Descarca Revista

Sfinţii Apostoli
Petru şi Pavel
 

Cei ce sunteţi între apostoli, mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători,
Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumiii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă

Iunie 2015

     
Sumar:
Pastorația pe Facebook - a fi sau a nu fi?
Noi decizii ale Sfântului Sinod al BOR
Sfantul Sinod a ales noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
Asociația autointitulată Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” nu are calitate de asociaţie religioasă şi nu este recunoscută canonic de Biserica Ortodoxă
Știri interne - iunie 2015 (RO)
Știri externe - iunie 2015 (EXT)
Tâlcuirea rugăciunii Tatăl nostru (Partea a V-a) - Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ
Mize ale întâlnirilor pregătitoare ale Sfântului și Marelui Sinod Pan-Ortodox
Pastorație și duhovnicie - Tratamentul diferitelor temperamente în Taina Spovedaniei
Dinamica despătimirii - RĂBDAREA
Părintele Teofil Părăian – Duhovnic pentru călugări și mireni
RUGĂCIUNI DE IZBĂVIRE DIN PATIMA DESFRÂNĂRII
Copilul care a vrut să zidească punte până la Cer
Reeducarea prin tortură - Fenomenul Pitești
Doctrina contractului social dintre stat şi Cetăţeni (1)
Avem Lumina Învierii-n fire (poezii)
TABARĂ DE VARĂ: La pas voios spre mine şi natură (7-13 ani) - 13-18 iulie 2015
Un portret al omului - Sfantul Nectarie de Eghina (CARTE)
Sbornicul - culegere despre rugaciunea lui Iisus (CARTE)
Parintii Bisericii despre razboi si stagiul militar - Dragos Dasca (CARTE)
Calauza rugatorului ortodox - piedici, ispite si apropierea de Dumnezeu pe calea rugaciunii - Arhim. Serafim Alexiev (CARTE)
Constiinta dogmatica si viata duhovniceasca in gandirea parintelui Sofronie Saharov - ierom. Nathanael Neacsu (CARTE)
Evloghite! Un ghid al pelerinului in Grecia (vol.1) - Maica Nectaria McLees (CARTE)



Tema lunii
Pastorația pe Facebook - a fi sau a nu fi? - Cristina Roman

 

S-a spus adesea că Biserica este cu un pas în urma vremurilor pe care le trăim, că ar trebui să-și adapteze limbajul și mesajul la modul de viață al omului contemporan. Accesul generalizat la internet și la site-urile de socializare este o realitate a zilelor noastre și poate fi un bun instrument de pastorație "modernă". Dar, pentru că există și riscul unei expuneri publice nepotrivite, ori a relativizării importanței și semnificației unor slujbe și Taine bisericești, se recomandă preoților și parohiilor multă prudență și cumpătare în desfășurarea activităților de tip online. Cineva poate fi convins printr-o postare pe Facebook, de exemplu, să meargă la biserică pentru Taina Spovedaniei, dar niciodată nu se va putea spovedi în modul virtual. Și exemplele pot continua.

Recent, în contextul în care  Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi,  mass media a acordat o atenție deosebită unui mesaj al Patriarhului Daniel, interpretat drept îndemn ca preoții să-și înființeze conturi Facebook. Este vorba de Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel la deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de primăvară, Bucureşti, 27 mai 2015, Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor, din care spicuim:

"(...)  Astăzi, societatea românească trece printr-o perioadă de criză prelungită care se manifestă în toate laturile vieţii umane, pornind de la sărăcia materială a multor persoane defavorizate până la diminuarea valorilor spirituale şi morale din societate. În acest context, misiunea Bisericii Ortodoxe Române, adevărata maică spirituală a neamului românesc, se adresează astăzi atât celor care sunt credincioşi statornici în credinţa ortodoxă şi ajută Biserica, dar şi celor care, din diferite motive, se îndepărtează de Biserică, sunt indiferenţi sau ostili ei. 

(...) Secularizarea contemporană indusă sau impusă, care afectează deopotrivă spaţiul public şi modul de viaţă individual european, poate fi contracarată dacă misiunea parohiei şi a mănăstirii va avea în centru o viaţă duhovnicească profundă şi o acţiune pastorală şi socială ancorată în realităţile complexe ale timpului în care trăim. Pentru aceasta este necesar ca întreg clerul ortodox şi toţi credincioşii mireni să cultive o conştiinţă misionară profundă şi să facă eforturi constante pentru a răspunde în mod înţelept şi eficient provocărilor şi problemelor noi care apar în societatea românească, dar mai ales celor care survin la nivel local, în comunitatea parohială şi în comunitatea monahală.

(...) În acest sens, preotul poate intensifica activitatea sa sacerdotală, învăţătorească şi administrativă, prin intensificarea cooperării dintre credincioşii mireni pentru apărarea credinţei ortodoxe şi pentru susţinerea lucrării misionare a Bisericii în societate. Cu alte cuvinte, trebuie cultivată mai mult conştiinţa misionară şi responsabilitatea eclesială a laicatului ortodox, astfel încât mirenii ortodocşi să nu fie doar credincioşi de duminică sau sărbători, ci şi mărturisitori permanenți ai valorilor credinţei creştine în familie, la locul de muncă şi în societate.

Astăzi, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, provocările sunt multiple şi nu pot fi rezolvate în mod izolat sau singular, ci concertat şi solidar... În toate aceste situaţii, preotul are o misiune mare şi sfântă care, este în acelaşi timp spirituală şi socială, aceea de a transmite în comunitatea sa, cu mijloace tradiţionale proprii slujirii sale, dar şi cu mijloace noi inspirate din confruntarea cu noile realităţi pe care le cunoaşte, mesajul iubirii milostive şi vindecătoare a lui Dumnezeu faţă de oameni.

(...) O atenţie deosebită trebuie acordată generaţiei tinere, deoarece aceasta este expusă unor multiple influenţe derutante, încât tânărul de azi nu mai poate discerne uşor calea care duce spre mântuire. Faţă de tinerii de astăzi care, uneori, au aşteptări mari de la Biserică, alteori, o ignoră, fiecare comunitate parohială trebuie să îşi dedice timp şi energie, pentru a ajuta pe tineri să Îl descopere pe Mântuitorul Iisus Hristos în inimile lor, atunci când ei caută un ideal superior în viaţă, pentru ca tinerii să simtă lumina, pacea şi iubirea lui Hristos ca fiind conţinutul esențial al vieţii creştine... "† DANIEL- Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 

După cum relatează un cunoscut post TV, care îl citează pe Părintele Patriarh: „Biserica noastră are datoria de a înţelege modul de funcţionare al societăţii informaţionale şi de a intra în reţelele de socializare pentru întâlnirea cu omul de astăzi... Totuşi, (utilizarea media digitală) poate aduce şi noi provocări sau pericole în privinţa păstrării valorilor”.

Mesajul pare în contradicție cu o decizie recentă a Sfântului Sinod al BOR, de "evaluare periodică de către Centrele eparhiale a monahilor şi preoţilor care desfăşoară activităţi de comunicare în spaţiul virtual. Utilizarea de către clerul ortodox a mijloacelor de comunicare virtuală în întreaga activitate bisericească trebuie făcută cu scopul de a promova misiunea, viaţa spirituală şi unitatea Bisericii, nu în detrimentul acestora."

Subiectul este de actualitate și pe agenda internațională a Bisericilor Ortodoxe. Astfel, în perioada 7-9 mai 2015, la Atena, în Grecia, a avut loc prima conferinţă internaţională privind abordarea raporturilor dintre media digitală şi pastoraţia ortodoxă. După cum informează Ziarul Lumina, Conferința și-a propus să facă o evaluare a lucrării pastorale ortodoxe cu ajutorul mediei digitale, să reflecteze asupra dinamicii prezenţei ortodoxe în acest domeniu particular, cu perspective asupra dezbaterilor privind evoluţia discursului creştin ortodox în ciberspaţiu. Mai mult, conferinţa și-a propus o coordonare a eforturilor pentru o mai bună răspândire a cuvântului Evangheliei către utilizatorii de internet, spre slava lui Dumnezeu. De asemenea, un alt obiectiv este alcătuirea unei baze comune pentru promovarea valorilor creştin-ortodoxe tradiţionale printre oamenii de bunăvoinţă. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia Română va fi reprezentată la acest eveniment de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, membru în Comitetul de Onoare, şi de pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal, în calitate de conferenţiar.

Redăm în continuare, în traducerea Agenției de Știri Lăcașuri Ortodoxe, o parte dintre concluziile oficiale ale acestei prime conferințe:

(...) Internetul poate fi cel mai bine utilizat astfel încât Cuvântul lui Dumnezeu "să aducă roadă". La conferințele și mesele rotunde, care au avut loc în aceste trei zile, au fost identificate problemele și pericolele care apar prin utilizarea irațională a Internetului și, în paralel, a fost subliniat aspectul pozitiv.

În mod specific, au fost identificate părți negative ale utilizării abuzive a Internetului, și anume abuzarea de Internet, și, totodată, așteptările exagerate legate de simpla utilizare a mijloacelor moderne de comunicare și de informare digitală. Au fost menționate pericolele care amenință persoana umană și relația credinciosului cu Dumnezeu și cu Biserica, în realitatea creată de aceste noi oportunități. În acest context, avertismentele învățăturii patristice, privind consecințele fragmentării condiției umane, au dobândit o nouă relevanță.

S-a constatat, din nou, că elementele distinctive ale timpului nostru sunt: "digitizarea" vieții, adică pătrunderea tehnologiei în toate manifestările sale - muncă, informare, educație, prietenie, relații intra-umane și în alte domenii. Toate acestea schimbă, de asemenea, "identitatea" persoanei, dincolo de demnitatea ei reală aceasta primind o dimensiune virtuală. Prin urmare, se vorbește despre o nouă antropologie. De exemplu, un dispozitiv mic, precum telefonul mobil "inteligent", ar putea deveni o extensie și un însoțitor inseparabil al omului. Societatea în sine devine "digitizată" și se manifestă ca un organism viu, iar rețelele tehnice ca un sistem nervos.

Participantii au fost de acord că "ieșirea" în ciberspatiu nu poate avea loc fără pregătire și fără condiții. Sunt necesare abilități spirituale adecvate, precum și o concepție de mare responsabilitate pastorală în utilizarea acestui mediu și, în orice caz, pertinență și etos evanghelic în exprimarea în media. În plus, nu trebuie să uităm că Internetul este doar un mijloc și, prin urmare, nu ar trebui să fie folosit irațional, ci într-un mod ascetic, ceea ce înseamnă că trebuie să existe un spirit de prudență, cumpătare și responsabilitate față de copil. Numai în acest fel, vom depăși iluziile virtualizării, iar acțiunile noastre vor produce consecințe concrete și benefice în viața reală.

Mulți vorbitori au exprimat sugestii utile cu privire la perspectivele dezvoltarii și coordonării activității în cadrul portalurilor-rețelelor web ecleziastice. Astfel, a fost propusă o continuare a evenimentului de trei zile pe care l-am trăit aici, prin alte reuniuni, dar, de asemenea, prin crearea unui organism permanent care sa promoveze consultarea, formarea și informarea reciprocă a administratorilor de site-uri web care răspund și care - trebuie menționat - operează în cea mai mare parte pe bază de voluntariat și sunt ghidate doar de zelul misionar. O întrebare a fost, de asemenea, ridicată cu privire la necesitatea unei certificari de către un organism independent, a mass-mediei care prezintă elemente de valoare și de edificare spirituală a publicului propriu.

În cadrul lucrării noastre, am avut bucuria de a discuta și alte chestiuni relevante, cum ar fi fiabilitatea informațiilor ecleziastice și nevoia de transmitere în direct a slujbelor. În plus, experții ne-au informat cu privire la problemele specifice care sunt strâns legate de utilizarea retelei web. Au fost subliniate efectele secundare ridicate și caracterul social al amenințărilor, medical, psihologic - prejudicii gasite în spațiul cibernetic. (Sursa și continuarea pe lonews.ro:)



 

 




ACTUALITATEA religioasă
Noi decizii ale Sfântului Sinod al BOR - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

În zilele de 3 şi 4 iunie 2015, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfăşurat lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală.

Dintre hotărârile adoptate menţionăm:

-         Înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2016, a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, canonizat de Patriarhia Ecumenică în luna ianuarie a anului 2015, cu ziua de pomenire la 12 iulie;

-         Adoptarea unor propuneri pentru creşterea calităţii educaţiei religioase, prin colaborarea strânsă a Bisericii cu toate instituţiile şi persoanele implicate, precum Ministerul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, profesorii de religie, părinţii elevilor, pentru o mai bună pregătire a personalului didactic şi realizarea de noi manuale şcolare.

-         Evaluarea fenomenului migraţiei şi adoptarea unor soluţii pastorale și sociale propuse de eparhiile din România şi din afara graniţelor ţării, cu scopul diminuării impactului negativ al acestui fenomen asupra familiilor din ţară şi străinătate aflate în această situaţie;

-         Aprobarea proiectului de Regulament al activităţilor de voluntariat în Biserica Ortodoxă Română, în concordanţă cu schimbările legislative recente în domeniu;

Sfântul Sinod a formulat comunicatul de presă: Asociația autointitulată Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” nu are calitate de asociaţie religioasă şi nu este recunoscută canonic de Biserica Ortodoxă, avertizând credincioşii ortodocşi să nu se lase înșelați de afirmațiile reprezentanţilor acestei asociații.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

 

 



Sfantul Sinod a ales noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

În zilele de 3 şi 4 iunie 2015, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel se desfăşoară lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală. În prima zi a lucrărilor, miercuri, 3 iunie 2015, a avut loc alegerea noului Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. 

În ziua de 7 mai 2015, ierarhii Mitropoliei Ardealului au desemnat prin vot secret drept candidaţi pe părintele arhimandrit Ilarion Urs, exarhul Arhiepiscopiei Sibiului şi stareţul mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), şi pe părintele arhimandrit Macarie Ţuţul, marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Sibiu.

Sfântul Sinod a ales prin vot secret, cu 25 voturi din 40 valid exprimate, pe părintele Arhimandrit Ilarion Urs, cu titulatura de Făgărăşanul, în postul vacant de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Hirotonia noului Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a avut loc duminică, 7 iunie 2015, la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

 



Asociația autointitulată Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” nu are calitate de asociaţie religioasă şi nu este recunoscută canonic de Biserica Ortodoxă - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Întrucât pe site-ul de prezentare al asociaţiei Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” şi în declaraţiile publice ale reprezentanţilor acesteia sunt folosite o seamă de dezinformări cu scopul precis de a crea aparenţa de legalitate şi canonicitate (legătura şi recunoaşterea din partea Bisericii Ortodoxe), în urma solicitării Patriarhiei Române a poziției oficiale din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, Patriarhiei Ecumenice şi Bisericii Ortodoxe din America (OCA), faţă de această pretinsă Mitropolie, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm:

1. Conform răspunsului Secretariatului de Stat pentru Culte, asociaţia Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” nu are calitatea de asociaţie religioasă, conform Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor şi, ca atare, nu figurează în Registrul asociaţiilor religioase. Înfiinţarea acestei asociaţii s-a făcut fără acordul Secretariatului de Stat pentru Culte, care nu a emis avizul consultativ prevăzut la articolul 41, aliniatul 2, litera D, din Legea 489/2006 de înfiinţare/transformare a Asociaţiei Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” în asociaţie religioasă.

Această asociaţie funcţionează ca asociaţie cu personalitate juridică înfiinţată în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, act normativ care menționează explicit în articolul 1, aliniatul 3, că aceste prevederi nu se aplică pentru înființarea de culte religioase. Prin urmare, această asociație nu poate desfășura activităţi religioase, cultice sau liturgice.

2. Asociaţia Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” invocă în susținerea pretinsei sale canonicități un tomos de recunoaştere a autointitulatului mitropolit Gherasim Bratu din 14 august 2012, însă persoana menționată ca semnatar al acestui tomos, mitropolitul primat Ioan de New York, nu face parte din Biserica Ortodoxă din America, conform răspunsurilor oficiale primite de Patriarhia Română din partea Bisericii Ortodoxe din America (OCA) şi a Patriarhiei Ecumenice.

3. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi (cu sediul la Chicago) şi Episcopia Ortodoxă Română din America (cu sediul la Jackson, Michigan) nu se află în comuniune cu asociaţia Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” şi nici nu au vreo legătură cu aceasta, care în mod fals se referă la astfel de legături pe site-ul ei de prezentare.

Aşadar, Mitropolia Autonomă după Vechiul Calendar „Episcop Gherasim” nu este o asociaţie religioasă, cum în mod fals şi abuziv pretinde, nici nu are vreo legătură oficială cu vreo Biserică Ortodoxă canonică şi nici nu este recunoscută ca parte a Bisericii Ortodoxe de pretutindeni (universale).

Mai mult, și datele personale postate despre așa numitul “episcop Gherasim“ sunt false, în sensul că acesta nu a fost hirotonit canonic diacon sau preot şi nici nu a fost călugărit în Mănăstirea Balamuci (Sitaru) din Arhiepiscopia Bucureştilor.

Prin urmare, Sfântul Sinod recomandă credincioșilor ortodocși să nu se lase înșelați de afirmațiile reprezentanţilor acestei asociații, când aceștia le propun participarea la slujbele lor religioase (cultice sau liturgice), deoarece această grupare nu este canonică şi nici nu are dreptul legal de-a oficia slujbe religioase pe teritoriul României.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

 



Știri interne - iunie 2015 (RO)

Familia în contextul european actual

La Reprezentanţa Patriarhiei Române pe lângă Instituţiile Europene, a avut loc o întâlnire cu tema ,,Familia în societatea europeană de astăzi”. La eveniment au participat reprezentanți ai Patriarhiei Ecumenice, ai Patriarhiei Moscovei, ai Patriarhiei Române, ai Bisericii Greciei, precum și reprezentanți ai Bisericii Ciprului. La întâlnire a fost prezentă și doamna Maria Hildingsson, secretar general al Federației Europeane a Asociațiilor Catolice pentru Familie.

Din Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea întrunirii spicuim: "(...) alegerea temei arată înainte de toate grija, responsabilitatea, prețuirea și mai ales sprijinul pe care Biserica le acordă familiei, care trebuie să facă față astăzi multiplelor provocări, dar și multiplelor crize din societatea europeană actuală. Pentru că, atât în România, cât și în întreaga Europă, familia creștină se confruntă cu criza economică(sărăcie, șomaj, nesiguranța zilei de mâine, emigrația ș.a.), cu criza morală (libertinajul, avortul, divorțul, abandonarea copiilor, violența domestică, delicvența juvenilă, traficul de ființe umane ș.a.), și cu criza spirituală(sectarismul, fanatismul, prozelitismul religios ș.a.). De asemenea, familia se găsește într-o situație fragilă și dificilă, deoarece modelul însuși al familiei tradiționale este considerat de unii ca fiind învechit sau perimat. Trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă și secularizantă, care nu căută sfințirea vieții prin rugăciune, nașterea de copii și creșterea lor în credința creștină.

Astăzi crește numărul celor care tratează căsătoria ca fiind un simplu contract sau parteneriat între două persoane de gen diferit sau de același gen. Însă parteneriatele sociale sau de conviețuire între persoane nu pot fi asimilate familiei tradiționale și orice atentat la identitatea tradițională a acesteia constituie o inovație artificială care nu poate purta numele realității naturale de care se îndepărtează. Prin urmare, diluarea valorilor familiale tradiționale sau înlăturarea diferențelor între această familie și alte tipuri de uniuni, în numele drepturilor omului și al egalității, subminează familia naturală ca temelie a societății umane. De aceea, familia tradițională are dreptul și datoria de a-și proteja propria identitate, demnitate și continuitate. Familia însăși este o valoare capitală pe care Europa trebuie să o apere și să o promoveze, ea fiind temelia existenței și continuității societății europene, sufletul ei și speranța ei. Ideea genială, de altfel, a părinților fondatori ai Europei unite, ca fiind o 'mare familie europeană' ne îndeamnă să afirmăm că fără familia naturală sau tradițională europeană nu poate fi promovată existența însăși a Uniunii Europene ca fiind o familie mare de cetățeni europeni din popoare diferite, bazată pe responsabilitate, respect reciproc, fidelitate și solidaritate, unitate și speranță.(...)" † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (Sursa: basilica.ro)  

În Raportul pe anul 2014, Departamentul de Stat al SUA atacă Biserica, martirii închisorilor și valorile tradiționale

Departamentul de Stat al SUA a dat publicității joi, 25 iunie, Raportul Internațional privind Respectarea Drepturilor Omului în România pentru anul 2014. În viziunea americană, printre problemele pe care le are România în ceea ce privește drepturile omului, se numără: răspândirea punctelor de vedere "antisemite, rasiste, xenofobe și naționaliste pe internet", discriminarea "sistematică" a romilor dar și "discriminarea homosexualilor, lesbienelor, bisexualilor si transsexualilor". În altă ordine de idei, Biserica Ortodoxă Română este instituția țintită cel mai mult de criticile departamentului de stat al SUA,  în acest raport. BOR este acuzată că nu a retrocedat bisericile și proprietățile confiscate de comuniști către Biserica Greco-Catolică, "încalcând hotarâri judecatoresti în acest sens. De asemenea, guvernul nu a luat masuri pentru a retroceda bisericile greco-catolice confiscate de conducerea comunista dupa al Doilea Razboi Mondial".

BOR mai este acuzată că a cerut autorităților locale din Botoșani să îndepărteze niște umbrele în culorile steagului LGBT. De asemenea, Biserica Ortodoxă este acuzată pentru că un monah de la Mânăstirea Petru-Vodă ar fi făcut declarații antisemite. Documentul critică faptul că unele autorități locale au ridicat statui sau au denumit străzi după persoane din perioada interbelică. Referințele se referă la "strada Petre Țuțea" din Timișoara șistatuia lui Mircea Vulcănescu din București sau declararea lui Valeriu Gafencu drept cetățean de onoare al Târgu Ocnăi. Departamentul de stat al SUA critică România și pentru "lipsa de educație sexuală adecvată vârstei în rândul adolescenților" dar și pentru "numărul mare de asolescente însarcinate". În condițiile în care România se confruntă cu cea mai gravă criză a natalității din ultimii 70 de ani, SUA critică țara noastră pentru "lipsa alocarii de fonduri pentru programe de contracepție".

Este interesant de remarcat care sunt ONG-urile pe care le citează Departamentul de Stat al SUA: Apador-CH (organizație care a refuzat să se implice în cazurile abuzurilor asupra sătenilor de la Pungești; ONG pro homosexualitate), Accept( ONG pro homosexualitate), Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice( ONG fondat de Florin Buhuceanu, președintele Accept, pro homosexualitate), Active Watch (ONG-ul lui Mircea Toma) și Centrul pentru Resurse Juridice (ONG fondat de Fundația Soros în 1998). Raportul integral se găsește pe pagina de internet a Ambasadei SUA de la București. (sursa: activenew.ro

Slujire arhiereasca la manastirea Bran

 

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul va fi trecut și în calendarul ortodox românesc cu prăznuire în 12 iulie

Atent la evlavia credincioșilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 4 iunie 2015, a hotărât înscrierea în calendarul liturgic românesc, începând cu anul 2016, a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, cu ziua de pomenire la 12 iulie. Cunoscut și cinstit în toată lumea ortodoxă, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul este un nume care, numai rostit fiind, aduce bucurie și mângâiere. Cel mai iubit athonit, Părintele Paisie Aghioritul a fost trecut oficial în rândul sfinților, prin demersul Patriarhiei Ecumenice, în ședința Sfântului Sinod din ziua de 13 ianuarie 2015. Demersul Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice nu a făcut decât să constate o stare de fapt pentru că, deja credincioșii din toată lumea îl cinsteau. Îl cinsteau pentru simplitatea sa. A fost, în același timp, harismatic, om al rugăciunii și dascăl al vieții contemporane – prin învățăturile sale adunate în numeroase cărți, care s-au răspândit în mai multe limbi de circulație internațională. Așa cum lumina nu poate fi ascunsă sub oboroc, ci trebuie pusă în sfeșnic, această lumină a Sfântului Paisie a luminat și plaiurile românești. Cunoscut prin intermediul cărților traduse și în limba română, dar mai ales prin mărturiile minunate ale ucenicilor și ale celor care s-au închinat la mormântul său, Sfântul are o mulțime de „ucenici” și în România. Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Şcoală internaţională de vară la Facultatea de Teologie din Sibiu

În perioada 29 iunie - 5 iulie, Sibiul redevine o capitală europeană, având acum în prim-plan viaţa academică din cetatea transilvană. În cadrul manifestărilor, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ găzduieşte o serie de evenimente academice organizate sub forma unei şcoli internaţionale de vară. Conform unui comunicat remis presei de facultatea sibiană, Şcoala de vară are tema „Teologia contemporană în context global şi ecumenic“ şi se bucură de prezenţa unor cadre didactice de la mai multe universităţi din străinătate şi din ţară. Îi amintim aici pe prof. dr. Bin You din Beijing, China, prof. dr. Pierre-Yves Brandt de la Universitatea din Lausanne, Elveţia, pr. prof. dr. Porphyrios George de la Universitatea din Balamand, Liban, pr. prof. Jean Boboc de la Institutul „Saint Serge“ din Paris, Franţa, pr. prof. univ. dr. Ştefan Iloaie de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi.

