Descarca Revista
Sfinții Martiri Brâncoveni

Veniti, binecinstitorilor crestini, sa aducem cuvioase laude si cantare duhovniceasca dreptcredinciosului voievod Constantin, caci pentru Imparatia cerurilor si pentru neam acesta moarte muceniceasca a primit, dimpreuna cu fiii sai: Constantin, Stefan, Radu, Matei, si cu sfetnicul Ianache. Din adancul inimilor, cu veselitoare glasuri sa le strigam: Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta mult v-ati nevoit!

August 2014

     
Sumar:
Jertfa Sfinţilor Martiri Brâncoveni (o asemănare izbitoare cu jertfa macabeilor)
Legea cimitirelor, un act normativ deficitar și ambiguu
Manifestări liturgice și culturale unice dedicate Sfinților Brâncoveni
Biserica dezaprobă confruntarea politică motivată religios
Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Noul patriarh ucrainean este vorbitor de română
Știri interne - august 2014 (RO)
Știri externe - august 2014 (EXT)
Impas critic în relațiile dintre Fanar și Moscova
Psaltirea - ce este, când se citește, la ce folosește
Convorbire cu Părintele Proclu Nicău, pustnicul de la marginea lumii
Părintele Miron Mihăilescu - o viață închinată lui Hristos și oamenilor
Psalmi care se citesc la diferite trebuințe sufletești și trupești
Buchet de rugăciuni, acatiste, paraclise și psalmi pentru cei BOLNAVI
Ciorbă de bolovan (piesă de teatru pentru elevi)
Învierea femeii lui Lot - Maria Gabor (CARTE)



Tema lunii
Jertfa Sfinţilor Martiri Brâncoveni (o asemănare izbitoare cu jertfa macabeilor) - Ioan Cişmileanu

Jertfa Brâncovenilor

   Constantin Brâncoveanu (n.1654; m.1713) a fost uns Domn al Ţării Româneşti în 1688, în vremuri de crâncenă încleştare între trei imperii (rus, austriac şi otoman), care ne înconjurau şi între care trebuia menţinută o cumpănă dreaptă. Trebuia să caute să nu rămână singur nicioadată în faţa otomanilor şi nici să aibă doi duşmani deodată. În aceste condiţii Constantin Brâncoveanu a dat dovadă de adevărat eroism diplomatic pentru apărarea intereselor românilor (de mare ajutor i-a fost şi „cabinetul“ - un adevărat serviciu de informaţii, cunoscut şi temut în toată Europa). În cei 26 ani de domnie ţara n-a cunoscut războiul. În plus, a promovat un bogat program cultural, religios şi ştiinţific, care privea pe toţi românii, deci şi pe cei din Transilvania şi Moldova. A tipărit şi răspândit cărţi, mai ales religioase (încă din primul an de domnie a continuat tipărirea „Bibliei de la Bucureşti“, prima biblie în limba română“). A ridicat şi restaurat biserici şi mănăstiri (la Hurezi, Râmnicu-Sărat, Bucureşti, Făgăraş, Sâmbăta de Sus etc.), spitale, foişoare de fag, hanuri, ctitorii domneşti. A sprijinit ortodoxia răsăriteană prin danii de bani, odăjdii, moşii şi a ajutat pe cei ce aveau de suferit din cauza catolicilor sau calvinilor. În acest sens trebuie amintit că mănăstirea de la Sâmbăta a fost salvată de tunurile generalului Bukow (care începând cu anul 1765 a distrus în Transilvania peste 150 de mănăstiri şi biserici) prin intervenţia familiei Brâncoveanu pe lângă Curtea de la Viena, numele lui având deci influenţă încă mult timp după moartea sa martirică. Mănăstirea a mai dăinuit 20 de ani când, în 1785, la Viena s-a hotărât totuşi distrugerea acestei mănăstiri.

               Avea averi imense şi moşii întinse. Moşia cu satul Sâmbăta de Sus, din Ţara Făgăraşului, fusese obţinută printr-un zălog de 1800 de galbeni, de bunicul său, de la principele Gheorghe Rákoczi II. Turcii îl numeau Altân bey (prinţul aurului), fiind cunoscut ca cel mai bogat supus al Înaltei Porţi. Datorită acestor averi, de care sultanul şi marele vizir vroiau să-l despoie, dar mai ales datorită intrigilor ţesute la curtea sa (inclusiv în „cabinetul“ său), Poarta a hotărât mazilirea lui. Încă înainte de aceasta, fiica lui cea mare, Stanca, în timpul unei agonii chinuitoare, a avut o viziune ce prevestea o nenorocire pentru întreaga familie. Chiar înainte de a muri, Stanca a spus că şi-a văzut părinţii, fraţii şi surorile stropiţi de sânge şi suferind.

               În aprilie 1714 Constantin Brâncoveanu, împreună cu familia au fost duşi la Constantinopol de către o mulţime de ostaşi turci trimişi de sultan. A fost închis împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin - 30 ani; Ştefan - 28 ani; Radu - 24 ani; Matei - 16 ani) şi cu sfetnicul (şi ginerele) lui, Ianache Văcărescu, la Edicule, fortăreaţă de formă pentagonală, străjuită de 7 tunuri (edicule = 7 tunuri), construită în vremea Imperiului Bizantin.

               A fost supus la întinderea pe roată, la cetluirea capului cu un cerc de fier, la arderea cu fierul înroşit în foc pe piept şi pe spate, la înţeparea mâinilor şi picioarelor. Astfel el mărturisi locurile unde se află aproape toată averea lui.

               La 15 august 1714, când se prăznuia Adormirea Maicii Domnului, când era ziua onomastică a doamnei Marica (Maria, soţia domnitorului) şi când Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani, toţi cei 6 închişi au primit moartea de martiri. Ziua a fost aleasă anume de către sultanul Ahmet al III-lea.

               Dacă acceptau să treacă de la creştinism la mahomedanism, de la legea părintească la cea turcească, atunci şi-ar fi salvat vieţile. Execuţia a durat un sfert de ceas. Călăul i-a pus în genunchi pe toţi şase, li s-au scos bonetele şi li s-a îngăduit să spună o rugăciune. Del Chiaro a reţinut cuvintele de îmbărbătare ale lui Brâncoveanu: „Fii mei, fiţi curajoşi! Am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”.

               A căzut întâi capul vistiernicului Ianache Văcărescu, apoi a celor 4 fii, începând cu cel mai mare. Când a venit rândul lui Mateiaş (16 ani), cel mai tânăr, acesta, înspăimântat, imploră sultanul să-i lase viaţa, făgăduindu-i că se va turci: "«La vârsta mea pot eu avea o vină aşa de mare, care să merite o moarte atât de crudă? Dacă vina e numai a părinţilor mei , de ce mă pedepseşti pe mine, mare sultan? Dă-mi voie să-mi trăiesc tinereţea! Vei vedea cu câtă credinţă îţi voi sluji. Dacă pe mine, creştin, mă vei slobozi cu iertarea ta, mă voi face musulman, dacă de asta ţine iertarea mea...»... Bătrânul a suspinat adânc şi a simţit cu cruzime în inimă această nouă lovitură a vorbelor prosteşti ale copilului. Deşi evlavia se lupta în el cu dragostea părintească, totuşi evlavia a învins dragostea şi cu glas limpede a spus: «Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa…»” (Francisc Gosiciecki, iezuit, în Solia cea mare a lui Stanislaw Chometowski…). Un francez, Aubry de la Motraye, trimis la Istambul, într-o misiune, de regele Suediei, relateaza astfel acest moment:  Atunci tatăl său, dojenindu-l şi îndemnându-l ca, dacă este cu putinţă, mai bine să moară de o mie de ori decât să se lepede de Iisus Hristos numai pentru a trăi câţiva ani mai mulţi pe pământ, acesta spuse gâdelui: «Vreau sa mor creştin: loveşte» şi îndată gâdele îi reteză capul”. Ultimul a fost decapitat domnitorul, lăsat să sufere privind la omorârea celor dragi. De asemenea, la întreaga execuţie a fost de faţă şi fiicele domnitorului şi doamna Marica Brâncoveanu, care, după execuţie, au rămas în continuare închise (la Bostangi-başa), apoi trimise în surghiun la Kutahya (Asia Mica), pentru ca în 1717 să se întoarcă în Ţara Românească.

               Abia în 1720, doamna Marica a reuşit să aducă în ţară (pe ascuns) osemintele domnitorului şi să le aşeze în taină la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria lui. A fost înmormântat între mormântul lui Ion Mavrocordat şi cel al lui Grigorie Brâncoveanu. Nu s-a scris numele voievodului pe lespedea de pe mormânt de teama turcilor, dar pe aceasta se poate distinge, săpata în piatră, stema Tarii Româneşti, ca semn că acolo odihneşte domnitorul acesteia.

               În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române trece pe cei şase martiri în rândurile sfinţilor. Pomenirea sfinţilor martiri brâncoveni are loc în fiecare an la 16 august, a doua zi după praznicul Adormirii Maicii Domnului.

 

Jertfa Macabeilor

(2 Mac.7, 1-42)

Pentru a înţelege mai bine ce era în sufletul brâncovenilor atunci când se jertfeau pentru credinţă şi neam, amintim o întâmplare asemănătoare, petrecută de data aceasta în Ierusalim, pe vremea când iudeii erau sub stăpânirea regelui grec Antioh, deci înainte de Iisus Hristos.

               Antioh a prins o femeie şi pe cei 7 fii ai săi şi i-a bătut cu biciul pentru a-i sili să se lepede de legile strămoşeşti primite de la Dumnezeu.

               Unul din fii i-a spus regelui: „noi bucuroşi suntem a muri, decât a călca legile părinteşti“. Atunci regele a poruncit să i se taie limba, să-i jupoaie pielea de pe cap, să-i taie mâinile şi picioarele şi apoi, fiind încă viu, să-l frigă în tigăi şi căldări puse pe foc. La aceleaşi chinuri au fost supuşi şi ceilalţi fraţi, iar la urmă şi mama lor.

               Al doilea fiu i-a zis regelui: „Tu, dar, nelegiuitule, ne scoţi pe noi dintr-această viaţă, însă Împăratul lumii, pe noi cei care murim de dragul legilor Lui, iarăşi ne va învia cu înviere de viaţă veşnică“.

               Al treilea fiu i-a zis: „Din cer le-am dobândit acestea (limba, mâinile, picioarele ce urmau a-i fi tăiate) şi pentru legile Lui nu ţin seamă de ele pentru că nădăjduiesc că de la El iarăşi le voi dobândi“.

               Al patrulea fiu i-a zis: „Bine este a muta nădejdile cele de la oameni şi a aştepta pe cele de la Dumnezeu, că noi iar vom învia prin El, iar ţie nu-ţi va fi învierea spre viaţă“.

               Al cincilea fiu i-a zis: „Putere între oameni având, muritor fiind, faci ce vrei, însă să nu socoteşti că Dumnezeu a părăsit poporul nostru; ci tu aşteaptă şi vei vedea puterea Lui cea mare, cum pe tine şi pe urmaşii tăi îi va chinui“.

               Al şaselea fiu i-a zis: „Nu te înşela în zadar, că noi pentru noi înşine pătimim acestea (prin „noi“ se înţelege atât cei şapte fraţi cât şi poporul iudeu în general, n.a.), de vreme ce am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru.... Iar tu să nu socoteşti că vei fi necertat, pentru că faci război împotriva lui Dumnezeu“.

               Pe fiecare din fiii ei mama îi mângâia în graiul părintesc, zicându-le: „Nu ştiu cum v-aţi zămislit în pântecul meu, nu eu v-am dat duh şi viaţă şi închipuirea nu eu am întocmit-o. Ci Ziditorul lumii, Care a zidit pe om de la naşterea lui, vă va da ca un milostiv iarăşi duh şi viaţă, de vreme ce acum nu vă este milă de voi, iubind legile Lui“.

               Celui de-al şaptelea fiu, cel mai tânăr, regele îi promisese că-l va face bogat şi fericit dacă se va lăsa de legile părinteşti.

               A învăţat-o şi pe mamă să-l convingă să-şi salveze viaţa. Mama însă i-a zis: „Fiule, fie-ţi milă de mine... Rogu-te, fiule, ca la cer şi la pământ căutând şi văzând toate cele ce sunt într-însele, să cunoşti că din ce n-au fost le-a făcut pe ele Dumnezeu şi pe neamul omenesc aşijderea le-a făcut. Nu te teme de ucigătorul acesta, ci fă-te vrednic de fraţii tăi, primeşte moartea, ca în ziua milostivirii să te găsesc pe tine împreună cu fraţii tăi“.

               Atunci fiul a zis: „...N-ascult de porunca regelui, ci... ascult de porunca legii, care s-a dat părinţilor noştri prin Moise... rugându-mă lui Dumnezeu ca să nu întârzie a se milostivi spre poporul acesta şi pe tine (pe rege) prin cercetări şi prin bătăi să te facă să mărturiseşti cum că El singurul este Dumnezeu“.

               După multe astfel de nelegiuiri, Antioh luă 1800 de talanţi (!) din templul Domnului şi s-a întors în Antiohia, lăsând alţi dregători să necăjească poporul. Mai târziu se va întoarce cu gândul de a transforma Ierusalimul într-un mormânt al iudeilor. Dar Dumnezeu l-a lovit cu o boală grea, cu dureri cumplite. Din trupul lui ieşeau viermi, carnea cădea de pe el şi nimeni nu-l putea suporta din pricina duhorii.

               Atunci trufia lui încetă şi a zis: „Drept este a se supune lui Dumnezeu iar cel care este pământean să nu se asemene Lui“. Îi promise lui Dumnezeu că va zidi cetatea sfântă, că-i va considera egali pe iudei, că va înapoia templului sfânt toate de câte îl prădase şi chiar se va face iudeu şi va mărturisi oamenilor puterea Lui. Dar în Ierusalim nu a mai ajuns.

***

               Desigur privite din exterior, adică din afara credinţei şi a dragostei de neam şi de Dumnezeu, aceste jertfe nu au sens, iar un tată sau o mamă care-şi trimite la moarte copiii, sunt priviţi cu repulsie, ca fiind nişte părinţi lipsiţi de dragoste. Se uită sau, de fapt, nu se crede cu adevărat că şi Dumnezeu şi-a jertfit unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, pentru mântuirea sufletelor celor ce cred în El şi ascultă de El, în mijlocul aceste lumi în care stăpâneşte răul.

               Puţini se întreabă de unde au unii atâta răutate şi cruzime (precum sultanul Ahmet sau regele Antioh), în schimb mulţi se miră cum poate un părinte să-şi jertfească copilul. Oricum, toate acestea, precum şi altele, s-au săvârşit şi spre salvarea sufletelor lor şi poate odată vor ajunge la credinţă şi la ascultare de Dumnezeu precum a ajuns şi regele Antioh, dar sperăm mai devreme decât acesta, mai devreme de ceasul morţii.

               Sfinţi martiri brâncoveni, rugaţi-vă pentru România!

 



Legea cimitirelor, un act normativ deficitar și ambiguu - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

În data de 11 iulie 2014 s-a publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 520, Legea nr. 102 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare. În cuprinsul legii se precizează că aceasta va intra în vigoare în 90 de zile de la adoptare, respectiv în data de 9 octombrie 2014.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din data de 18 august 2014, a luat act cu îngrijorare de adoptarea acestui act normativ, având în vedere caracterul deficitar şi ambiguu al multor prevederi ale acestuia.

Sfântul Sinod a avut în vedere că proiectul de lege a fost criticat inclusiv de instituții statale competente. Astfel, Guvernul României a comunicat la 10 martie 2010 numeroase observațiiși propuneri către Parlament, care vizau toate aspectele importante ale legii, Președintele României a respins motivat, în cinci puncte, la 13 decembrie 2010, promulgarea acestei legi, iar Plenul Camerei Deputaților a retrimis textul, în 18 martie 2014, către comisia juridică, pentru raport suplimentar.

Fără a se ține cont decât în foarte mică măsură de problemele semnalate, legea a fost adoptată în pragul vacanței parlamentare, în grabă și fără invitarea la dezbateri a entităților interesate.

Principalele motive care au trezit îngrijorarea Sfântului Sinod sunt următoarele:

1. Instabilitatea cimitirelor deţinute de operatori economici, asociaţii sau fundaţii și faptul căun obiectiv de interes public local a fost lăsat în gestiunea unor entități efemere și fără responsabilitate comunitară;

2. Riscul permanent de tulburare a păcii confesionale în perimetrul cimitirelor private, datorită inexistenței obligației de a crea sectoare confesionale în acestea, așa cum au obligația autoritățile publice locale și cultele în cimitirele pe care le dețin.

3. Transformarea comunelor și orașelor și, implicit, a bugetelor locale, în garanți pentru cimitirele private din cuprinsul lor, întrucât preiau cimitirele private în cazul falimentului operatorului economicși al dizolvării asociaţiei sau a fundaţiei, fără a se stabili clar dacă, odată cu transmiterea cimitirului, sunt transmise şi eventuale datorii.

4. Întrucât, între motivele care determină pierderea dreptului de concesiune asupra locului de veci, inclusiv în cimitirele existente ale cultelor, nu se află şi acela al părăsirii cultului, legea afectează autonomia cultelor, întrucât încalcă prevederile referitoare la cimitire cuprinse în statutele, codurile canonice sau regulamentele acestora (cultele se organizează şi funcţionează în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice – art. 8 alin. 1 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor)  și va duce, în timp, la pierderea caracterului confesional al cimitirelor aparţinând cultelor. 

5. Obligaţia ca administratorul cimitirului să asigure funcţionarea şi întreţinerea sălii de ceremonii funerare şi a spaţiului tehnic la temperaturi până la 15oC constituie condiţii deosebit de împovărătoare pentru credincioși și unităţile de cult, mai ales pentru cele din localităţile rurale. 

6. Condițiile pentru desfiinţarea cimitirelor înainte de trecerea a 30 de ani de la ultima înhumare sunt mai permisive decât cele pentru desființarea cimitirelor după 30 de ani de la ultima înhumare și nu mai cuprind obligația existenței unor motive temeinic justificate sau a avizului cultului, ci doar avizul sanitar;

7. Nu sunt reglementate în nici un fel obligaţiile persoanei care solicită deshumarea osemintelor după trecerea a 7 ani de la înmormântarea defunctului, de a nu distruge sau profana aceste oseminte.

Pentru motivele sus menționate, Sfântul Sinod solicită Guvernului şi Parlamentului României să amâne intrarea în vigoare a acestei legi, până la reglementarea corespunzătoare a problemelor semnalate.

Oficiul canonico-juridic al Cancelariei Sfântului Sinod

 

Comentarii de presă pe marginea Legii cimitirelor și reacției BOR

Apărută la 11 iulie în Monitorul Oficial, Legea 102/2014intră în vigoare la 90 zile de la data publicării - adică în jurul datei de 9 octombrie. Astfel, presa sesizează mai întâi faptul că demersul contestatar al BOR vine la o lună după data promulgării legii, interval de timp în care, în prag de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie, “s-a bătut monedă pe religia candidatului”. De aceea, decizia Sinodului BOR este privită ca un semnal de alarmă dat politicienilor, mai ales că Biserica Ortodoxă conduce în topul încrederii românilor, cu 67,2%, urmată de Armată – 61,8%, conform celui mai recent sondaj de acest tip realizat de INSCOP pentru ziarul Adevărul. Articolul integral poate fi citit la sursă.

Radu Preda, profesor, teolog și director al ICCMER, intervievat de ziarul Adevărul, vorbeşte despre comunicarea dintre instituţiile statului, care în această temă pare că n-a existat. „Într-un subiect atât de delicat este nevoie de armonie între decidentul politic şi culte. Inclusiv cultele trebuie să fie mai prompte în a semnala obiecţiile, nu să vină când procesul legislativ este încheiat, ca nişte victime eterne ale sistemului”, atrage atenţia Preda. Unul dintre iniţiatorii legii, deputatul Adrian-Miroslav Merka, susţine: „Dacă are obiecţii şi le înaintează, Biserica poate obţine amânarea intrării în vigoare a legii. Până acum nu a contestat nimic. Din discuţii cu colegii, cu oamenii de pe teren, a reieşit legea. Nimeni nu trebuie să fie discriminat, trebuie să ne respectăm unii pe alţii, de orice confesiune am fi”.

Una dintre supărările BOR, spun teologii, este faptul că noua lege îngăduie şi altor entităţi, în afară de culte şi de administraţiile locale, să înfiinţeze cimitire. Până acum, acest lucru nu era posibil, decât în cazul în care, de exemplu, un investitor privat se asocia în participaţiune cu primăria, pentru a deschide un cimitir. În acest caz, administraţia locală beneficia de procente din profit, iar investiţiile erau făcute doar de privat. „Cimitirul se poate afla în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, a cultelor religioase legal recunoscute sau a unităţilor locale de cult/biserici în situaţia cimitirelor confesionale, în proprietatea operatorilor economici, asociaţiilor sau fundaţiilor, cât şi în proprietatea unui alt stat, cu respectarea tratatelor la care România este parte“, arată noua lege a cimitirelor. Legea mai prevede ca, în cazul falimentului operatorului economic, al dizolvării asociaţiei sau fundaţiei, cimitirul se transmite în proprietatea localităţii pe teritoriul căruia se află.

De fapt, nemulţumirile BOR s-au manifestat încă din februarie 2012, când Sinodul emitea o hotărâre privind completarea Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor parohiale şi mănăstireşti din cuprinsul eparhiilor. În document se arăta că Biserica trebuie să obţină retrocedarea cimitirelor confiscate de fostul regim comunist. Biserica trasa sarcina centrelor eparhiale să continue demersurile la autorităţile locale pentru anularea certificatelor de urbanism eliberate pentru amenajarea cimitirelor private. Această problemă, însă, nu a fost tranşată până acum de autorităţi.

Un alt punct sensibil al legii, mai spun teologii consultaţi de „Adevărul”, este menţiunea conform căreia acolo unde nu există cimitire locale, iar cultele nu au unul propriu, decedaţii respectivelor culte, dar şi persoanele fără apartenenţă religioasă vor fi înhumate conform ritului propriu în cimitirele creştine. Nu acelaşi lucru se aplică şi pentru cimitirele cultelor mozaic şi musulman, unde sunt îngropaţi doar propriii credincioşi. „Ei au o cultură funerară exclusivistă. Sunt exclusivişti nu doar în timpul vieţii, ci şi pe lumea cealaltă”, comentează teologul Radu Preda. Problema locurilor de veci este veche pentru comunitatea musulmană. Cele două cimitire musulmane din Constanţa sunt deja pline, iar Muftiatul are un proiect de amenajare a unuia nou, la ieşirea din oraş spre Valu lui Traian.

Totodată, noua lege prevede câteva lucruri contestate, de-a lungul timpului, de oficialii BOR: înmormântarea poate fi religioasă sau laică, precedată sau nu de incinerare. Locul şi modalitatea înmormântării vor respecta voinţa fiecărei persoane, iar dacă n-a apucat să şi-o exprime, vor fi decise de cei care se îngrijesc de ultimul său drum. Marius Rotar, preşedinte al Asociaţiei Cremaţioniste Amurg din România, nu se declară surprins de atitudinea BOR de a cere o modificare a legii deja promulgate. „Referinţa la cimitirele particulare constituie doar vârful icebergului, deoarece legea cuprinde şi alte situaţii care nu sunt pe placul Bisericii: înmormântările laice sau garantarea deplină a dreptului de a fi incinerat, deşi aceasta din urmă exista în legislaţie“, afirmă Rotar. El arată că BOR poate fi acuzată la rândul său de discriminare. „Numărul capelelor funerare deţinute de parohii ortodoxe s-a dublat în ultimii ani, ajungând, în 2013, la 330. Dacă cimitirele particulare, conform BOR, nu au nimic sacru în ele, fiind doar afaceri, de ce BOR nu oferă gratuit capelele funerare?“, se întreabă Rotar.

Comentariul redacției Porunca Iubirii: Cine pune astfel problema, face uitată legislația impusă de Uniunea Europeană. Odată cu aderarea la UE, România se obligă să treacă de la tradiția încetățenită a ritualului înmormântării, la reguli noi care cer ca persoana decedată să fie depusă la o capelă, nu acasă. De asemenea, capela trebuie să respecte anumite standarde de igienă, între detaliile enumerate de UE fiind și faptul că giulgiul mortuar trebuie să fie din material Bio-degradabil, cosciugul să corespundă unor standarde, iar transportul către cimitir să de facă în dric sau auto cu geamuri fumurii, pentru protecția emoțională a trecătorilor. Cererea de astfel de servicii funerare, stimulată și de concepția românilor plecați în străinătate, unde aceste lucruri sunt de multă vreme reglementate și puse în practică,  a determinat înmulțirea numărului capelelor mortuare puse la dispoziție de biserici. Taxele percepute pentru serviciile de acest tip își găsesc justificarea în costurile de construire, funcționare și întreținere, care nu sunt de neglijat.

Precizare: Până la apariţia acestei legi, înmormântarea românilor era parţial reglementată printr-un Ordin al Ministerului Sănătăţii din 1982, completat de o Hotărâre de Guvern din 2004. „Majoritatea acestor reglementări sunt depăşite, nu mai corespund condiţiilor de viaţă actuale şi normelor europene“, au motivat iniţiatorii proiectului de lege depus în aprilie 2009. Aceştia sunt: Aurelia Vasile (PSD, ulterior membru UNPR), Antal István, Erdei Dolóczki István, Lakatos Petru, Seres Dénes (UMDR) şi Adrian-Miroslav Merka (Uniunea Democratică a Minorităţilor Cehă şi Slovacă din România), toţi deputaţi.

 




ACTUALITATEA religioasă
Manifestări liturgice și culturale unice dedicate Sfinților Brâncoveni

 

Act Sinodal Comemorativ la împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni 

Act Sinodal Comemorativ al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

Preaiubitului cler, cuviosului cin monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Istoria l-a înscris pe voievodul martir Constantin Brâncoveanu în rândul marilor domnitori ai neamului nostru, iar Biserica l-a trecut în rândurile sfinţilor martiri, apărători ai credinţei creştine şi ctitori de locaşuri sfinte, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi de sfetnicul Ianache (Văcărescu), aceştia fiind canonizaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 20 iunie 1992, cu data de pomenire în 16 august, şi proclamați solemn ca sfinţi prin Tomosul Sinodal de Canonizare, citit în data de 15 august 1992, în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, ctitorie brâncovenească în care se află mormântul domnitorului.

Pentru evocarea moştenirii spirituale şi culturale brâncoveneşti şi evidenţierea modelului Sfinţilor Brâncoveni de iubire jertfelnică şi statornică faţă de Biserică şi de poporul român, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 29 octombrie 2012, a proclamat anul 2014 ca fiind „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, deoarece se împlinesc 300 de ani (15 august 1714-15 august 2014) de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni.

Format într-un mediu cărturăresc şi având conştiinţa unităţii de neam, Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost un domnitor învăţat şi un promotor al educaţiei şi al culturii. El a reorganizat Academia Domnească (1694) din Mănăstirea Sfântul Sava, precursoare a Universităţii din Bucureşti (1864), şi, tot prin grija sa, au fost organizate şcoli cu predare în limbile română şi slavonă, în incinta Mănăstirilor Sfântul Gheorghe Vechi şi Colţea din Bucureşti, precum şi laMănăstirea Sâmbăta de Sus din Ţara Făgăraşului. Promotor al culturii, el s-a îngrijit ca, în unele mănăstiri, mai ales în ctitoriile sale, să fie organizate biblioteci, care au devenit renumite şi datorită cărţilor provenite din marile centre culturale ale Europei apusene.

Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a încurajat şi a sprijinit tipărirea lucrărilor de cultură teologică şi laică. Domnia lui a început cu apariţia Bibliei de la Bucureşti, în anul 1688, iar apoi, pentru a continua lucrarea de promovare a limbii şi culturii creştine româneşti, el a încredinţat coordonarea tipografiei domneşti din Bucureşti monahului georgian Antim, viitorul mitropolit Antim Ivireanul al Ţării Româneşti (1708-1716). Astfel, prin dezvoltarea culturală intensă în diferite direcţii,oraşul Bucureşti a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ în sud-estul Europei, iar domnitorul Ţării Româneşti un susţinător al culturii în întreg spaţiul românesc.

Iubitor de Hristos şi de Biserică, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a fost un mare ctitor de mănăstiri şi biserici, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau înzestrând altele mai vechi. În acest sens, sunt emblematice Mănăstirea Hurezi din Ţara Românească şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus din Transilvania. De asemenea, amintim Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti şi Biserica Sfântul Gheorghe de la Mogoşoaia, precum şi bisericile sale de la Făgăraș şi Ocna Sibiului, construite pentru a întări Ortodoxia din Transilvania.

Voievodul martir Constantin Brâncoveanu a sprijinit cu multă generozitate întreaga Ortodoxiecare se afla sub stăpânirea otomană, şi anume, a tipărit cărţi în limbile română, greacă şi slavonăşi a sprijinit pe creștinii ortodocși din Georgia să aibă propria lor tipografie. Pentru prima dată în istorie a tipărit o carte de cult în limba arabă, „Liturghierul greco-arab” la tipografia de la MănăstireaSnagov, în anul 1701, cu ajutorul stareţului Antim Ivireanul. A ajutat, financiar şi material, Patriarhiile din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Biserica Georgiei, precum şi multe mănăstiri din Muntele Athos, construind sau reparând biserici şi paraclise în cuprinsul acestora. Astfel, el a arătat multă dărnicie, evlavie şi demnitate, rămânând o pildă vie pentru domnitorii creştini şi pentru susţinătorii culturii creştine.

Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a avut 11 copii (4 fii şi 7 fiice), fiind un părinte harnic, înţelept şi generos care, împreună cu soţia sa, Doamna Maria Brâncoveanu, femeie curajoasă, evlavioasă şi iubitoare de Biserică şi Neam, reprezintă un model demn de urmat pentru familia creştină, pentru educaţia creştină a copiilor, pentru multa statornicie în mărturisirea dreptei credinţe şi promovarea valorilor culturii creştine.

Cinstirea memoriei Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu este o datorie de conştiinţă a întregului popor român. De aceea, şi Guvernul României, prin hotărârea nr. 1167/2013, a declarat anul 2014, ca fiind „Anul Brâncoveanu”. În acest context, mai multe evenimente majore au marcat, anul acesta, caracterul liturgic-misionar al cinstirii memoriei Sfântului Constantin Brâncoveanu:

1.Deshumarea moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu, în ziua de 13 mai 2014, şi cinstirea lor prin așezarea într-o raclă de argint aurit, după ce, multă vreme, acestea au fost tăinuite, în Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti, încă din anul 1720, când au fost aduse aici de Doamna Maria Brâncoveanu;

2.Organizarea, în ziua de 21 mai 2014, a procesiunii-pelerinaj cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu, de la Catedrala Patriarhală la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou”, ca o reconstituire, după 80 de ani, a procesiunii-comemorare din anul 1934, la împlinirea a 220 de ani de la moartea sa, desfăşurată în prezenţa Regelui, a Patriarhului României şi a unui mare număr de ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi, cu semnificativa deosebire că, în acest an, 2014,Domnitorul a fost cinstit nu printr-un parastas, ci prin venerarea sfintelor sale moaşte, ca Sfânt rugător în Ceruri împreună cu ceilalţi Sfinţi Brâncoveni;

3.Sfințirea noii picturi şi binecuvântarea amplelor lucrări la Biserica Sfântul Gheorghe-Noudin Bucureşti, îmbrăcată acum într-un veşmânt nou, pentru a cinsti mai mult prezenţa aici a moaştelor Sfântului Voievod Martir;

4.Coliturghisirea ierarhilor Sfântului nostru Sinod şi a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe surori prezenţi aici, astăzi, 16 august 2014, în însăşi ziua pomenirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni;

5.Continuarea procesiunii-pelerinaj cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu la cele mai importante biserici ctitorite de el în Ţara Românească şi în Transilvania, până la sfârşitul acestui An Comemorativ, pentru a întări comuniunea românilor în rugăciune şi demnitate, deoarece de la Sfinţii Martiri Brâncoveni învăţăm nu numai credinţa şi evlavia, ci şi demnitatea de a rămâne creştini mărturisitori până la moarte.

În plan cultural şi academic, au fost organizate  numeroase conferinţe, congrese, simpozioane şi concursuri tematice, atât de către Biserică, în ţară şi străinătate, cât şi de Academia Română şi alte instituţii publice, cu sprijinul autorităţilor de stat centrale şi locale. Pe parcursul acestui An Comemorativ, au fost publicate mai multe studii, monografii, albume şi lucrări ştiinţifice la editurile Patriarhiei Române, la editurile eparhiilor şi la alte edituri.

Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost un statornic mărturisitor al credinţei creştine ortodoxe, prin jertfa sa martirică, şi un susţinător al culturii şi al artei româneşti.Profunzimea sintezei brâncoveneşti dintre credinţă şi cultură, dintre valorile artistice din Răsărit şi cele din Apus, s-a dezvoltat creativ într-un stil artistic distinct în istoria civilizaţiei româneşti şi europene, cunoscut sub numele de stilul brâncovenesc.

În toată viaţa şi activitatea sa, Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu a urmat modelul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de la care a învăţat să păstreze credinţa în Hristos, să construiască biserici şi mănăstiri, să dezvolte opera socială şi culturală creştină în societate, să fie un adevărat conducător de stat, înţelept şi echilibrat, apărând viaţa şi valorile poporului pe care-l conduce.

Comemorarea solemnă a Sfinţilor Martiri Brâncoveni de către Patriarhia Română, cu participarea reprezentanţilor Patriarhiei Ecumenice, Patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului şi Georgiei, pe care Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu le-a preţuit şi le-a ajutat, culminează cu această Sfântă Liturghie săvârşită în duh de comuniune fraternă între Bisericile noastre surori, astăzi, sâmbătă, 16 august 2014, în ziua pomenirii Sfinţilor Brâncoveni. Acest moment sfântşi solemn ne cheamă să fim mărturisitori ai credinţei creştine, ctitori de locaşuri sfinte şi de cultură creştină, ne îndeamnă să cultivăm într-ajutorarea frăţească şi să fim darnici, având în suflet iubire jertfelnică, smerită şi milostivă.

Exemplul vieţii Sfântului Constantin Brâncoveanu închinată lui Hristos Domnul până la moarte martirică şi rugăciunile înălţate înaintea Tronului Preasfintei Treimi, de către Sfinţii Martiri Brâncoveni, constituie un izvor permanent de lumină şi înnoire pentru viaţa creştină de astăzi.

Ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor credinţă puternică, dragoste faţă de Biserică şi popor, dar mai ales să învăţăm, din pilda Sfinţilor Martiri Brâncoveni, că iubirea izvorâtă din credinţa în Iisus Hristos Cel Răstignit şi Înviat este mai mare decât teama de moarte, pentru că Hristos Însuşi dăruieşte martirilor cununi cereşti de biruinţă, potrivit făgăduinţei „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa 2, 10).

Şi astfel, cu un cuget şi cu o inimă, împreună să preamărim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, şi să zicem: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui”(Psalmul 67, 36). Amin!

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

† D A N I E L

ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,

MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI, LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI ŞI

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

***

Act Sinodal comemorativ nr. 3/2014, făcut public astăzi, 16 august 2014, în Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti, în ziua pomenirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin Ştefan Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache.

Mesajul Sanctităţii Sale Bartolomeu al Constantinopolului la sărbătoarea Sfinţilor Brâncoveni

Preafericite şi Preasfinte Părinte Daniel, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Autocefale a României, foarte iubite şi preadorite frate în Hristos şi coliturghisitor al Smereniei Noastre, pe cinstita Voastră Preafericire Vă îmbrăţişăm frăţeşte în Domnul, adresându-Ne cu bucurie.

Moartea martirică pentru Hristos şi pentru neprihănita credinţă în El a reprezentat pentru Sfânta noastră Biserică încă dintru început un motiv de cinste şi de respect faţă de cel care mărturiseşte, făcând trimitere la cinstea oferită lui de Domnul, Care subliniază că „oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca 12, 8).

Foarte devreme s-a consacrat ca această cinstire să fie conferită martirilor lui Hristos în fiecare an, după cum mărturiseşte o scrisoare păstrată în Martiriul Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, care oferă informaţii despre întrunirea creştinilor din ziua martiriului Sfântului şi scopul acesteia „pentru ca Domnul să ne dăruiască nouă celor ce cu veselie şi bucurie ne-am întâlnit să săvârşim după putinţă ziua martiriului său spre pomenirea celor pătimite şi spre exersarea şi pregătirea celor viitoare” (Epistula ecclesiae Smyrenensis de martyrio sancti Polycarpi, Ed. H. Musurillo, The Acts of the Cristian Martyrs, Oxford, 1972, 18.2), precum şi comunicarea zilei şi anului morţii muceniceşti din Martiriul Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul „pentru ca, întruniţi fiind în vremea martiriului, să facem cunoscut pe atletul şi mucenicul curajos al lui Hristos” (Martyrium Ignatii Antiocheni, Ed. F. Diekamp-F.X. Funk, Patres apostolici, Tübingen 1913, vol. 2, p. 338).

Urmând acestei tradiţii, toţi Părinţii purtători de Dumnezeu i-au îndemnat pe credincioşi să-i cinstească pe martiri, deoarece, după cum aminteşte arătătorul celor cereşti Marele Vasile, înCuvântul său la Sfinţii Patruzeci de Mucenici care au mărturisit în Sevastia „că cinstirea dată celor buni este o dovadă a dragostei noastre faţă de Stăpânul tuturor”(PG 31, 508.14), şi iarăşi fiindcă adevărata cinstire a martirilor îi face pe cei ce-i cinstesc vrednici de cinstea mucenicilor, după cuvintele aceluiaşi Mare Părinte: „Fericeşte, deci, cu toată inima pe cel care a suferit mucenicia, ca să fii şi tu, prin voinţă, mucenic şi să pleci din această lume învrednicit de aceleaşi răsplăţi ca şi mucenicii, fără prigoană, fără foc şi fără biciuiri”(PG 31, 508.18).

Şi dacă cinstirea celor care din dragoste şi-au jertfit viaţa pentru credinţa fierbinte în Hristos şi pentru adevărata dragoste faţă de El reprezintă recunoştinţa datorată de Biserică celor ce au împurpurat veşmântul ei prin cinstitele lor sângiuri şi au îmbogăţit-o cu moaştele lor izvorâtoare de har, recunoştinţa datorată celor care, mai înainte de martiriu, au săvârşit binefaceri în multe chipuri şi au dat spre slujba Bisericii darurile primite de ei de la Dumnezeu, este cu atât mai mare.

Aşadar, cu bună dreptate, Sfântul Sinod al Sfintei Biserici (Ortodoxe) a României, prin insuflarea Duhului Sfânt, a ajuns la hotărârea plăcută lui Dumnezeu de a cinsti martiriul iubitorului de Hristos şi evlaviosului Constantin Brâncoveanu şi al celor patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, împreună cu care fiind întemniţat şi chinuit pentru a-şi părăsi strămoşeasca credinţă, acesta a rămas credincios până la moarte (Apocalipsa 2, 10) şi a primit răbdător moartea martirică prin decapitare împreună cu fiii şi cu însoţitorii săi. Moartea sa mucenicească a reprezentat pecetluirea adevăratei dragoste pentru Hristos şi pentru Biserica Ortodoxă, pe care a sprijinit-o cu mărinimie prin nenumărate daruri şi binefaceri, printre care se numără: zidirea (ridicarea) de biserici, mănăstiri şi paraclise atât în România şi în Sfântul Munte, cât şi în Constantinopol, cum ar fi biserica Sfântului Nicolae din Galata şi biserica Sfintei Paraschevi din Pikridion, întărirea prin orice mijloace a credinţei creştine în vremuri dificile şi apărarea poporului binecredincios al lui Dumnezeu.

Urmând iniţiativei vrednice de laudă şi bineplăcute lui Dumnezeu a predecesorului Preafericirii Voastre, a vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist al României, cu privire la Sfinţii Martiri Brâncoveni, aţi hotărât în Sinod ca, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor, care a avut loc la Constantinopol în data de 15 august 1714, să consacraţi anul în curs (2014) ca an omagial al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, evidenţiind viaţa şi statornicia credinţei lor ca model pentru întreaga turmă binecredincioasă a Sfintei Biserici a României.

Răspunzând cu multă bucurie cererii frăţeşti îndreptate Smereniei Noastre de a trimite un reprezentant al Patriarhiei Ecumenice la manifestaţiile festive organizate în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni în perioada 14 – 17 august 2014, prin intermediul Înaltpreasfinţitului Părinte Grigorie, Arhiepiscop de Thyateira şi Marea Britanie, iubitul nostru frate în Hristos şi coliturghisitor, care va transmite şi scrisoarea noastră patriarhală de felicitare, ne exprimăm marea bucurie atât a noastră personal, cât şi a Sfintei Biserici a Constantinopolului, ai cărei fii duhovniceşti au fost cinstiţii Martiri (Brâncoveni), în ceea ce priveşte promovarea personalităţilor acestor sfinţi bărbaţi, în special a lui Constantin Brâncoveanu, care a avut o legătură strânsă cu scaunul nostru patriarhal şi cu vrednicii de pomenire predecesori ai noştri, Patriarhii Ecumenici Calinic al II-lea, Dionisie al IV-lea şi Calinic al III‑lea, care l-au apreciat, primul conlucrând cu acesta la reclădirea sfintelor lăcaşuri, al doilea fiind cel care l-a uns ca domn al Ţării Româneşti în anul 1688, iar al treilea fiind cel care a alcătuit un canon (liturgic) în cinstea lui.

Felicitându-ne pe noi înşine şi unii pe alţii cu ocazia acestei cinstite sărbători, care reprezintă cel mai bun motiv de întărire a credinţei pleromei binecinstitoare a ambelor Sfinte Biserici ale noastre şi de consolidare a legăturilor noastre frăţeşti şi pentru mai departe, prin rugăciunile Sfântului Constantin Brâncoveanu şi ale celor împreună cu el, al căror har ne rugăm să acopere binecredinciosul popor român, vă îmbrăţişăm iarăşi cu sărutare frăţească şi rămânem cu multă dragoste întru Domnul şi cu aleasă cinste,

Al Preafericirii Voastre celei cinstite iubit frate întru Hristos,

†Bartolomeu,

Patriarhul Constantinopolului

(Trad. Aurelian – Nicolae Iftimiu)

Mesajul Patriarhului Georgiei cu prilejul tricentenarului Sfinţilor Brâncoveni

Preafericirea Voastră, Înalţipreasfinţiţi şi Preasfinţiţi Ierarhi, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Fraţi şi surori întru Hristos,

Din toată inima Vă felicit cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la moartea martirică a Domnului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, a celor patru fii ai lui - Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi a sfetnicului Ianache.

În cei 26 de ani de domnie, Sfântul Constantin Brâncoveanu a creat o epocă de dezvoltare şi renaştere statală, culturală şi spirituală. În tot sud-estul Europei şi parţial în Asia, Ţara Românească a devenit un stat de frunte, care apără nu numai identitatea naţională şi cea religioasă a poporului român, ci şi dreapta credinţă şi sfinţenia întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni. Bisericile, mănăstirile şi centrele culturale înfiinţate de Sfântul Constantin Brâncoveanu până în prezent hrănesc conştiinţa naţional-spirituală a poporului român; dar precum Mântuitorul Iisus Hristos avea grijă nu doar de poporul evreu, ci şi de toată omenirea, de asemenea, şi Sfântul gândeşte nu doar la poporul propriu, ci şi la toată creştinătatea. Tot aşa şi Constantin Brâncoveanu, vrednicul continuator al lucrării ocrotitorului său sfânt, Constantin cel Mare, a îndreptat grija sa şi spre alte popoare ortodoxe - georgieni, greci, slavi şi arabi.

În mod deosebit trebuie să amintim de grija reciprocă a Bisericilor Ortodoxe Georgiene şi a celei Române. Întâi de toate trebuie să amintim de marea personalitate de origine georgiană Sfântul Antim Ivireanul, care, ajungând în Ţara Românească, întâi a devenit Episcop de Râmnicu-Vâlcea, iar apoi Mitropolit al Ungrovlahiei, contribuind enorm la întărirea şi dezvoltarea credinţei şi culturii ortodoxe nu doar în Ţara Românească, ci şi în toată Ortodoxia. Pe de altă parte, Sfântul Constantin Brâncoveanu făcea mari donaţii mănăstirilor georgiene din Sfântul Munte - Iviron şi celui din Ierusalim cu hramul Sfintei Cruci. În mod deosebit trebuie să spunem de faptul trimiterii primei tiparniţe georgiene de către Sfântul Constantin către regele georgian Vakhtang al VI-lea cu ajutorul căreia, începând cu anul 1709, în Tbilisi s-au tipărit Sfânta Evanghelie, Psaltire, Liturghier, cărţi religioase, liturgice şi de alt conţinut. După trecerea celor 300 de ani, lucrarea Sfântului Constantin şi acum hrăneşte şi uneşte Biserica Ortodoxă de pretutindeni, dovadă acestui fapt fiind şi întâlnirea şi slujirea noastră de astăzi.

Încă o dată, cu toată inima şi sufletul, în numele Bisericii Ortodoxe Georgiene, Vă felicit cu aniversarea de astăzi şi Vă urez bucurii duhovniceşti şi binecuvântări de la Dumnezeu.

† Ilie al II-lea

Patriarhul - Catolicos al Întregii Georgii, Arhiepiscop de Mtskheta şi Tbilisi, Mitropolit de Pitsunda şi Sukhumi

Manifestări religioase și culturale dedicate tricentenarului martirajului Sfinților Brâncoveni

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu 40 de ierarhi români şi străini, a săvârşit sâmbătă, 16 august, slujba sfinţirii picturii noi şi a binecuvântat  lucrările de la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti. Sfânta Liturghie, la care au participat foarte mulţi credincioşi bucureşteni, preoţi şi reprezentanţi ai autorităţilor de stat, centrale şi locale, a fost oficiată de Patriarhul României, înconjurat de soborul de ierarhi, pe un podium special amenajat în vecinătatea bisericii brâncoveneşti de la kilometrul 0 al României, informează „Ziarul Lumina”. Manifestările dedicate Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni au culminat în Capitală cu evenimentul de sâmbătă, 16 august, când, cu strălucire patriarhală şi cu un impresionant sobor de arhierei, preoţi, diaconi şi numeroşi credincioşi, au fost cinstiţi sfinţii români care au suferit moarte martirică la Constantinopol în data de 15 august 1714: domnitorul Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache.

(…) În continuare, Sfânta Liturghie din ziua de prăznuire a Sfinţilor Brâncoveni a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de soborul de ierarhi ortodocşi din care au făcut parte: IPS Grigorie, Arhiepiscopul Thyatirelor şi Marii Britanii (Patriarhia Ecumenică); IPS Serafim, Mitropolit de Zimbabwe şi Angola (Patriarhia Alexandriei şi a Întregii Africi); IPS Ignatie, Mitropolitul antiohian al Franţei, al Europei Occidentale şi Meridionale (Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient); IPS Nectarie, Arhiepiscop de Anthidona şi Epitrop al Patriarhiei Ierusalimului la Constantinopol (Patriarhia Ierusalimului); IPS Theodor, Mitropolit de Akhaltsikhe şi Tao-Klardjeti (Patriarhia Georgiei); şi următorii ierarhi români: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului; IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului; IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei; IPS Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; IPS Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale; IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei; IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei; IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului; IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului; IPS Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi; IPS Arhiepiscop Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei; PS Corneliu, Episcopul Huşilor; PS Lucian, Episcopul Caransebeşului; PS Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei; PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului; PS Visarion, Episcopul Tulcii; PS Petroniu, Episcopul Sălajului; PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei; PS Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria; PS Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei; PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal; PS Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal; PS Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului; PS Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei; PS Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului; PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului; PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului; PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului; PS Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei. Cântările Sfintei Liturghii au fost date de Corala „Divina Armonie“ de la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou.

Binecuvântări patriarhale şi daruri pentru invitaţi

În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop Grigorie al Thyatirelor şi Marii Britanii a citit mesajul Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, la sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Prezenţa ierarhilor străini la sărbătoarea de sâmbătă nu a fost întâmplătoare. Ei au reprezentat Patriarhiile Ortodoxe preţuite de domnitorul român, cărora le-a purtat de grijă în timpul vieţii şi pe care le-a sprijinit. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal şi secretarul Sfântului Sinod, a citit Actul sinodal comemorativ care prezintă în mod concentrat viaţa şi virtuţile domnitorului martir Constantin Brâncoveanu şi arată importanţa canonizării lui, dar şi evenimentele şi lucrările care s-au făcut până acum în mod esenţial pentru pomenirea domnitorului şi a fiilor săi. Actul este semnat de toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi de ierarhii străini prezenţi la sărbătoarea de sâmbătă.

Acest moment solemn a fost marcat de Patriarhul României prin oferirea unor daruri simbolice comemorative care evidenţiază împlinirea a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor. Astfel, Preafericirea Sa a acordat Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ pentru ierarhi înaltpreasfinţiţilor arhiepiscopi şi mitropoliţi străini care au participat la sărbătoarea de la 16 august 2014. Ordinul pentru ierarhi, lucrat la Atelierele Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, este prezentat sub forma unui engolpion cu email care îi înfăţişează pe cei şase martiri Brâncoveni. Ordinul a fost oferit de asemenea şi tuturor ierarhilor români care au slujit împreună cu Patriarhul României sâmbătă, 16 august.

În continuare, Preafericirea Sa a acordat Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ pentru clerici părintelui paroh Emil Nedelea Cărămizaru de la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, iar pentru biserica înnoită a oferit mai multe daruri: o icoană cu Sfântul Constantin Brâncoveanu având un fragment din moaştele sale; o cruce de binecuvântare, mai multe cărţi de folos liturgic, un DVD cu procesiunea-pelerinaj care a avut loc la 21 mai 2014 de la Catedrala Patriarhală până la biserica de la km 0; medalia omagială a Anului euharistic şi comemorativă a Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

În cuvântul de mulţumire, părintele paroh Emil Cărămizaru a evidenţiat lucrările care s-au făcut la biserica brâncovenească din Capitală în ultimii ani: refacerea integrală a picturii, restaurarea exteriorului şi sculpturii în piatră, înnoirea acoperişului, confecţionarea mobilierului bisericesc în stil brâncovenesc, împodobirea şi înfrumuseţarea interiorului şi exteriorului şi aducerea raclei pentru adăpostirea şi cinstirea cuvenită a moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu.  Părintele paroh a dăruit Patriarhului României o ediţie de lux a Monografiei Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou. „În rândul multor locaşe cinstitoare şi cinstite de marele domn martir Sfântul Constantin Vodă Brâncoveanu se înscrie şi Biserica «Sfântul Gheorghe»-Nou, acest sfânt şi măreţ locaş fiind ultima sa ctitorie şi singura rămasă în cetatea Bucureştilor. Actuala biserică este în acelaşi timp şi o impunătoare operă de artă brâncovenească. Cronicarul Radu Greceanu elogia ctitoria sfinţită în ziua de 29 iunie 1707 în prezenţa măritului voievod român, de un impresionant sobor de ierarhi din ţară şi străinătate“, a spus părintele paroh Cărămizaru. Sâmbătă credincioşii au putut cinsti toată ziua moaştele Sfântului Voievod Constantin la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, iar după tradiţie au putut intra şi în Sfântul Altar pentru a se închina la Sfânta Masă.

„Anul Brâncoveanu“ în România

Urmând iniţiativei Bisericii Ortodoxe Române, care a declarat anul 2014 Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, şi Guvernul României a declarat anul acesta „Anul Brâncoveanu“, instituţiile de cultură ale statului punând în valoare aspecte ale vieţii sale, materializate astăzi prin impresionanta  moştenire culturală care poartă numele de „arta brâncovenească“ sau „cultura brâncovenească“. „Anul Brâncoveanu“ a avut ca motto: „Cunoaşte, respectă şi promovează valorile neamului românesc“. Sâmbătă, la agapa oficială, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit  Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ pentru mireni: domnului Victor Viorel Ponta, prim-ministru al Guvernului României şi preşedintele de onoare al Comitetului de coordonare a „Anului Brâncoveanu“, domnului Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte în Guvernul României. În clasa pentru clerici, ordinul a mai fost acordat părintelui arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal, directorul Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă; părintelui arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna; şi părintelui Mihai Hau, consilier patriarhal coordonator al Editurilor Patriarhiei Române. Preafericirea Sa a dăruit Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu“ pentru cinstirea femeii creştine profesoarei Paula Ciuclea. De asemenea, Preafericirea Sa a dăruit Diploma omagială „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ şi medalia  omagială a Anului euharistic şi comemorativă a Sfinţilor Martiri Brâncoveni mai multor personalităţi publice, oameni de cultură şi ostenitori din cadrul Administraţiei Patriarhale.

Sfinţirea picturii ctitoriei brâncoveneşti de la Mogoşoaia

Duminică, 17 august, ctitoriile brâncoveneşti de la Mogoşoaia au trăit splendoarea vremurilor de odinioară. Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu s-a întors, după trei veacuri, la reşedinţa din apropierea Capitalei, de această dată ca sfânt, binecuvântând poporul dreptcredincios prin sfintele sale moaşte. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Altarul de vară din incinta Centrului Cultural „Palatele Brâncoveneşti“ de un sobor de ierarhi români. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit pictura şi a binecuvântat lucrările efectuate la biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe“ din Mogoşoaia, cunoscută în trecut drept „biserica din pajişte“.

Evenimentele au început din zori, când, după închinarea ultimilor pelerini, cinstitele moaşte ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu au fost aduse de la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti la ctitoriile brâncoveneşti de la Mogoşoaia. Racla cu sfintele moaşte a fost întâmpinată de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la intrarea în Parcul Mogoşoaia şi purtată, pe o distanţă de mai bine de 1 km, într-un car de epocă special amenajat, tras de patru cai. La pelerinaj au participat preoţi de caritate din judeţul Ilfov, preoţi din cadrul protoieriilor Ilfov Nord şi Ilfov Sud, preoţi coslujitori de la protoieriile Sector 1 şi Sector 6 Capitală, monahi, monahii şi numeroşi credincioşi. În apropierea Bisericii „Sfântul Gheorghe“ Mogoşoaia, ctitorie a domnitorului martir, racla a fost coborâtă din car şi purtată pe umeri de preoţi în jurul sfântului locaş, după care a fost depusă spre închinare în baldachin.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Altarul de vară din incinta Centrului Cultural „Palatele Brâncoveneşti“ de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înconjuraţi de preoţi şi diaconi. După slujba Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a săvârşit slujba de sfinţire a picturii Bisericii „Sfântul Gheorghe“ Mogoşoaia. Din soborul de ierarhi au făcut parte IPS Grigorie, Arhiepiscopul Thyatirelor şi Marii Britanii (Patriarhia Ecumenică); IPS Serafim, Mitropolit de Zimbabwe şi Angola (Patriarhia Alexandriei şi a Întregii Africi); IPS Ignatie, Mitropolitul antiohian al Franţei, al Europei Occidentale şi Meridionale (Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient); IPS Nectarie, Arhiepiscop de Anthidona şi Epitrop al Patriarhiei Ierusalimului la Constantinopol (Patriarhia Ierusalimului); IPS Theodor, Mitropolit de Akhaltsikhe şi Tao-Klardjeti (Patriarhia Georgiei); IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului; IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei; IPS Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; IPS Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale; IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei; IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului; IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului; IPS Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi; IPS Arhiepiscop Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei; PS Corneliu, Episcopul Huşilor; PS Lucian, Episcopul Caransebeşului; PS Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei; PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului; PS Visarion, Episcopul Tulcii; PS Petroniu, Episcopul Sălajului; PS Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei; PS Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei; PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal; PS Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului; PS Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei; PS Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului; PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului; PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, şi PS Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.

„Sinteza brâncovenească între elemente artistice din Orient şi elemente din Renaştere“

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre istoricul locaşului de cult şi despre valoarea de simbol a acestuia: „Această biserică are valoare de simbol, deoarece aici venea adesea domnitorul Constantin Brâncoveanu, pentru a ieşi din tumultul Capitalei, a se odihni, a se ruga, a medita şi a primi pe cei mai importanţi sfetnici pentru a se consulta cu ei. Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu voia să dăruiască acest palat fiului său Ştefan, care era un om cultivat, care vorbea greacă şi latină foarte bine şi care citise mult, având o predilecţie deosebită faţă de vieţile sfinţilor. El a scris lauda Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi un cuvânt de laudă la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Această preocupare a prinţului sau voievodului Ştefan, fiul lui Constantin Brâncoveanu, pentru martiri şi pentru Maica Domnului a fost izvorâtă dintr-o dragoste şi dintr-o evlavie deosebită, dar în mod tainic, fără să ştie, a fost o pregătire pentru mucenicie, o mucenicie care a avut loc la Constantinopol chiar în ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. De aceea, în pictura din biserica de la Mogoşoaia, tema muceniciei este o dominantă, precum şi cinstirea Maicii Domnului printr-o îmbogăţire iconografică ce depăşeşte iconografia obişnuită a unei biserici. Aici se află o bogăţie teologică şi duhovnicească imensă în tematica picturii şi în accentele care au fost puse atunci când a fost pictată. Ea a fost pictată de marele pictor Constantinos, pe care domnitorul l-a adus în Ţara Românească şi sub conducerea căruia s-a dezvoltat şcoala de pictură bizantină de la Mănăstirea Hurezi“.

Preafericirea Sa a arătat apoi că Mogoşoaia reprezintă sinteza brâncovenească dintre elementele artistice orientale şi occidentale: „Pictura bisericii este o reluare şi evidenţiere a picturii bizantine tradiţionale. Palatul însă are elemente din Renaşterea florentină, astfel încât, la Mogoşoaia, se vede sinteza brâncovenească între elemente artistice din Orient şi elemente din Renaşterea italiană. Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu a făcut trecerea de la Evul Mediu la modernitate, însă nu printr-o convulsie sau printr-o ruptură, ci printr-o sinteză. A păstrat tradiţia răsăriteană, dar a preluat şi elemente din arta occidentală, pe care însă le-a adaptat la buna-cuviinţă a sufletului românesc, inspirându-se şi din arta populară românească. Om al sintezelor, Constantin Brâncoveanu a fost un om care a arătat deodată fidelitate faţă de tradiţia ortodoxă răsăriteană şi deschidere spre ceea ce este nou, venit din Occident“.

Daruri, diplome şi distincţii pentru binefăcătorii bisericii

Cu prilejul săvârşirii slujbei de sfinţire a picturii bisericii, prin decizia chiriarhală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, locaşul de cult a primit al doilea hram, Sfinţii Martiri Brâncoveni devenindu-i ocrotitori.

Pictura Bisericii „Sfântul Gheorghe“ Mogoşoaia a fost restaurată cu sprijinul comunităţii şi al autorităţilor locale. În semn de recunoştinţă, Patriarhul României le-a oferit binefăcătorilor care au contribuit la restaurare distincţii şi daruri. Astfel, părintele paroh Ion Vrăjitoru a fost hirotesit iconom stavrofor, iar arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a primit Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ pentru clerici. Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ pentru mireni a fost acordat domnilor Marian Petrache, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, şi Paul Mihai Nicu Precup, primarul comunei Mogoşoaia. Au mai primit Diploma omagială „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ cu medalie arhid. Aurel Vlaicu, consilier eparhial în cadrul Sectorului patrimoniu şi pictură bisericească al Arhiepiscopiei Bucureştilor; părintele protopop Cristian Mihai Burcea de la Protoieria Ilfov Nord; Mihail George Staicu, administrator public al comunei Mogoşoaia; Dan Ioan Pechi; Romeo Andronic, pictor restaurator; Doina Mândru, director artistic al Centrului Cultural „Palatele Brâncoveneşti“ Mogoşoaia, şi Ortanţa Ionescu.

Patriarhul României a oferit pentru Biserica „Sfântul Gheorghe“ Mogoşoaia o cruce de binecuvântare, noile ediţii ale Sfintei Evanghelii şi Apostolului, mai multe cărţi de cult şi tipărituri despre epoca brâncovenească, dar şi o icoană a Sfântului Constantin Brâncoveanu ce are încastrată o părticică din moaştele voievodului martir.

Părintele paroh Ion Vrăjitoru a adresat mulţumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ierarhilor coslujitori şi membrilor comunităţii care au sprijinit restaurarea bisericii şi a oferit Patriarhului României un engolpion şi un buchet de flori.

În continuare, domnul primar Paul Mihai Nicu Precup a acordat Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române titlul de cetăţean de onoare al comunei Mogoşoaia.

