Descarca Revista

Nașterea Domnului

Editura Agaton Decembrie 2020
Sumar:
Credința, iubirea și jertfa Sfinților Martiri Brâncoveni
GENEZA NAȚIONALĂ ȘI CREDINȚA CREȘTINĂ
BOR reacționează la recomandarea CE privind slujbele de Crăciun
Se împlinesc 22 de ani de la moartea părintelui Cleopa
BISERICA CIPRULUI recomandă vaccinul anti-covid
Consultări între culte și autorități privind slujbele de sărbători
Declarații controversate ale Patriarhului Bartolomeu și Papei Francisc
Știri interne - Decembrie 2020 (RO)
Știri externe - Decembrie 2020 (EXT)
Timpul profeţiilor mesianice
Narcisismul sau refuzul pocăinţei
Îndemn la citirea continuă a Psaltirii
Pastorala Patriarhului României la Nașterea Domnului – 2020
Starețul Efrem despre Patriarhul Daniel și Catedrala Neamului - sinaxa online
Din nou în drum spre Betleem!
Ortodoxie și mindfulness sau despre credință și tehnici de autocunoaștere
Un sfat actual al părintelui Constantin Galeriu: dezvoltaţi subiecte pozitive!
Rugăciuni către Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit - mare dăruitor de prunci
MINUNEA DE LA DERVENT
Zâmbet răstignit - Colind din Muntele Athos
Drepturile părinţilor în problema educaţiei sexuale a copiilor lor
Despre critică, libertate și adevăr
Trei ani fără (ultimul) Rege
Sfântul Voievod Neagoe Basarab - Domn al culturii, spiritualității și Prinț al Păcii
Pervertirea cuvântului
Adevărul vă va face liberi
Iubirea și iubiri
Alianța Părinților salută poziția BOR privind vaccinarea
Cum să depășim crizele și să devenim mai puternici - Mihail Hasminski (CARTE)
Un misionar prigonit al Bisericii Ortodoxe Române: Părintele Visarion Iugulescu - Sergiu Ciocârlan (CARTE)
BioZinc Forte 25mg (30 comprimate) - *** (Naturiste)
Vitamina D3 4000UI (30 comprimate) - *** (Naturiste)
Vitamina C 200 mg (masticabile cu îndulcitor) - *** (Naturiste)
Sirop Gripinstop BIO, 1 L - *** (Naturiste)
Sirop de coacăze negre cu lămâie BIO, 1 L - *** (Naturiste)
Sirop de pătlagină cu mentă BIO, 250 ml - *** (Naturiste)
Sirop Echinofruct Forte BIO, 1 L - *** (Naturiste)
Sirop din muguri de brad cu ghimbir BIO, 1 L - *** (Naturiste)
Sirop Multiplant BIO, 1 L - *** (Naturiste)
Sirop Pneumovital BIO, 1 L - *** (Naturiste)
Sirop Tonic Vitaminizant BIO, 1 L - *** (Naturiste)
Complex IMUNITATE + Zn + D3 + C + A + E - *** (Naturiste)
Cremă nutritivă de mâini, 100 g - *** (Naturiste)
Nașterea Domnului - Catalin Grigore (CARTE)
Maia și străinul - Veronica Iani (CARTE)
Perseverența - Veronica Iani (CARTE)
Sinaxarul Vieţile Sfintilor Vol. VI: Februarie - *** (CARTE)



Tema lunii
Credința, iubirea și jertfa Sfinților Martiri Brâncoveni - Lector univ. dr. Marius Andreescu

 

 Printre sfinții pe care i-a răsărit pământul țării noastre, Constantin Brâncoveanu ocupă un loc deosebit. Exemplul său rămâne totdeauna viu pentru românul care, nu de puține ori, a fost greu încercat în credința lui strămoșească. Jertfa sa a revigorat spiritul național și a dat putere credinței Bisericii noastre, el fiind, pentru poporul român, exemplul mucenicului prin excelență. Călăuzit de credință, în viață și în domnie a apărat interesele religioase ale românilor şi ale lumii ortodoxe, a ctitorit lăcașuri de cult, a tipărit şi răspândit cărțile Bisericii și, deși ar fi putut fi cruțat, nu și-a renegat credința nici în clipele cruntului martiriu.

 Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a fost un deschizător de drum în cultura și spiritualitatea română. Stilul arhitectural întemeiat de el și fondat pe tradițiile românești dar și pe elemente ale culturii europene îi poartă numele

 Sfințenia domnitorului a intrat în conștiința populară și pentru jertfa sa și a fiilor săi. „Slujba mea este să îndur nevoile și să rabd năpăștile și chiar să-mi vărs sângele în numele lui Hristos şi al Domnului nostru Dumnezeu, pentru credință” îi scria domnitorul Constantin Brâncoveanu Țarului Petru cel Mare al Rusiei, știindu-și parcă dinainte tragicul sfârșit.

 Istoria l-a înscris pe voievodul martir Constantin Brâncoveanu în rândul marilor domnitori ai neamului nostru, iar Biserica l-a trecut în rândurile sfinților martiri, apărători ai credinței creștine şi ctitori de locașuri sfinte, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și de sfetnicul Ianache (Văcărescu), aceștia fiind canonizați de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 20 iunie 1992, cu data de pomenire în 16 august și proclamați solemn ca sfinți prin Tomosul Sinodal de Canonizare, citit în data de 15 august 1992, în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din București, ctitorie brâncovenească în care se află mormântul domnitorului.

 La 24 iunie 2020, plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege prin care se declară ziua de 16 august ca „Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor”. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional în acest caz .Textul Legii nr. 134/2020 pentru declararea zilei de 16 august ca Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 626 din 16 iulie 2020. Este un omagiu binemeritate Sfinților martiri Brâncoveni și tuturor martirilor neamului românesc a căror credință, iubire și jertfă constituie temelia existenței poporului român.

 

 Viața și activitatea Sfântului voievod Constantin Brâncoveanu

 Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, din părinții Matei şi Stanca Brâncoveanu (sora domnitorului Șerban Cantacuzino). La vârsta de un an a rămas orfan de tată, fiind crescut împreună cu frații săi Barbu și Matei, de Păuna Greceanu, bunica după tată la moșia Brâncoveni a stolnicului Constantin Cantacuzino. Aici a învățat grecește, latinește și slavonește, o aleasă cultură de la mari dascăli şi clerici ce se va exprima apoi prin ctitoriile făcute, prin înființarea de tipografii, de școli, cât şi prin legăturile pe care le-a avut cu personalitățile veacului care au poposit pe aceste meleaguri sau cu care a avut legături.

 Ascensiunea lui Constantin Brâncoveanu la domnie a reprezentat un moment culminant, pe plan social-politic, în afirmarea acestui puternic neam boieresc marcat de evenimente tragice. Tatăl domnului, Papa Brâncoveanu, își pierduse viața ucis de seimeni, în 1655, sub dealul Mitropoliei bucureștene, iar Preda Brâncoveanu, vornicul, bunicul său, fusese ucis la Târgoviște din porunca lui Mihnea al III-lea, în 1658

 Anul 1674 a fost cel în care Constantin Brâncoveanu s-a căsătorit cu Marica (Maria) – fiica postelnicului Neagoe din Negoiești și nepoata lui Antonie-Vodă din Popești, domn al Țării Românești între 1669 și 1672. Familia Brâncoveanu a fost binecuvântată de Dumnezeu cu unsprezece copii: Stanca, Maria, Ilinca, Constantin, Ștefan, Safta, Radu, Ancuța, Bălașa, Smaranda și Matei. Sunt 11 copii – 4 fii și 7 fiice – pe care i-au crescut ca niște părinți harnici, înțelepți și generoși. Doamna Marica Brâncoveanu s-a arătat ca o femeie curajoasă, evlavioasă și iubitoare de Biserică și neam, reprezentând împreună cu voievodul un model demn de urmat pentru familia creștină, pentru educația creștină a copiilor, pentru multa statornicie în mărturisirea dreptei credințe și promovarea valorilor culturii creștine.

 Constantin Brâncoveanu, ca nepot al voievodului Șerban Cantacuzino (ianuarie 1679 - 29 octombrie/ 8 noiembrie 1688) a deținut multe funcții administrative și politice, pe care le-a îndeplinit cu o abilitate diplomatică demnă de unchiul său celebru. La 25 de ani, ajunge mare agă, iar după nouă ani era deja mare logofăt al Țării Românești.

 Din această funcție după moartea unchiului său, la insistențele boierilor Cantacuzini și după plata unor importante sume de bani către Înalta Poartă Constantin Brâncoveanu, ales de către boierii Țării, este recunoscut la 29 octombrie 1688, ca domn al Țării Românești. După primirea caftanului domnesc de la Istanbul, Mitropolitul Țării Românești fiind Teodosie, împreună cu Patriarhul Constantinopolului Dionisie al III-lea, aflat la București, au binecuvântat în Catedrala mitropolitană pe noul voievod al Ungrovlahiei, citindu-i molitfa de domnie. Astfel a început domnia Sfântului voievod Brâncoveanu, o domnie importantă pentru Creștinătatea ortodoxă și mai ales pentru Țara Românească, aflată la confluența intereselor otomane, habsburgice și rusești.

 Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a simțit și a lucrat pentru unitatea neamului românesc, în pofida împărțirii acestuia în trei mari provincii distincte. El a fost un domnitor învățat și un promotor al educației și al culturii, care a sprijinit tipărirea a numeroase şi valoroase lucrări de cultură teologică și laică, încât, pe vremea domniei lui, prin dezvoltarea culturală intensă în diferite direcții, orașul București a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ în sud-estul Europei, iar domnitorul Țării Românești un mare susținător al culturii în întreg spațiul românesc. De aceea, domnia lui a fost considerată „o monarhie culturală” (N. Iorga).

 Domnia lui Constantin Brâncoveanu a marcat în Țara Românească o perioadă de progres economic și cultural-artistic, de inițiative de modernizare a aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal. Brâncoveanu a organizat cancelaria statului în vederea întreținerii raporturilor cu puterile străine. Epoca brâncovenească s-a deschis influențelor occidentale care au început să prevaleze asupra celor orientale. Astfel s-a creat o sinteză originală națională, prin aportul tradiției răsăritene și a celei occidentale.

 Principalele direcții ale politicii interne a lui Constantin Brâncoveanu au fost: întărirea rolului domniei; reorganizarea sistemului fiscal; promovarea unor relații strânse cu Moldova și Transilvania. În ce privește politica externă, Constantin Brâncoveanu a încercat să mențină o politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, și Sfântul Imperiu Roman (Habsburgic), a cărui expansiune ajunsese până la hotarele Țării Românești (după cucerirea Transilvaniei, recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699).

 Politic, Brâncoveanu inaugurează etapa negocierilor diplomatice și a stabilirii de relații personale cu conducătorii importanți ai lumii de atunci. El „a știut să servească pe turci, de nevoie, fără să părăsească nici un drept al țării sale”, fiind un domnitor creștin, „răspunzător de pacea, apărarea, buna chiverniseală a țării, liniștea locuitorilor ei, învățătura copiilor, judecarea pricinilor cu dreptate, după pravilă, ajutorarea săracilor şi alte fapte cuviincioase unui adevărat cârmuitor de țară”.

 Însă, în 1709, o conjunctură europeană nefavorabilă și unele greșeli politice ale lui Constantin Brâncoveanu au dus la sfârșitul său tragic și la dezastrul familiei sale. Regele Suediei, Carol al XII-lea, fusese învins la Poltava de către țarul Rusiei, Petru cel Mare. Armata rusă a intrat pe teritoriul Moldovei, pentru a se lupta cu turcii, aliații lui Carol al XII-lea. Brâncoveanu a încercat să se alieze cu rușii, trimițându-i țarului o scrisoare în care îi promitea că îl va ajuta la aprovizionarea armatei. Petru cel Mare i-a mulțumit și i-a trimis 300 de pungi cu aur, contravaloarea serviciilor pentru aprovizionarea armatei ruse. Tot în acel timp, turcii îi dăduseră domnia Moldovei lui Dimitrie Cantemir, dușman declarat al familiei Brâncovenilor, cu însărcinarea expresă de a raporta Divanului orice mișcare făcută de Constantin Brâncoveanu. Primul lucru pe care l-a făcut însă Cantemir a fost să se alieze cu țarul. Prudent, Brâncoveanu a încercat să mențină un echilibru între cele două tabere. El și-a adunat oștile în tabăra de la Urlați (județul Prahova), aproape de granița cu Moldova. În cazul în care rușii ar fi intrat în Țara Românească, s-ar fi aliat cu ei; dacă însă turcii ar fi fost mai rapizi, ar fi rămas de partea acestora. Planurile i-au fost dejucate chiar de către vărul său, spătarul Toma Cantacuzino, care, împreună cu mai mulți boieri, a trecut în tabăra țarului. Brâncoveanu i-a trimis înapoi lui Petru cel Mare cele 300 de pungi, iar turcilor proviziile, contribuind la eșecul militar al țarului, în bătălia de pe Prut (Stănilești, 1711), care s-a văzut nevoit să încheie pace cu turcii.

 Deși pe moment Brâncoveanu și-a păstrat tronul, turcii nu i-au iertat încercarea de trădare din 1711. Răzbunarea lor a venit abia după trei ani, în 1714, când Brâncoveanu nici nu mai bănuia că ar mai putea avea dușmani puternici. Însă, toate rudele lui, Cantacuzinii, care îi sprijiniseră până atunci domnia, se întoarseră de această dată împotriva lui. Deși Brâncoveanu făcuse mari eforturi pentru a-i convinge pe otomani că gestul spătarului Toma Cantacuzino, de a trece de partea rușilor în timpul războiului ruso-turc din 1711, nu exprimase și voința sa, o nouă acuzație s-a adăugat la adresa sa. Învinuit, după cum spunea cronicarul turc Mehmed Rașid că „adunase multe bogății și arme pentru a se opune și pregăti o răscoală, așteptând ca să-și arate dorința de a domni în chip absolut independent”, Brâncoveanu a fost mazilit în anul 1714. Împreună cu familia sa, a fost dus la Istanbul și închis la Edicule („Cetatea celor șapte turnuri”), iar toate averile sale i-au fost confiscate.

 Pe 15 august 1714 a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu.

 Sfântul voievod Brâncoveanu a ctitorit 24 biserici din temelie în Țara Românească; a înființat sau ajutat Academia domnească (1694), Școala de la Mănăstirea Colțea (începutul sec. al XVIII-lea), Școala de pictori de la Mănăstirea Hurezi, Școala domnească de slavonie de la Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi”; cu ajutorul unor iscusiţi ierarhi, precum Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, a înființat patru tipografii (București, Târgoviște, Snagov și Râmnic); a tipărit peste 84 de cărți în 96 de volume, având un tiraj de 5000 de exemplare, folosind texte bilingve, tipărind cărți de cult, teologice, traduceri din Sfinți Părinți, cărți necesare școlilor, cărți istorice, în apărarea credinței ortodoxe, precum şi cărți în alte limbi; a organizat biblioteci (cum ar fi cea de la Mănăstirea Hurezi care avea peste patru sute de volume din toate domeniile şi în diferite limbi); a sprijinit lupta creștinilor din alte teritorii oferind o tiparniță, precum și cărți creștinilor din Siria (Alep), sau susținând românii ortodocși din Transilvania împotriva Uniației și a prozelitismului catolic. De asemenea, a îndepărtat curentul slavon şi grecesc ce se făceau prezente nu numai în Biserică, ci si la curțile domnești.

 De numele lui Brâncoveanu se leagă în special tipărirea în 1688 a primei ediții a traducerii integrale în limba română a Bibliei. S-a numit Biblia de la București, traducerea a început în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino în jurul anului 1682, dar a fost tipărită în timpul domniei lui Brâncoveanu. La traducere au lucrat un grup de cărturari între care și frații Șerban Greceanu și Radu Greceanu. Acesta din urmă avea să devină în 1693 cronicarul oficial al domniei lui Constantin Brâncoveanu, scrierea sa cea mai cunoscută fiind intitulată „Începătura istorii vieții luminatului și preacreștinului domnului Țării Românești Io Constantin Brâncoveanu Basarab voievod”.

 Au fost tipărite, tot în limba română, Psaltirea, Sfânta Evanghelie, Molitfelnicul, Octoihul, Liturghierul, Ceaslovul, Apostolul şi predicile lui Ioan Gură de Aur, sub titlul Mărgăritarele. S-au tipărit în special cărți pentru slujbele religioase şi pentru școlile din Țara Românească și din Moldova, dar și pentru susținerea ortodoxiei din Transilvania și Maramureș, pentru popularizarea teologiei și a vieților sfinților și chiar romane cavalerești, iar tipăriturile erau împodobite artistic, paginile aveau frontispiciu, inițiale și litere mari și frumoase.

 Cărțile nu erau vândute, ci împărțite gratuit de către Domnie sau Mitropolie, și aveau ca scop susținerea cultului ortodox, iar tipărirea se făcea cu banii lui Brâncoveanu și ai Mitropolitului Antim. Cărțile destinate românilor foloseau cuvintele înțelese de toți, fără topica străină, cu fraze simple și elegante și de aceea limba din tipăriturile Epocii brâncovenești a adus o contribuție însemnată la formarea limbii literare.

 Dar poate cel mai important act de susținere a lumii ortodoxe a fost inițiativa lui Brâncoveanu de a fi tipărite cărți de slujba și de învățătură a credinței și în limbile greacă, arabă şi georgiana. Pentru preoții ortodocși din Arabia, care nu aveau cărți de cult, s-au tipărit un Liturghier și un Ceaslov în greacă şi arabă, iar la Alep, în Siria, a fost trimisă o tipografie și litere arabe turnate în tipografia de la Snagov cu care s-a tipărit Psaltirea arabă, având pe frontispiciu stema Țării Românești şi inițialele lui Constantin Brâncoveanu. Tipografia a funcționat aproape doua secole şi a tipărit mai mult de 70 de titluri. Voievodul Brâncoveanu a trimis o tipografie și în Georgia, în patria mitropolitului Antim, unde s-au tipărit Evanghelia și Liturghierul în limba georgiana.

 În 1701 la tipografia din București, tot la inițiativa lui Constantin Brâncoveanu, s-a tipărit și prima carte în limba turcă din toată lumea otomană, numită „Proschinitarul Ierusalimului și a toată Palestina”.

 Pentru a susține ortodocșii s-au făcut donații de cărți și tipografii, de bani, odoare și obiecte bisericești pentru românii din Transilvania, dar și pentru Patriarhia Ecumenică de la Constantinopole, cea mai înalta autoritate canonică a lumii creștin-ortodoxe, pentru Mănăstirile din Athos și de la Muntele Sinai, pentru locurile sfinte de la Ierusalim, Patriarhiile din Antiohia și Alexandria, mănăstirile și bisericile de peste Dunăre din Serbia și Bulgaria.

 Pe lângă scrierile religioase, propovăduirea ortodoxiei în occidentul catolic și protestant s-a făcut și prin relațiile cu marile universități europene ale vremii, mai ales Oxford și Cambridge, unde au fost trimiși teologi formați la Academia Domnească de la Sfântul Sava înființată de Brâncoveanu în 1694. Academia cu predare în limba greacă corespundea unei Facultăți de filosofie și litere și forma tineri români, greci, bulgari, sârbi și aromâni și se bucura de un mare prestigiu în Europa.

 În apărarea credinței românilor Brâncoveanu nu era însă singur; întreținea corespondență cu duhovnici, diaconi, preoți și ierarhi din întreg spațiul ortodox, iar la Curtea Domnească de la București erau prezente importante fețe bisericești. Marele teolog Antim Ivireanul, de origine georgiana, a fost adus la curte la scurt timp după ce Brâncoveanu a urcat pe scaunul domniei și a trăit în preajma domnitorului până în 1708 când a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei. În Țara Românească a învățat limba română și slavona, meșteșugurile tiparului și gravurii și i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București. Prin cele 63 tipărituri lucrate de el însuși sau patronate de el în diferite limbi, este considerat, alături de Diaconul Coresi, autorul primelor cărți în limba română, cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.

 Antim Ivireanul s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi), în anul 1650, dar activitatea sa în slujba bisericii și-a desfășurat-o în Țara Românească. A fost de tânăr luat în robie de către turci. Fiind ulterior eliberat, a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă. S-a călugărit sub numele de Antim iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah. În 1689 a fost adus de către Sfântul voievod Brâncoveanu în Țara Românească. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care au fost imprimate nenumărate cărți de cult, dar și laice.

 În anul 1696 a devenit egumen la Mânăstirea Snagov, unde a mutat și tipografia domnească. Acolo a tipărit 15 cărți: 7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română și una greco-arabă (Liturghierul greco-arab, în 1701, prima carte din lume tipărită cu caractere arabe). Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea tipografică la București, unde a tipărit alte 15 cărți.

 Din anul 1705 este episcop de Vâlcea. Nu a pregetat să continue imprimarea cărților bisericești. Din anul 1708 este mitropolit al Ungrovlahiei (Țara Românească), Printre alte activități, în această calitate, înființează, ca și la Râmnicu Vâlcea, o tipografie la Târgoviște, unde a tipărit un număr de 18 cărți (11 românești, 5 grecești, una slavo-română și una slavo-româno-greacă), între care se remarcă cele românești. Trebuie subliniat rolul lui Antim Ivireanul în propășirea culturii române. Pe lângă activitatea sa de ierarh al Bisericii din Țara Românească, el a fost tipograf, redactor, editor și creator de limbaj bisericesc în limba română.
 A avut un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în toate slujbele Bisericii. Deși româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi. A fost și un mare om de cultură: tipograf, gravor, teolog și autor al celebrelor Didahii (o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an). Este ctitorul Mânăstirii Antim din București.

 La insistențele Porții Otomane, a fost exilat în anul 1716. Și-a dat viața pentru credința creștină, fiind ucis de ostașii care îl escortau pe drumul exilului. La câțiva ani după uciderea sa, a fost reabilitat de către Patriarhia Ecumenică care a ridicat pedeapsa nedreaptă de caterisire.

 Sfântul Antim Ivireanul a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1992 (actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992). Ziua sa de prăznuire este 27 septembrie.

 Constantin Brâncoveanu și-a arătat dragostea față de credința ortodoxă și prin construcția de biserici, zidite prin inițiativa domnitorului într-o combinație de stiluri arhitecturale care îmbina tradițiile artistice locale, influențele orientale bizantine și formele occidentale ale Renașterii. Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai mari ctitori de biserici și mănăstiri din țările române.

 Încă înainte de a ajunge domnitor Constantin Brâncoveanu a ridicat două biserici, una la Potlogi și alta la Mogoșoaia, lângă București. După ce s-a urcat pe tronul Țării Românești, Brâncoveanu a mai ctitorit tot în București încă trei biserici, pe locul unora mai vechi: biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul trecut, biserica mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut și Biserica Sfântul Gheorghe Nou. În această din urmă biserică au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soția sa, doamna Marica. A mai zidit o biserică în satul Doicești (județul Dâmbovița).

 Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat. În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai mari dintre ctitoriile sale ,Mânăstirea Hurezi cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena. Printre alte biserici și mănăstiri ctitorite sau refăcute de bine credinciosul voievod, trebuie amintite: Mânăstirea Surpatele, Mânăstirea Polovragi, Mânăstirea Sâmbăta, Biserica Sfântul Nicolae din Făgăraș și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi (județul Prahova).

Sfântul voievod Constantin Brâncoveanu a dezvoltat, consolidat și înfrumusețat și Mânăstirile Arnota, Dintr-un Lemn, Mamu și Bistrița.

 Prin ctitoriile și daniile sale a întărit Ortodoxia sud-dunăreană aflată sub prigoana islamului otoman, dar și pe cea ardeleană asaltată de uniatismul catolic și de protestantismul Reformei. Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a fost un mare ctitor de mănăstiri şi biserici, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau înzestrând altele mai vechi în Țara Românească și în Transilvania.

 Totodată, Sfântul Constantin Brâncoveanu a ajutat cu generozitate întreaga creștinătate răsăriteană ortodoxă aflată sub stăpânire otomană, prin acordarea de importante ajutoare financiare şi materiale Patriarhiilor din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Bisericii Georgiei, precum și multor mănăstiri și locașuri sfinte din Muntele Athos. În toată această purtare de grijă el a arătat multă dărnicie, evlavie şi demnitate, rămânând peste timp o pildă vie pentru domnitorii creștini și pentru susținătorii culturii creștine. Există unele mărturii istorice care arată că Patriarhii de la Constantinopol și mai ales Patriarhii Ierusalimului și ai Antiohiei au fost găzduiți de multe ori la curtea Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu, iar acesta, pe lângă alte ajutoare, le tipărea şi cărți bisericești în limbile lor, între care și prima carte din lume tipărită în limba arabă (Liturghierul greco-arab, la Mănăstirea Snagov, în anul 1701). Această grijă a lui pentru Sfânta Biserică Ortodoxă l-a determinat să devină un mare misionar, un domnitor creștin evlavios și darnic.[1]

 Dincolo de toate aceste aspecte ale personalității și firii conducătorului român, marea sa vocație a fost cea de ctitor, după cum mărturisește mitropolitul Bartolomeu Anania: „Mucenicia lui Brâncoveanu e încununarea unei vieți de creator. Nu a avut, desigur, vocația martiriului (în fapt, martiriul nici nu este o vocație, ci un destin asumat), dar l-a stăpânit o mare vocație de ctitor, ale cărui roade le vedem și astăzi, semănate pe aproape jumătate din țară, din Mehedinți până-n Râmnicu Sărat şi din Făgăraș până-n Câmpia Dunării. Ar fi de ajuns să ne oprim la Hurezi spre a ne da seama de amploarea şi măreția geniului brâncovenesc”.[2]

 

 Stilul brâncovenesc

 Denumirea de Stil Brâncovenesc sau de artă brâncovenească caracterizează istoriografia română de arhitectură şi arte plastice în Ţară Românească din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Deoarece această epocă a influențat în mod hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordați, până către 1730.

 În această epocă, domnitori ca Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Nicolae Mavrocordat, mitropoliți ca Varlaam, Theodosie, Antim Ivireanu, episcopi ca Ștefan Mitrofan, stăreți ca arhimandritul Ioan de Hurezi, Ilarion de Cozia şi erudiți ca frații Greceanu, Radu Popescu, Constantin Cantacuzino realizează în același timp o amplă operă de reactualizare a tradiției bizantine. La curtea domnească a avut loc o adevărată renaștere bizantină.

 Stilul brâncovenesc reprezintă un sincretism între tradiții artistice locale, valahe, bizantine şi alte influențe orientale și forme occidentale, ale Renașterii, cum ar fi școala italiană. Stilul arhitectural brâncovenesc este recunoscut astăzi că fiind “primul stil românesc”. Principalele caracteristici ale stilului sunt: elementele de pietrărie prelucrată artistic; relieful accentuat prin tehnică "a jour" atât în sculptarea pietrei, cât și în prelucrarea artistică a lemnului, predomină motivele vegetale: acantul, vrejuri, strugurii, floarea soarelui. Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului de „Baroc brâncovenesc”.

 Exemple remarcabile ale stilului Brâncovenesc sunt mânăstirile ctitorite de Sfântul Voievod, în mod deosebit Mânăstirea Hurezi. Alte exemple ale acestui stil arhitectural sunt palatele ridicate în epoca brâncovenească mai ales în apropierea unor pânze de apă, în cadrul unor incinte rectangulare. Poarta și anexele gospodărești sunt îndeosebi situate pe latura opusă reședinței, care este organizată pe 2 niveluri, deasupra unor pivnițe înalte. Soclul clădirilor include de obicei și parterul. Palatele au pe latura dinspre curte un foișor cu scară, pe latura dinspre lac o logie. Dotate cu aducții de apă, cu băi şi grupuri sanitare, reședințele domnești ofereau un confort nemaiîntâlnit până atunci. Mogoșoaia și Potlogi sunt singurele palate brâncovenești din România.

 Dintre numeroasele ctitorii și construcții brâncovenești am ales pentru o scurtă prezentare pe cea mai de seamă: Mânăstirea Hurezi, renumita lavra domneasca a familiei Brâncoveanu, se află așezată la poalele line ale Muntelui Căpățânii, la marginea satului Romanii de Sus, localitate aflată la o distantă de aproximativ 50 de kilometri înspre vest de Râmnicu-Vâlcea. Fiind considerată cea mai reprezentativă construcție în stil brâncovenesc din întreaga țară, Mânăstirea Hurezi este și cel mai mare ansamblu monahal din Romania. Singurătatea și liniștea de odinioară a locului era tulburata doar de cântecele huhurezilor, păsări de noapte, care au și dat denumirea locului. Ansamblul monahal de la Hurezi se întinde pe mai mult de trei hectare, cuprinzând Mânăstirea propriu-zisă, Biserica Bolnița, Schitul Sfinților Apostoli și Schitul Sfântul Stefan. Acestora li se poate adaoga, în mod firesc, și Biserica Sfinții Îngeri, ctitorită tot de unul dintre stareții Mânăstirii celei mari, aflată puțin mai la sud de incinta Mânăstirii. Începând cu anul 1993, Mânăstirea de la Hurezi se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

 În centrul incintei principale se află biserica cea mare de la Hurezi. Intrarea principală este așezată pe latura de miazăzi, sub o bolta largă care, la vreme de necazuri, se închidea cu o poartă masivă de lemn, ferecată cu fier, existentă și astăzi în forma ei originală. Biserica cea mare a Mânăstirii Hurezi, închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, a fost ctitorită între anii 1693-1697. Biserica cea mare are o lungime de 32 de metri și o înălțime de 14 metri, fiind zidită în formă de cruce și împărțită în pridvor, pronaos, naos și Altar. Adesea s-a spus că arhitectura acesteia a avut drept model biserica din Mânăstirea Curtea de Argeș.

 Sfântul Constantin Brâncoveanu văzând nestatornicia vremurilor, îndată după primirea sceptrului Țării, după cum glăsuiește hrisovul de întemeiere al Mânăstirii, "într-al doilea an al domniei noastre, pus-am temelie și am început a zidi mânăstire". Prin aceasta fapta cucernică, domnitorul își vedea împlinită o dorință sfântă, care-l frământa, după cum citim în pisania de deasupra ușii bisericii: "Nu voi intra in sălașul casei mele, nu mă voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaos tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iacob." (Psalmul 131)

 Urmând în cuvânt și în faptă pe Sfântul Prooroc și Psalmist David, el a înălțat cea mai de seama ctitorie a epocii sale, ctitorie care a atras admirația și prețuirea tuturor vizitatorilor, din toate timpurile. Astfel, Charles Diehl, cunoscătorul de artă bizantină, consideră ctitoria brâncovenească de la Hurezi drept "cea mai frumoasă din România".

 Biserica cea mare de la Hurezi a fost zugrăvită în frescă de către zugravii Constantin, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim. Pe pereții acesteia, începând încă din pridvor, se află așezați nenumărați sfinți, cât și scene biblice și istorice, precum Sinoadele Ecumenice.

 Tabloul votiv este poate cel mai mare, deosebit și valoros din întreaga țară. Acesta înfățișează o veritabilă galerie de portrete istorice, de mare valoare artistică, înfățișând pe Sfântul Constantin Brâncoveanu, împreună cu întreaga lui familie, în care se distinge chipul doamnei Maria, alături de strămoșii lui direcți și de rudele din neamul Basarabilor și al Cantacuzinilor. De aici se înțelege și faptul că biserica se dorea a fi necropolă a familiei Brâncoveanu, cât și a neamului său.

 Pronaosul păstrează câteva morminte. Mormântul cel mai de seamă, lucrat din marmură și acoperit cu o placă sculptată, pregătit pentru ctitorul voievod, nu și-a împlinit însă niciodată rostul său. Un alt mormânt din pridvor, deosebit și el, este cel al vrednicului egumen, Ioan Arhimandritul.

 Catapeteasma cea mare, sculptată în lemn de tei și suflată cu aur, este donată de Doamna Maria Brâncoveanu. În rândul mobilierului din lemn, alături de extraordinarul iconostas sculptat și aurit, menționăm și Tronul Domnesc, maiestos sculptat, care poartă stema Cantacuzinilor. Alături de acestea, stranele și marele policandru, datează toate din vremea ctitorului[3].

 

Iubirea ca jertfă pentru Dumnezeu, dreapta credință ortodoxă și neam

În Vinerea Mare, Constantin Brâncoveanu împreună cu familia sa, însoțit de garda turcească au plecat spre Istanbul unde au ajuns după trei săptămâni grele. Aici, împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianache Văcărescu, au fost închiși în faimoasa temniță Yedikule, fiind supuși la torturi groaznice, pentru a-i forța să spună unde sunt ascunse averile din străinătate. Cruzimea nu s-a oprit aici, pentru că i-au întins o cursă punându-i pe umeri „caftanul de iertare” contra unei sume fabuloase de 20.000 pungi de aur. Din păcate, aceasta a fost o înșelătorie, pentru a-i smulge noi declarații. La toate acestea s-au mai adăugat și plocoanele către sultan din partea noului domn Ștefan Cantacuzino, pentru ca Brâncoveanu să nu scape cu viață.

 Executarea Brâncovenilor s-a stabilit pe data de 15 august, ziua cinstirii Adormirii Maicii Domnului, zi mare pentru creștinii ortodocși și, totodată, ziua de naștere a domnitorului, precum și onomastica soției sale, doamna Marica. Cât sadism!

Domnitorul, împreună cu copiii săi, înlănțuiți și cu urmele torturii pe trup, au fost plimbați de la închisoarea Yedikule către Serai, unde erau așteptați de suita sultanului Ahmed al III-lea, precum și de invitații săi speciali, ambasadorii creștini ai marilor puteri europene Franța, Rusia, Anglia și Imperiul Habsburgic.

 Jurisprudența otomană prevedea pentru creștinii condamnați la moarte posibilitatea de a fi grațiați de către marele muftiu dacă abjurau credința creștină, trecând la mahomedanism. Puterea credinței Brâncovenilor o vedem și în cuvântul de îmbărbătare spus mezinului Matei, de numai 12 ani: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-și piardă credința. Dacă este cu putință, mai bine să mori de o sută de ori, decât să-ți renegi credința strămoșească, pentru a mai trăi câțiva ani pe pământ”, a spus voievodul Brâncoveanu mezinului de 12 ani, ucis ultimul chiar sub ochii părintelui, fiind încredințat că a muceniciei cunună se ia prin botezul sângelui, iar de aici încolo nu mai păcătuiești, așa cum spunea Sfântul Ciprian al Cartaginei. Apogeul jertfei martirice a fost când Matei a zis călăului: „Vreau să mor creștin! Lovește!”.

 Mai întâi a căzut capul vistiernicului Ianache Văcărescu, apoi a lui Constantin, pe urmă a lui Ștefan și Radu, iar după o scurtă ezitare și a mezinului Matei, iar al domnului valah abia după ce a asistat la întreaga grozăvie.

 Cronicile Bălăcenilor privind măcelul de la Ialy-Kioşc a durat doar 15 minute. Cei șase au fost puși în genunchi, li s-a dat voie să-și rostească o rugăciune înainte de execuție, iar Brâncoveanu le spune fiilor săi: „Fii mei, fiii mei! Iată toate avuțiile şi orice alta am pierdut. Să nu ne pierdem încai sufletele. Stați tari, bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă la moarte. Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, câte au răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară au murit! Credeți tare în aceasta și nu vă mișcați din credința pravoslavnică pentru viața și lumea aceasta! Aduceți-vă aminte de Sfântul Pavel, ce zice: că nici sabie, nici îmbulzeală, nici moarte, nici alta orice nu-l va despărți de Hristos; că nu sunt vrednice muncile și nevoile acestea de aici spre mărirea ceea ce o va da Hristos. Acuma dară, o dulcii mei fii, cu sângele nostru să spălăm păcatele noastre”.

 Capetele lor au fost purtate pe străzile cetății în vârful sulițelor – fiind atârnate pentru trei zile la poarta saraiului, iar trupurile aruncate în Bosfor. Acestea au fost pescuite apoi de creștini și înmormântate în biserica Mănăstirii Maicii Domnului, de pe insula Halki, mănăstire zidită de împăratul Ioan al II-lea Paleologul și ajutată cu multe daruri de domnitorul Brâncoveanu.

 Doamna Marica, după ce a asistat la martirul propriei familii, a fost scoasă din închisoare, în luna martie a anului 1715 și exilată pentru un an în insula Kutai. În 1716 s-a întors în țară, dar abia în anul 1720 a reușit să aducă în țară osemintele martirilor, ajutată fiind de domnitorul Nicolae Mavrocordat și să le înmormânteze în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. De frica turcilor nu s-a scris nimic pe piatra funerară, ci doar o însemnare discretă gravată pe candela atârnată deasupra mormântului a făcut posibilă identificarea mormântului, după mai mult de două secole. Este greu de înțeles atitudinea ambasadorilor Europei creștine în fața barbariei masacrului păgân săvârșit împotriva familiei unui principe creștin, la care au asistat cu suflete împietrite. Puținele ziare europene care consemnează tragedia, precum și rapoartele diplomatice trimise din Constantinopol sunt mai preocupate de averea, decât de martiriul Beiului valah[4].

 

 Mesajul Sfinților martiri Brâncoveni

 „Învățăm din pilda Sfinților Martiri Brâncoveni să iubim pe Hristos și să fim ctitori de locașuri sfinte și de cultură creștină, să cultivăm întrajutorarea frățească față de creștinii ortodocși și să fim milostivi, să apărăm credința creștină, având în suflet iubire jertfelnică pentru Hristos și pentru Biserica Sa.

 În zilele noastre, jertfa pe care noi suntem chemați să o aducem nu este o jertfă sângeroasă, precum cea a voievodului martir Constantin Brâncoveanu, ci o dăruire sau o jertfă spirituală din timpul și confortul propriu, pentru a ne ruga mai mult și pentru a săvârși mai multe fapte ale iubirii milostive și darnice, spre a mărturisi mai puternic iubirea lui Hristos Cel răstignit și înviat și a ajuta Biserica în lucrarea ei pastorală și misionară în societatea de azi. Ca părinți, suntem datori să acordăm mai mult timp copiilor și tinerilor, învățându-i să cunoască tainele dreptei-credințe, să cultive speranța și dragostea, libertatea de a face binele și nu răul, spre a aduce bucurie celor din jurul lor, și să cinstească sfinții, eroii și înțelepții neamului, dascăli ai eroismului creștin, ai ajutorării semenilor și ai apărării Bisericii lui Hristos”[5].

NOTE


[1] Pentru dezvoltări privind viața și activitatea Sfântului voievod Constantin Brâncoveanu a se vedea: Ștefan Ionescu, Epoca brâncovenească. Dimensiuni politice. Finalitate culturală, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981; Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Viața Sfântului martir Constantin-Vodă Brâncoveanu şi a celor împreună-pătimitori cu dânsul, ediția a II-a, Editura Sfântul Antim Ivireanul, Râmnicu-Vâlcea, 2014; Ioana Ionescu, Constantin Brâncoveanu - un martir între domnii români, Ziarul „Lumina”, 23 martie 2014; Nicolae Iorga, Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu, Vălenii de Munte, 1914, p. 51.

 [2] Citat de, Ioana Ionescu, Constantin Brâncoveanu - un martir între domnii români, Ziarul „Lumina”, 23 martie 2014

[3] Pentru dezvoltări privind Mânăstirea Hurezi a se vedea: Corina Popa, Ioana Iancovescu, Mănăstirea Hurezi, Editura Simetria, 2009 ; Bogdan Tãtaru-Cazaban, Gabriel Herea, Mănăstirea Hurezi, Editura Artec Impresiones, 2009; Ion Ionașcu, Contribuții la istoricul mănăstirii Hurez: după documente inedite din arhiva Eforiei Spitalelor Civile, Editura Scrisul românesc, 1935

[4] A se vedea: Oana Mădălina Popescu, Mărturii despre Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin vodă, cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, Editura Doxologia, Iași, 2014, p. 7; Stelian Gomboș, Jertfa Sfinților Martiri Brâncoveni – între asumarea responsabilă a libertății umane și realitatea autentică a muceniciei creștine, în Epifania, revistă de dialog ortodox, nr. 29, iunie-august, Iași, 2014, p. 27; Jertfă creștină și sacrificiul uman în Europa medievală și premodernă, Editura Sfântul Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 2014, p. 65.

[5] A se vedea: Preot dr. Ciobanu ConstantinParohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Iași, Protopopiatul II Iași, Documentar publicat online.



GENEZA NAȚIONALĂ ȘI CREDINȚA CREȘTINĂ - Acad.prof.univ.dr. Ioan Aurel Pop
 

Am văzut, cu tristețe, în ultima vreme, că asocierea României și a națiunii române cu credința creștină îi irită pe mulți contemporani, îi supără pe cei „deștepți” ori pe cei care se cred mai „deștepți” decât alții. Am pus cuvântul „deștepți” între ghilimele, fiindcă l-am luat nu în sensul curent contemporan, ci în sensul său originar și primar, acela de „treji” sau „treziți” din „somnul cel de moarte”. „Treziții” îi consideră pe mai toți românii cufundați în acel „somn”. Însă „deștepți” sau „treziți” se consideră pe sine mulți dintre frustrați, mulți dintre cei autosuficienți, fiindcă sunt iritați de mesajele care nu le convin.

Dar, oricât de ciudat le-ar părea unora, astăzi nu poți să fii „deștept” în spațiul public fără cultură, fără cunoaștere, fără învățătură.

Eu am asociat credința (și Biserica noastră) cu națiunea și cu Țara Românească din rațiuni mai ales istorice. Studiul istoriei este meseria mea și fac această meserie de mulți ani, cu pasiune. Poporul român există în istorie de pe la finele mileniului I al erei creștine, adică de peste o mie de ani. În cea mai mare parte a acestei lungi perioade de timp, oamenii și-au văzut de necazurile și de bucuriile lor, de viața lor simplă, împărțită, în cea mai mare parte, între muncă și odihnă, între luptă și tihnă.

Secole la rând, grija de căpetenie a majorității oamenilor a fost „pâinea noastră cea de toate zilele”, adică preocuparea de viețuire și, adesea, de supraviețuire fizică. Oamenii cu trai decent și îndestulat au reprezentat în Europa, până prin secolul al XIX-lea, între 2 și 5% din toată populația. Asta nu înseamnă, în ciuda prejudecăților curente, că oamenii de demult, fiind săraci din punct de vedere material, nu au putut cugeta liber, în limitele orizontului lor. Ideea pedepselor crunte aplicate în Evul Mediu celor care nu gândeau pe linia oficială laică sau religioasă este, în mare parte, falsă (vezi, de exemplu, Régine Pernoud, Pour en finir avec le Moyen Âge, în varii ediții apărute în franceză, dar și în alte limbi).

Inchiziția din Occident – fără relevanță în lumea răsăriteană bizantină – a aplicat teribilele sale pedepse nu în Evul Mediu, ci la începuturile Epocii Moderne (care începe pe la 1400-1500). Gândirea liberă nu a fost nici atunci în largul ei, dar a fost cu adevărat arestată în perioadele mai recente și mai ales în vremea dictaturilor de extremă dreaptă sau de extremă stângă din secolul al XX-lea. Iar românii, spre deosebire de multe alte popoare europene, au trăit patru decenii lungi de comunism, în care credințele și Bisericile au fost crunt persecutate (unele au fost desființate prin lege), în care educația religioasă a fost interzisă, în care manifestările publice ale cultelor (mari ceremonii, pelerinaje, sărbători de hram, sfințiri de biserici etc.) au fost oprite sau poprite.

După evenimentele din decembrie 1989, aceste opreliști absurde au fost abolite și majoritatea românilor au sperat că orice fel de amestec al politicului în treburile cultelor, în manifestările de credință ale cetățenilor ar fi de domeniul trecutului. Firește, au existat și există oameni care nu sunt religioși și chiar unii care luptă contra credințelor și instituțiilor religioase, care sunt sau se declară atei, agnostici, „progresiști”, marxiști ori neomarxiști etc. Într-o societate democratică, există loc pentru toți (aceasta este esența democrației), atâta vreme cât nu se încalcă libertatea de credință și de conștiință a altora și nu se îngrădește manifestarea credinței celorlalți.

Este absurd să condamnăm regimul comunist, dar să aplicăm în continuare, unii dintre noi, metodele sale discriminatorii și exclusiviste. O societate liberă trăiește și își manifestă libertatea și prin polemici, dar polemicile publice au rostul lor, au formele lor decente, se adaptează unui nivel înalt de civilizație și de cultură civică. Nu se poate face polemică publică folosind limbaje suburbane, lovituri sub centură, atacuri la persoană, înverșunări și amenințări. Este trist că, la trei decenii de la revenirea în Cetate a libertății de credință și de conștiință, unii o neagă în numele „progresului”.

Noi nu știm cum va fi viitorul, dar trecutul românilor s-a construit în mare parte prin idealul creștin, prin tăria credinței și prin forța Bisericii. Recent, această afirmație a mea, ca istoric, i-a deranjat pe unii „toboșari ai vremurilor noi”, care vor neapărat o lume următoare atee, necreștină, automatizată și robotizată. Aceștia ar prefera să scoatem orice referință religioasă din viețile noastre și chiar să interzicem/ schimbăm Imnul Național, pentru că acesta cuprinde versuri de genul „Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină”. Ca urmare, unii dintre aceștia au pornit polemici fără de principii, pline de umori și de ură, adesea la adăpostul anonimatului, vădind o intoleranță cruntă și o incultură crasă.

Din fericire, nu a fost așa mereu. Nici pe vremea când s-a făcut această țară, liderii nu se purtau cu mănuși, ci se veștejeau reciproc, se pârau, se gratulau în limbaj colorat (domeniu în care suntem campioni și astăzi!). Dar, dincolo de orice orientare politică și chiar grad de cultură, au pus împreună umărul pentru țară, aproape la unison, ca într-o simfonie. Exista parcă atunci un cuvânt de ordine subînțeles: „să nu hulim cele sfinte”, iar între acestea se aflau credința, țara, națiunea.

Nu dau decât un exemplu și nu unul din lumea laică – care se inflamează mult mai acut și se repede ușor la invective – ci din viața noastră bisericească, greu încercată și ea astăzi. De la 1744 (când Ioan Inochentie Micu Klein a convocat la Blaj un Sinod General (un fel de congres național românesc, dincolo de orice diferență confesională), trecând prin actul fundamental al națiunii numit Supplex Libellus Valachorum (1791-1792) și semnat de Gherasim Adamovici (ortodox) și Ioan Bob (greco-catolic), prin Revoluția de la 1848-1849 (Marea Adunare Națională de la Blaj, prezidată de episcopii Andrei Șaguna, ortodox și Ioan Lemeni, greco-catolic), prin Mișcarea Memorandistă (1881-1894) și ajungând la 1918 (greco-catolicul Iuliu Hossu, viitor cardinal și ortodoxul Miron Cristea, viitor patriarh), slujitorii și ierarhii celor două Biserici românești din Ardeal, ca și liderii laici de ambele confesiuni – deși nu se iubeau mereu, ba, dimpotrivă, aveau dese momente încordate și chiar conflicte – au fost împreună, uniți în asumarea rolurilor de lideri ai națiunii, nelăsând să răzbată nicio fisură în exterior. Diferendele erau normale, dar până la credință, la patrie și la națiune.

Astăzi, crezându-ne atoateștiutori, nu mai respectăm principii, valori și nici virtuți. Și, evident, nu mai avem respect nici pentru trecut și nici pentru profesioniștii trecutului. Imnul Național exprimă un mare adevăr: cel puțin până la 1848 și cu precădere în provinciile aflate sub dominație străină (unde trăiau mai mult de jumătate dintre toți românii de atunci), mișcarea de emancipare națională a fost condusă de preoți, de „preoți cu crucea-n frunte”.

De pe la 1350-1400, românii din Transilvania (iar Transilvania reprezintă azi circa 40% din teritoriul și populația României) nu au mai avut voie să aibă o clasă politică laică în nume propriu, românesc, adică o stare (sau o „națiune”, cum se spunea de la 1500 încoace), cum aveau nobilii (maghiari), sașii și secuii. Liderii politici și religioși ai românilor au fost, de atunci și până în secolul al XIX-lea, clericii ortodocși și, după 1700, ortodocși și greco-catolici, adică slujitorii Domnului de rit bizantin.

Ambele Biserici românești din Ardeal au același rit, pornesc din aceeași rădăcină, iar greco-catolicii au fost înainte de „unirea religioasă” ortodocși. Mulți, contemporani, animați de valorile și realitățile prezentului, au mari dificultăți în înțelegerea și acceptarea acestei realități. Neînțelegerea vine dintr-o prejudecată, anume din neputința de a concepe că separarea oficială dintre laic și religios s-a produs foarte târziu, odată cu ceea ce numim constituționalismul modern. Pentru oamenii medievali, atașamentul nețărmurit față de credință și față de Biserică era un comandament de viață, iar viața de atunci nu se putea concepe în afara credinței și a Bisericii.

Laicul și religiosul interferau în asemenea măsură încât erau un monolit și formau însăși viața de odinioară. Separarea conștientizată dintre laic (mirean) și religios (confesional) s-a făcut foarte târziu, odată cu separarea constituțională dintre stat și Biserică. Toate cuceririle de drepturi – puține, câte au reușit să obțină românii transilvăneni până la 1848 – s-au făcut sub conducerea clericilor. Drept dovadă, avem măsurile luate de inamici contra acestora.

De exemplu, după căderea și moartea lui Mihai Viteazul, dieta Transilvaniei (din care nu făcea parte niciun român) a decis să rupă legătura cu ambele „principate valahe” și a interzis intrarea în Transilvania a tuturor clericilor de la sud și est de Carpați, pentru că „Tiranul” și „Valahul” (adică Mihai Viteazul) își pregătise „invazia” prin „tainica lucrare a preoților săi care se numesc călugări”. Acestea sunt fapte înregistrate de istorie și ele nu se pot șterge pentru că nu convin unor contemporani ai noștri.

