![]() |
![]() |
![]() |
Intrarea Maicii Domnului în Biserică |
Editura Agaton | Noiembrie 2020 |
Oamenii nu reușesc să pătrundă profunzimea adevărurilor morale. Sau, chiar dacă le înțeleg, le pot sfida – pentru că dețin liber arbitru. Oricum ar fi, ei nu le pot schimba.
Catolicii cred că Biserica este un învățător de încredere al adevărului moral și că, atunci când învață ceva cu titlul de „definitiv” (după propriile sale criterii explicite pentru învățăturile „definitive”), ea este, prin harul lui Dumnezeu, protejată împotriva erorii. În anumite circumstanțe, papa poate face acest lucru, în numele Bisericii. Totuși, prin propria înțelegere a moralității și adevărului, Biserica însăși nu poate – și nici papa nu poate – să transforme ceva inerent greșit din punct de vedere moral în ceva permis. Biserica – și papa – nu pot schimba adevărul moral și nu pot schimba învățăturile despre adevărul moral pe care Biserica le consideră definitive.
Săptămâna trecută, ca urmare a relatărilor despre comentarii ale Papei Francisc făcute într-o biografie video a sa, mass-media a abundat de povești despre Papa care schimbă, sau intenționează să schimbe, învățătura catolică despre moralitate – dacă nu schimbarea moralității înseși – pe chestiuni care sunt de mult timp învățături definitive ale Bisericii. Subiectul este cel pe care învățătura Bisericii se află în cea mai dramatică contradicție cu dogmele progresismului laic contemporan – sexualitatea și căsătoria. Papa susține, ni s-a spus, „uniunile civile între persoane de același sex”, răsturnând astfel învățătura catolică istorică, aceea că sexualitatea în afara căsătoriei, care este considerată uniunea conjugală între soț și soție, este, în principiu, imorală; la fel ca și pe aceea că înclinațiile homosexuale, care nu sunt orientate spre binele unitar și procreativ al căsătoriei, sunt intrinsec conflictuale moral. Progresiștii sexuali – inclusiv cei care se identifică drept „catolici” – au aplaudat, iar tradiționaliștii au huiduit.
Acum a devenit clar că observațiile Papei au fost făcute în 2019. Și, deși încă nu deținem contextul complet (producătorul de documentare a pus laolaltă câteva afirmații diferite ale papei, pentru a le face să pară una singură), există o interpretare plauzibilă a comentariilor Papei Francisc sub care acestea sunt în concordanță cu învățătura catolică și cu realitatea morală.
Cu toate acestea, îi revine Papei Francisc să precizeze clar că această interpretare este solidă și, ca nu cumva credincioșii să fie confuzi (și să sufere), are obligația să ofere clarificarea necesară. Nu ne propunem să vorbim în locul papei; nici nu căutăm să-l absolvim de ceea ce ni se pare că este datoria sa, aceea de a vorbi. După cum a remarcat jurnalistul catolic John Allen, „dacă un lider crede că a fost răstălmăcit și totuși rămâne tăcut, ba chiar trimite semnale de aprobare, atunci proprietatea asupra acestui mesaj îi revine liderului”. O învățătură clară este cu atât mai presant a fi dată, cu cât vedem că președintele Venezuelei, Maduro, citându-l pe papă, „solicită congresului să ia în considerare legiferarea căsătoriei între persoane de același sex.” Ambiguitatea va fi folosită ca armă contra adevărului.
Biserica Catolică a învățat în mod constant aceste adevăruri de bază sau implicații directe ale legii morale:
1. Căsătoria este uniunea conjugală a soțului cu soția. Este o legătură desăvârșită și actualizată în actul sexual care unește soții ca un singur trup și este orientată în mod natural și unic adecvată pentru purtarea și nașterea/creșterea copiilor.
2. Toate actele sexuale non-conjugale – inclusiv actele homosexuale – sunt imorale.
3. Toți oamenii sunt făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și sunt, ca atare, purtători ai unei demnități profunde, inerente și egale. Cei care experimentează atracția pentru același sex sunt, nu mai puțin decât alții, prețioși în ochii lui Dumnezeu și trebuie să fie iubiți și tratați cu bunăvoință și generozitate, precum și cu dreptate. Ei, nu mai puțin decât oricine altcineva, sunt subiecte ale îndatoririlor lor morale, precum și ale drepturilor și sunt chemați, așa cum suntem noi toți, să exercite virtutea castității.
4. Copiii au dreptul de a fi crescuți de o mamă și un tată ori de câte ori este în mod rezonabil posibil.
5. Binele comun politic depinde de căsătorie ca bază a familiei și a unității fundamentale a societății. Prin erodarea înțelegerii oamenilor despre căsătorie și despre dreptul copiilor la mamă și tată și prin sancționarea parteneriatelor sexuale non-conjugale, recunoașterea legală a căsătoriilor bazate pe relații de același sex dăunează binelui public. Prin urmare, sunt injuste.
6. De asemenea, este injust ca guvernul să submineze instituția căsătoriei prin uniuni concurente acesteia – „mariajul simplificat” – sau să promoveze activitatea sexuală neconjugală prin acest mijloc sau prin altele. În măsura în care „uniunile civile” fac acest lucru, trebuie să existe opoziție la acestea.
Credem că primele trei adevăruri au fost predate astfel încât satisfac criteriile explicite ale Bisericii Catolice pentru învățătura definitivă (și, prin urmare, nereformabilă). Cele trei adevăruri ulterioare decurg din cele precedente; nimeni nu poate schimba aceste învățături. Niciun papă nu le poate schimba. Comentariile informale ale Papei Francisc raportate la știri săptămâna trecută ne obligă să reafirmăm punctul 3, dar să punem sub semnul întrebării punctul 6. Mai multe despre aceasta, mai jos.
Realitățile morale și metafizice fundamentale nu pot fi modificate prin voința sau afirmația umană. Astfel, niciun oficial public sau lider religios nu poate schimba natura căsătoriei sau statutul moral al conduitei sexuale non-conjugale. Dar unele legi ascund natura căsătoriei și încurajează (chiar facilitează și licențiază) actele sexuale non-conjugale. De aceea, Biserica s-a opus mult timp acestor legi. Pentru ca o lege să servească binele comun, ea trebuie să reflecte adevărul. A avea o lege a căsătoriei eronată dăunează binelui comun și dăunează oamenilor care vor acționa pe baza unei înțelegeri asupra a ce este căsătoria.
Același lucru este valabil și pentru uniunile civile, care sunt doar „căsătorie între persoane de același sex” („gay marriage” în original, n.tr.) cu un alt nume. Indiferent dacă sunt etichetate drept „căsătorie” sau nu, astfel de aranjamente juridice dăunează, dacă ascund adevărata natură a căsătoriei prin crearea unei instituții concurente care imită căsătoria și dacă încurajează și promovează direct relațiile sexuale non-conjugale. Și o fac, dacă oferă beneficii juridice bazate pe prezența (sau pe așteptările) unei relații sexuale non-conjugale.
În 2003, Congregația pentru Doctrina Credinței a învățat cu autoritate „că respectul față de persoanele homosexuale nu poate duce în niciun fel la aprobarea comportamentului homosexual sau la recunoașterea legală a uniunilor homosexuale”. CDC a explicat că:
„Recunoașterea legală a uniunilor homosexuale sau plasarea lor la același nivel cu căsătoria ar însemna nu numai aprobarea comportamentului deviant, cu consecința transformării acestuia într-un model în societatea actuală, ci ar ascunde și valorile de bază care aparțin moștenirii comune a umanității.”
Cu alte cuvinte, instituțiile juridice care promovează intenționat imoralitatea sunt ele însele imorale și, prin urmare, nimeni nu ar trebui să le susțină.
Cu toate acestea, nu este exclusă posibilitatea altor politici care ar oferi anumite drepturi și beneficii legale pentru persoanele care își asumă obligația de a îngriji și sprijini pe ceilalți, sau reciproc, dacă acele politici nu concurează căsătoria sau nu constituie parteneriate sexuale non-maritale. Oricine nu este căsătorit, indiferent de motiv, indiferent dacă locuiește cu un frate sau cu un prieten sau singur, poate găsi util sau avantajos să desemneze pe cineva pentru o varietate de roluri – vizită la spital, procură, moștenitor, beneficiar al asigurării etc. Astfel, politica publică ar putea fi elaborată pentru a răspunde acestor nevoi, independent de orice considerații legate de sex. Dacă aceasta este ceea ce se înțelege prin uniuni civile, nu este intrinsec imoral să le susținem: ele nu stimulează intenționat activitatea sexuală neconjugală și nici nu echivalează relațiile sexuale neconjugale cu cele conjugale. (În cartea noastră What Is Marriage și într-un eseu din 2009, am discutat astfel de propuneri juridice și am menționat motive prudențiale importante pentru a fi sceptici față de ele; argumentul pentru sau împotriva lor este unul prudențial, pe baza unei evaluări a costurilor și beneficiilor sociale.)
Fostul prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, cardinalul William Levada, a introdus o asemenea politică de resurse umane pe când era arhiepiscop de San Francisco. Iată cum a descris-o Catholic News Agency, cu ocazia morții lui Levada, anul trecut:
„Înainte de numirea sa la Roma, Levada a servit ca arhiepiscop de San Francisco timp de 10 ani, din 1995. În timp ce se afla în acea arhiepiscopie, Levada era cunoscut ca un apărător vocal al învățăturii Bisericii despre căsătorie, deoarece orașul San Francisco a extins beneficiile parteneriatului domestic la cuplurile de același sex și la cuplurile necăsătorite care conviețuiesc.”
Pentru a evita ca arhiepiscopia să fie forțată să recunoască relațiile ilicite, Levada a instituit o politică ce permite angajaților necăsătoriți din arhiepiscopie să aleagă orice persoană cu care locuiau ca „partener casnic”, indiferent de natura relației lor.
Ideea de bază a fost tratarea „uniunilor civile” sau „parteneriatelor domestice” exact așa – ca pe un aranjament care să abordeze responsabilitățile gospodărești sau civile comune, nu responsabilitățile bazate pe activitatea sexuală sau pe o relație sexuală. Există motive prudențiale pentru a ne opune înființării unor astfel de entități juridice – de exemplu, legea uniunilor civile din California a fost folosită în instanță tocmai pentru a respinge Proposition 8 [1] din California, care definea corect căsătoria – dar nu există nimic intrinsec unei uniuni civile (o ficțiune juridică creată de legea pozitivă) care intră neapărat în conflict cu realitatea morală și este posibil să ne imaginăm circumstanțe în care acestea ar fi posibile, cu prudență și atenție.
Într-adevăr, actualul Arhiepiscop de San Francisco și fostul președinte al comitetului de apărare al căsătoriei al Conferinței Episcopale a Statelor Unite, Salvatore J. Cordileone, a răspuns la știrile referitoare la declarațiile papei din această săptămână subliniind modul în care ar putea fi structurată o uniune civilă. El scrie:
„O uniune civilă de acest tip (una care nu este echivalată cu căsătoria) ar trebui să fie cât mai inclusivă și să nu fie limitată la doi oameni de același sex aflați într-o presupusă relație sexuală. De exemplu, nu există niciun motiv pentru care un frate și o soră, ambii necăsătoriți și care se întrețin reciproc, nu ar trebui să aibă acces la aceste tipuri de beneficii.”
Din media și din analiza ulterioară, se pare că cinci fraze diferite ale Papei au fost îmbinate pentru a le face să pară un întreg continuu. Desigur, noi înșine nu cunoaștem contextul complet și nu ne grăbim să emitem judecăți. Este evident, cauza adevărului ar fi cel mai bine servită de Papa însuși, dacă ar clarifica ce a vrut să spună și ce înseamnă cuvintele sale.
În filmul documentar, Francisc este prezentat ca spunând:
„Homosexualii au dreptul de a face parte dintr-o familie. Sunt copii ai lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu ar trebui să fie dat afară sau să fie persecutat din cauza asta.”
Acest „citat” este de fapt o pastișă a trei propoziții diferite, plasate împreună, luate dintr-un interviu din 2019. Iată textul original complet, cu expresiile care creează acest nou „citat” cu caractere aldine:
„Mi s-a pus o întrebare în timpul unui zbor – după aceea m-a înfuriat modul în care știrile au transmis-o – despre integrarea familială a persoanelor cu orientare homosexuală și am spus că homosexualii au dreptul să fie într-o familie, persoanele cu orientare homosexuală au dreptul de a fi în familie, iar părinții au dreptul să își recunoască fiul ca fiind homosexual, fiica drept homosexuală. Nimeni nu ar trebui să fie dat afară din familie sau să se simtă mizerabil din cauza asta.”
„Un alt lucru, am spus când vezi niște semne la copii și de acolo îi trimiți la – ar fi trebuit să spun „un profesionist”, ceea ce a ieșit a fost „un psihiatru”. Am vrut să spun un profesionist pentru că uneori există semne în adolescență sau preadolescență că ei nu știu dacă au orientare homosexuală sau dacă nu cumva glanda timusului nu s-a atrofiat. Cine știe, pot fi o mie de lucruri, nu? Deci, un profesionist. Titlul din presă: „Papa trimite homosexualii la psihiatru.” Nu este adevărat!”
„Mi-au pus aceeași întrebare altă dată și am repetat: „Sunt copii ai lui Dumnezeu, au dreptul la o familie și altele de acest fel.” Un alt lucru este – și am explicat că am folosit greșit acel cuvânt, dar de fapt am vrut să spun: Când observi ceva ciudat zici „a, este ciudat.” Nu, nu este ciudat. Ceva care este în afara obișnuitului. Adică să nu luăm doar un cuvânt, pentru a anula contextul. Acolo, ceea ce am spus este că ei „au dreptul la o familie.” Și asta nu înseamnă deloc să aprobi actele homosexuale, nici vorbă.”
După cum sugerează acest context, Papa Francisc a subliniat că persoanele cu atracții față de același sex sunt copii ai lui Dumnezeu și membri ai familiilor lor – frați, surori, mătuși, unchi, nepoate, nepoți, veri. Copiii cu atracții de același sex nu trebuie dați afară din casă, iar rudele adulte cu atracții de același sex nu ar trebui excluse din activitățile familiale (deși, evident, ar trebui să se țină seama de modul în care ei, prin comportamentul lor, exemplul ar putea sprijini sau submina eforturile părinților de a educa copiii în spiritul adevărului). Pe scurt, nimeni nu ar trebui să fie persecutat din cauza provocărilor cu care se confruntă; toată lumea ar trebui să fie asistată pentru a le face față în moduri moralmente corecte.
În al doilea rând, în film Francisc este prezentat ca spunând:
„Ceea ce trebuie să creăm este o lege a uniunii civile (civil union law). În acest fel, [aceste persoane] sunt acoperite legal. Am susținut asta (I supported that).”
Publicul are un context foarte limitat pentru acest „citat”. Și aceste rânduri provin din același interviu din 2019 ca și cele de mai sus. Și acum știm că a treia propoziție de aici a fost îmbinată pentru a le urma primelor două, ca și cum ar fi un întreg, un continuum.
Iată cum descrie Catholic News Agency interviul din 2019 cu jurnalista mexicană Valentina Alazraki:
„În timpul unei discuții cu privire la opoziția papei față de o propunere de legiferare a căsătoriei între persoane de același sex, pe când era arhiepiscop în Argentina, Alazraki l-a întrebat pe Papa Francisc dacă a adoptat poziții mai liberale după ce a devenit papă și, dacă da, dacă această poziție a fost atribuită Duhului Sfânt.
„Ați purtat o întreagă luptă în legătură cu egalitatea nunților, a cuplurilor de același sex din Argentina. Și mai târziu ei spun că ai ajuns aici, că ați fost ales papa și că apăreți mult mai liberal decât ați fost în Argentina. Vă recunoașteți în această descriere pe care v-o fac unii care v-au cunoscut înainte; a fost harul Duhului Sfânt cel care v-a dat un impuls? (râde)”
Conform America Magazine, papa a răspuns: „Harul Duhului Sfânt există cu siguranță. Am apărat întotdeauna doctrina. Și este curios că în legea căsătoriei între persoane de același sex… Este o incongruență să vorbești despre căsătoria între persoane de același sex. Dar ceea ce trebuie să avem este o lege a uniunii civile (ley de convivencia civil), ca să aibă dreptul să fie acoperiți legal”.
Ultima propoziție a fost omisă din interviul dat lui Alazraki, atunci când interviul a fost difuzat, în 2019.
Nu este clar când papa a spus “I supported that,” („Am susținut asta”) sau dacă această propoziție face referire la remarca despre uniunile civile. De asemenea, revista nu a indicat în ce mod a obținut filmările omise din interviul difuzat public.”
Există dezbateri cu privire la traducerea în engleză a interviului original în spaniolă. Unii au susținut că traducerea corectă a expresiei „ley de convivencia civil” nu este „civil union law” (lege a uniunii civile), ci „civil coexistence law” (lege a coexistenței civile). Indiferent de traducere, comentariul ar putea însemna orice număr de măsuri non-controversate care să corespundă realității metafizice și morale, inclusiv tipul reflectat în propunerile arhiepiscopului Levada și ale arhiepiscopului Cordileone.
Într-adevăr, într-un interviu din 2014, Papa Francisc a subliniat că nu există o „uniune civilă” în abstract, ci o varietate de instrumente juridice pe care guvernele le-ar putea crea și ar trebui să fie evaluate în condiții specifice:
„Căsătoria este între un bărbat și o femeie. Statele seculare doresc să justifice uniunile civile pentru a reglementa diferite situații de conviețuire, împinse de cererea de a reglementa aspectele economice între persoane, cum ar fi asigurarea îngrijirilor medicale. Este vorba despre pactele de coabitare de diverse naturi (…). Trebuie să vedeți diferitele situații și să le evaluați în varietatea lor.”
Ar fi foarte util dacă Papa ar arăta clar că astfel de legi nu ar trebui să se limiteze la cei care se presupune că sunt într-un parteneriat sexual – o limitare care ar promova în mod direct parteneriate sexuale între persoane de același sex.
Un ultim punct al filmului documentar. Conține un fragment dintr-un interviu în care Papa spune exact că el „nu vrea să spună deloc că aprobă actele homosexuale”. Pentru o documentare detaliată asupra poziției Papei Francisc despre moralitatea sexuală, căsătoria și uniunile civile, consultați acest post semnat de pr. Matthew Schneider.
În What Is Marriage, ne-am opus unei viziuni „bazate pe consimțământ” a căsătoriei, care o considera ca fiind în primul rând legată de tovărășie/companie. Am susținut că o înțelegere defectuoasă a căsătoriei face de fapt mai greu pentru oameni să își găsească fericirea, atât în interiorul, cât și în afara mariajului. Că o viziune asupra căsătoriei care o vede ca fiind aproape orice înseamnă relațiile de prietenie și alte relații obișnuite, că are pur și simplu ce este mai bun, mai important din ceea ce face sociabilitatea umană să fie bună – înțelege căsătoria greșit într-un mod care poate face rău atât persoanelor căsătorite, cât și celor necăsătoriți.
Pe cei căsătoriți îi poate face să presupună că mariajul trebuie să fie principalul lor mijloc de împlinire în toate domeniile vieții; că ar trebui să poată spune soțului sau soției lor „tu mă împlinești”. Dar nici o ființă umană și nicio relație nu ne împlinește în totalitate, pe oricare dintre noi. Și nimeni nu ar trebui să-și caute împlinirea totalmente în soț, soție sau în căsătoria lor.
Pe cei necăsătoriți îi poate face să se simtă – iar restul societății așa i-ar putea considera – lipsiți nu numai de unul din aspectele împlinirii, căsătoria însăși, ci ca lipsiți de culmea împlinirii umane și, ca atare, ca persoane deloc înfloritoare. O viziune asupra căsătoriei care vede relația dintre soți ca pe vârful sociabilității umane, la rândul său, îi face pe cei necăsătoriți să treacă drept „împliniți de mâna a doua”.
Ar fi corect să privim căsătoria ca pe un bun distinct(iv), de o natură aparte: o uniune conjugală între soț și soție, orientată înspre nașterea și creșterea copiilor și modelată normativ prin aptitudinea sa unică pentru acestea. Această viziune nu numai că ne permite să vedem familia ca fiind mult mai mult decât doar soții înșiși – și să includem în ea familia extinsă și prietenii „altoiți” în familie – ci ne permite, de asemenea, să apreciem valoarea unică și ireductibilă a formelor non-conjugale ale sociabilității umane.
O viziune solidă asupra căsătoriei oferă astfel perspective largi asupra împlinirii umane unor oameni care s-ar putea să nu se căsătorească niciodată, indiferent de motiv; oferă speranță pentru relații (non-sexuale) semnificative persoanelor care experimentează atracție homosexuală într-un mod care face imposibilă formarea unui parteneriat matrimonial cu adevărat.
O înțelegere mai profundă a adevărului despre căsătorie și despre sexualitatea umană ajută la devenirea tuturor oamenilor. Asta își dorește un păstor, așa cum este Papa Francisc. Putem să înțelegem – și să împărtășim – frustrarea semenilor noștri catolici privind modalitățile prin care Sfântul Părinte oferă interviuri și privind modul în care mass-media îi distorsionează spusele, dar nu trebuie să facem nimic pentru a submina adevărul, cel care ne face liberi.
(de Robert P. George și Ryan T. Anderson)
Coaliția STOP 5G România a adresat pe 1 noiembrie 2020 o scrisoare Patriarhiei Române, în care face apel către B.O.R. să evalueze riscurile implementării tehnologiei de comunicații 5G în România, „să ia poziții îndreptătoare, să sfătuiască și să călăuzească, informată fiind despre lucrările dăunătoare ale acestor tehnologii, care aduc atingere moralei creștine, care pun în pericol viața, sănătatea sufletească și libertatea creștinului ortodox și ale tuturor cetățenilor acestei țări”, informează Activenews.
Semnatarii scrisorii atrag atenția că promovarea tehnologiei 5G este urgentată sub pretextul nevoii de progres, însă fără a se lua în calcul impactul pe termen mediu și lung pe care aceasta îl va avea asupra sănătății fizice, psihice, spirituale a oamenilor, ignorându-se și tehnologiile alternative care ar aduce beneficii similare contra unor riscuri mai mici.
Potrivit unui studiu bazat pe cercetările unui colectiv multidisciplinar de la o universitate americană și una britanică, un câmp magnetic poate induce o reducere de 32,8% a credinței în Dumnezeu, în puterile cerești netrupești și în Viața Veșnică. Radiația electromagnetică produsă de tehnologia 5G, de 20 de ori mai puternică decât cea a tehnologiilor deja dăunătoare existente în prezent, are efecte la nivelul cel mai profund al ființei umane, producând alterarea conștiinței, alterarea credinței și comportamentului religios, ruperea legăturii oamenilor cu Dumnezeu și îngrădirea capacității de transcendență.
Redăm mai jos apelul Coaliției STOP 5G România către Biserica Ortodoxă Română:
„Apel adresat Sfântului Sinod
ADVERTISEMENT
Către Preafericirea Sa Părintele Patriarh Daniel,
către Secretariatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel, Înalt preasfințiți și Preasfințiți Părinți Arhiepiscopi, Episcopi si Mitropoliți,
Ne confruntăm în prezent cu o problemă extrem de gravă ce amenință să ne afecteze în mod iremediabil, atât pe fiecare dintre noi cât și mediul nostru natural: este vorba, în general, despre noua tehnologie 5G (generația a 5-a de tehnologii wireless pentru telecomunicații mobile) și, în particular, de amenințarea unui proiect de lege ce are direct impact asupra vieții și sănătății creștinilor din România.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice și pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice este neconstituțional și prevede, printre altele:
ADVERTISEMENT
Proiectul de lege este disponibil pe pagina web a Ministerului Transporturilor.
Implementarea tehnologiei wireless 5G va avea un impact major asupra întregului ecosistem deoarece implică deschiderea spre utilizare în tot mediul public a unui spectru suplimentar radio și a mai multor frecvențe radio din gama microundelor, ce vor genera poluare electromagnetică suplimentară, cumulativă cu cele utilizate curent, precum și utilizarea undelor radio milimetrice (asemănătoare fasciculelor laser), dovedite a fi mult mai nocive decât cele din gama microundelor.
Această tehnologie invazivă aduce o pânză permanentă de conexiuni radiative electromagnetic, susținută de o infrastructură formată din zeci de mii de sateliți spațiali 5G, milioane de antene/celule radioemisie amplasate din 50 în 50 de metri în tot mediul locuit, și trilioane de oameni și obiecte conectate la această rețea. Poluarea electromagnetică generată de rețeaua 5G este estimată a fi de cel puțin douăzeci de ori mai mare decât cea din prezent, care oricum este dovedită a fi mare, în condițiile în care populația nu are nevoie de vitezele de conectare promise de această rețea, în prezent nevoile fiind asigurate de soluții sustenabile prin cablu și prin tehnologiile 2G, 3G, 4G și LTE (Long Term Evolution).
Tehnologia 5G este în prezent promovată intens publicului și implementarea ei cu celeritate este înaintată în forurile legislative și executive, ca măsură ineluctabilă de urmare a progresului tehnologic. Toate acestea se fac fără a se lua în calcul impactul pe termen mediu și lung pe care această tehnologie îl va avea asupra sănătății fizice, psihice, spirituale a oamenilor.
În ciuda controverselor care se derulează în societate de mulți ani, referitoare la acțiunea nocivă a radiației câmpurilor electromagnetice generate de tehnologie asupra sănătății umane, există un adevăr științific fundamental, care face lumină în această polemică: în lumea vie toate procesele biochimice de la nivel celular au la bază procese electromagnetice. Orice celulă este în esență o unitate bio-energetică vibratorie, cu câmp electromagnetic propriu. Putem spune că omul și toate ființele vii sunt, din această perspectivă, ființe electromagnetice. De asemenea, conștiința umană, pe lângă natura sa spirituală, divină, se manifestă în corpul omenesc prin electromagnetismul cerebral. De aceea, schimbările nivelului și tipului de radiație electromagnetică din mediu influențează fără echivoc omul și toată lumea vie pe toate nivelele, de la cel biologic la cel spiritual.
Avansul tehnologic fulminant din ultimii 50 de ani ne-a adus azi să putem avea acces și realiza cu ușurință multe lucruri, însă printre costurile pe care le plătim deja sunt pierderea unui milion de specii din 4,7 milioane înregistrate, alienarea socială a tinerilor, scăderea performanțelor intelectuale, scăderea calității colaborării și a vieții sociale, scăderea stării de sănătate generale, sedentarismul, depresia și suicidul, creșterea semnificativă a procentelor în cazul bolnavilor de autism, de scleroză multiplă și de cancer, toate acestea fiind vizibile în rapoartele OMS.
Pericolele vitezei cu care se dezvoltă, se promovează și se adoptă tehnologia telecomunicațiilor, în special consumul de tehnologie și Internet mobil, vin pe trei direcții mari: poluarea electromagnetică, efectele asupra sănătății oricărei forme de viață, precum și alterarea și vulnerabilizarea naturii umane.
Poluarea electromagnetică generată de telefonia mobilă/tehnologiile wireless se află deja la cote alarmante chiar înainte de implementarea 5G, ceea ce este atestat de mii de studii științifice. Studiile oamenilor de știință independenți și integri (neafiliați instituțional la industriile care produc aceste tehnologii), demonstrează impactul negativ al radiației electromagnetice generate de toate tipurile de echipamente de telecomunicații mobile. Rezultatele alarmante sunt de cele mai multe ori ignorate însă de organismele naționale ce reglementează standardele de reglementare a siguranței și sănătății ființelor vii.
Efectele poluării electromagnetice asupra celulei vii, cauzate de interferențele frecvențelor și de caracterul pulsatoriu al semnalelor, dovedite de studii științifice importante, includ: infertilitate, boli cardiovasculare, alterarea expresiei genetice sau distrugerea ADN, alterarea metabolismului, alterarea celulelor stem, cancer, deficiențe cognitive, deviații comportamentale, impact asupra stării generale, creșterea nivelului de radicali liberi din organism, deficiențe de memorie și învățare, insomnie, afectare neurologică, obezitate și diabet, stres oxidativ.
Efectele asupra noilor generații sunt deja vizibile rata incidenței fiind masivă la deficiențe cognitive (42% analfabetism funcțional), autism (digital și virtual incidența în 2019 a ajuns la 97% la copii), demență digitală (18% la adolescenți), dependență digitală (20% la tineri), ADHD (12% la copii, dublându-se de la apariția internetului). La nivelul cel mai profund al ființei umane efectele sunt de alterare a conștiinței, alterare a credinței și comportamentului religios, de rupere a legăturii noastre cu Dumnezeu, de îngrădirea a capacității noastre de transcendență.
În acest sens prezentăm un studiu dat publicului care arată cum un câmp magnetic poate induce o reducere de 32,8% a credinței în Dumnezeu, în îngerii și Rai denumit „Neuromodulation of group prejudice and religious belief” / Social Cognitive and Affective Neuroscience, Oxford University Press, 2016, p. 387–394, conținând rezultatele cercetării unui colectiv multidisciplinar din departamente de Antropologie, Psihologie, Neurologie, Psihiatrie și Științe Comportamentale de la Universitatea California din Los Angeles, SUA, și Universitatea York din Marea Britanie.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26341901. / https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4769621/
Facem apel către Biserica Ortodoxă Română, for cu responsabilități morale fundamentale în societatea românească, să evalueze această stare îngrijorătoare de lucruri din România, să ia poziții îndreptătoare, să sfătuiască și să călăuzească, informată fiind despre lucrările dăunătoare ale acestor tehnologii, care aduc atingere moralei creștine, care pun în pericol viața, sănătatea sufletească și libertatea creștinului ortodox și ale tuturor cetățenilor acestei țări.
Tehnologia 5G este implementată iresponsabil de către industria telecomunicațiilor cu sprijinul autorităților statului, deși nici măcar pe plan internațional nu sunt realizate studii științifice care să certifice siguranța utilizării acestei tehnologii, în schimb există foarte multe dovezi și studii științifice care demonstrează impactul negativ al radiațiilor electromagnetice generate de tehnologiile wireless asupra ființelor vii.
Menționăm că nu suntem împotriva progresului tehnic și științific, dar, ca oameni responsabili și informați, știm că există și tehnologii non-invazive și nedăunătoare, care pot satisface aceleași scopuri practice ale consumatorilor, precum și toate cerințele economice, strategice și de infrastructură ale societății actuale. Aceste tehnologii sustenabile (precum transmisiile prin fibră optică) sunt cunoscute și folosite și prezintă avantajele de care are nevoie societatea actuală, dar, în mod evident, ele sunt evitate de mega-trusturile telecom pentru profitul propriu, în dauna sănătății populației, a ecosistemului, a tot ce e viu.
Impactul negativ al radiațiilor electromagnetice emise de tehnologiile wireless este dovedit de o bază solidă de studii și cercetări științifice pe care este imposibil sa v-o prezentăm integral în această scrisoare, dar vă prezentăm sintetic colecții de studii și cercetări științifice și juridice, care reflectă importanța preocupării noastre în a fi precauți cu tehnologiile wireless de tip 5G.
http://stop5gromania.ro/cercetare-campurile-electromagnetice-creierul-si-constiinta-umana;
Studii realizate din punct de vedere juridic, constituțional și al drepturilor fundamentale pot fi consultate la:
HG și OUG pentru 5G încalcă CONSTITUȚIA ROMÂNIEI;
5G încalcă DREPTURILE COPIILOR;
5G încalcă legislația europeană de protecție a mediului;
5G încalcă obligațiile Convenției de la Berna;
5G contravine dispozițiilor Convenției de la Bonn;
5G contravine multiplelor acorduri internaționale;
Litigii privitoare la radiația wireless a telefonului mobil.
Academia Română, în data de 27 august 2020, printr-un Comunicat de presă și-a manifestat preocuparea față de consecințele pe care utilizarea tehnologiei 5G le-ar putea avea asupra sănătății publice și consideră că aceasta este o temă de maxim interes în contextul în care România analizează aprobarea strategiei de implementare a rețelei 5G la nivel național (prin HG nr. 429/2019). Redăm acest comunicat:
„Atragem atenția că expunerea populației la radiația de radiofrecvențe de mare putere în Europa și, implicit, în țara noastră este deja o temă de dezbatere în lumea științifică la nivel mondial. Astfel, oamenii de știință avertizează că viitoarele stații 5G vor genera câmpuri electromagnetice de cca 100 de ori mai puternice decât cele ale generațiilor deja în funcțiune, dezvoltând practic un ocean artificial de radiații milimetrice de înaltă frecvență (30-300 GHz), cu imens potențial de risc, pe termen mediu, asupra vieții.
Organizația Mondială a Sănătății, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului și alte autorități medicale internaționale clasifică câmpul electromagnetic produs de radiofrecvențe ca posibil carcinogen la om. În mod concret, radiațiile milimetrice se absorb la nivelul pielii, în profunzime de cca 1-2 mm, precum și la nivelul păturii superficiale a corneei, iar efectele locale se pot transmite prin mecanisme moleculare în restul organismului. Alături de riscul de cancer, literatura de specialitate semnalează, între altele, efecte precum stresul celular, lezări ale mecanismelor genetice, deficit de memorie și probleme ale procesului de învățare, tulburări neurologice.
Astfel, considerăm că, înainte de a introduce în funcțiune sistemul 5G, este absolut necesară o analiză științifică responsabilă, care să vizeze atât evaluarea riscurilor asupra sănătății oamenilor, cât și stabilirea standardelor de expunere maximă totală. În acest context, readucem în atenție Rezoluția 1815 din 2011 a Consiliul Europei, care precizează că: „se iau toate măsurile rezonabile pentru a reduce expunerea la câmpuri electromagnetice, în special la radiofrecvențele din telefoanele mobile, în particular a copiilor și tinerilor ce par a fi expuși riscului de tumori ale capului" și solicită menținerea la „cel mai scăzut nivel cu putință" (principiul ALARA) în ceea ce privește timpul de expunere, distanța și ecranarea.
Avertizăm că implementarea tehnologiei 5G, fără o evaluare concretă a riscurilor și vulnerabilităților, poate avea grave consecințe asupra sănătății populației și poate genera prejudicii sensibil mai mari decât avantajele.”
De asemenea Academia a pus la dispoziție o bibliografie științifică pe care și-a fondat poziția transmisă prin comunicat publicată la această adresă.
Dr. Martin Pall, Biochemistry and Basic of Medical Sciences Emeritus Professor, Washington State University afirmă:
„A pune zeci de milioane de antene 5G fără un singur test biologic de siguranță trebuie să fie cea mai stupidă idee pe care oricine a avut-o în istoria lumii.[…] Am creat ceva care ne dăunează și ne scapă de sub control. Înainte de becul lui Edison, în mediul nostru existau foarte puține radiații electromagnetice. Nivelurile de astăzi sunt de foarte multe ori mai mari decât nivelurile naturale de fundal și cresc rapid din cauza tuturor noilor dispozitive care emit această radiație. Astfel, în mod evident, ele dăunează celulelor vii din corpul nostru și ne omoară prematur pe mulți. […]
Implementarea 5G este nebunie curată.”
Profesorul Olle Johansson de la Departamentul de Neuroștiințe al Universității Karolinska din Stockholm (Suedia) afirmă:
„Până și despre câmpurile electromagnetice cu niveluri de doar 1/100000 din cele la care suntem expuși în mod curent de la telefoanele mobile s-a descoperit că perturbă funcționarea complexă electrică desfășurată la nivel celular, producând vătămări ale ADN-ului, proteinelor, neuronilor și proceselor oxidative. Cu toate acestea, noi am permis dezvoltarea unui electrosmog de proporții aproape de neimaginat!”
Ministerul Sănătății menține standardele ICNIRP extrem de permisive. În România limita maximă de expunere a populației la radiațiile electromagnetice este în continuare de 61 V/m, adică de 100 ori mai mare decât cea recomandată de Rezoluția CE 1815, respectiv 0.6 V/m.
În România guvernanții grăbesc implementarea tehnologiei experimentale 5G la nivelul întregii țări prin multiple facilități legislative date operatorilor telecom, încălcând vădit multiple drepturi ale omului și mediului, în timp ce alte state europene aplică Principiul Precauției, ocrotindu-și cetățenii!
BELGIA, gazda celor mai multe organisme internaționale, are ZERO implementări 5G, iar BRUXELLES A OPRIT 5G, chiar și testările, spunând că locuitorii săi nu sunt cobai pentru tehnologii experimentale precum 5G!
Stadiul curent al demersurilor Statului Român în privința implementării tehnologiei 5G în România:
Așadar, operabilitatea 5G depinde de multe demersuri legislative și administrative centrale sau locale, presiunea corporațiilor fiind vizibilă prin graba nejustificată, prin metodele subversive (mai nou, au scos termenul 5G din toate proiectele legislative, pentru a le adopta sub egida tehnologiilor deja existente și acceptate) și prin lipsa transparenței decizionale, majoritatea consultărilor și dezbaterilor publice fiind viciate procedural și nu numai.
PENTRU implementarea rețelei 5G sunt forțate legislativ:
Apelăm la sprijinul Bisericii Ortodoxe Române în aceste timpuri, când reprezentanții Statului Român, împinși de argumente străine de interesele propriului lor popor, iau decizii păgubitoare pentru viața și spiritualitatea creștină. În asemenea împrejurări este necesar ca dreapta judecată a Bisericii să fie cunoscută clar și răspicat. Un act politic nevalidat moral de către Biserica Neamului este un act ostil Ortodoxiei, Creștinătății, Națiunii Române.