Cu prilejul evenimentelor comemorative dedicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi al resfinţirii picturii bisericii din incinta ansamblului arhitectural de la Mogoşoaia a fost lansată Monografia Bisericii „Sfântul Gheorghe“ Mogoşoaia. Volumul a apărut la Editura „Cuvântul Vieţii“ a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi a fost prezentat de arhid. Aurel Vlaicu.

Invitaţii au vizitat apoi expoziţia „Puterea viziunii“ a pictorului şi restauratorului Elena Murariu, găzduită de Palatul Mogoşoaia în perioada 16 august - 1 octombrie 2014.

Racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu a rămas depusă spre închinare în baldachinul din incinta Centrului Cultural „Palatele Brâncoveneşti“ până ieri după-amiază, după care a fost readusă în ctitoria voievodală „Sfântul Gheorghe“-Nou. La Mogoşoaia, credincioşii se vor putea închina în continuare icoanei Sfântului Constantin Brâncoveanu ce are încastrată o părticică din moaştele domnitorului martir, oferită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel Bisericii „Sfântul Gheorghe“ Mogoşoaia.

Concert vocal-simfonic dedicat Sfinților Brâncoveni 

Evenimentele organizate de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor s-au încheiat duminică seară, la Ateneul Român, cu un concert vocal-simfonic.

Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat organizatorilor și participanților în deschiderea spectacolului s-a intitulat: „Lumina care transformă jertfa sângeroasă în biruință spirituală”, din care redăm un fragment: „Cele trei secole care au trecut de la jertfa Sfinților Martiri Brâncoveni ne-au învățat că lumina credinţei lor jertfelnice trebuie receptată cu recunoștință, ca un dar al lui Dumnezeu pentru neamul românesc. Un Domnitor creștin care își dăruiește viața pentru credința şi demnitatea poporului său este un martir care luminează devenirea poporului pe care îl reprezintă. Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu continuă și în cer rugăciunea sa pentru poporul pe care l-a ocrotit și l-a condus cu credinţă şi cu demnitate în anii lui de domnie. Moștenirea brâncovenească spirituală, culturală şi patriotică este o lumină în istorie, iar coroana cerească a Sfinţilor Martiri Brâncoveni este o lumină în veșnicie. Din această lumină, care transformă jertfa sângeroasă în biruință spirituală, ne hrănim mintea şi inima pentru a crește duhovnicește în dreapta credinţă, în bunătatea inimii şi în recunoştinţa faţă de sfinții şi eroii Neamului românesc”.

Preafericirea Sa a acordat mai multe ordine și diplome celor au sprijinit organizarea evenimentului. Sorin Oprescu, Primarul Capitalei, actorul Dorel Vișan, dirijorul Daniel Jinga și Părintele Arhidiacon Mihail Bucă au primit Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Ordinul „Maria Brâncoveanu” i-a fost conferit sopranei Ana Cebotari. Totodată, Traian Radu Negrei, Directorul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, Andrei Dumitriu, directorul general al Ateneului Român și Nicolae Licareț, directorul adjunct artistic al instituției au primit Diploma omagială „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

În continuare, au adus „Cinstire Sfinţilor Martiri Brâncoveni” Grupul psaltic Tronos al Patriarhiei Române, Corul Accoustic şi Orchestra Metropolitană Bucureşti.

În deschiderea concertului vocal-simfonic, în foaierul Ateneului Român, participanții au putut vizita expoziția „Puterea viziunii” a Elenei Murariu. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit acesteia cu acest prilej Diploma omagială „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Expoziția a fost prezentată de academicianul Răzvan Theodorescu.

 

(sursa articole și foto: basilica.ro)
 

 



Biserica dezaprobă confruntarea politică motivată religios - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Întrucât în ultimele zile, în dezbaterile politice din media pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, au fost făcute referiri nedrepte şi nedemne la adresa Bisericii Ortodoxe Române şi au fost exprimate opinii nefondate despre o presupusă implicare a acesteia în confruntările electorale, Patriarhia Română reaminteşte:

1. Biserica Ortodoxă Română cooperează cu autorităţile de stat centrale şi locale pentru împlinirea binelui comun în societate şi are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoanele Ortodoxiei universale. Indiferent de doctrina politică, originea etnică, credinţa sau convingerile religioase ale candidaţilor în alegeri, clerului ortodox român îi este interzis să desfășoare activităţi cu caracter partinic în comunităţile de credincioşi pe care le păstorește. Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod şi dezaprobată de credincioşi.

2. De aceea, Patriarhia Română face un apel către reprezentanţii clasei politice din România ca în dezbaterile electorale privind alegerile prezidenţiale din toamna acestui an să evite confruntările politice motivate religios, deoarece, potrivit legilor României, cultele religioase sunt factori ai păcii sociale (Legea 489/2006, art. 7, alin. 1), nu motive pentru învrăjbirea populației.

Priorităţile permanente ale Bisericii Ortodoxe Române sunt lucrarea pastoral-misionară în mijlocul poporului român, ajutorarea săracilor şi a bolnavilor, activităţi educaționale şi culturale în beneficiul comunităţilor  româneşti din ţară şi străinătate, iar în această perioadă ajutorarea familiilor sinistrate din Oltenia şi din alte zone ale ţării afectate de inundaţiile din ultimele săptămâni, iar nu implicarea politică. / Biroul de Presă al Patriarhiei Române



Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

În Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală a avut loc la data de 18 august 2014, şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În deschiderea şedinţei, Patriarhul României a prezentat cele mai importante puncte de pe ordinea de zi: „Această şedinţă de lucru a Sfântului Sinod prezintă probleme curente care necesită o atenţie deosebită ca urmare a unor legi care s-au dat recent, mai ales în privinţa cimitirelor, în privinţa educaţiei şi alte aspect juridice care intră într-o anumită relaţie cu viaţa bisericească. De aceea, trebuie să fim informaţi la timp şi dacă avem mai multe şedinţe ale Sfântului Sinod, unele legate de evenimente duhovniceşti mai deosebite atunci agenda este mai restrânsă pe de o parte, iar pe de altă parte avem posibilitatea de a răspunde mai prompt noilor exigenţe”, a spus Preafericirea Sa.

Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate. Sfântul Sinod se compune din Patriarh, toţi mitropoliţii, arhiepiscopii, episcopii eparhioţi, episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari şi arhiereii vicari în funcţiune. Sfântul Sinod se întruneşte anual în cel puţin două şedinţe de lucru în perioadele de primăvară şi toamnă, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie. Între hotărârile adoptate de Sfântul Sinod al BOR la 18 august 2014, menţionăm:

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

(Sursa:basilica.ro)
 



Noul patriarh ucrainean este vorbitor de română

 

Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Ucraina a fost ales mitropolitul de Cernăuți și Bucovina Onufrie

La 13 august, Soborul epsicopilor Bisericii Ortodoxe din Ucraina, care s-a desfășurat în lavra Pecerska din Kiev, l-a ales pe noul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Ucraina - Locțiitorul șefului catedrei mitropolitane a Kievului mitropolitul de Cernăuți și Bucovina Onufrie. Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril l-a felicitat pe mitropolitul de Cernăuti și Bucovina Onufrie pentru alegerea în funcția de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Ucraina. La rândul său, Președintele Departamentului Sinodal informațional V.R. Legoida a calificat alegerea în funcția de mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine a mitropolitului de Cernăuți și Bucovina Onufrie drept un exemplu de unitate interbisericească și și-a exprimat speranța că noul Intaistatător va cârmui Biserica Ucrainei pe calea slujirii păcii pe pământul ucrainean. Soborul episcopilor Bisericii Ortodoxe din Ucraina și-a încheiat lucrările cu un Te Deum de mulțumire oficiat la catedrala „Adormirea Maicii Domnului" a lavrei Pecerska din Kiev. Amintim, că întronizarea nou alesului Mitropolit a avut loc în data de 17 august. (www.ortodoxia.md

Participarea delegatului Patriarhiei Române la întronizarea noului Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe din Ucraina

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la acest eveniment deosebit pentru Ortodoxia ucraineană de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, însoţit de diaconul Eugeniu Rogoti de la Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Patriarhiei Române. În ajunul zilei de întronizare, sâmbătă, 16 august 2014, în faţa catedralei Adormirea Maicii Domnului de la Lavra Pecerska, a avut loc slujba privegherii, la care au asistat şi delegaţii Bisericilor Ortodoxe Autocefale. În dimineaţa zilei de 17 august 2014, pe podiumului amenajat în faţa Catedralei Adormirea Maicii Domnului de la Lavra Pecerska a avut loc Liturghia cu ceremonialul de întronizare a noului Mitropolit al Kievului şi întregii Ucraine. La slujbă au participat, pe lângă noul mitropolit, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, reprezentantul Patriarhului Moscovei fiind Înaltpreasfinţitul Părinte Ilarion de Volokolamsk, Preşedintele Departamentului pentru relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, precum şi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe Autocefale.

Din partea Bisericilor Ortodoxe Surori la eveniment au participat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Emanuel al Franţei, de la Patriarhia Constantinopolului; Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Atanasie de Cirene, de la Patriarhia Alexandriei; Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Timotei de Vostra, de la Patriarhia Ierusalimului; Preasfinţitul Părinte Episcop Antonie de Moraviţa, de la Patriarhia Serbiei; Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon al Târgoviştei, de la Patriarhia Română; Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Naum de Ruse, de la Patriarhia Bulgară; Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serghie de Nekresk şi Mitropolitul Grigorie de Poti, de la Patriarhia Georogiei; Preasfinţitul Părinte Procopie de Hristianopole, din Biserivca Ortodoxă Greacă; Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Abel de Lublin, din Biserica Ortodoxă a Poloniei şi Arhimandritul Serafim Şemiatovski, din Biserica Ortoodă a Ţintururilor Cehiei şi Slovaciei.

După încheierea Liturghiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Agatanghel al Odesei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Lazăr al Crimeii au adresat felicitări din partea Sinodului episcopilor ucraineni noului Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, înmânându-i cârja arhierească a mitropoliţilor Kievului şi instalându-l pe un jilţ arhieresc. S-a dat citire mesajelor de felicitare ale Preşedintelui Ucrainei Petro Poroşenko şi primarului Kievului.

Ulterior, reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Autocefale Surori au dat citire mesajelor Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon al Târgoviştei, după citirea mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a înmânat Mitropolitului Kievului icoana Sfântului Apostol Andrei, cârja arhierească, realizată la Atelierele Patriarhiei Române, precum şi medalia jubiliară dedicată anului omagial al Sfinţilor martiri Brâncoveni. (sursa: basilica.ro)

Mesaj al Patriarhului BOR la întronizarea noului Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat Preafericitului Părinte Onufrie, Mitropolitul Kievului şi al întregii Ucraine, cu ocazia întronizării ca Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Kiev, 17 august 2014:

Preafericirii Sale,

Preafericitului Părinte ONUFRIE,

Mitropolitul Kievului şi al întregii Ucraine

Preafericirea Voastră,

Preaiubit frate întru Hristos şi coliturghisitor,

Vă felicităm călduros cu prilejul întronizării Preafericirii Voastre ca Mitropolit al Kievului şi întregii Ucraine, spre binele tuturor ortodocşilor din Ucraina, pe care îi păstoriţi împreună cu Sfântul Sinod.

În acest moment binecuvântat, privind la chemarea sfântă (cf. 1 Corinteni 1, 9) pe care Hristos Domnul V-a adresat-o şi apreciind activitatea pe care aţi împlinit-o până în prezent, avem speranţa că veţi  păstori cu multă dăruire de sine Biserica Ortodoxă din Ucraina, pe calea păcii, a comuniunii frăţeşti şi a cooperării practice pentru binele Bisericii şi al Ţării.

În efortul de renaştere al Bisericii Ortodoxe din Ucraina, după deceniile de persecuţii comuniste împotriva Bisericii, o atenţie specială a fost acordată în ultimii ani cultivării relaţiilor cu Bisericile Ortodoxe surori, în special cu cele din imediata vecinătate, cum este Biserica Ortodoxă Română, în duhul Sfinţilor Petru Movilă şi Paisie Velicicovski. Delegaţii Patriarhiei Române care au participat la diferite evenimente importante din viaţa Bisericii Ortodoxe din Ucraina au fost primiţi cu multă bucurie de către ierarhii, clerul şi credincioşii ucraineni. De asemenea, credincioşii ortodocşi ucraineni care trăiesc azi în România se bucură de atenţia părintească a Patriarhiei Române şi de sprijinul frăţesc al eparhiilor ortodoxe române. Sperăm că şi în viitor va continua buna cooperare între Bisericile noastre, mai ales în domeniul teologiei şi al culturii ortodoxe.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, având drept călăuză Sfânta Scriptură şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, veţi putea îndruma cu multă râvnă şi înţelepciune, în dreapta credinţă, atât pe oamenii simpli, cât şi pe intelectuali, pe vârstnici şi pe tineri, pe toţi cei care au nevoie de sfatul şi binecuvântarea Preafericirii Voastre.

Cu multă bucurie, Vă dorim deplină sănătate şi mult ajutor de la Hristos Domnul, Capul Bisericii şi Mântuitorul lumii, în toată lucrarea pastorală a Preafericirii Voastre.

Întru mulţi şi fericiţi ani, Preafericirea Voastră!

Cu frăţească dragoste în Hristos,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentariu al presei din Republica Moldova, citată de hotnews.ro, care citează și agenția de presă AFP, privind alegerea mitropolitului Onufrie

Un conservator cu opinii pro-ruse exprimate deschis, Onufrie Berezovski, a fost ales noul lider al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, subordonată Patriarhiei Moscovei, și care va trebui să se poziționeze față de separatismul din Est și creșterea sentimentelor anti-ruse din restul țării, scrie AFP. În vârstă de 69 de ani, mitropolitul Cernăuților și Bucovinei, considerat mai degrabă orientat spre viața spirituală decât spre gestiunea resurselor materiale și umane, a câștigat în fața lui Antonie, 46 de ani, mitropolitul din Brovary, mai modern și mai liberal, și a lui Simeon, mitropolit de Vinnitsa, 51 de ani, considerat un apropiat al președintelui Petro Poroshenko și care susține soldații ucraineni care luptă împotriva separatiștilor din estul țării.

Cea mai mare comunitate religioasă a Ucrainei, cu 11 mii de parohii, mult în fața Patriarhiei Ortodoxe din Kiev creată în 1992 după independența Ucrainei, această Biserică depinde de Patriarhia Moscovei și întreține relații strânse cu Rusia. Spre deosebire de predecesorul său, Vladimir, care a reușit să păstreze o cale de mijloc, fără să se alinieze complet la Patriarhia Moscovei, tradițional apropiată de puterea rusă, noul șef al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei este mult mai orientat spre Moscova. "Luările sale de poziție au fost întotdeauna deschis pro-Moscova, este un reprezentant dovedit al ideologiei 'lumii ruse'. Nu s-a exprimat niciodată deschis asupra conflictului din est", subliniază Taras Antoshevski, director al Serviciului de informații despre religie, o organizație independenta. După "liberalismul" lui Vladimir, care a condus Biserica timp de 22 de ani, Onufrie "va păstra tradiția. Se știe că el consideră marea foamete (Holodomorul din anii 1930) drept o pedeapsă pentru păcatele ucrainenilor și că nu a condamnat niciodată agresiunea rusă", adaugă Liudmila Filipovici, vicepreședinte al asociației ucrainene a cercetătorilor specializați în chestiuni religioase.

Într-un mesaj adresat miercuri episcopatului, președintele ucrainean a subliniat importanța "potențialului patriotic" și a "rolului de consolidare" al Bisericii, în condițiile în care Kievul este angajat de patru luni în lupte sângeroase cu insurgenții pro-ruși susținuți la scenă deschisă de unii lideri ai Bisericii. Onufrie va trebui să se poziționeze fata de separatismul pro-rus și să facă față frondei unei serii de preoți. "Dacă apără deschis pozițiile Moscovei, acest lucru nu va fi trecut cu vederea și există riscul unei plecări masive de preoți spre Patriarhia Moscovei. Va încerca să păstreze echilibrul", crede Liudmila Filipovici. Alegerea mitropolitului trebuie să primească binecuvântarea Patriarhului Moscovei, Kirill. Anterior foarte activ în Ucraina, acesta a preferat în ultima vreme să păstreze un profil mult mai retras și nu a asistat la ceremoniile e înmormântare ale mitropolitului Vladimir "pentru a evita provocări".

"Alegerea mitropolitului Kievului este o afacere interna a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei", a subliniat miercuri mitropolitul Ilarion, responsabil pentru afaceri externe al Patriarhiei Moscovei. Miza este importanta: 43% dintre parohiile Bisericii Ortodoxe Ruse se afla în Ucraina. Cotidianul Timpul.md notează că românii din Bucovina îl supranumesc pe Onufrie "schismaticul roșu" iar acesta este acuzat că a persecutat clericii romani din cele 110 parohii ortodoxe românești care cer cu insistență, conform drepturilor fundamentale ale omului și comunităților etnice, oficierea serviciului religios în limba maternă. "'Schismaticul roșu' de la Cernăuți, după cum l-au poreclit romanii, a interzis preoților și enoriașilor să mai primească veșminte, publicații, cărți religioase și de cult, materiale pentru biserici sau orice alt sprijin din România, amenințându-i cu sancțiuni canonice și administrative", notează Timpul.md.

Prima poziționare publică a noului Patriarh Ucrainean față de conflictul armat din țară

Moscova, 18 august Interfax – Biserica Ortodoxă Ucraineană Patriarhiei Moscovei și-a exprimat îngrijorarea cu privire la intensificarea violenței în estul Ucrainei și a făcut apel către membrii grupurilor armate ilegale să se predea. Într-o declarație publicată pe site-ul său, Sinodul Episcopilor din Biserica Ortodoxă Ucraineana a spus:

“Activitățile militare continuă pe teritoriul Ucrainei de azi. În fiecare zi auzim de victime noi atât în rândul militarilor din Ucraina cât și din rândul populației civile din regiunile Donetk și Lugansk. Facem apel la toți cei care au pus mâna pe arme în mod ilegal să renunțe la ele și să caute modalități de soluționare a conflictului pe cale pașnică”. Autorii documentului au declarat ca sunt îngrijorați de faptele de violență în care au fost implicați clerici, raportate în mod regulat în zona de luptă și au cerut autorităților să investigheze în mod imparțial toate aceste cazuri.

În același timp, Sinodul consideră că este necesar să se intensifice eforturile de a solicita ajutor umanitar “pentru civilii rezidenți, militari și alte persoane care au suferit în regiunile Donetk si Lugansk.” În document se mai specifică: “Cerem, de asemenea ierarhilor din eparhii să acorde sprijinul spiritual necesar persoanelor care s-au mutat din regiunile din est, care și-au găsit refugiu în eparhiile lor.” (sursa: theorthodoxchurchinfo)



Știri interne - august 2014 (RO)

Părintele arh. Timotei Aioanei a primit de la patriarhul Ierusalimului cheia Așezământului românesc  de la Ierihon

Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Timotei Aioanei a răspuns invitației Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și a vizitat vineri, 22 august 2014, sediul Patriarhiei Ierusalimului – informează Patriarhia Română. Părintele arhimandrit Timotei Aioanei a fost primit de Patriarhul Ierusalimului şi de o parte dintre ierarhii Sinodului acestei Biserici.

Întâlnirea s-a desfășurat în Sala Tronului, în cadrul căreia reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte a transmis frăţeşti urări pentru Patriarhul Ierusalimului din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. „În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte ale activităţii liturgice şi misionare din cadrul Aşezămintelor Româneşti de la Locurile Sfinte. Preafericitul Părinte Teofil a amintit de recentele evenimente de la Bucureşti dedicate Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, sprijinitor al Patriarhiei Ierusalimului şi prieten apropiat al Patriarhului Hrisant Notara. De asemenea, a fost pomenit şi ajutorul primit din Moldova de Patriarhia Ierusalimului,  în vremea păstoririi Patriarhului Dositei al Ierusalimului, cărora românii i-au închinat o bogată lucrare monografică”, a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei.  

Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului i-a înmânat în mod simbolic părintelui arhimandrit Timotei Aioanei cheia bisericii româneşti de la Ierihon şi un antimis pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. Patriarhul Ierusalimului a evocat întâlnirile avute cu Patriarhul României, cu Preşedintele României, dar şi cu alţi ierarhi români. Totodată, Patriarhul Ierusalimului a dăruit părintelui arhimandrit Timotei Aioanei lucrarea „Istoria Bisericii Ierusalimului”, care a apărut în trei ediţii: 1910, 1970 şi 2010. (sursa: basilica.ro)

Sfântul Hristofor a devenit ocrotitorul transportatorilor rutieri români

Între hotărârile adoptate la 18 august a.c. de către Sfântul Sinod al Patriarhiei Române, se numără și cea de declarare a ocrotitorului (patronului spiritual) al transportatorilor rutieri din România. Astfel, la cererea Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, Sfântul Mucenic Hristofor (serbat pe 9 mai) a fost declarat ocrotitor (patron spiritual) al acestora. Sfântul Hristofor apare in icoanele ortodoxe, de multe ori, ca un bărbat obișnuit care Îl poartă în spate pe Pruncul Hristos, peste o apă. Tradiția amintește că Sfântul Hristofor făcea acest lucru, ajutând oamenii să traverseze apa, întrucât avea o înălțime mai mare decât a celorlalți. Acesta mai apare reprezentat în icoane ca având un cap de câine sau de miel, sau ca purtând un cap de câine pe o tavă. Reprezentarea în cauză face referire la înfățișarea acestui sfânt, despre care se știe că ar fi avut un chip înfiorător, asemenea membrilor unor triburi africane, din care se crede ca el s-ar fi tras, cunoscute pentru comportamentul blând și bun. Tradiția mai spune și că acest chip s-ar fi datorat rugăciunilor insistente ale sfântului, de a-i fi luat frumusețea excepționala pe care ar fi avut-o nativ, pentru a nu sminti pe nimeni prin aceasta. Hristofor a trăit în jurul anilor 250 – 308. Se spune că toți cei care văd icoana Sfântului Mucenic Hristofor într-o zi, nu vor muri de moarte rea în ziua respectivă. (sursa: lonews.ro)

Prilej de bucurie duhovnicească în viaţa Bisericii: un fost mare actor, devenit călugăr și preot

La Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a oficiat sâmbătă, 2 august, în cadrul Sfintei Liturghii, slujba de hirotonie întru preot a monahului Valerian de la Mănăstirea Pătrunsa. Slujba de hirotonie a părintelui Valerian a fost prilej de bucurie pentru foarte mulţi oameni, care au ţinut să-i fie alături la acest moment de revărsare a harului dumnezeiesc, între ei numărându-se preoţi, teologi, monahi, mai mulţi actori consacraţi, precum Manuela Hărăbor, Claudiu Bleonţ, Tomi Cristin, Gabriela Iacob, Magda Catone, Iulia Lazăr, Rareş Ioan Stoica şi alte personalităţi culturale: academicianul Sorin Dumitrescu, regizorii Chris Simion şi Iulian Capsali, jurnalista Mariana Borloveanu, poeţii Florin şi Diana Caragiu ş.a.

Părintele Valerian (n. 1951) este nimeni altul decât fostul actor Dragoş Pâslaru, unul dintre cei mai talentaţi şi îndrăgiţi actori români, cunoscut prin rolurile interpretate vreme de aproape două decenii în filme, pe scena Teatrului Nottara, cât şi pe multe alte scene din ţară. După zilele sângeroase ale revoluţiei din 1989 şi frământările sociale care au urmat, părintele Valerian a luat atitudine în mod public împotriva abuzurilor şi corupţiei noii conduceri. Pe când participa la un protest organizat în Piaţa Universităţii în zilele de 13-15 iunie 1990, a fost bătut în mod sălbatic de mineri, ajungând în comă la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti.

Revenind în chip minunat din pragul morţii, în perioada ce a urmat a resimţit tot mai viu chemarea spre o viaţă închinată lui Dumnezeu, închinoviindu-se la Mănăstirea Frăsinei în acelaşi an. Ulterior, a refuzat să depună mărturie împotriva celor care l-au maltratat, spunând: „Am luat coarnele plugului dumnezeiesc şi sufletul meu a iertat tot“.În Mănăstirea Frăsinei a fost ucenic de chilie al cuviosului Ghelasie, un renumit duhovnic, care i-a călăuzit paşii şi l-a ajutat să sporească pe calea cea strâmtă a vieţii însufleţite de dorul dumnezeiesc. După trecerea la Domnul a duhovnicului său, s-a mutat la Mănăstirea Pătrunsa. În ultimii ani a pustnicit în apropierea mănăstirii, cu binecuvântarea duhovnicului său, părintele stareţ Varsanufie. (sursa: ziarullumina.ro)

În România se nasc prea puţini copii

După anul 1989, populaţia României s-a redus cu peste 3,1 milioane de locuitori, o cauză fiind şi emigraţia, în condiţiile în care în 2007, considerat vârful plecărilor în străinătate, aceasta a fost de 458.000 de persoane. Natalitatea scăzută, o altă cauză, a fost în anul 2012 la jumătatea celei din anul 1989. Iar mortalitatea, cu toate că a crescut speranţa de viaţă, este peste nivelul natalităţii. Scăderea populaţiei rezidente a României din perioada 1990-2012, potrivit INS, are la bază trei cauze. Migraţia internaţională, care a condus la o reducere medie anuală a populaţiei României cu aproape 104,2 mii persoane. Planningul familial, prin diversele lui forme, care a determinat reducerea constantă a numărului anual de naşteri pe parcursul perioadei de tranziţie (numărul de naşteri din anul 2012 a fost cu 51% mai mic decât cel din anul 1989). Şi a treia cauză, mortalitatea ridicată în întreaga perioadă de după 1990.

„În anul 2013, numărul născuţilor vii a fost de 198.200, mai mic faţă de 2012 cu 29.000. Scăderea s-a produs cu precădere în mediul rural, unde s-au născut cu 17% mai puţini copii decât în urban. Din numărul total al născuţilor vii înregistraţi în anul 2013 cu domiciliul în România, 176.013 copii s-au născut în România, iar 22.203 s-au născut în străinătate. Şi vârsta medie a mamei la naşterea primului copil este din ce în mai înaintată, a ajuns în jur de 30 de ani. „Printre cauzele scăderii natalităţii sunt şi cele economice, dar cred că ţine şi de mentalitate. Femeia modernă doreşte să devină mamă abia după ce şi-a făcut o carieră sigură, după ce şi-a constituit un cămin sigur, după ce şi-a realizat anumite aspiraţii vocaţionale. Femeia de odinioară era menită să fie mamă prin natura ei şi atunci făcea 5, 6, 7 sau mai mulţi copii. Acum familiile cu mai mult de 2 copii sunt o raritate şi numărul mediu de copii care se nasc pe familie este 1,08, deci sub media de înlocuire necesară, care trebuie să fie peste 2“, explică Vladimir Alexandrescu de la INS. (sursa: ziarul lumina.ro)

 

 

 



Știri externe - august 2014 (EXT)

 

IRAK: Prigoana creștinilor din Irak atinge paroxismul: turma cea mică se risipește

În ultimele zile, 100.000 de creştini au fost nevoiţi să plece din localităţi din nordul Irakului, ocupate de Statul Islamic. Numai din oraşul irakian Qaraqosh, inima civilizaţiei creştine din regiunea Ninive, cele 1.700 de familii creştine au fost puse să aleagă: să se convertească la islam sau să părăsească oraşul. Majoritatea au ales să plece, luând cale Kurdistanului vecin –  ţară islamică dar care, în ultimele zile, s-a arătat solidară cu creştinii din Irak. În acest context, Louis Sako, Patriarhul Bisericii Caldeene a trimis un mesaj fraţilor creştini din întreaga lume, prin care ne aduce la cunoştinţă starea din Irak: „Este un dezastru umanitar. Bisericile din oraşele ocupate au fost sparte, iar crucile au fost date jos de pe acoperişuri, 1.500 de manuscrise au fost arse, creştinii crucificaţi… Mai mulţi creştini din oraşele Alep şi Rakka au fost crucificaţi în ultimele luni de jihadiştii care deţin controlul în zonă. La Alep, nouă oameni acuzaţi de părăsirea credinţei islamice au fost răstigniţi în public. Unul dintre ei a reuşit să supravieţuiască, după ce a fost crucificat pentru opt ore. Trupurile altor creştini au fost lăsate în piaţa principală a oraşului timp de trei zile, pentru ca locuitorii să afle că Statul Islamic deţine puterea şi trebuie să se convertească sau să plătească… Turma noastră se risipeşte!”

IRAK - SIRIA: Creștini sirieni și irakieni vânduți pe internet ca sclavi

Jurnalistul sirian Raymond Ibrahim a publicat, pe pagina sa de socializare online, existenţa unor anunțuri înspăimântătoare. Statul Islamic al Irakului şi Levantului vinde, pe post de sclavi, mai mulţi creştini din Mosul. Peste o sută de oameni care au fost răpiți din Siria şi Irak au fost fotografiaţi nud, cântăriţi şi măsuraţi. Apoi, fotografiile şi datele de identificare au fost postate pe mai multe surse electronice. Majoritatea persoanelor scoase la vânzare sunt supravieţuitori ai unui conflict din aeroportul Yazidi, acolo unde soldaţii islamici au măcelărit mai mulţi bărbaţi creştini, dar şi kurzi – femeile şi copiii fiind luaţi ostatici. Muhammad Khuzai, secretarul general adjunct al Semilunii Roșii din Irak, a numit incidentul de pe aeroportul Tal Afar, „o crimă împotriva umanității”, cerând autorităților internaţionale implicarea în situaţia îngrijorătoare din Irak.

IRAK: Andrei, martir pentru Hristos la numai 5 ani

Veştile zilnice de la fraţii creştini din Irak înfioară! Jurnalistul sirian Raymond Ibrahim, preluat apoi de către Christian Post, prezintă mărturia unui preot creştin din Qaraqosh, oraş irakian ce a fost cucerit de către Statul Islamic. În timpul asediului, câţiva copii creştini au fugit din faţa soldaţilor jihadişti şi s-au refugiat în Biserica Sfântului Gheorghe. Au fost urmăriţi de trei soldaţi, care le-au promis libertatea şi alte câteva dulciuri, în schimbul părăsirii bisericii. Unii au acceptat, numai Andrei, un băieţel de cinci ani, a rămas agăţat cu mâinile de o strană. Ştia ce îl aşteaptă, dacă se predă – sclavie şi convertire forţată la islam. Râvna inocentă a lui Andrei a făcut ca soldaţii să se înfurie. L-au prins şi l-au tăiat în jumătate… în biserica martirului Gheorghe, un alt tânăr care a ales să moară pentru Hristos! „Suntem cu toţii în lacrimi!”, mărturiseşte preotul chaldeean al Bisericii Sfântul Gheorghe. „Am văzut trupul copilului sfârtecat şi aruncat pe podeaua bisericii… Eu l-am botezat… Pe acest băiețel l-au numit după mine, Andrei”. (sursa: doxologia.ro)

VATICAN: Mărturisitoarea creștină din Sudan, primită în audiență de Papa Francisc

Purtătorul de cuvânt de la Vatican, Federico Lombardi, a declarat presei că Ibrahim și familia sa au fost primite în Santa Marta pentru jumătate de oră, timp în care pontiful i-a mulțumit pentru mărturisirea credinței și perseverența sa. Întâlnirea a fost un semn al apropierii dintre toți cei care pătimesc pentru credință și sunt practicanți ai acesteia. Este un gest care trece dincolo de o simplă întâlnire și devine un simbol, a adăugat Lombardi.

Femeia creștină de origine sudaneză, condamnată la moarte pentru apostazie de la religia musulmană în mai și eliberată ulterior, a ajuns la Roma în dimineața zilei de 24 iulie. Potrivit Reuters, un oficial italian a declarant că Meriam Ibrahim s-a aflat într-un avion însoțită de ministrul adjunct Italiei pe probleme externe, Lapo Pistelli. Ibrahim, în vârstă de 27 de ani, a fost eliberată pe 23 iunie după ce cazul său a fost anulat. În 24 de ore, fusese reținută la aeroportul Khartoum, când se pare că încerca să părăsească țara cu documente false. Soțul său, Daniel Wani, este un creștin din Sudanul de Sud cu cetățenie americană, care, de pe 26 iunie, locuiește împreună cu cei doi copii ai lor la ambasada din Khartoum. Parlamentul European a dat o rezoluție pe 17 iulie prin care a condamnat cazul, spunând că tratamentul său a fost unul degradant și inuman.(sursa: doxologia.ro)

ITALIA: Sfânta Liturghie publicată și în limba italiană

Creştinii ortodocşi din Italia au un nou motiv de bucurie a credinţei, prin traducerea şi publicarea în italiană a rânduielii Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Hrisostom şi a Sfântului Vasile cel Mare. Această lucrare s-a realizat de către Administraţia parohială ortodoxă din cadrul Patriarhiei Moscovei în Italia şi este rezultatul unui mare număr de ani de lucrare şi osteneală. Comisia de traducere este formată din clerici ortodocşi dar şi din lingvişti profesionişti, pentru a realiza o traducere care să păstreze fidelitatea faţă de originalul grecesc al Liturghiilor. Lucrarea a fost publicată cu binecuvântarea Episcopului Marcu de Yegorovsk la Editura Dehoniane din Bologna.

Cartea este destinată tuturor ortodocşilor din Italia dar şi celor care vor să descopere bogăţia teologică a Liturghiilor ortodoxe. Astfel, ortodoxia, enclavizată fără voia ei din considerente de naţiune şi de diaspora, devine astfel o forţă de sine stătătoare şi unitară în ţările din occident, acolo unde românii, ruşii, bulgarii, sârbii şi alte naţiuni ortodoxe se roagă şi în italiană, împreună cu italieni nativi care descoperă frumuseţea şi adevărul Ortodoxiei. (sursa: doxologia.ro)

ONU - Geneva: Refuzând să recunoască dreptul la viață al copiilor nenăscuți, Comisia Drepturilor Omului a ONU se descalifică

Comisia ONU pentru Drepturile Omului (UNHRC) s-a dovedit a fi improprie slujirii scopului său prin faptul că a atacat drepturile unei părți a familiei umane și a încercat să nege ființelor umane cele mai vulnerabile de pe pământ drepturile lor fundamentale. Comportamentul membrilor acestei Comisii de la Geneva, manifestat la mijlocul lunii iulie, a fost rușinos. ONU este adesea criticată pentru incapacitatea sa de a face față conflictelor internaționale, pentru că este de fapt un „tigru fără dinți”, și pentru incapacitatea sa de a investiga frauda, corupția și alte abuzuri. Cu toate acestea, prin solicitarea sa adresată Irlandei, ca această țară să facă avortul disponibil pe scară largă, UNHRC și-a ratat misiunea sa primordială și întreaga sa rațiune de a fi este pusă la îndoială.

Cel mai rău dintre toate, Comisia ONU, în mod deliberat, nu reprezintă în niciun fel legămintele drepturilor omului, încercând să justifice uciderea copiilor nenăscuți și să susțină că aceștia nu sunt „oameni pe deplin” (se pare că, de fapt, cei din Comisia ONU nu mai sunt ”oameni pe deplin” și deci nu mai au ce căuta acolo, nu mai au cum să ne spună ei care sunt drepturile omului!). De fapt, Pactul privind drepturile civile și politice, utilizat de către membrii UNHCR pentru a face presiuni pentru avort, nu menționează avortul deloc, dar spune, în Articolul 6, că: „Orice ființă umană are dreptul inerent la viață. Acest drept trebuie să fie protejat prin lege. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de viața lui”. Pentru a ocoli acest articol, comisia a susținut că un copil nenăscut nu e o ființă umană, nici membru deplin al familiei umane, o poziție care ignoră complet fundamentele biologice sau orice înțelegere științifică, și care este absolut ridicolă.

De fapt, nu există niciun „drept” la avort în dreptul internațional, dimpotrivă, dreptul la viață al oricărei persoane este pe larg acceptat și afirmat. Desigur, acest ultim dezastru de la ONU era de așteptat, iar ipocrizia manifestată prin țintirea copiilor nevinovați era previzibilă din partea birocraților pro-avort de la ONU, care se lăfăie la nesfârșit în poziții și numiri comode, pe banii contribuabililor. O comisie adevărată a drepturilor omului recunoaște drepturile oricărei ființe umane – fără excepție. (sursa: culturavietii.ro




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Tradiţie şi ereziile
Impas critic în relațiile dintre Fanar și Moscova

După cum reiese din conferința ținută de ”Ministrul de Externe” al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Volokolamskului, Ilarion, la Academia Teologică din Moscova

Impas critic în relațiile dintre fanar și moscova datorat divergențelor la nivel eclezial

iulie 25, 2014

Ministrul de Externe” al Patriarhiei Moscovei denunță Acordul de la Ravena, întrucât prin acesta s-a recunoscut (în absența reprezentanților Patriarhiei Moscovei) ”primat papal” al Patriarhului Ecumenic, prin acesta se plasează în afara Tradiției Ortodoxe. În Biserica Ortodoxă nu există conducător suprem, ci ”întâiul între egali”. La obiecțiile Patriarhului Moscovei nu răspunde Patriarhul Constantinopolului însuși, ci asistenții săi, care se erijează în avocați ai ”primatului papal” în sânul Bisericii Ortodoxe a Răsăritului.

Relațiile dintre Patriarhia Moscovei și Patriarhul Ecumenic, kir Bartolomeu, se agravează, după cum reiese din conferința Președintelui Departamentului de Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Volokolamskului, kir Ilarion, pe care a ținut-o în fața studenților de la Facultatea de Teologie din Moscova. Conferința aceasta a avut loc cu doar câteva zile înaintea întâlnirii Patriarhului Ecumenic cu Ereziarhul Papă de la Ierusalim. Întâlnirea dintre Patriarhul Ecumenic și Papă a avut loc pe 25 mai, iar conferința Mitropolitului Volokolamskului, pe 20 mai. În cadrul acestei conferințe, între altele, a arătat că:

În această conferință, Înaltpreasfințitul Mitropolit Ilarion al Patriarhiei Moscovei a realizat o retrospectivă istorică în care a arătat cum s-a ajuns la Schismă și la ”ruptură” (termenul îi aparține) dintre Biserica Ortodoxă și papistași. Menționează de asemenea în amănunt că la Sinoadele Ecumenice Papii își trimiteau reprezentanți și că Sinoadele Ecumenice erau convocate de către Împărat. Astăzi nu mai există împărați, iar Bisericile Locale au acordat Patriarhiei Ecumenice și Patriarhului Ecumenic, sub anumite condiții și premise, responsabilitatea de convocare a Sfântului și Marelui Sinod Panortodox. Conferința Mitropolitului de Volokolamsk a fost publicată în întregime în limba greacă pe 28 iunie de către un colaborator apropiat al site-ului ”Agioritiko Vima”, domnul Emmanuil Chatzigiannis.

Fragmentele ”arzătoare”, care constituie obiect al controverselor

Publicăm mai jos fragmentele ”arzătoare” ale conferinței Președintelui Departamentului Relațiilor Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Volokolamskului, Ilarion, susținută în fața studenților Academie Teologice de la Moscovei.

Capul întregii Biserici este Hristos, nu Papa”

În Răsăritul Ortodox, principiul sinodal rămâne principiul fundamental director al administrării bisericești. De aceea, Patriarhul Constantinopolului Grigorie I, refuzând invitația Papei de a participa la Conciliul I Vatican, a scris: ”Nu putem accepta faptul că întreaga Biserică a lui Hristos are un episcop conducător sau că Biserica are alt Cap în afară de Domnul nostru Iisus Hristos, sau că există un Patriarh care vorbește de la amvon și se consideră mai presus decât Sinoadele Ecumenice sau că Apostolii nu ar fi fost egali între ei”.

Patriarhul Ecumenic Antim I și Sinodul Bisericii Constantinopolului, în 1895, în răspunsul său către Papa Leon al XII-lea, a spus: ”Dumnezeieștii Părinți, cinstindu-l pe episcopul Romei doar ca episcop al capitalei statului, i-au acordat președinția de onoare a vechimii, considerându-l primul în șirul episcopilor, adică primul între egali, aceeași vechime au acordat-o ulterior și Constantinopolului, când orașul a devenit capitala puterii romane, așa cum rezultă din Canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon. Scrierile Părinților nu oferă nici un indiciu că Episcopul Romei ar fi un conducător suprem unic al Bisericii Catolice”.

Aceste referințe arată foarte clar și limpede care este poziția Răsăritului Ortodox în ce privește întâietatea în Biserica Ortodoxă Sobornicească. Poziția aceasta dă mărturie că Domnul nostru Iisus Hristos este Capul Bisericii, că Biserica este administrată de către Patriarhi egali în demnități și nici unul dintre aceștia nu are vreo putere asupra celorlalți Patriarhi. Fiecare Biserică Ortodoxă locală este autocefală și se administrează autonom. Mai ales natura sinodală a Bisericii a constituit pentru Părinții Răsăriteni principalul motiv de a refuza autoritatea universală a episcopului roman.

”Jurisdicția universală” a Episcopului Romei, așa cum a fost ea interpretată în teologia Bisericii Apusene, a fost rezultatul unei lungi evoluții istorice, care se explică prin faptul că în Apus tronul episcopal al Romei era singurul tron apostolic și care a primit mai cu seamă privilegii politice.

După cum știm, în timpul Evului Mediu, Papii aveau nu doar putere spirituală, ci și politică și nu este vorba doar despre faptul că ei îi încoronau pe monarhii creștini, dar și ei înșiși fel erau șefi de stat, aveau teritoriu și armată proprii. Toate acestea, desigur, au consolidat puterea politică a Tronului Romei.

Răsăritul creștin a cunoscut evoluții istorice cu totul diferite. Teritoriile pe care erau așezate vechile Patriarhii ale Răsăritului se aflau sub o stăpânire sau alta, erau slăbite din cauza incursiunilor militare ale arabilor sau turcilor. Toate acestea au contribuit la slăbirea vechilor tronuri răsăritene – mai ales ale Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului, care de facto și-au pierdut o mare parte a independenței.

Se întâmpla adesea ca tronurile patriarhale ale Răsăritului ani și zeci de ani la rând să nu mai poată avea acces la amvoanele lor, în timp ce în Constantinopol se putea desfășura o activitate sinodală și bisericească normală, se puteau semna documente de o importanță bisericească comună, așa cum a fost, de exemplu, un document referitor la recunoașterea Patriarhiei în orașul Moscova și în regiunile de nord, semnat de către cei patru Patriarhi ai Răsăritului. În ciuda dependenței reale de Constantinopol din punctul de vedere al dreptului canonic bisericesc, Patriarhii Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului au rămas întâi-stătătorii bisericilor lor autocefale, egale în drepturi cu Patriarhia Constantinopolului.

După căderea Constantinopolului, Patriarhul Constantinopolului a primit în plus privilegii ca etnarh al populației elene ortodoxe din Imperiul Otoman. Acest lucru a scăzut încă mai mult prestanța celorlalte patriarhii vechi ale Răsăritului. Privilegiul acesta a permis Patriarhului Constantinopolului ca în condițiile grele ale prigoanelor suferite de creștini din partea turcilor să mențină Biserica și, mai mult chiar, să folosească acest privilegiu spre folosul nu doar al Bisericii Constantinopolului, ci și al celorlalte Biserici Ortodoxe.

Jurisdicția Patriarhului Ecumenic asupra diasporei ortodoxe

În deceniul ’20 al secolului al XX-lea au avut loc schimbări foarte importante în ce privește poziția Patriarhului Constantinopolului față de întâietatea amvonului Constantinopolului. Am văzut cum de-a lungul istoriei, în disputele cu papismul Biserica Răsăritului a respectat cu mult zel dogma egalității Întâistătătorilor Bisericilor autocefale și a susținut că nici unul dintre aceștia nu este capul Bisericii, pentru că acești întâi-stătătorii sunt egali, iar dacă unul dintre ei este întâiul, el întâiul între egali.

În același deceniu, ca urmare a fenomenului emigrației a etnii și popoare întregi, mai ales a emigrației provocate de catastrofa din Asia Mică, un număr uriaș de creștini ortodocși aparținând unor jurisdicții bisericești diferite au ajuns în afara granițelor acestor jurisdicții canonice istorice. De pildă, sute de mii de greci din fostul Imperiu Otoman au ajuns în diaspora Americii, Australiei, Europei Occidentale. În acea epocă mai ales, Patriarhul Ecumenic Meletie (Metaxakis) a elaborat o teorie cu totul nouă, fără precedent în istoria Bisericii Răsăritului: anume că Patriarhul Ecumenic este ”ecumenic” nu doar datorită titlului său, ci și pentru că are jurisdicție ecumenică, adică universală, asupra întregii diaspore ortodoxe.

În această perspectivă, care poate fi argumentată doar printr-o lectură și interpretare foarte unilaterale a Canonului 28 de la Calcedon, a devenit oficială poziția Patriarhiei Constantinopolului. Ea nu a fost acceptată de către celelalte Biserici Ortodoxe, mai ales de către Biserica Rusă. Dar trebuie să conștientizăm faptul că perioada 1920-1950 a reprezentat o epocă în care în fapt nu putea avea loc un dialog real la nivel interortodox. Acest dialog interortodox a fost demarat la începuturile deceniului ’60 și a fost continuat odată cu apariția ideii de convocare a Sinodului Panortodox. Pe durata pregătirii Sinodului comunicarea dintre Bisericile Ortodoxe s-a intensificat considerabil, și pe durata pregătirii documentului sinodal a ieșit la iveală o divergență importantă în ce privește rolul primului episcop din Biserica Ortodoxă Sobornicească.

Pregătirea Sinodului Panortodox și sensul primatului în ortodoxie

Pregătirea pentru Sinodul Panortodox, care a început în 1961, se află încă în desfășurare. Durează de mai bine de 50 de ani și opt din cele zece întrebări s-au soluționat pe durata procedurii în Consiliul pregătitor și a existat un anume consimțământ care a fost exprimat și stabilit prin documentele adoptate, care consimțământ azi se află în stadiu preliminar.

Dar trebuie să precizăm că subiectul primatului în Biserica Ortodoxă Sobornicească nu a fost abordat în aceste documente. Pe durata pregătirii documentelor au survenit în mod repetat anumite neînțelegeri, care au apărut datorită concepției diferite asupra autorității și a rolului primului episcop în Biserica Ortodoxă.

Diferendele dintre Rusia și Fanar cu privire la autocefalia Bisericilor

Vă voi aduce un exemplu de la discuțiile care au avut loc foarte recent cu privire la procedura acordării autocefaliei, subiect care probabil că va fi pus în discuție și asupra căruia probabil se va decide la Sinodul Panortodox. Pozițiile Bisericii Constantinopolului și ale Bisericii Ruse cu privire la acest punct erau inițial cu totul diferite. Biserica Constantinopolului considera că dreptul de acordare a autocefaliei pentru oricare Biserică locală va trebui să aparțină Tronului Constantinopolului și că Tomosul autocefaliei trebuie să fie semnat și apoi înmânat Întâistătătorului nou înființatei Biserici de către Patriarhul Constantinopolului.

Punctul de plecare al Bisericii Ruse a fost că autocefalia poate fi acordată de către o Biserică locală din care Biserica ce urmează să fie înființată face parte ca membru, înainte de acordarea autocefaliei. Pe baza acestui principiu, în 1970, Biserica Ortodoxă Rusă a acordat autocefalia Bisericii Ortodoxe a Americii, și Constantinopolul nu a recunoscut-o și nu o recunoaște nici acum, pentru că cele două Bisericii – a Constantinopolului și a Rusiei – nu se pun de acord asupra modului de acordare a autocefaliei.

Pe durata discutării subiectului autocefaliei din timpul procedurii preliminare, s-a reușit să se ajungă la un acord cu privire la felul cum va trebui să se acorde ea pe viitor: consimțământul se bazează pe faptul că acordarea autocefaliei va trebui să fie o procedură panortodoxă, la care participă toate Bisericile Ortodoxe locale. Tomosul autocefaliei trebuie semnat de către Întâistătătorii tuturor Bisericilor Ortodoxe, în timp ce prima semnătură aparține Patriarhului Constantinopolului, iar după acesta, potrivit ordinii din diptice, ordinul de acordare a autocefaliei să fie semnat de Întâistătătorii celorlalte Biserici locale. Rămâne deschisă întrebarea despre cum să se semneze.

Patriarhia Ecumenică insistă că semnătura Patriarhului Ecumenic trebuie însoțită de o anumită terminologie, care să îi sublinieze primatul și declară că el ia hotărârea decisivă, în timp ce semnătura celorlalți Întâi-stătători validează acordul lor cu privire la decizia care s-a luat deja.

Lipsește Împăratul, dar și mecanismul panortodox de convocare a Sinodului Panortodox

O asemenea procedură de semnare a Tomosului, cum este cea propusă de Constantinopol, nu a fost și nu poate fi acceptată de Biserica noastră. Există de asemenea chestiuni nesoluționate care au legătură cu modul de întocmire a Tomosului autocefaliei, dar sunt încă probleme particulare, însă astăzi există deja o anume înțelegere generală, un consimțământ cu privire la această problemă: anume că acordarea autocefaliei se va face în urma unei proceduri panortodoxe.

În plus, există un consimțământ panortodox cu privire la cine va convoca Sinodul Panortodox. Cunoaștem din istorie că Sinoadele Ecumenice erau convocate de împărați. Însă azi împărați nu mai există, nu mai există acea autoritate politică prin care se realiza convocarea Sinodului, care să mențină ordinea pe durata acestuia și să asigure condițiile pentru luarea deciziilor sinodale. Astăzi un asemenea mecanism a fost creat și dreptul de a convoca un Sinod Panortodox a fost acordat Patriarhului Constantinopolului, însă nu în calitate de cap al Bisericii Ortodoxe Sobornicești, ci în calitate de primul dintre egali în rândul Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale. Și a primit acest drept, nu pentru că Tronul Constantinopolului joacă vreun rol aparte la nivel mondial, ci pentru că acesta a fost acordul asupra căruia au căzut Bisericile Ortodoxe locale la întâlnirile panortodoxe. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă Autocefală acordă Patriarhului Constantinopolului anumite îndatoriri de coordonare, între care se numără și convocarea Sinodului Panortodox.

Biserica Rusiei nu recunoaște ecumenicitatea Patriarhului Ecumenic

Patriarhul Constantinopolului, conform practicii consacrate, poate să acționeze în numele altor Biserici Ortodoxe locale, dacă aceste Biserici Autocefale i-au acordat această competență și i-o solicită. Dacă însă acest lucru nu se întâmplă, atunci Întâistătătorul Tronului Constantinopolului va acționa doar în calitate de cap al Bisericii Constantinopolului. De pildă, zilele următoare va avea loc o întâlnire între Papa Francisc și Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu și, în Occident, mai ales în presa seculară, această întâlnire este prezentată ca una între capul Bisericii Catolice și capul Bisericii Ortodoxe, și astfel Patriarhul Constantinopolului este declarat liderul spiritual al celor 300 de milioane de ortodocși din toată lumea. Din punctul nostru de vedere, Patriarhul Constantinopolului se întâlnește cu Papa doar în calitate de lider al Bisericii Ortodoxe Locale a Constantinopolului, iar nu ca lider al tuturor ortodocșilor, pentru că nici Biserica Rusiei, nici alte Biserici Ortodoxe nu i-au acordat competența de a se întâlni cu Papa în numele lor.

Biserica Romei și Biserica Constantinopolului au o răspundere istorică aparte pentru ruptura care s-a petrecut în secolul al XI-lea, eveniment care până azi are consecințe asupra vieții lumii creștine, așa că demersurile reciproce ale Papei și Patriarhului Constantinopolului (și demersurile acestea au fost numeroase, începând cu cele ale Papei Paul I și Patriarhului Atenagora), sunt de asemenea importante pentru poporul ortodox. Totuși, noi receptăm aceste întâlniri ca întâlniri între doi lideri ai unor Biserici Locale – a Romei și a Constantinopolului (…).

Divergențele în înțelegerea întâietății în Biserica Ortodoxă Sobornicească au ieșit deplin la lumină și s-au vădit în cadrul dialogului dintre ortodocși și catolici. Dialogul oficial dintre ortodocși și romano-catolici durează de mai bine de 30 de ani, încă din 1980. În cadrul acestui dialog s-au discutat diferite subiecte ecleziologice, teologice și bisericești având caracter practic. Un succes important, după părerea mea, este faptul că în 1993 ortodocșii și catolicii au condamnat împreună Uniația, declarând că nu este posibil să fie acceptată ca metodă în vederea atingerii unității.

 

Uniații – profund ostili ortodoxiei

Pentru noi, ortodocșii, faptul acesta era evident și înainte, pentru că istoria Bisericii noastre arată că Uniația nu aduce popoarelor ortodoxe nimic altceva decât distrugere, prigoane și discriminări. Și azi vedem acest lucru din acțiunile uniaților în Ucraina că ei nu sunt prieteni ai Ortodoxiei și înțelegem că în nici un caz Biserica Unită nu poate reprezenta legătura unificatoare dintre Ortodoxia Răsăriteană și catolicismul Apusean, așa cum a încercat Occidentul să o prezinte uneori.

În realitate, Uniația a fost creată mai ales ca instrument misionar și prozelitist, care are drept scop să îi facă pe ortodocși catolici. Încă de la început uniții au fost și rămân ostili Ortodoxiei. Aceștia nu sunt prieteni ai Bisericii Ortodoxe și ori de câte ori condițiile politice contribuie la revigorarea acestei pseudouniri, uniații le folosesc pentru a provoca ortodocșilor cât mai multe răni dureroase. Declarații precum cele care se fac auzite azi din gura episcopilor uniți, începând cu șeful Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, Arhiepiscopul Sviatoslav Sevciuc, și terminând cu simpli preoți și laici, au ca scop dezmembrarea Bisericii Ruse. Acești oameni sunt dușmănoși și ne demonstrează că Uniația continuă să reprezinte o piedică în relațiile ortodocșilor cu romano-catolicii și încă este o rană deschisă în trupul creștinismului mondial.

Astfel, în dialogul ortodocșilor cu romano-catolicii, măcar o dată și cel puțin în acte, Biserica Romano-Catolică a recunoscut că Uniația nu este calea de realizare a unității creștinilor. Însă, din păcate, în afară de această recunoaștere teoretică a înșelării care este pseudo-unirea greco-catolică, nu s-a făcut nici un pas practic, iar atunci când partea ortodoxă a propus pregătirea unui alt document care să eliminie consecințele canonice și pastorale ale Bisericii Unite, partea catolică s-a opus categoric. Dialogul a fost suspendat. În continuare, șase ani mai târziu, cele două părți au reluat dialogul, dar s-a decis să se discute alte subiecte. Au propus să discute subiectul întâietății Episcopului roman, și aici au ieșit la iveală diferențe nu doar dintre ortodocși și catolici, ci și în interiorul familiei Bisericii Ortodoxe locale. Aceste diferențe aveau legătură cu abordarea diferită pe care o observăm în Răsăritul Ortodox, începând cu Patriarhul Meletie (Metaxakis) al Constantinopolului, adică din anul 1920.

De ce ne-am ciocnit cu privire la subiectul propus pe durata dialogului dintre ortodocși și romano-catolici? Pentru faptul că partea catolică încearcă să ne impună foarte încet și foarte politicos pozițiile sale legate de supremația Episcopului Romei în Biserica ecumenică, invocând atât istoria bisericească, cât și diferite tipuri de documente datând din primul și al doilea mileniu creștin. (…)

Patriarhul Ecumenic – primul între egali

Situația aceasta a determinat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei să încredințeze Comisiei Teologice Sinodale misiunea de a întocmi un document care să precizeze poziția Patriarhului Moscovei cu privire la sensul primatului în Biserica Romano-Catolică. Comisia Teologică și Biblică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a urmărit să elaboreze un document canonic care să servească ca bază pentru poziția Patriarhiei Moscovei în dialogul cu Biserica Romano-Catolică, dar, firește, are o strânsă legătură și cu problemele din relațiile interortodoxe, pentru că problematica întâietății în Biserica Ecumenică nu privește doar relația ortodocșilor cu romano-catolicii, ci este apare și pe ordinea de zi a dialogului interortodox.

Acest document a fost întocmit și aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse încă din decembrie anul trecut. Prevederile fundamentale ale prezentului document se bazează pe Tradiția teologică de două milenii a Bisericii Ortodoxe.

În primul rând, în document este formulat consimțământul Bisericilor Ortodoxe cu privire la semnificația primatului la nivel sobornicesc. Primatul este o realitate și Biserica Rusă în nici un caz nu îl neagă: documentul menționează însă categoric că în familia Bisericilor Ortodoxe Locale primatul aparține Patriarhului Constantinopolului, dar precizează imediat că acesta îl deține ca unul ce este primul între Întâistătători egali între ei ai Bisericilor Ortodoxe locale.

Absența Moscovei de la Ravenna și… documentul

În continuare se face referire la faptul că conținutul esențial al primatului este stabilit prin acordul Bisericilor Ortodoxe Locale și el se exercită mai ales la întâlnirile panortodoxe pe durata pregătirii Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Dacă Patriarhului Constantinopolului i se încredințează anumite drepturi de coordonare, asta nu înseamnă că el este mai important decât ceilalți, ci doar că așa au convenit celelalte Biserici Ortodoxe. Documentul semnalează că în Sfânta Biserică a lui Hristos primatul aparține în toate privințele Capului Bisericii, Care este Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, și că orice altă formă de superioritate este secundară față de această supremație și întâietate veșnică a Domnului.

În continuare primatul este examinat pe trei niveluri: al mitropoliei, al bisericii locale și în cadrul Biserica Romano-Catolice. De ce este astfel structurat textul? Pentru că în 2007 la Ravenna, în absența reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ruse, s-a aprobat un document comun de către ortodocși și romano-catolici cu privire la universalitate și întâietate în Biserică, în care s-a acordat exact o asemenea structură dezbaterii subiectului și s-a propus în mod foarte eronat, după părerea mea, prezentarea unei comunicări, potrivit căreia se menționează că cele privitoare la supremație la un anumit nivel se pot transfera la oricare alt nivel.

După cum bine știm, rolul primordial în fiecare episcopie îi aparține episcopului și în episcopia sa el nu are egal: este capul episcopiei și toate celelalte persoane, cuprinzându-i, de exemplu, pe episcopii vicari și pe preoți, fac ascultare de episcop. Dar acum s-au creat și mitropoliile: în fiecare mitropolie există un mitropolit și episcopi, care în relația lor liturgică sunt egali, însă mitropolitul este primul între egali. Și demonstrăm în textul nostru că mitropolia nu mai este eparhie, ci este o altă formă de autoorganizare a bisericii. Există diferite niveluri și diferite forme de autoorganizare a Bisericii, care cuprind două sau mai multe episcopii, arhiepiscopie, jurisdicția mitropolitană, Biserica autonomă autoadministrată sau autocefală.

Știm că întâietatea fără limite o deține în fiecare Biserică Locală Întâistătătorul acesteia, dacă este Patriarh sau Arhiepiscop sau mitropolit, dar știm de asemenea că în calitate de episcop el este primul între egali. Are anumite drepturi în relație cu ceilalți episcopi, însă întâistătătorul nu este episcopul celorlalte episcopii, ci este și el capul Bisericii dintr-un anume teritoriu. De pildă, dacă vorbim despre Biserica Ortodoxă Rusă, Patriarhul este Episcopul orașului Moscova.

În Tradiția Ortodoxă nu există teoriile care au fost susținute la reuniunea de la Ravenna

Potrivit logicii documentului de la Ravenna, privilegiile care aparțin celui care se află pe prima poziție la un nivel eclezial pot fi transferate și celui care este primul la un alt nivel eclezial, și prin urmare, slujirea episcopilor eparhiei poate fi asemănată cu slujirea mitropolitului în mitropolia sa, cu a întâistătătorului în Biserica locală și cu a primului episcop în Biserica Ortodoxă Sobornicească. Cu o asemenea abordare a primatului în Biserică romano-catolicii au fost de acord cu mare bucurie, pentru că, în realitate, ea reflectă chiar concepția lor despre structura administrativă a Bisericii Sobornicești, dar acest lucru nu poate fi acceptat de Biserica noastră, pentru că însăși metoda de abordare teologică a subiectului întâietății conduce la edificii ecleziologice eronate și false.

În textul de la Ravenna se menționează că biserica este structurată în conformitate cu icoana Sfintei Treimi. Noi nu respingem această poziție, căci în ce privește amănuntele și dacă vorbim despre rolul episcopilor în episcopie, putem vedea într-adevăr că acesta are rolul central. Există de asemenea indicii patristice care ne permit să aplicăm modelul treimic pentru reprezentarea structurii episcopiilor – acestea sunt chiar cuvintele Sfântului Ignatie al Antiohiei, anume că episcopul este precum Dumnezeu Tatăl, iar preoții săvârșesc slujirea Apostolilor etc.