Toate aceste fapte au fost consemnate, după descifrarea și interpretarea a mii de surse, de către mai mulți istorici, dar mai ales de către David Prodan, într-o capodoperă a sa, numită Supplex Libellus Valachorum. Din istoria formării națiunii române (apărută în mai multe ediții, din 1948 încoace). Autorul, de formație materialistă interbelică și nu contrafăcută sub influența comuniștilor (de altminteri, David Prodan și-a depus carnetul de partid în 1962, intrând în rezistența intelectuală contra regimului), demonstrează (în cartea citată și în altele) cum ne-au condus de-a lungul istoriei medievale și moderne, până la 1848, preoții. Nicolae Iorga a călătorit în Transilvania abia la cumpăna secolelor al XIX-lea și al XX-lea (marele istoric fiind născut în 1871) și a înțeles de îndată secretul supraviețuirii acestor români obidiți. Înțelegerea se vede din titlul cărții sale apărute în 1902, intitulate Sate și preoți în Ardeal.

După cercetări minuțioase, studiind viața românilor ardeleni cam de pe la 1400 până spre 1800, Nicolae Iorga a constat că preoții au salvat naționalitatea noastră, fapt pentru care le închină lor pomenita carte: „Preoților și învățătorilor din românimea de peste munți, celor prin cari se păstrează neamul în așteptarea viitorului, care atârnă de vrednicia noastră, închină această carte autorul”. Ce poate să fie mai grăitor pentru rolul elitei noastre bisericești în istorie decât aceste vorbe cu putere maximă ale celui mai important istoric român din toate timpurile? Omagiul este cu atât mai realist cu cât, până târziu, în secolul al XVIII-lea, tot preoții erau și învățători la școlile noastre, ținute nu de statul cel străin (străin de nevoile și de durerile noastre), ci de Biserică și de comunitate.

Când poetul Andrei Mureșanu a scris poezia „Un răsunet”, el avea în fața ochilor imaginea românilor conduși de liderii lor spirituali și pământești – preoții cu crucile lor pe piept, în inimi și în mâini – în drum spre Blaj, organizați în cete ordonate și disciplinate. Andrei Mureșanu a văzut cum, cu respect și smerenie, zecile de mii de români se uitau la copreședinții Adunării Naționale de la Blaj, din mai 1848, adică la episcopii Andrei Șaguna și Ioan Lemeni, ca la izbăvitorii lor, ca la liderii capabili să-i scoată la liman. De-aceea și nu din vreo fantezie de literat, poetul a i-a pus în vers pe „preoții cu crucea-n frunte”.

Așa s-au petrecut lucrurile, ele sunt demult istorie și istoria nu poate să fie schimbată. Dacă putem (sau, câteodată, avem doar iluzia că putem) schimba prezentul, dacă putem modifica sau măcar pregăti într-un anumit fel viitorul, trecutul rămâne mereu „așa cum a fost” (Leopold von Ranke). Iar specialiștii cinstiți au dreptul să-l reconstituie numai „așa cum a fost” și nu să-l „recondiționeze” după nevoile prezentului, după „comanda socială”, după comanditar, după mărimea plății în arginți, ori după gustul unora. Văd și eu în jurul meu pe unii semeni care repudiază și condamnă credința creștină, care atacă Biserica (Bisericile), care ar vrea să-i vadă și să-i facă pe toți oamenii de altă credință decât cea pe care o au, sau atei, sau nihiliști, sau neomarxiști.

Am auzit deunăzi un „analist” imberb decretând că un om inteligent nu poate să fie credincios. Atunci trebuie să acceptăm că o armată de savanți, de la Copernic, Galileo Galilei, Blaise Pascal, Francis Bacon, Johann Kepler și până la Newton, Leibniz, Maxwell, Kelvin sau Pasteur au fost proști, căci lipsa de inteligență înseamnă, în limbaj popular, prostie.

Mai văd că unii dintre criticii credinței și ai Bisericii ar vrea nu numai să facă lumea de azi „progresistă” și să ne cioplească pe toți după chipul și asemănarea lor, dar fac eforturi să schimbe și istoria care nu le convine. Or, aceasta seamănă a dictatură, a intoleranță, a discriminare. Oare pentru asta să fi luptat „aproapele nostru” la 1848, la 1918, la 1989, pentru mutilarea prezentului și pentru modificarea trecutului, în acord cu voința unor grupuri marginale și animate de ură? Oare pentru asta să fi murit în închisorile comuniste atâția intelectuali de-ai noștri creștini ortodocși, greco-catolici și de alte confesiuni?

Nu numai în Evul Mediu ci și în Epoca Modernă, românii au fost conduși de preoți, călugări, de ierarhi vrednici. Mai mult, hotărârea de unire de la Alba Iulia a fost citită de ierarhul greco-catolic Iuliu Hossu, iar un alt ierarh, cel ortodox, Miron Cristea a însuflețit mesele îmbrățișându-și „fratele” și spunând:  „Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români!”.

Asta nu înseamnă că istoria noastră a fost imaculată sau că oamenii Bisericii nu au greșit sau nu greșesc, dar avem elementara obligație morală de respect pentru adevăr și pentru cei care ne-au condus prin vremuri bune și rele, ca să ajungem să trăim cu toții într-o țară a noastră. Nu avem dreptul să ascundem greșelile și nici să lăudăm neîmplinirile, dar suntem „condamnați” la cumpătare și echilibru.

Judecățile și prejudecățile prezentului nu ne dau cuvânt să blamăm ori să falsificăm trecutul. Dacă ne-am eliberat doar ca să proferăm blesteme și să punem stigmate, ne amăgim cu o falsă libertate. Libertatea noastră nu înseamnă limitarea libertății celorlalți, ci înseamnă înțelegere, acceptare, bunăvoință, iubire și bunătate.

Sursa




ACTUALITATEA religioasă
BOR reacționează la recomandarea CE privind slujbele de Crăciun
 

Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, transmite o poziție privind recomandarea Comisiei Europene (CE) ca slujbele de Crăciun să fie înlocuite cu inițiative online sau televizate:

Comisia Europeană nu decide și nu poate impune nimic în sfera esențială a religiosului, doar poate emite recomandări (!) legate de încurajarea și intensificarea protejării de noul coronavirus în viața socială din perioada sărbătorilor. Aceste recomandări(!) în sine nu pot conduce discreționar la anularea sau transferarea în online a slujbelor de Crăciun și nimeni onest sau ancorat în realitatea socială profundă nu poate dori sau impune acest lucru”, precizează Vasile Bănescu.

El amintește că „Bisericile însele (formate din majoritatea persoanelor care compun societatea românească și nu numai) sunt perfect conștiente de situația actuală extrem de dificilă și implicate caritabil major în sprijinirea autorităților, alături de care au fost și vor rămâne constant în combaterea pandemiei. Experiența lor socială și discernământul conferit de credința împrietenită cu rațiunea, nu în divorț cu ea, fac din biserici spații comunitare în care slujbele religioase se pot desfășura în condiții de reală siguranță”.

„Biserica, cultele religioase, pledează permanent pentru respectarea regulilor sanitare în legătură cu care suntem mereu asigurați că, respectate fiind, sunt și eficiente. Cei care cu ostentație nu le respectă, ignorându-l astfel pe aproapele lor și sfidând eforturile uriașe ale personalului medical, se compromit moral pe cont propriu și pot fi avertizați/ sancționați legal”, adaugă Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

„Responsabilitatea publică și perceperea sănătății celuilalt ca o problemă personală de natură spirituală sunt lucruri care, mai ales în actualul context, onorează în modul cel mai înalt. Ele trebuie asumate în mod practic de oricine are conștiința statutului său de creștin”.

Basilica



Se împlinesc 22 de ani de la moartea părintelui Cleopa
 
 - Cu ocazia Sinaxei online purtate cu creștinii ortodocși din Franța la 1 decembrie 2020, Părintele Stareț Efrem Vatopedinul a afirmat că va veni curând vremea ca Părintele Cleopa să fie trecut în rândul sfinților, să fie canonizat în mod oficial de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe - 

Cu adevărat un dar de la Dumnezeu pentru poporul român, după cum l-a numit Patriarhul Daniel, părintele Cleopa şi-a pus amprenta asupra spiritualităţii româneşti, fiind o personalitate simbol a vieţii monahale din ţara noastră.

Părintele Cleopa a văzut lumina zilei în 10 aprilie 1912. Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, i-au pus numele Constantin şi a fost al cincilea copil din cei zece ai acestei familii de ţărani harnici şi credincioşi. După ce a urmat cursurile şcolii primare din satul natal, a ucenicit trei ani la schimonahul Paisie Olaru, pe atunci pustnic la Schitul Cozancea. S-a alăturat obştii Schitului Sihăstria, împreună cu fratele mai mare, Vasile, în decembrie 1929. A fost tuns în monahism în data 2 august 1937, primind numele Cleopa. Din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi a fost numit egumen interimar, în iunie 1942. Doi ani mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, iar în anul 1945 a devenit egumen la Schitul Sihăstria, ridicat la rang de mănăstire în 1947, prilej cu care protosinghelul Cleopa Ilie a fost hirotesit arhimandrit.

Cei 12 ani de ascultare ca cioban la oile Mănăstirii Sihăstria au fost pentru marele duhovnic şcoala de călugărie şi teologie, după cum el însuşi mărturisea cu smerenie, căci în acea perioadă a citit zeci de cărţi, fundamentale pentru formarea sa, şi a învăţat să iubească şi mai mult creaţia lui Dumnezeu. Nu a trecut multă vreme şi s-a retras în munţi, timp de şase luni, din cauza prigoanei regimului comunist. Când a revenit, a fost numit stareţ al Mănăstirii Slatina, Suceava, unde a închegat o obşte de peste 80 de călugări. Anii de linişte s-au risipit deîndată ce Securitatea l-au urmărit din nou, astfel că părintele Cleopa s-a refugiat în Munţii Stânişoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. A fost adus la Mănăstirea Slatina, după doi ani, din ordinul patriarhului Justinian Marina, iar în anul 1956 a revenit la Mănăstirea Sihăstria, de unde s-a retras iarăşi pentru a treia oară în munţii Neamţului. A pustnicit cinci ani, apoi s-a întors la aşezământul monahal de la Sihăstria, în anul 1964, ca duhovnic al obştii, unde a povăţuit şi a predicat neobosit, cu multă dragoste atât călugări, cât şi mireni, mai bine de trei decenii. În data de 6 august 1987 Părintele Cleopa devine nașul de călugărie al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci teologul Daniel – Ilie.

A trecut la cele veşnice în data de 2 decembrie 1998.

În urma Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie au rămas numeroşi ucenici care îi poartă amintirea vie, o seamă de lucrări duhovniceşti pline de înţelepciune şi modelul unui mare duhovnic în inima căruia a ars focul lăuntric al credinţei. - sursa: basilica.ro

Părintele Cleopa Ilie, misionarul isihast de la Sihăstria

În fiecare început de decembrie ne amintim de părintele Cleopa Ilie, pentru că în ziua a doua a acestei luni, în anul 1998, a trecut la Domnul marele duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria. Sfârşitul vieţii pământeşti a părintelui Cleopa este unul de sinaxar. El a fost misionarul de la Sihăstria care a învăţat poporul cuvântul lui Dumnezeu. într-o vreme când ideologia comunistă dorea să impună ateismul. Cuvântul plin de dragoste duhovnicească al părintelui ajunge şi astăzi până la noi prin cărţile lăsate moştenire, dar mai ales prin celebra sa zicere: Mânca-v-ar raiul!

Acest mare părinte duhovnicesc al neamului nostru s-a născut în zona Botoşanilor, în localitatea Suliţa, la 10 aprilie 1912, primind la botez numele de Constantin. La vârsta de 14 ani a intrat în obştea monahală de la Sihăstria. În anul 1937 a fost călugărit, iar în anul 1944 a devenit egumenul Sihăstriei Neamţului. Urmărit de Securitate, se retrage în 1948 pentru şase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria. În anul 1949 devine stareţ al Mănăstirii Slatina, unde formează o obşte de 80 de călugări. Din cauza Securităţii se retrage între anii 1952 și 1954 în Munţii Stânişoara. La cererea Patriarhului Justinian, va reveni la Mănăstirea Slatina. În primăvara anului 1959 se retrage pentru a treia oară şi se nevoieşte ca sihastru mai bine de cinci ani. În 1964 revine în Mănăstirea Sihăstria şi-şi dedică întreaga viaţă lucrării duhovniceşti.

Părintele Cleopa este unul dintre cei mai importanţi neoisihaşti din secolul 20 şi un mare trăitor şi propovăduitor al valorilor isihaste. Datorită lui şi altor părinţi neoisihaşti de la noi, ortodocşii români au descoperit frumuseţea trăirii isihaste, care a format un scut duhovnicesc în faţa tăvălugului ateist comunist. Astfel, în plină epocă comunistă la Sihăstria, părintele Cleopa a desfăşurat un adevărat apostolat prin cuvânt şi faptă pentru creştinii care veneau la chilia lui pentru povăţuire duhovnicească. Din cuvintele sale înţelegem profunzimea trăirii sale duhovniceşti în centrul căreia a stat Rugăciunea inimii. El îi învăţa pe creştini despre această rugăciune ca unul ce o trăia şi o rostea permanent, la fel ca marii isihaşti din vechime. Părintele Cleopa, pentru noi cei de astăzi, este un chip de lumină din istoria monahismului românesc, iar prin viaţa sa este o filă de trăire duhovnicească de mare importanţă în paginile Patericului marilor duhovnici pe care i-a dat Ortodoxiei ţara noastră. - Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei 

 

 



BISERICA CIPRULUI recomandă vaccinul anti-covid

 

OrthodoxTimes:

Urmează regulile pentru pandemie – Sfânta Împărtășanie nu transmite boala

Biserica Ciprului este pentru vaccinare și protocoalele medicale, respingând, totodată, unanim, teoriile conspirației privind vaccinarea și existența virusului. Aceasta este menționat într-o declarație emisă după întâlnirea extraordinară a Sinodului Bisericii Ciprului de astăzi, 1 decembrie 2020, sub conducerea Arhiepiscopului Hrisostom.

(…) Comunicatul precizează că Biserica respectă recomandările autorităților sanitare. „Biserica recomandă viguros aceasta. Ne restrângem libertatea și drepturile, chiar și în ceea ce privește participarea la biserică, voluntar, astfel încât să ne protejăm atât pe noi cât și pe semenii noștri și, astfel, să putem ieși din restricții cât mai curând. 

În ceea ce privește Sfânta Împărtășanie, Sinodul subliniază că poziția sa este aceeași și clară. Trupul și sângele lui Hristos nu transmit nicio boală. Aceasta este dovedit de o îndelungată practică a Bisericii. Va fi administrată ca și până acum, în conformitate cu recomandările auorităților privind păstrarea distanței și precauțiile personale.”

Sinodul a subliniat că, fără a ignora rezervele unora privind compoziția și efectele anumitor vaccinuri care sunt fabricate de mari industrii farmaceutice, dar, totodată, fără a îmbrățișa teorii ale conspirației dezvoltate în jurul subiectului, și după ce a ascultat cu atenție experții, a decis să recomande credincioșilor să se vaccineze, dacă vaccinul va fi recomandat de Serviciul Sanitar al statului.

„Nu e posibil să atribuim orice fel de interes Serviciului Medical al statului altul decât cel al sănătății poporului”, Sfântul Sinod a comunicat. „Desigur, nimeni nu va fi forțat să se vaccineze, dar cei care vor decide să (nu) se vaccineze nu ar trebui să-și încarce conștiința cu superstiții neștiințifice și lipsite de temei.” (…)

Romfea.gr:

Morfou Neofit: “Imi exprim public dezacordul fata de anuntul Sinodului”

Prin prezenta, as dori sa-i informez pe binecredinciosii din Sfanta Mitropolie Morfou, dar si intreaga biserica a Ciprului, in sens larg, ca, referitor la anuntul Sfantului Sinod al Bisericii Ciprului publicat in urma sinaxei de astazi (1/12/2020) avand ca subiect pandemida de coronavirus, desi recomandarea care se refera la vaccinarea credinciosilor nu a intrunit unanimitatea Sinodului, cu toate acestea a fost anuntata public.

Si acest lucru deoarece, in cadrul Sinaxei de astazi, ne-am adunat ca sa fim informati de catre echipa de specialisti – doctori/epidemiologi, dar nu ni s-a cerut si sa prezentam o opinie sau sa luam o pozitie in acest sens.

Prin urmare, exprim public dezacordul meu in privinta anuntului care recomanda credinciosilor sa se vaccineze impotriva coronavirusului, si imi exprim retinerile in privinta substantelor componente si a modului in care actioneaza anumite vaccinuri care au fost pregatite sau sunt in pregatire de anumite companii farmaceutice.

In plus, consider ca incurajarea vaccinarii este pripita, deoarece sunt acceptate din start vaccinuri a caror compozitie si efecte secundare nu le cunoastem, si care este posibil sa contina material genetic artificial creat care poate sa provoace efecte negative asupra organismului uman, asa cum au subliniat in mod fundamentat anumiti oameni de stiinta.

Cu urari intru Domnul,

+ Mitropolitul Morfou Neofit

Sfanta Mitropolie Morfou, 1 Decembrie 2020.



Consultări între culte și autorități privind slujbele de sărbători - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) a organizat joi o nouă întâlnire în cadrul Platformei de Dialog între reprezentanții autorităților publice cu atribuții în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și reprezentanții cultelor religioase.

Scopul consultărilor a fost ca prin dialog și cooperare deciziile care sunt luate în această perioadă să răspundă atât nevoilor de protecție a sănătății publice cât și a celor religioase ale credincioșilor.

Ca urmare a dezbaterilor s-a adoptat prin consens general documentul intitulat „Recomandări de aplicare practică a măsurilor dispuse prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății nr. 1103/17.06.2020 și Ministerul Afacerilor Interne nr. 95/17.06.2020, avizat de Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașurile de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase”.

Comunicatul emis de SSC subliniază faptul că aceste Recomandări nu conțin nici o nouă restricție în ceea ce privește desfășurarea vieții religioase.

Comunitățile religioase (culte, asociații religioase sau asociații și fundații care au și obiective religioase), în conformitate cu prevederile statutare și doctrinare, își stabilesc propriile norme de acomodare a vieții religioase la cadrul general de măsuri pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În cadrul reuniunii s-a evidențiat faptul că în Comunicarea din data de 02 decembrie 2020 a Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliul European nu sunt recomandări în ceea ce privește domeniul vieții religioase.

La această întâlnire au participat, alături de reprezentanți ai cultelor religioase: consilierul prezidențial pentru cultură, culte și minorități naționale Sergiu Nistor, secretarul general al Guvernului Antonel Tănase, secretarul de stat Horațiu Moldovan din cadrul Ministerului Sănătății și secretarul de stat pentru Culte Victor Opaschi.

Redăm în continuare documentul integral:


Recomandări de aplicare practică a măsurilor dispuse prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății nr. 1103/17.06.2020 și Ministerul Afacerilor Interne nr. 95/17.06.2020, avizat de Secretariatul de Stat pentru Culte

Recomandări de aplicare practică a măsurilor dispuse prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății nr. 1103/17.06.2020 și Ministerul Afacerilor Interne nr. 95/17.06.2020, avizat de Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașurile de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase.


I. Reguli generale privind desfășurarea activităților religioase

II. Reguli privind accesul în lăcașul de cult și distanța minimă de siguranță

III. Reguli privind protecția sanitară, accesul în lăcașurile de cult și distanța minimă de siguranță pentru rugăciunea individuală și la slujbele care au caracter individual (privat).

IV. Reguli privind protecția sanitară, accesul în lăcașurile de cult și distanța minimă de siguranță la slujbele care au caracter colectiv (public).


I. Reguli generale privind desfășurarea activităților religioase

  1. Activitățile religioase se desfășoară în mod liber, în conformitate cu principiile statutare și doctrinare proprii fiecărei comunități religioase, cu respectarea indicațiilor sanitare universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2.
  2. Activitățile religioase pot avea loc în interiorul, în exteriorul lăcașului de cult sau simultan, cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri în interiorul lăcașului de cult și 1,5 metri în exteriorul lăcașului de cult.
  3. Persoanele care participă la activitățile religioase trebuie să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool.
  4. Atât în interiorul cât și în exteriorul lăcașurilor de cult și în locațiile unde se organizează activități religioase este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.
  5. Copiii minori pot sta lângă părinți în locuri special amenajate în interiorul sau exteriorul lăcașului de cult, cu respectarea distanței minime de siguranță față de ceilalți participanți.
  6. Pentru personalul de cult (clerical și neclerical) nu este obligatorie purtarea măștii de protecție în timpul oficierii slujbelor religioase.
  7. Personalul de cult (clerical sau neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de respectarea de către participanți a distanței minime de siguranță, a purtării corespunzătoare a măștii la slujbele religioase cu caracter comun (public).
  8. Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse în timpul activităților religioase (mânerele ușilor, balustrade, scaune etc.).
  9. Comunitățile religioase (culte, asociații religioase sau asociații și fundații care au și obiective religioase), în conformitate cu prevederile statutare și doctrinare, își stabilesc propriile norme de acomodare a vieții religioase la cadrul general de măsuri pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

II. Reguli privind accesul în lăcașul de cult și distanța minimă de siguranță.

  1. Lăcașurile de cult vor rămâne deschise pentru rugăciunea individuală, pentru slujbele cu caracter individual (privat) și pentru slujbele care au caracter public, conform programului stabilit de către comunitățile religioase (culte, asociații religioase sau asociații și fundații care au și obiective religioase).
  2. Se va permite accesul credincioșilor care nu prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
  3. Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter individual (privat) se va face limitat, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane.
  4. La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter individual (privat), persoanele trebuie să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool.
  5. Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise conținând lista regulilor privind distanța minimă de siguranță și cele de acces în lăcașurile de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat.
  6. Personalul de cult (clerical sau neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de asigurarea respectării distanței minime de siguranță și a purtării corespunzătoare a măștii în interiorul și exteriorul lăcașului de cult.

III. Reguli privind protecția sanitară, accesul în lăcașurile de cult și distanța minimă de siguranță pentru rugăciunea individuală și la slujbele care au caracter individual (privat).

  1. Slujbele religioase care au caracter individual (botez, cununie, înmormântare etc.) se pot oficia atât în interiorul cât și exteriorul lăcașului de cult cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri în interiorul lăcașului de cult și 1,5 metri în exteriorul lăcașului de cult.
  2. Credincioșii prezenți în lăcașul de cult pentru rugăciunea individuală trebuie să păstreze distanța minimă de siguranță de 2 metri între persoane.
  3. Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de respectarea distanței minime de siguranță și a purtării corespunzătoare a măștii la slujbele religioase cu caracter individual (privat) și la rugăciunea individuală a credincioșilor.
  4. Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse (mânerele ușilor, balustrade, scaune etc.) atât la slujbele cu caracter individual cât și la rugăciunea individuală.
  5. Slujbele religioase oficiate la domiciliul credinciosului se vor desfășura cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri între persoane și purtarea corespunzătoare a măștii.
  6. Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea obiectelor sau suprafețelor atinse în timpul slujbelor individuale de la domiciliul credinciosului.
  7. În localitățile unde este aplicată carantina locală la slujbele cu caracter privat (cununie, botez, înmormântare etc) pot participa maxim 20 de persoane (număr ce include și personalul care oficiază slujba religioasă), indiferent de locul desfășurării acesteia (interiorul sau exteriorul lăcașului de cult).

IV. Reguli privind protecția sanitară, accesul în lăcașurile de cult și distanța minimă de siguranță la slujbele care au caracter colectiv (public).

  1. Slujbele religioase care au caracter colectiv se pot oficia în interiorul, în exteriorul lăcașului de cult sau simultan, cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri în interiorul lăcașului de cult și 1,5 metri în exteriorul lăcașului de cult.
  2. Slujbele religioase cu caracter colectiv nu sunt considerate adunări publice.
  3. Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de asigurarea respectării de către participanți a distanței minime de siguranță și a purtării corespunzătoare a măștii la slujbele religioase cu caracter colectiv.
  4. Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse (mânerele ușilor, balustrade, scaune etc)

Basilica



Declarații controversate ale Patriarhului Bartolomeu și Papei Francisc
 

VaticanNews:

Papa Francisc îi trimite un mesaj Preafericitului Patriarh Bartolomeu I, Arhiepiscop de Constantinopol, la sărbătoarea Apostolului Andrei, ocrotitorul Patriarhiei Ecumenice

În mesajul adresat Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, Papa Francisc amintește de „dragostea creştină, râvna apostolică și perseverența” Sfântului Andrei, despre care spune că „este o sursă de încurajare în aceste vremuri dificile și critice”.

Papa subliniază: „Slăvindu-L pe Dumnezeu ne întărim astfel și credința și speranța în Cel Care l-a întâmpinat în viața veșnică pe Sfântul Mucenic Andrei, a cărui credință a rezistat în timp de încercare”.

Papa Francisc amintește, de asemenea, cu mare bucurie, de prezența Patriarhului la reuniunea internațională pentru pace care a avut loc la Roma pe 20 octombrie anul acesta, alături de alți lideri religioși.

Provocări în lumea noastră

„Împreună cu provocările pe care actuala pandemie le aduce”, subliniază Papa, „războiul continuă să afecteze multe părți ale lumii, în timp ce noi conflicte armate se ivesc, pentru a fura viețile a nenumărați bărbați și femei”.

El specifică faptul că „toate inițiativele întreprinse de entitățile naționale și internaționale care vizează promovarea păcii sunt utile și necesare”. Totuși, continuă el, „conflictul și violența nu vor înceta niciodată până când toți oamenii nu vor ajunge la o conștientizare mai profundă a faptului că au o responsabilitate reciprocă ca frați și surori”.

Exemplul Bisericilor creștine

În lumina acestor lucruri, Papa arată că Bisericile creștine, împreună cu alte tradiții religioase, „au datoria principală de a oferi un exemplu de dialog, respect reciproc și cooperare practică”.

Exprimându-și recunoștința față de Dumnezeu, Papa spune că el însuși a trăit „această fraternitate din propria sa experienţă”.

Calea spre comuniunea deplină

În mesajul său, Papa Francisc confirmă că dorința de apropiere și înțelegere din ce în ce mai mare între creștini „a fost vădită în Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului înainte ca Biserica Catolică și alte Biserici să se angajeze în dialog”.

Papa continuă spunând că acest lucru poate fi văzut clar în scrisoarea enciclică a Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice adresată Bisericilor din toată lumea exact acum o sută de ani și care, remarcă el, „rămâne relevantă şi astăzi”.

„Îi putem mulțumi lui Dumnezeu că relațiile dintre Biserica Catolică și Patriarhia Ecumenică au crescut mult pe parcursul ultimului secol, chiar şi continuând să tânjim la scopul restaurării deplinei comuniuni exprimat prin participarea la același altar euharistic”, spune Papa Francisc.

Recunoscând că încă există obstacole pe drumul spre unitate, Papa mai spune că este încrezător că, „mergând împreună în dragoste reciprocă și urmărind dialogul teologic, vom atinge acest obiectiv”.

Credință comună în Iisus

Această speranţă, concluzionează el, „se bazează pe credința noastră comună în Iisus Hristos, trimis de Dumnezeu-Tatăl pentru a-i aduna pe toți oamenii într-un singur trup, și piatra din capul unghiului a Bisericii Una și Sfinte, templul sfânt al lui Dumnezeu, în care toți suntem pietre vii, fiecare în funcție de propria noastră harismă sau slujire specifică dăruită de Duhul Sfânt.”

Phanar head: Full unity will crown Catholics-Orthodox dialogue

sphz.news

Patriarhul Bartolomeu a anunțat că Vaticanul și Biserica Ortodoxă se vor uni în ciuda obiecțiilor celor care consideră ecumenismul o utopie. Dialogul ecumenic dintre Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe duce la scopul care va fi răsplătirea mult așteptatei depline unități, a spus Patriarhul Bartolomeu în predica sa de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei cel întâi-chemat, potrivit Pro Oriente.

Conform primatului din Fanar, unificarea ortodocșilor cu catolicii va avea loc „în ciuda obiecțiilor celor care subestimează valoarea teologiei sau consideră ecumenismul drept o utopie.” Patriarhul Bartolomeu a observat că e de acord cu Papa Francisc în ceea ce privește „cum să ne confruntăm cu marile provocări din prezent.”

Este vorba despre eliminarea cauzelor și consecințelor „uriașei crizei prezente a refugiaților și migrației”, precum și a „tragicelor evenimente ale violenței în numele religiei.” Aceste probleme clarifică valoarea și importanța dialogului interreligios, „pacea și cooperarea dintre religii”, a subliniat Patriarhul Bartolomeu.

În concluzie, Patriarhul Bartolomeu a reamintit ultima sa întâlnire cu șeful Vaticanului. Pentru el, fiecare întâlnire personală „cu fratele Papa Francisc este o experiență specială a frățietății”, care întărește dorința celor două părți de a „merge mână în mână luptând pe calea către potirul comun al euharistiei”.



Știri interne - Decembrie 2020 (RO)
 

96,5% dintre români cred în Dumnezeu

84,4% cred în sfinți, 59,6% cred în existența raiului, 57,5% în cea a iadului, iar 54,4% în viața de apoi. De asemenea, 83,9% dintre români se consideră persoane religioase, 10,3% — nereligioase, în timp ce 1,1% se declară atei convinși. Potrivit sursei citate, 37,8% dintre românii care se declară religioși merg la biserică doar la marile sărbători, 25,4% o dată pe săptămână (mai ales duminica), 18,9% o dată pe lună, 10,2% o dată pe an sau mai rar, 3,4% declară că nu merg la biserică, 2,7% de câteva ori pe săptămână și doar 0,9% spun că merg zilnic la biserică. Totodată, 83% dintre români spun că respectă zilele de duminică și sărbătorile religioase, 74,6% se închină atunci când trec pe lângă o biserică, 65,6% spun că se roagă în mod regulat și 60,2% afirmă că își sfințesc obiectele personale, casa, mașina, iar 53,6% dintre români contribuie periodic cu bani la biserică (43,2% nu contribuie, nonrăspunsuri 3,2%). Sondajul arată că 39,4% dintre români spun că apelează la preot atunci când au necazuri, 34,9% dintre ei se spovedesc periodic, iar 29,6% postesc în mod regulat. Sursa: Adevarul 

Te Deum de Ziua Națională la Catedrala Patriarhală

De Ziua Națională a României, marți, 1 decembrie 2020, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit la Catedrala Patriarhală o slujbă de Te Deum ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului român dreptcredincios, precum și pentru darul unității într-o singură țară românească și creștină. La slujbă a fost prezent și Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte. Credincioși de toate vârstele din Capitală au participat marți, de Ziua Națională a României, îmbrăcați în costume tradiționale românești, cu însemne tricolore în mâini sau prinse la piept, în dreptul inimii, la slujba de Te Deum săvârșită la Catedrala Patriarhală de Prea­fericitul Părinte Patriarh Daniel, în semn de recunoștință pentru eroii neamului românesc, care prin jertfa lor luminată de credința în Dumnezeu și dragostea de țară au înfăptuit unitatea națională a românilor în anul 1918. Sursa: Ziarul Lumina

Crucea Eroilor de pe Caraiman a fost resfințită

Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial, de pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munții Bucegi, a fost resfințită luni, 30 noiembrie 2020, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, cu ocazia finalizării proiectului de restaurare și reabilitare a monumentului istoric. După slujba de sfințire, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment, a urmat un ceremonial militar la care au participat militari din toate unitățile de vânători de munte ale Armatei României. De la altitudinea de 2.291 de metri, crucea impresionantă de pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munții Bucegi, ridicată între anii 1926 şi 1928 la inițiativa regelui Ferdinand I și a reginei Maria, devenită simbol național și reper al Văii Prahovei, le aduce aminte tuturor celor care străbat drumul ce leagă Ploieștiul de Brașov sau urcă, în drumeții, potecile Munților Bucegi, de jertfa eroilor neamului din Primul Război Mondial care au căzut pe câmpurile de luptă. Sursa: Ziarul Lumina

Conferința Națională de Biotetică a avut loc online în perioada 10 – 12 decembrie 2020
În acest an tema conferinţei a fost “Provocări etice în pandemia COVID-19”, în cadrul căreia s-a propus discutarea variatelor aspecte etice generate de contextul epidemiologic, social și medical în care ne aflăm. Rezumatul conferinței, este disponibil aici

În dezbatere: Proiect de lege pentru declararea Preotului Aurel Munteanu drept erou și martir al națiunii române

Un proiect de lege pentru declararea Preotului Aurel Munteanu drept erou și martir al națiunii române se află înregistrat la Senat pentru dezbatere. Inițiativa reprezintă un omagiu „pentru prodigioasa sa activitate culturală, națională, socială și ecleziastică în zona Huedinului și a Munților Vlădeasa din județul Cluj, precum și pentru martiriul suferit în data de 10 septembrie 1940, când a fost linșat și ucis în bătaie în Piața Mare din orașul Huedin, căzând victimă regimului maghiar horthist instalat în nordul Transilvaniei după Dictatul de la Viena”. În 10 septembrie 2020 s-au împlinit 80 de ani de la martiriul protoiereului Aurel Munteanul. Cu prilejul comemorării, la Editura Renașterea a fost publicată lucrarea „Protopopul Aurel Munteanu (1882-1940), martir al poporului român și mucenic al Bisericii Ortodoxe”. Sursa: Basilica

Factbox: Biserica și diaspora românească de azi

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 drept Anul omagial al pastorației românilor din afara României. Termenul de diaspora desemnează membrii unui grup etnic care-și părăsesc locul de origine și se împrăștie în lumea largă. Provine din greaca veche: gr.v. dia speiro – „a împrăștia (semințe)”. Migrația recentă a românilor este un fenomen fără precedent în istoria poporului nostru: numai între 2000 și 2015, România a pierdut o zecime din populație în acest fel (estimarea, bazată doar pe cifre oficiale, este una minimală). Diaspora românească este una dintre cele mai numeroase din lume. Un raport recent al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) arată că diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume, cuprinzând aproximativ 2,3 milioane de persoane. Raportul OCDE arată că cei mai mulţi români din diaspora se află în Italia (peste un milion), Germania (680.000) şi Spania (573.000). Deşi țările vorbitoare de limbi latine găzduiesc majoritatea emigranţilor români, Germania este destinaţia principală pentru cei cu studii superioare. Anul omagial al pastorației românilor din afara României va fi o bună ocazie pentru a reconsolida legăturile diasporei cu țara și a sprijini românii de peste granițe să-și păstreze identitatea. Sursa: Basilica

Minunea de la Râșca - Drăgănești: Antimisul Bisericii cu Icoana Mântuitorului a rămas nears 

Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena" din localitatea Râșca, comuna Drăgănești, a fost distrusă luni, în totalitate, de un incendiu devastator. Biserica era din lemn și avea peste 100 de ani. Potrivit informațiilor primite de ActiveNews, incendiul a fost atât de puternic încât s-au topit clopotele, iar ca minune a rămas antimisul nears după cum se poate vedea în fotografiile noastre, astfel încât până și colonelul de la pompieri care l-a recuperat și-a facut cruce și a afirmat că după o viață de pompier nu a mai văzut așa ceva. Sursa: Activenews

Ghid educațional pentru diasporă, sub egida filialei ieșene a Academiei Române

La Editura „Palatul Culturii” a Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași a apărut recent volumul „Din clasă, acasă. Ghid de identitate culturală românească”, destinat copiilor români care trăiesc în afara granițelor țării. Conceput de un grup de peste 20 de cercetători din Iași, Sibiu și Baia Mare, acesta constituie o resursă educa­țională alternativă și face parte din proiectul „Migrație și identitate în spațiul cultural românesc. Abordare multidisciplinară”, coordonat de acad. Victor Spinei, vicepreșe­dintele Academiei Române. – Sursa: Ziarul Lumina

A apărut primul volum al Acatistierului Sfinţilor Români

La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române, a apărut de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, primul volum al Acatistierului Sfinţilor Români, septembrie-februarie. Cartea, având un aspect grafic adecvat folosirii în cultul divin, conţine în cele 735 de pagini 40 de acatiste de sfinţi străromâni şi români sau de alte neamuri care au trăit ori au moaştele pe teritoriul României. În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, la ora actuală nu există nici o lună în care să nu fie pomeniţi cel puţin doi sfinţi români. De aceea, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, întru cinstea tuturor acestor sfinţi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât alcătuirea unui Minei al Sfinţilor Români şi a unui Acatistier al Sfinţilor Români, în care să fie adunate la un loc slujbele şi acatistele lor (Hotărârea nr. 10.078/2016). Sursa: Ziarul Lumina

 

Linkuri la știri:

Cea mai puternică rugăciune după Sfânta Liturghie - Marturieathonita

Colindele, scopul, semnificația și perioada în care se cântă - Basilica

 



Știri externe - Decembrie 2020 (EXT)
 

Profesorul SUCHARIT BHAKDI despre cele patru mari pericole ale VACCINULUI ANTI-COVID genetic

Acest vaccin prezintă patru mari riscuri, și dacă ele nu sunt puse în discuție chiar acum, apoi va fi prea târziu. Acest vaccin bazat pe gene (gene based vaccine), care a fost deja aprobat în Marea Britanie și în curând va fi aprobat și în Europa, presupune patru mari pericole. 

În primul rând, vaccinul produce efecte secundare grave, așa cum s-a văzut și în testele pe oameni tineri și sănătoși, care au avut febră, frisoane, dureri musculare, dureri ale membrelor, dureri de cap, deci s-au îmbolnăvit. Al doilea pericol : acest vaccin are câteva componente care pot cauza reacții alergice. Al treilea pericol constă în faptul că vaccinul poate duce la o progresie explozivă a unei reale infecții ulterioare, nu numai cu acest virus, dar și cu alți viruși, cum ar fi cei gripali. Boala se va agrava datorită reacției puternice a sistemului imunitar, ceea ce a fost demonstrat în experimentele pe animale prezentate în studiile asupra vaccinului Sars-Cov-1. Al patrulea risc este reprezentat de bolile auto-imune și de urmările lor, astfel încât se pot produce disfuncții embrionale, moartea fătului dar și sterilitatea femeii. Acestea sunt pericole teoretice descrise deja în studii, și vreau să sugerez broșura-prospect BioNtech, care spune explicit că femeile gravide nu ar trebui să fie vaccinate, deoarece nu poate fi exclusă producerea unui rău, iar dacă o tânără va fi vaccinată, aceasta nu ar trebui să rămână însărcinată timp de minim două luni de zile. Acest fapt este deja menționat în prospect, dar nu a fost niciodată verificat în procesul de testare și ar fi trebuit cercetat cu mult timp în urmă. Sucharit Bhakdi este un specialist în microbiologie și epidemiologia bolilor infecțioase. Anterior pensionării sale, a fost profesor la  Johannes Gutenberg University din Mainz și, din 1991 până în 2012, director al Institutului Medical pentru Microbiologie și Igienă. Sursa: Cuvantul Ortodox

RUSIA: Comisia Patriarhiei Ortodoxe Ruse, comunicat despre vaccinare

Vaccinurile trebuie sa fie optionale, sa fie produse fara folosirea tesuturilor de embrioni umani, sa fie interzise restrictiile privind educatia copiilor nevaccinați si trebuie amendati oficialii care fac presiuni asupra părinților să își vaccineze copiii. Este nepotrivit să se facă presiuni asupra părinților ca să-și vaccineze copiii, iar vaccinurile ar trebui produse fără utilizarea de țesut embrionar, a scris într-un nou raport pr. Theodore Lukianov, președintele Comisiei Patriarhiei Ortodoxe Ruse pentru probleme de familie, și pentru protecția mamei și copilului, potrivit RIA-Novosti. În plus, Biserica Ortodoxă Rusă consideră că este inacceptabil din punct de vedere etic să se utilizeze linii celulare derivate din țesut embrionar uman pentru producerea vaccinurilor,  scrie pr. Theodore. HEK 293, derivat din rinichi embrionari umani, a devenit larg răspândit în biologia celulară, notează pr. Theodore, dar Biserica Ortodoxă Rusă recunoaște embrionul ca și om, și consideră că avortul este o crimă, așa cum este detaliat în Bazele conceptului social al Bisericii Ortodoxe Ruse. În luna mai, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Moldovenești a Patriarhiei Moscovei, a subliniat, de asemenea, că, din punct de vedere constituțional, orice vaccin trebuie oferit în mod opțional. Sursa: Sassciv

GRECIA: Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a ieşit din spital

Arhiepiscopul Ieronim a fost externat luni, 30 noiembrie, din spitalul Evangelismos din Atena, informează Ortochristan care citează Romfea. Conducătorul Bisericii Greciei a fost internat în 19 noiembrie, ca urmare a infecţiei cu noul coronavirus.  După o serie de investigaţii, medicii au fost mulțumiți de starea sa de sănătate și i-au permis să părăsească spitalul luni după-amiază. Ierarhul va rămâne sub supraveghere medicală la reşedinţa arhiepiscopală din Atena. În declaraţia de după externare, Preafericirea Sa a spus că se roagă pentru toţi oamenii, fără excepţie, şi că vom depăşi pandemia cu ajutorul lui Dumnezeu şi al ştiinţei. El a mulțumit tuturor medicilor care depun eforturi constante pentru a salva multe vieţi și tuturor celor care s-au rugat pentru sănătatea sa. Arhiepiscopul a dezvăluit că lupta cu boala fost înfricoşătoare şi i-a provocat multă durere. Cu toate acestea, a spus el, s-a pregătit pentru orice rezultat lăsându-se în voia lui Dumnezeu. Preafericirea Sa a îndemnat la respectarea regulilor sanitare recomandate de autorităţi în vederea depăşirii pandemiei. Sursa: Basilica

CANADA: Cascada Niagara, în culorile României

Cascada Niagara a fost iluminată în culorile drapelului românesc la 1 Decembrie, în urma demersurilor făcute de Ambasada României la Ottawa şi emisiunea TV „Noi Românii” difuzată în Canada, informează accentmontreal.com. Anul trecut, o româncă stabilită în Marea Britanie şi aflată în vacanţă în Canada a primit acordul ca de Ziua României faimoasa cascadă să arboreze culorile tricolorului. Sursa: Ziarul Lumina

FRANȚA: Mii de oameni au protestat în mai multe orașe împotriva interzicerii slujbelor în biserici

Mii de francezi au protestat la sfârșitul săptămânii trecute în mai multe orașe din Franța împotriva interzicerii slujbelor în biserici, în urma măsurilor de lockdown introduse de autorități, informează AbcNews. Aceștia au ieșit în strada bisericilor din mai multe orașe, cerând să se permită serviciul religios și purtau pancarte pe care scria „Lăsați-ne să ne rugăm”. Proteste au avut loc în mai multe orașe ale Franței, precum Paris, Bordeaux, Lyon, Nantes sau Versailles, credincioșii intonând imne creștine și spunând rugăciuni. La Nantes, oamenii chiar s-au și spovedit în aer liber, cu genunchii pe caldarâm. Sâmbătă, Consiliul de Stat – cea mai înaltă curte administrativă a Franței – a respins un apel formulat de grupări catolice împotriva interzicerii slujbelor. Ei spun că riscul de contractare al coronavirusului este mai mare în supermarketuri, decât în biserici unde există distanțare socială. Sursa: Cuvantul Ortodox

SUA: ACOB a lansat noul catalog al specialiştilor creștini ortodocși din domeniul sănătăţii mintale

Grupul de lucru al Adunării Episcopilor Ortodocşi Canonici din Statele Unite ale Americii (ACOB) a lansat noul catalog online al specialiştilor creștini ortodocși din domeniul sănătăţii mintale. Catalogul permite celor interesaţi să identifice, pe baza codului poştal introdus, speciliştii din domeniul sănătăţii mintale autorizaţi în statul american unde îşi au domiciliul. În lista respectivă sunt publicate detalii privind domeniul de activitate, precum şi informaţii de conatct. Adunarea Episcopilor Ortodocşi Canonici din SUA recunoaște importanţa serviciilor de sănătate mintală și încurajează clerul și credincioșii să apeleze la acestea atunci când au nevoie de ajutor. Sursa: Basilica

 

Linkuri la știri:

„Dușmanii” Covid-19, declarați nebuni? - Activenews
130 de milioane de oameni, biometrizați - Activenews



ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Timpul profeţiilor mesianice - Pr. Ciprian Florin Apetrei

 

Postul Crăciunului este un timp când ne amintim de aşteptarea mesianică a drepţilor şi prorocilor din Vechiul Testament, care s-a împlinit prin Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, în această perioadă de sporire duhovnicească este bine să ne aplecăm asupra textelor din Biblie care vestesc venirea în lume, pentru mântuirea neamului omenesc, a Fiului lui Dumnezeu.

În Simbolul Niceo-Constantinopolitan, care este sinteza credinţei noastre, mărturisim că noi credem „Într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăși va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”. Aceasta este mărturisirea noastră sintetică despre Fiul lui Dumnezeu Care S-a Întrupat ca să ne mântuiască prin Naşterea, Jertfa de pe Cruce,
Învierea şi Înălţarea Sa.

Despre modul cum S-a milostivit Dumnezeu de neamul omenesc şi L-a trimis pe Fiul Său să mântuiască lumea ne vorbeşte Sinaxarul din Minei din ziua Crăciunului: „Bunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: «Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!» Și îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieșit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea și a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit și Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Și când a venit vremea să nască, Fecioara n-a găsit casă, pentru că era multă lume; de aceea a intrat într-o peșteră săracă și acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfă­șat și L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune”.

Lumea a fost vestită despre venirea în lume a Mântuitorului prin ceea ce numim în teologie profeţii mesianice. Ele apar imediat după căderea în păcat a protopărinţilor Adam şi Eva, care au pierdut Raiul. Dumnezeu, Cel care iubeşte neamul omenesc, le-a făcut promisiunea unui Mântuitor, Care avea să-l readucă pe om în Rai. Acest text este numit în teologia biblică Protoevanghelia Vechiului Testament sau întâia veste bună, pentru că vesteşte venirea în lume a lui Mesia: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facerea 3, 15). Prin această profeţie mesianică Dumnezeu arată Întruparea supranaturală a Fiului Său şi că El prin Jertfa de pe Cruce şi Învierea Sa zdrobeşte puterea celui rău asupra neamului omenesc. Făgăduinţa unui Mântuitor este reînnoită de Dum­nezeu, după cum ne arată textele din Vechiul Testament, prin profeţiile mesianice. Ele au ca scop anunțarea venirii lui Mesia, prin care se realizează mântuirea lumii. Dumnezeu alege un om din urmaşii căruia se va naşte Mântuitorul. Acest om este Avraam, din care se va naşte poporul ales, din care va răsări în lume Mesia. Lui Avraam Dumnezeu îi spune: „Se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului” (Facerea 12, 3). De aici înţelegem că un urmaş al lui va fi Mesia, prin care se va mântui lumea şi astfel vor fi binecuvântate toate nea­murile. Această promisiune divină este reînnoită şi către Isaac, fiul lui Avraam: „Se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate popoarele pământului” (Facerea 26, 4). Iar lui Iacov, nepotul lui Avraam, Dumnezeu îi spune: „Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele” (Facerea 49, 10). Astfel, el primeşte vestea că din nea­mul lui Iuda va fi Mântuitorul lumii.

Sfântul Proroc Moise, eliberatorul poporului evreu din robia egipteană, face o profeţie me­sianică vestindu-i pe israeliţi: „Proroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, asemenea mie, îţi va ridica ţie Domnul Dumnezeul tău dintre fraţii tăi, pe Acela să-L ascultaţi” (Deuteronom 18, 15). Acest Proroc este Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Care s-au împlinit toate profeţiile mesianice.

În Vechiul Testament, cele mai semnificative profeţii despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos le găsim la Prorocul Isaia, care ne vesteşte despre naşterea din fecioară a lui Mesia: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). El profeţeşte despre Pruncul Sfânt spunând: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta” (Isaia 9, 5-6). Despre timpul venirii Mântuitorului ne vesteşte Prorocul Daniel în capitolul 9 al cărţii sale, iar despre locul naşterii lui Hristos aflăm din capitolul 5 al cărţii Prorocului Miheia: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1). Din aceste profeţii menţionate aflăm că Dumnezeu a vestit lumii că va veni în lume un Mântuitor, care este un urmaş al lui Avraam din seminţia lui Iuda, născut din fecioară în Betleem.

Mitropolitul grec Hierotheos Vlachos afirmă că cei care au vestit venirea în lume a lui Dumnezeu-Cuvântul au fost în comuniune cu El înainte de Întruparea Sa: „Prorocii şi drepţii Vechiului Testament au fost în comuniune cu Dumnezeu-Cuvântul şi au văzut de dinainte întruparea Sa. Tocmai de aceea L-au văzut ca om. După cum este scris în Vechiul Testament, Adam a auzit din Rai paşii lui Dumnezeu, Iacov s-a luptat cu El, Moise a văzut spatele lui Dumnezeu, Isaia L-a văzut ca om şezând pe tron, iar Daniil L-a văzut cu asemănare omenească şi ca Fiu al Omului venind la Cel Vechi de zile”.

La plinirea vremii a venit în lume Cel prezis de proroci, Hristos Domnul, lucru mărturisit de imnografia Crăciunului astfel: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”.

Ziarul Lumina



Sfânta Tradiţie şi ereziile
Narcisismul sau refuzul pocăinţei - Irina Bazon
 
New Age, evoluție spirituală, autoîndumnezeire - idei demonice
 

Oricât de mult rău și suferință sunt în lume, ­binele și iubirea înving prin Dumnezeu, Care pe toate le ține - mai e numit și Atotțiitorul. Cum spun Sfinții Părinți, El a îngăduit moartea tocmai pentru ca răul să nu fie veșnic și omul să se poată întoarce la Dumnezeu, să se poată mântui. Însă nu se poate mântui singur (idee promovată de diferite practici spirituale orientale sau new-age-iste, care susțin că, prin meditație și alte tehnici, omul „evoluează spiritual” până când ajunge la autovindecare, automântuire și autoîndumnezeire - idee în sine demonică), de aceea a fost ­nevoie ca Dumnezeu să se întrupeze.

