• Gând pentru copii: Pe copii îi rog frumos să fie atenți, să deschidă ochii și urechile mari și să asculte tot ceea ce primesc la școală ca fiind daruri ale învățătorilor și profesorilor către ei, să încerce să nu obosească, și din când în când să își ceară dreptul la zâmbet și la joacă. Școala nu e făcută doar să învățăm în ea, ci să ne și jucăm într-o prietenie sănătoasă. Le doresc să își cunoască bine colegii și să se bucure unii de alții. În rest, toate cele bune și multe vacanțe liniștite de-acum încolo, nu ca aceasta, care ne-a tulburat pe toți.

• Gând pentru părinți: Strângeți-vă mai des în brațe copiii, iubiți-i mai atent, căci nu știm cât îi mai avem și de aceea este important ca atâta timp cât îi avem lângă noi și cresc pe lângă noi, să crească oameni maturi și bucuroși de iubirea pe care le-am dăruit-o. Nicio diplomă din lume nu va da unui om calitatea sufletească de care are nevoie să rămână om, împlinit în dragostea oamenilor. Așadar, învățați-i să iubească, învățați-i să știe să primească iubire și să crească atenți la toate darurile pe care Dumnezeu le face. Și încă un lucru, pentru părinți și profesori: Dumnezeu nu este obligatoriu în viața copiilor, ci este un dar. Copiii trebuie să descopere Darul acesta, iar pentru a-L descoperi, atât profesorii, cât și părinții trebuie să învețe să trăiască în darul lui Dumnezeu.

• Gând pentru educatori, învățători și profesori: Dragii mei, încercați să transformați școala într-un spațiu în care copiii se simt în siguranță. Atacul la siguranța copiilor din vara aceasta atinge iremediabil sufletul copilului român. Învățați-i să trăiască într-o lume cu șacali și cu lupi bătrâni, să nu aibă încredere în parșivi și în hoți de suflete și să fie atenți la oamenii cu care vorbesc. De fiecare dată să li se aprindă câte un bec roșu în momentul în care se întâlnesc cu oameni pe care nu îi cunosc. Și nu în ultimul rând, vă rog să îi învățați să rămână oameni, iar voi să rămâneți oameni, ca profesori, printre ei.

Succes tuturor în noul an școlar!

• BINECUVÂNTARE DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS LA ÎNCEPUTUL NOULUI AN ȘCOLAR

 

Cu dragoste părintească, binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii, învățătorii şi profesorii din învăţământul preuniversitar la începutul anului şcolar 2020-2021.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2020 An omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor. Prin această iniţiativă, sunt ajutaţi atât părinţii, cât şi copiii să cultive reciproc iubirea în familie şi să preţuiască credinţa şi educaţia, ca fiind principalele lumini ale vieţii în societate.

Educaţia este prioritatea fundamentală a oricărei societăţi care doreşte dezvoltarea spirituală şi prosperitatea materială a poporului. În dezvoltarea unei educaţii autentice pentru viaţă, Familia, Biserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor ajutorul necesar dezvoltării lor atât în plan personal, cât şi comunitar, după îndemnul înţeleptului rege Solomon: „Păzeşte, fiule, povaţa tatălui tău şi nu lepăda îndemnul mamei tale... Că povaţa este un sfeşnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile care dau învăţătură sunt calea vieţii” (Pildele lui Solomon 6, 20, 23).

Într-o lume marcată de tendinţe ideologice individualiste şi secularizante, care slăbesc unitatea familiei şi pacea socială, este esenţială cultivarea unei legături statornice şi a unei cooperări rodnice între Familie, Biserică şi Şcoală.

În Familie şi în Biserică, părinţii trupeşti şi duhovniceşti sunt chemaţi să-i înveţe pe copii iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni, prietenia, solidaritatea, hărnicia, dărnicia şi recunoştinţa, să îi încurajeze să descopere bucuria jocului şi a cunoaşterii, dar şi frumuseţile naturii şi ale culturii româneşti. La Şcoală, profesorii care predau diferitele discipline de învăţământ sunt apreciaţi când oferă elevilor o învăţare motivantă, activă şi creativă. Pe lângă cunoştinţe necesare promovării examenelor naţionale, o şcoală bună îi învaţă pe copii şi tineri să cultive libertatea şi responsabilitatea, dar şi să cunoască valorile spirituale şi culturale, româneşti şi europene.

Din cauza pandemiei, începutul acestui an şcolar are loc într-o perioadă foarte dificilă, privind sănătatea individuală şi colectivă. De aceea, în special la şcoală trebuie respectate cu multă atenţie regulile sanitare de protejare a sănătăţii elevilor şi a cadrelor didactice. Precum în anii precedenţi, şi la începutul acestui nou an şcolar, parohiile vor continua să-i ajute cu rechizite şcolare pe elevii din familiile defavorizate. Acest ajutor material se adaugă la cele 5.000 de tablete oferite deja de Biserica noastră multor copii din zone defavorizate.

Cu prilejul începutului anului şcolar 2020-2021, ne rugăm lui Dumnezeu să îi ocrotească pe toţi elevii, părinţii, învăţătorii şi profesorii, să le dăruiască sănătate şi mult ajutor, pace şi bucurie, pentru ca lucrarea lor să fie o binecuvântare pentru familie, şcoală şi pentru întreg poporul român!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj la începutul anului şcolar 2020-2021 - Ziarul Lumina

 

TVR recomandă o nouă emisiune: „Zi de zi cu Părintele Constantin Necula”

„Zi de zi cu Părintele Constantin Necula” este noua emisiune din grila TVR care îl are protagonist pe Părintele Constantin Necula. Este difuzată zilnic, din 14 septembrie, de la ora 19:56 și în reluare, a doua zi, de la 13:15. „Emisiunea este propusă ca o pauză, un stop-joc la capătul unei zile, o meditație asupra zilei ce a trecut și asupra zilei care vine. Și aceasta pentru ca oamenii să se poată adăposti într-un gând. Prin aceasta emisiune cu Părintele Constantin Necula încercăm să aducem un plus de liniște și candoare unei zile prin care am trecut”, declară Victor Dochia, producătorul emisiunii. Subiectele abordate nu vor viza chestiuni politice ori de can-can, ci texte ale Evangheliei cu atenție sporită pe nevoia omului modern de a se regăsi. Producătorul emisiunii a scris pe Facebook că un alt obiectiv al emisiunii „este acela al redescoperirii cuvintelor cu adevărat importante pentru omenia noastră și modul în care aceste cuvinte pot vindeca răutatea și ruperea de planurile umane din România de astăzi”. „Emisiunea propune generației tinere reperele unei vieți echilibrate”, spune Dochia. „Zi de zi cu părintele Constantin Necula” este despre modalitatea în care cuvintele pot produce schimbări în viața omului și a societății, fără a fi fermenți de manipulare, ci de vestire directă și cuminte a valorilor din care putem crește ca oameni, se menţionează pe site-ul TVR. - Basilica

Icoană a Sf. Sava Brancovici adusă din Sfântul Munte în localitatea natală: Sfântul se întoarce în pandemie ca să ne elibereze de frică

O icoană a Sfântului Sava Brancovici a fost adusă din Sfântul Munte în oraşul Ineu, la împlinirea a 400 ani de la martirajul său. Icoana a fost aşezată marţi, 15 septembrie, în biserica Parohiei Ineu-Centru. Parohul Adrian Zaha a făcut o comparaţie între reîntoarcerea sfântului în satul natal, în timpul epidemiei de holeră, şi aducerea icoanei în contextul pandemiei actuale. Sfântul s-a întors acasă când a fost holeră, astăzi sfântul se întoarce la Ineu în timpul acestei pandemii, ca să ne elibereze de frică, de teamă. Icoana lui este o mângâiere pentru toți credincioșii și un semn al speranței că așa cum în acele timpuri oamenii au trecut peste holeră, vom trece și noi cu bine peste acestă pandemie având credință în Dumnezeu. Pe la jumătatea sec. 17, zona Ineului a fost lovită de holeră. Tatăl, doi fraţi şi una dintre surorile Sfântului Sava Brancovici s-au numărat printre victimele epidemiei. Imediat ce a primit vestea, Sfântul Sava s-a întors de la Mănăstirea Comana în satul natal pentru a fi sprijin mamei sale. Icoana aşezată spre cinstire credincioşilor din Ineu a fost pictată la Mănăstirea Vatoped. La eveniment au fost prezenţi credincioşi din oraş şi împrejurimi, care au venit să-i aducă cinstire ocrotitorului localităţii. - Basilica

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit Grădinița Buna Vestire a Patriarhiei Române din București

În cuvântul său, el a subliniat că grădinița, alături de familie, joacă un rol esențial în dezvoltarea copiilor, adică în ceea ce se numește în popor „cei șapte ani de acasă”. „Grădinița și familia formează împreună copilul când ființa lui este foarte flexibilă”, a subliniat Patriarhul. Proiectul grădiniţei, a spus Preafericirea Sa, „a pornit din dorința de a ajuta familia creștină astăzi în marea artă de educare, de modelare spirituală a sufletului copilului”. El a subliniat nevoia de formare a copiilor inclusiv în domeniul spiritual, argumentând că Biserica îi tratează drept oameni deplin pregătiți pentru creșterea duhovnicească încă de la naștere. „De modul în care familia și grădinița, și apoi școala lucrează împreună pentru formarea tinerei generații depinde prezentul și viitorul țării noastre”, a mai precizat patriarhul. În finalul cuvântului său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a urat „sănătate și ajutor tuturor celor care slujesc educația, sunt implicați, contribuie, sunt angajați în această lucrare sfântă și mare”. „Cei care transmit cunoștințe tinerei generații sunt mari misionari, au o lucrare sfântă, o lucrare de transmitere a valorilor”, a menționat Părintele Patriarh. La finalul ceremoniei, Patriarhul Daniel a oferit în dar grădiniței o icoană care reprezintă Buna Vestire. - Basilica

„Îndrumătorul bisericesc”, publicație inițiată de Sf. Andrei Șaguna, este online integral

Mitropolia Ardealului pune la dispoziție, în mod gratuit, toate numerele din 1852 până în prezent din periodicul „Îndrumătorul bisericesc”. Digitizarea publicației vine în contextul aniversării a 170 de ani de la înființarea Tipografiei eparhiale de la Sibiu, moment care a avut loc pe 27 august / 8 septembrie 1850, informează Mitropolia Ardealului. „Îndrumătorul bisericesc”, publicație anuală a Mitropoliei Ardealului, și-a început apariția în 1852, la inițiativa Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, având inițial titlul „Calendar”. Până în anul 1879, „Îndrumătorul bisericesc” a fost redactat cu litere chirilice. Din 1923 a avut  numele de „Calendarul Bunului Creștin”, iar din 1950 până în 1952, numele de „Almanahul Creștin Ortodox”. Din 1953 și până în prezent poartă numele de „Îndrumătorul bisericesc”.

Inițial publicația conținea informații dintre cele mai diverse: calendar bisericesc, o cronologie a unor momente importante, tarifele taxelor de timbru, informații poștale, de mesagerie și de telegraf, șematismul cu organizarea bisericească ardeleană, creații literare. De asemenea, în paginile „Îndrumătorului bisericesc” s-au regăsit, alături de materiale cu conținut teologic, și articole despre sănătate, agricultură, meșteșugărit, datele organizării târgurilor și catalogul cărților disponibile în librăria arhidiecezană, povestioare cu tâlc, anecdote și chiar reclame. „«Îndrumătorul bisericesc» a fost și este un însoțitor al vieții bisericești ardelene, de la Sfântul Andrei Șaguna și până astăzi, reflectând în paginile sale imagini și chipuri, gânduri și informații foarte prețioase. Parcurgând cronologic integrala pusă la dispoziție publicului veți putea remarca, într-un mod plăcut și extrem de interesant, viața și vârstele acestei publicații longevive, cu suișurile și coborâșurile ei”, a spus Alexandru Dădîrlat, consilier eparhial, coordonator al proiectului de digitizare al „Îndrumătorului bisericesc”. Vezi arhiva publicației „Îndrumătorul bisericesc”.

Unsprezece persoane au primit titlul de Tezaur uman viu. Un iconar printre desemnați

Unsprezece persoane păstrătoare și transmițătoare de patrimoniu cultural imaterial au primit recent titlul onorific de Tezaur Uman Viu din partea Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism de specialitate al Ministerului Culturii. Printre persoanele nominalizate se află și pictorul Florin Nicolae Poenariu, artist provenind dintr-o familie celebră de iconari din comuna Laz, județul Alba. El a câștigat premiul al II-lea, secțiunea pictură pe sticlă, la Concursul național Icoana Ortodoxă – Lumina Credinței, ediția din 2017. Lista a fost publicată pe site-ul oficial al ministerului.

Ce înseamnă Tezaur Uman Viu? Este un titlu „viager, personal și netransmisibil” acordat persoanelor „purtătoare, păstrătoare şi transmiţătoare de elemente de patrimoniu cultural imaterial”. În România această distincţie este oferită de Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial – Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Acest titlu face parte dintr-un program internaţional care se desfăşoară în state ca: Japonia, Franţa, Republica Cehă, Ungaria etc. - Basilica

Fii ctitor al Mănăstirii Hadâmbu din Iași!

Au început lucrările la noua clopotniță cu 13 clopote. Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași a început lucrările la noua clopotniță, care va avea 13 clopote și înălțimea de 32 de metri. Edificiul va mai cuprinde și o sală pentru magazinul bisericesc. „De mai mulți ani îmi doresc să începem lucrările la această clopotniță, pentru a completa ansamblul Mănăstirii Hadâmbu. Nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să reușim cumpărarea celor 13 clopote din Ucraina”, a declarat Părintele Arhimandrit Nicodim Gheorghiță, Starețul Mănăstirii Hadâmbu. Lucrările de înnoire a mănăstirii au fost începute sub supravegherea și cu sprijinul financiar al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în vremea slujirii sale ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În acea perioadă a fost înființat și Așezământul social-filantropic „Sf. Iosif cel Milostiv” din incinta mănăstirii. Pentru donații: Mănăstirea Hadâmbu; RO75RZBR0000060000279276 Raiffeisen Bank;

 

Linkuri la știri:

 

În contextul publicării HG nr. 729/2020 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la HG nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 (Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 797 din 31 august 2020), document legislativ care intră în vigoare începând cu data de 1 septembrie a.c.,

 

 

GRECIA: Prima prăznuire oficială a Cuviosului Iosif Isihastul la Mănăstirea Vatoped

Precum deja se știe, pe 9 martie 2020, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a înscris oficial în calendarul Bisericii pe Cuvioșii Iosif Isihastul (Gheron Iosif), Efrem Katunakiotul și Daniil Katunakiotul. Prima prăznuire oficială a Cuviosului Iosif Isihastul a avut loc pe 29 august 2020 (16 august după calendarul vechi, din Sfântul Munte; nu pe 15 august când Gheron Iosif a adormit, pentru a nu se suprapune cu prăznuirea Adormirii Maicii Domnului). Pentru alte fotografii de la prăznuire accesați Pemptousia.gr.  

GRECIA: Ghidul pelerinului în Sfântul Munte Athos

Sunteți bineveniți să vă închinați în Chilia Buna Vestire, Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu, din Sfântul Munte Athos. Vă așteptăm cu dragoste și bucurie! Pentru un pelerinaj în Sfântul Munte Athos, vă rugăm să aveți în vedere următoarele aspecte:

* Accesul este permis doar bărbaților, potrivit unei legi denumită Avaton. Despre Avaton puteți lectura aici: https://marturieathonita.ro/avatonul-de-ce-nu-au-voie-femeile-in-sfantul-munte-athos/

* Este necesar să selectați mănăstirile pe care doriți să le vizitați. Despre acestea puteți lectura în aplicația disponibilă pentru descărcare gratuită aici: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.bocan.sfantulmunteathos

* Sunaţi la mănăstirile la care doriţi să înnoptaţi şi rezervaţi-vă cazarea. Găsiți datele de contact ale mănăstirilor în tabelul de aici: https://marturieathonita.ro/instructiuni-pelerini/

* Pentru eliberarea permiselor de ședere în Sfântul Munte Athos (diamonitiria), aveți posibilitatea fie de a obține o invitație din partea uneia dintre mănăstirile la care aveți asigurată cazarea (este necesară contactarea acesteia), fie de a lua legătura cu Biroul de Pelerinaj din Tesalonic (tel. 0030-2310-252578, fax 0030-2310-222424 sau e-mail: athosreservation@gmail.com), în acest din urmă caz numărul permiselor fiind limitat la 100 pe zi.

* Pentru a obține o invitație de acces în Sfântul Munte Athos din partea Schitului Sfântul Dimitrie – Lacu, vă rugăm să accesați acest link și să completați câmpurile din formular

* Datele dumneavoastră vor fi transmise de noi direct către Biroul de Pelerinaj din Tesalonic, care va emite diamonitiria. O veți ridica, contra sumei de 25 euro, din Ouranopoli, înainte de a urca pe corabie.

* Este necesar să vă faceți rezervare la corabie. Pentru aceasta, accesați site-ul și folosiți pentru traducere Google Translate.

* Fotografierea ori filmarea, fumatul, precum şi îmbrăcămintea nepotrivită (tricouri cu mânecă scurtă, ţinută sport etc.) sunt strict interzise în incinta mănăstirilor. Pelerinii clerici şi monahi sunt rugaţi să ia parte la sfintele slujbele şi la trapeză îmbrăcaţi în reverendă (dulamă) şi rasă, purtând de asemenea fes sau potcap. Închinătorii care nu şi-au anunţat mai dinainte venirea, precum şi copiii mai mici de 12 ani nu sunt primiţi în Sfântul Munte.

* Puteți consulta programul liturgic de la Chilia Buna Vestire aici

* Veți găsi în incinta Chiliei și un mic pangar.

* Pentru alte informații suplimentare, puteți trimite un e-mail la adresa: lakos.8@gmail.com.

FRANȚA: Actorul francez Gérard Depardieu s-a botezat creștin ortodox

Actorul francez  Gérard Depardieu, cunoscut pentru rolurile din  „Cucerirea Paradisului”, „Cyrano de Bergerac”, „Ultimul metrou”, s-a convertit la ortodoxie. Ceremonia de botez a avut loc vineri, 4 septembrie, în impozanta Catedrală Alexander Nevsky din Paris, unde au fost prezenți câteva zeci de apropiați și familia actorului, pentru a asista la trecerea lui Depardieu la confesiunea creștin-ortodoxă, informează Orthodoxtimes.com. Depardieu este cunoscut pentru interesul său pentru religie, dar și pentru legăturile strânse cu președintele rus Vladimir Putin. El a primit cetățenia rusă în 2013. Tom Hanks, Dave Gahan (Depeche Mode) Emir Kusturica și Christian Bale sunt doar o parte dintre artiștii care au îmbrățișat creștinismul ortodox, după întâmplări semnificative din viața lor. – Activenews

Actorul Jonathan Jackson nu vede Ortodoxia ca pe o convertire, ci ca pe o întoarcere acasă

Actorul Jonathan Jackson i-a acordat Ralucăi Mihalache, realizatoarea emisiunii „Secvențe TRINITAS”, un interviu despre convertirea sa la Ortodoxie și modul în care trăiește credința. Actorul povestește despre călătoria lui spre Ortodoxie, care a început în România, în 2007, când venise la filmări și a văzut pe fereastra hotelului mulți oameni cu lumânări aprinse, în miez de noapte. „A fost uimitor. Noi nu știam ce făceau, dar cineva de acolo a venit și ne-a spus: «Hristos a-nviat!»”. În următorii ani, el și soția lui au avut multe lecturi și căutări spirituale. La prima Sfântă Liturghie la care a asistat, cu ajutorul rugăciunii, a trecut de la dorința de a fugi afară, la impresia că se simte ca-n rai – totul în numai 45 de minute.  „A deveni ortodox nu a fost o alegere, o preferință pentru mine. A fost de fapt o provocare pentru preferințele mele”.

Actorul mai afirmă că cel mai greu i-a fost să intre în atmosfera de pace și reculegere a liturghiei, deoarece nu era crescut în acest duh. „Sfânta Liturghie înseamnă oprire și liniște totală, iar omul modern nu se pricepe foarte bine la aceasta”, spune el. În Sâmbăta Mare din anul 2012, Jonathan și Elisa Jackson, împreună cu copiii lor, au primit botezul ortodox. Înainte și după Muntele Athos. O altă experiență transformatoare a fost întâlnirea, ca pelerin, cu Sfântul Munte Athos. Starețul Efrem de la Mănăstirea Vatopedu le-a spus lui și fiului său mai mare: „Ați trăit o viață înainte de Ortodoxie, acum aveți altă viață! Iar înainte de Muntele Athos ați avut o viață, acum aveți altă viață!” „La fel simt și în legătură cu Sfântul Munte, cu viața în Biserica Ortodoxă, cu cinstirea Maicii Domnului și rugăciunile către ea. Îmi amintesc, desigur, vremea când nu-i ceream ajutorul, dar simt că aceasta a fost în inima mea dintotdeauna”, a adăugat el. „Cronologic, prima dată am fost în Sfântul Munte în 2015, acum cinci ani, dar mă simt ca și cum aș fi mers toată viața acolo.” Jonathan Jackson și familia s-au mutat de curând în Irlanda ca să sprijine strângerea de fonduri pentru singura mănăstire ortodoxă din Irlanda, Mănăstirea Izvorul Tămăduirii și Sf Ciaran din Shannonbridge, înființată cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.

