Sunt cel puţin şapte ani de când, în această rubrică săptămânală, dar şi prin alte mijloace de comunicare, atrag în mod sistematic atenţia asupra unui pericol de proporţii: ideologia neomarxistă. Treptat, tot mai multe voci din zona laicatului, a unor intelectuali de calibru, au început să constate că, împinsă până la ultimele consecinţe, corectitudinea politică naşte monştri. Lucrurile încep să se clarifice, ies tot mai des la iveală adevăratele intenţii ale celor ce, la nivel declarativ, luptă pentru protejarea drepturilor omului, mai ales ale minorităţilor „sexuale”. Vocabularul acestei noi ideologii – în fapt, „aceeaşi (marxistă) Mărie cu altă pălărie” – cuprinde concepte sau termeni precum: umanism secular, multiculturalism, progresism, corectitudine politică, teoria genului etc. Sunt măşti sub care se ascunde o ideologie de inspiraţie marxistă, cu manifestări revoluţionare şi tendinţe totalitare. Pe scurt, e sexo-marxism. Un termen pe care nu şi-l vor asuma niciodată înflăcăraţii săi adepţi, ferindu-se de el ca dracul de tămâie.

Cel mai recent număr din săptămânalul „Dilema veche” (nr. 801 / 27 iunie - 3 iulie 2019) îşi propune, în cele opt pagini de „Dosar”, să lămurească ce-i cu acest „sexo-marxism”. Numai că, din start, suntem puşi pe o pistă falsă. Analiza se face nu prin raportarea noii ideologii la autentice şi validate istoric valori general-umane (nu zic creştine!), ci prin investigarea în paralel a două realităţi sociale, simbolizate de Gay Pride, respectiv de pelerinajul la sfintele moaşte. „Sexo-marxism şi moaşte” este titulatura dosarului dilematic, iar cei mai mulţi dintre autori cad în această capcană şi prezintă o problematică doar prin raportarea la cealaltă. Mai mult, se ajunge şi la deturnări terminologice. În preambulul dezbaterii, Matei Pleşu, căutând să înţeleagă unde greşesc cele două „extreme” care „sunt eretice”, conchide: „Pe de o parte, avem păcatul ortopraxiei, al practicării formale, gospodăreşti, nereflexive a ritualului religios, iar pe de altă parte avem rămânerea în teorie, fără transpunere în fapte – să-i spunem «ortoteoria»” (p. I). Or, în conştiinţa creştină, ortodoxia desemnează dreapta credinţă, iar ortopraxia – dreapta făptuire. Căci nu e suficient să aderi declarativ la un tezaur de credinţă bimilenar, e nevoie să şi „întrupezi” în faptele şi cuvintele tale această „corectă” raportare la Dumnezeu. Ca să nu mai pomenesc de faptul că „teoria” desemnează, din punct de vedere duhovnicesc, „vederea lui Dumnezeu”. Dar... aşa se întâmplă când comparăm pere cu mere, şi alea pădureţe!

De departe, cel mai edificator text din „dosar” este acela semnat de Adrian Papahagi (pagina II), cel care, de altfel, „a consacrat în conştiinţa publică” termenul de sexo-marxism. „Mariajul lui Marx şi Freud” este urmărit pe un traseu bine documentat, care acoperă mai ales perioada din 1930 încoace: „În schema clasică oropsit-exploatator, sexo-marxismul introduce dimensiunea sexuală în completarea (iar nu în locul) celei economice. Oropsiţii sunt prin definiţie femeile şi «minorităţile sexuale», considerate din start discriminate de ordinea sau de moralitatea burgheză”. Nu sunt trecute cu vederea nici feminismul, ecologismul sau „lupta raselor oropsite împotriva rasei albe”, ca extensii sau consecinţe ale noii gândiri a „stângii progresiste”. Iar finalul articolului ne dă frisoane, mai ales celor ce am gustat din „binefacerile” regimului comunist: „Revoluţia e permanentă, escaladantă, astfel încât, odată obţinută o victorie, se îndreaptă spre noi, nebănuite culmi de progres şi civilizaţie. Ea nu se poate opri decât după ce a distrus complet lumea veche, după cum cer Marx, Engels şi elevii lor conştienţi sau inconştienţi. Revoluţia sexo-marxistă e totalitară şi nemiloasă cu reacţiunea. Prin ancorarea frustrării şi a furiei revoluţionare în sexualitate, zona cea mai adâncă şi obscură a firii omeneşti, sexo-marxismul conferă o forţă sporită resentimentului şi îşi extinde masiv zona de recrutare”.

Fără să-şi fi propus asta – sunt convins că e doar un „gest reflex” –, „dosarul” ultimului număr din „Dilema veche” propune o dezbatere pe principii de corectitudine politică. Adică nu putem vorbi despre sexo-marxism dacă nu aducem în discuţie şi pe opozanţii lor, identificaţi (nu am înţeles cum?) în „pupătorii de moaşte”. Că opoziţia celor două „tabere” este una artifical indusă, ne-o confirmă chiar rezultatele referendumului din 6-7 octombrie 2018 (pentru clarificarea definiţiei căsătoriei în Constituţia României). Cei mai mulţi dintre pelerinii care se „înghesuie” să se închine la sfintele moaşte şi sunt tributari unei gândiri de tip magic nu au ieşit la vot, în pofida îndemnului ierarhiei bisericeşti. De aceea, nici nu s-a atins pragul minim necesar pentru validarea referendumului. Pe de altă parte, cele mai multe voci care atrag atenţia asupra pericolului neomarxist sunt ale unor persoane care nici măcar nu sunt creştini practicanţi, cu atât mai puţin închinători la sfinte moaşte.

Da, fenomenul de amploare al pelerinajului la sfinte moaşte merită o dezbatere separată. Acest lucru îl reuşeşte Cristian Chivu în articolul „Nevoia de a atinge” (pagina VIII) care, precum Adrian Papahagi, evită capcana „binomului” dilematic şi abordează (doar) cealaltă temă, încercând „«să salveze» teologic adevăratul cult al moaştelor în Biserică”: „Avem nevoie de a atinge, pentru că atingerea este un mod de comuniune, avem nevoie de a-L atinge pe Dumnezeu, de a fi în contact cu el, care este Dătătorul de viaţă. Avem nevoie de sfinţii Lui şi de mărturia rămăşiţelor lor pămînteşti, avem nevoie să ne atingem de ele, ca să-L atingem pe Dumnezeu. Dar, pentru a nu aluneca în diferite erezii, idolatrii, avem nevoie să cultivăm în noi cea mai mare virtute a creştinului care este discernămîntul (diakrisis)”. Subscriu!

Chiar dacă dezbaterea propusă săptămâna aceasta de „Dilema veche” este „diluată”, deturnată chiar, prin nefericita conectare a două problematici distincte, totuşi ea reprezintă un reper important pentru ulterioare clarificări ale fiecărui subiect în parte. Un creştin nu poate fi niciodată marxist. El nu crede în transformări revoluţionare şi nu cultivă revolta în nici o circumstanţă socială, politică sau culturală. Creştinul este fidel transfigurării ce-şi are temeiul în Pogorârea Duhului Sfânt. Sfântul Apostol Pavel insistă în epistolele sale pe asumarea condiţiei în care se află convertitul: „Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână. Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poţi să fii liber, mai mult foloseşte-te! Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos” (I Corinteni 7, 20-22). Nu este vorba despre resemnare aici, nici despre justificarea teologică a inechităţilor sociale. Calea eliberării (mântuirii) este doar cea în Hristos Domnul. Toate celelalte aspecte din viaţa omului sunt menite „să se adauge” (cf. Luca 12, 31), ele nu pot fi niciodată scop în sine, oricât de nobile ar părea. Lucifer a început revolta în Cer, tot el a instigat împotriva lui Dumnezeu pe primii oameni, care au pierdut astfel grădina Edenului. Iar de la Marx încoace ne tot promite raiul pe pământ. Oare să fim atât de naivi încât mai ales noi, românii, să-l mai credem după tot ceea ce s-a întâmplat în deceniile de dinainte de 1989? - Doxologia

De Ziua Mondială a Rețelelor de Socializare, Patriarhul îndeamnă la „Libertate şi responsabilitate în comunicarea digitală”

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Rețelelor de Socializare în care îndeamnă la Libertate şi responsabilitate în comunicarea digitală.

În mesaj Patriarhul a atras atenţia că în „epoca actuală a comunicării instantanee” este nevoie mai mult ca oricând de „cultivarea discernământului digital”.

Patriarhul a mai subliniat că „Biserica Ortodoxă Română nu este absentă” de pe reţelele social media, dar utilizarea acestora în lucrarea misionară presupune „responsabilitate eclezială şi înţelepciune pastorală”.

Totodată, Patriarhul a mai îndemnat la conştientizarea că reţelele social media consumă timp care este „darul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor”.

Libertate şi responsabilitate în comunicarea digitală

În data de 30 iunie sunt organizate diverse campanii online pentru a marca Ziua Mondială a Reţelelor de Socializare, platforme care înregistrează un număr tot mai crescut de utilizatori inclusiv în România.

Deşi pentru omul contemporan fiecare zi poate fi considerată Ziua Social Media prin faptul că accesează platformele de socializare pentru a comunica cu prietenii și rudele, pentru a se informa cu privire la mersul societății sau pentru alte motive, ziua de 30 iunie este o ocazie de conștientizare a impactului pe care îl are social media în viața noastră, în special asupra relației cu semenii și cu Dumnezeu, cu viaţa interioară şi cu natura exterioară.

Mai mult ca oricând, în epoca actuală a comunicării instantanee, a fluxului încărcat de informații diverse, a ecranelor care luminează cu lumină artificială, este nevoie de cultivarea discernământului digital, iar Biserica este chemată să ghideze credincioșii în acest sens.

Consecventă zelului misionar al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi de a transmite iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, Biserica noastră va folosi cu înţelepciune (curaj şi prudenţă) rețelele de socializare pentru comunicarea cu omul de astăzi.

În acest sens, Biserica Ortodoxă Română nu este absentă de pe aceste rețele, majoritatea eparhiilor, parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române având pagini de Facebook, dar și conturi emergente pe alte rețele de socializare.

În plus, rețelele de socializare au început să fie utilizate tot mai des de către preoți pentru pastorație, în special în diaspora română.

Însă, utilizarea acestor rețele în lucrarea misionară presupune responsabilitate eclezială şi înţelepciune pastorală, deoarece, deşi o tehnologie nouă oferă noi posibilități de dezvoltare, totuşi ea poate aduce şi noi provocări sau pericole în privinţa păstrării valorilor spirituale, culturale şi sociale tradiționale ale persoanelor şi popoarelor.

Multitudinea de idei şi opinii individuale exprimate liber în spaţiul virtual trebuie supusă mereu unei analize critice şi selective, potrivit valorilor permanente ale credinţei şi moralei creştine.

În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos ne avertizează că „pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecăţii” (Matei 12, 36).

Iar Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă zicând: „Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii” (1 Petru 2, 16).

De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă astfel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6, 12).

Astăzi, mai mult ca niciodată, este necesară conștientizarea faptului că rețelele de socializare consumă cea mai de preț resursă a vieții – timpul – care este darul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, adică pentru dobândirea vieţii veşnice.

Timpul vieţii prezente trebuie valorificat pentru a cultiva iubirea faţă de Dumnezeu, prin rugăciune, şi faţă de semeni, prin fapte bune, spre a dobândi comuniunea de iubire şi viaţă veșnică din Împărăţia Preasfintei Treimi.

În plus, relaţia concretă, nu virtuală, cu persoanele fizice şi cu natura înconjurătoare este izvor de sănătate şi bucurie pentru sufletul şi trupul omului, în familie şi în societate.

În concluzie, îndemnăm pe toţi preoţii şi credincioșii noştri să utilizeze cu discernământ şi cu măsură rețelele de socializare în viața lor personală, precum și în activitățile pastorale, misionare sau profesionale, dar să acorde mai mult timp comuniunii reale (nu virtuale)cu familia, cu parohia şi cu frumuseţile naturii.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

(Basilica)

Joi, 4 iulie 2019, papa Francisc l-a primit în audiență pe președintele Rusiei Vladimir Putin. Este a șasea vizită în Cetatea Vaticanului a președintelui Putin, din care trei au avut loc în pontificatul papei Francisc, informează Vatican News. (Liderul de la Kremlin a fost primit de papă la începutul unei vizite de zece ore în Italia, unde au fost programate întâlniri cu omologul său Sergio Mattarella, cu premierul Giuseppe Conte, alături de care va susţine şi o conferinţă de presă comună, dar şi cu vicepremierii Luigi Di Maio şi Matteo Salvini. În cursul serii, după un dineu în onoarea sa şi o reîntâlnire amicală cu fostul premier italian Silvio Berlusconi, Putin a revenit la Moscova.)

Într-un comunicat de presă emis de Sfântul Scaun la finalul întâlnirii, se afirmă: ”În cursul colocviilor cordiale”, ”ambele părți și-au exprimat satisfacția pentru evoluția relațiilor bilaterale, consolidate ulterior prin semnarea, în data de astăzi (4 iulie 2019 – n.r.), a unui protocol de intenții referitor la colaborarea dintre Spitalul «Bambino Gesù» și spitalele de pediatrie din Federația Rusă. Au fost abordate, de asemenea, unele chestiuni relevante pentru viața Bisericii catolice în Rusia. În continuarea convorbirilor s-au făcut referințe la chestiunea ecologică și la unele teme de actualitate internațională, cu referințe particulare la Siria, Ucraina și Venezuela.”  

În ceea ce privește întâlnirile anterioare dintre cei doi lideri, Vatican News precizează faptul că trei dintre acestea au avut loc în timpul actualului pontificat. Prima sa vizită la Vatican a avut loc pe 5 iunie 2000, președintele Vladimir Putin fiind primit atunci ”în vizită privată” de regretatul papă Ioan Paul al II-lea. A doua a fost realizată pe 5 noiembrie 2003, tot la Ioan Paul al II-lea. Benedict al XVI-lea l-a primit pe președintele Putin în vizită oficială pe 13 martie 2007, pe agenda colocviilor aflându-se ”unele teme bilaterale de interes comun referitoare, printre altele, la relațiile dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, o atenție specială fiind acordată problemelor legate de extremism și de intoleranță”. La celelalte două vizite la Vatican, președintele Putin a fost primit de papa Francisc pe 25 noiembrie 2013, în centrul discuțiilor aflându-se ”situația gravă din Siria”, și pe 10 iunie 2015, când colocviul de 50 de minute a făcut spațiu conflictului din Ucraina și situația din Orientul Mijlociu. De adăugat, în fine, vizita efectuată în Rusia în 2017 de cardinalul Pietro Parolin, prima a unui secretar de stat a Sf. Scaun după 18 ani. Pe agenda vizitei în Rusia a cardinalului Parolin s-a aflat, printre altele, o întâlnire, la Soci, cu președintele Putin.

Pe adev.ro/pu4jgx, citim că discuţia dintre papă şi preşedintele rus a durat 55 de minute. Înainte de dialog, calificat drept „substanţial“ de către Putin, cei doi şi-au oferit cadouri.  Papa i-a dat liderului de la Kremlin o medalie comemorativă din Primul Război Mondial, dar şi mesajul său pentru Ziua Mondială a Păcii. El a primit în schimb o carte şi un film despre Michelangelo. În cursul ultimei întâlniri cu Putin, papa Francisc l-a îndemnat să facă „un efort important şi sincer pentru înfăptuirea păcii“ în Ucraina, fără a-l acuza de implicare în conflictul armat din ţara vecină, aşa cum şi-au dorit catolicii ucraineni. Această întâlnire a fost precedată de o alta istorică, în Cuba, în februarie 2016, între Francisc şi patriarhul Kirill, prima în o mie de ani între liderii celor două mari confesiuni creştine. Se aştepta ca situaţia Ucrainei să constituie subiectul principal al discuţiilor preşedintelui rus cu suveranul pontif, găzduite în biblioteca papală oficială din Palatul Apostolic. Însă Iuri Uşakov, un consilier al lui Putin, a declarat că discuţia dintre papă şi preşedintele rus pleacă de la „apărarea obiectivelor creştine sacre din Siria“. Uşakov a exclus orice ipoteză legată de o vizită a lui Francisc în Rusia, spunând că „nu figurează pe ordinea de zi“. Papa Ioan Paul al II-lea a fost invitat la Moscova atât de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, cât şi de primul preşedinte al Rusiei după destrămarea Uniunii Sovietice, Boris Elţîn, însă vizita nu a fost posibilă din cauza tensiunilor dintre Vatican şi Biserica Ortodoxă Rusă, notează Reuters. După Putin, la Vatican vor sosi, vineri, liderii catolici ucraineni într-o vizită de două zile. Ei se vor întâlni cu oficiali ai Bisericii Catolice, pentru a dezbate problemele din ţara lor. Subiectul Ucraina este unul destul sensibil în relaţiile Moscovei cu Vaticanul.

Cu privire la miza întâlnirii dintre papa Francisc și președintele Putin, Vatican News a realizat înaintea evenimentului un interviu cu mons. Paolo Pezzi, arhiepiscopul mitropolit al arhidiecezei ”Sfânta Maică a lui Dumnezeu” la Moscova, din care cităm: "Este posibil ca, în cursul acestei întâlniri, preşedintele rus să-l invite pe Sfântul Părinte în Rusia? 

R. «Personal consider că ar fi foarte de dorit. Însă, nu cred că este în intenţiile lui Vladimir Putin. Papa Francisc ţine ca, într-o anumită naţiune, să fie puterea politică cea care face o invitaţie oficială. Însă este necesar ca mai ales realitatea religioasă din acel loc să fie interesată să-l aibă ca oaspete pe pontif. Şi mi se pare că, până în acest moment, din partea Bisericii Ortodoxe Ruse – care reprezintă elementul religios cel mai semnificativ – nu există o invitaţie oficială. Aşadar nu cred că preşedintele rus poate face, din iniţiativa lui, spontană, un asemenea pas fără să aibă susţinerea clară din partea Bisericii Ortodoxe.»"

Mass media comentează și următorul detaliu din culisele vizitei: Vladimir Putin a întârziat pe 4 iulie, pentru a treia oară, la o întâlnire cu Papa Francisc. Limuzina preşedintelui rus a intrat la Vatican cu peste 50 de minute după ora prevăzută. La prima sa întâlnire cu suveranul pontif, în 2013, Putin a sosit cu 50 de minute mai târziu decât trebuia, iar în 2015 a întârziat mai mult de o oră, precizează agenţia de presă Reuters, citată de Agerpres în pagina electronică.

Înaintea vizitei sale la Vatican, într-un interviu acordat Financial Times, Președintele Rusiei Vladimir Putin, a spus că Biserica Romano Catolică are probleme, dar acestea nu trebuie exploatate pentru a distruge instituția însăși, adăugând că lumea actuală este fondată pe principii biblice. „Rusia este o națiune creștin-ortodoxă și mereu au fost probleme între creștinismul ortodox și lumea catolică. De-aceea voi spune acum câteva cuvinte despre catolici. Există probleme acolo? Da, sunt, dar nu pot fi exagerate și folosite pentru a distruge Biserica Romano Catolică însăși. Asta nu poate fi făcut. Câteodată, am sentimentul că aceste cercuri liberale încep să folosească anumite elemente și probleme ale Bisericii Catolice drept unealtă pentru a distruge Biserica însăși. Consider că asta e incorect și periculos. Bine, dar am uitat că toți locuim într-o lume bazată pe valorile biblice? Chiar și ateii și ceilalți trăiesc într-o astfel de lume. Nu trebuie să ne gândim la asta în fiecare zi, să mergem la biserică să ne rugăm, deci arătând că suntem creștini, musulmani sau evrei devotați. Cu toate acestea, în interiorul fiecăruia trebuie să fie niște reguli umane fundamentale și valori morale. În acest sens, pentru milioane de oameni valorile tradiționale sunt mai stabile și mai importante decât  această idee liberală, care în opinia mea, încetează să mai existe”, a declarat el pentru Financial Times, citat de Activenews.

MUNTELE ATHOS: O nouă biserică, cu hramul Icoanei Maicii Domnului 'Potolește întristarea mea'

Mânăstirea Dochiariu din Muntele Athos a târnosit o nouă biserică, ctitorită de ucraineni, cu hramul Icoanei Macii Domnului "Potolește întristarea mea" ("Ascultă tristețea mea"). Noua biserică a început sub binecuvântarea starețului Arhim. Grigorie (Zumis), în 2017, însă din păcate acesta nu a mai prins în viața sa pământească finalizarea lăcașului sfânt, mutându-se la Domnul pe 22 octombrie 2018. Icoana Maicii Domnului "Ascultă tristețea mea" este numele unei icoane făcătoare de minuni din Biserica Mănăstirii Sfântul Nikolaev Odrin din Karachev, provincia Orlov, dar copii ale acestei icoane se găsesc în bisericile din întreaga Moscovă. Icoana Maicii Domnului "Potolește întristarea mea" (Ascultă-mi întristarea") este cinstită pe 25 ianuarie (Calendarul Vechi) și pe 25 septembrie (9 octombrie, după calendarul vechi). Maica lui Dumnezeu este descrisă având mână stânga înălțată imediat sub cap, iar Pruncul Iisus ține un pergament în ambele mâini, Acesta fiind sprijinit tot pe mâna stângă. Pe pergament, apar cuvintele: "Judecați cu dreptate; arătați milă unii altora; nu oropsiți văduvele și orfanii și nu păstrați răul în inima voastră față de fratele vostru".

Originile acestei icoane sunt legate de o luptă din timpul domniei țarului Mihail Feodorvici (1613-1645), de lângă Șklova, în care rușii i-au învins pe polonezi, în provincia Mogilev, în anul 1640. Nu se știe cine a pictat icoana originală, dar pare a fi fost adusă în Rusia, din Athos, dintr-o mănăstire rusească. Prima dată această icoană apare cinstită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, puterea ei fiind descoperită de o femeie care suferise o slăbiciune la mâini și picioare și, nefiind ajutată de medici, i s-a zis într-o vedenie să meargă la Moscova și să se roage în fața Icoanei Maicii Domnului care ar purta inscripția "Ascultăti întristarea", icoana apărându-i și ea în viziune. Negăsind, însă, icoana cu aceasta inscripție, s-a adresat preotului, acesta aducându-i sa vadă toate icoanele vechi pe care le ținea în clopotniță. Una dintre aceste icoane purta inscripția "Ascultă tristețea mea". De îndată ce femeia a văzut icoana, a exclamat: "Ea este, ea! Este ea!". După o slujbă, femeia bolnavă se simțea atât de puternică încât putea să stea și să părăsească biserica fără ajutor. Minunea a avut loc pe 25 ianuarie (Calendarul Iulian) 1760. Ulterior, în Biserica Sfântul Nicolae, icoana a fost așezată într-un loc potrivit de cinstire, iar un altar i-a fost dedicat special. – Lonews 

SERBIA: Sfântul Sinod a discutat problema vaccinării

În cea mai recentă întrunire a sa, Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe a discutat și problema vaccinării. Bisericile Grec-Ortodoxă, Romano-Catolică și Armeană au căzut de acord să restaureze Sfântul Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos, semnând pentru aceasta un act special. Acordul vizează finalizarea proiectului de întreținere și de restaurare a Sfintei Edicule și a Rotundei, în urma lucrărilor de întreținere și de restaurare a Sfintei Edicule, care s-au încheiat în urmă cu doi ani sub supravegherea tehnică a Universității Tehnice din Atena. În ceea ce privește atitudinea publică față de vaccinarea obligatorie a copiilor, Adunarea Episcopilor consideră că trebuie respectate atât argumentele medicinei științifice, cât si teama părinților de a-si vaccina copiii. Întrunirea a avut loc în Mânăstirea Zica, la Belgrad. - Lonews

AUSTRIA: Proiectul inedit al unui preot român: bloc de locuințe şi biserică pentru românii din Viena

Părintele Emanuel Nuţu din Viena a demarat un proiect unic în diaspora, şi anume construirea unei biserici, dar şi a unui bloc de locuinţe destinat românilor, chiar în apropierea lăcaşului de cult. Proiectul este implementat în proximitatea Parcului Prater şi susţinut financiar de Primăria din Viena. Conceptul a fost realizat de Arhitecţii Georg Baldass și Mihaela Ionescu, membri ai comunităţii românilor din Viena. Conceptul blocului de locuinţe include „o grădinița creștină, un magazin cu produse românești, un magazin bisericesc, o agenție de pelerinaje”. „În luna noiembrie se vor primi cheile”, notează încrezător părintele Emanuel Nuţu pe contul de Facebook. Părintele Emanuel este originar din Gura Humorului, Suceava. Locuieşte în Viena, împreună cu familia şi cei cinci copii, încă din anul 2009 de când a fost numit preot la parohia din capitala Austriei. A absolvit Facultatea de Teologie din Iaşi, apoi studiile doctorale le-a urmat în Viena. Este hirotonit preot în anul 2003. Sursa: Basilica 

FRANȚA: O biserică în cinstea Sfântului Ştefan cel Mare va fi construită la Montreuil

Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale a sfinţit la 7 iulie piatra de temelie pentru un lăcaş de cult închinat Sfântului Ştefan cel Mare în localitatea Montreuil (Île de France). „Construcția din piatră ce se va săvârși nu este altceva decât un veșmânt care să îmbrace Biserica Vie, care sunteți dumneavoastră, credincioșii, având credința moștenită de la Sfinții Apostoli, care au primit dreapta credință de la Însuși Mântuitorul Iisus Hristos”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif. Alături de biserică, pe terenul de 1056 mp achiziţionat de parohie, va fi construit şi un centru cultural misionar, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica Alexandru Ojică, MOREOM. La evenimentul din Duminica Sfinţilor Români au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, primarul localității Montreuil, dl. Patrice Bessac, precum și ai Ambasadelor României și Republicii Moldova la Paris. Comunitatea românească din Montreuil este îndrumată duhovniceşte de părintele Valeriu Jornea. - Basilica

ISRAEL: Baptisteriu vechi de 1500 ani descoperit la Betleem

La Biserica Naşterii Domnului din Betleem a fost descoperit sâmbătă un baptisteriu vechi de 1500 ani, informează Agenţia de ştiri Wafa. Descoperirea a fost făcută în timpul lucrărilor de restaurare executate la baptisteriul existent în partea de sud a bisericii. Ziad al-Bandak, conducătorul echipei de restaurare a întregului ansamblu eclezial, a spus că descoperirea va oferi mai multe informaţii despre locul naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. El a descris vasul baptismal drept o „descoperire magnifică” şi a spus că va fi restaurat de experţi în concordanţă cu standardele internaţionale. În anul 2012 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a înscris întregul Ansamblu al Bisericii Naşterii Domnului din Bethleem în Patrimoniul cultural mondial, acesta fiind primul obiectiv palestinian înscris pe lista celor mai importante monumente din întreaga lume. - Basilica

ANGLIA: Subiectul persecuţiilor din motive religioase discutat la Londra

Subiectul persecuţiilor din motive religioase a fost discutat luni, 17 iunie 2019, la Palatul Lambeth din Londra. În cadrul discuțiilor a fost evidenţiat contextul nefavorabil în care majoritatea Bisericilor Orientale sunt nevoite să trăiască în prezent. Problematica s-a aflat pe agenda de lucru a Grupului pentru relații dintre Biserica Anglicană, Bisericile Ortodoxe și Bisericile Vechi Orientale întrunit în capitala Marii Britanii. Deși este dificil de cuantificat numărul celor care sunt persecutați pentru credința lor, din alte rapoarte se estimează că o treime din populația lumii este persecutată din motive religioase. Organizația Open Doors a anunţat la începutul anului că în 2018 peste 245 milioane de creștini au fost grav persecutați în întreaga lume pentru convingerile lor religioase. Din partea Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale (MOREOM) a fost prezent, ca delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, părintele Constantin Popescu de la parohia „Sfântul Gheorghe” din Londra. Toți participanții la această întâlnire au subliniat nevoia de solidaritate și rugăciune pentru cei care plătesc cu prețul suprem credința lor în Hristos. Statistici Open Doors 2018: 4305 persoane au fost ucise datorită credinței lor; 1 din 9 creştini au fost persecutaţi; la nivel internaţional, în 73 de țări s-au înregistrat persecuții extreme. – Basilica

VATICAN: Delegație a Patriarhiei Ecumenice în vizită la Roma

În perioada 28-29 iunie 2019, o delegație a Patriarhiei Ecumenice (Arhiep. Iov de Telmissos, PS Maxim de Mitilene și Diac. Bosporios Mangafas) s-a aflat la Roma, la Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, unde a participat la Messa papală, careia i-a urmat o audiență privată la Papă, în cadrul căreia s-au discutat probleme curente. O  intâlnire a avut loc, de asemenea, cu președintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor, Cardinalul Kurt Koch. Papa Francisc a înmânat delegației catolice o raclă cu părticele din Sfintele Moaște ale Sfqntului Apostol Petru - mormântul Sfântului Apostol aflându-se la Vatican - pentru Patriarhul Bartolomeu, acesta din urmă așezându-le la închinare în Biserica Feriköy, în zi de hram. – Lonews

Linkuri la știri

Autocefalii din Ucraina propun Bisericii Ortodoxe Române o nouă uniație, prin „vicariatul românesc”

Scrisoare a Patriarhului ecumenic Bartolomeu cu privire la Biserica din Muntenegru - Lonews

Declarație a Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la biserica din Muntenegru - Lonews

Prima mănăstire ortodoxă din Scoția este ctitorită de un monah român - Basilica 

Ziarul Lumina pregăteşte o ediţie naţională extinsă

Conducerea „Ziarului Lumina” s-a întâlnit recent cu delegaţii centrelor mitropolitane din ţară pentru a discuta despre modalităţi practice de unificare a ediţiilor regionale într-o ediţie naţională extinsă. Întâlnirea din 5 iulie a avut loc la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” din cadrul mănăstirii prahovene „Înălţarea Sfintei Cruci”-Caraiman, informează Ziarul Lumina. Părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, directorul Publicaţiilor LUMINA, a făcut o prezentare a principalelor etape din istoria ziarului, precum şi a perspectivelor de dezvoltare. De asemenea, a evidenţiat necesitatea şi utilitatea acestui demers al integrării ediţiilor regionale într-o ediţie naţională unitară, astfel încât toţi cititorii să fie informaţi despre evenimentele din cuprinsul Patriarhiei Române. Părintele Nicolae Dascălu a afirmat că „publicaţia scrisă nu este cel mai modern mijloc de împărtăşire a informaţiilor”, însă a explicat că Ziarul Lumina „are o dimensiune misionară, dar şi una care inspiră respect, spirit misionar şi îndeamnă la dragoste frăţească”. „Din practică se constată că presa scrisă, deşi nu mai are acelaşi impact major, înregistrându-se o audienţă mai modestă, reprezintă o resursă mai sigură pentru generaţiile viitoare”. „Într-o lume în care ştirile au caracter volatil, contradictoriu, «Ziarul Lumina» îşi propune să fie un rezervor care adună în sine, prin arhiva sa, informaţii importante din Patriarhia Română, un martor fidel al evenimentelor marcante”, a precizat Nicolae Dascălu.

