La Catedrala Patriarhală a fost proclamat vineri anul 2021 ca Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor în Patriarhia Română.

Proclamarea a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi slujba de Te-Deum oficiată de PS Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Actul de proclamare a fost citit de PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal şi Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Patriarhul a prezentat icoana reprezentativă a Anului omagial 2021 şi a motivat întrebuinţarea acesteia.

În icoană apar trei sfinţi care s-au născut pe teritoriul ţării noastre, dar care au mers în afara ţării în misiune duhovnicească.

Este vorba despre:

Sfântul Cuvios Ioan Casian, hirotonit diacon de Sfântul Ioan Gură de Aur, originar din Dobrogea; a trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi prima jumătate a secolului al V-lea.

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul care a trăit la sfârşitul secolului al V-lea şi prima parte a secolului al VI-lea.

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, care a trăit în secolul al XX-lea şi care a trecut la domnul în anul 1960. Moaştele lui au fost descoperite intacte 20 de ani mai târziu, în 1980. A fost trecut în rândul sfinţilor de Patriarhia Română şi apoi de Patriarhia Ierusalimului.

Aceşti trei sfinţi de origine română nu au mormintele în ţară, ci printre străini, a afirmat Patriarhul României.

„Sfântul Ioan Casian are mormântul la Marsilia în Franţa. Sfântul Dionisie Exiguul, Părintele erei creştine, este înmormântat undeva în Italia, nu se ştie precis locul. Sfântul Iacob, numit şi Noul Hozevit, are moaştele la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozeva”.

Cei trei sfinţi sunt rugători pentru poporul român şi ocrotitori ai românilor plecaţi printre străini.

„Sfântul Ioan Casian este un părinte al Bisericii nedespărţite. El cunoştea foarte bine limba latină, pentru că era din populaţia daco-romană din Dobrogea. În acelaşi timp, a cunoscut foarte bine limba greacă. A călătorit în Egipt, în părţile Răsăritului, apoi s-a stabilit în Galia, Franţa şi a întemeiat două mănăstiri la Marsilia. A scris mai multe cărţi duhovniceşti, mai mult pentru monahi”.

„Dionisie Exiguul a fost printre cei mai învăţaţi oameni ai timpului său. A fost consilier pentru zece papi la Roma, a organizat biblioteca Bisericii Romane şi în acelaşi timp a cerut Papei Ioan în anul 530 să nu se mai numere anii de la întemeierea Romei sau din timpul lui Diocleţian, ci de la naşterea lui Iisus Hristos”.

„Sfântul Dionisie Exiguul a fost un erudit, dar în acelaşi timp a fost unul dintre cei mai postitori călugări. Postea şi se ruga mult, dar nu judeca pe nimeni”.

Potrivit Preafericirii Sale, aceşti sfinţi români au avut smerenia cea dintâi virtute a lor, dublată de o credinţa puternică.

„De aceea, socotim că este necesar să avem în vedere îndemnul Sfântului Ioan Iacob scris pe un papirus care apare în icoană şi anume: Fii pribegi ai ţării mele / Necăjiţi între străini / Nu uitaţi menirea voastră / De Români şi de Creştini”.

Prin acest îndemn, el cheamă pe toţi românii care se află printre străini „să-şi păstreze identitatea de neam şi de credinţă”, a precizat Patriarhul Daniel, care a dat apoi citire Cuvântului la proclamarea Anului omagial şi comemorativ 2021. - Basilica

• Program-cadru (liturgic, cultural şi mediatic)

 2021 - „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României”  şi „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor” în Patriarhia Română

 I. În primul semestru al anului 2021 va fi tratată tema: „Anul omagial al pastoraţiei ­românilor din afara României”, care va fi prezentată astfel:

 1. Comunităţile de credincioşi ortodocşi români din vecinătatea graniţelor ţării. Istorie, activitate misionară, organizare canonică şi pastorală

a. Repere istorice privind situaţia comunităţilor ortodoxe româneşti din Republica Moldova

b. Organizarea canonică şi pastorală a comunităţilor de creştini ortodocşi români în Republica Moldova

i. Mitropolia Basarabiei, autonomă şi de stil vechi şi Exarhat al Plaiurilor. Înfiinţare şi organizare

ii. Arhiepiscopia Chişinăului. ­Înfiinţare şi organizare

iii. Episcopia de Bălţi (fostă a Hotmului). Înfiinţarea şi organizare

iv. Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail). ­Înfiinţare şi organizare

v. Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria. ­Înfiinţare şi organizare

c. Comunităţile de români ortodocşi din Serbia. Istorie, organizare canonică şi administrativă

i. Comunităţile de români ­ortodocşi din Banatul sârbesc

ii. Românii ortodocşi din Serbia de est

iii. Episcopia Daciei Felix. ­Înfiinţare şi organizare

d. Comunităţile ortodoxe româneşti din Ungaria. Episcopia ­Ortodoxă Română a Ungariei. ­Înfiinţare şi organizare

e. Alte unităţi de cult româneşti din vecinătatea graniţelor ţării

i. Comunitatea ortodoxă română de la Sofia

ii. Comunităţile ortodoxe ­române din Ucraina, care nu se află sub autoritatea Patriarhiei Române

f. Chipuri de clerici şi mireni din comunităţile de români ortodocşi aflate în vecinătatea graniţelor ţării

 2. Comunităţile de credincioşi ortodocşi români aflate în diaspora. Istorie, evoluţie, activitate misionară, organizare canonică şi pastorală.

a. Istoria şi evoluţia fenomenului migraţiei românilor

i. Migraţia românilor până la 1918. Înfiinţarea primelor parohii româneşti

ii. Migraţia românilor în perioada 1918-1989. Înfiinţarea primelor eparhii în străinătate

iii. Evoluţia fenomenului ­migraţiei după 1989

b. Organizarea comunităţilor de credincioşi ortodocşi români aflate în străinătate. Înfiinţarea, organizarea şi activitatea pastorală a eparhiilor din afara ­graniţelor

c. Reprezentanţe şi comunităţi ale Patriarhiei Române în străinătate. Înfiinţarea, organizarea şi activitatea pastorală

d. Alte unităţi de cult ortodoxe româneşti din străinătate care păstrează legături spirituale şi culturale cu Patriarhia Română. Înfiinţarea, organizarea şi activitatea pastorală

 3. Preocupările Bisericii Ortodoxe Române cu privire la pastoraţia românilor din afara României:

a. Efecte ale migraţiei românilor în străinătate: slăbirea şi chiar distrugerea unităţii familiei; schimbări demografice şi sociale; pierderea identităţii etnice şi/sau confesionale;

b. Proiecte pastoral-misionare transfrontaliere: înfrăţiri între parohiile ortodoxe din ţară şi comunităţile de români din străinătate; deschiderea unei extensii a Facultăţii de Teologie la Roma; sprijinirea eparhiilor sărace din afara graniţelor ţării etc.

c. Cooperarea unităţilor de cult ale Bisericii Ortodoxe Române cu instituţiile publice de resort din România pentru desfăşurarea unor programe educaţionale, pastoral-misionare, administrative, liturgice, culturale în comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării (Secretariatul de Stat pentru Culte, Ministerul Românilor de Pretutindeni etc.);

d. Situaţii misionare specifice, proiecte pastorale aflate în derulare, realităţi, provocări şi abateri liturgice (căsătoriile mixte etc.);

e. Fenomenul migraţiei şi modul în care Biserica din ţară se raportează la această realitate

i. grija faţă de cei plecaţi şi sprijinirea enoriaşilor rămaşi în ţară;

ii. instituirea Duminicii ­Migranţilor Români (în prima duminică după Adormirea Maicii Domnului);

iii. săvârşirea unor rânduieli liturgice şi rostirea unor rugăciuni pentru românii plecaţi din ţară

iv. tipărirea de cărţi de slujbă multilingve pentru românii din străinătate.

 II. În al doilea semestru al anului 2021 va fi tratată tema: „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”, care va fi prezentată astfel:

 1. Cinstirea în Biserică a celor adormiţi în Domnul: temeiuri scripturistice, patristice şi liturgice.

a. Cinstirea în Biserică a celor adormiţi în Domnul: temeiuri scripturistice,

b. Cinstirea în Biserică a celor adormiţi în Domnul: temeiuri ­patristice,

c. Cinstirea în Biserică a celor adormiţi în Domnul: temeiuri ­liturgice.

 2. Valoarea liturgică a cimitirelor ortodoxe, expresie a credinţei, a respectului şi a dragostei pe care credincioşii români ortodocşi o au faţă de cei trecuţi la Domnul

a. Pomenirea celor adormiţi în Domnul - act de credinţă ortodoxă şi mărturie a iubirii faţă de semeni

b. Mărturii scripturistice despre semnificaţia şi valoarea spirituală a cimitirului

c. Primele cimitire creştine şi grija Bisericii şi a credincioşilor din primele veacuri pentru organizarea acestora. Martirologiile

d. Mărturii istorice privind rolul şi locul cimitirului în tradiţia şi ­credinţa creştinilor ortodocşi ­români. Sensul eclesial al cimitirului

e. Forme de manifestare a grijii credincioşilor pentru cei adormiţi în Domnul şi pentru mormintele în care se odihnesc aceştia: amenajarea, îngrijirea, înfrumuseţarea mormintelor şi organizarea cimitirelor

f. Rânduieli liturgice pe care Biserica le săvârşeşte la ­mormintele celor adormiţi în Domnul

g. Cimitirul ca expresie a credinţei şi a comuniunii creştine ­între generaţii

 3. Valoarea culturală a cimitirelor ortodoxe şi acţiuni durabile pentru protejarea acestora

a. Cimitirele - expresie de respect şi pioasă aducere aminte faţă de înaintaşi

b. Cimitirele - expresii ale timpului orientat spre eternitate prin permanenta comemorare a decedaţilor

c. Cimitire din România reprezentative prin istoria lor şi prin personalităţile înhumate în cuprinsul lor (ex. cimitirul Mănăstirii Cernica, cimitirul Bellu din Bucureşti etc.)

d. Monumente, inscripţii, mărturii reprezentative din cimitirele româneşti

e. Mausoleele ridicate în memoria ostaşilor români - mărturii ale preţuirii pe care poporul ­român o poartă acestor eroi ai ­neamului

f. Mijloace şi acţiuni durabile de organizare şi amenajare a cimitirelor: impactul legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte cimitirele; regulamentele pentru administrarea cimitirelor parohiale etc.

g. Moartea şi provocările etice ale societăţii actuale (eutanasie, incinerare etc.)

III. Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române (Radio ­Trinitas, Trinitas TV, Ziarul ­Lumina) va realiza programe şi emisiuni, filme documentare, materiale publicistice etc. pentru promovarea, în anul 2021, a „Anului omagial al pastoraţiei românilor din afara României”  şi a „Anului comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”  în Patriarhia Română. În acest scop, se va solicita colaborarea centrelor eparhiale pentru identificarea celor mai relevante mărturii, texte, ­manuscrise, însemnări, declaraţii reprezentative pentru cele două teme, omagială şi comemorativă, ale anului 2021.

 IV. Realizarea de studii, ­comentarii, monografii şi cărţi de reflecţie cu conţinut biblico-patristic, moral, liturgic, catehetic, pastoral, social-filantropic, ecumenic, cultural-educativ şi ­istoric pentru prezentarea „Anului omagial al pastoraţiei românilor din afara României”  şi a „Anului comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”  în Patriarhia Română. Toate aceste lucrări vor respecta cadrele tematice prezentate la paragrafele I şi II şi vor fi tipărite în publicaţiile bisericeşti centrale şi eparhiale, în volume şi monografii editate de tipografiile Patriarhiei Române şi de cele ale centrelor eparhiale.

 V. La nivelul Patriarhiei ­Române, va fi organizat un simpozion internaţional, cu invitaţi din celelalte Biserici Ortodoxe ­surori, dedicat temei: „2021 - Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României”.

VI. La nivelul eparhiilor şi al instituţiilor de învăţământ teologic se vor organiza dezbateri, ­colocvii şi seminarii pe tema:­ „2021 - Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României”.

VII. Patriarhia Română va organiza un simpozion naţional dedicat temei „2021 - Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”, precum şi dezbateri, colocvii şi seminarii în eparhii şi instituţiile de învăţământ teologic, cu privire la valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor.

 VIII. În cursul anului 2021, în ­Biserica Ortodoxă Română vor fi organizate concerte şi simpozioane, întâlniri, expoziţii, mărturii, evocări privind tradiţiile, obiceiurile, practicile şi activităţile pastorale şi misionare prezente în comunităţile de români din afara graniţelor ţării, respectiv rolul şi importanţa liturgică şi culturală a cimitirelor.

IX. Ca parte a progra­mului-cadru, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2021 se va trata tema „2021 - Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României”, în cadrele prezentate la paragraful I, iar la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2021 se va trata tema „2021 - Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”  în Patriarhia Română, în cadrele prezentate la paragraful II, cu posibilitatea aprofundării acestora şi la conferinţele preoţeşti administrative lunare, pe care le va stabili fiecare eparhie, precum şi în cadrul cercurilor pastorale.

X. În luna octombrie din anul 2021, la Palatul Patriarhiei se va organiza o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema „2021 - Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor” în ­Patriarhia Română.

Mitropolitul Ierotheos s-a alăturat președintelui Greciei (d-na Katerina Sakellaropoulu), primului-ministru (Mitsotakis), președintelui Parlamentului, Șefului Marelui Stat Major și altora din personalul medical. Ar fi trebuit ca în program să fie inclus Arhiepiscopul Ieronim al Bisericii Greciei, dar, pentru că a trecut prin boală, locul său a fost luat de IPS Ierotheos. Așadar nu e vorba de vaccinarea unor persoane, ci a unor reprezentanți ai celor mai importante și prestigioase instituții.

După ce s-a vaccinat, Mitropolitul de Nafpaktos a motivat în scris de ce a făcut acest gest. Își începe argumentația afirmând că „de aproape un an ne chinuie noul coronavirus (sars-cov2), care provoacă boala covid-19, și a provocat multe probleme în Biserică, în societate și în familie. Consecințele economice, psihologice și, înainte de toate, sociale sunt mari și nu poate nimeni să le diminueze și să le depășească”. Chiar din copilărie s-a vaccinat împotriva a diferite boli, iar acest lucru probabil l-a menținut în viață și chiar în fiecare an își face vaccinul de gripă. De asemenea, consideră „că în acest fel își poate prelungi viața, fără ca acesta să fie un scop în sine al său”, ca să poată ajuta pe cât poate pe cei care au nevoie și să se pregătească dinainte cum trebuie pentru moartea sa și pentru întâlnirea cu Hristos. Pentru a fi totul cât mai în regulă, a alcătuit o scrisoare către Arhiepiscop în care îi prezintă subiectul și de la care primește acordul să fie Mitropolitul reprezentant al Bisericii care să se vaccineze public.

Notă: Gestul acesta simbolic de a se vaccina public pentru a da încredere populației depășește cadrul medical, este o validare a politicilor anti-covid. Nu reprezintă pur și simplu un act medical personal. El preaînalță o anumită etică și principii morale care să ghideze pe credincioși și pe oameni în general. Însă „virtuțile” promovate astfel sunt pământești și potrivnice Evangheliei. Practic este validată politica de închidere a bisericilor, care în Grecia este în curs și în aceste zile, deci mult mai severă decât în România, și de prigonire în general a Ortodoxiei. În loc să avem un mesaj din partea Bisericii de prețuire a vieții veșnice chiar și în dauna celei pământești, a binelui duhovnicesc chiar și în ciuda nevoilor trupești, avem parte tocmai de reversul acestuia: chiar dacă suntem ținuți departe de Hristos, de Biserică, trebuie să ne pese mai mult de sănătatea publică și de viața de aici, de pe pământ. Practic, este vorba de o aliniere la politica pământească, ce capătă valențe spirituale, care devine un far călăuzitor principial, nu este doar un set de norme de conduită.

Discuția în jurul calității vaccinului este una spinoasă. Este puțin puțin probabil să fi fost trecute toate testele, probele și avizele necesare care să confirme eficiența lui. Acesta este un subiect important și trebuie verificat, să nu treacă neobservat. Însă trebuie să ne așteptăm ca tehnica folosită cu ARNm(esager) să fie una revoluționară și să fie un pas înainte în medicină. Totuși modul cum este gestionată criza covid și modul aproape religios în care este venerat vaccinul indică un scop necinstit, altul decât cel simplu sanitar. Este folosită toată această situație pentru ca populația să fie aliniată și să se simtă recunoscătoare și să nu poată contesta „beneficiile” medicale de care are parte. Cine nu se conformează devine un sabotor al societății și „dușman de clasă”. Posibil ca în viitorul nu foarte îndepărtat să fie lipsit de drepturi de bază dacă nu primește vaccinul. Acum se dau asigurări că nu este obligatoriu, dar e foarte posibil ca însăși populația să ajungă să ceară restricții pentru cei care nu se aliniază, ca un crez „nobil”, ca o datorie civică.

Chiar dacă ar fi fost vorba despre o boală contagioasă mult mai mortală, tot nu s-ar fi justificat instrumentarea ei pentru un control mai mare instituțional, propagandistic și mental asupra cetățenilor. Însă mai rău decât asta este faptul că Biserica intră în acest joc, în această mentalitate străină și opusă principiilor ei de bază veșnice.

Dacă până acum mucenicii care și-au dat viața pământească pentru cea viitoare erau norma și supremul dragostei, acum Mitropolitul Ierotheos promovează sănătatea și bunăstarea materială ca ideal de urmărit nu doar în Grecia, ci în întreaga Biserică, la nivel modial. Probabil a și fost ales tocmai pentru că este cunoscut ca un trăitor și cunoscător al vieții duhovnicești. Prin aceasta simbolic fanionul trece dinspre rugăciune, pocăință, liniște și curățirea de patimi (componentele isihasmului) înspre virtuțile sanitare. Deși se face vorbire de Hristos și de veșnicie, toate sunt subsumate vaccinului, adică se ajunge la o spiritualitate vaccinistă, medicală, care aduce foarte mult cu spiritualitatea tractorului din comunism.

În sfârșit, pentru cineva sincer, nici măcar logica lumească nu validează vaccinarea în toată dimensiunea ei. Poate pentru unii este esențial să nu se îmbolnăvească de această viroză, dar pentru alții poate este importantă educația, pâinea, munca, activitatea, chiar și cultura. Iată că ușor-ușor nici măcar raiul nu va fi mai presus decât linia oficială a noului socialism, care include „Biserica covid”.

Biserica Ortodoxă a Greciei se răzvrătește împotriva ordinului guvernului care a închis lăcașurile de cult timp de o săptămână pentru a reduce răspândirea infecției cu coronavirus înainte de planificata redeschidere a școlilor, informează Europa Liberă. Sfântul Sinod al Bisericii a emis luni o declarație în care le cere preoților să primească credincioși în biserici în timpul slujbelor de Bobotează, transmite Associated Press.

Sfântul Sinod a spus că „nu acceptă” noile restricții, în vigoare în perioada 3-10 ianuarie, și că va trimite o scrisoare de protest guvernului de centru-dreapta. Guvernul a răspuns printr-o declarație în care și-a exprimat speranța că Biserica „își va da seama, așa cum a făcut până acum cu responsabilitate, cât de important este acest moment pentru societatea (greacă)”. Acesta a adăugat că grecii sunt încă liberi să facă rugăciuni individuale în biserică, dar nu să participe la slujbe. Acest lucru nu fusese specificat când restricțiile au fost anunțate pe 2 ianuarie.

După ce Grecia a înregistrat o creștere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 și a deceselor COVID-19 în noiembrie, când unitățile de terapie intensivă au atins capacitatea maximă, autoritățile au impus a doua carantină, cu închiderea școlilor și suspendarea multor activități economice și sociale. Toate au fost închise în urmă cu o săptămână, pentru că autoritățile speră să reducă răspândirea virusului astfel încât școlile să poată fi redeschise pe 11 ianuarie după o pauză de două luni.

Preoților li se permite să oficieze slujbe de Bobotează, dar fără a le permite enoriașilor accesul în biserică.

Declarația Sfântului Sinod de luni spune că guvernul ar fi trebuit să se mențină la nivelul de relaxare dispus de Crăciun, care a fost decis în urma negocierilor cu Biserica, susținând că clericii au respectat cu fidelitate toate măsurile de izolare convenite în timpul sărbătorilor.

Reacția de până acum a Bisericii a bifat ambele registre: de la sprijin moderat până la opoziție virulentă. Liderul moderat al Bisericii, Arhiepiscopul Ieronimos - care a avut Covid-19 și s-a recuperat - sprijină efortul de vaccinare al țării. Însă, declarațiile unui episcop conservator al Bisericii au făcut titluri de-o șchioapă imediat după Crăciun, după ce prelatul care se opune vaccinării le-a spus enoriașilor că are informații că vaccinurile ar conține material genetic recoltat de la făturile avortate.

Declarația Sfântului Sinod de luni a îndemnat conducerea Uniunii Europene și guvernul grec să se asigure că „numărul necesar de vaccinuri aprobate este asigurat imediat pentru cetățeni”.

Grecia a început luni să-i vaccineze pe rezidenții azilelor de bătrâni și pe angajații acestora. Și vaccinarea angajaților din Sănătate a început în paralel. Aproape 10.000 de persoane au primit prima doză din vaccinul administrat începând cu 27 decembrie, mai mult de jumătate dintre ei luni, ținta pentru sfârșitul lunii ianuarie fiind de 220.000. Între timp, numărul de cazuri a rămas în limita a trei cifre - 427 luni - o îmbunătățire considerabilă față de un maximum de peste 3.500 în noiembrie. Oficialii din domeniul sănătății au raportat 54 de noi decese, comparativ cu un record zilnic de 120 în noiembrie. Numărul total de morți în țara de aproape 11 milioane este de aproximativ 5.000.

Mesajul Patriarhului Daniel către liderii creștini din lume: Noi trebuie să venim în ajutorul celor aflaţi în suferinţă

Conform tradiției ortodoxe românești, cu prilejul marilor sărbători ale Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, adresează un mesaj irenic (de pace) Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale și Autonome. Un mesaj similar a fost transmis conducătorilor altor culte și organizații creștine internaționale. În scrisoarea irenică transmisă în apropierea Nașterii Domnului 2020, Patriarhul Daniel spune că „astăzi, când mulţi oameni se află în izolare, acasă sau în spitale, noi, creştinii, trebuie să venim în ajutorul celor aflaţi în suferinţă şi în lipsuri, a familiilor sărace, a bătrânilor și persoanelor singure, descurajate, îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii milostive a lui Hristos faţă de ei, un cuvânt bun şi o faptă bună”. Mesajul integral este disponibil la sursă. - Basilica

Cum a fost sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române la Patriarhie

Sfânta Liturghie, o slujbă de Te Deum şi depunerea de coroane la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din apropierea Catedralei Patriarhale, au fost principalele ceremoniale organizate, duminică, cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, evenimentul istoric care a aşezat bazele statului unitar român. Prezent la evenimente, Patriarhul a evidenţiat contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la „acest act fundamental al istoriei noastre”.

„Unirea de la 24 ianuarie 1859 a fost de fapt „Unirea de bază”, nu „Unirea cea mică”, deoarece ea a constituit baza pentru formarea statului unitar român, în anul 1862, numit ROMÂNIA, temelie pentru obținerea independenței naţionale româneşti în urma Războiului de Independenţă din anul 1877, temelie pentru ridicarea României la rang de Regat în anul 1881, şi mai ales temelie pentru Marea Unire din 1 decembrie 1918, de la Alba-Iulia, ca Unire a Transilvaniei cu România, precedată de Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918 şi Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918”. - Basilica

Pr. Acad. Mircea Păcurariu a trecut la Domnul

Părintele Academician Mircea Păcurariu a trecut la Domnul în dimineața zilei de miercuri, 13 ianuarie, la ora 07:41. Părintele Mircea Păcurariu s-a născut la 30 iulie 1932, în Hunedoara. A urmat școala primară la Orăștie şi Deva, apoi Liceul Teoretic „Decebal” din Deva. Timp de un an a frecventat cursurile Facultății de Istorie a Universității din Cluj (1951-1952), pe care a fost nevoit să le întrerupă, ca urmare a unei exmatriculări dictate din „rațiuni politice”. Între anii 1952 şi 1956 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu; apoi cursuri de doctorat, specialitatea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la Institutul Teologic din București (1956-1959). A obţinut titlul de doctor în teologie, în anul 1968, cu teza „Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Ţara Românească şi Moldova în secolele XV-XVII”. În aprilie 1970 a fost hirotonit diacon, iar un an mai târziu a fost hirotonit preot. A fost pentru o perioadă profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1959-1961), apoi a devenit profesor la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu, până la pensionare, în anul 2002, de când a rămas profesor emerit. Între anii 1992 şi 2000 a condus Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, în calitate de decan. A fost preşedinte al „Comisiei de Istorie Eclesiastică Comparată din România” (1997). Părintele profesor Mircea Păcurariu a primit „Crucea Patriarhală” din partea Patriarhilor Iustin (1977) şi Teoctist (2002). Actualul Patriarh al României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a conferit cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române în anul 2009. În 24 octombrie 1997 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 26 noiembrie 2015, a fost declarat membru titular.