Şcoala internaţională de vară de la Facultatea de Teologie Ortodoxă este unul dintre cele nouă evenimente majore puse sub egida proiectului universitar menţionat. Mai amintim dintre manifestări: Masa rotundă „Sibiu - Capitală Culturală Europeană/ Capitală Universitară Europeană (2007-2015)“, care are loc astăzi, 29 iunie, de la orele 11.00, în Sala Senatului universitar; Masa Rotundă Interdisciplinară „Identităţile Naţionale în Noul Context Global“, ce va avea loc pe 2 iulie în Sala Senatului, Conferinţa Internaţională „Reconstruind Latinitatea: Abordări Interdisciplinare şi transdisciplinare“, desfăşurată în perioada 2-4 iulie în Aula Magna şi Concertul de Muzică Corală Românească din 4 iulie de la Sala „Thalia“. Amintim faptul că în cadrul conferinţei internaţionale „Reconstruind Latinitatea“: Abordări Interdisciplinare şi transdisciplinare, va avea loc pe 2 iulie, în aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă, atelierul „Religie, antropologie, bioetică. Contribuţia latinităţii în context global“ la care vor participa specialişti în bioetică din ţară şi străinătate. (sursa: mitropolia-ardealului.ro)

Reuniunea plenară a Comisiei „Credinţă şi Constituţie” din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor – Caraiman, România

Lideri religioşi din întreaga lume participă zilele acestea la reuniunea plenară a Comisiei „Credinţă şi Constituţie” din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor. Întrunirea are loc la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce”, Caraiman din judeţul Prahova, după cum informează Radio TRINITAS. În cadrul întrunirii sunt discutate problemele legate de migraţie, cooperarea între Bisericile membre şi situaţia creştinilor din zonele de război. Biserica noastră este reprezentată de o delegaţie condusă de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal.

„Provocările din vremea noastră care afectează propovăduirea mesajului creştin sunt aceleaşi pentru toate confesiunile creştine şi anume, manifestarea secularismului, manifestarea ateismului şi materialismului de toate categoriile. Toate acestea sunt elemente comune care ne unesc pentru a găsi soluţii pentru combaterea lor. Trebuie să ştim că această comisie reprezintă de fapt cea mai importantă din cadrul Consiliului Ecumenic pentru că aici se dezbat teme teologice unde se încearcă să se identifice ceea ce ne desparte pe noi creştinii şi în această activitate de reflecţie şi gândire teologică s-ar putea găsi şi elemente comune”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. (Sursa: basilica.ro)

 



Știri externe - iunie 2015 (EXT)

VATICAN: Papa Francisc a sugerat să se stabilească o dată comună pentru sărbătoarea Paștelui

Papa Francisc a declarat că a propus deja stabilirea aceleiași date a Paștelui, Patriarhului de Constantinopol, Bartolomeu, și Patriarhului Kirill al Moscovei. "Biserica Romano-Catolică este dispusă să stabilească o dată fixă ​​pentru Paște, astfel încât să poată fi celebrat în aceeași zi de către toți creștinii, catolici, protestanți sau ortodocși" - a declarat Papa Francisc, citat de ziarul Corriere della Sera. Catolicii folosesc calendarul Gregorian pentru a calcula data Paștelui, în timp ce Biserica Ortodoxă folosește calendarul Iulian, așa încât, de regulă, ele sărbătoresc în zile diferite. În 30% din cazuri, data Paștelui coincide la catolici și ortodocși.

GRECIA: Practica Yoga nu are ce căuta în viața creștinilor

"Practica Yoga nu are ce căuta în viața creștinilor", anunță Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, ca răspuns la Ziua Internațională Yoga, care a fost stabilita de Organizația Națiunilor Unite în 2014. Sfântul Sinod susține că, din moment ce Yoga reprezintă un aspect fundamental al Hinduismului, ea nu poate fi practicată de creștini, deoarece este contrara Credinței Creștine. Și, din această cauză, ea nu poate fi considerată doar o "formă de exercițiu". Anunțul oficial afirmă, în continuare, că Biserica Ortodoxă a Greciei respectă libertatea credințelor religioase, dar avertizeaza ca trebuie să se evite dezvoltarea unui "climat al sincretismului religios".

VATICAN: Biserica Catolică susține un protest non-confesional împotriva teoriei "de gen" în școală

Biserica Catolică susține un protest non-confesional împotriva teoriei "de gen" în școală (teoria genului - omul are libertatea de-a renunța la sexul biologic, pentru a-și alege un sex sau gen în societate). Acest marș neconfesional apolitic este o formă de protesta împotriva predării teoriei de gen în școlile din Italia. Marșul este programat pentru 20 iunie la Roma, anunță ediția italiană a Radio Vatican. Sfântul Scaun sprijină această inițiativă. "Copiii nu pot fi tratați ca niște pâlnii", a declarat Episcopul Paglia, "încât să înghită tot felul de ideologii, cum ar fi cea de gen, care nu au niciun sens". Biserica trebuie să "apere" copiii împotriva "colonizarii ideologice", a spus și Papa Francisc, în aceste zile Președintele Consiliului Pontifical pentru Familie a declarat, la rândul său: "Nu numai că trebuie să apăram, ci trebuie sa promovam în primul rând o cultură a vieții, o cultură a iubirii, o cultură a convietuirii".

ITALIA: Un milion de oameni au manifestat la Roma contra legalizării căsătoriilor gay

Un milion de oameni au manifestat la Roma, contra încercării de legalizare a căsătoriilor gay şi a ideologiei genului. Manifestaţii ample au avut loc ieri, în capitala Italiei, împotriva încercării de legalizare a parteneriatelor civile pentru homosexuali şi a ideologiei genului, "cea mai teribilă - prin mutaţiile directe asupra psihicului uman - inginerie socială din istoria lumii", după cum comentează Iulian Capsali pe contul său de facebook. "Practic, familia va face implozie, iar copiii, învăţaţi de mici că sexul este "o alegere liberă", vor fi crescuţi ca un plancton decerebrat, într-o anormalitate satanică pe care nici Orwell nu a putut-o imagina.

Evident, NU o sa vedeţi nimic în presa aservită neoliberalismului globalist, nici agenţiile de ştiri nu o vor da decât ca ştire de subsol, dacă o vor da. Politicienii (inclusiv "ortodocşi") vor fi ca peştii, muţi. Dictatura mondială se inserează subtil, cu sprijinul trădătorilor, a turpizilor, a cozilor de topor". Biserica Ortodoxă Română şi-a exprimat temerea că noua Constituţie va permite legalizarea căsătoriilor gay, dorind "definirea, în legea fundamentală, a familiei întemeiate pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe drepturile şi îndatoririle părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. (sursa: activenews.ro)

SUEDIA: Copii de grădiniță, scoși pe stradă la parada gay din Goteburg

Dezincriminată de codurile penale şi scoasă de pe lista bolilor psihice, lucruri care s-au întâmplat în urmă cu doar 10-15 ani în toată Europa, homosexualitatea este intens promovată ca fiind un lucru normal. Cei mai aprigi luptători ai drepturilor LGTB se găsesc în ţările nordice, mai exact în Danemarca, Norvegia şi Suedia. Aici, propaganda capătă dimensiuni care ating limita suportabilităţii. Homosexualii din aceste ţări folosesc copiii ca mijloc de promovare a acestor practici.

Recent, locuitorii din Goteborg (Suedia) au fost martorii unei parade LGTB la care au participat inclusiv copii. Aceştia au fost filmaţi şi fotografiaţi ţinând în mână simboluri cunoscute ca fiind ale mişcării LGTB. Ţinând veseli steagurile în culorile curcubeului, copii de doar 3-5 ani s-au plimbat pe străzile frumosului oraş nordic cântând "Pe cine avem voie să iubim? Pe oricine vrem! Este mai mult decât evident că un copil de grădiniţă nu are cum să înţeleagă ce este dragostea, cu atât mai mult ce este homosexualitatea. Îngrozitor este că autorităţile au permis acest lucru, ba chiar încurajează aceste practici prin educatori. Evenimente de acest gen au avut loc iniţial prin anul 2009 în Oslo (Norvegia), ţară care fost printre primele din lume care a permis căsătoriile între homosexuali. (sursa: activenews.ro)  

CIPRU: Circulara Arhiepiscopiei Ciprului pe tema legalizării parteneriatelor civile

Arhiepiscopia Ciprului a emis o circulară pe tema legiferării parteneriatelor civile ce se pot extinde și asupra cuplurilor de același sex. În document se reiterează sacralitatea căsătoriei (Efeseni 5, 32) și, de asemenea, condamnarea fără echivoc ahomosexualitatii (I Cor. 6, 9-10). Arhiepiscopia respinge și argumentul conform căruia proiectul de lege e destinat celor care nu aparțin Bisericii, având drept scop reglementarea unor probleme sociale reale, considerând că furnizarea cadrului legal pentru cuplurile de acelasi sex este o perversiune. Legile, se arată în circulară, nu ar trebui să fie create doar pentru rezolvarea unor chestiuni sociale sau pentru a satisface diverse dorințe ale oamenilor ci, mai mult decât orice, ar trebui să aiba și un rol educativ. 

În plus, având în vedere starea precară în care se află societatea cipriotă, care se luptă pentru supraviețuire națională și fizică, Arhiepiscopia Ciprului consideră că introducerea unor astfel de instrumente străine de tradiție duce la distrugerea familiei și disoluția societății. Începând cu 18 iunie, legislativul cipriot discută asupra legii parteneriatelor civile prin care se reglementează atât coabitarea cuplurilor heterosexuale, cât și a cuplurilor homosexuale. Reprezentanții Bisericii au criticat dur proiectul, afirmând că este o inițiativă care vine din exteriorul țării. Mai mult decât atât, parlamentarii ciprioți au afirmat că vor avea în vedere amendarea legii adopției pentru a permite adopția de copii și cuplurilor homosexuale. (sursa: cuvantulortodox.ro)

CONSTANTINOPOL: Mesaj al Patriarhului ecumenic Bartolmeu adrest liderilor mondiali

"Pe parcursul ultimelor două decenii, Patriarhia Ecumenică și Biserica Ortodoxă din întreaga lume au atras atenția lumii asupra stării de deteriorare a oceanelor noastre. Acum, mai mult ca niciodată, este important să se recunoască nevoia de respectare și de protejare a acestor resurse de neprețuit ale planetei noastre, care reprezinta sursa unica de sustenabilitate și biodiversitate, dar și leagănul religiei și culturii", avertizează Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, într-un mesaj lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Oceanelor.

În mesajul său, Patriarhul continuă: "dependența lumii de combustibilii fosili conduce la indiferența societății față de îngrijirea creației. În același fel, emisiile de gaze cu efect de seră sunt în creștere mai mult ca niciodată, distrugand astfel ireversibil atmosfera pământului și creand dimensiuni negative ireversibile și manifestări negative ale schimbărilor climatice. În plus, peste jumătate din dioxidul de carbon eliberat în atmosferă se dizolvă în oceane, crescând acidifierea acestora. Iar acidifierea distruge ecosistemele marine, prin uciderea coralilor si altor creaturi marine (...) Modul în care murdărim oceanele se reflectă clar în modul în care exploatăm resursele acestora, care la rândul său este direct legat de modul în care ne tratăm semenii, în special pe cei mai marginalizați și mai puțin norocoși".

ANTIOHIA: Ruperea legăturii caninice cu Patriarhia Ierusalimului

Conform agenției de știri Romfea, Sinodul Patriarhiei Antiohiei a decis să întrerupă (din nou) comuniunea cu Patriarhia Ierusalimului. Motivul îl constituie Episcopia Qatarului, înființată de Patriarhia Ierusalimului pe teritoriul canonic revendicat de Patriarhia Antiohiei. Decizia Sinodului a fost intens comentată, având în vedere problemele grave cu care se confruntă creștinii ortodocși în Orientul Apropiat, și poate întârzia sau complica pregătirile care se fac pentru Sinodul Panortodox.

VATICAN: Patriarhul Ortodox Sirian al Antiohiei și al Întregului Răsărit, întâlnire cu Papa Francisc

La mijlocul lunii iunie, Mor Ignatie Afraim II, Patriarhul Ortodox Sirian al Antiohiei și al Întregului Răsărit, s-a aflat la Roma, pentru a se întâlni cu Papa Francisc. Afraim II a fost ales Patriarh în 2014. Arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Siriene din Alep, Mar Gregorius Yohanna Ibrahim, împreună cu episcopul Paul Yazigi, din Biserica Grec-Ortodoxă din Alep, au fost răpiți în urmă cu doi ani, la periferiile Alep. Biserica Ortodoxă Siriană a suferit în urma tragediei Sayfo, atunci când o jumătate de milion de sirieni au fost uciși, la sfârșitul Primului Război Mondial; simultan cu violențele împotriva armenilor. Biserica Ortodoxă Siriană, între Bisericile Ortodoxe Răsăritene, este foarte apropiată de Biserica Catolică. Declarația comună semnată de Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Mar Zakka I Iwas la Roma (23 iunie 1984), a recunoscut că cele două părți pretind aceeași credință în Hristos și au atribuit divergențele lor diversității culturale. 

Sursa știri: lonews.ro




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Tâlcuirea rugăciunii Tatăl nostru (Partea a V-a) - Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ - Cristina Roman

Sfântul Ioan Gura de Aur: "Faca-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ"(Matei 6, 10)

Ai vazut ce urmare minunată! Ne poruncise să dorim bunătățile viitoare și să ne grăbim pentru plecarea noastră dincolo; dar atâta vreme cât nu se întâmplă asta și locuim aici, ne poruncește să ne dăm toată silința ca să viețuim ca îngerii din cer. Hristos ne-a spus: "Trebuie să doriți cerurile și cele din ceruri!"; dar a poruncit ca, înainte de a ajunge în cer, să prefacem pământul în cer; să trăim pe pământ, ca și cum am trăi în cer; să ne grăbim să facem așa totul.  Și pentru acestea să-L rugăm pe Stăpânul nostru.

Nimic nu ne împiedică să ajungem la viața desăvârșită a puterilor celor de sus, chiar dacă locuim pe pământ; că e cu putință ca acela care trăiește aici să facă totul ca și cum ar și fi acolo. Cererea aceasta vrea să spună: "După cum acolo sus în cer toate se petrec fără de nicio piedică, iar îngerii nu împlinesc numai unele porunci, iar pe altele le calcă, ci pe toate le fac și cu toții se supun - că "sunt puternici în virtute - spune psalmistul - făcând cuvântul Lui" (Ps. 102, 21) -, tot așa învrednicește-ne și pe noi oamenii să nu facem pe jumătate voința Ta, ci să o împlinim în întregime, așa cum Tu voiești!".

Ai văzut că ne-a învățat să fim modești, arătându-ne că virtutea nu se datorează numai râvnei noastre, ci și harului de sus? Și iarăși, ne-a poruncit ca fiecare din noi, când ne rugăm, să ne rugăm și pentru binele întregii lumi. Că Domnul n-a spus: "Facă-se voia Ta în mine sau în noi", ci: "Facă-se voia Ta pretutindeni pe pământ", ca să dispară înșelăciunea, să se sădească adevărul, să se stârpească orice păcat, să se întoarcă din nou virtutea, să nu mai fie nicio deosebire între pământ și cer. "Dacă s-ar face asta, spune Domnul, nu s-ar mai deosebi cele de jos de cele de sus - deși prin firea lor sunt deosebite unele de altele -, pentru că pământul ne-ar arăta alți îngeri".

Sfântul Teofilact al Bulgariei: Precum îngerii fac voia Ta, așa și nouă dă-ne a o face.

Origen: Noi care ne rugăm și care suntem încă pe pământ, știm că locuitorii cerului împlinesc voia lui Dumnezeu. Cerem ca și cu noi, cei de pe pământ, să se împlinească voia lui Dumnezeu, ceea ce se va și întâmpla dacă nu facem nimic împotriva voii Lui. Atunci când se va împlini și cu noi pe deplin voia lui Dumnezeu, vom fi asemenea locuitorilor cerurilor; noi purtăm ca și ei chipul Fiiinței cerești; noi vom moșteni împărăția cerurilor și cei care vor urma nouă pe pământ vor cere la rândul lor să devină asemenea nouă care vom fi în ceruri. (...) Așa cum are putere asupra celor din cer, Iisus a primit putere și asupra celor de pe pământ. Mai întâi au fost luminate cele din cer prin Cuvântul; la plinirea vremii, cele de pe pământ le-au imitat prin puterea acordataă Fiului lui Dumnezeu, pe cele pe care le-a primit puterea Mântuitorului și care sunt deja desăvârșite. Prin rugăciune, Hristos vrea să-i ia drept colaboratori pe lângă Tatăl pe cei pe care El i-a pregătit. În acest fel, ființele de pe pământ supuse adevărului și Cuvântului și transformate prin puterea pe care El a primit-o în cer și pe pământ vor fi asemănătoare cu ființele cerești și conduse la un liman fericit, lucru care stă în puterea Lui.

Cerul, Mântuitorul, pământul, Biserica

Dacă înțelegem prin cer pe Mântuitorul și prin pământ Biserica spunând că Întâiul-Născut din toată făptura este cerul, atunci putem conchide că Omul înveșmântat cu smerenie și ascultare pănă la moarte, spune după Înviere: "Datu-mi-sa toată puterea în cer și pe pământ". Omul asumat de Mântuitorul a primit putere asupra celor din cer care aparțin Celui Unui-Născut pentru a se uni cu El și pentru a-l face părtaș la dumnezeirea Sa. Rămâne de rezolvat cealaltă dificultate cum se împlinește voia lui Dumnezeu în cer din moment ce duhurile necurate din cer duc luptă împotriva ființelor de pe pământ?

Iată răspunsul  nostru. Cel care locuiește încă pe pământ își are patria în ceruri și adună acolo comori nu din pricina locului, ci a stărilor lăuntrice, pentru că are inima în cer și poartă chipul ființei cerești; unul ca acesta nu mai trăiește pe pământ ci într-o lume cerească mult superioară celei pământești. La fel stau lucrurile și cu duhurile rele: trăiesc în ceruri dar își au patria pe pământ. Ele întind curse oamenilor și luptă împotriva lor; ele își au comoara pe pământ și poartă chipul celui pământesc care, deși "este frunte făpturilor lui Dumnezeu" (Iov. 40, 19), a ajuns să fie batjocorit de îngeri. Aceste duhuri rele nu sunt cerești și nu locuiesc în ceruri pentru că urmăresc numai răul. În concluzie, "Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ" nu înseamnă că se mai găsesc în cer cei care din mândrie au căzut împreună cu cel care "ca un fulger a căzut din cer" (Luca 10, 18).

Natalia Dinu Manoilescu: A treia cerere, "facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ", indică renunțarea din partea noastră la orice veleitate personală, precum și făgăduiala de a ne pleca întru totul hotărârilor divine. Mântuitorul, în ceasul de grea cumpană de la Ghetsimani, va da pilda totalei resemnări și a acceptării necondiționate a celor rânduite de Tatăl, când va spune: "Nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești" (Matei 26, 39). Cel care izbutește să primească senin tot ceea ce Dumnezeu îi va trimite va fi pregătit pentru Împărăție.

Hristos îi îndeamnă însă pe ucenici să se roage nu numai pentru ca fiecare din ei să dobândească puterea de a se pleca la voia Tatălui, dar și pentru că "precum în cer așa și pe pământ", pretutindeni, pe toate planurile lumii create, hotărârile divine să fie primite și ascultate, pentru ca astfel "Dumnezeu să fie toate în toți", dupa cuvantul apostolului (1 Cor. 15, 28). Această reunire a întregii creații, reîntoarsă definitiv la Dumnezeu, după ce va fi renunțat la orice tendință de autonomie, nu se va realiza, desigur, decât la sfârșitul veacurilor, când Împărăția fiului se va preschimba în aceea a Tatălui (I Cor. 15, 24). De fapt, Împărăția, pentru venirea căreia ni se cere să ne rugăm, nu va fi deplină decât atunci când numele lui Dumnezeu va fi adorat de toate făpturile și voia Sa îndeplinită pretutindeni.

Cele trei cereri din prima parte a rugăciunii Tatăl nostru nu vor putea fi deci împlinite întru totul decât la transfigurarea finală, adică în etapa eshatologică. Este însă tulburător ca noi, oamenii slabi și păcătoși, suntem îndemnați de Îsuși Fiul lui Dumnezeu a ne ruga zilnic pentru aceste lucruri minunate, ce sunt atât de departe de noi și de limitata noastră putere de înțelegere. S-ar părea că Dumnezeu așteaptă totuși de la om un răspuns, o participare mai mult sau mai puțin activă, spre a reînnoi întreaga creație, zidind "ceruri noi și pământ nou", în care, după cuvântul apostolului, "locuiește dreptatea" (II Petru 3, 13). Versurile lui Peguy dovedesc o intuiție genială: "Atârnă de noi ca Dumnezeu să nu fie lipsit de zidirea Sa”, spune poetul. Dacă în prima parte a rugăciunii cererile noastre au drept scop întemeierea Împărăției, fiind orientate eshatologic, în a doua parte ele au un caracter mai personal, întrucât au în vedere condițiile care fac posibilă mântuirea individuală. Pentru ca să putem participa la Împărăția pentru care ne rugăm va trebui ca încă din cursul actualei existențe să nu fim lipsiți de pâinea "cea spre ființă", să fim despovărați de greutatea propriilor păcate și feriți de acțiunea vătămătoare a celui rău.

Sfântul Nicolae Velimirovici: Cerul și pământul sunt țarinile Tale, Tată. Pe una dintre țarini semeni stele și îngeri, iar pe cealaltă - spini și oameni. Stelele se mișcă potrivit voii Tale. Îngerii cântă la stele, ca la niste harfe, potrivit voii Tale. Dar omul întâlnește alt om și întreabă: Ce este voia lui Dumnezeu? Până când n-are să știe omul voia Ta? Pănă când se va înjosi înaintea spinilor de la picioarele sale? Tu l-ai făcut ca să fie deopotrivă cu îngerii și cu stelele, dar, iată, și spinii sunt mai presus de el. Dar iată că omul, dacă vrea, poate să rostească numele Tău mai bine decât spinii, deopotrivă cu îngerii și cu stelele. Tu, Dătătorule al duhului și Dătătorule al voii, dă-i omului voia Ta.Voia Ta este înțeleaptă și limpede și sfântă. Această voie mișcă cerurile: de ce n-ar mișca și pământul, care față de cer e ca o picătură într-un ocean? Voia Ta este înțeleaptă.