BNR a lansat setul de monede: Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman

Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic un set de trei monede din aur, din argint şi din tombac cuprat cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman. Aversul monedelor redau clădirea Sfatului Țării din Chișinău unde, la 27 martie 1918, a fost votată unirea Basarabiei cu România, în prezența unei delegații românești condusă de premierul Alexandru Marghiloman; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României și anul de emisiune „2019”. Diferă valoarea nominală pentru fiecare dintre acestea. Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul lui Alexandru Marghiloman, inscripția în arc de cerc „ALEXANDRU MARGHILOMAN” și anii între care a trăit „1854” și „1925”. Tirajul acestei emisiuni este de 300 de seturi de trei monede. Preţul de vânzare este de 2.090,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare. – Basilica

Peste 100 de specialiști la Conferința națională Familia în societatea contemporană

La Iași s-a desfășurat în 6 iulie 2019 cea de-a șasea ediție a Conferinței naționale „Familia în societatea contemporană” sub genericul „Fiecare asistent social este un COPIL și are o FAMILIE”. Cei peste 100 de specialiști din domeniul social din toată țara care au participat la eveniment au analizat problemele actuale cu care se confruntă instituția familiei și au identificat soluții care să prevină excluziunea socială a membrilor ei. Una dintre temele abordate a fost migrația, fenomen care afectează familia romanescă. Conform ultimului raport din 2018 al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) numărul copiilor care au unul sau ambii părinți plecați în străinătate a ajuns la 92.027. „Ne dorim să atragem atenția asupra provocărilor cu care familia se confruntă în societatea contemporană și să identificăm soluții comune pentru promovarea relațiilor umane, care conferă cadrul necesar funcționalității optime a familiei și a societății în ansamblul ei”, a declarat la finalul conferinței Roxana Necula, președintele Sucursalei Teritoriale Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR). Evenimentul a fost organizat de  Sucursala Teritorială Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România și  Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. - Basilica 

La Slobozia a fost oficiată prima Sfântă Liturghie în limbajul mimico-gestual liturgic românesc

Parohia „Sfântul Evanghelist Matei” – Capelă Bazar din Slobozia a organizat în perioada 29-30 iunie primul proiect dedicat persoanelor cu deficiențe de auz din Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Ziua de sâmbătă a cuprins un program de catehizare și Taina Sfintei Spovedanii, iar duminică a fost oficiată Sfânta Liturghie în limbajul mimico-gestual liturgic românesc, informează Parohia pe site-ul oficial. Traducerea slujbelor oficiate a fost asigurată de o delegație din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, condusă de Părintele Constantin Onu. Paraschiv Elisabeta, vicepreședintele Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România (ANSR), a declarat referitor la eveniment: „Slujba de astăzi, tradusă în limbajul mimico-gestual a fost pentru surzi ca un medicament, o emoţie sfântă, o încântare şi o uimire”. Potrivit Părintelui Cristian Chiru, preot slujitor al parohiei, prin acest proiect inedit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor s-au pus bazele primei comunități a persoanelor cu deficiențe de auz din Municipiul Slobozia. Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Centrul Naţional de Pregătire, Catehizare şi Misiune Ortodoxă pentru Deficienţii de Auz din România și cu Asociaţia Naţională a Surzilor din România – filiala Ialomiţa. - Basilica 

La Mănăstirea Putna încep taberele pentru copii și tineri români din SUA și Irlanda

Mănăstirea Putna va găzdui două tabere dedicate copiilor şi tinerilor români din Statele Unite ale Americii şi Irlanda. Luni, 8 iulie, a început tabăra „Rădăcini 2019” organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși Români din America (ROYA). Activităţile se încheie în 14 iulie. La tabără participă 21 de tineri și 5 însoțitori. Este al cincilea an în care ROYA organizează această tabără la Putna, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, și a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. „Spune mult faptul că în fiecare an ne reîntoarcem la Mănăstirea Putna și stăm mai mult decât în anul precedent. Am observat multe schimbări în tinerii cu care vin: seriozitatea cu care își construiesc relația cu Dumnezeu, interesul crescut pentru aflarea rădăcinilor și tradițiilor strămoșești. Aflând despre viața Sfântului Stefan cel Mare, ei sunt mândri de cine le-au fost strămoșii”, a declarat Florina Radu, unul dintre organizatori. Miercuri, 10 iulie, va începe „Tabăra internațională de tradiție și spiritualitate” cu participanți din  Protoieria Irlandei, din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. La tabără participă 40 de copii, între 8 și 15 ani, și 15 însoțitori. Tabăra se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen. Scopul taberei este să îi familiarizeze pe copiii români din diaspora cu spiritualitatea, cultura și tradițiile poporului român. - Basilica

Linkuri la știri

Volume dedicate cursurilor de definitivat și gradul II pentru preoți - Basilica 

Ziua Drapelului Național - Basilica

Revelaţia din Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament este traversată de la cel dintâi cuvânt din Facere până la cel din urmă cuvânt din Apocalipsă de Orizontala Atotprezenţei lui Dumnezeu. Pe această Orizontală a Atotprezenţei divine se ridică, din când în când şi din vreme în vreme, Verticala Prezentului, prin toate treptele, pragurile sau etapele Revelaţiei dumnezeieşti, prin drepţi, patriarhi, regi, profeţi, prin Mântuitorul Iisus Hristos, prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Evanghelişti; iar Sfinţii Părinţi ai Bisericii sunt tâlcuitori atât ai Orizontalei Atotprezenţei, cât şi ai Verticalei Prezentului, ei înşişi ajungând la descoperirea şi altitudinea teologică şi existenţială a acesteia, prin experienţe duhovniceşti sau mistice şi prin teologhisire. Cei veneraţi  în Duminica Tuturor Sfinţilor şi-au descoperit şi şi-au înscris propria Verticală a Prezentului lor pe Orizontala Atotprezenţei lui Dumnezeu.

Astfel am putea da următoarele exemple: dreptul Abel, prin jertfa lui bineprimită de Dumnezeu, îşi descoperă propria lui Verticală a Prezentului înscrisă pe linia sau axa Orizontalei Atotprezenţei, prin fumul jertfei ridicat şi îndreptat spre cer, semn al rectitudinii lui morale şi spirituale. Enoh, al şaptelea de la Adam, şi-a descoperit Verticala Prezentului în şi prin cei două sute de ani de umblare neîntreruptă cu Dumnezeu, până când Verticala Prezentului lui a fost răpită de şi în Orizontala veşnică a Atotprezenţei lui Dumnezeu. Patriarhul Noe îşi descoperă Verticala Prezentului prin alegerea lui de către Dumnezeu şi prin porunca construirii corabiei de pe vremea potopului, iar prin Revelaţia curcubeului legământului, Verticala Prezentului lui se ­uneşte şi se desăvârşeşte în ­Orizontala Atotprezenţei. Patriarhul Avraam îşi descoperă Verticala Prezentului prin ascultarea chemării lui de către Dumnezeu din Urul Caldeii în Haran şi de aici în Canaan, având ca punct culminant incandescent Teofania de la stejarul Mamvri. Patriarhul Isaac îşi descoperă Verticala Prezentului prin jertfa de pe Moria. Patriarhul Iacob îşi descoperă Verticala Prezentului prin revelaţia scării cerului de la Betel, înscrisă de asemenea pe Orizontala Atotprezenţei Revelaţiei biblice.

Orizontala Atotprezenţei aparţine exclusiv lui Dumnezeu, iar Verticala Prezentului aparţine omului lui Dumnezeu 

Patriarhul Iosif îşi descoperă Verticala Prezentului în temniţa din Egipt, iar după patru sute de ani, omul lui Dumnezeu, Moise, rânduit din veci ca să fie eliberatorul poporului ales al lui Israel din robia egipteană, este chemat prin Revelaţia rugului aprins din Sinai să-şi descopere Verticala Prezentului pentru el şi pentru un întreg popor şi generaţii de urmaşi, până la Hristos. Stâlpul de foc din pustie ar putea fi simbolul şi icoana cea mai grăitoare a Verticalei Prezentului în mişcare pe Orizontala Atotprezenţei. Iosua îşi descoperă Verticala Prezentului ca ucenic şi urmaş al lui Moise, prin aducerea strugurelui din Eşcol. Imaginea hristică şi profetică a aducerii şi purtării strugurelui din Eşcol pe o prăjină de către Iosua şi Caleb ne-ar putea ajuta să contemplăm Verticala Prezentului purtată pe o prăjină a Orizontalei Atotprezenţei şi împlinită în potirul de la Cina cea de Taină. Punctul culminant al Verticalei Prezentului în viaţa lui Iosua este oprirea soarelui şi a lunii pe cer, când Verticala Prezentului se fixează pentru eternitate în Orizontala Atotprezenţei. Nimeni nu a mai oprit, până la Iosua şi nici după el, cu excepţia celor zece trepte din cartea lui Isaia Prorocul, soarele şi luna pe cer. 

Verticala Prezentului se fixează pe veci între Alfa şi Omega, din veşnicie în veşnicie, pe Orizontala Atotprezenţei. Verticala Prezentului aparţine timpului, pe când Orizontala Atotprezenţei aparţine eternităţii, care transfigurează şi absoarbe toate Verticalele Prezentului descoperite prin sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu. Orizontala Atotprezenţei este suportul Verticalei Prezentului, iar Verticala Prezentului nu se poate înrădăcina şi nu îşi poate avea temelia decât în Orizontala Atotprezenţei. Orizontala Atotprezenţei poate exista şi fără Verticala Prezentului, dar Verticala Prezentului nu poate exista decât prin Orizontala Atotprezenţei. 

Judecătorul Ghedeon îşi descoperă Verticala Prezentului prin arătarea îngerului lui Dumnezeu la stejarul de la Ofra şi prin împuternicirea lui ca eliberator al evreilor de sub stăpânirea madianiţilor. Judecătorul Samson îşi potenţează Verticala Prezentului prin harul lui Dumnezeu, de care a fost dăruit şi înzestrat cu putere fizică, dar îşi pierde parţial Verticala Prezentului, care i se dărâmă prin păcatul cu Dalila şi tăierea celor şapte şuviţe. Verticala Prezentului lui Samson se reclădeşte şi se restaurează prin sfărâmarea celor doi stâlpi ai casei filistenilor, în urma rugăciunii din ceasul morţii lui, precum s-a întâmplat mai târziu cu tâlharul de pe cruce.

Profetului Samuel i se descoperă Verticala Prezentului prin chemarea din Miezonoptica de la Cortul sfânt, iar regelui David i se descoperă Verticala Prezentului prin ungerea ca rege al lui Israel de către Prorocul Samuel şi prin harfa inspirată a Psalmilor, după ce Saul îşi pierduse Verticala Prezentului prin neascultarea de Prorocul Samuel. Abesalom şi-a ratat Verticala Prezentului prin răzvrătirea împotriva tatălui său David, urmată de sfârşitul cumplit al vieţii lui. Regele Solomon şi-a clădit Verticala Prezentului prin construirea şi sfinţirea Templului sfânt din Ierusalim, pe Verticala căruia aveau să se ridice generaţii şi generaţii de israeliţi şi iudei, prin credinţă, rugăciune, jertfă şi închinare, până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos şi dărâmarea acestuia de către romani. În Templul sfânt, precum mai înainte în cortul sfânt şi mai apoi în Iisus Hristos Cel întrupat, Verticala Prezentului se întâlneşte şi se înscrie cu şi pe Orizontala Atotprezenţei. 

Prezentul nu se poate explica decât prin Atotprezență

O Verticală incandescentă a Prezentului, înscrisă pe Orizontala Atotprezenţei, ne oferă Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, prin retragerea sa la pârâul Cherit, prin adăpostirea în Sarepta Sidonului, prin pogorârea focului din cer peste jertfa de pe Carmel, prin adăparea de către îngerul Domnului la Beer-Şeba, prin Revelaţia din gura peşterii de la Horeb; toate acestea culminând cu răpirea în carul cel de foc al Duhului Sfânt, icoană a Orizontalei Atotprezenţei, concentrată în acest car. Sfântului Proroc Elisei i se descoperă Verticala Prezentului prin aruncarea de către Sfântul Proroc Ilie a mantiei lui, peste el, conform poruncii primite din partea Orizontalei Atotprezenţei la Horeb. Sfântul Proroc Isaia îşi descoperă Verticala Prezentului prin vedenia Orizontalei Atotprezenţei în Templul sfânt al serafimilor. Sfântului Proroc Iezechiel i se descoperă Verticala Prezentului prin revelaţia Orizontalei Atotprezenţei sub chipul carului de foc al heruvimilor la râul Chebar. Sfinţilor trei tineri li se descoperă Verticala Prezentului în cuptorul cel de foc din Babilon, unde îngerul lui Dumnezeu se pogoară din cerul Orizontalei Atotprezenţei, aducând roua răcoritoare a Duhului Sfânt, în care se întâlneşte Verticala Prezentului cu Orizontala Atotprezenţei. Sfântul Proroc Daniel îşi descoperă Verticala Prezentului prin tâlcuirea viselor lui Nabucodonosor, prin rugăciunea cea de trei ori pe zi în faţa ferestrei deschise înspre Ierusalim şi prin izbăvirea din groapa cu lei, iar în mod cu totul desăvârşit, Verticala Prezentului din viaţa lui atinge Orizontala Atotprezenţei prin Revelaţia „Celui Vechi de Zile”.

Prorocul Iona îşi descoperă cu adevărat Verticala Prezentului prin rugăciunea din pântecele chitului, care l-a înghiţit la porunca lui Dumnezeu, după ce a fost aruncat în mare; Verticală a Prezentului pe care şi-o poartă şi o propovăduieşte în Ninive, pogorând milostivirea lui Dumnezeu şi iertarea din partea Orizontalei Atotprezenţei pentru şi peste ninivitenii pocăiţi. Sfântului Proroc Avacum i se revelează Verticala Prezentului în turnul cel de veghe al Revelaţiei, teologiei, contemplaţiei şi teologhisirii, ridicat pe Orizontala scripturistică a Atotprezenţei. 

Iisus Hristos, Atotprezentul divin şi Prezentul deplin

Magii de la Răsărit îşi descoperă Verticala Prezentului înaintea ieslei de la Betleem, călăuziţi de steaua care le arată pe cer drumul Orizontalei Atotprezenţei. Sfântul Ioan Botezătorul îşi descoperă Verticala Prezentului retras în pustia Iordanului, unde i se revelează Orizontala Atotprezenţei, prin Epifania de la Botezul Domnului din Iordan. Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, fiind întruparea desăvârşită a Orizontalei Atotprezenţei, nu a avut nevoie, ca om, de vreo descoperire a propriei Verticale a Prezentului, El fiind Atotprezentul divin şi Prezentul deplin. El descoperă Verticala Prezentului în sufletele tuturor ascultătorilor Predicii de pe Munte, în viaţa sfinţilor Săi ucenici şi Apostoli şi în existenţa tuturor celor asupra cărora a săvârşit felurite minuni. Hristos Domnul îl ridică pe slăbănogul din Capernaum pe Verticala Prezentului. Prin învierea tânărului din Nain, Mântuitorul îl ridică pe acesta pe Verticala Prezentului, ca şi pe mama lui văduvă. Prin învierea fiicei lui Iair, Mântuitorul îi ridică pe aceasta, pe părinţii ei şi pe toţi cei din jur pe Verticala Prezentului. Prin învierea lui Lazăr din morţi, El îl ridică pe prietenul Său Lazăr din mormânt pe Verticala Prezentului, dar şi pe surorile lui, Maria şi Marta, şi pe toţi cei de faţă la această minune. Prin Jertfa de pe Golgota şi prin Învierea din morţi, Mântuitorul Hristos uneşte în mod desăvârşit Verticala Prezentului cu Orizontala Atotprezenţei.

Sfinţii Apostoli Petru, Iacob şi Ioan îşi descoperă Verticala Prezentului la Schimbarea la Faţă a Orizontalei Atotprezenţei pe muntele Tabor, iar Sfinţii ucenici Luca şi Cleopa, pe drumul şi la Cina din Emaus, unde Orizontala Atotprezenţei îşi arată slava şi adevărul Învierii descoperindu-Se înaintea celor două Verticale ale Prezentului, la frângerea pâinii. Verticala Prezentului se luminează în viaţa Sfinţilor Apostoli prin Arătările de după Înviere şi mai ales prin Înălţarea la cer, pentru ca să se desăvârşească prin Cincizecime sau prin Pogorârea Duhului Sfânt. Iuda îşi pierde Verticala Prezentului prin trădarea lui Hristos, iar Verticala Prezentului lui Petru se clatină prin lepădarea de Hristos, restabilindu-se prin pocăinţă şi prin întreita întrebare de pe ţărmul mării Tiberiadei, potenţându-se deplin prin propovăduirea din Duminica Rusaliilor, în urma căreia 3.000 de convertiţi îşi dobândesc Verticala Prezentului prin Botez şi şi-o înscrie fiecare pe Orizontala Atotprezenţei care a revărsat limbi de foc. 

Verticala Prezentului Sfântului Apostol Pavel se întemeiază şi se ridică până la al treilea cer prin Arătarea supraluminoasă a Orizontalei Atotprezenţei pe drumul Damascului. Sfântul Apostol Petru ridică Verticale ale Prezentului în viaţa slăbănogului de la Poarta cea Frumoasă a templului, în viaţa lui Enea din Lida, a Tabitei din Iope, a lui Corneliu sutaşul, înscriindu-le pe toate pentru eternitate pe Orizontala Atotprezenţei. Sfântul Arhidiacon Filip face acelaşi lucru cu famenul etiopian, iar Sfântul Apostol Pavel, cu Timotei şi Tit, cu Lidia din Tiatira, cu temnicerul din Filipi, cu Dionisie Areopagitul şi cu Damaris din Atena, cu Ştefanas, Fortunat şi Ahaic din Corint, cu Eutih din Troa, cu Sergius Paulus din Malta şi cu nenumăraţi atâţia alţii, întemeind Biserici şi comunităţi creştine din sufletele celor care şi-au descoperit Verticala Prezentului şi şi-au înscris-o pe Orizontala Atotprezenţei. În mod deosebit, Sfântului Arhidiacon Ştefan i se descoperă Verticala Prezentului prin Revelaţia Şederii lui Hristos Cel înviat de-a dreapta Tatălui, Verticală pe care se cuvine să o descoperim, să ne-o însuşim şi să o conştientizăm şi noi, creştinii cei de astăzi, înscrişi prin Biserică şi prin Sfintele Taine pe Orizontala Atotprezenţei, prin Crucea lui Hristos, în care se intersectează Verticala Prezentului de pe Golgota cu braţele Orizontalei Atotprezenţei dinspre Alfa spre Omega.

„Viţa cea adevărată” reprezintă Atotprezența, iar verticalele Prezentului suntem noi, mlădiţele altoite

Ca şi Vechiul Testament, Noul Testament este plin de întâlniri ale Verticalei Prezentului omului cu Orizontala Atotprezenţei Domnului. De aceea, în ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, Verticala Prezentului Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan cade prăbuşindu-se, precum pe Tabor, la picioarele Orizontalei Atotprezenţei, în insula Patmos, revelându-i-se şi descoperindu-ne momente şi intensităţi ale Verticalei Prezentului, din trecut, prezent şi viitor, înscrise pe firul apocaliptic al Orizontalei Atotprezenţei, cu zori şi asfinţituri eshatologice. 

De intensităţi diferite şi de altitudini sau culmi felurite, Verticalele Prezentului identificate de către noi în vieţile sfinţilor patriarhi, proroci, apostoli şi evanghelişti şi prezentate aici pe scurt îşi au temelia, îşi extrag seva şi îşi înfig rădăcinile în Orizontala Atotprezenţei, pentru a rodi rod duhovnicesc prin Duhul Sfânt. Pe scurt, Orizontala Atotprezenţei este „Viţa cea adevărată”, iar Verticalele Prezentului suntem noi toţi, mlădiţe altoite, înrădăcinate şi întemeiate în Hristos. În viaţa fiecărui creştin, mirean, monah, preot sau ierarh, Verticala Prezentului face paşi pe drumul spre Emaus al Orizontalei Atotprezenţei, urmând lui Hristos, luându-ne jugul Lui şi purtându-ne crucea noastră pe urmele Crucii Lui. 

Verticala Prezentului omului se închină în Duh şi Adevăr Orizontalei Atotprezenţei lui Dumnezeu prin integrarea fiinţială şi existenţială în Liturghia cosmică. Verticala Prezentului este Scara cerului de la Betel al fiecărui moment şi eveniment al Revelaţiei dumnezeieşti şi stâlpul de foc mişcător al acesteia, iar Orizontala Atotprezenţei este nesfârşitul drum spre Emaus şi cutremurătorul drum al Damascului, pe care sunt înscrise toate aceste momente şi evenimente ale Revelaţiei. Omul este prezent, iar Dumnezeu este atotprezent. Verticala Prezentului omului se întâlneşte în mod desăvârşit cu Orizontala Atotprezenţei Domnului prin credinţă, rugăciune şi prin împărtăşirea veşnică din Sfântul Potir.

Clipele vieţii noastre sunt precum paharele de cristal pe care Dumnezeu ni le oferă şi ni le întinde înainte pe tava de aur a timpului. Noi însă suntem cei care trebuie să umplem fiecare pahar de cristal al clipei prin conţinutul conectat al Verticalei Prezentului nostru la Orizontala Atotprezenţei lui Dumnezeu.  - Ziarul Lumina

Niciodată nu îl vedeam pe Stareţ să întreprindă ceva fără ca mai înainte să facă rugăciune. Noi îl întrebam despre ceva referitor la viitor sau la ziua următoare, iar el ne răspundea că ne va spune a doua zi. Însă scopul era ca să premeargă rugăciu­nea.

Dorinţa noastră se îndrepta către cunoaşterea voii dumnezeieşti. Cum poate cineva recunoaşte voia dumnezeiască? Ne spunea:

– Despre asta întrebaţi, fiilor, care este lucrul cel mai de temelie?

Atunci noi, mânaţi de curiozitate, îl provocam să ne vorbească. Şi-l întrebam:

– Părinte, dar voia lui Dumnezeu nu se poate cunoaşte pe deplin din Sfintele Scripturi şi din toată dumnezeiasca Descoperire? Ce trebuie să mai facem noi, monahii, de vreme ce toate în viaţa noastră sunt incluse în rânduieli tipiconale?

Atunci Stareţul a răspuns astfel:

„Dumnezeu să vă dea «pricepere în toate»[1]. Cuvi­o­sul Nil Calabrezul s‑a rugat să i se dea «să înţelea­gă ce să grăiască potrivit cu voia dumnezeiască»[2]. În general, lucrarea faptei bune şi a oricărei porunci este voia lui Dumnezeu, iar amănuntele ce ţin de ea sunt necunoscute, căci «cine a cunoscut mintea Domnului?»[3]. Şi iarăşi: «Judecăţile lui Dumnezeu, adânc mult»[4]. Nu numai timpul ajută la desluşirea voii dumnezeieşti, ci şi locul, persoanele, lucrurile, pre­cum şi cantitatea, modul şi împrejurările. Şi nu numai atât. Însuşi omul, când îşi schimbă dispoziţia lăuntrică, schimbă de multe ori şi dumnezeiasca hotă­­­râre. Pentru aceasta nu este suficient pentru cineva să cunoască definiţia generală a voii dumnezeieşti, ci trebuie să aibă şi o judecată corectă asupra unor situaţii concrete, pentru că numai astfel va fi sigură izbânda. Scopul esenţial al voii dumnezeieşti este exprimarea şi manifestarea dragostei dumneze­ieşti, pentru că menirea tuturor acţiunilor noastre este pregustarea plinătăţii dragostei Lui. De vreme ce «şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem»[5], atunci voia pe care o căutăm – chiar dacă ni se pare că este proprie sau a cuiva dintre cunos­cuţii noştri – are centrul greutăţii ei în Persoana dumnezeiască, pentru Care «trăim şi ne mişcăm şi suntem»[6]. Uitaţi de Rugăciunea Domnească din Grădina Ghetsimani care spune: «de este cu putinţă, treacă…, însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti»[7]? Orice străda­nie făcută în scopul ascultării de voia dumne­zeiască, dacă nu are ca temei iubirea faţă de El, se primejduieşte să rămână o lucrare omenească sau, mai bine zis, o slăbiciune omenească. Dacă, după Pavel, suntem datori să «supunem tot gândul spre ascultarea lui Hristos»[8], deoarece «nu suntem ai noştri»[9], cum oare va deveni ascultarea conştientă pentru cel ce se supune, dacă nu se va face cunos­cută cu acrivie voia lui Dumnezeu pen­tru acest caz? De altfel şi binecuvântarea şi Harul dumnezeiesc, care vin ca o consecinţă şi spre care ne şi silim, se arată numai în ascultarea desă­vârşită.

Deci atunci când voiţi să aflaţi voia lui Dumnezeu, lăsaţi‑o cu desăvârşire pe a voastră dimpreună cu orice alt gând sau program personal şi cu multă sme­renie cereţi în rugăciunea voastră cunoaşterea ei. Şi orice se va contura sau va stărui în inima voas­tră, să o faceţi, căci aceea va fi voia lui Dumne­zeu. Cei care au mai multă îndrăzneală şi deprin­dere în a se ruga pentru aceasta, aud înlăuntrul lor foarte lă­mu­rit „vestirea”, se fac mai atenţi în viaţa lor şi nu mai săvârşesc nimic fără vestire dumne­zeiască.

Există şi alt mod de cunoaştere a voii lui Dumnezeu, pe care îl foloseşte, în general, Biserica: sfa­tul părinţilor duhovniceşti şi al duhovnicilor. Marea binecuvântare a ascultării, care îi umbreşte în chip binefăcător pe cei ce o preţuiesc, li se face cunoaş­te­re în tot ceea ce nu cunosc şi acoperământ şi putere în a săvârşi sfatul‑poruncă, pentru că Dumnezeu Se descoperă celor ascultători în calita­tea Sa de Părinte. Desăvârşirea ascultării, ca virtute de temelie, îi asea­mănă pe ucenicii ei cu Fiul lui Dumnezeu, «Care S‑a făcut ascultător până la… cruce»[10]. Şi precum I S‑a dat lui Iisus toată stăpâ­nirea[11] şi toată bunăvoirea Tatălui, tot astfel şi ascultătorilor li se dă vestirea voii dumnezeieşti şi Harul spre depli­na ei săvârşire.

Cei care se adresează pe oamenii duhovniceşti, dorind să afle voia dumnezeiască, este bine să cu­noască şi amănuntul acesta. Voia lui Dumnezeu nu se desco­peră în chip magic, nici nu este relativă şi nici nu este îngrădită în limitele înguste ale raţiunii umane. Preabunul Dumnezeu Se pogoară către slă­bi­ciunea omenească şi-l vesteşte lăuntric pe omul care mai întâi crede fără să se îndoiască, iar apoi se smereşte, însetând cu înflăcărare după aceas­tă vestire şi având dispoziţia lăuntrică de a o îndeplini. De aceea şi primeşte cu credinţă şi recu­noştinţă primul cuvânt al părintelui duhovnicesc care‑l sfătuieşte. Când însă aceste virtuţi ale credin­ţei, ale ascultării şi ale smereniei nu merg împre­ună, ci ucenicul se împo­triveşte în cuvânt sau, şi mai rău, intenţionează să-i întrebe şi pe alţii, atunci voia lui Dumnezeu se ascunde precum soarele în norul ce trece peste el. Subiectul acesta este foarte delicat şi de aceea este nevoie de multă luare aminte. Avva Marcu spune: «Omul îl sfătuieşte pe aproapele său precum ştie. Dumnezeu însă lucrează în cel ce‑L as­cul­tă, după credinţa sa»[12]. Condiţia absolut necesară în aflarea voii dumne­zeieşti este ca cel care o caută să se facă vrednic de această descoperire, pentru că, aşa cum am mai spus, voia dumnezeiască, în virtu­tea caracterului ei supra­firesc, nu poate fi cuprinsă şi nici îngrădită în chip magic în locuri şi organe, ci se descoperă numai celor vrednici de această bună­voinţă dumne­zeiască”.

Acum îmi amintesc ce ni se întâmpla şi nouă atunci când îi ceream Stareţului să ne spună care este voia lui Dumnezeu. Ne obişnuisem din experi­enţa de mai înainte şi primeam primul său cuvânt ca pe o lege, fără împotrivire. Şi, într‑adevăr, toate se făceau după dorinţă, chiar şi acolo unde existau unele îndoieli bazate pe raţiunea omenească. Ştiam că, dacă-l contraziceam punând înainte unele pricini binecuvântate, după judecata noastră, Stareţul ceda spunând: „faceţi cum credeţi”, dar pierdeam puterea şi acope­ră­mântul tainic al reuşitei. Prin urmare, „primul cuvânt” al părintelui duhovnicesc, primit cu credinţă şi ascultare, exprimă voia dumnezeiască. În aspectul ei mai general problema este complicată şi greu de deosebit, pentru că, aşa cum ştim, chiar şi celor desăvârşiţi nu le este cunoscută întotdeauna voia dumnezeiască, mai ales când omul pretinde să o afle în limite de timp determinate. Alteori dificulta­tea apare şi din pricina stării celui care o caută. Potrivit măsurii în care acesta este slobod de ten­dinţe pătimaşe şi de pofte, ce influenţează mişcările şi hotărârile sale, se impune şi răbdarea.