Cum se spune în cartea „Învăţătură de credinţă creştină ­ortodoxă” (Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2015), prin pronia Sa, El oprește răul și îl întoarce spre bine. Dacă omul alege răul și calea întunericului, Dumnezeu caută mereu să-l aducă pe calea cea bună - dar fără să-l forțeze, ci pre­țuindu-i libertatea - fie prin oamenii pe care îi trimite în calea vieții lui, fie printr-o carte, chiar printr-un film și prin alte împrejurări, care niciodată nu sunt întâmplătoare. Însă, odată produse lucrurile rele, acestea sunt îndreptate, prin iubirea și bunătatea Lui, către ceva ce îi poate fi ­folositor omului. Până la urmă totul este proniator. ­Depinde însă de om, fiindcă e nevoie și de voința și strădania lui pentru a se îndrepta și a conlucra cu Dumnezeu. Și, mai ales, e nevoie de smerenie și pocăință pentru ca un om să se îndrepte și pentru ca mintea și sufletul lui să se lumineze. Din păcate, unii confundă ideea de pocăință cu sentimentul bolnăvicios de vinovăție. Dar, cum spune arhimandritul Simeon Kraiopoulos în cartea sa „Sufletul meu, temnița mea”, prin pocăința adevărată se vindecă și sentimentul de vinovăţie, fiindcă pocăinţa este salvatoare. Odată ce omul se pocăiește cu adevărat, nu mai are de ce să se tulbure, deoarece se încredințează lui Hristos.

Pentru aceasta însă, omul trebuie să fie deschis spre a-şi cerceta sinele. Fără această cercetare de sine nu poate exista nici pocăinţă, nici posibilitatea unei înnoiri a sinelui. Dacă le refuză pe acestea din urmă, omul rămâne în moarte sufletească, închistat în egoismul său trufaş, în autosuficienţă, rob patimilor ce îi dizolvă sinele real şi îi erodează acea zonă lăuntrică de autenticitate, care este ­izvorul puterilor sufleteşti. ­Refuzul pocăinţei este un refuz al înnoirii lăuntrice şi o respingere a Vieţii. Totul porneşte de la cercetarea sinelui - şi legătura cu Dumnezeu, şi legătura cu aproapele, iar fără această ­cercetare nu putem nici iubi cu adevărat şi nici nu ştim să primim în mod autentic iubirea ­celorlalţi.

De aici vin bolile sufleteşti care îl aduc pe omul contemporan ­într-o stare dureroasă de singurătate, gol sufletesc şi ­depresie, chiar dacă trăieşte în ceea ce unii analişti sociali au descris ca fiind „epoca distracţiei” sau a abundenţei. Omul s-a identificat cu o mască prin care a fost învăţat să-şi hrănească narcisismul şi mândria, pe care cultura contemporană le promovează. Această tris­tă realitate a vremurilor noastre este analizată în cartea „The Narcissism Epidemic: Living in the Age of Entitlement”, scrisă de dr. Jean Marie Twenge, profesor de ­psihologie la San Diego State University, în colaborare cu ­W. Keith Campbell, Ph.D., profesor de psihologie la Universitatea din ­Georgia. Volumul tratează narcisismul ca boală psiho-culturală tot mai răspândită şi caracteristică societăţii noastre.

„Epidemia de narcisism”

Bagajul consistent de informaţii şi date prezentate în carte arată că „epidemia de narcisism s-a răspândit în întreaga noastră cultură”, afectându-i și pe oamenii „mai puțin centraţi pe sine”. Tulburarea narcisistă este tocmai opusul întoarcerii la sinele adevărat, la cercetarea sinelui și se întemeiază pe construirea unui sine fals, superficial (pseudosine), dependent de validarea externă a imaginii sale, a măştii. Nevoia excesivă de validare din exterior vine, de fapt, dintr-un gol interior care nu poate fi niciodată umplut, iar omul înrobit de această patimă, care a luat proporţii globale, are nevoie de situaţii de stimulare tot mai numeroase şi intense, fără ca ele să îi creeze vreodată sentimentul autentic de împlinire. Un sine gol nu poate trăi niciodată starea de împlinire şi de bucurie autentică.

Narcisistul vede iubirea ca pe o slăbiciune şi îi priveşte chiar cu repulsie pe cei capabili să iubească. El este structural incapabil de iubire, iubește doar ­propria mască. Devine dependent de această mască, precum şi de „combustibilul” validării din exterior a sinelui fals, chiar dacă asta nu îi va umple niciodată golul uriaş din interior. El poartă în suflet un abis, în care absoarbe şi resursele interioare ale celorlalţi, mai ales ale celor care îl iubesc, consumându-i şi golindu-i şi trecând apoi la alte persoane, pe care să le ­„aspire” în abisul lui. „O piesă ­populară de dans repetă cuvintele «bani, succes, faimă, putere de a fascina» de mai multe ori, afirmând că toate celelalte valori «au fost fie discreditate, fie distruse» (...). De fapt, narcisismul cauzează aproape toate problemele pe care americanii au sperat că o stimă de sine ridicată le-ar împiedica, printre care agresivitatea, materialismul, nepăsarea faţă de ­celălalt și valorile superficiale”, după cum se arată în carte. ­Narcisistul suferă de o boală ­sufletească aşa cum nu a mai cunoscut vreo altă epocă din ­trecut: „epidemia de narcisism”.

Narcisismul este cea mai gravă boală sufletească a epocii noastre, fiindcă aduce omul într-o stare de moarte sufletească din care este incapabil să răspundă chemării lui Hristos spre Iubire şi Înviere. Narcisiștii se tem teribil de pocăință tocmai din cauza mândriei lor bolnăvicioase, se tem să privească în ei înșiși, fug de sinele lor real, agăţându-se obsesiv de sinele fals - masca frumos poleită sub care se afișează în lume, plini de ei, deși manifestă adesea o falsă modestie, care le camuflează răul din ei, pe care nu și-l pot recu­noaște. Fiindcă răul există, chiar dacă e ignorat, narcisistul nu îi suportă povara din cauza vulne­rabilității sale excesive (slăbiciune pe care nu şi-o poate recunoaşte din cauza fricii de a se vedea pe sine într-o lumină reală) și îl ­proiectează în alții, deși nu conștien­tizează această proiecție. Aruncă asupra altora poverile lui, fiindcă e incapabil să le asume și să se vindece de ele prin pocăință și cercetarea profundă a sinelui, prin cu­noașterea sinelui real. ­Refuzând pocăința, el fuge de ­iubire și de adevăr, singurele care l-ar putea vindeca. Însă poate ajunge la ele doar dacă sufletul său este mai întâi curățit prin pocăință.

Narcisiștii se cred superiori, dar în realitate se tem teribil de sinele lor real, de demascarea lui. Însă doar pocăinţa i-ar aduce față în față cu adevărul din ei și i-ar ajuta să se vindece, recunoscând și împăcându-se cu sinele lor real pentru a restaura în el chipul lui Dumnezeu, în locul sinelui fals, chip care trezește conștiința și ­care ne readuce în contact cu realitatea și Adevărul, întru înviere sufletească.

Ziarul Lumina 



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Îndemn la citirea continuă a Psaltirii
 

Predica Mitropolitului Neofit de Morfu,

la sărbătoarea Sfântului Iakov Tsalikis,
în biserica Panaghia Hrisokourdiliotissa,
22.11.2020

Traducere Laura Irina Mega pentru Cuvantul Ortodox

„Sfinții nu se roagă pentru sănătate. Pentru că știu că durerea smerește și sufletul. Scopul nostru nu este sănătatea. Scopul nostru este smerenia, doar cu smerenie sufletul nostru este sănătos. Și dacă în acești ultimi ani am trecut prin încercări, e în primul rând din cauza egoismului nostru, a purtării negative, a corupției, a avorturilor multe, a nenumăratelor păcate împotriva firii, din cadrul și din afara căsniciilor.

Sfinții lui Dumnezeu descoperă și spun nu doar profeții (că va avea loc un cutremur, sau un război)… Cel mai important lucru pe care îl spun oamenii lui Dumnezeu este: care este cauza acestor rele care vin? Și în Vechiul, și în Noul Testament! Sfinții întreabă: care sunt păcatele care au atras mânia lui Dumnezeu, care îngăduie să ne smerim, să se netezească sufletele noastre, ori prin boli, ori la nivel personal, național sau universal, cum e acum pandemia, sau prin diferite războaie care vin, sau cutremure, sau alte probleme ale lumii înconjurătoare?

Părinții noștri, mamele noastre ne-au învățat că în asemenea clipe, în care vedem mânia lui Dumnezeu pentru păcatele nenumărate pentru care nu ne-am pocăit, pe care nu putem să le iertăm, nici să fim iertați pentru ele, să facem multe Liturghii! Ei nu încuiau bisericile, ca acum! Bisericile erau deschise chiar și noaptea! Și lumea citea Psaltirea în biserici! Unul pleca, altul intra, chiar dacă era unul singur, și citea din Psaltire! Dimineața veneau părintele și psaltul să facă Liturghie! În fiecare zi! În fiecare zi! Așa înfruntau epidemia, moartea, războiul, cutremurele.

Acum am devenit europeni!

Marele păcat al Europei, al Europei atee, este că așază rațiunea deasupra credinței!Marele păcat al Europei, pe care îl fac și unii neogreci este că așază rațiunea deasupra credinței! Pe când ortodoxul face altfel: pune deasupra tuturor credința! Credința cea adevărată, încrederea în Dumnezeul Întreit, în Maica Domnului și în Sfinți! Folosește și rațiunea, dar cu discernământ, nu o îndumnezeiește; nu închide bisericile, deschide bisericile; nu împuținează rugăciunea, ci o sporește; nu împuținează postul, sporește postul, multe, multe paraclise și Psaltirea!

Am spus-o și în alte locuri ale eparhiei noastre, să găsiți fiecare în satul unde locuiți zece oameni, pe care să îi puneți să citească zilnic câte două catisme din Psaltire. Să spui: Dimitra, tu să citești prima și a doua catismă, Panaiotis, tu a treia și a patra, Vasillis, a cincea și a șasea. Așa o să citiți în satul vostru, într-o zi, Psaltirea. Spuneau Sfinții Iakov Tasllikis și Paisie că locul în care se citește în fiecare zi Psaltirea devine fortăreață duhovniceasă. Și Liturghii. Slavă lui Dumnezeu că preoții și psalții noștri vor să le facă. Dar avem nevoie și de Psaltire! Să fiți recrutați, fără să vă lăudați că faceți parte din cei zece, să nu știe drepta ce face stânga! Zece oameni ascunși, rugându-se Domnului, citind cele 20 de catisme din Psaltire. Este cea mai puternică rugăciune pe care o are Biserica!

Un alt lucru pe care îl făceau bătrânii noștri era să scoată icoanele și sfintele moaște în litanii [procesiuni]. De ce? Ca să se sfințească aerul! Dacă ne întreabă de ce faceți litanii, care acum sunt interzise? Ca să se sfințească aerul! Pentru că păcatele noastre au murdărit aerul și atmosfera! De asta vă rog acum, cei care doriți, să scoateți icoana Maicii Domnului Hrisokourdaliotissa, împreună cu moaștele Cuviosului David din Evvia, gheronda cel iubit al Cuviosului Iakov Tsalikkis, ca să se sfințească aerul, pădurile noastre, satele noastre, să facem această litanie!”



Pastorala Patriarhului României la Nașterea Domnului – 2020 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Mesajul pastoral transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul Nașterii Domnului 2020 (textul integral):


Iubirea smerită a lui Hristos dăruiește viaţă veșnică

† DANIEL
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER
ŞI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, PACE ŞI BUCURIE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L‑a dat,
ca oricine crede în El să nu piară,
ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16)

Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate sărbătoarea iubirii smerite şi darnice a lui Dumnezeu pentru lume. Este sărbătoarea iubirii milostive a Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a smerit pe Sine făcându-Se om muritor, pentru a-l ridica pe om din păcat şi din moarte, dăruindu-i viaţă şi slavă veşnică.Taina Crăciunului este, aşadar, taina iubirii smerite şi milostive a lui Dumnezeu, pentru ca noi să devenim asemenea Lui prin iubire milostivă (cf. Luca 6, 36). Pe cât a coborât Fiul lui Dumnezeu la noi, pe atât ne‑a deschis nouă drum ca să ne înălţăm noi spre El.

Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii lui Dumnezeu sau a întrupării lui Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Această taină a fost prezisă de profeții lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost trăită şi mărturisită de Apostolii lui Hristos (cf. Romani 1, 2), apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinţii Bisericii, gândită în teologie şi cântată în viaţa liturgică de toţi creștinii dreptcredincioşi sau dreptslăvitori şi iubitori de Dumnezeu.

Astfel, cu opt sute de ani înainte de Hristos, prorocul Isaia a prezis naşterea Sa din fecioară, când vorbeşte despre semnul minunat pe care Dumnezeu îl va da casei lui David: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naște fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14); „Prunc S‑a născut nouă, un Fiu S‑a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui, şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5). Iar prorocul Miheia (sec. VIII î.d.Hr.) a prezis naşterea lui Hristos-Mesia în Betleemul Iudeii, arătând totodată că obârșia Lui este veşnică: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1).

Sfântul Evanghelist Ioan, supranumit „Teologul” sau „Apostolul iubirii”, copleșit de măreția tainei iubirii milostive a lui Hristos, spune că „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L‑a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16). De asemenea, Sfântul Pavel, „Apostolul neamurilor”, pătruns şi el de fiorul sfânt al uimirii în faţa iubirii lui Dumnezeu pentru lume arătată în Iisus Hristos, exclamă: „Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S‑a arătat în trup, S‑a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S‑a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S‑a înălțat întru slavă  (1 Timotei 3, 16).

Urmând credinţei Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mari dascăli ai lumii şi ierarhi, cuvioși şi mărturisitori, imnografi şi melozi n‑au încetat să preamărească taina iubirii smerite şi nesfârşite a lui Dumnezeu pentru lume, iubire descoperită nouă prin Iisus Hristos. Aşa de pildă, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea”[1], adică om, iar în altă parte, acelaşi Sfânt Părinte învaţă că „taina întrupării Cuvântului (lui Dumnezeu) cuprinde în sine tot înțelesul enigmelor şi simbolurilor din Scriptură, toată semnificația făpturilor văzute şi nevăzute. Cine cunoaşte taina Crucii şi mormântului lui Hristos cunoaşte înţelesul făpturilor. Cel care a învăţat înţelesul ascuns al învierii cunoaşte rostul pentru care Dumnezeu de la început a făcut tot ceea ce există[2].

Subliniind valoarea covârșitoare a Întrupării şi Naşterii lui Hristos ca om, pentru a înţelege scopul prim şi ultim al universului şi al umanităţii, Sfântul Maxim Mărturisitorul precizează: „Hristos este marea taină ascunsă, ținta fericită, scopul pentru care toate au fost făcute […]. Privind la El, Dumnezeu a chemat toate la fiinţă. Căci pentru Hristos, pentru taina Sa, există toate veacurile şi tot ce cuprind ele. În Hristos îşi au ele începutul şi sfârşitul. Această unire a fost hotărâtă de la începutul lumii: unire a ceea ce este mărginit cu ceea ce este nemărginit, a ceea ce este măsurat cu ceea ce este nemăsurat, a ceea ce are hotar cu ceea ce nu are hotar, unire a Făcătorului cu făptura, a odihnei cu mișcarea. Când a venit plinirea vremii, această unire s-a făcut văzută în Hristos, aducând cu sine împlinirea planurilor lui Dumnezeu”[3].

Potrivit Sfintei Scripturi şi învățăturii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, a salva sau a mântui pe om înseamnă a-l vindeca sau a-l elibera de păcat şi de moarte, pentru a-l face părtaș la viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Irineu de Lyon († 202) arată care este scopul Întrupării lui Hristos: „Aceasta este pricina pentru care Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup şi Fiul lui Dumnezeu Fiu al Omului: pentru ca omul să intre în comuniune cu Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu şi, primind înfierea, să fie fiu al lui Dumnezeu. Nu putem, într-adevăr, să participăm la nemurire fără o legătură strânsă cu Cel Nemuritor. Cum am fi putut să ne unim cu nemurirea dacă ea nu s-ar fi făcut ceea ce noi suntem, pentru ca ființa cea muritoare să fie primită în ea şi așa noi să fim înfiați şi să fim fii ai lui Dumnezeu[4].

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, S-a făcut purtător de trup pământesc, pentru ca pe noi, oamenii, să ne facă purtători de Duh Sfânt cerescEl S-a făcut Om pentru ca pe noi, oamenii, să ne îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul smerit al Omului, ca pe oameni să-i înalţe la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, prin cuvintele: „Şi celor câți L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13).

Aşadar, Fiul veşnic al lui Dumnezeu a coborât din ceruri, S-a zămislit, prin lucrarea Sfântului Duh,  din pântecele unei fecioare smerite din Nazaret şi S-a născut într-o peşteră săracă din Betleem, în interiorul pământului, pentru ca pe noi, oamenii pământeni, să ne înalţe prin har în interiorul Împărăţiei cerurilor, în intimitatea iubirii şi slavei Preasfintei Treimi.

Întrucât Iisus Hristos ca om S-a smerit pe Sine şi S-a făcut ascultător de Dumnezeu până la moarte pe cruce, Dumnezeu L-a înviat din morţi şi L-a înălțat întru slavă (cf. Filipeni 2, 8-9). Astfel, smerenia lui Hristos Cel ascultător până la moarte jertfelnică pe lemnul crucii vindecă neascultarea lui Adam din grădina Raiului şi dăruieşte oamenilor, prin înviere, iubire smerită, pace şi bucurie sfântă, ca arvună a vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. Deci, iubirea smerită a lui Hristos Cel răstignit și înviat schimbă smerenia vieţii pământeşti trecătoare a omului întru slava vieţii cereşti netrecătoare (cf. Filipeni 3, 21). Prin Întruparea Sa ca om, Iisus Hristos asumă viaţa omenească amestecată cu moartea, pentru a-i face pe oamenii muritori părtaşi ai vieţii Sale veșnice.

Prin urmare, numai iubirea smerită şi jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat poate dărui oamenilor viaţa veşnică (1 Corinteni 15, 3 – 4, 12). Iar după învierea de obşte a tuturor oamenilor, cei ce au arătat în timpul vieţii lor pământești iubire smerită şi milostivă faţă de semenii aflaţi în nevoi vor primi de la Hristos – Dreptul Judecător bucuria şi slava vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Matei 25, 31-46).

Sfânta Scriptură a Noului Testament ne mai învaţă că Taina Întrupării lui Hristos arată  legătura directă între Fiul lui Dumnezeu şi creațiedeoarece Întruparea Fiului lui Dumnezeu era de la început însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). Toate s-au făcut întru El, prin El şi pentru El (cf. Coloseni 1, 16). „Toate prin El s-au făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 1-5). Aşadar, Iisus Hristos vine în lume pentru a împărtăşi lumii iubirea Lui smerită şi milostivă, dătătoare de pace şi bucurie, ca arvună a vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17).

De aceea, cântările liturgice ortodoxe referitoare la Sărbătoarea Naşterii Domnului ne îndeamnă astfel: „Veniți, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeiește şi să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne mintea prin viaţă curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credinţă intrarea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni bunăvoirea mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni!”[5].

Dreptmăritori creştini,

Anul 2020 a fost în Patriarhia Română ,,Anul omagial al pastorației părinţilor şi copiilor şi ,,Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români”, având ca scop cultivarea vieții creștine în familie și promovarea educației creștine în societatea contemporană, precum şi promovarea filantropiei creștine astăzi, ca lucrare esențială în activitatea Bisericii. Familia, binecuvântată de Dumnezeu spre a cultiva iubirea reciprocă şi a da naștere copiilor, este izvor de viață sfântă pentru fiecare popor şi pentru întreaga umanitate.

Cunoscând provocările actuale la adresa familiei creştine este necesar să afirmăm cu tărie sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie şi între familii, demnitatea maternității, a paternității, a filiației şi a fraternității, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, ce trebuie cultivate în comuniune de iubire şi coresponsabilitate.

În contextul pandemiei de astăzi, omenirea confruntată cu noul coronavirus traversează o perioadă grea privind viaţa şi sănătatea oamenilor. Şi poporul român este îndoliat şi întristat, deoarece mulţi români au decedat, iar alţii au suferit până când s-au vindecat de această boală. Prin urmare, este mare nevoie de multă rugăciune, de solidaritate și ajutorare frățească. În acest sens, adresăm îndemn părintesc tuturor, de a veni în ajutorul celor aflaţi în suferinţă şi în lipsuri, a familiilor sărace, sprijinind familiile cu mulţi copii, bătrânii și persoanele singure, descurajate, îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii milostive a lui Hristos faţă de ei, un cuvânt bun şi o faptă bună.

Sărbătoarea Naşterii Domnului este un prilej de întărire a comuniunii, de întrajutorare și de fapte de milostenie, care sunt roade ale dreptei credințe, mărturii concrete ale iubirii noastre smerite față de Dumnezeu și faţă de oameni.

Lumina Pruncului Iisus născut în Betleem ne cheamă să arătăm mereu în jurul nostru, prin cuvânt şi faptă, semne de speranţă, de pace şi bucurie.

Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2020 spre 1 ianuarie 2021, şi în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2020 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou 2021 în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii care se află printre străini, în jurul graniţelor României sau în diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii DomnuluiAnului Nou 2021 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulți ani!”.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


[1] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 78.

[2] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întâia sută de capete gnostice și teologice, în Filocalia, vol. 2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2017, p. 182.

[3] SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia, vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2013, p. 373.

[4] SAINT IRÉNÉE DE LYON, Contre les hérésies, trad. franceză de Adelin Rousseau, Les Éditions du Cerf, Paris, 1984, p. 47.

[5]Mineiul pe Decembrie, rânduiala Ceasurilor împărăteşti, Ceasul al VI-lea, stihiră glasul 1, EIMBO, Bucureşti, 2012, p. 415.

 

2007 – 2020: Pastoralele Patriarhului Daniel la Naşterea Domnului - Basilica



Starețul Efrem despre Patriarhul Daniel și Catedrala Neamului - sinaxa online - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Canalele online ale Televiziunii Trinitas TV a Patriarhiei Române au transmis luni în direct telesinaxa Părintelui Arhimandrit Efrem Koutsou, Starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, cu credincioșii români. Cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, starețul vatopedin a vorbit despre semnificația Postului Nașterii Domnului. În deschidere, el a oferit gânduri de prețuire pentru Părintele Patriarh Daniel și lucrarea sa.

Întâlnirea online a fost inaugurată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Ne bucurăm de prezența Părintelui Arhimandrit Efrem în această seară”, a spus ierarhul român. „Întotdeauna cuvântul lui este așteptat, pentru că vine dintr-un loc special – mănăstirea pe care o conduce de multă vreme și Muntele Athos, cetate a Ortodoxiei”.

„Adresăm cuvinte de mulțumire din partea Părintelui Patriarh Daniel pentru prezența sa și ne bucurăm, așteptând acum cuvânt de întărire din experiența pe care a dobândit-o, în special în Grădina Maicii Domnului”, a mai spus Preasfințitul Părinte Timotei.

Este o binecuvântare că PF Daniel a fost ales patriarh

Părintele Arhimandrit Efrem Vatopedinul a spus că l-a cunoscut pe Părintele Patriarh Daniel. „Am văzut dragostea Preafericirii Sale pentru Biserică, pentru întreaga Ortodoxie, durerea pentru poporul său”, a spus starețul.

„Cred că această mare străduință și osteneală pe care o face pentru a se zidi această mare biserică în Capitala României este o lucrare foarte însemnată a patriarhului”, a adăugat starețul Efrem, referindu-se la Catedrala Mântuirii Neamului, numită și Catedrala Națională.

Interesul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru mijloacele de comunicare în masă ale Bisericii „arată dorul său de a ajuta poporul să-L găsească pe Dumnezeu”, a continuat Părintele Stareț Efrem.

„Este o binecuvântare faptul că a fost ales acest om patriarh, pentru că greutatea personalității sale dă strălucire și o poziție sănătoasă Bisericii”, a afirmat arhimandritul.

„Pentru că, frații mei, o țară poate să se ostenească în plan politic, să facă ceea ce poate, însă comoara poporului – și mă refer la poporul meu și la poporul dumneavoastră, care sunt popoare ortodoxe – este Ortodoxia noastră.”

„Și, atunci când avem păstori care cu adevărat împodobesc Ortodoxia și o promovează într-un chip adevărat, ne bucurăm și îl slăvim pe Dumnezeu”, a continuat el.

„De aceea, Părintele Patriarh Daniel, căruia îi cer binecuvântarea și îi pun metanie, este acest om care împodobește Biserica Ortodoxă și vrea să dea mărturia adevărată a lui Iisus Hristos”.

„Și noi întotdeauna ne rugăm cu smerenie la fiecare Sfântă Liturghie, îl pomenim și cu smerenie cerem întărirea și luminarea sa de sus”.

Coronavirusul, semnul vremurilor. Noi respirăm oxigenul harului Duhului Sfânt

Starețul le-a adresat un cuvânt de încurajare credincioșilor, spunând că „este o mare binecuvântare această vreme pe care o trăim acum, cu toate că ne biciuiește coronavirusul, care este și el un semn al vremurilor”.

„Cu toate acestea, noi respirăm oxigenul adevărat, care este harul Duhului Sfânt, pe care îl dobândim și îl gustăm numai în Biserică”, a explicat duhovnicul.

„De aceea, Îl slăvim pe Dumnezeu, pentru că suntem creștini ortodocși, pentru că se cern roadele adevărate ale credinței creștine”, a afirmat el.

Hristos, primul monah; Maica Sa, prima monahie

La sugestia Părintelui Patriarh Daniel, Arhimandritul Efrem a ținut o prelegere despre Postul Nașterii Domnului.

„Cunoaștem cât de ascetică este Biserica Ortodoxă, pentru că se identifică cu Însuși Hristos, Dumnezeu și Omul”, a spus Părintele Stareț Efrem.

„Să nu uităm că Hristos, ca Dumnezeu-Cuvântul întrupat, S-a pogorât din ceruri și S-a făcut Dumnezeu și Om – subliniez: 100% Dumnezeu și 100% Om. Lucrul acesta trebuie subliniat”, a menționat arhimandritul.

„Și, îndată după Botez, S-a dus în duh în Pustie. De ce S-a dus în Pustie?”

„S-a dus în Pustie ca să arate că era ascet. Și Hristos este cel dintâi monah în Biserica noastră ortodoxă. Și prima monahie este Maica Sa. Așa spune Sf. Grigorie Palama, cel iubitor de Maica Domnului”, a explicat starețul.

„Lui nu-I trebuia postul. Însă toată viețuirea Sa a fost ca să ne arate cu fapta cum se săvârșește tămăduirea omului de după Cădere”.

După prelegere, arhimandritul a stat de vorbă cu credincioșii, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri moderată de Părintele Vasile Ioana. Printre participanți s-a numărat și cunoscutul realizator de emisiuni radiofonice Daniel Buzdugan.


Arhimandritul Efrem, Starețul Lavrei Vatopedu din Sf. Munte Athos, s-a născut în 1956 în Cipru. Părinții săi munceau pământul.

A absolvit Facultatea de Teologie a Universității din Atena. La 19 ani a ajuns prima dată în Sfântul Munte, unde părintele Efrem Katunakiotul i-a prezis că se va călugări, deși el se împotrivea gândului.

În 1982 a fost tuns în călugărie în obștea de la Nea Skiti a părintelui Iosif Vatopedinul, ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul (†1959). Obștea s-a mutat în Mănăstirea Vatopedu în 1990, iar părintele Efrem a fost ales stareț.

Basilica




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Din nou în drum spre Betleem! - Pr. dr. Grigore-Alexandru Meșteroaie
 

Sărbătoarea Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos ne regăsește pe toți anul acesta într-o stare de excepție. Nedumerire, îngrijorare, teamă sau șansa regăsirii autenticului? Cuvintele pe care le putem formula, dincolo de polemicile nesfârșite în jurul crizei bine cunoscute, generate de pandemia în care ne aflăm, ne pot da ocazia să medităm la adevărurile fundamentale ale credinței referitoare la chemarea spre autentic, specifică vocației creștine a firii omenești. Crăciunul, pe care îl vom sărbători anul acesta complet diferit față de alți ani, ne prilejuiește filtrarea sau, mai degrabă, privirea cu acuratețe a vieții interioare și așezarea noastră duhovnicească de unde izvorăsc atitudinile și comportamentul exterior. Plecăm în călătoria spre înnoirea Crăciunului cu gândul la Betleem, locul în care Domnul Iisus Hristos își face sălaș omenesc, în peștera strâmtă și rece a unei lumi derutate, în care Dumnezeu dorește însă, cu dinadinsul, să Se Întrupeze pentru a-I da viață.

Betleemul nu este decât un răspuns firav al umanității în fața iubirii lui Dumnezeu. Fragilitatea acestui dar smerit al oamenilor pentru Nașterea Domnului arată autenticul micșorării Mântuitorului Iisus Hristos pentru noi. În pofida decorului sihăstresc al peșterii din Betleem, bucuria Întrupării Domnului începe să inunde însetatul de Dumnezeu om. Cu armele postului, cu scutul credinței în rugăciunile înălțate către Dumnezeu, cu murmurul colindelor de odinioară umplem traista merindelor noastre pentru acest nou drum către Betleem. Spovedania, Împărtășania le așezăm cuviincios în tolba trebuincioasă acestui anevoios drum. Pornim în blagoslovita perioadă a Postului Nașterii Domnului cu nădejdea că, la capătul unui drum îmbibat de ostenelile facerii, ne vom bucura la vestea arhanghelilor și a îngerilor ce tresaltă și luminează noaptea păcatelor lumii pământești, prin jocul lor diafan și plin de mireasma veșniciei: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14)

Nădejde și fidelitate

Drumul spre Nașterea Domnului trebuie să fie caracterizat de nădejde. Speranța, ca expresie a încrederii în Dumnezeu, ne cheamă să nu capitulăm cu nici un chip și are rolul de a ne îndruma pe acest drum. De aceea este importantă conectarea noastră la sursa cea mai sigură de ghidaj duhovnicesc: Biserica. De fapt, drumul nostru comun către Crăciun ne preface pe toți în membrii Bisericii celei Una, al cărei Cap - Mântuitorul Hristos Se pogoară trupește în această lume. Gândurile și faptele noastre trebuie, așadar, să aibă în vedere Întruparea Domnului. Venirea Domnului în trup este adevărul fundamental al credinței noastre. Atingerea Sa de Creație, fără să se confunde cu ea, reprezintă șansa lumii și a oamenilor să-L descopere și să-L redescopere, an de an, zi de zi, clipă de clipă, pe Mântuitorul Hristos - Pruncul născut în peștera Betleemului, ce devine astfel nădejdea noastră pentru a întări convingerea că nu mai suntem singuri. Domnul Hristos știe de noi și Se pogoară în mijlocul nostru. Vine în chip smerit, pentru a da tuturor șansa revelării Sale, așteptând răbdător credincioșia, fidelitatea noastră. Aceasta din urmă reprezintă, de fapt, confirmarea nădejdii noastre subliniată de către Mântuitorul Iisus Hristos înainte de Înălțarea Sa la cer: „Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor!” (Matei 28, 20) 

Avem sălășluirea Lui Hristos în trup ca realitate a credinței noastre?

Oricât de mult ar cocheta cineva cu ideea de religie sau creștinism în general, se rătăcește dacă nu privește spre autentic, spre esențialul acestora, fără ca prin aceasta să se înțeleagă o reducere seacă a principiilor vieții creștinești. Ascunderea în spatele colindelor specifice, binevenite în această perioadă, nu face decât să amăgească conștiința celui care crede că doar prin aceste firimituri liturgice poate să înțeleagă rostul acestui eveniment al Nașterii. Colindele sunt șanse care ne inițiază an de an, intrând în sufletele noastre, pregătind o parte din lăuntrul nostru pentru celelalte gesturi creștine de trăire și de propovăduire a credinței în Mântuitorul Iisus Hristos Întrupat. Drumul spre Crăciun este de fapt un drum spre esențial. Pentru aceasta e nevoie să pornim din interiorul vieții noastre duhovnicești spre a ne întreba cu profundă sinceritate: Avem credința Întrupării Domnului? Avem sălășluirea Lui în trup ca realitate a credinței noastre? Avem convingerea prezenței Sale tainice? Din interiorul gândurilor noastre răspunsul autentic va creiona o abordare exterioară pe măsură, fără pericolul unui răspuns greșit. E drept că în fiecare zi avem șansa probării credinței: prin rugăciunea de dimineață, cea de la masă și cea de seară și, mai ales, prin participarea activă la sfintele slujbe și bineînțeles prin comportamentul nostru exterior, de zi cu zi.

Alimentarea duhovnicească a vieții noastre vine prin aceste gesturi de evlavie prin care exersăm prezența reală a Domnului în lume. Prin rugăciune conștientizăm faptul că Dumnezeu este prezent. Rugăciunea devine astfel esența credinței. Fără aceasta nu putem simți autenticul viețuirii creștinești. Suntem chemați să redescoperim izvorul părut secat al adâncurilor noastre și să lăsăm să țâșnească șuvoiul plin de Duh al milostivirii dum­nezeiești. Dacă înțelegem rugăciunea ca esențială vieții noastre vom trăi realitatea prezenței lui Dumnezeu chiar în această lume bântuită de boală și de derută. Mântuitorul ne avertizează: „În lume, necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33)

Redescoperirea valorilor 

Nici o altă sărbătoare nu are aspectul generalizat atât de pregnant ca Nașterea Domnului. Diluarea mesajului primordial a prefăcut însă Crăciunul în cu totul și cu totul altceva decât ceea ce sublim reprezintă la bază: venirea Domnului în lume prin Întrupare. Colinde cu conținut exclusiv laic, brazi, luminițe, ghirlande, târguri speciale, Crăciunițe, spiriduși, elfi și câte și mai câte alte născociri pur mercantile acoperă consistent autenticul sărbătorii. Mulți se amăgesc crezând că toate acestea ar face parte din așa-numitul spirit al Crăciunului. Lucrurile sunt simple: nu sunt decât revigorări ale mai vechilor sau mai noilor forme de păgânism. Avem de-a face cu o cădere în păgânism a Crăciunului, care pare că nu mai reprezintă ceea ce a fost de fapt. Soluția este la îndemâna fiecăruia prin aceea că trebuie să existe o ierarhie foarte precisă a valorilor. Dacă nu ne vom da seama că ne scapă înțelesul esențial al Crăciunului, vom rătăci amarnic într-o lume pe care o vom recunoaște ca fiind a lui Dumnezeu. Lucrarea fiecăruia dintre noi trebuie să ducă la redescoperirea valorilor pe care le presupune credința noastră: rugăciunea, slujba, Sfintele Taine, adică existența concretă a ceea ce numim viața Bisericii întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos. Stăruința noastră, pe acest nou drum către Betleem, trebuie să fie convingerea că suntem ai Domnului și că El ne așteaptă să parcurgem acest drum având limpezimea apartenenței noastre. Ne îndreptăm spre Betleem pentru a ne putea da seama că fără Mântuitorul Iisus Hristos coborât între oameni zadarnică este credința noastră.

Ziarul Lumina



Ortodoxie și mindfulness sau despre credință și tehnici de autocunoaștere - Preot Tudor Ciocan

      Este mindfulness o practică de meditație și de autocunoaștere inofensivă pentru creștini? După ce criterii trebuie să ne orientăm ca și creștini? Cum ne dăm seama dacă ne îndepărtează de Dumnezeu sau ne apropie? Vedem că mulți dintre tinerii care practică yoga, meditație transcedentală și alte practici cu origini în religiile asiatice le consideră practici nevinovate. Ei ajung să nege (conștient sau inconștient) originile și credința străbunilor. Acestor tineri li se spune că aceste tehnici nu au nimic religios în ele, că totul ar fi de domeniul științei. Totuși, deși par niște simple exerciții fizice, prin aceste practici apare în om predispoziția spre un mod de viață și de gândire extrem oriental. Chiar predispoziția spre o credință în dogmele religiei budiste dintre care amintim: - existența unui "dumnezeu" impersonal, - credința în existența mai multor vieți după moarte (reîncarnarea), - politeismul etc... Pentru a discuta despre acest subiect, care este viziunea ortodoxă, am invitat în emisiunea noastră pe părintele Tudor Ciocan, preot misionar la Spitalul de Ortopedie din București, care ne aduce lămuriri în această privință.

Emisiunea: Puncte Cardinale
Realizator: Maricica Pandele
Invitat: preot Tudor Ciocan
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Suntem asociația culturală "Sarmisegetuza Regia" și îți propunem informații culturale, religioase, educative, științifice, istorice etc., sub formă de emisiuni, reportaje, predici, declarații sau mărturii, știri, evenimente, cateheze ortodoxe, învățături ortodoxe etc., care să promoveze cultura și credința autentică a neamului românesc.



Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Un sfat actual al părintelui Constantin Galeriu: dezvoltaţi subiecte pozitive! - Preot Vasile Gordon
 

În preajma sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului, ne amintim întotdeauna şi de părintele Constantin Galeriu, întrucât 21 noiembrie (1918) este ziua de naştere a preacucerniciei sale. Unele surse indică greşit ca zi de naştere 23 noiembrie, întrucât iau ca reper data în care pruncul „Costachi Galeri” (cu numele din acte) a fost înscris în evidenţele Primăriei din comuna Horgeşti - Bacău, de care aparţinea satul natal, Răcătău-Răzeşi. Peste ani, însuşi părintele Galeriu povestea cu umor acest amănunt: „Bunul meu tată, Neculai, m-a declarat la primărie cu două zile mai târziu. Şi în loc să se consemneze ziua în care am fost născut, s-a trecut în registru ziua în care am fost declarat… S-a întâmplat aşa cu mai mulţi prunci din sat în vremurile acelea!”

Ca un modest omagiu adus acum, în pragul zilei sale de naştere, reamintim cu recunoştinţă un sfat al părintelui primit în vremea studenţiei noastre, pe care, sub o formă sau alta, l-am reamintit la orele de omiletică, dar câteodată şi în scris: în predici, cateheze, articole, conferinţe, discuţii particulare etc. să dezvoltăm subiecte pozitive. Desigur, sfatul era destinat preoţilor şi viitorilor preoţi, cu prioritate, dar poate fi de folos oricărui vorbitor în public. Şi ne gândim mai ales la cei care au impact major în mass-media zilelor noastre.

Pentru slujitorii Bisericii, sfatul suna cam aşa (citez din memorie): „În predici să dezvoltați subiecte pozitive, cum sunt virtuțile, de pildă, care întăresc nădejdea ascultătorilor. Nu vorbiți despre cele negative, nu despicați în amănunt păcatele, ca să nu-i demoralizați pe bieții creștini, apăsați, și așa, de atâtea griji, păcate și angoase. Vine bietul om la biserică amărât, de multe ori, de ce să plece cum a venit, ori mai rău? Nu ignorăm păcatele, desigur, le pomenim doar ca să le combatem și să venim, apoi, cu învățăturile tonifiante ale Ortodoxiei”.

Având privilegiul să-l cunosc destul de bine, de-a lungul multor ani, cred că în acelaşi mod s-ar adresa şi laicilor, formatori de opinie: „Dragii mei, vorbiţi şi scrieţi încurajator, mai ales în aceste vremuri atât de tulburi! Alimentaţi optimismul semenilor, atât de firav acum! Nu vă cantonaţi doar în cele negative, criticând fără încetare, chiar dacă aveţi dreptate într-un subiect sau altul!...”

Cu smerenia lui exemplară, dar şi cu experienţă pastorală unică, credem că ar spune, apoi, tuturor, clerici şi laici: „Primească dragostea voastră acest îndemn! Scoateţi în evidenţă binele, fie cât de mic, nu răul care, din păcate, pare a fi tot mai prezent. Vorbiţi despre adevăr, nu despre minciună; despre lumină, nu despre întuneric; despre bucurie, nu despre tristeţe; despre credinţă, nădejde şi dragoste, nu despre ateism, deprimare şi ură; despre înţelepciune, dreptate, curaj şi cumpătare, nu despre nebunie, injustiţie, frică şi desfrâu; despre smerenie şi empatie, nu despre orgoliu şi indiferentism; în sfârşit, despre bunătatea care izvorăşte din sânul Preasfintei Treimi, nu despre răutatea care vine de la vrăjmaşul…”

Toate acestea şi altele asemenea sunt, de fapt, îndemnuri care pot cultiva preocuparea noastră, a tuturor, pentru gânduri, cuvinte şi acţiuni frumoase, izvorâte din inimi sincere şi bune, care-L caută pe Dumnezeu şi dreptatea Lui cea veşnică, nu dreptatea omenească, atât de egoistă şi efemeră. În acest mod, vorbitul şi scrisul devin expresii ale bunătăţii, empatiei şi dragostei, calităţi care trebuie să-i fie proprii oricărui creştin. Să ne amintim, în acest sens, de avertismentul Mântuitorului: „Omul bun din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune, pe când omul cel rău din ­vistieria cea rea a inimii lui scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui” (Luca 6, 45).

Ne-am amintit de îndemnul părintelui Galeriu, atât de actual, observând că în ultima vreme, poate şi din cauza greutăţilor cauzate de pandemia de COVID-19, criticile şi acuzaţiile curg reciproc, din toate părţile. Televiziunile, radioul, presa, Facebook-ul etc. vădesc un uriaş apetit pentru subiecte „negative”, de care nu ducem lipsă, desigur, pentru un rating cinic bine remunerat, pe pielea şi sănătatea sărmanilor cona­ţi­onali cu mai puţin discernământ civic. Fraţii preoţi înşişi pot lesne intra în acest joc nepedagogic, mai ales când nu sesizează corect graniţa dintre temele teologice morale şi cele „moralizatoare” ce duc, inevitabil, la o „dirigenţie” ieftină şi o critică bolnăvicioasă de care bieţii noştri creştini sunt sătui până peste cap. Cu deosebire, slujitorii amvonului nu trebuie să cadă în ispita de a răspunde provocărilor viclene, tot mai dese şi agresive în ultima vreme, în special la marile sărbători din cursul anului bisericesc. Aici, îndemnul părintelui Galeriu se întâlneşte cu o regulă predicatorială de aur, promovată de părintele Dumitru Belu, fost profesor de omiletică la Sibiu: „La praznice împărăteşti nu se ţin predici morale!” Atenţie, nici măcar „morale” - binevenite, de altfel, în anumite duminici, necum „moralizatoare”…

Evocând îndemnul părintelui Galeriu, nu înseamnă că adoptăm o atitudine triumfalistă, amăgindu-ne că totul e „roz”, „în regulă”, „pozitiv”. Nu vom închide ochii, desigur, la derapajele cauzatoare de suferinţe, pagube şi pilde rele, indiferent din ce parte vin. Dar a vorbi prioritar despre derapaje şi toate relele din ţară (şi din lume!) indică dovada unei gândiri toxice, care influenţează negativ graiul şi scrisul celui „setat” pe critici, judecăţi şi înfierări. În schimb, a urma „reţeta” părintelui Galeriu reprezintă garanţia unei viziuni sănătoase şi tonifiante, izvor de speranţă, mângâiere şi curaj, de care semenii noştri au atâta nevoie.

Ziarul Lumina



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Rugăciuni către Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit - mare dăruitor de prunci
 

După aducerea moaştelor Sfântului Sava în lavra sa, sfântul a lăsat un finic din curtea mănăstirii ca „leac” pentru femeile care nu reuşesc să rămână însărcinate.

Finicul făcător de minuni l-a sădit însuşi Sfântul Sava în Lavra sa. Cu mai mulţi ani înainte de venirea sfântului în Palestina, acest copac al sfântului s-a uscat, astfel încât şi călugării şi femeile s-au întristat. Sfântul i-a spus în vis unui călugăr să nu scoată finicul din curtea mănăstirii, întrucât el va înverzi din nou cu puţin înainte de venirea lui acasă. Astfel, la venirea sfântului în mănăstire, finicul era din nou verde. Iar de atunci continuă să săvârşească nenumărate minuni, în special în familiile evlavioase ce nu pot avea copii.

Şi pentru că, prin rânduiala avatonului, doar bărbaţii pot vizita această mânăstire, femeile care ajung în pelerinaj la poarta mânăstirii primesc ca mângâiere ulei tămăduitor (pentru boli grave) de la candela Sfântului Sava, o sticlă cu aghiazmă de la izvorului Sfântului Sava, iar celor care au nevoie se dăruieşte câte o frunză din finicul făcător de minuni al Sfântului Sava.

Frunzele de finic dăruite drept binecuvântare sunt însoţite de următorul text:Iubiţi fraţi în Hristos, nu uitaţi: condiţiile de bază pentru ca harul lui Dumnezeu să lucreze sunt credinţa neclintită, frica de Dumnezeu şi evlavia către Cuviosul Sava”. Se cer: post – după puterea fiecăruia, înfrânare generală, rugăciune stăruitoare şi spovedania şi împărtăşania regulată, iar la urmă trebuie făcut un „ceai” cu aceste frunze de finic.

Mai departe, părinţii îndeamnă: „Dacă vreodată vă va învrednici şi veţi dobândi copii, să nu credeţi că vă aparţin la modul exclusiv. Toate sunt darurile Lui. Dacă iarăşi nu vă va dărui, din iubire lucrează, numai şi numai din iubire. Să învăţăm să nu căutăm doar darurile lui Dumnezeu, ci să cerem de la Însuşi Dumnezeu şi Împărăţia Lui, aşa cum ne-a spus (Matei 6, 33); atunci toate acele lucruri de care realmente avem nevoie ni le va dărui în chip bogat şi cu cuviinţă dumnezeiască. Vă urăm din tot sufletul ca harul lui Dumnezeu şi binecuvântarea Sfântului Sava să vă însoţească pretutindeni şi pururea”.

Multe familii din întreaga lume, care au dobândit copii prin mijlocirea Sfântului Sava şi a finicului său, au revenit la Mănăstirea Sfântul Sava să mulţumească Domnului pentru ajutorul dat!

Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut lumină tor lumii, strălucind cu minunile, Sava, Părintele nostru, Cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană prin faptă bună, Părinte fericite, săditor şi întăritor creştinătăţii ai fost, podoaba cuvioşilor şi cetăţean pustiei, după vrednicie lăudat, mijloceşte cu rugăciunile tale către milostivul Dumnezeu să fim izbăviţi de toate nevoile, pentru care şi noi cu credinţă strigăm către tine: Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Icosul 1

Întreagă viaţa ta din pruncie o ai închinat lui Hristos Dumnezeu, Sava Preacuvioase, de Care fiind întărit, toate patimile trupului le-ai făcut roabe gândului celui cu totul smerit, silindu-te a supune pe cel mai rău celui mai bun. Pentru aceasta te rugăm: ajută-ne şi nouă, nevrednicilor, să-ţi aducem aceste laude:
Bucură-te, de Dumnezeu înţelepţite Părinte;
Bucură-te, că ai luminat toată lumea cu strălucirile minunilor şi faptelor tale;
Bucură-te, că toată lucrarea minunilor de la Duhul Sfânt ai luat;
Bucură-te, că încă din scutece te-ai arătat vas sfinţit;
Bucură-te, că pururea îndemni pe oameni să urască dulceţile cele de suflet pierzătoare;
Bucură-te, luminătorul gândurilor noastre, pe care le îndreptezi numai spre fapte bune;
Bucură-te, că în mâinile tale pururi ai purtat Crucea Domnului;
Bucură-te, că toate înşelăciunile şi meşteşugirile viclenilor diavoli, cu puterea Crucii, le-ai biruit;
Bucură-te, că, după ce ai adormit, lumina cea neapusă pe tine te-a primit;
Bucură-te, că acum în ceruri cu dumnezeiasca lumină eşti strălucit;
Bucură-te, organ curat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 2-lea

Viaţă cu bună credinţă pe pământ petrecând, lăcaş curat Duhului Sfânt te-ai arătat, luminând pe toţi cei ce vin la tine cu credinţă, preafericite Părinte. Pentru aceasta şi noi îndrăznim să alergăm la tine şi-ţi cerem să-L rogi pe Dumnezeu să lumineze sufletele noastre, ale celor ce te lăudăm pe tine şi cu umilinţă cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

De Dumnezeu înţelepţite şi întru tot sfinţite Sava, Părintele nostru, întocmai cu îngerii stătătorule şi împreună vorbitorule cu proorocii, locuitorule cu drepţii şi cuvioşii, iar cu Apostolii şi Mucenicii moştenitor fericirii veşnice, cel ce în lumina cea neînserată acum locuieşti, primeşte, rugămu-te, şi de la noi aceste cântări de cinstire, pe care ţi le aducem în ziua prăznuirii tale, strigându-ţi aşa:
Bucură-te, preafericite, care neîncetat priveşti faţa Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, cel ce prealuminat te desfătezi acum în ceruri;
Bucură-te, făclia înfrânării cea nestinsă;
Bucură-te, învăţătorul şi îndrumătorul monahilor cel preaminunat;
Bucură-te, că pururea străluceşti pe credincioşi cu razele dragostei tale;
Bucură-te, stâlpul răbdării cel neclintit;
Bucură-te, întărirea şi puterea celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă;
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, cetăţean al pustiei cu adevărat;
Bucură-te, că pustiul l-ai socotit ca pe un rai dumnezeiesc;
Bucură-te, că, vieţuind în pustie, roade vrednice ai odrăslit;
Bucură-te, floare înmiresmată a cuvioşilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 3-lea

Pe pământ, cu bună credinţă ai vieţuit, bineplăcând Domnului, întărind şi tămăduind pe toţi cei ce alergau la tine cu credinţă. Iar acum desfătându-te în lăcaşurile cele de sus, neîncetat cânţi lui Dumnezeu cu toţi drepţii şi cuvioşii cântarea: Aliluia!