Ascult povestea neamurilor trecute, privesc spre cer și știu că stelele se mișcă așa cum s-au mișcat mii de ani, întotdeauna după aceeași lege, și că aduc vara și iarna atunci când trebuie. Cu înțelepciune lucrând, Tu nu ești niciodată ostenit, Tatăl nostru. Niciun lucru nebunesc nu-și află loc vreodată în planul Tău. Tu ești la fel de proaspăt în înțelepciune și bunătate acum că și în cea dintâi zi a Facerii, iar mâine vei fi la fel ca astăzi. Voia Ta este sfântă, fiindcă e înțeleaptă și proaspătă. Sfințenia este nedespărțită de Tine cum suntem noi nedespărțiți de aer. Orice nu este sfânt trebuie să suie la cer treptat, însă nimic nesfânt nu se pogoară vreodată din cer, de la tronul Tău, Tată. Noi ne rugam Ție, Sfinte Tată al nostru, să faci să răsară cât mai degrabă ziua când voia tuturor oamenilor va fi înțeleaptă, proaspătă și sfântă că voia Ta, și când toate făpturile de pe pământ se vor mișca în împreună-glăsuire cu stelele de pe cer, și când planeta noastră va cânta în cor cu toate minunatele Tale stele: Doamne, învață-ne! Dumnezeule, călăuzește-ne! Tată, mântuiește-ne!

Maxim Mărturisitorul: Iar acum să potrivim cuvântul următor al rugăciunii, ca cele de mai înainte, zicând: "Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ". Cel ce aduce lui Dumnezeu închinare în chip tainic, numai prin facultatea rațiunii, despărțită de poftă și de iuțime, împlinește pe pământ voia lui Dumnezeu, cum o fac în cer cetele îngerilor. Acela prin toate s-a facut împreună slujitor și împreună viețuitor cu îngerii, precum zice marele Apostol: "Iar petrecerea noastra este în ceruri". Căci în îngeri nu se află pofta ce slăbește vigoarea minții prin plăcere, nici iuțimea ce se înfurie și latră la cei înrudiți fără cuviință, ci numai rațiunea care duce în chip firesc spre prima rațiune pe cei raționali. Numai de aceasta se bucură Dumnezeu și numai pe ea o cere de la noi robii săi. Aceasta o arată, zicând către marele David: "Caci ce este Mie în cer și ce am voit de la tine pe pământ?" Nimic nu are Dumnezeu în cer, care să I se aducă de sfinții îngeri, decât slujirea rațională. Pe aceasta cerând-o și de la noi, ne-a învățat să zicem când ne rugăm: "Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ".

Prin urmare să ne miște și pe noi rațiunea noastră spre căutarea lui Dumnezeu; puterea poftei spre dorirea Lui; iar iuțimea să lupte pentru păstrarea Lui. Mai bine zis, mintea să se întindă întreagă spre Dumnezeu, întărită de iuțime ca de un tonic și aprinsă de dorul poftirii dusă la culme. Imitând astfel pe îngerii din cer, ne vom afla slujind lui Dumnezeu prin toate, înfățișând pe pământ aceeași viețuire ca și îngerii, neavând mintea mișcată spre nimic din cele de după Dumnezeu, întocmai ca aceia.

Olivier Clement: Voia lui Dumnezeu nu este o voință juridică ci un influx de viață, ceea ce dă existență și o înnoiește când aceasta se rătăcește. Voia lui Dumnezeu este mai întâi creația însăși, universul întreg susținut de ideile-voințe, de logoi, de cuvintele eterne ale lui Dumnezeu-Profetul. Apoi ea este istoria mântuirii, dialogul dramatic de iubire dintre Dumnezeu și umanitate, pentru ca "toți oamenii să se mântuiască", subliniază întâia Epistolă către Timotei. De aceea trebuie "să ne rugăm zilnic pentru ca toți să se mântuiască"; să ne rugăm pentru toți cei "care nu știu, nu vor sau nu pot să se roage" așa cum le cerea călugărilor săi patriarhul Iustinian al României. Voia lui Dumnezeu nu se face. Lumea, frumoasă și bună, cum spune Facerea, este cufundată în orori. Lumina există, citim în prologul lui Ioan, dar există și întunericul.

Atotputernicia lui Dumnezeu este aceea a iubirii. Și cum iubirea nu se poate impune fără să se nege pe sine, această atotputernicie - în stare să creeze ființe care-o pot refuza - această atotputernicie este și o atotslăbiciune. Ea nu poate acționa decât asupra inimilor care, în mod liber, se deschid spre lumină. Dumnezeu respectă libertatea omului, așa cum a respectat-o pe a îngerului. Dar pentru ca ea să nu fie biruită de întuneric, El se întrupează și coboară în moarte, în iad, pentru ca să existe de aici înainte un loc unde voința omului să se poată uni cu voința divină. Acest loc e Hristos. În Hristos, voința umană s-a alăturat cu durere și bucurie voinței Tatălui. Întru cel Înviat, stând la dreapta Tatălui, voia lui Dumnezeu se împlinește pe pământ, ca și în cer.

De aceea este de ajuns să aderăm la Hristos cu toată ființa noastră. "Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învțați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară" (Mt. 11, 28-30). Împărătia unde se face voia lui Dumnezeu precum în cer așa și pe pământ "nu este din această lume" și nu în istorie se va realiza ea. Rugăciunea pentru a se face voia lui Dumnezeu ne dă astfel, despre politică, o nuanță de ironie, de realism și răbdare, ea laicizează exercițiul puterii, relativizează ideologiile și entuziasmele istoriei - istoria forțelor colective, în sens marxist. Într-o primă etapă, nu visăm să transformăm societatea în paradis, ci luptăm, pentru ca ea să nu devină un iad, să-i mentinem echilibrele necesare, că e vorba de "separarea puterilor" a lui Montesquieu, sau de checks and balance, din conceptia anglo-saxonă - și protestantă - despre Stat. Omul rugăciunii și al speranței evită pe cât se poate, atât cinismul conservatorilor, buna gestionare a relelor zise inevitabile (pentru ceilalți!), cât și amărăciunea revoluționarilor, pe care în mod sigur îi dezamăgesc revoluțiile, cele nefăcute, ca și cele prea bine făcute. El știe că nu se va sfârsi niciodată cu prostia și cu ura, dar nu e un motiv să se resemneze.

În același timp, trebuie să spunem, odată cu Serghei Bulgakov, că "istoria nu este un culoar vid". Această imensă forță de viață, de viață adevărată pe care Învierea a adus-o în lume și care se revarsă din potirul euharistic și din rugăciunile sfinților, nu lucrează numai în destinele individuale. Societatea și cultura, și ele sunt dimensiuni ale persoanei și ale relației interpersonale. Creștinătatea a încercat o sfințire a culturii, nu fără succes, dar a îngrădit din ce în ce mai mult libertatea. Astăzi ține de biserică să se elibereze de nostalgii, de voințe de putere, pentru a deveni sau a redeveni acel pământ tainic de unde se vor ridica pădurile viitorului. Nu singură de altfel, ci în colaborare cu toate cercetările convergente, cu cele creștine întâi de toate, cu toate așteptările și intuițiile culturii contemporane: fie că e vorba de noile reflecții despre drepturile omului, de acea metanoia abia schițată a unei filosofii în care ceea ce nu este lucrătură a neantului se ocupă de relație și de chip, fie că e vorba despre deschiderile științei sau despre critica economismului.

Nu va exista niciodată, decât poate ca un ideal și ca un catalizator, o "civilizație a iubirii". Va exista întotdeauna, în viața colectivă, un fond de impulsuri iraționale, pe care trebuie să știm să le stăpânim, să le folosim, să le controlăm (și aici machiavelicii moderați și lucizi fac mai mult decât naivii mânjiți cu sentimentalisme). Numai sfințenia este cea care poate vindeca răul din rădăcină. Dar sfințenia trebuie, ca și Evanghelia, să introducă în societate o tensiune, un ferment sau o rană care să constituie însuși locul libertății spiritului. Și dacă nu poate exista o "civilizație a comuniunii" depline și definitive, trebuie să deschidem neobosit aceea ce se numește în Franța, pe poduri și șosele, "căi de mică comunicație"!

 

 



Sfânta Tradiţie şi ereziile
Mize ale întâlnirilor pregătitoare ale Sfântului și Marelui Sinod Pan-Ortodox - Diac. Ștefan L. Toma

A doua Întrunire a Comitetului Interortodox Special pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Chambesy/Elveția 15-21 feb 2015)

Urmare a hotărârii Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale (care a avut loc între 6-9 martie 2014 în Fanar), în perioada 15-21 februarie a.c., sub președinția Înaltpreasfințitului Ioan de Pergan (Zizioulas), reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, s-a desfășurat a doua întrunire a Comitetului Interortodox Special pentru preg[tirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (prevăzut pentru anul 2016), la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy.

Scopul acestei întruniri l-a constituit reevaluarea textelor (documentelor) care au fost redactate de către cea de-a III-a Conferință Panortodoxă Presinodală, din anul 1986.

Într-o primă fază, în toamna anului 2014, Comitetul Interortodox Special s-a preocupat de tema dialogurilor intercreștine și cu Mișcarea Ecumenică, în general. De data aceasta, agenda de lucru a membrilor Comitetului a vizat ca temă centrală: "Contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea păcii, dreptății, libertății, frățietății și iubirii între popoare, ca și la îndreptarea discriminărilor rasiale și de alte feluri", temă asupra căreia au fost făcute corecturile necesare.

La următoarea întâlnire a sa, Comitetul Interortodox Special va purcede la analiza documentelor care privesc următoarele teme aflate pe agenda Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, respectiv: "Aspectul calendarului comun"; "Abordările căsătoriei"; "Importanța postului și a respectării acestuia astăzi".

Potrivit prevederilor hotărârii Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, lucrarea Comitetului Interortodox Special se va încheia înainte de Paștile anului 2015, urmând ca textele reevaluate de către acesta, să își continue parcursul mai departe, spre următoarea Conferință Panortodoxă Presinodală, care se preconizează a fi convocată spre mijlocul anului în curs.

Spre deosebire de lucrările primei întruniri a Comitetului Interortodox Special pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care s-a desfășurat între 29 septembrie – 4 noiembrie 2014, tot la centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy, la care nu a participat delegația Bisericii Ortodoxe a cehiei și Slovaciei, la prezenta întrunire a luat parte și delegația acestei Biserici, astfel încât, toate cele paisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale au putut fi reprezentate în mod statutar.

La cea de-a doua întrunire a Comitetului Interortodox Special, Patriarhia Română a fost reprezentată de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon de Târgoviște, alături de pr. Prof. Dr. Viorel Ioniță. (...)

Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, prevăzut pentru anul 2016, eveniment aflat într-un susținut proces de pregătire încă din anul 1961 (deși au existat propuneri anterioare pentru procesul de demarare a convocării acestuia, în anul 1920 și 1930), va fi format pentru prima dat din reprezentanții tuturor celor paisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale. Acest aspect va reprezenta o noutate absolută în materie de istorie bisericească și de responsabilizare a întregii Biserici Ortodoxe, raportat la problematica confruntării cu provocările lumii moderne și a adaptării propriei pastorații în acest context.

Teologii și istoricii, care analizează atent acest parcurs, știu că convocarea unui astfel de Sinod în Biserica ortodoxă nu corespunde practicii organizării Bisericilor Apusene, deoarece presupune consultarea și acordul tuturor Bisericilor locale, nefiind hotărârea unei singure Biserici sau a unui singur Întâistătător. Astfel, o cerință absolută a realizării acestui Sinod a reprezentat-o rezolvarea oricărui tip de dezacord existent între Bisericile locale, cu privire la acest eveniment. Dacă un astfel de consens nu s-ar fi putut realiza, întreg acest demers ar fi fost sortit eșecului.

Modul prin care Biserica Ortodoxă (ca întreg) se raportează la vremurile moderne, are o legătură directă cu ethosul mărturisirii adevărurilor mântuitoare ale Evangheliei în plan social. În lumina așteptării Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din anul 2016, s-a și făcut deja afirmația, că statutul canonic al structurilor bisericești administrative din diaspora, organizate pe principii etnice, va necesita o oarecare autonomie în relația cu Bisericile-mame, ca germenii altor Biserici Ortodoxe locale să se poată dezvolta.

Între aspectele aflate pe agenda viitorului Sfânt și Mare Sinod, cel puțin două teme au dobândit un interes global și fără precedent: modul prin care Biserica Ortodoxă se raportează la extremismul religios, dar și la fanatism. Discernământul teologiei marilor Părinți ai Bisericii e chemat să lumineze "calea" poziționării Bisericii Ortodoxe de mâine, bine știind că există "grupări" monahale cu viziuni extreme, ca și poziționări bisericești instituționale, care susțin (pe mai departe) eforturile dialogurilor ecumenice. Orice abordare responsabilă a istoriei Bisericii Ortodoxe, ne duce spre concluzia că, marile opere teologice ale Părinților Bisericii, s-au născut tocmai ca rod al unei astfel de deschideri spre dialog, ca și din necesitatea mărturisirii adevărurilor mântuitoare ale Bisericii Ortodoxe dintotdeauna.

Însă cel mai important aspect al viitorului Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, îl va constitui abordarea și rezolvarea temelor care privesc organizarea și administrarea Bisericii Ortodoxe din întreaga lume. Așa cum arhid. Dr. John Chrysavgis (consilier al Patriarhului Ecumenic Bartolomeu pentru continentul american) afirma, întrebarea este dacă comunitățile bisericești ortodoxe din diaspora (precum cele din SUA, europa Occidentală, dar și din Asia sau Australia) au ajuns la nivelul de maturitate sau au dobândit acel tact și responsabilitate pastorală comună în a sluji poporul credincios și a gestiona aspectele pastorale și administrative bisericești prin unitate.

Deoarece au fost luări de poziții unilaterale, pe diverse canale de comuniacre, ce afirmau inclusiv necesitatea prezenței la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe și a așa-zisei Biserici Ortodoxe din America (OCA), structură care provine din vechea Mitropolie Rusă (misionară) din America (căreia Patriarhia Moscovei i-a acordat "în mod unilateral" statutul de "autocefalie" în anul 1970), e de reținut vizita făcută de "Primatul" acesteia la Patriarhia Ecumenică, Înaltpreasfințitul Părinte Tihon, în decembrie 2014. În cadrul întâlnirii avute cu Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, i s-a comunicat "Primatului" OCA-ului, că relaționarea întregii Biserici Ortodoxe cu structura pe care o păstorește se face în cadrul Adunării Episcopilor Canonici din SUA și Canada, și nu alături de celelalte paisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale, la nivel de Întâistătători. Un alt aspect, cel puțin la fel de interesant, îl reprezintă vizita făcută de către Mitropolitul Tihon la Patriarhia Moscovei (cu puțin înainte de întâlnirea cu Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu), vizită în cadrul căreia Patriarhul Chiril al Moscovei, tacit, a trecut peste evnimentul petrecut în anul 1970, îndemnând structura Bisericii Ortodoxe din America la integrare în contextul canonic actual al realitățilo eclesiale de pe continentul american. De menționat ar mai fi faptul că așa-zisa Biserică Ortodoxă din America păstorește mai puțini credincioși în SUA și Canada, decât credincioșii ortodcși integrați în structurile administrativ-bisericești ale diasporei dependente de Bisericile-mame. Raportat la contextul bisericesc de dincolo de Atlantic, peristă paradoxul Episcopiei Românești de America (de la Vatra Românească), parte a Bisericii Ortodoxe din America, care deși și-a dorit dialogul în vederea intrării în comuniune cu Patriarhia Română, a preferat însă să rămână parte a Bisercii Ortodoxe din America, episcopii acesteia afându-se (prin iconomie) pe ultimele poziții ale structurii Adunării Episcopilor Canonici din SUA și Canada.

În lumina Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din 2016, pe fundamentul hotărârii comune a Întâistătătorilor, suntem optimiști în a crede că întrebări și situații cu privire la organizarea Bisericii Ortodoxe din întreaga lume, care demult își așteaptă soluționarea, vor primi răspuns adecvat. Și aceasta deoarece, așa cum Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu spunea: "Ceea ce se cere Ortodoxiei astăzi este să slujească ca provocare pozitivă pentru umanitatea contemporană, ca o perspectivă vie a vieții dumnezeiești și alibertății în comuniune".

Surse: www.patriachate.org, www.amen.gr.

Articol apărut în Revista Telegraful Român, Nr. 9-12/1 și 15 martie 2015

Diac. Dr. Habil. Ștefan. L. Toma

 

 



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Pastorație și duhovnicie - Tratamentul diferitelor temperamente în Taina Spovedaniei - Arhim. Visarion Joantă

 

Ca duhovnci, preotul trebuie să țină cont de însușirile principale ale sufletului oemensc. Una dinter acestea este și liberattea sa. Aceasta înseamnă că omul, dispunând de libertate morală, nu poate fi constrâns la niciun fel de act moral, prin urmare nici la acrele care privesc mântuirea lui. El poate fi condus prin luminarea minții, prin buna dispoziție a voinței lui, prin înlăturarea condițiilor defavorabile și crearea unor condiții favorabile faptelor bune. Trebuie să țină seama apoi de condițiile speciale, sufletești și trupești, materiale și morale, în care se găsește respectivul credincios. Între cele sufletești, se caută mai întâi temperamentul și caracterul lui.

Psihologia ne arată că sunt patru feluri de temperamente: sanguinic, coleric, melancolic și flegmatic.

  1. Temperamentul sanguinic este emotiv până la exaltație și depresie, activ, dar nestatornic. El evită singurătatea, îi place societatea, plăcerile și tot ceea ce îi măgulește vanitatea. Ca aspect pozitiv, se poate remarca faptul că cel sanguinic este deschis și sensibil la tot ceea ce este bun. Nerealizările sau neîmplinirile îl aruncă în deznădejde.
  2. Temperamentul coleric este caracterizat prin energa voinței, dar și prin patima de dominație și mândrie. El e mereu activ, nu suferă contrazicere și e supărăcios. Ca fapt pozitiv, se poate remarca dorința și voința puternică în realizarea unui lucru. Dorește cu orice preț să-și impună punctul de vedere, chiar dacă nu este cel mai bun.
  3. Temperamentul melancolic  reprezintă pe individul acre se retrage în eul propriu, neîncrezător în lumea de afară, supărăcios și, uneori, brutal față de alții, fără să o știe. Are deosebită dispoziție pentru închipuri ale fanteziei (narcisism). Dacă îi lipsește buna îndrumare religioasă e ușor accesibil tuturor rătăcirilor. Față de cel ce îl rănește e neîmpăcat și răzbunător. Nu rareori este dispus să-și satisfacă poftele senzuale pe cale nenaturală. Ca fapt pozitiv, se poate remarca deschidera lui spre o viață sufeletească superioară.
  4. Temperamentul flegmatic este impropriu oricărei încordări, îi place comoditatea, liniștea, acordă ușor încredere altora, nu ține mânie. Se simte bine în posesia de averi, la mâncat și la băut. Nu știe să păstreze echilibru în viață. Comoditatea și lâncezeala îl face să cadă ușor în păcatul desfrânării, sub toate manifestările lui.

Trebuie remarcat faptul că aceste patru temperamente rar se găsescîn stare pură. În viața de zi cu zi a credinciosului, ele sunt amestecate cu anumite nuanțe tranzitorii (trecătoare). Ele variază și în funcție de vârstă: copilăria este mult mai sanguinică, tinerețea melancolică, bărbăția colericăși bătrânețea flegmatică.

În tratarea pastorală a lor, sanguinicii se vor îndrepta cu multă dragoste spre deprinderea virtuților, arătându-li-se frumusețea acestora și urâciunea păcatelor. Cu multă grojă vor fi îndrumați să se ferească de anturajele rele și de tot ceea ce poate să-i ducă la păcat, să fie stăruitori în rugăciune și în primirea Sfintelor Taine.

Colericii vor fi îndrumați spre idealul suprem, care este mărirea lui Dumnezeu și mântuirea sufletului. Să fie îndrumați a-și înfrâna ambiția, mânia și toată patima, să se supună autorităților. Din aceste motive, ei au nevoie de conducere energică și hotărâtă, care să le impună o disciplină și o ordine.

Melancolicii trebuie tratați, la început cu multă grijă. După ce au fost convinși că li se vrea binele și acordă încredere duhovnicului, atunci să li arate binele suprem și calea care duce la acesta. Trebuie să fie îndrumați să fie amabili cu alții, făcându-li-se mici servicii și recurgând la ajutorul lor, ca astfel să fie scoși din singurătatea lor.

Flegmaticii au nevoie de o îndrumare care să-i scoată treptat din comoditatea care-i caracterizează, fără a li se cere prea mult deodată. Trebuie să li s eimpună anumite norme hotărâte în ce privește deprinderile necesare învingerii pornirii spre lenevie și moleșeală.

Pe lângă temperament, trebuie ținut cont și de caracter, înțelegând prin caracter facultățile spirituale și morale ale credinciosului care dau notă distinctivă și esențială individului. După calitatea principiilor morale care stau la baza caracterului, se poate stabili dacă persoana respectivă este înclinată spre săvârșirea binelui sau răului. În îngrijirea pastoral-duhovnicească, pentru formarea caracterului creștin, se va ține cont de principiile morale creștine.

Pentru a cunoaște toate aceste lucruri, atât de necesare în îndrumarea duhovnicească a credincioșilor, este neapărat nevoie de studirerea disciplinelor de sociologie și psihologie religiaosă și laică.

 

Arhimandrit Visarion Joantă

Mănăstirea Brâncoveanu, județul Brașov

Telegraful Român/Nr. 33-36/ sept. 2014

sursa foto: revista.forter.ro

 




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Dinamica despătimirii - RĂBDAREA - ÎPS Andrei Andreicuţ

Omul credincios, care s-a pocăit de păcatele sale, care se înfrânează de la rău, nu este scutit de încercări. Rămâne valabil peste veacuri îndemnul Înţeleptului Isus Sirah: “Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită” (Isus Sirah 2, 1).

Necazurile-i vin omului credincios de la diavol, de la lume şi de la firea sa slabă. Ba chiar bunul Dumnezeu îngăduie să vină peste omul preocupat de o viaţă creştină încercări, fie pentru a-i fortifica credinţa, fie pentru a-l certa pentru anumite greşeli şi a-l readuce la calea cea bună.

Este foarte important să le ştim da necazurilor o interpretare duhovnicească şi să le răbdăm. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel ne spune: “Ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde. Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă” (Romani 5, 3-5).

Unul dintre părinţii care n-a fost scutit de necazuri ne sfătuieşte: “Primiţi ca nişte oameni divini orice lovitură. Oamenii buni vă ajută la mântuire mult, dar cei răi şi mai mult, răbdaţi-i fără necaz. Toate veacurile au fost pline de duşmani, dar duşmanii din veacul acesta au umplut cerul cu sfinţi”. Modelul absolut de răbdare a suferinţelor este Domnul nostru Iisus Hristos. Încă Proorocul Isaia îl vedea ca pe un Fiu al durerii, batjocorit pentru noi oamenii: “Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă” (Isaia 53, 3).

Sfântul Apostol Pavel, pentru a-i încuraja pe evrei, le dă modelul Mântuitorului: “Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-i; a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Luaţi bine aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge”. (Evrei 12, 2-4). Suferinţei trebuie să-i găseşti un sens duhovnicesc, pentru că pe pământ nimeni nu-i lipsit de necazuri. Găsind un sens în suferinţă porţi crucea cu nădejde şi cu drag. Dacă nu găseşti un sens suferinţei vei purta crucea de nevoie, cu lehamite şi cârtind, dar totuşi o vei purta. Dacă te împotriveşti unei cruci, poate, vei da peste alta şi mai grea.

Toma de Kempis ne pune o întrebare retorică: “Socoteşti oare, că scapi de ceea ce nici un muritor n-a putut să scape? Care dintre sfinţi a fost pe lume fără cruce şi fără suferinţă? Şi nici Iisus Hristos, Domnul nostru, cât a trăit, n-a fost un singur ceas fără durerea patimii. Trebuia, zice El, să pătimească Hristos şi să învieze din morţi şi să intre în mărirea Sa (Luca 24, 46). Şi tu cum de cauţi un alt drum, decât drumul acesta împărătesc, care este drumul sfintei cruci?” Nefiind în firea omului predispoziţia înspre a purta crucea, înspre a suporta suferinţele, spre a fugi de onoruri, spre a se nevoi, înspre a îndura cu resemnare ocările, trebuie ca tuturor acestora să le descopere, prin harul lui Dumnezeu, un sens pozitiv şi atunci ele vor deveni elemente de ajutor în viaţa spirituală.