„Opera sa este vastă şi profundă. Cea mai cunoscută lucrare a sa rămâne tratatul de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române, în trei volume şi multe ediții. Este cea mai importantă şi completă lucrare de istoriografie bisericească românească editată până în prezent”. „Totodată, de mare interes se bucură volumul de Studii de istorie a Bisericii Ortodoxe Române (2 volume), precum şi Compendiul de Istoria Bisericii Române, apărut de asemenea în mai multe ediții, cu tiraje mari, care, pentru valoarea lui academică, a fost tradus în limba germană în anul 1994, în cadrul colecției Oikonomia, fiind, alături de Teologia Dogmatică Ortodoxă a Părintelui Dumitru Stăniloae, singurele lucrări academice de teologie ortodoxă românească, accesibile vorbitorilor acestei limbi”, spunea Patriarhul Daniel în mesajul transmis la împlinirea a 85 de ani de viață a Părintelui Profesor Academician Mircea Păcurariu. – Basilica

Pr. Ciprian Ioniţă: Ajutorul Patriarhiei pe timp de pandemie a depășit 20 milioane lei

Părintele Ciprian Ion Ioniţă, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul social-filantropic din Administraţia Patriarhală, a vorbit într-un interviu realizat de Diac. Aurel Nicula pentru Radio Trinitas și publicat în Ziarul Lumina despre ajutorul Patriarhiei Române oferit credincioșilor în timpul acestei pandemii. El a prezentat o parte dintre activitățile de sprijin, instituțiile cu care au fost stabilite parteneriate și cifrele care au rezultat în urma acestor acțiuni de ajutorare. La nivelul central, Patriarhia Română, în colaborare cu Federația „Filantropia”, a lansat platforma on-line „Ajută cu bucurie” și o linie specială Telverde. Platforma a avut trei componente. Prima a fost dedicată persoanelor izolate şi a primit un număr mare de solicitări din aproape toată țara. Majoritatea persoanelor au solicitat alimente, hrană caldă sau produse igienico-sanitare. Cea de-a doua componentă a fost dedicată voluntarilor. În perioada stării de urgență s-au înscris pe platformă 595 de persoane, majoritatea preoți, studenți, profesori care doreau să ajute persoanele aflate în dificultate. Cea de-a treia componentă a fost destinată celor care au dorit să ajute atât material, cât și financiar. Au fost 608 donatori, iar suma totală s-a ridicat la valoarea de 221.164 de lei. Numărul total de beneficiari a fost de 180.667, dintre care 38.141 de persoane plasate în izolare; 3.945 de persoane în carantină; 78.841 de persoane vârstnice singure și 59.740 de cazuri noi. Ajutoarele acordate au constat în hrană caldă, pachete cu alimente, apă îmbuteliată, cumpărături de strictă necesitate, aparatură medicală, echipamente de protecție, substanțe de dezinfectare, dispozitive electronice pentru a fi folosite de școala on-line. În total, valoarea s-a ridicat la 20.896.872 de lei. - Basilica

Sibiu: Ambulanţa Arhiepiscopiei, pusă la dispoziţia Spitalului Judeţean de Urgenţă

Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS) vine în întâmpinarea nevoilor Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu în ceea ce privește transportul bolnavilor cu Covid-19 și nu numai, informează Mitropolia Ardealului. Cu binecuvântarea Mitropolitului Laurențiu ambulanța de Tip 1, dotată complet, a serviciului ambulanțier autorizat al asociației Arhiepiscopiei Sibiului va transfera pacienții din secțiile Spitalului la Secția de Radiologie – Compartimentul imagistică CT RMN. Serviciul ambulanțier AFOS a deservit de la începutul pandemiei aproape exclusiv transportul copiilor cu dizabilități de la centrele speciale spre asistența medicală oferită de asociație. Acesta a fost creat pentru a veni în sprijinul persoanelor fără posibilități materiale și greu deplasabile pentru transportul la recuperare sau tratament, la adresa de domiciliu sau la cămin în Sibiu sau în alte localități. Acest serviciu socio-medical este destinat pentru a fi complementar altor programe derulate de Biserică în domeniul sănătății. Spre exemplu, Programul Socio-Medical „Sănătate pentru Sate”, în cadrul căruia se asigură asistență medicală gratuită persoanelor care locuiesc în zone defavorizate de pe raza eparhiei. Beneficiarii acestui program sunt persoane care provin din localități unde nu există medic de familie sau persoane care nu au asigurare CNAS. 2.372 de persoane au beneficiat până în prezent de acest serviciu asigurat de AFOS. - Basilica

Patriarhia Română lansează Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”

Concursul, organizat de Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației şi Cercetării, se desfășoară în perioada 21 decembrie 2020 – 22 august 2021 și este legat de tema Anului Omagial 2021: pastorația românilor din afara României. Inițiativa își propune să contribuie la crearea unor legături sau înfrățirea între comunitățile din țară și cele din diaspora, prin conștientizarea rolului activ pe care îl are Biserica în viața comunității, în susținerea legăturilor dintre oameni, fie membri ai aceleiași familii, comunități sau comunități parohiale diferite. Concursul va consta în realizarea unui proiect de comunicare și schimb de experiențe și trăiri prin imagini, sunet și film de către copii sub îndrumarea preotului și a profesorilor. Vor fi elaborate proiecte care să se preteze la mediul online, mediul cel mai facil pentru dialogul dintre persoanele de acasă și cele plecate în afara țării. Vezi toate detaliile în Conceptul Concursului Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”.

Linkuri la știri:

Omul, ca fiinţă religioasă, îşi manifestă dragostea faţă de Dumnezeu, Creatorul şi Binefăcătorul său, şi tinde mereu spre realizarea comuniunii cu El prin acte de cult. Totalitatea formelor, a actelor religioase şi a ceremoniilor fixate, stabilite şi consfinţite de Biserică, menite să pună pe om în legătură cu Dumnezeu, formează cultul divin[1].

Cinstirea lui Dumnezeu prin acte de cult este, mai întâi de toate, o consecinţă firească şi necesară a sentimentului religios. În însăşi fiinţa omenească se naşte, în raport cu Dumnezeu, o pornire lăuntrică de a-I aduce cinstire, laudă şi mulţumire şi de a mijloci ajutorul Său. Sentimentul religios se manifestă astfel sub forma conştiinţei superiorităţii şi perfecţiunii infinite a lui Dumnezeu, în contrast cu slăbiciunea noastră, din care rezultă dependenţa noastră faţă de Fiinţa supremă, manifestată prin diferite forme de cinstire[2].

La baza cultului creştin se află raportul de filiaţie stabilit între factorii cultului, Dumnezeu şi omul, fiind înlocuită frica cu iubirea (cf. 1 In 4, 18-19). Credinciosul, devenit fiu al lui Dumnezeu după har, prin Taina Botezului, cu dragoste filială răspunde nemărginitei iubiri a Tatălui, după cuvintele Sfântului Evanghelist Ioan: „Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi” (1 In 4, 19).

Cultul Bisericii Ortodoxe, în mijlocul căruia se află Sfânta Liturghie, poate fi numit „cult divin”, pentru că îşi are originea în viaţa, activitatea şi învăţătura Mântuitorului Hristos. În vremea petrecerii Sale pe pământ, Mântuitorul ia parte la toate actele cultului iudaic. El ţine sărbătorile şi datinile iudaice (cf. Mt 16, 17), frecventează templul din Ierusalim (Lc 19, 47; Mt 26, 55), pe care îl numeşte „casa Tatălui Meu” şi „casă de rugăciune” (Mt 21, 13; Mc 11, 15; In 2, 14-16), Se roagă şi învaţă în sinagogi (Lc 4, 16; Mt 4, 23 ş.a.).

Mântuitorul este un pilduitor practicant al rugăciunii şi al postului. El Se roagă îndelung (Lc 4, 12; 22, 14 ş.a.), recomandă rugăciunea particulară (Mt. 6, 7) şi pe cea publică (Mt 18, 19), posteşte (Mt 4, 2) şi recomandă postul ca terapie spirituală (Lc 22, 46 ş.a.). A încercat însă o schimbare şi o spiritualizare a cultului iudaic, demascând formalismul fariseilor (Mt 6, 5-7) şi combătând jertfele sângeroase (Mt 12, 7), profanarea templului (In 2, 13-17) ş.a.[3].

Mântuitorul este însă, mai presus de toate, întemeietorul cultului Legii celei Noi, cultul creştin, fundamental deosebit de cel al Legii Vechi. La temelia noului cult se află iubirea, dusă până la forma ei supremă, aceea de jertfă. Iubirea Tatălui se actualizează prin întruparea Fiului, prin jertfa Sa pe cruce, pentru răscumpărarea întregii omeniri. La această iubire creştinii au răspuns, la nevoie, sacrificându-şi viaţa pentru Hristos, aşa cum au făcut Sfinţii Apostoli şi mucenicii în timpul persecuţiilor.

Principiul fundamental al noului cult, formulat de Însuşi Mântuitorul, este închinarea în duh şi adevăr (cf. In 4, 23, 24), adică cinstirea lui Dumnezeu în sinceritatea şi curăţia inimii, din care trebuie să izvorască formele externe ale cultului[4].

Temelia cultului celui nou a pus-o Mântuitorul la Cina cea de Taină (Mt 26, 26-29; Mc 14, 22-25; Lc 22, 14-21), când prefigurează în chip nesângeros, jertfa sângeroasă pe care o va aduce pentru mântuirea lumii. Aici, Mântuitorul instituie Sfânta Euharistie, dând spre împărtăşire tuturor trupul şi sângele Său, sub forma pâinii şi a vinului, ca o prelungire şi permanentizare a jertfei Sale de pe Golgota. Împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului constituie comuniunea desăvârşită cu El, cât este posibilă în această viaţă, prin ea culminând „viaţa în Hristos”, despre care mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel (Ga 2, 20; Flp 1, 21)[5]. Ca act memorial, după porunca Mântuitorului (Lc 22, 19), Euharistia ne aminteşte întreaga operă de răscumpărare săvârşită de Hristos.

La Cina cea de Taină, Mântuitorul stabileşte materia acestei Taine, pâinea şi vinul, care constituie nu numai hrana de bază a omului, spre întreţinerea vieţii fizice, ci şi simbolul acestei existenţe. Pâinea este simbolul cel mai adecvat al trupului omenesc, iar vinul este simbolul sângelui. Valoarea lor de materii de jertfă este întărită de munca depusă de om pentru pregătirea lor. Pâinea şi vinul, făcute dintr-o mulţime de boabe de grâu sau struguri, simbolizează totodată comuniunea spirituală care uneşte pe toţi credincioşii în Trupul tainic al Domnului, Sfânta Biserică[6]. „Noi ştim că în Hristos – spune un comentator liturgic – hrana noastră pământească, care se transformă în trupul şi sângele nostru, în viaţa noastră, în noi înşine, devine aceea pentru care a fost creată: comuniune cu viaţa divină, prin care cel supus morţii îmbracă nemurirea şi viaţa triumfă asupra morţii”[7].

La Cina cea de Taină, Mântuitorul instituie totodată elementele principale ale ritualului euharistic, elemente de structură pe care s-a dezvoltat întreaga rânduială a Sfintei Liturghii. Aceste elemente sunt: oferirea darurilor, mulţumirea adusă Tatălui, binecuvântarea (epicleza), frângerea şi împărtăşirea.

Mântuitorul Însuşi practică şi recomandă sau instituie însă şi alte forme de cult, dintre care unele noi, ce vor alcătui nucleul originar al cultului celui nou, iar altele moştenite din cultul iudaic, primind o nouă semnificaţie. La cererea ucenicilor Săi, Mântuitorul îi învaţă cum să se roage, dându-le Rugăciunea domnească (Mt 6, 9-13; Lc 11, 2-4). Toate cele şapte Sfinte Taine au fost instituite de Mântuitorul, chiar dacă pentru unele avem numai mărturii biblice indirecte, dar suficiente. Mântuitorul instituie Taina Sfântului Botez, trimiţând pe ucenicii Săi să boteze: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt 28, 19); instituie Taina Preoţiei şi cea a Pocăinţei, suflând peste ei şi zicându-le: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Mt 18, 18; In 20, 20-23); le făgăduieşte pe Duhul Sfânt (Lc 20, 40), care Se va pogorî peste ei la Cincizecime, dobândind puterea de a-L împărtăşi şi altora prin punerea mâinilor sau prin ungere cu Sfântul Mir, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Iar cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre” (2 Co 1, 21-22, Ef 4, 30). Mântuitorul, prin participarea la nunta din Cana Galileii (In 2, 1-11), consfinţeşte căsătoria, ridicând-o la rangul de Taină Sfântă, după cum mărturiseşte Apostolul neamurilor, când o numeşte Taină, comparând-o cu legătura tainică dintre Hristos şi Biserică (Ef 5, 31-32). Taina Sfântului Maslu este amintită de Mântuitorul când îi trimite pe ucenici la propovăduire, zicând: „Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu vor scoate demoni… peste bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi” (Mc 16, 17-18). Ucenicii ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau (Mc 6, 13). Existenţa acestei rânduieli, în cadrul căreia rugăciunea era însoţită de ungerea de către preoţi a celor bolnavi cu untdelemn, spre sănătate şi iertarea păcatelor, deci cu efect de Taină, este confirmată de Sfântul Iacov, când îndeamnă pe credincioşi, zicând: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta” (Iac 5, 14).

Mântuitorul a practicat sau a recomandat Sfinţilor Apostoli şi alte acte, care s-au păstrat în rânduielile şi slujbele cultului ortodox, cum sunt: binecuvântarea credincioşilor prin ridicarea şi punerea mâinilor (ultima binecuvântare a Apostolilor – Lc 24, 50; binecuvântarea copiilor – Mt. 19, 15; Mc 10, 16), binecuvântarea şi înmulţirea pâinilor (Mt 14, 19; 15, 36; In 6, 11), exorcizări (Mt 8, 28-32; 12, 22-24; Lc 10, 1 ş.a.), binecuvântarea caselor prin cuvintele: „Pace casei acesteia” (Mt 10, 12; Lc. 10, 5), îngenuncherea la rugăciune (Lc 22, 41), cântări de imne la vremea rugăciunii (Mt 26, 30; Mc 14, 26) ş.a.[8].

Sfinţii Apostoli au păstrat cu sfinţenie toate cele primite de la Mântuitorul, contribuind şi ei în mod direct la dezvoltarea cultului primar. Ziua de început a cultului creştin coincide cu ziua întemeierii Bisericii, ziua Cincizecimii, când Sfinţii Apostoli au fost hirotoniţi cu putere de sus pentru împlinirea funcţiei lor sfinţitoare. Prin punerea mâinilor, Sfinţii Apostoli au transmis şi altora puterea şi harul apostolatului, adică ierarhiei sfinţitoare, care apare conturată dintru început în cele trei trepte ale sale: episcopatul (1 Tim. 3, 1-7; Tit 1, 7-9), preoţia (FA 14, 13, 20, 17; 1 Tim 4, 14; Iac 5, 14) şi diaconatul (FA 6, 5-6; 1 Tim 3, 8-13 ş.a.).

Cele şapte Sfinte Taine, instituite de Mântuitorul, au fost săvârşite de Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor, rânduiţi prin hirotonie, după cum ne confirmă scrierile Noului Testament. Ei săvârşeau: Botezul (FA 2, 38; 8, 37 ş.a.), Mirungerea prin punerea mâinilor (FA 8, 14) sau prin ungere cu Sfântul Mir (1 In 2, 20), Sfânta Euharistie (1 Co 11, 20; 10, 21), Spovedania (FA 19, 18), Maslul (Iac 5, 14), Căsătoria (Ef 5, 31-33) şi Hirotonia (FA 6, 6; 1 Tim 5, 22 ş.a.).

Primii creştini, proveniţi mai ales dintre evrei, îndeplineau la început obligaţiile cultului public iudaic de la templu (FA 2, 15; 10, 9; 3, 1). Pentru adunările de cult, specific creştine, în cadrul cărora săvârşeau frângerea pâinii, adică Sfânta Euharistie (FA 2, 46; 20, 7), ei foloseau case particulare, cum a fost, de exemplu, foişorul Cinei din casa Mariei, mama lui Ioan Marcu (FA 1, 13; 12, 12).

Adunările liturgice ale primilor creştini aveau loc Duminica, zi care la iudei începea sâmbătă seara. Aceste adunări, începute seara, se prelungeau cu Sfânta Euharistie şi cu învăţătura Apostolilor până spre ziuă (Fapte 12, 6-12; 20, 1-11), înlesnind trecerea de la sâmbăta iudaică la duminica creştină. „Ziua Domnului”, duminica, devine ziua săptămânală de sărbătoare a creştinilor (cf. 1 Co 16, 1-2; Ap 1, 10). Acum apar şi cele dintâi sărbători creştine anuale: Paştile şi Rusaliile[9].

Toate formele de cult, care au constituit tradiţia apostolică, s-au dezvoltat pe parcursul istoriei până au ajuns la forma de azi a rânduielilor liturgice, păstrate în Biserica Ortodoxă. Cultul ortodox, prin rânduielile sale, păstrează cu fidelitate toate elementele cultului primar, cu întreaga lor bogăţie. El nu este opera unor personalităţi sau sinoade ale Bisericii, ci opera colectivă şi anonimă a Bisericii Ortodoxe întregi. „Cultul ortodox este un mod de expresie a tradiţiei bisericeşti, este forma perceptibilă a vieţii sacramentale a Bisericii; este rodul acelui curent inepuizabil al Harului, care, izvorând din masa Cinei celei de taină şi din Crucea însângerată de pe Golgota, fertilizează tot ogorul spiritualităţii creştine, asemenea unei «Cincizecimi perpetue». Între formele externe ale cultului şi pietatea ortodoxă e aceeaşi legătură genetică (de continuitate) ca între rădăcinile şi ramurile unui pom, de o parte, şi fructele lui, de alta”[10].

[1]* „Originea şi sensul divin al cultului ortodox”, în rev. Mitropolia Olteniei, XLI, 1989, nr. 3-5, p. 40-51.

1 Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica generală, Bucureşti, 1985, p. 51.

[2]  Ibidem, p. 52.

[3]  Idem, „Originea, instituirea şi dezvoltarea cultului creştin”, în Studii Teologice, nr. 3-4/1963, p. 131.

[4]  Ibidem, p. 132.

[5]  Vezi pe larg: Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, P.G., CL, 493-726; trad. rom. de Pr. Prof. T. Bodogae, Sibiu, 1946.

[6]  Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica specială, Bucureşti, 1980, p. 305.

[7]  Al. Schmemann, L’Eucharistie, Sacrement du Royaume, Paris, 1985, p. 114.

[8]  Pr. Prof. Ene Branişte, „Originea…”, p. 132.

[9]  Idem, Liturgica generală, p. 82-84.

[10]  Idem, „Cultul ortodox în cadrul lumii de azi”, Mitropolia Olteniei, nr. 3-4/1974, p. 246.

Sursa: Mitropolia - Ardealului

– Crezând în superstiţii noi călcăm porunca întâi din Decalog, luând în deşert numele Domnului (Ieşire 20, 1-3) prin faptul că ne îndoim de purtarea Lui de grijă faţă de noi (Matei 10, 29-30).

Fiind aşezată de Sfinţii Părinţi în rând cu păcatul vrăjitoriei, credinţa în superstiţii poate fi catalogată ca un păcat împotriva Duhului Sfânt pentru că se bazează pe necredinţa omului în Dumnezeu. Ea nu face altceva decât să-l depărteze pe om de Dumnezeu şi de „viaţa cea veşnică” (Marcu 10, 17). Apoi, despre superstiţii nu au propovăduit nici prorocii Vechiului Testament, n-a vorbit nici înţeleptul Solomon, nici Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nici ucenicii Săi – Sfinţii Apostoli, şi nici de urmaşii acestora. De exemplu Mântuitorul Hristos Şi-a început activitatea de provopăduire cu următoarele cuvinte: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!” (Matei 4, 17). Acelaşi mesaj l-au transmis poporului evreu şi prorocii Vechiului Testament (Ezdra 10, 11; Iezechiel 18, 30; Ioil 2, 14; Osea 14, 3), şi de asemenea şi Sfinţii Apostoli atunci când au vestit neamurilor Evanghelia lui Hristos (Faptele Apostolilor 2, 38; Faptele Apostolilor 3, 19).

De la începutul propovăduirii Sale până după înălţarea Sa la cer Mântuitorul nu a învăţat pe nimeni niciodată să creadă în superstiţii sau în credinţe asemenănătoare celor prezente în tradiţia noastră populară: „să nu te întorci înapoi că n-o să-ţi meargă!”. Sau, „să nu scapi sare pe jos c-o să fie ceartă”. Sau să pui pe cineva să ghicească în ce ureche îţi chiuie ca să ştii ce veste te aşteaptă (bună sau rea), sau să fii atent ca nu cumva să nu-ţi treacă o pisică prin faţă ca să nu ai ghinion, şi nici să nu tai calea mortului niciodată ca să nu păţeşti ceva rău, etc. Nicăieri în Sfânta Scriptură şi în Scrierile Sfinţilor Părinţi nu există astfel de învăţături.

Nu scrie nimic în Sfânta Scriptură sau în Scrierile Sfinţilor Părinţi despre faptul că ar fi bine să prinzi un bold la haină ca să te ferească de rău, sau că nu-i bine să speli haine vineri sau sâmbătă ca să nu faci apă morţilor pe cealaltă lume. Este într-adevăr păcat când îţi speli hainele în zi de sărbătoare, într-o zi în care se prăznuieşte un praznic împărătesc sau un Sfânt Mare al Bisericii, sau în sâmbăta morţilor, dar nu înseamnă că este păcat să te speli şi în celelalte sâmbete etc.
Astfel de învăţături şi credinţe populare de origine păgână îl determină pe creştinul zilelor noastre să gândească ca un păgân şi chiar să trăiască ca un păgân. Crezând în superstiţii omul ajunge să se îndoiască de mila şi ajutorul lui Dumnezeu şi în cele din urmă se leapădă de credinţa sa strămoşească alunecând în păcatul hulei de Dumnezeu, pentru care în Vechiul Testament la evrei se aplica pedeapsa uciderii cu pietre (Levitic 26, 14).

Lupta cea duhovnicească în urma încrederii în superstiţii se încheie cu o înfrângere şi cu o „supărare pe Dumnezeu”. Astăzi aceasta este ispita cea mai puternică care vine asupra creştinilor vremurilor noastre. Foarte mulţi creştini chiar din cei mai râvnitori „se supără” pe Dumnezeu că nu le-a împlinit rugăciunea, fără să-şi dea seama de ce rugăciunile lor nu au fost ascultate şi împlinite de Dumnezeu.

Multe din astfel de rugăciuni sunt făcute cu necredinţă şi cu încrederea în superstiţii şi horoscoape sau în zodii şi în chiromanţie şi în ghicitul cu cafea şi cu cercetarea lunii. Fetele cred că atunci când se uită la ceas şi văd că este oră fixă înseamnă că le iubeşte cineva, altele aşteaptă cu nerăbdare să vină sărbătoarea Sf. Andrei ca să-şi viseze ursitul după ce vor fi pus sub pernă o oglindă ca să le fie visul mai clar. Iată cum se depărtează tinerii noştri de credinţa şi nădejdea în Dumnezeul adevărat şi se încred în oglinzi şi ceasuri – lucruri făcute de mâini omeneşti (Psalm 113, 12).

Gravitatea păcatului încrederii în superstiţii este mare pentru că noi nu suntem păgâni, ci creştini botezaţi în numele Preasfintei Treimi. Fiind botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, suntem datori zi şi noapte să credem şi să nădăjduim în izbăvirea Lui (Psalm 77, 26), căci Dumnezeul nostru este „Singurul Care face minuni” (Psalm 71, 19; Psalm 76, 13). Dar crezând în supesrtiţii noi ne lepădăm de Hristos în al cărui nume ne-am botezat (Romani 6, 4; Galateni 3, 27; Coloseni 3, 10) şi călcăm în picioare toată învăţătura Bisericii noastre.

Dumnezeu, fiind Făcătorul cerului şi al pământului este Atotputernic. De ce să nu nădăjduim în El atunci când simţim că vine peste noi vreo tulburare sau necaz? Crezând în superstiţii automat te îndepărtezi de Dumnezeu. Gândeşte-te şi singur în cine ar trebui să crezi şi să-ţi pui nădejdea: în Dumnezeu care a creat întreg Universul sau în pisica care ţi-a ieşit în cale? În Cel care a creat timpul şi chiar şi fiecare clipă din viaţa ta, sau în „semnele” babelor şi în faptul că te-ai întors înapoi şi pentru aceasta, zic ele că n-o să-ţi meargă. Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele. A făcut universul, stelele luna, soarele, toate animalele şi târâtoarele pământului (Psalm 103), şi în cele din urmă, în a şasea zi i-a zidit pe protopărinţii noştri, pe Adam şi Eva. El ne-a zidit nu prin poruncă aşa cum a făcut când a creat lumea întreagă, ci prin a Sa participare personală la creaţia noastră. Ne-a făcut nu oricum, ci după chipul şi asemănarea Sa (Facere 1, 26-27). Deci crezând în semnele arătate nouă de animale şi în alte semne din natura înconjurătoare noi practic ne lepădăm de ce-L ce ne-a zidit în pântecele maicii noastre căci aşa spune fericitul şi dreptul Iov: „Nu m-ai turnat oare ca pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe caş? M-ai îmbrăcat în piele şi în carne, m-ai ţesut din oase şi din vine; Apoi mi-ai dat viaţă, şi bunăvoinţa Ta şi purtarea Ta de grijă au ţinut vie suflarea mea?” (Iov 10, 10).

2. A crede în superstiţii înseamnă a te depărta de Dumnezeu. Ca şi în cazul oricărui altui păcat, a te încrede în superstiţii înseamnă a te îndepărta de Dumnezeu Care este Izvorul Vieţii şi a tot Binele: „Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, şi şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă” (Ieremia 2, 13-14); pentru că, spune în altă parte Sf. Apostol Iacob „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare” (Iacob 1, 17). Atât semnele din lumea exterioară precum şi de exemplu talismanele nu pot aduce omului fericire şi cu atât mai mult o fericire veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu poate, pentru că El pentru asta ne-a şi zidit pentru ca să fim fericiţi veşnic în Împărăţia Sa. Talismanul şi natura nu ne pot da nimic nici din cele pământeşti şi nici din cele veşnice şi dumnezeieşti.

Talismanul sau „amuletul este un obiect făcut de oameni, sau luat din natură, în care superstiţioşii cred că le-ar aduce noroc, sau îi apără de pagube sau boli, dar în realitate este semnul văzut al necredinţei în Dumnezeu şi se canoniseşte ca şi vrăjitoria (Matei 23, 5), fiindcă este urâciune înaintea Domnului (Deut 18, 9; Sinodul VI ec. 61.). În timpul proorocului Isaia, femeile evreilor obişnuiau să poarte talismane şi să creadă asemenea păgânilor că talismanele sau amulete le-ar aduce fericire şi noroc. În cele din urmă Dumnezeu le mustră spunându-le prin profetul Isaia: „Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor. În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: Cercei, brăţări, … talismane,    atunci va fi în loc de miresme, putreziciune… şi în loc de frumuseţe: pecete de robie… Locuitorii Sionului vor cădea de sabie şi vitejii lui în războaie…, Porţile fiicei Sionului vor scârţâi şi se vor jeli şi, jefuită, ea va şedea despuiată pe pământ.” (Isaia 3, 18-21). Iată cât de mare este mânia lui Dumnezeu asupra celor ce cred în talismane şi nu în Cel ce a făcut Cerul şi Pământul, cele văzute şi cele nevăzute.

În Noul Testament, Mântuitorul Hristos n-a învăţat pe nimeni niciodată să creadă în superstiţii, în semne ale naturii, şi nici să poarte talismane la ei (de genul: „Visul Maicii Domnului”, vezi ce scrie la sfârşitul acestei cărţulii: „cine va purta talismanul acesta la el, va fi ferit de toate relele”). Când a vorbit despre semne de izbăvire, Hristos a arătat că singurul semn de izbăvire de moartea ce veşnică şi din necazuri este Sfânta Cruce: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Matei 10, 38; Matei 16, 24; etc.). Sfânta Cruce este singurul semn de mântuire al tuturor creştinilor, care ne poate ajuta (Ieşire 17, 10-12; – Ioan 3, 16-17) în lupta noastră împotriva păcatelor şi a necazurilor. Domnul nostru Iisus Hristos a trăit în vremea în care lumea romană era plină de superstiţii. În unele momente ale propovăduirii sale El condamnă orice gândire superstiţioasă. Aşa de exemplu îi mustră pe evrei pentru că aceştia credeau că este păcat să faci bine în zi de Sâmbătă (Matei 11, 12), sau că este păcat dacă nu-ţi speli mânile înainte de mâncare (Matei 15). Iar atunci când vine la El tatăl cu fiul lunatic şi acesta Îi mărturiseşte că copilul său are demon, ce-i spune Mântuitorul? „O neam păcătos şi desfrânat, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda?”.

Hristos spune aceste cuvinte pentru că tatăl copilului credea în lună plină şi-i arată că aceasta este cauza pentru care se şi chinuia copilul său: din cauza credinţei în lună plină. Ce fel de credinţă avea acest tată, în ce credea el? Acesta chiar dacă era de neam evreu, credea în superstiţia „lunii pline care aduce necazuri”, aşa cum cred mulţi dintre creştinii noştri.

Iată aşadar că nicăieri în Biblie nu se spune că trebuie să credem în superstiţii, dimpotrivă atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament credinţa în superstiţii este condamnată ca un mare păcat care atrage mânia lui Dumnezeu şi-l îndepărtează pe om de mila Lui.

Nici în Vechiul Testament şi nici în cel Nou nu există nici un temei care i-ar îndreptăţi pe cei superstiţioşi să creadă în superstiţii. Prezenţa superstiţiilor în tradiţia poporului nostru subliniază starea de infantilitate duhovnicească de care dă dovadă neamul nostru. „S-a întâmplat odată ca o creştină înţeleaptă şi harnică  dar, cam superstiţioasă, să meargă să se spovedească duhovnicului ei. După ce îngenunche şi-şi mărturisi păcatele, începu a cârti împotriva preotului paroh zicând: „Cinstite Părinte, am mare necaz cu preotul nostru… În predici, adeseori, combate felurite credinţe deşarte. Ba că-i păcat a crede în planetă, în zodii ş.a. Ne-a plictisit de toate acelea. Chiar totul e păcat?!”