ONU, obligată să admită că vaccinul antipolio finanțat de Bill Gates a masacrat Africa

Ar trebui să fie unul dintre cele mai mari scandaluri în sănătatea publică, dar este trecut sub tăcere din cauza personajelor și organizațiilor implicate. În premieră, Organizația Națiunilor Unite a fost obligată să admită că o inițiativă internațională majoră de vaccinare a provocat, de fapt, izbucnirea bolii pe care trebuia să o elimine. În timp ce  Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va continua să se laude cu așa zisa „eradicare a poliomielitei” cu ajutorul vaccinurilor, situația stă complet altfel. Campania pe care o duce de zeci de ani, de eradicare a poliomielitei, ucide acum zeci de tineri nevinovați care trăiesc în țările sărace. Iar oficialii din domeniul sănătății încep să recunoască faptul că planul lor de a opri poliomielita „sălbatică” a avut efecte nedorite, copiii rămânând paralizați de o tulpină mortală a agentului patogen derivat dintr-un vaccin viu. Această ultimă pandemie a izbucnit în Ciad și Sudan, iar vinovatul a fost identificat: un virus poliomielitic derivat din vaccinul oral de tip  2. Funcționarii se tem că această nouă tulpină periculoasă ar putea trece continentele în curând, provocând în continuare focare mortale în întreaga lume. - Activenews

SUA: California adoptă o lege prin care micşorează pedepsele penale pentru adulții LGBT care abuzează sau întrețin relaţii sexuale cu minori

Adunarea Generală din California, condusă de democrați, a adoptat o lege care va micșora pedepsele penale pentru adulții LGBT care sodomizează sau fac sex oral cu adolescenți minori. S.B. 145 a fost introdus de senatorul de stat Scott Wiener (D), care este în mod deschis gay, și a fost aprobat de Senatul de stat cu un vot de 23-10 și adoptat de Adunare cu un vot de 41-18, conform San Francisco Chronicle. Dacă este semnat de guvernatorul Gavin Newsom (D), ceea ce este probabil, legislația va impune judecătorilor să fie discreți în repartizarea unei persoane în registrul infractorilor sexuali, în cazul în care victima lor are vârste cuprinse între 14 și 17 ani și diferența de vârstă dintre infractor și victimă nu este mai mare de 10 ani. Wiener a susținut că legislația „elimină discriminarea împotriva tinerilor LGBTQ în sistemul nostru de justiție penală”. - Prodocensmedia

 

Linkuri la știri:

 

Încă din anul 1641, prin străduința binecredinciosului Domnitor Vasile Lupu al Moldovei, Iașul este binecuvântat de prezența și ocrotirea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, la care ajung să se închine pelerini din toate colțurile țării și de peste hotare. Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la această sărbătoare și ținând cont și de deciziile luate de autorități în contextul epidemiologic în care ne aflăm, Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță anul acesta o serie de măsuri menite să protejeze, în condițiile actuale, sănătatea pelerinilor:

1) Pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, racla cu moaștele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană și depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie și va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie.

2) Momentul tradițional „Calea Sfinților” va avea o altă desfășurare întrucât nu este permisă prezența mulțimilor de credincioși. Racla cu sfintele moaște va fi purtată de o mașină în procesiune pe străzile mai importante din toate cartierele orașului. Credincioșii din Iași vor putea astfel să privească și de la nivelul ferestrelor și al balcoanelor acest „pelerinaj” deosebit al Sfintei Cuvioase Parascheva.

3) Va exista un culoar de acces către sfintele moaște care să asigure păstrarea distanțării fizice. După ce vor trece de baldachinul care va adăposti racla cu sfintele moaște, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumați către ieșirea din zona Ansamblului Mitropolitan.

4) Vor fi puse la dispoziția pelerinilor măști oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces și pe parcursul rândului.

5) De-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini – iar înainte de a se apropia de zona baldachinului, credincioșii vor trece și peste covorașe dezinfectante.

6) Fiecare închinător va primi un pachet ambalat și oferit în condiții stricte de igienă care va conține câte o iconiță, un acatist al Sfintei Parascheva și o sticluță de aghiasmă.

7) Intrarea și ieșirea din Catedrala Mitropolitană se vor face pe culoare diferite și create astfel încât să se poată respecta regula distanțării fizice.

8) Nici în interiorul Catedralei Mitropolitane, nici în curte nu se va putea staționa, spre a evita astfel grupurile și aglomerația de persoane. Îi rugăm pe pelerinii care vin la Iași să se asigure că au cazare întrucât anul acesta nu vom putea oferi găzduire la enoriași din parohiile ieșene sau în lăcașurile de cult.

9) În data de 14 octombrie 2020, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă și care, în număr restrâns, vor putea să intre în spații delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată păstra distanța recomandată de autorități.

Precizăm că anul acesta nu vor fi aduse nici din țară, nici din străinătate alte sfinte moaște sau relicve sfinte.

În incinta Catedralei Mitropolitane și la evenimentele organizate în perioada 8-15 octombrie 2020, jurnaliștii vor avea acces pe baza legitimațiilor de presă, cu condiția de a trimite anterior, pe adresa presa@mmb.ro, o solicitare care să cuprindă: instituția de presă, numele și prenumele jurnalistului, funcția, adresa de email și un număr de mobil. Zonele de acces și alte informații vor fi comunicate de organizatori la fața locului. Alte detalii pot fi obținute de la: Pr. Constantin Sturzu – purtător de cuvânt (tel.: 0764 608 888).

Vom reveni în perioada următoare cu programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu alte detalii organizatorice.       

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor

 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recomandat marți ca parohiile să intensifice activitățile dedicate familiilor și a îndemnat credincioșii să cultive prin rugăciune și fapte bune educația creștină și spiritul filantropic în familie și societate. 

---

În ziua de 29 septembrie 2020, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu tema Pastorația familiei creștine azi.

Sfântul Sinod a apreciat că în acest an marcat sever de pandemie, Biserica și-a adecvat metodele sale de pastorație unei realități dificile, transmițând mesajul Evangheliei inclusiv în mediul on line.

Totuși, s-a constatat insuficiența comunicării mediatice în raport cu starea de comuniune pe care credincioșii o trăiesc în mod firesc prin participarea fizică la viața liturgică a comunității. De asemenea, telemunca și școala on line reprezintă doar o soluție provizorie, până la depășirea stării provocate de pandemie.

Închiderea școlilor a afectat semnificativ procesul educațional, elevii și profesorii nefiind suficient pregătiți pentru desfășurarea cursurilor on line. De aceea, Patriarhia Română, prin intermediul proiectului Alege Școala! şi al eparhiilor, a venit în sprijinul elevilor şi cadrelor didactice din comunităţile dezavantajate, oferind acestora aproape 5.000 de tablete sau alte dispozitive electronice.

Ținând cont de cele menționate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române:

1. Ia act de situația pastorației familiei în contextul pandemic actual și de acțiunile social-filantropice întreprinse de Biserica Ortodoxă Română;
2. Solicită tuturor parohiilor intensificarea activităților dedicate pastorației familiei, precum și cultivarea relației dintre familie și Biserică;
3. Îi îndeamnă pe toți credincioșii să cultive, prin rugăciune și fapte de caritate, educația creștină a copiilor și tinerilor, acordând sprijin spiritual și material mai ales familiilor defavorizate.

De asemenea, Sfântul Sinod a luat act de următoarele reglementări legislative recente:

1. Legea nr. 137/2020 pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domnul Țării Românești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, martir și erou al națiunii române. Ziua dedicată ceremoniilor pentru comemorarea domnitorului a fost stabilită pe data de 27 mai a fiecărui an.
2. Legea nr. 138/2020 pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan martiri și eroi ai națiunii române și pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș. Ceremoniile pentru comemorarea celor trei martiri și eroi, Horea, Cloșca și Crișan, se vor desfășura în fiecare an în ziua de 2 noiembrie, iar în ziua de 8 noiembrie a fiecărui an va fi comemorată Ziua Martirilor Români de la Beliș.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17

Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.

În Parabola cu lucrătorii tocmiţi în via Domnului în diferite ceasuri ale zilei, Mântuitorul Însuși arată semnificația celor două perioade ale Bisericii apostolice, și anume, cea a prigoanelor descrisă prin sintagma „greul zilei”, și cea a libertății Bisericii, semnificată prin sintagma „arșița zilei” (Mt., 20, 12), în sensul uscăciunii rațio­­naliste provocate de erezii. Dacă pentru „greul zilei”, Hristos Cel viu a însemnat pentru lucrătorii înzestrați cu talanți ca „să lucreze până va veni” (Lc. 19, 13) „Stâlp de foc” (Numeri 14, 14) al cre­din­ței martirilor, ca mărturisire a lor în întunericul din lume, astfel, pentru perioada „arșiței”, Hristos Cel viu și biruitorul morții a însemnat „luarea Mirelui” (Mt., 9, 15), răpit de către cei pentru care Hristos nu mai era nici cel viu și nici biruitorul morții. 

Mântuitorul a profețit atât răpirea Mirelui celui viu (Mt., 9, 15), cât și rătăcirea celor pentru care Întruparea Sa nu mai era decât cea a unui „stârv” în lumea „vulturilor” (Lc. 17, 37), simbol al înțelepciunii omenești. 

În această călătorie a ei prin istorie, Biserica poate fi comparată cu legendarul Ulise din literatura antică, și anume la trecerea acestuia cu corabia printre cumplitele Scilla și Caribda, care, ajungând apoi în zona sirenelor, și-a astupat urechile cu ceară și s-a legat de catargul corabiei, ca să scape de ademenire. 

Frământările prin care avea să treacă Biserica au fost numite de către Mântuitorul „Porțile iadului” (Mt. 16, 18), ca un îndemn la mărturisirea neclintită a cre­dinței ei, în ­sensul „pietrei” pe care porțile iadului nu o vor putea birui. 

Aceeași profeție este confirmată și de către Sfântul Apostol Pavel în fața preoților chemați la Milet, cărora le-a vorbit despre acei „lupi îngrozitori care nu vor cruța turma”, după plecarea Sa (F. Ap. 20, 28-31). În lipsa prigoanelor, Mântuitorul arată că Biserica Sa, frământată de erezii, Îl va căuta ca „Mire al bucuriei” prin „post” (Mt. 9, 15). 

Odată cu oprirea prigoanelor, creștinii adevărați nu aveau de gând să neglijeze vreodată crucea în urmarea lui Hristos. Statura lor prin credință era cea a „bărbatului desăvârșit”a (Efes. 4, 13), care rămâne neclintit la probele de cald sau de rece, căci acesta este sensul chemării lui Hristos la luarea crucii, prin „lepădarea de sine în urmarea Sa” (Mc., 8, 34), căci mai mult decât mărturisirea credinței adevărate prin sinoade, „crucea” a fost atât semnul, cât și întreg sensul lucrării Mântuitorului de slujire, pentru restaurarea și răscumpărarea omului. Înăl­țarea Sfintei Cruci, după Sinodul de la Niceea, are sensul jertfei Domnului ca temelie a uni­tă­ții Bisericii Sale, după cum s-a profețit: „El va păstori turma Sa ca un Păstor și cu brațul Său o va aduna” (Is., 40, 11). 

Libertatea nu a însemnat pentru Biserică altceva decât aducerea aminte și mai profund de Jertfa răscumpărătoare a Domnului, care a dezlegat legăturile morții prin Duhul Sfânt (Is. 61, 1-3). Mântuitorul a identificat această profeție în lucrarea Sa (Lc. 4, 21) în fața celor din Nazaret, care au respins faptul că ei ar fi „legați”. Dar adevărata libertate pe care o mărturisea Hristos (Ioan 8, 36) însemna Învierea cu duhul prin Adevărul vieții Lui care avea să fie dovedit prin Înviere, ca arma cea mai puternică a luminii sub Cruce (Ps., 90, 4; cf. Efes., 6, 14) și „glas de tunet” (Ps., 103, 8), de care „Marea morții” avea să fugă, iar „Iordanul vieții avea să se întoarcă înapoi la Dumnezeu” (Ps., 113, 3) prin învierea cu duhul (Ioan 5, 25).

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci nu este o reluare a Săptămânii Pătimirilor Domnului

Acest praznic este relevarea sensului Crucii și al Jertfei Domnului, ca o chemare la con­ști­ința luării crucii în urmarea lui Hristos, și anume, în vreme de libertate, deoarece Întruparea Domnului a însemnat arătarea lui „Dumnezeu cu noi” după numele Său de „Emanuel” (Is. 7, 14), așa cum a văzut dreptul Simeon (Lc., 2, 32). 
Convorbirea lui Iisus cu Nicodim (Ioan 3, 1-21) a fost rânduită de către Sfinții Părinți în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. La această sărbătoare este vorba de episodul Răstignirii din Vinerea Patimilor, de la care trebuie să ne întoarcem la sensul Jertfei Domnului relevat în convorbirea lui Iisus cu Nicodim de la începutul lucrării Sale. 
Acest sens nu-l știa nici Sfântul Ioan Botezătorul, dar Mântuitorul relevă sensul Jertfei ­Sale de pe Cruce, asociind-o cu imaginea „șarpelui de aramă” (Numeri 21, 8-9), din timpul peregrinării poporului prin pustie. 

În acest context, Mântuitorul relevă lui Nicodim mai întâi nevoia „nașterii de sus” prin botez pentru mântuire (Ioan 3, 3), fiind vorba de un botez al „Lumi­nii sub cruce”, mai profund decât cel al lui Ioan Botezătorul, de întoarcere la Lege prin po­că­ință. 

Dacă în sensul botezului lui Ioan, psalmistul implora: „Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șter­ge-le”, această rugăciune are sensul botezului Sfântului Ioan, dar psalmistul, străpuns la inimă în rugăciunea sa de pocăință, a implorat ceea ce Dumnezeu avea să facă prin ­Întrupare: „Inimă curată zi­deș­te întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele” (Ps. 50, 10-11). 

Sub aceste auspicii avea să se desfășoare și lucrarea Mântuitorului de restaurare și răscumpărare, ca împlinire a unei alte profeții prin care se deo­­­se­beș­te lucrarea lui Ioan prin ­Lege de lucrarea mai adâncă a lui Hristos prin Har: „Rămășița care va fi, va prinde rădăcini în jos, și va aduce roade în sus” (Is. 37, 31). Tocmai acest lucru avea să-l surprindă pe Sfântul Ioan, care mărturisea: „Acela tre­buie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 30). 

Sfântul Ioan se exprima astfel deoarece în Legea Veche nu exista încă plinirea ei prin Hristos și deci nu putea exista nici Lumina baptismală în tăria ei sub cruce, nici iubirea de duș­mani. De aceea, botezul Sfân­tului Ioan nu putea dezlega din legături. Întrucât această desă­vâr­șire nu o putea avea nici Sfântul Ioan, Mântuitorul nu i-a spus nimic în legătură cu ispitirea de către diavolul, după Botezul Său. 

Mântuitorul arată că prin credință botezul este ca o naș­te­re de sus (Ioan 3, 3). Sensul aces­tei nașteri este că prin cre­dință mintea este scoasă din temnița cunoștinței binelui și răului și astfel este dezlegată inima de legăturile veșnice ale neghinei. Nașterea este și pacea de sus, ca naștere din Duh pentru care Mântuitorul folosește o sintagmă intuitivă pentru Nicodim: „Vântul suflă unde vo­iește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine și unde se duce. Așa este și cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3, 8). Dar Hristos mustră neînțele­gerea lui Nicodim, pentru sensul scoaterii minții din temniță (Ps. 141, 7) și eliberarea minții pentru nașterea din Duh. 

De aceea, Mântuitorul trece la exemplul lucrării sale răscumpărătoare ca „șarpe de aramă”. Acesta este simbolul prin care Hristos relevă scoaterea prin Jertfa Sa a boldului morții din suflet, ca mușcătură a șarpelui morții, prin trecerea pascală și îmbrăcarea vieții Sale celei fără de moarte, celei vii în veci (Ioan 14, 19). Lucrarea de răscumpărare avea să aibă loc după restaurarea inimilor ucenicilor pentru asemănarea lor cu „inima” lui Hristos.

Dar asemănarea cu „viața” Lui putea avea loc numai prin răscumpărare. Hristos a dovedit la Înviere că este viu, nu pentru că a înviat, ci a înviat pentru că moartea nu-L putea ține, deoarece El era viu: „Voi veni la voi și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi, acolo unde Eu sunt” (Ioan 14, 3), căci: „Eu sunt viu și voi veți fi vii” (Ioan, 14, 19); „Părinte, voiesc ca unde Eu sunt, să fie împreună cu Mine și cei pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii” (Ioan, 17, 26); „De-Mi slujește cineva (cu referire la restaurare), să-Mi urmeze Mie și unde Eu sunt, va fi și slujitorul Meu” (Ioan 12, 26), prin Jertfa răscumpărătoare. 

Expresiile „unde Eu sunt” relevă numele biblic al lui Dumnezeu: „Eu sunt cel ce sunt” (Ieș., 3-14), semnificat prin Rugul Aprins (Ieș., 3-2), Care, însă, prin Întrupare, după ce spală picioarele ucenicilor, Se întoarce, pentru „a nu-i lăsa orfani” (Ioan, 14, 18), sintagmă a iubirii lor profunde de Hristos. 

Lucrarea Mântuitorului pentru „nașterea de sus” stă sub auspiciile Sfintei Cruci

„La plinirea vremii” (Gal. 4, 4), acestea arătau astfel: în Israel, prefacerea Luminii în întuneric demonic (Mt. 6, 23), prin luarea viei Domnului de către lucrători în stăpânirea lor (Mt., 21, 28), ceea ce însemna, de fapt, împlinirea profeției vechi împotriva Șarpelui (Gen. 3, 15).

Împlinirea profeției primordiale prin întrupare avea să însemne sfărâmarea capului vicleniei de șarpe, de către Hristos, pe Care tocmai de aceea acea sămânță a șarpelui avea să-L răstignească. Semnul acestei semințe s-a arătat în Israel încă de la nașterea lui Hristos, Care a trebuit să se salveze în Egipt acolo unde se manifesta foamete mare după Dumnezeu. Căci în Israel lucrătorii viei Îl foloseau pe Dumnezeu pentru interesele lor, așa cum, oarecând, oastea lui Israel ceruse Chivotul din Șilo pentru victorie. Acest păcat mare a fost pedepsit de către Dumnezeu, prin nimicirea oastei lui Israel, care nu căuta rugăciunea, evlavia și ajutorul lui Dumnezeu (I Reg. 4, 3). 

La neamuri se manifesta cu putere foamea după cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11; cf. Lc. 15, 14). Pentru iudei, Mesia trebuia să însemne regele lui Israel, așa cum Îl declarase Natanael, mai întâi (Ioan 1, 49), apoi de către Petru (Mt. 16, 16). Dar în Revelație Hristos este „Unsul Domnului” ca Adam cel dintâi, desemnat de către Sfântul Pavel: „Chipul Celui ce avea să vină” (Rom. 5, 14). Adam însemna omul zidit după Chipul - „smerenia”, iar Asemănarea - „inima milostivă” a fiecăreia dintre Persoanele Sfintei Treimi a căror comuniune este veșnică. Adam avea Lumina baptismală prin Cuvânt, în tăria Ei sub cruce, și iubirea de duș­mani, toate acestea ca desă­vâr­șire a Tatălui. 

Configurația antitreimică a cruzimii individualiste a diavolului sub imperiul trufiei poftelor constituie originea răului în creație. În desăvârșirea Sa, Tatăl i-a îngăduit ispitirea lui Adam. Diavolul știa că Adam l-ar fi biruit, dar s-a întrupat în șarpe ocolind pe Adam (Ioan, 10, 1), pentru a ispiti pe Eva prin mâncare, din care a făcut argumentul hotărâtor împotriva Adevărului Cuvântului. 

În acest fel a fost stricat templul Duhului Sfânt din inima lui Adam (I Cor. 3, 17), în care a fost semănată neghina diavolului (Mt., 13, 25). Dumnezeu a făgăduit răscumpărarea prin Întruparea „tainică” a Fiului Său, ca răspuns la lucrarea „ascunsă” a diavolului, a cărui întrupare însemna undița în care diavolul a pus nada, momeala Luminii veșnice, ca să-l ducă pe Adam la moarte. Și Întruparea Domnului a însemnat și undița tainică a Luminii vieții, în care Dumnezeu a pus nada morții diavolului semănată în oameni. 

Ispitirea lui Hristos, semn că diavolul nu a cunoscut taina Întrupării, nu a putut strica filiația divină a ascultării lui Hristos. La rândul lui, diavolul știa că sămânța Lui este veșnică (Ps. 23, 7), dar Duhul Sfânt de la Botez în Hristos era semnul că Hristos nu are neghină și poate descoperi atât Lumina Sfintei Treimi, cât și lucrarea celui rău. 

În acest fel, stăpânirea lui putea fi răsturnată. Neghina a fost descrisă după Potop de către Dumnezeu ca „înclinare spre rău a inimii oamenilor” (Gen. 8, 21). 

Hristos, așteptat încă din Vechiul Testament prin credință cu suferință

Însă, numai sub aceste auspicii, Dumnezeu putea începe lucrarea Sa providențială de mântuire prin împărțirea limbilor și chemarea lui Avraam. În poporul Său, neghina putea fi înăbușită prin forță cu ajutorul Legii. Dar Legea însemna numai „Chipul” de la creație, nu și „Asemănarea” Sfintei Treimi. În acest sens, Dumnezeu a făgăduit plinirea Legii prin Întrupare, ca Adam cel de-al doilea. La porunca Tatălui: „Șezi de-a drepta mea...!” (Ps., 109, 1), Fiul, Creatorul a toate (Ioan 1, 2), s-a deșertat de slavă, primind chipul de rob al ascultării în Duhul Sfânt, așa cum o avea Adam prin Cuvânt, ca un botez, sub auspiciile adâncului smereniei Duhului Sfânt, prin Care inima lui Adam devenise templu al Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16).

Prin botezul pocăinței Sfântului Ioan, Dumnezeu pregătea pe cei care puteau cunoaște arătarea tainică a lui Hristos, tainică din cauza adâncului Duhului Sfânt. De aceea, necunoaș­terea Sa de către lume este socotită de către Hristos „păcat” (Ioan 16, 9). 

Acest lucru însemna o arătare reală, dar o necunoaștere tainică. Mântuitorul numește „cele ale Tatălui” mângâierea plină de slavă a harului și a Adevărului, precum și gingășia iubirii veșnice a slujirii până la Jertfa arderii de tot (Evr. 9, 14): „Duhul Sfânt este Duhul Adevărului pe care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; dar voi - spune Hristos ucenicilor Săi - Îl cunoașteți, pentru că rămâne la voi și în voi va fi” (Ioan 14, 16-17). 

Din acest motiv, Hristos considera întruparea însăși ca o lucrare de „ascundere” a „celor ale Tatălui” față de lume: „Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că (prin Întrupare) ai ascuns acestea celor înțelepți și pricepuți (care au respins chemarea Sa prin Sfântul Ioan) și le-ai descoperit pruncilor! Da, Părinte, căci așa a fost bunăvoirea înaintea Ta” (Mt. 11, 25-26).

Cei cu inima curată și bună, în sensul de „prunci”, sunt cei care s-au învrednicit de mărturisirea Sa față de lucrarea Tatălui prin Sfântul Ioan Botezătorul: „Ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud! Că adevărat vă spun, că mulți proroci și drepți au dorit să vadă ce vedeți voi și n-au văzut, și să audă ce auziți voi și n-au auzit” (Mt., 13, 16-17). 
În același sens, Sfântul Pavel a subliniat în legătură cu cei de sub Lege, care au așteptat pe Mesia cu credință prin multă suferință: „Mărturisiți fiind prin credință, n-au primit făgă­du­ințele (nici Moise, nici Ilie, nici Ioan Botezătorul), căci Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia desă­vâr­șirea fără noi” (Evr., 11, 39-40). 