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că Dumnezeu îl conduce pe om spre ţintă cu ajutorul a două mijloace: un mijloc pozitiv, numit Providenţă sau Pronie, şi un mijloc negativ, numit judecată. În virtutea primului mijloc Dumnezeu îl răsfaţă pe om cu toate bunătăţile, îi dă sănătate, îl ajută să realizeze multe lucruri, ca folosindu-se de ele să-L slujească pe El şi să ajungă la mântuire. În virtutea celui de-al doilea mijloc, atunci când omul se abate de la cale, Dumnezeu îngăduie să vină peste el necazuri pentru a-l îndrepta şi a-l readuce la drumul cel bun. “Acela care iubeşte lucrurile bune şi frumoase, spune Sfântul Maxim, tinde de bună voie spre harul îndumnezeirii, fiind călăuzit de Providenţă prin raţiunile înţelepciunii. Iar acela care nu e îndrăgostit de acestea, e tras de la păcat împotriva voii lui şi lucrul acesta îl face Judecata cea dreaptă prin diferite moduri de pedepse. Cel dintâi, adică iubitorul de Dumnezeu, e îndumne-zeit de Providenţă, cel de-al doilea, adică iubitorul de materie, e oprit de Judecată să ajungă la osândă”.

Uneori, şi nu rar, omul plin de toate bunătăţile uită de Dumnezeu. În această situaţie, dacă Dumnezeu vrea să-l aducă la cale, îl pune la încercare cu sărăcia. Este cunoscut cazul relatat de Avva Daniil.(64) Un pietrar din Tebaida, cu numele de Evghenie, era foarte milostiv. Din această pricină, cu gândul că dac-ar fi bogat ar deveni şi mai milostiv, Avva Daniil s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea bogăţie. Şi într­o zi, pe când scotea piatră din carieră, a găsit o mare comoară. Cu ajutorul banilor ajunge patrician la Constantinopol, unde Justin era împărat. Numai că “mărirea schimbă firea". Când Daniil s-a dus să-l viziteze ne povesteşte că stând lângă poarta lui “îl văd îndată pe el cu fală şi înconjurat de oameni mulţi şi am zis către el: miluieşte-mă, am să-ţi grăiesc oarece deosebit! Iar el nu a luat aminte, ci şi cei ce mergeau înainte au dat în mine…" Când şi-a revenit la bunătatea de la început? Atunci când Dumnezeu l-a făcut din nou sărac şi lucrător în cariera de piatră.

Răbdarea necazurilor ne ajută şi la biruirea patimilor din noi. Omul care nu este mâncat de rele poate ajunge un răsfăţat indiferent la cele duhovniceşti. “Privegherea, rugăciunea şi răbda-rea necazurilor ce vin asupra noastră aduc inimii zdrobirea neprimejdioasă şi folositoare, dacă nu împrăştiem tovărăşia lor prin lăcomia după ceva. Căci cel ce rabdă în acestea şi în celelalte va fi ajutat, iar cel nepăsător şi împrăştiat, la ieşirea din trup cumplit se va chinui”. Necazurile le sunt folositoare oamenilor, din punct de vedere duhovnicesc, ori pe ce treaptă s-ar găsi. Sunt necesare păcătoşilor, pentru a-i întoarce la o viaţă creştinească normală, dar le sunt necesare şi celor înaintaţi din punct de vedere duhovnicesc, pentru a-i fortifica şi a-i ajuta să înainteze spre Dumnezeu.

Pe bună dreptate Sfântul Isaac Sirul ne spune că “încercările sunt neapărat folositoare", şi că “se cuvine celui ce umblă pe calea lui Dumnezeu să-I mulţumească pentru toate cele ce vin asupra lui şi să-şi învinovăţească şi să-şi ocărască sufletul său şi să ştie că nu ar fi fost lăsat de Purtătorul de grijă, dacă nu s-ar fi lenevit”. Credincioşii, uitându-se la crucea Domnului Hristos, ştiu că necazurilor trecătoare le urmează cununa cea nepieritoare. Viaţa pămân-tească e scurtă şi eternitatea este fără sfârşit. Sunt convinşi că Dumnezeu îi încununează pe cei ce se luptă. "Dumnezeu nu vrea ca lucrarea celor sârguincioşi să fie nechinuită, ci foarte încercată. De aceea îngăduie focul ispitelor şi retrage puţin harul dat lor de sus şi lasă ca pacea gândurilor să fie tulburată de duhurile răutăţii pentru o vreme, ca să vadă sufletul cui se dăruieşte mai mult”.

Răbdarea necazurilor îl apropie pe om mai mult de Dumnezeu. La începutul lor, el se roagă lui Dumnezeu ca un străin dar, pe măsura răbdării lor, se apropie de Dumnezeu ca un fiu adevărat. Sfântul Isaac Sirul le şi enumeră pe acestea: “pregetarea, îngreunarea trupului, moleşala mădularelor, trândăvia, zăpăceala cugetării, închipuirea slăbiciunii trupului, încetarea nădejdii pentru o vreme, întunecarea gândurilor, lipsa unui ajutor omenesc, lipsa celor trebuincioase trupului… Purtătorul de grijă le rânduieşte pe acestea spre puterea şi trebuinţa celor ce le primesc pe ele”.

Suferinţele, boala şi necazurile, pe care Dumnezeu le îngăduie, sunt un semn că El ne iubeşte şi doreşte să ne îndrepte. Despre drepţi ni se spune că “fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit” (Inţ.Sol. 3, 5-6). De aceea un bătrân îi spunea ucenicului care era bolnav: “fiul meu, nu te întrista din cauza acestei boli, ci-I mulţumeşte lui Dumnezeu, căci ea este ca un foc care îţi va fi de mare folos, dacă tu eşti un creştin de aur”. A mulţumi lui Dumnezeu pentru suferinţele pe care ni le trimite înseamnă a avea o mare evlavie. S-a experimentat faptul că “întâmplarea dureroasă face pe înţelept să-şi aducă aminte de Dumnezeu, şi întristează pe măsura ei pe cel ce a uitat de Dumnezeu”.

Mai există un adevăr: sunt unii oameni care-L află pe Dumnezeu numai atunci când suferă. Atunci când s-au prăbuşit toate planurile lor, atunci când îşi dau seama cât de efemere sunt cele pământeşti, nu le rămâne altă şansă decât Dumnezeu. Pe Dumnezeu îl găsesc printre lacrimi. Spuneam la începutul capitolului că omul ce s-a hotărât să ducă o viaţă creştină este supus la multe încercări venite de la diavol, de la lume şi de la firea sa înclinată spre păcat. Este limpede că Dumnezeu, din motive pedagogice, îngăduie aceste încercări. În focul lor omul n-are altă armă decât răbdarea.

A rămas clasic cazul dreptului Iov pe care, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, diavolul l-a şicanat până la exasperare. Şi el a răbdat. De aceea Sfântul Iacov ni-l dă de exemplu: “Luaţi fraţilor, pildă de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului. Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul” (Iacov 4, 10-11). După ce diavolul a pus la cale risipirea averii lui Iov, pierderea copiilor şi îmbolnăvirea sa trupească, el a rostit un cuvânt de înţelepciune valabil pentru tot omul credincios: “Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat: fie numele Domnului binecuvântat” (Iov 1, 21). Prin aceste cuvinte, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Iov a meritat mai mult decât prin toate faptele sale bune. Diavolul are mare râvnă atunci când se luptă cu un credincios hotărât să facă binele. Aduce asupra lui fel de fel de încercări pentru a-l doborî. (...)

Răbdare trebuie să aibă creştinul şi când e vorba de şicanele pe care i le fac oamenii. Dacă te hotărăşti a duce o viaţă duhovnicească autentică, va trebui să suporţi răutăţile unora care încep cu banale persiflări şi luări peste picior şi merg până la marginalizare, izolare sau discriminare pe motive religioase. Cuvântul Mântuitorului rămâne valabil şi astăzi: “Veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 10, 22). Observăm, şi nu o dată, cum bărbaţii care se lasă de chefuri şi destrăbălări sunt ironizaţi de colegii lor de muncă. Tinerii băieţi din liceu, sau din facultate, care refuză să participe la partide de sex întâmplătoare, sunt consideraţi anacronici. Tinerele care-şi păstrează virginitatea până la căsătorie sunt ironizate. Creştinii care postesc sunt socotiţi habotnici. Şi lista ar putea continua.

Răbdare trebuie să avem însă şi cu şicanele pe care ni le face firea noastră păcătoasă. Chiar botezaţi fiind, concupiscenţa îşi spune cuvântul. De fapt concupiscenţa şi este definită ca “o mişcare a apetitului sensibil contra ordinii”. Apetitul nostru, pofta noastră, se mişcă înspre încălcarea rânduielii fireşti lăsată de Dumnezeu. Sfântul Iacov spune că “pofta, zămislind, naşte păcatul, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moartea” (Iacov 1, 15). Lupta cu poftele este teribilă, şi pentru a birui avem nevoie de multă răbdare, pentru că "trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului” (Galateni 5, 17).

Am amintit însă, mai înainte, că suferinţele şi încercările le îngăduie şi Dumnezeu, fie pentru a ne fortifica duhovniceşte, fie pentru a ne întoarce de pe o cale greşită la adevăr. Fără cruce nu există înviere şi biruinţă. Ori, în încercări, avem nevoie de multă răbdare. Un bătrân al Pate-ricului spune: “stejarul de nu va fi clătinat de vânturi nici nu va creşte, nici rădăcină nu va slobozi. Aşa şi creştinul: de nu va pătimi şi nu va răbda, nu poate să fie ostaş a lui Hristos”. Chemarea pe care ne-o face Mântuitorul este cunoscută: "Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. (Marcu 8, 34). Crucea trebuie să o purtăm cu răbdare şi fără să cârtim. Chemarea lui Hristos nu-i un sfat, ci-i o poftire insistentă, iar mântuirea atârnă de urmarea ei. "Cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 38). Crucea aceasta constă din boală, sărăcie, neînţelegeri acasă, probleme la serviciu şi din multe altele.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu răstignit şi înviat. Sfântul Petru, adresându-se creştinilor, le spune: “Întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare” (1Petru 4, 13). Dacă este greu să te bucuri, atunci când suferi, suportă măcar acest lucru cu răbdare şi resemnare. Din fire noi oamenii suntem fiinţe slabe şi neputincioase. Dar, întăriţi de harul lui Dumnezeu, devenim tari şi dârji. De aceea şi spunem în rugăciunea de la acatistul Sfintei Cruci, după ce am constatat că fără cruce nu se ajunge în cer, lucrul următor: “Înmulţeşte-mi Doamne osteneli-le, ispitele şi durerile, dar să-mi înmulţeşti împreună şi să-mi prisoseşti şi răbdarea şi puterea, ca să pot răbda toate câte mi s-ar întâmpla”. (...) Răbdarea este o mare virtute creştină. Ea îl fortifică pe om în lupta cu necazurile ce-i vin de la diavoli, de la lume, de la firea sa slabă, sau cu suferinţele pe care le îngăduie Dumnezeu.

Sursa:

DINAMICA DESPĂTIMIRII

Spiritualitate creştină

† Andrei, Mitropolitul Clujului

 



Părintele Teofil Părăian – Duhovnic pentru călugări și mireni - Protos. Matei Bilauca

 

Unul dintre marii păstori de suflete din Arhiepiscopia Sibiului, Părintele Teofil Părăian, ar fi împlinit la 3 martie 2015, 86 de ani. Evocăm în cele ce urmează câteva aspecte legate de activitatea și învățătura sa despre duhovnic și duhovnicie așa cum reiese din scrierile sale.

Urcușul duhovnicesc probează responsabilitatea fiecăruia față de Dumnezeu. Reușita – raiul, privit ca un fel de Tabor generalizat – nu poate fi atinsă fără a "ne cerceta pe noi înșine unde suntem, ca să știm ce trebuie să facem pentru a fi unde trebuie să fim".

Limpezirea sufletului este doar premisa vieții spirituale, deplinătatea ei o dă adaosul de virtute care ne aseamănă cu Dumnezeu. Angajarea pe această cale deschide nevoia de îndrumare, de atenționare, de jaloane pe care fiecare să le aibă în vedere, altfel spus, de un program de viață creștină.

Pentru că "nu poți cere uni om mic din punct de vedere spiritual să facă lucruri mari, ca unul ce este înaintat în viața spirituală", programul de viață duhovnicească pe care Părintele Teofil îl recomandă credincioșilor contrage învățăturile bogate ale literaturii patristice într-un breviar de creștinism autentic:

"Ce program dau eu: întâi frecvența la biserică. Nu concep un creștin să nu meargă la biserică, și mai ales un creștin ortodox să nu meargă la biserică în duminici și sărbători, mai ales în duminici la Sfânta Liturghie. Două ceasuri pentru Dumnezeu, dacă cred în Dumnezeu, nu e prea mult două ceasuri pe săptămână."

Al doilea punct este să începi ziua cu Dumnezeu și să o sfârșești cu Dumnezeu, adică cu rugăciuni de dimineață și seară și rugăciunile de la masă. (...) Cine poate începe ziua fără Dumnezeu și o poate sfârși fără Dumnezeu înseamnă că nu își dă seama de raportul său cu Dumnezeu. Dacă crezi în Dumnezeu, să știi că Dumnezeu nu poate fi neglijat, dacă Îl neglijezi, să știi că nu Îl ai.

Al treilea punct e să citești din Noul Testament în fiecare zi două capitole, ca să ți se îmbogățească mintea cu gânduri bune, pentru că mintea omului e ca o moară, zic părinții, și ce bagi pe moară, aceea macină moara. (...) Ca să purceadă gânduri bune, trebuie să bagi în minte gânduri bune, și acestea se pot găsi în Noul Testament, în Biblie în general, în slujbele Bisericii, în cărțile de învățături duhovnicești, precum Filocalia, Patericul și alte cărți, cum ar fi Războiul nevăzut, Paza celor cinci simțuri.

Al patrulea punct e să-ți păzești mintea prin rugăciune de toată vremea, adică zicând "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul" și să nu asculte cursurile sau să nu învețe. Ci când e mintea liberă și se poate gândi la orice, atunci să zică "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul", în loc de a se gândi la orice. Și asta ca să i se limpezească mintea, pentru că toate ale omului pornesc de la gândul omului. (...) Să șiți însă, că rugăciunea de toată vremea nu înseamnă numai asta, adică ză zici mereu "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul", pentru că Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost întrebat: cum, Sfântul apostol Pavel, care avea grija Bisericilor și propovăduia și el, zice "neîncetat să vă rugați", cum se ruga el neîncetat? Și soluția pe care o dă Sfântul Maxim Mărturisitorul este aceasta, că: "Rugăciunea de toată vremea este a avea mintea lipită pururi de Dumnezeu cu multă evlavie și cu dor, a atârna cu nădejdea de El și a te încrede în El în toate, orice ai face și ți s-ar întâmpla".

Și, în sfârșit, al cincilea punct este postul. În Biserica Ortodoxă toate sunt egale. Postul este obligatoriu, numai că nu-l pot face toți, dar cei care nu pot să postească trebuie să știe că o datorie nu și-o împlinesc și trebuie să găsească modalitatea să facă altceva în loc de postul pe care nu îl pot ține.

Spovedania deasă și găsirea unui duhovnic apar, așadar, ca puncte centrale în ascensiunea spre veșnicie. Rostul spovedaniei îl dau mărturisirea și iertarea păcatelor, pentru lepăadarea de cele rele și întărirea în cele bune. Credinciosul care se spovedește trebuie să aibă cunoștința ăcatului, să-și înțeleagă în mod corect căderile: "Vin atâția oameni la spovedit care nu știu ce să spună, în sensul că nu-i interesează, nu iau aminte la sufletul lor". "Omul trebuie să își aleagă numai ce știe că i se potrivește lui, nu să-și asume toate câte sunt scrise în listele de păcate. Nu te poți lua după lucruri generale pe care nici nu le poți considera păcate, ci stări. De exemplu, vin unii la spovedanie și zic: "Nu-L iubesc pe Dumnezeu din toată inima mea, nu-l iubesc pe aproapele ca pe mine însumi...". Nu poți să zici că astea sunt păcate, ci stări ale sufletului care nu manifestă călcarea legii lui Dumnezeu, ci atestă mai degrabă o slăbiciune. Poate că omul nu ajunge niciodată să-L iubească pe Dumnezeu din toată inima, dar aceasta nu înseamnă că păcătuiește, ci că nu a ajuns încă la măsura aceea (...). Mai sunt și altele care cred eu că nu trebuie luate în considerare. La spovedit trebuie să spui ceea ce vezi tu în tine ca insuficiență. Sunt și lucruri care pot fi socotite la neputință, la neștiință, la rea voință, la alte categorisiri decât păcatul, păcatul fiind călcarea legii lui Dumnezeu cu deplină voință și știință". "Dacă totuși faci niște lucruri negative, nu toate-s păcate! Păcate-s acelea când de exemplu, știi că nu trebuie să furi și furi." Tonul spovedaniei este tonul pocăinței, al apăsării, dar în același timp al nădejdii, al așteptării apropiatei descătușări: "Păcatele nu se povestesc, ci se spovedesc."

Întoarcerea la scaunul iertării denotă implicarea reală a omului în mântuirea sa, după cum spovedania rară trădează de cele mai multe ori neseriozitatea sau puținătatea credinței: "La mine mai vin la spovedit oameni și întreb: Când te-ai spovedit ultima dată? Și zice: Anul trecut în Postul Paștilor. Zic: La cine?  Și zice:  La dumneavoastră.  Și zic: Măi, da nu ți-am spus eu că trebuie să te spovedești în toate posturile? Mi-ați spus, Părinte, dar acum ce să fac?  Mă gândesc acum ce fac eu cu el? Și îs cam îngăduitor, nu știu ce va zice Dumnezeu în cele din urmă, poate că totși mă va milui, că îngăduința îi lucru bun. Dar îi spun omului că la anul viitor să caute alți părinți, dacă va fi tot așa. Să șiți că n-am încredere în spovedania celor ce se spovedesc o singură dată pe an. Câtodată, când am vreme așa mai multa și stau de vorbă cu omul, îi mai pun câte o problemă de felul acesta: Dar dacă într-un an s-ar întâmpla să nu mai fie Postul Paștilor, în acela te-ai mai spovedi?"

Părintele Teofil este îndrumător spiritual atât pentru călugări, cât și pentru credincioșii mireni. Pe cei aflați la început de drum, îi sfătuiește: "Important este să ceri de la Dumnezeu omul care să te poată ajuta și, în același timp, să ceri de la Dumnezeu și smerenia de a-l asculta." Duhovnicul este pavăză împotriva egoismului și îndrumător pe calea mântuirii. Fiecare credincios are nevoie de un duhovnic, cu a cărui conștiință superioară, își verifică propria conștiiță: "Avem nevoie de niște situații pe care noi înșine, părtinitori fiind, nu le putem sesiza și nu le putem rezolva. Și atunci e nevoie de cineva între noi și Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu, care să ne descopere voia lui Dumnezeu, avem nevoie d eun om care să asculte mărturisirile noastre, care pentru noi înseamnă o ușurare sufletească. Avem nevoie d eun om care să știe mai bine decât noi ce trebuie să facem ca să înlăturăm din viața noastră cele rele și să ne întărim în cele bune."

Reper al importanței duhovnicului în viața creștinului au rămas cuvintele Părintelui Teofil: "Un duhovnic, de exemplu, poate să fie mare – pentru cel care îl ascultă, poate să fie mic- pentru cei care nu îl ascultă, și de nimic – pentru cei care nu-l iau în considerare".

Protos Matei Bilaucă

Telegraful Român, Nr. 9-12/ 1 și 15 martie 2015



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
RUGĂCIUNI DE IZBĂVIRE DIN PATIMA DESFRÂNĂRII

Rugăciune către Cuviosul Moise Ungurul pentru ajutor în PATIMA DESFRÂNĂRII și în toată lupta cu trupul

Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, pentru izbăvirea de PATIMA DESFRÂNĂRII

Rugăciune Către Cuvioasa Maria Egipteanca 

Canon de pocăință pentru cel căzut în DESFRÂNARE

Rugăciunea celui căzut în păcatul DESFRÂNĂRII

 

Rugăciune către Cuviosul Moise Ungurul pentru ajutor în PATIMA DESFRÂNĂRII și în toată lupta cu trupul

“Cu harul dăruit ție de Dumnezeu, slobozești de necurate patimi pe tot omul ce cu dragoste și credință aleargă la sprijinul tău. Iar noi, lui Dumnezeu, Care ni te-a dăruit grabnic şi milostiv tămăduitor, cu mulțumire îi cântăm: Aliluia”

 

Troparul Sfântului Moise Ungurul

Ca un alt Iosif, al curăţiei şi al fecioriei iubitor, cinstitule şi la fel cu îngerii, Moise, cu cântări sfinte te cinstim noi, păcătoşii; cu sârguinţă ne rugăm ţie: roagă pe Hristos Domnul, să vindece patimile noastre şi să ne dăruiască nouă mare milă.

Condacul Sfântului Moise Ungurul

Întru cele înalte spre singurul Dumnezeu căutând, urând toate cele pământeşti, nepurtând grijă de trup, la chinuri cu bărbăţie te-ai dat; de aceea, foamea, setea, legăturile, zăvorârea în temniţă, cu putere în toata fapta bună, fără cârtire ai răbdat; iar bătaie, scurgere de sânge şi tăiere de mădular, pentru curată fecioria ta, cu bărbăţie ai purtat. Şi acum, cu cetele feciorelnice stând în faţa Sfintei Treimi, de toate ispitele, roagă să fie izbăviţi cei ce-ţi strigă ţie: bucură-te, Moise, fericite părinte!