Duhovicul ascultând-o cu blândeţe o sfătuise aşa: „Preotul tău te învaţă bine şi trebuie să-l asculţi, ca nu cumva să te trezeşti într-o confuzie asemenea iudeilor care au ajuns în Babilon datorită păcatelor lor, şi să ajungi şi tu afară din Biserica lui Hristos, din Ierusalimul cel Ceresc.
Adevărat este că multe obişnuinţe rele din poporul nostru sunt păcate rele care tulbură mintea, întunecă sufletul şi împiedică mântuirea. Deci trebuie să le cunoaştem şi să ne ferim de ele ca să nu ajungem asemenea orbilor din pilda Mântuitorului: Dacă orb pe orb se vor conduce amândoi vor cădea în groapă (Matei 15, 14). Este ştiut că nu toate ciupercile şi buruienile sunt bune, ci multe sunt veninoase şi otrăvitoare.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu credinţa cea adevărată. Pe lângă ea mai există şi multe alte credinţe rele, îmbolnăvitoare şi pierzătoare de suflet. Dumnezeul cel Adevărat este numai unul, iar dumnezeii cei mincinoşi sunt mulţi (Ieşire 20, 3-5). Aşa şi credinţa cea adevărată este numai una singură, iar credinţele deşarte sunt multe, rele, primejdioase şi pierzătoare. Adevărata credinţă cuprinsă în „Simboul Credinţei” şi în adevărata explicare a lui, este credinţa care trebuie a o ţine, fiindcă aceasta ne foloseşte şi vremelnic şi veşnic (Mărturisirea Ortodoxă I; Învăţătură de credinţă creştină, Bucureşti 1952; Privelişti Apocaliptice”, cap. 4, 11, explicarea Simbolului Credinţei de acelaşi autor). Mari sunt isprăvile credinţei! Cu această adevărată credinţă, Sfinţii Bisericii Luptătoare a Vechiului şi a Noului Testament au făcut multe lămuriri minunate (Vezi pe larg Evrei 11, Istoria Bisericească, Vieţile Sfinţilor, Sinaxarele, Proloagele ş.a). Aceasta este credinţa cea adevărată. De această credinţă unită cu fapte bune, ţine-te fiică, şi te vei mântui şi ferici. Celelalte credinţe, care sunt afară de dreapta credinţă creştinească, sunt credinţe deşarte, păgubitoare şi primejdioase pentru mântuirea noastră. De acele credinţe deşarte, drăceşti, fereşte-te… Ascultă învăţătura creştinească, cinsteşte pe preot şi teme-te de Dumnezeu, aleargă înainte pe calea vieţii şi a mântuirii, ca să te foloseşti (Isus Sirah 7, 30-31).3

Cum să procedăm în cazul în care suntem stăpâniţi de superstiţii?/Care este efectul superstiţiilor asupra vieţii noatre duhovniceşti?

După ce în prima parte a articolului am arătat care este definiţia şi este etimologia cuvântului superstiţie, v-am prezentat de asemenea poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de superstiţii, iar în a doua parte v-am vorbit „Despre superstiţii în Sfânta Scriptură”, acum vă voi vorbi despre efectul negativ al superstiţiilor asupra vieţii noastre duhovniceşti şi asupra psihicului uman în general.
Mai în glumă, mai în serios, putem observa şi astăzi că superstiţiile s-au infiltrat foarte bine în viaţa de zi cu zi a creştinilor noştri, împingându-i pe cei „slabi în credinţă” spre deznădejde şi uneori spre sinucidere. Probabil că superstiţiile au rămas întipărite în tradiţia folclorului nostru încă din vremea în care poporul nostru se afla în perioada de încreştinare, începând cu Dacia lui Trăian, continuând cu invaziile slavilor din sec. VI ş.a.m.d.

Dacă cineva îţi spune că iată nu-i semn bun cutare lucru şi că vei păţi aşa, vrei nu vrei, spui tu, ajungi să crezi că este adevărat ceea ce se spune în popor. Şi singur mărturiseşti şi-mi spui: „Ia-uite! Am scăpat aseară sare prin casă şi s-a început o sfadă mare!” sau: „ca să vezi: m-am întors din drum şi nu mi-a mers toată ziua!”. Şi stai şi te întrebi: „De ce oare se întâmplă acest lucru? De ce se împlinesc cele prevestite de superstiţii?”.

Întrebarea ta se urcă până la cer. Ajungi să-l întrebi şi pe Dumnezeu: „De ce Doamne mi s-a întâmplat răul acesta?”.

Şi ce-ţi va răspunde Domnul Care este mult Milostiv şi Îndelung rabdător?

– „Fie ţie după credinţa ta! Dacă tu ai ales să crezi în pisica neagră sau în sarea care aduce sfadă şi să te lepezi de Mine pentru aceste rele credinţe, fie ţie după cum crezi! În loc să te încrezi în Mine tu te în crezi în basmele cele lumeşti şi băbeşti” (I Timotei 4, 7).

Ia aminte la credinţa lui Abel! care anume prin credinţă în Mine Mi-a adus mai bună jertfă decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Eu despre darurile lui; şi prin credinţă grăieşte şi azi, deşi a murit. Ia aminte la credinţa lui Enoh! care anume pentru credinţa lui s-a învrednicit a fi luat de pe pământ ca să nu vadă moartea, şi nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, căci mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu.

Ia aminte la credinţă lui Noe! care a primit înştiinţare de la Mine despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale; prin credinţă el a osândit lumea şi dreptăţii celei din credinţă s-a făcut moştenitor. Ia aminte la credinţa lui Avraam, care atunci când l-am chemat, M-a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge. Şi prin credinţă a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; Căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.

Prin credinţă, şi Sara însăşi a primit putere să zămislească fiu, deşi trecuse de vârsta cuvenită, pentru că ea L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise. Pentru aceea, dintr-un singur om, şi acela ca şi mort, s-au născut atâţia urmaşi – mulţi „ca stelele cerului şi ca nisipul cel fără de număr de pe ţărmul mării” (Vezi Epsitola către Evrei a sfântului Apostol Pavel, cap. 11).

Iată atâtea exemple de urmat… de aceea le-am şi dat acestora după credinţa lor, iar ţie după a ta rea-credinţă necredinciosule!”. Iată ce răspuns primesc cei ce se încred în superstiţii.

Să vedem în contiuare cât de grave sunt urmările superstiţiilor asupra celor ce cred în ele şi să ne imaginăm ce fel de viaţă trăieşte superstiţiosul:

Cât de întunecată este mintea omului care-şi împovărează sufletul cu superstiţii! Iată în dimineaţa asta s-a întors înapoi din drum, şi astfel se aşteaptă la un necaz: „n-o să-mi meargă pentru că m-am întors înapoi”. Şi stă toată ziua îngrijorat: „oare ce-o să mi se îmtâmple?”. În loc să-şi pună încrederea în Dumnezeu, superstiţosul încearcă permanent să fie atent dacă nu cumva a mers vreo pisică neagră prin faţa lui, sau a trecut vreun mort, sau se teme să iasă din casă în ziua de treisprezece. Ce nădejde de izbăvire are el? Care este scăparea lui atunci când el şi-a uitat talismanul acasă sau l-a pierdut sau a scăpat sare pe jos, sau şi-a uitat cheile pe masă?

Ce fel de viitor va avea un astfel de om dacă el din întâmplare a măturat seara prin casă sau şi-a scuturat ţolul din greşeală seara uitând că potrivit relei superstiţii, cei ce-şi scutură ţoalele noaptea, îşi scutură de fapt norocul din casă? Soarta unor astfel de oameni este sfâşiată de duhul superstiţiilor, iar Dumnezeu văzând necredinţa lor se retrage din viaţa lor şi astfel apar necazurile. Dumnezeu lipseşte din viaţa unui astfel de om. Acest om se roagă, dar nu mai ştie cui, el bolboroseşte rugăciuni dar se închină şi idolului superstiţiilor, alunecând în prăpastia neştiinţei de Dumnezeu.

Cum să procedăm în cazul în care încă mai suntem stăpâniţi de credinţa în superstiţii?

– Părinţii şi duhovicii contemporani, ca şi de altfel cei mai simpli şi necunoscuţi nouă duhovnici (care nu sunt mari teologi sau scriitori bisericeşti, dar care au o adâncă experienţă duhovnicească) ne recomandă ca atunci când suntem ispitiţi să credem în superstiţii în primul rând să ne spovedim mai des şi să rostim neapărat în timpul unor astfel de ispite în gând Simbolul Credinţei sau Crezul formulat la primele două sinoade ecumenice (din 325 Niceea şi din 381 de la Constantinopol).

Acest simbol al credinţei pe lângă faptul că mărturiseşte Cine este Dumnezeul nostru, al creştinilor, ascunde în el şi puterea minunată a credinţei pe care au avut-o acei Sfinţi Părinţi care l-au formulat. Simbolul credinţei pe care-l rostim noi la fiecare slujbă sau la fiecare Sfântă Liturghie a fost alcătuit de nişte oameni care au pătimit pentru Hristos. Istoricii bisericeşti spun că printre cei ce au participat la aceste sinoade erau părinţi care aveau scos un ochi, sau o mâină tăiată, care purtau pe trupul lor semne de schingiuire, de tortură pentru numele lui Hristos. La aceste sinoade ei au mărturisit din adâncul inimii credinţa într-un Singur Dumnezeu: Tatăl Atotţiitorul Făcătorului cerului şi al pământului, Fiul Unul Născut şi Duhul Sfânt, şi în Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, în învierea morţilor şi în viaţa viaţa veacului ce va să fie. Amin”.

Rostind Simbolul Credinţei în momentul în care te chinuie deznădejdea cauzată de superstiţie, vei reuşi să scapi de toată reaua întâmplare prezisă ţie de superstiţie şi de toate superstiţiile în general. Iată soluţia împotriva tuturor superstiţiilor păgâne care tulbură minţile creştinilor. Când se întâmplă să ne întoarcem înapoi, sau să observăm tot felul de semne pe care altădată le credeam ca vestitoare de ghinioane sau succese, trebuie să ne facem corect semnul Sfintei Cruci şi să rostim Crezul sau Simbolul credinţei, sau măcar o scurtă rugăciune care să ne întărească credinţa în Dumnezeul Cel Adevărat, închinat în Sfânta Treime: în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh.

Care este efectul superstiţiilor asupra vieţii noatre duhovniceşti?

Odată ce creştinul neglijează rugăciunea şi-şi îndreaptă atenţia spre superstiţii el îşi atrage mânia lui Dumnezeu pe capul lui şi pierde binecuvântarea lui Dumnezeu pentru care Biserica se roagă zilnic. În primul rând apare stresul, îşi face simţită prezenţa o nelinişte tulburătoare, se răceşte inima, slăbeşte credinţa, creşte mânia, intervine obsesia la fiecare semn sau întâmplare „stranie”. Omul stăpânit de credinţa în superstiţii nu mai poate trăi liniştit şi cu nădejde în Dumnezeu, ci permanent este îngrijorat de cele ce au să se întâmple, se teme de orice şi devine nesigur pe sine în orice situaţie.

Să facem acum o comparaţie între un superstiţios şi un creştin adevărat. Superstiţiosul permanent se află într-o stare de îngrijrare, iar creştinul într-o stare de pace şi linişte care izvorăşte din credinţa şi nădejdea în Dumnezeu şi în izbăvirea Lui (Psalm 4, 8; 28, 11). Superstiţiosul se umple de mânie pentru vestirea eşecului care-l aşteaptă, iar creştinul se bucură de orice încercare (Psalm 56, 10) şi nădăjduişte în Domnul pentru că ştie că „fericiţi sunt cei ce nădăjuiesc în Domnul” (Psalm 2, 12). Superstiţiosul devine obsedat şi îngreuiat de semne şi prevestiri, creştinul însă trăieşte această viaţă ca în sânul lui Avraam pentru că el crede că Dumnezeu îl va izbăvi din toate necazurile: „strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit şi din toate necazurile lor i-a izbăvit. Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul” (Psalm 33, 16, 18).

Superstiţiosul este pe cale de a înnebuni din cauza „semnelor”, iar creştinul este pe cale de a ajunge fericit întru Domnul chiar din această viaţă (Matei 17, 21). Superstiţiosul trăieşte viaţa aceasta ca un bletemat asemenea lui Cain, iar creştinul primeşte binecuvântarea lui Avel. Primul pierde binecuvântarea lui Dumnezeu şi se ajunge hulitor de Dumnezeu şi de cele sfinte, iar cel de-al doilea ajunge îndestulat în toate şi primeşte făgăduinţa fericirii celei veşnice pentru credinţa în cele nevăzute, căci scris este fericiţi ce-i ce n-au văzut pe Hristos dar cred în El (Ioan 20, 29).

Cel superstiţios trăieşte o viaţă plină de necazuri şi probleme, de certuri în famiie şi la lucru, iar creştinul adevărat este înconjurat în fiecare clipă a vieţii de mila lui Dumnezeu căci aşa spune şi sfântul proroc David: „Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura. Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă” (Psalm 31, 11-12). Ce ar fi spus Hristos astăzi celor stăpâniţi de credinţa în superstiţii:  „O, neam necredincios! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?” (Matei 9 ,19). Cu adevărat cu noi se împlineşte cuvântul Scripturii: „Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul” (Psalm 13, 3).

Iată aşadar că credinţa în superstiţii nu poate să ne aducă nimic bun, pentru că Însuşi Hristos spune în mai multe locuri din Sfânta Evanghelie: „fie vouă după credinţa voastră”, sau „fie ţie după credinţa ta”. Iar dacă noi nu voim să credem în Dumnezeu ci alegem credinţa în superstiţii, Dumnezeu se retrage din viaţa noastră şi totul se întâmplă după cum am ales să credem, după credinţa noastră, adică după tonul dat de superstiţiile în care credem.

Astfel, viaţa noastră se întunecă pentru că noi am refuzat să-L primim pe Hristos Soarele Dreptăţii în sufletul nostru, întunecându-ne mintea cu norii negri ai necredinţei noastre. Iar când în sufletul nostru este întuneric, cine ne poate salva pe noi? Să zicem aşadar mai des Simbolu Credinţei, să lecturăm cuvântul Evangheliei, să frecventăm mai des slujbele Bisericii! Numai aşa vom putea scăpa de necazurile şi frământările psihologice chinuitoare pricinuite nouă de superstiţii.

Note:
1 Cuvântul anatema în traducere din lb. greacă înseamnă „cu tot cu trup în iad”. Este pedeapsa cea mai mare pe care o dă Biserica celor ce încearcă să schimbe sau să schimonosească adevărul Evangheliei lui Hristos (Galateni 1, 9).
2 Animismul – „credinţă primitivă potrivit căreia obiectele şi fenomenele naturii au suflet. 2) Personificare a forţelor şi fenomenelor naturii” (Noul dicţionar explicativ al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002).
3 Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1975-1998.
4 F. W. J. Schelling, Introducere în filosofia mitologiei, 1825. (Vezi: Шеллинг Ф. В. И., Сочинения,  Т. 2. – Мoскова,.: Мысль, 1989, p. 340).
5 Даль В., Толковый словарь живого великорусского языка, тт. 1-4. Мoсква, 1978, p. 514. (Dicţionarul lui Vladimir Dali este unul din cele mai vechi dicţionare ruseşti şi are 140 de ani de la prima tipărire – 1863-1866).
6 Litanie – rugăciune din cadrul unei procesiuni religioase, rostită alternativ de sacerdot şi ceilalţi participanţi ai cultului.
7 Ieromonahul Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, Edit. Valea Prahovei, Jud. Prahova, 1999, p. 483.
8 Ibidem., p. 513-514.

Un articol de Teodor Arktos, eph.md; 

sursa: episcopia-ungheni.md

Am primit pe adresa de email a Mănăstirii, din partea comunităţii europene LGBT, rugămintea să le dăm un răspuns cu privire la problematica grupului lor identitar.

Toată Sfînta Scriptură este clară cu privire la practicile nefireşti, indiferent că sunt practicate între soţ şi soţie sau de oricine altcineva, şi nu necesită reiterări. Scriptura este text sacru, nu a fost inventat de om şi nu poate fi schimbat de om. Scriptura poate fi doar acceptată (crezută) sau respinsă (necrezută), dar rescrisă nu. Ne vom referi deci mai ales la aspectul sufletesc şi, foarte schematic, la cel social.

„Veniţi la Mine, cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă!” spune Mîntuitorul tuturor sufletelor frămîntate. Hristos, Creatorul şi Mîntuitorul lumii, S-a răstignit şi a înviat pentru ca toţi să aibă nădejdea mîntuirii Lui. Toţi oamenii sunt fiinţe create de Dumnezeu şi trebuie respectate, preţuite, ocrotite şi iubite. Faptul că omul este mai mult decît sexualitatea este un principiu afirmat de 98% din oameni, care se identifică mai degrabă cu specia (esenţa, firea umană) decît cu rasa, naţia, profesia, vîrsta sau genul, şi consideră sexualitatea un subiect strict privat. Dar faptul că un procent de 2% (statistică oferită de ei) se identifică exclusiv prin sexualitate nu înseamnă că nu trebuie luat serios în consideraţie.

Pentru orice om raţional, lucrurile sunt foarte clare: un lucru este experienţa, trăirea, individualitatea, identitatea persoanei de o orientare sexuală diferită, aspect ocrotit de libertatea privată, şi cu totul alt lucru este ideologia şi platforma politică LGBT. Se ştie că orice ideologie tratează comunitatea pe care pretinde că o reprezintă ca pe o abstracţiune, ca pe o posesie sau ca pe o masă de manevră, neavînd niciodată interesul lor în vedere. Deşi omul este fiinţă socială prin excelenţă, şi deci niciodată nu va putea supravieţui fără viaţă socială aşa cum se propune pentru viitorul de aur prin virtualizare, identitatea de grup întotdeauna este o abstracţiune şi o noţiune elusivă, de exemplu Partidul Muncitorilor sau Uniunea Scriitorilor – fiecare muncitor şi fiecare scriitor are nevoile şi realizările exclusiv proprii. Singurele formaţiuni comunitare reale, adică trăite plenar ca atare, sunt familia (şi, extins, neamul), şi Biserica, unde comunitatea este realmente una, prin faptul că toţi membrii ei sunt un singur Duh prin Sfîntul Botez şi un singur Trup prin Sfînta Împărtăşanie.

Sintagma „comunitatea LGBT” e o noţiune confuză din toate punctele de vedere ale clasificării ştiinţifice a sociologiei, şi nu avem ceruta specializare, afară de evidenta încadrare în spectrul mai larg al ideologiei de gen, care e o subcategorie a transumanismului. Nu acest aspect ideologic ne interesează aici; a reglementa just convieţuirea dintre societăţile umane naturale şi comunităţile transumaniste e de datoria şi competenţa adevăratelor elite vizionare. Noi precizăm doar că, în istoria lumii, indiferent de categoriile sociale şi problematicile lor, NUMAI IISUS HRISTOS a arătat Legea duhovnicească şi funcţională de urmat. Toate încercările fără Hristos au eşuat şi vor eşua, fiindcă numai prin Hristos poate fi împlinită fiinţa şi comuniunea dintre fiinţe.

Textul de faţă vizează însă numai aspectul dramei individuale a acestor persoane LGBT. Unele se identifică aşa din spirit de frondă faţă de tradiţie şi din spirit gregar faţă de propaganda mainstream, şi îşi consumă frustrarea socială pe perioada rebeliunii tinereţii. Altele suferă pentru că au fost abuzate astfel în copilărie (de cele mai multe ori acestea recurg la psihoterapie cu rezultate foarte bune şi permanente). Altele, pentru că pur şi simplu preferă hedonismul de acest tip – acestea îşi exercită o opţiune şi deci nu e vorba de dramă (nu este percepută ca suferinţă ceea ce cineva numeşte fie normalitate, fie opţiune a plăcerii). Drama, adică conştiinţa tragediei, cu angoasa personală, o trăiesc aceia care au zestrea sufletească superioară capabilă de aceasta, şi anume cei foarte inteligenţi, sau foarte simţitori, sau cei – suprinzător! – credincioşi. De pildă, ceea ce noi numim schimbări ale sufletului, adică trecerea de la o stare generală la alta de-a lungul anilor, ei numesc “gender fluid”. Aceştia, care nu se simt bine în propria condiţie, în propria minte sau în propriul trup, au teribile frămîntări, conflicte extrem de puternice, permanente, între conştiinţă şi voinţă, între dinamicile fluctuante ale erotismului sufletesc (ei tocmai aceasta o iau ca pe un dat ontologic!), pînă ce ori găsesc rezolvarea în transcenderea prin spirit a ideii de identitate exclusiv sexuală, adică reducţionistă, ori, foarte mulţi… se sinucid, dacă nu ajung la unicul liman al tuturor suferinţelor omeneşti care este Blîndul şi Milostivul Dumnezeu, Care, ca în parabola fiului risipitor, pe fiecare om îl aşteaptă cu dragoste nemărginită să-i umple sufletul de zboruri, cugetul de sentimentul nobleţii şi trupul de linişte.

În Apusul semicreştin şi dominat de nihilismul eugenist, tensiunea interioară îi duce la înfiorătorul deznodămînt al sinuciderii, nu vreo opresiune exterioară de stat, ca în regimurile totalitare sau teocratice care efectiv îi ostracizează sau îi ucide. În total contrast, Creştinismul este cel mai blînd, mai inclusiv şi mai nediscriminatoriu dintre toate credinţele religioase cu privire la persoanele LGBT. În nici o denominaţiune creştină acestea nu sunt exilate social sau cultic. Sunt doar oprite de la Împărtăşanie. Atît! În rest, sunt în continuare membri ai comunităţii, sunt trataţi exact ca toţi ceilalţi, fără osebire, nici de limbaj, nici de atitudine, nici de întrajutorare şi filantropie. Doar că nu pot fi împărtăşite, la fel cum nu pot fi împărtăşite nici persoanele hetero care trăiesc în concubinaj sau în vicii, deoarece fiind nu un simbol de apartenenţă ci un sacrament, Sfînta Împărtăşanie se dă numai acelora care s-au conformat poruncilor Evangheliei (pocăinţă, oprire de la păcat, spovedanie, canon, rugăciune, post).

Spre deosebire de Quran, unde Mahomed porunceşte uciderea persoanelor LGBT, sau de Vechiul Testament, unde Dumnezeu porunceşte iudeilor să lapideze pe oricine nu ţine poruncile, Evanghelia are cu totul altă abordare: Fiul lui Dumnezeu a venit în lume spre nădejdea, spre învierea şi renaşterea sufletească a tuturor celor ce vor dori această libertate de a trăi dincolo de cugetele şi instinctele înrobitoare. Creştinismul, a cărui temelie este armonia între liberul arbitru şi legea divină, este iubitor atît dpdv al doctrinei (Noul Testament interzice pînă şi violenţa de limbaj!), cît şi dpdv al realităţii şi practicii concrete a spiritualităţii creştine: persoanele LGBT nu sunt oprite să vină la slujbe, să trăiască între creştini, au exact aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi creştinii.

Unii oameni, creştini doar cu numele, sunt şfichiuitori cu cuvintele – un păcat cu multe forme care azi se numeşte global bullying. Dar bullyingul este o formă de nedreptate socială suferită nu doar de persoanele LGBT, ci de toţi oamenii şi de toate categoriile sociale. Nu este om care să nu fi suferit sute de momente, poate chiar ani de zile sau o viaţă întreagă de bullying, ba că sunt supraponderali, ba că-s inestetici la înfăţişare, ba că-s bîlbîiţi, ba că se îmbracă prea nu ştiu cum, ba că fac, ba că dreg. Vorba românească este: „gura lumii numai pămîntul o astupă!”, ştiut fiind că orice ai face şi oricum ai fi, vei avea parte de cîrteală, critică şi mustrare. Nu este singuralizată categoria LGBT. Cîţi n-am primit calomnii, ameninţări, bătăi chiar, prigoniri de tot felul, pentru credinţa, dragostea sau speranţa noastră! Le răbdăm, le iertăm, şi sperăm că, pe de o parte, Dumnezeu ne va ierta din păcate prin aceste suferinţe, iar pe de altă parte, ne rugăm ca cei ce ne-au rănit se vor înţelepţi. Dacă ar fi fost posibil ca o lege dată de stat să oprească un obicei rău, lumea de mult ar fi fost un paradis; dar oamenii sunt făcuţi de Dumnezeu liberi să se poarte fie frumos, fie nu, singurul for cu adevărat puternic de a influenţa alegerea este numai evlavia.

Faptul că plăcerile trupeşti nu sunt soluţia fericirii se ştie de mii de ani. Dimpotrivă. Ele doar anesteziază rădăcina nevoii, care este în suflet. Cu plăcerile trupeşti, ca şi cu suferinţele sufleteşti se luptă FIECARE OM. De orice credinţă ar fi, sau necredinţă. Nu creştinii, ci Creatorul conştiinţelor şi conştiinţele spun că ceea ce este propriu şi natural omului este benefic, iar experimentările improprii şi nenaturale sunt distructive, pe termen lung, chiar dacă pe moment au valoare epicureică. În realitate, problematica LGBT nu este, în fond, sexuală, ci afectivă, emoţională, fond care deseori capătă accentul senzorial, dar revine la leit-motivul emoţional. Homosexualitatea nu este altceva decît raportarea la sine, extrovertită şi reconvertită afectiv; transgenderismul este mitul androginului, trăit ca paradox afectiv şi cognitiv. Ca unii care avem sub pastoraţie şi atenţie asemenea persoane, le cunoaştem sentimentele, temerile, visele, şi ştim că în general ceea ce se numeşte între oameni prietenie, admiraţie, agapă sau dragoste, toate acestea în cazul lor capătă nuanţa sexuală, ca unic mod de certitudine afectivă.

Toate relaţiile interumane au o structură dinamică de binom antinomic, sau mai corect spus de …balans de ipostaze între identitar-alteritar. Toate relaţiile sunt complicate şi se desfăşoară între două universuri sufleteşti în care sunt atîţia factori cîte stele sunt pe cer. A le trăi tensionat sau armonios este la latitudinea personală. Sinele superior şi voinţa animalică vor fi totdeauna în conflict, pentru că omul este fiinţă conştientă de menirea ei raţională şi de destinul ei nemuritor. Deoarece creştinătatea însăşi duce o permanentă luptă între sinele superior şi sinele căzut, nu are cum fi învinuită de ipocrizie; nimeni nu se crede sfînt sau mai sfînt ca altul, şi nimeni nu pretinde altora să fie sfinţi, aşa cum fac ateii LGBT procese publice creştinilor care cad în aceleaşi păcate ca ei. Deşi poate fac acelaşi păcat, între atei şi creştini diferenţa e de raportare a conştiinţei. Ateii se identifică, ca şi cum ar fi ceva ontologic şi imuabil, cu ceea ce este o entropie fizică, ce se consumă în detrimentul sufletului (nu numai religioşii folosesc asceza; dar şi militarii, sportivii, oamenii de ştiinţă, artiştii şi studenţii se abţin de la plăceri trupeşti înainte de un efort profesional sau intelectual). Creştinii însă au o altă relaţie cu propria conştiinţă: orice faptă trebuie numită ca efect al liberului arbitru şi deci cu asumarea responsabilităţii morale, orice păcat trebuie numit păcat iar nu virtute, şi orice faptă are un preţ asupra conştiinţei: fapta conformă cu conştiinţa dă fericire, cea neconformă cu conştiinţa dă nefericire.

