Suntem dinaintea uneia dintre cele mai aspre încercări din viața țării și a Bisericii. Asemeni unei coase imateriale, dar extrem de prezentă, boala Covid-19 spulberă planuri, oameni, vieți și scoate din noi - ca popor - binele și răul deo­potrivă. Criza morală ce o intuiam prin căutări sociologice se vădește acum, ridicându-se asemeni unei pete de ulei ars la lumină.

Între josnicii manipulatoa­re și răni de moarte avem obligația - cuvânt ce îmi repugnă, dar ține în el tot sensul de adevăr al clipelor acestora - să aducem aminte oamenilor de Dumnezeu. Un Dumnezeu care încurcă pe cei care urăsc și cred că le știu pe toate fără să miște un deget în ajutorarea aproapelui, ­în închegarea unui sistem de ajutor - fie și prin vorbă bună - către aproapele lor. Un Dumnezeu care mereu cheamă la iubire, dar acum o face chemându-ne să trecem de la modul declarativ la modul de acțiune imediată. E nevoie de toți. Frontul deschis este larg și adânc. Pe fiecare parte a tranșeelor sunt oameni cu aspirații și convingeri, cu frici și nădejdi. E front doar pentru că unii îl reconstituie cu îndărătnicie și îl construiesc din cărămizile zidurilor pe care nu le-au putut construi între noi cu alte ocazii. Nefericite. Care ne-au furat zile și energii pe care le-am fi putut folosi să vedem adevărul momentului de acum: suntem nepregătiți pentru situații în care viețile ne sunt puse în pericol. Nu avem la îndemână strictul necesar unei supraviețuiri construite pe efort comunitar. Și nici pe cordialitate sufletească.

În faţa unei avalanşe de nevoi pe care nu le ştiam

Locul Bisericii în planul acestei crize este mai ales unul de ajutor, de slujire cu dedicare oricărui suflet aflat în nevoi. Care nu sunt numai trupești. Și nici legate numai de această perioadă. Suntem dinaintea unei avalanșe de nevoi pe care multă vreme nu le-am identificat. Niciodată nu m-am gândit câtă ură ascund oamenii în sufletul lor și cum la vreme de respiro fac din sacrilegiu mod de viață. Nici nu știu dacă nu e cazul să înțelegem cum analfabetismul funcțional al sufletelor unora dintre noi e mult, mult mai grav și mai adânc decât poate identifica vreun test PISA. Și că Biserica aici e chemată să își sporească efortul. În construirea de rețele de sprijin pentru aceia care vor să-și vindece ura ori neputința de a lucra cu sine. Începând cu preoții, cu profesionalizarea lor în cultura și pedagogia socială dublată de o cultură teologică atent construită prin efort, nu doar de cunoaștere teoretică. Nu știm cum vom gestiona repornirea motoarelor teologice ale pasto­rației, dar este cert că avem nevoie de o diagnoză corectă a tot ceea ce avem de gestionat în viitorii ani. Să identificăm slăbiciunile noastre și să ne construim cu demnitate și curaj răspunsurile la o lume care nu întreabă ca să afle, ci doar să-și întărească propria părere. Am învățat, nu doar din criza Coronavirus-19, că avem foarte mult de muncă la noi. La comunicarea intraparohială și la construcția platformei de dialog cu ceilalți. Dar am învățat ceva. La vreme de sporire a emoției sociale trebuie să ai curajul să spui adevărul.
Cu toate urmările. Menținerea since­rității în comunicare este obligatorie și nu poate fi învățată la cursuri ori specializări, ci numai din exer­cițiul educației permanente. Educație care pare că lipsește din plin și de care, în aceste zile, am fi avut nevoie ca de aer.

Propovăduirea să stea nu atât în cuvinte, cât în atitudine şi solidaritate

Care ar fi mesajul cel mai important pe care Biserica îl are de transmis? Desigur că primul este cel legat de urgența socială a izolării. Dar nu este suficient atât timp cât s-au rupt între noi punți. Iar unii zdrobesc în fărâme și resturile rămase după dărâmare. Avem nevoie să reconstruim teologia valorii persoanei, să reîn­vățăm împreună cu întregul popor binecredincios - vai, deseori masă de manevră ideologiilor vândute pe facebook drept elemente de libertate în gândire - în limba și pe limba sa toate adevărurile care ne susțin catehismul, învățătura noastră de credință. Confuziile create de noi înșine în sufletul poporului sunt mult mai grave decât cele construite de concernele mitologiilor ce atacă Biserica. Dar în mod cert cel mai adânc mesaj prin care se poate reconfigura întreaga tensiune comunicațională este acela al Învierii. În mod cert, cultura Învierii a devenit periferică și pentru propovăduirea noastră. Nu aceea de cuvinte. Cât aceea de atitudini și construcția de solidarități. Inclusiv noi suntem în situația de a ne făuri țeluri fracturate de credința noastră creștină. Ideea de carieră în preoție ori de enclavă mistică, ca model pastoral, este una dintre ruperile din tandre­țea teologiei Învierii.

Orizontul morţii e mult mai aproape de noi decât credeam

Să reînvățăm să propovăduim Învierea. Să restartăm creativ modul în care putem transmite oamenilor că Biserica este atentă nu doar la dimensiunea eshatologică a vieții lor. Ci și la dimensiunea clipei de acum. Pe care epopeea Coronavirus-19 ne-a redescoperit-o. Opriți din mersul spre nicăieri în care zburdam aproape - sesizabil și în comportamentul creștin deseori -, constatăm că orizontul morții e mult mai aproape de noi decât credeam. Și că dacă stăpânim bine terminologia teologică a morții nu înseamnă că nu ne simțim temători ori de­zorien­tați de propria neputință. Pe care nu am reușit prea des să ne-o identificăm în parcursul pe „repede ­înainte” al vieților noastre. Perioada aceasta este una de regândire a propriilor noastre priorități în raport cu moartea și Învierea. Prea ades ne-am lăsat duși de valul unui moralism executant în detrimentul unei morale constructive. Prin dialog, dezbatere și comunicare eficientă. Inclusiv în interiorul comunității eclesiale. Ca și în cercurile concentrice ale co­munității creștine românești, interconfesionale și interculturale - acolo unde confesionalitatea nu este creștină. Dialogul cu lumea din care facem parte nu este opțional. Ci devine obligativitate pastorală. Și nu, nu va merge doar cu enunțuri de teologie, ci cu lecția teologiei întregi: mărturisire și viață, cre­dință și apologie practică.

Drama Coronavirus-19 trece prin vieţile noastre

Poate că aveam nevoie toți de o reconfigurare a traseului de viață și de moarte în propriile noastre vieți. Cu atât mai mult trebuie să fim atenți la nevoile celorlalți. Acelora despre care spunem că nu L-au cunoscut pe Domnul Hristos. Poate că undeva în grabă au pierdut credința ori noi înșine ne-am făcut sursă de „ratare” a credinței pentru ei. De aceea, cred că drama Coronavirus-19 trece prin viețile noastre. Pentru a ne lucidiza motivările de viață, pentru a construi o mentalitate de om candidat la Înviere. Pentru că din acest punct de vedere avem să mărturisim ­constant și activ conținuturile teologice ale tainelor de inițiere (Botez, Mirungere și Euharistie), să regândim modalitatea de catehizare pentru Spovedanie și Cununie, să construim un conținut de cultură medicală - în acord și cu Taina Sfântului Maslu - și să definim prioritățile și exigențele morale și teologice ale Tainei Preoției. Dar să nu uităm poporul. Înecatul în vorbărie, destabilizatul de clișeele vorbirii unor aciuați în cultura media prin genetici culturale penibile. Poporul credincios ori ba și pentru că nu suntem fazați pe preocupările sale reale. Învățând mereu și mereu că esența mărturisirii ortodoxe are ca refren cuvintele troparului Învierii: „Cu moartea pe moarte călcând...”

Ziarul Lumina

Duminică, 05 aprilie 2020, după oficierea Sfintei Liturghii, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost scoase din Catedrala Patriarhală și purtate în procesiune pe străzile Capitalei.

Procesiunea discretă restrânsă, formată din 3 autovehicule, a fost condusă de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.

De pe Dealul Patriarhiei, moaștele și icoana Sfântului Dimitrie au fost duse spre Spitalul Municipal – Politehnica – Mihai Bravu până la Spitalul „Victor Babeș”, unde a avut loc o primă oprire și a fost rostită o ectenie și rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.

Pe tot parcursul traseului clericii au rostit rugăciuni către Sfântul Dimitrie pentru izbăvirea de boală și încetarea epidemiei de coronavirus.

Procesiunea a continuat spre Institutul „Matei Balș” unde s-a făcut o nouă oprire și au fost rostite rugăciuni. Mai departe, alaiul a mers spre Piața Victoriei – Universitate – Unirii.

La Universitate, a avut loc a treia oprire. În fața Crucii eroilor martiri din 1989 a fost intonat troparul Sfântului Dimitrie cel Nou.

Revenită la baza Dealului Patriarhiei, procesiunea s-a oprit la Crucea Brâncovenească unde a fost rostită încă o ectenie, iar moaștele au fost reașezate în catedrală.

Sfântul Dimitrie cel Nou a fost invocat în rugăciune de bucureșteni și în urmă cu două secole pentru încetarea epidemiei de ciumă bubonică (1812-1813). Atunci, la fel, moaștele sale au fost purtate prin Capitală și numărul de îmbolnăviri a scăzut foarte mult. De asemenea, Ocrotitorul Bucureștilor a fost purtat în procesiuni și în timpul secetei din 1827 sau al holerei din 1831.

Tot duminică, racla cu moaștele Sfintei Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost purtată în procesiune în județul Neamț. 

Basilica

Consiliul Consultativ al Cultelor din România (CCCR) a adresat societăţii un mesaj în care face apel la respectarea măsurilor dispuse de autorități și îndeamnă la intensificarea rugăciunii în timpul pandemiei.

„Rugăciunea este sursă de putere spirituală pentru a învinge teama şi boala. Cultivarea păcii sufletului prin rugăciunea stăruitoare ne ferește de panică și deznădejde și ne face să conștientizăm dubla noastră responsabilitate în această perioadă: personală și comunitară”, se menţionează în document.

Pe lângă rugăciune, CCCR subliniază că în vremuri de pandemie este important „să arătăm solidaritate socială concretă prin ajutorarea celor aflați în nevoi, oferindu-le ajutor material, respectiv asistență socială la domiciliu persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități,  în mod voluntar, avizat de către autorități”.

Mesaj integral:

Consiliul Consultativ al Cultelor din România – Apel la rugăciune, solidaritate și responsabilitate în vreme de pandemie

În această perioadă de grea încercare, Consiliul Consultativ al Cultelor din România se adresează tuturor credincioșilor cu un mesaj de încurajare, binecuvântare și îndrumare.

Primul nostru îndemn este de a rămâne în case, de a respecta cu strictețe măsurile dispuse de autoritățile publice și de a coopera cu acestea, asigurându-se totodată slujbele religioase în lăcaşul de cult, dar fără participarea fizică a credincioşilor, slujbele fiind transmise online.

Cel de-al doilea îndemn este ca fiecare dintre noi să stăruie acasă în rugăciune personală sau împreună cu familia, pentru a-L ruga pe Milostivul Dumnezeu să ne ajute să depășim acest moment de grea încercare. Rugăciunea este sursă de putere spirituală pentru a învinge teama şi boala. Cultivarea păcii sufletului prin rugăciunea stăruitoare ne ferește de panică și deznădejde și ne face să conștientizăm dubla noastră responsabilitate în această perioadă: personală și comunitară.

Medicilor, întregului personal din instituțiile medicale, cât și tuturor celor care prin munca lor depusă în perioada pandemiei ajută la continuarea vieții în parametrii cât se poate de normali, precum și celor care asigură asistență religioasă oamenilor aflați în suferință, le adresăm un cuvânt de prețuire și încurajare în lucrarea lor jertfelnică. De asemenea, adresăm un mesaj de prețuire și încurajare polițiștilor, jandarmilor și militarilor. Ei toți sunt prezenți continuu în rugăciunile noastre.

Slujitorilor cultelor religioase le adresăm îndemnul de a continua activitatea lor și de a actualiza datele lor de contact și de a le posta pe site-urile și platformele digitale ale comunităților lor, pentru a putea fi contactați de toți cei care au nevoie de consiliere religioasă, de încurajare sau de orice alt sprijin folositor.

Îi îndemnăm pe toți credincioșii să țină legătura telefonic sau prin alte mijloace de comunicare cu slujitorii cultelor, iar pe toți cei care doresc să se implice efectiv în activități de voluntariat îi îndemnăm să acționeze organizat în cooperare cu autoritățile locale, potrivit recomandărilor fiecărui cult. Recomandăm tuturor să urmărească transmisiile slujbelor religioase la radio, la televizor sau prin internet.

Este necesar ca fiecare dintre noi să dea dovadă de înțelepciune în aceste vremuri de încercare, intensificând rugăciunea și responsabilitatea pentru sănătatea personală și socială. De asemenea, să arătăm solidaritate socială concretă prin ajutorarea celor aflați în nevoi, oferindu-le ajutor material, respectiv asistență socială la domiciliu persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități,  în mod voluntar, avizat de către autorități.

Ne rugăm Bunului Dumnezeu, Doctorul sufletelor și al trupurilor, să ne binecuvânteze pe toți, să ne ajute, să ne dăruiască sănătate, pace, speranța și iubire milostivă față de cei aflați în suferință, iar celor care au murit să le dăruiască viață veșnică.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Secretariatul Consiliului Consultativ al Cultelor din România

Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei a anunțat miercuri seară că slujbele din Săptămâna Pătimirilor și perioada pascală vor avea loc „cu ușile încuiate”, fără participarea credincioșilor.

Sinodul le-a reamintit credincioșilor îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur că omul care nu merge la biserică dintr-o anumită nevoie se poate face pe sine altar la care să se roage.

Biserica Ortodoxă i-a invitat pe greci să se roage la ei acasă și să se transforme pe ei înșiși în altare, „jertfind în mod chenotic și plin de iubire prezența voastră în sfânta biserică și apropierea voastră de Dumnezeiasca Euharistie de dragul fraților voștri, care reprezintă altare însuflețite ale lui Dumnezeu”.

„Te poți face altar, spunând rugăciunea”.
– Sfântul Efrem Katunakiotul

Sfântul Sinod, care s-a întâlnit sub președinția Arhiepiscopului Ieronim al Atenei pe platforma online presence.gov.gr, și-a exprimat speranța că slujba pascală de noapte va putea fi celebrată  cu participarea credincioșilor la sfârșitul lunii mai, când Biserica prăznuiește Odovania Învierii (26-27 mai). Acest lucru nu înseamnă mutarea datei Paștilor, ci a serbării publice.

Membrii Sfântului Sinod Permanent au luat decizia să doneze câte un salariu în contul special pentru combaterea coronavirusului și îi îndeamnă și pe ceilalți arhierei să le urmeze gestul.

„Toți sunt chemați să se încreadă în judecata (gândirea) și deciziile Sfântului Sinod, care cu responsabilitate pastorală și obiectivitate înțelege suferința sfințitului cler și a poporului credincios și, în același timp, estimează, conform instrucțiunilor experților, când condițiile sunt în beneficiul sănătății publice și a tuturor cetățenilor din țara noastră”.

De aceea, Sfântul Sinod îi roagă pe toți să manifeste „un spirit de încredere sinodală” și a transmis că nu permite niciunui membru al Bisericii (arhiereu, preot, diacon, monah sau angajat) să facă declarații publice sau să aibă apariții în mass-media sau pe internet.

Arhiereii vor avea posibilitatea să comunice cu Sfântul Sinod, iar preoții cu episcopii lor cu privire la orice problemă.

Pentru această perioadă, Sfântul Sinod l-a desemnat pe Înaltpreasfințitul Părinte Ierotei, Mitrpolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, ca singura persoană de contact pentru mass-media în probleme bisericești. - Basilica

Toate parohiile și mănăstirile din Georgia vor rămâne deschise pentru Duminica Floriilor și Paște, conform unei hotărâri luate de Părintele Patriarh Ilia și publicată pe site-ul oficial al Patriarhiei Georgiene.

În Georgia a fost instituit un regim de carantină, iar adunarea a mai mult de trei persoane în locuri publice este interzisă. Preoții, însă, pot sluji Sfânta Liturghia în curtea bisericilor. În martie, Biserica Georgiei a chemat creștinii la mai multă rugăciune, preoții să stropească bisericile și străzile din jur cu apă sfințită, iar clopotele bisericii să sune în fiecare zi.

Preafericitul Ilia a numit pandemia ca o încercare prin care ne putem întări în credință și rugăciune.

„Astăzi, când o nouă molimă s-a răspândit în toată lumea și amenință viața populației, este firesc ca creștinii să își pună nădejdea în Domnul și să simtă chemare spre Biserică… Pentru credincioși, mâncarea spirituală este la fel de importantă și necesară ca mâncarea fizică; prin urmare, este imposibil să închidem ușile bisericilor și vor fi deschise pentru cei care vor să vină la biserică, să primească harul lui Dumnezeu și să fie întăriți spiritual ”, a spus părintele patriarh.

“Având în vedere situația actuală, aș dori să mă adresez copiilor noștri spirituali și să ofer următoarele sfaturi: urmați instrucțiunile corespunzătoare, respectați distanța stabilită în timp ce vă aflați aproape de alte persoane, inclusiv în biserică sau în curtea bisericii; la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe numai clericii ar trebui să rămână în biserică, în timp ce un număr limitat de enoriași au voie să li se alăture în catedralele mari, deși recomand ca enoriașii să rămână în curtea bisericii”

Preafericitul Ilia vorbit în urmă cu câteva săptămâni despre o viziune spirituală, prin care a înțeles că „vom putea depăși această boală, cu ajutorul rugăciunii și cu binecuvântarea Domnului”. Ținerea sfintelor slujbe are o importanță extrem de mare pentru întreaga națiune, a subliniat Patriarhul.

Patriarhul Ilia a fost desemnat de CNN „persoana cea mai de încredere din Georgia”. Preocupat de rata scăzută a natalității din Georgia, Patriarhul Ilia a vorbit cu orice prilej despre aceasta și s-a oferit să boteze personal orice copil născut într-o familie care avea deja cel puțin doi copii. Astăzi Preafericitul este nașul a peste 19.000 de copii.

Sursa: http://avereabisericii.ro/

„Le-am spus mitropoliților când m-au sunat și i-am sunat și eu să facă tot posibilul să mențină distanța între credincioși, să dezinfecteze icoanele și locul unde se întâlnesc,” a transmis săptămâna trecută premierul Bulgariei în timpul unui briefing de presă pe tema coronavirusului.

„Oricare ar fi măsurile pe care le luăm, Dumnezeu să ne ajute”.

„Doar Domnul ne poate scăpa de această criză. Aceasta este părerea mea pe acest subiect,” a spus premierul bulgar Boiko Borisov în timp ce și-a făcut semnul sfintei cruci.

„Știu că mulți atei spun să închidem bisericile. Pentru toate celelalte am voința, am curajul, dar acest lucru nu pot să-l fac”.

Anterior, generalul Ventsislav Mutafchiiski a afirmat că Biserica a primit doar unele recomandări verbale, dar rămâne la autoritatea Sfântului Sinod să închidă bisericile.

Luni, 30 martie, vicepremierul Tomislav Donchev și generalul Ventsislav Mutafchiiski s-au întâlnit cu Patriarhul Neofit și alți mitropoliți la Palatul Sinodal din Sofia, unde au discutat mai multe aspecte legate de viața liturgică din Bulgaria în contextul pandemiei.

Premierul Boiko Borisov discută cu Patriarhul Neofit despre slujba de Paști în contextul pandemiei de coronavirus. Foto: bg-patriarshia.bg

Într-un comunicat publicat pe site-ul Patriarhiei Bulgare, Sfântul Sinod și-a exprimat suportul față de eforturile statului de a proteja viața și sănătatea poporului bulgar.

Sinodul Bisericii Bulgare a făcut un apel la credincioși să rămână acasă, menționând în același timp că bisericile din țară vor rămâne deschise iar slujbele se vor desfășura în continuare.

Slujitorii au fost îndemnați să poarte echipament de protecție, iar credincioșii care vin la biserică trebuie să păstreze distanța reglementată și să poarte măști.

La finalul întâlnirii, s-a anunțat că slujbele de Florii și Paști vor fi oficiate în afara locașurilor de cult, iar poliția va asigura păstrarea ordinii și a distanței dintre oameni în timpul slujbelor. - Basilica

Sistematic, Ziarul Lumina, prin ediția tipărită și prin ediția online, informează cititorii despre activitățile liturgice și pastorale ale Bisericii Ortodoxe Române din această perioadă, dar și despre faptele concrete de ajutorare a ce­lor aflați în suferință la noi în țară, sub ame­nințarea noului coronavirus (COVID-19). Rugăciunea din biserici este împletită cu evlavia trăită în casele credincioșilor, activitățile filantropice sunt coordonate cu măsurile autorită­ților civile și ale instituțiilor medicale, în slujirea tuturor oamenilor. 

Creștinii din întreaga lume sunt în aceste zile în primele rânduri, în orice țară trăiesc, și pun în lucrare credința și fapta bună, așa cum au făcut-o înaintașii noștri în vremuri de epidemie, încă din primele veacuri.

Am extras din informațiile publicate pe site-urile oficiale ale Bisericilor și din știrile agențiilor de presă câteva date despre modul în care creștinii ortodocși sunt angrenați în lupta cu pandemia, cu speranța că iubirea răstignită a lui Hristos Cel înviat va aduce vindecare și solidaritate între oameni și popoare în fața încercărilor la care este supusă acum întreaga planetă.

„Vom trece prin această perioadă ca într-o călătorie prin deșert”

Patriarhia Ecumenică are comunități parohiale și mănăstiri nu doar în Turcia și Grecia, ci în mai multe regiuni ale lumii (Europa, America, Asia, Australia). În mesajul transmis în 19 martie, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, aduce mulțumiri medicilor, cercetătorilor și oamenilor de știință, tuturor celor aflați în primele linii ale bătăliei cu acest dușman care este noul coronavirus, nevăzut, dar atât de nociv pentru mulți oameni. Subliniază că sunt necesare cooperarea cu autoritățile publice din toate statele și respectarea măsurilor de apărare a sănătății oamenilor, însă aceste măsuri drastice nu subminează și nu dăunează credinței noastre. În mesajul său, Patriarhul Ecumenic afirmă: „Credința noastră este o credință vie și nici o împrejurare excepțională nu o poate limita sau suprima. Trebuie doar reduse sau suprimate adunările mari de oameni în această perioadă. Să rămânem în casele noastre, să fim atenți și să-i protejăm pe cei de lângă noi și din casele noastre, întăriți de unitatea noastră spirituală, fiecare dintre noi să se roage pentru toată omenirea. Vom trece prin această perioadă ca într-o călătorie prin deșert, ca să ajungem în Țara Făgăduinței, când știința, prin harul lui Dumnezeu, va depăși acest virus”.