Eu personal am auzit de la un om duhovnicesc şi întru toate vrednic de crezare că a rugat pe Dumnezeu să‑i descopere voia Sa într‑o problemă personală şi a primit înştiinţarea cerută după patru­zeci şi doi de ani. Iar eu, în nepăsarea mea, m‑am cutremurat, minunându‑mă de răbdarea sa de fier.

Concluzia generală este că aflarea voii dumne­zeieşti este una din problemele cele mai delicate şi mai complicate ale vieţii noastre, mai ales pentru cei ce încearcă s‑o cunoască prin rugăciune. Căci deşi ea se descoperă după îndemnul: „cereţi, căutaţi şi bateţi şi se va da vouă”[13], totuşi aceasta presupune răbdare, încer­cări, ispite şi experienţă, care să stingă patimile şi voia proprie, de care se scârbesc negrăita gingă­şie şi sensibilitate a Harului dumnezeiesc. Oricum, fie că se face cu trudă, fie că cere multă răbdare, rugă­ciunea rămâne absolut necesară, ca singurul mijloc al comuniunii noastre cu Dumnezeu, singurul mijloc prin care putem cunoaşte voia Sa cea dumne­zeiască.

[1] II Timotei 2, 7.

[2] Sfântul Nil Calabrezul 47, Editura Sfintei Mănăstiri „Buna Vestire”, Ormilia, 1991, p. 188.

[3] Romani 11, 34.

[4] Psalmul 35, 6.

[5] Romani 14, 8.

[6] Cf. Faptele Apostolilor 17, 28.

[7] Matei 26, 39.

[8] II Corinteni 10, 5.

[9] I Corinteni 6, 19.

[10] Filipeni 2, 8.

[11] Matei 28, 18.

[12] Sfântul Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, cap. 78, p. 237.

[13] Matei 7, 7.

Extras din Stareţul Iosif Isihastul : nevoinţe, experienţe, învăţături – monahul Iosif Vatopedinul, Editura Evanghelismos, 2009 - Chilia Buna Vestire 

„– Dar ce păcat este să porţi o încălţăminte frumoasă, strălucitoare, care vine bine pe picior? Poate fi numit acesta un păcat?

Sfântul Ioan Gură de Aur: – Vreţi să-i răspund aşa cum trebuie celui care vorbeşte aşa? 
Vreţi să-i arăt toată hidoşenia gândirii lui? 
Nu vă veţi supăra?
Dar, mai bine spus, chiar dacă vă veţi supăra, nu-mi pasă. Voi sunteți vinovaţi că vorbesc ca un nebun, voi toţi care nu socotiţi lucrul acesta păcat, voi care mă siliţi să mă năpustesc asupra luxului vostru.
Haide, dar, să cercetăm şi să vedem ce mare este răul acesta!
Câtă ocară, câtă batjocură nu meritaţi când vă brodaţi încălţămintea cu fire de mătase, cu care nu-i frumos să vă brodaţi nici hainele?
Dacă dispreţuiţi spusele mele, ascultaţi glasul lui Pavel, care opreşte acestea cu multă asprime şi atunci veţi simţi batjocura.
– Ce spune Pavel?
„Femeile să nu se împodobească cu împletituri de păr sau cu aur sau cu mărgăritare sau cu haine scumpe”.
De ce iertare mai poţi fi, oare, vrednic când Pavel nu îngăduie soţiei tale să poarte haine scumpe şi luxoase, iar tu întinzi luxul acesta şi la încălţăminte şi faci să se ostenească atâţia oameni ca tu să porţi luxul acesta plin de batjocură şi de ocară?
Pentru aceste fire de mătase, pe care tu le iei şi le coşi pe încălţămintea ta, cu care împodobeşti pielea încălţămintei tale, se construiesc corăbii, se tocmesc vâslaşi, timonieri şi căpitani de corabie, se întind pânzele şi se porneşte în largul mării; oamenii îşi părăsesc soţiile, copiii şi patria; negustorul îşi încredinţează viaţa valurilor mării, se duce în ţări străine locuite de barbari, îndură o mulţime de primejdii.
Poate fi, oare, o nebunie mai mare ca aceasta?
În timpurile vechi nu era aşa! Bărbaţii se încălţau aşa cum se cade să se încalţe un bărbat! Dacă vom merge tot aşa mă tem că tinerii noştri cu timpul vor purta încălţăminte femeiască şi nu se vor ruşina! Şi mai grozav este că părinţii văd lucrul acesta şi nu se revoltă, ci-l socotesc indiferent.
Vreţi să vă spun însă ceva mai grozav?
Se cheltuiesc atîţia bani când printre noi sunt atâţia săraci!
Vreţi să vă aduc în faţa voastră pe Hristos, mort de foame, gol, osândit de toţi, înlănţuit? 
Nu meritaţi, oare, să vă trăznească Dumnezeu când nici nu-l băgaţi în seamă pe cel sărac, lipsit şi de hrana cea de toate zilele, iar voi vă împodobiţi cu atâta râvnă încălţămintea?
Hristos, când a dat porunci ucenicilor Săi, nu le-a îngăduit să aibă nici încălţăminte (Matei 10, 10); noi însă nu numai că nu vrem să umblăm cu picioarele goale, dar nici nu ne încălţăm cum trebuie să ne încălţăm.
Poate fi, oare, o sluţenie mai mare ca aceasta?
Poate fi o batjocură mai mare?
Ca să împodobeşti pielea încălţămintei tale trebuie să ai suflet de femeie, să fii crud şi neomenos, să fii doritor de lux şi de lucruri fără de valoare.

Când va mai putea să ia aminte la cele de neapărată trebuinţă un om care se ocupă cu aceste lucruri de prisos?
Când va mai putea un tânăr ca acesta să se mai îngrijească de suflet sau să se gândească că are suflet? 
Un om de nimic va fi omul care se vede silit să admire nişte lucruri ca acestea. Un om crud va fi omul care pentru acestea va trece cu vederea pe săraci.
Un om lipsit de virtute va fi omul care-şi cheltuieşte cu acestea toată râvna sa.
Când va mai putea să se uite la cer omul care se interesează de calitatea firelor de mătase, de strălucirea culorilor şi de florile brodate în pielea încălţămintei? 
Când va mai putea admira frumuseţea cerului omul care rămâne uimit de frumuseţea pielii încălţămintei sale şi se uită numai la picioare?
Dumnezeu a întins cerul, a aprins soarele, ca să-ţi atragă spre înălţime privirile; tu, însă, la îndemnul diavolului, te sileşti să priveşti în jos şi la pămînt, cum fac porcii. Diavolul cel viclean a născocit schimonoseala aceasta ca să-ţi abată privirile de la frumuseţea cerului.
Pentru aceasta te-a adus aici; iar Dumnezeu, Care-ţi arată cerul, este învins în sufletul tău de diavol, care ţi-arată pielea încălţămintei tale! Dar, mai bine spus, nu-ţi arată nici pielea – că şi pielea este opera lui Dumnezeu -, ci păcatul şi meseria pusă în slujba păcatului. Şi astfel tânărul, îndrăgostit de încălţămintea brodată cu fire de mătase, merge uitându-se în jos la pământ, deşi a primit porunca să filozofeze despre cer! Se mândrește cu incălțămintea sa mai mult decât daca ar fi facut cine știe ce fapte de vitejie; când iese în oraș merge în vârful picioarelor; este cuprins de griji și neplăceri zadarnice ca nu cumva să i se murdărească încălțămintea: iarna de noroi, vara de praf. Ce faci omule? Ai aruncat, cu nebunia aceasta, tot sufletul tău în noroi. Vezi că este târât pe jos și nu te uiți la el, dar ai grijă de încălțămintea ta. Cunoaște odată rostul incălțămintei! Rușinează-te de părerea ce ți-ai făcut-o de rostul ei. Pentru aceasta a fost făcută încălțămintea, ca să calci cu dânsa glodul, noroiul și toată murdăria de pe jos! Dacă nu vrei să ți se murdărească ghetele, atârnă-ți-le de gât, sau pune-ți-le pe cap!

Râdeți când mă auziți grăind așa! Mie insă, îmi vine să plâng de nebunia tinerilor acestora și de dragostea lor de lux. […]

Se vede, dar, din aceasta că un tânăr ca acesta va fi zgârcit, josnic și leneș și va fi silit să facă și multe alte păcate; va fi crud și iubitor de slavă; și nimeni nu mă va contrazice; crud, pentru că de dorul împodobirii pare că nici nu vede pe sărac, că își împodobește cu aur ghetele, dar trece cu vederea pe săracul leșinat de foame; iubitor de slavă, pentru că este învățat să fie lăudat de oameni chiar pentru toate fleacurile. […]

Să vă spun, oare, și altele mai grozave decât acestea sau vă sunt de ajuns și acestea? Cred că sunt de ajuns. Trebuie, dar, să-mi opresc aici cuvântul. Că acestea le-am adresat celor care au totdeauna obiceiul să spună că faptele osândite de mine nu sunt cine știe ce păcate! Știu că mulți tineri nici nu vor lua aminte la cuvintele mele, fiind îmbătați de patimă. Dar aceasta nu m-a făcut să tac. Părintii cu judecată și sănătoși la suflet vor putea, împotriva voinței copiilor lor, să-i facă să se îmbrace și să se încalțe cum se cuvine. Să nu spună tatăl: „Nu-i nimic aceasta!” sau: „Nu-i nimic aceea!” O astfel de judecată, da, o astfel de judecată a stricat totul. Ar trebui instruiți copiii nostri și în această privință! Să-i facem să fie, chiar în lucrurile mici, plini de cuviință, mari la suflet, să nu se uite la forma lucrurilor, ci la fondul lor; așa vor fi vrednici și in lucrurile mari. Ce este mai neînsemnat decât învățarea literelor alfabetului? Și totuși cu ajutorul lor ajung oratori, învățați, filozofi! Dacă nu vor cunoaște literele nu vor cunoaște nici retorica, nici știința și nici filozofia!

Cuvintele acestea nu le adresez numai tinerilor, ci și femeilor și fetelor. Și ele sant supuse, ca Și tinerii, acelorași păcate; ba cu cât mai mult fetelor, cu cât unei fecioare îi stă bine buna-cuviință.

Este timpul deci să termin cuvântul cu o rugăciune. Rugați-vă, dar, toți împreună cu mine, ca mai cu seamă tinerii Bisericii să trăiască în bună-cuviință și să ajungă la bătrâneți cinstite. Că nu este bine ca aceia care nu trăiesc așa să ajungă la bătrânețe; dar pentru cei care trăiesc în tinerețe ca niște bătrâni, pentru aceia mă rog să ajungă la adânci bătrâneți, să fie părinții unor copii vrednici, să bucure pe cei ce i-au născut, dar mai înainte de toți pe Dumnezeu, Creatorul lor; să alunge departe de ei orice boală sufletească, nu numai aceea cu privire la încălțăminte, nici numai aceea cu privire la haine, ci orice boală sufletească, orice păcat. Un tânar, de a cărui educație nu te ocupi este ca un pământ înțelenit pe care cresc mulți spini. Să aruncăm, dar, asupra tinerilor focul Sfântului Duh, să ardem dorințele lor rele, să întoarcem ogorul sufletului lor și să-i facem gata de a primi sămânța. Să arătăm lumii pe tinerii noștri mai cuminți și mai înțelepți decât bătrânii păgânilor. Atunci e lucru de mirare, când cumințenia strălucește în viața tânărului! Dacă ești cuminte la bătrânețe, n-ai mare merit; vârsta te ajută să fii cuminte! Minunat lucru este să fii liniștit în mijlocul valurilor, să nu te arzi când esti în cuptor, sa nu fii desfrânat când ești tânăr.” - Sursa: Ortodoxinfo

Dacă, în pofida strădaniei tale, fratele tău rămâne neîndreptat, atunci „spune-l Bisericii” (Matei 18, 17). Şi ce înseamnă aceasta? Să trâmbiţezi despre greşeala fratelui tău în toată Biserica şi în acest fel să afle toată lumea? Domnul n-a spus „spune-l poporului”, ci „Bisericii”, deci conducătorilor (Sfântul Ioan Gură de Aur). Adică spune-l preotului, ca să facă ceva prin puterea pe care o are, prin harisma preoţiei. Sigur că Domnul n-a spus aceasta întâmplător (v. Matei 18, 15-17). Avea în vedere legea mozaică. Aceasta stabilea modul în care urmează să fii judecat şi impunea că trebuie să existe doi sau trei martori. Dacă însă prin martori nu se ajungea la niciun rezultat, trebuia să spui preotului, şi ceea ce-ţi spunea el trebuia să primeşti (v. Deuteronom 17, 6-13). Şi acum Hristos „înnoia această lege”. De altfel, nu era cu putinţă ca Domnul să spună pe de o parte: „La discuţia aceasta să fiţi doar tu şi el” (Matei 18, 15), şi pe de altă parte să dea poruncă să afle toată lumea. Este cu putinţă ca Domnul, Care este numai iubire şi milostivire, să ceară defăimarea fratelui bolnav şi să smintească sufletele pentru care El Însuşi Şi-a vărsat sângele? (Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuţi şi cu ceilalţi, traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, Bucureşti, 2011, pp. 100-102)

Când vedem ceva rău să-l acoperim, iar nu să-l facem cunoscut. Nu este corect să se facă publice căderile morale. Să presupunem că pe drum există o necurăţie. Dacă va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatră şi o va acoperi, ca să nu pricinuiască dezgust. Unul nesocotit însă, în loc s-o acopere, poate începe să răscolească şi să împrăştie şi mai mult mirosul urât. Tot astfel este şi atunci când, fără discernământ, dăm publicităţii păcatele celorlalţi pricinuind astfel un mare rău.

„Spune‑l Bisericii”  (Mt. 18, 17) nu are înţelesul că toate trebuie să se facă şi cunoscute, pentru că astăzi nu sunt toţi Biserica. Biserica sunt creştinii care trăiesc aşa cum vrea Hristos, iar nu ceilalţi, care luptă Biserica. În primii ani ai creştinismului, când mărturisirea se făcea înaintea tuturor membrilor Bisericii, atunci „spune-l Bisericii” avea acest sens. Însă în epoca noastră, în care rar se află familie care să aibă acelaşi duhovnic, să nu ne înşele „ducă-se pe pustii” cu „spune-l Bisericii”, pentru că, atunci când publicăm, de pildă, o cădere morală, o facem cunoscută celor ce luptă împotriva Bisericii şi le dăm pricină să înceapă războiul împotriva ei. În felul acesta se clatină credinţa sufletelor slabe.

O mamă, atunci când are o fată care este desfrânată, n-o defaimă şi n-o înjoseşte înaintea celorlalţi, ci face tot ce poate ca să-i restabilească numele. Va vinde orice are şi orice nu are, o va lua şi vor merge în alt oraş, va căuta s-o mărite, ca să-i îndrepte astfel viaţa ei de mai înainte. Exact acesta este şi modul de lucru al Bisericii. Vezi, Bunul Dumnezeu ne rabdă cu dragoste şi nu teatralizează pe nimeni, deşi cunoaşte ca un Cunoscător de inimi halul în care ne aflăm. Nici Sfinţii n-au jignit niciodată pe vreun om păcătos înaintea lumii, ci au ajutat să se îndrepte răul cu dragoste, cu fineţe duhovnicească şi în chip tainic. Noi însă, cu toate că suntem păcătoşi, facem dimpotrivă, ca făţarnicii. Trebuie să luăm aminte să nu ne smintim uşor şi să credem că tot ceea ce fac alţii este rău.

– Părinte, v-aţi referit la publicarea căderilor morale. Anumite păcate sau situaţii bolnăvicioase trebuie făcute cunoscute în unele cazuri?

– Ascultă, eu fac aceasta unor cunoscuţi. Văd, de pildă, pe cineva că face o neorânduială şi sminteşte pe ceilalţi. Îi spun o dată, de cinci, de zece, de douăzeci, de treizeci de ori să se îndrepte, dar el nu se îndreaptă. Nu înţelege că nu are dreptul să continue o neorânduială după repetate atenţionări, pentru că sunt atraşi şi ceilalţi şi îl imită. Vezi, oamenii pot imita foarte uşor răul, nu însă şi binele. De aceea sunt nevoit după aceea s-o spun şi altora care văd această neorânduială, pentru ca să-i apăr.

Adică atunci când spun: „Ceea ce face cutare nu mă odihneşte”, n-o spun ca să judec – căci am spus-o de 500 de ori aceluia – ci pentru că sunt influenţaţi cei ce văd cusurul lui şi-l imită, căci spun: „Dacă Părintele Paisie nu îi spune nimic, înseamnă că e bine ceea ce face”. Dacă nu-mi spun gândul, că nu mă odihneşte situaţia aceasta, dau impresia că o binecuvântez, că şi eu sunt de acord cu această situaţie. Astfel se strică toţi, pentru că pot crede că tactica aceluia e bună şi o pun şi ei în practică. Şi ce iese după aceea? Mai cred şi că nu i-am spus nimic celui în cauză. Nu ştiu că acela m-a sufocat atâta vreme. Avem şi pe diavolul, care îi şopteşte: „Nu-i nimic dacă faci aceasta. Vezi, şi acela o face, iar Părintele Paisie nu-i spune nimic”. De aceea, atunci când văd că cineva îşi continuă tipicul făcând o neorânduială, deşi i-am spus să se îndrepte, spun aceasta, într-o discuţie, unuia care îl cunoaşte: „Ceea ce face cutare nu mă odihneşte”, ca să-l păzesc şi să nu se vatăme. Aceasta nu este judecare. Să nu încurcăm lucrurile.

După aceea, unii ca aceia vin şi îmi spun: „De ce ai spus-o şi altuia? Era un secret”. „Ce secret?”, îi spun. „Ţi-am spus-o de o mie de ori şi nu te-ai îndreptat. Nu ai dreptul să vatămi pe ceilalţi care ar fi crezut că eu sunt de acord cu această situaţie”. Aceasta mai lipsea, să n-o spun, după atâta vătămare ce a făcut-o celorlalţi. Mai ales atunci când vine vreun copil dintr-o familie ce-o cunosc şi văd că, prin tactica lui, distruge familia, îi spun: „Ascultă, dacă nu te îndrepţi, te spun mamei tale. Nu ai dreptul să vii la mine şi să-mi spui ce faci şi iarăşi să-ţi continui cântarea ta. O să fac cunoscut mamei tale, ca să vă apăr familia”. Când cineva se pocăieşte, este bine. Dar atunci când continuă tactica sa, trebuie să vorbesc, căci sunt răspunzător.

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2012, via Chilia Buna Vestire 

Sfântul Proroc Ilie este cunoscut drept vă­zătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fără de lege, învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul prorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu.

Vrând să începem viaţa Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, vă­zătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fără de lege, învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul prorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va să fie, ca o înainte cuvântare, înainte mergător la a doua venire a lui Hristos, vom pune înainte faptele care le-a făcut el, pentru mai luminoasa arătare a râvnei lui, cu care a râvnit după Domnul Dumnezeu.

La început, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se înmulţiseră în douăsprezece seminţii, după numărul celor doisprezece fii ai lui Israel, au fost nedespărţite între dânsele, cu o împreunare şi cu o sfătuire, îndreptându-se cu un povăţuitor care s-a început de la Moise, de la Isus al lui Navi şi de la ceilalţi judecători ai lui Israel, până la împăratul David şi Solomon. Iar când după Solomon a luat împărăţia fiul său, Roboam, şi, ca un tânăr, neascultând sfatul cel bun al bătrânilor celor înţelepţi, ci ascultând sfatul cel răzvrătit al tinerilor celor asemenea cu dânsul, a început a asupri poporul lui Israel, îngreunându-l cu felurite dajdii şi pedepsindu-l cu bătăi şi risipiri, atunci zece seminţii ale lui Israel, rupându-se de dânsul, şi-au ales alt împărat cu numele Ieroboam. Acel Ieroboam a fost mai înainte rob al lui Solomon, şi vrând Solomon să-l bată pentru oarecare pricină, el a fugit în Egipt, unde a stat până la moartea lui Solomon. Iar după moartea lui Solomon întorcându-se, seminţiile lui Israel, care se rupseseră de Roboam, şi l-au pus lor împărat.

Deci Roboam, fiul lui Solomon, împărăţea în Ierusalim numai peste două seminţii: peste seminţia lui Iuda şi peste cea a lui Veniamin. Iar Ieroboam, robul lui Solomon, împărăţea peste zece seminţii ale lui Israel, în cetatea Sichem cea înnoită de dânsul, care mai înainte fusese risipită. Deci cele două seminţii care rămăseseră cu fiul lui Solomon, Roboam, se numeau împărăţia lui Iuda; iar cele zece seminţii care se rupseseră cu robul lui Solomon, Ieroboam, se numeau împărăţia lui Israel. Iar de vreme ce seminţiile lui Israel, deşi se despărţiseră în două părţi, totuşi ele slujeau împreună unui singur Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, neputând să mai aibă alte biserici, decât numai pe cea din Ierusalim zidită de Solomon, şi nici alţi preoţi, decât numai pe cei puşi de Dumnezeu, de aceea popoarele din împărăţia lui Israel veneau în toţi anii la Ierusalim să se închine Domnului Dumnezeu, cu aducere de jertfe.

Iar Ieroboam, împăratul lui Israel, văzând aceea, s-a gândit în sine, zicând: „Aceste popoare, dacă vor merge totdeauna astfel pe la Ierusalim, pentru închinare lui Dumnezeu, iarăşi se vor lipi de împăratul lor cel dintâi - de fiul lui Solomon şi pe mine mă vor ucide". Acestea gândindu-le, căuta cum ar putea să întoarcă pe israeliteni, ca să nu se mai ducă în Ierusalim; deci s-a gândit ca mai întâi să-i întoarcă pe dânşii de la Dumnezeu, zicând: „Nu se poate ei să lase Ierusalimul, dacă nu mai întâi vor părăsi pe Dumnezeu".

Deci ştiind el că poporul acela este lesne aplecat spre închinarea de idoli şi spre toată spurcata fărădelege, s-a gândit să-i depărteze pe ei de la Dumnezeu printr-un meşteşug ca acesta: A făcut doi vitei de aur - precum şi israelitenii cei de demult care ieşiseră din Egipt, au făcut un viţei de aur - şi chemând la dânsul tot poporul acela şi arătându-le lor viţeii, le-a zis: „Aceştia sunt zeii tăi, Israele, care te-au scos din pământul Egiptului! Nu mai umblaţi de acum la Ierusalim, ci să vă închinaţi acestor zei". Apoi a pus acei viţei în felurite locuri; pe unul în Betel şi pe altul în Dan, zidindu-le case prea frumoase. Şi le-a rânduit lor praznice şi multe jertfe; şi el însuşi s-a făcut slujitor al lor. Apoi a poruncit, spre înşelarea popoarelor celor iubitoare de păcate, să săvârşească toată fărădelegea lângă acei idoli în chip de viţei de aur, la necuratele lor praznice.

Astfel, acel împărat păgân, pentru împărăţia cea vremelnică, şi el însuşi a căzut de la Dumnezeu şi pe toate cele zece seminţii le-a întors de la Dânsul. Deci, după acel împărat, şi ceilalţi împăraţi ai lui Israel şi idoli, precum se deprinsese de la Ieroboam. Dar Preabunul Dumnezeu, nepărăsind pe poporul care îl părăsise pe El şi căutând întoarcerea lor, le trimitea pe prorocii Lui cei sfinţi, ca să le arate rătăcirea lor şi să-i sfătuiască, ca, izbăvindu-se din cursele diavolului, să se întoarcă iarăşi la binecredincioasa cinstire a Dumnezeului cel adevărat. Intre alţi proroci, care în felurite vremuri au fost trimişi la dânşii, a fost şi acesta, despre care ne este nouă cuvântul, adică Sfântul Ilie cel mare între proroci, despre a cărui naştere se povesteşte aşa de către cei vrednici de credinţă:

Patria Sfântului Ilie, prorocul lui Dumnezeu, a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan, care se învecinează cu Arabia, şi cetatea Tesvi, pentru care s-a numit şi Tesviteanul. El s-a născut din seminţia lui Aaron, din tată cu numele Sovac. în timpul în care maica sa l-a născut, Sovac, tatăl lui, a văzut nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, vorbind cu pruncul şi învelindu-l pe el cu foc, şi băgându-i văpaie de foc în gură, ca să mănânce. Aceasta văzând-o tatăl său şi spăimântându-se, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia sa. Iar unul din acei preoţi, bărbat mai înainte- văzător, i-a zis: „Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, ci să ştii că el va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător. Râvna lui către Domnul şi viaţa lui va fi bineplăcută lui Dumnezeu, şi va judeca pe Israel cu sabie şi cu foc".

Un semn ca acesta şi o mai înainte-vestire pentru Sfântul Ilie la naşterea lui i-a fost arătată, adică în ce fel avea el să fie, după ce va veni la vârsta bărbatului desăvârşit. Iar pruncul, crescând, se deprin- dea printre preoţi, ca unul ce era din seminţie preoţească, şi punându-şi nădejdea spre Dumnezeu din tinereţe, a iubit curăţia fecioriei şi petrecea într-însa ca un înger al lui Dumnezeu, curat cu sufletul şi cu trupul. Şi îi plăcea să se îndeletnicească în dumnezeiasca gândire şi adeseori ieşea la linişte în locurile pustiului şi astfel mult vorbea cu însuşi Dumnezeu, prin rugăciunea cea fierbinte, arzând ca un serafim de dragoste înfocată către Dânsul. Şi era iubit şi el însuşi de Dumnezeu, pentru că Domnul iubeşte pe cei ce-L iubesc pe El. Deci se învrednicise Ilie vorbirii celei milostive cu Dumnezeu şi a câştigat mare îndrăzneală la El, pentru viaţa sa cea asemenea cu îngerii, căci toate câte cerea de la milostivirea lui Dumnezeu, le lua, ca cel ce aflase înaintea Lui mult dar.

Sfântul Ilie, auzind şi văzând fărădelegile ce se făceau în poporul cel răzvrătit a lui Israel - împăraţii petrecând în păgânătatea cea potrivnică lui Dumnezeu, judecătorii şi cei mai mari făcând nedreptăţi, popoarele slujind urâciunilor idoleşti, tăvălindu-se în toate necurăţiile fără frică şi fără teamă de Dumnezeu, şi aducând pe fiii şi pe fiicele lor ca jertfă diavolilor; iar adevăraţii cinstitori de Dumnezeu primejduindu-se în strâmtorare şi în prigonire, necăjindu-se şi fiind daţi la moarte -, îl durea foarte tare inima şi plângea; pe de o parte tânguindu-se pentru pierderea sufletelor omeneşti celor fără de număr, iar pe de alta, pentru prigonirea cea cumplită împotriva drepţilor. Şi mai ales se întrista şi se umplea de râvnă văzând necinstirile ce se făceau adevăratului Dumnezeu de cei necredincioşi.

Deci mai întâi se ruga la Dumnezeu ca să întoarcă pe cei păcă­toşi la pocăinţă; dar de vreme ce Dumnezeu are trebuinţă de la cei păcătoşi de însăşi voinţa lor spre bine, iar în acei oameni împietriţi nu era deloc acea voinţă a binelui, de aceea prorocul râvnind foarte tare, s-a rugat lui Dumnezeu să-i pedepsească pe ei vremelnic, ca măcar astfel să se înţelepţească. Dar, văzând pe Domnul zăbavnic spre pedepsire, ca un iubitor de oameni şi îndelung răbdător, a îndrăznit a cere să-i poruncească lui să pedepsească pe călcătorii de lege, că poate se vor întoarce oamenii spre pocăinţă când vor fi pedepsiţi de om. Şi nu s-a depărtat de la o rugăciune ca aceea până ce nu a câştigat-o şi a luat cererea aceea de la Preaînduratul Dumnezeu, pentru că nu voia Preamilostivul Dumnezeu, ca un Părinte iubitor de fii, să mâhnească pe acel iubit rob al Său, care îi slujea Lui ca un fiu, necălcând nici cea mai mică poruncă a Lui; ci precum Ilie îi era în toate ascultător, nemâhnindu-L câtuşi de puţin vreodată, tot aşa şi Dumnezeu îi asculta rugăciunile lui, nemâhnindu-l pe dânsul.

Pe acea vreme împărăţea peste Israel, Ahab, împăratul cel fără de lege, având scaunul său în Samaria. Ahab şi-a luat de soţie pe Izabela, fata lui Ieteval, împăratul Sidonului şi a adus cu ea în Samaria pe urâciunea Sidonului, pe spurcatul idol Baal şi a pus idolul în casa urâciunii lui, pe care o zidise în Samaria. Şi se închina aceluia ca unui Dumnezeu şi tot Israelul venea la închinarea lui Baal. Acel împărat a mâniat pe Dumnezeul Cel Preaînalt mai mult decât toţi împăraţii care au fost în Israel înaintea lui, căci a înmulţit foarte închinăciunea de idoli în împărăţia sa. Deci prorocul lui Dumnezeu Ilie, fiind plin de râvnă către Dumnezeu, a mers la Ahab şi l-a mustrat pentru rătăcire, căci, părăsind pe Dumnezeul lui Israel, se închina diavolilor şi pe toate popoarele le trăgea cu sine în pierzare.