Nu aspectul dinamicii psihologice funcţionale social este cel ce preocupă îngrijorează majoritatea eterodoxă cu privire la cererile LGBT, aşa cum în mod eronat s-a vehiculat pentru a crea o nouă tensiune în societatea românească atît de legendar înţelegătoare oricărei condiţii umane, ci implicaţiile ce ar putea duce la dubla tragedie atît a persoanelor LGBT cît şi la disoluţia ei, drept care această atitudine e considerată drept la supravieţuire şi la legitimă apărare, iar nicidecum „homofobie”. Aceasta e o etichetă injustă pe care o aplică unele persoane LGBT care nu fac diferenţa între opţiune privată şi implicaţiile sociale ale unor drepturi cerute de ideologi drept cal troian, la fel cum ar fi injust ca ei să fie numiţi „heterofobi”. Singura adresare corectă este cea reciprocă respectuoasă, calmă, binevoitoare, căci de aceea limba română foloseşte frumoasele adresări: „domn” şi „doamnă” – domnia fiind atributul stăpînirii de sine şi a raţiunii superioare.

Numai prin har, printr-o introspecţie raţională curajoasă, făcută cu multă gingăşie şi răbdare, şi prin rugăciune sinceră, se ajunge la reala cunoaştere şi acceptare de sine, care e condiţia apriorică de a iubi simultan propriul suflet, pe aproapele, neamul omenesc, creaţia, şi prin toate acestea, pe Creatorul lor, Dumnezeu, Care tuturor să dăruiască prin Naşterea Sa bucuria, pacea, nădejdea şi bună înţelegere, amin.

Mănăstirea Petru Vodă, 16 Decembrie 2020

Prezentăm mai jos un interviu realizat pe 20 decembrie 2020 cu Părintele Elpidie Vaianakis despre vaccinare, ADN-ul uman, numărul fiarei, Antihrist, pecetluire și Sfânta Euharistie pentru pagina greacă pnevmatikesdrosostalides.blogspot.com, în traducerea oferită de bucovinaprofunda.com.

ÎNTREBARE:  Părinte, s-au scris multe despre gravură (pecete – n.n) și cipul pe care oamenii vor fi obligați să-l pună pe corpul lor pe vremea antihristului. Ce ne ați spune despre această problemă care ne privește pe toți?

Trupul omului este una dintre cele mai mari minuni ale Creației lui Dumnezeu. Pot spune că este unic în toată creația. Dumnezeu, prin urmare, a vrut să fie trupul nostru, în care să pună sufletul nostru nemuritor, Templul Său, pentru a fi venerat acolo de noi toți, copiii Săi, ca Împărat, Dumnezeu Tatăl. Biblia spune că noi suntem „templul Dumnezeului celui viu”. Satana nu poate câștiga sufletul niciunui om dacă nu și-a câștigat trupul anterior. De aceea, el încearcă într-o mie de moduri să ne infecteze corpul, astfel încât acesta să înceteze să mai fie un „templu al lui Dumnezeu” și, astfel, îl poate conduce. Până acum, satana a încercat să domine omul folosindu-i punctele omenești slabe. Astfel, el l-a făcut pe om predispus la multe și mari păcate, cum ar fi imoralitatea, drogurile, crima, magia și multe altele. Dar de fiecare dată omul s-a pocăit de greșelile sale și Dumnezeu S-a milostivit de el și l-a iertat, iar legăturile și planurile diavolului au fost distruse.

Deci, satana căuta o altă modalitate prin care să poată controla complet mintea umană și să poată direcționa, controla și domina mai bine gândurile, dorințele și sentimentele omului. Cu inteligența artificială a computerelor și o serie de vaccinuri speciale specializate, va interveni în lanțul codului genetic uman, ADN-ul și îl va schimba.

Astfel, ADN-ul uman modificat, în loc să acționeze sub Inteligența Divină, așa cum a creat-o Dumnezeu, va acționa acum conform poruncilor inteligenței artificiale, care va direcționa spre lucrătorii Antihristului!

De fapt, către controlul mai bun al fiecărei persoane în mod individual, unele elemente ale codului din ADN-ul uman mutant vor fi baza necesară, pentru a crea o identitate, o identitate exclusivă, cu un număr personal, care va fi unic pentru fiecare persoană. Acest număr personal de pe ADN-ul fiecărei ființe umane va fi acum de neșters, fiind permanent și irevocabil. Acesta este înregistrat în supercomputerul central al Antihristului, faimosul „Bestie”, cu care vor fi conectate toate celelalte calculatoare ale stării antihristice satanice.

Pentru ca toate computerele să poată citi cu ușurință acest număr de oameni, o pictogramă de comandă rapidă pe suprafața corpului uman, pe frunte și pe mână. Fiecare activitate umană, cum ar fi sănătatea, cumpărarea, vânzarea și, în general, fiecare tranzacție, va fi complet controlată și va depinde de numărul său personal specific. Va fi identitatea sa oficială. Fără acest număr, acest om pur și simplu nu ar exista. Deci, planul lui Satan în prima fază este de a transforma corpul uman într-un transceptor (emițător-receptor – n.n) mobil, la fel ca un telefon mobil, astfel încât să-l poată ușor domina.

ÎNTREBARE : Cum se va transforma o persoană într-un transceiver mobil, „un telefon mobil”?

Pentru a construi o casă este nevoie de două lucruri. Materialele care vor fi necesare clădirii și tehnicienii corespunzători care vor lucra pentru construirea și perfecționarea ei. În ceea ce privește materialele necesare construirii noului ADN uman mutant, Satana a avut grijă să le adune încet și viclean, treptat în corpul uman. El le-a transferat în corpul nostru prin ceea ce mâncăm, bem și respirăm, pe care îl contaminase anterior cu diverse materiale invizibile, cu o înaltă nanotehnologie.

 În continuare, o serie de 7 vaccinuri, speciale și specializate, vor juca rolul a 7 tehnici specializate care vor întreprinde realizarea noului ADN uman mutant, cu materialele care au intrat deja în corpul uman. Cele 7 vaccinuri vor avea rolul să slăbească și, în cele din urmă, să anuleze capacitatea omului de a deveni prin cele 7 daruri ale Duhului Sfânt „templul lui Dumnezeu”. Cel mai important dintre cele șapte vaccinuri va fi al șaptelea. Al șaptelea vaccin va fi bijuteria coroanei nanotehnologiei, întrucât va introduce, fără nicio anulare, în ADN-ul uman mutant final, elementul care va încorpora codul necesar pe care va fi scris numărul – sigiliul fiecărui om.

Trebuie să repet, că restabilirea ADNului uman la starea sa inițială nu va mai fi posibilă, motiv pentru care cei care primesc „pecetea” satanică vor fi obligați pe viață prin cea mai distructivă decizie a existenței lor. Acest număr nu va fi ceva vizibil care poate fi îndepărtat din corpul uman, ci ceva invizibil, deoarece va fi unul cu ADN-ul uman, adică propria sa viață. Acest număr va fi legat apoi cu un supercalculator, faimosul „Bestia”, care va fi gestionat de către Antihrist însuși și de ai lui, care vor exercita și puterea absolută.

Cu ajutorul inteligenței artificiale, care va evolua până la un punct atât de puternic încât va fi îndumnezeită de oameni, Antihristul și personalul său demonic vor putea controla, domina și direcționa gândurile, deciziile, dorințele și sentimentele fiecărei persoane. Fiecare formă de gândire sau reacție diferită va fi cunoscută prin inteligența tehnică a „Bestiei” și a toiagelor demonice ale Antihristului, va decide moartea sau, în cel mai bun caz, dispariția existenței transmițătorului uman specific.

ÎNTREBARE : Cine îl va ajuta pe Satana să-și îndeplinească planul de distrugere a omului?

Prin politică, știință și religie, mulți oameni diabolici fiindu-i devotați. Astfel, Lucifer poate conduce:

1. Politica, prin bancherii care controlează banii și determină deciziile politice;

2. Știința, prin oamenii de știință satanici care produc arme, viruși infecțioși și alte construcții satanice capabile să distrugă omul și creația lui Dumnezeu.

3. Încet, cu înșelăciune, pentru a se ridica la poziții ecleziastice de conducere. Liderii religioși sunt dispuși să asculte, să pună în aplicare și să promoveze planurile și legile lui antihrist cu ușurință și fără rezistență.

De fapt, ei sunt singurii care pot, cu pretextul virtuții „ascultării”, să seducă cu ușurință mulțimea oamenilor, în calitate de conducători și „păstori” ai lor. Liderii religioși vor dori să se unească, de dragul așa-numitei iubiri și păci mondiale, într-o unitate religioasă mondială, „Biserica Mondială”. Apocalipsa Sfântului Ioan ne spune că, în calitate de colaborator al său, Falsul Profet, omul satanic, va conduce în acel moment ,,Biserica Mondială”. El, în calitate de conducător al Bisericii, va încerca să-i convingă pe toți creștinii să primească pecetea finală a așa-numitului „Hristos”, adică Antihrist.

ÎNTREBARE : Au început toate acestea?

Da, dar sunt încă în faza incipientă. Suntem acum în faza experimentală a vaccinurilor. Înainte de apariția celor șapte vaccinuri speciale și specializate, care vor construi noul ADN mutant la oameni, o serie de vaccinuri experimentale vor fi testate mai întâi pe milioane de oameni cu efecte secundare incontrolabile și periculoase asupra codului genetic al ADN-ului uman, va declanșa autoapărarea naturală a ADN-ului, rezultând noi boli puternice. Acestea vor fi, pentru o lungă perioadă de timp, incurabile. Medicii nu vor putea găsi cu ușurință un remediu pentru aceste boli, ceea ce va duce la moartea a milioane de oameni.

Înainte de pecetluirea finală, care va fi chiar pe ADN-ul uman, se va face mai întâi un efort global pentru a oferi tuturor oamenilor un număr personal. Acest număr nu va fi adevăratul „marcaj”, ci o etapă a acestuia, pentru ca persoana să se familiarizeze cu „marcajul-marcaj” final. Acest număr va începe la început ca document, pe carduri și alte acte legale, hârtii și, apoi, pentru a-l face mai funcțional în serviciile guvernamentale, astfel încât să poată fi ușor găsit și citit de computerele serviciilor tehnice, va deveni digital.

Deci, toate guvernele vor da tuturor cetățenilor lor un număr personal, cu care vor putea să își desfășoare toate activitățile necesare, care se referă fie la relația lor cu statul, cum ar fi buletinele de identitate, impozite și altele, fie supraviețuirea lor, cum ar fi achizițiile și vânzările. Apoi, cu ajutorul inteligenței artificiale, toate numerele acestor oameni vor fi conectate la un supercomputer central, „Bestia”. Astfel, în „Bestia” vor fi înregistrați toți oamenii lumii, cu toate informațiile lor personale (înregimentare electronică – n.n).

Ca pretext pentru acest mare argument global, întregii lumi i se va spune că este singura modalitate de a asigura mai bine pacea mondială și suprimarea tuturor actelor ilegale și teroriste. Scopul și scopul lor secret este să cunoască și să controleze exact toți oamenii care vor trebui să treacă la următoarea și ultima etapă a „pecetluirii” finale, prin care Antihristul își va cunoaște acum toți supușii.

ÎNTREBARE : Cum putem reacționa noi, creștinii, la toate acestea? Există vreun antidot care poate neutraliza puterea acestor structuri satanice?

Zilele în care trăim sunt într-adevăr foarte rele. Au început experimentele pentru a face noul ADN uman mutant. Inteligența artificială avansează într-un ritm rapid și oamenii ignoră sau vor să fie ignoranți și indiferenți la ceea ce se întâmplă. Lucifer a reușit să-i convingă pe oameni că îi pasă de sănătatea lor, astfel încât aceștia să poată accepta cu ușurință experimentele sale… Fie că ne facem noi înșiși un Templu al lui Dumnezeu sau un templu al lui Satan este alegerea noastră. Depinde de noi dacă vom rămâne uniți cu Dumnezeu Tatăl, ca propriii Săi copii, sau Îl vom părăsi și ne vom alătura taberei lui Lucifer. Suntem liberi să alegem, dar și să suportăm consecințele deciziilor noastre. Epoca noastră va scoate pe cei mai mari sfinți ai Bisericii. Pentru cei infectați trebuie să subliniez că există un antidot. Așa cum fiecare otravă are antidotul său, tot așa, pentru ei, Sfânta noastră Biserică are antidoturile potrivite. Totuși, problema cu antidoturile pe care le are Biserica noastră este că acestea presupun două elemente spirituale de bază din partea oamenilor, pentru ca „puterea” lor să fie activată. Ele presupun „credință” și „încredere” în Dumnezeu, ceva ce nu mai poți găsi cu ușurință la creștini.

Ca antidot de bază propus de Sfânta noastră Biserică este Sfânta Împărtășanie, adică Hristos Însuși. Energia acestor materiale periculoase de înaltă tehnologie este neutralizată de Sfânta Împărtășanie, care nu va acționa doar terapeutic, ci și descurajant, deoarece nu va permite inteligenței artificiale să intervină în lanțul ADN uman, să „graveze” și să facă mutația, prin acele elemente pe care inteligența divină cu infinită Înțelepciune le-a definit! În cazul Sfintei Împărtășanii, puterea lucrătoare a Duhului Sfânt este decisivă. Însuși Duhul Sfânt intervine pentru a menține Voința Divină!

Un sfânt antidot este, de asemenea, sfințirea (apei) și mai ales „Marea sfințire a Epifaniilor” (aghisma mare) , deoarece nu permite satanei și inteligenței artificiale controlate de el să-și îndeplinească lucrările și planurile. Sfânta Cruce a fost întotdeauna marea frică pentru demoni. Biserica noastră are multe istorisiri, în principal din viața Sfinților noștri, că Sfânta Cruce a desființat puterea otrăvii cu care i-au adăpat pe Sfinții Mucenici pentru a muri. Ori de câte ori făceau semnul Crucii, otrava își pierdea puterea și nu putea provoca moartea Sfântului Mucenic. Desigur, nu trebuie să uităm că acești Sfinți creștini au avut o credință profundă și o mare dragoste în Hristosul nostru, întrucât de dragul Lui au abandonat totul, pentru a nu-L trăda sau a-L nega pe Hristos!

Rugăciunea zilnică către Dumnezeu și mai ales către Duhul Sfânt, când este făcută cu profundă pocăință și smerenie pentru greșelile noastre, dar și cu dragostea divină în inimile noastre pentru Dumnezeu Tatăl nostru, este, de asemenea, un remediu foarte puternic împotriva oricărei lucrări satanice. Rugăciunea din inimă atrage foarte mult Harul divin și creează o protecție divină în jurul trupului și sufletului persoanei care se roagă. Această „armură divină” de protecție împiedică orice formă de înrâurire satanică care încearcă să întineze trupul și sufletul uman, prin lucrarea duhovnicească puternică a Harului.

Prin Harul Duhului Sfânt i se va dezvălui omului adevărul alegerilor sale, dar și al evenimentelor care vor avea loc. Această putere imensă a rugăciunii de a dezvălui adevărul persoanei care se roagă, se va dovedi a fi un ajutor foarte important pentru creștinii din vremurile sfârșite, unde Antihristul și urmașii săi vor domni pretutindeni. Acesta va putea să simtă și, în multe cazuri, chiar să vadă adevărul despre o persoană, dacă este cu Dumnezeu sau cu satana. Acest lucru îi va ajuta pe mulți creștini devotați să discearnă care conducători spirituali ai Bisericii Îl urmează pe adevăratul Hristos și cine urmează Antihristului!

În Biserică, paiul va fi separat de grâu și vor fi dezvăluiți liderii bisericești nevrednici, dar și sfinții părinți și învățători ecleziastici, astfel încât creștinii să știe în cine să aibă încredere și pe cine urmează. Paiul va fi conducerea ecleziastică a „Bisericii Mondiale”, care va aparține Antihristului și va fi condusă de prietenul și colaboratorul său Pseudo-profetul mincinos. Grâul va fi alcătuit din bărbații Bisericii, sfinți care vor constitui „Biserica Catacombelor” ultimilor ani. Creștinii rugători, prin revelația lui Dumnezeu, vor recunoaște cine vor fi paiul și cine grâul, pentru a ști cine vor fi acei sfinți părinți și învățători care vor trebui să înceapă de acum înainte și să-i urmeze.

ÎNTREBARE: Cât de aproape sunt toate aceste lucruri pe care ni le-ați spus în detaliu?

Toate au început și vor culmina în viitorul foarte apropiat. Desigur, satana se grăbește să ia frâiele lumii și puterea prin propriul său fiu – Antihrist. De aceea, el se deplasează insidios, foarte înșelător și în secret, la toate nivelurile puterii, pentru a deveni imediat „liderul mondial”. Dar Dumnezeu nu-l permite pentru o vreme, pentru că oamenii îl ignoră, astfel încât aceștia să poată alege în mod liber pentru ei înșiși pe cel pe care îl vor crede și urma. Se vor întâmpla trei mari evenimente care vor ajuta întreaga lume, mai întâi să gândească și apoi să decidă liber cea mai importantă alegere din istoria omenirii. Un eveniment are legătură cu tot ceea ce se va întâmpla de acum înainte cu sănătatea omului, care va suferi în mod constant multiple operații catastrofale din cauza unor medicamente experimentale care vor promite viață și sănătate, dar vor provoca o serie de efecte secundare, chiar și moartea. Al doilea eveniment va fi legat de dorința nestăvilită a unor lideri satanici, care în încercarea lor de a conduce întreaga lume, vor provoca un conflict global cu catastrofe mondiale incalculabile. Al treilea eveniment va fi revolta naturii în întreaga lume care reacționează la adevăratul Dumnezeu, ca un ultim efort pentru a-l trezi pe omul hipnotizat de satana și a recupera, pocăi și opri distrugerea iminentă.

Pe scurt, pot spune că un lanț de catastrofe naturale, foarte mari, va schimba însăși structura pământului, în timp ce spectrul foamei, setei, bolilor și disperării va umbri întregul pământ. Deci, dacă omul este tulburat și își dă seama de greșeala sa, prin tot ce se va întâmpla, imediat totul se va schimba în bine și cursul distructiv al lui și al naturii se va opri. Cu toate acestea, este în cursul său egoist și îl lasă pe satana să devină stăpânul și zeul său și acceptă de bunăvoie semnul și pecetea satanei. Atunci vor avea loc evenimente catastrofale mondiale și mai mari și mai teribile, provocând moartea unui număr mare de oameni. Aceste evenimente teribile ale lumii sunt menționate în Apocalipsa Sfântului Ioan.

ÎNTREBARE : Cine este acest Antihrist, care va supăra viața întregii lumi?

El va trăi în secret la început și de acolo va conduce liderii mondiali dedicați lui, pe care el însuși i-a ridicat la putere. La momentul potrivit, el se va ridica la puterea politică. Farmecul gândirii sale satanice, capacitatea sa retorică și impunerea sa asupra tuturor conducătorilor și popoarelor de pe pământ, vor fi atât de puternice încât vor fascina întreaga planetă. Ca prim act de impresie, Antihristul va opri toate războaiele pe care le-a purtat până acum în secret. El va fi proclamat „prințul păcii” și toți șefii de stat îi vor preda puterea popoarelor lor. Va controla pe toată lumea și totul. Cu ajutorul demonilor și al inteligenței artificiale, el va efectua chiar și diverse minuni realiste artificiale, pe care le va proiecta către întreaga lume pentru a-l convinge că este un zeu. Că el este adevăratul Hristos care a venit pe pământ pentru a salva pe toți oamenii.

Biserica Mondială, care va fi condusă cu mult timp în urmă de prietenul său personal și omul satanic, Falsul Profet, îl va accepta ca un om al lui Dumnezeu, ca profet și ca salvator al lumii. Atunci se va disputa oficial că Domnul nostru Iisus Hristos este adevăratul Mesia al lumii și acest titlu de Mesia va fi atribuit Antihristului. Atunci cea mai mare și mai nemiloasă persecuție a adevăratului Hristos și a creștinilor va atinge punctul culminant. Cei care vor accepta să ia pecetea satanică vor fi asigurați de credința eternă și ascultarea față de el. Însă adevărații creștini care, cu ajutorul lui Dumnezeu, rămân credincioși singurului și Fiului adevărat al lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, nu vor primi acestă pecete, chiar dacă trebuie să-și dea propriile lor vieți. Pentru această credință, Dumnezeu va interveni în mod miraculos, pentru a-i proteja și a le oferi necesitățile pentru supraviețuirea lor.

Creștinii își vor lua puterea în acel moment, cu ajutorul Duhului Sfânt, din studiul Sfintei Scripturi, din Sfânta Împărtășanie și dorința de a urma Sfinților Părinți. Din acest motiv, Antihristul și urmașii săi vor lupta împotriva acestor trei forțe. Vor încerca să rescrie Biblia după cum consideră potrivit. Aceștia vor persecuta cu motive nesemnificative pe acei pioși părinți spirituali care se vor opune lor. Ei vor lupta împotriva Sfintei Împărtășanii în toate modurile, astfel încât oamenii să nu o primească, până în momentul în care o vor desființa definitiv și pe toate celelalte „Taine” ale Bisericii. Demonii cunosc foarte bine puterea Sfintei Împărtășanii. Știu că, atâta timp cât este săvârșită în sfintele biserici și cinstită de oameni, el și planurile sale demonice nu vor fi promovate cu succes și nu va putea veni ca lider mondial și mesia. Un semn al venirii sale va fi desființarea Sfintei Împărtășanii. Din acest motiv, de acum înainte vom vedea și vom trăi cu toții marele și teribilul război pe care Satana îl va începe împotriva Sfintei Împărtășanii, prin intermediul propriilor săi politicieni, oameni de știință și, din păcate, conducători ecleziastici înșelați.

Ca început, Hristos neprihănit în Sfânta Împărtășanie va fi acuzat de politicieni și oameni de știință că poate infecta și transmite boli oamenilor. Confirmarea acestor acuzații satanice prin condescendența unor preoți va marca începutul oficial al marii persecuții a lui Hristos și a sfintei Sale Biserici. Schimbarea modului în care creștinii primesc comuniunea va fi al doilea pas sacramental împotriva Sfintei Împărtășanii și transformarea Sfintei Împărtășanii într-o formă solidă va fi a treia încercare satanică a îngerilor întunericului. În ultimul și cel mai puternic atac împotriva Sfintei Euharistii, înainte de încetarea definitivă a acesteia, odată cu apariția Antihristului, se va disputa dacă Împărtășania dumnezeiască este Trupul și Sângele lui Hristos, însă va fi considerată un „înlocuitor”.

Am intrat, copilul meu, într-o perioadă ciudată pe care aș putea să o descriu cu încredere ca fiind începutul timpurilor eshatologice. Este momentul în care chiar și aleșii vor greși, așa cum spune Biblia. Îmi doresc ca Duhul Sfânt să ne lumineze pe toți să înțelegem răutatea lui satana și să rămânem credincioși Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratul Mesia lumii.

Notă: Reamintim că  încă de acum 10 ani Părintele Elpidie profețea despre pecetluirea prin vaccin, după cum puteți reciti în acest interviu publicat de Cuvântul Ortodox.

• Monahul Filotheu de la Petru Vodă: Vaccinul „anti-Covid” poate aduce: 1 - Cancer, 2 - Infertilitate și 3 - Moarte

Monahul Filotheu Bălan: „Știu că întrebarea zilei este „ce facem, părinte, ne vaccinăm sau nu?” Răspunsul ni-l dau doi sfinți. Întâi: Sf. Paisie Aghioritul, care, în urmă cu vreo 30 de ani, întrebat fiind despre Sfârșitul Lumii, a spus: ”Iată, acum, a apărut o boală pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu și ca să-l poată face cineva îl vor pecetlui. Îi vor pune cipuri”. Găsiți asta în cartea sa ”Trezire duhovnicească”, publicată de părinții de la Schitul Lacu din Sf. Munte, la pagina 195 din ediția din 2006. Ca să nu zică cineva că, stai să vezi, că Sf. Paisie n-ar fi spus asta. Ba da, a spus asta: că vor găsi o boală, și pentru ea vor face un vaccin, care va fi obligatoriu și ca omul să poată să dovedească faptul că și-a făcut vaccinul se va ajunge în cele din urmă la această chestiune cu implantarea de cipuri.

Iar Părintele nostru Justin, a zis așa: ”Aveți încredere, că Domnul vă va da putere să mărturisiți pentru El. Trăim într-o lume anarhică. Întreaga clasă politică este vrăjmașa lui Hristos și slujitoare a răului. De aceea, numai simpla noastră viețuire, fără să abdicăm de la principiile noastre creștine, este o mărturisire de mucenicie, de zi cu zi. Așadar, nu primiți acest vaccin!

Și nimic nou ce aduc puterile politice de azi. Totul este la vedere și sunt conștienți că nu mai au niciun adversar de temut și luptă pentru exterminarea populației, ca cei puțini care vor rămâne să se închine lor. Acum ei studiază și fac trierea, iar modul în care vor distinge oamenii între ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Căci în fond, ce este cipul? O armă împotriva omului. Iar noi nu mai avem arme. Tineretul nostru este obosit, încât chiar să vrea să se ridice din vraja în care trăiește nu mai are putere.

Singurele noastre arme sunt numai cele duhovnicești: rugăciunea, smerenia, dragostea dar și mărturisirea. Nu se poate dragoste fără mărturisire. Dragostea este jertfitoare, iar dacă noi ne temem să mărturisim Adevărul, ce jertfă mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nostru care este în neștiință și noi nu îl informăm si il lăsăm să cadă pradă acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători față de viitorul nației și ai Bisericii, aceia sunt fiii dragostei lui Dumnezeu. Care își pun viața pentru frașii lor.

De aceea, mamelor, educați-vă creștinește copiii și nu-i lăsați neconstrolați, nu-i lăsați să-și facă mendrele lor, nu-i lăsați să cadă pradă acestei societăți pentru că le-ați și asigurat moartea sufletească. Dar iată că, prin vaccinuri, și pe cea trupească. Mai degrabă ieșiți din mijlocul acestei societăți și vă creșteți copiii în dragoste și simplitate. Sărăcia și greutățile vă vor întări mai mult și mintea și sufletul și trupul. Nu vedeți că prin atâtea libertăți și drepturi ale copilului ei ajung să aibă dreptul de a ți-l ucide, dreptul de a distruge o nație?”

Fraților, e foarte simplu acum, în privința coronavirusurilor: dicționarul medical spune că nu există medicament, nu există remediu, nu există nici o soluție împotriva coronavirusurilor. Acest covid este un coronavirus, deci nu se poate inventa nici un medicament. De ce? Tot dicționarul medical spune că datorită faptului că face foarte multe mutații. Se transformă el pe el însuși în tot felul de forme. Se cheamă, în termeni medicali, virus pleomorfic. Deci nu ne certăm cu Dicționarul! Dacă dicționarul spune că nu este tratament, nu este tratament. Și mă veți întreba: și ce fac acum ăștia cu vaccinul. Păi se ceartă ei înșiși cu dicționarul.  Dacă de mii de ani de când e medicina nu s-a găsit o soluție concretă pentru aceste viroze, gripe, nici de-acum înainte nu se vor găsi. Dar ei ce vor să facă? Ei spun așa: vă facem un vaccin, pe care va trebui să-l repetați, care o să vă modifice structura celulei umane, în speță ARN-ul - acidul ribonucleic - , astfel încât, virusul dacă intră în organism, să nu vă mai poată afecta.

Dar știți care este problema? Că, dacă s-a modificat structura internă a celulei, la 3 lucruri trebuie să se aștepte omul: 1 - Cancer, 2 - Infertilitate și 3 - Moarte. Adică slăbirea imunității și părăsirea sănătății desăvârșite.

Noi atâta vrem să vă spunem: Părintele Justin a fost categoric: nu vă vaccinați cu aceste nenorociri, iar dacă vă vaccinați să vă așteptați la aceste trei lucruri.