„Fiți aproape de turma duhovnicească!”

Într-o scrisoare pastorală referitoare la COVID-19, Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi, exprimă îngrijorarea, durerea și sprijinul pe care Biserica le nutrește în aceste vremuri de mare încercare și-i îndeamnă pe fiii săi duhovnicești: „În calitatea noastră de creștini și păstori, nu ne pierdem nădejdea în Dumnezeu. Credem și propovăduim pe Atotputernicul Dumnezeu, Domnul Iubirii și Milostivirii. Există un singur punct pe care eu, ca părinte spiritual al vostru, aș vrea să vi-l cer: Fiți aproape de turma duhovnicească, mângâ­iați-i și susțineți-i pe prietenii noștri africani, învățați-i măsuri elementare de igienă și curățenie, deoarece mulți nu au acces la apă potabilă. Și, întrucât situația este gravă, vă recomand să respectați ordinele și deciziile țărilor în care slujiți, pentru ca Sfânta noastră Biserică să nu devină cauză de scandal, ci un exemplu de solidaritate socială și iubire”. În Africa, unde credința oamenilor este încercată în fiecare zi de sărăcie, epidemii și lipsa produselor de bază, ierarhii și slujitorii Bisericii îi îndeamnă pe credincioși să se mângâie cu ascultarea slujbelor, predicilor și cuvintelor duhovnicești la stația de radio a eparhiei, acum, când bisericile sunt închise. Mitropolitul Teofil de Kananga (Congo) spune: „Îi îndemn să considere această încercare ca pe o cruce, pe care să o poarte cu răbdare, credință și dragoste. Am insistat asupra faptului că în Mineiul Bisericii noastre avem martiri, ierarhi, mărturisitori care au fost lipsiți mulți ani de slujbe și de Sfânta Împărtășanie, în exiluri și închisori. Dar, după cuvintele Sfântului Paisie Aghioritul, după norii negri va străluci lumina soarelui dumnezeiesc”.

După consultarea cu ierarhii din Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea a transmis păstoriților săi hotărâri clare privind comportamentul în timp de pandemie: respectarea tuturor instrucțiunilor și măsurilor generale de prevenție sanitară anunțate de Stat și de organizațiile interna­ționale competente; anularea tuturor întrunirilor, publice sau private; anularea activităților precum: festivaluri, excursii, manifestări, expo­ziții și concursuri; favorizarea posibilității de difuzare a slujbelor cotidiene pe site-urile web ale parohiilor. Pentru a nu priva credincioșii de Sfânta Împărtășanie, bolnavii, vârstnicii și cei aflați în situații dificile vor fi cuminecați individual, în condiții de maximă siguranță medicală.

Lumina Învierii va străluci peste toată lumea

În „Declarația comună a celor trei responsabili ai comunităților creștine de la Sfântul Mormânt” se face apel la respectarea instrucțiunilor medicale și administrative și se afirmă: „Sfântul Mormânt este locul suprem al speranței. Spe­ranța că credința va birui îndoiala, că lumina va învinge întunericul și că viața va triumfa asupra morții. De la acest loc sfânt și în această perioadă de pregătire spirituală pentru Sfintele Paști și în fața acestei crize mondiale, alăturăm rugăciunile noastre la ale credincioșilor tuturor religiilor, cerând încetarea pandemiei”. Patriarhul Teofil al III-lea a donat pachete cu alimente și a susținut cu importante sume de bani unități spitalicești din jurisdicția sa. Slujba de Paști și ceremonia Sfintei Lumini se vor desfășura într-un cadru cât mai restrâns, dar lumina Învierii va străluci peste toată lumea și anul acesta de la Sfântul Mormânt al Domnului.

Țările majoritar ortodoxe și responsabilitatea pentru sănătatea oamenilor

În țările cu populație majoritar ortodoxă, Bisericile și-au adaptat cultul public și slujirea social-caritativă la situația de criză și la evoluția fenomenelor. Bisericile sunt alături de autori­tățile civile și își aduc contribuția la alinarea suferințelor, prin rugăciune și fapte de milostenie. Într-un document aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse la 17 martie 2020, ținând cont de Tradiția canonică și liturgică, sunt formulate 22 de directive pentru parohii, metocuri și mănăstiri referitoare la împăr­tășirea cu Sfintele Taine, la săvârșirea Tainei Botezului și a Mirungerii și a Tainei Sfântului Maslu. Slujitorii și angajații unităților bisericești sunt îndemnați să fie atenți la starea lor de sănătate și să arate responsabilitate. În caz de indispoziție, să-l informeze imediat pe conducătorul unității respective și să se adreseze serviciilor medicale specializate. În finalul documentului se solicită clericilor să explice credin­cioșilor că aplicarea acestor directive și restricții trebuie să fie considerată împlinirea cuvântului Mântuitorului Hristos: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău” (Matei 4, 7).

În Grecia, autoritățile au impus măsuri drastice, iar Biserica se adaptează la acestea, deși dorul de viață liturgică este greu de potolit. Călugării de la Sfântul Munte Athos fac privegheri pentru izbăvirea de boli molipsitoare și pentru chemarea milei lui Dumnezeu asupra oamenilor. În Bulgaria, Serbia, Georgia, Ucraina, Belarus, măsurile treptate luate de autorități sunt însușite și de comunitățile bisericești, ca datorie față de apărarea sănătății oamenilor în timp de pandemie. 

Creștinii ortodocși de diferite naționalități din diasporă se aliniază, de asemenea, restric­țiilor privind adunările în grupuri și adoptă măsurile de protecție și izolare impuse de autoritățile civile și medicale, cu speranța că vom putea fi iarăși împreună în sfintele locașuri de închinare.

Sărbătoarea pascală s-a desfășurat în condiţii „extrem de bune”

Sărbătoarea pascală s-a derulat în condiţii „extrem de bune”, a declarat premierul Ludovic Orban la TVR. „Modul în care s-a desfăşurat sfânta sărbătoare de Paşti a fost extrem de pozitiv. Aş vrea să transmit către toţi cetăţenii români, către preoţi, către slujitorii bisericilor care au sărbătorit Paştile aprecierea şi respectul meu pentru modul exemplar în care au respectat regulile stabilite”, a afirmat Orban. El a subliniat însă că nu este momentul pentru relaxare, iar măsurile luate de autorităţi trebuie respectate. - Ziarul Lumina 

Valoarea tichetului pentru grădiniţă s-a dublat

Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniți din familii defavorizate a fost modificată, astfel că valoarea tichetului social creşte de la 50 de lei la 100 de lei. Potrivit documentului legislativ, promulgat de preşedintele statului, stimulentele educaţionale se acordă „copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocaţie pentru susţinerea familiei, acordat în baza Legii nr. 277/2010 copiilor aflaţi în îngrijirea persoanei desemnate de părinte pentru întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depăşesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei”. Ajutorul financiar se acordă doar pentru copiii înscrişi într-o unitate de învăţământ preşcolar. 

Ajutorul concret al Bisericii în actuala criză medicală depășește 12,5 mil. lei. Continuă acțiunile caritabile

Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor din Biserica Ortodoxă Română, în perioada 13 aprilie – 17 aprilie 2020, a fost oferit un ajutor financiar și material în cuantum de încă 2.799.600 lei. Rezultatul ajutorului concret oferit până în prezent la nivelul întregii Patriarhii, în cuantum de 12.598.078 lei, reflectă sensibilitatea, realismul şi generozitatea creștinilor ortodocși români, clerici și mireni, care, împreună, formează Biserica Ortodoxă Română. – Basilica

Lansare de carte online | „Singurătatea îmblânzită: reflecții citadine despre Părinții pustiei”

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a organizat luni lansarea online a cărții „Singurătatea îmblânzită: reflecții citadine despre Părinții pustiei”, informează Radio Renaşterea.  Volumul apărut la Editura Trinitas a Patriarhiei Române este semnat de lect. univ. Paul Siladi. Lansarea cărţii a avut loc în data de 6 aprilie 2020, începând cu ora 19:00, evenimentul fiind găzduit de platforma „Zoom meetings”, cu participarea online a Episcopului vicar Benedict Bistriţeanul, a numeroși studenți, cadre universitare și public divers. Noua apariție editorială a fost prezentată de Preasfinţitul Părinte Benedict Bistrițeanul, lector la Facultatea de Teologie din Cluj – Napoca, pr. Cristian Sonea, prodecanul facultății, și de pr. lect. univ. Liviu Vidican-Manci. Cartea lansată vine în continuarea celei publicate în anul 2018, Orașul-deșert. Reflecții citadine despre Părinții pustiei, care cuprinde comentarii la apoftegmele din colecția alfabetică a Patericului egiptean, de la avva Antonie, până la avva Ilie inclusiv. - Basilica 

Emisiunea „Întreabă preotul” este disponibilă gratuit pe Spotify

Intervențiile LIVE „Întreabă preotul” pot fi ascultate, începând cu data de 5 aprilie, și în aplicația Spotify, toate înregistrările fiind disponibile în mod gratuit, anunţă Doxologia. Rubrica live din cadrul portalului oferă posibilitatea internauţilor de a adresa diverse întrebări legate de viața duhovnicească și să primească răspunsuri din partea unui preot. „Ideea dezvoltării acestei rubrici zilnice în formatul LIVE – Facebook și YouTube vine ca o necesitate în contextul epidemiologic actual, când slujbele religioase se desfășoară fără accesul publicului, fiind transmise doar în mass-media sau online, conform deciziei autorităților, dar și ținând cont de creșterea gradului de utilizare a mediului virtual și a noilor tehnologii”, se menţionează pe Doxologia.ro. Spotify este unul dintre cele mai importante servicii de streaming muzical din lume, lansat în țara noastră pe 12 martie 2018. Aplicația Spotify rulează atât pe dispozitive mobile, cât şi pe laptop, PC sau tabletă și oferă utilizatorilor milioane de melodii, podcasturi sau cărți audio din întreaga lume. Aplicaţia este disponibilă pe Google Play, App Store şi spotify.com.

Ordin de la Ministrul Educației: Școala online devine obligatorie

A fost emis ordinul de ministru privind instrucțiunile pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line.Documentul precizează măsuri specifice pentru desfășurarea procesului de învățare on-line din învățământul preuniversitar. Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția cadrelor didactice, elevilor și părinților o colecție de resurse necesare continuării învățării în mediul on-line. Portalul Digital existent pe educred.ro centralizează platforme de învățare și resurse educaționale deschise, inclusiv tutoriale și alte materiale de învățare destinate formării și susținerii cadrelor didactice, scrie edu.ro.

Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar toate informațiile relevante pentru susținerea și îmbunătățirea accesului la învățare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice și al unităților de învățământ la resurse pentru învățarea on-line. Ministerul Educației și Cercetării poate decide, în cazuri justificate, și pe baza unor instrucțiuni emise în prealabil, ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată on-line. Tot în cadrul acestei instrucțiuni se specifică și responsabilitățile inspectoratelor școlare, ale unităților de învățământ preuniversitar, ale profesorilor, elevilor și părinților. Inspectoratele școlare în colaborare cu unitățile de învățământ și cu autoritățile locale vor identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ. Toate datele privind desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare online vor fi raportate periodic Ministerului Educației și Cercetării. Documentul elaborat de Ministerul Educației și Cercetării prevede și o serie de activități pe care cadrele didactice trebuie să le desfășoare în cazul suspendării cursurilor în unitățile de învățământ. Instrucțiunea pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line mai prevede și faptul că la reluarea activității de predare-învățare-evaluare în unitățile de învățământ, activitatea suport pentru învățarea on-line poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă cu acordul elevului sau al părintelui/tutorelui legal. Unitățile de învățământ vor realiza planuri de recuperare și planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activitățile de învățare on-line. Acestea vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor. - Activenews

Linkuri la știri:

Jurnal de pandemie - Basilica

Legătura dintre post și sănătate - Basilica

Procesiune cu icoana Maicii Domnului la Sihăstria - Basilica

ISRAEL: Sfânta Lumină a fost primită la Ierusalim

Sâmbătă, în jurul orei 13:50, a avut loc la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim minunea pogorârii Sfintei Lumini. Ceremonia oficiată de Patriarhul ortodox grec al Ierusalimului, Preafericitul Părinte Teofi al III-lea, a avut loc în condiții excepționale impuse de pandemie, fără participarea credincioșilor. La Ierusalim s-a aflat o delegație a Patriarhiei Române, condusă de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul, care a adus Lumina Sfântă pentru a fi distribuită în parohiile din țară. Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini este un eveniment de maximă importanţă pentru Biserica Ortodoxă. Ceremonialul începe în dimineaţa Sâmbetei Mari şi are mai multe etape. Se sting toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos este pecetluit cu ceară curată. După ora 12:00, în Biserică intră Patriarhul grec ortodox al Ierusalimului şi începe tradiţionala procesiune care presupune înconjurarea de trei ori a Sfân­tului Mormânt. După Procesiune se desicilează Mormântul şi schevofilaxul, un cleric care are în grija sa obiectele și veșmintele liturgice, duce în mormânt candela „neadormită” stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfânta Lumină. În continuare, Patriarhul se dezbracă de veşmintele arhiereşti pentru a arăta smerenie şi evlavie faţă de Iisus Hristos şi rămâne îmbrăcat numai cu un stihar alb. După ce ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, intră în Mormânt. Împreună cu el intră şi reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea îngerului, o anticameră a Sfântului Mormânt, de unde îl urmăreşte pe patriarh. Acolo se crede că a stat îngerul care s-a arătat Mariei Magdalena după Învierea Mântuitorului. Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată şi se răspândeşte în Biserică. În acelaşi timp aprinde şi candela „neadormită” din lăuntrul Mormântului. Ceremonia se plineşte cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte. - Basilica

ISRAEL: Pelerinaj virtual la Biserica Sfântului Mormânt de pe orice Pc, tabletă sau Smartphone

Inițial, proiectul a fost creat pentru a ajuta persoanele cu dizabilități să experimenteze frumusețea locurilor sfinte, conform elitsy.ru. Primul tur virtual disponibil este dedicat Bisericii Sfântului Mormânt. Deși aceasta este închisă credincioșilor, momentan, din cauza pandemiei Covid-19, prin intermediul acestui proiect de pelerinaj virtual, oricine poate vizita întregul complex architectural în care se adăpostesc mai multe biserici şi capele. Pentru a începe turul virtual, puteți folosi orice dispozitiv (computer, tabletă sau smartphone). Folosind cursorul, puteți roti o imagine tridimensională în orice direcție, în unghiuri diferite, ceea ce vă permite să vizualizați în detaliu fiecare panoramă. Bucurați-vă de turul virtual al Sfântului Mormânt, aici!

Noul coronavirus nu se transmite prin laptele matern

Mămicile infectate sau suspectate de infecție cu noul coronavirus își pot alăpta bebelușii fără teama că i-ar putea pune în pericol, dau asigurări experții Organizației Mondiale a Sănătății, deoarece nu există nici o dovadă, la acest moment, că boala ar putea fi transmisă prin laptele matern. Totuși, mămicile trebuie ca, înainte de a-și alăpta bebelușii, să se spele foarte bine pe mâini, conform recomandărilor actuale, timp de cel puțin 20 de secunde, să poarte mască sanitară în timpul alăptării și să dezinfecteze foarte bine orice suprafață pe care o atinge. – Ziarul Lumina 

GRECIA: Nu ne salvează conducătorii acestui veac, ci numai Dumnezeul Atotputernic

"Sunt Părintele Partenie, care cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, în 1954 am venit la Sfântul Pavel și m-am făcut monah. Anul acesta, pentru prima oară, am prăznuit Paștele singuri. Totdeauna aveam alături 150-200 de pelerini, care erau o mângâiere pentru noi, iar în total în Sfântul Munte 5000. Cu toată dragostea, vă spun că mă doare acest lucru. Și aceasta se întâmplă din pricina păcatelor noastre, pentru că oamenii s-au îndepărtat de la calea lui Dumnezeu. Anul acesta, bisericile noastre, în Atena și în Tesalonic, au fost un cimitir. Toți oamenii închiși în casele lor, bisericile închise. Politicienii, bine fac că iau aceste măsuri, care sunt însă măsuri omenești. Nu-i judecăm. Dar le trimit un mesaj, că aceste măsuri nu sunt suficiente. Îi rog pe politicieni și pe conducătorii noștri bisericești să cheme lumea, să deschidă bisericile, să lase lumea să iasă afară, să scoată icoanele, să facă litanii, să-L roage pe atotputernicul Dumnezeu, ca să ridice această ispită.

Nu ne salvează conducătorii acestui veac, ci numai Dumnezeul Atotputernic. El ne va salva. Deschideți bisericile, lăsați lumea să iasă afară, scoateți icoanele, îngenunchiați, așa cum au făcut ninivitenii. Să-L rugăm pe Dumnezeu, atotputernicia Lui, să ridice această ispită, altfel, nu știu ce se va întâmpla cu noi. Nu vă înșelați, numai Dumnezeu ne va salva, numai Doamna noastră, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, numai Sfinții Apostoli, numai Sfinții noștri, și rugăciunea noastră și credința noastră în Dumnezeu. Și să lepădăm toate lucrurile necredinței. Le spun politicienilor: se pregătește pecetluirea oamenilor. Dar noi, creștinii, credem în atotputernicia lui Dumnezeu, suntem botezați, mirunși cu pecetea lui Dumnezeu. „Pecetea Darului Duhului Sfânt”. Cei care nu sunt botezați și vor să se pecetluiască, să facă ce vor, dar nu ne forțați pe noi, creștinii, pentru că orice ați face Hristos va birui. Spune: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” Matei 10:32-33.

Nu credeți în sioniști, în masoni etc., pentru că aceștia nu cred în nimic. Noi credem în atotputernicia lui Dumnezeu, și oricât ne-ar costa asta, noi Îl mărturisim pe Iisus Hristos, și Acesta răstignit I Corinteni 2:2, și în El ne punem nădejdea, în atotputernicia lui Dumnezeu. Nicăieri în altă parte. La mulți ani! Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Domnul nostru a biruit lumea. „Nu vă temeți, Mi s-a dat toată puterea în cer și pe pământ, Eu am biruit lumea”. Aceasta este mărturisirea noastră și aceasta este credința noastră. " - Activenews

GRECIA: Staretul Iosif Vatopedinul : "Nu este posibil să continue lumea asta în pervertirea totală de astăzi!"

"Să vă spun un exemplu prin care Domnul ne mustră. Atunci când se afla pe pământ și încerca să-i convingă pe iudeii împietriți la inimă din neamul Lui, aceștia I-au zis: „Fă o minune ca să credem în Tine”! Și totuși, înviase din morți atâția oameni, făcuse nenumărate minuni, dar ei nu au luat aminte la nimic. Și le spune Hristos: "Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi!" (Mt. 16,3). Iar eu acum v-o spun altfel. Frații mei, vremurile pe care le trăim nu sunt bune! Nu mă refer la timpul propriu-zis, ci la tot sistemul pe care l-am creat noi, ca niște ființe pervertite. Nu cred că nu înțelege cineva, că nu suntem pe drumul cel bun. Nu este posibil să continue lumea asta în pervertirea totală de astăzi, care a devenit lege! Ceva se întâmplă, ceva se prevestește! Este exact același lucru pe care l-a spus Hristos evreilor atunci: „Fățarnicilor, semnele vremurile nu le puteți deosebi?”. 

Frații mei, Dumnezeu nu a făcut creația în mod necesar, sau fiind forțat și obligat. Ci, din toată iubirea Sa i-a făcut pe oameni buni, sănătoși, luminoși și drepți, și i-a așezat pe pământ ca să se bucure. Noi am pervertit totul! Am stricat tot planul dumnezeiesc, căci Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți, blestemați și vrednici de milă. Noi am făcut acest lucru! Așadar, ce mărturisesc toate acestea? Faptul că fiecare poate să facă orice dorește și creația ar fi fără stăpân? Nici măcar diavolul nu face ce vrea! Absolut nimeni! Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, care îngăduie până în ziua de astăzi pervertirea în care ne aflăm, nu este slăbiciune sau indiferență, ci este în planul dumnezeiesc al iubirii Lui nemăsurate. Ne mai dă timp, poate-poate ne vom trezi! Pentru că omul nu este un animal, ci este o ființă rațională. Avem atâtea pilde de urmat! Însă, omul contemporan și-a închis ochii sufletești cu totul. Acestea sunt semnele vremurilor, și vă rog să vă gândiți: până unde va merge această situație? Poate Dumnezeu să să ne lase fără răspuns?! Pentru noi a venit după cădere, și ne-a răscumpărat cu Sfânt Sângele." - Corortodox.blogspot

CROCEU: Covid-19 este șansa Europei și a cetățenilor ei de a-și demonstra solidaritatea

Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) a publicat un comunicat referitor la epidemia de coronavirus și consecințele sale în plan social, politic și spiritual. Este o mare încercare, spun aceștia, dar și o ocazie unică de ne demonstra solidaritatea și a ne schimba viața. Membrii CROCEU transmit sincere condoleanțe rudelor celor care au decedat din cauza Covid-19 și urări de sănătate celor care se luptă cu boala. Totodată, își exprimă recunoștința pentru lucrătorii medicali și cei din domeniul asistenței sociale, care își riscă sănătatea pentru a oferi îngrijiri și sprijin.