Cei care nu L-au cunoscut pe Hristos la arătarea Sa prin Sfântul Ioan, descriși de către Mântuitorul ca „înțelepți și pricepuți” (Mt. 11, 25-26), aveau să fie cei prin al căror venin de șarpe Dum­nezeu Tatăl avea să pregătească la Jertfa lui Hristos, medicamentul învierii pentru cei care au ­urmat lui Hristos și au dobândit învierea lor cu Duhul la Învierea lui Hristos. 

Întunericul netemerii de Dumnezeu, cauza răstignirii Mântuitorului

Sfântul Pavel spune despre aceștia că ei au iubit „arătarea lui Hristos”, desigur prin Sfântul Ioan (II Tim. 4, 8). Însă despre cei care au călcat voia lui Dumnezeu în ei înșiși nebotezându-se de Ioan (Lc., 7, 30), Mântuitorul avea să spună în convorbirea Sa cu Nicodim: „Cel ce crede în El nu este judecat, dar cel ce nu crede a și fost judecat, deoarece nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata că Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească” (Ioan 3, 18-20). 

Mântuitorul arată că întunericul demonic al netemătorilor de Dumnezeu din Israel este cauza și a jertfei de tăiere a capului Sfântului Ioan, și aceeași cauză și pentru răstignirea Sa. Iar judecata din urmă împotriva diavolului nu va fi altfel față de cei din Israel care L-au răstignit (Mt. 25, 41) și a tuturor celor ca ei. 

Mântuitorul a precizat în convorbirea cu Nicodim că Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea (Ioan, 3, 17), în sensul că fericiți vor fi numai cei care vor vedea și vor iubi arătarea Lui, iar pentru ceilalți care, din cauza păcatelor, au inima împietrită și nu pot vedea, nici auzi, Întruparea Sa nu va fi decât o împotrivire înverșunată față de Lumină (Evr. 12, 3), fără să știe că prin veninul lor Tatăl pregătește medicamentul învierii. Căci Lumina Sa, în desăvâr­șirea Tatălui, luminează în întuneric și întunericul nu o poate cuprinde (Ioan 1, 5). 

Mântuitorul a arătat că El nu numai nu judecă pe nimeni prin șederea Sa de-a dreapta Tatălui, dar că Tatăl I-a dat tăria Lu­minii pentru această ședere prin Întruparea Sa ca Fiul omului, iar această tărie nu înseamnă putere de a osândi, ci puterea de a mustra pentru a curăți inimile „ca focul topitorului şi leşia înăl­bitorului” (Mal. 3, 2), cum cerea și David, și aceasta înseamnă tăria Luminii care luminează în întuneric, pe care Hristos voia s-o împărtășească și lui Nicodim.

Mântuitorul nu a mai avut timp să arate Lumina și Sfântului Ioan, din cauza uciderii acestuia, decât prin răspunsul lui Dumnezeu la nedumerirea Sa. Însă nedumerirea Sfântului Ioan este o binecuvântare pentru noi, ca să înțelegem Lumina lui Hristos prin răspunsul Său către Sfântul Ioan, de care Mântuitorul era convins că, prin semnele pe care i le-a arătat, Ioan va rămâne „cel fericit” fără sminteală (Mt. 11, 6), așa cum reiese din cuvântarea Mântuitorului despre Sfântul Ioan (Mt. 11, 6-24).

Ziarul Lumina

Sfântul a rostit această profeție în orașul Metsovo. Pe 27 mai 1854, a avut loc de fapt o crâncenă luptă de trei zile. Mulți localnici au reușit să scape de moarte ascunzându-se sus în munți.

 

Ne-am pomenit în lumea aceasta, într-o atmosferă de cinstire a Sfintei Cruci. Ne-am pomenit ca închinători ai Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ne-am pomenit în lumea aceasta cu rugăciuni pe care le-am învăţat, unele din ele înainte de a ştii când le-am învăţat… Ne-am pomeni cu ele, ne-am pomenit cu practica rugăciunii…

Sfântă cruce culcă-mă, Duhule deşteaptă-mă, Fiule umbreşte-mă, Precesto păzeşte-mă!
Pre prea sfântă cruce-o fac şi mă culc noaptea cu drag,
Şi o fac pe trupul meu, numele lui Dumnezeu,
Biserică cerească, cântare îngerească,
Dumnezeu Sfântul, de boală să ne pazească şi să ne mântuiască.

Aşa ziceam vorbind în dialectul părinţilor mei, în dialectul oamenilor din satul meu, adresându-mă Sfintei Cruci, apoi Sfântului Duh, dupa aceea Domnului Hristos, dupa aceea Maicii Domnului, căci aşa ne-o învăţat mama să zicem. Ne zicea mama: “Făceţi-vă cruce pe perină şi ziceţi: Sfântă cruce culcă-mă, Duhule deşteaptă-mă, Fiule umbreşte-mă, Precesto păzeşte-mă!…..”

Nu ştiam nimic despre cruce, nu cunoşteam o teologie a Crucii, nu ştiam însemnătatea pe care o are Crucea, dar ştiam să zic “Sfântă cruce culcă-mă, Duhule deşteaptă-mă, Fiule umbreşte-mă, Precesto păzeşte-mă!”

Mai ziceam, tot in copilărie: Cruce-n cer, Cruce-n pământ, Cruce-n locu-n cari mă culc, Cruce-n casă, cruce-n masă, îngeri împrejur de casă, Dumnezeu cu noi la masă.
Tare mult m-a impresionat pe mine această rugăciune în care se arată prezenţa lui Dumnezeu în viaţa oamenilor.

Mai ziceam: “Sfântă Cruce armă dulce, hii cu mine un m-oi duce”. Iarăşi era o mărturisire de credinţă în Crucea Mântuitorului.

Cu gândurile acestea ne-am pomenit în lumea aceasta, eu şi fraţii mei şi mulţi din satul meu care la fel în casele lor mărturiseau pe Dumnezeu cu rugăciune, mărturiseau pe Dumnezeu cu post…

La vremea şcolii teologice pe care am făcut-o la Sibiu, am ajuns să-mi dau seama de unele lucruri care nu se impun atenţiei omului dacă nu îi atrage cineva atenţia asupra lor. De exemplu, legătura între Cruce si Înviere n-am facut-o chiar dacă ştiam o alcătuire de la sfintele slujbe:

“Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat; Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău Îl numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hriostos, că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui că răstignire răbdând pentru noi cu moartea pe moarte a stricat.”  -(Fragment din conferinţa “Cruce şi Înviere în Sf. Taină a mărturisirii şi a iertării de păcate” susţinută de Părintele Teofil la Iaşi, martie 2003) 

Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni

Pe la noi, la mănăstire, au trecut nişte călugări francezi catolici care au devenit ortodocşi şi când au trecut pe la noi, catolici fiind ei, un părinte, Placide Deseille – poate aţi citit cartea Nostalgia Ortodoxiei – a vorbit, era Duminica a treia din Postul Paştilor, Duminica Sfintei Cruci, şi îmi aduc aminte că a spus: “Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni”. Mi-a plăcut tare mult. Faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni. Eu am tradus cuvântarea lui pentru credincioşii care erau în biserică şi chiar le-am subliniat lucrul acesta, din partea mea, că e foarte important sa privim Crucea în felul acesta, ca: “Faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni”. De ce e faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni? (…) Pentru că Dumnezeu este iubire şi în jertfă se arată iubirea, şi în Cruce se arată jertfa… Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni, dar nu-i numai atât, este şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, adică biruinţa prin Înviere. - Fragment din vol. “Veniţi de luaţi bucurie”, Părintele Teofil Părăian, Ed. Teognost, 2001

 

Sursa: parinteleteofil.wordpress.com

 

            Introducere

            Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Iisus Hristos şi încredinţate Bisericii, prin care se împărtăşeşte credinciosului harul Sfântului Duh. Săvârşitorul Sfintelor Taine este Hristos prin slujitorii săi: episcopi şi preoţi. Necesitatea Sfintelor Taine este de netăgăduit, pentru că împărtăşesc harul lui Dumnezeu care este condiţia obligatorie pentru mântuire. Locul săvârşirii, de obicei în biserică. Numărul Sfintelor Taine în Biserica Ortodoxă este de şapte. Cele șapte Sfinte Taine sunt singurele mijloace de împărtăşire a harului. Ele sunt necesare oricărui creştin pentru mântuire și sunt următoarele:

 1. Botezul – este Taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea formulei botezului de către săvârşitor, intră în starea harică, curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi devenind membru al Bisericii. Taina Botezului a fost instituită de Mântuitorul Hristos înainte de Înălţarea Sa la Cer, prin cuvintele: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!” (Matei 28, 19).

 2. Mirungerea – este acea Taină prin care noul botezat, îndată după botez, primeşte harul Duhului Sfânt, spre a se întări şi spori în noua viaţă dobândită prin Botez. „Iar Cel Care ne întăreşte pe noi… şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi” (II Corinteni 1, 21- 22).

3. Sfânta Euharistie (Împărtăşania) – este Taina prin care, sub forma pâinii şi a vinului, creştinul se împărtăşeşte cu înseşi Trupul şi Sângele Domnului, prezente în mod real prin prefacerea elementelor la jertfa euharistică de la Sfânta Liturghie. A fost instituită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, atunci când luând pâinea a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…, apoi luând paharul şi mulţumind, a zis: Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi…” (Matei 26, 26-28).

4. Pocăinţa sau Mărturisirea – este Taina prin care creştinul, căindu-se de păcatele săvârşite şi mărturisindu-le înaintea duhovnicului, primeşte de la Dumnezeu, prin dezlegarea preotului, iertarea păcatelor. Această Taină a fost mai întâi făgăduită de Mântuitorul Apostolilor Săi: „Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în Cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în Cer” (Matei 18, 18), iar după Învierea Sa a fost instituită ca Taină, când a zis „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele se vor ierta lor; şi cărora le veţi ține vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23).

5. Taina Preoţiei – este Taina în care, prin punerea mâinilor episcopului şi prin rugăciune, harul divin se pogoară asupra unui candidat, sfinţindu-l şi aşezându-l într-o treaptă a ierarhiei bisericeşti. Instituirea Tainei s-a făcut de Mântuitorul după Învierea Sa din morţi: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi” (Ioan 20, 21-23).

6. Taina Nunţii – Taina prin care un bărbat şi o femeie, care s-au hotărât liber să trăiască împreună, primesc prin rugăciunile preotului harul divin care sfinţeşte legătura lor. Familia a fost întemeiată de Dumnezeu în Rai: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2, 18).

7. Taina Sfântului Maslu – este acea Taină în care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit, se împărtăşeşte creştinilor bolnavi harul vindecării de bolile sufleteşti şi trupeşti, precum şi iertarea de păcate. Practicarea obişnuită a acestei Taine este arătată la Iacob 5, 14-15: „De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru dânsul, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav… şi se vor ierta lui”.

            Sfintele Taine – mijloace de sfinţire şi de vieţuire în Biserică

Atunci când vorbim despre viaţa Bisericii trebuie să ne raportăm negreşit la Sfintele Taine. Acestea sunt lucrări sau acte sfinte văzute, întemeiate de Mântuitorul Hristos şi săvârşite de Biserică prin episcopi şi preoţi ei, prin care se împărtăşeşte primitorului harul dumnezeiesc, nevăzut şi mântuitor. Din punct de vedere liturgic, prin Sfintele Taine putem înţelege slujbele bisericeşti prin mijlocirea cărora ni se împărtăşeşte, în chip special şi prin anumite semne (forme) văzute, harul lui Dumnezeu cel nevăzut, în cele mai importante momente ale vieţii noastre. În legătură cu partea lor văzută, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă ar fi netrupesc ţi-ar da aceste daruri aşa cum sunt, netrupeşti. Dar fiindcă sufletul este împreunat cu trupul, cele duhovniceşti ţi le dă în semne supuse simţurilor… Tainele din faţa noastră nu sunt ale puterii omeneşti. Domnul care le-a săvârşit atunci la cina aceea, Acelaşi le săvârşeşte şi pe acestea acum”. Numărul Sfintelor Taine este de şapte, după numărul darurilor Sfântului Duh: Botezul, Ungerea cu Sfântul Mir (Mirungerea), Împărtăşania, Spovedania, Nunta (Căsătoria), Preoţia (Hirotonia) şi Maslul (Eleoungerea). Prin urmare, taina este o lucrare misterioasă (aşa cum arată şi etimologia cuvântului: mistirion sau sacramendum – ceva ascuns, necunoscut şi neînţeles) prin care Dumnezeu întăreşte mădularele Bisericii Sale pentru ca acestea să poată merge împreună spre mântuire.

            Sensul biblic al cuvântului taină

Termenul de taină este folosit în Noul Testament sub diferite sensuri. Mântuitorul spune adesea ucenicilor Săi: „Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu” (Marcu 4, 11) – cuvântul taină vizând aici realitatea Împărăţiei Divine pe care Hristos o revelează prin minunile Sale. Sfântul Apostol Pavel foloseşte de mai multe ori acest termen în epistolele sale. Astfel, el vorbeşte despre taina mântuirii poporului iudeu care va veni după convertirea neamurilor la credinţă: „Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor” (Romani 11, 25). În epistola către Efeseni, Apostolul Pavel vorbeşte despre taina mântuirii oamenilor prin împăcarea lor cu Dumnezeu de către Iisus Hristos: „Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele cel din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăşmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea” (Efeseni 2, 14-15).

În prima epistolă către Corinteni, Marele Apostol Pavel dă cuvântului taină înţelesul de harismă: „Şi de aş avea darul proorociei şi toate tainele le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, numic nu sunt” (I Corinteni 13, 2). aina credinţei este şi taina întrupării Logosului, sau a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care „S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit întru neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16). Prin cuvintele epistolei sale, Apostolul neamurilor întăreşte şi proclamă permanent taina creştinătăţii .

            Temeiurile scripturistice ale celor şapte Sfinte Taine

Dacă ne referim la sensul uzual al tainei (ca lucrare sfântă a Bisericii prin care se împărtăşeşte credinciosului în mod văzut harul cel nevăzut al Duhului Sfânt) vom putea găsi în Scriptură mai multe temeiuri prin care se argumentează existenţa şi întemeierea celor şapte Taine ale Bisericii. Astfel, Mântuitorul le spune Apostolilor Săi: „Mergând învăţaţi toate nemurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19), acesta fiind momentul în care a fost pusă temelie pentru Taina Sfântului Botez. Necesiatea şi importanţa acestei taine fusese arătată mai înainte de Mântuitorul în convorbirea Sa cu fariseul Nicodim: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).

Taina Mirungerii este întemeiată prin porunca Mântuitorului care le-a spus Sfinţilor Săi Apostoli: „Şi iată, Eu trimit făgăduinţa Tatălui Meu peste voi, iar voi şedeţi în cetatea Ierusalimului până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24, 49). Aşezarea ei în Biserică se va înfăptui însă la momentul Cinzecimii, devenind o întărire a Tainei Sfântului Botez: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile voastre” (II Corinteni 1, 21-22; Efeseni 4, 30). Mirungerea s-a practicat încă din epoca apostolică, fiind săvârşită la început prin punerea mâinilor: „Atunci îşi puneau mâinile peste ei şi luau Duhul Sfânt” (Faptele Apostolilor 8, 17). Abia mai târziu, după înmulţirea numărului credincioşilor, a început să se folosească Sfântul şi Marele Mir. 

Taina Mărturisirii sau Pocăinţa a fost de asemenea întemeiată de Mântuitorul Hristos care, după Înviere, a suflat asupra Apostolilor Săi şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Ioan 20, 22-23; Matei 18, 18; Luca 22, 47). Puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor aparţine în exclusivitate Mântuitorului, acest lucru fiind dovedit de nenumărate ori prin minunile Sale. Puterea săvârşirii acestei Sfinte Taine a fost transmisă de Hristos Apostolilor Săi şi prin aceştia întregii Biserici prin episcopi şi preoţi.

Sfânta Euharistie a fost instituită la Cina cea de Taină, atunci când Mântuitorul a oferit Sfinţilor Apostoli Trupul şi Sângele Său sub forma pâinii şi a vinului zicându-le: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”, apoi, luând paharul după cină a mulţumit şi binecuvântându-l le-a zis: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii cele noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”(Matei 26, 26, 28; Luca 22, 19-20; Ioan 6, 35; I Corinteni 11, 23-25). Din acest moment, săvârşirea Sfintei Euharistii a devenit o datorie sfântă pentru întreaga Biserică, după porunca dumnezeiască pe care ne-a dat-o Mântuitorul zicând: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Luca 22, 19; I Corinteni 11, 24-25).

Taina Căsătoriei este întipărită în firea primilor oameni încă de la creaţie: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: « Nu este bine ca omul să fie singur pe pământ, să-i facem ajutor asemenea lui »” (Facere 2, 18). Apoi a binecuvântat însoţirea lor zicându-le: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facere 1, 28). După cădere, această legătură s-a alterat, fiind restaurată şi readusă la valoarea ei primordială de către Mântuitorul Hristos. El a luat parte la nunta din Cana Galileii unde a sfinţit şi a binecuvântat pentru totdeauna împreunarea dintre bărbat şi femeie (Ioan 2, 1-11). Sfântul Apostol Pavel compară Taina Nunţii cu relaţia dintre Hristos şi Biserică: „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 31-32).

Taina Sfintei Preoţii a fost aşezată de Mântuitorul în Biserică încă din prima zi a Învierii Sale, spunându-le Sfinţilor Apostoli: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi. Şi aceasta zicând a suflat asupra lor şi a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Ioan 20, 21-23). Importanţa acestei Sfinte Taine este arătată şi de Sfântul Apostol Pavel care îi îndeamnă pe preoţii din Efes: „Luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma peste care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi biserica lui Dumnezeu”(Faptele Apostolilor 20-28).

Taina Sfântului Maslu îşi găseşte temei în trimiterea Apostolilor în misiunea de probă, Mântuitorul arătându-le clar, încă de la început, valoarea activităţii lor misionare: „Iar celor ce vor crede le vor urma semne: în numele Meu vor scoate demoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, pe bolanavi mâinile-şi vor pune şi bine le va fi”(Marcu 16, 17-18). După acest îndemn Apostolii au practicat din plin această Sfântă Taină: „scoteau mulţi demoni şi ungeau cu undelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau”(Marcu 6, 13). Sfântul Apostol Iacob ne oferă indicaţii preţioase în acest sens: „Este bolnav cineva între voi să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu undelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul; şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacob 5, 14-15).

            Care este scopul Sfintelor Taine?

Deoarece se săvârşesc în Biserică, Sfintele Taine au un caracter eclesiologic sau comunitar, efectele lor fiind răspândite nu numai asupra beneficiarilor ci şi peste toată Biserica drept măritoare: cu fiecare nou botazat trupul Bisericii creşte şi se măreşte; prin Taina Împărtăşirii fiecare credincios intră în „comuniunea sfinţilor”, iar despre Taina Nunţii Sfântul Apostol Pavel spune că: „Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică”(Efeseni V, 32). 

Din punct de vedere liturgic Sfintele Taine au şi un scop latreutic, deoarece prin săvârşirea lor se împodobeşte trupul tainic al Bisericii, principala lor ţintă fiind unirea credincioşilor cu Dumnezeu, unire începută prin actul creaţiei şi care se va desăvârşi prin în Împărăţia cea Cerească, atunci când El va fi totul în toate: „Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul Însuşi Se va supune Celui ce i-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi”(I Corinteni 15, 28). Aşadar, scopul principal al Tainelor este acela de a-i sfinţi pe credincioşi, şi de a-i pregăti în perspectivă eshatologică pentru unirea cu Dumnezeu în Dumnezeiasca Sa Împărăţie.

            Cine săvârşeşte Sfintele Taine?

Vorbind despre modul săvârşirii Sfintelor Taine, Sfântul Ioan Gură de Aur ne aminteşte despre momentul Cinei celei de Taină: „Tainele din faţa noastră nu sunt fapte ale puterii omeneşti. Domnul, Care le-a săvârşit atunci la cina aceea, Acelaşi le săvârşeşte şi pe acestea acum. Noi preoţi nu sunten decât slujitorii; El este cel ce le sfinţeşte şi le preface. Nici un Iuda să nu fie aici! Nici un iubitor de argint! Dacă nu eşti ucenic, pleacă! Masa aceasta nu-i primeşte pe unii ca aceştia”. Acest text mai mult decât relevant pentru întrebarea de mai sus. Prin urmare, ca izvor al lor, Mântuitorul este Săvârşitorul prin excelenţă, preotul sau episcopul fiind doar organele văzute şi iconomii lucrărilor celor sfinte, aşa cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Aşa să ne socotească pe noi oamenii: ca slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4, 1). Aşa se explică şi faptul că vadiditatea tainei se păstrează nealterată indiferent vrednicia slujitorului: „Dacă harul ar căuta pretutindeni vrednicia - spune Sfântul Ioan Hrisostom – n-ar fi nici Botez, nici Trup al lui Hristos, nici aducere înainte prin aceştia. Dar cum Dumnezeu obişnuieşte să lucreze şi prin cei nedemni, harul Botezului nu este vătămat întru nimic de viaţa preotului”.

            Sfintele Taine: partea văzută şi partea nevăzută

Pentru a ne face să înţelegem mai bine scopul Sfintelor Taine, Biserica a delimitat alcătuirea lor în două părţi: una văzută, exterioară sau naturală şi una nevăzută sau interioară. Partea văzută, externă sau naturală a Sfintelor Taine se regăseşte în: slujba liturgică, cuvintele, materia şi actele prin care se împărtăşeşte harul cel nevăzut. În acest sens Mărturisirea de credinţă spune: „Pentru plinirea tainei  se cere… materia cea după cuviinţă, precum apa la Botez, pâinea şi vinul la Sfânta Euharistie, untdelemn etc. corespunzătoare Tainei…, chemarea Sfântului Duh şi forma cea anumită a cuvintelor, prin mijlocirea căreia preotul sfinţeşte Taina cu puterea Sfântului Duh”. Partea nevăzută sau internă a Sfintelor Taine se referă la harul dumnezeiesc, care se împărtăşeşte credincioşilor în mod nevăzut spre sfinţire şi desăvârşire. Astfel, prin Taina Sfântului Botez şi prin Spovedanie se dă har celui care nu a primit  sau a întrerupt legătura cu el, iar prin celelalte se întăreşte şi se sporeşte harul deja existent.

