Descarca Revista

Înălțarea Sfintei Cruci

Editura Agaton Septembrie 2020
Sumar:
Începe școala! - îndemn, binecuvântare, sfaturi utile
Binecuvântare pentru familie şi școală la început de an şcolar
Știri interne - Septembrie 2020 (RO)
Noi îndrumări bisericești care se aplică de la 1 septembrie, în contextul pandemiei de COVID-19
Academia Română va organiza o dezbatere națională despre Tehnologia 5G
Știri externe - Septembrie 2020 (RO)
Comunicat: Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – Iași, 2020
Sfântul Sinod recomandă intensificarea activităților dedicate familiei - Comunicat
Crucea, semnul și sensul lucrării de slujire a Mântuitorului
Profețiile Sfântului Cosma Etolul și Cuviosului Paisie Aghioritul despre eliberarea Constantinopolului
Sfântă Cruce culcă-mă, Duhule deşteaptă-mă!
Sfintele Taine în viaţa Bisericii
Interviu cu Părintele Valerian Pâslaru despre aceste vremuri
Postul ‒ terapeutic sau duhovnicesc?
Iertarea cea vindecătoare
Măi creștini, rugați-vă, că or să vie mari necazuri pe oameni!
Importanța contribuției Sfântului Dionisie Exiguul la viața Bisericii
Dumnezeiasca Liturghie la Praznicul Nașterii Maicii Domnului - Ghetsimani Ierusalim 2020 (Video)
110 ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca - A fost un sfânt!
Acatiste şi paraclise pentru pravila zilnică a credincioşilor
Rugăciunea Sfintei Cruci (rugăciune populară în versuri)
Al treilea Acatist al Sfântului Nichifor cel Lepros
Stiluri parentale în creșterea copiilor
Educația copiilor - între pasivitatea și râvna nemăsurată a părinților
Fost ofițer CIA, interviu cutremurător despre pedofilie, copii dispăruți și uciși
Instruirea copiilor, cititul și scrisul la noi nu au fost inventate și susținute de stat, ci de Biserică
Covid-19 sau despre boala egoismului
A apărut primul numar al Revistei Ghid filantropic a AFOS
Expoziție de fotografie: Părintele Arsenie Boca (110 ani de la naștere) - Drumul spre Acasă
Responsabili pentru toate - Arhim. Nectarie Antonopoulos (CARTE)
Suferinţele sunt binefăcătoare în viaţa noastră - *** (CARTE)
Predici la Praznice Împărăteşti şi la Sfinţi de peste an - Mitropolitul Antonie de Suroj (CARTE)
Armele duhovniceşti - Sotirhos Panagiotis (CARTE)
Noi minuni ale Sf. Ioan de la San Francisco - *** (CARTE)
Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă - Cezar Elisei (CARTE)
Învățături duhovnicești culese din scrierile Părintelui Ilarion Argatu - Pr. Ioan Argatu (CARTE)
Cuvioasa Parascheva, o cruce în pustie - Ljiljana Habjanovic Durovic (CARTE)
Părinţii de la Valaam despre rugăciune - *** (CARTE)
Gătește un pic chiar dacă ești mic - Leon Magdan (CARTE)
New Age - Noua Ordine Spirituală a profeților mincinoși - Bruno Wurtz (CARTE)
Sora mea, moartea. Convorbiri și cuvinte de folos - Maica Mariami Leonte (CARTE)
Harta credinței - Pr. Marius Matei (CARTE)
Sfântul Serafim din Sofia, ocrotitorul elevilor și al studenților - Andrei Kostriukov (CARTE)
Frumusețea duhovnicească - Constantin Cavarnos (CARTE)
Despre divorț - Vasile Danion (CARTE)
Copiii de pe Volga - Guzel Iahina (CARTE)
Lungul zbor spre casă - Alan Hlad (CARTE)
Demența digitală - Manfred Spitzer (CARTE)
¤ Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept - Gordon Livingston (CARTE)
¤ Totul despre suplimentele alimentare - Luc Cynober (CARTE)
Carte de rugăciuni (broșată, scris normal, ed. Agapis) - *** (CARTE)
New Age - Noua Ordine Spirituală a profeților mincinoși - Bruno Wurtz (CARTE)



Tema lunii
Începe școala! - îndemn, binecuvântare, sfaturi utile
 
Pr. Prof. Dr. Constantin Necula:
  • Gând pentru copii: Pe copii îi rog frumos să fie atenți, să deschidă ochii și urechile mari și să asculte tot ceea ce primesc la școală ca fiind daruri ale învățătorilor și profesorilor către ei, să încerce să nu obosească, și din când în când să își ceară dreptul la zâmbet și la joacă. Școala nu e făcută doar să învățăm în ea, ci să ne și jucăm într-o prietenie sănătoasă. Le doresc să își cunoască bine colegii și să se bucure unii de alții. În rest, toate cele bune și multe vacanțe liniștite de-acum încolo, nu ca aceasta, care ne-a tulburat pe toți.
  • Gând pentru părinți: Strângeți-vă mai des în brațe copiii, iubiți-i mai atent, căci nu știm cât îi mai avem și de aceea este important ca atâta timp cât îi avem lângă noi și cresc pe lângă noi, să crească oameni maturi și bucuroși de iubirea pe care le-am dăruit-o. Nicio diplomă din lume nu va da unui om calitatea sufletească de care are nevoie să rămână om, împlinit în dragostea oamenilor. Așadar, învățați-i să iubească, învățați-i să știe să primească iubire și să crească atenți la toate darurile pe care Dumnezeu le face. Și încă un lucru, pentru părinți și profesori: Dumnezeu nu este obligatoriu în viața copiilor, ci este un dar. Copiii trebuie să descopere Darul acesta, iar pentru a-L descoperi, atât profesorii, cât și părinții trebuie să învețe să trăiască în darul lui Dumnezeu.
  • Gând pentru educatori, învățători și profesori: Dragii mei, încercați să transformați școala într-un spațiu în care copiii se simt în siguranță. Atacul la siguranța copiilor din vara aceasta atinge iremediabil sufletul copilului român. Învățați-i să trăiască într-o lume cu șacali și cu lupi bătrâni, să nu aibă încredere în parșivi și în hoți de suflete și să fie atenți la oamenii cu care vorbesc. De fiecare dată să li se aprindă câte un bec roșu în momentul în care se întâlnesc cu oameni pe care nu îi cunosc. Și nu în ultimul rând, vă rog să îi învățați să rămână oameni, iar voi să rămâneți oameni, ca profesori, printre ei.

Succes tuturor în noul an școlar!

La începutul acestui nou an școlar, rugăm pe Preabunul Dumnezeu și pe Preasfânta Sa Maică, Ocrotitoarea Sfântului Munte Athos, să vă binecuvinteze pe voi- elevii, părinții, educatorii, învățătorii și profesorii- și să vă dăruiască dragoste, înțelepciune, răbdare, curaj și bucurie. Nu uitați să plecați genunchii și să rostiți o rugăciune din inimă pentru acest nou început. - Ieroschimonah Ştefan cu obştea, Chilia Buna Vestire – Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu

  • Cum le explicăm copiilor „noua normalitate” de la școală sau grădiniță

Într-o măsură mai mică sau mai mare, pandemia ne-a dat peste cap ritmul obișnuit al vieții atât nouă, adulților, cât și copiilor. Școala s-a desfășurat on-line, activitățile cu grupul și familia s-au restrâns drastic în afara casei, s-a renunțat la sport sau alte hobby-uri care implicau interacțiunea cu alți oameni și deplasarea, s-au modificat orele de somn și de masă. În schimb, a crescut timpul petrecut în fața gadgeturilor. 

Grădinița și școala încep cu noi reguli, iar provocarea părinților este de a le explica copiilor aceste schimbări, într-o manieră de înțeles și rațională, astfel încât să nu le producă sau să le accentueze anxietatea. Înainte de a vorbi despre reguli, este necesar să le explicăm adecvat situația care le impune și să le răspundem la întrebările pe care ni le pot adresa. De exemplu, un copil de vârstă școlară ar putea întreba: De ce trebuie să purtăm mască la școală? Un răspuns pertinent pe care l-am putea oferi este: Virusul se poate răspândi prin particulele „împrăștiate” în aer atunci când vorbim, cântăm, tușim sau strănutăm. În plus, virusul poate fi răspândit și de către persoane care nu au simptome, așadar masca de protecție este necesară, mai ales în locuri în care distanțarea fizică nu poate fi respectată, cum este sala de clasă sau spațiile închise.

Important este ca părinții să poată explica copiilor coerent și convingător ceea ce se întâmplă. De aceea, expertul UNICEF, Jacob Hunt, oferă acestora opt recomandări pentru a vorbi cu copiii despre schimbările și provocările acestei perioade.

Pune întrebări deschise și ascultă

Întrebările deschise sunt cele care nu cer un răspuns de tipul „da” sau „nu”, ci este necesară descrierea, explicația, dezbaterea, problematizarea sau autodezvăluirea.

Dacă copilul este de vârstă preșcolară, la grădiniță, poți începe această discuție folosind o poveste, un desen sau pur și simplu vorbind despre importanța spălării mâinilor. Ascultă-l cu atenție și asigură-l că ești acolo pentru el, poate vorbi cu tine despre orice situație sau îngrijorare.

Nu îi crea îngrijorări inutile prin expunerea la știri zilnic și discuții catastrofice legate de viitor. Deși este mic și crezi că nu înțelege, copilul decodează realitatea și absoarbe stările emoționale ale părinților.

Explică adevărul într-un mod accesibil copilului

Copilul nu este egal cu tine la sarcini de îndeplinit sau respon­sa­bilități, însă este o ființă care merită respect și prin urmare nu trebuie să fie mințit în legătură cu ceea se întâmplă în lumea în care trăiește. Copilul are dreptul la adevăr și informații reale legate de ce se întâmplă, însă explicate pe înțelesul lui, cu informații accesibile și cu responsabilitatea de a-l feri de disconfort și anxietate. Fii atent la reacțiile lui și dacă întrebările pe care ți le adresează nu au un răspuns pe care îl cunoști, folosește acest moment pentru a căuta răspunsuri împreună.

Arată-i copilului cum să se protejeze pe el însuși și pe prietenii lui

Poate cea mai bună metodă de a-ți proteja copilul de infectarea cu noul coronavirus, dar și de alte boli, este de a-l încuraja să se spele regulat pe mâini. Poți să-i arăți cum să tușească sau să strănute în pliul cotului și să nu se apropie de persoanele care au aceste simptome.

A-i sugera să fie atent la corpul lui este un bun început: dificultăți de respirație, tuse sau febră, dacă prezintă aceste simptome să-i spună mamei, tatălui, educatoarei, învățătoarei sau dirigintelui.

Ajută-l să se simtă în siguranță

Spre deosebire de adulți, copiii nu pot face foarte clar distincția între presupuneri, scenarii sumbre și realitate. Când temerile vin peste copil, jucați-vă. Când nu mai dorește să interacționeze cu alte persoane, jucați-vă jocuri relaxante, faceți exerciții de respirație și, un aspect foarte important, păs­trați rutinele, mai ales înainte de culcare (a spune și citi povești, a povesti despre ziua care tocmai a trecut, pupici și asigurările de iubire de noapte bună).

Verifică dacă se confruntă cu stigmatizarea

Vorbește cu copilul tău despre faptul că infecția cu noul coronavirus nu are legătură cu modul în care cineva arată, culoarea pielii, țara sau religia, că suntem egali în fața virusului.

Explică-i faptul că fiecare copil are dreptul să se simtă în sigu­ran­ță la școală, iar a jigni pe cineva, a-l exclude sau a ne bate joc de el este un comportament negativ. Dacă este ținta bullying-ului, sunt necesare măsuri la nivelul clasei, după ce se discută cu dirigintele. A ne respecta unii pe alții nu este opțional.

Vorbește-i despre exemple pozitive

Modelele de comportament pozitiv reprezintă o sursă de inspirație pentru copil. Realitatea este că suntem expuși într-o măsură mai mare la modele negative, iar a oferi alternative comportamentale este o decizie bună și o oportunitate de a vorbi despre persoanele care fac eforturi pentru a-i trata pe cei bolnavi, dar și pentru a găsi un antidot la virus: medici, asistente medicale, oameni de știință, cercetători.

Ai grijă și de tine

Copiii noștri sunt importanți, însă le putem oferi siguranță și echilibru doar în măsura în care noi ne menținem într-o stare de sănătate bună. Dacă presiunea care te apasă îţi depășește capacitatea de a o gestiona, discută cu oamenii din comunitatea ta, dedică cel puțin o jumătate de oră pe zi pentru relaxare, implică-te în activități care îți fac plăcere: citit, ascultat muzică, sport etc.

E normal să simți uneori că ți-e dificil să faci față provocărilor personale, profesionale și celor de părinte. Tuturor ni se întâmplă să fim copleșiți de ele, dar ne amintim că sunt momente și emoții trecătoare, iar dificultățile fac parte din viață.

Acordă atenție modului în care închei discuția

Pe măsură ce vorbești cu copilul, acordă atenție posturii lui, disconfortului pe care discuția îl creează și nu termina discuția într-o notă pesimistă, ci amintește-i că orice întrebare, dilemă sau subiect sensibil dorește să abordați sunteți acolo pentru el, iubindu-l și susți­nându-l necondiționat. - doxologia.ro




ACTUALITATEA religioasă
Binecuvântare pentru familie şi școală la început de an şcolar - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Cu dragoste părintească, binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii, învățătorii şi profesorii din învăţământul preuniversitar la începutul anului şcolar 2020-2021.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2020 An omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor. Prin această iniţiativă, sunt ajutaţi atât părinţii, cât şi copiii să cultive reciproc iubirea în familie şi să preţuiască credinţa şi educaţia, ca fiind principalele lumini ale vieţii în societate.

Educaţia este prioritatea fundamentală a oricărei societăţi care doreşte dezvoltarea spirituală şi prosperitatea materială a poporului. În dezvoltarea unei educaţii autentice pentru viaţă, FamiliaBiserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor ajutorul necesar dezvoltării lor atât în plan personal, cât şi comunitar, după îndemnul înţeleptului rege Solomon: „Păzeşte, fiule, povaţa tatălui tău şi nu lepăda îndemnul mamei tale... Că povaţa este un sfeşnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile care dau învăţătură sunt calea vieţii” (Pildele lui Solomon 6, 20, 23).

Într-o lume marcată de tendinţe ideologice individualiste şi secularizante, care slăbesc unitatea familiei şi pacea socială, este esenţială cultivarea unei legături statornice şi a unei cooperări rodnice între FamilieBiserică şi Şcoală.

În Familie şi în Biserică, părinţii trupeşti şi duhovniceşti sunt chemaţi să-i înveţe pe copii iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni, prietenia, solidaritatea, hărnicia, dărnicia şi recunoştinţa, să îi încurajeze să descopere bucuria jocului şi a cunoaşterii, dar şi frumuseţile naturii şi ale culturii româneşti. La Şcoală, profesorii care predau diferitele discipline de învăţământ sunt apreciaţi când oferă elevilor o învăţare motivantă, activă şi creativă. Pe lângă cunoştinţe necesare promovării examenelor naţionale, o şcoală bună îi învaţă pe copii şi tineri să cultive libertatea şi responsabilitatea, dar şi să cunoască valorile spirituale şi culturale, româneşti şi europene.

Din cauza pandemiei, începutul acestui an şcolar are loc într-o perioadă foarte dificilă, privind sănătatea individuală şi colectivă. De aceea, în special la şcoală trebuie respectate cu multă atenţie regulile sanitare de protejare a sănătăţii elevilor şi a cadrelor didactice. Precum în anii precedenţi, şi la începutul acestui nou an şcolar, parohiile vor continua să-i ajute cu rechizite şcolare pe elevii din familiile defavorizate. Acest ajutor material se adaugă la cele 5.000 de tablete oferite deja de Biserica noastră multor copii din zone defavorizate.

Cu prilejul începutului anului şcolar 2020-2021, ne rugăm lui Dumnezeu să îi ocrotească pe toţi elevii, părinţii, învăţătorii şi profesorii, să le dăruiască sănătate şi mult ajutor, pace şi bucurie, pentru ca lucrarea lor să fie o binecuvântare pentru familie, şcoală şi pentru întreg poporul român!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj la începutul anului şcolar 2020-2021 - Ziarul Lumina



Știri interne - Septembrie 2020 (RO)
 

TVR recomandă o nouă emisiune: „Zi de zi cu Părintele Constantin Necula”

„Zi de zi cu Părintele Constantin Necula” este noua emisiune din grila TVR care îl are protagonist pe Părintele Constantin Necula. Este difuzată zilnic, din 14 septembrie, de la ora 19:56 și în reluare, a doua zi, de la 13:15. „Emisiunea este propusă ca o pauză, un stop-joc la capătul unei zile, o meditație asupra zilei ce a trecut și asupra zilei care vine. Și aceasta pentru ca oamenii să se poată adăposti într-un gând. Prin aceasta emisiune cu Părintele Constantin Necula încercăm să aducem un plus de liniște și candoare unei zile prin care am trecut”, declară Victor Dochia, producătorul emisiunii. Subiectele abordate nu vor viza chestiuni politice ori de can-can, ci texte ale Evangheliei cu atenție sporită pe nevoia omului modern de a se regăsi. Producătorul emisiunii a scris pe Facebook că un alt obiectiv al emisiunii „este acela al redescoperirii cuvintelor cu adevărat importante pentru omenia noastră și modul în care aceste cuvinte pot vindeca răutatea și ruperea de planurile umane din România de astăzi”. „Emisiunea propune generației tinere reperele unei vieți echilibrate”, spune Dochia. „Zi de zi cu părintele Constantin Necula” este despre modalitatea în care cuvintele pot produce schimbări în viața omului și a societății, fără a fi fermenți de manipulare, ci de vestire directă și cuminte a valorilor din care putem crește ca oameni, se menţionează pe site-ul TVR. - Basilica

Icoană a Sf. Sava Brancovici adusă din Sfântul Munte în localitatea natală: Sfântul se întoarce în pandemie ca să ne elibereze de frică

O icoană a Sfântului Sava Brancovici a fost adusă din Sfântul Munte în oraşul Ineu, la împlinirea a 400 ani de la martirajul său. Icoana a fost aşezată marţi, 15 septembrie, în biserica Parohiei Ineu-Centru. Parohul Adrian Zaha a făcut o comparaţie între reîntoarcerea sfântului în satul natal, în timpul epidemiei de holeră, şi aducerea icoanei în contextul pandemiei actuale. Sfântul s-a întors acasă când a fost holeră, astăzi sfântul se întoarce la Ineu în timpul acestei pandemii, ca să ne elibereze de frică, de teamă. Icoana lui este o mângâiere pentru toți credincioșii și un semn al speranței că așa cum în acele timpuri oamenii au trecut peste holeră, vom trece și noi cu bine peste acestă pandemie având credință în Dumnezeu. Pe la jumătatea sec. 17, zona Ineului a fost lovită de holeră. Tatăl, doi fraţi şi una dintre surorile Sfântului Sava Brancovici s-au numărat printre victimele epidemiei. Imediat ce a primit vestea, Sfântul Sava s-a întors de la Mănăstirea Comana în satul natal pentru a fi sprijin mamei sale. Icoana aşezată spre cinstire credincioşilor din Ineu a fost pictată la Mănăstirea Vatoped. La eveniment au fost prezenţi credincioşi din oraş şi împrejurimi, care au venit să-i aducă cinstire ocrotitorului localităţii. - Basilica

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit Grădinița Buna Vestire a Patriarhiei Române din București

În cuvântul său, el a subliniat că grădinița, alături de familie, joacă un rol esențial în dezvoltarea copiilor, adică în ceea ce se numește în popor „cei șapte ani de acasă”. „Grădinița și familia formează împreună copilul când ființa lui este foarte flexibilă”, a subliniat Patriarhul. Proiectul grădiniţei, a spus Preafericirea Sa, „a pornit din dorința de a ajuta familia creștină astăzi în marea artă de educare, de modelare spirituală a sufletului copilului”. El a subliniat nevoia de formare a copiilor inclusiv în domeniul spiritual, argumentând că Biserica îi tratează drept oameni deplin pregătiți pentru creșterea duhovnicească încă de la naștere. „De modul în care familia și grădinița, și apoi școala lucrează împreună pentru formarea tinerei generații depinde prezentul și viitorul țării noastre”, a mai precizat patriarhul. În finalul cuvântului său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a urat „sănătate și ajutor tuturor celor care slujesc educația, sunt implicați, contribuie, sunt angajați în această lucrare sfântă și mare”. „Cei care transmit cunoștințe tinerei generații sunt mari misionari, au o lucrare sfântă, o lucrare de transmitere a valorilor”, a menționat Părintele Patriarh. La finalul ceremoniei, Patriarhul Daniel a oferit în dar grădiniței o icoană care reprezintă Buna Vestire. - Basilica

„Îndrumătorul bisericesc”, publicație inițiată de Sf. Andrei Șaguna, este online integral

Mitropolia Ardealului pune la dispoziție, în mod gratuit, toate numerele din 1852 până în prezent din periodicul „Îndrumătorul bisericesc”. Digitizarea publicației vine în contextul aniversării a 170 de ani de la înființarea Tipografiei eparhiale de la Sibiu, moment care a avut loc pe 27 august / 8 septembrie 1850, informează Mitropolia Ardealului. „Îndrumătorul bisericesc”, publicație anuală a Mitropoliei Ardealului, și-a început apariția în 1852, la inițiativa Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, având inițial titlul „Calendar”. Până în anul 1879, „Îndrumătorul bisericesc” a fost redactat cu litere chirilice. Din 1923 a avut  numele de „Calendarul Bunului Creștin”, iar din 1950 până în 1952, numele de „Almanahul Creștin Ortodox”. Din 1953 și până în prezent poartă numele de „Îndrumătorul bisericesc”.

Inițial publicația conținea informații dintre cele mai diverse: calendar bisericesc, o cronologie a unor momente importante, tarifele taxelor de timbru, informații poștale, de mesagerie și de telegraf, șematismul cu organizarea bisericească ardeleană, creații literare. De asemenea, în paginile „Îndrumătorului bisericesc” s-au regăsit, alături de materiale cu conținut teologic, și articole despre sănătate, agricultură, meșteșugărit, datele organizării târgurilor și catalogul cărților disponibile în librăria arhidiecezană, povestioare cu tâlc, anecdote și chiar reclame. „«Îndrumătorul bisericesc» a fost și este un însoțitor al vieții bisericești ardelene, de la Sfântul Andrei Șaguna și până astăzi, reflectând în paginile sale imagini și chipuri, gânduri și informații foarte prețioase. Parcurgând cronologic integrala pusă la dispoziție publicului veți putea remarca, într-un mod plăcut și extrem de interesant, viața și vârstele acestei publicații longevive, cu suișurile și coborâșurile ei”, a spus Alexandru Dădîrlat, consilier eparhial, coordonator al proiectului de digitizare al „Îndrumătorului bisericesc”. Vezi arhiva publicației „Îndrumătorul bisericesc”.

Unsprezece persoane au primit titlul de Tezaur uman viu. Un iconar printre desemnați

Unsprezece persoane păstrătoare și transmițătoare de patrimoniu cultural imaterial au primit recent titlul onorific de Tezaur Uman Viu din partea Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism de specialitate al Ministerului Culturii. Printre persoanele nominalizate se află și pictorul Florin Nicolae Poenariu, artist provenind dintr-o familie celebră de iconari din comuna Laz, județul Alba. El a câștigat premiul al II-lea, secțiunea pictură pe sticlă, la Concursul național Icoana Ortodoxă – Lumina Credinței, ediția din 2017. Lista a fost publicată pe site-ul oficial al ministerului.

Ce înseamnă Tezaur Uman Viu? Este un titlu „viager, personal și netransmisibil” acordat persoanelor „purtătoare, păstrătoare şi transmiţătoare de elemente de patrimoniu cultural imaterial”. În România această distincţie este oferită de Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial – Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Acest titlu face parte dintr-un program internaţional care se desfăşoară în state ca: Japonia, Franţa, Republica Cehă, Ungaria etc. - Basilica

Fii ctitor al Mănăstirii Hadâmbu din Iași!

Au început lucrările la noua clopotniță cu 13 clopote. Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași a început lucrările la noua clopotniță, care va avea 13 clopote și înălțimea de 32 de metri. Edificiul va mai cuprinde și o sală pentru magazinul bisericesc. „De mai mulți ani îmi doresc să începem lucrările la această clopotniță, pentru a completa ansamblul Mănăstirii Hadâmbu. Nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să reușim cumpărarea celor 13 clopote din Ucraina”, a declarat Părintele Arhimandrit Nicodim Gheorghiță, Starețul Mănăstirii Hadâmbu. Lucrările de înnoire a mănăstirii au fost începute sub supravegherea și cu sprijinul financiar al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în vremea slujirii sale ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În acea perioadă a fost înființat și Așezământul social-filantropic „Sf. Iosif cel Milostiv” din incinta mănăstirii. Pentru donații: Mănăstirea Hadâmbu; RO75RZBR0000060000279276 Raiffeisen Bank;

 

Linkuri la știri:

Un nou număr al Revistei „Binele de știut” - Basilica
 
Volum despre pandemia de COVID, lansat la Academia Română - Ziarul Lumina 
 
Legea care înăsprește pedepsele pentru infracțiunile de pedofilie și viol, contestată de Guvern la CCR - Digi24

 



Noi îndrumări bisericești care se aplică de la 1 septembrie, în contextul pandemiei de COVID-19 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
În contextul publicării HG nr. 729/2020 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la HG nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 (Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 797 din 31 august 2020), document legislativ care intră în vigoare începând cu data de 1 septembrie a.c.,

Punctul nr. 14 din cadrul Îndrumărilor date de Patriarhia Română în 17 iunie și reluate în 17 iulie și în 17 august 2020 se modifică după cum urmează:

„14. Începând cu data de 1 septembrie 2020, unitățile de cult, în special cele care desfășoară activități social-filantropice, pot relua organizarea de agape/servirea mesei în interiorul spațiilor anexe ale bisericii autorizate în acest sens (cantine sociale, săli de mese etc.), cu participarea a cel mult 50 de persoane, precum și în exteriorul acestor spații, cu participarea a maximum 100 de persoane. În ambele cazuri este obligatorie respectarea regulilor de distanțare fizică (în interior, se va păstra distanța de 2 m în orice direcție, între persoane; în exterior, se va păstra distanța de 1,5 m în orice direcție, între persoane)”.



Academia Română va organiza o dezbatere națională despre Tehnologia 5G
 
Academia Română a anunțat recent într-un comunicat de presă, hotărârea de a organiza o dezbatere la nivel național pe tema tehnologiei 5G, cu participarea tuturor factorilor implicați, menționând că instituția nu se opune implementării noilor tehnologii, ci dorește să fie luat în considerare principiul medical al prevenției înainte de trecerea la utilizarea lor pe scară largă.
 
„Academia Română a lansat în data de 27 august 2020 un comunicat de presă în care atrăgea atenția că utilizarea pe „ termen lung a tehnologiei 5G poate avea efecte negative asupra sănătății oamenilor. Tema, așa cum precizam, este sensibilă la nivel mondial și a generat și continuă să genereze dezbateri în comunitatea științifică internațională.

Comunicatul nostru a fost gândit ca o invitație către întreaga societate românească (specialiști, factori de decizie, mediul economic, corpul medical și întreaga populație), pentru ca împreună să analizăm și să ajungem la niște concluzii utile fiecăruia dintre noi.
 
Comunicatul a stârnit controverse, ignorându-se faptul că Academia Română a solicitat o analiză a impactului utilizării pe termen lung, deci ca urmare a expunerii de lungă durată a populației la radiațiile emise de aceste tehnologii. Studiile au menirea să trateze într-o manieră echilibrată avantajele și dezavantajele acestor tehnologii și să evalueze potențialul de risc asupra sănătății. Academia Română nu se opune implementării noilor tehnologii, ci dorește să fie luat în considerare principiul medical al prevenției înainte de trecerea la utilizarea lor pe scară largă. Precizăm că decizia conducerii Academiei Române de a retrage comunicatul de pe site-ul instituției a fost luată ca urmare a hotărârii de a prelua inițiativa organizării unei dezbateri la nivel național, cu participarea tuturor factorilor implicați și elaborarea unui document comun.
 
Tema impactului tehnologiilor 5G asupra sănătății oamenilor, alături de subiecte precum impactul evoluției tehnologiei informației și comunicațiilor asupra omului și societății, schimbările climatice, sistemul de educație contemporan și raportul dintre învățământul on-line și educația în clasă, se încadrează în seria de probleme majore ale societății pe care le-a abordat în ultima perioadă Academia Română”, a transmis, miercuri, 2 septembrie 2020, Biroul Prezidiului Academiei Române, pe pagina web a instituției
 
Această inițiativă a fost salutată de Asociația Pro Consumatori, care solicită Biroului Prezidiului Academiei Române să stabilească în cel mai scurt timp posibil data dezbaterii naționale pe tema impactului tehnologiei 5G asupra sănătății populației. 
 
APC România consideră că urgența dezbaterii cu toți actorii, factorii de decizie din cadrul instituțiilor statului și reprezentanții societății civile este imperios necesară având în vedere și anunțurile făcute de operatorii de telefonie mobilă cu privire la furnizarea de servicii 5G în orașele mari ale țării.
 
„Având în vedere inițiativa Academiei Române și îngrijorările care există în multe țări europene cu privire la riscurile implementării tehnologiei 5G, de exemplu Belgia și Elveția au oprit orice demers legislativ și tehnic referitor la tehnologia 5G, Guvernul României trebuie de îndată să oprească orice demers legislativ în direcția realizării unor facilități de natură fiscală și administrativă pentru operatorii de telefonie mobilă care oferă servicii 5G. De asemenea, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) trebuie să înghețe pe perioadă nedeterminată licitația pentru alocarea drepturilor de utilizare în benzile de frecvență (700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz) destinate implementării tehnologiei 5G. România ocupă în prezent locul 2 la nivel mondial în privința raportului calitate preț pe servicii de telecomunicații oferite consumatorilor, afirmația aparține președintelui ANCOM, așa că nu se justifică din niciun punct de vedere implementarea tehnologiei 5G la nivel național. Totodată, solicităm ANCOM-ului să retragă operatorilor de telefonie mobilă  licența de operare pentru 5G”, a explicat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociației Pro Consumatori. - Activenews


Știri externe - Septembrie 2020 (RO)
 

GRECIA: Prima prăznuire oficială a Cuviosului Iosif Isihastul la Mănăstirea Vatoped

Precum deja se știe, pe 9 martie 2020, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a înscris oficial în calendarul Bisericii pe Cuvioșii Iosif Isihastul (Gheron Iosif), Efrem Katunakiotul și Daniil Katunakiotul. Prima prăznuire oficială a Cuviosului Iosif Isihastul a avut loc pe 29 august 2020 (16 august după calendarul vechi, din Sfântul Munte; nu pe 15 august când Gheron Iosif a adormit, pentru a nu se suprapune cu prăznuirea Adormirii Maicii Domnului). Pentru alte fotografii de la prăznuire accesați Pemptousia.gr.  

GRECIA: Ghidul pelerinului în Sfântul Munte Athos

Sunteți bineveniți să vă închinați în Chilia Buna Vestire, Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu, din Sfântul Munte Athos. Vă așteptăm cu dragoste și bucurie! Pentru un pelerinaj în Sfântul Munte Athos, vă rugăm să aveți în vedere următoarele aspecte:

* Accesul este permis doar bărbaților, potrivit unei legi denumită Avaton. Despre Avaton puteți lectura aici: https://marturieathonita.ro/avatonul-de-ce-nu-au-voie-femeile-in-sfantul-munte-athos/

* Este necesar să selectați mănăstirile pe care doriți să le vizitați. Despre acestea puteți lectura în aplicația disponibilă pentru descărcare gratuită aici: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.sfantulmunteathos

* Sunaţi la mănăstirile la care doriţi să înnoptaţi şi rezervaţi-vă cazarea. Găsiți datele de contact ale mănăstirilor în tabelul de aici: https://marturieathonita.ro/instructiuni-pelerini/

* Pentru eliberarea permiselor de ședere în Sfântul Munte Athos (diamonitiria), aveți posibilitatea fie de a obține o invitație din partea uneia dintre mănăstirile la care aveți asigurată cazarea (este necesară contactarea acesteia), fie de a lua legătura cu Biroul de Pelerinaj din Tesalonic (tel. 0030-2310-252578, fax 0030-2310-222424 sau e-mail: athosreservation@gmail.com), în acest din urmă caz numărul permiselor fiind limitat la 100 pe zi.

* Pentru a obține o invitație de acces în Sfântul Munte Athos din partea Schitului Sfântul Dimitrie – Lacu, vă rugăm să accesați acest link și să completați câmpurile din formular

* Datele dumneavoastră vor fi transmise de noi direct către Biroul de Pelerinaj din Tesalonic, care va emite diamonitiria. O veți ridica, contra sumei de 25 euro, din Ouranopoli, înainte de a urca pe corabie.

* Este necesar să vă faceți rezervare la corabie. Pentru aceasta, accesați site-ul și folosiți pentru traducere Google Translate.

* Fotografierea ori filmarea, fumatul, precum şi îmbrăcămintea nepotrivită (tricouri cu mânecă scurtă, ţinută sport etc.) sunt strict interzise în incinta mănăstirilor. Pelerinii clerici şi monahi sunt rugaţi să ia parte la sfintele slujbele şi la trapeză îmbrăcaţi în reverendă (dulamă) şi rasă, purtând de asemenea fes sau potcap. Închinătorii care nu şi-au anunţat mai dinainte venirea, precum şi copiii mai mici de 12 ani nu sunt primiţi în Sfântul Munte.

* Puteți consulta programul liturgic de la Chilia Buna Vestire aici

* Veți găsi în incinta Chiliei și un mic pangar.

* Pentru alte informații suplimentare, puteți trimite un e-mail la adresa: lakos.8@gmail.com.

FRANȚA: Actorul francez Gérard Depardieu s-a botezat creștin ortodox

Actorul francez  Gérard Depardieu, cunoscut pentru rolurile din  „Cucerirea Paradisului”, „Cyrano de Bergerac”, „Ultimul metrou”, s-a convertit la ortodoxie. Ceremonia de botez a avut loc vineri, 4 septembrie, în impozanta Catedrală Alexander Nevsky din Paris, unde au fost prezenți câteva zeci de apropiați și familia actorului, pentru a asista la trecerea lui Depardieu la confesiunea creștin-ortodoxă, informează Orthodoxtimes.com. Depardieu este cunoscut pentru interesul său pentru religie, dar și pentru legăturile strânse cu președintele rus Vladimir Putin. El a primit cetățenia rusă în 2013. Tom Hanks, Dave Gahan (Depeche Mode) Emir Kusturica și Christian Bale sunt doar o parte dintre artiștii care au îmbrățișat creștinismul ortodox, după întâmplări semnificative din viața lor. – Activenews

Actorul Jonathan Jackson nu vede Ortodoxia ca pe o convertire, ci ca pe o întoarcere acasă

Actorul Jonathan Jackson i-a acordat Ralucăi Mihalache, realizatoarea emisiunii „Secvențe TRINITAS”, un interviu despre convertirea sa la Ortodoxie și modul în care trăiește credința. Actorul povestește despre călătoria lui spre Ortodoxie, care a început în România, în 2007, când venise la filmări și a văzut pe fereastra hotelului mulți oameni cu lumânări aprinse, în miez de noapte. „A fost uimitor. Noi nu știam ce făceau, dar cineva de acolo a venit și ne-a spus: «Hristos a-nviat!»”. În următorii ani, el și soția lui au avut multe lecturi și căutări spirituale. La prima Sfântă Liturghie la care a asistat, cu ajutorul rugăciunii, a trecut de la dorința de a fugi afară, la impresia că se simte ca-n rai – totul în numai 45 de minute.  „A deveni ortodox nu a fost o alegere, o preferință pentru mine. A fost de fapt o provocare pentru preferințele mele”.