Problemele reale și motivele pentru care ne opunem implementării tehnologiei 5G în România și solicităm tuturor decidenților aplicarea Principiului Precauției sunt sintetizate la adresa: http://stop5gromania.ro/care-sunt-problemele-reale-si-riscurile-tehnologiei-5g-de-ce-spunem-stop-5g/.
De aceea, este nevoie de implicarea activă a fiecăruia dintre noi, pentru ca împreună să reușim să oprim și în România implementarea tehnologiei 5G, nocivă trupului, minții și sufletului omenesc!
Spre cele ce binevoiți a dispune, vă rugăm să luați atitudine în mod public și să vă implicați, ca buni sfătuitori și călăuze, în demersurile civice, legislative si juridice necesare pentru a ocroti viața și libertatea cetățenilor României și a generațiilor, oprind implementarea tehnologiei 5G!
Vă rugăm să distribuiți aceste informații și să-i informați pe cât mai mulți preoți, persoane responsabile și credincioși!
Cu adâncă evlavie și fiască supunere,
din partea Coaliției Stop 5G România:
Costel Stanciu – Asociația Pro Consumatori – office@apc-romania.ro;
Eugen Lucan – Asociația Angel – asociatia.angel@gmail.com;
Luminița Simoiu – Asociația Civică Pentru Viață – luminita.simoiu@gmail.com;
Mircea Pușcașu – Europa Veche – Asociația pentru Cultură, Educație și Valori Europene – mnpuscasu@gmail.com;
Pompiliu Diplan – Alianța Părinților din România & #StareaDeLibertate – pompidiplan@gmail.com;
Ioana Coman – Asociația de Proprietari Florești, Cluj – ioannacoman@yahoo.com;
Elena Dulgheru – Asociația „Orante” – e.arca.i@gmail.com;
Adrian Vornicu – Asociația Pro Consumatori – infosan360@gmail.com;
Mădălina Apostol – Centrul de Cercetare și Dezvoltare AXIO – ccd.axio@gmail.com;
Adrian Aciu – Asociația Pro Vita – adrianaciu@gmail.com.
Coaliția STOP 5G ROMÂNIA
Coaliția STOP 5G România este o mișcare civică, fără formă juridică, formată prin asocierea a peste 80 de organizații semnatare a Memoriului Național și a zecilor de mii de cetățeni români care au semnat petițiile împotriva implementării iresponsabile a tehnologiei 5G, care este deja în desfășurare.
Misiunea Coaliției STOP 5G este de a PROTEJA drepturile constituționale ale cetățenilor României, printre care: dreptul la viață, dreptul la sănătate, dreptul la un mediu curat, dreptul la proprietate, dreptul la intimitate etc., iar deciziile să fie luate în conformitate cu consimțământul informat al cetățenilor. Acțiunile noastre vizează OPRIREA DEMERSURILOR legate de promovarea cu celeritate a implementării rețelei 5G în România, în absența studiilor și a dovezilor care să-i justifice necesitatea și siguranța. Această tehnologie este invazivă, nesustenabilă, experimentală și dovedit a fi dăunătoare întregului ecosistem.
Coaliția STOP 5G are ca scop responsabilizarea tuturor actorilor sociali și politici, pentru angajarea răspunderii instituțiilor statului, a funcționarilor și a tuturor factorilor de decizie. Susținem și promovăm necesitatea de a respecta drepturile constituționale, prin APLICAREA PRINCIPIULUI PRECAUȚIEI, care protejează viața și sănătatea oamenilor precum și a mediului natural”, se arată în apelul lansat de Coaliția STOP 5G România către Patriarhia Română.
Părintele Arhimandrit Ghelasie Țepeș, starețul Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara, a trecut la cele veșnice. Slujba de înmormântare a Părintelui Arhimandrit a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, marți, 17 noiembrie 2020, începând cu ora 13:00.
Părintele Arhimandrit Ghelasie Țepeș s-a născut la data de 27 mai 1962, în localitatea Măgheruș, comuna Nadeș (județul Mureș). Primește la Botez numele Gheorghe, fiind al șaselea copil din cei opt ai soților Valer și Anuța Țepeș. Școala primară și ciclul gimnazial le urmează în comuna Nadeș, iar în anul 1982 avea să termine cursurile Liceului Agroindustrial din Sighișoara. Dând dovadă de o vocație monahală autentică, se închinoviază la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (județul Brașov), unde îndeplinește de-a lungul celor 12 ani de viețuire (1982-1994) aproape întreg ciclul de ascultări monahale.
În anul 1983 este tuns întru rasofor, primind numele Gherasim. Rămâne pe această treaptă călugărească șase ani, ca pildă de smerenie și ascultare, pentru ca la data de 15 august 1989 să primească tunderea în monahism din mâinile Starețului Mănăstirii, Arhimandritul Veniamin Tohăneanu. Trei ani mai târziu, la 15 august 1992, tot cu prilejul Praznicului Adormirii Maicii Domnului, este hirotonit ierodiacon de către Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului. De asemenea, între anii 1990-1994, a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu.
La data de 23 aprilie 1993, cu ocazia prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, este hirotonit ieromonah de către vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie. Îndată după absolvirea cursurilor universitare, în anul 1994, este detașat cu un grup de monahi pentru a revigora viața monahală a Mănăstirii Lupșa (județul Alba), așezământ al cărui stareț avea să fie timp de patru ani (1994-1998). În semn de aleasă prețuire pentru bogata activitate pastorală și administrativă desfășurată aici, în anul 1997, Părintele Ghelasie Țepeș avea să fie hirotesit întru protosinghel.
În anul 1998, însoțit de un număr restrâns de ucenici, avea să se stabilească în împrejurimile municipiului Sighișoara, unde înființează și ctitorește Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”. Rămâne stareț al acestei vetre monahale timp de 22 de ani, până în clipa trecerii sale la cele veșnice. Cu ocazia sfințirii Mănăstirii, la data de 6 mai 2005, Părintele Protosinghel Ghelasie a fost hirotesit întru arhimandrit, primind totodată și Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție bisericească pentru clerici în Biserica Ortodoxă Română.
În semn de aleasă prețuire pentru bogata activitate pusă în slujba Bisericii străbune și a Patriei noastre, la data de 19 decembrie 2018, cu prilejul celebrării Anului Centenarului Marii Uniri, Părintele Arhimandrit Ghelasie Țepeș a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Ordinul Donum Sacrum Unitatis. De asemenea, la data de 5 octombrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, i-a oferit părintelui Ghelasie Țepeș distincția Crucea Șaguniană pentru clerici.
Pe data de 15 noiembrie 2020, Părintele Arhimandrit Ghelasie Țepeș a trecut la cele veșnice. Trupul neînsuflețit al părintelui a fost depus în biserica Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara, iar slujba de înmormântare va fi oficiată marți, 17 noiembrie 2020, începând cu ora 13:00.
Pomenește, Doamne, în Împărăția Ta, pe slujitorul Tău, Ghelasie Arhimandritul, cel ce a iubit podoaba Casei Tale!
Veșnica lui pomenire, din neam în neam!
„Ne vor lipsi cuvintele deosebite pe care părintele Ghelasie le rostea cu atât de multă dragoste față de cei care îl ascultau. Prin zâmbetul și chipul minunat a reușit să ajungă la inimile oamenilor. Din păcate suntem mai săraci aici pe pământ dar mai bogați cu încă un rugător în cer. Părintele Ghelasie va continua rugăciunile sfinției sale de acolo din cer”, scrie Lumina Cuvântului. Puteți urmări mai jos, câteva cuvinte de mare folos pentru vremurile pe care le trăim, pe care părintele se pare că le-a rostit cu duh profetic:
O emisiune de mărci poștale a Romfilatelia, intitulată „100 de ani de la trecerea în veșnicie a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina”, onorează centenarul Sfântului Nectarie. Emisiunea a fost realizată cu sprijinul documentar al Mănăstirii Radu-Vodă. Icoana sfântului, reprodusă pe marca poștală dedicată acestuia face parte din patrimoniul mănăstirii. Mărcile poștale sunt disponibile în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. Emisiunea este completată de plic, coală de 20 de timbre și minicoală de patru timbre cu manșetă ilustrată. Sf. Ierarh Nectarie a trecut la Domnul în 8 noiembrie 1920. A fost înmormântat în mănăstirea sa din Eghina. La 33 de ani de la trecerea la cele veșnice moaștele Sf. Nectarie au fost mutate în biserica mănăstirii din Eghina. În 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică a proclamat canonizarea lui, cu data de pomenire în 9 noiembrie. Fragmente din moaștele sfântului se găsesc și la Catedrala Patriarhală și la Mănăstirea Radu-Vodă din București. - Basilica https://basilica.ro/romfilatelia-onoreaza-centenarul-sfantului-nectarie-printr-o-emisiune-de-marci-postale/
O inițiativă legislativă propune instituirea unei zile naționale a familiilor numeroase
Familiile numeroase ar putea avea dedicată o zi națională dacă Parlamentul votează propunerea legislativă iniţată de deputatul Matei Dobrovie. 28 octombrie este data propusă pentru Ziua Familiilor cu trei sau mai mulţi copii. Instituirea unei zile dedicate lor ar răspunde necesităţii de recunoaștere oficială și de politici publice de sprijin pentru aceste familii. El a precizat că familiile numeroase au în mod obișnuit cheltuieli mai mari în gospodărie, iar în contextul pandemiei de coronavirus au devenit printre cele mai vulnerabile. Inițiativa prevede ca legea să fie marcată prin manifestări publice și evenimente culturale realizate cu implicarea autorităților, dar și a societății civile și a lăcașurilor de cult. Deputatul a oferit drept exemplu o inițiativă privată recentă: prima ediție a Zilei Familiei Numeroase, marcată la parohia ortodoxă română Sf. Grigorie Teologul din Schiedam, Țările de Jos, în 28 octombrie, când Biserica i-a cinstit pe Sfinții Mucenici Terentie și Neonila, soția sa, și pe cei șapte fii ai lor. Mai multe parohii din diaspora ortodoxă română oferă burse și sprijin concret pentru familiile numeroase. Sunt cunoscute în acest sens bursele școlare oferite de parohiile din Episcopia Italiei și din Mitropolia Germaniei pentru copiii buni la învățătură din România care fac parte din familii numeroase. Matei Dobrovie a inițiat și un proiect de lege care cuprinde mecanisme de acordare de facilități pentru familiile numeroase. Proiectul beneficiază de susținerea unor parlamentari din tot spectrul politic.
Cluj: Simpozion internaţional dedicat pastorației și filantropiei creștine în vreme de pandemie
„Pastorația și filantropia creștină în vreme de pandemie: șansă, povară sau normalitate identitară?” este titlul simpozionului organizat, în perioada 2-3 noiembrie 2020, de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Deschiderea oficială a lucrărilor a avut loc luni, la ora 10:00, pe site-ul Facultății de Teologie Ortodoxă, în sala virtuală găzduită de platforma „Zoom meetings”. Mitropolitul Clujului a vorbit despre necesitatea filantropiei în vremurile de pandemie şi a precizat că trebuie să avem speranţă în ajutorul divin pentru depăşirea situaţiei medicale actuale. „Cu toate că este o realitate coronavirusul, noi ne punem nădejdea în Dumnezeu și-L rugăm să îndepărteze pandemia, iar nouă să ne ajute să o putem depăși”. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a conferențiat pe tema „Problema fricii în vreme de pandemie. Frânturi de gând”. Ierarhul a precizat că majoritatea fricilor sunt cuprinse în cea de moarte, pe care omul contemporan încearcă să o depăşească prin „omitere, fugind, nesocotind sau amânând la nesfârșit problematizarea ei, sau prin ridiculizare, manifestând un curaj nesăbuit, neargumentat și imprudent”. – Basilica
Episcopia Devei a mărit numărul burselor de studiu „Arsenie Boca”
Treizeci şi şase de elevi vor primi bursa de studiu „Arsenie Boca” în anul şcolar 2020-2021, a transmis Episcopia Devei şi Hunedoarei. Faţă de anunţul iniţial, vor fi oferite 16 burse în plus pentru elevi cu rezultate bune la învăţătură, dar cu o situaţie financiară delicată. „Au fost înaintate Episcopiei Devei și Hunedoarei un număr de 39 de solicitări pentru acordarea bursei de studiu Părintele Arsenie Boca. În urma evaluării dosarelor depuse, s-a constatat faptul că 36 de solicitanți îndeplinesc criteriile instituite prin regulamentul de acordare a bursei”, se menţionează pe site-ul eparhiei. Bursele, în valoare totală de 64.800 lei, vor fi susţinute din „fondurile proprii ale Episcopiei, precum și prin bunăvoința și generozitatea unor persoane care s-au alăturat demersului eparhiei”. Episcopia oferă bursele de studiu Arsenie Boca pentru al optulea an consecutiv.
Copiii Părintelui Tănase de la Valea Plopului la Festivalul Filmului Ortodox Byzanfest cu un film realizat de către ei
Festivalul Filmului Ortodox Byzanfest, despre care ActiveNews a relatat anterior, se desfășoară online în perioada 23 octombrie – 8 noiembrie. În cadrul acestuia sunt înscrise două scurt-metraje românești: o dramă psihologică în care personajul principal se dezvăluie a fi chiar Sfântul Nicolae și un joc educativ care îi implică pe copiii de la Așezământul Valea Plopului, relevă Agenția de Știri Basilica. A doua producție românească din cadrul Festivalului Filmului Ortodox Byzanfest este „Searching for Happiness” („În căutarea fericirii”), un documentar scurt produs de Pro Vita OrtoFilm. Acesta prezintă un joc educativ prin care copiii de la Așezământul Pro Vita Valea Plopului învață că fericirea nu este doar o căutare individuală, ci și un efort ce are permanent în vedere și nevoile aproapelui. Filmul este realizat chiar de copiii de la Valea Plopului. Cei care vor să ajute Centrul Părintelui Tănase, unde se află sute de copii crescuți sub Acoperământul Maicii Domnului și Aripule Sfinților Arhangheli, poate accesa http://www.centrulsocialprovita.org/ Nu este primul film din festival care are în centru munca Părintelui Nicolae Tănase de la Valea Plopului. Anul trecut, premiul pentru Cel mai bun documentar a fost acordat unui film despre biserica pe care sătenii de la Valea Plopului au construit-o noaptea, fără aprobarea autorităților comuniste. Video aici:
Linkuri la știri:
Anchetă privind moartea Pr. Ghelasie Țepeș - Activenews
160 de biserici de lemn, în circuit turistic - Basilica
NOUA NORMALITATE va restricționa accesul la călătorii și evenimente nevaccinaților și netestaților. China propune codul de bare QR la nivel GLOBAL pentru combaterea pandemiei. Președintele chinez Xi Jinping a propus utilizarea unui sistem global de cod QR pentru a permite deplasarea transfrontalieră a persoanelor în timpul pandemiei de coronavirus. Adresându-se sâmbătă seara la summit-ul G20, Xi a spus că un mecanism global care implică recunoașterea reciprocă a certificatelor de sănătate, inclusiv rezultatele testelor de acid nucleic sub formă de coduri QR, ar putea fi utilizat pentru a permite călătoriile transfrontaliere, informează SouthChinaMorningPost.
Codurile QR sunt coduri de bare care dețin informații care pot fi scanate și citite de smartphone-uri. Acestea sunt utilizate pe scară largă în China, dar nu este clar dacă și alte țări ar vrea să se înscrie într-un astfel de sistem ca modalitate de testare și urmărire a oamenilor. O încercare de a introduce un sistem „global” bazat pe cod QR, conceput pentru a restabili călătoriile globale, a fost deja făcută la Forumul Economic Mondial (WEF). Același care zilele trecute a readus pe tapet planul Marii Resetpri. FEM a promovat activ aplicația „CovidPass”, despre care susține că ar fi un „pașaport de sănătate” extrem de sigur. Permisele digitale de „acces” sunt o componentă cheie a programului Forumului Economic Mondial pentru a transforma radical fiecare aspect al vieții, dar cu siguranță nu într-un mod pozitiv. Noua schemă digitală de pașapoarte de sănătate „Common Pass”, susținută de FEM, și care a primit finanțare inițială de la Fundația Rockefeller, a fost experimentată pentru prima dată în octombrie, pentru pasagerii care călătoresc din Marea Britanie în SUA.
Ulterior, premierul englez anunța că guvernul britanic este pe punctul de a elabora un plans „pentru a adăuga certificatele de vaccinare Covid-19 la un pașaport digital de sănătate” pentru a permite revenirea suporterrilor pe stadioane. Încercările de a introduce „pașapoarte de sănătate” sau de a „supraveghea” capacitatea oamenilor de a se deplasa, de a lucra sau de a participa la anumite evenimente, în funcție de un vaccin anti coronavirus, au fost criticate de mai multe state. Fostul secretar al sănătății din Marea Britnie, Jeremy Hunt, a fost acuzat recent că promovează „permisele de sclavie” după ce a cerut teste în masă și pașapoarte de sănătate în Marea Britanie. Jeremy Hunt ar vrea ca britanicii să facă un test lunar de coronavirus, cu un rezultat negativ care să le ofere „permise de libertate”. Ideea i-a scandalizat pe unii comentatori, care au numit-o „orwelliană”. Înt-un editorial din The Times, Hunt a spus că țara are nevoie de un „plan B” sub formă de teste lunare pentru întreaga populație, cu libertatea trăirii unei vieți normale acordată DOAR celor care au rezultate negative. Pe Twitter, mii de oameni l-au acuzat pe Hunt că promovează „fascismul”. - Activenews
Marea Britanie pregătește PAȘAPORTUL VACCINĂRII. La evenimente publice vor avea acces doar vaccinații cu COD QRÎn vreme ce Marea Britanie intră în a treia săptămână a celui de-al doilea lockdown național, guvernul de la Londra elaborează planuri pentru un cod digital care să permită oamenilor să participe la evenimente publice doar în funcție de administrarea vaccinului COVID-19. Potrivit The Telegraph, persoanele care se vor vaccina anti COVID-19 „ar putea primi coduri QR pe telefoanele lor mobile pentru a le permite accesul la marile evenimente culturale și sportive”, după cum arată propunerie prezentate în guvern.
Surse guvernamentale sugerează că „persoanele care sunt vaccinate ar trebui să primească o formă de certificare a imunității”. Mai mult, se vehiculează deja ideea vaccinării obligatorii pentru cei care urmează să participe la Olimpiada din 2021 de la Tokyo. „Gândiți-vă că există unele țări în care, înainte de pandemia de Covid, copiii nu puteau avea acces la o creșă de stat decât dacă erau incluși în programul standard de imunizare”, a declarat un minstru, citat de ziarul birtanic, care crede că o astfel de decizie ar „încuraja mai mulți oameni să se vaccineze”. Un alt membru al guvernului ar fi adăugat: „O modalitate ar fi ca acele persoane care au fost vaccinate să poartă un fel de cod QR sau un certificat de imunitate care să arate că au fost testate”. Primele pașapoarte digitale care înregistrează starea vaccinărilor COVID au fost deja eliberate. CommonPass a fost lansat în octombrie și permite pasagerilor companiilor aeriene să scaneze un cod QR pentru a avea dovada istoricului vaccinării. CommonPassa fost dezvoltat de Proiectul Commons cu ajutorul Forumului Economic Mondial (WEF), sub a cărui îndrumare liderii guvernamentali și corporatiști se reunesc anual la summitul de la Davos.
Conducătorii de Biserici Ortodoxe locale și-au unit glasurile și inimile îndurerate de pierderea Patriarhului Irineu al Serbiei, rugând pe Dumnezeu să-i așeze sufletul alături de sfinți. Patriarhul Irineu a murit vineri dimineață la spitalul militar Karaburma din Belgrad în vârstă de 90 de ani.
CIPRU: Arhiepiscopul Ciprului, Hrisostom, RECUNOAȘTE printr-o decizie unilaterală și surprinzătoare, fără o decizie sinodală, structura ecleziastică autocefală din UCRAINA
Mitropolitul Athanasie de Limassol și alți ierarhi contestă „ÎNCĂLCAREA FLAGRANTĂ a regulilor Bisericii noastre Ortodoxe și a funcționării acesteia”. Potrivit arhiepiscopului Hrisostom, decizia sa de a recunoaște a BOAU (Bisericii Ortodoxă Autocefală din Ucraina, deocamdată recunoscută doar de o parte din Bisericile Ortodoxe – n.n.) va fi susținută de majoritatea episcopilor Bisericii Ortodoxe din Cipru. Decizia de recunoaștere a BOAU va servi Ortodoxiei și Bisericii Ciprului, a spus arhiepiscopul Hrisostomos al II-lea al Ciprului după liturghia de la mănăstirea Maicii Domnului Chrysorrogiatissa, în timpul căreia s-a referit pentru prima dată în cadrul liturgic la Epifanie Dumenko. Acest fapt este prezentat în ediția cipriotă a Reporter.
Potrivit publicației, Primatul Bisericii Ortodoxe Cipriote a confirmat că membrii Sfântului Sinod NU au fost informați cu privire la decizia sa de a recunoaște BOAU și că mitropolitul Athanasios din Limassol a părăsit slujba ca semn al dezacordului. El a reamintit că anul trecut l-a avertizat pe patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului că intenționează să mențină neutralitatea, oferindu-se să „slujească Ortodoxia prin Primații diferitelor biserici autocefale” și să își împărtășească părerea cu aceștia. După cum a raportat UOJ (Uniunea Jurnalistilor Ortodocsi), pe 24 octombrie 2020, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Cipru, Arhiepiscopul Hrisostom II, a pomenit pentru prima dată numele Întâistătătorului Epifanie Dumenko al BOC în timpul Liturghiei. Presa greacă a raportat că episcopii ciprioti nu au susținut „decizia papală” a primatului lor cu referire la BOAU. – Cuvantul Ortodox
IRLANDA: Poliția INTERZICE Liturghia și amenință cu închisoarea preoții care îndrăznesc să sfideze restricțiile
Poliția irlandeză amenință un preot catolic cu urmărirea penală din cauza refuzului său de a trimitea acasă oamenii veniți să participe la Liturghie, informează LifesiteNews. Conform măsurilor privind combaterea pandemiei, guvernul irlandez interzice în mod expres adunările din „motive religioase sau de altă natură” și amenință preoții cu o amendă de 2.500 de euro și / sau șase luni de închisoare dacă încearcă să oficieze slujbe. Legea adoptată de autorități este parte a blocării de nivel 5 aplicată în prezent în toată țara. Legea care interzice slujbele publice sunt o încălcare directă a articolului 44 din Constituția irlandeză, care prevede că „Statul recunoaște că închinarea publică este un omagiu care se datorează Dumnezeului Atotputernic. Va ține Numele Său cu respect și va respecta și onora religia. Libertatea conștiinței, profesia și practica liberă a religiei sunt, supuse ordinii și moralității publice, garantate fiecărui cetățean ”.
ISRAEL: S-a încheiat deminarea pe malul Iordanului, schitul românesc va fi restaurat
Lucrările de deminare de la Iordan s-au încheiat, iar în prezent Armata Israeliană efectueză verificări de securitate în perimetrul de aproape un milion de metri pătrați. Reprezentanții Patriarhiei Române la Locurile Sfinte speră ca în curând să poată merge cu specialiști la schitul românesc pentru a demara proiectul de reabilitare. La jumătatea anului trecut, reprezentanții Patriarhiei Române la Locurile Sfinte au reuşit să pătrundă în biserica schitului. Au găsit catapeteasma fără icoane, uşile dărâmate, iar turla centrală căzută în interiorul bisericii. Minele antipersonal şi antitanc au fost amplasate în zona geografică a botezului Mântuitorului în timpul Războiului de Şase Zile din 1967. În urma conflictului armat din anul 1967, biserica Schitului Românesc și clădirea care adăpostea chiliile viețuitorilor au fost deteriorate devenind nelocuibile. Începând cu anul 1970, accesul persoanelor în zonă a fost interzis. Istoria așezământului românesc de la Iordan începe în anul 1931, odată cu hotărârea Guvernului Palestinian de a împărţi în parcele de câte 10 dumane (10.000 mp) terenul de pe malul drept al râului Iordan, în regiunea denumită Qaser al-Yahud, pentru a le oferi comunităţilor religioase. Patriarhia Română, prin delegatul său, Ieromonahul Gherasim Luca, ajutat de Consulul României în Palestina, a reușit să întocmească formalitățile necesare, iar în data de 03 ianuarie 1933 a fost încheiat Actul de dobândire a terenului de 10.000 mp. Cu binecuvântarea Patriarhului Miron al României, ceremonia de aşezare a pietrei de temelie la biserica românească de pe malul râului Iordan a avut loc în ziua de 25 aprilie 1935. Minele antipersonal şi antitanc din zona geografică a botezului Mântuitorului datează din timpul Războiului de Şase Zile din 1967. – Basilica
JAPONIA: A fost sfinţită biserica românilor din Tokyo
FRANȚA: Episcopii ortodocşi condamnă atacurile de pe teritoriul francez
Adunarea Episcopilor Ortodocși Canonici din Franța a transmis un mesaj în care condamnă atacurile de pe teritoriul francez. Aceste acte de violenţă „amenință viața” și propagă un „climat general de nesiguranță”, au spus ierarhii care au amintit de atacul împotriva preotului ortodox de origine greacă din Lyon. Un alt atentat a avut loc în catedrala „Notre Dame” din Nisa. Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, a adresat sincere condoleanţe către comunitatea catolică, locuitorii oraşului şi familiile îndurerate. Franţa se află în ultima perioadă sub un val de atentate. Un preot ortodox a fost împușcat, sâmbătă după-amiază, în al șaptelea arondisment al orașului francez Lyon. Joi, cu două zile mai înainte, un bărbat a ucis trei persoane în catedrala „Notre Dame” din Nisa. - Basilica
VATICAN: Papa Francisc a ANULAT liturghia de Crăciun
Arhiepiscopul Vigano: se confirmă intenția Sfântului Scaun de a SPRIJINI NARAȚIUNEA mediatică privind „pandemia”. Înaltul prelat acuză papalitatea de „afirmarea fraternității masonice” laolaltă cu „anularea metodică a ceremoniilor liturgice”. Vaticanul a anunțat, la doar două zile după evenimentul sincretist de la Roma, unde Papa Francisc a organizat, alături de alți lideri religioși, o ceremonie încheiată cu semnarea unui „Apel pentru pace”, că slujba de Crăciun se va desfășura fără public, fiind transmisă online, din cauza pandemiei. Scrisoarea prin care a fost făcut anunțul a fost trimisă de la Vatican chiar în ziua în care se lansa, la Vatican, documentarul Francesco, în care Papa apare susținând uniunile civile pentru homosexuali, după cum remarcă lifesitenews. Decizia Papei a stârnit reacția Arhiepiscopului catolic tradiționalist Carlo Maria Vigano, care a transmis că „Sfântul Scaun vrea să repete nefericitul lockdown din ultimele luni, care a lipsit credincioșii de Liturghie și Taine.” Vigano acuză că, procedând astfel, „se confirmă intenția Sfântului Scaun de a sprijini narațiunea mediatică privind „pandemia”.” – Cuvantul Ortodox
POLONIA: Avortul eugenic, declarat neconstituțional în Polonia, țară în care avortul la cerere este ilegal. Pro Vita București a contribuit la caz
Asociația Pro Vita București a anunțat, joi, pe pagina web proprie, că o inițiativă juridică poloneză căreia i s-a alăturat, referitoare la avortul eugenic în Polonia, a avut câștig de cauză la tribunalul constituțional. Astfel, avorturile eugenice devin neconstituționale în Polonia, țară în care avorturile la cerere erau interzise prin lege, ceea ce dusese la o creștere substanțială a avorturilor argumentate medical. În Polonia, o țară unde avortul la cerere este interzis, avortul eugenic reprezintă circa 98% din totalul întreruperilor de sarcină legale. Împreună cu alte zeci de ONG-uri internaționale, PRO VITA București s-a alăturat inițiativei organizației juridice poloneze Ordo Iuris, semnând un „amicus curiae” în fața Tribunalului sus-menționat. – Activenews
Linkuri la știri:
Viitoare întâlniri online cu Pr Efrem Vatopedinul - Doxologia
Ce lasă în urmă Donald Trump - Adrian Papahagi - stiripentruviata
Patriarhia Română este preocupată atât de protejarea sănătăţii credincioşilor, cât şi de manifestarea libertăţii lor de credinţă.
În acest sens, este necesar un dialog permanent între autorităţile de stat şi locale competente şi autorităţile religioase, mai ales în situaţia unor zone carantinate sau având o rată ridicată de infectare cu noul coronavirus, dialog la care a îndemnat şi Preşedintele României în luna octombrie din acest an.
În cazul concret al pelerinajului la Peştera Sfântului Apostol Andrei din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, comună care are un număr mic de locuitori (1992), se poate organiza, printr-o îngăduinţă a autorităţilor, pelerinajul, având în vedere caracterul excepţional al acestei sărbători pentru poporul român.
Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este singurul sfânt din Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a cărui pomenire este declarată sărbătoare naţională bisericească de către Sfântul Sinod, prin hotărârea nr. 4972 adoptată în şedinţa din data de 14-15 noiembrie 2001.
De asemenea, începând cu anul 2012, în Codul muncii, ziua de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este inclusă între sărbătorile legale în care nu se lucrează.
Ţinând cont de recunoaşterea de către Statul Român a rolului excepţional avut de către Sfântul Apostol Andrei în viaţa poporului român, este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la Peştera Sfântului Apostol Andrei, situată în comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, cu respectarea distanţei fizice, purtarea măştii şi dezinfectarea obiectelor atinse, aşa cum prevăd „regulile de protecţie sanitară privind activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective” (HG nr. 967/12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă).
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Mentalul biblic folosește deseori perechea curăție-necurăție. Necurăția nu înseamnă însă automat păcat, ea poate fi chiar produsă de atingerea unui obiect altfel sfânt. Evreii numesc până astăzi cărțile sfinte din Scriptură „cărți care necurățesc mâinile”, nu pentru că Scriptura ar avea ceva necurat, ci pentru că atingerea ei produce o stare neconformă ritualică: necurăția. Ea trebuie citită fără să o atingi. Dacă se înțelege acest aspect, putem face o distincție între lucrurile care în sine sunt problematice - „spurcăciune” - și lucrurile care sunt în regulă, dar care trebuie evitate de cineva care dorește să fie ritualic pur. Idolii de pildă sunt „spurcăciune”, pe când cadavrele părinților nu.
Ține de obligația unui israelit credincios să dea cinstea cuvenită părinților și să-i îngroape în mormântul comun al familiei. În perioada monarhiei, în Iuda îngroparea obișnuită însemna pentru elite expunerea pe un pat de piatră în mormântul sigilat al familiei, ca ulterior oasele rămase să fie depuse în nișe scobite în piatră din camera mortuară, iar banca funerară să fie folosită pentru o nouă îngropare. Membrii familiei atingeau oasele strămoșilor, le strângeau și le mutau în noul spațiu. Astfel, israeliții atingeau în mod obișnuit oase umane, mai ales când o făceau ca pe o datorie față de rude, devenind apoi impuri pentru șapte zile, dar în cele din urmă se purificau și își puteau relua viața cu păzirea prescripțiilor religioase.
Tora lui Moise menționa chiar un caz de „relocare” foarte interesant. Iosif îi conjură pe fiii lui Israel ca la ieșirea din Egipt „să scoateți oasele mele de aici” (Facere 50, 25). După ce moare, el este îmbălsămat și depus într-un sicriu (Facere 50, 26). Moise ia cu sine oasele lui Iosif la ieșirea fiilor lui Israel din Egipt (Ieșire 13, 19), care vor fi îngropate în Sichem (Iosua 24, 32). Ce este surprinzător aici este că osemintele lui Iosif, purtate cu fiii lui Israel vreme de 40 de ani, nu au încălcat legile purității care altfel vizau tabăra lui Israel. De pildă, nici unul dintre fiii lui Israel nu își putea face nevoile fiziologice, altfel normale, în interiorul taberei, pentru a-i păstra puritatea, ci era obligat să iasă în afara taberei (Deuteronom 23, 12-14).
Interesant iarăși că pentru a explica această excepție (oasele lui Iosif nu produc necurăția taberei), Filon din Alexandria, un filosof evreu din vremea lui Iisus profund atașat de Lege, interpreta în felul următor: „Așadar Sfânta Scriptură a poruncit păstrarea oaselor lui Iosif, mă refer la singurele părți rămase de la un asemenea suflet, forme nestricate și vrednice de pomenire, socotind nepotrivit ca cele curate să se amestece cu cele necurate” (De migratione Abrahami 17). Observăm la Filon că osemintele lui Iosif, fiind rămase de la un suflet drept, sunt ele însele „curate”, „forme nestricate și vrednice de pomenire”. Excepția confirmă regula: oasele umane obișnuite aduc necurăție, dar oasele unui drept precum Iosif nu.
Deși Vechiul Testament nu pomenește de morminte ca locuri de pelerinaj, totuși în vremea lui Iisus asemenea locuri existau, în special în diasporă. În Antiohia există mărturii că evreii îi comemorau pe martirii macabei: Eleazar și cei șapte frați împreună cu mama lor (2 Macabei 7), pomeniți ca sfinți și în Biserica Ortodoxă la 1 august. Cel mai frapant este că la mormântul lor se găsea și o sinagogă, lucru interzis în iudaismul rabinic. În ciuda interdicției, nu era însă singurul caz. Un alt loc de pelerinaj care funcționa în vremea lui Iisus era peștera patriarhilor din Hebron, reconstruită de regele Irod. Din secolul 2 d.Hr., Bet Șearim din Galileea, locul unde a activat Iuda Prințul, conducătorul prin excelență al iudaismului rabinic în jur de 200 d.Hr. și alcătuitorul primei părți a Talmudului (Mișna), devine o necropolă căutată. Pentru că aici erau îngropați rabini importanți, mulți evrei din diasporă doreau să le fie mutate osemintele în preajma figurilor emblematice ale iudaismului. Iată cum mormintele pot deveni și locuri de atracție, nu doar de necurăție!
Un fapt important trebuie subliniat. Dacă iudaismul va evita cât se poate de mult - în ciuda excepțiilor ca Antiohia - asocierea sinagogii cu mormintele drepților, creștinismul va îmbrățișa această îmbinare între mormânt și spațiu sacru, în special când era vorba de martiri. Și o făcea pe baze biblice. În Apocalipsa 6, 9, Ioan vede „sub altar sufletele celor junghiați pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o”, cărora li s-au dat veșminte albe și li s-a spus să stea în tihnă (6, 11).
Iisus nu S-a dezis niciodată de Lege și de profeți, deși le-a arătat limitele. „Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 17). În Scripturile ebraice, condiția obișnuită era evitarea atingerii osemintelor umane, pentru păstrarea purității cultice. Preotul și levitul care se urcau dinspre Ierihon spre Templul din Ierusalim au procedat bine că nu l-au cercetat pe omul rănit de tâlhari, pentru că dacă ar fi fost mort, ei și-ar fi compromis puritatea ritualică. În episodul invocat în Luca 10, totuși Iisus dă de înțeles că mai bine a procedat samariteanul milostiv, care l-a cercetat și, descoperind că mai e încă viu, l-a ajutat ca pe aproapele său. Legea nu trebuie absolutizată.
La proroci, între care canonul ebraic numără și cărțile istorice, este menționat un episod cu implicații directe. Profetul Elisei a fost una dintre cele mai mari personalități din Vechiul Testament. A înviat chiar oameni din morți (fiul unei șunamitence), dar minunile nu se opresc la viața pământească. După ce a murit, participanții la o procesiune funerară sunt surprinși de niște tâlhari moabiți. Respectivii aruncă accidental mortul în mormântul lui Elisei. Interesant ce a urmat: „Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei și a înviat și s-a sculat pe picioarele sale” (4 Regi 13, 21). Faptul că, prin atingerea de oasele lui Elisei, mortul înviază ca și cum s-ar fi atins de el profetul însuși arată că oasele profetului îi păstrează încă puterea minunată. Oasele lui Elisei au în ele Duhul lui Dumnezeu, pe care profetul l-a avut în timpul vieții, moștenit de la Ilie. Cum descria foarte plastic un cercetător biblic modern, trupul este partea exterioară a sufletului, iar oasele reprezintă sufletul „într-o formă mai ștearsă”. Elisei e încă prezent în rămășițele sale și, fiind drept, omul lui Dumnezeu, atingerea de oasele lui aduce vindecare și nu necurăție ca în mod obișnuit. Și să nu uităm că, în timpul vieții, Elisei s-a bucurat de cinste din partea oamenilor. Chiar confrații săi, „fiii prorocilor”, îl cinstesc prin închinare sau prosternare: „i s-au plecat până la pământ” (4 Regi 2, 15). Este același verb (ebr. hiștahawe, gr. proskyneo) care poate fi aplicat și lui Dumnezeu, atât că închinarea adusă lui Dumnezeu nu reprezintă ca aici respectul față de o persoană umană, ci este închinarea absolută, adorarea („slujirea” în limbajul biblic, ebr. ʿavad, gr. latreuo).
Iisus cunoștea ca orice evreu acest episod cu oasele lui Elisei. Pe Ilie și pe Elisei îi și pomenește, încuviințându-le viața și minunile, chiar și când erau îndreptate către străini și dușmani: „Mulți leproși erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman sirianul” (Luca 4, 27). La întrebarea „Ce a spus Iisus despre închinarea la moaște?”, răspunsul nostru trebuie să țină cont de următoarele:
Ce putem noi, ortodocșii, să deducem de aici? Ne putem atinge de rămășițele pământești ale celor drepți. Nu devenim necurați, ci ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea curăție, ca prin oasele lui Iosif, sau chiar binecuvântare, ajutor, ca prin oasele lui Elisei. Le putem cinsti ca pe drepții înșiși: în oasele lor sunt prezenți chiar ei, deși într-o altă formă. Mormintele drepților, în special mormintele martirilor, sunt altare (cf. Apocalipsa 6, 9), în care sufletele drepților se roagă. Ne închinăm în fața lor așa cum ne-am închina, adică ne-am prosterna, ne-am pleca, în fața persoanelor dacă le-am întâlni față către față.