Dar când este vorba, de exemplu, de o mitropolie și de o biserică locală, nu există motive teologice să îl asemănăm pe întâistătătorul bisericii locale sau pe capul mitropoliei cu Dumnezeu Tatăl – nu există asemenea pasaje, nu există asemenea surse în Tradiția ortodoxă.

Astfel, aici avem de-a face cu o altă formă de primat și de regim colectiv în Biserică. Conducerea Bisericii eparhiale poate fi numită ”colectivă” doar în sens relativ, pentru că puterea supremă în aceasta nu este consiliul eparhial, nici adunarea eparhială, nici un alt fel de organ colectiv – toate aceste structuri, inclusiv tribunalul bisericesc, sunt complementare, și soluționarea diferitelor probleme continuă să stea în mâinile episcopului.

Cu toate acestea, în cadrul unei Biserici locală, decizia este luată de către Consiliul Episcopilor, care reprezintă autoritatea supremă. La nivelul Bisericii Locale există o organizare cu totul diferită – avem administrare sinodală: există un episcop care este întâiul între egali, care are rolul de moderator într-o dezbatere, dar deciziile sunt luate sinodal și sunt obligatorii pentru toată Biserica locală respectivă, inclusiv pentru episcopul care deține primatul.

În ce privește Biserica Ortodoxă Sobornicească, în Tradiția ortodoxă nu există nici un mecanism administrativ absolut care să o administreze. Biserica Ortodoxă Sobornicească este structurată ca o comunitate și o societate comună de Biserici Ortodoxe locale, dintre care fiecare este independentă de celelalte în ce privește administrarea. Nu avem un cap al Bisericii Sobornicești, care să fie considerat mai presus decât ceilalți și care să nu fie primul între egali.

Ținând seama de aceste probleme existente la nivel interortodox, în documentul ”Poziția Patriarhiei Moscovei cu privire la problematica întâietății în Biserica Ortodoxă Sobornicească”, afirmăm că primatul la fiecare dintre aceste trei niveluri are un caracter diferit și, prin urmare, are și surse diferite.

Care este sursa superiorității episcopilor în enorii?

Succesiunea apostolică: Episcopul este urmaș al Apostolilor, și-a primit puterea prin integrarea în lanțul drept al succesiunii apostolice.

Care este sursa puterii primului episcop al unei Biserici locale?

Alegerea lui ca Întâistătător al Bisericii de către Consiliul Episcopilor, el este capul Bisericii locale respective, nu pentru că este urmaș al Apostolilor – căci toți ceilalți episcopi sunt de asemenea urmași ai Apostolilor –, ci pentru că a fost ales de episcopi și i s-au acordat niște privilegii proprii funcției de Întâistătător.

Și care este sursa întâietății în Biserica Ortodoxă Sobornicească?

Aici nu este nici succesiunea apostolică, nici alegerea, ci dipticele, adică statusul quo al Bisericilor locale din cataloagele oficiale. Primul episcop al Bisericii Sobornicești nu este ales de către Biserica Sobornicească – el a fost ales în Biserica sa locală și, în consecință, are absolut aceleași drepturi ca ceilalți Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe locale.

Toate aceste diferențe am încercat să le prezentăm în documentul ”Poziția Patriarhiei Moscovei cu privire la problematica întâietății în Biserica Sobornicească”. Documentul acesta este scurt, dar cuprinzător și esențial, și cred că în evoluțiile care vor avea loc în anii următori, poziția și participarea noastră la ele vor fi justificate în mare măsură pe baza concluziilor documentului de față.

În ce condiții va participa Moscova la Sinodul Panortodox din 2016

În 2016, de pildă, dacă nu vor exista obstacole neprevăzute, va trebui convocat Sinodul Panortodox. Participarea noastră la acest sinod este posibilă doar dacă hotărârile se vor lua prin consimțământ unanim, pe baza deciziilor care au fost convenite de către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale la întrunirea care a avut loc la începutul lui martie a.c. la Constantinopol. De ce este important acest lucru pentru noi? Pentru că trebuie să fim absolut siguri că nici o Biserică locală nu poate să impună vreo decizie unei alte Biserici locale și că nici o decizie a Sinodului Panortodox nu va fi acceptată în dauna Bisericii și împotriva voinței credincioșilor Bisericii noastre.

Patriarhul Ecumenic dorea ca toate deciziile să se ia la Marele Sinod Panortodox prin majoritate, fiecare Biserică locală urmând să fie reprezentată de o sumă egală de episcopi. Acest lucru, categoric, nu ne mulțumește, pentru că în acest mod e posibil să ajungem într-o asemenea situație, încât să se ia decizii care ar fi inacceptabile pentru Biserica Ortodoxă Rusă. Astfel, soluția a fost consimțământul unanim în luarea deciziilor. Am reușit, dar există multe alte subiecte legate de ordinea de zi a Sinodului Panortodox rămase în pending, subiecte care vor fi discutate, daca va fi cu putință, pe durata Sinodului; mai rămâne de văzut dacă se vor opera modificări în documentele care au fost pregătite și adoptate în întâlnirile preliminarii, și dacă da, în care anume. De exemplu, credem că toate documentele care urmează să fie aprobate va trebui să fie adoptate mai întâi de către Sinoadele Bisericilor Ortodoxe locale, căci doar atunci vom putea participa cu conștiința împăcată la Sinodul Panortodox.

La fel de important este și subiectul primatului în Biserica Ortodoxă, direct legat de practica vieții bisericești. Credem că într-o anumită măsură am reușit să găsim un echilibru la nivelul pozițiilor Bisericilor Ortodoxe locale în această privință.

Ne răspund Episcopii, nu Patriarhul Constantinopolului

În același timp, acest echilibru este destul de fragil, pentru că până și publicarea documentului nostru cu privire la întâietatea în Biserica Ortodoxă a provocat destule reacții de împotrivire, neclare însă, în Bisericile locale, mai ales la Patriarhia Constantinopolului. Patriarhul Constantinopolului însuși nu a răspuns oficial documentului nostru, dar o serie întreagă de episcopi și teologi ai Bisericii Ortodoxe a Constantinopolului l-au criticat. De exemplu, Mitropolitul Prusei, Elpidofor, ca răspuns la documentul nostru, a publicat un articol cu un titlu foarte clar: ”Întâiul fără egal”, în care demonstrează că Patriarhul Constantinopolului nu este primus inter pare (primul între egali), ci primus sine paribus (primul fără egali), pentru că, după cum susține, ca episcop al Bisericii Constantinopolului, el este cu adevărat primul între egali, dar ca Întâistătător al Tronului suprem al Constantinopolului, este unic în ce privește categoria episcopală și nu există nici unul egal cu el.

Toate aceste probleme sunt astăzi de mare însemnătate pentru ființa lăuntrică a Bisericii Ortodoxe și pentru dialogul dintre ortodocși și catolici și aș dori mult să studiați cu atenție acest document și să cunoașteți argumentele prin care Biserica Ortodoxă a Rusiei își susține poziția, ca să înțelegeți clar care sunt mobilele acțiunilor ei în dialogul cu romano-catolicii, precum și în colaborarea interortodoxă pe durata pregătirii Sfântului și Marelui Sinod”.

Din pozițiile de mai sus ale ”Ministrului de Externe” al Patriarhiei Moscovei rezultă cu claritate că ”o prăpatie de netrecut” desparte Patriarhia Ecumenică de Patriarhia Moscovei. Patriarhia Ecumenică, dacă nu își schimbă tactica și strategia în relația cu celelalte Biserici Ortodoxe, se va izola și va fi abordată doar ca Biserică locală de către toți ceilalți. O asemenea evoluție va fi dureroasă. Pentru că Patriarhia Moscovei are putere economică, deschide canale de comunicare cu toate Bisericile Ortodoxe, se prezintă ca apărătoare fermă a Sfintei Tradiții, a Sfintelor Canoane și a hotărârilor Sinoadelor Ecumenice într-o mult mai mare măsură și sub mult mai multe aspecte, realizează o lucrare pastorală care acoperă toate marile probleme sociale și științifice, precum familia, tineretul, ereziile etc. și, prin urmare, stârnește simpatia și dragostea ortodocșilor. În paralel, deși este pentru dialogul cu papismul, Biserica Ortodoxă Rusă denunță papismul și demonica uniație, pe care papismul o susține. Dimpotrivă, Patriarhia Ecumenică își epuizează lucrarea pastorală în eforturile de realizare a pseudounirii cu papistașii, în problemele ecologice, în timp ce se ”distinge” prin încălcarea și disprețuirea Sfintelor Canoane, prin ”repulsia” față de Sfinții antipapistași ai Bisericii noastre, precum și prin provocarea de situații de criză în relațiile cu celelalte Biserici Ortodoxe și cu Sfintele Mănăstiri ale Sfântului Munte.

Orthódoxos Týpos, 11 iulie 2014, nr. 2030, pp. 1, 7.

Traducere: Anna Theodorou(G.O.)

Sursa: Graiul Ortodox (http://graiulortodox.wordpress.com/2014/07/25/217-impas-critic-in-relatiile-dintre-fanar-si-moscova-datorat-divergentelor-la-nivel-eclezial/)

 

DOCUMENTUL DE LA RAVENNA

[Document sub embargo; poate fi publicat doar după 15 noiembrie]

Consecinţe ecleziologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii:

comuniune eclezială, sinodalitate şi autoritate

(Ravenna, 13 octombrie 2007)

Introducere

1. „Ca toţi să fie una. Precum Tu, Părinte, eşti în Mine şi Cu în Tine, aşa şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis” (In 17, 21). Dăm slavă Dumnezeului Unu în Treime, Care ne‑a adunat pe noi, membrii Comisiei Internaţionale Mixte pentru Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano‑Catolică, pentru a putea da în ascultare un răspuns comun acestei rugăciuni a lui Iisus. Suntem conştienţi că dialogul nostru reîncepe într‑o lume profund schimbată în ultimul timp. Procesele de secularizare şi globalizare, ca şi provocarea pusă de noile întâlniri între creştini şi credincioşii altor religii cer ucenicilor lui Hristos să dea o mărturie de credinţa, speranţa şi iubirea lor. Fie ca Duhul Domnului înviat să dea putere inimilor şi minţilor noastre pentru a da roadele unităţii în relaţiile dintre Bisericile noastre, ca să putem sluji împreună unitatea şi pacea întregii umanităţi. Fie ca Acelaşi Duh să ne conducă la exprimarea deplină a misterului comuniunii ecleziale, ca să‑l putem recunoaşte cu mulţumire ca pe un minunat dar făcut de Dumnezeu lumii, ca pe un mister a cărui frumuseţe iradiază îndeosebi în sfinţenia sfinţilor, la care suntem cu toţii chemaţi.

2. Urmând planul adoptat la prima sesiune de la Rodos (1980), Comisia mixtă şi‑a început lucrările abordând misterul Sfintei Treimi şi al Euharistiei. Ceea ce a făcut cu putinţă o mai adâncă înţelegere a comuniunii ecleziale, atât la nivelul comunităţii locale adunate în jurul episcopului ei, cât şi la nivelul relaţiilor dintre episcopi şi dintre Bisericile locale prezidate de fiecare dintre aceştia în comuniune cu Biserica una a lui Dumnezeu răspândită în întreaga lume (Documentul München, 1982). Pentru a clarifica natura comuniunii, Comisia mixtă a subliniat apoi relaţia existentă între credinţă, Taine — mai ales cele trei Taine ale iniţierii creştine — şi unitatea Bisericii (Documentul Bari, 1987). După care, studiind Taina Preoţiei în structura sacramentală a Bisericii, Comisia a indicat limpede rolul succesiunii apostolice drept garanţia comuniunii (koinonia) întregii Biserici şi a continuităţii ei cu Apostolii în tot timpul şi în tot locul (Documentul Valaamo, 1988). Din 1990 şi până în 2000 tema principală discutată de Comisie a fost cea a „uniatismului” (Documentul Balamand, 1993; Baltimore, 2000), o temă căreia îi vom mai acorda atenţie şi în viitorul apropiat. Acum reluăm tema abordată în finalul Documentului Valaamo şi vom reflecta asupra comuniunii ecleziale, a sinodalităţii şi autorităţii.

3. Pe baza afirmaţiilor comune ale credinţei noastre trebuie să tragem acum consecinţele ecleziologice şi canonice care decurg din natura sacramentală a Bisericii. Întrucât Euharistia, privită în lumina misterului Treimii, constituie criteriul vieţii ecleziale ca atare, cum anume reflectă în mod văzut structurile ei instituţionale misterul acestei comuniuni (koinonia)? Întrucât Biserica una şi sfântă e realizată atât în fiecare Biserică locală care celebrează Euharistia, cât şi în comuniunea (koinonia) tuturor Bisericilor, cum anume manifestă viaţa Bisericilor această structură sacramentală?

4. Unitatea şi multiplicitatea, relaţia constitutivă pentru Biserică dintre Biserica una şi multele Biserici locale pune şi chestiunea relaţiei dintre autoritatea inerentă în orice instituţie eclezială şi sinodalitatea (conciliaritatea) care decurge din misterul de comuniune al Bisericii. Întrucât termenii „autoritate” şi „sinodalitatea (conciliaritatea)” acoperă o zonă extrem de largă, vom începe prin a defini modul în care îi înţelegem.*

I. Fundamentele sinodalităţii (conciliarităţii) şi autorităţii

1. Sinodalitatea (conciliaritatea)

5. Termenul conciliaritate sau sinodalitate derivă din cel de conciliu — concilium în latină, synodos în greacă — care desemnează în primul rând o adunare de episcopi în exerciţiul unei responsabilităţi anume. El poate fi însă luat şi într‑un sens mai cuprinzător cu referire la toţi membrii Bisericii (potrivit termenului slav sobornost). Prin urmare, vom vorbi întâi de toate de sinodalitatea (conciliaritatea) în sensul că în virtutea Botezului fiecare membru al Trupului lui Hristos îşi are locul şi responsabilitatea proprie în comuniunea (communio în latină, koinonia în greacă) euharistică. Sinodalitatea (conciliaritatea) reflectă misterul treimic şi îşi are temeiul ultim în acesta. Aşa cum spune Sfântul Vasile cel Mare (Despre Duhul Sfânt 45), cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt „enumerate” fără însă ca desemnarea unei Persoane drept a „doua” sau a „treia” să implice vreo micşorare sau subordonare. În chip asemănător, şi între Bisericile locale există o ordine (taxis), care nu implică însă vreo inegalitate în natura lor eclezială.

6. Euharistia manifestă comuniunea (koinonia) trinitară actualizată între credincioşi drept unitatea organică a mai multor membre [ale unui corp], fiecare din ele având o harismă, o slujire sau o funcţie proprie necesare în varietatea şi diversitatea lor zidirii tuturor în Trupul eclezial unul al lui Hristos (cf. 1 Co 12, 4–30). Toţi sunt chemaţi, angajaţi şi socotiţi responsabili — fiecare într‑un mod diferit, dar nu mai puţin real — în realizarea comună a lucrărilor care fac prezente prin Duhul Sfânt slujirea lui Hristos, „Calea, Adevărul şi Viaţa” (In 14, 6). În acest mod se realizează în umanitate misterul comuniunii (koinonia) mântuitoare cu Sfânta Treime.

7. Întreaga comunitate şi fiecare persoană din ea e purtătoare a „conştiinţei Bisericii” (ekklesiastike syneidesis, cum o numeşte teologia greacă; sensus fidelium în terminologia latină). În virtutea Botezului şi Mirungerii sau Confirmării, fiecare membru al Bisericii exercită o formă de autoritate în Trupul lui Hristos. În acest sens, toţi credincioşii (nu numai episcopii) sunt responsabili pentru credinţa mărturisită la Botezul lor. Este învăţătura noastră comună că, primind „ungerea de la Cel Sfânt” (1 In 2, 20. 27), poporul lui Dumnezeu în comuniune cu păstorii lui nu poate greşi în chestiuni ce ţin de credinţă (cf. In 16, 13).

8. O sarcină specifică în vestirea credinţei Bisericii şi în clarificarea normelor de conduită creştină o au prin instituire dumnezeiască episcopii. „Ca urmaşi ai Apostolilor, episcopii sunt răspunzători de comuniunea în credinţa apostolică şi de fidelitatea faţă de exigenţele unei vieţi în acord cu Evanghelia” (Documentul Valamo, nr. 40).

9. Forma principală în care se exercită comuniune între episcopi sunt sinoadele (cf. Documentul Valamo, nr. 52). Aceasta deoarece „legătura cu comuniunea apostolică îi leagă împreună pe toţi episcopii legând episcopatul (episkope) Bisericilor locale de colegiul Apostolilor. Şi ei la rândul lor formează un colegiu înrădăcinat de Duhul în unicitatea dată «o dată pentru totdeauna» a grupului apostolic, martor unic al credinţei. Aceasta înseamnă nu numai că ei trebuie să fie uniţi între ei în credinţă, misiune, împăcare, ci şi că au în comun aceeaşi responsabilitate şi aceeaşi slujire faţă de Biserică” (Documentul München, III, 4).

10. Dimensiunea sinodală a vieţii Bisericii ţine de natura ei profundă. Cu alte cuvinte, ea este întemeiată în voinţa lui Hristos pentru poporul Său (cf. Mt 18, 15–20), chiar dacă realizările ei efective sunt în chip necesar determinate de istorie şi de contextul social, politic şi cultural. Astfel definită, dimensiunea sinodală a Bisericii poate fi găsită la cele trei niveluri ale comuniunii ecleziale — local, regional şi universal: la nivelul local al diecezei încredinţate episcopului; la nivelul regional al unui grup de Biserici locale cu episcopii lor care îl „recunosc pe primul (protos) dintre ei” (canonul 34 apostolic); şi la nivel universal, unde primii (protoi) din diversele regiuni împreună cu toţi episcopii conlucrează în cele ce privesc totalitatea Bisericii. Şi la acest nivel cei (protoi) trebuie să‑l recunoască pe cel ce este primul (protos) între ei.

11. Biserica există în multe şi diverse locuri care manifestă catolicitatea ei. Catolicitatea aparţine unui organism viu, Trupul lui Hristos. Atunci când este în comuniune cu celelalte Biserici locale, fiecare Biserică locală e o manifestare a Bisericii lui Dumnezeu una şi indivizibilă. Catolicitatea înseamnă aşadar a fi în comuniune cu Biserica una din toate timpurile şi din toate locurile. Iată de ce ruptura comuniunii euharistice înseamnă rănirea uneia din însuşirile esenţiale ale Bisericii, catolicitatea ei.

2. Autoritatea

12. Când vorbim de autoritate, ne referim la exousia aşa cum este ea descrisă în Noul Testament. Autoritatea Bisericii vine de la Domnul şi Capul ei, Iisus Hristos. Primind autoritatea Sa de la Dumnezeu Tatăl, Hristos a împărtăşit‑o după Învierea Sa prin Duhul Sfânt Apostolilor (cf. In 20, 22). Prin Apostoli ea a fost transmisă episcopilor, urmaşii lor, şi prin ei întregii Biserici. Iisus Hristos Domnul nostru Şi‑a exercitat autoritatea în diverse moduri prin care se manifestă în lume Împărăţia lui Dumnezeu până la împlinirea ei eshatologică (cf. 1 Co 15, 24–28): învăţând (cf. Mt 5, 2; Lc 5, 3), făcând minuni (cf. Mc 1, 30–34; Mt 14, 35–36), scoţând duhurile necurate (cf. Mc 1, 27; Lc 4, 35–36), iertând păcatele (cf. Mc 2, 10; Lc 5, 24) şi conducându‑i pe ucenicii Săi pe căile mântuirii (cf. Mt 16, 24). Potrivit poruncii primite de la Hristos (cf. Mt 28, 18–20), exerciţiul autorităţii proprii Apostolilor şi, după ei, episcopilor, include vestirea şi învăţătura evangheliei lui Dumnezeu, sfinţirea prin Sfintele Taine, mai ales prin Euharistie, şi călăuzirea păstorească a celor ce cred (cf. Lc 10, 16).

13. Autoritatea în Biserică aparţine lui Iisus Hristos Însuşi, singurul Cap al Bisericii (cf. Ef 1, 22; 5, 23). Prin Duhul Sfânt se împărtăşeşte de autoritatea Lui şi Biserica, Trupul Său (cf. In 20, 22–23). Autoritatea în Biserică are drept scop adunarea întregii umanităţi în Iisus Hristos (cf. Ef 1, 10; In 11, 52). Legată de harul primit în hirotonie, autoritatea nu e posesiunea privată a celor ce o primesc, nici nu e primită prin delegaţie de la comunitate; e mai degrabă un dar al Duhului Sfânt menit slujirii (diakonia) comunităţii şi niciodată nu e exercitat în afara ei. Exerciţiul ei include participarea întregii comunităţi, episcopul fiind în Biserică şi Biserica în episcop (cf. Sfântul Ciprian, Epistola 66, 8).

14. Exerciţiul autorităţii în Biserică în numele lui Hristos şi în puterea Duhului Sfânt trebuie să fie în toate formele şi la toate nivelurile lui o slujire (diakonia) a iubirii, aşa cum a fost cea a lui Hristos (cf. Mc 10, 45; In 13, 1–16). Întrucât exprimă o autoritate dumnezeiască, autoritatea de care vorbim nu poate exista în Biserică decât în iubirea dintre cel care o exercită şi cei supuşi ei. Este, prin urmare, o autoritate fără dominaţie, fără constrângere fizică sau morală. Întrucât e o participare la exousia Domnului Celui răstignit şi înviat, Căruia I s‑a dat toată autoritatea în cer şi pe pământ (cf. Mt 28, 18), ea poate şi trebuie să cheme la ascultare. În acelaşi timp, din pricina Întrupării şi Crucii, ea se deosebeşte radical de cea a stăpânitorilor neamurilor şi a mai‑marilor acestei lumi (cf. Lc 22, 25–27). Chiar dacă autoritatea e încredinţată unor oameni care din pricina slăbiciunilor şi păcatului sunt ispitiţi să abuzeze de ea, totuşi prin însăşi natura ei identificarea evanghelică între autoritate şi slujire constituie o normă fundamentală pentru Biserică. Pentru creştini a conduce înseamnă a sluji. Exerciţiul şi eficacitatea spirituală a autorităţii ecleziale sunt, prin urmare, asigurate de un consimţământ liber şi o conlucrare voluntară. În plan personal, aceasta se traduce în ascultare faţă de autoritatea Bisericii pentru a urma lui Hristos Care a rămas ascultător în iubire faţă de Tatăl până la moartea, şi încă moarte pe cruce (cf. Flp 2, 8).

15. Autoritatea în Biserică se întemeiază pe Cuvântul lui Dumnezeu prezent şi viu în comunitatea ucenicilor. Scriptura e Cuvântul revelat al lui Dumnezeu aşa cum l‑a identificat Biserica prin Duhul Sfânt prezent şi activ în ea în Tradiţia vie primită de la Apostoli. În inima acestei Tradiţii stă Euharistia (cf. 1 Co 10, 16–17; 11, 23–26). Autoritatea Scripturii derivă din faptul că ea este Cuvântul lui Dumnezeu care, citit în Biserică şi de Biserică, transmite Evanghelia mântuirii. Prin Scriptură, Hristos Se adresează comunităţii adunate şi inimii fiecărui credincios. Prin Duhul Sfânt prezent în ea Biserica interpretează autentic Scriptura potrivit nevoilor timpurilor şi locurilor. Practica permanentă a Sinoadelor de a întroniza Evangheliile în mijlocul adunării lor în acelaşi timp atestă prezenţa lui Hristos în Cuvântul Său — punctul necesar de referinţă pentru toate discuţiile şi deciziile lor —, cât şi afirmă autoritatea Bisericii de a interpreta acest Cuvânt al lui Dumnezeu.

16. În Iconomia Sa dumnezeiască, Dumnezeu vrea ca Biserica să aibă o structură orientată spre mântuire. De această structură esenţială ţin credinţa mărturisită şi Tainele săvârşite în succesiune apostolică. Autoritatea în comuniunea eclezială e legată de această structură esenţială: exerciţiul ei e reglementat de canoanele şi statutele Bisericii. Unele din aceste reglementări pot fi diferit aplicate potrivit nevoilor comuniunii ecleziale din diferitele timpuri şi locuri, cu condiţia ca structura esenţială a Bisericii să fie mereu respectată. Astfel, aşa cum comuniunea în Taine presupune comuniunea în aceeaşi credinţă (cf. Documentul Bari, nr. 29–33), tot aşa pentru a exista o comuniune eclezială deplină între Bisericile noastre trebuie o recunoaştere reciprocă a legislaţiilor canonice în diversitatea lor legitimă.

II. Tripla actualizare a sinodalităţii (concilarităţii) şi autorităţii

17. După ce am indicat fundamentee sinodalităţii şi autorităţii în Biserică şi am observat complexitatea conţinutului acestor termeni, trebuie să răspundem acum la următoarele întrebări: cum anume exprimă şi servesc elementele instituţionale ale Bisericilor misterul comuniunii (koinonia)? Cum anume exprimă structurile canonice ale Bisericilor viaţa lor sacramentală? În acest scop am distins între trei niveluri de instituţii ecleziale: cel al Bisericii locale adunate în jurul episcopului ei; cel al unei regiuni care cuprinde mai multe Biserici locale; şi cel al întregului pământ locuit (oikoumene), şi care îmbrăţişează toate Bisericile locale.

1. Nivelul local

18. Biserica lui Dumnezeu există acolo unde există o comunitate adunată în Euharistia prezidată nemijlocit sau prin preoţii săi de un episcop hirotonit legitim în succesiunea apostolică, care învaţă credinţa primită de la Apostoli şi stă în comuniune cu ceilalţi episcopi şi Bisericile lor. Rodul acestei Euharistii şi acestei slujiri e acela de a aduna într‑o comuniune autentică de credinţă, rugăciune, misiune, iubire frăţească şi ajutor reciproc pe toţi cei care în Botez au primit Duhul lui Hristos. Această comuniune e cadrul în care se exercită întreaga autoritate eclezială. Criteriul exercitării ei este comuniunea.

19. Fiecare Biserică locală are misiunea de a fi prin harul lui Dumnezeu un loc în care e slujit şi cinstit Dumnezeu, în care e vestită Evanghelia, în care sunt săvârşite Tainele, în care credincioşii se străduiesc să uşureze suferinţele lumii şi în care fiecare credincios îşi poate afla mântuirea. Ea este lumina lumii (cf. Mt 5, 14–16), aluatul (cf. Mt 13, 33), poporul preoţesc al lui Dumnezeu (cf. 1 Ptr 2, 5. 9). Normele canonice care o conduc urmăresc asigurarea acestei misiuni.

20. În virtutea Botezului care l‑a făcut mădular al lui Hristos fiecare botezat e chemat potrivit darurilor Duhului Sfânt Unul să slujească în comunitate (cf. 1 Co 12, 4–27). Astfel, prin comuniunea în care toate mădularele sunt în slujba celorlalte, Biserica locală apare deja „sinodală” sau „conciliară” în structura ei. Această „sinodalitate” nu se arată doar în relaţiile de solidaritate, ajutor reciproc şi complementaritate pe care le au între ei diverşii slujitori hirotoniţi. Fireşte, prezbiteriul e consiliul episcopului (cf. Sfântul Ignatie al Antiohiei, Către Trallieni 3), iar diaconul e mâna lui dreaptă (Didascalia Apostolilor 2, 28, 6), astfel încât, potrivit recomandării Sfântului Ignatie, totul să fie făcuT în simfonie (cf. Către Efeseni 6). Sinodalitatea îi implică pe toţi membrii comunităţii şi într‑o ascultare faţă de episcopul care e şi protosul şi capul (kephale) Bisericii locale, ascultare cerută de comuniunea eclezială. În acord cu tradiţiile răsăriteană şi apuseană, participarea activă a laicilor, bărbaţi şi femei, a monahilor şi persoanelor cu voturi, se realizează în dieceză şi parohie prin multe forme de slujire şi misiune.

21. Harismele membrilor comunităţii îşi au originea în Duhul Sfânt Unul şi sunt menite spre binele tuturor. Acest fapt aruncă o lumină atât asupra exigenţelor, cât şi a limitelor autorităţii fiecăruia în Biserică. Nu trebuie să existe nici pasivitate, nici substituire de funcţii, nici neglijenţă ori dominaţie a nimănui de către altcineva. Toate harismele şi slujirile din Biserică converg în unitate sub slujirea episcopului aflat în slujba comuniunii Bisericii locale. Toţi sunt chemaţi să fie reînnoiţi de Duhul Sfânt în Sfintele Taine şi să răspundă în căinţă (metanoia) constantă, pentru ca astfel să fie asigurată comuniunea lor în adevăr şi iubire.

2. Nivelul regional

22. Întrucât Biserica îşi revelează catolicitatea în adunarea liturgică (synaxis) a Bisericii locale, această catolicitate trebuie să se manifeste într‑o comuniune cu celelalte Biserici care mărturisesc aceeaşi credinţă apostolică şi împărtăşesc aceeaşi structură eclezială fundamentală, începând cu cele vecine, în virtutea răspunderii lor comune pentru misiune în regiunea lor (cf. Documentele München, III, 3 şi Valaamo, nr. 52 şi 53). Comuniunea între Biserici se exprimă în hirotonia episcopilor. Potrivit ordinii canonice, această hirotonie e conferită de trei sau mai mulţi episcopi sau cel puţin de doi (cf. canonul 4 Niceea), care acţionează în numele corpului episcopal şi al poporului lui Dumnezeu, ei înşişi primindu‑şi slujirea de la Duhul Sfânt prin punerea mâinilor în succesiune apostolică. Când acest lucru se săvârşeşte în conformitate cu canoanele, e asigurată comuniunea între Biserici în adevărata credinţă, Taine şi viaţa eclezială, precum şi comuniunea cu generaţiile anterioare.

23. O astfel de comuniune efectivă între mai multe Biserici locale, fiecare din ele fiind Biserica catolică dintr‑un loc anume, se exprima prin anumite practici: participarea episcopilor scaunelor vecine la hirotonia unui episcop pentru o Biserică locală; invitaţia adresată unui episcop dintr‑o altă Biserică de a concelebra la Liturghia (synaxis) Bisericii locale; invitaţia extinsă credincioşilor acestor alte Biserici locale de a participa la masa euharistică; schimbul de scrisori cu ocazia unei hirotonii; şi oferirea de asistenţă materială.

24. Un canon primit atât în Răsărit, cât şi în Apus exprimă relaţia dintre Bisericile locale ale unei regiuni: „Episcopii fiecărui neam (ethnos) trebuie să‑l cunoască pe primul (protos) dintre ei şi să‑l socotească drept cap (kephale) şi să nu facă nimic fără avizul (gnome) lui, şi fiecare să facă numai câte privesc parohia [eparhia] lui şi satele de sub ea. Dar nici acela să nu facă ceva fără avizul (gnome) tuturor. Fiindcă aşa va fi o armonie (homonoia) şi va fi slăvit Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh” (canonul 34 apostolic)

25. Această normă, care reapare în mai multe forme în tradiţia canonică, se aplică tuturor relaţiilor dintre episcopii unei regiuni, fie ei ai unei provincii, mitropolii sau patriarhii. Aplicarea ei practică poate fi găsită în sinoadele unei provincii, regiuni sau patriarhii. Faptul că întotdeauna componenţa unui sinod regional e în esenţă episcopală, chiar atunci când include şi alţi membri ai Bisericii, revelează natura autorităţii sinodale. Doar episcopii au vot deliberativ. Autoritatea unui sinod se bazează pe natura slujirii episcopale înseşi şi manifestă natura colegială a episcopatului în slujba comuniunii Bisericilor.

26. Un sinod implică participarea tuturor episcopilor unei regiuni. El este guvernat de principiul consensului şi armoniei (homonoia) însemnate de concelebrarea euharistică, precum este implicat de doxologia finală a mai sus‑citatului canon 34 apostolic. Cu toate acestea, în pastoraţia lui fiecare episcop e judecător şi responsabil înainte lui Dumnezeu pentru treburile diecezei lui (cf. Sfântul Ciprian, Epistola 55, 21); el este însă păzitorul catolicităţii Bisericii sale locale şi trebuie să aibă grijă mereu să promoveze comuniunea cu celelalte Biserici.

27. De aici urmează că un sinod regional nu are vreo autoritate asupra altor regiuni bisericeşti. Dar schimbul de informaţii şi consultările între reprezentanţii mai multor sinoade sunt o manifestare a catolicităţii, precum şi a ajutorului reciproc şi iubirii ce trebuie să domnească între toate Bisericile locale spre mai marele folos comun al tuturor. Fiecare episcop e răspunzător pentru întreaga Biserică împreună cu toţi colegii săi în una şi aceeaşi misiune apostolică.

28. În acest fel mai multe provincii bisericeşti au ajuns să‑şi întărească legăturile de responsabilitate comună. Acesta a fost unul din factorii care dau naştere patriarhiilor din istoria Bisericilor noastre. Sinoadele patriarhale sunt guvernate de aceleaşi principii ecleziologice şi aceleaşi norme canonice valabile pentru sinoadele provinciale.

29. În secolele următoare atât în Răsărit, cât şi în Apus s‑au dezvoltat noi configuraţii de comuniune între Bisericile locale. În Răsăritul creştin au fost întemeiate noi patriarhii şi Biserici autocefale, iar în Biserica latină a apărut recent un anume mod de grupare a episcopilor: Conferinţele Episcopale. Acestea din urmă nu sunt din punct de vedere ecleziologic simple subdiviziuni administrative, ci exprimă spiritul de comuniune în Biserică, respectând totodată diversitatea culturilor umane.

30. Într‑adevăr, oricare ar fi contururile şi statutul ei canonic, sinodalitatea regională demonstrează că Biserica lui Dumnezeu nu e o comuniune de persoane sau Biserici locale tăiate de rădăcinile lor umane. Întrucât e o comuniune de mântuire şi întrucât această mântuire e „restaurarea creaţiei” (cf. Sfântul Irineu, Împotriva ereziilor 1, 36, 1), ea îmbrăţişează persoana umană în tot ceea ce o leagă de realitatea umană creată de Dumnezeu. Biserica nu e doar o colecţie de indivizi; e făcută din comunităţi cu culturi, istorii şi structuri sociale diferite.

31. În gruparea de Biserici locale la nivel regional catolicitatea apare în adevărata ei lumină. Ea este expresia prezenţei mântuirii nu într‑un univers nediferenţiat, ci într‑o umanitate aşa cum a fost creată şi mântuită de Dumnezeu. În misterul mântuirii, natura umană e în acelaşi timp asumată în deplinătatea ei, cât şi vindecată de ceea ce a insuflat în ea păcatul prin autosuficienţă, orgoliu, neîncredere în alţii, agresivitate, gelozie, invidie, falsitate şi ură. Comuniunea (koinonia) eclezială e darul prin care întreaga umanitate e legată şi adunată la un loc în Duhul Domnului Cel înviat. Departe de a cădea în uniformitate, această unitate creată de Duhul cheamă şi astfel păstrează — şi, într‑un anume sens, sporeşte — chiar diversitatea şi particularitatea.

3. Nivelul universal

32. Fiecare Biserică locală e în comuniune nu numai cu Bisericile vecine, ci cu totalitatea Bisericilor locale, cu cele prezente acum în lume, cu cele care au fost de la început, cu cele care vor fi în viitor şi cu Biserica deja în slavă. Potrivit voinţei lui Hristos, Biserica e una şi indivizibilă, aceeaşi întotdeauna şi în orice loc. ambele noastre părţi mărturisesc în Simbolul niceo‑constantinopolitan că Biserica e una şi catolică. Catolicitatea ei îmbrăţişează nu numai diversitatea comunităţilor umane, ci şi unitatea lor fundamentală.

33. Este limpede, prin urmare, că în toate Bisericile locale trebuie mărturisită şi trăită una şi aceeaşi credinţă, că pretutindeni trebuie săvârşită aceeaşi unică Euharistie şi că în toate comunităţile trebuie să opereze aceeaşi slujire apostolică. O Biserică locală nu poate modifica Crezul formulat de Sinoadele Ecumenice, deşi a trebuit întotdeauna „să dea la probleme noi răspunsuri potrivite bazate pe Scripturi şi în acord şi continuitate esenţială cu expresiile anterioare ale dogmelor” (Documentul Bari, nr. 29). De asemenea, o Biserică locală nu poate schimba printr‑o hotărâre unilaterală vreun punct fundamental privitor la forma slujirii bisericeşti, şi tot astfel nici o Biserică locală nu poate celebra Euharistia în separaţie voită de celelalte Biserici locale fără a afecta în mod serios comuniunea. În toate acestea e lezată legătura comuniunii înseşi — şi astfel însăşi fiinţa Bisericii.

34. Din pricina acestei comuniuni toate Bisericile reglementează prin canoane tot ce ţine de Euharistie şi Taine, slujire şi hirotonie, precum şi predania (paradosis) şi învăţătura (didaskalia) credinţei. Este limpede de ce în acest domeniu e nevoie de reguli şi norme disciplinare.

35. În cursul istoriei, atunci când se iveau probleme serioase care afectau comuniunea universală şi înţelegerea între Biserici — fie cu privire la interpretarea autentică a credinţei, fie la slujiri şi la relaţia lor cu întreaga Biserică, ori la disciplina comună pe care o cere fidelitatea faţă de Evanghelie — s‑a recurs la Sinoade Ecumenice. Ele erau ecumenice nu numai pentru că reuneau episcopi din toate regiunile şi îndeosebi pe cei ai celor cinci scaune mari: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, potrivit vechii ordini (taxis), ci şi pentru că hotărârile lor doctrinare solemne şi formulele lor de credinţă comune, îndeosebi cele asupra unor puncte cruciale, sunt obligatorii pentru toate Bisericile şi toţi credincioşii, pentru toate timpurile şi toate locurile. De aceea hotărârile Sinoadelor Ecumenice rămân normative.

36. Istoria Sinoadelor Ecumenice arată care anume trebuie privite drept caracteristicile lor speciale. Chestiunea trebuie studiată mai îndeaproape în dialogul nostru viitor ţinând seama de evoluţia structurilor ecleziale din ultimele secole în Răsărit şi în Apus.

37. Ecumenicitatea hotărârilor unui Sinod e recunoscută printr‑un proces de receptare fie lung, fie scurt, în care prin reflecţie, discernământ, discuţie şi rugăciune întregul popor al lui Dumnezeu recunoaşte în aceste hotărâri credinţa apostolică una a Bisericilor locale, care a fost mereu aceeaşi, şi ai cărei învăţători (didaskaloi) şi păzitori sunt episcopii. Acest proces de receptare e interpretat în mod diferit în Răsări şi Apus potrivit tradiţiilor lor canonice specifice.

38. Conciliaritatea sau sinodalitatea implică, prin urmare, mult mai mult decât pe episcopii adunaţi; implică şi Bisericile lor. Episcopii sunt purtătorii şi glasul credinţei Bisericilor lor. Hotărârile episcopilor trebuie receptate în viaţa Bisericilor, îndeosebi în viaţa lor liturgică. Receptat ca atare, fiecare Sinod Ecumenic, în sensul deplin şi propriu al cuvântului, e o manifestare a comuniunii întregii Biserici şi o slujire adusă acestei comuniuni.

39. Spre deosebire de sinoadele diecezane şi regionale, un sinod ecumenic nu e o „instituţie”, a cărei frecvenţă să poată fi reglementată de canoane, ci mai degrabă un „eveniment”, un kairos inspirat de Duhul Sfânt Care călăuzeşte Biserica astfel încât aceasta să dea naştere în ea instituţiilor de care are nevoie şi care răspund naturii ei. Armonia între Biserică şi sinoade e atât de profundă încât chiar şi după ruptura între Răsărit şi Apus, care a făcut imposibilă ţinerea unor sinoade ecumenice în sensul strict al termenului, ambele Biserici au continuat să ţină sinoade ori de câte ori se iveau crize serioase. Aceste sinoade au reunit episcopii unor Biserici locale în comuniune cu Scaunul Romei sau, înţeleasă într‑un mod diferit, cu Scaunul Constantinopolului. În Biserica Romano‑Catolică unele din aceste sinoade ţinute în Apus au fost privite drept ecumenice. Această situaţie, care a obligat ambele aripi ale creştinătăţii să convoace sinoade proprii fiecăreia, a favorizat disensiuni care au contribuit la înstrăinarea reciprocă. Trebuie deci căutate mijloacele care vor permite restabilirea unui consens ecumenic.

40. În practica obişnuită, comuniunea universală a Bisericilor era menţinută în primul mileniu prin relaţii frăţeşti între episcopi. Aceste relaţii între episcopi, între episcopi şi protoi‑i lor, precum şi între protoi‑i înşişi în ordinea canonică (taxis) atestată de Biserica veche, întreţineau şi consolidau comuniunea eclezială. Istoria înregistrează consultările, scrisorile şi apelurile la scaunele mari, îndeosebi la cel al Romei, care toate exprimă într‑un mod viu solidaritate pe care o creează comuniunea (koinonia). Prevederi canonice cum sunt: includerea în diptice a numelor episcopilor principalelor scaune şi comunicarea de mărturisiri de credinţă celorlalţi patriarhi cu prilejul alegerilor sunt expresii concrete ale comuniunii (koinonia).

41. Ambele părţi sunt de acord că în vremea Bisericii nedespărţite această ordine canonică (taxis) era recunoscută de toţi. Mai sunt de acord că Roma, Biserica care „prezidează în iubire”, potrivit expresiei Sfântului Ignatie al Antiohiei (Către Romani, prolog), ocupă primul loc în această taxis şi, prin urmare, episcopul Romei era protosul între patriarhi. Nu sunt de acord însă în ce priveşte interpretarea dovezilor istorice din această epocă cu privire la prerogativele episcopului Romei drept protos, o chestiune înţeleasă în moduri diferite deja în primul mileniu.

42. Sinodalitatea la nivel universal exercitată în sinoade ecumenice implica un rol activ al episcopului Romei ca protos al episcopilor scaunelor mari în consensul episcopilor adunaţi. Deşi episcopul Romei n‑a reunit Sinoadele Ecumenice din primele secole, nici n‑a prezidat vreodată personal asupra lor, a fost cu toate acestea implicat îndeaproape în procesul luării deciziilor de aceste sinoade.

43. Primatul şi sinodalitatea sunt interdependente reciproc. De aceea la toate nivelurile vieţii Bisericii — local, regional şi universal — primatul trebuie întotdeauna privit în contextul sinodalităţii, iar sinodalitatea în contextul primatului.

În ce priveşte primatul la diversele niveluri, dorim să afirmăm următoarele:

1. La toate nivelurile primatul e o practică ferm întemeiată în tradiţia canonică a Bisericii.

2. În timp ce faptul unui primat la nivel universal e acceptat atât de Răsărit, cât şi de Apus, există diferenţe de înţelegere cu privire la modul în care trebuie exercitat, precum şi cu privire la fundamentele lui scripturistice şi teologice.

44. În istoria Răsăritului şi Apusului, cel puţin până în secolul IX, o serie de prerogative au fost recunoscute protosului sau capului (kephale), întotdeauna în contextul sinodalităţii şi potrivit condiţiilor timpului, la fiecare din nivelurile bisericeşti instituţionalizate: în plan local, episcopului ca protos al diecezei lui faţă de prezbiterii şi poporul său; în plan regional, protosului fiecărei mitropolii faţă de episcopii provinciei şi protos‑ului fiecăreia din cele cinci patriarhii faţă de mitropoliţii jurisdicţiei fiecăruia; iar în plan universal, episcopului Romei ca protos între patriarhi. Această distincţie de planuri nu diminuează egalitatea sacramentală a fiecărui episcop sau catolicitatea fiecărei Biserici locale.

45. Chestiunea rolului episcopului Romei în comuniunea tuturor Bisericilor rămâne să fie studiată mai în profunzime. Care anume e funcţia specifică a episcopului „primului scaun” în ecleziologia de comuniune (koinonia) şi în lumina a ceea ce s‑a spus în textul de faţă despre sinodalitate şi autoritate? Cum anume trebuie înţeleasă şi trăită în lumina practicii ecleziale a primului mileniu învăţătura despre primatul universal a Conciliilor Vatican I şi II? Sunt întrebări cruciale pentru dialogul nostru şi pentru speranţele restaurării comuniunii depline între noi.

46. Noi, membrii Comisiei Internaţionale Mixte pentru Dialogul Teologic între Biserica Romano‑Catolică şi Biserica Ortodoxă, suntem convinşi că declaraţiile de mai sus despre comuniunea eclezială, sinodalitate şi autoritate reprezintă un progres pozitiv şi semnificativ în dialogul nostru şi oferă o bază fermă pentru discutarea viitoare a chestiunii primatului la nivelul universal al Bisericii. Suntem conştienţi că rămân să fie clarificate multe chestiuni dificile, dar sperăm ca, susţinuţi de rugăciunea lui Iisus: „Ca toţi să fie una…, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis” (In 17, 21) şi în ascultare de Duhul Sfânt, să putem construi pe baza acordului deja atins. Reafirmând şi mărturisind „un Domn, o credinţă şi un botez” (Ef 4, 5), dăm slavă lui Dumnezeu Sfânta Treime, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, Care ne‑a adunat împreună.

* Participanţii ortodocşi au simţit că e important să accentueze faptul că utilizarea în acest document şi în alte documente similare produse de Comisia mixtă a termenilor „Biserica”, „Biserica universală”, „Biserica indivizibilă” şi „Trupul lui Hristos” nu subminează în nici un fel înţelegerea de sine a Bisericii Ortodoxe drept „Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică” de care vorbeşte Crezul niceo‑constantinopolitan.

Aceeaşi conştiinţă de sine se aplică şi din punctul de vedere romano‑catolic: Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică „subzistă în Biserica Catolică” (Lumen Gentium 8), ceea ce nu exclude recunoaşterea faptului că elemente ale adevăratei Biserici sunt prezente şi în afara comuniunii catolice.

SURSA> Patriarhia Roman

 

[1] Fragmentele citate din documentul care s-a semnat la Ravenna s-au luat din traducerea originalului englez pe care au făcut-o Seviciile Bisericii Greciei şi s-a publicat de către ziarul „Orthodoxos Kosmos” într-un număr special cu titlul „Documentul de la Ravenna”.

[2] Arhimandritul Gheorghe, stareţul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte, „Nelinişte pentru unirea ce se pregăteşte de către Vatican între ortodocşi şi romano catolici”, periodicul Parakatathiki, nr.54 (2007).

[3] Episkepsis, nr. 496 din 1993.

[4] Sfântul Marcu al Efesului, Tois apantahou tis ghis … , în Ioannis Karmiris, Ta Dogmatika ke Simvolika Mnimeia tis Orthodoxou Katholikis Ekklisias, vol. I, Atena 1960, pagina 426.

[5] Titlul Directivei este „Răspuns la întrebări referitoare la anumite puncte de vedere în jurul învăţăturii despre Biserică” (a se vedea Epistola Sfântului Sinod al Bisericii Greciei către IPS Ioan, Mitropolit de Pergam, 8.12.2007).

[6] A se vedea comentariul Directivei în ziarul Katholiki, p.30-78 din 24.07.2007.

[7] Atanasie, fost episcop de Zahumia şi Herţegovina, Despre ecumenismul romano-catolic (sârbă), periodicul Pravoslavie, ediţia Patriarhiei Serbiei, nr. 969-970 (1-15.08.2007), pagina 12.

[8] Sfântul Marcu al Efesului, Tois apantahou tis ghis … , ibidem, pagina 426.

[9] Sfântul Grigorie Teologul, Eis ton megan Athanasion, 8, PG 35, 1089.

[10] Epistola Enciclică „CA TOŢI SĂ FIE UNA” (UT UNUM SINT) a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea despre datoria ecumenică, ed. a Vaticanului, pp. 106 şi 114.

[11] Arhimandrit Iustin Popovici, Orthodoxos Ekklisia kai Oikoumenismos, ed. Orthodoxos Kypseli, Tesalonic 1974, pagina 224.

[12] Dositei al Ierusalimului, Dodekavivlos, ed. Rigopoulos.

[13] Idem, p.14.

[14] Idem, p.13-14.

[15] Vezi de exemplu formularea ambiguă: „Importanta soluţiilor (de la Ravenna ) este că pentru prima oară Bisericile Ortodoxe au spus : Da, această bază universală a Bisericii există şi, de asemenea, că în baza universală există sinodalitate şi autoritate. Aceasta înseamnă că există şi un primat. Conform cu practica Bisericii primul episcop este episcopul Romei” ( Walter Kasper, VIS 15-11-2007). Vezi de asemenea The Times, 16-11-2007.

[16] Dositei al Ierusalimului, Dhodhekavivlos, idem, pp. 65-66 şi 72.

[17] Idem, ibidem p. 519.

[18] Idem, ibidem pp. 279, 343 şi 132-133.

[19] Idem, ibidem p. 301.

[20] Idem, ibidem pp. 188 – 190, 191 şi 346.

[21] Idem, ibidem pp. 338-339 şi 343. Ekkliton: ales să judece.

[22] Idem, ibidem pp. 149-150.

[23] Meletie Pigas, Contra stăpânirii papei, în Dositei al Ierusalimului, Tomul Bucuriei, ed. Rigopoulou, Tesalonic, 1985, pp. 493-497 (în traducerea noastră).

 



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Psaltirea - ce este, când se citește, la ce folosește - Cristina Roman

Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi. (Iacob 5, 13)

Ce este Psaltirea

Psaltirea este o carte a Vechiului Testament care cuprinde rugăciunile atribuite regelui David, scrise sub inspirația Duhului Sfânt, în forma unor psalmi, adică stihuri în versuri fără rimă, la origine cântate la harpă. Numele în limba româna vine de la traducerea din limba greacă. „Psalmoi" s-ar putea traduce prin „cântari acompaniate cu instrument muzical". Psaltirea cuprinde 150 de psalmi, care au fost împărțiți în 20 de catisme pentru citirea ei în cult. Alături de Sfintele Evanghelii și Apostol, Psaltirea este cartea de cult cel mai des folosită în rânduiala bisericească. Singura perioadă a anului bisericesc când nu se citeşte Psaltirea este cea cuprinsă între Miercurea Săptămânii Patimilor şi Sâmbata Tomii, cu excepţia Deniei din Vinerea Patimilor.

Psalmii, grupați în catisme sau luați în parte, sunt prezenți în toate slujbele bisericești. Așa se face că auzim de mai multe ori la aceeași slujbă la care participăm expresii, cuvinte, stihuri deosebit de frumoase, fără să ne dăm seama întotdeauna care le este proveniența. Cele mai multe sunt luate din psalmi. Astfel avem textul: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa", care constituie stihul al IV-lea de la utrenia Învierii. Alt text binecunoscut este: "al Domnului este cerul și pământul și toată plinirea lor" - formula pe care o rostește preotul de fiecare dată, la pecetluirea mormântului, și care este luată din psalmul 23, 1. Tot din Psaltire este luat textul: "Binecuvântează suflete al meu pe Domnul și toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui", care formează Antifonul I de la Sf. Liturghie și este luat din psalmul 102, 1. La fel, cuvintele "Mântuiește Doamne poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta" pe care le auzim la fiecare Sf. Liturghie, când preotul arată Sfintele Daruri (după împărtășire), sunt luate din psalmul 27, 12. Expresia : "Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă", care formează răspunsul, la Sf. Liturghie, când preotul arată pentru ultima dată Sfintele Daruri, provine din psalmul 117, 24-25. Formula : "Fie numele Domnului binecuvântat, de acum și până în veac" pe care o cântăm la încheierea Sfintei Liturghii este luată din psalmul 112, 2. Textul : "Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul; cei ce-L caută pe Dânsul, vii vor fi inimile lor în veacul veacului", care constituie rugăciunea de la masa de seară este luată din psalmul 21, 30. (Extras din Cartea psalmilor în spiritualitatea ortodoxă - Pr. Prof. Dr. D. Abrudan)

Sfântul Vasile cel Mare precizează în "Cuvântul-înainte la Psalmi" că Psaltirea "este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la îndemâna fiecăruia după sârguinţa lui tot ceea ce este de folos. Ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului şi aduce cât se poate de grabnic însănătoşirea celui de curând rănit. Îngrijeşte de cel bolnav şi păstrează întreg pe cel sănătos. În genere, ea face ca patimile care de-a lungul vieţii omeneşti caută să se cuibărească în suflete, să fie îndepărtate şi la aceasta ajunge prin crearea îngrijită a unei stări sufleteşti pline de bucurie şi de plăcere, care face ca în suflete să ia fiinţă, cugetele cele înţelepte.

(...) Psalmul este liniștea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul gălăgiei și al valurilor gândurilor; el face să slăbească mânia sufletului și înfrânează pornirea către patimi; este tovarășul prieteniei, apropierea celor care stau departe, ca unul care împacă pe cei ce-și poartă vrajmașie. Psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc, armă pentru teama de noapte, liniște pentru oboseala zilei, pavăză și mângaierea oamenilor credincioși, iar pentru femeile credincioase, una din cele mai potrivite podoabe. Psalmul face ca pustiurile să se arate locuite și patimile să fie înfrânate. Început pentru începători, el este creștere pentru cei care propășesc pe calea virtuții și sprijin pentru cei care merg pe calea desăvârșirii."

Rânduiala citirii Psaltirii

Sf Ioan Gură de Aur: "Mai bine să înceteze soarele călătoria sa, decât să înceteze citirea Psaltirii." Când se citeşte de către credinciosul de rând, se începe cu formula "Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri...", se continuă cu rugăciunile începătoare, troparele de umilinţă, "Doamne miluieşte" de 40 de ori, Rugăciunea către Sfânta Treime, după care se începe a citi Psaltirea "încet şi cu luare aminte, fără să te grăbeşti şi cugetând mereu, ca să înţelegi şi cu mintea cele ce citeşti!"

Psalmii pot fi citiți fie la rând, după puterea și râvna fiecăruia, fie catismă după catismă, cu recomandarea ca odată o catismă începută, să fie citită fără întrerupere până la rugăciunea de sfârșit. De asemenea, psalmii pot fi citiți și pe sărite, în funcție de starea sufletească în care ne aflăm. O listă a psalmilor pentru diferitele trebuințe sufletești și trupești am introdus la rubrica noastră Post. Rugăciune. Sfinți Sărbători. Lista aceasta aparține Sfântului Arsenie Capadocianul și ne este cu căldură duhovnicească recomandată de Părintele Paisie Aghioritul.

Este obligatoriu a cere binecuvântarea preotului pentru a citi psalmi? Despre ispite

Binecuvântarea de la preot pentru citirea Psaltirii este bună și recomandată, dar nu este obligatorie. De regulă, credincioșii cer binecuvântare să citească psalmi de teama ca valul ispitelor să nu se accentueze. Temerea aceasta este însă neîntemeiată. Părintele Paisie Olaru, vorbind despre puterea rugăciunii însoțite de psalmi asupra duhurilor necurate, spune: "Diavolii se tem de psalmi pentru că, cine se roagă cu psalmi, îi arde pe diavoli ca și cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu acestea părinții de demult făceau minuni și alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, acestia sunt creștini fricoși, care vor să iasă la lupta cu diavolii fără arme. Or, daca nu avem arme bune la noi, diavolul ne dezarmează și ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor, spre osândă. Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu acestea, sfinții izgoneau diavolii din lume și coborau pe îngeri pe pământ. Că cine citește psalmi imită pe îngeri și cântă împreună cu ei." (arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhoviceşti, cu pr. Paisie Olaru)

Părintele Arsenie Muscalu spune că: "Citirea din Psaltire este foarte potrivită cu postul și nu este primejdioasă în niciun fel, așa cum nu este primejdioasă rugăciunea. E adevărat că în Psaltire sunt exprimate anumite lucruri, într-un anumite fel: găsiți acolo un mod de exprimare care arată așa, ca un fel de răzbunare, ca un fel de luptă cu vrașmașii. Mai întâi, că peste tot unde este vorba de vrăjmași, noi trebuie să înțelegem pe vrăjmașul nevăzut. Psaltirea descrie lupta sufletului cu vrașmașii nevăzuți. De unde pot apărea unele ispite: în momentul în care omul se întărâtă în chip pătmaș, citește Psaltirea cu patimă, ca și cum și-ar blestema vrașmașii, pe cei care i-au făcut rău; în clipa în care omul face lucrul acesta, e de așteptat să se aleagă cu multe ispite. Dar nu din cauza Psaltirii, ci din cauza felului cum o citește. Psaltirea nu poate să aducă niciun fel de rău, așa cum nu ne aduce niciun fel de rău rugăciunea. Fiecare însă trebuie să simtă care este puterea lui și s-o citească după puterea lui, să nu exagereze. Să-și aleagă ceva după puterea lui, să nu citească numai așa de dragul de a citi, urmărind numai cantitatea."

Teologi și Sfinți Părinți despre citirea, folosul și înțelegerea Psaltirii

Starețul Varsanufie de la Optina: "Îmi scrie un intelectual foarte tulburat: "Mă simt foarte rău. Cele dinafara toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufletește. Femeia mea nu mă înțelege. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de facut? Cum să mă eliberez de această durere sufletească?" I-am răspuns sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: "Doamne, cand s-au înmulțit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu". "Stăruie asupra acestui stih și citește mereu toată Psaltirea. Și cred că Domnul te va ușura". A trecut puțin timp și am primit o scrisoare de la el: "Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înțeleg nimic". I-am răspuns: "Starețul Ambrozie a dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: "Tu nu înțelegi, dar diavolii o înțeleg foarte bine și fug departe de tine. Citește-o". Și deși acum nu o înțelegi; încet-încet vei începe sa o înțelegi. Eu nu știu ce se va întâmpla, dar îți repet: citește Psaltirea îin fiecare zi câte puțin. Și Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta și te va mângâia; pentru totdeauna. Amin".

Părintele Arsenie Boca: “Toate cuvintele Psaltirii dovedesc cunoştinţa cea din păţanie, sau învăţăturile din durere, singura cale care poate învăţa ceva pe oameni. Aşa e toată Psaltirea: o mărturie strălucitoare a bunătăţii lui Dumnezeu, ţinută în mână de David, ca o făclie, mângâind orice suflet zdrobit de pe urma păcatelor. Lumina ei atrage luarea-aminte la cârmuirea lui Dumnezeu asupra vieţii omeneşti, îndeamnă sufletul la ascultare şi smerenie, cu care oricine poate birui toate potrivniciile din calea mântuirii şi poate răbda toate patimile ispitelor.” (Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002)

Sfântul Atanasie cel Mare: “Cine citeşte Psalmii, acela – lucru minunat – rosteşte cele scrise ca pe nişte cuvinte ale sale, îi cântă ca şi cum ar fi scrişi de dânsul sau despre dânsul, îi citeşte şi îi înţelege ca şi cum ar fi alcătuiţi de dânsul. Cuvintele Psalmilor servesc pentru cei ce-i cântă ca o oglindă în care el îşi priveşte sufletul său şi rostind cuvintele le simte ca izvorând din fiinţa sa”.

Arhimandritul Teofil Părăian: Chiar şi rugăciunea formalistă e o dovadă că vrei să faci mai mult. Cine nu se roagă nici formal, nu se roagă deloc. Cum să ajungă acela la un alt fel de rugăciune sau măcar la rugăciunea formală? Sigur, cei mai mulţi dintre oamenii care se roagă, cel puţin cei care au ajuns în faţa mea şi am putut constata cum le e rugăciunea sau cum sunt angajaţi ei în rugăciune, nu se roagă, ci rostesc formule de rugăciune… Dintre psalmi, am doi preferaţi şi aceia se potrivesc cel mai bine cu starea mea sufletească. Asta nu înseamnă că nu citesc şi alţi psalmi sau că nu mă rog şi cu cuvinte din alţi psalmi. Ceea ce se potriveşte cu sufletul meu este cuprins în Psalmul 22 şi în Psalmul 102, dar şi cu celelalte rugăciuni pe care le-a spus Psalmistul încerc să mă identific, să mă verific şi să mă raportez la ele. Trebuie să le spunem şi noi ca rugăciuni de ritual, chiar dacă nu sunt total rugăciunile noastre sau nu toţi suntem identificaţi cu rugăciunile pe care le facem. Chiar dintre cei care se silesc în rugăciune, unii se opresc numai la citirea formală a Psaltirii, a acatistelor, şi nu se identifică cu ele. Dacă nu se identifică, nu au prea mare spor, că rostesc cuvinte străine de aşezarea lor sufletească. Cel mai bine este să îţi aproprii cuvintele şi să găseşti resorturi sufleteşti care să te angajeze în rugăciune prin cuvintele pe care le rosteşti. Dacă am rămâne numai la cât spunem noi sau la cât putem rosti noi, din puterea noastră, nu am putea să ne ţinem angajaţi într-o rugăciune care să aibă o durată.