Acatistul Cuviosului Moise Ungurul

Condac 1
Biruitorule făcător de minuni, cel ce eşti plin de Duhul Sfânt, cuvioase părinte Moise, minunat nevoitor şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, care ai îndrăzneală la Domnul, de toate nevoile ne izbăveşte, căci cu bucurie în inimi te chemăm:
Bucură-te, cuvioase părinte Moise , minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.
Icos 1
Făcătorul Îngerilor şi Domnul Puterilor te-a arătat, minunate, Înger în trup şi rugător credincioşilor. Alergând la ajutorul tău, acestea cu bucurie îţi aducem:
Bucură-te, cu a îngerilor curăţie asemănându-te.
Bucură-te, preabunule învăţător al monahilor.
Bucură-te, stea minunată a fecioriei.
Bucură-te, împlinitorule cu râvnă al postului şi al înfrânării.
Bucură-te, chip luminos al blândeţii şi al smereniei.
Bucură-te, cel ce eşti credincioşilor mângâiere.
Bucură-te, ocrotitor ceresc al pământenilor.
Bucură-te, cel ce ai luat jugul cel bun.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.
Condac 2
Văzând Domnul curăţia inimii tale, te-a ales spre a cunoaşte slava cea cerească. Când laolaltă cu cei doi fraţi ai tăi, în oraşul Kiev te-ai mutat şi sfinţilor "purtători de pătimiri" Boris şi Gleb cu osârdie ai slujit, atunci tu, fericite, în rugăciuni ai stăruit, pe cât poate un tânăr puternic, voind sfinţilor să te asemeni. Pentru acestea, cu bucurie ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia.
Icos 2
Având mintea purtătoare de Dumnezeu, o, cuvioase părinte Moise, prin minunata pronie Dumnezeiască, la râul Alt, oastea lui Sviatopolk a ucis pe fratele tău, Gheorghe, împreună cu sfântul "purtător de pătimiri" Boris. Tu însă, singur scăpând de la moarte, ai venit în oraşul Kiev la Predislava, sora lui laroslav şi, ajungând acolo, te rugai Domnului întru nevoinţă. Noi, cei ce slăvim pe Dumnezeu care te-a izbăvit, îţi grăim ţie acestea:
Bucură-te, început al înţelepciunii, care frica de Domnul ţi-ai pus-o ca dreptar al vieţii.
Bucură-te, căci niciodată n-ai întristat pe Îngerul Păzitor.
Bucură-te, rază a luminii dumnezeieşti.
Bucură-te, crin cu bună mireasmă a fecioriei şi a veşniciei.
Bucură-te, căci cu credinţa cea adevărată ai bineplăcut lui Hristos Domnul.
Bucură-te, neadormit rugător către Maica Domnului.
Bucură-te, grabnicule vindecător al neputinţelor noastre.
Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.
Condac 3
Cu putere de sus, dăruită ţie, şi cu îndelungă răbdare fiind tu prea împodobit, când te vedeai la mâini şi la picioare ferecat cu lanţuri grele şi păzit foarte, de iubire către Dumnezeu ardeai neîncetat, cântând aşa: Aliluia.
Icos 3
Fierbinte şi bună evlavie având, ai fost ispitit de o oarecare femeie tânără foarte bogată, al cărei bărbat, cu Boleslav la război plecând, nu s-a mai întors; aceea, primind în minte vederea bunătăţii tale, s-a aprins de poftă trupească de către tine; însă tu toate răbdând, te rugai. De acestea, cu frică minunându-ne, cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, că de la vârstă fragedă te-ai dat slujirii lui Dumnezeu.
Bucură-te, care pe Cel Unul mai mult decât toate ai iubit.
Bucură-te, căci trupul, duhului l-ai supus.
Bucură-te, răbdătorule a toate, pentru Domnul.
Bucură-te, cel ce cu vitejie ai înfruntat viclenia văduvei.
Bucură-te, mergătorule pe calea cea strâmtă a Evangheliei.
Bucură-te, podoabă sfântă a Lavrei Pecerska - Kiev.
Bucură-te, că prin tine Domnul Se slăveşte.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.
Condac 4
Furtună de gânduri a adus neruşinata văduvă peste biserica sufletului tău, tulburându-l, cuvioase, văzând că eşti rob credincios lui Hristos; pentru aceasta şi noi, cătând la furtuna de patimi şi nevoi ridicată pe marea vieţii, scăpăm la limanul rugăciunilor tale, cântând lui Hristos Domnul: Aliluia.
Icos 4
Auzind şi văzând sfânta-ţi vieţuire, lumea se uimeşte de puterea harului care iese din gura ta, proslăvind pe Domnul; pentru aceasta, şi noi, cu bucurie te cinstim:
Bucură-te, minunat ales al lui Dumnezeu.
Bucură-te, care slava deşartă a lumii acesteia ai socotit-o gunoi.
Bucură-te, că sufletul tău pentru preadulcele Iisus l-ai pus.
Bucură-te, că înaintea Prestolului Domnului, împreună cu Puterile Cereşti şezi.
Bucură-te, înălţătorule către nepătimire.
Bucură-te, cuvioase părinte, că în răbdare eşti nebiruit.
Bucură-te, părtaş al Luminii Neînserate.
Bucură-te, atrăgătorule puternic al darului Dumnezeiesc.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.
Condac 5
Stea izvorâtoare de Dumnezeu s-a arătat lumii viaţa ta, cuvioase părinte Moise, căci, mai mult decât orice ai iubit neprihănirea trupească şi duhovnicească şi, pentru aceste chinuri vremelnice, ai nădăjduit să fii izbăvit de chinurile veşnice, cântând cu mulţumire Domnului: Aliluia.
Icos 5
Văzând vrăjmaşul neamului omenesc a ta curată şi sfântă trăire, mai vârtos a înfierbântat pe văduvă, care te-a îmbrăcat în haine scumpe şi, cu mâncăruri dulci hrănindu-te, cu neruşinare te trăgea la lucru necuviincios; tu, însă, părinte sfinte, cu mai multă râvnă te rugai şi posteai. Pentru toate, îţi cântăm acestea:
Bucură-te, ostaş bun al lui Hristos.
Bucură-te, al sfintei Biserici laudă şi bucurie.
Bucură-te, cel ce de har Dumnezeiesc eşti plin.
Bucură-te, căci nu numai cu cuvântul, ci şi cu multe fapte ne înveţi.
Bucură-te, ajutătorule grabnic al celor împovăraţi de felurite nevoi şi ispite.
Bucură-te, alesule al lui Hristos, făcător de minuni.
Bucură-te, că în fapte de vitejie, trăirea pământească ai săvârşit.
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit să vezi slava lui Dumnezeu.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.
Condac 6
Se propovăduieşte în toată lumea bărbăţia duhovnicească a faptelor tale, fericite, căci nici un preţ n-ai pus pe această viaţă. Ticăloasa femeie, cu foamea a pus la cale să te omoare, azvârlindu-te în temniţă. Alţii, însă, te îndemnau, grăindu-ţi: "Cine nu va râde de nebunia ta; mai bine supune-te acestei femei!" Iar tu, fericite, ai răspuns: "Toată această împărăţie urăsc, pentru Cel de sus", - cântând Domnului: Aliluia.
Icos 6
Ai strălucit aici în trup stricăcios cu lumină cerească, grăind cuvintele Evangheliei: “Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului”. Aceleaşi şi noi îţi cântăm:
Bucură-te, părinte, cu lumina faptelor tale bune ai prealuminat lumea
Bucură-te, cel ce focul iubirii pentru Hristos în tine ai purtat.
Bucură-te, ajutor grabnic în nevoi.
Bucură-te, cel ce eşti îngeresc trăitor.
Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de desfătarea lumească.
Bucură-te, rugătorule pentru cei ce cinstesc sfânta pomenirea ta.
Bucură-te, cuceritorule al odihnei veşnice.
Bucură-te, moştenitor al bunătăţilor nespuse.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.
Condac 7
Având dorire să placi Domnului cu viaţa şi credinţa nestinsă, ai fost îmbrăcat în chipul îngeresc monahicesc de către un ieromonah de la Sfântul Munte Athos; pentru strălucirea sfintelor tale fapte, cu râvnă te mărim şi lui Hristos Domnul Care te-a proslăvit, Îi cântăm: Aliluia.
Icos 7
O nouă răutate a arătat femeia cea vicleană când, în nebunia sa, a poruncit să tete facă famen, tu ca un mort şedeai întins, abia mai având puţină suflare în tine. Cu frică şi evlavie ne aducem aminte de îndelunga ta răbdare, te fericim, lăudându-te cu acestea:
Bucură-te, că focul dragostei de Dumnezeu în inima ta nestins ai păstrat.
Bucură-te, învăţător preabun al vitejiei şi trezviei.
Bucură-te, călăuzitorule către mântuire al credincioşilor.
Bucură-te, cel ce eşti mai tare ca diamantul în răbdare, căci sângele tău ca o porfiră împodobeşte Biserica.
Bucură-te, că la cuviosul Antonie, să slujeşti Domnului ai venit.
Bucură-te, cel ce cu minunile tale ai preaslăvit Lavra Pecerska.
Bucură-te, că ai supus voia ta voii Tatălui Ceresc.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.
Condac 8
Străină minune află cei ce aleargă la tine, fericite Moise, căci, cu darul biruinţei asupra patimilor ai fost dăruit. Asemănându-te lui Moise cel dintâi, care cu toiagul minuni a făcut, aşa tu, cu toiagul, patima fratelui ai vindecat. Noi însă, mulţumind pentru toate Domnului, Care cu o asemenea tărie te-a dăruit, cu dragoste cântăm: Aliluia,
Icos 8
Plin de toate darurile Dumnezeieşti, petrecând în peşteră zece ani, în tăcere, ai strălucit cu lumină cerească asemenea îngerilor şi ai primit să fii văzător de Dumnezeu, învrednicindu-te de fericirea celor curaţi cu inima, cuvioase părinte Moise. Pentru toate acestea, cu cuviinţă te chemăm:
Bucură-te, căci prin tine Dumnezeu dăruieşte izbăvire din patimi.
Bucură-te, fericite, cel ce eşti plinitor cu inimă curată al poruncilor.
Bucură-te, că vrednic ai fost să vezi lumina Dumnezeiască.
Bucură-te, rugător neîncetat pentru sufletele noastre.
Bucură-te, cel ce deprinderile sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu ţi-ai însuşit.
Bucură-te, laudă înaltă a cuvioşilor.
Bucură-te, că întru smerenie te-ai desăvârşit.
Bucură-te, că adormirea ta, Sfânta Biserică o proslăveşte.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.
Condac 9
Toată firea îngerească se minunează de înălţimea curăţiei tale, Biserica iarăşi te preamăreşte, căci tăinuitor al harului Dumnezeiesc te-ai arătat şi să vezi faţă către faţă pe Dumnezeu te-ai învrednicit. Iar noi, totdeauna, împreună cu tine cântăm: Aliluia.
Icos 9
Ritorii cei mult-grăitori nu se pricep să spună despre curăţia ta, fericite, iar noi, de dragoste fiind biruiţi, îndrăznim a-ţi cânta astfel de laude:
Bucură-te, întăritorul neputincioşilor.
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi şi îndureraţi.
Bucură-te, al celor buni povăţuitor.
Bucură-te, pentru curăţia feciorească de Dumnezeu încununat.
Bucură-te, iubitor fierbinte al slavei Dumnezeieşti.
Bucură-te, că ai înmulţit talantul dat ţie.
Bucură-te, că din toată inimal pe Hristos Dumnezeu L-ai iubit.
Bucură-te, candelă care luminezi inimile celor care te pomenesc.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător.
Condac 10
Dorind să-ţi izbăveşti sufletul, ai nesocotitit trupul tău. În Lavra Pecerska, a sfântului Antonie, sfârşitul călătoriei pământeşti încheind, cu moarte evlavioasă şi sfântă te-ai săvârşit şi, ca un biruitor, nu cu oamenii, dar cu îngerii cânţi Domnului: Aliluia.
Icos 10
Cu răbdarea ca un zid îngrădindu-te, te-ai arătat slujitor credincios lui Hristos Împăratului Ceresc şi pe calea cea strâmtă viaţa ţi-ai petrecut. Şi noi, cu dragoste cinstind pomenirea adormirii tale şi dobândirea sfintelor tale moaşte, te fericim, cântând aşa:
Bucură-te, al nostru reazem biruitor.
Bucură-te, slobozitor al celor ispitiţi, care te cheamă în rugăciuni.
Bucură-te, cel ce în bucuria Domnului ai intrat prin multe suferinţe.
Bucură-te, cel care ţi-ai spălat sufletul cu multe lacrimi.
Bucură-te, căci cuvântul apostolului: “dragostea îndelung rabdă”, ai împlinit.
Bucură-te, moştenitor cu sfinţii al fericirii raiului.
Bucură-te, care dai ajutor celor de departe şi celor de aproape.
Bucură-te, fericite locuitor al lumii cereşti.
Bucură-te, cuvioase părinte Moise, minunat făcător de minuni şi al curăţiei apărător
Condac 13
O, preaminunat lucrător şi sfânt făcător de minuni, cuvioase părinte Moise, această puţină cântare de slavă, cu dragoste şi laudă îţi aducem. Cu milă primeşte şi roagă pe Dumnezeu şi Făcătorul a toate să ne dăruiască mântuire sufletească şi sănătate trupească, celor care cântăm cu credinţă Domnului: Aliluia.
Acest condac se zice de trei ori, apoi se zice icosul: "Făcătorul Îngerilor şi Domnul Puterilor..." şi condacul 1: "Biruitorule, făcător de minuni...".
Şi această rugăciune

O, preaminunate şi purtătorule de Dumnezeu, părinte Moise, bineplăcutule al lui Hristos şi mare făcător de minuni, la tine, cu smerenie cădem şi ne rugăm: dă-ne să fim părtaşi ai dragostei tale pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, ajută-ne să plinim voia Domnului în simplitatea inimii şi, cu smerenie, poruncile Domnului să săvârşim fără de păcat. Caută cu milosârdie spre sufletele credincioşilor şi ai tăi cinstitori, care aleargă cu credinţă la mila şi ajutorul tău. Auzi-ne, preabunule plăcut lui Dumnezeu, pe noi, rugătorii tăi şi nu ne lepăda pe noi, cei ce avem nevoie de izbăvire şi care-ţi aducem cântare vrednică, fericindu-te. Părinte Moise, luminător al curăţiei, care proslăveşti pe Dumnezeu în Sfânta, fără de început Treime, te lăudăm şi slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, pentru izbăvirea de PATIMA DESFRÂNĂRII

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Troparul

Întru tine maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu în­gerii împreună se bucură, cuvioasă Marie, duhul tău.

Condacul

Îngerul luminii și luceafărul pustiei cele de laudă să-i aducem, noi, care ne minunăm de nevoințele ei cele mai presus de fire. Iar tu, ca ceea ce ai biruit pe Veliar cu puterea Crucii și cununa slavei ai dobândit-o de la Dumnezeu, roagă-te Stăpânului Hristos, ca să ne izbăvească de păcate, nouă, celor ce-ți cântăm: Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Icos 1

Înger pământesc ai fost, Preacuvioasă Maică, iar acum ești om ceresc, bucurându-te ne­grăit de Lumina Dumnezeirii, în care pururea te veselești, iar noi, cei ce ne minunăm de frumu­sețea harului tău, te lăudăm așa:

Bucură-te, a lui Hristos pentru vecie mireasă;
Bucură-te, Maică preînțelepțită;
Bucură-te, a Egiptului rază luminoasă;
Bucură-te, fiică a Maicii Domnului preaiubită;
Bucură-te, că în nevoințele tale ai fost mângâiată;
Bucură-te, că Împărăția cerească ai câștigat;
Bucură-te, că puterea Sfintei Cruci te-a ajutat;
Bucură-te, că în ceata Preacuvioșilor Părinți de cerească lumină strălucești;
Bucură-te, că împreună cu Sfintele Miro­no­sițe și cu toate Cuvioasele femei te veselești;
Bucură-te, învățătoarea înfrânării;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, a pusnicilor îmbărbătare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 2

Lucrurile lui Dumnezeu, tăinuite în aleșii Săi, a le descoperi spre folosul sufletesc, bine este, cugeta Sfântul Sofronie, auzind de la Cuviosul Zosima prealuminatele tale fapte, Prea­­cuvioasă Maică Maria Egipteanca, iar noi, nepu­­tincioșii, mult minunându-ne de cele mai presus de fire ale tale aspre nevoințe, întru mare umi­lință îi strigăm lui Dumnezeu, Cel ce minunat se proslăvește întru sfinții Săi: Aliluia !

Icos 2

În veșnica fericire din ceruri voind Dum­nezeu a te așeza, din Egipt la pustniceasca viață te-a chemat și, ascultând tu chemarea Prea­­sfintei Născătoare de Dumnezeu, ai petrecut patru­­zeci și șapte de ani în cea mai adâncă pustie a Iordanului, întru multe și mari nevoințe, ți-ai închinat viața lui Hristos, Mirele tău, pentru care noi, smeriții, împreună cu Puterile Cerești, te lăudăm așa:

Bucură-te, că de desfrânare te-ai lepădat;
Bucură-te, că, părăsind Egiptul, la Ierusalim ai alergat;
Bucură-te, că, Preacuratei Fecioare rugându-te, cu lacrimi fierbinți în biserică cu multă ușurință ai intrat;
Bucură-te, că cinstitei și de viață făcătoarei Cruci te-ai închinat;
Bucură-te, că atunci ochii sufletului tău s-au luminat;
Bucură-te, că Maica Domnului din icoană ți-a vorbit;
Bucură-te, că ea trecerea Iordanului ți-a poruncit;
Bucură-te, Maică Maria, prealăudată;
Bucură-te, că în pustie de Duhul Sfânt ai fost luminată;
Bucură-te, stea de lumină purtătoare;
Bucură-te, a celor ce te cinstesc, apărătoare;
Bucură-te, duh de rugăciune cu dulce alinare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 3

Trupul ți-a fost robit de patimi, timp de șapte­sprezece ani, dar prin aspră petrecere, prin la­crimi de pocăință și rugăciune neîncetată către Preasfânta Fecioară, al ei ajutor ai primit, și întru smerenia inimii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 3

Părăsind păcatul, în pustia Iordanului ai alergat, unde numai cu două pâini și ju­mătate te-ai hrănit timp de șaptesprezece ani, ducând cele mai grele lupte cu foamea, cu setea, cu bântuielile necuratelor gânduri și cu duhul des­­frânării care te mistuia, dar după aceste încercări, cu totul te-ai ușurat și te-ai hrănit treizeci de ani cu rădăcini și cu ierburi, petrecând ca un înger în trup, pentru care noi te fericim cu umilință, cântând așa:

Bucură-te, Cuvioasă maică cerească;
Bucură-te, fiică a Egiptului, de Maica Dom­nului aleasă;
Bucură-te, că de păcat cu totul te-ai lepădat;
Bucură-te, că, uscându-ți trupul cu foamea și cu setea, de urâtele patimi ai scăpat;
Bucură-te, că Sfintei Fecioare te-ai rugat;
Bucură-te, că al ei grabnic ajutor ai căpătat;
Bucură-te, că prin viața ta curată pustia s-a sfințit;
Bucură-te, că mult ostenindu-te, cununa slavei ai primit;
Bucură-te, povățuitoare preaînțeleaptă;
Bucură-te, locuitoarea pustiei cea minunată;
Bucură-te, de lacrimi duhovnicești izvorâtoare;
Bucură-te, a duhurilor rele înfricoșătoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 4

Prin viață pustnicească ți-ai luminat cu­ge­tul, și firea de relele pornirii ți-ai curățat. Ajută-ne, Preacuvioasă Maică, să ne ridicăm și noi din păcat, prin post și prin rugăciuni, să ne sfințim firea, ca împreună cu tine, să-i cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 4

Tu ești nădejdea și întărirea celor deznă­dăjduiți, Preacuvioasă Maică Maria, că văzând noi alegerea ta, de la păcătoasă viețuire la înaltă trăire duhovnicească, nădăjduim în a sufletului mântuire și cântăm lăudându-te așa:

Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, duhovnicească alinare;
Bucură-te, că ai biruit pe omul cel vechi cu înfrânarea;
Bucură-te, cetate neînvinsă;
Bucură-te, ușa către Rai deschisă;
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ai fost luminată;
Bucură-te, casă sufletească pe stâncă ridicată;
Bucură-te, că ai birui puterea vrășmașului;
Bucură-te, bună mireasmă a pustiului;
Bucură-te, că ai răbdat frigul nopții și arșița soarelui;
Bucură-te, a noastră povățuitoare;
Bucură-te, a celor ce se roagă ție, de patimi izbăvitoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 5

Cuviosul Zosima, pustia Iordanului stră­bătând, în aspră postire și neîncetate rugă­ciuni petrecând, aflându-te pe tine, Preacuvioasă Maică Maria, înger în trup, îmbrăcată cu dum­ne­zeiască lumină, s-a sârguit a striga cu lacrimi către Dumnezeu: Aliluia !

Icos 5

Când te-ai rugat Preacuvioasă Maică, erai înălțată de la pământ și cu fața prealu­minată, iar Cuviosul Zosima, căzând la pământ, a cerut ca de tine să fie binecuvântat și cu frică ți-a strigat:

Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, om ceresc;
Bucură-te, mireasma raiului dumnezeiesc;
Bucură-te, minune preaslăvită;
Bucură-te, Preacuvioasă Maria, de Dumnezeu iubită;
Bucură-te, a mea umilință;
Bucură-te, strig către tine cu credință;
Bucură-te, de cuviosul Zosima mult cinstită;
Bucură-te, maică duhovnicească;
Bucură-te, că pe toți îi înveți să se mântuiască;
Bucură-te, a vrăjmașilor îngrozire;
Bucură-te, stea luminoasă între popoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 6

Ispitele sufletului și patimile trupului le-ai tăiat cu sabia postului, păcatele gândului cu tăcerea sihăstriei le-ai înecat și cu curgerile la­cri­milor tale ai adăpat toată pustia și ne-ai odrăslit nouă roadele pocăinței. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta și Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 6

Minunată cu adevărat a fost viața ta, Prea­cuvioasă Maică, iar noi, știind a ta sfântă viețuire, ne întărim și te lăudăm, zicând:

Bucură-te, pildă aleasă de viețuire du­hov­nicească;
Bucură-te, a noastră învățătură pentru trăire creștinească;
Bucură-te, a Egiptului floare aleasă;
Bucură-te, că din pustie roditoare ai fost culeasă;
Bucură-te, a sihaștrilor lumină;
Bucură-te, a celor nevoitori odihnă;
Bucură-te, nădejdea creștinilor;
Bucură-te, lauda monahilor;
Bucură-te, mângâierea sufletului meu;
Bucură-te, a mea mijlocitoare către Dumnezeu;
Bucură-te, a călugărilor îmbărbătare;
Bucură-te, a păcătoșilor pildă de urmare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 7

Chip al pocăinței te-ai arătat, Prea­cu­vi­oasă Maică Maria, că din roabă a diavolilor prin păcat, înger al Luminii te-ai arătat și pe cei mai nevoitori pustnici i-ai întrecut, iar acum cu cetele cuvioșilor îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 7

Din lume nemaiștiind nimic de patruzeci și șapte de ani, Preacuvioasă Maică și nici chip omenesc sau fiare sălbatice în acest timp nemaivăzând, pe Cuviosul Zosima l-ai în­trebat: Cum viețuiesc creștinii astăzi ? Cum este păzită Biserica ? Și te-ai bucurat cu duhul auzind că sunt în pace, cu rugăciunile sfinților pustnici și cu ale celor ce prin mănăstiri se nevoiesc. De a ta trăire numai în Dumnezeu, deși pe pământ erai și în trup omenesc viețuiai, bucurându-ne, noi, nevrednicii, cu umilință te lăudăm:

Bucură-te, de Duhul Sfânt purtătoare;
Bucură-te, smirnă bine mirositoare;
Bucură-te, că de lume cu totul te-ai despărțit;
Bucură-te, că liniștea pustiei mult ai iubit;
Bucură-te, că patruzeci și șapte de ani te-ai nevoit în pustie;
Bucură-te, a Duhului Sfânt odraslă vie;
Bucură-te, că la ocrotirea Maicii Domnului ai alergat;
Bucură-te, că în relele ispite, ea te-a ajutat;
Bucură-te, că în seara Cinei Domnului, de Sfânta Împărtășanie te-ai învrednicit;
Bucură-te, că locul de îngropare leul ți l-a pregătit;
Bucură-te, a Bisericii ocrotitoare;
Bucură-te, a celor ce aleargă la tine mân­gâietoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 8

Neputincios este cuvântul, iar mintea nu poate să priceapă dumnezeiasca lucrare ce s-a făcut cu tine, Preacuvioasă Maică Maria, că din prăpastia păcatelor ai ieșit îndată și din izvorul vieții ai fost adăpată, cântând cu bucurie în Duhul Sfânt: Aliluia !

Icos 8

Minunată cu adevărat este taina întoar­cerii tale din căile pierzării la viață sfântă și curată, prin nevoințe mai presus de fire. Dumnezeu, cu marea Sa milostivire, în ce­rească Lumină te-a îmbrăcat, pentru care noi, cu lacrimi, întru smerenia inimii, te lăudăm zicând:

Bucură-te, nădejdea mântuirii păcătoșilor;
Bucură-te, nesfârșită bucurie a creștinilor;
Bucură-te, a fecioarelor trezire;
Bucură-te, a noastră către Dumnezeu fier­binte rugătoare;
Bucură-te, a părinților cucernici bucurie;
Bucură-te, a tinerilor înțelepciune;
Bucură-te, a văduvelor cinstire;
Bucură-te, a celor primejduiți izbăvire;
Bucură-te, ocrotitoarea celor ce trăiesc în feciorie;
Bucură-te, cerească nepătimire;
Bucură-te, a celor ispitiți răbdare;
Bucură-te, a noastră, către Domnul, fierbinte rugătoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 9

Tu îmi dai dar luminător de sus, Prea­cuvioasă Maică, din osârdia ta cea dum­nezeiască, ca să scap de întunericul patimilor și să laud din inimă faptele tale cele preafrumoase, cântând Domnului întru bucurie: Aliluia !