     Icosul al 3-lea

Sava, de Dumnezeu înţelepţite, lăcaşul cel curat al Duhului Sfânt, îndreptătorul monahilor, cumpăna înfrânării cea dreaptă, ale smereniei înălţări, învredniceşte-ne şi pe noi ca din inimi curate să-ţi aducem acum aceste dulci cântări de laudă:
Bucură-te, că pururea te rogi lui Hristos ca să dăruiască Bisericii un cuget curat;
Bucură-te, că monahilor le-ai fost îndreptător;
Bucură-te, canon de faptă bună preaadevărat;
Bucură-te, că vezi curat Sfânta Treime;
Bucură-te, scara care duce la ceruri;
Bucură-te, povăţuitor şi ajutător al celor ce călătoresc;
Bucură-te, că toate patimile le-ai îndreptat cu vărsarea lacrimilor;
Bucură-te, că pe toţi cei ce aleargă la ajutorul tău îi vindeci;
Bucură-te, întărirea Bisericii cea neclintită;
Bucură-te, al dumnezeieştii petreceri povăţuitorule;
Bucură-te, cel ce ai supus trupul, făcându-l rob al duhului;
Bucură-te, a multor credincioşi îndreptare şi mântuire;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 4-lea

Întocmai ca un înger ai vieţuit pe pământ, iar acum te veseleşti în ceruri, desfătându-te cu toate bunătăţile pe care Dumnezeu le-a pregătit aleşilor Săi. De aceea te rugăm, nu ne trece cu vederea nici pe noi şi ne ajută să fim vrednici a cânta cu tine: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Învăţătura pustnicească adunând pe pământ, Cuvioase Părinte Sava, şi asuprelile potrivnicilor cu vărsările lacrimilor tale biruind întocmai ca o scară dumnezeiască ce duce la ceruri, aşa a fost întreaga ta viaţă cea bine plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta şi de la noi auzi aceste laude:
Bucură-te, că ai sădit în inimile credincioşilor roadele bunei credinţe;
Bucură-te, că faptele tale minunate şi nenumărate strălucesc întocmai ca stelele cerului;
Bucură-te, că eşti lauda lumii creştine;
Bucură-te, înflorirea pustiei, cea plină de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, întărirea şi mângâierea celor neputincioşi;
Bucură-te, povăţuitorul celor ce călătoresc cu corabia acestei vieţi;
Bucură-te, că până şi fiarele din pustie te ascultau şi se supuneau ţie;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ai mântuit poporul Palestinei de o secetă cumplită, care bântuia de peste cinci ani;
Bucură-te, codru preaminunat al pustiei;
Bucură-te, că ai înmulţit turma cea cuvântătoare a lui Hristos;
Bucură-te, lauda faptelor celor bune;
Bucură-te, frumuseţea cea preastrălucită a tuturor sfinţilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

      Condacul al 5-lea

Lepădând toate cele vremelnice ale lumii acesteia, încă din fragedă tinereţe te-ai retras în pustie, unde ai petrecut în sărăcie, smerenie şi grea nevoinţă, până la vârsta de nouăzeci şi patru de ani. Iar acolo ai fost ctitor de mănăstiri şi mari lavre pentru monahi, care până astăzi înalţă în ele rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu şi, cântând neîncetat, îngerească şi dulce cântare: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Fiind îmbunătăţit cu darurile cele duhovniceşti, toate cele frumoase şi amăgitoare ale lumii acesteia le-ai trecut cu vederea de Dumnezeu, Părinte, nelăsându-te ispitit de ele, ci, prin înfrânare şi rugăciuni neîncetate izgonind pe şarpe, viaţă îngerească ai petrecut pe pământ. Pentru aceasta şi noi te cinstim cu aceste cuvinte:
Bucură-te, cămara cea cu bun miros;
Bucură-te, trăitorule pustniceştilor nevoinţe cu adevărat;
Bucură-te, că pe Hristos neabătut ai urmat;
Bucură-te, că crucea-ţi pe umeri ai luat;
Bucură-te, că sufletul ţi-ai luminat prin fapte bune;
Bucură-te, că spre dumnezeiasca dragoste l-ai întraripat;
Bucură-te, că racla moaştelor tale şi azi izvorăşte vindecări;
Bucură-te, crinul pustiei cel cu dulce mireasmă;
Bucură-te, că prin tine dobândim pace şi înfrânare;
Bucură-te, lauda poporului celui binecredincios;
Bucură-te, al tagmei monahiceşti mare cuvios;
Bucură-te, al Mântuitorului Hristos slujitor preamultiubit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 6-lea

În lume te-ai arătat ca un cărbune de Dumnezeu strălucit, luminându-te de focul Duhului Sfânt, ai luminat sufletele credincioşilor cu învăţăturile tale, Părinte Sava. Iar pe cei ce cu credinţă aleargă la ajutorul tău cu blândeţe îi povăţuieşti la lumina cea neîncetată, îndemnându-i a cânta cu tine cântare îngerească: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Întocmai cu a îngerilor, aşa a fost viaţa ta, de Dumnezeu înţelepţite, şi la înălţime ridicându-te, cu Stăpânul Hristos a vorbi te-ai învrednicit. Iar noi, minunându-ne de aceste daruri ale vieţii tale, cu umilinţă îţi cântăm:
Bucură-te, minte luminată cu strălucirile razelor celor de sus;
Bucură-te, că pentru nevoinţele tale plată cerească ai luat;
Bucură-te, că prin tine am învăţat să umblăm pe calea cea dreaptă;
Bucură-te, biruitorule al vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi;
Bucură-te, ajutătorule cel gata al celor ce te cheamă în ajutor;
Bucură-te, cel ce eşti cu îngerii împreună vorbitor;
Bucură-te, împreună petrecătorule cu drepţii şi cuvioşii în cămările cele de sus;
Bucură-te, că nu te-ai lăsat biruit de gândurile cele deşarte care te îndemnau să te întorci în lume;
Bucură-te, că prin înfrânare şi osteneli ai biruit toate patimile trupului;
Bucură-te, că te-ai gătit pe tine vas ales şi plăcut lui Dumnezeu;
Bucură-te, că până la sfârşit ai urmat Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că, pentru toate cele ce ai răbdat, răsplătire de daruri bogate ai luat;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 7-lea

Pustietatea în care ai lucrat până la moarte ca pe o cetate o ai făcut, statornicind în tot cuprinsul ei obiceiuri iubitoare de înţelepciune, ca unul care ai strălucit între toţi părinţii pustniceşti, Sava de Dumnezeu înţelepţite. În acest loc sfinţit şi minunat, pururea te rugai şi cântai Ziditorului a toate: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Toate cele pământeşti lăsându-le, deşi cu trupul erai în lume, cu duhul însă îngerilor te asemănai, pentru că patimile trupului omorându-le, Treimii te-ai făcut slujitor, preafericite. Pentru toate acestea îţi aducem şi noi aceste smerite cântări de laude:
Bucură-te, Cuvioase, că pe pământ viaţă îngerească ai petrecut;
Bucură-te, că toate bolile oamenilor le-ai vindecat cu puterea rugăciunii;
Bucură-te, că putere ai luat de la Dumnezeu ca să izgoneşti duhurile cele necurate;
Bucură-te, că te-ai arătat ca un pom cu frumoase roade duhovniceşti;
Bucură-te, că ai râvnit şi ai urmat vieţii marelui Eftimie;
Bucură-te, că în preajma ta multe cete de monahi ai adunat;
Bucură-te, că toţi aceşti monahi ca pe un adevărat Părinte duhovnicesc te-au ascultat şi te-au urmat;
Bucură-te, că în toată lumea s-a răspândit vestea isprăvilor tale;
Bucură-te, că toate taberele demonilor ai pierdut;
Bucură-te, că şi împăraţii te-au venerat şi te-au ascultat ca pe un adevărat om a lui Dumnezeu;
Bucură-te, că învăţăturile tale cu drag le primim şi noi;
Bucură-te, că în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 8-lea

Cu raza Duhului Sfânt se luminează toţi cei ce cu dragoste întru cântări te laudă pe tine, Cuvioase Părinte Sava, cel ce eşti slava şi lauda monahilor, împodobitor pustiei şi de feciorie păzitor; şi cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Tot dorul spre Dumnezeu tinzându-ţi din tinereţe cu toată dragostea ta, numai spre Dânsul avându-l, zburdările trupului şi asupririle patimilor prin aspră înfrânare le-ai potolit, pentru care şi noi te cinstim, cântându-ţi aceste laude:
Bucură-te, că pe şarpele care tăinuia în iad tu l-ai biruit;
Bucură-te, că ai trecut cu mare uşurinţă peste toate cursele lui;
Bucură-te, că din cuptorul cu foc ai ieşit nevătămat, ca şi cei trei tineri din legea veche;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a păzit pe tine ca pe un vas ales al Său;
Bucură-te, ispravnic al dreptăţii;
Bucură-te, cel ce din voinţa ta te-ai înstrăinat de patrie, petrecând în pustie;
Bucură-te, că, în pustie petrecând, biruinţă ai ridicat asupra celor împotrivă luptători;
Bucură-te, că ai fost întărit cu dumnezeiască putere;
Bucură-te, că eşti lăudat de toţi binecredincioşii creştini;
Bucură-te, că ai umblat numai pe urmele marilor cuvioşi;
Bucură-te, că întocmai ca un finic ai înflorit în pustie;
Bucură-te, că ai fost împodobit cu lumina darului dumnezeiesc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 9-lea

Gândul tinzându-ţi neabătut către cel dorit de tine, de la Dânsul ai luat dar de prisosit de a face minuni, Părinte, şi pe cei ce veneau la tine cu credinţă, milostivindu-te, îi vindecai şi îi îndemnai pe toţi să cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Mintea întărindu-ţi, fericite, toate feluritele meşteşuguri ale vrăjmaşului ai biruit, şi având suflet preablând şi voinţa puternică, încurajaţi de blândeţea ta, te rugăm să primeşti şi de la noi aceste laude:
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi preablândule povăţuitor şi grabnic ajutător;
Bucură-te, că ai strălucit numai cu fapte bune;
Bucură-te, că marele Eftimie cu bucurie te-a primit şi a proorocit despre a ta strălucită viaţă;
Bucură-te, că sufletul tău ţi-ai curăţit de orice păcat şi întinăciune;
Bucură-te, că ai fost împodobit cu multe şi mari daruri dumnezeieşti;
Bucură-te, că numai prin atingerea mâinilor tale cei neputincioşi şi suferinzi primeau vindecare;
Bucură-te, că pe vrăjmaşul ce se sălbăticea asupra ta prin rugăciuni l-ai biruit;
Bucură-te, cel ce ai fost ocrotit în mod nevăzut cu dumnezeiescul dar de sus;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a trece din mărire în mărire, din putere în putere;
Bucură-te, că în pustie multe cetăţi de suflet folositoare ai zidit lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce din pământ secetos izvoare de apă ai scos;
Bucură-te, că şi ploi din cer peste ţarinile cele lipsite de apă, cu rugăciunile tale, ai coborât;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 10-lea

Vas de Dumnezeu insuflat al înţelegerii Duhului Sfânt te-ai făcut, plăcutule al lui Dumnezeu, sarcina greutăţilor trupeşti lepădând, viaţa ţi-ai împodobit cu înfrânarea de bucate, cu rugăciunea, cu răbdarea şi cu smerenia. Saţiu şi mângâiere aflai în laudele cele către Domnul, Căruia neîncetat glăsuiai cântarea: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Propovăduitor al dumnezeieştilor dogme te-ai arătat, pentru care ai şi fost hirotonit. În adunările Sfinţilor Părinţi împreună vorbitor ai fost, pe împăraţi înţelepţind şi pe toţi îmbogăţind cu învăţăturile tale. De aceea te rugăm, ajută-ne şi nouă ca, pentru nevoinţele şi darurile cu care te-a învrednicit Dumnezeu, să-ţi putem aduce aceste laude:
Bucură-te, că de Dumnezeu ai fost îmbogăţit cu mari daruri şi cu puterea de a face minuni;
Bucură-te, că ai covârşit pe toţi în săvârşirea faptelor bune;
Bucură-te, că cinste asemenea îngerilor ţi-a dat ţie Hristos;
Bucură-te, că te-ai arătat plin de rodul înţelepciunii;
Bucură-te, că întru nimic le-ai socotit pe cele vremelnice ale lumii acesteia;
Bucură-te, că cele trecătoare cu cele veşnice le-ai schimbat;
Bucură-te, că cetele sfinţilor ajutor sufletului tău au dat;
Bucură-te, că şi astăzi lavra ta cea mare, cu bucurie şi cu mulţumire, te cinsteşte pe tine;
Bucură-te, că, de asemenea, şi turma ta, cu osârdie şi cu recunoştinţă, te preamăreşte şi te laudă;
Bucură-te, că în locul cel de odihnă şi de fericire sufletul cel curat se veseleşte şi se bucură;
Bucură-te, că împreună cu toţi sfinţii mărire şi laudă cânţi acum lui Dumnezeu;
Bucură-te, că împreună cu îngerii dănţuieşti acum în ceruri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 11-lea

Toate minunile tale sunt mai presus de minte, căci fiarele ai îmblânzit, valurile patimilor ai potolit şi cele ce vor să fie mai înainte le spui, cu proorocescul dar. Duhurile cele necurate cu rugăciunile tale şi cu privegherile cele îndelungate le izgoneşti, pentru care şi noi cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu multă însufleţire săvârşim pomenirea ta, prealăudate, căci în fapta bună cea de bucurie dătătoare te-ai îmbrăcat cu adevărat şi în haina mântuirii şi veseliei cea curată şi luminată te-ai împodobit. Pentru care şi de la noi auzi acestea:
Bucură-te, zid preatare al creştinilor;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne mântuim de orice rău;
Bucură-te, că pe tine pururea te avem sprijinitor şi ajutător;
Bucură-te, Părinte Cuvioase, care eşti plin de Duh şi putere duhovnicească;
Bucură-te, izgonitorule al ispitelor şi al tuturor patimilor celor de suflet pierzătoare;
Bucură-te, că din năravurile cele rele pe toţi care se roagă ţie îi izbăveşti;
Bucură-te, că şi pe cei căzuţi în noianul păcatelor şi al deznădăjduirii îi mântuieşti cu rugăciunile tale;
Bucură-te, tare sprijinitor şi grabnic ajutător al tuturor celor căzuţi în necazuri;
Bucură-te, rugătorule fierbinte către Dumnezeu, către tot sufletul necăjit şi întristat;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale toţi ne mântuim de muncile veşnice;
Bucură-te, că până la sfârşitul vieţii ai slujit Ziditorului a toate;
Bucură-te, că pururea vezi pe Preasfânta Fecioară;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 12-lea

În legea lui Dumnezeu deprinzându-ţi simţurile, Părinte Sava, cu viaţa te-ai asemănat întocmai cu cei fără de trupuri, îndemnând şi îndrumând ca asemenea să petreacă şi toţi cuvioşii şi ucenicii care-ţi cereau duhovniceştile tale sfaturi şi învăţături, neîncetat lăudând şi cântând împreună cu ei lui Dumnezeu cântări: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Sava, mai mare între părinţi şi podoaba cuvioşilor, cetăţeanul pustiei şi săditorul curăţiei, cum vom lăuda viaţa ta, Cuvioase? Ne rugăm însă, cu multă umilinţă, să ne ajuţi şi nouă, ca să-ţi aducem aceste puţine şi smerite laude:
Bucură-te, Preacuvioase, lauda cea mare a lumii;
Bucură-te, preacinstita podoabă a monahilor;
Bucură-te, odrasla pustiei, cea preafrumoasă;
Bucură-te, dumnezeiasca desfătare a sfinţilor;
Bucură-te, că acum te veseleşti în grădina raiului;
Bucură-te, că cele rele de pe pământ cu rugăciunile tale le îndreptezi;
Bucură-te, îndreptătorul şi călăuza cea bună a monahilor;
Bucură-te, izvorul minunilor, cel de Dumnezeu binecuvântat;
Bucură-te, că prin tine tot Răsăritul s-a împodobit şi şi-a îmbogăţit viaţa duhovnicească;
Bucură-te, că şi cele dinspre apus strălucesc prin tine aceleaşi podoabe şi lumini;
Bucură-te, mângâierea şi ajutorul nostru al tuturor;
Bucură-te, că toţi cei care cer cu credinţă sprijinul şi ajutorul tău nu pleacă niciodată ruşinaţi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 13-lea

O, Preacuvioase Părinte Sava, cel ce eşti de Dumnezeu sfinţit, primeşte aceste umile cântări de laudă, pe care ţi le aducem din inimi curate, şi cu fierbinţeală te rugăm să mijloceşti către Dumnezeu să ne izbăvească din toate necazurile pe noi, care strigăm ţie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Întreagă viaţa ta..., Condacul 1: Cel ce din pruncie...,

Icosul 1

Întreagă viaţa ta din pruncie o ai închinat lui Hristos Dumnezeu, Sava Preacuvioase, de Care fiind întărit, toate patimile trupului le-ai făcut roabe gândului celui cu totul smerit, silindu-te a supune pe cel mai rău celui mai bun. Pentru aceasta te rugăm: ajută-ne şi nouă, nevrednicilor, să-ţi aducem aceste laude:
Bucură-te, de Dumnezeu înţelepţite Părinte;
Bucură-te, că ai luminat toată lumea cu strălucirile minunilor şi faptelor tale;
Bucură-te, că toată lucrarea minunilor de la Duhul Sfânt ai luat;
Bucură-te, că încă din scutece te-ai arătat vas sfinţit;
Bucură-te, că pururea îndemni pe oameni să urască dulceţile cele de suflet pierzătoare;
Bucură-te, luminătorul gândurilor noastre, pe care le îndreptezi numai spre fapte bune;
Bucură-te, că în mâinile tale pururi ai purtat Crucea Domnului;
Bucură-te, că toate înşelăciunile şi meşteşugirile viclenilor diavoli, cu puterea Crucii, le-ai biruit;
Bucură-te, că, după ce ai adormit, lumina cea neapusă pe tine te-a primit;
Bucură-te, că acum în ceruri cu dumnezeiasca lumină eşti strălucit;
Bucură-te, organ curat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul 1

Cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană prin faptă bună, Părinte fericite, săditor şi întăritor creştinătăţii ai fost, podoaba cuvioşilor şi cetăţean pustiei, după vrednicie lăudat, mijloceşte cu rugăciunile tale către milostivul Dumnezeu să fim izbăviţi de toate nevoile, pentru care şi noi cu credinţă strigăm către tine: Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

şi se face otpustul.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel întunecat prin desfătările vieţii şi tulburat de grijile lumeşti, luminează-l cu strălucirea ta, Maica lui Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Maica lui Dumnezeu, deschisu-s-au Uşile Cereşti, prin naşterea ta, prin care dă şi sufletului meu intrare, ca o Milostivă şi către Dumnezeu mă povăţuieşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel săgetat cu săgeata celui viclean şi rănit prin vicleşugurile şi meşteşugirile aceluia, cu mila ta vindecă-l, Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nădejdea celor deznădăjduiţi, Îndreptarea celor căzuţi, Ceea ce ai născut Lumina Cea Dumnezeiască, luminează sufletul meu, cel ce este în întuneric.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toată dorirea mea în tine am pus-o, Stăpână Curată. Pentru aceasta poftele mele cele trupeşti, degrabă le schimbă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Stăpână, Ceea ce eşti Uşa Luminii, fă să-mi răsară mie razele cele luminate ale pocăinţei şi negura păcatelor mele îndepărteaz-o.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Una întru tot Nevinovată, scapă-mă de toată răutatea, de ispitele cele ce vin asupra mea şi de focul cel veşnic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată, grăbeşte de mă cercetează şi mă curăţeşte de rănile cele cumplite şi mă apără de toată supărarea, pe mine cel ce pătimesc.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel întunecat de păcate, luminează-l cu lumina ta, pururea Fecioară, care ai născut pe Soarele dreptăţii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Scapă-mă de viforul ispitelor şi al vieţii celei stricătoare de suflet şi de focul cel veşnic mă izbăveşte, Dumnezeiască Mireasă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vas Sfinţit al Fecioriei şi Veselia Celui Neîncăput cu firea, sufletul meu cel întunecat de multe patimi, luminează-l.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întru tot Sfântă, Dumnezeiască Mireasă, Stăpâna lumii, izbăveşte-mă pe mine şi din nevoi mă scapă şi îndepărtează mulţimea patimilor mele.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Mânecând strigăm Ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru; afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine Fecioară te lăudăm, întru tot Lăudată, care ai încăput pe Cuvântul lui Dumnezeu în pântecele tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De focul cel nestins şi de viermi, scapă-mă, Maica lui Dumnezeu, Ceea ce dai vindecări din milă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu eşti credincioşilor Zid Tare şi biruinţă, întru tot Sfântă, care mântuieşti din ispite pe cei ce te laudă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel neputincios vindecă-l, Preacurată Stăpână, Ceea ce ai născut Mântuirea tuturor, pe Cel Ce ridică neputin­ţele noastre.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Marie, Locaş Curat şi întru tot Cinstit al Făcătorului tuturor, dă sufletului meu lacrimi curăţitoare şi scoate-mă de la judecata ce va să fie şi din chinuri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Uşă Dumnezeiască arată intrări Dumnezeieşti smeritului meu suflet, prin care intrând, să se mărturisească şi să ia dezlegare de răutăţi, Născătoare de Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Adâncul păcatelor şi valurile deznădăjduirii viscolesc mintea mea; milostiveşte-te, Stăpână şi-mi întinde mâna ta şi mă izbăveşte, Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine te avem Folositoare şi Zid toţi credincioşii care pururea suntem necăjiţi întru adâncul răutăţilor, al tulburărilor şi al nevoilor, Născătoare de Dumnezeu, Singura Scăpare a credincioşilor.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, strigând: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ţie mă rog, Preacurată, omoară păcatul ce sălăşluieşte în mine şi mă învredniceşte, Fecioară, să dobândesc viaţa, ferindu-mă de partea celor ce vor fi chinuiţi după moarte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Multe feluri de patimi mă tulbură, Curată, Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii; de biruinţa acelora şi de focul cel veşnic mă scapă, Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce din năravul cel slobod greşesc şi de obiceiul cel nebunesc sunt robit, alerg acum către obişnuita ta milostivire.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miluieşte-mă, întru tot Sfântă, de Dumnezeu Născătoare, pe mine, cel deznădăjduit. Stinge văpaia patimilor mele şi-mi alină tulburarea inimii, Curată Maica lui Dumnezeu şi mă scapă, Fecioară, de tirania demonilor şi de focul cel veşnic.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă Oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, uşurează-mi păcatele şi sarcina greşelilor mele, ca să te măresc pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Ceea ce ai născut pe Judecătorul şi Dumnezeu, arată-L, Curată, cu blândele tale rugăciuni, mie, Milostiv; ca să mă mântuiesc de focul cel veşnic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Biruitu-m-au păcatele mele cele multe, Născătoare de Dumnezeu; dă-mi acum mână de ajutor şi mă scapă din focul cel nestins, pe mine nevrednicul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rogu-mă, Preacurată, luminează ochii inimii mele cei orbiţi de întunericul păcatului şi mă arată primitor de Dumnezeiasca strălucire, ca prin tine să mă fac curat Fiului tău.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, mărindu-te împreună cu cetele cele fără de trupuri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miluieşte, Preacurată, ticălosul meu suflet şi-mi omoară pierzătoarele patimi: îndepărtează chinuitoarea nepricepere şi izvoare de lacrimi sfinte, pururea în viaţă dăruieşte-mi, prin care să scap de osânda cea cumplită, ce mă aşteaptă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară Preacurată, tu eşti Zid creştinilor şi Scăpare lumii, întru care ne mântuim; că din tine Dumnezeu Întrupându-Se, pe tine te-a dat tuturor Acoperământ mântuitor, Dumnezeiască Mireasă. Pentru aceasta, Curată, miluieşte-mă pe mine nevrednicul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu tărie şi cu putere duhovnicească, cu armă de biruinţă încinge smeritul meu suflet, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu; îmbracă-l în arma Crucii şi curăţeşte rănile păcatului meu cu roua iubirii tale de oameni şi cu mare mila ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Curată, fii mie Stâlp de mântuire, taberele demonilor arată-le neputincioase şi mulţimea ispitelor şi necazurile îndepărtează-le şi întâmplările cele rele departe le alungă şi izbăvire dăruieşte-mi, Curată.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Sufletul meu smerit întinându-mi-l din pruncie şi cu cuvintele şi cu faptele, eu nevrednicul, pe mine însumi m-am pângărit; şi nu am cum să fac, nici loc de adăpost, nici altă nădejde în afară de tine, nu cunosc, Fecioară. Vai mie, netrebnicul! Pentru aceasta alerg acum rugându-te, Preacurată şi mărturisindu-mă strig ţie: greşit-am! Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască iertare de greşeli, că întru tine Singură mi-am pus nădejdile mele, Fecioară.

 

După binecuvântarea preotului, şi după “Doamne, auzi-măauzi glasul meuauzi rugăciunea mea” şi după acesta, Dumnezeu este Domnul, şi cele ce urmează:

Glas 4. Cel ce a fost înălţat pe cruce ( lemn)…

Sfinţindu-te încă din pruncie, sfinte Sava, de Dumnezeu purtătorule, cere sfinţire, luminare, pace şi iertarea datoriilor, izbăvire din boli şi liniştirea vieţii, pentru cei ce aleargă cu credinţă la sfântul tău acoperământ, precum şi pentru cei care cer binefăcătorul tău sprijin, Sfinte Cuvioase Sava, cunună dumnezeiască a Părinţilor.

A Născătoarei de Dumnezeu.

Nu vom tăcea Născătoare de Dumnezeu pururea…Psalmul 50…Şi canonul cu acrostihul: Sfinte Cuvioase Sava, izbăveşte-mă, pe mine, monahul Gherasim, din ……

Cântarea I

Glas plagial 4. Cântându-l verde

Graiurile sufletului meu celui smerit ascultă-le, sfinte Sava, şi dăruieşte mie luminare şi tărie împotriva vrăjmaşului, Părinte, ca un apărător al meu şi păzitor.

Dând târcoale cu vicleşug, înşelătorul mă aruncă pe mine, Părinte, din plăcere în plăcere, dar tu zdrobeşte îndrăzneala aceluia şi viaţa mea spre mai bine o întoarce, Cuvioase.

Veşmântul cel sfânt înnegrindu-l, de Dumnezeu m-am depărtat, din pricina mulţimii păcatelor, dar tu, fii mie călăuzitor către Hristos şi sălaş Lui, Cuvioase.

A Născătoarei de Dumnezeu

Sfântă Fecioară, Maica lui Dumnezeu, cu mila ta, sfinţeşte, prin fapte pline de virtute, sufletul meu cel întinat şi mă predă pe mine mântuit lui Dumnezeu.

Cântarea a 3-a 

Bolta cerească.

Răscumpărare şi pace, vindecare de patimi, şi izbăvire din încercările cele de multe feluri şi viaţă liniştită cere neîncetat pentru noi, cei ce te fericim pe tine, Sfinte Sava, fericite.   

La căile pocăinţei şi la o viaţă mai bună, călăuzeşte-ne pe noi ca la o dumnezeiască viețuire, organ îndumnezeit, pentru ca, prin ajutorul tău, să rodim şi noi roadele Duhului.

Cald folositor şi grabnic ajutător te avem pe tine, Sava, de Dumnezeu purtătorule, şi îmbogăţindu-ne, ne izbăvim de toată strâmtorarea şi de ispitele care pe neaşteptate cad asupra noastră, Părinte, prin mijlocirile tale, pe Hristos slăvindu-L.

A Născătoarei de Dumnezeu.

Din nenorocirile cele nemăsurate şi din faptele rele cer acum de la tine Nepătată, vindecare, pe care mie o dăruieşte şi în calea mântuirii mă îndreaptă, mă rog ţie celei uneia Preabune.

Mântuieşte, Sfinţite, Primitorule de Dumnezeu, Părinte Sava, din primejdii şi din nevoi şi din reaua întâmplare, pe cei ce aleargă la cuvioasa ta mijlocire.

Caută cu milostivire cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Sedealna

Glasul 2
Cele de sus căutând…
Glasul al 2-lea

Viaţă sfântă petrecând încă din pruncie, din patimi spurcate şi de închipuirile cele pe jos târâtoare, Sfinte Sava, de Dumnezeu fericite Părinte, izbăveşte-ne şi din toată nebunia pe noi cei ce alergăm la ajutorul tău, dându-ne nouă, Părinte, cele mai bune.

Cântarea a 4-a

Am auzit, Doamne, [taina rânduielii Tale]…

Valurile patimilor mele potoleşte-le, preafericite, prin ocrotirea ta şi la limanul cel bun mă cârmuieşte, prin dumnezeieştile porunci, Sava Cuvioase.

Slobozeşte-mă din chinurile mele, ale sufletului şi ale trupului, vestite, şi mintea mea trezeşte-o pentru vegherea dumnezeieştilor voiri.

Vindecare bolnavilor şi iertare fărădelegilor celor de multe feluri, Părinte, pace şi unire de cuget, cere de la Stăpânul să ne dăruiască nouă, celor ce ne rugăm ţie.

A Născătoarei de Dumnezeu

Ca ceea ce ai întrupat din tine pe Dumnezeu, mai presus de minte şi de cuvânt, de Dumnezeu dăruită, omoară patimile cele pierzătoare de suflet şi mă mântuieşte.

Cântarea a 5-a

Luminează-ne pe noi…

Omoară mişcările trupurilor noastre cu sfintele şi rugăciunile tale cele de viaţă purtătoare, şi către viaţa cea neîmbătrânitoare, Părinte Sava, pe noi ne îndreptează.

Râuri de tămăduiri revarsă-ne nouă, Părinte, cei ce suntem aprinşi de neputinţe cumplite şi ne luminează pe noi cu lumina virtuţilor.

Încercat fiind de înfricoşătoare boli ale trupului, la mijlocirea ta alerg cu tot sufletul, vindecă-mă, Părinte Sava, și voi fi mântuit.

A Născătoarei de Dumnezeu

Ca să slăvesc multa ta bunătate, Născătoare de Dumnezeu, vas folositor al lui Hristos mă fă pe mine, sufletul meu curăţindu-l.

Cîntarea a 6-a

Vărsa-voi rugăciunea mea….

Şi-a golit împotriva mea vicleanul tolba cu săgeţile răutăţilor lui, şi rănindu-mi cumplit sufletul, mă trage pe mine în jos în prăpastia deznădejdii, dar tu vino mie în ajutor preaînţelepte şi mă izbăveşte din răutatea acestuia.

Sunt ţinut de valul plăcerilor şi de furtuna multelor mele păcate, ci la limanul tău cel senin caut scăpare şi din adâncul sufletului strig către tine: liniștește viața mea şi cu Hristos mă împacă, Sfinte Cuvioase.

Având mijlocirea ta liman netulburat şi cu adevărat nespumat de valuri, cei care suntem împresurați în marea amară a vieţii, Sfinte Sava, de duhurile cele cumplite pururea suntem izbăviţi, pe Hristos slăvindu-l.

A Născătoarei de Dumnezeu

Ajutor împotriva duşmanilor şi împreună cu noi luptătoare, dulce ocrotire şi cald acoperământ fii nouă, de Dumnezeu dăruită Fecioară, celor care cu suflet neîndoit aleargă la tine, ceea ce zdrobeşti puterea vrăjmaşilor şi pe noi ne călăuzeşti la loc întărit.

Izbăveşte-ne pe noi Sfinţite primitorule de Dumnezeu, Părinte Sava, din nevoi şi din necazuri şi din răutăţile vrăjmaşului, pe noi, cei ce alergăm la cuvioasa ta mijlocire.

Ceea ce fără de prihană prin cuvânt pe Dumnezeu Cuvântul, mai presus de înţelegere, L-ai născut la plinirea vremii, ca una care ai îndrăznire de maică, Îl îmbunează.

Cererea şi Condacul
Glasul al 2-lea
Ceea ce eşti ocrotitioare creştinilor

Să nu încetezi a ne ocroti pe noi şi a ne izbăvi pururea din toată nenorocirea şi înfruntarea cea împotrivitoare ca unul care cu adevărat eşti împreună-pătimitor cu noi. Căci cu bună încredinţare alergăm la tine cu credinţă strigând pentru mijlocirile tale: Vino, Părinte Sava, şi risipeşte nebunia vrăjmaşului cea oştită împotriva noastră, pentru ca pe tine cu dor să te cinstim.

Prochimen Glasul al 4-lea
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui …
Stih : Fericit bărbatul care se teme de Domnul…

Evanghelia de la Matei citire (Cap. 11 : 27-30)

Slavă…

Cu rugăciunile Cuviosului tău, Milostive, șterge mulţimea greşalelor noastre…

Şi acum şi pururea…

Cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…

Stih : Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea…

Prosomia
Glas plagal 2
Toată nădejdea punându-și

Plin de harul Duhului Sfânt te-ai arătat, printr-o viaţă asemenea îngerilor şi ai nimicit cetele demonilor ce uneltesc împotrivă, de care şi pe mine mă izbăveşte cu fierbintele tău ajutor, Sava fericite, cel ce ești gata pururea a lucra, pentru răsplata virtuţilor, inima mea cea pierdută, dăruindu-mi mie iertare din căderi şi odihnă din toate amărăciunile vieţii, prin mijlocirile tale.

Mântuieşte Doamne, poporul Tău…

Cântarea a 7-a

[Tinerii] cei din Iudeea oarecând…

Ajutor întru necazuri şi cald ocrotitor întru nevoi, tămăduire în chinuri și nenorociri şi bucurie în întristări şi mijlocitor către Domnul, fii nouă, cu adevărat, Sava sfinţite.

Izbăveşte-ne pe noi din căderile cele pline de durere şi din strîmtorările chinurilor şi din felurimea primejdiilor şi din toată reaua întâmplare pe noi, cei ce alergăm la ocrotirea ta, Părinte Sava sfinţite.

Cunoscând voia Tatălui și a Mântuitorului, nicicând nu am împlinit-o pe aceasta, pentru aceea, de viitoarea dreapta osândă, mă rog ţie, cu căldura rugăciunii tale mă izbăveşte, Sava Sfinţite. 

A Născătoarei de Dumnezeu…

Poruncilor sfinţilor şi rânduielilor cuvioşilor arată-mă pe mine plinitor, ridică-mi mintea mea din înfricoşătoarea trândăvie la osteneala privegherii ca şi eu să dobândesc, Fecioară, viaţa cea adevărată.

Cântarea a 8-a

Pe Împăratul…

Dăruieşte tărie sufletului meu celui slăbit şi învredniceşte mintea mea, de Dumnezeu purtătorule, ca în chip bineplăcut să-i slujesc Domnului.

Din toate atacurile pierzătoare şi din strâmtorări, ispite şi boli păzeşte-ne pe noi fără de vătămare, Sava, Cugetătorule de Dumnezeu.

Patimilor trupeşti şi sufleteşti Iubitorul de oameni pe tine te-a arătat tămăduitor; pentru aceasta, Părinte, şi pe noi de amândouă ne vindecă.

A Născătoarei de Dumnezeu

Fă mie Milostiv pe Fiul tău, Născătoare de Dumnezeu, pe Care l-am întristat cu nenumărate păcate, şi cu lumina pocăinţei mă luminează.

Cântarea a 9-a

Mai întâi, A Născătoarei de Dumnezeu.

Nu înceta să vezi Sava, de Dumnezeu purtătorule, Părinte, pe cei care neabătut  năzuiesc la acoperământul tău pentru ca să petrecem o viaţă liniştită, Părinte.

Mintea mea o fă cerească şi, prin setea de cer, izbăveşte-mă de orice legături cu cele pământeşti şi împreună cu Hristos mă sălăşluieşte, Sava Cuvioase.

Din apa pierzaniei mă trage afară, Părinte, şi către apa vieții mă îndreptează şi mă mântuieşte, Sava, şi lui Hristos mă încredinţează.

A Născătoarei de Dumnezeu

Mintea mea arat-o mai presus de cugetele cele lumeşti prin strălucirea ta, ceea ce eşti cu totul fără de prihană, şi o înaripează pe aceasta către lumina cea neapusă.

Cuvine-se cu adevărat…şi Mărimurile (Megalinaria)

Cu dumnezeiasca dragoste încă din pruncie hrănindu-te, Părinte, ai urmat lui Hristos,  viaţă îngerească petrecând şi prin zidirea virtuţilor, ca o lumină în lume ai strălucit, Sava, Sfinţite Părinte.

Bucură-te faima strălucită a Cuvioșilor, bucură-te, învățătorul și călăuza pustnicilor, bucură-te, tâlcuitorule al vieții cerești, Sava sfinţite, lauda Părinţilor.

Chip al virtuților te-ai arătat în faptă şi cuvânt, şi la luptele cele dumnezeiești ai călăuzit în siguranță turmele pustniceşti, Părinte Sava sfinţite, împreună cu care şi noi te cinstim pe tine.

În faptele cele de cuviinţă sfeşnic luminos, al discernerii, te-ai arătat celor din casă, căci la străluminările contemplaţiei te-ai înălţat, umplându-te de darurile cele mai presus de minte.

Vas al Duhului te-ai arătat alungând cu putere duhurile cele necurate de a căror răutate şi pe noi ne izbăveşte, Părinte, şi cere pentru noi iertarea datoriilor.

Hrănindu-ne din pomul vieţii, păzeşte-ne pe noi nerăniți de patimile şi sfătuirile cele aducătoare de moarte ale celui potrivnic şi de orice altă vătămare, Sava Părintele nostru.

Venind cu evlavie la cortul tău cel sfânt şi cuvios, de Dumnezeu purtătorule, Sava, adăpostit în Lavra care-ţi poartă numele, alergând cu dor ne închinăm ţie cu dragoste.

Toate oștirile îngereşti, Înainte Mergătorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli Sfinții toți împreună cu Născătoarea de Dumnezeu faceți rugăciune ca să ne mântuim noi toți…

Sfinte Dumnezeule… otpust şi următoarele :

Gl. plagal 4

Cu curgerile lacrimilor tale, ai brăzdat pustia cea neroditoare şi cu suspinurile cele din adâncul sufletului până la sută ai rodit ostenelile tale şi te-ai făcut luminător al lumii strălucind cu minunile, Părintele nostru, Sava sfinţite. Cuvioase, mijloceşte către Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Altul, Glasul al 3-lea. Cu dumnezeiasca credinţă…

Vasul cel sfinţit al Duhului, Cuvioase, de trei ori fericite, Sava, îl lăudăm acum înconjurând racla ta. Şi cu înţelepciune cântăm lui Hristos laudă, Celui Ce ne-a dăruit nouă sfintele tale moaşte, pe Care şi roagă-L să ne dea iertare de păcate şi mare milă…

Apoi ectenie şi otpust după care următoarele :

Glas 2, Când de pe lemn pe tine mort…

Mare între Cuvioşi fiind arătat, prin cea mai aspră nevoinţă a petrecerii tale, Sava de Dumnezeu slăvite, te-ai arătat organ al celui mai mare har ; pentru aceasta izbăveşti pururea din cele mai mari primejdii şi necazuri, pe toţi cei ce se apropie cu credință de acoperământul tău cel plin de milă şi care curat te fericesc pe tine.

Glas pl. 2

Stăpână, Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi dintru toată nevoia și necazul…

Glasul al 2-lea

Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu păzește-mă sub sfânt acoperământul tău…

 

  • Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit şi către cei împreună cu dânsul

Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sfinte Sava părintele nostru, cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu strălucirea luminii Sfântului Duh, luminează Sfinte Sava, pe cei ce cu dragoste creştinească, în cântări te laudă; cel ce eşti lauda pustnicilor, strălucirea călugărilor împodobitorul pustiului şi dascălul fecioriei.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din tinereţe tot dorul ţi l-ai închinat lui Dumnezeu şi tot avântul tău spre Dânsul îndreptând, zburdările trupului şi năvala patimilor prin înfrânare le-ai ucis, Sfinte Sava, de Dumnezeu purtătorule, prealăudate.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruind şarpele ce se ascundea în roadă, l-ai călcat în picioare şi cursele lui uşor le-ai trecut, ridicându-te pe aripile cinstirii de Dumnezeu, părinte şi bucurându-te, ai cules viaţă din pomul cunoştinţei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucind de lumina harului în foc ai intrat ca şi cei trei tineri şi ai rămas nears, Dumnezeu păzindu-te pe tine şi arătând tuturor vrednicia şi strălucirea pe care urma să o ai mai târziu, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un potop fără de stavilă se revărsase moartea asupra noastră; dar apropiindu-se de Cel Născut al tău s-a pustiit şi atingându-se de El a fost nimicită, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că ai născut în Trup Viaţa Cea cu Adevărat şi Veşnică.

Catavasie:

Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-ţi mintea stăpână peste patimi, preafericite, ispravnic al dreptăţii te-ai arătat; că ai supus cu adevărat partea cea rea părţii mai bune şi ai înflorit, părinte, ca un finic în mijlocul pustiului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelegând să mergi pe urmele Stăpânului, te-ai înstrăinat de ai tăi şi locuind în pustiu ai ridicat semn de biruinţă asupra celor împotrivă luptători, întărit fiind cu Dumnezeiască Putere.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tăria minţii, preafericite, fiind întărit, ai biruit feluritele meşteşugiri ale vrăjmaşului, înţelepte şi le-ai dat pe faţă înaintea tuturor şi îngâmfarea trufaşă a aceluia ai nimicit-o.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzându-te pe tine, cu sufletul senin, cu înclinarea blândă şi împodobit cu fapte bune, Sfinte Eftimie, Luceafărul Cel Preastrălucit te-a primit, arătând prooroceşte strălucirea ta cea preafericită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminată Poartă a mântuitoarei iconomii a Cuvântului cea pentru noi, tu, Maică Fecioară, te-ai cunoscut cu adevărat; că tu ne-ai adus Raza Cea Înţelegătoare a Preaînaltei Dumnezeiri.

Catavasie:

Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti Doamne.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Starea sufletului curăţindu-ţi şi cu Dumnezeieşti vederi lărgind-o, încăpătoare de daruri Dumnezeieşti, cu adevărat, ai făcut-o, de Dumnezeu fericite; şi cu atingerea mâinilor tale ai vindecat pe cei neputincioşi, făcându-te următor Stăpânului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce în chip cumplit era plin de cutezare asupra ta, părinte, ca Datan cel ticălos a fost înghiţit şi ca Aviron nimicit. Căci pe tine în chip nevăzut te-a păzit Dumnezeiescul har care a purtat grijă de mulţi ce s-au mântuit prin tine şi au urmat învăţăturile tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Legea lui Dumnezeu întărindu-ţi simţirile, cuvioase, ţi-ai îndreptat gândul tău iscusit spre înţelegerea celor netrupeşti şi duhovniceşti, înaintând hotărât din mărire în mărire şi din putere în putere, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Hotărându-te a face bine celor de acelaşi neam, ai zidit în pustiu cetăţi minunate şi de suflet folositoare şi din pământ însetat izvoare de apă ai scos, de Dumnezeu înţelepţite; şi în chip minunat ploi din cer ai pogorât peste ţarini fără de ape.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rai al nemuririi de curând Înflorit şi Frumos cu adevărat te-ai arătat, purtând în pântece Pomul Vieţii Cel Sădit întru tine, cu Dumnezeiască Atotputernicie; pe Care născându-L, picură nădejde de viaţă purtătoare tuturor celor ce cu credinţă te socotesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.

Catavasie:

Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Tu Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai Întrupându-Te din cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu, Slavă Puterii Tale, Doamne!

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat..

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu gând neabătut tinzând către Cel Dorit de tine, de la Dânsul ai luat, părinte, harul cel bogat al marilor minuni; şi pe cei ce cu credinţă veneau la tine, cu dragoste i-ai vindecat, cuvioase.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sarcina greutăţilor trupeşti lepădând, te-ai făcut vas Dumnezeiesc al alegerii Sfântului Duh, cuvioase, împodobindu-te cu înfrânarea, cu răbdarea şi cu gândul cel smerit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduitor cu glas preaînalt al Dumnezeieştilor dogme ai fost aşezat; apărător al Soboarelor Sfinţilor Părinţi te-ai făcut, pe împăraţi înţelepţind; cărora vădit te-ai arătat, înconjurat fiind de zidul Dumnezeiescului har, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Darul cel de la Dumnezeu, care ţi-a fost dat ţie, de Dumnezeu insuflate, s-a vestit şi s-a dat tuturor până la marginile lumii; făcând lămurite cu Dumnezeiască cuviinţă dovezile şi Dumnezeiasca lucrare a minunilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu eşti Folositoare credincioşilor, Zid Nestricat de apărare al celor ce te laudă pe tine, Ceea ce te-ai arătat Pricinuitoare de mântuire pentru tot neamul omenesc. Ca Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat trupeşte, miluieşte sufletul meu, Preacurată.

Catavasie:

Dumnezeul păcii fiind şi Tată al îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare dăruindu-ni-L, Pace L-ai trimis nouă. Deci, povăţuiţi fiind, la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciune aduc către Domnul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostea către Dumnezeu şi către aproapele agonisind, ai împlinit temeiul Legii şi al proorocilor; că ai săvârşit fapta cea bună, care pe toate le covârşeşte, fără asemănare, părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţă asemenea îngerilor ai dus pe pământ, iar Hristos ţi-a dăruit cinstire, deopotrivă cu îngerii, dând sufletului tău să meargă laolaltă cu cetele sfinţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătându-te odraslă a înţelepciunii, ai poftit începutul înţelepciunii, frica de Dumnezeu, căreia urmându-i, ai ajuns la desăvârşirea cea cu putinţă oamenilor, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai născut cu Trup pe Mântuitorul şi Răscumpărătorul, Dumnezeul tuturor şi Domnul, Cel Ce a petrecut împreună cu noi, izbăveşte, Preacurată, din nevoi pe cei ce te cheamă pe tine, Stăpână.

Catavasie:

Din pântece pe Iona ca pe un prunc l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit; şi în Fecioară sălăşluindu-Se Cuvântul şi Trup luând, a ieşit, păzind-o Nestricată. Că Cel Ce nu a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut, a păzit-o Nevătămată.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Ca unul ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană, prin faptă bună, Fericite Părinte Sava, săditor al cucerniciei te-ai arătat. Pentru aceasta ai fost podoaba cuvioşilor şi cetăţean vrednic de laudă al pustiului. Drept aceea strigăm către tine: bucură-te părinte de trei ori fericite!

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădat-ai cele vremelnice, ca unul ce ai râvnit să ajungi la cele veşnice; cu îngerii dănţuieşti, ca unul ce ai petrecut viaţa îngerilor, cu care împreună ai cântat: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cântări de mulţumire îţi aduce ţie lavra ta cea mare şi preacinstită, arătându-te pe tine locuitor, ziditor şi cetăţean al ei, înţelepte; şi lăudându-se strigă către Domnul: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Neîncetat te roagă, Sfinte Sava, de Dumnezeu înţelepţite, pentru turma ta şi cu stăruinţă cere ca ostenelile tale să rămână în veci aducătoare de roadă, ca plină de dragoste să strige: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cămara Preacurată de Mire a Întrupării celei mai presus de cuvânt a Cuvântului, Loc de odihnă şi Scaun te numim pe tine, cei ce cugetăm cu dreaptă credinţă şi bucurându-ne, cântăm Celui Născut al tău: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!

Catavasie:

Tinerii în dreaptă credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat, ci, în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu veselie, cuvioase, alergat-au cetele sfinţilor întru întâmpinarea preacuratului tău suflet, în locul de odihnă şi în locaşurile cele luminoase, unde sunt călăuzite cetele sfinţilor. Cu care acum împreună cânţi: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos, în veci!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Uimitoare sunt minunile tale; că fiarele le-ai îmblânzit, valurile patimilor le-ai potolit, cu dar proorocesc ai spus cele ce vor să fie; cetele demonilor punându-le pe fugă le alungi, cu privegherile cele îndelungate, cu rugăciunile şi cu postirile şi cu puterea cea nebiruită a Crucii, de Dumnezeu purtătorule.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce cu Moise mai înainte din înălţime a vorbit, stâlp prealuminat care se întindea de pe pământ până la cer ţie ţi-a arătat, unde sălăşluieşte acum răbdătorul şi mult nevoitorul tău trup, lângă care şi noi stând cu credinţă, cu evlavie îti cântăm: popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci!

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu bucurie, prealăudate, se săvârşeşte prăznuirea ta; că te-ai îmbrăcat cu fapta cea bună şi plină de bucurie ca şi cu o haină cu adevărat şi cu îmbrăcămintea cea mântuitoare şi curată şi luminoasă a veseliei; cu care acum împodobit fiind, cânţi neîncetat: popoare preaînălţaţi pe Hristos, în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neispitită de nuntă ai născut şi Fecioară ai rămas şi cu minunată naşterea ta pe toate le-ai adunat; că vechiul război şi adânca despărţire ai stricat-o, Ceea ce ai purtat în sânurile tale, pe Hristos, Dătătorul de pace; pe Care cu credinţă binecuvântându-L, cu dragoste te lăudăm pe tine, Singura de Dumnezeu Născătoare.

Catavasie:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul minunii celei mai presus de fire, că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii nu a ars pântecele Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta, cântând să strigăm: să binecuvinteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe pe Dânsul întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a cerul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Miros de bună mireasmă duhovnicească răspândeşte racla ta, veselind din destul pe fiii tăi, cei ce cu curăţenie stau în jurul tău, aducându-şi aminte de viaţa ta cea îngerească, de strălucirea şi de mărirea şi frumuseţea cea de-a pururea dată ţie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izbucnit-a apă în pustiu şi pământul cel însetat, în baltă s-a prefăcut, cu rugăciunile tale, părinte. Că cetele pustniceşti au umplut pustiul ca nişte râuri, ţinutul Iordanului a înflorit ca şi crinul, udat fiind cu lacrimile tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucirea sfinţilor ţi-a răsărit în ceruri ca unui drept, părinte; că ai iubit pe Hristos, Dreptatea Cea adevărată, în chip vădit şi mergând pe urmele vieţii Lui ai înfăptuit în tine, preafericite, pe cât ţi-a fost ţie cu putinţă, Sfinţenia Lui, cea de viaţă purtătoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din belşug strălucind de lumină, de Dumnezeu purtătorule şi văzând Cetele îngerilor cele luminoase străjuind în jurul Întreitei Lumini şi primind harul razelor vederii lui Dumnezeu, nu înceta rugându-te, ca să ne învrednicim de iertarea de greşeli, cei ce te lăudăm pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzută ai fost, o, Fecioară Maică a lui Dumnezeu, născând cu Trup, mai presus de fire, pe Cuvântul Cel Bun; pe Care din inima Sa Tatăl L-a născut mai înainte de toţi vecii. Pe Acesta acum Îl cunoaştem mai presus de trupuri, deşi Trup a purtat.