Acum au și început să o facă. Iată, avem milioane de români care sunt în afara granițelor și li se pune condiția: nu veți putea să vă întoarceți în țara voastră, dacă nu vă vaccinați. Sau: pe la instituțiile statului sau la marile firme - nu veți mai putea lucra dacă nu vă vaccinați. Și nu avem nici un drept în momentul de față iar legea nu ne mai poate lua apărarea, că aceasta ar fi o discriminare.

Așa încât gândiți-vă foarte bine ce faceți. Cei mai liniștiți la ora aceasta sunt cei care nu trebuie să plătească facturi, adică cei care au o casă a lor, cu pământul lor, cu grădina lor.Restul, vedeți, gândiți-vă foarte bine ca să nu vă vindeți sufletul pentru confortul și comoditățile de care se bucură azi omenirea. Mare luare aminte!

E foarte posibil ca acestea să fie ultimele zile ale omenirii și e foarte posibil ca după aceste zile să vină cu soluția să dovediți că v-ați vaccinat. Să vă puneți niște cipuri. Deja au spus-o. Cei care plătesc campania de vaccinare și sunt în spatele acestei mari crime planetare au și spus: soluția va fi implantarea cu cipuri.

Părintele Justin, în urmă cu 11 ani, când a luat hotărârea să-și piardă pacea ultimelor sale zile și când a fost acuzat că și-a pierdut mințile, că ce-și bate el capul cu așa ceav, nu a mințit. Ne-a spus de mai înainte exact ce se va întâmpla acum.

Deci fraților, Adevărul îl știți. Și acesta e rolul Bisericii, de la Sfinții Apostoli, de la Sfinții Părinți Vasile și Grigorie, și până la sfinții cei de azi. să vă spună Adevărul. Știți Adevărul, Adevărul vă va face liberi! Decideți care este soarta pe care v-o asumați. Amin!” - Predica integrală la Mănăstirea Petru Vodă

• Arh. Partenie, starețul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Apostol Pavel din Sfântul Munte Athos: vaccinul este o înșelăciune

Extras din cuvântul rostit în data de 7 ianuarie 2021, de Arhim. Partenie, Starețul Sf. Mănăstiri a Sfântului Pavel, din Sfântul Munte Athos, preluat de Chilia Buna Vestire.

Arhim. Partenie se roagă lui Dumnezeu și Maicii Domnului să ne acopere și să ne ajute pe toți, acum, la început de An Nou și să se liniștească lumea de aceste încercări care sunt și care vor mai veni asupra ei.

Deși spune despre Sfinția Sa că nu este învățat sau cu multe cărți citite, totuși, fiind în Sfântul Munte Athos de atâta vreme, cu experiența viețuirii monahale de acolo și din cele ce aude că se zic și din ce spun cei care se pricep și cu care a mai vorbit (Sfinția Sa fiind de fapt foarte cunoscut și apreciat în Sfântul Munte Athos și în lumea ortodoxă, ca un Stareț și părinte foarte duhovnicesc), le vorbește acum, cu dragoste și cu credința pe care o are, monahilor și celor care vor să îl asculte și îi îndeamnă pe toți să rămână statornici în credința în Dumnezeu și în mărturisirea lui Iisus Hristos, ca Domn și Mântuitor al nostru.

Referitor la vaccin, Arhim. Partenie spune că este o înșelăciune, că Sfinția Sa nu și-l va face și nici nu da binecuvântare niciunuia dintre ucenicii săi să și-l facă, pentru că se potrivește prea mult cu cele spuse în Apocalipsa, în capitolul 13, unde se vorbește despre pecetluire și despre faptul că cei care nu se pecetluiesc nu vor mai putea să facă nimic, nici să cumpere, nici să vândă. Deși nu se întâmpla chiar la fel, dar nu se poate să nu vezi asemănările cu cele spuse acolo.

Este și o mare batjocură felul în care, înainte de a ți se face acest vaccin, ești pus să semnezi o declarație că ți-l faci pe propria ta răspundere. Adică, cei care l-au produs sunt scutiți de orice răspundere prin aceasta declarație, care este o adevărata batjocură la adresa noastră.

Chiar dacă nu suntem categorici, și cei care doresc să își facă vaccinul pot să îl facă, Părintele nu dă binecuvântare cuiva să îl facă.

O să vedem ce se va mai întâmpla și care vor fi urmările asupra celor care se vaccinează. Dar sunt foarte multe semne de întrebare care se ascund în spatele vaccinului și pandemiei. E drept că sunt și foarte mulți oameni care se tem de moarte și doresc să se vaccineze, dar Arhim. Partenie nu se teme și nu ar trebui să ne temem nici noi. Poate veni boala, în 4-5 zile se poate întâmpla chiar să plece din lumea acesta, dar atunci este ca o îngăduință și binecuvântare care vine de la Dumnezeu și care va fi spre mântuirea lui.

Și Cuviosul Paisie Aghioritul, din dragoste de oameni și din solidaritate față de ei, s-a rugat să îi dea Dumnezeu și lui un cancer și chiar a murit de cancer, dar a rămas până la sfârșit statornic în credința sa.

Acum sunt atât de multe lucruri care se întâmplă contra Legii lui Dumnezeu și a celor 10 porunci. Și la nivelul Uniunii Europene, și la nivel mondial. Și nu e de mirare că au loc atâtea nenorociri în lume. Spune în Legea lui Dumnezeu să nu furi, ei legalizează furtul. Spune să nu mărturisești mincinos, ei legalizează minciuna. Spune să crezi în Dumnezeu, ei legalizează necredința. Spune să nu fii desfrânat, ei legalizează homosexualitatea.

Din păcate, se pare că lucrurile se îndreaptă exact într-acolo unde se spunea, spre un Guvern unic mondial, spre o moneda unică și toate celelalte. Să facă fiecare ce dorește. Dar noi vom rămâne statornici în credința noastră în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Singurul Dumnezeu Adevărat, pe Care Îl mărturisim și pe El Îl rugăm să ne poarte de grijă și să ne dăruiască un an mai liniștit, să ne ocrotească cu puterea Sa de boală și de toate încercările care vin asupra noastră, dar și să ne ajute să rămânem statornici în credință.

• Ce recomanzi, Părinte?

Preot Constantin Sturzu

• Sinodul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova se pronunță împotriva vaccinării anti-Covid 19

Într-o scrisoare adresată guvernului Republici Moldova, Mitropolia afirmă că „sistemul antihristic mondialist dorește să introducă în corpurile oamenilor microcipuri cu ajutorul cărora să-i poată controla, prin intermediul tehnologiei 5G”.

„Este obligatoriu de a enunța și ideea că vaccinarea reprezintă și un pericol de microcipare sau introducere în organismul uman a altor dispozitive străine lui. Opinia publică din multe state europene, protestează contra obligativității vaccinurilor, mai ales a vaccinului contra COVID-19, deoarece le consideră o cale prin care sistemul antihristic mondialist dorește să introducă în corpurile oamenilor microcipuri cu ajutorul cărora să-i poată controla, prin intermediul tehnologiei 5G. (...) Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populației, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacționează la undele transmise de tehnologia 5G și permit sistemului să îl controleze pe om de la distanță”, se arată în documentul publicat.

Conducerea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova invocă faptul că în Parlamentul Italiei a fost formulată de către o deputată cererea de arestare a „infractorului internațional Bill Gates, care este acuzat de faptul că este un criminal împotriva umanității, că a provocat prin vaccinuri moartea a 500.000 de copii în India, că susține ideea de genocid pentru reducerea populației planetei ”.

Prelații mai consideră că tehnologia 5G în combinație cu anumite vaccinuri administrate în China și Italia au și stat la baza apariției acestui virus, afirmând și că a început microciparea în masă a populației din Europa.

În baza acestor terorii și așa-zise argumente, Mitropolia Moldovei cere guvernului de la Chișinău:

„1. Vaccinarea populației (anti-COVID-19, etc), precum și orice intervenție medicală să fie efectuată pe principii benevole, doar cu consimțământul și informarea corectă a pacientului (inclusiv și transparența componenței vaccinului și a posibilelor efecte adverse), cu respectarea prevederilor Convenției pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei, de altfel, ratificată de către Republica Moldova.

2. Asigurarea tuturor drepturilor fundamentale ale oamenilor care ar refuza vaccinarea obligatorie, exceptând eventualele discriminări și\sau restricționări.

3. Asigurarea dreptului omului de a nu i se introduce/implanta orice dispozitiv/cip străin corpului uman, luând în considerație informația prezentată de către oamenii de știință despre pericolul acestora, precum și îngrijorarea întemeiată pe baza Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul și a proorociilor Sfinților Părinți.” - mitropolia.md

• Credința în ... carantină!

Mitropolitul Amfilohie de Kisamou

Boboteaza anului 2021. Este Boboteaza care, după cum se vede, va rămâne profund marcată în mințile și inimile noastre ca marea Sărbătoare a Bisericii (Sărbătoare de căpătâi, încă din cele mai vechi timpurii) care a arătat și a descoperit nu numai prezența Sfintei Treimi, ci și setea, dorința unui popor, a celui grecesc, pentru participarea lor trăită la Taina Bisericii.

În același timp, însă, rămâne gravată în memorie ca ziua în care sunt arătate și descoperite intențiile și dispozițiile unor persoane care, sub motivația apărării sănătății publice, s-au opus din nou, pentru a câta oară, împotriva Bisericii.

Biserica, care a avut de la începutul misiunii ei această provocare a bolilor molipsitoare și a arătat întotdeauna un înalt simț al responsabilității, care „s-a conformat și în această perioadă cu măsurile Statului, având ca obiectiv și criteriu dorința de a contribui și ea la apărarea binelui comun al sănătății publice și la evitarea răspândirii pandemiei”, a fost acuzată, de fapt, de către diverse persoane, că și-ar fi negat responsabilitatea misiunii sale, făcând anumite „concesii” exagerate, potrivit unui comunicat recent al Sinodului local al Bisericii din Creta. Ea a respectat aceleași măsuri de protecție, în locașurile sale de cult, atât în timpul Sărbătorii Crăciunului, cât și a Anului Nou, dar și în timpul recentei sărbători a Bobotezei, conform HG (Hotărârii de Guvern) din 15 decembrie 2020. Cele câteva excepții de la aceste reguli, cu care nimeni nu a fost de acord, în mod evident, nu fac decât să confirme regula respectării prevederilor în cauză. Statul Grec, în același timp, recunoscând contribuția maximă și esențială a Bisericii în lupta comună pentru apărarea vieții și depășirea acestei mari provocări de la nivel mondial, din vremurile noastre, când a acționat cu multă înțelepciune și luare aminte, pentru punerea în aplicare a măsurilor convenite de ambele părți, a dorit, de asemenea, ca prin hotărârea menționată (din 15 decembrie) să respecte și nevoia profundă a oamenilor ca, la această Sărbătoare de căpătâi a credinței lor, să poată trăi și ei marea Taină a Dumnezeieștii Arătări. Lămuritoare, în acest sens, sunt și declarațiile unor înalți funcționari guvernamentali, care au spus că: „Suntem de aceeași parte a baricadei cu Biserica, trebuie să depășim cu toții împreună această criză”, „… există o relație de respect reciproc și de bună-înțelegere”, „Guvernul respectă în mod deplin Biserica, iar relația lui cu aceasta este foarte bună”, etc. Așa ar trebui să fie și să funcționeze relația dintre aceste două instituții fundamentale ale țării noastre, de vreme ce (dacă ar fi să amintim și evenimentul aniversar al împlinirii celor 200 de ani de la Renașterea noastră Națională) Biserica este cea mai veche instituție, de la acest moment fundamental al constituirii noului Stat Grec, iar rolul ei, atât în luptele pentru eliberare, cât și pe parcursul său istoric ulterior, a rămas major și vital.

Din păcate, din motive pe care cu greu putem să le înțelegem și să le justificăm, oricât de bine intenționați am fi, vedem că se ridică voci care, în numele apărării sănătății publice, se situează de fapt împotriva Bisericii, folosind diferite trucuri, caracterizări și acuzații nefondate, ce dezvăluie adevăratele lor intenții și dispoziții interioare față de noi. Mass-media prezintă videoclipuri și fotografii de la Praznicul Bobotezei din anul 2015, ca și cum ar fi, chipurile, din acest an.

Un renumit Profesor grec de Genetică, din străinătate, asociază două fotografii din biserici și comentează, în mod ostentativ și jignitor, participarea credincioșilor la Sfânta Taină a Împărtășaniei (Împărtășirea credincioșilor), semnalând apoi următoarele: „Ca urmare a acestor lucruri, să nu se mire cineva dacă și în Grecia vor fi impuse din nou și pentru multă vreme, măsuri aspre de carantinare și probabil că vom avea în curând și școli închise. Păcat! Ceea ce s-a întâmplat acum, la nivel general, cu mulțimi de oameni, precum și obiceiul ca anumiți oameni să se împărtășească cu aceeași linguriță, înseamnă că știința în ansamblul ei și în mod instituțional, este negată și dată deoparte”.

Un alt Profesor grec din străinătate, care a insultat și acesta Biserica și, în mod special, Taina Sfintei Euharistii, declară: „Biserica trebuie să explice de ce insistă asupra acestui mod de distribuire a Sfintei Împărtășanii, care reprezintă riscuri pentru sănătatea publică. Iar credincioșii ar trebui să se întrebe de ce participă la această Taină?” (de ce se Împărtășesc?).

Cred că această ultimă declarație descoperă, de fapt, scopurile, intențiile și cauza la toată această poziționare evidentă față de cea mai Sfântă dintre toate Tainele noastre, și anume față de Sfânta Împărtășanie.

Spune el: Să se întrebe credincioșii „de ce se Împărtășesc?” La urma urmei nu este aceasta ceea ce te deranjează? Oare nu aceasta este cauza pentru care unii, neputând ei înșiși să înțeleagă această Sfântă Taină, se situează de fapt contra ei, și prin urmare și contra credinței?

De vreme ce și inima credinței noastre bate și se hrănește din Sfânta Taină a Euharistiei.

Oare nu cumva pentru faptul că ei înșiși „nu au gustat harul lui Dumnezeu”, acești „netămâiați” cum ar zice marele Papadiamandis (este clară alegerea lor și nimeni nu judecă nimic), se folosesc de această oportunitate de acum pentru a găsi argumente împotriva trăirii și experienței unui popor pe care nu îl înțeleg și care, de-a lungul veacurilor și în toată istoria lui, așa a simțit și s-a manifestat așa, s-a hrănit, a suspinat, și-a continuat drumul și și-a găsit înnoirea, împărțind „o linguriță”, așa cum numesc aceștia Sfânta Linguriță cu care credincioșii se împărtășesc.

Împărțind (sau Împărtășindu-se cu) același Trup și Sânge al lui Hristos. De ce, sau cum altfel, ar putea interpreta cineva această tactică, când, în același timp (conform unei multitudini de publicații și postări), piețele și plajele de pe întreg teritoriul grecesc erau pline de oameni și de viață, când la supermarket și la oricare supermarket erau mulțimi nenumărate de oameni, cum oare ar putea interpreta cineva altfel, oricât ar fi de binevoitor, acest atac asupra Bisericii, în timp ce sunt trecute sub tăcere mulțimile ce curg spre piețe și magazine și este luată la țintă doar Biserica?

Ce îi deranjează, până la urmă? Oare nu cumva faptul că grecul rămâne statornic în credința sa în Dumnezeu și nimeni nu îl răpune cu frică și groază, ci fiecare greutate și încercare a vieții îl întărește și îl face să fie și mai tare în credința lui?

Oare faptul că acesta aleargă la bisericile lui pentru a-și astâmpăra foamea duhovnicească și a-și potoli setea ce are sufletul său? Oare pentru că aceia nu au simțul și gustul Tainei, va trebui ca tot poporul grec să își însușească părerile (credințele) lor?

Unde, dar, ar trebui să alerge acest popor? De unde ar trebui să își ia putere, răbdare, curaj și nădejde, dacă nu din credința lui?

I-a deranjat până și faptul că doi fii din poporul nostru, doi polițiști, au ieșit din mașină și ce au făcut? Au îndrăznit să își facă cruce și să sărute Sfânta Cruce! Până și aceasta este păcat?

Și dacă, Doamne ferește, va fi o creștere a cazurilor de infectări în viitorul apropiat, este sigur, potrivit lor, că Biserica va fi din nou cauza tuturor relelor! Toate celelalte greșeli, ale altora, sunt „iertate” și trecute cu vederea. Mă întreb dacă astfel stau lucrurile!? Acel „Păcat” (sau greșeală) pentru cine se va aplica, în cele din urmă?

„… Am încălcat interdicția prostească, Democrația nu intră în carantină”, spuneau nu demult aceleași persoane de pe scena politică, justificând participarea lor la evenimente aniversare (marșuri) într-un moment (într-o perioadă) în care interdicțiile erau mai stricte decât cele de acum. Sunt aceiași oameni care vorbesc acum despre … „fapta nepermisă a Bisericii”. Desigur că Democrația nu intră și nici nu ar trebui să îi permitem vreodată să intre … „în carantină”.

Dar mă întreb: Oare credința intră în „carantină”? Poate că, înainte de a fi prea târziu și devreme ce și 2021 este considerat anul aniversar al Renașterii noastre Naționale, poate că a sosit vremea să auzim din nou glasul marelui Kolokotronis: „Tineri, trebuie să vă păziți credința și să o întăriți” (Pnika, 1838). Dacă nu cumva o să ni se spună că și Kolokotronis „respinge instituțional știința”, pentru că vorbește despre credință! - Sursa: http://www.romfea.gr, via marturieathonita.ro

• Păcate mici, injecții mici, răul făcut în doze mici - Pr. Tudor Ciocan, Cuvântul Ortodox

„Pomenește, Doamne, poporul ce stă înainte și pe cei care din binecuvântate pricini nu sunt de față și-i miluiește pe ei și pe noi după mulțimea milei Tale!” – ectenie la Sfânta Liturghie

Fără a fi un surogat, rugăciunea de acasă nu aduce sufletului aceeași putere sau mângâiere ca rugăciunea prin participarea efectivă la Sfintele Taine ale Bisericii. Căci, „creștinii ortodocși nu pot fi cu adevărat ortodocși decât dacă au o viață liturgică. Doar dacă Sfânta Liturghie și întregul cult nu sunt doar „oportunități” sau o parte din programul lor, ci, în schimb, reprezintă sursa dătătoare de viață care-i transformă; centrul, baza, începutul și sfârșitul”- (Pr. George Kapsanis). Celor care spuneau încă dinainte de pandemie, plini de emfază, că Dumnezeu este pretutindeni și că ei se roagă doar de acasă, că nu trebuie să meargă la biserică pentru a se ruga, le aduceam contra-argumentul că „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și eu”, zice Mântuitorul. Acestora, părintele Savatie Baștovoi le spune(a):

" - Rugăciunea pe care o facem acasă este foarte bună. Dar, dacă noi nu iubim biserica, nu ştiu la ce ne foloseşte. Nu ştiu ce ne vom face noi cu rugăciunea aia de acasă. Ce înseamnă asta? Ce-ar fi însemnat: Noe îşi face corabia, şi unii se apucă şi îşi fac butoaie cu care se vor salva pentru că vine potopul. Vino şi urcă în corabie, e mai sigur. Nu faci tu cu o scândură vapor de mântuire, corabie dintr-o scândură nu prea faci. Cel care nu iubeşte biserica, cel care nu iubeşte Liturghia să nu se amăgească că se roagă acasă! Nu ştiu ce duh îl învaţă pe el rugăciunea aia, dacă el nu iubeşte Liturghia. Nu poate fi aşa ceva. Cum poate fi aşa ceva? Ce rugăciune e aia? Rugăciunea, dacă este dreaptă şi făcută către Dumnezeu şi Duhul Lui îl cercetează pe om, primul loc în care îl va duce va fi biserica. „Domnul este în sălaşul Său cel sfînt” (Psalmul 10, 4). Acolo îl va duce, de se va ruga cineva drept. Dar dacă rugăciu­nea lui nu-l duce acolo, păi, iertaţi-mă, dar sunt atâţia care spun că se roagă, dar nu tot cel ce spune „Doamne, Doamne" va fi primit, ne spune Hristos.

Aşa să ne măsurăm calitatea rugăciu­nii noastre: dacă ea ne duce în Casa Domnului, acolo unde El sălăşluieşte, acolo unde El însuşi vine, unde Se jert­feşte, acolo unde fraţii noştri se roagă împreună - că unde-s doi sau trei şi El este între noi -, înseamnă că ne rugăm în Duhul lui Dumnezeu. Noi care ne-am osebit de fraţii noştri din îngîmfare, din mîndrie, din dispreţ, cum credem că-L atragem pe Cel care este blînd, smerit şi Care ne-a dat poruncă să ne iubim unii pe alţii? Niciodată n-o să vină la aşa fel de oameni rugăciunea. Dar poate veni cu o cercetare puternică, chiar aşa descoperindu-le că nu fac bine, că nu-i bun gîndul care îl au, şi să ne întoarcem, să ne întoarcem în Biserică. Acolo ne mîntuim, pentru că acum avem biserici, sla­vă Domnului, şi Dumnezeu în chip desăvîrşit Se dă tuturor celor care-L voiesc pe Dînsul. Să mergem la biserică!" - (Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 111-113)

Ce să facem noi, care înțelegând aceasta și neputând fi efectiv în biserică, nu avem totuși voie să ne întristăm, să deznădăjduim, cum procedăm să dăm Cezarului cele ale sale și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu? Iată sfatul câtorva sfinți părinți:

- Să facem rugăciunea cu folos: „Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gura, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima. Fiecare cum îl îndeamnă cugetul, duhul şi duhovnicul, aşa să se roage. Numai să nu piardă mântuirea. Acea rugăciune este mai de folos care izvorăşte lacrimi de umilinţă, care ne ajută să părăsim păcatele şi să creştem în dra­goste, în smerenie şi în credinţă. Fiecare să se roage cu rugăciunea care îl ajută să sporească mai mult în fapte bune şi pocăinţă.” – (Părintele Paisie Olaru Cugetări duhovnicești. Din înțelepciunea Părinților contemporani,Volumul 2, Concepție și selecție Ala Rusnac, Editura Epigraf, Chișinău, 2011, p. 118.)

- Să mulțumim pentru boală: "Însuflețiți-vă! Priviți cu veselie în ochii bolii! Lăsați-vă însă mai puțin în voia închipuirilor... Vă vor veni în cap multe nimicuri de tot felul... Vă veți certa cu toată lumea... toate astea în gând – după aceea va trece totul. Fiți senini! Pesemne că în drum v-ar fi întâmpinat vreo primejdie – și iată că Domnul v-a țintuit prin boală acasă... Dați mulțumire Domnului. Și, oricum rugați-vă ca să binevoiască a vă face sănătoși. Gândurile voastre despre starea deznădăjduită în care vă aflați, sunt cu totul netrebnice. La mijloc e vrăjmașul, care vă tulbură. Nu-l ascultați, ci stați neclintiți în credința că boala e de la Dumnezeu și e spre binele vostru, iar după ce-și va face treaba va pleca... și veți fi sănătoși și veți sluji Domnului." - (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2007, pp. 12-13)

- Să ne smerim: "Sentimentele smerite vrăjmașul le poate spulbera și le poate înlocui cu cele mândre. Totuși a apela la doctor în timpul bolii nu este păcat. Sănătatea este darul lui Dumnezeu. Trebuie să vă păziți. Iar pentru atunci când nu vă păziți, Dumnezeu i-a creat pe doctori și doctoriile, întrebuințarea lor nu înseamnă ieșirea din rânduielile lui Dumnezeu. Boala, totuși, ne învață smerenia și supunerea față de voia lui Dumnezeu. Aceasta-i boala! Ce să faceți? Îndurați și mulțumiți lui Dumnezeu, zicând în sinea dumneavoastră: „Boala aceasta este pentru păcatele mele cele mari și nenumărate. Domnul mi-a luat puterile ca măcar așa să mă cumințească. Nici El nu mai știe cum să mă îndrepte. Și milele, și necazurile – pe toate le-am încercat și tot nu mi-au priit. Iar ceasul morții se apropie; și, când va veni, ce voi face atunci cu blestemățiile mele? Doamne, Dumnezeul meu! Ai milă de neputincioasa Ta făptură!”. - (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, p. 221)

- Să multțumim lui Dumnezeu pentru toate: "Oamenii ar trebui sa mulțumească lui Dumnezeu pentru orice și pentru toate, fie durere și boală, fie binefacere și prosperitate și tot ceea ce primesc sa pună în slujba Domnului, să spună ca Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Lui binecuvântat!” „Și toate celelalte se vor adauga vouă…celor ce căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”, ne încredințează Iisus. Accesoriile vieții acesteia, ca: sănătatea, averea, știința, talentele, nu pot fi decât mijloace pentru a câștiga lumina spirituală și fericirea veșnică, iar nu scopuri în sine. Să cerem ca Dumnezeu sa înmoaie inimile împietrite și să ne inspire mijloace ingenioase de a îmblânzi pe cei vicioși și răi. Să cerem ca inima noastră să fie mereu flămândă și însetată de Hristos, de pâinea cea divină și dătătoare de viață. „Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată”. (Ioan 6, 35) - Pr. Constantin Marius Burghelea, într-un articol pentru doxologia.ro.