Actorul mai afirmă că cel mai greu i-a fost să intre în atmosfera de pace și reculegere a liturghiei, deoarece nu era crescut în acest duh. „Sfânta Liturghie înseamnă oprire și liniște totală, iar omul modern nu se pricepe foarte bine la aceasta”, spune el. În Sâmbăta Mare din anul 2012, Jonathan și Elisa Jackson, împreună cu copiii lor, au primit botezul ortodox. Înainte și după Muntele Athos. O altă experiență transformatoare a fost întâlnirea, ca pelerin, cu Sfântul Munte Athos. Starețul Efrem de la Mănăstirea Vatopedu le-a spus lui și fiului său mai mare: „Ați trăit o viață înainte de Ortodoxie, acum aveți altă viață! Iar înainte de Muntele Athos ați avut o viață, acum aveți altă viață!” „La fel simt și în legătură cu Sfântul Munte, cu viața în Biserica Ortodoxă, cu cinstirea Maicii Domnului și rugăciunile către ea. Îmi amintesc, desigur, vremea când nu-i ceream ajutorul, dar simt că aceasta a fost în inima mea dintotdeauna”, a adăugat el. „Cronologic, prima dată am fost în Sfântul Munte în 2015, acum cinci ani, dar mă simt ca și cum aș fi mers toată viața acolo.” Jonathan Jackson și familia s-au mutat de curând în Irlanda ca să sprijine strângerea de fonduri pentru singura mănăstire ortodoxă din Irlanda, Mănăstirea Izvorul Tămăduirii și Sf Ciaran din Shannonbridge, înființată cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.

ONU, obligată să admită că vaccinul antipolio finanțat de Bill Gates a masacrat Africa

Ar trebui să fie unul dintre cele mai mari scandaluri în sănătatea publică, dar este trecut sub tăcere din cauza personajelor și organizațiilor implicate. În premieră, Organizația Națiunilor Unite a fost obligată să admită că o inițiativă internațională majoră de vaccinare a provocat, de fapt, izbucnirea bolii pe care trebuia să o elimine. În timp ce  Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va continua să se laude cu așa zisa „eradicare a poliomielitei” cu ajutorul vaccinurilor, situația stă complet altfel. Campania pe care o duce de zeci de ani, de eradicare a poliomielitei, ucide acum zeci de tineri nevinovați care trăiesc în țările sărace. Iar oficialii din domeniul sănătății încep să recunoască faptul că planul lor de a opri poliomielita „sălbatică” a avut efecte nedorite, copiii rămânând paralizați de o tulpină mortală a agentului patogen derivat dintr-un vaccin viu. Această ultimă pandemie a izbucnit în Ciad și Sudan, iar vinovatul a fost identificat: un virus poliomielitic derivat din vaccinul oral de tip  2. Funcționarii se tem că această nouă tulpină periculoasă ar putea trece continentele în curând, provocând în continuare focare mortale în întreaga lume. - Activenews

SUA: California adoptă o lege prin care micşorează pedepsele penale pentru adulții LGBT care abuzează sau întrețin relaţii sexuale cu minori

Adunarea Generală din California, condusă de democrați, a adoptat o lege care va micșora pedepsele penale pentru adulții LGBT care sodomizează sau fac sex oral cu adolescenți minori. S.B. 145 a fost introdus de senatorul de stat Scott Wiener (D), care este în mod deschis gay, și a fost aprobat de Senatul de stat cu un vot de 23-10 și adoptat de Adunare cu un vot de 41-18, conform San Francisco Chronicle. Dacă este semnat de guvernatorul Gavin Newsom (D), ceea ce este probabil, legislația va impune judecătorilor să fie discreți în repartizarea unei persoane în registrul infractorilor sexuali, în cazul în care victima lor are vârste cuprinse între 14 și 17 ani și diferența de vârstă dintre infractor și victimă nu este mai mare de 10 ani. Wiener a susținut că legislația „elimină discriminarea împotriva tinerilor LGBTQ în sistemul nostru de justiție penală”. - Prodocensmedia

 

Linkuri la știri:

Adormirea Maicii Domnului pe glob: În imagini - Basilica
 
Persecuția creștinilor a crescut în timpul pandemiei - Basilica


Comunicat: Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – Iași, 2020
UPDATE: În urma deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) care permite organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, Arhiepiscopia Iașilor a transmis un nou comunicat, care anulează practic programul de mai jos.
 

Încă din anul 1641, prin străduința binecredinciosului Domnitor Vasile Lupu al Moldovei, Iașul este binecuvântat de prezența și ocrotirea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, la care ajung să se închine pelerini din toate colțurile țării și de peste hotare. Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la această sărbătoare și ținând cont și de deciziile luate de autorități în contextul epidemiologic în care ne aflăm, Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță anul acesta o serie de măsuri menite să protejeze, în condițiile actuale, sănătatea pelerinilor:

1) Pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, racla cu moaștele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană și depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie și va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie.

2) Momentul tradițional „Calea Sfinților” va avea o altă desfășurare întrucât nu este permisă prezența mulțimilor de credincioși. Racla cu sfintele moaște va fi purtată de o mașină în procesiune pe străzile mai importante din toate cartierele orașului. Credincioșii din Iași vor putea astfel să privească și de la nivelul ferestrelor și al balcoanelor acest „pelerinaj” deosebit al Sfintei Cuvioase Parascheva.

3) Va exista un culoar de acces către sfintele moaște care să asigure păstrarea distanțării fizice. După ce vor trece de baldachinul care va adăposti racla cu sfintele moaște, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumați către ieșirea din zona Ansamblului Mitropolitan.

4) Vor fi puse la dispoziția pelerinilor măști oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces și pe parcursul rândului.

5) De-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini – iar înainte de a se apropia de zona baldachinului, credincioșii vor trece și peste covorașe dezinfectante.

6) Fiecare închinător va primi un pachet ambalat și oferit în condiții stricte de igienă care va conține câte o iconiță, un acatist al Sfintei Parascheva și o sticluță de aghiasmă.

7) Intrarea și ieșirea din Catedrala Mitropolitană se vor face pe culoare diferite și create astfel încât să se poată respecta regula distanțării fizice.

8) Nici în interiorul Catedralei Mitropolitane, nici în curte nu se va putea staționa, spre a evita astfel grupurile și aglomerația de persoane. Îi rugăm pe pelerinii care vin la Iași să se asigure că au cazare întrucât anul acesta nu vom putea oferi găzduire la enoriași din parohiile ieșene sau în lăcașurile de cult.

9) În data de 14 octombrie 2020, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă și care, în număr restrâns, vor putea să intre în spații delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată păstra distanța recomandată de autorități.

Precizăm că anul acesta nu vor fi aduse nici din țară, nici din străinătate alte sfinte moaște sau relicve sfinte.

În incinta Catedralei Mitropolitane și la evenimentele organizate în perioada 8-15 octombrie 2020, jurnaliștii vor avea acces pe baza legitimațiilor de presă, cu condiția de a trimite anterior, pe adresa presa@mmb.ro, o solicitare care să cuprindă: instituția de presă, numele și prenumele jurnalistului, funcția, adresa de email și un număr de mobil. Zonele de acces și alte informații vor fi comunicate de organizatori la fața locului. Alte detalii pot fi obținute de la: Pr. Constantin Sturzu – purtător de cuvânt (tel.: 0764 608 888).

Vom reveni în perioada următoare cu programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu alte detalii organizatorice.       

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor



Sfântul Sinod recomandă intensificarea activităților dedicate familiei - Comunicat - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recomandat marți ca parohiile să intensifice activitățile dedicate familiilor și a îndemnat credincioșii să cultive prin rugăciune și fapte bune educația creștină și spiritul filantropic în familie și societate


Comunicat: Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de 29 septembrie 2020, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu tema Pastorația familiei creștine azi.

Sfântul Sinod a apreciat că în acest an marcat sever de pandemie, Biserica și-a adecvat metodele sale de pastorație unei realități dificile, transmițând mesajul Evangheliei inclusiv în mediul on line.

Totuși, s-a constatat insuficiența comunicării mediatice în raport cu starea de comuniune pe care credincioșii o trăiesc în mod firesc prin participarea fizică la viața liturgică a comunității. De asemenea, telemunca și școala on line reprezintă doar o soluție provizorie, până la depășirea stării provocate de pandemie.

Închiderea școlilor a afectat semnificativ procesul educațional, elevii și profesorii nefiind suficient pregătiți pentru desfășurarea cursurilor on line. De aceea, Patriarhia Română, prin intermediul proiectului Alege Școala! şi al eparhiilor, a venit în sprijinul elevilor şi cadrelor didactice din comunităţile dezavantajate, oferind acestora aproape 5.000 de tablete sau alte dispozitive electronice.

Ținând cont de cele menționate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române:

  1. Ia act de situația pastorației familiei în contextul pandemic actual și de acțiunile social-filantropice întreprinse de Biserica Ortodoxă Română;
  2. Solicită tuturor parohiilor intensificarea activităților dedicate pastorației familiei, precum și cultivarea relației dintre familie și Biserică;
  3. Îi îndeamnă pe toți credincioșii să cultive, prin rugăciune și fapte de caritate, educația creștină a copiilor și tinerilor, acordând sprijin spiritual și material mai ales familiilor defavorizate.

De asemenea, Sfântul Sinod a luat act de următoarele reglementări legislative recente:

  1. Legea nr. 137/2020 pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domnul Țării Românești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, martir și erou al națiunii române. Ziua dedicată ceremoniilor pentru comemorarea domnitorului a fost stabilită pe data de 27 mai a fiecărui an.
  2. Legea nr. 138/2020 pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan martiri și eroi ai națiunii române și pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș. Ceremoniile pentru comemorarea celor trei martiri și eroi, Horea, Cloșca și Crișan, se vor desfășura în fiecare an în ziua de 2 noiembrie, iar în ziua de 8 noiembrie a fiecărui an va fi comemorată Ziua Martirilor Români de la Beliș.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Crucea, semnul și sensul lucrării de slujire a Mântuitorului - Arhidiac. Prof. Dr. Ioan Caraza
 

Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17

Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.

În Parabola cu lucrătorii tocmiţi în via Domnului în diferite ceasuri ale zilei, Mântuitorul Însuși arată semnificația celor două perioade ale Bisericii apostolice, și anume, cea a prigoanelor descrisă prin sintagma „greul zilei”, și cea a libertății Bisericii, semnificată prin sintagma „arșița zilei” (Mt., 20, 12), în sensul uscăciunii rațio­­naliste provocate de erezii. Dacă pentru „greul zilei”, Hristos Cel viu a însemnat pentru lucrătorii înzestrați cu talanți ca „să lucreze până va veni” (Lc. 19, 13) „Stâlp de foc” (Numeri 14, 14) al cre­din­ței martirilor, ca mărturisire a lor în întunericul din lume, astfel, pentru perioada „arșiței”, Hristos Cel viu și biruitorul morții a însemnat „luarea Mirelui” (Mt., 9, 15), răpit de către cei pentru care Hristos nu mai era nici cel viu și nici biruitorul morții. 

Biserica e născută pe Cruce

Mântuitorul a profețit atât răpirea Mirelui celui viu (Mt., 9, 15), cât și rătăcirea celor pentru care Întruparea Sa nu mai era decât cea a unui „stârv” în lumea „vulturilor” (Lc. 17, 37), simbol al înțelepciunii omenești. 

În această călătorie a ei prin istorie, Biserica poate fi comparată cu legendarul Ulise din literatura antică, și anume la trecerea acestuia cu corabia printre cumplitele Scilla și Caribda, care, ajungând apoi în zona sirenelor, și-a astupat urechile cu ceară și s-a legat de catargul corabiei, ca să scape de ademenire. 

Frământările prin care avea să treacă Biserica au fost numite de către Mântuitorul „Porțile iadului” (Mt. 16, 18), ca un îndemn la mărturisirea neclintită a cre­dinței ei, în ­sensul „pietrei” pe care porțile iadului nu o vor putea birui. 

Aceeași profeție este confirmată și de către Sfântul Apostol Pavel în fața preoților chemați la Milet, cărora le-a vorbit despre acei „lupi îngrozitori care nu vor cruța turma”, după plecarea Sa (F. Ap. 20, 28-31). În lipsa prigoanelor, Mântuitorul arată că Biserica Sa, frământată de erezii, Îl va căuta ca „Mire al bucuriei” prin „post” (Mt. 9, 15). 

Odată cu oprirea prigoanelor, creștinii adevărați nu aveau de gând să neglijeze vreodată crucea în urmarea lui Hristos. Statura lor prin credință era cea a „bărbatului desăvârșit”a (Efes. 4, 13), care rămâne neclintit la probele de cald sau de rece, căci acesta este sensul chemării lui Hristos la luarea crucii, prin „lepădarea de sine în urmarea Sa” (Mc., 8, 34), căci mai mult decât mărturisirea credinței adevărate prin sinoade, „crucea” a fost atât semnul, cât și întreg sensul lucrării Mântuitorului de slujire, pentru restaurarea și răscumpărarea omului. Înăl­țarea Sfintei Cruci, după Sinodul de la Niceea, are sensul jertfei Domnului ca temelie a uni­tă­ții Bisericii Sale, după cum s-a profețit: „El va păstori turma Sa ca un Păstor și cu brațul Său o va aduna” (Is., 40, 11). 

Libertatea nu a însemnat pentru Biserică altceva decât aducerea aminte și mai profund de Jertfa răscumpărătoare a Domnului, care a dezlegat legăturile morții prin Duhul Sfânt (Is. 61, 1-3). Mântuitorul a identificat această profeție în lucrarea Sa (Lc. 4, 21) în fața celor din Nazaret, care au respins faptul că ei ar fi „legați”. Dar adevărata libertate pe care o mărturisea Hristos (Ioan 8, 36) însemna Învierea cu duhul prin Adevărul vieții Lui care avea să fie dovedit prin Înviere, ca arma cea mai puternică a luminii sub Cruce (Ps., 90, 4; cf. Efes., 6, 14) și „glas de tunet” (Ps., 103, 8), de care „Marea morții” avea să fugă, iar „Iordanul vieții avea să se întoarcă înapoi la Dumnezeu” (Ps., 113, 3) prin învierea cu duhul (Ioan 5, 25).

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci nu este o reluare a Săptămânii Pătimirilor Domnului

Acest praznic este relevarea sensului Crucii și al Jertfei Domnului, ca o chemare la con­ști­ința luării crucii în urmarea lui Hristos, și anume, în vreme de libertate, deoarece Întruparea Domnului a însemnat arătarea lui „Dumnezeu cu noi” după numele Său de „Emanuel” (Is. 7, 14), așa cum a văzut dreptul Simeon (Lc., 2, 32). 
Convorbirea lui Iisus cu Nicodim (Ioan 3, 1-21) a fost rânduită de către Sfinții Părinți în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. La această sărbătoare este vorba de episodul Răstignirii din Vinerea Patimilor, de la care trebuie să ne întoarcem la sensul Jertfei Domnului relevat în convorbirea lui Iisus cu Nicodim de la începutul lucrării Sale. 
Acest sens nu-l știa nici Sfântul Ioan Botezătorul, dar Mântuitorul relevă sensul Jertfei ­Sale de pe Cruce, asociind-o cu imaginea „șarpelui de aramă” (Numeri 21, 8-9), din timpul peregrinării poporului prin pustie. 

În acest context, Mântuitorul relevă lui Nicodim mai întâi nevoia „nașterii de sus” prin botez pentru mântuire (Ioan 3, 3), fiind vorba de un botez al „Lumi­nii sub cruce”, mai profund decât cel al lui Ioan Botezătorul, de întoarcere la Lege prin po­că­ință. 

Dacă în sensul botezului lui Ioan, psalmistul implora: „Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șter­ge-le”, această rugăciune are sensul botezului Sfântului Ioan, dar psalmistul, străpuns la inimă în rugăciunea sa de pocăință, a implorat ceea ce Dumnezeu avea să facă prin ­Întrupare: „Inimă curată zi­deș­te întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele” (Ps. 50, 10-11). 

Sub aceste auspicii avea să se desfășoare și lucrarea Mântuitorului de restaurare și răscumpărare, ca împlinire a unei alte profeții prin care se deo­­­se­beș­te lucrarea lui Ioan prin ­Lege de lucrarea mai adâncă a lui Hristos prin Har: „Rămășița care va fi, va prinde rădăcini în jos, și va aduce roade în sus” (Is. 37, 31). Tocmai acest lucru avea să-l surprindă pe Sfântul Ioan, care mărturisea: „Acela tre­buie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 30). 

Sfântul Ioan se exprima astfel deoarece în Legea Veche nu exista încă plinirea ei prin Hristos și deci nu putea exista nici Lumina baptismală în tăria ei sub cruce, nici iubirea de duș­mani. De aceea, botezul Sfân­tului Ioan nu putea dezlega din legături. Întrucât această desă­vâr­șire nu o putea avea nici Sfântul Ioan, Mântuitorul nu i-a spus nimic în legătură cu ispitirea de către diavolul, după Botezul Său. 

Domnul jertfit pe Cruce, preînchipuit în șarpele de aramă din vremea lui Moise

Mântuitorul arată că prin credință botezul este ca o naș­te­re de sus (Ioan 3, 3). Sensul aces­tei nașteri este că prin cre­dință mintea este scoasă din temnița cunoștinței binelui și răului și astfel este dezlegată inima de legăturile veșnice ale neghinei. Nașterea este și pacea de sus, ca naștere din Duh pentru care Mântuitorul folosește o sintagmă intuitivă pentru Nicodim: „Vântul suflă unde vo­iește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine și unde se duce. Așa este și cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3, 8). Dar Hristos mustră neînțele­gerea lui Nicodim, pentru sensul scoaterii minții din temniță (Ps. 141, 7) și eliberarea minții pentru nașterea din Duh. 

De aceea, Mântuitorul trece la exemplul lucrării sale răscumpărătoare ca „șarpe de aramă”. Acesta este simbolul prin care Hristos relevă scoaterea prin Jertfa Sa a boldului morții din suflet, ca mușcătură a șarpelui morții, prin trecerea pascală și îmbrăcarea vieții Sale celei fără de moarte, celei vii în veci (Ioan 14, 19). Lucrarea de răscumpărare avea să aibă loc după restaurarea inimilor ucenicilor pentru asemănarea lor cu „inima” lui Hristos.

Dar asemănarea cu „viața” Lui putea avea loc numai prin răscumpărare. Hristos a dovedit la Înviere că este viu, nu pentru că a înviat, ci a înviat pentru că moartea nu-L putea ține, deoarece El era viu: „Voi veni la voi și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi, acolo unde Eu sunt” (Ioan 14, 3), căci: „Eu sunt viu și voi veți fi vii” (Ioan, 14, 19); „Părinte, voiesc ca unde Eu sunt, să fie împreună cu Mine și cei pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii” (Ioan, 17, 26); „De-Mi slujește cineva (cu referire la restaurare), să-Mi urmeze Mie și unde Eu sunt, va fi și slujitorul Meu” (Ioan 12, 26), prin Jertfa răscumpărătoare. 

Expresiile „unde Eu sunt” relevă numele biblic al lui Dumnezeu: „Eu sunt cel ce sunt” (Ieș., 3-14), semnificat prin Rugul Aprins (Ieș., 3-2), Care, însă, prin Întrupare, după ce spală picioarele ucenicilor, Se întoarce, pentru „a nu-i lăsa orfani” (Ioan, 14, 18), sintagmă a iubirii lor profunde de Hristos. 

Lucrarea Mântuitorului pentru „nașterea de sus” stă sub auspiciile Sfintei Cruci

„La plinirea vremii” (Gal. 4, 4), acestea arătau astfel: în Israel, prefacerea Luminii în întuneric demonic (Mt. 6, 23), prin luarea viei Domnului de către lucrători în stăpânirea lor (Mt., 21, 28), ceea ce însemna, de fapt, împlinirea profeției vechi împotriva Șarpelui (Gen. 3, 15).

Împlinirea profeției primordiale prin întrupare avea să însemne sfărâmarea capului vicleniei de șarpe, de către Hristos, pe Care tocmai de aceea acea sămânță a șarpelui avea să-L răstignească. Semnul acestei semințe s-a arătat în Israel încă de la nașterea lui Hristos, Care a trebuit să se salveze în Egipt acolo unde se manifesta foamete mare după Dumnezeu. Căci în Israel lucrătorii viei Îl foloseau pe Dumnezeu pentru interesele lor, așa cum, oarecând, oastea lui Israel ceruse Chivotul din Șilo pentru victorie. Acest păcat mare a fost pedepsit de către Dumnezeu, prin nimicirea oastei lui Israel, care nu căuta rugăciunea, evlavia și ajutorul lui Dumnezeu (I Reg. 4, 3). 

La neamuri se manifesta cu putere foamea după cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11; cf. Lc. 15, 14). Pentru iudei, Mesia trebuia să însemne regele lui Israel, așa cum Îl declarase Natanael, mai întâi (Ioan 1, 49), apoi de către Petru (Mt. 16, 16). Dar în Revelație Hristos este „Unsul Domnului” ca Adam cel dintâi, desemnat de către Sfântul Pavel: „Chipul Celui ce avea să vină” (Rom. 5, 14). Adam însemna omul zidit după Chipul - „smerenia”, iar Asemănarea - „inima milostivă” a fiecăreia dintre Persoanele Sfintei Treimi a căror comuniune este veșnică. Adam avea Lumina baptismală prin Cuvânt, în tăria Ei sub cruce, și iubirea de duș­mani, toate acestea ca desă­vâr­șire a Tatălui. 

Configurația antitreimică a cruzimii individualiste a diavolului sub imperiul trufiei poftelor constituie originea răului în creație. În desăvârșirea Sa, Tatăl i-a îngăduit ispitirea lui Adam. Diavolul știa că Adam l-ar fi biruit, dar s-a întrupat în șarpe ocolind pe Adam (Ioan, 10, 1), pentru a ispiti pe Eva prin mâncare, din care a făcut argumentul hotărâtor împotriva Adevărului Cuvântului. 

În acest fel a fost stricat templul Duhului Sfânt din inima lui Adam (I Cor. 3, 17), în care a fost semănată neghina diavolului (Mt., 13, 25). Dumnezeu a făgăduit răscumpărarea prin Întruparea „tainică” a Fiului Său, ca răspuns la lucrarea „ascunsă” a diavolului, a cărui întrupare însemna undița în care diavolul a pus nada, momeala Luminii veșnice, ca să-l ducă pe Adam la moarte. Și Întruparea Domnului a însemnat și undița tainică a Luminii vieții, în care Dumnezeu a pus nada morții diavolului semănată în oameni. 

Ispitirea lui Hristos, semn că diavolul nu a cunoscut taina Întrupării, nu a putut strica filiația divină a ascultării lui Hristos. La rândul lui, diavolul știa că sămânța Lui este veșnică (Ps. 23, 7), dar Duhul Sfânt de la Botez în Hristos era semnul că Hristos nu are neghină și poate descoperi atât Lumina Sfintei Treimi, cât și lucrarea celui rău. 

În acest fel, stăpânirea lui putea fi răsturnată. Neghina a fost descrisă după Potop de către Dumnezeu ca „înclinare spre rău a inimii oamenilor” (Gen. 8, 21). 

Hristos, așteptat încă din Vechiul Testament prin credință cu suferință

Însă, numai sub aceste auspicii, Dumnezeu putea începe lucrarea Sa providențială de mântuire prin împărțirea limbilor și chemarea lui Avraam. În poporul Său, neghina putea fi înăbușită prin forță cu ajutorul Legii. Dar Legea însemna numai „Chipul” de la creație, nu și „Asemănarea” Sfintei Treimi. În acest sens, Dumnezeu a făgăduit plinirea Legii prin Întrupare, ca Adam cel de-al doilea. La porunca Tatălui: „Șezi de-a drepta mea...!” (Ps., 109, 1), Fiul, Creatorul a toate (Ioan 1, 2), s-a deșertat de slavă, primind chipul de rob al ascultării în Duhul Sfânt, așa cum o avea Adam prin Cuvânt, ca un botez, sub auspiciile adâncului smereniei Duhului Sfânt, prin Care inima lui Adam devenise templu al Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16).

Prin botezul pocăinței Sfântului Ioan, Dumnezeu pregătea pe cei care puteau cunoaște arătarea tainică a lui Hristos, tainică din cauza adâncului Duhului Sfânt. De aceea, necunoaș­terea Sa de către lume este socotită de către Hristos „păcat” (Ioan 16, 9). 

Acest lucru însemna o arătare reală, dar o necunoaștere tainică. Mântuitorul numește „cele ale Tatălui” mângâierea plină de slavă a harului și a Adevărului, precum și gingășia iubirii veșnice a slujirii până la Jertfa arderii de tot (Evr. 9, 14): „Duhul Sfânt este Duhul Adevărului pe care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; dar voi - spune Hristos ucenicilor Săi - Îl cunoașteți, pentru că rămâne la voi și în voi va fi” (Ioan 14, 16-17). 

Din acest motiv, Hristos considera întruparea însăși ca o lucrare de „ascundere” a „celor ale Tatălui” față de lume: „Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că (prin Întrupare) ai ascuns acestea celor înțelepți și pricepuți (care au respins chemarea Sa prin Sfântul Ioan) și le-ai descoperit pruncilor! Da, Părinte, căci așa a fost bunăvoirea înaintea Ta” (Mt. 11, 25-26).

Cei cu inima curată și bună, în sensul de „prunci”, sunt cei care s-au învrednicit de mărturisirea Sa față de lucrarea Tatălui prin Sfântul Ioan Botezătorul: „Ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud! Că adevărat vă spun, că mulți proroci și drepți au dorit să vadă ce vedeți voi și n-au văzut, și să audă ce auziți voi și n-au auzit” (Mt., 13, 16-17). 
În același sens, Sfântul Pavel a subliniat în legătură cu cei de sub Lege, care au așteptat pe Mesia cu credință prin multă suferință: „Mărturisiți fiind prin credință, n-au primit făgă­du­ințele (nici Moise, nici Ilie, nici Ioan Botezătorul), căci Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia desă­vâr­șirea fără noi” (Evr., 11, 39-40). 

Cei care nu L-au cunoscut pe Hristos la arătarea Sa prin Sfântul Ioan, descriși de către Mântuitorul ca „înțelepți și pricepuți” (Mt. 11, 25-26), aveau să fie cei prin al căror venin de șarpe Dum­nezeu Tatăl avea să pregătească la Jertfa lui Hristos, medicamentul învierii pentru cei care au ­urmat lui Hristos și au dobândit învierea lor cu Duhul la Învierea lui Hristos. 

Întunericul netemerii de Dumnezeu, cauza răstignirii Mântuitorului

Sfântul Pavel spune despre aceștia că ei au iubit „arătarea lui Hristos”, desigur prin Sfântul Ioan (II Tim. 4, 8). Însă despre cei care au călcat voia lui Dumnezeu în ei înșiși nebotezându-se de Ioan (Lc., 7, 30), Mântuitorul avea să spună în convorbirea Sa cu Nicodim: „Cel ce crede în El nu este judecat, dar cel ce nu crede a și fost judecat, deoarece nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata că Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească” (Ioan 3, 18-20). 

Mântuitorul arată că întunericul demonic al netemătorilor de Dumnezeu din Israel este cauza și a jertfei de tăiere a capului Sfântului Ioan, și aceeași cauză și pentru răstignirea Sa. Iar judecata din urmă împotriva diavolului nu va fi altfel față de cei din Israel care L-au răstignit (Mt. 25, 41) și a tuturor celor ca ei. 

Mântuitorul a precizat în convorbirea cu Nicodim că Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea (Ioan, 3, 17), în sensul că fericiți vor fi numai cei care vor vedea și vor iubi arătarea Lui, iar pentru ceilalți care, din cauza păcatelor, au inima împietrită și nu pot vedea, nici auzi, Întruparea Sa nu va fi decât o împotrivire înverșunată față de Lumină (Evr. 12, 3), fără să știe că prin veninul lor Tatăl pregătește medicamentul învierii. Căci Lumina Sa, în desăvâr­șirea Tatălui, luminează în întuneric și întunericul nu o poate cuprinde (Ioan 1, 5). 

Mântuitorul a arătat că El nu numai nu judecă pe nimeni prin șederea Sa de-a dreapta Tatălui, dar că Tatăl I-a dat tăria Lu­minii pentru această ședere prin Întruparea Sa ca Fiul omului, iar această tărie nu înseamnă putere de a osândi, ci puterea de a mustra pentru a curăți inimile „ca focul topitorului şi leşia înăl­bitorului” (Mal. 3, 2), cum cerea și David, și aceasta înseamnă tăria Luminii care luminează în întuneric, pe care Hristos voia s-o împărtășească și lui Nicodim.

Mântuitorul nu a mai avut timp să arate Lumina și Sfântului Ioan, din cauza uciderii acestuia, decât prin răspunsul lui Dumnezeu la nedumerirea Sa. Însă nedumerirea Sfântului Ioan este o binecuvântare pentru noi, ca să înțelegem Lumina lui Hristos prin răspunsul Său către Sfântul Ioan, de care Mântuitorul era convins că, prin semnele pe care i le-a arătat, Ioan va rămâne „cel fericit” fără sminteală (Mt. 11, 6), așa cum reiese din cuvântarea Mântuitorului despre Sfântul Ioan (Mt. 11, 6-24).

Ziarul Lumina



Sfânta Tradiţie şi ereziile
Profețiile Sfântului Cosma Etolul și Cuviosului Paisie Aghioritul despre eliberarea Constantinopolului

 

Autorul, Athanasios Zoitakis, este doctorand în istorie și predă istoria Bisericii în cadrul Departamentului de Istorie al Universității de Stat din Moscova. În prezent, este și redactor-șef al ediției grecești a publicației Pravoslavie.ru

În prima epistolă către Corinteni, Apostolul Pavel numește darurile Duhului Sfânt pentru Biserica lui Hristos: Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh; Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor. (1 Corinteni, 12,  7–10). Domnul i-a răsplătit cu generozitate pe discipolii și pe apostolii Săi cu aceste daruri – pescarii neînvățați au devenit teologi, profeți și învățători. Ei au predicat adevărul Evangheliei în întreaga lume, au făcut minuni extraordinare și, la sfârșitul vieții lor, s-au învrednicit de primirea cununii de mucenic.

Nu întâmplător Sfânta Biserică îl numește pe Sfântul Cosma Etolianul „egal cu apostolii”. Un propovăduitor înfocat și sincer, care chiar și în timpul vieții sale a făcut multe minuni și vindecări, și s-a învrednicit de o moarte mucenicească.

Sfântul nu a fost doar un remarcabil ortodox luminat de Duhul Sfânt; este considerat cu adevărat un mare profet al vremurilor din urmă. Sfântul Cosma Etolianul a lăsat un număr mare de profeții uimitor de exacte despre viitorul omenirii (despre invenții științifice, războaie și catastrofe ecologice). Multe dintre profețiile sale s-au împlinit deja, în timp ce altele așteaptă încă se se împlinească.

Acestea nu sunt preziceri bazate pe vise în spiritul falselor profeții ale mult-aclamatului Nostrodamus, care își propuneau să-l îndepărteze pe om de Hristos, ci adevărate mărturii ale Duhului Sfânt, ca o chemare care să ne ajute să nu cădem în cursele diavolești și să păstrăm puritatea credinței ortodoxe.

Fiecare oraș, fiecare sat vizitat de Sfântul Cosma păstrează cuvintele sale profetice. Multe dintre profețiile sfântului au ajuns la noi nu numai în formă scrisă, ci și ca istorisiri orale. Oamenii au fost crescuți din copilărie după preceptele sfântului și, prin urmare, nici chiar astăzi nu există nimeni în Grecia care să nu fie familiarizat cu profețiile Sfântului Cosma Etolianul.

Multe dintre profețiile sale sunt legate de domenii specifice ale vieții, și nu pot fi înțelese fără a cunoaște realitățile locale și contextele istorice. Altele, dimpotrivă, sunt legate de destinul ortodoxiei universale și de lumea modernă. Majoritatea profețiilor Sfântului Cosma s-au păstrat până în vremurile noastre. Unele dintre aceste profeții sunt cunoscute prin cărțile, manuscrisele și codicele din secolele XVIII și XIX. În timpul celui de-al doilea război mondial, un profesor de la o școală din nordul Epirului, a găsit o colecție de șaptezeci și două de profeții într-un Coran, în limba albaneză. Profețiile sfântului erau atât de esențiale pentru viață, atât de populare și de importante pentru oameni, încât unii nu au vrut să se despartă de cuvintele sale nici în perioada persecuțiilor crunte, și au „ascuns” profețiile marelui sfânt Ortodox în cărțile Islamului.

Dacă sarcina principală a profeților din perioada Vechiului Testament a fost să prevestească venirea lui Mesia, atunci lucrarea principală a profeților Noului Testament a fost să prevestească sfârșitul lumii și a doua venire a lui Hristos. Toți oamenii sfinți ai Noului Testament, înzestrați cu daruri profetice (inclusiv Sfântul Cosma), nu au prezis niște evenimente sau situații noi, ci mai degrabă și-au pregătit turma pentru Judecata cumplită și pentru a doua venire a Domnului și Mântuitorului nostru. Ei ne pregătesc nu numai pentru a depăși greutățile și ispitele din vremurile din urmă, dar și pentru scopul principal al existenței noastre pământești – „o bună apărare în fața temutului Scaun de Judecată al lui Hristos”. [1]

„Profeții au fost mari mucenici! Au fost mucenici mai mari decât mucenicii, în ciuda faptului că nu au avut toți o moarte de mucenic. Acest lucru se datorează faptului că mucenicii nu au suferit timp îndelungat, în timp ce profeții au văzut cum se comite răul, și astfel au suferit continuu. Au strigat și au strigat, în timp ce toți ceilalți doar s-au mândrit cu realizările lor.” [2] Aceste cuvinte aparțin bătrânului nostru contemporan athonit Paisie Aghioritul. Bătrânul Paisie (ca oricare alt grec) a fost din copilărie adâncit în tradițiile legate de numele lui Cosma cel Egal cu Apostolii. Mai târziu, în conversațiile cu oamenii care veneau la el, el cita adesea din predicile și profețiile acestui sfânt. Bătrânul a petrecut mult timp restaurând mănăstirea din Konița – un loc care a fost legat neîntrerupt de numele Sfântului Cosma Etolianul (acum există o biserică magnifică construită în cinstea lui acolo). Dar cel mai important lucru este că bătrânul Paisie ne-a explicat unele dintre profețiile despre „Constantinopol” ale sfântului, care anterior provocaseră discuții aprinse în rândul cercetătorilor.

Cei doi sfinți erau legați în durerea lor comună pentru țara natală și pentru Biserica Ortodoxă. Ambii au fost misionari remarcabili, care au adus pe mulți dintre contemporanii lor la Hristos. Viețile lor au fost exemple de slujire jertfelnică pentru Dumnezeu și pentru aproapele.

Sfinții Cosma și Paisie au arătat prin întreaga lor viață că dragostea pentru Dumnezeu este de neconceput fără dragostea pentru poporul tău. În același timp, în relația lor cu patria lor, acești doi asceți nu au avut o râvnă superficială, care se aprinde puternic, dar se stinge repede. Au arătat că dragostea pentru patrie este o muncă zilnică, epuizantă și periculoasă, lipsită de fast, și mai ales e făcută fără a avea în vedere nici o recompensă pământească.

Pentru această muncă plină de sacrificiu este necesară în primul rând o smerenie profundă și o supunere voii lui Dumnezeu. Viața bătrânului Paisie a fost pătrunsă de acestea. Putem găsi o astfel de disponibilitate pentru această lepădare de sine în cuvintele Sfântului Sfințitului Mucenic Cosma, care sunt un program pentru întreaga sa lucrare pe pământ:

„Puteți spune: „Dar ești călugăr, deci ce faci în lume?” Și eu, frații mei, nu fac, pe bună dreptate. Dar pentru că oamenii noștri au devenit neînvățați, am spus: „Lasă-L pe Hristos să mă piardă numai pe mine, dar să-i câștige pe ceilalți. Poate că prin mila lui Dumnezeu și prin rugăciunile tale voi fi mântuit”. Aici Cosma, întocmai cu apostolii, se află pe un teren egal cu apostolul Pavel, care a spus: Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup (Rom. 9: 3).

Războaiele, foametea, frigul, catastrofele și tragediile de neimaginat – toate acestea au fost profețite de Sfântul Cosma. Dar el numește aceste evenimente nu pentru a-i înspăimânta pe cei slabi și sensibili. Sfântul oferă sfaturi practice despre cum să depășim adversitățile și să rezistăm în fața lor păstrându-ne credința. El a suferit prin fiecare cuvânt pe care l-a rostit și, prin urmare, cuvinele lui au avut importanță și semnificație nu numai pentru contemporanii săi, ci și pentru generațiile următoare.

Profețiile Sfântului Cosma Etolianul au devenit instrucțiuni esențiale pentru multe generații de oameni care trăiesc în Peninsula Balcanică. Să ascultăm, de asemenea, cuvintele sale, să urmăm instrucțiunile sale, și să ne păstrăm speranța și credința că, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate încercările se vor întoarce în cele din urmă sprefolosul nostru.