Catavasie:

Taină Străină văd şi Preaslăvită, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care s-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Părăsind toate cele pământeşti şi trupeşte, în lume fiind, te-ai făcut părtaş îngerilor cu duhul; pentru că patimile trupului în chip desăvârşit omorându-le, te-ai arătat slujitor Preasfintei Treimi, fericite. Pentru aceasta şi patimile celor bolnavi le vindeci şi prin cuvânt alungi duhurile cu harul, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Lepădând tulburările vieţii şi crucea ta luând-o pe umeri, te-ai dat cu totul pe tine Domnului tău; şi afară de trup şi de lume aflându-te, te-ai făcut sălaş Duhului Sfânt. Pentru aceasta, trezind popoarele spre râvnă, ai deşertat cetăţile şi ai prefăcut pustiurile în cetăţi, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Sufletul meu smerit întinându-mi-l din pruncie şi cu cuvintele şi cu faptele, eu nevrednicul, pe mine însumi m-am pângărit; şi nu am cum să fac, nici loc de adăpost, nici altă nădejde în afară de tine, nu cunosc, Fecioară. Vai mie, netrebnicul! Pentru aceasta alerg acum rugându-te, Preacurată şi mărturisindu-mă strig ţie: greşit-am! Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască iertare de greşeli, că întru tine Singură mi-am pus nădejdile mele, Fecioară.



MINUNEA DE LA DERVENT

 

Părintele Elefterie de la Dervent cunoscut pentru ştiinţa şi puterea sa de a vindeca durerile oamenilor a fost găsit cu veşmintele intacte deşi a adormit de mai bine de 30 de ani. Rețeta pentru imunitate a marelui duhovnic

Istoricul Marius Oprea:

Dumincă (15 nov. 2020 n.n) am fost chemat, de către părintele stareţ Andrei de la Mănăstirea Dervent, la solicitarea şi cu binecuvîntarea IPS Arhiepiscopul Teodosie, să ajut la deshumarea rămăşiţelor pămînteşti ale părintelui stareţ Elefterie. După treizeci de ani, părintele Elefterie, ctitorul mînăstirii, a fost găsit cu veşmintele intacte, deşi a fost îngropat direct în pămînt. Cel care este ctitorul acestui sfînt lăcaş va fi depus, după spălarea şi cinstirea osemintelor sale, într-o criptă din noua biserică a mînăstirii. Se afla îngropat undeva în spatele bisericii vechi de la Dervent, iar această acţiune de mutare a mormîntului său s-a făcut în prezenţa şi la dorinţa strănepoţilor (după fraţi) ai părintelui Elefterie. După prima zi, în care a fost îndepărtat manual, cu mare dificultate, zidul de piatră care împrejmuia mormîntul, ieri am săpat cu ajutorul direct al părintelui stareţ Andrei pe locul acestuia, unde, la spusele urmaşilor săi, părintele Elefterie fusese aşezat într-o nişă, săpată direct în pămînt, în malul unei gropi. Ieri la prînz, nu mică mi-a fost mirarea să găsesc, curăţind cu atenţie groapa, nu craniul părintelui, mort în 12 mai 1990, ci camilafca acestuia, păstrată integral, deşi este din postav.

Mai jos, cu capul acoperit de aceasta şi de rasa călugărească, de asemenea intactă, am dezvelit integral trupul părintelui, orientat est-vest, puţin oblic faţă de axa bisericii (aşa cum fusese aşezat în nişa săpată pe marginea gropii de mormînt). Tulburător (şi acesta este cuvîntul potrivit, deşi e neobişnuit pentru un arheolog) a fost pentru mine faptul de a descoperi, într-o săpătură minuţios ştiinţifică, în cursul amiezii de ieri, nu oseminte, aşa cum era de aşteptat, după mai bine de trei decenii de la înhumare, ci veşmintele care acopereau rămăşiţele pămînteşti ale fostului stareţ Elefterie. Nu purta încălţări, dar în picioare i s-au păstrat pînă şi ciorapii de lînă. Nu pot da o explicaţie ştiinţifică a faptului că n-au putrezit, deşi părintele a fost aşezat direct în solul dobrogean (un lut nisipos, amestecat cu particule de calcar). Toate straiele călugăreşti ale lui par a fi fost îngropate abia cu scurtă vreme în urmă. 

Fotografii puteți viziona la sursă.



Zâmbet răstignit - Colind din Muntele Athos
 

Când ne-ai atins cu mângâieri divine
Cu necredință noi Te-am alungat,
Ne-am încuiat în case fără Tine
Și Te-acuzăm că ești mereu plecat.

Ne-am lepădat bătrânii în aziluri,
Lăsându-i pustiiți și întristați,
Uitat-au și de aripi și de triluri
Și ne mirăm cât suntem de uitați.

Dar Tu ne-aștepți mereu cu bunătate
Să ne întoarcem, fiii rătăciți,
Lăsând în urmă orice răutate
Și să ne-mbrățișăm iar fericiți.

Purtând pe chipuri rănile de „mască”,
Ce zâmbetul ne-a răstignit din greu
Să fim iar toți o horă românească
Și să cântăm: „Cu noi e Dumnezeu”.

Ne-am încuiat copii-n „turnul școlii”
Să-i crească cine-o știi că „doar plătim”,
Le-am atârnat în spate portofolii
Și ne-ntrebăm „Când, Doamne, să-i iubim?!

Că timpul înseamnă bani și banii strigă:
La luptă! Dacă vrei să fii mai «sus»,
«Respectul» cu avere se câștigă,
Nu stând și ascultându-L pe Iisus!”.

Dar Tu ne-aștepți mereu cu bunătate
Să ne întoarcem, fiii rătăciți,
Lăsând în urmă orice răutate
Și să ne-mbrățișăm iar fericiți.

Purtând pe chipuri rănile de „mască”,
Ce zâmbetul ne-a răstignit din greu
Să fim iar toți o horă românească
Și să cântăm: „Cu noi e Dumnezeu”.

Ne-am implantat în ochi televizoare
Și-n loc să Te-ascultăm, Te-am repezit,
Ți-am pus pe răni petreceri și grătare
Și-acum strigăm „De ce ne-ai părăsit?!”

Acum când teama ne-a pătruns în piepturi
Răpindu-ne puterea de-a cânta,
Te acuzăm că ne-ai redus din drepturi
Atunci când ne-ai ținut în palma Ta.

Dar Tu ne-aștepți mereu cu bunătate
Să ne întoarcem, fiii rătăciți,
Lăsând în urmă orice răutate
Și să ne-mbrățișăm iar fericiți.

Purtând pe chipuri rănile de „mască”,
Ce zâmbetul ne-a răstignit din greu
Să fim iar toți o horă românească
Și să cântăm: „Cu noi e Dumnezeu”.

Versuri, muzică și interpretare Prof. Dr. Eugen Dan Drăgoi




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Drepturile părinţilor în problema educaţiei sexuale a copiilor lor

 

În problema educației sexuale, identificăm, din punct din vedere juridic, două drepturi fundamentale: dreptul la educaţie şi dreptul la viaţă privată. Educaţia sexuală este astfel atât parte componentă a procesului de educaţie cât şi un domeniu intrinsec vieţii private. Dată fiind această dublă valenţă, introducerea educaţiei sexuale ca disciplină de studiu trebuie raportată la drepturile părinţilor din aceste două perspective.

În mult discutata şi spinoasa ecuaţie a educaţiei sexuale în şcoli, există o parte ignorată: părinţii.

Spunem acest lucru pentru că din cadrul public al dezbaterii acestei probleme lipsesc cu desăvârşire părinţii. Aceasta nu pentru că ei nu ar fi interesaţi de problema în discuţie, ci pentru că dezbaterea acestui subiect nu a fost niciodată cu adevărat publică, fiind aproape exclusiv teatrul unor interese promovate de ONG-uri. De fapt, toată dezbaterea publică s-a purtat între aceste entităţi.

Sub un prim aspect al analizei, avem de a face cu clarificarea unui aspect şi anume: dacă părinţii sunt sau nu cu adevărat interesaţi de subiect. Dintr-o perspectivă abruptă, în societatea românească sunt două categorii de părinţi: aceea care consideră că educaţia şi formarea copiilor este în căderea exclusivă a şcolii şi cea de-a doua categorie reprezentată de părinţii care se văd pe ei răspunzători pentru formarea copiilor cel puţin într-o măsură egală cu cea a şcolii.

Cum însă, potrivit articolului 487 din Codul civil, părinţii au îndatorirea de a se îngriji de dezvoltarea psihică, intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor potrivit propriilor lor convingeri, dar şi potrivit însuşirilor şi nevoilor copiilor, vom porni de la premiza că părinţii sunt interesaţi de acest subiect. În plus faţă de temeiul juridic, premiza aceasta are şi un temei psihologic: elaborând „principiul epigenetic al maturizării”, reputatul psiholog Erik Erikson (în, de exemplu, Identity: Youth and Crisis, 1968) a demonstrat definitiv că stadiile dezvoltării personalităţii sunt determinate în primul rând de factori moşteniţi, genetici.

Drepturi părinți

Aceasta fiind premiza de la care pornim, analiza problemei − care desigur poate fi făcută din mai multe perspective − se va limita la paradigma ei juridică, în scopul de a răspunde întrebării fundamentale: care sunt drepturile părinţilor în cadrul acestei probleme?

Desigur că o analiză rezonabilă nu poate să nu observe o lacună în modul de desfăşurare a acestui subiect în mass media. Lacuna este neindicarea oficială la acest moment a programei disciplinei de educaţie sexuală a copiilor având vârste între 7 şi 18 ani. Nu surprinde această lacună pe nimeni atât timp cât dezbaterea nu fost niciodată cu adevărat publică.

Pentru complinirea acestei lacune nu ne rămâne deocamdată decât să cercetăm programele şcolare ale acestei discipline în alte state. La o minimă căutare în acest sens aflăm că în programa şcolară pentru copii de 5-11 ani din Marea Britanie, în cadrul orei de educaţie sexuală, li se prezintă copiilor grafice explicite despre organele lor sexuale şi despre ceea ce înseamnă actul sexual. În Germania au existat manifestaţii de stradă ale părinţilor împotriva manualului folosit la nivelul de grădiniţă pentru imaginile şi explicaţiile referitoare la actul sexual.

Oricum ar fi, programa acestei discipline care se doreşte a fi introdusă trebuie să respecte Standardele pentru aceasta disciplină, emise de OMS in 2010 în documentul Standards for Sexuality Education in Europe din care aflăm că educaţia sexuală ar trebui să înceapă chiar înainte de 4 ani având în vedere că minorul este o fiinţă sexuală iar pentru vârsta de 4 – 6 ani programa disciplinei educaţie sexuală poate conţine informaţii despre plăcerea atingerii corpului ori despre relaţiile dintre persoane de acelaşi sex (pag. 40 – 41 din documentul menţionat).

Este evident că aceste subiecte prezentate copiilor reprezintă o intervenţie în viaţa lor intimă, pentru că tocmai acesta este scopul declarat al disciplinei în discuţie şi anume: formarea, educarea vieţii intime a copiilor. Este deci cu atât mai important ca în cadrul unei astfel de probleme indisolubil legată de viaţa intimă a copiilor şi, oricum, insuficient şi trunchiat prezentata deocamdată la noi în ţară, să fie cunoscute în detaliu drepturile pe care le au părinţii raportat la această problemă.

Din chiar denumirea disciplinei, rezultă că în conţinutul său intră două probleme fundamentale ce privesc viaţa copilului: educaţia şi viaţa lui intimă. În fond, fără să aprofundăm prea mult subiectul, doar ascultând dezideratele ONG-urilor care susţin cu tărie introducerea orei de educaţie sexuală în şcoli, înţelegem că scopul acesteia este acela de a-l educa pe copil în ceea ce priveşte viaţa lui intimă.

Identificăm ca atare, din punct din vedere juridic, două drepturi fundamentale: dreptul la educaţie şi dreptul la viaţă privată. Educaţia sexuală este astfel atât parte componentă a procesului de formare, de educaţie, cât şi un domeniu intrinsec vieţii private. Dată fiind această dublă valenţă a procesului de educaţie sexuală, introducerea ei ca disciplină de studiu aplicată de stat în procesul de formare a copilului trebuie raportată la drepturile părinţilor din aceste două perspective.

Potrivit articolului 29 alin. 6 din Constituţia României, părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. În mod similar, acest drept este garantat şi de articolul 14 alin. 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene („dreptul părinţilor de a asigura educarea şi instruirea copiilor lor potrivit propriilor convingeri religioase, filosofice şi pedagogice”), de art. 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului („dreptul părinţilor de a asigura această educaţie conform convingerilor lor religioase şi filosofice”), precum şi de articolul 5 din Declaraţia privind eliminarea tuturor formelor de intoleranţă şi discriminare potrivit cu care „părinţii sau, după caz, tutorii legali ai copilului au dreptul să organizeze viaţa de familie în conformitate cu religia sau convingerea lor, precum şi pornind de la educaţia morală de care ei cred că copilul ar trebui să se bucure”, stipulându-se expres în continuarea aceluiaşi articol că nu poate fi constrâns un copil să primească convingeri împotriva voinţei părinţilor săi sau ai tutorilor legali.

Desigur că garantarea acestui drept al părinţilor este subsumată libertăţii de conştiinţă (garantată ea însăşi de Constituţia României), atâta timp cât se manifestă în spirit de toleranţă şi de respect reciproc, cu precizarea expresă că nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie contrară convingerilor sale.

Cea de a doua componentă a subiectului în discuţie este viaţa intimă, norma constituţională prevăzând în art. 26 alin. 1 că autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.

În cadrul paradigmei juridice de analiză a subiectului educaţie sexuală, veriga de legătură este stabilirea raportului dintre viaţa intimă şi conştiinţa individului.

Este evident că ceea ce se petrece cu trupul unei persoane este indisolubil legat de planul său afectiv şi intelectual. Cu alte cuvinte, persoana nu este numai corp sau numai minte ori numai suflet, ci este un tot unitar şi de aceea viaţa intimă care ţine la o primă vedere mai mult de planul fizic al individului, are consecinţe profunde în planul vieţii sale afective şi intelectuale. Se demonstrează astfel legătura între viaţa intimă a persoanei şi conştiinţa sa.

Ne interesează ce intră în sfera libertăţii de conştiinţă a părinţilor raportat la acest subiect legat de viaţa intimă a copiilor lor.

Numim în modul cel mai simplu „conştiinţă”, capacitatea omului de a discerne între bine şi rău, iar „libertate de conştiinţă” acea libertate a individului de a nu fi constrâns să facă un lucru despre care conştiinţa sa îi spune că este rău. Tocmai din perspectiva acestei definiţii, a apărut nevoia de a garanta dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii potrivit libertăţii lor de conştiinţă. Cum educaţia sexuală este un aspect foarte intim al formării unui copil şi cum fiecare copil este unic (în conformitate cu principium individuationis / principiul individuaţiei), rezultă că atât responsabilitatea acestei formări a copilului cât şi dreptul de a face această educaţie potrivit propriilor convingeri, sunt absolut personale, la fel cum personală şi unică este relaţia dintre fiecare părinte şi copilul său. Ignorarea acestor date constitutive personalităţii duce inevitabil spre diverse forme de conflict psihic, care, aşa cum au demonstrat psihologii (Kurt Lewin, Erik Erikson şi alţii) se manifestă prin fenomene emoţionale negative, antiproductive în plan social.

Întorcându-ne la programa şcolară a cursului aflat în discuţie, se observă (în Marea Britanie de exemplu, ori la noi în proiectul naţional „Sexul vs barza”) că foarte multe dintre subiectele prezentate copiilor intră in contradicţie cu convingerile creştine. Se remarcă astfel în oglindă două abordări complet opuse: pe de o parte concepţia creştină a castităţii până la căsătorie, dorită de fiecare părinte creştin pentru copilul său din motive complexe (psihologice şi biologice) care exced analizei juridice de faţă, iar pe de altă parte angajarea libertină în teme de genul: „sexul prelungeşte viaţa”, „părinţii de astăzi sunt mai puţin pregătiţi decât tinerii în ceea ce priveşte discuţiile deschise despre sex”, relaţiile sexuale protejate, metode de contracepţie, relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, etc. E limpede că educaţia sexuală nu se reduce la simple cunoştinţe de anatomie şi fiziologie, ci conţine şi o dimensiune morală. În acest punct, se ridică întrebarea: cine garantează asupra moralităţii sănătoase a cadrelor didactice care predau această disciplină?

În această antiteză trebuie să primeze garantarea dreptului părinţilor creştini de a-şi educa copiii potrivit concepţiei lor de viaţă. Părinţii au dreptul şi pot considera că le revine responsabilitatea de a transmite copiilor toate valorile creştine care fundamentează o viaţă intimă, astfel încât intervenţia exterioară sub forma unui set de cunoştiinţe care formează copilul într-un alt sens decât cel al convingerilor de acasă reprezintă o ingerinţă în acest drept fundamental al părinţilor.

De aceea, nu poate fi acceptată juridic situaţia de blamare a unui părinte creştin pentru că − potrivit libertăţii sale de conştiinţă − îl învaţă pe copilul său ce este abstinenţa până la căsătorie, ori de calificare a lui ca fiind „fundamentalist religios”. În acest sens, este de menţionat că Raportul anual emis în 5 iunie 2015 sub numărul 64 (RR3); 1-137 de către Center for Disease Control (Centrul pentru Controlul Bolilor) − organism guvernamental al SUA − a statuat că abstinenţa sexuală este cea mai potrivită formă de educaţie sexuală, iar în aceeaşi ţară, suma anuală de 50 milioane de dolari alocată educaţiei pentru abstinenţă, a fost majorată în anul acesta la 75 milioane.

Mai mult, din perspectiva scopului declarat al disciplinei „educaţia sexuală” ca obiect în programa şcolară (respectiv de reducere a natalităţii în rândurile adolescentelor), statistica pentru spaţiul european arată că Marea Britanie se situează pe locul 4 la numărul mare de asemenea cazuri deşi adolescentele din această ţară beneficiază de educaţie sexuală în şcoală, în vreme ce Italia se află între ultimele locuri, în ciuda absenţei educaţiei sexuale ca materie şcolară în această ţară.

În aceste condiţii, terminologia folosită de unele ONG-uri (împreună cu partea din clasa politică ce le susţin) de blamare a unui părinte creştin care crede (la fel ca şi organismul guvernamental SUA citat anterior) că abstinenţa până la căsătorie este cea mai potrivită formă de educaţie a copilului său − reprezintă o terminologie discriminatorie.

Situaţia nu e nouă. Încă din anul 2012 Parlamentul britanic, după o anchetă de şase luni, a emis un Raport intitulat Clearing the Ground prin care a atras atenţia asupra discriminării creştinilor pentru convingerile lor, iar în 2015, la 29 ianuarie, Adunarea Parlamentului Consiliului Europei a votat Rezoluţia „Combaterea intoleranţei si discriminării creştinilor în Europa”, prin care erau denunţate restricţiile abuzive impuse libertăţii de conştiinţă şi de exprimare a creştinilor, fiind citate numeroase cazuri si mărturii în acest sens, concluzia APCE fiind certă că în Europa a crescut în mod îngrijorător discriminarea împotriva creştinilor. Aceeaşi concluzie a fost trasă şi în 19 mai 2015 la Viena în cadrul Conferinţei OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) privind Intoleranţa şi Discriminarea împotriva Creştinilor.

De aceea, rămânând exclusiv în analiza neutră, juridică, a subiectului introducerii educaţiei sexuale în şcoli şi văzând criteriile de definire a unei discriminări, concluzionăm ca fiind uşor pasibilă de a fi calificată drept discriminatorie numirea unui părinte creştin-ortodox drept „domnul abstinenţă”, ori a unei asociaţii laice de părinţi ca fiind fundamentalist religioasă pentru că propune abstinenţa (la fel ca organismul guvernamental mai sus citat) drept o formă potrivită de educaţie sexuală a copiilor lor.

S-au scris sute de pagini în domeniul dreptului despre subiectul fascinant al libertăţii de conştiinţă, însă, în esenţă, aceasta ramâne, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, tribunalul lui Dumnezeu din om. Desigur că întotdeauna se vor găsi persoane care nu înţeleg să facă recurs la acest tribunal.

Cultura Vietii



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Despre critică, libertate și adevăr - Acad.prof.univ.dr. Ioan Aurel Pop
 
A săpa mereu prestigiul autorității recunoscute înseamnă a lucra la disoluția comunității...
 
Vasile Alecsandri (1821-1890) – trecut la cele veșnice exact acum 130 de ani și venit pe lume acum aproape două secole, considerat azi de unii „analiști postmoderni” poet „minor”, demn de a fi uitat – s-a numărat printre făuritorii României moderne, deși nu a fost tocmai un model de modestie și de sfioșenie. Totuși, spre finele vieții, când i s-a atras atenția că Eminescu este de departe deasupra lui, supărat pe tonul dizgrațios, vehement și jignitor al unor critici, a scris câteva versuri memorabile:
„E unul care cântă mai dulce decât mine?/ Cu-atât mai bine țării, si lui cu-atât mai bine./ Apuce înainte s-ajungă cat de sus./ La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus./ Iar voi, care asupră-mi săgeți tocite trageți,/ Cântați, dacă se poate, fiți buni și nu mai rageți!”.
Poezia se cheamă „Unor critici” și, pe vremuri, atunci când încă elevii erau învățați de dascălii mai bătrâni ce înseamnă buna cuviință intelectuală, versurile ei erau comentate și chiar învățate pe de rost la școală. Natural, generația lui Alecsandri, Eminescu sau Macedonski nu a fost una de pension, în care protagoniștii să se fi purtat cu mănuși unii față de alții, dar ce mărturii de umor sănătos, ironie fină, pamflete și chiar diatribe ne-au rămas de la ei!
 
În deceniile comuniste, polemicile au fost controlate, iar limbajul decent (câteodată „de lemn”) a fost impus de ideologii regimului. Decența era adesea artificială și vegheată de cenzură. Totuși, era. Azi, însă, după redobândirea libertății, pe lângă multele dezlănțuiri benefice, salutare și chiar pline de har, s-a dezlănțuit și ura față de aproapele nostru, față de autoritate, față de ordine, față de valoare și chiar față de opinia celuilalt. Istoricii studiază, între altele, și alteritatea, adică ființa privită din punct de vedere diferit de ea însăși. Dincolo de această accepțiune de dicționar, mulți înțeleg prin alteritate acceptarea celui diferit de tine, considerarea ființei/ființelor umane sub toate fațetele ei/lor, mai luminoase sau mai puțin luminoase. Firește, acceptarea celuilalt este numită de mulți, în mod curent, toleranță, chiar dacă și sensul acestei noțiuni a suferit mari modificări de-a lungul vremii. Comunismul nu a predicat nici alteritatea și nici toleranța, decât de fațadă și doar atunci când era absolut necesar. De trei decenii, ne străduim să eradicăm aceste abuzuri și să revenim la democrație. Democrația înseamnă, între altele, ascultarea vocii majorității, chiar dacă nu suntem de acord cu ea. Să ne amintim pentru ce au luptat și (în parte) au murit cei care s-au aflat pe străzi în decembrie 1989 și care nu știau atunci despre vreo lovitură de stat, despre vreo conspirație străină a marilor sau micilor puteri sau despre vreo recrudescență viitoare a (neo)comunismului. Au strigat cu toții „Libertate!”, iar libertatea înseamnă și acceptarea pluralității opiniilor. Ne-am plâns mereu că regimul trecut a impus un singur partid, o singură ideologie, o singură credință ateistă, o singură direcție în cultură și că a interzis sau asuprit alte curente filosofice decât materialismul, că a combătut credința și că a persecutat biserica, că a interzis unele confesiuni, că i-a închis și ucis pe unii credincioși manifești, că a dărâmat biserici, că a confiscat proprietăți (inclusiv bisericești) etc. În naivitatea unora dintre noi, cu optimismul moderat al iubitorilor de cultură și de spiritualitate, am crezut că toate acestea s-au sfârșit.
 
Or, din păcate, pe lângă atâtea lucruri bune și eliberatoare, constatăm, cum spuneam, în această societate a noastră, o nelimitată invazie de ură în comunitate, manifestată – din partea unora – printr-un conținut visceral, veninos, pe de o parte, dar și printr-un limbaj suburban, grobian, rușinos și înjositor, pe de altă parte. Că ne umplem câteodată de ură, să spunem că așa este omenesc, dar să revărsăm această ură în comunitate în forme inadecvate, reprobabile și ofensatoare este diabolic. Ura are în vedere deopotrivă persoane/personalități, grupuri și instituții. Persoanele (personalitățile) care ne deranjează sunt căutate la origini, la familie și la înaintași, cu metode demne de Inchiziție sau de dictaturile secolului al XX-lea. Marota care persistă de trei decenii este apartenența – reală sau inventată – la „securitate”, la partidul comunist, la UTC, la pionieri și chiar la „Șoimii Patriei”. Grupurile sunt îndată catalogate drept naționaliste, bigote, subversive, masonice, patriotice, tradiționaliste, autohtoniste, și câte altele. Instituțiile, mai ales cele în care, în acord cu sondajele de opinie, opinia publică are încredere, adică Biserica, Armata, Academia Română, sunt terfelite, maculate, acuzate de felurite vini, de la colaboraționism comunist până la implicare prea pronunțată în comunitate. Comunismul ne-a ținut sub obroc și a pus la zid credința românilor și biserica lor. Oare ne-am cucerit libertatea ca să lovim dur și jignitor în credință și în biserică? Cui folosește această atitudine dacă nu distrugătorilor de statui, nostalgicilor comuniști, neocomuniștilor, inamicilor valorilor europene și democratice. Oare am abolit un fel de intoleranță ca să o înlocuim cu un set de intoleranțe? Adevărul și dreptatea – scoase din context și luate în mod absolut – nu prețuiesc nimic în lumea noastră omenească fără bunătate și iubire față de cel de lângă tine.
 
Critica este un lucru firesc într-o societate democratică, ea fiind de la sine înțeleasă, dar intoleranța nu mai este. Iar limbajul grobian nu are ce să caute în Cetate. Existau și în trecut numeroși frustrați, eșuați, incapabili de performanță, inculți, semidocți, analfabeți autodeclarați genii, existau destui stupizi, idioți și proști, dar ei rămâneau în limitele lor locale, în grupuri restrânse, neavând acces la mijloacele de comunicare în masă, ca să-și exhibe ura în forme neadecvate. Lumea lor limitată îi cunoștea și îi trata ca atare, drept marginali, nenorociți, bătuți de soartă. Astăzi, însă, oricine are acces la publicitate. Cel mai bine a exprimat acest lucru marele om de cultură Umberto Eco: „Mijloacele de difuzare în masă dau legiunilor de idioți dreptul să vorbească, pe când odinioară ei vorbeau numai într-un bar, după un pahar de vin, fără să facă rău comunității. După aceasta, ei erau repede reduși la tăcere, dar acum ei au același drept să vorbească precum un câștigător al Premiului Nobel. Este invazia idioților”. Dincolo de asprimea cuvintelor, în spatele lor se ascunde un mare adevăr. Cuvântul idiot nu însemna la origine (în greaca veche) cretin, tâmpit, imbecil, ci pur și simplu „cel ce își vede de treburile sale” sau cel care „nu participă la treburile politice”. De multe ori, cei care nu participau la viața politică – adică la lupta pentru putere – erau educați și inteligenți, dar preferau alte forme de implicare în comunitate. Umberto Eco dă, însă, termenului de idiot conotația curentă actuală. Să ne înțelegem bine: astăzi nu toți cei care critică în chip ofensiv și josnic, fără discernământ, personalitățile, grupurile și instituțiile sunt idioți. Unii sunt foarte instruiți, penetranți și chiar culți, dar cu atât mai periculoși, distructivi, malefici.
 
 
Nu cred că ne-am cucerit, cu mari sacrificii, dreptul de a vorbi liber în societate, ca să semănăm furtună, să jignim constant, să respingem aproape orice și pe oricine, profitând de extinderea fără precedent a formelor de comunicare. Din păcate, într-o societate debusolată, lipsită de cultură generală, ademenită de falși profeți, educată precar sau needucată, asemenea atitudini de denigrare permanentă, de condamnare fără drept de apel, de virulență în limbaj pot să prindă, pot să fie ispititoare, pot să producă rod. Tot Umberto Eco spunea că „prostia este infinit mai fascinantă decât inteligența” și că „inteligența are limitele ei, prostia nu”. Prin urmare, un comunicator public se cuvine să aibă precauțiile sale și să se ferească de grosolănie, de mitocănie, de mojicie. Toți oamenii și toate instituțiile pot și trebuie să treacă prin furcile caudine ale criticii – în fond, nu suntem niciunii dintre noi realități perfecte, edenice – dar felul și forma criticii sunt foarte importante într-o lume civilizată. Într-o asemenea lume, trebuie să existe loc și pentru cutume, pentru pelerinaje, pentru tradiții, pentru credință și formele sale de manifestare, ca și pentru autoritate și ordine. Iar autoritatea este cu atât mai respectată cu cât instituțiile care o incumbă sunt mai prestigioase. A săpa mereu prestigiul autorității recunoscute înseamnă a lucra la disoluția comunității.
 
Din păcate, acest adevăr și această constatare nu ne va feri pe viitor de excese, dar ne-ar putea face mai precauți. Există legi juridice care îngrădesc libertatea greșiților noștri, dar, mai presus de ele, sunt legi morale care, odată încălcate, ucid libertatea tuturor. Comunicatorii ar putea lua seamă la un set de rigori etice și estetice, care pornesc de la anumite virtuți și valori consacrate, ajungând până la regulile de bază ale oratoriei. Receptorii ar trebui să fie mai vigilenți și să nu ia de bune toate aserțiunile exprimate în spațiul public, chiar și atunci când vin dinspre „formatori de opinie” notorii. Nu am naivitatea să cred că aceste cuvinte ale mele vor schimba tonul unora dintre critici. Dar, îngăduiți-mi să exprim în final încrederea în forța adevărului omenește posibil:
„Poți să păcălești câțiva oameni tot timpul și toți oamenii o perioadă, dar nu poți să păcălești toți oamenii tot timpul” (Abraham Lincoln).
 


Trei ani fără (ultimul) Rege - Dr. Stelian Gomboş
 

            În ziua de sâmbătă – 05.12.2020 l-am comemorat pe Regele nostru Mihai I cu prilejul împlinirii a trei ani de la trecerea sa la veşnicele şi cereştile lăcaşuri.

            Da, îl pomenim, îl evocăm şi îl regretăm încă şi astăzi fiindcă Regele Mihai I a iubit acest popor, a respectat această ţară, a slujit această naţiune, a militat pentru această patrie şi a pledat pentru acest neam.

            Îl pomenim şi astăzi cu vie recunoştinţă şi caldă admiraţie ori sinceră preţuire fiindcă Majestatea Sa a fost bărbat, om de Stat iar nu simplu politician, care a cultivat valorile perene ale acestei ţări, a preţuit cultura şi spiritualitatea acestui neam şi a apărat principiile fundamentale ale acestui popor, pe care l-a slujit, respectat şi apreciat, cu devotament, abnegaţie, asumare şi responsabilitate.

            Toţi, în cor, la unison, afirmăm cu tărie că  altfel ar fi arătat această ţară şi naţiune dacă Regele ar fi putut (re)veni la conducerea ei dar, în sfârşit, mila lui Dumnezeu în toate.

            Şi în acest caz istoria va sedimenta, aşeza, lămuri şi clarifica lucrurile, faptele şi evenimentele, oamenii şi locurile fiindcă, până la urmă, “istoria este cea mai frumoasă, şi mai adevărată poveste!”

            Altfel spus, îi omagiem, îi comemorăm (şi) astăzi personalitatea luminoasă a Majestății Sale Regele Mihai I al României, pentru marile virtuţi care l-au călăuzit de-a lungul întregii sale vieți: credința în Dumnezeu, iubirea faţă de poporul român, răbdarea în suferinţă, demnitatea în comportament şi puterea de-a ierta pe cei ostili.

            Mare personalitate istorică a veacului său, monarh, mareșal al României, veteran al celui de-Al II-lea Război Mondial, eroic în actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I al României a fost, în același timp, un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române, un om cu o credință puternică pe care nu s-a sfiit niciodată să o mărturisească în public, trăind potrivit principiului călăuzitor al Monarhiei Române „Nihil sine Deo” („Nimic fără Dumnezeu”).

            Cu alte cuvinte, Regele nostru Mihai I a trăit mereu cu speranța revenirii pe Tron. Acest lucru l-a ținut în viață, acest motiv l-a transformat într-un fenomen al naturii umane şi al istoriei globale, universale. A fost loial şi fidel, până la sacrificiu, ideii pe care a interiorizat-o ,transformând-o în credință potrivit căreia șansa României nu vine decât de la tradițiile sale istorice și constituționale.

            Astfel, a trăit pentru români şi pentru România, pentru că, precum în monarhiile constituționale, Suveranul reprezenta Națiunea. Ba chiar aș aprecia, convins fiind de acest lucru, că nimic nu a avut sens în viața lui care să nu fi făcut legătura cu România. Cum spun istoricii şi oamenii obișnuiți care l-au cunoscut, era pur si simplu obsedat de țara sa, nu avea nimic mai intens decât această relație cu patria sa.

            Avea să declare că „Viața mea a fost o lungă şi loială așteptare”. Niciodată, nu i s-a împlinit acest vis. A trăit 70 de ani cu acest ideal: de a reveni pe tron şi de a relua istoria vieții Națiunii sale din acel punct.

            Unii istorici au apreciat că niciodată, de fapt, Regele Mihai I nu a avut parte de ceea ce a meritat cu adevărat. În urmă cu trei ani, în timpul funeraliilor regale, această teorie a fost verbalizată de Mihai Șora şi Stelian Tănase. Mă alătur lor. Nu este o afirmaţie radicală sau exagerată, este cea mai realistă cu putință. Unii s-au întrebat nu de puţine ori, şi încă se mai întreabă, de ce Regele nu a revenit definitiv în România?

            A fost același tip de legământ, unicul posibil pentru profilul său de o divină moralitate. Ca și în cazul revenirii sale la Castelul Peleș. Niciodată, până în anul 2008, când a revenit în posesia sa, Regele Mihai I nu a mai călcat acolo. O putea face oricând după anul 1997. De ce nu a făcut-o? Pentru că acesta era legământul lui. Nu era nimic revendicativ, nimic revanșard, era viața lui, în definitiv, (pe) care și-o proiectase sub astfel de înțelegeri ferme cu sine însăși prin care lupta cu nedreptatea istoriei și a destinului. O formă de luptă interiorizată ca la toți marii oameni de stat care, prin dimensiunea percepției și a reflecțiilor lor, au astfel de legăminte cu ei înșiși.

            Cum putea Regele să revină definitiv în România după anii 1997 sau 2001, când el însuși era Națiunea, pe care o reprezenta din momentul încoronării sale?

            Revenirea definitivă acasă ar fi echivalat cu acceptarea multor lucruri de neacceptat în condiția sa. Ori neutralitatea Elveției și distanța i-au dat șansa de a tempera o controversă care nu a putut nicio clipă să fie estompată/diminuată, după anul 1947.

            Drept urmare, Regele Mihai I a plecat, în urmă cu trei ani, dintre noi, cu discreția în care a trăit întreaga sa viață și, în același timp, cu măreția de personalitate, vrednică, autentică şi veritabilă a istoriei, naţionale şi universale și de român demn, deopotrivă.

            În altă ordine de idei, personalitate marcantă a trecutului și a prezentului recent, ultimul Rege al românilor a fost de departe cel mai vibrant monarh dintre toți cei patru pe care i-a avut România, în termeni morali, de conștiință, de instanță etică față de un secol al prăbușirilor.

            Regele Mihai I a domnit mai degrabă fără arme instituționale, atât până la 30 decembrie 1947, cât și după, până la trecerea sa la cele veșnice, în urmă cu trei ani. De la copilăria lui tulburătoare, până la adolescență, cu limitări brutale și regăsiri, Mihai a devenit un moștenitor sensibil, cu un simț al datoriei născut din confruntarea cu nedreptățile din jur și cu un respect profund și inegalabil pentru lege și integritate.

            Actul destinului său, 23 August 1944, sau cum ar spune Stephan Zweig – „momentul astral” al vieții sale, avea să-i marcheze întreaga existență, cu merite și cu cele mai grosolane falsificări din toată istoria noastră, în acelaşi timp. Iar „greva regală” sau conflictele cu liderii comuniști l-au statuat definitiv în opinia publică internațională, dar mai cu seamă în istorie, ca fiind poate singurul monarh din lume care s-a confruntat cu ambele maladii politice ale secolului XXI, nazismul şi comunismul.

            Nula şi neavenita abdicare, cum avea el însuși să o caracterizeze pentru tot restul vieții, a fost momentul când istoria i-a răpit șansa de a fi un monarh constituțional, strict, abnegat, pregătit să fie un nou Carol I. Personalizând regalitatea, el s-a transformat în cea mai importantă personalitate a Exilului românesc și a lumii libere, totodată. „Domnia întreruptă” a continuat în chip ideatic prin cei și pentru cei care vedeau în el singura șansă a Patriei de a-și reveni în fire și în Europa.

            Aşadar, după 1989, a rămas un rege interzis de către cei care erau de fapt o continuare a celor care l-au alungat în urmă cu patru decenii. Umilințele, suferințele și așteptarea au continuat pentru Regele Mihai I. Mai târziu, a trecut peste lucruri pentru care majoritatea pământenilor ar fi dat înapoi, convins fiind că lupta pentru țară, misiunea sa regală – de propășire a Neamului Său – aveau rosturi și resorturi mult mai înalte și mai nobile. A știut mereu că aceasta este Calea sa, Destinul său, o dragoste proverbială și exemplară în toată istoria noastră recentă, un martiriu asumat în cele mai incredibile ipostaze. Cum spunea Ivor Porter, fiind primul suveran român cu adevărat, „identificarea sa afectivă cu poporul român a fost profundă și pe viață”.

            Împlinindu-și câteva din visele sale, puține și cu multe eforturi, și-a dus țara acolo unde a văzut-o ultima dată, în complicații ani 40: în Europa. A luptat pentru Patria sa adevărată, să o vadă în lumea popoarelor prospere și libere, adică în UE și NATO, cu armele sale: legitimitate istorică, credibilitate, instanță morală și personalitate a istoriei umanității. Avea însăși să mărturisească: „Pentru cineva ca mine, care a trebuit să lupte pentru drepturile și libertățile României în fața celor mai atroce dictaturi pe care istoria le-a inventat, anii aceștia au fost împlinirea multor visuri”.

            Da, Regele Mihai I al României a militat şi a contribuit intens pentru integrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană, pentru că preţuia mult libertatea şi democraţia, dar, după realizarea acestor deziderate, a adresat Parlamentului României, în 25 octombrie 2011, îndemnul de a cultiva, de asemenea, identitatea şi demnitatea naţională, valori pe care Regele Mihai I le-a apărat prin exemplul personal în tot timpul vieţii sale.

            Prin urmare, acum, în încheierea acestui scurt eseu comemorativ – omagial şi evocator, voi susţine şi sublinia faptul că Regele Mihai I a fost şi a rămas o icoană vie a românilor, o legendă istorică și politică, deopotrivă, simbolul unei confruntări care a marcat ultimii 70 de ani de istorie, cei mai dificili din istoria statului nostru român modern.

            În aceste condiţii şi împrejurări, este, de datoria noastră să nu uităm niciodată oamenii care au depus eforturi şi au făcut sacrificii pentru România. Este datoria noastră să ne luptăm pentru ca ei să rămână mereu în memoria noastră colectivă, este datoria pe care noi o avem: aceea de a Istoria pe care alţii au scris-o în interes propriu.

            Altminteri, deci, Regele Mihai I rămâne cea mai pilduitoare personalitate a României contemporane. Prin destin, prin faptele istorice, prin raportarea la români, prin exemplul personal al vieții private, și mai ales prin calitățile sale deosebite: credință, onestitate, moderație, responsabilitate, modestie, fermitate, puterea de a ierta, perseverență etc.

            Acestea toate, puse împreună, alăturate, pentru un personaj al secolelor XX-XXI, în împrejurările excepționale în care Regele Mihai I a condus România, fac din El expresia unui fenomen al naturii umane.

            Inevitabil, comparându-l cu contemporanii săi, faptele sale se disting și mai mult și devin virtuţi aproape supra-omenești, repet, în împrejurările și în condițiile îndelungatei și tragicei sale vieţi. „Trădat de toți, loial tuturor”, cum spunea unul dintre cei care l-au cunoscut, devine o ipostază națională și legendară a generozității, a îngăduinţei, a toleranței și a misiunii sale de a uni, cu atât mai mult cu cât ne aflăm, acum, în acest an, inedit, plin de suferinţă, boală şi încercare.

 

            Dumnezeu să-l ierte, să-l aşeze cu drepţii şi să-l numere cu Sfinţii Săi!

            Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin!

 

 

 


Sfântul Voievod Neagoe Basarab - Domn al culturii, spiritualității și Prinț al Păcii - Lector univ. dr. Marius Andreescu

 

I. Cultura românească și Sfântul Voievod Neagoe Basarab

Filosoful Constantin Noica, referindu-se la cultura română, spunea pe bună dreptate în limbajul său atât de expresiv, în contextul filosofiei ființei și a devenirii întru ființă, că a stat sub semnul „era să fie” sau și mai concludent „n-a fost să fie”. Altfel spus, cultura ca sistem și spiritualitatea ontologică în spațiul românesc a reprezentat de-a lungul vremii mai mult o posibilitate decât o realitate și prin urmare la acest nivel se poate vorbi mai mult de poporul român la nivelul elitelor sale ca și beneficiari, respectiv consumatori de fapte culturale, decât de creatori. Noica afirma: „până acum cel puțin – noi nu am avut decât destine culturale mari (intraductibile ca atare) nu și opere...”. „…de la Cantemir până la Mircea Eliade, nu operele conving (primul a interesat Apusul doar prin golul umplut în cunoașterea Imperiului Otoman și prin „Descripțio”). Caracteristic e cazul Hașdeu, care nu lasă nimic decât totul; sau este Iorga, din care nicio operă nu cucerește, doar fluxul creator e extraordinar.”

În contextul amintit se poate afirma că în decursul istoriei poporului român, în plan cultural principala dihotomie este aceea între „eternul” simțirii românești și al sentimentului românesc al ființei regăsit cu predilecție în cuvintele limbii române, dar și în creația populară, iar pe de altă parte „istoricul”, altfel spus, formele spirituale abstracte, de natură științifică sau filosofică în care să se regăsească fapte ale culturii și care prin aceasta să aibă caracterul de universalitate. Cultura în dimensiunea sa existențial ontologică și nu numai a încercărilor prin fapte culturale trebuie să aibă dimensiunea universalității sau cel puțin posibilitatea de a accede la un astfel de criteriu. De altfel, afirmația lui Aristotel potrivit căreia „numai individualul există, dar poate fi cunoscut numai generalul” este pe deplin valabilă și în domeniul existentului cultural. Este evident că orice cultură există în primul rând prin faptele individuale ale manifestărilor culturale, dar pentru ca acestea să se transforme într-un sistem cultural trebuie să aibă valența universalului, inclusiv prin formele propuse de generalizările științelor, a tehnicii, a artei și nu în ultimul rând a filosofiei.

În spațiul românesc cultura ca „era să fie” a rămas la nivelul existenței individuale, adică a personalităților culturale, fără a avea deschiderea, respectiv posibilitatea universalului, așa cum s-a întâmplat și se întâmplă cu marile culturi ale lumii. O astfel de constatare nu are prin ea însăși un aspect minimalizator la adresa creației culturale și spirituale românești și cu atât mai puțin unul denigrator.

Se întâmplă în acest spațiu mioritic ca ființa culturală să fie pe deplin prezentă, chiar dacă rămâne ancorată fie în sensibilul individual al limbii române, fie în creațiile unor mari oameni ai culturii române, care tocmai prin individualitatea lor au generat permanența și au putut defini un întreg spațiu geografic ca fiind și unul cultural, deși nu neapărat regăsit în universalitatea culturii umane. Într-un fel sau altul această constatare este valabilă și pentru marile culturi europene, care înainte de a se manifesta prin dimensiunea spirituală și în plan universal, există la nivelul unor individualități care și-au pus amprenta asupra unei întregi epoci. Spațiul și obiectul acestui studiu nu ne permite o dezvoltare mai amplă a acestei idei, dar trebuie să amintim că în Anglia „omul exemplar” al culturii a fost și rămâne Shakespeare sau în Germania Göethe.

Pornind de la constatările unor celebri gânditori români și ne referim în mod deosebit la Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Marin Voiculescu sau Constantin Noica „oamenii exemplari” ai culturii române au fost și rămân: Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Dimitrie Cantemir, Eminescu („omul deplin al culturii românești, cum spunea Noica”), Brâncuși și filosoful Lucian Blaga.

Exemplaritatea și unicitatea acestor mari personalități ai spiritualității românești constă în originalitatea creației, în faptele de cultură săvârșite și pentru că au conferit specificului ortodox, sensibil și tradițional al spiritualității românești dimensiunea universalului valoric ce caracterizează orice operă mare din sfera culturii.

Nici o altă cultură europeană nu reușește să îmbine atât de armonios două realități ontologice fundamentale: dragostea pentru frumos (filocalia) și dragostea pentru înțelepciune (filosofia). Frumosul și Înțelepciunea ca absolut și desăvârșire sunt însuși Dumnezeu și de aceea creația culturală românească, a poporului dar și a personalităților creatoare de valori spirituale autentice și perene nu poate fi despărțită de dreapta credință ortodoxă.

 Mihail Sadoveanu a creat o frumoasa legenda în care Dumnezeu, însoțit ca totdeauna de Sfântul Petru, după ce a străbătut pământul românesc și S-a bucurat de primirea făcută pretutindeni de locuitorii lui, vrând să le facă un dar a cerut părerea însoțitorului său, care i-a spus: "Doamne, fă ca oamenii aceștia să-și poată vedea sufletul!”. Si atunci Dumnezeu a făcut sa se nască Mihai Eminescu.

 Noi am continua și am spune că Dumnezeu a dăruit românilor și pe celelalte personalități exemplare ale culturii românești: Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Dimitrie Cantemir, Brâncuși și Lucian Blaga. Pentru că ce altceva este marea cultură autentică întemeiată pe iubire și înțelepciune decât o privire asupra sufletului omenesc, o mărturisire despre sufletul nemuritor și prin aceasta o mărturisire a credinței ortodoxe.

 Constantin Noica, dorind să arate ce este etern și istoric în cultura noastră, alege trei momente culturale de culme reprezentate de tot atâtea personalități de excepție:

Conștiința Sfântului Voievod Neagoe Basarab, afirmă Constantin Noica, este dominată de absolut, unde precumpănește eternul. Spunem noi, este conștiința unui om orientată spre Dumnezeu și dominată de eternitatea adevărurilor de credință ortodoxe. ’’E în jurul lui Neagoe Basarab și chiar în inima lui o atmosferă de refuz al lumii, care nu pare compatibil cu domnia pământească. Și totuși Neagoe este un domn: iată de la început contrastul dintre etern și istoric ... Mai mult încă, Neagoe este însuflețit de cultură’’[1]

 Creator al unei teologii politice unice prin intensitatea și expresivitatea afirmării și trăirii necesității apelului la rugăciune și ajutor ceresc pentru fapta pământească - și asta în zorii epocii moderne când Cosimo de Medici lansa celebra lozincă premachiaveliană "Nu cu rugăciuni de tatăl nostru se țin în mână statele", Neagoe Basarab răspunde, astăzi, nevoilor unei lumi care

și-a pierdut și calea spre acest ajutor, și credința în realitatea lui. Martin Heidegger a lăsat cuvintele testamentare, izvorâte din spaima pentru viitorul ce-l vedea așternut omenirii contemporane de Cavalerii Apocalipsului ajunși la cârma ei, spaimă cu care s-a dus in mormânt: "Numai un Dumnezeu ne mai poate salva".

 Dar alungarea lui Dumnezeu din însăși constituțiile unei Europe care vrea să rămână asemenea lui Adam cel de lut mai înainte de a-i sufla Dumnezeu Duhul Său, echivalează cu o autocondamnare la moarte. Nici un document al Uniunii Europene sau angajament față de acest organism supranațional ateu nu ne obligă pe noi să le acceptăm și să renunțăm la dreapta credință ortodoxă a poporului român, la Dumnezeu, singurul care ne poate salva și garanta existența statală liberă a poporului român.

 Nimic nu ne obligă să acceptăm și să ne conformăm nici deciziilor aberante ale propriilor guvernanți atei care vor să restrângă până la eliminare libertatea cultului ortodox sau vor să ne ’’învețe’’ cum să ne rugăm în Sfânta Biserică, cum să ne împărtășim cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului și cum să ne închinăm la sfintele icoane și la sfintele moaște invocând ca pretext propria lor ignoranță și rea credință.

 Avem exemplul viu și peren al Sfântului Voievod Neagoe Basarab, care într-o epocă de mare primejdie pentru ființa și libertatea poporului, în opera sa culturală și de conducere a statului la mărturisit pe Dumnezeu și s-a raportat la El.

 Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost Domn al Țării Românești între anii 1512 - 1521. În timpul domniei sale, viața spirituală și duhovnicească ortodoxă a cunoscut o perioadă de strălucită înflorire. Ctitor, printre altele, al sfintei Mânăstiri Curtea de Argeș, a rămas în istorie ca „Domn al culturii, spiritualității și Prinț al Păcii”.

 Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt la 8 iulie 2008. Prăznuirea lui se face pe data de 26 septembrie.

 După ce a ajuns pe tronul Țării Românești la 23 ianuarie1512, Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și a meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria. A încercat să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici.

 În timpul domniei sale a fost construită Mânăstirea Curtea de Argeș, perlă a dreptei credințe ortodoxe și a arhitecturii religioase de la noi. În jurul Mânăstirii s-a țesut legenda Meșterului Manole. Sfântul Voievod este ctitorul și a altor biserici și mânăstiri și a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe din Țara Românească și din toate țările din Balcani.

 Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi: „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Se pare că lucrarea a fost scrisă mai întâi în slavonă, apoi tradusă în românește, iar mai târziu și în grecește. Cea mai veche copie în limba română, atestată, datează din 1654.

 Mitropolitul Antonie Plămădeala consideră că: "Prin Mânăstirea Curtea de Argeș și prin Învățăturile către fiul său Teodosie, Neagoe Voievod Basarab și-a câștigat un loc veșnic viu în istoria, cultura, civilizația și conștiința românilor. Domn al culturii românești îndeosebi, a realizat in Învățături, ca și în Catedrală, o sinteză românească originală între umanism și gândirea religioasă a vremii, sinteză care a surprins și a concretizat, în forme scrise și zidite, trăsăturile esențiale și fundamentale ale sufletului românesc, iubitor de frumos și de bine, realist și echilibrat"[2].

