Întâmpinarea Domnului

„Cel ce cu nașterea Ta ai sfințit pântecele Fecioarei și mâinile lui Simeon care Te-au întâmpinat acum le-ai binecuvântat, și precum se cuvenea ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule, împacă lumea ce se găsește în războaie și întărește Biserica pe care ai iubit-o, unule Iubitorule de oameni”

Februarie 2016

     
Sumar:
- Sfântul și Marele Sinod Pan-Ortodox: când și unde va avea loc, care vor fi temele în discutie, cum se vor lua deciziile, ce subiecte sensibile au fost scoase de pe agendă
- Cuvântul Patriarhului României rostit la deschiderea lucrărilor Sinaxei Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe, 22 ianuarie 2016:
- Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a fost canonizat de Patriarhia Ierusalimului
- Prima întâlnire din istorie dintre un papă și un patriarh rus are loc pe teren neutru - pe 12 februarie, în Cuba, Papa Francisc îl întâlnește pe Patriarhul Kirill
- Spicuiri din luările de poziție ale patriarhilor prezenți la Sinaxa Panortodoxă de la Chambesy
- DECLARATIA COMUNA a Papei Francisc si a Patriarhului Kirill al Rusiei
- Papa Francisc: Ideologia de gen este DEMONICĂ
- Sfântul și Marele Sinod (Creta; 16 - 27 iunie 2016) - Documente Proiect ce urmează a fi adoptate
- Știri interne - februarie 2016 (RO)
- Știri externe - februarie 2016 (EXT)
- Adunarea Naţională Bisericească a evaluat activitatea Bisericii Ortodoxe Române din anul 2015 şi a aprobat proiectele pentru anul 2016
- Noi Decizii ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române - februarie 2016
- Reacţii faţă de Marele Sinod Pan-Ortodox
- Ortodoxia şi societatea pragmatică
- Isihastul anonim: o carte care a stat tăinuită 128 de ani
- Pãrintele Placide Deseille: luminã a spiritualitãţii ortodoxe în Franţa
- Unicitatea şi universalitatea spiritualităţii ortodoxe. Dialog cu un preot ortodox maghiar
- Conştiinţa creştină şi lumea contemporană
- Institutul Elie Wiesel versus LegendeVii
- Rostul unei alegeri impuse (pronia)
- Donaţi 2% din impozit pentru activităţi misionare
- Clara Râpan: NOI CONSTRUIM CATEDRALA!
- La Sibiu se lansează ”Şcoala părinţilor”
- Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie‏
- Cu taxiul pe strazile orasului - Monahia Porfiria (CARTE)
- Sfantul Mare Mucenic si cuvios Efrem cel Nou - Marturii ale minunilor savarsite in zilele noastre - vol. 2 (CARTE)
- Teologia Dogmatica si Simbolica - vol. I Manual pentru facultatile teologice - Nicolae Chitescu, Pr. prof. Ioan Petreuta (CARTE)
- Idealul educational in pedagogia crestina Clement din Alexandria, Sfantul Ioan Gura de Aur, Fericitul Augustin (CARTE)
- Cum sa biruim frica - Dmitry Semenik (CARTE)
- Enciclopedia simbolurilor religioase si arhetipurilor culturale - Ivan Eseev (CARTE)
- Dincolo de ganduri si emotii. Povesti terapeutice pentru copii si preadolescenti - Marilena Cotici, Ana-Georgiana Marinković (CARTE)
- Cum sa ne purtam cu fiica adolescenta - Sfaturi pentru parinti (CARTE)



Tema lunii
Sfântul și Marele Sinod Pan-Ortodox: când și unde va avea loc, care vor fi temele în discutie, cum se vor lua deciziile, ce subiecte sensibile au fost scoase de pe agendă - Pr. dr. Adrian Roman

Conform Comunicatului de Presă al Secretariatului privind Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe, Chambésy, 21-27 ianuarie 2016, Întâistătătorii au afirmat decizia lor de a convoca Sfântul şi Marele Sinod, care va avea loc la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 27 iunie 2016. "În acest sens, Întâistătătorii cheamă, cu smerenie, harul şi binecuvântarea Preasfintei Treimi şi solicită stăruitor rugăciunile pleromei Bisericii, ale clericilor şi laicilor, pentru perioada rămasă până la Sfântul şi Marele Sinod, precum şi pe durata lucrărilor acestuia."

Temele aprobate oficial (și făcute deja publice) pentru a fi examinate şi adoptate de Sfântul şi Marele Sinod sunt: 

Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană;

Diaspora Ortodoxă;

Autonomia şi modul proclamării acesteia;

Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la căsătorie;

Importanţa postului şi a respectării acestuia astăzi;

Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine.

Întâistătătorii au aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod. Regulamentul cuprinde 16 articole şi se ocupă de definiţia Sfântului şi Marelui Sinod, de structura lui, de atribuţiile preşedintelui şi alte aspecte practice din punctul de vedere al invitaţiilor care se vor face către celelalte Biserici creştine şi organizaţii internaţionale. Sfântul și Marele Sinod va fi prezidat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu participarea tuturor Primaților și a delegațiilor din toate Bisericile Ortodoxe autocefale. Astfel, la lucrările Sinodului Panortodox nu vor participa observatori din cadrul altor culte creştine, ci doar la festivitățile de deschidere și de încheiere, câte un observator din partea fiecăreia dintre Bisericile Vechi-Orientale (Coptă, Armeană, Etiopiană, Siriano-Iacobită), din partea Bisericii Romano-Catolice, din partea Federaţiei Luterane Mondiale şi din partea Consiliului Mondial al Bisericilor.

Întâistătătorii şi-au exprimat susţinerea faţă de creştinii prigoniţi din Orientul Mijlociu şi preocuparea constantă faţă de cei doi Mitropoliţi răpiţi: Paul Yazigi, din partea Patriarhiei Antiohiei, şi Gregorios Yohanna Ibrahim, din partea Arhiepiscopiei Siro-iacobite.

Toate deciziile Marelui și Sfântului Sinod Pan-Prtodox vor fi luate prin consens.

Sfântul și Marele Sinod nu va fi Ecumenic

"Noi nu numim 'Ecumenic' următorul Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Spre deosebire de Sinoadele Ecumenice vechi, acesta nu are menirea de a lua decizii cu privire la aspectele doctrinare, deoarece acestea au fost stabilite cu mult timp în urmă și nu sunt supuse revizuirii. Nu este menit nici să introducă vreo inovație în viața liturgică a Bisericii și nici în ordinea ei canonică. Cu toate acestea, se poate, în cazul în care este pregatit corect, să devină un factor important în consolidarea unității inter-bisericești și a cooperarii, și să contribuie la clarificarea răspunsurilor pe care Biserica Ortodoxă le dă provocărilor de azi, pe baza Tradiției ei vechi". – Patriarhul Kirill al Moscovei

Imediat după aflarea deciziei ca Sinodul Panortodox să fie organizat în Creta și nu la Constantinopol (la propunerea Bisericii Ortodoxe Ruse), Sfântul Consiliu al Bisericii Ortodoxe din Creta a emis o Rezoluție în care se arată:

- Ședințele Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe vor avea loc în cadrul Academiei Ortodoxe din Creta;

- Slujba din Duminica Sărbătorii Rusaliilor (la care Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, împreună cu primații celorlalte Biserici Ortodoxe locale vor participa), va fi oficiată în Catedrala Sfântul Mare Mucenic Mina, din Heraklion;

* Academia Ortodoxă din Creta este un Centru modern de Conferințe, fiind amplasată la doar câțiva metri de mare, în imediata apropiere a Mănăstirii Gonia (sec. XVII). Aceasta este situată la 22 km de orașul Chania și la 39 de kilometri de aeroportul internațional. Chania este cea mai vestică prefectură a Cretei. Centrul de Conferințe al Academiei Ortodoxe din Creta este situat la aproximativ 10 minute de mers pe jos, în afara unui mic sat de pescari, Kolympari.

Într-un articol publicat de Agenția de Știri Lăcașuri Ortodoxe (lonews.ro) se arată care este contextul în care are loc acest Sfânt și Mare Sinod:

 "În lume există aproximativ 150-200 de milioane de credincioși ortodocși, conform unui raport al publicației "La Croix", iar Ortodoxia este deosebit de prezentă în țări precum Rusia, țările din Europa Rasariteană, Grecia. Însă, mai mult de o treime din ortodocși sunt imigranți, astăzi, în Europa de Vest, America de Nord, dar și în Africa sub-sahariană, unde prezența lor este în creștere.

Ultimul Sinod Ecumenic Pan-Ortodox, care a reunit toate cele 14 Biserici Ortodoxe, datează din anul 787, înainte de schisma cu Roma. Până în secolul XVII, însă, au existat Sinoade inter-ortodoxe, dar la Conferința din Rhodes (1961) a apărut ideea unui "Sfânt și Mare Sinod Pan-Ortodox", reînviată de Patriarhul Ecumenic Athenagoras. Scopul acestui Mare și Sfânt Sinod Pan-Ortodox, ar fi acela de tratare a diviziunilor dintre Bisericile Ortodoxe, acumulate de-a lungul secolelor, pentru a oferi lumii o mărturie de credință, comună și actualizată. Pentru aceasta un Comitet Inter-ortodox și-a început activitatea, iar mai multe Conferințe Pre-Sinodale au fost organizate pe parcursul mai multor decenii."

Chestiunile care nu se vor afla pe lista Sinodului Panortodox din lipsa consensului, sunt între altele:

- ordinea priorității între Biserici (Dipticele) – Patriarhia Moscovei, fondată mai recent, ar dori să creasca pe pozitie, în special datorită specificului său demografic;

- modul de proclamare a autonomiei Bisericilor (în acest sens, episcopii au căzut de acord asupra unui proiect de text, la ultima conferință pre-sinodală, încheiată în octombrie); tot Moscova, amenințată recent de o schismă în Ucraina, a dorit să se asigure că nici înaintea, nici după Sinodul Panortodox, niciunei Biserici nu îi va fi recunoscută autocefalia decât în unanimitate;

- statutul juridic al diasporei, unde ființează din ce în ce mai multe parohii ale comunităților de migranți, majoritatea în lăcașuri de rugăciune închiriate de la Biserica Catolică sau Protestantă;

- unificarea calendarului liturgic - mai ales a datei Paștilor, în favoarea căreia s-a pronunțat recent și Papa Francisc;

- "Importanța postului și respectarea lui astăzi", asupra caruia au convenit participanții la Sinaxa Intâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale din Chambésy, mai puțin reprezentanții Bisericilor Antiohiei și Georgiei. În acest document sensul spiritual al postului este dezvoltat și se arată modalitățile de respectare a acestuia în condițiile actuale. "În ciuda zvonurilor răspândite de dușmanii Bisericii, privind o presupusă anulare a regulilor postului alimentar sau diminuarea acestora, proiectul de document precizează clar toate posturile instituite de Biserică, fără excepție", a subliniat primatul Bisericii Ortodoxe Ruse - informează Agentia de știri Lăcașuri Ortodoxe, în exclusivitate. Mai mult decât atât, Patriarhul a remarcat că documentul, pentru prima dată, precizeaza caracterul obligatoriu al Posturilor Sfinților Apostoli Petru si Pavel, al Crăciunului și Adormirii Maicii Domnului, care spre deosebire de Postul Sfânt al Paștelui, nu erau menționate în vechile canoane.

Într-un comentariu pe tema rezultateor Sinaxei, Carol Saba, responsabil cu comunicarea, al Sinodului Episcopilor Ortodocși din Franța, afirma: "Niciun cuvânt despre ecologie, guvernanța mondială, problemele bioetice majore și revoluția digitală. Principalele priorități ale agendei globale sunt absente din lista de discutii pan-ortodoxe, ținand departe Bisericile care, cu toate acestea, se bucură de o bogată tradiție teologică și sinodală în abordarea globalizării".

În ceea ce privește așteptările Bisericii Ortodoxe Române de la Sfântul și Marele Sinod, reamintim concluzia Cuvântului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rostit la Sinaxa Panortodoxă de la Chambesy:

"Pentru a sublinia necesitatea întrunirii viitorului Sfânt şi Mare Sinod, trebuie să amintim că sinodalitatea (conciliaritatea) este o regulă (normă) canonică a vieţii eclesiale în toate Bisericile Ortodoxe Autocefale. Astăzi, însă, sinodalitatea trebuie să devină, de asemenea, o regulă a Ortodoxiei la nivel universal, de întruniri sinodale periodice (la fiecare cinci, şapte sau zece ani). Din acest punct de vedere, trebuie să considerăm viitorul Sfânt şi Mare Sinod nu ca fiind un eveniment eshatologic (care precede sfârşitul lumii), ci un eveniment istoric important pentru a dezvolta practica sinodalităţii la nivel panortodox. Mai precis, viitorul Sinod Panortodox trebuie urmat în etape succesive de alte sinoade panortodoxe, pentru a discuta temele asupra cărora nu am ajuns acum la un consens sau alte teme noi legate de probleme actuale din viaţa Bisericii sau a societăţii, cum ar fi: viaţa familiei, viaţa parohiilor şi a mănăstirilor, confruntate cu fenomenul secularizării, problema migraţiei masive, cauzată mai ales de conflictele militare sau de criza economică, solidaritatea cu creştinii persecutaţi azi în lume şi alte teme majore referitoare la misiunea pastorală și socială a Bisericii în lume. Deci, trebuie să avem o viziune pastorală dinamică asupra sinodalităţii, care se manifestă în etape succesive sau periodice la fiecare cinci, şapte sau zece ani, pentru binele întregii Ortodoxii."

 

Surse informative: activenews.ro; lonews.ro; cuvantul-ortodox.ro; basilica.ro; graiulortodox.wordpress.com; ortodox.md

Sursa foto: basilica.ro

 




ACTUALITATEA religioasă
Cuvântul Patriarhului României rostit la deschiderea lucrărilor Sinaxei Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe, 22 ianuarie 2016: - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Sanctitatea Voastră,

Preafericirile Voastre,

Înaltpreasfinţiile Voastre,

Preasfinţiile Voastre,

Dragi fraţi în Hristos,

Mai întâi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest eveniment binecuvântat care ne permite să exprimăm coresponsabilitatea noastră pentru viaţa întregii Ortodoxii şi de a lucra împreună pentru întrunirea viitorului Sfânt şi Mare Sinod Ortodox.

Suntem recunoscători Sanctităţii Sale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu pentru că ne-a invitat la aceasta Sinaxă (Adunare) a întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Centrul ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy (Elveţia).

Apreciem, de asemenea, lucrarea pe care au realizat-o reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe la ultimele întâlniri ale Comisiei speciale pregătitoare şi în timpul Conferinţei preconciliare (a V-a), chiar dacă mai există încă probleme de clarificat sau de rezolvat privind forma finală a textelor.

Raportul introductiv al Patriarhului Ecumenic ne arată că pregătirea finală a Sfântului şi Marelui Sinod Ortodox este o sarcină dificilă, dar nu imposibilă dacă cerem ajutorul lui Dumnezeu şi lucrăm împreună cu mare responsabilitate.

Lumea întreagă a fost deja informată privind întrunirea Sfântului şi Marelui Sinod Ortodox în luna iunie din anul acesta, 2016.

Pe de altă parte, există unii teologi, monahi şi laici ortodocşi care consideră că un Sinod Panortodox nu este necesar în acest moment sau că acesta nu a fost suficient pregătit (deşi au trecut mai bine de 50 de ani de pregătire).

Pentru a sublinia necesitatea întrunirii viitorului Sfânt şi Mare Sinod, trebuie să amintim că sinodalitatea (conciliaritatea) este o regulă (normă) canonică a vieţii eclesiale în toate Bisericile Ortodoxe Autocefale. Astăzi, însă, sinodalitatea trebuie să devină, de asemenea, o regulă a Ortodoxiei la nivel universal, de întruniri sinodale periodice (la fiecare cinci, şapte sau zece ani). Din acest punct de vedere, trebuie să considerăm viitorul Sfânt şi Mare Sinod nu ca fiind uneveniment eshatologic (care precede sfârşitul lumii), ci un eveniment istoric important pentru a dezvolta practica sinodalităţii la nivel panortodox. Mai precis, viitorul Sinod Panortodox trebuie urmat în etape succesive de alte sinoade panortodoxe, pentru a discuta temele asupra cărora nu am ajuns acum la un consens sau alte teme noi legate de probleme actuale din viaţa Bisericii sau a societăţii, cum ar fi: viaţa familiei, viaţa parohiilor şi a mănăstirilor, confruntate cu fenomenul secularizării, problema migraţiei masive, cauzată mai ales de conflictele militare sau de criza economică, solidaritatea cu creştinii persecutaţi azi în lume şi alte teme majore referitoare la misiunea pastorală și socială a Bisericii în lume.

Sursa text și foto :basilica.ro, sublinierile aparțin redacției



Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a fost canonizat de Patriarhia Ierusalimului

Patriarhia Ierusalimului a proclamat duminică, 31 ianuarie 2016, canonizarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, informează părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, citat de Agenția de Știri Basilica a Patriarhiei Române. Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Ioan Iacob a avut loc la Mănăstirea Sfântul Cuvios Gheorghe de la Hozeva. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de cătrePreafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu mai mulţi ierarhi, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Hotărârea de proclamare a canonizării Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ a fost luată în şedinţa Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, din toamna anului 2015. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinţilor în 20 iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, având zi de prăznuire 5 august, data trecerii sale la Domnul. (Imagini video de la eveniment)

Actul Sinodal de recunoaștere a sfințeniei Sfântului Ioan Iacob

"Zona pârâului Cherit (Horrath) și Sfânta Mănăstire a Sfântului Gheorghe Hozevitul care se află în această regiune, în care săvârșim astăzi coliturghisirea noastră patriarhală, s-au dovedit a fi locuri ale arătării minunilor lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, încă din zilele Vechiului Testament. În această zonă, fugind de mânia împăratului Ahab, Profetul Ilie Tesviteanul a aflat scăpare, chemat fiind de Dumnezeu, Care i-a zis: Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo! (3 Regi 17, 3-4). În acest loc, Iisus al lui Navi a cerut de la Dumnezeu oprirea (mersului) soarelui și lunii, zicând: Stai, soare, deasupra Ghibeonului, şi tu, lună, opreşte-te deasupra văii Aialon! Şi s-a oprit soarele şi luna a stat (Iosua 10, 12-13).

Încă de la începutul timpului Noului Testament, Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, rugându-se aici, au devenit Dumnezeiești Părinți, fiindcă prin lucrare dumnezeiască s-au liberat de rușinea nenașterii de prunci, și li s-a dat lor rod pântecelui, pe Maria Pururea Fecioara, din care, de la Duhul Sfânt, S-a întrupat și S-a înomenit Fiul cel Unul Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

La începuturile viețuirii monahale în chip îngeresc, arătată nouă de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, au locuit în această regiune primii cinci Cuvioși Părinți ai acestei Mănăstiri din Hozeva: Prom, Ilie, Ganneu, Ean și Zinon, și au sfințit acest pământ prin viețuirea lor cuvioasă. După aceștia, în secolul al V-lea d. Hr., Sfântul Ioan, Episcopul Cezareei Palestinei, luptător împotriva ereziei monofiziților, a făcut din acest prim schit un mare centru monahal. Invazia persană din anul 614 d. Hr. a distrus acest loc, viețile oamenilor, bisericile și chiliile. Din ruinele și din cenușa acestei distrugeri, Sfântul Gheorghe Hozevitul, provenit din Cipru, a reînnoit mănăstirea și a făcut-o din nou un pol de atracție și locaș de asceză pentru sute de monahi.

Înțelepciunea și puterea ziditoare și neîncetată a Dumnezeului tuturor au păzit mănăstirea aceasta în toată perioada istoriei ei ca centru liturgic monahal, izvor abundent de sfințire și de hrană (spirituală) pentru mulți închinători și pentru monahii simpli și asceți din ea. La mijlocul secolului al XX-lea, Dumnezeu a binecuvântat cu precădere mănăstirea aceasta prin prezența vasului Său ales, Sfântul Ioan Hozevitul cel Nou. Acesta, părăsindu-și patria sa pământească, România, rudele și familia, a sosit ca pelerin în Țara Sfântă și a primit schima monahală în Sfânta Mănăstire a Cuviosului Părintelui nostru Sava cel Sfințit, unde a și rămas pentru zece ani. După aceea, s-a nevoit în această Sfântă Mănăstire din Hozeva, de unde a și primit numele de Hozevitul. Astfel, s-a nevoit cuviosul în pustia râului Iordan, unde, urmând Botezătorului, s-a supus ascezei, postului, privegherii și rugăciunii. Singur împărtășindu-se numai de Dumnezeu, în Schitul Sfânta Ana aflat într-o zonă abruptă din apropiere, nu lipsea în duminici și sărbători să viziteze sfânta sa mănăstire de metanie. Biserica Sionului, care l-a îmbrățisat în peregrinarea sa, i-a dăruit mai târziu și vrednicia preoției, ca și prin aceasta să slujească închinătorilor care vizitau mănăstirea, prin Taina Spovedaniei și prin Dumnezeiasca Euharistie, prin oferirea preacuratului Trup și cinstitului Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos spre iertarea păcatelor și viață veșnică.

Creștinii care l-au cunoscut pe Cuviosul Ioan și trăiesc încă astăzi dau mărturie despre viața sa cuvioasă și despre ajutorul primit de la el prin rugăciunea și povățuirea sa duhovnicească. Alții mărturisesc, de asemenea, că după adormirea sa, au avut parte de vindecarea neputințelor lor prin mijlocirile cuviosului. Prin acestea, Dumnezeul nostru, Cel ce face lucruri minunate întru Sfinții Săi, ni-l descoperă pe cuvios, încredințându-ne prin nestricăciunea cinstitelor sale moaște, pe care Dumnezeu i le-a dăruit, fiindcă toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, coborând de la Părintele Luminilor.

Pentru aceste motive, spre zidirea credincioșilor Bisericii Mame a Sionului și a celor din întreaga lume care ajung la sfânta Mănăstire din Hozeva ca închinători și spre slava veșnică a Dumnezeului nostru închinat în Treime, părutu-s-a Duhului Sfânt și Sfântului nostru Sinod să urmeze conștiinței profunde a Bisericii privind sfințenia Sfântului Ioan Noul Hozevit și să o adeverească și să-l treacă pe el în Sinaxarul (calendarul) Bisericii Ierusalimului, iar pomenirea sa să se săvârșească în fiecare an în data de 28 iulie, ziua descoperirii cinstitelor sale moaște."

În Sfânta Cetate a Ierusalimului, 22 Decembrie 2015

Teofil III, Patriarhul Iersusalimului

*** Viața Sfântului Ioan Iacob

Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. La Botez a primit numele de Ilie, şi din pruncie s-a dovedit un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu. După şase luni de la naştere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin, şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

În vara anului 1932, rudele voiau să urmeze Facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să devină preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: Nu, eu vreau să mă fac călugăr! După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: Mănăstirea! Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim, l-a primit cu multă dragoste şi, după ce l-a trimis să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător şi smerit.

Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi şi fiind iubit de toţi. În toamna anului 1935 se reîntoarce în obştea Mănăstirii Neamţ, şi continuă aceeaşi ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea lui, şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu. La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareţ al marii lavre, împreună cu alţi doi fraţi rasofori, primind la călugărie numele de Ioan. Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima ascultare în obştea MănăstiriiSfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea, păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta, îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii. Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.

Între anii 1939-1940, fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici l-a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Ca pustnic, se hrănea doar cu pesmeţi şi puţine fructe. Obişnuia să se roage noaptea, singur, răbdând multe ispite. Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe.

Cu aprobarea Patriarhiei Ierusalimului, în anul 1947, la 13 mai, este hirotonit diacon, în biserica Sfântului Mormânt, cu binecuvântarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh din Patriarhia Ierusalimului, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor români, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena, care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa.

În luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (sau Horat). După un an se retrage cu ucenicul său într-o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu săi dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, vieţuia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii, şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său. La sărbătorile mari şi în posturi, Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana împreună cu ucenicul său, şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept pernă.

În vara anului 1960 era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar după 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata Sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi.

La 15 august 1980, acelaşi egumen i-a pregătit o raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, depunând Sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă îl primesc. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul Sfinţilor, la data de 20 iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, fixându-i-se zi de prăznuire 5 august, data mutării lui la cele veşnice.

Surse: basilica, ro; lonews.ro



Prima întâlnire din istorie dintre un papă și un patriarh rus are loc pe teren neutru - pe 12 februarie, în Cuba, Papa Francisc îl întâlnește pe Patriarhul Kirill

În urmă cu puțin timp a fost lansată o informare comună, a Vaticanului și a Patriarhiei Moscovei, prin care s-a anunțat că Papa Francisc va organiza o întâlnire cu Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii, în Cuba, pe 12 februarie 2016. Acesta este prima asemenea întâlnire între un Suveran Pontif și un lider al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Iată comunicatul de presă, în traducerea agenției de știri Lăcașuri Ortodoxe, lonews.ro: "Vaticanul și Patriarhia Moscovei au plăcerea de a va anunța că, prin harul lui Dumnezeu, Sanctitatea Sa Papa Francisc și Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii se vor întâlni, pe 12 februarie. Întâlnirea lor va avea loc în Cuba, unde Papa va face o oprire în drumul său spre Mexic, în locul în care Patriarhul va întreprinde o vizită oficială. Aceasta va include o conversație cu caracter personal, pe Aeroportul International Jose Marti din Havana, și se va încheia cu semnarea unei declarații comune. Această întâlnire a Intâistătătorilor Bisericii Catolice și Bisericii Ortodoxe Ruse, după o pregătire lungă, va fi prima din istorie și va marca o etapă importantă în relațiile dintre cele două Biserici. Noi, Vaticanul și Patriarhia Moscovei, sperăm că va fi, de asemenea, un semn de speranță pentru toți oamenii de bunăcuviință. Îi invităm pe toți creștinii să se roage fierbinte lui Dumnezeu, să binecuvânteze această întâlnire, ca să aducă roade bune".

Federico Lombardi, șeful serviciului de presă al Vaticanului, a anunțat că liderul Bisericii din Constantinopol "a fost informat și și-a exprimat satisfacția și bucuria vizavi de evenimentul viitor, marcant pentru istoria relațiilor dintre Biserica Catolică și cea mai mare Biserică Ortodoxă". 

Conform Hotnews, care citează Reuters, întâlnirea istorică a Patriarhului Kirill al Moscovei cu pontiful Bisericii Catolice este determinată de nevoia unui răspuns comun în fața persecuției creștinilor din Orientul Mijlociu. Un înalt cleric ortodox rus, Mitropolitul Ilarion, a spus ca diferendele ce dăinuie de multă vreme între cele două Biserici rămân, în special în privința unor biserici din Ucraina. ”... nu suntem interesați atât de întâlnire, cât de conținutul său. Are sens pentru noi doar dacă asta înseamnă că relațiile noastre se îmbunătățesc radical și cu adevarat”, îl citează Izvestia pe Mitropolitul Ilarion. Întâlnirea dintre Papa și Patriarh ar trebui pregatită cu grijă ”nu doar din punctul de vedere al protocolului, ci din punct de vedere al găsirii unei poziții comune pe chestiuni care astăzi ne despart”, a spus ierarhul, menționând că principalul obstacol al întâlnirii este situația din Vestul Ucrainei. ”Nu este încă pace și armonie între credincioșii ortodocși și greco-catolicii din regiune. Subiectul a fost atins de multe ori, dar nu vedem încă vreo schimbare”, a spus Mitropolitul Ilarion.

"Întâlnirea dintre Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill și Papa Francisc, care va avea loc pe 12 februarie, în Cuba, nu are legătură cu viitorul Mare și Sfânt Sinod Pan-Ortodox" - a spus pentru postul de radio rusesc "Credința", șeful Departamentului Sinodal pentru Relațiile Bisericești cu Societatea și Mass-Media, Vladimir Legoida. "Nevoia întâlnirii între Patriarhul Kirill și Papa Francisc este legată de o temă tragică principală - problema genocidului creștinilor din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Centrală" - a spus Vladimir Legoida.

Vorbind într-o conferință de presă despre subiectele principale ale întâlnirii, Președintele Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, a detaliat: "Persecuția creștinilor va fi tema centrală a întâlnirii... Situația care există acum în Orientul Mijlociu, în Africa de Nord și Africa Centrală și în alte regiuni iîn care extremiștii efectuează un adevărat genocid asupra populației creștine, necesită măsuri urgente și o interacțiune mai mare între Bisericile creștine", a spus Mitropolitul Ilarion. Prin urmare, "în ciuda obstacolelor rămase, cu caracter eclesial, s-a decis să se convoace de urgență o intalnire a Patriarhul Kirill cu Papa Francisc". "În situația tragică actuală, este necesar să se lase deoparte diferențele interne și să se unească eforturile in salvarea Creștinismului în zonele supuse persecuției celei mai severe... Pe lângă tema principală, problemele actuale ale relațiilor bilaterale și politica internațională vor fi si ele, de asemenea, discutate", a declarat președintele departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei. "O declarație comună va fi semnata la finalul întâlnirii".

În ceea ce privește locul de întâlnire, Mitropolitul Ilarion a explicat că, "de la început, Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill nu a vrut ca întâlnirea să aibă loc în Europa, deoarece Europa este conectată cu istoria dificila a diviziunilor și conflictelor dintre creștini... Coincidența datelor vizitei Patriarhului Chiril în țările din America Latină și vizitei Papei de la Roma în Mexic, a fost o ocazie de a organiza aceasta intalnire în Lumea Nouă, despre care sperăm că va deschide o nouă pagină în relațiile dintre cele două Biserici", a spus Mitropolitul.