- Să spunem rugăciuni scurte, cu mici pauze: Suntem îndemnați să ne rugăm acasă des, cu rugăciune scurtă și cu mici pauze, astfel nu vom simți o stare de vinovăție pentru treburile nerezolvate ale casei sau pentru neîmplinirea îndatoririlor noastre profesionale, dar nici nu vom lăsa sufletul nostru însetat după rugăciune. De asemenea, trebuie să ne mobilizăm toată puterea sufletească spre a ne așeza la rugăciune într-un loc liniștit, curat, lângă o candelă aprinsă, rugându-ne fie după un program sau tipic de rugăciune, fie să găsim "o rugăciune pe care să o poți spune din toată mintea ta, cu toată inima și cu toată voința ta – o rugăciune care nu trebuie să fie neapărat un mare exemplu de subtilitate liturgică, ci una care să fie adevărată, una care să nu eșueze în ceea ce dorește să exprime." - (Mitropolit Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2006, p. 71)

Pravila de rugăciune o puteţi orândui şi singur, învăţaţi pe de rost rugăciunile pe care le citiţi şi spuneţi-le din memorie cu înţelegere şi trăire. Totodată săvârşiţi şi rugăciuni personale; cu cât mai puţin depindeţi de cărţi, cu atât mai bine. Învăţaţi pe de rost câţiva psalmi şi, când mergeţi undeva sau faceţi ceva, iar mintea nu vă este ocupată, spuneţi-i. Aceasta este convorbire cu Dumnezeu. Pravila trebuie să o săvârşiţi din liberă voinţă. Nu fiți sclavul ei. Să dea Domnul să vă mântuiţi! - (Sf. Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, p. 93-94)

- Să participăm la un grup de rugăciune. Putem căuta sau chiar să fim noi cei care inițiază un grup de rugăciune, folosind și mijloacele de social media. Putem stabili de comun acord citirea unor rugăciuni la anumite ore, ne putem trimite pomelnice unii altora, cu prenumele celor aflați în diferite suferințe, putem transcrie aceste nume pe pomelnicul nostru spre a-l duce cand este posbil la Sfânta Liturghe sau la Sfântul Maslu. De asemenea, putem da curs îndemnului puternic la citirea neîntreruptă a Psaltirii: "Am spus-o și în alte locuri ale eparhiei noastre, să găsiți fiecare în satul unde locuiți zece oameni, pe care să îi puneți să citească zilnic câte două catisme din Psaltire... Spuneau Sfinții Iakov Tasllikis și Paisie că locul în care se citește în fiecare zi Psaltirea devine fortăreață duhovniceasă. Și Liturghii. Slavă lui Dumnezeu că preoții și psalții noștri vor să le facă. Dar avem nevoie și de Psaltire! Să fiți recrutați, fără să vă lăudați că faceți parte din cei zece, să nu știe drepta ce face stânga! Zece oameni ascunși, rugându-se Domnului, citind cele 20 de catisme din Psaltire. Este cea mai puternică rugăciune pe care o are Biserica!" – (Predica Mitropolitului Neofit de Morfu, la sărbătoarea Sfântului  Iakov Tsalikis, în biserica Panaghia Hrisokourdiliotissa, 22.11.2020, traducere Cuvantul Ortodox)

Celor care se tem de citirea Psaltirii, sau care cred că este neapărat nevoie de binecuvântarea duhovnicului pentru citirea Psaltirii, Părintele Arsenie Muscalu le răspunde: "Nu ştiu cum poate să fie primejdioasă Psaltirea. Nu poate să fie primejdioasă Psaltirea în nici un fel. Sfântul Vasile cel Mare spune că mai degrabă să stea soarele pe cer decât să înceteze citirea Psaltirii. Este un lucru apărut  în ultima vreme – nu ştiu cum a apărut acest lucru. Este mai mult ca o sminteală, ca o piedică pusă în faţa oamenilor, ca să se îndoiască şi să nu mai citească Psaltirea." – (Fărâmături duhovniceşti”, Pr. Arsenie Muscalu, Aşezământul Vasiliada, Bucureşti, 2005)

- Să ne rugăm cu dragoste pentru toată lumea. „Omul de rugăciune priveşte mediul înconjurător într-o altă lumină. Iubirea de Dumnezeu slobozeşte sufletul nostru de pre­siunile din afară. Singurul imperativ este acela de a păstra această legătură iubitoare cu Dumnezeu. Nu ne va păsa de ceea ce cred despre noi oamenii sau de felul în care ne tratează. Îi vom iubi pe semenii noştri fară să ne mai întrebăm dacă şi ei ne iubesc pe noi. Hristos ne-a dat poruncă de a ne iubi unii pe alţii, dar n-a făcut o condiţie a mântuirii din faptul ca şi ei să ne iubească. Singura noastră grijă va fi aceea de a stărui în cuvântul lui Hristos şi de a nu mai sluji păcatului” - Sfântul Sofronie Saharov

- Să ne rugăm tăcând, dând glas inimii curațite de păcat: Mai mult decât atât, "Avem nevoie de o prezență continuă a inimii, de această stare continuă de dragoste. O tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. După ce își face pravila, omul se consideră achitat de obligația rugăciunii și se retrage fără nimic... Eu sunt mai mult pentru o tresărire continuă, duhovnicească. De aceea am spus: orice clipă poate fi un timp și orice suspin poate fi o rugăciune. Rugăciunea după tipic o termini într-o oră. Nu trebuie renunțat la ea. Dar să nu fie singura treabă duhovnicească. A citi un Paraclis e foarte bine. Dar ceea ce de fapt trebuie adus la cunoștință, căci lucrul acesta e mai puțin discutat, este prezența continuă a inimii." - (Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a doua, volumul 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 68-70)

- „Tăcerea celor curaţi este rugăciune...“/ „Tăcerea este taina veacului viitor…“ - Sf. Isaac Sirul. Astfel, răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre nu depinde de mulțimea cuvintelor noastre, ci de curăția gândului și a inimii noastre. Cel ce se roagă să nu spună cuvinte fără rost, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfântul Vasile cel Mare ne învață cum să ne rugăm fără să folosim cuvintele: „Rugăciunea e o cerere făcută lui Dumnezeu de credincioşi pentru dobândirea unui bine. Nu e nevoie negreşit ca cererea să se facă numai prin cuvinte, şi nici nu socotesc că Dumnezeu are trebuinţă să-I amintim prin cuvinte de dorinţele noastre, pentru că El ştie cele ce ne sunt de folos, chiar dacă noi nu-I cerem. Ce vreau să spun? Că nu trebuie să facem rugăciunile rostind sila­bele cuvintelor, ci mai bine împlinind puterea rugăciunii prin libera voinţă a sufletului nostru şi prin fapte de virtute, care să se întindă pe tot cursul vieţii noastre. Când te aşezi la masă, roa­gă-te. Te-ai săturat? Să nu uiţi de binefăcător! Când te îmbraci cu haina, să ţi se mărească dragostea către Dumnezeu. A trecut ziua? Mulţumeşte Celui ce ne-a dăruit soarele. Noaptea să-ţi dea alte pricini de rugăciune. Nu-ţi faci rugăciunea cu cuvinte, dar unindu-te tot timpul vieţii tale cu Dumnezeu prin purtarea ta, viaţa ta va fi o rugăciune continuă şi neîntreruptă”- (Cugetări duhovnicești. Din înțelepciunea Părinților contemporani,Volumul 2, Concepție și selecție Ala Rusnac, Editura Epigraf, Chișinău, 2011, p. 118.)

- Să nu cedăm ispitei de a amâna rugăciunea. C.S Lewis, în cartea Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, ne arată din perspectiva răsturnată, din perspectiva diavolului, cât de perfidă e lupta îndreptată spre pierderea sufletelor noastre: "Strategia cea mai sigură e, dacă se dovedește posibil, să-l ții pe pacient departe de orice intenție serioasă de a se ruga. În caz că e un adult recent câștigat de partea Dușmanului (Dumnezeu n.n.), așa cum e omul tău, obții cel  mai ușor lucrul ăsta încurajându-l să-și amintească, sau să-și închipuie că își amintește, cum papagalicea rugăciunile din copilărie. Prin contrast, poate fi împins să încerce ceva cu desăvârșire spontan, interior, neconvențional și în afara oricăror canoane. Cu câteva săptămâni în urmă, trebuia să-l atragi în ispita falsului și neatenției când se ruga (în biserică n.n.): acum însă, vei vedea cum își deschide larg brațele în întâmpinare și cum aproape că te roagă să-i încurci mințile și să-i amorțești inima. Singur va căuta falsul în rugăciune, căci nimic nu-l va înspăimânta mai tare ca un contact efectiv cu Dușmanul. Nu-și va dori decât să lase totul baltă. Pe măsură ce starea aceasta va deveni stabilă, te vei elibera treptat de ingrata sarcină de a oferi plăceri în chip de ispite. Disconfortul despre care vorbeam și refuzul pacientului de a-i face față îl vor priva din ce în ce mai mult de adevărata fericire, iar obișnuința îi va toci gustul pentru vanități, exaltări și zeflemeli, căci mintea îi hălăduiește oricum aiurea. Nici nu mai e nevoie să îl câștigi cu o carte bună, care îl pasionează pentru a-l fura de la rugăciune, de la muncă sau odihnă; o pagină de reclame din ziarul de ieri e de-acum la fel de eficientă..." – (C.S Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Ed. Humanitas 2012)

"În concluzie, putem spune că rugăciunea este rodul iubirii. Dacă ne rugăm, înseamnă că Îl iubim pe Dumnezeu. Și, desigur, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, atunci cu siguranță că ne vom ruga. Măsura rugăciunii dezvăluie măsura iubirii pe care o simțim față de Dumnezeu. De aceea, Sfântul Siluan identifică aducerea aminte de Dumnezeu cu rugăciunea. Sfinții Părinți sunt de părere că uitarea lui Dumnezeu reprezintă cea mai mare patimă. Atunci când ne luptă o patimă, putem să o biruim prin invocarea numelui lui Dumnezeu. Cu cât ne smerim mai mult și Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, cu atât mai puternici devenim și astfel reușim să biruim patimile. Dacă însă uităm de Dumnezeu, atunci vrăjmașul se va întări asupra noastră. De aceea Sfinții Părinți avertizează că uitarea de Dumnezeu este cel mai mare păcat." – (Arhim. Zaharia Záharou, Omul cel ascuns al inimii, editura Sfintei Mănăstiri Stavropegice a Sfântului Ioan Botezătorul, Essex, Anglia, 2012, pp. 110-116.)

În luna martie a anului 2020, când întreaga lume era marcată de îngrijorare și teamă în fața pandemiei provocate de COVID-19, arătarea în vis a Cuviosului Nichifor cel Lepros unui creștin din Atena a fost primită cu multă nădejde de toți creștinii care s-au bucurat de cuvintele puternice și pline de întărire ale sfântului: Dacă cineva se va îmbolnăvi, să se roage mie, iar eu îl voi vindeca. Nu vă temeți! Va trece.

Auzind aceste cuvinte, creștinii ortodocși din țara noastră s-au întrebat: Cine este acest sfânt? Cuviosul Nichifor a fost bolnav de lepră și s-a nevoit în secolul 20 în insula Chios din Grecia. Este cinstit în spațiul Ortodoxiei elene în ziua de 4 ianuarie. Din acatistul său aflăm că a fost un monah neagonisitor, lepros, orb și aproape paralizat. Cu toate acestea, privirea sa stinsă era pătrunsă de lumina sfințeniei, buzele sale tremurânde păstrându-și surâsul ceresc până la ultima suflare. (…) A fost o făclie luminoasă a Bisericii lui Hristos.

Fiind ziua sa de prăznuire, este un bun prilej să aflăm viața de Pateric a acestui cuvios care ne este de mare ajutor în acest timp de pandemie.

Atunci când ne rugăm cerându-i ajutorul unui sfânt, o facem citindu-i acatistul din care aflăm și cele mai importante elemente legate de viața sa pământească. La fel vom face și acum, când dorim să parcurgem viața plină de nevoință și sfințenie a Cuviosului Nichifor. El s-a născut în anul 1890 în insula Creta, în satul montan Sirikari, în familia unor țărani greci evlavioși. În acest peisaj cuceritor al Cretei s-a format Cuviosul Nichifor: Bineplăcut lui Dumnezeu te-ai făcut de copil sfinte, robit fiind de bucuria creației dumnezeiești a Cretei, în peisajul satului tău muntos și al cântărilor de praznic ale Născătoarei de Dumnezeu în pădurea de castani, pe care le-ai purtat cu tine întreaga viață. Din fragedă copilărie, rămâne orfan și este crescut de bunicul său, dar nu uită modelul credinței primit de la părinții săi: Ți-ai însușit întru totul credința părinților tăi, simpli în ale lumii, dar bogați în cele ­înalte... rămânând orfan, ai dus cu tine modelul credinței ca pe o mare comoară în casa bunicului tău, care te-a luat spre îngrijire.

Bunicul său îl încredințează ca ucenic, la o vârstă fragedă, unui frizer din Chania: La treisprezece ani a trebuit să pleci în Chania, să-nveți meseria de bărbier. (...) Tot cu dragostea prietenilor tăi de Sus ai învins singurătatea și grijile care apăsau gingașul tău suflet de copil de țară, nevoit să facă față unui oraș mare.

Ajuns în acest important oraș al Cretei, își păstrează credința sădită în suflet de părinții săi binecredincioși și își alină singurătatea prin prietenia sfinților. Din pricina lipsurilor cu care se confruntă, se îmbolnăvește de lepră și, pentru a evita excluziunea socială, ascunde semnele bolii: Dar marea încercare a vieții tale abia acum începea, Sfinte, căci lepra a pus pecetea muceniciei tale nesângeroase pentru întreaga-ți viață... Cunoscând tu semnele bolii, urmările ei și soarta celor bolnavi, respinși, disprețuiți și izolați de lume, ți-ai purtat în taină durerea. Și pentru a evita alungarea ta în „mormântul morților vii”, la șaisprezece ani ai plecat în ascuns în Egipt și, acoperit de sfinții tăi, ți-ai practicat meseria de bărbier în Alexandria.

Pleacă în Egipt de frica de a nu fi dus în leprozeria de pe insula Spinalonga, un adevărat „mormânt al morților vii”. Comunitatea elenă din Alexandria Egiptului îl primește bine, lucru ce-i conferă șansa să-și practice meseria de frizer. După 7 ani, deoarece semnele bolii au început să-i afecteze chipul, alege să plece la leprozeria din Chios: Nu ai putut rămâne prea mult, Sfinte, nici aici, căci semnele bolii tale erau de acum la vedere și, nedeznădăjduind, ți-ai încredințat taina unui arhiereu venit din Chios, care te-a îmbărbătat și te-a primit ca un adevărat părinte, mult ajutându-te. (...) Descoperind în tine un tânăr mai puțin obișnuit, peste care odihnea Harul Duhului Sfânt, acesta te-a trimis să-ți folosești puterea pilduitoare alături de Cuviosul Antim, la leprozeria din Chios, patronată de Maica Domnului „Ascultătoarea”, cu ajutorul Sfântului Lazăr cel înviat din morți.

Aici, devine ucenic al Sfântului Antim, care transformase această leprozerie într-o „antecameră a Raiului”, după cum o numește ieromonahul Macarie Simonopetritul. Ajunge în acest loc binecuvântat în 1914, la vârsta de 24 de ani, și primește de la Sfântul Antim tunderea în monahism: Sub binecuvântarea Maicii Domnului... ai primit schima cea monahicească cu numele Nichifor și te-ai avântat în nevoințele cele monahicești, sub povățuirea Cuviosului Sfânt Antim, ignorând boala care te rodea.

Ca monah, este întru totul ascultător față de părintele său duhovnicesc, Sfântul Antim, înaintând cu bucurie pe calea desă­vârșirii duhovnicești, în ciuda suferinței provocate de evoluția implacabilă a bolii sale: A îngăduit Domnul ca nevoințele tale să nu rămână necunoscute, Sfinte... Deși ți-ai pierdut vederea trupească și trupul ți-era de boală mâncat, trăiai cu desăvârșire mult mai înalt și mai frumos.

Evoluția leprei l-a dus la pierderea vederii, dar, cu toate acestea, având și ascultarea de cântăreț la strană, știa pe de rost răspunsurile la Sfânta Liturghie. În anul 1957, leprozeria din Chios a fost închisă deoarece în 1947 se descoperise un tratament pentru această cumplită boală. Pentru că Cuviosul era paralizat, a fost mutat la Centrul de boli infecțioase „Sfânta Varvara” de lângă Atena: Dar Dumnezeu, care are rânduielile Sale ascunse nouă, a pus capăt acestei boli crunte, așezându-te în rândul martirilor fără de sânge. Și descoperindu-se tratamentul leprei, Sfântul Antim, părintele tău cel îm­podobit cu multe daruri, te-a trimis la spital în Atena, încre­dințându-te, la cei 67 de ani ai tăi, spre îngrijire unui alt monah lepros, Eumenie.

El devine îndrumătorul spiritual al monahului Eumenie, călăuzindu-l pe drumul desăvârșirii duhovnicești prin practicarea rugăciunii inimii. Sfântul Nichifor își duce cu răbdare îngerească crucea suferințelor sale provocate de lepră, răspândind în jurul său bucuria și harul dăruite lui de Bunul Dumnezeu. Cei aflați în suferință pe patul din spital își află la el cuvânt de mângâiere și întărire duhovnicească și în curând faima sa trece dincolo de porțile spitalului de boli infecțioase: S-a dus vestea că în spitalul de boli infecțioase din Atena este un părinte harismatic, și mulți oameni te-au cercetat, părinte, necunoscuți împo­vărați de nevoi sau deznădăjduiți.

Printre cei care caută cuvânt duhovnicesc la Cuviosul Nichifor sunt foarte mulți creștini din popor, dar şi foarte mulţi episcopi, preoți și duhovnici renumiți: Călătoria ta s-a încheiat, Sfinte, la Atena, în plină desăvârșire, la 74 de ani, când ai plecat la Cel de Sus, înfățișându-te Domnului cu toate roadele nevoințelor tale.

Cuviosul Nichifor s-a mutat la cereştile lăcaşuri la 4 ianuarie 1964, iar la 1 decembrie 2012 Sfântul ­Sinod al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol l-a trecut în rândul sfinților. La trei ani după trecerea sa la Domnul, sfintele sale moaște au fost dezgropate și au fost găsite binemirositoare, să­vârșind până astăzi nenumărate minuni.

Astăzi, când îl cinstim pe Cuviosul Nichifor, să-l rugăm să ne ajute în această vreme de boală molipsitoare și să-i spunem: Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Ziarul Lumina

Un loc deosebit între cele trei relicve ale Mănăstirii îl ocupă sfânta icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Megalospileotissa, care este lucrare a Evanghelistului Luca (una din cele trei pe care le-a creat și care se păstrează până astăzi). Conform unor mărturii istorice demne de încredere, Evanghelistul Luca, după moartea Ap. Pavel, a alergat, ca și Ap. Andrei, în Ahaia, unde cel mai probabil a scris minunata Evanghelie a sa și capodopera «Faptele Apostolilor». Deci, când a venit în Ahaia, a adus cu sine din Palestina și o anumită icoană sfântă (binecuvântată de însăși Preasfânta) pe care mai apoi a dat-o celor dintâi creștini. În epoca prigoanelor ei au fugit pentru siguranță în Spileo, unde au și ascuns-o.

Când ei înșiși au murit sau au fost uciși pentru Hristos, icoana Maicii Domnului a rămas în Spileo până când a fost descoperită într-un mod minunat de Sfânta Eufrosina. Este un basorelief, de o grosime de trei centimetri și alcătuită din ceară, rășini și alte materii. Poartă veșmânt colorat și un portativ de aur. S-a înnegrit de la multe incendii. Trupul Maicii Domnului este întors spre dreapta, cu capul aplecat spre Fiul ei, ținându-L în mâna dreaptă, Care ține cu mâna Lui stângă ușor palma stângă a Maicii Sale, în timp ce cu dreapta ține Evanghelia. În dreapta și în stânga icoanei făcută din ceară stau cu frică îngeri. În cele patru colțuri ale icoanei sunt la dreapta serafimi cu șase aripi și heruvimi cu mulți ochi la stânga.

Maica Domnului Sumela

Dezrădăcinarea tragică a grecilor de pe țărmul Asiei Mici și din Pont a însemnat sfârșitul Mănăstirii și icoana a fost îngropată împreună cu monahii în sfintele culori ale patriei pierdute.

În 1931 sfintele relicve au fost cedate grecilor și au venit în Grecia de la Arhimandritul Ambrozie Sumeliotul sub prim-ministrul El. Venizelos. Au fost găsită prețioasa Cruce cu cinstitul lemn care a fost dăruită Mănăstirii Împăratul Manuel III Comnenul din Trapezunt.

Maica Domnului din Kikkos

Maica Domnului din Kikkos, pe care a zugrăvit-o Luca la fix șapte ani după Răstignirea și Învierea lui Hristos a fost transferată de el însuși în Egipt după moartea Maicii Domnului. Icoana a rămas acolo până când creștinii de care era păzită au fost luați în robie de pirați. Ca să o salveze de la pângărire, au aruncat-o în mare. Două nave bizantine s-au arătat și, pentru că au alungat departe pe pirați, au salvat icoana. Au luat-o la Constantinopol și au prezentat-o împăratului Alexie Comnenul (1081-1118).

Urmează istoria cum a ajuns în Cipru, unde a rămas 900 de ani. Împăratul Alexie a trimis pe un duce, Manuil Vutomutis, în Cipru ca guvernator. Într-o zi, Vutomitis, cum vâna în munți, și-a pierdut prietenii și a rămas singur. Acolo unde a căutat să-i găsească pe tovarășii săi a găsit o peșteră unde trăia un nevoitor, monahul Isaia. Guvernatorul l-a întrebat pe nevoitorul Isaia dacă i-a văzut pe prietenii săi să treacă pe acolo. Isaia nu a dat nici un răspuns și el s-a înfuriat, cu consecința să-l lovească sălbatic pe bătrân și să fugă.

În câteva zile, ducele a fost lovit de o boală de nevindecat, un fel de paralizie, denumită sciatică. Apoi a urmat un șir de vise. Prima dată Vutomitis a văzut pe Dumnezeu într-un vis să-i spună că va fi tămăduit dacă-și cere iertare de la monahul nevoitor și, când Vutomitis s-a conformat cu aceste sfaturi, s-a tămăduit. Între timp, Isaia însuși a văzut în visul lui pe Maica Domnului, care i s-a arătat și i-a zis că el și Vutomitis trebuie să meargă la Constantinopol și să aducă icoana ei în Cipru.

Când au ajuns în Constantinopol, s-au încredințat că împăratul, firește, era fără tragere de inimă să cedeze icoana. Din fericire, fiica împăratului s-a îmbolnăvit dintr-o dată cu aceeași boală pe care o avusese înainte Manuil. O formă gravă de sciatică. Ca răsplată pentru tămăduirea ei imediată, împăratul le-a dat bani ca să construiască o biserică pentru ca să o pună în ea. Astfel, icoana a venit în Cipru și toți copacii au îngenuncheat jos ca să-i ureze bun venit.

Biserica a fost construită de monahul Isaia cu banii împăratului, de aceea Mănăstirea se cheamă până astăzi „Mănăstire împărătească și stavropighială”. Termenul stavropighială indică faptul că a fost pusă ca piatră de temelie Crucea. De atunci a ars de câteva ori și în 1821 prădată de turci într-o răzbunare pentru acțiunile grecilor de la revoluție, dar în fiecare caz icoana a fost salvată.

Icoana este protejată de un voal și se află într-o ramă de argint, împodobită cu mărgăritare. Icoana Maicii Domnului a fost dezvelită când a fost la palatul împăratului. În 1576 a fost înconjurată cu un văl argintiu, care a fost înlocuită cu unul nou în 1795. De atunci, icoana nu a fost privită niciodată de nimeni. O soartă cutremurătoare este specificată pentru oricine va depune eforturi să ridice vălul. Nimeni nu cutează să o privească în față deoarece mulți care au făcut-o în trecut au fost pedepsiți.

Maica Domnului Eleusa (Milostiva) din Kikkos este o tradiție vie în insulă. Tămăduiește bolile reumatice, dar, înainte de toate, intervine să aducă ploaie când este cerută și este foarte iubită de ciprioți.

(Material tradus din grecește, de pe Εκκλησιαonline de către ierom. Lavrentie, pentru theodosie.ro. Fotografii cu cele trei icoane sunt disponibile pe site-ul sursă.)

Rugăciuni către Sfântul Antonie cel Mare 

Acatistul Sfântului Antonie cel Mare

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Antonie cel Mare

• Rugăciuni către Sfântul Antonie cel Mare 

• Acatistul Sfântului Antonie cel Mare

Complexitatea ființei umane este năuci­toare, deoarece noi construim lumea prin gândurile și faptele noastre. În cel mai real mod, ce ești și ce faci sunt o consecință a modului în care gândești și de aici e bine să știi că doar tu poți face pași concreți pentru a schimba ceva în viața ta, dacă aceasta te nemulțumește.

Responsabilitatea se răsfrânge în aspectele exterioare și interioare ale vieții: latura exterioară vizează sportul, alimentația, imaginea în afară, iar cea interioară, mentalitatea și convingerile profunde pe care le ai despre tine. Poți alege să fii victimă sau să-ți asumi responsabilitatea propriei vieți. Schimbarea în orice latură a vieții tale vine prin asumarea responsabilității în legătură cu modul în care arăți, te simți, anturajul și acțiunile tale. Respectul față de tine se naște în acel loc tainic și adânc, adică în interiorul tău, iar aceasta se reflectă în conduită, în felul cum vorbești, în postura și, poate cel mai important aspect, în alegerile tale.

Este important să ai grijă de aspectul exterior, dar mai ales să fii blând cu tine. Fă-ți bucurii mici în fiecare zi, pe lângă bucuriile pe care îți dorești să le faci celor de lângă tine. Și, zâmbește. Pe lângă mesajul pe care îl transmiți creierului că totul este în regulă, zâmbetul este cea mai simplă cale de a te face plăcută celorlalți. Oferă-ți respect. Nu te subestima, nu te pedepsi prin afirmații de tipul: „Nu sunt bun de nimic”, „O să eșuez”, „Nu am încredere”, „Nu pot”. Ca să primești respect din partea celorlalți, este necesar să te respecți pe tine. Suntem ceea ce spunem, așadar să spunem ceea ce vrem să fim. Procesul sănătos pornește din interiorul ființei spre exteriorul ei.

Nici un cuvânt nu e atât de important precum ceea ce îți spui ție însuți. Cuvântul are o putere uriașă și dictează ceea ce ești, ceea ce vei fi în următorii ani, alături de acțiune, bineînțeles. Whitney Griswold a scris: „Respectul de sine nu poate fi vânat. Nu poate fi cumpărat. Nu poate fi fabricat din relaţiile noastre cu cei din jur. Respectul de sine vine când suntem singuri, în momentele de linişte, în locurile ferite de agitaţie, când ne dăm seama că, ştiind diferenţa dintre bine şi rău, am făcut binele, că recunoscând frumuseţea, i-am oferit admiraţia noastră și, cunoscând adevărul, l-am rostit”. Poartă-te cu demnitate. Nu permite să fii abuzat fizic, emoțional, intelectual, spiritual. Nu permite să fii șantajat, manipulat și controlat. A tolera astfel de comportamente va conduce spre distrugerea stimei de sine, iar din acest punct nu mai este decât un pas în a te complace în statutul de victimă. Fii atent la convingerile care îți guvernează viața. Acestea au rol de axiomă pentru tine.

Aliniază-te convingerii că meriți să fii iubit și respectat pentru ceea ce ești. Perseverează în aceste convingeri sănătoase, deoarece sunt fundamente ale respectului de sine. Îndrăz­nește să-ți asumi responsabilitatea pentru viața ta. Este singura manieră în care vei schim­ba ceva. Dacă nu, puterea va fi la alții și niciodată la tine, iar cel mai probabil vei fi un om plin de frustrări, care dă vina pe evenimentele exterioare pentru nefericirea sau neîmplinirea lui. Cum ar fi dacă ai privi în ­interiorul ființei tale și să descoperi care-ți sunt adevăratele nevoi și dorințe? Cum ar fi să nu te mai compari cu alții? Ce s-ar schimba în viața ta dacă te-ai opri din a te sabota? Atunci când începi să-ți pui întrebări, răspunsurile apar inevitabil. Schimbarea derivă din înțelegerea mecanismelor care se află în spatele acțiunilor, deoarece aici avem de-a face cu emoții profunde, unele dureroase, care își au originea în copilărie. 

Misiune sau vocație

Vocația este combinația dintre pasiunea față de un domeniu și abilitățile native. Vocația este o chemare interioară, o cauză pentru care sufletul tău simte și se zbate. Fiecare om are o vocație, pentru că fiecare om este unic prin talentele și abilitățile pe care le deține. Exersarea acestor talente native îți aduce un sens în viață (nu singurul), împlinire și satisfacție. Cu­noaș­tem, probabil, fiecare oameni care au renunțat la un loc de muncă prestigios și foarte bine plătit pentru a începe pe cont propriu să lucreze la ceea ce îi pasionează. Fie că vorbim despre gătit, artă sau dezvoltare personală, tranziția spre un domeniu total diferit de cel în care au fost formați a fost facilitată de „chemarea” interioară pe care aceștia au avut-o. Fiecare om se naște cu dorința de a descoperi care este domeniul care îl pasionează, iar unii găsesc acest răspuns mai devreme, alții mai târziu, prin încercare și eroare.

Câteva întrebări edificatoare pentru a afla care sunt ele ar fi acestea: Ce aș face în continuare dacă aș avea toți banii pe care îi doresc până la sfârșitul vieții? Ce mă văd făcând peste zece ani? Cum vreau să-și amintească oamenii de mine? Ce îmi place să fac și pierd noțiunea timpului practicând acel lucru? Ce vise profunde am legate de viitorul meu? Dorințele se află în straturile superficiale ale psihismului, însă visurile sunt seva adâncă a personalității și se solidifică în intemperiile existenței. Psihiatrul Augusto Cury scrie: „Visurile nu determină locul în care vom ajunge, însă constituie un izvor de curaj pentru a ieși din locul în care ne aflăm. Visurile nu construiesc victorii, dar ne scot din conformism, nu ne fac eroi, însă ne transformă în ființe esențialmente umane. O viață lipsită de visuri înseamnă o minte lipsită de creativitate, o emoționalitate fără aventuri, o poveste fără conținut”.