 

II. Viața și opera

  1. Viața Sfântului Voievod Neagoe Basarab

 La 26 septembrie, în calendarul creștin ortodox român este pomenit Sfântul Voievod Neagoe Basarab. În ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la Reședința patriarhală din București, în zilele de 8-9 iulie 2008, s-a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, primul mitropolit al Țării Românești, a Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, părintele erei creștine, și a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Țării Românești, om de cultură isihastă și prinț al păcii.

 Neagoe Basarab s-a născut în anul 1482 și a trecut la domnul la 15 septembrie 1521 la Curtea de Argeș. A fost domnul Țării Românești între 1512 și 1521. Soția sa a fost doamna Despina, din familia sârbă Brancovici.

 Originea domnitorului Neagoe Basarab nu este întru totul clară. Singura certitudine este apropierea de marea familie a boierilor Craiovești, prin mama sa, Neaga, pe care cele mai multe documente o prezintă drept soția lui Pârvu Craiovescu. Cum după urcarea pe tronul Țării Românești, Neagoe avea să se prezinte în documentele cancelariei domnești drept fiu al domnitorului Basarab cel Tânăr „Țepeluș“ (1477-1481 și 1481-1482), există unele semne de întrebare cu privire la paternitatea sa. Vlad cel Tânăr, domn al Țării Românești între 1510 și 1512, s-a aflat, la început, în bune relații cu familia Craioveștilor, protectorii tânărului Neagoe.

 Cu sprijinul unei familii boierești atât de puternice, orice urmaș al unui domnitor al țării putea emite pretenții la tron. Auzind că Neagoe, ajuns între timp șef de vânătoare la curtea sa, ar putea fi „os domnesc“, Vlad cel Tânăr ar fi căutat fie să-l piardă, fie să-l „însemneze“, cum era obiceiul vremii de a mutila orice posibil rival al domnitorului sau al succesorilor săi. Așa se explică faptul că, la întrebarea lui Vlad-Vodă despre originea lui Neagoe, boierii Craiovești vor fi răspuns că e doar boier, fiu al lui Pârvu Craiovescu și al soției sale, Neaga, așadar, fără drept la domnie.

 Amenințările aveau să continue, astfel că boierii olteni se văd nevoiți să treacă Dunărea, în decembrie 1511, cerând ajutor turcilor. La 23 ianuarie 1512, un corp de oaste în frunte cu Mehmet-Beg învingea pe Vlăduț-Vodă într-o luptă la marginea Bucureștilor, la Văcărești. Abia după ce pericolul era eliminat, a putut Neagoe să-și asume identitatea domnească, de urmaș al lui Basarab Întemeietorul, prin tatăl său, Țepeluș Voievod.

 Despre alegerea sa ca voievod, îndată după lupta de la Văcărești, scrie Letopisețul Cantacuzinesc: „Iar el nici într-un chip nu vrea să se plece și să fie domn și cu glas mare zise către tot norodul: Puneți alt pe carele veți vrea dimpreună și cu sfatul nostru, iar pe mine mă iertați, că nu voi fi, iar nărodul tot striga și zicea către dânsul: iată nu va Dumnezeu să fie altul, nici noi, ci numai tu să fii nouă domn... Deci și Neagoe să plecă glasului năroadelor și luă coruna și scaunul a toată Țara Românească. Și îndată făcu judecată și dreptate între oameni“[3].

 Poate că nu l-au înnobilat boierii Craiovești pe Neagoe cu sânge și os domnesc, însă formarea sa, încă din fragedă pruncie, se datorează ambientului în care l-au crescut. Numiți în unele cronici ale vremii „Banoveți“, erau prezentați drept „un neam carele era mai ales și mai temătoriu de Dumnezeu“.

 Mama sa, Neaga, a fost cea care i-a deschis ochii către frumusețea credinței ortodoxe strămoșești. Cum Craioveștii erau ctitorii Mănăstirii Bistrița din părțile Vâlcei, una dintre cele mai mari din Țara Românească, putem identifica primul „cămin“ în care copilul Neagoe va fi învățat să citească, să se roage și să crească în cinste. Biblioteca mănăstirii, mereu înnoită cu manuscrise de monahii cărturari, i-a asigurat acces atât la scrieri biblice și patristice, cât și la cunoașterea unor limbi străine, datorită dascălilor-călugări.

 În anul 1504, la Bistrița, se refugia mitropolitul Maxim Brancovici, cărturar cunoscut al vremii, fost despot sârb cu numele Gheorghe, împreună cu nepoata sa, Milița, fiica despotului Serbiei, Iovan Brancovici. În același an, tânărul Neagoe o va lua în căsătorie pe Milița Despina.

 Tot la Mănăstirea Bistrița avea să întâlnească pe patriarhul Nifon al II-lea al Constantinopolului, chemat în Țara Românească, pe la anul 1502, de voievodul Radu cel Mare (1495-1508), pentru a reorganiza și întări viața bisericească.

 Această întâlnire este descrisă în lucrarea scrisă pe la 1517-1519 de întâistătătorul obștii de la Sfântul Munte Athos, sârbul Gavriil Protul: „Viața și traiul sfințeniei sale, Părintelui Nostru Nifon, Patriarhul Țarigradului, carele a strălucit între multe patimi și ispite în Țarigrad și în Ţara Muntenească“. Ca mitropolit al Ungrovlahiei, a reușit să pună ordine în Biserica din Țara Românească, întemeind două noi episcopii, la Râmnic și Buzău. O însoțire nelegiuită la Curtea Domnească a lui Radu cel Mare, între sora acestuia și un boier moldovean căsătorit, a făcut ca mitropolitul Nifon să se retragă din scaun și să ia calea exilului.

 Despre viața de pribeag avea să scrie același Gavriil Protul: „Îi veni în ajutor un cocon de boieri, pe care-l chema Neagoe, și care era mai mare peste vânători. Așa făcu Dumnezeu din cele amare dulci și din cele pizmașe cu prieteșug, că aducea bucate pentru hrana sfântului, și aievea și într-ascuns, cu îndemnarea lui Dumnezeu. Iar fericitul Nifon îl întărea cu învățăturile sale, ca să crească și să se înalțe în toate faptele cele bune și să se ridice în noroc bun și să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor“[4].

 Aceste cuvinte descriu o relație aparte ce lega pe tânărul boier Neagoe de înțeleptul ierarh, un mediu prielnic de deprindere și învățătură. Ucenicia lui Neagoe pe lângă fericitul Nifon, deși scurtă în timpul vieții ierarhului, avea să continue, în veșnicie. În anul 1505, văzând că Radu cel Mare nu pune capăt situației de la curte, Nifon avea să părăsească țara, neîmpăcat cu domnitorul. În anul 1508, arhiereul Nifon trecea la cele veșnice, în Mănăstirea Dionisiu. La doar câteva luni, în același an, Radu cel Mare era răpus de gută, fără a primi iertare de blestemul arhieresc. Radu Vodă a fost înmormântat în biserica Mănăstirii Dealu, ctitoria sa de lângă Târgoviște.

 Prima faptă consemnată de Gavriil Protul după consolidarea domniei lui Neagoe Basarab a fost aducerea în țară a moaștelor Sfântului Patriarh Nifon, pentru a săvârși o împăcare postumă cu fostul domnitor Radu cel Mare. A ales câțiva boieri de încredere, i-a întărit cu cărți domnești semnate de el însuși și i-a trimis la Mănăstirea Dionisiu pentru a cere aducerea moaștelor Sfântului Nifon, spre curățirea și ștergerea greșelii lui Radu Vodă.

 Danciu logofătul a primit acordul egumenului grec de a desface mormântul fericitului ierarh, așezându-l într-o raclă de lemn. Procesiunea avându-l în frunte pe un părinte Neofit a adus sfintele moaște în Țara Românească. Întâmpinarea ne-o prezintă cronica lui Gavriil Protul: „De cum au intrat în Țara Românească cu sfintele moaște, au făcut știre domnului Neagoe Vodă, care a adunat tot clerul Bisericii și toți boierii, așteptând pe părintele său cel sufletesc. Cu credința sufletului și a inimii, domnitorul a cuprins sicriul cu moaștele sfântului în brațe și le-a sărutat cu lacrimi și cu multă veselie, împreună cu tot norodul creștinesc. Au dus, apoi, sicriul și l-au pus deasupra mormântului lui Radu Vodă, rugându-se toată noaptea, împreună cu Neagoe Vodă, sfinției sale pentru iertarea păcatului lui Radu Vodă, care fără dreptate a lepădat pre Sfântul de la sine și l-a gonit din țară. Și - mare minune! - spre sfârșitul utreniei, vrând Dumnezeu să arate aievea iertarea păcatului lui Radu Vodă și al altora, care făcuseră nevoie și scârbă sfântului, a văzut singur Neagoe Vodă descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier și acoperământul mormântului lui Radu Vodă Și degrabă s-au desfăcut marmurile, iar dinlăuntrul s-a ivit trupul lui Radu groaznic și întunecat, plin de puroi și de putoare. S-a deschis și sicriul sfântului Nifon și a izvorât de la sfântul izvor de apă, care a spălat tot trupul lui Radu Vodă, arătându-l luminat. Apoi toate încuietorile și pietrele singure s-au închis și s-au arătat lui Neagoe și a făcut mare mulțumire“[5].

 Arătându-i-se lui Neagoe această minunată împăcare și multe alte minuni săvârșind Sfântul Nifon în Țara Românească, a comandat o raclă de argint poleită cu aur, mărgăritar, pietre scumpe și smalț, iar pe capac a fost pictat el însuși, în genunchi, la picioarele sfântului, rugându-se. Acea raclă cu sfintele moaște a trimis-o înapoi la Mănăstirea Dionisiu, în aceeași procesiune. În semn de prețuire, călugării athoniți i-au trimis „plocon“ capul sfântului și o mână, „ca să fie de sfințire și ajutor domnului. Iară el primi acele daruri cu mare bucurie, ca și Moise prorocul Tablele Legii Vechi și le purta tot cu sine pe unde mergea, și în curte și în biserică, iar pe cale le purta în caretă, ca și Israel chivotul Legii“[6].

 O legătură sfântă și vie între ucenic și părintele său spiritual, pecetluită în veșnicie. Gavriil Protul își încheie lucrarea despre viața Sfântului Nifon ca martor al canonizării sale, prima în Biserica noastră strămoșească: „Proslăvirea Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Țarigradului, s-a săvârșit la 11 august, 1517, la Curtea de Argeș, zi în care s-a rânduit și pomenirea sa. Aceasta a fost prima proslăvire a unui sfânt în Țara Românească“.

 După ce a urcat pe tronul Țării Românești (23 ianuarie 1512), Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria A practicat o politică de echilibru, căutând să contrabalanseze suzeranitatea turcească prin legături diplomatice cu puterile creștine. A încercat de pildă să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma, și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici. Continuă viziunea și obiectivele politice inițiate de Ștefan cel Mare și încearcă să devină parte a unei coaliții a statelor răsăritene împotriva Imperiului Otoman. În anul 1519 Neagoe Basarab împreună cu Ștefan al IV-lea trimit un singur ambasador la Vatican prin intermediul căruia "Basarab și aleșii săi fii Theodosie și Petru și urmașii săi și Ștefan și fiii săi" promiteau că vor participa alături de ceilalți principi creștini și de papă la "sfânta expediție împotriva lui Selim I, tiranul turcilor". Țara rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman.

 Neagoe Basarab a făcut donații generoase mănăstirilor ortodoxe (în Țara Românească, în țările din Balcani Patriarhiei Ecumenice, lăcașurilor de cult din Ierusalim și de la Muntele Sinai). În timpul domniei sale a fost construită Mânăstirea Curtea de Argeș .

 În 1512, ieromonahul Macarie tipăreșteun Tetraevanghel slavonlaTârgoviște cuprinzând cele patru evanghelii așezate în ordinea canonică: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Această lucrare conține un cuvânt înainte aparținând lui Neagoe Basarab, din care spicuim: „Pentru că Dumnezeu, Cel căruia întru Treime ne închinăm, a binevoit să umple Biserica Sa cu cărți sfinte pentru folosul cititorilor, drept aceea și eu, întru Hristos Dumnezeu binecredinciosul și de Dumnezeu păzitul și domn însuși stăpânitor Io Basarab /.../ am râvnit pentru această de suflet mântuitoare carte Tetraevanghel, cu ajutorul Sfântului Duh și cu dragostea către sfintele Biserici /.../. Rog deci pe cei tineri, pe cei vârstnici și pe cei bătrâni, care veți citi sau veți scrie, pentru dragostea lui Hristos, să îndreptați iar pe noi care cu osârdie ne-am trudit la această lucrare, să ne binecuvântați, pentru ca împreună slăvind pe Tatăl, din care sunt toate, pe Fiul, prin care sunt toate, și pe Duhul Sfânt, întru care sunt toate, să aflăm aici pace și milă, iar dincolo să ne bucurăm de lumină și fericire.”[7]

 Domnitorul Neagoe Basarab este ctitor și binefăcător al întregii Ortodoxii. Doar enumerând locurile unde vistieria domnească a lui Neagoe-Vodă a contribuit la ajutorarea altarelor închinate lui Dumnezeu, putem creiona portretul unuia dintre cei mai mari ctitori ai creștinătății. Despre daniile sale de la Sfântul Munte, cine poate da mărturie mai bună decât însuși Gavriil, mai-marele călugărilor athoniți: „Ce să mai înmulțim cuvintele, spuind toate mănăstirile pre rând, că toate mănăstirile din sfântul Munte al Athonului le-a îmbogățit cu bani, cu sate, și dobitoace încă le-au dat, și multe ziduri au făcut și fu ctitor mare a toată Sfetagora“. Şi continuă, amintind de „biserica cea mare sobornicească din Țarigrad“, „sfântul munte Sinai“, „sfânta cetate a Ierusalimului, Sionul“, Meteorele de pe stânca Tesaliei, Tescavița, Cușnița, Cuteasca, Ascalon (Siria), apoi „toate câte sunt în Evrota, în Trachiia, în Elada, în Ahiia, în Eliric, în Cambaniia, în Elispod, în Misiia, în Machidonie, în Tetuliia, în Sermie, în Lugdonie, în Petlagonia, în Dalmația și în toate laturile de la răsărit până la apus, și de la miază-zi până la miază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea, și multă milă pretutindenea da și mai vârtos pe cei ce se înstrăinau prin pustii și prin peșteri și prin schituri fără de nici o scumpete îi hrănea, și nu numai creștinilor fu mumă, ci și păgânilor, și fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului Celui Ceresc, care strălucește soarele Său, și plouă și pe cei buni și pe cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie“.

 Iar dacă s-a învrednicit a întări altarele lui Dumnezeu din întreaga lume, cu atât mai mult ajutorul său se îndrepta către Biserica strămoșească a Țării. Vistieria domnească a contribuit la ridicarea sau restaurarea complexelor monahale de la Tismana, Bistrița, Cotmeana, Vișina, Cozia, Dobrușa, Nucet, Ostrov sau Snagov. Mănăstirea Dealu, ctitoria lui Radu-Vodă, este desăvârșită în zilele domniei sale. Pentru toate acestea va fi avut aceeași dragoste și râvnă de a sluji lui Dumnezeu. Capodopere, însă, sunt două lăcașuri ridicate din temelie în Țara Românească: biserica Mănăstirii Curtea de Argeș și Catedrala mitropolitană din Târgoviște[8].

 

 b. Opera Sfântului Voievod Neagoe Basarab

 Tot ce a creat Sfântul Voievod este la nivel de capodoperă.

 Joi, 15 august anul acesta, în zi sfântă a Adormirii Maicii Domnului, s-au împlinit 503 ani de la sfințirea Mănăstirii Curtea de Argeș, devenită celebră prin asocierea cu mitul creației reprezentat de celebra legendă a Meșterului Manole, necropolă domnească și mai apoi regală, ctitorie a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domn al Țării Românești. Toți specialiști afirmă că Mânăstirea și tot ansamblul arhitectural constituie o capodoperă a artei medievale ortodoxe și cea mai valoroasă realizare a arhitecturii bisericești din țara noastră.

 Orașul Curtea de Argeș are o istorie îndelungată, strâns legată de începuturile organizării statale a Țării Românești. Vechile legende arată că așezarea a fost întemeiată în anul 1290, de către Negru Vodă, după ce a coborât din munții Făgăraș. Documente ulterioare arată că aici s-a aflat curtea lui Basarab I Întemeietorul, apoi orașul a fost distrus, în anul 1330, după atacul maghiar – expediția regelui Carol-Robert de Anjou, încheiată cu înfrângerea de la Posada. Curtea voievodală a fost mutată, apoi, temporar, la Câmpulung-Muscel, revenind aici în perioada domniei lui Nicolae Alexandru (1352 – 1364), fiul și succesorul lui Basarab I.

 În anul 1359 acesta a înființat, la Curtea de Argeș, Mitropolia Ungro-Vlahiei, în această perioadă fiind ridicată Biserica Sfântul Nicolae (Biserica Domnească), prima necropolă a domnitorilor români dintre Carpați și Dunăre, dar și Biserica Sân-Nicoară, sau Biserica Sfântul Nicolae cel Mic, despre care se spune că a fost ctitorită de mama voievodului, Doamna Margareta.

 În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, Curtea Domnească este mutată la Târgoviște, fapt atestat într-un act al fiului și asociatului său la domnie, Mihail I, datat 1417-1418, însă chiar și după acest moment, Curtea de Argeș a rămas un important centru religios și cultural.

 În anul 1512, Neagoe Basarab urcă pe tronul Țării Românești, iar după trei ani, în 1515, decide începerea lucrărilor la Mânăstirea Curtea de Argeș. Sfântul Voievod a dorit să facă un cadou Preasfintei de Dumnezeu Născătoare Pururea Feciorei Maria dar și mamei sale, așa cum se poate citi în pisania Mânăstirii. A ales darul cel mai potrivit corespunzător credinței sale puternice în Dumnezeu și în Preasfânta Fecioară Maria. Este totodată un dar și pentru tot spațiul ortodox.

 Măreția și importanța acestei creații monumentale trebuie gândită și apreciată în contextul epocii. Imperiul Byzantin căzuse și toată creștinătatea suferea enorm . Sfântul Voievod Neagoe Basarab a dorit să exprime prin această monumentală construcție că spiritualitatea și credința ortodoxă nu au dispărut ci sunt prezente și în aceea epocă de prigoană și asuprire politică a statelor creștine . Este ceea ce Nicolae Iorga numea „Byzanț după Byzanț”. De menționat că în aceeași perioada la Roma se construia Catedrala San Pietro.

 Ofensiva otomană a lui Soliman Magnificul în sud-estul Europei este în plină desfășurare. Un stat creștin, Ungaria a fost cucerit și transformat în pașalâc turcesc, iar ocupanții și-au impus acolo obiceiurile și stilul de viață. Sfântul Voievod Neagoe Basarab a mutat lupta antiotomană de pe câmpul de bătălie în planul credinței. Mânăstirea Curtea de Argeș este și expresia rezistenței față de expansiunea turcilor. Ctitorul Mânăstirii a dorit să afirme că poporul român rămâne aici neclintit prin credința ortodoxă statornică și durabilă.

 Despre acest moment, Nicolae Iorga arăta, în „Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor” apărută la Tipografia „Neamul Românesc”, la Vălenii de Munte, în 1908, că „Toate silințele și toată bogăția însă și le cheltui Neagoe pentru a da Argeșului, de unde plecase Mitropolitul pentru a se așeza la Târgoviște lângă Domn (care totuși stătea uneori și la Argeș, aproape de sprijinitorii săi ardeleni), cea mai frumoasă din mănăstirile aflătoare pe pământul românesc”.

 Biserica mănăstirii a fost edificată chiar pe locul vechii mitropolii ridicată aici în anul 1359, iar lucrările au fost încheiate în anul 1517. Este impresionant faptul că Biserica a fost ridicată într-un timp foarte scurt, de numai cinci ani. Efortul pentru construcția ei a fost impresionant și poate fi explicat numai prin credința vie și puternică a Domnitorului comanditar și a meșterilor constructori. Biserica Mânăstirii este materializarea gândirii arhitecturale a Sfântului Voievod care cu siguranța a conceput și coordonat lucrările de construcție. Piatra necesară construcției a fost transportată cu căruțele de la aproximativ 95 de km. Distanță din carierele de la Albeștii de Muscel iar marmura a fost adusă cu șlepurile pe Dunăre din Turcia și de acolo transportată în care până la Curtea de Argeș.

 Din perioada ulterioară construcției Bisericii datează și legenda Meșterului Manole și fântâna rămasă în amintirea sa, nu departe de mănăstire. Constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, este eroul mai multor balade populare, dar cea mai cunoscută este „Monastirea Argeșului”, în care se spune că Meșterul Manole și-a zidit soția, Ana, în pereții acestei magnifice mănăstiri, deoarece în mod inexplicabil, tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea, iar edificiul nu putea să fie ridicat fără un sacrificiu suprem.

 Legenda arată că după ce domnitorul a văzut această măreață construcție i-a întrebat pe cei zece meșteri dacă pot construi o mănăstire și mai frumoasă decât aceasta, iar după răspunsul afirmativ al acestora, Neagoe Basarab a poruncit ca schelele pe care erau urcați meșterii să fie dărâmate, pentru a împiedica această posibilitate. În acest mod, „zece meșteri mari, calfe și zidari” au rămas blocați pe acoperiș, și-au făcut aripi din șindrile și s-au aruncat de pe acoperișul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămați, însă toți au murit. Pe locul în care s-a prăbușit meșterul Manole a apărut un izvor – fântâna meșterului Manole – rămasă astăzi ca mărturie a acestui sacrificiu.

 Simbolistica ortodoxă a legendei este impresionantă. Iată câteva aspecte: Numele de Manole provine de la vechiul nume ebraic ’’Emanuel’’ care se traduce: ”Dumnezeu este cu noi’’, iar Ana înseamnă ’’Îndurare’’. Cei nouă meșteri pot simboliza cele nouă muze din mitologia greacă. Sacrificiul Anei nu reprezintă sacrificiul omului ca echivalent juridic cerut de Dumnezeu pentru păcatele comise, ci sacrificiul pentru creație. Este iubirea în forma ei supremă ca jertfă pentru Dumnezeu și pentru creație, așa cum afirmă și Părintele profesor doctor Dumitru Stăniloae. Mândria omului, încrederea de multe ori exagerată în propriile puterii, dar și năzuința spre desăvârșire sunt și ele prezente în răspunsul pe care Manole îl dă Domnitorului, prin care își afirmă puterea de a ridica oricând altă mânăstire mult mai mare, mai luminoasă și mai frumoasă. Zborul lui Manole și a meșterilor amintește de mitul lui Icar, dar și de năzuința omului spre transcendent, spre absolut, niciodată pe deplin realizabilă câtă vreme omul este în trup. Moartea lui Manole și a meșterilor simbolizează asumarea crucii și trecerea de la „moarte le viață” după cuvântul Mântuitorului nostru Domnul Iisus Hristos. Apa fântânii este simbolul vieții. Părintele Dumitru Stăniloae spune că acela care bea din apa izvorului se roagă pentru Manole.

 Sfințirea acestui impresionant lăcaș a avut loc la 15 august 1517, chiar de Adormirea Maicii Domnului, care a dat hramul sfântului edificiu. La slujbă au fost prezenți domnul Neagoe Basarab, familia sa, curtenii și boierii țării, precum și Teolipt – Patriarhul Constantinopolului – însoțit de un sobor alcătuit din toți arhimandriții și egumenii mănăstirilor din Muntele Athos și tot „clerosul” din Țara Românească, în frunte cu Mitropolitul Macarie. Mărturiile vremii arată că participarea Patriarhului de Constantinopol, alături de mitropolitul țării, la sfințirea Mânăstirii Curtea de Argeș, a fost un prilej și un mod de afirmare a unității Ortodoxiei, cum nu se mai văzuse până atunci.

 A doua zi după sfințire, domnul Neagoe Basarab însuși a așezat la locurile lor icoanele scumpe pe care le-a dăruit bisericii, apoi Patriarhul a oficiat slujba cea mare a liturghiei de după târnosire. Primul egumen al mănăstirii a fost Iosif. Însă abia în anul 1526 aveau să se încheie lucrările la pictura interioară bisericii, cu contribuția importantă a zugravului Dobromir.

 În anul 1611, principele Ardealului, Gabriel Bathory, cu oastea lui, au jefuit din biserică și din morminte tot ce era prețios, luând și acoperișul de plumb și cositor al bisericii, lăsând-o astfel expusă la intemperii.

 Apoi, domnitorul Matei Basarab (1632-1654) a refăcut biserica și a înzestrat-o, iar mai târziu domnitorul Șerban Cantacuzino (1678-1688), care îl numește pe Neagoe Basarab „strămoșul domniei mele”, a realizat de asemenea lucrări de restaurare a Mânăstirii.

 Au urmat războaiele dintre ruși și turci din perioadele 1769-1774 și 1787-1791, care au adus Mănăstirii Curtea de Argeș alte jefuiri și stricăciuni.

 În anul 1793, Mânăstirea Curtea de Argeș a dobândit statutul de reședință episcopală, aici luând ființă Episcopia Argeșului.

 La 29 octombrie 1802, mănăstirea a fost afectată de importantul cutremur, urmat, la câțiva ani distanță, de un incendiu, și, la 28 ianuarie 1838, de un alt cutremur. În această perioadă, Episcopia a fost condusă de nume importante, buni păstori și luminați patrioți, fiind de menționat sfetnicul apropiat al lui Tudor Vladimirescu, Ilarion (1820-1823; 1828-1845). Au urmat alte incendii în ianuarie 1866, în aprilie și, respectiv, decembrie 1867, care au adus pagube importante mănăstirii.

 Între anii 1875-1886 biserica Mănăstirii Curtea de Argeș a fost refăcută în forma care a dăinuit până în prezent, Regele Carol I angajându-l pe celebrul arhitect francez André Lecomte du Noüy pentru proiectul refacerii lăcașului. Acesta a adoptat și unele soluții arhitecturale controversate, printre măsurile incluse în proiect aflându-se demolarea marii clopotnițe ridicate de Matei Basarab și înlăturarea zidului fortificat de la exterior.

 Regele Carol I a construit parcul Mănăstirii Argeșului și palatul episcopal (1886-1890) care era folosit ca reședință regală de vară. Construită în stil german, clădirea este simetric dispusă în raport cu axa Catedralei, având în centru paraclisul, cu turnul-clopotniță. Paraclisul (ridicat cu un an înainte de palatul regal) adăpostește moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia.

 Mănăstirea, refăcută la inițiativa lui Carol I, a fost resfințită la 12 octombrie 1886.

 Din punct de vedere arhitectural, așa cum se înfățișează astăzi biserica Mănăstirii Curtea de Argeș este construită din piatră fățuită și profilată, în plan triconic, inspirat din planimetria bisericii mănăstirii Vodița, aspect reluat ulterior și în alte construcții bisericești de la noi, precum Mitropolia din București, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, ori Mănăstirea Tismana. Biserica este caracterizată dintr-un pronaos supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori – simbolizându-i pe cei 12 apostoli – susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplinește și funcția de necropolă.

 Turnurile laterale sunt construite în formă de spirală, vechi motiv geometric cu importante semnificații spirituale. Turnul spirală dinspre miazăzi simbolizează coborârea lui Dumnezeu la om pentru a-l elibera de păcate și a-l sfinți, iar turnul dinspre miazănoapte simbolizează ascensiunea omului la Dumnezeu, urcușul infinit spre desăvârșire și îndumnezeire prin har.

 Restul bisericii (naosul și altarul) – cu abside care îi împlinesc forma de cruce – susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.

 În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu învelitoarea sa de plumb și crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul lăcaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat.

În cadrul lucrărilor de restaurare din perioada lui Carol I, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decorație a construcției lui Neagoe Basarab, decorație în care elementele aduse din străinătate fuseseră armonizate de arta meșterilor locali, într-un stil propriu.

 Pereții exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în șuvițe. Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele, acestea fiind înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite care, ca și cele ale portalului de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu.

 În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative și discuri în rozetă, iar ca niște paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt așezați porumbei, care parcă stau gata de zbor, fiecare dintre aceștia purtând în cioc un clopoțel, care suna la adierea vântului.

 În exterior, în partea de sus, depășind bordurile scurte ale acoperișului așezate pe mai multe rânduri paralele de cizeluri, construcția bisericii crește într-o suită de volume și suprafețe, pe care se înalță cele patru turle, extrem de bogate ornamental, care adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief, aceleași modele prin care se arată o seamă de elemente de artă arabă și georgiană. Acoperișul turlelor, bogat împodobit, pare ieșit din mâna unor aurari, iar lanțurile care susțin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind în soare.

 Vechiul iconostas al bisericii și câteva icoane de pe timpul lui Șerban Cantacuzino (a doua jumătate a sec. XVII), se află în Colecția de obiecte de artă bisericească din cadrul Mănăstirii Curtea de Argeș și tot aici poate fi văzută o evanghelie scrisă cu litere de aur de către Regina Elisabeta.

 În cadrul Mănăstirii Curtea de Argeș a funcționat, cu mici întreruperi, timp de peste 100 de ani, Seminarul teologic „Neagoe Vodă”, continuat apoi de Seminarul Teologic Special pentru Transilvania până în anul 1977.

 Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, pe lângă rolul său de reședință episcopală a fost, în același timp, și necropolă domnească, iar ulterior necropolă regală. În pronaosul bisericii se află mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab (decedat la 1521), piatra de mormânt a monahiei Platonida – Doamna Despina (1554), soția lui Neagoe Basarab, piatra de mormânt a Doamnei Stana (Sofronia) (1531), fiica lui Neagoe Basarab și soția lui Ștefăniță Vodă al Moldovei. Tot aici se află și piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumați (1529), soțul Doamnei Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab.

 În pronaos se află mormintele regilor României: regele Carol I (1914) și regina Elisabeta (1916) – care se retrăsese după moartea lui Carol I chiar la Mănăstirea Curtea de Argeș, regele Ferdinand (1927) și regina Maria (1938) (trupul său fiind înmormântat aici, iar inima i-a fost depusă în capela „Stella Maris” de la Castelul său din Balcic. A trebuit, însă, să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în 1940 și depusă în firida unei stânci de lângă Castelul Bran. În 2015, la inițiativa Regelui Mihai, Casa Regală și Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii Reginei Maria să fie Salonul de Aur din Castelul Pelișor.)

Separat, într-o criptă special amenajată în paraclisul mănăstirii, se găsește sicriul cu rămășițele pământești ale Regelui Carol al II-lea (1930-1940), aduse în 2003 de la Lisabona, Portugalia, unde acesta a fost înhumat în 1953.

 În august 2016, Regina Ana a României a trecut în eternitate iar la 5 decembrie 2017 a trecut la cele veșnice și Regele României Mihai I. Ambii sunt înmormântați într-o criptă din Noua Necropolă Regală, aflată în vecinătate, întrucât cea existentă în vechea biserică de la Curtea de Argeș, nu mai are alte spații pentru morminte. Noua biserică ale cărei hramuri sunt Sfânta Filofteia și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril este practic, biserica de întâmpinare, primul monument care va fi văzut de vizitatori, fiind amplasată în fața celei ctitorite de Neagoe Basarab. Moaștele Sfintei Mucenice Filofteia sunt în prezent adăpostite în această nouă și frumoasă Catedrală Episcopală . [9]

 Sfântul Voievod Neagoe Basarab a ctitorit și alte biserici și mânăstiri sau a consolidat altele . Dintre acestea amintim Catedrala Episcopală din Târgoviște. Cu toate că Mircea cel Bătrân a mutat, pe la anul scaunul domnesc la Târgoviște, mitropolia a rămas în Curtea de Argeș până în 1515. In 1518 Neagoe Basarab, cerând dezlegarea mitropolitului Nifon, începe zidirea mitropoliei din Târgoviște. Construcția a fost terminată in 1537 in timpul lui Radu Paisie, urmașul lui Neagoe Basarab. 

 Mânăstirea Ostrov este o mânăstire de călugărițe, cu hramul “Nașterea Maicii Domnului” și se află amplasată pe o insula a lacului de acumulare al hidrocentralei Călimănești de pe râul Olt. Biserica este rezidită pe locul unei biserici mai vechi din secolul al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea, între anii 1520-1521, fiind ctitorită de Sfântul Voievod Neagoe Basarab și soția sa, doamna Despina.

 S-a sfințit nezugrăvită, pentru cult folosindu-se în prima faza icoane pictate, aflate astăzi în Muzeul de Artă al României. Altarul a fost pictat în 1752, restul bisericii fiind în stil frescă, de o remarcabilă valoare artistica și a fost terminat în anul 1760. Tot atunci i s-a înlocuit și inscripția din pisania veche cu un text românesc, scris cu litere chirilice.

 Personalitatea complexă a Sfântului Voievod Neagoe Basarab a creat două monumente de o valoare excepțională: unul în domeniul arhitecturii – măreața Biserică Episcopală de la Curtea de Argeș, iar altul în domeniul literaturii: Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, una dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii române vechi, scrisă în slavonă.

 Prin condeiul său, Sfântul Voievod, în „învățăturile” sale către fiul său, așterne pe hârtie nu numai principii de guvernare politică a statului, principii morale de educare a tineretului, ci și principii de guvernare a sufletului, care oferă celor ce le vor urma moștenirea adevăratelor valori, cele spirituale.

 Aceasta monumentală lucrare a fost creată între anii 1513-1521. Așa cum am arătat mai sus, Neagoe Basarab și-a petrecut tinerețea în anturajul patriarhului Nifon și la Mânăstirea Bistrița, ctitorie a strămoșilor săi Craiovești și acumulase o masivă cultură teologică. De asemenea, în tinerețea sa fusese copist, ceea ce presupune o bună cunoaștere a limbii slavone. În acea vreme, cultura avea un pronunțat caracter religios, a fi cult însemnând, în primul rând, a cunoaște cărțile fundamentale ale Bisericii, ca și unele lucrări apocrife sau scrieri populare. O asemenea cultură posedă și autorul Învățăturilor, care folosește în opera sa literatura patristică cu deosebire lucrările Sfântului Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul, Efrem Sirul, scrierile Patriarhului Eftimie al Târnovei, ca și unele cărți populare de mare circulație ca Alexandria și Varlaam și Ioasaf. Acestea au circulat în manuscris și erau cunoscute de oamenii de cultură ai secolului al XVI-lea.

 „Și această să nu le gândești că le grăiesc eu din capul meu, ci toate le-am aflat în Sfintele Scripturi și ți le grăiesc ca să-ți fie de certare și de învățătură și de toată trezvia și chibzuiala și bucuria ce va să fie. Deci să nu pară cuiva rău sau să aibă vreo împuternicie spre noi pentru aceste cuvinte, că pentru folosul sufletelor voastre ne-am nevoit, din adâncul inimii, și v-am adus aminte.”

 Toate calitățile specifice unei vieți creștine virtuoase, etice, exprimate atât de concis și convingător de domnitorul român, erau fără îndoială apreciate de lumea ortodoxă a timpului. Cu atât mai mult, cu cât în epocă circula și tratatul lui Nicolo Machiavelli, „Principele”, care oferea un sinistru tablou al cinismului politic militar, dar și „Orologiul Principilor”, opera spaniolului Antonio De Guevara, care, asemenea „Învățăturilor lui Neagoe Basarab…”, era o expresie a moralei creștine „în practica diplomatică”, ambele reținând „filonul istoric al lui Marc Aureliu”, cum spune prof. dr. Ion Dumitriu-Snagov.

 Una dintre ideile de bază ale voievodului este aceea a monarhiei de drept divin. „Că nu te-au ales, nici te-au unsu oamenii spre domnie, ci Dumnezeu te-au ales și te-au unsu și a aceluia plăcere să faci”.[10]

 Învățăturile conțin numeroase sfaturi despre modul cum trebuia condusă țara, despre relațiile domnului cu boierii: numirea dregătorilor, administrarea justiției, primirea solilor străini, purtarea războiului, etc., toate aceste sfaturi alcătuind un adevărat manual de guvernare a statului și considerate prima lecție de diplomație medievală românească.

 „O, fătul mieu Theodosie și voi alți domni și frați toți! Din cât am putut cunoaște cu firea și a pricépe de rândul solilor, cum să vor cinsti când vor veni să fie la sfat și vor fi oameni mari și de la domni creștini, carii cred în Domnul nostru Iisus Hristos și preacuratei lui maici, aceștea soli carii vin la voi, unui vin ca să facă jurământu și legătură, iar alții vin ca să facă pace, alții să vorovească niscare lucruri de treabă, iar unii vin pentru dragostea și pentru prietenia. Iar aorea vin alții cu cuvinte aspre și de vrajbă, cum le iaste învățătura și porunca de la domnii și stăpânii lor. Că la domni mulți soli de în multe părți vin, și cu multe feliuri de sol. Iar voi să nu cinstiți numai pre cei ce vă vor aduce vești bune, ci să cinstiți și pre cei ce vă vor aduce vești réle, că așa să cade. Și să fie toți cinstiți de voi într-un chip și dăruiți. Că cu acea puținea cinste ce le veți face, iar ei mult vor lăuda numele vostru și-l vor înălța.”[11]

 „A face dreptate săracului” este un leitmotiv al învățăturilor, o constantă aducere aminte a primei îndatoriri a celui care are puterea politică. Așadar, nu dobândirea puterii, nici amplificarea ei, ci exercitarea dreptății evanghelice este scopul guvernării.

 „Iată că suntem datori, noi cei puternici, să ajutăm celor slabi să-i îndreptăm și să nu facem atâta în voia noastră, cât în voia vecinului și săracului și a neputernicului, că așa zice marele Pavel.”

 „Și de va fi mai harnicu unul din cei săraci decât unul den feciorii de boiari sau decât o rudă de ale voastre, voi să nu dați acelora cinstea și boeria, în fățărnicie; ce să o dați aceluia mai sărac deaca iaste vrédnic și harnic și-și va păzi dregătoria cu cinste”.

 Domnul își povățuiește urmașiiSă nu iubiți vremile de răzmeriță și să săriți la fapte de trufie”, adică să păstreze pacea cu popoarele din jur. Această dorință de pace se reflectă în întreaga politică a domnului Țării Românești, în timpul domniei căruia țara a avut pace.

 Domnul este sfătuit să judece drept, pe fiecare după fapta sa și să asculte și pe nevoiași, judecata dreaptă contribuind și ea la menținerea unui renume bun în lume. Aceste sfaturi își găsesc confirmarea în practica judecătorească a lui Neagoe Basarab, ceea ce dovedește că amintirea lăsată de el posterității a fost acea a unui domn drept[12].

 Cât de actuale sunt și astăzi aceste sfaturi și învățături pentru noi dar mai ales pentru guvernanți. Dar cine să ia seama la ele?

 Aceste gândiri filosofice și învățături înțelepte, care exprimă tulburătoare reflecții politice și morale, au făcut pe istoricul Bogdan Petriceicu Hașdeu să-l numească pe Neagoe Basarab „Marc Aureliu al Țării Românești, principe, artist și filosof.

 Monumentala lucrare a domnului cu apucături împărătești, cum îl numea Nicolae Iorga pe voievodul Neagoe Basarab, alături de alte argumente precum milostenia, darul ctitoririi de mănăstiri și cel de binefăcător al întregii Ortodoxii, a stat și ea la baza canonizării Voievodului de către Biserica Ortodoxă Română.

 

III Unele concluzii

 În loc de orice alte comentarii de final propun cititorilor un moment de reflecție și meditație asupra treptelor desăvârșirii pe care Sfântul Voievod Neagoe Basarab le punea în atenția fiului său Teodosie:

 ’’Că mai întâi de toate este tăcerea, iar tăcerea face oprire, oprirea face umilință și plângere, iar plângerea face frică, și frica face smerenia, smerenia face socoteală de cele ce vor să fie, iar acea socoteală face dragoste, și dragostea face sufletele să vorbească cu îngerii. Atuncea va pricepe omul că nu este departe de Dumnezeu’’.

 Dumnezeu să ne ajute!

NOTE


[1] Constantin Noica, Pagini despre sufletul românesc, Editura Humanitas, București, 2014, p.13
[2] Citat în Istoria Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2012, p. 175
[3] Pentru dezvoltări a se vedea Pavel Chihaia, De la "Negru Vodă" la Neagoe Basarab. Interferențe literar-artistice în cultura românească a evului de mijloc, Editura Academiei, București 1979, pp. 48-65
[4] Ion D. Sandu, Neagoe Basarab, apărător și sprijinitor al ortodoxiei, Sibiu, 1938, pp. 72-74
[5] Ibidem , op cit. p. 73
 [6] Ion D. Sandu, op.cit. pp. 78-82
[7] A se vedea Pavel Chiahaia, op. cit.,pp. 134-159
[8] Pentru dezvoltări a se vedea, Diacon Alexandru Briciu, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, prinț al păcii, articol publicat la 26 septembrie 2009 în ziarul Lumina
[9] Pentru dezvoltări privind Mânăstirea Curtea de Argeș, a se vedea volumul Istoria Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2012, pp. 175-246
[10] Ion Dumitru Snagov, Monumenta Romaniae Vaticana, București, 1996, 62-63
[11] Ibidem, op.cit. , p. 69
[12] Pentru dezvoltări privind citatele prezentate, a se vedea Neagoe Basarab, Învățături către Fiul său Teodosie, Editura Arhiepiscopiei Curtea de Argeș, 2009, pp 27-81

 



Pervertirea cuvântului - Valeriu Tănasă
 

„Corupția sufletului se manifestă și prin cuvânt, devenit minciună”(Părintele Dumitru Stăniloae)

 

Sigur că ura e aceea care umple de venin inima cuvântului și declanșează acțiunea de pervertire și corupere a ființei umane. Ca un vierme care atacă inima mărului. Sau ca un cariu care se hrănește cu  viața copacilor încremeniți în ceața vremii.

Dacă ne lăsăm biruiți de ură ajungem în foc, fiindcă conștiința oamenilor e lumină și nu suferă a fi acoperită de întuneric și răutate extremă.

„Cei mai întunecați sunt pretinșii creatori de cultură, care susțin că lumea aceasta, închisă în opacitatea ei, este totul. Ei răspândesc întunericul și peste mulți din ceilalți oameni. Și ei vor rămâne în veci în întunericul cel mai gros” învață părintele Dumitru Stăniloae. Acești oameni resping transfigurarea prin Lumină, adică exclud Transcendența. De aceea pentru creștinul autentic, e limpede faptul că Lumina descuie mintea și astfel sufletului i se deschid cerurile.

“Pervertirea cuvintelor e expresia pervertirii oamenilor, a descompunerii sociale” (Părintele Dumitru Stăniloe). E exact ceea ce a experimentat comunismul și continuă la fel de insidios ideologiile neomarxiste care își ascund identitatea, și izbutesc să controleze totul fiindcă sunt în fruntea statului, - au cucerit puterea și sunt îmbătați la extrem de libertatea ce au primit-o în dar, [inconștient!!!], de la masele de oameni. A se citi supremul capitol Marele Inchizitor din Frații Karamazov a lui Dostoievski.

În vremea aceasta e o înclinare către pervertire a persoanelor care pur și simplu înspăimântă. Cuvântul explicat după dicționar e alarmant: “plăcere (patologică) de a face rău, de a provoca suferință și de a se bucura de suferința altuia, tendință patologică de a comite acte imorale, corupție, deparvare, imoralitate.” Remarcăm că e o inversiune demonică, o influență a răului căreia nu i ne opunem, fiindcă suntem îngrozitor de superficiali, prinși într-o alipire violentă de plăcerile trecătoare.

Omul pervers e fățarnicul care l-a certat Domnul în Evanghelie. Și unui fățarnic nu îi pasă de aproapele, îl anulează prin indiferență și lipsă de iubire. Și indiferența ucide! Să nu fim indiferenți, ne învață părintele martir Constantin Sârbu

Trăim timpul când prin cuvinte frumoase se acordă imprtanță tuturor relelor.

Corupția sufletului se face prin cuvânt. Atunci când cuvântul a devenit minciună și este folosit de oameni pentru a se înșela unul pe altul.

Ce e de făcut? Calea o știm: întoarcerea la Evanghelie, la sfințenie, la evlavie, la iubirea lui Dumnezeu, la respectul aproapelui, la tăcere. Adevărat vă spun vouă că veți da socoteală pentru orice cuvânt deșert spune Mântuitorul în Evanghelie.

De ce a stat într-o chilie, sub pământ, întreaga viață, - Sfântul Daniil Sihastrul? Desigur pentru a lucra virtutea tăcerii care e o stare aidoma cu cea a îngerilor. Și ne amintim din Letopisețe că pe însuși Domnul Țării Moldovei, nimeni altul decât Ștefan cel Mare și Sfânt; -  l-a poftit să aștepte!!!, atunci când a venit la dânsul să ceară sfat. Și nu i-a deschis până nu a terminat pravila rugăciunii. De ce? Sigur că intuim toți:  fiindcă e mai de preț vorbirea cu Domnul.

Și Măria Sa Ștefan a înțeles, a simțit și l-a ars flacăra sfințeniei. A așteptat cu răbdare, și a primit și mustrare de la sfântul Daniil Sihastru. Dar a meritat, fiindcă sfântul i-a dat și sfatul prin care Domnul Ștefan a salvat Moldova, tocmai când credea că totul e pierdut, s-a convins că atunci când cerem ajutor la Domnul, biruința poate fi redobândită. Și iată că și acum, îi caută cu venerație la Putna, românii de pe toate meridianele Planetei. De ce îi caută?...

Îl caută fiindcă acești sfinți foloseau un limbaj sfânt, evlavios, evanghelic, adică necorupt și nepervertit. Ajută-ne, Doamne Iisuse să ne curățim mintea de otrava minciunii și a pervertirii care a devenit o pandemie a zilelor noastre!

 



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Adevărul vă va face liberi - Dr. Vasile Astărăstoae

 

Decizia mea de a nu mai interveni în pseudo-dezbaterea privind COVID-19 a trezit numeroase reacții. Am primit numai într-o noapte sute de mesaje (și ele continuă să vină) prin care sunt rugat să mă răzgândesc. Prin urmare, mă simt obligat față de cei care au avut și, poate, mai au încredere în mine să le ofer o scurtă explicație.

Când, în februarie 2020, am intrat în această dezbatere, am fost motivat de faptul că întreaga societate era cuprinsă de panică și emoții negativeNu am intrat din dorința de notorietate, nici din interese politice sau financiare. Mesajele autorităților din toată lumea (naționale și internaționale) întrețineau o isterie colectivă, iar măsurile recomandate erau dictate de panică și nu de rațiune. Postările mele au dorit să aducă speranță, liniște și rațiuneAm apărat deci drepturile cetățenilor, libertatea religioasă, axându-mă în special pe o analiză etică. Am analizat critic unele măsuri, insistând asupra faptului că sănătatea nu înseamnă numai lipsa bolii sau a unui handicap, ci este un concept mult mai vast, care implică starea de bine fizică, psihică, social-economică și religioasă. Am insistat asupra unei analize cost/beneficiu a măsurilor luate în așa fel încât să fie proporționale cu gravitatea pandemiei. Intenția mea a fost să declanșez o dezbatere, care să conducă la conferințe de consens în concordanță cu adevărul. Într-o criză medicală și social-economică, realizarea solidarității societății (să facem împreună ceea ce nu putem să facem singuri) este esențială. Am crezut că voi contribui, printr-o poziție temperată, la apropierea celor două curente, care se manifestă în societatea românească, apropiere bazată pe adevăr și toleranță.

Știu două lucruri:

1. Știința nu este o religie, ea este un mijloc prin care ne putem apropia de adevăr. Dar în știință, adesea, ce a fost adevăr științific în trecut, nu mai este și în prezent, iar cel care este în prezent, s-ar putea să fie contrazis în viitor.

2. Adevărul la care aspirăm este un adevăr limitat. Nu putem trece niciodată de faptul că gândurile și credințele, ne determină să considerăm că acestea sunt adevărul. Mulți oameni nici măcar nu se deranjează să analizeze rațional ceea ce cred și ajung să-și construiască toată viața pe credințe care pur și simplu s-ar putea să nu fie adevărate. Orice spune mass-media, o celebritate sau un grup de prieteni, pentru aceste persoane devine brusc „adevăr”. Pentru mine, care mărturisesc credința creștină, adevărul absolut  este simplu, și anume, ce a spus: Iisus – Eu sunt Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14:6).

M-am înșelat profund. Calea pe care am ales-o a fost greșită. Grupurile fundamentaliste din toate domeniile sunt opace la orice argument. Nu mă consider infailibil și ceea ce-am afirmat poate să fie uneori eronat. Argumentele mele pot fi contestate și am puterea să recunosc când am greșit. Dar în loc de argumente se folosesc atacuri la persoană, injurii, calomnii, amenințăriSocietatea românească este divizată din punct de vedere religios (de exemplu, acele comentarii în care creștini, care ar trebui să urmeze calea iubirii și a toleranței, declară că alți creștini sunt eretici și nefrecventabili), politic, social și cultural. Se respinge orice dezbatere reală și se adâncește prăpastia dintre diferite grupuri ale societății.

Am constatat că efectul luărilor mele de poziții adâncește prăpastia din cadrul societății, în loc să arunce punți către solidarizareDe aceea am luat hotărârea să mă retrag și nu din frică, lehamete, interese sau dezamăgire.

În concluzievă îndemn să medidați și să raționați în așa fel încât să găsiți adevărul, pentru că ”Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi / vă va face liberi.” (Ioan 8:32).

P.S.1 Pentru cei care nu au înțeles una dintre postările mele, o precizare. Există foarte multe firme care fabrică vaccinuri și care nu le produc. A produce un vaccin înseamnă a-l crea, a-l fabrica și a-l pune pe piață. A fabrica un vaccin implică doar utilizarea actului de creație a altuia și punerea pe piață a acestor produse (sub licență sau produse generice).

P.S.2. Sunt conservator (nu folosesc termenul de dreapta pentru că a fost confiscat în România de oportuniști) și, de aceea, în concepția unor progresiști neomarxiști, sunt depășit, ramolit și nefrecventabil. Poate așa este, dar sunt mulți care gândesc la fel ca mine și deci existăm.

Activenews



Iubirea și iubiri - Pr. prof. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

 

Doamnei Liliana Spătaru,
poeta iubirii  reîmprospătate continuu

Câteva considerații teologice și psihologice despre iubire

Iubirea autentică față de Dumnezeu și față de aproapele nu există în afara curățirii lăuntrice de ambiții, năravuri, interese. Iubirea adevărată cere purificare de sine, eliberare de iubirea pătimașă de sine.