            În loc de concluzii - Rolul Sfintelor Taine în viaţa noastră

Necesitatea Tainelor în viaţa noastră rezultă din necesitatea harului pentru mântuire şi din instituirea lor dumnezeiască. Omul primeşte harul şi se întăreşte în colaborarea cu acesta împărtăşindu-se cu Sfintele Taine. Este adevărat că sunt unele Taine de care nu se pot împărtăşii toţi oamenii, aşa cum este cazul Preoţiei, însă acest aspect arată rolul şi locul pe care îl are fiecare credincios în Biserică, fiind aşezat de Dumnezeu la starea potrivită cu darurile pe care le primeşte prin Taina Mirungeri: „Pe unii i-a pus  Dumnezeu, în Biserică: întâi Apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători, apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşască minuni? Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?” (I Corinteni 12, 28-30).

Fiecare creştin este legat indispensabil de Sfintele Taine, devenind de la Sfântul Botez mădular al Bisericii, căpătând daruri şi totodată îndatoriri prin Mirungere, unindu-se în chip real cu Hristos în Euharistie, întorcându-se la dreptate prin Pocăinţă, împlinind porunca paradisiacă prin Căsătorie, fiind ridicat din neputinţe prin Maslu şi devenind următor Sfinţilor Apostoli prin Taina Hirotoniei. Toate cele şapte Sfinte Taine se raportează direct realitatea vieţii noastre pe care o trăim întru nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice. 

Bibliografie:

            Izvoare:

            1. Biblia sau Sfânta Scriptură, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002.

            2. Sfântul Ioan Gură de Aur, în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (P.S.B.) 23, Scrieri, partea a treia, Omilii la Matei, carte tipărită cu binecuvântarea PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducere, introducere şi note de Pr. D. Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, Omilia a LXXXII-a, pp.926-938.

           3. Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2008, pp. 144-157.

            Cărţi:

          1. Branişte, pr. prof., Ene, Liturgica Specială, Ediţia a IV-a, retipărită cu binecuvântarea IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2005, pp. 287-288.

           2. Idem, Liturgica Teoretică, tipărită cu binecuvântarea PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002, pp.204-205.

           3. Chiţescu, prof., Nicolae, Todoran, pr. prof., Isidor, Petreuţă, pr. prof., Ion, Teologia Dogmatică şi simbolică,Vol.II, Ediţia a II-a, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, pp. 196-206.

           4. Mircea, pr. dr., Ioan, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1995, pp.213-214.

           5. Stăniloae, pr. prof., Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. III, Ediţia a II-a, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1997, pp. 4-6.

 

Dr. Stelian Gomboş

 

Răzvan Bucuroiu: Părinte Valerian, ați spovedit multă lume și petreceți mult timp în scaunul de spovedanie. Ce se poate spune din interior, vorbind despre poporul român dreptcredincios? Cum arată el pe dinăuntru când este sincer, când își spune păcatele? Sunt păcate grele? Sunt păcate ușoare? Are și virtuți? Are numai păcate sau…?

Pr. Valerian Pâslaru: Când se află sincer în Taina Sfintei Spovedanie, revine din nou la ce-a fost el: la un popor foarte bun, credincios, cu frica lui Dumnezeu, un popor stăpânit de virtuțile creștine. Cei care ajung să trăiască Taina Sfintei Spovedanii. Din nenorocire pentru noi, poporul român a alunecat rău de tot. În sensul că s-a luat după Occident. În sensul că se ia după orice în afară de poruncile lui Hristos. Una dintre cele care și-au dat viața pentru acest popor, care a reușit să biruiască satana în închisorile comuniste timp de 85 de ani, mi se pare, atât a avut când a plecat la Domnul, vorbesc de Aspazia Oțel Petrescu, avea un cuvânt foarte aspru la adresa poporului român: „Poporul român a degenerat”.

R.B.: Dură sentință!

Pr. V.P.: Dură sentința, ne-am confruntat amândoi de mai multe ori, dar până la urmă am cedat, pentru că am văzut că este cam așa.

Ca să vedem puțin cum era poporul român, am să dau câteva citate dintr-o carte a lui Gerhard Velburg, În spatele frontului. Marele Război așa cum l-am văzut eu, decembrie 1916-iunie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată (București, Humanitas, 2018). Sunt părerile unui ocupant, ale unui soldat care avea studii superioare, era jurist, și care a venit bineînțeles aicea să ocupe poporul român și să-l învețe cum trebuie să trăiască. Concluziile la care a ajuns, au fost această carte care a fost un best-seller atunci, imediat după Primul Război Mondial. Și care a făcut multe valuri. Îngăduiți-mi să vă citez câteva lucruri. La retragere, când începeau să se retragă pentru că pierdeau pe celelalte fronturi și trebuiau întărite și a fost scos de-aicea, povestește cum, în tren, citez: „Frânarul român a avut mare grijă de noi în vreme ce dormeam, potrivindu-ne bine sub cap desagii cu pâine, ori de câte ori aceștia alunecau la numeroasele frâne și hurducături. Mi-am dat seama de asta mai târziu și-i sunt foarte recunoscător. Pot să zic acum că acest om simplu, care mi-a arătat atâta căldură în ultimele mele ore petrecute în România este personificarea întregului popor împotriva căruia am fost trimis ca inamic.”

R.B.: Emoționant! Din partea unui soldat pus să culce la pământ cât mai mulți români și să cucerească țara.

Pr. V.P.: Exact. O să mai citez ceva. Un discurs pe care l-a ținut el în fața unui imens cimitir de soldați germani, austrieci, prusaci, ce erau acolo, care veniseră să se bată cu românii și care muriseră și de tifos, și de glonț și-i aduseseră lângă București. Era un cimitir enorm. Cităm: „O, de-ați fi lăsați să vă odihniți aici pe vecie, soldați, și să nu mai fiți dezgropați ca să vă întoarceți în patrie. Pentru că aici dormiți bine și în pace. Dacă la depunerea armelor vă vor vizita aici părinții, femeile și copiii, privirile lor vor rătăci spre răsărit și miazănoapte, peste nesfârșita câmpie valahă al cărei pământ nu încetează să rodească din belșug ca să-i hrănească pe oameni, se vor uita vrăjiți la trufașa fortăreață Văcărești care se află atât de aproape de cimitir, și li se va deschide spre miazănoapte cea mai frumoasă priveliște asupra Capitalei, care cuprinde în prim-plan micile case de la mahala, despărțite de locul de veci al eroilor de o vale mlăștinoasă. Ochii li se vor îndrepta apoi spre nenumăratele turle de biserici, care dau mărturie că eroul se odihnește în inima unei țări ai cărei locuitori sunt oameni buni și evlavioși, nu mai rău decât alții”.

R.B.: Părinte, așadar și oțelul prusac s-a înmuiat, și caracterul prusac al nemților, un caracter dur, milităros, s-a înmuiat cumva la contactul cu poporul român? Cu acel popor român?

Pr. V.P.: Aceasta a fost arma cea mai eficace a noastră, a românilor. Atunci când n-am mai avut voievozi  care să ne conducă într-o bătălie, în care să ne opunem inamicului, am folosit blândețea și i-am înghițit pe toți. Așa am scăpat de mulți. Astăzi, însă, cum se spune, interesul poartă fesul. Astăzi nu-mi mai ajunge, deși știu că n-aș merita decât o felie de pâine cu unt la masă și cu puțină brânză, nu-mi mai ajunge nici măcar un bou. Parvenitismul a sufocat virtuțile poporului român. Nu ne mai ajunge! Ne ducem și ne vindem în țări străine când aicea nu există mână de lucru, și spunem că aicea nu găsim de lucru. Este o minciună. O minciună pe care o spunem noi, poporul. Nu vine din afară. Nu mai vine nici de la ruși, nici de la nemți, nici de la evrei, nici de la unguri, nici de la nimeni. Ne furăm căciula singuri. În schimb, ne ducem acolo, suportăm orice fel de lucruri ca niște sclavi, aducem bani aicea, ne ridicăm niște case cu fudulie, le încărcăm cu aur…

R.B.: În care nu va mai sta nimeni.

Pr. V.P.: În care nu stă nimeni! Sunt sate care au o mulțime de case pe care nu le găsești la oraș, pustii. Fudulie. Mândrie. De ce? Pentru că virtuțile creștine: nădejdea, credința și dragostea au dispărut aproape. Pentru că puterea de jertfă…

R.B.: Părinte, ca să încheiem totuși pe un ton nu optimist, dar măcar echilibra, totuși virtuțile de căpătâi ale noastre acum, în acest stop-cadru al istoriei, care sunt, părinte?

Pr. V.P.: Virtuțile? Din nou, nădejdea născută din deznădejde. Nădejdea născută din frică. Nădejdea că într-adevăr numai Dumnezeu ne poate salva, cum întotdeauna numai Dumnezeu ne-a salvat. Pentru că El ne-a dat soluțiile de salvare. Uneori sabia, alteori înțelepciunea profundă, răbdarea, blândețea, ospitalitatea, pe care o găsim în această carte, descrisă desăvârșit.

RB: Părinte, aceste cuvinte aș vrea să le punem la inimă și să sperăm că lucrurile se vor îndrepta cumva și pentru neamul acesta al nostru.

Pr. V.P.: Cred că se vor îndrepta. De ce? În ultima vreme – și nădăjduiesc că nu destăinui din Taina Spovedaniei – foarte mulți oameni, foarte mulți oameni vin să se spovedească. Din străinătate. Oameni care nu s-au spovedit niciodată. De-aicea vin bătrâni care nu s-au spovedit niciodată. Vin tineri care au probleme și care, ca să spunem așa, se dau pe mâna lui Dumnezeu.

R.B.: Deci oamenii doresc să-și deretice casa sufletului.

Pr. V.P.: Într-un cuvânt, așa ar fi.

R.B.: Vă mulțumim foarte mult, părinte Valerian! 

 

 

 

Iertarea din inimă este vindecătoare, șterge ori­ce urmă de invidie, de răzbunare, de semeție sau dis­preț față de celălalt și statornicește pacea, liniștea, bucuria și, odată cu acestea, și sănătatea. Terapiile moderne susțin astăzi ceea ce creștinismul învață dintotdeauna: iertarea aduce vindecare, nu numai minții, ci și trupului. Iertând, sufletul se ușurează, mintea înlătură tot ceea ce este vătămător și devine curată, iar trupul își recapătă puterea.

Sunt multe lucruri care se petrec în jurul nostru și care ne deranjează, sunt atitudini care nu ne plac, sunt manifestări care lasă de dorit, sunt deprinderi și men­talități pe care am vrea să le schim­băm.

O problemă cu care ne confruntăm deseori este neputința de a ierta. Din nefericire am devenit tot mai încrâncenați, ne supărăm tot mai des și din lucruri mărunte, ne contrazicem și insistăm să ni se dea întotdeauna dreptate, asistăm la tot felul de situații conflictuale, la lucru, pe stradă și chiar în familie.

Cât de mult s-ar schimba lumea dacă am încerca să fim mai îngăduitori, dacă am putea să iertăm și să cerem iertare?! A ierta este, în esență, un gest atât de simplu, nu presupune nici un efort din partea noastră, ci doar deschiderea inimii spre celălalt. Sfântul Efrem Sirul, arătând cât de ușor este să iertăm, spune: „Că ce greutate și ce osteneală este a lăsa noi fratelui nostru greșelile cele ușoare și de nimic vrednice, spre a ni se ierta și nouă cele ale noastre?” Și mai departe zice [Domnul]: „Nu am zis să-Mi aduceți bani, sau țapi, sau post, sau priveghere, ca să ziceți: Nu am sau nu pot! Ci ceea ce este lesnicios și ușor și scurt ne-a poruncit, zicând: Tu iartă fratelui tău greșelile lui și Eu îți iert pe ale tale!”

Cu un gest atât de mărunt, de a cere iertare și a ierta, am putea lua povara de pe umerii noștri și ai celuilalt și am putea schimba chiar viața noastră și a lui. Și totuși nu o facem. De ce este oare așa de greu? Pentru că ne afectează orgoliul, acest ghimpe izvorât din mândrie, care nu ne lasă să ne smerim și să recunoaștem că suntem slabi, și noi, și aproapele nostru, că greșim și noi, și el, și că avem nevoie de iertare și unii, și alții.

Din păcate, nu putem ierta pentru că mereu ne îndreptățim pe noi înșine: de fiecare dată noi avem dreptate, noi suntem ofensați, noi renunțăm, noi suferim... Întotdeauna găsim argumente pentru a ne justifica, dar nu încercăm niciodată să privim și din perspectiva celuilalt. Și chiar dacă iertăm sau cerem iertare, o facem, de multe ori, pentru că ne considerăm generoși, nu pentru că simțim înlăuntrul nostru dorința de împăcare. Aceasta este urmarea îndrep­tă­țirii de sine, care izvorăște din lipsa smereniei și din nepu­tința de a ne vedea păcatele, după cum spune avva Moise: „De nu va avea omul în inima sa cum că este păcătos, Dumnezeu nu-l ascultă pe el. Și l-a întrebat un frate: Ce este aceasta, a avea în inimă că este păcătos? Și i-a zis lui bătrânul: Cel ce-și poartă păcatele sale nu le vede pe ale aproapelui său”.

Iertarea este fiica mai mare a dragostei. Cel care iubește, acela și iartă, acela uită nedreptățile, binecuvântează, face binele și se roagă pentru ceilalți (cf. Matei 5, 44-45). Mântuitorul Hristos ne-a arătat în rugăciunea Tatăl nostru în ce măsură Dumnezeu ne va ierta păcatele: numai dacă „și noi iertăm greșiților noștri”. Dacă noi nu suntem în stare să iertăm gre­șelile, puține și ușoare, ale fraților noștri, cum așteptăm iertare pentru păcatele, multe și grele, ale noastre?

Iertarea nu înseamnă însă numai rostirea cu buzele, ci iertarea sinceră, din inimă, care presupune uitarea răului făcut și iubirea celui care a greșit. Sfântul Ioan Gură de Aur sesiza pericolul formalismului în gestul iertării, când îi avertiza pe contemporanii săi: „Noi nu trebuie doar să iertăm, ci să și uităm. Nu ierta doar din ascultare față de Dumnezeu, ci din plăcere pentru ceilalți [...]. Acela care se împacă cu ceilalți spre a fi lăudat, acela își face rău singur”.

Cum putem ști însă că am iertat din inimă? Răspunsul este simplu: dacă suntem împăcați, dacă nu avem resentimente sau mustrări de conștiință. Iertarea din inimă este vindecătoare, șterge orice urmă de invidie, de răzbunare, de semeție sau dispreț față de celălalt și statornicește pacea, liniștea, bucuria și, odată cu acestea, și sănătatea. Terapiile moderne susțin astăzi ceea ce creștinismul învață dintotdeauna: iertarea aduce vindecare, nu numai minții, ci și trupului. Iertând, sufletul se ușu­rează, mintea înlătură tot ceea ce este vătămător și devine curată, iar trupul își recapătă puterea.

Fără iertare, orice altă virtute este în zadar. Chiar de ne-am ruga, rugăciunea noastră rămâne stearpă, dacă nu este însoțită de iertare. Așa ne învață Sfântul Isaac Sirul când spune: „Sămânță pe piatră este rugăciunea celui care are pomenire de rău asupra fratelui său”. Dacă a ierta este greu, a ierta de „șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18, 22), adică, ori de câte ori ne greșește aproapele, ni se pare aproape imposibil. Și totuși, aceasta ni se cere, aceasta este calea de urmat, dacă vrem să ne asemănăm lui Dumnezeu. „A ierta este, în esență, un atribut dumnezeiesc”, scria părintele Nicolae Steinhardt, deci cel care poate ierta din inimă, ori de câte ori îi greșește fratele său, acela se află pe calea desă­vâr­șirii, asemănându-se lui Dumnezeu, Care, iubire fiind, nu ne socotește nouă păcatele cele multe, ci ne iartă de fiecare dată, dacă ne întoarcem cu sinceritate și po­căință.

Bine ar fi să facem exercițiul iertării. Vom vedea cum relația noastră cu cei din jur se va îmbunătăți, cum cugetul nostru va deveni curat, cum vom putea să ne rugăm din inimă, cum vom dobândi pacea și bucuria, cum însăși sănătatea noastră sufletească și trupească se va întări și Dumnezeu va revărsa peste noi darurile Sale cele bogate.

 

Diac. asist. dr. Eugen Maftei  - Ziarul Lumina

“Măi creștini, rugați-vă, că or să vie mari necazuri pe oameni! Oamenii nu se mai roagă lui Dumnezeu” (PĂRINTELE SIMEON ZAHARIA în documentarul Trinitas TV despre Mănăstirea Sihăstria)

 

 

În fiecare an la 1 septembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul. Cuviosul Dionisie s-a născut în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, din părinţi binecredincioşi, în jurul anului 460. A primit învăţătura duhovnicească în şcolile şi mănăstirile dobrogene, avându-i ca îndrumători pe călugării sciţi şi pe Episcopul Petru al Tomisului. A călătorit în Răsărit, iar în anul 496 a ajuns la Roma, chemat de papa Ghelasie, care căuta traducători din greacă în latină. Întrucât avea cunoştinţe de astronomie, el a propus ca numărarea anilor să se facă de la Naşterea Mântuitorului Hristos, şi nu de la întemeierea Romei sau în vreun alt fel, cum se făcea. S-a mutat la Domnul într-o mănăstire din Calabria, la anul 545. Canonizarea sa a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 8-9 iulie 2008. Tot în această zi îl pomenim pe Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta s-a născut într-un sat la graniţa dintre Siria şi Cilicia. A fost atras de monahism de mic şi la o vârstă fragedă s-a dus la stareţul Timotei de la Schitul Mandra. A învăţat pe de rost Psaltirea şi a deprins pravila monahală, apoi a mers la pustia Teleda, în apropiere de Antiohia, sub povăţuirea avvei Eliodor. Mai târziu, a mers la Telanis, unde s-a nevoit în mod deosebit. În ultimii ani ai vieţii a stat într-o chilie din vârful unui stâlp şi aşa s-a nevoit 30 de ani. - Ziarul Lumina

 

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut recent o carte cu paraclise, acatiste și canoane de rugăciune specifice fiecărei zile a săptămânii. Orice cleric, monah și mirean pot găsi în volumul de față rugăciuni pentru fiecare zi, dar și în vederea pregătirii duhovnicești pentru primirea Sfintei Împăr­tășanii. Părintele arhimandrit Chiril Lovin, asistent dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și coordonator al Departamentului „Carte de Cult” din cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, a vorbit în emisiunea „Viaţa Cetăţii” de la Radio TRINITAS despre importanţa acestor rugăciuni pentru pravila zilnică a credincioşilor.

Părinte arhimandrit Chiril Lovin, avem în faţă acest nou volum apărut la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, „Paraclisele și acatistele zilelor săptămânii“. V-aş ruga mai întâi să ne spuneţi câteva cuvinte despre acest volum. În primul rând, cui este el destinat? Ce au avut în gând editorii când au reunit aceste acatiste și paraclise?

La Editura Institutului Biblic a apărut în anii trecuți o carte cu acatistele zilelor săptămânii, însă s-a observat o cerere de a adăuga și paraclisele pentru pravila zilnică a credincioșilor. De aceea, primind din țară aceste semnale, la cererea mai multor credincioși, și observându-se faptul că aceştia doresc să citească și paraclisul zilei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a avut inițiativa de a publica, în cadrul Editurii Institutului Biblic, acest volum cu paraclisele și acatistele zilelor săptămânii, carte fără precedent la editura noastră. Când am demarat proiectul, am cercetat să vedem și practica panortodoxă. Cu acest prilej am observat că au apărut astfel de cărți și în mediul bisericesc grecesc, și în cel slav. Aşadar, păstrăm şi unitatea panortodoxă prin tipărirea paracliselor și acatistelor zilelor săptămânii. Nu este nicidecum o inovație, ci, dimpotrivă, este o trecere în cultul particular a unei tradiţii multiseculare a Bisericii prezente în cartea de cult numită „Octoih”, în care fiecare zi a săptămânii are o temă duhovnicească, teologică, reflectată în slujba zilei. De altfel, și în practica Bisericii noastre, de mult timp duhovnicii recomandă credincioșilor să citească în fiecare zi câte un acatist închinat acestei teme duhovnicești a zilei și acum, iată, și un paraclis. De ce un acatist şi un paraclis? Pentru că, în practica noastră liturgică, de obicei paraclisul se citește seara, iar acatistul dimineața. Deși nu este o regulă absolută, întrucât cineva poate citi un paraclis sau un acatist la orice oră din zi, în cultul particular, dar având această cutumă liturgică, am așezat în carte mai întâi paraclisul și apoi acatistul, pentru că ziua liturgică începe de seara.

Părinte arhimandrit, pentru că ați vorbit despre această distincție între acatiste și paraclise, aș vrea să delimităm foarte bine ce înseamnă paraclis și acatist. În nota editorială la acest volum se menționează că paraclisele sunt rugăciuni de cerere, iar acatistele, rugăciuni de laudă și de mulțu­mire. Ce înțelegem, așadar, prin paraclis și acatist?