Conform ortodox.md, întâlnirea a fost pregătită timp de două decenii și atât Moscova, cât și Vaticanul au fost de acord că o țară neutră ar fi cel mai potrivit loc pentru aceasta. Austria și Ungaria au fost printre variantele luate în considerare, dar în cele din urmă a fost alesă Cuba. Pentru Biserica Ortodoxă Rusă reuniunea va fi cel mai mare eveniment de afaceri externe de la reuniunea din 2007 cu Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, după un ruptură de 90 de ani. După cum declară ambasadorul Rusiei la Sfântul Scaun, reuniunea "este o confirmare a rolului Rusiei în civilizația creștină”, a declarat TASS.

Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii va vizita Cuba, Paraguay-ul și Brazilia în perioada 11-22 februarie. Vizita Papei Francisc în Mexic este programata pentru perioada 12-18 februarie.

Nota redacției

Nevoia stringentă a unui răspun și a unor acțiuni comune în ceea ce privește genocidul creștinilor din zilele noastre, a fost subliniată și de Documentul final al Sinaxei Întâistătătrilor Bisericilor Ortodoxe de la Chambesy din această lună. După cum știm, anul trecut a avut loc o întâlnire istorică și în Țara Sfântă, între Patrarhul Ecumenic Bartolomeu și Papa Francisc.

Deși sursele clericale neagă, este puțin probabil ca pe agenda discuțiilor să nu existe și teme de interes privind Sinodul Panortodox programat pentru acest an, cu atât mai mult cu cât întâlnirea celor doi lideri a primit și binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Să ne amintim numai de recentele vizite și întălniri bilaterale ale reprezentanților celor doua Biserici, Ortodoxă și Catolică, din ultimul an, despre care am relatat la momentul respectiv.

Că întâlnirea celor doi lideri este și una de tip geopolitic, o confirmă chiar Mitropolitul Ilarion, vorbind despre faptul că disensiunile dintre ortodocși și catolici în Ucraina sunt o chestiune sensibilă pe agenda discuțiilor. Biserica Ortodoxă Rusă a obținut și la Chambesy o victorie a influenței sale în Ucraina, Mitropolitul Onufrie de Kiev, subordonat Moscovei, fiind singura autoritate bisericească recunoscută de Sinaxa Întâistătătorilor.

Surse informative: basilica.ro; lonews.ro, cuvantul-ortodox.ro; ortodox.md

Sura foto: dcnews.ro

 



Spicuiri din luările de poziție ale patriarhilor prezenți la Sinaxa Panortodoxă de la Chambesy

Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din toată lumea s-a desfășurat în perioada 22-27 ianuarie la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, de lângă Geneva, Elveția. Delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României. În prima zi au avut loc alocuțiunile paricipanților și s-a hotărât instituirea unui comitet de redactare pentru regulamentul de desfășurare de Sfântului și Marelui Sinod, având ca scop, între altele „a trata toate elementele care trebuie să fie conţinute de către acest regulament special începând de la modul de desfăşurare, tematica, modul în care vor fi, dacă vor fi acceptaţi observatori din alte categorii din cadrul Bisericii Ortodoxe sau din cadrul altor Biserici de confesiuni creştine... ”

Din Cuvântul adresat celor prezenți de câțiva întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe, spicuim:

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului

În deschiderea evenimentului, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a adresat celor prezenţi un cuvânt în care a vorbit despre temele care vor fi discutate la Sfântul şi Marele Sinod, teme care au fost stabilite la prima Conferinţă Panortodoxă Presinodală din anul 1976, şi anume: Diaspora ortodoxă; Autocefalia şi modul declarării acesteia; Autonomia şi modul declarării acesteia; Dipticele (Ordinea pomenirii Întâistătătorilor bisericilor ortodoxe la slujbe n.r.); Calendarul comun; Impedimente la căsătorie; Rânduielile bisericeşti privind postul; Relaţiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creştine; Ortodoxia şi mişcarea ecumenică; Contribuţia Bisericilor Ortodoxe locale la promovarea idealurilor creştine ale păcii, libertăţii, frăţietăţii şi dragostei între popoare.

Subliniind faptul că „Sfântul şi Marele Sinod este de interes direct şi vital atât pentru laici, clerici şi monahii ortodocşi, cât şi pentru restul lumii creştine”, Sanctitatea Sa a precizat că la desfăşurarea Sfântului şi Marelui Sinod ar trebui să participe în calitate de observatori persoane (clerici, monahi, laici) din cadrul Bisericii Ortodoxe, precum şi din cadrul altor Biserici creştine sau confesiuni (aflate deja în dialog cu Biserica Ortodoxă). Patriarhul Ecumenic a dat ca exemplu faptul că la desfăşurarea lucrărilor Conciliul Vatican II Biserica Ortodoxă a delegat persoane în calitate de observatori. Făcând referire la faptul că Sfântul şi Marele Sinod Panortodox, înainte să se întrunească, este numit de unii „apărători ai ortodoxiei” drept „sinod tâlhăresc”, Patriarhul Ecumenic se întreabă ce autoritate vor avea deciziile acestuia şi care vor fi urmările canonice în cazul nesupunerii faţă de aceste hotărâri.

Patriarhul Constantinopolului a vorbit şi despre semnificaţia cuvintelor consensul sau unanimitate. Totodată, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a evidenţiat faptul că „un sinod care se întruneşte sub ameninţarea dizolvării lui mai degrabă nu s-ar întruni” şi a făcut referire chiar la unele Sinoade Ecumenice care s-au întrunit şi în condiţiile în care unele biserici absentau de la lucrări. Au fost abordate şi unele subiecte de natură practică: durata Sfântului şi Marelui Sinod şi formarea unui secretariat comun al Sinodului. Sanctitatea Sa a propus ca Sinodul Panortodox să se desfăşoare pe parcursul a cel puţin două săptămâni, iar lucrările acestuia să fie însoţite de manifestări religioase. „Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi” (2 Cor. 13, 11) este versetul biblic cu care Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi-a încheiat cuvântul său.

Nota redacției

Chiar înaintea începerii lucrărilor Sinaxei, pe internet a circulat un punct de vedere al unui teolog grec (despre care am informat și noi în materialul știri externe din luna ianuarie), care încerca să reabiliteze imaginea Patriarhiei Ecumenice, despre care în blogosfera s-a scris că și-ar fi pierdut "influența, turma și importanța". Că observațiile din mediul online au dat de gândit Patriarhiei Ecumenice, o arată însuși discursul Patriarhului Bartolomeu. Acesta invocă autoritatea Sinodului Panortodox, ale cărui decizii ar trebui însușite de întreaga "lume creștină", începând chiar cu laicii.  Patriarhul Bartolomeu nu ezită a face referire chiar la "consecințe canonice" ale unor eventuale nesupuneri. Tonul discursului său nu surprinde, dacă este să luăm în considerare fermitatea cu care a tratat problema reconcilierii condiționate în cadrul Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei, ori divergențele cu Arhiepiscopul de Atena, care a ales să nu participe la lucrările Sinaxei. Ne amintim de luările de poziție ale Bisericii Ortodoxe Ruse în chestiunea primatului papal și sinodalității, în discordanță cu punctul de vedere al Constantinopolului, care este posibil să îl fi determinat pe Patriarhul Ecumenic, ca gazda și lider al Sinaxei, să adopte un limbaj fără echivoc în locul celui diplomatic. Un element surpriză îl constituie și sugestia de a se renunța la principiul unanimității, atât în cee ce privește participarea la Marele Sinod, și implicit în privința deciziilor adoptate de acesta.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

În cuvântul Patriarhului României rostit la deschiderea lucrărilor Sinaxei Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe, 22 ianuarie 2016 se arată, între altele că "sinodalitatea (conciliaritatea) este o regulă (normă) canonică a vieţii eclesiale în toate Bisericile Ortodoxe Autocefale. Astăzi, însă, sinodalitatea trebuie să devină, de asemenea, o regulă a Ortodoxiei la nivel universal, de întruniri sinodale periodice (la fiecare cinci, şapte sau zece ani). Din acest punct de vedere, trebuie să considerăm viitorul Sfânt şi Mare Sinod nu ca fiind uneveniment eshatologic (care precede sfârşitul lumii), ci un eveniment istoric important pentru a dezvolta practica sinodalităţii la nivel panortodox. Mai precis, viitorul Sinod Panortodox trebuie urmat în etape succesive de alte sinoade panortodoxe, pentru a discuta temele asupra cărora nu am ajuns acum la un consens sau alte teme noi legate de probleme actuale din viaţa Bisericii sau a societăţii, cum ar fi: viaţa familiei, viaţa parohiilor şi a mănăstirilor, confruntate cu fenomenul secularizării, problema migraţiei masive, cauzată mai ales de conflictele militare sau de criza economică, solidaritatea cu creştinii persecutaţi azi în lume şi alte teme majore referitoare la misiunea pastorală și socială a Bisericii în lume."

Nota redacției

Discursul Patriarhului Daniel se remarcă prin acuratețe și ton diplomatic. Este succint și reușește să concentreze subiectele în dezbatere, accetuând necesitatea unei mai mari și eficace cooperări a Bisericilor pentru a răspunde provocărilor lumii contemporane. Adică exact ceea ce i se reproșează uneori și Bisericii noastre, că nu este prezentă în timp real în milocul evenimentelor, că are încă un limbaj învechit etc. Nu rezultă totuși poziția BOR asupra celor zece teme în discuție, ci se reconfiră existența unor divergențe. Este îmbucurător că în cele din urmă la Sinaxă s-a decis că documentele privid cele 10 teme vor fi făcute publice.

Preafericitul Părinte Patriarh Kirill, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse

Conform celor sintetizate de redactorii siteului Cuvântul Ortodox, care preiau sau traduc surse media externe, Patriarhul Kirill a făcut mai multe afirmații pe marginea Sinaxei Panortodoxe de la Chambesy și pe tema documentelor ce vor fi discutate la Sinodul Panortodox din iunie 2016, Creta. PF Kirill a arătat că cele mai multe revendicări ale Bisericii Rusiei au fost acceptate: mutarea Sinodului din Istanbul în Cretascoaterea problemei calendarului de pe agendă, nefiind consens pe temăfiecare Biserică autocefală ar trebui să poata folosi propriul sistem al dipticelor. De asemenea, PF Kirill a afirmat că Sinaxa a fost de acord cu propunerea Bisericii Rusiei de a fi publicate documentele pregatitoare, acestea fiind deja publice și disponibile tuturor celor interesați.

Conform Patriarhului Moscovei, cel mai important document pregatitor al Sinaxei ar fi ”Misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea de astazi”, aprobat în unanimitate de participanți. Întâi-stătătorul Bisericii Rusiei a mai afirmat că viitorul Sinod Panortodox nu se va numi și Ecumenic”Nu numim Ecumenic următorul Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Spre deosebire de vechile Sinoade Ecumenice, nu este convocat pentru a lua decizii pe teme de doctrină, pentru că acestea au fost luate cu mult timp în urmă și ele nu sunt obiectul unor revizuiri. Nu este convocat nici pentru a introduce inovații în viața liturgică a Bisericii și în ordinea sa canonică. Totuși, dacă va fi pregătit cum se cuvine, poate deveni un factor important în consolidarea unității inter-bisericești și a cooperarii, putând contribui la clarificarea unor răspunsuri pe care Biserica Ortodoxă le dă provocarilor actuale pe baza Tradiției sale străvechi”. 

Patriarhul a mai subliniat că viitorul Sinod nu va fi Panortodox dacă nu vor fi prezenți toți reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Autocefale recunoscute. Legat de problema Ucrainei, PF Kirill a tinut sa mentioneze ca postularea principiului consensului tuturor Bisericilor în deciziile ce vor fi luate la viitorul Sinod Panortodox va preveni orice acțiune unilaterală de acordare a autocefaliei. ”Doar după ce Patriarhul Bartolomeu a promis la Sinaxa Panortodoxă că nu au fost făcute și nici nu vor fi, nici în timpul, nici după Sinodul Panortodox, tentative de legalizare a schismei din Ucraina sau de acordare a autocefaliei în mod unilateral, am fost de acord cu propunerea Sfinției Sale de a amâna tema autocefaliei și de a nu discuta acest subiect la Sfântul și Marele Sinod”. Întâistătătorul Rusiei și-a exprimat convingerea că promisiunea Patriarhului Bartolomeu ”este bazată pe consștientizarea adâncă a consecințelor catastrofale pentru unitatea ortodoxiei pe care le-ar avea recunoașterea unilaterală a schismei, ceea ce ar duce și la lipsa de valoare a Sinodului și a deciziilor acestuia”. 

În ceea ce privește documentul despre Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, PF Kirill a arătat că era necesară revizuirea textelor inclusiv din cauza evoluțiilor în doctrina unor denominațiuni protestante, tot mai influențate de ideologii seculariste, lucru ce a condus la revizuirea nu doar a fundamentelor lor doctrinare, chiar a celor biblice. Patriarhul Kirill a afirmat, în concluzie, că ”desigur, nicio unire a Bisericii Ortodoxe cu non-ortodocșii nu este menționată măcar în document”. 

Nota redacției

Patriarhul Kirill este poate singurul dintre participanții la Sinaxă, care a fost atât de explicit și a trecut în revistă poziția Bisericii OrtodoxeRuse privind marile teme în discuție, desigur,  subliniind rolul BORu în inspirarea și redactarea lor.

După cum informează biroul de presă al Patriarhiei Moscovei, pe adresa acesteia se primesc zilnic numeroase scrisori prin carecredincioși ruși cer ca BORu să boicoteze Sfântul și Marele Sinod pe motiv că ar fi ecumenic. De aceea și clarificarea făcută de PF Kirill, cum că viitorul Sfânt și Mare Sinod nu este și nu se va numi ecumenic. Nu în ultimul rând, referirea la situația Bisericii din Ucraina reconfirmă legătura indisolubilă între Biserică, geopolitică și diplomație.

Preafericitul Părinte Patriarh Irinej, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe

"Sinaxa își propune să lucreze intr-un mod plăcut lui Dumnezeu, să stabilească și să confirme în unanimitate Marele si Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Rasaritene, pregătit si asteptat de mult timp. Credem cu tărie și marturisim cu hotărâre că Biserica noastră este una și unică, este sfântă, apostolească și se bazează pe tradiția vie a Sfinților Părinți, care se manifesta prin deliberările sinodale, a carei imagine o reflectam noi, astazi, stransi laolalta, și a cărei garantii este Marele si Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Rasaritene. 

Prin harul și bunăvoința Sfantului Duh, ne-am adunat în dragoste frățească, după exemplul predecesorilor noștri Părinți, care ne-au lăsat moștenire calea intrunirii Sinodului, începând cu Intaiul Sinod Apostolic (Faptele Sfintilor Apostoli 15), pentru a discuta în mod deschis și sincer unele dintre cele mai importante probleme legate de viața Bisericii, în spiritul Sfintei Tradiții a Sfintei Biserici Ortodoxe, al Vieților Sfinților Părinți, al predecesorilor noștri și al canoanelor sfinte ale Bisericii lui Hristos. Vă asigurăm că noi, reprezentanții Bisericii locale Sârbe, vom acționa cu înțelepciune, investind toate eforturile noastre, atât prin rugăciune cat si teologic, astfel încât această Sinaxa sa ajunga la un succes și, prin urmare, sa marturisim Ortodoxia in mod corect si cu dăruire deplină, intre noi si celor care nu sunt ortodocsi, cunoscand toti ca suntem ucenici ai Lui (Evanghelia dupa Ioan 13:35).

Ne rugăm Domnului, Intemeietorul Bisericii, ca în zilele următoare, sa inspire duhul adevărului și iubirii, și ca El sa trimita binecuvântarea Sa asupra acestei adunari sfinte, astfel încât să se conduca dupa iubire, care este legătura desăvârșirii (Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel 3:14), spre slava Bisericii Sale Sfinte și spre bucurie, și in folosul credinciosilor ortodocsi. Amin!"

Nota redacției

Tonul împăciuitor al Patriarhului Irinej arată că Patriarhia Serbiei și-a înțeles și acceptat rolul de jucător mai mic ce nu va împiedica deciziile consensuale.

 

Surse: basilica.ro; lonews.ro; cuvantul-ortodox.ro; activenews.ro, ortodox.md



DECLARATIA COMUNA a Papei Francisc si a Patriarhului Kirill al Rusiei

"Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!" (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 13: 13).

1. Prin voia lui Dumnezeu Tatăl de la Care vine tot darul, în numele Domnului nostru Iisus Hristos și cu ajutorul Sfântului Duh Mângâietorul, noi, Papa Francisc și Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, ne-am intalnit astăzi în Havana. Mulțumim lui Dumnezeu, slăvit în Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.

Cu bucurie, ne-am intalnit ca frați în Credința Creștină, care se întâlnesc pentru a vorbi "gură către gură" (A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, 12), de la inimă la inimă, și a discuta despre relațiile reciproce dintre Biserici, despre problemele esențiale ale credinciosilor nostri si despre perspectivele in dezvoltarea civilizației umane.

2. Intâlnirea noastră fraternă a avut loc în Cuba, la intersecția dintre nord și sud, între est și vest. Din această insulă, simbol al speranțelor "Noii Lumi" si al evenimentelor dramatice din istoria secolului XX, adresam cuvintele noastre tuturor popoarelor din America Latină și de pe alte continente.
   Este o sursa de bucurie faptul ca aici Credința Creștină creste intr-un mod dinamic. Potențialul religios puternic al Americii Latine, tradiția sa crestina veche de secole, realizata prin experiența personală a milioane de oameni, sunt garanția unui viitor mare pentru această regiune.

3. Lasand in urma vechile dispute din "Lumea Veche", simțim cu oarecare putere necesitatea unei lucrari comune a catolicilor si ortodocsilor, la care acestia sunt chemați, cu blândețe și respect, oferind lumii nadejdea care este în noi (cf. Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 3: 15).

4. Aducem multumire lui Dumnezeu, pentru darurile pe care le-am primit prin Nașterea Singurului Sau Fiu. Impartasim tradiția spirituala comuna a primului mileniu al Creștinismului. Marturia acestei tradiții, sunt Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria, și sfinții pe care îi veneram. Printre aceștia se află nenumărati martiri care si-au demonstrat credinta lor față de Hristos și au devenit "semințe ale creștinilor".

5. In ciuda acestei traditii comune din primele zece secole, catolicii și ortodocșii, timp de aproape o mie de ani, au fost privați de comuniunea în Euharistie [Impartasire]. Noi suntem divizati prin rupturi provocate de conflicte din trecutul îndepărtat sau recente, de divergențe moștenite de la strămoșii noștri în înțelegerea și explicarea Credinței în Dumnezeu, Unul în Trei Persoane - Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, ca urmare a slăbiciunii umane și a păcatului, care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a Mântuitorului Hristos: "Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una" (Sfânta Evanghelie după Ioan 17, 21).

6. Constienti că multe provocări raman inca de traversat, sperăm ca întâlnirea noastră sa contribuie la restaurarea unității dorite de Dumnezeu, pentru care S-a rugat Hristos. Fie ca întâlnirea noastră să-i faca pe crestini sa se roage cu o fervoare reinnoita, la Domnul, pentru unitatea deplină a tuturor ucenicilor Săi! Intr-o lume care asteapta nu doar cuvintele noastre, ci fapte efective, fie ca aceasta intalnire sa reprezinte un semn de speranță pentru toți oamenii de bunăcredință!

7. În hotărârea noastră de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a depăși divergențele istorice pe care le-am moștenit, dorim să ne unim eforturile, pentru a da mărturie despre Evanghelia lui Hristos și despre patrimoniul comun al Bisericii din primul mileniu, răspunzând împreună provocărilor lumii contemporane. Ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să dea în unanimitate marturie, în acele domenii în care acest lucru este posibil și necesar civilizației umane intrate într-o perioadă de schimbări epocale. Conștiința noastră creștină și responsabilitatea noastră pastorală ne obligă să nu rămânem pasivi în fața provocărilor care necesită un răspuns comun.

8. Privirea noastră trebuie să se întoarcă în primul rând asupra acelor regiuni ale lumii, unde creștinii sunt victime ale persecuției. În multe țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, familii întregi, sate și orașe ale fraților și surorilor nostri în Hristos, sunt complet exterminate. Bisericile lor sunt devastate in mod barbar și jefuite, obiectele lor sacre sunt profanate, monumentele lor sunt distruse. In Siria, Irak și alte țări din Orientul Mijlociu, observam cu durere exodul masiv al creștinilor din ținuturi din care credința noastră a inceput sa se raspandeasca și în care au trăit, din timpuri apostolice, împreună cu alte comunități religioase.

9. Chemăm comunitatea internațională, să acționeze de urgență pentru a preveni expulzarea în continuare a creștinilor din Orientul Mijlociu. Prin ridicarea vocii noastre în apărarea creștinilor persecutați, dorim să ne exprimam compasiunea pentru suferința trăită de credincioșii altor tradiții religioase, care au devenit, de asemenea, victime ale războiului civil, haosului și violenței teroriste.

10. In Siria și Irak, violentele au provocat deja mii de victime, lasand in urma multe alte milioane de oameni fara casă sau vreun mijloc de susținere. Îndemnăm comunitatea internațională să caute sa puna capăt violenței și terorismului și, în același timp, sa contribuie prin dialog la o revenire rapidă la pacea civilă. Un ajutor umanitar pe scara larga trebuie asigurat populațiilor afectate și numerosilor refugiați, care cauta siguranță în țările vecine.
Facem apel la toți cei a căror influență poate fi orientata asupra destinului celor răpiți, inclusiv a Mitropoliților de Alep, Pavel și Ioan Ibrahim [vezi ARHIVA Lăcaşuri Ortodoxe®], care au fost rapiti în aprilie 2013, să depună toate eforturile pentru a asigura eliberarea lor rapidă.

11. Inaltam rugăciunile noastre către Hristos, Mântuitorul lumii, cerând revenirea păcii în Orientul Mijlociu, "roada dreptăţii" (Isaia 32:17), pentru reconsolidarea coexistenței fraterne între diferitele populații, Biserici și religii, permitand astfel refugiaților să se întoarcă la casele lor, rănile să se vindece, iar sufletele celor uciși nevinovați să se odihnească în pace.
Adresam un apel fierbinte, tuturor părților care sunt implicate în conflicte, sa demonstreze bunăvoință și să ia parte la masa negocierilor. În același timp, comunitatea internațională trebuie să angajeze toate eforturile posibile pentru a pune capăt terorismului, printr-o acțiune comună și coordonată. Facem apel la toate țările implicate în lupta împotriva terorismului, sa actioneze responsabil și prudent. Noi ii îndemnăm pe toți creștinii și pe toți credincioșii lui Dumnezeu să se roage fierbinte Creatorului lumii, pentru a proteja creația Lui de distrugere și a nu permite un nou război mondial. În scopul asigurarii unei paci solide și durabile, sunt necesare eforturi specifice pentru redescoperirea valorilor comune care ne unesc, bazate pe Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.

12. Ne închinăm în fața martiriul celor care, cu prețul propriei vieți, au dat mărturie despre adevărul Evangheliei, preferând moartea, negarii lui Hristos. Noi credem că acești martiri din zilele noastre, care aparțin diferitelor Biserici, dar care sunt uniti prin suferința lor comună, sunt un angajament in unitatea creștinilor. Acestor oameni, care sufera pentru Hristos, li se adreseaza cuvântul Apostolului: "Iubiţilor,(...) bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare" (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru: 12-13).

13. Dialogul interreligios este indispensabil în zilele noastre. Diferențele în înțelegerea adevărurilor religioase nu trebuie să-i împiedice pe oamenii de diferite credințe să trăiască în pace și armonie. În contextul nostru actual, liderii religiosi au responsabilitatea speciala de a-i pregăti pe credincioșii lor, într-un spirit care să respecte convingerile ce aparțin altor tradiții religioase. Încercările de a justifica actele criminale, cu sloganuri religioase, sunt cu totul inacceptabile. Nicio crima nu poate fi angajată în numele lui Dumnezeu, "Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii." (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 14:33).

14. În afirmarea valorilor primordiale ale libertății religioase, noi Ii mulțumim lui Dumnezeu pentru reînnoirea actuala, fără precedent, a Credinței Creștine în Rusia, precum și în multe alte țări din Europa de Rasarit, dominate anterior, timp de decenii, de regimuri ateiste. Astăzi, lanțurile ateismului militant au fost rupte și, în multe locuri, creștinii isi pot mărturisi liber acum credința lor. Mii de noi biserici au fost construite în ultimul sfert de secol, precum și sute de manastiri si de instituții teologice. Comunitățile creștine intreprind lucrări notabile în domeniile ajutorarii, caritatii și dezvoltarii sociale, oferind forme diversificate de asistență pentru cei aflati la nevoie. Ortodocsii si catolicii, de multe ori lucrează umar la umar. Ei atesta bazele spirituale comune ale coexistentei umane, mărturisind valorile Evangheliei.

15. În același timp, suntem preocupați de situația din multe țări în care creștinii se confruntă din ce in ce mai mult cu limitarea libertatii religioase, a dreptului de a-si marturisi convingerile proprii, și de a trai în conformitate cu acestea. În particular, remarcăm ca transformarea unor țări în societăți secularizate, înstrăinate de toate referirile la Dumnezeu și la adevărul Său, constituie o amenințare gravă la adresa libertății religioase. Suntem ingrijorati de limitarea actuala a drepturilor creștinilor, remarcand discriminarea lor pur si simplu, atunci când anumite forțe politice, ghidate de o ideologie secularista de multe ori foarte agresiva, încearca să-i alunge la periferia vieții publice .

16. Procesul de integrare europeană, care a început după secole de conflicte sangeroase, a fost salutat de mulți, cu speranță, ca o garanție a păcii și securității. Cu toate acestea, cerem sa reactionati impotriva unei integrări, care este lipsita de respect pentru identitatea religioasă. Rămânând în același timp deschisi pentru contribuția altor religii la civilizația noastră, suntm convinsi că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinilor sale creștine. Facem apel la creștinii din Europa Rasariteana si Occidentala să se unească în mărturisirea lor comună, a lui Hristos și a Evangheliei, astfel încât Europa să-si păstreze sufletul, modelat de două mii de ani de tradiție creștină.

17. Privirea noastră se indreapta, de asemenea, către dificultățile serioase cu care se confrunta cei care trăiesc în nevoi extreme și sărăcie, în timp ce bogăția materială a umanității creste. Nu putem rămâne indiferenți la destinele a milioane de migranți și de refugiați care bat la ușile tarilor bogate. Consumismul inexorabil al unora dintre țările mai dezvoltate epuizează treptat resursele planetei noastre. Inegalitatea în creștere, în distribuția bunurilor materiale, sporeste sentimentul de nedreptate in sistemul relatiilor internaționale care s-a instituit.

18. Bisericile Crestine sunt chemate să apere cerințele dreptății, respectarea tradițiilor oamenilor, și la o solidaritate autentică față de toți cei care suferă. Noi creștinii nu putem uita că "Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu." (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 1: 27-29).

19. Familia este centrul natural al vieții omenesti si al societății. Suntem preocupați de criza familiei, în multe țări. Ortodocșii și catolicii, care împărtășesc aceeași concepție despre familie, sunt chemati sa marturiseasca faptul că aceasta este o cale a sfințeniei, manifestand fidelitatea dintre soți în interacțiunea lor reciprocă, deschiderea lor spre procrearea și creșterea propriilor copii, solidaritatea între generații și respectul fata de cei mai slabi.

20. Familia se bazează pe căsătorie, un act al iubirii libere și credincioase între un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care sigilează unirea lor și îi învață să se accepte unul pe altul ca pe un dar. Căsătoria este o școală a iubirii și fidelitatii. Regretăm că alte forme de conviețuire au fost plasate la același nivel cu aceasta unire, în timp ce conceptul, consacrat prin tradiție biblică, ca paternitate și maternitate a vocației distincte a bărbatului și femeii în căsătorie, este expulzat din conștiința publică.

21. Facem apel la toți, să respecte dreptul inalienabil la viață. Multor milioane de copii le este refuzat dreptul de a se naste pe lume. Sângele celor nenăscuți strigă către Dumnezeu (cf. Geneza 4,10).
Apariția pretinsei eutanasii, le face pe persoanele în vârstă și pe cele cu handicap sa înceapa să se simtă ca o povară pentru familiile lor și societate în general.
De asemenea, suntem preocupați de dezvoltarea tehnologiei de reproducere biomedicala, intrucat manipularea vieții umane reprezintă un atac asupra fundamentelor existenței umane, create după chipul lui Dumnezeu. Noi credem că este de datoria noastră să amintim imuabilitatea principiilor morale creștine, bazate pe respect pentru demnitatea individului chemat la existență, conform cu planul Creatorului.

22. Noi vrem sa adresam, astazi, un cuvant special, tinerilor creștini. Voi, tinerii, aveti sarcina sa nu ascundeti talantul în pământ (cf. Sfânta Evanghelie după Matei 25:25), ci sa va folositi toate abilitatile pe care Dumnezeu vi le-a daruit, pentru a confirma adevărul lui Hristos în lume, pentru a incorpora in propriile voastre vieți poruncile Evanghelice ale dragostei lui Dumnezeu și a aproapelui. Nu vă fie teamă sa mergeti împotriva curentului, apărând adevărul lui Dumnezeu, la care normele contemporane laice sunt de multe ori departe de a se conforma.