Sfântul Ioan de Kronstadt: Unde a dispărut cititul psalmilor, de Dumnezeu inspiraţi, care era lectura favorită a strămoşilor noştri, nu numai a poporului de rând, ci şi a boierilor şi cnejilor? Unde sunt casele în care se mai citeşte psaltirea, cea de Dumnezeu inspirată şi care dă omului o atât de mare credinţă în Dumnezeu, o atât de puternică speranţă în El, atunci când este lovit de o nenorocire, de-o boală, de un necaz, de-o supărare, şi o atât de ardentă iubire de Dumnezeu? Unde a dispărut cititul psalmilor, de Dumnezeu inspiraţi, care era lectura favorită a strămoşilor noştri, nu numai a poporului de rând, ci şi a boierilor şi cnejilor? Nu mai există. De aceea mulţi şi-au pierdut credinţa, nădejdea creştină, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, apărând în loc necredinţa, disperarea, ura. Nu mai există rugăciune înflăcărată, nici curăţia moravurilor, nici duh de umilinţă, inimă zdrobită, pentru ispăşirea păcatelor, nu mai există bucurie, pace, dreptate întru Duhul Sfânt. Majoritatea creştinilor sunt pătrunşi de duhul lumii, duhul ziarelor şi revistelor, al scriitorilor profani, care şi aceştia, la rândul lor, sunt pătrunşi de duh păgân, nu creştinesc, duh care tăgăduieşte inspiraţia divină a Sfintei Scripturi şi care se exaltă pe sine, trufaşa şi îngâmfata sa deşteptăciune, duhul deşertăciunii vieţii pământeşti.” (Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005)

Sfântul Teofan Zăvorâtul: “Rămâne la libertatea fiecăruia să aleagă ce fel de rugăciuni doreşte. Citeşte Psaltirea. Acolo în fiecare psalm poţi întâlni chemări însufleţitoare către Dumnezeu. Dintre ele alege pe cele care sunt mai aropiate de starea ta şi îţi sunt mai pe suflet; apoi învaţă-le şi repetă-le ba pe una, ba pe a doua, ba pe a treia. Cu ele să alternezi pravila ta şi ele să fie pe limba ta în toată vremea şi în toate lucrările tale în intervalul de la săvârşirea unei pravile la alta. Poţi să-ţi alcătuieşti şi propriile tale rugăciuni, care să-ţi exprime mai bine nevoia ta, după modelul celor 24 de rugăciuni scurte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care le ai în cartea de rugăciune la rugăciunile de dimineaţă.” (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013)

Maica Siluana Vlad: Prima şi cea mai puternică rugăciune este Psaltirea. E bine să ceri binecuvântare de la părintele duhovnic şi să citeşti în fiecare zi câte o catismă sau un psalm, punând semn acolo unde rămâi, pentru ziua următoare. Să nu uiţi însă, atunci când citeşti psalmii, că vrăjmaşii sunt, de cele mai multe ori, înlăuntrul nostru, sunt în gândurile noastre. Dacă ne vom birui gândurile rele sau măcar le vom opri la timp, mulţi vrăjmaşi exteriori vor dispărea sau se vor preface în prieteni. Apoi, să citeşti în fiecare zi un capitol sau măcar câteva versete din Sfintele Evanghelii. Acela e cuvântul lui Dumnezeu şi, citit cu regularitate şi atenţie, se “întrupează în noi” şi vrăjmaşii se risipesc ca fumul… Şi al treilea pas, la fel de important ca primii doi, este binecuvântarea “celor ce ne urăsc”, “celor ce ne blestemă” aşa cum ne învaţă Însuşi Mântuitorul. Există, de asemenea, rugăciuni pentru vrăjmaşi făcute de Sfinţii care au învăţat să iubească şi care ne ajută pe noi, neputincioşii, ori de câte ori le citim cu credinţă. Şi ca toate acestea să lucreze, învaţă să ierţi, aşa cum ne cere şi ne învaţă Bunul Dumnezeu. Cu dragoste, M. Siluana.

Pr. Prof. Dr. Necula despre citirea Psaltirii: Credincioşii mai zeloşi citesc psalmi şi acatiste despre care ne întreabă adeseori cum să le citească. Îmi zic: „Cum se citeşte Psaltirea? Să îmi daţi binecuvântare!”, iar eu le răspund: „Nu este nevoie să iei binecuvântare”. Psaltirea face parte din Sfânta Scriptură, o putem citi oricând; este şi carte de cult din care ne alegem câte catisme putem, în funcţie de evlavia pe care o avem, nefiind un număr precis de psalmi sau catisme. Unii îşi încarcă programul de rugăciune cu citirea, aproape cu regularitate, a două, trei catisme sau cu acatiste ale unor sfinţi. Mă întreabă: „Ce acatist să citesc?”; „Citeşte-l pe cel care este închinat sfântului din ziua sau perioada respectivă sau pe cel care crezi că se potriveşte stării sufleteşti!”. Acatistele au şi ele un oarecare specific, spre lauda unui sfânt. Orice acatist care este înscris în cartea de rugăciuni se poate citi, nu neapărat cu preferinţe speciale, ţinând cont că rugăciunea nu ţi-o îndeplineşte sfântul respectiv, ci el mijloceşte ca Hristos să ne asculte rugăciunea. Sfântul ne pregăteşte calea, iar Hristos Domnul ne ajută. Dacă noi acordăm o importanţă prea mare sfinţilor şi credem că ei ne rezolvă problemele, greşim din punct de vedere dogmatic, fiindcă sfinţii nu sunt decât rugători. Citeşte acatistele pe rând, nu cu preferinţă. Dacă ţi-ai luat un sfânt pe care îl simţi că ţi-e protector, te ajută, îi porţi numele, citeşte-i acatistul, roagă-te pentru rugăciunile lui. (Sursa: Ziarul Lumina)

Sf. Atanasie cel Mare: Psaltirea "cuprinde în sine zugravite toate simțămintele oricărui suflet omenesc, schimbările și înnoirile lui, așa că dacă cineva voiește, poate să-și ia și să-și însușiească zugrăvirea ce i se potrivește".

Sf. Ambrozie: Psaltirea este "glasul Bisericii în mărturisirea prin cântare a credinței celei una".

Părintele Paisie Aghioritul: ,,- Gheronda, cum ați început să vă rugați cu Psal­tirea folosind „cazurile” Sfântului Arsenie? - Sfântul Arsenie [Capadocianul], deoarece nu avea în Molitfelnic rugăciunile corespunzatoare pentru toate cazurile în care oamenii îi cereau ajutor, folosea și Psalmii. A scris într-un caiet împrejurarea pentru care folosea fiecare psalm. Când acest caiet a ajuns în mâinile mele, am început să citesc Psaltirea, făcând rugăciune pentru situația în care se citea fiecare psalm. Îmi spune gândul că in rugăciunea cu Psaltirea mult ajută și Sfântul Arsenie. (din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013)

Ce trebuie să știm despre Psaltirea Maicii Domnului

Faţă de Psaltirea lui David, cea închinată Maicii Domnului nu este o carte canonică. Această adunare de imnuri scrise în cinstea Preasfintei Fecioare Maria, ca şi Prohodul Maicii Domnului, este de origine slavă şi a fost compusă de-a lungul timpului din evlavie şi dragoste pentru Împărăteasa cerului. Tradusă în ultima vreme şi în limba română, Psaltirea Macii Domnului este citită de unii credincioşi cu evlavie, deşi ea nu este generalizată în cultul Bisericii Ortodoxe Române. Trebuie să precizăm că pentru bunii creştini cu o evlavie deosebită către Maica Domnului, Biserica noastră dreptmăritoare are foarte multe acatiste, două paraclise,  dar şi o carte mai puţin cunoscută, Canoanele Maicii Domnului, care cuprinde un număr de 56 de canoane atribuite Sfântului Ioan Damaschin. La mănăstiri, aceste canoane sunt citite după rânduială în cadrul Pavecerniţei. Canoanele Maicii Domnului sunt cântări de o frumuseţe literară şi o profunzime teologică deosebite. Citirea lor va aduce în sufletul credincioşilor alese bucurii duhovniceşti, pace şi binecuvântarea Maicii Domnului. (Sursa: doxologia.ro

 




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Convorbire cu Părintele Proclu Nicău, pustnicul de la marginea lumii - Ciprian Voicilă

Peregrinul pornit pe drumul spre Mănăstirea Petru‑Vodă ca să se roage la mormântul părintelui Justin Pârvu sau ca să îşi plece genunchii în faţa moaştelor mărturisitorilor, aşezate în biserică, sau la mormintele din cimitirul mănăstirii se abate 6 kilometri, din comuna Crăcăuani, spre satul Mitocu Bălan (unde în vechime exista un metoc al Mănăstirii Neamţ), sperând să primească un cuvânt de folos, bun ca merinde de drum, de la părintele Proclu. Pe măsură ce lasă în urmă drumul principal, „civilizat”, în goana maşinii regăseşte casele străvechi, tradiţionale, specifice satului românesc de altădată. Te şi miri cum de au supravietuit furiei noilor generaţii de ţărani, care se dezic masiv de vechile case, „bătrâneşti”, şi îşi construiesc altele noi, importate din Italia, Spania şi alte state occidentale prin care i‑au purtat paşii, dar şi nevoia. Casele importate sunt ostentative prin dimensiuni, prin termopanul plantat în scop utilitar în ferestre şi prin lipsa lor de armonie, prin inadecvarea la peisajul autohton. Locuinţele „occidentale” par aduse în zbor cu avionul şi prăbuşite care, cum. Pot fi întâlnite pe întregul cuprins al României.

Cum a părăsit drumul naţional, călătorul pătrunde într‑o atmosferă vecină cu veşnicia, familiară şi, totuşi, pierdută pentru totdeauna. De‑a stânga şi de‑a dreapta drumului se deschide o perspectivă din ce în ce mai largă. Pădurile falnice, apa ce se prelinge cristalin, în legea ei, la vale, te anunţă că te găseşti la poalele Munţilor Stânişoarei. Aerul e saturat de mireasma răşinii de brad. La un moment dat, se trece pe sub o barieră rămasă ca piesă muzeografică din alte vremi, iar satul locuit, succesiunea caselor se sfârşeşte. Fix pe linia gospodăriilor care desparte ţinutul locuit al satului de cel nelocuit, sălbatic, se întrezăreşte pe partea dreaptă o poartă cenuşie din lemn, care ascunde o căsuţă desprinsă din poveşti. O casă mică, bătrânească, aşa cum se făceau odinioară. După ce te‑ai rugat tot drumul la Dumnezeu să te ajute să vorbeşti fie şi puţin, o frântură de vorbă, cu părintele Proclu, îţi iei inima în dinţi şi baţi cu putere în poarta scorojită de vreme. Dacă rugăciunea ţi‑a fost ascultată, îţi iese în cale o femeie în vârstă, cu trăsături aspre, îmbrăcată cernit, dar bună la inimă. Te întreabă uşor repezit ce vrei şi de unde vii. Dacă îi mărturiseşti că vii de la distanţă mare, să spunem, de la Bucureşti, şi că ţii neapărat să capeţi un cuvânt de folos de la părintele, bătrâna bate şi ea în poarta cea scorojită şi strigă cu sârg:

            ‑ Părinte! Părinte! Ai vizitatori!

Până se deschide poarta, afli că părintele Proclu e bolnav, neputincios, şi că sora lui – persoana care îţi oferă amabil aceste amănunte – are grijă de el. Timpul aşteptării creşte, intensificând tensiunea întâlnirii cu părintele. Într‑un sfârşit, poarta cea veche se deschide şi pentru câteva clipite timpul încremeneşte, şi tu odată cu el: în faţa ochilor se iveşte un bătrân cu barba mare, care i se revarsă până la piept. Nasul îi este uşor ridicat spre cer şi de sub claia căruntă te privesc binevoitor, cu dragoste, doi ochişori de viorea. Poartă haine ponosite, iar în picioare are nişte încălţări care seamănă bine de tot cu opincile străvechi. Te pofteşte în şopronul în care îi primeşte de obicei pe vizitatori, dar care geme de mulţimea icoanelor atârnate pe pereţi sau care stau aşezate pios pe masă. În acest mic spaţiu există o concentraţie fantastică şi palpabilă de dumnezeiesc. Părintele se aşază agale pe un scaun şi ascultă păsurile fiecăruia.

Prima dată când am ajuns la el eram însoţit de doi prieteni. Pe drum s‑au iscat tensiuni între noi. Şoferul nu înţelegea de ce trebuie să ne abatem din drumul nostru spre Mănăstirea Petru‑Vodă. Dacă nu ajungem la timp la destinaţie, dacă rămânem fără cazare... Nici nu a deschis bine poarta părintele, că noi ne‑am aplecat capetele ca seceraţi în faţa lui şi, binecuvântându‑ne, făcând atent, de trei ori semnul Sfintei Crucii deasupra capetelor noastre, i‑a dat fiecăruia câte un sfat care viza exact problema care îl frământa mai mult pe fiecare în parte. Unuia i‑a spus să se ferească de duşmani, să moară şi să învieze în fiecare zi. Acelaşi sfat îl primise prietenul meu de la părintele Arsenie Papacioc. Ulterior, avea să identifice duşmanii, după învăţătura Sfinţilor Părinţi: aceştia sunt trupul, lumea şi diavolul. Celuilalt prieten cu care venisem la părintele, care locuia împreună cu familia, într‑o atmosferă conflictuală, i‑a spus că, dacă îi vine gândul să se răzbune, să amâne răzbunarea, spunându‑i gândului: nu astăzi, mâine. Şi până a doua zi gândul drăcesc va dispărea. Ne‑a sfătuit apăsat să încercăm să adormim rostind rugăciunea, spunând cu multă smerenie: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă”.

În toiul discuţiei a venit vorba despre importanţa credinţei, pe care trebuie să o avem, în ajutorul lui Dumnezeu. Părintele ne‑a povestit că a venit la el o familie cu un copilaş care se născuse cu un picior mai scurt. Mama copilului s‑a rugat cu nădejde la Maica Domnului şi picioruşul a început să‑i crească de la sine, iar acum copilul este normal. Cât timp am petrecut la părintele, am simţit nevoia să mă aşez în genunchi lângă el. Mă copleşise dintr‑odată părerea de rău pentru toate faptele mele prin care l‑am rănit, şi nu o dată, pe Hristos şi am întristat‑o pe Maica Domnului. Ba chiar, la un moment dat, l‑am prins de mână pe părintele Proclu, ţinându‑l strâns minute în şir – un gest spontan, inconştient, care exprima dorinţa mea de a nu mă mai despărţi niciodată de persoana sa. Mi‑a rămas pentru totdeauna în inimă chipul său, cu ochii scăldaţi în lacrimi. Mi‑am amintit de o fotografie cu părintele Marcu Dumitrescu de la Sihăstria, stând pe un jilţ, pe pridvorul unei case, poate al unei chilii. Avea aceiaşi ochi înecaţi în lacrimi. Lacrimile inconfundabile ale pocăinţei neîncetate.

A doua oară când mi‑a fost dat să‑l revăd a fost la începutul Postului Mare. S‑au perindat prin mintea mea multe gânduri de îndoială: poate nu o să ne primească de data aceasta, ştiut fiind că sihaştrii, părinţii îmbunătăţiţi, trăiesc într‑o recluziune sporită şi îşi aspresc asceza în tot acest timp sacru, marcat de Jertfa şi Învierea Mântuitorului. Un timp diferit calitativ de timpul comun, cotidian. Un timp în care relaţia om‑Dumnezeu, eu‑Tu, redevine decisivă, în ea concentrându‑se întreaga energie sufletească a creştinului trăitor. Am avut cu noi, însă, prieteni de nădejde: moaştele sfinţilor închisorilor, care ne‑au deschis calea spre părintele Proclu. Eram vreo patru pelerini. Unul dintre noi se afla la începutul vieţii duhovniceşti, era proaspăt revenit în biserică. Ghid ne era Danion, care îl cercetează pe părintele Proclu de mai bine de zece ani, pentru sfaturi duhovniceşti. El ne‑a prezentat pe fiecare părintelui, vorbindu‑i şi despre problema sufletească a fiecăruia.

Părintele Proclu nu i s‑a adresat direct prietenului nostru, întors de curând în sânul Bisericii. I‑a răspuns la problemă indirect, vorbind cu Danion:

            ‑ Trebuie, cât poate, să adoarmă din rugăciune. Să nu stea de vorbă cu gândurile rele. Pe toţi care adorm din rugăciune Duhul Sfânt are să‑i ajute. Şi toţi care se roagă în timpul zilei sunt ajutaţi în timpul nopţii să adoarmă din rugăciune. Pe măsură ce am o rânduială bună în timpul zilei, aşa sunt ajutat în timpul nopţii. Are nevoie să se mărturisească. Are nevoie de căinţă. Şi când va vedea că vine diavolul, prin deznădejde, să îi spună: „Hristos a murit pentru cei păcătoşi. Cel dintâi sunt eu.” Şi când va voi Bunul Dumnezeu, va primi o mângâiere duhovnicească. Dar pe măsură ce va spori în smerenie. Apoi, prietenul nostru a îngenuncheat la picioarele părintelui, care i‑a luat capul între mâini şi a început să se roage tânguitor pentru el. De fier să fi avut inima şi tot te pătrundeau până în străfundurile fiinţei cuvintele pe care părintele Proclu le înălţa spre Maica Domnului, spre Sfânta Treime, spre sfinţii lui Dumnezeu:

            ‑ Măicuţa Domnului să te ajute! Măicuţa Domnului! Măicuţa Domnului şi toţi sfinţii care au pătimit pentru Hristos, ajutaţi‑l, dăruiţi‑i iertare de păcate şi sfârşit creştinesc în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Şi Duhul Sfânt, a continuat părintele, are să‑l ajute să poată căpăta raiul. Şi, cât putem, a nu da vina pe nimeni. Să zică aşa: pentru păcatele mele s‑a întâmplat. Şi Duhul Sfânt are să ne ajute pe măsură ce ne smerim. Măicuţa Domnului să vă ducă în rai! Măicuţa Domnului, Sfântul Neculai, Sfântul Mina şi toţi sfinţii, rugaţi pe milostivul Dumnezeu să ne ducă în rai, să ne izbăvească de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Măicuţa Domnului! Măicuţa Domnului să ne ajute prin duhovnic, prin mărturisire.

A urmat la rând un prieten care e bântuit de o frică fără obiect, o angoasă care îl ia în stăpânire mai ales la căderea nopţii. Părintele l‑a alinat, dându‑i mai multe poveţe: ‑ E nevoie de Sfântul Maslu. Pe măsură ce o să aibă mărturisirea şi Sfântul Maslu, îl ajută Duhul Sfânt. Vin duhuri sfinte şi vor izgoni acele duhuri necurate. Duhul Sfânt într‑o clipă izgoneşte aceste duhuri. Dar Duhul Sfânt vrea ca acest suflet să se smerească, să dea vina numai pe el. Aşa vin unii la mine, că îi supără duhurile din cauza vrăjilor. Măi, băiete, chiar de ar şti cineva vrăji, el e cu diavolul lui. Nu dau vina pe nimeni. „Pentru păcatele mele”. Dar cât timp gândesc: „Mi‑o zis şi o să‑i zic”, văleeu!!! Şi trebuie să caut să nu adorm cu gândul în altă parte. Dacă eu fac rugăciune, dar cu mintea în altă parte, n‑ajută Duhul Sfânt. Duhul Sfânt atâta ajută: dacă mă mărturisesc corect şi mă duc la Sfântul Maslu. Atunci vin puteri sfinte şi vor izgoni acele duhuri. Şi dacă e slab trebuie să se ducă la mărturisire şi la Sfântul Maslu de mai multe ori, până când nu mai are încredere în el. Are încredere numai în Bunul Dumnezeu.

Mi‑a venit şi mie rândul să mă aşez în faţa părintelui. Până atunci stătusem în genunchi, lângă scaunul lui. Din timp în timp veneau dinspre el valuri de bună‑mireasmă, pe care le‑au simţit toţi cei prezenţi. La serviciu mi se întâmplase ceva care mă scârbise mult. O ispită care a ridicat asupra mea şi a unor colegi de‑ai mei ura conducerii. Am fost, toţi cei implicaţi în conflictul cu conducerea, anchetaţi administrativ. Exista pericolul să fim daţi afară din serviciu. Părintele Proclu m‑a sfătuit în aceeaşi manieră, indirectă, vorbind cu Danion:

            ‑ Spune aşa un sfânt părinte: în ziua în care te va năpăstui cineva şi nu te vei răzbuna, atunci Duhul Sfânt are să te ajute, are să te încununeze, dar trebuie să rabzi până la ultima suflare. Dacă ai răbdat un timp şi începi a cârti, ai pierdut iară. Să cugete la sfinţi, cum au suferit. Că ai văzut, Sfântul Arhidiacon Ştefan aşa a spus: „Iartă‑i, Doamne, că nu ştiu ce fac”. Şi aşa vom căpăta mântuirea. Uite, dacă vrea să reuşească, să nu adoarmă cu mintea în altă parte. Să adoarmă din rugăciune. Şi dacă adoarme din rugăciune, pentru smerenia lui, Bunul Dumnezeu îi va da din altă parte. Dacă el o să cate să adoarmă din rugăciune, Duhul Sfânt are să‑l ajute să îşi poată câştiga pâinea din altă parte. Dar atâta: a nu cârti! A nu da vina pe nimeni. Să zică aşa: pentru păcatele mele. La sfârşit mi‑a luat capul între mâini şi a început să se roage: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Măicuţa Domnului, Măicuţa Domnului, Măicuţa Domnului, ajută‑i, izbăveşte‑l de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi! Măicuţa Domnului, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi toate puterile cereşti, veniţi în ajutorul nostru! Izbăviţi‑l de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi! Măicuţa Domnului, Măicuţa Domnului, ai milă de soarta lui. Măicuţa Domnului, Măicuţa Domnului, ceartă duhurile cele tulburăcioase de la sufleţelul lui! Măicuţa Domnului, dăruieşte‑i răbdare. Şi felul doi, tot răbdare.”

Când părintele implora ajutorul Maicii Domnului, m‑a cuprins o stare extraordinară de pocăinţă şi lacrimile au început să îmi curgă de la sine. Stând cu capul între mâinile lui aveam impresia că în acel moment rugăciunea părintelui urcă direct, ca un stâlp de foc, fără nicio oprelişte, spre Maica Domnului şi că părintele îşi pune, într‑un anumit fel, sufletul chezaş pentru mine. Era atâta dragoste, smerenie, compătimire în rugăciunea lui! Îmi aştern aici, pe foaia de hârtie, aceste trăiri nu ca să mă mândresc, ci pentru că sunt sigur că la fel au simţit majoritatea creştinilor care au bătut la uşa părintelui Proclu. Apoi Danion l‑a întrebat cum trebuie să rostim Rugăciunea lui Iisus. Părintele Proclu ne‑a răspuns plecând de la o întâmplare.

Cineva o venit la mine şi o zis aşa. O adormit zicând, „Doamne, Iisuse”. Şi atuncea s‑o întâmplat că l‑am îndemnat să se smerească. Şi cum o adormit, nu s‑o rugat mult şi s‑o trezit zicând „Doamne, Iisuse” cu mintea în cap. Şi atuncea o‑nceput a se smeri, o simţit o putere sfântă care i‑o dus mintea cu tăt cu Doamne Iisuse în inimă. Şi acolo, cu multă smerenie s‑o rugat. Un dor mare l‑a răpit în rai. Şi când l‑a răpit şi‑a dorit mai apoi să fie iar răpit. Şi cândva, într‑o noapte, o venit la mine. Şi atuncea mi‑a spus că iară doreşte să mai fie răpit. Şi i‑am spus că erau nişte părinţi, nişte pustnici la Mănăstirea Sihăstria şi de la aceia ştiu că pentru ca să‑l mai răpească trebuie aşa: rugăciunea cât de scurtă, cât de deasă, şi cu multă smerenie.

Înainte să plecăm de la el, părintele a simţit nevoia să ne arate încă o dată cât de important este să nu cultivăm răutatea împotriva aproapelui şi să dăm întotdeauna vina numai pe noi. Ne‑a mai relatat o întâmplare. ‑ Amu, o mai venit altu’. Şi o zis aşa: „Eu mă împărtăşesc mai des şi am ispite”. M‑o întrebat de ce are atâtea ispite, dacă se împărtăşeşte. Şi eu i‑am spus: „Măi, băiete, ca să te poţi împărtăşi trebuie spălat vasul. Trebuie spălat bine, mă, de răutate. Şi trebuie să îţi pui în minte că pentru păcatele mele, din cauza mea am atâtea ispite. A nu da vina pe altu’. Duhul Sfânt atâta te ajută, cât poţi a nu da vina pe nimeni”. Dacă părintele Justin Pârvu avea darul de a‑ţi revigora credinţa în ajutorul nedezminţit al lui Dumnezeu şi de a te pune pe o poziţie de luptă faţă de orice înfăţişare a răului – al cărui câmp de luptă este dintotdeauna lumea, părintele Proclu Nicău – care aparent nu este decât un simplu monah, care s‑a retras la pustie, cu binecuvântarea părintelui Cleopa, ca să se îndepărteze de zarva lumii – îţi reaminteşte practic valoarea smereniei şi a prihănirii de sine.

Am plecat încredinţat că părintele Proclu se roagă cu osârdie pentru toţi oamenii care i‑au trecut pragul. Printre ei, şi pentru mine.

Ciprian Voicilă

Preluare cu acordul autorului din cartea Sfinții de lângă noi. Întâmplări. Portrete. Reflecţii - Carte apărută cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Iustinian Chira al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului - Editura Areopag, Bucureşti, 2014

 



Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Părintele Miron Mihăilescu - o viață închinată lui Hristos și oamenilor - Cristina Roman

 

Scurt portret duhovnicesc

Se cuvine a aduce un pios omagiu unui preot ortodox român, vrednic de a fi pomenit în rândul sfinților, un rar exemplu de părinte duhovnicesc și slujire lui Hristos, Părintele Miron Mihăilescu. Din adâncă iubire de Dumnezeu și de oameni, pentru a nu risipi nicio clipă din timpul primit ca dar de la Hristos, a slujit timp de 60 de ani, iar în ultimii 30 a săvârșit zilnic Sfânta Liturghie. L-am putea asemăna, fără a greși, cu Sfântul Ioan de Kronstadt, care spunea: „Îmi simt slăbiciunea şi nevrednicia de a săvârşi cea mai înaltă slujire de pe pământ, însă ştiu ce anume mă poate face vrednic de cinul preoţesc… este dragostea pentru Hristos şi pentru toţi oamenii, Dragostea este o forţă uriaşă; ea îl face tare pe cel slab şi mare pe cel mic. Aceasta e însuşirea dragostei curate, a dragostei Evangheliilor. Dumnezeul meu, care este cu totul dragoste, îmi dă o putere din dragostea aceasta şi o aprinde cu flacără mare prin Sfântul Său Duh”.

Așa era și Părintele Miron, al cărui portret de suflet îl face mai bine ca oricine ucenicul său sufletesc, împreună-slujitor în biserica parohială din Ocna Sibiului, Pr. Cons. Savu Popa: "Când te uitai la el, vedeai o frescă bizantină. Un intelectual profund și rafinat, din stirpea lui Stăniloae, căruia i-a fost ani de zile asistent la catedra de Dogmatică și apoi secretar personal, sfetnic și confident de nădejde. Semăna mult cu luminatul său profesor-aceeași cultură solid așezată, aceeași călcătura subtilă a ideilor. Îl aștepta o strălucită carieră universitară, obținuse chiar o bursă de excepție la Berlin, dar brusc rușinându-se parcă de inteligența sa ieșită din comun, a renunțat la tot și a hotărât să se retragă la țară, simțind că vocația lui adevărata era să-i slujească pe cei umili fără păstor." Amprenta duhovnicească a acestui ziditor de suflete există încă în Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Ocna Sibiului, în curtea căreia, la umbra unor brazi înalți și frumoși, odihnește vrednicul de pomenire Părinte Miron Mihăilescu. Vechile generații mărturisesc că Părintele Miron i-a apropiat pe credincioși de Sfintele Taine, mai ales de deasa Împărtășanie. De multe ori, în timpul Postului Mare, Părintele Miron săvârșea spre asfințitul soarelui Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite, iar țăranii veneau direct din câmp, după muncă și ajunare de toată ziua, rezemau sapele de zidul bisericii, intrau la slujbă și se împărtășeau cu Trupul și Sângele lui Hristos. 

“În biserica noastră am început o lucrare pe care oamenii au primit-o, venind constant la Sfânta Împărtășanie. Am simțit că această lucrare poate avea loc în suflete, dacă se atrage atenția asupra valorii ei în modul cuvenit. Oamenii au înțeles-o și s-au făcut părtași. Ei au multa sensibilitate, dar, din păcate, noi îi tratăm uneori ca pe niște paralitici. Trebuie făcută, cu toata seriozitatea, încercarea de a pătrunde în inima lor. După ce s-a convins că, în Taina Spovedaniei, noi vorbim direct cu Dumnezeu, omul vine și-mi spune ce are pe suflet, cu teamă și înfiorare. Nu le dau canoane așa cum se obișnuiește, pentru ca ceea ce le cer eu insistent socotesc a fi, totodată, cel mai greu, dar și cel mai frumos canon: acela ca dimineața, când te trezești din somn, să-ți aduci aminte ca ești viu, adică să-ți reiei imediat trezvia inimii pe care ai avut-o la culcare. Pentru aceasta trebuie să adormi la rugăciune, pentru că Hristos lucrează în viața ta. Să se instaleze o comuniune de gânduri și simțăminte cu El, astfel ca omul să știe că nu e singur, ci purtător de Hristos. Acest canon îl dau: omul să nu uite că e împărtășit. Urmează apoi valorificarea a ceea ce a primit. Biserica cere: ‘Dă-ni-L pe Hristosul Tău, ca să Te putem urma’. Oamenii pot fi pregătiți în vederea acestei lucrări. Daca ții seama de faptul ca tu cu Hristos trăiești, vei ști și să te rogi, și să postești, pentru că te va îndemna respectul tău față de Mântuitorul, pe Care afirmi că-L iubești. Nu trebuie să cauți în cărți ce și cum să procedezi, ci, neuitând că ești purtător de Hristos, singur îți creezi disciplina duhovnicească, iar eu nu voi mai fi nevoit să te întreb dacă ai postit sau nu…” (Sursa: scurt fragment din cartea  Vorbește Dumnezeu, Editura Christiana, 2005)

Nașterea și studiile teologice

Născut în anul începerii Primului Război Mondial, în localitatea Strungari, județul Alba, Părintele Miron Mihăilescu a trăit vremuri de restriște materială și spirituală, având ca mângâiere perioada anilor 1934-1938, ca student al Academiei Teologice Andreiana din Sibiu, unde a legat o strânsă prietenie cu marii duhovnici ieromonahi: Părintele Arsenie Boca, Părintele Serafim Popescu și Părintele Teofil Părăian, care l-a numit "un om odihnitor de oameni", aceste cuvinte rezumând întreaga sa viață simplă și retrasă.  A fost hirotonit preot pentru parohia Bârghiș, în apropiere de orașul Agnita, județul Sibiu, la 24 octombrie 1939, unde a păstorit până în luna septembrie a anului 1942. Din anul 1942 este transferat în orașul Ocna Sibiului, unde va sluji pana la 11 septembrie 1998, zi în care s-a mutat la cele veșnice. Încă de pe băncile facultății de teologie, un indemn al Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae l-a urmărit continuu: "Aveți grijă să pătrundeți în spiritul dogmelor".

Căsătoria și împreuna slujire preot-preoteasă întru sfințenie și lungime de zile

S-a căsătorit în anul 1939 cu Florica Popa, din Secășel, județul Alba, având împreună patru copii: Mihail-Miron, Lucian-Ioan, Felicia-Maria și Teofil. Au conviețuit într-o căsnicie model ce a numărat 58 de ani de greutăți, bucurii și jertfă. Pentru el, problema trăirii marii iubiri conjugale era vitală. Dar viaţa i-a scos înainte piedici: momente care necesitau înţelegere şi responsabilitate, necunoaşterea deplină reciprocă a soţilor, faptul că fiecare şi-a dorit de la celălalt nu bogăţia pe care o avea, ci calităţile pe care nu le avea. Sunt probleme cu care se confruntă orice familie, dar aici ceea ce este important, este voinţa celor doi, voinţă cu care au plecat la drum şi care a rămas neschimbată, de a oferi şi a primi iubire, cu posibilităţile fiecăruia de exprimare. Faptul că în ultimii ani de viaţă soţia se împărtăşea zilnic, virtuţile ei (smerenia, ascultarea, slujirea oamenilor, seriozitatea cu care trata căsătoria) ne-o înfățișează ca pe o femeie care a trăit viaţa pentru a se apropia de Hristos. După moartea ei, după ce a ascultat cu urechea pe buzele ei ultimele respiraţii, părintele a afirmat că pentru el, soţia lui a fost o valoare absolută, dar că din păcate, nu i-a putut spune, deoarece ea nu a acceptat, nu a putut să-l creadă. Părintele vedea ratat rostul principal al căsătoriei: de a dovedi unui suflet desăvârşirea iubirii.

Şi totuşi, cu toate neîmplinirile ei, căsătoria nu a rămas fără finalitate, pentru că în Hristos toate se împlinesc. După moarte, fiind la Dumnezeu, iar Dumnezeu fiind în inima părintelui, Doamna a rămas şi ea în inima lui. Astfel că îi putea îmbrăţişa pe oameni cu braţele ei şi ea îi poruncea din el să desăvârşească ceea ce a început când îi era alături. Cuvintele ei îl urmăreau din chiar propriul suflet, unde ea se retrăsese într-un mod de fiinţare absolut şi autentic. Sentimentele părintelui Miron Mihăilescu pentru soţia sa sunt sublime. Ele arată că iubirea nu trebuie să rămână închisă în familie, ci trebuie să crească şi să se reverse asupra oamenilor. Părintele simţea că ar merita să zidească o biserică pe fiecare părticică din fiinţa Doamnei; din bietele ei hăinuţe ar fi făcut odăjdii. Ar fi răzbunat sărăcia de pretenţii a soţiei iubind şi mângâind fiecare fiinţă omenească ivită în cale. De dragul ei a subliniat cu accente mai puternice importanţa mesajului lăsat nouă de Hristos. De dragul ei s-a înfăşurat complet în taina lui Hristos, în aşa fel încât nu mai vedea altceva. Misiunea părintelui a fost aceea de a atrage atenţia asupra lucrării pe care Mântuitorul o săvârşeşte în noi, făcându-ne dragoste dumnezeiască. (Sursa: Ziarul Lumina)

Evocări ale contemporanilor

Completând portretul Părintelui Miron, Arhimandritul Teofil Părăian spunea: “Am un prieten, profesor, şi e foarte delicat. Şi îmi spune el mie odată: “Părinte, mă gândesc câteodată cât de delicat e Dumnezeu”. Şi îmi place. Pentru că omul de obicei când gândeşte pe Dumnezeu pune ceva şi din sufletul său în cunoştinţa de Dumnezeu, şi mai ales sesizează nişte laturi ale persoanelor dumnezeieşti, cât putem noi să le cunoaştem, şi după starea lui. Eram odată la Ocna Sibiului cu un părinte de la noi de la mănăstire, Părintele Serafim Popescu, am vizitat un părinte de acolo, Părintele Miron Mihăilescu, şi el era şi pictor. Părintele Serafim a fost coleg cu el la Teologie – Părintele Miron are în jur de 80 de ani acum, v-a fi fost înainte cu vreo 20 de ani – şi zice Părintele Serafim către Părintele Miron: “Măi frate – avea o icoană cu Sfântul Nicolae, pictată de Părintele Miron – n-ai băgat de seamă că Sfântul Nicolae are ceva din figura frăţiei tale?”

ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei spunea despre el: ,,Părintele Miron Mihăilescu de lângă Sibiu, plecat la Domnul acum câțiva ani spunea că datoria slujitorilor Bisericii era aceea de ,,a da foc lumii” aprinzându-i inima cu flacăra credinței. Arhiereii, preoții și monahii sunt ,,incendiatorii” lumii. Ei sunt chemați să răspândească în lume focul adus de Fiul lui Dumnezeu, Hristos, pe pământ. Acest ,,foc” naște împotriviri, aduce sabie, nu pace. Viața creștină nu este o viață comodă. Ea cere sacrificii imense care aduc, paradoxal, cele mai adânci bucurii”.

Ucenicii săi duhovnicești: “Preotul Miron a fost un om, mai întâi de toate, spiritual, duhovnicesc, călăuzit de adevărul dumnezeiesc. Apoi, tot ce decurge de aici: a mărturisit Adevărul, a fost pașnic, delicat în manifestări, înțelept (gânditor, meditativ), foarte bun, nădăjduind totdeauna că orice răutate se poate corecta. A fost un idealist. N-a avut niciun fel de asprime și a prețuit fiece scânteie de bine din fiecare om, îndrăgindu-l, nespus, pentru aceasta. A crezut că sfințenia omului poate fi posibilă, lucrând întotdeauna cu Dumnezeu și dimpreună cu omul pentru desăvârșirea lui. Nu a precupețit absolut nimic pentru a te ajuta să înțelegi că mintea, prin rațiunea ei de a fi, poate fi mereu înălțată, spre a cunoaște adevărul lui Dumnezeu. Depunem mărturie, cu lacrimi de uimire și recunoștință fierbinte, că, nimeni ca sfinția lui, nu a cunoscut și propovăduit, mai temeinic, IUBIREA LUI DUMNEZEU, arătând prin viul trăirii sale că acela care crește și rămâne în iubire, poate să dăruiască oamenilor bucurii nemărginite.

Nu a ținut cont de oboseală, nu a vrut să știe de odihna trupului, ci doar de acea odihnă prin care îl odihnea pe om, facondu-i-se totul. Mâncarea, mereu, i-a fost o alta decât hrana obișnuita: aceea de a pune în inimi, desăvârșit, dorul Domnului nostru Iisus Hristos, de a-i face pe oameni să-L cunoască ca VIAȚĂ de la Tatăl, "pâinea cea vie". "Dați-le voi, să mănânce", sunt cuvintele prin care îi indemna Mântuitorul pe Apostoli și care l-au urmărit, la tot pasul, pe părintele nostru, trimiterea la aceasta misiune însușindu-și-o real. Ca purtător neostenit al darului preoției (Mintea preotului trebuie sa fie pâinea fiilor) și-a pus inima la binele și greul vieții omenești, secând lacrima de la toată fața truditului om, aducându-i lumina și bucuria că fiecare trăiește din darul lui Dumnezeu. Mare lucru este să se ocupe, cineva, cu toata căldura, de bucuriile tale, învăluindu-te cu dragoste, într-o inimă străluminată de cele mai sfinte și mai bune intenții, în toată clipa. (Sursa:crestinortodox.ro )

Rămân pentru cei care l-au cunoscut și iubit în viață, dar și celor care îl descoperă mai târziu, cuvintele de învățătură ale părintelui Miron, adevărate apoftegme creștine. Iată câteva dintre ele:

Despre prietenie. “Prietenia constă în a face oamenii schimb de inimă unul cu altul, pentru ca împreună să pătrundă Taina lui Hristos. Numai un prieten poate fi atât de atent încât să poată lua totul din inima altuia, să-și însușească conținutul inimii altuia integral și să-l ducă mai departe. Numai un prieten poate face asta, prietenul care are atenția supremă, având încredere deplină în faptul că cel ce-i vorbește, din dragoste îi vorbește. Prietenul îți crede dragostea, ceilalți mai Putin” (Pr. Miron Mihailescu, “Iubind ca Dumnezeu, Liturghii dupa Liturghii”).

Hristos iartă, dar nu scuză. “Le spun mereu credincioșilor că Mântuitorul nu scuză. Nu L-am văzut nicăieri, în Sfânta Scriptură, scuzând pe cineva. I-a spus El cuiva: “nu-i nimic dacă nu poți chiar așa, fiindcă Tatăl Meu e bun și te iartă“? Dimpotrivă, ne-a poruncit: “Fiți desăvârșiți ca Tatăl Meu!“. Nicăieri nu vom afla o alternativă. El îl iartă, dar nu-l scuză pe cel ce-și socotește de mică importanță greșeala. Mântuitorul nu îndreptățește ascultarea de sine. Dumnezeu nu e dur. Te iert, dar Tatăl meu are dreptate. Nu voi, nici Eu, ci El. Tot așa i-a spus și lui Ioan Botezătorul: Să împlinim toată dreptatea, Eu și cu tine – punându-se alături de Ioan, pe aceeași poziție de ascultător al lui Dumnezeu. Întotdeauna m-a impresionat profund faptul acesta. Nu-L putem contrazice pe Tatăl, venind cu fel de fel de scuze!”.

Să avem grijă cum trăim fiecare clipă. “E obligatoriu ca mai întâi, să ţi se arate ţie ţarina cu comoara. Pe cel ce vede importanţa comorii, nu-l mai derutează nimeni; dacă a aflat că în cutare ţarină e comoara lui, nu-l mai interesează decât să cumpere ţa­rina aceea. Dă totul, valuta lui e acea ţarină cu comoara. Să-ţi pregăteşti inima, ca să cuprindă Duhul lui Dumnezeu, fiindcă inima omului poate acest lucru. De ce poate? Pentru că Hristos e în ea şi dă această posibilitate. Şi, ca să adaug totuşi şi ceea ce-aş fi zis dacă nu mi-aţi fi pus această întrebare, aş vrea să vă solicit luarea-aminte asupra a ceea ce v-am repe­tat de multe ori:să avem grijă cum trăim fiecare clipă, dar mai ales clipa când ne trezim din somn, clipă în care ne luăm în primire pe noi înşine din mâna Lui Hristos, Care a zis: Eu sunt învierea, Eu sunt viaţă în voi, în toate zilele şi-n toate clipele. Să vă îndreptaţi atenţia către Mine la fi­ecare bătaie a inimii, fiindcă ea bate deoarece Eu trăiesc în voi. Să trăiţi şi voi în Mine”.

Preoții să trezească inimile la viață. “Noi, preoţii, nu muncim destul pentru a face cunoscut oamenilor Du­hul binelui lui Dumnezeu. Ne mulţumim cu lauda lor la adresa noastră: „A spus frumos Părintele ce a spus“, după care ne ducem acasă şi mân­căm, tihnit, de amiază. Să nu ne înşelăm: Până nu vezi oamenii ajunşi la starea de a nu mai putea trăi fără Sfânta Biserică, cu Tainele ei – înnoiţi în toată gândirea lor şi în fapte – să nu socoteşti că ai reuşit mare lucru! Este adevărat că în inima omului nu se vede şi se poate în­tâmpla ca uneori cineva să te asculte cu aşa interes de a desprinde ceva bun, încât să desprindă, din încâlcitele tale cuvinte, sensuri mai înalte de­cât ai avut de gând să comunici tu. Totu-i posibil, lucrarea lui Dumnezeu în om nu o ştie nimeni, dar nu ne putem culca pe urechea asta. Numai dacă inima ta, arsă de pipăirea Adevărului, ai dăruit-o fără rezerve semenilor pe care îi slujeşti ei îl vor întrezări pe Hristos în cuvântul şi în slujirea ta. Dacă inima ta, clipă de clipă, arde de uimire în faţa lu­crării lui Dumnezeu, iar tu, fie şi întâlnindu-te doar cu cineva pe uliţă, îi răspunzi înflăcărat de interes dumnezeiesc la întrebarea pusă de el, omul acela se va duce pe drumul lui, uimit de ce-a auzit de la tine. Poate n-a înţeles ce i-ai spus, dar va zice aşa cum au zis oamenii şi de Mântuitorul, după ce L-au auzit vorbind: „Nimeni n-a vorbit ca omul acesta“. Nu înţeleseseră ei mare lucru, doar intuiseră că Omul Acela spunea adevărul şi vorba Lui avea putere. Ce fel de putere? Puterea de a trezi inimile la viaţă. Vorbea cu har de Arhipăstor, har din care se hrăneşte şi preoţia noastră. Dacă nu iroseşti clipele depărtându-te de Hristos şi arzi continuu în har, în orice moment şi în orice împrejurare te-ar aborda un om, răspunsul tău îi va aprinde şi lui inima”.

Dumnezeu așteaptă să ne venim în fire. “Nu judecăm pe nimeni, că face sau nu face, aşa cum şi preotul îl crede pe penitent şi nu-l judecă. Poate vede că omul nu-i sincer – în ceea ce promite -, dar nu îndrăzneşte să-l judece, ci îl ia aşa cum aşteaptă Dumnezeu de la noi să ne venim în fire: Omul a venit să declare că vrea să asculte de Dumnezeu, apoi cât e de sincer sau nesincer, ştie Dumnezeu ce să facă în atare situaţie. Eu atâta ştiu: că nu se poate trăi fără El. Restul nu e nevoie să ştiu. Ce se întâmplă cu cei ce nu ştiu, cu păgânii sau cu alţii, acestea sunt lucruri pe care – re­pet – nu le iscodim noi. Adevărata credinţă este atunci când îl iei pe Dumnezeu de bun în tot ce a spus, şi pui la inimă cele spuse prin faptul că te vezi trăind şi ai învăţat că, dacă eşti viu, asta se întâmplă pentru că în tine a pus Dumnezeu viaţă din viaţa Celui ce-a înviat. Dacă a spus: fără Mine nu sunteţi vii, îl cred. Eu nu L-aş putea crede, dacă nu ar fi în­viat. A înviat şi a dovedit că e stăpân al vieţii noastre. Mă duc acum, dar voi veni, cu viaţa de la Tatăl, să v-o dau vouă, încât unde sunt Eu înviat, să fiţi şi voi. A spus clar, impresionându-l şi pe tâlhar: in mâinile Tale îmi dau sufletul. A strigat: Acolo vreau şi eu să fiu! şi i s-a răspuns, pe loc: eşti deja! De acest lucru ne legăm, nu ne mai încurcăm cu alte întrebări”.

Binele este măsura dragostei. “Chiar şi binele, cât ni se pare nouă că-l facem, nu-l putem cu adevărat împlini fără El. El este măsura dragostei, El spune: până aici e de făcut. Necazul cel mare este că noi uităm acestea, nu ne încredem desăvârşit că El ne este viaţă. De atâtea ori, cu bună ştiinţă, nu mergem cu dragostea până acolo unde-i pretindem lui Hristos să meargă în ce ne priveşte. Noi ne permitem să ne oprim în drum. „Nu pot ca tine, Doamne!”… N-am spus că Eu sunt în tine putinţa de a face totul? „Nu pot, Doamne!”… Iată evla­via noastră, cu care ne facem mii de cruci şi slujim grăind cuvinte fru­moase, dar de făcut facem ca noi. Ne organizăm cum e mai bine, mai co­mod pentru noi, să-L urmăm pe Hristos. Au apărut atâtea porunci, te miri de unde: nu fă aşa sau fă aşa ca să nu fie prea greu etc. şi, cu aceste toc­meli, se pierde din adevărul viului Dumnezeu, care de fapt ne ţine. Da, în cazul în care am păţit ceva la un picior, în mod real nu pot veni la bise­rică dar, totuşi, ceea ce pot e cazul să fac fără abatere, până la capăt”.

Despre marea responsabilitate a preoților. “Este o perspectivă cumplită înaintea noastră, a celor ce avem putinţa de a-L ajuta pe bunul Dumnezeu să ridice inimile la El, și nu o facem. Vom avea, în cazul acesta, soarta sării ce nu sărează: vom fi aruncaţi, lepădaţi. Aceasta e groaza noastră, a preoţilor: unul care citeşte Evanghelia, direct din inima Mântuitorului, şi nu o pune mai departe, pe viaţă şi pe moarte, la inima ascultătorilor, acesta nu are nicio cinste. Atât de drastic ne ameninţă Mântuitorul, tocmai din dragoste faţă de oamenii pe care suntem puşi să-i păstorim: Având în vedere misiunea pe care-o aveţi, dacă veţi iubi altceva, mai înainte de ceea ce v-am pus să iubiţi cu Mine, sunteţi nevrednici. Cine nu pune la locul lor valorile (frate, soră) şi să ţină cont de ele, acela se “aruncă la gunoi”. Atâta râvnă îi cere celui trimis la propovăduire, încât să aibă dinainte numai valoarea celor pentru care este trimis la propovăduire. A spus-o El: Pe cale să nu vă opriţi, sub nici un motiv, atât de repede trebuie să ajungeţi la inimile oamenilor chemaţi în împărăţia lui Dumnezeu. Să nu mai vedeţi nimic în afara dorinţei Tatălui de a pune în valoare pe cei pe care El îi iubeşte. Atât îi iubeşte pe oa­meni, încât pentru ei, de dragul lor, sub nici un motiv să nu vă opriţi sau să nu vă împotmoliţi pe undeva. Atât mă arde dorul de a-i vedea mântuiţi, încât vă cer ca râvna aceasta s-o aveţi şi voi, ca Mine. Cine e trimis către oameni, din partea Mântuitorului, acela trebuie să aibă aceeaşi râvnă a Mântuitorului, râvnă dovedită pe Cruce. Cine e che­mat şi trimis către oameni, acela nu mai vede decât Duhul dragostei lui Dumnezeu, Care l-a trimis”. (Sursa: fragment din cartea  Vorbeste Dumnezeu, Editura Christiana, 2005)

 



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Psalmi care se citesc la diferite trebuințe sufletești și trupești

Rânduiala aceasta a citirii psalmilor o găsim într-o relatare a Sfântului Paisie Aghioritul, ucenic al Sfântului Arsenie Capadocianul. Iată ce spune Sfântul Paisie:

„Sfântul Arsenie, deoarece nu avea în Molitfelnic rugăciunile corespunzătoare pentru toate cazurile în care oamenii îi cereau ajutor, folosea și Psalmii. A scris într-un caiet împrejurarea pentru care folosea fiecare psalm. Când acest caiet a ajuns în mâinile mele, am început să citesc Psaltirea, făcând rugăciune pentru situația în care se citea fiecare psalm. Îmi spune gândul că în rugăciunea cu Psaltirea mult ajută și Sfântul Arsenie.”

Psalmul 1 -  Atunci când un pom sau o vițã-de-vie este plantatã, ca sã poatã aduce roadã.

Psalmul 2 - Pentru ca Dumnezeu sã îi lumineze pe cei ce se duc la întâlniri și soboare.

Psalmul 3 - Pentru ca rãutatea sã iasã de la oameni, cã sã nu îsi mai chinuiascã cu nedreptate

semenii.

Psalmul 4 - Pentru ca Dumnezeu sã tãmãduiascã pe oamenii cei simțitori (sensibili), ce se îmbolnãvesc de deprimare din pricina purtãrii oamenilor cu inima împietritã.

Psalmul 5 - Pentru ca Dumnezeu sã tãmãduiascã ochii cei rãniti, ce s-au mușcat de cãtre o persoanã rea.

Psalmul 6 -  Pentru ca Dumnezeu să dezlege persoana ce se află sub o vrajă.

Psalmul 7 - Pentru cei ce s-au păgubit din pricina fricii, a groazei și a amenințării oamenilor celor rai.

Psalmul 8 -  Pentru cei ce sunt răniți de diavoli sau de oameni stricați.

Psalmul 9 - Pentru ca diavolii sa înceteze a te chinui în somn, sau cu închipuiri în timpul zilei.

Psalmul 10 - Pentru perechile cu inima împietrită care se ceartă și divorțează (când bărbatul sau femeia împietrită la inimă își chinuiesc soția sau bărbatul simțitor).

Psalmul 11 - Pentru oamenii bolnavi cu mintea, care au răutate și îi vatămă pe alții.

Psalmul 12 - Pentru cei ce suferă din pricina ficatului.

Psalmul 13 - Pentru un diavol înfricoșător; repetat de trei ori pe zi, vreme de trei zile.

Psalmul 14 - Pentru ca tâlharii sau hoții să își schimbe cugetul și să plece nefăcând vreo vătămare, și pocăindu-se.

Psalmul 15 - Pentru ca cheia să se găsească, atunci când se pierde.

Psalmul 16 - Pentru o acuzație gravă și nedreaptă , de trei ori pe zi vreme de trei zile.

Psalmul 17 - Când se petrece un cutremur sau alt dezastru al naturii, sau ploaie torențială cu

fulgere.

Psalmul 18 - Pentru ca femeile să nască cu bine.

Palmul 19 - Pentru perechile ce din pricini medicale nu pot avea copii, ca Dumnezeu să îi

tămăduiască și ca să nu divorțeze.

Psalmul 20 - Pentru ca Dumnezeu să înmoaie inimile celor bogați și ei să facă milostenie către cei săraci.

Psalmul 21 - Pentru ca Dumnezeu sa oprească focul, ca să nu se petreacă vătămare mare.

Psalmul 22 - Pentru ca Dumnezeu să-i îmblânzească pe copii cei foarte neascultători, care aduc întristare părinților lor.

Psalmul 23 - Pentru ca să se deschidă ușa când s-a pierdut cheia.

Psalmul 24 - Pentru cei a căror ispită îi tulbură foarte și aduce astfel mereu necazuri în viețile lor, făcându-i să își piardă liniștea și să se plângă.

Psalmul 25 - Când cineva cere ceva bun de la Dumnezeu, ca El sã îl dãruiascã fãrã ca acela sã se vatăme.

Psalmul 26 - Pentru ca Dumnezeu sa îi ocrotească pe țărani de oștile vrăjmașe, ca ele sa nu vatăme oamenii sau câmpurile lor.

Psalmul 27 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe cei ce suferă din pricina bolilor de obârșie nervoasă sau mintală.

Psalmul 28 - Pentru cei cărora marea le face rău și le este teamă de marea aspră.

Psalmul 29 - Pentru cei ce se află în primejdie departe, pe tărâmul oamenilor sălbatici și

necredincioși, ca Dumnezeu sa îi păzească și să îi lumineze pe oamenii de acolo să devina pașnici și să vină la cunoștința lui Dumnezeu.

Psalmul 30 - Pentru ca Dumnezeu sa dea grâne și roade îndeajuns, atunci când vremea nu este

bună pentru agricultură.

Psalmul 31 - Pentru ca cei ce călătoresc să își găsească drumul atunci când s-au rătăcit și suferă din pricina aceasta.

Psalmul 32 - Pentru ca Dumnezeu să descopere adevărul celor ce sunt întemnițați pe nedrept, și ca să fie eliberați.

Psalmul 33 - Pentru cei pe patul de moarte, când sunt chinuiți de diavoli. Sau, pentru oastea

Vrăjmașă când aduce primejdie și trece granițele cu scopuri rele.

Psalmul 34 - Pentru ca Dumnezeu să îi libereze pe oamenii buni din cursele oamenilor răi, care profită de norodul lui Dumnezeu.

Psalmul 35 -  Pentru ca vrăjmășia să piară cu desăvârșire după certuri și neînțelegeri.

Psalmul 36 - Pentru oameni răniți grav de ucigași.

Psalmul 37 - Când fălcile dor din pricina dinților stricați.

Psalmul 38 - Pentru ca oamenii ce sunt părăsiți și abătuți să găsească de lucru, ca să înceteze a se mai necăji.

Psalmul 39 - Pentru ca dragostea între patron și lucrător să se întoarcă, atunci când s-au schimbat vorbe grele.

Psalmul 40 - Pentru ca femeile să nască cu bine, atunci când copilul vine înainte de vreme în

lume.

Psalmul 41 - Pentru cei tineri atunci când se îmbolnăvesc din pricina dragostei, și unul este rănit și suferă.

Psalmul 42 - Pentru ca oamenii să se libereze din temnițele unui neam vrăjmaș.

Psalmul 43 - Pentru ca Dumnezeu să descopere adevărul perechilor, când s-a petrecut o

neînțelegere, ca să vină iarăși la pace și dragoste unul față de altul.

Psalmul 44 - Pentru cei ce suferă din pricina inimii sau a rinichilor.

Psalmul 45 - Pentru tinerii ce sunt împiedicați de vrăjmaș din pricina pizmei să întemeieze o

familie (să se căsătoreasca).

Psalmul 46 - Pentru ca patronul sau lucrătorul sa găsească pace, când lucrătorul pleacă supărat pe patron, și ca lucrătorul să găsească de muncă.

Psalmul 47 - Când bande de tâlhari jefuiesc și se petrec mari nenorociri; să se citească repetat

vreme de 40 de zile.

Psalmul 48 - Pentru cei ce au o slujbă primejdioasă.

Psalmul 49 - Pentru ca oamenii ce sunt departe de Dumnezeu să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu și să se mântuiască.

Psalmul 50- Când, din pricina păcatelor noastre și spre a ne îndrepta, vine pedeapsă de la Dumnezeu (epidemie și moarte pentru oameni sau animale).

Psalmul 51- Pentru ca stăpânii cu inima împietrită să se pocăiască și să devina miloși și să nu

chinuiască oamenii.

Psalmul 52 - Pentru ca Dumnezeu sa binecuvânteze plasele și să se umple de pește.

Psalmul 53 - Pentru ca Dumnezeu sa lumineze pe oamenii cei bogați care au cumpărat robi, ca sa îi elibereze.

Psalmul 54 - Pentru ca numele unei familii care a fost acuzată pe nedrept să se refacă.

Psalmul 55 - Pentru oamenii simțitori (sensibili), ale căror suflete s-au rănit de către semenii lor.

Psalmul 56  - Pentru acei oameni ce suferă dureri de cap din pricina unei mari supărări.

Psalmul 57  - Pentru ca lucrurile să se așeze pe o cale folositoare celor ce lucrează cu intenție

bună, ca Dumnezeu să împiedice orice acțiune îndărătnica a diavolilor sau a oamenilor necinstiți.

Psalmul 58  - Pentru cei ce nu pot grăi, ca Dumnezeu să le dăruiască putința de a grăi.

Psalmul 59 - Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevărul atunci când un întreg grup de oameni este acuzat pe nedrept.

Psalmul 60 - Pentru cei ce au necazuri în lucrarea lor, fie din pricina trândăviei ori din cea a fricii.

Psalmul 61 - Pentru ca Dumnezeu sa ușureze de necazuri pe cel ce este slab, ca să nu fie stăpânit de nevoia de a se plânge.

Psalmul 62 - Pentru ca pomii și câmpurile să dea roadă atunci când apa este puțină.

Psalmul 63 - Când cineva este mușcat de un câine sau un lup ce are turbare. (Sfântul Arsenie le dădea și să bea apă sfințită).

Psalmul 64 - Pentru ca neguțătorii să prospere, ca să nu vorbească prea mult și să profite de oamenii simpli.

Psalmul 65 - Pentru ca cel rău să nu pună piedici în cămine și să provoace întristare familiilor.

Psalmul 66 -  Pentru ca locurile unde cresc cloștile să fie binecuvântate.

Psalmul 67 - Pentru ca femeile a căror sarcină s-a pierdut să izbutească să îndure și să fie sănătoase.

Psalmul 68 - Când este ploaie puternică și râurile se revărsa, luând cu ele oameni și case.

Psalmul 69 -  Pentru oamenii simțitori care se întristează din pricina unor lucruri mărunte și

deznădăjduiesc, ca Dumnezeu să le dăruiască tărie.

Psalmul 70 - Pentru oamenii deșertați care au ajuns neinteresanți pentru ceilalți [lit. „plictisitori"] din pricina invidiei diavolului și au ajuns la deznădejde, ca să poată găsi milă și tămăduire de la Dumnezeu.

Psalmul 71 - Pentru ca Dumnezeu sa binecuvânteze strângerea noii roade a câmpului, pe care

țăranii o aduc acasă.

Psalmul 72 - Pentru ca criminalii sa se pocăiască.

Psalmul 73 - Pentru ca Dumnezeu să îi ocrotească pe țăranii ce își lucrează câmpul, când vrăjmașul a împrejmuit satul.

Psalmul 74 - Pentru ca patronul cel sălbatic s devina pașnic și să nu-și chinui semenii oameni,

lucrătorii.

Psalmul 75 - Pentru o mamă ce este speriată în vreme ce dă naștere, ca Dumnezeu să îi dea neînfricare și să o ocrotească.

Psalmul 76 - Când nu există înțelegere reciprocă între părinți și copii, ca Dumnezeu să-i lumineze, ca astfel copii să asculte de părinți și părinții să arate dragoste.

Psalmul 77 -  Pentru ca Dumnezeu sa îi lumineze pe cei ce împrumută, ca sa nu îi apese pe semenii lor pentru datorie, și ca să fie milostivi.

Psalmul 78 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească satele de prădarea și furăciunea oștirii vrăjmașe.