Membrii CROCEU sprijină măsurile stricte impuse de autoritățile naționale din întreaga Uniune Europeană cu scopul încetinirii răspândirii noului coronavirus. Ei cer însă aplicarea echilibrată a acestora, fără încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, drepturi care reprezintă valori centrale ale constructului european: respectul pentru viața privată, libertatea religioasă, libertatea de circulație și libertatea adunărilor. Această perioadă, scriu semnatarii, ar trebui să fie pentru fiecare dintre noi o ocazie de a medita cu privire la principiile, convingerile și comportamentul propriu, de a le pune sub semnul întrebării și chiar de a ni le schimba – de a ne schimba propria viață. Membrii CROCEU se roagă cu încredere Domnului Iisus Hristos cel Înviat pentru luminarea savanților, a lucrătorilor din sănătate și a liderilor politici, pentru a găsi o soluție rapidă și de bun augur la criza curentă, și pentru ca familiile „să devină un liman de pace în aceste vremuri de tulburare și confuzie”. - Basilica

Linkuri la știri:

Nădejdea și curajul în vreme de pandemie - Basilica

Centru de resurse online - Basilica

Biroul de presă al Patriarhiei Române a transmis un comunicat de presă în legătură cu obligativitatea organizării în școli, cel puțin semestrial, a unor programe pentru viață și sănătate, inclusiv educație sexuală pentru copii. În document se menţionează faptul că Patriarhia Română a militat pentru caracterul opţional al acestor ore.

Document integral:

Legea nr. 45/3 aprilie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287/6 aprilie 2020, care modifică şi completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede obligativitatea organizării în școli, cel puțin semestrial, a unor programe pentru viață și sănătate, inclusiv educație sexuală pentru copii, deși Patriarhia Română a susținut caracterul opţional în școli al orelor de educație pentru viață, iar programele şcolare corelate acestora să fie elaborate potrivit valorilor morale.

În acest sens, încă din ziua de 13 martie 2020, Patriarhia Română a transmis adrese cu privire la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, către Președintele României, Primul-ministru și Ministrul Educației și Cercetării, cu argumentele de mai jos.

1. Constituția României prevede: „părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” (art. 29, alin. 6); de asemenea, „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (art. 29, alin. 1); așadar, nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educația copiilor, peste acordul și convingerile părinților.
2. Totodată, în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se arată: „părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor” (art. 51, alin. 2).
3. Conform Legii educației naționale nr. 1/2011, „educația și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și a adulților au ca finalitate principală formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și aptitudini, necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viață, conform intereselor și aspirațiilor fiecăruia și dorinței de a învăța pe tot parcursul vieții” (art. 4); așadar, finalitatea nu este conectarea minții elevilor la ideologii invariabil nocive, fapt probat constant în istoria contemporană a umanității.
4. Potrivit art. 65, alin. 4 și 5 din Legea educației naționale nr. 1/2011, „Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Curriculumul la decizia şcolii se constituie atât din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile, stabileşte curriculumul la decizia şcolii.” Așadar, Planurile-cadru și programele școlare sunt elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, nu prin lege adoptată de Parlamentul României.
5. În planul curriculumului școlar formal, responsabilitățile educaționale nu pot fi atribuite decât personalului didactic, certificat în acest sens.
6. Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite țări au demonstrat că o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social. Spre exemplu, analiza intitulată Re-examinarea dovezilor: Educația sexuală completă în școli în Statele Unite ale Americii, realizată în anul 2019, de Institutul pentru Cercetare și Evaluare, din Statele Unite ale Americii, organizație independentă cu peste 25 de ani de experiență în evaluarea programelor de acest tip, arată că programele de educație sexuală în școlile publice nu sunt eficiente, iar unele au dus chiar la creșterea ratei sarcinilor la adolescență, la reducerea vârstei debutului sexual, precum și la comportamente sexuale riscante. Concluzia cercetării este că astfel de programe sunt mai degrabă „de îndoctrinare sexuală” decât „de educație”.
7. În unele state ale Uniunii Europene, educația sexuală este organizată în cadrul altor discipline școlare (Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania), iar în altele, ca disciplină distinctă, neavând caracter obligatoriu (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Lituania, Polonia).
8. În România, studierea temelor specifice educației pentru viață și sănătate se realizează în cadrul disciplinei școlare obligatorii Consiliere și dezvoltare personală, căreia i se alocă deja o oră/săptămână în Planul-cadru pentru învățământul gimnazial. De asemenea, în sistemul public de învățământ românesc există deja discipline opţionale, ofertate la nivel național, care abordează aspecte privind educația pentru viață: Educație pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.
9. În țara noastră, numeroase și reprezentative asociaţii din societatea civilă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele educaţiei sexuale asupra copiilor. Aceste asociaţii şi-au prezentat poziţia în mod public şi au propus soluţii alternative, în care accentul cade pe educația pentru familie. Considerăm că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului.
10. Conștienți fiind de importanța educației tinerilor pentru a răspunde provocărilor societății actuale, considerăm că identitatea și viața persoanei umane nu se epuizează într-o realitate exclusiv biologică sau socio-culturală. Viața are și o dimensiune spirituală, ignorată în societatea contemporană secularizată, care a pierdut sensul sacru al vieții umane. Biserica a acordat dintotdeauna o importanță deosebită creșterii spirituale a omului, care este chemat la viață veșnică în iubirea lui Dumnezeu. De aceea, este relevantă și valorificarea specificului formativ al educației religioase, care contribuie la cultivarea unei conştiinţe vii şi mărturisitoare a valorii eterne a persoanei umane, la promovarea demnităţii acesteia în familie şi în societate și la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Mântuitorul Hristos, prin jertfa Sa, a biruit moartea, dezvăluindu-ne viaţa veşnică. Prin lucrarea Sa mântuitoare, l-a izbăvit pe om de moarte şi i-a dăruit Împărăția cerurilor. Mântuitorul moare de bunăvoie pe Cruce pentru ca pe noi să ne mântuiască. În aceste zile pascale cântăm: „Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice…” Prin Învierea lui Hristos, Împărăţia cerurilor şi toate cele primite prin propovăduirea de veacuri a Bisericii nu sunt ­zadarnice, ci devin realităţi simţitoare şi mântuitoare. 

Duminică, în prima zi a săptămânii, femeile care au mers la mormânt spre a împlini cele cuvenite pentru ungere au aflat că Hristos a înviat. Astfel, Ziua Domnului este duminica, Ziua Învierii Sale, prima a săptămânii.

Evangheliile ne relatează că în prima zi a săptămânii, când se lumina de ziuă, duminică, Domnul nostru Iisus Hristos a înviat. Nu există martori direcţi ai momentului Învierii, încât modul în care s-a produs rămâne o taină. Dar aceasta nu înseamnă că Învierea nu este un fapt real. Adevărul Învierii se vede din faptul că mormântul este găsit gol de femeile mironosiţe.

Îngerul este cel care vesteşte femeilor mironosiţe că Hristos a înviat: „Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Marcu 16, 5-6). Precum odinioară un înger a adus proto­părin­ţilor Adam şi Eva vestea pier­derii Raiului, acum îngerul vesteşte mironosiţelor femei că a înviat Domnul Hristos, Noul Adam, şi prin Învierea Sa s-au ­deschis porţile Raiului, care au fost zăvorâte de păcatul lui Adam.

Evanghelistul Matei consem­nează: „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, cobo­rând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei” (Matei 28, 2). Înţelegem de aici că îngerul vine şi dă piatra la o parte pentru a arăta că mormântul este gol şi Domnul a înviat.

După Înviere, Mântuitorul Se arată chiar în acea zi minunată ucenicilor Săi. El confirmă realitatea Învierii în faţa apostolilor Săi: „Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am” (Luca 24, 39). Astfel, apostolii devin „martorii” direcţi ai Învierii: „Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori” (Fapte 2, 32).

Apostolii au fost atât de impre­sionaţi de Învierea Domnului, încât această minune a minunilor a devenit fundamentul propovăduirii lor. Învierea este evenimentul central care a decis credinţa apostolilor în dumnezeirea lui Iisus Hristos. După Înviere, ei au înţeles deplin cine era Învățătorul lor. Domnul rămâne cu ei, după Înviere, timp de 40 de zile, pregătindu-i pentru propovăduirea Evangheliei la toate neamurile. Acest răstimp petrecut cu Domnul Hristos înviat le dă curajul propo­văduirii și al mărturisirii. Pentru ei adevărul Învierii este de netăgăduit şi devine baza credinţei lor. Apostolii au vestit Învierea la toate neamurile. 

Salutul pascal

Apostolii au vestit lumii realitatea Învierii Domnului, iar cei care cred în Înviere, de Paști mărturisesc aceasta prin salutul „Hristos a înviat!” și primesc răspunsul „Ade­vărat a înviat!” Prin aceasta, creşti­nul ca om al credinţei nestrămutate arată că Învierea Domnului nu este doar un moment de sărbătoare, ci în primul rând este o afirmare a credinţei. Pentru că, prin Învierea Sa, Hristos a învins moartea (Romani 6, 9) şi nu a biruit doar moartea Lui, ci a biruit moartea fiecăruia dintre noi (II Corinteni 4, 10-11), făcându-ne astfel cetăţeni ai Raiului. De aceea, în lumina Învierii lui Hristos nu există urmă de deznădejde, impas sau prăbușire morală. Prin Înviere, toate se însuflețesc, totul devine „făptură nouă”. „Hristos a înviat” nu este doar un salut, ci o mărtu­risire a credinţei noastre că Mântuitorul a biruit moartea şi a înviat „a treia zi după Scripturi”, aşa cum rostim în Simbolul Cre­dinţei. De asemenea, acest salut este mărtu­risirea completă a credinței în dum­ne­zeirea lui Iisus Hristos.

Sărbătoarea sărbătorilor

Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a Ortodoxiei, deoarece ziua Învierii este şi ziua nădejdii învierii noastre. Sărbătoarea Sfintelor Paști repre­zintă evenimentul cel mai de seamă în viața liturgică, bisericească și duhovnicească. De aceea Biserica sărbătoreşte Învierea timp de 40 de zile, până la Înălţarea Domnului. În această perioadă cântăm „Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim”. Astfel, mărturisim cinstirea şi importanţa pe care o arătăm acestei sărbători. Învierea lui Hristos trebuie sărbătorită ca un eveniment existenţial. Biserica prăznuieşte Învierea lui Hristos începând din momentul pogorârii Sale la iad, unde a eliberat sufletele drepţilor Vechiu­lui Testament de sub stăpânirea morţii şi a diavolului, de aceea icoana Învierii în Ortodoxie este Pogorârea Domnului la iad. Învăţătura despre pogorârea Domnului Hristos la iad este menţionată în al 5-lea articol de credinţă din Simbolul Apostolic şi din cel atanasian, precum şi în Mărturisirile de credinţă ale Bisericii Ortodoxe. Acest adevăr dogmatic a intrat, de asemenea, și în cultul li­turgic ortodox. Astfel, la încheierea Proscomidiei, precum şi la intrarea cu Cinstitele Daruri, în Sfântul Altar preotul rosteşte, în taină, rugăciu­nea: „În mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins”.

Prin Învierea lui Hristos am fost mântuiţi şi izbăviţi de păcat, care a intrat în istoria umanităţii prin căderea lui Adam. În primul rând, Învierea Domnului ne dă asigurarea că tot ce a spus El este adevărat. În al doilea rând, Învierea lui Hristos ne asigură că moartea ce domnea peste firea noastră a fost învinsă, că trupurile noastre nu vor rămâne veşnic prefăcute în ţărână, ci vor învia. Căci trupul lui Hristos e pârga firii noastre şi precum El a înviat, aşa vor învia şi trupurile noastre.

Pentru noi, creștinii ortodocși, Învierea lui Hristos este ceea ce la oameni este cu neputinţă, iar la Dumnezeu este cu putinţă, ceea ce oamenii nu pot pătrunde cu mintea şi nu pot cuprinde cu simţurile. Dumnezeu face cunoscut prin descoperire şi dă oamenilor puterea să le pri­meas­că prin credinţă. Această cre­dinţă a noastră în Învierea lui Hristos este certificată şi de Mormântul gol de la Ierusalim. Acesta este o măr­turie a realităţii Învierii Domnului şi este în fiecare Sâmbătă Mare izvorul luminii cereşti care ne aduce în chip minunat, an de an, vestea unică că Hristos a înviat! - Ziarul Lumina

Pentru că tot circulă diferite mesaje „profetice”, înfiorătoare, care „înnebunesc” multă lume, am răspuns apropiaților în felul următor:

Oamenii de știință contestă practicile oculte întâlnite în curentele ezoterice din România. În spatele acestora se ascunde șarlatania – o formă profesionistă mascată sub numele "științei" prin care unii se îmbogățesc de pe urma neștiinței și durererilor altora...

Ne întrebăm de multe ori de ce oamenii fac lucruri care știu că nu sunt bune, sau cel puțin intuesc aceasta, dar nu au puterea de a le respinge. Puțini sunt aceia care conștientizează că acestea (fapte, evenimente, stări, concepții, trăiri, gânduri...) se pot datora unor practici oculte care sunt ascunse sub numele "științei", dar care în realitate sunt "pseudoștiințe". Fenomenul este cu atât mai grav cu cât acestea intră subtil în modul de gândire al individului ca mai apoi să rămână cu impresia că ele sunt reale. În limbajul "modern", folosit de către o parte a generației tinere, acestea se mai numesc și "spălare de creieri".

În zilele noastre fenomenul este tot mai întâlnit în ezoterism[1], politică[2], reclame publicitare[3] etc... cu scopul de a obține unele "avantaje" prin inducerea unor sugestii dirijate în anumite direcții stabilite dinainte. Aceasta se poate face individual, dar și în grup sau la o masă mai mare de indivizi.

Irina Holdevici, unul dintre cei mai cunoscuți practicanți ai hipnozei din România și profesor de psihiatrie, spunea că:

«Majoritatea specialiștilor definesc hipnoza ca o stare indusă, de regulă în mod artificial, asemănătoarte cu somnul, dar în același timp diferită de acesta din punct de vedere fiziologic, stare caracterizată prin sugestibilitate crescută, ca rezultat al căreia pot fi induse subiectului[4], mai ușor decât în stare normală, o serie de modificări senzoriale, perceptive, mnezice și motorii (după Weitzenhoffer)»[5]

Fostul profesor universitar în domeniul psihologiei, dr. Mileu Zlate (+2006), pornind de la mărturiile unor renumiți practicanți ai hipnozei, detaliază puțin acest fenomen comparându-l cu starea de catalepsie, spunând că: «În catalepsie omul devine pasiv, un fel de robot sau o păpușă articulată care doar suportă influențele externe, fiind deposedat de mijloacele de expresie și de acțiune. Omul se află într-o "stare atroce", deoarece vede, percepe, gândește și suferă, dar este blocat, lipsit de posibilitatea de a vorbi și acționa. În stări mai deosebite, tulburările ce apar sunt mai grave: dispar sentimentele morale, de bine, rău, altruism, sentimente afective etc. Hipnoza este extrem de asemănătoare cu starea de catalepsie (atât cu forma ei isterică, cât și cu forma ei catatonică, ce reprezintă "somnul voinței"), deoarece subiectul rămâne pasiv, dar apt de a primi sugestiile terapeutului, prin intermediul cărora poate fi eliberat de ideile patologice, poate deveni insensibil fizic, poate fi chiar anesteziat în vederea unei operații chirurgicale.»[6] Cocluzia profesorului Mileu Zlate este că: «Hipnoza este o catalepsie provocată prin mijloace artificiale»[7]

Nu toți oamenii de știință din domeniul psihologiei acceptă hipnoza, unii doar o tolerează, iar alții o practică. Cei care practică hipnoza sunt puțini. În știință hipnoza este folosită cu scopul de a vindeca unele boli ca: alcolul, fumatul, frica... prin inducerea în subconștient a unor gânduri sau stări care să lupte cu aceste vicii. Una dintre problemele majore ridicate de către oamenii de știință este calitatea morală a celui care hipnotizează, deoarece s-au întâlnit și cazuri în care hipnotizatorul și-a manipulat pacientele pentru a face sex sau alte lucruri necuviincioase pe care hipnotizatorul le inducea în subconștientul pacienților.

Din punct de vedere al practicilor ezoterice, s-au întâlnit cazuri când cel care hipnotiza inducea în subconștientul pacientului concepția că ar exista o viață (sau mai multe vieți) înainte de aceasta pe care o trăiește acum. Astfel, indirect inducea în subconștientul acestora ideea credinței în reîncarnare pe care apoi o păstra și în starea de conștiență, după ce pacientul a revenit la starea normală. O altă formă de manipulare în acest sens este folosirea în mod incorect a metodei regresiei de vârstă. Maeștrii ezoterici (guru, inițiați etc...) induc în subconștientul pacientului concepția existenței "mai multor vieți" ca mai apoi, sub pretextul folosirii metodei "regresiei" să inducă ideea că pacientul și-a amintit fapte sau evenimante dintr-o viață anterioară.

Știința nu recunoaște acest tip de regresie. Conform afirmațiilor oamenilor de știință, regresia nu te poate duce într-o așa-zisă "viață anterioară", ci doar într-o perioadă din trecutul apropiat sau chiar a copilăriei. În acest context, Irina Holdevici spune că: «subiectul se comportă ca și cum ar avea comportamentul astfel încât să corespundă vârstei sugerate»[8]. Însăși denumirea metodei arată că e vorba de vârsta persoanei și nicidecum o asa-zisă "viață anterioară". Din punct de vedere științific, metoda se numește "Regresie de vârstă". Nu există o altă metodă de regresie recunoscută de către oamenii de știință. În acest sens, mulți psihologi atenționează asupra fenomenului ocult în care pseudopsihologii folosesc denumiri stiințifice cu scopuri mai puțin corecte (imorale).

Referindu-se la fenomenul care folosește hipnoza pentru a induce idei, concepții sau alte forme de schimbare a unor mentalități în sensul ocult, psihiatrul român Vladimir A. Gheorghiu[9], în 1977, spunea:

«...este alimentată de o serie de factori dinlăuntrul și din afara hipnozei. Viziunea științifică este adesea înlocuită printr-una artistică. Atenția publicului se lasă ușor captată de spectacole de estradă, de cărți, piese de teatru, scenete radiofonice sau filme în care "hipnoza" ocupă un loc central. În numele libertății plăsmuirilor artistico-literare se exagerează un aspect particular al stării hipnotice, însă, de regulă, se modifică, până la totala denaturare, adevărul științific despre hipnoză în general. Scopul unor astfel de manifestări nu este, evident, acela de a învăța publicul spectator ce este hipnoza; ele contribuie însă, direct sau indirect, la formarea unor reprezentări eronate despre acest fenomen.

Am întâlnit bolnavi care refuzau tratamentul prin hipnoză, pornind de la ideea că terapeutul le poate sugera, chiar și de la distanță, stări nedorite (de pildă dureri de dinți sau cascade de râs greu de stăpânit). Drept argument ei menționau cele ascultate la radio. Interesându-ne mai deaprope, am aflat că într-o emisiune radiofonică s-a vorbit într-adevăr de niște "influențe hipnotice bizare", dar acestea în cadrul unei scenete "științifico-fantastice". Întrucât însă scriitorul a recurs, pentru a accentua nota de plauzibilitate, la cadrul unui spital bucureștean și și-a populat sceneta cu personaje care purtau nume ce pot fi întâlnite frecvent, unii ascultători, și așa mai sugestibili, au luat ficțiunea drept realitate. Câți oameni nu pleacă cel puțin descumpăniți de la spectacolele de estradă în care, cu trucuri mai mult sau mai puțin abile, se prezintă în numele hipnotismului diferite manifestări de iluzionism. Ideile și reprezentările bizare și false, care se insinuează cu forța expresivă a limbajului artistic, se dovedesc extrem de persistente.

Reținerea cu predilecție a aspectelor ieșite din comun poate fi pusă însă și pe seama unui anume mod în care ne parvin cunoștințele. Este un fapt binecunoscut că exemplele tind să "vorbească" în locul problemei pe care sunt chemate doar s-o ilustreze. Ele se referă la un aspect izolat, particular, dar capătă, pe neobservate, prin forța lor de iradiere, o valoare de generalitate. Exemplul se substituie, sfârșind prin a se autonomiza. Oricine s-a ocupat mai îndeaproape cu hipnoza clinică sau experimentală a întâlnit cazuri mai deosebite. Deși sunt atipice, ele se impun tocmai prin neobișnuitul lor și fără îndoială că și hipnologul, relatându-le, a contribuit, deseori, fără voia lui, la mitizarea hipnozei. Se adaugă la toate acestea tendința firească a omului de a căuta și cultiva fabulosul, senzaționalul, misticul.»[10]

În concluzie, diferența dintre știință și pseudoștiință e mare, de asemenea și diferența dintre psihologi și pseudopsihologi. Pseudopsihologii îi întâlnim în cercurile ezoterice căutându-și publicitate, în emisiunile unor studiouri de radio sau televizate, cu subiecte țintă către anumite categorii de oameni care ulterior le pot deveni clienți fideli. Prin titlul și conținutul acestor emisiuni, se caută inducerea în subconștientul pacienților racolați, concepțiile lor proprii, golind buzunarele omului împovărat de grijile și problemele cotidiene, între căutări și greutăți, pe care acești șarlatani le exploatează cu dibăcie.

Mulți dintre acești pseudopsihologi au diplome de doctorat, în anumite domenii, ce le aduc credibilitate în fața naivilor[11] care vin la ei după ce au vizionat anumite filmulețe sau emisiuni ezoterice pe internet sau la anumite posturi TV. Bineînțeles că pentru o consultație trebuie plătită o taxă care îi aduce "psihoterapeutului" un câștig considerabil.

S-a format o rețea la nivel național în care totul se învârte în jurul banului. Această rețea se numește "Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară și Alternativă" (OPMCA) în care este înscris fiecare "terapeut". Cine vrea să fie membru al OPMCA trebuie să plătească o taxă și totul se rezolvă. Această "instituție" este singura care recunoaște "specializări" ca cristaloterapia, reiki, medicina tradițională chineză, astrologia medicală etc... Aceștia s-au autodenumit practicanți ai medicinei alternative și își iau avizul pe baza legii 118 din 2 mai 2007, o lege neclară cu unele ambiguități, lăsând loc de echivoc. Pentru multe din aceste metode terapeutice nu e nevoie de studii medicale, ci doar de câteva săptămâni de cursuri de calificare din partea unor asociații sau organizații din domeniul practicilor ezoterice (India, China, chiar și România), iar apoi, în urma achitării unei taxe să obțină avizul din partea OPMCA pentru a profesa liniștit.