Profeția „celor dorite”

Cu profețiile sale, Sfântul Cosma Etolianul a reușit să-i întoarcă pe conaționalii săi, care sufereau de peste 300 de ani sub jug străin, cu speranța în renașterea lor națională. Contribuția Sfântului Cosma la viitoarea eliberare de sub  stăpânirea turcească a fost enormă. Iată cuvintele unui cântec care a devenit imnul grecilor care luptă împotriva stăpânirii străine:

Ajută-ne, Sfinte Gheorghe
Ajută-ne, Sfinte Cosma,
Să luăm înapoi Constantinopolul
Și Biserica Hagia Sofia.

Sfântul Gheorghe, după cum știm, este protectorul armatelor. Și Sfântul Cosma a devenit pentru participanții la mișcarea de eliberare națională un simbol al luptei pentru renașterea Ortodoxiei și a patriei grecești. Au fost inspirați de profețiile sale, care le-au trezit credința și speranța în ele.

Desigur, sfântul nu putea vorbi în mod deschis cu turma sa despre eliberarea națională. El a folosit cuvintele „dorință”, „năzuință”. „Când va veni ‘dorul‘?” era deseori întrebat sfântul.

Iată cum a răspuns el la această întrebare:

„Acest loc va deveni într-o zi din nou al romeilor[3] . Fericit este acela care va locui în această țară”.

Sfântul a rostit adesea această profeție atunci când a vizitat țările balcanice înrobite, pentru a predica. Toți au fost eliberați curând de turci.

„Ceea ce doriți va veni la voi în a treia generație; nepoții voștri o vor vedea. ”

Aceste cuvinte au fost din nou rostite în Epir. Această provincie greacă a fost eliberată în timpul războiului balcanic din 1912–1913, când nepoții celor cărora Sfântul Cosma le-a spus această profeție erau încă în viață.

„Există încă multă suferință de acum înainte. Nu uita cuvintele mele: roagă-te, acționează și fii calm.

Până nu se va vindeca despicătura adâncă a acestui sicomor, așezarea ta va fi aservită și nefericită ”.

Sfântul a spus acest lucru în satul Tsaraplana din Epir. Despicătura de pe acel copac s-a cicatrizat în anul 1912.

Din momentul în care locuitorii din acea regiune au auzit această profeție, se duceau zilnic la sicomor ca să vadă dacă rana de pe copac s-a cicatrizat. Au trecut peste 130 de ani și apoi vestea fericită s-a răspândit în întreaga regiune: „S-a întâmplat! Profeția sfântului s-a împlinit! ” Și oamenii nu au fost înșelați în așteptările lor – doar câteva luni mai târziu au primit libertatea mult așteptată.

„Cele dorite vor veni când vor cădea două Pachalias în aceeași zi.”

Buna Vestire și Paștele au căzut în aceeași zi în anul 1912. Doar câteva luni mai târziu, regiunile cărora le-a adresat sfântul cuvintele sale profetice au fost eliberate de sub stăpânirea turcească (așa a interpretat Bătrânul Paisie profeția Sfântului Cosma).

„Fie ca acești munți să fie binecuvântați: vor salva multe suflete”.

Sfântul a spus aceste cuvinte în Vonitsa. În mai 1821, locuitorii acestei regiuni, urmând sfaturile profetice ale Sfântului Cosma, și-au găsit refugiu în Munții Lefkada.

„Dați mulțumire sorții voastre că vă veți afla în munții înalți – ei vă vor salva de multe nenorociri. Veți auzi pericolul, dar nu îl veți vedea. Veți suferi trei zile și trei ore”.

Sfântul a rostit această profeție în orașul Metsovo. Pe 27 mai 1854, a avut loc de fapt o crâncenă luptă de trei zile. Mulți localnici au reușit să scape de moarte ascunzându-se sus în munți.

„O, binecuvântat munte! Câte femei și copii vei salva atunci când vor veni anii grei. ”

La 4 noiembrie 1912, cuvintele sfântului s-au împlinit. În munții Siatista, 45 000 de femei și copii au fost salvați.

„Mai întâi vor veni șepcile roșii, apoi peste cincizeci și patru de ani vor fi înlocuiți de englezi, apoi va fi un stat grec.”

Sfântul a pronunțat această profeție în legătură cu eliberarea insulelor ionice, de pe insula Kefalonia. Aceste cuvinte s-au îndeplinit cu o precizie uimitoare: după venețieni insulele au fost preluate de francezi (un nume popular pentru ei fiind „șepcile roșii”), iar în al cincizeci și patrulea an (!) englezii i-au înlocuit, și doar după aceea, Insulele Ionice, așa cum a prezis Sfântul Cosma, au primit eliberarea mult așteptată.

„Catastrofa va ajunge la cruce, dar nu va putea coborî mai jos. Să nu vă fie frică. Nu vă părăsiți casele.”

Cu aceste cuvinte sfântul s-a adresat locuitorilor din Polineri. În locul unde a predicat, sfântul, după cum îi era obiceiul, a ridicat o cruce mare de care este legată această profeție.

În noiembrie 1940, armatele Italiei fasciste au invadat Grecia. Neîntâmpinând practic nicio rezistență, au ocupat tot mai multe teritorii. În cele din urmă, au ajuns la crucea despre care profețise sfântul. Îngrijorați de amenințarea forțelor italiene care avansau tot mai mult, autoritățile elene au emis un ordin de evacuare a locuitorilor din mai multe zone, inclusiv Polineri. Un locuitor în vârstă de o sută de ani din satul Tegos Nasioulas nu uitase cuvintele profetice ale sfântului: El s-a adresat consătenilor săi, convingându-i să nu-și părăsească casele. Autoritățile i-au considerat sabotori care încercau să oprească evacuarea și să faciliteze înaintarea forțelor italiene. L-au rugat pe bătrân să tacă, ba chiar l-au bătut cu cruzime, dar el nu a dat înapoi.

Italienii au ajuns de fapt la cruce, dar nu au putut merge mai departe – forțele grecești le-au oprit atacul.

Profeții despre Constantinopol

Redobândirea Constantinopolului a fost dintotdeauna visul grecilor și al altor națiuni ortodoxe din Balcani. Căderea sa a fost cea mai devastatoare și tragică dată din istoria Greciei. Renașterea unui stat național nu a atins finalitatea sa logică: restaurarea unui imperiu ortodox cu capitala la Constantinopol. După ce a prezis eliberarea de sub jugul turcesc, Sfântul Cosma a prezis și viitoarea eliberare a Constantinopolului. Profețiile „Constantinopolului” încă își așteaptă împlinirea.

Multe dintre profețiile Sfântului Cosma au rămas mult timp un puzzle pentru noi, și au făcut obiectul celor mai contradictorii explicații. Mai mult, în conștiința oamenilor ele au fost amestecate cu numeroasele profeții false care există despre eliberarea orașului. Bătrânul Paisie nu numai că a explicat cuvintele sfântului, care sunt încă greu de înțeles, dar a ajutat și la separarea „grâului de neghină” – adevărata mărturie a Duhului Sfânt, de predicțiile falșilor profeți care ne-au dus în confuzie și eroare.

Cei doi sfinți nu sunt legați numai de profețiile comune despre soarta orașului, ci și de dragostea lor pentru Bizanț, și de dedicarea lor față de ideea unui imperiu ortodox multinațional – un sentiment firesc majorității asceților greci.

Pentru ei Bizanțul nu este doar un program politic, ci și un mod de gândire și percepție a lumii: „Bizanțul a stabilit începutul Sfântului Munte [Athos]. Astăzi Sfântul Munte ar putea reînnoi Bizanțul, doar dacă ne-am păstra puterea în noi înșine, dacă nu am fi „leneși”, și nu „ne-am pierde puterea cu timpul”. Uite, oamenii sunt acum dezamăgiți de toate, și caută ceva care nu are doar o valoare trecătoare. Acest lucru este foarte ușor. Dacă doar noi înșine nu am dispărea.” [4]  Bizanțul este imaginea unui stat suveran care este inseparabil legat de Ortodoxie, întemeiat pe Ortodoxie. Este un „regat creștin”, așa cum Sfântul Cosma Etolianul îl definește cu exactitate.

„Vestele roșii îi vor alunga pe turci din oraș”

Nu știm încă sensul acestei profeții. Unii exprimă presupunerea că culoarea roșie va fi prezentă în uniformele soldaților eliberatori.

„Va fi atât de mult sânge vărsat în oraș, încât un vițel de trei ani ar putea înota în el”.

Această profeție a fost completată de Bătrânul Paisie: „La Constantinopol va exista o luptă acerbă între ruși și europeni. Se va vărsa foarte mult sânge.” [5]

„Armatele vor trece prin valea Mouzini îndreptându-se spre Constantinopol. Lăsați femeile și copiii să meargă în munți. Ei vă vor întreba: „Este departe orașul?” Răspuns: „Este aproape”. Răspunzând în acest fel, veți evita multe dezastre.”

Valea Mouzini este situată în nordul Epirului. Deși această provincie greacă se află acum pe teritoriul Albaniei, are o populație semnificativ non-albaneză (în principal greacă), căreia Sfântul Cosma i s-a adresat în profeția sa.

„Când veți auzi că o flotă navighează în Marea Mediterană, să știți că problema Constantinopolului va fi rezolvată în curând.”

Din profeții reiese clar că în lupta pentru Constantinopol, părțile combatante vor folosi în mare măsură flota lor militară.

„Armatele nu vor ajunge nici măcar la jumătatea drumului spre Oraș, când vor auzi vestea că „cele dorite” au venit”.

Unele dintre profețiile despre „Constantinopol” ale Sfântului Cosma au fost descifrate la sfârșitul secolului al XX-lea, și completate de Bătrânul Paisie Aghioritul.

„Iată ce a spus bătrânul când a fost întrebat într-o zi despre evenimentele din Serbia:

„‘Astăzi, de dragul turcilor, europenii creează un stat independent cu o populație musulmană (Bosnia, Herțegovina). Cu toate acestea, văd că în viitor vor împărți cu atenție, la fel de bine, chiar Turcia: kurzii și armenii se vor răzvrăti, iar europenii vor cere recunoașterea independenței acestor popoare, și a drepturilor lor la autoguvernare. Apoi vor spune Turciei: „Ți-am făcut odată o favoare și acum, în același mod, kurzii și armenii ar trebui să primească independența”. Astfel vor împărți în mod „nobil” Turcia în bucăți.

„Sf. Arsenie Capadocianul le-a spus credincioșilor din Faras că își vor pierde patria, dar că în curând o vor câștiga din nou.” [6]

„Va fi încă o armată străină. Nu va ști limba greacă, dar va crede în Hristos. De asemenea, ei vor întreba: ‘Unde este Orașul?’ ”

Soarta Constantinopolului va fi decisă într-o dispută militară și diplomatică a celor mai mari puteri mondiale, pentru care, din anumite motive (încă necunoscute), dezmembrarea Turciei va fi profitabilă.

Sf. PaisieAghioritul

Bătrânul Paisie a subliniat că acest lucru se va întâmpla fără participarea directă a Greciei: „Vom lua Constantinopolul înapoi, dar nu noi înșine. Deoarece majoritatea tinerilor noștri s-au depravat, nu suntem capabili de așa ceva. Cu toate acestea, Dumnezeu va aranja ca alții să ia Orașul și să ni-l dea.” [7]

Mulți cercetători greci sunt convinși că Rusia, de aceeași religie cu ei, va lua parte activă la hotărârea problemei Constantinopolului. Într-adevăr, poporul rus se potrivește în cea mai mare măsură descrierii Sfântului Cosma: „Nu vor ști limba greacă, dar vor crede în Hristos”.

„Într-o zi, un grup de copii, elevi ai Athonaidei, au decis să meargă la bătrân și să-l întrebe dacă grecii vor lua Constantinopolul, și dacă și ei, copiii, vor trăi în acele vremuri. Au venit la Coliba pr. Paisie, au mâncat dulciurile, dar le-a fost frică să pună întrebarea. Unul a făcut un semn către altul, iar acela către un al treilea. Dar, în cele din urmă, nimeni nu a fost în stare să-l întrebe pe bătrân. Apoi bătrânul le-a spus el însuși: „Ei bine, tineri băieți? Ce ați vrut să întrebați? Despre Constantinopol? Îl vom lua, o vom face, și voi veți trăi ca să vedeți asta”.” [8]

„Antihristii (adică turcii – A.Z.) vor pleca, dar se vor întoarce, și apoi îi veți urmări până la Pomul cu Mere Roșii.”

În tradiția populară greacă, Pomul cu Mere Roșii este numele pentru Kokkini Milia – un loc undeva în Mesopotamia, unde turcii vor fi alungați după eliberarea Constantinopolului.

Desigur, acum ni se pare că eliberarea Constantinopolului, la fel ca destrămarea Turciei, și la fel ca întărirea Rusiei, sunt aproape imposibile. Dar să nu uităm că totul este posibil pentru Dumnezeu, iar situația din politica mondială se poate schimba la 180 de grade în orice moment.

„Într-o zi, domnul D. K. l-a vizitat pe bătrânul Paisie. În acea perioadă URSS era o putere mondială puternică și aparent invincibilă și nimeni nu putea nici măcar să presupună că ar putea fi distrusă (aceasta era în epoca lui Brejnev).

Dar Bătrânul Paisie i-a spus, apropo:

„Vei vedea că URSS se va destrăma”.

Domnul D. a obiectat:

„Dar Geronda, cine ar putea rupe puterea aceea enormă? Nimeni nu ar îndrăzni nici măcar să-i atingă unghiile de la picioare. ”

„Vei vedea!”

Bătrânul a prezis că destrămarea URSS va fi evidentă chiar și pentru domnul D., în ciuda vârstei sale înaintate.

Bătrânul a continuat:

„Știi, că și Turcia se va destrăma. Va fi un război care se va desfășura în două etape. Vom fi învingătorii, pentru că suntem ortodocși.

„Geronda, vom suferi pierderi în război?”

„Eh, cel mult vor ocupa una sau două insule, dar ne vor da Constantinopolul. Vei vedea, vei vedea! ”

„Turcii vor pleca, dar se vor întoarce din nou și vor ajunge la Hexamilia. [9] O treime dintre aceștia vor pieri, o treime vor ajunge să creadă în Hristos, și o altă treime va merge la Kokkini Milia ”.

„Nimeni nu poate explica acest lucru și toți fac presupuneri greșite. Ei spun că Hexamilia este în Langadas, Kilnis, [10]  în Tracia, [11] în Corint; dar nimeni nu știe că sfântul vorbea despre cele șase mile de ape teritoriale [12].[13]

„Odată, l-am întâlnit pe Bătrânul Paisie, care era oarecum deranjat și supărat. Mi-a dat câteva dulciuri, și apoi a început conversația chiar el:

„’Anumiți oameni au venit la mine și mi-au spus că va începe un război, că turcii vor intra în Grecia și că ne vor alunga la șase mile până la Corint (așa au explicat profeția Sfântului Cosma Etolianul, cu gândirea lor stricată). <…> Deși nu-mi place să vorbesc despre tema profețiilor, m-au forțat să le explic sensul celor șase mile despre care a vorbit Sfântul Cosma. Aceasta nu este altceva decât șase mile de platou continental maritim. Este că noi și Turcia ne-am mușcat reciproc în ultimii ani, și că în cele din urmă vom intra în conflict. Dar nu vor intra în Grecia, vor avansa doar aceste șase mile, dar apoi vor întâmpina mari calamități din nord, așa cum este scris, și toate planurile lor se vor prăbuși.” [14]

„Astăzi, citirea profețiilor este la fel cu citirea ziarului – sunt atât de clar scrise. Gândurile mele îmi spun că acolo vor avea loc multe evenimente: rușii vor ocupa Turcia, Turcia va dispărea de pe hartă, pentru că o treime din turci se va converti la creștinism, o treime va pieri și o treime se va îndrepta spre Mesopotamia.” [15]

Profețiile Sfinților Cosma și Paisie vorbesc despre cum o treime dintre turci vor deveni creștini. Este remarcabil faptul că și acum există mulți cripto-creștini printre turci. Mulți pelerini care au fost în Turcia povestesc cum în timpul călătoriilor lor, oamenii ar veni la ei, le-ar cere icoane, cărți de rugăciune și ar căuta ocazii de a se spovedi și de a primi Sf. Împărtășanie.

„Atunci va veni, când vor veni două veri și două Pascalii împreună”.

Multă vreme sensul acestei profeții ne-a fost ascuns, și abia la sfârșitul secolului al XX-lea bătrânul Paisie a făcut lumină asupra cuvintelor Sfântului Cosma.

„Au început să-mi spună ceea ce spusese Sfântul Cosma: „Atunci va veni, când vor veni două veri și două Pascalii împreună”. Se spune că acum (când Paștele coincide cu Buna Vestire și iarna trecută a fost ca vara) înseamnă că turcii vor ataca Grecia.

„Toți am devenit profeți, părinte, și explicăm lucrurile cu mintea noastră, după cum vrem… Aici am fost forțat să le spun că atunci când Sfântul Cosma a spus: „ Atunci va veni…”, el nu se referea deloc la turci. El a vrut să spună că eliberarea va veni pentru oamenii din Epirul de Nord. Și cu adevărat, după acest an, după atâția ani, granițele au fost deschise, și acum ei pot fi mai mult sau mai puțin conectați cu patria lor.

„Părintele meu, am înțeles că acești oameni fac un rău foarte mare explicând profețiile după mintea lor săracă. Și mai mult decât atât, ei transmit altora gândirea lor falsă.” [16]

La baza acestei publicații se află cartea: Athanasios Zoutakis, Viața și profețiile Sfântului Cosma Etolianul (Moscova: 2007).

Athanasios Zoitakis
Traducere de OrthoChristian.com
Pravoslavie.ru
 

[1] Din litania la slujbele ortodoxe. – Trans.

[2] Sfântul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru Omul Contemporan (Moscow: Word, 2003) 1:22.

[3] Romei – locuitorii Imperiului Bizantin. Sfântul Cosma a fost un susținător consecvent al creării unui „Imperiu Romeu”.
[4] A se vedea: Athanasios Rakovalic, Pr. Paisie mi-a spus … ”(Moscova, 2003) [Rusia].
[5] Χριστόδουλος Αγιορείτης, ιερομοναχος. Σκέυος Εκλογής. Άγιον Όρος, 1996. Σ. 207.
[6] Ibidem, 143.
[7] Χριστόδουλου Αγιορείτου. Ο Γέρων Παίσιος. Άγιον ΄Ορος, 1994. Σ. 210-221.
[8] Ieromonahul Isaac, Viața Bătrânului Paisie din Sfântul Munte (Moscova: 2006), 211.
[9] Hexamilia: șase mile.
[10] Langadas, Kilnis: un oraș din Macedonia.
[11] Tracia: o provincie din Grecia
[12] Zona de șase mile, incluzând mai multe insule din Marea Egee. Turcii fac acum revendicări active asupra acestui teritoriu. Ei încalcă continuu spațiul aerian grecesc, iar în 1996, din cauza acestor teritorii, aproape că a izbucnit un conflict militar între Grecia și Turcia. (Aceste conflicte apar încă și în momentul acestei traduceri. – Trans.)

[13] Χριστόδουλος Αγιορείτης, ιερομοναχος. Σκέυος Εκλογής. Σ. 221.
[14] Χριστόδουλου Αγιορείτου .. Ο Γέρων Παίσιος. Σ. 211
[15] Ibidem, 206.
[16] Ibidem, 211.



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Sfântă Cruce culcă-mă, Duhule deşteaptă-mă! - Arhim. Teofil Părăian
 

Ne-am pomenit în lumea aceasta, într-o atmosferă de cinstire a Sfintei Cruci. Ne-am pomenit ca închinători ai Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ne-am pomenit în lumea aceasta cu rugăciuni pe care le-am învăţat, unele din ele înainte de a ştii când le-am învăţat… Ne-am pomeni cu ele, ne-am pomenit cu practica rugăciunii…

Sfântă cruce culcă-mă, Duhule deşteaptă-mă, Fiule umbreşte-mă, Precesto păzeşte-mă!
Pre prea sfântă cruce-o fac şi mă culc noaptea cu drag,
Şi o fac pe trupul meu, numele lui Dumnezeu,
Biserică cerească, cântare îngerească,
Dumnezeu Sfântul, de boală să ne pazească şi să ne mântuiască.

Aşa ziceam vorbind în dialectul părinţilor mei, în dialectul oamenilor din satul meu, adresându-mă Sfintei Cruci, apoi Sfântului Duh, dupa aceea Domnului Hristos, dupa aceea Maicii Domnului, căci aşa ne-o învăţat mama să zicem. Ne zicea mama: “Făceţi-vă cruce pe perină şi ziceţi: Sfântă cruce culcă-mă, Duhule deşteaptă-mă, Fiule umbreşte-mă, Precesto păzeşte-mă!…..

Nu ştiam nimic despre cruce, nu cunoşteam o teologie a Crucii, nu ştiam însemnătatea pe care o are Crucea, dar ştiam să zic “Sfântă cruce culcă-mă, Duhule deşteaptă-mă, Fiule umbreşte-mă, Precesto păzeşte-mă!

Mai ziceam, tot in copilărie: Cruce-n cer, Cruce-n pământ, Cruce-n locu-n cari mă culc, Cruce-n casă, cruce-n masă, îngeri împrejur de casă, Dumnezeu cu noi la masă.
Tare mult m-a impresionat pe mine această rugăciune în care se arată prezenţa lui Dumnezeu în viaţa oamenilor.

Mai ziceam: “Sfântă Cruce armă dulce, hii cu mine un m-oi duce”. Iarăşi era o mărturisire de credinţă în Crucea Mântuitorului.

Cu gândurile acestea ne-am pomenit în lumea aceasta, eu şi fraţii mei şi mulţi din satul meu care la fel în casele lor mărturiseau pe Dumnezeu cu rugăciune, mărturiseau pe Dumnezeu cu post…

La vremea şcolii teologice pe care am făcut-o la Sibiu, am ajuns să-mi dau seama de unele lucruri care nu se impun atenţiei omului dacă nu îi atrage cineva atenţia asupra lor. De exemplu, legătura între Cruce si Înviere n-am facut-o chiar dacă ştiam o alcătuire de la sfintele slujbe:

“Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat; Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău Îl numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hriostos, că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui că răstignire răbdând pentru noi cu moartea pe moarte a stricat.”  -(Fragment din conferinţa “Cruce şi Înviere în Sf. Taină a mărturisirii şi a iertării de păcate” susţinută de Părintele Teofil la Iaşi, martie 2003) 

Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni

Pe la noi, la mănăstire, au trecut nişte călugări francezi catolici care au devenit ortodocşi şi când au trecut pe la noi, catolici fiind ei, un părinte, Placide Deseille – poate aţi citit cartea Nostalgia Ortodoxiei – a vorbit, era Duminica a treia din Postul Paştilor, Duminica Sfintei Cruci, şi îmi aduc aminte că a spus: “Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni”. Mi-a plăcut tare mult. Faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni. Eu am tradus cuvântarea lui pentru credincioşii care erau în biserică şi chiar le-am subliniat lucrul acesta, din partea mea, că e foarte important sa privim Crucea în felul acesta, ca: “Faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni”. De ce e faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni? (…) Pentru că Dumnezeu este iubire şi în jertfă se arată iubirea, şi în Cruce se arată jertfa… Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni, dar nu-i numai atât, este şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, adică biruinţa prin Înviere. - Fragment din vol. “Veniţi de luaţi bucurie”, Părintele Teofil Părăian, Ed. Teognost, 2001

 

Sursa: parinteleteofil.wordpress.com



Sfintele Taine în viaţa Bisericii - Dr. Stelian Gomboş
 

            Introducere

            Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Iisus Hristos şi încredinţate Bisericii, prin care se împărtăşeşte credinciosului harul Sfântului Duh. Săvârşitorul Sfintelor Taine este Hristos prin slujitorii săi: episcopi şi preoţi. Necesitatea Sfintelor Taine este de netăgăduit, pentru că împărtăşesc harul lui Dumnezeu care este condiţia obligatorie pentru mântuire. Locul săvârşirii, de obicei în biserică. Numărul Sfintelor Taine în Biserica Ortodoxă este de şapte. Cele șapte Sfinte Taine sunt singurele mijloace de împărtăşire a harului. Ele sunt necesare oricărui creştin pentru mântuire și sunt următoarele:

 1. Botezul – este Taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea formulei botezului de către săvârşitor, intră în starea harică, curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi devenind membru al Bisericii. Taina Botezului a fost instituită de Mântuitorul Hristos înainte de Înălţarea Sa la Cer, prin cuvintele: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!” (Matei 28, 19).

 2. Mirungerea – este acea Taină prin care noul botezat, îndată după botez, primeşte harul Duhului Sfânt, spre a se întări şi spori în noua viaţă dobândită prin Botez. „Iar Cel Care ne întăreşte pe noi… şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi” (II Corinteni 1, 21- 22).

3. Sfânta Euharistie (Împărtăşania) – este Taina prin care, sub forma pâinii şi a vinului, creştinul se împărtăşeşte cu înseşi Trupul şi Sângele Domnului, prezente în mod real prin prefacerea elementelor la jertfa euharistică de la Sfânta Liturghie. A fost instituită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, atunci când luând pâinea a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…, apoi luând paharul şi mulţumind, a zis: Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi…” (Matei 26, 26-28).

4. Pocăinţa sau Mărturisirea – este Taina prin care creştinul, căindu-se de păcatele săvârşite şi mărturisindu-le înaintea duhovnicului, primeşte de la Dumnezeu, prin dezlegarea preotului, iertarea păcatelor. Această Taină a fost mai întâi făgăduită de Mântuitorul Apostolilor Săi: „Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în Cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în Cer” (Matei 18, 18), iar după Învierea Sa a fost instituită ca Taină, când a zis „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele se vor ierta lor; şi cărora le veţi ține vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23).

5. Taina Preoţiei – este Taina în care, prin punerea mâinilor episcopului şi prin rugăciune, harul divin se pogoară asupra unui candidat, sfinţindu-l şi aşezându-l într-o treaptă a ierarhiei bisericeşti. Instituirea Tainei s-a făcut de Mântuitorul după Învierea Sa din morţi: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi” (Ioan 20, 21-23).

6. Taina Nunţii – Taina prin care un bărbat şi o femeie, care s-au hotărât liber să trăiască împreună, primesc prin rugăciunile preotului harul divin care sfinţeşte legătura lor. Familia a fost întemeiată de Dumnezeu în Rai: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2, 18).

7. Taina Sfântului Maslu – este acea Taină în care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit, se împărtăşeşte creştinilor bolnavi harul vindecării de bolile sufleteşti şi trupeşti, precum şi iertarea de păcate. Practicarea obişnuită a acestei Taine este arătată la Iacob 5, 14-15: „De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru dânsul, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav… şi se vor ierta lui”.

            Sfintele Taine – mijloace de sfinţire şi de vieţuire în Biserică

Atunci când vorbim despre viaţa Bisericii trebuie să ne raportăm negreşit la Sfintele Taine. Acestea sunt lucrări sau acte sfinte văzute, întemeiate de Mântuitorul Hristos şi săvârşite de Biserică prin episcopi şi preoţi ei, prin care se împărtăşeşte primitorului harul dumnezeiesc, nevăzut şi mântuitor. Din punct de vedere liturgic, prin Sfintele Taine putem înţelege slujbele bisericeşti prin mijlocirea cărora ni se împărtăşeşte, în chip special şi prin anumite semne (forme) văzute, harul lui Dumnezeu cel nevăzut, în cele mai importante momente ale vieţii noastre. În legătură cu partea lor văzută, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă ar fi netrupesc ţi-ar da aceste daruri aşa cum sunt, netrupeşti. Dar fiindcă sufletul este împreunat cu trupul, cele duhovniceşti ţi le dă în semne supuse simţurilor… Tainele din faţa noastră nu sunt ale puterii omeneşti. Domnul care le-a săvârşit atunci la cina aceea, Acelaşi le săvârşeşte şi pe acestea acum”. Numărul Sfintelor Taine este de şapte, după numărul darurilor Sfântului Duh: Botezul, Ungerea cu Sfântul Mir (Mirungerea), Împărtăşania, Spovedania, Nunta (Căsătoria), Preoţia (Hirotonia) şi Maslul (Eleoungerea). Prin urmare, taina este o lucrare misterioasă (aşa cum arată şi etimologia cuvântului: mistirion sau sacramendum – ceva ascuns, necunoscut şi neînţeles) prin care Dumnezeu întăreşte mădularele Bisericii Sale pentru ca acestea să poată merge împreună spre mântuire.

            Sensul biblic al cuvântului taină

Termenul de taină este folosit în Noul Testament sub diferite sensuri. Mântuitorul spune adesea ucenicilor Săi: „Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu” (Marcu 4, 11) – cuvântul taină vizând aici realitatea Împărăţiei Divine pe care Hristos o revelează prin minunile Sale. Sfântul Apostol Pavel foloseşte de mai multe ori acest termen în epistolele sale. Astfel, el vorbeşte despre taina mântuirii poporului iudeu care va veni după convertirea neamurilor la credinţă: „Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor” (Romani 11, 25). În epistola către Efeseni, Apostolul Pavel vorbeşte despre taina mântuirii oamenilor prin împăcarea lor cu Dumnezeu de către Iisus Hristos: „Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele cel din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăşmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea” (Efeseni 2, 14-15).

În prima epistolă către Corinteni, Marele Apostol Pavel dă cuvântului taină înţelesul de harismă: „Şi de aş avea darul proorociei şi toate tainele le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, numic nu sunt” (I Corinteni 13, 2). aina credinţei este şi taina întrupării Logosului, sau a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care „S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit întru neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16). Prin cuvintele epistolei sale, Apostolul neamurilor întăreşte şi proclamă permanent taina creştinătăţii .

            Temeiurile scripturistice ale celor şapte Sfinte Taine

Dacă ne referim la sensul uzual al tainei (ca lucrare sfântă a Bisericii prin care se împărtăşeşte credinciosului în mod văzut harul cel nevăzut al Duhului Sfânt) vom putea găsi în Scriptură mai multe temeiuri prin care se argumentează existenţa şi întemeierea celor şapte Taine ale Bisericii. Astfel, Mântuitorul le spune Apostolilor Săi: „Mergând învăţaţi toate nemurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19), acesta fiind momentul în care a fost pusă temelie pentru Taina Sfântului Botez. Necesiatea şi importanţa acestei taine fusese arătată mai înainte de Mântuitorul în convorbirea Sa cu fariseul Nicodim: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).

Taina Mirungerii este întemeiată prin porunca Mântuitorului care le-a spus Sfinţilor Săi Apostoli: „Şi iată, Eu trimit făgăduinţa Tatălui Meu peste voi, iar voi şedeţi în cetatea Ierusalimului până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24, 49). Aşezarea ei în Biserică se va înfăptui însă la momentul Cinzecimii, devenind o întărire a Tainei Sfântului Botez: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile voastre” (II Corinteni 1, 21-22; Efeseni 4, 30). Mirungerea s-a practicat încă din epoca apostolică, fiind săvârşită la început prin punerea mâinilor: „Atunci îşi puneau mâinile peste ei şi luau Duhul Sfânt” (Faptele Apostolilor 8, 17). Abia mai târziu, după înmulţirea numărului credincioşilor, a început să se folosească Sfântul şi Marele Mir. 

Taina Mărturisirii sau Pocăinţa a fost de asemenea întemeiată de Mântuitorul Hristos care, după Înviere, a suflat asupra Apostolilor Săi şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Ioan 20, 22-23; Matei 18, 18; Luca 22, 47). Puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor aparţine în exclusivitate Mântuitorului, acest lucru fiind dovedit de nenumărate ori prin minunile Sale. Puterea săvârşirii acestei Sfinte Taine a fost transmisă de Hristos Apostolilor Săi şi prin aceştia întregii Biserici prin episcopi şi preoţi.

Sfânta Euharistie a fost instituită la Cina cea de Taină, atunci când Mântuitorul a oferit Sfinţilor Apostoli Trupul şi Sângele Său sub forma pâinii şi a vinului zicându-le: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”, apoi, luând paharul după cină a mulţumit şi binecuvântându-l le-a zis: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii cele noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”(Matei 26, 26, 28; Luca 22, 19-20; Ioan 6, 35; I Corinteni 11, 23-25). Din acest moment, săvârşirea Sfintei Euharistii a devenit o datorie sfântă pentru întreaga Biserică, după porunca dumnezeiască pe care ne-a dat-o Mântuitorul zicând: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Luca 22, 19; I Corinteni 11, 24-25).

Taina Căsătoriei este întipărită în firea primilor oameni încă de la creaţie: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: « Nu este bine ca omul să fie singur pe pământ, să-i facem ajutor asemenea lui »” (Facere 2, 18). Apoi a binecuvântat însoţirea lor zicându-le: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facere 1, 28). După cădere, această legătură s-a alterat, fiind restaurată şi readusă la valoarea ei primordială de către Mântuitorul Hristos. El a luat parte la nunta din Cana Galileii unde a sfinţit şi a binecuvântat pentru totdeauna împreunarea dintre bărbat şi femeie (Ioan 2, 1-11). Sfântul Apostol Pavel compară Taina Nunţii cu relaţia dintre Hristos şi Biserică: „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 31-32).

Taina Sfintei Preoţii a fost aşezată de Mântuitorul în Biserică încă din prima zi a Învierii Sale, spunându-le Sfinţilor Apostoli: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi. Şi aceasta zicând a suflat asupra lor şi a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Ioan 20, 21-23). Importanţa acestei Sfinte Taine este arătată şi de Sfântul Apostol Pavel care îi îndeamnă pe preoţii din Efes: „Luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma peste care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi biserica lui Dumnezeu”(Faptele Apostolilor 20-28).

Taina Sfântului Maslu îşi găseşte temei în trimiterea Apostolilor în misiunea de probă, Mântuitorul arătându-le clar, încă de la început, valoarea activităţii lor misionare: „Iar celor ce vor crede le vor urma semne: în numele Meu vor scoate demoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, pe bolanavi mâinile-şi vor pune şi bine le va fi”(Marcu 16, 17-18). După acest îndemn Apostolii au practicat din plin această Sfântă Taină: „scoteau mulţi demoni şi ungeau cu undelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau”(Marcu 6, 13). Sfântul Apostol Iacob ne oferă indicaţii preţioase în acest sens: „Este bolnav cineva între voi să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu undelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul; şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacob 5, 14-15).

            Care este scopul Sfintelor Taine?

Deoarece se săvârşesc în Biserică, Sfintele Taine au un caracter eclesiologic sau comunitar, efectele lor fiind răspândite nu numai asupra beneficiarilor ci şi peste toată Biserica drept măritoare: cu fiecare nou botazat trupul Bisericii creşte şi se măreşte; prin Taina Împărtăşirii fiecare credincios intră în „comuniunea sfinţilor”, iar despre Taina Nunţii Sfântul Apostol Pavel spune că: „Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică”(Efeseni V, 32). 

Din punct de vedere liturgic Sfintele Taine au şi un scop latreutic, deoarece prin săvârşirea lor se împodobeşte trupul tainic al Bisericii, principala lor ţintă fiind unirea credincioşilor cu Dumnezeu, unire începută prin actul creaţiei şi care se va desăvârşi prin în Împărăţia cea Cerească, atunci când El va fi totul în toate: „Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul Însuşi Se va supune Celui ce i-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi”(I Corinteni 15, 28). Aşadar, scopul principal al Tainelor este acela de a-i sfinţi pe credincioşi, şi de a-i pregăti în perspectivă eshatologică pentru unirea cu Dumnezeu în Dumnezeiasca Sa Împărăţie.

            Cine săvârşeşte Sfintele Taine?

Vorbind despre modul săvârşirii Sfintelor Taine, Sfântul Ioan Gură de Aur ne aminteşte despre momentul Cinei celei de Taină: „Tainele din faţa noastră nu sunt fapte ale puterii omeneşti. Domnul, Care le-a săvârşit atunci la cina aceea, Acelaşi le săvârşeşte şi pe acestea acum. Noi preoţi nu sunten decât slujitorii; El este cel ce le sfinţeşte şi le preface. Nici un Iuda să nu fie aici! Nici un iubitor de argint! Dacă nu eşti ucenic, pleacă! Masa aceasta nu-i primeşte pe unii ca aceştia”. Acest text mai mult decât relevant pentru întrebarea de mai sus. Prin urmare, ca izvor al lor, Mântuitorul este Săvârşitorul prin excelenţă, preotul sau episcopul fiind doar organele văzute şi iconomii lucrărilor celor sfinte, aşa cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Aşa să ne socotească pe noi oamenii: ca slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4, 1). Aşa se explică şi faptul că vadiditatea tainei se păstrează nealterată indiferent vrednicia slujitorului: „Dacă harul ar căuta pretutindeni vrednicia - spune Sfântul Ioan Hrisostom – n-ar fi nici Botez, nici Trup al lui Hristos, nici aducere înainte prin aceştia. Dar cum Dumnezeu obişnuieşte să lucreze şi prin cei nedemni, harul Botezului nu este vătămat întru nimic de viaţa preotului”.