Icos 9

Cu osârdie și cu dragoste ai alergat către Hristos, urmând calea de întoarcere a păcătosului, în pustiile cele neumblate mult ne­voindu-te și poruncile dumnezeiești împlinindu-le, pentru care noi cu smerenie și cu lacrimi te lăudăm:

Bucură-te, a nevoitorilor preaminunată cunună;
Bucură-te, ceea ce dăruiești sfaturi de taină;
Bucură-te, odraslă duhovnicească a pustiei;
Bucură-te, focul dumnezeiesc al râvnei;
Bucură-te, tainică lucrare a mântuirii;
Bucură-te, că îndemni la pocăință;
Bucură-te, alungarea deșertăciunii lumești;
Bucură-te, făclie nestinsă a pustiei;
Bucură-te, izgonitoarea patimilor omenești;
Bucură-te, a sufletelor creștine luminare;
Bucură-te, fulgerul care arzi duhurile satanei;
Bucură-te, cetate nejefuită a credinței;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!

Condac 10

Cine va putea tâlcui bucuria îngerilor pentru întoarcerea ta, că ai avut trupul scufun­dat în desfrânare și cugetul robit de înșelare, dar mai pe urmă, prin pocăință și lacrimi arzătoare, te-ai făcut a lui Hristos mireasă și a Duhului Sfânt sălășluire preaaleasă, iar noi, avându-te pe tine mijlocitoare, slăvim pe Dumnezeu și cu umi­lință îi cântăm: Aliluia !

Icos 10

Fiică a Luminii celei neapropiate, pe tine Lumina lumii luminându-te, la Sine te-a chemat și darul Duhului Sfânt ai aflat, Maică Preacuvioasă, pentru care noi, fericindu-te, te lăudăm zicând:

Bucură-te, că Sfintele Scripturi de îngeri ai fost învățată;
Bucură-te, că de Cuviosul Zosima ai fost lăudată;
Bucură-te, că de îngeri ai fost întâmpinată;
Bucură-te, înțelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, a noastră lumină sufletească;
Bucură-te, al rugăciunii izvor;
Bucură-te, al duhovniceștii nevoințe spor;
Bucură-te, a pustiei lumină;
Bucură-te, a virtuților monahicești grădină;
Bucură-te, minte luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că la rugăciune te-ai înălțat de pe pământ;
Bucură-te, a monahilor călăuzitoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!

Condac 11

Toate cetele îngerești și adunările omenești le-ai bucurat cu viața ta cea luminată, că tu firea covârșind și ca cei fără de trup viețuind, înger al pustiei și lumină omenirii te-ai arătat, cântând lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icos 11

Preacuvioasă Maică, ceea ce împreună cu îngerii și cu sfinții în ceruri petreci, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să ne izbăvească de necazurile ce ne înconjoară, ca plini de recu­noștință să-ți cântăm:

Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, a celor ce sufletește pătimesc, dulce alinare;
Bucură-te, că viețuiești cu puterile îngerești;
Bucură-te, că împreună cu Sfintele Femei te veselești;
Bucură-te, a Cuvioșilor cunună preaslăvită;
Bucură-te, Preacuvioasă Maria, lauda Egiptului;
Bucură-te, că, făcându-ți semnul Sfintei Cruci, ai pășit peste apele Iordanului;
Bucură-te, viață tăinuită în pustie;
Bucură-te, că prin aceasta, ai dobândit Ce­reasca împărăție;
Bucură-te, că pentru noi te rogi cu multă ardoare;
Bucură-te, a păcătoșilor ridicare;
Bucură-te, a demonilor izgonitoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 12

Rugăciune cu osârdie aducând și acum, Preacuvioasă Maică Maria, către Prea­curata Născătoare de Dumnezeu, deschide și nouă dumnezeieștile îndurări, pentru a cânta, întru bu­curia inimii, Preamilostivului Dumnezeu: Aliluia !

Icos 12

Lăudând nevoințele tale, îl slăvim pe Dum­nezeu, Cel ce te-a învrednicit să fii mij­locitoare pentru noi, care-ți cântăm:

Bucură-te, înțelepciune duhovnicească;
Bucură-te, ambrozie dumnezeiască;
Bucură-te, flacără serafimică;
Bucură-te, rugăciune înaripată;
Bucură-te, smerenie adâncă;
Bucură-te, înger cu fire omenească;
Bucură-te, al nostru dar ceresc;
Bucură-te, credință desăvârșită prin faptă;
Bucură-te, maică de Dumnezeu fericită;
Bucură-te, Cuvioasă Maria, de Maica Dom­nului mult iubită;
Bucură-te, a noastră mijlocitoare;
Bucură-te, a inimilor mângâietoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maica Maria, mult folositoare !

Condac 13

O, Preacuvioasă Maică Maria Egipteanca, ceea ce în Lumina Dumnezeirii stră­lucești, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu să ne dea iertare de păcate, ca în Cereasca împărăție, împreună cu sfinții și îngerii de-a pururi să-I cântăm: Aliluia ! (de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Înger pământesc ai fost... și Condacul întâi: Îngerul luminii și luceafărul pustiei ...

Rugăciune Către Cuvioasa Maria Egipteanca 

O, Preacuvioasă Maică Marie, ceea ce, luminată de înţelepciunea Duhului, ai părăsit deşertăciunea lumii şi te-ai sălăşluit întru liniştea pustiului, pe care l-ai îmbrăţişat cu neîncetata rugăciune şi cu veşnica dorire a vederilor dumnezeieşti, dă-ne nouă ajutor, celor ce suntem întru întunericul patimilor. Cu dulceaţa rugăciunii te-ai hrănit şi trupul cel mai înainte robit de desfrânare l-ai făcut ascultător duhului, deci şi pe noi, cei biruiţi de pornirile răutăţii ne înţelepţeşte a căuta frumuseţea vieţuirii curate. Asemănatu-te-ai îngerilor prin strălucirea minţii şi te-ai suit pe scara rugăciunii la cele mai înalte, primind din mâna lui Hristos cununa biruinţelor tale. Şi pe noi, cei împovăraţi cu grele păcate, care ne ţin întru adâncul neputinţelor, ne îndreptează către cărările Adevărului. Cu râurile lacrimilor tale ai şters zapisul păcatelor celor multe, iar acum cu însăşi rugăciunea ta faci milostiv pe Hristos ca să ne scrie pe noi în cartea vieţii. Ca un stâlp al înţelepciunii te-ai arătat în mijlocul pustiei Cuviosului Zosima, care lăudând judecăţile milostive ale Cuvântului, te-a mărturisit pe tine vas al sfinţeniei Mântuitorului. Prin Maica Cea Preacurată ţi s-au deschis ţie uşile pocăinţei şi avându-o pe dânsa îndreptătoare pe căile poruncilor dumnezeieşti, ai biruit toate cetele demonilor. Pe Dânsa roag-O şi acum să dobândească de la Hristos şi pentru noi iertare păcatelor şi ştergerea datoriilor noastre. Cu fiarele ai vieţuit în pustie, îmblânzind fiarele patimilor cu neîncetata rugăciune, prin care ţi s-au deschis ţie porţile milostivirii dumnezeieşti. Înălţimea pocăinţei nouă ne-ai arătat şi făclia nădejdii ai aprins în inimile noastre, ca să lepădăm povara cea grea a patimilor şi să ne îmbrăcăm în haina umilinţei, celei aducătoare de mântuire. Ca una ce străluceşti în ceata Cuvioşilor Părinţi şi te-ai arătat vas iubit al Maicii Domnului, spălat în râurile lacrimilor de pocăinţă, umple vasele inimilor noastre cu mirul înţelepciunii Cuvântului, ca împreună cu tine să slăvim pe Tatăl Cel fără de început, împreună şi pe Fiul Său Cel iubit şi pe Preasfântul şi Bunul şi de oameni Iubitorul Său Duh. Amin.

Canon de pocăință pentru cel căzut în DESFRÂNARE

Cântarea I

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!

Cred cuvântul Tău, Doamne, că în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință. Învrednicește-mă, dar, și pe mine, să mă pocăiesc cu adevărat.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Hristoase, Mântuitorul meu, departe de Tine mi-am petrecut viața mea, și multe păcate am săvârșit. Dar negăsindu-mi liniștea și pricepând că numai lângă Tine pot afla odihna sufletului meu, la Tine alerg, Iubitorule de oameni.

Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Surd am fost față de cuvintele Tale: Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Pentru că în loc să văd căderea în care mă aflam, am ales să mă văd mai bun decât cei care păcătuiseră mai mult decât mine.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, că nu treci cu vederea rugăciunile păcătoșilor care te cheamă în ajutor, ci le întinzi grabnic mână de ajutor.

Cântarea a III-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Voia lui Dumnezeu aceasta este, ca să vă feriți de desfrânare, le-a spus creștinilor Marele Pavel, apostolul neamurilor. Dar eu, întinându-mi haina botezului, m-am tăvălit în noroiul păcatului, care mi-a robit inima.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Nu pot, Doamne, să mă ridic prin puterile mele, nu pot birui patimile care mă apăsă și cărora le-am dat putere să mă stăpânească.

Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Libertate am căutat, dar am găsit lanțurile păcatului, și suspin acum după libertatea cea adevărată. Ajuta-mă, Doamne, Cel ce ai zdrobit încuietorile iadului și i-ai adus la lumină pe cei din întuneric.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Acum înțeleg că prin desfrâul meu m-am lepădat de Hristos, Preacurata Fecioară, și greu îmi este să lepăd jugul păcatului. Ajuta-mă tu, ocrotitoare a creștinilor, să dobândesc izbăvire din robia patimilor și a diavolului.

Cântarea a IV-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Mult a suferit Adam când a fost alungat din rai pentru neascultarea sa. Iar eu, în loc sa merg spre Împărăția Cerurilor, m-am lăsat păcălit de șarpele cel viclean.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

"Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta", a strigat către Tine David după ce a păcătuit cu femeia lui Urie. Și eu zic, împreuna cu el, "miluiește-mă".

Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Precum a ieșit Marele Avramie din chilie pentru a o ajuta pe nepoata sa Maria să părăsească locașul de desfrânare în care își trăia zilele, și prin harul cel dumnezeiesc a întors-o la pocăință, tot așa ajutați-mă și pe mine, voi, sfinților care mijlociți pentru ridicarea celor căzuți în desfrânare.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Maica a milostivirii, cum ai întors-o în chip minunat pe Maria din Egipt, împiedicând-o să intre în biserică înainte de a se lepăda de desfrânarea ei, tot așa întoarce-mă și pe mine la calea cea luminoasă a virtuților.

Cântarea a V-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Păcatul mi-a moleșit inima, și diavolul îi dă târcoale, ca să mă depărteze de Dumnezeu și să mă arunce intre oamenii care Îl batjocoresc pe El prin faptele și cuvintele lor.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Plină e lumea de răutate și de necredință, și nu văd cum aș putea să trăiesc în mijlocul focului fără să mă ard. Dar, știind ca Tu l-ai ținut viu pe Daniil proorocul în groapa cu lei, mă rog Ție să mă izbăvești de leii care se luptă cu mine ca sa mă arunce în împărăția morții.

Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cum l-a biruit David pe Goliat, așa să birui și eu ispitele care mă asupresc, Doamne, mă rog Ție. A Ta să fie biruința, Doamne, Cel ce din iubire ai primit a Te răstigni pentru mântuirea noastră.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cine risipește negura greșelilor noastre? Tu, Fecioară, și pentru aceasta îți aduc laudă și mulțumire, vrând să nu fiu părăsit de tine așa cum eu L-am părăsit pe Hristos.

Cântarea a VI-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Gura mea, mâinile, picioarele și toate mădularele mele să fie spălate prin baia pocăinței. Și chiar de nu am îndeajuns lacrimi care să mă spele, să îmi fie mie baie scăldătoarea Sfintei Spovedanii.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Nu te sfii să mărturisești toate fărădelegile tale, suflete al meu. Oare nu vrei să primești iertare de la Stăpânul tuturor? Sau vei lăsa rușinea să îți pătrundă în suflet, și vei pieri?

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Aud glasul Scripturii care zice: "Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii." Cu adevărat vreau să fie acesta ceasul întoarcerii mele.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Mulțime nenumărată de păcătoși au fost îndemnați de tine în chip nevăzut să își mărturisească păcatele, ceea ce ești nădejdea noastră, iar eu, luând aminte la pilda lor, cu hotărâre și zdrobire de inimă vreau să fac și eu aceasta.

Cântarea a VII-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Niciun om nu poate da dezlegare de păcate prin puterile sale, dar eu am priceput că preoții sunt lăsați de Tine, Doamne, pentru aceasta.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Greu este să găsești un doctor iscusit, dar și mai greu este să găsești un duhovnic care să dea doctoria potrivită pentru bolile cele grele ale sufletului. Bolnav fiind sufletul meu, mă rog ție să îmi trimiți doctorul potrivit și doctoria cea tămăduitoare.

Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Venit-a fiul risipitor spre tatăl său, și acesta i-a ieșit cu drag în întâmpinare. Așa să mă întâmpine și pe mine părintele duhovnic, Mântuitorule, ca să văd în sufletul său icoana grijii Tale pentru noi.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Fecioară preacurată, mângâierea noastră, care știi folosul spovedaniei, acoperă-i cu Sfântul Tău acoperământ pe toți duhovnicii, ca să dea cuvânt de folos cu putere multă, și pe creștini să țină cele primite.

Cântarea a VIII-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Tu ești Calea, Adevărul și Viața, Doamne. În mâinile Tale pun sufletul și trupul meu, mintea și inima mea. Primește-le ca pe puținii bani ai văduvei, Hristoase Dumnezeule, curățind această mică jertfă a mea prin harul Duhului Tău cel sfânt.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Înțelepțește-mă, Cuvântule al lui Dumnezeu, că fără Tine sunt ca praful în fața vântului, și nu pot pricepe meșteșugitele curse ale pierzătorului de suflete. Și dăruiește-mi smerenie ca să văd în tot binele meu lucrarea Ta.

Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cred, Doamne, ajută necredinței mele, strig către Tine, având nădejde că mă vei ajuta și pe mine ca și pe tatăl care s-a rugat Ție așa, iar copilul său a fost izbăvit de diavol. Ca să aud și eu, precum oarecând cananeeanca, preadulcile Tale cuvinte: "Fie ție după cum voiești"

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

De multe ori am spus în inima mea că voi pune început bun mântuirii, dar de fiecare dată am fost îngenuncheat de patimile mele. Cazând acum înaintea ta, liman al celor deznădăjduiți, te rog mijlocește pentru mine la Fiul tău, ca să îmi dea tărie să mă ridic.

Cântarea a IX-a

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Hristos a Înviat! răsună la prăznuirea Sfintei Tale Învieri glasurile credincioșilor. Învrednicește-mă și pe mine să mă bucur de Învierea Ta, Fiule al lui Dumnezeu, ridicându-mă de la moarte la viață.

Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește. Oare voi fi și eu pricină de bucurie? Că pricină de sminteală am fost destul pentru aproapele meu, și n-am aflat în mine niciun câștig.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Voi, cetelor îngerești, o, dumnezeiești Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile, preamărite Puteri și Sfinților Arhangheli, rugați-va pentru mine, păcătosul și desfrânatul, ca să dobândesc iertare de păcate și să aflu mântuire în ceasul Judecații.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfânta a sfinților, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te cu Sfântul Ioan Botezătorul, dascălul pocăinței și cu toți apostolii, cuvioșii, mucenicii, ierarhii, dimpreună cu ceata sfintelor femei, ca viața mea să cunoască binecuvântarea și nu blestemul, bucuria și nu întristarea, lumina și nu întunericul.

Rugăciunea celui căzut în păcatul DESFRÂNĂRII

Doamne, Dumnezeul meu, nu știu să mă rog Ție, nu știu să cer ajutorul Tău, dar mă rog îndură-Te de mine și vezi căderea mea. Și precum părinții înțeleg cererile pruncilor lor, chiar de aceștia nu știu să le așeze în cuvinte, tot așa Te rog și pe Tine ascultă nu cuvintele buzelor, ci pe ale inimii mele. Ridica-mă degrabă, Dumnezeule, ca să nu fiu înghițit de păcat. Ridica-mă degrabă, Dumnezeule, Cel ce ești Izvorul a tot binele și a toată virtutea. Vino în întâmpinarea mea, Dumnezeule, precum tatăl în întâmpinarea fiului risipitor. Eu sunt fiul cel risipitor, Doamne, și vreau să pun început bun mântuirii. Ajuta-mă Tu, pentru rugăciunile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, ale îngerului meu păzitor și ale tuturor sfinților. Amin.

 

 




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Copilul care a vrut să zidească punte până la Cer - Mihaela Gligan

- Încă puţin şi voi fi mai aproape de Cer!

Sufletul curat şi fraged al copilului cu ochi senini, tresaltă de bucurie, aşteptând nerăbdător întâlnirea cu Dumnezeu.
Nu ştia că cineva îl urmăreşte din pragul casei... şi nici nu-i prea păsa.

- Ce faci, neastâmpăratule?

Copilaşul se opreşte din munca sa asiduă, privind nedumerit la persoana care îndraznise să-i tulbure visarea. La scurt timp, un zâmbet molipsitor îi luminează chipul.

- Punte spre Cer! Răspunde încrezător.

Zâmbind naivităţii copilaşului ei, frumoasa mamă se apropie.

- Punte spre Cer? Dar nu prea seamănă a punte şi... pare cam nesigură.

- Încă nu este gata, de aceea pare nesigură.

Surâzând uşor, mama îl întreabă ce vrea să facă cu acea punte.
Cu două steluţe strălucitoare în priviri, copilul, apropiindu-se de femeie, spune în şoaptă:

- Vreau să urc în Cer şi să mă întâlnesc cu Dumnezeu. Iar seara, când voi dormi, Dumnezeu va coborî pe această punte, însoţit de un alai de îngeri şi mă va veghea întreaga noapte.

- O, dragul meu copil... nu e nevoie să ajungi în Cer pentru a te întâlni cu Dumnezeu şi nici ca Dumnezeu să coboare pe această punte...

În ochii limpezi, steluţele pălesc, scufudându-se în oceanul de lacrimi ameninţătoare.

- Nu, nu e adevărat! Vreau să fac ceva pentru ca Dumnezeu să coboare mai uşor pe pământ şi voi face!

- Dar...

Simţind că nu are sorţi de izbândă, mama cedează în faţa unei insistenţe şi intenţii atât de nevinovate.

- Să nu rămâi mult.

Sărutându-l pe frunte, se îndreaptă spre casă; în suflet i se citea o uşoară îngrijorare… ştia că dorinţa copilaşului ei nu se va îndeplini.

    Cu sufletul întristat, ştergându-şi cu mânecuţa lacrimile de pe obraji, copilaşul încearcă să creeze puntea sa mult-dorită. Orele trec cu repeziciune, dar dorinţa nu i se concretizează.
    Se lasă seara, aducând cu ea răcoarea şi întunericul. Cu lacrimi în priviri şi cu sufletul îngreunat, copilul abătut merge în cameră şi, ascunzându-şi faţa în pernă, începe să plângă sfâşietor până când, istovit fiind, adoarme.
    Trec zece minute, trece o oră, trec trei ore. Deodată, un vânticel cald începe să adie, aducând cu el duioase cântări angelice. Crengile copacilor se apleacă în jos, într-o inchinăciune mişcătoare, iar Regina-nopţii dă de veste şi celorlalte flori somnoroase să se pregătească de sosirea neaşteptată ce va avea loc.

Un fascicul de lumină, la început timid iar apoi tot mai îndrăzneţ, apare de nicăieri, îmbrăcând puntea într-un veşmânt luminos şi preafrumos. Puntea se mişcă uşor, Cineva păşea pe ea.

Paşii erau singura mărturie a prezenţei Cuiva atât de minunat, încât întreaga natură se închină Lui; stelele străluceau cu atâta putere, încât întunericul nopţii, înspăimântându-se, a fugit din calea luminii lor.

Dar… numai florile, cerul şi copacii erau martorii tăcuţi ai acestei neaşteptate veniri. Oamenii dormeau nestingheriţi în paturile lor mari şi comode, sau se îndeletniceau cu alte activităţi, rămănând nepăsători la ceea ce se întâmpla în jurul lor.

Însoţit de cântările duioase ale îngerilor, El păşeşte încet şi smerit spre camera copilului.

În camera micuţului, domnea o lumină nelumească şi o pace de nedescris. Copilul, suspinând încet, varsă o lacrimă pe mânuţa sa, suferind şi în vis din cauza dorinţei pe care o credea neîndeplinită. Inima sa tresare şi începe să bată ca o nebună, şoptind la urechea sufletului: ,,Trezeşte-te, suflete al meu! Domnul e de faţă”

Copilaşul, auzind parcă glasul tainic al inimii, deschide încet ochişorii şi... încremeneşte. Deşi nu Îl mai văzuse niciodată, ştia că este El, simţea aceasta.

Dumnezeu stătea în prag şi, privindu-l cu o iubire nemărginită, îl binecuvânta. Atât de curată era privirea sfântă încât, copilaşul, îşi astupa chipul cu plapuma. O teamă sfântă îl cuprinse.

,,Dumnezeu... Dumnezeu este în camera mea. ’’

Îşi lasă plapuma până la guriţă, privindu-L pe Dumnezeu. Era atât de minunat, încât nu se mai sătura să Îl privească. Zâmbeşte duios şi, cuprinzându-l un sentiment de cutezanţă, întreabă:

- Doamne, dar... puntea... Tu...

Nu îşi mai găsea cuvintele însă Dumnezeu, citindu-i în inimă, Îi răspunde:

- Am coborât pe puntea pe care Mi-ai facut-o.

- Dar e atât de nesigură...

Apropiindu-Se de copilaş, Dumnezeu îi zâmbeşte suav şi îl mângâie pe creştet.

- Credinţa, iubirea şi bunătatea sufletului tău au transformat-o în cea mai sigură punte. Drag copil, tu ai atins Cerul.

- Eu? Dar cum, dacă nici măcar nu am terminat puntea?

- Ai terminat-o şi această punte nu ţi-o va putea distruge nimeni, înafară de tine. Această punte se află în sufletul tău şi pe ea cobor nu doar noaptea, pentru a te veghea, ci tot timpul… cobor şi rămân în sufletul tău, atâta timp cât îmi permiţi.

Un zâmbet larg se conturează pe chipul micuţ.

- Doamne, acum sunt în Cer şi m-am întâlnit cu Tine. Camera mea a devenit Cer…

- Nu… îl întrerupe Dumnezeu

- …sufletul tău a devenit Cer.



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Reeducarea prin tortură - Fenomenul Pitești

Reportaj PRO TV "Romania Te iubesc" dedicat fenomenului Pitesti (in 3 părți).

Protagonistii reportajului sunt: Gelu Gheorghiu, Rache Rodas, Gheorghe Bagu, Gheorghe Plop, Monah Teodor Stanescu etc.



Doctrina contractului social dintre stat şi Cetăţeni (1) - Lector univ. dr. Marius Andreescu

 Judecător-Curtea de Apel Piteşti 
Lector universitar-Universitatea din Piteşti

Thomas Hobbes
Scurte consideraţii istorice

Actualitatea contractului social între cetățeni și între cetățeni și stat

Mulţi autori ar putea considera că nu mai este de interes reluarea problematicii doctrinei contractului social, deoarece realităţile contemporane par să se fi îndepărtat de principiile susţinute în lucrările filozofilor şi politicienilor din secolele XVII – XIX, care au susţinut şi argumentat aspectele esenţiale ale acestei teorii şi, mai mult decât atât, nu ar mai exista elemente noi de natură teoretică în baza cărora problematica specifică să fie continuată şi dezvoltată.

În opinia noastră, bazele filozofice şi politice ale doctrinei contractului social sunt de actualitate deoarece, în raport cu principiile clasice ale teoriei reluate şi dezvoltate în sistemele moderne şi contemporane ale filozofiei dreptului şi ale unor ramuri juridice, îndeosebi dreptul constituţional, reprezintă posibile soluţii la probleme fundamentale ale existenţei statului şi societăţii, dar şi cu privire la raporturile tot mai complexe dintre om - societate - stat.

 În această parte introductivă enunţăm câteva dintre aspectele problematice ale existenţei sociale pe care doctrina contractului social le-a avut în vedere încă de la începuturile sale şi care sunt, pentru contemporaneitate, tot atâtea puncte de reper cu un pronunţat caracter ontologic în a înţelege sensurile autentice ale existenţei omului în mediu social. Avem în vedere distincţia dintre „starea de natură” şi „starea socială a omului”, înţelesurile contemporane ale acestor noţiuni, criteriile de legitimitate a puterii politice şi a statului, raportul dintre stat şi cetăţean şi, în mod deosebit, limitele puterii statale în raport cu drepturile naturale recunoscute juridic omului. Desigur, actualitatea acestei doctrine este justificată şi pentru a clarifica esenţa drepturilor fundamentale ale omului garantate constituţional .

