noastră prin prisma destinului ei spiritual, şi prea puţin imperial sau imperialist, am putea să ne aducem aminte şi de locurile unde s-a scris istoria sfinţeniei sau a Duhului Sfânt. Unul dintre aceste locuri se găseşte la Sâmbăta de Sus, atât de cunoscută datorită sfinţilor Martiri Brâncoveni pentru care păstrarea demnă a credinţei a fost mult mai importantă decât propria viaţă.

            Sâmbăta de Sus, un colţ al României unde zbuciumul epocii comuniste a fost înfrânt sau întrerupt ca urmare a rezistenţei din Munţii Făgăraş, a cărei amintire ar trebui să contribuie mereu la starea de trezire a conştiinţei româneşti. Acolo, după cum a arătat şi Ion Gavrilă Ogoranu în cartea sa, brazii nu se frâng niciodată, oricât de mare ar fi ameninţarea. Rezistenţa de la Sâmbăta de Sus şi mişcarea spirituală condusă de Părintele Arsenie Boca au arătat că tot ceea ce este viu [biologic] o dată şi o dată va trebui să moară, dar ceea ce este etern nu poate muri niciodată.

            Dat fiind că tocmai am dus aminte de figura Părintelui Arsenie Boca, să ne amintim bunăoară autoritatea duhovnicească pe care a exercitat-o asupra credincioşilor din Ţara Făgăraşului, reprezentând pentru mulţi dintre ei un refugiu în primul rând moral care i-a ajutat în lupta pentru păstrarea demnităţii. Fără acea mişcare spirituală a Părintelui Arsenie Boca de care tocmai am făcut vorbire, poate nu ar fi existat niciodată suflul şi curajul ce au stat în spatele rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraş.

            De asemenea, în acel loc, Sâmbăta de Sus, Părintele Arsenie Boca a cultivat o adevărată teologie duhovnicească care a marcat atâţia preoţi şi călugări ce au dat ulterior mărturie despre lecţiile divine învăţate de la Sfântul Ardealului. Teologia duhovnicească a Părintelui Arsenie Boca nu trebuie înţeleasă nicidecum în sensul gândirii populare, cum a fost de exemplul cazul lui Ilarion Ieromonahul în secolul XVII, ci mai mult în sensul unei teologii morale orientată către înţelegerea naturii duale a omului şi salvarea acestuia prin înduhovnicire. Or, aceasta a şi fost până la urmă esenţa şi chintesenţa Mişcării de la Sâmbăta de Sus din perioada comunistă: înduhovnicirea omului şi înarmarea cu puterea Crucii. Pentru cei ce cunosc istoria acestei mişcări şi personalitatea lui Arsenie Boca, înţeleg foarte bine semnificaţia sintagmei tocmai menţionate.

            Mulţi din cei care au cunoscut Sâmbăta de Sus şi Mănăstirea Brâncoveanu în timpul prigoanelor comuniste, au ţinut să spună mai târziu că de fapt acolo a bătut necontenit inima creştină a poporului român. O inimă puternică, ce nu s-a putut îmbolnăvi vreodată deşi a fost în permanenţă ameninţată de boli necruţătoare, dar o inimă salvată în final de leacurile hristice.

            Prin urmare, cei care au simţuri să intuiască şi să înţeleagă metalogic, conştientizează profunzimea unui colţ de rai pe Pământ ca Sâmbăta de Sus, o binecuvântare dată de Dumnezeu României, şi în primul rând o mică parte din Nevăzutul care caracterizează cu adevărat ţara noastră prin propria sa istorie deocamdată neînţeleasă.



Doctrina contractului social dintre stat şi Cetăţeni (4) - Lector univ. dr. Marius Andreescu

 Judecător-Curtea de Apel Piteşti 
Lector universitar-Universitatea din Piteşti

Jean Jacque Rousseau (2)

Contractul social, criteriul de legitimitate pentru societate şi stat

Categoriile fundamentale pe care se construieşte întreaga doctrină despre stat şi societate a filosofului elveţian sunt: voinţa umană, libertatea, egalitatea şi protecţia omului în mediul social prin garantarea unor drepturi imuabile şi intangibile. Modul în care sunt abordate şi dezvoltate aceste categorii în argumentarea cuprinsă cu deosebire în lucrarea fundamentală „Contractul social” reprezintă fără îndoială elementul de originalitate, dar şi de actualitate al concepţiei lui Jean Jacques Rousseau despre legitimitatea statului şi a societăţii.

Încercând o scurtă prezentare a doctrinei contractului social, aşa cum apare în opera filosofului din Geneva, reţinem distincţia fundamentală, pe care am întâlnit-o şi în cazul lui David Hume sau Locke, dintre starea naturală şi starea socială a omului.

În concepţia lui Rousseau, omul în stare naturală era un singuratic, dar avea o libertate nelimitată. Explicaţia acestei libertăţi consta în aceea că nu depindea în nici un fel de semenii săi. Spre deosebire de alţi filosofi, Aristotel sau John Locke, pentru Rousseau sociabilitatea nu este o particularitate a firii umane. Asocierea oamenilor nu reprezintă o dimensiune naturală a existenţei acestora, şi ca urmare constituirea societăţii se realizează exclusiv prin manifestarea de voinţă fiecărui individ. Omul ajunge la gândul şi necesitatea asocierii prin dorinţa sa de a se conserva şi de a-şi garanta eficient statutul său existenţial.

În concepţiile filosofice ale vremii, Rousseau este primul care pune în valoare voinţa umană, ca şi factor determinant pentru starea socială şi fundament al virtuţilor omului în mediul social. Mai târziu, alţi filosofi, precum Kant şi Schopenhauer, acordă voinţei umane un loc central, determinant pentru întreaga construcţie metafizică pe care o propun în legătură cu sensurile profunde ale valorilor morale ale libertăţii, dar chiar şi a existenţei în general. Asocierea oamenilor este un act deliberativ; o decizie prin care oamenii, contrar tendinţelor naturale, se asociază pentru a face faţă împreună ameninţărilor. Rousseau susţine că omul, în stare naturală, „nu are nici o nevoie de semenii săi şi nu recunoaşte nici o individualitate”. Preocuparea gânditorului este aceea de a găsi o formulă prin care libertatea omului să rămână neatinsă în mediul social. În cadrul acestei asocieri, datul natural cel mai de preţ al omului –libertatea - trebuie să rămână intact. Asocierea nu trebuie să lezeze libertatea şi independenţa fiinţei umane, aşa cum există în starea naturală. Manifestarea de voinţă a omului de a se asocia are, prin urmare, ca scop fundamental valorificarea înzestrărilor sale naturale, în primul rând, a libertăţii şi în general a virtuţilor

O astfel de concepţie are consecinţe şi asupra modului în care Rousseau înţelegea dreptul ca element principal al stării sociale a omului. Se poate spune că starea socială este, de fapt, starea juridică a omului. Legitimitatea dreptului şi, implicit, a stării juridice este libertatea. Pentru Rousseau, garantarea libertăţii individului este principiul suprem al ordinii sociale şi al ordinii juridice şi, în acelaşi timp, finalitatea acestuia.