            Sfintele Taine: partea văzută şi partea nevăzută

Pentru a ne face să înţelegem mai bine scopul Sfintelor Taine, Biserica a delimitat alcătuirea lor în două părţi: una văzută, exterioară sau naturală şi una nevăzută sau interioară. Partea văzută, externă sau naturală a Sfintelor Taine se regăseşte în: slujba liturgică, cuvintele, materia şi actele prin care se împărtăşeşte harul cel nevăzut. În acest sens Mărturisirea de credinţă spune: „Pentru plinirea tainei  se cere… materia cea după cuviinţă, precum apa la Botez, pâinea şi vinul la Sfânta Euharistie, untdelemn etc. corespunzătoare Tainei…, chemarea Sfântului Duh şi forma cea anumită a cuvintelor, prin mijlocirea căreia preotul sfinţeşte Taina cu puterea Sfântului Duh”. Partea nevăzută sau internă a Sfintelor Taine se referă la harul dumnezeiesc, care se împărtăşeşte credincioşilor în mod nevăzut spre sfinţire şi desăvârşire. Astfel, prin Taina Sfântului Botez şi prin Spovedanie se dă har celui care nu a primit  sau a întrerupt legătura cu el, iar prin celelalte se întăreşte şi se sporeşte harul deja existent.

            În loc de concluzii - Rolul Sfintelor Taine în viaţa noastră

Necesitatea Tainelor în viaţa noastră rezultă din necesitatea harului pentru mântuire şi din instituirea lor dumnezeiască. Omul primeşte harul şi se întăreşte în colaborarea cu acesta împărtăşindu-se cu Sfintele Taine. Este adevărat că sunt unele Taine de care nu se pot împărtăşii toţi oamenii, aşa cum este cazul Preoţiei, însă acest aspect arată rolul şi locul pe care îl are fiecare credincios în Biserică, fiind aşezat de Dumnezeu la starea potrivită cu darurile pe care le primeşte prin Taina Mirungeri: „Pe unii i-a pus  Dumnezeu, în Biserică: întâi Apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători, apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşască minuni? Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?” (I Corinteni 12, 28-30).

Fiecare creştin este legat indispensabil de Sfintele Taine, devenind de la Sfântul Botez mădular al Bisericii, căpătând daruri şi totodată îndatoriri prin Mirungere, unindu-se în chip real cu Hristos în Euharistie, întorcându-se la dreptate prin Pocăinţă, împlinind porunca paradisiacă prin Căsătorie, fiind ridicat din neputinţe prin Maslu şi devenind următor Sfinţilor Apostoli prin Taina Hirotoniei. Toate cele şapte Sfinte Taine se raportează direct realitatea vieţii noastre pe care o trăim întru nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice. 

Bibliografie:

            Izvoare:

            1. Biblia sau Sfânta Scriptură, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002.

            2. Sfântul Ioan Gură de Aur, în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (P.S.B.) 23, Scrieri, partea a treia, Omilii la Matei, carte tipărită cu binecuvântarea PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducere, introducere şi note de Pr. D. Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, Omilia a LXXXII-a, pp.926-938.

           3. Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2008, pp. 144-157.

            Cărţi:

          1. Branişte, pr. prof., Ene, Liturgica Specială, Ediţia a IV-a, retipărită cu binecuvântarea IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2005, pp. 287-288.

           2. Idem, Liturgica Teoretică, tipărită cu binecuvântarea PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002, pp.204-205.

           3. Chiţescu, prof., Nicolae, Todoran, pr. prof., Isidor, Petreuţă, pr. prof., Ion, Teologia Dogmatică şi simbolică,Vol.II, Ediţia a II-a, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, pp. 196-206.

           4. Mircea, pr. dr., Ioan, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1995, pp.213-214.

           5. Stăniloae, pr. prof., Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. III, Ediţia a II-a, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1997, pp. 4-6.

 

Dr. Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com/
 


Interviu cu Părintele Valerian Pâslaru despre aceste vremuri

 

Dialogurile Dimineții cu Părintele Stareț Valerian Pâslaru de la Mănăstirea Sf. Mucenic Filimon din jud. Vâlcea, 27.09.2020, transcriere de Cuvântul Ortodox:

Răzvan Bucuroiu: Părinte Valerian, ați spovedit multă lume și petreceți mult timp în scaunul de spovedanie. Ce se poate spune din interior, vorbind despre poporul român dreptcredincios? Cum arată el pe dinăuntru când este sincer, când își spune păcatele? Sunt păcate grele? Sunt păcate ușoare? Are și virtuți? Are numai păcate sau…?

Pr. Valerian Pâslaru: Când se află sincer în Taina Sfintei Spovedanie, revine din nou la ce-a fost el: la un popor foarte bun, credincios, cu frica lui Dumnezeu, un popor stăpânit de virtuțile creștine. Cei care ajung să trăiască Taina Sfintei Spovedanii. Din nenorocire pentru noi, poporul român a alunecat rău de tot. În sensul că s-a luat după Occident. În sensul că se ia după orice în afară de poruncile lui Hristos. Una dintre cele care și-au dat viața pentru acest popor, care a reușit să biruiască satana în închisorile comuniste timp de 85 de ani, mi se pare, atât a avut când a plecat la Domnul, vorbesc de Aspazia Oțel Petrescu, avea un cuvânt foarte aspru la adresa poporului român: „Poporul român a degenerat”.

R.B.: Dură sentință!

Pr. V.P.: Dură sentința, ne-am confruntat amândoi de mai multe ori, dar până la urmă am cedat, pentru că am văzut că este cam așa.

Ca să vedem puțin cum era poporul român, am să dau câteva citate dintr-o carte a lui Gerhard VelburgÎn spatele frontului. Marele Război așa cum l-am văzut eu, decembrie 1916-iunie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată (București, Humanitas, 2018)Sunt părerile unui ocupant, ale unui soldat care avea studii superioare, era jurist, și care a venit bineînțeles aicea să ocupe poporul român și să-l învețe cum trebuie să trăiască. Concluziile la care a ajuns, au fost această carte care a fost un best-seller atunci, imediat după Primul Război Mondial. Și care a făcut multe valuri. Îngăduiți-mi să vă citez câteva lucruri. La retragere, când începeau să se retragă pentru că pierdeau pe celelalte fronturi și trebuiau întărite și a fost scos de-aicea, povestește cum, în tren, citez: „Frânarul român a avut mare grijă de noi în vreme ce dormeam, potrivindu-ne bine sub cap desagii cu pâine, ori de câte ori aceștia alunecau la numeroasele frâne și hurducături. Mi-am dat seama de asta mai târziu și-i sunt foarte recunoscător. Pot să zic acum că acest om simplu, care mi-a arătat atâta căldură în ultimele mele ore petrecute în România este personificarea întregului popor împotriva căruia am fost trimis ca inamic.”

R.B.: Emoționant! Din partea unui soldat pus să culce la pământ cât mai mulți români și să cucerească țara.

Pr. V.P.: Exact. O să mai citez ceva. Un discurs pe care l-a ținut el în fața unui imens cimitir de soldați germani, austrieci, prusaci, ce erau acolo, care veniseră să se bată cu românii și care muriseră și de tifos, și de glonț și-i aduseseră lângă București. Era un cimitir enorm. Cităm: „O, de-ați fi lăsați să vă odihniți aici pe vecie, soldați, și să nu mai fiți dezgropați ca să vă întoarceți în patrie. Pentru că aici dormiți bine și în pace. Dacă la depunerea armelor vă vor vizita aici părinții, femeile și copiii, privirile lor vor rătăci spre răsărit și miazănoapte, peste nesfârșita câmpie valahă al cărei pământ nu încetează să rodească din belșug ca să-i hrănească pe oameni, se vor uita vrăjiți la trufașa fortăreață Văcărești care se află atât de aproape de cimitir, și li se va deschide spre miazănoapte cea mai frumoasă priveliște asupra Capitalei, care cuprinde în prim-plan micile case de la mahala, despărțite de locul de veci al eroilor de o vale mlăștinoasă. Ochii li se vor îndrepta apoi spre nenumăratele turle de biserici, care dau mărturie că eroul se odihnește în inima unei țări ai cărei locuitori sunt oameni buni și evlavioși, nu mai rău decât alții”.

R.B.: Părinte, așadar și oțelul prusac s-a înmuiat, și caracterul prusac al nemților, un caracter dur, milităros, s-a înmuiat cumva la contactul cu poporul român? Cu acel popor român?

Pr. V.P.: Aceasta a fost arma cea mai eficace a noastră, a românilor. Atunci când n-am mai avut voievozi  care să ne conducă într-o bătălie, în care să ne opunem inamicului, am folosit blândețea și i-am înghițit pe toți. Așa am scăpat de mulți. Astăzi, însă, cum se spune, interesul poartă fesul. Astăzi nu-mi mai ajunge, deși știu că n-aș merita decât o felie de pâine cu unt la masă și cu puțină brânză, nu-mi mai ajunge nici măcar un bou. Parvenitismul a sufocat virtuțile poporului român. Nu ne mai ajunge! Ne ducem și ne vindem în țări străine când aicea nu există mână de lucru, și spunem că aicea nu găsim de lucru. Este o minciună. O minciună pe care o spunem noi, poporul. Nu vine din afară. Nu mai vine nici de la ruși, nici de la nemți, nici de la evrei, nici de la unguri, nici de la nimeni. Ne furăm căciula singuri. În schimb, ne ducem acolo, suportăm orice fel de lucruri ca niște sclavi, aducem bani aicea, ne ridicăm niște case cu fudulie, le încărcăm cu aur…

R.B.: În care nu va mai sta nimeni.

Pr. V.P.: În care nu stă nimeni! Sunt sate care au o mulțime de case pe care nu le găsești la oraș, pustii. Fudulie. Mândrie. De ce? Pentru că virtuțile creștine: nădejdea, credința și dragostea au dispărut aproape. Pentru că puterea de jertfă…

R.B.: Părinte, ca să încheiem totuși pe un ton nu optimist, dar măcar echilibra, totuși virtuțile de căpătâi ale noastre acum, în acest stop-cadru al istoriei, care sunt, părinte?

Pr. V.P.: Virtuțile? Din nou, nădejdea născută din deznădejde. Nădejdea născută din frică. Nădejdea că într-adevăr numai Dumnezeu ne poate salva, cum întotdeauna numai Dumnezeu ne-a salvat. Pentru că El ne-a dat soluțiile de salvare. Uneori sabia, alteori înțelepciunea profundă, răbdarea, blândețea, ospitalitatea, pe care o găsim în această carte, descrisă desăvârșit.

RB: Părinte, aceste cuvinte aș vrea să le punem la inimă și să sperăm că lucrurile se vor îndrepta cumva și pentru neamul acesta al nostru.

Pr. V.P.: Cred că se vor îndrepta. De ce? În ultima vreme – și nădăjduiesc că nu destăinui din Taina Spovedaniei – foarte mulți oameni, foarte mulți oameni vin să se spovedească. Din străinătate. Oameni care nu s-au spovedit niciodată. De-aicea vin bătrâni care nu s-au spovedit niciodată. Vin tineri care au probleme și care, ca să spunem așa, se dau pe mâna lui Dumnezeu.

R.B.: Deci oamenii doresc să-și deretice casa sufletului.

Pr. V.P.: Într-un cuvânt, așa ar fi.

R.B.: Vă mulțumim foarte mult, părinte Valerian! 

 

 




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Postul ‒ terapeutic sau duhovnicesc? - Pr. Constantin Sturzu
 

În Biserică, niciodată rugăciunea nu e o mantră și nici postul nu e orientat terapeutic, ci toate sunt ca să ne slobozim de patimi ‒ numai cu harul și cu ajutorul lui Dumnezeu, smerind inima noastră până se va odihni în ea Duhul Sfânt. Nu putem propovădui nici rugăciunea, nici postirea, nici mersul la biserică, nici spovedirea luate „în sine”, desprinzându-le de Dumnezeu. Nici măcar sub pretextul că, în felul acesta, putem atrage pe cei necredincioși.

Un studiu recent arată că mersul la biserică și nu alte activități ajută vârstnicii să aibă o sănătate mintală îmbunătățită. Cercetarea este realizată pe un eșantion de peste 9.000 de persoane de către Facultatea de Medicină Erasmus din Rotterdam (Olanda), cu implicarea cercetătorului Mauricio Avenando de la „The London School of Economics and Political Science”, și evidențiază că apartenența la o comunitate religioasă funcționează ca un „bun antidepresiv” pentru oamenii de peste 50 de ani. Am lecturat aceste informații pe siteul avereabisericii.ro, dar și pe www.lse.ac.uk (articolul „Attending church is the key to good mental health”). Acest studiu se înscrie în seria nesfârșită de cercetări care vin să confirme faptul că practica religioasă aduce foarte multe beneficii. Ele sunt cu atât mai vrednice de crezare, cu cât majoritatea implică cercetători cu dovedite competențe în domeniile lor de activitate, mulți chiar nefiind implicați din punct de vedere religios (ca să nu-i numesc atei).

Mersul la biserică, postul, rugăciunea, spovedania pot fi evaluate și prin prisma impactului pe care-l au în viața unui credincios. Dar această evaluare nu trebuie să fie preocuparea Bisericii. Nici o formă de asceză nu reprezintă un scop în sine și nici nu vizează altceva decât despătimirea, în vederea unirii cu Dumnezeu.

Nu mergem la biserică pentru că avem acolo cu cine interacționa și pentru că plecăm de la slujbe „mai împăcați, mai încrezători”. Participarea activă, conștientă, cu pregătire la sfintele slujbe reprezintă pași către Împărăție, pregustare a Raiului. Iar prin împărtășirea cu Trupul și cu Sângele Domnului la Liturghie ne facem mădulare vii ale Bisericii. Dându-i viața noastră, primim viața Lui!

Postim nu ca să slăbim, să ne vindecăm de boli sau să ne simțim mai bine în plan psihic. Acestea sunt consecințe „care se adaugă” (Cf. Matei 6, 25-33). Postim nu pentru că a mânca (de exemplu, carne) reprezintă ceva greșit, „nespiritual”. Înfrânarea ne ajută să ne raportăm corect la cele create, să luăm distanță față de tot ceea ce ne poate robi, ca să fim astfel liberi spre a ne alipi (mai mult) de Dumnezeu. Vom constata, așa făcând, că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4; v. și Deuteronomul 8, 3).

Ne rugăm nu pentru că dobândim astfel echilibru, liniște, pace sufletească. Nici pentru că intrăm pe „o vibrație” care ține la distanță „energiile negative”. Există și efecte benefice ale rugăciunii, dar ele nu reprezintă ținta ei. Scopul este să învățăm a fi în dialog viu cu Dumnezeu, să dobândim permanenta raportare la El ‒ trezvia. Ținta este să ne supunem mintea lui Hristos, să ne robim către El „tot gândul, spre ascultare” (Cf. II Corinteni 10, 5). Doar așa putem fi cu adevărat liberi, doar așa putem fi deschiși spre a cunoaște Adevărul.

Și mărturisirea păcatelor aduce în viața credinciosului multă pace. Câți dintre cei ce v-ați ridicat de la scaunul de spovedanie nu ați constatat că vă simțiți „mai ușori”? Dar nu astfel de stări „vânăm” în Taina Pocăinței. Spovedania este momentul în care eu mă deschid total și mă arăt lui Dumnezeu cu toate ale mele, indiferent cât de rușinoase, de ticăloase ar fi ele. O fac având nădejde că El îmi dă iertare prin mâna duhovnicului și că mă poate ajuta să biruiesc păcatul. Dumnezeu îmi dăruiește harul de a pune început bun și de a face pocăință, dar eu trebuie să conlucrez cu acest har. Personal, am o mare rezervă în a primi oameni care-mi sunt trimiși la spovedit ca „să-i rezolve Părintele”. Sigur că stau de vorbă și cu persoane care nu înțeleg ce înseamnă spovedania sau poate chiar încă nu cred în Dumnezeu. Dar una este dialogul, sfătuirea, îndrumarea și alta spovedirea. Nu putem coborî spovedania de la Taină a Bisericii la nivelul de ședință (psiho)terapeutică. Există destui psihologi și terapeuți creștini pentru lucrarea aceasta. Preotul trebuie să-și vadă de slujirea și de povățuirea în cele duhovnicești.

Să nu uităm ce ne învață toată ascetica Bisericii. Diavolul nu se teme când noi avem râvnă să postim aspru sau să priveghem mult. Nici el nu doarme și nici nu mănâncă. Faptul că omul are lucrare ascetică nu-l face imun la păcatul mândriei, al slavei deșarte. Dimpotrivă. Dacă un om pătimaș este măcar îmboldit, din când în când, de conștiință să-și recunoască starea păcătoasă și se poate smeri puțin, cel cu multă asceză e ispitit să creadă că, prin ceea ce face el!, este un om virtuos, bineplăcut lui Dumnezeu. E cea mai cumplită înșelare, din care greu iese cineva!

În Biserică, niciodată rugăciunea nu e o mantră și nici postul nu e orientat terapeutic, ci toate sunt ca să ne slobozim de patimi ‒ numai cu harul și cu ajutorul lui Dumnezeu, smerind inima noastră până se va odihni în ea Duhul Sfânt. Nu putem propovădui nici rugăciunea, nici postirea, nici mersul la biserică, nici spovedirea luate „în sine”, desprinzându-le de Dumnezeu. Nici măcar sub pretextul că, în felul acesta, putem atrage pe cei necredincioși.

Când căutăm stări frumoase și efecte benefice, de fapt tot pe noi înșine ne căutăm, nu pe Dumnezeu. Căutăm pe cele create ‒ materiale sau spirituale ‒, dar nu pe Cel Necreat. Nu degeaba le zice Domnul celor ce au mâncat din pâini și din pești în pustie: „Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat” (Ioan 6, 26). Căutăm să ne „săturăm” ființa de cele îndestulătoare pentru noi, rămânând însă tot robi ai acestei lumi, dar amăgindu-ne că suntem oameni „spirituali”.

Grea nu este lucrarea postului sau a rugăciunii. Grea este lepădarea de sine și mereu punerea lui Dumnezeu în prim plan, în toate ale noastre. Greu nu este a ține post negru cu apă. Greu este a nu ține nici o zi de post decât cu binecuvântare, în smerenie, fără a trâmbița nimic despre asta. Și, mai ales, având conștiința că flămânzim după Domnul. În Biserică, postul are doar valoare duhovnicească. Acesta este rostul lui. Terapeutic se poate vedea doar din afară.

doxologia.ro 



Iertarea cea vindecătoare
 

Iertarea din inimă este vindecătoare, șterge ori­ce urmă de invidie, de răzbunare, de semeție sau dis­preț față de celălalt și statornicește pacea, liniștea, bucuria și, odată cu acestea, și sănătatea. Terapiile moderne susțin astăzi ceea ce creștinismul învață dintotdeauna: iertarea aduce vindecare, nu numai minții, ci și trupului. Iertând, sufletul se ușurează, mintea înlătură tot ceea ce este vătămător și devine curată, iar trupul își recapătă puterea.

Sunt multe lucruri care se petrec în jurul nostru și care ne deranjează, sunt atitudini care nu ne plac, sunt manifestări care lasă de dorit, sunt deprinderi și men­talități pe care am vrea să le schim­băm.

O problemă cu care ne confruntăm deseori este neputința de a ierta. Din nefericire am devenit tot mai încrâncenați, ne supărăm tot mai des și din lucruri mărunte, ne contrazicem și insistăm să ni se dea întotdeauna dreptate, asistăm la tot felul de situații conflictuale, la lucru, pe stradă și chiar în familie.

Cât de mult s-ar schimba lumea dacă am încerca să fim mai îngăduitori, dacă am putea să iertăm și să cerem iertare?! A ierta este, în esență, un gest atât de simplu, nu presupune nici un efort din partea noastră, ci doar deschiderea inimii spre celălalt. Sfântul Efrem Sirul, arătând cât de ușor este să iertăm, spune: „Că ce greutate și ce osteneală este a lăsa noi fratelui nostru greșelile cele ușoare și de nimic vrednice, spre a ni se ierta și nouă cele ale noastre?” Și mai departe zice [Domnul]: „Nu am zis să-Mi aduceți bani, sau țapi, sau post, sau priveghere, ca să ziceți: Nu am sau nu pot! Ci ceea ce este lesnicios și ușor și scurt ne-a poruncit, zicând: Tu iartă fratelui tău greșelile lui și Eu îți iert pe ale tale!”

Cu un gest atât de mărunt, de a cere iertare și a ierta, am putea lua povara de pe umerii noștri și ai celuilalt și am putea schimba chiar viața noastră și a lui. Și totuși nu o facem. De ce este oare așa de greu? Pentru că ne afectează orgoliul, acest ghimpe izvorât din mândrie, care nu ne lasă să ne smerim și să recunoaștem că suntem slabi, și noi, și aproapele nostru, că greșim și noi, și el, și că avem nevoie de iertare și unii, și alții.

Din păcate, nu putem ierta pentru că mereu ne îndreptățim pe noi înșine: de fiecare dată noi avem dreptate, noi suntem ofensați, noi renunțăm, noi suferim... Întotdeauna găsim argumente pentru a ne justifica, dar nu încercăm niciodată să privim și din perspectiva celuilalt. Și chiar dacă iertăm sau cerem iertare, o facem, de multe ori, pentru că ne considerăm generoși, nu pentru că simțim înlăuntrul nostru dorința de împăcare. Aceasta este urmarea îndrep­tă­țirii de sine, care izvorăște din lipsa smereniei și din nepu­tința de a ne vedea păcatele, după cum spune avva Moise: „De nu va avea omul în inima sa cum că este păcătos, Dumnezeu nu-l ascultă pe el. Și l-a întrebat un frate: Ce este aceasta, a avea în inimă că este păcătos? Și i-a zis lui bătrânul: Cel ce-și poartă păcatele sale nu le vede pe ale aproapelui său”.

Iertarea este fiica mai mare a dragostei. Cel care iubește, acela și iartă, acela uită nedreptățile, binecuvântează, face binele și se roagă pentru ceilalți (cf. Matei 5, 44-45). Mântuitorul Hristos ne-a arătat în rugăciunea Tatăl nostru în ce măsură Dumnezeu ne va ierta păcatele: numai dacă „și noi iertăm greșiților noștri”. Dacă noi nu suntem în stare să iertăm gre­șelile, puține și ușoare, ale fraților noștri, cum așteptăm iertare pentru păcatele, multe și grele, ale noastre?

Iertarea nu înseamnă însă numai rostirea cu buzele, ci iertarea sinceră, din inimă, care presupune uitarea răului făcut și iubirea celui care a greșit. Sfântul Ioan Gură de Aur sesiza pericolul formalismului în gestul iertării, când îi avertiza pe contemporanii săi: „Noi nu trebuie doar să iertăm, ci să și uităm. Nu ierta doar din ascultare față de Dumnezeu, ci din plăcere pentru ceilalți [...]. Acela care se împacă cu ceilalți spre a fi lăudat, acela își face rău singur”.

Cum putem ști însă că am iertat din inimă? Răspunsul este simplu: dacă suntem împăcați, dacă nu avem resentimente sau mustrări de conștiință. Iertarea din inimă este vindecătoare, șterge orice urmă de invidie, de răzbunare, de semeție sau dispreț față de celălalt și statornicește pacea, liniștea, bucuria și, odată cu acestea, și sănătatea. Terapiile moderne susțin astăzi ceea ce creștinismul învață dintotdeauna: iertarea aduce vindecare, nu numai minții, ci și trupului. Iertând, sufletul se ușu­rează, mintea înlătură tot ceea ce este vătămător și devine curată, iar trupul își recapătă puterea.

Fără iertare, orice altă virtute este în zadar. Chiar de ne-am ruga, rugăciunea noastră rămâne stearpă, dacă nu este însoțită de iertare. Așa ne învață Sfântul Isaac Sirul când spune: „Sămânță pe piatră este rugăciunea celui care are pomenire de rău asupra fratelui său”. Dacă a ierta este greu, a ierta de „șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18, 22), adică, ori de câte ori ne greșește aproapele, ni se pare aproape imposibil. Și totuși, aceasta ni se cere, aceasta este calea de urmat, dacă vrem să ne asemănăm lui Dumnezeu. „A ierta este, în esență, un atribut dumnezeiesc”, scria părintele Nicolae Steinhardt, deci cel care poate ierta din inimă, ori de câte ori îi greșește fratele său, acela se află pe calea desă­vâr­șirii, asemănându-se lui Dumnezeu, Care, iubire fiind, nu ne socotește nouă păcatele cele multe, ci ne iartă de fiecare dată, dacă ne întoarcem cu sinceritate și po­căință.

Bine ar fi să facem exercițiul iertării. Vom vedea cum relația noastră cu cei din jur se va îmbunătăți, cum cugetul nostru va deveni curat, cum vom putea să ne rugăm din inimă, cum vom dobândi pacea și bucuria, cum însăși sănătatea noastră sufletească și trupească se va întări și Dumnezeu va revărsa peste noi darurile Sale cele bogate.

 

Diac. asist. dr. Eugen Maftei  - Ziarul Lumina



Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Măi creștini, rugați-vă, că or să vie mari necazuri pe oameni!

 

“Măi creștini, rugați-vă, că or să vie mari necazuri pe oameni! Oamenii nu se mai roagă lui Dumnezeu” (PĂRINTELE SIMEON ZAHARIA în documentarul Trinitas TV despre Mănăstirea Sihăstria)

 
 
 
Extras din documentarul TRINITAS TV “Manastirea Sihastria” (despre Man. Sihastria Neamtului) – septembrie 2020
Monah Gherasim Bulearcă:
Nu mai este ca înainte. Înainte era viață aspră, când am venit eu aici. Era o dată în zi masa, la ora 3. Tot ce făceai, făceai cu binecuvântare. Și dacă mâncai, și dacă beai apă, tot cu binecuvântarea preotului se făcea atunci. Dacă plecai undeva, dacă te duceai pe deal, tot binecuvântare luai și-ți mergea bine. Sau  la drum dacă plecai, luai binecuvântare. Luai blagoslovenia preotului și-ți mergea bine, dar amu` faci lucrul așa. Ce să faci? Așa sunt timpurile de-acuma. S-au spălăcit și nu mai este cum a fost. Și timpul, și oamenii… nu-s ascultători. Se spune că la urmă oamenii nu se vor înțelege unii cu alții. E aproape de sfârșit.
 
Părintele Simeon Zaharia, unul dintre cei mai bătrâni duhovnici ai Mănăstirii Sihăstria (are peste 90 de ani), care s-a retras la liniște de câțiva ani buni (Schitul Poiana lui Ioan):
Măi creștini, rugați-vă! Că or să vie mari necazuri pe oameni. Oamenii nu se mai roagă lui Dumnezeu. O să vedeți dumneavoastră, cuvintele mele nu sunt mincinoase. Nu scăpăm, nu scăpăm ușor, căci cu Dumnezeu nu ne jucăm. Doar n-o să trăiți cât munții. Da, acuma sunteți tineri, sunteți… Dar să vedeți când veți ajunge bătrâni! Dacă veți mai ajunge bătrâni… Moartea nu-i jucărie. Părăsim lumea asta pentru totdeauna și intrăm într-o lume a veșniciei. [Nu știe ce va face Dumnezeu cu el]. Dar știu că am să răspund înaintea Lui de faptele și de cuvintele și chiar și de gândurile mele! Nădăjduiesc și eu… da… Nu am siguranță. Dar am nădejde să rămân cu El în veci.
(…)
Cuvântul Ortodox


Importanța contribuției Sfântului Dionisie Exiguul la viața Bisericii - Preot dr. Alexandru Moțoc
 
În fiecare an la 1 septembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul. Cuviosul Dionisie s-a născut în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, din părinţi binecredincioşi, în jurul anului 460. A primit învăţătura duhovnicească în şcolile şi mănăstirile dobrogene, avându-i ca îndrumători pe călugării sciţi şi pe Episcopul Petru al Tomisului. A călătorit în Răsărit, iar în anul 496 a ajuns la Roma, chemat de papa Ghelasie, care căuta traducători din greacă în latină. Întrucât avea cunoştinţe de astronomie, el a propus ca numărarea anilor să se facă de la Naşterea Mântuitorului Hristos, şi nu de la întemeierea Romei sau în vreun alt fel, cum se făcea. S-a mutat la Domnul într-o mănăstire din Calabria, la anul 545. Canonizarea sa a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 8-9 iulie 2008. Tot în această zi îl pomenim pe Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta s-a născut într-un sat la graniţa dintre Siria şi Cilicia. A fost atras de monahism de mic şi la o vârstă fragedă s-a dus la stareţul Timotei de la Schitul Mandra. A învăţat pe de rost Psaltirea şi a deprins pravila monahală, apoi a mers la pustia Teleda, în apropiere de Antiohia, sub povăţuirea avvei Eliodor. Mai târziu, a mers la Telanis, unde s-a nevoit în mod deosebit. În ultimii ani ai vieţii a stat într-o chilie din vârful unui stâlp şi aşa s-a nevoit 30 de ani. - Ziarul Lumina

Viața și activitatea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul s-au desfășurat în principal în mediul apusean, iar în literatura patristică din țara noastră au fost multa vreme cunoscute doar lacunar. În lumea apuseană nu exista interes pentru a prezenta o contribuție cu caracter universal care aparținea unui reprezentant din afara acesteia, deoarece în unele medii este destul de greu să fie acceptată contribuția unică a teologului străromân la dreptul canonic apusean sau la calculul erei creștine care avea așezat în centrul timpului istoric pe Hristos. Această contribuție aparține unui străromân, unui fiu al pământului sfințit de Sfântul Apostol Andrei, crescut în Grădina Maicii Domnului. Sfintele mănăstiri din pământul românilor, de la începuturi și până astăzi, au stat sub lumina Sfinților Părinți, iar fiii duhovnicești ai acestor vetre au făcut dovada transpunerii cuvântului propopăduit în viață, fugind de transformarea acestuia în ideologie. Omul profund duhovnicesc Dionisie, identificând viața sa cu mesajul dumnezeiesc al răspândirii cuvântului, și-a adus contribuția la spiritualitatea lumii prin darurile pe care a considerat ca este firesc să fie cunoscute de oameni.

A tradus lucrări ale Sfinților Părinți pentru contemporanii săi, încât aceștia să rămână la curăția izvoarelor spiritualității, a prezentat și organizat canoanele vieții creștine stabilite de Sfinții Părinți în primele patru Sinoade ecumenice și a pus început timpului istoric în modul cel mai firesc cu putință, pentru ca orice creștin să cunoască Începutul mântuirii și începutul cronologiei. Indiferent cât de mult ar fi greșit sau ar fi exprimat anumite neclarități, în modul intenționat sau din necunoaștere, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, prin zestrea lăsată urmașilor, s-a dovedit cu prisosință un savant, iar prin atitudinea pe care a avut-o de-a lungul vieții, un sfânt.

Despre Dionisie Smeritul au scris mulți cercetători moderni și contemporani. În teza sa de doctorat, Mitropolitul Nestor Vornicescu citează pe Amelii, care afirmă despre eruditul teolog străromân, în analiza activității pe care i-o prezintă: Dacă mi s-ar cere părerea despre Dionisie Smeritul, eu sunt convins că sub numele și haina sa modestă se ascundea un mare geniu, expert în aproape toate științele; unul dintre acei oameni pe care obișnuim să-i numim "biblioteci vii" sau "ambulante", de aceea nu fără temei a afirmat Cassiodor despre el: "tot ce putea căuta cititorul la alții, afla în țtiința lui în mod strălucit. Cîi în el admirăm pe bărbatul mult învățat îm știința Sfintelor Scripturi, pe cunoscătorul perect al Sfinților Părinți, pe maestrul veteran al catedrei de dialectică..., pe învățatul bărbat în amândouă limbile, greacă și latină, pe cel atât de distins în știișa socotelilor astronomice, încât a devenit tatăl erei creștine și prin părerea sa inapelabilă a fixat pentru veacurile viitoare felul de a se celebra sărbătoarea Paștilor, pe cel în aghiografie prea priceput..."[i]

Alte aprecieri ale vieții și "petrecerii" părintelui erei creștine tind să-l privească în lumina celor doruă lumi, din Răsărit și din Apus, și a celor două evuri pe care a realizat-o. E aproape simbilis faptul că el "nationae scytha, sed moribus omnio romanus", intermediar între două lumi, între două culturi, între două limbi, la cumpăna celor două mari epoci ale dreptului canonic, să transmită, în numele papalității, comorile vechiului ev bisericesc și creștin Evului mediu ce începea.[ii]

Pentru intuiția genială a propunerii erei creștine, harnicul istoric și canonist ne apare în cultivata socoetate romană a veacului al VI-lea cel mai ilustru promotor al instrucției și al studiilor[iii].

Această societate se afla sub influența frământărilot de natură politică, deoarece dominația romană se restrângea lăsând loc popoarelor să0și reafirme personalitatea și tradițiile. În mijlocul acestor frământări și amenințări de ordin politic, Biserica, atât în Răsărit cât și în Apus, era singurul focar de lumină și reazăm cu țintă precisă împotriva acestor neliniști.

Sfântul Cuvios străromân Dionisie Smeritul, pornind d ela preocupările computiste, în scopul determinării praznicului Învierii lui Hristos, a ajuns să cunoască importanța măsurării timpului și a avut ideea raportării depline a timpului la lucrarea Fiului lui Dumnezeu printre oameni. Acesta a intuit că noul ev "devenise o putere spirituală, socială și istorică de prim ordin și că el constituia un întreg a cărui esență, acțiune și aspirație nu mai trebuiau să fie deviate pe drumuri străine de hristos. Era creștină a dat Bisericii conștiința unei vieți istorice proprii a cărei răspundere avea să o poarte de aici înainte"[iv].

Intuiția Sfântului Cuvios Dionisie, care a reliefat acest eveniment unic al istoriei umane, a pus în evidență totodată pe deplin caracterul social al creștinismului. Noul ciclu pascal și cronologia creștină stabilită, reamintește de cunoștințele astronomice pe care reforma lui deceneu cu circa 600 de ani în urmă le punea la dispoziția daco-geților lui Burebista... Smeirtul călugăr acit învățase știința combinației asrtonomice a lunilor și a anilor pentru ciclul pscal de la alexandrini, dar înclinarea și tradiția îi veneau de la strămoșii geto-daci, care dăduseră și dădeau "oameni minunați", "viros mirables", capabili să construiască marele sanctuar de la Sarmisegetusa și atîtea basilici – catedrale de la adoptarea credinței în Hristos[v].

Calculat și impus în vremea lui, sistemul cronologic al Sfântului Cuvios Dionisie a putut deveni astfel sistemul lumii civilizate, rămânând o cucerire a întregii omeniri până în epoca noastră. Chiar dacă de-a lungul veacurilor calendarul creștin a suferit modificări, creștinii și necreștinii au rămas uniți de un sistem care poartă ca reper nașterea Mântuitorului lumii.

Pentru un popor eminamente creștin ortodox, aceste contrubuții depășesc în importanță caracterul unui aport la propgresul cultural universal, dacă acestea sunt promovate d eoameni duhovnicești are împlinesc prin creațiile lor și menirea omului – slăvirea lui Dumnezeu.

Răspunsul la această întrebare îl oferă Sfântul Cuvios Dionisie Smeritul 9Exiguul), care printr-o vastă cultură și profunzime a cunoțtințelor dovedește universalismul spiritualității daco-romane. Prin opera sa și prin contactele dintre romanitatea răsăriteană și cea apuseană, Sfântul Cuvios Dionisie Smeritul a realizat o osmoză specifică la nivelul uman cel mai elevat, și transfuzia reciprocă de elemente spirituale între cele două vaste arii europene[vi].

J. Pelikan, vorbind despre începuturile Bisericii și referindu-se la comuniunea sfinților, afirmă că membrii Bisericii care aveau credință erau concetățeni și camarazi ai spiritelor binecuvântate, fiind astfel uniți cu sfinții într-o comuniune a credinței, iar sfinții le slujeau drept oglindă, un exemplu și o însuflețire a vieții omului pe pământ, reprezentând un model e urmat. Sfântul era un eoru al credinței și un "atlet al lui Hristos". U astfel de erou putea fi descris ca fiind "cu desăvârșire curat cu gândul, de mare folos și discret cu vorba", dedicat cu tot sufletul atât vieții active, cât și celei contemplative și din nou "cu chip îngeresc, cu mers hotărât, sfânt în faptele sale, sănătos la trup, ascuțit la minte, cumpătat în lucrările sale, cu har fără egal, generos în povețe, învățător drept în credință, răbdător ăn nădejde și atotcuprinzător în iubire." Sfântul, prin virtuțile sale, era o reflexie a virtuților lui Hristos, la fel cum stelele erau o reflexie a luminii soarelui. "Desăvârșirea sfinților, splendoarea Bisericii", îl preamăreau pe hristos în slava Sa.[vii]

Realizând legătura dintre regiunea Sciției Mici, Constantinopol și Roma, prin numeroasele sale traduceri, Dionisie Smeritul a consolidat cu elemente noi legăturile Răsăritului și Apusului creștin, promovate deja din secolelele IV și V de Ilarie de Pictavium, Ieronim, Rufin și mai ales de Sfântul Ioan Casian, care, prin mari eforturi, s-a străduit să pună la îndemâna Apusului părți ale tezaurului gândirii patristice răsăritene și hotărârile Sinoadelor ecumenice de până la el, elemente fundamentale pentru menținerea și întărirea unității Bisericii.