 Există întrebări la care teologia, filozofia, ştiinţele juridice au încercat şi încearcă să răspundă:

Nu în ultimul rând, doctrina contractului social este actuală pentru că poate formula răspunsuri la întrebări clasice şi totodată moderne, încă departe de a primi un răspuns edificator: ce este statul, ce este puterea statului şi ce este libertatea?

În opinia noastră, simpla enumerare a unor asemenea aspecte reale şi problematice totodată, care formează obiectul elaborărilor teoretice ale doctrinei contactului social, sunt suficiente pentru a justifica actualitatea ei.

 Fără a dori în acest moment să insistăm asupra unor aspecte teoretice, subliniem numai ideea că însăşi noţiunea modernă de constituţie reflectă deplin teoria / ideea contractului social: Constituţia este “aşezământul politic şi juridic al unui stat”[1]. “Mai mult – afirma Ioan Muraru – o constituţie este viabilă şi eficientă dacă realizează echilibrul între cetăţeni (societate) şi autorităţile publice (stat), pe de o parte, apoi între autorităţile publice şi desigur chiar între cetăţeni. Important este de asemenea ca reglementările constituţionale să realizeze că autorităţile publice să fie în serviciul cetăţenilor, asigurându-se protecţia individului contra atacurilor arbitrare ale statutului împotriva libertăţii sale.”[2] Ea nu se mărgineşte să reglementeze numai modul de exercitare a puterii. În aceeaşi măsură reglementează şi principiile care guvernează societatea. Astfel, art.1 alin.(3) din Constituţia României, consacră dreptatea, ca valoare supremă a statului şi societăţii. Termenul de „dreptate” este echivalent cu principiul justiţiei şi implică proporţionalitatea. Aristotel afirma că: „dreptatea este un termen median”,[3] ceea ce explică de ce principiul justiţiei are un rol reglator în aplicarea dreptului.

Pentru o bună receptare în actualitate a doctrinei contractului social este nevoie de o succintă prezentare a ideilor politice, filozofice şi chiar teologice, pe care principalii susţinători ai acestui curent ideatic, ne referim la Thomas Hobbes, John Locke, Jean Jacques Rousseau, le-au susţinut şi care pot fi regăsite şi în contextul teoretic şi social contemporan.

În acest prim studiu, considerăm că este util să realizăm o scurtă prezentare şi analiză a concepţiei lui Thomas Hobbes care, aşa cum vom vedea, nu are o valoare exclusiv istorică, ci are şi reverberaţii în gândirea socială şi juridică contemporană despre stat şi drept. Următoarele articole vor fi dedicate celorlalți doi mari reprezentanţi ai doctrinei contractului social, John Locke şi Jean Jacque Rousseau. Ne propunem totodată ca în studiile ulterioare să analizăm noţiunile de „stare de natură” şi „stare socială a omului”, semnificaţiile contemporane filosofice şi teologice ale doctrinei contractului social, şi vom încheia cu o analiză a acestei doctrine în contextul procesului complex de integrare şi globalizare la care asistăm.

 

Contractul social la Thomas Hobbes este unul egoist, bazat pe instinctul de conservare

Filosoful s-a născut în anul 1588 şi a fost contemporanul mai tânăr, secretarul şi, din anumite puncte de vedere, continuatorul filosofiei lui Bacon. Hobbes a trăit în perioada marilor transformări, care au pregătit revoluţia burgheză din 1648 şi datorită acestui fapt problemele politice de reformare a societăţii au fost pentru el de mare actualitate. În lucrarea sa cea mai importantă, Leviathan, sunt expuse principalele idei ale concepţiei sale filosofice în general, dar şi în ceea ce priveşte statul, societatea şi omul. De remarcat că, în această celebră operă, autorul se îndepărtează până la un punct de concepţia sa promonarhică şi îşi manifestă adeziunea, cel puţin în parte, cu idealurile revoluţiei burgheze din Anglia. Pentru tema noastră de cercetare prezintă importanţă deosebită şi lucrarea sa Elemente de drept natural şi civil, scrisă în anul 1640, dar publicată mult mai târziu. Opera cuprinde concepţia filosofică şi politică a lui Hobbes despre societate şi stat şi se propun criterii de legitimare a puterii monarhice şi sunt expuse ideile principale în legătură cu raporturile dintre societate şi stat. Ulterior, fiind refugiat în Franţa, scrie lucrarea Despre cetăţean, în care încearcă să scoată în evidenţă beneficiile părţii civile şi materializează atitudinea critică faţă de concepţia raţionalistă specifică filosofiei lui Descartes.

Celebrul autor Hoffding considera că „Hobbes este un gânditor penetrant şi energic. Eseurile sale, care fac din cunoaşterea ştiinţifică baza întregii noastre ştiinţe a existenţei, sunt cele mai studiate dintre toate eseurile analoage ale timpurilor moderne. Sistemul edificat de el este sistemul materialist cel mai profund al acestei perioade”[4].

Fără a dori a realiza o analiză în detaliu a concepţiei filozofice exprimate în lucrările marelui filosof, subliniem câteva dintre ideile fundamentale, ce în opinia noastră caracterizează sistemul propus de el pentru a înţelege mai bine teoria sa asupra contractului social.

Potrivit concepţiei lui Hobbes, cunoaşterea ştiinţifică este diferită şi chiar opusă radical percepţiei sensibile. Cunoaşterea ştiinţifică se deosebeşte de senzaţie, şi chiar de memorie, pentru că nu are ca obiect final fenomene izolate. Specificul ei este acela că se ridică la cauzele fenomenelor, iar cauzele fenomenelor sunt principiile acestora, care fac posibilă cunoaşterea originii fenomenului. Datorită acestui fapt, în opinia lui Hobbes, cunoaşterea cu caracter ştiinţific este deosebită de teologie, aceasta din urmă studiind ceea ce este etern, fără început. În lucrarea sa „Elemente de drept natural şi civil”, filosoful sublinia: ”Ştiinţa începe prin definirea ideilor fundamentale (…) ideile fundamentale nu pot fi, la rândul lor, obiect de demonstraţie, ci numai de definiţie. Aceste principii sunt cunoscute în sine, cunoaştere fără de care ele nu vor fi principii. Fiind fixată printr-o denominaţie arbitrară, ele sunt create de noi înşine.”[5] În concepţia autorului, principiile stau sub semnul unui arbitrar absolut. Omul poate ajunge la formularea acestor principii numai prin analiza datului sensibil. În esenţă, fenomenele sunt identificate cu principiile cunoaşterii, iar senzaţia este principiul cunoaşterii ştiinţifice. Hobbes consideră că toată ştiinţa, inclusiv ştiinţa dreptului şi ştiinţa politică, derivă din senzaţie şi noi nu putem descoperi cauzele proprii ale fenomenelor decât pornind de la senzaţie. În acest fel, filosoful se distanţează de raţionalismul cartezian, precum şi de concepţiile filosofice cu caracter iluminist şi raţionalist care aveau să apară şi să se dezvolte în secolele XVIII şi XIX. Este şi motivul pentru care filosoful a fost considerat ca un gânditor materialist.

Principiul fundamental la care se referă filosoful este „schimbarea ca mişcare”. El face distincţia între mişcarea în ea însăşi şi apariţia sa, afirmând că ceea ce există în mod real este numai mişcarea. Concepând mişcarea ca pe un principiu suprem, Hobbes îşi limitează propriile idei materialiste. Astfel, mişcarea produce şi aparenţa în sensul de fenomenalitate, pe care el o numeşte conştiinţă.

Majoritatea exegeţilor consideră că Hobbes promovează un sistem filosofic opus teologiei şi chiar cu accente ateiste. Deşi a recunoscut formal o cauză primă, în realitate aceasta este un paravan care să-i disimuleze tendinţele agnostice şi chiar ateiste. În logica argumentării filosofului, totuşi Dumnezeu există, chiar dacă nu în sensul teologiei, ci ca „legiuitor”. Pentru Hobbes, legea, în general, nu este o construcţie arbitrară, ci un comandament, un imperativ, cum ar fi spus Kant. Pentru ca un astfel de imperativ să fie dat, trebuie să existe cineva care să comande, să aibă puterea să facă legea, iar în cazul legii naturale acesta nu poate fi decât Dumnezeu. Pentru Hobbes, acest „Dumnezeu” nu este cauza primă în sens teologic sau filosofic, ci „prima putere din toate puterile”, incompresibilă şi omnipotentă, dar corporală, pentru că filosoful nu vede nici o dificultate în a concepe „o materie gânditoare”. În esenţă, pentru el, Dumnezeu fiind substanţă, iar substanţa şi corpul sunt acelaşi lucru[6].

Este importat a se sublinia, pentru a înţelege concepţia despre stat şi societate, că, pentru filosof, credinţa în Dumnezeu nu este negată, dar motivele acesteia nu sunt cele ale teologiei, ci acelea pe care Hobbes le pune la baza întregului său sistem, adică speranţa de a obţine anumite avantaje şi de a evita anumite daune. De remarcat că, în opera sa, gânditorul respinge din câmpul cercetării atât teologia, cât şi filosofia primă, respectiv metafizica, deoarece aceasta din urmă nu se ocupă de „cauzele prime”, ci are ca obiect simple concepte nominative, preocuparea filosofiei fiind, în opinia sa, o delimitare corectă a conceptelor, a numelor pe care ştiinţa le propune în procesul de cunoaştere sensibilă a realităţii.

Ideile pe care noi le putem formula ca urmare a cunoaşterii sensibile sunt întotdeauna finite şi limitate, astfel că o cunoaştere a infinitului este imposibilă. Conceptul de infinit nu poate fi utilizat în cunoaşterea ştiinţifică. Cu toate acestea, autorul susţine că aceste limitele aparţin numai spiritului nostru şi nu lucrurilor ca atare.

Concepţia despre Persoana supremă şi respectiv atribuţiile acesteia, etern, generabil şi incompresibil, nu vor avea pentru Hobbes valoarea unei filosofii prime, deoarece orice preocupare metafizică trebuie să definească numele, semnificând concepte simple necesare cunoaşterii. În acest fel, orice încercare teologică sau filosofică de a gândi Fiinţa supremă este exclusă de către Hobbes.

În ceea ce priveşte ideile politice şi sociale ale lui Hobbes, remarcăm încă de la început că ele stau sub aceleaşi principii ca şi ideile sale despre existenţă în general. De aceea, el consideră politica şi dreptul ca pe o ştiinţă. Viaţa etică şi socială este fondată pe spiritul de conservare al fiinţei umane. Pentru Hobbes, etica şi politica sunt ştiinţe constructive, ca şi geometria sau mecanica. Astfel, toate legile morale şi politice presupun ca efect un contract voluntar între oameni, care are ca scop să instituie o viaţă socială, posibilă în condiţii sigure. În conţinutul acestui „contract” se pot deduce diferite reguli juridice şi politice.

Regulile unui astfel de contract sunt strict pragmatice, deoarece se bazează pe utilitate şi pe conservarea fiinţei umane. Hobbes consideră că „dreapta raţiune” este suficientă pentru a găsi legea justă, echitabilă, fără a recurge la un instinct universal sau la un consimţământ general. Astfel, raţiunea utilitară este considerată a fi suficientă pentru a da un fundament dreptului, şi nu raţiunea concepută în elementele sale de universalitate, aşa cum considerau teoreticienii dreptului natural sau mai târziu reprezentanţii filosofiilor raţionaliste

Important, pentru concepţia sa politică şi socială, este ideea susţinută în mod constant de Hobbes, că omul nu este sociabil de la natură. În natura sa, apreciază filosoful, omul este egoist, caută numai binele său propriu şi este insensibil faţă de persoanele de lângă el. Dacă omul ar fi privit ca guvernat numai de natura sa, ar trebui să se ajungă inevitabil la un război permanent între fiecare individ şi semenii săi, pentru că fiecare ar căuta să obţină un folos în dauna celorlalţi. Aşa cum afirmă în mod constant filosoful în opera sa: Condiţia omului, aşa cum era ea în starea de natură înainte de a intra în viaţa socială, este o stare de război al tuturor împotriva tuturor.[7]

Hobbes consideră că ceea ce face posibilă relaţia interumană şi instituirea societăţii este o predispoziţie pur umană, care îl face pe om să se diferenţieze de lumea animală, şi anume „dorinţa” pe care omul o susţine prin intermediul limbajului. Aceste două aptitudini, dorinţa şi limbajul, stau la baza relaţiilor interumane şi fac posibilă instituirea societăţii civile.

Similar cu unele dintre concepţiile existenţialiste contemporane, Hobbes consideră că ceea ce caracterizează fiinţa umană în starea sa prosocială este o dublă îngrijorare:

            Existenţa celuilalt introduce un factor de incertitudine care practic dublează îngrijorarea pe care omul o are în starea sa solitară şi naturală. Remarcăm încă o dată similitudinea acestor idei cu unele dintre tezele susţinute de Sartre sau Heidegger. Apariţia celuilalt transformă, în concepţia lui Hobbes, îngrijorarea în frică. Relaţiile interumane vor fi astfel minate din interior de neîncredere, rivalitate şi căutarea mutuală a superiorităţii. Ceea ce Hobbes numeşte starea de război nu este nimic altceva decât această condiţie unde oamenii, împărţiţi în interior între frica de moarte şi căutarea gloriei, cad inevitabil în relaţii de animozitate. Dar acesta este şi starea care trezeşte în fiecare conştiinţa necesităţii instituirii unei puteri politice care, ţinându-i pe toţi la respect, va putea să stabilească principiile unei păci sau unei concordii civile.[8]

Având ca bază această concepţie care în esenţă afirmă că în stare naturală omul este egoist, supus îngrijorării şi angoasei, dar are totuşi vocaţia, prin limbaj şi dorinţă, de a socializa cu alţii, Hobbes îşi fundamentează teoria sa despre stat. În Leviathan filosoful susţine ideea că statul este întemeiat printr-un „act voluntar”, prin care fiecare om se angajează faţă de fiecare altul de a investi un terţ (viitorul suveran) cu dreptul de a-l guverna: „O convenţie a fiecăruia cu fiecare s-a făcut ca şi cum fiecare i-ar spune fiecăruia: autorizez acest om sau această adunare şi abandonez dreptul meu de a mă guverna eu însumi, cu condiţia ca şi tu să-i abandonezi dreptul tău şi ca tu să-i autorizez toate acţiunile sale în aceeaşi manieră”[9]. Aceasta este expresia sintetică a „contractului social” în gândirea filosofică a lui Hobbes.

Elementul de noutate care apare în această formulare este „conceptul de autorizaţie”. În baza acestui concept se pot observa raporturile care se realizează, pe de o parte, între supuşi şi suverani, iar pe de altă parte, raporturile supuşilor între ei. De asemenea, în gândirea lui Hobbes acest concept explică legitimitatea statului şi a puterii suverane. Astfel, prin „conceptul de autorizaţie” oamenii sunt autorii unei voinţe politice a cărei exercitare însă aparţine suveranului. Cu alte cuvinte, suveranul (monarhul) este autorizat de către membrii societăţii şi el nu acţionează decât în numele supuşilor săi. Pe de altă parte, supuşii acţionează doar prin suveran. Se poate observa că această formulare este foarte apropiată de teoria reprezentării şi de principiile moderne ale suveranităţii.

În concepţia lui Hobbes, există două contracte sociale:

 Cu privire la teoria legii, remarcăm că în gândirea filosofică a lui Hobbes se pot identifica două categorii:

Având ca bază contractul social, statul apare, în concepţia filosofului, ca fiind ideea apărării fericirii omului. Prin intermediul statului se exprimă, în cel mai înalt grad, necesitatea părţii sociale, deoarece statutul rezultat din contract este antipodul stării naturale a omului, singurul în măsură să aducă „liniştea fiinţei umane”.

Aşa cum se remarcă în literatura de specialitate, concepţia lui Hobbes duce în cele din urmă la totalitarism, deoarece contractul social nu limitează statul în exerciţiul puterii suverane, ci doar o justifică pe aceasta, îi creează legitimitatea de care are nevoie.

Însuşi filosoful insistată asupra acestui aspect, considerând statul ca fiind o persoană transcendentă, distinctă de persoanele care o compun, fapt sugerat de denumirea lucrării sale fundamentale „Leviathan”, ceea ce înseamnă un monstru format din indivizi lipiţi pe carapacea sa şi care ţine în mâinile sale crosa şi sabia. Puterea suverană a statului transcende voinţa particularilor care îl compun. Suveranitatea puterii este absolută, indivizibilă şi inviolabilă. Titularul acestei puteri, care, după caz, poate fi un guvernământ monarhist sau republican, este, în concepţia lui Hobbes, „injustiţiabil”, în sensul că fiecare se supune voinţei celui care posedă puterea suverană în stat, dar el nu poate să folosească contra lui propria sa forţă. Prin urmare, titularul suveranităţii nu este supus constrângerilor legii. Hobbes susţine că monarhia absolută este regimul politic care răspunde cel mai bine acestor cerinţe şi poate să asigure în cel mai înalt grad pacea socială.

În analizele politice şi filosofice efectuate de-a lungul timpului asupra doctrinei contractului social remarcăm ideea fundamentală potrivit căreia, de la Hobbes la Rousseau, teoriile politice au fost întemeiate pe două noţiuni: cea de „stare de natură” şi cea de „contract”. Întrebarea care s-a ridicat în diferitele formulări ale acestei doctrine este aceea a autorităţii politice legitime care poate să exercite puterea suverană asupra supuşilor.

Aspecte critice privind filozofia socială a lui Hobbes

Prin concepţia sa, filosoful a făcut din stat o forţă monstruoasă care absoarbe în totalitate individul uman, capabilă să supună chiar prin forţă. Gânditorul susţine că, prin contractul social, oamenii trebuie să lase deoparte tot ceea ce caracterizează omenescul pentru a face loc forţei statului, care să-i protejeze şi care să garanteze partea socială. Se ajunge astfel la ideea că, pentru a pune existenţa noastră socială în siguranţă, omul trebuie să renunţe inclusiv la raţiunea sa personală de a trăi, adică la libertatea sa, fapt ce, evident, contravine doctrinelor moderne despre democraţie şi libertate.

Teoria lui Hobbes duce, într-adevăr, la absolutism, cauzele sunt însă profunde, ţinând în esenţă de principiile filosofiei sale generale, pe care mai sus le-am amintit în linii generale. Primul dintre aceste principii este cel potrivit căruia există „o stare de natură”. Autorul nu explică ce înţelege prin starea de natură, dar pentru el este important că există. Dacă starea de natură anterioară stării sociale presupune un alt aspect calitativ al omului, iar individul produce printr-un act voluntar societatea, atunci ar urma logic că principiul stării sociale există încă din starea de natură. Se ajunge astfel la un paradox sau o aporie: fie omul este prin natură social, ori egoismul postulat de filosof implică în mod necesar o stare pre-socială; fie societatea nu poate apărea dintr-un act voluntar, or, pentru Hobbes, contractul stă la baza acesteia. Potrivit lui Hobbes, starea de natură este o stare conflictuală permanentă a indivizilor, un război a fiecăruia împotriva tuturor. Această stare rezultă din natura egoistă a indivizilor, care înţeleg că cel mai mare bine este bunăstarea lor, prin urmare, Hobbes afirmă că orice act, orice mijloc de a atinge acest scop este bun, convenabil, permis, prin simplul fapt că poate să-şi atingă scopul urmărit, respectiv bunăstarea proprie. Acesta este, în concepţia lui Hobbes, „dreptul natural”, adică dreptul imprescriptibil al oricărui individ.

Evident, o astfel de concepţie poate fi criticată din perspectiva teoriei moderne a statului şi a dreptului, deoarece acest drept natural nu are nimic din caracterul obligatoriu al unui sistem normativ şi nu posedă nici o valoare morală. Starea pre-socială este la Hobbes, în mod necesar, o stare pre-juridică, o adunătură de indivizi, şi nu o structură de relaţii.

Filosoful este condus la o astfel de concluzie pentru că ignoră dimensiunea complexă a omului, ca persoană raţională şi liberă. Mai mult, concepţia sa rezultă în mod necesar din ignorarea sau chiar din negarea lui Dumnezeu. El afirmă expres, de altfel, că „în stare de natură legile naturale care constau în echitate, justiţie, gratitudine şi celelalte virtuţi morale, care depind de acestea, nu sunt propriu-zis legi, ci calităţi care predispun omul la obedienţă şi bunăstare. Doar odată ce un stat este instituit, şi nu înainte, ele sunt în mod efectiv legi”[10].

Filosofia lui Hobbes distruge practic fundamentul moral al dreptului, pentru că neagă principiile morale şi temeiul lor metafizic şi, mai ales, valorile teologiei, singurele care pot conferi o bază morală oricărui sistem juridic. Autorul lasă dreptul să se întemeieze, la fel ca şi statul şi societatea, printr-un simplu act de voinţă lipsit de un fundament meta-juridic, pe care ar putea să-l confere valorile morale sau religioase.

Legea este doar un act de voinţă al suveranului faţă de care trebuie să te supui orbeşte.

Societatea nu este pentru Hobbes decât o reprimare a stării de natură, adică a stării de război, prin instituirea unei forţe suficient de mari ca să reprime egoismul natural al individului. Nu importă în fond cum este instituită această forţă, singurul lucru important este ca ea să existe pentru a asigura pacea socială cu orice preţ. Având în vedere acest deziderat, concluzia logică care rezultă este că orice consideraţie calitativă asupra ordinii juridice sau sociale este exclusă. Simpla instituţionalizare a constrângerii este suficientă. Prin urmare, nu legitimitatea este cea care primează privind instituirea puterii statale, deşi filosoful consideră că o poate formula, ci eficienţa puterii statale. Remarcăm apropierea peste timp a concepţiei lui Hobbes de gândirea pragmatistă contemporană care, în esenţă, subordonează statul, morala şi adevărul utilităţii. Fără a intra în amănunte, observăm că aceasta este concepţia tipică a societăţilor liberale (subordonate profitului) bazate pe concurenţa neîngrădită şi a economiei de piaţă.

Spre deosebire de alţi precursori ai doctrinei contractului social, cum ar fi Rousseau, Hobbes se dovedeşte neîncrezător în natura umană şi, implicit, în tot ceea ce ţine de persoana, personalitatea umană şi valorile care o reprezintă.

Deoarece îi lipseşte orice scop mai înalt şi care ar transcende egoismului individual şi întronarea unei ordini absolute ca pace socială, filosofia lui Hobbes nu are cum să susţină perfectibilitatea omului şi, de asemenea, nu poate susţine valorile fundamentale ale existenţei umane, cum ar fi aceea de bine, adevăr sau dreptate. Doar ordinea care constrânge îl poate sili pe om să fie nu bun, ci disciplinat, trăsătura supremă a individului în concepţia lui Hobbes trebuind să fie obedienţa faţă de cel care exercită puterea, şi nu raţiunea liberă, singura în măsură să-i confere valoarea de persoană.

Remarcăm în această scurtă prezentare că teoriile privind contractul social pot fundamenta atât o doctrină despre stat şi societate cu caracter totalitar, aşa cum se întâmplă în cazul lui Hobbes, cu consecinţa negării valorilor morale şi raţionale ce caracterizează în mod natural fiinţa umană, cât şi o teorie care să încerce o construcţie democratică a societăţii prin recunoaşterea calităţilor naturale, raţionale şi morale ale omului şi implicit recunoaşterea drepturilor subiective individuale şi naturale, teoretice susţinută de John Lock şi de Jean Jaques Rousseau.

O altă problemă care reprezintă interes şi pe care ne propunem să o analizăm într-un alt articol în legătură cu această doctrină se referă al înţelesurile şi semnificaţiile reliefate de gândirea teologică ortodoxă şi de filosofia contemporană asupra conceptelor de „stare de natură” şi „stare socială a omului”.