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, sărbătoriţi la 8 noiembrie de către credincioşii ortodocşi, fac trecerea de la venerarea sfinţilor şi a moaştelor la cultul îngerilor.
Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil datează din secolul al V-lea. La început, a fost o simplă aniversare a sfinţirii unei biserici a Sfântului Mihail, aceasta fiind ridicată la ordinul lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, acest praznic a ajuns să se adreseze şi Sfântului Gavriil, ca apoi să devină sărbătoarea închinată tuturor Sfinţilor Îngeri.
Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe sfinţii ei încă de la înfiinţare şi îi va preţui până la sfârşitul veacurilor. În Calendarul ortodox este fixată o zi de sărbătoare pentru fiecare dintre aceştia. Viaţa, activitatea şi minunile fiecărui sfânt au fost consemnate din primele veacuri creştine şi se păstrează până în zilele noastre, sub forma sinaxarelor, proloagelor, mineielor, acatistelor, din care se citeşte zilnic la slujbele religioase.
Creştinism versus păgânism
Pentru cercetătorii apuseni, raţionali şi ghidaţi de modul de gândire specific Apusului, condus de raţiune şi, de ce să nu spunem, gândirea iluministă, cultul martirilor este numai o receptare şi o dezvoltare oarecum anacronică a cultului eroilor antici. Cei mai mulţi dintre aceştia consideră că în cultul creştin al martirilor a supravieţuit cultul antic al eroilor, argumentând aceasta prin similitudinea actelor cultice care însoţesc aceste credinţe. Spre exemplu, cercetătorul Fustel de Coulanges subliniază că sărbătorile închinate martirilor sunt identice cu zilele închinate eroilor antici: Parentalia-Feralia (13-21 februarie), Lemuria (9, 11, 13 mai), Rosalia (23 mai).
Tradiţia greacă acorda titlul de erou oamenilor iluştri, fie pentru că erau consideraţi de origine divină, fie pentru mari fapte de vitejie, fie pentru servicii însemnate aduse omenirii; există convingerea că eroii, îndată după moarte, erau admişi în familia zeilor, devenind astfel părtaşi la natura şi puterea divină. Spre exemplu, despre Heracle, mitologia antică consideră că imediat după moartea sa pe rug a fost ridicat de tatăl său la cer şi dus în Olimp.
Creştinismul a desfiinţat, într-un anumit sens, graniţa între sacru şi profan, dând posibilitatea tuturor să devină sfinţi. De o parte, dispariţia acestei graniţe nu înseamnă profanizarea universală, ci deschiderea tuturor posibilităţilor pentru sfinţire, iar de cealaltă parte, a nega putinţa accesului tuturor la sfinţenie înseamnă a nega dumnezeirea activă în umanitatea asumată a Fiului lui Dumnezeu.
Încă din antichitate, aproape toate popoarele creştine au dat naştere la sfinţi din sânul lor. Românii şi grecii au dat cel mai mare număr de sfinţi din calendarul ortodox, dar nu lipsesc nici sirienii, egiptenii, perşii, armenii, gruzinii, celto-galii, ruşii. Din anul 1955 în lista sanctorum au fost trecuţi şi sfinţii de neam românesc.
Cultul îngerilor
Cultul îngerilor are un fundament biblic, fie că e vorba de Vechiul Testament, fie că ne referim la Noul Testament. Cu toate acestea, în creştinismul primar constatăm o oarecare rezervă faţă de cinstirea îngerilor, datorită denaturării sau practicării abuzive şi eronate a acestui cult. De fapt, este vorba despre două influenţe: una venită din partea păgânilor care asimilau pe îngeri cu numeroasele zeităţi adorate de aceştia, cealaltă din partea gnosticilor, care confundau îngerii cu eonii. Totuşi, nu trebuie confundată venerarea pe care creştinii o acordă îngerilor cu cinstirea pe care o dau divinităţii.
Cultul Sfinţilor Îngeri a luat amploare încă din creştinismul timpuriu, mai ales în Egipt, Italia şi Siria, unde întâlnim cele mai numeroase paraclise şi biserici închinate sfinţilor îngeri. Biserica Ortodoxă acordă o atenţie deosebită venerării îngerilor. În acest sens, în Sinaxarul ortodox au fost rezervate cinci zile liturgice închinate pomenirii şi cinstirii Sfinţilor Îngeri:
Cultul îngerilor este la mare cinste şi în Biserica Romano-Catolică. Astfel, în calendarul catolic întâlnim cinci sărbători, de diferite grade, închinate Sfinţilor Îngeri, o importanţă deosebită acordându-se sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Soborul îngerilor
În tradiţia Bisericii sunt cunoscuţi un număr de şapte Arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil.
Sacrul şi profanul
Conform tradiţiei, în ajunul sărbătorii se oficiază slujba de priveghere, seara, la care sunt prezenţi ierarhul locului şi alţi invitaţi, precum şi o mulţime de credincioşi. În unele locuri, privegherea durează toată noaptea, fiind însoţită de litie, acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, citirea moliftelor, miezonoptica, psaltirea şi alte citiri şi cântări.
În această zi, după slujba religioasă, se citesc rugăciuni de dezlegare pentru cei prezenţi, după care preotul se dezbracă de veşmintele preoţeşti şi le pune peste credincioşi, gestul având leac pentru multe boli, în special cele mintale. În timpul Sfintei Liturghii, la ieşirea preotului cu sfintele daruri, mulţi credincioşi pun în calea preotului haine pentru a trece peste ele şi a obţine vindecare şi sfinţenie pentru cel care le va purta. Bisericile care au hramul Arhanghelilor dăruiesc credincioşilor cozonac şi un pahar cu vin sau organizează o agapă frăţească în curtea bisericii sau în interiorul acesteia.
Se spune că Arhanghelii sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai. Arhanghelul Mihail a însoţit poporul ales în pământul făgăduinţei, dar şi cele zece pedepse, a fost păzitorul oştilor lui Isus Navi, a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon, a păzit pe Daniil în groapa cu lei şi tot el a dat biruinţă lui Ghedeon în luptă. Arhanghelul Gavriil a vestit naşterea Maicii Domnului, a fost primul care a rostit numele lui Iisus, i-a dat nume lui Ioan Botezătorul şi a descoperit magilor taina întrupării Mântuitorului.
În folclorul religios românesc, dintre cei doi arhangheli, mai venerat este Mihail. Se spune că el poartă cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este hărăzit să mai trăiască, fiind şi un stăpânitor al văzduhului, alături de prorocul Ilie.
În viziunea populară, Arhanghelii asistă şi la judecata de apoi, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele. De aceea, multe familii creştine îi aleg ca patroni şi ocrotitori spirituali ai casei şi ai gospodăriei. În zonele muntoase, stăpânii oilor îi desemnează pe arhangheli ca “patroni ai oilor”, având grijă ca acestea să fie sănătoase şi cu spor la mărirea turmelor.
Conform tradiţiei, în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinţilor Arhangheli se duc bucate şi colivă la biserică şi se dau pomeni de sufletul morţilor. De “moşii de toamnă”, mulţi creştini împart vecinilor şi săracilor farfurii sau străchini cu mâncăruri şi căni pline cu vin. Tot acum, se aprind lumânări pentru cei morţi, dar şi pentru cei vii.
Aşadar, Biserica Ortodoxă, prin misiunea ei în societatea românească, a produs o schimbare radicală în folclorul românesc, împletind în mod armonios cele două componente importante, profanul şi sacrul.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis pentru prima duminică din Postul Naşterii Domnului 2020 o scrisoare pastorală tuturor credincioşilor din Patriarhia Română.
Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2020, privind însemnătatea Anului omagial al pastorației părinților și copiilor şi a Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români, în Patriarhia Română
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
şi preaiubiţilor credincioşi din Patriarhia Română,
Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Continuând tradiția începută în anul 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2020 ca ,,Anul omagial al pastorației părinţilor şi copiilor” şi ,,Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români”, în Patriarhia Română.
Cele două teme, omagială și comemorativă, evidențiază două coordonate cu o importanță majoră în viața și activitatea bisericească. Pe de o parte, omagierea pastorației părinților și copiilor are ca scop cultivarea vieții creștine în familie și promovarea educației creștine în societatea contemporană.
Pe de altă parte, comemorarea filantropilor ortodocși români are ca scop promovarea filantropiei creștine astăzi, ca lucrare esențială în activitatea Bisericii, inclusiv prin identificarea marilor filantropi care, de-a lungul timpului, au susținut spiritual și material activitatea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române.
Dreptmăritori creștini,
Familia a ocupat întotdeauna un loc central în învățătura și viața creștină, fiind cadrul intim cel mai de preț pentru cultivarea iubirii conjugale, părintești, filiale și frățești. Atât Sfânta Scriptură, cât și Sfânta Tradiție ne oferă mărturie despre faptul că familia este binecuvântare și icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un spațiu sacru al lucrării harului dumnezeiesc, orientat spre viață și iubire eternă.
În calitate de instituție umană fundamentală, familia a fost creată și binecuvântată de Dumnezeu în Rai, „… Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: «Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți!»” (Facere 1, 27-28). De asemenea, familia a fost binecuvântată şi cinstită de Mântuitorul Iisus Hristos prin prezența Sa la nunta de la Cana Galileii (cf. Ioan 2, 1-11), unde a săvârșit minunea transformării apei în vin, arătând astfel valoarea sfântă a familiei conjugale pentru viața Bisericii.
Familia, binecuvântată de Dumnezeu spre a cultiva iubirea reciprocă şi a da naștere copiilor, este izvor de viață sfântă pentru fiecare popor şi pentru întreaga umanitate. În familie, relația părinți-copii se înțelege mai ales din perspectiva relației omului cu Dumnezeu.
Copiii nu se nasc doar pentru o viață terestră, ci se nasc și ca să poată deveni, prin Botez, fii ai lui Dumnezeu după har (Ioan 1, 12-13) și să dobândească viața veșnică prin credinţă şi fapte bune.
De aceea, familia a fost numită adesea „mica biserică” sau „biserica de acasă” (ecclesia domestica), tocmai pentru caracterul ei comunitar și atmosfera de sfințenie pe care trebuie să o cultive.
În familie, copilul învață ce înseamnă dragostea părintească, învață să vorbească, învață să se roage, învață credința în Dumnezeu şi tot aici, în familie, el învață dărnicia sau generozitatea.
Sfântul Ioan Gură de Aur amintește că, pentru a fi părinte, nu este de ajuns să dai naștere la copii, ci trebuie să le oferi şi educație. În acest sens, Sfântul Ioan îndeamnă „să ne străduim să-i învățăm pe copii noștri virtutea și să chemăm peste ei binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru că aceasta este cea mai mare bogăție, care sporește în fiecare zi bogăția noastră. Nimic nu-i egal cu virtutea, nimic nu-i mai puternic decât ea”[1].
Din nefericire, mutațiile și transformările din ultimele secole au condus la o slăbire a rolului și a importanței familiei în societate.
În lumea de azi, părinții și copiii trăiesc într-o realitate secularizată și confuză din punct de vedere spiritual; ei se confruntă cu multiple provocări și crize, precum: îndepărtarea de valorile tradiționale, sărăcia, șomajul, alcoolul, infidelitatea, divorțul, nesiguranța zilei de mâine, instabilitatea și dezorientarea, înstrăinarea reciprocă, migrația, conflictele personale etc.
În acest context, în care sunt propuse „modele” străine de valorile creștine, este necesar să afirmăm cu tărie sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie şi între familii, demnitatea maternității, a paternității, a filiației şi a fraternității, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, ce trebuie cultivate în comuniune de iubire şi coresponsabilitate.
Cunoscând provocările actuale la adresa familiei creştine, preoţii ortodocşi sunt îndemnaţi să ajute personal, dar și să încurajeze pe credincioșii mireni să sprijine material și spiritual familiile numeroase, familiile monoparentale sau familiile aflate în situații dificile, inclusiv prin activități de formare religios-morală a copiilor din comunitate.
În scopul dezvoltării unei educații temeinice pentru viaţă binecuvântată, Biserica trebuie să îndrume în primul rând părinții să acorde mai mult timp educației copiilor, întrucât caracterul copiilor se formează nu numai prin vorbe şi sfaturi, ci şi prin viaţa şi exemplul părinţilor. Clement Alexandrinul amintește că „o căsătorie fericită nu trebuie judecată nici după bogăție, nici după frumusețe, ci după împlinirea virtuții”[2], adică după calitatea vieții spirituale a familiei.
Părinții sunt chemaţi să trăiască viața creștină prin rugăciune şi fapte bune, dar şi să cultive iubirea şi dărnicia în familie, după chipul iubirii milostive a Preasfintei Treimi, astfel încât familia să fie mereu izvor de iubire şi de bucurie pentru copii.
În egală măsură, părinţii sunt chemaţi să ocrotească viaţa încă de la zămislire şi să îi înveţe pe copii să preţuiască sănătatea ca dar al lui Dumnezeu, ce trebuie apărat și cultivat cu responsabilitate.
Iubiți credincioși,
În anul 2020, Biserica Ortodoxă Română îi comemorează pe filantropii ortodocși români. Între virtuțile distincte ale poporului român, cultura dărniciei, a dăruirii sau a omeniei reprezintă o moștenire importantă a valorilor şi normelor care au modelat spiritualitatea şi cultura neamului românesc.
Rodirea Evangheliei iubirii smerite şi milostive a lui Hristos în spiritualitatea poporului român a condus la manifestarea iubirii faţă de Dumnezeu şi de aproapele în forme concrete, exprimate fie individual şi spontan, fie instituțional şi sistematic.
Biserica Ortodoxă Română îi pomenește cu recunoștință pe toți cei care s-au străduit, de-a lungul istoriei, să dezvolte cultura creștină a dărniciei. Printr-un asemenea efort, ierarhi, preoți și diaconi, monahi și mireni au contribuit pilduitor la organizarea lucrării social-filantropice a Bisericii în mijlocul poporului român.
În mod deosebit, evocăm numele unor evlavioși și darnici domnitori români, precum Sfântul Neagoe Basarab (1512-1521), ctitorul bolniței (cămin pentru bolnavi) de la Mănăstirea Bistrița, Sfântul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), ctitorul bolniței de la Mănăstirea Brâncoveni, domnitorul Grigorie II Ghica, fondatorul spitalului Mănăstirii Sfântul Pantelimon de lângă București (1757).
În Moldova, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a construit bolnițele de la Putna și Pătrăuți, domnitorul Constantin Racoviță Cehan a avut inițiativa întemeierii spitalelor lor Sfântul Proroc Samuil din Focşani și Precista din Roman, iar Grigorie al V-lea a întemeiat ospiciul Galata din Iași, toate acestea fiind în grija unor așezăminte monahale.
O valoroasă activitate filantropică a fost desfășurată și de către ierarhii Bisericii noastre. În Țara Românească s-au evidențiat Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul (1708-1716) care, în Așezământul Mănăstirii Antim, a prevăzut sume pentru educaţia copiilor săraci, pentru înmormântarea sărmanilor, miluirea săracilor, găzduirea străinilor etc.; Mitropolitul Grigorie al II-lea, alături de domnitorul Alexandru Ipsilanti, a fost întemeietorul primului așezământ pentru orfani din Țara Românească; Sfântul Ierarh Calinic, starețul Mănăstirii Cernica (1818-1850) și Episcop al Râmnicului (1850-1868), supranumit de popor „vindecătorul bolnavilor și miluitorul săracilor”, a ctitorit bolnița din ostrovul Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Cernica; Mitropolitul Nifon Rusăilă (1850-1875) a înființat Seminarul Nifon din București, care oferea numeroase burse de studiu elevilor săraci și eminenți (1875).
Moldova a cunoscut o bogată activitate de binefacere în special în timpul Mitropolitului Anastasie Crimca, ctitorul bolniței de la Dragomirna (1602) și al unui spital în Suceava (1619), precum și în vremea Mitropolitul Veniamin Costachi (1803-1808, 1812-1821, 1823-1842), care și-a lăsat toate bunurile moștenire spre a fi folosite în scopuri filantropice; de asemenea, s-au remarcat Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu cel Milostiv (1875-1902) și Episcopul Ioanichie Hasan al Romanului (1747-1769), fondatorul bolniței de lângă biserica Precista Mare din Roman.
Cel mai de seamă ierarh filantrop al Transilvaniei a fost Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna (1864-1873), care s-a îngrijit permanent de ajutorarea elevilor săraci și silitori la învățătură. De asemenea, Mitropolitul Vasile Lăzărescu (1947-1962) a contribuit substanțial la zidirea Catedralei mitropolitane din Timișoara, a acordat ajutoare materiale românilor din Basarabia și Transnistria și i-a sprijinit financiar pe românii asupriți de regimul comunist, iar Mitropolitul primat Miron Cristea (1919-1925), viitorul Patriarh al României (1925-1939), a inițiat înființarea unui Seminar pentru orfanii de război, la Câmpulung-Muscel.
Împreună cu domnitorii și ierarhii amintiți, numeroși filantropi mireni s-au evidențiat de-a lungul timpului prin fapte de binefacere generoase.
Între aceștia, se numără spătarul Mihail Cantacuzino (1640-1716), ctitorul Mănăstirii și Spitalului Colțea din București, Safta Brâncoveanu (1776-1857), ctitorul Spitalului Brâncovenesc din București, Clucerul Gheorghe Boldescu (1775-1845) din Ploiești, Theodor Balș (1790-1867) din Darabani, Moldova, Anastasie Bașotă (1796-1869) din Botoșani, Emanuil Gojdu (1802-1870) din Oradea, Alexandru Mocioni (1841-1909) și Emanuil Ungurianu (1846-1929) din Timișoara, Vasile Stroescu (1845-1926) din Basarabia, Familia Golescu, Hagi Pop (†1808) și Alexandru Lebu (1835-1918) din Sibiu, Vasile Adamachi (1817-1892) din Iași, Stroe Belloescu (1838-1912) din Câmpina, Iorgu Dumitrescu (1851-1934) din Răcari, Teodor Stănescu (1868-1915) din București, Anastase Simu (1854-1935) din Brăila, Elena Dalles (1849-1921) din Giurgiu, Dumitru Seceleanu (1857-1932) din Buzău, și alții ale căror chipuri și activități au fost evidențiate pe parcursul Anului comemorativ al filantropilor ortodocşi români, atât prin reportajele, documentarele și materialele difuzare de Televiziunea și Radio TRINITAS sau publicate în cotidianul religios Lumina, cât și în cadrul diverselor acțiuni comemorative organizate de eparhii.
În secolul XX, în România, activitatea filantropică instituțională a Bisericii a fost brutal întreruptă, pentru aproape o jumătate de veac, odată cu instalarea regimului comunist (1946-1989), tocmai în perioada când cea mai populară temă era chiar asistența socială.
Aflată sub prigoana comunistă, Biserica a fost nevoită să-şi exercite doar misiunea ei sacramentală, liturgică şi pastorală, fără să desfășoare activități social-filantropice instituționale și fără să i se permită o prezență activă în societate.
Abia după anul 1989, când cultele religioase au primit libertatea reală de organizare şi slujire în societatea românească, vechea tradiție filantropică a Bisericii a revenit în actualitate. Astăzi Biserica Ortodoxă Română contribuie în mod sistematic și substanțial la alinarea suferințelor oamenilor, atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească și pastorală, cât și prin lucrarea de asistență socială și filantropică.
În prezent, Biserica Ortodoxă Română deține un spital (102 paturi, 2 săli operație, ATI, laborator analize), 20 de centre medico-sociale, 55 de centre de servicii de îngrijire și asistență la domiciliu, 3 centre de recuperare neuromotorie (tip ambulatoriu), 3 centre pentru îngrijiri paliative, un serviciu de ambulanță și 49 de cămine pentru persoane vârstnice.
Astfel, opera social-filantropică a Bisericii este inspirată din lucrarea filantropică, vindecătoare, sfințitoare și mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos şi are, totodată, o profundă dimensiune pastorală, exprimând o credință lucrătoare prin iubire darnică şi contribuind la cultivarea comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii, adică la dezvoltarea unei culturi a dărniciei sau a generozităţii.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Postul Naşterii Domnului, care începe astăzi, este, în primul rând, o perioadă de pregătire spirituală, de sfințire a sufletului și a trupului nostru, prin Spovedanie şi Împărtăşanie. Totodată, este și un prilej de întărire a comuniunii, de întrajutorare și de fapte de milostenie, care sunt roade ale dreptei credințe, expresii concrete ale iubirii noastre smerite față de Dumnezeu și de oameni.
Traversăm o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea și chiar viața noastră și a persoanelor dragi nouă. Mulți dintre români sunt încercați de noua epidemie. Prin urmare, este mare nevoie de mai multă rugăciune, de solidaritate și ajutorare frățească.
De aceea, este necesar să transformăm această perioadă de criză medicală într-o perioadă de întărire în credință, prin rugăciune, și de sporire a dragostei noastre față de semeni, prin fapte bune, pentru a mărturisi ,,cu vrednicie și cu dreptate” Evanghelia iubirii lui Hristos.
În acest sens, ne adresăm preoţilor şi credincioşilor Sfintei noastre Biserici cu îndemnul părintesc de a se organiza, la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale, pentru a veni în ajutorul celor aflaţi în suferinţă şi în lipsuri, familiilor sărace, familiilor cu mulţi copii, bătrânilor și persoanelor singure, fără copii sau rude, cu precădere celor care locuiesc în mediul rural.
Având încredințarea că veți arăta şi în acest an dărnicie creștină şi veţi răspunde cu dragoste chemării noastre părinteşti în această lucrare sfântă de binefacere și ajutorare, vă mulţumim pentru generozitatea arătată în anii precedenţi şi vă reamintim cuvintele Domnului Iisus Hristos: ,,Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).
În încheiere, exprimăm recunoștință și prețuire față de toți cei care sprijină activitățile pastorale, educaționale și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și faţă de toţi ortodocşii români milostivi sau darnici. Îi îndemnăm să continue cu multă râvnă și bucurie lucrarea lor generoasă şi folositoare, spre slava Preasfintei Treimi și spre binele poporului român.
Cu multă prețuire, vă îmbrățișăm părintește și vă împărtășim binecuvântarea apostolică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).
† DANIEL
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Teofan,
Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei |
† Laurențiu,
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului |
† Andrei,
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului |
† Irineu,
Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei |
† Ioan,
Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului |
† Petru,
Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor |
† Iosif,
Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale |
† Serafim,
Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord |
† Nicolae,
Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi |
† Nifon,
Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal |
† Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului |
† Calinic,
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților |
† Irineu,
Arhiepiscopul Alba-Iuliei |
† Varsanufie,
Arhiepiscopul Râmnicului |
† Ioachim,
Arhiepiscopul Romanului și Bacăului |
† Calinic,
Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului |
† Ciprian,
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei |
† Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos |
† Timotei,
Arhiepiscopul Aradului |
† Ignatie,
Episcopul Hușilor |
† Lucian,
Episcopul Caransebeșului |
† Sofronie,
Episcopul Ortodox Român al Oradiei |
† Iustin,
Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului |
† Nicodim,
Episcopul Severinului și Strehaiei |
† Antonie,
Episcopul de Bălți |
† Veniamin,
Episcopul Basarabiei de Sud |
† Vincențiu,
Episcopul Sloboziei și Călărașilor |
† Andrei,
Episcopul Covasnei și Harghitei |
† Galaction,
Episcopul Alexandriei și Teleormanului |
† Ambrozie,
Episcopul Giurgiului |
† Sebastian,
Episcopul Slatinei și Romanaților |
† Visarion,
Episcopul Tulcii |
† Petroniu,
Episcopul Sălajului |
† Gurie,
Episcopul Devei și Hunedoarei |
† Daniil,
Episcopul Daciei Felix |
† Siluan,
Episcopul Ortodox Român al Ungariei |
† Siluan,
Episcopul Ortodox Român al Italiei |
† Timotei,
Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei |
† Macarie,
Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord |
† Mihail,
Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande |
† Ioan Casian,
Episcopul Ortodox Român al Canadei |
† Varlaam Ploieșteanul,
Episcop-vicar Patriarhal |
† Ieronim Sinaitul,
Episcop-vicar Patriarhal |
† Timotei Prahoveanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor |
† Ilarion Făgărășanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului |
† Benedict Bistrițeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului |
† Paisie Lugojeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei |
† Marc Nemțeanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale |
† Sofian Brașoveanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului |
† Damaschin Dorneanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților |
† Emilian Crișanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului |
† Timotei Sătmăreanul,
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului |
† Atanasie de Bogdania,
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei |
† Teofil de Iberia,
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei |
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, în colecția PSB, vol. XXII, EIBMBOR, București, 1989, p. 329.
[2] Clement Alexandrinul, Stromata a IV-a, în colecția PSB, vol. V, EIBMBOR, București, 1982, p. 290.
Pastorala poate fi descărcată în format PDF aici.
I. manifestarea credinței în Dumnezeu și a responsabilității față de comunitate;
II. apărarea libertății religioase și susținerea activităților spirituale și sociale ale Bisericii;
III. respectul pentru persoana umana și promovarea culturii vieții: promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat și femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării;
IV. promovarea unei educații naționale integrale, care îmbină cunoașterea intelectuală cu formarea morala și spirituală;
V. apărarea și promovarea sănătății fizice, psihice și morale/spirituale a poporului român;
VI. diminuarea sărăciei, dezvoltarea economică și creștere demografică a României;
VII. apărarea și promovarea patrimoniului cultural și spiritual național;
VIII. apărarea resurselor naturale, ocrotirea mediului și dezvoltarea agriculturii, ca baze ale responsabilității pentru generațiile prezente și viitoare;
IX. sprijinirea comunităților de români din jurul granițelor și a diasporei române, precum și promovarea de proiecte de încurajare a românilor să revină în România;
X. apărarea și promovarea cu demnitate a intereselor poporului român, pe plan extern și intern.
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, luni, 9 noiembrie 2020, la paraclisul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Ierarh Nectarie” din Cluj-Napoca, cu prilejul hramului.
Transcrierea unui fragment de către Cuvântul Ortodox:
“[…]
Cea de-a doua coordonată, și mai vădită, care socotesc ca i-a adus har din belșug este răbdarea în suferințe. Această coordonată vine totalmente în inversul mentalității lumii, în general – lumii de astăzi, în mod special și a noastră. E tare greu să suporți calomniile, să suporți jignirile, să suporți răutățile, să suporți toate celelalte atitudini negative care vin din partea celor celor din afară și să suporți până la urmă necazurile și durerile în general – dar acum ne referim, vorbind de biografia Sfântului [Nectarie de Eghina], la atitudinea celor din jurul tău. Însă, se vede că în viața sa – și în general confirmandu-se această linie ascetică -: cel care rabdă în fața necazurilor – și zic acum mai ales în fața necazurilor provocate de ceilalți – primește har din belșug. Și nu numai cel care rabdă, ci cel care rabdă cu înțelegere și dacă poate să și iubească – sau chiar dacă nu poate, harul îi va da puterea să iubească, dar oricum se străduiește să rabde nedreptățile fără să își facă el însuși dreptate. Tendința noastră astăzi este aceasta: atunci când cineva ne nedreptățește, să ne spunem opinia, să ne spunem cuvântul, zicem noi să soatem la iveală adevărul, să ne facem noi dreptate. Numai că ascetic vorbind, și în viața Sfântului se confirmă lucrul acesta, și evanghelic deopotrivă, cine își face el dreptate, nu mai primește dreptatea, adică mângâierea, din partea lui Dumnezeu. Nu mai primește harul așa cum îl primesc ceilalți care sunt capabili și reușesc să suporte calomniile și răutățile pe care cei din afară ar putea sa i le aducă.
S-a citit la Evanghelie tocmai fragmentul evanghelic care ne prezintă Fericirile. Și Fericirile nu sunt altceva decât un soi de prezentare a evoluției vieții duhovnicești. Vârstele vieții spirituale, în care noi începem de la o smerenie – de la smerenie atat cat putem noi să oferim lui Dumnezeu, “Fericiti cei săraci cu duhul” – și ajungem la sfârșit, pe ultima treaptă, tocmai la această realitate pe care am evidențiat-o aici, a răbda în fața prigonirilor și nedreptăților celorlalți. “Fericiți cei prigoniti pentru dreptate“, este ultima și apoi se și completează, “…că acelora este Împărăția Cerurilor“. Nici mai mult nici mai puțin. Celelalte până acum promit ceva în schimb, dar mult mai puțin decât Împărăția. Dar aici, ultima zice: “Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția cerurilor”, și continuă: “Fericiți veți fi când din pricina Mea vă vor ocărî și vă vor prigoni, mințind vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră”.
E ultima stare pe care ne-o prezintă Fericirile, însemnând calitatea superioară față de oricare dintre celelalte lucrări pe care noi le-am putea săvârși. „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate”. Și de ce insist atât de mult pornind de la biografia Sfântului Nectarie? Ne este la îndemână, nu vreau să insist, dar de când a fost în Patriarhia Alexandriei, ales acolo în slujire și apoi pe la seminarul din Atena și apoi chiar și în mănăstirea din Eghina a fost mereu și mereu prigonit pe nedrept, bineînțeles, dar nu și-a făcut el însuși dreptate, dimpotrivă, a suportat ofensele, calomniile nu ușoare, ci dintre cele mai grele. Și nu e puțin lucru să fii înlăturat din scaunul mitropolitan pentru răutăți și uneltiri omenești. Dar le-a primit pe toate și le-a pus în grija lui Dumnezeu pentru că a intuit că dreptatea adevărată, Împărăția lui Dumnezeu, se dă celor care suferă iî răbdare și lasă pe Dumnezeu să intervină atunci cand El simte că este nevoie.
De altfel, în Sinaxarul de astăzi ni se prezintă Sfântul Nectarie sub chipul unor trei calități evidente, care într-un fel confirmă această stare a lui înaintea lui Dumnezeu, capacitatea de a răbda în fața calomniilor și răutăților celorlalți. Este vorba de smerenie: i se spune „omul smereniei”. Aș traduce această smerenie în limbajul nostru mai actualizat, mai la îndemână, drept „a da întâietate celuilalt”, a avea această putere de a da întâietate celuilalt, să te faci tu mai mic pentru ca celălalt să crească, să sporească, să iasă în evidență, dacă este cazul. Mai mult decât atât sau în consecință, smerenia presupune slujire. Suntem chemați să ne slujim unii altora, pentru că așa cum ar zice părintele Sofronie Saharov, aproapele nostru este viața noastră și de la aproapele nostru ne vine mântuirea.
O a doua calitate prin care el se caracterizează este răbdarea, de care am și pomenit, și aș explica iarăși în limbajul nostru mai simplu, cum am traduce această răbdare. Mai întâi conștiința caracterului temporar al vieții, adică să înțelegi că viața și momentul pe care îl trăiești acum, chiar și cu nedreptăți vădite, nu înseamnă totul și că poate să vină mângâierea lui Dumnezeu după, aici dar mai ales dincolo. Dar și aici. Să înțelegi că viața [pământească] este un segment din acest dar al lui Dumnezeu pe care noi îl numim viață. Răbdarea mai presupune și încrederea cât se poate de multă în Dumnezeu, daca nu totală – aș zice. Și apoi în consecință, a lăsa lucrurile în seama lui Dumnezeu, a nu căuta tu să îți faci dreptate, să ieși în evidență chiar și în sensul acesta, să scoți adevărul tau așa cum îl simți tu.
Și cea de a treia calitate pe care o evidențiază Sinaxarul este blândețea, care nu se confundă cu o stare de moliciune sau lipsă de atitudine – nu era vorba de așa ceva în persoana Sfântului Nectarie – ci în sensul ascetic, în sensul patristic, blândețea înseamnă a sta nemișcat în slavă și în ocară. Dacă cineva te laudă să nu te ridici prea mult ca să nu amețești și să cazi, iar dacă cineva te jignește, te nedreptățește, să nu deznădăjduiești nici în această situație, bineștiind că noi stăm înaintea lui Dumnezeu cu toate ale noastre, cu bune și cu rele. Un om are și bune, dar are și rele, dar atunci când stă cu sinceritate în fața lui Dumnezeu, stă așa cum este el și nu se teme pentru că știe că Dumnezeu este Părintele care iubește.
Concluzia pe această linie, pornind de la biografia sa, este cam aceasta: suntem chemați într-un fel, deși foarte greu, omenește imposibil, trebuie să recunoaștem acest lucru, dar suntem chemați totuși să suferim nedreptatea în tăcere, dar cu încredere în Dumnezeu, în rugăciune, și, în felul acesta, Dumnezeu varsă har peste noi mai mult decât ne putem noi închipui. Și ce însemnă harul, și mai vădit și mai explicat în aceste circumstanțe? Înseamnă simțământul Împărăției înăuntrul nostru, care se manifestă ca bucurie, ca pace, ca și căldură, ca dragoste față de El și față de lumea pe care El a zidit-o.
Dar vreau să fac și această observație care, într-un fel, vrea să aducă acest mesaj mai [aproape de] ceea ce suntem noi. Vă mărturisesc că de fiecare dată când aud Psalmii 140, 141 la Vecernie: Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă!, mă marchează un verset care mă exprimă pe mine, ne exprim pe noi în ceea ce suntem. Zice la un moment dat Proorocul David: “când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele“. Ce înseamnă să lipsească duhul din mine? Să lipsească această putere de a rezista țn fața dificultăților, a nedreptăților, de a rezista în fața a ceea ce Dumnezeu îngăduie în viața noastră.
Dar este un cuvânt de încurajare în sensul că, deși eu trăiesc această puținătate a duhului, adică nu mă descurc, nu știu ce să fac, cu atât mai mult când mi se întâmplă o nedreptate, că Domnul spune să iert și să iubesc și eu nu sunt în stare, nu pot să fac lucrul acesta, ce mă fac? Și zice Proorocul David: când ești conștient de așa ceva, când știi că lipsește din tine această putere, când ești puțin la suflet – cum se spune și în vorbirea noastră – atunci Domnul cunoaște cărările noastre. Să nu te sperii, să Îi ceri ajutorul! Te pui înaintea Lui și zici: Doamne, nu pot, nu mă pricep, nu sunt în stare, nu știu ce să fac, sunt slab! Și asta înseamnă că Domnul vine și din slab ce ești te face puternic, pentru că așa și zice Sfântul Pavel: “când sunt slab, atunci sunt tare“. De ce? Pentru că atunci când ești slab, ceri ajutorul. Când ești tare nu știi să ceri ajutorul. Când ești slab, ceri ajutorul și, de aceea, se vede că această stare o îngăduie Dumnezeu ca să ne facă mai adevărați, în legătură cu El, dar și în relație unii cu alții. Când suntem puternici nu știm să cerem ajutorul, nu știm să relaționăm unii cu ceilalți.
Concluzia este că suntem chemați să trăim această stare de puținătate a sufletului cu Dumnezeu. Nedreptatea, suferința să nu le trăim de unii singuri, pentru că atunci, pe lângă faptul că nu le putem purta, nici nu își găsesc sensul, devin niște realități absurde pe care nu le înțelegem și care nu ne ajuta în mod evident.
Și aș încheia cu un cuvânt tare frumos de la Sfântul Apostol Pavel, din Epistola către Romani, cap. 8, începând cu versetul 35. Mă încurajează pe mine și cred că vă încurajează și pe dumneavoastră în situația pe care noi o traversăm, și în general:
“Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul? Sau strâmtorarea sau prigoana sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia, sau sabia? Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru“.
Amin!”
Pe 3 noiembrie 2020 imaginea Arhim. Efrem din Arizona pe care o avea un bărbat din Creta, a început să izvorască lacrimi de mir. Gheron Efrem a apărut în Duhul Sfânt și "a vorbit" cu multă durere și tristețe, spunând proprietarului imaginii:
"Copiii mei, veniți la pocăință. În rugăciune. Chemați-L pe Domnul și vorbiți-I. Vorbiți Doamnei Cerurilor, Maicii Domnului nostru. Puțini oameni se roagă și foarte puțini vin pe calea pocăinței. Foarte puține rugăciuni urcă în Rai. Domnul este foarte trist că grecii au uitat de El și puțini sunt acum cei care cheamă, laudă, iubesc și se roagă".
- Sursa: ROF
Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil
Rugăciunea Sfântului Sofronie al Ierusalimului către Sfântul Arhanghel Mihail
Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail
Sfântul Neofit Zăvorâtul – cuvânt de laudă la preamarele dumnezeiesc Arhanghel Mihail
Rugăciuni către Sfinții Arhangheli pentru fiecare zi a săptămânii
Rugăciunile începătoare:
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Troparele de umilință
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.
Slavă…
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum…
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Crezul
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Slavă… Și acum…
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru (cu trei închinăciuni).
Apoi Psalmul 142:
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă… Și acum…
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)
Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Condacul 1
Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail și Gavriil, să-i lăudăm noi toți, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora și din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim, unuia grăind: bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: bucură-te, îngere al darului!