Psalmul 79 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe cel al cărui chip se umflă și îl doare tot capul.

Psalmul 80 - Pentru ca Dumnezeu să aibă grijă de cei săraci ce sunt în nevoie și necaz și sunt

abătuți din pricina sărăciei.

Psalmul 81 - Pentru ca oamenii să cumpere produsele țăranilor, ca țăranii să nu fie triști și abătuți.

Psalmul 82 - Pentru ca Dumnezeu să îi împiedice pe oamenii cei răi ce vor să ucidă.

Psalmul 83 - Pentru ca Dumnezeu să păstreze tot ce se ține în casă, și animalele,șsi produsele

celor ce le produc.

Psalmul 84 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe cei ce s-au rănit de către tâlhari și pe deasupra s-au vătămat sufletește din pricina groazei.

Psalmul 85 - Pentru ca Dumnezeu să izbăvească lumea când vine epidemia și oamenii mor.

Psalmul 86 - Pentru ca Dumnezeu să lungească viețile acelor membri ai familiei de care are încă mare trebuință restul familiei.

Psalmul 87 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească pe toți cei ce nu au un ocrotitor și suferă din

pricina semenilor lor cu inima împietrită.

Psalmul 88 - Pentru ca Dumnezeu să dea tărie celor ce cad cu ușurință bolnavi și sunt slabi trupește, ca să poată lucra fără să obosească și să se deprime.

Psalmul 89 - Pentru ca Dumnezeu să aducă ploaie când este secetă, sau ca fântânile să dea iar apa daca au încetat să o facă.

Psalmul 90 - Pentru ca diavolul să piară, atunci când apare în fața unei persoane și o îngrozește.

Psalmul 91- Pentru ca Dumnezeu să dăruiască prudență oamenilor, ca să sporească duhovnicește.

Psalmul 92 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească corabia când se află în mare primejdie pe mare. (Sfântul Arsenie sfătuia și aruncarea de apă sfințită în cele patru colțuri ale corabiei).

Psalmul 93 - Pentru ca Dumnezeu să îi lumineze pe oamenii turbulenți care pricinuiesc probleme neamului și aduc tulburare oamenilor, provocând necaz prin neorânduială și dezbinare.

Psalmul 94 - Pentru ca nicio vrajă să nu pricinuiască perechilor a începe să găsească motive de cearta și bătaie.

Psalmul 95  - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască oamenilor fără de auz, putința de auzi.

Psalmul 96 - Pentru ca vrăjile să plece de la oameni.

Psalmul 97 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască alinare celor ce sunt în necaz, ca să înceteze a fi abătuți.

Psalmul 98 - Ca Dumnezeu să binecuvânteze și să dea har acelor tineri ce doresc să lase toate și să îi urmeze lui Dumnezeu. [în viața monahală]

Psalmul 99 - Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze și împlinească dorințele oamenilor, care sunt pe potriva voii Sale.

Psalmul 100 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască haruri și înzestrări oamenilor buni și simpli.

Psalmul 101 - Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze pe oamenii ce au funcții de putere, ca sa îi ajute pe oameni, cu bunătate și înțelegere.

Psalmul 102 - Pentru ca curgerea de sânge lunară să îi vină unei femei când este întârziată.

Psalmul 103 - Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze avuțiile oamenilor, ca să nu fie triști și abătuți, ci să Îl slăvească pe Dumnezeu.

Psalmul 104 - Pentru ca oamenii să se pocăiască și să-și mărturisească păcatele.

Psalmul 105 - Pentru ca Dumnezeu să îi lumineze pe oameni ca să nu se îndepărteze de la calea mântuirii.

Psalmul 106 - Pentru ca Dumnezeu să îi dea femeii ce nu poate da naștere, putința să o facă.

Psalmul 107 - Pentru ca Dumnezeu să îi smerească pe vrăjmași, ca să își schimbe scopurile cele rele.

Psalmul 108 - Pentru ca Dumnezeu să-i tămăduiască pe cei suferinzi de epilepsie. Sau, pentru ca Dumnezeu să se milostivească de cei ce acuză pe nedrept și să se pocăiască.

Psalmul 109  - Pentru ca tinerii să îi cinstească pe cei bătrâni.

Psalmul 110 - Pentru ca judecătorii cei nedrepți să se pocăiască și să judece cu dreptate norodul lui Dumnezeu.

Psalmul 111 - Pentru ca Dumnezeu să îi ocrotească pe ostașii ce merg la luptă.

Psalmul 112 - Pentru ca Dumnezeu să o binecuvânteze pe văduva cea săracă, ca să își poată plăti datoriile și să se izbăvească de temnița.

Psalmul 113 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe copii cei înapoiați cu mintea.

Psalmul 114 - Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze și să aline pe copilașii cei săraci, ca să nu fie priviți de sus de copiii celor bogați și astfel să se deprime.

Psalmul 115 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască groaznica patimă a minciunii.

Psalmul 116 - Pentru ca familiile să fie unite și cu dragoste și să îl slăvească pe Dumnezeu.

Psalmul 117 - Pentru ca Dumnezeu să îi smerească pe barbari când împrejmuiesc satul și aduc teamă, și ca să întoarcă scopurile lor cele rele.

Psalmul 118 - Pentru ca Dumnezeu să îi zdrobească pe barbari și să smerească lucrul lor când

ucid femei și copii nevinovați.

Psalmul 119 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască răbdare și stăpânire de sine celor ce trebuie să viețuiască cu oameni necinstiți și nedrepți.

Psalmul 120 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească pe cei robiți de mâinile vrăjmașului, ca să nu fie schilodiți înainte de a fi eliberați.

Psalmul 121 - Pentru ca Dumnezeu să îi tămăduiască pe cei ce suferă din pricina „ochiului celui rău".

Psalmul 122 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască vedere orbilor și să tămăduiască ochii ce sunt întru durere.

Psalmul 123 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească oamenii de șerpi, ca să nu muște.

Psalmul 124 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească câmpurile celor drepți de oamenii cei răi.

Psalmul 125 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe oamenii ce suferă din pricina unor dureri de cap fără de sfârșit.

Psalmul 126 - Pentru ca Dumnezeu să aducă pace unei familii când se petrec certuri.

Psalmul 127 - Pentru ca răutatea vrăjmașului să nu se apropie nicicând de cămine, și ca sa fie pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu în familie.

Psalmul 128 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască oamenii suferinzi de migrene, ori, pentru ca Dumnezeu să se milostivească de oamenii nesimțitori și indiscreți ce aduc întristare celor sensibili.

Psalmul 129 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască neînfricare și nădejde celor ce încep o slujbă

nouă și nu o cunosc bine încă, ca sa nu afle mari greutăți în lucrul lor.

Psalmul 130 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască pocăința și să aline cu nădejde oamenii, ca să se mântuiască.

Psalmul 131 - Pentru ca Dumnezeu să arate mila lumii când din pricina păcatelor noastre au loc necontenit războaie.

Psalmul 132 - Pentru ca Dumnezeu să lumineze neamurile și să devină prietenoase și oamenii să afle pace.

Psalmul 133 - Pentru ca Dumnezeu să îi ocrotească pe oameni de orice primejdie.

Psalmul 134 - Pentru ca oamenii să se concentreze la vremea rugăciunii și cugetul lor să se

unească cu Dumnezeu.

Psalmul 135 - Pentru ca Dumnezeu să îi ocrotească pe emigranți când își lasă căminele și pleacă, ca să fie izbăviți de sălbatici.

Psalmul 136 - Pentru ca Dumnezeu să aducă statornicie persoanei cu o fire nestatornică.

Psalmul 137 - Pentru ca Dumnezeu să lumineze pe stăpânii locului ca cererile oamenilor să fie

tratate cu înțelegere.

Psalmul 138 - Pentru ca Dumnezeu să oprească ispitirea oamenilor simțitori cu gânduri de hula.

Psalmul 139 - Pentru ca Dumnezeu să îl facă pașnic pe capul familiei care are o fire foarte dificilă și aduce suferință întregii familii.

Psalmul 140 - Pentru ca Dumnezeu să îl facă pașnic pe stăpânul sălbatic al unui loc, ce își chinuie semenii.

Psalmul 141 -  Pentru ca Dumnezeu să îl facă pașnic pe răzvrătitul ce face rău; apoi, chiar dacă  este kurd, devine un miel. [Sf. Arsenie viețuia în Asia Mica. Kurzii, ce erau adesea soldați, aveau o reputație printre alte grupuri etnice de a fi luptători violenți. - n. trad. gr.]

Psalmul 142 - Pentru ca Dumnezeu să ocrotească mama de-a lungul sarcinii, ca să nu piardă

copilul.

Psalmul 143 -  Pentru ca Dumnezeu să îi împace pe oameni când sunt neliniștiți, ca să nu se petreacă un război civil.

Psalmul 144 - Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze lucrul oamenilor, ca să fie bine primit de către Dansul.

Psalmul 145 - Pentru ca Dumnezeu să oprească curgerea sângelui, la oamenii ce suferă de ea.

Psalmul 146 - Pentru ca Dumnezeu să îi tămăduiască pe oamenii ce au fost muscați și răniți la fălci de oameni răi.

Psalmul 147 - Pentru ca Dumnezeu să aducă pace animalelor sălbatice, ca să nu vatăme oamenii sau roada câmpului.

Psalmul 148 - Pentru ca Dumnezeu s facă apa potrivită, ca oamenii să aibă din belșug și să Îi

dea slavă lui Dumnezeu. [Acestea au fost ale Sf. Arsenie.

 

Următoarele doua recomandări sunt ale cuviosului Paisie Aghioritul.

Psalmul 149 - Din recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu pentru multele Sale bunătăți și pentru prea plinul dragostei Sale, ce nu cunoaște limita și îngăduința cu noi.

Psalmul 150 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască fericire și alinare celor întristați, frați și surori

ale noastre, ce sunt în locuri depărtate, și acelora dintre frații și surorile noastre ce sunt adormiți și sunt și mai departe. Amin.

 

INDEX TEMATIC

AGRICULTURÃ: 1, 26, 30, 50, 52, 62, 66, 71, 83, 124, 147, 148

ANIMALE neprietenoase: 63, 123, 147

CALAMITÃTI: 17, 21, 30, 50, 62, 68, 85, 89

CÃLÃTORIE SI EMIGRATIE: 28, 29, 31, 92, 135, 150

COPII: 22, 76, 109, 113, 114

DUHOVNICEȘTI: 3, 9, 24, 25, 29, 49, 50, 57, 72, 91, 98, 99, 100, 104, 105, 108, 115, 119,

130, 134, 136, 149

LEGE ȘI GUVERNARE: 14, 16, 32, 36, 47, 51, 59, 72, 82, 84, 93, 101, 108, 110, 137, 140,

141, 143

LUCRU: 2, 38, 39, 46, 48, 51, 52, 57, 60, 64, 74, 81, 83, 100, 101, 103, 129, 137, 140,144

MOARTE: 33, 150

OCROTIRE: 9, 13, 34, 47, 48, 57, 90, 133

PACE (între prieteni si în familie): 10, 19, 22, 35, 41, 43, 45, 54, 65, 76, 86, 94, 109, 116,

126, 127, 139

PACE SI RÃZBOI: 26, 33, 42, 73, 78, 93, 107, 111, 117, 118, 120, 127, 131, 132, 135, 140,

141, 143

PREOCUPÃRI SOCIALE: 20, 32, 35, 38, 51, 53, 59, 77, 80, 81, 87, 93, 101, 110, 112,

113, 114, 119, 124, 137, 140

PROPRIETATE: 14, 15, 23, 47, 83, 103, 124

SÃNÃTATE - a femeilor: 18, 19, 40, 67, 75, 106, 145

SÃNÃTATE - sufleteascã/mintalã: 4, 7, 8, 9, 11, 24, 27, 41, 55, 56, 60, 61, 69, 70, 80, 81,

84, 97, 100, 103, 128, 136, 138

SÃNÃTATE - trupeascã: 5, 12, 28, 36, 37, 44, 56, 58, 63, 79, 86, 88, 95, 102, 108, 122, 125,

128, 145, 146

VRÃJI ȘI DIAVOLI: 5, 6, 8, 9, 13, 33, 57, 65, 90, 94, 96, 121

Împotriva vrãjmasilor, care te asupresc: Psalmii 3, 19, 30, 31, 58, 108, 142.

Când bântuie ciuma sau alte boli, la noi sau în altã parte: Psalmul 90.

Dupã ce ai cãzut în pãcat: Psalmii 50, 45, 46, 70 si 72.

Când mergi sã te judeci cu cineva: Psalmii 20 si 75.

Când te apucã frica: Psalmii 6, 66 si 76.

Când te supãrã necuratul: Psalmul 37.

În închisoare, în robie sau când cazi prizonier: Psalmul 69.

La dezlãnțuirea fulgerelor și trãznetelor, sau când bate grindina: Psalmul 84.

Când mergi la rãzboi: Psalmul 84.

Când începi sã faci pâine din recoltã nouã, sã gusti din vinul nou, sau sã mãnânci întâi din

orice fel de poame: Psalmul 33

 



Buchet de rugăciuni, acatiste, paraclise și psalmi pentru cei BOLNAVI

 

Spre folosul sufletesc și trupesc al tuturor celor aflați în boli și nevoi, redăm mai jos, aceste grabnic ajutătoare și mult folositoare rugăciuni, acatiste, paraclise și psalmi:

RUGĂCIUNI PENTRU CEI BOLNAVI

Rugăciune pentru vindecare
Rugăciune pentru omul bolnav către Mântuitorul Iisus Hristos
Rugăciune pentru bolnavul căzut în deznădejde
Rugăciunea bolnavului către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu
Rugăciune pentru cel bolnav
Rugăciune către Sfinţii Mucenici şi Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian
Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou pentru cel bolnav
Rugăciune către Sfântul Luca al Crimeii, făcătorul de minuni, pentru cei ce sunt bolnavi
Rugăciune către toţi sfinţii
Rugăciune pentru dobândirea răbdării în boală
Rugăciunea bolnavului înainte de operaţie
Rugăciune de mulţumire pentru însănătoşire
Rugăciunea bolnavului pentru cei ce-l îngrijesc
Rugăciunea doctorului pentru bolnavii săi
Rugăciune către Sfântul Mucenic și tămăduitor Pantelimon
Rugăciune către sfântul Ioan Rusul care se citește la vreme de boală

ACATISTE ȘI PARACLISE PENTRU CEI BOLNAVI

Acatist către Dumnezeu Fiul pentru izbăvirea de boală
Acatistul Izvorului Tămăduirilor Născătoarei de Dumnezeu
Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, vindecătoarea de cancer
Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Canon de rugăciune pentru copilul bolnav
Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni
Acatistul Sfântului Nectarie de Eghina
Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon
Acatistul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, făcătorul de minuni
Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva
Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia

PSALMI PENTRU CEI BOLNAVI

 

RUGĂCIUNI PENTRU CEI BOLNAVI

Rugăciune pentru vindecare

   Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (...), pe cel ce cheamă numele lui Hristos, vindecă-l de toată boala trupească şi slobozeşte-l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru omul bolnav către Mântuitorul Iisus Hristos

   Preaputernice şi slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!
Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
    De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii.
Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.

   Şi dacă îi e de folos să ducă  mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.
Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.

Rugăciune pentru bolnavul căzut în deznădejde

    Doamne, Dumnezeule al părinţilor noştri, Care dăruieşti pace multă celor ce iubesc legea Ta, ai grijă de robul Tău cel bolnav care este greu încercat de deznădejde. Nori negri s-au abătut asupra sufle­tului său şi nu mai vede razele iubirii Tale.

    Cugetul său s-a întunecat şi nu se mai împărtăşeşte de lumina Ta.O, amară deznădejde! Crudă fiară care se nă­pusteşte asupra sufletului ca asupra unui pui lipsit de apărare! Numai Tu ştii, Atotştiutorule, câţi şi-au pus capăt zilelor din această pricină, câţi oameni au fost aruncaţi de acest duh rău în adâncurile iadului.

    Să nu îngădui ca făptura Ta să fie înghiţită de moarte, ci să fie ridicată prin puterea Ta. Dăruieşte şi lui şi nouă, Doamne, roadele Du­hului Tău cel Sfânt, care sunt pacea, dragostea, îndelunga răbdare, credinţa, blândeţea, înfrânarea şi curăţia, ca atunci când vom părăsi această lume să intrăm în odihna Ta cea cerească. Amin!

Rugăciunea bolnavului
către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Maică Sfântă a celor ce cheamă cu evlavie numele tău! O, grabnică ajutătoare a neamului creştinesc, nădejde a celor deznădăjduiţi! La tine alerg când mă aflu în necazuri şi în dureri, aşteptând milostivirea ta.

Nici un muritor nu a cunoscut o durere mai mare decât ai cunoscut-o tu, atunci când L-ai văzut pe Preadulcele tău Fiu răstignit pe cruce. Nici o mamă nu a plâns pentru fiii ei cât ai plâns tu pentru căderile şi durerile noastre. O, câte icoane ai udat cu lacrimile tale, ca să vădeşti creştinilor grija pe care le-o porţi! Cum ai făcut să izvorască lacrimi din ochii tăi zugrăviţi de mâini omeneşti!

Ştiind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rog, Preacurată, vezi suferinţa mea şi neputinţele mele, Preasfântă Fecioară, şi nu mă lăsa să fiu biruit de ele. Ştiu minunile tale, ştiu dragostea pe care o arăţi neamului creştinesc. De multe ori te-ai arătat în chip minunat şi ai dăruit vindecare celor dreptcredincioşi.

Ajută-mă, Maică Preasfântă, ca simţind că mă acoperi cu sfântul tău acoperământ, să te cinstesc împreună cu toţi îngerii şi sfinţii, în toate zilele vieţii mele. Amin.

Rugăciune pentru cel bolnav

Stăpâne Atotţiitorule, Împărate sfinte, Cel ce pedepseşti şi nu omori, Care întăreşti pe cei neputincioşi şi ridici pe cei căzuţi, Cel ce îndreptezi chinurile trupeşti ale oamenilor, rugămu-ne Ţie, Dumnezeul nostru: În milostivirea Ta, cercetează pe robul tău (roaba ta) … (numele) şi-i iartă lui (ei) orice a greşit cu voie sau fără de voie.

Doamne, Dumnezeul nostru, trimite din cer puterea Ta cea tămăduitoare, atinge-Te de trup, potoleşte-i fierbinţeala, uşurează-i suferinţele şi izgoneşte toată boala cea ascunsă. Fii tămăduitorul robului Tău acesta (roabei Tale aceasta), ridică-l pe dânsul (dânsa) din patul durerii şi din aşternutul chinuirii. Dăruieşte-l pe dânsul sănătos şi întreg Bisericii Tale, ca să fie bineplăcut Ţie şi să facă voia Ta. Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Rugăciune către Sfinţii Mucenici şi Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian

    Slăviţilor făcători de minuni şi Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian! Iubindu-L pe Hristos Dumnezeu din tinereţile voastre, nu numai meşteşugul doctorilor aţi învăţat, ci mai ales har neîmpuţinat al tămăduirii tuturor bolilor aţi primit de la Dumnezeu. Pentru aceasta, şi pe noi, care cădem înaintea cinstitei icoanei voastre, degrabă auziţi-ne. Pe copiii care cer ajutorul vostru la învăţătură povăţuiţi-i cu rugăciunile voastre, ca, râvnind vieţuirii voastre, să afle nu numai cele pământeşti, ci mai ales să sporească în cucernicie şi în credinţa cea dreaptă.

    Celor ce zac de boală şi s-au deznădăjduit de ajutorul omenesc, dar aleargă la voi cu credinţă fierbinte şi rugăciune osârdnică, tămăduire dăruiţi-le cu cercetarea voastră cea milostivă şi de minuni făcătoare; aşijderea şi pe cei ce din pricina bolilor grele au căzut în trândăvire, în puţinătate de suflet şi în cârtire, cu harul cel dat vouă de Dumnezeu întăriţi-i în răbdare şi îndrumaţi-i ca să priceapă sfânta şi desăvârşita voie a lui Dumnezeu în ce ne priveşte şi să se facă părtaşi ai harului mântuitor al lui Dumnezeu.

    Pe toţi cei ce aleargă la voi cu osârdie ocrotiţi-i de bolile cele crunte, şi apăraţi-i de moartea năprasnică, şi cu puternica voastră mijlocire înaintea lui Dumnezeu păziţi-i neclintiţi în dreapta credinţă şi ajutaţi-i în sporirea duhovnicească, ca împreună cu voi să se învrednicească în veacul ce va să vină a lăuda şi a slăvi numele cel preasfânt şi de mare cuviinţă al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou
pentru cel bolnav

     Sfinte Efrem, mare mucenice al lui Hristos, ascultă acum puţina noastră rugăciune pentru cel încercat de boală. Venim la tine ca la un doctor ceresc, crezând că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţele lui. Ai spus că ai leacuri pentru toate felurile de boli, şi pentru aceasta nădăjduim că iubirea ta de oameni nu s‑a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?

    Ajută‑l, Sfinte Efrem, ajută‑l! Roagă‑te lui Hristos Dumnezeu pentru el şi, dacă îi este de folos să fie tămăduit degrabă, fă să se întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă îi este mai de folos să ducă mai departe crucea bolii, ajută‑l să rabde fără să cârtească, ca să primească luminoasa cunună a răbdării.

    Da, Sfinte Mucenice Efrem, tu ai răb­­dat suferinţe de nedescris, iar viaţa noas­tră este plină de desfătări. Dar, chiar dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavul acesta pe care suferinţele l‑au îngenuncheat. Fii lui păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeul care te‑a acoperit cu harul Său, arătându‑te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Sfântul Luca al Crimeii, făcătorul de minuni, pentru cei ce sunt bolnavi

    Sfinte Ierarh mărturisitor, învăţătorule al adevărului şi doctore fără de arginţi Luca, ţie plecăm genunchii sufletului şi ai trupului şi căzând la cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte pe tine te rugăm precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoşii, cinstite părinte, şi du rugăciunea noastră la Milostivul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu sfinţii toţi.

    Credem că ne iubeşti cu aceeaşi dragoste cu care ai iubit pe fraţii tăi când vieţuiai în această lume. Meşteşugul doctorilor stăpânind, în multe rânduri cu ajutorul harului suferinţele celor bolnavi ai vindecat, iar după cinstita ta adormire, Stăpânul tuturor a arătat moaştele tale izvor de tămăduire: că felurite neputinţe se vindecă şi putere se dăruieşte celor ce cu evlavie le sărută şi cer dumnezeiasca ta mijlocire.

    Pentru aceasta, ne rugăm cu căldură ţie, care ai primit harul tămăduirilor: pe fratele nostru (numele) cel bolnav şi cumplit înviforat de suferinţă cercetează-l şi vindecă-l de neputinţa ce-l stăpâneşte. Cu totul cinstite şi preasfinte Părinte Luca, nădejde a celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uita de fratele nostru (numele) şi dăruieşte-i vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie, ca şi noi dimpreună cu tine să slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, O Dumnezeire şi O împărăţie, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune către toţi sfinţii

    O, sfântă ceată a celor care L-aţi slujit pe Hristos, aducându-mi aminte de faptele voastre minunate, vă aduc laudă după cuviinţă:  Bucuraţi-vă, stele ale cerului duhovnicesc! Bucuraţi-vă, împreună cu cetele îngereşti! Bucuraţi-vă, candele ale Bisericii lui Hristos! Bucuraţi-vă, sfinţilor prin care Domnul împarte tuturor tămăduiri! Voi aţi împărţit neamului omenesc mulţime de vindecări minunate şi, pentru aceasta, la voi alerg astăzi, nădăjduind că nu mă veţi trece cu vederea.

    Ajutaţi-mă să primesc tămăduire de la Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce v-a dat bi­ruinţă în lupta cu trupul, cu patimile şi cu poftele, Căruia Îi aduc smerită rugăciune: Doamne Iisuse Hristoase, Care  i-ai rân­duit pe sfinţii Tăi drept mijlocitori ai cererilor oamenilor, arată-mi mila Ta şi mie, păcătosului, care sunt încercat în focul durerilor, şi dăruieşte-mi vindecare trupească şi sufletească.

    Pentru rugă­ciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale Sfântului Ioan Botezătorul, dascălul pocăinţei; ale Sfinţilor, mări­ţilor şi întru-tot-lăudaţilor Apostoli; ale Sfinţilor mari dascăli ai lumii şi ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur; ale celor între sfinţi Părinţii noştri Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei şi Spiridon al Trimitundei, făcătorii de minuni; cu ale Sfinţilor Mari Mucenici Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Ioan cel Nou de la Suceava şi Ioan Valahul; cu ale Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Fotie şi Anichit, Talaleu şi Trifon; cu ale Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor; cu ale preacuvioşilor şi de-Dumnezeu-purtătorilor părinţilor noştri: Grigorie Decapolitul, Nicodim de la Tismana, Visarion şi Sofronie; cu ale preacuvioasei Maicii noastre Paras­cheva şi ale tuturor Cuvioşilor Părinţi şi Cuvioa­selor Maici, care s-au nevoit în dreapta-credinţă.
    Că Tu eşti Dumnezeul tămăduirilor, Hristoase Dumnezeule, şi Ţie slavă Îţi înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru dobândirea răbdării în boală

    Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai răbdat prigonirile, batjocurile şi chiar moartea pe cruce pentru mântuirea noastră, Cel Ce ne-ai spus că „prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”, arată-mi, mie, păcătosului, milele Tale cele bogate şi dăruieşte-mi duhul răbdării, ca sufletul meu cel încercat să dobândească alinare.

    Vezi deznădejdea care mă ispiteşte, vezi încer­carea prin care trec şi ajută-mă să ies din ea curăţit de păcate şi pregătit să-Ţi slujesc în toate zilele vieţii mele, şi să slăvesc numele Tău cel sfânt, cântând împreună cu toţi îngerii şi sfinţii: Aliluia!

Rugăciunea bolnavului înainte de operaţie

    Doamne, Dumnezeul meu, mărturisesc înaintea feţei Tale neputinţele şi slăbiciunile mele cele multe. Frică mare m-a cuprins înaintea acestei încercări, în loc să mă cuprindă încrederea în pronia Ta şi în grija pe care o porţi oamenilor. Dacă nu m-ar fi acoperit harul Tău, furtuna deznădejdii m-ar fi doborât la pământ.

    Nu am, Atotputernice Doamne, curajul pe care îl au aleşii Tăi înaintea încercărilor vieţii, dar tot ce pot să fac este să cad cu frângere de inimă înaintea Ta şi să Te rog să nu mă laşi fără ajutor.

    Tu, Doamne, Cela Ce eşti doctor ceresc, tămăduieşte-mă prin mâna doctorului pământesc, ca să Te laud în toate zilele vieţii mele. Amin.

Rugăciune de mulţumire pentru însănătoşire

    De binefacerile Tale ca un rob nevrednic învred­nicindu-mă, mulţumire Îţi aduc Ţie, Dumnezeule al îndurărilor şi a toată milostivirea, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci mi-ai arătat iubirea Ta de oameni.

    Grele au fost încercările prin care am trecut, şi teama m-a cuprins că nu voi şti să le stau împotrivă. Ştiam că neputinţa mea este mare, dar m-ai făcut să simt că mai mare este dragostea Ta faţă de tot omul care Te cheamă în ajutor. Preadulce Iisuse, aşa cum ai împlinit cererile mele, aşa întăreşte-mă să plinesc şi eu poruncile Tale cele sfinte. Precum nu ai şovăit a tămădui trupul meu, aşa nu şovăi a curăţi şi sufletul meu de toată întinăciunea. Căci ce folos voi avea dacă trupul va avea sănătate, dar sufletul va fi cuprins de boală? Sau ce folos voi avea dacă până la sfârşitul vieţii pământeşti trupul meu nu va cunoaşte boala, dacă după Înviere va fi pradă durerilor?

    O, să nu-mi pun nădejdea în sănătatea trupului, ca să nu fiu ruşinat. Căci cine se laudă cu sănătatea poate fi smerit de Dumnezeu prin amară suferinţă. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în numele Tău, Doamne, Dumnezeul meu. Îndrăznesc să Te rog, Preabunule Doamne, ca ori de câte ori furtuna încercărilor se va abate asupra sufletului meu, să mă ajuţi aşa cum m-ai ajutat şi de data aceasta.

    Pentru că în afară de Tine nu pot afla izbăvire. Mulţumindu-Ţi iară şi iară pentru facerile Tale de bine, pentru cele arătate şi cele ascunse, Te rog ocroteşte cu harul Tău pe tot poporul binecredincios, pe toţi cei ce iubesc Biserica Ta şi defăimează învăţăturile pierzătoare de suflet, ca să Te lăudăm şi să Te slăvim în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea bolnavului pentru cei ce-l îngrijesc

    Doamne, Dumnezeule al milei şi al îndurărilor, trimite harul Tău cel sfinţitor peste doctorii care mă îngrijesc şi peste ajutoarele lor, acoperindu-i cu harul Tău ca un bun şi iubitor de oameni.
    Călăuzeşte-i Tu, Doamne, în tot ceea ce vor să facă spre binele meu. Să nu sufăr cum a suferit femeia care avea curgere de sânge de doisprezece ani, fără a primi ajutor de la doctori, ci să primesc vindecarea de bolile mele. Să nu se adauge durere peste durerile mele, din nepriceperea lor sau din lucrarea celui rău, ci să dobândesc sănătatea mult dorită. Nu în mâinile lor este viaţa mea, Iubitorule de oameni, ci în mâinile Tale.

    Mă aflu, Doamne, ca cel căzut între tâlhari, din pricina suferinţei care mă apasă. Răsplăteşte, Dumnezeule, tot binele pe care mi-l fac doctorii, dăruindu-le înţelepciune, sănătate trupească şi sufletească şi tot lucrul bun pe care ei îl cer de la Tine.
Răsplăteşte, Dumnezeul nostru, toată dragostea pe care mi-o arată fraţii mei în Hristos care mă cercetează, înmulţind binecuvântările Tale în casele lor. Să fie pentru ei boala mea prilej de a lucra cele bune, ca să se vădească astfel în inimile lor iubirea pe care ai cerut-o celor ce Te urmează.

    Nu este poruncă mai mare decât porunca de a Te iubi pe Tine şi de a-i iubi pe semenii noştri. Întăreşte-mă, Dumnezeule preaslăvite, ca văzând iubirea pe care mi-o arată să mă rog ca nici unul din ei să nu cadă în cursele vrăjmaşului, ci să meargă cu toţi pe calea mântuirii.
Doamne, Dumnezeule al părinţilor noştri, dacă norii deznădejdii şi ai singurătăţii se vor abate asupra sufletului meu, atunci trimite-mi Tu fraţi care să mă cerceteze şi să mângâie sufletul meu. Ca văzând grija lor pentru mine, păcătosul, să Îţi mulţumesc Ţie, Celui Care prin pronia Ta cea dumnezeiască porţi de grijă robilor Tăi, şi să Te laud şi să Te slăvesc în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea doctorului pentru bolnavii săi

    În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin! Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântule al lui Dumnezeu, Cel Care întrupându-Te ai luat asupra ta neputinţele noastre şi bolile noastre le-ai purtat, Cela Ce din marea Ta milostivire şi, ca semn al apropierii împărăţiei Tale, ai vindecat şi vindeci neîncetat mulţime de bolnavi, neputincioşi şi stă­pâniţi de demoni, vino cu puterea Ta atottămăduitoare şi vindecă bolnavii care cer tămăduire, căci Tu eşti Cel Ce ai zis: fără Mine nu puteţi face nimic.

    Descoperă, Doamne, prin Duhul Sfânt, Mân­gâietorul pe Care de la Tatăl L-ai trimis în lume, pricina îmbolnăvirii robilor Tăi (numele); dă-le lor pocăinţă, linişte, răbdare şi bucurie sufletului încercat în vremea cercetării Tale. Şi mai descoperă, Doamne, robilor Tăi că Tu eşti stăpânul vieţii şi al vindecării, stăpân peste orice trup muritor şi peste orice suflet veşnic.
Fă, Doamne, ca boala robilor Tăi să fie prilej de vindecare a sufletului, de mărire a credinţei, nădejdii şi dragostei.

    Iar mie, robului Tău, doctor al trupurilor mu­ritoare şi slugă netrebnică, dă-mi a învăţa leacul potrivit care nu face rău, iar bolnavilor care mă caută să le descopăr Calea spre Tine, că Tu eşti Tămăduitorul sufletelor şi al trupurilor noastre şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Sfântul Mucenic și tămăduitor Pantelimon

    O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre. Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. 

    Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

    O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

    Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

    O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase. Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare. Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

    Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon. Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive! 
Tot trupul nostru este bolnav:

    Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămădiueşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin. 

Rugăciune către sfântul Ioan Rusul care se citește la vreme de boală

   Bucurându-mă de dumnezeiasca mărire la care te-ai înălțat, o, Sfinte Ioane, îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Știu, Părinte, că încercările vin din rânduiala lui Dumnezeu. Știu că prin boala trupului, sufletul se curățește, și că răbdarea este răsplătită de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznădejdii îmi tulbură mintea și mă depărtează de rugăciune.

   De aceea dar, o, Sfinte, găsesc alinare în cugetarea la vindecările tale minunate. Tu ai tămăduit mulțimea de copii spre bucuria părinților lor. Tu ai îndreptat spatele bătrânei gârbove, tu ai dat sănătate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe bătrânul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei și l-ai tămăduit pe doctorul necredincios.

   Știind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viața mea în mâinile tale și mijlocește precum știi mântuirea mea. Dacă voia Domnului este să duc cu răbdare crucea bolii, dă-mi putere și ajută-mă să nu cârtesc din cauza neputințelor. Dar dacă Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugăciunile tale, atunci să mă tămăduiești fără șovăială, noule doctor fără-de-arginți, ca văzând aceasta să-ți mulțumesc ție și să-L laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor și al trupurilor, prin cântarea:    Aliluia!

 

ACATISTE ȘI PARACLISE PENTRU CEI BOLNAVI

Acatist către Dumnezeu Fiul pentru izbăvirea de boală

Rugăciunile începătoare:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacele şi Icoasele

Condacul 1:

Miluieşte-l, Iubitorule de oameni, pe robul Tău care pătimeşte, arătându-i mila Ta cea nemăsurată. Dă-i lui putere să se ridice din patul durerii şi să se roage Ţie împreună cu noi, cei cu sufletele slăbite de patimi, dar însetate de tămăduirea Ta: Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Icosul 1:

Doamne, Cel ce ai zis că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, primind smerita noastră rugăciune care se aduce Ţie cu zdrobire de inimă, vino cu puterea Ta cea tămăduitoare şi alină durerile robului Tău care se află în mare suferinţă, trimiţând peste noi harul Tău cel curăţitor, ca să strigăm:

Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel ce ai venit în lume pentru cei păcătoşi şi bolnavi, miluieşte-ne;
Iisuse, Care din dragoste pentru neamul omenesc ai primit a Te răstigni, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel ce ai luat asupra Ta durerile noastre, miluieşte-ne;
Iisuse, întărirea, scăparea şi izbăvirea noastră, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 2-lea:

„Să cinstim boala care este însoţită de sfinţenie şi să-i cinstim pe cei ale căror suferinţe i-au dus la biruinţă, căci poate între aceşti bolnavi se ascunde un nou Iov”, a grăit Sfântul Grigorie Cuvântătorul-de-Dum­nezeu; noi, lăudându-L pe Dumnezeu care încununează răbdarea celor ce duc fără cârtire crucea bolii şi care îi ridică pe cei căzuţi în deznădejde, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce ai spus că până şi perii capului ne sunt număraţi, Care nu laşi să vină asupra noastră dureri şi necazuri mai mari decât putem duce, care odată cu încercările ne trimiţi şi puterea de a le face faţă, Cel ce vezi că de multe ori slăbiciunea firii noastre ne împiedică să simţim ajutorul Tău, primeşte şi puţina noastră rugăciune:

Iisuse, Care dai celor ce poartă crucea bolii nădejdea în puterea Ta şi nu în puterile firii, miluieşte-ne; Iisuse, Care celor ispitiţi le dăruieşti muceni­cească răbdare, ca să nu hulească Numele Tău, miluieşte-ne;

Iisuse, ca să ne învrednicim de cunună şi nu de osândă, miluieşte-ne;

Iisuse, Cel ce ne-ai îndemnat să îi cercetăm pe bolnavi, miluieşte-ne;

Iisuse, Care nu Te desparţi de cei aflaţi în suferinţe, miluieşte-ne;

Iisuse, Cel ce ajungi înaintea oricărui om la cei încercaţi de boală, miluieşte-ne;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 3-lea:

Dacă s-ar ridica încercările nu am putea merge pe calea mântuirii şi porţile raiului ni s-ar închide. Pentru aceasta, atunci când Domnul îngăduie să vină asupra noastră felurite suferinţe, să căutăm a vedea în ele lucrarea Sa cea curăţitoare şi să Îi mulţumim că ne poartă de grijă, cântându-I cu evlavie: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Când mândria acoperă sufletul, acesta se fereşte a vedea în boală o pedeapsă pentru păcate şi se ridică împotriva lui Dumnezeu; dar când pocăinţa sfărâmă zidul gros al părerii de sine sufletul nădăjduieşte că prin boală Domnul îi va da curăţire de păcate. Cerându-Ţi ca împreună cu fratele nostru bolnav să ne apropiem şi noi de pocăinţa cea nefăţarnică, ne rugăm Ţie:

Iisuse, Cel ce cunoşti patimile şi neputinţele oamenilor, miluieşte-ne;

Iisuse, ca să ne cunoaştem slăbiciunile cele ascunse şi să Îţi cerem izbăvire, miluieşte-ne;

Iisuse, Cel ce primeşti suferinţa ca pe o jertfă fără-de-sânge, miluieşte-ne;

Iisuse, Care prin boală dai curăţire de păcate, miluieşte-ne;

Iisuse, Care îngădui să vină asupra noastră suferinţe trecătoare ca să ne fereşti de cele veşnice, miluieşte-ne;

Iisuse, Care ne faci să pricepem marea taină a bolii, miluieşte-ne;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 4-lea:

Chip al morţii fiind boala, avem acum bun prilej să cugetăm la obştescul sfârşit, pentru că această cugetare îndepărtează patimile şi apropie Duhul de-viaţă-dătător de sufletele noastre, ale celor care, cunoscându-ne slăbiciunile, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Doamne, izbăveşte-l pe fratele nostru de moartea cea năprasnică, dându-i lui vreme de pocăinţă. Să nu îl tai pe el înainte de vreme ca pe smochinul cel neroditor, ci cu milostivirea Ta să sapi împrejur şi să îl îngrijeşti cu mila Ta, aşteptând cu iubire de oameni rodul pocăinţei şi al întoarcerii sale. Te rugăm să ne înveţi şi pe noi să ne pocăim cu inimă zdrobită pentru păcatele noastre, ca să fim izbăviţi de suferinţele cele fără sfârşit şi să Îţi cântăm:

Iisuse, dându-ne vreme de pocăinţă, miluieşte-ne;

Iisuse, primind pocăinţa şi lacrimile noastre, miluieşte-ne;

Iisuse, înţelepţindu-ne prin cugetarea la moarte, miluieşte-ne;

Iisuse, Cel ce i-ai sfinţit pe cei ce s-au nevoit prin această cugetare, miluieşte-ne;

Iisuse, alungând de la noi frica morţii, miluieşte-ne;

Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, miluieşte-ne;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 5-lea:

„Oare există boală pe care Dumnezeu să nu o poată vindeca?” – se întreabă necredincioşii cei îndărătnici; dar noi, ştiind mulţimea vindecărilor Tale, Fiule al lui Dumnezeu, credem puterii Tale şi mărturisim că nimic nu Îţi este cu neputinţă Ţie, Celui ce ai tămăduit în chip minunat pe cei care în suferinţele lor au găsit puterea de a-Ţi cânta: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Cuvintele Sfintelor Evanghelii stau înaintea noastră drept mărturie a dragostei Tale pentru oameni, a nemărginitei Tale purtări de grijă faţă de cei aflaţi în suferinţe, şi ne arată că oricât de mari ar fi căderile noastre nu pot covârşi mulţimea milei şi a îndurărilor Tale. Ştiind aceasta, ne rugăm Ţie, Iubitorule de oameni:

Iisuse, Care i-ai miluit pe bolnavii care au alergat la Tine, miluieşte-ne;

Iisuse, Cel ce ai miluit mulţime de orbi, de şchiopi şi de demonizaţi, miluieşte-ne;

Iisuse, Doamne, Care ai putere de a vindeca orice neputinţă, miluieşte-ne;

Iisuse, Cel ce şi în zilele noastre faci minuni mari şi preaslăvite, miluieşte-ne;

Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Care nu Te desparţi de Biserica Ta, miluieşte-ne;

Iisuse, Cel ce până la sfârşitul veacurilor vei tămădui bolnavii, miluieşte-ne;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 6-lea:

„Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi afară pe demoni. În dar aţi luat, în dar să daţi!”, ai spus, Mântuitorule, ucenicilor Tăi, iar ei, ascultându-Te, au împărţit în toată lumea vindecări minunate, aducând la dreapta-credinţă pe mulţi dintre cei care au văzut cum s-a biruit prin har rânduiala firii, şi au cântat cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Împreună cu Preacurată Maica Ta, cetele Sfinţilor se roagă Ţie, Dumnezeule al izbăvirilor, pentru tămăduirea credincioşilor care sunt apăsaţi de boli, de suferinţe şi necazuri. O, Milostive Doamne, împreună cu rugăciunile lor curate primeşte şi nevrednica noastră rugăciune:

Iisuse, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne;

Iisuse, pentru rugăciunile Sfinţilor Doctori fără-de-arginţi, miluieşte-ne;

Iisuse, pentru rugăciunile Sfinţilor făcători de minuni, miluieşte-ne;

Iisuse, pentru rugăciunile celor ce au tămăduit boli de nelecuit, miluieşte-ne;

Iisuse, pentru rugăciunile sfinţilor pe care îi cinstim cu evlavie, miluieşte-ne;

Iisuse, pentru rugăciunile tuturor sfinţilor, miluieşte-ne;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 7-lea:

Pe cât de mult s-a răspândit vestea vindecărilor pe care le-au făcut Cuvioşii Tăi, spre slava Bisericii Tale, Iisuse, pe atât de mult a încercat necuratul diavol să atragă lumea în înşelare prin vindecători închipuiţi care necinstesc învăţăturile dreptei credinţe, care îi îndepărtează pe oameni de Tine şi care cu inimile pătate de noroiul ereziei cheamă numele Tău şi spun fără teamă: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Izbăveşte-l, Doamne, Iisuse Hristoase, pe robul Tău de toate vicleşugurile celor care îi amăgesc pe oameni prin vindecările lor, pentru a-i rupe de Tine şi a-i arunca în cursele diavolului. Să se învrednicească el de darul deosebirii şi al înţelepciunii, ca nu cumva să fie înghiţit de adâncurile iadului, ci împreună cu noi să îi înfrunte pe cei ce spun că vindecă prin puterea Ta, deşi necinstesc învăţăturile Bisericii Tale, şi împreună cu noi el să Îţi cânte:

Iisuse, întărindu-ne în dreapta credinţă, miluieşte-ne;

Iisuse, fără a cărui milă cădem pradă celui viclean, miluieşte-ne;

Iisuse, ca să pricepem că cea mai pierzătoare boală este erezia, miluieşte-ne;

Iisuse, pentru a lepăda ajutorul cel înşelător, miluieşte-ne;

Iisuse, ca să primim suferinţa şi nu vindecarea cea amăgitoare, miluieşte-ne;

Iisuse, Cel ce nu Te-ai lăsat amăgit de diavol în pustie, miluieşte-ne;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 8-lea:

Mult îndurase de la doctori femeia care avea de mulţi ani scurgere de sânge, dar vindecarea a dobândit-o numai când a venit la Tine. Fereşte-i, Doamne, pe cei credincioşi de doctorii lipsiţi de iscusinţă şi iubitori de arginţi, şi ajută-i să găsească doctori care le pot fi cu adevărat de ajutor, ca tămăduindu-se să Îţi cânte: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Doamne, trimite Duhul Tău dătător de viaţă peste toţi cei care se îngrijesc de robul Tău, ca să facă aceasta aşa cum se cuvine, să nu-i înmulţească suferinţele şi să nu-i umple sufletul de amărăciune, ci prin grija lor să mângâie sufletul său necăjit. Trimite peste ei harul Tău, ca să se roage Ţie împreună cu noi:

Iisuse, Care Te sălăşluieşti în cei care îngrijesc bolnavii cu jertfelnicie, miluieşte-ne;

Iisuse, Cel ce îi ajuţi să Te vadă pe Tine în chipul celor pe care îi îngrijesc, miluieşte-ne;

Iisuse, care ajuţi bolnavii să vadă în ajutorul omenesc ajutorul Tău cel ceresc, miluieşte-ne;

Iisuse, Cel ce fereşti bolnavii de nepriceperea doctorilor, miluieşte-ne;

Iisuse, Cel ce pui înaintea celor suferinzi doctorii cei mai iscusiţi, miluieşte-ne;

Iisuse, Care de toate Te îngrijeşti, rânduind cu înţelepciune cele de trebuinţă, miluieşte-ne;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 9-lea:

Îţi înălţăm rugăciuni, Doamne, nu numai pentru cei de aproape ai noştri, ci şi pentru toţi bolnavii pentru care nu are cine să se roage şi pentru toţi cei apăsaţi de singurătate. Dăruieşte-le lor mila Ta, Preabunule Doamne, dăruieşte-le să cunoască puterea Ta şi să simtă prezenţa Ta cea sfântă, ca izbăvindu-se de amărăciune să Îţi cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Nimeni nu este fără de păcat şi fiecare om a greşit faţă de semenii săi; dascăl de nepreţuit este pentru unii suferinţa, căci îi ajută să fie mai buni şi mai înţelegători faţă de neputinţele celorlalţi, şi aceasta ne îndeamnă să ne rugăm Ţie, Învăţătorului nostru;

Iisuse, dăruindu-ne dragoste pentru aproapele, milu­ieşte-ne;

Iisuse, ca să fim mai iubitori şi mai blânzi, miluieşte-ne;

Iisuse, trimiţând peste noi pacea pe care ai dat-o ucenicilor Tăi, miluieşte-ne;

Iisuse, învăţându-ne să ascultăm poveţele tainice ale Îngerului Păzitor, miluieşte-ne;

Iisuse, ferindu-ne de duhul mâniei, al vrajbei şi al răutăţii, miluieşte-ne;

Iisuse, îndepărtând de la noi patima mândriei şi a iubirii de sine, miluieşte-ne;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 10-lea:

Degeaba primim vindecarea trupurilor dacă sufletele noastre rămân bolnave; degeaba ne tulburăm încercând să dobândim sănătate pentru trupul cel supus stricăciunii dacă părăsim grija pentru suflet, căci nici o vindecare nu este deplină până ce nu I se înalţă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Doamne, ajută-l pe robul Tău să caute nu numai vindecarea trupească, ci şi pe cea sufletească. Povăţuieşte-l, călăuzeşte-l, luminează-l să alerge la acoperământul Bisericii Tale sfinte, pentru a lua putere să meargă pe calea mântuirii. Şi pentru ca boala prin care trece să fie pentru el şi pentru noi prilej de întoarcere la Tine, îndrăznim să ne rugăm Ţie:

Iisuse, sădind în noi dorinţa unei vieţi virtuoase, miluieşte-ne;

Iisuse, îndemnându-ne să ne spovedim toate păcatele, miluieşte-ne;

Iisuse, dăruindu-ne să ne împărtăşim cu Preacu­ratele Tale Taine, miluieşte-ne;

Iisuse, revărsând peste noi darurile Sfântului Duh, miluieşte-ne;

Iisuse, sălăşluindu-Te în inimile noastre cele îndurerate, miluieşte-ne;

Iisuse, ca să cunoaştem iubirea Ta cea mângâietoare, miluieşte-ne;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 11-lea:

Mare bucurie se face pe pământ pentru un bolnav care dobândeşte sănătate, şi încă mai mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte. Cu adevărat mare bucurie va fi în cer şi pe pământ dacă robul Tău va dobândi atât tămă­duirea trupească, cât şi pe cea sufletească, şi Ţi-ar aduce cântarea de mulţumire: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, robul Tău ar putea primi vindecare grabnică; oricât de puţină ar fi credinţa noastră însă, nu vom înceta a ne ruga Ţie ca, aşa cum ai primit oarecând cei doi bani ai văduvei, tot aşa să primeşti acum şi rugăciunile pe care le facem pentru vindecarea trupească şi sufletească a celui care boleşte, a noastră şi a tuturor celor aflaţi în patul de suferinţă:

Iisuse, pentru rugăciunile tuturor celor ce îţi cer aceasta, miluieşte-ne;

Iisuse, ascultând cererile preoţilor care ne pome­nesc la Sfântul Jertfelnic, miluieşte-ne;

Iisuse, pentru rugăciunile soborului îngeresc, miluieşte-ne;

Iisuse, ca să sporim în săvârşirea faptelor bune, miluieşte-ne;

Iisuse, trecând cu vederea faptele noastre cele rele, miluieşte-ne;

Iisuse, dăruindu-ne credinţă puternică şi nefă­ţarnică, miluieşte-ne;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 12-lea:

Deşi noi, cei păcătoşi, nu ştim să căutăm în viaţă decât ceea ce este bine pentru trup, avem în faţă pildele Cuvioşilor care au purtat cu răbdare felurite boli şi necazuri fără să ceară de la Dumnezeu uşurare, ci numai puterea de a răbda toate şi de a cânta în focul încercărilor: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Doamne, Tu ştii dacă pentru robul Tău este mai de folos să primească grabnică vindecare sau să se mai nevoiască o vreme răbdând boala, şi pentru aceasta Te rugăm să rânduieşti viaţa lui după cum este cu adevărat bine şi să îi dai putere pe calea mântuirii, ca să se roage împreună cu noi aşa:

Iisuse, lumina care izgoneşti întunericul, miluieşte-ne;

Iisuse, nădejdea celor deznădăjduiţi, miluieşte-ne;

Iisuse, bucurie veşnică a celor ce Te caută, miluieşte-ne;

Iisuse, păstorule al turmei Tale cuvân­tătoare, miluieşte-ne;

Iisuse, Mire al sufletelor care au iubit nevoinţa, miluieşte-ne;

Iisuse, Răsăritule al Răsăriturilor, miluieşte-ne;

Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 13-lea:

Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai fost, eşti şi vei rămâne acelaşi Samarinean milostiv Care îngrijeşti nu numai pe cei căzuţi între tâlharii lumii acesteia, ci şi pe cei aflaţi în multe alte feluri de suferinţe, acoperă-i pe ei cu harul Tău şi ca un Iubitor de oameni alină-le durerile, pentru ca în vecii vecilor să-Ţi cânte Ţie: Aliluia!(de trei ori)

Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Doamne, Cel ce ai zis că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor... şi Condacul 1: Miluieşte-l, Iubitorule de oameni, pe robul Tău... Apoi se zice această Rugăciune

Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!

Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.

De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i sufe­rinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.

Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.

Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.

Acatistul Izvorului Tămăduirilor Născătoarei de Dumnezeu

Rugăciunile începătoare:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacele şi icoasele:

Condacul 1:
Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne u dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Icosul 1:
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta, ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înţelegător care asemenea norilor reverşi minuni pes-te toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârşeşti curgerile Nilului cu revăr-sarea darului;
Bucură-te, apa care izvorăşti ca dintr-o piatră cu preaslăvire, şi a Iorda-nului lucrare ai primit; Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuinţa celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea şi îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai celor ce cer, întărire sufletelor şi sănătate trupurilor;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 2:
Stăpânul cerului şi al pământului, lucruri minunate şi prea slăvite a să-vârşit întru tine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, pentru că de sus a picu-rat, arătat, ca o ploaie în pântecele tău, dumnezeiască Mireasă, arătându-te pe tine izvor de tămăduiri, care vindeci pe toţi cei ce-ţi cântă: Aliluia!

Icosul 2:
Dumnezeiesc izvor ai raiului Fecioară şi Maică cerească pe tine te nu-mim după vrednicie, căci curgerea şi darul izvorului tău au străbătut în cele patru părţi ale pământului, care se acoperă pururea cu străine mi-nuni, din apa ce se dă spre băutură tuturor celor ce cer. Pentru aceasta bucurându-ne toţi creştinii, cu credinţă alergăm la izvorul tău, scoţând totdeauna apă, cu sfinţenie şi cu dulceată zicând:
Bucură-te, izvorul curgător de tămăduiri;
Bucură-te, că în dar reverşi din destul, bogate vindecări celor bolnavi;
Bucură-te, că pe cei orbi, ce aleargă la tine, a vedea lămurit îi faci;
Bucură-te, că pe mulţi şchiopi i-ai îndreptat;
Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai întărit;
Bucură-te, că prin turnarea apei de trei ori pe cel mort, l-ai vindecat;
Bucură-te, minune străină, acoperită pururea de slava Celui Preaînalt.
Bucură-te, că pe tine te numim rai cugetător;
Bucură-te, căci ca o ploaie pe pământ uscat căzând adăpi sufletele cele însetate de viaţă;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 3:
Puterile tale cele mari şi pline de minuni nedeşertate şi mai presus de fire pe care tuturor le reverşi, cine le va putea spune, o, izvorule dătător de daruri; că nu numai că goneşti bolile cele cumplite de la cei ce aleargă la tine cu dragoste, ci şi patimile cele sufleteşti le speli, curăţindu-le la toţi cei ce-ţi cântă ţie: Aliluia!

Icosul 3:
Pe norul cel ceresc cu cântări minunate să-l lăudăm credincioşii, care pe picătura Hristos, dătătorul de viaţă, pe pământ L-a plouat, pe apa cea dumnezeiască şi vie, cea săltătoare şi izvorâtoare, fără de moarte, a dăruit-o nouă credincioşilor care cântăm:
Bucură-te, vasul băuturii celei dumnezeieşti, Ceea ce după băutură niciodată nu se deşartă;
Bucură-te, Ceea ce alungi setea care topeşte sufletele;
Bucură-te, că din pântecele minţii cei ce beau înţelepţeşte, revarsă râuri dumnezeieşti;
Bucură-te, că tuturor le izvorăşti darul din destul;
Bucură-te, izvor de viaţă primitor care pururea izvorăşte daruri;
Bucură-te, fântâna tămăduirilor, care toată tăria bolilor o arată a fi slabă şi neputincioasă;
Bucură-te, vedere orbilor;
Bucură-te, dumnezeiască curăţie a celor leproşi;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 4:
Izvorăşte-mi mie Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, darurile cuvântu-lui, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi dar credincioşilor, că tu pe Cuvântul Cel într-un Ipostas L-ai izvorât nouă şi izvor de tămăduire, de obşte, te-ai arătat tuturor celor ce-I cântă: Aliluia!

Icosul 4:
Biserica ta, Preacurată Fecioară, se arată tuturor casă de doctorie mai presus de fire, că din moarte văzută, ridică arătat pe credincioşii cei ce aleargă la dânsa şi tuturor izvorăşte dulceaţă din destul. Pentru care şi noi nevrednicii cu cântări duhovniceşti, veselindu-ne, zicem:
Bucură-te, apa izvorului celui dătător de viaţă;
Bucură-te, norul care aduci ploaie de mântuire;
Bucură-te, vindecare a celor bolnavi;
Bucură-te, slobozirea celor din primejdii;
Bucură-te, răcoreala celor înfierbântaţi de arşiţa păcatelor;
Bucură-te, luminarea ochilor orbiţi de neştiinţă;
Bucură-te, auzirea celor surzi;
Bucură-te, că pe cei ce zăceau în pat bolnavi, numai cu atingerea i-ai scăpat;
Bucură-te, loc de tămăduire sfinţit cu adevărat;
Bucură-te, că ne izvorăşti din ceruri daruri fără împuţinare;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 5:
Daruri din destul curg din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că izvorăşti apă de tămăduiri din care se adapă sufletele credincioşilor celor însetaţi de viaţă şi goneşti arşiţa păcatelor celor ce cântă: Aliluia!

Icosul 5:
Neamul omenesc te laudă pe tine Preacinstită, că tuturor le izvorăşti din ceruri daruri fără încetare, arătându-te pe tine izvor nemuritor, Dumnezeiască Mireasă, celor ce-ţi aduc aceste cântări de laudă:
Bucură-te, izvorâtoarea apei, Hristos, din care se adapă toată lumea;
Bucură-te, că Făcătorul tuturor întru tine ca o picătură s-a pogorât arătat;
Bucură-te, că pe cel orb l-ai făcut a vedea lumina;
Bucură-te, izvorule care ai dezlegat prin apă firea pietrei cea înfricoşată;
Bucură-te, curăţirea leproşilor şi sugrumarea diavolilor;
Bucură-te, că pe împăraţi i-ai făcut credincioşi desăvârşiţi;
Bucură-te, înţelepciunea celor simpli;
Bucură-te, bogăţie de daruri a săracilor;
Bucură-te, că prin revărsarea apei, tămăduiri de multe feluri le-ai dăruit;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 6:
Lucru cu adevărat necuprins şi mai presus de fire este Cel ce s-a lucrat întru tine, Născătoare de Dumnezeu, că apa izvorului tău este tămăduirea bolilor celor de moarte aducătoare, Ceea ce firea cu adevărat nu a văzut. Pentru care şi noi cu umilinţă ne rugăm: nu ne trece cu vederea, sârguieş-te ajutătoarea noastră grabnică şi ne izbăveşte din cursele vrăjmaşilor ca să te lăudăm zicând aşa: Aliluia!

Icosul 6:
Măririle minunilor izvorului tău, Fecioară Preacurată, cine le va putea spune, ca Ceea ce cu adevărat ai înspăimântat gândul omenesc prin pică-turile izvorului tău, de care povestesc limpede lâna şi mana şi Siloamul şi piatra Ceea ce a izvorât şi pridvorul lui Solomon. Darul tău este mai pre-sus de cuvânt şi de gând; drept aceea şi noi într-o unire de gânduri şi gla-suri cântăm laudele acestea:
Bucură-te, Fecioară că din tine se revarsă apa care vindecă patimile cele de moarte aducătoare;
Bucură-te, că din izvorul tău a curs apa care a vindecat sânul femeii cel cuprins de cangrenă;
Bucură-te, grabnică vindecătoare a bolilor celor cumplite;
Bucură-te, că prin stropirea apei, credincioşii se sfinţesc;
Bucură-te, Fântâna bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, izvorule al frumuseţii celei negrăite;
Bucură-te, dezlegarea tuturor bolilor;
Bucură-te, înecarea tuturor patimilor;
Bucură-te, râul cel prea limpede care faci sănătoşi pe cei credincioşi;
Bucură-te, apa care dai tămăduiri celor bolnavi de felurite boli;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 7:
Apa înţelepciunii şi a vieţii izvorând lumii, pe toţi chemi, Născătoare de Dumnezeu, să scoată apele cele de mântuire ţi cu ea să stingă cărbunii înşelăciunii şi ai necurăţiei; drept aceea şi noi credem cuvintele Fiului tău, Stăpână, care a zis: "că în veci nu vor înseta cei ce cu credinţă vor bea din ea" zicând: Aliluia!

Icosul 7:
Pântece mai înainte sterp ai dezlegat arătat, cu curgerile izvorului tău, că şi naşteri dăruieşti, ca Ceea ce ai născut pe Stăpânul tuturor, pentru care şi noi bucurându-ne zicem:
Bucură-te, curgerea înţelepciunii care curăţeşte necunoştinţa;
Bucură-te, amestecăre care picură dumnezeiască dulceaţă inimii;
Bucură-te, paharul manei cel de viaţă turnător;
Bucură-te, baie de Dumnezeu izvorâtă;
Bucură-te, Ceea ce izvorăsti liniştea neputinţelor;
Bucură-te, Ceea ce stingi văpaia bolilor;
Bucură-te, Ceea ce ai liniştit frigurile şi ai stins aprinderea înfocării;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 8:
Minunile tale cele neauzite Stăpână, fac pe toţi credincioşii cei ce le aud a se minuna de apa izvorului tău; pe cei muţi şi surzi ca şi cum ar fi grăitori îi face, iar pe cei ce pătimesc cumplit îi vindecă, şi tămăduieşte desăvârşit pe cei ce cântă cu credinţă: Aliluia!