Există totuşi un element comun pe care îl putem identifica atât în gândirea lui Hobbes, cât şi concepţiile filosofice ulterioare. Hobbes, punând accentul pe ceea ce doresc indivizii să fie societatea, renunţă la a analiza ceea ce este acesta pentru a se opri asupra a ceea ce trebuie să fie. Această distincţie în gândire, între ceea ce este şi ceea ce trebuie să fie, se va prelungi în toate filosofiile ulterioare, dintre care amintim filosofia kantiană, hegeliană sau chiar marxistă. Într-o astfel de concepţie, filosofii au în vedere mai mult viitorul decât prezentul. Acesta din urmă nu mai este decât un pretext pentru a defini ceea ce trebuie să fie.

O contribuţie importantă în acest sens o are filosofia kantiană, care, în opera fundamentală a filosofului de la Königsberg „Critica raţiunii practice”, face din acel trebuie un concept fundamental.

 Se cunoaşte însă că, până la urmă, vizionarismul social a fost un eşec. Dezvoltarea societăţii umane pe termen lung este imprevizibilă, iar ideea de progres nu corespunde unei construcţii reale care să fie evidențiată în orice moment al evoluţiei istorice sociale. Referitor la acest aspect, ne propunem într-un alt studiu să evidenţiem limitele contemporane ale celebrei formule hegeliene „Istoria este progresul omenirii în conştiinţa libertăţii”.

 


[1] Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1996, vol I, p. 260.

[2] Ioan Muraru, Protecţia constituţională a libertăţilor de opinie, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p.17.

[3] Aristotel, Etica Nicomahică, Ed. IRI,Bucureşti,1998 p. 112.

[4] Hoffding - Histoire de la philosophie moderne, Paris 1924, p. 276

[5] Nicolae Popa, Ion Dogaru, Gheorghe Dănişor, dan Claudiu Dănişor - Filosofia dreptului. Marile curente, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 153

[6] Pentru detalii a se vedea Nicolae Popa şi alţii, op. cit., p. 152 – 154.

[7] Pentru dezvoltări a se vedea, Giorgio del Vecchio, Lecţii de filozofie juridică, Ed. Hamangiu, Bucureşti, p. 85.

[8] Pentru dezvoltări a se vedea, Nicolae Popa şi alţii, Op. cit, p. 156

[9] Thomas Hobbes, Leviatan, Ed. Ştiinţifică şi pedagogică, Bucureşti, 1960, p. 177

[10] T. Hobbes – Leviathan, op. cit, p. 76 – 77.



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Avem Lumina Învierii-n fire (poezii) - Pr. Costică Moroianu

 

Avem Lumina Învierii-n fire

Avem Lumina Învierii-n fire,

Avem Luminii sfinte, veghetori,

Monahi cu ceru-n suflet și-n privire,

Cuvântului vieții, rugători.

Avem Lumina Învierii-n fire,

În mânăstiri e cerul pe pământ,

Ne-nconjură străbunii cu iubire

Și-n Înviere, veșnicul Cuvânt.

4 martie 2015

Cu cerul în priviri

Bun sătean cu cerul în priviri,

Veșnicia e la tine-n suflet,

E Cuvântul veșnicei Iubiri

Ce învie în altar de cuget.

E Treimea-n veci de veci slăvită

Sus de cer și-n lume pe pământ,

Pururi e în firea ta smerită

În lumina Sfântului Cuvânt.

Bun sătean cu cerul în priviri,

Porți veșmânt a purității haină,

Împăratul veșnicei Iubiri

Te-a chemat la Cina cea de taină.

21 aprilie 2015

Hora, cer și veșnicie

Se întinde hora mare

Până-n prag de sărbătoare,

Pe opinci saltă pământul

Și prin plete-adie vântul.

Tot pe loc, pe loc, pe loc,

La brâu flori de busuioc

Ne sfințesc un neam și-o țară,

Vatra multimilenară.

Hora, cer și veșnicie,

Rai, Cuvânt și bucurie,

N-are început, sfârșit,

Într-un neam înveșnicit.

16 martie 2015

Întristare

Zile de-ntristare,

Cenușiu de nori

Până-n înnoptare,

Până-n prag de zori.

Și în înnoptare,

Triste-s câte sunt

Fără-nseninare,

Fără de Cuvânt.

Candele sunt stinse

Fără miru-I sfânt,

Cuvintele-s plânse

Fără de Cuvânt.

18 aprilie 2015

Gânduri la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh

Lumină este Domnul Învierii

E-n Înălțare veșnicul Cuvânt,

Lumina Învierii-n noi o lasă,

E-n pogorâre-n inimi Duhul Sfânt

Și-n Duhul Sfânt e viața luminoasă.

Lumină este Domnul Învierii,

Fiii Luminii toți oamenii sunt,

El ne preschimbă lacrima durerii

În raiul învierii în Duh Sfânt.

În noi e-n pogorâre Duhul Sfânt

Până în clipa sfântă de-nviere

Când înviați de veșnicul Cuvânt

Lumini vom fi în slavă și putere.

20 aprilie 2015

Nins de flori

Ninse flori de măr și de cais…

Trec prin satul sufletului meu,

Trec pe uliți, parcă e un vis,

Printre ninse flori, e Dumnezeu.

Dumnezeu în sat, este acasă,

Nins de flori de măr și de cais,

Frumusețea florilor ne lasă

Într-un sat de dor de cer, de vis.

Nins de flori de măr și de cais,

Dumnezeu în sat, este acasă.

Sat străbun de dor de rai, de vis,

Ești în veșnicia luminoasă.

22 aprilie 2015

Gânduri la sărbătorea

Sfintilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel.

Pământ și neam sunt mărturie

Ascunde-n el comori, pământul,

De oase sfinte de martiri

Ce au mărturisit Cuvântul

Iubirii fără mărginiri.

Pe oasele lor temelie,

Zidit e neamul în Cuvânt

În vatra țării, ctitorie

Cerescului etern Cuvânt.

Pământ și neam sunt mărturie

Martirilor oriunde-ar fi,

Prin ei e țara ctitorie

Cuvântului în veșnicii.

20 aprilie 2015

Până-n prag de Înviere

Plopi înalți și foșnitori,

Pe drum în aliniere,

Doinesc pentru călători

Până-n prag de Înviere.

Iarna plâng în viscoliri

În sărmanii trecători,

Tânguiesc doinirea-n firi

Până-n prag de veșnici zori.

Primăvara-n înfrunziri

Doinesc cu cei în durere,

Ne sunt plopii în doiniri

Până-n prag de Înviere.

25 aprilie 2015

Gânduri la sărbătoarea Sfintei Treimi

Pecetea Treimei e-n suflet

Pecetea Treimei e-n suflet,

Voință, rațiune, simțire,

Pe-altarul de jertfă din cuget,

În toți Trinitatea e-n fire.

Pecetea Iubirii e-n suflet,

Duh Sfânt, Adevăr și Viață,

Cuvântul Treimei e-n cuget,

Ne-nvie, ne dă sens, ne-nvață.

Treimea e-n jertfă în lume

În Cel ce e Domnul Cuvânt,

În toți Învierea rămâne,

Treimea-i în cer, pe pământ.

20 aprilie 2015

Prescuri zilelor de mâine

O furtună frânge grâne,

Alte holde-n vremi apar

Prescuri zilelor de mâine

Pentru jertfă la altar.

Și din jertfă-n noapte-adâncă

E-nvierea în Duh Sfânt

Pe-un altar de neam de stâncă,

De furtună neînfrânt.

Risipită e durerea,

Furtuni trec pe câte sunt,

Neamul e în Învierea

Domnului jertfit Cuvânt.

25 aprilie 2015

Ușa firii să deschidem

Ghetsimani… pașii trădării

Nu se-aud, ei vin abil

Și cu ei, fiul vânzării

Se apropie tiptil.

Este noapte, întuneric,

Vânzătorul înnoptat

Se apropie himeric

De Cuvântul întrupat.

Trădarea, pecetea-și pune

Pe-un obraz înlăcrimat,

Printr-o falsă plecăciune

Și-un fățarnic sărutat.

Fiul Omului se vinde

Prin fățarnicul sărut,

Și în jertfă ne cuprinde

Cel ce-i fără de-nceput.

Și ostașii-L înconjoară,

E legat Cuvântul, dus

Spre osânda de ocară,

Judecat este Iisus.

Și osânda-i răstignirea

Domnului etern Iisus,

Se cutremură-n veci firea

Pe pământ și-n lumi de sus.

Cel ce vrea să ne adune

În iubire în Duh Sfânt,

În smerire se supune

Veșnicul ceresc Cuvânt.

Pe al vieții Domn Îl vinde

Cu fățarnicul sărut,

Și trădarea se întinde

Până-n prag de Absolut.

Domnul Sfânt, cu fața plânsă,

Vrea iertare să îi dea,

Nu-L vede, n-aude însă

Vânzătorul, noaptea-i grea.

Judecat, Cuvântul duce

Pe-al Său spate biciuit

Greaua lumii întregi cruce

Sângerând, în chip smerit.

Moare El în răstignire

Spre-a primi-nvierea Lui

Lumea-ntreagă, din iubire,

Dragoste mai mare nu-i.

Plângem, zi de tânguire

Pentru sufletul creștin,

Pentru toți moare-n smerire

Veșnicul Cuvânt Divin.

Umbra nopții se întinde

Și trădăm și răstignim

Și Cuvântul se tot vinde

Cât nu vrem să Îl primim.

Suferă Hristos durerea

Răstignirii ce Îi dăm,

El ne dăruie-nvierea,

Nu e drept să Îl trădăm.

Ușa firii să deschidem

Înviatului Cuvânt,

Să-L primim, să nu Îl punem

Sub o piatră de mormânt.

18 martie 2015

 

 

 

 

 

 




Evenimente, Apeluri, Promoții
TABARĂ DE VARĂ: La pas voios spre mine şi natură (7-13 ani) - 13-18 iulie 2015

Dragi părinţi ,

Bucuria de a fi în natură, acolo unde aerul şi frumoasa creaţie ne inspiră şi ne îndeamnă la a fi noi înşine şi la a face lucrurile în viaţă cu frumuseţe, ne-a adus dorinţa de a oferi copiilor dumneavoastră câteva zile de bucurie, călătorie, creaţie, dezvoltare personală şi stil de viţă sănătos. Toate acestea se împletesc ca un curcubeu în TABĂRA DE VARĂ de la Moeciu de jos.

Dacă s-a trezit în dumeavoastră dorinţa de-a le face cadou COPIILOR aceste zile DOAR PENTRU EI, vă invităm să dezveliţi misterul taberei citind scopul şi programul acesteia.

 

CÂND?

 

13-18 IULIE 2015

TABARĂ DE VARĂ: “La pas voios spre mine şi natură” (7-13 ani)

 

UNDE?

La Moeciu de Jos, gazdă fiind Pensiunea Camelia

 

CINE?

Contact:

♦ Mihaela Bîlbă (profesor si consilier psihologic), tel: 0726058946, 0760503456 e-mail: Mihaela_Bilba@yahoo.com

♦ Ciprian Bîlbă ( preot şi psiholog), tel: 0761784230, e-mail: bilbaciprian@yahoo.com

 

CU CE SCOP?

Intenţia noastră este de crea copiilor posibilitatea să intre în contact cu natura într-un mod conştient, plin de bucurie şi cu forţă de viaţă. Mai mult, observând natura prin contact direct cu ea, copiii au posibilitatea să înveţe să crească şi să se manifeste frumos, să aibă încredere în resursele lor şi că pot fi ceea ce sunt, că pot crea şi pot acţiona liber.

Curajul, încrederea şi deschiderea inimii dă copilului posibilitatea să simtă că viaţa e frumoasă si poate contribui el însuşi la înfrumuseţarea ei prin libertatea de a fi el aşa cum e.

 

În tabără, pe lângă bucuria şi contactul cu natura, copii vor învăţa comunicarea şi inter relaţionarea prin intermediul mini-atelierelor de dezvoltare personală organizate zilnic si in locuri strategice. Prin aceste ateliere copii vor face paşi semnificativi în a se descoperi fiecare pe sine în relaţie cu ceilalţi parteneri de interacţiune.

În tabără, copii vor învăţa să gândească şi să acţioneze individual cât şi în echipă, lucru care îi va ajuta pe viitor să depăşească atât limitele unui egoism individualizant şi infructuos, cât şi pe cele ale unui “altruism” incapabil să reţină nevoile personale.

În tabără, diversificarea “meniului” atelierelor de lucru va presupune şi prezenţa elementelor de spiritualitate prilejuite de apropierea sarbatorii Sfantului Ilie.

În tabără, copii vor afla informaţii istorice cât şi culturale prin vizite la punctele turistice din zonă.

Experienta bogata si unica din tabara de vara a anului trecut (2014) a fost una de neuitat. In aceasta vara (2015) se vor deschide noi experiente de cunoastere, crestere, imbogatire, libertate… .

COPII, VA ASTEPTAM CU DRAG!

 

PROGRAM TABĂRĂ

Luni, 13.07.2015

Deschiderea taberei: orele 15

Jocuri de intercunoaştere şi relaţionare

 

Marti,14.07.2015

Întâlnirea de dimineaţă în mijlocul naturii: Mulţumire pentru o nouă zi

Mini excursie în împrejurimi: contactul cu natura şi resursele ei

Excursie la Pestera Dambovicioara si atelier de lucru aici

Atelier de creaţie folosind elemente din natură

Mandala personală pe pământ şi alte surprize

Jocuri sportiv-distractive

 

Miercuri,15.07.2015

Întâlnirea de dimineaţă în mijlocul naturii: Mulţumire pentru un nou răsărit de soare

Atelier cu jocuri de rol “ Cine sunt şi cine aş vrea să fiu?”

Excursie Pestera Liliecilor

Atelier “Oglindă şi culoare” – despre cum se mai poate picta

Concursuri cu premii si alte surprize.

 

Joi,16.07.2015

Recunoştinţă adusă divinităţii din mijlocul naturii

Excursie la Bran

Atelier “ Cutiuţa cu surprize”- prietenele noastre emoţiile

Jocuri distractive de echipă

Crearea şi ornarea prin pictură a propriului instrument muzical

“Hai la bal - Dansăm printre baloane şi cântăm împreună”- Karaoke, mişcare şi dans

 

Vineri,17.07.2015

Recunoştinţă adusă divinităţii din mijlocul naturii

Excursie la Rezervatia biogeologica Chisatoarea

Atelier “Povestea mea şi povestea noastră”. Să ascultăm sau să ne creem propriile poveşti.

Focul de tabără – discuţii despre obiceiuri şi tradiţii populare legate de sarbatoarea Sfantului Ilie

Rugămintea mea către cer “ Lampionul cu dorinţe”

 

Sâmbătă,18.07.2015

Recunoştinţă adusă divinităţii din mijlocul naturii

Atelier “Fiind şi făcănd împreună mandala integratoare a grupului”

Închiderea taberei: discuţii, feedback-uri, împărtăşiri, emoţii… … … .

Plecarea spre casă … ramas bun de la natura.

 

Costuri tabără:

650 lei ( cazare, masă, excursii, bilete intrare, materiale pentru ateliere, foc de tabără)

NOTA: Nu este inclus transportul pana la locatia taberei si intoarcerea acasa.

Rezervarea unui loc în tabără se face prin achitarea unui avans de 100 lei. Pentru înscrieri sunaţi la nr de tel: 0726058946/ 0761784230.

 

Coordonatori tabără:

Bîlbă Mihaela - Consilier psihologic în supervizare.

-experienţă de lucru cu grupuri de copii: dezvoltare abilităţi practice în tehnica quilling, origami, fimo si pictura pe textile, dezvoltare personală şi creativitate, comunicare şi interrelaţionare dialogică şi în grup.

-Absolventă a Facultăţii de Psihologie ( 2010).

-Formare în Consiliere Psihologică Experienţială prin programul SPER “Evaluarea şi consilierea experienţială a copilului, adultului, cuplului şi familiei”-folosind metode de meditaţii creative, art-terapie, drama-terapie, dans-terapie ( Braşov 2011-

2013)

- Asistentă-trainer la Programul “Filia Alchimic Dans” al Centrului Filia Braşov

- Absolventă a Facultăţii de Teologie-Engleză, Sibiu

(2004)

-Profesor de religie şi limba engleză (2004-2014)

Bîlbă Ciprian - Preot şi psiholog

 




CĂRŢI NOI / Produse noi
Un portret al omului - Sfantul Nectarie de Eghina (CARTE)

„Cât de nobil a fost creat omul! Cât de mult i-a nimicit păcatul capacitățile, iar ignoranța l-a umilit! Dar lucrurile nu stau așa! Omul a fost plăsmuit nobil și trebuie să rămână nobil. Și ce dacă unii s-au pervertit cu totul? Și ce dacă unii și-au disprețuit originea nobilă? Oare nu îi contrazice pe aceștia însăși existența omului? Oare nu spiritul său le dă pe față greșeala? Oare nu-l recunoaște întreaga creație ca pe o ființă sublimă și oare nu i se supune ea? Da, omul este o făptură sublimă și nimic nu se poate compara cu el.”

Sfântul Nectarie, Mitropolit de Pentapole

***
Sfântul Nectarie deține intuiția și capacitatea spirituale de a percepe în profunzime riscurile unei raportări la o existență care reduce omul, pe criteriu științific, la condiția sa biologică și are curajul de a-și asuma încercările și a trăi cu toată ființa zbuciumul epocii sale și al vremurilor noastre care strigă după ajutor, după ce și-au pierdut speranța de a accede la nemărginirea infinită a Iubirii hristice Răstignite pentru lume.

Detalii despre carte / COMANDA



Sbornicul - culegere despre rugaciunea lui Iisus (CARTE)

Este o realitate faptul că noi nu știm să ne rugăm (Romani 8, 26), că de obicei rugăciunile nostre sunt pragmatice și necurate, că în ele sunt amestecate dorințe trupești a căror împlinire ne-ar aduce vătămare. Rugăciunile noastre, chiar în forma lor curată, în cea mai mare parte sunt slabe, lipsite de viață și, prin urmare, fără efect.
Cum pot deveni rugăciunile noastre puternice și pline de viață? Cum se poate reaprinde focul în cădelnița sufletului nostru și cum suflarea de sus a harului dumnezeiesc menține aprins acest foc? Toate aceste lucruri încearcă să ni le deslușească lucrarea de față, pe care o reedităm într-un singur volum și o numim Sbornicul.
Culegere bogată de texte, alcătuită prin anii 1936 de egumenul Hariton, ne aduce în față mulțime de părinți trăitori ai rugăciunii din mediul slav, dar nu lipsesc nici nevoitori celebri din spațiul românesc cum ar fi Sfântul Paisie de la Neamț sau Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului.
În centrul preocupărilor fiind mai ales rugăciunea atât de cunoscută: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul", precum și diferite tehnici ale practicării ei, le dăm o șansă și celor ce sunt ispitiți să pășească pe lângă adevăr, apelând la diferite sisteme necreștine orientale, în mod special la yoga.
Nădăjduim ca, alături de Pateric și Limonariu, Sbornicul să fie o desfătare sufletească pentru toți cei care doresc să se ridice mai presus de nimicnicia clipei de față.

Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

Detalii despre carte / COMANDA



Parintii Bisericii despre razboi si stagiul militar - Dragos Dasca (CARTE)

„Participarea creştinului la orice fel de război vine în vădită opoziţie cu credinţa sa. Dar şi tolerarea nedreptăţii ce se face celor nevinovaţi este culpabilă.” Această concluzie cu valoare de aforism a lui Georgios Mantzaridis exprimă cel mai bine atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de război şi stagiul militar. Biserica se opune participării creştinilor la războaie de cucerire însă încuviinţează satisfacerea serviciului militar şi participarea la războiul pentru apărarea patriei. Fiindcă subiectul acestui volum îl reprezintă opinia Părinţilor Bisericii din toate veacurile despre problema războiului, în particular, şi serviciul militar, în general, am ales să includem în dosarul nostru şi Părinţi recent canonizaţi.

De asemenea, unele texte nu se referă strict la concepţia unui Părinte despre război, ci la modul în care un anumit Părinte a înţeles să slujească la oaste, cum s-a comportat în timpul satisfacerii serviciului militar sau în timpul confruntărilor armate. În acest sens, exemple grăitoare sunt vieţile Cuvioşilor Siluan Athonitul, Iacov Tsalikis şi Paisie Aghioritul, acesta din urmă participând la războiul civil declanşat de partizanii comunişti (1946-1949) după cel de-al Doilea Război Mondial. Mărturiile acestor Părinţi contemporani sunt cu atât mai importante cu cât ei au cunoscut ororile şi provocările războiului modern. Vedem că ei nu se roagă atât pentru a fi ocrotiţi ei de Dumnezeu, ci pentru ca Dumnezeu să-i ferească de vărsarea sângelui aproapelui, pentru ca cei din jurul lor să fie ocrotiţi şi păziţi de urgia glonţului şi a focului. Atitudinea lor este una de eroism jertfelnic; nu simt ură faţă de inamic, nu îndeamnă la exterminarea lui. Rugăciunea lor îl acoperă pe aproapele, harul iubirii apără comunităţi întregi.

Dragoş Dâscă

Detalii despre carte / COMANDA



Calauza rugatorului ortodox - piedici, ispite si apropierea de Dumnezeu pe calea rugaciunii - Arhim. Serafim Alexiev (CARTE)

Călăuza rugătorului ortodox – piedici, ispite și apropierea de Dumnezeu pe calea rugă­ciunii – un prețios îndrumar de rugăciune al arhimandritului Serafim Alexiev – este ilustrată cu alese sfaturi și exemple adunate cu trudă din operele Sfinților Părinți, autorul situându-se cu adâncă modestie în rândul ucenicilor acestora.
Ziditoarele cugetări ale teologului bulgar, pildele vii și accesibile, bazate pe o bogată experiență duhovnicească, fac din cartea de față un ghid de neînlocuit pentru orice creștin ortodox de astăzi, care caută să aibă o legătură vie cu Dumnezeu printr-o părtășie de rugăciune cu Acesta, cerându-I pururea: „Doamne, învață-mă să mă rog, să cred și să nădăjduiesc, să rabd, să iert și să iubesc!”

Detalii despre carte / COMANDA



Constiinta dogmatica si viata duhovniceasca in gandirea parintelui Sofronie Saharov - ierom. Nathanael Neacsu (CARTE)

Viaţa creştinului, potrivit arhimandritului Sofronie, se defineşte, mai mult decât prin manifestările ei exterioare, prin experienţele interioare din planul duhului. Din acest motiv, cuviosul era reţinut în ceea ce priveşte descrierea aspectelor exterioare ale vieţii sale. Considera mai importantă predispoziţia lăuntrică ce stă la baza faptelor fiinţei umane, structura internă a mişcărilor exterioare, istoria interioară a omului, istorie de ordin spiritual.

Detalii despre carte / COMANDA



Evloghite! Un ghid al pelerinului in Grecia (vol.1) - Maica Nectaria McLees (CARTE)

Am scris această carte în semn de mulţumire şi ca o necesitate – mulţumire adusă lui Dumnezeu, prietenilor şi familiei mele, pentru că mi-au dat prilejul de a mă adânci în bogăţia duhovnicească a Greciei ortodoxe; din necesitate, pentru că acesta este ghidul pe care mi l-am dorit atât de mult în primul meu pelerinaj. Sfintele locuri şi sfinţii care au vieţuit acolo sunt zugrăviţi în linii largi − bogăţia detaliilor din răstimpul celor două milenii de sfinţenie creştină este prea mare, oferind doar o privire fugară asupra acestor „podoabe din coroana Împărăţiei”. Am inclus destinaţii de pelerinaj interesante din punct de vedere istoric, hagiografic şi chiar de interes local, pe care înşişi grecii îndrăgesc să le viziteze.

Detalii despre carte / COMANDA



 

Descarca oferta de CARTI la zi
de la toate editurile ortodoxe din tara (2500 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Descarca oferta
Editurii Agaton
reducere 25%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii
Articolele postate se plătesc autorilor care scriu regulat sau mai des pentru revistă
(se încheie un contract şi banii se plătesc când se ajunge la o anumită sumă convenită cu autorul).

 


"Fericit cel ce citeste…
caci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567