Şi văzând pe împărat că nu-i asculta sfaturile lui, Sfântul Proroc Ilie a adăugat şi fapte pe lângă cuvinte, pedepsind pe potriv­nicul lui Dumnezeu şi pe poporul lui. El a zis:Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau eu, că nu va fi în anii aceştia rouă şi ploaie din cer pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele. Aceasta zicând, a plecat dinaintea lui Ahab. Deci, îndată cu cuvântul prorocului, s-a încuiat cerul şi s-a făcut secetă şi nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ, iar uscăciunii pământului i-a urmat nerodirea, lipsa de hrană şi foametea poporului. Pentru că unul împăratul greşind, a venit mânia lui Dumnezeu asupra tuturor, precum şi mai înainte pentru David singur care greşise, se primejduia toată împărăţia. Iar proro­cul lui Dumnezeu, Ilie, aştepta să se înţelepţească Ahab, împăratul lui Israel şi, cunoscându-şi rătăcirea sa, să se întoarcă prin pocăinţă la Dumnezeu şi pe popoarele cele răzvrătite cu el să le întoarcă la calea cea dreaptă.

Iar după ce l-a văzut pe Ahab petrecând în împietrire ca pe Faraon şi că nici nu gândea să se lase de acea păgânătate, ci mai vârtos mergând spre mai mare adânc de răutate, prigonind şi ucigând pe cei ce slujeau lui Dumnezeu cu dreaptă credinţă, a lungit acea pedeapsă până în al doilea şi al treilea an. Atunci s-a împlinit cuvântul Sfântului Proroc Moise, întâiul văzător de Dumnezeu, care a zis către Israel:Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pământul cel de sub tine de fier. Pentru că, încuindu-se cerul, pământul nu avea umezeală, nici nu îşi dădea rodul său, iar văzduhul fiind aprins întotdeauna, şi arşiţă de soare în toate zilele, pomii şi florile se veştejiseră, toată iarba pământului se uscase şi pieriseră toate roadele pământului; grădinile, ţarinile şi câmpiile se făcuseră pustii, fiindcă nu era cine să are, nici să semene. încă şi izvoarele apelor se uscaseră, râurile erau mici şi pâraiele secaseră, iar apele care erau mari se împuţinaseră. Şi tot pământul rămăsese fără de apă şi uscat, iar oamenii, dobitoacele şi păsările mureau de foame. Dar această foamete nu era numai asupra poporului lui Israel, ci venise şi asupra ţărilor dimprejur, pentru că atunci când se aprinde o casă din cetate, sunt în primejdie şi cele de primprejur. Astfel, casa lui Israel atrăgând asupra sa mânia lui Dumnezeu, din această pricină pătimea toată lumea.

Iar acestea s-au făcut nu atât cu mânia lui Dumnezeu, cât cu râvna prorocului Ilie, pentru că Domnul, Preamilostivul iubitor de oameni, biruindu-se de îndurările Sale şi văzând primejdia popoarelor şi pieirea tuturor vieţuitoarelor, voia să trimită ploaie pe pământ; dar se oprea, făcând voia prorocului, ca să nu fie mincinoase cuvintele care le zisese:Viu va fi Domnul, că nu va pogorî ploaie sau rouă pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele. Şi zicând acestea, el era cuprins cu atâta râvnă după Dumnezeu, încât nu se cruţa nici pe sine; căci ştia că, dacă va lipsi hrana de pe pământ, atunci şi el va răbda aceeaşi foamete ca şi celelalte popoare. însă nu se îngrijea de aceasta, că mai bine voia să moară de foame decât să miluiască pe păcătoşii care nu se pocăiau şi erau ca nişte vrăjmaşi ai lui Dumnezeu.

Dar ce a făcut Domnul cel milostiv? A trimis pe proroc într-un loc oarecare osebit, depărtat de oameni, zicându-i:Du-te spre răsărit şi ascunde-te la pârâul Cherit care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu, iar corbilor le-am poruncit să te hrănească acolo. Domnul a făcut aceasta, pe de o parte, ca să păzească pe proroc de mâinile ucigaşe ale Izabelei, iar pe de altă parte, că nu voia să-l omoare cu foamea, ci să-l aducă în umilinţă pentru popoarele care se topeau şi mureau de foame şi sete, prin pilda corbilor şi a râului Cherit. Căci firea corbilor este mult mai mâncăcioasă de cărnuri decât a altor păsări şi nu numai spre oameni nu se milostivesc, dar nici spre puii lor; căci cum fac pui, îndată îi părăsesc să moară de foame, zburând aiurea, dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu îi hrăneşte, trimiţându-le în gură muşte din văzduh. Deci corbii, zburând în toate zilele la proroc, după porunca lui Dumnezeu, îi aduceau hrană: dimineaţa pâine, iar seara carne. Iar Dumnezeu, orânduind aceasta, părea că-i grăieşte cu vorbe tainice în inima lui: „Vezi cum corbii, care sunt sălbatici, lacomi, mâncăcioşi, urâtori de pui, se ostenesc pentru hrănirea ta? Ei singuri, fiind flămânzi, îţi aduc ţie de mâncare; iar tu, fiind om, nu te milostiveşti spre oameni şi nu numai pe oameni voieşti să-i omori, ci şi dobitoacele şi păsările!" Asemenea, când prorocul a văzut după câteva zile şi râul secat, Dumnezeu a zis către dânsul: „Iată acum este vremea de a milui făptura cea muncită şi a trimite ploaie spre dânsa, ca să nu mori şi tu de sete". Însă râvnitorul lui Dumnezeu se întărea, rugându-se lui Dumnezeu dimpotrivă, ca să nu fie ploaie, până ce nu se vor pedepsi cei neînvăţaţi şi se vor pierde de pe pământ vrăjmaşii lui Dumnezeu.

Deci Domnul, plecând cu înţelepciune spre milă pe robul Său, l-a trimis în Sarepta Sidonului, care nu era sub stăpânirea împăratului lui Israel, la o femeie văduvă şi săracă, ca să se gândească în sine câtă primejdie a adus nu numai asupra oamenilor bogaţi şi însuraţi, dar şi asupra văduvelor sărace, cărora, nu numai în vreme de foame­te, ci şi în îndestulare şi belşug, de multe ori le lipseşte hrana zilnică.

Şi ducându-se prorocul la porţile acelei cetăţi, a văzut acolo o văduvă adunând lemne, nu mai mult decât două despicături mici; căci nu avea nici făină mai multă în vas, decât numai un pumn şi într-un ulcior o picătură de untdelemn. Deci, fiind el flămând, a cerut de la dânsa o bucată de pâine. Iar ea, spunându-i despre sărăcia sa cea mare, i-a zis şi aceasta, că din acel pumn de făină are să-şi gătească masa sa cea mai de pe urmă pentru ea şi pentru copilul ei, iar după aceea să moară de foame.

Omul lui Dumnezeu putea şi prin aceea să se umilească şi să-i fie milă de toate văduvele cele sărace, care se topeau de foame, dar râvna cea mare din el către Dumnezeu biruia pe toate, neîngrijindu-se de făptura care pierea, voind să proslăvească pe Făcătorul şi să arate în toată partea cea de sub cer tăria cea atotputernică a Aceluia. Şi având de la Dumnezeu darul facerii de minuni, după măsura credinţei sale, a înmulţit cu îndestulare făina şi untdelemnul în casa văduvei şi astfel a fost hrănit de dânsa până ce a trecut vremea de foamete. Şi a înviat Sfântul Ilie cu rugăciunea sa pe fiul ei care murise, prin sufla­rea de trei ori asupra lui, de care lucru se citeşte în dumnezeiasca Scriptură şi se povesteşte de fiul acela înviat al văduvei că numele lui era Iona şi, venind în vârstă, s-a învrednicit de darul prorocesc. El a fost trimis de Dumnezeu să propovăduiască pocăinţa în cetatea Ninive şi, fiind înghiţit de un chit în mare, a ieşit din el după trei zile, mai înainte închipuind în sine învierea lui Hristos cea de a treia zi, precum se povesteşte pe larg în cartea cu prorociile lui şi în viaţa lui.

Iar după trecerea celor trei ani de neplouare şi de foamete, preabunul Dumnezeu, văzând zidirea sa că se topise desăvârşit de foame, s-a pornit spre milostivire şi a zis către robul Său Ilie: „Du-te şi te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mâinilor mele, să dau ploaie şi să adăp pământul cel uscat prin cuvântul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum şi Ahab se pleacă spre pocăinţă şi te caută, şi te va asculta la ceea ce-i vei porunci". Deci plecând Prorocul Ilie din Sarepta Sidonului, a mers la Samaria, cetatea împărăţiei lui Israel.

Împăratul Ahab avea un iconom cu numele Obadia, bărbat temător de Dumnezeu, slujind cu credinţă aceluia. El ascunsese de sabia Izabelei o sută de proroci ai Domnului, în două peşteri, câte cincizeci într-una, şi îi hrănea cu pâine şi cu apă. Pe acest iconom chemându-l împăratul Ahab la sine mai înainte de venirea lui Ilie la dânsul, l-a trimis să caute iarbă pe la pâraiele apelor celor uscate, pentru hrănirea puţinilor cai ce rămăseseră şi a celorlalte dobitoace. Şi când Obadia a ieşit din cetate, a întâmpinat pe Sfântul Proroc Ilie şi i s-a închinat până la pământ, apoi i-a spus că Ahab l-a căutat cu dinadinsul prin toată împărăţia sa. Şi a zis Sfântul Ilie către Obadia: Du-te şi spune Stăpânului tău că vin la dânsul. Iar Obadia se lepăda, zicând:Mă tem că, dacă voi pleca de lângă tine, Duhul Domnului să nu te răpească în altă parte şi mă voi face mincinos înaintea stăpânului meu, care, mâniindu-se, mă va ucide. Sfântul Ilie i-a zis: Viu este Domnul puterilor, Căruia îi stau înainte, că astăzi mă voi arăta lui Ahab.Deci, Obadia, ducându-se, a spus împăratului toate acestea, iar el, grăbindu-se, a ieşit în întâmpinarea omului lui Dumnezeu şi când l-a văzut, îndată, din răutatea pe care o avea în sine, a îndrăznit a zice către dânsul un cuvânt aspru ca acesta:Oare tu eşti cel ce răzvrăteşti pe Israel? Iar prorocul lui Dumnezeu i-a răspuns împotrivă fără frică:Nu eu răzvrătesc pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău; căci aţi părăsit pe Domnul Dumnezeul vostru şi aţi mers în urma spurcatului Baal.

Apoi, prorocul lui Dumnezeu, ca cel ce avea în sine puterea ajutorului dumnezeiesc, a început a porunci împăratului cu stăpânire, zicându-i: „Acum trimiţând, adună la mine în muntele Carmelului, pe toate cele zece seminţii ale lui Israel şi să aduci pe cei patru sute şi cincizeci de proroci fără de ruşine ai lui Baal. Asemenea să aduci şi pe ceilalţi patru sute şi cincizeci de proroci, care jertfesc la alţi necuraţi idoli în munţii cei înalţi şi în prăpăstii, şi cu toţii mănâncă din masa Isabelei. Toţi aceia să se întrebe cu mine despre Dumnezeu şi vom vedea care este Dumnezeul cel adevărat".

Şi trimiţând împăratul îndată în pământul lui Israel, a adunat în muntele Carmelului mulţime de popor nenumărat şi pe toţi prorocii cei mincinoşi, împreună cu slugile lor şi cu mult popor; apoi însuşi Ilie, râvnitorul către Dumnezeu, a mers acolo. Şi stând el înaintea tuturor, a zis către împărat şi către tot poporul lui Israel:Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul Dumnezeu, Care v-a scos pe voi din pământul Egiptului cu mână tare, este Dumnezeu, apoi pentru ce nu mergeţi în urma Lui? Iar dacă Baal este zeul vostru, apoi mergeţi după el. La aceste cuvinte ale lui, poporul tăcea şi nici nu putea răspunde ceva; căci toţi câţi erau israeliteni, erau mustraţi de conştiinţă pentru rătăcirea lor. Iar pro­rocul le-a zis: „Iată acum, ca să cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu, faceţi ceea ce vă voi porunci. Mă vedeţi pe mine prorocul Domnului, rămas singur în tot Israelul, căci pe toţi ceilalţi i-aţi ucis. Vedeţi aici şi pe prorocii lui Baal, cei atât de mulţi; deci aduceţi-ne nouă doi viţei spre jertfe - mie unul, iar slujitorilor lui Baal altul -, şi să nu faceţi foc. Drept aceea, peste a cărui jertfă va cădea focul din cer şi o va arde, al aceluia este adevăratul Dumnezeu şi toţi să vă închinaţi acelui Dumnezeu, iar potrivnicii să se dea morţii".

Aceasta auzind poporul, a lăudat judecata prorocului lui Dumnezeu şi a zis: „Aşa să fie! Bun este cuvântul acesta". Deci, fiind aduşi amândoi viţeii în mijlocul soborului, Sfântul Ilie a zis către prorocii cei fără de ruşine ai lui Baal: „Alegeţi-vă un viţel şi aduceţi-l întâi voi jertfă, de vreme ce voi sunteţi mai mulţi, iar eu însumi voi face pe urmă. Şi punând viţelul pe lemne, să nu aprindeţi focul, ci să vă rugaţi către zeul vostru Baal, ca să vă trimită foc din cer şi să vă ardă jertfa". Deci prorocii lui Baal au făcut aşa. Aruncând sorţi, ei şi-au luat un viţel, apoi, punând lemne multe, au junghiat viţelul, l-au tăiat în bucăţi, l-au pus pe altar şi au început a se ruga către Baal, zeul lor, ca să le trimită foc spre jertfa lor. Şi au chemat numele aceluia de dimineaţă până la amiază, strigând: „Ascultă-ne, Baale, ascultă-ne pe noi!" Dar nu era nici glas, nici ascultare şi toţi alergau împreună împrejurul jertfelnicului lor.

Iar când s-a făcut amiază, Ilie, prorocul lui Dumnezeu, îi batjocorea şi le zicea:Strigaţi cu glas mare ca să vă audă zeul vostru, de vreme ce acum poate are altă îndeletnicire; poate face altceva sau vorbeşte cu alţii sau benchetuieşte sau doarme. Deci, strigaţi cu glas mare, ca să-l deşteptaţi! Iar prorocii cei mincinoşi strigau tare şi se crestau cu cuţitele, după obiceiul lor; iar unii se băteau cu bicele până la vărsarea sângelui lor.

Apoi trecând amiaza şi slujitorii cei fără de ruşine nesporind nimic, Sfântul Ilie Tesviteanul le-a zis:Tăceţi de acum şi încetaţi, căci a sosit vremea jertfei mele. Iar prorocii lui Baal au încetat şi Ilie a zis către popoare:Apropiaţi-vă de mine! Şi toate popoarele s-au apropiat de dânsul şi a luat douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel, şi le-a pus pe altarul Domnului, apoi, tăind viţelul în bucăţi, l-a pus pe lemne, a săpat groapă împrejurul altarului şi a poruncit popoarelor ca, luând patru vase de apă, să toarne apa pe jertfă şi pe lemne, şi au făcut aşa. Apoi le-a zis: „Turnaţi al doilea rând!" Şi au turnat. Apoi le-a mai zis: „Turnaţi al treilea rând!" Şi au turnat. Şi a străbătut apa împrejurul altarului, şi groapa s-a umplut cu apă.

Atunci Sfântul Ilie, privind către cer, a strigat către Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui lacob, ascultă-mă pe mine, robul Tău, şi trimite de sus foc peste această jertfă, ca astăzi să cunoască toate aceste popoare, că Tu singur eşti Dumnezeul lui Israel şi eu robul tău şi Ţie ţi-am înălţat această jertfă. Ascultă-mă pe mine, Doamne, ascultă-mă cu foc, pentru ca să se întoarcă inimile acestor popoare în urma Ta. Şi a căzut foc din cer de la Domnul şi a mistuit toate jertfele cele întregi, lemnele, pietrele, ţărâna şi apa care erau în groapă. Şi au căzut popoarele cu feţele la pământ, strigând: „Cu adevărat Acesta este Unul Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El". Iar Sfântul Ilie le-a zis:Prindeţi pe prorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul dintr-înşii. Deci i-au prins pe toţi prorocii mincinoşi şi Sfântul Ilie i-a dus la râul Chişon, care intră cu repejuni de apă în marea cea mare, şi acolo i-a junghiat cu mâna sa; iar necuratele lor stârvuri le-a aruncat în apă, ca să nu se spurce pământul cu ele, nici să se vatăme văzduhul de putoarea lor.

După aceasta, Sfântul Ilie a grăit către împăratul Ahab ca degrabă să mănânce şi să bea, apoi să înhame caii la caretă ca să alerge în cale, pentru că o să se coboare ploaie mare şi o să-i ude pe toţi. Deci Ahab şezând să mănânce şi să bea, Sfântul Ilie s-a suit în muntele Carmelului şi, plecându-se la pământ, şi-a pus faţa între genunchii săi şi s-a rugat lui Dumnezeu să trimită ploaie pe pământ. Şi îndată cu rugăciunea lui, s-a deschis cerul ca şi cu o cheie şi s-a pogorât o ploaie mare, încât a udat pe toţi şi pământul cel însetat l-a adăpat din destul. Atunci împăratul Ahab, cunoscând rătăcirea sa, plângea pentru păcatele sale, mergând pe cale spre Samaria. Iar Sfântul Ilie, încingându-şi mijlocul, a alergat pe jos înaintea lui Ahab, bucurându-se în Domnul Dumnezeul său.

Dar spurcata împărăteasa Izabela, soţia lui Ahab, înştiinţându-se de toate acestea, s-a umplut de iuţime şi de mânie pentru pierderea prorocilor săi celor fără de ruşine şi a trimis la Sfântul Ilie, jurân- du-se pe zeii săi, că a doua zi, în care ceas a ucis el prorocii lui Baal, în acelaşi ceas îl va ucide şi ea. Iar Sfântul Ilie s-a temut de moarte, ca un om supus neputinţei firii omeneşti, după ceea ce s-a zis:Ilie era om asemenea nouă, pătimitor. Şi a fugit de frica Izabelei în Beer-Şeba, pământul Iudeei. Şi ducându-se în pustie cale de-o zi, a stat să se odihnească sub un ienupăr şi, fiind mâhnit, îşi cerea moarte de la Dumnezeu, zicând: „Doamne, destul am trăit pe pământ până acum, ia acum de la mine sufletul meu. Oare eu sunt mai bun decât părinţii mei?" Aceasta a grăit-o prorocul, nu că era supărat de acea prigonire, ci ca un râvnitor al lui Dumnezeu, care nu suferea răutăţile omeneşti, necinstirea lui Dumnezeu şi hulirea Preasfântului Său nume. Căci îi era mai uşoară moartea, decât să audă şi să vadă oamenii cei fără de lege, defăimând şi lepădând pe Dumnezeu, Ziditorul lor.

Astfel rugându-se, s-a culcat şi a adormit sub copacul acela, când iată, îngerul Domnului s-a atins de el, zicându-i:Scoală-te şi mănâncă. Deşteptându-se Ilie, a văzut la căpătâiul său o azimă caldă şi un ulcior cu apă. Deci, sculându-se, a mâncat şi a băut şi apoi iarăşi a adormit. Atunci îngerul s-a atins a doua oară de el, zicând: Scoală şi mănâncă, căci calea îţi este depărtată! Deci, sculându-se el, a mâncat şi a băut, şi, cu puterea mâncării aceleia, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, până la muntele Horeb. Acolo a locuit în peşteră, vorbind mai întâi cu îngerul, după aceea cu însuşi Domnul Dumnezeu, Care i S-a arătat în vânt subţire, suflând cu linişte prin văzduh luminos. Iar când Domnul se apropia de dânsul, mergeau înainte semnele cele înfricoşate ale venirii Lui. La început era un vifor mare, care răsturna dealurile şi sfărâma pietrele; după aceea venea foc, dar nu era în foc Domnul, iar după foc un glas de lumină subţire şi acolo era Domnul.

Şi când Ilie a auzit venirea Domnului, şi-a acoperit faţa cu cojocul lui şi, ieşind, stătea înaintea peşterii. Şi a auzit pe Domnul grăind către dânsul: „Ce faci aici, Ilie?" El a răspuns: „Râvnind, am râvnit după Tine, Doamne Atotţiitorule, că fiii lui Israel au părăsit legea Ta, altarele Tale le-au risipit, pe prorocii Tăi i-au tăiat cu sabia şi am rămas numai eu singur; şi acum ei caută şi sufletul meu, ca să mi-l ia". Iar Domnul, mângâindu-l pe el în necaz, i-a spus că nu tot poporul lui Israel s-a depărtat de la Dânsul; ci mai are ascunşi încă şapte mii de robi ai Săi, care nu şi-au plecat genunchii zeului Baal. După aceea, i-a vestit şi pierzarea lui Ahab şi a Izabelei împre­ună cu toată casa lor, care avea să fie degrab; şi a poruncit Domnul ca, pe un oarecare bărbat vestit cu numele Iehu, să-l numească mai înainte la împărăţia lui Israel, ca unul ce avea să piardă toată seminţia lui Ahab. încă a mai poruncit ca şi pe Elisei să-l ungă proroc şi astfel mângâind Dumnezeu pe robul Său, S-a dus de la dânsul.

Iar prorocul Ilie, plăcutul lui Dumnezeu, ducându-se de acolo după porunca Domnului, a găsit pe Elisei, fiul lui Safat, arând pământul cu douăsprezece perechi de boi. Deci şi-a pus cojocul şi i-a spus lui voia Domnului, numindu-l pe el proroc şi poruncindu-i să meargă în urma sa. Iar Elisei a zis către dânsul: „Rogu-mă ţie, lasă-mă puţin să sărut pe tatăl şi pe maica mea şi apoi voi merge după tine". Iar Sfântul Ilie neoprindu-l, Elisei s-a dus de a sărutat pe tatăl şi pe maica sa şi, înjunghiind o pereche de boi, cu care el singur ara, a dat ospăţ vecinilor şi casnicilor săi; apoi a plecat după Sfântul Ilie, fiindu-i lui slugă şi ucenic şi urmându-i în tot locul. În acel timp, împăratul Ahab, fiind stăpânit de Izabela, nelegiuita lui soţie, pe lângă cele mai dinainte fărădelegi ale sale, a adăugat altă fărădelege în acest fel.

Un oarecare israelitean, anume Navute, avea o vie în Samaria, lângă aria împăratului Ahab. Acesta a zis către Navute:Dă-mi mie via ta, ca să fac o grădină de verdeţuri, pentru că este aproape de casa mea; iar eu îţi voi da ţie altă vie mai bună decât acesta. Iar de nu-ţi va fi cu plăcere, atunci îţi voi da argint pe ea. Navute a răspuns: Să nu-mi fie mie acesta de la Domnul Dumnezeul meu, ca să-mi dau eu ţie moştenirea părinţilor mei. Auzind aceasta Ahab, s-a întors la casa sa tulburat şi necăjit de cuvintele lui Navute şi de necaz n-a mâncat pâine. Atunci Izabela, înştiinţându-se de pricina mâhnirii lui, a râs de dânsul şi a zis: „Oare în acest fel este stăpânirea ta, împărate al lui Israel, că nu eşti puternic asupra unui om, să faci după voia ta? Nu mai fi mâhnit şi mănâncă pâine; apoi aşteaptă puţin că eu singură îţi voi da în mâini via lui Navute".

Aceasta zicând, a scris poruncă în numele împăratului la mai- marii cetăţilor lui Israel şi a pecetluit-o cu pecete împărătească. Iar într-însa a scris ca să pună asupra lui Navute o pricină nedreaptă, ca şi cum ar fi vorbit rău de Dumnezeu şi de împărat; apoi, punând de faţă martori mincinoşi, să-l ucidă cu pietre afară din cetate. Astfel s-a săvârşit acea nedreaptă ucidere, din porunca celor fără de lege. Şi murind nevinovatul Navute, Izabela a zis către Ahab: „Acum moşteneşte via lui Navute iară de argint, pentru că el s-a dus dintre cei vii". Ahab, auzind de uciderea lui Navute, s-a mâhnit puţin, apoi s-a dus să ia via; dar pe drum a fost întâmpinat, din porunca lui Dumnezeu, de Sfântul Proroc Ilie, care a zis către dânsul: „Deoa­rece ai ucis cu nedreptate pe Navute cel nevinovat şi i-ai răpit via lui, pentru aceasta zice Domnul: «În locul în care au lins câinii sângele lui Navute, tot în acel loc şi sângele tău îl vor linge câinii. Asemenea şi pe femeia ta, Izabela, o vor mânca câinii şi toată casa ta se va pierde»".

Iar Ahab, auzind cuvintele acestea, a plâns şi, lepădând hainele sale împărăteşti, s-a îmbrăcat în sac şi a postit. Şi atât a putut de mult acea puţină pocăinţă a lui înaintea lui Dumnezeu, încât acea vremelnică pedeapsă asupra casei lui a mutat-o după moartea sa, pentru că Domnul a zis către prorocul Său Ilie: „De vreme ce Ahab s-a smerit, pentru aceasta nu voi aduce rele asupra casei sale în zilele lui, ci în zilele fiului lui". După aceasta, Ahab a mai vieţuit trei ani şi a fost ucis în război. Şi l-au adus în Samaria cu careta lui, iar sângele care a curs pe roate l-au lins câinii, după cuvântul prorocului lui Dumnezeu. Asemenea şi cele prorocite despre Izabela şi despre toată casa lui Ahab, s-au împlinit toate la vremea lor, după răpirea Sfântului Ilie.

După moartea lui Ahab, a împărăţit în locul lui fiul său, Ohozie; dar precum a fost moştenitor al scaunului tatălui său, tot aşa a fost şi al păgânătăţii lui, căci, ascultând pe Izabela, ticăloasa sa mamă, a slujit cu jertfe şi cu închinăciuni necuratului Baal şi a mâniat foarte tare pe Domnul Dumnezeul lui Israel. Iar din întâmplare a căzut de pe fereastra foişorului său şi s-a îmbolnăvit. Atunci a trimis soli la spurcatul zeu Baal sau mai bine zis la diavolul care locuia în acel idol şi dădea răspunsuri mincinoase la cei ce-l întrebau. La acela a trimis ca să întrebe despre sănătatea sa, adică dacă se va scula din pat.

Şi ducându-se trimişii lui Ohozie la Baal, i-a întâmpinat în cale prorocul lui Dumnezeu Ilie, din porunca Domnului, şi a zis către dânşii:Oare nu este Dumnezeu întru Israel de vă duceţi să întrebaţi pe întinatul Baal? Deci întoarceţi-vă şi spuneţi împăratului, care v-a trimis: Domnul zice astfel: «Nu te vei mai scula de pe patul pe care te-ai culcat, ci pe el vei muri». Iar ei, întorcându-se, au spus aceste cuvinte împăratului cel bolnav. Şi i-a întrebat împăratul: „Ce fel de om era acela care a spus aceste cuvinte?" Ei au răspuns: „Era păros şi încins cu o curea peste mijloc". Împăratul a zis: „Acela este Ilie Tesviteanul".

Apoi a trimis pe un mai mare peste 50 şi 50 de bărbaţi cu el, ca să prindă pe Ilie şi să-l aducă la dânsul. Iar aceia ducându-se, l-au găsit în muntele Carmelului, pentru că acolo obişnuia a petrece mai mult. Deci mai-marele acela, văzându-l şezând în vârful muntelui, a zis către dânsul: „Omule al lui Dumnezeu, împăratul îţi porunceşte să te pogori de aici şi să mergi la dânsul". Sfântul Ilie a răspuns: „Dacă sunt om al lui Dumnezeu, atunci să se pogoare foc din cer să te mistuie pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi". Atunci a căzut îndată foc din cer şi i-a prefăcut pe toţi în cenuşă. Apoi împăratul a trimis pe un alt mai-mare peste 50, cu acelaşi număr de bărbaţi, şi acelora li s-a făcut acelaşi lucru; căci, căzând foc din cer, i-a mistuit. Deci împăratul a trimis şi pe al treilea mai mare peste 50 de bărbaţi.

Iar acela, ştiind ce au pătimit trimişii cei mai dinainte de el, s-a dus la Sfântul Ilie cu frică şi cu smerenie şi, plecându-se înaintea lui, l-a rugat, zicând: „Omule al lui Dumnezeu, sufletul meu şi sufletele acestor robi care sunt cu mine sunt gata înaintea ta. Miluieşte-ne pe noi, care n-am venit de voia noastră, ci fiind trimişi; deci nu ne pierde cu foc, ca pe cei trimişi mai înainte de noi". Iar prorocul a cruţat pe cei ce veniseră cu smerenie, iar pe cei ce veniseră cu mândrie şi cu stăpânire şi voiau să-l ducă ca pe un rob, nu i-a cruţat. Şi s-a făcut porunca Domnului către Sfântul Ilie, ca să meargă la împărat fără de temere cu cei din rândul al treilea şi să-i zică aceleaşi cuvinte, care le zisese mai înainte.

Deci sculându-se omul lui Dumnezeu, a mers cu cel mai mare peste cei 50 şi cu oamenii lui şi, ajungând la împărat, a zis către dânsul:Aşa grăieşte Domnul; deoarece ai trimis la Baal să întrebe despre viaţa tay ca şi cum n-ar fi fost Dumnezeu în Israelg pe care ai fi putut să-L întrebi, pentru aceea nu te vei scula de pe patul pe care zaci, ci vei muri. Şi a murit Ohozie, după cuvântul Domnului cel grăit prin gura prorocului. După Ohozie, împărăţia lui Israel a luat-o Ioram, fratele lui, deoarece Ohozie n-a avut fiu. In vremea lui Ioram, s-a sfârşit casa lui Ahab, pierzându-se de mânia dumnezeiască, în zilele Sfântului Proroc Elisei, precum se scrie în viaţa lui.