23. Dumnezeu va iubește pe fiecare dintre voi și vă solicită să fiti ucenici și apostoli ai Săi. Fiti lumina lumii, astfel încât cei din jurul vostru să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl Vostru Cel Ceresc (cf. Sfânta Evanghelie după Matei 5:14, 16). Educati-va copiii în Credința Creștină, transmiteti-le margaritarul de mare preț, care este credința (cf.Sfânta Evanghelie după Matei 13:46), pe care l-ati primit de la părinții și strămoșii vostri. Amintiți-vă că "aţi fost cumpăraţi cu preţ!" (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 6:20), cu pretul mortii pe cruce a Omului-Dumnezeu Iisus Hristos.

24. Ortodocșii și catolicii sunt uniți nu doar de tradiția comună a Bisericii din primul mileniu, ci și de misiunea de a predica Evanghelia lui Hristos în lumea de astazi. Această misiune presupune respect reciproc pentru membrii comunităților creștine și exclude orice formă de prozelitism.
Noi nu suntem concurenți, ci frați, iar acest concept trebuie să ghideze toate acțiunile noastre reciproce, precum și pe cele îndreptate către lumea exterioară. Ii indemnam pe catolicii și ortodocșii din toate țările să învețe să trăiască împreună în pace și iubire, și sa gândeasca "la fel unii pentru alţii" (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 15: 5). Prin urmare, nu se poate admite folosirea unor mijloace neloiale pentru a-i incita pe credincioși să treacă de la o Biserică la alta, refuzandu-le libertatea religioasă și tradițiile proprii. Suntem chemați să punem în practică preceptul Apostolului Pavel: "Râvnind astfel să binevestesc acolo unde Hristos nu fusese numit, ca să nu zidesc pe temelie străină," (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 15:20).

25. Speranța noastră este că aceasta întâlnire poate contribui, de asemenea, la reconciliere, acolo unde exista tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi, este clar că metoda trecuta a "uniatismului", înțeleasă ca unire a unei comunitati cu o alta, separând-o de Biserica proprie, nu este calea restabilirii unitatii. Cu toate acestea, comunitățile ecleziale, care au apărut în aceste circumstanțe istorice, au dreptul sa existe și sa întreprinda tot ce este necesar pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor lor, cautand să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii au nevoie de reconciliere și sa gaseasca forme acceptabile reciproce de coexistență.

26. Deplângem confruntarile din Ucraina, care au provocat deja multe victime, cauzand nenumărate răni asupr locuitorilor pașnici și aruncand societatea într-o criză economică și umanitară profundă. Invitam toate părțile implicate în conflict să demonstreze prudență, la solidaritate socială și la acțiuni care au drept scop construirea păcii. Invitam Bisericile noastre din Ucraina să depună eforturi in armonia socială, să se abțină de la a participa la confruntare, și sa nu susțina nicio dezvoltare ulterioară a conflictului.

27. Ne exprimam speranța că schisma dintre ortodocsii din Ucraina poate fi depășită prin normele canonice existente, ca toți creștinii ortodocși din Ucraina pot trăi în pace și armonie, și că comunitățile catolice din țară pot contribui la acest lucru, în așa fel încât frăția noastră creștină sa poata deveni tot mai evidenta.

28. În lumea contemporană, multiformă dar unita printr-un destin comun, catolicii și ortodocșii sunt chemați să lucreze împreună, frățește, în proclamarea Evangheliei mântuirii, pentru a depune mărturie comună a demnitatii morale și libertatii autentice a persoanei, "ca lumea să creadă" (Sfânta Evanghelie după Ioan 17,21). Această lume, în care pilonii spirituali ai existenței umane dispar progresiv, așteaptă de la noi o mărturisire creștină convingătoare, în toate sferele vieții personale și sociale. O mare parte din viitorul omenirii va depinde de capacitatea noastră de a da mărturisi impreuna Duhul Adevărului, în aceste vremuri dificile.

29. Fie ca mărturisirea noastră îndrăzneață a adevărului lui Dumnezeu și a Vestii Celei Bune a mantuirii sa fie susținută de către Omul-Dumnezeu Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, care ne întărește cu promisiunea infailibilă: "Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia."(Sfânta Evanghelie după Luca 12:32)!
Hristos este izvor de bucurie și speranță. Credința în El transfigurează viața umană, o umple de sens. Aceasta este convingerea pe care au experimentat-o prin propria experienta toti cei carora Petru li s-a adresat prin cuvintele sale: "Voi care odinioară nu eraţi popor, iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă, iar acum sunteţi miluiţi." (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 2:10).

30. Plini de mulțumire pentru darul înțelegerii reciproce manifestate în timpul întâlnirii noastre, ne intoarcem cu speranță catre Preasfanta Maica a lui Dumnezeu, rugand-o cu cuvintele acestei vechi rugăciuni: "Acopera-ne cu bunatatea milostivirii tale, Maica lui Dumnezeu". Fie ca Fecioara Maria, prin mijlocirea ei, sa inspire fratietate în toți cei care O venereaza, astfel încât ei sa poata fi uniti, atunci cand va vrea Dumnezeu, în pacea și armonia unui singur popor al lui Dumnezeu, spre slava Preasfintei si Nedespartitei Treimi!

Francisc,
Episcop al Romei
Papa al Bisericii Catolice

Kiril
Patriarh al Moscovei  și al Întregii Rusii
 
12 februarie 2016, Havana (Cuba)
 
Document tradus in premiera in tara noastra, in limba romana,
de Agentia de stiri Lăcaşuri Ortodoxe®


Papa Francisc: Ideologia de gen este DEMONICĂ

Catolicism „gender-sensitive”?

de Rudolf Voderholzer/ First Things

Pe 22 octombrie 2015, Conferința episcopilor germani a atras atenția într-un comunicat de presă asupra unui pliant „de gen” intitulat „Geschlechtersensibel. Gender katholisch gelesen” [Nediscriminare după gen (Gender sensitive): O înțelegere catolică a genului]. Genul, după cum știți, este conceptul general folosit în limba engleză pentru identitatea sexuală și, în dezbaterea actuală, se referă mai restrâns la identitatea sexuală socială sau culturală, în contrast cu sexualitatea biologică. Această publicație a fost lansată în numele Conferinței episcopilor, din care fac parte, fără ca eu să-i fi văzut anterior conținutul, cu atât mai puțin să-l aprob. De aceea, consider necesar să-mi exprim în mod public opinia critică. Puteți găsi detalii pe site-ul web al episcopiei. Pliantul a fost scris ca să se susțină că aceste teorii ar fi, practic, compatibile cu credința catolică și se pretinde că ar corespunde cu poziția catolică oficială pe această temă. În opinia mea, această presupusă corespondență este imposibilă – oricum, nu există un astfel de lucru ca „gender light” [gender soft]. Conceptul coboară deschide calea unor poziții ireconciliabile cu credința creștină. Și pliantul nu numai că nu reușește să prezinte poziția catolică, dar o omite pe aceasta complet.

Teoriile de gen nu contribuie la oferirea de drepturi egale pentru toți

Oricine se angajează în apărarea egalității între sexe în fața justiției sau în sprijinul protecției demnității omului are în mine un aliat. Preocuparea Bisericii și grija și atenția ei sunt direcționate către toți oamenii, indiferent de vârstă, sex, formare sau orientare sexuală. Grija ei se prelungește chiar si înainte de naștere și apoi în orice situație și fază a vieții. Dar dezbaterea despre gen nu este despre toate acestea. Teoreticienii genului neagă natura bărbatului și a femeii și, prin urmare, exclud de asemenea și credința în Dumnezeu, Bunul Creator.

Este în joc esența bărbatului și a femeii, nu doar rolurile lor sau modele de comportament

Aceasta nu este doar o chestiune legată de ceea ce se presupune a fi „în mod tipic feminin” și ceea ce este considerat „tipic masculin”. Se referă la ceea ce este esențial. Și, în acest context, biologia nu poate fi separată de cultură. Biologia este un fapt care necesită cultivare. Separarea genului între cel biologic și cel social reprezintă eroarea de bază a teoriei de gen. Esența bărbatului și a femeii este potențialul de a deveni tată și, respectiv, mamă. Acestea nu sunt roluri interschimbabile, ci mai degrabă daruri de la Creator, chiar chemarea lor. Atunci când o femeie dă naștere unui copil, nu spunem: e ceva tipic feminin, ca și când un bărbat suficient de emancipat ar fi în măsură să facă ce a făcut ea. Nu, nu este „tipic”. Este esențial. Iar existența fizică a unei femei, hormonii ei, corpul ei, sunt orientate spre acest scop; această orientare rămâne valabilă chiar și în cazul în care trăiește singură și nu ajunge să aibă copii, deoarece poate a decis să-L urmeze pe Hristos într-un ordin religios, a decis în favoarea unei maternități spirituale. Am putea spune aceleași lucruri despre un bărbat și despre orientarea lui spre paternitate.

Respingerea creației

Mesajul de bază este repudierea ordinii creației. Oricine gândește astfel și poate chiar educă deja copii în grădiniță în acest sens – cea mai slabă și mai maleabilă, dar, de asemenea, și cea mai ușor de sedus categorie din societatea noastră, în sensul că este deosebit de dependentă de îndrumare părintească – , oricine sugerează copilului că este necesar ca la un moment dat să se decidă dacă dorește să fie bărbat sau femeie pentru ca apoi să crească într-una din diferitele forme de existență, neagă faptul că lumea a fost creată bună. Și mă tem, de asemenea, că păcătuiește împotriva acestui copil!

Nimeni nu este condamnat pentru că întâmpină dificultăți în acceptarea genului său biologic. Dar atunci cineva trebuie să-l ajute sau s-o ajute să-și accepte propria masculinitate, respectiv, feminitate. Acest lucru nu se realizează ca o intervenție chirurgicală, ci este posibil numai prin  îngrijire umană și  duhovnicească.

Adevăratul scop ar trebui să fie de a lucra împreună cu natura, nu împotriva ei.

Nu omiteți poziția catolică –  ce spune Papa Francisc despre teoria de gen. Pliantul pe care l-am analizat pretinde cu prețiozitate că prezintă poziția catolică cu privire la această problemă. Dar nu reușește să includă multele declarații pe această temă emise de episcopi și de Papa. Să auzim ce zice Biserica însăși pe tema genului:

Papa Francisc spune: „Ideologia de gen este demonică”.

El include teoria de gen printre pericolele fundamentale ale erei noastre, cu același potențial amenințător ca armele nucleare și manipularea genelor și o descrie ca pe o atitudine prin care omul creează un nou păcat îndreptat împotriva lui Dumnezeu-Creatorul. În cadrul audienței generale din 15 aprilie 2015, Papa a ridicat problema „dacă așa-numita teorie de gen nu este, în același timp, o expresie de frustrare și resemnare, care urmărește să anuleze diferența sexuală deoarece nu mai știe cum să se confrunte cu ea”. Și continuă:

„Da, riscăm un pas înapoi. Eliminarea diferenței de fapt creează o problemă, nu oferă o soluție. În scopul de a rezolva problemele din relațiile lor, bărbații și femeile trebuie să vorbească mai mult unul cu celălalt, să se asculte mai mult, să se cunoască mai bine, să se iubească mai mult. Ei trebuie să trateze reciproc cu respect și să lucreze în prietenie”.

În același timp, în timpul vizitei sale în Filipine, Papa se plânge de „colonizare ideologică”, ce constă în modul în care țările bogate condiționează aprobarea creditelor internaționale de includerea teoriei de gen în manualele școlare.

Nota noastră: Cu prilejul recentei întâlniri dintre Papa Francisc și Patriarhul ortodox Kirill al Moscovei, cei doi au dat o Declarație comună, în care se subliniază, între altele: 

Familia este centrul natural al vieții umane și al societății. Suntem preocupați de criza familiei din multe țări. Ortodocșii și catolicii împărtășesc aceeași concepție despre familie și sunt chemați să dea mărturie că aceasta este o cale de sfințenie, care dovedește fidelitatea soților în relațiile lor reciproce, deschiderea lor la procreare și educarea copiilor, la solidaritatea între generații și respectul pentru cei mai slabi.

Familia se întemeiază pe căsătorie, un act liber și credincios de iubire dintre un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care sigilează unirea lor și îi învață să se accepte unul pe altul ca un dar. Căsătoria este o școală de iubire și fidelitate. Regretăm că alte forme de conviețuire sunt puse acum pe același nivel al acestei uniuni, în timp ce conceptul de paternitate și maternitate ca vocație particulară a bărbatului și a femeii în căsătorie, consfințită de tradiția biblică, este îndepărtat din conștiință publică.

Articolul integral  poate fi citit la sursă: cuvântul-ortodox.ro

 

 



Sfântul și Marele Sinod (Creta; 16 - 27 iunie 2016) - Documente Proiect ce urmează a fi adoptate

Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine;

Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană;

Importanţa postului şi a respectării acestuia astăzi;

Diaspora Ortodoxă:

Autonomia și modul ei de proclamare;

Sfânta Taină a Căsătoriei și impedimente la căsătorie

 

 

Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină

 Proiect de document pentru Sinodul Pan-Ortodox, adoptat la a V-a Conferință presinodală de la Chambésy, 10-17 octombrie 2015

1. Biserica Ortodoxă fiind una, sfântă, sobornicească și apostolică, crede cu tărie în conștiință Sa eclezială profundă și în locul important pe care îl are aceasta în promovarea unității creștinilor în lumea de astăzi.

2. Biserica Ortodoxă își fundamentează unitatea pe faptul că a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos și pe comuniunea întru Sfânta Treime și Sfintele Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică și tradiția patristică, pe care Biserica le trăiește până în ziua de astăzi. Biserica Ortodoxă are misiunea și datoria de a transmite și a propovădui adevărul conținut în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, ceea ce dă Bisericii caracterul său universal.

3. Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe și misiunea sa ecumenică cu privire la unitatea Bisericii au fost exprimate în Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă dintre credința adevărată și comuniunea prin Sfintele Taine.

4. Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat “pentru unirea tuturor“, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, îndepărtați și apropiați, fiind chiar în fruntea căutării căilor și modalităților pentru restabilirea unității credincioșilor în Hristos, participând la Mișcarea Ecumenică de la începuturile sale și contribuind, ulterior, la formarea și dezvoltarea acesteia. În plus, datorită duhului ecumenic și filantropic care o caracterizează și a voinței divine  “Care voieşte ca toți oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4), Biserica Ortodoxă întotdeauna S-a luptat pentru refacerea unității creștinilor. Astfel, participarea ortodoxă la Mișcarea Ecumenică nu este străină nicidecum de natura și istoria Bisericii Ortodoxe, ci constituie exprimarea credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi.

5. Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea pentru restabilirea unității creștinilor se bazează pe însăși conștiința Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, cu scopul de a căuta, pe baza credinței și tradiției Bisericii primare, a celor șapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creștinilor.

6. În ce privește natura ontologică a Bisericii, unitatea acesteia nu poate fi compromisă. Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea, dar crede, de asemenea, că relațiile pe care le are cu acestea din urmă trebuie să se bazeze pe o clarificare cât mai rapidă și mai obiectivă posibil, a întregii probleme ecleziologice și, în special, a învățăturii generale pe care acestea o mărturisesc cu privire la Taine, har, preoție și succesiune apostolică. Astfel, Ea este dispusă în mod favorabil, atât din motive teologice cât și pastorale, să  ia parte la un dialog teologic cu diferite biserici și confesiuni creștine și, în general, să participe la Mișcarea Ecumenică din timpurile recente, convinsă că, pe calea dialogului, aduce o mărturie dinamică a plinătății adevărului în Hristos și a comorilor Sale duhovnicești tuturor celor ce sunt în afara Ei, cu scopul de a netezi calea ce duce spre unitate.

7. In acest duh participă astăzi, activ, toate Sfintele Biserici Ortodoxe Locale în dialogurile teologice oficiale și, majoritatea dintre ele, în diferite organizații inter-creștine, bilaterale și multilaterale, făcând parte din diferite organisme naționale, regionale sau internaționale; aceasta în ciuda crizei profunde pe care o traversează Mișcarea Ecumenică. Această activitate ecumenică pluridimensională își are sursa în sentimentul de responsabilitate și în convingerea că coexistența, înțelegerea reciprocă, colaborarea și eforturile comune pentru unitatea creștină sunt esențiale ca să “nu punem piedică Evangheliei lui Hristos” (I Cor 9, 12).

8. Este evident că Biserica Ortodoxă, dialogând cu alți creștini, nu ignoră dificultățile legate de un astfel de proiect; în plus, Ea înțelege obstacolele care apar în calea unei înțelegeri comune a tradiției Bisericii primare și speră că Duhul Sfânt, Care toată rânduiala Bisericii o plinește (Care pune întregul așezământ al Bisericii) (Stihiră din Vecernia Rusaliilor) va covârși toate slăbiciunile(va împlini toate lipsurile) (rugăciune de la hirotonie). În acest sens, în cadrul dialogurilor teologice, precum și în cadrul participării Sale la Mișcarea Ecumenică, Biserica Ortodoxă nu se bazează doar pe puterea omeneasca a celor care duc aceste dialoguri, ci, de asemenea, pe cârmuirea Duhului Sfânt și harul Domnului, Care S-a rugat “ca toţi să fie una” (In 17, 21).

9. Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunțate de Conferințele panortodoxe, sunt expresia deciziei unanime a tuturor Sfintelor Biserici Ortodoxe Locale care au datoria de a participa în mod activ și neîntrerupt la derularea lor; aceasta pentru a nu pune obstacole în calea mărturiei unanime a Ortodoxiei pentru slava lui Dumnezeu în Treime. În cazul în care o Biserică Locală decide să nu desemneze delegați – pentru unul dintre dialoguri sau pentru o adunare anume – dacă aceasta decizie nu este luată la nivel panortodox, dialogul continuă. Absența unei Biserici Locale trebuie, oricum ar fi – înaintea deschiderii dialogului sau a adunării în cauză – să fie obiectul unei discuții în sânul misiunii ortodoxe angajate în dialog; aceasta pentru a exprima solidaritatea și unitatea Bisericii Ortodoxe.

10. Problemele care apar în cursul discuțiilor teologice ale Comisiilor teologice mixte nu justifică întotdeauna, raportat doar la acestea, retragerea unilaterală a delegaților sau chiar suspendarea definitivă a participării unei Biserici Ortodoxe Locale. Ca regulă generală, trebuie evitat ca o Biserică să se retragă de la dialog, făcând toate eforturile necesare la nivel inter-ortodox pentru restabilirea reprezentativității complete în sânul Comisiei Teologice Ortodoxe angajate în acest dialog. Dacă una sau mai multe Biserici Ortodoxe refuză să participe la întâlnirile Comisiei mixte teologice de dialog din motive ecleziologice, canonice, pastorale sau morale, Aceasta sau Aceste Biserici trebuie să comunice în scris refuzul lor Patriarhiei Ecumenice și tuturor Bisericilor Ortodoxe, în conformitate cu hotărârea panortodoxă stabilită. În timpul consultării panortodoxe, Patriarhul Ecumenic urmărește să obțină consensul tuturor celorlalte Biserici cu privire la ce e de făcut, inclusiv posibilitatea unei reevaluări a procesului dialogului teologic concret, în cazul în care acest lucru este considerat, în unanimitate, ca indispensabil.

11. Metodologia de urmat în desfășurarea dialogurilor teologice vizează găsirea unei soluții la divergențele teologice moștenite din trecut sau la cele care au putut apărea recent și cîutarea elementelor comune ale credinței creștine. Ea presupune, de asemenea, punerea la curent a pleormei Bisericii cu privire la evoluția diferitelor dialoguri. În cazul în care nu se reușește depășirea anumitor divergențe teologice, dialogul teologic poate să continue după ce s-a înregistrat dezacordul constatat în acea anume problemă teologică și s-au informat despre acest dezacord toate Bisericile Ortodoxe Locale în vederea măsurilor care trebuie luate ulterior.

12. Este evident că, în cursul dialogurilor teologice, scopul urmărit de toți este același: restabilirea finală a unității în credința adevărată și în iubire. Diferențele teologice și ecleziologice existente permit, într-un fel, o ierarhizare a dificultăților care apar pe calea realizării acestui obiectiv stabilit la nivel panortodox. Specificitatea problemelor legate de fiecare dialog bilateral presupune o diferențiere în metodologia care trebuie urmată în fiecare caz; dar nu o diferențiere în scop, pentru că scopul este același pentru toate dialogurile.

13. In ciuda acestui fapt, un efort de coordonare a activităților diverselor Comisii teologice inter-ortodoxe se impune, în caz de necesitate, cu atât mai mult cu câtunitatea ontologică indisolubilă a Bisericii Ortodoxe trebuie să fie revelată și, de asemenea, manifestată în cadrul acestor dialoguri.

14. Concluzia oricărui dialog teologic proclamat oficial corespunde sarcinii Comisiei Teologice Mixte desemnate în acest scop; Președintele Comisiei inter-ortodoxe trebuie să prezinte un raport Patriarhului Ecumenic, care, în acord cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale, anunță închiderea dialogului. Niciun fel de dialog nu este considerat a fi finalizat înainte ca închiderea lui să fie proclamată printr-o decizie panortodoxă.

15. Decizia panortodoxă de restabilire a comuniunii ecleziale, în cazul în care un dialog teologic se încheie cu succes, trebuie să se bazeze pe unanimitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale.

16. Unul dintre principalele organisme ale Mișcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Unele Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui Consiliu și, ulterior, toate Bisericile Ortodoxe Locale au devenit membre. CMB, ca organism inter-creștin structurat, precum și alte organisme regionale, cum ar fi Conferința Bisericilor Europene (CEC/KEK) și Consiliul din Orientul Mijlociu, cu toate că nu reunesc toate bisericile și confesiunile creștine, joacă un rol fundamental în promovarea unității în lumea creștină. Bisericile Ortodoxe din Georgia și Bulgaria S-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997 și a doua în 1998, deoarece au avut o opinie diferită cu privire la activitatea Consiliului Mondial al Bisericilor și, din aceasta cauză, Ele nu participă la activitățile inter-creștine ale Consiliului Mondial al Bisericilor și a altor organizații inter-creștine.

17. Bisericile Ortodoxe Locale – membre ale CMB -, participă deplin și în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor și contribuie prin toate mijloacele de care dispun la mărturia adevărului și promovarea unității creștinilor. Biserica Ortodoxă a salutat decizia CMB de a răspunde la cererea sa cu privire la constituirea unei Comisii speciale pentru participarea ortodoxă la CMB în conformitate cu mandatul Conferinței Inter-ortodoxe de la Salonic (1998). Criteriile stabilite de Comisia Specială, care au fost propuse de ortodocși și acceptate de către CMB, au condus la crearea unui Comitet permanent de colaborare și au fost ratificate și încorporate Statutului și Regulamentului interior al CMB.

18. Biserica Ortodoxă, fidelă ecleziologiei sale, identității structurii sale lăuntrice și predaniei Bisericii primare, participând, în același timp la CMB, nu acceptă în niciun caz ideea egalității confesiunilor și nu poate concepe unitatea Bisericii ca un compromis interconfesional. În acest sens, unitatea căutată în CMB nu poate fi pur și simplu produsul acordurilor teologice, ci trebuie să fie rodul unității de credință a Bisericii Ortodoxe, așa cum a trăit-o și a păstrat-o tainic în Biserică.

19. Bisericile Ortodoxe membre ale CMB consideră ca o condiție sine qua non pentru participarea la CMB respectarea articolului-baza al Constituției acestuia, conform căruia numai bisericile și confesiunile care recunosc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor, conform Scripturii și credinței în Sfânta Treime, Dumnezeu, Fiul și Duhul Sfânt, conform Crezului Niceo-Constantinopolitan, pot fi membre. Ele sunt în mod intim convinse că premizele ecleziologice conținute în Declarația de la Toronto (1950), intitulată Biserica, Bisericile și Consiliul Mondial al Bisericilor, sunt de o importanță capitală pentru participarea ortodoxă în Consiliu. Este de la sine înțeles, așadar, că CMB nu are nimic dintr-o supra-Biserică și nu trebuie, în nici un caz, să devină așa ceva. Scopul urmărit de Consiliului Mondial al Bisericilor nu este de a negocia unirea Bisericilor, care nu poate fi decât făptuirea Bisericilor însele, din propria lor inițiativă; este vorba, mai degrabă, de crearea unui contact viu între Biserici și de a stimula studiul și dezbaterea problemelor cu privire la unitatea creștină (Declarația Toronto, § 2).

20. Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte biserici și confesiuni creștine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiției ecleziale deja existente (Canonul 7 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic si 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext).

21. Biserica Ortodoxă dorește să consolideze activitatea Comisiei “Credință și Constituție” și urmărește cu mare interes contribuția teologică a acesteia realizată până în prezent. Ea evaluează pozitiv textele teologice emise de aceasta, contribuția valoroasă a teologilor ortodocși care reprezintă un pas important în Mișcarea Ecumenică pentru apropierea Bisericilor. Totodată, Biserica Ortodoxă are rezerve cu privire la punctele capitale legate de credință și ordine.

22. Biserica Ortodoxă consideră condamnabilă orice încercare de a diviza unitatea Bisericii, de către persoane sau grupuri, sub pretextul unei pretinse apărări a purității Ortodoxiei. După cum o arată întreaga viață a Bisericii Ortodoxe, păstrarea purității credinței ortodoxe este asigurată numai de către sistemul sinodal care, dintotdeauna, în sânul Bisericii, este judecătorul competent și ultim în materie de credință.

23. Biserica Ortodoxă are o conștiință comună a necesității dialogului teologic inter-creștin, care ar trebui să meargă întotdeauna alături de mărturia în lume și de acțiunile care exprimă “bucuria negrăită” a Evangheliei (1,8 IP), excluzând orice act de prozelitism sau alte acțiuni specifice antagonismului sectar provocator. În acest sens, Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toți creștinii de bună credință, inspirați de principiile fundamentale comune ale credinței noastre, să încerce să dea un răspuns prompt și solidar, bazat pe modelul ideal al omului nou în Hristos, la problemele spinoase pe care le pune lumea de azi.

24. Biserica Ortodoxă este conștientă de faptul că mișcarea pentru refacerea unității creștinilor ia noi forme pentru a răspunde unor noi situații și că trebuie să facă față noilor provocări ale lumii de astăzi. Este esențial ca Biserica Ortodoxa să continue să aducă mărturia Sa lumii creștine divizate, pe baza tradiției și credinței Sale apostolice.

Ne rugăm pentru ca creștinii să lucreze împreună, pentru că ziua este aproape când Domnul va copleși nădejdea Bisericilor Ortodoxe: “va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16).

Chambésy, 15 octombrie 2015 (Sursa: Traducere Român Ortodox în Franța și revizuită de Cuvântul Ortodox)

 

Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană

Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, fraternității și iubirii între popoare  și la eliminarea discriminării rasiale și altele  - Proiect de document pentru Sinodul pan-ortodox, aprobat de către Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, la Chambésy, 21-28 ianuarie 2016 -  Publicat în conformitate cu o hotărâre a Sinaxei Întâistătătorilor

Biserica lui Hristos trăiește “în lume“, dar “nu este din aceasta lume” (Ioan 17,11 și 14-15). Biserica este semnul și imaginea Împărăției lui Dumnezeu în istorie, căci anunță o “făptură nouă” (II Corinteni 5, 17), “un cer nou și un pământ nou în care va locui dreptatea” (II Petru 3, 13), o lume în care Dumnezeu “va șterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere” (Apoc 21: 4-5)
Această așteptare este deja gustată și experiată mai dinainte în Biserică, prin excelență, de fiecare dată când este slujită Sfânta Euharistie și când se reunesc “în adunare” (I Cor 11, 17)  “fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați” (Ioan 11, 52) într-un trup fără deosebire de rasă, sex, vârstă, origine socială sau orice altă formă de distincție, unde “nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască“(Galalateni 3, 28Coloseni 3, 11), într-o lume de împăcare, pace și iubire.

Biserica a văzut, de asemenea, acestă pregustare a “noii creații”, a lumii  transformate, prin sfinții Săi care, prin asceză și virtuțile lor, au devenit deja în această viață imagini ale Împărăției lui Dumnezeu, arătând și încredințând astfel că așteptarea unei lumi de pace, dreptate și iubire nu este o utopie, ci “încredințarea celor nădăjduite” (Evrei 11: 1), care este posibilă cu harul lui Dumnezeu și lupta duhovnicească a omului. Continuu inspirată de așteptarea și pregustarea Împărăției lui Dumnezeu, Biserica nu rămâne indiferentă problemelor omului din  toate timpurile ci, dimpotrivă, ea împărtășește îngrijorarea și problemele lui vitale, încărcându-Se, precum Domnul, de durere și de rănile cauzate de răul ce lucrează în lume și, precum bunul Samaritean, “legându-i rănile sale, turnând pe ele untdelemn şi vin” (Luca 10,34)prin cuvânt de răbdare și mângâiere (Romani 15, 4Evrei 13, 22) și prin iubire lucrătoare.Cuvântul Său în lume nu este de a denunța, a judeca sau a condamna lumea (cf. Ioan 3,17 și 12, 47), ci de a-i procura, ca un ghid, Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, nădejdea și certitudinea că răul, sub orice formă, nu are ultimul cuvânt în istorie și că nu trebuie sa i se lase să-și urmeze cursul.

Bazându-se pe aceste principii, și în ansamblu pe experiența și învățătura tradiției sale patristice, liturgice și ascetice, Biserica Ortodoxă împărtășește preocupările și neliniștile omului din timpul nostru, confruntat cu problemele existențiale care preocupă lumea modernă,dorind să contribuie la rezolvarea lor, pentru a oferi lumii pacea lui Dumnezeu, “care covârșește orice minte” (Filipeni 4: 7) reconcilierea și dragostea.