Mulți dintre aceștia fac câte o facultate de psihologie, sau ceva cursuri în domeniu pentru a obține o diplomă de psiholog. Aceasta le dă credibilitate în fața celor neavizați și vulnerabili, oameni disperați cu diferite probleme care caută de undeva să le vină o salvare. Ceea ce nu știu pacienții acestora este că diploma unei școli de psihologie nu dă nimănui dreptul să practice această meserie/profesie dacă "terapeutul" respectiv nu are și un aviz de la Colegiul Psihologilor din România. Astfel, președintele acestui forum legal al profesioniștilor în psihologie, dr. Mihai Aniței, spunea: «Noi avem datoria – Colegiul Psihologilor, în raport cu statul român – să protejăm publicul, cetățenii României de false terapii, false servicii psihologice. E o datorie pe care noi ne-o asumăm»[12]

Sunt tot mai multe cazuri în care unii șarlatani susțin că sunt psihologi specializați în terapia cu îngerii sau în diferite domenii din afara științei, timp în care se folosesc de unele diplome de absolvire a unor școli psihologice obținute în anumite împrejurări de ei știute. Referitor la aceștia, doamna Margareta Dincă, profesor universitar și cercetător științific la Academia Română, spunea: «Dacă ești terapeut cu îngeri trebuie să scrie acolo "terapeut cu îngeri" să se știe cine ești, asta nu e corect. Deci nu psiholog. Faptul că bagi și psihologia acolo, asta nu e corect. Nu e corect din partea lor.»[13]

Cercetătorul științific, Margareta Dincă mai explică felul în care unii singuri se înșală considerând că s-au vindecat, dar în realitate totul e doar o stare de moment. În acest sens atrage atenția: «Eh, atunci se pot întâmpla lucruri grave. Se poate întâmpla ca, pentru moment, printr-un placebo sau prin anticipare să-și rezolve problema, dar pentru moment. Să depășească hopul. și, la următoarea situație conflictuală, se decompensează din nou și, probabil, mai grav. În mod obișnuit, mai grav.»[14]

Terapiile cu îngerii, în forma practicată de acești falși psihologi, nu este aprobată nici de Biserică. Canoanele Bisericii Ortodoxe opresc de la împărtășanie pe adepții acestor practici religioase asiatice, prin reglementări date de canoane. Aceștia aduc confuzii în mintea credincioșilor ei, în ce privește învățătura de credință.

Nefiind specialiști, membrii OMPCA, nu își pot asuma eșecul sau nereușita unui tratament. Astfel, președintele acestei organizații, dl. Lionel Zosmer, spunea: «Noi trebuie să luăm pacientul să-i spunem ce are să știe exact, mă refer din punct de vedere energetic, nu la partea medicală, și în momentul ăla îi putem spune: pot să fac de aici până aici»[15]. Conceptele despre "energii" si "vibrații" preluate din practicile religioase asiatice (budism, hinduism) nu sunt dovedite științific și nici nu sunt recunoscute de oamenii de știință, în schimb unii falși oameni de știință din domeniul ezoteric se erijează în "giranți ai științei" pe internet și diferite întruniri neavizate din punct de vedere medical.

La rândul său, OPMCA nu este recunoscută de Ministerul Sănătății și nu are cum să primească nici un aviz din partea acestui minister. Astfel, Sorina Pintea, în timpul când era Ministru al Sănătății, spunea: «Eu nu știu să dea ministerul avize de liberă practică unor vraci. În ăștia 11 ani, în loc să vindece miraculos, s-au îmbogățit miraculos, practic a fost raiul acestora, raiul vânzărilor de produse care ulterior s-au dovedit a fi toxice»[16]

Situația în România e tot mai gravă. Haosul politic, moral și economic permit unor șarlatani să dezvolte propriile afaceri la scară tot mai largă sub pretextul "bunelor intenții". Aceștia, având și protectori politici la nivel înalt, continuă să se claseze mai departe în categoria șarlatanilor necondamnați.

Preasfințitul Părinte Daniil, episcop locțiitor al Daciei Felix retras din motive de sănătate, a transmis duminică o predică mai puțin obișnuită, adresându-se „Preacucernicelor Ziduri, Preacuvioşilor Pereţi, Preacuvioaselor Strane şi Scaune din bisericile noastre ortodoxe”.

Vorbind obiectelor și zidurilor, ierarhul atrage atenția că boala și neputința de a trece pragul bisericii în aceste zile sunt urmare a nepocăinței oamenilor. El reclamă că am fost cu toții „mai mult reci, de Paşti și de Crăciun, mai mult căldicei în Duminici și sărbători; mai mult absenți la Praznice şi zile sfinte”.

Deși compară pandemia de coronavirus cu Potopul din vremea lui Noe, PS Daniil transmite nu doar mustrare, ci și încurajare. El spune că peste toate valurile tulburi ale apelor vremurilor pe care le trăim se înalță Crucea atotbiruitoare a lui Hristos.

Predica integrală:

Predică în vremea bisericilor goale

Preacucernice Ziduri, Preacuvioşi Pereţi, Preacuvioase Strane şi Scaune, din bisericile noastre ortodoxe,

De sute de ani, de zeci de ani, sau de ani şi ani, cu toții aţi auzit și aţi ascultat, de fiecare dată, cuvântul dumnezeieştilor Evanghelii citite la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie: ecteniile cântate, rugăciunile rostite, cântările liturgice înălțate şi predicile predicate.

În voi sunt înscrise toate acestea. Voi v-aţi cutremurat la cântarea „Sfinte Dumnezeule”, voi v-aţi plecat capetele la imnul „Heruvic”, voi v-aţi infricoșat la cântarea „Pe Tine Te lăudăm”, voi v-aţi bucurat la împărtăşirea slujitorilor şi a credincioșilor, voi ați lăcrimat după Otpust, rămânând singuri în biserică, după plecarea credincioşilor, numai cu Dumnezeu Cel pururea prezent şi atotprezent, cu Maica Domnului şi cu toți sfinții.

În voi a fost dorul cel mai aprins de la o Liturghie la alta. În voi a fost dragostea cea mai înflăcărată, de la o Evanghelie la alta, în voi a fost cutremurarea cea mai sfântă de la o Prefacere la alta.

Adeseori i-ați primit pe credincioşii veniți, mai mult reci, de Paşti și de Crăciun, mai mult căldicei în Duminici și sărbători, mai mult absenți la Praznice şi zile sfinte.

Glasul clopotelor v-a mângâiat, împietrirea credincioșilor v-a întristat, nepocăinţa oamenilor v-a mâhnit. De aceea, de câteva săptămâni, împietriții și neatenţii oameni de până ieri, nu vă mai pot trece pragul, ușile bisericilor fiind încuiate, precum înaintea fecioarelor celor neînțelepte, din Pilda celor zece fecioare.

Ploile Potopului au început, iar ușa corabiei lui Noe se încuie pe dinafară. Apele morții încep să crească; dealurile vor fi acoperite, munții vor fi înecaţi, doar vârful Araratului eshatologic aşteaptă corabia lui Noe şi a Bisericii lui Hristos. Curcubeul legământului se va arăta în nori, mireasma jertfei lui Noe se va înălța spre cer, un Parastas tainic se va sluji neîncetat pentru sufletele tuturor celor încununați cu moartea prin Coronavirus şi înecați în apele acestor vremuri.

De aceea, vă predic vouă, ziduri sfinte, pereți cucernici, strane cuvioase ale lui David şi scaune tăcute şi smerite ale Vameşului. Plâng Sfinții pe pereții zugrăviți ortodox, se tânguiesc Potirele în Sfintele Altare, jelesc Praporii din naos, lăcrimează Icoanele de pe iconostas, pentru lumânările care nu se mai aprind. Dar Crucea atotbiruitoare a lui Hristos se înalță mai presus decât toţi și decât toate valurile tulburi ale apelor vremurilor pe care le trăim.

Preacucernice Ziduri, Preacuvioşi Pereți, lertați-ne pe noi cei ce am fost şi încă suntem doar „pereți văruiți”, în Biserica lui Hristos.

♱ Daniil Arhiereul

(Hățăgel, 29 martie 2020, Duminica a IV-a din Postul Mare).

Preasfințitul Părinte Daniil

Preasfințitul Părinte Daniil, fostul locțiitor al Episcopiei Daciei Felix, s-a născut în data de 23 septembrie 1957 în satul Hăţăgel, comuna Densuş, jud. Hunedoara. În data de 1 aprilie 2020 a împlinit 18 ani de la hirotonia în arhiereu. Vezi mai multe detalii biografice aici.

În mesajul pastoral prilejuit de Sărbătoarea Sfintelor Paști, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel evidenţiază Taina Învierii Mântuitorului Iisus Hristos şi spune despre credinţa în Înviere că „ne ajută să nu ne pierdem nădejdea în faţa greutăților vieţii, ci să cerem mai stăruitor ajutorul lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care, tainic, dar real, cunoaşte viaţa noastră cu toate încercările”.

Patriarhul Daniel face referire la situaţia actuală generată de pandemie şi îndeamnă la rugăciune.

„Toţi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar şi pentru toţi medicii şi personalul sanitar, pentru toţi voluntarii care ajută pe cei bolnavi şi pe cei izolați, precum şi pentru toţi cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea şi binele poporului român”, spune Preafericirea Sa.

Pastorala Patriarhului României de Sfintele Paşti 2020 (text integral)

† DANIEL

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR, MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR
HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

Hristos a înviat!
Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși şi credincioase,

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este biruința iu­birii Lui smerite asupra păcatului neascultării oamenilor față de Dumnezeu, asupra iadului ca existenţă însingurată şi asupra morţii ca despărţire a sufletului de trup.

Răstignirea şi Moartea pe Cruce a Domnului Iisus Hristos au fost cauzate de invidia şi ura unor cărturari şi farisei, de trădarea ucenicului Său Iuda Iscarioteanul, dar şi de nedreptatea lui Ponţiu Pilat, care L-a condamnat la moarte pe Iisus, deşi recunoscuse că El este nevinovat (cf. Luca 23, 4 și 14-15; Ioan 18, 38). Însă, la ură şi violenţă, Iisus a răspuns cu răbdarea suferinţelor, cu rugăciune către Dumnezeu-Tatăl pentru a ierta păcatul celor care L-au răstignit: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34), precum şi cu desăvârşită ascultare şi dăruire a Sa faţă de Dumnezeu-Tatăl: „Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu” (Luca 23, 46; vezi şi Filipeni 2, 8). Dar în această iubire smerită şi milostivă a lui Hristos Cel răstignit, se afla tainic prezentă puterea Învierii Sale.

Hristos Cel înviat a biruit păcatul, iadul şi moartea, pregătind astfel învierea tuturor oamenilor la sfârșitul veacurilor: „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20). Taina sfântă a iubirii smerite şi milostive a lui Hristos, cuprinsă în Crucea şi Învierea Sa, a fost anticipată şi instituită de Iisus Hristos ca lucrare sfântă şi mântuitoare înainte de Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa, la Cina cea de Taină, dăruind ucenicilor Săi, şi prin ei Bisericii Sale, Sfânta Euharistie care se săvârșește în Biserica Sa spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci (cf. Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24 şi Luca 22, 19-20) De aceea, Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Domnul Iisus Hristos „iubind pe ai Săi, cei din lume, până la sfârșit i-a iubit” (Ioan 13, 1). Aşadar, Sfânta Euharistie arată în mod tainic legătura dintre Crucea şi Învierea lui Hristos şi dăruieşte celor ce se împărtăşesc din ea iertarea păcatelor şi arvuna învierii de obşte şi a vieţii veşnice (cf. Ioan 6, 54).

Taina Învierii lui Hristos ca biruință asupra morţii şi iadului a fost profețită cu sute de ani înainte, de către psalmistul şi prorocul David, în Psalmul 15, unde se spune: „Nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea” (Psalmul 15, 10).

Sfântul Apostol Petru, în predica sa din ziua Pogorârii Sfântului Duh şi a întemeierii Bisericii, în Ierusalim, mărturiseşte adevărul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi aminteşte că taina aceasta a fost prezisă sau „mai înainte văzută” de către prorocul David, zicând: „Bărbați fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre strămoşul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta.

Deci el, fiind proroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui, mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea. Dumnezeu a înviat pe acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori” (Faptele Apostolilor 2, 29-32). Acelaşi adevăr al Învierii lui Hristos îl arată şi Sfântul Apostol Pavel (cf. Faptele Apostolilor 13, 34-37).

Despre rostul coborârii lui Hristos la iad cu sufletul, Sfântul Apostol Petru, în prima sa epistolă, spune: „Hristos a suferit o dată moartea pentru păcatele noastre, El Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ținute în închisoare […]” (1 Petru 3, 18-19; vezi şi Apocalipsa 1, 18).

Urmând învățăturii Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au mărturisit adevărul Învierii lui Hristos ca biruință asupra morţii şi asupra iadului, au meditat asupra acestei taine a iubirii smerite şi milostive a lui Dumnezeu pentru oameni, au binevestit-o în cuvântări teologice, în cântări liturgice şi în icoane sfinte.

De aceea, Biserica Ortodoxă are cea mai bogată şi frumoasă mărturisire liturgică a adevărului Învierii lui Hristos – Biruitorul păcatului, al morţii şi al iadului.

Pogorârea la iad a Mântuitorului Hristos este menționată în slujbele din sărbătorile perioadei Penticostarului (de la Paşti până la Rusalii) de peste două sute de ori, iar în slujbele din duminicile întregului an liturgic, de peste o sută cincizeci de ori[1].

Biruința lui Hristos asupra iadului este în mod deosebit amintită în cântările din Sfânta şi Marea Sâmbătă, în cântările din noaptea de Paşti şi în cântările din Săptămâna Luminată[2].

În Cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur care se citește în noaptea Sfintelor Paşti este descrisă în cuvinte de rară frumusețe biruința lui Hristos asupra morţii şi asupra iadului: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. […] A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpânește”[3].

De asemenea, icoana ortodoxă a Învierii Domnului ne prezintă pe Mântuitorul Hristos coborând la iad cu sufletul Său îndumnezeit, sfărâmând porțile iadului, adică biruind întunericul însingurării prin lumina iubirii Sale, ridicând apoi din iad şi din moarte firea omenească reprezentată de strămoșii neamului omenesc, Adam şi Eva, dăruind totodată bucurie sufletelor drepților din Vechiul Testament, care așteptau mântuirea ca biruință a lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii. Pe scurt, „pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând”, cum se spune în Luminânda Sfintelor Paşti[4].

Sfânta Scriptură ne arată că rostul Pogorârii la iad a Mântuitorului Hristos, adică la starea de robie şi singurătate a sufletelor celor morţi, a fost „ca să surpe (să învingă) prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ținea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 14-15).

Astfel, Hristos Cel înviat este Domn sau Stăpân şi peste cei vii şi peste cei morţi, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: „căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii” (Romani 14, 9; vezi şi Efeseni 4, 8-10; Filipeni 2, 7-11).

Acest adevăr îl mărturiseşte şi cartea Apocalipsei unde Hristos-Domnul spune: „Eu sunt Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului” (Apocalipsa 1, 18).

De asemenea, Sfânta Scriptură ne spune că prin moartea şi Învierea lui Hristos se dezleagă blestemul care lega întreg neamul omenesc ca urmare a păcatului lui Adam şi al Evei (cf. Facerea 2, 17), astfel încât după cum toţi oamenii mor în Adam, aşa toţi vor învia în Hristos (cf. Ioan 5, 28-29; 1 Corinteni 15, 52).

Întrucât este biruitor al păcatului, al iadului şi al morţii, precum şi dătător al vieţii veșnice, Domnul Iisus Hristos a făgăduit tuturor celor care cred în El viaţa veşnică: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). De aceea, în slujbele Bisericii Ortodoxe, mai ales în Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, El este numit „Apărătorul Cel mai mare” şi „Biruitorul iadului”.

Iubiți frați şi surori,

Învierea Domnului Iisus Hristos este temelia învierii de obşte sau universale a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ de la începutul lumii şi până la sfârșitul ei (cf. 1 Corinteni 15, 52). Însă, învierea de obşte sau universală nu este un fenomen natural, ci ea este o minune, o lucrare mai presus de fire, este darul exclusiv al iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii din toate popoarele, din toate timpurile şi din toate locurile (cf. Ioan 5, 28-29 şi 1 Corinteni 15, 52).

Deşi toţi oamenii vor învia la sfârşitul veacurilor, totuşi, existența fericită sau nefericită a fiecărui om după învierea universală depinde de libertatea omului de-a săvârși fapte bune sau fapte rele, de răspunsul pozitiv sau negativ al fiecărui om faţă de iubirea lui Dumnezeu: „pentru că noi toţi – spune Sfântul Apostol Pavel – trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5, 10).

Lumina Învierii lui Hristos ne arată, aşadar, cât de mare este valoarea vieţii pământești a fiecărui om, tocmai pentru că viaţa omului pe pământ este anticamera învierii de obşte şi a vieţii cereşti veşnice, a pregătirii omului pentru a intra în Împărăţia iubirii şi slavei Preasfintei Treimi.

În acest sens, lumina Învierii lui Hristos susţine lupta sau strădania creștinului pentru vieţuire sfântă şi pentru fapte bune în timpul vieţii pământești. Pacea, bucuria şi darul iertării păcatelor (cf. Ioan 20, 22-23) sunt darurile sfinte pe care Hristos Cel înviat le-a oferit Sfinţilor Săi ucenici şi le oferă neîncetat Bisericii Sale, prin Sfintele Taine, culminând cu Sfânta Euharistie ca arvună a vieţii veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi.

Totodată, lumina Învierii dă sens sau înțeles sfânt întregului univers, întregii existențe create. De aceea, la slujba ortodoxă din noaptea de Paşti, slujbă care este o icoană profetică a învierii universale, se cântă: „Acum toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ!”. Adică, acum toate s-au umplut de sens şi de speranţă, toate sunt îndreptate către un cer nou şi un pământ nou (cf. Apocalipsa 21, 1), către Ierusalimul ceresc, în care moarte şi noapte nu vor mai fi, pentru că Însuşi Dumnezeu va lumina cetatea (cf. Apocalipsa 21, 4 şi 25).

Fără învierea universală şi fără speranța transfigurării universului actual într-un cer nou şi pământ nou, istoria omenirii se consumă într-o luptă dramatică pentru existență şi o nesfârșită alergare după fericiri limitate şi trecătoare, iar întreg universul actual pare o necropolă imensă în expansiune fascinantă şi dezintegrare lentă. Fără proclamarea Evangheliei Învierii Lui Hristos şi fără mărturisirea din Crezul ortodox: Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, Biserica însăşi riscă să fie redusă la o morală socială şi să devină o instituție seculară ca oricare alta din lumea aceasta  (cf. 1 Corinteni 15, 14).

Aşadar, credinţa în Înviere ne ajută să nu ne pierdem nădejdea în faţa greutăților vieţii, ci să cerem mai stăruitor ajutorul lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care, tainic, dar real, cunoaşte viaţa noastră cu toate încercările ei şi ne spune: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

Dreptmăritori creștini,

Credinţa în biruința lui Hristos asupra păcatului şi asupra morţii ne cheamă astăzi să ajutăm mai mult pe toţi oamenii care au nevoie de ajutor spiritual şi material.

De aceea, Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2020 ca An al pastorației părinților și copiilor, precum şi An al filantropilor români, pentru a promova atât demnitatea familiei şi valorile autentice ale pedagogiei creştine, cât şi cultura dărniciei sau a generozității în viaţa poporului român.

De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă Română a desfăşurat o bogată lucrare de asistență socială sau filantropică, ctitorind multe instituţii sociale, medicale și educaționale, cămine pentru copii, cămine pentru bătrâni, cantine şi adăposturi pentru săraci ş.a..

Şi în prezent, Biserica Ortodoxă Română contribuie în mod responsabil și substanțial la alinarea suferințelor oamenilor, atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească și pastorală, cât și prin lucrarea de asistență socială și filantropică.

Astăzi, în contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID 19), când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale bolii şi ale morţii fizice, toţi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar şi pentru toţi medicii şi personalul sanitar, pentru toţi voluntarii care ajută pe cei bolnavi şi pe cei izolați, precum şi pentru toţi cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea şi binele poporului român.

Să ne rugăm pentru toate familiile şi copiii, tinerii şi bătrânii neajutorați, pentru toţi cei nevoiți să rămână acasă, în izolare, respectând măsurile de siguranță sanitară.

Pastorala Părintelui Patriarh Daniel – coperta 2. Foto credit: Tipografia Cărţilor Bisericeşti

Apreciem şi binecuvântăm pe toţi clericii: ierarhii, preoţii şi diaconii, pe toţi monahii şi monahiile şi pe toţi credincioșii mireni care se roagă mult şi ajută spiritual şi material pe cei aflaţi în nevoi.

Cuvânt părintesc de binecuvântare şi de întărire duhovnicească adresăm tuturor românilor din afara graniţelor României, în special românilor din Italia şi Spania, precum şi din alte părţi ale lumii.

De asemenea, adresăm cuvinte de consolare şi compasiune familiilor celor decedaţi ca urmare a pandemiei actuale. Iubirea izvorâtă din rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul este mai tare decât moartea! Pomenirea în rugăciune a celor adormiţi în Domnul este un act de credinţă, de speranţă şi de iubire, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care îndeamnă pe creștinii ce plâng pe cei morţi să nu se întristeze peste măsură, ca oamenii fără de nădejde, ci să se mângâie, având credinţa că Hristos Domnul, Cel ce a biruit moartea, va învia pe cei adormiţi (cf. Corinteni 15, 22), iar cei care au crezut în El vor fi pururea împreună cu Domnul în Împărăţia Sa (cf. 1 Tesaloniceni 4, 13-18).

Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să aducă tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă! Cu dragoste părintească, vă adresăm tuturor salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul împreună rugător şi de tot binele doritor,

† D A N I E L
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] Nikolas P. VASSILIADIS, „The mystery of death”, translated by Fr. Peter A. Chamberas, second edition, The Orthodox Brotherhood of Theologians „The Saviour”, Athens, 1997, p. 173.

[2] „Slujba Învierii”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 12, 14, 16, 32.

[3] „Slujba Învierii”, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 57-58.

[4] „Rânduiala slujbei din noaptea Sfintelor Paşti”, în „Slujba Învierii”, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 53.