Poate talentele și abilitățile pe care le ai zac sub o stimă de sine scăzută sau ani de obiceiuri neproductive; poate ești cuprins de deznădejde, uitându-te la tine și la inconsecvența ta; poate că uneori îți este greu, crezi că vei eșua. Nu renunța! Împarte o sarcină mare în pași mărunți, dar zilnici. Unește visurile cu disciplina și obiectivele. Michael Audiard a enunțat atât de plastic principiul perseverenței: „Doi intelectuali care stau jos nu vor ajunge niciodată mai departe decât o brută care merge”. Autocunoașterea este în definitiv o muncă de autodescoperire, dar, după ce am parcurs acest proces, încep provocările. Provocarea de a-ți sufleca mânecile și a te apuca de ce ai de făcut. Pentru că talentele se cultivă, se perfecționează, se dezvoltă în permanență.

Viața trece inevitabil. Zilele se scurg cu o rapiditate amețitoare. Dacă nu îți vei stabili scopuri și obiective, vei ajunge ca, peste câțiva zeci de ani, uitându-te în urmă, să realizezi că ai trăit fără a-ți îndeplini visurile și idealurile. Că mereu te-ai preocupat de aspectele urgente, fără impact semnificativ, în detrimentul celor cu adevărat importante, cu impact pe termen lung. Este în puterea ta să ai o viață împlinită, condusă de chemarea și vocația pe care le ai în această lume.

Ziarul Lumina

Ne aflăm în Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul. Cu gândul ca considerațiile de mai jos, publicate în Ziarul Lumina, vă supunem atenției mai jos mărturia doamnei Codruța Varga, legată de trecerea recentă la Domnul a tatălui său, dar mai ales despre puterea binefăctătoare a Sfintelor Taine.

Religia creştină este prin excelenţă religia iubirii. Dumnezeu Însuşi este iubire, iar cei care nu iubesc nu pot să-L cunoască (cf. 1 Ioan 4, 8). De aceea, orice formă de manifestare a iubirii este, în fond, nu numai o îndeplinire a poruncii pe care Dumnezeu ne-a dat-o, ci şi o continuă cunoaştere a marii Sale milostiviri.  Iubirea faţă de semeni nu se manifestă numai în timpul vieţii pământeşti, ci trece dincolo de moartea fizică. Rugăciunile pe care le facem pentru ei, după ce au trecut la cele veşnice, ne ajută să fim în comuniune, iar îngrijirea locurilor în care sunt înmormântați este o responsabilitate de netăgăduit. Întâlnirea cu ei în rugăciune este şi întâlnire cu Hristos Domnul, Cel care a biruit moartea prin Răstignirea şi Învierea Sa. E bine știut faptul că rânduiala Bisericii Ortodoxe prevede o ritmicitate a rugăciunilor sau pomenirilor pe care le facem pentru cei adormiți. Pe lângă toate rânduielile care se săvârșesc până la așezarea trupului în mormânt, care culminează cu slujba Înmormântării, Biserica a rânduit multe pomeniri ulterioare.

Alături de Sfânta Liturghie la care sunt pomeniți, cea mai frecventă slujbă care se face pentru cei adormiţi este parastasul, adică un rezumat al slujbei Înmormântării, cu rugăciunile de dezlegare şi iertare rostite de fiecare dată. Primul parastas sau prima pomenire coincide cu pomana care se face în ziua înmormântării. Acesta este primul soroc, la trei zile după moarte. După aceea, se fac parastase la fiecare soroc de pomenire: la nouă zile, la 40 de zile (şase săptămâni), la trei, şase şi nouă luni, la un an, în fiecare an până la şapte ani după moarte şi, după aceea, în sâmbetele morţilor de peste an. Îi numim pe cei care trec pragul către veșnicie adormiți, pentru că ei nu dispar odată cu moartea fizică, ci, după credința noastră, moartea este considerată un somn. Mântuitorul Însuși spune despre prietenul Său, Lazăr, când acesta era deja mort de patru zile, că „a adormit” și merge să-l trezească (cf. Ioan 11, 11-13). Iar Apostolul Pavel le răspunde tesalonicenilor care se întrebau ce se va întâmpla cu cei care mor înainte de Parusie sau de a doua venire a Domnului că aceștia „au adormit” și că „prin Iisus îi va aduce Domnul împreună cu El” (cf. 1 Tesaloniceni 4, 14). Mai târziu, momentul trecerii prin moarte a Maicii Domnului a rămas în conștiința Bisericii ca Adormirea Maicii Domnului. Această credință a făcut ca, în limbajul comun, să existe expresii ca: adormitul/a întru Domnul (înainte de rostirea numelui), adormirea în Domnul (pentru momentul despărțirii sufletului de trup sau moartea fizică) ș.a. - Un articol de: Pr. Asist. Dr. Silviu Tudose - 26 Ian, 2021

Până pe data de 17 noiembrie 2020, sufletul meu a avut o culoare veselă, plină de energie și speranță, dar în această zi de iarnă parcă sufletul a luat o culoare de gri închis. În acea zi am primit trista veste că tatăl meu, Ștefan zis Nuțu (la 66 ani), a primit diagnosticul de tumoră la plămâni și se pare că și rinichii erau deja afectați.

Când am primit vestea simțeam că o parte din suflet îmi este înghețată, mai ales că de 6 zile eram bolnavă la pat și eu, răcită foarte rău și am refuzat vizita la medic pentru că mă temeam de diagnosticul anului 2020-COVID. Așa că m-am tratat acasă cum am putut, iar în ziua în care m-am putut ridica din pat am primit și trista veste despre boala tatălui meu.

Am început să căutăm medici în Timișoara, dar mă bucur că primul medicament pe care l-am sfătuit pe tatăl meu să îl ia a fost Sfânta Spovedanie și  Împărtășanie, în ziua praznicului „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, ca mai apoi să reluăm investigațiile. Am considerat că primul medicament și cel mai de preț trebuie să fie mai întâi pentru suflet.

Doar jumătate de zi a fost internat tatal meu în spital, pentru că sufletul lui bun nu a putut suporta chinurile colegilor de salon, plângea de mila lor și m-a sunat să merg cât mai repede după el, plângea la telefon. Atunci am înțeles că el nu va rezista nici la tratamentul pentru bolnavii de cancer, am luat diagnosticul lui așa cum este și semnificatia „CA-IN- CER”,  urcând spre Cruce, gândindu-mă tot timpul la autoarea cărții „Cancerul, dragostea mea” (Mioara Grigore).

În ziua praznicului „Sfântului Andrei” eram cu soțul și cei doi copii ai noștri, Emanuel și Maria, la „Icoana Făcătoare de Minuni și vindecătoare de Cancer a Maicii Domnului-PANTANASSA”, de la Mănăstirea Râmeț (Jud.Alba), unde ne rugam ca Maica Domnului să mijlocească la Fiul ei și să nu îl lase să sufere pe tatăl meu. Simțeam în acele momente și în acel loc că sufletul îmi spunea să nu cer vindecare de boala aceasta, ci cum va vrea Dumnezeu, numai să nu sufere, pentru că aveam cazuri destule printre cei apropiați din care boala, în câteva luni a făcut doar niște chinuiți. Am venit de acolo cu speranță și nădejde, cu mir sfințit și agheasmă, iconițe, crucea cea de viață purtătoare, toate pentru tatăl meu, pe care el le-a primit cu mult drag și nădejde.

Vedeam că tata e schimbat, culoarea feței era pământie, sufletul lui nu mai era așa vesel, dar nici nu ne necăjea cu durerea lui. Sufletul lui atins de suferință era ca un om fără mâini, care nu putea nici să primească, nici să mai dăruiască, nici să se prinda de ceva, dar nici să se apere. Până la depistarea bolii, tatăl meu era o fire de o veselie ieșită din tipare, era iubit de la cel mai mic până la cel mai mare, mereu avea o glumă pentru fiecare om pe care îl întâlnea pe drum. Pentru copiii mei era „bunicul preferat”, cânta și  se prostea cu ei în toate felurile, pâna într-o duminică, ultima înainte de a pleca, moment când am vazut că sufletul lui era trist, din ochi părea că lacrimile vor să curgă, dar nu le lăsa, iar de joacă nu mai avea chef. Atunci am simțit din nou că și sufletul meu are o culoare cenușie.

Vineri spre sâmbată, 12 decembrie, ora 00:45  primesc telefon de la mama mea că tatălui meu îi este rău, îi auzeam răsuflarea... simțeam că va pleca Acasă. Așa a și a fost, peste cinci minute primesc  vestea de la prietena mea, Laura, că și tatăl meu a plecat acolo Sus lângă tatăl ei, suferind amandoi de aceeasi boală. Atunci am simțit cum sufletul meu nu mai are nicio culoare,ci se rupe, dar am mulțumit lui Dumnezeu că l-a luat așa ușor și nechinuit, dar împărtășit cu Sfintele Taine. Am plecat cu sora mea acasă cât am putut de repede, dar acasa nu mai era veselie ca de obicei... ne aștepta mama cu inima frântă, iar tata „dormea” întins pe covor jos. Ne-am așezat lângă el, cu lumânarea aprinsă și nu ne săturam să îl privim, era așa de frumos și împăcat cu el însuși, parca vroia să ne spună: „vă las cu bine dragile mele și să aveți grijă de mama voastră”.

Au trecut cele 40 de zile în care nu încetam să ne rugăm acasă, la mănăstiri, la cimitir cu lumânarea aprinsă, dar ziua Parastasului, 17 ianuarie, a coincis cu ziua fetiței mele, Maria, 7 anișori, atunci în biserică am simțit în sufletul meu și bucurie și tristete, ceea ce nu am mai simțit niciodată până acum. Era greu să ma împart în două, jumătate din suflet era colorat, iar jumătate negru de data aceasta.

Fericit sufletul celui plecat pentru care cei vii se roagă și fac fapte bune în numele lui. Moartea nu îl poate smulge din sufletul meu pe tati. Sufletul meu este cel mai sigur loc unde îmi pot încuia toate averile si cel drag este o avere. Acolo, nimeni și nimic nu poate pătrunde, pentru că singura cheie este la mine și după cheia aceasta nu se poate face copie, nici nu se pierde și nici nu poate fi furată.

Mă rog lui Dumnezeu ca sufletul meu să primească din nou acea culoare veselă, iar tatăl meu să se odihnească în curțile drepților. Când privesc cerul dimineța știu că tatăl meu mă veghează de Acolo și sufletul îmi dictează să mă rog asfel: Doamne Dumnezeul meu/Eu o sa te rog mereu/Ai grijă de tatăl meu/ Și îl poartă pe drum lin/În Eternul Tău Cămin/Făra durere și suspin.

VARGA CODRUȚA, Simand (Jud.Arad)

Vineri, 22.01.2021 

NOTE

NOTE

Nădăjduim ca acest material să fie de folos în primul rând celor care, deși au o formație medicală, nu au avut timpul să se ocupe cu studiul acestei boli, dar și tuturor acelora care doresc să cunoască mai multe despre această afecțiune.

Credem că informarea este primul pas în combaterea acestei afecțiuni extrem de inteligente. După toate probabilitățile, puțini vor scăpa fără să o contracteze în următoarele luni și, dacă așa stau lucrurile, a aștepta consecințele paralizați de frică nu este, poate, cea mai bună alegere.

Viitorul aparține oamenilor care își însușesc știința de a se lupta cu boala, nu fugind de ea, ci alegând cele mai potrivite metode de dezvoltare a unei imunități mai puternice. Din nefericire, mass-media nu constituie astăzi un mijloc de informare a maselor, ci mai curând unul de înfricoșare și terorizare sau, dacă vreți, de dezinformare.

Internetul poate fi încă o sursă foarte bună de informare, dacă ne vom exersa capacitatea de a găsi sursele corecte și de a dezvolta o analiză critică personală. Trebuie să avem încredere în știința adevărată, și nu în cea de popularizare sau în narațiunile emoționale ce controlează mental mulțimea. Această aplecare asupra izvoarelor celor mai autentice, dublată de o credință luminată de Dumnezeu, ne poate deveni vitală în vremurile pandemiei și post-pandemiei care vor urma.

Așadar, materialul care urmează este un apel la rațiune și concomitent o critică a folclorului, a narațiunilor ideologizate cu care mass-media ne-a obișnuit să ne hrănim imaginația, așteptând neputincioși deznodământul implacabil cu care suntem amenințați.

Cei care vor aprofunda acest material vor înțelege că această boală este cea mai mare provocare pe care a trăit-o omul în modernitate: provocarea de a reveni la un stil de viață sănătos. Altfel, va trebui să își asume riscul unei morți premature cauzate de una dintre pandemiile ce vor urma. Ca întotdeauna, alegerile ne aparțin mai mult decât ne putem imagina.

Iar dacă putem vorbi de un efect pozitiv al acestei pandemii, nu este altul decât această uriașă solidaritate internațională a medicilor și cercetătorilor din toată lumea, care își pun la dispoziție știința, dar și energia și viața în lupta cu virusul ucigaș.

Nu credem să fi existat o altă perioadă în istoria științei când medicina să fi făcut un salt atât de mare în înțelegerea sistemului imunitar, a proceselor inflamatorii și a modului în care acționează virusurile în organismul uman. Mai rămâne însă ca aceste cercetări să fie integrate cât mai curând în practica clinică. Acest material ne dorim să fie un pas în această direcție. Fiecare trebuie să facă tot ceea ce depinde de el pentru a fi salvate viețile cât mai multor oameni.

Mulțumesc pe această cale medicilor dr. Laurențiu B. și dr. Ana D., care nu au dorit să devină cunoscuți, dar au citit cu multă atenție materialul și mi-au dat sugestii importante, dar și tuturor medicilor din întreaga lume și citez aici doar pe prof. dr. Christian Perronne, prof. dr. Didier Raoult, prof. dr. Paul Marik, dr. Peter A. McCullough, care m-au inspirat și încurajat prin observațiile lor științifice, dar mai ales prin atitudinea lor, să duc acest studiu la capăt și să-l fac public pentru a ajuta cât mai mulți oameni. Aceștia sunt doar câțiva dintre mari profesori doctori, infecționiști, epidemiologi ai lumii care au afirmat adevărul împotriva mainstream-ului, asumându-și nu numai oprobiul unei părți semnificative ale mass-mediei, dar, adesea și o critică nejustificată sau o ostracizare instituționalizată ce susține mai curând interese materiale, decăt să apere necondiționat sănătatea omenilor, viața acestora.

Experiența  pe care mi-a prilejuit-o această cercetare, m-a convins de faptul că o abordare științifică a bolii din primele zile ale manifestării simptomelor poate să o transforme cel mult într-o viroză mai severă, chiar pentru cei cu cei mai mari factori de risc.

În același timp, persoane cu factori de risc scăzuți pot face o formă foarte gravă, chiar fatală în momentul în care nu se vor trata deloc corespunzător până la apariția inflamației, a furtunei de citokine și a unei posibile internări cu o intubare de urgență.

Astfel că, dacă nu vrem ca  fatalitatea să hotărască pentru viața noastră este important să tratăm boala potrivit științei fundamentale și nu pe baza unor sfaturi bazate mai mult pe articole aruncate pe internet, uneori chiar flagrante fraude științifice, cum a fost denigrarea efectelor hidroxichloroquinei în COVID-19 din revista "The Lancet" din 22 mai 2020, articol ulterior retras. Am scris, așadar, acest mic îndrumar cu convingerea că numai Adevărul în sine va rămâne până la urmă pentru a salva omenirea.

dr. biofiz. Virgiliu Gheorghe V.

5 ianuarie 2021/ Clinica Imuno-Medica

Îndrumarul în format PDF poate fi consultat aici
(103 pagini, 11 anexe, 322 de referințe bibliografice)

Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 în România a emis o broșură publicitar-informativă, cu multe probleme pe această temă. Ca și întreg discursul public oficial, această broșură conține informații incomplete, face o informare selectivă, omite riscurile, nu este onestă și se constituie ca instrument tendențios de influențare a deciziei,de a smulge fraudulos consimțământul populației, încălcând acte normative, etica și deontologia medicală și jurnalistică. Să luăm pe rând câteva aspecte.

Nu se spune în broșură că aceste vaccinuri sunt experimentale, incomplet testate. Studiile clinice pentru evaluarea vaccinurilor mARN create de Pfizer au fost aprobate să includă 43931 participanți, iar studiile sunt programate să continue până în 2023. Descrierea studiilor clinice este publică pe pagina oficială ClinicalTrials.gov. Ele au primit autorizații de utilizare de urgență sau condiționată atât în SUA, cât și în Europa, pe baza rezultatelor preliminare obținute după doar câteva luni de la începerea studiilor.

Este foarte important de precizat că autorizația de utilizare de urgență sau condiționată nu înseamnă că vaccinurile au fost aprobate pentru utilizare pe scară largă; aprobarea definitivă (acordarea licenței în SUA, respectiv autorizarea standard în UE – n.n.) a vaccinurilor se poate face numai la completarea studiilor, în 2023 (În UE, după cel puțin un an -n.n.). Fără aprobare, vaccinurile sunt încă în studiu, deci experimentale.

Nu se spune în broșură că acest vaccin NU împiedică transmiterea de la om la om, nu a fost gândit sau cercetat pentru acest scop, după cum scrie in descrierea oficială emisă de EMA (European Medicines Agency).

Rețineți! Acest vaccin NU are efect de oprire a epidemiei la nivelul societății, vizează DOAR protecția individuală, deci miza epidemiologică și de sănătate publică a lui este nulă. Nu va eradica virusul, nu va opri epidemia, nu va duce la întoarcerea la normal a societății.

Nu se spune în broșură că nu s-au efectuat studii de genotoxicitate (capacitatea de a cauza daune materialului genetic, de a genera mutații genetice), nici de carcinogenitate (capacitatea de a induce cancer), după cum se menționează în prospectul oficial (la pagina 9), deși acest vaccin introduce în corpul uman un fragment modificat de ARN străin, crescând riscul unor mutații genotoxice sau carcinogene.

Nu se spune în broșură faptul că nu știm dacă aceste vaccinuri vor salva vieți. Testele clinice nu sunt făcute ca să calculeze reducerea numărului de internări, de decese și a cazurilor cu complicații care ajung în secțiile de ATI, parametri care ar interesa maximal. Găsim în British Medical Journal o foarte bună analiză critică a designului studiilor clinice, în articolul Will Covid-19 vaccines save lives? Current trials aren’t designed to tell us, semnat de Peter Doshi, editor asociat BMJ. O altă critică a studiilor clinice privind siguranța și eficiența vaccinurilor Covid o găsim la Dr. William Haseltine, profesor de Sănătate publică la Harvard. Într-un articol din Forbes, Dr. Haseltine constată că designul studiilor este conceput după standarde minore, făcute tocmai pentru a fi trecute de noile vaccinuri.

Nu se spune în broșură faptul că acest(e) vaccin(uri – Moderna, Pfizer – n.n.) utilizează în faza de testare celule obținute de la embrioni umani avortați. Acest fapt concret este menționat și în Raportul oficial al Institutului European de Bioetică din noiembrie 2020. Sunt date și fapte concrete din surse publice, recunoscute și de firmele producătoare.

Nu se spune în broșură că au existat obiecții și semnale de alarmă emise de oameni de știință de talie mondială privind riscurile acestui vaccin. Petiția către EMA inițiată de Dr. Michael Yeadon și Dr. Wolfgang Wodarg cerea suspendarea imediată a studiilor pe oameni a vaccinului Pfizer. Riscurile menționate in această petiție sunt suficient de grave și de bine documentate pentru a fi puse în balanță cu presupusele beneficii ale vaccinului: riscul celor vaccinați de a dezvolta o formă mai gravă de Covid, amplificată de anticorpii existenți (ADE), riscul reacțiilor autoimune postvaccinale care ar putea duce la infertilitatea femeilor vaccinate și alte riscuri.

Nu se spune în broșură faptul că firma colos Pfizer are o istorie plină de fraude, experimente medicale finalizate cu morți și oameni schilodiți. În 2001, firma Pfizer a fost găsită vinovată de cea mai mare fraudă din istoria asistenței medicale americane și a primit cea mai mare amendă penală impusă vreodată, 2.3 miliarde de dolari.

Nu se spune în broșură dacă producătorii își asumă răspunderea pentru viitoarele reacții adverse. Nu se spune nici faptul că aceste companii farmaceutice chiar au cerut explicit să fie exonerate de culpabilitate și de obligația despăgubirilor.

Broșura încalcă Normele pentru evaluarea și avizarea publicității la medicamente de uz uman reglementate de  Ordinul Ministerului Sănătății Nr. 194 din 23 februarie 2015. Acest Ordin prevede la Articolul 52, pct. 8: „Este interzisă difuzarea de materiale publicitare pentru medicamente sau tratamente prezentate sau recomandate de profesioniști în domeniul sănătății, organizații academice, științifice, fundații, de personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportive sau de alte persoane care, datorită celebrității lor, pot încuraja consumul acestor medicamente sau folosirea tratamentelor respective.”

Nu se spune în broșură că acest vaccin are o rată neobișnuit de mare de reacții adverse. După prima doză, din cele 112.807 persoane vaccinate, 6 au avut șocuri anafilactice și 3150 de persoane (2,79%) au raportat reacții adverse. Datele sunt raportate de CDC intr-un document oficial, disponibil pe site-ul guvernamental american.

Broșura se poate încadra la publicitate înșelătoare, sancționată prin același Ordin 194 al Ministerului Sănătății, cât și prin  Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Broșura afirmă că vaccinarea este sigură, fără să numească nicio reacție adversă, deși in prospectul oficial sunt menționate 13 tipuri de reacții adverse, de la febră la paralizie de nerv facial și șoc anafilactic. Dar, datorită testărilor insuficiente, acest vaccin este supus  monitorizării suplimentare pentru a identifica viitoarele reacții adverse, nemenționate in acest prospect ințițial și provizoriu.

Din toate aceste motive credem că se impune oprirea circulației acestei publicații înșelătoare. Se impune de asemenea limpezirea discursului public oficial prin menționarea și a aspectelor negative sau riscante legate de vaccinarea anti Covid-19. Altfel considerăm că discursul oficial vizează manipularea populației și nu informarea completă și imparțială (cu bune și rele), având alte interese decât cele ce țin de sănătatea publică, iar cei care răspândesc astfel de informații trunchiate și înșelătoare au partea lor de responsabilitate în asumarea consecințelor produse de reacțiile adverse postvaccinale la oamenii induși în eroare de acest tip de discurs.

Faptul că se uzează de reclamă și propagandă pentru a convinge populația să opteze pentru vaccinuri insuficient testate, punându-se presiune și asupra cultelor din România, ridică mari semne de întrebare și nenumărate suspiciuni. În cadrul interdicțiilor de factură teologică și liturgică din perioada stării de urgență, Biserica a suferit multe îngrădiri și umilințe, neavând dreptul să se pronunțe asupra oficierii Sfintelor Slujbe, în special a Sfintei Împărtășanii. Acum, Bisericii i se cere să se pronunțe într-o chestiune atât de controversată, cum este vaccinarea. Când au dat dovadă de onestitate autoritățile: atunci sau acum?

Această atitudine a autorităților demonstrează că miza este una exclusiv politică, iar faptul că membrii Sinodului B.O.R. sunt atât de insistent invitați să se pronunțe într-o problemă de importanță capitală denotă o criză de autoritate gravă, plasându-se orientarea și deciziile la discreția oricui din spațiul civil, medical și bisericesc, fără a se concentra toți factorii de răspundere cu interes comun spre o soluție viabilă și spre rezolvarea problemei.

În concluzie, cine își poate asuma riscurile unui experiment medical, cu implicații genetice? Unde este împreună sfătuirea, unde este consensul științific, bioetic, civic, teologic și bisericesc? Oare vom putea suporta toate consecințele unui astfel de experiment, atunci când vor apărea semnele evidente ale unei erori?

FEDERAȚIA ORGANIZAȚIILOR ORTODOXE PRO VITA DIN ROMÂNIA

CONSILIUL DIRECTOR

Se alătură demersului următoarele organizații:

Medici pentru Consimțământul Informat

Platforma Civică “Împreună” 

Alianța Părinților din România

Referințele sunt disponibile la sursa: cuvantulortodox.ro.

Apostolul Pavel e unul din puținii oameni din lumea antică ale cărui cuvinte încă au puterea de-a sări din pagină și de-a ne sta înainte.

Într-o traducere modernă standard scrisorile lui ocupă mai puțin de optzeci de pagini. Chiar luate ca întreg, sunt mai scurte decât aproape oricare dintre dialogurile lui Platon sau tratatele lui Aristotel. Dar, pagină cu pagină, aceste scrisori au generat mai multe comentarii, mai multe predici și seminarii, mai multe monografii și disertații decât oricare alte scrieri din lumea antică.
Acest lucru ridică o serie de întrebări pentru orice istoric sau orice biograf: cine era în realitate Pavel, ce anume credea că face, care a fost natura transformării pe care a suferit-o pe drumul spre Damasc. Cum anume s-au întâmplat lucrurile? Ce a avut în plus față de alții acest om mic, hiperactiv? Cum a ajuns să vorbească, să călătorească și să scrie în acest fel cineva din mediul și cu educația sa, care a produs sfinți și erudiți, dar pe nimeni ca el? Aceasta e provocarea cărții de față: să intre înăuntrul minții, înțelegerii, ambiției (dacă acesta e cuvântul corect) lui Pavel Apostolul, cunoscut anterior drept Saul din Tars. Ce anume l-a motivat în adânc?
Pavel stă în fața lumii noastre, așa cum a stat și în fața lumii lui: cu întrebări și provocări. Această carte, o biografie a lui Pavel, e o încercare de a aborda aceste întrebări. Sper că va limpezi și provocările.

N.T. Wright

CUPRINS

Partea I - Începuturile

Zelul

Damasc

Arabia și Tars

Antiohia

Partea II - Crainic al Regelui

Cipru și Galatia

Antiohia și Ierusalim

În Europa

Atena

Corint I

Efes I

Efes II

Corint II

Ierusalim din nou

Partea III - Marea, marea

De la Cezareea la Roma - și mai departe?

Provocarea lui Pavel

Tabel cronologic

Lista hărților

Detalii despre carte / COMANDA

ABC invat sa scriu se adreseaza copiilor ce abia pasesc pe calea invatarii scrisului. Prin exercitii usoare, invatarea scrisului devine o sarcina usoara si placuta. Calatoria incepe liniute si bastonase, literele isi dezvaluie si ele secretele in paginilie minunate ale acestei carti, iar la sfarsit copiii vor putea exersa scrisul!

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare Chipurile umilinței. Amintiri, destăinuiri, mărturii: Grigore Leșe:

- coperti cartonate

Îl cunosc de ceva vreme pe Grigore, de destul de mult timp încât să mă fi acomodat pe deplin cu felul său de a fi, de a vorbi, de a lucra și de a glumi. În Televiziunea Română este cunoscut ca un om exigent, tipicar în ale meseriei, insistent pe detalii, inflexibil la standardul de calitate stabilit de el - și câte și mai câte. Și da, recunosc, așa e! Dar nu e numai așa, căci el nu e doar cum îl văd unii dintre cei cu care lucrează direct, la emisiuni. Grigore este/ poate fi cu totul altfel, diferit - însă numai când se arată. Căci despre aceasta este vorba în cartea de faâă: despre faptul că maestrul a acceptat să mi se arate în dor și-n lacrimă. Și astfel se arată întregii lumi românești prin volumul de față.