A. Valoarea persoanei umane

1. Sfințenia persoanei umane, care rezultă din creerea omului după chipul lui Dumnezeu și din misiunea sa în planul lui Dumnezeu pentru om și lume, a fost sursă de inspirație pentru Părinții Bisericii Ortodoxe, care s-au aplecat asupra  tainei iconomiei divine. Sfântul Grigorie Teologul subliniază în acest context, că Creatorul a pus omul pe pământ, ca o a doua lume, un macrocosmos într-un microcosmos, un alt înger, o ființă dublu creată [trup și suflet n.t.] pentru a I se închina, un stăpân al creației vizibile, un inițiat al lumii raționale, o făptură domnind peste celelalte ființe de pe pământ, (…) o ființă trăind în această lume și aspirând la o alta, întruchiparea tainei, apropiindu-se de Dumnezeu prin îndumnezeire (Grigorie Teologul, Oratio 45.7. PG 36, 632 AB). Creația își găsește fundamentul și scopul său în Întruparea Logosului lui Dumnezeu și îndumnezeirea omului. Hristos reînnoind întru Sine pe vechiul Adam (cf. Efeseni 2,15), “îndumnezeind această făptură, omul întreg, constituie începutul împlinirii nădejdii noastre” (Eusebiu, Demostr. Evang. 4, 14. PG 22, 289A). Această învățătură a Bisericii este sursa a toată râvna creștină pentru a salva demnitatea și măreția persoanei umane.

2. Pe această bază, este esențial de a promova în toate direcțiile colaborarea inter-creștină pentru a salva demnitatea persoanei umane și pacea, astfel încât eforturile pașnice ale tuturor creștinilor să câștige mai multă greutate și putere.

3. Recunoașterea comună a valorii eminente a persoanei umane poate servi ca premiză pentru colaborarea mai largă în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la înțelegerea și cooperarea inter-religioasă și, prin acestea, la suprimarea oricăror manifestări de fanatism; prin care vor lucra pentru reconcilierea popoarelor și biruința celor bune, care sunt libertatea și pace în lume, în slujba omului, indiferent de rasă și religie. Se subînțelege că această colaborare exclude orice sincretism și orice încercare de a impune o religie altora.

4. Suntem convinși că, “împreună-lucrători cu Dumnezeu” (I Cor 3: 9), putem progresa în acestă lucrare, împreună cu toți oamenii de bună voință care se consacră căutării adevăratei păci pentru binele comunității umane, la nivel local, național și internațional. Această lucrare este o poruncă a lui Dumnezeu. (Mt 5: 9)

B. Libertate și responsabilitate

1. Darul libertății este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu pentru om, ca purtător concret al chipului lui Dumnezeu personal, precum și în calitate de membru al comuniunii de persoane reflectată prin har, prin unitatea omenirii, a vieții în Sfânta Treime și a comuniunii celor Trei Persoane. “Dumnezeu l-a creat la început pe om liber, și i-a dat liberul arbitru, cu singura restricție legea poruncii” (Grigorie Teologul, Oratio XIV, 25. PG 35, 892A). Libertatea îl face pe om capabil să progreseze la infinit către perfecțiunea spirituală, dar, în același timp, implică pericolul neascultării, riscul nesupunerii față de Dumnezeu și, prin urmare, al căderii, de unde consecințele tragice ale răului în lume.

2. Consecințele acestui rău sunt imperfecțiunile și lipsurile care fac parte din timpul nostru, cum ar fi secularizarea, violența, laxitatea morală, fenomene nesănătoase cauzate de flagelul drogurilor și a altor vicii [prezente] la o parte dintre tinerii contemporani, rasismul, recurgerea la înarmări, războaie și relele sociale cauzate de acestea, oprimarea grupurilor sociale, a comunităților religioase, a națiunilor întregi, inegalitățile sociale, limitarea drepturilor omului cu privire la libertatea conștiinței și a libertății religioase în special, dezinformarea și manipularea opiniei publice, mizeria economică, nedreptatea în distribuția bunurilor elementare pentru viață sau absența lor totală, foametea a milioane de oameni, deportările forțate ale populației sau comerțul de oameni, afluxul refugiaților, distrugerea mediului, utilizarea necontrolată a biotehnologiei genetice și biomedicinei la începutul, durata și sfârșitul vieții umane – toate acestea mențin angoasa infinită în care se zbate omenirea în zilele noastre.

3. Confruntați cu această situație, care a condus la degradarea conceptului de persoană umană, datoria Bisericii Ortodoxe constă astăzi de a afirma, prin predica sa, teologia sa, cultul său și activitatea pastorală, adevărul libertății în Hristos. “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Iar conștiința, zic, nu a ta însuti, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?“(I Cor. 10, 23-24;10, 29). Libertate fără responsabilitate și fără iubire în cele din urmă duce la pierderea libertății.

C. Pace și Dreptatea

1. Biserica Ortodoxă recunoaște și subliniază diacronic locul central al păcii și dreptății în viața umană. Chiar revelația în Hristos este caracterizată ca Evanghelia păcii (Efeseni 6: 15), căci Hristos făcând pace “prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 20), “venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape” (Efeseni 2, 17). “El este pacea noastră” (Efeseni 2, 14) “care covârșește orice minte” (Filipeni 4: 7) este, după cum Hristos însuși a spus Apostolilor Săi înainte de Patimile Sale, mult mai cuprinzătoare și esențială decât cea promisă de lume: “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Căci pacea lui Hristos este fructul copt al recapitulării tuturor lucrurilor întru El; al demnității și al măreției persoanei umane ca chip a lui Dumnezeu; a manifestării unității organice a neamului omenesc și a lumii în Hristos; universalitatea în trupul lui Hristos al idealurilor de pace, libertate și dreptate socială; și, în final rodnicia iubirii creștine între oameni și [între] popoare. Adevărata pace este rodul biruinței pe pământ a tuturor acestor idealuri creștine. Este pacea care vine de Sus, pe care Biserica Ortodoxă o cheamă în rugăciunile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu Care pe toate le poate și Care împlinește rugăciunile celor ce vin la El cu credință.

2. Cele de mai sus arată în mod clar de ce Biserica, ca trup al lui Hristos (I Cor 12: 27), se roagă întotdeauna pentru pacea lumii întregi, care, după Sfântul Clement al Alexandriei, este sinonimă cu dreptatea (Stromata 4, 25. PG 8 1369B-72A). Sfântul Vasile cel Mare adaugă: “Nu pot să fiu convins că sunt demn de a fi numit rob al lui Iisus Hristos,dacă nu sunt în stare să iubesc pe ceilalți și să trăiesc în pace cu toată lumea – cel puțin atât cât depinde de mine” (Ep. 203, 1. PG 32, 737B). Aceasta este, după cum același Sfânt Părinte menționează, atât de firesc pentru creștin încât am putea spune că nu există nimic mai specific creștin decât a lucra în favoarea păcii (Epist. 114 PG 32, 528B ). Pacea lui Hristos este forța tainică care provine din împăcarea omului cu Tatăl Său ceresc, prin bunăvoința lui Iisus Care lucrează toate în toți, creează o pace de nedescris predestinata de la începutul secolelor, ne împacă cu El însuși și, prin El însuși, cu Tatăl (Dionisie Areopagitul, De nom. Div.. 11 5. PG 3, 953AB).

3. Trebuie să subliniem ca în același timp darurile spirituale ale păcii și dreptății depind de asemenea de împreună-lucrarea oamenilor. Duhul Sfânt dă darurile duhovnicești, atunci când omul caută în pocăință pacea și dreptatea lui Dumnezeu. Aceste daruri de pace și dreptate se realizează acolo unde creștinii stăruie în credință, iubire și nădejde în Iisus Hristos, Domnul nostru (cf. I Tesaloniceni 1: 3).

4. Păcatul este o boală spirituală ale cărei simptome vizibile sunt conflictele, discordia, crimele și războaiele cu consecințele lor tragice. Biserica încearcă să vindece nu numai simptomele vizibile ale acestei boli, dar, de asemenea, boala însăși, păcatul.

5. În același timp, Biserica Ortodoxă consideră că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce este cu adevărat în slujba păcii (cf. Rom 14: 19) și care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă a tuturor fiilor unui singur Tatăl ceresc, precum și a tuturor popoarelor care alcătuiesc familia omenirii. Ea compătimește pe toți cei care, în diferite părți ale lumii sunt lipsiți de binele păcii și al dreptății.

D. Pacea și prevenirea războiului

1. Biserica lui Hristos condamnă în general războiul, pentru că Ea-l vede ca urmare a răului și păcatului în lume; “De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?” (Iacov 4,1). Fiecare război este o amenințare distructivă împotriva creației și a vieții. În special, în cazul războaielor cu arme de distrugere în masă, consecințele ar fi înfricoșătoare, nu numai pentru că acestea provoacă moartea a nenumărate ființe umane, dar și pentru că, în plus, viața supraviețuitorilor ar deveni insuportabilă. Boli incurabile vor aparea, mutații genetice și alte rele vor fi provocate, care vor afecta in mod grav generațiile viitoare. Nu doar armamentul nuclear este foarte periculos, ci și armamentul chimic și biologic, precum și orice formă de armament care creează o iluzie de supremație și dominație asupra lumii înconjurătoare. Acest tip de armament întreține un climat de frică și lipsă de încredere și devine cauza unei noi curse a înarmărilor.

2. Biserica lui Hristos, considerând, în principal, războiul ca o consecință a răului și a păcatului în lume, încurajează fiecare inițiativă și fiecare efort pentru evitarea sau prevenirea războiul, prin dialog și orice alte mijloace adecvate. Dacă războiul devine inevitabil, Biserica continuă să se roage și să aibă grijă pastorală de fiii Săi care sunt implicați în conflicte militare pentru a apăra viața și libertatea lor, făcând tot felul de eforturi pentru restabilirea păcii cât mai repede.

3. Biserica Ortodoxă condamnă în mod ferm orice fel de conflict și de război, motivate de fanatism derivate din principii religioase. Tendința fără încetare de creștere a măririi represiunilor și persecuțiilor creștinilor și a altor comunități datorită credinței lor, în Orientul Mijlociu și în alte părți, precum și dezrădăcinarea creștinismului din leagănul sau istoric, ridică îngrijorări profunde. Astfel sunt amenințate relațiile interconfesionale și interetnice existente, în același timp ce mulți creștini sunt obligați să părăsească țările lor.Ortodocșii din lumea întreagă compătimesc frații lor creștini și toți ceilalți care sunt persecutați în această regiune, și de fac apel pentru a găsi o soluție echitabilă și permanentă a problemelor din regiune.

Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, războaiele provocate de naționalism și cele cauzate de purificarea etnică, a schimbărilor de frontiere de stat și ocuparea teritoriilor.

E. Biserica Ortodoxă în fața discriminărilor

1. Domnul, “rege al păcii” (Evrei 7: 2-3), dezaprobă violență și nedreptatea ( cf. Ps 10: 5), condamnă comportamentul inuman față de aproapele (cf. Mc 25[?], 41- 46 și Iacov 2: 15-16). În Împărăția Lui – imaginea și prezența acesteia în lume este Biserica – nu este loc nici pentru ură între națiuni, nici pentru dușmănie și intoleranță de orice fel (cf. Es 11: 6 și Romani 12: 10).

2. Poziția Bisericii Ortodoxe cu privire la acest aspect este destul de clară: Biserica Ortodoxă crede că Dumnezeu a creat de la un om “tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului” (Fapte 17, 26) și că în Hristos “nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi“(Gal 3, 28). La întrebarea “cine este aproapele meu?” Hristos a răspuns în parabola bunului Samaritean (Luca 10: 25-37). Ne-a învățat astfel să înlăturam orice barieră de dușmănie și prejudecată. Biserica Ortodoxă mărturisește că fiecare ființă umană – indiferent de culoare, religie, rasă, sex, naționalitate și limbă – este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și, prin urmare, este astfel un membru, cu parte egală, al comunității umane. Potrivit cu credința sa, Biserica respinge discriminarea sub formele enumerate mai sus, care implică o distincție în demnitate între oameni.

3. Biserica, respectând principiile drepturilor omului și egalitatea tratării oamenilor, are în vedere punerea în aplicare a acestor principii în lumina doctrinei sale cu privire la Taine, familie, locul bărbatului și al femeii în Biserică și valorile Tradiției bisericești, în general. Biserica își rezervă dreptul de a purta și a da mărturia învățăturii sale în spațiul public.

F. Misiunea Bisericii Ortodoxe ca mărturie a iubirii în Diaconia

1. Îndeplinind misiunea sa de mântuire în lume, Biserica Ortodoxă are grija în mod activ de toți cei care au nevoie de ajutor, cei flămânzi, cei nevoiași, bolnavi, persoanele cu handicap, în vârstă, asuprite, răpite, prizonieri, fără adăpost, orfani, victime ale catastrofelor și conflictelor armate, ale traficului de ființe umane și forme moderne de sclavie. Eforturile Bisericii Ortodoxe de a depăși sărăcia extremă și nedreptatea socială sunt o expresie a credinței sale și o slujire pentru Domnul Însuși, care se identifică cu toți oamenii, și mai ales cu cei nevoiași “întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Biserica poate coopera cu toate instituțiile sociale în toată diversitatea ministeriului său social.

2. Antagonismele și ostilitățile care stăpânesc în lume generează, de asemenea, nedreptate și inegalitate în participarea oamenilor și națiunilor la bunurile Creației divine. Ele lipsesc milioane de oameni de bunuri de primă necesitate și conduc la sărăcirea personalității umane. Provoacă migrații masive de populație, fac să se nască conflicte etnice, religioase și sociale care amenință coeziunea internă a societăților.

3. Biserica nu poate rămâne indiferentă proceselor economice care influențează de manieră negativă întreaga umanitate. Ea insistă asupra necesității nu numai de a construi economia pe principii morale, dar, de asemenea, de a servi în mod activ omul prin ele, urmând învățătura apostolului Pavel, “ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20: 35). Sfântul Vasile cel Mare a scris că “scopul pe care fiecare ar trebui să-l aibe în activitatea lui este de a ajuta pe cei nevoiași și nu să se ocupe de propriile nevoi” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile Mari, 42. PG 31, 1025 A).

4. Decalajul dintre bogați și săraci se adâncește dramatic ca urmare a crizei economice, care este de obicei rezultatul unei speculații galopante a reprezentanților cercurilor financiare, concentrării bogăției în mâinile unui mic număr de persoane și o activitate economică deformată, care, fiind lipsită de dreptate și de sensibilitate umană, nu servește în cele din urmă la satisfacerea nevoilor adevărate ale umanității. O economie durabilă este o economie care combină eficiența cu dreptatea și solidaritatea socială.

5. În aceste condiții tragice, se poate înțelege imensa responsabilitatea a Bisericii în lupta împotriva foametei și a oricărui formă de sărăcie ce constituie plăgi în lume. Acest fenomen din timpurile noastre, în care țările trăiesc într-un sistem economic globalizat, dezvăluie o gravă criză de identitate a lumii moderne. Foamea nu pune doar în pericol darul divin al vieții în rândul popoarelor întregi, dar afectează, de asemenea, demnitatea eminentă a persoanei umane, și, prin urmare, jignitoare pentru Dumnezeu însuși. Din acest motiv, dacă grija față de propria noastre alimentație este o problemă materială, grija față de hrana aproapelui nostru este un subiect spiritual (Iacov 2: 14-18). Prin urmare, este o datorie pentru toate Bisericile Ortodoxe să dea dovadă de solidaritate și să organizeze în mod eficient ajutorul lor pentru frații nevoiași.

6. Sfânta Biserică a lui Hristos în trupul sau universal, care include în sânul sau multe popoare, subliniază principiul solidarității umane și aprobă colaborarea largă a popoarelor și a statelor pentru rezolvarea pașnică a conflictelor.

7. Impunerea în creștere pentru omenire a unui stil de viață din ce în ce mai consumerist, lipsit de orice sprijin pe valorile morale creștine, suscită preocuparea Bisericii. În acest sens, consumerismul combinat cu globalizarea secularizantă tinde să aducă oamenii la pierderea rădăcinilor lor spirituale, a  memoriei lor istorice și la uitarea tradițiilor.

8. Mass-media cade adeseori sub controlul ideologiei globalismului liberal și devine promotoarea ideologiei de consum și a imoralității. Cazurile de tratament lipsit de respect, sau chiar de hulă, a valorilor religioase, provoacă discordie și revolte  în societate, suscitând o îngrijorare particulară. Biserica avertizează credincioșii săi de pericolul manipulării conștiințelor prin intermediul mass-media, utilizarea lor nu pentru apropierea oamenilor și popoarelor, ci pentru manipularea lor.

9. Biserica se confruntă din ce în ce mai mult în răspândirea doctrinei sale și îndeplinirea misiunii sale mântuitoare pentru umanitate, cu manifestări ale ideologiei de secularizare. Biserica lui Hristos în lume este invitată să-și exprime și să evidențieze mărturia sa profetică în lume, sprijinindu-se pe experiența credinței și amintind oamenilor, în acest fel, misiunea sa reală, “proclamând” Împărăția lui Dumnezeu și cultivând conștiința unității turmei Sale. Astfel, largi perspective se deschid înaintea ei, pentru că este ca un element esențial al învățăturii sale ecleziologice ca ea să prezinte lumii împărțite comuniunea și unitatea euharistică.

10. Voința unei creșteri constante a bunăstării și a consumerismului implică în mod inevitabil o utilizare disproporționată a resurselor naturale și epuizarea resurselor naturale. Lumea creată de Dumnezeu pentru ca omul “s-o lucreze şi s-o păzească” (cf. Gen 2, 15), suferă consecințele păcatului uman, “Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde, Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.“(Romani 8: 20-22). Criza ecologică actuală este legată de schimbările climatice și de încălzirea globală,  și fac imperativă datoria Bisericii de a contribui prin modalitățile spirituale de care dispune, pentru a proteja creația lui Dumnezeu împotriva faptelor din lăcomie umană.

Lăcomia de a satisface nevoile materiale duce la sărăcirea spirituală a omului și distrugerea mediului. Noi nu trebuie să uităm că bogăția naturală a pământului nu este proprietatea omului, ci a Creatorului: “Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.“(Psalmul 23, 1). Astfel, Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea de a proteja creația lui Dumnezeu cultivând simțul responsabilității față de mediul înconjurător, care este un dar al lui Dumnezeu, descoperind valorile virtuților de abstinentă și moderație. Trebuie să ne amintim că sunt nu numai generațiile actuale dar, de asemeni, și cele viitoare, care au dreptul la resursele naturale pe care ni le-a dat Creatorul.

11. Pentru Biserica Ortodoxă, capacitatea de a studia științific lumea constituie un dar al lui Dumnezeu pentru om. Dar, în același timp, Biserica subliniază pericolele ce se pot ascunde în utilizarea unor progrese științifice. Biserica consideră că omul de știință este liber nu numai să facă cercetare, dar și pentru a pune capăt, atunci când principiile creștine și umane sunt încălcate. (Sf. Pavel, “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6:12) și Sf. Grigorie Teologul: “Binele nu mai este bine dacă mijloacele sunt rele” (Op. Teolog. I, 4. PG 36, 16 C). Acest punct de vedere al Bisericii apare pentru diferite probleme indispensabil pentru a defini în mod corect libertatea și pentru a scoate în valoare roadele științei, pentru care se anticipează succese în aproape toate domeniile, în particular al biologiei, care nu este lipsit de pericole. Subliniem în același timp caracterul incontestabil sfânt al vieții umane de la concepția omului până la moartea sa naturală.

12. Remarcăm în ultimii ani dezvoltarea rapidă a bioștiintelor și a biotehnologiilor care sunt legate între ele, cu numeroase realizări, dintre care foarte multe sunt considerate benefice pentru oameni, în timp ce altele provoacă dileme de natură morală sau trebuie să fie respinse. Biserica Ortodoxă afirmă că omul nu este pur și simplu o reuniune de celule, țesuturi și organe, și nu este determinat în mod unic doar de factori biologici. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu (Gen 1, 27) și trebuie să fie tratat cu respectul cuvenit. Recunoașterea acestui principiu fundamental duce la concluzia că, atâta în ​​cercetarea științifică cât și în aplicarea practică a noilor descoperiri și invenții, trebuie să fie salvat dreptul absolut al oricărei persoane de a fi tratată cu respect în fiecare etapă a vieții sale, cât și voia lui Dumnezeu, așa cum se descoperă în creație. Cercetare trebuie să țină seama de principiile morale și spirituale ale vieții și de valorile și tradițiile creștine. Trebuie să fie arătat, de asemenea, respectul indispensabil pentru întreaga creație a lui Dumnezeu, atât în ​​timpul utilizării acesteia de către om, cât și în timpul cercetării, urmând porunca pe care Dumnezeu i-a dat-o (vezi Geneza 2:15).

13. În aceste vremuri de secularizare, vedem în mod particular apărând necesitatea de a înălța importanța sfințeniei vieții, în optica crizei spirituale ce caracterizează civilizația modernă.Confuzia între libertate și imoralitate a dus la creșterea criminalității, distrugerea și profanarea altarelor și la pierderea respectului pentru libertatea aproapelui și pentru sfințenia vieții. Tradiția ortodoxă formându-se prin experiența practică a adevărurilor creștine, este purtătoare de spiritualitate și de moralitate ascetică, care trebuiesc proslăvite și promovate în special în zilele noastre.

14. Grija pastorală deosebită a Bisericii pentru tineri și copii continuă fără slăbire, având ca scop educația lor în Hristos. Prelungirea responsabilității pastorale a Bisericii la instituția sfântă a familiei este de la sine înțeleasă, pentru că ea este întotdeauna și în mod necesar bazată pe sfințenia Tainei căsătoriei creștine, ca unirea dintre un bărbat și o femeie, care reprezintă unirea lui Hristos și a Bisericii Sale (Efeseni 5, 32). Acest lucru este în mod particular de actualitate, în fața încercărilor de legalizare în unele țări, și de justificare teologică în unele comunități creștine, a formelor de conviețuire care contrazic tradiția și doctrina creștină.

15. În timpurile moderne, la fel ca în toate timpurile, vocea profetică și pastorală a Bisericii se adresează inimii omului, și îndeamnă cu apostolul Pavel, să adopte și să trăiască toate “câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun“(Filipeni 4,7[4, 8 n.t.]), iubirea jertfitoare a Domnului său răstignit, singura cale spre o lume de pace, dreptate, libertate și dragoste între oameni și popoare. (Sursa: Traducere Român Ortodox în Franța după textul în franceză: La mission de l’Église orthodoxe dans le monde contemporain)

Importanța postului si respectarea lui astazi

Proiect de document pentru Sinodul Pan-ortodox, adoptat în Conferința a V-a presinodala panortodoxa de la Chambésy, 10-17 octombrie 2015. Publicat în conformitate cu rezoluția Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, de la Chambésy, 21-28 ianuarie 2016

1. Postul este o poruncă divină (Fac 2: 16-17). Potrivit Sf. Vasile, postul este la fel de vechi ca și omenirea; deoarece a fost instaurat în Rai (De jejunio, 1, 3 PG 31, 168 A). El constituie o mare luptă spirituală și cea mai bună expresie a idealului de nevoință al Ortodoxiei.Biserica Ortodoxă, conformându-se cu credincioșie hotărârilor apostolice, canoanelor sinodale și întregii Tradiții patristice întotdeauna a proclamat marea însemnătate a postului pentru viața duhovnicească a omului și mântuirea lui. Pe tot parcursul anului liturgic, Biserica propovăduiește tradiția și învățătura patristică cu privire la post, necesare pentru ca omul să vegheze, în mod constant și fără a da greș, și pentru a trezi în el râvna în lupta spirituală. Postul este propovăduit în Triod ca dar divin, slavă plină de lumină, armă nebiruită, temelia luptei duhovnicești, cea mai bună cale către bine, hrană pentru suflet, ajutor dat de Dumnezeu, izvorul a toată cugetarea, imitarea unui vieți nestricăcioase și asemănătoare cu cea a îngerilor, “mama” tuturor bunătăților și a tuturor virtuților, imaginea vieții care va veni.

2. Postul, ca instituție foarte veche, este deja în Vechiul Testament (Deuteronom 9, 18Isaia 58: 4-10Ioil 2, 15Iona 3: 5-7), și se afirmă în Noul Testament. Înainte de a începe propovăduirea Sa în lume, Domnul însuși a postit patruzeci de zile (Luca 4: 1-2) și a adus învățături cu privire la practica postului (Matei 6: 16-18). În Noul Testament, într-un mod mai general, postul este descris ca un mijloc de abstinență, de pocăință și de creștere duhovnicească (Marcu 1: 6Fapte 13, 2;Fapte 14, 23Rom 14: 21). Deja din timpul Apostolilor, Biserica a proclamat importanța postului și a stabilit miercurea și vinerea ca zile de post (Did. 8, 1) precum și postul de dinaintea Paștelui (Sf. Irineu, în Eusebius Historia Ecclesiastica 5, 24. PG 20, 497 B 508 AB). Desigur, în practica bisericească, adoptată de-a lungul secolelor, a existat o diversitate, nu numai în ceea ce privește durata postului Paștelui (Dionisie al Alexandriei, Epist. Ad. Episc. Basilidem, PG 10, 1277), dar, de asemenea, în ceea ce privește numărul și conținutul altor perioade de post, adoptate sub influența diferiților factori, în special liturgici și monastici, pentru a pregăti credincioșii pentru marile sărbători. Astfel, legătura indisolubilă dintre post și cult demonstrează caracterul și scopul postului, și subliniază dimensiunea sa spirituală, motiv pentru care toți credincioșii sunt chemați să se conformeze, fiecare după forțele și posibilitățile sale, fără însă a neglija această instituție sfântă: “Băgați de seamă ca nimeni să nu vă întoarcă de la această cale de învățătură (…) Dacă poți purta întreg jugul Domnului, vei fi desăvârșit; dacă nu poți, fă ceea ce ești capabil. În ceea ce privește postul, ține-l în funcție de puterea ta” (Didahii 6, 1-3).

3. Ca luptă duhovnicească, adevăratul post este asociat cu rugăciunea neîncetată și pocăința sinceră. Pocăința fără post este fără valoare (Vasile cel Mare, De jejunio, 1, 3, PG 31, 168 A), precum și postul fără milostenie este nul; mai ales astăzi, când distribuția inegală și injustă a bunurilor lipsește, chiar popoare întregi, de pâinea lor de zi cu zi.Fraților, postind trupește, noi postim, de asemenea, duhovnicește, rupem lanțurile nedreptății, rupem legăturile patimilor noastre care ne stăpânesc, rupem zapisul cel vechi, împărțim pâinea noastră cu cel înfometat și primim pe cel sărman(Stihar din miercurea primei săptămâni a Postului Mare, Cf. Isaia 58, 6-7). A posti nu înseamnă pur și simplu a te abține de la anumite alimente. Abstinența de la anumite alimente nu este suficientă în sine pentru a face un post lăudabil; să practicăm un post care este primit de Dumnezeu și este bineplăcut Lui. Adevăratul post constă în a se desface de legătura răului, a-și înfrâna limba, a se abținere de la mânie, a îndepărta poftele, defăimările, minciuna și mărturia mincinoasă. Abținerea de la toate acestea este adevăratul post. Datorată acestora toate, postul este un lucru bun. (Vasile cel Mare, De jejunio, 2, 7. PG 31, 196 D).

Abstinența de la anumite alimente și sobrietatea – legata de felul alimentelor și cantitatea lor – sunt elementele vizibile ale luptei spirituale, care este postul. Postul – așa cum sugerează termenul – înseamnă abstinența de la mâncare; dar mâncarea nu ne-a făcut niciodată nici mai drepți, nici mai puțini drepți. Postul are o semnificație profundă: precum mâncarea este simbolul vieții și abstinența de la mâncare a morții, asemenea, noi, oamenii, avem nevoie să postim, pentru a muri lumii și, mai apoi, primind hrana cerească, să viețuim în Dumnezeu, (Clement al Alexandriei, Eclogae, PG 9, 704D-705A). Astfel, adevăratul post se referă la întreaga viață a credincioșilor în Hristos și își găsește apogeul în participarea lor la viața liturgică, și în special în Taina Sfintei Împărtășanii.

4. Postul de patruzeci de zile al Domnului a devenit exemplul celui pe care trebuie să-l exerseze credincioșii. El face activ participarea lor la ascultarea  Domnului, pentru ca prin post să putem beneficia, prin ascultare, de ceea ce am pierdut prin neascultare (Sf. Grigorie de Nazianz, Or. 45, In sanctum Pascha 28, PG 36, 661 A). Sfântul Grigorie Palama a rezumat într-un mod semnificativ toată tradiția patristică, acordând dimensiunii spirituale a postului – mai ales cea a Postului Mare – un sens hristocentric: Deci, dacă tu postești, nu numai că vei suferi patima și vei muri împreună cu Hristos, dar vei învia și  vei stăpâni împreună cu El pentru veșnicie; căci devenind una cu El, în participarea la asemănarea morții Sale, vei participa și la Înviere, și vei fi moștenitorul vieții în El(Or. 13, In quinta jej. Dom., PG 151, 161).