Se pune întrebarea dacă nu există o contradicţie între modul în care Rousseau concepea libertatea naturală şi libertatea socială a omului. Contradicţia este numai aparentă, deoarece, prin trecerea de la starea de naturală la starea socială şi, implicit, juridică a omului, libertatea naturală nu este desfiinţată, ci se conservă, mai bine zis suferă o transformare, dar fără a-şi pierde esenţa sa. Este important de subliniat şi faptul că există totuşi deosebiri între conceptul de libertate naturală şi libertatea în mediul social: „Ceea ce pierde omul prin contractul social – afirmă Rousseau – este libertatea sa naturală şi dreptul nelimitat de a-şi însuşi tot ceea ce îl ispiteşte şi ce poate atinge; de câştigat câştigă libertatea civilă şi proprietatea a tot ceea ce posedă. Pentru a nu ne încurca în aceste compensaţii, trebuie să distingem bine între libertatea naturală, care nu are alte limite decât forţele individului, de libertatea civilă, care este limitată de către voinţa generală; de asemenea, trebuie să distingem posesiunea, care nu este decât efectul forţei sau dreptul primului ocupat, de proprietate, care nu poate fi întemeiată decât pe un titlu pozitiv”. 1

Prin urmare, libertatea în mediul social spre deosebire de libertatea naturală implică şi limite care, aşa cum vom vedea, sunt de natură să îl facă pe Rousseau să aprecieze că starea socială a omului este inferioară din punct de vedere al statutului existenţial al acestuia faţă de starea naturală. Există totuşi un element calitativ nou pe care filosoful îl pune în evidenţă, şi anume excluderea forţei ca şi element de determinare al existenţei, inclusiv al existenţei sociale, aceasta fiind înlocuită cu legea prin care elementul natural al existenţei se transformă într-unul social, iar simpla posesie naturală devine una juridică, şi prin aceasta legitimă, îmbrăcând forma proprietăţii.

Starea socială cuprinde în plus faţă de starea naturală o dimensiune fundamentală a libertăţii, şi anume libertatea morală. Moralitatea, ca dimensiune specifică libertăţii omului în mediul social, este singura care îl face pe acesta cu adevărat stăpân pe sine. După Rousseau, impulsul excesiv, natural al acumulării, bazat în principal pe forţă, înseamnă sclavie, pe când ascultarea faţă de o lege proprie starii juridice şi implicit a socialului şi pe care omul singur a stabilit-o înseamnă libertate.2

Deosebirea dintre libertatea naturală şi libertatea în mediul social a omului rezultă şi din acest concept al supunerii omului faţă de necesitatea pe care o afirmă legea, aceasta din urmă înţeleasă însă ca liber acceptată de fiecare membru al societăţii. În consecinţă, starea socială oferă omului o libertate de o altă factură decât cea naturală, pentru că nu există decât în raport cu legea. Putem spune că libertatea în mediul social a omului este foarte apropiată, în concepţia filosofului de la Geneva, de filosofia marxistă, care concepea libertatea ca fiind „necesitatea înţeleasă”. Cu toate acestea, trebuie să subliniem că cele două concepţii filosofice sunt contrare, deoarece materialismul dialectic nu admitea doctrina contactului social ca şi criteriu de legitimitate pentru stat. Apariţia statului, în concepţia materialistă, este determinată de cauze obiective de natură istorică, culturală, şi nu de manifestarea voinţei umane, aşa cum este la Rousseau.

Libertatea în mediul social este temeiul dreptului. Din acest punct de vedere, concepţia filosofului din Geneva este foarte apropiată de filosofia kantiană şi neokantiană. Nu putem concepe sistemul juridic şi nici morala fără libertate. Astfel, starea socială, am spune noi starea juridică a omului, este deosebită de starea naturală, aceasta din urmă având ca fundament nu legile libertăţii, ci legile naturii care înseamnă determinare cauzală3.

Unii comentatori ai operei lui Rousseau apreciază că, în concepţia acestuia, libertatea în mediul social trebuie să fie nelimitată, ca şi în mediul natural. Nu suntem de acord cu această opinie, pentru că, aşa cum am arătat mai sus, pentru conceptul de libertate, în dimensiunea sa socială, faţă de bazele naturale, esenţial este tocmai limita şi totodată subordonarea faţă de imperativul juridic pe care îl reprezintă legea. Se poate afirma însă că libertatea în mediul social, deşi limitată, trebuie să fie deplină, adică rezultatul nemijlocit al manifestării de voinţă conştiente a oamenilor, care au înţeles să se asocieze tocmai în vederea garantării unor drepturi naturale. Deplinătatea este caracteristica libertăţii în mediul social fără de care dreptul îşi pierde orice valoare normativă. În acest sens, Mircea Djuvara sublinia că un drept care impune doar în mod absolut, înlăturând manifestarea liberă a voinţei, nu mai este drept, ci o lege a naturii, o manifestare a unui determinism riguros, a unei necesităţi mecanice4.

Pentru Rousseau, omul nu poate renunţa la libertatea sa, pentru că îşi negă calitatea sa de om ceea ce ontologic nu este posibil. Iată, deci, o limită a manifestării de voinţă a omului. Orice astfel de exteriorizare a voinţei umane nu poate fi contrară firii sale naturale. A renunţa la libertate este echivalent cu a renunţa la calitatea de om, la drepturile umane, ba chiar şi la datoriile pe care omul le are în starea sa socială şi juridică. Nu există nici o despăgubire posibilă pentru cel care renunţă la toate; o astfel de renunţare este incompatibilă cu natura omului. Dacă îţi lipseşti voinţa de orice libertate înseamnă că faci ca actele tale să fie lipsite de orice moralitate5. Libertatea apare ca o însuşire a firii omului, prin care acesta se defineşte şi individualizează. A fi liber, în concepţia filosofului, înseamnă a fi stăpân pe tine însuţi.

Această idee este întâlnită şi dezvoltată cu extraordinare nuanţe şi deschieri teologice în opera părintelui profesor dr. Dumitru Stăniloaie, care afirma că „Eşti tu însuţi când eşti stăpân pe tine însuţi”. A fi stăpân pe tine însuţi, în concepţia marelui teolog, înseamnă a fi stăpânit de Dumnezeu şi prin acesta omul devine o persoană spirituală, iar libertatea este o trăsătură ontologică, spirituală a firii sale6.

Prin urmare, legea civilă, care este rezultatul voinţei libere a omului, este obligatorie, este necesară numai pentru că garantează libertatea voinţei, chiar dacă nu în sensul libertăţii naturale, astfel spus legitimitatea dreptului este conferită de libertatea voinţei atât ca factor determinant pentru starea socială, dar şi ca finalitate a acestei dimensiuni existenţiale a omului. În lipsa acestui deziderat fundamental legea nu mai este un imperativ şi, prin urmare, nu mai are caracter normativ şi trece în stadiul unei simple existenţe fără o legitimitate valorică.

Pentru Rousseau, normele juridice şi morale sunt, prin natura lor, violabile. Obligativitatea legii este totuşi relativă, şi nu absolută ca legile naturii. Contractul social nu este obligatoriu, în sensul unei necesităţi obiective exterioare omului, deoarece, aşa cum susţine filosoful, „nu există nici o lege fundamentală obligatorie în sens natural pentru întregul corp social, şi nici măcar contractul social”7.

Rousseau subliniază că libertatea naturală nu este înstrăinată în totalitate prin contractul social: „Am convenit, spune el, că ceea ce înstrăinează fiecare din puterea sa, din bunurile sale, din libertatea sa - prin pactul social -, este numai acea parte din ele a cărei folosire este importantă pentru comunitate; trebuie să convenim însă şi că singurul în drept să aprecieze această importanţă este suveranul”8. Prin noţiunea de „suveran”, Rousseau înţelege nu o persoană anumită, ci „corpul social”, acesta fiind distinct de om ca individ şi de voinţa individuală dar şi de stat ca instituţie de guvernare şi care în raport Corpul social se exteriorizează prin voinţa generală rezultat al asocierii liber consimţite a oamenilor prin contractul social. Asupra acestor aspecte vom reveni.