Patrimoniul spiritual geto-dacic și patristic în spațiul carpato-danubian, cu deosebire la Dunărea de Jos, e unul dintre cele mai bogate și mai originale din istorie. El a generat, a susținut și susține o insulă a romanității în mijlocul atâtor furtuni și neamuri neromanice. El a dat Apusului, prin opere personale sau traduceri, o spiritualiate variată de la dogmă până la principii și practici ascetice, prețuirea experienței și era creștină sau era noastră, adoptată azi ofcial de tot globul, a pus în legătură Răsăritul cu Apusul[viii].

 

Extras din cartea Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul - Părintele erei creștine - , Ed. Institutului Biblic și de Misiune OrtodoxîăBucurești, 2010

 


[i] Nestor Vornicescu, Scrieri patristice..., p. 64

[ii] Pr. D. Gheorghe l. Drăgulin și Prof. David Popescu, Prefațele Sfântului Cuvios Dionisie..., p. 108

[iii] Fillipo Ermini, storia della letteratura latina medievale dalle origini alle fine del se. VII, Spoleto, 1960, p. 336; apud. Pr. Dr. Gheorghe Drăgulin, op. cit., . 109.

[iv] Pr. Prof. Ioan G. Coman, Contribuția scriitorilor patristici din Scythia Minor – Dobrogea la patrimoniul ecumenismului creștin ăn secolelel al IV-lea – al VI-lea, în "Ortodoxia", nr.1/1968, p.18

[v] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Scriitori bisericești..., p. 279

[vi] Nestor Vornicescu, Scrieri patristice..., p. 64

[vii] Jaroslav Pelikan, Tradiția Creștină, vol. III, Evoluția teologiei medievale – Comuniunea Sfinților, ed. Polirom, 206, p. 201

[viii] Pr. Prof. Ioan G. Coman, Scriitori bisericești..., p. 371



Dumnezeiasca Liturghie la Praznicul Nașterii Maicii Domnului - Ghetsimani Ierusalim 2020 (Video)

Colaj cu imagini de la Dumnezeiasca Liturghie din ziua Praznicului Nașterii Maicii Domnului de la Biserica din Ghetsimani, Ierusalim:



110 ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca - A fost un sfânt!

 

Părintele Arsenie Boca, ieromonah, teolog și pictor ortodox român, născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, județul Hunedoara, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale și darului de văzător cu duhul, mii de credincioși veneau să-l asculte. Însă, tot din acest motiv, a fost hărțuit de Securitatea bolșevică. A fost unul dintre martirii comunismului, fiind închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. După 1959, i s-a interzis activitatea preoțească până la moarte, care a survenit la 28 noiembrie 1989. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului se perindă, zilnic, sute de pelerini, iar la sărbătorile aniversare vin zeci de mii de credincioși din întreaga țară, care atestă prin mărturiile lor minunile săvârșite de Părintele Arsenie Boca. O Comisie specială a Patriarhiei trebuie să pună din nou în discuție pe masa Sfântului Sinod canonizarea mult-pătimitorului pentru Hristos, informează Activenews.

"Pentru că evlavia populară vorbește de la sine, cerem Patriarhiei Române, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să înceapă demersurile firești pentru canonizarea Sfântului Ardealului", se arată și într-o Petiție Online semnată până acum de peste 15.400 de credincioși.

O mărturie inedită a Părintelui Ioan Covercă, obținută de la un fost ofițer de Securitate și făcută publică sâmbăta aceasta la Simpozionul dedicat Părintelui Arsenie Boca, la împlinirea a 110 ani de la nașterea pământească, la Sâmbăta de Sus, atestă din nou că ceea ce scria Securitatea în Dosarul Părintelui era de multe ori o mare minciună, la fel ca și maculatura publicată de Humanitas sub pretenția de biografie - semnată de Tatiana Niculescu Bran și contestată de nepoata Părintelui Arsenie Boca, Zoe Maria Daian -, în care Bran folosește extrase din materialele securiștilor din Dosarele de la CNSAS pentru a ponegri Biserica Ortodoxă și slujitorii ei.

Mărturisirea securistului

Sâmbătă, 25 septembrie, la Academia Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus a avut loc, în organizarea Fundației Creștine Părintele Arsenie Boca, un simpozion dedicat împlinirii a 110 ani de la nașterea Sfântului Ardealului, Părintele Arsenie Boca. Au adus mărturii despre sfințenia marelui duhovnic Părintele Ioan Covercă, coleg al Părintelui Arsenie la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor din București, Părintele Matei Bilauca, starețul Mănăstirii Șinca Nouă, și Bogdan Juncu.

După ce PS Ilarion Făgărășanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a binecuvântat manifestarea, președintele Fundației Părintele Arsenie Boca, Cristian Filip, a adus un omagiu prietenilor și mentorilor fundației mutați la Domnul, scriitorul Dan Lucinescu și dr. Iosif Niculescu, foști deținuți politic anticomuniști. De asemenea, Filip și-a exprimat speranța ca parastasul organizat în memoria Părintelui Arsenie Boca să fie ultimul dinaintea canonizării părintelui de statură filocalică, în jurul căruia s-a creat "Mișcarea de la Sâmbăta”, un curent de revigorare religioasă "pe cele mai autentice baze și cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învățăturii stăruitoare și ale dragostei de suflete” (Părintele Dumitru Stăniloae).

Părintele Ioan Covercă a adus o mărturie inedită obținută de la un fost ofițer de Securitate, supraveghetor al Părintelui Arsenie Boca: "Un fost maior de Securitate mi-a mărturisit, după spovedanie: Eu l-am urmărit toată viața pe Părintele Arsenie Boca. Trebuia să dau raport săptămânal despre Părinte, dar n-aveam ce să spun rău despre dânsul. Trebuia să inventez, să exagerez, ca să nu-mi pierd pâinea. Omul acesta a fost un sfânt, a strigat în lacrimi maiorul. L-am întrebat dacă îi pare rău pentru ce a făcut și dacă ar mai face vreodată așa ceva. Mi-a răspuns că se căiește și că n-ar mai face o astfel de faptă, chiar dacă ar fi să rămână muritor de foame. I-am dat binecuvântarea, l-am împărtășit și după două ore a murit. Îl spovedeam de ani de zile, la șase săptămâni, și nu putea muri”.

Dosarul de la CNSAS confirmă spovedania maiorului

Într-adevăr, studiind Dosarul Părintelui de la CNSAS aflăm că în ultima perioadă a vieții, respectiv începând din 1984 și până în 1989 Sfântul Ardealului s-a aflat sub urmărirea unui maior de Securitate, Constantin Cocârlea, de la Securitatea Sinaia. Este, de altfel, chiar cel semnează și ultima notă din Dosar, datată 29 septembrie 1989, în care  maiorul de Securitate Constantin Cocârlea propunea scoaterea de sub supraveghere informativă a părintelui.

„Din măsurile în­treprinse rezultă că nu desfășoară activitate dușmănoasă împotriva orân­duirii noastre socialiste și nu întreține relații cu ele­men­te urmărite. În prezent este grav bolnav, imobilizat la pat și nu mai prezintă interes pentru securitatea statului", scria maiorul.

Cererea a fost aprobata la 7 octombrie 1989 iar la 28 noiembrie 1989, parintele Arsenie Boca a plecat la Domnul. 

Cercetătorul Florin Duțu a avut amabilitatea să ne ofere un scurt curriculum vitae al Sfântului Ardealului, preluat din cartea sa, "Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910 - 1989", editura Floare Albă de Colț, 2015:

"Vrăjmașul urlă la mormântul Părintelui”

„Oamenii îți iartă orice, dar nu și să le-o iei cu un pas înainte” - Părintele Arsenie BOCA, în: "Sfinte aduceri-aminte, P.S. Daniil STOENESCU, „Arhanghelul” de la Prislop și alte scrieri...", p. 261

„Socotim că frumusețea artei scrise și pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia... Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmași ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa și să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoții și strănepoții noștri. Aceasta a fost și este misiunea Părintelui Arsenie Boca, și el nu e mic înaintea lui Dumnezeu... Vrăjmașul urlă la mormântul Părintelui.”  - Părintele Arhimandrit Justin PÂRVU

Nume: BOCA

Prenume: ZIAN-VĂLEAN (nume de monah: ARSENIE)

Rang monahal: PROTOSINGHEL

Data nașterii: 29 sept. 1910; botezul ortodox: 16 oct. 1910

Locul nașterii: Satul Vața de Sus, com. Vața de Jos, Hunedoara

Familia - Părinții (căsătorie mixtă):

Tatăl: Iosif-Petru (greco-catolic, 24 feb. 1881, orașul Brad - †19 iun. 1926; †45 de ani), pantofar.

Mama: Creștina (ortodoxă, 30 oct. 1892 - †6 dec. 1951; născută Popa în satul Vața de Sus, Hunedoara; †59 de ani în satul Hălmagiu, raion Gurahonț, regiune Arad), casnică (două clase primare).

Cununiei părinților: 7 nov. 1909, Vața de Jos (data divorțului: 22 mart. 1922)

Frați: Viorela-Minca (22 mart. - 6 apr. 1913)

Bunicii materni: POPA Gligor și Mariș Pascuța

Bunicii paterni: BOCA Petru și Teodora

STUDII:

1922-1929 - Liceul Național Ortodox „Avram Iancu” din Brad

1929-1933 - Academia Teologică din Sibiu; teza de licență: „Încercări asupra vieții duhovnicești”

1933-1938 - Academia de Arte Frumoase din București. Specializarea: „Artă decorativă”, clasa maestrului Costin Petrescu. Absolvent diplomat, calificativ: „Foarte bine”

1934-1935

Premiul „Profesor Atanasiu” (1934-1935, cursul de Perspectivă, prof. Horia Teodoru)

1934-1938

Cursul de mistică al teologului, animatorului cultural și scriitorului creștin-ortodox militant Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București

12 martie - 8 iunie 1939

Călătoria la Muntele Athos, să învețe toată rânduiala duhovnicească precum și meșteșugul artei bizantine; găzduit la chilia cu hramul „Sf. Ipatie” la M-rea Vatopedu

Toamna anului 1939

Stagiu la Chișinău pentru deprinderea meșteșugului poleirii cu aur a icoanelor (cicanca)

c.12 ianuarie – c.12 iunie 1955

Practică pe șantierul Catedralei din Galați pentru obținerea autorizației de a picta biserici, eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române

ACTIVITĂȚI:

1939–1948 – M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Țara Făgărașului, jud. Brașov (stareț)

25 nov. 1948 – 14 mai 1959 - Mrea Prislop, Țara Hațegului, jud. Hunedoara (duhovnic; 12 aprilie 1950 – transformarea Prislopului în mănăstire de maici; de la 1 octombrie 1951 până la 14 mai 1959 stareța mănăstirii a fost maica Zamfira - Julieta CONSTANTINESCU tunsă în monahism la 6 august 1950)

7 aug. 1959 – 13 feb. 1961 - Pictor secund la Biserica „Sf. Elefterie” din București, alături de Vasile Rudeanu, tot ucenic al maestrului Costin Petrescu.

9 iul.-sept. 1961 – pictor la Biserica „Sf. Parascheva” din satul Bogata Olteană (com. Hoghiz, Brașov): fresca din absida altarului - Maica Domnului și doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele (acoperită în anul 1978 când s-a realizat alt program iconografic de către pictorul Constantin Ioanid), precum și peretele cerdacului (scena Judecății de Apoi) în dolomită, o tehnică nepotrivită propusă de pictorul Ștefan Constantinescu (pictura s-a deteriorat din cauza rețetei greșite a acestuia)

1 ian. 1961 - 1 iun. 1967 - „Pictor șablonist” și „muncitor specialist pictor” la Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor, București.

1967–1983 - Pictor la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu

TREPTE ÎN MONAHISM:

Arhimandrit (1955, propus)

Protosinghel (17 iul. 1949, M. Prislop, Episcopul Andrei Magieru: „Te-am ridicat la rangul de protosinghel”)

Ieromonah (10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus)

Ierodiacon (3 mai 1940, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, primește numele de monah Arsenie)

Diacon (11 sept. 1936, Catedrala din Sibiu)

ARESTĂRI:

Prima arestare: 19 ian. 1951 - 17 mart. 1952

Ocnele Mari și Canalul Dunăre-Marea Neagră.

A doua arestare: 20 sept. 1955-8 apr. 1956

Penitenciarele Timișoara, Jilava, Oradea.

OPERA SCRISĂ (publicată postum):

Cărarea Împărăției

„Cuvinte vii” (predici)

Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca

OPERA ARTISTICĂ:

„Părintele și-a depășit maestrul [pe Costin Petrescu]”. (pictorul și restauratorul Ion Grigorescu, în: Revista Lumea credinței, decembrie 2014, p. 59)

Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba-Iulia, Ateneul Român (c.1937), București (sub coord. maestrului Costin Petrescu)

Biserica „Sf. Dumitru” din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică (1938) cu maestrul Costin Petrescu

Biserica „Sf. Elefterie”, București, (fresca de pe bolta altarului „Maica Domnului cu Pruncul în zeghe”, „Jertfa lui Avraam” etc.) alături de artistul Vasile Rudeanu

Biserica „Sf. Parascheva” din Bogata Olteană (com. Hoghiz, Brașov), fresca din absida altarului (1961) - Maica Domnului și doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele - (acoperită 1978) și peretele cerdacului (scena Judecății de Apoi; inexistentă azi)

Biserica „Sf. Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral

Epitaful „Adormirea Maicii Domnului” de la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus

 



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Acatiste şi paraclise pentru pravila zilnică a credincioşilor
 

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut recent o carte cu paraclise, acatiste și canoane de rugăciune specifice fiecărei zile a săptămânii. Orice cleric, monah și mirean pot găsi în volumul de față rugăciuni pentru fiecare zi, dar și în vederea pregătirii duhovnicești pentru primirea Sfintei Împăr­tășanii. Părintele arhimandrit Chiril Lovin, asistent dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și coordonator al Departamentului „Carte de Cult” din cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, a vorbit în emisiunea „Viaţa Cetăţii” de la Radio TRINITAS despre importanţa acestor rugăciuni pentru pravila zilnică a credincioşilor.

Părinte arhimandrit Chiril Lovin, avem în faţă acest nou volum apărut la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, „Paraclisele și acatistele zilelor săptămânii“. V-aş ruga mai întâi să ne spuneţi câteva cuvinte despre acest volum. În primul rând, cui este el destinat? Ce au avut în gând editorii când au reunit aceste acatiste și paraclise?

La Editura Institutului Biblic a apărut în anii trecuți o carte cu acatistele zilelor săptămânii, însă s-a observat o cerere de a adăuga și paraclisele pentru pravila zilnică a credincioșilor. De aceea, primind din țară aceste semnale, la cererea mai multor credincioși, și observându-se faptul că aceştia doresc să citească și paraclisul zilei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a avut inițiativa de a publica, în cadrul Editurii Institutului Biblic, acest volum cu paraclisele și acatistele zilelor săptămânii, carte fără precedent la editura noastră. Când am demarat proiectul, am cercetat să vedem și practica panortodoxă. Cu acest prilej am observat că au apărut astfel de cărți și în mediul bisericesc grecesc, și în cel slav. Aşadar, păstrăm şi unitatea panortodoxă prin tipărirea paracliselor și acatistelor zilelor săptămânii. Nu este nicidecum o inovație, ci, dimpotrivă, este o trecere în cultul particular a unei tradiţii multiseculare a Bisericii prezente în cartea de cult numită „Octoih”, în care fiecare zi a săptămânii are o temă duhovnicească, teologică, reflectată în slujba zilei. De altfel, și în practica Bisericii noastre, de mult timp duhovnicii recomandă credincioșilor să citească în fiecare zi câte un acatist închinat acestei teme duhovnicești a zilei și acum, iată, și un paraclis. De ce un acatist şi un paraclis? Pentru că, în practica noastră liturgică, de obicei paraclisul se citește seara, iar acatistul dimineața. Deși nu este o regulă absolută, întrucât cineva poate citi un paraclis sau un acatist la orice oră din zi, în cultul particular, dar având această cutumă liturgică, am așezat în carte mai întâi paraclisul și apoi acatistul, pentru că ziua liturgică începe de seara.

Părinte arhimandrit, pentru că ați vorbit despre această distincție între acatiste și paraclise, aș vrea să delimităm foarte bine ce înseamnă paraclis și acatist. În nota editorială la acest volum se menționează că paraclisele sunt rugăciuni de cerere, iar acatistele, rugăciuni de laudă și de mulțu­mire. Ce înțelegem, așadar, prin paraclis și acatist?

Cuvintele „paraclis” şi „acatist” provin din limba greacă. Paraclis, ca termen imnografic („παράκλησις”), înseamnă, deopotrivă, „invocare”, dar şi „mângâiere” sau „consolare spirituală”. Nu trebuie confundat cu paraclisul în sens de capelă sau biserică mică, termen ce provine din alt cuvânt grec: παρεκκλησιον. Primul paraclis imnografic se pare că a apărut în secolul al XIII-lea, în Imperiul Bizantin de la Niceea, acolo unde împăratul Teodor al II-lea Laskaris, un om foarte evlavios, dar, în acelaşi timp, purtând și crucea unei boli cronice, s-a rugat necontenit Maicii Domnului. El este cel care a alcătuit primul paraclis în cinstea Preacuratei, adică un canon din nouă ode sau cântări, amplificat cu elemente din slujba Utreniei. Biserica a receptat această creație imnografică, ce a devenit foarte populară în Bizanț începând cu sfârșitul secolului al XIII-lea. După modelul acestui paraclis s-au alcătuit, mai întâi în cinstea Maicii Domnului, paraclisele pe care le avem și noi în Ceaslov, Paraclisul mic sau Paraclisul întâi al Maicii Domnului, dar și Paraclisul cel Mare, care se tipărește, de obicei, la sfârșitul Psaltirii, și alte paraclise în cinstea Maicii Domnului, ulterior și în cinstea multor sfinți. Paraclisele preiau genul imnografic al canonului, care exista în cultul Bisericii noastre încă din secolele al VIII-lea - al IX-lea. Acatistul, de asemenea, provine din cultul bizantin. Cuvântul „Ἀκάθιστος” înseamnă „slujbă la care nu se stă jos, la care nu se șade” și denumirea provine din faptul că, în anul 626, după ce, prin intervenția Maicii Domnului, Constantinopolul a fost salvat de asediul năvălitorilor, poporul și Patriarhul Serghie au mulțumit Maicii Domnului, cântându-i imnul acatist, în cadrul unei privegheri de toată noaptea, stând în picioare, în biserica din Vlaherne. De atunci, acest imn a fost numit „Ἀκάθιστος”, adică „la care poporul a stat în picioare”. Acatistul Bunei Vestiri a intrat de atunci în cultul Bisericii și îl săvârșim în fiecare an în Denia de vineri din săptămâna a cincea a Postului Mare. Unii cercetători spun că, de fapt, imnul acatist a apărut la sfârșitul secolului al V-lea, după Sinodul din Efes (431), care a impulsionat preacinstirea Născătoarei de Dumnezeu. Acatistul face parte din genul imnografic al condacului. În cărțile noastre de cult întâlnim imnuri numite „condac” care au doar o strofă, dar, la începutul dezvoltării acestui gen imnografic, el avea mai multe strofe, de obicei 24, după numărul literelor alfabetului grecesc, aşa cum are şi Acatistul Bunei Vestiri în limba greacă. După modelul acestui condac-acatist au apărut şi alte astfel de alcătuiri imnografice, încă din jurul anului 1000, acatiste în cinstea Mântuitorului, a Prea­sfintei Treimi, a sfinților și chiar a praznicelor împărătești. Primii mari alcătuitori de acatiste au fost ucenicii Sfântului Grigorie Palama, în secolul al XIV-lea. Chiar Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul este atribuit Patriarhului Isidor al Constantinopolului, un ucenic al Sfântului Grigorie Palama. Practic, isihaştii au găsit în acatist o modalitate de a exprima ­învăţătura despre lumina necreată, despre ­îndumnezeirea omului, pe care au transpus-o în această formă de imn liturgic.

Părinte arhimandrit, dacă am făcut această distincție între paraclis și acatist, aş vrea să privim puțin în cuprinsul volumului de față și să ne spuneți mai multe despre aceste teme despre care ne-ați vorbit că sunt asociate fiecărei zile din timpul săptămânii. Cuprinsul cărții începe cu paraclisele și acatistele pentru ziua de duminică. Duminica sărbătorim Învierea Domnului, însă vă rugăm să ne spuneți despre fiecare zi a săptămânii în parte. Care este tema principală a zilei și care este recomandarea de rugăciune?

În mediul monahal mai ales, în zona Patriarhiei Ierusalimului, în Palestina, s-a dezvoltat, încă din secolele al V-lea și al VI-lea, o evlavie spre cinstirea, în fiecare zi din săptămână, a unei persoane divine sau a unui sfânt. Această tradiție a fost preluată în cartea numită „Octoih”, din care citim aproape zilnic în Biserica noastră. Această tematică s-a dezvoltat pornind de la faptul că duminica este ziua întâi a săptămânii, așa încât duminica a fost închinată adorării Preasfintei Treimi. De aceea avem duminica tema Preasfintei Treimi, pe care o regăsim și în cult, la miezonoptica de duminică, la care avem câte un canon, pe glasul de rând, închinat Preasfintei Treimi. Duminica are, evident, și tema Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, de aceea citim Paraclisul sau Acatistul Mântuitorului Hristos. După adorarea Preasfintei Treimi, urmează cinstirea puterilor netrupești, arhangheli și îngeri, pentru că Dumnezeu a creat mai întâi lumea nevăzută. De aceea, luni îi cinstim pe sfinții arhangheli și îngeri, citind Paraclisul sau Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, precum şi Canonul de rugăciune către îngerul păzitor, care este cel mai apropiat de fiecare dintre noi. Urmează, apoi, în logica istoriei biblice, Sfântul Ioan Botezătorul, care este reprezentant al Vechiului Testament. De aceea, el este cinstit marți, când putem rosti Paraclisul și Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, dar și Canonul de pocăință către Mântuitorul Hristos, pentru că Ioan Botezătorul a fost vestitor al pocăinței. În ziua de miercuri, tema mai veche este preacinstirea Maicii Domnului, care deschide, simbolic, perioada Noului Testament. De aceea, miercuri avem Paraclisul și Acatistul Maicii Domnului, în cazul acestei cărți Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, întrucât Acatistul Bunei Vestiri, cel mai vechi acatist, se obișnuiește a se citi sâmbăta, la care se adaugă, desigur, și tema Pătimirilor Mântuitorului Hristos, pentru că, încă din timpurile apostolice, creștinii au postit miercurea, amintindu-și de vinderea Mântuitorului de către Iuda, ca început al Pătimirilor Domnului. De aceea, s-a adăugat cu timpul și această temă a Pătimirilor, dar, întrucât tema Pătimirilor și Răstignirea Mântuitorului prevalează în ziua de vineri, în ziua de miercuri a rămas preponderentă tema preacinstirii Maicii Domnului.

Urmează apoi ziua de joi, în care îi cinstim pe ucenicii Mântuitorului Hristos, pe Sfinții Apostoli, dar și pe urmașii acestora, ierarhii Bisericii, al căror reprezentant este Sfântul Ierarh Nicolae. Așadar, joi putem citi Paraclisul celor 12 Apostoli, dar și Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ori al Sfântului Ierarh Nicolae, ca reprezentant al cetei sfinților ierarhi. Ziua de vineri este dedicată amintirii Răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos și a venerării Cinstitei Cruci, aşa încât în această zi s-au rânduit Paraclisul și Acatistul Sfintei Cruci, precum și Acatistul Pătimirilor și Răstignirii Domnului. Ziua de sâmbătă este, de obicei, închinată tuturor sfinților, deci se cuvine să citim Paraclisul și Acatistul Tuturor Sfinților, precum şi Canonul de rugăciune către puterile cerești și către toți sfinții. De asemenea, în această zi, în mod tradițional, citim și Acatistul Bunei Vestiri, care a fost introdus în cult într-o zi liturgică de sâmbătă. Așadar, avem în această carte și primul acatist, și primele paraclise în cinstea Maicii Domnului, dar avem și paraclisul și acatistul pentru fiecare zi a săptămânii, ca și diverse canoane de rugăciune adecvate. În felul acesta, cartea reprezintă și o pravilă de rugăciune pentru cei care se pregătesc a se împărtăși cu Sfintele Taine, adică a primi Sfânta Euharis­tie. În tradiția Liturghierului românesc se precizează că cei care doresc să se împărtă­șească duminica se cuvine să se pregătească în săptămâna precedentă printr-o pravilă de rugăciune mai intensă și, în nota editorială, este descrisă pravila de rugăciune, care cuprinde întocmai aceste canoane, paraclise și acatiste, pe care le-am enumerat deja. Desigur, aceste rugăciuni nu se rostesc doar de cei care doresc să se împărtășească, ci și de orice credincios care are evlavia suficientă și timpul necesar pentru a citi în fiecare zi aceste rugăciuni sau măcar o parte dintre ele.

Părinte arhimandrit, din punctul de vedere al rugăciunii credinciosului, care este recomandarea în ceea ce privește programul zilnic de rugăciune? El cuprinde și rugăciunile dimineții, rugăciunile serii, care nu sunt în acest volum?

Pravila de rugăciune înseamnă rânduiala sau conținutul programului de rugăciune al fiecărui credincios și acesta este stabilit de obicei în acord cu duhovnicul, în funcție de preocupările credinciosului și de timpul pe care îl are la dispoziție. Sensul acestei pravile este de a ne ruga cât mai mult, de a fi cu mintea cât mai adesea în legătură cu Dumnezeu și cu realitățile spirituale. Așa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, noi suntem chemaţi să ajungem la o rugăciune neîncetată: „Bucuraţi-vă pururea! Rugaţi-vă neîncetat!” Pravila presupune rugăciunea la anumite ore, ca exercițiu necesar spre dobândirea rugăciunii neîncetate. În afară de pravila care presupune niște ore precise de rugăciune, dimineața sau seara, sau poate și în alte momente ale zilei, credinciosul este chemat ca „în toată vremea și în tot ceasul” să își amintească de Dumnezeu și să se adreseze Lui prin rugăciuni scurte, cum ar fi rugăciunea minții: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” sau „Tatăl nostru”, sau altă rugăciune în care mintea să se adune, să fie permanent în legătură cu Dumnezeu. De asemenea, nu trebuie uitat că aceste rugăciuni din cultul particular nu pot niciodată înlocui participarea noastră la sfintele slujbe din Biserică. Ele fac parte din nevoinţa personală, care, însă, trebuie totdeauna completată cu viața sacramentală, cu împărtășirea din harul sfințitor care ne este dat prin Sfintele Taine și ierurgii ale Bisericii, prin sfintele ei slujbe. Așadar, oricâte paraclise sau acatiste am citi, ele nu vor egala niciodată participarea noastră la Sfânta Taină a Spovedaniei și la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Ele vin în completarea participării noastre la slujbele Bisericii, pentru ca, atunci când nu suntem în biserică, să fim, prin rugăciunea noastră particulară, împreună cu Dumnezeu și cu sfinții.

Există un cuvânt al Sfântului Marcu Ascetul care parcă vorbește omului modern, omului angajat în tot felul de treburi ale acestei vieți: „Când îți aduci aminte de Dumnezeu, roagă-te, ca, atunci când tu Îl vei uita, El să-Şi aducă aminte de tine!“ Ce îndemnuri aveți către credincioșii care merg în fiecare zi la serviciu, care duc adeseori o viață destul de neliniștită, nu neapărat din cauza lor, ci a lumii în care trăim? Ce recomandări aveți din punctul de vedere al rugăciunii, care, după cum ați spus, ar trebui să fie neîncetată?

Să nu uităm niciodată de Dumnezeu. Să ne raportăm întotdeauna la Dumnezeu și orice problemă pe care o avem să o transformăm în rugăciune. Fie că folosim cărțile de rugăciuni ale Bisericii, care ne oferă și rugăciuni specializate, pentru o anumită problemă, fie că ne rugăm prin cuvintele noastre, important este să ne raportăm totdeauna la Dumnezeu și problemele noastre să le punem la picioarele Domnului, cum zic Sfinții Părinți. „Rugăciunea mea voi revărsa către Domnul”, se spune în Paraclisul Maicii Domnului, adică voi pune înaintea Domnului tot ceea ce îmi apasă sufletul. Desigur, putem cere sprijin şi călăuzire și Maicii Domnului, îngerului păzitor și sfinților noștri ocrotitori. Atunci când omul agitat al zilelor noastre, stresat și foarte ocupat, îşi găsește timp, poate și trebuie să citească din cărțile de rugăciuni puse la dispoziție de Biserică, pentru a învăța să se roage. Cine dorește își găsește timp. Aşa cum pentru trup găsim timp să mâncăm, să ne îmbrăcăm, să ne spălăm, tot așa, cel care are credință în Dumnezeu își va găsi timp să-şi spele şi să-şi hrănească sufletul, prin participarea la sfintele slujbe, Taina Spovedaniei, pravila de rugăciune zilnică, pentru că în felul acesta păstrăm legătura cu Dumnezeu, dar, totodată, primim de la El har și binecuvântare în toate proiectele și activitățile noastre.

Părinte arhimandrit, înainte de final aș vrea să ne mai oferiţi o informație de ordin practic. Dacă privim în slujbele paracliselor care sunt prezente și în acest volum, vedem că sunt slujbe care au câteva mențiuni în ceea ce îl privește pe preot, mențiuni ­despre câteva ectenii care sunt cuprinse în slujbă, chiar Evanghelia şi Apostolul din cadrul paraclisului. Credinciosul simplu care citește un paraclis, ce trebuie să facă când întâlnește aceste momente din slujbă, care sunt, să spunem așa, rezervate exclusiv preotului?

Atunci când un credincios mirean sau un simplu monah întâlneşte aceste indicații tipiconale referitoare la intervențiile liturgice ale preotului, va trece peste ele. De altfel, în această ediție a paracliselor este precizat ceea ce trebuie să facă mireanul în acest moment, așa încât, atunci când este indicată participarea preotului, este indicat și ce se face în locul acesteia. De exemplu, după cântarea a treia a paraclisului, este scris: „Preotul zice ectenia întreită scurtă. În lipsa preotului, rostim: Doamne miluiește de 12 ori”. Așadar, se găsesc de față indicațiile necesare, concise și precise, astfel încât credinciosul să nu se afle în dilemă. Textul Evangheliei, unde într-adevăr nu există precizări, poate fi citit de credincios în mod simplu, așa cum citește un psalm. Atunci când ajunge la acest moment, este de dorit să îl citească pentru că este temeiul scripturistic al cinstirii Maicii Domnului sau al cinstirii sfântului respectiv. Se citeşte fără formulele care însoţesc citirea Sfintei Evanghelii, formule care sunt ­rezervate clerului.

Un articol pentru Ziarul Lumina de: Pr. Teodor Gradinaciuc,   Vasile-Robert Nechifor



Rugăciunea Sfintei Cruci (rugăciune populară în versuri)
 

 

Sfântă Cruce, armă tare,
Feri-mă de supărare;
Sfântă Cruce, armă dulce,
Fii cu mine încotro m-oi duce;
Sfântă Cruce a lui Hristos,
Să-mi fii mie de folos.
Cruce-n casă, cruce-n masă,
Cruce în toți patru cornuri de casă.
Dumnezeu îi cu noi la masă,
Maica Sfântă-i la fereastră,
Îngerii împrejur de casă,
Maica Sfântă îi cu poala întinsă
Și pe noi toți ne cuprinsă.
Cruce în patul nost,
Dumnezeu îi la capul nost,
Dumnezeu ne-o apărat,
De vrăjmașul necurat,
De șarpele înveninat,
De iadul întunecat.
Cruce Sfântă, trezește-mă,
Maică Sfântă, acoperi-mă,
Înger bun, păzește-mă,
Doamne, mântuiește-mă.
Amin.