Cuvintele „paraclis” şi „acatist” provin din limba greacă. Paraclis, ca termen imnografic („παράκλησις”), înseamnă, deopotrivă, „invocare”, dar şi „mângâiere” sau „consolare spirituală”. Nu trebuie confundat cu paraclisul în sens de capelă sau biserică mică, termen ce provine din alt cuvânt grec: παρεκκλησιον. Primul paraclis imnografic se pare că a apărut în secolul al XIII-lea, în Imperiul Bizantin de la Niceea, acolo unde împăratul Teodor al II-lea Laskaris, un om foarte evlavios, dar, în acelaşi timp, purtând și crucea unei boli cronice, s-a rugat necontenit Maicii Domnului. El este cel care a alcătuit primul paraclis în cinstea Preacuratei, adică un canon din nouă ode sau cântări, amplificat cu elemente din slujba Utreniei. Biserica a receptat această creație imnografică, ce a devenit foarte populară în Bizanț începând cu sfârșitul secolului al XIII-lea. După modelul acestui paraclis s-au alcătuit, mai întâi în cinstea Maicii Domnului, paraclisele pe care le avem și noi în Ceaslov, Paraclisul mic sau Paraclisul întâi al Maicii Domnului, dar și Paraclisul cel Mare, care se tipărește, de obicei, la sfârșitul Psaltirii, și alte paraclise în cinstea Maicii Domnului, ulterior și în cinstea multor sfinți. Paraclisele preiau genul imnografic al canonului, care exista în cultul Bisericii noastre încă din secolele al VIII-lea - al IX-lea. Acatistul, de asemenea, provine din cultul bizantin. Cuvântul „Ἀκάθιστος” înseamnă „slujbă la care nu se stă jos, la care nu se șade” și denumirea provine din faptul că, în anul 626, după ce, prin intervenția Maicii Domnului, Constantinopolul a fost salvat de asediul năvălitorilor, poporul și Patriarhul Serghie au mulțumit Maicii Domnului, cântându-i imnul acatist, în cadrul unei privegheri de toată noaptea, stând în picioare, în biserica din Vlaherne. De atunci, acest imn a fost numit „Ἀκάθιστος”, adică „la care poporul a stat în picioare”. Acatistul Bunei Vestiri a intrat de atunci în cultul Bisericii și îl săvârșim în fiecare an în Denia de vineri din săptămâna a cincea a Postului Mare. Unii cercetători spun că, de fapt, imnul acatist a apărut la sfârșitul secolului al V-lea, după Sinodul din Efes (431), care a impulsionat preacinstirea Născătoarei de Dumnezeu. Acatistul face parte din genul imnografic al condacului. În cărțile noastre de cult întâlnim imnuri numite „condac” care au doar o strofă, dar, la începutul dezvoltării acestui gen imnografic, el avea mai multe strofe, de obicei 24, după numărul literelor alfabetului grecesc, aşa cum are şi Acatistul Bunei Vestiri în limba greacă. După modelul acestui condac-acatist au apărut şi alte astfel de alcătuiri imnografice, încă din jurul anului 1000, acatiste în cinstea Mântuitorului, a Prea­sfintei Treimi, a sfinților și chiar a praznicelor împărătești. Primii mari alcătuitori de acatiste au fost ucenicii Sfântului Grigorie Palama, în secolul al XIV-lea. Chiar Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul este atribuit Patriarhului Isidor al Constantinopolului, un ucenic al Sfântului Grigorie Palama. Practic, isihaştii au găsit în acatist o modalitate de a exprima ­învăţătura despre lumina necreată, despre ­îndumnezeirea omului, pe care au transpus-o în această formă de imn liturgic.

Părinte arhimandrit, dacă am făcut această distincție între paraclis și acatist, aş vrea să privim puțin în cuprinsul volumului de față și să ne spuneți mai multe despre aceste teme despre care ne-ați vorbit că sunt asociate fiecărei zile din timpul săptămânii. Cuprinsul cărții începe cu paraclisele și acatistele pentru ziua de duminică. Duminica sărbătorim Învierea Domnului, însă vă rugăm să ne spuneți despre fiecare zi a săptămânii în parte. Care este tema principală a zilei și care este recomandarea de rugăciune?

În mediul monahal mai ales, în zona Patriarhiei Ierusalimului, în Palestina, s-a dezvoltat, încă din secolele al V-lea și al VI-lea, o evlavie spre cinstirea, în fiecare zi din săptămână, a unei persoane divine sau a unui sfânt. Această tradiție a fost preluată în cartea numită „Octoih”, din care citim aproape zilnic în Biserica noastră. Această tematică s-a dezvoltat pornind de la faptul că duminica este ziua întâi a săptămânii, așa încât duminica a fost închinată adorării Preasfintei Treimi. De aceea avem duminica tema Preasfintei Treimi, pe care o regăsim și în cult, la miezonoptica de duminică, la care avem câte un canon, pe glasul de rând, închinat Preasfintei Treimi. Duminica are, evident, și tema Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, de aceea citim Paraclisul sau Acatistul Mântuitorului Hristos. După adorarea Preasfintei Treimi, urmează cinstirea puterilor netrupești, arhangheli și îngeri, pentru că Dumnezeu a creat mai întâi lumea nevăzută. De aceea, luni îi cinstim pe sfinții arhangheli și îngeri, citind Paraclisul sau Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, precum şi Canonul de rugăciune către îngerul păzitor, care este cel mai apropiat de fiecare dintre noi. Urmează, apoi, în logica istoriei biblice, Sfântul Ioan Botezătorul, care este reprezentant al Vechiului Testament. De aceea, el este cinstit marți, când putem rosti Paraclisul și Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, dar și Canonul de pocăință către Mântuitorul Hristos, pentru că Ioan Botezătorul a fost vestitor al pocăinței. În ziua de miercuri, tema mai veche este preacinstirea Maicii Domnului, care deschide, simbolic, perioada Noului Testament. De aceea, miercuri avem Paraclisul și Acatistul Maicii Domnului, în cazul acestei cărți Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, întrucât Acatistul Bunei Vestiri, cel mai vechi acatist, se obișnuiește a se citi sâmbăta, la care se adaugă, desigur, și tema Pătimirilor Mântuitorului Hristos, pentru că, încă din timpurile apostolice, creștinii au postit miercurea, amintindu-și de vinderea Mântuitorului de către Iuda, ca început al Pătimirilor Domnului. De aceea, s-a adăugat cu timpul și această temă a Pătimirilor, dar, întrucât tema Pătimirilor și Răstignirea Mântuitorului prevalează în ziua de vineri, în ziua de miercuri a rămas preponderentă tema preacinstirii Maicii Domnului.

Urmează apoi ziua de joi, în care îi cinstim pe ucenicii Mântuitorului Hristos, pe Sfinții Apostoli, dar și pe urmașii acestora, ierarhii Bisericii, al căror reprezentant este Sfântul Ierarh Nicolae. Așadar, joi putem citi Paraclisul celor 12 Apostoli, dar și Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ori al Sfântului Ierarh Nicolae, ca reprezentant al cetei sfinților ierarhi. Ziua de vineri este dedicată amintirii Răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos și a venerării Cinstitei Cruci, aşa încât în această zi s-au rânduit Paraclisul și Acatistul Sfintei Cruci, precum și Acatistul Pătimirilor și Răstignirii Domnului. Ziua de sâmbătă este, de obicei, închinată tuturor sfinților, deci se cuvine să citim Paraclisul și Acatistul Tuturor Sfinților, precum şi Canonul de rugăciune către puterile cerești și către toți sfinții. De asemenea, în această zi, în mod tradițional, citim și Acatistul Bunei Vestiri, care a fost introdus în cult într-o zi liturgică de sâmbătă. Așadar, avem în această carte și primul acatist, și primele paraclise în cinstea Maicii Domnului, dar avem și paraclisul și acatistul pentru fiecare zi a săptămânii, ca și diverse canoane de rugăciune adecvate. În felul acesta, cartea reprezintă și o pravilă de rugăciune pentru cei care se pregătesc a se împărtăși cu Sfintele Taine, adică a primi Sfânta Euharis­tie. În tradiția Liturghierului românesc se precizează că cei care doresc să se împărtă­șească duminica se cuvine să se pregătească în săptămâna precedentă printr-o pravilă de rugăciune mai intensă și, în nota editorială, este descrisă pravila de rugăciune, care cuprinde întocmai aceste canoane, paraclise și acatiste, pe care le-am enumerat deja. Desigur, aceste rugăciuni nu se rostesc doar de cei care doresc să se împărtășească, ci și de orice credincios care are evlavia suficientă și timpul necesar pentru a citi în fiecare zi aceste rugăciuni sau măcar o parte dintre ele.

Părinte arhimandrit, din punctul de vedere al rugăciunii credinciosului, care este recomandarea în ceea ce privește programul zilnic de rugăciune? El cuprinde și rugăciunile dimineții, rugăciunile serii, care nu sunt în acest volum?

Pravila de rugăciune înseamnă rânduiala sau conținutul programului de rugăciune al fiecărui credincios și acesta este stabilit de obicei în acord cu duhovnicul, în funcție de preocupările credinciosului și de timpul pe care îl are la dispoziție. Sensul acestei pravile este de a ne ruga cât mai mult, de a fi cu mintea cât mai adesea în legătură cu Dumnezeu și cu realitățile spirituale. Așa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, noi suntem chemaţi să ajungem la o rugăciune neîncetată: „Bucuraţi-vă pururea! Rugaţi-vă neîncetat!” Pravila presupune rugăciunea la anumite ore, ca exercițiu necesar spre dobândirea rugăciunii neîncetate. În afară de pravila care presupune niște ore precise de rugăciune, dimineața sau seara, sau poate și în alte momente ale zilei, credinciosul este chemat ca „în toată vremea și în tot ceasul” să își amintească de Dumnezeu și să se adreseze Lui prin rugăciuni scurte, cum ar fi rugăciunea minții: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” sau „Tatăl nostru”, sau altă rugăciune în care mintea să se adune, să fie permanent în legătură cu Dumnezeu. De asemenea, nu trebuie uitat că aceste rugăciuni din cultul particular nu pot niciodată înlocui participarea noastră la sfintele slujbe din Biserică. Ele fac parte din nevoinţa personală, care, însă, trebuie totdeauna completată cu viața sacramentală, cu împărtășirea din harul sfințitor care ne este dat prin Sfintele Taine și ierurgii ale Bisericii, prin sfintele ei slujbe. Așadar, oricâte paraclise sau acatiste am citi, ele nu vor egala niciodată participarea noastră la Sfânta Taină a Spovedaniei și la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Ele vin în completarea participării noastre la slujbele Bisericii, pentru ca, atunci când nu suntem în biserică, să fim, prin rugăciunea noastră particulară, împreună cu Dumnezeu și cu sfinții.

Există un cuvânt al Sfântului Marcu Ascetul care parcă vorbește omului modern, omului angajat în tot felul de treburi ale acestei vieți: „Când îți aduci aminte de Dumnezeu, roagă-te, ca, atunci când tu Îl vei uita, El să-Şi aducă aminte de tine!“ Ce îndemnuri aveți către credincioșii care merg în fiecare zi la serviciu, care duc adeseori o viață destul de neliniștită, nu neapărat din cauza lor, ci a lumii în care trăim? Ce recomandări aveți din punctul de vedere al rugăciunii, care, după cum ați spus, ar trebui să fie neîncetată?

Să nu uităm niciodată de Dumnezeu. Să ne raportăm întotdeauna la Dumnezeu și orice problemă pe care o avem să o transformăm în rugăciune. Fie că folosim cărțile de rugăciuni ale Bisericii, care ne oferă și rugăciuni specializate, pentru o anumită problemă, fie că ne rugăm prin cuvintele noastre, important este să ne raportăm totdeauna la Dumnezeu și problemele noastre să le punem la picioarele Domnului, cum zic Sfinții Părinți. „Rugăciunea mea voi revărsa către Domnul”, se spune în Paraclisul Maicii Domnului, adică voi pune înaintea Domnului tot ceea ce îmi apasă sufletul. Desigur, putem cere sprijin şi călăuzire și Maicii Domnului, îngerului păzitor și sfinților noștri ocrotitori. Atunci când omul agitat al zilelor noastre, stresat și foarte ocupat, îşi găsește timp, poate și trebuie să citească din cărțile de rugăciuni puse la dispoziție de Biserică, pentru a învăța să se roage. Cine dorește își găsește timp. Aşa cum pentru trup găsim timp să mâncăm, să ne îmbrăcăm, să ne spălăm, tot așa, cel care are credință în Dumnezeu își va găsi timp să-şi spele şi să-şi hrănească sufletul, prin participarea la sfintele slujbe, Taina Spovedaniei, pravila de rugăciune zilnică, pentru că în felul acesta păstrăm legătura cu Dumnezeu, dar, totodată, primim de la El har și binecuvântare în toate proiectele și activitățile noastre.

Părinte arhimandrit, înainte de final aș vrea să ne mai oferiţi o informație de ordin practic. Dacă privim în slujbele paracliselor care sunt prezente și în acest volum, vedem că sunt slujbe care au câteva mențiuni în ceea ce îl privește pe preot, mențiuni ­despre câteva ectenii care sunt cuprinse în slujbă, chiar Evanghelia şi Apostolul din cadrul paraclisului. Credinciosul simplu care citește un paraclis, ce trebuie să facă când întâlnește aceste momente din slujbă, care sunt, să spunem așa, rezervate exclusiv preotului?

Atunci când un credincios mirean sau un simplu monah întâlneşte aceste indicații tipiconale referitoare la intervențiile liturgice ale preotului, va trece peste ele. De altfel, în această ediție a paracliselor este precizat ceea ce trebuie să facă mireanul în acest moment, așa încât, atunci când este indicată participarea preotului, este indicat și ce se face în locul acesteia. De exemplu, după cântarea a treia a paraclisului, este scris: „Preotul zice ectenia întreită scurtă. În lipsa preotului, rostim: Doamne miluiește de 12 ori”. Așadar, se găsesc de față indicațiile necesare, concise și precise, astfel încât credinciosul să nu se afle în dilemă. Textul Evangheliei, unde într-adevăr nu există precizări, poate fi citit de credincios în mod simplu, așa cum citește un psalm. Atunci când ajunge la acest moment, este de dorit să îl citească pentru că este temeiul scripturistic al cinstirii Maicii Domnului sau al cinstirii sfântului respectiv. Se citeşte fără formulele care însoţesc citirea Sfintei Evanghelii, formule care sunt ­rezervate clerului.

Un articol pentru Ziarul Lumina de: Pr. Teodor Gradinaciuc,   Vasile-Robert Nechifor

 

 

Sfântă Cruce, armă tare,
Feri-mă de supărare;
Sfântă Cruce, armă dulce,
Fii cu mine încotro m-oi duce;
Sfântă Cruce a lui Hristos,
Să-mi fii mie de folos.
Cruce-n casă, cruce-n masă,
Cruce în toți patru cornuri de casă.
Dumnezeu îi cu noi la masă,
Maica Sfântă-i la fereastră,
Îngerii împrejur de casă,
Maica Sfântă îi cu poala întinsă
Și pe noi toți ne cuprinsă.
Cruce în patul nost,
Dumnezeu îi la capul nost,
Dumnezeu ne-o apărat,
De vrăjmașul necurat,
De șarpele înveninat,
De iadul întunecat.
Cruce Sfântă, trezește-mă,
Maică Sfântă, acoperi-mă,
Înger bun, păzește-mă,
Doamne, mântuiește-mă.
Amin.

PS Macarie Drăgoi (Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord) - rugăciune de la bunica sa, Parascheva, și de la bătrânii satului său natal

---

 

 

 

Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori). Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.  Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum… Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Troparele de umilință: Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi. Slavă… Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm. Și acum… Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul: Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Slavă… Și acum… Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu. Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu. Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni). 

Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Troparul glasul al 3-lea Podobie: De frumusețea… Minunatu-s-au Îngerii de luptele tale și de statornica bărbăție arătată întru nevointe, Sfinte Părinte Nichifor, căci urmând Dreptului Iov ți-ai câstigat răbdarea în îndelungi pătimiri, cunoscându-L pe Dumnezeu, Cel Care a răbdat Cruce și moarte pentru învierea noastră. Pentru aceea și  Domnul te-a împodobit cu darul facerii de minuni, iar noroadele pământului se veselesc de darurile tale și îti cântă cu recunoștință: bucură-te, dumnezeiesc povătuitor al monahilor; bucură-te, purtător al Luminii nezidite; bucură-te că sfintele tale moaște sunt izvor de bună mireasmă și neîncetate minuni!

Condacul glasul al 2-lea: Trecând ca un viteaz prin durerile si cumplitele schilodiri ale leprei, te-ai avântat în întâmpinarea cuvintelor Evangheliei, Sfinte Nichifor, si te-ai făcut sălas al Preasfintei Treimi, prin necurmata rugăciune si stăruintă în răbdare. Pentru aceea te-ai si învesmatat cu slava cea dumnezeiască si nematerialnică, purtând în trupul tău mult pătimitor strălucirea cea atotbiruitoare a Învierii lui Hristos. Doamne miluiește (de trei ori), Slavă… Şi acum…

Psalmul 50: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc, și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți, spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele, și toate fărădelegile mele, șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta, și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fărădelege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1:  Ai călătorit în această viață purtând mulțime de poveri și pătimiri, însă cunoscând dragostea cea dumnezeiască a Crucii, L-ai iubit pe Cel care te-a iubit desăvârșit și, încredințându-te voii Lui celei sfinte, ai biruit ca un multpătimitor noianul de suferințe ce ți-ai covârșit zilele. Pentru acestea și ceata celor credincioși se umple de voioșie, văzând surâsul tău și îți cântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   

Icosul 1: Răsărind ca o binecuvântare în ostrovul Cretei, dumnezeiescule Nichifor, ai cunoscut de timpuriu durerea de a fi orfan și, făcându-te iubitor de osteneală, ai învățat a-ți câștiga cele de trebuință, spre a nu împovăra pe nimeni, Însuși Domnul ferindu-te prin aceasta de moleșeala cea stricătoare de suflet a traiului desfătat. Pentru aceasta și noi cei care ne-am robit îndulcirilor pământești, îndrăznim a-ți cânta:

Bucură-te, pahar plin cu seva veșniciei, din care se adapă toți cei istoviți,

Bucură-te, izvor de lacrimi, prelins din muntele cel sfânt al suspinelor,

Bucură-te, pâine fărâmată cu tăișul multor pătimiri și lupte lăuntrice,

Bucură-te, dragoste curată prin care Fiul lui Dumnezeu Se lasă îmbrățișat,

Bucură-te, dar al milostivirii, la care aleargă toți cei ce flămânzesc a primi bucurie,

Bucură-te, candelă ce veghează în noaptea întunecată a învârtoșărilor noastre,

Bucură-te, străfulgerare a curăției, în care lumea se vede cu ochi primenitori, Bucură-te, vorbă domoală, care a dobândit putere de Sus spre a temelui suflete,

Bucură-te, fluture cu aripi de azur, care știe să culeagă nectar din mărăcinii faptelor noastre,

Bucură-te, floare înveșmântată cu purpura pătimirilor, care strălucește cu raze de lacrimi,

Bucură-te, clinchet al bunătății, care prin alinare trage clopotele deșteptării sufletești,

Bucură-te, porumbel care își găsește odihna în cuibul sihăstresc al rugăciunii, Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  

Condacul 2: Ucenicind spre a învăța înfrumusețarea chipului trupesc, nu ți-ai închis mintea în deprinderea frizeriei și a bărbieriei, ci dintru acestea te-ai ridicat mai apoi către cunoștința frumuseții chipului dumnezeiesc din om, spre a ajunge prin multe ostenei și nevoințe la măsura bărbatului desăvârșit, care întru Duhul se face asemenea lui Hristos. Pentru aceea și noi te rugăm: curăță, spală și înfrumusețează-ne chipul lăuntric cu meșteșugul tău cel dumnezeiesc, prin care lumina privirii lui Hristos începe să strălucească și în ochii noștri, spre a-I cânta cu bucurie: Aliluia!

Icosul 2: Prin bunăvoința iubitorilor de Hristos, ai ajuns în tinerețe să te închini la Sfintele Locuri, precum făcuse și mama ta Glicheria și, primind întru cunoștință cuvântul Crucii, ai încredințat durerile tale lui Dumnezeu, învățând calea de taină a mântuirii. Pentru aceasta și noi, cei apăsați de povara fricilor și spaimelor, alergăm către tine spre a-ți aduce această cântare: Bucură-te, bărbier care, dincolo de chipul dinafară, ai văzut chipul dumnezeiesc din om, 

Bucură-te, minune a frumuseții lăuntrice, tăinuită prin lepră în acest veac pământesc,

Bucură-te, ciripit al primăverii veșnice, împletit cu seninătatea zborului sufletesc,

Bucură-te, fericire îngropată cu sămânța Învierii și udată cu lacrimi, în trup multpătimitor,

Bucură-te, frumusețe încrustată în duh, descoperită lăuntric de iscusita daltă a rugăciunii, Bucură-te, tânguire adâncă ce retează nebunia cea cumplită a nădăjduirii în sine,

Bucură-te, domolire a asprimii păcatului, dobândită prin dragostea purtării Crucii,

Bucură-te, milă pătrunsă de rădăcinile cele sfinte ale milostivirii dumnezeiești,

Bucură-te, cale a Ierusalimului, găsită prin pașii sărăciei, fecioriei și ascultării,

Bucură-te, pâine a poruncilor Evangheliei, care dospește și se coace în curăția minții, 

Bucură-te, văzduh în care se adună albinele ce poartă feciorelnic nectarul harului,

Bucură-te, busuioc care se lasă adulmecat doar prin înnoirea simțurilor sufletești,

Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  

Condacul 3: Când n-ai mai putut ascunde nicidecum lepra, Cuvioase Nichifore, ai încredințat taina ta unui arhiereu al lui Hristos și, primind sfătuirea lui cea bună, ți-ai îndreptat pașii spre leprozeria din ostrovul Chiosului, unde te-a întâmpinat îmbrățișarea cea dumnezeiască a Sfântului Antim. Pentru aceea ai și voit a urma blândeții lui, întru care dăinuia viața cea plină de pace a smereniei și puterea făcătoare de viață a Sfintei Liturghii, prin care se dăruiește lumii Trupul și Sângele Domnului, pentru ca toți să putem cânta: Aliluia!

Icosul 3:  Cu zâmbetul buneivoiri și întru psalmodiile inimii ți-ai făgăduit sufletul lui Dumnezeu și, primind chipul cel monahicesc prin mâinile Sfântului Antim, Părintele tău duhovnicesc, te-ai înnoit cu înnoire nepieritoare, în care harul Duhului Sfânt lucrează cu putere neasemănată. Iar noi, veselindu-ne de biruința ta în Dumnezeu, îți cântăm cu inima recunoscătoare:

Bucură-te, frizer care te-ai lăsat tuns spre unire deplină cu Mirele Hristos,

Bucură-te, monah care prin ascultare și îndelungă răbdare ai dobândit veșnica biruință,

Bucură-te, măreție dumnezeiască ce înveșmântează neputința omenească,

Bucură-te, jar aprins prin suflarea Duhului Sfânt, tăinuită în numele Fiului, Bucură-te, mormânt în care au fost îngropate vânările lucrurilor materialnice,

Bucură-te, străpungere a umilinței, care știe să arunce sulița țintirii mândriei,

Bucură-te, prohodire a părerii de sine, care deschide ușa vederii Duhului, 

Bucură-te, lanț ce încătușează lătrătura cea cumplită a necuratelor patimi,

Bucură-te, jertfelnic sfânt arătat din cuprinderea Evangheliei în odaia inimii,

Bucură-te, grai de clopot, care răsună limpede în tăcerea rugăciunii lui Iisus, Bucură-te, lumină a minții care răzbate în cohorta de patimi a multor suflete,

Bucură-te, zăpadă ce mi se topește în inimă, nimicindu-mi smoala nesimțirii,

Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!     