Mitropolitul Neofit de Morfu – Cuvânt despre virusul corona, pocăință, lucrarea creștinilor în vremea epidemiei, pronia lui Dumnezeu și ajutorul Sfinților: Haralambie, Nichifor Leprosul și Evmenie Saridakis!
Fragment dintr-o omilie rostită pe 25 februarie 2020.
Subtitrare RO Elena Dinu, Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC . Sursa: https://sfantulmunteathos.wordpress.com/

Rugăciune a celui copleșit de îngrijorare și de teamă

Sfinte Părinte Nichifor, iată că spaima, panica și cumplita frică de moarte mă încolțește, tulburându-mi sufletul și trupul. Nimic din cele ale lumii nu mai are putere să-mi aducă liniște și să facă să înceteze învolburarea și vacarmul lăuntric, de aceea vin înaintea ta, aflând că pe tine te-a dăruit Dumnezeu ca ocrotitor și izbăvitor în vremea acestei boli. Miluiește și tămăduiește neputința mea lăuntrică și slobozește-mă din puterea noianului de gânduri și îngrijorări, căci am înălțat prin frică Babilonul lor, socotind că Dumnezeu nu mai poartă grijă de lume și de fiecare om în parte. Învață-mă a aduce înaintea Domnului tot ce trăiesc lăuntric, ca astfel să nu mă mai ascund în cotloanele cele întunecate ale depărtării de Dumnezeu. Și fie ca, făcând astfel, să mi se lumineze cu lumina cunoștinței și sufletul, și trupul spre însănătoșire deplină, dar și spre încredințare că Domnul Hristos veșnic mă iubește, nemărginit mai mult decât o voi putea face eu vreodată. Amin.

***

Rugăciune de încredințare în mâinile lui Dumnezeu

Cuvioase Părinte Nichifor, tu ai trecut prin cumplita boală a leprei, iar prin răbdarea și mulțumirea ta către Domnul, te-ai umplut de lumina dumnezeiască și te-ai făcut asemenea sfinților mucenici. Curățește-mă și pe mine de lepra împătimirilor după cele pământești, ca izbăvindu-se sufletul din îndulcirea cea rea, să se izbăvească de duhoarea stricăciunii și a deznădejdii pe care am lucrat-o în fiecare zi a mea, socotindu-L pe Dumnezeu a fi undeva departe și indiferent. Ajută-mă ca măcar acum să-L văd, înțelegându-I cuvintele, ca astfel să mă găsesc pe mine însumi, cel care n-am încetat să mă risipesc în mulțime de deșertăciuni și lucruri de nimic. Pune în mine putere, ca să izbândesc în adâncirea lăuntrică și schimbarea cea a bună a minții și astfel, cu dragoste și cu recunoștință, să îmi încredințez deplin viața în mâinile Domnului, săvârșind aceasta în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

***

Rugăciune obștească pentru toți cei în suferință, pentru toate cadrele medicale și pentru toți cei care îi slujesc, în felurite chipuri, pe cei suferinzi

Sfinte Părinte Nichifor, cu privirea ta cea milostivă cuprinzându-ne, acoperă-ne pe toți cu darul Preasfântului Duh și sădește în sufletele noastre sămânța cea sfântă a dragostei jertfelnice pentru aproapele nostru. Risipește urâciunea răcelii sufletești celei pline de egoism, ca luminându-ne cu binecuvântata mărinimie sufletească, să-i purtăm pe toți în îmbrățișarea noastră lăuntrică și cu rugăciune să primim suspinele și durerile tuturor celor care se află în boală ori în grea mâhnire. Ajută-ne ca nu cumva, cu molima fricii și a patimilor noastre întunecate, să-i îmbolnăvim pe cei care, din dragoste pentru aproapele, îl slujesc cu jertfelnicie, iar lor tuturor dăruiește-le putere și înțelepciune, ca prin tot ceea ce vor săvârși, să le strălucească în inimi dragostea lui Dumnezeu pentru om. Încă te rugăm, Sfinte Nichifor, primește-i și mijlocește și pentru toți cei care prin această boală se înfățișează înaintea lui Dumnezeu, trecând în veacul cel neclătinat și nepieritor. Amin.

Chilia Buna Vestire

Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Slavă… Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni).

Apoi Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Dumnezeu este Domnul… (de trei ori).

TROPAR

Bine ai plăcut lui Dumnezeu, Cuvioase Nichifor, multpătimitorule, care cu arma rugăciunii boala cea rea ai învins, întru totul lui Iov asemănându-te, pentru care nenumărate daruri ai primit, făcătorule de minuni. (de trei ori)

CONDAC

Pe Cuviosul Nichifor, care prin răbdarea mulțimii pătimirilor sale, a primit cununa cea nestricăcioasă și acum revarsă noian de tămăduiri celor care îl cinstesc, să-l lăudăm zicând: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă… Şi acum…

Apoi Psalmul 50:

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc, și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, drept aceea ești îndreptățit întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți, spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele, și toate fărădelegile mele, șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta, și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale, și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fărădelege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

CONDACUL 1

Bineplăcut lui Dumnezeu te-ai făcut de copil, Sfinte, robit fiind de bucuria creației dumnezeiești a Cretei, în peisajul satului tău muntos și a cântărilor de praznic ale Născătoarei de Dumnezeu în pădurea de castani, pe care le-ai purtat cu tine întreaga viață. Când, deschizând larg ușa sufletului tău, te-a pătruns mireasma cea nepieritoare, covârșindu-te, pe care cu dragoste sfântă o împarți acum tuturor. Pentru aceasta cântăm ție: Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

ICOSUL 1

Ți-ai însușit întru totul credința părinților tăi, simpli în ale lumii, dar bogați în cele înalte, căci mama ta se învrednicise a se ruga și la Locurile Sfinte. Apoi rămânând orfan, ai dus cu tine modelul credinței ca pe o mare comoară în casa bunicului tău, care te-a luat spre îngrijire. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că Sfântul Nicolae ți-a fost ocrotitor prin botez;
Bucură-te, că Maica Domnului te-a binecuvântat la Praznicele Sale;
Bucură-te, că Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ocroteau satul tău;
Bucură-te, că Sfântul Efrem se ruga pentru oamenii locului;
Bucură-te, că satul avea douăsprezece biserici;
Bucură-te, de marele dar al nașterii tale;
Bucură-te, c-ai dobândit mare ocrotire vieții tale;
Bucură-te, că aceasta a fost temelia jertfelniciei tale;
Bucură-te, că Sfinții nu te-au părăsit niciodată;
Bucură-te, că dragostea lor ți-a fost și mamă și tată;
Bucură-te, că dragostea aceasta o împarți acum cu toată lumea;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 2

La treisprezece ani a trebuit să pleci în Hania, să-nveți meseria de bărbier. Și ți-era scris ție să nu te mai întorci și nici să-i mai vezi vreodată. Credem că numai rugăciunea și dragostea Sfinților tăi ți-au alinat dorul și durerea. Pentru aceasta cântăm Celor de Sus: Aliluia.

ICOSUL 2

Tot cu dragostea prietenilor tăi de Sus ai învins singurătatea și grijile care apăsau gingașul tău suflet de copil de țară, nevoit să facă față unui oraș mare. Pentru nevoința aceasta, cântăm ție:
Bucură-te, că drumul tău era rânduit de Sus;
Bucură-te, că Domnului nimic nu-I era ascuns;
Bucură-te, că se pregătea ție dar nespus;
Bucură-te, că, mic de ani fiind, toate temerile le-ai învins;
Bucură-te, că drumul tău ducea Sus;
Bucură-te, că, ascultător fiind, ai surprins;
Bucură-te, că, prietenos fiind, prieteni ți-ai făcut;
Bucură-te, căci, chipeș fiind, te-ai făcut plăcut;
Bucură-te, că sufletul tău frumos s-a văzut;
Bucură-te, că egoismul nu l-ai cunoscut;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 3

Dar marea încercare a vieții tale abia acum începea, Sfinte, căci lepra a pus pecetea muceniciei tale nesângeroase pentru întreaga-ți viață. Pentru aceasta, Celui ce pe toate mai înainte le cunoaște și le rânduiește, Îi cântăm cu smerenie: Aliluia!

ICOSUL 3

Cunoscând tu semnele bolii, urmările ei și soarta celor bolnavi, respinși, disprețuiți și izolați de lume, ți-ai purtat în taină durerea. Și, pentru a evita alungarea ta în „mormântul morților vii”, la șaisprezece ani ai plecat în ascuns în Egipt și, acoperit de sfinții tăi, ți-ai practicat meseria de bărbier în Alexandria. Pentru puterea și durerea aceasta, cântăm ție:
Bucură-te, că durerea sufletească te-a călit pentru ce aveai de răbdat;
Bucură-te, că la Locurile Sfinte te-ai rugat;
Bucură-te, că rugăciunea ta tărie ți-a dat;
Bucură-te, că fără timp copilăria ți-ai lepădat;
Bucură-te, că boala asta cruntă te-a maturizat;
Bucură-te, că Sfinții tăi nu te-au uitat;
Bucură-te, că în voia Domnului cu totul te-ai lăsat;
Bucură-te, căci, ca din mâna Domnului, toate le-ai primit;
Bucură-te, că în vâltoarea vieții smerit ai stat;
Bucură-te, că drumul vieții tale este de neconfundat;
Bucură-te, că, doar pe Sfinți având, lor te-ai confesat;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 4

Nu ai putut rămâne prea mult, Sfinte, nici aici, căci semnele bolii tale erau de acum la vedere și nedeznădăjduind ți-ai încredințat taina unui arhiereu venit din Hios, care te-a îmbărbătat și te-a primit ca un adevărat părinte, mult ajutându-te. Pentru aceasta, Celui care pe toate le rânduiește și le îngăduie, dar Care dăruiește și puterea de a le duce, Îi cântăm: Aliluia.

ICOSUL 4

Descoperind în tine un tânăr mai puțin obișnuit, peste care odihnea Harul Duhul Sfânt, acesta te-a trimis să-ți folosești puterea pilduitoare alături de Cuviosul Antim, la leprozeria din Hios, patronată de Maica Domnului „Ascultătoarea”, cu ajutorul Sfântului Lazăr cel înviat din morți. Pentru care, mulțumind Maicii Sfinte, cântăm ție:
Bucură-te, că Maica Domnului niciodată nu te-a părăsit;
Bucură-te, că Aceasta întreg drumul vieții ți-a însoțit;
Bucură-te, că binecuvântarea Sa la intrarea în leprozerie ai primit;
Bucură-te, că, prin grija Sa, viața ți-ai chivernisit;
Bucură-te, că, orfan fiind, de Dânsa te-ai lipit;
Bucură-te, că pe Dânsa de Maică ai primit;
Bucură-te, că de Dânsa niciodată nu te-ai despărțit;
Bucură-te, că rânduiala Sfântă acum ți s-a deslușit;
Bucură-te, că în brațele-I sfinte aici ai fost primit;
Bucură-te, că, bolnav fiind, tu sănătos te-ai privit;
Bucură-te, că Maicii Sfinte toate darurile i-ai atribuit;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 5

Maica Domnului a grăit din icoană Cuviosului Antim: „Ia icoana mea și îngrijește-o cum se cuvinte și într-o zi vei vedea ce se va petrece în jurul ei”. Și așa s-a și întâmplat, căci nenumărate minuni au avut loc zi de zi cu leproșii. Pentru aceasta cântăm Maicii lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL 5

Sub binecuvântarea Maicii Domnului, ascultătorule și pătimitorule Nicolae, roada cea bună a satului Sirikari, ai primit schima cea monahicească cu numele Nichifor și te-ai avântat în nevoințele cele monahicești, sub povățuirea Cuviosului Sfânt Antim, ignorând boala care te rodea. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că ți-ai închinat viața lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai dedicat slujirii semenilor;
Bucură-te, că ai întărit pe cei de o suferință cu tine;
Bucură-te, că în Dumnezeu ți-ai găsit pacea;
Bucură-te, lucrătorule al faptelor bune;
Bucură-te, alinătorule al sufletelor îndurerate;
Bucură-te, slujitorule al bolnavilor;
Bucură-te, că roadă sfântă aici ai cules;
Bucură-te, că rugăciunea mai mult ai lărgit;
Bucură-te, că prin nevoință, biruința s-a plămădit;
Bucură-te, alesule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 6

Cu fiecare zi mai mult te împlineai, atâta râvnă în ascultare aveai față de părintele tău duhovnicesc Antim, încât nici apă nu beai fără binecuvântare, iar hrana ta era una strict monahicească. Trăiai și-L respirai pe Dumnezeu, devenind om purtător de Dumnezeu și de Hristos, încât duhurile necurate se temeau de tine, neputând răbda prezența ta. Pentru aceasta cântăm Celui ce dă tuturor asemenea puteri: Aliluia!

ICOSUL 6

În leprozerie ți-ai luat ucenic, sfinte, pe micul Teodor din Hios, care, molipsindu-se de lepră, a fost adus de părinții săi aici. Și, amintindu-ți cât ai tânjit după dragostea părintească în viața ta, l-ai luat sub îngrijirea și mângâierea ta părintească, căci Duhul lui Dumnezeu era cu tine. Pentru aceasta îți cântăm ție:
Bucură-te, că micul Teodor ți-a fost ca un fiu;
Bucură-te, că și el te ținea ca pe părintele lui;
Bucură-te, că toți te simțeau ca pe omul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că tuturor le erai ajutător;
Bucură-te, că nevoința monahicească ți-ai lărgit;
Bucură-te, că păreai mereu neobosit;
Bucură-te, căci, cu cât te jertfeai, cu atât ieșeai mai întărit;
Bucură-te, că Maica Domnului niciodată nu te-a părăsit;
Bucură-te, că de sfinții copilăriei tale nicicând nu te-ai despărțit;
Bucură-te, că mai aproape de Cer zi de zi te-ai suit;
Bucură-te, că durerile bolii cu rugăciunea ai biruit;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 7

După cum nici uleiul nu iese de nu se zdrobesc măslinele și nici vinul nu curge de nu se strivesc strugurii, așa și pe tine, Sfinte, ca să dai roadă aleasă, Domnul a îngăduit să te înțepe mai tare ghimpele bolii care, atingându-ți ochii, te-a orbit. Și tu, noule Iov, te-ai smerit zicând ca și celălalt Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!” Iar noi, Celui care cu rânduială îngăduie toate, împreună cu tine Îi cântăm: Aliluia!

ICOSUL 7

Această nouă încercare, Sfinte Nichifor, ai purtat-o cu pace sfântă. Și, nemaiputând să îngrijești micuța ta grădină, l-ai luat pe Teodor „asociat” la culturile tale. Căci mâinile voastre schilodite, de martiri fără sânge, cultivau legume și flori în cutiuțe mici, care se vindeau la piață. Încă aduceați și prinosul muncii voastre, legume pentru muncitorii și maicile ce se îngrijeau de ridicarea Mănăstirii Maicii Domnului „Ajutătoarea”. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că stricăciunea trupului sufletul nu ți-a atins;
Bucură-te, că timpul tău în permanente lupte s-a scurs;
Bucură-te, că drumul tău tot mai sus te-a dus;
Bucură-te, că evlavia copilăriei tale nu s-a stins;
Bucură-te, că la ai tăi în viață niciodată n-ai mai ajuns;
Bucură-te, că ale lumii toate au rămas în apus;
Bucură-te, că pronia, pe calea vieții, suflete mari ți-a adus;
Bucură-te, că micului Teodor i-ai fost bucurie și ajutor nespus;
Bucură-te, că și Cuviosul Antim nădejdea în tine și-a pus;
Bucură-te, că râvna ta Sfinte pe mulți i-a prins;
Bucură-te, că faptele minunate ale Maicii Domnului le-ai scris;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 8

A îngăduit Domnul ca nevoințele tale să nu rămână necunoscute, Sfinte. Ca Teodor să vadă cum ceasuri întregi te rugai noaptea pentru pătimitorii leprozeriei și pentru lume, bătând nenumărate metanii, înainte ca boala să-ți schilodească și mâinile și picioarele. Pentru aceasta, Celui ce ți-a dat ție putere, cu dragoste sfântă Îi cântăm: Aliluia!

ICOSUL 8

Nevoințele tale monahicești, jertfirea și dragostea pentru semeni, cinstirea Maicii Domnului și a Sfinților, grija și râvna pentru cele sfinte, răbdarea cu care ți-ai purtat boala, cum te-ai predat întru totul voii sfinte a lui Dumnezeu, au făcut din tine un om desăvârșit, care nu s-a certat niciodată cu vreun om și n-a rănit niciodată inima cuiva. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că nevoințele tale erau aducătoare de daruri sfinte;
Bucură-te, că ai fost un model de viețuire pentru Teodor;
Bucură-te, că prin tine a dobândit și el putere;
Bucură-te, că a fost martor jertfelor tale;
Bucură-te, că prin mărturiile lui te cunoaștem și noi;
Bucură-te, că mucenicia ta se vădește;
Bucură-te, că jertfele tale ne întăresc duhovnicește;
Bucură-te, că râvna ta în noi înflorește;
Bucură-te, că puterea ta ne întărește;
Bucură-te, că viața ta model de martiraj ne este;
Bucură-te, că cinstirea ta ne îmbogățește;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 9

Deși ți-ai pierdut vederea trupească și trupul ți-era de boală mâncat, trăiai cu desăvârșire mult mai înalt și mai frumos. Cântai ca un înger, precum Pantelimon, mitropolitul din Hios, a spus, știind pe de rost troparele și Apostolul, căci ți-era foarte dragă ascultarea de protopsalt. Și seară de seară erai în Paraclisul Sfântului Lazăr, al leprozeriei, unde se adunau bolnavii pentru Pavecernița cu Canonul Maicii Domnului, Maica îndureraților. Pentru aceasta îi cântăm cu dragoste sfântă: Aliluia!

ICOSUL 9

Cei ce te auzeau cântând Axionul rămâneau uimiți și se întrebau: „Ce glas îngeresc este acesta?” Harul lui Dumnezeu te-nveșmântase, Sfinte, căci, cu cât trupul ajungea mai schilodit, cu atât sufletul se înălța mai mult, căci, deși nu spuneai, îngerește vedeai și simțeai. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că ai dobândit viață îngerească;
Bucură-te, că nu mai aveai vreo nevoie trupească;
Bucură-te, că te-ai depărtat de orice dorință lumească;
Bucură-te, că sufletul l-ai ajutat să se întărească;
Bucură-te, că viața ta întreaga lume o s-o cunoască;
Bucură-te, că mângâiere ești celor ce vor să te cinstească;
Bucură-te, că ai învățat lumea să nu cârtească;
Bucură-te, că ai încântat lumea cu cântarea ta îngerească;
Bucură-te, că ai luminat suflete cu dăruirea ta monahicească;
Bucură-te, că ne învălui cu mireasma ta cerească;
Bucură-te, că toți te cinstim și, de praznic, la tine gândim;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 10

Dar Dumnezeu, care are rânduielile Sale ascunse nouă, a pus capăt acestei boli crunte, așezându-te în rândul martirilor fără de sânge. Și, descoperindu-se tratamentul leprei, Sfântul Antim, părintele tău, cel împodobit cu multe daruri, te-a trimis la spital în Atena, încredințându-te, la cei 67 de ani ai tăi, spre îngrijire unui alt monah lepros, Evmenie. „Ai mare grijă de comoara pe care ți-a trimis-o Preasfânta, îi scria părintele tău, căci ai să te folosești mult în viața ta de viața lui. Acesta este monah desăvârșit. Și vei fi și tu desăvârșit dacă îi vei sluji până la sfârșitul vieții”. Pentru grija pe care Cei de Sus permanent ți-au purtat-o, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL 10

Toată viața ta te-ai lăsat întru toate în voia lui Dumnezeu, Sfinte, drept pentru care ai simțit mereu pronia Lui în viața ta. Și permanent Dumnezeu a trimis ție cele de trebuință. Deși orb și cu picioarele schilodite și trupul ros de boală, provocându-ți multă durere fizică, ai rămas blând, smerit, lipsit de orice pretenție, cu multă supunere, să nu împovărezi pe cineva. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că 41 de ani rugăciunea ta s-a înălțat în leprozeria din Hios;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a adus la Atena ca să nu stea lumina sub obroc;
Bucură-te, că tot timpul ai fost blând și smerit;
Bucură-te, că n-ai cerut niciodată nimic, să nu superi pe nimeni;
Bucură-te, că de tânăr te-ai ridicat deasupra nevoilor omenești;
Bucură-te, că ai primit și practicat rugăciunea inimii;
Bucură-te, că mintea ta era în Cer;
Bucură-te, că tuturor radiai pace și blândețe;
Bucură-te, că luminai pe cei ce te întâlneau;
Bucură-te, că întăreai pe cei bolnavi;
Bucură-te, că te rugai pentru cei întristați și încercați;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 11

S-a dus vestea că în Spitalul de boli infecțioase din Atena este un părinte harismatic și mulți oameni te-au cercetat, părinte, necunoscuți împovărați de nevoi sau deznădăjduiți. Încă și ierarhii veneau la tine pentru binecuvântare și povețe. Pentru aceasta, slăvim pe Cel Ce răsplătește tuturor răbdarea și Îi cântăm: Aliluia!

ICOSUL 11

S-a întors roata Sfinte Nichifor, tu, cel schilodit de boală și orb, aduceai mângâiere celor bolnavi cu sufletul și cu trupul. Bolnavii spitalului și nenumărați străini umpleau mica și sărăcăcioasa ta chilie din spital. Și toți plecau cu pace și nădejde, căci dobândeau sănătate sufletească din preaplinul lumii tale duhovnicești. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că ai dobândit trezvia și isihia;
Bucură-te, că tu cu rugăciunea neîncetată te învredniceai;
Bucură-te, că aceasta ai primit-o de la părintele tău, Sfântul Antim;
Bucură-te, că și el o avea de la Cuviosul Pahomie din Hios;
Bucură-te, că și Sfântul Nectarie de la Eghina tot de la el o avea;
Bucură-te, că și tu ai predat-o fiului tău duhovnicesc, Părintele Evmenie;
Bucură-te, că, după mulți ani de cereri, Dumnezeu te-a dăruit lui îndrumător;
Bucură-te, că toți se hrăneau din dulceața ta duhovnicească;
Bucură-te, că lucrarea ta sfântă ai lărgit;
Bucură-te, că pe tineri i-ai învățat cum să se roage;
Bucură-te, că tu însuți te rugai pentru toți;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 12

Călătoria ta s-a încheiat, Sfinte, la Atena, în plină desăvârșire, la 74 de ani, când ai plecat la Cei de Sus, înfățisându-te Domnului cu toate rodele nevoințelor tale. Te-au petrecut bolnavii, prietenii, vizitatorii din Biserica Spitalului „Sfinții Doctori fără de arginți”, până la mormânt, cu convingerea că te vei ruga pentru ei și în Cer. Pentru aceasta, slăvind pe Cel Care dă cinstire celor ce-L slăvesc, cântăm cu bucurie: Aliluia!