Nici măcar iubirea adevărată de sine nu se poate realiza în condițiile egoismului pătimaș.  Pentru că degeaba îi ofer trupului meu cele mai alese gusturi și plăceri dacă uit că sunt după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Totuși, nici nu putem considera că fără a ajunge pe culmile iubirii curate – o stare arareori atinsă și păstrată – omul nu poate nicidecum să-L cunoască pe El și pe semenul lui. Într-adevăr, iubirea firească dar curățită de excrescențele imoralității, este drumul sigur către cunoașterea deplină a celor cerești și pământești (Larchet, 2001, p. 605). Cunoașterea prin iubire are diferite trepte și rămâne în picioare principiul după care eu fac un pas spre Dumnezeu și El face zece către mine.

În fond, iubirea este darul Duhului Sfânt făcut inimilor noastre: “Iar nădejdea nu rușinează că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă” (Romani 5, 5).

Din perspectivă psihologică, iubirea este o artă și, ca orice alt meșteșug, se învață. Cine consideră că iubirea curge de la sine are dreptate, însă cu o singură condiție: să-i permitem să fie ceea ce ea este. Pentru că iubirea este un drept natural dar și o datorie. Altfel spus, iubirea nu este doar dorință, ci și, mai ales, voință (Nuță, 2006, p. 102 ș.u.).

Dacă vreți, iubirea este ca un râu. Deși nu poți împinge râul de la spate, poți însă să-i cureți albia de obstacole.

Cum am putea împiedica un tânăr să se îndrăgostească sau să facem o mamă să nu-și mai iubească pruncii. Însă, după ce îndrăgosteala trece și “minunea celor trei zile” e pe sfârșite, și sunt necesare diferite iscusințe cum ar fi voința și responsabilitatea. La fel și cu mama care-și iubește necondiționat copiii. Când aceștia cresc și se fac mari, se însoară și se mărită și au proprii lor copii, iubirea nestăvilită prin voință a mamei le poate afecta viața de familie. Deci, există o măsură în toate și omul este măsura tuturor lucrurilor.

Iubirea se învață și nimeni nu se naște învățat nici măcar în privința iubirii. Chiar dacă într-o primă fază se pare că iubirea are nevoie doar de un “obiect”, totuși, ca să iubim cu adevărat avem nevoie de cultivarea propriului caracter.

Deci în autopurificare de sine se găsește punctul comun al psihologiei cu teologia privitor la iubire.

          

Oare trebuie justificată iubirea?

A scrie chiar și poezie despre iubire astăzi reprezintă un risc… Sau, probabil că nu, având în vedere că iubirea, ca stare proprie a fiecărei persoane, este un izvor inepuizabil de bine, de spontaneitate existențială și de (auto)creație.

Cred că nimeni nu ar putea spune că oamenii iubesc și se simt iubiți de atâtea mii de ani și, pentru asta, iubirea a devenit ceva uzat, depășit, fără rost. În fiecare nou născut, iubirea își face iară și iară încercarea ei plină de naturalețe și savoare. Faptul că mamele și-au privit pruncii de miliarde și miliarde de ori de-a lungul timpului, reflectându-le iubirea pură și curată, nu înseamnă nicidecum că prin uz îndelungat iubirea și-a pierdut cumva izvorul și prospețimea. Sau, unde ar fi omul astăzi dacă i s-ar interzice să se îndrăgostească… pentru că, oricum, nu e mare lucru, toți oamenii căzând pradă cândva și cel puțin o dată în viață leoaicei tinere – iubirea.

Şi nu numai că iubirea nu se poate învechi în vreun fel și nu devine superfluă, dar ea e și cea care îl însoțește pe om în veșnicie, pentru că (nu-i așa?) Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 8).   

Iubirea, ca și sfințenia, ca și veșnicia, nu se demonetizează.

E ca și cum am spune că dacă avem un calendar plin de sfinți, aceasta înseamnă că bucuria sfințeniei pe care a simțit-o cu toată ființa arhidiaconul Ştefan când a văzut cerurile deschise e altceva calitativ superior decât ce a simțit Sfântul Maxim Mărturisitorul în veacul al VII-lea, Sfântul Grigorie Palama în veacul al XIV-lea sau Sfântul Serafim de Sarov mai aproape de noi. Dumnezeu “ieri, azi și în veci este Același”. Izvorul este proaspăt și limpede deși curge de sute de ani.

De aceea, în nici un caz nu e vorba de vreo lăcomie scriitoricească dacă doamna Liliana Spătaru  a scos de-a lungul timpului mai multe volume închinate iubirii: Iubirile indris (2013), Necunoscuta iubire (2019) și Aripile iubirii (2020). În fond, așa cum spune și criticul literar Nicolae Băciuț, poezia doamnei Spătaru este „un lung imn închinat iubirii”.

În cele ce urmează ne vom concentra pe cel din urmă volum închinat iubirii și pe câteva versuri din “…m-ascund în vechi cuvinte…” și din “Necunoscuta iubire”.       

 

            Trepte poetice ale urcușului iubirii

Poezia Lilianei Spătaru se adâncește din propria-i simplitate. Limpezirea apare în vecinătatea vectorului ce disjunge epidermicul de profunzimea înaltă. Doar ochii rămân capătul de pod de aici, spre un dincolo de suprafața cuvintelor. Ca spațiu de trecere între definit și infinit, podul rarefiat păstrează direcția, sensul, însă poate fi trecut doar dacă picioarele se lasă înlocuite de aripi: “Vine o vreme când cuvintele tac./ Doar ochii vorbesc./ Din adâncuri/ Pasărea albă își pregătește/ Zborul înalt/ Întru iubire” (Vine o vreme).

Plecarea-zbor se produce perpendicular pe gravitația orizontală a unui destul neîndestulat al hoinărelii de aici. Podul nu trece de aici până acolo, se verticalizează și duce spre dincolo de trupul de pământ al unei iubiri parțial autentice dar nefinalizată spiritual: “Şi habar nu avem/ Că ne sunt rămase/ Doar câteva poduri/ Să trecem dincolo de nori” (Într-o zi – vol. …m-ascund în vechi cuvinte…).

Vorbind despre volumul de poezii “…m-ascund în vechi cuvinte…”, criticul Nicolae Băciuț apreciază “ca date definitorii simplitatea și sinceritatea confesiunii într-o încercare de limpezire a rosturilor care transcend cotidianul” (Băciuț, 2020, p. 41). Exercițiul “plecării pe rând a iubirilor mele-n Duminici” cere verticalitate.   

Din timp al bogăției grele și al roadelor hrănitoare, toamna devine ens consumans pentru tot ce înseamnă desprindere, zbor. Toamna vieții ne vrea închiși între limitele sufocante ale unui a ști omniscient, nepotențând lărgirea tainică, misterioasă, a semnificației iubirii.

Migrația păsării spre dincolo de știu e spontană, inevitabilă și riscantă în același timp, de vreme ce “nu știu de-o să știu/ să aflu cuib/ în zborul meu de taină??!!”: “Plec. Am hoinărit pe aici destul/ Cu toamna-nfometată/ De pasărea din mine./ De pasărea din mine/ m-am lăsat purtat” (Nu știu).

Ne aflăm în plină minus-cunoaștere blagiană. Cripticul încă își cere dreptul la ființă în fața unui fanic cognitiv aflat în permanentă nemulțumire de sine la suprafața existenței. Se produce plonjarea în adâncul propriei ființe, ca spațiu prin excelență al locuirii misterului, paradoxal, mai prejos și mai presus de tot ceea ce înseamnă iluzia științei uniforme și orizontale a drumului bine definit: “Călătoresc cu tine/ Cum niciodată nu am mai călătorit./ Uit cine sunt nu știu unde mergem // doar lumina din lacul inimii/ mă surprinde cu timpul/ de la marginea tuturor lucrurilor.// Să ne întoarcem? Am pierdut iluzia… drumul?!// Urmele ei au dispărut de mult în oglinda liniștii…” (Călătoresc cu tine – vol. Necunoscuta iubire). Acum începe gravitația în jurul erosului pământesc să-și piardă forța de atracție, în favoarea zborului ca act salvator.  

Astfel, este pregătită rama tabloului pe care este proiectată iubirea la poeta Liliana Spătaru. Ori știm că rama delimitează mesajul și conținutul tabloului de restul lucrurilor înconjurătoare. E vorba de un focus pe ceva anume. Scopul e adâncirea semnificației acelui ceva, în cazul de față iubirea.

Fără a fi moralistă în vreun fel, de la început iubirea nu este una exclusiv erotică și doamna Spătaru “nu-și îngăduie, cu alte cuvinte, erotica entuziastă, exultantă, zgomotoasă, câteodată sedițioasă; adică acel eros, să-i zicem, absorbant, năvalnic și care inspiră nesățios lucruri ori gesturi, emoții și simțăminte dezgolite: e mai degrabă aci un amor al tăcerii și al bucuriei liniștite” (Brumaru, 2019, p. 40).

Deși nedematerializată, totuși vectorul ei de direcție ne indică și altceva: “Să ningem împreună/ Fără de opreliști/ Tot albul iernii/ În flori de cais!/ Să ningem cocori/ Şi nuferi/ Într-un cuprins de poveste” (Să ningem).

Pasul desprinderii este conturat deja de redimensionarea cosmică a iubirii proiectate într-un cadru feeric. Chiar dacă scara e una evident ascendentă, de la albul iernii la flori de cais și la cocori, următorul fuscel e acvatic-terestru, adică nuferii. Desprinderea e deja pârguită dar, încă, necoaptă. În fond, sintetic spus, expresia aparent contradictorie “ningem cocori” – ninsoarea cade iar cocorii se înalță – presupune coincidența celor opuse făcută posibilă prin iubire.  

Apoi, de la “Alergând amândoi,/ Să ne sorbim iubirea/ în dimineți de April, fără teamă”, se ajunge la “Eu am fugit de mult/ Cu heruvimii…” (Am fugit de mult).

Ploaia/apă nu mai este acum un simbol al unei feminități telurice, ci un suport intuitiv și anamnetic dincolo de cuvinte. Cognitivul este eludat și, astfel, “existența cere drum” spre un dincolo de lumea asta: “Când vei auzi ploaia/ să te gândești la mine./ E tot ce-ți cer/ fără cuvinte/ Şi nu vei ști unde sunt/ Şi nimeni nu va ști unde sunt/ Şi nimeni nu va ști/ Că din lumea asta/ Eu am fugit de mult/ Cu heruvimii…” (Am fugit de mult).      

Nu acum și aici, ci atunci și dincolo e tărâmul iubirii de totdeauna, ca să nu zicem neapărat veșnice.

Probabil că spre veșnicia lui agape mai trebuie făcut încă un pas poetic care să treacă dincolo de filia și storge: „Într-un sărut/ Vei ști că am păstrat tăcerea /…/ Te voi mângâia pe creștet/ Şi toată lumea va fi a mea./ Şi mai presus de cuvinte,/ Şi mai presus de ființă/ De frumusețea ta// Voi fi mereu îndrăgostită” (Într-un sărut).

Deja suntem departe de planul erotic simplist al diadei amoroase, aerul rarefiat al sferelor înalte ale eternității conturându-se tot mai pregnant. Deja dragostea nu mai depinde de relația cu cineva, se abstractizează spiritual continuu.

Dacă la început vorbeam despre tabloul iubirii, acum am ajuns să ne referim la icoanele suspinelor adânci: „Şi vântul cenușiu/ smulgând catapeteasma/ suspinelor adânci/ ale Toamnei care pleacă” (…Totul lasă urme).

Am putea spune că iubirile vieții sunt tablouri disparate și ale căror urme lăsate în viață se distilează și spiritualizează continuu sub vârstele timpului, unificându-se integrator pe frontispiciul catapetesmei existențiale când iubirile se schimbă în Duminici. E adevărat din plin că „…Totul lasă urme…” „Şi vântul cenușiu”… „și ploaia,/ Ce-n surde tropote își sapă/ Vad,…”, „și Timpul/ fără de coloană”, „Totul lasă urme…”. În plus, și „Urmele-i tot lasă urme”. E vorba aici de urme resemnificate lăuntric și recreate spiritual…

În acest context semnificativ, volumele de poezii „și caut cale” și „Existența cere drum”, se regăsesc reunificate sacral în colecția de icoane a catapetesmei templului propriului trup personal, care poartă cu sine și în sine urmele urmelor… Iubirea este cea care face posibilă întâlnirea cu începutul prin Cuvânt. În alt fel decât Eminescu, prin iubire, se ajunge astfel la acel „…un punct se mișcă cel dintâi și singur iată-l cum din chaos face mumă iar el devine tatăl”, înaintea Căruia nu mai este nici o urmă și Care stă la baza tuturor urmelor, semnelor și tainelor aceste lumi… Pentru a le identifica se cere nu ochi de tină, ci ochi de adânc, cuvintele fiind urme ale Realității Care poate fi contemplată apofatic… întru marginile dezmărginite ale iubirii.

Doamna Liliana Spătaru ne spune într-un spirit pascalian de finețe: „Doar că avem nevoie de un discernământ fundamental, care, dacă știm că nu visăm, inima Îl va simți pe Dumnezeu și-și va întemeia discursul minuțios aprobat de știință”. De aici și până la liturghia Cuvântului ne mai e decât un pas deoarece: „Prin ochii Lui ating Universul./ Şi ziua și noaptea alerg/ În cele din urmă simt ceremonia Cuvântului”.

Se întemeiază, astfel, dialogul cu El: „Eu sunt la marginea tuturor lucrurilor./ Până la nemărginire ești Tu, cu iubirea.// Eu sunt la margine de ceas, la margine de verde,/ Tu ești cumințenia anotimpurilor.// Eu mă hrănesc din lumina pământului/ deși e-ntunecat de atâtea strigăte!// Mai târziu dansez în zori cu fluturii./ Pe umerii macilor și ai vântului, vara// Căci toamna mă surprinde-n cuvântul/ de la marginea tuturor lucrurilor.// Legământ sunt Doamne, cât o privire!” (Cât o iubire – vol. Necunoscuta iubire).   

Tainic, se preschimbă totul în liturghie cosmică și pare că „emoția pare a parveni la îngândurare” (Brumaru, 2019, p. 40) și, mai mult decât atât, emoția se sublimează în rugăciune. 

 

Orizonturile desfinite ale iubirii

Fără a putea fi socotită o poezie teologică, creația doamnei Spătaru conține și urme ale reflexiei divine în contemporaneitate. Iar pentru aceasta impulsul nu este unul de completare a domeniilor de inspirație, cât unul sincer angajat pe linia redescoperirii semnificațiilor profunde ale erosului care, cel puțin în fazele lui incipiente, poate părea…neadânc, doar tangibil. Deși spiralat și inegal calitativ, urcușul iubirii întru cele înalte se spiritualizează continuu, cronologic, purtat fiind de aripi până în vecinătatea sacrului.

Așa cum spunea și Voltaire „trăim în real și viețuim în ideal”.

Tocmai pentru acest motiv, cred că putem încheia acest eseu critic cu nemuritorul și inegalabilul imn al iubirii pe care Sfântul Apostol Pavel ni l-a lăsat în prima sa epistolă adresată locuitorilor din Corint: „Deși aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Şi de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește; nu se laudă; nu se trufește. Dragostea nu se portă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (I Corinteni 13, 1 – 8).   

Bibliografie:

  1. BĂCIUŢ, Nicolae, (2020). Mântuirea prin cuvânt/iubire, în revista Vatra veche, Anul XII, nr. 7 (139), iulie 2020.
  2. BRUMARU, A. I., (2019). Al doilea indris, în revista Vatra veche, Anul XI, nr. 3 (123), martie 2019.
  3. LARCHET, Jean-Claude, (2001). Terapeutica bolilor spirituale, traducere de Marinela Bojin, București: Editura Sophia.
  4. NUŢĂ, Adrian, (2006). Psihologia cuplului, București: Editura SPER.
  5. SPĂTARU, Liliana, (2020). Aripile iubirii, Editura Vatra Veche, Târgu-Mureș.
  6. SPĂTARU, Liliana, (2020). …m-ascund în vechi cuvinte…, Editura Vatra Veche, Târgu-Mureș. 
  7. SPĂTARU, Liliana, (2019). Necunoscuta iubire, Editura ASTRA, Sibiu.

 

             




Evenimente, Apeluri, Promoții
Alianța Părinților salută poziția BOR privind vaccinarea
 
Alianța Părinților, salută, într-un comunicat,  decizia BOR de a nu se lăsa atrasă în manipularea autorităților care doresc să impună vaccinare obligatorie anti-covid.  Conform comunicatului, Biserica nu trebuie să accepte astfel de tentative de folosire a BOR pe post de anexă într-o campanie de vaccinare.
 
Acesta este comunicatul:
 
”Alianța Părinților, asociație care reunește și reprezintă părinți de pe tot cuprinsul țării, a luat cunoștință cu bucurie de faptul că Biserica Ortodoxă Română a respins cu demnitate încercarea de transformare a sa într-un departament de stat implicat în campania de vaccinare anti-covid, hotărând cu înțelepciune să rămână în rosturile sale, "stâlpul și întărirea Adevărului” (1 Tim. 3, 15).
 
Apreciem că refuzul BOR de a deveni garantul unor companii private al căror obiect de activitate nu are nicio legătură cu menirea Bisericii este un act de mare responsabilitate și integritate.
 
Incercarea de anexare a Bisericii la interesele statului a avut loc în condițiile în care pentru producerea acestor vaccinuri s-a folosit o tehnologie experimentală, testată doar câteva luni, pe eșantioane restrânse și nereprezentative, rezultatul fiind un produs despre care înșiși producătorii afirmă că nu există suficiente date pentru a se considera că împiedică transmiterea virusului.
 
In acest context, asigurările d-lui președinte Iohannis conform cărora "vaccinul este sigur și eficient” sunt cel puțin hazardate, iar afirmația sa din 18 dec 2020, conform căreia "vom scăpa de restricții numai după ce toată populația va fi vaccinată” sugerează faptul că ne putem aștepta ca, în viitorul apropiat, să fie repus în discuție proiectul de Lege privind vaccinarea obligatorie a persoanelor în România (PLx 399/2017), proiect ținut deocamdată la sertar.
 
Prin preconizatul caracter obligatoriu al vaccinării (impus prin amenzi disproporționate și repetate sau prin restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești), acest proiect de lege (care prevede vaccinarea prin constrângere atât a copiilor cât și a adulților) ne-ar lipsi de liberul arbitru -  darul pe care Insuși Creatorul ni-l respectă - și ar fi o poartă deschisă spre orice abuz.
 
Ne exprimăm nădejdea că Biserica, instituție care, în mod justificat, se bucură de cea mai mare încredere din partea populației, va avea aceeași atitudine neșovăielnică și în situația în care se va încerca instituirea unei dictaturi medicale prin prevederile abuzive ale proiectului de lege mai sus menționat.”



CĂRŢI NOI / Produse noi
Cum să depășim crizele și să devenim mai puternici - Mihail Hasminski (CARTE)
 

Prezentare Cum să depășim crizele și să devenim mai puternici:

În viața cotidiană, omul se confruntă cu numeroase și foarte variate crize: moartea unei persoane dragi, momente dificile dintr-o relație, despărțiri, depresii, ca să nu mai vorbim de situațiile de colaps de la nivelul global cu impact asurpa fiecăruia. Autorul, un reputat specialist, ne invită la deslușirea cauzelor acestor crize și ne propune o abordare realistă - îmbinând cele mai recente metode psihologice cu practica duhovnicească de cercetare a sufletului - ajutându-ne să ajungem noi înșine la rezolvarea conflictelor, atât a celor exterioare, cât mai ales a celor lăuntrice. 

Mihail Igorevici Hasminski (n. 1969), psiholog ortodox, este directorul Centrului de Psihologia Crizelor a Patriarhiei Ruse. Este membru în conducerea Asociației de oncopsihologi a Rusiei, coordonează seminarii adresate preoților în cadrul programului „Îngrijirea pastorală modernă a sufletului și psihologia ortodoxă”, este editor-șef al revistei Psihologia ortodoxă rusă. Este specializat și consacrat în domeniul psihologiei crizelor și al reabilitării psihologice și asigură asistență psihologică celor care se află în zone cuprinse de război.

Detalii despre carte / COMANDA



Un misionar prigonit al Bisericii Ortodoxe Române: Părintele Visarion Iugulescu - Sergiu Ciocârlan (CARTE)
 

Prezentare Un misionar prigonit al Bisericii Ortodoxe Române: Părintele Visarion Iugulescu:

- Coperti cartonate.

       Acest volum oferă detalii impresionante, inaccesibile până acum, despre un Părinte duhovnicesc... care de mic a simțit chemarea de a sluji lui Hristos și oamenilor. Dragostea sa față de slujbele bisericești este remarcabilă, iar impulsul său de copil de a-i aduna pe ceilalți copii ai satului pentru a citi vieți de sfinți sau pentru a se ruga, denotă o râvnă duhovnicească, care cu timpul va crește în același duh al comunității eclesiale...
       Încă de la prima notă informativă, din 1951, era semnalată popularitatea Părintelui Visarion Iugulescu, fiind asemănat cu Părintele Arsenie Boca și cu Părintele Ioan Iovan... Neavând antecedente politice, nu putea fi condamnat. Trebuia urmată o altă procedură - cea a compromiterii... Încă de la început, autorul atrage atenția asupra „consensului mitologizant” care are ca punct de plecare imaginea istoriografică compromițătoare livrată de Securitate prin documente, informatori, răspândirea zvonurilor defăimătoare despre Părintele Visarion Iugulescu.
      Renașterea spirituală, din perspectiva Părintelui Visarion Iugulescu, trebuie să înceapă cu descoperirea lăuntrică a pocăinței. E fundamentul pe care se poate clădi. Numai prin pocăință, consideră Părintele Visarion Iugulescu, societatea poate intui adevărata libertate printre zăbrelele ideologice ale noii paradigme istorice care se deschide înaintea ei.
 
Detalii despre carte / COMANDA


BioZinc Forte 25mg (30 comprimate) - *** (Naturiste)
 

Prezentare BioZinc Forte 25mg (30 comprimate):

Beneficii

Alături de vitamina C, zincul fortifică sistemul imunitar, protejează organismul de răceli, viroze și reduce starea de oboseală, contribuie la protejarea celulelor de stresul oxidativ și le ajută să funcționeze normal.
Efectele binefăcătoare ale Zincului asupra imunității au fost foarte bine documentate, iar suplimentarea organismului cu zinc este la îndemâna tuturor. Mulți dintre pacienții care răcesc frecvent, contactează viroze cu ușurință sau au o sensibilitate mare la nivelul gâtului, au înregistrat ameliorări mari după ce au luat suplimente cu zinc.

Caracteristici și efecte
Zincul contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, la procesul de diviziune celulară, la sinteza normală de AND și la menținerea funcției cognitive. De asemenea, zincul asigură și metabolismul normal al macronutrienților, al acizilor grași, al carbohidraților, proteinelor și al vitaminei A, precum și la menținerea sănătății părului, unghiilor și a pielii.

Atenționări
Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată și echilibrată și un mod de viaţă sănătos. Suplimentul este contraindicat persoanelor alergice la oricare dintre ingredientele produsului. În cazul unor afecţiuni cronice sau al urmării unui tratament medicamentos, sfatul medicului este absolut necesar înaintea administrării acestui produs. Nu este recomandat persoanelor cu intoleranţă la lactoză. A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor. Utilizarea de către femei, în timpul sarcinii și alăptării, se face doar cu acordul medicului.

A se păstra la temperaturi sub 25°C şi umiditate relativă normală (60% ± 5%), în ambalajul original, ferit de lumină.

Detalii/ COMANDA



Vitamina D3 4000UI (30 comprimate) - *** (Naturiste)
 

Prezentare Vitamina D3 4000UI (30 comprimate):

Beneficii

Vitamina D are un rol dominant în formarea scheletului, mai ales în faza de creștere, asigurând transportul calciului și fosforului în zonele corpului care au nevoie de ele, pentru a sprijini creșterea osaturii infantile și remineralizarea osaturii adulte. Permite absorbția acestor minerale în intestin, apoi transportul calciului în sânge și reabsorbția fosforului în rinichi.
Vitamina D3 menţine concentraţiile normale de calciu în sânge, contribuie la menținerea sănătății sistemului osos şi a dinţilor, a sistemului muscular şi imunitar.

Caracteristici și efecte
Vitamina D este o grupă de vitamine liposolubile, cele două forme relevante fiziologice majore fiind vitamina D2 (ergocalciferol) și vitamina D3 (colecalciferol). Vitamina D poate fi produsă de organism, cu ajutorul razelor ultraviolete, fiind absorbită imediat de vasele sanguine. Vitamina D este conținută de peștele gras (hering, sardină, ton, macrou, somon) și untura de pește (morun, ton, calcan), gălbenuș de ou, unt, lapte integral și lactate nedegresate. Vegetalele nu conțin această vitamină. Deficiența de Vitamina D poate provoca dezvoltarea unor anomalii osoase, cum ar fi oasele moi (osteomalacia) sau oasele fragile (osteoporoza). În cazul copiilor, insuficiența vitaminei D poate provoca rahitism.

Detalii / COMANDA



Vitamina C 200 mg (masticabile cu îndulcitor) - *** (Naturiste)
 

Prezentare Vitamina C 200 mg (masticabile cu îndulcitor):

Beneficii

Vitamina C contribuie la menţinerea funcţionării normale a sistemului imunitar, a sistemului osos, a sistemului nervos şi la menţinerea sănătăţii psihice. Protejează celulele împotriva stresului oxidativ, reduce oboseala şi extenuarea organismului, creşte absorbţia fierului. Contribuie la formarea colagenului pentru funcţionarea normală a tegumentelor şi la sănătatea gingiilor, a pielii şi a dinţilor.

Caracteristici și efecte:
Vitamina C sau acidul ascorbic face parte din grupa vitaminelor hidrosolubile. Molecula de vitamina C este compusă din carbon, hidrogen și oxigen. Vitamina C reprezintă catalizatorul tuturor reacțiilor vitale. Combate eficient toți agenții patogeni, și mai ales radicalii liberi, responsabili de îmbătrânirea organismului.
Vitamina C este un apărător eficient al tinereții. Lipsa vitaminei C determină sângerări ale gingiei, răceli dese, varice, hemoroizi, inflamarea mucoaselor, surplus de greutate, oboseală persistentă, nervozitate, stare depresivă, riduri, căderea părului, dificultate de concentrare.
Vitamina C este absorbită repede și ușor în sânge și celule. Într-un organism sănătos leucocitele sunt pline cu molecule de vitamina C, fiind înarmate pentru lupta cu microbii. Vitamina C nu este toxică, iar supradoza este imposibilă. Surplusul se elimină prin urină în 24 de ore.
Vitamina C nu poate fi sintetizată de către organismul uman și de aceea, necesarul trebuie asigurat din alimente, inclusiv suplimente nutritive.

Detalii  / COMANDA



Sirop Gripinstop BIO, 1 L - *** (Naturiste)
 

Prezentare Sirop Gripinstop BIO, 1 L:

Calmează iritaţiile căilor respiratorii.

Efect terapeutic:

Recomandari:

Contraindicat persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului sau carora le este interzis/limitat consumul de zahar/alcool.

COMPOZITIE: 50% plante proaspete: Pătlagină (Plantago lanceolata) - 25%, muguri de Brad (Abies alba) - 15%, Cimbrişor (Thymus serpyllum) - 5%, inflorescenţe de Soc (Sambucus nigra) - 5%,  macerate în miere de albine şi zahăr invertit.

Pătlagina este un remediu foarte bun în tratamentul afecțiunilor căilor respiratorii superioare datorită acțiunii expectorante și protectoare asupra mucoaselor. Se folosește în catar al căilor respiratorii, bronșite cronice, faringite, laringite, tuse, afecțiuni pulmonare și chiar și în tuberculoza pulmonară. Pătlagina are o acţiune emolientă, expectorantă, cicatrizantă şi antiseptică, fiind recunoscută unanim acţiunea antibacteriană şi astringentă datorată taninurilor, a preparatelor obţinute la rece sau liofilizate.

Mugurii de Brad sunt folosiți în tratarea afecțiunilor aparatului respirator (bronșite, emfizem, tuse, astm), precum și în sinuzită. Preparatele din muguri de Brad ajută la calmarea tusei, vindecă afecţiunile laringelui, traheei şi bronhiilor, tămăduiesc pneumonia, pleurezia, bronşita cronică, astmul bronşic şi ameliorează simțitor tuberculoza. Principalele componente ale mugurilor sunt uleiul volatil, cantități apreciabile de vitamina C și carotenoizii.

Cercetări recente plasează Socul în fruntea celor mai puternice stimulente ale sistemului imunitar. Fructele lui sunt un concurent redutabil al vaccinurilor antigripale. Pot ajuta la ameliorarea majorităţii bolilor degenerative, la prevenirea bolilor canceroase şi în combaterea tumorilor benigne. Se recomandă în bronşite, sinuzite, rinite, faringite, și laringite. Socul reduce inflamaţia căilor respiratorii, ajută la eliminarea secreţiilor în exces şi stimulează local capacitatea naturală de apărare a organismului împotriva infecţiei. De asemenea, florile de soc previn şi combat excesul de mucus din organism, mai ales de la nivelul căilor respiratorii și sunt un ajutor de încredere în combaterea infecției cu viruși gripali.

Cimbrişorul are proprietăţi expectorante, calmând spasmele căilor respiratorii. Datorită uleiului esențial pe care îl conţine, cimbrişorul este indicat ca adjuvant în tratarea tusei convulsive sau spastice, tusei astmaticilor, bronşitei şi răguşelii, fiind în acelaşi timp, un tonic nervos şi reconfortant general.

Zahărul invertit realizează extragerea siropului prin macerare la rece şi conservă produsul, fiind o alternativă mai sănătoasă pentru organism. Zahărul conţine substanţa numită zaharoză, pe care organismul, pentru a o asimila, trebuie să o transforme în glucoză şi fructoză prin intermediul invertazei, o enzimă ce acţionează la nivelul intestinului subţire. Acest proces implică atât un consum mare de calciu (ceea ce poate duce în timp la decalcifieri, osteoporoză, tetanie, tulburări intestinale), cât şi riscul epuizării resurselor de invertază (cauză a intoleranţei alimentare şi asteniei). Avantajul zahărului invertit este că, la nivelul lui, nu se mai regăseşte zaharoza, care creează mari probleme de asimilare, ci aceasta se scindează în două componente: glucoza şi fructoza, nemaifiind necesară solicitarea organismului, pe care o implică invertirea.

Numită și „medicamentul vieții” sau „medicamentul absolut”, mierea naturală de albine conține peste 400 de substanțe organice, dintre care minerale, vitamine și enzime care fac din ea cel mai rapid și cel mai puternic energizant natural. În plus, mierea are puternice proprietăți antiinfecțioase, acționând asupra principalelor sisteme și aparate din organism, de la tubul digestiv și căile respiratorii, până la nivelul pielii și al mucoaselor. Acest produs al stupului este un puternic stimulent al digestiei și al metabolismului, favorizează tranzitul intestinal și ajută la eliminarea rapidă a toxinelor din organism. Mierea este utilă și în menținerea echilibrului endocrin. Ea reglează activitatea principalelor glande din corp producătoare de hormoni.

Detalii  / COMANDA



Sirop de coacăze negre cu lămâie BIO, 1 L - *** (Naturiste)
 

Prezentare Sirop de coacăze negre cu lămâie BIO, 1 L:

Siropul Nera Plant de coacăze negre cu lămâie este un excelent vitaminizant, remineralizant și un bun tonic general și nervos. Cu puternice proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare, preparatul este în același timp detoxifiant, laxativ, hemostatic și antiseptic.

Efect terapeutic
  • Contribuie la regenerarea și tonifierea generală a organismului, prin mineralizare şi vitaminizare.
  • Întărește sistemul imunitar.
  • Stimulează capacitatea intelectuală.
  • Îmbunătățește circulația periferică defectuoasă.
  • Ajută la eliminarea toxinelor din organism; scade acidul uric și colesterolul.
  • Previne accidentele vasculare.
  • Stimulează creşterea şi consolidarea oaselor.
Recomandări
  • Imunitate scăzută
  • Dureri de gât, tuse, răguşeală, amigdalită
  • Stres, astenie, convalescență
  • Dificultăți de concentrare, eforturi intelectuale susținute
  • Anemie, diaree
  • Oboseală vizuală, miopie progresivă
  • Articulații umflate, dureroase
  • Reumatism cronic degenerativ
  • Tulburări specifice debutului menopauzei

Contraindicat persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului sau cărora le este interzis/limitat consumul de zahăr.

COMPOZITIE

Coacăzele negre conțin un număr impresionant de minerale și vitamine, între care vitamina C într-o formă care se dovedește a fi cea mai stabilă dintre toate fructele, rezistând la căldură și oxidare. Fructele conțin aproximativ 150 mg% vitamina C, vitamine din complexul B: B₃, B₅, B₆, B₉, acizi organici (citric, malic), pectine, zaharuri, antociani, ulei gras, terpene, flavonoide (miricetol, cvercetol, carnferol), pectine, calciu, mangan, magneziu, minerale, fier, potasiu, fosfor, vitamina PP și fibre.

Potasiul stabilizează presiunea sanguină, fibrele previn constipația, vitamina C întărește sistemul imunitar, vitamina B6 este necesară pentru regenerarea celulelor cutanate, magneziul participă direct la transmiterea impulsurilor nervoase și la producția de energie, fierul este esențial pentru formarea celulelor roșii, iar calciul este important pentru oase și dinți puternici.

În tratatul său despre Coacăzul-negru, francezul Beaumont scria în anul 1757: ,,Cu dificultate se pot găsi alte remedii, cu efecte atât de marcante și pentru un număr atât de mare de boli, precum coacăzele negre”. Ele tratează peste 50 de boli și tulburări.

Studiile științifice au demonstrat rolul deosebit de benefic al coacăzelor negre în afecțiunile cardiace, în prevenirea accidentelor vasculare cerebrale, în afecțiunile hepatobiliare şi renale. Sinergismul dintre vitamina C şi antocianozidele pe care acestea le conțin le comunică proprietatea de a preveni accidentele vasculare şi a mări acuitatea vizuală.

Coacăzele negre au efect aperitiv, digestiv, tonic, răcoritor, laxativ, diuretic, astringent, depurativ și hemostatic. Fructele consumate în stare crudă sau sub formă de extract au efecte benefice în anemie, surmenaj, insuficienţă cardiacă şi respiratorie, pneumonie, gastrită, hipertensiune arterială, ulcer, colită, diaree cronică, dizenterie, boli reumatice, pielonefrite, celulită, ateroscleroză, obezitate, tulburări circulatorii, boli oculare, insomnii şi afecțiuni ale sistemului nervos. Coacăzele negre protejează împotriva agentului patogen ce provoacă pneumonia. Deoarece fructele sunt puternic diuretice, pot fi folosite la tratarea gutei și anginei. Cura cu fructe proaspete sau sucul obținut din acestea este recomandat și persoanelor care suferă de diabet, artrită și reumatism. Acestea scad glicemia și stimulează funcționarea pancreasului.  

Zahărul invertit conservă produsul, fiind o alternativă mai sănătoasă pentru organism. Pentru a fi asimilată de organism, zaharoza conținută de zahăr necesită să fie transformată în glucoză şi fructoză prin intermediul invertazei, o enzimă ce acţionează la nivelul intestinului subţire. Acest proces implică atât un consum mare de calciu (ceea ce poate duce în timp la decalcifieri, osteoporoză, tetanie, tulburări intestinale), cât şi riscul epuizării resurselor de invertază (cauză a intoleranţei alimentare şi asteniei).

Avantajul zahărului invertit este că, la nivelul lui, nu se mai regăseşte zaharoza, care creează mari probleme de asimilare, ci este direct scindat în cele două componente: glucoza şi fructoza, nemaifiind necesară solicitarea organismului, pe care o implică invertirea.

Numită și „medicamentul vieții” sau „medicamentul absolut”, mierea naturală de albine conține peste 400 de substanțe organice, dintre care minerale, vitamine și enzime care fac din ea cel mai rapid și cel mai puternic energizant natural. În plus, mierea are puternice proprietăți antiinfecțioase, acționând asupra principalelor sisteme și aparate din organism, de la tubul digestiv și căile respiratorii, până la nivelul pielii și al mucoaselor. Acest produs al stupului este un puternic stimulent al digestiei și al metabolismului, favorizează tranzitul intestinal și ajută la eliminarea rapidă a toxinelor din organism. Mierea este utilă și în menținerea echilibrului endocrin. Ea reglează activitatea principalelor glande din corp producătoare de hormoni.

Lămâia este o sursă foarte bogată în substanțe vindecătoare care îmbunătăţesc imunitatea, întăresc  vasele de sânge, ajută la vindecarea pielii şi chiar la blocarea dezvoltării anumitor celule care pot declanşa apariţia cancerului. Ea purifică intestinele, previne şi tratează constipaţia. Cu proprietăți antivirale, antibacteriene și imunostimulatoare, sucul de lămâie e un bun detoxifiant pentru ficat.

Pe lângă cantitatea mare de vitamina C, acest fruct mai conţine și  vitaminele A, E și K, magneziu, calciu, fier, cupru, potasiu, bioflavonoide, pectine. Toate întăresc imunitatea și lupta împotriva infecțiilor. În plus, lămâia îndepărtează oboseala, agitația, nervozitatea și tensiunea. Inhalarea uleiului de lămâie crește capacitatea de concentrare.

Detalii / COMANDA



Sirop de pătlagină cu mentă BIO, 250 ml - *** (Naturiste)
 

Prezentare Sirop de pătlagină cu mentă BIO, 250 ml:

Preparatul are acţiune expectorantă, emolientă, cicatrizantă și antiseptică.

Efect terapeutic
  • Menţine integritatea mucoasei orofaringiene.
  • Ajută la fluidificarea şi eliminarea secreţiilor bronşice.
  • Tonifică vocea.
  • Susţine digestia şi reglează tranzitul intestinal.
  • Ajută la eliminarea lichidelor corporale.
  • Este reconfortant pentru întregul organism.
Recomandări
  • Stări inflamatorii ale tractului respirator (laringită, traheită, bronşită)
  • Tuse de diverse etiologii, răceală, răgușeală
  • Astm bronşic
  • Senzaţie de vomă (greaţă) de diferite etiologii
  • Constipaţie
  • Gastrită, ulcer gastric
  • Retenţie de apă
  • Purifică sângele de toxine şi viruşi

Contraindicat persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului sau cărora le este interzis/limitat consumul de zahăr.

COMPOZITIE

Pătlagina este un remediu foarte bun pentru tratamentul afecțiunilor căilor respiratorii superioare datorită acțiunii expectorante și protectoare asupra mucoaselor. Se folosește în catar al căilor respiratorii, bronșite cronice, faringite, laringite, tuse, afecțiuni pulmonare și chiar și în tuberculoza pulmonară. Pătlagina are o acţiune emolientă, cicatrizantă şi antiseptică, fiind recunoscută unanim acţiunea antibacteriană şi astringentă, datorată taninurilor, a preparatelor obţinute la rece sau liofilizate. În frunzele de pătlagină se găsește un iridoid numit acubină care, alături de flavonoizi, tonifică vasele de sânge și are efect antiinflamator. În plus, preparatele pe bază de pătlagină previn creşterea colesterolului şi scad tensiunea arterială. Pătlagina poate fi oferită copiilor ca atare, sub formă de ceai sau sirop, încă de la vârsta de 6 luni. La fel ca în cazul oricărui aliment nou pe care i-l oferiți celui mic, este recomandat să consultați înainte medicul pediatru.

Menta, ca plantă aromatică, acţionează în două moduri,  în funcţie de concentraţia preparatului folosit. În doză slabă, extractul de mentă este analgezic, calmant şi antispastic. În doză concentrată, menta este un tonic al sistemului nervos şi un stimulent digestiv.

Substanţele active importante din Mentă, precum mentolul, un valoros ulei eteric, compuşii antibiotici şi substanţele minerale au o puternică acţiune antiseptică şi calmantă. Extractul de mentă este eficient în afecţiuni respiratorii (astm, bronşită), pentru că redă capacitatea de respiraţie. 

Zahărul invertit realizează extragerea siropului prin macerare la rece şi conservă produsul, fiind o alternativă mai sănătoasă pentru organism Conține melasă - bogată în minerale și vitamine (fier, calciu, magneziu, seleniu, vitamina B6), aceasta asigurând un suport sănătos pentru corpul uman. Pentru a fi asimilată de organism, zaharoza conținută de zahăr necesită să fie transformată în glucoză şi fructoză prin intermediul invertazei, o enzimă ce acţionează la nivelul intestinului subţire. Acest proces implică atât un consum mare de calciu (ceea ce poate duce în timp la decalcifieri, osteoporoză, tetanie, tulburări intestinale), cât şi riscul epuizării resurselor de invertază (cauză a intoleranţei alimentare şi asteniei).
Avantajul zahărului invertit este că, la nivelul lui, nu se mai regăseşte zaharoza, care creează mari probleme de asimilare, ci este direct scindat în cele două componente: glucoza şi fructoza, nemaifiind necesară solicitarea organismului pe care o implică invertirea.

Numită și „medicamentul vieții” sau „medicamentul absolut”, mierea naturală de albine conține peste 400 de substanțe organice, dintre care minerale, vitamine și enzime care fac din ea cel mai rapid și cel mai puternic energizant natural. În plus, mierea are puternice proprietăți antiinfecțioase, acționând asupra principalelor sisteme și aparate din organism, de la tubul digestiv și căile respiratorii, până la nivelul pielii și al mucoaselor. Acest produs al stupului este un puternic stimulent al digestiei și al metabolismului, favorizează tranzitul intestinal și ajută la eliminarea rapidă a toxinelor din organism. Mierea este utilă și în menținerea echilibrului endocrin. Ea reglează activitatea principalelor glande din corp producătoare de hormoni.

Detalii / COMANDA



Sirop Echinofruct Forte BIO, 1 L - *** (Naturiste)
 

Prezentare Sirop Echinofruct Forte BIO, 1 L:

Contribuie la tonifierea generală a organismului prin mineralizare şi vitaminizare.

Efect terapeutic:

Recomandari:

Contraindicat persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului sau carora le este interzis/limitat consumul de zahar/alcool.

COMPOZITIE: 40% decoct concentrat din frunze și rădăcină de Brusture (Arctium lappa), Coada-calului (Equisetum arvense), Urzică (Urtica dioica) și Măceșe (Rosa canina); 30% extract hidroalcoolic din muguri de Brad (Abies alba), frunze și fructe de Coacăz-negru (Ribes nigrum), Echinacea (Echinacea purpurea), Trei-frați-pătați (Viola tricolor) - în părți egale; 6% sirop de Afine (Vaccinium myrtillus); 6% pulpă de fructe de Cătină (Hipophaë rhamnoides) și de Porumbar (Prunus spinosa); în bază de apă și îndulcitori: 6% miere de albine, 12% zahăr invertit.

Brusturele eliberează organismul de toxine şi de mucozităţi. Excelent adjuvant în detoxificare se constituie într-un puternic purificator şi tonic sanguin şi hepatic. Mai mult, este dovedit faptul că rădăcina de brusture are şi proprietăţi antioxidante şi antitumorale, protejând organismul de efectele nocive ale radicalilor liberi şi, implicit, de cancer. Teste de laborator și de medicină experimentală au arătat că administrarea brusturelui previne apariția și evoluția tumorilor canceroase, cu diferite localizări. Între altele, substanțele active din rădăcina acestei plante previn malignizarea celulelor normale datorată acțiunii substanțelor chimice cancerigene și a radiațiilor.

Coada-calului este una din plantele medicinale excepţionale în tratamentul epuizării ţesutului osos şi conjunctiv. Este bogată în siliciu, care este convertit în calciu la nivelul ficatului. Această erbacee are proprietăţi curative excepţionale pentru toate ţesuturile, fiind utilizată pentru fortificarea organismului în cazuri de prolaps la orice nivel (vezică, intestine, uter, vene, dermă şi altele). Unul din cei mai mari susţinători ai creşterii producerii de plachete de către splină, are rol și în întărirea sistemului imunitar.

Plantă medicinală cu bogat conţinut nutritiv şi cu spectru larg de intervenţie, Urzica are efect de alcalinizare asupra întregului organism, furnizând organismului substanţe hrănitoare, în special fier şi potasiu (deşi abundă în minerale). Conţine o mare cantitate de vitamina C (de 200 de ori mai mult decât în mere), precum şi alte vitamine importante cum ar fi vitamina K (cu acţiune antihemoragica), PP, complexul B şi provitamina A (beta-caroten). Preparatele pe bază de Urzică  au proprietăţi antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, depurative (în curăţarea sângelui de toxine), de activare a circulaţiei sângelui, vasoconstrictoare şi fluidizante al sângelui și antimicrobiene.

Urzica acționează eficient în cazul bronşitelor şi astmului bronşic, prin fluidificarea secreţiilor bronşice (datorită mucilagiilor).

Măceşul este un puternic antibiotic natural. Pseudo-fructele de măceş deţin un depozit mare de vitamina C (de 100 de ori mai multă decât în portocale), dar şi vitamine precum: A, B₁, B₂, B₃, E, K, P, PP şi minerale ca: magneziu, fier, potasiu. Datorită concentraţiei mari de vitamine, măceşele sporesc imunitatea organismului şi menţin sănătatea ţesuturilor şi a organelor interne. Sunt recomandate ca un revigorant în sezonul virozelor.

Mugurii de brad datorită substanţelor active conţinute, stimulează imunitatea în special la nivel rino-faringian. Extractul din muguri de brad este utilizat ca expectorant, antiinflamator şi antiseptic  în afecţiuni ale aparatului respirator: faringite, laringite, bronşite, traheite, amigdalite și viroze respiratorii.

Frunzele și fructele negre şi aromate de Coacăz negru conţin şi ele o doză mare de vitamina C (de circa 5 ori mai multă vitamina C decât portocalele), având puternice proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare. În tratatul său despre coacăzul negru, francezul Beaumont scria în anul 1757: ,,Cu dificultate se pot găsi alte remedii, cu efecte atât de marcante și pentru un număr atât de mare de boli, precum coacăzele negre”. Tratează peste 50 de boli și tulburări. Este indicat să se consume în anotimpul rece, pentru că au efect de protecţie pentru aparatul respirator, refac sistemul nervos şi ţesuturile.

Echinacea, această plantă minune are proprietăți antibacteriene, antifungice și antivirale, motiv pentru care poate lupta împotriva oricărui fel de infecție microbiană. Antibiotic natural, puternic aliat al sistemului imunitar, echinacea curăță sângele și sistemul limfatic, catalizează acțiunea celulelor albe și acționează eficient în cazul bolilor de plămâni, al gripei și virozelor.

Preparatele din echinacea se recomandă pentru răceli, ca stimulent pentru sistemul imunitar prin diverse metode printre care și creșterea producerii de anumite celule albe din sânge și întărirea pereților celulari astfel încât bacteriile și virușii să nu intre atât de ușor în celule. Datorită proprietăților sale antivirale, echinaceea este folosită în tratarea cu precădere a bolilor respiratorii și ca remediu preventiv pentru anumite tulburări, dureri, mai ales la copii, la persoanele în vârstă care au un sistem imunitar slăbit, convalescenți, etc. Echinaceea este foarte recomandată pentru vindecarea gripei și a răcelilor; a afecțiunilor gâtului (precum faringita sau angina); a bolii pulmonare obstructive cronice (EPOC), a alergiilor, a febrei fânului.

Studiile clinice au arătat că echinacea stimulează organismul să producă mai multe globule albe, mai ales limfocite și o cantitate mare de interferoni (una dintre cele mai puternice substanțe anti-infecțioase naturale). Echinacea este un foarte bun remediu care întărește sistemul imunitar, fiind recomandată pentru prevenirea sau vindecarea bolilor infecțioase atunci când organismul este slăbit.

Planta Trei-fraţi-pătaţi este utilizată în afecțiuni respiratorii, având o acțiune emolientă, calmantă și expectorantă. Ea menține plămânii sănătoși și curăță sângele, susține funcționarea normală a tractului respirator, fluidifică secrețiile bronșice și ajută la eliminarea lor din plămâni. Studii recente o recomandă în tratarea tusei și a bronșitei (de tip alergic, tabagic sau infecțios). Proprietățile vindecătoare ale plantei se datorează unui fitocomplex format din acidul salicilic și derivații săi - flavonoide, saponine și mucilagii.

Extractul de Trei-frați-pătați este cel mai puternic antialergic cunoscut în lume, la ora actuală, eficienţa sa fiind observată în toate tipurile de alergie (cutanată, respiratorie, digestivă etc.), precum şi în cazul bolilor autoimune, în dermatita atopică. Conține un puternic detoxifiant, neutralizează radicalii liberi din sânge, este diuretic și reglează sistemul imunitar.

Fructele de Cătină au o concentraţie mare de vitamina C, aproape de zece ori mai mare decât o au citricele. De asemenea, conţin în cantităţi mari vitamina A şi vitamina E, beta-caroten, iar în doze variabile vitaminele complexului B, vitamina K, F, PP. Datorită conținutului bogat în vitamine, sunt bune energizante, mărind rezistenţa organismului în faţa bolilor și jucând un rol însemnat în reglarea proceselor din organism

Se recomandă o cură cu fructe de cătină, anual, pentru a oferi organismului necesarul de vitamine şi oligoelemente. Sunt renumite pentru efectele de regenerare şi reglare imunitară care le recomandă ca adjuvante într-o gamă largă de tulburări: de la infecţii repetate la alergii, de la îmbătrânire prematură la boala canceroasă.

Fructele de Porumbar, bogate în vitamina C, în săruri de calciu şi magneziu, cu un conţinut crescut de taninuri, au proprietăţi vitaminizante, diuretice şi antidiareice.

Fructele de Afin au efecte multiple: regenerarea vaselor sanguine, neutralizarea infecţiilor din intestin, protejarea împotriva radioactivităţii, reglarea proceselor imunitare.