Pentru filosoful elveţian, scopul asocierii nu este neapărat constituirea societăţii, ci libertatea individuală. Asocierea, prin pactul social, rezultat al manifestare libere de voinţă a fiecărui om, este făcută cu scopul ca fiecare „să nu asculte totuşi decât de el însuşi şi să rămână tot atât de liber ca şi mai înainte”9. Prin urmare, în concepţia autorului, finalitatea ordinii sociale şi a dreptului este libertatea. Această libertate trebuie să fie garantată cu întreaga forţă a societăţii civile, deoarece nu omul este făcut pentru ca ordinea socială sau juridică să se afirme, ci societatea este făcută pentru ca omul să fie liber.

Constituirea societăţii prin pactul social şi prin voinţa liber consimţită de a ceda doar o parte din libertatea sa naturală are ca rezultat şi formarea unei voinţe generale, diferită de voinţa individuală. Această voinţă generală poate constrânge, dar nu poate anula libertatea individuală, ci numai o poate limita. Este interesantă concepţia filosofului, oarecum unică în literatura de specialitate, în ceea ce priveşte raporturile dintre voinţa socială şi voinţa individuală, cu privire la statutul omului în mediul social şi, implicit, cu privire la raporturile acestuia cu statul şi societatea. Constrângerea specifică voinţei generale sociale este inevitabilă, dar scopul acesteia este garantarea libertăţii: „Oricine ar refuza să se supună voinţei generale va fi constrâns de corpul întreg (suveranul n.n.), ceea ce nu înseamnă altceva decât că va fi forţat să fie liber”10. Starea socială este identică cu starea juridică, fiind chiar constrângerea specifică normei dreptului, dar care îşi are legitimitatea nu în puterea discreţionară a suveranului, a statului sau în orice alt element de forţă, ci în libertatea omului, deoarece aceasta este scopul ultim al asocierii prin pactul social.

Cedând doar o parte din libertatea sa naturală, fiecare om păstrează în mediul social o sferă de autonomie personală, desigur nu absolută, deoarece poate fi limitată prin voinţa generală a corpului social. Această sferă de autonomie personală, care nu este altceva decât libertatea în mediul social al omului, poate ea însăşi să limiteze voinţa generală, am spune noi în limbaj contemporan, să limiteze puterea statului. O astfel de situaţie este justificată căci suveranul, respectiv corpul social sau, altfel spus, societatea în ansamblu, acţionează doar pentru că indivizii şi-au exprimat liber acordul în acest sens. Limitele sociale sunt în dublu sens: Statul poate să limiteze în anumite circumstanţe libertatea înţeleasă ca autonomie existenţială a omului aflat în mediul social, dar nu o poate anihila. Pe de altă parte, însăşi libertatea omului, ca şi însuşire naturală a acestuia transpusă în existenţa socială a individului limitează puterea statului şi circumscrie în anumite limite voinţa generală socială.

Întâlnim în opera fundamentală a filosofului – „Contractul social” – idei care formează temeiurile constituţiei şi constituţionalismului contemporan. Concepţia sa despre autonomia personală a omului în mediul social reprezintă o primă formă a „teoriei libertăţii – autonomie”, care stă astăzi la baza teoriei constituţionale, a libertăţilor fundamentale şi la cea a statului de drept, ca limitare a puterii statului prin coexistenţa libertăţilor fundamentale. Este unul din aspectele teoretice care îl delimitează în mod clar pe Rousseau de filosofii ce au făcut mai târziu apologia statului. Avem în vedere personalităţi de renume precum Kant, Hegel sau Marx. Astfel, pentru Hegel, suprema datorie a omului este de a fi membru al statului. Omul nu are adevăr, deci existenţă şi libertate, şi nici caracter etic sau obiectivitate, decât pentru că aparţine structurii sociale, iar scopul societăţii este constituirea statului11.

Teoria libertăţii – autonomie – gândită de Rousseau, explică şi legitimează în prezent problematica posibilităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi. În mod constant în literatura juridică specifică dreptului constituţional se susţine că statul, în anumite circumstanţe determinate de lege, poate limita, condiţiona sau chiar restrânge exerciţiul unor drepturi subiective, dar nu poate anula substanţa acestora. Altfel spus, omul nu poate fi lipsit prin manifestarea de putere a statului de dreptul subiectiv consacrat, recunoscut şi garantat constituţional. Această teorie este importantă şi pentru că reprezintă premiza doctrinei juridice moderne a naturii juridice a drepturilor fundamentale, acestea fiind considerate ca drepturi subiective, inerente omului ca persoană, şi nu drepturi obiective, consacrate de o normă juridică imperativă, exterioară omului.

Cu toate acestea, în opinia filosofului elveţian, omul a fost corupt şi în societate şi -au făcut loc interese egoiste. În acest sens, Rousseau va afirma: „Primul care, având un teren împrejmuit, se va gândi să zică acesta este al meu şi va găsi nişte oameni destul de naivi pentru a-l crede, a fost adevăratul fondator al societăţii civile… feriţi-vă să ascultaţi de acest impostor – îndeamnă Rousseau; voi sunteţi pierduţi dacă uitaţi că fructele sunt ale tuturor şi terenul nu este al nimănui”12. Această concepţie o găsim şi la Kant, care, în lucrarea sa fundamentală „Metafizica moravurilor”, susţine că principiile fundamentale ale dreptului au ca bază distincţia dintre „al meu” şi „al tău”, această dihotomie explică oarecum de ce, pentru Rousseau, starea juridică şi socială a omului este inferioară stării naturale, deoarece acesta din urmă păstrează unitatea libertăţii şi, în general, a moralităţii, pentru fiinţa umană.

Este important de reţinut faptul că, pentru filosoful din Geneva, starea socială faţă de starea naturală este inferioară şi reprezintă o coborâre a standardelor existenţiale ale omului faţă de existenţa sa naturală, dar este un mod existenţial necesar pentru om, ce nu poate fi evitat. În „Contractul social”, Rousseau face vorbire de existenţa a trei etape în evoluţia omului spre dimensiunea sa socială. Fără a intra în amănunte, menţionăm că, în opina autorului, omul a cunoscut etapa unui „stat sălbatic”, care a fost numai un moment tranzitoriu spre un „stat natural”, intermediar între cel sălbatic şi „societatea civilă”. În această stare intermediară, naturală, omul s-a bucurat deplin de libertate şi egalitate. Ce anume a determinat totuşi ca oamenii să renunţe la această stare naturală şi prin libera manifestare de voinţă să creeze starea socială? Există circumstanţe fortuite, ca agricultura şi invenţiile metalurgice, care, potrivit autorului, provoacă inegalitate, rivalităţi, dezordini, datorită proprietăţii şi bogăţiei care le sunt asociate. O astfel de realitate constrânge oamenii în a se asocia formând societatea civilă pentru a evita propria lor distrugere. Este celebră afirmaţia filosofului: „Omul este născut liber şi cu toate acestea el este în lanţuri, societatea civilă fiind un rău inevitabil13.