Iar când s-a apropiat vremea în care voia Domnul să ia pe Ilie la Sine viu cu trupul, Ilie şi Elisei mergeau de la cetatea Galgal la cetatea Betel. Şi văzând cu dumnezeiască descoperire răpirea lui, care i se apropiase, voia să lase pe Elisei în Galgal, tăinuind înaintea lui, cu smerită cugetare, preamărirea ce era să i se facă de Dumnezeu. Deci a zis către Elisei:Tu să şezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul până la Betel. Iar Sfântul Elisei, ştiind de asemenea din dumneze­iasca descoperire ceea ce avea să fie, i-a răspuns:Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi lăsa pe tine. Deci au mers amândoi până la Betel. Iar fiii prorocilor care locuiau în Betel, apropiindu-se deosebi de Elisei, i-au zis:Oare pricepi tu că Domnul va lua pe stăpânul tău de la tine, pe deasupra capului tău? Elisei a răspuns: Cunosc şi eu, dar tăceţi. După aceasta Sfântul Ilie a zis către Elisei: Tu şezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul la Ierihon. Elisei a răspuns:Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi lăsa. Şi au mers amândoi la Ierihon.

Şi apropiindu-se fiii prorocilor din Ierihon de Elisei, i-au zis: Oare pricepi că Domnul va lua astăzi pe stăpânul tău de la tine, pe deasupra capului tău? Elisei a răspuns:Am priceput, tăceţi. Sfântul Ilie a zis către Elisei:Şezi aici, că Domnul m-a trimis la Iordan. Elisei a zis:Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu mă voi depărta de tine. Şi au mers amândoi, iar 50 de bărbaţi din fiii prorocilor s-au dus în urma lor, de departe. Iar când amândoi sfinţii proroci au ajuns la Iordan, Ilie a luat cojocul său şi, învârtindu-l, a lovit apa cu dânsul şi s-a despărţit în două; şi au trecut amândoi ca pe uscat. Iar după ce au trecut ei Iordanul, Ilie a zis către Elisei:Cere de la mine ce vrei, mai înainte de a fi luat de la tine. Elisei a zis:Cer ca darul din tine să fie îndoit în mine. Ilie i-a zis:Greu lucru ai cerut; însă, dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ţi se va împlini cererea; iar de nu mă vei vedea, nu ţi se va împlini cererea.

Şi pe când mergeau ei şi grăiau, deodată s-a arătat între amândoi un car de foc cu cai de foc şi Ilie a fost luat spre cer. Iar Elisei privea şi striga:Părinte, părinte, carul şi caii lui Israel, ca şi cum ar fi zis: „O, părinte, tu ai fost toată puterea lui Israel, care mai mult cu rugăciunea şi cu râvna ta ai ajutat împărăţia lui Israel, decât multă mulţime de viteji şi de ostaşi înarmaţi". Şi nu l-a mai văzut Elisei. Deci s-a apucat de hainele sale şi le-a rupt, tânguindu-se. Atunci a căzut de sus cojocul lui Ilie şi, luându-l Elisei, a stat pe ţărmurile Iordanului; şi despărţind cu el apa ca şi Ilie, a trecut pe uscat; şi s-a făcut moştenitor darului care lucra în învăţătorul lui.

Iar Sfântul Ilie, prorocul lui Dumnezeu, fiind luat cu trupul în carul cel de foc, până acum este viu în trup, păzindu-se de Dumnezeu în locaşurile raiului. El a fost văzut în Tabor de cei trei Sfinţi Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a Domnului şi iar se va vedea de oamenii cei muritori trupeşte, înaintea venirii a doua pe pământ a Domnului. în acea vreme, cel ce mai înainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist. Şi atunci nu numai ca proroc, dar şi ca mucenic în ceata sfinţilor se va învrednici de mai mare cinste şi slavă, de la dreptul dătător de plată Dumnezeu, Cel Unul în trei feţe, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Căruia se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. - Doxologia

„Nu nevoințele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu și El ne cântărește după smerenia pe care o avem noi”.

D-le Marin Răducă, vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre suferință.

Noi, ca oameni, ne întrebăm de multe ori contrariați: „De ce, cu cei ce-L caută pe Dumnezeu, se întâmplă lucrurile acestea nedorite?”. Dar trebuie să le primim pe toate ca din mâna lui Dumnezeu. Păi, „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”. Cei care luptă pentru Dumnezeu, pentru Hristos, să nu se aștepte la altceva decât la suferință. Viața în Hristos este cruce și învierea noastră nu poate să fie decât prin suferință. Deci, pe noi, suferința ne-a apropiat mai mult de Dumnezeu. Lumea nu prea poate înțelege lucrul acesta. Omul, ce spune? „Păi, dacă eu lupt pentru Dumnezeu și eu mi-am dedicat viața lui Dumnezeu, de ce mi se întâmplă mie lucrurile acestea?”. În general, omul respinge durerea și totuși suferința este cea care ne apropie de Dumnezeu. Putem să spunem și așa, că suntem oarecum pedepsiți pentru păcatele noastre, dar nimic în viața noastră nu ni se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. Diavolul este acela care e pârâșul nostru dacă Dumnezeu îi aprobă ca să ne încerce. Ceea ce vedem că se întâmplă în zilele noastre este pentru că Dumnezeu a îngăduit diavolului să se lege de sufletul nostru. Dacă privim la viața celor care au trecut prin închisoarea Pitești, niște copii în fond, ne întrebăm ce știau și câtă educație creștină aveau ei? Dacă nu am fi avut o anumită educație creștină, n-am fi putut să rezistăm acelui val de mare încercare. Foarte mulți au rămas acolo. E foarte greu să povestești și după atâta timp, nici nu caut să îmi readuc aminte și să retrăiesc acele clipe și nici nu mai pot să redau în cuvinte ceea ce am trăit eu acolo. Acolo, fiind singur în celulă, nu o zi-două, nu un an-doi, începi să îți pui probleme. Pe câtă vreme aici, dumneavoastră v-ați asumat singure această cruce ca să-L imitați pe Hristos. E foarte greu ca să ajungi și să trăiești ceea ce au trăit cei care au trecut prin aceste mari încercări.

Viața dumneavoastră este o viață voluntară. Eu am făcut parte dintr-o organizație care, sigur, avea regulile ei, disciplina ei, așa cum aveți frățiile voastre ascultarea, care este mai presus de toate. Ascultarea mă duce la smerenie, că în fond și în ultimă instanță nu nevoințele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu și El ne cântărește după smerenia pe care o avem noi.

Deci viața din închisoare v-a folosit mai mult decât experiența trăită în Sf. Munte?

Cum v-am spus, una este să-ți impună cineva: „Așa să stai, pe marginea priciului!” și alta este să o faci de bunăvoie. În închisoare aveam niște paturi din scândură și eram înfometați. Nu voiam noi să ținem post așa de server, că dacă s-ar fi uitat cineva la trupurile noastre, eram mult mai slăbiți decât cei de la Auschwitz… Sigur că, prin angajamentul pe care noi ni l-am luat și activitatea pe care am dus-o pentru Hristos și neam, era tot un fel de voluntariat. Dar vedeți că au venit peste noi încercări pentru care eram cât de cât pregătiți, pentru că nouă ni s-a făcut cu adevărat educația aceasta a morții, ca să fim gata oricând să murim pentru Dumnezeu și neam. Însă, copii fiind, ce ziceam: „Ei, asta ni se spune ca să ne încerce pe noi”. Deci am ajuns acolo și în fapt. Că așa de vorbit despre Dumnezeu e foarte ușor, dar ca să-L trăim pe Dumnezeu, să trăim viața Lui, aceasta este adevărata Teologie, nu doar scolastica. Putem vorbi foarte frumos despre Dumnezeu, dar dacă nu-L trăim, nu ajungem la cunoașterea lui Dumnezeu. Așa că vedeți, nu trebuie neapărat să fim în închisoare ca să ajungem la mântuire, la sfințenie. Depinde de fiecare cum înțelege, că deși în general suntem cu toții oameni, nu aveam aceleași caractere.

Câți ani de temniță ați făcut?

19 ani și jumătate.

Și unde, la Aiud?

Mai mult la Aiud. Am fost dus la închisoarea Târgșor pentru reeducare, pentru că eram elev în timpul arestării. După aceea am fost dus la Suceava și mă întrebam de ce, că nu eram o personalitate. Eram un copil, elev. Mă potriveam eu cu prințul Ghica, cu prințul Sturdza, cu domnul Trifan sau cu domnul Marian? Și acolo iar încercări pentru că în 1944, rușii spărseseră frontul și veneau către noi. Administrația s-a retras și a rămas numai un simplu gardian cu noi ca să ne predea rușilor. În sfârșit, sunt multe de povestit… Ce voiam să vă spun cu treaba asta, este că nu trebuie neapărat să fii întemnițat ca să duci viață duhovnicească. De mântuit, te poți mântui nu numai în închisoare, nu numai în mănăstire, te poți mântui oriunde când faci voia lui Dumnezeu, adică dacă trăiești poruncile lui Dumnezeu. Pentru că ne încearcă diavolul, dar el nu poate să facă nimic fără voia lui Dumnezeu. Îi cere lui Dumnezeu să ne ispitească și ca atare noi trebuie să primim toate încercările acestea ca din mâna lui Dumnezeu, că diavolul caută să ne aducă și pe dumneavoastră, și pe noi cei din lume la deznădejde.

În închisoare ați avut stări de deznădejde?

Numai una? Cheia este să nu accepți gândul. Ispitele vin asupra noastră și bineînțeles că treci o clipă, o oră, treci o zi, trec anii, trec zeci de ani, dar dacă nu cauți să-ți menții un echilibru duhovnicesc, te pierzi. Dumnezeu ne-a creat cu acest liber arbitru, cu voia liberă a noastră, să alegem. El pe nimeni nu forțează să intre în Împărăția Lui. Numai cine vrea: „Oricine vrea să vină după Mine – zice Mântuitorul – să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”. Deci trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine înainte de a-L cunoaște pe Dumnezeu, să înțelegem că suntem într-o permanentă luptă cu noi înșine și să nu ajungem la deznădăjduire. Dacă am căzut nu înseamnă să rămân acolo, ci să mă ridic imediat. Cad, mă ridic, cad, mă ridic. Scăparea noastră este la harul lui Dumnezeu, că nimic nu putem face fără harul Lui, fără ajutorul Lui, așa cum ne-a spus Mântuitorul că: „Nimic nu puteți face fără Mine”, adică fără rugăciune.

Teolog este cel care se roagă, se leapădă de sine și trăiește poruncile lui Hristos

Dar în stări de deznădejde, te mai poți ruga?

Mai întâi trebuie să îmi dau seama de starea în care sunt. Și nu numai deznădejdea, orice ispită care vine asupra mea, nu poate să dispară de la sine. Nu pleacă, insist, dar bucuria vine după ce te chinuiești și te rogi și cu ajutorul lui Dumnezeu învingi starea aceea. Vă dau un exemplu, pe mine însumi. Prin reeducarea pe care o voiau, ei s-au amestecat în credința noastră și voiau ca să ne tragă de partea lor. Prima dată au început cu binișorul și cu promisiuni, că ne pun în libertate ș.a.m.d., numai să trecem de partea lor și asta e o mare ispită, nu? Că știai că trăiești cu supa aceea și cu bucățica aceea de turtoi de 200 de grame și că din „bandit” nu erai scos. Realizam că omul nu e creat de Dumnezeu să stea înlănțuit și legat, că venea în contradicție cu credința ta, cu idealul tău. Ce vreau să vă spun cu deznădejdea… Chiar dacă te ține această stare de deznădejde, cine este conștient și Îl iubește pe Hristos, e conștient că Dumnezeu este în el. Eu, în calitate de creștin, am fost botezat și din clipa în care am fost botezat, Hristos, deci Dumnezeu, este în mine. Și dacă conștientizez acest lucru, prezența lui Dumnezeu în mine, mă rog după îndemnul Mântuitorului: „Oricine se va ruga cu credință, va primi și oricine va cere ceva în numele Meu, voi face vouă”. Dumnezeu dă rugăciunea celui care se roagă și teolog este acela care se roagă, nu numaidecât cel care se duce la Facultatea de Teologie și are o diplomă. Diploma este aceea pe care o lucrați sfințiile voastre clipă de clipă, prin ascultare, făcând lucruri care nu vă convin, că asta înseamnă lepădarea de sine. Nu-mi convine, dar așa învingi. Monahismul are o experiență de mii de ani, dar dacă omul nu e pregătit, se răzvrătește. Deci ca să ajungi la iubire de Dumnezeu trebuie să cunoști, trebuie să ai o anumită educație, că altfel automat părăsești calea. Acolo, unde sunteți, nu mai aveți libertatea dumneavoastră. Și ăsta e un mijloc de înduhovnicire. Așa primiți harul lui Dumnezeu. Care este educația mea? E spovedania, e Sf. Împărtășanie și toate tainele astea ale creștinismului care sunt în Biserică. Eu să mă conduc după rătăciți? Nu. Biserica, la baza ei are anumite canoane. Ai părăsit Biserica, L-ai părăsit pe Hristos. Postura în care sunt eu, este să mă desăvârșesc și să fac ascultare. Să ne vedem de păcatele noastre, să scăpăm de ele pentru că atunci când vom merge la Judecată, în fața lui Dumnezeu răspunde duhovnicul meu. Eu să-mi văd de păcatele mele pentru că Hristos pentru aceasta a venit: să ne scape de păcat și de moarte. De aceea S-a lăsat răstignit și ca să urmăm viața Lui. Hristos nu mă va întreba la Judecată de ce am păcătuit aici pe pământ, ci de ce nu m-am pocăit, de ce nu m-am îndreptat? Deci, să căutăm să luptăm cu cauza păcatului. Și cauza păcatului, care este? Gândul. Ce ne învață Sf. Părinți? Să ne păzim mintea și inima. Să cunoaștem mijloacele acestea prin care ei au ajuns la sfințire, la mântuire. Ce a făcut Dumnezeu pentru noi este din dragoste și din iubire. El a luat chipul nostru, a luat neputințele noastre, S-a lăsat răstignit pentru că păcatul trebuie plătit. El, prin moartea Lui a omorât moartea noastră și învierea Lui este a noastră.

Care erau ispitele cele mai grele în închisoare?

Deznădejdea era una din ispitele cele mai puternice, că diavolul dacă te câștigă cu treaba asta, dacă ai căzut în deznădejde, ești al lui: fie că îți pui capăt zilelor, fie că treci de partea dușmanului. E ușor a spune: iubește! Dar scara e foarte înaltă. Și cum ajungem noi la iubire? Că nu pot să iubesc și să fiu pătimaș. De multe ori vezi această contradicție între anumite stări sufletești, între viața ta interioară și realitate. Înlăturarea vrăjmașului se face permanent, clipă de clipă, cu trezvie. Dumnezeu ne-a dat fiecăruia libertatea de a alege, de a respinge ispita sau de a o primi. Dacă o primești, te duce la păcat. Dar dacă nu o primești și te împotrivești și te rogi ca Dumnezeu să te ajute, treci peste ispită și nu ajungi la păcat. Ispita are și ea treptele ei până a ajunge la păcat. Dacă conștientizezi că Dumnezeu te vede și aceasta este o rugăciune. El este prezent și aproape de mine. Nu e undeva departe.

Duhovnicia este o mare taină

Când vin lacrimile la rugăciune?

Când îmi văd păcătoșenia mea și jertfa Mântuitorului pentru păcatele mele. Și ce fac eu și ce a făcut El pentru mine? Nu trebuie să mă forțez ca să ajung la lacrimi sau la rugăciune. Lacrimile pot fi și interioare. Datoria este să spun rugăciunea în orice clipă, nu neapărat cu vorba, ci cu gândul.Dacă am mediul să o spun cu voce tare ca să se obișnuiască urechea și mintea mea, o spun și tare. Dar ce spune Sf. Ap. Pavel? „Rugați-vă neîncetat”, adică să spui rugăciunea mereu, de câte ori ai ocazia și să nu-ți lași mintea să vagabondeze pe unde vrea ea. Mai bine voința mea comandă minții mele să facă ceea ce îi spun eu. Dacă nu îi dau eu de lucru, mintea își caută ea și mă duce unde vrea ea. Și dacă mă las în voia ei, e de rău și nu mai fac voia lui Dumnezeu. Noi trebuie să cunoaștem voia lui Dumnezeu și voia Lui se cuprinde în poruncile Lui. Deci, toate lucrurile acestea conlucrează. Avem nevoie de rugăciune și cum zic Sf. Părinți, să o spui ca pe o respirație, așa de des să o rostești. Adică, să-L ai mereu pe Hristos în inima ta. Așa cum au fost oameni care au dus o viață de destrăbălare într-un anumit moment al vieții și ceva a intervenit în viața lor și au ajuns la sfințenie, înaintea celor care de mici au făcut voia lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie să judecăm pe nimeni, ci să ne rugăm. Chiar dacă vedem pe unii păcătuind, nu trebuie să îi arătăm cu degetul. Pot să cad eu în același păcat. Duhovnicia este o mare taină și cu aceasta începe Mântuitorul: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor”. Trebuie să înțelegem termenii aceștia. În general, noi, românii, știm că pocăința este căința. Dar dacă mă căiesc, e suficient? Nu e suficient. La greci cuvântul „pocăință” este metanoia și metanoia presupune schimbarea vieții. Adică cum să îmi schimb viața? Gândirea, ea trebuie schimbată, de la păcat la virtute, de la rău la bine.

Cum să învățăm să iertăm cu ușurință?

Hristos ne-a dat rugăciunea Tatăl nostru: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Deci: „Doamne, să-mi ierți greșelile și păcatele noastre”, așa cum le iert eu greșiților mei. Iar eu, judecând acestea și dacă vreau ca Hristos să mă ierte, trebuie să iert și eu. Toate se obțin cu perseverență și cu rugăciune. Fiecare cuvânt al lui Hristos e o poruncă. Când în inima mea nu am iertat, trebuie să mă rog: „Doamne, ajută-mă să scap de această ținere și reținere” și prin rugăciune și prin faptă voi ajunge la iertare. „Iubiți pe vrăjmașii voștri!”. Pentru un om obișnuit este o utopie, dar dumneavoastră sunteți în școala lui Hristos și dacă ați venit la Hristos, respectați-I cuvântul și poruncile. Deci, trebuie să perseverez că nu peste noapte mă schimb, ci prin multe metanii și prin multe rugăciuni și nevoințe. Nimeni nu s-a născut sfânt. Și repet, sfințenia se înfăptuiește după vrerea noastră.

Să fii gata pentru jertfă!

Ce să facem ca să ducem mai departe valorile neamului?

Eu nu pot lupta pentru învierea neamului meu, dacă nu înviez mai întâi eu. Trebuie să omor mai întâi păcatul în mine. Iar eu trebuie să merg cu iubire de neam până la a-mi da viața pentru el. Astăzi vedem pe conducătorii noștri că se ocupă de sinele lor, de averea lor. Însă nu au limită, câtă vreme ar trebui să dea, nu să ia.

Credeți că generația noastră va trece prin suferințe mai mari decât ați îndurat dumneavoastră?

Suferințele pot veni sub diferite forme. Când vor veni peste toată lumea încercările acestea nu știm, dar citim în Apocalipsă că doar credința primează. Cei care vor crede în Hristos, vor primi bucuroși moartea pentru Hristos, pentru că dincolo se duc în brațele lui Hristos. Dar trebuie să ai această tărie în tine, să fii gata pentru jertfă. Și noi avem atâtea exemple în viața aceasta de sfinți și de martiri care au crezut cu adevărat. Nu trebuie să mă gândesc eu la ce se va întâmpla cu mine. Preocuparea mea, clipă de clipă, trebuie să fie să mă curățesc, să ajung la sfințenie. Aceasta este o poruncă: „Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârșit este”. Treptele pe care pot ajunge la sfințenie este curăția, este lupta cu mine însumi, ca să-mi curățesc mintea, inima și simțurile mele și să știu să le stăpânesc. „Dar fără Mine, nu puteți face nimic”, zice Mântuitorul. Și avem ajutorul lui Hristos care spune: „Oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine”. Deci, fă ascultare! Asta înseamnă lepădare. Noi nu învățăm niște axiome de ordin teoretic. Practic, în clipa în care nu mai asculți de stareț sau de duhovnic, ai abandonat lepădarea de sine. În momente de îndoială, de deznădejde, de plictiseală, aveți Sf. Scriptură și învățăturile Sf. Părinți care au știut cum să mânuiască această cunoaștere de sine și cum să lupte cu sinele. Trebuie să înveți ce au făcut ei, că așa învățăm unii de la alții. Să nu vorbim de rău pe nimeni! Ni se pare că sunt lucruri mărunte și de nimic, însă când ai început să critici și să vorbești de rău, deja te-ai autocondamnat. Dacă vezi o soră că a căzut în deznădejde, roagă-te pentru ea, stai de vorbă cu ea. Nu-i plimba vorbele de colo-colo. Și toate au la bază jertfa, renunțarea la sinele tău, la orgoliul tău. Gândurile păcătoase nu pleacă că le-am spovedit. Ele se anulează în mine, se omoară printr-o permanentă trezvie, atenție, supraveghere. Dacă am părtășie cu gândurile rele, nu mai ajung la Hristos, la unirea cu El. Acesta este țelul nostru. Să nu credeți că sfințenia se obține peste noapte și să știți că nimeni nu s-a născut sfânt. Sfințenia se cucerește, se obține prin strădanie, cum spune Mântuitorul că: „Împărăția cerurilor se ia cu sila”. Deci, trebuie să ne silim. Căci, ce ne-a adus Hristos? El ne-a adus liniștea, pacea sufletească. Să nu privim la rău, știind că diavolul ne aduce întotdeauna tulburare și Hristos ne aduce bucurie. Deci, harul lui Dumnezeu ne aduce bucurie.

 (Interviu acordat maicilor de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, preluat din Revista Atitudini, Nr. 59)

Troparul Sfântului Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon, glasul al 3-lea:

Purtătorule de chinuri, Sfinte şi tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condacul 1

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Icosul 1

Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, Mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la Împăratul cel nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos, pentru care îţi cântăm:
  Bucură-te, Sfinte cu adâncă judecată;
  Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
  Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
  Bucură-te, al blândului Iisus următor;
  Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
  Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
  Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;
  Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
  Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
  Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
  Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
  Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 2-lea

De mic rămas fără mamă, Sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgânească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în mijlocul vânturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare până ce n-ai aflat calea Dumnezeului Celui adevărat, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Adânc fiind rănit de dragostea în Hristos, când veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la Care a şi venit mântuirea, căci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu trupul şi cu sângele Domnului; pentru aceasta te lăudăm aşa:
  Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;
  Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos;
  Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni;
  Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni;
  Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat;
  Bucură-te, cel ce copilul ai înviat;
  Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;
  Bucură-te, uimirea multor învăţaţi;
  Bucură-te, ostaş neînvins al lui Hristos;
  Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora;
  Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi;
  Bucură-te, mângâierea celor amărâţi;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 3-lea

Deşi cu trup omenesc pe pământ, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Râvnă multă ai pus, Sfinte, ca să întorci de la închinarea la idoli către Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgân a rămas, până ce a văzut tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci, împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laude ca acestea:
  Bucură-te, cercetător al durerilor;
  Bucură-te, vindecător al orbilor;
  Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti;
  Bucură-te, sfărâmător al curselor diavoleşti;
  Bucură-te, al sufletului tău vânător;
  Bucură-te, al doctorilor doctor;
  Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;
  Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi;
  Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor;
  Bucură-te, lauda îngerilor;
  Bucură-te, a păgânilor mirare;
  Bucură-te, bucuria mamei tale;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane! 

Condacul al 4-lea

Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca fulgerul s-a răspândit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, Sfinte, făcând să se îngrijoreze învăţătorii păgâni, care îndată au cerut împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părtaşul lui Hristos, iar tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cântăm:
  Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor;
  Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi;
  Bucură-te, îngrozirea păgâneştilor conducători;
  Bucură-te, că deşertăciunea păgânească vrei să omori;
  Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor;
  Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor;
  Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-ai pregătit;
  Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit;
  Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut;
  Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut;
  Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri;
  Bucură-te, cel de la care moştenim frumoase pomeniri;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane! 

Condacul al 5-lea

Cele ce pentru păgâni erau de preţ pentru tine erau fără de preţ; şi cele fără de preţ pentru ei erau de mare preţ la tine; căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a câştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Neînduplecat văzându-te, împăratul a poruncit să fii spânzurat gol pe lemn, cu fiare să fii sfâşiat şi cu făclii ars, dar nepieritorul Împărat neatins te-a păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunându-ne, cântăm:
  Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;
  Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău;
  Bucură-te, că păgânătatea de ruşine a rămas;
  Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas;
  Bucură-te, Sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri;
  Bucură-te, cel pătruns de credinţă adâncă;
  Bucură-te, că, gândindu-te la Domnul, te-ai mângâiat;
  Bucură-te, că Hristos în chipul lui Ermolae ţi S-a arătat;
  Bucură-te, că fiarele cu care erai sfâşiat ca ceara s-au muiat;
  Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit;
  Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins;
  Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 6-lea

Pe gânduri ai pus pe cei ce te chinuiau, Sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atâta putere şi de ce zeii nu te pierd. Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Plumb mult într-un cazan punând şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfârşi cu tine, dar tu, viteazule Mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai înainte Dumnezeu păzise pe măritul Apostol Ioan. Pentru aceasta îţi cântăm:
  Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu;
  Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul nostru;
  Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblânzitor;
  Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător;
  Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri;
  Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre;
  Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti;
  Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti;
  Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare;
  Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire;
  Bucură-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit;
  Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 7-lea

Zile de-a rândul ai fost chinuit, Sfinte, dar acestea mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, când cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Piatră ţi-au legat de gât, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpânul mărilor şi pe tine, şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal. Deci şi noi bucurându-ne şi minunându-ne, îţi cântăm:
  Bucură-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule;
  Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule;
  Bucură-te, al puterii firii înfrângător;
  Bucură-te, al adâncului mării stăpânitor;
  Bucură-te, plutitor deasupra apelor;
  Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor;
  Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească;
  Bucură-te, dobânditor de slavă cerească;
  Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi;
  Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi;
  Bucură-te, răspânditorule al credinţei;
  Bucură-te, iubitorule al umilinţei;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 8-lea

Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mânie, îţi iscodeau alte pătimiri, crezând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Neîncetat ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea către cer judecându-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfâşiat; dar Stăpânul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cântăm:
  Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat;
  Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat;
  Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
  Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat;
  Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune;
  Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune;
  Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti;
  Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti;
  Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor;
  Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor;
  Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piardă;
  Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 9-lea

Văzând tăria ta, Sfinte, mulţi din păgâni au crezut în Hristos, pentru care lucru împăratul de mânie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vânări de noi suflete, cu care şi noi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Şi pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărâmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi vrăjitor socotindu-te, ai mărit pe preotul Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, Sfinte, spre a-l aduce împăratului care şi lui îi dorea sfârşitul. Deci pentru noua jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim:
  Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe;
  Bucură-te, cel ce înfrunţi mâniile aprinse;
  Bucură-te, că pe roată ai fost chinuit;
  Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit;
  Bucură-te, cel ce ai fost socotit vrăjitor;
  Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor;
  Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;
  Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti pătimitor;
  Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat s-au arătat;
  Bucură-te, că la moartea lor pământul s-a cutremurat;
  Bucură-te, cel ce Treimii pe pământ ai slujit;
  Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 10-lea

Zadarnice au fost chinurile păgânilor, Sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cine nu te va lăuda, văzându-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi lovit ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărâse tăierea capului, şi tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta din nou primeşte această laudă:
  Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;
  Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit;
  Bucură-te, că, în chinuri, Domnului slavă dădeai;
  Bucură-te, că Împărăţia cerească cu dor o căutai;
  Bucură-te, că numele din Pandoleon ţi-a fost schimbat;
  Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat;
  Bucură-te, că după nume eşti multmiluitor;
  Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurător;
  Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut;
  Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut;
  Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat;
  Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 11-lea

Cu durere drept-credincioşii au privit sfârşitul tău, Pantelimoane; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mângâiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Senin la suflet şi blând la chip ţi-ai primit sfârşitul, trecând astfel în Împărăţia cerească, unde eşti întâmpinat de Sfânta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti, pentru care laudă ca aceasta îţi aducem:
  Bucură-te, mireasmă ce până la cer te-ai ridicat;
  Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat;
  Bucură-te, mult-plânsule de credincioşii pământului;
  Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti;
  Bucură-te, a lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat bucurie;
  Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire;
  Bucură-te, că de pământ nicidecum nu te-ai depărtat;
  Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat;
  Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune;
  Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cununi;
  Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;
  Bucură-te, înfrângător al păgânătăţii;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 12-lea

Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Şi după moarte ai săvârşit minuni, Pantelimoane, căci în loc de sânge lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre tăiere, în vederea tuturor, s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de la noi:
  Bucură-te, bucuria Tatălui;
  Bucură-te, lauda Fiului;
  Bucură-te, desfătarea Duhului Sfânt;
  Bucură-te, miluirea celor de pe pământ;
  Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
  Bucură-te, izbăvitor de chinuri;
  Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc;
  Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc;
  Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele;
  Bucură-te, cel ce îmblânzeşti cugetele;
  Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor;
  Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor;
  Bucură-te, cel ce primeşti gândurile şi puterile;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 13-lea

Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi apărător, celor în primejdii izbăvitor, celor învăluiţi în păcate scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate îmblânzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci suntem slabi şi istoviţi, Sfinte, şi astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăşi se zice Icosul 1: Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat..., Condacul 1: Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească...,

Icosul 1

Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, Mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la Împăratul cel nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos, pentru care îţi cântăm:
  Bucură-te, Sfinte cu adâncă judecată;
  Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
  Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
  Bucură-te, al blândului Iisus următor;
  Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
  Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
  Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;
  Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
  Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
  Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
  Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
  Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul 1

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI (SCHIMNICUL) CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON

O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.

Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon …

Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Tămăduitorule al Sfântului Athos şi al întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase …

Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.

Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav:

Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare.

Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu.

Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.

Ne doare totul în noi.

În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui.

În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.