Icosul 1
Arhanghele Mihaile, mai-marele cetelor îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea, cu bucurie, laude de acest fel aducem ție:
Bucură-te, făptură a Minții celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucură-te, Duh înfocat și nematerial după asemănarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, ființă nemuritoare, lăudătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule de foc al cerului;
Bucură-te, căpetenia oștii celei nematerialnice;
Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulțumitoare;
Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulțumitor;
Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit;
Bucură-te, prin care satana s-a surpat;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condacul 2
Pe îngerii cei nemulțumitori văzându-i trufindu-se și din cerul cel înfocat căzând, o, dumnezeiescule Mihaile, ca un rob mulțumitor stând, ai strigat: «Să stăm bine și să luăm aminte», cântând Sfintei Treimi: Aliluia!
Icosul 2
Gavriil, al minților celor ascunse și al tainelor Celui Preaînalt părtaș te-ai arătat, făcând mai înainte cunoscute cele ce aveau să fie și bunele vestiri de bucurie oamenilor spunându-le. Pentru aceasta, cu dorință mă grăbesc a-ți cânta ție:
Bucură-te, văzătorule al luminii celei necunoscute;
Bucură-te, părtașule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce descoperi cele ascunse ale voinței;
Bucură-te, vestitorule de cele negrăite ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, că strălucești cu mintea în știința cea ascunsă;
Bucură-te, că întru această știință înveți pe față pe oameni;
Bucură-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiești;
Bucură-te, vestitorul lucrurilor celor îmbucurătoare;
Bucură-te, arătarea multor neștiințe;
Bucură-te, că mai înainte ai cunoscut cele ce aveau să fie;
Bucură-te, prin care în lume s-a adus bucuria;
Bucură-te, prin care întristarea a fost îndepărtată afară;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condacul 3
Proorocului Daniel mai mult decât tuturor proorocilor ai arătat taina cea străină a venirii celei înfricoșătoare a lui Hristos și a iconomiei, preamare Gavriile; și pe el l-ai înțelepțit a cânta cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Având numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiască minte puternic în războaie pururea te-ai arătat; și pe Iacov în luptă l-ai întărit ca să biruiască neamurile străine; pentru aceea mărim puterea ta, zicând:
Bucură-te, cel ce ești mai puternic decât focul;
Bucură-te, cel ce ești mai ascuțit decât văpaia;
Bucură-te, cel ce ai înecat oștile egiptenilor;
Bucură-te, cel ce ai învins cetele canaanenilor;
Bucură-te, că pe Moise și Aaron i-ai întărit;
Bucură-te, că pe Isus al lui Navi îndrăzneț l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce deodată oștirea asirienilor ai tăiat;
Bucură-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit;
Bucură-te, pierzarea lui Og, împăratul Vasanului;
Bucură-te, pază a marelui Moise;
Bucură-te, prin care se pierd cei rău-credincioși;
Bucură-te, prin care dreptcredincioșii se înalță;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condacul 4
Mihaile, căpetenie a îngerilor, roagă, cu solirile tale, pe Dumnezeu pentru noi care prealăudatul tău praznic cu dragoste îl cinstim, ca zilele noastre în fapte bune să le petrecem și ne învrednicește ca, viața cea mai bună dobândind, lui Dumnezeu împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia!
Icosul 4
Venit-ai de la Cel Preaînalt, Gavriile, minte dumnezeiască, aducând Anei și lui Ioachim bunele vestiri de bucurie, cu dezlegarea sterpăciunii lor; pentru care, bucurându-ne, ție cu credință îți grăim:
Bucură-te, aducătorule al știrilor frumoase;
Bucură-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie;
Bucură-te, cel ce ești rodire dată de Dumnezeu celor neroditori;
Bucură-te, naștere plăcută lui Dumnezeu, a celor fără de copii;
Bucură-te, că fericitului strămoș i-ai adus naștere mărită;
Bucură-te, că fericitei strămoașe i-ai dat odraslă pântecelui;
Bucură-te, cel ce dezlegi legăturile nașterii de prunci;
Bucură-te, cel care povățuiești darul celor ce se nasc;
Bucură-te, laudă a multor părinți;
Bucură-te, mângâierea maicilor celor bune;
Bucură-te, prin care crește neamul omenesc;
Bucură-te, prin care nașterea mai înainte se vestește;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condacul 5
Maria, Născătoarea de Dumnezeu și Doamna lumii venind în Biserica Domnului, trimis ai fost, o, Gavriile, să-i aduci cu îngrijire hrană cerească și totdeauna ai deșteptat-o spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Pe strămoșii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mântuit din multe rele, o, Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost înaintemergător; de aceea, într-acest fel grăim ție:
Bucură-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scăpat;
Bucură-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut;
Bucură-te, cel ce pe însetatul Ismail l-ai răcorit;
Bucură-te, străină mângâiere a Agarei celei ce plângea;
Bucură-te, stâlpul cel în chip de foc care pe Israel l-ai condus;
Bucură-te, norul cel aurit, care pe Israel în cale îl acopereai;
Bucură-te, că pe cei întâi-născuți ai evreilor i-ai păzit;
Bucură-te, că pe cei întâi-născuți ai egiptenilor i-ai omorât;
Bucură-te, laudă strălucită a evreilor;
Bucură-te, îngrădire tare a Legii;
Bucură-te, că pe popor din Egipt ai scos;
Bucură-te, că pe el la pământ bun l-ai adus;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condacul 6
Când S-a pogorât în muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrând să dea Lege evreilor, prin slujirea și mijlocirea ta, mare Mihaile, pe aceasta lui Moise o ai descoperit și l-ai învățat să cânte: Aliluia!
Icosul 6
Lui Zaharia celui sfințit care, odinioară, în locașul lui Dumnezeu, cerea scăpare și mântuire pentru popor, i-ai vestit, o, Gavriile, nașterea dumnezeiescului Înaintemergător. De aceea, de bunele tale vestiri spăimântându-ne, grăim ție acestea:
Bucură-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate;
Bucură-te, cel ce pe îngerul Tatălui l-ai arătat;
Bucură-te, grăire îmbucurătoare către Zaharia;
Bucură-te, dulce auzire pentru Elisabeta;
Bucură-te, că pe Botezătorul lui Hristos l-ai binevestit;
Bucură-te, că pe el, al doilea Ilie, mai înainte l-ai vestit;
Bucură-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocăinței;
Bucură-te, trâmbița cea tare răsunătoare a candelabrului luminii;
Bucură-te, vestitorul începerii Darului;
Bucură-te, vestirea zorilor zilei;
Bucură-te, semnul mântuirii oamenilor;
Bucură-te, temelia Împărăției Cerurilor;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condacul 7
Dumnezeu Cuvântul, vrând mai înainte a Se întrupa pentru noi, taina aceasta numai ție, o, Gavriile, a încredințat-o și slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu, cugetând în sineți la minunea aceasta, cântai așa: Aliluia!
Icosul 7
Pe cei trei tineri de demult, din văpaia cuptorului i-ai scăpat, Mihaile Arhanghele, arătându-te preamărit și luminat cu chipul și asemănarea lui Dumnezeu, încât de minunea aceasta tiranul s-a înspăimântat; de aceea grăim ție:
Bucură-te, stingerea focului celui nepotolit;
Bucură-te, ațâțarea văpăii celei pururea vii;
Bucură-te, scăparea tinerilor feciori;
Bucură-te, păzire a trupurilor celor neîntinate;
Bucură-te, că tu, cu înfățișarea ta, pe tiranul ai înfricoșat foarte;
Bucură-te, că tu pe Daniel proorocul l-ai împuternicit;
Bucură-te, cel ce ai răpit pe Avacum prorocul;
Bucură-te, că pe el în grabă l-ai dus la Babilon;
Bucură-te, învingerea cea tare a lui Ghedeon;
Bucură-te, înfrângerea cea strălucită a lui Madiam;
Bucură-te, prin care se întăresc credincioșii;
Bucură-te, prin care se înfricoșează tiranii;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condacul 8
Străină minune, văzându-te pe tine Balaam vrăjitorul, și în urmă, David prorocul, la tine, o, fericite Mihaile, în grabă căzând, s-au închinat: unul de frică încremenind, iar celălalt lui Dumnezeu grăind: Aliluia!
Icosul 8
Ca un purtător de fulger atotstrălucit și atotvoios ai venit către cea plină de dar, Gavriile, aducându-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta și noi, bucurându-ne, te fericim pe tine, cântându-ți:
Bucură-te, vestitorule al bucuriei celei nesfârșite;
Bucură-te, dezlegătorule al blestemului celui de demult;
Bucură-te, ridicarea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mângâierea Evei celei întristate;
Bucură-te, înalt descoperitorule al întrupării Cuvântului;
Bucură-te, mărite cunoscător al pogorârii lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce bucurându-te ai zis celei pline de dar: «Bucură-te»;
Bucură-te, cel ce ai dezlegat cu «Bucură-te» toată întristarea;
Bucură-te, stea care ai vestit Soarele;
Bucură-te, luminătorule, care ne-ai arătat lumina cea neapropiată;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, prin care întunericul s-a desființat;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condacul 9
Nașterea Mântuitorului o ai vestit cu bucurie păstorilor celor ce privegheau, Gavriile, bucurându-te; și la închinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasă, i-ai condus și pe toți i-ai înțelepțit a cânta Celui născut așa: Aliluia!
Icosul 9
Râvnitor și puternic apărător al Tesalonicului celui nou te-ai arătat, Mihaile, purtătorule de lumină și ajutător mare ești pururea popoarelor creștine, de multe nevoi scăpându-le și îndemnându-le a cânta ție:
Bucură-te, cetatea poporului celui nou;
Bucură-te, tăria neamurilor creștine;
Bucură-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai întărit;
Bucură-te, cel ce pe martiri tari i-ai făcut;
Bucură-te, că pe Petru din legături și din închisoare l-ai slobozit;
Bucură-te, că tu pe Irod îndată l-ai omorât;
Bucură-te, al Bisericii păzitor neînvins;
Bucură-te, cel ce ești asupra ereticilor secure cu două ascuțișuri;
Bucură-te, întărire puternică a cuvioșilor;
Bucură-te, sprijin luminat al ierarhilor;
Bucură-te, prin care se lățește credința;
Bucură-te, prin care se micșorează rătăcirea;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condacul 10
Sfârșitul a toată lumea când se va face, Mihaile, trâmbița cea mai de pe urmă vei trâmbița, după care morții din pământ, sculându-se, cu frică vor sta înaintea judecătorului nepărtinitor, cântând împreună cu tine cântarea: Aliluia!
Icosul 10
Totdeauna numele tău, o, Gavriile, purtătorule de lumină, arată luminat înălțimea rânduielii tale, căci, după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea, cu laude te fericim, grăind:
Bucură-te, prin care logodnicul în taină s-a învățat;
Bucură-te, prin care Fecioara de dânsul a fost luată;
Bucură-te, cel ce numele lui Iisus mai înainte l-ai spus;
Bucură-te, cel ce ai vestit mântuirea lumii;
Bucură-te, că logodnicului Iosif i-ai descoperit taina;
Bucură-te, că pe Iisus în Egipt L-ai scăpat;
Bucură-te, cel ce pe Hristos din Egipt înapoi L-ai chemat;
Bucură-te, cel ce ai vestit că El va locui în cetatea Nazaret;
Bucură-te, cel ce pe credincioșii magi taina i-ai învățat;
Bucură-te, că pe dânșii de Irod i-ai scăpat;
Bucură-te, prin care Iisus a fost păzit;
Bucură-te, prin care Irod a fost luat în râs;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condacul 11
Deasupra pietrei mormântului celui primitor de Viață, șezând îmbrăcat în alb și ca fulgerul strălucind, Gavriile, Învierea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicând lor «nu plângeți» și cântând cântarea: Aliluia!
Icosul 11
Făclie lumii ești, Mihaile arhanghele, strălucind mințile credincioșilor și povățuindu-le către cunoștința cea dumnezeiască și către mântuire, luminând și mântuind de răutățile amăgitoare pe toți care grăiesc:
Bucură-te, apărătorule al tuturor credincioșilor;
Bucură-te, făcătorule al multor feluri de minuni;
Bucură-te, neîmpuținată tămăduire a bolnavilor;
Bucură-te, grabnică scăpare a celor din robie;
Bucură-te, cel ce ai apărat Mănăstirea Dochiarului;
Bucură-te, că pe aceasta o ai izbăvit de năvălirea saracinilor;
Bucură-te, scăparea tânărului celui afundat;
Bucură-te, arătarea aurului celui ascuns;
Bucură-te, cel ce ai făcut să izvorască izvor de aghiasmă;
Bucură-te, cel ce pe apă faci minuni;
Bucură-te, înfrumusețătorul Bisericii creștine;
Bucură-te, ajutătorul Bisericii acesteia;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condacul 12
Dar dumnezeiesc dăruiește celor ce serbează cu dragoste ziua amintirii tale, Mihaile, și celor ce te cheamă pe tine la ieșirea lor din viață arată-te ajutător și mai ales păzește-ne pe noi, cei ce în Biserica ta cântăm: Aliluia!
Icosul 12
De la tine, o, îngere al darului, învățându-ne a cânta în psalmi laude de bucurie dumnezeieștii întrupări, ție cele de mulțumire cu dor cântăm și ca unui bun vestitor, mărindu-te, așa-ți grăim:
Bucură-te, bucuria celor întristați;
Bucură-te, păzitorul celor asupriți;
Bucură-te, bogăția nefurată a săracilor;
Bucură-te, liman de mântuire al celor ce înoată;
Bucură-te, armă preaputernică a credincioșilor;
Bucură-te, laudă preamărită a preoților evlavioși;
Bucură-te, întăritorule al mănăstirilor;
Bucură-te, îngrijitorule minunat al Bisericii acesteia;
Bucură-te, apărătorule al celor ce pe tine te măresc;
Bucură-te, preabunule aducătorule de bucurie al sufletelor;
Bucură-te, binecuvântare dumnezeiască a credincioșilor;
Bucură-te, bună povățuire a călugărilor;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!
Condacul 13
O, dumnezeieștilor căpetenii ale îngerilor, Mihaile și Gavriile, care stați aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul văduvei primindu-le, de gheenă ne izbăviți pe noi, ca împreună cu voi să cântăm Aliluia! (Acest Condacul se zice de trei ori.)
Icosul 1
Arhanghele Mihaile, mai-marele cetelor îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea, cu bucurie, laude de acest fel aducem ție:
Bucură-te, făptură a Minții celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucură-te, Duh înfocat și nematerial după asemănarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, ființă nemuritoare, lăudătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule de foc al cerului;
Bucură-te, căpetenia oștii celei nematerialnice;
Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulțumitoare;
Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulțumitor;
Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit;
Bucură-te, prin care satana s-a surpat;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!
Condacul 1
Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail și Gavriil, să-i lăudăm noi toți, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora și din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim, unuia grăind: bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: bucură-te, îngere al darului!
PS Macarie Drăgoi (Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord)
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție! (de trei ori cu trei închinăciuni până la pământ)
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este Împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru!
(cu trei închinăciuni)
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru credincioşia Ta, auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni dintre cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrabă auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Cântarea 1, glasul 3
Pe Faraon, cel purtat în car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea; iar pe Israel, cel ce fugea, l-a arătat mergător pedestru, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Cuvinte cel fără de început, pentru sfințitele rugăciuni ale Heruvimilor, Serafimilor, ale Stăpâniilor, Tronurilor, ale Puterilor celor dumnezeiești, ale Îngerilor, Arhanghelilor, ale Începătoriilor și Domniilor, dăruiește-ne milele Tale cele mari, ca un Iubitor de oameni.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Ajută-mi, Înaintemergătorule al Domnului, rugând pe Hristos; și voi, ceata prorocilor, adunarea apostolilor, mulțimea mucenicilor, rugați pe Stăpânul tuturor să mă mântuiască pe mine, cel cuprins de multe păcate.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Dumnezeieștilor femei care bine ați pătimit și ați postit, soborul arhiereilor, cuvioșilor și drepților, cinstiților sfinți mucenici, rugați-vă să dobândim bunătățile cele veșnice noi, cei ce cu credință vă fericim.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Mintea mea fiind robită de dezmierdările trupești, cu totul o izbăvește, Stăpână, ceea ce ești una bună, și credincios mai adevărat prin fapte bune mă arată Fiului tău, ca după datorie să te slăvesc.
Cântarea 3
Cel Ce ai întărit din început cerurile cu pricepere şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale mă întăreşte, Hristoase, că nu este Sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Rogu-mă, o, Serafimi, Stăpânii, Heruvimi, izbăviți-mă de smintelile vrăjmașilor; voi, Domnii, Începătorii, Tronuri și Arhangheli, împreună cu toți Îngerii, rugați pe Izbăvitorul pentru mine, păcătosul.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Înaintemergătorule, roagă pe Hristos să dobândesc viața cea pururea făcătoare de bine; prorocilor și cetele mucenicilor, ale sfinților apostoli, ale arhiereilor, ale cuvioșilor și ale sfinților mucenici care v-ați săvârșit prin sânge, rugați-vă pentru mine, păcătosul.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Femei care vitejește ați pătimit și luminat ați postit și pe vrăjmașul l-ați biruit, rugați-vă să fim și noi părtași acelei desfătări și măriri nesfârșite de care voi v-ați învrednicit.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
De Dumnezeu dăruită, Curată Fecioară, roagă-te împreună cu cetele cele de sus, cu toți înțelepții apostoli, cu sfinții mucenici și cu prorocii, ca să luăm desăvârșit dezlegare de păcate.
Cântarea 4
Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu, şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu, bucuria mea; Cel Ce nu ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu Prorocul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Vezi, Hristoase, să nu mă treci cu vederea, rogu-mă, pe mine cel cuprins de toate păcatele, ci, prin rugăciunile tuturor sfinților Tăi îngeri, cu ale mucenicilor și cu ale apostolilor Tăi, miluiește-mă și mă mântuiește și moștenitor Împărăției Tale mă arată, ca un milostiv.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Propovăduitorule al lui Hristos, Înaintemergătorule, aprinde acum făclia inimii mele cea stinsă, cel ce ai fost luminător Soarelui celui înțelegător, și te roagă, împreună cu prorocii și cu toți sfinții, să trec în caldă pocăință această viață trecătoare.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Strălucește-mi lumina pocăinței, Iubitorule de oameni, Iisuse, și mă învrednicește să dobândesc mântuirea, cu mijlocirile celor ce au slujit Ție întru credință, ale sfintelor femei, ale ierarhilor și ale mucenicilor Tăi, ale propovăduitorilor, ale apostolilor și ale sfinților mucenici.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Ceea ce singură ai născut pe Dumnezeu Întrupat, ceea ce ești cu totul sfântă, pe Acela roagă-L să ne mântuiască pe toți în ziua cea înfricoșătoare și să ne izbăvească de chinuri și să ne învrednicească de viața și de lumina cea veșnică, împreună și cu cei ce bine I-au slujit.
Cântarea 5
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul; ci mă întoarce şi la lumina poruncilor Tale, îndreptează căile mele, rogu-mă.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Puterile cele înțelegătoare Te roagă acum, Milostive Doamne, Stăpâniile, Tronurile, Serafimii și Domniile, Îngerii împreună cu Arhanghelii și cu Începătoriile; fii milostiv poporului Tău și-l mântuiește, ca un îndurat.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Fericite Înaintemergătorule, cel ce ai petrecut viață străină și singuratică, fă-mă străin de tot chinul, rugând pe Iisus, Iubitorul de oameni, împreună cu dumnezeieștii proroci, cu apostolii, cu ierarhii și cu sfintele oști ale mucenicilor.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Cel Ce ai luminat pe ierarhii Tăi și pe sfinții mucenici, Doamne, și ai mărit dumnezeiasca adunare a cinstitelor femei care vitejește au pătimit; pentru rugăciunile acestora, miluiește-mă, Cel Ce știi toate greșelile mele, cele fără de număr.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Preasfântă Fecioară, care ai născut pe Cuvântul, Cel cu totul sfânt, izgonește toată mâhnirea și întristarea sufletului meu și îndeamnă gândul meu să facă lucruri dumnezeiești, ca să te slăvesc cu credință și cu dragoste.
Cântarea 6
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele!
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Ca să mă izbăvească de chinul cel gătit acolo, Heruvimi, Tronuri, Domnii, Îngeri, Arhangheli, Începătorii și Puteri, rugați pe Stăpânul a toată făptura.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Cu cetele apostolilor și cu oștile mucenicilor, Înaintemergătorule, propovăduitorule al lui Hristos, roagă pe Iisus, Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, ca să aflăm milă în ceasul Judecății.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Sfântă Mare Muceniță Tecla, ceea ce ești întâia dintre femeile care tare au pătimit, împreună cu acelea, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne izbăvim de întunericul patimilor și de ispitele cele de multe feluri.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Pe tine, Stăpână, de Dumnezeu dăruită, te lăudăm credincioșii, că ai născut cu trup pe Dumnezeul cel lăudat, pe Care roagă-L, ceea ce ești neîntinată, să mântuiască țara aceasta și poporul ei în pace.
Cântarea 7
De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând; pentru aceasta, tinerii în cuptor cu picioare vesele, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Fiind voi a doua lumină din Lumina cea dintâi, sfinților îngeri, cu împărtășirea cea netrupească și preabogată ați strălucit. Pentru aceasta strig: Luminați mintea mea cea pururea întunecată cu patimile vieții!
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Ceata cea fericită a apostolilor, a mucenicilor și a sfinților proroci, a ierarhilor și a cuvioșilor, împreună cu fericitul Înaintemergător, Te roagă,
Iubitorule de oameni, să treci cu vederea greșelile noastre ale tuturor, care cântăm Ție: Bine ești cuvântat, Dumnezeul părinților noștri!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Schimbă durerea sufletului meu, Hristoase, și miluiește pentru rugăciunile sfinților mucenici, ale ierarhilor și ale cuvioșilor Tăi, și să nu mă rușinezi când voi sta înaintea tronului Tău, că bine ești cuvântat, Dumnezeul părinților noștri!
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Ca un tron în chip de foc porți pe Împăratul făpturii, pe Care roagă-L, Fecioară, împreună cu fericitele și sfintele femei, să mă învrednicească de Împărăția Sa pe mine, cel ce cu credință slăvesc ajutorul tău.
Cântarea 8
De șapte ori cuptorul, chinuitorul caldeilor, l-a ars nebunește, pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceștia izbăviți de o putere mai mare, Făcătorului și Izbăvitorului a strigat: Tineri, binecuvântați-L, preoți, lăudați-L, popoare, preaînălțați-L întru toți vecii!
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
O, Heruvimi, cei în chipul focului, Serafimi, cei cu multe aripi, Tronuri, Stăpânii și Începătorii, Îngeri și toți Arhanghelii și sfințite Domnii, rugați-vă, împreună cu Înaintemergătorul, cu prorocii, cu apostolii, cu ierarhii și cuvioșii și cu toți drepții, ca să ne miluiască pe noi.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Dați-ne ajutor, Sfinților Apostoli: Petru, Pavel, Iacob, Bartolomeu, Toma, Filip, Andrei, Marcu împreună cu Luca, Ioane, iubitul lui Hristos, Simon și Iuda, cel cu totul fericit, și marele Matia, fiind noi biruiți de ispitele înșelătorului și rătăciți.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul
și pe Sfântul Duh, Domnul.
Ștefane, începătorul mucenicilor, cel ce ai fost mai luminat decât razele soarelui, roagă-te împreună cu aceștia să ne luminăm toți și să scăpăm de toată negura păcatului noi, cei ce strigăm Stăpânului: Preoți, binecuvântați, popoare, preaînălțați pe Domnul întru toți vecii!
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Fă să urmez, ceea ce ești cu totul curată, celor ce cuviincios au viețuit cu viață îmbunătățită, rănind pe vrăjmașii cei ce mă mâhnesc fără de milă și mă supără neîncetat, trăgându-mă la patimile cele trupești, ca, bucurându-mă, să strig: popoare, preaînălțați pe Hristos în veci!
Cântarea 9
Spăimântatu-s-a de aceasta cerul și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceasta, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te slăvesc.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
O, dumnezeiești Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Tronuri, toate Începătoriile și preamărite Puteri și Sfinți Arhangheli, faceți rugăciune la Dumnezeu ca, bine viețuind, să dobândim mântuire și să ne izbăvim de necazuri.
Sfinților ai lui Dumnezeu, rugați-vă pentru noi!
Înaintemergătorule, ca acela ce ai fost proroc mai ales, împreună cu toți prorocii, învrednicește-ne tuturor bunătăților și pe noi, cei îngreuiați de patimi și pururea cuprinși de ispitele celui viclean și de înșelăciunile vieții, ca să vă cinstim cu credință.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Dumnezeiești, cu totul slăviți, cei doisprezece apostoli, împreună cu toți cuvioșii, cu preoții și cu sfinții mucenici și cu fericiții și dumnezeieștii proroci, cuvioase și drepte femei și mucenițe, care tare ați pătimit, faceți rugăciuni pentru noi către Iubitorul de oameni.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(a Născătoarei de Dumnezeu)
Fecioară, ceea ce ești iubitoare de bine, roagă pe Fiul tău Cel Bun și Domnul să tămăduiască și să mântuiască sufletul meu cel slab și necăjit pururea de asupririle balaurului celui stricător de suflet și să-l fericească împreună cu toate înălțările cele purtătoare de lumină.
Rugăciune către toți sfinții
O, preafericiților, plăcuților lui Dumnezeu, sfinților toți, care stați înaintea altarului Sfintei Treimi și va bucurați de fericirea cea negrăită! Iată acum, frații voștri cei mai mici, aducem vouă aceste cântări de laudă și, prin mijlocirea voastră, cerem milă și iertare de păcate de la Preabunul Dumnezeu. Că știm bine că toate câte voiți puteți cere de la Dânsul. Deci, cu smerenie ne rugăm vouă ca să rugați pe Stăpânul cel milostiv să ne dea nouă duhul râvnirii voastre, spre paza sfintelor Lui porunci, ca, mergând pe urma voastră, să putem cu bună cucernicie și fără prihană să săvârșim călătoria vieții celei pământești, învrednicindu-ne întru pocăință a ajunge la locașurile Raiului cele preaslăvite și acolo împreună cu voi să preaslăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
O, de trei ori sfinte, preavrednic de iubit şi de cinstit, căpetenie a sfintei oştiri, slujitorule al lui Dumnezeu, Mihaile, fruntaş al îngerilor, preavrednicule de toată închinarea şi lauda şi prăznuirea! Tu, cel ce odinioară ai fost conducător al poporului iudeu, arătându‑le, cu cea mai adâncă credinţă, calea cea dreaptă şi cele folositoare pentru mântuire; tu, iarăşi, când va fi să fie, vei trâmbiţa cu vuiet mare, în tot pământul, de‑a lungul şi de‑a latul lumii […], sfinte arhistrategule Mihaile, îndreptătorule al celor ce greşesc, trezitorule al celor ce o iau pe calea rea, apărătorule al sufletelor, păzitorule al trupurilor, nimicitorule al demonilor, luminătorule a toată făptura! Fii‑mi mie în ceasul acela, rogu‑te fierbinte, ocrotitor credincios, stându‑mi alături şi apărând pricina mea, ca să nu fiu asuprit!
O, Preasfinte Mihaile, tu, care, din porunca lui Dumnezeu, pe poporul israelitean l‑ai trecut marea şi l‑ai rânduit în pământul făgăduinţei; tu, care ai înarmat pe Iosua al lui Navi împotriva vrăjmaşilor săi şi ai izbăvit Cortul sfânt al lui Moise de tiranul însetat de sânge; tu, care ai luminat sufletele atâtor mulţimi de sfinţi! Luminează şi simţirile, şi ochii sufletului meu! Întăreşte inima mea cea tulburată de valurile acestei vieţi! Mintea mea cea plecată către cele pământeşti înalţ‑o sus, la înţelepciunea cerească! Întăreşte braţele mele cele slăbănoage împotriva vrăjmaşilor care mă războiesc! Întremează picioarele cele neputincioase, ca să nu mă abat din calea care duce la cer! Îndreaptă grumazul meu cel împovărat de păcate şi tămăduieşte rănile cele vechi, care duhnesc de putoare şi putreziciune! Stinge văpaia poftelor ce mă mistuie şi mă păzeşte de tot necazul, de toată supărarea şi durerea!
Încă te rog pe tine, cel cu nume de mare vază, Mihaile, în numele lui Dumnezeu te rog, cu tot sufletul, când va fi să ies cu trupul din această viaţă, la moartea mea, tu, vesel şi blând, vino de mă acoperă cu cinstitul văl al aripilor tale şi mă smulge din sălaşele cele strâmte şi întunecate ale iadului, şi du‑mă la locurile Cortului celui minunat, în sălaşul Domnului, în glas de bucurie, de laudă şi cântare a celor care prăznuiesc sfântă sărbătoarea ta (Ps. 62, 2)! - Extras din Cuvântul la arhangheli şi îngeri şi la celelalte cete ale puterilor cereşti (din volumul Sfântul Sofronie al Ierusalimului – Viaţa şi scrierile, ed. Sophia, Bucureşti, 2012, p. 181-183).
Tainice Voievod al îngerescului Sobor, mai-marele tămăduitorilor, călăuzitorul celor pribegi și paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia care întru mare cinste te afli în rânduiala cetelor celor de sus, din preapuținul vredniciei noastre, cu nădăjduitorul glas al credinței celei dreptmăritoare cântare de laudă ți-aducem ție, zicând: Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Icos 1
Numărându-te între cei șapte sfinți îngeri care poartă rugăciunile lumii dinaintea Celui Preaînalt și voia dumnezeieștii mile plinind-o fără de preget, tu zorești, Rafaile, să dai ajutor celor năpăstuiți. Drept care și noi, nevrednicii, cunoscând împuternicirea lucrării tale, ca pe o lumină în noaptea scârbelor noastre te chemăm și glas înălțând, pe tine te fericim cu o cântare ca aceasta:
Bucură-te, aproapele luminii celei neînserate;
Bucură-te, purtătorul rugăciunilor la cer;
Bucură-te, brațul dumnezeieștii mile;
Bucură-te, cel de care demonii se tem;
Bucură-te, dezlegătorul legăturilor necurate;
Bucură-te, dreptate care nu mai ostenești;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 2
Vai nouă, că suntem lesne cârtitori și în vălmășagul necazurilor vieții, în loc să zicem ca Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie Numele Domnului binecuvântat!”, noi cu gândul, cu vorba și cu fapta ne smintim! De aceea, ferice de cei care se învrednicesc să urmeze pilda drepților, care cu răbdarea se încing și care către cele de sus întorcându-se cu glas de smerenie glăsuiesc: Aliluia!
Icos 2
Oarecând, strigând dreptul Tobit cel cu ochii încețoșați și cu sufletul adânc întristat: „Doamne, adu-Ți aminte de mine!”, Dumnezeu te-a trimis pe tine, cerescule vindecător, să-l cercetezi în mâhnirea care-l cuprinsese și să ridici albeața de pe ochii lui. Iar noi, astăzi, ca și Tobit odinioară, nădejdea toată ne-o punem întru Domnul și pe tine te rugăm, du la El rugăciunile noastre și adu dar izbăvitor celor care cu credință îți grăiesc ție unele ca acestea:
Bucură-te, cel cu bun nume întru cei de sus;
Bucură-te, netrup înțelegător celor trupești;
Bucură-te, cuminecarea pământului cu cerul;
Bucură-te, cel în leac neîntrecut;
Bucură-te, alinătorul rănilor firii;
Bucură-te, care toată lipsa o plinești;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 3
Cu Avraam ne-ai învățat, Înalt Preamilostivule Doamne, că mult poate rugăciunea cea stăruitoare a dreptului. Pentru aceasta și noi, însetând după dreptate, chiar dacă n-am atins măsura părinților din vechime și pe poteca îngustă a sfințeniei umblăm cu pas șovăitor, rugămu-ne Ție ca să ne luminezi și să ne întărești, și vrednici să ne faci a cânta fără de osândă: Aliluia!
Icos 3
Bunul Tobit, cel care dreptatea Domnului o păzea peste toate smintelile lui Israel și morții cei la răspântii lepădați după rânduială îi îngropa, înfruntând amenințarea păgânei stăpâniri, s-a pomenit precum Iov încercat; ci zbătându-se el în orbire, ba fiind luat în râs și de Ana, femeia lui, n-a lipsit a se ruga cu umilă stăruință. Drept care Domnul, auzind rugăciunea lui cea binecredincioasă, Arhanghel izbăvitor i-a trimis, tăinuit în chip omenesc, căruia și noi se cuvine cu un glas și cu o inimă a-i cânta:
Bucură-te, cel de mai dinainte de stele;
Bucură-te, stăruitorule întru bunătatea dintâi;
Bucură-te, înveșmântatule în multă strălucire;
Bucură-te, floarea dumnezeiescului alai;
Bucură-te, scară a sfințeniei rugătoare;
Bucură-te, punte între pământ și cer;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 4
„Credința este chezășia celor nădăjduite, vădirea celor nevăzute”, după cum Apostolul ne învață. Și de vom avea credință cât un bob de muștar, zice Domnul, munții îi vom muta din loc și copaci vom sădi în mare. Ci noi, râvnitori cu duhul întru credință, dar slabi din pricina cărnii, cu tatăl demonizatului să zicem: „Cred, Doamne; ajută necredinței mele”, iar Celui de trei ori Sfânt cu îngerii să-I cântăm: Aliluia!
Icos 4
Văzând bătrânul Tobit, cel tare în credință, câtă milă a făcut Dumnezeu cu el și cu toată casa lui, s-a bucurat cu bucurie mare și n-a întârziat să aducă Domnului cântare de laudă, zicând: „Binecuvântat este Dumnezeu Cel veșnic Viu și binecuvântată este Împărăția Lui… Bucură-Te și Te veselește de fiii celor drepți, căci aceia se vor aduna și vor binecuvânta pe Domnul drepților”. Dimpreună cu care și noi să ne învrednicim a ne face Domnului slavoslovitori, iar solului Său, cel cu blândețe tămăduitor și îndreptător a toată strâmbătatea, neîntârziat să-i grăim unele ca acestea:
Bucură-te, călcătorule peste luceferi;
Bucură-te, vâlvătaie a rugului celui nemistuit;
Bucură-te, sol purtător de dreptate;
Bucură-te, izvod al smereniei lucrătoare;
Bucură-te, prin care firea se primenește;
Bucură-te, prin care soroacele se vor vădi;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 5
Ca pe niște fii risipitori ne ispitesc cărările lumii și dulcețile ei cele deșarte, iar de mulțimea curselor și rătăcirilor n-avem îndestulă putere și pricepere de unii singuri să ne ferim, fiind noi de păcate slăbănogiți. Ci iată că Dumnezeu Cel în Treime închinat, Cârmuitorul întregii făpturi, călăuze îngerești fără de preget ne-a rânduit nouă, celor care nu prididim a striga: Aliluia!
Icos 5
Pornind la drum Tobie, cel necopt de ani, ca să facă voia părintelui său după trup și să aducă înapoi argintul văzut al lumeștilor osteneli, Dumnezeu iarăși te-a trimis pe tine, călăuzitorule întru dreptate, ca să-i stai lui alături în toată nevoia și să-l înveți pe el să descopere și să prețuiască aurul cel nevăzut al darurilor dumnezeiești, față de care pălesc toate bogățiile lumii. Deci și noi, nedesăvârșiți ca Tobie, dar străduindu-ne asemenea lui întru curăția inimii, călăuză luminătoare rugămu-ne să te avem și vrednici să fim a cânta cu rost de bucurie:
Bucură-te, vistiernicul duhovniceștilor comori;
Bucură-te, pecetea îndurărilor de sus;
Bucură-te, ocrotitorul bătrâneților celor neputincioase;
Bucură-te, îndrumătorul tinereților celor neștiutoare;
Bucură-te, întru care cărările se adună;
Bucură-te, întru care zările se smeresc;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 6
Ferice de cel care îndrăzneşte întru Domnul, Piatra Cea din capul unghiului, de care toată teama izbindu-se se surpă, precum şi porţile iadului s-au surpat cândva! Urmând, dară, Biruitorului lumii, datu-ni-s-a ca lumea să o biruim şi noi în numele Lui şi, dezlegaţi de toate legăturile vrăjmaşului ca de nişte funii ale fricii celei puţin credincioase, întru slobozia duhului să putem striga: Aliluia!
Icos 6
Îngerul Domnului către Tobie a grăit, arătându-i-o pe Sara cea nefericită: „Nu te teme, căci ea este menită din veac pentru tine și tu o vei mântui!”. O, taină a dragostei de sus pogorâtoare! O, taină a nunții de Dumnezeu pecetluită! O, taină a proniei dumnezeiești, care toată mintea o covârșește! Cum să întârziem noi a cădea dinaintea solului ceresc, care o așa de mare încredințare ne aduce nouă despre rânduiala și grija Întreitei Iubiri, și cum nu am da glas credincioșiei noastre, cu aleasă simțire cântând:
Bucură-te, solul Sfatului Celui de Taină;
Bucură-te, straja Răsăritului de sus;
Bucură-te, urgisitorul duhurilor necurate;
Bucură-te, starostele blagoslovitelor nuntiri;
Bucură-te, cel pururea gata de slujire;
Bucură-te, prin care casele se temeluiesc;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 7
Bine au nădăjduit cei din vechime, încredințându-se Dumnezeului oștirilor, pe urmele părintelui Avraam căruia credința „i s-a socotit lui ca dreptate”; dară noi, cei îndreptați și răscumpărați prin sângele lui Hristos, părtași la tot harul și la tot adevărul, cum oare am fi șovăitori în nădejdea noastră?! Și cum n-am striga cu glas mare, laudă aducând Dumnezeului Celui Viu și cu îngerii întrecându-ne a cânta: Aliluia!