Spre deosebire de Hobbes, care vede în „pacea civilă” supremul bine, Rousseau o consideră ca fiind „supremul rău” în raport cu starea naturală a omului. Dacă la Hobbes starea de natură este lipsită de orice libertate, căci ea este un război al fiecăruia împotriva tuturor, pentru Rousseau aceasta este starea libertăţii absolute. Această libertatea va fi cedată pentru a se constitui corpul social, prin urmare starea de societate sau, am spune noi, starea juridică este un rău, o degradare, dar nu şi o pierdere a demnităţii umane. Subliniem că Rousseau, prin opera sa, deschide viitoarele interpretări privind neîncrederea în structurile sociale şi în stat. Recunoaşte necesitatea conjuncturală a statului şi a instituţiilor de guvernare, dar refuză legitimitatea naturală şi le consideră ca stări existenţiale provenite dintr-o decădere a individualităţii umane. O astfel de concluzie este un rezultat logic al întregii argumentări a filosofului, potrivit căreia starea socială a omului nu are o dimensiune ontologică prin ea însăşi, ci este numai un rezultat, o urmare a unor constrângeri exterioare, o manifestare de voinţă a omului ,forţat să o accepte pentru a se putea conserva pe sine şi libertatea sa.

Scopul întregii argumentaţii întâlnite în opera filosofului este acela de a crea un model ideal al societăţii civile prin care, în mod practic, să se protejeze indivizii contra opresiunii şi să le garanteze drepturile naturale.

Pentru autorul „Contractului social”, problema originii societăţii nu este una istorică, ci filosofică. Ceea ce este foarte important de înţeles pentru a putea pătrunde în concepţia socială şi politică a lui Rousseau este răspunsul la întrebarea ce a înţeles filosoful prin termenii de „origine” şi de „cauză a societăţii”. Fără a încerca o discuţie mai largă asupra acestor subiecte foarte importante pentru toate concepţiile filozofie despre societate şi istorie, menţionăm câteva aspecte: cauza unui lucru sau a unui eveniment poate fi analizată din punct de vedere cauzal sau istoric, ca antecedentul temporar al unui fenomen determinat. Este vorba despre aplicarea legilor naturii sau a legilor cauzalităţii cum ar spune Kant, pentru a explica inclusiv din punct de vedere temporar apariţia şi evoluţia statului şi a societăţii.

Dar noţiunea de cauză sau chiar de origine mai are şi un alt înţeles, de data acesta filosofic. Cauza unui lucru, a unui fenomen, ca şi începutul său în sens absolut, este principiul care stă la baza existenţei sale şi care există nu doar într-un moment temporar, aşa cum se întâmplă dacă se ia în considerare legea cauzalităţii, ci în orice moment al datului (ideal, natural, moral sau social) şi care, dacă ar dispărea, ar înceta să existe chiar fenomenul de care se face vorbire. Când Rousseau vorbeşte de instituirea societăţii, el are în vedere o astfel de cauză, căci toată analiza sa, având ca obiect fenomenul social, este una filosofică. El nu se întrebă când a apărut societatea şi nici măcar când s-a produs această schimbare istorică şi nici ce fenomene sociale o determină la un moment dat. Întreaga preocupare a lui Rousseau este de a răspunde la întrebarea „care este legitimitatea societăţii şi a statului, legitimitatea fiind principiul care explică în sens filosofic originea statului şi a societăţii. Pentru filosoful elveţian, problema este de a şti ce determină la, în forma unei necesităţi logice şi nu cauzale, şi nu la nivelul contigenţei istorice, societatea şi statul. Răspunsul la această întrebare este simplu: „acordul voinţelor libere”. Libertatea este principiul ce o face să existe. De aceea, problema apariţiei societăţii se transformă automat, poate paradoxal la prima vedere, în problema finalităţii ei. Pentru Rousseau, cauza are automat caracterul de cauză finală. Începutul şi sfârşitul coincid. Ele sunt acelaşi lucru cu principiul ce determină existenţa lucrului şi care este, deci, scopul lui. Pentru societate, acest principiu este libertatea şi de aceea legitimitatea statului şi a societăţii este conferită de libertate ca dimensiune naturală a existenţei oamenilor.

Fiind o manifestarea liberă a voinţelor, având legitimitatea în însăşi conceptul natural al libertăţii, societatea este un act juridic. Dreptul întemeiază socialul şi statul. Acesta din urmă nu domină, în concepţia autorului, ordinea juridică, ci este întemeiat şi dominat de ea. Contractul social este obligatoriu pentru popor numai dacă se admite ideea că este liber consimţit. Dreptul pozitiv, respectiv norma juridică la care poporul nu ar consimţi, nu are legitimitate. De aceea, ordinea juridică este, în opinia autorului, creaţia directă a suveranului, adică a corpului social, şi nu a statului.

Pentru a înţelege întreaga dimensiune a problematicii contractului social în gândirea profundă a filosofului elveţian şi pentru a vedea actualitatea acestei doctrine este util a analiza şi conceptele de egalitate, respectiv protecţie a drepturilor omului, elemente esenţiale ale statului social, aspect ce va forma obiectul analizei noastre într-un viitor studiu.

1 J.J.Rousseau – Contractul social, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957, p. 107 - 107

2 J.J.Rousseau. Op. cit, p. 108

3 A se vedea pentru dezvoltări Immanuel Kant, Critica raţiunii practice, Ed. IRI Bucureşti, 2006, şi Mircea Djuvara, Precis de filozofie juridică în sensul de filosofia dreptului, Editura Trei, Bucureşti, 1997, p. 187

4 Mircea Djuvara, Op. cit. p. 91.

5 A se vedea pentru dezvoltări, Nicolae Popa, Ion Dogaru, Gheorghe Dănişor, Dan Claudiu Dănişor, Filosofia dreptului. Marile curente, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 174 – 177.

6 A se vedea pentru dezvoltări, Dumitru Stăniloaie, Teologia dogmatică ortodoxă, Vol. III; Editura Institutului biblic şi de misiune al bisericii ortodoxe române, Bucureşti , 2003, p. 11 - 35

7 J.J.Rousseau, Op. Cit, p. 103 – 104.

8 J.J.Rousseau, Op. Cit,. p. 124

9 Ibidem, p.99.

10 Ibidem, p. 45.

11 Pentru dezvoltări a se vedea, Hegel, Principiile filosofiei dreptului, Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p. 270 – 280.

12 J.J.Rousseau, Op. cit. p. 49.

13 J.J.Rousseau, Op. cit. p. 122.



Institutul Elie Wiesel sau Dumnezeu trebuia să rămână în exil - Cezarina Condurache

De ce? Pentru că aşa ar fi dorit dl. Alexandru Florian… Noua victimă a corectitudinii politice impuse de Legea 217 este nimeni altul decât Vintilă Horia.

De fapt, Vintilă Horia este un „client” mai vechi al Institutului Elie Wiesel care îl prigoneşte dincolo de mormânt, de vreo 10 ani. Voi da un singur exemplu: în 2007 dl. Laszlo Alexandru a prezentat în cadrul Sesiunii internaţionale a INSRHEW un text care îl înfiera atât pe Vintilă Horia cât şi pe cei care îndrăznesc să îl prezinte în România postcomunistă drept un mare om de cultură ce trebuie redescoperit şi asumat.

Acum, având în mână instrumentul legal prin care poate mutila memoria românească, INSHREW loveşte mai tare şi speră să fie şi cu efect. In timp ce mediul academic din Spania îl consideră una din marile personalităţi contemporane şi organizează acţiuni ample de omagiere, în România, Vintilă Horia a rămas şi la 26 de ani de la căderea comunismului un proscris.