Detalii despre carte / COMANDA

“Nu uita că porunca creștină este să iubești pe aproapele ca pe tine însuți. Aceasta nu însemnează, că pe tine însuți să te neglijezi, să nu te aperi de cei care ca niște lipitori, îți sug vlaga, să le cedezi vatra și pământul, să-ți părăsești căminul, să-ți corcești limba, să-ți înveninezi sufletul, să-ți lepezi comorile sufletului, iubirea de patrie, de tron, de credință, de datini și de propria-ți viață națională cu toate ale ei” – Patriarhul Miron Cristea

„Mulțimea care cercetează pe alocurea bisericile este un semn că mileniul trei va fi un mileniu profund religios. Tehnica se va dezvolta într-un mod foarte mare, înspăimântându-i pe oameni, știința de asemenea va face mari progrese, fără însă să le aducă liniște și bucurie. Oamenii nu vor fi fericiți, ei vor fi tot mai neliniștiți și mai chinuiți de propriile invenții și cu toate acestea omul va simți nevoia de religie, de credință, de o viață mai liniștită și pe toate acestea oamenii le vor găsi în biserică, în sfintele biserici divine prin care vor simți că se apropie de lumea spirituală, de lumea în care este prezentă lumina lui Dumnezeu.” - ÎPS Justinian al Maramureșului și Sătmarului

„Oamenii de astăzi, inclusiv guvernanții, nu cunosc sau nu iau în seamă dreapta credință ortodoxă și mai ales o ponegresc, încearcă să o limiteze considerând-o o formă desuetă și neavenită de manifestare socială. Sunt desconsiderate cuvintele Mântuitorului nostru Domnul Iisus Hristos: ’Fără Mine nu puteți face nimic’’ (Ioan 15,5). Noi considerăm că opera de interpretare și aplicare a Constituției poate fi ridicată la înălțimea valorilor ortodoxe milenare a poporului român fără ca prin aceasta caracterul laic al statului și dreptului să fie știrbit.” – Dr. Marius Andreescu

Detalii despre carte / COMANDA

Cele ce se săvârșesc în cadrul Bisericii sunt taine și omul nu le poate tâlcui cu rațiunea sa căzută. Viața în sânul Bisericii este trăită și cunoscută cu ajutorul altor simțuri, al celor duhovnicești.

Una dintre aceste taine este și nașterea din nou duhovnicească a omului. Desigur, nașterea din nou, „nașterea de Sus”, este dăruită omului prin Sfântul Botez, dar ea se continuă pe parcursul întregii sale vieți. Omul străbate multe trepte, trece prin mai multe stadii. De obicei, această naștere din nou se manifestă prin pocăință și rugăciune. Dumnezeu îl călăuzește pe om prin pedagogia Sa dumnezeiască spre a ajunge la desăvârșita părtășie cu Sine. Aceasta este ceea ce numim paideia dumnezeiască.
Prin această carte aș vrea să dăruiesc, spre încredințare și mângâiere, câteva cuvinte din în­văță­tura Sfinților Părinți despre această călăuzire a omului de către Dumnezeu. Într‑o epocă stăpânită de confuzie, învățătura Sfinților Părinți, care este însăși expresia vieții Bisericii, rămâne singura ieșire din impasul în care ne aflăm.

Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului

CUPRINS

În ultimul sfert de secol, neuroștiințele, ­antropologia și psihologia au redefinit statutul emo­ți­ilor ce păreau despărțite de raționalitate. Ele au devenit un subiect de investigare și o sursă de cunoaștere. Pornind de la această premisă, paginile de față vor încerca să desprindă din evenimentele majore ale unei perioade, bine definite cronologic, principalele emoții pe care le‑au avut cei care au trăit într‑un spațiu politic și reli­gios flexibil, pentru a pune în dialog științele contemporane cu gândirea și mentalitățile unui imperiu care a supraviețuit mai mult de un mileniu: Bizanțul.

Dificultățile sunt majore: vocabular limitat, lexicul afectiv se schimbă de la o limbă la alta, o listă stabilă a afectelor care să întrunească unanimitatea cercetătorilor este greu de stabilit, nu sunt ușor de distins diferitele sensuri ale afectivității: emoții, sentimente, temperamente, fire. Și să nu uităm că emoția și viața afectivă constituie un subiect dificil pentru orice tip de anchetă istorică, pentru că fenomenul urmărit este efemer.
Am încercat, din această perspectivă, să analizez o anumită pe­rioadă din ­Istoria Bizanțului, și anume, epoca împăratu­lui Alexie I Comnenul (1081‑1118). Ce putem cunoaște de­spre viața și structura sa afectivă, ce legături a avut cu apropiații și cu supușii, dar mai ales despre ritualizarea emoțiilor pentru o construcție statală legitimatoare pe plan intern și extern puteți găsi răsfoind paginile acestei cărți.

Pr. Emanoil Băbuş

Detalii despre carte / COMANDA

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează în­tr‑o lumină, adâncime şi frumuseţe nespuse, pe care înainte nici nu le‑am fi putut bănui.

Acest lucru se petrece când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că cei curaţi cu inima pot vedea nu numai pe Dumnezeu Însuşi, ci şi chipul Lui – lumina care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc şi al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită.
Mai sunt şi clipe când descoperim pe cineva, pe care credeam că îl cunoaştem bine, într‑o lumină nouă – printr‑o revelaţie –, când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora, când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi e curăţită şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău, când ea iese la lumină curată, după cum a strălucit, nevăzută atâtora, şi suferinţa Domnului Hristos pe cruce.

Mitropolitul Antonie

Detalii despre carte / COMANDA

• Despre moarte și viața veșnică
• Starea sufletelor după moartea trupului
• Despre pomenirea celor adormiți

Noi, creștinii, Îl urmăm pe Hristos, Care ne‑a spus: „Voi sunteţi din lumea aceasta. Eu nu sunt din lumea aceasta” (Ioan 8, 23). Adevărata patrie și sensul cel adevărat al vieții noastre sunt într‑o altă lume, la care nu se poate ajunge decât pe calea descoperită nouă de Domnul, care nu e atât de departe, dincolo de constelații, nici un misticism lipsit de sens, cum cred unii, ci înlăuntrul nostru. A năzui către această lume nu înseamnă să ne grăbim, așadar, către stele, în spațiul infinit, în necunoscutul de sori și constelații.
Cartea de față e lămuritoare pe deplin, pentru orice creștin, în privința vieții veșnice și a învierii, a faptului că prin Hristos moartea este biruită. Ea ne arată că nu trebuie să ne ­temem vreodată de moarte câtă vreme viețuim în lumina harului și a poruncilor celor dumnezeiești, împreună cu Hristos, Biruitorul ei atotputernic.

CUPRINS

- Coperti cartonate.

Spiridușul Mură și mierla din miezul iernii – o carte despre grija față de ceilalți”, una dintre cele mai frumoase povești despre prietenie și solidaritate, a câștigat premiul II la concursul UNESCO Noma în Japonia.

Cartea se adresează copiilor cu vârsta peste 3 ani.

Această poveste ne învață:

Că orice sfârșit poate însemna un nou început;
Bunătatea și compasiunea pot fi salvatoare pentru cei neajutorați;
Ocrotirea naturii este primul pas pentru a cultiva toleranță și înțelegere;
Micuța mierlă a rămas peste iarnă în cuibul în care s-a născut, fiindcă nu a putut migra alături de celelalte păsări. Un copac bătrân și Spiridușul Mură fac tot posibilul pentru a proteja micuța pasăre rămasă în urmă.

Spiridușul Mură a luat pasărea acasă pentru a o ajuta să treacă mai ușor peste iarna grea. Dar, când s-au întors la copacul îndrăgit, au descoperit ceva complet neașteptat.

Împreună vom descoperi minunata poveste despre prietenie și grija față de ceilalți.

Despre autor

Feridun Oral s-a născut în Kinkkale, Turcia, în 1961. A absolvit Facultatea de Arte din cadrul Universității Marmara în 1985. Ilustrează cărți pentru copii – scrise de el sau de alți autori. A participat la numeroase expoziții, bienale și concursuri atât în țară, cât și în străinătate, iar cărțile sale au fost publicate în Turcia și peste hotare. A primit un premiu onorific la Bienala Ilustratorilor Europeni cu lucrarea sa „Düş Kediler“ („Pisicile visătoare“) în Japonia.

Pe lângă ilustrațiile din cărți pentru copii, artistul a participat la numeroase expoziții de pictură, sculptură și ceramică și continuă să lucreze în atelierul său din Istanbul.

Alte cărți scrise sau ilustrate de Feridun Oral publicate de editura Didactica Publishing House sunt: ”Luna și iepurașul. Poveste despre teama de întuneric”, “Mesajul păsărilor către inimile copiilor”, “O șoaptă în zăpadă” si “Spiridușul Mură și mierla din miezul iernii. O poveste despre grija față de ceilalți”.

Detalii despre carte / COMANDA

CUPRINS

- Hartie color, lucioasa.

Copii frumoşi, cărticica aceasta ne poartă spre anii de început ai secolului al XIX-lea, ani în care Ţara Românească a fost binecuvântată de Dumnezeu cu unul dintre cei mai de seamă Mitropoliţi ai ei, astăzi trecut în rândul Sfinţilor: Sfântul Grigorie, de la Mănăstirea Căldăruşani!

A fost un ierarh atât de învăţat, atât de iubitor de carte şi de rugăciune, încât a rămas în amintirea şi conştiinţa oamenilor, peste vremi, cu supranumele de Dascălu. Haideţi, să îl cunoaştem, să îi aflăm potecile pe care şi-a purtat paşii smeriţi, prin viaţă, şi, astfel, să ne putem apropia mai cu evlavie şi cu recunoştinţă de sfintele sale moaşte, la Căldăruşani, când vom merge, la închinare!

Detalii despre carte / COMANDA

Microbul, aceasta fantoma fara dinti, acest varcolac al stiintei, acest inocent este acuzat de toate crimele...

Anne este mamă a 6 copii (3 băieţi şi 3 fete). Viaţa, la Ingleside, noua lor casă, în care s-au mutat, după ce au plecat din Căsuţa Visurilor, e permanent plină de surprize, aventuri şi boacăne ale celor mici. Cu multă dragoste, înţelepciune şi minunatul simţ al umorului, care nu a părăsit-o, Anne, susţinută de credincioasa Suzana, reuşeşte să ţină cârma „corabiei“ familiei Blythe, conducând-o printre stâncile şi vârtejurile neaşteptatelor întâmplări cotidiene. Inutil de adăugat că toţi copiii o adoră!

Am putea considera acest roman (deşi autoarea nu l-a numit aşa) al doilea volum al cărţii Povestitoarea, tradusă de editura noastră, în urmă cu câteva luni. Apărut în 1913, Drumul de Aur îşi construieşte intriga în jurul aceloraşi personaje – Beverley, Felix, Felicity, Cecily, Dan, Sara Stanley („Povestitoarea“), ajutorul de la fermă, Peter, şi vecina, Sara Ray. Prin ce întâmplări minunate vor mai trece copiii, care, de acum, cresc şi se transformă, încetişor, în adolescenţi, vă invităm să descoperiţi, pagină cu pagină.

Detalii despre carte / COMANDA

-Coperti cartonate.

O noua serie pentru copii cu varste intre 3 si 10 ani, bogat ilustrata si un bun punct de plecare al discutiei despre sentimentele nepotrivite care uneori ii coplesesc. Povestile, hazlii si pilduitoare, se invart in jurul a catorva familii de animale, animale care invata sa traiasca, in fiecare aspect al vietii lor, dupa invatatura Scripturii. Povestile captivante ale animalutelor vor atrage copiii si, in acelasi timp, ii vor invata cum sa dezvolte o relatie tot mai stransa cu Domnul Isus.

Această carte frumos ilustrată le aminteşte copiilor că Dumnezeu este aproape în momentele de anxietate şi teamă. Zoe, un şoricel fricos, este îngrijorată de o excursie cu clasa. Discutând cu părinţii ei, Zoe înţelege că poate apela la Dumnezeu pentru ajutor. Tatăl ei îi dăruieşte un verset din Biblie pe care ea să îl citească atunci când îi este frică. Astfel ea învaţă că îi poate spune lui Dumnezeu despre temerile ei, iar El o va asculta şi mângâia.

Aceste carti sunt construite cumva altfel decat clasicele carti pe care parintii le citesc seara copiilor. Ele sunt carti de consiliere dedicate copiilor, carti care ii ajuta sa vada, prin povesti captivante, felul in care credinta este profund legata de fiecare aspect al vietii de zi cu zi, inclusiv de durerile si gandurile lor.  Acest lucru face ca aceasta serie sa fie una unica.
David Powlison, (1949–2019) director executiv al Asociatiei Psihologilor Crestini din America.

Cand copiii nostri erau mici, le citeam in mod constant - si daca aceste carti ar fi fost disponibile, ele ar fi ajuns printre preferatele noastre. Prin simplitate dar si o doza serioasa de povesti pline de farmec, imbinand asa de frumos situatiile de viata cu harul pe care Dumnezeu il revarsa peste noi, aceste randuri au sansa de a deveni memorabile pentru fiecare copil. Textul este asa de frumos completat de catre imagini! Remarcabil! Sunt convins ca familiile tinere vor iubi aceste carti. 
D. A. Carson, profesor de Noul Testament, Trinity Evangelical School, Deerfield, IL;

Oh, imi plac la nebunie aceste carti. Fiica mea, Kim, care se lupta cu o anumita dizabilitate pur si simplu le iubeste. Intotdeauna se intinde catre ele si rade cu pofta la fiecare gluma. Le-am citit si nepotilor mei. Desenele sunt fermecatoare!
Paul E. Miller, autor al cartii O viață de rugăciune
DAVID POWLISON, Mdiv, PhD, este directorul executiv al CCEF şi consilier cu o experienţă de peste 30 de ani. Este autorul multor cărţi printre care Speaking Truth in Love, Seeing with New Eyes, Power Encounters, Reclaiming Spiritual Warfare, The Biblical Counseling Movement, Historz and Context, Good and Angry, Redeeming Anger, Irritation, Complaining and Bitterness, Making All Things New, Restoring Joy to the Sexually Broken și God’s Grace in Your Suffering. De asemenea, David este editorul cărţii The Journal of Biblical Counseling. El locuieşte la periferia oraşului Philadelphia împreună cu soţia lui, Nan.
JOE HOX a crescut la o fermă din sudul oraşului Iowa unde, ori de câte ori nu trebuia să taie ciulinii sau să hrănească porcii, desena. Toată lumea ştia, după rândurile de fân strâmbe pe care acesta le făcea, că va fi artist, nu fermier. Joe a absolvit Dordt College și a fost licențiat în Artă şi Educaţie, iar Masterul la University of Nebraska. În prezent locuieşte cu soţia şi cei patru copii în Pella, Iowa, unde este ilustrator şi profesor de artă

Detalii despre carte / COMANDA

- Coperti cartonate

O noua serie pentru copii cu varste intre 3 si 10 ani, bogat ilustrata si un bun punct de plecare al discutiei despre sentimentele nepotrivite care uneori ii coplesesc. Povestile, hazlii si pilduitoare, se invart in jurul a catorva familii de animale, animale care invata sa traiasca, in fiecare aspect al vietii lor, dupa invatatura Scripturii. Povestile captivante ale animalutelor vor atrage copiii si, in acelasi timp, ii vor invata cum sa dezvolte o relatie tot mai stransa cu Domnul Isus.
Buster trăiește convingerea că el este cel mai rapid iepuraş de pe strada lui. Cu toate acestea, în timpul cursei lucrurile nu decurg conform planului, iar Buster se împiedică. După acea căzătură epică, sora lui mai mare, Ivy, îl ajută să îşi schimbe perspectiva asupra eşecului, astfel încât să îl privească drept o oportunitate de a creşte. Amintindu-şi de dragostea lui Dumnezeu, Buster reuşeşte să se debaraseze de opiniile celorlalţi şi să accepte realitatea: este în regulă să faci ce poti cel mai bine, și totuși să nu fii cel mai bun.

Editată de Edward T. Welch, Buster şi urechile lui buclucaşe se încheie cu o parte special dedicată părinţilor, în scopul de a-i ajuta să prezinte copiilor cum Evanghelia lui Isus Hristos ne mângâie și ne sprijină în momentele grele, în eşecuri. De asemenea, învățătura Bibliei ne ajută să înțelegem care sunt lucrurile cu adevărat importante și ne îndeamnă să ne mutăm atenția de la nevoile noastre, la nevoile celorlalți.

Această carte include şi câteva pagini din care se pot decupa versete de buzunar, care le vor aminti copiilor şi adulţilor de iubirea şi ajutorul lui Dumnezeu oferite celor ce se mai împiedică şi cad.

Aceste carti sunt construite cumva altfel decat clasicele carti pe care parintii le citesc seara copiilor. Ele sunt carti de consiliere dedicate copiilor, carti care ii ajuta sa vada, prin povesti captivante, felul in care credinta este profund legata de fiecare aspect al vietii de zi cu zi, inclusiv de durerile si gandurile lor.  Acest lucru face ca aceasta serie sa fie una unica.
David Powlison, (1949–2019) director executiv al Asociatiei Psihologilor Crestini din America.
 

Cand copiii nostri erau mici, le citeam in mod constant - si daca aceste carti ar fi fost disponibile, ele ar fi ajuns printre preferatele noastre. Prin simplitate dar si o doza serioasa de povesti pline de farmec, imbinand asa de frumos situatiile de viata cu harul pe care Dumnezeu il revarsa peste noi, aceste randuri au sansa de a deveni memorabile pentru fiecare copil. Textul este asa de frumos completat de catre imagini! Remarcabil! Sunt convins ca familiile tinere vor iubi aceste carti. 
D. A. Carson, profesor de Noul Testament, Trinity Evangelical School, Deerfield, IL;
 

Oh, imi plac la nebunie aceste carti. Fiica mea, Kim, care se lupta cu o anumita dizabilitate pur si simplu le iubeste. Intotdeauna se intinde catre ele si rade cu pofta la fiecare gluma. Le-am citit si nepotilor mei. Desenele sunt fermecatoare!
Paul E. Miller, autor al cartii O viață de rugăciune

EDWARD T. WELCH, Mdiv, PhD, este licenţiat în psihologie şi membru al Christian Counseling & Educational Foundation (CCEF). A făcut doctoratul în consiliere(neuropsihologie) la University of Utah şi studiile masterale, Master of Divinity la Biblical Theological Seminary. Edward are o experienţă de peste treizeci de ani în consiliere şi subiectele de bază abordate în scrierile sale sunt depresia, teama şi dependenţa. Printre cărţile sale se numără: Shame Interrupted, When People Are Big and God Is Small, Addictions, A Banquet in the Grave, Depression, Looking Up from the Stubborn Darkness, Crossroads, A Step-by-Step Guide Away from Fear and Anxiety, Side by side, Walking with Others in Wisdom and Love şi A Small Book about a Big Proble: Meditations on Anger, Patience and Peace.

JOE HOX a crescut la o fermă din sudul oraşului Iowa, unde ori de câte ori nu trebuia să taie ciulinii sau să hrănească porcii, desena. Toată lumea ştia, după rândurile de fân strâmbe pe care acesta le făcea, că va fi artist, nu fermier. Joe a absolvit Dordt College în Artă şi Educaţie, iar Masterul la University of Nebraska. În prezent locuieşte cu soţia şi cei 4 copii în Pella, Iowa, unde este ilustrator şi profesor de artă.

Detalii despre carte / COMANDA

- Coperti cartonate.

O noua serie pentru copii cu varste intre 3 si 10 ani, bogat ilustrata si un bun punct de plecare al discutiei despre sentimentele nepotrivite care uneori ii coplesesc. Povestile, hazlii si pilduitoare, se invart in jurul a catorva familii de animale, animale care invata sa traiasca, in fiecare aspect al vietii lor, dupa invatatura Scripturii. Povestile captivante ale animalutelor vor atrage copiii si, in acelasi timp, ii vor invata cum sa dezvolte o relatie tot mai stransa cu Domnul Isus.
Cu toţii devenim fustraţi când lucrurile importante pentru noi nu merg aşa cum ne dorim.
În cartea Jax şi coada lui nervoasă, întreaga familie de veveriţe experimentează acest sentiment atunci când culesul ghindelor nu merge conform planului. Deşi sunt încercaţi de mânie, Tata Veveriţă, Mama, Jax şi Caspian învaţă cât de importantă este părerea de rău, căutarea iertării, învățătura din Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunea împreună.
Editată de David Powlison, Jax şi coada lui nervoasă se încheie cu o secţiune specială dedicată părinţilor. Aceasta prezintă modalităţi practice prin care părinţii îşi pot învăţa copiii despre Evanghelia lui Cristos care schimbă felul în care reacţionăm atunci când lucrurile nu merg prea bine în viaţă. De asemenea, e atașată și o listă cu versete care pot fi decupate și memorate, astfel încât, în momentele de mânie, copiii și părinții să știe ce are de zis Dumnezeu cu privire la problema cu care ei tocmai se confruntă.

Aceste carti sunt construite cumva altfel decat clasicele carti pe care parintii le citesc seara copiilor. Ele sunt carti de consiliere dedicate copiilor, carti care ii ajuta sa vada, prin povesti captivante, felul in care credinta este profund legata de fiecare aspect al vietii de zi cu zi, inclusiv de durerile si gandurile lor.  Acest lucru face ca aceasta serie sa fie una unica.
David Powlison, (1949–2019) director executiv al Asociatiei Psihologilor Crestini din America.

Cand copiii nostri erau mici, le citeam in mod constant - si daca aceste carti ar fi fost disponibile, ele ar fi ajuns printre preferatele noastre. Prin simplitate dar si o doza serioasa de povesti pline de farmec, imbinand asa de frumos situatiile de viata cu harul pe care Dumnezeu il revarsa peste noi, aceste randuri au sansa de a deveni memorabile pentru fiecare copil. Textul este asa de frumos completat de catre imagini! Remarcabil! Sunt convins ca familiile tinere vor iubi aceste carti. 
D. A. Carson, profesor de Noul Testament, Trinity Evangelical School, Deerfield, IL;

Oh, imi plac la nebunie aceste carti. Fiica mea, Kim, care se lupta cu o anumita dizabilitate pur si simplu le iubeste. Intotdeauna se intinde catre ele si rade cu pofta la fiecare gluma. Le-am citit si nepotilor mei. Desenele sunt fermecatoare!
Paul E. Miller, autor al cartii O viață de rugăciune

DAVID POWLISON, Mdiv, PhD, este directorul executiv al CCEF şi consilier cu o experienţă de peste 30 de ani. Este autorul multor cărţi, printre care Speaking Truth in Love, Seeing with New Eyes, Power Encounters, Reclaiming Spiritual Warfare, The Biblical Counseling Movement, Historz and Context, Good and Angry, Redeeming Anger, Irritation, Complaining and Bitterness, Making All Things New, Restoring Joy to the Sexually Broken și God’s Grace in Your Suffering. De asemenea, David este editorul cărţii The Journal of Biblical Counseling. El locuieşte la periferia oraşului Philadelphia împreună cu soţia lui, Nan.
JOE HOX a crescut la o fermă din sudul oraşului Iowa, unde ori de câte ori nu trebuia să taie ciulinii sau să hrănească porcii, desena. Toată lumea ştia, după rândurile de fân strâmbe pe care acesta le făcea, că va fi artist, nu fermier. Joe a absolvit Dordt College cu o diplomă de licență în Artă şi Educaţie, iar Masterul la University of Nebraska. În prezent, locuieşte cu soţia şi cei patru copii în Pella, Iowa, unde este ilustrator şi profesor de artă.

Detalii despre carte / COMANDA

O noua serie pentru copii cu varste intre 3 si 10 ani, bogat ilustrata si un bun punct de plecare al discutiei despre sentimentele nepotrivite care uneori ii coplesesc. Povestile, hazlii si pilduitoare, se invart in jurul a catorva familii de animale, animale care invata sa traiasca, in fiecare aspect al vietii lor, dupa invatatura Scripturii. Povestile captivante ale animalutelor vor atrage copiii si, in acelasi timp, ii vor invata cum sa dezvolte o relatie tot mai stransa cu Domnul Isus.
Fratele lui Caspian, Jax, tocmai își sărbătorește ziua de naștere printr-o petrecere frumoasă, iar Caspian este invidios pentru toată atenția și cadourile pe care fratele lui le primește. Dintr-una într-alta, Caspian, supărat nevoie mare, ajunge să prăbușească tot cortul în care fratele său își invitase prietenii. După o asemenea ispravă, părinții lui Caspian îl vor lua deoparte și vor discuta cu el despre gelozie și efectele ei nocive. Într-un final, liniștea și bucuria își reintră în drepturi și ce bine e când totul se termină cu bine!
Cartea se încheie cu o secțiune specială în care putem învăța felul biblic în care să răspundem atunci când gelozia și invidia ne cuceresc inimile.

Aceste carti sunt construite cumva altfel decat clasicele carti pe care parintii le citesc seara copiilor. Ele sunt carti de consiliere dedicate copiilor, carti care ii ajuta sa vada, prin povesti captivante, felul in care credinta este profund legata de fiecare aspect al vietii de zi cu zi, inclusiv de durerile si gandurile lor.  Acest lucru face ca aceasta serie sa fie una unica.
David Powlison, (1949–2019) director executiv al Asociatiei Psihologilor Crestini din America.

Cand copiii nostri erau mici, le citeam in mod constant - si daca aceste carti ar fi fost disponibile, ele ar fi ajuns printre preferatele noastre. Prin simplitate dar si o doza serioasa de povesti pline de farmec, imbinand asa de frumos situatiile de viata cu harul pe care Dumnezeu il revarsa peste noi, aceste randuri au sansa de a deveni memorabile pentru fiecare copil. Textul este asa de frumos completat de catre imagini! Remarcabil! Sunt convins ca familiile tinere vor iubi aceste carti. 
D. A. Carson, profesor de Noul Testament, Trinity Evangelical School, Deerfield, IL;

Oh, imi plac la nebunie aceste carti. Fiica mea, Kim, care se lupta cu o anumita dizabilitate pur si simplu le iubeste. Intotdeauna se intinde catre ele si rade cu pofta la fiecare gluma. Le-am citit si nepotilor mei. Desenele sunt fermecatoare!
Paul E. Miller, autor al cartii O viață de rugăciune

EDWARD T. WELCH, Mdiv, PhD, este licențiat în psihologie şi membru al Christian Counseling & Educational Foundation (CCEF). A făcut doctoratul în consiliere (neuropsihologie) la University of Utah şi studiile masterale, Master of Divinity la Biblical Theological Seminary. Edward are o experiență de peste treizeci de ani în consiliere şi subiectele de bază abordate în scrierile sale sunt depresia, teama şi dependența. Printre cărțile sale se numără: Shame Interrupted, When People Are Big and God Is Small, Addictions, A Banquet in the Grave, Depression, Looking Up from the Stubborn Darkness, Crossroads, A Step-by-Step Guide Away from Fear and Anxiety, Side by side, Walking with Others in Wisdom and Love şi A Small Book about a Big Proble: Meditations on Anger, Patience and Peace.

JOE HOX a crescut la o fermă din sudul oraşului Iowa, unde ori de câte ori nu trebuia să taie ciulinii sau să hrănească porcii, desena. Toată lumea ştia, după rândurile de fân strâmbe pe care acesta le făcea, că va fi artist, nu fermier. Joe a absolvit Dordt College în Artă şi Educație, iar Masterul la University of Nebraska. În prezent locuieşte cu soția şi cei 4 copii în Pella, Iowa, unde este ilustrator şi profesor de artă.

Detalii despre carte / COMANDA

Intr-o dimineata, wemmikenii descopera ca fiecare a primit un dar pretios si asta ii face foarte bucurosi.

FIECARE DAR SE POTRIVESTE PERFECT CELUI CARE L-A PRIMIT!
Pe masura ce descopera adevarata menire a acestor cadouri, ei descopera ceva mult mai minunat decat un simplu ciocan sau o simpla lingura - descopera ca pot sa-si foloseasca darurile pentru a aduce o schimbare in lume.

Detalii despre carte / COMANDA