Rugăciune pentru vindecare

Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (…), pe cel ce cheamă numele lui Hristos, vindecă-l de toată boala trupească şi slobozeşte-l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. - sursa: Man. Dervent

Rugăciune către sfinții români (cinstiți în Duminica a doua după Rusalii)

Sfinţilor români, plăcuţi ai lui Dumnezeu, podoaba neamului nostru şi rodirea lui cea mai de preţ: mucenici, care v-aţi dat viaţa pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi mărturisit dreapta credinţă; voievozi, care aţi apărat Biserica şi neamul, toţi acum staţi înaintea Tronului Preasfintei Treimi; rugaţi-vă să fim iertaţi  de păcate şi să ne întoarcem la lucrarea faptelor bune.
Credem şi mărturisim că voi, sfinţilor români, care aţi odrăslit din neamul nostru, sau aţi venit pe plaiurile ţării noastre pentru a ne lumina viaţa şi a întări credinţa cu moaştele voastre, împreună cu Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip, care ne-au vestit nouă cuvântul Evangheliei Domnului, vă rugaţi pentru noi cu dragoste şi sunteţi ajutători şi buni mijlocitori ai noştri înaintea lui Dumnezeu. Luaţi întărire de nedejde şi împreună rugătoare pe Maica Domnului, la toate greutăţile şi încercările care se abat asupra noastră; nu cerem să fim păziţi de cele îngăduite spre pocăinţă şi spre întoarcere la Dumnezeu, ci păziţi-ne de răutatea şi invidia vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Izbăviţi-ne cu rugăciunile şi mijlocirile voastre de venirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul dintre noi, de secetă şi de cutremur, de potop şi de foc, de boală şi de orice necaz care strică aşezarea noastră sufletească.
Iată, Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu cu nenumarate păcate: cu uciderea de prunci, cu desfrânarea ruşinoasă, cu furturi şi viclenii, cu minciuni şi orice faptă rea. Ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi de Biserica Sa, de aceea vă rugăm să cereţi pentru noi iertare de păcate, vreme de pocăinţă şi râvnă pentru orice faptă  bună. Să ne abateţi de la răutăţi şi să ne întoarceţi la dragoste de Dumnezeu, de Sfânta Sa Maică şi de Biserica Ortodoxă strămoşească. Să nu fie hulit Dumnezeu printre neamuri din pricina noastră, ci mai ales să se slăvească Preasfânt numele Său prin vieţuirea şi faptele noastre aşa cum voi, Sfinţilor români, aţi slăvit pe Dumnezeu prin vieţuirea şi faptele bune săvârşite în viaţa pământească.
Astfel, ridicându-ne la cinstea dintâi, să vă aducem mulţumiri şi laude vouă, iubiţii noştri Sfinţi români, slăvind pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Condacul I:

Pe vasele Sfântului Duh şi făcliile strălucitoare ale Bisericii lui Hristos, pe Sfinţii români aleşi de Dumnezeu, cei care au luminat pământul ţării noastre şi poporul binecredincios cu lumina întreit strălucitoare a Preasfintei Treimi, să-i lăudăm noi, fii neamului românesc, cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim pomenirea lor, zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre!

Icosul I

Veniţi credincioşilor să prăznuim duhovniceşte pomenirea Sfinţilor români şi să cântăm laude celor aleşi de Dumnezeu, stâlpi neclintiţi ai Bisericii strămoşeşti: pe Apostolii lui Hristos, Andrei cel întâi chemat şi Filip, cei ce au semănat cuvântul Evangheliei în pământul străbun al ţării noastre, pe toţi mucenicii neamului, pe ierarhi şi învăţători, pe cuvioşi şi cuvioase, pe pustnicii rugători şi pe toţi drepţii din toate veacurile cu cinste fericindu-i, într-un glas să-i lăudăm, cântând:

Bucuraţi-vă, cei aleşi şi trimişi de Hristos să înţelepţiţi neamul nostru;

Bucuraţi-vă, odrasle sfinte, ieşite din viţa strămoşilor noştri;

Bucuraţi-vă, stele răsărite în zorii naşterii poporului român;

Bucuraţi-vă, slujitori credincioşi care aţi împlinit voia Domnului;

Bucuraţi-vă, icoane vii prin care românii văd faţa lui Hristos;

Bucuraţi-vă, flori care transmiteţi mireasma Duhului Sfânt;

Bucuraţi-vă, raze luminoase aprinse din Soarele Hristos;

Bucuraţi-vă, propovăduitori ai credinţei adevărate şi risipitori ai păgânătăţii;

Bucuraţi-vă, apărători neînfricaţi ai Bisericii lui Hristos;

Bucuraţi-vă, stâlpi neclintiţi ai adevărului şi ai dreptăţii;

Bucuraţi-vă, pietre vii pe care s-a clădit Biserica neamului nostru;

Bucuraţi-vă, potire în care se păstrează apa vieţii-cuvântul Evangheliei;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre!

Condacul al II-lea

Dacă a fost semănat cuvântul Evangheliei lui Hristos de către Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip în pământul neamului nostru şi udat de apa vieţii, a răsărit în sufletele multora şi a rodit însutit. Pământul Dobrogei a fost străbătut de propovăduitorii credinţei creştine, iar apostolii trimişi să lumineze cunoştinţa străbunilor noştri au mulţumit lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al II-lea

Întrarmaţi fiind cu puterea lui Hristos, primii creştini de pe pământul ţării noastre au înfruntat dintru început prigonirile şi ispitirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, dar nu s-au lepădat de credinţa adevărată primită de la Apostoli, ci au devenit mărturie vie pentru cei ce au urmat după ei. Pentru aceasta să fericim pe mărturisitorii dreptei credinţe din toate timpurile de pe plaiurile locuite de români, zicând:

Bucuraţi-vă, sfinţi dobrogeni şi daco-români, pârga protomartirilor neamului românesc;

Bucuraţi-vă, părinte Epitect şi monahule Astion, mărturisitori în Halmyris;

Bucuraţi-vă, Zotic, Atal, Camasis şi Filip de la Niculiţel, podoaba Dobrogei;

Bucuraţi-vă, Emilian, Dasie, Nicandru şi Marcian mărturisitori ai dreptei credinţe;

Bucuraţi-vă, Iuliu Veteranul, Pasicrat, Valentin şi Isihie de la Durostorum;

Bucuraţi-vă, Chiril, Chindeu şi Tasie de la Cernavodă;

Bucuraţi-vă, Macrobie, Gordie, Helie, Lucian şi Velerian de la Tomis;

Bucuraţi-vă, Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat de la Sirmium;

Bucuraţi-vă, Sfinţi diaconi Donat, Silvan şi Ermil, slujitori jertfelnici;

Bucuraţi-vă, Sfinţiţi mucenici Montanus din Singidunum şi Romul cu credinciosul Venust din Cibales;

Bucuraţi-vă, mucenici mărturisitori Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia;

Bucuraţi-vă, Stratonic, Hermes şi Lup cei ce aţi cunoscut pe Hristos prin jertfa Mucenicilor; 

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre !

Condacul al III-lea

Binecuvântat fie Dumnezeu Care, la vreme potrivită, a trimis poporului său bine-credincios bărbaţi înţelepţi şi sfinţi voievozi, apărători de ţară şi ctitori de lăcaşuri sfinte, apărători ai dreptei credinţe şi ai neamului nostru, cântând lui Dumnezeu: Aliluia !

Icosul al III –lea

Pe bine-credincioşii voievozi şi pe bărbaţii cucernici ai neamului care s-au străduit să apere dreapta credinţă şi pământul străbun, să-i pomenim după vrednicie; aceştia, în vremuri de răstrişte, au apărat ţara şi neamul nostru, Biserica şi credinţa strămoşească ortodoxă, iar acum, în ceruri, sunt rugători şi mijlocitori pentru sufletele noastre. Pentru aceasta să le înălţăm imn de laudă, zicând:

Bucuraţi-vă, sfinţi voievozi, apărători ai pământului străbun;

Bucuraţi-vă, mucenici şi mărturisitori ai dreptei credinţe;

Bucuraţi-vă, apărători de ţară şi ctitori de lăcaşuri sfinte;

Bucuraţi-vă, întemeitori ai ţărilor româneşti ca o triadă sfântă;

Bucuraţi-vă, Sfinţi Voievozi Constantin cu fiii, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache, martiri pentru credinţa ortodoxă;

Bucuraţi-vă, Sfinte Ştefan cel Mare al Moldovei cu oştenii eroi şi bine-credinciosul Neagoe al Ţării Româneşti;

Bucuraţi-vă, Ioan cel Nou, Serghie şi Vah, Ioan Valahul şi Oprea din Sălişte, smeriţi mucenici şi mărturisitori ai dreptei credinţe;

Bucuraţi-vă, Ioan din Galeş şi Moise din Sibiel, martiri ardeleni pentru dreapta credinţă;

Bucuraţi-vă, mărtirisitori năsăudeni Atanasie din Bichigiu, Vasile din Telciu, Vasile din Mocod şi Grigorie din Zagra;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi mărturisit dreapta credinţă la arătare şi în temniţă;

Bucuraţi-vă, slujitori ai semenilor şi apărători ai lui Hristos;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi luptat pentru libertatea şi identitatea noastră;

Bucuraţi-vă Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! 

Condacul al IV-lea

Dumnezeu a ocrotit în toate veacurile pe fiii poporului nostru, deşi au fost rânduiţi în calea multor primejdii; având atâţia sfinţi martiri, ierarhi, cuvioşi rugători şi trăitori ai dreptei credinţe, Apostolul ne spune că suntem preoţie sfântă şi neam ales al lui Dumnezeu, iar sfinţii din neamul nostru se roagă în ceruri, cântând neîncetat: Aliluia !

Icosul al IV-lea

Veniţi credincioşilor să lăudăm soborul sfinţilor ierarhi români, care de la Hristos, prin Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip au primit harul de a propovădui Evanghelia, de a sfinţi viaţa credincioşilor şi de a-i povăţui pe calea mântuirii, botezându-i în numele Sfintei Treimi şi îndemnând pe fiecare să păstreze toate sfintele predanii şi tradiţii primite prin viu grai; pentru aceasta să cântăm:

Bucuraţi-vă, sfinţilor ierarhi, purtători ai harului lui Hristos din neam în neam;

Bucuraţi-vă, luminători ai credincioşilor cu sfintele învăţături;

Bucuraţi-vă, apărători ai dreptei credinţe în vremea prigonirilor;

Bucuraţi-vă, sfinţi ierarhi Betranion, Teotim şi Efrem, episcopii Tomisului;

Bucuraţi-vă, Irineu de Sirmium şi Niceta de Remesiana cu ceilalţi ierarhi daco-romani;

Bucuraţi-vă, sfinţi păstori Iachint de Vicina, Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălul, mitropoliţii Ţării Româneşti;

Bucuraţi-vă, ierarhi cărturari Varlaam, Dosoftei şi Teodosie de la Brazi,  mitropoliţii Moldovei ;

Bucuraţi-vă, sfinţi ierarhi misionari Nifon şi Atanasie Patelarie,  patriarhii Constantinopolului;

Bucuraţi-vă, Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului, Ghelasie de la Râmeţ şi Petru, mitropolitul Kievului, păstori luminători ;

Bucuraţi-vă, apărători ai românilor Ilie Ioreste, Sava Brancovici, Simeon Ştefan şi Andrei Şaguna, mitropoliţii Transilvaniei;

Bucuraţi-vă,  Leontie de la Rădăuţi, Ioan de la Râşca şi Secu şi Pahomie de la Gledin, episcopii Romanului şi Calinic de la Cernica;

Bucuraţi-vă, aleşi ai Prea Sfintei Treimi şi sfinţitori ai vieţii noastre;

Bucuraţi-vă Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! 

Condacul al V-lea

Să lăudăm după cuviinţă ceata cuvioşilor părinţi din neamul românesc;  aceştia, ascultând cuvântul Evangheliei, au părăsit cele vremelnice şi au urmat lui Hristos, luând crucea pe umerii lor; apoi, nevoindu-se, în felurite chipuri prin mănăstiri sau locuri tăinuite de oameni, au sfinţit tot pământul românesc, dând laudă lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia !

Icosul al V-lea

Voind Bunul Dumnezeu să semene de timpuriu cuvântul Evangheliei lui Hristos în pământul românesc, a rânduit mulţime de sfinţi cuvioşi în toate veacurile; drept aceea, pe plaiurile româneşti au trăit călugări îmbunătăţiţi şi lucrători ai virtuţilor, învăţându-ne dreapta credinţă şi luminându-ne calea vieţii acesteia, întunecată de ispite şi încercări, pentru a nu rătăci în pustiul păcatelor şi al eresurilor pierzătoare de suflet. Pentru aceasta cu bucurie le cântăm:

Bucuraţi-vă, cuvioşi părinţi, care aţi părăsit cele lumeşti pentru a urma lui Hristos;

Bucuraţi-vă,  cei ce aţi pustnicit în peşteri şi în crăpăturile pământului;

Bucuraţi-vă,  Ioan Casian, Gherman şi Dionisie Smeritul cei din Dobrogea;

Bucuraţi-vă, Nicodim de la Tismana şi Daniil de la Voroneţ cu toţi sihaştrii;

Bucuraţi-vă,  Dimitrie cel Nou şi Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani, ocrotitorii  Bucureştilor;

Bucuraţi-vă, Grigorie Decapolitul, Nicodim de la Tismana şi Daniil Sihastrul, sfinţiţi slujitori ai Domnului;

Bucuraţi-vă,  Paisie  şi Ioan de la Neamţ şi  Onufrie de la Vorona, monahi cărturari;

Bucuraţi-vă, Ioan de la Prislop, Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi cu Iosif şi Chiriac de la Bisericani, monahi nevoitori;

Bucuraţi-vă, Rafael şi Partenie de la Agapia, Chiriac de la Tazlău şi Iosif de la Văratec, povăţuitori ai călugărilor;

Bucuraţi-vă, Visarion Sarai, Sofronie de la Alba-Iulia şi Antonie de la Iezerul-Vâlcii, propovăduitori ai dreptei credinţe;

Bucuraţi-vă, Vasile de la Poiana Mărului, Antipa de la Calapodeşti, Ioanichie de la Muscel şi Irodion de la Lainici, ostenitori ai rugăciunii;

Bucuraţi-vă, Cuvioşi nevoitori, care aţi făcut din rugăciune scară către cer;

Bucuraţi-vă, cei ce  purtaţi în sfintele voastre moaşte har dumnezeiesc;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! 

Condacul al VI-lea

Privind icoana Preasfintei Fecioare, multe fiice ale neamului nostru au ales cu înţelepciune să urmeze lui Hristos; având sufletul ca o candelă au ţinut lumina credinţei aprinsă în inima lor şi a poporului în care s-au născut. Aşteptând în rugăciune şi răbdare venirea Mirelui, au turnat în vasele sufletelor lor untdelemnul faptelor bune şi unindu-l cu lacrimile pocăinţei, au cântat: Aliluia !

Icosul al VI-lea

Cine va putea ferici după cuviinţă pe fiicele neamului românesc, care au lepădat dulceţile înşelătoare ale lumii acesteia, retregându-se în mănăstiri sau în pustietăţi, unde s-au rugat neîncetat, împlinind voia lui Dumnezeu. Cinstim sfânta îndrăzneală a sfintelor fecioare chemate să slujească lui Hristos, cântând unele ca acestea :

Bucuraţi-vă, sfinte cuvioase maici, care aţi împlinit asemănarea cu Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, fecioare, care aţi păzit curăţia şi aţi urmat lui Hristos;

Bucuraţi-vă, sfinte cuvioase, logodite cu Mirele Hristos pentru veşnicie;

Bucuraţi-vă, mărturisitoare ale dreptei credinţei în părţile locuite de români;

Bucuraţi-vă, Muceniţă Anastasia de la Sirmium şi Maxima, preoteasa mărturisitoare din Singidunum;

Bucuraţi-vă, Sfinte muceniţe: Filoteea de la Argeş şi Tatiana  de la Craiova;

Bucuraţi-vă, Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei  şi Muceniţă Chiriachi, mult nevoitoare;

Bucuraţi-vă, Cuvioase rugătoare, Teodora şi Mavra, nevoitoare în Carpaţi;

Bucuraţi-vă, stele înţelegătoare care străluciţi în pământul ţării noastre, grădina Maicii Domnului;

Bucuraţi-vă, mieluşele cuvântătoare, rugătoare pentru neamul românesc;

Bucuraţi-vă, cuvioase nevoitoare, ocrotite sub omoforul Maicii Domnului;

Bucuraţi-vă, sfinţi şi sfinte, care aţi iubit cu toată fiinţa pe Hristos;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre ! 

Condacul al VII-lea

În sufletele voastre, Sfinţilor români, s-a împlinit în chip  minunat voia lui Dumnezeu; fiind plăcuţi Preasfintei Treimi şi avându-vă pe voi rugători pentru noi, se încununează cu slavă tot poporul român. Mintea noastră nu poate să cuprindă mulţimea faptelor bune, care au împodobit viaţa voastră; de aceea, minunându-ne de felul vieţuirii voastre, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al VII-lea

Simţind ajutorul Sfântului Duh prin mijlocirea sfinţilor români, săvârşim cu bucurie pomenirea lor; cinstim mulţimea mucenicilor şi a ierarhilor, a cuvioşilor şi drepţilor, a bine-credincioşilor voievozi şi oşteni, şi a tuturor celor care nu le cunoaştem numele, nici locul unde şi-au săvârşit viaţa. Însă, ştiind că în puterea Duhului Sfânt au fost şi alţi propovăduitori ai Ortodoxiei şi trăitori adevăraţi ai poruncilor lui Hristos, să zicem pentru cei necunoscuţi de noi, unele ca acestea :

Bucuraţi-vă, cei ce aţi înmulţit talanţii dăruiţi vouă de Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, păstrători ai sfintelor predanii şi ai obiceiurilor strămoşeşti;

Bucuraţi-vă, fii ai neamului nostru ale căror nume s-au scris în Cartea vieţii;

Bucuraţi-vă, mame cucernice ale sfinţilor părinţi din poporul român;

Bucuraţi-vă, fii ai Bisericii, ştiuţi şi neştiuţi, care aţi păzit haina botezului nepătată;

Bucuraţi-vă, tineri cu dreaptă vieţuire, care nu v-aţi întinat sufletele cu plăceri deşarte;

Bucuraţi-vă, eroi ai credinţei şi apărători ai pământului străbun;

Bucuraţi-vă, bătrâni înţelepţi şi trăitori ai Evangheliei;

Bucuraţi-vă, părinţi bine-credincioşi, care aţi durat fiinţa neamului;

Bucuraţi-vă, preoţi cucernici, vrednici slujitori ai Bisericii lui Hristos;

Bucuraţi-vă, doctori fără plată, care aţi avut conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în lucrarea voastră;

Bucuraţi-vă,  pelerini evlavioşi, doritori să vă adăpaţi la izvoarele credinţei;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre !

Condacul al VIII-lea

Toate le dă Duhul Sfânt: din pescari face apostoli şi din păgâni mucenici, pe necărturari îi face înţelepţi şi toată rânduiala Bisericii o plineşte. Aceste fapte minunate le-a lucrat Dumnezeu dintru început în poporul român; a ales vase preacinstite şi a turnat în ele din puterea Sa dumnezeiască să lumineze pe pământ şi să laude în cer Preasfânta Treime, cântând: Aliluia !

Icosul al VIII-lea

Când s-a semănat cuvântul lui Hristos în glia strămoşească, s-a schimbat firea oamenilor, iar propovăduitorii au început să vorbească fiind întăriţi de Duhul Sfânt. De atunci, din neam în neam, s-a revărsat harul lui Dumnezeu peste fiii acestui pământ şi a aprins de dragoste şi credinţă pe cei ce au purtat făclia cu lumină întreit strălucitoare a Preasfintei Treimi. Astăzi mulţumim lui Dumnezeu şi lăudăm pe sfinţii români, purtătorii de lumina învăţăturii dumnezeieşti, cântând:

Bucuraţi-vă,  bărbaţi şi femei de toată vârsta, care aţi ascultat chemarea lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, viţe ale credinţei drept-slăvitoare altoite în Buciumul-Hristos;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi primit de la Dumnezeu daruri duhovniceşti;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi dorit să fiţi prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, oameni care aţi înduhovnicit firea slăbănogită de păcat;

Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi lipit inima de lucruri trecătoare;

Bucuraţi-vă, sfinţi români, purtători ai dragostei lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi rămas sub pronia divină;

Bucuraţi-vă, slujitori şi apărători ai Bisericii strămoşeşti;

Bucuraţi-vă, cei ce în tot pământul românesc se cinstesc numele voastre;

Bucuraţi-vă, cei ce ocrotiţi glia străbună cu sfintele voastre moaşte;

Bucuraţi-vă, cei ce  ajutaţi neamul nostru prin rugăciunile voastre;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre !

Condacul al IX-lea

Sfinţilor români, acum sălăşluiţi în cămările cereşti pregătite de Mântuitorul, potrivit vieţuirii voastre pe care aţi avut-o pe pământul românesc. În ceruri vă veseliţi de lumina neînserată şi de comuniunea sfinţilor, rugându-vă pentru sufletele noastre şi cântând lui Dumnezeu, împreună cu îngerii: Aliluia !

Icosul al IX –lea

Veniţi toţi fiii neamului să ne bucurăm duhovniceşte la pomenirea din fiecare an a sfinţilor români, odrăsliţi din poporul nostru binecuvântat. Iată, după prăznuirea tuturor sfinţilor în lumina Cinzecimii, a fost rânduită şi ziua prăznuirii lor, prin care se revărsă nouă daruri duhovniceşti. Pentru aceasta, cu inimă curată şi cuget luminat, zicem:

Bucuraţi-vă, sfinţilor apostoli, Andrei cel întâi chemat şi Filip, botezătorii neamului românesc;

Bucuraţi-vă, mulţimea mucenicilor jertfiţi pentru Hristos în toate ţinuturile româneşti;

Bucuraţi-vă, ierarhi preasfinţiţi, luminători ai lumii şi dascăli ai teologiei româneşti;

Bucuraţi-vă, mulţimea cuvioşilor şi cuvioaselor, care aţi luat crucea şi aţi urmat lui Hristos;

Bucuraţi-vă, sfinţi tămăduitori şi ajutători ai neamului nostru în vreme de prigoană;

Bucuraţi-vă, părinţi drept-măritori şi cunoscători ai tainelor lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, voievozi şi dregători cucernici, ctitori de lăcaşuri sfinte;

Bucuraţi-vă, drepţilor, plăcuţi lui Dumnezeu, odrăsliţi din  poporul român;

Bucuraţi-vă, eroi ai credinţei şi făcători de pace pe pământ;

Bucuraţi-vă, sfinţi români, slujitori ai Bisericii, mama neamului românesc;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi fost ocrotiţi de Născătoarea de Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, cei ce vedeţi pururea faţa lui Hristos, Mântuitorul nostru;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre ! 

Condacul al X-lea

Sfinţi români, sălăşluiţi acum în lumina pururea fiitoare care străluceşte ca una singură din trei Ipostasuri ale Preasfintei Treimi. Împreună cu Preacurata Maică a lui Dumnezeu, cu sfinţii neamurilor drept-slăvitoare şi cu sfinţii îngeri cântaţi lui Dumnezeu: Aliluia !

Icosul al X –lea

Bucurându-vă de strălucirea mai presus de minte şi umplându-vă de dumnezeiasca veselie, sfinţilor români v-aţi îndumnezeit şi v-aţi umplut de har prin unirea cu Hristos. În ceruri vă împărtăşiţi de dumnezeiasca desfătare şi Dumnezeu v-a preamărit, minunaţilor; rugaţi-vă pentru noi, cei ce vă lăudăm, zicând:

Bucuraţi-vă,  sfinţi care priviţi pururea faţa lui Hristos;

Bucuraţi-vă,  cete ale sfinţeniei, purtătoare de harul Duhului Sfânt;

Bucuraţi-vă,  albine gânditoare care adunaţi dulceaţa tămăduirilor ;

Bucuraţi-vă,  stâlpi neclintiţi ai Bisericii;

Bucuraţi-vă,  făclii aprinse din focul dumnezeirii;

Bucuraţi-vă,  râuri purtătoare de har revărsate pe pământul în care aţi crescut;

Bucuraţi-vă,  candele aprinse din lumina lui Hristos;

Bucuraţi-vă,  punţi gânditoare peste prăpastia ispitelor;

Bucuraţi-vă,  izvoare prin care ne vine de la Hristos apa vindecărilor;

Bucuraţi-vă,  munţi şi dealuri duhovniceşti de care vorbeşte Psalmistul;

Bucuraţi-vă,  stânci neclintite ale credinţei în faţa furtunilor;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! 

Condacul al XI-lea

Fericim ceata Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre drept-măritoare, pe dascălii teologiei româneşti, cei ce ne-au lăsat învăţături să mergem pe calea sfântă a mântuirii. Drept aceea, cu cântări să-i lăudăm pe cei care în ceruri se roagă pentru sufletele noastre şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al XI-lea

Cine va putea număra mulţimea binefacerilor şi a minunilor care le-aţi săvârşit pentru fii Bisericii noastre, sfinţilor români? Sfintele voastre moaşte, purtătoare de har dumnezeiesc, străjuiesc hotarele ţării noastre, iar rugăciunile voastre ne ocrotesc de rătăcire şi ne acoperă de primejdii. Ca mulţumită pentru darurile voastre, primiţi de la noi, nevrednicii, această smerită laudă:

Bucuraţi-vă, sfinţi români, prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu ;

Bucuraţi-vă, cetăţeni ai raiului şi slujitori ai Cuvântului vieţii;

Bucuraţi-vă, icoane ale dreptei credinţe;  

Bucuraţi-vă, podoabe ale Bisericii drept-măritoare;;

Bucuraţi-vă, lucrători ai talanţilor daţi de Hristos;

Bucuraţi-vă, tămăduitori ai bolnavilor;

Bucuraţi-vă, sfinţitori ai sufletelor noastre;

Bucuraţi-vă, îndreptători ai credinţei şi chipuri ale blândeţii;

Bucuraţi-vă, învăţători ai înfrânării de la cele nefolositoare;

Bucuraţi-vă, ocrotitori ai celor nevoiaşi;

Bucuraţi-vă, sprijinitori ai celor neputincioşi;

Bucuraţi-vă, părinţi duhovniceşti şi învăţători ai noştri;        

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! 

Condacul al XII-lea

Din stricăciunea de demult, din prăpastia păcatelor şi a fărădelegilor, vrând Hristos să ne îndrepteze, ne-a rânduit nouă pilde de îndreptare şi pocăinţă pe sfinţii cei de un neam cu noi. Aceştia ne-au învăţat  să urmăm cu toată fiinţa pe Hristos şi să zicem aşa: Aliluia!

Icosul al XII –lea

Izbăviţi-ne pe noi, sfinţilor, de boli, de ciumă şi de primejdii; izbăviţi-ne pe noi de foc, de grindină şi de războiul dintre noi, dăruind pace sufletelor noastre. Păziţi sfintele biserici în care lăudăm pe Dumnezeu şi vă cinstim pe voi, Sfinţi români; ocrotiţi ţara noastră de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ajutându-ne să ne mântuim, iar în ziua Dreptei judecăţi a lui Hristos mijlociţi să primim binecuvântarea Părintelui ceresc şi, mulţumind, să strigăm:

Bucuraţi-vă, alăute duhovniceşti şi lăcaşuri ale Duhului Sfânt;

Bucuraţi-vă, făclii purtătoare de lumină necreată;

Bucuraţi-vă, comori nepreţuite ale neamului românesc;

Bucuraţi-vă, risipitori ai întunericului diavolesc;

Bucuraţi-vă, purtători de grijă pentru credincioşii români;

Bucuraţi-vă, trepte de urcuş spre grădina raiului;

Bucuraţi-vă, aducători de belşug în pământul strămoşesc;

Bucuraţi-vă, străjeri ai hotarelor patriei noastre;

Bucuraţi-vă, mărgăritare nepreţuite ale Bisericii Ortodoxe;

Bucuraţi-vă, cei încoronaţi de Hristos în ceruri;

Bucuraţi-vă, rugători pentru noi în ziua judecăţii;

Bucuraţi-vă, mijlocitori pentru mântuirea noastră;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre !

Condacul al XIII-lea

O, prealăudaţi purtători de Dumnezeu, Sfinţi români, cei ce aţi primit cununile nevestejite ale măririi şi v-aţi învrednicit de mângâierea raiului, ascultaţi rugăciunile noastre din inimi curate şi smerite; fiţi mijlocitori pentru noi către Înduratul Dumnezeu şi rugaţi-vă să ne izbăvească de osânda veşnică; să primim iertare de păcate şi, împreună cu voi, să vieţuim acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără sfârşit ca să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!               (de trei ori)

• Acest text a fost alcătuit, în Duminica Sfinţilor Români a anului 2006, de IPS Arhiepiscop Ioachim, diortosit şi completat de Arhim. Clement Haralam, Mănăstirea Antim, Bucureşti, Duminica Sfinţilor Români, 2013
• După ce în prima duminică de după Rusalii sunt prăznuiți Toți Sfinții Bisericii lui Hristos, dintotdeauna și de pretutindeni, în duminica următoare Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit prăznuirea specială a Tuturor Sfinților Români, aducându-ne aminte că neamul nostru s-a născut creștin și a păstrat credința cea adevărată. Chiar dacă Sfinții i-au lipsit multă vreme din calendar, totuși ei au existat în fiecare veac, știuți sau neștiuți de oameni: cuvioși și cuvioase, martiri și martire, arhierei și voievozi, propovăduitori și apărători ai Sfintei Cruci, neîncetat au punctat istoria neamului nostru și au adus dinaintea lui Dumnezeu prinosul evlaviei românești. Acest neîntrerupt șir de Sfinți dăruiți de Dumnezeu neamului nostru, dintre care o parte se regăsesc astăzi și nominal în calendarul bisericesc, ne înnobilează și ne obligă deopotrivă ca neam creștin. Iar mulți dintre ei își așteaptă canonizarea oficială. Biserica prăznuiește pe sfinții rugători români nu doar pentru a ne crește nouă interesul pentru sentimentul național ci pentru a ne arăta că fără Mântuitorul Iisus Hristos orice națiune nu naște sfinți iar un popor care nu mai naște sfinți moare. Biserica cinstește pe Sfinți chemând la sfințenie. Nu oferă modelele lor de viață numai pentru a ne impresiona și a uita de ele până la anul ce vine, ci pentru ca toată viața noastră, prin ei, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
• Datele de prăznuire ale sfinților români în calendarul ortodox

Săptămânile acestea sunt pline de manifestări dedicate homosexualitatii în Romania și în lumea occidentală. Cine s-ar fi putut gândi, doar cu o generație în urmă, că am putea ajunge și la acest punct în istorie? Evenimentele care deja au loc în București au culminat cu așa numita „paradă a diversității” care, așa cum explicăm mai jos, ar fi mai bine numită „parada confuziei sexuale”. Eticheta „parada diversității” e un eufemism de import occidental care camuflează adevărul pe care nimeni pare că nu mai vrea să-l spună: cei care demonstrează pentru „diversitatea sexuală” demonstrează, de fapt, pentru confuzia sexuală. Confuzia sexuală nu e de celebrat și nici nu merită ritualul public anual la care suntem martori de mulți ani în București. Iar anul acesta și în Timișoara. Și tot anul acesta a avut loc prima paradă a confuziei sexuale la Cernăuți, la care au participat aproximativ zece persoane, sub supravegherea a mai bine de zece jandarmi. Cei din Cernăuți spun că cei zece care au defilat nu ar fi fost localnici, ci veniți din alte orașe.