PS Macarie Drăgoi (Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord) - rugăciune de la bunica sa, Parascheva, și de la bătrânii satului său natal

 

 



Al treilea Acatist al Sfântului Nichifor cel Lepros
 
Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori). Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.  Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum… Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Troparele de umilință: Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi. Slavă… Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm. Și acum… Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Crezul: Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Slavă… Și acum… Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu. Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu. Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni). 
Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Troparul glasul al 3-lea Podobie: De frumusețea… Minunatu-s-au Îngerii de luptele tale și de statornica bărbăție arătată întru nevointe, Sfinte Părinte Nichifor, căci urmând Dreptului Iov ți-ai câstigat răbdarea în îndelungi pătimiri, cunoscându-L pe Dumnezeu, Cel Care a răbdat Cruce și moarte pentru învierea noastră. Pentru aceea și  Domnul te-a împodobit cu darul facerii de minuni, iar noroadele pământului se veselesc de darurile tale și îti cântă cu recunoștință: bucură-te, dumnezeiesc povătuitor al monahilor; bucură-te, purtător al Luminii nezidite; bucură-te că sfintele tale moaște sunt izvor de bună mireasmă și neîncetate minuni!
Condacul glasul al 2-lea: Trecând ca un viteaz prin durerile si cumplitele schilodiri ale leprei, te-ai avântat în întâmpinarea cuvintelor Evangheliei, Sfinte Nichifor, si te-ai făcut sălas al Preasfintei Treimi, prin necurmata rugăciune si stăruintă în răbdare. Pentru aceea te-ai si învesmatat cu slava cea dumnezeiască si nematerialnică, purtând în trupul tău mult pătimitor strălucirea cea atotbiruitoare a Învierii lui Hristos. Doamne miluiește (de trei ori), Slavă… Şi acum…
Psalmul 50: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc, și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți, spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele, și toate fărădelegile mele, șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta, și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fărădelege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Condacul 1:  Ai călătorit în această viață purtând mulțime de poveri și pătimiri, însă cunoscând dragostea cea dumnezeiască a Crucii, L-ai iubit pe Cel care te-a iubit desăvârșit și, încredințându-te voii Lui celei sfinte, ai biruit ca un multpătimitor noianul de suferințe ce ți-ai covârșit zilele. Pentru acestea și ceata celor credincioși se umple de voioșie, văzând surâsul tău și îți cântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   
Icosul 1: Răsărind ca o binecuvântare în ostrovul Cretei, dumnezeiescule Nichifor, ai cunoscut de timpuriu durerea de a fi orfan și, făcându-te iubitor de osteneală, ai învățat a-ți câștiga cele de trebuință, spre a nu împovăra pe nimeni, Însuși Domnul ferindu-te prin aceasta de moleșeala cea stricătoare de suflet a traiului desfătat. Pentru aceasta și noi cei care ne-am robit îndulcirilor pământești, îndrăznim a-ți cânta:
Bucură-te, pahar plin cu seva veșniciei, din care se adapă toți cei istoviți,
Bucură-te, izvor de lacrimi, prelins din muntele cel sfânt al suspinelor,
Bucură-te, pâine fărâmată cu tăișul multor pătimiri și lupte lăuntrice,
Bucură-te, dragoste curată prin care Fiul lui Dumnezeu Se lasă îmbrățișat,
Bucură-te, dar al milostivirii, la care aleargă toți cei ce flămânzesc a primi bucurie,
Bucură-te, candelă ce veghează în noaptea întunecată a învârtoșărilor noastre,
Bucură-te, străfulgerare a curăției, în care lumea se vede cu ochi primenitori, Bucură-te, vorbă domoală, care a dobândit putere de Sus spre a temelui suflete,
Bucură-te, fluture cu aripi de azur, care știe să culeagă nectar din mărăcinii faptelor noastre,
Bucură-te, floare înveșmântată cu purpura pătimirilor, care strălucește cu raze de lacrimi,
Bucură-te, clinchet al bunătății, care prin alinare trage clopotele deșteptării sufletești,
Bucură-te, porumbel care își găsește odihna în cuibul sihăstresc al rugăciunii, Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  
Condacul 2: Ucenicind spre a învăța înfrumusețarea chipului trupesc, nu ți-ai închis mintea în deprinderea frizeriei și a bărbieriei, ci dintru acestea te-ai ridicat mai apoi către cunoștința frumuseții chipului dumnezeiesc din om, spre a ajunge prin multe ostenei și nevoințe la măsura bărbatului desăvârșit, care întru Duhul se face asemenea lui Hristos. Pentru aceea și noi te rugăm: curăță, spală și înfrumusețează-ne chipul lăuntric cu meșteșugul tău cel dumnezeiesc, prin care lumina privirii lui Hristos începe să strălucească și în ochii noștri, spre a-I cânta cu bucurie: Aliluia!
Icosul 2: Prin bunăvoința iubitorilor de Hristos, ai ajuns în tinerețe să te închini la Sfintele Locuri, precum făcuse și mama ta Glicheria și, primind întru cunoștință cuvântul Crucii, ai încredințat durerile tale lui Dumnezeu, învățând calea de taină a mântuirii. Pentru aceasta și noi, cei apăsați de povara fricilor și spaimelor, alergăm către tine spre a-ți aduce această cântare: Bucură-te, bărbier care, dincolo de chipul dinafară, ai văzut chipul dumnezeiesc din om, 
Bucură-te, minune a frumuseții lăuntrice, tăinuită prin lepră în acest veac pământesc,
Bucură-te, ciripit al primăverii veșnice, împletit cu seninătatea zborului sufletesc,
Bucură-te, fericire îngropată cu sămânța Învierii și udată cu lacrimi, în trup multpătimitor,
Bucură-te, frumusețe încrustată în duh, descoperită lăuntric de iscusita daltă a rugăciunii, Bucură-te, tânguire adâncă ce retează nebunia cea cumplită a nădăjduirii în sine,
Bucură-te, domolire a asprimii păcatului, dobândită prin dragostea purtării Crucii,
Bucură-te, milă pătrunsă de rădăcinile cele sfinte ale milostivirii dumnezeiești,
Bucură-te, cale a Ierusalimului, găsită prin pașii sărăciei, fecioriei și ascultării,
Bucură-te, pâine a poruncilor Evangheliei, care dospește și se coace în curăția minții, 
Bucură-te, văzduh în care se adună albinele ce poartă feciorelnic nectarul harului,
Bucură-te, busuioc care se lasă adulmecat doar prin înnoirea simțurilor sufletești,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  
Condacul 3: Când n-ai mai putut ascunde nicidecum lepra, Cuvioase Nichifore, ai încredințat taina ta unui arhiereu al lui Hristos și, primind sfătuirea lui cea bună, ți-ai îndreptat pașii spre leprozeria din ostrovul Chiosului, unde te-a întâmpinat îmbrățișarea cea dumnezeiască a Sfântului Antim. Pentru aceea ai și voit a urma blândeții lui, întru care dăinuia viața cea plină de pace a smereniei și puterea făcătoare de viață a Sfintei Liturghii, prin care se dăruiește lumii Trupul și Sângele Domnului, pentru ca toți să putem cânta: Aliluia!
Icosul 3:  Cu zâmbetul buneivoiri și întru psalmodiile inimii ți-ai făgăduit sufletul lui Dumnezeu și, primind chipul cel monahicesc prin mâinile Sfântului Antim, Părintele tău duhovnicesc, te-ai înnoit cu înnoire nepieritoare, în care harul Duhului Sfânt lucrează cu putere neasemănată. Iar noi, veselindu-ne de biruința ta în Dumnezeu, îți cântăm cu inima recunoscătoare:
Bucură-te, frizer care te-ai lăsat tuns spre unire deplină cu Mirele Hristos,
Bucură-te, monah care prin ascultare și îndelungă răbdare ai dobândit veșnica biruință,
Bucură-te, măreție dumnezeiască ce înveșmântează neputința omenească,
Bucură-te, jar aprins prin suflarea Duhului Sfânt, tăinuită în numele Fiului, Bucură-te, mormânt în care au fost îngropate vânările lucrurilor materialnice,
Bucură-te, străpungere a umilinței, care știe să arunce sulița țintirii mândriei,
Bucură-te, prohodire a părerii de sine, care deschide ușa vederii Duhului, 
Bucură-te, lanț ce încătușează lătrătura cea cumplită a necuratelor patimi,
Bucură-te, jertfelnic sfânt arătat din cuprinderea Evangheliei în odaia inimii,
Bucură-te, grai de clopot, care răsună limpede în tăcerea rugăciunii lui Iisus, Bucură-te, lumină a minții care răzbate în cohorta de patimi a multor suflete,
Bucură-te, zăpadă ce mi se topește în inimă, nimicindu-mi smoala nesimțirii,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!     
Condacul 4: Cortul trupului tău a încept să fie sfârtecat de tăișurile necruțătoarei lepre, încolțindu-te cu neputințele multor dureri și pătimiri, dar tu, Sfinte Nichifor, ți-ai trăit toate suferințele cu Dumnezeu, sorbind veșnicia în vremelnicia ostenelilor trupești și făcându-te mult ostenitor în truda metaniilor și a privegherii minții. Iar Duhul cel Preasfânt, văzând stăruința ta mucenicească, a început a-ți descoperi tainele făpturii și ale mântuirii omului, spre a-ți încredința alinarea din suspinul cel Sfânt: Aliluia!
Icosul 4: Ai poposit în leprozerie știind că îți va fi temniță până la sfârșitul vieții, dar ai aflat aici corabia mântuirii, în care urcându-te cu mijlocirile Sfântului Antim, ți-ai început călătoria spre zări și țărmuri care sunt cu totul necunoscute celor ce pe ei înșiși s-au robit vieții trupești. Iar noi, pricepând ca în ghicitură unele ca acestea, cu șchiopătate cuvinte te lăudăm așa:
Bucură-te, iubire de cuvinte sfinte, în care a poposit tăria de nebiruit a Evangheliei,
Bucură-te, foc ceresc ascuns în trup năpădit de valurile multor neputințe și dureri,
Bucură-te, țarină în care arătura s-a făcut în adâncul ce odrăslește sămânța Înverii,
Bucură-te, limpezire a lacrimilor, care spală funinginea cea întunecată a păcatului,
Bucură-te, zăbrele purtate o jumătate de veac pentru slobozenia dumnezeiască, Bucură-te, sicriu în care s-au îngropat cu tine spre Înivere, stelele, luna și soarele, 
Bucură-te, miez al noptii nuntit cu privegherea întru numele lui Dumnezeu,
Bucură-te, turmă a cugetelor binecuvântate, care cunosc glasul Păstorului,
Bucură-te, temerar oștean al lui Hristos, acoperit cu zalele cuvintelor Evangheliei,
Bucură-te, cheie prin care ni se deschide poarta îndelungii-răbdări în Dumnezeu,
Bucură-te, rădăcină a Pomului vieții, care ne fură inimile din pământul plăcerii,
Bucură-te, sfântă risipire a împrăștierii minții, prin semințele Numelui Fiului,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  
Condacul 5: Te-a învrednicit Dumnezeu a te face ucenic de sfânt, Preacuvioase Nichifor, izbăvindu-te de truda vătămătoare a urmării celor ce mint lui Dumnezeu și oamenilor, socotindu-se pe ei înșiși aleși învățători și făcându-se precum niște dumnezei pământești, ce au înnebunit în învârtoșarea mândriei și a orbirii lor. Miluiește-ne și pe noi cei care, din pricina patimilor noastre și de nenumărate ori, am nimerit în plasa cea mincinoasă a celor care fățărnicesc evlavia și cunoștința lui Dumnezeu, neștiind să cânte în adevăr: Aliluia! 
Icosul 5: În cântarea inimii tăinuindu-ți privegherea, ai lăsat să se vadă în afară doar neputințele și pătimirile, Sfinte Nichifor, ascunzând comoara venirii Duhului Sfânt, spre a nu fi călcată în picioare de cei care nu s-au curățat încă de noroiul patimilor. De aceea te rugăm să ne miluiești acoperindu-ne și pe noi cu bunăvoința ta, spălându-ne cu ploi de lacrimi de toate întinăciunile iubitoare de materie, spre a-ți putea cânta:
Bucură-te, cuptor încins al nenumăratelor pătimiri, strălucind cu Lumina de Sus,
Bucură-te, hrană plină de saț dumnezeiesc, care satură mulțime de oropsiți ai lumii,
Bucură-te, ușă care se deschide spre dumnezeiasca priveliște a smereniei lui Hristos,
Bucură-te, nestricăciune nepământească, dobândită pe crucea stricăciunii leprei,
Bucură-te, cântare ce răsună ca un ecou în adâncurile înalte ale Dumnezeirii,
Bucură-te, sete care a sorbit întru sine toate bubele și puroaiele păcatelor lumii,
Bucură-te, vultur ce nu și-a părăsit cuibul decât zburând în Dumnezeu,
Bucură-te, lacrimă a surâsului, zămislită din milioane de lacrimi de pocăință,
Bucură-te, masă întinsă și prea bogată a ospățului bunătăților privegherii,
Bucură-te, răstimp dăruit nouă pentru a ne întinde cu bunăvoie brațele pe Cruce,
Bucură-te, clipită strălucind în Duhul Sfânt, arătându-ne neclătinarea veșniciei,
Bucură-te, aur înlăcrimat al vederii lui Dumnezeu, adunat bob cu bob în jitnițele Împărăției,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!    
Condacul 6: Desăvârșindu-te în ascultare și agonisind vitejia ostășiei Duhului, ai început a cunoaște cercetările de taină ale lui Dumnezeu, dobândind puțin câte puțin din necuprinsa măsură a înțelepciunii lucrătoare a Preasfintei Treimi. Pentru aceea ai și cufundat mintea ta în cuvintele Evangheliei, ca ridicându-te înnoit prin puterea lor dumnezeiască, cea care curăță cu focul ceresc toată legătura pătimașă a amorțirii sufletești și a risipirii minții, să biruiești toate bântuielile vrăjmașului, cel care a uitat frumusețea ascunsă în cântarea: Aliluia! 
Icosul 6: Răbdând cu bărbăție toată osteneala nevoințelor și împuternicindu-te cu dumnezeiasca Euharistie, sfântul leac al întristării, ai pășit către biruința smereniei Domnului, pe al Cărui Nume îl purtai neîncetat pe buzele inimii. Unele ca acestea văzându-le, foarte ne veselim de lucrarea pe care Domnul o tăinuiește în robii săi adevărați, și îți cântăm cu voioșia recunoștinței:
Bucură-te, minte îndumnezeită care poartă în sine cugetele Domnului Hristos,
Bucură-te, sudoare de sânge, înșiruind în metanii, boabele sfinte ale trezviei,
Bucură-te, noian al harului, care în valuri vine și cuminte ne spală picioarele,
Bucură-te, doctor ce vindeci hoitul cel putrezit al multelor mele împătimiri,
Bucură-te, văpaie a isihiei, care primești și rugăciunea mea abia șoptită,
Bucură-te, vâltoare în care e curățată viitura plină de necurății a fărădelegilor mele,
Bucură-te, ușurare a durerilor pământului, prin unirea Ta cu Hristos în Ghetsimani,
Bucură-te, fulger ce spintecă luminând cerul cel plin de beznă al minților noastre,
Bucură-te, trâmbiță al cărei sunet se face auzit celor care au asurzit în pătimașe plăceri,
Bucură-te, jăratec dogoritor în care e ascunsă în lume căldura dragostei lui Hristos,
Bucură-te, punte care se avântă pe malul Împărăției pentru mulți  credincioși,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   
Condacul 7: Poartă a Vieții s-a făcut inima ta, căci Domnul intrând cu putere prin chemarea Numelui Său, a adus cu Sine sălășluirea Tatălui și a Sfântului Duh, iar Lumina Lor cea nezidită te-a cuprins întru mărturia cea vie a Împărăției, în care se împărtășesc tainele cele mai presus de fire ale vederilor și lucrărilor dumnezeiești. Pentru aceea, toți cei care cheamă numele tău, Sfinte Nichifor, gustă după putere din mângâierea pe care o dăruești cu mărinimie, întru cunoștință cântării: Aliluia! 
Icosul 7:  Bunătatea ta degrabă întâmpină suspinul omenesc, topind în focul rugăciunii durerile viețuirii pamântești și purtându-le către izvorul veșnicei izbânzi - Crucea pe care a murit Domnul Hristos. Cu pecetea acestei biruințe însemnându-ne și noi, ne întărim întru nădejde și îți grăim plini de recunoștință, unele ca acestea:
Bucură-te, venire lină a încredințării neîncetatei mile a Fiului lui Dumnezeu,
Bucură-te, jertfire a nădăjduirii în sine, al cărei prinos aduce smerenie lucrătoare,
Bucură-te, bucurie înfiripată în inimile a mulțime de popoare credincioase,
Bucură-te, ochi neadormit, care e destoinic a desluși toată lucrarea înșelăciunii,
Bucură-te, înfrigurare topită în Duhul, pentru mulțimea fărădelegilor noastre,
Bucură-te, făptuire a dragostei Evangheliei, ce împrăștie în lume sfinte semănături,
Bucură-te, braț întărit cu vitejia care învârte, întru Duhul boabele metaniilor,
Bucură-te, nesupărare limpede, revărsată peste cei ce îi disprețuiesc pe neputincioși,
Bucură-te, început al sfârșitului nebuniei noastre iubitoare de patimi și plăceri,
Bucură-te, oțet și fiere băute dimpreună cu Hristos, pe crucea leprei tale,
Bucură-te, floare preacurată a Învierii, ce are în sine toată frumusețea cea de Sus, Bucură-te, postire în care le-ai lepădat pe toate ale lumii, spre a-L îmbrățișa pe Dumnezeu, 
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!
Condacul 8: Zvârcolindu-se întru deznădejdea pizmei, s-a năpustit diavolul asupra ta, socotind că arătându-se de față te va tulbura de la rugăciune, Sfinte Nichifor, însă nimic izbândind și-a înfipt ghearele în mâna ta cea dreaptă, cu care te pecetluiai cu semnul Sfintei Cruci. Iar tu, ca un viteaz, te-ai luptat cu el înfrângându-l cu puterea lui Hristos, Care sălășluia întru tine, ajungând necuratul să fie rușinat de un om purtător al neputinței trupului, însă biruitor prin părtășia sa la dumnezeiasca fire, întru care se face cunoscută taina cântării: Aliluia!
Icosul 8: Nedezlipindu-ți mintea de Numele lui Hristos Dumnezeu, ai cuprins în îmbrățișarea ta pe tot omul, mistuind întunericul nostru, pe care Domnul ți l-a încredințat spre a te face părtaș întru lucrare la rugăciunea Sa din Ghetsimani. Pentru aceea cu toții alergăm către tine, rugându-te să ne cureți de drojdia minciunilor lăuntrice, dar și de cele care din afară se rostogolesc năvalnic peste noi, asurzindu-ne mintea spre a nu-ți putea cânta:
Bucură-te, seceră prin care se ridică în Cer snopii rugăciunii lui Iisus,
Bucură-te, sfârșit al păcătuirii, adeverit și în netrebnicia simțurilor noastre,
Bucură-te, uimire și strigare, îngropată în tăcerea adâncurilor lui Dumnezeu,
Bucură-te, neputință a mișcării, care ai luat asupra ta înțepenirea noastră în păcat,
Bucură-te, însângerare în lupta cu dracii, care spulberă tot întunericul minciunii, Bucură-te, scară mucenicească cu cincizeci de trepte, care te-a făcut lăcaș al Treimii,
Bucură-te, căutare și aflare a strălucirii cuvintelor dumnezeiești temeluite în făpturi,
Bucură-te, noapte a omorârii morții, în care se aprind toate stelele rugăciunii strălucitoare, 
Bucură-te, războinic care l-a rușinat pe diavolul cu flamura biruințelor în Dumnezeu,
Bucură-te, sabie care se ascute în focul neîncetatei trezvii, fiind bătută pe nicovala răbdării,
Bucură-te, ardere de tot a subțirimilor mândriei, spre intrare în luminarea desăvârșirii,
Bucură-te, minunare și voioșie a Dreptului Iov, pentru covârșitoarea ta lepădare de sine,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   
Condacul 9: Adâncindu-te cu inima în Dumnezeu, te-ai desprins cu totul de cele pământești și, fiind purtat de Duhul întru dumnezeiască vedere și cunoștință, a mărturisit și trupul pogorârea de taină a rugăciunii tale, căci prin darul lui Dumnezeu ai început a pluti în văzduh, întinzând brațele spre Cer pentru a primi îmbrățișarea părintească. Pentru aceea și firea oamenilor, care îndeobște e aplecată spre cele trupești, se veselește că încă un fiul al ei a biruit preaîmpuțita mândrie și cântă în Duh și în Adevăr: Aliluia!
Icosul 9: Ucenicul cel care s-a învrednicit a vedea măsura rugăciunii tale, Sfinte Nichifor, a sorbit în suflet Lumina cea dumnezeiască ce împodobea chipul tău, veselindu-se cu băutura cea vie a strălucirii celei neapuse. Iar noi, cei care ca niște bezmetici ne preumblăm prin nisipurile mișcătoare ale necredinței și ale poftelor după născocirile pământești, cu umilință îndrăznim a-ți aduce aceste graiuri de laudă:
Bucură-te, cetățean al tuturor inimilor, întru care șoptești frumusețile Ierusalimului de Sus,
Bucură-te, cruce care ne cheamă să iubim alegerea tâlharului celui de-a dreapta,
Bucură-te, gospodar sărac în cele pământești, dar nespus de darnic întru cele cerești,
Bucură-te, răbdare mucenicească ce prin sfârtecarea leprei ai înnoit omul cel lăuntric,
Bucură-te, rostire întru Duhul, a cuvântului prin care ai fost adus la ființă și viață,
Bucură-te, piron ce țintuiești toată jalea și sfârșeala cu sângele lacrimilor tale,
Bucură-te, ostășie a râvnei pentru dobândirea păcii desăvârșite a veacului viitor,
Bucură-te, nebiruită cetate a inimii, înălțată prin credința în cuvintele Evangheliei,
Bucură-te, trup prin care a trecut mulțimea de piroane a neîncetatelor pătimiri,
Bucură-te, curaj de a zbura spre noi cu aripile smereniei și ale milei pocăinței,
Bucură-te, istorie a sfințeniei care a biruit toate furtunile duhurilor potrivnice,
Bucură-te, neînfricare în fața morții, odrăslită din surâsul Învierii lui Hristos,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   
Condacul 10: Lumina Împărăției se arată în chip văzut celor care trudesc a dobândi mintea lui Hristos și, ostenind până la sânge întru lucrarea poruncilor și pomenirea Numemui Fiului, se aduc deplin lui Dumnezeu. Între aceștia te-ai numărat și tu, Sfinte Nichifor, și prin iconomia Preasfintei Treimi ai fost descoperit lumii ca vas ales și plin de bogăția unirii și mișcării întru slava Duhului. Iar noi, minunându-ne de revărsarea de daruri cuprinse în sufletul tău, cântăm cu recunoștință Domnului: Aliluia!  Icosul 10: Întunericul dintru noi nu rabdă  a fi vădit de strălucirea cea dumnezeiască a feței tale, Sfinte Nichifor, însă lumina bucuriei tale șoptește lin în inimile noastre vestea cea bună a Evangheliei, cea care ne poate strămuta din moarte la viață, înnoindu-ne simțirile și învrednicindu-ne a-ți cânta așa:
Bucură-te, răstignire a graiului, care și-a înveșmântat tăcerile în mintea lui Hristos,
Bucură-te, zvârcolire în dureri ascunsă de oameni, dar arătată deplin lui Dumnezeu,
Bucură-te, ciorchine de neputințe, care a fost stors în teascul jertfelnicului ceresc,
Bucură-te, fior al sudorilor de rugăciune, care ne curăță de întinăciunile trupești,
Bucură-te, curăție a chipului omenesc, nebiruită de urâciunile schingiuirii leprei,
Bucură-te, îngenunchere plină de bărbăția celui care s-a arătat deplin Duhului,
Bucură-te, nefățarnică tânguire, care trage sorbind întru sine toate durerile lumii,
Bucură-te, însingurare sfântă în care ne-ai privit pe fiecare în parte în ochii inimii,
Bucură-te, izbândă de negândit pentru toți cei ce se înfig ca râmele în pământul plăcerii,
Bucură-te, împrumutare a păcii sufletești, dăruită celor ce lucrează poruncile Evangheliei,
Bucură-te, praznic în care saltă de bucurie inimile și privirile celor iubitori de Dumnezeu,
Bucură-te, vin plin de lumina Soarelui Dreptății, pe care îl sorbim în lacrima inimii,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   
Condacul 11: Adăstând în noimele dumnezeiești, ai dobândit strălucirea cea veșnică a inimii și dintru acest izvor ceresc ai revărsat râuri de apă vie, dăruind cuvinte de mângâiere, sfat și luminare tuturor celor care te cercetau în odăița ta, preschimbată în vistierie a bogățiilor duhovnicești. Vino cu mila ta cea lucrătoare și în întortocherile pătimașe ale minții noastre și, descâlcindu-ne din hățișul îndulcirilor materialnice, învață-ne a cânta Domnului întru cunoștință: Aliluia!
Icosul 11: Trupul tău era frânt de pătimirile îndelungate ale leprei, dar sufletul ți se ridica cutezător peste toate durerile firii pământești, îmbrățișând cu împreună-pătimire tot suspinul și toate suferințele oamenilor. Pentru aceea și Duhul Sfânt te-a preamărit cu slava Sa și a făcut cunoscut Bisericii darul cu care ai fost încununat, prin mulțime de minuni, pentru care și noi îți cântăm cu veselie unele ca acestea:
Bucură-te, săptămână de înșeptiți ani, petrecută în sihăstria mucenicească a leprei,
Bucură-te, zdrobire a inimii în umilință, spre a măcina grâul cuvintelor Evangheliei,
Bucură-te, mireasmă a Luminii, ce vădește putorile și puroaiele păcatelor mele,
Bucură-te, sfătuire plină de sfințenie și har, care vede veșnicia sufletelor noastre,
Bucură-te, nevinovăție care ia asupra sa prihana minților noastre pline de întinăciuni,
Bucură-te, întâlnire cu semenii în neîncetata îmbrățișare a Preasfântului Duh,
Bucură-te, sihăstrie făurită în odaia leprozeriei, în care s-au adunat toate durerile lumii,
Bucură-te, strălucire a chipului, care ne uimește cu dumnezeiasca sa asemănare,
Bucură-te, martor surâzător și tăcut al biruinței lui Hristos în neputința omului,
Bucură-te, spic al suspinelor lumii, care a crescut întru dogoarea Soarelui Învierii,
Bucură-te, strugure a cărui dulceață și mireasmă aduce gustul focului dumnezeiesc, Bucură-te, brațe deschise spre Cer, în care se pogoară Lumina îmbrățișării părintești, 
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!    
Condacul 12: Ungere de bună mireasmă ți s-a făcut îndelunga ta răbdare, Preacuvioase Părinte Nichifor, căci trupul ți s-a înnoit în cuptorul cel cu colți de văpaie al leprei, strălucind cu slava cea nepieritoare a Învierii lui Hristos. Spulberă întunecările noastre de gând, care ne strică cu moarte alcătuirea trupului, iar prin cuvioasa ta adormire ajută-ne să pricepem că plină de nemăsurată milă este dragostea lui Dumnezeu, cea care preface în sfinte moaște trupurile celor care Îl iubesc și Îi cântă în adevăr: Aliluia! 
Icosul 12: Milă fără de margini se aprinde în privirea ta, minunate Părinte Nichifor, căci cunoscând mulțimea pătimirilor omenești, vii degrabă în întâmpinarea suspinelor pământenilor, arătându-te și celor care nu te cunosc, însă ție îți sunt cunoscuți deplin întru Duhul Sfânt. Pentru aceea și noi cei netrebnici voim a-ți cânta:
Bucură-te, rană unită cu rănile lui Hristos, spre vindecarea multor suflete rănite,
Bucură-te, schilodire a trupului, întru care s-a sălășluit slava Preasfintei Treimi,
Bucură-te, paralizie purtată cu recunoștință, întru care ne tămăduim sufletul paralitic,
Bucură-te, mugur care își deschide bobocul nepătimirii înaintea privirii lui Dumnezeu,
Bucură-te, șipot al izvoarelor de lacrimi, prefăcute în nor dumnezeiesc al Slavei,
Bucură-te, mireasmă a sfințeniei care susură limpezime în sfintele tale moaște,
Bucură-te, grâu însutit, adunat din holda de aur crescută sub soarele Evangheliei,
Bucură-te, lumină neumbrită de amărăciunea nesimțirii și uitării omenești,
Bucură-te, sfâșiere a inimii pentru toți cei ce suspină nemângâiați în veacul pământesc,
Bucură-te, miel înjunghiat cu cuțitul îndelungatelor pătimiri pentru dragostea lui Hristos,
Bucură-te, lucrare adâncă a mântuirii, moștenită de cei care te cunosc în duh,
Bucură-te, leac tăinuit în miresmele cele lucrătoare ale ierburilor tămăduitoare, 
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  
Codacul 13: O, Preacuvioase Părinte Nichifor, răstignirea ta întru răbdare cutremură sufletele noastre, iar tăcerea ta cea grăitoare întru adâncurile rugăciunii, ne umple de nădejdea cea curată a bunăvoinței Preasfintei Treimi. Pentru aceea și noi cei care călătorim prin furtunile lumești, alergăm către tine, cerându-ți sănătate trupului și sufletului, spre a putea cânta lui Dumnezeu și acum și pururea: Aliluia! (de trei ori)
Icosul 1: Răsărind ca o binecuvântare în ostrovul Cretei, dumnezeiescule Nichifor, ai cunoscut de timpuriu durerea de a fi orfan și, făcându-te iubitor de osteneală, ai învățat a-ți câștiga cele de trebuință, spre a nu împovăra pe nimeni, Însuși Domnul ferindu-te prin aceasta de moleșeala cea stricătoare de suflet a traiului desfătat. Pentru aceasta și noi cei care ne-am robit îndulcirilor pământești, îndrăznim a-ți cânta:
Bucură-te, pahar plin cu seva veșniciei, din care se adapă toți cei istoviți,
Bucură-te, izvor de lacrimi, prelins din muntele cel sfânt al suspinelor,
Bucură-te, pâine fărâmată cu tăișul multor pătimiri și lupte lăuntrice,
Bucură-te, dragoste curată prin care Fiul lui Dumnezeu Se lasă îmbrățișat,
Bucură-te, dar al milostivirii, la care aleargă toți cei ce flămânzesc a primi bucurie,
Bucură-te, candelă ce veghează în noaptea întunecată a învârtoșărilor noastre,
Bucură-te, străfulgerare a curăției, în care lumea se vede cu ochi primenitori,
Bucură-te, vorbă domoală, care a dobândit putere de Sus spre a temelui suflete,
Bucură-te, fluture cu aripi de azur, care știe să culeagă nectar din mărăcinii faptelor noastre,
Bucură-te, floare înveșmântată cu purpura pătimirilor, care strălucește cu raze de lacrimi,
Bucură-te, clinchet al bunătății, care prin alinare trage clopotele deșteptării sufletești,
Bucură-te, porumbel care își găsește odihna în cuibul sihăstresc al rugăciunii,
Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  
Condacul 1:  Ai călătorit în această viață purtând mulțime de poveri și pătimiri, însă cunoscând dragostea cea dumnezeiască a Crucii, L-ai iubit pe Cel care te-a iubit desăvârșit și, încredințându-te voii Lui celei sfinte, ai biruit ca un multpătimitor noianul de suferințe ce ți-ai covârșit zilele. Pentru acestea și ceata celor credincioși se umple de voioșie, văzând surâsul tău și îți cântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru! 
Rugăciune către Sfântul Nichifor cel Lepros
O, dumnezeiescule Părinte Nichifor, luminându-se sufletele noastre dintru strălucirea chipului tău, ca unii care am dobândit alinare sufletească și am cunoscut puterea ta dumnezeiască, cu umilință îți cerem: dăruiește-ne luminare minții, sănătate trupului și ne îndreaptă viețile către cugete de pocăință și statornicie în apropierea cu trezvie de Sfintele Taine. Vindecă-ne lepra păcatului care ne macină sufletele, dăruindu-ne râvnă pentru dumnezeieștile porunci ale Evangheliei. Tămăduiește-ne lepra minții care ne îmbolnăvește toate puterile sufletului și ale trupului și toate cugetele. Curăță-ne de lepra fărădelegilor trupești, care ne pângăresc deopotrivă întreaga alcătuire, umplându-le de împuțiciunea necurăției. Nimicește-ne lepra urâciunii față de aproapele, dăruindu-ne dragoste nefățarnică și plină de simțire pentru trebuințele semenilor. Izbăvește-ne de lepra neiubirii de osteneală și a închinării la confort, dăruindu-ne și nouă sârguință și luare aminte în vremea rugăciunii. Scapă-ne degrabă de lepra compătimirii bolnave de sine și a nejertfelniciei, dobândite prin tăvălirea neîncetată în mocirla lucrurilor materialnice. Mântuiește-ne de lepra puterii morții, deschizându-ne, ca un înaintemergător, cărarea ostenelilor prin care tu însuti ai ajuns la sfințenia Învierii. Si fie ca pe tine avându-te călăuzitor, să ne dobândim sănătatea cea veșnică a sufletului și a trupului, întru cunoștința Fiului lui Dumnezeu, Căruia să Îi aducem slavă, dimpreună și Tatălui și Duhului Sfânt. Amin Si se face otpustul: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfântului Nichifor cel Lepros și ale tuturor Sfinților, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin. Sursa: Sfântul Nichifor cel Lepros, Văd surâsul lui Dumnezeu, Viata Acatistul Paraclisul

Sursa: corortodox.blogspot.com



BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Stiluri parentale în creșterea copiilor - A. Alina Rotaru
 

Stilul parental înglobează o serie de strategii specifice pe care părinţii le folosesc pentru creşterea copiilor. Acestea sunt influenţate de temperamentul părintelui, dar și al copilului. Ca părinte, ne identificăm predominant cu unul dintre stiluri, însă în anumite momente ale vieții și etape ale dezvoltării copilului putem „împrumuta” caracteristicile altui stil parental. 

A  fi părinte nu este un proces static, ci la fel cum noi evoluăm ca persoane, și stilul parental se schimbă pe măsură ce copiii îşi dezvoltă personalitatea, de-a lungul etapelor de creștere. Părinții competenți oferă căldură sufletească și îndrumare copilului, îi încurajează să fie independenți, dar sunt fermi în stabilirea limitelor și regulilor. Aceștia învață să răspundă emoțiilor copilului și îi permit să exploreze alternative pe baza propriilor raționa­mente. Copiii părinților competenți vor avea o stimă de sine sănătoasă și vor deveni indepen­denți. 

Stilul autoritar se definește prin controlul exercitat de părinte, care așteaptă conformare și ascultarea copilului în fața regulilor pe care le impune, fără a oferi posibilitatea unui dialog sau a unei negocieri. Pedepsele și restricțiile sunt prezente, iar nevoile copilului nu sunt prioritare în relație. Copiii părinților crescuți în stilul autoritar, de obicei, au competențe sociale scăzute, se pot revolta și pot avea o serie de comportamente aparent inexplicabile, ca fugitul de acasă și furie distructivă, iar dacă autoritatea este dusă la extrem, pot dezvolta gânduri suicidare. 

Stilul permisiv este indulgent, fără control, cu așteptări puține de la copil. Părinții pot fi plini de acceptare și iubire pentru copil, dar nu-i cer acestuia să-și controleze comportamentul în anumite situații și nici părintele nu are vreun control asupra lui. În cazurile fericite, copiii crescuți în stilul permisiv devin independenți și echilibrați emoțional, dar sunt situații în care copiii crescuți fără limite și reguli încep să dezvolte din adolescență un comportament deviant, de risc: consum de alcool și droguri, probleme cu legea, agresivitate și impulsivitate. 

Stilul neglijent este caracterizat de faptul că părintele este puțin sensibil la nevoile copilului, detașat emoțional și implicat în viața copilului, deși poate pretinde ascultare și impune reguli, însă fără explicații. Părintele asigură nevoile de bază ale copilului, dar relațional și emoţional oferă suport doar când copilul are probleme serioase. La maturitate, copiii care au fost crescuți în acest stil încearcă să-și asigure ei înșiși ceea ce părinții nu le-au oferit, pot dezvolta comportamente deviante și aparent se maturizează mai devreme decât cei de vârsta lor. 

Influența modului în care am fost crescuți

Vorbim despre stilurile parentale și ne identificăm cu unul dintre ele în relația cu copilul, însă lucrurile sunt mult mai profunde de atât, deoarece stilurile parentale sunt influențate de maniera în care am fost crescuți, de normele familiei și de cultură. Suntem părinți pentru copiii noștri, dar noi suntem părinți și pentru propriul copil interior, acela care, de la cea mai fragedă vârstă, a preluat și asimilat fiecare emoție și experiență trăită, i-a oferit un sens particular și a integrat-o în sistemul de convingeri. Parentajul sănătos înseamnă, printre altele, o muncă susținută de autocunoaș­tere și intros­pec­ție, de procesare a propriilor experiențe dureroase și emoții, iar aceasta presupune uneori întoarcerea la copilărie, la părinții pe care i-am avut și modul în care aceștia s-au raportat la noi.

Un exercițiu practic în acest sens, pe care vă invit să-l faceți, este următorul: desenează pe o foaie conturul siluetei tale și în interiorul siluetei scrie criticile și cuvintele pe care le-ai considerat nepotrivite sau dureroase spuse de părinții tăi de-a lungul copilăriei. Acestea reprezintă vocea criticului interior și analizează dacă nu cumva ele au intrat în raportarea la copilul tău, poate sub o altă formă: critica constantă, așteptările nerealiste de la copil, pretențiile de maturitate sau gândire logică, asemeni unui adult, perfec­ționismul, dorința de a ne realiza prin copil și de a compensa anumite neajunsuri ale vieții din prezent, toate acestea reprezintă comportamente pe care este posibil să le fi preluat de la părinții noștri. Este important să conștien­tizăm că la fel cum pe noi ne-au deranjat când eram copii, este foarte probabil ca acestea să fie o piedică pentru o relație armonioasă cu copilul tău. 

O copilărie marcată de critică și judecată, lipsă de susținere și iubire condiționată de performanță poate naște următoarele convingeri disfuncționale, menținute chiar și la maturitate: „indiferent cât de bine am făcut ceea ce am făcut, puteam face mai mult și mai bine”, „nu sunt suficient de bun”, „nu merit succesul”, „lumea nu reprezintă un loc sigur pentru mine”, „sunt lipsit de valoare”, „nu merit să fiu iubit/fericit”, „sunt singur, abandonat”. 

Citește de pe foaie fiecare afirmație care ți-a produs răni în copilărie și identifică cum te simți când le citești: ești pregătit să renunți la ele? Pentru copilul tău interior, ce stil parental ai, care este tonul pe care-ți vorbești?

Poate ai acționat conform unui tipar negativ, pe care este posibil să îl perpetuezi în relația cu copilul tău. Observă și analizează care este nuanța vocii din copilăria ta și nu te lăsa condus de ea la maturitate, în caz că nu a fost una pozitivă. 

A doua parte a exercițiului constă în a-ți de­sena silueta și a scrie în interiorul ei toate lucrurile pozitive pe care ți-ai fi dorit să le auzi în copilărie: „ești suficient de bun și totul este în regulă”, „poți avea succes”, „ești în siguranță”, „te iubesc necondiționat, indiferent de acțiunile tale”, „ești valoros”, „ești vrednic”, „meriți să fii fericit”, „sunt aici pentru tine”, „ești unic”, „poți avea încredere în mine”. 

Ridică-te în picioare și afirmă aceste lucruri cu convingere, poți să lipești această foaie undeva la vedere și astfel începi un proces de „reparenting” (a fi propriul tău părinte, adult fiind). Adică îți oferi ție, la maturitate, și copilului interior toate asigurările emoționale de care aveai nevoie în copilărie. La fel cum este bine ca părinții să fie sensibili la nevoile emoţionale ale copiilor, acest drum începe prin a fi sensibil la emoțiile și nevoile tale, pentru că nu poți oferi altora ceea ce nu-ți oferi ție prima dată. 