ICOSUL 12

Sfințenia ta s-a făcut cunoscută tuturor încă de atunci, Sfinte Nichifor, când s-a scris despre tine: „(…) A fost un monah neagonisitor, lepros, orb și aproape paralizat. Cu toate acestea, privirea sa stinsă era pătrunsă de lumina sfințeniei, buzele sale tremurânde păstrându-și surâsul ceresc până la ultima suflare (…) În pofida anonimatului său (…) a fost o făclie luminoasă a Bisericii lui Hristos.” Și aceasta s-a și adeverit, sfintele tale moaște, răspândind o bună mireasmă, dăruiesc acum noian de vindecări și binecuvântări nouă tuturor celor care te cinstim, indiferent unde ne-am afla. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că moaștele tale izvorăsc neîncetat o bună mireasmă;
Bucură-te, că vii în trup și-i ajuți pe cei bolnavi;
Bucură-te, că vii aievea la slujbe și intri în Sfântul Altar;
Bucură-te, că învălui cu mireasma ta pe toți cei care te cinstesc;
Bucură-te, că faci noian de tămăduiri celor ce-ți cer ajutorul;
Bucură-te, că vii în vis aducând mângâieri și încurajări;
Bucură-te, că alungi duhurile de la cei încercați;
Bucură-te, că transmiți în vis cele de folos semenilor;
Bucură-te, că tămăduiești și pe cei cu boli incurabile;
Bucură-te, că aduci pacea în familii;
Bucură-te, că răspunzi pe loc chemării, ca și Sfântul Mina;
Bucură-te, Sfinte Nichifor, multpătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 13

O, Sfinte al lui Dumnezeu Nichifor, prietenul nostru al tuturor, vino degrab și ajută nouă, celor ce cu drag te chemăm în ajutor, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ridice povara încercărilor și neputințelor noastre și să ne dea credință mărturisitoare, ca împreună cu toți sfinții să Îi cântăm: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)

Apoi se citește Icosul 1 și Condacul 1, apoi aceste rugăciuni:

Rugăciune

Doamne, Care prin rânduiala Ta cea sfântă, Ți-ai ales prieteni dintre oameni, ca să mijlocească nouă cererile, te rugăm, primește rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfântului Nichifor cel Lepros multpătimitorul și ale tuturor Sfinților Tăi, pentru ca tot omul cel încercat sufletește și trupește să primească mila Ta a toate vindecătoare, iertarea păcatelor și sfântă și nefățarnică credință.
Apără țara aceasta și poporul ei, păstrând vie până la a doua venire a Ta, dragostea ce ți-o poartă, cinstind pe Preacurata Maica Ta și pe toți Sfinții, cu care slăvindu-Te, să ne mântuim. Amin!

***

Rugăciune a celui copleșit de îngrijorare și de teamă

Sfinte Părinte Nichifor, iată că spaima, panica și cumplita frică de moarte mă încolțește, tulburându-mi sufletul și trupul. Nimic din cele ale lumii nu mai are putere să-mi aducă liniște și să facă să înceteze învolburarea și vacarmul lăuntric, de aceea vin înaintea ta, aflând că pe tine te-a dăruit Dumnezeu ca ocrotitor și izbăvitor în vremea acestei boli. Miluiește și tămăduiește neputința mea lăuntrică și slobozește-mă din puterea noianului de gânduri și îngrijorări, căci am înălțat prin frică Babilonul lor, socotind că Dumnezeu nu mai poartă grijă de lume și de fiecare om în parte. Învață-mă a aduce înaintea Domnului tot ce trăiesc lăuntric, ca astfel să nu mă mai ascund în cotloanele cele întunecate ale depărtării de Dumnezeu. Și fie ca, făcând astfel, să mi se lumineze cu lumina cunoștinței și sufletul, și trupul spre însănătoșire deplină, dar și spre încredințare că Domnul Hristos veșnic mă iubește, nemărginit mai mult decât o voi putea face eu vreodată. Amin.

***

Rugăciune de încredințare în mâinile lui Dumnezeu

Cuvioase Părinte Nichifor, tu ai trecut prin cumplita boală a leprei, iar prin răbdarea și mulțumirea ta către Domnul, te-ai umplut de lumina dumnezeiască și te-ai făcut asemenea sfinților mucenici. Curățește-mă și pe mine de lepra împătimirilor după cele pământești, ca izbăvindu-se sufletul din îndulcirea cea rea, să se izbăvească de duhoarea stricăciunii și a deznădejdii pe care am lucrat-o în fiecare zi a mea, socotindu-L pe Dumnezeu a fi undeva departe și indiferent. Ajută-mă ca măcar acum să-L văd, înțelegându-I cuvintele, ca astfel să mă găsesc pe mine însumi, cel care n-am încetat să mă risipesc în mulțime de deșertăciuni și lucruri de nimic. Pune în mine putere, ca să izbândesc în adâncirea lăuntrică și schimbarea cea a bună a minții și astfel, cu dragoste și cu recunoștință, să îmi încredințez deplin viața în mâinile Domnului, săvârșind aceasta în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

***

Rugăciune obștească pentru toți cei în suferință, pentru toate cadrele medicale și pentru toți cei care îi slujesc, în felurite chipuri, pe cei suferinzi

Sfinte Părinte Nichifor, cu privirea ta cea milostivă cuprinzându-ne, acoperă-ne pe toți cu darul Preasfântului Duh și sădește în sufletele noastre sămânța cea sfântă a dragostei jertfelnice pentru aproapele nostru. Risipește urâciunea răcelii sufletești celei pline de egoism, ca luminându-ne cu binecuvântata mărinimie sufletească, să-i purtăm pe toți în îmbrățișarea noastră lăuntrică și cu rugăciune să primim suspinele și durerile tuturor celor care se află în boală ori în grea mâhnire. Ajută-ne ca nu cumva, cu molima fricii și a patimilor noastre întunecate, să-i îmbolnăvim pe cei care, din dragoste pentru aproapele, îl slujesc cu jertfelnicie, iar lor tuturor dăruiește-le putere și înțelepciune, ca prin tot ceea ce vor săvârși, să le strălucească în inimi dragostea lui Dumnezeu pentru om. Încă te rugăm, Sfinte Nichifor, primește-i și mijlocește și pentru toți cei care prin această boală se înfățișează înaintea lui Dumnezeu, trecând în veacul cel neclătinat și nepieritor. Amin.

În relația părinte-copil, nu doar sfaturile și regulile de comportament sunt importante, ci, în primul rând, exemplul pe care îl dau adulții, zi de zi, celor mici, prin modul lor de a se purta în intimitatea familiei și în lume. Părintele Teofil Părăian spunea: „Oamenii cu frica lui Dumnezeu mărturisesc că la temelia vieții lor trăite în lumina poruncilor lui Dumnezeu stau îndrumarea și mai ales exemplul părinților lor. Cineva mărturisea că în casa părinților săi se obișnuia ca seara, după cină, toți să se roage împreună. «Locul meu la rugăciune era lângă tata. Când voiam să văd cum se roagă un sfânt, mă uitam la tata și știam că așa se roagă sfinții» - sunt cuvinte care cuprind o mărturisire la care e bine să luăm aminte, pentru a pre­țui rugăciunea în familie”.

Părintele Teofil Părăian s-a ivit pe lume la data de 3 martie 1929, în satul Topârcea - situat la o distanță de 25 de kilometri de Sibiu. În familia sa - în care bărbații, din moși-strămoși, se îndeletniceau cu plugăria -, micul Ioan s-a împărtășit din dragostea și evlavia pe care părinții săi o aveau pentru Dumnezeu. Acolo a învățat primele noțiuni despre credință și a deprins acele mici obiceiuri care

l-au ajutat, în timp, să își cristalizeze o viziune creștină despre viață: rugăciunea care prefața protector somnul, închinatul pernei înainte de culcare, rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” înaintea meselor. Cel mai mult, însă, l-a marcat dragostea pe care o simțea iradiind în prezența mamei sale. Cu multă afecțiune își amintea părintele Teofil, peste ani, un amănunt din copilăria sa: „Mi-aduc aminte, a fost odată la noi o întâmplare grea la mănăstire și mama a zis: «Apoi, dacă nu mai poți sta acolo, să vii acasă, că doar tu ai unde veni». E ceva atât de înduioșător, atât de plăcut, atât de dulce... Vedeți ce înseamnă inima de mamă? Nu te lasă niciodată; orice ar fi, mama nu te uită”.

Ajuns la vârsta senectuții, părintele Teofil compara atmosfera spirituală, care domnea în familia sa și în satul românesc de altădată, cu aceea din prezent, concluzionând realist: „Acum cincizeci de ani, oamenii gândeau altfel decât cei de acum, iar copiii de astăzi nu se mai nasc și nu-și mai trăiesc copilăria în condițiile de altădată, pe care le-am știut eu, în satul în care m-am pomenit, în satul în care mi-am trăit primii ani ai vieții mele. Credința ortodoxă de odinioară era una în care se știa de o lege a lui Dumnezeu, oamenii trăiau cu un sentiment al sacrului, se gândeau la Dumnezeu mai mult și-L simțeau mai aproape și aveau conștiința că și gândurile cele bune vin de la Dumnezeu. Era mai multă bună-cuviință. Toate acestea parcă s-au ascuns cumva. Lumea de atunci știa mai bine de Biserică, se gândea mai mult la Maica Domnului, la sfinții lui Dumnezeu, erau cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu, care sunt preoții, aveau o sfială în fața lucrurilor sfinte, iar evlavia lor nu se raporta numai la lucrurile sfinte direct, ci și la natură; de multe ori era afirmat faptul că pe grâu e obrazul lui Dumnezeu. Așa gândeau oamenii de odinioară și nu mai gândesc oamenii de acum”.

Împărăţia cerurilor se dă celor nevinovaţi asemenea copiilor

Pentru a recupera, măcar în parte, ceva din firescul vieții de odinioară, merită să ne aplecăm cu interes și atenție asupra sfaturilor pe care părintele Teofil Părăian le adresa taților și mamelor, dornici să le ofere copiilor o edu­cație cât mai frumoasă. Părintele de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus le reamintea că nu doar maturul este un reper demn de urmat pentru copil, ci și copilul pentru omul adult. Trebuie să tindem spre curățenia sufletească a copiilor, iar acest lucru nu este posibil decât într-o existență asumată cu seriozitate, responsabil: „Știm de la Domnul Iisus Hristos - spunea părintele Teofil - că în Împărăția lui Dumnezeu intră cei ce sunt așa cum sunt copiii, adică cei cu nevi­novăție copilărească (Matei 18, 3). Este bine, deci, să ne străduim să aducem în noi acea stare sufletească de nevinovăție, care este plăcută lui Dumnezeu și oamenilor, iar aceasta să o realizăm cu mintea omului deplin, ce stă în fața vieții de familie cu seriozitate și cu răspundere. Aceasta înseamnă, de fapt, să dorim și să ne străduim a mărturisi pe Dumnezeu în cer, cu rugăciunea, și pe pământ, cu cuvintele și cu faptele bune. Aceasta înseamnă, de fapt, să aducem mărire lui Dumnezeu în intimitatea sufletului nostru, cu gândurile și cu dorințele ce le avem, ca să fie îngerii împrejurul casei noastre și în jurul nostru și Dumnezeu să fie cu noi la masă”.

Fiecare din noi este sinteza părinţilor săi 

De multe ori, părinții pretind de la copiii lor abilități, aptitudini pe care ei, la vremea lor, nu le-au avut. Nu de puține ori, pretențiile noastre excesive, nerealiste, produc în sufletele copiilor trăiri, sentimente toxice: frustrare, inhibare, sentimentul că nu sunt acceptați sau că, indiferent câte eforturi ar face, niciodată nu vor reuși să satisfacă standardele de excelență impuse de tata sau de mama. Părintele Teofil ne învață pe noi, părinții, să ne acceptăm copiii așa cum sunt, cu calități și cu defecte: „Copilul este oglinda părinților, care sigur au avut și ei, și bune și rele, amestecate. Așa cum există asemănare între părinți și copii, între bunici și nepoți, din punct de vedere fizic și fiziologic, există, tot așa, o asemănare din punct de vedere sufletesc. Odată m-am întâlnit cu cineva la Ocna Sibiului, care m-a luat cu căruța să mă ducă la părinții mei acasă. Acela mi-a spus că el are «inimă bună ca tatăl lui și gură rea ca mama sa». Deci, și-a dat seama că el este o sinteză, chiar dacă nu mi-a spus: «Părinte, eu sunt o sinteză a lui tata și mama». (...) Uitați-vă la copiii voștri, la nepoții voștri, să vedeți cum trăiți voi mai departe în existența lor și cu cele bune, și cu cele rele. Omul nu aduce din străfunduri de existență numai lucruri bune și nu aduce numai lucruri rele, aduce viața amestecată. Fiecare dintre noi e o sinteză ca existență umană”. Acceptarea realistă a acestui dat ereditar nu implică, însă, că suntem scutiți de efortul unei vieți ascetice, de luptă împotriva patimilor și înclinațiilor rele: „Fiecare dintre noi trebuie, însă, să fie cu luare aminte la ceea ce suntem noi, să ne curățim pe noi înșine ca să putem duce mai departe, să putem da mai departe prin procreație (cei care se angajează la aceasta) mai mult calități pozitive decât negative și să se împuțineze răul și prin această grijă de îmbunătățire a omului”.

Ce zideşte rugăciunea dărâmă televizorul

Părintele Teofil recomanda ca în educația copiilor noștri să acordăm o atenție deosebită practicii rugăciunii, fiind totodată vigilenți în privința înrâuririi negative pe care o pot avea asupra evoluției sale spirituale televizorul și noile tehnologii: „(...) Să învățăm copiii, din copilărie, încă, să zică: «Doamne Iisuse...» Dar dacă îi învățăm să zică rugăciunea, iar pe de altă parte le ținem televizorul deschis ca să vadă spurcăciunile care se dau acolo, apoi degeaba zic: «Doamne Iisuse...» Fiți atenți! De noi depinde viitorul țării noastre, nu numai cum se zice, că de tineret”. Părintele își amintea, plin de duioșie: „Când eram copil spuneam o rugăciune care tot pentru copii se potrivește mai mult, și anume: «Cruce-n casă,/ Cruce-n masă,/ Îngeri împrejur de casă,/ Dumnezeu cu noi la masă». Ce lucruri frumoase și simple, fără să fie complicate deloc, o teologie populară, să ai gândul la Crucea Domnului Hristos, să o simți lângă tine, să călătorești cu ea: «Sfântă Cruce, armă dulce, fii cu mine pe unde m-oi duce»; «Îngeri împrejur de casă, Dumnezeu cu noi la masă» - foarte frumos - sunt așa, niște gânduri minunate care sunt gânduri de rugăciune particulară, care se prelungesc apoi și în rugăciunea liturgică”.

„Tata” înseamnă siguranţă 

Dacă am prefaţat acest articol cu amintirea părintelui Teofil faţă de mama sa (care l-a făcut să înțeleagă mai bine dragostea pe care Maica Domnului ne-o poartă nouă, oamenilor), în încheiere voi reproduce un alt crâmpei din amintirile sale, care ne ilustrează cât de mult îl poate întări în credință, pe un copil, o legătură sufletească firească cu tatăl său: „(...) Tatăl nostru cel din ceruri este mai bun decât părinții noștri pământești. Eu mă gândesc la tatăl meu, care nu în toate împrejurările a fost foarte bun. Totuși, nu și-a uitat niciodată datoria lui de tată. Când mă duceam acasă, trimiteam vorbă să mă aștepte la gară, pentru că de la gară până acasă era o distanță de 9 kilometri. Întotdeauna aveam încredințarea că mă va aștepta. Venea tata cu căruța, mă lua și mă ducea acasă. De ce? Pentru că era tată. Nu aș fi îndrăznit să rog pe nimeni alt­cineva să vină să mă ia, dar aveam siguranța că tata nu numai că nu se simte stingherit, dar se simte bucuros că mă poate duce la casa părintească. Iar dacă noi, răi fiind, știm să dăm fiilor noștri cele bune, cu atât mai mult Tatăl cel din ceruri!”. 

Ziarul Lumina 

Sub masca și motivul prevenirii bolilor cu transmitere sexuală și gravidității minorelor, profitând de panica generală a epidemiei actuale și ignorând realitatea tristă a eșecului  educației sexuale din alte țări, unde bolile s-au înmulțit,  deoarece prezervativul  asigură protecție doar la 5 din 25 de boli sexuale, și în loc să fie cenzurată pornografia care duce la violuri și trafic de carne vie, guvernanții României au votat obligativitatea educației sexuale în școli.

Pe ce se bazează aşa numita educaţie sexuală? Pe necredinţa în Dumnezeu. Această necredinţă îl aruncă pe omul fără rădăcini şi orientare, în porniri nesăbuite. Pentru instructorul sex iubirea curată este o povară, o stare bolnăvicioasă şi deprimantă, iar legile divine ale dezvoltării vieţii sunt pietrele de mormânt ale libertăţii sale. El se folosește de această formulă: Învinge-ți timiditatea. Părăseşte prejudecăţile şi miturile în care ai crescut!

Se pretinde că plăcerea sexuală aduce o  lume frumoasă şi o viaţă plăcută. Ce ne arată însă observaţia cea mai directă şi elementară a lucrurilor? Adevărul că lumea cea frumoasă şi viaţa cea plăcută oferite elevilor de noua viziune asupra adolescenţei, sunt în ele însele de o dezolantă tristeţe şi de o amăgitoare împlinire. Ele ne descoperă faptul că trandafirii înfloriţi de pe obrajii tinerilor, semnele fecioriei, datorită desfrâului, se veştejesc surprinzător de repede. Petele ofilite de pe feţele lor sunt urme ale dezamăgirilor de tot felul, ajungând îmbătrâniţi înainte de vreme, şi nu uneori loviţi de surprizele unor boli fără leac.

Sunt prezervativele un mijloc sigur şi eficient de a reduce sarcinile şi bolile cu transmitere sexuală? Dacă i-ai asculta pe educatorii sexuali, răspunsul ar fi: Da. Dar cercetările ştiinţifice despre prezervative nu furnizează astfel de garanţii. Micro-fisurile dintr-un prezervativ au între 5-10 microni, în timp ce virusul HIV are 0,5 microni.

Institutul Național de Sănătate din SUA este una dintre cele mai mari organizații de cercetare medicală. Această organizație menționează că atingerile intime sunt o cale plauzibilă de transmitere a virusului HPV sau a multor alţi viruşi la virgini.

Studiile încep să arate că educaţia sexuală din şcoli, ce are ca mesaj central folosirea prezervativului, nu funcţionează. Aceste programe şcolare tind să ofere o falsă senzaţie de securitate studenţilor şi elevilor activi sexual şi să-i determine pe cei care nu fac sex să se simtă anormali.^[1]

Apariţia programelor bazate pe abstinenţă ca alternativă la programele de educaţie sexuală, s-a datorat atât populaţiei SUA, cât şi politicienilor. Sunt disponibile zece astfel de programe şcolare, cele mai cunoscute fiind Sex Respect (Ilinois) şi Teen-Aid (Washington).^[2]

Programele şcolare de educaţie sexuală bazate pe folosirea prezervativului îi învaţă de fapt pe adolescenţi că nu îşi pot controla dorinţele sexuale. Este ca şi cum oamenii ar fi incapabili să îşi controleze mânia, lăcomia, ura.

Adolescenţii sunt doritori să se autodisciplineze în ceea ce doresc şi de care sunt convinşi că sunt benefice. Adolescenţii noştri îşi pot disciplina şi viaţa sexuală dacă li se oferă informaţiile corecte pentru a putea face alegerile logice.^[3]

Desfrânarea sau curvia^[4] este una din crimele cele mai grave care pot murdări conştiinţa unui tânăr ce s-a deşteptat la viaţă, deschizându-i porţile iadului. Desfrânarea aduce un adevărat şoc, care zdruncină din temelii buna rânduială a întregii firi, căci nu apare la chemarea iubirii, ci a unei dorinţe a trupului, care în realitate este o contrafacere grosolană a iubirii adevărate.^[5] De asemenea, la originea acestui păcat de moarte stă uitarea că există Dumnezeu, că există cei care te iubesc, după cum şi lumea întreagă în misterul şi frumuseţea ei. Nu este o omitere, ci o trădare a lui Dumnezeu prin orientarea către propriul eu în care se naşte o lume nouă, lumea păcatului. De ce păcat de moarte? Pentru că strică dragostea cea către Dumnezeu şi aproapele, prin propria alegere, ajungând vrăjmaş lui Dumnezeu şi vinovat morţii veşnice a iadului.^[6] Păcatul desfrânării atât de mult întunecă mintea şi slăbeşte voinţa încât nu-l lasă să se întoarcă la Dumnezeu şi să se pocăiască. Un sf. Părinte ne învaţă: Neamul omenesc mai mult este supus diavolului prin desfrâu, decât prin alt păcat.^[7]

În concluzie așa zisa educație sexuală înseamnă:

1. Încălcarea legii morale naturale și a poruncii a VII-a din Decalog care opresc relațiile sexuale înaintea și în afara căsătoriei.
2. Proliferarea desfrânării în rândurile minorilor care duce la înmulțirea bolilor și la distrugerea familiei  (În anii 1950 existau doar 5 boli cu transmitere sexuală, astăzi sunt cca 30.)
3. Ofensarea pururea fecioriei  Maicii Domnului
4. Distrugerea neamului românesc, a istoriei lui și a conștiinței lui

Atât timp cât oamenii vor vota legi împotriva Legii lui Dumnezeu, vor contribui la prelungirea bolilor, calamităților și războaielor venite asupra noastră tocmai din cauza confundării răului cu binele. 