Dezorientare sexuală

Mai și iunie reprezintă sezonul paradelor homosexuale în Europa, America, și alte țări ale lumii. Din nou, străzile marilor orașe din lume au fost inundate de homosexuali și prietenii lor, presa este de partea lor, propaganda homosexuală a fost la înălțime, media a exagerat numărul participanților, ni se spune că homosexualii sunt victime ale discriminării și că discriminarea și violenta împotriva homosexualilor sunt acțiuni zilnice perpetuate de restul lumii. Grupuri de oameni  îmbrăcați în culori stridente vor scanda și cere „căsătorii” între persoane de același sex, dreptul homosexualilor de a adopta copii, de a dona sânge, de a fi reprezentați în Parlament, în ierarhiile bisericești, de a li se recunoaște „contribuția” la societate, ori de a discrimina împotriva celor care nu sunt de acord cu ei. Vor fi îmbrăcați mai mult sau mai puțin decent. Vor fi vulgari, mai mult sau mai puțin. Vor fi obsceni, mai mult sau mai puțin. Se vor săruta în stradă. Vor țipa. Prin toate acestea, vor căuta să transmită un mesaj al confidenței, veseliei și fericirii. Dar unul care înșală, așa cum de fapt face întreaga mașinărie propagandistică a homosexualilor.

Romania nu face excepție acestui ritual anual. Pe 22 iunie a fost programat marșul homosexualității în București și media română, ca de obicei, a promovat marșul, a lamentat „discriminarea” împotriva homosexualilor, a arătat fața „umană” a homosexualității, a promovat agenda homosexualilor. Ne acuză de homofobie, de ură față de homosexuali,  de îngustime de minte. Toate acestea, adică și parada și propaganda mediatică, pe banii Uniunii Europene, a unei Uniuni Europene pe moarte, care trăiește, în prezent, de pe banii viitorilor ei copii și nepoți. Dacă va mai avea copii ori nepoți. Căci avortul și homosexualitatea nu produc. Doar distrug. În acest context al „celebrării” anormalității homosexuale, media română va ignora cea mai tristă realitate a vieții homosexualilor – sufletele lor goale.

S-a discutat că anul acesta Președintele Iohannis și delegați din partea USR participă la marșul homosexual, dl Dan Barna deja declarând recent că e pentru legalizarea căsătoriilor între homosexuali. Este o implicare tristă din partea lor, care va camufla și mai mult viețile triste și dezorientate ale celor care se identifică fiind homosexuali.

Luna aceasta, cotidienele lumii scriu pe larg privind marșurile homosexuale și arată poze cu fețe tinere, fericite, zâmbitoare, copii vopsiți pe față în culorile curcubeului și alte imagini care caută să denote confidență, fericire și o viață împlinită. Printre aceste mesaje, ascunse cumva din vederea publicului, sunt și titluri de articole și studii care discută realitatea vieții cotidiene a homosexualilor: tristețea, confuzia, depresia, inclinația spre suicid, alcoolismul și alte manifestări de acest gen.

Sănătatea mintală a homosexualilor

O spunem de ani de zile și o spunem din nou azi: nu există „orientare sexuală” ci, dimpotrivă, se poate vorbi mai bine despre „dezorientare sexuală” și, chiar, despre „dezordine sexuală”. Săptămâna trecută a fost publicat „cel mai mare studiu privind sănătatea mintală a tinerilor LGBTQ.” Studiul a inclus 25 896 de respondenți ne-heterosexuali și a fost făcut de fundația Trevor Project din New York. Concluziile lui îngrijorează. [Studiul îl puteți citi aici: https://www.thetrevorproject.org/wp-content/uploads/2019/06/The-Trevor-Project-National-Survey-Results-2019.pdf]

Conform studiului, 39% dintre tinerii homosexuali s-au gândit în mod serios să se sinucidă în anul precedent studiului; 71% dintre ei au fost triști ori deznădăjduiți cel puțin două săptămâni în anul precedent; 66% dintre ei au declarat că prietenii lor le-au sugerat să-și schimbe comportamentul homosexual; 71% dintre ei se simt discriminați; 76% dintre ei declară că atmosfera politică din America îi deprimează; și 87% dintre ei au avut nevoie de consiliere cu cineva care le „înțelege” problemele.

Curios de asemenea, e că tinerii care au participat la sondajul care a stat la baza studiului au raportat, în total, peste „100 de orientări sexuale diferite” și „peste 100 de identități sexuale diferite.” Atenție: nu mai e vorba de doar două orientări sexuale ori două identități de gen, ci de peste 100!

Pe 6 iunie Organizația Mondială a Sănătății a publicat un studiu conform căruia în fiecare zi se produc peste un milion de infecții cu boli venerice la nivel global. [Detalii: https://www.cnn.com/2019/06/06/health/global-sti-cases-who-data-intl/index.html?inf_contact_key=a64d144fb8653f3861c08e3c3cc94d55cc0558ed5d4c28cbfab114022b1ec50d] Acest număr însă include infecții cu doar patru (4) tipuri de boli venerice: clamidia, sifilis, tricomania și gonorea. Anual se produc peste 376 de milioane de noi infecții cu aceste boli venerice. Conform Organizației Mondiale a Sănătății 4% din întreaga populație a lumii e infectată cu una din aceste boli venerice. Majoritatea acestor boli se transmit prin relații sexuale neheterosexuale. De asemenea, tratamentul medical al acestor boli devine tot mai dificil, aceste infecții devenind tot mai rezistente la antibiotice și necesitând descoperirea altor medicamente care să le trateze.

Tot luna aceasta  The Institute for Family Studies din Charlottesville, Virginia, a publicat un studiu privind impactul religiei asupra satisfacției personale, inclusiv satisfacția sexuală. [Detalii: https://ifstudies.org/reports/world-family-map/2019/executive-summary]

Concluziile sunt cele la care ne-am aștepta: religia are un impact pozitiv. Concluzia principală a studiului este ca: „men and women who share an active religious life enjoy higher levels of relationship quality and sexual satisfaction compared to their peers in secular or less / mixed religious relationships. They also have more children and are more likely to marry.” („Bărbații și femeile care au o viață religioasă activă se bucură de o calitate mai ridicată a relațiilor dintre ei și de o calitate mai ridicată a satisfacției sexuale în comparație cu cei din lumea seculară ori în relații religioase mixte. Ei au și mai mulți copiii și sunt mai mult predispuși să se căsătoreasca.”)

Vaticanul respinge ideologia de gen

Pe 10 iunie Vaticanul a publicat un material important care respinge ideologia de gen. Este un semnal bun pentru societatea confuză din punct de vedere sexual în care trăim. Documentul e intitulat sugestiv, „Male and Female He Created Them: Towards a path of dialogue on the question of gender theory in education” („Bărbat și femeie i-a creat El: spre un dialog privind ideologia de gen în educație”). [Detalii : https://www.vaticannews.va/en/vatican-city/news/2019-06/vatican-document-on-gender-yes-to-dialogue-no-to-ideology.html]

Câteva concluzii

E cert că ființele umane nu se nasc într-o stare de confuzie sexuală. Dacă ele s-ar naște cu o „orientare sexuală” diferită de cea naturală, procentul acestor persoane ar fi, mai mult sau mai puțin, același de-a lungul întregii istorii a omenirii. Faptul că procentul persoanelor care se identifică ca fiind ne-heterosexuale diferă pe categorii de vârstă, de sex, nivel de educație, rasă si venit denotă, mai mult ca orice ca această identitate e una artificială, o modă, un stil de viață, un simptom al unei dezorientări sexuale ori chiar confuzii sexuale. Cum altfel se explica faptul că, de exemplu, în statul Massachusetts în 20 de ani, între 1998 si 2018, procentul tinerilor care se identifică drept ne-heterosexuali a crescut de șapte (7) ori de la 2,5 la 16%? Ori că, dacă în anii 90 doar 0,6 până la 0,8% din respondenți întrețineau relații sexuale doar cu persoane de același sex, în 2018, 4,5% se identifică drept ne-heterosexuali? Este imposibil ca, la nivelul rațiunii, să admitem că procentul persoanelor care s-ar naște ne-heterosexuale ar crește vertiginos de la 2,5% în 1998 la 16% în 2018, ori de la 0,6% la 4,5% în doar o generație de oameni. Concluzia nu poate fi alta decât că identificare ne-heterosexuala e o modă, un capriciu, o frivolitate tranzitorie care scade ori chiar dispare cu vârsta.

Educația sexuală e cel mai important factor care generează confuzie sexuală în copii și adolescenți. Mass media le cântă în strună celor care suferă de confuzie sexuală. Vedetele cinematografice încurajează tinerii să se identifice ca fiind ne-heterosexuali. Confuzia sexuală începe devreme în viață ființei umane și continuă până la moarte. Începe încă înainte de grădiniță când minorii încep să se uite la desene animate, apoi se extinde în grădiniță unde e promovată de educatoare, de învățători în școlile elementare, de profesori în licee și universități, iar în societate de mass media, media socială, legiuitori, politicieni, tribunale, judecători, Hollywood, și chiar unele biserici.

Nu e deci de mirare că incidența identității ne-heterosexuale e mai ridicată la adolescenți și tineri și că scade cu vârsta. E contagioasă. Pornografia își are și ea rolul ei nefast în crearea de confuzie sexuala la copii, tineri și adulți. Nu putem trece cu vederea nici instituirea căsătoriilor homosexuale care nu își au nici un rost și cauzează confuzie și dezordine în mințile copiilor. În plus, pentru tineri, și mai ales adolescenți, e „cool” să fii „anormal”, să fii „gay”, să îți schimbi sexul biologic, și, în general, să fii „diferit” de ceilalți. Dar poate cei mai vinovați și cel mai decisiv factor suntem noi, generația adultă și părinții care am trecut cu vederea și încă trecem cu vederea deteriorarea moravurilor și a instituțiilor care garantează fiecărui individ echilibrul și sănătatea sexuală: familia și căsătoria naturală.

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului afirmă: „Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nicio restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. … Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului„. Familia româna își cere drepturile. Aceste drepturi le pledăm, le-am pledat din 2006 încoace, și vom continua să le pledăm. Sunt cele mai prețioase dintre drepturi, dar și cele mai abuzate azi. Prețuiți-le!

Sursa: alianta-familiilor.ro

Multora dintre noi li s-a spus la un moment dat că e ceva normal pentru copii să nu îşi amintească mai nimic din ceea ce li se întâmplă până în jurul vârstei de 2 ani. Experienţele emoţionale dureroase din copilăria timpurie nu vor avea, deci, nici un efect pe termen lung. Aceste cuvinte ar fi cumva liniştitoare, dacă nu ar sugera şi faptul că micuţii noştri nu îşi vor aminti nici dragostea pe care le-o oferim... aşa că nici dragostea aceasta nu are un impact pe termen lung. Pe măsură ce ştiinţa începe să dezvăluie tot mai multe din misterele creierului şi memoriei, sfaturi precum cele de mai sus îşi pierd încet relevanţa. Fiecare experienţă emoţională importantă – fie că este plină de bucurie sau de durere – este stocată în memorie şi are un impact durabil asupra sistemului nervos al unui bebeluş ori copil. Modul în care simţim lumea ca bebeluşi ne influenţează, pe termen lung, personalitatea în dezvoltare, stilul emoţional şi de relaţionare. Există mai multe tipuri de „memorie”, pe lângă poveştile pe care ni le putem aminti conştient. Şi mai trebuie să ştim că ne „amintim” mult mai multe decât ne dăm seama.

În cadrul sistemului limbic al creierului – zona asociată cu procesarea emoţiilor – se află amigdala şi hipocampul. Amigdala se ocupă de procesarea amintirilor emoţionale încărcate de teroare, groază şi alte sentimente puternice. Hipocampul procesează memoria narativă, cronologică. Amigdala este un organ deja matur atunci când are loc naşterea, aşa că bebeluşii sunt în stare să simtă o gamă foarte largă de emoţii intense, chiar dacă nu pot înţelege conţinutul acestora şi relaţia lor cu ce se întâmplă în jur. Pe de altă parte, hipocampul se maturizează abia în jurul vârstei de 2 spre 4 ani. Până atunci, bebeluşii sunt relativ inapţi în a-şi organiza memoria în funcţie de secvenţialitatea evenimentelor. De foarte puţine ori îşi poate cineva aminti conştient lucruri din vremea când era bebeluş. Şi totuşi, deoarece amigdala se ocupă de depozitarea conţinutului emoţional al memoriei, ne putem aminti fiecare emoţie şi senzaţie fizică încă din primele zile; chiar dacă nu avem o cronologie a evenimentelor care au avut loc, aceste amintiri influenţează modul în care vom relaţiona ca adulţi.

Aşa cum memoria poate fi împărţită în două categorii, memoria pe termen scurt şi memoria pe termen lung, ea mai are două calităţi, aceea de a fi explicită şi implicită. Capacitatea memoriei explicite îşi atinge maturitatea în jurul vârstei de 3 ani. Aceasta este memoria conştientă, care ne permite să povestim cu sens ceva ce s-a întâmplat. Memoria implicită o avem încă de la naştere, sau poate de dinainte, este inconştientă şi este codificată în „aduceri-aminte” emoţionale, senzoriale şi viscerale. Cu alte cuvinte, ceea ce nu ne amintim cu mintea, ne amintim cu corpul, cu inima şi cu „stomacul”, cu implicaţii durabile asupra modului de gândire, de simţire şi de comportare.

Procesul „uitării” este mai superficial decât credeam odinioară: se referă numai la amintirile conştiente. Chiar şi ca adulţi suntem, din fericire, capabili să ştergem orice înregistrare a vreunui eveniment traumatic. Dacă ne întâlnim cu o situaţie de panică sau teroare din care simţim că nu putem evada, creierul secretă opioide endogene pentru a ne „amorţi” în faţa durerii copleşitoare, fie ea fizică sau emoţională. Aceste substanţe chimice secretate de creier interferează cu stocarea memoriei explicite, deşi memoria implicită a traumei va rămâne. Experienţele care sunt prea copleşitoare din punct de vedere emoţional ca să fie procesate sunt stocate automat în memoria corpului. Mai târziu, ele vor fi exprimate ca răspunsuri inconştiente la situaţii de stres. Reacţiile exagerate la situaţii mediu-stresante sau chiar inofensive pot fi date tocmai de aceste amintiri traumatice din copilărie, care ies la suprafaţă.

Centrii memoriei care guvernează amintirea narativă, memoria emoţională şi memoria corpului pot opera independent unul de altul. Chiar dacă era în comă, de exemplu, un om intra într-o stare de anxietate fiziologică atunci când era expus la un anumit miros asociat cu o traumă personală. Este posibil să avem reacţii emoţionale puternice fără să avem amintiri conştiente, sau chiar fără să fim conştienţi! Un alt caz este al unui bărbat al cărui creier îşi pierduse capacitatea memoriei pe termen scurt, însă reacţiona defensiv la mirosuri specifice cu care se făcuseră teste neplăcute pe el – deși nu îşi amintea aceste teste! O femeie cu creierul afectat, care îşi pierduse memoria pe termen scurt, a refuzat să dea mâna cu un doctor care îşi ascunsese, înainte, o pioneză ascuţită în palmă. Nici ea nu îşi înţelegea reacţia deoarece, pentru ea, fiecare întâlnire cu doctorul respectiv era prima. Aşadar, multe din ceea ce gândim, simţim şi facem sunt induse de memoria implicită, scrisă în muşchi, tendoane, viscere. Nici una dintre experienţele noastre nu este pierdută. Fiecare experienţă, mai ales cele încărcate cu emoţii, se adaugă la mozaicul complex al personalităţii noastre.

Creierul nostru are o capacitate incredibilă de a face legături. Cineva sau ceva care îi aminteşte creierului de o situaţie traumatică – un miros, un cântec, o persoană care arată ca cineva din trecut – declanşează răspunsurile noastre automate: luptă sau fugi sau „îngheaţă”. Această reacţie reflexivă apare mult prea repede, chiar înainte ca informaţia să ajungă la cortex, unde este evaluată raţional. Din această cauză reacţionăm uneori exagerat la unele lucruri, persoane sau situaţii care se leagă de vreun eveniment traumatic, chiar dacă nu avem o amintire conştientă a acelui eveniment.

Există situaţii în care memoria implicită poate deveni explicită. Din moment ce memoria implicită este „depozitată” în corp, repetarea anumitor mişcări, gesturi, modele de respiraţie sau asumarea anumitor posturi asociate cu amintiri încărcate de emoţie poate transforma aceste amintiri în unele explicite, de care să fim conştienţi. Este ca şi când corpul îi arată minţii propriile sale secrete. Multe persoane au avut ocazia să retrăiască amintiri traumatice, atât din copilărie, cât şi din viaţa de adult, atunci când s-au întâlnit cu emoţiile puternice asociate experienţei iniţiale. În anumite stadii de conştienţă, prin psihoterapie sau meditaţie, oamenii şi-au amintit spontan lucruri prin care au trecut în pruncie. Mulţi şi-au amintit cum se simţeau ca bebeluşi, plângând după o mamă care nu venea. În reconstruirea unei anumite posturi a corpului ori vorbind despre un eveniment încărcat emoţional la fel ca originalul, amintirile contextuale de groază, furie sau teroare pot reveni în atenţie. Este la fel de posibil ca amintirea părinţilor iubitori, veseli şi dulci să reapară la suprafaţă. Acest fenomen este numit „revenirea amintirilor în funcţie de stare” şi, deşi acest aspect nu este esenţial, el poate aduce vindecarea în anumite condiţii.

Şi totuşi, chiar dacă amintirile timpurii nu sunt evocate în mod conştient, se pot arăta în mod indirect prin comportament. Este absolut uman să re-creezi reacţii defensive la traume uitate, deşi reacţiile nu mai sunt relevante. De multe ori, amintirile timpurii devin evidente prin sentimente persistente care par a nu avea legătură cu o situaţie prezentă, sau prin senzaţii ale corpului care nu au sens. În mod obişnuit, aceste amintiri ale durerii şi suferinţei timpurii sunt expuse indirect în dificultăţile de relaţionare, în special în relaţionarea intimă.

Memoria implicită – sau memoria corpului – explică, de exemplu, de ce o femeie care a fost molestată în copilărie rămâne temătoare în faţa intimităţii, cel puţin cu bărbaţii care îi „amintesc” de agresor, chiar dacă memoria sa conştientă nu are nici o amintire a episodului traumatic. Unui om îi poate fi teamă să rămână singur deoarece acest lucru îi declanşează amintirea emoţională a terorii cu care plângea în pătuţ şi nimeni nu venea să îl liniştească. El nu îşi poate aminti acele momente şi toţi din jur îl consideră plăcut şi sociabil, însă el nu poate înţelege teama sa compulsivă de a fi singur. Deşi au succes şi funcţionează în parametri normali în societate, mulţi oameni se comportă dependent, ezitant sau insensibil în relaţiile de dragoste. Acestea sunt numai unele dintre problemele care pot apărea în relaţionare şi care îşi au rădăcina în modul în care ne simţeam în copilăria timpurie. Se poate chiar spune că majoritatea dintre noi suferă de unele manifestări comportamentale ale unor amintiri implicite, dureroase.

Minţile noastre raţionale nu înţeleg uneori de ce răspundem greşit sau exagerat la provocări actuale, ca şi când acestea ar fi cele care ne-au rănit iniţial. Această dinamică devine adevărată în relaţionarea cu copiii noştri. Există multe motive pentru care, de exemplu, găsim expresia copiilor noştri, atunci când au nevoie de noi, copleşitoare. Iată un scenariu obişnuit: când un bebeluş ţipă, corpurile noastre reacţionează în acelaşi mod în care reacţionau atunci când părinţii noştri ţipau la noi când eram copii – suntem condiţionaţi neurologic să încercăm să scăpăm sau să respingem, mai degrabă decât să reacţionăm cu compasiune spontană. La fel, plânsul copiilor noştri ne poate declanşa în corpuri amintirea implicită a timpurilor în care plânsul nostru, ca bebeluşi, nu primea un răspuns iubitor. Oricum ar fi, plânsul copilului nostru ne evocă nişte amintiri dureroase şi putem căuta să ne ascundem de ele. Şi totuşi, noi suntem în mod biologic capabili să răspundem cu iubire spontană copiilor noştri şi celor din jur. Uneori această iubire este blocată de reacţii defensive la amintiri implicite, nerezolvate, care dor. Nu suntem insensibili sau neglijenţi; suntem răniţi.

Când un copil este certat, o imagine a privirii dezaprobatoare a celui care ceartă rămâne stocată în zona laterală a sistemului limbic din creier. Copilul în creştere şi apoi adultul îşi judecă propriul comportament prin lentilele acestor reprezentări stocate, care sunt imprimate ca imagini încărcate cu sentimentul de ruşine. Aceste amintiri vizuale şi auditive interioare ale ruşinii vor opera de obicei, dar nu numai, în afara conştienţei. Experienţa de creștere cu părinţi care creează limite sănătoase are ca efect dezvoltarea zonei orbito-frontale a creierului copilului, o zonă al cărei scop este conţinerea şi controlarea emoţiilor pure. Dar când părintele impune limite, urmând pentru o vreme timpul simbiotic al copilăriei timpurii, copilul simte un nivel de suferinţă şi trădare. Această schimbare în dezvoltare, necesară în relaţia părinte-copil, este stresantă din punct de vedere emoţional. Este important ca părintele să consoleze copilul după ce îi impune restricţii, pentru a-l ajuta să se descurce cu stresul ruşinii. Reasigurarea iubirii faţă de copil îi repară acestuia sinele rănit şi îi redă încrederea în sine.

Dacă părintele îşi asistă copilul în „repararea” sinelui în ceea ce priveşte ruşinea, acesta va învăţa curând să se folosească de acest model şi să îşi fie sieşi de folos atunci când va fi nevoie. Reprezentările interne, stocate ca amintiri narative şi emoţionale, ale unui părinte care alină/consolează şi care reasigură copilul de dragostea sa sunt folosite mai târziu în viaţă ca model pentru situaţiile în care este implicat sentimentul de ruşine. Deşi acest proces este de obicei inconştient, el ne ajută să ne vindecăm şi să ne revenim din ruşine atunci când este nevoie.

Problemele psihologice şi sociale apar atunci când copilul creşte cu prea multe imagini dezaprobatoare stocate în centrii creierului care păstrează memoria implicită, fără imaginea secundară a unui adult care alină şi oferă sprijin. Un copil căruia îi lipsesc aceste imagini pozitive stocate în centrii săi emoţionali poartă riscul de a aluneca în depresie, de a deveni un adolescent și apoi un adult foarte inhibat sau ostil.

Din primele momente ale vieţii, grija părinţilor ajută la formarea emoţională a copilului, influenţând modul de dezvoltare a creierului. Unul dintre elementele cheie ale ataşamentului părinte-copil este contactul vizual plin de afecţiune. Privirea susţinută, plină de iubire şi zâmbet a unui părinte către copil îl umple pe acesta de o bucurie incredibilă. Se creează în creierul bebeluşului o cascadă de dopamine, opioide endogene, encefaline şi endorfine, toate fiind chimicale „bune”, asociate cu relaţii de iubire. Această infuzie de substanţe chimice eliberate de bucurie ajută la maturizarea unor regiuni din cortex, legate mai târziu în viaţă de reglarea sănătoasă a emoţiilor. Fiecare bebeluş are nevoie de această experienţă în mod regulat şi frecvent, pentru o dezvoltare sănătoasă a creierului.

Până la sfârşitul primului an, bebeluşul a stocat o imagine internă a figurii iubitoare a mamei în zona care leagă cortexul temporal anterior şi cel orbito-frontal. Aceste imagini însă, deşi arareori amintite conştient, formează baza unui model intern de relaţionare. Este ca şi când copilul ar fi salvat un videoclip al mamei în creierul său, ca pe un hard-disk. De aici încolo, aceste reprezentări interne vor anima răspunsurile sale emoţionale principale, formând baza stilului său fundamental de relaţionare. Când simte că nevoile sale emoţionale sunt îngrijite consistent, acest lucru formează în copil aşteptări durabile ale unei lumi care oferă suport. Această atitudine inconştientă va determina copilul să devină prietenos şi empatic în comportament.

Deşi nu ne amintim cum am învăţat să mergem, picioarele noastre îşi joacă rolul perfect; la fel, unele dintre cele mai importante lecţii privind relaţiile interumane le-am învăţat într-un moment în care nu mintea, ci corpul nostru le-a memorat. Cel mai mare dar al acestor descoperiri este realizarea că fiecare moment plin de iubire pe care îl împărţim cu copiii noştri, încă de la început, va rămâne cu ei toată viaţa. (Doxologia Robin Grille, Ce îşi va aminti copilul tău – Noi descoperiri legate de memoria timpurie şi cum ne afectează acest lucru)

Am dat la o parte tocmai ce aveam mai de preț: viața noastră interioară. În Est ea e călcată în picioare de bâlciul Partidului unic, în Vest de bâlciul Comerțului

Rezumat: Pe 8 iunie 1978, marele scriitor rus Aleksandr Soljenițîn a ținut celebrul său discurs de la Universitatea Harvard, eveniment în cinstea aniversării a 327 de ani de la înființări acestei instituții de educație. În cuvântul său, rămas faimos și profetic, Soljenițîn a menționat „libertatea distructivă și iresponsabilă” care a permis societății occidentale să rămână „fără apărarea în fața abisului decadenței umane,  bunăoară în ceea ce privește proasta folosire a libertății în materie de violență morală asupra copiilor, prin filme care abundă în pornografie, crime și groază. Se consideră că toate acestea fac parte din ceea ce numim libertate și că poate fi contrabalansată, teoretic, prin dreptul pe care acești copii îl au să nu se uite sau să respingă asemenea spectacole. Organizarea legalistă a vieții și-a dovedit astfel propria sa incapacitate de a se apăra împotriva eroziunii răului…”

Acesta a amintit că atunci când au fost create „statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul că guvernele se află în slujba omului, a cărui viață este orientată spre libertate și căutarea fericirii (lucruri evidențiate de către americani în Declarația de Independență). Astăzi, în sfârșit, după atâtea decenii de progres social și tehnic, s-a ajuns la îndeplinirea acestei aspirații: un Stat care să asigure bunăstarea generală. Fiecare cetățean și-a văzut libertatea atât de mult dorită, calitatea și cantitatea bunurilor materiale ce-i stau la dispoziție, pe care oricând poate să și le procure, cel puțin teoretic, o fericire completă, dar o fericire în sensul unei sărăciri, dacă avem în vedere felul în care s-au scurs aceste decenii.”

Marele tradiționalist rus a deplâns faptul că „Statele devin fără încetare din ce în ce mai materialiste. Occidentul a apărat cu succes și chiar cu asupra de măsură drepturile omului, însă omul a văzut cum i se ofilește de tot conștiința propriei responsabilități față de Dumnezeu și de societate. În tot timpul ultimelor decenii, acest egoism juridic al filosofiei occidentale a fost definitiv realizat, astfel încât lumea se găsește într-o cruntă criză spirituală și într-un impas politic. Iar toate izbânzile tehnicii, inclusiv cucerirea spațiului, a Progresului atât de mult trâmbițat, n-au reușit să răscumpere mizeria morală în care a căzut veacul al XX-lea și pe care nimeni nu a bănuit-o în veacul al XIX-lea”.

Acesta a spus că nu există mari diferențe între Estul comunist (de-atunci) și Occidentul liberal. „ La prima vedere este vorba de o apropiere rușinoasă: cum ar putea exista astăzi puncte comune între gândirea occidentală și cea a Estului? Aici este logica materialistă…”. Soljenițîn spunea că nu ar propune Vestul ca model de dezvoltare pentru Rusia.

 „Nădăjduiesc că nimeni dintre cei prezenți aici nu mă va suspecta că doresc să fac critica sistemului occidental în ideea de a sugera socialismul ca alternativă. Nici gând! Dat fiind că am cunoscut o țară unde socialismul a fost pus în lucrare, nu mă voi pronunța câtuși de puțin pentru o asemenea alternativă […]. Dar de aș fi întrebat invers, dacă aș putea propune Vestul, în stadiul său actual, ca model pentru țara mea, aș da cu toată onestitatea un răspuns negativ. Nu, nu voi lua societatea voastră drept model de transformare pentru țara mea. Bineînțeles o societate nu poate să rămână în abisurile anarhiei, cum este cazul țării mele. Dar este la fel de înjositor pentru o societate să se complacă într-o stare fadă, lipsită de suflet, cum este cazul vostru. După ce a suferit vreme de decenii din pricina violenței și agresiunii, sufletul omenesc aspiră la lucruri mai înalte, mai arzătoare, mai pure decât cele oferite astăzi de stereotipiile unei societăți masificate, modelate prin revoltătoarea invazie a publicității comerciale, prin abrutizarea venită prin intermediul televizorului și printr-o muzică intolerabilă”.