Copilul tău are nevoie să audă aproximativ aceleași lucruri pe care aveai și tu nevoie să le auzi în copilărie. Dincolo de așa-numita prăpastie dintre generații, nevoia noastră de conexiune umană, validare și atașament e aceeași. A fi părinte este o experiență profund transformatoare: ai șansa extraordinară de a te cunoaște în profunzime, de a te vindeca, de a fi un model pozitiv pentru o altă ființă umană, de a ghida, iubi necondiționat și susține. Procesul este dificil uneori, și este normal acest fapt, deoarece lucrurile valoroase nu se obțin cu ușurință, dar împlinirea dobândită pe acest drum nu poate fi egalată. - Ziarul Lumina 



Educația copiilor - între pasivitatea și râvna nemăsurată a părinților - Pr. Adrian Agachi
 

Comportamentul adecvat. Notele bune. Alegerea unei meserii. Întemeierea unei noi familii. Fiecare dintre acestea reprezintă o piatră de încercare pentru părinți și copii deopotrivă. Uneori îngrijorarea o ia înaintea evenimentelor, prefigurând numai dezastre, alteori delăsarea sau pasivitatea fac loc unor probleme și mai mari care ar fi putut fi evitate doar cu un strop de efort. Cum putem ca părinți să ne ferim de aceste extreme care ne tulbură relația cu propriii copii și le pot afecta drumul în viață?

În relația cu propriii copii trebuie să fie loc și de relaxare. Avem nevoie de vacanțe petrecute împreună, trebuie să găsim timp să ne jucăm cu cei mici, să-i ascultăm atunci când au ceva de spus și să-i ajutăm să se integreze în diferite activități și proiecte care-i destresează. Problema apare atunci când faci numai asta pentru propriii copii, fără a-i implica în nimic semnificativ. Trăim adesea cu impresia că trebuie să ne protejăm propriii copii de orice efort, că nu trebuie să-i lăsăm să facă nimic, că așa ar trebui petrecută o copilărie fericită. Nimic mai fals. Zâmbetul fericit al unei fetițe atunci când mama ei o implică într-o mică activitate de curățenie sau de creare a unui cozonac de sărbători ne contrazice. Copilul râvnește să fie tratat ca un adult, să aibă parte de activități demne de un adult. Desigur, el le va trata ca pe un joc. Însă nu trebuie împiedicat să se implice în acestea dacă dorește să o facă. Este foarte benefic pentru psihicul său să fie făcut părtaș și altor activități în afara celor de joacă și voie bună. De asemenea, dacă va beneficia și de o responsabilizare treptată, oferindu-i-se posibilitatea de a se ocupa de ceva util în folosul familiei, se va simți chiar fericit și va dori să i se extindă această activitate. Nu trebuie împovărat cu activități, dar, totodată, nu trebuie exclus din nimic din ceea ce i-ar fi de folos să știe, chiar dacă este încă la o vârstă fragedă. Părinții delăsători sunt în primul rând cei care doresc să facă totul fără a-și implica în vreun fel propriii copii. Preferând, însă, să-i conecteze la telefon, laptop sau televizor, îi rup de o dezvoltare sănătoasă sau armonioasă. De asemenea, delăsarea părinților se mai observă atunci când preferă implicarea în orice altă activitate mai puțin în a fi atenți la nevoile și dificultățile propriului copil. Se ignoră notele slabe, se ignoră comportamentul inadecvat - lucruri care se pot remedia destul de mult atunci când copilul este mic. Problema este că, mai târziu, se vor ignora și eșecurile la locul de muncă sau în relația de cuplu pe care copilul devenit adult le trăiește. Astfel de părinți sunt deconectați de la viața propriului copil. Însă nu pentru că nu ar avea timp, așa cum își repetă fără încetare lor înșiși și celor din jur, ci pentru că așa au ales. Și, totodată, pentru că nu au învățat să-l iubească din toată inima lor, chiar dacă nu-și pot mărturisi cu sinceritate acest fapt.

Părinții prea râvnitori

La extrema cealaltă îi regăsim pe părinții prea râvnitori. Aceștia își doresc ca propriul copil să răzbune toate ratările lor. Să aibă note mari, deși ei au fost slabi la învățătură. Să fie fără cusur în comportament, deși ei sunt foarte nepoliticoși. Să fie împliniți la locul de muncă, deși ei nu se înțeleg cu propriii colegi nici după decenii petrecute în același birou. De asemenea, părinții prea râvnitori tind să seteze obiective dificile pentru propriii copii, uneori de neatins, fapt care îi destabilizează psihic pe cei din urmă. Copilul ajunge să se creadă responsabil de orice, să poarte toate vinile pe care adulții nici măcar nu și le-au asumat vreodată. În aceste condiții de stres, asemenea unei plante uitate în soare, copilul devine șters, neputincios emoțional, dă dovadă de o mare fragilitate psihică, fiind constant criticat și comparat cu alții. Se simte neiubit sau crede că va fi iubit numai dacă va împlini anumite sarcini mult prea grele pentru vârsta și puterile lui. Disocierea lui interioară îl face imprevizibil sau îi creează tulburări în ceea ce privește integrarea socială. Se simte nefericit și se învinovățește pentru aceasta. O notă slabă este o tragedie, un eșec al unui proiect îl distruge emoțional, o relație nefericită îl aruncă în brațele deznădejdii. Este asemenea unei corăbii care nu găsește niciodată țărmul și care este bătută constant de furtuni, fără a-și găsi în vreun fel echilibrul. Părinții prea râvnitori dau adesea dovadă de cruzime emoțională, pedepsind copiii din fleacuri și trecând cu vederea succesele lor. Iar noi, ca popor, trebuie să recunoaștem, am crescut întotdeauna cu ideea că nu suntem suficient de buni, exact gândul care le manipulează cu ușurință mintea unor astfel de părinți. A nu fi suficient de bun înseamnă asumarea unui eșec perpetuu, care constituie o rană nevindecabilă, ce doare constant fără a-și găsi vreo ameliorare.

Părintele bun nu este perfect

Între delăsare și râvnă excesivă regăsim bunătatea și echilibrul. Bunătatea de a ierta eșecurile, echilibrul de a nu le mai repeta. Părintele bun nu este perfect, însă știe să-și asume imperfecțiunile sale și să învețe din ele pentru a nu le preda mai departe propriilor copii. Știe să-i implice pe cei mici și să-i dezvolte emoțional, să-i asculte când suferă și să le împărtășească bucuriile, să-i învețe să-și depășească propriile eșecuri. Nu este delăsător pentru că își iubește prea mult copilul pentru a ignora educația acestuia. Nu este prea râvnitor pentru că este conștient de propriile imperfecțiuni și știe că și copiii lui nu sunt perfecți. Nu se străduiește să-și construiască o muncă prin care să fugă de viața propriului copil, dar nici nu transformă viața copilului într-un iad, dictându-i ce să facă în orice moment. Bunătate și echilibru. Fără acestea două, părintele va fi întotdeauna atras fie de râvna excesivă, fie de spectrul delăsării. Poate că suntem oameni prea perfecționiști, prea dispuși să-și seteze obiective mărețe doar ca să plângem mai târziu pe ruinele propriilor eșecuri; poate că suntem oameni prea delăsători, neimplicați în nimic, absenți și indiferenți la tot și toate. Poate că, pentru a deveni părinți buni, trebuie mai întâi să vindecăm rănile copilului din noi, să ne eliberăm de trecutul traumatizant pe care l-am trăit și să evităm repetarea lui. Totul începe prin a recunoaște ce ne doare, care sunt rănile noastre și prin a le trata pe fiecare în parte cu ajutorul părintelui duhovnic, al partenerului de viață, al propriilor părinți sau al prietenilor apropiați. Nu avem dreptul de a dicta viitorul propriului copil prin prisma erorilor propriului trecut! Altfel vom repeta ceea ce ne spuneam în copilărie că nu vom face atunci când vom deveni părinți. Și nu este, oare, visul la care țineam cel mai mult? Cel despre care spuneam că-l vom respecta indiferent de consecințe? Dacă atunci știam că se face o greșeală, suntem datori să nu transmitem mai departe traumele noastre. Iar dacă nu se făcea o greșeală, atunci trebuie să ne oprim din a ne mai învinovăți părinții pentru faptul că și noi dăm greș la rândul nostru ca părinți. Cum? Înlocuind delăsarea sau râvna nemăsurată prin bunătate și echilibru. - Ziarul Lumina



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Fost ofițer CIA, interviu cutremurător despre pedofilie, copii dispăruți și uciși
 

Fost ofițer CIA, interviu cutremurător despre pedofilie, copii dispăruți și uciși și „Deep State”: „Există un cult satanic răspândit în centrele puterii. Pedofilia e modul prin care „statul profund” atrage personaje cheie și își menține puterea”:

„Mii de copii sunt răpiți, abuzați, uciși și jertfiți diavolului din motive care au legătură cu puterea. O spun victimele și dovezile. Am colectat mărturii care vorbesc despre legătura dintre pedofilie și satanism, iar fenomenul este dincolo de controlul poliției. Războiul dintre bine și rău se joacă cu victime inocente”. Sunt doar câteva dintre afirmațiile zguduitoare făcute de Robert David Steele, fost ofițer CIA,  ex ofițer în corpul pușcașilor marini, actualmente consilier șef al Comisiei judiciare de anchetă privind traficul de persoane și abuzuri sexuale asupra copiilor. Într-un interviu pentru site-ul italian Nuova Bussola Quotidiana Steele dezvăluie  detalii cutremurătoare despre un întreg mecanism diabolic, în urma relatărilor persoanelor implicate în abuzuri sau ale victimelor, după ce abuzatorii lor sexuali au fost acuzați de pedofilie și au ajuns în închisoare, informează Activenews.
 
 
Publicăm mai jos interviul  integral:
 
- Cât timp ați lucrat pentru CIA și ce ați descoperit în anii în care ați lucrat în cazurile privind pedofilia?
 
- Am lucrat pentru CIA în cadrul biroului Operațiuni Clandestine din 1979 până în 1988, dar nu am descoperit întreaga amploare a pedofiliei până când nu a explodat scandalul „PizzaGate”, și când am lucrat pentru cartea „Pedofilia & Empire: Satan, Sodomy and Deep State ”(„ Pedofilie și imperiu: Satana, sodomie și statul profund ”), semnată de Joachim Hagopian, la care am scris prefața și al cărei titlu mi-a fost sugerat.  Dar nici până când nu am devenit comisar și consilier șef  al Judicial Commission of Inquiry into Human Trafficking and Child Sex Abuse( Comisia judiciară de anchetă privind traficul de persoane și abuzurile sexuale asupra copiilor.
 
- În Occident, în prezent, au loc sute de arestări legate de abuzurile comise asupra a mii de copii. Dar, în multe cazuri, presa dedică doar câteva rânduri unor știri de o importanță uriașă. Așa cum noi am mai scris, procesele sunt adeseori blocate. Dovezile dosarelor dispar sau sunt mușamalizate și, de cele mai multe ori, anchetatorii și judecătorii sunt eliminați. De ce?
 
- După ani de zile în care am studiat fenomenul, acum sunt convins că pedofilia este modul prin care „statul profund” atrage personaje cheie și își menține puterea. „Capcana pedofiliei” (filmulețe care înfățișează personalități și divrese celebrități cu copii) este folosită în principal de Mossad, dar și de multe alte rețele de informații. Scandalul Epstein din SUA este doar vârful aisbergului. Există operațiuni efectuate cu acest șantaj, în fiecare provincie și stat din lume. În plus, există companii mari, mulți polițiști, judecători, procurori, șefi de poliție, jurnaliști, care sunt corupți și șantajați, știind că dacă încalcă omerta (legea tăcerii) cu privire la pedofilie, pot fi, de asemenea, uciși.
 
- Tăcerea mass-media este aproape „asurzitoare” și nimeni nu se întreabă unde dispar mii de copii an de an. Ne puteți spune ceva despre asta?
 
- Cea mai bună estimare spune că aproximativ opt milioane de copii pe an sunt „recrutați” în întreaga lume,  speranța de viață pentru un copil abuzat fiind de aproximativ doi ani. În timp ce mulți copii dispar pentru că pur și simplu fug de acasă, în medie, majoritatea celor care dispar ajung în ghearele rețelelor de pedofilie, pentru a fi apoi torturați și în final uciși, astfel încât sângele lor este băut iar organele lor mâncate, așa cum au reiese și din mărturiile transmise Comisiei (care pot fi văzute aici. (https://commission.itnj.org/westminster-seating-april-2018/)
 
- Ce spun victimele? Puteți explica ce le fac pedofilii copiilor și care sunt legăturile cu satanismul ca modalitate de a obține puterea?
 
- Am colectat mărturii (mai jos un exemplu) ale unor victime care vorbesc despre această legătură între pedofilie și satanism (denunțate și în cartea„Fuggita da Satana. La mia lotta per scappare dall'inferno”), deși majoritatea informațiilor provin din surse secundare.  
 
Trebuie spus că există o diferență între pedofilii care abuzează singuri copii și cei pentru care pedofilia este o atitudine dobândită, un ritual de ascensiune către cercurile înalte și exclusiviste ale Deep State. Pedofilia este, de asemenea, strâns asociată cu sodomia, care e un aspect particular al francmasoneriei și al societăților secrete. Perversiunea pare a fi considerată un privilegiu legat de rang și include așa-numitele abuzuri rituale satanice, (SRA). Deep State este absolut satanic, luciferian și legat de sinagoga satanei.
 
- Dar și știrile privind disparițiile minorilor din întreaga lume sunt trecute sub tăcere. Poate fi făcută legătura între acest fenomen și amploarea pedofiliei? Copiii pot fi răpiți din familii „normale” sau este mai simplu ca ei să provină din familii și situații cu probleme?
 
Există trei tipuri de medii din care provin copii. Cel mai frecvent  este cel în care copiii sunt o afacere profitabilă, vânduți fără să fi fost înregistrați la naștere. Al doilea este al copiilor recrutați din fluxul migrator. Am aflat recent (dintr-o discuție cu un ofițer din Departamentul de Securitate Națională) că unii agenți ai Departamentului de Securitate Națională au luat în custodie copiii de la granița de sud pentru a-i vinde apoi pedofililor, pentru a-și rotunji salariile. Al treilea sunt copiii „la cerere”, care se împart în copii ai unor părinți degenerați, care îi vând cu ora pedofililor, și copii răpiți după ce au fost „selectați” din cataloage. Și trebuie spus că cei mai scumpi copii sunt cei răpiți de familii „perfecte”, din orice colț al lumii, și care habar n-au că copiii lor au fost fotografiați, iar pozele lor au fost puse în cataloage pentru ca apoi să fie vânduți.
 
- Din știrile referitoare la Germania, Franța și Marea Britanie a rezultat că de multe ori poliția, dar și serviciile sociale, sunt complici cu pedofilii. Complicitatea este o instituție răspândită?
 
- Complicitatea este răspândită, dar permiteți-mi să spun ceva din experiența noastră. Adesea organizațiile care se ocupă de copii - de la Unicef ​​la Oxfam până la Boy Scouts (toți implicați în scandaluri cunoscute - n.r.) și la servicii de protecție a copilului - au obiective legitime. Cu timpul, însă, atrag pedofilii care își propun să aibă contacte cu copiii. Pedofilia este dincolo de controlul poliției, inclusiv de Scotland Yard și de Jandarmeriile tuturor țărilor, deoarece este un privilegiu al nobililor, al celor aflați la putere, al miliardarilor și celebrităților. Este și o formă de cocaină, deoarece, pe lângă emoția care derivă din abuzul, fără consecințe, asupra unui copil, există și adrenocromul, sângele îmbibat în adrenalină (de frică - n.r), care se obține din torturarea unui copil. înainte ca sângele său să fie colectat.
 
- Așadar, adrenocromul din copii, folosit ca medicament, nu este o fantezie.
 
- Este real și poate fi înghețat pentru transport. Cel mai bun mod de a-i explica efectele este cel al torturării câinilor, de către chinezi, care îi fierb de vii înainte de a-i mânca. În acest fel, sângele câinelui se umple de adrenalină care schimbă aroma cărnii. Nu e o fantezie, ci o atrocitate cunoscută în întreaga lume. În plus, există și un efect anti-îmbătrânire, astfel că multe vedete par să fie dependente de adrenocrom.
 
- Ați amintit de organizațiile pentru copii. În urmă cu doi ani a apărut scandalul abuzurilor sexuale comise de angajații UNICEF, acum am citit că peste trei mii de lucrători ai ONU au abuzat de 60 de mii de copii. Ce credeți despre asta?
 
- Nu mă surprinde. La fel s-a întâmplat și în cadrul dislocărilor NATO și al operațiunilor militare ale SUA. Un mercenar a povestit că singura modalitate de a fi sigur că nu va lua boli sexuale a fost să cumpere o fecioară foarte tânără.  
 
- În America, odată cu scandalul „Pizzagate”, au apărut fapte irefutabile: fotografii și videoclipuri cu pizzeria lui Alefanti de pe profilul său de Instagram (copiii cu ochii închiși cu mâinile legate, transexuali care laudă abuzul sexual ...). Chiar și tablourile care înfățișează copiii legați în casa lui John Podesta,( șeful de campanie al lui Hillary Clinton - n.r) sunt alarmante. În ciuda acestui fapt, presa a închis scandalul cu ștampila „fake news”. Cum este posibil acest lucru?
 
- Din motivele explicate, în Statele Unite nu există presă liberă.
 
- Există însă și articole ca acesta din Sky News care recunosc răspândirea pedofiliei la Hollywood( https://news.sky.com/story/former-child-actors-reveal-sexual-abuse-in-hollywood-11110821)
 
Pedofilia este un „secret al lui Polichinelle”, care trece prin toate societățile. Ceea ce este mai puțin cunoscut este faptul că pedofilia este doar partea de început: de aici se trece la tortură, la producția de adrenocrom și la abuzurile ritului satanic, care includ colectarea de fetuși și, de asemenea, consumul de carne de copii imediat după naștere. (aici o mărturie)
)
 
Încă o dată mă refer la cartea amintită mai sus.
 
- După arestarea lui Epstein, a devenit clar că multe persoane aflate la putere sunt implicate în rețele de  pedofilie.  Multe vedete au fost pe insula sa privată, unde copiii erau abuzați. În ciuda acestui fapt, nimic altceva nu a ieșit la lumină (prințul Andrew al Marii Britanii pare mai mult un țap ispășitor). De ce nu vorbesc victimele?
 
- Majoritatea victimelor sunt ucise și trupurile lor sunt incinerate. Sunt de acord că prințul Andrew este un țap ispășitor, îl consider ca unul care a avut legături cu un copil de șaptesprezece ani și nu e chiar un pedofil. A fost folosit ca momeală. În schimb, merită să spun că Epstein - pe care eu în 2008 îl numeam un miliardar fals  (miliardarul american sionist Les Wexner a fost cel care l-a finanțat și se spune că tot el a finanțat și 11 septembrie) - era  un specialist.
 
- Trump vorbește despre un Deep State corupt și cu legături în acest fenomen. Dar ce face pentru a opri abuzul asupra copiilor?
 
- Permiteți-mi să vă spun, Donald Trump este unul dintre cei mai mari președinți din istoria americană, ca și Andrew Jackson, John F. Kennedy și Ronald Reagan. El este unic între toți președinții pentru că a luat în considerare flagelul traficului de persoane. A emis două ordine executive în acest sens, unul în decembrie 2017 și altul în ianuarie 2020. Când Deep State va fi,  în sfârșit, distrus, vor înceta și abuzurile asupra copiilor, iar grație întregii documentații a Agenției Naționale de Securitate (ANS) și a altor surse, această victorie va fi posibilă.
 
- De ce puternicii acestei lumi duc războaie cu copiii și cu nevinovăția lor?
 
- Copiii au fost întotdeauna abuzați. Jertfa umană nu este nouă și nici pedofilia nu este. Copiii sunt viitorul umanității, dar există un 1% din această umanitate care crede că 90% din restul omenirii ar trebui eliminați pentru a avea o planetă „stabilă”. Pământul se află în mijlocul unui război uriaș între bine și rău, iar abuzul asupra copiilor este în centrul acestui război.
 
Steele a instruit peste 8.000 de reprezentanți ai serviciillor secrete și ai forțelor de ordine, fiind numit în Tribunalul Internațional pentru Justiție Naturală (asociația de la Londra care a reunit experți din întreaga lume) în postul de consilier și consilier șef al Comisiei judiciare din investigații privind traficul de persoane și abuzuri sexuale ale minorilor. 
 
Vezi și: O mărturie cutremurătoare despre sistemul bancar, serviciile secrete și luciferieni (privind sacrificiul copiilor)
 


Instruirea copiilor, cititul și scrisul la noi nu au fost inventate și susținute de stat, ci de Biserică - Acad.prof.univ.dr. Ioan Aurel Pop
 
Spicuri dintr-un interviu pentru revista Q Magazine  despre rolul pe care îl are Biserica Ortodoxă în formarea spirituală și culturală a poporului român:
 
„Biserica a fost peste tot în Europa medievală „patroana” culturii. Nicio activitate culturală majoră nu se desfășura în afara Bisericii, fără oblăduirea ei. Chiar universitățile din Occident au fost creația Bisericii și a credinței. La noi, în lumea de tradiție bizantină și bizantino-slavă, în condițiile relației speciale și a simbiozei dintre puterea laică și cea religioasă, în sânul bisericilor și mănăstirilor, s-au născut cartea manuscrisă, miniatura de carte, broderia, școala, educația organizată, arhivele, bibliotecile, scrisul în românește, literatura teologică, juridică, beletristică, filosofică etc. Instruirea copiilor, învățarea buchilor, cititul și scrisul la noi nu au fost „inventate” și susținute de la început de stat, ci de biserică. Viețile sfinților, povestite simplu și pe înțelesul tuturor, au devenit adevărate pilde de viață și surse de înțelepciune, iar icoanele și frescele au ajuns să fie ilustrarea pentru popor a Cărții Sfinte, pe care puțini o puteau citi direct în acele vremuri. Apartenența românilor la civilizația bizantină este o realitate și de aici trebuie să plecăm. Istoricii de profesie nu au voie – nu le permite deontologia – să se lanseze în speculații de genul „ce ar fi fost dacă nu ar fi fost…” (despre un fenomen, fapt, proces). Românii sunt, mai întâi, răsăriteni (în cadrul Europei clasice) prin geografie, nu prin istorie, adică prin locul în care sunt așezați de soartă. Trebuie știut că numele de Imperiul Bizantin este o ficțiune, o convenție a istoricilor, stabilită cam din secolul al XVII-lea încoace.
Numele oficial al statului statornicit de împăratul Constantin cel Mare cu centrul la Noua Romă la anul 330 a fost, până la căderea Constantinopolului de la 1453, acela de „Imperiul Roman”. Din punct de vedere legal, statul roman decăzut în vest a continuat să existe în est, chiar și după fondarea Imperiului Carolingian și apoi Ottonian. Ambele nu mai erau sub aspect etnic romane (unul era grec și altul german), dar duceau mai departe ideea romanității. Singurul popor din est care a continuat în chip vizibil tradiția romană și sub aspect etnic a fost poporul român. Acest fapt s-a întâmplat sub oblăduirea Bizanțului și apoi s-a perpetuat prin „Bizanțul după Bizanț”. Cum să poată fi o astfel de realitate generoasă „catastrofă națională”? Faptul că civilizația aceasta a Imperiului Roman din răsărit nu a reușit să se mențină drept civilizație-model (de succes) a Europei – cum a fost pentru câteva secole atunci când Occidentul era „barbar” și „barbarizat” – este o cu totul altă chestiune.
Noi, însă, locului ne ținem: aparținem unei civilizații europene de mare anvergură pe care trebuie s-o cunoaștem și s-o studiem, nu s-o ignorăm și s-o disprețuim. Nu știm cum ar fi fost, dacă eram occidentali, dar știm ce soartă ne-a fost hărăzită aici, în sud-estul Europei și nu avem dreptul s-o hulim, ci să-i facem față cu demnitate. Pe lângă vechile noastre mănăstiri au apărut bolnițele sau micile spitale de întrajutorare a celor bolnavi și neputincioși. Mitropolitul Anastasie Crimca, de exemplu, în anul 1619 a înființat un spital la Suceava, acesta fiind primul spital atestat documentar într-un oraș la noi în țară. Care este rolul pe care l-a avut Biserica în domeniul filantropiei în spațiul românesc? Știm că numai în pandemia Covid-19, Biserica Ortodoxă a făcut donații de peste 4 milioane de euro.
Pentru o biserică creștină tradițională, ajutorarea semenilor aflați în nevoie, bolnavi, bătrâni, neputincioși, sărmani, face parte din esența misiunii sale pe acest pământ. Biserica, „mireasa lui Iisus”, a ocrotit întotdeauna oamenii. Primul spital „modern” din România l-a făcut tot Biserica, prin mitropolitul Anastasie Crimca, la 1619. Spitalul Colțea din București, fondat la începutul anilor 1700, era în curtea mănăstirii omonime, construite de familia Cantacuzino. Toate sau aproape toate spitalele de tradiție au nume de sfinți veghetori și patroni, nu numai pentru că sfinții erau protectorii bolnavilor, dar și pentru că Biserica a jucat rolul esențial sau un anumit rol în fondarea și funcționarea lor. Dar, dincolo de spitale, Biserica a vegheat mereu la ajutorarea săracilor, la adăpostirea celor rămași ai nimănui, la ocrotirea și școlarizarea copiilor.
Fondatorul învățământului în limba română de la „Sfântul Sava”, considerat și părintele Politehnicii bucureștene, ardeleanul Gheorghe Lazăr, era arhidiacon și misiunea și-a îndeplinit-o pe un teren al Bisericii Țării Românești. Evident, Biserica Ortodoxă Română mai are multe de făcut pe tărâmul filantropiei. Cel care neagă cele făcute și cele care se fac sub ochii noștri este pus pe rele, e mânat de ură, nu de iubire”, a explicat academicianul și istoricul Ioan Aurel Pop, într-un interviu acordat preotului dr. Ioan Alexandru. 


Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Covid-19 sau despre boala egoismului - Biofizician Virgiliu Gheorghe
 

Despre „Covid” vorbeşte toată lumea. În ce casă nu se aud comentarii, în ce zi nu pomenim numele acestui virus sau nu vorbim despre pandemia care a dat lumea peste cap? Deschizi televizorul sau radioul ‒ sau, pur şi simplu, vrei să parcurgi un studiu pe internet, şi undeva pe pagină ţi se aminteşte de „Covid-19”. Da, numai aşa se pare că putem spune că suntem în actualitate. E o temă pe buzele tuturor, pentru că viaţa noastră de acum este marcată puternic de apariţia acestui virus. Da, dar nimeni nu se întreabă de ce. Straniu îmi pare și faptul că nici despre etiologia acestui virus nu se întreabă nimeni. Chiar e natural sau a fost fabricat în laborator? A scăpat de sub control printr-o nefericită întâmplare sau a fost răspândit intenţionat în lume ‒ şi este în continuare răspândit, până când îşi va atinge scopul? Dumnezeu ştie.

Desigur, toate aceste întrebări ţin de ordinea lumească a lucrurilor. Există însă şi o altă ordine, duhovnicească, ce o determină pe prima, după cum spunea Sfântul Sofronie Saharov, căci cele două realităţi se întrepătrund şi se influențează reciproc. Despre cauzele spirituale ale pandemiei nu am auzit să se vorbească. Poate că, într-adevăr, mai vezi vreo bătrânică tânguindu-se: „Păcatele lumii, maică!” ‒ dar nu dintre cele care urmăresc cu aviditate telenovelele și știrile TV. În rest, suntem cel mult interesaţi de evoluţie şi internări, de numărul de cazuri, de câţi s-au mai vindecat sau câţi au mai murit şi dacă n-o să ne bage „ăştia” iar în stare de urgenţă. Lumea pare mai curând anesteziată de explozia lui „Covid-19” în societate, decât conştientă de tot ce înseamnă el.

Deşi toată lumea e stresată şi-l priveşte ca pe un blestem ‒ şi, cine știe, poate chiar așa și este ‒, nu sunt văzute şi părţile bune ale pandemiei. De pildă, de când cu noul coronavirus, oamenii au început să se gândească mai des la moarte. Sunt mai înfrânaţi, chiar dacă fără voia lor. Șederea în casă, purtarea măștii şi toate celelalte măsuri de siguranță presupun o anume ascultare, pe care o putem vedea ca pe un exerciţiu la ascultarea ce I s-ar cuveni lui Dumnezeu. Câţi însă oare vor ajunge la ea? Pe urmă, multe dintre ideologiile antihristice, care ne sufocau până mai ieri, au trecut în plan secund. Nu se mai discută obsesiv despre drepturile omului de a-și defini orice identitate i se năzare, în afară de cea pe care Dumnezeu Însuși i-a dat-o prin fire. Şi lista părților bune ar putea continua.

O chemare continuă la pocăință 

Într-adevăr, pandemia poate fi privită ca o mustrare pe care Domnul a îngăduit-o peste lume, venită, precum ciuma din vremea lui David, în primul rând pentru semeția omului contemporan, care până mai deunăzi credea că „totul e posibil”, că existenţa i-ar putea fi prelungită la nesfârşit de „atotputernica ştiinţă” și multe altele. Şi iată că un virus mai mic de un micron aruncă în derizoriu toată această emfază. Dar despre mustrarea lui Dumnezeu şi pocăinţa noastră nu vorbeşte mai nimeni. Cum ar fi fost dacă peste tot unde se scrie despre „Covid” să se fi pomenit și despre pocăinţa ninivitenilor, și despre nevoia lumii de curăţire de păcat, și despre marea milă a lui Dumnezeu, Care aşteaptă de la noi să facem un mic pas, pentru a face El Însuşi tot restul pentru noi? Pe noi însă, chiar şi în biserici, ne preocupă mai mult măştile şi cum să nu ne contaminăm de la Sfânta Împărtăşanie sau de la sărutarea icoanelor. A apărut, mai nou, şi o teologie a sterilizării, ca pogorământ necesar de la legea lui Dumnezeu.

Sigur, e greu și să ne imaginăm că la televizor vom auzi vreodată „glasul celui ce strigă în pustie”. O mortalitate de până în 0,5% pare că nici nu justifică un astfel de mesaj, dar dacă în locul coronavirusului ar fi fost un virus MERS, care are o mortalitate de până la 30%, nici atunci nu s-ar justifica? Ce fac însă stăpânitorii lumii cu mijloacele lor este mai greu pentru noi să ne dăm seama, dar în biserici nu ar trebui oare să auzim vorbindu-se despre pocăinţă? Aici slujbele nu ar trebui să înceteze o clipă, nici rugăciunile şi lacrimile noastre, ale tuturora, pentru păcatele noastre. Aici ar trebui să fie continuă chemarea la schimbarea vieţii prin schimbarea minții, prin metanoia. O chemare continuă la pocăință. Vă puteţi închipui aşa ceva, sau nici măcar nu ne mai punem problema? Credem oare că fără pocăinţă se va putea rezolva ceva? Desigur, cei fără de credinţă caută explicaţii naturale şi aşteaptă soluţii ştiinţifice, eventual vaccinul eliberator. Dar ce fac, totuşi, cei ce-şi zic „credincioşi”? Ce facem noi, toţi, preoţi şi ierarhi, credincioși mai mult sau mai puţin practicanţi, care credem că există Dumnezeu? De ce nu ne punem toată mintea şi inima în Hristos? De ce nu mai putem face astăzi un efort de pocăinţă colectivă pentru păcatele noastre şi ale lumii în care trăim?

Ceva, cu siguranţă, s-a schimbat în structura lăuntrică a omul contemporan, a lumii creştine în ansamblul ei. Ne doare, dar parcă nu mai simţim și durerea celorlalţi, a „întregului Adam”. Pentru aceasta nici durerea noastră nu mai poate fi asumată cu uşurință în Hristos. Ne doare ‒ şi-atât! Nu mai vrem decât să ne eliberăm de durere, într-un plan fizic sau psihologic, dar acest lucru nu ne tămăduiește, pentru că nu este o durere purtată împreună cu Hristos. Și aici este principala boală a omenirii, pentru care „Covid”-ul nu e decât un „turnesol”. Căci coronavirusul, cu toate distanțările și măștile lui, nu face decât să ne arate dureros că ne-am separat unii de alții prin egoism, după ce tot egoismul ne-a separat de Însuşi Dumnezeu.

Și, pentru că egoismul ne „pune la distanță” de Hristos, am ajuns să fim infinit de departe și de propriul nostru sine, de tot ce avem mai adânc, mai adevărat în noi înșine. De aceea, atât timp cât nu vom anula mai întâi nesfârșitele distanțe din noi înșine, cât nu vom așterne punți pentru uriașele hăuri lăuntrice și nu ne vom scoate măștile de pe chipul sufletului, tămăduirea noastră şi a lumii va fi imposibilă. Vom rămâne bolnavi şi singuri, chiar dacă nu ne vom îmbolnăvi niciodată de „Covid”, aşteptând o minune din afara noastră, dar fără ca noi să facem nimic, fără să facem pocăință, fără să ne întoarcem cu adevărat la Domnul. Iar aşteptarea noastră va fi zadarnică, pentru că nu va avea nimic de-a face cu credinţa lucrătoare, ci mai degrabă cu fatalitatea ce nu poate aminti decât de nişte zei ce dau cu zarul.

Adevărata noastră boală

Coronavirusul a developat starea duhovnicească a lumii în care trăim – ca orice năpastă din istoria omenirii, ce nu poate fi complet lipsită de orice rațiune și pronie – și ne-a pus în fața ochilor nenumărate imagini ale dezbinării la care ajuns umanitatea, ce zace inertă pe patul morţii de egoism. Căci nu numai un singur om, nu numai un singur popor, ci cu toții suferim de aceeaşi boală. Ceea ce nu înţelegem însă este că dezbinarea aceasta şi neputinţa noastră de a ne întoarce la Hristos printr-o pocăinţă personală şi colectivă sunt lucruri mult mai grave decât „Covid”-ul. Acestea ne pun mult mai mult în pericol existenţa. „Covid”-ul nu este decât un mic test prin care Domnul îngăduie să trecem, ca să ne arate care e adevărata noastră boală. Dacă însă nu vom repara nimic în sens ontologic şi duhovnicesc, vor urma alte ispite care, în raport cu „Covid”-ul, vor fi precum războaiele atomice faţă de luptele cu arcul și sabia.

Aşadar, ce ar trebui să înţelegem? Că toţi suntem una, că Hristos S-a jertfit pentru întreaga lume şi suferă clipă de clipă pentru fiecare din noi, că vindecarea nu poate fi individuală, iar dacă nu vom găsi puterea să ne rugăm pentru întreaga lume, nici pentru noi nu vom mai avea puterea să ne rugăm. „Covid”-ul încearcă să ne îndepărteze unii de alții, dar noi să căutăm să ne apropiem cu cât mai multă dragoste de aproapele nostru, pentru a-l ajuta, pentru a-l mângâia, pentru a-i da nădejde. „Covid”-ul ne terorizează cu gândul la o moarte iminentă, dar noi să ne punem viaţa în mâna lui Dumnezeu. Da, unii au făcut tot posibilul ca prin „Covid” să fie adusă moartea în lume, noi însă, dacă vom şti cum să dăm un răspuns duhovnicesc acestei provocări, vom face în aşa fel încât prin această boală să fie adusă în lume mai multă nădejde, mai multă întrajutorare, mai multă dragoste şi mai multă rugăciune de pocăinţă, cu durere pentru păcatele noastre și pentru păcatele întregii lumi, pentru că toți suntem din Adam și părtași suferințelor aceluiași mare neam al umanității.

Aceasta credem că este calea pe care Domnul ne-o arată şi prin „Covid”, acum, mult mai aproape de venirea Lui.

Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro/




Evenimente, Apeluri, Promoții
A apărut primul numar al Revistei Ghid filantropic a AFOS
 

Ghidul Filantropic, inițiativă a unor tineri inimoși, apare sub egida AFOS și se dorește a fi o sursă competentă de informare și un liant între furnizorii și beneficiarii de sprijin de tip social-filantropic. Este un cadru de prezentare a activității diferitelor asociații de binefacere din comunitatea sibiană și va supune constant atenției un caz special al unui copil, al unei familii, al unei persoane adulte singure, care se află într-o stare de vulnerabilitate în ceea ce privește mai cu seamă starea de sănătate.

Pe lângă strângerea de fonduri necesare soluționării favorabile a unei astfel de situații dificile de viață, Ghidul filantropic vă propune un parteneriat și lansează o invitație deschisă tuturor celor care activează în acest delicat domeniu, plin de încărcătură sufletească, dar și plin de bucurie a faptei bune și a împlinirii poruncii celei mari a iubirii și a milosteniei. Activitatea dvs. poate fi mai bine făcută cunoscută în paginile ghidului, care va reuni laolaltă oameni și informații utile, precum și articole din actualitatea socială, duhovnicească, bisericească, istorie și artă.

Dorim să consolidăm unitatea și colaborarea asociațiilor, comunităților creștin-ortodoxe, parohiilor, centrelor și așezămintelor sociale și misionare, a grupurilor de formare, și să facilităm inter-relaționarea celor care doresc să ofere sprijin, să se implice constant sau punctual.