Icos 7
A zis Tobie către Sara, în iatacul nunții lor, unde cu nădejde curată au intrat, deși acolo moartea de șapte ori biruise: „Scoală, soră, să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!”. Și rugându-se, a mărturisit: „Și acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoiește deci a avea milă de ea și de mine și a ne duce împreună până la bătrânețe”. O, mult poate rugăciunea celui drept și nădejdea celui curat cu inima! Ca și pe Tobie cel de demult, călăuzește-ne și povățuiește-ne, cerescule Voievod, în duhul dreptății, și pe noi, cei ce-ți cântăm ție cu bună încredințare:
Bucură-te, temelie nicicând clătinată;
Bucură-te, părtașul celor nestricăcioase;
Bucură-te, de diavoli înlănțuitorule;
Bucură-te, călăuza celor înstrăinați;
Bucură-te, apusul a toată durerea;
Bucură-te, foc topitor de blesteme;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 8
Dintru început Domnul Dumnezeu bărbat și femeie ne-a zidit, ca să nu fie omul singur și să se înmulțească sămânța chemării lui, umplând toată fața pământului. Mare este taina aceasta, ca doi unul să se facă după suflet și după trup, iar doimea cea în unime, firea plinind-o, mulțime să rodească, pentru ca într-un glas toată suflarea spre izvorul cel neîmpuținat al bunătăților să strige: Aliluia!
Icos 8
Auzind rugăciunea bietei Sara, cea pe nedrept batjocorită de slujnica tatălui ei, pentru că Asmodeu, vrăjmașul nunții, de șapte bărbați o văduvise până să-i cunoască, Dumnezeu la ea te-a trimis pe tine, paznicul cununiilor, să pui capăt deznădejdii ei și binecuvântată însoțire să-i aduci. Iar noi astăzi ca și ea milelor de sus încredințându-ne, te rugăm pe tine să alungi și să legi în pustie tot duhul cel necurat, ca noi fără tulburare să-ți grăim ție unele ca acestea:
Bucură-te, întâistătător al cetelor dreptății;
Bucură-te, de care tremură toți îngerii întunericului;
Bucură-te, vătaful tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, liman al nunții neîntinate;
Bucură-te, prin care rănile se lecuiesc;
Bucură-te, căruia toată suflarea se încrede;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 9
Cel Care a dat, laolaltă cu pedeapsa cuvenită neascultării părinților noștri dintâi, vestea cea bună a izbăvirii noastre, zicând către șarpele cel de demult că dușmănie va pune între seminția lui și seminția femeii, și că din femeie Se va naște Mântuitor neamului omenesc, Acela la rugăciunea Sarei celei greu încercate biruitor de șarpe în ajutor i-a trimis. Iată de ce și noi, auzind acestea, Părintelui îndurărilor nu ostenim a-I striga: Aliluia!
Icos 9
Precum odinioară Sara, soția lui Avraam, la vremea bătrânețelor ei s-a făcut din stearpă roditoare, prin mila Celui Preaînalt, tot așa și Sara, fiica lui Raguel, de Asmodeu, duhul cel rău, amarnic urgisită, a căpătat, pentru răbdarea și rugăciunile ei înfocate, fericită dezlegare de la Dumnezeul milelor, prin minunata mijlocire a celui căruia, ca unui Sfânt Voievod închinându-ne noi, păcătoșii, iarăși și iarăși cu glas mare îi cântăm:
Bucură-te, cel cu Mihail și cu Gavriil lăudat;
Bucură-te, pârga îngereștii frumuseți;
Bucură-te, biciuitorul puterilor iadului;
Bucură-te, sfârșitul a toată bântuirea;
Bucură-te, desăvârșita cerului tămadă;
Bucură-te, crainicul rugăciunii neîncetate;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 10
Iubirea se trece prin foc, dar rămâne nemistuită; în trup se pogoară, dar în înalt veșnicește; pe cruce se spânzură, dar stă morții biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu în cugetul inimii purtându-L, asemănarea cu El în iubire ne-o lucrăm. De aceea, Celui Care este Iubire și după Care toate se cer, ne cerem și noi, în suflet și-n trup deopotrivă, cu îngerii și cu sfinții duhovnicește cântând: Aliluia!
Icos 10
Neprihănita Sara, cea menită din veac bunului Tobie, al cărui suflet s-a lipit de ea ca de o taină lui întregitoare, prin multe vămi a fost trecută, până s-a lămurit precum aurul și întru iubire a izbândit. Așa și noi, îmbrăcându-ne în iubire ca într-o haină de mireasă și încrezându-ne Mirelui Ceresc, să stăm tari împotriva urzelilor diavolului și paznic de sus cerând cămării noastre la nuntă, la îngerescul sfat al aceluia să ne plecăm urechea sufletului cu feciorelnică smerenie, și ca unui crainic al veșniciei să-i cântăm:
Bucură-te, sfeșnic al luminii celei line;
Bucură-te, netrupescule de trupuri tămăduitor;
Bucură-te, cel încins în zalele iubirii;
Bucură-te, binecuvântarea cămărilor de nuntă;
Bucură-te, făgăduință în veci nemincinoasă;
Bucură-te, întru care darurile prisosesc;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 11
Mila Domnului și Dumnezeului nostru nu cunoaște margini, iubirea Lui peste toți și peste toate ca un cort se întinde, iar căile cele ascunse ale lucrării Lui – ce minte poate să le cuprindă? De cine ne vom teme, dară, când cu noi este Dumnezeu? Ascultați, neamuri, și preamăriți-L pe El, cu fără-de-numărul oștirilor celor de sus în toată vremea cântând: Aliluia!
Icos 11
Puterea și mila lui Dumnezeu mărturisindu-le, trimisule fără de trup care în trup te-ai arătat, odinioară, ca un de mai înainte crainic al lui Hristos, le-ai vestit celor căzuti cu fața la pământ și cuprinși de o sfântă înfricoșare: „Nu vă temeți! Pace veți avea! Binecuvântați-L voi și preaslăviți-L pe Dumnezeu în veac!”. Iar noi, ca și aceia, căzând cu fața la pământ și aducând mulțumită și slavă Celui Care îngerii Și-i trimite din înalt, te fericim pe tine, pildă slujitoare, și lăuntric străluminați, iară și iară îți grăim ție unele ca acestea:
Bucură-te, lamură a oștirilor întraripate;
Bucură-te, icoana dreptei asemănări;
Bucură-te, vestitorul păcii celei adevărate;
Bucură-te, povața celor dreptcredincioși;
Bucură-te, zălog al cucernicei biruințe;
Bucură-te, vrednicie pururea veghetoare;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 12
Dumnezeu, cu înțelepciunea Lui cea neajunsă, a rânduit în cer oștire slujitoare, miliarde de miliarde, și toate cele văzute prin cele nevăzute tainic se păzesc. Cutremură-te, omule, și măsură îngerească agonisește-ți ție, că Dumnezeu la desăvârșirea făpturii te-a chemat, ca înger nefiind cu îngerii să te întreci, întru smerită ascultare, și cu ei laolaltă să cânți: Aliluia!
Icos 12
Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, în minunata și înfricoșata vedenie a celor de pe urmă, la ruperea celei de-a șaptea peceți, văzut-a pe cei șapte îngeri care stau dinaintea lui Dumnezeu și care au să sufle în trâmbițele dreptății, aducând plinirea celor ce trebuie să fie. Deci și noi, înfricoșându-ne până mai este vreme și pocăindu-ne de păcatele noastre cele cu voie și cele fără de voie, celui desăvârșit întru slujire glas înălțând, să-i cântăm cu bună nădejde:
Bucură-te, care stai dinaintea Tronului Slavei;
Bucură-te, trâmbițașul milostivei Dreptăți;
Bucură-te, alesul soroacelor dumnezeiești;
Bucură-te, taină a zidirii celei nevăzute;
Bucură-te, celor văzute grabnic sprijinitor;
Bucură-te, în Soborul celor asemenea ție;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 13
O, Arhanghel cu întreit dar, care rănile ni le vindeci, care pașii ni-i îndrepți, care cununiile ni le păzești, cercetează-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare în credință tămăduindu-ne, ca pe Tobie cel cu bună nădejde călăuzindu-ne, ca pe Sara cea castă în iubire dezlegându-ne, și cere pentru noi de la Mântuitorul Hristos iertarea păcatelor noastre și cetățenia Ierusalimului Ceresc, unde laolaltă cu îngerii și cu sfinții să ne învrednicim a cânta: Aliluia! (de trei ori)
Apoi se rostesc iarăși Icosul I și Condacul 1:
Icos 1
Numărându-te între cei șapte sfinți îngeri care poartă rugăciunile lumii dinaintea Celui Preaînalt și voia dumnezeieștii mile plinind-o fără de preget, tu zorești, Rafaile, să dai ajutor celor năpăstuiți. Drept care și noi, nevrednicii, cunoscând împuternicirea lucrării tale, ca pe o lumină în noaptea scârbelor noastre te chemăm și glas înălțând, pe tine te fericim cu o cântare ca aceasta:
Bucură-te, aproapele luminii celei neînserate;
Bucură-te, purtătorul rugăciunilor la cer;
Bucură-te, brațul dumnezeieștii mile;
Bucură-te, cel de care demonii se tem;
Bucură-te, dezlegătorul legăturilor necurate;
Bucură-te, dreptate care nu mai ostenești;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Condac 1
Tainice Voievod al îngerescului Sobor, mai-marele tămăduitorilor, călăuzitorul celor pribegi și paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia care întru mare cinste te afli în rânduiala cetelor celor de sus, din preapuținul vredniciei noastre, cu nădăjduitorul glas al credinței celei dreptmăritoare cântare de laudă ți-aducem ție, zicând: Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!
Rugăciune către Sfântul Arhanghel Rafail
Cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu Soborul cel îngeresc și cu ceata dreptmăritoare a Sfinților, auzind glasurile noastre îndelung rugătoare, înduplecă-te spre noi, Rafaile, Sfânt și Înaripat Voievod, și cercetându-ne îndeaproape cu mulțimea harurilor anume încredințate ție, nu ne lipsi pe noi, nevrednicii, de puternicul tău ajutor, întru care cutezăm a nădăjdui; și purtând lamura rugăciunilor noastre dinaintea lui Hristos, Domnul Vieții și al Învierii, mijlocește pentru noi, ca mila Lui asupră-ne să se pogoare în tot ceasul, plinind trebuințele noastre sufletești și trupești după voia înțelepciunii Lui, iar nu după cugetul nostru cel întinat.
Fie ca tot sufletul creștinesc aflat în boală sau în neputință, tulburat în casa sau în patul lui, călător pe uscat, pe apă sau prin văzduh, fiecare după nevoia pe care o poartă, să capete prin îngereasca ta mijlocire îndreptarea și ocrotirea Domnului Dumnezeu, în ceasul de față și în toată vremea vieții lui, precum și răspuns bun la Judecata cea înfricoșătoare, când și tu de față vei fi, cu oștirile cele cerești. Nu ne măsura cu asprime, Sfinte Arhanghele Rafail, puținătatea credinței și nedesăvârșirea cuvintelor, ci plinește tu, dinaintea Tronului Slavei, cele de lipsă nouă, ca un ales între aleși și neamului oamenilor pururea sprijinitor. Și pe Milostivul Dumnezeu roagă-L, cu întreg Soborul Puterilor Cerești celor fără de trup, ca mai presus de toate să ne dea nouă harul iubirii atotcuminecătoare și buze vrednice a proslăvi dimpreună cu corurile cele îngerești pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea Cea de o Ființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Altă rugăciune către paznicul cununiilor
Sfinte Arhanghel Rafail, biruitorul lui Asmodeu și paznicul cununiilor, aripa ta ocrotitoare întinde-o peste mine și peste casa mea, pune pe fugă răul care-mi dă târcoale, iar pe cele bune înlesnește-mi-le mie, ca unul care ai putere dinaintea lui Dumnezeu și iubitoare milă pentru tot sufletul aflat în nevoie.
Cela ce rugăciunile le porți dinaintea Tronului Slavei, poartă și rugăciunea aceasta a mea și mijlocește pentru mine la Hristos, Domnul îndurărilor, ca să mă scape de necaz, de tulburare, de îndoială, de deznădejde, de toată slăbiciunea și de toată neputința cea dinlăuntru sau cea din afară, să mă unească într-un duh de iubire și de pace cu toți cei apropiați mie și binecuvântarea Lui să fie peste casa mea, în ceasul acesta și în toate zilele vieții mele.
Așa, Voievodule al Puterilor Cerești, de veghea ta nu mă lipsi și de la mine nu te depărta și fii înțelegător nevredniciei mele, călăuzindu-mă spre îndreptare, dimpreună cu toți ai mei, ca bucurându-se inima mea întru cele de sus, cu îngerii să cânte: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; plin este cerul și pământul de mărirea Sa! Amin.
Pe Mihail cel preamare și mare voievod al oștilor cerești, pe Mihail, soarele cu lumină de foc și înflăcărat, pe voievodul puterilor celor de sus, iar celor de jos ajutor, am râvnit a-l lăuda atât cât ne stă în putință, pe întâistătătorul și căpetenia puterilor celor netrupești, marea faimă a pământenilor și amuțirea demonilor, floarea și umbrarul bolților cerești. Cel mai mare și mai însemnat tămăduitor al relelor pământești, vulturul preamare al Marelui Împărat, cel cu aripa iute, cel ce întoarce prin credință cu iuțime tot pământul de sub soare, stâlpul cel de foc până la cer, vădit tuturor, cedrul cu înaltă coroană și umbros, vlăstarul cel preacinstit și neveștejit, tufișul cel dumnezeiesc mai presus de toată buna mireasmă, cel ce slobozești din duhoarea demonilor pe cei ce pătimesc, mlădița cea cu bună umbră și vlăstarul cel sădit de Dumnezeu, cel ce risipești arșița demonilor dintr-odată, dumnezeiescul chiparos și platanul cel înalt, la a cărui umbră multe boli și patimi greu de tămăduit sunt vindecate, să fie lăudat acum cel preamare de noi cei preamici. Și, aducându-i acestuia câteva laude, să îl salutăm. A căruia și dumnezeiască Biserică, sfântă și cuvioasă seamănă cu un liman mântuitor și cu un cer cu mulți luminători, sălașul îngerilor dumnezeiești, secure și sabie tăind feluritele patimi, leacul cel preabun care alină patimi de multe feluri.
Dar eu socotesc această Biserică dumnezeiască și râu care izvorăște din Dumnezeu care spală și șterge „orice boală și orice neputință”, precum a arătat Domnul. Și râul curge din Eden adăpând Raiul care se și desparte în patru brațe, ale căror nume sunt Fison, Gihon, Tigru și Eufrat. Și acel râu își avea izvorul din Eden. Dar această dumnezeiască Biserică are harul din cer, fiindcă și este locașul unei minți cerești.
Și acela în patru brațe se desparte de sus. Dar această Biserică își desparte apele minunilor în zeci de mii de brațe, adăpând inimile îndurerate cu șuvoaiele cele din Dumnezeu izvorâtoare ale tămăduirilor și uscând râurile atotdistrugătoare ale demonilor. Și acele ape împărțite în patru și despărțite scaldă ținuturile Evilat, ale etiopienilor, egiptenilor și asirienilor, precum este scris. Dar această Biserică cinstită de Dumnezeu a Arhanghelului, udată de sus de Duhul cel dumnezeiesc, nu adapă doar ținutul Evilat, Etiopia sau părțile egiptene, ci scaldă întreaga lume cu minunile, dezlegând pe oameni din tirania demonilor, răcorind nesuferita arșiță și văpaia, spălând feluritele răni, făcându-i pe cei care nu văd să vadă ascuțit, tămăduind durerile de cap și alungând cu ușurință orice durere.
Pom înalt roditor și cu umbra deasă mi se pare această biserică umbrind pe mulți, întorcându-i pe mulți și ducându-i sus. Umbrind de arșița demonilor, întorcând, prin slobozire, din patimile tulburătoare, înălțându-i pe oamenii târâtori la pământ prin dumnezeiasca cunoștință.
Dar trebuie, cred, să las acum deoparte laudele cu privire la casă, deși nu pot să spun nimic vrednic despre acestea. Dar, dacă despre casa cea sensibilă în care vedem și minunile izvorând în chip sensibil, nu am putut spune nimic vrednic, cum vom putea oare despre stăpânul casei cel inteligibil să spunem ceva sau să-l lăudăm după cuviință? Știm că cel ce vrea să dea formă laudei despre el trebuie mai întâi să spună că este minte îngerească și cerească. Dar știm că adeseori dorul ne convinge să vorbim și despre Dumnezeu. Și dacă dragostea dumnezeiască ne convinge să îndrăznim a vorbi despre Dumnezeu, făcătorul îngerilor și creatorul a toate, pentru ce este atunci străin lucru a arăta cu măsură unele despre dumnezeiescul arhistrateg al cărui […] rog harul dat de Dumnezeu și mai înainte de acesta, mai vârtos harul dumnezeiescului și de viață începătorului Duh, ca să-mi lumineze limpede întunericul minții, fără de care nimeni dintre pământeni nu va putea vreodată cuprinde ceva despre cele de sus. Căci dacă dorul ceresc mă atrage pe mine să-l laud pe voievod, mintea cea pământească și trupul cel pământesc mă aruncă pe mine jos.
Dar tu, mărite, ridicându-mă pe mine la cele de sus, deschide-mi buzele „deslușește-mi limba”, întărește-mi mâna și dăruiește-mi mintea, ca prin cuvinte de laudă să salut limpede măreția ta, să stârnesc dorul și să-mi închei cuvântul. Dar mai bine mi se pare mie să încep a te saluta de acolo de unde ți s-a dat ție existența și puterea de a conduce.
Bucură-te, voievodule al oștilor cerești, creație a luminii celei fără de început și a doua lumină împreună cu părtașii tăi.
Bucură-te, voievodule al oștilor cerești, făptură prealuminoasă a veșnicei lumini, în chip de foc împreună cu puterile cele de sus.
Bucură-te, voievodule al oștilor cerești, [……] și cel mai temeinic. Căci nu te-a convins, nici nu te-a întors înălțimea slavei celei date ție să cugeți cele ce nu se cuvin, ci acelea [……] pe Ziditorul și pe Cel cinstit și slăvit. Și după datorie îți păstrezi neștirbită credința către El și, cugetând cele smerite, Îi slujești cu credință ca unui Ziditor și Atotțiitor Dumnezeu. Bine, bine voinței tale cele vrednice de minunare, preamărite, dar vai și vai de cugetul mândru al pierzătorului aceluia, al celui ce rău se gândea și pierzător cugeta și voia ca tronul să și-l pună pe nori înaintea cetelor lui, poftind să se asamene celui Preaînalt. Care a și fost schimbat pe bună dreptate din arhanghel în arhidemon și în loc de luceafăr purtător de lumină s-a făcut întunecată înserare, în loc de tron preaînalt și nori cerești, a devenit subpământean și are sălașurile cele de sub pământ și, în loc de a se asemăna lui Dumnezeu, s-a făcut neasemenea tuturor făpturilor lui Dumnezeu. Căci așa sunt isprăvile voinței mândre și ale slavei deșarte.
Căci căutând cineva și dorind cele mai presus de vrednicia lui și ceea ce i se pare că are se va lua de la el. Ceea ce a pătimit și cel alungat, care din nemuritor s-a schimbat în muritor în nădejdea îndumnezeirii. Dar și până acum mulți oameni pătimesc aceasta. Și, însușindu-și o vrednicie mai mare, o pierd și pe aceea pe care o aveau.
Dar tu bucură-te, voievodule al oștilor cerești, că te-ai mulțumit cu rânduiala și slava și starea date ție de Dumnezeu și nimic mai mult nu ți-ai însușit.
Bucură-te, voievodule și conducătorule al cetelor cerești și apărătorul cel mare al oamenilor pământești, care, luptându-te pentru a dobândi trupul acela omenesc, proorocesc al lui Moise îi spuneai vrăjmașului certându-l nu de la sine însuși, ci ca din partea lui Dumnezeu, ca un iubitor de Dumnezeu și iubitor al Stăpânului ai zis: Să te certe pe tine Domnul, diavole. Cu această certare, mă rog, arhistrategule, nu înceta a-l certa pe tiranul și pentru noi, până ce, prin călăuzirea și mijlocirea ta, de Dumnezeu dăruitule, vom da răspuns Atotmilostivului Dumnezeu.
Bucură-te, voievodule al cetelor, cel ce stai de-a dreapta negrăitului și dumnezeiescului tron, prealuminosule.
Bucură-te, voievodule al cetelor, slujitorule preastrălucit al luminii celei începătoare de lumină a lui Dumnezeu celui întreit sfânt.
Bucură-te, voievodule al cetelor și stâlp de foc, care odinioară ai condus pe Israil și l-ai călăuzit când fugea din Egipt.
Bucură-te, voievodule al cetelor, cel ce odinioară ai fost dumnezeiesc apostol la cei vechi și apărător de Dumnezeu ales.
Bucură-te, voievodule, purtătorule de fulger, iute călătorule, ostașule al Împăratului Dumnezeu și luptătorule preaslăvite.
Bucură-te, voievodule al cetelor, conducătorule al oștirilor celor de sus, bun chivernisitor și aliat preatare al oștirii de jos.
Bucură-te, conducătorule al oștirilor, faima cea mare a îngerilor luminoși și rana cea nevindecată a demonilor întunecați.
Bucură-te, voievodule al oștirilor cerești, apărătorul împăraților și ajutorul mai-marilor.
Bucură-te, voievodule al oștirilor, purtătorule de arme al arhistrategilor și marele ajutor al ostașilor.
Bucură-te, voievodule al oștirilor, liturghisitorule al lui Dumnezeu și lauda aleasă a liturghisitorilor lui Dumnezeu.
Bucură-te, voievodule al oștirilor, păzitorul creștinilor și pieirea și pierzătorul celor de altă credință, că „a ieșit”, zice, „îngerul Domnului și a nimicit din tabăra asirienilor o sută optzeci și cinci de mii”.
Bucură-te, voievodule al oștirilor, apărătorul celor ce cugetă credincios și nimicitorul celor rău-credincioși.
Bucură-te, arhanghele, bunule, ostașule preavestit al Bunului Împărat, căci de la răsăritul soarelui până la apus alergi iute ca fulgerul împlinind fără știrbire poruncile lui Dumnezeu, căci pe pământ și pe mare și dincolo de margini ajungi în chip vădit.
Bucură-te, voievodule al oștirilor, strălucirea înmulțită a soarelui și a lunii și a feluritelor stele. Căci au fost puse acestea ca „semne anotimpurilor și zilelor și anilor, ca luminători ai pământului”, dar tu ai fost pus spre slava lui Dumnezeu, spre conducerea îngerilor, spre mântuirea oamenilor, spre luminarea și călăuzirea noastră, a pământenilor. Pentru aceea rămâi nu doar semn anotimpurilor, zilelor și anilor, ci având moștenirea nemuririi de la nemuritorul Dumnezeu, conduci oștirile îngerilor în veacuri nemuritoare, ca să cânți împreună cu îngerii, cu începătoriile, cu puterile și domniile, serafimii și heruvimii și cu dumnezeieștile tronuri cântarea cea întreit sfântă întreit sfântului Dumnezeu.
Bucură-te, voievodule al oștirilor, cea mai bună făptură a lui Dumnezeu, duh înțelegător, sfânt și pară de foc, după cuvântul dumnezeiesc, împreună cu toți părtașii tăi. Când a împărțit neamurile Cel Preaînalt a statornicit, zice, hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu, dar a văzut și un alt prooroc, până ce tronurile au fost puse și Cel vechi de zile a șezut și îmbrăcămintea Lui albă ca zăpada, părul capului Lui curat ca lâna, tronul Lui văpaia focului, roțile Lui foc arzând. Râu de foc curgea înaintea Lui, zeci de mii de zeci de mii stăteau înaintea Lui și mii de mii Îi slujeau Lui, împreună cu care și tu însuți slujești în chip preaevlavios, preaslăvite Mihaile.
Bucură-te, voievodule al puterilor dumnezeiești celor netrupești, cel ce în Hones, păzind nevătămat dumnezeiescul tău locaș de năvala apelor celor două râuri Lykos și Lykokaper, prin care fiii elinilor cei nebuni voiau să șteargă de pe fața pământului pe robul tău Arhip și izvorul aghiazmei tale și sfântă Biserica ta, dar tu, o, pară de foc și chip de foc, te-ai arătat robului tău Arhip ca un stâlp de foc de la pământ la cer și l-ai îndemnat să nu se teamă de huietul râurilor, ci numai să stea și să privească nebiruita putere a lui Dumnezeu.
Și, lovind cu toiagul cel din mâna ta în piatra tare și despicând-o pe ea în două, în hăul adânc ai mistuit mulțimea apelor celor două râuri Lykos și Lykokaper până în ziua de astăzi. Iar robul tău împreună cu izvorul de aghiasmă și cu sfânta ta Biserică a fost păzit nevătămat și încă se păzește. Iar țara care mai înainte se numea Colose s-a numit Hones după aceea pentru minunea aceasta mare și pentru mistuirea apelor.
Bucură-te, voievodule al cetelor, bunule și strateg al Bunului Împărat și mângâierea cea mai de pe urmă a robilor Lui, al căror sfârșit a fost învrednicit de venirea ta luminoasă, de unde întunericul diavolului se risipește așa cum se alungă întunericul de la fața luminii. Nu ne socoti nevrednici ca și la noi să se facă aceasta, preabunule, ci și acum, și atunci acoperă-ne pe noi cu acoperământul aripilor tale și luminează-ne pe noi cu lumina feței tale.
Bucură-te, voievodule al cetelor, ajutorul drepților, călăuzitorul cuvioșilor, călugărilor și mirenilor.
Bucură-te, voievodule al cetelor, acoperitorul celor cu bună rânduială și învățătorul celor neorânduiți.
Bucură-te, voievodule al cetelor, glas de trâmbiță, dumnezeiescule vestitor al celei de-a doua veniri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, cutremurătorule al cerului și al pământului și al celor de sub pământ, cel ce trezești pe morții cei din veac adormiți, zicându-le deslușit: „Iată mirele vine, ieșiți întru întâmpinarea Lui”. Atunci, zice, va trimite Fiul Omului, pe îngerii Lui cu glas mare de trâmbiță și-i va aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi de la marginile cerurilor până la marginile lor. Atunci, preamare arhanghele al lui Dumnezeu, nu mă uita pe mine, te rog, nu mă despărți pe mine nevrednicul de adunarea aceea, și, deși mare este cererea, mă rog, nu mă trece cu vederea în zborul tău fulgerător.
Bucură-te, voievodule al cetelor cel ce stai roată împreună cu părtașii tăi în jurul lui Dumnezeu, ca un slujitor, aducând lui Dumnezeu, ca niște daruri, sufletele curățite ale drepților. Căci zice toți cei dimprejurul Lui vor aduce daruri de a căror moștenire roagă-te să fiu părtaș având la aceasta ajutor mare pe tovarășul tău prealuminos, pe vrednicul de laudă înaintemergător al harului celui nou, pe dumnezeiescul cu adevărat apostol și pe luminosul mistagog al tainei celei feciorești, mă refer la cel împreună cu tine voievod al cetelor și părtaș al slavei, dumnezeiescul Gavriil, preastrălucitul și cel mai bun arhidiacon al mântuirii noastre și martorul tău pătrunzător și cel mai adevărat și a cărui mărturie este: Nimeni nu poate să mă ajute mai bine la aceasta decât Mihail îngerul vostru păzitor.
O, dumnezeiesc car cinstitor de Dumnezeu, o fericit jug de Dumnezeu cinstit, o vestit jug al Semănătorului și Celui mai bun Lucrător prin care odinioară și acum se desțelenesc brazdele cele înțelegătoare și în loc de mărăcinoase devin roditoare de grâne, în loc de materialnice, se arată netede și curate. De a căror parte și pe mine, o, preafericit jug al lui Dumnezeu, învrednicește-mă părtaș. Căci văd chipul cel nou îngeresc, preaslăviților, întru care și voi, îndumnezeiților, de Dumnezeu slăviților, socotesc că mă veți trece și pe mine foarte. Dar mai înainte de vreme să vorbesc despre aceasta nu vreau. Dar tu, o, doime sfințită, roagă-te, ca o iubitoare de oameni, ca această schimă să se schimbe în lucrare, măcar că este foarte mai presus de mine chipul.
Da, o, dumnezeiescule Mihaile, și arhistrateg al dumnezeieștilor puteri arată-mă și pe mine însănătoșit de Cel ce te-a trimis pe tine, ca un leac alinător din cutia ta de leacuri, care pururea este preaplină. Da, dar și acest cuvânt, așa cum Stăpânul a primit cei doi bani ai văduvei, și tu însuți primindu-l, binevoiește să rămân în dumnezeiescul tău locaș, fiindcă nu este nimic mai îmbelșugat și mai îmbucurător a-ți aduce ție decât sărăcia noastră duhovnicească, întru care prisosim, pentru că este mare și de Dumnezeu dăruită înălțimea slavei tale. Căci pe cel pe care Dumnezeu l-a slăvit și l-a mărit și l-a cinstit cu întâietatea în corurile îngerilor și arhanghelilor, mintea muritoare nu poate să îl laude după vrednicie.
Pentru aceea, așa cum Stăpânul a primit cei doi bani de care am vorbit, și însuți tu primește-i, de Dumnezeu dăruitule, și împlinind cu îmbelșugare cererile noastre de mai înainte ca un bun ascultător întoarce în grabă sănătos pe cel pe care noi l-am trimis la tine, pentru ca și noi cu toți cei care bine pătimesc să-L slăvim pe Cel slăvit de tine și pe Cel ce te-a slăvit pe tine. Că Lui este slava și cinstea și închinăciunea întreit Sfântului Dumnezeu în veci. Amin. - Sursa: http://manastirea.petru-voda.ro
RUGĂCIUNI CĂTRE SFINȚII ARHANGHELi PENTRU FIECARE ZI A SĂPTĂMÂNII
Dragi prieteni, înainte de a-mi începe expunerea, dați-mi voie să transmit cele mai calde urări vouă tuturor. Pentru prima dată după mai mult de doi ani, vă vorbesc personal prin acest mesaj video, care a fost produs doar cu câteva zile înaintea conferinței “Identitatea catolică”. După cum puteți vedea, sunt bine, perfect sănătos, mai ales spiritual, asta și mulțumită rugăciunilor voastre, a suportului și încurajărilor pe care le-am primit de la voi, precum și de la atât de mulți prieteni și frați din întreaga lume. Împreună suntem cu toții uniți în rugăciune, și în bătălia sfântă în care suntem chemați să luptăm, fiecare pe frontul lui, toți adunați sub mantaua Fecioarei Sfinte, Regina victoriilor, și sub protecția arhanghelului Mihail. În mod special doresc să mulțumesc lui Michael Matt care m-a invitat cu amabilitate și perseverență să vă vorbesc. Cred că acum este un moment oportun pentru a vă transmite următorul mesaj. Subiectul prezentei expuneri va fi: “Cum revoluția Conciliului Vatican II servește Noii Ordini Mondiale”.
Trăim vremuri extraordinare. După cum fiecare dintre noi probabil am înțeles, ne găsim într-un moment istoric. Evenimente ale trecutului, pe care unii le credeau fară legătură, se dovedesc acum categoric conectate atât în principiile care le-au inspirat, cât și în scopurile pe care caută să le atingă. O analiză corectă și obiectivă a situației actuale nu poate decât să exprime perfecta coerență între evoluția cadrului politic global și rolul pe care Biserica Catolică și l-a asumat în instituirea Noii Ordini Mondiale. Pentru a fi mai precis, vorbim de rolul acelei aparente majorități din Biserică care este de fapt în număr mic, dar extrem de puternică, și pe care pentru a fi concis, o voi rezuma ca fiind “Biserica Paralelă (Subterană)”. Evident nu există două Biserici, ceva ce ar fi imposibil, blasfemator și eretic. Nici Biserica Adevărată a lui Hristos nu a eșuat în zilele noastre în misiunea ei, pervertindu-se într-o sectă. Biserica lui Hristos nu are nimic de-a face cu cei care în ultimii 60 de ani au executat un plan de a o ocupa. Suprapunerea ierarhiei catolice și a membrilor “Bisericii Paralele” nu are un aspect teologic, ci este mai degrabă o realitate istorică care sfidează categoriile obișnuite și trebuie analizată ca atare.
Știm că proiectul Noua Ordine Mondială consistă în instituirea tiraniei prin masonerie. Un proiect care datează din timpul Revoluției Franceze, a epocii Iluminismului, a sfârșitului monarhiilor catolice, și a declarației de război împotriva Bisericii. Putem spune că Noua Ordine Mondială este opusul societății creștine. Ar fi realizarea “orașului diavolului” opus “orașului lui Dumnezeu”, în eterna luptă dintre lumină și întuneric, bine și rău, Dumnezeu și Satan. În această luptă Providența a plasat Biserica lui Iisus și în special pontifii supremi, cu rol de “katechon”, adică cel ce se opune lucrării tainei fărădelegii, menționat în Epistola a doua către Tesaloniceni (2, 6-7). Și Scriptura ne avertizează că la manifestarea Anticristului, acest obstacol “katechon” va fi încetat să mai existe. Este destul de evident pentru mine că vremurile din urmă se apropie sub ochii noștri, întrucât taina fărădelegii s-a împrăștiat în toată lumea în urma dispariției opoziții curajoase a “katechonului”.
Să nu facem greșeala de a prezenta evenimentele actuale ca și cum ar fi ceva normal, judecând ce s-a întâmplat cu parametrii legali, canonici și sociologici pe care această normalitate i-ar presupune. În vremuri extraordinare, și actuala criză din Biserică este cu adevărat extraordinară, evenimentele depășesc limita obișnuitului cunoscut strămoșilor noștri. În vremuri extraordinare, putem auzi un papă care să înșele credincioșii, vedem capi ai Bisericii acuzați de infracțiuni care în alte timpuri ar fi trezit groaza și ar fi impus pedepse aspre, asistăm în bisericile noastre la ritualuri liturgice care par să fi fost inventate de către mintea perversă a unui Cranmer. Vedem prelați care fac procesiuni cu idoli pachamama (amazonieni – n.n.) în Bazilica Sfântul Petru, și cum vicarul lui Hristos (unul din titlurile papei la care, de altfel, Francisc a renunțat – n.n.) își cere scuze idolatrilor acelui simulacru dacă un catolic îndrăznește să amenințe că îi aruncă în fluviul Tibru. În aceste vremuri extraordinare auzim că un conspirator, cardinalul Godfried Danneels, ne spune că, de la moartea papei Ioan Paul II Mafia Sfântului Gallen complota să pună pe unul de-al lor pe scaunul lui Petru, cel care mai târziu avea să fie Jorge Mario Bergoglio (papa Francisc). În fața acestor revelații concertate, am putea fi uimiți că nici cardinali și nici episcopi nu și-au exprimat indignarea, nici măcar nu au cerut ca adevărul să fie adus la lumină.
Acum voi vorbi despre eclipsa Adevăratei Biserici.
De 60 de ani noi asistăm la eclipsarea Bisericii Adevărate de către o Anti-biserică, ce și-a însușit în mod treptat numele ei, a ocupat Curia Romana, dicasterele (tribunalele bisericești), diocezele și parohiile, seminariile și universitățile, conventurile și mănăstirile. Anti-biserica i-a uzurpat autoritatea, iar clerul ei îi poartă îmbrăcămintea sacră, se folosește de prestigiul și puterea ei pentru a-și însuși comorile, bunurile și veniturile ei. Așa cum se întâmplă și în natură, această eclipsă nu are loc dintr-o dată, trece de la lumină la întuneric, atunci când un corp ceresc se interpune între soare și noi. Acesta este un proces lent dar inexorabil în care luna Anti-bisericii își urmează orbita până când se suprapune peste soare, generând un con de umbră care acoperă pământul. Noi acum ne aflăm în acest con de umbră doctrinară, morală, liturgică și disciplinară. Încă nu ne aflăm într-o eclipsă totală pe care o vom vedea la sfârșitul lumii sub împărăția Antihristului. Dar este o eclipsă parțială care ne permite să observăm coroana luminoasă a soarelui încercuind discul negru al lunii.
Procesul care a dus la eclipsa de azi a Bisericii a început fară îndoială cu Modernismul. Anti-biserica și-a urmat orbita în ciuda condamnărilor solemne ale Magisteriului, care, în acea fază, a strălucit cu splendoarea adevărului. Dar, odată cu Conciliul Vatican II, întunericul acestei entități înșelătoare a coborât asupra Bisericii. Inițial a acoperit doar o mică parte, dar întunericul s-a extins treptat. Oricine a arătat înspre soare, deducând că luna îl va eclipsa cu siguranță, a fost acuzat ca fiind un “profet al pieirii”caracterizat de fanatismul și necumpătarea care ar fi provenit din necunoaștere și prejudecată. Cazul arhiepiscopului Marcel Lefebvre și a altor câțiva prelați confirmă, pe de o parte, clarviziunea acestor păstori și, pe de altă parte, reacțiile incoerente ale adversarilor lor, care, de teama de a nu pierde puterea, și-au folosit toată autoritatea pentru a nega dovezile și au ținut ascunse adevăratele lor intenții.