Condacul 4: Cortul trupului tău a încept să fie sfârtecat de tăișurile necruțătoarei lepre, încolțindu-te cu neputințele multor dureri și pătimiri, dar tu, Sfinte Nichifor, ți-ai trăit toate suferințele cu Dumnezeu, sorbind veșnicia în vremelnicia ostenelilor trupești și făcându-te mult ostenitor în truda metaniilor și a privegherii minții. Iar Duhul cel Preasfânt, văzând stăruința ta mucenicească, a început a-ți descoperi tainele făpturii și ale mântuirii omului, spre a-ți încredința alinarea din suspinul cel Sfânt: Aliluia!

Icosul 4: Ai poposit în leprozerie știind că îți va fi temniță până la sfârșitul vieții, dar ai aflat aici corabia mântuirii, în care urcându-te cu mijlocirile Sfântului Antim, ți-ai început călătoria spre zări și țărmuri care sunt cu totul necunoscute celor ce pe ei înșiși s-au robit vieții trupești. Iar noi, pricepând ca în ghicitură unele ca acestea, cu șchiopătate cuvinte te lăudăm așa:

Bucură-te, iubire de cuvinte sfinte, în care a poposit tăria de nebiruit a Evangheliei,

Bucură-te, foc ceresc ascuns în trup năpădit de valurile multor neputințe și dureri,

Bucură-te, țarină în care arătura s-a făcut în adâncul ce odrăslește sămânța Înverii,

Bucură-te, limpezire a lacrimilor, care spală funinginea cea întunecată a păcatului,

Bucură-te, zăbrele purtate o jumătate de veac pentru slobozenia dumnezeiască, Bucură-te, sicriu în care s-au îngropat cu tine spre Înivere, stelele, luna și soarele, 

Bucură-te, miez al noptii nuntit cu privegherea întru numele lui Dumnezeu,

Bucură-te, turmă a cugetelor binecuvântate, care cunosc glasul Păstorului,

Bucură-te, temerar oștean al lui Hristos, acoperit cu zalele cuvintelor Evangheliei,

Bucură-te, cheie prin care ni se deschide poarta îndelungii-răbdări în Dumnezeu,

Bucură-te, rădăcină a Pomului vieții, care ne fură inimile din pământul plăcerii,

Bucură-te, sfântă risipire a împrăștierii minții, prin semințele Numelui Fiului,

Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  

Condacul 5: Te-a învrednicit Dumnezeu a te face ucenic de sfânt, Preacuvioase Nichifor, izbăvindu-te de truda vătămătoare a urmării celor ce mint lui Dumnezeu și oamenilor, socotindu-se pe ei înșiși aleși învățători și făcându-se precum niște dumnezei pământești, ce au înnebunit în învârtoșarea mândriei și a orbirii lor. Miluiește-ne și pe noi cei care, din pricina patimilor noastre și de nenumărate ori, am nimerit în plasa cea mincinoasă a celor care fățărnicesc evlavia și cunoștința lui Dumnezeu, neștiind să cânte în adevăr: Aliluia! 

Icosul 5: În cântarea inimii tăinuindu-ți privegherea, ai lăsat să se vadă în afară doar neputințele și pătimirile, Sfinte Nichifor, ascunzând comoara venirii Duhului Sfânt, spre a nu fi călcată în picioare de cei care nu s-au curățat încă de noroiul patimilor. De aceea te rugăm să ne miluiești acoperindu-ne și pe noi cu bunăvoința ta, spălându-ne cu ploi de lacrimi de toate întinăciunile iubitoare de materie, spre a-ți putea cânta:

Bucură-te, cuptor încins al nenumăratelor pătimiri, strălucind cu Lumina de Sus,

Bucură-te, hrană plină de saț dumnezeiesc, care satură mulțime de oropsiți ai lumii,

Bucură-te, ușă care se deschide spre dumnezeiasca priveliște a smereniei lui Hristos,

Bucură-te, nestricăciune nepământească, dobândită pe crucea stricăciunii leprei,

Bucură-te, cântare ce răsună ca un ecou în adâncurile înalte ale Dumnezeirii,

Bucură-te, sete care a sorbit întru sine toate bubele și puroaiele păcatelor lumii,

Bucură-te, vultur ce nu și-a părăsit cuibul decât zburând în Dumnezeu,

Bucură-te, lacrimă a surâsului, zămislită din milioane de lacrimi de pocăință,

Bucură-te, masă întinsă și prea bogată a ospățului bunătăților privegherii,

Bucură-te, răstimp dăruit nouă pentru a ne întinde cu bunăvoie brațele pe Cruce,

Bucură-te, clipită strălucind în Duhul Sfânt, arătându-ne neclătinarea veșniciei,

Bucură-te, aur înlăcrimat al vederii lui Dumnezeu, adunat bob cu bob în jitnițele Împărăției,

Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!    

Condacul 6: Desăvârșindu-te în ascultare și agonisind vitejia ostășiei Duhului, ai început a cunoaște cercetările de taină ale lui Dumnezeu, dobândind puțin câte puțin din necuprinsa măsură a înțelepciunii lucrătoare a Preasfintei Treimi. Pentru aceea ai și cufundat mintea ta în cuvintele Evangheliei, ca ridicându-te înnoit prin puterea lor dumnezeiască, cea care curăță cu focul ceresc toată legătura pătimașă a amorțirii sufletești și a risipirii minții, să biruiești toate bântuielile vrăjmașului, cel care a uitat frumusețea ascunsă în cântarea: Aliluia! 

Icosul 6: Răbdând cu bărbăție toată osteneala nevoințelor și împuternicindu-te cu dumnezeiasca Euharistie, sfântul leac al întristării, ai pășit către biruința smereniei Domnului, pe al Cărui Nume îl purtai neîncetat pe buzele inimii. Unele ca acestea văzându-le, foarte ne veselim de lucrarea pe care Domnul o tăinuiește în robii săi adevărați, și îți cântăm cu voioșia recunoștinței:

Bucură-te, minte îndumnezeită care poartă în sine cugetele Domnului Hristos,

Bucură-te, sudoare de sânge, înșiruind în metanii, boabele sfinte ale trezviei,

Bucură-te, noian al harului, care în valuri vine și cuminte ne spală picioarele,

Bucură-te, doctor ce vindeci hoitul cel putrezit al multelor mele împătimiri,

Bucură-te, văpaie a isihiei, care primești și rugăciunea mea abia șoptită,

Bucură-te, vâltoare în care e curățată viitura plină de necurății a fărădelegilor mele,

Bucură-te, ușurare a durerilor pământului, prin unirea Ta cu Hristos în Ghetsimani,

Bucură-te, fulger ce spintecă luminând cerul cel plin de beznă al minților noastre,

Bucură-te, trâmbiță al cărei sunet se face auzit celor care au asurzit în pătimașe plăceri,

Bucură-te, jăratec dogoritor în care e ascunsă în lume căldura dragostei lui Hristos,

Bucură-te, punte care se avântă pe malul Împărăției pentru mulți  credincioși,

Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   

Condacul 7: Poartă a Vieții s-a făcut inima ta, căci Domnul intrând cu putere prin chemarea Numelui Său, a adus cu Sine sălășluirea Tatălui și a Sfântului Duh, iar Lumina Lor cea nezidită te-a cuprins întru mărturia cea vie a Împărăției, în care se împărtășesc tainele cele mai presus de fire ale vederilor și lucrărilor dumnezeiești. Pentru aceea, toți cei care cheamă numele tău, Sfinte Nichifor, gustă după putere din mângâierea pe care o dăruești cu mărinimie, întru cunoștință cântării: Aliluia! 

Icosul 7:  Bunătatea ta degrabă întâmpină suspinul omenesc, topind în focul rugăciunii durerile viețuirii pamântești și purtându-le către izvorul veșnicei izbânzi - Crucea pe care a murit Domnul Hristos. Cu pecetea acestei biruințe însemnându-ne și noi, ne întărim întru nădejde și îți grăim plini de recunoștință, unele ca acestea:

Bucură-te, venire lină a încredințării neîncetatei mile a Fiului lui Dumnezeu,

Bucură-te, jertfire a nădăjduirii în sine, al cărei prinos aduce smerenie lucrătoare,

Bucură-te, bucurie înfiripată în inimile a mulțime de popoare credincioase,

Bucură-te, ochi neadormit, care e destoinic a desluși toată lucrarea înșelăciunii,

Bucură-te, înfrigurare topită în Duhul, pentru mulțimea fărădelegilor noastre,

Bucură-te, făptuire a dragostei Evangheliei, ce împrăștie în lume sfinte semănături,

Bucură-te, braț întărit cu vitejia care învârte, întru Duhul boabele metaniilor,

Bucură-te, nesupărare limpede, revărsată peste cei ce îi disprețuiesc pe neputincioși,

Bucură-te, început al sfârșitului nebuniei noastre iubitoare de patimi și plăceri,

Bucură-te, oțet și fiere băute dimpreună cu Hristos, pe crucea leprei tale,

Bucură-te, floare preacurată a Învierii, ce are în sine toată frumusețea cea de Sus, Bucură-te, postire în care le-ai lepădat pe toate ale lumii, spre a-L îmbrățișa pe Dumnezeu, 

Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!

Condacul 8: Zvârcolindu-se întru deznădejdea pizmei, s-a năpustit diavolul asupra ta, socotind că arătându-se de față te va tulbura de la rugăciune, Sfinte Nichifor, însă nimic izbândind și-a înfipt ghearele în mâna ta cea dreaptă, cu care te pecetluiai cu semnul Sfintei Cruci. Iar tu, ca un viteaz, te-ai luptat cu el înfrângându-l cu puterea lui Hristos, Care sălășluia întru tine, ajungând necuratul să fie rușinat de un om purtător al neputinței trupului, însă biruitor prin părtășia sa la dumnezeiasca fire, întru care se face cunoscută taina cântării: Aliluia!

Icosul 8: Nedezlipindu-ți mintea de Numele lui Hristos Dumnezeu, ai cuprins în îmbrățișarea ta pe tot omul, mistuind întunericul nostru, pe care Domnul ți l-a încredințat spre a te face părtaș întru lucrare la rugăciunea Sa din Ghetsimani. Pentru aceea cu toții alergăm către tine, rugându-te să ne cureți de drojdia minciunilor lăuntrice, dar și de cele care din afară se rostogolesc năvalnic peste noi, asurzindu-ne mintea spre a nu-ți putea cânta:

Bucură-te, seceră prin care se ridică în Cer snopii rugăciunii lui Iisus,

Bucură-te, sfârșit al păcătuirii, adeverit și în netrebnicia simțurilor noastre,

Bucură-te, uimire și strigare, îngropată în tăcerea adâncurilor lui Dumnezeu,

Bucură-te, neputință a mișcării, care ai luat asupra ta înțepenirea noastră în păcat,

Bucură-te, însângerare în lupta cu dracii, care spulberă tot întunericul minciunii, Bucură-te, scară mucenicească cu cincizeci de trepte, care te-a făcut lăcaș al Treimii,

Bucură-te, căutare și aflare a strălucirii cuvintelor dumnezeiești temeluite în făpturi,

Bucură-te, noapte a omorârii morții, în care se aprind toate stelele rugăciunii strălucitoare, 

Bucură-te, războinic care l-a rușinat pe diavolul cu flamura biruințelor în Dumnezeu,

Bucură-te, sabie care se ascute în focul neîncetatei trezvii, fiind bătută pe nicovala răbdării,

Bucură-te, ardere de tot a subțirimilor mândriei, spre intrare în luminarea desăvârșirii,

Bucură-te, minunare și voioșie a Dreptului Iov, pentru covârșitoarea ta lepădare de sine,

Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   

Condacul 9: Adâncindu-te cu inima în Dumnezeu, te-ai desprins cu totul de cele pământești și, fiind purtat de Duhul întru dumnezeiască vedere și cunoștință, a mărturisit și trupul pogorârea de taină a rugăciunii tale, căci prin darul lui Dumnezeu ai început a pluti în văzduh, întinzând brațele spre Cer pentru a primi îmbrățișarea părintească. Pentru aceea și firea oamenilor, care îndeobște e aplecată spre cele trupești, se veselește că încă un fiul al ei a biruit preaîmpuțita mândrie și cântă în Duh și în Adevăr: Aliluia!

Icosul 9: Ucenicul cel care s-a învrednicit a vedea măsura rugăciunii tale, Sfinte Nichifor, a sorbit în suflet Lumina cea dumnezeiască ce împodobea chipul tău, veselindu-se cu băutura cea vie a strălucirii celei neapuse. Iar noi, cei care ca niște bezmetici ne preumblăm prin nisipurile mișcătoare ale necredinței și ale poftelor după născocirile pământești, cu umilință îndrăznim a-ți aduce aceste graiuri de laudă:

Bucură-te, cetățean al tuturor inimilor, întru care șoptești frumusețile Ierusalimului de Sus,

Bucură-te, cruce care ne cheamă să iubim alegerea tâlharului celui de-a dreapta,

Bucură-te, gospodar sărac în cele pământești, dar nespus de darnic întru cele cerești,

Bucură-te, răbdare mucenicească ce prin sfârtecarea leprei ai înnoit omul cel lăuntric,

Bucură-te, rostire întru Duhul, a cuvântului prin care ai fost adus la ființă și viață,

Bucură-te, piron ce țintuiești toată jalea și sfârșeala cu sângele lacrimilor tale,

Bucură-te, ostășie a râvnei pentru dobândirea păcii desăvârșite a veacului viitor,

Bucură-te, nebiruită cetate a inimii, înălțată prin credința în cuvintele Evangheliei,

Bucură-te, trup prin care a trecut mulțimea de piroane a neîncetatelor pătimiri,

Bucură-te, curaj de a zbura spre noi cu aripile smereniei și ale milei pocăinței,

Bucură-te, istorie a sfințeniei care a biruit toate furtunile duhurilor potrivnice,

Bucură-te, neînfricare în fața morții, odrăslită din surâsul Învierii lui Hristos,

Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   

Condacul 10: Lumina Împărăției se arată în chip văzut celor care trudesc a dobândi mintea lui Hristos și, ostenind până la sânge întru lucrarea poruncilor și pomenirea Numemui Fiului, se aduc deplin lui Dumnezeu. Între aceștia te-ai numărat și tu, Sfinte Nichifor, și prin iconomia Preasfintei Treimi ai fost descoperit lumii ca vas ales și plin de bogăția unirii și mișcării întru slava Duhului. Iar noi, minunându-ne de revărsarea de daruri cuprinse în sufletul tău, cântăm cu recunoștință Domnului: Aliluia!  Icosul 10: Întunericul dintru noi nu rabdă  a fi vădit de strălucirea cea dumnezeiască a feței tale, Sfinte Nichifor, însă lumina bucuriei tale șoptește lin în inimile noastre vestea cea bună a Evangheliei, cea care ne poate strămuta din moarte la viață, înnoindu-ne simțirile și învrednicindu-ne a-ți cânta așa:

Bucură-te, răstignire a graiului, care și-a înveșmântat tăcerile în mintea lui Hristos,

Bucură-te, zvârcolire în dureri ascunsă de oameni, dar arătată deplin lui Dumnezeu,

Bucură-te, ciorchine de neputințe, care a fost stors în teascul jertfelnicului ceresc,

Bucură-te, fior al sudorilor de rugăciune, care ne curăță de întinăciunile trupești,

Bucură-te, curăție a chipului omenesc, nebiruită de urâciunile schingiuirii leprei,

Bucură-te, îngenunchere plină de bărbăția celui care s-a arătat deplin Duhului,

Bucură-te, nefățarnică tânguire, care trage sorbind întru sine toate durerile lumii,

Bucură-te, însingurare sfântă în care ne-ai privit pe fiecare în parte în ochii inimii,

Bucură-te, izbândă de negândit pentru toți cei ce se înfig ca râmele în pământul plăcerii,

Bucură-te, împrumutare a păcii sufletești, dăruită celor ce lucrează poruncile Evangheliei,

Bucură-te, praznic în care saltă de bucurie inimile și privirile celor iubitori de Dumnezeu,

Bucură-te, vin plin de lumina Soarelui Dreptății, pe care îl sorbim în lacrima inimii,

Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!   

Condacul 11: Adăstând în noimele dumnezeiești, ai dobândit strălucirea cea veșnică a inimii și dintru acest izvor ceresc ai revărsat râuri de apă vie, dăruind cuvinte de mângâiere, sfat și luminare tuturor celor care te cercetau în odăița ta, preschimbată în vistierie a bogățiilor duhovnicești. Vino cu mila ta cea lucrătoare și în întortocherile pătimașe ale minții noastre și, descâlcindu-ne din hățișul îndulcirilor materialnice, învață-ne a cânta Domnului întru cunoștință: Aliluia!

Icosul 11: Trupul tău era frânt de pătimirile îndelungate ale leprei, dar sufletul ți se ridica cutezător peste toate durerile firii pământești, îmbrățișând cu împreună-pătimire tot suspinul și toate suferințele oamenilor. Pentru aceea și Duhul Sfânt te-a preamărit cu slava Sa și a făcut cunoscut Bisericii darul cu care ai fost încununat, prin mulțime de minuni, pentru care și noi îți cântăm cu veselie unele ca acestea:

Bucură-te, săptămână de înșeptiți ani, petrecută în sihăstria mucenicească a leprei,

Bucură-te, zdrobire a inimii în umilință, spre a măcina grâul cuvintelor Evangheliei,

Bucură-te, mireasmă a Luminii, ce vădește putorile și puroaiele păcatelor mele,

Bucură-te, sfătuire plină de sfințenie și har, care vede veșnicia sufletelor noastre,

Bucură-te, nevinovăție care ia asupra sa prihana minților noastre pline de întinăciuni,

Bucură-te, întâlnire cu semenii în neîncetata îmbrățișare a Preasfântului Duh,

Bucură-te, sihăstrie făurită în odaia leprozeriei, în care s-au adunat toate durerile lumii,

Bucură-te, strălucire a chipului, care ne uimește cu dumnezeiasca sa asemănare,

Bucură-te, martor surâzător și tăcut al biruinței lui Hristos în neputința omului,

Bucură-te, spic al suspinelor lumii, care a crescut întru dogoarea Soarelui Învierii,

Bucură-te, strugure a cărui dulceață și mireasmă aduce gustul focului dumnezeiesc, Bucură-te, brațe deschise spre Cer, în care se pogoară Lumina îmbrățișării părintești, 

Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!    

Condacul 12: Ungere de bună mireasmă ți s-a făcut îndelunga ta răbdare, Preacuvioase Părinte Nichifor, căci trupul ți s-a înnoit în cuptorul cel cu colți de văpaie al leprei, strălucind cu slava cea nepieritoare a Învierii lui Hristos. Spulberă întunecările noastre de gând, care ne strică cu moarte alcătuirea trupului, iar prin cuvioasa ta adormire ajută-ne să pricepem că plină de nemăsurată milă este dragostea lui Dumnezeu, cea care preface în sfinte moaște trupurile celor care Îl iubesc și Îi cântă în adevăr: Aliluia! 

Icosul 12: Milă fără de margini se aprinde în privirea ta, minunate Părinte Nichifor, căci cunoscând mulțimea pătimirilor omenești, vii degrabă în întâmpinarea suspinelor pământenilor, arătându-te și celor care nu te cunosc, însă ție îți sunt cunoscuți deplin întru Duhul Sfânt. Pentru aceea și noi cei netrebnici voim a-ți cânta:

Bucură-te, rană unită cu rănile lui Hristos, spre vindecarea multor suflete rănite,

Bucură-te, schilodire a trupului, întru care s-a sălășluit slava Preasfintei Treimi,

Bucură-te, paralizie purtată cu recunoștință, întru care ne tămăduim sufletul paralitic,

Bucură-te, mugur care își deschide bobocul nepătimirii înaintea privirii lui Dumnezeu,

Bucură-te, șipot al izvoarelor de lacrimi, prefăcute în nor dumnezeiesc al Slavei,

Bucură-te, mireasmă a sfințeniei care susură limpezime în sfintele tale moaște,

Bucură-te, grâu însutit, adunat din holda de aur crescută sub soarele Evangheliei,

Bucură-te, lumină neumbrită de amărăciunea nesimțirii și uitării omenești,

Bucură-te, sfâșiere a inimii pentru toți cei ce suspină nemângâiați în veacul pământesc,

Bucură-te, miel înjunghiat cu cuțitul îndelungatelor pătimiri pentru dragostea lui Hristos,

Bucură-te, lucrare adâncă a mântuirii, moștenită de cei care te cunosc în duh,

Bucură-te, leac tăinuit în miresmele cele lucrătoare ale ierburilor tămăduitoare, 

Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  

Codacul 13: O, Preacuvioase Părinte Nichifor, răstignirea ta întru răbdare cutremură sufletele noastre, iar tăcerea ta cea grăitoare întru adâncurile rugăciunii, ne umple de nădejdea cea curată a bunăvoinței Preasfintei Treimi. Pentru aceea și noi cei care călătorim prin furtunile lumești, alergăm către tine, cerându-ți sănătate trupului și sufletului, spre a putea cânta lui Dumnezeu și acum și pururea: Aliluia! (de trei ori)

Icosul 1: Răsărind ca o binecuvântare în ostrovul Cretei, dumnezeiescule Nichifor, ai cunoscut de timpuriu durerea de a fi orfan și, făcându-te iubitor de osteneală, ai învățat a-ți câștiga cele de trebuință, spre a nu împovăra pe nimeni, Însuși Domnul ferindu-te prin aceasta de moleșeala cea stricătoare de suflet a traiului desfătat. Pentru aceasta și noi cei care ne-am robit îndulcirilor pământești, îndrăznim a-ți cânta:

Bucură-te, pahar plin cu seva veșniciei, din care se adapă toți cei istoviți,

Bucură-te, izvor de lacrimi, prelins din muntele cel sfânt al suspinelor,

Bucură-te, pâine fărâmată cu tăișul multor pătimiri și lupte lăuntrice,

Bucură-te, dragoste curată prin care Fiul lui Dumnezeu Se lasă îmbrățișat,

Bucură-te, dar al milostivirii, la care aleargă toți cei ce flămânzesc a primi bucurie,

Bucură-te, candelă ce veghează în noaptea întunecată a învârtoșărilor noastre,

Bucură-te, străfulgerare a curăției, în care lumea se vede cu ochi primenitori,

Bucură-te, vorbă domoală, care a dobândit putere de Sus spre a temelui suflete,

Bucură-te, fluture cu aripi de azur, care știe să culeagă nectar din mărăcinii faptelor noastre,

Bucură-te, floare înveșmântată cu purpura pătimirilor, care strălucește cu raze de lacrimi,

Bucură-te, clinchet al bunătății, care prin alinare trage clopotele deșteptării sufletești,

Bucură-te, porumbel care își găsește odihna în cuibul sihăstresc al rugăciunii,

Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!  