In 27 noiembrie 2015 Primăria Segarcea i-a acordat titlul de cetăţean de onoare. In decembrie 2015 Institutul Elie Wiesel solicita retragerea titlului acordat, întrucât aceasta contravine legii 217/2015 care interzice, printre altele, cultul „criminalilor de război”. Mai mult, aminteşte Primăriei Segarcea că promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de crime de război constituie infracţiune şi se pedepseşte penal. Ce va face Primăria? Va ceda solicitării Institutului? Va rămâne fermă pe poziţie, asumându-şi posibile consecinţe penale? Vom vedea. După cazul Ion Şiugariu, nu îmi mai fac speranţe.

Interesant este faptul că în solicitarea transmisă Primăriei, atât stilul, cât şi argumentele şi citatele cu care le susţine INSHREW, sunt aceleaşi pe care le-a folosit acum 70 ani acuzatorul public în instrumentarea procesului Vintilă Horia la Tribunalul Poporului.

Din solicitarea INSHREW: “Textele sale publicate în ziare şi reviste de extremă dreapta exprimă elogii la adresa fascismului şi oferă justificări pentru política antisemintă a regimului Antonescu”. Din argumentarea acuzatorului public către Tribunalul Poporului: “…militând în primele momente ale apariţiei sale în presă pentru realizarea principiilor de bază ale fascismului şi hitlerismului... Difuzarea temelor antisemite... Sprijinirea dictaturii antonesciene...”. Vedeţi vreo asemănare?

Iată ce scria printre altele Vintilă Horia: “Curente semite au aruncat Occidentul în decadenţă” sau „Adolf Hitler şi nu Napolen este primul om politic al epocii moderne care merită calificativul de mare european”. Delictul de opinie se pare că este suspus şi astăzi aceleaşi cenzuri ideologice ca în 1946. Atât Tribunalul Poporului, cât şi INSHREW folosesc citatele de mai sus pentru a susţine aceeaşi condamnare pentru acelaşi om. Domnule Florian, puteaţi fi mai inventiv şi mai selectiv. Nu mai adaug şi corect... De pildă, puteaţi menţiona un alt citat din Vintilă Horia:

„Mă găseam într-un lagar nazist, dar ştiam că nazismul se afla pe patul morţii şi că un alt totalitarism avea să ne despartă de orice drept la linişte. Am dorit atunci să mă detaşez de orice contingenţă politică şi în pădurea de la Maria Pfarr, am făcut jurământ de totală neadeziune politică.”

Sau de ce nu:

“Mă aflam la Assisi când <<Tribunalul Poporului> m-a condamnat la muncă silnică pe viaţă, acuzându-mă de <<crime>> pe cât de absurde, pe atât de imposibile, pentru că eram mult prea tânăr ca să le fi putut comite. In plus, eram acuzat de a fi scris câteva articole anticomuniste, care constituiau cauza adevărată a condamnării, aceeaşi cauză pe care mi-au aruncat-o în faţă, în 1960, reflectoarele unui ziar cu nume greşit. Au fost anticomunismul meu de totdeauna, căruia i-am rămas fidel chiar după decernarea premiului Goncourt, creştinismul meu, credinţa mea în om, ceea ce ei au încercat să distrugă prin aceste atacuri şi nu rasismul, fascismul sau nazismul meu, fantome zdrenţăroase ale unui trecut pe care n-am dece să-l justific, pentru că oricum face parte din experienţa mea de om liber. Vroiau să distrugă o prezenţă şi foarte puţini au fost cei care în mijlocul unui penibil talmeş-balmeş de dezinformări premeditate, au înţeles acest lucru...“

Nu mai reiau discuţia despre sentinţele acordate politic, la kilogram, de Tribunalele Poporului şi despre falsitatea lor. Vintilă Horia nu a fost criminal, nu se face vinovat pentru dezastrul ţării. Dacă ar fi fost fascist sau nazist, nu ar fi stat internat aproape un an în lagarele Krummhubel şi Maria Pfarr, dacă ar fi fost un criminal, regimul comunist nu ar fi încercat să îl „seducă” în 1960 pentru a se lăuda cu premiul „Goncourt”.

La 70 de ani de la pronunţarea unei sentinţe pur POLITICE, care nu avea nimic de-a face cu realitatea, Vintilă Horia continuă să poarte stigmatul de „criminal” în propria lui ţară, în timp ce în străinătate este considerat un intelectual genial.

Chiar dacă legislativ şi-a creat un bici cu care încearcă să îi ţină la depărtare pe marii intelectuali interbelici, Alexandru Florian pierde tot mai mult în plan real. Legal îl puteţi infiera, moral, Vintilă Horia a câştigat deja lupta cu INSHREW. Câtor români le-ar fi păsat că, la Segarcea, Vintilă Horia este cetăţean de onoare? Câţi ar fi aflat despre asta? Dar, interzicându-l public şi luptându-vă cu un om mort de aproape 25 de ani, dvs. dle. Florian, sunteţi cel care îi faceţi propagandă lui Vintilă Horia în rândul tinerelor generaţii.

Ar fi interesant să monitorizam propaganda. Vă propun un exerciţiu, că tot vă ocupaţi cu monitorizarea din spaţiul media. Număraţi câte ştiri închinate lui Vintilă Horia au apărut în urma acordării titlului şi câte au apărut în urma solicitării dvs. de retragere a titlului. Vă garantez că ştirile despre retragerea titlului sunt mult mai numeroase şi că o mulţime de români au căutat informaţii despre Vintilă Horia în urma scandalului pe care l-aţi provocat. Nu uitaţi dle. Florian că aţi putea fi încadrat la „promovarea cultului unui criminal de razboi”, fapt care constituie o infracţiune şi este pedepsit de lege.

„Dumnezeu s-a născut în exil” pentru că în propria ţară era prigonit şi răstignit. Astăzi, dl. Alexandru Florian şi Institutul pe care îl conduce, se străduieste din răsputeri să îi interzică lui Vintilă Horia să revină şi să îşi recapete locul în memoria neamului său. Imposibil, dle Florian, nu veţi reuşi asta pentru că Dumnezeu s-a întors deja din exil, chiar dacă Institutul pe care îl conduceţi nu a primit o înştiinţare oficială în acest sens... “Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18:27) şi nicio lege impusă prin Ordonanţă de Urgenţă şi niciun Institut străin de neamul nostru (dar plătit din banii noştri), înfiinţat prin Hotărâre de Guvern, nu vor putea schimba asta. Niciodată.  (http://www.fgmanu.ro)




Evenimente, Apeluri, Promoții
Biserica Ortodoxă este alături de familia Bodnariu. Declarații ale autorităților române. Petiție online

Comunicat de Presă al Patroarhiei române cu privire la situația familei Bodnariu

Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forțate a celor cinci copii de părinții lor, în urma deciziei autorităților locale norvegiene.

Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul. Din această perspectivă, Biserica susţine permanent familia ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura şi civilizaţia europeană de sorginte creştină.

Ne exprimăm speranţa că printr-o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia se va ajunge la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut. (Sursa: basilica.ro)

Comunicat de presă: CREȘTEREA ȘI EDUCAREA COPIILOR ÎN FAMILIE

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, aflat începând de vineri, 15 ianuarie 2016 în vizită pastorală în Norvegia, a avut ocazia să constate faptul că în cadrul comunității ortodoxe române și a întregii comunități românești din Norvegia există o stare de îngrijorare și o atmosferă de solidaritate cu familiile, copiii și părinții separați forțat, care trec prin momente de mare încercare. Familiei Bodnariu i se alătură în aceeași încercare familia Nan, credincioși ai Bisericii Ortodoxe Române.