Pentru a continua analogia, putem spune că pe cerul credinței o eclipsă este un fenomen rar și extraordinar, dar a nega că întunericul se răspândește în timpul unei eclipse, doar pentru că acest lucru nu are loc în condiții obișnuite, nu este un semn al credinței în indefectibilitatea bisericii, ci, mai degrabă, o negare încăpățânată a evidențelor sau rea credință. Biserica Sfântă, conform promisiunilor lui Hristos, nu va fi niciodată biruită de porțile iadului, dar asta nu înseamnă că nu va fi sau nu este deja umbrită de falsurile infernale (ale Anti-bisericii), acea lună pe care o vedem, nu întâmplător, sub picioarele unei femei în Apocalipsă: Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele. Luna este sub picioarele femeii care este mai presus de orice schimbare, corupție pământească, lege, crez, și de împărăția duhului acestei lumi. Și asta este pentru că acea femeie care este în același timp imaginea Preasfintei Maria și a Bisericii, este “amicta sole”, adică înveșmântată în soarele dreptății care este Hristos,”ferită de orice putere demonică în timp ce ia parte la taina imuabilității lui Hristos”, după cum a scris Sfântul Ambrozie. Ea a rămas nevătămată, dacă nu în împărăția ei militantă, cu siguranță în cea suferindă, în purgatoriu și în cea triumfantă din paradis. Sfântul Ieronim, comentând asupra cuvintelor scripturii, ne amintește că “porțile iadului sunt păcate și vicii, cu precădere învățăturile ereticilor”. De aceea știm că însăși sinteza tuturor ereziilor reprezentate de Modernism și versiunea lui conciliară actualizată nu poate obscuriza definitiv splendoarea Miresei lui Hristos, doar pentru o scurta perioadă a eclipsei pe care Providența, în înțelepciunea ei infinită, a permis-o pentru a extrage din ea un bine mai mare.
Abandonarea dimensiunii supernaturale.
În această expunere aș dori în mod special să mă ocup de relația dintre revoluția adusă de Conciliul Vatican II și instituirea Noii Ordini Mondiale. Elementul central al acestei analize constă în evidențierea abandonării din partea ierarhiei bisericești, chiar și la vârf, a dimensiunii supranaturale a bisericii și a rolului său escatologic. La acest Conciliu, Inovatorii au șters originea divină a Bisericii din orizontul lor teologic, creând o entitate de origine umană asemănătoare unei organizații filantropice. Prima consecință a acestei subminari ontologice a fost negarea necesară a faptului că Mireasă lui Hristos nu este și nu poate fi subiect al schimbării de către cei ce exercită autorități preoțești în numele Domnului. Ea nu este nici proprietatea Papei, nici a episcopilor sau a teologilor și astfel orice tentativă de “actualizare” o coboară la nivelul unei companii care, pentru a face profit, își reînnoiește oferta comercială, își vinde stocul rămas și urmează trendul momentului. Biserica, pe de altă parte, este o realitate supranaturală și divină. Ea își adaptează căile de a predica Evanghelia națiunilor, dar nu poate niciodată să schimbe conținutul ei cu nici măcar o iotă, și nici nu poate nega impulsul său transcendental coborându-se la statutul de simplă organizație caritabilă. Pe partea opusă, Anti-biserica pretinde cu mândrie dreptul de a efectua schimbări de paradigmă, nu doar prin schimbarea modului în care doctrina este extinsă, dar și a doctrinei în sine.
Insistând pe ceea ce învață Magisteriul este inutil. Afirmațiile necuviincioase ale Inovatorilor cum că ar avea dreptul de a schimbă credința urmează cu încăpățânare abordarea modernistă.
Prima eroare a Conciliului constă în principal în lipsa perspectivei transcendentale, rezultatul unei crize spirituale deja latente, și în încercarea de a stabili paradisul pe pământ în limitele unui orizont uman steril. În prelungirea acestei abordări, Fratelli tutti vede realizarea unei utopii pământești și izbăviri sociale prin frăție umană, pace ecumenică între religii și primirea de emigranți.
Sentimentul inferioritățîi și al inadecvarii.
După cum am scris și cu alte ocazii, cererile revoluționare ale Noii Teologii au găsit sol fertil în Părinții Conciliului, datorită unui serios complex de inferioritate vis-a-vis de lume. A fost o vreme în perioada postbelică când revoluția condusă de masonerie în sferele civile, politice și culturale a penetrat elită catolică, convingând-o de inadecvarea sa în față unei provocări epocale care era imposibil de combătut. În loc să-și pună întrebări despre ei și credința lor, această elită de episcopi, teologi și intelectuali a atribuit, fără a chibzui, responsabilitatea eșecului iminent al Bisericii structurii ei ierarhice solide și doctrinei și învățăturii morale unitare. Uitându-ne la înfrângerea civilizației europene la care Biserica însăși a contribuit, elita a crezut că lipsa de consens cu lumea a fost cauzată de intransigența papalităii și de rigiditatea morală a preoților nedoritori să se modeleze după spiritul epocii și să “se deschidă”. Această abordare ideologică își are originea în presupunerea falsă că între Biserica și lumea contemporană poate există o alianță, o armonie de intenție, o prietenie. Nimic nu putea fi mai departe de adevăr, întrucât nu există vreun răgaz în lupta dintre Dumnezeu și Satan, dntre lumină și întuneric. Citez din Facerea: “Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Această îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Această este o vrajmasie dorită de Dumnezeu însuși, care le plasează pe Preasfânta Fecioară Maria și Biserica drept dușmani veșnici ai șarpelui străvechi. Lumea are prințul ei, care este și “dușmanul”, “dintru început ucigaș de oameni și mincinos”. A cauta să încheie un pact de nonagresiune cu lumea înseamnă să ajungi la un acord cu Satan. Asta dă peste cap și perverteste chiar esența Bisericii, a cărei misiune este de a converti cât mai multe suflete la Hristos, pentru mai marea slavă a lui Dumnezeu, fără a lasa vreodată armele jos împotriva celor ce vor să le atragă la ei și înspre pierzarea lor.
“Idem Sentire” al revoluției și al Conciliului.
Sentimentul de inadecvare al Părinților Conciliului a fost intensificat de munca Inovatorilor ale căror idei eretice au coincis cu cerințele lumii. O analiză comparativă a gândirii moderne confirmă “idem sentire”, adică unitatea de sentiment și gândire a conspiratorilor cu fiecare element al ideologiei revoluționare. Las descrierea acestor detalii comparative pentru versiunea scrisă a lecturii mele.
Există un aspect aproape grotesc al acestei nivelări și autoimbecilizări a Ierarhiei pentru a se conforma gândirii de masă. Dorința ierarhiei de a-i mulțumi pe persecutorii ei și de a-i sluji pe dușmani vine întotdeauna prea târziu și este desincronizată, dând impresia că episcopii sunt în iremediabil învechiți, într-adevăr nu în pas cu vremurile. Îi fac să creadă pe cei care îi văd consimțind cu atâta entuziasm la propria lor dispariție că această demonstrație de supunere curtenitoare în fața corectitudinii politice vine nu atât dintr-o adevărată convingere ideologică, cât mai degrabă din teama de a fi dați la o parte, de a pierde puterea, și de a nu se mai bucura de acel respect pe care lumea încă li-l arată, totuși. Ei nu-și dau seama – sau nu vor să admită – că prestigiul și autoritatea ai căror custozi sunt provin din autoritatea și prestigiul Bisericii lui Hristos, și nu din contrafacerea ei jalnică și demnă de milă pe care ei au creat-o.
Când această Anti-biserică va fi instalată în totalitate spre eclipsarea completă a Bisericii Catolice, autoritatea liderilor săi va depinde de gradul de supunere față de Nouă Ordine Mondială, care nu va tolera vreo abatere de la propriul crez, și va aplică fără milă acel dogmatism, fanatism și fundamentalism pe care mulți prelați și intelectuali autoproclamati îl invocă când îi critică pe cei ce au rămas fideli Magisteriului în zilele noastre. Astfel, Biserica subterană ar putea să continue să folosească brandul de “Biserica Catolică”, dar va fi sclava gândirii Noii Ordini Mondiale, amintind de evreii care, după negarea regalității lui Hristos în fața lui Pilat, au fost sclavii autorităților civile de atunci. “Nu avem alt rege în afară de Cezar“. Cezarul de azi ne ordonă să închidem bisericile, să purtăm măști, să oprim festivitățile sub pretextul unei pseudo-pandemii. Regimul comunist persecută catolicii chinezi, iar la Roma domnește o tăcere totală. Mâine un nou Titus va demola templul Conciliului, transportandu-i rămășițele în vreun muzeu, și răzbunarea divină prin mâinile păgânilor va fi din nou înfăptuită.
Rolul instrumental al catolicilor moderați în Revoluție.
Unii ar putea spune că Părinții Conciliului și papii care au prezidat asupra acelor lucrări nu au realizat implicațiile pe care aprobarea documentelor Conciliului Vatican II o va avea asupra viitorului Bisericii. Dacă așa ar fi stat lucrurile, dacă ar fi urmat regrete ulterioare aprobării lor pripite a unor texte eretice sau apropiate de erezie – este dificil de înțeles cum de nu au putut opri imediat abuzurile, să corecteze erorile, să clarifice confuziile și omisiunile. Și mai ales este de neînțeles de ce autoritatea ecleziastică a fost așa de necruțătoare împotriva celor ce au aparat adevărul catolic, și în același timp extrem de înțelegătoare cu rebelii și ereticii. În orice caz, responsabilitatea pentru criza sinodală este a Autorității care, chiar și sub asaltul al mii de apeluri la colegialitate și pastorație, și-a apărat cu multă gelozie prerogative, exercitându-le doar într-o direcție, adică împotriva turmei mici, și niciodată împotriva dușmanilor lui Dumnezeu și ai Bisericii. Extrem de rarele excepții când un teolog eretic sau un laic revoluționar a fost criticat de către Biroul Papal nu fac decât să ofere o confirmare tragică a unei reguli care a fost implementată de zeci de ani; ca să nu mai menționăm că mulți dintre cei criticați au fost reabilitați în vremurile recente fără vreo abjurare a erorilor lor, și chiar promovați instituțional în Curia Română sau Ateneul Ponfical.
Această este realitatea care reiese din ceea ce am descris până acum. Totuși, știm că pe lângă aripa progresistă a Conciliului și aripa tradițională catolică, există o parte a episcopatului, a clerului și a laicilor care tinde să stea la distanță față de ceea ce se consideră prea extrem, și aici vorbesc de așa-numiții “conservatori”, care sunt o parte centristă a corpului bisericesc care în ultimă instanță le dă apă la moară revoluționarilor, întrucât, deși ei resping excesele acestora, le împărtășesc principiile. Eroarea “conservatorilor” constă în faptul că ei dau o conotație negativă tradiționalismului și îl plasează în opoziție cu progresismul. Calea lor de mijloc, via media, consistă în poziționarea în mod arbitrar nu între două vicii, ci între virtute și viciu. Ei sunt cei care critică excesul idolatrizarii zeităților pachamama sau cele mai extreme dintre declarațiile lui Bergoglio, însă în același timp nu tolerează contestarea Conciliului Vatican II, nemaivorbind de legătura intrinsecă dintre cancerul sinodal și metastaza actuală din corpul Bisericii. Corelația dintre conservatorismul politic și conservatorismul religios constă în adoptarea “centrului”, o sinteză dintre teza de dreapta și antiteză de stânga, în concordanță cu abordarea hegeliană atât de prețuită de susținătorii moderați ai Conciliului.
Acum vom vorbi despre “Open Society” (societate deschisă) și “Open Religion”(religia deschisă)
Această analiză nu ar fi completă fără câteva cuvinte legate de noul limbaj (neolimba) atât de agreat în sfera eclezială. Vocabolarul tradițional catolic a fost în mod intenționat modificat cu scopul de a schimba conținutul pe care îl exprimă. Același lucru s-a întâmplat cu liturghia și predica, unde claritatea expunerii catolice a fost înlocuită cu ambiguitate sau negare subînțeleasă a adevărului dogmatic. Exemplele sunt nenumărate. Acest fenomen datează de asemenea de la Vatican II, care a căutat să dezvolte versiuni “catolice” ale sloganelor la modă în lume. Totuși, aș dori să accentuez că toate acele expresii care sunt împrumutate din vocabularul laic sunt de asemenea parte a noului limbaj. Să examinăm insistența lui Bergoglio asupra “bisericii deschise”, o deschidere văzută ca o valoare pozitivă.
În mod similar, citez din Fratelli tutti:
“Un popor viu și dinamic, un popor cu un viitor, este unul în mod constant deschis la o nouă sinteză prin abilitatea lui de a saluta diferențele.” (nr 160)
Citez iar:
“Biserica este o casă cu ușile deschise.”
“Noi trebuie să fim o biserică care servește, care pleacă de acasă și iese din locurile ei de închinăciune, iese din sacristiile sale, pentru a putea să însoțească viața, susține speranța, și să fie un semn al unității… să construiască punți, să distrugă ziduri, să semene semințele împăcării”.
Asemănările cu Societatea Deschisă râvnită de ideologia globalistă a lui Soros sunt atât de izbitoare, încât aproape că avem de-a face cu o Religie Deschisă, echivalentul acesteia în planul teologic.
Și această Religie Deschisă (Open Religion) este în perfectă armonie cu intențiile globalismului. De la întâlnirile politice pentru un “Nou Umanism” sfințite de liderii Bisericii, la participarea alături de elita intelectuală progresistă la propaganda verde, totul este un mimetism al gândirii mainstream, într-o tristă și grotescă încercare de a mulțumi lumea. Contrastul puternic față de cuvintele Apostolului este clar. Citez din Epistola către Galateni: “Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.”
Biserica catolică trăiește sub privirea lui Dumnezeu. Ea există pentru gloria Lui și pentru salvarea sufletelor. Anti-biserica trăiește sub privirile lumii, înclinându-se în fața zeificării blasfemiatorii a omului și ducând la pierzania sufletelor. În cadrul ultimei secțiuni a Conciliului Vatican II, în față Părinților Sinodului, aceste cuvinte imitoare ale Papei Paul al VI-lea au răsunat în Basilica Vaticana. Citez:
“Religia lui Dumnezeu care a devenit om a întâlnit religia (pentru că așa este) omului care se autoproclamă Dumnezeu. Și ce s-a întâmplat? A fost vreo ciocnire, bătălie, condamnare? Ar fi putut fi, dar nu a fost niciuna. Vechea poveste a samariteanului a fost modelul spiritualității Conciliului. Un sentiment de compasiune nemărginită l-a pătruns. Atenția Conciliului nostru a fost absorbită de descoperirea nevoilor umane (și aceste nevoi cresc proporțional cu măreția pe care fiul pământului o revendică pentru el însuși). Dar facem apel către acești autoproclamați “umaniști moderni” și la cei care au renunțat la valorile transcendente ale realităților ultime, să dea Conciliului credit cel puțin pentru o calitate, și să recunoască noul nostru tip de umanism: și noi, de fapt, noi mai presus de toți ceilalți onorăm omenirea.“
Această simpatie este imaginea Conciliului și a noii religii (pentru că așa este) a Anti-bisericii. O Anti-biserică născută din uniunea împotriva naturii dintre Biserica și lume, între Ierusalimul ceresc și Babilonul infernal. Rețineți acest lucru: pentru prima dată când un pontif a menționat “noul umanism” a fost în sesiunea finală a Conciliului Vatican II. Și azi găsim această expresie repetată că o mantra de acei care o consideră o expresie perfectă și coerentă a cadrului de gândire revoluționară a Conciliului.
În prelungirea discuției despre această perfectă sincronizare la nivel de intenție dintre Noua Ordine Mondială și Anti-biserică, trebuie să ne amintim de Pactul Global privind Educația, un proiect conceput de Papa Francisc “pentru a genera o schimbare la scară planetară, așa încât educația să fie un creator de frăție, pace și justiție, o nevoie cu atât mai urgență în aceste timpuri marcate de pandemie”. Promovat în colaborare cu Națiunile Unite, acest “proces de formare a relațiilor și a culturii întâlnirii își găsește de asemenea spațiul și valoarea în «căminul comun» al tuturor creaturilor, deoarece oamenii, formați după logica comuniunii și solidarității, deja lucrează la «recuperarea armoniei serene cu creației» și la configurarea lumii ca un «spațiu al frăției adevărate».” Așa cum putem vedea, referința ideologică este întotdeauna și se rezumă la Vatican II, deoarece numai din acel moment a început Anti-biserica să așeze omul în locul lui Dumnezeu, și creatura în locul Creatorului.
„Noul umanism” are în mod evident un cadru ecologic în care sunt altoite atât Enciclica Laudato Sì, cât și Teologia Verde – „Biserica cu față amazoniană” a Sinodului Episcopilor din 2019, cu închinarea sa idolatră la statuetele Pachamama (pământul mamă) în prezența Sanhedrinului Roman. Atitudinea Bisericii din timpul pandemiei de Covid-19 a demonstrat, pe de o parte, supunerea ierarhiei față de dictatele statului, încălcând Libertas Ecclesiae, pe care Papa ar fi trebuit să o apere ferm. De asemenea, a expus negarea oricărui sens supranatural al pandemiei, înlocuind mânia dreaptă a lui Dumnezeu jignită de nenumăratele păcate ale umanității și ale națiunilor cu o furie mai tulburătoare și mai distructivă a Naturii, jignită de lipsa de respect a omului pentru mediu. Aș dori să subliniez că atribuirea unei identități personale Naturii, aproape înzestrată cu intelect și voință, este un preludiu al divinizării acesteia. Am văzut deja un preludiu care este de-a dreptul un sacrilegiu, conducând în această direcție, sub chiar cupola bazilicii Sf. Petru.
Concluzia este următoarea: conformismul din partea Anti-bisericii cu ideologia dominantă a lumii moderne stabilește o cooperare reală cu reprezentanți puternici ai statului paralel, începând cu cei care lucrează spre o „economie sustenabilă”, cum ar fi Jorge Mario Bergoglio, Bill Gates, Jeffrey Sachs, John Elkann și Gunter Pauli.
Permiteți-mi un scurt cuvânt despre situația politică din Statele Unite în ajunul alegerilor prezidențiale. Fratelli Tutti pare a fi o formă de recomandare din partea Vaticanului a candidatului Partidului Democrat, în opoziție clară față de Donald Trump, și a venit la câteva zile după ce Francisc a refuzat să îi acorde o audiență secretarului de stat Mike Pompeo la Roma. Aceste gesturi confirmă de care parte sunt copiii luminii și de care sunt copiii întunericului.
Acum voi vorbi despre baza ideologică a “Frăției”.
Tema frăției, o obsesie a lui Bergoglio, își află prima formulare în “Nostra aetate” (În vremurile noastre) și “Dignitatis humanae” (Demnitatea umană). Cea mai recentă enciclică, “Fratelli Tutti”, este manifestul acestei viziuni masonice în care exclamația “Libertate! Egalitate! Fraternitate!” a înlocuit Evanghelia, de dragul unei unități între oameni care îl lasă afară din ecuație pe Dumnezeu. Este de remarcat faptul că Documentul despre fraternitate umană pentru pace mondială și conviețuire semnat la Abu Dhabi pe 4 februarie 2019 a fost apărat cu mândrie de Bergoglio cu aceste cuvinte, citez:
“Din punct de vedere catolic, documentul nu s-a îndepărtat nici cu un milimetru de documentul Conciliului Vatican II”.
Cardinalul Miguel Ayuso Guixot, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios comentează în revista Civiltà Cattolica, citez:
“Angajamentul Bisericii Catolice față de dialogul interreligios, care deschide calea spre pace și fraternitate, face parte din misiunea ei religioasă, și are la rădăcină evenimentul Conciliului”.
Încă o dată, cancerul reprezentat de Conciliul Vatican II confirmă că acesta este la originea metastazei epocii Bergoglio. Firul roșu care leagă Conciliul de cultul idolilor Pachamamatrece și prin Assisi, după cum fratele Athanasius Schneider a subliniat foarte bine în discursul său recent.
Vorbind despre Anti-biserică, episcopul Fulton Sheen descria Anticristul, citez: “Întrucât religia lui va fi frăție omenească fără paternitatea lui Dumnezeu, îi va înșela până și pe cei aleși.” Părem să vedem profeția venerabilului arhiepiscop american materializându-se sub ochii noștri.
Nu este deloc surprinzător că faimoasa Mare Lojă Masonică a Spaniei, după ce a lăudat cu căldură cavalerul său înălțat pe tron, l-a omagiat încă o dată pe Bergoglio cu aceste cuvinte,citez:
“Ultima directivă a papei Francisc arată cât de departe este actuala Biserică Catolică de pozițiile sale anterioare. În «Fratelli Tutti» Papa a adoptat frăția universală, mărețul principiu al Masoneriei moderne.”
Reacția Lojei Grand Oriente a Italiei nu este foarte diferită, citez:
“Acestea sunt principiile pe care Masoneria le-a urmărit și păstrat dintotdeauna, pentru înălțarea umanității.”
Îmi amintesc că potrivit documentelor masonice ale lojei Alta Vendita încă din secolul al XIX-lea a fost planificată o infiltrare a masoneriei în Biserică, citez:
“Și voi veți pescui niște prieteni și îi veți conduce la picioarele Sfântului Scaun. Veți predica revoluția în Mitră și Capă, continuată sub semnul Crucii și Steagului de procesiune, o revoluție care va avea nevoie doar de un mic impuls pentru a pune pe foc cele patru colțuri ale lumii.”
Voi vorbi acum despre cauză și efect.
Filozofia ne învață că unei cauze întotdeauna îi corespunde un anumit efect. Am văzut că acțiunile desfășurate în timpul Conciliului Vatican II au avut efectul dorit, dând forma concretă acelui moment antropologic de cotitură care a dus astăzi la apostazia Anti-bisericii și la eclipsa Bisericii Adevărate a lui Hristos. Așadar, trebuie să înțelegem că dacă vrem să reparăm efectele dăunătoare pe care le vedem în fața noastră, este necesar și indispensabil să înlăturăm factorii care le-au cauzat. Dacă acesta este scopul nostru, este clar că acceptarea acelor principii revoluționare, chiar și în mod parțial, ar face efortul nostru inutil și contraproductiv. De aceea trebuie să fim clari privind obiectivele pe care vrem să le atingem, ordonându-ne acțiunile în funcție de aceste obiective. Dar trebuie să fim și conștienți că atunci când desfășurăm această muncă de restaurare nu ne mai putem abate de la principii, tocmai pentru că eșecul urmării lor ar împiedica orice șansă de succes.
Așadar, haideți să punem deoparte odată pentru totdeauna asumpția înșelătoare privind presupusele efecte benefice ale Conciliului, trădarea voinței Părinților Sinodului, distincția dintre litera și spiritul a ceea ce a fost Vatican II, greutatea magisterială (sau lipsa acesteia) a acțiunilor sale, și hermeneutica continuității versus cea a răpirii. Anti-biserica a folosit eticheta de „Conciliu Ecumenic” pentru a da autoritate și forță legală agendei sale revoluționare, așa cum Bergoglio și-a numit manifestul său politic de loialitate față de Noua Ordine Mondială “o scrisoare enciclică”. Viclenia dușmanului a izolat partea sănătoasă a Bisericii, împărțită între necesitatea de a recunoaște natura subversivă a documentelor Conciliului, astfel fiind nevoită să le excludă din corpul Magisteriului, și presiunea de a nega realitatea declarându-le indiscutabil conforme pentru a apăra infailibilitatea Magisteriului. “Dubia” propusă de Papa emerit Benedict XVI a reprezentat o umilire a acelor Prinți ai Bisericii, dar fără dezlegarea nodurilor doctrinale aduse în atenția pontificatului roman. Bergoglio nu răspunde, tocmai pentru că nu dorește să nege sau confirme erorile implicite, astfel expunându-se riscului de a fi declarat eretic și de a pierde papalitatea. Aceasta este aceeași metodă folosită în cadrul Conciliului, unde ambiguitatea și utilizarea unei terminoligii imprecise împiedică condamnarea erorii implicite. Dar juristul știe foarte bine că, pe lângă încălcarea flagrantă a legii, se poate comite o infracțiune și ocolind-o, folosind-o în scopuri rele. “Contra legem fit, quod in fraudem legis fit” se zice în latină, adică “Ce ocolește legea, este împotriva ei”.
Concluzie
Pentru a încheia, vă spun că singurul mod de a învinge în această bătălie este să ne întoarcem la ceea ce Biserica a făcut dintotdeauna, și să încetăm să facem ceea ce Anti-biserica ne cere să facem azi – ceea ce Biserica Adevărată a condamnat mereu. Să-l punem pe Domnul nostru Iisus Hristos, Rege și Mare Preot, înapoi în centrul vieții Bisericii, și mai presus de aceasta, în centrul vieții comunităților noastre, al familiilor noastre, al nostru. Să redăm coroana Doamnei noastre, Preasfânta Fecioară Maria, Regină și Mamă a Bisericii.
Să ne întoarcem la celebrarea Sfintei Liturghii tradiționale, cu demnitate, și să ne rugăm folosind cuvintele sfinților, nu aiurelile moderniștilor și ereticilor. Să reîncepem să savurăm scrierile Părinților Bisericești și ale Misticilor, și să aruncăm în flăcări lucrările îmbibate de modernism și sentimentalism imanentist. Să susținem prin rugăciuni și ajutor material preoții buni, deloc puțini la număr, care rămân credincioși credinței adevărate, și să ne retragem orice sprijin de la cei ce se complac în minciunile acestei lumi.
Și, mai presus de toate, vă cer în numele lui Dumnezeu să abandonăm acel sentiment de inferioritate pe care adversarii noștri ne-au obișnuit să-l acceptăm. În războiul Domnului, ei nu ne umilesc pe noi (deși merităm cu siguranță umilință pentru păcatele noastre). Nu, ei umilesc Măreția lui Dumnezeu și Mireasa Mielului Neprihănit. Adevărul pe care îl primim nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu! Să lăsăm ca adevărul să fie negat sau să acceptăm că acesta trebuie să se justifice în fața ereziilor și erorilor Anti-bisericii nu este un act de umilință, ci de lașitate și lipsă de curaj. Să ne inspirăm din exemplul Sfinților Mucenici Macabei, puși în fața unui nou împărat Antioh care ne cere să aducem sacrificii la idoli și să-l abandonăm pe Adevăratul Dumnezeu. Să le răspundem folosind chiar cuvintele mucenicilor, rugându-ne Domnului: „Şi acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică şi spre cutremur. Ca de mărirea braţului Tău să se înfricoşeze cei care cu hulă vin asupra sfântului Tău popor”.
Dați-mi voie să-mi închei expunerea cu o amintire personală. Când am fost Nunțiu Apostolic în Nigeria am aflat de o tradiție populară magnifică rămasă de pe vremea războiului cumplit din Biafra, și care continuă și în zilele noastre. Am asistat la ea în timpul unei vizite pastorale în Arhidieceza Onitsha, și am fost foarte impresionat de ea. Această tradiție, numită “Reuniunea Copiilor Rozariului”, consistă în adunarea a mii de copii, chiar și foarte mici, în fiecare sat sau cartier, pentru recitarea Sfântului Rozariu pentru a cere pacea – fiecare copil ținând o bucată mică de lemn, ca un mini altar, cu o imagine a Doamnei Noastre și o lumânare micuță pe ea.
În zilele premergătoare alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, vă invit pe toți să vă alăturați unei Cruciade a Rozariului, un fel de asediu al Ierihonului, nu cu 7 trompete făcute din coarne de berbeci în care suflă preoții, ci cu “Bucură-te Marie” rostită de cei mici, cei inocenți, pentru a dărâma zidurile Statului Paralel și ale Bisericii Paralele. Să ne alăturăm celor mici din Reuniunea Copiilor Rozariului, implorând-o pe Femeia înveșmântată în soare ca Împărăția Doamnei și Mamei noastre să fie restabilită, iar eclipsa care ne afectează să fie scurtată.
Să binecuvânteze Dumnezeu aceste sfinte intenții.
Bucuria iubirii izvorăște din jertfă, aprinsă din lumina suferinței
„Cel ce vrea să urască ispitele lumii e dator să iubească pe Dumnezeu din tot sufletul și să-și aducă pururea aminte de El. Căci nimic altceva nu ajută ca acestea să părăsești toate cu bucurie și să te întorci de la ele ca de la niște gunoaie.” - Sfântul Simeon Noul Teolog
Să nu uităm, ferească Dumnezeu, jertfa Martirilor din închisorile comuniste, că atunci pierdem iremediabil sensul orientării spirituale a Neamului, fiindcă unii dintre dânșii au lăsat testament că suferința lor n-a fost roditoare în mod veșnic; “pentru păcatele mele și ale altora s-a dovedit mântuitoare pușcăria”, spune părintele Dimitrie Bejan în cartea Bucuriile suferinței. Pentru păcatele Neamului jertfa a fost insuficientă, căci n-a rodit deplin. Poporul nostru încă orbecăie în întuneric și încă nu sesizează lumina care vine de la Ierusalim. De altfel toată creștinătatea a uitat că Mântuitorul nostru acolo a viețuit, acolo a învățat oamenii, acolo ne-a mântuit prin jertfa de pe Golgota, acolo a înviat a treia zi și S-a înălțat la cer de pe Muntele Eleonului”. Părintele Dimitrie Bejan cu sinceritatea sa dezarmantă lasă astfel de cuvânt ce l-am întâlnit în carte sa Bucuriile suferinței!!!
Domnul prin Mila Sa m-a ajutat să găsesc bucurie și lumină în săptămâna a-5-a din Postul Mare.
În cartea Îndrumări duhovnicești a Starețului Efrem Filotheitul am descoperit sfaturile unui prieten, părinte și iubitor de oameni. Iată ce frumoasă învățătură am aflat: “Așadar, vezi că rugăciunea nu numai că îl bucură pe cel care se roagă, ci ea se transmite mai departe, se revarsă și se răspândește, deci se transmite de pe buzele lui, prin el către întreaga creație. Inspirând, el se curățește, este readus la viață, se sfințește. Expirând, el curăță, aduce la viață și sfințește creația. Nu el însuși face aceasta ci harul dumnezeiesc ”.
Și cine este harul dacă nu iubirea lui Dumnezeu care trebuie s-o dobândim și noi ca virtute, fiindcă altminteri Domnul Iisus Hristos… la Judecată, nu ne va putea identifica. Vom pierde Împărăția dacă vom fi găsiți lipsiți de virtuți. Iar prima dintre toate virtuțile; împărăteasa și doamna lor, e într-adevăr iubirea. Fără iubire vom auzi cuvintele osândei Judecătorului: “Nu te cunosc pe tine”(Matei 25, 12). Pentru că în altă epistolă Apostolul Iubirii ne spune clar, că noi cei care-I urmăm vom arăta întrucâtva asemenea Mântuitorului. Că doar știm că suntem creați după chipul și asemănarea Lui.
De aceea e tragică pe pământ chestiunea uneori insolubilă a identității. Mergem într-o țară și nimeni nu ne cunoaște. E ca o răstignire sentimentul străinătății sau pierderii propriei identități, fie ea și națională. Dar dacă o pierdem pe cea creștină, atunci e strigător la Cer, fiindcă vom ajunge scalvul împăratului întunericului. Că cine ne va identifica în Infern?! Cui vom da acolo , bună ziua!?
Iubirea nu este întinderea mâinii ci dăruirea inimii, spune un sfânt, iar un altul ne uimește prin paradoxul sau antinomia cerească a iubirii:
“Doamne, fă-mă în așa fel ca să ajut pe alții și nu ca să mă ajute ei pe mine. Fă-mă să iubesc și să nu fiu iubit. Fă-mă să îi înțeleg pe ceilalți și nu să mă înțeleagă ei pe mine”.
Iubirea se revarsă prin milă sau compătimire. Adică particip cu sufletul la durerea celuilalt. Dacă-l văd gol fac ceva să-l acopăr… cum a făcut Ham, fiul lui Noe, care nu s-a sfiit și a privit goliciunea tatălui său… și ne aducem aminte că s-a ales cu veșnicul blestem.
Sfântul Ioan cel Milostiv, marele lucrător al iubirii, cel incomparabil cu nimeni altul a cercetat foarte mult Viețile Sfinților și i-a făcut o impresie deosebită Viața Sfântului Serapion din Sidonia, de care se minuna foarte mult. El istorisea adesea următoarea întâmplare din viața lui.
„Odată Sfântul Serapion – cunoscut pentru viața lui ascetică și pentru lipsa lui de orice bunuri lumești (adică pentru sărăcia lui - n. trad.) – a întâlnit un om foarte sărac, de care i-a părut atât de rău, încât și-a scos haina și i-a dat-o.
Mergând mai încolo a văzut pe cineva care tremura de frig. Ce să facă? Fără a sta pe gânduri, și-a scos cămașa și i-a oferit-o. Atunci a rămas gol și ținea în mâini Sfânta Evanghelie. De îndată ce un cunoscut l-a văzut gol, i-a spus:
Însă nu a întârziat să vândă și această Evanghelie, oferind banii sărăcilor.
Un ucenic l-a întrebat:
Eu m-am supus și acestui cuvânt. M-am gândit că nu trebuia să îmi pară rău nici de această carte, în care sunt scrise poruncile Domnului, ci să o vând, de dragul săracilor”.
Deci “vorba sună și fapta tună”, spune un smerit părinte dintr-o mănăstire din Moldova.
Aceste fapte ale sfinților ar trebui cunoscute de medicii atei și profesorii din școlile românești, (cu excepțiile de rigoare firește), - pe care nu i-a clintit nimeni din chinga atee. Acum e pandemie în România și pe Glob, însă spitalele județene nu au terapie intensivă, dar sunt numite spitale de urgență de mulți ani!!! Unde sunt fondurile alocate?... Firește că unii doctori au devalizat aceste fonduri și și-au făcut ditamai casele care sunt aproape cât un pavilion de spital. Măcar această stare de urgență să le cutremure mintea și să înțeleagă că lăcomia face zob omenia.
Într-un studiu precedent am prezentat viața din perspectiva dreptei credințe ortodoxe, ca dar al lui Dumnezeu și am arătat și am arătat limitele și chiar imposibilitatea cunoașterii științifice de a explica și înțelege viața exclusiv prin procedeele cunoașterii raționale, bazate pe observație, experiment și demonstrație. Am subliniat totodată valoarea perenă a adevărurilor revelate ale dreptei credințe ortodoxe privind explicarea și înțelegerea vieții și în mod deosebit a originii și semnificațiilor profund existențiale în această lume și în veacul ce va să vină ale vieții omului [1].
Adevărurile de credință nu sunt contrare cunoașterii științifice oneste, ci dimpotrivă, o întregesc și îi conferă sensuri și semnificații autentice, fără însă a se confunda sau a se transpune formal în raționalismul teoriilor științifice. Și aceasta pentru că nu revelația naturală și supranaturală a întâlnit știința, ci invers, știința onestă se întâlnește cu revelația făcută cunoscută de dreapta credință ortodoxă.
Manifestarea fenomenală a vieții omului este existența sa socială reglementată de norme juridice. De acea societatea organizată statal este în fapt starea juridică a existenței omului. Concepția constituțională și democratică a stării juridice își are originea și fundamentul în teoria clasică și modernă a contractului social dar și în doctrina drepturilor naturale. Ideea fundamentală este acea că omul încredințează prin acest teoretic contract social, fenomenalitatea libertății sale, a drepturilor naturale inerente și inseparabile de viața sa cu scopul de a fi garantate și protejate de puterea statului.
Normativitatea, cu deosebire normativitatea constituțională, este caracteristica stării juridice a existenței sociale.
În acest context fenomenalitatea socială a vieții omului este exprimată, garantată și protejată în mod deosebit de norma constituțională prin care viața este considerată un drept fundamental al omului.
Incontestabil consacrarea și garantarea constituțională a drepturilor fundamentale ale omului și cu deosebire a dreptului la viață prezintă o importanță istorică deosebită în planul existenței sociale, deoarece din perspectivă juridică omul nu mai este considerat un simplu individ subordonat întru totul statului și existenței sociale, ci devine persoană, se transformă din obiect în subiect de drept, egal statului, având capacitatea juridică de a opune drepturile fundamentale recunoscute și garantate de normele constituționale puterii discreționare a statului și de a cere respectarea exercitării lor.
Este necesar să facem unele precizări pe care le vom dezvolta în acest studiu:
Dreptul la viață nu este însăși viața omului, ci numai expresia normativă a fenomenalității sociale a vieții, la fel ca și celelalte drepturi și libertăți fundamentale consacrate de constituții. Din nefericire în societatea contemporană și pentru guvernații actuali fenomenalitatea juridică a drepturilor și libertăților fundamentale, cu deosebire a dreptului la viață, este considerată singura, unica și adevărata existență ignorându-se originea și natura existenței ca fiind Creația lui Dumnezeu și refuzând adevărul fundamental că omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar viața și libertatea acestuia sunt valori inestimabile și reprezintă infinit mai mult decât expresia generală, abstractă, limitată și normativă a vieții și libertății. Este o consecință a laicizării și secularizării tot mai accentuate a societății și statului, a aversiunii manifestată social dar și de către stat față de dreapta credință ortodoxă.
Raționalismul iluminist și ateu, care a început în secolul al 18-lea și se manifestă tot mai puternic în prezent, consideră drepturile omului ca pe o „nouă religie”, ceea ce este nu numai eronat dar și împotriva evidenței.
Drepturile omului, dreptul la viață, consacrate juridic, primesc adevăratul sens și finalitate numai dacă se consideră că ele sunt numai expresia fenomenală, precară și limitată a existenței juridice a omului iar fundamentul lor ontologic îl reprezintă existența, viața și libertatea ca daruri ale lui Dumnezeu.
Un al doilea aspect este acela că nici o formă juridică modernă și contemporană nu exprimă și nu epuizează conținutul vieții și al libertăților omului. În mod firesc normativismul juridic este limitat de natura sa fenomenală, este și relativ, fiind determinat de voința guvernanților de la un moment istoric dat.