Zahărul invertit realizează extragerea siropului prin macerare la rece şi conservă produsul, fiind o alternativă mai sănătoasă pentru organism. Zahărul conţine substanţa numită zaharoză, pe care organismul, pentru a o asimila, trebuie să o transforme în glucoză şi fructoză prin intermediul invertazei, o enzimă ce acţionează la nivelul intestinului subţire. Acest proces implică atât un consum mare de calciu (ceea ce poate duce în timp la decalcifieri, osteoporoză, tetanie, tulburări intestinale), cât şi riscul epuizării resurselor de invertază (cauză a intoleranţei alimentare şi asteniei). Avantajul zahărului invertit este că, la nivelul lui, nu se mai regăseşte zaharoza, care creează mari probleme de asimilare, ci aceasta se scindează în două componente: glucoza şi fructoza, nemaifiind necesară solicitarea organismului, pe care o implică invertirea.

Numită și „medicamentul vieții” sau „medicamentul absolut”, mierea naturală de albine conține peste 400 de substanțe organice, dintre care minerale, vitamine și enzime care fac din ea cel mai rapid și cel mai puternic energizant natural. În plus, mierea are puternice proprietăți antiinfecțioase, acționând asupra principalelor sisteme și aparate din organism, de la tubul digestiv și căile respiratorii, până la nivelul pielii și al mucoaselor. Acest produs al stupului este un puternic stimulent al digestiei și al metabolismului, favorizează tranzitul intestinal și ajută la eliminarea rapidă a toxinelor din organism. Mierea este utilă și în menținerea echilibrului endocrin. Ea reglează activitatea principalelor glande din corp producătoare de hormoni.

Detalii / COMANDA



Sirop din muguri de brad cu ghimbir BIO, 1 L - *** (Naturiste)
 

Prezentare Sirop din muguri de brad cu ghimbir BIO, 1 L:

Siropul Nera Plant de muguri de brad cu ghimbir îmbie prin gustul său plăcut, dulce-acrişor și ușor picant. Preparatul are acțiune expectorantă, antiseptică, sedativă și remineralizantă.

Efect terapeutic:
  • Stimulează imunitatea şi reglează echilibrul intern al organismului.
  • Susține funcționarea normală a sistemului respirator.
  • Fortifică organismul copiilor şi favorizează buna creştere.
  • Contribuie la reglarea drenajului lichidelor corporale.
  • Menţine sănătatea articulaţiilor.
  • Elimină senzația de greață.
Recomandări:
  • Afectiuni ale căilor respiratorii (faringită, laringită, traheită, amigdalită, bronşită, pneumonie)
  • Avitaminoze, demineralizare
  • Deficienţe de creştere la copii
  • Astenie, stres, migrene
  • Retenție de apă
  • Greață
ADMINISTRARE
Intern:
3-4 linguriţe pe zi - pentru copii şi 3-4 linguri pe zi pentru adulţi, diluat în apă sau ceai, în cure de 3-4 săptămâni.

Contraindicat persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului sau cărora le este interzis/limitat consumul de zahăr.

COMPOZITIE: 45% muguri de Brad (Abies Alba), 45% zahăr invertit, 5% miere de albine, 5% Ghimbir (Zingiber officinale).

Mugurii de Brad sunt folosiți în tratarea afecțiunilor aparatului respirator (bronșite, emfizem, tuse, astm), precum și în sinuzită. Preparatele din muguri de Brad ajută la calmarea tusei, vindecă afecţiunile laringelui, traheei şi bronhiilor, tămăduiesc pneumonia, pleurezia, bronşita cronică, astmul bronşic şi ameliorează simțitor tuberculoza. Principalele componente ale mugurilor sunt uleiul volatil, cantități apreciabile de vitamina C și carotenoizii. Au, de asemenea, o importantă acţiune remineralizantă, favorizând fixarea calciului în oase, stimulând eritropoieza (producerea de celule roşii) şi creşterea în înălţime. Se recomandă în toate afecţiunile cronice, pentru că reechilibrarea minerală ajută organismul să depăşească blocajele în calea vindecării.

Ghimbirul este un adevărat izvor de substanțe cu efect terapeutic. Preparatele care conțin rădăcină de ghimbir sunt indicate în debutul răcelilor sau gripei, în dispepsii și balonare. În plus, ele au efect de liniștire, de reglare a echilibrului intern al organismului, previn bolile cardiovasculare, inhibă dezvoltarea celulelor canceroase, ameliorează durerile articulare, combat greața, migrenele și ajută la eliminarea toxinelor din organism.

Zahărul invertit realizează extragerea siropului prin macerare la rece şi conservă produsul, fiind o alternativă mai sănătoasă pentru organism. Pentru a fi asimilată de organism, zaharoza conținută de zahăr necesită să fie transformată în glucoză şi fructoză prin intermediul invertazei, o enzimă ce acţionează la nivelul intestinului subţire. Acest proces implică atât un consum mare de calciu (ceea ce poate duce în timp la decalcifieri, osteoporoză, tetanie, tulburări intestinale), cât şi riscul epuizării resurselor de invertază (cauză a intoleranţei alimentare şi asteniei).
Avantajul zahărului invertit este că, la nivelul lui, nu se mai regăseşte zaharoza, care creează mari probleme de asimilare, ci este direct scindat în cele două componente: glucoza şi fructoza, nemaifiind necesară solicitarea organismului, pe care o implică invertirea.

Numită și „medicamentul vieții” sau „medicamentul absolut”, mierea naturală de albine conține peste 400 de substanțe organice, dintre care minerale, vitamine și enzime care fac din ea cel mai rapid și cel mai puternic energizant natural. În plus, mierea are puternice proprietăți antiinfecțioase, acționând asupra principalelor sisteme și aparate din organism, de la tubul digestiv și căile respiratorii, până la nivelul pielii și al mucoaselor. Acest produs al stupului este un puternic stimulent al digestiei și al metabolismului, favorizează tranzitul intestinal și ajută la eliminarea rapidă a toxinelor din organism. Mierea este utilă și în menținerea echilibrului endocrin. Ea reglează activitatea principalelor glande din corp producătoare de hormoni.

Detalii / COMANDA



Sirop Multiplant BIO, 1 L - *** (Naturiste)
 

Prezentare Sirop Multiplant BIO, 1 L:

Siropul Nera Plant Multiplant este un produs natural obtinut prin extractie hidroalcoolica.

Efect terapeutic:

  • Antialergic  
  • Imunostimulator
  • Fluidifiant si expectorant al secretiilor bronsice
  • Antiseptic al cailor respiratorii  
  • Antiinflamator  
  • Calmant  
  • Emolient

Recomandari:

  • Alergii
  • Viroze
  • Amigdalita
  • Faringite, laringite, traheite
  • Bronsite acute si cronice
  • Astm bronsic
  • Pneumonii

Contraindicat persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului sau cărora le este interzis/limitat consumul de zahăr/alcool.

COMPOZITIE: 30% extract hidroalcoolic din Cimbrişor (Thymus serpyllum), Ciuboţica-cucului (Primula officinalis), muguri de Brad (Abies alba), frunze și flori de Păducel (Crataegus sp.), Pătlagină (Plantago lanceolata), Podbal (Tussilago farfara), inflorescențe de Soc (Sambucus nigra), Oregano (Origanum vulgare), flori de Tei (Tilia sp.), Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor), Turiţă-mare (Agrimonia eupatoria), Urzică (Urtica dioica); în bază de apă și îndulcitori: miere de albine, zahăr invertit.

Cimbrisorul are proprietati expectorante, calmand spasmele cailor respiratorii. Datorita uleiului esential pe care il contine, cimbrisorul este indicat ca adjuvant in tratarea tusei convulsive sau spastice, tusei astmaticilor, bronsitei si raguselii.

Ciubotica-cucului are proprietatea de a fluidifica secretiile bronsice, ajutand astfel la eliminarea lor.

Mugurii de brad stimuleaza imunitatea, in special la nivel rino-faringian. Extractul din muguri de brad este utilizat ca expectorant, antiinflamator si antiseptic al cailor respiratorii, in afectiuni ale aparatului respirator: faringite, laringite, bronsite, traheite, amigdalite, viroze respiratorii. Extractul are, de asemenea, o importanta actiune remineralizanta, favorizeaza fixarea calciului in oase, stimuleaza eritropoieza (producerea de celule rosii) si cresterea in inaltime. Este foarte util in toate procesele cronice, pentru ca reechilibrarea minerala ajuta organismul sa depaseasca blocajele in calea vindecarii.

Paducelul stimuleaza sistemul nervos central si respiratia, fiind un bun bronhodilatator.

Patlagina are actiune emolienta, expectoranta, cicatrizanta si antiseptica. Este recomandata in bronsita cronica, tuse de diferite etiologii, astm, inflamatii etc. Produsele fitofarmaceutice pe baza de patlagina sunt recomandate in uz intern in stari inflamatorii ale tractului respirator si in caz de modificare a starii normale a mucoaselor orale sau faringiene. De asemenea, este unanim recunoscuta actiunea antibacteriana si astringenta datorata taninurilor, a preparatelor obtinute la rece sau liofilizate.

Podbalul, prin mucilagiile pe care le contine, are proprietati emoliente, usurand starile congestive ale cailor respiratorii.

Socul are efect diuretic, eliminand toxinele din organism prin piele, pe cale renala si digestiva. Ajuta la scaderea febrei, producand transpiratie abundenta. Este recomandat in afectiuni respiratorii (raceli, gripe, bronsite, tuse) si digestive (constipatie). Prin diureza pe care o produce se recomanda in boli reumatismale, de rinichi si vezicale. Fiind laxativ,  se foloseste ca remediu natural in constipatiile pe fond nervos si in obezitate.

Sovarvul (Oregano) are actiune antiseptica.

Teiul se recomanda in caz de raceala cu febra.

Trei-frati-patati are actiune complexa: depurativ de baza, curatind sangele de toxine; diuretic, fluidifica si elimina secretiile bronhice, usor laxativ. Rezultate deosebite se obtin in cazul persoanelor foarte sensibile la bolile specifice sezonului rece (in special, guturai si bronsita), precum si in cazul acelora care deja sufera de afectiuni cronicizate, precum bronsita, astm, reumatism etc.

Turita-mare este recomandata pentru dureri in gat si combate faringita; este folosita de cantareti profesionisti si oratori.

Urzica este bogata in clorofila si saruri minerale, indeosebi fier, magneziu, calciu, potasiu si siliciu; contine o mare cantitate de vitamina C (de 200 de ori mai mult decat in mere), precum si alte vitamine importante, cum ar fi: vitamina K (cu actiune antihemoragica), PP, complexul B si provitamina A (beta-caroten).

Preparatele pe baza de urzica au proprietati antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, depurative (in curatarea sangelui de toxine), de activare a circulatiei sangelui, vasoconstrictoare si fluidizante ale sangelui, antirahitice, antireumatismale, hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice, diuretice. Se recomanda ca adjuvant in bronsite, avitaminoze, afectiuni renale, reumatism, guta, diabet, hemoragii. Combinatia de calciu si siliciu organic existenta in urzica incetineste sau chiar reduce evolutia rahitismului si a osteoporozei.

Zaharul realizeaza extragerea siropului prin macerare la rece si conserva produsul. Siropul Nera Plant multiplant contine zahar invertit, o alternativa mai sanatoasa pentru organism, decat varianta zaharului tos. Zaharul tos contine substanta numita zaharoza, pe care organismul, pentru a o asimila, trebuie sa o transforme in glucoza si fructoza prin intermediul invertazei, o enzima ce actioneaza la nivelul intestinului subtire. Acest proces implica atat un consum mare de calciu (ceea ce poate duce in timp la decalcifieri, osteoporoza, tetanie, tulburari intestinale), cat si riscul epuizarii resurselor de invertaza (cauza a intolerantei alimentare si asteniei).

Avantajul zaharului invertit este ca ne scapa de neajunsurile si riscurile ce decurg din folosirea in alimentatie a zaharului tos, prin faptul ca la nivelul lui nu se mai regaseste zaharoza, care creeaza mari probleme de asimilare, ci este direct scindat in cele doua componente: glucoza si fructoza, nemaifiind necesara solicitarea organismului, pe care o implica invertirea.

Mierea de albine este alimentul care furnizeaza rapid cea mai mare cantitate de energie. Compusa in principal din fructoza, glucoza si apa, prin raportul de aproape 1:1 intre fructoza (39%) si glucoza (32%), mierea este foarte sanatoasa pentru ficat si organism. Contine vitamine (complexul B, vitaminele A, C, D, K), aminoacizi, enzime si minerale (potasiu, calciu, magneziu, fosfor, fier, cupru). Este un puternic antiinfectios natural, cu actiune de la tubul digestiv si caile respiratorii pana la nivelul pielii si al mucoaselor. Stimuleaza digestia si metabolismul, regleaza tranzitul intestinal, ajuta la eliminarea rapida a toxinelor din organism. Mentine echilibrul endocrin. Are proprietati stimulatoare pentru muschiul cardiac.

Detalii / COMANDA



Sirop Pneumovital BIO, 1 L - *** (Naturiste)
 

Prezentare Sirop Pneumovital BIO, 1 L:

 

Siropul Nera Plant Pneumovital este un produs natural care sustine sanatatea plamanilor.

Efect terapeutic:

  • Sustine functionarea normala a cailor respiratorii superioare si a plamanilor

Recomandari:

  • Viroze
  • Amigdalita
  • Faringita, laringita, traheita
  • Tuse convulsiva
  • Afectiuni ale sinusurilor
  • Bronsite acute si cronice
  • Astm bronsic (reda capacitatea de respiratie)
  • Pneumonie

ADMINISTRARE:

Intern: 3-4 linguriţe pe zi - pentru copii şi 3-4 linguri pe zi pentru adulţi, diluat în apă sau ceai, în cure de 3-4 săptămâni.

Contraindicat persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului sau carora le este interzis/limitat consumul de zahar.

COMPOZITIE: 50% plante proaspete: Pătlagină (Plantago lanceolata) - 22%, flori de Salcâm (Robinia pseudoacacia) - 10%, părţi aeriene de Grindelia (Grindelia robusta) - 8%, Isop (Hyssopus officinalis) - 5%, Mentă (Mentha piperita) - 5%, macerate în miere de albine şi zahăr invertit.

Patlagina are actiune emolienta, expectoranta, cicatrizanta si antiseptica. Este recomandata in bronsita cronica, tuse de diferite etiologii, astm, inflamatii etc. Produsele fitofarmaceutice pe baza de patlagina sunt recomandate in uz intern in stari inflamatorii ale tractului respirator si in caz de modificare a starii normale a mucoaselor orale sau faringiene. De asemenea, este unanim recunoscuta actiunea antibacteriana si astringenta datorata taninurilor, a preparatelor obtinute la rece sau liofilizate.   

Florile de salcam constituie un antitusiv eficient. Dintre substantele active importante, doi compusi specifici - robinina si acaciina - impreuna cu uleiul esential calmeaza crizele puternice de tuse convulsiva.

Grindelia este o planta medicinala cu proprietati hidratante, protectoare si emoliente ale cailor respiratorii, folosita in traditia indienilor americani pentru proprietatile sale expectorante. inscrisa in Farmacopeea din Statele Unite inca din 1882 si in Farmacopeea Franceza din 1908, folosirea sa s-a afirmat apoi datorita actiunii de protejare fata de principalii agenti responsabili de tulburarile cailor respiratorii superioare in anotimpul rece: are actiune antispasmodica (tropism respirator), efect antiinfectios (indeosebi pulmonar), combate tusea, favorizeaza evacuarea secretiilor bronsice, calmeaza caile respiratorii.

Isopul este astringent, antiseptic bronsic si cicatrizant. Curata plamanii, fiind util intr-o diversitate de boli si simptome precum tuse, raceli, guturai, probleme ale sinusurilor si dureri in gat.

Menta, ca planta aromatica, actioneaza in doua moduri,  in functie de concentratia preparatului folosit. in doza slaba, extractul de menta este analgezic, calmant si antispastic. in doza concentrata, menta este un tonic al sistemului nervos si un stimulent digestiv. Substantele active importante precum mentolul, un valoros ulei eteric, compusii antibiotici si substantele minerale au o puternica actiune antiseptica si calmanta. Extractul de menta este eficient si in afectiuni respiratorii (astm, bronsita), pentru ca reda capacitatea de respiratie si improspateaza aerul inhalat.

Indulcitorii realizeaza extragerea siropului prin macerare la rece si conserva produsul.

Mierea de albine este alimentul care furnizeaza rapid cea mai mare cantitate de energie. Compusa in principal din fructoza, glucoza si apa, prin raportul de aproape 1:1 intre fructoza (39%) si glucoza (32%), mierea este foarte sanatoasa pentru ficat si organism, in general. Contine vitamine (complexul B, vitaminele A, C, D, K), aminoacizi, enzime si minerale (potasiu, calciu, magneziu, fosfor, fier, cupru). Este un puternic antiinfectios natural, cu actiune de la tubul digestiv si caile respiratorii pana la nivelul pielii si al mucoaselor. Stimuleaza digestia si metabolismul, regleaza tranzitul intestinal, ajuta la eliminarea rapida a toxinelor din organism. Mentine echilibrul endocrin. Are proprietati stimulatoare pentru muschiul cardiac.

Detalii / COMANDA



Sirop Tonic Vitaminizant BIO, 1 L - *** (Naturiste)
 

Prezentare Sirop Tonic Vitaminizant BIO, 1 L:

Siropurile Nera Plant, obținute din plante proaspete și fără adaos de apă, prezintă un conținut bogat de principii active și o însemnată valoare nutritivă. Acționează rapid, protejând, totodată, mucoasa gastrică. Datorită gustului dulce-aromat și mirosului plăcut, sunt ușor de administrat copiilor. Se recomandă consumul lor și în scop preventiv, ca băuturi vitaminizante și energizante, pentru o alimentație zilnică sănătoasă.

Efect terapeutic:

Recomandari:

ADMINISTRARE:

Intern: 3-4 lingurite pe zi pentru copii si 3-4 linguri pe zi pentru adulti, diluat in apa sau ceai, in cure de 3-4 saptamani.

Contraindicat persoanelor cu alergie sau hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului sau carora le este interzis/limitat consumul de zahar/alcool.

COMPOZITIE: 65% sirop de Afine (Vaccinium myrtillus), Aronia (Aronia melanocarpa), Cătină (Hippophaë rhamnoides), Porumbe (Prunus spinosa), Zmeură (Rubus idaeus) – în părți egale: 7,8%, în bază de apă și îndulcitori: zahăr invertit și miere de albine; 35% vin de fructe obținut din Coacăze negre (Ribes nigrum), Măceșe (Rosa canina) – în părți egale: 10,5%, în bază de apă și îndulcitori: zahăr invertit și miere de albine.

Coacazele-negre contin un numar impresionant de minerale si vitamine, intre care vitamina C, intr-o forma care se dovedeste a fi cea mai stabila dintre toate fructele, rezistand la caldura si oxidare. in plus, este singurul fruct de padure care contine ulei volatil intr-o proportie destul de mare, un ulei cu miros mai putin placut, dar cu efecte deosebite.

Coacazul-negru contine taninuri, rutozid, vitamina C, urme de ulei volatil de culoare verde (pana la 0,2%) format din carburi terpenice. Fructele contin cca 150 mg% vitamina C, vitamine din complexul B:B₃,B₅,B₆,B₉, acizi organici (citric, malic), pectine, zaharuri, antociani, ulei gras, terpene, flavonoide (miricetol, cvercetol, carnferol), pectine, calciu, mangan, magneziu, minerale, fier, potasiu, fosfor, vitamina PP.

Frunzele au efect diuretic, iar fructele aperitiv, digestiv, tonic, racoritor, laxativ, diuretic, astringent, depurativ, hemostatic, elimina acidul uric in exces si purinele, hipotensor. Sinergismul dintre vitamina C si antocianozide le comunica proprietatea de a preveni accidentele vasculare si a mari acuitatea vizuala. Coacazele revitalizeaza rapid organismul,  ajuta la reechilibrarea metabolismului, normalizeaza activitatea nervoasa, maresc acuitatea vizuala – lupta impotriva anemiei.

Fructele consumate in stare cruda sau sub forma de extract au efecte benefice in:  anemie, surmenaj, insuficienta cardiaca si respiratorie, pneumonie, gastrita, hipertensiune arteriala, ulcer, colita, diaree cronica, dizenterie, boli reumatice, pielonefrite, celulita, ateroscleroza, obezitate, tulburari circulatorii, boli oculare, insomnii si afectiuni ale sistemului nervos. Coacazele negre protejeaza impotriva agentului patogen ce provoaca pneumonia. Deoarece fructele sunt puternic diuretice, pot fi folosite la tratarea gutei si anginei.

Macesul este un puternic antibiotic natural. Pseudo-fructele de maces detin un depozit mare de vitamina C (de 100 de ori mai multa decat in portocale), dar si vitamine precum: A, B₁, B₂, B₃, E, K, P, PP si minerale ca: magneziu, fier, potasiu. Datorita concentratiei mari de vitamine, macesele sporesc imunitatea organismului si mentin sanatatea tesuturilor si a organelor interne. Sunt recomandate ca un revigorant in sezonul virozelor. in paralel cu efectele antivirale, testate in timp, macesului i s-au atribuit si alte valente terapeutice: mentine buna functionare a vaselor capilare si normalizeaza circulatia sanguina. Au, de asemenea, efect antiinflamator, antioxidant, gastroprotector, imunostimulent, antidiareic.

Sunt utilizate cu rezultate semnificative in cazurile de alergii, in ameliorarea simptomelor osteoartritelor, ca adjuvant in afectiuni imunitare, ca tonic si regenerant pentru copii si varstnici, ca ameliorator al simptomelor determinate de dismenoree. Combat anxietatea, palpitatiile, greturile, viermii intestinali si cresc secretia biliara – fapt care le recomanda in afectiunile ficatului.

Siropul de Afine este un produs natural obtinut prin macerarea fructelor plantei Vaccinium myrtillus, fiind considerat un supliment alimentar deosebit de complex si bogat in principii active.

in medicina traditionala europeana utilizarea afinelor este mentionata in primul mileniu al erei noastre – folosirea lor fiind extinsa in sec. al XVI-lea – in special in tratamentul diareei si dizenteriei. in medicina noastra traditionala fructele de afin se folosesc in enterocolite, infectii urinare, guta, reumatism, uremie si chiar in diabet.

Fructele constituie cel mai valoros produs ce se poate recolta de la afin. Ele contin 5-10% taninuri catechice, cca. 30% zahar invertit, cca. 1% acizi organici, flavonolglicozide (astragalina, hyperozid, izoquercitrina si quercitrina), acizi fenolici, pectine, triterpene, antociani, antocianidine (malvidina, cyanidina si delfinidina). Continutul in antocianozide creste in timpul coacerii fructelor, in timp ce taninurile catechice si proantocianidinele dimerice descresc pe masura ce fructele se coc mai mult.

Taninurile confera produsului proprietati antidiabetice si astringente. Afinele regleaza tranzitul intestinal, fac sa inceteze fermentatiile intestinale, ajuta la eliminarea gazelor si amelioreaza inflamatiile hemoroidale.

Protectia retiniana este atribuita antocianilor prin inhibarea fosfoglucomutazei si a monofosfatului-6-glucozic. Antocianidinele stimuleaza si prelungesc rezistenta capilarelor, au actiune vasoprotectiva, antiedematoasa si vasodilatatoare. De asemenea regleaza functionalitatea microcirculatiei si contractia ritmica a musculaturii netede a arteriolelor care controleaza fluxul hematic.

Relativ recent a fost experimentata actiunea bacteriostatica si fitoncida a extractelor din afine pe culturi de coli si stafilococi. Alti fitocomplecsi din fructe au actiune antioxidanta si antimutagena, prevenind formarea tumorilor.

Comisia Europeana a aprobat utilizarea preparatelor pe baza de afine in diaree, inflamatii usoare ale membranelor mucoasei bucale si ale gatului, in afectiuni vasculare si ale capilarelor, in insuficienta venoasa, hemoroizi si colite spastice.

Sucul de Aronia, are un continut ridicat de antioxidanti, in special antocianina, este un remediu natural eficient in prevenirea si tratarea numeroaselor afectiuni. Toata bogatia acestui arbust sta in fructele care au un gust dulceag-amarui si contin o cantitate mare de antioxidanti. Este foarte bogat in minerale: potasiu, calciu, fosfor, magneziu, fier, mangan, iod, molibden si vitamine precum: A,B₁, B₂, B₃,B₅, B₆, B₉, C, E, K, P. Fructele contin zaharuri, acizi organici, tanini, pectine, niacina, riboflavina (B₂), acid folic, sorbitol, minerale: magneziu, flavanoizi, antociane substante tanante; fosfor, cupru, iod, antocianine, flavonoide si multe vitamine: B, E, K, o mare cantitate de Vitamina PP care ajuta la fixarea Vitaminei C in tesuturi si de asemenea, contin de 5 ori mai multa Vitamina C decat strugurii. Semintele sunt bogate in uleiuri. 

Fructele de aronia au un efect tonic general, invioreaza, cresc vitalitatea si sporesc imunitatea, echilibreaza metabolismul, scad nivelul hormonilor de stres, calmeaza si intretin buna dispozitie. Aronia detoxifiaza intregul organism si ajuta la combaterea stresului oxidativ datorita antocianidinelor din compoztie este un bun antiinflamator, anticancerigen. Sunt recomandate in dietele sportivilor, ale copiilor care prezinta insuficienta de iod, ca antialergice, datorita proprietatilor antihistaminice. Purifica sangele si sunt recomandate in dietele antiage.

Ajuta la imbunatatirea fluxului sangvin si la stabilizarea tensiunii arteriale. Ajuta in tratarea bolilor ficatului si vezicii biliare, inflamatii ale stomacului, alergii, boli de piele si chiar radiatii. Aronia este de asemenea foarte buna pentru sanatatea tractului urinar; combate cu succes toate infectiile urinare care produc durere in timpul urinarii sau nevoia continua de urinare. Mai mult, consumul de aronia ajuta la sanatatea creierului, inclusiv la prevenirea pierderilor de memorie, pierderea echilibrului si a coordonarii, dar si pentru Alzheimer. Aronia ajuta si la scaderea nivelului de zahar din sange, obezitate, tensiune arteriala ridicata, nivel de colesterol anormal.

Tinand seama de proprietatile terapeutice ale Zmeurei, putem spune ca Dumnezeu a raspandit acest “medicament” cu generozitate. Zmeura este o sursa remarcabila de antioxidanti si fitonutrienti (antocianine, flavonoide, acid fenolic, taninuri, cianidine, pelargonidine), pectine, acizi organici - citric si malic, zahar, fragarina, acizi liberi, albuminoide, caroten, tanin, cianina, acid succinic, acid salicilic, dar si de fibre. Zmeura are un continut foarte bogat in vitamina C, vitamina K, acid folic, vitaminele B₁, B₂, B₃, B₅,B₆, B₉, A si vitamina E. Dintre minerale, zmeura contine cantitati importante de mangan, magneziu, cupru si potasiu. Fructele de zmeura contin si calciu, zinc, fosfor, toate in forme usor asimilabile. Zmeura este bogata in acid elagic, un compus fenolic care ajuta la prevenirea cancerului, care inhiba cresterea celulelor canceroase si care opreste dezvoltarea anumitor forme de cancer.

Consumand zmeura, aducem in organism o paleta larga de antioxidanti si compusi antiinflamatori care intaresc imunitatea, redau vitalitatea organismului si incetinesc procesele de imbatranire. Diversitatea antioxidantilor din zmeura este remarcabila si unica printre fructe. Acesti antioxidanti au efect anticancerigen si protector impotriva bolilor cronice si degenerative, dintre care amintim: obezitatea, diabetul zaharat, hipertensiunea, ateroscleroza, afectiuni ale sistemului osteoarticular si nervos. Tilirosida continuta de zmeura, activeaza un hormon care regleaza metabolismul tesutului adipos, denumit adiponectina. in functie de partea folosita din planta (fructe sau frunze), preparatele obtinute din zmeur au efecte diuretice, laxative, depurative, astringente, antidiareice, dezinfectante, tonice si stomahice. in afectiunile externe actioneaza in ingrijirea pielii, prin efecte de regenerare, astringente, exfoliante si de catifelare.

Fructele de catina (Hippophaë rhamnoides) sunt bune energizante si maresc rezistenta organismului in fata bolilor. Produsele pe baza de catina sunt adjuvanti alimentari care au un rol insemnat in reglarea proceselor din organism, oferind o imunitate ridicata.

Fructele de catina au o concentratie mare de vitamina C, aproape de zece ori mai mare decat o au citricele, dar si una de beta-caroten mai mare decat morcovul. De asemenea, contin in cantitati mari vitamina A si vitamina E, iar in doze variabile vitaminele complexului B, vitamina K, F, PP, etc. si microelemente precum fosfor, potasiu, magneziu, calciu, fier si sodiu.

Se recomanda ca anual sa se faca cate o cura cu fructe de catina, pentru a oferi organismului necesarul de vitamine si oligoelemente. Sunt renumite pentru efectele de regenerare si reglare imunitara care le recomanda ca adjuvante intr-o gama larga de tulburari: de la infectii repetate la alergii, de la imbatranire prematura la boala canceroasa. Se folosesc si in tratarea afectiunilor stomacului si duodenului. Catina se mai recomanda in cazul afectiunilor specifice pentru persoanele in varsta (vitamina E este considerata vitamina tineretii), in tulburari nervoase, sterilitate, carente de vitamine si de minerale.

Continutul mare de tanin, taninul fiind un antioxidant puternic care actioneaza asupra imunitatii organismului, ridica Porumbele pe una din treptele inalte in lupta cu bolile. Taninul din porumbe dezinfecteaza locurile pe unde trece. incepand cu cavitatea bucala, unde indeparteaza tartrul de pe dinti, continuand cu esofagul, unde actioneaza ca un ulei asupra unor amigdale bolnave si ajungand in stomac unde este pansament pentru toata flora stomacala.

Porumbele contin totodata minerale importante precum calciu, potasiu, zinc, fier, cupru, sodiu, magneziu, dar si vitamine precum provitamina A, vitamine din complexul B (B₂ si B₁₅) si vitamina C.

Fructele au actiune astringenta si diuretica, efect antidiareic si antidizenteric. Au nenumarate beneficii pentru sanatate. Datorita proprietatilor tonice stomahice, porumbele favorizeaza digestia prin stimularea secretiei sucurilor gastrointestinale. Fructele au efect depurativ, tonifiant, antiseptic si sedativ (in bolile cardiovasculare).

Se recomanda in dureri de stomac, diaree, dizenterie, afectiuni renale, guta, tuse convulsiva, hipertensiune arteriala. Porumbele ajuta la eliminarea acidului uric si uratilor. O actiune benefica au si in dischineziile biliare. in plus, datorita continutului ridicat in tanin, mustul proaspat de porumbe opreste sangerarile nazale. in colita cronica da rezultate spectaculoase cidrul de porumbe. intaresc imunitatea si alunga oboseala, tonifica oasele, dintii si unghiile, cresc hemoglobina, curata plamanii, regleaza pulsul inimii. Numeroasele cercetari de laborator din tarile europene au dezvaluit un lucru extraordinar: porumbele combat obezitatea, fiind printre cele mai eficiente remedii in lupta cu kilogramele.

Mierea de albine este alimentul care furnizeaza rapid cea mai mare cantitate de energie. Compusa in principal din fructoza, glucoza si apa, cu raportul de aproape 1:1 intre fructoza (39%) si glucoza (32%), mierea este foarte sanatoasa pentru ficat si organism. Contine vitamine (complexul B, vitaminele A, C, D, K), aminoacizi, enzime si minerale (potasiu, calciu, magneziu, fosfor, fier, cupru). Este un puternic antiinfectios natural, cu actiune de la tubul digestiv si caile respiratorii pana la nivelul pielii si al mucoaselor. Stimuleaza digestia si metabolismul, regleaza tranzitul intestinal, ajuta la eliminarea rapida a toxinelor din organism. Mentine echilibrul endocrin. Are proprietati stimulatoare pentru muschiul cardiac.

Indulcitorii realizeaza extragerea siropului prin macerare la rece si conserva produsul.

Detalii despre carte / COMANDA



Complex IMUNITATE + Zn + D3 + C + A + E - *** (Naturiste)
 

Prezentare Complex IMUNITATE + Zn + D3 + C + A + E:

 

Beneficii

Complex IMUNITATE contribuie la menținerea sănătății sistemului imunitar și la protejarea organismului împotriva virozelor, mai ales în sezonul rece. Suplimentul oferă combinația optimă de Zinc și vitaminele D3, C, A și E, în dozele zilnice recomandate, pentru a asigura buna funcționare a organismului și creșterea rezistenței acestuia în fața amenințării bolii.

Caracteristici și efecte
Zincul – contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, la procesul de diviziune celulară, la sinteza normală de AND și la menținerea funcției cognitive. De asemenea, zincul asigură și metabolismul normal al macronutrienților, al acizilor grași, al carbohidraților, proteinelor și al vitaminei A, precum și la menținerea sănătății părului, unghiilor și a pielii.

Vitamina D este o grupă de vitamine liposolubile, cele două forme relevante fiziologice majore fiind vitamina D2 (ergocalciferol) și vitamina D3 (colecalciferol). Vitamina D poate fi produsă de organism, cu ajutorul razelor ultraviolete, fiind absorbită imediat de vasele sanguine. Vitamina D este conținută de peștele gras (hering, sardină, ton, macrou, somon) și untura de pește (morun, ton, calcan), gălbenuș de ou, unt, lapte integral și lactate nedegresate. Vegetalele nu conțin această vitamină. Deficiența de Vitamina D poate provoca dezvoltarea unor anomalii osoase, cum ar fi oasele moi (osteomalacia) sau oasele fragile (osteoporoza). În cazul copiilor, insuficiența vitaminei D poate provoca rahitism.

Vitamina C – contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, a sistemului nervos și la menținerea sănătății psihice. De asemenea, vitamina C crește absorbția fierului, contribuie la formarea normală a colagenului pentru buna funcționare a sistemului osos, a vaselor de sânge, a ligamentelor, a gingiilor, a pielii și a dinților. Carbonatul de calciu din compoziția ascorbatului de calciu este alcalin și determină un pH neutru, care ajută la diminuarea disconfortului gastro-intestinal, fiind mai bine tolerat de către persoanele sensibile la alimente acide.

Vitamina E, în sinergie cu Zincul și Vitamina C, contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, ceea ce mărește rezistența organismului în fața virușilor și bacteriilor. Vitamina E susține sistemul imunitar, reduce riscul bolilor cardiovasculare, menține sănătatea ochilor și, nu în ultimul rând, contribuie la menținerea sănătății părului și a pielii.

Vitamina A – grăbește vindecarea în urma unor afecțiuni, susține sistemul imunitar și menține sănătatea oaselor, a pielii, a părului, a dinților și a gingiilor. De asemenea, vitamina A îmbunătățește vederea și ajută la menținerea sănătății ochilor, stimulează formarea de celule albe, care intră în componenta sistemului imunitar; previne formarea calculilor biliari (prin intermediul fosfatului de calciu produs de vitamina A).

Atenționări
Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată și echilibrată și un mod de viaţă sănătos. Suplimentul este contraindicat persoanelor alergice la oricare dintre ingredientele produsului. În cazul unor afecţiuni cronice sau al urmării unui tratament medicamentos, sfatul medicului este absolut necesar înaintea administrării acestui produs. Consumul în timpul sarcinii și alăptării se face numai la recomandarea medicului. Nu este recomandat persoanelor cu intoleranţă la lactoză. A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25°C şi umiditate relativă normală (60% ± 5%), în ambalajul original, ferit de lumină.

Detalii / COMANDA



Cremă nutritivă de mâini, 100 g - *** (Naturiste)
 

Prezentare Cremă nutritivă de mâini, 100 g:

 

Crema nutritivă de mâini Nera Plant cu ulei de măsline, afine și isop are o textură fină, care pătrunde în profunzime, hrănește și regenerează pielea, lăsând-o moale și catifelată.

Acțiunea, culoarea și parfumul produsului se datorează în întregime ingredientelor naturale.

Cum acţionează?

Uleiurile organice de măsline și cocos hrănesc și calmează pielea, acționând în sinergie cu extractele de afin, isop și lucernă care conferă pielii un putenic efect nutritiv și reparator. Vitamina E și uleiul esențial de roiniță completează acțiunea produsului cu efectul lor antioxidant. Pielea uscată a mâinilor se regenerează, devine catifelată, moale și fină, iar efectul persistă chiar și după spălare. Formula fină și ușoară se absoarbe foarte repede și nu lasă urme grase pe piele.

Pentru ce se recomandă?

Cu uleiuri organice de măsline și cocos, cu extracte de lucernă, afine și isop, delicat parfumată cu roiniță și tuberoze, Crema nutritivă de mâini Nera Plant este alegerea cea mai potrivită pentru îngrijirea zilnică a mâinilor pe tot parcursul anului.

COMPOZITIE: Apă distilată (Aqua), ulei de măsline (Olea Europaea Fruit Oil), ulei de cocos (Cocos Nucifera Oil), Glicerină (Glycerin), Glyceryl Stearate, Methyl Glucose Sesquistearate, provitamina B5 (Panthenol), gumă guar (Cyamopsis Tetranogloba Gum), alcool benzilic (Benzyl Alcohol), acid benzoic (Benzoic Acid), acid sorbic (Sorbic Acid), Parfum, extract de afin (Vaccinium Myrtillus Fruit Extract Powder)*, extract de isop (Hyssopus Officinalis Extract Powder) *, extract de lucernă (Medicago Sativa Leaf Powder*), ulei esențial de roiniță (Melissa Officinalis Leaf Oil), alantoină (Allantoin), vitamina E (Tocopherol), acid lactic (Lactic Acid), Geraniol**

*100 % din totalul ingredientelor provin din agricultură organică.

** componente ale uleiurilor esențiale

Proprietăți ingrediente

Uleiul extravirgin de măsline este bogat în vitaminele A, D, E şi K. Protejează pielea de deshidratare și ameliorează semnele de îmbătrânire a pielii. Conține scualene, compuși fenolici, fitosteroli și vitamina E. Emolient și nutritiv, el hrănește pielea în profunzime și echilibrează sistemul natural de hidratare al pielii. Este un bun antioxidant, protejează împotriva acțiunii nefaste a radicalilor liberi, reduce efectele îmbătrânirii, roșeața și iritațiile. Este un ulei foarte blând, bine tolerat și de pielea cea mai sensibilă, având acțiune fortifiantă și asupra unghiilor.

Uleiul de cocos, aplicat pe piele, o lasă mătăsoasă, hrănită și hidratată. Uleiul de cocos presat la rece, nerafinat și nedezodorizat păstrează principiile active intacte și aroma specifică a nucii de cocos. În special pielea uscată, descuamată sau aspră beneficiază de virtuțile acestui ulei exotic, de asemenea și părul uscat, tern, deteriorat sau indisciplinat. Uleiul de cocos contribuie la restaurarea barierei hidrolipidice a pielii.

Glicerina este un agent hidratant care facilitează reținerea apei în țesutul cutanat. Are acțiune emolientă și catifelantă și ajută pielea să devină mai suplă și elastică.

Uleiul de floarea-soarelui conține vitaminele A și D, calciu și fier.  Este apreciat pentru proprietățile sale emoliente. Ajută la vindecarea rănilor proaspete și a arsurilor ușoare.

Glyceryl stearate este un emulsifiant de origine vegetală ce contribuie la stabilitatea și vâscozitatea emulsiilor, conferă o textură frumoasă, penetrantă și non-grasă. Această substanță este aprobată ca ingredient în cosmeticele bio deoarece formează compoziții stabile, cu textură fină și frumoasă, și este potrivit pentru toate tipurile de ten.

Methyl glucose sesquistearate este un emulsifiant de origine vegetală, cu acțiune emolientă, aprobat ca ingredient în cosmeticele bio.

Provitamina B5 sau panthenolul este recunoscut pentru efectul calmant, reparator, hidratant și antiinflamator asupra pielii. Este un bun cicatrizant, promovează epitelizarea și repararea leziunilor, favorizând astfel vindecarea acestora și accelerarea regenerării pielii. În plus, crește nivelul de hidratare și are efect antiinflamator.

Guma de guar este un gelifiant și stabilizator de origine vegetală obținut din boabele unei plante leguminoase - Cyamopsistetragonolobus (fasolea de guar) - cu ajutorul căruia se pot forma geluri fluide sau compacte.

Alcoolul benzilic este un ingredient aromatic, dar și conservant.

Acidul benzoic este un antiseptic folosit pentru proprietățile sale de conservant.

Acidul sorbic are rol de conservant, acționând eficient împotriva fungilor.

Yassmin Tuberose (Parfum) este compus aromatic concentrat, complet natural, de origine vegetală, fără ingrediente de sinteză, fără conservanți, obținut din uleiuri esențiale și fracțiuni izolate de uleiuri esențiale (compuși obținuți prin distilare fracționată) și substanțe aromatice extrase din materii prime vegetale. Are un miros dulce-floral, cald și intens. Are note de iasomie, împletite cu tuberoze și neroli.

Extractul de frunze de Afin are acțiune antiinflamatoare, antioxidantă, capilaro-protectoare, tonică și emolientă. Este indicat în cazul iritațiilor cutanate, în vederea reducerii pierderii de apă transepidermală.

Extractul de Isop este recomandat pentru acțiunea lui antiseptică, cicatrizantă, tonică și antiinflamatoare și este de ajutor în cazul dermatitelor, pielii iritate sau rănilor.

Extractul de Lucernă are efect antioxidant, vascularo-protector și susține creșterea sintezei de colagen solubil. Este recomandat pentru toate tipurile de ten, cu precădere pentru întreținerea tenului matur, previne îmbătrânirea prematură și stimulează microcirculația de la nivelul pielii.

Uleiul esențial de Roiniță este un bun antiinflamator, tonifiant cutanat, reparator, ușor cicatrizant și are acțiune antioxidantă asupra pielii mature sau ridate. Are un miros plăcut, citric.

Alantoina este o biocomponentă de origine vegetală obținută din Tătăneasă, cu efect de regenerare și reparare a pielii. Ea contribuie la sinteza colagenului, accelerează vindecarea și protejează pielea de factorii iritanți. Ajută la îmbunătățirea confortului și calmarea pielii după expunerea la soare, a structurii pielii afectate de acnee, cicatrici și arsuri și la ameliorarea inflamațiilor cutanate.

Vitamina E este un antioxidant puternic, foarte util în compozițiile cosmetice care conțin ingrediente cu potențial oxidativ. Este benefică pentru piele ca activ anti-aging, regenerator și protector. Vitamina E poate reduce riscul de inflamații și tumori prin neutralizarea radicalilor liberi.

Acidul lactic este un produs de origine naturală, obținut prin fermentarea glucozei. Este folosit în compoziții cosmetice pentru ajustarea pH-ului și are o acțiune eficientă asupra pielii și firului de păr. Îmbunătățește hidratarea cutanată.

Detalii despre carte / COMANDA



Nașterea Domnului - Catalin Grigore (CARTE)
 
 
Autor: Catalin GrigoreAdela Maria Calistru


Editura Iona
Categorie: Achiziţii inca neclasificate
2020
32 pagini
20x26 cm
195 grame
ISBN: 9786068970103
Cod produs: 76682
Disponibila
PRET: 25 RON
Adauga la Favorite (wishlist)

 

 

Prezentare Nașterea Domnului:

 

Cartea este complet ilustrată și cuprinde, pe înțelesul copiilor, cele mai importante evenimente din istoria mântuirii legate de Nașterea Domnului: Facerea lumii și a omului, rugăciunea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, Intrarea Maicii Domnului în Templu, Buna Vestire, Nașterea lui Hristos, vestirea păstorilor de către Arhanghelul Gavriil, călătoria către Betleem și închinarea Magilor, aducerea Pruncului la Templu la patruzeci de zile, fuga în Egipt și ieșirea Domnului la propovăduire.

„Plini de uimire și de sfântă bucurie, păstorii au plecat degrabă spre peșteră. Intrând în staul, s-au minunat când au văzut aievea că se împlinise ceea ce le spusese Arhanghelul Gavriil. S-au închinat Nou-Născutului, L-au lăudat și L-au slăvit pe Dumnezeu. Pe urmă le-au povestit Fecioarei Maici și Dreptului Iosif cum au fost îndrumați de un înger să vină să-L vadă pe Mesia, Mântuitorul neamului omenesc. Amândoi s-au mirat de cuvintele lor, iar Maica Domnului, mulțumind Atotputernicului, a păstrat tainic în inima ei toate lucrurile minunate pe care le auzea despre Fiul Său, întărindu-se în credință.”

Detalii despre carte / COMANDA



Maia și străinul - Veronica Iani (CARTE)
 
 
Autor: Veronica IaniElena Ciolacu


Editura Life Learning Education
Categorie: Cărti practice, de colorat, jocuri, rugăciuni (G10)
2020
32 pagini
16x23 cm
130 grame
ISBN: 9786069478479
Cod produs: 76680
Disponibila
PRET: 13 RON
Adauga la Favorite (wishlist)

 

 

Prezentare Maia și străinul:

 

- Hârtie lucioasă.
- Pagini integral color.
 

Cu ajutorul cărții „Maia și străinul”, părinții, dar și cadrele didactice, îi pot învăța pe copii să nu plece nicăieri fără a cere mai întâi voie. Cum copiilor nu prea le place să fie dădăciți, cartea este plină de acțiune, iar sfaturile sunt strecurate printre rânduri. La final, sfaturile au fost sistematizate într-o regulă ușor de ținut minte. Au fost adăugate și câteva scenarii care să fie repetate cu copiii. Cartea este inspirată după un caz real, petrecut în 2016 în Statele Unite.

Iată ce scrie Mirela Retegan în postfața cărții:

„Iubesc și susțin toate încercările oamenilor mari și talentați de a-i face pe copii să înțeleagă pericolele la care pot fi expuși. Recomand cu drag cartea Maia și străinul, scrisă de Veronica Iani. Citindu-le această poveste și ajutați de ilustrații, copiii vor putea să vadă și mai limpede mesajul pe care îl transmite: niciodată, niciodată nu ne ducem cu cineva fără să-i anunțăm pe oamenii care au grijă de noi.”

Detalii despre carte / COMANDA



Perseverența - Veronica Iani (CARTE)
 

Prezentare Perseverența:

 

- Hartie lucioasa.
- Pagini integral color.
 

Ana și Andrei, cei doi frați, personaje principale și în cartea Curajul, primul titlu din colecție, vor descoperi a doua cheie, cea care te ajută să treci peste obstacole. Andrei și-a propus, împreună cu doi colegi, să construiască o mașinuță. Urmau să o vândă a doua zi la târgul caritabil al școlii. Se lasă însă păgubași după primele obstacole. Ana, deși are Sindromul Down, nu renunță la ideea de a participa și ea la târg, chiar dacă fratele ei o descurajează. Ca să îi dea încredere în forțele ei, bunicul îi povestește despre cum, fiind perseverent, Demostene a reușit să devină un orator vestit, deși era bâlbâit.

La finalul fiecărei cărți din cadrul colecției Cele 12 chei este prezentată o personalitate din România. De data aceasta, ca model de perseverență, copiii vor afla lucruri interesante despre Constantin Brâncuși.

Iată se scrie pe coperta 4 a cărții Mihai Arsenie, un tânăr cu Sindromul Down:

„Pentru mine, perseverența înseamnă a urmări un țel, a trece peste obstacole și, de multe ori, a alege calea mai grea.Țelurile mele sunt
să am un loc de muncă și să mă căsătoresc cu Onisa, iubirea mea. Obstacole nu sunt puține atunci când ai Sindrom Down.. Doar cu
pași mici și răbdare reușesc să trec peste ele. De pildă, de foarte mulți ani vorbesc seara cu Onisa și ne facem planuri de viitor. Ca să am un loc de muncă am muncit din greu, am studiat și am obținut diplome de web designer, peisagist și altele. Am activat mulți ani ca sportiv la Special Olympics România. Acum lucrez ca tânăr lider într-un program unde îi voi învăța și pe alții cum să lucreze în echipă pentru a face mai bună viața persoanelor cu şi fără dizabilități.
Sunt și reporter la TVR Cluj, la programul Fără Prejudecăți. Tot timpul am încercat să-mi depășesc limitele, să-mi înfrunt temerile, de pildă când apar pe scenă ca vorbitor sau fac balet. Cred cu tărie că toate astea mă vor ajuta să reușesc și că Perseverența este Cheia!”

Autoarea Veronica Iani completează:

„De multe ori așteptăm un moment special pentru a face fapte mari, eroice, în loc să muncim zi de zi și să construim binele pe care îl putem face în acel moment. Iar dacă reușim cumva ceva măreț, nefiind obișnuiți cu munca constantă și smerită, vom dori ceva și mai măreț, care nu va veni. Și, pentru că recompensa nu mai apare, energia noastră se împuţinează și se stinge în scurtă vreme. În realitate, perseverența, disciplina, răbdarea și smerenia stau la baza oricărei reușite reale și folositoare.”

Detalii despre carte / COMANDA



Sinaxarul Vieţile Sfintilor Vol. VI: Februarie - *** (CARTE)
 

Prezentare Sinaxarul Vieţile Sfintilor Vol. VI: Februarie:

 

- Coperti cartonate.

Înainte de a dărui cititorului această ediție a Sinaxarului, încredințându-ne rugăciunilor părintelui nostru Nicodim de la Sfântul Munte și ale celorlalți sfinți hagiografi, îndrăznim să-i spunem, dimpreună cu Sfântul Nil de la Sora:

Mă rog pentru cei care vor citi sau vor auzi acestea, pentru ca să se poată folosi de ele. Asemenea să binevoiască și dânșii a se ruga pentru mine, pentru dragostea lui Dumnezeu, ca să găsesec har la El, că mult m-am ostenit pentru lucrarea aceasta. Aceasta este pentru mine plinirea poruncii de a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele meu. Fie ca și noi, primind Viețile Sfinților Părinți, să ne umplem de râvnă pentru faptele lor și să dobândim dimpreună cu ei viața veșnică.

Detalii despre carte / COMANDA



 

Descarca oferta 
Editurii Agaton

Descarca oferta de CARTI/Produse (.xls)
icoane, tamâie, cruciulite, calendare etc.

Produse naturiste Măn. NERA (.pdf)

Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi
in
 revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)
  

Revista Porunca Iubirii 
apare lunar din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor: Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@porunca.agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori: Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619        ISSN-L 1453 - 7567