Icosul 8:
Pe toate apele le covârşeşte Fecioară Curată, apa izvorului tău, care dăruieşte arătat izbăvirea de boli cumplite şi dă sufletelor toată sănătatea, ca Ceea ce se revarsă mai presus de fire tuturor celor ce cântă:
Bucură-te, că pe cei ce aleargă la tine îi scoţi din cuptorul necazurilor;
Bucură-te, uşa prin care străbate razele luminii şi luminează ochii trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, Ceea ce singura eşti mângâierea pământenilor;
Bucură-te, izvor prea cinstit;
Bucură-te, că prin curgerea izvorului Tău, diavolii s-au înfricoşat;
Bucu'ră-te, că pe Leon l-ai făcut călăuză orbului neştiutor spre al tău izvor;
Bucură-te, că a fi împărat l-ai încredinţat;
Bucură-te, că el spre mulţumire Biserică în numele tău a ridicat;
Bucură-te, că tu dar făcător de minuni de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că pătimaşii ce cu credinţă năzuiesc la izvorul tău se tămăduiesc;
Bucură-te, vas de apă neîmpuţinată şi de boli vindecătoare;
Bucură-te, că izvorul tău tuturor este îndeajuns îndestulător;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 9:
Lumină şi tămăduire tuturor mădularelor omeneşti făcându-te, Născă-toare de Dumnezeu Fecioară, care ai născut pe Făcătorul şi Ziditorul tutu-ror, din amestecarea tinei şi a apei ai luminat negrăit ochii orbului, cel ce se născuse orb şi care nici cum nu vedea soarele cel dulce, care dobândind vederea şi văzând lumina şi marea minune izvorâtă din milostivirea ta cea negrăită a zis: Aliluia!

Icosul 9:
Siloamul vindeca bolile, însă mai presus s-a arătat, Preasfântă Stăpână, izvorul tău făcător de minuni, fiindcă acesta nu numai odată într-un an şi nu numai acei ce iau mai întâi, dobândesc sănătate, ci de-a pururea vinde-că toată rana sufletească şi trupească a celor ce cu bună credinţă şi cu dra-goste vin către tine strigând:
Bucură-te, scăldătoarea în care se afundă toate durerile noastre cele sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, vas cu care primim bucuria şi mântuirea;
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetaţi de viaţă;
Bucură-te, lemn care îndulceşti apele cele amare ale mării lumeşti.
Bucură-te, izvor nesecat al apei cele dătătoare de viaţă;
Bucură-te, Ceea ce îndulceşti necazurile noastre cele amare;
Bucură-te, apa care curăteşti spurcăciunea păcatului;
Bucură-te, încetarea întristărilor noastre;
Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 10:
Vrând să vădeşti minunile cele de la izvorul tău, ai poruncit, Stăpână, lui Leon să ducă orbul în partea cea mai dinlăuntru a pădurii şi să-i stingă setea cea trupească cu apă; iar cu tină să-i ungă ochii lui cei întunecaţi pentru ca să cunoască puterea ta şi să nu fie tăinuit izvorul vindecărilor care îl dai în dar tuturor celor ce au nevoie. Pentru aceasta şi noi nu tăinu-im minunile şi facerile tale de bine către noi robii Tăi, ci cu mulţumire proslăvim pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!

Icosul 10:
Viaţa noastră pământească afundată fiind în tina păcatelor, sufletul de păcate îmbolnăvit, trupul de dureri chinuit, pentru că mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre ne pedepseşte, către tine dar alergăm, Maica lui Dumnezeu, şi înaintea izvorului tău cădem, rugându-te: spală tina păcatelor vindecă sufletele îmbolnăvite şi trupurile chinuite le în-dreptează, ca noi cu bucurie să strigăm ţie:
Bucură-te, vindecarea patimilor sufleteşti;
Bucură-te, izbăvirea durerilor şi chinurilor trupeşti;
Bucură-te, voinţa cea bună a lui Dumnezeu către noi cei păcătoşi;
Bucură-te, adevărata îndreptare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele lor;
Bucură-te, baie care speli cugetele noastre murdare de fărădelegi;
Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Izbăvitorul care în dar curăţă fărădelegile noastre;
Bucură-te, că prin tine, după măsura credinţei se dau vindecări;
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veşnice;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 11:
S-a înălţat apa izvorului tău, Curată, mai presus de ceruri, aceasta fiind hrana sufletului, miere din piatră şi dăruire de mană, slobozitoare de boli şi mântuitoare, pentru aceasta mulţimea credincioşilor veselindu-se saltă cântând: Aliluia!

Icosul 11:
Fântână izvorâtoare de viaţă plină de daruri dumnezeieşti s-a arătat nouă preacinstit izvorul tău, Stăpână, spre băutura, sfinţirea şi mângâierea noastră; iar noi cu dragoste cinstindu-l şi cu credinţă îngenunchind înain-tea lui strigăm ţie:
Bucură-te, chezăşuitoarea mântuirii păcătoşilor;
Bucură-te, vindecarea a toate neputinţele;
Bucură-te, Ceea ce duci rugăciunile credincioşilor Fiului tău şi Dumnezeului nostru;
Bucură-te, pământul făgăduinţei din care ne izvorăsc toate bunătăţile cereşti şi cele pământeşti;
Bucură-te, Ceea ce adăpi brazdele pe care cresc mulţmile îndurărilor;
Bucură-te, Ceea ce ne povătuieşti pe noi către patria cerească;
Bucură-te, roua florilor celor nevestejite;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 12:
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, fă-ne vrednici de darurile tale şi te rugăm, treci cu vederea păcatele noastre, dând tămăduire celor ce cu cre-dinţă se apropie de izvorul tău şi cer binecuvântare şi iertare de păcate cântând: Aliluia!

Icosul 12:
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, Stăpână, decât precum te-ai milostivit şi ai dat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la izvo-rul tău şi au dobândit cele de folos, aşa te milostiveşte deci şi spre noi cei ce suntem cuprinşi de faptele cele rele ca să te slăvim pe tine, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, nădejdea noastră în viaţa aceasta şi după moarte;
Bucură-te, cununa cea slăvită a celor ce au credinţă şi se luptă împotriva ispitelor;
Bucură-te, Ceea ce dai veşnică mântuire celor ce se ostenesc în viaţa călugărească;
Bucură-te, Ceea ce izbăveşti omenirea din foametea sufletească şi trupească;
Bucură-te, tare ajutătoare în războaie;
Bucură-te, Ceea ce ne păzeşti pe noi de năvălirea altor neamuri;
Bucură-te, păzitoarea celor ce călătoresc pe pământ, pe apă şi prin aer;
Bucură-te, comoara legii noastre creştineşti;
Bucură-te, că în orice vreme secetoasă cerem ajutorul tău, îl dobândim;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, că prin minunile tale ai bucurat tot neamul creştinesc;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 13:
O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvo-rul cel nedeşertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătăţii, nădejdea şi mântuirea tuturor creşti-nilor, la tine ridicăm ochii sufletelor şi a trupurilor noastre, către tine tin-dem mâinile noastre cele slabe şi din adâncul inimii strigăm ţie: Caută spre noi dintru înălţimea ta cea sfântă, vezi credinţa şi umilinţa sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră care o facem către tine din inima noas-tră cea împietrită depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea şi toată întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viaţă. Vindecă toate bolile şi neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti, dăruieşte-ne sănătate şi ne izbăveşte de veşnica muncă prin rugăciunile tale ca să cân-tăm neîncetat: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi
Icosul 1
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta, ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înţelegător care asemenea norilor reverşi minuni pes-te toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârşeşti curgerile Nilului cu revăr-sarea darului;
Bucură-te, apa care izvorăşti ca dintr-o piatră cu preaslăvire, şi a Iorda-nului lucrare ai primit; Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuinţa celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea şi îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai celor ce cer, întărire sufletelor şi sănătate trupurilor;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 1:
Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne u dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Rugăciune:

    Prea Sfânta Stapână de Dumnezeu Născatoare, ocrotitoarea neamului omenesc, căreia Stăpânul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne-a înfiat când era pe Crucea patimilor Sale, văzându-Te pe Tine Maica Sa şi pe ucenicul pe care-l iubea, a zis : Femeie iată fiul Tau şi ucenicului Fiule iată Mama ta, deci prin aceasta toţi câţi credem în patima Lui cea făcătoare de viaţă, cei care am fost atinşi de veninul şarpelui şi de acul morţii şi care prin "Rana Lui ne-am vindecat", Ţie ne-a încredinţat Stăpânul ca să ne fii Maică, pentru ca numai o maică adevarată poate să cunoască toate durerile şi suferinţele fiilor săi.

    Tu Prea Sfântă Stăpână, care din neamul omenesc fiind ştii câte suferinţe au căzut asupra acestui neam, din pricina păcatelor lui; dăruitu-ne-ai Izvorul Tău cel dătător de multe vindecări pe care-l prăznuim astăzi. Tu ai facut ca orbul să se rătăcească în căutarea izbăvirii, iar pe bunul şi blândul Leon să-l găsească şi să-i stingă setea cu apa izvorului Tău şi prin spălare i-ai dăruit vederea. Dar nu numai orbul s-a îndulcit de mila Ta, ci şi Leon, pentru bunătatea inimii lui i-ai dăruit împărăţia Bizanţului.

    Lui Iustinian împăratul i-ai dăruit vindecare de boala lui cea fără de leac şi tuturor celor ce au alergat cu credinţă le-ai dăruit izbăvire din multe feluri de boli, prin multele minuni date de Atotputernicul Dumnezeu prin mijlocirea Ta de Maică, pe care cine le va putea spune după vrednicie şi ce grai le va putea grăi. De aceea şi noi acum cădem în genunchi în faţa milostivirii Tale, ca uneia care cunoşti cât de mare este slăbiciunea noastră, cât de groaznică ne este căderea, cât de departe suntem de adevărata cale a dreptăţii dumnezeieşti; am căzut, ne-am depărtat, toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut.

    Cine ne va ajuta, cine ne va ridica pe noi, dacă nu Tu care eşti Maica noastră cea bună şi milostivă, care totdeauna mijloceşti la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru pentru iertarea păcatelor noastre celor multe, de aceea şi acum în această zi în care prăznuim amintirea Izvorului Tău celui făcător de minuni; cădem la Tine şi cu umilinţă ne rugăm, să mijloceşti la Cel Atotputernic şi Atotmilostiv, ca să trimită acestei ape Sfinţite în această zi de praznic, darul Siloamului, puterea îngerului de la lacul Vitezda, şi marea Ta milostivire de la izvorul cel arătat lui Leon, ca să curăţească pacatele noastre şi să tămăduiască toată boala şi toata neputinţa noastră cea sufletească şi trupească, că unde s-a înmulţit păcatul să prisosească harul şi unde lipseşte sănătatea să plinească aceasta lipsa bogăţia darurilor Izvorului Tău celui făcător de minuni. Ca totdeauna binecuvântând pe Stăpânul şi pe Tine mărindu-Te să ne învrednicim de împărăţia Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, ca să strigăm Ţie cu mulţumire miluieşte-ne pe noi Împarateasa a Izvorului tămăduirii. Amin!

Acatistul Maicii Domnului Pantanassa vindecătoarea de cancer

Rugăciunile începătoare…

Condacul 1

Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, O, Împărăteasă a Toate. Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre prin darul tău!

Icosul 1

Arhanghelul a venit din cer ca să-i spună Împărătesei a Toate: Bucură-te! Văzându-Te pe Tine, Doamne, luând trup omenesc, cu dumnezeiască vestire a  strigat către ea lucruri ca acestea:

Bucură-te, începătoarea mântuirii noastre,

Bucură-te, împlinirea iertărilor noastre de către Creator,

Bucură-te, că prin tine Dumnezeu a devenit trup,

Bucura-te, că în tine Cel Nevăzut Se arată,

Bucură-te, ceea ce ai primit mila păcii,

Bucură-te, că în tine s-a ţesut haina de carne a Cuvântului,

Bucură-te, Slava ridicată dincolo de înţelegerea minţii,

Bucură-te, mană cerească prin care inimile sunt chemate la viaţă,

Bucură-te, stea strălucită de har,

Bucură-te, izvor care izvorăşti apa cea vie,

Bucură-te, Maică a lui Dumnezeu, binecuvatată între femei,

Bucură-te, Fecioară neîntinată care ai născut pe Mântuitorul lumii,

Bucură-te, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre prin harul tău!

Condacul 2

Cuvântul cel Nenăscut încape într-un prunc, prin tine, Fecioară, aducând tămăduire tuturor celor care cinstesc Naşterea din tine, cea nefurată de nuntă, cântând, Aliluia!

Icosul 2

Căutând să cunoască ceea ce este necunoscut, a strigat Fecioara către îngerul cel vestitor: "Arată-mi cum eu, Fecioară fără pată, pot fi maică a Celui Preaînalt?" Iar Gavriil cu frică i-a răspuns strigând unele ca acestea:

Bucură-te, cea aleasă de Sfatul Cel Preaînalt,

Bucură-te cea repede auzitoare a celor ce se roagă ţie,

Bucură-te, comoara de pace a lui Hristos,

Bucură-te, nădejdea şi puterea poporului tău,

Bucură-te, minunată nimicitoare a blestemului cancerului,

Bucură-te, vindecătoarea neputinţelor,

Bucură-te, apărătoarea lumii,

Bucură-te, izbăvitoare de griji,

Bucură-te, alinătoarea plânsului şi a lacrimilor,

Bucură-te, care deschizi porţile mântuirii tuturor,

Bucură-te, sceptru şi putere a celor ce locuiesc în Sfântul Munte,

Bucură-te, toiagul călugărilor şi al laicilor,

Bucură-te, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre prin harul tău!

Condacul 3

Puterea celui Preaînalt te-a umbrit, Fecioară şi Cel Neatins S-a făcut trup, arătându-te pe tine poiană dulce a celor ce voiesc să culeagă mântuirea atunci când cântă: Aliluia!

Icosul 3

Icoana ta, "Împărăteasă a Toate" a fost slăvită, o, Maică a lui Dumnezeu, atunci când vindecările au prins a curge din chipul tău. Tu dai vindecare celor care cântă înaintea ei cu credinţă, înmulţind cântările astfel:

Bucură-te, Maică a luminii Nestinse,

Bucură-te, biruinţa celor care rabdă până la sfârşit,

Bucură-te, doctor adevărat al celor ce bolesc şi sunt în necaz,

Bucură-te, zid apărător al văduvelor şi orfanilor,

Bucură-te, deschizătoare a uşilor raiului,

Bucură-te, apărătoare a celor ce trudesc şi duc sarcini grele,

Bucură-te, mijlocitoare pentru mântuirea credincioşilor,

Bucură-te, ceea ce te rogi pentru neamul creştinesc,

Bucură-te, scară cerească prin care ne ridicăm de pe pământ la cer,

Bucură-te, apă vie care speli păcatele noastre de moarte,

Bucură-te, mieluşeaua care păzeşti inimile celor neprihăniţi,

Bucură-te, văl apărător care adăposteşti copiii Bisericii,

Bucură-te, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre prin harul tău!

Condacul 4

Vrând să dea viaţă lumii, Stăpânul tuturor S-a sălăşluit în pântecele tău, fără să ştii de bărbat, arătându-te pe tine maică a credincioşilor, învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Slăvite lucruri ne-au înconjurat de la tine, O, Cetate a lui Dumnezeu, prin vindecările pe care le reverşi şi primind izvoare răcoritoare de vindecare, îţi strigăm cu mulţumire unele ca acestea, O, Împărăteasă a Toate:

Bucură-te, iarbă vindecătoare care uşurezi suferinţa,

Bucură-te, răcoreală care potoleşti fierbinţeala bolii,

Bucură-te, flacără care arzi blestemul cancerului,

Bucură-te, cea care ridici din patul durerii pe cei pe care doctorii nu-i mai pot ridica,

Bucură-te, cea care îţi arăţi faţa ta cea preacurată celor aleşi ai tăi,

Bucură-te, cea care ne scoţi din cătuşele păcatelor,

Bucură-te, căci prin tine ne-a fost dată scoaterea din moarte,

Bucură-te, că prin tine mulţime de credincioşi au fost mântuiţi,

Bucură-te, înălţime curată, neatinsă de gândul omenesc,

Bucură-te, adâncime trăită de lume,

Bucură-te, cea care ai fost profeţită de Patriarhii Vechiului Testament,

Bucură-te, călăuzitoarea ierarhilor care se roagă ţie,

Bucură-te, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre prin harul tău!

Condacul 5

Te-ai arătat a fi, O, Fecioară, templul cel preacurat al Mântuitorului. De aceea cădem înaintea ta, Preacurată şi cerem să ne faci şi pe noi fii ai lui  Dumnezeu ca să strigăm către tine: Aliluia!

Icosul 5

Cetele îngerilor văzând în mâinile tale pe Cel Ce a făcut cu mâna pe om şi  cunoscându-te a fi Doamnă şi Stăpână, deşi singură te-ai numit "Roaba Domnului", Preacurato, cu grabă slujesc ţie, Una Binecuvantată, cu cântări ca acestea:

Bucură-te, cea pe care Dumnezeu te-a pus mai presus decât oştile cereşti,

Bucură-te, cea care umpli lumea cu vindecări minunate,

Bucură-te, cea care auzi slava şi laudele cerurilor,

Bucură-te, cea care primeşti mulţumirile pământului,

Bucură-te, cea care arzi sămânţa putrejunii din inimile noastre,

Bucură-te, zeloasă biruitoare a vicleniilor diavolului,

Bucură-te, ceea ce umpli valea acestei vieţi cu lacrimi de bucurie,

Bucură-te, ceea ce prefaci grijile în dulceaţă cerească,

Bucură-te, miros de bună mireasmă primit de Dumnezeu,

Bucură-te, nemăsurată bucurie a păcătoşilor care se pocăiesc,

Bucură-te, armura adevărului împotriva ispitelor,

Bucură-te, scut de apărare împotriva duşmăniei şi a distrugerii,

Bucură-te, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre cu darul tău!

Condacul 6

Binevestitorii Cuvâtului lui Dumnezeu, Apostoli ai Mântuitorului, minunat au fost aduşi de faţă, Fecioară, când ai fost ridicată de la pământ la cer, ca să-I poată cânta cu o inimă şi cu o gură lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Har minunat s-a arătat din icoana ta, Împărăteasă a toate, când tânărul cel întunecat de învăţături satanice a căzut ţeapăn la pământ înaintea ei şi a slobozit din legăturile întunericului, cu frică şi cu bucurie a strigat către tine acestea:

Bucură-te, îndreptătoarea vieţii păcătoase,

Bucură-te, mângâierea celor chinuiţi,

Bucură-te, alungătoarea hoardelor de demoni din Biserică,

Bucură-te, risipitoarea norilor întunecaţi ai păcatului,

Bucură-te, distrugătoarea capcanelor celor nevăzute,

Bucură-te, atotputernica biruitoare a vrăjilor sataniceşti,

Bucură-te, far care luminezi calea celor rătăciţi,

Bucură-te, nor care aperi pe cei nevinovaţi de rele,

Bucură-te, munte care ne hrăneşti pe noi cu mană cerească,

Bucură-te, vale a acestei vieţi, care ne saturi cu umilinţa lui Hristos,

Bucură-te, piatră scumpă a împărăţiei cerurilor,

Bucură-te, rază a luminii celei veşnice,

Bucură-te, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre cu harul tău!

Condacul 7

Voind să Te dai pe Tine Însuţi hrană celor credincioşi, Te-ai întrupat din sfânta Fecioara, ca primind preacuratul Tău trup şi sfântul Tău sânge, să Te cunoaştem pe Tine, Dumnezeul cel Adevărat. De aceea, minunându-ne de această neatinsă înţelepciune, strigăm către tine: Aliluia!

Icosul 7

Făcătorul a Toate ne-a mai descoperit o taină când împreună cu Apostolii Săi, a mâncat Cina cea de Taina. Iar noi, care ne rugăm Împărătesei a Toate, să ne facă părtaşi sfintelor daruri, îi aducem cântări ca acestea:

Bucură-te, dătătoare a pâinii cereşti,

Bucură-te, purtătoarea vieţii celei veşnice,

Bucură-te, potir din care ne împărtăşim cu Hristos,

Bucură-te, ceea ce te uneşti suflet şi trup cu Hristos,

Bucură-te, linguriţă de aur plină cu tainele cereşti,

Bucură-te, chivot nepreţuit în care se află Sfintele Daruri,

Bucură-te, cea care ne arăţi Sfânta Împărtăşanie,

Bucură-te, masă binecuvântată care ne dai hrana cea sfântă,

Bucură-te, cea care îi aşezi de-a dreapta ta pe cei care se împărtăşesc cu cinste,

Bucură-te, cea care scoţi din iad pe apărătorii Sfintei Liturghii,

Bucură-te, călăuzitoarea celor morţi spre fântâna nemuririi,

Bucură-te, tare adăpost de pace pentru copii tăi,

Bucură-te, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre cu harul tău!

Condacul 8

Privind la minunata Naştere a lui Hristos şi părăsind grijile cele lumeşti, să ne înălţăm inimile, căci pentru aceasta S-a întrupat Cel Preaînalt ca să ne tragă la Sine pe cei ce-I cântăm: Aliluia!

Icosul 8

Fiind dintotdeauna în sânul Tatălui, Cuvântul cel Necuprins S-a făcut trup pe pământ. Dumnezeu Cel Mare a slăvit-o pe Fecioara şi a căutat spre smerenia Maicii Sale, care aude de la noi cuvinte ca acestea:

Bucură-te, chivot al necuprinsului Dumnezeu,

Bucură-te, cea care arăţi lumii pe Creatorul Cel mai presus de lume,

Bucură-te, cutremurătoare a puterii morţii,

Bucură-te, vindecătoarea rănii lui Adam,

Bucură-te, leac vindecător al rănilor sufleteşti,

Bucură-te, untdelemn sfânt care ungi rănile trupeşti,

Bucură-te, uşurătoarea durerilor celor care nasc,

Bucură-te, cea care biruieşti iadul,

Bucură-te, cea care toceşti boldul morţii,

Bucură-te, nădejdea învierii de obşte,

Bucură-te, cea care aduci adevărată mântuire ortodocşilor,

Bucură-te, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre cu harul tău!

Condacul 9

Toată firea cea îngerească şi cea omenească s-a uimit de slăvita şi neînţeleasa Ta întrupare, Cuvântule al lui Dumnezeu. Luând aminte cu minunare la această taină a smereniei, cu frică şi cutremur, noi cei mulţumitori strigăm către Tine: Aliluia!

Icosul 9

Răniţi fiind cu multe boli, am primit vindecări peste măsură de la icoana ta, O, Împărăteasă a Toate şi, prin credinţă, îmbogăţindu-ne cu har, cu glas mare strigăm către tine:

Bucură-te, statornică păstrătoare a sănătății pruncilor,

Bucură-te, aducătoare de sănătate celor bolnavi,

Bucură-te, vindecătoarea copiilor bolnavi,

Bucură-te, mama tinerilor în suferinţă,

Bucură-te, cea care ridici pe cei ce zac pe patul bolii,

Bucură-te, întărirea celor stăpâniţi de frica morţii,

Bucură-te, cea care iei seama la plânsul bărbaţilor,

Bucură-te, cea care asculţi suspinul nostru,

Bucură-te, cea care îneci durerea pământească în bucuria cerească,

Bucură-te, răbdare cerească în faţa furtunilor devastatoare,

Bucură-te, cea care aduci bucurie celor ce plâng,

Bucură-te, ceea ce aduci îmblânzirea relelor pe aripile rugăciunii,

Bucură-te, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre cu harul tău!

Condacul 10

Vrând să mântuiască firea omenească stricată prin păcat, Creatorul tuturor a pogorât peste tine ca roua peste lâna lui Ghedeon şi te-a făcut rug aprins. Dumnezeu fiind, El S-a făcut om pentru care pururea Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Zid apărător eşti fecioarelor, Preacurată, şi celor care se luptă pentru curăţire. Dumnezeu S-a sălăşluit întru tine curăţind întreaga fire cugetătoare eliberând-o de toată întinăciunea, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, cea care vorbeşti cu cei care caută tăcerea,

Bucură-te, coroană a celor care îşi păstrează neatinsă fecioria,

Bucură-te, început şi sfârşit al desăvârşirii duhovniceşti,

Bucură-te, tezaur al revelaţiei divine,

Bucură-te, cunoscătoare a sfatului Sfintei Treimi,

Bucură-te, izvor al mântuirii bărbaţilor virtuoşi,

Bucură-te, înălţime neatinsă de minţile trufaşe,

Bucură-te, adăpost deschis pentru inimile umile,

Bucură-te, Preacurată, mai imaculată decât cerurile,

Bucură-te, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi serafimii,

Bucură-te, cea plină de veselie căreia arhanghelul ţi-a spus: „Bucură-te !”

Bucură-te, cea mângâiată care ai atins cu mâna pe Hristos cel înviat,

Bucură-te, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre cu harul tău!

Condacul 11

Străduindu-ne cu mintea să aducem o cântare Mântuitorului, noi şi eu nevrednicul, Stăpână şi Doamnă, rămânem robii tăi; căci cine poate fi vrednic să aducă imnuri lui Dumnezeu, al Cărui nume este ca mirul curat; de aceea Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 11

Ca o mare lumină – Răsăritul Cel de Sus – Fiul tău şi Dumnezeu a strălucit peste noi, cei ce locuim întru întuneric. Ci vino şi la noi, Fecioară. Tu eşti lumânare într-un sfeşnic, un copil purtător de lumină al Bisericii, care ne îndemni să-ţi aducem cântări ca acestea:

Bucură-te, zori ai Soarelui cunoaşterii,

Bucură-te, lăcaş al firii dumnezeieşti,

Bucură-te, lumina din care se ţese haina sfinţilor,

Bucură-te, torţă care înlături întunericul demonilor,

Bucură-te, luminarea minţilor nepricepute,

Bucură-te, lumină pentru inimile păcătoase,

Bucură-te, mâna cea dreaptă care ne scoţi pe noi din marea deşertăciunilor,

Bucură-te, Rază de lumină care călăuzeşti spre Împărăţie sufletele celor mântuiţi,

Bucură-te, fulger care-i faci să tresară pe cei nepocăiţi,

Bucură-te, luminătoarea conştiinţelor nepocăite,

Bucură-te, îmblânzirea Judecăţii lui Dumnezeu,

Bucură-te, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre cu harul tău!

Condacul 12

Vrând să ne dea Harul Său, Dătătorul Vechiului Testament ne-a dăruit Testamentul cel Nou. Şi primind astfel Harul – nu prin lucrarea legii, ci prin credinţa cea adevarată şi aflând astfel mântuirea Îi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul 12

Înălţăm imnuri Naşterii sfinte aşa cum Israel preamărea cu chimvale tabernacolul legii vechi care era doar umbra ta, Maică şi Fecioară, adevăratul Tabernacol pe care noi, acum, te slăvim cu bărbăţie ca să auzi de la toţi spuneri ca acestea:

Bucură-te, cântec cântat de înălţimi,

Bucură-te, psalm răsunând jos,

Bucură-te, vrednică roabă a Unuia Dumnezeu,

Bucură-te, cea plăcută Sfintei Treimi pentru smerenia ta,

Bucură-te, cea care porţi în tine pe Cel Care a făcut veacurile,

Bucură-te, tron al Celui Care ţine universul în mâinile Sale,

Bucură-te, taină neînţeleasă a vârstelor şi a timpurilor,

Bucură-te, nădejde tare a poparelor şi a neamurilor,

Bucură-te, adevarată bucurie a preoţilor cucernici,

Bucură-te, repede auzitoare a rugăciunilor din biserici şi din chilii,

Bucură-te, vas al milei ales de Dumnezeu,

Bucură-te, Împărăteasă a Toate, care vindeci neputinţele noastre cu harul tău!

Condacul 13

O, Maică, Împărăteasă a Toate, care ai purtat pe Cuvântul Cel mai sfânt decât toţi sfinţii, primeşte această cântare a noastră, vindecă-ne de bolile de moarte şi scoate-ne din judecata ce va să vie peste noi cei ce-ţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Acest Condac se repetă de trei ori, după care se citeşte Icosul 1 şi Condacul 1. Apoi se cântă Troparul şi se citesc Rugăciunile care urmează.

Tropar (Glas 4)

Stăpână şi Doamnă, prin dătătoarea de bucurie, preacinstită icoana ta "Împărăteasă a Toate", mântuieşte pe cei care cu fierbinţeală cer mila ta; slobozeşte-i din toate durerile pe cei care aleargă la tine, din toate necazurile scapă turma ta care cere de la tine mijlocirea ta.

Rugăciunea întâi către Maica Domului

Atotbună stăpână, sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a Toate nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu. Ci ca ceea ce eşti milostivă Maica Dumnezeului celui milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu şi trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă şi cuvântul tău este plin de putere, O, Împărăteasă a Toate. Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Rugăciunea a doua

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a Toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad înaintea sfintei tale icoane cu credinţă. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul cu pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului doctor - Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, Bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită,Tată, Fiu şi Duh Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

(se citeşte la întristarea sufletului, la toată durerea, necazul şi grabnica ajutorare)

Rugăciunile începătoare ...

Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru...,

Doamne miluieşte (de 12 ori).

Apoi:

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieş-      te-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de 3 ori).

Apoi troparele acestea:

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor; nu-i întoarce neajutoraţi pe robii tăi, că pe tine singură nădejde te-am câştigat (de două ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Canonul Născătoarei de Dumnezeu

Cântarea 1-a

Irmosul: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

De multe ispite fiind cuprins, către tine alerg, căutând mântuire: O, Maică a Cuvântului şi Fecioară, de rele şi de nevoi mântuieşte-mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Asupririle chinurilor mă tulbură şi de multe întristări se umple sufletul meu; alină-le, Fecioară, cu liniştea Fiului şi Dumnezeului tău, ceea ce eşti cu totul fără de prihană.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine, ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi Dumnezeu, te rog, Fecioară, izbăveşte-mă din nevoi; că la tine scăpând acum îmi tind şi sufletul şi gândul meu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fiind bolnav cu trupul şi cu sufletul, cercetării celei dumnezeieşti şi purtării tale de grijă învredniceşte-mă, Maica lui Dumnezeu, ca una ceea ce eşti bună şi Născătoarea Celui bun.

Cântarea a 3-a

Irmosul: Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Folositoare şi acoperământ vieţii mele te pun pe tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; tu mă îndreptează la adăpostirea ta, ceea ce eşti pricina bunătăţilor şi credincioşilor întărire, una întru tot lăudată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Rogu-mă, Fecioară, risipeşte tulburarea sufletului meu şi viforul întristărilor mele; că tu, Mireasă dumnezeiască, pe Hristos începătorul liniştii L-ai născut, ceea ce eşti una preacurată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceea ce ai născut pe Făcătorul de bine, Care este pricina bunătăţilor, bogăţia facerii de bine izvorăşte-o tuturor; că toate le poţi, ca ceea ce ai născut pe Hristos cel puternic întru tărie, de Dumnezeu fericită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

De neputinţe cumplite şi de chinuri de boală fiind cuprins, Fecioară, ajută-mi; că pe tine te ştiu comoară de tămăduiri neîmpuţinată şi necheltuită, ceea ce eşti cu totul fără de prihană.

Izbăveşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că noi toţi la tine scăpăm, după Dumnezeu, ca la un zid nestricat; fii folositoare.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Tropar

Ceea ce eşti rugătoare caldă şi zid nebiruit, izvor de milă şi lumii scăpare, cu dinadinsul strigăm către tine, Născătoare de Dumnezeu: Stăpână, vino degrab şi ne mântuieşte din nevoi, ceea ce eşti una grabnic folositoare.

Cântarea a 4-a

Irmosul: Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înţeles lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Tulburarea patimilor mele şi viforul greşelilor mele ali-nă-le, ceea ce ai născut pe Domnul îndreptătorul, dumnezeiască Mireasă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Chemând eu adâncul milostivirii tale, dă-mi-l, ceea ce ai născut pe Cel milostiv şi pe Mântuitorul tuturor celor ce te laudă pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îndulcindu-ne, Preacurată, de darurile tale, ţie cântare de mulţumire cântăm, ştiindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Nădejde şi întărire şi zid de scăpare nemişcat câştigân-du-te pe tine, ceea ce eşti întru tot lăudată, de tot necazul ne mântuim.

Cântarea a 5-a

Irmosul: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt; pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Umple, Preacurată, inima mea de veselie, dăruindu-mi bucuria ta cea nestricăcioasă, ceea ce ai născut pricina veseliei.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Mântuieşte-ne din primejdii, Născătoare de Dumnezeu curată, ceea ce ai născut mântuirea cea veşnică şi pacea care covârşeşte toată mintea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Risipeşte negura greşelilor mele, dumnezeiască Mireasă, cu strălucirea luminii tale, ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiască şi veşnică.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tămăduieşte, Curată, neputinţa sufletului meu, învrednicindu-mă cercetării tale; şi sănătate, cu rugăciunile tale, dăruieşte-mi.

Cântarea a 6-a

Irmosul: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Cum a mântuit de moarte şi de stricăciune firea mea, care era ţinută de moarte şi de stricăciune, Însuşi pe Sine dân-  du-Se spre moarte, Fecioară, roagă-te Fiului şi Dumnezeului tău, să mă izbăvească şi de răutăţile vrăjmaşilor.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Folositoare şi păzitoare prea tare vieţii mele te ştiu pe tine, Fecioară, care risipeşti tulburarea năpastelor şi izgoneşti asupririle diavolilor; de aceea mă rog totdeauna: De stricăciunea chinurilor mele mântuieşte-mă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un zid de scăpare te-am câştigat pe tine, şi sufletelor mântuire desăvârşită şi uşurare întru necazuri, Fecioară, şi de lumina ta pururea ne bucurăm, o, Stăpână! Şi acum pe noi de chinuri şi de nevoi mântuieşte-ne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acum zac în patul durerilor şi nu este tămăduire trupului meu; ci mă rog ţie, celei bune, care ai născut pe Dumnezeu, Mântuitorul lumii şi tămăduitorul bolilor, ridică-mă din chinul durerilor.

Izbăveşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că noi toţi la tine scăpăm, după Dumnezeu, ca la un zid nestricat; fii folositoare.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Condac

Ceea ce eşti neînfruntată folositoare creştinilor şi neschimbată mijlocitoare către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile de rugăciune ale păcătoşilor, ci sârguieşte ca o bună, spre ajutorul nostru, care cu credinţă ne rugăm ţie: Grăbeşte spre rugăciune şi te nevoieşte spre îmblânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Prochimen: Pomeni-voi numele Tău în tot neamul şi neamul.

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

Evanghelia

Din Sfânta Evanghelie de la Luca, citire:

(I, 39-49, 56)

În zilele acelea, sculându-se, Maria s-a dus în grabă la munte, într-un oraş al lui Iuda şi a intrat în casa lui Zaharia şi s-a închinat Elisabetei. Iar când a auzit Elisabeta închinarea Mariei, a săltat pruncul în pântecele ei; şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas mare şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este Rodul pântecelui tău! Şi de unde cinstea aceasta pentru mine, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Căci iată, cum a ajuns glasul închinării tale în urechile mele, a săltat pruncul de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că vor fi împlinite întocmai cele spuse ei de la Domnul. Atunci a zis Maria: Măreşte, suflete al meu, pe Domnul şi se bucură duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a căutat spre smerenia roabei Sale. Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, pentru că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, şi sfânt este numele Lui. Şi a rămas Maria împreună cu Elisabeta ca la trei luni. Apoi s-a înapoiat la casa sa.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Părinte, Cuvinte şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile noastre.

Nu ne încredinţa pe noi ajutorului omenesc, Preasfântă Stăpână, ci primeşte rugăciunea robilor tăi, că necazurile ne cuprind şi nu putem răbda săgetările diavolilor. Acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoşii. Pururea fiind biruiţi, mângâiere nu avem afară de tine, Stăpâna lumii; nădejdea şi folositoarea credincioşilor, nu trece rugăciunile noastre, ci fă ceea ce este de folos.

Nimeni din cei care aleargă la tine nu iese ruşinat, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Ci darul cel bun cerân-du-l, îl primeşte întru cererea cea de folos.

Prefacerea celor necăjiţi, izbăvirea celor neputincioşi fiind, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, mântuieşte ţara aceasta şi poporul, ceea ce eşti pacea celor din războaie, liniştea celor înviforaţi, singura folositoare a credincioşilor.

Cântarea a 7-a

Irmosul: Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Când ai vrut, Mântuitorule, să plineşti mântuirea noastră, în pântecele Fecioarei Te-ai sălăşluit, pe care ai arătat-o lumii folositoare; Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pe voitorul milei pe Care L-ai născut, Maică Preacurată, roagă-L să izbăvească de greşeli şi de toată întinăciunea sufletească pe cei ce cântă cu credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Comoară de mântuire şi izvor de curăţie, turn de tărie şi uşă de pocăinţă, pe ceea ce Te-a născut pe Tine ai arătat-o celor ce cântă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

De neputinţele trupeşti şi de păcatele sufleteşti, Născătoare de Dumnezeu, pe cei ce vin cu dragoste către acoperământul tău cel dumnezeiesc învredniceşte-i să se tămăduiască, ceea ce ai născut nouă pe Mântuitorul Hristos.

Cântarea a 8-a

Irmosul: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Nu trece cu vederea, Fecioară, pe cei ce au nevoie de ajutorul tău, pe cei ce te laudă şi te preaînalţă întru toţi vecii.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Tămăduieşte neputinţele sufletului şi durerile trupului meu, Fecioară, ca să te slăvesc, curată, în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Bogăţie de tămăduiri reverşi peste cei ce te laudă pe tine cu credinţă, Fecioară, şi slăvesc naşterea ta cea negrăită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tirania ispitelor şi năvala patimilor tu le izgoneşti, Fecioară; pentru aceasta te lăudăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviţi prin tine, slăvindu-te cu cetele fără de trup.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Să nu-ţi întorci de la izvorul lacrimilor mele, Fecioară, care ai născut pe Hristos, Cel ce a şters toată lacrima de pe faţa tuturor.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Umple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit plinirea bucuriei şi ai pierdut mâhnirea păcatului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu strălucirea luminii tale, Fecioară, luminează negura neştiinţei şi o izgoneşte de la cei ce cu credinţă te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe mine, care zac de boală în locul cel de răutate, tămăduieşte-mă, Fecioară, şi mă întoarce dintru boală în sănătate.

O, prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se luptă cu noi, surpă-i cu dreapta ta cea stăpânitoare şi atotputernică, celor ce sunt în scârbe le ajută, pe cei asupriţi îi mântuieşte şi dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ţie, că toate le poţi câte le voieşti.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi stihirile acestea:

Pentru toţi care scapă cu credinţă sub acoperământul tău cel puternic te rogi, ceea ce eşti bună; că noi, păcătoşii, nu avem altă izbăvire către Dumnezeu, în nevoi şi în necazuri, pururea fiind încărcaţi cu multe păcate, Maica Dumnezeului celui de sus. Pentru aceea cădem înaintea ta, să ne izbăveşti pe noi, robii tăi, din toate nevoile.

Stih: Pomeni-voi numele tău în tot neamul şi neamul.

Tuturor necăjiţilor bucurie şi asupriţilor folositoare, flămânzilor dătătoare de hrană, străinilor mângâiere, celor învăluiţi adăpostire, bolnavilor cercetare, celor neputincioşi acoperământ şi sprijin, toiag bătrâneţilor, tu eşti, Preacurată Maică a Dumnezeului celui de sus. Ţie ne rugăm: grăbeşte şi miluieşte pe robii tăi.

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

Bucură-te, Fecioară preacurată; bucură-te, cinstitul sceptru al Împăratului Hristos; bucură-te, ceea ce ai crescut strugurele cel de taină; bucură-te, uşa cerului şi rugul cel nears; bucură-te, lumină a toată lumea; bucură-te, bucuria tuturor; bucură-te, mântuirea credincioşilor; bucură-te, apărătoarea şi scăparea tuturor creştinilor, stăpână.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Bucură-te, lauda a toată lumea; bucură-te, casa Domnului; bucură-te, munte umbrit; bucură-te scăpare; bucură-te, ceea ce eşti sfeşnic de aur; bucură-te, Preacurată, care eşti slava creştinilor; bucură-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu; bucură-te, rai; bucură-te, masa cea dumnezeiască; bucu-        ră-te, Biserică; bucură-te, năstrapă de aur; bucură-te, bucuria tuturor.

Pe cea mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui, care ne-a mântuit pe noi din blestem, pe Stăpâna lumii cu cântări să o cinstim.

Pentru păcatele mele cele multe mi se îmbolnăveşte trupul şi slăbeşte sufletul meu; la tine scap, ceea ce eşti plină de daruri; nădejdea tuturor celor fără de nădejde, tu îmi ajută.

Stăpâna mea şi Maica Izbăvitorului, primeşte rugăciunile nevrednicilor robilor tăi, ca să fii mijlocitoare către Cel ce S-a născut din tine. O, Stăpâna lumii, fii mijlocitoare.

Cântăm acum cu osârdie cântare de bucurie ţie, celei întru tot lăudată, Născătoare de Dumnezeu Fecioară: cu Înaintemergătorul şi cu toţi Sfinţii roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, să ne mântuiască pe noi.

Toate oştile îngereşti, Înaintemergătorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi Sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu faceţi rugăciuni ca să ne mântuiască pe noi.

Milostivă fii mie, smeritului, că afară de tine altă scăpare nu ştiu eu, cel ce sunt plin de tot felul de păcate. Miluieş- te-mă, nădejdea creştinilor.

Încheiere

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune pentru copilul bolnav

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă... Şi acum...

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi sa ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.

După care, Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-i nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţa. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Dumnezeu este Domnul şi s-au arătat nouă. Bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului (de 3 ori).

Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu nevoinţă să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, milostiveşte-te spre noi şi ne ajută; sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tai în deşert, că numai pe tine te avem ajutătoare. (de două ori)

Slavă... Şi acum...

Niciodată nu vom tăcea noi nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu, că de nu ai fi stătut tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50:

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să fiu îndreptăţit întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată intru fărădelegi m-am zămîslit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ţi-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Cântarea 1:

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

Doamne, Cel ce rânduieşti toate spre mântuirea oamenilor, primeşte această puţină rugăciune pentru copilul acesta, care este greu încercat de boală, şi tămăduieşte-i durerile precum ştii. Nu-l lăsa să se chinuiască, Doamne, ci ridică-l degrabă din boală, Tu, Care eşti bun şi iubitor de oameni.

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, cât de mare este mulţimea celor pe care i-ai vindecat! Orbii şi-au dobândit vederea, surzii şi-au căpătat auzul, muţii au început să vorbească, şchiopii au mers pe picioarele lor. Cine oare nu s-a vindecat, alergând la ajutorul Tău? Te rugăm, Doamne, tămăduieşte-l şi pe copilul acesta care suferă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţilor Apostoli, Sfinţilor Mucenici, Sfinţilor Ierarhi, Cuvioşilor Părinţi şi Cuvioaselor Maici, mijlociţi înaintea lui Dumnezeu pentru tămăduirea copilului pentru care ne rugăm, ca să dobândească sănătate trupească şi sufletească.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Nenumărate vindecări ai arătat, Născătoare de Dumnezeu, în tot locul răspândindu-se lauda minunilor tale. Tu, care eşti şi pentru noi mamă iubitoare de fii, arată dragostea ta şi acestui copil greu încercat de suferinţă.

Cântarea a 3-a:

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, dar de multe ori bolnavii aleargă la doctori nepricepuţi, şi, în loc să fie tămăduită, boala devine mai grea. Călăuzeşte-ne Tu, Doamne, Cel ce eşti Doctorul sufletelor şi al trupurilor, să găsim doctorii potriviţi pentru ca acest copil să dobândească grabnică însănătoşire.

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

S-au înmulţit vrăjitorii care înşală lumea, zicând că puterea lor vine de la Dumnezeu. Fereşte-i, Doamne, pe robii tăi, ca nu cumva să cadă în cursele lor, ca nu cumva să fie batjocoriţi de diavol.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Mochie şi Anichit, Talaleu şi Trifon, rugaţi-vă pentru doctorii care încearcă să tămăduiască acest copil, ca să fie iscusiţi şi luminaţi şi să facă bună lucrare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, tu i-ai acoperit cu darul tău pe doctorii care s-au rugat ţie cu smerenie, şi ei au dat bolnavilor cele trebuincioase spre însănătoşire. Aşa ajută-i şi pe doctorii care încearcă să vindece copilul acesta, ca să nu nădăjduiască doar în ştiinţa lor, ci mai ales în puterea care vine de la Cel ce dă cu adevărat tămăduirea.

Cântarea a 4-a:

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

Doamne, nu suntem vrednici să intri sub acoperământul nostru, dar spune numai cu cuvântul, şi se va tămădui copilul acesta, Te rugăm cu zdrobire de inimă, învăţându-ne a crede în puterea Ta cea dătătoare de viaţă de la sutaşul căruia i-ai vindecat sluga în chip minunat.

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

Vino, Doamne, vino, Iubitorule de oameni, vino cu puterea Ta şi vindecă durerile acestui copil, alungând de la el toată tulburarea trupească şi sufletească şi dăruindu-i lui pacea Ta cea sfântă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Toţi Sfinţii şi Sfintele care aţi primit de la Dumnezeu darul tămăduirii, voi, care în chip minunat aţi vindecat fel şi fel de neputinţe, arătaţi şi acum puterea mijlocirii voastre în faţa Tronului ceresc, rugându-vă Celui a Cărui putere tămăduieşte orice neputinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, tu, care ştii durerea inimilor noastre şi durerea copilului acestuia, tămăduieşte-l cu rugăciunile tale, aşa cum ai tămăduit de nenumărate ori pe cei care au alergat la tine în rugăciune.

Cântarea a 5-a:

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

„Fie vouă după credinţa voastră!”, ai spus orbilor care Te rugau să le dăruieşti vederea, Mântuitorule, şi ochii lor s-au deschis, iar ei s-au umplut de bucurie. Nu după puţina noastră credinţă, ci după dragostea Ta de oameni să vină tămăduirea acestui copil, ca să-Ţi mulţumească şi să Te slăvească.

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

Nu Dumnezeu a creat boala şi moartea, ci omul iubitor de patimi le-a ales. Nu Dumnezeu e de vină pentru suferinţele noastre, El însă rânduieşte cu milostivire izbăvirea noastră de chinurile veşnice. Ce este omul, ca să cârtească împotriva Celui ce a făcut cerul şi pământul?

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinte Ioane Botezătorule, care din tinereţea ta ai lepădat bucuriile acestei lumi şi ţi-ai trăit viaţa în nevoinţă, ocroteşte-l pe acest copil şi ajută-l să rabde cu credinţă orice încercări pe care le îngăduie Bunul Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Fecioară, dacă durerea va birui acest copil şi-l va arunca în mlaştina deznădejdii, tu să-l ridici degrabă şi să-i alini suferinţele, acoperindu-l cu darul tău.

Cântarea a 6-a:

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

„Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti”, a spus leprosul închinându-se Ţie. Aşa şi noi, Doamne, credem că, dacă e voia Ta, acest copil va primi grabnică tămăduire.

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

„Vreau, curăţeşte-te”, i-ai spus leprosului, şi s-a tămăduit. Dulce glas, preadulci cuvinte! Cine oare nu va cădea în faţa puterii Tale, ştiind că Tu eşti singurul care dai adevărata tămăduire?

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinte Steliane, nu ştim să ne rugăm ţie cu credinţa celor care s-au rugat şi care au văzut mai apoi lucrarea minunilor tale, dar îndrăznim a cere ajutorul tău, ştiind că mult îi iubeşti pe copii şi eşti mare ocrotitor al acestora.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, Maică Preasfântă, am auzit minunile tale şi ne-am bucurat! Am auzit milele tale şi sufletele noastre întristate au primit alinare! Am crezut în ajutorul tău şi niciodată nu ne-ai lăsat ruşinaţi! Lăudată să fii în vecii vecilor!

Cântarea a 7-a:

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

„De ce vă tulburaţi şi plângeţi, copila n-a murit, ci doarme”, ai spus, Hristoase, celor ce plângeau moartea fiicei lui Iair, mai-marele sinagogii, dar ei s-au îndoit că o vor mai vedea vie, neştiind cine era Cel care le vorbea. Să nu vină peste noi duhul necredinţei şi al îndoielii în puterea Ta, Doamne, ca să nu fim ruşinaţi de necuratul diavol.

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

„Fiică, ţie îţi zic, scoală-te”, ai spus, apucând-o de mână, şi copila a prins viaţă. Precum ai ridicat-o pe ea din adâncurile morţii, aşa să ridici şi sufletul acestui copil spre pocăinţă, dacă vreodată, din lucrarea diavolului, va cădea în adâncul păcatului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinte Ierarhe Nicolae, cum ai purtat de grijă celor trei fiice ale omului cel greu încercat de sărăcie şi le-ai izbăvit de păcatul pierzător de suflete, aşa să porţi de grijă şi acestui copil, ferindu-l de toată boala sufletească şi trupească.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Mare e tristeţea ta, Născătoare de Dumnezeu, când fiii tăi după dar cad în mrejele păcatului. Veghează ca o mamă asupra acestui copil, ca nu cumva să-şi întineze sufletul, ci să crească sub îndrumările tale pe căile bine plăcute lui Dumnezeu.

Cântarea a 8-a:

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

Sfânta Ana a zămislit-o pe Fecioara Maria după ce, împreună cu bărbatul ei, dreptul Ioachim, a petrecut vreme îndelungată în post şi rugăciune. Cu adevărat, Doamne, binecuvântaţi sunt copiii ai căror părinţi duc o viaţă aleasă, şi binecuvântare primesc copiii ai căror părinţi pun început bun mântuirii lor.

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

Câţi părinţi ştiu să-şi crească cu evlavie copiii? Câţi părinţi pun mai presus de bunurile trupeşti bunătăţile sufleteşti? Puţini. Şi mulţi sunt aceia care îşi cresc copiii departe de Biserică, deschizând prin aceasta uşa necazurilor şi durerilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, care sunteţi ocrotitori ai familiilor credincioase, cereţi de la Dumnezeu vindecare şi pentru copilul acesta care este încercat de boală, ca nu cumva să fie biruit de deznădejde.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Să nu sufere acest copil din cauza păcatelor părinţilor, ci să primească alinare de la tine, ceea ce eşti Maică cerească a tuturor celor ce te cheamă în ajutor.

Cântarea a 9-a:

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

Doamne Iisuse Hristoase, nici un folos nu va avea acest copil dacă va dobândi doar tămăduirea trupească. Chiar dacă noi nu ne dăm seama că de multe ori sufletele sunt mai bolnave decât trupurile, Te rugăm pe Tine, Care ştii toate, să dai acestui copil nu numai vindecarea trupească, ci şi pe cea sufletească.

Doamne, arată-ne nouă puterea milostivirii Tale!

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, mântuieşte-i pe toţi credincioşii care păstrează dreapta credinţă şi rânduieşte precum ştii mântuirea acestui copil, păzindu-l în Adevăr până în ultima zi a vieţii sale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţilor care aţi defăimat lumea aceasta pentru a dobândi Împărăţia cerurilor şi Sfintelor Puteri cereşti care neîncetat Îl slăviţi pe Dumnezeu, vă rugăm să păziţi de tot răul şi de toată lucrarea vrăjmaşului pe acest copil până în ultima clipă a vieţuirii sale pe acest pământ.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Aducându-ne aminte de cuvintele Mântuitorului, Care atunci când Îl răstigneau l-a dat în grija ta pe ucenicul Său iubit, şi prin aceasta şi pe toţi cei ce cred în El, gândindu-ne la acest copil care suferă, îndrăznim a spune şi noi acestea: Preasfântă Maică, iată copilul tău, tămăduieşte-l şi ocroteşte-l precum ştii.

Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Troparul, glasul al -lea

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1:

Cel ce verși mir de mult preț la toată lumea, și mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătos, dăruiește-mi ca să-ți aduc ție cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca acela ce ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozește-mă din toate necazurile ca să cânt ție: „Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Icos 1:

Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu și pentru moartea voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el și degrab ascultând de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca să-I elibereze pe dânșii. Pentru aceea, ei au fost cuprinși de bucurie și de frică, iar cu dânșii grăiesc ție, Sfinte Nicolae:

Bucură-te, capul cel sfințit;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat capul cel diavolesc
prin rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioși;
Bucură-te, întărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzătorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce ești insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai pierdut viforul mulțimii zeilor;
Bucură-te, cel ce ești dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, glasul dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, cel ce ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 2:

Pe pământ, al doilea Înaintemergător te-ai arătat, Nicolae, spre mustrarea fărădelegilor, că acela a mustrat pe Irod, săvârșitorul fărădelegii, iar tu ai rușinat pe Arie cel orbit cu eresul, și toată lumea ai voit să o cureți de învățăturile lui cele nedrepte, și turma ta a o lumina, ca un părinte și învățător. Pentru aceea, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Vrând dimineața Avlavie, după porunca împăratului, să scoată pe cei legați din temniță spre tăiere, tu, cu minunile tale, mai înainte ai apucat prin vis și, îngrozindu-l pe el, ai zis: „Nimic să nu faci bărbaților acestora, că nevinovați sunt spre tăiere”. Pentru aceea și noi grăim ție, Nicolae mărite:

Bucură-te, mare făcătorule de minuni;
Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, cald folositorule;
Bucură-te, cercetătorul celor necăjiți;
Bucură-te, limanul cel lin al celor înviforați;
Bucură-te, mângâierea celor ce plâng;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, povățuitorul celor orbi;
Bucură-te, bogăția săracilor;
Bucură-te, toiagul cel tare al bătrâneților;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, părintele săracilor și bun dăruitorule;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 3:

Am auzit, Nicolae, de minunile tale și m-am înspăimântat, că, de bucurie și de frică fiind cuprins, ce am a răspunde nu mă pricep. Ci tu, prin rugăciunile tale cele treze, luminează-mi mintea ca să cânt lui Dumnezeu dimpreună cu tine: Aliluia!

Icos 3:

Arhanghelii cu îngerii se minunează, părinte, de credința ta cea tare către Dumnezeu, apostolii și proorocii se laudă cu tine, oamenii cei dreptcredincioși spre tine au nădejde. Pentru aceasta și eu, deși sunt nevrednic, grăiesc ție, Sfinte Nicolae:

Bucură-te, cel ce împreună-locuitor ești cu îngerii;
Bucură-te, cel ce aduci întristare diavolilor;
Bucură-te, cel ce ești slujitor asemenea lui Grigorie Teologul în preoție;
Bucură-te, cu Ioan Gură de Aur dimpreună vorbitorule;
Bucură-te, prietenul marelui Vasile;
Bucură-te, că dimpreună cu dânșii tai eresurile;
Bucură-te, cel ce porți o credință cu dânșii;
Bucură-te, că faci minuni spre împăcare;
Bucură-te, că tu cureți lumea de mulțimea zeilor;
Bucură-te, cel ce ai vorbit mai dinainte despre
cinstirea Născătoarei de Dumnezeu în Biserică;
Bucură-te, că rușinând pe Arie înșelătorul la sobor, l-ai învins;
Bucură-te, că pe fecioarele acelea le-ai oprit de la împreunarea cea desfrânată;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 4:

O, mare făcătorule de minuni Nicolae, deși pe fecioarele acelea voia tatăl lor să le dea, pentru sărăcie, la desfrânare, tu, părinte, mai înainte apucând, aur din destul tatălui lor ai dat. Pentru aceea, nepricepând ei de unde se făcea aceasta, minunându-se, au cântat lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icos 4:

Ca să arăți a ta mare milostivire către cei săraci, preafericite, bătrânului noaptea, întru ascuns, trei legături de galbeni ai dat, izbăvindu-l pe el și pe fetele lui de la căderea în păcat. Pentru aceea auzi de la toți:

Bucură-te, vistieria milei lui Dumnezeu;
Bucură-te, primirea mai înainte a cunoștinței Lui;
Bucură-te, dătătorule al bunătăților lui Dumnezeu;
Bucură-te, hrana și bucuria celor ce aleargă către tine;
Bucură-te, pâine pentru hrană neîmpuținată celor lipsiți;
Bucură-te, bogăție de Dumnezeu dăruită celor ce viețuiesc în lipsă pe pământ;
Bucură-te, ridicarea grabnică a săracilor;
Bucură-te, limpede cugetare a celor necăjiți;
Bucură-te, că ești blând ascultător celor neputincioși;
Bucură-te, dulceața a toată lumea;
Bucură-te, mirele celor trei fete;
Bucură-te, izbăvitorul necazurilor mele, prin rugăciunile tale;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 5:

Către biserica ta mergând oarecând Vasile, sârguindu-se să-ți aducă dar, a fost răpit de agareni și l-au dat pe el ostașii lui Amira, stăpânului lor, spre slujbă. Iar părinții lui, deși erau întristați, n-au încetat însă a îndrepta către tine rugăciuni și, trecând ziua praznicului tău, spre seară, l-ai pus pe el înaintea lor și văzând ei această minune, cu tine cântare de bucurie lui Dumnezeu cântau: Aliluia!

Icos 5:

Mergând fiul lui Agricola să dea un pahar lui Amira a stat înaintea lui cu frică. Iar tu, părinte, rugat fiind de părinții lui, l-ai izbăvit pe el din mâinile lui Amira în acel ceas. Pentru aceea, cu dânșii grăim ție, Nicolae, ca unui bun păstor:

Bucură-te, ierarhul Domnului;
Bucură-te, luminată propovăduire a creștinătății;
Bucură-te, cel ce porți nume de biruință;
Bucură-te, stârpirea patimilor celor neroditoare;
Bucură-te, aducerea de roadă a pomilor celor duhovnicești;
Bucură-te, îndreptătorul drept-credincioșilor;
Bucură-te, prădarea păgânătății;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, că în dar luând, în dar împarți tămăduiri;
Bucură-te, al celor neputincioși bun păstor;
Bucură-te, cel ce izgonești dintre noi pe slujitorii cei diavolești;
Bucură-te, desfătarea a toată lumea;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 6:

Minunată s-a arătat nașterea ta, Nicolae, credincios fiind tu pe pământ, din vremea nașterii tale, că ai supt numai din sânul drept și de la sânul maicii tale te-ai cunoscut făcător de minuni. Pentru aceea și acum cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

De împresurările diavolești izbăvește pe oameni, părinte, cu rugăciunile tale, cel ce cu râurile sudorilor tale ai stins mulțimea zeilor celor păgâni. Pentru aceea și acum dăruiește vindecări neputințelor noastre, ierarhe, ca să te lăudăm pe tine zicând:

Bucură-te, Nicolae;
Bucură-te, făcătorule de minuni;
Bucură-te, ierarhe;
Bucură-te, preacuvioase;
Bucură-te, preafericite;
Bucură-te, cel ce ești cu nume mare;
Bucură-te, preamărite;
Bucură-te, hrănitorul postitorilor;
Bucură-te, învățătorul înfrânării;
Bucură-te, îndreptarea celor rătăciți;
Bucură-te, că altceva nu știm să grăim fără numai: „bucură-te”;
Bucură-te, că prin tine ne îndestulăm de lumină;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 7:

Având vicleană cunoștință, Arie a început a învăța eresurile cele fără de Dumnezeu și a intrat în turma ta ca un lup, vrând ca o fiară să o apuce. Dar tu, prealăudate, degrab alergând către Stăpânul, cu rugăciunile tale ai izgonit toată nebunia lui și ca pe o fiară cumplită l-ai surpat. Pentru aceea, cu tine, Nicolae, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce ți-a dat ție această putere: Aliluia!

Icos 7:

Mai înainte împotrivindu-te eresului lui Arie, cel de trei ori blestemat, ai rușinat a lui fără de Dumnezeu învățătură și, ca pe un al doilea Iuda surpându-l, l-ai lăsat. Pentru aceea și noi grăim ție neîncetat:

Bucură-te, întâistătătorule pe scaunul Mirelor;
Bucură-te, mare ierarh al Lichiei;
Bucură-te, cale nerătăcită a celor ce înoată pe mare;
Bucură-te, timpan care dai sunet de dumnezeiască glăsuire;
Bucură-te, chimval bine răsunător;
Bucură-te, trâmbița Sfintei Treimi;
Bucură-te, că ai stricat trâmbița eresurilor lui Arie;
Bucură-te, zicea ție Constantin;
Bucură-te, a grăit ție Avlavie;
Bucură-te, a adus ție tatăl cu fetele;
Bucură-te, au grăit Agricola cu Vasile;
Bucură-te, că prin tine, de mânia potopului izbăvindu-ne, pace cu Dumnezeu aflăm;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 8:

Minune dumnezeiască te-ai arătat, fericite, celor ce alergau la biserica ta, de Dumnezeu purtătorule, de multe feluri de necazuri și năvăliri izbăvindu-i, părinte, pe cei ce, după Dumnezeu, spre tine cu credință și-au pus nădejdea, cântând: Aliluia!