Sunt, iată, două luni bune de când vorbim despre şi ne confruntăm cu pandemia de coronavirus (Covid 19)!...  În toată această perioadă asistăm şi participăm la schimbarea, modificarea sau transformarea lumii, a societăţii, a umanităţii, în fond, a noastră, ca oameni, ca entitate, comunitate sau colectivitate. Eu unul (şi) în acest răstimp îmi dau seama că Dumnezeu chiar ne poartă de grijă, ne apără, ne salvează, ne ajută, întru gestionarea şi depăşirea acestei crize. Pe de altă parte, toată această vreme poate fi una a reflecţiei, a meditaţiei, a rugăciunii, a filantropiei, carităţii şi faptelor bune, într-un cuvânt, a schimbării, a convertirii noastre din răi în buni şi din buni în şi mai buni. În altă ordine de idei, realizăm faptul că perioadele de criză de orice fel conţin şi ceva bun în ele, în sensul că mai clarifică, mai limpezesc unele probleme, de orice natură ar fi ele. Numai că, acum, problema cea mare este că societatea de astăzi, cea consumistă, postmodernă, secularizată, contemporană, nu mai este atât de obişnuită cu greul, cu dificultatea, cu criza ori crizele, reale, nu imaginare sau închipuite, cu adevăratele probleme ori necazuri, de aceea, iată, şi acum, în acest context, al acestei pandemii, ne confruntăm, cu toţii, cu ceva nou şi inedit şi reacţionăm pe măsură, în moduri diferite, care mai de care, pe toate planurile sau în toate domeniile ori zonele, fiindcă nu mai ştim cum să reacţionăm, de fapt, la încercările, situaţiile practice, concrete, problematice şi dificile, în cheie raţională, în manieră spirituală sau creştină, abordând şi tratând, totul, în ecuaţie duhovnicească.

            Cu alte cuvinte, observăm că acest eveniment, flagel sau fenomen, a scos şi ce-i mai bun dar şi ce-i mai rău din noi, confruntându-ne cu tot felul de situaţii ori ipostaze, una mai variată decât alta, atât pozitive cât şi negative. Căci da, a venit nenorocirea aceasta peste noi și nu știm ce să facem. Unii ne lamentăm și ne gândim la sfârșitul lumii și la prezicerile lui Nostradamus. Alții ne dăm viteji în vorbe și declarăm ritos că nu ne temem de nimic, dar în adâncul nostru numai noi știm ce este. Cei mai mulți tăcem, privim în jur și nu ne vine să credem. Știu, conştientizez faptul că nu există cineva cu vreo soluție miraculoasă pentru a ne face optimiști în aceste zile. Ne gândim la ce este mai rău, ne uităm la cei care sunt (deocamdată!) mai loviți decât noi, ne cufundăm în gânduri sumbre. Bineînţeles, avem și câteva remedii, unele doar paliative. Râdem la primirea unor glume, bancuri și filmulețe pe mail, facebook sau pe WhatsApp și, astfel, mai ieșim din încordare. Râdem, dar nu este întotdeauna râsul nostru. Totuși, râsul ține de esența umană, este tipic omenesc și a salvat lumea de la multe rele. Se spune că Aristotel a avut un tratat despre râs, pe care biserica occidentală ar fi încercat să-l oculteze și să-l condamne, fără să reușească.

            Apoi, după cum am mai spus, ne gândim la faptul că, nu este prima catastrofă planetară prin care trece omenirea. Au fost răciri sau încălziri bruște de climă, au fost molime ucigătoare, de la Ciuma Neagră care a omorât, pe la jumătatea secolului al XIV-lea, între 30-60% din populația Europei până la Gripa Spaniolă de la finele Primului Război Mondial, care a ucis mai mulți oameni decât însuși războiul. Și, de fiecare dată, viața a învins. Sigur că a învins pentru cei rămași și nu i-a mai putut învia pe cei duși dintre noi, pe cei dragi ai noștri, lăsându-ne cu speranța în obșteasca înviere!... (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop).

            Dar, desigur, ne mai gândim, în aceste zile, și la altele și ne încurajăm cu vorba noastră, salvatoare de multe ori, că în tot răul este și un bine. De când oare nu am mai respirat, mai ales în marile orașe, un aer mai curat? Deocamdată ne putem plimba pe jos – fiindcă Dumnezeu ne-a dat picioare ca să umblăm cu ele și nu să le punem doar pe pedala de accelerație a mașinii ori să le îndreptăm obligatoriu spre ascensoare – prin locuri mai ferite, pe cărări demult uitate și ocolite. Am trecut mereu grăbiți pe lângă edificii și nu am văzut un detaliu arhitectonic original, nu am avut vreme să prețuim un colț de stradă, o statuie sau un bust al unui om odinioară faimos și azi uitat. De când nu am mai avut răgazul să privim o gâză care învie după iarnă, de când nu am mai conștientizat versurile lui George Topârceanu cu puiul de muscă ieșit „ca să-și usuce labele”? Poate că în serile lungi, vom reuși și noi, ca Lucian Blaga, să auzim (din nou ori pentru prima dată) „cum bat în geamuri razele de lună”. (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop).

            Altfel spus, poate că nu i-am mai ascultat demult pe părinții și bunicii noștri, cu durerile lor, cu poveștile lor de demult, cu obsesiile lor de oameni bătrâni și bolnavi. S-ar putea ca ideile lor fixe, sâcâielile lor, sfaturile lor și chiar amintirile lor, gândurile nostalgice din viața lor trecută să ne ni se pară dintr-o dată pline de farmec și de miez. De când nu ne-am mai jucat în chip serios cu nepoții ori copiii noștri, fără grabă, în tihnă, cu sufletul deschis? Iată că avem acum timp să ne punem în pielea lor și să înțelegem că „bucuria și iubirea lor este jocul”, că au nevoie și ei de copilărie și că este așa de simplu, de necesar să ne copilărim și noi câteodată!...

Unii dintre noi ne mirăm că vin românii acasă din depărtări și ne gândim că ar trebui să rămână unde se află. Da, comod și sigur pentru noi și, poate, chiar pentru ei, așa ar fi, numai că firea omenească nu se ghidează întotdeauna după regulile rațiunii. Pe lângă minte, avem și inimă, iar inima ne trage la casa noastră, lângă ai noștri, lână aceia care ne pot înțelege „bucuria și amarul”, dorul și durerea. Acum s-a văzut în mod evident că globalizarea nu ne poate despărți de „locul nașterii noastre”, că ne exprimăm grijile mai bine în românește, chiar dacă vorbim și engleză, franceză ori germană. Episcopul Inochentie Micu Klein, trecut în lumea drepților în anul 1768, la Roma, după aproape un sfert de veac de exil, a cerut să fie îngropat acasă, la Blaj, în așteptarea obșteștii învieri, pentru că „nu poți învia cu-adevărat decât din pământul patriei”. Mulți au privit cu nepăsare această dorință testamentară și au pus-o pe seama unui om amărât, a unui om de demult, care gândea după tiparele vieții lui. Iată că acele tipare se potrivesc și astăzi, pentru că, în anumite privințe, „nimic nu este nou sub soare” (nihil novi sub sole). (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop).

            Trudiți de viața trepidantă, vlăguiți de alergătura zilnică, dați afară de prin trecătoarele slujbe, umiliți câteodată pentru banul câștigat greu, speriați de primejdia stingerii printre străini, românii iau calea țării. Unii își dau seama abia acum că odinioară, când ispita câștigului substanțial i-a putut orbi, au hulit țara, în loc să se supere doar pe oamenii nemernici, pe instituții nevolnice, pe împrejurări nefaste. De câte ori nu am auzit persoane (de succes sau nu) care spuneau că nu mai au nevoie de România, că s-au săturat de România ori că nu vor mai reveni în România! Sufletul, însă, nu se pliază, însă, după rațiunea rece, după orgolii de moment și nici după venitul material copios. Mulți ascultă acum imnul național cu alte urechi, iar unora „Balada” lui Ciprian Porumbescu le dă altfel de fiori. Casa de acasă, oricât de umilă ar fi, prețuiește acum mai mult decât toți banii din lume. (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop).

            Vorba „să ne ținem de neamuri” are, parcă, acum alt înțeles. Iar asta se întâmplă – culmea! – în mijlocul izolării la domiciliu spre care suntem îndemnați. Ne izolăm desigur, dar ne izolăm întru unitate, iar această unitate constă și din familia cea mare care este neamul nostru. Ne considerăm, ne socotim adesea mai proști decât alții, mai necivilizați, mai inculți. Dăm buzna în magazine, ne aprovizionăm peste măsură, dăm din coate și zbierăm, mințim că nu suntem infectați și că nu am fost în zone de risc, ne purtăm iresponsabil. Dar oare alții – puși în fața acestei situații limită – cum fac? Oare sunt mult mai buni, mai umani, mai solidari? Nu sunt astfel întotdeauna și nu toți! Am văzut cozi imense la Londra sau la Los Angeles, am văzut îmbrânceli, insolențe și prefăcătorii la Paris ori la Madrid. (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop). Oamenii sunt oameni peste tot, cu bune și cu rele. Popoarele nu sunt, însă, bune sau rele, morale ori imorale, egoiste sau generoase, ci numai oamenii sunt așa. Nu este momentul să ne lamentăm, ci trebuie să ne adaptăm cât mai bine împrejurărilor și să mergem înainte. (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop).

            Ca atare, haideți, fraţilor, să apreciem că, în mijlocul acestui rău imens, am câștigat în comunicare, în dialog și în omenie. Văd zilnic români care se duc să hrănească alți români, care împart hrană și măști, care duc vitamine pentru întărirea imunității organismului, care au grijă de animalele de companie rămase singure. Aceștia trebuie prețuiți și încurajați. Numai zic de cei din linia întâi: cadre medicale şi sanitare, militare şi civile, angajaţi ai MAI, MAPN, MAE, IGSU, SMURD, Ambulanţă, Pompieri, Poliţie, Jandarmerie, etc, cărora li se cuvine a li se aduce şi adresa toată cinstea, preţuirea, recunoştinţa, gratitudinea şi admiraţia noastră!... Văd și români nepăsători, egoiști, sperjuri sau cinici, iresponsabili sau răi. Aceștia trebuie veștejiți și pedepsiți. Legile curente și cele excepționale, măsurile, regulile de viețuire și de conviețuire nu se discută, ci se aplică. Nu este acum momentul să fim originali, să ne exhibăm orgoliile și inițiativele, să încercăm să ne „descurcăm”. Este drept că „românul s-a născut poet”, dar acum, în viața publică, trebuie să domnească legea și ordinea, nu „poezia”. Pe de altă parte, românii (ca și italienii) nu sunt nemți ori elvețieni și nu au în spate o istorie întreagă de civism și democrație liber consimțită.

            Aș vrea să văd oameni politici care să explice starea aceasta de urgență pe înțelesul tuturor, să nu vorbească doar în sentințe, de la înălțimea podiumului lor de șefi, să nu se sfiască să pună și o lacrimă între slove (cum ar fi zis Octavian Goga), să nu-și ascundă vorba tremurată, să ne arate că trăiesc drama noastră și că împărtășesc speranța noastră. (Cf. Prof. Ioan Aurel Pop). Vorba dulce, dar fermă poate muta munții din loc. Să fim blânzi, buni cu medicii (și personalul medical) și cu învățătorii (de toate gradele), precum şi cu slujitorii Sfintelor biserici, ale Sfintelor Altare. Primii ne vindecă trupurile vlăguite de boală, iar ceilalți ne vindecă minţile, sufletele (şi trupurile, deopotrivă), duc educația mai departe, cultivă, dragostea, speranţa şi încrederea, în om și umanitate. Am vrea (mai ales acum) să-i simțim și pe politicieni ca fiind de-ai noștri, cu spaimele și cu credințele noastre, cu vorbele noastre simple. Dar, în plus, dincolo de toate aceste naivități ale mele, ei mai au o datorie: să ia măsuri bune, să aibă alura de lideri, să-și conștientizeze rolul de elite, ca să ne poată insufla încredere și speranță. Dacă nu pot sau nu știu să facă acest lucru, atunci este grav, căci poporul acesta are nevoie de ghidaj bun, de călăuze potrivite, eficiente şi, pozitive!...

            Altminteri, „bucuroși le-om duce toate”, pentru că ne știm trecători și vulnerabili. Suntem trestii gânditoare, cum zicea Blaise Pascal și ne purtăm ca atare, cu umilință și cu semeție în același timp, în căutarea echilibrului. Dacă nu o facem mereu, înseamnă că avem mari carențe în educație, că nu am făcut școală cum se cade, că am rămas la un stadiu de ființă inferioară. Drept urmare, criza aceasta neașteptată ne-a învățat ce să prețuim în viață, cum să separăm valorile de nimicuri, ce mare avere este bogăția sufletească. Alergăm clipă de clipă, ceas de ceas, după slujbe bănoase, căutăm să trăim în mare confort material, ne ascundem adesea adevăratele sentimente și acum ne dăm seama ce bogăție avem în noi și cum am putea să revărsăm această bogăție spre semenii noștri. Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viața individuală și socială, ne vom trezi să fim mai buni și mai drepți, ne vom revărsa preaplinul sufletului spre lume și spre țară, adică spre colțul nostru de lume, pe care nu-l iubim pentru că este perfect (nu este!), ci pentru că este (încă) al nostru, potrivit spuselor sau afirmaţiilor Profesorului Ioan Aurel Pop.

În concluzie, ca un remediu şi antidot la, tot acest moment existenţial şi fenomen crucial, haideţi, oameni buni să, revenim, să redevenim, curajoşi, plini de curaj, deoarece viaţa este un lung şir de alegeri şi de evenimente sau lucruri impuse, pe care omul le trăieşte în fiecare clipă şi, să realizăm faptul, adevărul şi realitatea că, va trece ea şi aceasta, adică această epidemie ori pandemie!... Personal, sunt de părere că înfruntarea fricii de către fiecare om este mult mai importantă, dacă se manifestă zilnic, decât curajul eroic sau glorios, care poate fi demonstrat de puţine ori sau deloc în viaţă. În general, despre oamenii curajoşi, în sens clasic, se vorbeşte la trecut, întrucât, în majoritatea cazurilor, aceştia nu au reuşit să treacă peste pericolele pe care au dorit să înfrunte. Prin acte de îndrăzneală zilnică, care provin din partea unui număr cât mai mare de oameni, pot fi realizate sau înfăptuite lucruri mult mai importante, dacă privim în ansamblu efectele concurente ale acestora. Mai mult, de aceste acte se vor contamina din ce în ce mai multe persoane, care vor imita ceea ce au observat la alţii, determinând un curaj colectiv benefic pentru societate.

În încheiere, vom reţine şi sublinia, în acelaşi duh cu Părintele Nicolae Steinhardt că „curajul este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină. Poate că îndată după virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput: a fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul Întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor Săi. Ni se vorbeşte de blândeţea Domnului, care-I asemuit unui miel blând şi lipsit de glas. Metafora este îndreptăţită şi înduioşătoare. Nu mai puţin este aceea ce adoptă drept cuvânt-imagine un leu viteaz. Cine oare s-ar fi urcat pe cruce, primind de bună voie una din morţile cele mai cumplite din câte se pot închipui, de nu un viteaz cu inimă de leu? Care fire de nu una de inflexibilă tărie ar fi îndurat vreme de trei ani şi jumătate, senină şi calmă, ura, vrajba, perfidia, ambuscadele vrăjmaşilor? Ar fi stat, neclintită şi neînfricată, în faţa dregătorului şi a sinedriului? (A nepăsării unuia şi înverşunării celorlalţi?) Şi cum altfel decât act de îndrăzneală ar putea fi socotită plecarea Sfinţilor Apostoli la propovăduire printre oameni ostili fără a duce cu ei nici traistă nici toiag nici pâine nici bani? Şi care inşi de nu dintre cei mai dârji şi mai neştiutori de teamă ar fi răbdat chinuri cu adevărat atroce mai degrabă decât să-şi lepede, fie şi în schimbul celor mai ademenitoare făgăduieli, credinţa? Nu-i deloc neexact din punct de vedere istoric ori exagerat, din punct de vedere psihologic, a spune că sângele martirilor constituie podoaba, purpura şi vizonul Bisericii; este şi temeiul ei, în sensul cel mai strict şi mai tehnic al cuvântului. (Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae De la Rohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997, p. 252).

Aşadar, să nu uităm faptul că „Curajul conţine geniu, putere şi magie” (Goethe); „Curajul înseamnă să ai puterea să te ridici şi să vorbeşti. Curajul înseamnă, de asemenea, să te aşezi şi să asculţi” (Churchill) şi, „De regulă, actul de curaj este dictat de inimă, iar actul de laşitate este impus de minte”!... În altă ordine de idei, în sens cotidian, obişnuit, curajul este atitudinea (capacitatea, caracteristica), specifică unor oameni, care înfruntă cu îndrăzneală sau temeritate pericolele.

Din punct de vedere moral, curajul orientat spre scopuri nobile, este considerat virtute. Omul curajos este un exemplu pozitiv sau chiar un model pe care ceilalţi îl adoptă, uneori. Curajul este o trăsătură de caracter opusă laşităţii, particularitate regăsită în paleta caracteristicilor oamenilor care nu-şi pot stăpâni frica. Omul curajos luptă cu primejdiile, în timp ce laşul are o atitudine contrară, orientată spre evitarea acestora. De regulă, omul curajos este considerat un om demn, cu suflet nobil, în schimb laşul este opusul acestuia, adică i se pune eticheta de om nedemn şi ignobil. Diferenţa dintre curajoşi şi laşi nu are la bază criteriul lipsei, respectiv existenţei, fricii, ci al existenţei sau nu a forţei morale de a înfrunta sentimentul de teamă. Acest sentiment îl regăsim în cazul celor din prima categorie, însă lipseşte în cazul laşilor. Cu alte cuvinte, curajul şi frica nu se exclud reciproc, întrucât aceasta este prezentă la orice om, dar numai omul curajos o înfruntă prin asumarea riscurilor generate de pericolele ce pândesc societatea. Omul curajos nu este un om neînfricat, ci un om care îşi asumă riscul de a înfrunta pericolele sau primejdiile.

În altă ordine de idei, curajul este aproape întotdeauna asociat cu riscul sau cu primejdia, deoarece omul curajos preferă să înfrunte pericole sau să-şi asume riscuri, indiferent de ceea ce-i spune raţiunea, în timp ce frica, laşitatea este cel mai adesea precedată existenţa unor procese deliberative, care stau la baza deciziei laşului de a nu-şi asuma riscul sau de înfrunta primejdia. În mod paradoxal, se poate spune că, în quasitotalitatea situaţiilor, curajosul are un comportament iraţional, iar laşul o conduită raţională. Indiferent de ceea ce-i spune mintea să facă, omul curajos preferă glasul inimii, iar laşul şi fricosul, indiferent de ceea ce-l şopteşte inima să facă, va alege raţiunea minţii.  Nu înseamnă, însă, că omul curajos se bazează pe intuiţie, iar laşul numai pe chibzuire. De aceea, haideţi oameni buni, să fim curajoşi, căci curajul ne va trezi, ne va uni, ne va transforma în oameni liberi, demni, şi uniţi!...

Curajul ne va ajuta să devenim/să fim noi înşine, în tot locul şi în toată vremea!...

Prin urmare, noi, toţi, suntem chemaţi să (re)devenim curajoşi dar şi, normali, naturali, fireşti, echilibraţi, lucizi şi cerebrali, raportându-ne la supranaturalul, metafizicul şi supra raţionalul, etern, veşnic şi, pururea dumnezeiesc. Altfel spus, oameni buni, să ne întoarcem la ipostaza, purtarea, viaţa şi vieţuirea originară şi originală, curajoasă şi asumată, responsabilă şi altruistă, nobilă şi generoasă, simplă şi naturală, înţeleaptă şi firească, altminteri riscăm să alunecăm în bizar şi derizoriu, în penibil şi ridicol, în cumplită înşelare, amarnică amăgire şi dureroasă dezamăgire!...

Să nu fie una ca aceasta!...

Fereşte-ne, păzeşte-ne şi apără-ne, Doamne, de toată fărădelegea, vulnerabilitatea, răutatea, boala, slăbiciunea, epidemia, pandemia şi neputinţa în vecii vecilor. Amin!...

• Cuvant de incurajare, mângâiere și îmbărbătare!...

Adresat Credinciosilor, Slujitorilor Sfintelor Biserici, Sfintelor Altare

Cu mila și cu bunatatea lui Dumnezeu, cel mult milostiv, lesne iertatator și îndelung răbdător, la un moment dat, Bisericile vor fi redeschise credincioșilor, adică publicului larg, religios, chiar dacă acest lucru se va realiza în mod gradual și etapizat, numeric și procentual, în sfârșit, mila lui Dumnezeu în toate. Și acest lucru se va întâmpla, nu pentru meritul nostru ci pentru nesfârșită bunatate și dragoste al lui Dumnezeu, care, s-a jertfit "pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire" iar, pe de alta parte, Biserica, care este al lui Iisus Hristos - Adevăratul Dumnezeu, este "Cetatea pe care nici porțile iadului nu o vor birui", este Cetatea în care și, din care, Dumnezeu - Sfânta Treime - Tatal, Fiul și Duhul Sfant, nu vrea sa piardă pe nimeni, nu are de pierdut pe, absolut nimic și, încă ceva: va asigur, în mod sincer, pozitiv și optimist, ca vor fi pline, din nou, pline, fiindcă sunt mulți, suntem nenumărați aceea care, abia asteptam, acest "Paște" pe care "Domnul, cu vrere și, demult, a vrut să-l mănânce cu, noi!" Așadar, mai este puțin, încă putina răbdare, după cum, odinioară, i-a transmis înțeleptul fiu Solomon tatălui sau - Regele David, spunând ca, "și aceasta va trece!"

Aidoma sa credem, cu tărie și convingere și noi, ca, și aceasta epidemie ori pandemie va trece, dar, nădăjduiesc, totuși, ca, am învățat ori, vom învață ceva concret, din toată aceasta perioada si situație: sa apreciem, sa prețuim, ce avem, atunci când avem nu, atunci când, nu mai avem, după, din păcate, facem, de obicei. Sa prețuim Biserica, sa prețuim Sfintele Slujbe, Sfintele Taine și, îndeosebi, Dumnezeiasca Liturghie și, mai ales, Sfânta Euharistie. Căci, altfel, "Rătăcirea de pe urma poate fi mai rea, mai periculoasa și, mai primejdioasa decât cea dintâi!" De aici încolo, de acum inainte, sa apărăm, deci, sa slujim, sa cinstim, sa respectam Biserica, asa cum trebuie, asa cum se cuvine, fiindcă, altminteri, aceasta "Cetate se va lua de la noi și, altora (mai) vrednici va fi data, dăruită sau, oferita!" Sa nu fie una ca aceasta insa, acest lucru depinde, numai de noi, chiar, numai de noi, fiii, membrii și, propvaduitorii, mărturisitorii ori, slujitorii Ei, cler și popor, deopotriva. "Mântuieste Doamne poporul Tau și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredinciosilor creștini asupra celui potrivnic daruieste si, cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau!" Amin!

• Dor de ei, dor după, ei!...