Este foarte greu de înțeles cum separarea forțată de părinți ar putea fi considerată drept măsură luată în interesul copiilor. Părintele Episcop Macarie, fiind alături de familiile care trec prin momente de mare încercare, face apel la toți cei care au competențe în rezolvarea acestor cazuri, să găsească soluțiile legale și umane pentru ca familiile să-și poată asuma rolul firesc de creștere și educare echilibrată a copiilor.

Fără a aduce judecăți de valoare asupra procedurilor administrative, ne manifestăm nădejdea că autoritățile competente, preocupate de interesul copiilor, vor găsi soluțiile cele mai potrivite pentru ca aceștia să-și regăsească pacea și liniștea în atmosfera familială sănătoasă. - Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord

Mesajul Președintelui Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a postat pe contul său de Facebook un mesaj de susținere față de implicarea statului român în cazul Botnariu, aceasta fiind prima reacție a Administrației Prezidențiale de când Protecția Copilului din Norvegia (Barnevernet) i-a luat pe cei cinci copii de lângă familia lor.

"Urmăresc cu mare atenție și preocupare ceea ce se întâmplă familiei Bodnariu în Norvegia. Susțin eforturile autorităților române și ale Guvernului României de a asigura respectarea drepturilor omului pentru cetățenii români, oriunde s-ar afla ei", a scris șeful statului pe rețeaua de socializare.

Declarații de presă ale Guvernului României

În cursul acestei dimineţi (n.n.12 ianuarie 2016) premierul Dacian Cioloş a avut o discuţie cu ambasadorul României la Oslo. De asemenea, de la nivelul Cancelariei a fost contactat reprezentantul Ambasadei sau ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, pentru a obţine cât mai multe informaţii pe ambele căi în legătură cu situaţia familiei Bodnariu. Aceste contacte au subliniat interesul special pe care premierul României îl are în legătură cu cazul respectiv. După cum ştiţi, o decizie a instanţei norvegiene, din data de 27 noiembrie, a dispus încredinţarea în plasament temporar a celor cinci copii ai familiei Bodnariu, pe baza unor suspiciuni circumstanţiale de rele tratamente la adresa copiilor. Recursul acestei decizii nu s-a fixat încă.

Primul-ministru şi-a manifestat interesul deosebit în legătură cu evoluţia şi clarificarea cazului Bodnariu, în contextul relaţiilor excelente pe care România le are cu Norvegia la toate nivelurile, în acest moment. Acest interes va fi subliniat, însă, la toate nivelurile acestor relaţii. Interesul primului-ministru şi al guvernului este justificat de faptul că vorbim de cetăţeni români, membrii familiei, care acum se îndreaptă tot mai mult spre Ambasada României şi solicită tot mai mult implicarea autorităţilor româneşti. De altfel, în cursul acestei zile, va avea loc o întâlnire, la Ambasada României din Oslo, cu familia Bodnariu, cu ambasadorul nostru la Oslo şi cu noul avocat desemnat din oficiu pentru a vedea care sunt paşii următori care pot fi făcuţi pentru clarificarea acestei situaţii, care se cere imperios rezolvată. 

Partea română înţelege că sunt anchete în curs pe care partea norvegiană le realizează conform legislaţiei norvegiene. Respectăm pe deplin acest demers, dar, de asemenea, partea română speră să fie informată cât mai rapid în legătură cu evoluţia acestor anchete, iar primul-ministru al României va urmări personal şi doreşte să fie informat personal în legătură cu evoluţia acestui caz. În acelaşi timp, partea română face toate demersurile care ţin de autorităţile noastre pentru a contribui la lămurirea acestei situaţii. De exemplu, în cursul zilei de mâine, ambasadorul României la Oslo se va întâlni cu reprezentantul Ministerului norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii. Această întâlnire a fost solicitată deja din luna noiembrie şi salutăm faptul că, în sfârşit, partea norvegiană a acceptat acest demers şi această întâlnire. 

De asemenea, în cursul zilei de ieri, 11 ianuarie, ministrul Afacerilor Externe, domnul Lazăr Comănescu, a avut o discuţie cu domnul Daniel Bodnariu, unchiul copiilor, care se află în România; s-au prezentat toate demersurile pe care MAE le face şi s-a reiterat disponibilitatea de sprijin. Mai mult, s-a stabilit ca aceste întâlniri să aibă un caracter regulat până la finalizarea situaţiei. MAE va menţine un dialog constant cu partea norvegiană şi va face toate demersurile diplomatice necesare pentru clarificările de care cu toţii avem nevoie.

Partea română înţelege pe deplin să respecte atât dorinţa de intimitate a familei, exprimată în repetate rânduri, în privinţa mediatizării cazului, dar, de asemenea, înţelegem şi spiritul legislaţiei norvegiene şi funcţionarea independentă a instituţiilor responsabile norvegiene implicate în acest caz. Însă întregul caz va fi urmărit cu cea mai mare atebnție de la nivelul primului-ministru şi partea română va avea un rol activ de acum încolo, conform solicitărilor familiei, în calitate de cetăţeni români. Primul-ministru doreşte să fie ţinut la curent, cu promptitudine, în legătură cu întreaga evoluţie a situaţiei şi face un apel la adresa autorităţilor norvegiene să perceapă dimensiunea sensibilă a subiectului la nivelul opiniei publice româneşti şi internaţionale. 

Sperăm, de asemenea, într-o clarificare rapidă a situaţiei, care să ţină cont de interesul copiilor, cetăţeni români şi norvegieni, fără să se ajungă şi la alte demersuri şi fără inflamarea pe mai departe a situaţiei, în baza excelentelor relaţii pe care România le are cu Norvegia, în acest moment. Sursa:www.gov.ro 

Cei care doresc să susțină demersul de revenire a copiilor în sânul familiei Bodnariu o pot face și semând această petiție online.

 




CĂRŢI NOI / Produse noi
Carte de rugăciuni şi îndrumător de spovedanie (CARTE)
 
Rugăciunea este cea mai tainică lucrare a omului credincios şi unitatea de măsură a vieţii sale duhovniceşti.
Rugăciunea este, fără îndoială, expresia cea mai înaltă a dragostei faţă de Dumnezeu, aşa încât putem spune că Îl iubim pe Dumnezeu atât cât ne rugăm.
ÎPS Serafim Joantă,
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru
Germania, Europa Centrală și de Nord
Detalii despre carte / COMANDA
 
                Cuprins
 
ÎPS Serafim Joantă, Îl iubim pe Dumnezeu atât cât ne rugăm / 5
Povăţuire. Locul de rugăciune. Candela. Căţuia. Metaniile, închinăciunile şi îngenuncherile / 15
 
Rugăciuni zilnice
 
Rugăciunile începătoare / 19
Rugăciunile de dimineaţă / 20
Rugăciunea stareţilor de la Optina / 28
Rugăciune de dimineaţă (a Părintelui Arsenie Boca) / 29
Rugăciune de fiecare zi (a Sf. Filaret) / 31
Rugăciune (a Cuv. Sofronie Saharov) / 31
 
Rugăciunile de la vremea mesei / 34
Rugăciuni la începerea şi sfârşitul lucrului / 37
Rugăciunile de seară / 39
 
Pomelnic (pentru Biserică, pentru cei vii, pentru cei adormiţi, pentru tine) / 48
 
Rugăciuni scurte / 52
 
Rugăciune de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu / 54
Rugăciune pentru ierarh / 55
Rugăciune pentru preoţi / 55
Rugăciuni pentru părintele duhovnic / 56
Rugăciune a unui ucenic pentru Părintele său duhovnic / 58
Rugăciune pentru citirea Sfintei Scripturi / 59
Rugăciune pentru mântuire / 60
 