Icos 8:

Ca acela ce ai îndrăznire către Hristos, Nicolae, fiindcă turma Lui o păzești de lupii cei văzuți și nevăzuți și de către cei ce scapă sub acoperământul tău nu te întorci, și nouă, celor ce suntem învăluiți de gânduri și de lucruri viclene, întinde-ne mână de ajutor, părinte, ca să te lăudăm pe tine, zicând:

Bucură-te, Nicolae prealăudate;
Bucură-te, întărirea Mirelor;
Bucură-te, podoaba Lichiei;
Bucură-te, cârmuitorul cel bun;
Bucură-te, că dimpreună cu îngerii salți;
Bucură-te, căci cu Arhanghelii te veselești;
Bucură-te, că fără materie cu Heruvimii slujești Făcătorului;
Bucură-te, că pe Arie, diavolul cel întrupat, l-ai surpat;
Bucură-te, cel ce dăruiești bun miros;
Bucură-te, cel ce respingi mirosul cel rău;
Bucură-te, albeală, care speli patimile;
Bucură-te, roșeală, care acoperi păcatele;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 9:

Nu pricepem de unde vom începe a-ți aduce laudă, părinte. Care cântare îți vom cânta? Sau cu ce cununi te vom încununa? Că, de ne vom aduce aminte de voievozi, ne minunăm; de Vasile, ne mirăm; despre fecioarele acelea, nu ne pricepem ce să grăim; de toți doar ne minunăm și dimpreună cu tine lui Dumnezeu, Cel ce ți-a dat ție cele preamărite, laudă Îi trimitem, cântând cântarea: Aliluia!

Icos 9:

Văzând Stăpânul a toate neamul omenesc pierzându-se cu eresul nebuniei lui Arie, pe tine te-a dat mustrător nebuniei lui. Dar tu, părinte, de la masa învățăturii dumnezeiești, ca pe un urât, l-ai lepădat, iar pe noi, cu aluatul Ortodoxiei ne miluiește, ca să cântăm ție:

Bucură-te, Nicolae, Israelul cel nou;
Bucură-te, sabie ascuțită, care tai nedumnezeirea;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, omorârea celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce ai luat Duhul Sfânt ca un porumbel;
Bucură-te, cel ce îneci duhurile cele viclene în marea cea de foc;
Bucură-te, porumbelul Domnului;
Bucură-te, cursă prinzătoare asupra celui viclean;
Bucură-te, cel ce dăruiești celor legați slobozire;
Bucură-te, că ai legat eresurile cele fără de Dumnezeu;
Bucură-te, că deschizi gurile ortodocșilor;
Bucură-te, că legi limbile celor vicleni;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 10:

Auzit-am pe Vasile acela grăind și înaintea tuturor spunând minunile tale, pe care le-ai făcut cu dânsul, părinte, și minunându-ne, am preamărit puterea cea dată ție de Dumnezeu, că tu, ca un bun păstor, degrab alergi către cei ce te roagă pe tine și pentru toți te rogi lui Dumnezeu și Stăpânului, cântând: Aliluia!

Icos 10:

Izbăvește-ne, părinte, cu rugăciunile tale, ca pe Vasile acela. Auzi-ne, preacuvioase, cu auzul tău, precum ai auzit pe voievozii cei legați. Dă-ne mână de ajutor, Nicolae, precum ai dat celor ce fuseseră învăluiți în mare, ca să grăim ție acestea:

Bucură-te, al doilea Moise;
Bucură-te, tablă duhovnicească;
Bucură-te, haina preoției;
Bucură-te, mai înainte arătătorul dreptății;
Bucură-te, întunecătorul nedreptății;
Bucură-te, de Dumnezeu încununate ierarhe;
Bucură-te, cel ce îngrădești gurile celor hulitori de Dumnezeu;
Bucură-te, lumina cea aprinsă cu dumnezeiască văpaie;
Bucură-te, că ai stins văpaia cea diavolească;
Bucură-te, aur de Dumnezeu lămurit;
Bucură-te, că ai afundat pe Satana, ca plumbul, în adânc;
Bucură-te, mărgăritar mult-luminos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 11:

Tu ești păstorul cel bun, Nicolae, că pe turma ta o povățuiești către pășunea cea duhovnicească și din izvorul Raiului o adăpi pe ea. Pentru aceea, împreună cu tine, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Pom al Raiului fiind, fericite, că ai stâlpări de rugăciuni neîncetate către Dumnezeu, dă-ne nouă sub umbra acelora totdeauna a ne umbri, ca să grăim ție:

Bucură-te, viețuitorule în lăcașul Celui Preaînalt;
Bucură-te, cel ce ai înecat pe fiii diavolești;
Bucură-te, păzitorul rânduielii tale;
Bucură-te, mitropolite;
Bucură-te, că ai rușinat basmul eresurilor lui Arie;
Bucură-te, maica mulțimii popoarelor pământului;
Bucură-te, rana mulțimii diavolilor;
Bucură-te, părinte și învățătorule;
Bucură-te, că pe dascălul eresurilor l-ai rușinat;
Bucură-te, cel cei ai cinstit căruntețile, înfrumusețându-le cu înțelepciune duhovnicească;
Bucură-te, cel ce ai rușinat căruntețile lui Arie cele urâte;
Bucură-te, că prin tine ne-am învățat a ne închina Ziditorului în Treime;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 12:

Înțelepciunea ta cea întru tot cinstită, pe Arie cel rătăcit l-a rușinat și mintea ta a stricat mulțimea zeilor. Mântuiește și sufletele noastre cele rătăcite și ne învață a cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Cu inima ne-am înspăimântat, cu sufletul ne-am tulburat, cu limba nu pricepem ce să grăim, fără numai acestea:

Bucură-te, cel ce ești mai mare între preoți;
Bucură-te, cel ce ești întâistătător pe scaunul Mirelor;
Bucură-te, împreună-șezătorule pe scaun cu Apostolii;
Bucură-te, cel ce ești lumină înaltă;
Bucură-te, cel ce ai surpat înălțările gândurilor celor diavolești ale lui Arie cel bârfitor;
Bucură-te, rădăcina dumnezeiescului pom;
Bucură-te, că ai tăiat rădăcina eresurilor Satanei;
Bucură-te, pomul cel sădit de îngeri;
Bucură-te, cel ce ai încuiat pe îngerul Satanei întru adânc;
Bucură-te, liman lin al celor învăluiți;
Bucură-te, bun cârmuitor al corabiei celei duhovnicești;
Bucură-te, că prin tine ne învrednicim de viața cea fără de sfârșit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condac 13:

O, preaminunate părinte Nicolae, plângem și alergăm către al tău sprijin, aducând ție, acum, această puțină rugăciune, ca să ne izbăvești de chinul cel de veci prin rugăciunile tale, ierarhe prealăudate, și ne învrednice ște veșnicei Împărății, ca dimpreună cu tine să cântăm cântarea lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac de zice de trei ori.)

Apoi iarăși se zice Icosul întâi: Arătatu-te-ai în vis împăratului... și Condacul întâi: Cel ce verși mir de mult preț...; și se face otpustul.
Rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae

O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește prin sfintele tale rugăciuni de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică. Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca, prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin.

Acatistul Sfântului Nectarie de Eghina

Rugăciunile începătoare:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Troparul:

Pre cel născut în Silivria și ocrotitorul Eghinei, pre cela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevarăt al virtuții, pre Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioși ca pre un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăște bogate tămăduiri celor ce strigă cu evlavie: Slavă lui Hristos, Celui care te-a slăvit! Slavă Celui care minunat te-a arătat! Slavă Celui care lucrează printru tine tuturor tămăduiri!

Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Veniţi, ucenicilor ai lui Hristos, care însetaţi după împărăţia cea cerească, să îi aducem laude iubitului nostru ocrotitor, Sfântului Ierarh Nectarie. Şi, mulţumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste faţă de noi, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Icosul 1:

Precum oarecând marele ierarh Nicolae, care fusese întemniţat pentru că l-a pălmuit pe ereticul Arie, a fost mângâiat de Preacurata Născătoare de Dumnezeu, aşa şi tu ai fost mângâiat când ai fost aruncat în temniţa prigonirilor, iar Sfântul Nicolae ţi s-a arătat în vis, spunându-ţi: „Eu te voi înălţa sus, sus de tot...”. Prin care minune ni se arată nouă măsura sfinţeniei tale, ca să îţi cântăm:

Bucură-te, bucurie a Bisericii drept-măritoare;

Bucură-te, dar dăruit lumii de către Cel ce Se dăruieşte pe Sine celor credincioşi;

Bucură-te, reazem al monahilor şi al mirenilor;

Bucură-te, pildă pentru păstorii de suflete;

Bucură-te, încununare a ierarhilor;

Bucură-te, că fiind dispreţuit de oamenii păcătoşi ai fost îmbrăţişat de Sfântul ierarh Nicolae;

Bucură-te, că nu ne mai trebuie altă mărturie despre sfinţenia ta;

Bucură-te, că pustnicului athonit i s-a descoperit că eşti puternic prigonitor al îngerilor căzuţi;

Bucură-te, dascăl al celor care se străduiesc să înveţe teologia, sporind în rugăciune;

Bucură-te, hram al multor biserici şi paraclise;

Bucură-te, icoană a lui Hristos zugrăvită de Duhul Sfânt în vremurile din urmă;

Bucură-te, apostol al mântuirii;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 2-lea:

Întrebându-te Hristos în vis care este pricina pentru care plângi, I-ai răspuns a doua zi, scriindu-I că sărăcia, frigul şi foamea întunecă frumuseţea copilăriei tale. Şi, din rânduială dumnezeiască, deschizând scrisoarea ta, negustorul Temistocle s-a grăbit să îţi trimită cele de trebuinţă, iar tu, văzând cum a răspuns Dumnezeu la cererile tale, L-ai lăudat cu ochii înlăcrimaţi, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Nu de un negustor ca Temistocle au nevoie copiii necăjiţi, ci de tine, Sfinte Nectarie, ştiind că dragostea ta vine în întâmpinarea lipsurilor lor, ajutându-i cum nici un negustor nu îi poate ajuta. Ca primind sprijinul tău să li se usuce lacrimile şi să îţi cânte cu inima plină de bucurie:

Bucură-te, cel ce i-ai scris Domnului despre necazurile tale;

Bucură-te, cel ce ne îndemni să Îi spunem lui Dumnezeu necazurile noastre;

Bucură-te, că Hristos a primit epistolia ta şi ţi-a trimis prin negustorul Temistocle cele de trebuinţă;

Bucură-te, că Hristos ne trimite prin tine ceea ne este de folos ca să mergem pe calea mântuirii;

Bucură-te, dascăl al copiilor cucernici care caută adevărata înţelepciune;

Bucură-te, dezlegare a pântecelor neroditoare;

Bucură-te, că uşurezi durerile naşterii când mamele te cheamă în ajutor;

Bucură-te, văzându-i pe pruncii care primesc la botez numele tău;

Bucură-te, că ne povăţuieşti să nu căutăm ajutor de la oameni, ci de la Dumnezeu;

Bucură-te, cel care ai trudit din greu pentru a-ţi ajuta familia;

Bucură-te, că îi ajuţi pe oamenii fără slujbă să îşi găsească de lucru;

Bucură-te, apostol al cumpătării;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 3-lea:

Pe nedrept ai fost prigonit în Alexandria din pricina urzelilor diavoleşti. Iar tu ai purtat fără să te tulburi crucea răbdării, învăţându-i pe toţi cei prigoniţi să se roage pentru prigonitorii lor şi Domnului să Îi cânte: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Ca o slugă credincioasă ai fost următor virtuţilor Stăpânului tău, Care S-a rugat pentru cei care Îl răstigneau pe lemnul crucii, şi te-ai rugat pentru cei care te-au răstignit pe crucea răbdării. Pentru care, folosindu-ne de virtutea ta, îţi zicem cu glas de bucurie:

Bucură-te, sprijinitor al celor apăsaţi de răutatea celor vicleni;

Bucură-te, că te-ai rugat pentru luminarea celor ce te nedreptăţeau;

Bucură-te, că nu te-ai gândit la binele tău, ci numai la binele Bisericii;

Bucură-te, că nu te-ai tulburat de hulele celor care nu au vrut să asculte învăţăturile tale;

Bucură-te, cel ce l-ai ajutat pe bolnavul Lucian să nu îşi piardă slujba;

Bucură-te, că fără să te scârbeşti ai făcut în locul lui curăţenie în locaşul seminarului;

Bucură-te, că pentru smerenia ta Hristos ţi-a primit osteneala ca pe o nevoinţă pustnicească;

Bucură-te, arătându-ne că nici o muncă cinstită nu trebuie dispreţuită;

Bucură-te, că fiind prigonit pe nedrept ai răbdat mucenicia fără-de-sânge;

Bucură-te, pavăză a creştinilor batjocoriţi pentru credinţa lor;

Bucură-te, cel care ne înveţi să primim defăimările necredincioşilor ca pe nişte cununi de mult preţ;

Bucură-te, apostol al răbdării;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 4-lea:

Ai socotit că sufletele din obştea Cuvioasei Xenia aveau nevoie de tine şi ai venit cu dragoste în Eghina, pentru a le fi povăţuitor celor care vroiau să urce pe scara desăvârşirii. Iar ele, cu mulţumire, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Mai mult decât ucenicele tale din Eghina, care lepădând lumea au ascultat chemarea cea cerească, avem noi nevoie de povăţuirea ta, sfinte al lui Dumnezeu, pentru că ispitele ne învăluie şi patimile ne apasă, şi nu găsim ieşire din viforul în care ne aflăm. Dar nădăjduind spre ajutorul tău îţi cântăm:

Bucură-te, îndrumător al monahilor şi al monahiilor care au lepădat înţelepciunea acestui veac;

Bucură-te, pavăză a mirenilor care duc o viaţă jertfelnică;

Bucură-te, că aduci liniştea mănăstirii în casele acestora;

Bucură-te, cel ce îi iubeşti pe cei care poartă în inimi dragostea pentru aproapele lor;

Bucură-te, luminător al duhovnicilor pentru rugăciunile ucenicilor lor;

Bucură-te, mână întinsă creştinilor pentru rugăciunile preoţilor;

Bucură-te, ocrotitor al copiilor pentru rugăciunile părinţilor lor;

Bucură-te, înţelepţitor al părinţilor pentru rugăciunile fiilor;

Bucură-te, chivot al rugăciunii de care atingându-se creştinii gustă din pacea veacului ce va să vină;

Bucură-te, că îi ajuţi pe creştini să trăiască după voia lui Dumnezeu;

Bucură-te, rază a virtuţii pe care întunericul acestei lumi nu o poate acoperi;

Bucură-te, apostol al desăvârşirii;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 5-lea:

S-a mâhnit bătrânul pescar văzând că marea era plină de rechini şi osteneala sa rămânea fără rod. Tu ai binecuvântat cu credinţă năvodul lui şi prin rugăciune ai izgonit peştii răpitori, pentru care pescarul I-a mulţumit lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Şi noi suntem încercaţi de greutăţile vieţii, şi noi suntem întristaţi văzând cum peştii necazurilor au intrat în marea sufletelor noastre. Şi ştiindu-ne neputinţele alergăm la ajutorul tău, precum pescarul de odinioară. Arată-ne puterea mijlocirilor tale, Sfinte Ierarhe Nectarie, ca să îţi cântăm cu inimă mulţumitoare:

Bucură-te, că îi ajuţi pe cei covârşiţi de necazuri;

Bucură-te, cel care cu dragoste alungi deznădejdea din inimile noastre;

Bucură-te, că dai hrană celor flămânzi;

Bucură-te, că îi îmbraci pe cei goi;

Bucură-te, liman al celor fără adăpost;

Bucură-te, cel ce l-ai pedepsit pe cel care nu voia să îşi ajute aproapele;

Bucură-te, că îi îndemni pe cei pedepsiţi de Dumnezeu să-şi cunoască păcatele;

Bucură-te, prieten care sari în ajutorul celor năpăstuiţi şi al celor apăsaţi de singurătate;

Bucură-te, că tânărului care vroia să se sinucidă i-ai întors gândul cel rău;

Bucură-te, că ai fost nou tată pentru fiica celui care îşi ucisese fratele;

Bucură-te, nou ierarh Nicolae care ai avut grijă de mântuirea ei şi a surorilor sale;

Bucură-te, apostol al ajutorului dumnezeiesc;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 6-lea:

Cine poate spune mulţimea minunilor tale, sfinte al lui Dumnezeu? Că toţi cei care te-au chemat în ajutor au fost mângâiaţi în nevoile lor. Şi împreună cu bolnavii care au primit prin tine tămăduire minunată I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Apăsătoare este crucea bolii, Sfinte Nectarie, şi încă mai grea este atunci când nu vedem în ea leacul trimis de Dumnezeu pentru tămăduirea sufletelor noastre. Cerându-ţi să te rogi lui Dumnezeu pentru înţelepţirea celor care cârtesc din pricina bolilor, te rugăm să le vii în ajutor, tămăduindu-i degrabă, ca să îţi cânte împreună cu noi:

Bucură-te, că arătându-te grabnic tămăduitor îndată după adormirea ta ai vindecat un bolnav;

Bucură-te, că cei vindecaţi de tine au mărturisit harul tău;

Bucură-te, ceresc doctor fără-de-arginţi, ajutător al doctorilor pământeşti;

Bucură-te, că uşurezi durerile celor care se închină la sfintele tale moaşte;

Bucură-te, că cei care se roagă în faţa icoanei tale primesc puterea de a răbda boala;

Bucură-te, izgonitor al duhurilor necurate şi al căpeteniilor lor;

Bucură-te, cel ce ai tămăduit şi tămăduieşti cele mai grele suferinţe;

Bucură-te, ştiind că la Dumnezeu nici o boală nu este fără leac;

Bucură-te, cel ce ai purtat crucea bolii fără să cârteşti;

Bucură-te, că ai fost vindecat în chip minunat de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu;

Bucură-te, că acum te rogi ei pentru tămăduirea celor bolnavi;

Bucură-te, apostol al vindecărilor trupeşti şi sufleteşti;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 7-lea:

După trecerea ta la Domnul, în chip minunat te-ai arătat oamenilor care aveau nevoie de sprijinul tău, pentru a le fi călăuză pe calea mântuirii. Şi noi, deşi nu am primit un asemenea semn, ne-am împărtăşit de bucuria lor când am aflat despre arătările tale, şi I-am cântat lui Dumnezeu într-un cuget cu ei: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Vedem că se împuţinează credinţa şi că se răspândesc apostazia şi desfrâul. Dar, luând aminte la grija pe care ai arătat-o celor cărora te-ai arătat după moarte, nu ne vom teme de povara ispitelor, căci vom nădăjdui în ajutorul tău. Pe mulţi i-ai ajutat, arătându-te lor, dar pe şi mai mulţi i-ai ajutat fără ca ei să ştie de unde le vine ajutorul. Ştiind aceasta, îţi mulţumim zicând:

Bucură-te, că şi după moarte propovăduieşti credinţa ortodoxă;

Bucură-te, mângâindu-i pe creştinii cărora te arăţi în chip minunat;

Bucură-te, că, auzind despre arătările tale, mulţi capătă nădejde în ajutorul tău;

Bucură-te, cel ce te-ai arătat de multe ori ucenicului tău, Cuviosului Filothei;

Bucură-te, că te arăţi celor care au nevoie de mângâierea ta sfântă;

Bucură-te, că nu te arăţi celor care caută cu mândrie semne minunate;

Bucură-te, că după ce te-a văzut fără să îşi dea seama că ai murit, jandarmul a crezut în Dumnezeu;

Bucură-te, că părintele care purta numele tău a ascultat cererea ta de a-ţi ridica un paraclis;

Bucură-te, cel ce ai venit ca un pelerin la biserica sa;

Bucură-te, că ai fost văzut şi de alţi credincioşi;

Bucură-te, că primind binecuvântarea ta, părintele Nectarie a fost tămăduit prin rugăciunile tale;

Bucură-te, apostol al biruirii legilor firii prin harul Celui ce a făcut cerul şi pământul;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 8-lea:

Simţind de departe mireasma sfintelor tale moaşte, tânăra desfrânată a venit la mormântul tău, înfiorându-se. Şi, dăruindu-ţi podoaba ei de mult preţ ca mulţumire că i-ai arătat drumul spre Hristos, s-a lepădat de păcatele ei, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Nu avem pocăinţa desfrânatei, Sfinte Nectarie, şi marea patimilor se luptă să ne tragă în adâncuri. Dar avem nădejde în ajutorul tău cel puternic şi, rugându-te să ne ridici din căderea în care ne aflăm, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, primind darul păcătoasei împreună cu lacrimile ei;

Bucură-te, cel ce nu te scârbeşti a-i ajuta pe păcătoşii care se pocăiesc;

Bucură-te, că îi înveţi pe creştini să se împotrivească desfrâului şi patimilor;

Bucură-te, văzând roadele pocăinţei noastre;

Bucură-te, cel ce îi îndrumi pe păcătoşi spre scaunul spovedaniei;

Bucură-te, tunet care îi trezeşti pe cei care ascund păcatele, batjocorind Taina Spovedaniei;

Bucură-te, duhovnic sfânt care îi ajuţi pe creştini să îşi găsească păstorii de care au nevoie;

Bucură-te, cel ce te rogi pentru îndreptarea noastră;

Bucură-te, că ori de câte ori cădem în păcate ne ajuţi să ne ridicăm;

Bucură-te, mângâietor al celor care se luptă cu ispitele şi se leapădă de mândrie;

Bucură-te, glas al Evangheliei care mustri păcatele pe care lumea le socoteşte nevinovate;

Bucură-te, apostol al pocăinţei tămăduitoare de suflete;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 9-lea:

Urmaş al Sfântului Marcu al Efesului te-ai arătat, apărând credinţa cea curată de rătăcirile ereticilor, şi pentru râvna ta Dumnezeu te-a primit în ceata Cuvântătorilor-de-Dumnezeu, împreună cu care cânţi neîncetat: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Apărător râvnitor al predaniilor Sfinţilor Părinţi ai fost, Sfinte Nectarie, spre mâhnirea celor care preţuiau mai mult cugetarea omenească decât pe cea insuflată de Dumnezeu. Pentru care te lăudăm zicând:

Bucură-te, că ne înveţi să unim dreapta-făptuire cu dreapta-cugetare;

Bucură-te, rudenie duhovnicească a Sfântului Marcu, noul apostol din Efes;

Bucură-te, prieten al Sfântului Fotie, înţeleptul patriarh al Constantinopolului;

Bucură-te, vestitor al învăţăturilor Sfintei Biserici;

Bucură-te, apărătorule al celor ce iubesc predaniile Sfinţilor Părinţi;

Bucură-te, că, asemenea Sfântului Maxim Grecul, ai răbdat prigoană de la cei de o credinţă cu tine;

Bucură-te, că, urmând aceluia, ai vădit rătăcirile ereticilor;

Bucură-te, că, fără să te scârbeşti de cei de alte credinţe, te-ai scârbit de minciunile lor;

Bucură-te, pildă pentru ierarhii care apără credinţa ortodoxă;

Bucură-te, potrivnic al celor care răstălmăcesc adevărul;

Bucură-te, bucurie a celor prigoniţi pentru Hristos;

Bucură-te, apostol râvnitor al dreptei credinţe;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 10-lea:

Din lucrarea vrăjmaşului, pentru păcatele unor credincioşi sau chiar ale unor nevrednici slujitori ai altarului unii oameni se smintesc şi se îndepărtează de Biserică. Pune-le înainte chipul vieţuirii tale jertfelnice, o, sfinte al lui Dumnezeu, şi întorcându-i pe drumul cel bun învaţă-i să cânte împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

În focul încercărilor puţină credinţă avem, sfinte al lui Dumnezeu, şi în inimile noastre se cuibăresc uşor îndoiala şi deznădejdea. Nu vrem să fim osândiţi pentru aceasta de către Dreptul Judecător, Sfinte Nectarie, ci vrem ca prin rugăciunile tale să fim întăriţi în credinţă, în nădejde şi în dragoste, pe care dobândindu-le să îţi cântăm:

Bucură-te, că mulţi oameni citesc sau află despre viaţa ta minunată;

Bucură-te, că ei te cheamă să le fii ocrotitor;

Bucură-te, că cei slabi se întăresc prin dragostea ta;

Bucură-te, alinare a sufletelor zdrobite de încercări;

Bucură-te, îndepărtând îndoiala din inimile noastre;

Bucură-te, învăţându-ne să nu fim tulburaţi de sminteala pe care o împrăştie diavolul;

Bucură-te, povăţuindu-i pe creştini să părăsească păcatul şi minciuna;

Bucură-te, balsam pentru inimile rănite de păcat;

Bucură-te, cel ce ne-ai învăţat să nu amestecăm lumina cu întunericul;

Bucură-te, că goneşti necredinţa cu care ne ispitesc duhurile necurate;

Bucură-te, mărturie a împărăţiei cerurilor;

Bucură-te, apostol al virtuţii pentru păstori şi păstoriţi;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 11-lea:

Trupul tău a devenit templu al Duhului Sfânt şi moaştele tale au izvorât bună-mireasmă, arătând harul pe care l-ai primit de la Dumnezeu. Şi, închinându-se sfintelor tale moaşte, credincioşii prind putere în lupta duhovnicească, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

„Eu L-am rugat pe Dumnezeu ca moaştele mele să fie împărţite în întreaga lume”, i-ai spus femeii care se întristase, neştiind pricina pentru care la multă vreme după adormirea ta trupul tău părea să se supună legilor firii. Şi din oasele tale a izvorât mir, de a cărui mireasmă s-au minunat credincioşii din toată lumea care s-au învrednicit să primească în bisericile lor câte o părticică din sfintele tale moaşte. Pentru care îţi cântă:

Bucură-te, că Domnul a vrut ca lumea întreagă să afle despre sfinţenia ta;

Bucură-te, că trupul tău a fost biserică vie;

Bucură-te, că inima ta a fost altar al lui Dumnezeu;

Bucură-te, că, atunci când maicile au vrut să îţi pună epitrahilul pe sfintele moaşte, ţi-ai ridicat capul;

Bucură-te, că deşi te desfătezi de frumuseţile raiului nu te îndepărtezi de cei care te cinstesc;

Bucură-te, că, rugându-se la mormântul tău, maicile au prins aripi duhovniceşti;

Bucură-te, că, urmând poveţele tale, Cuvioasa stareţă Xenia a primit alese daruri duhovniceşti;

Bucură-te, că ucenica ta a dobândit harisma vederii cu duhul;

Bucură-te, că, închinându-se la racla ta, Cuviosul Filothei a râvnit a-ţi urma pe calea sfinţeniei;

Bucură-te, că şi după ce ai trecut la Domnul i-ai îndrumat paşii spre intrarea în împărăţia cerească;

Bucură-te, văzându-i pe credincioşii care aflând despre vieţuirea ta pun început bun mântuirii;

Bucură-te, apostol al sfinţirii creştinilor în vremurile din urmă;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 12-lea:

Tămăduind-o de boala ei pe femeia ce purta numele Sfintei Paraschiva, ai mustrat-o mai apoi că nu s-a grăbit să mărturisească altora ajutorul tău. Şi, primind cu smerenie mustrarea ta, ea a scris de îndată cum ai vindecat-o, îndemnându-ne să Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Pentru a nu fi mustraţi ca femeia aceea, chiar de nu avem priceperea de a mărturisi minunile tale, nu vom tăcea a le vorbi altora despre ajutorul pe care îl dai celor care se roagă ţie. Pentru ca împreună cu noi şi ei să te laude cu glas de bucurie, spunând:

Bucură-te, ocrotitorule făcător de minuni;

Bucură-te, ierarh făcător de minuni;

Bucură-te, mare făcătorule de minuni;

Bucură-te, că nu ne săturăm să îţi aducem laude;

Bucură-te, floare aleasă a raiului;

Bucură-te, prieten al creştinilor care dau mărturie despre puterea ta;

Bucură-te, învăţându-ne să mărturisim minunile tale;

Bucură-te, că nu vrei să ţinem lumina sub obroc;

Bucură-te, primind rugăciunile credincioşilor care au nădejde în ajutorul tău;

Bucură-te, că nenumărată mulţime de oameni ţi-au mulţumit pentru ajutor;

Bucură-te, mustrătorule al celor nerecunoscători;

Bucură-te, apostol al minunilor lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 13-lea:

O, Sfinte Nectarie, sprijin al celor care Îl mărturisesc şi Îl vor mărturisi pe Hristos prin viaţa lor, răbdând felurite prigoane din partea văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, ocroteşte-i cu puterea ta pe toţi creştinii, uşurându-le suferinţele şi întărindu-i în lupta duhovnicească, pentru ca să Îi cânte împreună cu tine Dumnezeului celui Viu: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori. Apoi iarăşi se zice Icosul întâi: Precum oarecând marele ierarh Nicolae... şi Condacul întâi: Veniţi, ucenicilor ai lui Hristos... Apoi se zice această

Rugăciune

    O, preasfinte şi întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte această puţină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor şi ajutător preaminunat scăpând şi către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugăm ţie: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia şi ticăloşia noastră.

    Vezi bubele sufletelor şi ale trupurilor noastre. Ne rugăm ţie, Sfinte Nectarie, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre şi nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, că ştim, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai şi pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti luminat în Împărăţia cea gătită sfinţilor, fiindcă ne-am încredinţat că şi după mutarea ta din viaţa aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău şi cu credinţă ţi s-a rugat nu a rămas neajutat.

    Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor şi nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, şi tu l-ai trecut cu vederea? Sau cărui om, în dureri aflându-se şi alergând spre ajutorul tău, nu i-ai uşurat suferinţa? Minunile şi ajutorul tău ne-au făcut şi pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, să te chemăm în ajutor. Am auzit că trupul tău a rămas neputrezit, pentru a întări în noi credinţa în înviere. Am auzit şi că, din dragoste pentru poporul credincios, mai apoi L-ai rugat pe Dumnezeu ca binecuvântarea sfintelor tale moaşte să se răspândească în toată lumea. Ştim, o, alesule ierarh, de mulţimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginţi arătându-te.

    Nu cunoaştem nici suferinţă şi nici durere pe care să nu le poţi alina. Nu cunoaştem nici o boală căreia tu să nu îi poţi aduce tămăduire, dacă tămăduirea este spre mântuirea celor ce se roagă ţie. Dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci şi pe mulţi bolnavi i-ai ajutat să se întărească în credinţă şi în răbdare, şi să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Şi aceştia, fără să primească tămăduirea trupească, au primit tămăduirea sufletească şi I-au mulţumit Domnului că prin ghimpele bolii au fost aduşi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea largă a patimilor la calea cea îngustă a mântuirii.

    Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au făcut şi pe noi a crede că la orice facere de bine eşti gata ajutător şi grabnic folositor şi sprijin minunat. De aceea suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta şi noi credem că şi acum acelaşi eşti, sfinte, precum atunci când i-ai ajutat pe cei care au alergat la tine. Credinţa noastră este slabă, dar fiind scârbiţi şi în pagubă, alergăm la tine cu credinţă şi cu lacrimi.

    Îngenunchind, ne rugăm ţie, Sfinte Ierarh Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat şi te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri.

Către Acela roagă-te, ca să fim şi noi ajutaţi şi miluiţi pentru rugăciunile tale, şi din pagube şi necazuri izbăviţi, ca să lăudăm şi să binecuvântăm şi să slăvim întru-tot-lăudatul şi preaputernicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1
Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Icosul 1
Popoarele credincioşilor cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinţei noastre, cu umilinţă te lăudăm pe tine, cu cântări ca acestea: 
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos; 
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine; 
Bucură-te, îndreptătorul credinţei; 
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi; 
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci; 
Bucură-te, că şi tu ai lucrat strălucirea credinţei; 
Bucură-te, că pe protivnici vitejeşte i-ai gonit; 
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruinţă; 
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului; 
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi; 
Bucură-te, învăţătorul dogmelor creştineşti; 
Bucură-te, care cu negrăita dulceaţă îndreptezi pe cei nepricepuţi; 
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 2-lea
Deşi nu avem îndestulată vrednicie şi pricepere noi ticăloşii, pentru ca să lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate şi din inimi umilite îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primeşte-le Sfinte Spiridoane de la noi, care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Care dintre noi păcătoşii s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi primită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre cele trupeşti, care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin mulţimea înţelepciunii tale, socotind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au cuprins, primeşte cântarea aceasta: 
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu; 
Bucură-te, cel care fără învăţătura filozofică ai fost legii apărător, biruind pe filozofi; 
Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh; 
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult preţuită; 
Bucură-te, de la care şi cei mai învățați legiuitori s-au povăţuit; 
Bucură-te, lauda arhiereilor şi a dascălilor; 
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos; Bucură-te, mustrătorul obiceiurilor celor rele ale ereticilor; 
Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de înţelepciune; 
Bucură-te, că la Sobor te-ai arătat mare învingător; 
Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea; 
Bucură-te, cel ce şi astăzi de la noi credincioşii nu te depărtezi; 
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 3-lea
Împovăraţi de multe ispite, şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, Ierarhe. Ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre, şi împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Darul Duhului fiind cu tine, deşi în tinereţe ai fost păstor turmelor celor necuvântătoare, la bătrâneţe însă fiind cu înţelepciune, ai ştiut a păstori şi turmele cele cuvântătoare ale credincioşilor şi la Soborul cel dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător; pentru aceasta îţi aducem cântarea: 
Bucură-te, episcopul Trimitundei; 
Bucură-te, lauda poporului celui credincios; 
Bucură-te, tămăduirea bolnavilor; 
Bucură-te, că eşti rugător către Dumnezeu pentru cei cuprinşi de patimi; 
Bucură-te, că din primejdii mântuieşti pe cei ce aleargă la tine; 
Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupeşti şi sufleteşti; 
Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat; 
Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte; 
Bucură-te, că la orice întâmplare fiind chemat eşti grabnic ajutător; 
Bucură-te, doctorul cel fără de plată; 
Bucură-te, nădejdea tuturor; 
Bucură-te, acoperământul şi scăparea noastră; 
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 4-lea
Mult-milostive părinte, primeşte rugăciunea aceasta a noastră a păcătoşilor, şi cu obişnuita ta bunătate şi milostivire mijloceşte către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare şi sănătate robilor Săi celor ce te cheamă în ajutor, şi cu tine cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Astăzi stând înaintea icoanei tale, noi nevrednicii, ca şi când ne-am afla chiar înaintea moaştelor tale, de care bogăţie suntem lipsiţi, şi mărturisind minunile tale pe care le-ai făcut, Sfinte Spiridoane, ascultă această puţină rugăciune şi tinde nouă dreapta ta cea puternică şi binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru ca după vrednicie să săvârşim cântarea aceasta: 
Bucură-te, cel ce eşti cu îngerii slujitor; 
Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; 
Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârşeşte minuni; 
Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă; 
Bucură-te, odor nepreţuit al ostrovului Corfu; 
Bucură-te, că ale tale minuni în toată lumea s-au vestit; 
Bucură-te, cel ce nu cruţi osteneala pentru a face bunătăţi; 
Bucură-te, ajutătorul celor ce ştiu minunile tale; 
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii; 
Bucură-te, lauda patriarhilor şi a cuvioşilor monahi; 
Bucură-te, că, slujind în biserică, serafimii te umbreau; 
Bucură-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie se săvârşea; 
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 5-lea
Aşa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moaştele tale, cu milostivire cercetezi şi vindeci toate nepuţinţele poporului celui binecredincios, care aşteaptă ajutorul tău, îndură-te şi de noi nevrednicii; trimite ajutorul tău, şi ne izbăveşte de durerea care ne-a cuprins, întărindu-ne a cânta lui Dumnezeu cântarea aceasta: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Pentru ca să arăţi marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbăveşti din nevoi pe cei ce se învăluiesc în călătoria pe marea lumii, când cer ajutorul tău puternic şi din adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea: 
Bucură-te, cârmuitorul cel prea bun ai corăbiilor celor învăluite; 
Bucură-te, scăparea deznădăjduiţilor înotători; 
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate; 
Bucură-te, că prin suflarea ta undele se potolesc; 
Bucură-te, că risipeşti cu rugăciunea ta şi furtuna; 
Bucură-te, că se luminează prin a ta mijlocire întunecimea norilor; 
Bucură-te, că eşti tare ajutător celor de tunet spăimântaţi; 
Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoşaţi de săgeata fulgerului; 
Bucură-te, că tu mijlocind către Mântuitorul, ne izbăveşti de orice primejdii; 
Bucură-te, nădejdea noastră şi scăparea de acum; 
Bucură-te, şi pentru noi păcătoşii care în toate primejdiile la tine năzuim; 
Bucură-te, pentru că nimeni, din câţi aleargă la tine, nu rămâne fără ajutor; 
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 6-lea
Cinstitorule de Dumnezeu şi dumnezeiescule Spiridoane, ascultă rugăciunea aceasta a noastră în ceasul acesta, şi prin sfintele şi de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, ne izbăveşte de războiul ce ne înfricoşează, precum ai izbăvit pe cei ce erau învăluiţi în mare când au chemat ajutorul tău, pentru ca şi noi, ca aceia să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, soleşte nouă păcătoşilor mijocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim noi păcătoşii a ne împărtăşi de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti, cele făgăduite credincioşilor creştini, şi să cântăm ţie: 
Bucură-te, Spiridoane al lui Hristos; 
Bucură-te, cinstite slujitor al darului; 
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor; 
Bucură-te, mir care împrăştii toată durerea; 
Bucură-te, roua cea răcoritoare de fierbinţeala patimilor celor mai cumplite; 
Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni slăbănogii se întăresc; 
Bucură-te, de aproape ajutător al celor cufundaţi în multe primejdii; 
Bucură-te, că tu rogi pe Domnul pentru toţi câţi se află pe patul durerilor; 
Bucură-te, că şi noi păcătoşii de la tine cerem ajutorul; 
Bucură-te, că văzând numai chipul tău pe icoană, toată durerea ni se alinează; 
Bucură-te, al patimilor mare mângâietor; 
Bucură-te, şi al celor neputincioşi tare sprijinitor; 
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 7-lea
O, preamilostive şi mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tăi, ci le ajută şi-i miluieşte cu iubirea Ta de oameni, izbăvindu-i de toate asupririle şi de tot necazul care i-a cuprins, din pricina mulţimii păcatelor şi, precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, aşa ridică şi pe robii Tăi din primejdia în care se află, pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, cu care împreună îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Toate puterile cereşti lăudând credinţa cea tare către Dumnezeu, cu tine dimpreună slujesc Ziditorului lumii Celui fără de început; iar noi, nepricepându-ne de altă rugăciune, aducem ţie aceste cuvinte de laudă: 
Bucură-te, că ai strălucit credinţa prin minuni; 
Bucură-te, că prin credinţă ai putut face minuni; 
Bucură-te, că rugăciunile tale niciodată nu au fost neascultate; 
Bucură-te, înţeleptule rugător către Dumnezeu; 
Bucură-te, tămâie bine-primită înaintea Domnului; 
Bucură-te, ale cărui rugăciuni au scăpat suflete din primejdii; 
Bucură-te, cel ce biruieşti puterile celor fără de lege; 
Bucură-te, tare ajutător al credincioşilor; 
Bucură-te, tăria cetăţilor celor locuite de popoarele dreptmăritorilor; 
Bucură-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fără de lege; 
Bucură-te, că tiranii sunt biruiţi auzind de puterea credinţei tale; 
Bucură-te, temelia asupra căreia s-a aşezat semnul crucii; 
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 8-lea
Toţi ocârmuitorii binecredincioşi, având nădejdea lor către tine, în orice întâmplare nu se vor ruşina, Părinte Spiridoane, fiind tu creştinătăţii mare folositor; pentru aceea nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni, Milostive, şi ne ajută şi ne izbăveşte de toate nevoile, măcar ca suntem nevrednici de această dobândire şi vom cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Având puterea darului primită de la Dumnezeu, tu ai prefăcut seceta în ploi, precum şi mulţimea prisositoare a ploilor, prin ale tale rugăciuni, sfinte, s-a contenit, şi de foametea aceea înspăimântătoare s-a rourat poporul cel ce o aştepta, risipindu-se jitniţele strângătorilor de grâu; pentru care cântăm ţie acestea: 
Bucură-te, scăparea cea din foametea cea văzută; 
Bucură-te, că tu, ca alt Ilie, ai prefăcut seceta cea tare a vremii în ploi; 
Bucură-te, prin ale cărui rugăciuni s-au oprit ploile cele prisositoare; 
Bucură-te, nădejdea cea buna a lucrătorilor de pământ; 
Bucură-te, mulţimea celor ce seamănă cu credinţă; 
Bucură-te, secerisul cel îmbelşugat al semănătorilor; 
Bucură-te, cămăraşul cel bogat al săraciior; 
Bucură-te, că în orice vreme de secetă, cerând ajutorul tău, îl şi dobândim; 
Bucură-te, că de la tine primim ajutor pururea; 
Bucură-te, mângâierea celor cuprinşi de nevoi; 
Bucură-te, lauda credincioşilor; 
Bucură-te, ţarină bineroditoare; 
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 9-lea
Făcătorule de minuni, Sfinte Ierarhe Spiridoane, după cum în vremea lui Constantin şi a lui Constantie, prin ale tale rugăciuni ai izbăvit poporul de primejdie aducând peste semănăturile lor ploi hrănitoare şi risipind jitniţele strângătorilor de grâu, aşa şi astăzi trimite mila ta asupra poporului ce locuieşte ţara aceasta, dăruindu-le îmbelşugare şi timp roditor, pentru ajutorul sărmanilor şi a celor ce plâng, cu care dimpreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Când ai auzit pe săracul acela cerându-ţi ajutor la necazurile lui, nu l-ai depărtat cu cuvinte întristătoare, nici l-ai deznădăjduit de la bogata dobândire, ci, prefăcând şarpele în aur, l-ai dat lui cu binecuvântarea ta, spre întrebuinţare, şi l-ai scăpat din cumpăna nevoilor; pentru care auzi această laudă: 
Bucură-te, bogăţia săracilor; 
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiţi; 
Bucură-te, că ai schimbat şarpele în aur; 
Bucură-te, că ai prefăcut firea jivinei în metal; 
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat netrebnicia metalului cea amăgitoare, a fi trebnică numai în cele de folos; 
Bucură-te, că prin aceasta săracul s-a mântuit; 
Bucură-te, că ai arătat minunea ta împrumutătorului; 
Bucură-te, că prin rugăciunea ta iarăşi în şarpe s-a prefăcut aurul; 
Bucură-te, comoară neîmpuţinatăa a săracilor; 
Bucură-te, ale cărui daruri mintea noastră nu le poate judeca; 
Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos; 
Bucură-te, că averea lumii acesteia nu ţi-a trebuit; 
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 10-lea
Asemenea săracului aceluia socotindu-ne şi pe noi, care suntem săraci de faptele cele bune, dăruieşte-ne ajutorul tău cu care, biruind toate pornirile vrăjmaşilor de asupra noastră şi năvălirea şerpilor celor otrăvitori de gânduri, care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele spre folos pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Cine nu se va înfricoşa de lucrurile tale, când va auzi, cum cea moartă din mormânt ţi-a răspuns, când ai întrebat-o şi cum au fost izbăviţi corăbierii de înecare? Pentru zavistuitul, pe care l-ai izbăvit de la moarte. Şi pentru toate minunile tale, toţi îţi aducem această laudă: 
Bucură-te, ajutorul văduvelor; 
Bucură-te, descoperirea lucrurilor celor neştiute; 
Bucură-te, că şi cea moartă ţi-a răspuns pentru credinţa ta; 
Bucură-te, că răspunsul acela a făcut pe cei necredincioşi să amuţească; 
Bucură-te, că tu toate acestea le-ai făcut pentru credinţă; 
Bucură-te, că ai săvârşit minuni de care s-au îngrozit aleşii păgânilor; 
Bucură-te, că pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea; 
Bucură-te, că bunătăţile pământului nu ţi-au trebuit; 
Bucură-te, că ai adunat avuţiile tale în cer; 
Bucură-te, că şi astăzi tot de acolo se revarsă milele tale; 
Bucură-te, şi pentru noi care mulţumim ţie pentru câte ne dăruieşti; 
Bucură-te, că pentru toate cântăm ţie: "Bucură-te" 
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 11-lea
Auzind moarta glasul tău, din mormânt ţi-a răspuns la întrebarea ce i-ai făcut; şi precum cu credinţă ai făcut trupul cel fără de suflare să dea glas, aşa cu milostivire fă şi trupurile noastre acestea lipsite de bunătăţi, ca să dobândească sănătate şi mântuire, pentru ca şi noi, dimpreună cu tine, sfinte, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Sfinte Spiridoane, care pe împăratul Constantin l-ai izbăvit de boala ce avea şi pe copilul femeii celei de atunci l-ai întors spre viaţă, întoarce şi ticălosul nostru suflet cel mort de mulţimea păcatelor ce l-au cuprins din îndemnarea diavolului, şi primeşte spre plată mulţumirea aceasta: 
Bucură-te, tămăduirea credinciosului împărat; 
Bucură-te, scăparea copilului femeii cel ce era pe moarte; 
Bucură-te, că prin tine a fost bucurata mama copilului cel vindecat; 
Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii; 
"Bucură-te", a zis ţie împăratul Constantin; 
"Bucură-te", ţi-a cântat cu lacrimi femeia aceea cu fiul său; 
Bucură-te, ale cărui leacuri nu sunt amăgitoare; 
Bucură-te, scăparea femeii celei desfrânate care a îndrăznit a se atinge de tine; 
Bucură-te, că văzând tu desfrânarea ei, pocăindu-se s-a curăţat; 
"Bucură-te", a strigat ţie desfrânata aceea, dacă a scăpat de păcate; 
Bucură-te, tămăduirea trupului meu; 
Bucură-te, mântuirea sufletului meu; 
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 12-lea
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, părinte, decât ai arătat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la ajutorul tău şi, pentru numele tău şi mijlocirea ta, au dobândit de la Împăratul cerului şi al pământului vindecare bolilor, sănătate şi sporire către cele de folos, pentru ca, precum aceia, aşa şi noi dimpreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Nu ne da morţii, preafericite, precum pe femeia cea căzută în păcatul desfrânării, măcar că şi decât dansa suntem mai păcătoşi; pentru că noi, fiind cuprinşi de ruşinea faptelor noastre celor ce din tinereţe ne-au cuprins, nu ne vom îndoi a mărturisi păcatele noastre către tine şi a cere ajutorul tău cu graiuri ca acestea: 
Bucură-te, mărturia celor ce şi-au mărturisit păcatele către tine şi s-au pocăit; 
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele lor; 
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri; 
Bucură-te, că te-ai arătat folositor tare celor ce s-au pocăit; 
Bucură-te, că tu ai slobozit limba mândrului diacon ce se oprise, spre smerire; 
Bucură-te, că tu ai întors capra de la cel ce o răpise, aducând-o la stăpânul ei; 
Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neştiute care aveau să fie; 
Bucură-te, că mulţi au venit la credinţă, văzând ale tale minuni; 
Bucură-te, că şi eu de la tine aştept tămăduire; 
Bucură-te, şi-mi fii mijlocitor pentru iertarea păcatelor mele; 
Bucură-te, că ai bucurat cu minunile tale tot neamul creştinesc; 
Bucură-te, astăzi şi pentru mine păcătosul şi mă miluieşte; 
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 13-lea
O, preabunule şi întru tot lăudate Părinte Spiridoane, primind acest dar de acum, fii mijlocitor către înduratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugăciuni şi a Sa iubire de oameni, să ne dăruiască sănătate şi iertare de păcate, ca şi noi cu tine împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!  (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice  Icosul întâi
Şi  Condacul întâi. 


Acatistul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, făcătorul de minuni

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Condac 1:

Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Icos 1:

Îngerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Părinte Dimitrie, îngerul cel pământesc, văzându-te cum în trup fiind ai biruit pe demonul cel fără de trup și de minunile tale spăimântându-se au stat cântându-ți unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce ești om ceresc;
Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de lăcomia strămoșească;
Bucură-te, că ai viețuit mai presus de fire și de om;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaș, lesne l-ai biruit;
Bucură-te, că, la fel cu Abel, jertfe prin rugăciuni ai înălțat;
Bucură-te, cel ce trupul tău rob duhului l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut comoară duhovnicească;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălțimea cea cerească;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, cel ce câștigi tuturor pocăință ca să se mântuiască;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 2:

Fiind înălțat Sfântul Dimitrie în văzduhurile cerești, privește către cei ce-l roagă pe dânsul și, cu bunătate părintească, tinde milostiva izbăvire din toate nevoile, tuturor celor ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegerea cea neînțeleasă, căutând păgânii s-o înțeleagă, nu se pot dumiri de cinstitele tale moaște, cum adică, o materie nu se supune firii și trupul nu se dă putreziciunii; iar noi cu credință cântăm ție acestea:

Bucură-te, vas de Duhul Sfânt primitor;
Bucură-te, locaș dumnezeiesc, de minuni izvorâtor;
Bucură-te, că la fel cu cei fără de trup ai viețuit;
Bucură-te, că pe duhul tău către cele cerești l-ai povățuit;
Bucură-te, ca întru tine putreziciunea ai făcut-o neputreziciune;
Bucură-te, că întru tine moartea ai făcut-o neputincioasă;
Bucură-te, că la fel cu Avraam ți-ai lăsat patria și părinții;
Bucură-te, că te-ai sălășluit în pământul făgăduinții;
Bucură-te, stejar cu umbră dumnezeiască;
Bucură-te, că te-ai făcut tuturor masă duhovnicească;
Bucură-te, că ți-ai jertfit viața ca un alt Isaac;
Bucură-te, că ai înălțat cugetul minții tale către Dumnezeu;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 3:

Putere cerească umbrind sfintele tale moaște, sfinte părinte, ca dintr-un soare slobozește razele darurilor tuturor celor ce se ating de ele, și pe toți de boli tămăduind cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Având noi racla cinstitelor tale moaște, cuvioase părinte, ca la un izvor de daruri toți cu credință alergăm, pentru care izbăvește-ne, sfinte, de cei ce ne tulbură pe noi ca neîncetat să zicem:

Bucură-te, cel ce te-ai arătat stăpânitor patimilor;
Bucură-te, cel ce ai biruit pe demonul întunericului;
Bucură-te, că ne-ai izbăvit pe noi din robie precum Avraam pe Lot;
Bucură-te, că pe fiii Agarei cu totul i-ai izgonit;
Bucură-te, că pe noi ca pe alt Isaac ne faci moștenitori;
Bucură-te, că pe Ismail cel necredincios, l-ai izgonit ca pe un împotrivitor;
Bucură-te, că la fel ca Lot te-ai suit în munții faptelor bune;
Bucură-te, că te-ai arătat multora temei de împăcare;
Bucură-te, că nu te-ai lăsat prins în Gomora patimilor;
Bucură-te, că prin tine ne izbăvim de văpaia ispitelor;
Bucură-te, că nu te-ai uitat la cele de jos;
Bucură-te, că prin buna veghe ai slujit lui Hristos;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 4:

Vifor de multe ispite și furtuni de multe nevoi învăluindu-ne pe noi, sfinte, cu credință alergăm la tine, ca, prin rugăciunile tale, să le prefaci pe toate în buna liniște și astfel, prin tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzit-am, sfinte părinte, de viața ta cea dumnezeiască; văzut-am și minunile tale și, îndulcindu-ne de facerile tale de bine ce ne arăți în toată vremea, credem îndrăznirii tale către Dumnezeu, pentru care grăim ție, unele ca acestea:

Bucură-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucură-te, izbăvirea îndrăciților;
Bucură-te, întărirea bătrânilor;
Bucură-te, învățătorul tinerilor;
Bucură-te, îmbrăcămintea celor fără de îndrăzneală;
Bucură-te, mângâierea celor întristați;
Bucură-te, grabnic ascultător al celor ce te roagă;
Bucură-te, totdeauna izbăvitor al celor ce sunt în primejdii;
Bucură-te, temei întăritor al credinței noastre;
Bucură-te, noule învățător al vieții celei curate;
Bucură-te, că ai slujit lui Dumnezeu cu bunăvoire;
Bucură-te, că te-ai asemănat Lui prin buna ta viețuire;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 5:

Cale de Dumnezeu umblată, arătându-ne nouă cu suferințele vieții tale, sfinte, pe toți ne înveți, ca prin înțelepciune și cu a Duhului curăție slujind lui Dumnezeu, să cântăm Lui: Aliluia!

Icos 5:

Văzând Sfinte Dimitrie, locuitorii din Basarabi lumină în apa Lomului au socotit că este o comoară; dar, după ce au scos sfintele tale moaște, văzând că faci minuni și izvorăști tămăduiri tuturor, spăimântându-se toți, grăiau către tine unele ca acestea:

Bucură-te, comoară din Basarabi;
Bucură-te, cel ce ai sfințit apa Lomului;
Bucură-te, că jugul cel ușor al Domnului pe umeri l-ai luat;
Bucură-te, că pe acesta ușor tuturor l-ai arătat;
Bucură-te, odraslă frumoasă a peșterii celei sfinte;
Bucură-te, dreptule îndrumător al celor cu bună minte;
Bucură-te, izbăvitorul fetei celei îndrăcite;
Bucură-te, veselia părinților ei cea nepovestită;
Bucură-te, întărirea surorilor celor cu bună cucernicie;
Bucură-te, că prin tine s-au învățat a cinsti cele de evlavie;
Bucură-te, îndreptătorul lui Lavrentie cel fără socoteală;
Bucură-te, că pe toți îi înveți a fi către tine cu sfială;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 6:

Mărturisitorii de Hristos, fiii tăi duhovnicești sunt martorii minunilor tale, sfinte părinte; pentru aceasta, daruri de mulțumire cu netăcute glasuri lui Dumnezeu înălțăm, cântându-I: Aliluia!

Icos 6:

Strălucind tu în pământul nostru, ai gonit întunericul păgânătății, ca stăpânirea lui, nerăbdând venirea ta, a căzut; iar cei ce ne-am izbăvit de acesta, grăim către tine unele ca acestea:

Bucură-te, surpătorul păgânătății;
Bucură-te, sprijinitorul creștinătății;
Bucură-te, că la fel cu Moise ții toiagul crucii;
Bucură-te, că ne arăți nouă semnele biruinții;
Bucură-te, că pe Faraon cel nevăzut l-ai înecat în marea lacrimilor tale;
Bucură-te, că pe cel văzut îl îngropi în strălucirea isprăvilor tale;
Bucură-te, stâlp de foc al credinței;
Bucură-te, că ne povățuiești în pământul făgăduinței;
Bucură-te, nor răcoros și cu bună umbrire;
Bucură-te, că trăim în țara noastră sub buna ta ocrotire;
Bucură-te, că ne hrănești în lipsă cu îndestulare;
Bucură-te, că în toată vremea ne dai ajutor cu îmbelșugare;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 7:

Voind Dumnezeu a ne mângâia pentru multe nevoi și necazuri te-a dat nouă ocrotitor; dar noi te cunoaștem pe tine și părinte și de minuni făcător; pentru aceasta, mulțumind pentru bunătatea cea negrăită, Îi cântăm lui: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-ă făptură nouă, trimițându-te Făcătorul pe tine la noi cei ce suntem făcuți de Dânsul; că focul războiului și al robiei s-a stins, pe vrăjmași cu rușine i-a întors și boala ciumii ca un fum a pierit; iar noi cei izbăviți de acestea, neîncetat grăim ție:

Bucură-te, râvnitor ca un alt Ilie;
Bucură-te, că la fel cu acela ai locuit în pustie;
Bucură-te, că ai biruit pe proorocul înșelăciunii;
Bucură-te, că s-au rușinat împletitorii minciunii;
Bucură-te, că ai potolit flacăra războiului cea stricătoare;
Bucură-te, că încetezi toată boala cea vătămătoare;
Bucură-te, că prin tine câștigăm ploi la vreme potrivită;
Bucură-te, că prin tine totdeauna dobândim cele trebuincioase;
Bucură-te, cel ce ți-ai lucrat comoara faptelor celor bune;
Bucură-te, că prin ea te-ai suit la înălțime;
Bucură-te, că nu îmbrăcămintea ci trupul tău ne-ai lăsat nouă;
Bucură-te, că prin el dobândim cele trebuitoare nouă;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 8:

Văzând viața străină, să ne înstrăinăm din lume, mutându-ne mintea la cer, că pentru aceasta sfântul lui Dumnezeu Dimitrie a viețuit cu înstrăinare ca să ne învețe el pe noi a urma vieții lui și trăgându-ne mintea la înălțime, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul fiind întru cele de jos, mintea ta nicidecum nu ai dezlipit-o de la cele de sus, ca, uitând de trupul tău și de lume, ai biruit pe demon. Și acuma, făcându-te părtaș cereștilor bunătăți roagă pe Dumnezeu pentru cei ce grăim către tine acestea:

Bucură-te, minte cerească și înainte-văzătoare;
Bucură-te, voință de daruri duhovnicești primitoare;
Bucură-te, Samuile preasfințite;
Bucură-te, preablândule Davide;
Bucură-te, că te-ai facut sabie a Domnului cu doua ascuțișuri;
Bucură-te, că ai tăiat cu ea pe Goliat cel cu multe împletituri;
Bucură-te, că prin voința minții tale ai slujit lui Dumnezeu;
Bucură-te, că sufletul tău curat l-ai dat Ziditorului tău;
Bucură-te, risipitorule a multe feluri de boli;
Bucură-te, purtătorule de biruință asupra patimilor;
Bucură-te, că ne arăți calea către împărăția cea nesfârșită;
Bucură-te, că prin tine câștigăm bunătățile cele nădăjduite;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 9:

Toată adunarea creștinească venind, să cădem la bineplăcutul lui Dumnezeu Sfântul Dimitrie: bogații la cel sărac cu duhul, săracii la îmbogățitorul, sănătoșii la păzitorul, bolnavii la doctorul cel fără de plată, drepții la îndreptătorul și păcătoșii la îndrumătorul și dimpreună toți să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei meșteri la cuvânt se arată față de tine a fi ca niște muți, că nu pricep să spună în ce chip cinstitele tale moaște, rămânând nestricate, izvorăsc acum bună mireasmă și tămăduiri de tot felul; iar noi privind o taină ca aceasta, grăim către tine:

Bucură-te, apostolul și propovăduitorul nostru;
Bucură-te, dascălul și îndrumătorul nostru;
Bucură-te, că prin fapte ai propovăduit tu pe Hristos;
Bucură-te, că te-ai făcut chip pocăinței de obște și de folos;
Bucură-te, luminătorule strălucit;
Bucură-te, mângâierea cea grabnică a celor în primejdie;
Bucură-te, că trupul tău ne-ai lăsat nouă ca un adăpost sfințit;
Bucură-te, că, întâmpinând moaștele tale, săltăm cu duhul;
Bucură-te, că, sărutându-le, luăm binecuvântare;
Bucură-te, că atingându-le, ne umplem de sfințenie;
Bucură-te, că, apropiindu-ne de dânsele, de boli ne tămăduim;
Bucură-te, că, închinându-ne lor, din primejdii ne izbăvim;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 10:

Vrând Făcătorul tuturor făpturilor să ne mântuiască de înșelăciunea vrăjmașului, te-a trimis ca pe un apostol la noi, ca prin tine să învățam să ne îndepărtăm de toate înșelăciunile lumii și prin viață curată, apropiindu-ne de Dumnezeu, să-I cântăm: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești credincioșilor și turn neclintit tuturor celor ce se reazemă de tine, căci Făcătorul cerului și al pământului te-a făcut pe tine încăpător de daruri duhovnicești; pentru aceasta, ca la un reazem tare, alergăm noi, și cu bună nădejde grăim ție acestea:

Bucură-te, omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, împlinitorul poruncilor Lui;
Bucură-te, întărirea credinței celei drepte;
Bucură-te, icoană însuflețită a vieții celei curate;
Bucură-te, stâlp de sprijinire în primejdii;
Bucură-te, reazem neclintit al nădejdii;
Bucură-te, că ai dat înșelăciunea la iveală;
Bucură-te, că ne-ai scăpat de primejdii cu multă îndrăzneală;
Bucură-te, că în ceruri locuind vezi pe Dumnezeu;
Bucură-te, că acolo viețuind te desfătezi întru bucuria Lui;
Bucură-te, că împărătești întru cele de sus;
Bucură-te, că de acolo privești la noi, spre cei de jos;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 11:

Cântări și mulțumiri din tot sufletul, aducem prin tine lui Dumnezeu, sfinte părinte, pe care, primindu-le, roagă dimpreună cu toată ceata cuvioșilor pe blândul Iisus să ne dăruiască iertare, dezlegare de păcate și milă în ziua judecății, nouă celor ce cântăm Lui: Aliluia!