Da, mie, unuia, îmi este tare dor de ei, de marii noștri Duhovnici ori Parinti duhovnicești, romani, contemporani, pe care, eu unul, ii pomenesc, ii cinstesc, ii prețuiesc și, ii citesc, vizionez sau ii ascult (înregistrările foto, audio, video cu ei) ori de câte ori mi-i amintesc, cu mult dragdi sfânta pretuire ori admiratie, invocându-i și, evocându-i. Mai ales ca, nu știu de ce dar, am senzația ori percepția ca, peste unii dintre sfințiile lor s-a cam așternut praful uitarii, în ultima vreme. Cred ca, sunt în asentimentul tuturor când spun ca, pomeni du-i, în cele ce urmează, unii sau alții dintre ei ne vor provoca vii amintiri și ne vor stârni dulci mângâieri sufletești sau duhovnicesti!... 

Părintele Paisie Olaru

Părintele Cleopa Ilie

Părintele Ioanichie Balan

Părintele Victorin Oanele

Părintele Ioil Gherghiu

Părintele Antim Gaina

Părintele Arsenie Boca

Părintele Teofil Badoi

Părintele Teofil Panait

Părintele Teofil Pandele

Părintele Teofil Paraian

Părintele Iachint Unciuleac

Părintele Dosoftei Muraru

Părintele Arsenie Papacioc

Părintele Sofian Boghiu

Părintele Adrian Fageteanu

Părintele Iustin Parvu

Părintele Grigorie Babus

Părintele Ioasaf Popa

Părintele Clement Popescu

Părintele Rafael Ghita

Părintele Ioasaf Boiciuc

Părintele Vasile Prescure

Părintele Macarie Ioniță

Părintele Gherontie Puiu

Părintele Neonil Stefan

Părintele Lavrentie Sovrea

Părintele Paisie Vasaloglu

Părintele Ghelasie Gheorghe

Părintele Benedict Ghius

Părintele Ieronim Stanciu

Părintele Iarion Argatu

Părintele Ilie Lacatusu

Părintele Partenie Apetrei

Părintele Gavriil Stoica

Părintele Arsenie Praja

Părintele Nicanor Lemne

Părintele Nicodim Mandita

Părintele Nicodim Bujor

Părintele Dometie Manolache

Părintele Dumitru Staniloae

Părintele Constantin Galeriu

Părintele Nicolae Bordasiu

Părintele Petroniu Tanase

Părintele Dionisie Ignat (Colciu) 

Părintele Vasile Vasilache

Părintele Felix Dubneac

Părintele Roman Braga

Părintele Ioan Negrutiu

Părintele Dimitrie Bejan

Părintele Constantin Voicescu

Părintele Iulian Stoicescu

Părintele Visarion Coman

Părintele Visarion Iugulescu

Părintele Timotei Iftimie

Părintele Simeon Tatu

Părintele Alexie Barca

Părintele Serafim Popescu

Părintele Timotei Tohaneanu

Părintele Veniamin Tohaneanu

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Părintele Mina Dobzeu

Părintele Nicolae Steinhardt

Părintele Serafim Man

Părintele Dumitru Balasa

Părintele Proclu Nicau

Părintele Mihail Goia

Părintele Irineu Iurascu

Părintele Paulin Leca

Părintele Constantin Sarbu

Părintele Porfirie Bucurescu

Părintele Iustinian Cretu

Părintele Gheorghe Avram

Părintele Liviu Branzas și, mulți, mulți alții care, dacă ar mai fi fost, astăzi, aici, cu noi și, printre noi, cei încă rămași pe acest pământ, lumea, viata, tara, patria și, nația noastra, sunt absolut convins ca, ar fi arătat altfel, cu totul altfel, total diferit.

Dumnezeu să îi odihnească, pe ei, pe toți, în Raiul Sau cel neapus și neînserat, să-i așeze cu drepții și, să-i numere cu sfinții Săi!...

Veșnică să (le) fie evocarea, invocarea, amintirea și pomenirea lor! Amin!

steliangombos.wordpress.com

Privit la scara istoriei, momentul critic pe care întreaga lume, dar și țara noastră îl traversează acum se constituie, în mod evident, ca unul dintre episoadele marilor încercări pe care ființa umană le-a cunoscut. Și cuvintele acestea par cumva seci, ca și cum ar fi o parte a unei banale statistici, însă drama aceasta au cunoscut-o și alte generații care au trăit epidemiile de ciumă care au traversat continentele și secolele, bulversând viața tuturor.

Nici spațiul românesc nu a fost ocolit de astfel de încercări, ciuma, holera fiind episode recurente ale istoriei veacurilor XV-XIX. Ele n-au iertat pe nimeni și au lovit oameni de rând sau personaje istorice, precum Iancu de Hunedoara, cel care se stinge de ciumă bubonică în ziua de 11 august 1456, la Zemun.

Pe măsura scurgerii veacurilor, amintirea acestor mari încercări a fost estompată. Așa se face că inclusiv cumplita epidemie de tifos exantematic din 1916-1918, pe care generația contemporană Marii Uniri a trăit-o, a fost uitată, amintirea ei rămânând numai în cărțile de istorie, în presa vremii ori în memoriile martorilor acelor vremuri. 

Regina Maria îl susține pe Cantacuzino

Retragerea armatei, a admi­nis­trației și a unei însemnate părți a populației civile în Moldova, în noiembrie-decembrie 1916, a însemnat o uriașă presiune pe resursele alimentare și locative ale zonei. La jumătatea lunii decembrie 1916, în cartierele sărace ale orașului Iași a izbucnit epidemia de tifos. Inițial nu s-a dat atenție acestui fapt, în fond era război, iar moartea era ceva firesc, așa încât cei câțiva decedați din periferii nu au atras atenția. Deplasarea unui milion și jumătate de oameni a însemnat umplerea până la refuz a spațiului locativ și așa precar prin condițiile oferite. În sate erau case cu 1-2 camere în care au fost cantonați 25-30 de soldați. În orașe, la fel. Alimentația deficitară, lipsa igienei, a băilor, a hainelor de schimb au fost factorii care au condus la răspândirea cu repeziciune a tifosului exantematic pe întreg teritoriul Moldovei.

O informație sugestivă despre precaritatea igienei soldaților ne este oferită de un memorialist care scria că una dintre distracțiile soldaților, în iarna anului 1917, era un joc în care cine omora primul 32 de păduchi era declarat câștigător. Răspândirea tifosului a fost facilitată și de păduchii care treceau de la un om la altul. Izbucnirea epidemiei a surprins pe toată lumea. Doctorul Cantacuzino mărturisea: „Până în 1916, pentru cea mai mare parte a medicilor români, tifosul era o boală necunoscută”, iar autoritățile, sufocate de mulțimea de probleme, nu au făcut nimic.

Numărul bolnavilor a crescut vertiginos, iar Regina Maria a fost printre primii membri ai elitei care a încercat să găsească o soluție. În memoriile sale avea să noteze: „Primul demers ce trebuie să-l fac e să stărui pentru numirea lui Jean Cantacuzino, în pofida oricărei împotriviri. Trebuie să avem un șef care să-și ia răspunderea”. Regina scria că: „Jurnalul meu din acea vreme cuprinde lupta ce a trebuit să o dau ca să obțin numirea lui Jean Cantacuzino ca șef suprem al organizării noastre sanitare; organizare care se afla într-o stare haotică, în timp ce tifosul exantematic se lățea în mod îngrozitor. Intrigile politice se întețeau mereu. (...) De ce să se amestece în toate politica și dușmăniile personale?” Un alt memorialist al epocii, Constantin Argetoianu, explica ce se întâmplase: Serviciul Sanitar al Armatei era condus de un liberal, iar guvernul de aceeași factură nu prea dorea ca prin numirea unui nou șef și înființarea unei direcții speciale să recunoască erorile făcute. Dar oare cine era acest salvator doctor Cantacuzino?

Parcurs biografic

Ioan s-a născut în ilustra familie Cantacuzino, la 13/25 noiembrie 1863, tatăl său fiind un eminent jurist și ministru în vremea domniei lui Cuza. În 1887, s-a înscris la Facultatea de Medicină de la Paris, apoi și-a continuat studiile cu un doctorat în domeniul imunității. A susținut teza în 1894, cu titlul „Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”. Revenit în țară, în 1901 este numit profesor la Facultatea de Medicină din București. Își continuă cercetările, dar se implică și în viața publică ca director al Serviciului Sanitar din România. În 1910, contribuie la adoptarea de către autorități a „Legii sanitare”, o măsură importantă pentru ocrotirea sănătății publice din Vechiul Regat.

În vremea Primului Război Mondial s-a remarcat prin gestionarea cu succes a epidemiei de tifos exantematic, iar în 1919 pleda, la Paris, cauza Marii Uniri, date fiind contactele sale cu elita medicală franceză și nu numai. După război, doctorul Cantacuzino își continuă activitatea de cercetare. Publică numeroase studii în țară și străinătate, inclusiv despre epidemia de tifos exantematic. În 1921, fondează Institutul de Seruri și Vaccinuri, celebrul Institut Ioan Cantacuzino al vremurilor noastre. Devine membru al Academiei Române în 1925, apoi ministru al sănătății în Guvernul Iorga. Se bucură de o reală recu­noaștere internațională, chiar și astăzi numele său figurând printre pionierii medicinei moderne mondiale. S-a stins din viață la 14 ianuarie 1934. 

Tifosul face ravagii

Mai toată literatura memorialistică a anilor 1917 și 1918 vorbește despre amploarea acestei epidemii și despre omul trimis de Dumnezeu pentru a salva viețile semenilor săi. Constantin Argetoianu notează, în memoriile sale, adevărata tragedie a iernii lui 1917, care aproape a doborât neamul nostru: „Tifosul exantematic a fost adevăratul nostru vrăjmaş; cu el ne-am războit mai mult decât cu nemţii - el ne-a răpus trei sferturi din cei 800.000 de oameni pe care i-am jertfit pentru realizarea unităţii noastre naţionale”. Un alt memorialist completează: „Bolnavi mulți, aproape 12.000, iar paturi puține, numai vreo 6.000, mortalitate mare, cam de câte 100 pe zi!” Constantin Kirițescu, autorul primei istorii a Marelui Război, susținea că epidemia de tifos a secerat 300.000 de oameni, civili și militari, însă specialiștii aproximează numărul morților între 150.000-200.000.

Doctorul Ioan Cantacuzino a luat repede măsuri pentru stoparea epidemiei: izolarea bolnavilor și tratarea lor în spații separate, deparazitarea masivă a populației, crearea unor spații speciale și a unor instalații pentru dezinfectarea hainelor, dezinfectarea locuințelor. În studiul publicat la Paris în 1920 ­despre epidemia de tifos exantematic din România, doctorul Cantacuzino a arătat grupele de vârstă și mortalitatea în cadrul acestora. Astfel, pentru grupa de vârstă 0-12 ani mortalitatea era de numai 1%, în vreme ce la polul opus se afla grupa de vârstă cuprinsă între 45-60 ani, cu o mortalitate de 55%. „Fără măsurile profilactice luate, concluzionează doctorul, epidemia s-ar fi lungit pe mai mult de doi ani.” Epidemia avea să fie stopată în luna iunie, dar a izbucnit în Muntenia, unde s-a manifestat aproape pe întregul an 1918. Tifosul a fost adus aici de trupele de ocupație, iar populația românească, privată de asistență medicală, a fost victimă a acestui flagel. Epidemia de tifos exantematic avea să se stingă, în totalitate, abia în 1920.

Eroii din timpul epidemiei

Anii Primului Război Mondial au fost marcați de jertfe. Pe de o parte jertfele eroilor căzuți pentru idealul național, pe de alta jertfele corpului medical care s-a luptat cu tifosul exantematic. Peste 1.000 de medici, sanitari și infirmiere au căzut pradă cumplitei epidemii, iar întreaga țară le-a apreciat jertfa și dăruirea, după cum nota un contemporan, Vasile Bianu, medic și el: „Toate ziarele aduc prinosul de laudă și expresiunea recunoștinții întregei țări la adresa corpului medical, care a arătat și arată o strălucită dragoste pentru țară, atunci când este chemat să îngrijească bolnavii de această cumplită molimă, murind ca niște adevărați eroi și împodobind astfel una din cele mai vii pagini din sfânta carte a războiului nostru”.

Corpul medical a avut în sânul său și numeroși clerici, care s-au alăturat efortului național. Documentele vremii vorbesc despre preoți precum Petre Poroșteanu, de la Regimentul 2 Grăniceri, care și-a îngrijit cu devotament trupa bântuită de tifos, ori de preotul Alexandru Popescu din satul Hăbeni, care a fost ajutor de medic vreme de patru luni la Dorohoi, îngrijindu-i pe bolnavii de holeră și tifos. Exemplele pot continua cu numeroase monahii căzute la datorie în spitalele din Moldova. Peste ani, monahia Mina Hociotă de la Văratic, vorbind despre cler și rolul său în vremea războiului, avea să afirme: „Noi, călugărițele și călugării, ne-am pus în nesiguranța vieții… pentru țară și am slujit cu credință și am mers în război cu toată conștiința, în ajutorul răniților, pentru care am muncit cu un sentiment sfânt, să-i ajutăm în sufe­rință… Ne-am împlinit datoria nu ca niște oameni, ci ca niște ostași ai Domnului și ai țării noastre, făcând «ascultare» până la capăt”.

Ziarul Lumina 

Prezentare Logica vol. 1 (29):

CUPRINS

„Voi încă îndrăzniți să negați chiar pe Hristos, cer, viață veșnică și suflet, făcând confuzii terminologice și servind la mistificarea conștiinței, științei și logicii, ca și bogații. Vi se pare că reflectați obiectul cum este, dar unde încap în capul vostru toate obiectele, lucrurile, subiectele, natura, materia etc.? De aceea poate v-au și crescut coarne apocaliptice. Sau poate pentru acest impas nu cutezați să gândiți mai presus de balegă, pentru că nu mai încape restul în voi, cât v-ați îndopat până la saturație de noțiuni (sic!). Dacă desprindeți noțiunea de semnificațiile biologice nemijlocite și dacă pretindeți că sesizați în obiectivitatea ei obiectul, în practica socială, atunci de ce totuși vă bazați pe viața biologică bestială și negați ontologicul Esenței eterne divine? Forma de cunoaștere mijlocită o fi noțiunea, dar tot din reprezentările imediate psihologice e făcută. Dar ambele sunt spirituale și fără existență materială, așa că ateismul nu poate opera cu ele, precum nici cu gândirea, silogismul etc.”.

Schiarhiereu NIL DOROBANȚU

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare Logica vol. 2 (30):

CUPRINS

„Voi înșivă ne siliți să facem caz de dogmă, de teologie și de religie și astfel să pregătim Calea Domnului Dumnezeu și drepte să facem cărările înainte de Înfricoșata Judecată. Vă strigăm în modul cel mai rațional logic și înțelept, pe bază reală vie și adevărată științifică, să vă pocăiți ca ninivitenii la cuvântul ceresc grăit prin profetul Iona. O, dar pe noi nu ne primiți și nu ne luați în seamă! Iar dacă vă predicăm logic pe Dumnezeu Logosul, acesta e un prilej de prigoană nouă, de judecare și de condamnare. Dacă vă avertizăm de noțiunea de Dumnezeu, ne ucideți, ca să nu mai aveți nici de noi idee sau noțiune. Dacă vă propovăduim judecata lui Hristos, cea mai logică dintre judecățile logice, ne judecați voi, nedrepților judecători, spre moarte, fără să vă temeți de Dreptul Judecător. Iar de vă spunem despre Raționamentul – Rațiunii Dumnezeiești (σοφία του Θεού), ne răstigniți. Încă ne huliți chiar ca iraționali, obscurantiști, superstițioși, cu idei false. Vai vouă, orbilor, care huliți ce nu știți!”.

Schiarhiereu NIL DOROBANȚU (1920-1977)

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare Roadele Duhului Sfânt - vol. 1. CURĂȚIA.:

Curăția inimii este idealul pentru care au luptat toți sfinții. Ea este, în același timp, strădania pe care Dumnezeu o caută cel mai mult la om. Copiii înșiși sunt mai aproape decât oricine de această curăție și merită tot efortul din partea noastră spre a-i ajuta și a-i învăța să o păzească.

Volumul „Curăția” îi introduce pe cei mici în logica Duhului Sfânt, unde nu pot încăpea cearta, răutatea, cuvintele urâte. Harul inimii curate, primit la Botez, poate fi păstrat prin cultivarea bunătății și prin atenția la schimbul de informații și influențe care are loc, prin cele cinci simțuri, între sufletul omului și lumea din afara sa. Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii sunt cele mai eficiente mijloace la care vom apela pentru a curăța și a face să strălucească inima care, inevitabil, se poate murdări atunci când facem greșeli mai mici sau mai mari.

Celor care se străduiesc pentru curăția inimii, Dumnezeu le oferă desfătarea raiului încă din viața aceasta: ei gustă pacea inimii, bucuria, căldura dragostei, credința, blândețea și toate darurile Duhului Sfânt, după cum arată și minunata întâmplare din viața Sfântului Serafim de Sarov, povestită de Motovilov.

Cuprins
Ghicitoare / 4
Cum să „facem rost” de o inimă curată?
Inima curată – darul lui Dumnezeu la Botez / 8
Cum să păzim inima, ca să rămână curată?
Bunica «Închide ușile!» / 10
Ce privim? / 14
Televizorul duhovnicesc / 16
Ce vorbim? Sf. Macarie cel Mare și femeile înțelepte / 20
Cărămida / 24
Cinci „uși” inundate de har / 26
Cum să curățim inima, dacă se murdărește?
O vizită importantă / 32
Spovedania și Împărtășania / 36
De pază la ușile inimii / 37
Cu inima curată, pentru o viață luminată
„Ai văzut înger?” / 38
Bibliografie / 40

Detalii despre carte / COMANDA

Prezentare Lumea - opera iubirii Preasfintei Treimi:

Aducerea la existenta si sustinerea in existenta a Universului cuantic implica actiunile concertate ale celor trei Ipostasuri. Dumnezeu Tatal gandeste si ceeaza planul divin la scara cosmica, gandul se face lucru, se plasticizeaza, se materializeaza, realizandu-se prin Dumnezeu-Cuvantul si se desavarseste prin Dumnezeu Duhul Sfant. Toate aceste actiuni revelatoare ale puterii si vointei lui Dumnezeuse fac prin energiile necreate infoemationale dumenzeiesti. Razele harice indumnezeitoare actioneaza asupra vidului cuantic(nimicului), controland informational "Marea explozie a nimicului", formarea materiei si organizarea acesteia. Informatiile divine sunt vehiculate pe razele energiei necreate, creatia mentinandu-se in existenta pana in momentul programat retractarii matricei energiei (luminii)necreate divine pe care a fost edificata creatia.

Dogma comuna teologilor celor trei traditii monoteiste este: creatio ex nihilo, adica Dumenzeu a facut lumea din nimic. Creatia realizata "din ceva" ar implica o entitate pre-existenta lui Dumnezeusi prin urmare Dumnezeu nu ar mai fi unic si "originar".

Detalii despre carte / COMANDA

1^ Acest fapt explică publicarea unor lucrări precum: Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, Autobiografia spirituală a lui Dag Hammarskjöld – o abordare teologică, Seria ,,Theologia", Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2016; Iuliu-Marius Morariu, "Aspects of Applied Ethics in the Spiritual Autobiographies from the Orthodox Space in the 19thand 20th Centuries," in Camelia Ignătescu, Antonio Sandu, Tomiţă Ciulei (eds.), Proceedings Volume: Rethinking Social Action. Core Values in Practice, Editura Lumen, Iaşi, Londra, 2017, pp. 548-557; Iuliu-Marius Morariu, "Aspects of political theology in the spiritual autobiography of Dag Hammarskjöld," in HTS Teologiese Studies / Theological Studies, Vol 74, No 4, a4857, 2018, pp. 1-5; Iuliu-Marius Morariu, "Aspects of political theology in the spiritual autobiography of Saint John of Kronstadt (1829–1908)", in HTS Teologiese Studies / Theological Studies, Vol 74, No 4, 4993, 2018, pp. 1-5; Iuliu-Marius Morariu, "Unitatea de credinţă şi neam reflectată în autobiografia spirituală a Sfântului Ioan de Kronstadt," în Nifon Mihăiţă, Marian Vîlciu, Florea Ştefan (coord.), Misiune, spiritualitate, cultură, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2018, pp. 251-258; Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, Autobiografia spirituală şi valenţele ei psihologice", în Lumină lină / Gracious light, anul XXI, nr. 1, Ianuarie-Martie, New York, 2016, pp. 27-29; Iuliu-Marius Morariu, "An interdisciplinary genre in the Theological Literature: the spiritual autobiography and its landmarks for the Orthodox space," in Journal of Education, Culture and Society, vol. 8, no. 1, Wroclaw, 2018, pp. 145-150; Iuliu-Marius Morariu, "The relevance of humiliation and body pain in the spiritual autobiographies of Saint Teresa of Avila and Saint Silouan the Athonite," in Studia Monastica, LXI, no. 2, Barcelona, 2019, p. 409-415; Iuliu-Marius Morariu, "Educational aspects in the spiritual autobiography from the Orthodox space of the 19th and 20th centuries", in Ion Albulescu, Adriana-Denisa Manea, Iuliu-Marius Morariu, Education, Religion, Family in Contemporary Society - Proceedings of the Conference, Lambert Academic Publishing, Saarbrucken, 2017, pp. 113-123; Iuliu-Marius Morariu, The Spiritual Autobiography in the Eastern space in the second half of the XIXth and XXth century", în rev. Astra Salvensis – Supplement No. 1/2015 – "New Approaches in Contemporary Theology", Salva, 2015, pp. 166-174; Iuliu-Marius Morariu, "Aspects of political theology in the spiritual autobiographies of the Orthodox space? New potential keys of lecture," în Astra Salvensis, anul V, nr. 10, Salva, 2017, p. 129-133.

Prezentare Viața și paraclisul Sfântului Nichifor Leprosul (1890-1964) :

Descoperirea sfintelor sale moaște și nenu­măratele vindecări pe care le face și astăzi l-au arătat pe Cuviosul Nichifor a fi unul dintre cei mai mari mijlocitori ai vremurilor noastre.

Această ediție de buzunar, ușor de folosit atât în cult cât și în rugăciunea personală a creștinilor, cuprinde viața Cuviosului pe scurt și paraclisul acestuia (în traducerea Mănăstirii Nera).

Detalii despre carte / COMANDA