5. Conform tradiției ortodoxe, măsura desăvârșirii duhovnicești – “măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13) – este plasată foarte sus, și fiecare trebuie, dacă dorește să o atingă, să crească în consecință. Acesta este motivul pentru care nevoința și lupta duhovnicească nu au un sfârșit în viața prezentă, precum desăvârșirea celor desăvârșiți. Toți sunt chemați să corespundă, după puterile lor, exigențelor acestei înalte măsuri, pentru a atinge îndumnezeirea prin har. Și chiar ei, deși pun în practică toate poruncile, nu se laudă, ci mărturisesc: “Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17, 10). Nimeni nu ar trebui să renunțe – după învățătura ortodoxă cu privire la viața duhovnicească – la lupta cea bună a postului, ci să se bazeze pe mila lui Dumnezeu pentru lipsurile sale, pe deplin conștient de nimicnicia sa, și să se osândească pe sine. Pentru că este imposibil a avea o viață duhovnicească ortodoxă fără lupta duhovnicească a postului.

6. Biserica Ortodoxă, ca o mamă iubitoare, a definit ceea ce este folositor pentru mântuire și plasează în frunte perioadele sfinte ale postului, ca un “semn de protecție” dat de Dumnezeu pentru a salva viața cea nouă, a credincioșilor, în Hristos, împotriva curselor vrăjmașului. După Sfinții Părinți, ea păstrează, ca și mai înainte, hotărârile apostolice, canoanele sinodale și Tradiția sfântă. Ea propune întotdeauna sfântul post ca cea mai bună cale în cadrul ascezei credincioșilor în vederea desăvârșirii lor duhovnicești și a mântuirii lor.Ea propovăduiește ca necesar pentru credincioși de a respecta în cursul anului Domnului toate posturile fixate: Postul Mare, de miercuri și de vineri, evidențiate de sfintele canoane, al Crăciunului, al Sfinților Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, postul din ziua Înălțării Sfintei Cruci, din Ajunul Bobotezei, din ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, precum și posturile propuse din grijă pastorală sau liber consimțite de către credincioși.

7. Cu toate acestea, Biserica a pus prin indulgență pastorală, limitele iconomiei milostive regimului postului. Prin urmare, ea a prevazut să aplice principiul ecleziastic al iconomiei în caz de boală trupească, al unei nevoie urgente sau dificultăți de timp, în funcție de discernământul și grija pastorală a episcopilor Bisericilor Locale.

8. De fapt, astăzi mulți dintre credincioși, fie din neglijență, fie din cauza condițiilor de viață, oricare ar fi acestea, nu respectă toate poruncile cu privire la post. Toate aceste cazuri de nerespectare a poruncilor sfinte cu privire la post, fie ca sunt generale sau individuale, trebuie să fie tratate de către Biserică cu grijă pastorală – pentru că Dumnezeu “nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și sa fie viu“(cf. Iezechel 33,11)-, fără ca valoarea postului să scadă. Prin urmare, lasă loc Bisericilor Ortodoxe Locale să stabilească măsura iconomiei milostive și îngăduința aplicării, în scopul de a ușura “greutatea” postului sfânt, pentru cei care au dificultăți în îndeplinirea tuturor celor prevăzute, fie din motive personale (boală, serviciu militar, condiții de muncă, etc.) fie din motive generale (condiții climatice, condiții socio-economice particulare specifice anumitor țări, precum ar fi dificultatea de a obține anumite alimente de post), ușurând, în aceste cazuri particulare, “greutatea” posturilor sfinte, în cadrul celor precedente,  fără a micșora în nici un caz, instituția sfântă a postului. Această îngăduință milostivă trebuie să fie aplicată de către Biserică cu mare circumspecție, și mai ales cu mai multă îngăduință pentru tineri, pentru care tradiția și practica Bisericii nu sunt întotdeauna uniforme. … A posti în fiecare zi este bine, dar cel care postește nu trebuie să-l acuze pe cel care nu postește. În aceste cazuri, nu ar trebui nici legiferat nici constrâns; nu trebuie nici să fie condusă cu forță turma încredințată de Dumnezeu; trebuie să se facă mai degrabă uz de persuadare, de blândețe și vorbă bună … (Sf. Ioan Damaschin, De sacris jejuniis 3, PG 95, 68 B).

9. În plus, toți credincioșii ar trebui să respecte postul sfânt și abstinența de la mâncare, de la miezul nopții, înainte de primirea Sfintei Împărtășanii.De asemenea, este bine să se postească în semn de pocăință, pentru realizarea unui dorințe spirituale, în vremuri de ispită, pentru a însoți o cerere lui Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulți), înainte de hirotonie, în caz de penitență [primire de canon n.n.], în timpul pelerinajelor sfinte și alte cazuri similare.

16 octombrie 2015 Chambésy (Susa: Traducere Roman Ortodox in Franta)

Diaspora ortodoxă

Decizii luate în a IV-a Conferință presinodală panortodoxă   de la Chambésy, 6-12 iunie 2009 Convocată de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în consens cu Preafericirilor Lor, Întâistătătorii Preasfintelor Biserici Ortodoxe, ce a fost exprimat în cursul Conferinței de la Fanar din octombrie 2008, cea de a IV-a Conferință panortodoxă presinodală s-a reunit la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, între 6 și 12 iunie 2009, sub conducerea IPS Mitropolitului Ioan [Ziziulas n.t.] de Pergamon, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice. Această Conferință, la care toate Sfintele Biserici Ortodoxe Autocefale au fost invitate și au fost reprezentate, a examinat problema organizării canonice a Diasporei ortodoxe. În conformitate cu articolul 16 al Regulamentului Conferințelor Presinodale Pan-ortodoxe, a discutat documentele aferente elaborate în 1990 și 1993 de către Comisia inter-ortodoxă pregătitoare, care i-au fost prezentate, documente pe care le-a modificat și aprobat, după cum urmează: 1. a) S-a constatat că toate Preasfintele Biserici Ortodoxe au dorința unanimă ca problema Diasporei ortodoxe să fie rezolvată cât mai repede posibil și ca aceasta să fie organizată în conformitate cu ecleziologia ortodoxă, Tradiția și practica canonică a Bisericii Ortodoxe. b) S-a constatat, de asemenea, că, în timpul acestei etape, nu este posibil, din motive istorice și pastorale, de a trece imediat la ordinea canonică strictă a Bisericii cu privire la această temă, adică să fie doar un singur episcop pentru un singur teritoriu. Din acest motiv, s-a ajuns la concluzia de a propune crearea unei situații de tranziție, care va pregăti terenul pentru o soluție strict canonică a problemei, pe baza principiilor și a directivelor prezentate mai jos. Acestă pregătire nu trebuie să depășească data convocării viitorului Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, astfel încât acesta să poată aduce o soluție canonică a problemei. 2. a) Această Conferință propune ca, pentru perioada de tranziție, în care  se pregătește soluția canonică a problemei, să fie creat (sau stabilit), în fiecare din regiunile enumerate mai, jos "Adunări Episcopale" care să reunească pe toți episcopii recunoscuți canonic dintr-o astfel de regiune, și care continuă să fie supuși acelorași jurisdicții canonice din prezent. b) Aceste Adunări vor fi alcătuite din toți episcopii din fiecare regiune care sunt în comuniune canonică cu toate Preasfintele Biserici Ortodoxe, și vor fi prezidate de primul dintre prelați, aparținând Bisericii din Constantinopol și, în absența acestuia din urmă, în conformitate cu ordinea Dipticelor. Ele vor avea un Comitet executiv format din primii ierarhi aparținând diverselor jurisdicții care există în regiune. c) Aceste Adunări Episcopale vor avea ca lucrare și responsabilitate de a asigura manifestarea unității Ortodoxiei și de a dezvolta o acțiune comună a tuturor ortodocșilor din fiecare regiune pentru a răspunde nevoilor pastorale ale ortodocșilor care trăiesc în regiune, de a reprezenta în comun pe toți ortodocșii față de alte confesiuni și întreaga societate din regiune, de a cultiva învățătura teologică și educația bisericească, etc. Deciziile cu privire la aceste subiecte vor fi luate în unanimitate de Bisericile reprezentate în Adunare, din regiune. 3. Regiunile în care vor fi create aceste Adunări Episcopale, într-o primă etapă, sunt definite după cum urmează: i. America de Nord și America Centrală. ii. America de Sud. iii. Australia, Noua Zeelandă și Oceania. iv. Marea Britanie și Irlanda. v. Franța. vi. Belgia, Olanda și Luxemburg. vii. Austria. viii. Italia și Malta. ix. Elveția și Lichtenstein. x. Germania. xi. Țările scandinave (cu excepția Finlandei). xii. Spania și Portugalia. Episcopii din diaspora, care trăiesc în diasporă și au parohii în mai multe regiuni, vor fi, de asemenea, membri ai Adunărilor Episcopale din aceste regiuni. 4. Aceste Adunări, care vor fi constituite prin decizia acestei Conferințe, sunt însărcinate să completeze detaliile Regulamentului lor de funcționare aprobat, de acestă (Conferință) și să-l aplice în cel mai scurt timp posibil și, bineînțeles, înainte de convocarea Sfântului și Marelui Sinod. 5. Adunările Episcopale nu lipsesc episcopii lor membri de competențele de natura administrativă și canonică, nici nu limitează drepturile acestora în Diaspora. Adunările Episcopale vizează să ajungă la poziția comună a Bisericii Ortodoxe în diverse probleme. Acest lucru nu împiedică episcopii membrii, care continuă să dea socoteala propriilor lor Biserici, de a exprima opiniile Bisericilor lor în fața lumii exterioare. 6. Președinții Adunări Episcopale convoacă și prezidează toate întâlnirile comune ale episcopilor din regiunea lor (liturgice, pastorale, administrative, etc.). În ceea ce privește problemele de interes comun care, prin decizia Adunării Episcopale, trebuie să fie examinate la nivel pan-ortodox, președintele acesteia se adresează Patriarhului Ecumenic pentru ca soluționarea să fie dată conform practicii pan-ortodox în vigoare. 7. Bisericile Ortodoxe se angajează să nu efectueze acte ce ar putea împiedica procesul de mai sus destinat să regleze canonic problema Diasporei și vor face tot posibilul pentru a facilita activitatea Adunărilor Episcopale și pentru a restabili normalitatea ordinii canonice în Diasporă. (Sursa: Român Ortodox în Franța)
 

Autonomia și modul ei de proclamare

Decizia Conferinței pan-ortodoxe presinodale, 10-17 octombrie 2015 În conformitate cu hotărârea Sinodului Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, 21- 28 ianuarie 2016 A V-a Conferință Pan-ortodoxă Presinodală, care a lucrat pe textul adoptat și aprobat de către Comisia inter-ortodoxă pregătitoare de la Chambésy din 9 - 17 decembrie 2009, "Autonomia și modul ei de proclamare", a examinat dimensiunile ecleziologice, canonice și pastorale ale instituției Autonomiei, și a căutat o formulare unanimă ce reflectă consensul pan-ortodoxe pe această temă. Problemele examinate de către ce-a de-a V-a Conferință presinodală pan-ortodoxă, care provin din tema textului elaborat de către Comisia Interortodoxă pregătitoare, menționată anterior, au fost: a) Noțiunea, conținutul și diverse scheme ale instituției Autonomiei; b) Condițiile prealabile pe care o Biserică Locală trebuie să le îndeplinească pentru a cere autonomia sa Bisericii Autocefale din care face parte; c) Competența exclusivă a Bisericii Autocefale de a iniția și finaliza procedura de acordare a autonomiei unei părți din jurisdicția sa canonică; Biserici Autonome nefiind create în spațiul Diasporei ortodoxe; d) Consecințele acestui act eclezial asupra relațiilor Bisericii proclamate autonom, atât cu Biserica Autocefală din care ea face parte, cât  și cu celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale; 1. Instituția Autonomiei exprimă în mod canonic Statutul de independență relativă sau parțială a unei entități ecleziale concrete în raport cu jurisdicția canonică a Bisericii Autocefale față de care are referință canonică. a) În timpul punerii în aplicare a acestei instituții în practica eclezială, grade de dependență au fost formate cu privire la relațiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală din care reiese. b) Alegerea Întâistătătorului Bisericii Autonome este aprobată sau operată de către organul eclezial competent al Bisericii Autocefale, care pomenește Întâistătătorul și la care se referă canonic. c) In funcționarea instituției autonomiei există diferite scheme de aplicare, în practica eclezială, care sunt determinate de gradul de dependență al Bisericii Autonome față de Biserica Autocefală. d) In anumite forme de autonomie, gradul de dependență față de Biserica Autonomă se manifestă, de asemenea, prin participarea Întâistătătorului său la Sinodul Bisericii Autocefale. 2. Competența canonică pentru a întreprinde și a finaliza procedura de acordare a autonomiei unei entități oarecare din jurisdicția sa canonică, aparține Bisericii Autocefale din care reiese Biserica Autonomă proclamată. Astfel: a) Dacă Biserica Locală cere autonomia sa, îndeplinind condițiile ecleziale și pastorale cerute, ea prezintă cererea sa Bisericii Autocefale din care face parte, explicând motivele serioase care dictează depunerea cererii. b) Biserica Autocefală, la primirea cererii, evaluează în Sinod condițiile prealabile și motivele de înaintare a cererii, și decide dacă să acordă sau nu autonomia. În cazul unei decizii pozitive, se promulgă Tomosul corespunzător care stabilește limitele geografice și relațiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală din care reiese, în conformitate cu criteriile stabilite de tradiția eclezială. c) Întâistătătorul Bisericii Autocefale informează Patriarhia Ecumenică și celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale de proclamarea Bisericii Autonome. d) Biserica Autonomă se exprimă prin trunchierea de Biserica Autocefală de la care a primit autonomia în relațiile sale inter-ortodoxe, inter-creștine și inter-religioase. e) Fiecare Biserică Autocefală nu poate acorda statutul de autonomie decât în limitele circumscripției teritoriale sale canonice. În zona diasporei ortodoxe, Bisericile Autonome nu sunt create decât numai după consens panortodox obținut de către Patriarhia Ecumenică după practica pan-ortodoxă în vigoare. f) In cazul de acordare a statutului de autonomie în aceeași circumscripție geografică de către două Biserici Autocefale, generând, prin urmare, o contestare a autonomiei de o parte și de alta, părțile implicate se adresează împreună sau separat Patriarhului Ecumenic, astfel încât acesta să găsească o soluție canonică la problemă, în conformitate cu practica pan-ortodox în vigoare. 3. Consecințele pentru Biserica Autonomă și relațiile sale cu Biserica Autocefală care rezultă din proclamarea autonomiei sunt următoarele: a) Întâistătătorul Bisericii Autonome nu pomenește decât numele Întâistătătorului Bisericii Autocefale. b) Numele Întâistătătorului Bisericii Autonome nu este înscris în Diptice. c) Biserica Autonomă primește Sfântul și Marele Mir de la Biserica Autocefală. d) Episcopii Bisericii Autonome sunt aleși și instalați de către organismul bisericesc competent. În cazul unei anume incapacități a Bisericii Autonome în materie, aceasta este asistată de Biserică Autocefală din care reiese. Chambésy, 15 octombrie 2015

Taina Căsătoriei și impedimentele la căsătorie

CĂSĂTORIA ORTODOXĂ

1) Instituția familiei este amenințată astăzi de fenomene, cum ar fi secularizarea și relativismul moral. Biserica Ortodoxă afirmă natura sacră a căsătoriei, conform doctrinei sale fundamentale și de necontestat. Unirea libera dintre bărbat și femeie este o condiție indispensabilă pentru căsătorie.

2) În Biserica Ortodoxă, căsătoria este considerată a fi cea mai veche instituție de drept divin, intrucat aceasta a fost instituita odata cu crearea primelor ființe umane, Adam și Eva (Facere 2:23): "Şi a zis Adam: 'Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său'". De la originea sa, această uniune nu a fost doar o comuniune spirituală a unui cuplu căsătorit - bărbat și femeie, ci, totodata, a asigurat perpetuarea rasei umane. Binecuvântata în Paradis, căsătoria dintre bărbat și femeie a devenit o Taina Sfanta, care este menționata în Noul Testament, în istoria din Cana Galileii, unde Hristos a facut primul său semn prin transformarea apei în vin, dezvăluind astfel slava Lui: "Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El". (Ioan 2: 11). Taina unirii indisolubile dintre bărbat și femeie, este imaginea unitatii dintre Hristos și Biserica: "Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică."(Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 5:32).

3) Caracterul centrat pe Hristos, al căsătoriei, explică de ce un episcop sau un preot binecuvântează această unire sacră, printr-o rugăciune specială. În scrisoarea sa către Policarp al Smirnei, Sfantul Ignatie Teoforul a subliniat faptul că cei care intră în comuniunea căsătoriei "trebuie să aibă, de asemenea, aprobarea episcopului, astfel incat mariajul lor sa poata fi dupa voia lui Dumnezeu, și nu după propriile lor pofte. Iar totul să fie spre slava lui Dumnezeu" (Policarp 5). Atat natura sacră a Uniunii stabilite de Dumnezeu, cat și conținutul său înalt spiritual explică afirmația Apostolului: Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 13: 4). De aceea Biserica Ortodoxă a condamnat orice întinăciune a purității sale:
["2. Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă.

3. Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor;
4. Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire.
5. Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.(Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 5: 2-5), "Ca să ştie fiecare dintre voi să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste" (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel 4: 4), 

"Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu."(Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 13: 4) - Lacasuri Ortodoxe].

4) Uniunea dintre bărbat și femeie în Hristos, constituie "o mica biserica, o imagine a Bisericii". Clement din Alexandria afirmă: "Cine sunt cei doi sau trei adunați în numele lui Hristos, în al căror mijloc este Domnul? Oare el nu inseamna, cei trei "trei", soț, soție și copil?" (Stromata 3,10, pg-8, 1169 В). Prin binecuvântarea lui Dumnezeu, unirea dintre bărbat și femeie este inaltata, pentru ca o comuniune este mai presus de existența individuală, intrucat ii introduce pe soți intr-o viață în lumina Imparatiei Sfintei Treimi. O condiție necesară pentru căsătorie, este ca credința în Iisus Hristos să fie împărtășită de către o pereche, soț și soție. Fundamentul unității în căsătorie, este unitatea în Hristos, astfel încât iubirea conjugală, binecuvântata de Duhul Sfânt, sa poata reflecta dragostea lui Hristos și Biserica Sa, ca o Taina a Împărăției lui Dumnezeu și a vieții veșnice a umanității în iubirea lui Dumnezeu.

5) Protejarea naturii sfinte a căsătoriei a fost intotdeauna de o importanță crucială in păstrarea familiei, reflectand comuniunea celor legati prin relatii conjugale, atât în ​​Biserică cât și în întreaga societate. Prin urmare, comuniunea realizată în Taina Căsătoriei este nu doar o relație convențională naturala, ci o forță spirituală creativă realizată în instituția sacră a familiei. Este singura forță care poate asigura protecția și educația copiilor, atât în ​​misiunea spirituală a Bisericii, cat și în viața societății.

6) A existat intotdeauna o anumita strictețe impusa și o sensibilitate pastorală adecvată, în abordarea Sfantului Pavel, Apostolul Neamurilor:
[2. Căci femeia măritată e legată, prin lege, de bărbatul său atâta timp cât el trăieşte; iar dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului.

3. Deci, trăindu-i bărbatul, se va numi adulteră dacă va fi cu alt bărbat; iar dacă i-a murit bărbatul este liberă faţă de lege, ca să nu fie adulteră, luând un alt bărbat. (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 7) - Lăcaşuri Ortodoxe®];

[12. Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.

13. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul.
14. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.
15. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.
39. Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul. (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 7). - Lăcaşuri Ortodoxe®]

Biserica trateaza, deopotriva, atât condițiile pozitive (diferența dintre sexe, vârsta legală etc.) cat și impedimentele (rudenia de sânge și inrudirea, inrudirea duhovnicească, un mariaj deja existent, diferența de religie etc.), in vederea efectuarii casatoriei in Biserica. Sensibilitate pastorală este necesara, nu doar pentru că tradiția biblică leagă căsătoria de Taina Bisericii, ci si pentru că practica Bisericii nu exclude anumite principii ale legii naturale greco-romane, care subliniau faptul că legăturile conjugale dintre bărbat și femeie sunt "o comuniune a divinului și legii umane" (Modestin), compatibile cu natura sacră atribuit de către Biserică Tainei căsătoriei.

7) În situația de astăzi, atat de nefavorabila Tainei Casatoriei și instituției sacre a familiei, episcopii și preoții ar trebui să dezvolte în mod activ lucrarea pastorală de protejare a credincioșilor, prin sprijinirea acestora, afirmând instituția familiei pe o fundație solidă, care sa nu poata fi distrusa nici de ploaie, nici de raurile mari, nici de vanturi, fiidca este intemeiata pe stanca Hristos:
["25. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă." (Sfânta Evanghelie după Matei 7) 

8) Căsătoria este inima familiei, iar familia este rezultatul căsătoriei. În lumea de astăzi, o amenințare reală la adresa creștinilor ortodocși, o constituite presiunea de a recunoaște noi forme de conviețuire. Adâncirea crizei căsătoriei este un motiv de îngrijorare profundă pentru Biserica Ortodoxă, nu numai din cauza consecințelor negative pentru întreaga societate, ci si pentru ca este o amenințare la adresa relațiilor interne din familie, ale carei principale victime sunt cuplurile căsătorite și, în primul rând, copiii, deoarece din păcate, de obicei, ei ajung victime inocente, din frageda pruncie.

9) Casatoria civilă între un bărbat și o femeie, înregistrata conform legii, nu dispune de natura sacramentală, iar o coabitare legalizată diferă de o căsătorie binecuvântată de Dumnezeu și de Biserică. Membrii Bisericii care au contract de căsătorie civilă, ar trebui să fie tratati cu responsabilitate pastorală necesara, pentru a face ca aceste persoane sa devina constiente de valoarea si de binecuvantarea Tainei Căsătoriei.

10) Biserica nu consideră că este posibil ca membrii ei să intemeieze uniuni intre persoane de același sex sau sa intre în vreo altă formă de coabitare cu excepția căsătoriei. Biserica exercită toate eforturile posibile pastorale, astfel încât aceia dintre membrii ei care intră în astfel de uniuni, sa poata sa se intoarca la pocăința adevărată și la dragostea binecuvântata de către Biserică.

11) Consecințele grave, determinate de criza instituțiilor căsătoriei și familiei, sunt exprimate prin creșterea ofensiva a numărului de divorțuri și de avorturi și prin creșterea altor probleme ale vieții de familie. Aceste consecințe reprezintă o mare provocare pentru misiunea Bisericii în lumea modernă. Prin urmare, păstorii Bisericii trebuie să-si exercite toate eforturile posibile, pentru a aborda aceste probleme. Biserica Ortodoxă face apel cu dragoste la credincioșii ei, bărbați și femei, precum și la toate persoanele de bunăcuviință, sa protejeze cu fidelitate natura sacra a familiei.
 

Despre impedimente, la Casatorie

1. În ceea ce privește impedimentele la căsătorie, cauzate de inrudirea de sânge, înrudirea de adoptie și de rudenie spirituală, prescripțiile Canoanelor (Canoanele 53 și 54 ale Sinodului din Trullo) și practica Bisericii derivata din acestea, sunt valabile si în ziua de azi, pentru aplicarea în Bisericile Ortodoxe Autocefale locale și determinate și descrise de statutele acestora și de deciziile respective ale Sinoadelor lor.

2. O căsătorie care nu este complet dizolvata sau anulata și un al treilea mariaj, constituie un impediment absolut la încheierea căsătoriei, conform cu tradiția canonică ortodoxă, care respinge categoric bigamia și cea de-a patra căsătorie.

3. În conformitate cu Canoanele Sfinte, intemeierea unei căsătorii in Biserică după depunerea voturilor monahale este interzisa (Canonul 16 al Sinodului IV Ecumenic, Canonul al 44-lea al Sinodului din Trullo).

4. Preoția constituie un obstacol în calea căsătoriei, conform tradiției canonice în vigoare (Canonul 3 al Sinodului din Trullo). (N.red.: adică Taina Căsătoriei nu poate avea loc după Taina Preoţiei, ci înainte)

5. Referiri la căsătoriile mixte ale creștinilor ortodocși cu crestinii non-ortodocși sau non-creștini:

a) Căsătoria unui creștin ortodox cu un creștin neortodox este interzisă, conform Canoanelor, și nu este oficiata în Biserică (Canonul 72 al Sinodului din Trullo). Aceasta poate fi binecuvântata din indulgență și dragoste de om, in cazul în care copiii din această căsătorie urmeaza sa fie botezați și crescuti în Biserica Ortodoxă.

b) căsătoria între creștinii ortodocși și ne-creștini este categoric interzisă, conform Canoanelor.

6. Practica folosită în aplicarea tradiției Bisericii în ce privește impedimentele la căsătorie, ar trebui să fie luata în considerare in prescrierea legislației statului în vigoare, fără a trece dincolo de limitele iconomiei Bisericii.

7. Sfântul Sinod al fiecarei Biserici Ortodoxe autocefale ar trebui să practice iconomia Bisericii în conformitate cu principiile stabilite în Canoanele bisericești, în spiritul discernământului pastoral in slujirea mântuirii omului. (Sursa: lonews.ro) 



Știri interne - februarie 2016 (RO)

Cu dispensă (aprobare specială), căsătoria religioasă mixtă este posibilă în Biserica Ortodoxă

În urma discuțiilor din presă referitoare la poziția Bisericii Ortodoxe Române privind căsătoriile religioase mixte, facem următoarele precizări:

Pentru a păstra unitatea de credinţă şi de viaţă spirituală în familie, tradiția canonică strictă a Bisericii Ortodoxe a formulat explicit interdicția căsătoriei credincioșilor ortodocşi cu persoane de altă confesiune creștină. Totuși, prin iconomie sau pogorământ, din rațiuni pastorale în contexte socio-culturale multiconfesionale, Biserica Ortodoxă îngăduie căsătoria credincioşilor ortodocşi cu persoane de altă confesiune creştină, după obţinerea dispensei (aprobării speciale) de la episcopul ortodox al locului, care are cea mai înaltă responsabilitate pastorală în eparhie.

În acest sens, la cea de-a doua Conferință Panortodoxă Presinodală din anul 1982, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe au confirmat această practică a iconomiei sau dispensei, menţionând însă condiția ca pruncii care se nasc dintr-o căsătorie mixtă să fie botezați în Biserica Ortodoxă. Prin urmare, Bisericile Ortodoxe locale pot lua hotărâri în privința aplicării iconomiei după caz și din rațiuni pastorale particulare. Conform prevederilor art. 88, alin. 1, lit. w din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, numai episcopul conducător al eparhiei (chiriarhul) poate acorda dispensă bisericească pentru căsătorii mixte. În concluzie, în lumina celor menționate mai sus, episcopul locului (chiriarhul) poate să acorde (ca excepţie de la regulă) dispensă pentru căsătoria religioasă a unei persoane creştin-ortodoxe cu o persoană de altă confesiune creştină. - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Nota redacției: recomandăm pe acest subiect (re)citirea articolului Căsătoriile mixte, provocare pastorală de actualitate, apărut în revista noastră în luna august 2015

 

Botezul NU a fost scos în afara legii de către CEDO

După cum clarifică agenția de știri Active News, mai multe site-uri au preluat de pe bloguri obscure o știre conform căreia "Esența creștinismului, botezul, a fost trecut în afara legii de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului!". "Știrea", după cum admit chiar autorii ei, își are originile pe un "site bulgăresc", "bulgarian times", care la rândul său citează "gasove.com".

În sprijinul afirmațiilor sale, autorul știrii (Gabriel Niculescu) afirmă că: "Botezul copiilor incalca articolul 16 din Conventia Europeana, coroborat cu articolul 22..". O simplă verificare a Convenției a Drepturilor Omului, arată că articolul 16 se referă la "Restricțiile activității politice a străinilor", iar articolul 22 vorbește despre "Alegerea judecătorilor CEDO". Convenția Europeană a Drepturilor Omului poate fi consultată aici. CEDO nu dă legi, ci hotărâri, iar acestea se aplică din momentul emiterii lor. În goana după trafic, niciunul din site-urile respective nu s-a împiedicat însă de verificarea informațiilor pe care le transmite, cu lacrimi de crocodil, despre "esența creștinismului".

Mai grav, "știrea" a fost preluată și de site-uri care se vor a fi  luate în serios, care în mod parșiv, se întreabă dacă "CEDO a scos botezul în afara legii". Autorii se conving că știrea este un hoax, dar tot o postează folosindu-se de alibiul dubativ "ar fi zis, ar fi hotărât". Ocazia pentru niște trafic ușor nu putea fi ratată. Cât de jos mai poate cădea presa din România? – se întreabă ziariștii Activenews.ro (sursa foto: fotografibotez.com)

 

Crucea de pe Caraiman va fi restaurată de MAPN

Guvernul a aprobat printr-un Memorandum, trecerea Crucii de pe Caraiman din domeniul public al orașului Bușteni în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale. Această măsură este necesară pentru finanțarea reabilitării monumentului din bugetul ministerului. "Monumentul Eroilor necesită lucrări de reabilitare, acestea fiind estimate de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, la suma de 6 milioane de lei. Primăria Bușteni a transmis o scrisoare de intenție Ministerului Apărării Naționale pentru identificarea unor soluții de finanțare la nivelul instituției militare pentru restaurarea monumentului. Având în vedere importanța deosebită a monumentului și participarea în cadrul Programului Național "România 100” pentru aniversarea, la 1 decembrie 2018, a 100 de ani de la crearea statului național unitar român, a fost identificată ca soluție finanțarea lucrărilor de reabilitare de la bugetul anual aprobat MApN", precizează Guvernul, într-un comunicat.