Icos 11:

Făclie purtătoare de lumină ești între preacuvioși și împreună-locuitor cu toți sfinții. Drept aceasta se bucură de tine, Sfinte Dimitrie, și Tatăl ceresc dimpreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt, iar noi cu credință, privind acestea, grăim către tine:

Bucură-te, podoaba cea frumoasă a cuvioșilor;
Bucură-te, nevoința cea cu osârdie a pustnicilor;
Bucură-te, dimpreună următorule cu marele Antonie;
Bucură-te, împreună la obicei cu Onufrie;
Bucură-te, cel împreună cu Pavel Tebeul la săvârșirea nevoințelor;
Bucură-te, Pavele, cu nevinovăția și cu facerea minunilor;
Bucură-te, cu Ammon, cu Ahila și cu Agatonie;
Bucură-te, cu Antim, cu Amonata și cu Amonie;
Bucură-te, împreună cu Grigorie Decapolitul;
Bucură-te, cu părintele nostru Nicodim cel sfințit;
Bucură-te, părinte al nostru cel totdeauna folositor;
Bucură-te, izbăvitorul nostru cel grabnic ajutător;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 12:

Hristoase împărate, primește pe mijlocitorul nostru și implinitorul poruncilor Tale, care se roagă Ție, ca să dai Bisericii Tale unire, pace adâncă la toată lumea și stingere dezbinărilor; să nu ne dai vrăjmașilor noștri, nici cu mâna Ta să ne pierzi pe noi, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi poporul Tău suntem, de la care auzi: Aliluia!

Icos 12:

Cântând dimpreună cu îngerii, cu cuvioșii și cu toți sfinții înaintea Sfintei Treimi, pomenește-ne și pe noi cei ce alergăm la tine, sfinte, ca, izbăvindu-ne de toate ispitele și de Împărăția cerească învrednicindu-ne, să graim ție unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritar ceresc al lui Dumnezeu;
Bucură-te, diamant luminos al răbdării;
Bucură-te, floarea cea neveștejită a raiului;
Bucură-te, tămâia cea cu bun miros a darului;
Bucură-te, smirnă duhovnicească cu lină îmbălsămare;
Bucură-te, mir ceresc, care ne umpli pe noi de bună mireasmă;
Bucură-te, vas plin de bunătate nemuritoare;
Bucură-te, baie de toată nevoia curățitoare;
Bucură-te, ocârmuitorul celor ce înoată în marea vieții acesteia;
Bucură-te, îndrumătorul celor ce stăpânesc cu bună dreptate;
Bucură-te, tămăduirea cea dorită a trupurilor noastre;
Bucură-te, izbăvirea cea scumpă a sufletelor noastre;
Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie!

Condac 13:

O, preacuvioase părinte, purtătorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugăciune de la noi acum, izbăvește din toată nevoia și scapă din chinul ce va să fie, pe toți cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! (acest Condac se recită de 3 ori)

 

După aceea se fac Icosul Întâi și Condacul Întâi, iar apoi otpustul.


Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Troparul, glasul al 4-lea

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.

Condac 1:

Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi nevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuito­rului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Icos 1:

Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeștile lăcașuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând și fire slăbănoagă, ai știut a birui toate puterile vrăjmașilor prin buna înțelepciune; pentru aceasta îți cântăm:

Bucură-te, înțeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferință;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, liman lin și neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, scăparea celor deznădăjduiți;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 2:

Așa Împăratul tuturor răsplătește biruințele. Așa mâna proniei cea nevăzută întărește neamul omenesc, îmbrățișând cu credință cele de dânsa rânduite spre mântuire. Pentru aceasta să ne depărtăm de nelegiuiri; până când vom petre­ce în păcate? Doamne, întărește inimile noastre ca să-Ți cântăm în fapte bune cântarea îngerească: Aliluia!

Icos 2:

Preacinstită fecioară, către tine am năzuit, către tine care de multe ori ai luat pe sfinți și pe îngeri în ajutor la pământeștile ispite; fii acum și pentru noi grabnic folositoare, căci te-ai învrednicit a intra înăuntrul casei Mirelui cu candela luminoasă, precum ne-a povățuit Mântuitorul Hristos, și primește cântarea aceasta:

Bucură-te, mărgăritar neprețuit al vistieriei noastre;
Bucură-te, floare nevestejită a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, temelie neclintită a creștinătății;
Bucură-te, a fecioarelor înzestrătoare și rugătoare către Maica lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare a preoților cucernici;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a străinilor;
Bucură-te, fierbinte mângâietoare a prigoniților;
Bucură-te, milostivă povățuitoare a văduvelor;
Bucură-te, învingătoarea dușmanilor;
Bucură-te, izbăvirea tuturor celor ce te cheamă spre ajutor;
Bucură-te, mare folositoare a sufletelor;
Bucură-te, vindecătoarea de răni ale trupurilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 3:

Spre tine pururea nădăjduim; de multe boli și primejdii s-a izbăvit țara aceasta, alinând și prefăcând mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră de la Dumnezeu, în bună și milostivă îndurare, prin ale tale rugăciuni; dar și acum, îngrozindu-ne marile nenorociri, la tine năzuim cu lacrimi, să ne ajuți, ca să scăpăm din primejdii și să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Epivata, văzând lauda pământului ei răsărind dintru ale sale, cu bucurie te-a întâmpinat, preacuvioasă, mărturisindu-te cu mare cucernicie; iar noi, care în urmă ne-am învrednicit a dobândi moaștele tale, cum vom putea îndestul a propovădui minunile pe care le-ai făcut, de nu cântăm acestea:

Bucură-te, luminătoarea Moldovei;
Bucură-te, sprijinitoarea Epivatei;
Bucură-te, învățătoarea părinților tăi;
Bucură-te, ceea ce n-ai adunat averi pământești;
Bucură-te, adunătoarea cereștilor daruri;
Bucură-te, ceea ce n-ai primit hainele cele scumpe;
Bucură-te, cinstitoarea hainei smereniei;
Bucură-te, îndreptătoarea mândriei;
Bucură-te, cinstitoarea fecioriei;
Bucură-te, sprijinitoarea bătrânilor;
Bucură-te, osânditoarea dușmanilor;
Bucură-te, miluitoarea săracilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 4:

Preacurată Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu, primește și ale noastre datornice rugăciuni de la noi nevrednicii, pe care prin mijlocitoarea noastră sfântă ți le aducem spre iertarea păcatelor și ne dă nouă pace și mare milă de la Fiul tău, Căruia Îi cântăm neîncetat: Aliluia!

Icos 4:

Celei după vrednicie și cu credință următoare a cuvântului lui Dumnezeu, care pentru buna cucernicie a primit darul vindecărilor și plată cerească, prin glasul Mântuitorului zicând: slugă bună și credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău, îți aducem cântarea aceasta:

Bucură-te, sămânță nerătăcită;
Bucură-te, trup neobosit;
Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, aur lămurit;
Bucură-te, foc arzător plevilor;
Bucură-te, pământ de îndestulare;
Bucură-te, rodul pocăinței;
Bucură-te, îmblânzirea relelor cugetări;
Bucură-te, risipitoare de furtuni;
Bucură-te, aducătoare de mană;
Bucură-te, dătătoare de mângâieri;
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor creștinilor către Domnul;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 5:

Obosiți de truda gândurilor lumești ne-am deșteptat acum noi, ticăloșii, lăcrimând, că nu avem încotro întinde nădej­dile după faptele noastre spre a ne liniști, nefăcând nici un lucru vrednic de mântuire și temându-ne de tăiere ca smochinul neroditor, cădem înaintea ta plângând, Sfântă Parascheva, și strigăm: miluiește-ne, ca dimpreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu cântarea de mântuire: Aliluia!

Icos 5:

Cine nu te va ferici pe tine, Cuvioasă, că te-ai învrednicit a potoli prin nevoințele tale zburdălnicia trupului și a dobândi mântuirea sufletească cu cinstea cea neluată de mâini omenești a cereștii măriri? Sau cine nu te va ferici că ai străbătut prin viteazul tău cuget împletiturile vicleanului cele amăgitoare, și l-ai rușinat? Pentru aceasta, primește următoarea cântare:

Bucură-te, turnul biruinței;
Bucură-te, ușa mântuirii;
Bucură-te, pavăza credinței;
Bucură-te, lăcașul statorniciei;
Bucură-te, chipul bunătăților;
Bucură-te, apărarea cinstitei cruci;
Bucură-te, închinătoarea ei vrednică;
Bucură-te, că prin al ei ajutor ai fost izbânditoare;
Bucură-te, că printr-însa te-ai făcut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a biruinței frumoasă stâlpare;
Bucură-te, învingătoare a stăpânirii iadului;
Bucură-te, moștenitoarea cereștii măriri;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 6:

Dar cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte vom lăuda mărirea faptelor tale, noi nevrednicii? Căci nici fap­tele, nici credința nu ne apropie de preacinstitele tale lucrări; dar mărturisind slăbiciunea noastră, ne rugăm ție a ne ajuta și a mijloci către Dumnezeu să primească cântarea: Aliluia!

Icos 6:

Ne-au cuprins acum dureri de negrăit, nici un ajutor omenesc de la nimeni nu așteptăm, toți ne-au părăsit deodată, până și plăcerile ce odinioară ne desfătau acum se luptă cu noi; vai de ticăloșia noastră, nu avem altă nădejde decât mila lui Dumnezeu și al tău ajutor sfânt. Pentru aceasta, ne rugăm ție a ne ajuta, vindecându-ne, ca să cântăm ție:

Bucură-te, leacul durerii;
Bucură-te, mâna vindecării;
Bucură-te, casa ocrotirii;
Bucură-te, raza mângâierii;
Bucură-te, cortul îndestulării;
Bucură-te, rourarea fierbințelii;
Bucură-te, mântuirea de boli;
Bucură-te, scăparea celor înspăimântați;
Bucură-te, izgonitoarea pagubelor;
Bucură-te, privighetoare neadormită;
Bucură-te, stea luminoasă;
Bucură-te, scară izbăvitoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 7:

Doamne, cercetează și vindecă pe robii Tăi cei cuprinși de durere, zice Preacuvioasa, rugându-se neîncetat, că nu au reazem, nici mângâiere. Iar zilele grele sunt, și pentru că ne-am mântuit, să ne bucurăm și să cădem la Dum­nezeu, pocăindu-ne și cântând: Aliluia!

Icos 7:

Nelegiuirile noastre, mulțimea strâmbătăților pe care le-am pricinuit aproapelui nostru, astăzi ne osândesc și nu știm ce vom răspunde mergând la judecată, unde toți ne prigonesc, toți se ridică asupra noastră să ne împileze; tu însă, o, preabună Maică, care asculți mărturisirea noastră, mijlocește către Domnul să prefacă starea osândirii noastre în bunătăți, scoțând din inimile vrăjmașilor noștri toată urâciunea și te vom preamări cu laude ca acestea:

Bucură-te, mijlocitoarea celor greșiți;
Bucură-te, folositoarea celor asupriți;
Bucură-te, îndreptătoarea judecătorilor răi;
Bucură-te, doveditoarea celor clevetiți;
Bucură-te, scăparea celor judecați și osândiți;
Bucură-te, contenire a patimilor;
Bucură-te, nesprijinitoarea celor ce caută numai folosul lor;
Bucură-te, neizbândire a mijlocitorilor celor vicleni;
Bucură-te, domolire a celor puternici;
Bucură-te, înlesnire a slăbănogilor;
Bucură-te, stârpitoare a răutăților;
Bucură-te, izvorâtoare a milostivirii;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 8:

Acestea grăind, ne liniștim, ne veselim și ne bucurăm; saltă sufletele noastre că nu-și vor râde de noi vrăjmașii noștri. Nu ne va părăsi Dumnezeul nostru până la sfârșit, pentru rugăciunile tale, Preacuvioasă, ci trimițând mila Lui asupra poporului, precum este obișnuit, și noi, nevrednicii, ne vom împărtăși cu el de ale Sale bunătăți, cu care dim­preună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

La toți vom spune minunile tale, în glas vom cânta prăznuirea ta, după datoria obștii care ți-aduce spre mulțumire: mărire laudei tale, mărire îndelung-răbdării cu care te-ai încununat, nevoindu-te prin credință, mărire faptei celei cu statornicie urmată după pilda Iubitorului de oameni; pentru acestea, grăim către tine:

Bucură-te, mireasă duhovnicească;
Bucură-te, cununa adevărului;
Bucură-te, toiagul biruinței;
Bucură-te, mărirea monahilor;
Bucură-te, povățuitoare a obștii;
Bucură-te, cinstitoare a cuvioaselor;
Bucură-te, păzitoare a sihaștrilor;
Bucură-te, pomenitoare a veacurilor;
Bucură-te, propovăduitoare a dreptei credințe;
Bucură-te, surpătoare a eresurilor;
Bucură-te, dobândire a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, următoare a Cuvântului ceresc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 9:

Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toți cu bucurie să o lăudăm, pe cinstita Parascheva, că aceasta viață nestricăcioasă a luat în veci; pentru aceasta mărire a aflat și darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 9:

Rău-cugetătorii, prin tine mustrați fiind, se înspăimântă văzând slava lui Dumnezeu, cea gătită omului depărtat de păcate, în tine luminând, văzând taina cea necuprinsă a chipului măririi, asupra ta, Cuvioasă, că astăzi strălucește aducând credincioșilor daruri de vindecări; pentru aceasta, ei s-au rușinat, pocăindu-se și noi ne-am veselit, cântându-ți ție:

Bucură-te, izbăvitoarea noastră;
Bucură-te, povățuitoare;
Bucură-te, îndreptătoare;
Bucură-te, izgonitoare de rele;
Bucură-te, aducătoare de bun miros;
Bucură-te, otrăvitoarea jivinelor;
Bucură-te, stârpitoarea insectelor;
Bucură-te, ferirea de năluciri;
Bucură-te, risipitoarea de grindină;
Bucură-te, aducătoarea de ploi mănoase;
Bucură-te, îmbelșugătoarea de roade bune;
Bucură-te, veselitoarea plugarilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 10:

Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale, Preacuvioasă, că de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru țara aceasta pe care o păzești cu preacuratele tale moaște, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi ușurat de bolile care au venit asupra noastră, pentru păcatele noastre cele multe? Deci dimpreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

Zidurile casei părinților tăi n-au fost puternice, nici îndestulătoare pentru a te opri de la mărimea hotărârii ce ai luat, fă­găduindu-te a îmbrățișa viață monahicească; pentru aceasta și depărtându-te de toată dezmierdarea și plăcerile lumești, haina cea scumpă cu a cerșetorului, venind de la biserică, ai schimbat-o, părăsindu-ți părinții ce te certau cu mustrări de la asemenea plecare. Deci cu smerenie dobândind cele preaînalte, de la toți auzi:

Bucură-te, trandafir neatins de viermele trufiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina de sus;
Bucură-te, patul nevinovăției;
Bucură-te, scaunul domniilor;
Bucură-te, sceptrul celor ce conduc;
Bucură-te, ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, apărătoare neînfruntată;
Bucură-te, mustrătoare a celor ce ne ispitesc;
Bucură-te, cinstitoare a celor ce ne miluiesc;
Bucură-te, întăritoare a celor ce ne slujesc;
Bucură-te, luminătoare a celor ce ne mângâie;
Bucură-te, împreună-lucrătoare cu cei ce ne hrănesc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 11:

Suntem plini de păcate, Îndurate Doamne, și greu se luptă sufletele noastre gândind la judecată, căci ce vom face noi păcătoșii, năpădindu-ne deodată neprevăzutul sfârșit? Milă cerem, Doamne, milă Hristoase al nostru, căci nu avem chip de îndreptare; nu trece cu vederea rugăciunile noastre și pocăința, care în tot ceasul după păcate ne-a cuprins și primește ca pe o chezășie a bunei noastre voințe și a temerii de Tine, rugăciunea aceasta, pe lângă care Ți-aducem mijlocitoare și pe Maica noastră Parascheva, cântând cu dânsa dimpreună: Aliluia!

Icos 11:

Mulți păcătoși mai înainte de noi și-au dobândit mântuirea umilindu-se. Cum, dar, noi ne vom depărta de această nă­dejde? Către tine însă năzuim, Preacuvioasă Maică, și nu vom fi rușinați, nedepărtându-te de noi ca de păcătosul acela care lângă tine a fost înmormântat fără a i se cunoaște nevrednicia sa și pentru care ai cerut prin vedenie să i se mute trupul cel stricat de lângă moaștele tale. Deci ne rugăm, primește rugăciunile și lacrimile noastre, mijlocind iertarea păcatelor noastre pentru că îți cântăm:

Bucură-te, smerenie înaltă;
Bucură-te, fecioară neîntinată;
Bucură-te, comoară nedeșertată;
Bucură-te, maică prealăudată;
Bucură-te, mântuirea cea smerită;
Bucură-te, lauda celor cinstiți;
Bucură-te, mângâierea celor nenorociți;
Bucură-te, povățuitoarea celor rătăciți;
Bucură-te, buna mea sfătuitoare;
Bucură-te, preablândă îndreptătoare;
Bucură-te, a sufletelor veselitoare;
Bucură-te, grabnică ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 12:

Nespusă este mângâierea noastră, privindu-te, cu noi petrecând, ca un dar al lui Dumnezeu trimis țării acesteia; că de ce boli am fost cuprinși și nu ne-ai vindecat; în care întristări și nu ne-ai bucurat; de câte ori lipsiți, prigoniți și în războaie și tu ne-ai ajutat nouă, în totul plinind cuvântul Mântuitorului din Evanghelia Sa! Pentru aceasta, cu sme­renie dobândind dreapta cea preaînaltă la scaunul măririi, îți cântăm ție: Bucură-te! și lui Dumnezeu lauda cea ce­rească: Aliluia!

Icos 12:

Izbăvește-ne pe noi, Maică, de lăcuste, de gândaci și de toată răutatea; izbăvește-ne pe noi, Maică, de foc, de grin­dină și de fulger; izbăvește-ne pe noi, Maică, de chinul cel de veci și de ceasul osândirii și ne învrednicește a dobândi prin rugăciunile tale starea de-a dreapta în ziua judecății, prin mântuirea sufletelor noastre, ocrotindu-ne și hrănindu-ne în pace până la răsuflarea cea mai de pe urmă, ca să-ți cântăm:

Bucură-te, alăută duhovnicească;
Bucură-te, trâmbiță apostolească;
Bucură-te, făclie luminoasă;
Bucură-te, rază cerească;
Bucură-te, nădejdea oamenilor;
Bucură-te, izgonirea demonilor;
Bucură-te, tămăduirea rănilor;
Bucură-te, feritoarea de răutăți;
Bucură-te, aducătoarea de bunătăți;
Bucură-te, luminătoarea casnică a Moldovei;
Bucură-te, izbăvitoarea lui Vasile Voievod și a altor miluitori;
Bucură-te, sprijinitoarea și a mea, a smeritului păcătos;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 13:

Ne închinăm lui Dumnezeu și cinstim sfintele tale moaște, Cuvioasă Maică Parascheva, propovăduind cu mărire și cântări toate minunile tale pe care prin darul lui Dumnezeu și pentru a noastră mântuire le-am dobândit; bine primită fă rugăciunea noastră, sfântă, și grăbește totdeauna a ne ajuta ca să cântăm cu bucurie faptele tale și slava lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Îngerii din cer cu laude... și Condacul întâi: Preacuvioasei noastre Maici...

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.

Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia

Condacul 1

Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filofteie preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Icosul 1

Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului tuturor şi mâinile întinzându-le către Cuvântul cel mai înainte de veac, iertare greşelilor noastre cerem, putere de cuvânt, luminare şi pricepere minţii noastre, ca să lăudăm nevoinţele şi vitejiile fericitei Filofteia şi către dânsa să grăim cu căldură unele ca acestea:
Bucură-te, Filofteia, cea din rău tată născută;
Bucură-te, că de mamă credincioasă ai fost crescută;
Bucură-te, trandafirul răsărit din mărăcine;
Bucură-te, că tot timpul bun miros reverşi din tine;
Bucură-te, că în lume ai fost blândă mieluşiţă;
Bucură-te, că a ta mamă ţi-a fost bună păstoriţă;
Bucură-te, pruncă sfântă, cu desăvârşită minte;
Bucură-te, că de mică ai mers pe căile sfinte;
Bucură-te, că în chinuri ţi-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câştigi raiul;
Bucură-te, că necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucură-te, că de Domnul te-ai preamărit după moarte;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 2-lea

Mutându-se din viaţa aceasta vremelnică, binecredincioasă maica ta, te-a lăsat pe tine la toată lipsa plinitoare şi moştenitoare faptelor ei celor bune, pe care urmându-le, ai cântat lui Dumnezeu neîncetată cântare: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Frică şi cutremur ne cuprinde pe noi, cei întunecaţi la minte, că nu ne pricepem de unde vom începe a-ţi aduce ţie laude, fecioară, sau care cântare îţi vom cânta, sau cu ce cununi te vom încununa; dar îndrăznind, pentru rugăciunile tale cele către Dumnezeu, cu inima umilită cântăm ţie acestea:
Bucură-te, odrăslirea cea în Târnov răsărită;
Bucură-te, cea de Domnul în rai acum răsădită;
Bucură-te, aurora cu raze strălucitoare;
Bucură-te, stea cerească ce luminezi ca un soare;
Bucură-te, că în lume te-a hrănit cereasca rază;
Bucură-te, că prin tine creştinii se luminează;
Bucură-te, că pe tine te-am câştigat bogăţie;
Bucură-te, că povaţă ne-ai dat cum să urmăm ţie;
Bucură-te, că prin tine am primit hrana cerească;
Bucură-te, pilda celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, călăuza sufletelor celor drepte;
Bucură-te, îndreptarul fecioarelor înţelepte;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 3-lea

Auzind tu, fericito, glasul Evangheliei Domnului, care fericeşte pe cei milostivi, tare l-ai întipărit în inima ta şi cu atâta credinţă l-ai primit şi atâta l-ai iubit, încât cu înfocata şi dumnezeieasca râvnă aprinzându-te, cu însutite osteneli şi cu sârguinţă multă ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Multă purtare de grijă ai avut în cugetul tău pentru săraci, fericită Filofteie, pentru că râvneai ca să nu rămână nici unul nemiluit din cei ce aşteptau de la tine milostenie, nici un flămând să nu se ducă nesăturat, nici un gol neîmbrăcat, nici un mâhnit nemângâiat; pentru care, lăudându-te, cântăm ţie acestea:
Bucură-te, comoara milei, cea-n veci nedeşertată;
Bucură-te, îmbrăcarea celor goi fără de plată;
Bucură-te, celor flămânzi pâine bună, hrănitoare;
Bucură-te, celor străini casă adăpostitoare;
Bucură-te, izbăvitoare a celor primejduiţi;
Bucură-te, alinare a rănii celor mâhniţi;
Bucură-te, celor căzuţi grabnică sprijinitoare;
Bucură-te, la nevoie fierbinte folositoare;
Bucură-te, feciorie, cu milostenie însoţită;
Bucură-te, tinereţe, cu viaţă îmbunătăţită;
Bucură-te, mângâierea celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, că prin moarte ai rămas de-a pururi vie;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 4-lea

Văzându-te pe tine vrăjmaşul firii omeneşti că te-ai apucat de lucrarea şi săvârşirea faptei celei bune şi mai vârtos de fapta care fi-va lăudată în ziua Judecăţii, a socotit să te împiedice pe tine ca oarecând pe Eva în rai, dar n-a putut, căci neîncetat cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca viforul s-au pornit asupra ta urâţii şi spurcaţii diavoli şi ispitiri fără de număr ţi-au adus, ca prin mulţimea şi greutatea ispitelor să te întoarcă pe tine de la o lucrare ca aceasta. Dar tu, fericită, fiind întemeiată pe Hristos, Piatra cea din capul unghiului, tare i-ai sfărâmat pe ei; drept aceea, vrednică eşti a te cinsti cu acestea:
Bucură-te, fericito, cea de fapte bune plină;
Bucură-te, că prin chinuri te-ai îmbrăcat cu lumină;
Bucură-te, desfătarea maicii tale iubitoare;
Bucură-te, diademă a înţeleptelor fecioare;
Bucură-te, pruncă sfântă a Domnului următoare;
Bucură-te, milostivă, cea de săraci iubitoare;
Bucură-te, că pe diavol tu l-ai umplut de ruşine;
Bucură-te, că satana a fost biruit prin tine;
Bucură-te, că credinţă ai avut în Hristos tare;
Bucură-te, că răsplată dobândit-ai prin răbdare;
Bucură-te, vitejie, în trup de copil lucrată;
Bucură-te, biruinţă, de Duhul Sfânt insuflată;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 5-lea

Vifor de urgie mare a pornit tatăl tău cel întunecat la minte şi împietrit la inimă, suflând cu îngroziri şi cu chinuri asupra ta, fericită Filofteie; dar n-a putut să te clintească, pentru că întemeiată erai pe Piatra credinţei, Hristos, pe care tu, preaînţeleaptă fecioară, stând, lui Hristos, Celui ce te întărea pe tine, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cine din pământeni poate să spună cu de-amănuntul chinurile tale câte ai suferit de la tatăl tău cel întunecat la cuget şi de la mama ta vitregă? Şi ce minte poate să priceapă răbdarea ta, întru toate câte ai pătimit? Drept aceea, minunându-ne de viaţa ta cea mai presus de fire, te lăudăm cu fericiri ca acestea:
Bucură-te, cea de Domnul pentru milă rânduită;
Bucură-te, că mult ai fost de tatăl tău chinuită;
Bucură-te, că adesea ai fost şi crunt biciuită;
Bucură-te, că pe spate şi pe obraz ai fost lovită;
Bucură-te, căci chinuri grele şi bătăi ai îndurat;
Bucură-te, că pe toate cu tărie le-ai răbdat;
Bucură-te, că în trup răni, ca Hristos, ai suferit;
Bucură-te, că din cale nimic nu te-a clintit;
Bucură-te, că în toate bucuroasă ai pătimit;
Bucură-te, că şi viaţa pentru Domnul ţi-ai jertfit;
Bucură-te, că de Dânsul eşti acum în cer mărită;
Bucură-te, că luat-ai cununa neveştejită;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 6-lea

Când tu, preafericită Filofteie, împărţeai hrană săracilor, atunci satana, ca şi la Iuda, a pus în mintea tatălui tău gând rău şi ucigaş; că pândindu-te pe tine din loc ascuns şi văzându-te hrănind flămânzii, îndată s-a umplut de drăcească mânie şi a zvârlit în tine cu barda cea plugărească; şi rănindu-ţi piciorul, îndată ţi-ai dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, de care bucurându-te tare, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Înger s-a trimis atunci din cer ca să lumineze trupul tău cel fecioresc, Muceniţă Filofteie; şi venind, a stat nevăzut şi a început a grăi către tine:
Bucură-te, Muceniţă, cea de tatăl tău ucisă;
Bucură-te, că dând milă, către Domnul eşti trimisă;
Bucură-te, că răbdarea te-a suit la înălţime;
Bucură-te, că de-aproape vezi pe Preasfânta Treime;
Bucură-te, că de Domnul eşti aleasă şi primită;
Bucură-te, că de Dânsul eşti în rai sălăşluită;
Bucură-te, că de-a pururi porţi luminată cunună;
Bucură-te, că în ceruri stai cu drepţii împreună;
Bucură-te, că ai parte între sfintele fecioare;
Bucură-te, că de slavă te-ai făcut moştenitoare;
Bucură-te, că în ceruri eşti de-a pururi desfătată;
Bucură-te, că-n tot timpul de noi eşti binecuvântată;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 7-lea

Zăcând trupuşorul tău cel curat pe pământ şi încă sânge din piciorul tău cel tăiat curgând, cu strălucire cerească a fost înconjurat, încât şi locul cel dimprejur s-a umplut de lumină; şi aceasta văzând ticălosul şi ucigaşul tău tată, cu spaimă înfricoşându-se, a alergat în cetate şi a spus cele ce a văzut, că nu ştia întunecatul să cânte: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Alergând fecioarele dimpreună cu mamele lor la locul unde erai ucisă, ca să te vadă pe tine, fericită Filofteie, şi văzând cu ochii lor strălucirea luminii care te înconjura, minunându-se întru sine, au început a te lăuda, zicând:
Bucură-te, Filofteie, înţeleaptă şi preabună;
Bucură-te, că eşti nouă soră scumpă şi cunună;
Bucură-te, că în ceruri s-a proslăvit al tău nume;
Bucură-te, că lumină eşti fecioarelor în lume;
Bucură-te, că la Domnul ţi-a fost inima de mică;
Bucură-te, că, iubindu-L, de chinuri nu ţi-a fost frică;
Bucură-te, că spre bine mult ai fost sârguitoare;
Bucură-te, că în toate întreci pe alte fecioare;
Bucură-te, că pe Domnul L-ai câştigat acum mire;
Bucură-te, că guşti de-acum a raiului îndulcire;
Bucură-te, că în ceruri te avem mijlocitoare;
Bucură-te, că la Domnul ne eşti caldă rugătoare;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 8-lea

Auzind arhiepiscopul Târnovei cele spuse de tatăl tău, îndată, cu dregătorii cetăţii şi cu tot clerul şi poporul, a venit la tine; şi văzând ei trupul tău strălucind de lumină, cu frică au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Tot oraşul Târnovei şi satele dimprejur au alergat la locul ce strălucea, fecioară Filofteie; şi văzând minunea care s-a săvârşit întru tine, dimpreună cu arhiepiscopul ţi-au împletit cântări, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, a Târnovei laudă nestricăcioasă;
Bucură-te, sfânt vlăstar din maică binecredincioasă;
Bucură-te, crinul fraged din grădina lui Hristos;
Bucură-te, floare albă cu neveştejit miros;
Bucură-te, chip al milei şi al dragostei creştine;
Bucură-te, viaţă scurtă înveşnicită prin mult bine;
Bucură-te, că prin trude eşti mutată între sfinte;
Bucură-te, că guşti raiul pe care l-ai dorit fierbinte;
Bucură-te, că acolo ţi-ai găsit pe maica bună;
Bucură-te, că te veseleşti cu dânsa împreună;
Bucură-te, că podoabă Biserica te câştigă;
Bucură-te, că tot omul te laudă şi îţi strigă:
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 9-lea

Strânsă fiind toată mulţimea poporului împrejurul tău, cu frică s-a apropiat de tine, vrând să te ridice de la pământ; dar văzând greutatea cea mai presus de fire a trupului tău, toţi s-au umplut de mirare şi cu spaimă au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Înţelegând poporul că nu-ţi este voia să te ridice de la pământ, cu nedumerire se uitau unii la alţii; apoi, luminaţi fiind de sus, au început să numească toate mănăstirile, şi văzând că vrei să mergi la biserica din Curtea de Argeş, au început a grăi ţie:
Bucură-te, că tu însăţi ţi-ai hotărât locuinţa;
Bucură-te, că prin Domnul ţi s-a împlinit dorinţa;
Bucură-te, că departe s-a vestit al tău sfânt nume;
Bucură-te, că viaţa ţi s-a cunoscut în lume;
Bucură-te, fericito, tu preascump al nostru rod;
Bucură-te, că te-aşteaptă Radu Negru Voievod;
Bucură-te, că mergi astăzi să lucrezi în România;
Bucură-te, că departe ţi-ai întins apostolia;
Bucură-te, că poporul vine voia să-ţi plinească;
Bucură-te, iubitoare de Ţara cea Românească;
Bucură-te, că românii te-au câştigat bogăţie;
Bucură-te, că de-a pururi şi noi îţi vom cânta ţie:
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 10-lea

Dacă s-a dat ştire lui Radu Negru Vodă că vrei să vii în Ţara Românească, cu lacrimi de bucurie a lăudat pe Dumnezeu şi luând mulţime de popor a alergat către Dunăre, întru întâmpinarea ta; şi văzându-te de mult popor petrecută, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Primit-a Domnul Ţării Româneşti, Radu Negru Vodă, cu mare bucurie şi evlavie cinstitele şi sfintele tale moaşte, şi lăudând pe Dumnezeu, a grăit către tine aşa:
Bucură-te, Filofteie, muceniţă preacinstită;
Bucură-te, cea de Domnul ţării noastre dăruită;
Bucură-te, voitoarea noastră cea de prea mult bine;
Bucură-te, că pământul ni s-a luminat prin tine;
Bucură-te, că noi astăzi te primim ca pe un soare;
Bucură-te, că în jurul tău verşi raze mângâietoare;
Bucură-te, că la Argeş ţi-ai ales lăcaş în lume;
Bucură-te, că poporul îţi cinsteşte al tău nume;
Bucură-te, că podoabă vei fi Bisericii veşnic;
Bucură-te, frumuseţea şi stâlpul cel puternic;
Bucură-te, păzitoare a credinţei strămoşeşti;
Bucură-te, mândră floare a grădinii româneşti;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 11-lea

Făclie purtătoare de lumină te avem pe tine, fecioară Filofteie, că luminezi toată Biserica din Ţara Românească şi, izvorând bună mireasmă, neîncetat reverşi tămăduiri celor ce aleargă cu credinţă la racla sfintelor tale moaşte! Pentru aceasta lui Dumnezeu, Celui ce Te-a preamărit pe tine, cu neîncetate mulţumiri Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Având noi sfintele tale moaşte pe pământul nostru ca pe o comoară nepreţuită, ne umplem de sfinţenie, şi privind la dânsele ca la o lumină cerească, cu frică şi cu cutremur cântăm ţie acestea:
Bucură-te, că tu însăţi ţi-ai ales această ţară;
Bucură-te, că la Argeş moaştele ţi se aşezară;
Bucură-te, Filofteie, sfânta noastră bogăţie;
Bucură-te, că mari daruri ţi-a hărăzit Hristos ţie;
Bucură-te, strălucirea credinţei celei creştine;
Bucură-te, îndulcirea celor ce vin către tine;
Bucură-te, lecuirea bolilor nenumărate;
Bucură-te, dătătoare de puteri şi sănătate;
Bucură-te, rugătoarea cea pentru noi cu căldură;
Bucură-te, că prin tine spre noi Domnul se îndură;
Bucură-te, că tot omul din ajutoru-ţi apucă;
Bucură-te, că pe nimeni nu-l laşi mâhnit să se ducă;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 12-lea

Auzit-am, fecioară Filofteie, viaţa ta cea dumnezeiască, văzut-am şi minunile tale, şi îndulcindu-ne de facerile tale de bine ce arăţi nouă în toate zilele, credem şi îndrăznirii tale către Dumnezeu. Drept aceea, lui Hristos, Celui ce te-a mărit pe tine, din inimă Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudăm nevoinţele tale, Filofteie fecioară, cinstim patimile, mărim îndelungă-răbdarea ta, fericim sfântul tău sfârşit, cântăm bărbăţia ta cea neînvinsă ce s-a arătat în trupul tău cel tinerel şi crud; şi privind toate ostenelile vieţii tale care te-au preamărit pe pământ şi în cer, unde acum locuieşti, te rugăm, fă pomenire şi de noi, cei ce alergăm la racla sfintelor tale moaşte, ca, izbăvindu-ne de toată nevoia şi Împărăţiei cerurilor făcându-ne părtaşi, să te lăudăm pe tine, grăind unele ca acestea:
Bucură-te, cea la Târnov în Bulgaria sfinţită;
Bucură-te, cea de ceruri românilor dăruită;
Bucură-te, că acum locuieşti la înălţime;
Bucură-te, că în lume săvârşeşti minuni mulţime;
Bucură-te, că stai veşnic între cetele mărite;
Bucură-te, că prin tine mila Domnul ne trimite;
Bucură-te, că vezi faţa Ziditorului a toate;
Bucură-te, că prin tine din primejdii El ne scoate;
Bucură-te, că solia ta are trecere la Domnul;
Bucură-te, că-ţi ascultă rugile pentru tot omul;
Bucură-te, că eşti nouă ajutor întru primejdii;
Bucură-te, că pe tine te avem stâlp al nădejdii;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 13-lea

O, întru tot lăudată şi mult milostivă Muceniţă Filofteie, primind mulţumirea noastră cea săracă şi această puţină rugăciune de acum, de toate relele ne păzeşte, pace lumii mijloceşte, de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi ne mântuieşte şi ne apără pe noi de veşnica osândă, ca dimpreună cu tine, lui Hristos Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului..., Condacul 1: Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană..., şi se face otpustul.

 

PSALMI PENTRU CEI BOLNAVI

 

Psalmi pentru sănătate și însănătoșire

SÃNÃTATE - a femeilor: Psalmii 18, 19, 40, 67, 75, 106, 142, 145

SÃNÃTATE - sufleteascã/mintalã: Psalmii 4, 7, 8, 9, 11, 24, 27, 41, 55, 56, 60, 61, 69, 70, 80, 81, 84, 97, 100, 103, 128, 136, 138

SÃNÃTATE - trupeascã: Psalmii 5, 12, 28, 36, 37, 44, 56, 58, 63, 79, 86, 88, 95, 102, 108, 122, 125, 128, 145, 146

 

Psalmi pentru diferite trebuințe legate de boală și însănătoșire

Psalmul 12 - Pentru cei ce suferă din pricina ficatului.

Psalmul 27 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe cei ce suferă din pricina bolilor de obârșie nervoasă sau mintală.

Psalmul 36 - Pentru oameni răniți grav de ucigași.

Psalmul 37 - Când fălcile dor din pricina dinților stricați.

Psalmul 44 - Pentru cei ce suferă din pricina inimii sau a rinichilor.

Psalmul 56  - Pentru acei oameni ce suferă dureri de cap din pricina unei mari supărări. Psalmul 58  - Pentru cei ce nu pot grăi, ca Dumnezeu să le dăruiască putința de a grăi.

Psalmul 79 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe cel al cărui chip se umflă și îl doare tot capul.

Psalmul 84 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe cei ce s-au rănit de către tâlhari și pe deasupra s-au vătămat sufletește din pricina groazei.

Psalmul 85 - Pentru ca Dumnezeu să izbăvească lumea când vine epidemia și oamenii mor. Psalmul 88 - Pentru ca Dumnezeu să dea tărie celor ce cad cu ușurință bolnavi și sunt slabi trupește, ca să poată lucra fără să obosească și să se deprime.

Psalmul 95  - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască oamenilor fără de auz, putința de auzi. Psalmul 97 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască alinare celor ce sunt în necaz, ca să înceteze a fi abătuți.

Psalmul 108 - Pentru ca Dumnezeu să-i tămăduiască pe cei suferinzi de epilepsie. Sau, pentru ca Dumnezeu să se milostivească de cei ce acuză pe nedrept și să se pocăiască.

Psalmul 113 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe copii cei înapoiați cu mintea.

Psalmul 121 - Pentru ca Dumnezeu să îi tămăduiască pe cei ce suferă din pricina „ochiului celui rău".

Psalmul 122 - Pentru ca Dumnezeu să dăruiască vedere orbilor și să tămăduiască ochii ce sunt întru durere.

Psalmul 125 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe oamenii ce suferă din pricina unor dureri de cap fără de sfârșit.

Psalmul 128 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască oamenii suferinzi de migrene, ori, pentru ca Dumnezeu să se milostivească de oamenii nesimțitori și indiscreți ce aduc întristare celor sensibili.

Psalmul 145 - Pentru ca Dumnezeu să oprească curgerea sângelui, la oamenii ce suferă de ea.




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Ciorbă de bolovan (piesă de teatru pentru elevi) - Gina Agapie

 
   

(Adaptare după un poem în proză de Vasile Voiculescu)

SINOPSIS

          După o perioadă grea de foamete şi lipsuri, un străin poposeşte într-un sat pentru a-i învăţa pe oameni că traiul în comun poate fi o cale de supravieţuire. Ciorba de bolovan este rezultatul unei înţelepciuni biblice pe care sătenii o acceptă cu greu în condiţiile în care minunile sunt înţelese ca daruri materiale şi nu spirituale. Istoria omului alungându-l pe Dumnezeul său se repetă, însă iubirea dumnezeiască rămâne ca soluţie permanentă.

DISTRIBUŢIE:

STRĂINUL- întruchipând pe Iisus Hristos

            MARTA

            ILINCA

            ANA

            ANDREI 

            PETRU

            COPILUL   I

            COPILUL II

            ARHANGHELUL

            SPIRITUL CRĂCIUNULUI

            O FEMEIE

            FEMEILE

ACTUL I

SCENA I

             (Iese pe scenă un şir de femei îndoliate purtând lumânări aprinse. Bat clopotele.)

O FEMEIE ÎNDOLIATĂ: 

 (Bat clopotele apoi se face linişte.)

ACTUL I

SCENA II

STRĂINUL:

COPILUL I:

STRĂINUL:

COPILUL I:

STRĂINUL:

COPILUL:

STRĂINUL (Se apropie şi întinde mâna să mângâie creştetul copilului. Acesta se fereşte):

COPILUL II:

STRĂINUL:

COPILUL II:

STRĂINUL:

COPILUL I:

STRĂINUL:

AMÂNDOI COPIII:

STRĂINUL:

COPILUL II:

STRĂINUL:

COPILUL I:

STRĂINUL:

STRĂINUL:

COPILUL I:

STRĂINUL:

(Copilul I aleargă să caute un tuci. În acest timp Străinul şterge piatra şi Copilul II stă proptit de casă. Apar în scenă copilul I şi Marta vorbind.)

            MARTA:

COPILUL I:

STRĂINUL(zărindu-le):

MARTA:

STRĂINUL:

(Un ceaun poate fi pus într-un stativ amenajat cu crenguţe în care să stea ascunsă o sursă de lumină.)

            STRĂINUL:

COPILUL I:

STRĂINUL:

( Străinul şi copiii îngenunchează, Marta ezită apoi cade în genunchi. Se recită Tatăl nostru.)

STRĂINUL (ridicându-se):

TOŢI:

MARTA:

STRĂINUL:

(Marta rămâne mirată apoi bombănind iese. Vine cu ceapa.)

STRĂINUL:

(Marta curăţă ceapa, o taie şi o pune în ceaun ascultând cum fierbe apa.)

STRĂINUL:

(Marta se gândeşte, pleacă şi se întoarce cu Ana. Pe drum ele vorbesc despre minune.)

STRĂINUL:

( Îi întinde cuţitul. Ana curăţă cartofii şi-i pune în oală.)

STRĂINUL:

(Toţi se uită în ceaun.)

STRĂINUL:

ANA:

(Pleacă şi se întoarce cu Ilinca. Pe drum vorbesc.)

ILINCA:

            ANA:

-Zău, ciorbă de bolovan! O face un vraci.

            ANA (Ajungând şi întinzând pachetul Străinului):

-Uite slănina! Am adus puţin pătrunjel şi leuştean.

            STRĂINUL:

-Să trăieşti. Taie-le acum şi pune-le în ciorbă!

            (Străinul amestecă şi toţi se uită cu nedumerire în ceaun.)

            STRĂINUL:

-Încet, încet, să nu vă opăriţi! (Ia cu lingura din zeamă şi-i dă să guste Ilincăi, Anei, tuturor celor prezenţi.)

            (Apar bărbaţii îmbrăcaţi în haine ţărăneşti, purtând uneltele de lucru: lopată, sapă, greblă...)

            PETRU:

-Da’ ce faceţi aici? De ce nu staţi pe-acasă?

            ILINCA:

            - Ia, am venit să vedem cum face vraciul ciorbă dintr-un bolovan!              ANA:

            - Face minuni! Ia gustaţi, numai!        

            (Ana şi Marta pleacă după castroane de lut. Oamenii se aşează ca la praznic, în jurul ceaunului în timp ce femeile pun cu lingura ciorbă. Străinul ajută şi el.)

            ANDREI:

-Cum s-a petrecut minunea asta? Auzi, ciorbă de bolovan!( Dă din cap aprobator spunând celorlalţi că e bună mâncarea.)

            PETRU:

-Numai la nunta din Cana s-a mai petrecut aşa ceva. Da’ acolo era Hristos Cel care a prefăcut apa în vin!

            STRĂINUL:

-Dacă vreţi, ceaunul şi pietroiul rămân aici. Dumneavoastră veţi adăugă pe deasupra şi alte bunătăţi care vor face minuni, cum a făcut dragostea care v-a adunat pe toţi acum!

            PETRU:

-Păi, va să zică, n-a fost bolovanul gol! Ciorba a fost făcută cu bucatele noastre. Asta nu mai e nici o mirare…Aşa ceva ştie să facă şi Baba—Chioara!

            (Oamenii se ridică nemulţumiţi, copiii se uită miraţi neînţelegând ce se întâmplă.)

            ILINCA:

-Ia! uitaţi-vă, ce urâţenie de om! Cu nasul cât o pătlăgea!( Râd cu toţii.)

            ANA:

-Nu vezi, tu, că are nasul ascuţit ca o coasă şi gâtul strâmb!

            ANDREI:

-Vii aici, ne păcăleşti femeile şi te dai vraci! Să pleci din sat şi să nu te mai prind pe-aici!

            PETRU:

-Parcă-i Păcală! Auzi: minuni! Pleacă!( Îl îmbrânceşte.)

            (Străinul iese din scenă. Femeile şi copiii strâng farfuriile, iau ceaunul; scena rămâne goală. Din surdină se aude muzică, de preferat Kyrie Eleison. Apare Marta.)

            MARTA (plimbându-se neliniştită):

-Nu mă dumiresc…Îl cunosc de undeva şi nu ştiu de unde să-l iau! L-am văzut în vis…În copilărie…La o durere mare…(găseşte pe jos o cruce.) Era El! …Va să zică m-am învrednicit să-l slujesc  eu cea dintâi, să-l cunosc! Am slujit pe Hristos şi am slujit pe toţi cei ce se află în El!...M-am slujit, încă, şi  pe mine…Da, Hristos!...înţeleg…este toată lumea cea de pe pământ şi de sub pământ, de la începutul până  la sfârşitul veacurilor, fără să-L schimbe, fără să-l adauge!

            STRĂINUL (Vocea din culise):

-Acum du-te!...Şi n-ai nici o teamă! Poartă-mi crucea până la sfârşit! Numai aşa afli mântuirea!

(Pe scenă apar Iosif, Maria cu Pruncul. Îngerul stă de pază în timp ce Spiritul dansează cu gesturi de preamărire, de închinare pe aceeaşi muzică de Kyrie Eleison - Κυριε ελεησον... În final rămâne imaginea statuară a Sfintei Familii.) 




CĂRŢI NOI / Produse noi
Învierea femeii lui Lot - Maria Gabor (CARTE) - Dr.conf.univ. Ana Sofroni

Îndemn la ascultare

(Pe marginea volumului de poezii creştine

Învierea femeii lui Lot de Maria Gabor)

 

      În lumea cărţilor, la editura Cu drag din Chişinău, a apărut o ediţie nouă – volumul de poezii Învierea femeii lui Lot de Maria Gabor. Chiar de la prima vedere, citindu-i doar titlul, devine clar că autoarea se pronunţă în vers liric asupra unui argument luat din Biblie. E un pas îndrăzneţ din partea unei persoane laice, dar totodată şi salutabil, căci Sfânta Scriptură trebuie bine cunoscută de către toţi creştinii şi cei versaţi în materie fac un gest de laudă, venind în ajutor şi celorlalţi, mai puţin cunoscători de adevărurile biblice. Apoi, începând a răsfoi cartea, involuntar îţi opreşti privirea ba asupra unei poezii, ba a alteia, până când definitiv îţi dai seama, că trebuie să citeşti totul laolaltă. Şi te adânceşti în lectură cu cea mai mare pasiune, neputând să laşi cartea din mâni cu una-cu două. Fiindcă ea te cucereşte puternic şi rămâi nespus de impresionat. Te impresionează atât stilul liric perfect al autoarei, cât şi multiplele semnificaţii de sens ce ţi se descoperă de la un vers la altul. Sunt sensuri percepute de Dna Maria Gabor în rezultatul unor trăiri profunde ce le-a avut dânsa de la cunoaşterea întâmplării cu femeia lui Lot. În continuare, desprindem încă o ambianţă bine reuşită ce caracterizează cartea - echilibrul dintre cugetările autoarei şi limbajul bogat şi întru totul potrivit înaltelor ei trăiri! Toate împreună îţi ajută să înţelegi clar, cu întreaga-ţi fiinţă, cele mai mici nuanţe ale faptului descris în carte, fac să-ţi vibreze coardele inimii la cuvintele şi expresiile, care, fără doar şi poate că sunt purtătoare de har duhovnicesc, căci de la ele îţi vine şi căldură, şi lumină, şi linişte, şi nădejde în mântuire.

Cine se simte împovărat de păcatul neascultării, găseşte în această carte destulă mângâiere sufletească. Ţi-o insuflă pasajele în care autoarea vorbeşte despre mântuirea celor care, urmând exemplul femeii lui Lot, ar putea să se transforme şi ei în „stâlp de sare” şi să rămână pe veci fixaţi în mantia nemişcării, însă prin pocăinţă se învrednicesc de mila lui Dumnezeu şi El îi aude, le vine în ajutor. Deci, chiar părând a fi încremenit în păcate greu apăsătoare, omul cu credinţă puternică în suflet ajunge, mai devreme sau mai târziu, la pocăinţă sinceră, rostită din inimă zdrobită. Iată cum descrie Maria Gabor efectul unei asemenea stări: „Pământu-împovărat adună-n sare / Nemăsurata sete de căinţă”; şi atunci Dumnezeu face ca „Pământul să nu moară, ci să-nvie” (Cu alte viziuni). Laitmotivul învierii, renaşterii acelora care nu se pot numi pe sine altfel, „decât soaţa lui Lot”, adică se consideră ei însuşi stâlp de sare, când „Neascultarea le-a-ntrecut pe toate”, îl aflăm şi în următoarele versuri: Cu-a mea privire-ntoarsă înapoi, / Până la Judecata de Apoi, / Mai am nădejde să scap lumea mare, / Bărbaţi, femei, căzuţi din ascultare, / Care se bucură că stâlpul meu / I-a-ntors la timp, să creadă-n Dumnezeu”. (Cu-a mea privire-ntoarsă înapoi.) În aceste versuri se anunţă, după cum uşor se poate de înţeles, unul din obiectivele de bază ale creaţiei autoarei, care constă în îndrumarea semenilor de a crede neclintit în cuvintele Domnului. Căci când nu te îndoieşti de a crede în ele, se întâmplă ceva miraculos cu tine. Autoarea ne destăinuieşte acest gând în următoarele versuri: „Şi mii de ochi în solzii mei de sare, / Deschişi într-un extaz evlavios, / Îmi dau puteri şi simţuri neştiute. / Jur împrejur doar chipul lui Hristos / Mă binecuvântează din volute” (Pământ şi Cer nou la Marea Moartă). Stăpânită de aceleaşi simţiri înalte, altădată autoarea exclamă: „Simt bucuros lumina care răsare-n mine!” (Crinii luminii). Dar până a ajunge să simţi pătrunderea luminii în suflet, trebuie să te dedai cu totul rugăciunii, trebuie mereu să-L ai pe Dumnezeu în faptă şi în gând. Ne-o spune autoarea în poezia Azi mi-a bătut la poartă un cerşetor pribeag, unde citim: „Mă rog o noapte-ntreagă: Iisuse, vino iar, / Nu mă lăsa pustie, lipsită de-al Tău dar!” Şi în multe alte poezii sunt prezente cereri înflăcărate către Dumnezeu şi Maica Domnului, către Preacuvioşi părinţi din lumea celor drepţi, precum este Părintele Arsenie Boca, cinstirea căruia pentru Dna Maria Gabor a devenit o necesitate sufletească, de rând cu enorma recunoştinţă ce i-o poartă pentru mulţimea de binefaceri la adresa oamenilor credincioşi. Drept model de rugăciune stăruitoare e posibil să-i fi servit rugăciunile sfintelor femei creştine Emilia, Macrina, Anthusa, Monica ş. a., cărora le sunt închinate versuri uluitoare în poezia Mame creştine. Citim aici: „Îmi aduc deodată-aminte de Emilia, Macrina; / Câtă stăruinţă-n fapte şi în rugă, nopţi şi zile, / Mama, sora şi bunica Sfântului Mare Vasile. / Antiohia, Monica, văd în sufletul lor plin, / Pe Ioan Gură de Aur, pe Fericitul Augustin. / Toate-au alergat la Domnul, toate au crezut în bine, / Nona şi Anthusa, mame, sfintele femei creştine, […]”. Cu multe virtuţi e înzestrată autoarea Maria Gabor şi ele, prin acoperământul lor duhovnicesc, îi luminează nu doar propria fiinţă, ci şi calea spre sufletele şi inimile aproapelui. Oricine, adâncindu-se în citirea cărţii, s-ar putea convinge de influenţele benefice şi de suflet ziditoare ale versului gaborian.

Învierea femeii lui Lot e un volum de poezii foarte bogate în procedee artistice, de unde, în mare măsură, se şi trage ţinuta lui poetică de o eleganţă extraordinară. Merită a fi evidenţiate repetarea, imaginaţia în vis, metafora, epitetul. Cu ajutorul lor şi datorită iscusinţei sale deosebite de a mânui cuvântul şi a construi fraze splendide, autoarea a creat o operă de certă valoare literară în domeniul ortodoxiei. E o operă pe potriva înaltei pregătiri profesionale ce o are dumneaei şi a credinţei de neclintit la care a ajuns.

Procedeul repetării ne atrage atenţia în special când se fac referiri la florile de crini cu facultăţile lor specifice. Şi se întâmplă asta destul de frecvent, chiar un compartiment întreg însumează poezii, în care figurează această floare uimitoare. El are acelaşi titlu, ca şi poezia ce încheie compartimentul şi totodată volumul, şi se numeşte Cu florile de crin. Semnificaţia i-o întrevedem în strălucirea faptelor şi a gândurilor creştinului cugetător tot aşa, precum licăreşte de albeaţă şi de miresme un crin în alcătuirea lui firească. În limbaj poetic, melodios, autoarea ne arată influenţa crinului asupra stării ei sufleteşti în felul următor: „Bune Vestirile ce vin / Mi-aduc şi mie-un gând senin / Şi toată viaţa mulţumesc / Pentru ce simt şi ce trăiesc, / Cu florile de crin” (Poezia Cu florile de crin). Dintr-o altă poezie aflăm că îndrăgita floare îi şi vorbeşte autoarei, într-atât de strânse relaţii există între aceşti doi subiecţi. Exemplificăm faptul cu versuri din poezia La Crucea de la mormântul Maicii Zamfira: „Mă ţin de Crucea Maicii. Flori de crin / Îmi spun că ea mă ţine, nu mă ţin”. Da, crinii au prins grai în creaţia Doamnei Maria Gabor. Fantastic şi încântător moment poetic! El a putut să apară ca o urmare a purităţii sufleteşti, ca o dovadă a vieţuirii după legea cea dreaptă, căci doar atunci imposibilul din jurul nostru poate deveni posibil. Fiindcă atunci îşi arată puterea firescul din fiecare creatură a lui Dumnezeu şi ceea ce e firesc, te menţine mereu pe drumul drept, nu te lasă să te îndepărtezi de dreapta credinţă. De floarea crinului, ne mărturiseşte mai departe autoarea, sunt legate mai multe din visele ei frumoase. Citim în poezia Un vis cu crini: „[…] Şi simt cum se desface în mintea mea o floare, / Îmi năvăleşte-n faţă parfumul ei divin / Şi visul meu se umple cu mii de flori de crin”. Crinii simbolizează luciditatea şi limpezimea gândirii în orice împrejurare ne-am afla, dar în special când ne deschidem mintea către cele duhovniceşti. În preajma Tronului Maicii Domnului ei au trezit în sufletul autoarei simţiri incomparabile. Să atragem atenţie la următoarele versuri şi ne vom pătrunde adânc de semnificaţia crinilor în creaţia Mariei Gabor: „Boboci de crin pe bolta minţii mele se deschid […]”, ne spune cu mult patos autoarea la începutul poeziei Tronul Maicii Domnului, ca puţin mai târziu tot aici să adauge: „Binevesteşte-un clopot în ceru-i de aramă / Că s-au deschis toţi crinii”, iar „Un crin plecat în faţă, în chip de monogram, / Mă umple de mireasma minunii din frumos - / Văd începutul lumii de la Iisus Hristos…/ Toţi crinii de pe boltă cu rădăcini se prind / De mintea mea uimită, de sufletu-mi mirat, / Şi simt, Măicuţă Sfântă, că azi am înviat!” Deci, datorită crinilor, te simţi renăscut, readus la o viaţă nouă, priveşti la lumea din jurul tău cu ochi limpezi şi înţelegători. O asemenea stare ia naştere nu din altceva, decât din miraculoasa lumină dumnezeiască, iar minunaţii crini cu splendida lor albeaţă, cu claritatea şi prospeţimea lor sunt, după cum e ferm convinsă Doamna Maria Gabor, adevăraţi şi neîntrecuţi purtători de lumină dumnezeiască (Crinii luminii).

Cele mai profunde viziuni ale sale autoarea le prezintă ca pe nişte reflecţii ale imaginaţiilor din vis. Procedeul e unul din cele mai potrivite pentru situaţiile, când logica realităţii s-ar putea să nu fie pe deplin înţeleasă de către cititori. În vis adevărul chiar şi gol-goluţ are drept la existenţă, tot în vis adesea te dumireşti mai uşor de cele ce ai greşit, dai şi de soluţii potrivite în cazuri de încurcături complicate etc., pentru ca trezindu-te din somn, să încerci a materializa în realitate ideile cele bune ce ţi se arătaseră. Visele de acest gen, ca o continuare a gândirii de zi, nu-ţi întrerup căutările duhovniceşti, ci, dimpotrivă, te ţin mereu pe unda cugetărilor asupra lor. Foarte frumos e redată starea de vis, de exemplu, în poezia Genunchii inimii. Iată cum o face aici autoarea: „M-am întâlnit cu mine-n vis, în strană. / Nu mă vedeam. Stăteam îngenunchiată, / Aşa că am trecut neobservată / Prin faţa mea, s-ajung drept la icoană”. Iar după rugăciunile din vis, s-au întâmplat următoarele: „Şi mă trezesc. Icoana Sfântă-n noapte, / Sub candela cu-a ei lumină-aprinsă, / Mă umple de-o putere neînvinsă: Cu osteneală, visu-mi cere fapte”. Deci, rugăciunile vor continua şi în realitate, dar deja mai înflăcărat, fiindcă protagonista se va ruga nu doar cu genunchii îndoiţi, ci şi cu inima îngenunchiată, ceea ce în vis, din lipsă de puteri, nu i-a izbutit. Însă graţie frumosului vis, ea şi-a aflat slăbiciunile şi acum ştie în ce chip e posibil să sporească în rugăciune. E ca şi cum a urcat încă o treaptă spre desăvârşire duhovnicească.

Complicate frământări sufleteşti din timpul visului aflăm într-un şir de poezii, cum ar fi Coşmar, Dă-mi plânsul adevărat! Un vis cu crini, Stare, În strană, Vreme este..., Zori etc. Toate ele ne sunt model de trăire profundă a sentimentelor ce ţin de credinţa noastră ortodoxă.

Dar mai mult ca orice, volumul de poezii Învierea femeii lui Lot vine să ne îndemne la ascultare de poruncile dumnezeieşti, de fiecare cuvânt al lui

Dumnezeu. Pentru ca să nu devenim, din proprie voinţă, „stâlpi de sare” la nimic folositori, ci să ne învrednicim de îndurarea şi mila Domnului întru mântuire sufletească. Vom scăpa de sarea de pe noi prin pocăinţă sinceră, pornită din inimă curată. Trăgând toate învăţămintele din pilda femeii lui Lot, să luăm-aminte şi la acela dintre ele, care ne spune să nu ne uităm cu regret la cele rele ce le-am lăsat în urma noastră, căci ele au fost trecătoare, iluzorii, împătimitoare de suflet. Noi niciodată să nu uităm, că nestăvilitele plăceri lumeşti atrag asupra omului pedeapsa cu prefacerea în stâlp de sare.

Cartea Învierea femeii lui Lot de Maria Gabor îşi aşteaptă cititorii fideli, că multe are a-i învăţa. Fie binecuvântarea Domnului peste noi toţi!

14.07.2014, Brescia (It.) Dr. conf. univ. Ana Sofroni



 

Descarca oferta de CARTI la zi
de la toate editurile ortodoxe din tara (2500 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Descarca oferta
Editurii Agaton
reducere 30%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii
Articolele postate se plătesc autorilor care scriu regulat sau mai des pentru revistă
(se încheie un contract şi banii se plătesc când se ajunge la o anumită sumă convenită cu autorul).

 


"Fericit cel ce citeste…
caci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567