Pe scurt, dreptul constituțional la viață nu este și nu exprimă complexitatea vieții omului.
Așa cum o să arătăm, protecția juridică a vieții are în vedere numai sensul biologic și nu poate cuprinde viața, trăirea, nu poate înțelege și exprima însușirile și trăsăturile sufletului nemuritor al omului.
Un al treilea aspect se referă la realitatea istorică, dar și contemporană, care demonstrează cât de puțin a fost respectată și garantată viața omului privită chiar și numai în sensul ei biologic. Avem în vedere războaiele, crimele de tot felul, mijloacele de tortură, avorturile și altele. Toate acestea sunt, în limbaj teologic păcate împotriva Duhului Sfânt, împotriva evidenței și demonstrează precaritatea și limitele instrumentelor juridice de consacrare și protecție a drepturilor omului, a libertății și a vieții. Constituția și normele juridice se dovedesc insuficiente pentru realizarea finalității lor. Mai este nevoie de ceva și anume de conștiințe ancorate în adevărurile de credință ale dreptei credințe ortodoxe. Cât de actuale sunt cuvintele Mântuitorului „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan, 15, 5).
Considerăm că valoarea și eficiența consacrării și garantării în documente juridice și politice internaționale și în constituții a drepturilor omului există și au sens și semnificație adevărate și utile pentru viața și libertatea omului numai în măsura în care opera de construcție normativă, interpretare și aplicare a normelor juridice nu se mărginesc la raționalitatea abstractă, impersonală și de multe ori atee a vremurilor noastre, ci se raportează permanent, au ca punct de referință și origine adevărurile de credință ortodoxe cuprinse în cuvintele Mântuitorului: „Eu am venit ca oile mele viață să aibă și din belșug să aibă” (Ioan, 10, 10); „Eu sunt calea adevărul și viața” (Ioan, 14, 6); „Eu sunt învierea și viața” (Ioan, 11, 25).
Din nefericire realitatea juridică contemporană privind drepturile omului rămâne în raționalismul abstract ateu specific lumii de astăzi.
În cele ce urmează ne prezentăm succint unele aspecte juridice ale drepturilor omului, demers teoretic pe care îl considerăm necesar pentru analiza reglementărilor internaționale și constituționale privind dreptul fundamental la viață.
II. Dreptul la viață. Conținut, semnificații și limite juridice
Începem prin a preciza că reglementările internaționale și constituționale în materie se referă exclusiv la aspectul fenomenal al vieții omului. Din formularea abstractă a normelor juridice rezultă că se operează o distincție între om ca persoană și viața sa. De aici și protecția juridică limitată a vieții omului. Legiuitorii contemporani nu țin cont de adevărul de credință că omul este unic, alcătuit din trup și suflet nemuritor iar viața omului nu poate fi separată de unitatea existențială a ființei umane. Părintele profesor dr. Dumitru Stăniloae afirmă că omul este o taină a luminii.
Dreptul la viață reprezintă un drept fundamental al omului, care, prin importanța sa depășește sfera interesului personal, având relevanță pentru întreaga societate. De aceea, acest drept fundamental capătă o dimensiune socială, garantarea sa fiind necesară prin tratatele și convențiile internaționale, dar și prin normele dreptului intern. Interesant de stabilit este momentul din care începe protecția dreptului la viață, aspect care atrage în diferitele legislații incriminarea sau nu a faptei de avort.
De asemenea, prezintă importanță determinarea conținutului acestui drept, în sensul de a stabili dacă el include și dreptul de a muri al unei persoane. Protejarea dreptului la viață prin normele interne și internaționale constituie un imperativ și, în același timp o necesitate, deoarece reprezintă un atribut fundamental al persoanei, a cărui ocrotire este strâns legată și determină ocrotirea celorlalte atribute ale persoanei: integritatea corporală, sănătatea, libertatea etc. După cum s-a arătat, viața umană, ca valoare socială apărată prin normele de drept, se înfățișează nu numai ca un drept absolut al individului la viață, opozabil tuturor cetățenilor, dar și ca o valoare socială pe care dreptul obiectiv o ocrotește în interesul întregii societăți.
Ocrotirea dreptului la viață își găsește consacrarea prin normele internaționale în primul rând, dar și prin normele interne ale dreptului penal, având în vedere importanța pe care viața unei persoane o prezintă nu numai pentru ea, dar și pentru întreaga societate. Astfel, în articolul 3 al Declarației Universale a Drepturilor Omului se prevede că „orice ființă are dreptul la viață, la libertate și la securitatea sa". În articolul 6 din Pactul Internațional privitor la drepturile civile și Politice se precizează că: "Dreptul la viață este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viața sa în mod arbitrar".
Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la viață al oricărei persoane, dar reglementează, în același timp, și cazurile în care se poate aduce atingere acestuia. În articolul 1 se precizează că: "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege."
Dispozițiile articolului 2 vin în completare arătând că "moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forță:
Ulterior, prin Protocolul nr 6 la Convenție, pedeapsa cu moartea a fost abolită și din acest document internațional.
De asemenea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune statelor obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura o protecție efectivă a dreptului la viață.
Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului a Uniunii Europene garantează dreptul la viață, în opinia noastră mai aproape de sensul și semnificația ontologică a omului: „Articolul 1, Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată și protejată. Articolul 2, (1) Orice persoană are dreptul la viață. (2) Nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat”.
Dreptul la viață este garantat, afirmă Constituția României. El nu poate fi restrâns în nicio situație, așa cum prevăd și dispozițiile alin. (3): pedeapsa cu moartea este interzisă.
Într‑o accepțiune restrânsă, dreptul la viață privește viața persoanei în sensul ei fizic. Acesta este și sensul la care se referă Constituția României, stabilind că nimeni nu poate fi privat, în mod arbitrar, de viața sa, iar pedeapsa cu moartea este contrară drepturilor naturale ale omului.
În sens larg, viața persoanei este privită ca un ansamblu de fenomene, fapte și cerințe, asigurat prin întregul sistem constituțional.
Corelativ dreptului la viață, statului îi revin câteva obligații esențiale: asigurarea condițiilor minime de existență pentru cetățenii săi, asigurarea mijloacelor necesare pentru ocrotirea sănătății lor, protecția mediului și altele. Dreptul la viață atrage consecințe foarte complexe și importante în legislația statelor, respectiv:
1) atitudinea pe care o adoptă față de eugenie – ameliorarea fondului genetic al populației umane;
2) incriminarea genocidului;
3) incriminarea sau, dimpotrivă, liberalizarea avortului;
4) modul de reglementare a transplantului de organe;
5) admiterea sau interzicerea eutanasiei;
6) incriminarea orthotanasiei – abținerea voluntară de la a‑i administra unui bolnav îngrijiri medicale al căror singur efect ar fi supraviețuirea prelungită și dureroasă.
Dreptul la integritate fizică este reglementat prin același art. 22 din Constituție și se află în strânsă legătură cu dreptul la viață.
Orice atingere adusă integrității fizice a persoanei va trebui sancționată de lege, iar dacă ea se impune totuși, din considerente de ordin social, se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție, de exemplu: recoltări de sânge pentru dovedirea alcoolemiei, tratament medical obligatoriu impus de către instanțele de judecată, ca măsură de siguranță.
Dreptul la integritatea psihică este reglementat de același text constituțional, este un drept natural, ocrotit și considerat ca valoare esențială. Omul este conceput, sub aspect juridic, ca un complex de elemente în care fizicul și psihicul nu pot fi despărțite.
Constituția impune respectarea vieții, integrității fizice și psihice, arătând prin dispozițiile art. 22 alin. (2) că nimeni nu poate fi supus torturii și niciunui fel de pedepse sau tratament inuman sau degradant. Această prevedere se regăsește și în documentele internaționale, respectiv art. 5 din Declarația universală a drepturilor omului și art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care, în teza a II‑a, precizează că: este interzis ca o persoană să fie supusă, fără consimțământul său, unei experiențe medicale sau științifice.
Constituția României vizează, în acest sens, trei activități care sunt interzise: tortura, pedepsele sau tratamentele inumane și pedepsele sau tratamentele degradante. Practica Curții Europene a Drepturilor Omului se referă la aceste aspecte, subliniind că această interdicție este absolută, indiferent de aprecierea unor situații concrete.
Garanțiile subsidiare ale celor trei drepturi fundamentale sunt prevăzute în legea penală, care incriminează faptele prin care sunt lezate atribuțiile existenței fizice a ființei umane ori ale personalității acesteia (viața, integritatea corporală, sănătatea).
Drepturile prevăzute în art. 22 din Constituție sunt ocrotite față de toate subiectele de drept. Autoritățile publice trebuie să respecte, în orice împrejurare, dreptul la viață, și la integritate fizică și psihică a persoanelor.
În legătură cu limitele protecției juridice a vieții biologice doctrina arată că nașterea copilului este momentul care marchează începutul protecției juridice a dreptului la viață. Cel nou născut nu trebuie să fie viabil, adică să continue să trăiască, ci numai viu, adică să fi respirat o singură dată.
Momentul nașterii unei persoane reprezintă, așadar, momentul de la care fapta de suprimare a vieții se încadrează în infracțiunea de omor; până în acest moment, mama are dreptul de a renunța la viața fătului prin avort, fără ca această faptă să atragă consecințe penale.
Acestea sunt totuși incidente în situația în care avortul nu se săvârșește în condițiile și împrejurările prevăzute de lege, caz în care încadrarea juridică a faptei este aceea de provocare ilegală a avortului. De altfel, și Comisia Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că termenul "orice persoană" folosit în textul Convenției nu poate fi aplicat unui copil care nu s-a născut. Prin prevederile Convenției nu este recunoscut și garantat fetusului un drept la viață absolut, deoarece viața acestuia este intim legată de viața femeii care îl poartă și nu ar putea fi avută în vedere separat. Dacă s-ar considera că articolul 2 se aplică și fetusului și că protecția acordată de acest articol ar trebui, în absența unor limitări exprese să fie considerată ca absolută, ar trebui să se deducă de aici că avortul este interzis [2] chiar și atunci când sarcina ar pune în pericol viața mamei. Acest lucru ar însemna că viața fetusului ar fi considerată ca fiind mai prețioasă decât viața mamei însărcinate. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a oferit o soluționare clară a acestei problematici, încercând să evite un răspuns din care să rezulte dacă normele Convenției garantează un drept la avort sau dacă dreptul la viață garantat prin aceste norme este aplicabil și în cazul fetusului. Într-o hotărâre recentă s-a decis că punctul de plecare al dreptului la viață ține de marja de apreciere a statelor, lăsând astfel legislațiilor naționale rolul de a stabili condițiile și limitele în care este permis dreptul la avort.
Aceste soluții ale legislației interne și internaționale care ignoră și nu protejează în nici un fel viața ființei umane concepute sunt în evidență contradicție cu realitatea confirmată de adevărurile de credință ortodoxe potrivit cărora viața ca dar a lui Dumnezeu există încă din momentul concepției și prin urmare avortul este o crimă, un păcat împotriva Duhului Sfânt așa cum vom arăta spre finalul acestui studiu.
Momentul final în care încetează viața unei persoane este considerat momentul în care a încetat activitatea cerebrală. Tot ca un atentat la viața unei persoane este considerată și infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii. Această faptă reprezintă tot un omor și nu poate fi caracterizată ca o formă de participație la sinucidere, cum ar sugera calificarea dată prin normele penale, întrucât sinuciderea nu reprezintă o infracțiune. În această situație omorul nu se săvârșește în mod direct asupra victimei, ci activitatea făptuitorului constă în a ajuta sau a convinge victima să se sinucidă, ceea ce echivalează cu o intervenție a sa în sfera valorilor sociale protejate de lege, respectiv viața persoanei, aspect care nu poate să fie indiferent legii penale, nu poate scăpa de sub incidența acesteia. O justificare a incriminării acestei fapte este aceea că, din punct de vedere al vinovăției cu care este comisă, determinarea sau înlesnirea sinuciderii este săvârșită cu intenție, directă sau indirectă; de aceea, ar fi inechitabil ca o astfel de faptă să scape constrângerii penale, în vreme ce sunt pedepsite fapte care au ca rezultat moartea persoanei săvârșite din culpă. Este situația infracțiunii de ucidere din culpă, dar și a infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă care are la bază o activitate intenționată de vătămare a integrității corporale urmată de rezultatul neintenționat al morții persoanei.
O altă problemă care decurge din necesitatea protecției dreptului la viață o constituie controversa legată de eutanasie, având în vedere faptul că există țări în care eutanasia nu este sancționată penal (de exemplu, Olanda) sau este nu numai permisă, dar chiar reglementată în mod amănunțit, beneficiind de asistență medicală (cum este cazul în Australia).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat însă că dreptul la viață nu poate fi privit prin prisma a două fațete: dreptul de a trăi și dreptul de a muri. Dispozițiile articolului 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu pot fi interpretate, fără a risca o distorsiune de limbaj, în sensul că ar conferi un drept diametral opus dreptului la viață, și anume, dreptul de a muri; ele nu pot crea un drept la autodeterminare potrivit căruia un individ ar putea să aleagă moartea, mai degrabă decât viața [3].
Așadar, nu este permisă producerea morții, cu acordul victimei, nici de către o altă persoană, nici beneficiind de sprijinul unei autorități publice. După acțiunea sau inacțiunea persoanei care efectuează eutanasia, aceasta poate fi clasificată în:
- eutanasie activă - se referă la situația în care o persoană este ajutată să moară de o terță persoană sau de o autoritate;
- eutanasie pasivă - se referă la împrejurarea în care o persoană refuză să mai primească hrană sau medicamentația necesară pentru prelungirea vieții.
Raportându-ne la legislația română, eutanasia activă se încadrează și se pliază pe prevederile care incriminează fapta de determinare sau înlesnire a sinuciderii, atrăgând astfel sancțiunea penală, pe când eutanasia pasivă reprezintă o modalitate de sinucidere. Totuși, în situația în care sprijinul acordat victimei în vederea suprimării vieții este absolut necesar și indispensabil pentru obținerea acestui rezultat și depășesc ajutorul dat victimei de a-și pune în executare hotărârea de suprimare a vieții, fapta subiectului activ se încadrează chiar ca omor.
Legea penală apără dreptul la viață ca valoare socială și nu dreptul la calitatea vieții, de aceea eutanasia nu-și găsește o justificare legală, indiferent de condițiile în care își duce viața o anumită persoană.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului lărgește sfera protejării dreptului la viață, incluzând aici nu numai actele de natură a suprima viața unei persoane, dar, în situații excepționale, și actele de natură a aduce atingere integrității fizice a unei persoane, săvârșite în condiții care periclitează viața persoanei, chiar dacă nu a survenit decesul acesteia.
În legătură cu limitele protecției juridice a dreptului la viață, legalitatea avortului, sau întreruperea voluntară a vieții prezentăm câteva aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului:
Frontierele dreptului la viață sunt o problemă intens dezbătută la nivel european, care nu a primit dezlegare nici până în prezent. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a oferit o rezolvare problemei frontierelor la viață, astfel încât problema este lăsată la aprecierea fiecărui stat în parte.
Persoanele fizice, in genere, consideră că viață începe odată cu nașterea fătului și se sfârșește în momentul decesului, însă începutul și sfârșitul dreptului la viață ridică mai multe semne de întrebare, din punct de vedere juridic. Există un drept de viață al copilului nenăscut? Există un „drept de a muri”? sunt întrebări la care se așteaptă încă un răspuns de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că nu există un consens în legislațiile statelor europene.
În doctrină se apreciază că în privința primei frontiere a dreptului la viață, dificultatea de interpretare pornește de la absența unei definiții clare din punct de vedere științific (medical) a începutului la viață. Astfel, în lipsa unei definiții precise, legislațiile naționale și internaționale nu conțin reglementări despre aceste frontiere, iar, spre exemplu, problema juridică a embrionului uman are de suferit, în contextul evoluției științelor medicale, astfel încât devine o necesitate prevederea unui statut juridic al embrionului uman, statut ce trebuie să permită protecția eficientă a acestuia.
În privința dreptului la viață al copilului nenăscut, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a oferit, inițial, o anumită personalitate fătului, independentă de a mamei, Comisia considerând că nu este încălcat dreptul la respectarea vieții private și de familie prevăzut de art. 8, în cazul limitărilor întreruperilor voluntare de sarcină.
Comisia a apreciat că, întreruperea sarcinii cu scopul de a proteja sănătatea fizică și/sau mentală a mamei nu constituie o încălcare a art. 2 din Convenție (a se vedea cauza Panton c. RU (1981) pentru mai multe detalii).
Ulterior, în cauza X c. RU (1980), Curtea a refuzat să recunoască fătului un drept la viață absolut, deoarece termenul de „persoană” utilizat de art. 2 nu se referă și la copilul conceput. Tot Comisia a constat că, dreptul la viață s-ar aplica numai de la naștere.
Curtea Europeană s-a pronunțat asupra dreptului de viață al embrionului uman, în cauza Evans c. RU (2006). Cauza a avut o importanță majoră pentru reclamanta Natalie Evans, deoarece acesta, împreună cu partenerul său J., au urmat un ciclu de fertilizare in vitro (FIV), după ce reclamanta a fost diagnosticată cu o stare pre-canceroasă a ovarelor. Clinica a informat atât pe reclamantă, cât și pe partenerul său J. că își pot retrage consimțământul oricând înainte de implantarea embrionilor în uterul reclamantei. Evans a întrebat dacă există și alte mijloace pentru a-și fertiliza ovulele, pentru a se proteja în cazul în care partenerul își retrage consimțământul, însă J. a asigurat-o că acest fapt nu se va întâmpla. În urma tratamentului au rezultat 6 embrioni. Ulterior, reclamanta Evans a suferit operația de extirpare a ovarelor, iar singura sa șansă de a mai concepe copii fiind embrionii obținuți prin tratamentul in vitro. Relația dintre reclamantă și J. s-a încheiat, iar acesta și-a retras consimțământul dat pentru ca reclamanta să folosească embrionii.
La data de 27 februarie 2005, având în vedere eșecurile sale la instanțele interne, a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cerând măsuri interimare, astfel încât să se prevină distrugerea embrionilor. Curtea a aprobat cererea și embrionii nu au fost distruși.
În cauza analizată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că embrionii nu au un drept la viață în sensul art. 2 din Convenție. Curtea Europeană a argumentat că în lipsa unui punct de vedere comun în privința dreptului la viață al embrionilor, statele părți au o largă marjă de apreciere în această privință.
Refuzul constant al guvernanților din perioada contemporană, din toate țările de a consacra și garanta dreptul la viață intrauterină a embrionului uman, liberalizarea avorturilor, oscilațiile jurisprudenței internaționale în a recunoaște că omul și viața sunt existente încă de la concepție și nu de la naștere sunt consecința raționalismului ateu în care sânt elaborate constituțiile și legile și în care trăiesc mulți, a nepăsării și indiferenței față de complexitatea și importanța omului și a vieții sale, a refuzului constant al guvernanților de a se raporta la adevărurile dreptei credințe și la Dumnezeu.
Părintele Cleopa Ilie, răspunzând la întrebarea Părintelui Ioanichie Bălan: de ce avortul este considerat ucidere și este combătut cu atâta tărie de Sfânta Biserică, spune că:
„Prin avort se înțelege uciderea pruncilor în pântece prin tot felul de mijloace. Deoarece fătul are suflet viu, creat de Dumnezeu chiar din clipa zămislirii, pentru aceea avortul este combătut de Biserică și de Sfinții Părinți cu atâta tărie, pentru că se ucide viața, se pierde sufletul, atât a celui ucis, cât și a celui care săvârșește uciderea și se calcă porunca lui Dumnezeu, care zice: „Creșteți și vă înmulțiți” (Facere 1, 28). Se calcă și porunca a V-a din Decalog, care zice: „Să nu ucizi” (Ieșire, 20, 13). Prin avort se amenință viața de pe pământ, se calcă porunca creației dată de Dumnezeu în rai, se atentează la viața celor mai nevinovate ființe omenești care sunt copiii; se destramă familia, se îmbolnăvește societatea întreagă și se aduc peste cei vinovați cumplite pedepse dumnezeiești, atât în viață, cât și după moarte. Apoi sufletele copiilor avortați, nefiind botezați, nu pot intra în Împărăția lui Dumnezeu, ci așteaptă ziua cea înfricoșată a judecății, când singuri vor acuza pe părinții care i-au ucis în fața Dreptului Judecător Iisus Hristos...
Așadar, să înțeleagă femeile cele înțelepte și credincioase și să primească canonul cel dat lor de prea Bunul Dumnezeu cu toată bucuria și mulțumirea, că este spre iertarea păcatelor și mântuirea sufletelor lor. Iar dacă vreuna din ele va muri în chinurile nașterii, pe altarul jertfei și va avea dreaptă credință, aceea se va mântui, cum spune Sfântul Pavel, și cu mucenicii se va socoti. Căci Biserica lui Hristos nu acceptă nici un motiv pentru uciderea de copii, adică avort, boală, sărăcie, primejdie, copii mulți, bărbați răi etc.
Toți creștinii sânt datori să se jertfească până la moarte, acolo unde i-a rânduit Dumnezeu să trăiască” [4].
Omul este înzestrat de Dumnezeu cu libertate, având posibilitatea să se raporteze la Dumnezeu sau să-l refuze. Omul este liber dar este responsabil și răspunzător pentru decizia sa în fața lui Dumnezeu, a oamenilor și a legilor juridice. De aceea respectarea vieții intrauterine a persoanei umane concepute, menținerea acesteia cu orice risc este în primul rând o datorie de conștiință a mamei și a părinților, dacă sunt bine credincioși mai înainte de a fi o obligație a statului de consacra și garanta constituțional dreptul la viață intrauterină a persoanei umane concepute.
„Dreptul de a muri”, așa cum a fost numit în literatura de specialitate, este o problemă controversată la nivel european, deoarece statele abordează în mod diferit problema eutanasiei. Legislația olandeză este singura care permite eutanasia de orice fel, din anul 2001 (Legea privind controlul eutanasiei și al suicidului asistat). La polul diametral opus se situează Elveția care, prin Constituție și legea penală, interzice eutanasia activă (prin care moartea este accelerată printr-un act pozitiv).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea pronunțată în cauza Pretty c. RU (2002), a refuzat să facă orice interpretare a art. 2 prin prisma „dreptului de a muri”, apreciind că „într-o chestiune atât de delicată, soluția trebuie să fie politică (prin revizuirea textului convențional), iar nu juridică”. În opinia instanței europene, art. 2 nu conferă individului dreptul de a pretinde statului să-i permită sau să-i faciliteze decesul.
În cauza Lambret c. Franței (2015), Curtea a fost chemată să se pronunțe asupra unei pretinse violări a art. 2 din Convenție, întrucât autoritățile naționale și o parte din membrii familiei, doreau să oprească tratamentul de susținere artificială a vieții pacientului în cauză. Marea Cameră a constat că „autoritățile naționale trebuie să verifice, în primul rând, dacă decizia de a opri tratamentul este compatibilă cu legislația internă și cu Convenția, precum și de a stabili care a fost dorința pacientului în concordanță cu dreptul intern”. Curtea a apreciat că rolul acesteia este doar de a verifica dacă statul și-a îndeplinit obligațiile pozitive potrivit art. 2 din Convenție, iar în cauza de față, a constat că procesul decizional a fost compatibil cu cerințele art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În concluzie, statul este cel care deține instrumentele prin care poate asigura protecție efectivă dreptului la viață, iar obligațiile sale includ nu numai adoptarea unei legislații în materie, dar și luarea măsurilor necesare pentru protejarea vieții.
Dar viața omului, chiar și numai în accepțiunea sa fenomenală protejată juridic este mai mult decât dreptul biologic la viață consacrat ca drept fundamental în Constituție și în instrumente juridice internaționale.
Dreptul la viață implică dreptul la ocrotirea sănătății (art.34 din Constituție),
dreptul la un nivel de trai decent (art. 47 din Constituție), dreptul la un mediu sănătos (art. 35 din Constituție), accesul liber la cultură (art. 33 din Constituție), dreptul la învățătură (art. 32 din Constituție), libertatea conștiinței (art. 29 din Constituție), libertatea de exprimare (art. 30 din Constituție), libertatea individuală (art. 23 din Constituție), dreptul persoanei la viață intimă, familială și privată și dreptul de a dispune de propria persoană( art. 26 din Constituție), dreptul de a avea o familie (art. 48 din Constituție).
În fapt toată fenomenalitatea existenței sociale a omului, atât cât poate fi garantată și protejată constituțional, își are sursa și temeiul în consacrarea și garantarea vieții ca drept fundamental al omului. Așa cum am mai spus, oricât de eficientă și cuprinzătoare ar fi protecția juridică a dreptului la viață a omului, dreptul nu va putea cuprinde niciodată viața omului în toată frumusețea, complexitatea și taina ei ca fiind creația lui Dumnezeu, pentru fiecare persoană umană, și mai ales nu poate cuprinde dimensiunea spirituală a vieții și a eternității acesteia.
Protecția juridică a dreptului la viață și a drepturilor corelative acestuia implică, ceea ce în doctrină și jurisprudență se numesc obligații pozitive ale statului de a le garanta, proteja și a le da eficiență.
Din nefericire neîndeplinirea acestor obligații ale guvernanților față de ceea ce înseamnă viața omului nu atrag răspunderea juridică a acestora și nici sancțiuni juridice, nici măcar răspunderea materială pentru imensele prejudicii pe care le produc prin indiferența, incompetența, erorile decizionale pe care le comit.
Câteva exemple sunt elocvente: În România, toate guvernele și înalții demnitari care s-au perindat în ultimii treizeci de ani la conducerea statului au fost indiferenți față de sistemul de sănătate. Investițiile au fost minime sau nu au existat de loc. Salariile medicilor și a celor care lucrează în sistem sunt deplorabile. Dotările tehnice necesare, medicamentele, condițiile igienico-sanitare din spitale, măsurile de protecție și prevenție împotriva bolilor de tot felul sunt deplorabile. Toate acestea situează sistemul instituțional de sănătate din România din punct de vedere al eficienței sale și al garantării vieții pe ultimul loc din Europa.
Învățământul și cultura, supuse la numeroase așa zise reforme, au ajuns și ele într-un stadiu deplorabil. Rezultatul este că România înregistrează în prezent cel mai mare procent de analfabetism intelectual din Europa, adică oameni care știu să citească, dar nu înțeleg ce citesc.
Dreptul la o viață și la un trai decent sunt proclamate în textul art. 47 din Constituție. Este un drept fundamental al fiecărei persoane care face parte din poporul român și care izvorăște direct din dreptul la viață. Aliniatul 1 al articolului sus menționat stabilește obligațiile statului: „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent”.
Cred că sunt unele dintre cele mai puțin respectate dispoziții constituționale. Guvernanții care s-au succedat la conducerea țării în ultimii 30 de ani au promis demagogic multe în această privință, dar nu au realizat aproape nimic exceptând propriile interese personale sau de partid. Realitatea o demonstrează din plin. Industria românească a fost desființată sau oferită pe nimic străinilor prin așa zisa privatizare. Aceeași soarta au avut-o și resursele naturale ale țării. Locurile de muncă au fost reduse în mod dramatic, iar rezultatul este procentul masiv de români care au emigrat în țările lumii pentru găsirea unui loc de mult, de cele mai multe ori presupunând o activitate necalificată, prost plătită, în condiții de muncă grele și refuzată de cetățenii din țara respectivă. Sărăcia și pauperizarea socială sunt cele mai accentuate din Europa. În România există cele mai multe regiuni sărace din Uniunea Europeană. Discrepanțele sociale dintre bogați și marea masă a populației sărace sunt de asemenea cele mai mari din Europa. Veniturile din salarii sau pensii ale românilor sunt mult sub media europeană. Această exemplificare tragică a precarității vieții de fiecare zi în România ar putea continua.
Constituția stabilește o obligație de natură constituțională în sarcina statului nu numai pentru garantarea, dar și pentru asigurarea unui nivel de trai decent pentru fiecare cetățean. Această obligație nu a fost respectată de niciun guvern. Conform principiilor de drept nerespectarea unei obligații juridice și în mod special a unei obligații constituționale ar trebui să atragă răspunderea constituțională a guvernanților, dar și răspunderea civilă, materială sau chiar penală. Niciun politician sau guvern aflat la putere nu au fost vreodată sancționați pentru nerespectarea acestei obligații și în final pentru încălcarea dreptului la viață, deși, în opinia noastră, chiar și în actualul stadiu deficitar al legislației noastre privind răspunderea statului și în special răspunderea materială și morală pentru prejudiciile produse ar putea fi stabilită judiciar.
Viața, ca mediu, are o sferă mult mai largă deoarece cuprinde plantele și toate viețuitoarele, adică mediul în care omul trebuie să trăiască. Lipsa unei legislații adecvate, corupția, indiferența guvernanților au avut drept consecință degradări importante ale mediului natural în care omul trebuie să trăiască. Defrișările masive de păduri, gropile de gunoi ilegale, poluarea sunt numai câteva exemple în acest sens.
Restricțiile de tot felul impuse de guvernanți în ultima vreme au îngrădit în mod nepermis de mult libertatea omului, dreptul la viață în accepțiunea sa largă. Pentru justificarea interdicțiilor și restricțiilor de tot felul, ale libertății de conștiință și religioase, în special a libertății de exercitare a cultului ortodox, libertatea de întrunire și în mod deosebit afectarea gravă a dreptului la învățătură și accesului liber la cultură se invocă un scop nobil și anume apărarea vieții și sănătății față de pericolul generat de actuala pandemie.
În realitate restricțiile se dovedesc a fi inutile, ineficiente și chiar periculoase pentru viața omului în tot ceea ce înseamnă firescul ei. Aceasta pentru că statul ateu crede că poate rezolva această criză provocată de pandemie numai prin astfel de măsuri restrictive, ignorând cu desăvârșire voia lui Dumnezeu. Restricțiile aduc atingere gravă, nejustificată libertății cultului ortodox și dreptei credințe a poporului român.
Nu cu restricții și interdicții, multe absurde și periculoase se poate apăra dreptul la viață și la sănătate, ci prin acțiuni pozitive, dispuse în spiritul dreptei credințe ortodoxe, cu inima și gândul la Dumnezeu și la voia Lui, la Maica Domnului și la Sfinții Părinți, de întărire și dezvoltare a sistemului de sănătate și pentru exercitarea în condiții normale a învățământului, a culturii, a tuturor libertăților, în mod deosebit a libertății de conștiință și de religie. Acest adevăr este susținut astăzi de înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, de preoți, de reputați medici și savanți, dar și de unii politicieni onești și dreptcredincioși [5].
Îngrădirile actuale au deformat profund sensul adevărat al dimensiunii sociale, fenomenologice al vieții. Se vrea să se impună noi forme existențiale de viață contrare firii: distanțare socială, izolare, carantină, obligativitatea portului măștii etc.
Dar realitatea demonstrează cu putere că viața ca dar al lui Dumnezeu libertatea omului, dreapta credință ortodoxă nu pot fi încarantinate sau desființate prin astfel de măsuri împotriva firii și neconstituționale impuse de guvernanții actuali, care vor răspunde pentru ele, dacă nu juridic, în mod sigur în fața lui Dumnezeu.
IV.Concluzii
Viața individuală și socială a oamenilor, în condițiile în care raportarea la Dumnezeu și dreapta credință ortodoxă sunt refuzate sau chiar blamate, sunt orientate contra firii aproape exclusiv pentru a avea și nu pentru a fi. Oamenii de rând, dar și guvernanții au uitat că existența și viața sunt dăruite din iubirea lui Dumnezeu, iar noi, omul ca persoană dar și societatea, putem fi cu adevărat liberi, putem exista și trăi autentic numai prin Dumnezeu și pentru Dumnezeu, iar adevăratul sens al vieții este cu preponderență unul spiritual, valoric, nu unul material. Or, cetățenii și guvernanții au consacrat în constituții ca fiind sacră proprietatea și nu dreptul la viață.
În spiritul tradițiilor ortodoxe milenare ale poporului român, dar și pentru a conferi un grad de protecție constituțional vieții omului, care să corespundă naturii divine a omului, ca fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, propunem ca în Constituție să se proclame expres că:
„Dreptul la viață este sacru și inviolabil” și „Protecția constituțională și garantarea dreptului la viață începe din momentul concepției, în stadiul intrauterin”.
Pentru a se conferi o protecție mai ridicată (în fața interpretărilor) a drepturilor și libertăților fundamentale consacrate constituțional și a da posibilitatea Curții Constituționale și instanțelor judecătorești să cenzureze măsurile discreționare ale guvernanților și care reprezintă exces de putere, ar trebui să se menționeze în art. 53 din Constituție că: „Exercitarea dreptului la viață, a libertății de conștiință și a libertății de religie nu poate fi restrânsă. Orice măsură restrictivă nu poate afecta demnitatea omului” [6].
Consacrarea și garantarea juridică a dreptului fundamental la viață al omului ar trebui să țină seamă de această realitate:
„Tocmai pentru că viața omului este mai mult decât viața biologică, însemnând viață spirituală, de comuniune cu Dumnezeu, omul este mai mult decât o simplă făptură din lume. El poate cuprinde de fapt, cu simțurile sale, și poate aduna în mintea lui înțelesurile Creației, care stau ascunse în lucruri și în viața celorlalte făpturi. De aceea, în viziunea Sfinților Părinți, omul și lumea se situează într-un raport răsturnat. Lumea este pentru om, nicidecum omul pentru lume; omul este macrocosmos iar lumea microcosmos. El descoperă înțelesurile Creației, nicidecum lumea nu este cea care îl determină pe el, în mod ultim. El este lumea mare situată în cosmosul văzut ca lume mică” [7].
(folosiți semnele de carte pentru a trece de la o piesă la alta)
În pandemii/epidemii, medicii se pot întâlni cu o gamă uluitoare de scenarii, care ridică probleme etice. Multe dintre aceste probleme au puține precedente sau deloc și deci soluția vine nu din experiența personală, ci din analiza etică a fiecărei situații în parte. Analiza apelează la teorii și principii etice și pleacă de la definirea oamenilor ca agenți raționali cu valoare morală absolută (Kant) și impune ca ei să nu fie niciodată tratați ca un mijloc, ci mai degrabă ca un scop în sine – principiu fundamental în etica medicală. O cale dificilă și obositoare și, prin urmare, sunt medici care preferă să nu se complice și preferă să eludeze aspectele etice.
Scopul analizei este de a găsi soluții la dilemele etice. Pentru aceasta se apelează la cele patru principii ale bioeticii elaborate de Beauchamp și Childress și acceptate quasi-unanim în domeniul eticii medicale. Să le reamintim:
1. Beneficiența – a acționa în așa fel încât să faci bine pacientului. Principiul rezultă dintr-o serie de tradiții (jurământul hipocratic, etica iudeo-creștină), și este acceptat de toată lumea, inclusiv de utilitarism cu al său slogan „cea mai mare cotă de fericire pentru cel mai mare număr de oameni”. Termenul sugerează acte de dragoste, milă, bunătate și caritate și acest principiu îi îndeamnă pe medici să acționeze în interesul superior al pacientului. Fiecare intervenție medicală oferită unui pacient ar trebui făcută cu credința că va aduce beneficii pacientului și din dorința de a-i face bine pacientului. Dar, uneori, intențiile bune neîngrădite, netemperate și prost analizate conduc la rezultate medicale și etice dezastruoase.
2. Non-vătămare (să nu faci rău). Principiul sintetizat în expresia primum non nocere se referă la obligația morală de a nu face rău altora. Acest principiu nu trebuie să se limiteze la interzicerea vătămării active, ci implică, de asemenea, obligația de a nu expune pacienții la un risc crescut de vătămare prin neglijență, abaterea de la standardele profesionale, orgoliu profesional, dorință de inovare etc. Non-vătămarea este o caracteristică importantă a tradițiilor etico-deontologice iudeo-creștine. Non-vătămarea acționează ca un element de ponderare a principiului Beneficienței, deoarece nicio intervenție medicală nu e lipsită de riscuri sau efecte secundare, iar luarea deciziilor medicale implică o echilibrare a beneficiilor și riscurilor. Dorința medicului de a face bine cu orice preț și luarea în considerare fără raționament critic a tratamentelor noi sau vaccinurilor ar putea expune pacienții la riscuri semnificative pentru un beneficiu redus. Un medic trebuie să ofere o intervenție medicală numai dacă are certitudinea că este în beneficiul pacientului și fără riscuri majore. Non-vătămarea susține, de fapt, o decizie rațională, deoarece riscurile sau efectele secundare asociate, care ar putea fi dăunătoare pentru un pacient, trebuie evitate, mai ales dacă nu există niciun beneficiu real.
3. Autonomia persoanei. Dacă principiul non-vătămării îi amintește medicului să nu facă rău unui pacient în dorința sa de a face bine, principiul respectului pentru autonomie limitează beneficiența prin punerea întrebării: cine decide ce este bun pentru pacient? Respectul pentru autonomie este principiul care recunoaște dreptul unui pacient de a-și susține propriile opinii și de a face alegeri, de a întreprinde acțiuni bazate pe valorile și convingerile lui particulare. Respectarea autonomiei implică o obligație a medicului de a nu controla sau constrânge pacienții, iar importanța autodeterminării autonome și a integrității corporale impune ca un consimțământ informat al pacientului să fie obținut de către medic. Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să fie voluntar și informat. Respectul pentru autonomie implică atât o atitudine de respect față de pacienți ca indivizi liberi cu propriile valori și credințe legitime, cât și acțiuni în furnizarea de informații. Beauchamp și Childress afirmau că respectul pentru autonomie este o obligație fundamentală pentru medic, nu un simplu ideal etic. Dorința medicului de a face bine unui pacient nu poate să anuleze refuzul autonom al intervenției sale. Conceptul „atu-ului autonomiei” sau „triumful autonomiei” demonstrează supremația principiului autonomiei asupra altor principii.