Monumentul Eroilor de pe Masivul Caraiman a fost realizat prin grija Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în perioada 1926-1928 de către arhitecții români Georges Cristinel și Constantin Procopiu. Monumentul reprezintă unul dintre simbolurile unității naționale, ale jertfei pentru înfăptuirea acesteia, construit în memoria militarilor căzuți în luptele primei conflagrații mondiale. Crucea de pe Caraiman este situată la altitudinea de 2.291 metri,  are o înălțime de 39,5 metri și include un soclu din ciment de 8 metri și a fost desemnată de Guinness World Records cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. (Sursa: activenews.ro, sursa foto: crucecaraiman.ro)

 

1000 de copii au primit burse din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în anul 2015

În anul 2015, cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei au fost trimise peste 35 de transporturi cu haine și alimente către zone defavorizate din România. De asemenea, 1000 de copii din România, Republica Moldova și Italia au primit burse (între ianuarie și iunie 490 copii, între septembrie și decembrie 512 de copii), după cum se menţionează în comunicatul emis de Biroul de Presă al Eparhiei, cu prilejul întrunirii Congresului și a Adunării Eparhiale, marţi 03 februarie 2016 (Roma). (Sursa, inclusiv foto: basilica.ro)

 

Programul „Masa Bucuriei” se amplifică

În Salonul Teoctist Patriarhul din cadrul Reşedinţei Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a primit miercuri, 10 februarie 2016, vizita unor reprezentanţi ai Carrefour România. Evenimentul a marcat extinderea la nivel naţional a programului social-filantropic Masa Bucuriei. Biroul de Presă al Patrarhiei Române precizează:

"Pornind de la o voinţă comună, aceea de a interveni pentru sprijinirea categoriilor sociale defavorizate, Patriarhia Română şi Carrefour România SA au decis să extindă Programul „Masa Bucuriei”, program care constituie astăzi o necesitate socială practică şi are o semnificaţie spirituală profundă, inspirată din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toţi oamenii, dar mai ales pentru cei aflaţi în dificultate. După ce parteneriatul dintre părţile menţionate mai sus s-a derulat, într-o primă fază, la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor, partenerii au considerat că este posibilă și necesară extinderea acestuia la nivelul întregii țării, urmând să fie implicate toate magazinele de tip supermarket și hipermarket din rețeaua Carrefour.

Întrucât fapta bună, izvorâtă din iubire milostivă şi dezinteresată, poartă în ea o lumină spirituală şi devine o comoară a sufletului pentru veşnicie, Biserica pomeneşte totdeauna în slujbele ei pe ctitori, binefăcători şi miluitori, cultivând astfel o civilizaţie a generozităţii sau dărniciei şi având convingerea, exprimată lapidar şi înţelept de poporul român, că „dar din dar se face rai”. De aceea, în numele tuturor beneficiarilor, Patriarhia Română adresează mulţumiri conducerii celor două companii partenere, Carrefour şi Selgros, pentru deschiderea şi profesionalismul arătate în extinderea programului. Totodată, Patriarhia Română adresează mulţumiri şi tuturor ostenitorilor așezămintelor social-filantropice care contribuie la buna desfăşurare a acestui program cu o semnificaţie profund umană. " (Sursa, inclusiv foto: baslica.ro)

 

Parlamentul European dezaprobă maternitatea surogat

Parlamentul European a adoptat Raportul anual privind drepturile omului și democrația în lume în anul 2014, raportor fiind eurodeputatul român Cristian Preda (PPE). Paragraful 114 al documentului este o noutate absolută, întrucât condamnă, pentru prima dată, „practica surogației, care subminează demnitatea umană a femeii din moment ce corpul acestei și funcțiile sale reproductive sunt utilizate ca o marfă”. Parlamentul mai consideră că „pratica surogației gestaționale care implică exploatare reproductivă și folosirea corpului uman pentru câștig financiar sau de altă natură, în special în cazul femeilor vulnerabile din țările în curs de dezvoltare, trebuie să fie prohibită și examinată ca prioritate în cadrul instrumentelor internaționale de drepturile omului”. În timp ce o coaliție absolut neobișnuită de organizații pro-viață (preocupate de demnitatea și drepturile copilului și ale femeii) și feministe (concentrate pe drepturile femeii) au susținut moțiunea, aceasta constituie o lovitură grea pentru industria „medicinei reproductive” care lucrează pentru cuplurile bogate și pentru cuplurile de homosexuali care, prin nefericita înlesnire a parlamentelor unora dintre țările europene și nu doar, se joacă de-a „familia” și au deci pretenții la „a avea copii”.

În România, fenomenul surogației este în zona „gri”. Aceasta se practică, nefiind interzisă explicit, dar nu este reglementată în niciun fel, ceea ce duce la abuzuri și încălcări ale drepturilor omului. Cum anul 2016 va aduce aproape sigur, după aproape 20 de ani de încercări eșuate, o lege a reproducerii asistate, sperăm să vedem cel puțin fenomenul mamei purtătoare și pe cel conex al turismului reproductiv puse la indexul relelor și scoase în afara legii. Fidelă preocupării sale pentru valorile bioeticii creștine și drepturile autentice ale omului, PRO VITA București, membră a Uniunii Internaționale pentru Abolirea Surogației, solicită autorităților române interzicerea completă a oricărei forme de surogație, comercială sau nu. În această calitate am remis Parlamentului României documentul-suport MAMA PURTĂTOARE: PÂNTECE DE ÎNCHIRIAT – Document-suport pentru dezbateri publice. Detalii suplimentare puteți găsi pe websiteul www.mama-purtatoare.ro. (Sursa, inclusiv foto: culturavietii.ro)



Știri externe - februarie 2016 (EXT)

FILIPINE: Convertiri în masă la Ortodoxie

Doi foști episcopi protestanți, patru pastori și enoriașii lor s-au botezat recent ca ortodocși, în Filipine. Astfel, preoții ortodocși ruși din zonă au avut ocazia să boteze sute de foști protestanți. Taina Sfântului Botez a fost precedată de doi ani de cateheză. Noi Botezuri în masă sunt asteptate și în alte 29 de comunități filipineze, doar în cursul acestui an, în cadrul misiunii ortodoxe Ruse din Filipine.

De asemenea, în SUA, tot mai mulți africani trec la Ortodoxie. Frăția ortodoxă "Sfântul Moise cel Negru" este o organizație non-profit, pan-ortodoxă, în care aceștia sunt atrenați. Misiunea sa este aceea de a veni în ajutorul americanilor, cu darul Ortodoxiei. (sursa: lonews.ro)

TURCIA: O altă biserică foarte veche a fost descoperită în catacombele din Cappadocia

O biserică foarte veche a fost descoperita într-un oraș subteran din Cappadocia (Turcia). Biserica a fost găsită în timpul lucrărilor de excavare întreprinse pentru construirea unei case în orașul mic Nevsehir, aflat pe platoul anatolian central. Autoritățile locale au declarat deja că vechea biserică ar putea deveni unul dintre principalele obiective de pelerinaj creștin. Potrivit primarului orașului Nevșehir, Ünver Hasan, zidurile bisericii sunt decorate cu fresce frumos conservate, conținand scene ale Înălțării și Judecății de Apoi. "Din câte știm noi, fresce similare nu mai sunt cunoscute în alte biserici vechi. Conform cercetătorilor, datează din al cincilea secol dupa Hristos". Arheologii au anunțat că lucrările vor fi întrerupte până în primăvară, astfel încât frescele să nu sufere din cauza umezelii de iarnă. "Am identificat câteva fresce", a declarat arheologul, "iar celelalte vor fi scoase la lumină, cu timpul. Frescele de pe fațada bisericii reprezintă Răstignirea și Înălțarea Domnului. Mai există, de asemenea, fresce cu reprezentări ale apostolilor, sfinților și proorocilor Moise și Ilie", a mai dăugat el. O galerie foto este disponibilă aici. (sursa: lonews.ro), sursa foto: descopera.ro)

ITALIA: Un milion de italieni au ieșit în stradă pentru a susține familia tradițională

Un protest masiv a avut loc la Roma în apararea familiei tradiționale. Evenimentul a fost provocat de dezbaterea din Italia legată de recunoașterea parteneriatelor gay și a unor drepturi de adopție limitate pentru cuplurile de același sex (Euronews). Prevederea care permite homosexualilor să adopte copiii biologici ai partenerilor lor este cea mai contestată, inclusiv în coaliția condusă de premierul de stânga Renzi, care susține proiectul (AFP). Ministrul de interne, Angelino Alfano, membru al Partidului Noului Centru-Dreapta, este unul din criticii cei mai vocali ai ”prevederii copilului vitreg”, asa cum este numita măsura legislativă. Angelino a declarat recent că va căuta să anuleze prevederea, dacă va fi votată în Parlament, prin convocarea unui referendum pe temă (The Guardian). La marș au participat mai mulți membri ai Parlamentului European. Papa Francisc a readus aminte opoziția Bisericii Catolice față de căsătoriile gay, cu o săptămână în urmă, afirmând că familia tradițională este familia dorită de Dumnezeu(Euronews). (Sursa: The European Post via cuvantul-ortodox.ro)

FRANȚA: Consiliul Europei a decis: Statul Islamic a comis GENOCID

Pe 27 ianuarie 2016, Adunarea Consiliului Europei (Strasbourg) a adoptat o rezoluție care recunoaște că "persoanele care acționează în numele entității teroriste auto-proclamate Daesh" [Statul Islamic], "au comis acte de genocid și alte infracțiuni grave, pedepsite în conformitate cu dreptul internațional".

În rezoluția intitulată "Luptătorii străini din Siria și Irak" (nr. 2091, 2016), Adunarea "reiterează faptul că dreptul internațional le impune statelor obligația pozitivă de prevenire a genocidului și, prin urmare, ele trebuie sa faca tot posibilul pentru a-i împiedica pe cetățenii proprii să participe la astfel de acte". (sursa: lonews.ro)

UCRAINA: Lumea ortodoxă nu va susține schisma din Ucraina

Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a declarat că Primații Bisericilor Ortodoxe, reuniți în Sinaxă la Chambesy în luna ianuarie a acestui an, s-au arătat de acord în condamnarea schismei Bisericii din Ucraina. Patriarhul a reiterat faptul că există o singură modalitate de a depăși schisma ucraineană: "prin negociere și prin obținerea de rezultate, pe baza canoanelor sfinte". "Ucraina are doar Biserica Ortodoxă Ucraineană, recunoscuta de către toate Bisericile Ortodoxe și, prin urmare, în cazul în care oamenii doresc să fie în comuniune cu credința ortodoxă ecumenică, acestia ar trebui să revină in Biserica Ortodoxă Ucraineană, pe baza canoanelor existente în Ortodoxia ecumenică. Nu există nicio altă cale, și nu există, astazi, niciun alt mesaj pentru Ucraina, din partea Patriarhilor", a spus el. (Sursa: lonews.ro)

ISRAEL: A fost descoperită Scăldătoarea Siloamului

De ani de zile, unii cercetători pun la îndoială precizia istorică a Evangheliei după Ioan. Evanghelia după Ioan, capitolul 9, relatează scena în care Iisus vindecă un orb din naștere. După ce spune ucenicilor că orbirea acestuia nu are nimic de-a face cu păcatele lui sau ale părinților săi, Iisus a făcut tină, a uns ochii orbului și l-a trimis să se spele în scăldătoarea Siloamului. În secolul al cincilea, creștinii au identificat un loc în Ierusalim ca fiind scăldătoarea Siloamului și locul miracolului. Dar descoperirea scăldătoarei adevărate a avut loc de curând.  În timpul lucrărilor de construcție pentru reparația unei conducte de apă lîngă Muntele Templului, arheologii au găsit „două trepte vechi de piatră.” În conformitate cu Biblical Archeology Review, „cercetările ulterioare au arătat că aceste două trepte au fost parte a unui bazin monumental din perioada celui de-al doilea Templu, perioada în care a trăit Iisus.” Scăldătoarea, de formă trapezoidală, a avut lungimea de aproximativ 70 de metri. (Sursa: http://www.christianpost.com, traducere pentru lonews.ro de Ion Rotaru)

 



Adunarea Naţională Bisericească a evaluat activitatea Bisericii Ortodoxe Române din anul 2015 şi a aprobat proiectele pentru anul 2016 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române


        În ziua de 24 februarie 2016, în Sala de conferinţe a Centrului Naţional pentru formarea continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa anuală de lucru a Adunării Naţionale Bisericeşti, organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale.

În cuvântul de deschidere, Patriarhul României a accentuat necesitatea consolidării activităților multiple ale Bisericii, a cooperării dintre clerici şi mireni, a evidențiat importanța misiunii laicatului ortodox şi cultivarea statorniciei în credinţă într-o lume schimbătoare.

Membrii Adunării Naţionale Bisericeşti au examinat şi aprobat Raportul general anual al Consiliului Naţional Bisericesc şi rapoartele Comisiilor Adunării asupra activităţii Bisericii Ortodoxe Române în anul 2015 în ceea ce privește lucrarea pastoral-liturgică şi social-filantropică, viaţa monahală, învăţământul teologic şi predarea religiei în şcolile publice, activitatea editorial-tipografică şi mass-media, patrimoniu cultural-bisericesc, construcţiile de noi lăcașuri de cult, relaţiile cu alte culte, grija pentru comunităţile ortodoxe româneşti din străinătate, relaţiile interbisericeşti şi interreligioase etc.

1. Din bogata activitate bisericească desfăşurată în anul 2015, au fost evidenţiate manifestările legate de Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, organizate de Patriarhia Română şi eparhiile din ţară şi străinătate. În mod special a fost evidenţiată vizita la Patriarhia Română, a unei delegații de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, care a adus, spre închinare, racla cu moaștele sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (24-29 octombrie 2015).

2. A fost apreciată continuarea Proiectului Alege şcoala!, etapa a treia, derulat de Patriarhia Română la nivel naţional cu scopul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar, proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.

3. Membrii Adunării Naţionale Bisericeşti au apreciat opera social-filantropică desfăşurată de eparhiile Patriarhiei Române în anul 2015. În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române funcţionează în prezent 766 de instituţii şi servicii sociale, dintre care: 150 cantine sociale şi brutării, 52 instituţii medicale şi farmacii, 97 centre de zi pentru copii, 54 centre educaţionale, 16 centre de zi pentru vârstnici, 50 centre rezidenţiale pentru vârstnici, 25 centre comunitare, 37 centre de tip familial, 40 grădiniţe sociale şi after-school, 14 locuinţe protejate, 78 centre de informare, consiliere şi resurse, 2 instituţii de învăţământ pentru adulţi, 16 centre de urgenţă (pentru persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane), 9 campusuri de tabără şi alte 126 de instituţii sociale cu specific diferit.

La nivelul eparhiilor Patriarhiei Române se află în derulare 489 de proiecte şi programe sociale, dintre care 326 finanţate din fonduri proprii, 41 cu finanţare publică, 35 cu finanţare externă şi 87 cu finanţare mixtă.

În anul 2015 au beneficiat de asistenţă socială de specialitate 31.498 copii din așezămintele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere sau cu părinţi aflaţi la muncă în străinătate, 3.707 persoane cu dizabilităţi (deficienţe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA etc.), peste 21.010 persoane vârstnice din aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi cu grave probleme de sănătate, 23.934 şomeri, adulți în dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităților naturaleşi aproximativ 8 387  persoane din alte categorii sociale defavorizate.

3. Anul trecut eparhiile Patriarhiei Române, prin birourile social-filantropice, au acordat ajutoare financiare directe în valoare de 11.605.048 lei şi ajutoare materiale în valoare estimată de 22.912.063 lei.

În ansamblu, pentru susţinerea întregii activităţi de asistență socială și filantropică şi pentru sprijinirea sinistraților, în anul 2015, la nivelul Patriarhiei Române, s-au cheltuit aproape 123 milioane lei.

Situaţia statistică prezentată şi sumele cheltuite nu includ activitățile social-filantropice şi educaţional-culturale desfăşurate permanent de parohiile şi mănăstirile Patriarhiei Române din ţară şi străinătate.

Membrii mireni ai Adunării Naţionale Bisericeşti au exprimat îngrijorarea şi au dezaprobat atacurile nedrepte ale unor ONG-uri anticreștine împotriva Bisericii cu scopul de a o discredita şi de a submina valorile naționale si spirituale din spațiul românesc. În acest sens, a fost subliniată importanța implicării mai susținute a membrilor mireni în comunicarea mesajului Bisericii în societate.

La finalul şedinţei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit ierarhilor, preoţilor, credincioșilor mireni şi autorităților centrale şi locale, sponsorilor şi voluntarilor pentru implicarea lor în derularea multiplelor activităţi ale Bisericii, îndemnându-i să sporească lucrarea lor socială şi misionară, pentru a ajuta pe cei aflați în dificultate: bolnavi, bătrâni, orfani, săraci şi neajutorați.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE



Noi Decizii ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române - februarie 2016 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

În ziua de 25 februarie 2016, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală. 

Dintre hotărârile luate de Sfântul Sinod menţionăm:

1. A aprobat canonizarea cuvioşilor Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara, judeţul Vâlcea, cu ziua de pomenire 3 septembrie şi a cuvioşilor Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, cu ziua de pomenire 5 octombrie;

2. A reafirmat importanţa patrimoniului cultural religios şi obligaţia conservării, consolidării şi restaurării bisericilor monumente istorice, precum şi necesitatea continuării lucrărilor începute de construire a unor lăcaşuri de cult, deşi sprijinul statului în acest sens s-a diminuat în mod îngrijorător;

3. A stabilit etapele de pregătire a Întrunirii internaţionale a tineretului ortodox, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 1 - 4 septembrie 2016, eveniment organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor;

4. A acordat binecuvântare unui grup de jurişti ortodocşi români pentru înfiinţarea Asociaţiei juriştilor ortodocşi, cu scopul apărării şi susţinerii instituţiei Bisericii şi a activităţilor ei în societate;

5. A instituit bursa de merit Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru elevi şi studenţi cu rezultate şcolare deosebite, dar care aparţin unor familii cu venituri reduse;

6. A luat act cu apreciere de activitatea pastorală a ierarhilor din afara graniţelor ţării în anul 2015, cu perspectiva înfiinţării unor noi unităţi bisericeşti;

7. A stabilit criteriile de selectare a membrilor delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române la Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se va desfăşura la Academia Ortodoxă din Chania, Creta, în perioada 18-27 iunie 2016. (Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

Ședință de lucru a Sfântului Sinod al BOR

La Reşedinţa Patriarhală s-a desfășurat joi, 25 februarie 2016, şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Întrunirea s-a desfășurat sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.

Canonizarea a patru cuvioşi români

În deschiderea lucrărilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a anunţat că, în cadrul şedinţei de astăzi, cuvioșii Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu, precum şi cuvioșii Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stănișoara, din Arhiepiscopia Râmnicului, vor fi trecuţi în rândul sfinţilor.  

„Este o bucurie mare pentru că aceşti sfinţi cuvioşi nevoitori au sfinţit cu rugăciunile şi nevoinţele lor pământul Ţării Româneşti în aceea zonă”, a subliniat Patriarhul României.

Proclamarea canonizării va avea loc la Râmnic, în luna septembrie 2016.

Educația religioasă a tineretului creștin ortodox

Un alt subiect aflat pe ordinea de zi este Educația religioasă a tineretului creștin ortodox.  

„Acest aspect se reflectă şi în preocuparea permanentă a Patriarhiei şi a Sfântului Sinod de a îmbunătăţi programele, manualele şi abordarea pastorală a tinerilor”, a precizat Preafericirea Sa.

Atenție specială îndreptată către diaspora română

„O atenție specială va fi îndreptată spre diaspora română căreia”, a spus Patriarhul României, „trebuie acordată o responsabilitate deosebită”.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mărturisit că există „perspective de înfiinţare de noi Eparhii în Occident” şi a evidenţiat faptul că diaspora românească, „fenomen nou în forma aceasta atât de numeroasă”, are multe repercusiuni negative în ţară deoarece „numărul înmormântărilor este mai mare decât numărul botezurilor, pe când în diaspora numărul botezurilor este de trei ori mai mare decât numărul înmormântărilor, pentru că acolo majoritatea sunt tineri”.

***

Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate și este compus din toți ierarhii în funcție. (Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

 



Reacţii faţă de Marele Sinod Pan-Ortodox - ÎPS Hierotheos Vlahos

Mitropolitul Hierotheos (Vlachos) de Nafpaktou s-a adresat, printr-o scrisoare, Arhiepiscopului Atenei și Sfântului Sinod al Bisericii din Grecia, pe tema textelor pre-sinodale ale Sfantului si Marelui Sinod Pan-Ortodox (iunie 2016), care ar urma sa fie aprobate.

"Preafericirea Voastră, Președinte al Sinodului,

Soborul întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe (6-9 martie 2014) a decis să creeze o comisie inter-ortodoxa speciala, constând din cate un episcop și un consilier din fiecare Biserică autocefală. Printre indatoririle comisiei, s-ar numara si revizuirea textelor: Biserica Ortodoxă și mișcarea ecumenică; Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine și contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea păcii, dreptății și iubirii între popoare și eradicarea formelor rasiale și a altor forme de discriminare. Această lucrare a inceput in luna septembrie 2014 și s-a incheiat de Sfintelor Paști, în anul 2015 (vezi ARHIVA Lăcaşuri Ortodoxe®).
Intrucat fiecare Biserică Autocefală va constitui "o singură voce", adică un vot, la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, ramasesem cu impresia că revizuirea textelor urma să fie făcută de către reprezentanții Bisericii noastre, care ar primi instrucțiuni și îndrumare din partea Sfântului Sinod al Bisericii (local).
 
Cu toate acestea, am fost informat recent că textele pe marginea acestor subiecte au fost completate de către Comisia Speciala Inter-Oortodoxa și au fost deja prezentate Sfântului si Marelui Sinod, fără cunoștința ierarhilor Bisericii noastre, și nu știu ca ele sa fi fost vazute de Sfântul Sinod permanent (local)".


In continuare, acesta acuza, in scrisoarea sa, faptul ca unele texte deja adoptate si verificate anterior, au suferit, intre timp, unele modificari, despre care ierarhii Bisericii Greciei nu ar fi fost informati:
 

"Ca membru al Sfântului Sinod Permanent, am cerut, în decembrie 2015, sa ni se puna la dispozitie textele, care ne-au fost oferite în ianuarie 2016. Ulterior, am studiat textele hotarate, comparandu-le cu textele redactate anterior, de cele patru Sinaxe Presinodale pan-ortodoxe, și am constatat că existau diferențe, ca urmare a revizuirii acestora.

Aceasta dă naștere mai multor întrebări:
Ce Sfant Sinod permanent a aprobat revizuirea acestor texte specifice ale Sinaxelor Presinodale Pan-Ortodoxe?
Ce Sfânt Sinod peramanent s-a ocupat de aceste subiecte și de remarcile făcute?
Caror si cator ierarhi le-au fost aduse la cunostinta acele părți care au fost revizuite?
De ce aceste texte nu au fost prezentate spre aprobare Ierarhiei, facand referire la Sfântul si Marele Sinod fără știrea Ierarhilor?
Câti ierarhi au fost conștienți de textele revizuite, cu excepția mitropoliților Sinodului, care au fost recent instiintati de ele, desi între timp au fost aprobate de către reprezentanții Bisericilor autocefale și trimise Sfântului si Marelui Sinod?
Preafericite,
Întrebările care se nasc sunt grave și au nevoie de răspunsuri, care trebuie să fie transmise tuturor ierarhilor Bisericii noastre, deoarece prezenta Sinodului Permanent nu este în măsură să-și asume o astfel de mare responsabilitate.
 
Acest lucru este deosebit de important, deoarece intr-un loc se specifica: "Biserica Ortodoxă consideră că orice tentativă de rupere a unitatii Bisericii, intreprinsă de indivizi sau de grupuri, sub pretextul păstrării sau apărarii adevăratei Ortodoxii, trebuie condamnata" (Relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine §22). 

Cu alte cuvinte, în cazul în care decretele adoptate de către Sfântul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, ignorandu-i pe ierarhi, călugării și teologi, vin în contradicție cu viziunea patristică, acestia vor fi considerați raspunzatori, judecati și condamnati, în cazul în care ar refuza să le pună în aplicare?   (www.lonews.ro)




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Tradiţie şi ereziile
Ortodoxia şi societatea pragmatică - Klaus Kenneth

Interviu realizat de Tudor Petcu

Klaus Kenneth este scriitor, profesor şi muzician din Elveţia şi un important gânditor ortodox contemporan din Occident, cunoscut mai ales datorită operei sale Două milionane de kilometri în căutarea adevărului, în care sunt relatate o serie de experienţe spirituale personale.
 

    Mi-ar plăcea să începem discuţia noastră prin a lua în considerare semnificaţia pragmatismului, care, în zilele noastre, este un subiect foarte important, în special din punct de vedere social şi cultural. Dată fiind această stare de fapt, întrebarea mea este următoarea: care este perspectiva dvs generală în calitate de gânditor ortodox asupra pragmatismului? Credeţi că pragmatismul, general vorbind, este o deconstrucţie a moralităţii elementare şi chiar a spiritului uman?

 Ştiu pur şi simplu că Hristos Însuşi a fost foarte pragmatic în învăţăturile şi cuvintele Sale după cum a fost confirmat mai târziu de către Apostoli. Cred că istoria a arătat suficient de mult că cei ce nu au avut o experienţă personală în Hristos, au distorsionat sensul afirmaţiilor Sale, şi astfel, ca urmare a neînţelegerii lor, s-au înstrăinat de Viaţa însăşi. Toţi oamenii sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Cei ce se ghidează după propria lor imagine, aşa cum au făcut numeroşi gânditori protestanţi, demonstrează de fapt că nu l-au înţeles pe Hristos, după cum nu au înţeles nici pragmatismul Acestuia.

În sfârşit, putem afirma că scandaloasa schismă a Bisericii a fost şi un rezultat al faptului că gânditorii romani au abandonat locul inimii, începând să filosofeze asupra Scripturii, dând naştere unor neînţelegeri.

Înţeles în acest fel, după cum Hristos ne-a spus, pragmatismul ortodox este singura cale care va salva lumea, moralitatea elementară şi spiritul uman. Acest Adevăr este păstrat în Biserica Sa. O biserică făcută de mâna omului, orientată mai mult înspre a discuta despre chestiuni filosofice, o biserică ce nu corespunde unui spital pentru sufletele rănite, nu are dreptul la existenţă. Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care bisericile catolice sunt din ce în ce mai goale în zilele noastre. Hristos nu a venit să prezinte umanităţii câteva noi afirmaţii teoretice sau teologice, în niciun caz. El a venit să creeze o viaţă complet nouă pentru întrega umanitate. Înţeles în acest fel, pragmatismul ortodox înseamnă reconstrucţia naturii căzute a omului şi o contrapondere la deconstrucţia valorilor morale elementare.

    Ortodoxia este o foarte importantă perspectivă teologică şi viziune asupra lumii, societăţii, culturii etc. Dar, înainte de toate, ortodoxia este un mod de viaţă foarte profund şi de aceea este esenţial să o înţelegem corect. În acelaşi timp, după cum am subliniat, pragmatismul este într-o continuă dezvoltare, considerat una din marile tentaţii ale lumii contemporane. Putem vorbi de un anumit raport între ortodoxie şi pragmatism, şi dacă da care ar fi acesta?

 Prefer să spun cea mai importantă perspectivă teologică, şi nu doar o perspectivă. Următoarea problemă este acest mod de viaţă foarte profund, care din păcate nu este urmat de cel puţin 95% dintre credincioşi, plus faptul că o foarte mare parte din cler nu înţelege întru totul un asemenea mod de viaţă. Înţelegerea, după cum sfântul părinte Sofronie îmi repeta de multe ori, trebuie să vină din înâlnirea cu Hristos în inimă, şi nu din creierul care filosofează. Pentru că altfel nu se va deschide uşa celor ce cad tentaţiei de a dori să modernizeze ceea ce în realitate este veşnic.

Deci dezvoltarea nu trebuie să aibă loc în tradiţii formale, ci în inima omului: aceasta este relaţia dintre ortodoxie şi pragmatism. Tot ceea ce nu contribuie la edificarea inimii şi sufletului omului trebui dat la o parte.

    În teologia ortodoxă unul din cele mai esenţiale aspecte este desigur tradiţia. De fapt, pentru o corectă înţelegere a ortodoxiei avem nevoie să cunoaştem în primul rând semnificaţia tradiţiei, care are un rol sacru. Dar se pare că în pragmatism tradiţia nu este atât de importantă şi, după cum anumiţi gânditori contemporani, afirmă, pragmatismul poate fi, cel puţin în sensul filosofiei lui Derrida, o deconstrucţie a tradiţiei. Chiar aceasta să fie situaţia? Chiar astfel poate fi înţeles şi tradus pragmatismul? Şi dacă acesta este sensul pragmatismului care ar fi principalul rol al ortodoxiei într-un astfel de context?

Desigur, Ortodoxia înseamnă 50% Tradiţie şi cealaltă jumătate Scriptură. După cum vedeţi, ţin să scriu Tradiţie cu T. Vorbim de asemenea şi de o tradiţie folclorică a sărbătorilor locale printre ortodocşii din diferite colţuri ale lumii. Tradiţia noastră ortodoxă ne-a fost transmisă de Hristos Însuşi şi apostolii săi. Prin urmare, cine ar îndrăzni să schimbe Învăţăturile Sale? Numai ignoranţii şi deziluzionaţii au încercat să procedeze aşa. Adevăratul pragmatism ne conduce către adevărata Tradiţie. Sfânta Liturghie, sărbătorile ortodoxe, rugăciunile ortodoxe..., toate acestea sunt de fapt pragmatice în scopul vindecării naturii căzute a omului. Deci, îndrăznesc să spun: Ortodoxia trebui să fie pragmatică şi să dea la o parte toate elementele lumeşti, care falsifică Învăţăturile lui Hristos. Cred din tot adâncul meu că Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva ortodocşi. Iar ceilalţi trebuie să redescopere asta.