Condacul 1:  Ai călătorit în această viață purtând mulțime de poveri și pătimiri, însă cunoscând dragostea cea dumnezeiască a Crucii, L-ai iubit pe Cel care te-a iubit desăvârșit și, încredințându-te voii Lui celei sfinte, ai biruit ca un multpătimitor noianul de suferințe ce ți-ai covârșit zilele. Pentru acestea și ceata celor credincioși se umple de voioșie, văzând surâsul tău și îți cântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru! 

O, dumnezeiescule Părinte Nichifor, luminându-se sufletele noastre dintru strălucirea chipului tău, ca unii care am dobândit alinare sufletească și am cunoscut puterea ta dumnezeiască, cu umilință îți cerem: dăruiește-ne luminare minții, sănătate trupului și ne îndreaptă viețile către cugete de pocăință și statornicie în apropierea cu trezvie de Sfintele Taine. Vindecă-ne lepra păcatului care ne macină sufletele, dăruindu-ne râvnă pentru dumnezeieștile porunci ale Evangheliei. Tămăduiește-ne lepra minții care ne îmbolnăvește toate puterile sufletului și ale trupului și toate cugetele. Curăță-ne de lepra fărădelegilor trupești, care ne pângăresc deopotrivă întreaga alcătuire, umplându-le de împuțiciunea necurăției. Nimicește-ne lepra urâciunii față de aproapele, dăruindu-ne dragoste nefățarnică și plină de simțire pentru trebuințele semenilor. Izbăvește-ne de lepra neiubirii de osteneală și a închinării la confort, dăruindu-ne și nouă sârguință și luare aminte în vremea rugăciunii. Scapă-ne degrabă de lepra compătimirii bolnave de sine și a nejertfelniciei, dobândite prin tăvălirea neîncetată în mocirla lucrurilor materialnice. Mântuiește-ne de lepra puterii morții, deschizându-ne, ca un înaintemergător, cărarea ostenelilor prin care tu însuti ai ajuns la sfințenia Învierii. Si fie ca pe tine avându-te călăuzitor, să ne dobândim sănătatea cea veșnică a sufletului și a trupului, întru cunoștința Fiului lui Dumnezeu, Căruia să Îi aducem slavă, dimpreună și Tatălui și Duhului Sfânt. Amin Si se face otpustul: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfântului Nichifor cel Lepros și ale tuturor Sfinților, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin. Sursa: Sfântul Nichifor cel Lepros, Văd surâsul lui Dumnezeu, Viata Acatistul Paraclisul

Sursa: corortodox.blogspot.com

 

Stilul parental înglobează o serie de strategii specifice pe care părinţii le folosesc pentru creşterea copiilor. Acestea sunt influenţate de temperamentul părintelui, dar și al copilului. Ca părinte, ne identificăm predominant cu unul dintre stiluri, însă în anumite momente ale vieții și etape ale dezvoltării copilului putem „împrumuta” caracteristicile altui stil parental. 

A  fi părinte nu este un proces static, ci la fel cum noi evoluăm ca persoane, și stilul parental se schimbă pe măsură ce copiii îşi dezvoltă personalitatea, de-a lungul etapelor de creștere. Părinții competenți oferă căldură sufletească și îndrumare copilului, îi încurajează să fie independenți, dar sunt fermi în stabilirea limitelor și regulilor. Aceștia învață să răspundă emoțiilor copilului și îi permit să exploreze alternative pe baza propriilor raționa­mente. Copiii părinților competenți vor avea o stimă de sine sănătoasă și vor deveni indepen­denți. 

Stilul autoritar se definește prin controlul exercitat de părinte, care așteaptă conformare și ascultarea copilului în fața regulilor pe care le impune, fără a oferi posibilitatea unui dialog sau a unei negocieri. Pedepsele și restricțiile sunt prezente, iar nevoile copilului nu sunt prioritare în relație. Copiii părinților crescuți în stilul autoritar, de obicei, au competențe sociale scăzute, se pot revolta și pot avea o serie de comportamente aparent inexplicabile, ca fugitul de acasă și furie distructivă, iar dacă autoritatea este dusă la extrem, pot dezvolta gânduri suicidare. 

Stilul permisiv este indulgent, fără control, cu așteptări puține de la copil. Părinții pot fi plini de acceptare și iubire pentru copil, dar nu-i cer acestuia să-și controleze comportamentul în anumite situații și nici părintele nu are vreun control asupra lui. În cazurile fericite, copiii crescuți în stilul permisiv devin independenți și echilibrați emoțional, dar sunt situații în care copiii crescuți fără limite și reguli încep să dezvolte din adolescență un comportament deviant, de risc: consum de alcool și droguri, probleme cu legea, agresivitate și impulsivitate. 

Stilul neglijent este caracterizat de faptul că părintele este puțin sensibil la nevoile copilului, detașat emoțional și implicat în viața copilului, deși poate pretinde ascultare și impune reguli, însă fără explicații. Părintele asigură nevoile de bază ale copilului, dar relațional și emoţional oferă suport doar când copilul are probleme serioase. La maturitate, copiii care au fost crescuți în acest stil încearcă să-și asigure ei înșiși ceea ce părinții nu le-au oferit, pot dezvolta comportamente deviante și aparent se maturizează mai devreme decât cei de vârsta lor. 

Influența modului în care am fost crescuți

Vorbim despre stilurile parentale și ne identificăm cu unul dintre ele în relația cu copilul, însă lucrurile sunt mult mai profunde de atât, deoarece stilurile parentale sunt influențate de maniera în care am fost crescuți, de normele familiei și de cultură. Suntem părinți pentru copiii noștri, dar noi suntem părinți și pentru propriul copil interior, acela care, de la cea mai fragedă vârstă, a preluat și asimilat fiecare emoție și experiență trăită, i-a oferit un sens particular și a integrat-o în sistemul de convingeri. Parentajul sănătos înseamnă, printre altele, o muncă susținută de autocunoaș­tere și intros­pec­ție, de procesare a propriilor experiențe dureroase și emoții, iar aceasta presupune uneori întoarcerea la copilărie, la părinții pe care i-am avut și modul în care aceștia s-au raportat la noi.

Un exercițiu practic în acest sens, pe care vă invit să-l faceți, este următorul: desenează pe o foaie conturul siluetei tale și în interiorul siluetei scrie criticile și cuvintele pe care le-ai considerat nepotrivite sau dureroase spuse de părinții tăi de-a lungul copilăriei. Acestea reprezintă vocea criticului interior și analizează dacă nu cumva ele au intrat în raportarea la copilul tău, poate sub o altă formă: critica constantă, așteptările nerealiste de la copil, pretențiile de maturitate sau gândire logică, asemeni unui adult, perfec­ționismul, dorința de a ne realiza prin copil și de a compensa anumite neajunsuri ale vieții din prezent, toate acestea reprezintă comportamente pe care este posibil să le fi preluat de la părinții noștri. Este important să conștien­tizăm că la fel cum pe noi ne-au deranjat când eram copii, este foarte probabil ca acestea să fie o piedică pentru o relație armonioasă cu copilul tău. 

O copilărie marcată de critică și judecată, lipsă de susținere și iubire condiționată de performanță poate naște următoarele convingeri disfuncționale, menținute chiar și la maturitate: „indiferent cât de bine am făcut ceea ce am făcut, puteam face mai mult și mai bine”, „nu sunt suficient de bun”, „nu merit succesul”, „lumea nu reprezintă un loc sigur pentru mine”, „sunt lipsit de valoare”, „nu merit să fiu iubit/fericit”, „sunt singur, abandonat”. 

Citește de pe foaie fiecare afirmație care ți-a produs răni în copilărie și identifică cum te simți când le citești: ești pregătit să renunți la ele? Pentru copilul tău interior, ce stil parental ai, care este tonul pe care-ți vorbești?

Poate ai acționat conform unui tipar negativ, pe care este posibil să îl perpetuezi în relația cu copilul tău. Observă și analizează care este nuanța vocii din copilăria ta și nu te lăsa condus de ea la maturitate, în caz că nu a fost una pozitivă. 

A doua parte a exercițiului constă în a-ți de­sena silueta și a scrie în interiorul ei toate lucrurile pozitive pe care ți-ai fi dorit să le auzi în copilărie: „ești suficient de bun și totul este în regulă”, „poți avea succes”, „ești în siguranță”, „te iubesc necondiționat, indiferent de acțiunile tale”, „ești valoros”, „ești vrednic”, „meriți să fii fericit”, „sunt aici pentru tine”, „ești unic”, „poți avea încredere în mine”. 

Ridică-te în picioare și afirmă aceste lucruri cu convingere, poți să lipești această foaie undeva la vedere și astfel începi un proces de „reparenting” (a fi propriul tău părinte, adult fiind). Adică îți oferi ție, la maturitate, și copilului interior toate asigurările emoționale de care aveai nevoie în copilărie. La fel cum este bine ca părinții să fie sensibili la nevoile emoţionale ale copiilor, acest drum începe prin a fi sensibil la emoțiile și nevoile tale, pentru că nu poți oferi altora ceea ce nu-ți oferi ție prima dată. 

Copilul tău are nevoie să audă aproximativ aceleași lucruri pe care aveai și tu nevoie să le auzi în copilărie. Dincolo de așa-numita prăpastie dintre generații, nevoia noastră de conexiune umană, validare și atașament e aceeași. A fi părinte este o experiență profund transformatoare: ai șansa extraordinară de a te cunoaște în profunzime, de a te vindeca, de a fi un model pozitiv pentru o altă ființă umană, de a ghida, iubi necondiționat și susține. Procesul este dificil uneori, și este normal acest fapt, deoarece lucrurile valoroase nu se obțin cu ușurință, dar împlinirea dobândită pe acest drum nu poate fi egalată. - Ziarul Lumina 

 

Comportamentul adecvat. Notele bune. Alegerea unei meserii. Întemeierea unei noi familii. Fiecare dintre acestea reprezintă o piatră de încercare pentru părinți și copii deopotrivă. Uneori îngrijorarea o ia înaintea evenimentelor, prefigurând numai dezastre, alteori delăsarea sau pasivitatea fac loc unor probleme și mai mari care ar fi putut fi evitate doar cu un strop de efort. Cum putem ca părinți să ne ferim de aceste extreme care ne tulbură relația cu propriii copii și le pot afecta drumul în viață?

În relația cu propriii copii trebuie să fie loc și de relaxare. Avem nevoie de vacanțe petrecute împreună, trebuie să găsim timp să ne jucăm cu cei mici, să-i ascultăm atunci când au ceva de spus și să-i ajutăm să se integreze în diferite activități și proiecte care-i destresează. Problema apare atunci când faci numai asta pentru propriii copii, fără a-i implica în nimic semnificativ. Trăim adesea cu impresia că trebuie să ne protejăm propriii copii de orice efort, că nu trebuie să-i lăsăm să facă nimic, că așa ar trebui petrecută o copilărie fericită. Nimic mai fals. Zâmbetul fericit al unei fetițe atunci când mama ei o implică într-o mică activitate de curățenie sau de creare a unui cozonac de sărbători ne contrazice. Copilul râvnește să fie tratat ca un adult, să aibă parte de activități demne de un adult. Desigur, el le va trata ca pe un joc. Însă nu trebuie împiedicat să se implice în acestea dacă dorește să o facă. Este foarte benefic pentru psihicul său să fie făcut părtaș și altor activități în afara celor de joacă și voie bună. De asemenea, dacă va beneficia și de o responsabilizare treptată, oferindu-i-se posibilitatea de a se ocupa de ceva util în folosul familiei, se va simți chiar fericit și va dori să i se extindă această activitate. Nu trebuie împovărat cu activități, dar, totodată, nu trebuie exclus din nimic din ceea ce i-ar fi de folos să știe, chiar dacă este încă la o vârstă fragedă. Părinții delăsători sunt în primul rând cei care doresc să facă totul fără a-și implica în vreun fel propriii copii. Preferând, însă, să-i conecteze la telefon, laptop sau televizor, îi rup de o dezvoltare sănătoasă sau armonioasă. De asemenea, delăsarea părinților se mai observă atunci când preferă implicarea în orice altă activitate mai puțin în a fi atenți la nevoile și dificultățile propriului copil. Se ignoră notele slabe, se ignoră comportamentul inadecvat - lucruri care se pot remedia destul de mult atunci când copilul este mic. Problema este că, mai târziu, se vor ignora și eșecurile la locul de muncă sau în relația de cuplu pe care copilul devenit adult le trăiește. Astfel de părinți sunt deconectați de la viața propriului copil. Însă nu pentru că nu ar avea timp, așa cum își repetă fără încetare lor înșiși și celor din jur, ci pentru că așa au ales. Și, totodată, pentru că nu au învățat să-l iubească din toată inima lor, chiar dacă nu-și pot mărturisi cu sinceritate acest fapt.

Părinții prea râvnitori

La extrema cealaltă îi regăsim pe părinții prea râvnitori. Aceștia își doresc ca propriul copil să răzbune toate ratările lor. Să aibă note mari, deși ei au fost slabi la învățătură. Să fie fără cusur în comportament, deși ei sunt foarte nepoliticoși. Să fie împliniți la locul de muncă, deși ei nu se înțeleg cu propriii colegi nici după decenii petrecute în același birou. De asemenea, părinții prea râvnitori tind să seteze obiective dificile pentru propriii copii, uneori de neatins, fapt care îi destabilizează psihic pe cei din urmă. Copilul ajunge să se creadă responsabil de orice, să poarte toate vinile pe care adulții nici măcar nu și le-au asumat vreodată. În aceste condiții de stres, asemenea unei plante uitate în soare, copilul devine șters, neputincios emoțional, dă dovadă de o mare fragilitate psihică, fiind constant criticat și comparat cu alții. Se simte neiubit sau crede că va fi iubit numai dacă va împlini anumite sarcini mult prea grele pentru vârsta și puterile lui. Disocierea lui interioară îl face imprevizibil sau îi creează tulburări în ceea ce privește integrarea socială. Se simte nefericit și se învinovățește pentru aceasta. O notă slabă este o tragedie, un eșec al unui proiect îl distruge emoțional, o relație nefericită îl aruncă în brațele deznădejdii. Este asemenea unei corăbii care nu găsește niciodată țărmul și care este bătută constant de furtuni, fără a-și găsi în vreun fel echilibrul. Părinții prea râvnitori dau adesea dovadă de cruzime emoțională, pedepsind copiii din fleacuri și trecând cu vederea succesele lor. Iar noi, ca popor, trebuie să recunoaștem, am crescut întotdeauna cu ideea că nu suntem suficient de buni, exact gândul care le manipulează cu ușurință mintea unor astfel de părinți. A nu fi suficient de bun înseamnă asumarea unui eșec perpetuu, care constituie o rană nevindecabilă, ce doare constant fără a-și găsi vreo ameliorare.

Părintele bun nu este perfect

Între delăsare și râvnă excesivă regăsim bunătatea și echilibrul. Bunătatea de a ierta eșecurile, echilibrul de a nu le mai repeta. Părintele bun nu este perfect, însă știe să-și asume imperfecțiunile sale și să învețe din ele pentru a nu le preda mai departe propriilor copii. Știe să-i implice pe cei mici și să-i dezvolte emoțional, să-i asculte când suferă și să le împărtășească bucuriile, să-i învețe să-și depășească propriile eșecuri. Nu este delăsător pentru că își iubește prea mult copilul pentru a ignora educația acestuia. Nu este prea râvnitor pentru că este conștient de propriile imperfecțiuni și știe că și copiii lui nu sunt perfecți. Nu se străduiește să-și construiască o muncă prin care să fugă de viața propriului copil, dar nici nu transformă viața copilului într-un iad, dictându-i ce să facă în orice moment. Bunătate și echilibru. Fără acestea două, părintele va fi întotdeauna atras fie de râvna excesivă, fie de spectrul delăsării. Poate că suntem oameni prea perfecționiști, prea dispuși să-și seteze obiective mărețe doar ca să plângem mai târziu pe ruinele propriilor eșecuri; poate că suntem oameni prea delăsători, neimplicați în nimic, absenți și indiferenți la tot și toate. Poate că, pentru a deveni părinți buni, trebuie mai întâi să vindecăm rănile copilului din noi, să ne eliberăm de trecutul traumatizant pe care l-am trăit și să evităm repetarea lui. Totul începe prin a recunoaște ce ne doare, care sunt rănile noastre și prin a le trata pe fiecare în parte cu ajutorul părintelui duhovnic, al partenerului de viață, al propriilor părinți sau al prietenilor apropiați. Nu avem dreptul de a dicta viitorul propriului copil prin prisma erorilor propriului trecut! Altfel vom repeta ceea ce ne spuneam în copilărie că nu vom face atunci când vom deveni părinți. Și nu este, oare, visul la care țineam cel mai mult? Cel despre care spuneam că-l vom respecta indiferent de consecințe? Dacă atunci știam că se face o greșeală, suntem datori să nu transmitem mai departe traumele noastre. Iar dacă nu se făcea o greșeală, atunci trebuie să ne oprim din a ne mai învinovăți părinții pentru faptul că și noi dăm greș la rândul nostru ca părinți. Cum? Înlocuind delăsarea sau râvna nemăsurată prin bunătate și echilibru. - Ziarul Lumina

 

Fost ofițer CIA, interviu cutremurător despre pedofilie, copii dispăruți și uciși și „Deep State”: „Există un cult satanic răspândit în centrele puterii. Pedofilia e modul prin care „statul profund” atrage personaje cheie și își menține puterea”:

 

 

Despre „Covid” vorbeşte toată lumea. În ce casă nu se aud comentarii, în ce zi nu pomenim numele acestui virus sau nu vorbim despre pandemia care a dat lumea peste cap? Deschizi televizorul sau radioul ‒ sau, pur şi simplu, vrei să parcurgi un studiu pe internet, şi undeva pe pagină ţi se aminteşte de „Covid-19”. Da, numai aşa se pare că putem spune că suntem în actualitate. E o temă pe buzele tuturor, pentru că viaţa noastră de acum este marcată puternic de apariţia acestui virus. Da, dar nimeni nu se întreabă de ce. Straniu îmi pare și faptul că nici despre etiologia acestui virus nu se întreabă nimeni. Chiar e natural sau a fost fabricat în laborator? A scăpat de sub control printr-o nefericită întâmplare sau a fost răspândit intenţionat în lume ‒ şi este în continuare răspândit, până când îşi va atinge scopul? Dumnezeu ştie.

Desigur, toate aceste întrebări ţin de ordinea lumească a lucrurilor. Există însă şi o altă ordine, duhovnicească, ce o determină pe prima, după cum spunea Sfântul Sofronie Saharov, căci cele două realităţi se întrepătrund şi se influențează reciproc. Despre cauzele spirituale ale pandemiei nu am auzit să se vorbească. Poate că, într-adevăr, mai vezi vreo bătrânică tânguindu-se: „Păcatele lumii, maică!” ‒ dar nu dintre cele care urmăresc cu aviditate telenovelele și știrile TV. În rest, suntem cel mult interesaţi de evoluţie şi internări, de numărul de cazuri, de câţi s-au mai vindecat sau câţi au mai murit şi dacă n-o să ne bage „ăştia” iar în stare de urgenţă. Lumea pare mai curând anesteziată de explozia lui „Covid-19” în societate, decât conştientă de tot ce înseamnă el.

Deşi toată lumea e stresată şi-l priveşte ca pe un blestem ‒ şi, cine știe, poate chiar așa și este ‒, nu sunt văzute şi părţile bune ale pandemiei. De pildă, de când cu noul coronavirus, oamenii au început să se gândească mai des la moarte. Sunt mai înfrânaţi, chiar dacă fără voia lor. Șederea în casă, purtarea măștii şi toate celelalte măsuri de siguranță presupun o anume ascultare, pe care o putem vedea ca pe un exerciţiu la ascultarea ce I s-ar cuveni lui Dumnezeu. Câţi însă oare vor ajunge la ea? Pe urmă, multe dintre ideologiile antihristice, care ne sufocau până mai ieri, au trecut în plan secund. Nu se mai discută obsesiv despre drepturile omului de a-și defini orice identitate i se năzare, în afară de cea pe care Dumnezeu Însuși i-a dat-o prin fire. Şi lista părților bune ar putea continua.

Într-adevăr, pandemia poate fi privită ca o mustrare pe care Domnul a îngăduit-o peste lume, venită, precum ciuma din vremea lui David, în primul rând pentru semeția omului contemporan, care până mai deunăzi credea că „totul e posibil”, că existenţa i-ar putea fi prelungită la nesfârşit de „atotputernica ştiinţă” și multe altele. Şi iată că un virus mai mic de un micron aruncă în derizoriu toată această emfază. Dar despre mustrarea lui Dumnezeu şi pocăinţa noastră nu vorbeşte mai nimeni. Cum ar fi fost dacă peste tot unde se scrie despre „Covid” să se fi pomenit și despre pocăinţa ninivitenilor, și despre nevoia lumii de curăţire de păcat, și despre marea milă a lui Dumnezeu, Care aşteaptă de la noi să facem un mic pas, pentru a face El Însuşi tot restul pentru noi? Pe noi însă, chiar şi în biserici, ne preocupă mai mult măştile şi cum să nu ne contaminăm de la Sfânta Împărtăşanie sau de la sărutarea icoanelor. A apărut, mai nou, şi o teologie a sterilizării, ca pogorământ necesar de la legea lui Dumnezeu.

Sigur, e greu și să ne imaginăm că la televizor vom auzi vreodată „glasul celui ce strigă în pustie”. O mortalitate de până în 0,5% pare că nici nu justifică un astfel de mesaj, dar dacă în locul coronavirusului ar fi fost un virus MERS, care are o mortalitate de până la 30%, nici atunci nu s-ar justifica? Ce fac însă stăpânitorii lumii cu mijloacele lor este mai greu pentru noi să ne dăm seama, dar în biserici nu ar trebui oare să auzim vorbindu-se despre pocăinţă? Aici slujbele nu ar trebui să înceteze o clipă, nici rugăciunile şi lacrimile noastre, ale tuturora, pentru păcatele noastre. Aici ar trebui să fie continuă chemarea la schimbarea vieţii prin schimbarea minții, prin metanoia. O chemare continuă la pocăință. Vă puteţi închipui aşa ceva, sau nici măcar nu ne mai punem problema? Credem oare că fără pocăinţă se va putea rezolva ceva? Desigur, cei fără de credinţă caută explicaţii naturale şi aşteaptă soluţii ştiinţifice, eventual vaccinul eliberator. Dar ce fac, totuşi, cei ce-şi zic „credincioşi”? Ce facem noi, toţi, preoţi şi ierarhi, credincioși mai mult sau mai puţin practicanţi, care credem că există Dumnezeu? De ce nu ne punem toată mintea şi inima în Hristos? De ce nu mai putem face astăzi un efort de pocăinţă colectivă pentru păcatele noastre şi ale lumii în care trăim?