4. Justiția socială. Principiul Justiției sociale este cel care ar trebui să asigure echitatea și solidaritatea. Medicul și pacientul, chiar în intimitatea unei săli de consultație, nu sunt singuri în lume. Medicina se practică într-o lume cu mari nevoi și resurse limitate. Justiția apare în multe teorii etice, dar acestea o descriu în moduri foarte diferite. În utilitarism, justiția este la fel ca utilitatea – atâta timp cât o măsură are cel mai bun rezultat posibil, aceasta este considerată etică, indiferent de potențialele inegalități pe care le provocă. Teoriile libertariene consideră justiția ca un proces echitabil, astfel încât o situație poate fi etică chiar dacă rezultatele sunt inegale, atâta timp cât indivizii au avut șanse egale.
În practică, nu toată lumea primește la fel deoarece nevoile diferiților indivizi variază. Așa cum ar fi spus Aristotel, „egalii ar trebui tratați în mod egal și inegalii inegal”. Principiul justiției implică și alocarea resurselor, prin urmare au fost propuse diferite criterii pentru a ghida această distribuție: ponderea egală, efortul, contribuția, meritul, schimbul liber de piață, necesitatea etc. Beauchamp și Childress subliniază rolul deciziilor politice în ceea ce privește, de exemplu, suma alocată bugetului pentru sănătate sau modul de repartiție a resurselor în bugetele de sănătate, toate acestea ajungând până la decizii privind tratamentele pacienților individuali. Utilitaristul Peter Singer propune o perspectivă globală conform căreia fiecare om are dreptul la un minim decent de asistență medicală. Este important ca medicii să rețină că fac parte dintr-un răspuns medical la o nevoie globală, dar ale cărei resurse sunt limitate.
O analiză bazată pe aceste principii, constată că măsurile luate în actuala pandemie sunt cel puțin discutabile din punct de vedere etic. Câteva exemple:
1. Stabilirea diagnosticului de infectat cu SARS CoV-2 pe baza unui test PCR cu o marjă mare de eroare și în laboratoare, care, în majoritatea cazurilor, nu au o acreditare independentă și au personal fără atestat în tehnici de biologie moleculară.
2. Internarea forțată a unor persoane pozitive la testare, dar sănătoase, botezate ad-hoc „asimptomatici”, în spitale – locuri în care concentrația de viruși este mare.
3. Clasificarea spitalelor în COVID, suport COVID și Non-COVID. S-a ajuns ca spitalele COVID să fie supra-aglomerate, personalul epuizat fizic și psihic, în timp ce în alte spitale era pustiu. O arată datele, care evidențiază o scăderea semnificativă a numărului de internări, precum și indicele de utilizare a paturilor. Această împărțire nu se practică în țările din Uniunea Europeană.
4. Limitarea accesului la asistență spitalicească a bolnavilor non-COVID, mai ales a bolnavilor cronici. Există un ordin al comandantului acțiunii care „recomanda” externarea și temporizarea intervențiilor. Medicii sunt puși să decidă într-un cadru strict administrativ și nu într-un cadru etic. De aceea unii au preferat să se conformeze acestui ordin fără să se gândească la consecințele pentru pacient și pentru ei (răspunderea profesională).
5. Alocarea resurselor aproape exclusiv pentru această boală COVID-19 și elaborarea unor protocoale terapeutice uneori discutabile. De exemplu, în pandemia de gripă de tip A, N1 H1 („gripa porcină”) a fost la modă un medicament – Tamiflu. S-a dovedit că nu a avut efectele sperate, dar firma producătoare a avut un profit de peste 1 miliard de dolari. În actuala pandemie, se recomandă Remdesivir deși studiile arată că este ineficient, așa cum a fost și în Ebola. În schimb, este scump și toxic hepatic.
6. Recomandarea de a nu se face necropsii și modificarea criteriilor de stabilire a cauzei morții (orice persoană decedată cu un test pozitiv este declarată automat că a murit de COVID deși cauza morții putea să fie alta).
7. Limitarea libertății de credință prin închiderea locașurilor de cult, cimitirelor, interzicerea sau limitarea ceremoniilor religioase.
8. Afectarea solidarității societății prin lipsa transparenței decizionale, prin mesaje autoritare și panicarde (ale celor ce gestionează coronacriza), prin stigmatizarea și etichetarea unui segment al populației, prin încurajarea cenzurii și a delațiunii.
Și exemplele pot continua. Din păcate, la aceste masuri și-au contribuit și unii medici, care au argumentat încălcarea autonomiei prin binele ce l-ar face pacienților și societății. Nu pun la îndoială aceste afirmații, dar să ne amintim sintagma că drumul spre iad este pavat cu bune intenții.
În concluzie, chiar și atunci când prin lege drepturile cetățenești sunt abolite sau limitate, medicii au obligația, cu orice risc, să respecte regulile etice ale profesiei. Poate exista o imunitate legală, dar în niciun caz imunitate morală, deoarece, în medicină, regulile etice ale profesiei sunt deasupra oricăror altor norme.
P.S.1. Există o mare dezbatere că trei medici pozitivi „au fugit din spital”. Este o falsă problemă, deoarece este o decizie autonomă a lor și cât timp respectă izolarea nimeni nu îi poate obliga (din punct de vedere etic) să se spitalizeze sau să urmeze un anumit tratament.
P.S.2. A apărut statistica Institutului Național de Sănătate Publică privind mortalitatea în România pe primele 9 luni. Contrar știrilor apocaliptice vehiculate de oficiali și presă, mortalitatea este aproape identică cu cea din anul 2019 și ușor mai scăzută față de 2018. În schimb, când se vor publica indicatorii economico–sociali, s-ar putea să ne îngrozim.
Profesorul Ovidiu Bojor, doctor farmacist și membru al Academiei de Științe Medicale, a făcut o listă a celor mai bune remedii contra răcelilor și gripelor. Acestea scurtează perioadele de boală și severitatea simptomelor.
Căile respiratorii se curăță cu soluții saline, iar aerul din locuințe se sterilizează cu aerosoli cu sare sau cu uleiuri esențiale, potrivit expertului în fitoterapie. Iată și alte sfaturi oferite de prof. Ovidiu Bojor:
1. Încercați cu echinaceea. Echinaceea este un supliment care ajută la întărirea sistemului imunitar și vă poate ajuta să contracarați răceala. ”Dacă deja v-ați îmbolnăvit, planta vă poate scurta numărul zilelor de convalescență. Are un rol protector", precizează profesorul Ovidiu Bojor.
2. Testați suplimentele naturale cu zinc. Zincul are proprietăți antivirale. Potrivit unor studii, acest mineral este capabil să distrugă formarea unor proteine care contribuie la multiplicarea virusurilor gripale. „Vă recomand produsul numit Biozinc, pe care îl puteți combina cu Biomagneziu. Sunt două suplimente naturale de succes", consideră Ovidiu Bojor.
4. Supa este bună pentru nasul înfundat. Supa fierbinte calmează simptomele de răceală, deoarece aburii pe care îi inhalați vă descongestionează nasul înfundat. Totodată, vă ajută să nu vă deshidratați și, în plus, este ușor de digerat.
5. Beți ceaiuri pe săturate. Ceaiul cald are efecte similare supei fierbinți. Cel verde, dar și cel negru par a fi mai indicate, deoarece conțin și cantități mari de antioxidanți. Seara, în locul ceaiului negru, îl puteți alege pe cel cu fructe ori pe cele de tei sau cimbru.
6. Usturoiul și ceapa, două medicamente naturale puternice. Usturoiul și ceapa sunt remedii legendare contra răcelilor, deoarece distrug germenii și ajută la desfundarea nasului, funcționând ca două medicamente puternice.
7. Durerile în gât se tratează cu zeamă de ridiche neagră. Zeama de ridiche neagră cu miere poate că nu este așa gustoasă, dar vă poate ajuta să scăpați de durerile în gât și de tuse. „Scobiți ridichea, puneți miere și lasați-o să se îmbibe timp de 10-12 ore. Mâncați apoi preparatul cu lingurița", sugerează profesorul Ovidiu Bojor. Același remediu este recomandat persoanelor cu afecțiuni hepatice, deoarece zeama de ridiche neagră are proprietatea de a reface ficatul.
8. Sauna și băile turcești vă relaxează. Aburii fierbinți din baia turcească vă pot relaxa mușchii și este un bun descongestionant nazal. Același efect îl poate avea și sauna. Temperaturile crescute ajută în lupta contra agenților patogeni.
9. Soluțiile saline elimină mucusul. Spray-urile saline pot îndepărta virusurile și bacteriile din mucoasa nazală. Soluția salină înmoaie mucusul, care devine astfel mai ușor de eliminat. Există, de asemenea, și aparate de cameră, cu plăcuțe din sare de mină, care se pun în priză și împrăștie aerosoli.
10. Gargară cu apă sărată ori cu tinctură de propolis. Gargara cu apă sărată este un remediu bun contra durerilor în gât. Puteți încerca și cu ceai de mușețel ori cu tinctură de propolis. Se pun 20-25 de picături la 50 de mililitri de apă. Repetați procedura de două sau de patru ori pe zi, în funcție de severitatea simptomelor.
11. Aromaterapia ucide microbii din aer. Aerisiți bine camera în care dormiți, iar după aceea folosiți uleiuri esențiale, cum sunt cele de levănțică, busuioc sau mentă. „La fel ca și tămâierea, acestea «sterilizează» mediul ambiant", mai spune profesorul Ovidiu Bojor.
12. Somnul reface organismul. Cel mai bun medicament contra răcelilor și gripelor este somnul. Dacă organismul va fi mai odihnit, va fi și mai capabil să lupte contra virusurilor. În special pentru copii și vârstnici este esențial să respecte programul de somn.
Sursa: Doctorul Zilei
Departamentul Pro Vita Iași din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor vă invită să cumpărați produse pro-viață din magazinul online, pentru susținerea proiectelor misionare și sociale destinate femeilor în criză de sarcină și sprijinirea familiilor cu mulți copii.
Magazinul online este disponibil pe site-ul provitaiasi.ro, secțiunea Magazin, și pe pagina de facebook Pro Vita Iași.
Pe acest site se găsesc următoarele produse:
cărți, pentru întreaga familie, din seria „Fiecare viață este un dar” de Veronica Iani: „Bebe. O poveste din burtică”, „Ioana. O poveste despre Sindromul Down”, „Tudor. O poveste despre adopție”, „Copilăria. O poveste despre bucurie”, „Leo. O poveste despre prietenie”, cartea „Curajul”, volumul 1 din seria „Cele 12 chei”, de Veronica Iani
felicitări cu mesaje pro familie: „Bebe, bun venit!”, „Cea mai bună mamă”, „Cel mai bun tată”
sacoșe din bumbac cu burduf, personalizate cu mesaje: „Credință”, „Familie”, „Prietenie”, „Viață”, „Iubire”
sacoșe din bumbac pictate cu culori textile, diverse modele
insigne personalizate „Valoarea unui tânăr constă în Iubire, Credință, Curaj, Autocontrol, Smerenie, etc.”
În curând vor apărea produse noi, cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului: felicitări tematice, globuri pictate pe sticlă și ornamente din lemn pentru împodobirea bradului.
Modalități de livrare: transportul este gratuit în municipiul Iași, iar în restul țării livrarea costă 15 RON, prin Nemo Express.
Modalități de plată: prin ramburs, 5 RON taxă suplimentară, sau prin transfer bancar, fără alte taxe, în contul RO08 CECE IS10 30RON 1014 342.
„Magazinul cu produse pro-viață și pro-familie este acum în online, ca o adaptare la perioada pandemiei, dar și pentru a oferi posibilitatea celor din întreaga țară să cumpere de la noi. Produsele handmade pe care la vindem sunt lucrate de voluntarii noștri: tineri talentați și mămici care sunt în concediu de creștere a copilului. Prin acest magazin ne propunem să strângem fonduri pentru proiectele noastre care au ca scop ajutorarea femeilor în criză de sarcină și susținerea familiilor cu mulți copii din Arhiepiscopia Iașilor”, a declarat Sorina Topliceanu, referent în cadrul Departamentului Pro Vita.
Mai multe detalii despre direcțiile de activitate, programele și proiectele desfășurate, puteți găsi pe provitaiasi.ro si pe pagina de facebook Pro Vita Iași.
CUPRINS
Sufletul nostru este veşnic şi trebuie să purtăm grijă de el. Ni se pare că viaţa de aici este destul de îndelungată şi mulţi cred că ne-a fost dată pentru desfătări (deşi nu poate să nu observe fiecare dintre noi că viaţa noastră curge asemenea unui râu rapid sau că se învârte ca o roată, fără să se oprească nici pentru un minut) şi de aceea caută plăceri, sunt grabnici să se dedea la veselii, câtă vreme nu a trecut timpul, lăsând nevoile sufletului, cele veşnice şicele cereşti, fără de respect şi fără vreo grijă. Câtă înşelare este la mijloc!
Viaţa de aici ni se pare destul de lungă din pricina limitării noastre, din pricina orbirii şi a miopiei noastre. Oamenii experimentaţi [duhovniceşte] spun că viaţa noastră nu este mai mult decât un abur care se arată aşa precum şi dispare: Ce este viaţa noastră? Căci abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere (Iacov 4, 14). Şi toţi oamenii care au ajuns până la o vârstă înaintată, de obicei, spun că toată viaţa lor trecută li se pare ca un vis.
Sfântul Ioan de Kronstadt
Mai presus de toate, păstrează-ţi pacea inimii. Pune-le pe toate în mâinile Domnului, abandonează-te cu totul în mâinile Sale, căci toate sunt ale Sale şi vin de la El. Rupe legăturile cu ceilalţi, nu te duce în ospeţii şi nici nu invita pe alţii. Fugi de toţi, dar iubeşte-i pe toţi, nu interveni în treburi străine şi nu judeca pe nimeni: atunci vei avea pace în inimă. Iar dacă te vei întâlni cu mulţi, vei pierde tot ceea ce ai reuşit să aduni în inima ta.
Stareţul Mihail al Valaamului
Domnul S-a numit pe Sine Mesia, adică Hristos, şi Pâinea vieţii. Într-o altă predică a Lui, Domnul a spus: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 8, 12). Domnul, numindu-Se pe Sine Lumina lumii, a legat după aceea lumina cu viaţa. Cel care-L urmează pe Hristos şi umblă în lumina sfintelor Lui porunci, acela umblă pe calea care conduce la Viaţă.
Credinciosul care participă la Tainele Bisericii înţelege că Domnul este pentru el lumina, pacea, bucuria, hrana şi viaţa. Este astrul care străluceşte mereu şi făclia care le luminează pe toate cele din casa sufletului său.
Viaţa celor ce-L urmează pe Hristos este încă de acum o viaţă a luminii. Iar în veacul ce va să vinăvor străluci ca soarele şi vor fi razele unicului Soare, Hristos (Matei 13, 43)43.
Cu alt prilej Hristos S-a numit pe Sine uşă a oilor. A zis: Eu sunt uşa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla (Ioan 10, 9). Hristos este uşa prin care pătrundem în Împărăţia lui Dumnezeu. Cel ce intră prin uşa aceasta, va găsi mântuire. Intră în Casa lui Dumnezeu, şi în ea va găsi hrana mântuitoare, care este de asemenea Hristos, Pâinea vieţii.
„Adolescentul este în pericol să uite elementele esenţiale ale vieţii, fapt ce duce la mutilarea spirituală. Întrucât societatea contemporană şi-a făcut dumnezeu din ban şi din tot felul de desfătări, luptă cu consecvenţă şi insistenţă pentru punerea sub tăcere a întrebărilor existenţiale ale oamenilor, fiindcă acestea constituie o frână în realizarea scopurilor ei. Tinerii care iau în serios lucrurile importante din viaţă constituie o disonanţă în cercul uriaş al consumismului. Cercul consumismului nu poate lucra cu tineri care iau viaţa în serios, fiindcă imediat asta ar duce la o oarecare simplitate în alegeri. Şi ştim cu toţii că simplitatea este singurul drum, dacă vrem, de exemplu, ca mediul înconjurător să fie salvat. De aceea şi spunem că societatea a înnebunit şi trăieşte în contradicţii, fiindcă pe de o parte se face că luptă pentru mediul înconjurător, iar pe de altă parte promovează consumul. Fetişismul consumului trebuie obligatoriu să crească încontinuu.
Capul de lance este televizorul care, în ceea ce priveşte conţinutul programelor lui, se comportă ca şi când n-ar exista copii şi adolescenţi. Dar îşi aminteşte de ei în reclame, unde caută să-i ademenească.
Foloseşte o caracteristică creativă prin excelenţă pentru tineret – imaginaţia –, pervertind-o într-o imaginaţie consumistă. Prin reclamă se obţine distrugerea înţelesului, astfel încât să se creeze un tineret fără istorie, fără coordonatele timp şi spaţiu, care doar să consume.
Ce putem să facem în anul care vine pentru ca Împărăţia aceasta să strălucească în inimile noastre, să se arate în viaţa noastră, să se reverse în viaţa celorlalţi, să cuprindă tot mai mult şi mai mult lumea care ne înconjoară, ca un incendiu, ca o auroră? Să intrăm în duhul Împărăţiei, să reevaluăm valorile prin care trăim împreună cu lumea, care nu trăieşte Împărăţia aceasta! Câtă vreme mai suntem împreună cu lumea, vom trăi cu frică, cu zgârcenie, cu ură; până când vom căuta ceea ce ne dăruieşte bucurie egoistă, nu ceea ce le dă altora viaţa – până în clipa aceea vom fi neputincioşi să propovăduim prin faptele noastre Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că aceasta reprezintă Împărăţia Iubirii.
Cât de puţină iubire există în noi... De aici înţelegem de ce avem nevoie stringentă de calităţile atât de pronunţate pe care le regăsim în creştinismul primar. Ele ne relevă profetic ultimele vremuri, când vom aştepta moartea cu iubire, cu bucurie şi cu nădejde. După cum învaţă şi Apostolul Pavel: Pentru mine, viaţa este Hristos, şi moartea un câştig (Filipeni 1, 21). Câtă vreme nu suntem în stare să spunem aceasta şi noi, putem să recunoaştem cu lacrimi că ducem un mod de viaţă lipsit de Dumnezeu, că trăim pe un pământ lipsit de Dumnezeu şi că inima noastră nu se află acolo unde este viitorul nostru, ci în direcţia unde vor zace osemintele noastre şi unde va rămâne numai trecutul.
CUPRINS
Domnul a chemat fiecare făptură pe nume, niciuna nu a apărut fără un nume, în mod anonim, ca ceva nedefinit. Dimpotrivă, fiecare făptură există pentru Dumnezeu la nivel personal, fiecare în parte este preţioasă şi importantă în ochii Lui. Existenţa fiecărei părţi cosmice, fie că este un element însufleţit, fie că este unul neînsufleţit, are un sens. Ne putem imagina măcar puţin această uimire a făpturii care se ridică din neant şi întâlneşte dragostea dumnezeiască, dacă ne amintim conţinutul celui de-al nouălea capitol din Evanghelia după Ioan, despre orbul din naştere (Ioan 9, 1-39).
Omul acela a fost orb, aşa s-a născut. Pentru el, nu a existat nimic cu excepţia întunericului interior şi a suferinţei generate de gândul că este străin într-o lume de nepătruns pentru el.
Şi iată că Hristos se apropie de el şi îl întreabă dacă doreşte vindecarea. Cât de mult şi-a dorit acesta! Cât de mult a râvnit omul acesta să vadă, să cunoască, să devină parte vie a unui întreg atât de frumos şi de viu! Atunci Hristos îl vindecă. Ce apare pentru prima dată înaintea ochilor acestui orb? Ce întâlneşte privirea lui? Chipul lui Dumnezeu întrupat, al Mântuitorului Hristos, Dumnezeul Cel viu devenit om. Dar ce a citit pe chipul Domnului? Milă infinită, compasiune nesfârşită, afecţiunea şi iubirea lui Dumnezeu ce se găseau în privirea îndreptată spre persoana sa. Acest lucru s-a întâmplat într-o lume căzută şi mutilată deja, dar cum s-a simţit fiecare făptură atunci când a intrat în armonia netulburată încă a lumii create, atunci când L-a întâlnit faţă către faţă pe Dumnezeul Cel viu şi pe celelalte făpturi neîntinate, desăvârşite, pline de candoarea nevinovăţiei şi a frumuseţii!
Detalii despre carte / COMANDA
Secolul nostru, al XX-lea, a pus în faţa credincioşilor multe probleme, dintre care unele nu fuseseră cercetate de către Sfinţii Părinţi ai veacurilor trecute pentru simplul motiv că ei nu s-au confruntat cu ele. În prezenta lucrare ne-am propus ca, pe baza Sfintei Scripturi şi a Tradiţiei patristice, să lămurim unele dintre problemele apărute. În acelaşi timp problemele particulare la care vom încerca să dăm răspuns în această carte, sunt consacrate modurilor de ispitire a omului contemporan de către duhurile necurate. Pentru a înţelege mai bine natura fenomenelor demonice care se produc în lumea contemporană e necesar să cunoaştem istoria apariţiei, caracterul şi structura, capacităţile şi posibilităţile, de asemenea, scopurile şi finalităţile pe care le urmăresc duhurile necurate în lumea materială.
Detalii despre carte / COMANDA
A-ţi lua crucea înseamnă a merge împotriva firii (a naturii), care strigă din toate părţile că noi trebuie să ne devorăm unul pe altul, că pentru om este firesc să se avânte înainte, fără să se uite în spate la cadavrele duşmanilor învinşi.
A-ţi lua crucea înseamnă a trăi ca Hristos, a iubi ca Hristos, a crede în oameni şi a sluji în chip dezinteresat Binelui.
A-ţi lua crucea înseamnă a te îmbrăca în Hristos, astfel încât sentimentele Lui să devină ale tale, iubirea Lui de oameni să devină a ta, bunătatea Lui să se descopere în viaţa ta.
Crucea este iubirea dezinteresată faţă de oameni!
Dar a-i iubi pe oameni este foarte greu! Citim despre cum s-au comportat locuitorii Ierusalimului în timpul răstignirii lui Hristos şi ne gândim: „Doamne! Pentru cine Te-ai răstignit Tu?!”
Linişte! Uitaţi-vă în jur! Dumnezeule, şi nu neapărat în jur – uitaţi-vă în oglindă! Din toate părţile suntem înconjuraţi de cruci – Hristos continuă să Serăstignească – să Se răstignească pentru noi, nişte contemplatori trândavi, care deja suntem obişnuiţi cu această revelaţie a iubirii. Hristos Se răstigneşte înaintea noastră! Înaintea noastră şi pentru noi! Şi cum răspundem noi la aceasta? Şi cine este în stare să răspundă? Numai cel ce îşi ia crucea sa şi merge după Hristos. Iar aceasta înseamnă că, în ciuda celor mai puternice dovezi ale faptului că lumea zace în rele – iar oamenii sunt nişte animale mici şi ticăloase, care înşeală, necinstesc, calcă în picioare la prima ocazie –, în ciuda tuturor acestora, în nebunia Crucii tu continui să mărturiseşti despre iubire şi bunătate ca despre singura stare firească a omului şi a lumii, ca despre planul lui Dumnezeu faţă de creaţie.
Detalii despre carte / COMANDA
Metagenealogia nu este o terapie în sensul clasic al termenului. Bazată pe studierea arborelui genealogic, ea nu reprezintă o metodă de tratare a unei boli, ci un travaliu de conștientizare care presupune atât înţelegerea elementelor din trecut care ne‑au oferit formă, cât și deschiderea către un viitor căruia noi îi dăm formă. Trecutul încearcă să impună un sens viitorului, dar, în realitate, viitorul este cel care dă sens trecutului, oferindu‑i o nouă semnificație: iată, pe scurt, sensul și esența metagenealogiei.
Străbunicii, bunicii și părinții se contopesc în noi atât la bine, cât și la rău. Familia este un clan căruia vrem să‑i aparținem. Temându‑ne că vom fi excluși dacă ne diferențiem, repetăm erorile strămoșilor noștri. Forțele de repetiție și forțele de creație, în dinamica lor nesfârșită, ne îndeamnă să reluăm neîncetat aceleași tipare și, simultan, ne împing să devenim ceea ce suntem noi cu adevărat. Așa se transformă fiecare familie într‑o entitate dublă: umbră și lumină. Capcana și comoara se unesc în descendent. Ne înscriem într‑o linie familială pe care o recunoaștem drept o comoară, dar suntem prada, mai mult sau mai puțin conștientă, a capcanelor sale.
Mai degrabă decât un manual, Metagenealogia este romanul unei duble inițieri: prima, deja împlinită, a fondatorului metagenealogiei, și a doua, în curs de realizare, a celui care va fi dispus să intre în joc și să pornească pe acest drum către recucerirea adevăratei sale identități. Presărată cu momentele cheie ale formării și parcursului lui Alejandro Jodorowsky, cartea descrie – prin prisma unei experiențe de peste 40 de ani în studierea arborelui genealogic și a Tarotului de Marsilia – două teze la fel de importante: prezentul ca unică realitate și unitatea ca adevăr suprem al ființei.
O pledoarie pentru descoperirea divinului din noi, prin eliberarea de obstacolele emoționale și mentale care constituie egoul personal.
Figură-cult a cinematografiei și literaturii contemporane, Alejandro Jodorowsky este scriitor, actor, scenarist și regizor, reprezentant al filmului de avangardă și deschizător de drumuri în tot ceea ce ține de curentul transgenerațional. A studiat timp de aproape jumătate de secol arborele genealogic, dar și Tarotul de Marsilia, de care se folosește în consultațiile sale, apelând, de asemenea, la interpretarea actelor simbolice, la psihoșamanism și la psihomagie. Lucrările sale reprezintă o pledoarie pentru descoperirea divinului din noi, prin eliberarea de obstacolele emoționale și mentale care să ne ajute oameni să ne onorăm strămoșii și să ne îmblânzim egoul personal.
CUPRINS
I. Metagenealogia: artă, terapie și căutare de sine
De la artă la terapie
Bazele teoriei jodorowskyene
Prezentul ca unică realitate, unitatea ca adevăr suprem al ființei
Contribuția tarotului
Rolul obstacolelor
Lecția culturilor așa‑zis „primitive“ și a magiei tradiționale
Cine sunt eu? De la cele patru egouri la fiinţa esenţială
II. Construirea arborelui. Individul în fața filiației
Clarificarea arborelui genealogic – colectarea și organizarea informațiilor
Metode intuitive și creative
III. Rolul viitorului. Obiectivul personal și proiectul conștiinței
Chemarea viitorului
Munca asupra scopului. Repetiţii, creație și niveluri de conștiință
Scopul: punct de tracțiune al travaliului asupra arborelui
Un sistem de repetiţii
O cheie pentru viitorul proiect: nivelurile de conștiință
Nivelul de conștiință și secretele de familie
IV. Cuplul. Originea filiației
Cuplul în arborele meu – întâlnire și fecundare, conflicte și cooperare
Mitul originilor: fecundarea
Masculin și feminin: două identități dobândite?
Complementaritate și conflict
V. Nașterea. Când apare copilul
Naștere: spre aer și lumină
De la naștere la nativitate. Sarcină, naștere, a naște și a renaște
De la fecundare la naștere, greutatea filiației
A deveni mamă și tată
Memoria corpului în slujba vindecării
VI. De la triadă la ansamblul fraților – dinamici familiale
Rivalități între frați
A fi unic și a trăi împreună
De la cuplu la triadă
Nume și prenume: identitate individuală și identitate familială
Introiecția și proiecția
Triada și destinul
Cele opt triade: de la uniunea perfectă la dezbinarea totală
Arborele genealogic ca rețea de triade
Ansamblul fraților: între conflict și colaborare
Creșterea unei frății: provocările partajării
Comparații, preferințe, ierarhie, pedepse: fraternitatea toxică
Câteva dinamici familiale
VII. De la legătură la nod – psihomagia ca ajutor în relațiile toxice
Nodul gordian
Legături și noduri. Uniți în conștiință
Identificarea rezistenţelor
Beneficiul bolii și rolul psihomagiei
Copilul și nucleele sale
Noduri și nuclee persistente: manifestare și soluționare
VIII. Abuz și identitate dobândită
„Așa sunt eu“ sau capcana finală a arborelui
Fantomele abuzului și corpul fantomă
De la eroare la abuz. Ieșirea din condiționările arborelui genealogic
Principiile abuzului
Abuzul în cele patru centre
Ieșirea din abuz: recapitulare și confruntare
Psihomagia abuzului
IX. Corpul familial și corpul esențial – arborele genealogic și memoria corpului
De la corp la suflet
De la corpul familial la corpul esențial. Masaj inițiatic, psihoritual, psihoșamanism
Identificarea corpului familial și reintegrarea corpului esențial
Atingerea: un tabu al culturii occidentale
Masajul inițiatic
Psihoritualul renașterii
Psihoșamanismul
X. Vindecarea arborelui – când moștenitorul rebel devine răscumpărătorul filiației
De la delirul de filiație la conștiința realizată
Arborele vindecat. Rolul imaginației creatoare
Depășirea nevrozei de eșec
Vindecarea suficientă și egoul îmblânzit
Personajele noastre interioare: obstacole și aliați
Aliații și imaginația creatoare
De la capcană la comoara genealogică: arborele altar
Epilog. Sufletul în lume
Volumul de față reprezintă un neînsemnat prinos de cinstire adus Sfântului Daniil Katunakiótul (1846-1929), starețul, călăuza duhovnicească neamăgită și unul dintre stâlpii renașterii monahale a Sfântului Munte în secolul al XIX-lea, de curând recunoscut și canonizat de Patriarhia Ecumenică (9 martie 2020).
Virtutea sa – îndeobște harisma înțelepciunii și a discernământului –, experiența duhovnicească, rugăciunea, smerenia și aplecarea asupra cărților i‑au dat cu îndestulare pricepere spre a recunoaște ușor rătăcirea și a o îndrepta, a‑i vindeca pe cei demonizați, a‑i călăuzi pe monahii căzuți în ispite, fie de‑a dreapta, fie de‑a stânga, ca neobosit, prin cuvântul viu sau epistolar, să aducă mângâiere celor în necazuri, dureri, dezamăgiri și deznădejde.
Textele selectate ne vor ajuta să înțelegem chipul viețuirii acestui sfânt de curând canonizat, cu nădejdea de a‑l urma și a-i dobândi binecuvântarea în vremuri în care pilda bărbăției și a curajului duhovnicesc este tot mai necesară.
Numele este cheia persoanei; a pomeni numele cuiva inseamna a te aseza in prezenta lui. Persoana, cu toate particularitatile si energia ei, este prezenta in nume.
Tatiana Petrache
SĂRBĂTORI MARI PENTRU CEI MICI
Poveste: Tatiana Petrache
Ilustrații: Ovidiu Gliga
Povestea aceasta nu este o poveste ca toate poveștile. Este o frumoasă poveste de Crăciun, însă fără Moș Crăciun și întâmplări magice, ci cu întâmplări verosimile și personaje reale, într-un timp neștiut și un spațiu fără nume, pentru că se poate întâmpla oricui, oriunde și oricând.
O poveste ce pornește de la o veche tradiție bizantină, potrivit căreia, între Crăciun și Bobotează, Sfântul Vasile cel Mare colindă pământul în lung și-n lat pentru a face daruri copiilor. Dar ce fel de daruri? Daruri care nu se strică și nu se pierd, ba dimpotrivă, pe măsură ce trece timpul, ele devin tot mai mari, mai bogate și mai prețioase.
Tatiana Petrache
SĂRBĂTORI MARI PENTRU CEI MICI
Poveste: Tatiana Petrache
Ilustrații: Ovidiu Gliga
În această carte vom afla că 1 ianuarie este mai mult decât începutul Anului Nou, mai mult decât un revelion. Este un praznic al Mântuitorului Hristos și ziua de naștere în Cer a Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre ocrotitorii copiilor.
Și Sfântul Vasile ne aduce daruri, dar alt fel de daruri, dintre cele care nu se strică, de care nu ne plictisim și care nu se pierd. Nu o să vină pe horn cu un sac încărcat de jucării, ci ne va dărui binecuvântări de la Domnul, care ne vor însoți și bucura toată viața. Acestea pot fi: curajul, priceperea, știința de carte, milostenia, prietenia. Nu trebuie decât să i le cerem.
Și nu doar atât! Sfântul Vasile, asemenea tuturor sfinților, săvârșește și lucruri minunate, dar nu dintre acelea magice care ne propun o viață mai spectaculoasă, ci minuni adevărate, care ne schimbă inima, făcându‑ne alți oameni.
Tatiana Petrache
CUPRINS
Sufletul nostru este veşnic şi trebuie să purtăm grijă de el. Ni se pare că viaţa de aici este destul de îndelungată şi mulţi cred că ne-a fost dată pentru desfătări (deşi nu poate să nu observe fiecare dintre noi că viaţa noastră curge asemenea unui râu rapid sau că se învârte ca o roată, fără să se oprească nici pentru un minut) şi de aceea caută plăceri, sunt grabnici să se dedea la veselii, câtă vreme nu a trecut timpul, lăsând nevoile sufletului, cele veşnice şicele cereşti, fără de respect şi fără vreo grijă. Câtă înşelare este la mijloc!
Viaţa de aici ni se pare destul de lungă din pricina limitării noastre, din pricina orbirii şi a miopiei noastre. Oamenii experimentaţi [duhovniceşte] spun că viaţa noastră nu este mai mult decât un abur care se arată aşa precum şi dispare: Ce este viaţa noastră? Căci abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere (Iacov 4, 14). Şi toţi oamenii care au ajuns până la o vârstă înaintată, de obicei, spun că toată viaţa lor trecută li se pare ca un vis.
Sfântul Ioan de Kronstadt
Mai presus de toate, păstrează-ţi pacea inimii. Pune-le pe toate în mâinile Domnului, abandonează-te cu totul în mâinile Sale, căci toate sunt ale Sale şi vin de la El. Rupe legăturile cu ceilalţi, nu te duce în ospeţii şi nici nu invita pe alţii. Fugi de toţi, dar iubeşte-i pe toţi, nu interveni în treburi străine şi nu judeca pe nimeni: atunci vei avea pace în inimă. Iar dacă te vei întâlni cu mulţi, vei pierde tot ceea ce ai reuşit să aduni în inima ta.
Stareţul Mihail al Valaamului
Domnul S-a numit pe Sine Mesia, adică Hristos, şi Pâinea vieţii. Într-o altă predică a Lui, Domnul a spus: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 8, 12). Domnul, numindu-Se pe Sine Lumina lumii, a legat după aceea lumina cu viaţa. Cel care-L urmează pe Hristos şi umblă în lumina sfintelor Lui porunci, acela umblă pe calea care conduce la Viaţă.
Credinciosul care participă la Tainele Bisericii înţelege că Domnul este pentru el lumina, pacea, bucuria, hrana şi viaţa. Este astrul care străluceşte mereu şi făclia care le luminează pe toate cele din casa sufletului său.
Viaţa celor ce-L urmează pe Hristos este încă de acum o viaţă a luminii. Iar în veacul ce va să vinăvor străluci ca soarele şi vor fi razele unicului Soare, Hristos (Matei 13, 43)43.
Cu alt prilej Hristos S-a numit pe Sine uşă a oilor. A zis: Eu sunt uşa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla (Ioan 10, 9). Hristos este uşa prin care pătrundem în Împărăţia lui Dumnezeu. Cel ce intră prin uşa aceasta, va găsi mântuire. Intră în Casa lui Dumnezeu, şi în ea va găsi hrana mântuitoare, care este de asemenea Hristos, Pâinea vieţii.
„Adolescentul este în pericol să uite elementele esenţiale ale vieţii, fapt ce duce la mutilarea spirituală. Întrucât societatea contemporană şi-a făcut dumnezeu din ban şi din tot felul de desfătări, luptă cu consecvenţă şi insistenţă pentru punerea sub tăcere a întrebărilor existenţiale ale oamenilor, fiindcă acestea constituie o frână în realizarea scopurilor ei. Tinerii care iau în serios lucrurile importante din viaţă constituie o disonanţă în cercul uriaş al consumismului. Cercul consumismului nu poate lucra cu tineri care iau viaţa în serios, fiindcă imediat asta ar duce la o oarecare simplitate în alegeri. Şi ştim cu toţii că simplitatea este singurul drum, dacă vrem, de exemplu, ca mediul înconjurător să fie salvat. De aceea şi spunem că societatea a înnebunit şi trăieşte în contradicţii, fiindcă pe de o parte se face că luptă pentru mediul înconjurător, iar pe de altă parte promovează consumul. Fetişismul consumului trebuie obligatoriu să crească încontinuu.
Capul de lance este televizorul care, în ceea ce priveşte conţinutul programelor lui, se comportă ca şi când n-ar exista copii şi adolescenţi. Dar îşi aminteşte de ei în reclame, unde caută să-i ademenească.
Foloseşte o caracteristică creativă prin excelenţă pentru tineret – imaginaţia –, pervertind-o într-o imaginaţie consumistă. Prin reclamă se obţine distrugerea înţelesului, astfel încât să se creeze un tineret fără istorie, fără coordonatele timp şi spaţiu, care doar să consume.
Descarca oferta de CARTI/Produse (.xls) |
|
Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi "Fericit cel ce citeşte… |
Revista Porunca Iubirii Editor: Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton) Consilier editorial: Preot Adrian Roman |