Rugăciuni pentru familie
Rugăciunea tinerilor singuri care vor să se căsătorească  / 63
Rugăciunea soţilor  / 65
Rugăciunea părinţilor pentru copii / 66
Rugăciunea soţilor pentru naştere de prunci / 68
Rugăciunea soţilor care nu au copii către Sf. Efrem cel Nou /  69
Rugăciunea copiilor pentru părinţi / 72
Rugăciune pentru fraţi şi surori / 74
Rugăciune pentru poporul român / 74
Rugăciune pentru unire (a Cuv. Sofronie) / 76
 
Rugăciuni pentru cei adormiţi
 
Rugăciune pentru cei adormiţi / 79
Rugăciune la moartea unuia dintre soţi / 80
Rugăciune la moartea unui prieten / 81
Rugăciunea văduvei / 82
Rugăciunea orfanului / 83
 
Rugăciuni în vreme de boală şi cădere în păcat
 
Rugăciune pentru cel bolnav / 84
Rugăciune pentru cel bolnav către Mântuitorul Iisus Hristos / 85
Rugăciunea bolnavului pentru izbăvire / 86
Rugăciunea bolnavului către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu / 87
Rugăciunea bolnavului pentru cei ce-l îngrijesc / 88
Rugăciunea bolnavului către Sf. Efrem cel Nou, ocrotitorul celor dependenţi / 90
Rugăciune pentru vederea păcatului propriu / 91
Rugăciune a celui de curând căzut în păcat  / 93
Rugăciuni ale bolnavului pentru iertarea păcatelor şi schimbarea vieţii / 96
Canon de pocăinţă către Domnul nostru Iisus Hristos / 101
 
Rugăciuni la necazuri, ispite şi încercări
 
Rugăciune la necazuri şi supărări / 110
Rugăciune către Sfântul Nicolae, în vreme de necazuri / 110
Rugăciune la vreme de ispită / 112
Rugăciune pentru uşurarea sufletului la întristări, spaimă, gânduri şi vise urâte (din psalmii lui David) / 113
Rugăciune pentru izbăvirea de vrăjmaşi / 115
Rugăciune pentru împăcare / 116
Rugăciune pentru vrăjmaşii care ne-au intentat proces / 116
Rugăciune pentru vrăjmaşi / 117
Rugăciune pentru vrăjmaşi (a Sf. Nicolae Velimirovici) / 119
Rugăciune la necontenirea ploilor / 122
Rugăciune pentru ocrotirea de grindină / 122
Rugăciune la vreme de secetă şi foamete / 123
Rugăciune către Sf. Mucenic Mina, pentru ajutor la găsirea lucrurilor pierdute / 124
 
Rugăciuni pentru diferite împrejurări
 
Psalmii care se citesc în diferite împrejurări / 128
Acatiste care se citesc în diferite împrejurări / 128
Rugăciune către Sfânta Treime (a Cuv. Sofronie Saharov) / 131
Rugăciune către Dumnezeu Tatăl (a Cuv. Sofronie Saharov) / 131
Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos (a Sf. Isaac Sirul) / 132
Rugăciune către Sfântul Duh (a Sf. Simeon Noul Teolog) / 134
Rugăciune către Duhul Sfânt (a Cuv. Sofronie Saharov) / 136
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu / 136
Rugăciune care se citeşte în fiecare post / 142
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul / 143
Rugăciune de pocăinţă (a regelui Manase) / 144
Rugăciune de pocăinţă / 146
Rugăciune pentru împlinirea sufletească  / 146
Rugăciune pentru lume (a Cuviosului Paisie Aghioritul) / 147
Rugăciune pentru lume (a Sf. Siluan) / 150
 
Rugăciune la plecarea în călătorie / 150
Rugăciune pentru binefăcătorul tău / 151
Rugăciune la ziua numelui sau a naşterii / 152
Rugăciune pentru găsirea unui duhovnic / 153
Rugăciunile copilului mic / 154
Rugăciunea dimineţii / 154
Rugăciune de seară / 154
Rugăciune către Îngerul păzitor / 155
Rugăciune pentru părinţi / 155
Rugăciune la intrarea în clasă / 156
Rugăciune la ieşirea din clasă / 156
Rugăciunea tânărului pentru spor la învăţătură şi ajutor la examene / 156
Rugăciune pentru găsirea unui loc de muncă / 158
Rugăciune pentru ceasul morţii şi al Judecăţii / 162
 
Buchet de rugăciuni către sfinţi
 
Rugăciune către sfinţii români / 162
Rugăciune către Sf. Xenia de Sankt Petersburg (24 ianuarie) / 164
Rugăciunea părinţilor pentru copii către Sf. Efrem cel Nou (5 mai) / 166
Rugăciune către Sf. Ioan Rusul (27 mai) / 167
Rugăciune către Sf. Voievod Ştefan cel Mare (2 iulie) / 170
Rugăciune către Sf. Ierarh Ioan Maximovici (2 iulie) / 171
Rugăciune către Sf. Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (5 august) / 172
Rugăciune către Sf. Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august) / 174
Rugăciune către Sfinţii Martiri Brâncoveni, ocrotitorii familiei româneşti (16 august) / 176
Rugăciune către Sf. Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (30 august) / 180
Rugăciune către Sf. Iosif cel Nou de la Partoş (15 septembrie) / 182
Rugăciune către Sf. Voievod Neagoe Basarab (26 septembrie) / 184
Rugăciune către Sfinţii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Sfântul Mucenic Oprea (21 octombrie) / 185
Rugăciune către Sf. Nectarie (9 noiembrie) / 187
Rugăciune către Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni (12 noiembrie) / 189
Rugăciune către Sf. Paisie de la Neamţ (15 noiembrie) / 190
Rugăciune către Sf. Grigorie Decapolitul (20 noiembrie) / 192
Rugăciune către Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României (30 noiembrie) / 194
Rugăciune către Sf. Ierarh Andrei Şaguna (30 noiembrie) / 195
Rugăciune către Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (13 decembrie) / 200
 
Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu  / 207
Acatistul Tuturor Sfinţilor Români / 219
 
Îndrumător de spovedanie
 
Ce este păcatul? Consecinţele păcatului  / 243
Ce este Spovedania? / 244
Pregătirea pentru Spovedanie / 248
Ce trebuie să facem înainte de a merge la duhovnic? / 248
Cercetarea cugetului / 250
Cele zece porunci / 251
Cele 9 porunci bisericeşti. Crezul / 261
Păcatele împotriva Duhului Sfânt  / 265
Păcatele strigătoare la cer  / 265
Păcate de moarte  / 266
Faptele milei trupeşti / 266
Faptele milei sufleteşti /266
Rugăciunea pentru părintele duhovnic / 267
Ce trebuie să facem când am ajuns la duhovnic? / 267
 
Rugăciuni înainte de Spovedanie  / 271
Rugăciuni înainte şi după Sfânta Împărtăşanie
Rugăciuni înainte de Sf. Împărtăşanie / 274
Rugăciuni după Sf. Împărtăşanie / 307
 
Despre rugăciune (Pr. Gheorghe Calciu;  Mitropolitul Antonie de Suroj) / 313
 
Bibliografie / 323
Pomelnicul personal / 324

 

 



Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos (vol. 2) - Schiarhim. Ioachim Parr (CARTE)