Ceva, cu siguranţă, s-a schimbat în structura lăuntrică a omul contemporan, a lumii creştine în ansamblul ei. Ne doare, dar parcă nu mai simţim și durerea celorlalţi, a „întregului Adam”. Pentru aceasta nici durerea noastră nu mai poate fi asumată cu uşurință în Hristos. Ne doare ‒ şi-atât! Nu mai vrem decât să ne eliberăm de durere, într-un plan fizic sau psihologic, dar acest lucru nu ne tămăduiește, pentru că nu este o durere purtată împreună cu Hristos. Și aici este principala boală a omenirii, pentru care „Covid”-ul nu e decât un „turnesol”. Căci coronavirusul, cu toate distanțările și măștile lui, nu face decât să ne arate dureros că ne-am separat unii de alții prin egoism, după ce tot egoismul ne-a separat de Însuşi Dumnezeu.

Și, pentru că egoismul ne „pune la distanță” de Hristos, am ajuns să fim infinit de departe și de propriul nostru sine, de tot ce avem mai adânc, mai adevărat în noi înșine. De aceea, atât timp cât nu vom anula mai întâi nesfârșitele distanțe din noi înșine, cât nu vom așterne punți pentru uriașele hăuri lăuntrice și nu ne vom scoate măștile de pe chipul sufletului, tămăduirea noastră şi a lumii va fi imposibilă. Vom rămâne bolnavi şi singuri, chiar dacă nu ne vom îmbolnăvi niciodată de „Covid”, aşteptând o minune din afara noastră, dar fără ca noi să facem nimic, fără să facem pocăință, fără să ne întoarcem cu adevărat la Domnul. Iar aşteptarea noastră va fi zadarnică, pentru că nu va avea nimic de-a face cu credinţa lucrătoare, ci mai degrabă cu fatalitatea ce nu poate aminti decât de nişte zei ce dau cu zarul.

Coronavirusul a developat starea duhovnicească a lumii în care trăim – ca orice năpastă din istoria omenirii, ce nu poate fi complet lipsită de orice rațiune și pronie – și ne-a pus în fața ochilor nenumărate imagini ale dezbinării la care ajuns umanitatea, ce zace inertă pe patul morţii de egoism. Căci nu numai un singur om, nu numai un singur popor, ci cu toții suferim de aceeaşi boală. Ceea ce nu înţelegem însă este că dezbinarea aceasta şi neputinţa noastră de a ne întoarce la Hristos printr-o pocăinţă personală şi colectivă sunt lucruri mult mai grave decât „Covid”-ul. Acestea ne pun mult mai mult în pericol existenţa. „Covid”-ul nu este decât un mic test prin care Domnul îngăduie să trecem, ca să ne arate care e adevărata noastră boală. Dacă însă nu vom repara nimic în sens ontologic şi duhovnicesc, vor urma alte ispite care, în raport cu „Covid”-ul, vor fi precum războaiele atomice faţă de luptele cu arcul și sabia.

Aşadar, ce ar trebui să înţelegem? Că toţi suntem una, că Hristos S-a jertfit pentru întreaga lume şi suferă clipă de clipă pentru fiecare din noi, că vindecarea nu poate fi individuală, iar dacă nu vom găsi puterea să ne rugăm pentru întreaga lume, nici pentru noi nu vom mai avea puterea să ne rugăm. „Covid”-ul încearcă să ne îndepărteze unii de alții, dar noi să căutăm să ne apropiem cu cât mai multă dragoste de aproapele nostru, pentru a-l ajuta, pentru a-l mângâia, pentru a-i da nădejde. „Covid”-ul ne terorizează cu gândul la o moarte iminentă, dar noi să ne punem viaţa în mâna lui Dumnezeu. Da, unii au făcut tot posibilul ca prin „Covid” să fie adusă moartea în lume, noi însă, dacă vom şti cum să dăm un răspuns duhovnicesc acestei provocări, vom face în aşa fel încât prin această boală să fie adusă în lume mai multă nădejde, mai multă întrajutorare, mai multă dragoste şi mai multă rugăciune de pocăinţă, cu durere pentru păcatele noastre și pentru păcatele întregii lumi, pentru că toți suntem din Adam și părtași suferințelor aceluiași mare neam al umanității.

Aceasta credem că este calea pe care Domnul ne-o arată şi prin „Covid”, acum, mult mai aproape de venirea Lui.

Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro/

 

Ghidul Filantropic, inițiativă a unor tineri inimoși, apare sub egida AFOS și se dorește a fi o sursă competentă de informare și un liant între furnizorii și beneficiarii de sprijin de tip social-filantropic. Este un cadru de prezentare a activității diferitelor asociații de binefacere din comunitatea sibiană și va supune constant atenției un caz special al unui copil, al unei familii, al unei persoane adulte singure, care se află într-o stare de vulnerabilitate în ceea ce privește mai cu seamă starea de sănătate.

Pe lângă strângerea de fonduri necesare soluționării favorabile a unei astfel de situații dificile de viață, Ghidul filantropic vă propune un parteneriat și lansează o invitație deschisă tuturor celor care activează în acest delicat domeniu, plin de încărcătură sufletească, dar și plin de bucurie a faptei bune și a împlinirii poruncii celei mari a iubirii și a milosteniei. Activitatea dvs. poate fi mai bine făcută cunoscută în paginile ghidului, care va reuni laolaltă oameni și informații utile, precum și articole din actualitatea socială, duhovnicească, bisericească, istorie și artă.

Dorim să consolidăm unitatea și colaborarea asociațiilor, comunităților creștin-ortodoxe, parohiilor, centrelor și așezămintelor sociale și misionare, a grupurilor de formare, și să facilităm inter-relaționarea celor care doresc să ofere sprijin, să se implice constant sau punctual.

Fiți așadar, parte a acțiunilor filantropice care oferă dragoste, mărturisind credința în Dumnezeu, lucrătoare prin iubire, luptând pentru viața aproapelui, pentru o lume mai bună și dreaptă!

Donația voastră poate salva o viață!

 

Contact:

29 septembrie 2020. Se împlinesc 110 ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca în această lume vremelnică.
În pribegia lui pe acest pământ, Părintele a fost un bun exemplu de următor al lui Hristos și un înainte-mergător pentru generațiile care l-au urmat.
Peste tot pe unde a trecut, venerat sau pe nedrept hulit, Sfântul Ardealului și al Țării Făgărașului a sfințit locul cu prezența sa impunătoare și plină de har. Urmele lăsate de Părintele în piatră, în inimi și în conștiințele oamenilor sunt adânci și grăitoare.
Pentru Editura Agaton, Părintele Arsenie Boca rămâne pururea un bogat izvor de harică înțelepciune și prețioasă inspirație, drept care, cu această ocazie vom organiza la sediul nostru o expoziție de fotografie din arhivele noastre, în care îl putem însoți pe Părintele în călătoria sa de acasă, dealul Bujoara din Vața de Sus, pe Cărarea Împărăției, până la întoarcerea sa Acasă, la Dumnezeu.

Locul: Asociația Ortopraxia (Librăria Fereastra Sâmbetei), Făgăraș, str. Tudor Vladimirescu 42 (intrarea de pe str. Pe Vale nr.10)

 

 

Prezentare Responsabili pentru toate:

 

 

Prezentare Suferinţele sunt binefăcătoare în viaţa noastră:

 

Prezentare Predici la Praznice Împărăteşti şi la Sfinţi de peste an:

Păcatul ucide. Lipsa şi pierderea lui Dumnezeu ucid şi ele. Hristos a fost Însuşi Dumnezeu Cel viu şi nu putea să moară prin moartea devenită „firească” pentru noi. Însă Domnul Iisus ne-a iubit atât de mult, încât S-a făcut una cu noi. Toată tragedia şi durerea existenţei omeneşti s-a aşezat pe umerii Săi, implicit starea pierderii chinuitoare a lui Dumnezeu în care cu toţii ne vestejim şi murim  duhovniceşte.

Oare nu a rostit Domnul pe Cruce ultimul Său cuvânt: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27, 46)? Aşadar, a gustat şidin experienţa părăsirii de Dumnezeu şi a murit ca şi noi, „pierzându-L” pe Dumnezeu.
Or, Iisus a coborât în Iad cu slava dumnezeirii Sale. Iadul şi-a deschis larg gura pentru ca, în sfârşit, să-L înghită, să-L biruie şi să-L prindă pe Cel Care i-a distrus împărăţia pe pământ. După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, Iadul a gustat un trup şi a fost lovit de dumnezeire. În beznă a strălucit prezenţa dumnezeirii şi moartea a fost biruită, iar darul vieţii ne-a răsărit tocmai din mormânt...

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Armele duhovniceşti:

Lumea noastră trăieşte astăzi o tragedie complexă, pe care – mai mult sau mai puţin – toţi o vedem şi o trăim aproape în toate domeniile. Dintre principalele ei caracteristici, pe care s-o amintim mai întâi? Despre ce să scriu? Despre teama şi necredinţa oamenilor din vremea noastră sau despre abaterea de la cele tradiţionale şi predate din strămoşi şi intrarea pe drumul aventuros al unei lumi mincinoase, superficiale şi eudemonice?

Să vorbesc despre nebunia conducătorilor şi a celor ce cârmuiesc şi despre diversitatea vicleniei acelora sau despre ipocrizia şi fariseismul cinic în relaţiile lor oficiale şi neoficiale, de parcă aceşti oameni n-au aflat niciodată că există cimitire, spitale şi unele limite, care nu se schimbă? Să scriu despre nedreptatea nemărginită, care stăpâneşte lumea, sau despre lipsa de omenie a unora şi nefericirea celor mulţi?
Oriunde ţi-ai îndrepta privirea, tragedia umană te ameninţă în cel mai urât mod şi vrea să te înjunghie cu deznădejdea ei…

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Noi minuni ale Sf. Ioan de la San Francisco:

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă:

„Pană în momentul de față, Cezar este primul dintre cunoscuții mei, care a ținut acest post de 4o de zile, doar cu apă. M-am rugat pentru el, nu cu puține emoții, să ducă postul la bun sfârșit, să nu i se întâmple ceva rău. Slavă lui Dumnezeu că l-a terminat cu bine! Acum mărturisesc că determinarea lui mi-a dat și mie un mare curaj ca să încep și eu, și alții din jurul meu, să ținem post doar cu apă, pentru perioade mai scurte de timp la început, iar mai apoi, cât va îngădui Domnul. M-a încantat, de asemenea, ideea lui Cezar de a scrie un jurnal de postire, necosmetizat, sincer, prin care să împărtășească, celor doritori să postească, toată experiența acumulată de el” .

Protosinghel lustin Petre Starețul Mănăstirii „Sfantul loan Casian”, Constanta

„Lumea speră adesea ca miracolul să se producă de la sine, fără efort. Postul terapeutic aduce miracolul vindecării numai prin asocierea cu practica rugăciunii, cu credință în Dumnezeu care mijloceste harul tămăduirii atât de simplu, fără cheltuieli sau efecte adverse. Și pentru că cei care au încercat deja ne spun despre liniștea și împăcarea cu sine, obținute la scurt timp, atunci este suficient de clar că merită să încercăm și noi cel puțin o dată, terapia prin post doar cu apă.”

Psiholog clinician loan Gotcă Centrul de Sanatate Mintala „Dr. Ghelerter”, Iasi

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Învățături duhovnicești culese din scrierile Părintelui Ilarion Argatu:

 

Volumul de față este o culegere de citate-text cu învățăturile P. Cuv. Arhimandrit Ilarion Argatu, culese din scrierile cuvioșiei sale, ce au fost publicate prin editura Mila Creștină, editură consacrată operelor sale, sub îngrijirea P.C.Pr. Ioan V Argatu, structurate pe 421 teme (cuvinte tematice) și 2601 capete.

Urmează ca acest volum să fie completat, într-o ediție nouă, cu învățături duhovnicești și din alte scrieri ale părintelui, care se află în manuscrise și urmează să fie publicate.

Prin alcătuirea prezentului volum intitulat Învățături duhovnicești, culese din screirile Părintelui Ilarion Argatu, nădăjduiesc, că am făcut ceea ce trebuia, pentru a veni în sprijinul credincioșilor celor care vor să cunoască și să se folosească de învățăturile părintelui, cât și a celor ce sunt preocupață de studierea scrierilor Sfinților Părinți si a marilor părinți-duhovnici contemporani.

Autorul

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Cuvioasa Parascheva, o cruce în pustie:

Un roman despre viața cuvioasei Parascheva, o mare nevoitoare a perioadei bizantine, cunoscută drept „Sfânta Balcanilor”.

Cum poate ajunge un suflet la Dumnezeu? Până unde poate merge călătoria sa și unde se va opri, după ce va învinge orice opreliște care amână întâlnirea cu El, adăparea din dragostea – ce ostoire nu cunoaște – a lui Dumnezeu?
Călătoria tinerei Parascheva spre Dumnezeu începe în locurile natale, cărora le urmează Țarigradul și pelerinajul la Locurile Sfinte, unde nevoința pustnicească, sub călăuzirea lui Ioan Bo­te­­zătorul și a Mariei Egipteanca, a preschimbat‑o pe Parascheva (Petkana, Sfânta Vineri) într‑una dintre cele mai iubite sfinte panortodoxe, pentru ca apoi și sfintele sale moaște să devină loc de pelerinaj de o importanță covârșitoare pentru evoluția istorică a Balcanilor, fie că amintim de Târnovo sau Belgrad, fie că ne gândim la Țarigrad sau la Iașii Moldovei.

* * *

„Mi se părea că râul Iordanului trece prin mine. Că spală mâlul adunat în sufletul meu. Că mă spală pe dinăuntru. Şi că, odată ieşită din râu, nu voi mai fi aceeaşi. Iar când în mână mi‑a ajuns pietricica, rotundă şi albastră ca o bucăţică ruptă din cer, am fost sigură că El mi‑a trimis‑o. M‑am uitat în sus, deasupra mea, spre El, să‑I mulţumesc, aşa cum și El se va fi uitat spre a vedea calea Tatălui. Am început să plâng mişcată de atâta dragoste şi am simţit cum inima mi se umple de pace.”

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Părinţii de la Valaam despre rugăciune:

 

CUPRINS

Mănăstirea Valaam își pierde originile în negura vremurilor, fiind considerată una dintre cele mai importante vetre monahale ale ortodoxiei răsăritene. Viața duhovnicească a Valaamului va cunoaște către sfârșitul secolului al XVIII‑lea, prin ucenicii starețului Paisie de la Neamț, o înflorire fără seamăn. În jurul anului 1800, de la Valaam, sub povățuirea starețului Nazarie, opt călugări ruși vor purcede la creștinarea Alaskăi, doi dintre aceşti nevoitori (Iuvenalie și Gherman) fiind trecuți mai apoi în rândul sfinților. Printre marii stareți de la Valaam se numără și Sfântul Antipa de la Calapodești, care va petrece în marea lavră a Rusiei, începând cu anul 1865, vreme de șaptesprezece ani.
Cartea de față se dorește a fi pe de o parte un mic prinos adus vestiților stareți ai Valaamului, iar pe de altă parte, un îndrumar limpede în meșteșugul rugăciunii și pecalea viețuirii duhovnicești, a căror experienţă au avut‑o, la măsura cea mai înaltă, marii nevoitori ai „Athosului Nordului”.

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Gătește un pic chiar dacă ești mic:

 

Victoria Magdan a gătit rețetele cu drag și v-a povestit și vouă despre ele!

Leon Magdan le-a mâncat cu poftă pe toate!

Cătălin Nedelcu a zugrăvit și colorat!

Maria Cernat a bibilit fiecare pagină!

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Sora mea, moartea. Convorbiri și cuvinte de folos:

CUPRINS

Am cunoscut-o pe maica Mariami Leonte în urmă cu 25 de ani, pe cînd ajunsesem la mănăstirea Văratec pentru a definitiva documentarul „Sub tălpi țărâna Moldovei” dedicat pelerinajelor făcute în zonă de Garabet Ibrăileanu.
Această lungă prietenie s-a concretizat, peste ani, în numeroase proiecte culturale și editoriale – începînd cu salvarea chiliei în care a locuit Mihai Eminescu și cu volumul ce practic l-a făcut cunoscut tuturor pe sihastrul Proclu Nicău și terminînd cu o serie fascinantă de pelerinaje făcute împreună la marii duhovnici ai Neamțului.
În toată această perioadă doar o singură dată a acceptat, cu mare greutate, să se destăinuie și să-și povestească viața într-un interviu de aproape 2 ore și asta numai cu promisiunea că voi da totul cititorilor abia după ce maica Mariami va pleca la Domnul.
Nu credeam atunci, în vara anului 2000, că acest lucru se va petrece atât de curînd, că se va stinge la numai 50 de ani abia împliniți.
Astăzi, prin acest volum, putem cu toții să descoperim personaliatea fascinantă a acestei mari monahii a Văratecului care, sunt convins, abia acum își va putea arăta adevărata valoare.

Fabian Anton

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare Harta credinței:

CUPRINS

 

Prezentare Sfântul Serafim din Sofia, ocrotitorul elevilor și al studenților:

Sfantul Serafim Sobolev este unul dintre cei mai mari sfinti facatori de minuni ai secolului XX. El a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Rusa in anul 2016. In Romania, insa, acest mare aparator al predaniilor Sfintilor Parinti este foarte putin cunoscut.

 

Prezentare Frumusețea duhovnicească:

Conceptul de frumusete duhovniceasca izvoraste atat din scrierile unor mari filosofi ai Antichitatii(Platon, Aristotel), dar, mai ales, din Sfanta Scriptura si din scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii Rasaritene. Lucrarile cuprinse in Filocalia nu sunt altceva decat o ilustrare a conceptului iubirii de frumusete duhovniceasca.

Toata osteneala si nevointele vietii noastre duhovnicesti sa le indreptam pururea catre dobandirea acestei frumuseti launtrice, cea care ne face sa fim bineplacuti lui Dumnezeu si care sa ne fie zestrea noastra pentru viata vesnica!

Pr. Dr. Marin Comanescu

CUPRINS

 

Prezentare Despre divorț:

Pregatirea acestei carti a durat multi ani de zile, pentru ca, netrecand prin experenta divortului, mi-a fost si imi este greu sa inteleg pe deplin acest subiect. (Este ca si cum un mirean ar vorbi despre monahism sau un calugar despre intemeierea unei familii, fara sa aiba o experienta directa.)
Pe masura ce scriam, constatam ca problema este mult mai ampla decat mi-am imaginat. Nu ma asteptam ca atat de multe familii sa se confrunte cu tensiuni care pot degenera in divort.

Daca veti deschide aceasta carte si va veti uita la cuprinsul ei, cred ca veti gasi articole care va intereseaza. Pentru ca acest volum a fost scris si rescris si umbunatatit tocmai in urma feed-back-ului primit de-a lungul unor ani intregi de la cititorii diferitelor variante ale manuscrisului electronic...

Danian Vasile

CUPRINS

 

Prezentare Copiii de pe Volga:

 

Prezentare Lungul zbor spre casă:

Traducere din engleză şi note de Rodica Ștefan

 

Prezentare Demența digitală:

Viața noastră depinde astăzi atât de mult de noile tehnologii, încât am ajuns să ne simțim pierduți fără calculator, internet și telefon inteligent. În fiecare zi o nouă invenție vine să ne facă munca mai ușoară, preluând mai ales din efortul mental pe care ar trebui să-l depunem. Care sunt însă efectele asupra creierului nostru? Asemenea unui mușchi, acesta se atrofiază cu cât este folosit mai puțin. Ne-am obișnuit să căutăm pe Google răspunsul la orice întrebare, să stocăm toate informațiile pe un dispozitiv digital și să efectuăm până și o socoteală simplă pe calculator. În plus, petrecem tot mai mult timp pe rețelele de socializare și înlocuim contactele personale cu cele virtuale. Folosind cele mai recente și importante studii științifice, psihiatrul și specialistul în neuroștiințe Manfred Spitzer investighează influența negativă pe care o pot avea mediile digitale asupra memoriei, puterii de concentrare și abilităților cognitive, în special ale tinerilor, iar cartea este un semnal de alarmă pentru părinți, profesori și politicieni.

„Demența nu înseamnă doar pierderi de memorie. Iar în cazul demenței digitale nu e vorba doar de faptul că tinerii (mai ales) par să devină din ce în ce mai uituci […]. E vorba mai degrabă de randament mental, gândire, capacitate critică, de orientare în «hățișul de informații». Dacă o casieră folosește calculatorul ca să socotească doi plus doi și nu observă că rezultatul 400 trebuie să fie greșit, dacă NASA lansează un satelit în nisip (sau în spațiul infinit) pentru că nimeni nu s-a prins că incii și milele nu sunt totuna cu centimetrii și kilometrii, dacă bancherii greșesc un calcul cu 55 de miliarde de euro, toate acestea înseamnă până la urmă doar că nimeni nu mai gândește. Evident că în aceste cazuri nimeni n-a aproximat în cap ordinul de mărime al rezultatului, ci s-a bazat în schimb pe un asistent digital oarecare.“

MANFRED SPITZER

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare ¤ Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept:

Traducere de Dana Ligia Ilin

 

Prezentare ¤ Totul despre suplimentele alimentare:

Traducere şi note de Nicoleta Neagoe

 

Prezentare Carte de rugăciuni (broșată, scris normal, ed. Agapis):

Detalii despre carte / COMANDA

 

Prezentare New Age - Noua Ordine Spirituală a profeților mincinoși:

Bruno Würts este unul dintre cei mai inspiraţi „detectivi” ai creştinismului, care demască ce pericol major se ascunde sub vălul ocult al binelui... El are marele merit de a face autopsia unei ideologii gnostice sincretiste care simulează viaţa spirituală. Rămâne ancorat pe paliere de analiză seculară: etice, psihologice, filosofice şi sociologice, dar din analizele lui transpare fondul unui foarte sănătos bun-simţ creştin care ne şi dă, în final, victorios, epilogul unui diagnostic corect menit să trezească conştiinţele adormite sub seducţia narcotică a Vărsătorului Vrăjitor.” - Pr. Călin Matei Popovici