   Cum ar trebui să înţeleagă Biserica Ortodoxă pragmatismul, atât din punct de vedere religios, dar mai cu seamă din punct de vedere etic şi cultural? Nu în ultimul rând, consideraţi că putem găsi un anumit numitor comun între ortodoxie şi pragmatism?

Biserica Ortodoxă cu sfinţii ei a înţeles demult legătura dintre religie, ethos şi cultură. Toate celelalte religii sau sisteme politice sunt exclusiviste, ceea ce a dus la distrugere şi cădere, cum a fost cazul Imperiului Roman. Deci, integrând ethos-ul – prin propria sa natură – şi cultura, Biserica Ortodoxă a contrubuit încă de la început la educaţia şi sfinţenia omului. Ortodoxia şi pragmatismul merg mână în mână.




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Isihastul anonim: o carte care a stat tăinuită 128 de ani - Vasile Andru

Pe Muntele Athos, am aflat despre o carte care a stat tăinuită 128 de ani: „Isihastul anonim. Cartea contemplației neptice”.

Această carte ascunsă s-a editat abia în anii noștri, într-un tiraj restrâns. Dacă ar fi fost cunoscut la timp, Isihastul anonim (pe care eu l-am numit „Pelerinul grec”) ar fi avut o circulație la fel de mare ca „Pelerinul rus”.

Manuscrisul Isihastul anonim a fost găsit la mănăstirea Xenofont. Autorul este probabil părintele Hariton, care a viețuit la mănăstirea athonită Xenofont, și a scris lucrarea sa în anul 1851. Cartea s-a editat abia în 1979, la Salonic, ediția a fost îngrijită de Teoclit Dionisiatul.

Manuscrisul datează cam din aceeași perioadă cu Pelerinul rus și poate fi pus în simetrie cu el. Mărturisirea unui pelerin [rus] despre lucrarea plină de har a Rugăciunii lui Iisus, a fost editată în 1870, dar a fost scrisă cu un deceniu înainte. Editorul ediției a doua zice că a copiat textul de la un călugăr rus care viețuia la Muntele Athos, la mănăstirea Russikon. S-a dedus că pelerinul rus s-a retras, la urmă, pe Muntele Athos. (De altfel, în partea a doua a expunerii sale, pelerinul rus descrie cu minuțiozitate metode athonite, neptice.)

Așadar, pelerinul grec a fost contemporan cu pelerinul rus. E posibil că ei doi să se fi întâlnit. Sau zic: e imposibil să nu se fi întâlnit! Unul viețuia la mănăstirea Xenofontes, altul la mănăstirea Russikon. Cele două mănăstiri sunt chiar vecine.

Specificul neptic

Cartea „Isihastul anonim. Cartea contemplației neptice” relansează un termen filocalic uitat: isihasmul neptic, adică iluminativ. (Termenul provine din nepsis, care înseamnă trezie, sau mai bine zis: trezie în duh, trezvie. Este o stare de conștiință extinsă, iar cei care au dobândit-o sunt numiți de Sf. Pavel: „s-au făcut partași Duhului Sfânt”.)

Aceasta ar fi o diferență între pelerinul grec și pelerinul rus: unul este neptic, altul este pietist... totuși ambii au ajuns în același punct: desăvârșirea.

De altfel, nu există pietist pur și nici neptic pur, pentru că acestea sunt doar dominante sau debuturi... În destinul mistic, începi ca slăvitor și sfârșești în theosis, în pleroma.

Manuscrisul de la Xenofont, Isihastul anonim, nu a avut o circulație mare pentru că se adresa căutătorilor neptici (iluminativi), așadar nu avea o miză populară. Contemplația neptică nu este pentru obște, nu este pentru cei mulți care pot practica doar „rugăciunea de toată vremea”; ci este pentru isihaști.

Firește, în „faza purificativă”, pelerinul grec merge și el pe o cale doxologică, slăvitoare. El repetă un stih mai special: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Cuvîntului lui Dumnezeu cel Viu, miluiește-mă. În final, zice: „În mine lumea e crucificată și eu sunt crucificat lumii.”

Paranteză de elucidare

Isihasmul adevărat este neptic, adică iluminativ.

Am folosit cândva, pentru diferențiere, și termenul de isihasm „folcloric” numind un fel veleitar de a înţelege, la noi, „democratizarea” acestei taine. Se folosește prea mult termenul isihasm, care s-a folclorizat. Este ca şi cum ai spune: „Românul s-a născut isihast!” Mulţi dintre cei care vorbesc de practica aceasta se află într-adevăr la stadiul unui isihasm folcloric. Unii cred că simpla repetare a „Rugăciunii inimii” este chiar „isihasm”. Asta duce la folclorizarea termenului. Isihasm nu e totuna cu Rugăciunea lui Iisus. Rugăciunea de toată vremea pentru paza minții este doar cale spre isihasm, este abia faza întâi a urcușului isihast.

 

Crypte ergasia

Isihasmul neptic sau iluminativ e numit, între inițiați, crypte ergasia (lucrarea ascunsă).

Aspectul acesta (faza iluminativă) este secret, nu se destăinuie decât celui care e hotărât să lase totul şi să se consacre acestei căi.

Părintele Benedict Ghiuş de la Cernica a dezvăluit cu extremă zgârcenie taina fazei iluminative (pe care el o primise de la Ivan Kulâghin, în 1946. Era unul din cei 12 monahi români căruia Ivan Kulâghin le-a dezvăluit taina).

Prin anii 90, Pr. Ghelasie de la Frăsinei mi-a povestit că s-a dus la arhim. Benedict Ghiuş şi i-a cerut taina. Acesta nu i-a dat-o, zicând: „Cei cărora le-am dat-o, n-au ţinut-o. Aşa că m-am hotărât să n-o mai dau.”

Părintele Calinic Cărăvan din Lainici (și dânsul primise taina, în cadrul ritual, de la Ivan Kulâghin, în 1946), era mai îngăduitor, în aparență, cu împărtășirea tainei către ucenic, chiar și către ucenicul mirean. Adică el nu-ţi cerea un legământ expres; dar te punea la încercări din care afla dacă e cazul să-ți destăinuie etapa neptică.

Tradiția secretă

Despre „tradiția secretă” (cum o numește André Scrima), găsim atenționări ferme în multe scrieri filocalice, de la Dialoguri duhovnicești de Ioan Casian (sec.IV), până la Patriarhul Calist I (sec. XIV).

Patriarhul Calist I, în Tratat despre rugăciune, cap. 8, este ferm și prohibitiv:

„Nimeni din cei profani (sau „neintroduși”, traduce Dumitru Stăniloae), și nimeni din cei care au nevoie să se hrănească cu lapte (adică sunt imaturi și lumești, I Cor. 3:2) să nu se atingă de astfel de lucruri, interzise până n-a venit timpul.” (Traducere diortosită de V.A.)

Direcția neptică – duce la iluminare.

Direcția pietistă, bisericoasă - duce la sfințenie.

Practicianul mirean, din câte am văzut în 25 de ani de când coordonez „Centrul de practică isihastă” din București, nu vrea „sfințenie” (păcat!), ci vrea să accedă la faza iluminativă.

Pe mireanul școlit, categorie extinsă astăzi, nu-l obsedează planul soteriologic; pe el îl interesează mai ales extinderea puterilor minții, dobândirea unor stări superioare de conștiință... La această categorie, e necesară o echilibrare între noos (mintea) și kardia (inima) , adică între neptic și pietism. De aceea ne-am ținut aproape de părintele Teofil Părăian, care are această dublă ipostază: și de cărturar-înțelept, și de slăvitor. La fel, cu părintele Petroniu Prodromitul, un înțelept cu pecete de pietism.

Râvnitorul mirean ezitant la calea pietistă, și visând la stări iluminative, se lovește de un obstacol categoric: Calea neptică îi cere să lase lumescul. Este ca și cum ai lăsa lumea... rămânând în ea!

Isihasmul neptic este o cale pentru extrem de puțini. Cere o angajare fermă și o practică de durată, cere un fel de reciclare existențială. Câțiva cred că au puterea s-o facă.

Scriam cândva despre ieșirea din civilizația culpei și intrarea în civilizația revelației, care, deocamdată este un sâmburel sau o utopie.

Civilizația culpei, a bătrânilor frumoși și „păcătoși” (cum își spun ei), este pe terminate. Deși încă-i departe o primăvară a revelației.

Râvnitorii mireni, din realism sau din lene de măntuire, sau în pas cu sensul ultim al istoriei, ocolesc direcția pietistă și ar prefera-o numai pe cea noetică, cu vizibile avantaje psihice. Dar calea pur neptică, despuiată de cea pietistă, ar face ca isihasmul să-și piardă specificul tradițional, să devină altceva, altă ramură, să devină neconfesional. Încă nu sunt probe că soluția ar fi productivă, deși antropologia religioasă a lui Lionel Corbett (profesor și meliorist din Clifornia) spune că viitorul este al lor, al nepticilor ne-confesionali. Dar și aceștia nu vor gusta liniștea văzătoare decât plonjând în miezul pustiei, măcar în acele periodice lungi retrageri spirituale.

La acest ceas, credem că: fără experiența pustiei, nu există isihie. S-ar zice că, prin năvala mirenilor, pustia se lumește. Din câte se vede azi, mirenii, chiar cei mai vrednici, ajung abia în preajma pustiei, nu în miezul ei. Dar când unul face episodice plonjări în miezul pustiei, se minunează de diferența între firicelul de lumină aici și pleroma acolo, între sâmburele de aici și holda de acolo. Numai acolo „vei secera rodul strălucitor al vieții”, spunea un părinte neptic.



Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Pãrintele Placide Deseille: luminã a spiritualitãţii ortodoxe în Franţa - Felicia Dumas

 

= dialog cu universitara şi traducãtoarea Felicia DUMAS, realizat de Tudor Petcu =

Pentru început, m-aş bucura foarte mult dacă aţi putea vorbi despre contextul în care l-aţi întîlnit pe Părintele Placide Deseille şi despre impactul spiritual pe care Sfinţia Sa l-a avut asupra dvs.

Felicia Dumas: L-am cunoscut pe părintele arhimandrit Placide Deseille în urmă cu douăzeci şi doi de ani, la mănăstirea de maici Acoperămîntul Maicii Domnului de la Solan, metoc al Mănăstirii Simonos Petra, ctitorie a Sfinţiei Sale. Mă ducea acolo viitorul meu soţ, un francez meridional devenit ortodox cu puţin timp înainte de a ne căsători. Părintele Placide a slujit Sfînta Liturghie şi a ţinut o predică puternică şi copleşitoare, de o profunzime duhovnicească care m-a uluit. Am vrut să-l cunosc numaidecît şi uimirea a continuat: mi-a vorbit cu mare afecţiune despre cîteva vizite făcute în România, despre întîlnirile pe care le avusese cu mari părinţi duhovnici de la noi: Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Teofil Părăian şi alţii. Pe moment, m-am bucurat de această întîlnire providenţială cu un călugăr ortodox francez atît de legat afectiv de spaţiul nostru ortodox românesc. Ulterior, aveam să descopăr profunzimea duhovnicească a părintelui arhimandrit citindu-i cărţile şi aflîndu-i pelerinajul înspre Ortodoxie, călăuzit de scrierile Sfinţilor Părinţi şi de convingerea sa profundă că în Ortodoxie se află adevărul propovăduit de Mîntuitorul Hristos prin Sfinţii Apostoli. Am fost profund impresionată de erudiţia părintelui, de duhul păcii şi al sfinţeniei pe care îl răspîndeşte în jur, de smerenia care-i caracterizează întreaga vieţuire de monah athonit de origine franceză. Întîlnirea cu părintele Placide m-a făcut să înţeleg că un creştin adevărat trebuie să trăiască în mod concret toate poruncile evanghelice nu doar pentru a fi bineplăcut lui Dumnezeu, pentru a avea satisfacţia sentimentului împlinirii unor precepte şi reguli exterioare propovăduite de Biserică, ci rugîndu-se pentru a le simţi dulceaţa, făcînd din sporirea darului Duhului Sfînt primit la botez scopul suprem al existenţei sale pămînteşti, spre arvunirea Împărăţiei celei veşnice. Nu putem fi creştini doar duminica şi la sărbători, numai atunci cînd mergem la biserică şi în rest să ne facem fiecare meseria şi să ne comportăm ca şi cum am avea o compartimentare precisă între o viaţă duhovnicească particulară şi una socială, laică. Creştinul ortodox este doar un călător în viaţa pămîntească, angrenat doar vremelnic în hăţişurile vieţii sociale; el este pelerin spre Împărăţia lui Dumnezeu. Faptele lui bune, iubirea de aproapele şi neduşmănirea celor potrivnici trebuie să se vadă cu bucurie şi responsabilitate în fiecare clipă a vieţuirii sale pămînteşti. Prin tot ceea ce face, el trebuie să-L mărturisească pe Hristos; în practică, în viaţa lui de zi cu zi şi nu în teorie. Întîlnirea cu părintele arhimandrit m-a făcut să simt cu adevărat, dinlăuntru şi în profunzime frumuseţea şi dulceaţa Ortodoxiei, să trec dincolo de regulile constrîngătoare ale Ortopraxiei înrădăcinate în practica religioasă ce caracterizează cultura noastră românească tradiţional ortodoxă. Mă refer aici la diferenţa dintre Ortodoxie şi Ortopraxie despre care vorbea Părintele André Scrima, pe care am avut bucuria să-l cunosc la Colegiul Noua Europă de la Bucureşti în 1997, unde era invitatul rectorului, profesorul Andrei Pleşu.

 În ce măsură consideraţi că Părintele Placide Deseille, prin prisma gîndirii sale duhovniceşti, poate dinamiza spiritualitatea ortodoxă contemporană? Nu în ultimul rînd, cît de importantă este din punctul dvs. de vedere personalitatea Părintelui Placide Deseille pentru evoluţia spiritualităţii ortodoxe în Franţa?

  FD: Sînt întrebări provocatoare, care punctează două aspecte definitorii ale impactului pe care scrierile părintelui îl au în Franţa şi dincolo de graniţele ei. Dacă prin dinamizare înţelegem scoaterea dintr-o inerţie teoretică, a unei trăiri superficiale, vag religioase, reglementată în mod cultural-tradiţional a Ortodoxiei, prin sublinierea clară şi fermă a adevăratului sens al vieţii creştine în lumea din zilele noastre şi a bogăţiei inegalabile a spiritualităţii ortodoxe, da, cu siguranţă că putem vorbi despre aşa ceva. În culturile tradiţional ortodoxe şi în scrierile teologilor care le caracterizează, observăm adesea tendinţa unei teologhisiri academice, ştiinţifice şi savante; cu cît discursul este mai pretenţios şi cu mai multe trimiteri bibliografice de exegeză (şi nu neapărat din Sfinţii Părinţi), cu atît el pare să fie mai apreciat de ceilalţi cercetători şi specialişti teologi. Viaţa duhovnicească, cu suişurile şi coborîşurile ei, cu încercările şi biruinţele ei, este tratată cu precădere (şi aproape în exclusivitate) în lucrări ale unor monahi îmbunătăţiţi, preluaţi ca modele pentru cititori de către editurile care le publică. Părintele arhimandrit Placide Deseille nu a scris cărţi pentru a-şi fabrica un CV impresionant sau o listă de lucrări care să-i aducă vreo promovare academică. Nu, toate lucrările sale sînt scrise spre folosul şi cîştigul duhovnicesc al cititorului, spre călăuzirea lui pe cărările credinţei celei adevărate. Tot în acelaşi scop părintele arhimandrit a tradus din limba greacă şi cîteva lucrări patristice fundamentale, de a căror lectură în limba franceză să se poată folosi fiii şi fiicele sale duhovniceşti, precum şi toţi creştinii doritori de desăvîrşire. Scara raiului a Sfîntului Ioan Scărarul, Omiliile duhovniceşti ale Sfîntului Macarie Egipteanul, Cuvintele despre sfintele nevoinţe ale Sfîntului Isaac Sirul sînt scrieri fundamentale care fac parte din canonul de rugăciune al monahilor athoniţi, precum şi al creştinilor celor mai rîvnitori, doritori de dobîndire a sfinţeniei. Prin insistarea asupra adevăratului scop al vieţii creştine, a importanţei păstrării tradiţiei Bisericii (la nivelul practicii liturgice, a rînduielilor de post şi rugăciune, a respectării Sfintelor Taine, a importanţei săvîrşirii Tainelor Botezului şi Cununiei), prin raportarea permanentă la gîndirea Sfinţilor Părinţi, Gheronda Placide propune prin scrierile sale un îndrumar duhovnicesc autentic, cu valoare de normă, sau dacă vreţi, de busolă duhovnicească pentru Ortodoxia din Franţa în special şi din Occident în general.

Una dintre particularităţile spiritualităţii ortodoxe din Hexagon este coexistenţa mai multor jurisdicţii canonice pe un singur teritoriu geografic « naţional », situaţie datorată (re)înrădăcinării Ortodoxiei în această ţară prin diferite emigraţii, rusească, grecească, românească, sîrbească etc. În majoritatea parohiilor şi mănăstirilor, indiferent de jurisdicţia lor canonică, părintele Placide este foarte cunoscut şi asociat cu duhul Tradiţiei autentice a Bisericii, al patristicii, al rigorii şi fermităţii athonite, al păstrării nealterate a Adevărului credinţei. Scrierile sale sînt adevărate călăuze de practică a spiritualităţii ortodoxe, una singură în Ortodoxie atît pentru călugări cît şi pentru mireni (după cum insistă Gheronda în cartea Monahismul ortodox), norme şi faruri de orientare a celor doritori de sporire duhovnicească, de dobîndire a sfinţeniei şi arvunire a vieţii celei veşnice. Datorită coexistenţei acestei multitudini de jurisdicţii, apar de multe ori şi nenumărate conflicte, animozităţi, rivalităţi între membrii comunităţilor tradiţional ortodoxe, din diasporă şi ceilalţi, de origine franceză convertiţi la Ortodoxie, care nu-şi revendică neapărat o apartenenţă « naţională » (termen periculos în Ortodoxie, datorită rătăcirilor filetiste condamnate de Biserică) la una dintre Bisericile autocefale de care depind administrativ. Părintele arhimandrit Placide Deseille insistă asupra universalităţii Bisericii Ortodoxe şi a importanţei fundamentale a comuniunii euharistice dintre Bisericile locale, alcătuite în jurul Episcopului lor. Şi citez aici un fragment din predica la Duminica Sfinţilor din Franţa, din ultima lucrare pe care am tradus-o în limba română, apărută recent la editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei: „Faptul că în zilele noastre diferitele Biserici locale prezente în Franţa depind de patriarhii diferite, uneori foarte îndepărtate sau în orice caz, dintre care niciuna nu se găseşte pe teritoriul ţării noastre, nu înseamnă că Biserica lui Dumnezeu din Franţa este divizată sau fragmentată, deoarece în fiecare loc în care se săvîrşeşte Sfînta Liturghie în fiecare duminică, este făcut prezent Trupul lui Hristos în deplinătatea Sa. Şi oricare ar fi apartenenţa de jurisdicţie canonică a fiecăreia dintre aceste parohii, la o patriarhie sau alta, în definitiv, acest lucru nu are decît o importanţă foarte relativă. O parohie ortodoxă care se găseşte la Marsilia, la Nisa sau la Poitiers poate să depindă de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, de Patriarhia Română sau de Patriarhia Rusă, însă înainte de toate ea este Trupul lui Hristos, care nu este nici grec, nici român, nici rus, prezent la Marsilia, la Nisa sau la Poitiers. Iar acea parohie, dacă vrea să fie cu adevărat o Biserică, nu poate fi destinată şi rezervată doar credincioşilor greci, români sau ruşi, ci trebuie să fie deschisă tuturor, indiferent de origine sau de naţionalitate. Altminteri, ea riscă să nu fie altceva decît un grup filetist şi prin urmare eretic, sau un club, o asociaţie folclorică, dar nu o Biserică1.

 

Dat fiind faptul că dvs. aţi tradus o parte din cărţile Părintelui Placide Deseille, vă rog să îmi spuneţi care a fost impactul pe care acestea l-au avut în mediul teologic ortodox din România.

FD: Pot să vă spun cu certitudine ce impact a avut această activitate de traducere asupra mea: de transformare lăuntrică profundă după modelul trăirii duhovniceşti prezent în lucrările traduse, în direcţia manifestării Bucuriei de a trăi în Biserica Mîntuitorului Hristos, a doxologiei, smereniei şi bunei cuviinţe în împlinirea tuturor celor ale vieţii pămînteşti, sociale, şi a mărturisirii permanente, în fiecare gest şi faptă de iubire faţă de aproapele, a credinţei celei adevărate şi a filiaţiei duhovniceşti faţă de părintele arhimandrit. În privinţa impactului avut asupra mediului teologic ortodox din ţara noastră, nu pot să fac decît o serie de aprecieri mai degrabă subiective. Predau limba franceză şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Dumitru Stăniloae» din Iaşi, unde am avut bucuria să descopăr acum doi ani printre studenţii mei un tînăr francez devenit ortodox, care locuieşte în Belgia. Lucrînd mult cu studenţii teologi pe scrierile părintelui Placide, acesta a fost interesat, spre propriul folos duhovnicesc, de o întîlnire concretă cu părintele şi nu mică mi-a fost bucuria cînd l-am întîlnit anul trecut în curtea mănăstirii Sfîntul Antonie cel Mare, înainte de slujba privegherii pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului. Fireşte, cred că înainte de toate, studenţii teologi sînt interesaţi de elementul acesta inedit, de noutate aproape exotică, a existenţei unui monahism ortodox trăit în Franţa după tipicul Sfîntului Munte. Treptat însă, observ că sînt impresionaţi de profunzimea gîndirii şi trăirii duhovniceşti a părintelui arhimandrit. Profesorii lor de la Iaşi (şi mai ales părintele decan), ierarhi ai Bisericii noastre sau alţi teologi din ţară îmi vorbesc cu plăcută bucurie despre lectura cărţilor părintelui. Primesc e-mailuri din diferite colţuri ale ţării, ca ecouri ale descoperirii, prin lectura traducerilor, a gîndirii părintelui, profund şi autentic ancorată în Tradiţia Bisericii şi în scrierile Sfinţilor Părinţi. Sigur, există şi o curiozitate în culturile tradiţional ortodoxe faţă de fenomenul convertirii la Ortodoxie, de căutările şi de personalităţile convertiţilor din spaţiile occidentale. Scrierile părintelui arhimandrit aduc însă un suflu nou, de prezentare extrem de clară, de riguroasă şi de profundă a bucuriei vieţuirii în Hristos, a frumuseţii copleşitoare a spiritualităţii ortodoxe, a dogmelor ei cele vii, prin faptul că ele insistă asupra vieţii duhovniceşti, a bogăţiilor spirituale ale Bisericii în care noi românii ne-am născut şi pe lîngă care trecem de multe ori nepăsători. Am insistat de fiecare dată în prefeţele traducerilor mele asupra acestor particularităţi ale scrisului părintelui arhimandrit, precum şi asupra faptului că părintele Placide Deseille reprezintă pentru spaţiul francofon ceea ce a însemnat părintele Sofronie Saharov, cu care a fost prieten şi a cărui fotografie o păstrează în chilie, pentru spaţiul anglofon.

 

Consideraţi că putem vorbi de o unicitate a personalităţii Părintelui Placide Deseille, şi dacă da, cum aţi caracteriza această unicitate?

FD: Profund ancorat într-o smerenie copleşitoare pentru omul contemporan în general şi cel occidental în special, părintelui arhimandrit nu i s-ar părea potrivit să vorbim despre o unicitate a sa în sensul unei distincţii superlativizante. O poziţie singulară îi este conferită cred, de vigoarea mărturisirii sale doxologice de monah athonit de origine franceză, devenit ortodox după mai bine de douăzeci de ani de viaţă călugărească într-una din cele mai mari şi mai « tradiţionale » (în sensul păstrării unei reguli de viaţă monahală riguroasă) abaţii cisterciene din Franţa. Profunzimea şi perseverenţa parcursului său duhovnicesc, pelerinajul său la izvoare cum îi place să numească intrarea în Ortodoxie, povestite pe larg în cartea Mărturia unui călugăr ortodox (prima carte a părintelui arhimandrit pe care am tradus-o în limba română la editura Doxologia, cu binecuvîntarea Înaltpreasfinţitului părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care se bucură de afecţiunea părintelui Placide), îi conferă poate o notă aparte, de singularitate. Altminteri, prin toate scrierile sale, prin ancorarea profundă şi viguroasă a gîndirii sale teologice în Tradiţia Bisericii şi în lucrările Sfinţilor Părinţi, prin autenticitatea vieţuirii sale monahale după rînduielile Sfîntului Munte al Athonului, părintele arhimandrit se înscrie cu fermitate în tradiţia marilor monahi athoniţi, adevăraţi trăitori-mărturisitori ai Adevărului credinţei: gheron Iosif Isihastul, gheron Iosif Vatopedinul (ucenic credincios al celui dintîi), părinţii Paisie Aghioritul, Efrem Katunakiotul, Petroniu Tănase – compatriotul nostru cu care părintele Placide a fost bun prieten, sau Gheronda Emilianos Simonopetritul, părintele său duhovnicesc. Părintele arhimandrit Placide Deseille este un monah teolog, asemenea multor monahi teologi din istoria Bisericii, de tradiţie şi duh athonit şi în accepţia pe care Evagrie Ponticul o dădea cuvîntului teolog: « Eşti teolog dacă te rogi cu adevărat ».

 

Care este sfatul duhovnicesc al Părintelui Placide Deseille care v-a impresionat cel mai mult şi pe care l-aţi transmite şi dvs mai departe celor ce doresc să înţeleagă spiritualitatea ortodoxă în profunzimea ei?

FD: Să păstrăm nealterată Tradiţia Bisericii şi nestinsă flacăra credinţei. La o primă vedere, poate părea un sfat prea banal sau chiar uşor anacronic, însă dacă ne uităm cu atenţie şi la ce se întîmplă în Europa occidentală, dar şi la noi, ne dăm seamă că nu este vorba în niciun caz de aşa ceva. Toate tentaţiile cu care se confruntă omul modern, profund legate de agonisirea bunurilor materiale şi de asigurarea unor condiţii cît mai confortabile de trai, tind să-i distragă atenţia şi să-l îndepărteze de la adevăratul scop al vieţii sale pămînteşti, care este acela al sporirii în desăvîrşire, prin conlucrarea cu darurile Duhului Sfînt, şi al dobîndirii sfinţeniei. Atît părintele Placide, cît şi părintele Sofronie Saharov, o spun foarte clar în scrierile lor: scopul vieţii pămînteşti a creştinului este îndumnezeirea sa. Iar acest lucru nu se poate face decît prin renunţări şi strădanii, decît în sînul Bisericii celei Una, Sobornicească şi Apostolească, decît prin respectarea duhului Tradiţiei care se transmite numai prin şi în Biserică, prin trăirea unei credinţe care se cere din ce în ce mai mult a fi mărturisitoare. Tradiţia Bisericii trebuie respectată cu stricteţe, în toate privinţele, atît cu privire la rînduiala slujbelor Bisericii (care nu trebuie scurtate pentru a fi mai mult pe placul omului contemporan), la administrarea Sfintelor Taine (unirea în taina Cununiei doar a persoanelor de sex opus), la rînduielile unei vieţi creştineşti autentice, ce presupune spre exemplu asceză trupească înainte de căsătorie, împărtăşirea mai frecventă dar cu pregătire etc.

V-aş ruga, în măsura în care se poate, să vorbiţi şi despre mănăstirile athonite ale Părintelui Placide Deseille, care se află în Franţa, una dintre ele fiind înfrăţită cu mănăstirea Simonos Petra din Sfîntul Munte.