Măsura tuturor lucrurilor pe care le facem trebuie să fie iubirea. Nu sentimentalismul, nu sentimentele, ci iubirea adevărată. Iar iubirea adevărată este întotdeauna dorinţa ca oamenii pe care îi iubim să trăiască în bunăstare, în prosperitate. Ne este foarte greu să înţelegem asta. Pentru că avem impresia că, dacă iubim ceva sau pe cineva, trebuie să posedăm acel lucru sau acea persoană. Să ne agăţăm de acel om şi să nu-l mai lăsăm. Dar, după cum ştiţi, aşa ceva este imposibil. Iubirea este eliberare, nu robie. Dacă iubim un om, nu putem să-l posedăm. Trebuie să-i permitem să fie el însuşi. Dacă nu se întâmplă aşa, înseamnă că iubim în el numai ceea ce ne place. Reiese că ne iubim pe noi înşine. Cât de periculoasă e starea noastră!
Domnul ne spune: „Dacă nu veţi muri faţă de voi înşivă, faţă de mândria voastră, faţă de «eul» vostru, nu veţi putea să aveţi viaţă.” Noi însă ne agăţăm de „eul” nostru, de drumurile noastre bătătorite, iar apoi ne mirăm de ce nu putem să ne rugăm, de ce viaţa noastră se transformă în ruine. Se întâmplă deoarece, în loc să-L ascultăm pe Domnul, ne ascultăm pe noi înşine. El ne spune: „Trebuie să muriţi, trebuie să renunţaţi la viaţa voastră.” Dar noi spunem: „Nu, în acest caz, El vrea să spună altceva. Asta nu se referă la mine. Pot să fac ceea ce vreau, oricum voi ajunge acolo.”

Detalii despre carte / COMANDA



Cuvinte pentru viata sufletului. Predici si indrumari duhovnicesti - Sfantul Ioan Maximovici (CARTE)

Lopata este în mâinile Domnului. Cu lopata se aruncă semințele și paiele; paiele le împrăștie vântul, iar semințele cad la picioarele Stăpânului și sunt strânse în jitnițe, în timp ce paiele sunt lăsate deoparte sau arse. Întâlnirea cu Domnul este inevitabilă și trebuie să ne pregătim pentru ea. Păcatele noastre sunt paiele care sunt mistuite la această întâlnire. Trebuie ca, din vreme, să facem singuri judactă cu noi înșine și noi înșine, pregătindu-ne pentru această întâlnire, trebuie să ne desprindem de paie, să mistuim paiele păcatelor prin pocăință. Ori se mistuie ele singure, ori împreună cu ele se mistuie și omul care s-a făcut rob păcatului.

Detalii despre carte / COMANDA



Scara Duhului - Părintele Calistrat (CARTE)

"Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului; asa va inflori."(Ps. 102, 15)

Asa canta de demult Psalmistul, vazand si intelegand ca omul nu poate, sarmanul, nicicum sa opreasca neinfranta curgere a clipelor care izvorasc una din alta si se revarsa fara incetare...

Taina de necuprins cu mintea, trecerea timpului a pus asupra "trestiei ganditoare" care e omul povara intrebarii despre rostul ultim al acestei treceri.  Nu intamplator Scriptura ne vesteste ca vom da socoteala de timpul pierdut in desert.

Parintele Calistrat.

Detalii despre carte / COMANDA



Opere complete I - Sfantul Ioan Damaschin (CARTE)

Volumul I al Operelor Complete ale lui Ioan Damaschin, editie bilingva. Volumul contine primele doua parti ale operei lui principale Izvorul Cunoasterii, anume Dialectica si Despre eresuri.
Introducerea, notele si traducerea au fost facute de Adrian Tanasescu (traducatorul principal), Cornel Coman si Cristian Chivu.

Detalii despre carte / COMANDA
 



Teologie ortodoxa si stiinta - Pr. Razvan Andrei Ionescu (CARTE)

Pornind de la o călătorie istorică în viaţa Bisericii, am putut indica modul în care Sfinţii Părinţi, începând de la perioada Apologeţilor, au ştiut să asume provocarea dialogului cu reprezentanţii culturii ştiinţifice şi filosofice din timpul lor, iar afirmarea şi recunoaşterea competenţelor celor două abordări, teologică şi ştiinţifico-filozofică, le evidenţiază discernământul. Astfel, metodologia selectivă a Sfinţilor Părinţi ne pare astăzi ca normativă, aceasta ar trebui să se repete la fiecare epocă: inculturaţia Evangheliei, purificarea culturii, denunţarea ideologiilor care falsifică raporturile dintre teologie şi ştiinţă, transfigurarea lumii (inclusiv cea a oamenilor de ştiinţă), toate acestea sunt aspecte care mărturisesc caracterul excepţional al mărturiei lor... 
Pr. Răzvan Andrei Ionescu

Detalii despre carte / COMANDA



Apa vie a Evangheliei (CARTE)

Semnul ca omul se afla in Adevar este aflarea lui sub harul divin.  Niciodata nu va fi despartit de Duhul Sfant omul aflat in lucrare harica.  Acesta este contextul in care convorbirea dintre femeia samarineanca si Hristos se refera la problema rugaciunii si a mantuirii.

Desi avea in fata o femeie, Iisus i Se descopera acesteia prin cuvant: "Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine"(In. 4, 26).  Lumea insasi intra in dialog cu Dumnezeu prin aceasta convorbire intre samarineanca si Hristos.  Un dialog care ne da de gandit...

Parintele Calistrat

Detalii despre carte / COMANDA



Lumina Evangheliei - Pr. Prof. Vasile Mihoc (CARTE)

Exegezele din acest volum se vor a fi, în primul rând, un ajutor pentru preoți la împlinirea misiunii lor sfinte de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Ele și sunt ancorate puternic în acest cuvânt, evitând orice diluare oratorică. Alcătuite de un profesor de Studiul Noului Testament, aceste exegeze reflectă în special - cum o arată titlul însuși al cărții - perspectiva exegezei biblice.
Pe de altă parte, deși bazate pe analiza exegetică, aceste exegeze sunt dezvoltări tematice. Ele și au, fiecare, un titlu, care indică tema tratată în special în abordarea respectivă. Temele, capitole ale credinței cea "dată sfinților o dată pentru totdeauna" (Iuda 3), sunt luate în considerare și prezentate din perspectiva actuală a propovăduirii și a trăirii cuvântului lui Dumnezeu.
Volumul ar putea fi astfel intitulat, cu o expresie paulină, Cuvinte ale credinței și ale bunei învățături (I Tim 4, 6), constituindu-se într-un adevărat catehism ortodox, cu insistență asupra fundamentelor învățăturii celei mântuitoare. Socotim astfel că această carte va fi de cel mai mare folos și credincioșilor mireni, mai ales acelora care posedă o anumită formație creștină și care doresc să aprofundeze învățătura Bisericii noastre Ortodoxe din perspectiva studiului Sfintei Scripturi. Avem conștiința că citirea acestei îi va ajuta și pe credincioșii mireni să descopere mai plenar frumusețea și adevărul învățăturii dumnezeiești și, mânați de dorința sfântă de a împărtăși și altora această învățătură, să fie gata a da seamă de credința și de nădejdea lor în Hristos Dumnezeu (cf. I Pt 3, 15).

Pr. Prof. Vasile Mihoc

Detalii despre carte / COMANDA


 

Descarca oferta de CARTI la zi
de la toate editurile ortodoxe din tara (3000 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

NOU: Produse naturiste

Descarca oferta
Editurii Agaton
reducere 20%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567