Iată discursul integral, în traducerea lui Răzvan Ionescu, via Bucovina Profundă: 

Sincer, sunt foarte fericit că mă aflu aici, în mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversări de la înființarea acestei atât de vechi și de ilustre universități. Deviza Harvard-ului este VERITAS. Adevărul însă e foarte rar plăcut auzului; el este mai întotdeauna amar. Discursul meu de astăzi conține o parte de adevăr. Vi-l aduc fiindu-vă prieten, nu adversar. Acum 3 ani am fost adus în S.U.A. să spun lucruri care au fost respinse, care au părut inacceptabile. Astăzi sunt numeroși cei care le consimt…

Căderea „elitelor”

Pentru un observator din exterior, declinul curajului este, poate, caracteristica cea mai puternică a Apusului. Lumea occidentală și-a pierdut curajul civic, atât în ansamblu, cât mai cu seamă în fiecare țară, în fiecare guvern și, desigur, în Organizația Națiunilor Unite. Acest declin al curajului este sensibil mai cu seamă în pătura conducătoare și predominant în pătura intelectuală, de unde senzația că întreaga societate este lipsită de curaj. Politicienii și intelectualii în mod deosebit manifestă această slăbiciune, această șovăială, în acțiunile lor, în discursuri și mai ales în considerațiile teoretice pe care le oferă cu solicitudine, tocmai pentru a demonstra că acest fel al lor de a acționa, care fundamentează politica unui stat pe lașitate și servilism, este unul pragmatic, rațional, legitim, situându-se chiar la o anume altitudine intelectuală și chiar morală. Acest declin al curajului, care, pe ici pe colo, merge până la pierderea oricărei urme de bărbăție, este subliniat cu o ironie aparte de cazurile politicienilor și/sau intelectualilor cuprinși de un acces subit de vitejie și de intransingență, în fața guvernelor slabe, a țărilor slabe pe care nu le susține nimeni sau ale mișcărilor condamnate de toți și incapabile de orice ripostă. În schimb, limbile li se usucă și mâinile le înțepenesc atunci când se află în fața guvernelor puternice, a forțelor amenin-țătoare, în fața agresorilor și a Internaționalei terorii. Mai este cazul să amintim că declinul curajului a fost întotdeauna socotit ca semnul premergător al sfârșitului?

Atunci când s-au format statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul că guvernele se află în slujba omului, a cărui viață este orientată spre libertate și căutarea fericirii (lucruri evidențiate de către americani în Declarația de Independență). Astăzi, în sfârșit, după atâtea decenii de progres social și tehnic, s-a ajuns la îndeplinirea acestei aspirații: un Stat care să asigure bunăstarea generală. Fiecare cetățean și-a văzut libertatea atât de mult dorită, calitatea și cantitatea bunurilor materiale ce-i stau la dispoziție, pe care oricând poate să și le procure, cel puțin teoretic, o fericire completă, dar o fericire în sensul unei sărăciri, dacă avem în vedere felul în care s-au scurs aceste decenii.

În tot acest timp a fost neglijat un detaliu psihologic: dorința de a poseda mereu mai mult și de a avea o viață și mai bună, iar lupta permanentă pentru acestea a întipărit pe numeroși obraji din Apus, trăsăturile adânci ale anxietății și chiar ale depresiei, cu toate că e obișnuit firește, să ascundă cu grijă astfel de sentimente. Această competiție intensă și activă sfârșește prin a acapara gândirea umană, nedeschizând deloc lumii calea spre libertatea unei creșteri spirituale.

Independența individuală în fața mai multor forme de presiune a fost garantată de stat, majoritatea oamenilor a beneficiat de bunăstare la un nivel pe care părinții și bunicii lor nu și l-au putut imagina; a devenit posibilă creșterea tinerilor în conformitate cu aceste idealuri, de a-i pregăti și chema la dezvoltarea fizică, la fericire, la divertis-ment, la posesia de bunuri materiale și bani, la recreere, la o libertate practic nelimitată în alegerea plăcerilor. Pentru ce să renunțe la toate astea? În numele a ce să-și riște prețioasa existență pentru apărarea binelui comun, mai cu seamă când, în mod suspect, securitatea națională ar trebui apărată undeva, într-o țară îndepărtată?

Biologia însăși ne învață că un nivel exagerat de confort nu este bun pentru organism. Astăzi confortul vieții din societatea occidentală începe să-și dea de-o parte masca vătămătoare. Societatea occi-dentală și-a ales tipul de organizare cel mai potrivit scopurilor ei, o organizare pe care aș numi-o legalistă. Limitele drepturilor omului și ale binelui sunt fixate în cadrul unui sistem de legi; aceste limite însă sunt foarte relative. Occidentalii au dobândit o impresionantă ușurință în a utiliza, interpreta și manipula legea, în același timp în care legile tind să devină mult prea complicat de înțeles pentru o persoană de nivel mediu, fără sprijinul unui specialist. Orice conflict este rezolvat prin recurgerea la litera legii, cea care trebuie să-și spună ultimul cuvânt. Dacă cineva se situează pe un punct de vedere legal, nimic nu i se poate opune; nimeni nu-i poate atrage atenția că s-ar putea afla totuși într-o situație ilegitimă. De neconceput să-i vorbești despre jenă, reținere sau renunțarea la aceste drepturi; cât despre a-i cere vreo jertfă sau un gest dezinteresat, asta ar părea cu totul absurd. Nu vom auzi niciodată vorbindu-se despre o abținere, o renunțare de bună voie. Fiecare luptă pentru a-și extinde propriile drepturi până la limita extremă a cadrului legal.

„Mediocritate spirituală”

Toată viața mea am trăit sub un regim comunist și pot să vă spun că o societate fără o raportare legală obiectivă este ceva absolut îngrozitor. Însă o societate bazată doar pe litera legii, fără să meargă puțin mai departe, eșuează lipsindu-se de folosirea în propriul ei beneficiu a unui spectru mult mai larg de posibilități umane. Litera legii este prea rece și prea formală pentru a avea o influență benefică asupra societății. Când întreaga viață, în ansamblul ei, este înțesată de relații în spiritul legii, se degajă o atmosferă de mediocritate spirituală care paralizează și cele mai nobile elanuri ale omului. Și va fi pur și simplu imposibil să facem față provocărilor secolului nostru, înarmat amenințător, doar cu armele unor structuri sociale legaliste. Astăzi societatea occidentală ne arată că împărățește peste o inegalitate între libertatea de a îndeplini binele și libertatea de a săvârși răul. Un bărbat de Stat care vrea să facă un lucru efectiv constructiv pentru țara sa trebuie să acționeze cu o sumedenie de precauții, chiar cu timiditate, am putea spune. Încă de la început se izbește frontal de mii de critici pripite și iresponsabile. Se află expus constant directivelor Parlamentului European și presei. Trebuie să-și justifice pas cu pas deciziile, cât de bine sunt întemeiate și lipsite de cea mai mică greșeală. Iar un om excepțional, de mare valoare, care are în cap proiecte neobișnuite și neașteptate, nu are nici o șansă să se impună. Încă de la început i se vor întinde mii de capcane. Rezultatul este acela că mediocritatea triumfă sub masca restricțiilor democratice. Este ușor să subminezi de oriunde puterea administrativă și, de fapt, ea chiar s-a diminuat considerabil în toate țările occidentale. Apărarea drepturilor individuale a căpătat asemenea proporții, încât societatea ca atare se află acum complet lipsită de apărare împotriva oricărei inițiative. În Apus este timpul de a apăra nu atât drepturile omului, cât mai cu seamă îndatoririle sale. 

Pe de altă parte, s-a acordat un spațiu nelimitat unei libertăți distructive și iresponsabile. Se adeverește că societatea nu are decât infime mijloace de apărare în fața prăpastiei decadenței umane, bunăoară în ceea ce privește proasta folosire a libertății în materie de violență morală asupra copiilor, prin filme care abundă în pornografie, crime și groază. Se consideră că toate acestea fac parte din ceea ce numim libertate și că poate fi contrabalansată, teoretic, prin dreptul pe care acești copii îl au să nu se uite sau să respingă asemenea spectacole. Organizarea legalistă a vieții și-a dovedit astfel propria sa incapacitate de a se apăra împotriva eroziunii răului…

Evoluția a fost treptată, însă pare să fi avut ca punct de plecare binevoitoarea concepție umanistă conform căreia omul, stăpân al lumii, nu poartă în sine nici un fel de sămânță a răului, și tot ceea ce existența noastră ne oferă în materie de viciu este pur și simplu rodul sistemelor sociale greșite, ce trebuie amendate și corectate. Totuși, este destul de straniu să vezi cum crima nu a dispărut în Occident, chiar dacă aici par a fi fost atinse cele mai bune condiții de viață socială. Ba chiar crima este mai prezentă decât în societatea sovietică mizerabilă și fără lege…

Media confecționează un „spirit al vremii”

Desigur, presa se bucură și ea de cea mai mare libertate. Dar ce folos? Ce responsabilitate se exercită asupra jurnalistului sau jurnalului, la întâlnirea cu cititorii săi, ori cu istoria? În cazul în care aceștia au fost înșelați prin divulgarea unor informații sau concluzii false, ori chiar au contribuit la erori ce s-au comis la cel mai înalt nivel de Stat, există un singur caz de jurnal sau jurnalist care să-și fi exprimat public regretul? Nu, bineînțeles că nu, asta ar afecta vânzările. Din asemenea erori, care pot provoca tot ce e mai rău pentru o nație, jurnalistul „se scoate”, scapă întotdeauna. Având în vedere că este nevoie de o imediată și credibilă informare, el se vede nevoit să recurgă la zvonuri, conjuncturi, ipoteze, pentru a umple golurile, și nimic din toate astea nu e dat la o parte; însă minciunile astea se instalează în memoria cititorului. Câte judecăți pripite, fără discernământ, superficiale și înșelătoare sunt astfel emise zilnic, revărsând tulburare asupra cititorului și lăsându-l pradă ei? Presa poate juca rolul de opinie publică sau de a amăgi. Așa se face că vedem teroriști zugrăviți cu trăsăturile unor eroi, secrete de Stat ce ating securitatea națională divulgate în piața publică, sau amestecul fără pic de rușine în viața intimă a persoanelor cunoscute, în virtutea sloganului „Toată lumea are dreptul să știe tot”. Numai că este un slogan ipocrit, al unei societăți ipocrite. De o mult mai mare valoare este confiscarea acestui drept, dreptul oamenilor de a nu ști, de a nu vedea sufletul lor dumnezeiesc sufocat de bârfe, prostii și vorbe în vânt. O persoană care duce o viață plină de trudă și sens nu are deloc nevoie de acest șuvoi apăsător și neîntrerupt de informații […]

Alt lucru care nu va scăpa observatorului sosit din Estul totalitar, cu presa sa riguros univocă: descoperirea unui curent general de idei privilegiate în sânul presei occidentale în ansamblu, un fel de spirit al vremii, după criterii de judecată recunoscute de toți, de interese comune, suma acestora dând sentimentul nu al unei competiții, ci al unei uniformități. Există poate o libertate nelimitată a presei, dar cu certitudine nu și una pentru cititor. Ziarele nu fac decât să transmită cu putere și emfază toate aceste opinii care nu contrazic curentul de opinie dominant. Fără să aibă nevoie de cenzură, curentele de gândire, de idei la modă sunt separate cu grijă de cele care nu le cântă în strună, iar acestea din urmă, fără a fi propriu-zis interzise, nu au decât puține șanse să pătrundă printre celelalte reviste literare și periodice, ori chiar să fie transmise în învățământul superior. Studenții voștri sunt liberi în sensul legal al termenului, dar sunt prizonierii idolilor purtați goi de entuziasmul modei. Fără să fie vorba, ca în Est, de o violență fățișă, această selecție operată de modă, această nevoie de a te conforma modelelor standardizate, împiedică pe gânditorii cei mai originali să-și aducă contribuția lor la viața publică și provoacă apariția unui primejdios spirit gregar, care se opune unei creșteri în adevăratul sens al cuvântului. În S.U.A. mi s-a întâmplat să primesc scrisori din partea unor persoane de o eminentă inteligență… poate un profesor de la un mic colegiu uitat, care ar fi putut contribui mult la renașterea și mântuirea țării sale, dar țara nu avea cum să-l audă, pentru că mediei nici nu-i trecea prin cap să-i dea cuvântul. Iată ce dă naștere unor puternice prejudecăți de masă, unei orbiri care, în epoca noastră, este în mod special primejdioasă […]

Eroarea materialistă a gândirii moderne

Toată lumea acceptă că Vestul este cel care arată lumii calea către reușita dezvoltării economice, chiar dacă în acești ultimi ani a putut fi serios zdruncinat de o inflație haotică. Cu toate astea, o mulțime de oameni din Vest nu sunt satisfăcuți de societatea în care trăiesc. O desconsideră, sau o acuză că nu se situează la nivelul de maturitate cerut de umanitate. Și mulți se simt îndemnați să alunece spre socialism, ceea ce reprezintă o tentație falsă și periculoasă. Nădăjduiesc că nimeni dintre cei prezenți aici nu mă va suspecta că doresc să fac critica sistemului occidental în ideea de a sugera socialismul ca alternativă. Nici gând! Dat fiind că am cunoscut o țară unde socialismul a fost pus în lucrare, nu mă voi pronunța câtuși de puțin pentru o asemenea alternativă […]. Dar de aș fi întrebat invers, dacă aș putea propune Vestul, în stadiul său actual, ca model pentru țara mea, aș da cu toată onestitatea un răspuns negativ. Nu, nu voi lua societatea voastră drept model de transformare pentru țara mea. Bineînțeles o societate nu poate să rămână în abisurile anarhiei, cum este cazul țării mele. Dar este la fel de înjositor pentru o societate să se complacă într-o stare fadă, lipsită de suflet, cum este cazul vostru. După ce a suferit vreme de decenii din pricina violenței și agresiunii, sufletul omenesc aspiră la lucruri mai înalte, mai arzătoare, mai pure decât cele oferite astăzi de stereotipiile unei societăți masificate, modelate prin revoltătoarea invazie a publicității comerciale, prin abrutizarea venită prin intermediul televizorului și printr-o muzică intolerabilă.

Toate acestea reprezintă un lucru sensibil pentru numeroși observatori din orice colț al planetei. Modul de viață occidental reprezintă din ce în ce mai puțin un model de urmat. Sunt simptome relevante prin care istoria lansează avertismente înspre o societate amenințată ori aflată în pericol. Astfel de avertismente sunt, în cazul de față, declinul artelor, sau absența unor bărbați de Stat. Și se întâmplă uneori ca semnele să fie în mod particular concrete și explicite.

Centrul democrației și culturii voastre a fost lipsit de curent vreme de câteva ore [în ziua de 13 iulie 1977 o pană de curent a afectat nouă milioane de oameni în New York, rămași în întuneric pentru 25 de ore – n. tr. ], și iată că brusc o mulțime de cetățeni americani s-au dedat la jafuri și scandal. Ceea ce înseamnă că tencuiala mai trebuie finisată și că sistemul social e instabil și chiar slab într-un anume punct. Dar lupta pentru planeta noastră, o luptă fizică și spirituală, o luptă de proporții cosmice, nu se află undeva într-un viitor îndepărtat, ea deja a început. Forțele Răului au început ofensiva lor decisivă. Deja simțiți presiunea pe care o exercită, și, cu toate astea, ecranele și scrierile voastre sunt pline de zâmbete la comandă și pahare ridicate. De ce această bucurie? Cum oare de a putut Vestul să alunece din mersul său triumfal în debilitatea lui de azi? A cunoscut cumva în evoluția sa momente fără întoarcere care să-i fi fost fatale, a rătăcit drumul? Nu pare a fi cazul. Vestul a continuat să avanseze cu pași fermi, adecvați intențiilor proclamate pentru societate, braț la braț cu un progres tehnologic uluitor. Și absolut dintr-o dată s-a pomenit în starea de slăbiciune de azi. Asta înseamnă că eroarea trebuie să se afle la rădăcină, la fundamentul gândirii moderne. Mă refer la viziunea asupra lumii care a prevalat în Occident, în epoca modernă. Mă refer la viziunea asupra lumii care a prevalat în Occident și care s-a născut în Renaștere, și ale cărei dezvoltări politice s-au manifestat începând cu Secolul Luminilor. Ea a devenit baza doctrinei social-politice și ar putea fi numită umanismul raționalist sau autonomia umanistă; autonomia proclamată și exercitată de om la întâlnirea cu toate forțele superioare lui. Putem vorbi, de asemeni, de antropocentrism: omul este văzut ca fiind centrul a tot și a toate.

Din punct de vedere istoric, este posibil ca ușorul declin care s-a petrecut în Renaștere să fi fost inevitabil. Evul Mediu ajunsese la epuizare din pricina represiunii intolerabile asupra naturii carnale a omului, în favoarea naturii sale spirituale. Însă, îndepărtându-se de spirit, omul s-a înstăpânit de tot ceea ce este material. Cu exces și fără nici o măsură. Gândirea umanistă, care s-a proclamat drept călăuză a noastră, nu admitea existența unui rău intrinsec în om și nu vedea altă îndatorire mai nobilă decât răspândirea fericirii pe pământ. Iată ce angaja civilizația occidentală modernă, nou născută, pe panta primejdioasă a adorării omului și nevoilor materiale. Tot ceea ce se afla dincolo de bunăstarea fizică și de acumularea bunurilor materiale, toate celelalte nevoi umane caracteristice unei naturi subtile și superioare, au fost zvârlite în afara câmpului interesului de Stat și a sistemului social, ca și cum viața n-ar avea nicidecum un sens mai înalt. În acest fel s-au lăsat falii deschise, prin care s-a năpustit răul, iar halena lui putregăită suflă astăzi liberă. Mai multă libertate în sine nu reduce câtuși de puțin din problemele umane ale lumii, ba chiar adaugă unele noi.

Cu toate astea, în tinerele democrații, precum democrația americană nou născută, toate drepturile individuale ale omului se întemeiază pe credința că omul este o creatură a lui Dumnezeu. Altfel spus, libertatea este acordată individului condiționat, supusă constant responsabilității sale religioase. Aceasta a fost moștenirea secolului trecut [XIX].

Toate limitările de acest fel s-au atenuat în Occident, unde a survenit o emancipare deplină, în pofida moștenirii morale a veacurilor creștine, cu miracolele lor de îndurare și jertfă. Statele devin fără încetare din ce în ce mai materialiste. Occidentul a apărat cu succes și chiar cu asupra de măsură drepturile omului, însă omul a văzut cum i se ofilește de tot conștiința propriei responsabilități față de Dumnezeu și de societate. În tot timpul ultimelor decenii, acest egoism juridic al filosofiei occidentale a fost definitiv realizat, astfel încât lumea se găsește într-o cruntă criză spirituală și într-un impas politic. Iar toate izbânzile tehnicii, inclusiv cucerirea spațiului, a Progresului atât de mult trâmbițat, n-au reușit să răscumpere mizeria morală în care a căzut veacul al XX-lea și pe care nimeni nu a bănuit-o în veacul al XIX-lea .

Umanismul devenind în creșterea sa din ce în ce mai materialist, permite, cu o incredibilă eficacitate, conceptelor sale să fie utilizate mai întâi de socialism, apoi de comunism, astfel încât Karl Marx a putut spune în 1894 că „comunismul este un umanism naturalizat”. S-a adeverit ulterior că această judecată era departe de a fi falsă. Vedem aceleași pietre care stau atât la baza unui umanism alterat, cât și la cea a tuturor tipurilor de socialism: un materialism de nestăvilit, o eliberare față de religie și de responsabilitatea religioasă, o concentrare de spirite asupra structurilor sociale cu o abordare pretins științifică. Nu este întâmplător că toate aceste promisiuni retorice ale comunismului se centrează pe Omul cu O mare și fericirea lui terestră. La prima vedere este vorba de o apropiere rușinoasă: cum ar putea exista astăzi puncte comune între gândirea occidentală și cea a Estului? Aici este logica materialistă…

Nu mă gândesc la cazul unei catastrofe aduse de un război mondial și la schimbările ce ar putea surveni în societate. Atâta vreme cât ne sculăm în fiecare dimineață sub un soare blajin, viața noastră inevitabil se va țese din banalitățile cotidiene. Însă este vorba de un dezastru care pentru mulți este deja prezent în noi. Mă refer la dezastrul unei conștiințe umaniste perfect autonome și nereligioase. Ea a făcut din om măsura tuturor lucrurilor pe pământ, omul nedesăvârșit, care nu este niciodată complet dezbrăcat de mândrie, egoism, invidie, pofte, vanitate și atâtea alte păcate. Plătim astăzi pentru greșelile care n-au apărut așa hodoronc-tronc la începutul călătoriei noastre. Pe drumul care ne-a purtat din Renaștere până astăzi, experiența noastră s-a îmbogățit, dar am pierdut ideea unei entități superioare care, odinioară, mai înfrâna din patimile și iresponsabilitatea noastră.

Ne-am pus prea multe nădejdi în transformările politico-sociale, iar acum iese la iveală faptul că am dat la o parte tocmai ce aveam mai de preț: viața noastră interioară. În Est ea e călcată în picioare de bâlciul Partidului unic, în Vest de bâlciul Comerțului. Ceea ce e înfricoșător nu este nici măcar realitatea unei lumi sfărâmate, ci faptul că părțile ei suferă de aceeași boală. Dacă omul, așa cum o declară umanismul, ar fi fost născut numai pentru fericire, cu atât mai mult nu ar fi fost născut ca să moară. Însă, dedicat trupește morții, sarcina lui pe acest pământ este cu atât mai spirituală. Nu un urlet zilnic, nu căutarea celor mai bune mijloace de achiziție, iar apoi cheltuiala veselă de bunuri materiale, ci împlinirea unei dure și permanente îndatoriri, astfel încât drumul întregii noastre vieți să devină experiența unei înălțări spirituale: să părăsim această lume ca niște creaturi mai înalte decât cum am intrat în ea.

A privi în sus la scara valorilor noastre umane

Este imperativ să privim în sus, în ascensiune, scara valorilor umane. Precaritatea ei actuală este înspăimântătoare. Nu mai este posibil ca vechea măsură cu care se cuantifică eficiența unui președinte să se limiteze doar la cât de mulți bani pot fi câștigați, ori la cât de îndreptățită este construcția unui gazoduct. Este vorba de o mișcare acceptată de bunăvoie, care să atenueze patimile noastre, o mișcare acceptată cu seninătate, astfel încât umanitatea să se ridice deasupra curentului materialist care a încătușat lumea. Chiar dacă am reușit să o ferim a fi distrusă de un război, viața noastră trebuie să se schimbe, dacă nu vrem să piară prin propriul ei păcat. Nu ne mai putem lipsi de ceea ce este fundamental pentru viață și societate. Este adevărat că omul se află deasupra tuturor și a toate? Nu este nici un spirit superior deasupra lui? Activitățile umane și sociale pot fi ele legitim reglate doar prin expansiunea materială? Avem dreptul de a promova această expansiune în detrimentul integrității vieții noastre spirituale?

Dacă lumea nu a ajuns încă la final, atunci ea atins o etapă hotărâtoare în istoria ei, asemănătoare cu importanța cotiturii care a dus dinspre Evul Mediu spre Renaștere. Această cotitură pretinde din partea noastră o dragoste spirituală. Va trebui să ne ridicăm la o perspectivă mai înaltă, la o nouă concepție de viață, în care natura noastră carnală să nu mai fie diabolizată, așa cum s-a întâmplat în Evul Mediu, iar firea noastră spirituală să nu mai fie călcată în picioare, așa cum s-a întâmplat în epoca modernă. Ascensiunea noastră ne îndreaptă spre o nouă etapă antropologică. Nimeni, pe acest Pământ, nu mai are altă soluție decât să se ridice spre înălțimi. Mereu mai sus.

Centrul de recuperare medicală va fi pus sub ocrotirea Sfântului Luca al Crimeii și va funcționa în cadrul Centrului „Sfântului Nicolae” al Primăriei Brașov din cartierul Noua, strada Gladiolelor, nr. 4. În noul centru de recuperare al Arhiepiscopiei Sibiului vor fi tratați și persoanele cu posibilități materiale reduse.

Centrul va funcționa administrativ din 1 iulie 2019, iar primii pacienți vor ajunge aici la începutul lunii august 2019. Proiectul este rodul noului parteneriat încheiat de Arhiepiscopia Sibiului și Protopopiatul Brașov cu Primăria și Consiliul local Brașov și Direcția de Asistență Socială Brașov. O delegație a Arhiepiscopiei Sibiului din care au făcut parte vicarul eparhial, arhimandritul Ioachim Tomoioagă, consilierul social eparhial, pr. Adrian Roman, consilierul financiar eparhial, Valer Dumitrean, împreună cu protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga,s-au întâlnit recent cu partenerii în acest proiect în cadrul unei vizite de lucru pentru  stabili ultimele detalii înainte de inaugurarea acestui nou centru de recuperare medicală. Trebuie menționat că încă din 2016, când Centrul „Sfântul Nicolae” de la Brașov a fost inaugurat, a existat o colaborare între Primăria Brașov și Arhiepiscopia Sibiului, prin Protopopiatul Brașov, care a susținut servicii sociale în cadrul acestui așezământ medical. Prin noul parteneriat încheiat acum, Arhiepiscopia Sibiului primește gratuit baza de recuperare din cadrul Centrului „Sfântul Nicolae” și întreaga aparatură de balneo-fizio-kinetoterapie  pentru tratamentul pacienților din cadrul noului centru închinat Sfântului Luca al Crimeii.

„Centrul va funcționa în același loc unde am asigurat serviciul social în cadrul Centrul de recuperare «Sfântul Nicolae» timp de trei ani. Centrul « Sfântului Luca al Crimeii » va avea peste 20 de angajați ai Arhiepiscopiei Sibiului care va sprijini financiar întregul demers și activitatea Centrului împreună cu protopopiatul Brașov. Vom avea medici specialiști, fizio și kinetoterapeuti, contabil , recepționeri, un manager, un contabil, un maseur, îngrijitori și alți angajați. Serviciile medicale oferite vor avea tarife medii, iar procedurile se adresează tuturor din județul Brașov sau turiștilor. Trebuie menționat faptul că Arhiepiscopia Sibiului va oferi gratuit tratament în cadrul Centrului pentru toate persoanele aflate în evidența Direcției de Asistență Socială Brașov”, ne-a spus consilierul social, pr. Adrian Roman.

Parteneriat pentru comunitate

Baza de recuperare a centrului este cea mai mare din Brașov, conform reprezentanților Arhiepiscopiei Sibiului, cu aparatură medicală unică în România. Procedurile medicale sunt complexe și acoperă cazuri grave, cum ar fi pacienții cu tije metalice terapeutice sau reparatorii sau postoperatorii în corp.

Arhiepiscopia Sibiului, Protopopiatul Brașov și Direcția de Asistență Socială Brașov au mai încheiat un parteneriat prin care 12 structuri comunitare, parohiale, oferă sprijin financiar și nu numai unor persoane desemnate a fi în risc social.

Galerie foto 

Site-ul fiipregătit.ro prezintă pașii care ar trebui urmați într-o situație de urgență.

Platforma online deținută de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență are ca scop educarea și informarea populației în situații de urgență.

Pagina web cuprinde trei mari secțiuni informative.

Prima dintre ele, „Ghiduri”, cuprinde informații pentru situații de urgență în caz de inundații, cutremure, incendii, furtuni, alunecări de teren, etc.

Anumite ghiduri sunt însoțite de videoclipuri și imagini ilustrative, iar unele dintre informații pot fi descărcate în format pdf.

„Campanii”, a doua secțiune, prezintă activitățile organelor abilitate în efortul de conștientizare a populației în situații ca incendii, cutremure, etc.

A treia secțiune, „Trusa de supraviețuire”, prezintă obiectele indispensabile în caz de urgență pentru asigurarea supraviețuirii pe o perioadă de 3-5 zile.

De asemenea, Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență deține și aplicația DSU pentru utilizatorii de Android și IOS.

Pe lângă știrile despre situații de urgență din țară, aplicația oferă utilizatorilor posibilitatea la secțiunea „Raportează” să semnaleze evenimentele la care sunt martori prin intermediul fotografiilor și a videoclipurilor.

Pentru a eficientiza comunicarea rapidă în situațiile limită a fost implementat și sistemul RO-Alert  folosit în situații majore cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist, etc.

Aplicația transmite mesaje de avertizare pe toate telefoanele mobile, compatibile cu tehnologia Cell Broadcast.

• Editura Floare Alba de Colt (22 carti) (-20%)
• Editura Bizantina (58 carti) (-15%)

• Sfantul Teofan Zavoratul (24 carti) (-15%)

CĂRȚI (pe categorii):

• SFINŢI si cuvioşi ROMÂNI (55 carti ) (-13%)
• Istorie si patrimoniu ROMÂNESC (36 carti ) (-15%)
• Post. Rugăciune.Isihasm. Monahism (87 carti ) (-13%)
• REȚETE sănătoase si de post (20 carti ) (-12%)
• Cărţi de RUGĂCIUNI.Acatiste.Cântece (74 carti ) (-13%)
• Sf.Treime. Sf.Ingeri. Maica Domnului (19 carti ) (-13%)
• Mănăstiri. Locuri sfinte. Pelerinaje (29 carti ) (-14%)

Naturiste (pe categorii):

• Oțeturi (-5%)
• Uleiuri (-5%)