Fiți așadar, parte a acțiunilor filantropice care oferă dragoste, mărturisind credința în Dumnezeu, lucrătoare prin iubire, luptând pentru viața aproapelui, pentru o lume mai bună și dreaptă!

Donația voastră poate salva o viață!

 

Contact:

Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu
Adresa: Sibiu, str. Dealului, nr.13
Telefon/Fax: +4 0269 213 052
Email: biroul_social_aors@yahoo.com
facebook/aorsibiusocial


Expoziție de fotografie: Părintele Arsenie Boca (110 ani de la naștere) - Drumul spre Acasă
29 septembrie 2020. Se împlinesc 110 ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca în această lume vremelnică.
În pribegia lui pe acest pământ, Părintele a fost un bun exemplu de următor al lui Hristos și un înainte-mergător pentru generațiile care l-au urmat.
Peste tot pe unde a trecut, venerat sau pe nedrept hulit, Sfântul Ardealului și al Țării Făgărașului a sfințit locul cu prezența sa impunătoare și plină de har. Urmele lăsate de Părintele în piatră, în inimi și în conștiințele oamenilor sunt adânci și grăitoare.
Pentru Editura Agaton, Părintele Arsenie Boca rămâne pururea un bogat izvor de harică înțelepciune și prețioasă inspirație, drept care, cu această ocazie vom organiza la sediul nostru o expoziție de fotografie din arhivele noastre, în care îl putem însoți pe Părintele în călătoria sa de acasă, dealul Bujoara din Vața de Sus, pe Cărarea Împărăției, până la întoarcerea sa Acasă, la Dumnezeu.

Locul: Asociația Ortopraxia (Librăria Fereastra Sâmbetei), Făgăraș, str. Tudor Vladimirescu 42 (intrarea de pe str. Pe Vale nr.10)
Perioada expoziției: 29 septembrie – 28 noiembrie 2020.
 



CĂRŢI NOI / Produse noi
Responsabili pentru toate - Arhim. Nectarie Antonopoulos (CARTE)
 

Prezentare Responsabili pentru toate:

 

Am auzit odată de la un profesor fizico-matematician ceva care mi s-a părut de necrezut. Adică faptul că bătăile din aripi ale unui fluture în India pot, datorită unor legi şi parametrii fizici, să provoace un cutremur în America! Susţinea, de asemenea, că joculeţul pe care îl face un pui cu aripile lui în zăpadă, sus pe un munte, poate să provoace o avalanşă. Să fie creat, astfel, un bulgăre mic de zăpadă, cât un bob de năut, iar acesta, rostogolindu-se, să devină o avalanşă, care să provoace distrugeri enorme.

Nu sunt specialist, pentru a adeveri, să fiu de acord sau să resping aceste idei ale profesorului. Totuşi, oricât de improbabile par aceste ipoteze, ele exprimă un adevăr pe care îl conştientizăm puţin: că binele sau răul, virtutea sau păcatul nostru nu ne priveşte numai pe noi, ci are dimensiuni comunitare, mondiale, pozitive ori negative. Ele influenţează întreaga lume, direct sau indirect. Cu alte cuvinte, suntem responsabili pentru tot ce se întâmplă în lume.

Din păcate, acest adevăr nu numai că îl ignorăm, dar nici măcar nu vrem să îl auzim. De aceea şi credem şi susţinem cu patos, de multe ori, că pentru toate relele care se întâmplă în noi sau în jurul nostru, dar şi în lumea întreagă, sunt de vină numai alţii sau chiar însuşi Dumnezeu.

De exemplu, este foamete într-un loc al planetei? E de vină Dumnezeu! Are loc un război între două state. E de vină capitalul, interesele economice etc. Izbucneşte un scandal politic sau bisericesc? Sunt de vină puterile întunericului, fiara (666), ereticii, antigrecii. Trebuie să înfruntăm nişte probleme familiale sau personale? Nu suntem noi de vină! E de vină sistemul, statul sau cineva care ne duşmăneşte şi ne-a făcut...vrăji! Astfel ne justificăm sinele propriu, aruncăm greutatea pe alţii şi nu luăm asupra noastră nici o responsabilitate. Aceasta, însă, are consecinţe tragice nu numai pentru noi, dar şi pentru mediul nostru apropiat, pentru societatea noastră, pentru lumea întreagă.

Ne-am gândit să punem în circulaţie acest text de mici dimensiuni, cu nădejdea că unii dintre cititori vor vedea lucrurile din alt punct de vedere şi îşi vor pune problema în mod adânc. În alcătuirea textului am preferat să ne mişcăm printre evenimentele istorice sau printre întâmplările obişnuite ale vieţii de zi cu zi, evitând analizele teoretice greu de înteles.

CUPRINS

Cuvânt înainte
1. Cine este răspunzător pentru rău?
2. Suntem responsabili pentru toate
3. Influenţa binelui şi a răului
4. Dimensiuni incalculabile
5. Responsabilitatea familiei
6. Forme de iresponsabilitate
7. Împreună-responsabili
8. Biserica: organizatia cea mai complexa
9. Iubirea
10. Pocăinţa
11. În loc de epilog
Detalii despre carte / COMANDA


Suferinţele sunt binefăcătoare în viaţa noastră - *** (CARTE)
 

Prezentare Suferinţele sunt binefăcătoare în viaţa noastră:

Culegere de texte patristice si ale parintilor contemporani despre necazuri si suferintele si atitudinea ortodoxa fata de ele.

• Domnul nu îngăduie ca suferinţele să vină în mod întâmplător asupra oamenilor, ci neîncetat El ne poartă de grijă, Se uită cu atenţie la noi. Suferinţa este o încercare, ca Dumnezeu să vadă dacă avem iubire adevărată faţă de El, Creatorul nostru.
• Dumnezeu, ca Tată iubitor, le cârmuieşte pe toate cu bunătate. De aceea, niciun lucru să nu îl considerăm ca fiind întristător sau aducător de suferinţă, chiar dacă acesta ne pune neputinţa noastră la încercare. Pentru că, dacă ignorăm motivul pentru care fiecare eveniment este îngăduit de Dumnezeu să ni se întâmple, trebuie să credem că suferinţele au loc fie ca răsplată a răbdării, fie a indiferenţei şi nepăsării sufletului nostru fie pentru ca omul să nu se abată mai mult de la viaţa duhovnicească şi să se unească cu răul, prin săvârşirea lui.
• Niciodată viaţa nu este în mod întâmplător plină de suferinţă. Şi aceasta pentru că, aşa cum curentul răului nu este întotdeauna lin, astfel şi viaţa oricărui om este uneori cu suferinţe şi dureri, iar alteori cu bucurii.

Cel care doreşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui şi să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24).

CUPRINS

Cuvant al Sf. Vasile cel Mare
Cuvant al Sf. Ioan Gura de Aur
Din intelepciunea Sf. Parinti
Sfaturi practice ale Sf. Parinti
Binefacerile suferintelor sunt multe si mantuitoare
Roadele suferintelor
Cuvinte de intarire si de mangaiere
Despre boli
Epistole de mangaiere a tetraplegicului Stavros Kalkandis
Despre suferinte si boli
Diferite invataturi duhovnicesti
Din cuvintele lui Gheron Filotei Zervako despre boli si incercari
Detalii despre carte / COMANDA


Predici la Praznice Împărăteşti şi la Sfinţi de peste an - Mitropolitul Antonie de Suroj (CARTE)
 

Prezentare Predici la Praznice Împărăteşti şi la Sfinţi de peste an:

Păcatul ucide. Lipsa şi pierderea lui Dumnezeu ucid şi ele. Hristos a fost Însuşi Dumnezeu Cel viu şi nu putea să moară prin moartea devenită „firească” pentru noi. Însă Domnul Iisus ne-a iubit atât de mult, încât S-a făcut una cu noi. Toată tragedia şi durerea existenţei omeneşti s-a aşezat pe umerii Săi, implicit starea pierderii chinuitoare a lui Dumnezeu în care cu toţii ne vestejim şi murim  duhovniceşte.

Oare nu a rostit Domnul pe Cruce ultimul Său cuvânt: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27, 46)? Aşadar, a gustat şidin experienţa părăsirii de Dumnezeu şi a murit ca şi noi, „pierzându-L” pe Dumnezeu.
Or, Iisus a coborât în Iad cu slava dumnezeirii Sale. Iadul şi-a deschis larg gura pentru ca, în sfârşit, să-L înghită, să-L biruie şi să-L prindă pe Cel Care i-a distrus împărăţia pe pământ. După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Iadul a gustat un trup şi a fost lovit de dumnezeire. În beznă a strălucit prezenţa dumnezeirii şi moartea a fost biruită, iar darul vieţii ne-a răsărit tocmai din mormânt...

Detalii despre carte / COMANDA



Armele duhovniceşti - Sotirhos Panagiotis (CARTE)
 

Prezentare Armele duhovniceşti:

Lumea noastră trăieşte astăzi o tragedie complexă, pe care – mai mult sau mai puţin – toţi o vedem şi o trăim aproape în toate domeniile. Dintre principalele ei caracteristici, pe care s-o amintim mai întâi? Despre ce să scriu? Despre teama şi necredinţa oamenilor din vremea noastră sau despre abaterea de la cele tradiţionale şi predate din strămoşi şi intrarea pe drumul aventuros al unei lumi mincinoase, superficiale şi eudemonice?

Să vorbesc despre nebunia conducătorilor şi a celor ce cârmuiesc şi despre diversitatea vicleniei acelora sau despre ipocrizia şi fariseismul cinic în relaţiile lor oficiale şi neoficiale, de parcă aceşti oameni n-au aflat niciodată că există cimitire, spitale şi unele limite, care nu se schimbă? Să scriu despre nedreptatea nemărginită, care stăpâneşte lumea, sau despre lipsa de omenie a unora şi nefericirea celor mulţi?
Oriunde ţi-ai îndrepta privirea, tragedia umană te ameninţă în cel mai urât mod şi vrea să te înjunghie cu deznădejdea ei…

Detalii despre carte / COMANDA



Noi minuni ale Sf. Ioan de la San Francisco - *** (CARTE)
 

Prezentare Noi minuni ale Sf. Ioan de la San Francisco:

Detalii despre carte / COMANDA



Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă - Cezar Elisei (CARTE)
 

Prezentare Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă:

„Pană în momentul de față, Cezar este primul dintre cunoscuții mei, care a ținut acest post de 4o de zile, doar cu apă. M-am rugat pentru el, nu cu puține emoții, să ducă postul la bun sfârșit, să nu i se întâmple ceva rău. Slavă lui Dumnezeu că l-a terminat cu bine! Acum mărturisesc că determinarea lui mi-a dat și mie un mare curaj ca să încep și eu, și alții din jurul meu, să ținem post doar cu apă, pentru perioade mai scurte de timp la început, iar mai apoi, cât va îngădui Domnul. M-a încantat, de asemenea, ideea lui Cezar de a scrie un jurnal de postire, necosmetizat, sincer, prin care să împărtășească, celor doritori să postească, toată experiența acumulată de el” .

Protosinghel lustin Petre Starețul Mănăstirii „Sfantul loan Casian”, Constanta

„Lumea speră adesea ca miracolul să se producă de la sine, fără efort. Postul terapeutic aduce miracolul vindecării numai prin asocierea cu practica rugăciunii, cu credință în Dumnezeu care mijloceste harul tămăduirii atât de simplu, fără cheltuieli sau efecte adverse. Și pentru că cei care au încercat deja ne spun despre liniștea și împăcarea cu sine, obținute la scurt timp, atunci este suficient de clar că merită să încercăm și noi cel puțin o dată, terapia prin post doar cu apă.”

Psiholog clinician loan Gotcă Centrul de Sanatate Mintala „Dr. Ghelerter”, Iasi

Detalii despre carte / COMANDA



Învățături duhovnicești culese din scrierile Părintelui Ilarion Argatu - Pr. Ioan Argatu (CARTE)
 

Prezentare Învățături duhovnicești culese din scrierile Părintelui Ilarion Argatu:

 

Volumul de față este o culegere de citate-text cu învățăturile P. Cuv. Arhimandrit Ilarion Argatu, culese din scrierile cuvioșiei sale, ce au fost publicate prin editura Mila Creștină, editură consacrată operelor sale, sub îngrijirea P.C.Pr. Ioan V Argatu, structurate pe 421 teme (cuvinte tematice) și 2601 capete.

Urmează ca acest volum să fie completat, într-o ediție nouă, cu învățături duhovnicești și din alte scrieri ale părintelui, care se află în manuscrise și urmează să fie publicate.

Prin alcătuirea prezentului volum intitulat Învățături duhovnicești, culese din screirile Părintelui Ilarion Argatu, nădăjduiesc, că am făcut ceea ce trebuia, pentru a veni în sprijinul credincioșilor celor care vor să cunoască și să se folosească de învățăturile părintelui, cât și a celor ce sunt preocupață de studierea scrierilor Sfinților Părinți si a marilor părinți-duhovnici contemporani.

Autorul

Detalii despre carte / COMANDA



Cuvioasa Parascheva, o cruce în pustie - Ljiljana Habjanovic Durovic (CARTE)
 

Prezentare Cuvioasa Parascheva, o cruce în pustie:

Un roman despre viața cuvioasei Parascheva, o mare nevoitoare a perioadei bizantine, cunoscută drept „Sfânta Balcanilor”.

Cum poate ajunge un suflet la Dumnezeu? Până unde poate merge călătoria sa și unde se va opri, după ce va învinge orice opreliște care amână întâlnirea cu El, adăparea din dragostea – ce ostoire nu cunoaște – a lui Dumnezeu?
Călătoria tinerei Parascheva spre Dumnezeu începe în locurile natale, cărora le urmează Țarigradul și pelerinajul la Locurile Sfinte, unde nevoința pustnicească, sub călăuzirea lui Ioan Bo­te­­zătorul și a Mariei Egipteanca, a preschimbat‑o pe Parascheva (Petkana, Sfânta Vineri) într‑una dintre cele mai iubite sfinte panortodoxe, pentru ca apoi și sfintele sale moaște să devină loc de pelerinaj de o importanță covârșitoare pentru evoluția istorică a Balcanilor, fie că amintim de Târnovo sau Belgrad, fie că ne gândim la Țarigrad sau la Iașii Moldovei.

* * *

„Mi se părea că râul Iordanului trece prin mine. Că spală mâlul adunat în sufletul meu. Că mă spală pe dinăuntru. Şi că, odată ieşită din râu, nu voi mai fi aceeaşi. Iar când în mână mi‑a ajuns pietricica, rotundă şi albastră ca o bucăţică ruptă din cer, am fost sigură că El mi‑a trimis‑o. M‑am uitat în sus, deasupra mea, spre El, să‑I mulţumesc, aşa cum și El se va fi uitat spre a vedea calea Tatălui. Am început să plâng mişcată de atâta dragoste şi am simţit cum inima mi se umple de pace.”

Detalii despre carte / COMANDA



Părinţii de la Valaam despre rugăciune - *** (CARTE)
 

Prezentare Părinţii de la Valaam despre rugăciune:

 

CUPRINS

Invataturi ale schiegumenului Ioan Alekseev
Invataturi ale monahului Iosif Șorin
Invataturi ale egumenului Nazarie
Invataturi ale egumenului Hariton
Invataturi ale ieromonahului Ilarion
Invataturi ale staretului Agapie
Invataturi ale schimonahului Nichita
Invataturi ale ieromonahului Mihail
Invataturi ale monahului Afanasie
Sfaturi ale schiegumenului Ioan Alekseev

Mănăstirea Valaam își pierde originile în negura vremurilor, fiind considerată una dintre cele mai importante vetre monahale ale ortodoxiei răsăritene. Viața duhovnicească a Valaamului va cunoaște către sfârșitul secolului al XVIII‑lea, prin ucenicii starețului Paisie de la Neamț, o înflorire fără seamăn. În jurul anului 1800, de la Valaam, sub povățuirea starețului Nazarie, opt călugări ruși vor purcede la creștinarea Alaskăi, doi dintre aceşti nevoitori (Iuvenalie și Gherman) fiind trecuți mai apoi în rândul sfinților. Printre marii stareți de la Valaam se numără și Sfântul Antipa de la Calapodești, care va petrece în marea lavră a Rusiei, începând cu anul 1865, vreme de șaptesprezece ani.
Cartea de față se dorește a fi pe de o parte un mic prinos adus vestiților stareți ai Valaamului, iar pe de altă parte, un îndrumar limpede în meșteșugul rugăciunii și pecalea viețuirii duhovnicești, a căror experienţă au avut‑o, la măsura cea mai înaltă, marii nevoitori ai „Athosului Nordului”.

Detalii despre carte / COMANDA



Gătește un pic chiar dacă ești mic - Leon Magdan (CARTE)
 

Prezentare Gătește un pic chiar dacă ești mic:

 

Victoria Magdan a gătit rețetele cu drag și v-a povestit și vouă despre ele!

Leon Magdan le-a mâncat cu poftă pe toate!

Cătălin Nedelcu a zugrăvit și colorat!

Maria Cernat a bibilit fiecare pagină!

Detalii despre carte / COMANDA



New Age - Noua Ordine Spirituală a profeților mincinoși - Bruno Wurtz (CARTE)
 

Prezentare New Age - Noua Ordine Spirituală a profeților mincinoși:

Bruno Würts este unul dintre cei mai inspiraţi „detectivi” ai creştinismului, care demască ce pericol major se ascunde sub vălul ocult al binelui... El are marele merit de a face autopsia unei ideologii gnostice sincretiste care simulează viaţa spirituală. Rămâne ancorat pe paliere de analiză seculară: etice, psihologice, filosofice şi sociologice, dar din analizele lui transpare fondul unui foarte sănătos bun-simţ creştin care ne şi dă, în final, victorios, epilogul unui diagnostic corect menit să trezească conştiinţele adormite sub seducţia narcotică a Vărsătorului Vrăjitor.” - Pr. Călin Matei Popovici

CUPRINS
 
Prefață – Pr. Dan Bădulescu / 5
New Age sau Conspirația Vărsătorului / 9
            Originea și caracterizarea generală a mișcării New Age / 22
            Năvodul conspirației. Organizații, instituții, rețele și adrese / 51
            Fișe personale de suporteri. Doctrine / 63
            Arhetipuri și simboluri / 90
            Arca, mistria sau utopia Casei Comune a unității globale / 102
            Astrologia Vărsătorului / 120
            Mișcarea ecologistă – componentă a rețelei New age / 161
 
Filosofia transformării sau dimensiunea transpersonală a mișcării New Age / 189
            Noua paradigmă și mutația de conștiință. Nada Brahma / 190
            Noua paradigmă în psihologie, psihiatrie și pedagogie / 210
            Sintagma New Age a transformării omului / 258
 
ANEXA I. Periodice New Age / 291
ANEXA II. Conecții New Age / 294
ANEXA III. Glossarium / 303
ANEXA EDITURII. Nu dați crezare oricărui duh. Deosebirea duhurilor / 318
 
Postfață: Antropocentrism versus teocentrism – Pr. Călin Matei Popovici / 321
Detalii despre carte / COMANDA


Sora mea, moartea. Convorbiri și cuvinte de folos - Maica Mariami Leonte (CARTE)
 

Prezentare Sora mea, moartea. Convorbiri și cuvinte de folos:

CUPRINS

Sora mea, moartea
Doi mari duhovnici ai Manastirii Sihastria: Parintii Ambrozie Dogaru si Nicodim Costachi
Amintiri despre sihastrul Proclu Nicau
Pagini de corespondenta

Am cunoscut-o pe maica Mariami Leonte în urmă cu 25 de ani, pe cînd ajunsesem la mănăstirea Văratec pentru a definitiva documentarul „Sub tălpi țărâna Moldovei” dedicat pelerinajelor făcute în zonă de Garabet Ibrăileanu.
Această lungă prietenie s-a concretizat, peste ani, în numeroase proiecte culturale și editoriale – începînd cu salvarea chiliei în care a locuit Mihai Eminescu și cu volumul ce practic l-a făcut cunoscut tuturor pe sihastrul Proclu Nicău și terminînd cu o serie fascinantă de pelerinaje făcute împreună la marii duhovnici ai Neamțului.
În toată această perioadă doar o singură dată a acceptat, cu mare greutate, să se destăinuie și să-și povestească viața într-un interviu de aproape 2 ore și asta numai cu promisiunea că voi da totul cititorilor abia după ce maica Mariami va pleca la Domnul.
Nu credeam atunci, în vara anului 2000, că acest lucru se va petrece atât de curînd, că se va stinge la numai 50 de ani abia împliniți.
Astăzi, prin acest volum, putem cu toții să descoperim personaliatea fascinantă a acestei mari monahii a Văratecului care, sunt convins, abia acum își va putea arăta adevărata valoare.

Fabian Anton

Detalii despre carte / COMANDA



Harta credinței - Pr. Marius Matei (CARTE)
 

Prezentare Harta credinței:

CUPRINS

Credinta
Smerenie
Biserica
Adevar
Moarte
Speranta
Mantuire
Fericire
Religie
Ascultare
Chemare
Inviere
Profetii
Intelepciune
Crez
Bunatate
Frumusete
Detalii despre carte / COMANDA


Sfântul Serafim din Sofia, ocrotitorul elevilor și al studenților - Andrei Kostriukov (CARTE)
 

Prezentare Sfântul Serafim din Sofia, ocrotitorul elevilor și al studenților:

Sfantul Serafim Sobolev este unul dintre cei mai mari sfinti facatori de minuni ai secolului XX. El a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Rusa in anul 2016. In Romania, insa, acest mare aparator al predaniilor Sfintilor Parinti este foarte putin cunoscut.

El s-a aratat facator de minuni inca din timpul vieti sale, dar, dupa trecerea sa la Domnul, numarul minunilor sale s-a inmultit. Sfantul a stralucit in mod special prin ajutorul dat la examene elevilor si studentilor, pe care i-a ajutat asa cum fusese si el ajutat la randul sau in tineretea sa.

Un alt mare dar pe care il are Sfantul Serafim Sobolev este de a-i aduce pe cei inselati la Biserica lui Hristos. Puteti citi in aceasta carte marturii despre oameni care, desi erau prinsi in mrejele ratacirii, in tot felul de grupari si de secte, cu ajutorul sau au venit la dreapta credinta...

Detalii despre carte / COMANDA



Frumusețea duhovnicească - Constantin Cavarnos (CARTE)
 

Prezentare Frumusețea duhovnicească:

Conceptul de frumusete duhovniceasca izvoraste atat din scrierile unor mari filosofi ai Antichitatii(Platon, Aristotel), dar, mai ales, din Sfanta Scriptura si din scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii Rasaritene. Lucrarile cuprinse in Filocalia nu sunt altceva decat o ilustrare a conceptului iubirii de frumusete duhovniceasca.

Toata osteneala si nevointele vietii noastre duhovnicesti sa le indreptam pururea catre dobandirea acestei frumuseti launtrice, cea care ne face sa fim bineplacuti lui Dumnezeu si care sa ne fie zestrea noastra pentru viata vesnica!

Pr. Dr. Marin Comanescu

CUPRINS

Frumusețea duhovnicească în filosofia elenă antică
Frumusețea duhovnicească în gândirea occidentală
Frumusețea duhovnicească în gandirea rusă
Frumusețea duhovnicească în dumnezeieștile Scripturi
Frumusețea duhovnicească în scrierile bizantine
Frumusețea duhovnicească în arta bizantină
Texte alese cu privire la frumusețea duhovnicească
Detalii despre carte / COMANDA


Despre divorț - Vasile Danion (CARTE)
 

Prezentare Despre divorț:

Pregatirea acestei carti a durat multi ani de zile, pentru ca, netrecand prin experenta divortului, mi-a fost si imi este greu sa inteleg pe deplin acest subiect. (Este ca si cum un mirean ar vorbi despre monahism sau un calugar despre intemeierea unei familii, fara sa aiba o experienta directa.)
Pe masura ce scriam, constatam ca problema este mult mai ampla decat mi-am imaginat. Nu ma asteptam ca atat de multe familii sa se confrunte cu tensiuni care pot degenera in divort.

Daca veti deschide aceasta carte si va veti uita la cuprinsul ei, cred ca veti gasi articole care va intereseaza. Pentru ca acest volum a fost scris si rescris si umbunatatit tocmai in urma feed-back-ului primit de-a lungul unor ani intregi de la cititorii diferitelor variante ale manuscrisului electronic...

Danian Vasile

CUPRINS

1. Pentru cei casatoriti
Cine este de vina?
Te-am înselat
Copiii si divortul
O nouă iubire
Despre iertare
Separarea
Lipsa nașilor
Valoarea postului
Postul si unirea trupeasca a sotilor
Despre problemele din viata sexuala
Oboseala si deteriorarea relatiei dintre soti
Bataia nu e rupta din rai niciodata
O rugaciune pentru un divort grabnic
Ca strainii
 
2. Pentru cei aflati in curs de divort
Partajul
Cu copiii cum rămâne?
Manipularea copilului la divort
 
3. Pentru cei divortati
Impacarea dupa divort
Iertarea dupa divort
Tipuri de divort
Refacerea dupa divort
Perioada de refacere dupa divort
Despre sinucidere
 
4. Pentru cei recăsătoriți
Pe drumul spre implinire
 
5. Pentru cei necăsătoriți
Frica de divort
Repere pentru intemeierea unei familii
 
6. Divortul - o abordare creștină
Pentru dușmanii divortului
Intre miere și fiere
Familia ideală si familia reală
Biserica și motivele de divort
Despre datoria de a divorta
Cel mai bun prieten
Detalii despre carte / COMANDA


Copiii de pe Volga - Guzel Iahina (CARTE)
 

Prezentare Copiii de pe Volga:

Traducere de Luana Schidu.
Premiul Bolșaia Kniga 2019.
Marele Premiu Ivo Andrić 2019.
La trei ani după debutul ei fulminant, cu bestsellerul Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina publică în 2018 un nou roman cutremurător, care se bucură deja de faimă internațională. Iată cum îl descrie autoarea: „Am vrut să vorbesc despre lumea coloniilor germane de pe Volga — vibrantă, aparte, vie — o lume creată cândva de oameni veniți din altă țară și pierdută astăzi în negura timpului. Dar este și o poveste despre cum poate o mare dragoste să nască spaime în sufletul nostru și totodată să ne ajute să le depășim.“
Iakob Ivanovici Bach, profesor în satul german Gnadental de pe Volga, duce o viață simplă, anonimă. Într-o zi, este chemat pe celălalt mal al fluviului ce „împarte lumea în două“ să-i dea lecții unei tinere fragile și timide, Klara, fiica unui straniu personaj Udo Grimm. Nu e deloc surprinzător că între cei doi se înfiripă o poveste de iubire. Este însă singurul fapt previzibil din acest roman amețitor, căci în clipa următoare istoria dă năvală, răsturnând reguli și destine, realitatea capătă accente supranaturale, adevărul nu mai este același și totul se topește într-o grandioasă epopee din ritmul căreia nu te mai poți desprinde.
 
CUPRINS
 
Sotia
Fiica
Elevul
Fiul
Copiii
Epilog
Calendarul lui Jakob Ivanovici Bach
Multumiri
In adancuri
Detalii despre carte / COMANDA


Lungul zbor spre casă - Alan Hlad (CARTE)
 

Prezentare Lungul zbor spre casă:

Traducere din engleză şi note de Rodica Ștefan

Pornind de la evenimente reale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Marea Britanie a folosit cincisprezece mii de porumbei voiajori pentru a primi informații din Franța și Olanda ocupate de naziști, Lungul zbor spre casă îmbină elementele unui roman istoric cu delicatețea unei povești de dragoste. O carte care insuflă speranță despre suflete-pereche, curaj, spirit de sacrificiu și demnitate. Romanul s-a aflat, în 2019, pe listele de bestselleruri din Marea Britanie, SUA și Spania, iar audiobookul a primit, în noiembrie 2019, Earphone Award acordat de AudioFile Magazine.

Septembrie 1940. Noapte după noapte, bombele germane cad asupra Londrei, într-o încercare de a șterge orașul de pe fața pământului. După întreruperea cursurilor universitare, Susan Shepherd își găsește forța de a merge mai departe îngrijind porumbeii din crescătoria bunicului său. La ferma lor de la marginea pădurii Epping ajunge printr-un ciudat joc al destinului un tânăr american, Ollie, care vrea să se înroleze ca pilot în RAF.  Iulie 1996. Ziarele din întreaga lumea relatează o întâmplare neobișnuită: în hornul unei case vechi din Rochford au fost găsite rămășițele unui porumbel care pare să poarte un mesaj din cel de-al Doilea Război Mondial. Știrea stârnește mare emoție în Marea Britanie, iar în sufletul lui Susan  Shepherd, fost ornitolog la Universitatea din Londra, trezește amintiri de mult îngropate.

Detalii despre carte / COMANDA



Demența digitală - Manfred Spitzer (CARTE)
 

Prezentare Demența digitală:

Viața noastră depinde astăzi atât de mult de noile tehnologii, încât am ajuns să ne simțim pierduți fără calculator, internet și telefon inteligent. În fiecare zi o nouă invenție vine să ne facă munca mai ușoară, preluând mai ales din efortul mental pe care ar trebui să-l depunem. Care sunt însă efectele asupra creierului nostru? Asemenea unui mușchi, acesta se atrofiază cu cât este folosit mai puțin. Ne-am obișnuit să căutăm pe Google răspunsul la orice întrebare, să stocăm toate informațiile pe un dispozitiv digital și să efectuăm până și o socoteală simplă pe calculator. În plus, petrecem tot mai mult timp pe rețelele de socializare și înlocuim contactele personale cu cele virtuale. Folosind cele mai recente și importante studii științifice, psihiatrul și specialistul în neuroștiințe Manfred Spitzer investighează influența negativă pe care o pot avea mediile digitale asupra memoriei, puterii de concentrare și abilităților cognitive, în special ale tinerilor, iar cartea este un semnal de alarmă pentru părinți, profesori și politicieni.

„Demența nu înseamnă doar pierderi de memorie. Iar în cazul demenței digitale nu e vorba doar de faptul că tinerii (mai ales) par să devină din ce în ce mai uituci […]. E vorba mai degrabă de randament mental, gândire, capacitate critică, de orientare în «hățișul de informații». Dacă o casieră folosește calculatorul ca să socotească doi plus doi și nu observă că rezultatul 400 trebuie să fie greșit, dacă NASA lansează un satelit în nisip (sau în spațiul infinit) pentru că nimeni nu s-a prins că incii și milele nu sunt totuna cu centimetrii și kilometrii, dacă bancherii greșesc un calcul cu 55 de miliarde de euro, toate acestea înseamnă până la urmă doar că nimeni nu mai gândește. Evident că în aceste cazuri nimeni n-a aproximat în cap ordinul de mărime al rezultatului, ci s-a bazat în schimb pe un asistent digital oarecare.“

MANFRED SPITZER

Detalii despre carte / COMANDA



¤ Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept - Gordon Livingston (CARTE)
 

Prezentare ¤ Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept:

Traducere de Dana Ligia Ilin

„Eu sunt doar muzician şi producător de discuri. Nu sunt psihiatru şi nu înţeleg toate chestiile astea. Toţi avem probleme. Dar există o carte formidabilă intitulată Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept. Aţi văzut-o? Cartea asta spune: Cele mai multe din traumele copilăriei nu ne mai pot face nici un rău. Adunaţi-vă şi continuaţi-vă viaţa, oameni buni!“ — QUINCY JONES

„Suntem ceea ce facem", afirmă convingător Gordon Livingston, medic care a ascultat de-a lungul timpului cele mai intime secrete şi necazuri ale oamenilor. Din experienţa de o viaţă, a extras 30 de adevăruri fundamentale, transpuse în 30 de capitole elocvente, incisive şi capabile să ne inspire, printre care:

• Orice relaţie e sub controlul persoanei căreia îi pasă cel mai puţin • Închisorile cele mai sigure sunt construite de noi înşine • Fericirea este riscul suprem • Numai lucrurile rele se întâmplă rapid • Degeaba fugim de adevăr • Nu toţi cei care rătăcesc se pierd • Ne temem de alte lucruri decât ar trebui • Singurele paradisuri adevărate sunt cele pe care le-am pierdut

Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept oferă linişte, îndrumare şi speranţă oricui simte că trece timpul şi n-a reuşit încă să ajungă ceea ce şi-a dorit.

Detalii despre carte / COMANDA



¤ Totul despre suplimentele alimentare - Luc Cynober (CARTE)
 

Prezentare ¤ Totul despre suplimentele alimentare:

Traducere şi note de Nicoleta Neagoe

Carte recomandată de dr. Simona Tivadar

„Am cumpărat o ediţie mai veche a acestei cărţi acum aproape 20 de ani, la Paris, și nu doar din interes profesional. Cred sincer că ar trebui să fie consultată periodic de fiecare om de pe planetă!  De ce? Pentru că, vrând, nevrând, înghițim suplimente alimentare permanent: din produsele îmbogățite cu microelemente sau vitamine – de la lactate la pâine –, din ceaiuri, din vin sau bere. Ori ni le cumpărăm chiar noi sub formă de pastile care ne promit tinerețe fără bătrânețe și viață fără de boli. Este nevoie de informație simplă, concisă și nepărtinitoare – oferită însă de profesioniști, precum autorii volumului de faţă – ca să știm exact când ne sunt necesare aceste suplimente. Sau ca să știm să le folosim adecvat vârstei, sexului, activității fizice ori afecțiunilor pe care le avem. Ca să ne putem bucura de miracolele naturii fără să credem, cu naivitate, că orice e «natural» este necondiționat bun, folositor şi fără efecte adverse.  Vă sfătuiesc, aşadar, să cumpărați și voi această carte: veți avea un doctor deștept mereu la îndemână și nu veţi risca nici să cădeți pradă escrocilor sau reclamelor la limita minciunii, nici să vă faceți mai mult rău decât bine consumând vitamine, minerale, extracte de plante, tincturi sau ceaiuri «miraculoase»; în schimb, veţi afla cum să vă ajutaţi corpul și mintea să rămână tinere și sănătoase.“

dr. SIMONA TIVADAR

Detalii despre carte / COMANDA



Carte de rugăciuni (broșată, scris normal, ed. Agapis) - *** (CARTE)
 

Prezentare Carte de rugăciuni (broșată, scris normal, ed. Agapis):

Detalii despre carte / COMANDA



New Age - Noua Ordine Spirituală a profeților mincinoși - Bruno Wurtz (CARTE)
 

Prezentare New Age - Noua Ordine Spirituală a profeților mincinoși:

Bruno Würts este unul dintre cei mai inspiraţi „detectivi” ai creştinismului, care demască ce pericol major se ascunde sub vălul ocult al binelui... El are marele merit de a face autopsia unei ideologii gnostice sincretiste care simulează viaţa spirituală. Rămâne ancorat pe paliere de analiză seculară: etice, psihologice, filosofice şi sociologice, dar din analizele lui transpare fondul unui foarte sănătos bun-simţ creştin care ne şi dă, în final, victorios, epilogul unui diagnostic corect menit să trezească conştiinţele adormite sub seducţia narcotică a Vărsătorului Vrăjitor.” - Pr. Călin Matei Popovici

CUPRINS
 
Prefață – Pr. Dan Bădulescu / 5
New Age sau Conspirația Vărsătorului / 9
            Originea și caracterizarea generală a mișcării New Age / 22
            Năvodul conspirației. Organizații, instituții, rețele și adrese / 51
            Fișe personale de suporteri. Doctrine / 63
            Arhetipuri și simboluri / 90
            Arca, mistria sau utopia Casei Comune a unității globale / 102
            Astrologia Vărsătorului / 120
            Mișcarea ecologistă – componentă a rețelei New age / 161
 
Filosofia transformării sau dimensiunea transpersonală a mișcării New Age / 189
            Noua paradigmă și mutația de conștiință. Nada Brahma / 190
            Noua paradigmă în psihologie, psihiatrie și pedagogie / 210
            Sintagma New Age a transformării omului / 258
 
ANEXA I. Periodice New Age / 291
ANEXA II. Conecții New Age / 294
ANEXA III. Glossarium / 303
ANEXA EDITURII. Nu dați crezare oricărui duh. Deosebirea duhurilor / 318
 
Postfață: Antropocentrism versus teocentrism – Pr. Călin Matei Popovici / 321
 
Detalii despre carte / COMANDA


 

Descarca oferta 
Editurii Agaton

Descarca oferta de CARTI/Produse (.xls)
icoane, tamâie, cruciulite, calendare etc.

Produse naturiste Măn. NERA (.pdf)

Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi
in
 revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)
  

Revista Porunca Iubirii 
apare lunar din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor: Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@porunca.agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori: Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619        ISSN-L 1453 - 7567