FD: Ambele mănăstiri ctitorite de părintele Placide Deseille în Franţa, cea de maici de la Solan, din departamentul Gard, şi cea de călugări din masivul muntos Vercors, sînt metocuri ale mănăstirii Simonos Petra din Sfîntul Munte, mănăstirea de metanie a părintelui arhimandrit. Episodul îndelungatei căutări a drumului spre Ortodoxie, al închinovierii şi tunderii sale în monahism la Simonos Petra este povestit pe larg de Gheronda (cum i se spune în mănăstirile sale şi în Sfîntul Munte) în lucrarea Mărturia unui călugăr ortodox. După intrarea în obştea mănăstirii Simonos Petra, stareţul de atunci al acesteia – Gheronda Emilianos Simonopetritul – a considerat că este mult mai folositor ca părintele Placide să se întoarcă în Franţa pentru a întemeia acolo metocuri în care viaţa monahală să se desfăşoare în limba franceză, după tipicul athonit. Şi aşa au luat naştere cele două mănăstiri. Obştea de maici este una dintre cele mai numeroase din Franţa şi este alcătuită din şaisprezece vieţuitoare de diverse naţionalităţi: franceză, cipriotă (precum maica stareţă), braziliană, elveţiană sau estoniană; de cîţiva ani este închinoviată acolo şi o măicuţă de origine română. Obştea de călugări este mai puţin numeroasă, cuprinzînd doar şapte părinţi, dintre care şase francezi şi unul de origine germană, părintele Denis. Dacă biserica Mănăstirii Acoperămîntul Maicii Domnului de la Solan este încă în fază de construcţie, cea a mănăstirii de călugări din Vercors este o capodoperă de arhitectură bizantină, după modelul acelora din Sfîntul Munte. Pictată în interior de un mare iconograf rus contemporan, absolut benevol, din dragoste faţă de părintele arhimandrit şi de frumuseţea trăirii monahale a obştii sale, biserica şi dependinţele mănăstireşti – chiliile, trapeza, stăreţia – alcătuiesc un mic Athos franţuzesc. Regularitatea slujbelor, rugăciunea neîncetată şi respectarea rînduielilor monahale athonite conferă acestei mănăstiri un duh al păcii pe care inima şi ochiul lăuntric îl simt şi percep numaidecît. Predicile pline de vigoare şi profunzime duhovnicească ale părintelui arhimandrit, chipul său mereu senin şi luminos, privirea-i de o limpezime îngerească de după ochelarii groşi, precum şi rîvna slujitoare a blîndului părinte ieromonah Denis – celălalt preot celebrant, alături de Gheronda – alcătuiesc pentru mine imaginea unui colţ de rai, de Împărăţie ce poate fi pregustată deja încă de aici de pe pămînt, de toţi cei care calcă cu credinţă pragul mănăstirii. Pe lîngă frumuseţea slujbelor, la care contribuie în mod cu totul decisiv şi muzica bizantină, aceste două mănăstiri sînt adevărate oaze de comuniune frăţească între credincioşii de diferite jurisdicţii care le frecventeză, foarte mulţi dintre aceştia « convertindu-se » apoi la statutul de prieteni şi fii duhovniceşti. Şi astfel, mireni şi monahi, francezi sau de diferite alte naţionalităţi, înaintează împreună, sub călăuzirea blîndă şi sigură a părintelui Placide, spre Lumina cea neînserată, străduindu-se fiecare după putere, să pună în aplicare sfaturile duhovniceşti ale părintelui arhimandrit de a face „să crească în noi viaţa divină, harul divin primit la botez, pe care trebuie să îl facem să sporească neîncetat prin dragostea plină de milostivire, prin iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, prin iubirea faţă de toată făptura”2.

Note

1 Părintele Placide Deseille, Cununa binecuvîntată a anului creştin. Predici la duminicile şi sărbătorile anului liturgic, traducere din limba franceză şi introducere de Felicia Dumas, Iaşi, Editura Doxologia, 2015, p. 557.

2 Părintele Placide Deseille, Monahismul ortodox. Principiile de bază şi practica urmat de Tipiconul Mănăstirii  „Sfîntul Antonie cel Mare din Franţa”, traducere din limba franceză şi introducere de Felicia Dumas, Iaşi, Editura Doxologia, 2013, p. 10.

 

Felicia Dumas este prof. univ. dr. habilitat la Facultatea de Litere (catedra de Limba Franceză), a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Autoare a unui Dicţionar bilingv (român-francez şi francez-român) de termeni religioşi ortodocşi, a alte cinci cărţi şi co-autoare a încă două, Felicia Dumas predă limba franceză şi la Facultatea de Teologie ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. A publicat numeroase articole şi studii de semiologie a gesturilor liturgice ortodoxe, despre terminologia ortodoxă din franceză, despre bilingvismul franco-român, sau despre francofonie şi relaţiile franco-române în reviste din ţară şi din străinătate. A tradus în limba franceză cartea Părintele Paisie Duhovnicul / Le Pčre Paďssié Olaru, apărută la editura l’Îge d’Homme de la Lausanne şi în limba română (din franceză) şase cărţi de spiritualitate ortodoxă, dintre care patru semnate de părintele arhimandrit Placide Deseille. Este căsătorită şi are un băiat.

Un interviu cu Felicia Dumas, traducătoare în limba română a cărţilor părintelui arhimandrit Placide Deseille, realizat de Tudor Petcu (Convorbiri Literare, nov.2015)




BISERICA si lumea
Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Unicitatea şi universalitatea spiritualităţii ortodoxe. Dialog cu un preot ortodox maghiar - Pr. Rafail Lukacs

Interviu realizat de Tudor Petcu

Părintele Rafail Lukacs este preot ortodox în România de cetăţenie maghiară, născut şi crescut în Ungaria. Detine de asemenea si cetățenia română pe care a obtinut-o în ziua de Sf. Dimitrie cel Nou, 2014. Are o parohie formată din zece români, răspândiţi în două sate cu populaţie maghiară, din judeţul Mureş. Mai exact are 15 credincioși în două sate. A învăţat limba noastră abia în adolescenţă, citind Patericul Românesc al părintelui Ioanichie Bălan şi s-a convertit la ortodoxie după ani de căutări.

Pentru început v-as ruga să îmi spuneți cum înțelegeți spiritualitatea ortodoxă, prin ce anume se distinge ea de celelalte spiritualități creștine.

Spiritualitatea ortodoxă a reprezentat şi reprezintă un adevăr suprem la care ţin foarte mult şi care mi-a schimbat cu adevărat viaţa. De fapt, pot spune că este adevărul nealterat aşa cum a fost dat de Dumnezeu oamenilor. Prin urmare, Ortodoxia este acea spiritualitate creştină care a rămas întotdeauna fidelă credinţei apostolilor şi principiilor sale. Pentru a dezvolta răspunsul meu, spiritualitatea ortodoxă înseamnă, cel puţin din punctul meu de vedere, sensul comuniunii cu Dumnezeu, trăirea celor mai mari bucurii spirituale şi nu în ultimul rând un îndreptar al moralei creştine. În spiritualitatea ortodoxă, totul este echilibrat, dar găsim o frumuseţe şi o comoară aparte, învăţând astfel lecţia fundamentală a iubirii, Dumnezeu Însuşi fiind iubire. Cel puţin, aşa înţeleg eu spiritualitatea ortodoxă.

Ce a reprezentat cu adevărat întâlnirea dvs cu ortodoxia și cum v-a marcat această întâlnire personalitatea dvs spirituală?

Trebuie să menţionez că provin dintr-o familie greco-catolică din Ungaria, iar în perioada în care aparţineam acestei biserici nu mă simţeam împlinit din punct de vedere spiritual, chiar dacă participam foarte des la liturghii. Această situaţie a durat până când am asistat la o Liturghie ortodoxă transmisă la televeziune, oficiată de către Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei în anul 1994. În acea perioadă încă locuiam în Ungaria. Atunci am descoperit frumuseţea Ortodoxiei, şi am început să caut din ce în ce mai adânc, dar niciodată nu am găsit la greco-catolici ceea ce am găsit la ortodocşi. Profesoara mea de religie din acea perioadă încerca din toate puterile să mă convingă de faptul că nu este nicio diferenţă semnificativă între ortdocşi şi greco-catolici, ambele biserici apaţinând ritului bizantin şi că nu are niciun rost să mă convertesc. Dar Dumnezeu a lucrat altfel şi după ce am obţinut licenţa la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, întâmpinând până atunci foarte multe probleme cu ierarhia acestei biserici şi cu profesorii mei, am ajuns la Arhiepiscopul Ilarion Alfeiev al Vienei, care slujea şi la Budapesta, şi astfel am trecut la Ortodoxie. După trecerea mea la Ortodoxie, am stat o scurtă perioadă şi la Mănăstirea Scărişoara Nouă de lângă Carei, pentru a învăţa mai bine limba română, mai ales din punct de vedere liturgic. Ulterior, în noiembrie 2008 m-am căsătorit la Iaşi şi după aceea m-am stabilit împreună cu soţia mea la Târgu Mureş deoarece intrasem în legătura cu PS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscop de Alba Iulia la acea vreme. Din acel moment am început să desfăşor o adevărată misiune ortodoxă printre ungurii din România, iar după ce am absolvit Masteratul cu o teză despre Ortodoxia din Ungaria, am fost hirotonit diacon ortodox la data de 8 septembrie 2009 la Mănăstirea Recea, iar pe 6 decembrie 2009 am fost hirotonit preot la Mănăstirea Jacul Românesc, pentru parohia Păsăreni din judeţul Mureş. Ce a însemnat întâlnirea mea cu ortodoxia? Pur şi simplu împlinirea mea spirituală. De fapt, pot spune că de când am devenit ortodox nu mi-a lipsit absolut nimic.

Dvs ați avut ocazia să cunoașteți într-o buna măsură mediul monahal ortodox din România. Care dintre duhovnicii români pe care i-aţi întâlnit si-a lăsat amprenta asupra dvs si a transformării dvs?

Nu am cunoscut foarte bine mediul monahal ortodox din România, am avut ocazia să îl cunosc tangenţial pe Părintele Ilie Cleopa cu ocazia unei vizite la Mănăstirea Sihăstria. Nu am apucat să vorbesc foarte mult atunci cu Sfinţia Sa, îmi aduc însă aminte că privirea sa de sfânt m-a marcat puternic. Îî spusesem că eu şi cu prietenii mei care veniseră cu mine suntem greco-catolici, însă Părintele Cleopa a avut deschiderea de a ne primi doar pentru ca noi să învăţăm lecţia Ortodoxiei şi să înţelegem ce ne lipseşte. Deci nu am apucat să stăm foarte mult de vorbă, dar scurtul interval în care am vorbit a fost unul din momentele care m-a apropiat şi mai mult de Ortodoxie. În rest, nu pot spune că am cunoscut foarte mulţi duhovnici români. Pot spune că marcat cu adevărat am fost de personalitatea duhovnicească a lui Paisie Aghioritul de la Sfântul Munte Athos, care m-a învăţat ce înseamnă puterea rugaciunii în Ortodoxie şi nu în ultimul rând importanţa pustiniciei, a interiorizării. De fapt, esenţa advărată a Ortodoxiei o reprezintă interiorizarea.

V-aş ruga să îmi spuneți în ce măsură se poate vorbi de o evoluție a Ortodoxiei în sânul comunității maghiare din România, dar mai ales în Ungaria.

Despre evoluţia Ortodoxiei în sânul comunităţii maghiare din România nu aş putea să spun decât că încă sunt multe probleme în legătură cu receptarea Ortodoxiei de către maghiarii din Ardeal. Pentru mulţi ea reprezintă din păcate o ameninţare, mulţi dintre unguri crezând că trecerea la Ortodoxie înseamnă de fapt a îmbrăţişa valorile româneşti, abandonând astfel tradiţia şi identitatea culturii maghiare. Or, o asemenea opinie este complet greşită. Eu însumi am avut la un moment dat o problemă de identitate după trecerea mea la Ortodoxie, întrucât mulţi dintre români mă percepeau drept ungur, deci un străin, şi mulţi dintre unguri mă percepeau drept un rătăcit printre români, care şi-a trădat identitatea maghiară. Ulterior nu am mai avut această problemă pentru că una este identitatea culturală şi cu totul altceva este îmbrăţişarea unei spiritualităţi întrucât Ortodoxia este universală şi nu ar trebui să se împiedice de bariere naţionaliste. Este extrem de firesc să fiu ungur şi în acelaşi timp ortodox şi încerc să explic acest lucru tuturor maghiarilor care au ales să treacă la Ortodoxie. Nu în ultimul rând, eu ca preot ortodox maghiar lupt din toate puterile mele pentru o Ortodoxie universală, care să se adreseze tuturor, indiferent de etnie sau naţionalitate pentru că fiecare trebuie să primească mesajul mântuitor. De aceea, la parohia mea nu am ridicat niciun drapel.

M-aţi întrebat şi despre evoluţia Ortodoxiei în Ungaria. În primul rând trebuie să subliniez că în prezent pe teritoriul Ungariei se află aproximativ 20.000 de ortodocşi. Toţi aceştia sunt maghiari ca identitate, existând astfel un patrimoniu ortodox al Ungariei de mai multe generaţii, aproximativ din secolul XVIII ca urmare a emgranţilor greci, sârbi sau ucrainieni stabiliţi în Ungaria. Această convieţuire între unguri şi populaţiile slave în Ungaria, au dus la apariţia şi dezvoltarea unei Ortodoxii maghiare, care în ziua de astăzi se bucură de propriul său specific. Aproape toate textele liturgice au fost traduse în limba maghiară, tocmai pentru ca ungurii să înţeleagă cu adevărat termenii specifici Ortodoxiei, mai ales cei duhovniceşti. Mai mult decât atât există şi sfinţi maghiari pe care ungurii ortodocşi îi celebrează şi care sunt pomeniţi în bisericile ortodoxe ungureşti. Prin urmare, da, există o evoluţie a Ortodoxiei în Ungaria mai ales datorită faptului că slujbele sunt ţinute în limba maghiară, cum ar fi la Catedrala Ortodoxă din Budapesta.

Știu că în urmă cu câțiva ani a fost publicată o carte ce poartă titlul "Moștenirea ortodoxă a Ungariei", semnată de pr. Tibor Imrenyi. Cum ați caracteriza această carte? Nu în ultimul rând, pornind de la titlul acestei cărți, în ce măsură se poate discuta despre o moștenire ortodoxă a Ungariei?

Părintele Tibor Imrenyi este o adevărată autoritate teologică pentru Ortodoxia din Ungaria mai ales datorită muncii sale neîncetate de traducere a textelor sfinte ortodoxe în limba maghiară. Sfinţia Sa administrează mai multe site-uri ortodoxe, inclusiv cel al parohiei din Szeget (în românește Seghedin, și trebuie să adaug că în Ungaria puține localități au și nume românești, printre acestea aflandu-se și Seghedin) unde slujeşte. Munca părintelui Imrenyi este una exemplară pentru evoluţia ortodoxiei în Ungaria, iar cartea la care aţi făcut referire este una extrem de profundă care, îndrăznesc să spun, regândeşte într-un fel şi istoria Ungariei. Cu alte cuvinte, ea reprezintă şi o cercetare istorică amănunţită şi ţin să amintesc că ea a fost tradusă recent şi în limba română la Sibiu. Cât despre moştenirea ortodoxă a Ungariei, cred că răspunsul vi l-am dat deja o dată cu întrebarea precedentă pe care mi-aţi adresat-o.

Un interviu cu pr. Rafail Lukacs realizat de Tudor Petcu

 

 



Conştiinţa creştină şi lumea contemporană - Bertrand Vergely

Interviu realizat de Tudor Petcu

 Creştinismul, Dumnezeu şi metafizica nu mai interesează societatea contemporană. Este posibilă întoarcerea lor?

Trăim în epoca „morţii lui Dumnezeu”. Cel puţin în mod oficial. În realitate lucrurile nu sunt aşa de simple. Forţele spiritului nu pot fi reprimate în acest fel. Deşi L-a exclus oficial pe Dumnezeu, lumea contemporană din societăţile occidentale are o nostalgie a spiritualităţii. Drept dovadă, entuziasmul acestei lumi pentru întelepciunile orientale, artele marţiale orientale sau discipline precum Taï Chi şi Chi Qong. Deseori, după ce au trecut prin aceste discipline, cei şi cele care le practică îşi regăsesc rădăcinile creştine. Când Biserica vorbeşte despre interior, lumea, interesată, ba chiar pasionată de cuvântul său, se întoarce spre ea. Biserica interioară are un viitor luminos în faţă. La fel şi Hristos, ca maestru al înţelepciunii. Nimeni nu poate spune ce se va întâmpla, nimeni neştiind nimic. Dar putem presupune în mod rezonabil că acest entuziasm pentru viaţa interioară va creşte în lumea care va veni. Dintr-un motiv simplu. Numai religia trăită din interior dă un sens vieţii. Ceea ce lumea contemporană nu este capabilă să facă. Trăim agonia unei lumi în care viaţa nu mai are sens sau are doar un sens subiectiv. A trecut timpul individualismului şi al absurdului.

 

Creştinismul a contribuit, împreună cu alţii, la construirea Europei în toate domeniile, fie cele ale cunoaşterii, fie ale vieţii morale. Însă astăzi valorile sale sunt respinse. De ce?

În Occident, creştinismul plăteşte preţul pentru două greşeli care au fost comise. Prima este că a fost o biserică autoritară, moralizatoare, culpabilizantă, în care Dumnezeu este considerat doar ca un judecător şi viaţa cerească doar ca un tribunal pe fondul obsesiei pentru rău, păcat şi vină. A doua greşeală care a fost comisă este că a trecut fără tranziţie de la o biserică autoritară la o biserică modernistă sub pretextul de a fi în consonanţă cu societatea şi de a o readuce pe aceasta la biserică. În cele două cazuri, biserica a comis greşeala de a fi politică în loc să fie spirituală, interioară, mistică. Când biserica este interioară în loc să fie politică, ea stârneşte interes, aprinde pasiuni, entuziasmează. În Occident biserica L-a umanizat mult prea mult pe Dumnezeu, sub pretextul de a-L pune la nivelul de înţelegere al tuturora. Confundându-se cu puterile acestei lumi sau cu curentele de opinie dominante, ea şi-a pierdut aura, misterul, legătura cu sacrul.

Mesajul creştinismului este absolut genial. Un astfel de mesaj este adesea foarte prost transmis, preocupările sociale prevalând asupra tuturor celorlalte. Este important, desigur, să-i privim cu dragoste frăţească pe săraci, precum şi de a-i iubi pe cei din jurul nostru, de a-i respecta şi de a le veni în ajutor. Dar creştinismul nu poate fi limitat la această dimensiune. Vocaţia sa este de a-i face pe bărbaţi şi pe femei să participe la contemplarea marilor mistere şi nu de a fi un centru de acţiune socială. Nietzsche spunea că morala l-a ucis pe Dumnezeu. Nu este greşit.

 

Care este legătura dintre biserică şi filosofie? Care poate fi aceasta?

Biserica este fondată pe o mare idee. Prin idee se înţelege o stare a conştiinţei care duce la vederea realităţii mergând de la vizibil la invizibil şi de la invizibil la vizibil. În acest sens, biserica este locul gândirii veritabile care constă dintr-o cunoaştere vizionară. În fiecare epocă geniul bisericii constă în a se ocupa de lucrările care se fac în toate domeniile pentru a realiza dialogul care merge de la vizibil la invizibil şi de la invizibil la vizibil. Prin urmare, nu este un dialog între biserică şi filosofie la care trebuie să reflectăm, ci un dialog între vizibil şi invizibil, dialogul dintre biserică şi filosofie având loc atunci când se întâmplă acest dialog. Adevărata cunoaştere este vizionară. Aceasta arată cum fiecare atom din univers este legat de Dumnezeu, sursă inefabilă a vieţii. De asemenea, arată cum lumina divină se încarnează în fiecare punct din univers. De fapt, adevărata cunoaştere care merge de la vizibil la invizibil şi invers întăreşte acest punct de vedere. Biserica a încurajat întotdeauna această concepţie genială şi vizionară.
 

Lumea contemporană a optat pentru o viziune pragmatică, fără ezitare, subjugată de emoţii violente, departe de valorile inocenţei, prezentă în inima creştinismului. A fi creştin înseamnă a avea curaj de a rezista acestui pragmatism?

Nu. Dintr-un motiv simplu. Caracteristica creştinismului nu este a fi contra, ci pentru. Nu trebuie să rezistăm pragmatismului cinic al epocii noastre. Gol de tot conţinutul, acesta se va prăbuşi mai devreme sau mai târziu. Dacă nu s-a făcut deja, într-atât este de gol. Este mult mai interesant să ne preocupe ceea ce merge, decât ceea ce nu merge. Sunt mari mistere la sursa realităţii. Este important să ne întoarcem spre ele utilizând pentru aceasta toată energia de care dispunem. Nu trebuie să judecăm pragmatismul cinic. Acesta s-a judecat deja pe sine însuşi. Ceea ce este în acest pragmatism este în general trist şi deziluzionat. Aşa cum este trist şi deziluzionat deoarece este trist pentru că este trist şi deziluzionat pentru că este deziluzionat. Să lăsăm morţii să-şi îngroape morţii. Şi să ne interesăm de ceea ce este viu. Aşadar, să rezistăm tentaţiei de a rezista împotriva epocii. Şi, pentru aceasta, să nu rezistăm chemării lui Dumnezeu din noi.

 

Istoria secolului al XX-lea a fost marcată de dramele teribile ale Holocaustului şi Gulagului. Nu avem tendinţa de a le uita? Nu ar trebui să vorbim mai mult pentru a sensibiliza conştiinţele?

  În Franţa, se vorbeşte mult despre Holocaust. Se vorbeşte mai puţin sau deloc despre Gulag. Desigur, nu trebuie să uităm aceste drame teribile. Dar este important să le utilizăm în mod constructiv (corespunzător). Şi pentru aceasta, nu este rău că trebuie să vorbim, dar trebuie să vorbim de bine. Să nu uităm că tot ceea ce face rău în lume este obsedat de rău. În numele luptei contra răului s-au făcut cele mai grave crime. Naziştii doreau să purifice lumea de evrei, consideraţi ca fiind răul pe pământ şi comuniştii doreau să purifice lumea de burghezi şi de capitalişti, consideraţi ca fiind răul pe pământ. Toate totalitarismele doresc să purifice lumea. Toate sunt îndrăgostite de puritate şi de lupta contra răului. În Cambodgia, în numele purificării societăţii Pol Pot şi-a masacrat jumătate din popor. Deci atenţie, să nu provocăm acelaşi fenomen dorind să purificăm lumea de totalitarism. Astăzi, în Franţa, în numele luptei contra totalitarismului, în numele pluralismului şi al toleranţei, domneşte un climat de vânătoare de vrăjitoare. Sunt urmărite cuvintele, micile propoziţii în care se crede că este detectată o intenţie rasistă. Se creează un climat de teroare şi de cenzură. Trăirea în Hristos nu constă în a purta un război cu răul, ci în a iubi binele, frumosul, prin contemplarea marilor mistere ale existenţei. Hristos este un soare, soarele justiţiei. De îndată ce acesta apare, Satana este confuz şi se prăbuşeşte. Nu este răul cel care trebuie eliminat. Ci binele, sub forma soarelui justiţiei, este cel pe care trebuie să-l facem să apară, răul dispărând nu pentru că luptăm împotriva lui, ci pentru că facem să apară binele, care este splendoarea vieţii.



Institutul Elie Wiesel versus LegendeVii - Cezarina Condurache

Cea mai recentă lovitură aplicată de INSHR Elie Wiesel memoriei româneşti vizează proiectul LegendeVii. Este vorba de site-ul care oferă spre vânzare tricouri, hanorace şi bluze imprimate cu chipurile stilizate ale eroilor neamului românesc şi ale sfinţilor din închisorile comuniste.

Institutul a cerut autorităţilor să intervină pentru retragerea de pe site a produselor care afişează chipurile lui Mircea Vulcănescu, Radu Gyr şi Pr. Gheorghe Calciu pe motiv că aceştia sunt „criminali de război” şi că intră sub incidenţa articolului 5 din OUG 31/2002 completată cu legea 217/2015. Alături de cele 3 chipuri, a fost solicitată şi retragerea motto-ului site-ului „Ne vom întoarce într-o zi”.

„Articolul 5
Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

Evident că Institutul Elie Wiesel nu a luat în considerare faptul că aceeaşi lege are şi un alt articol:

Articolul 4

(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1), (2) sau (21), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.”

Păi nişte oameni care au gândit şi conceput versiunea artistică a unui portret, nu fac artă? Are Institutul Elie Wiesel competenţe şi în domeniul artei ca să poată stabili că proiectul LegendeVii face propagandă şi nu artă?

Cât priveşte acuzaţia de promovare a unor „criminali de război” revenim la sentinţele aberante dictate de acuzatorii publici în cadrul Tribunalelor Poporului şi revenim la legitimarea pe care justiţia română o dă astăzi sentinţelor şi crimelor comise de regimul comunist. Situaţia este cu atât mai aberantă cu cât am asistat recent la condamnarea lui Vişinescu – pe de o parte îi condamnăm pe cei care au înfăptuit crimele comunismului, iar pe de alta continuăm să aplicăm aceleaşi legi în baza cărora s-au înfăptuit acele crime!

Într-o ţară în care există un Liceu Mircea Vulcănescu, străzi care poartă numele lui Mircea Vulcănescu, statuia lui Mircea Vulcănescu, Institutul Elie Wiesel vrea să interzică un... tricou. Mai uşor te lupţi cu un tricou decât cu Ministerul Educaţiei sau cu Primăria sectorului 2.

Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor Gheorghe Calciu” rulează în toată ţara şi în străinătate. Părintele Calciu este iubit şi cunoscut de aproape toţi românii şi nu are nici o legătură cu vreo condamnare de „crimă de război”, nici măcar în actele emise de regimul comunist. Despre ce război vorbim şi despre ce crime? Părintele a fost condamnat pentru activitate legionară fiind încadrat la categoria „crimă de uneltire”! Nu contează, Institutul Elie Wiesel se luptă să interzică şi aici un... tricou. Măcar atât dacă Pr. Calciu nu poate fi interzis în inimile oamenilor.

Iar Radu Gyr, bietul Radu Gyr, suferinţa lui nu se va termina niciodată, pare a fi condamnat într-o veşnică temniţă a memoriei. Dacă nu poate fi şters din istorie, măcar să îl ştergem de pe un tricou... Şi neapărat să îi ştergem versurile.

După ce a fost condamnat la moarte pentru poezia „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”, Radu Gyr este sancţionat din nou. Versul „Ne vom întoarce într-o zi” este considerat a fi instigator! Cine şi la ce instigă? Instigă Radu Gyr de dincolo de mormânt? Domnilor, luaţi DEX-ul (oricare versiune doriţi) şi vedeţi acolo care e definiţia instigării. Să îmi explice şi mie cineva unde este violenţa, provocarea sau întărâtarea în versul ăsta!

INSTIGÁRE, instigări, s. f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; îndemn la violență; instigație, întărâtare, provocare, incitare. (cf. DEX 2009)

Să vă spun o poveste despre versuri şi interpretarea lor din perspectivă comunistă. Tache Rodas, fost deţinut politic cu 17 ani de închisoare şi supravieţuitor al satanicului experiment Piteşti, ne povestea cum a mâncat bătaie de la Ţurcanu pentru o... romanţă. Fiind observat de Ţurcanu în timp ce se ruga a fost întrebat ce face. De frică, a minţit spunând că fredona o melodie. Ţurcanu a cerut să îi cânte imediat melodia, iar Tache i-a cântat prima romanţă care i-a venit în minte. Cântecul începea aşa: „Ne întâlnim pe-acelaşi drum”. Nu a reuşit să cânte mai mult, Ţurcanu se dezlănţuise furios „Acelaşi drum? Adică drumul Mişcării Legionare banditule?” şi bătaia a început să curgă.

Concluzia este următoarea: acum este momentul să sprijinim proiectul LegendeVii. Cum facem asta? Scriem articole prin care semnalăm abuzul dar, şi mai important, cumpărăm tricourile! Vorbele fără fapte ajută prea puţin. Dacă într-adevăr sunteţi indignaţi de abuzul făcut de Institutul Elie Wiesel asupra proiectului LegendeVii, atunci reacţionaţi prin cumpărarea tricourilor rămase încă pe site: Valeriu Gafencu, Petre Ţuţea, Elisabeta Rizea, Smaranda Brăescu şi Ecaterina Teodoroiu. Garantat este cea mai bună formă de protest.

Aşadar, intraţi pe site şi cumpăraţi: www.legendevii.ro

Cezarina Condurache



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Rostul unei alegeri impuse (pronia) - Cerasela Slăvulete

- Să facă liceul sanitar, că iese de acolo cu o meserie bună pentru fete! decretă bunica mea, cu glasul ei autoritar, pe care mai nimeni nu reuşea să îl înfrunte.

Nu era o variantă de neglijat, ce e drept, pentru că liceul sanitar, pe vremea aceea (în anii 80), era una dintre şcolile cu pretenţii mari, la care se intra destul de greu. Concurenţa era mare, cam 6 - 8 – 10 pe un loc, iar şcoala era destul de solicitantă, cu ore de specialitate multe şi cu practică la patul bolnavului perioade mari de timp.

Contactul unei adolescente cu lupta acerbă dintre viaţă şi moarte sau chiar cu moartea în condiţii de durere şi chin dintre cele mai de neimaginat era un şoc pentru unele suflete mai slabe de îngeri, cum e vorba din popor, dar şi un mijloc de maturizare rapidă, de asumare a suferinţei altora ca pe propria ta suferinţă, din dorinţa de a-i uşura bolnavului, cu un zâmbet, cu o vorbă blândă, cu o mişcare lină a pleoapelor, cu tinereţea ei … măcar minutele petrecute în preajmă-i, la vremea schimbării pansamentului sau a unei banale injecţii.

- Meserie curată, halat alb, bonetă pe cap … ce-i mai trebuie unei fete în ziua de azi ? Şi-apoi, o să ne îngrijească şi pe noi la bătrâneţe … continuă bunica, văzând că nimeni nu o contrazice.

Nici mama, nici tata (care îşi doreau mai mult un liceu teoretic pentru mine, în ideea că de acolo aveam mai multe şanse de a învăţa pentru facultate), nu au găsit argumente sau nu au mai fost în stare să caute unele care să o facă pe bunica să se răzgândească. Inutil.

- Dacă aşa a zis Colonelu`, ne supunem, tată, că altfel ia foc, spunea bunicul în orice situaţii mai mult sau mai puţin similare, cu o umilă îngăduinţă învăţată în anii lor de lungă vieţuire împreună sau poate, mai de departe, din alţi ani ai lui, de tristă şi mai multă îndurare. Erau şi zile când o numea, şugubeţ, Hitler (că doar trecuse peste două războaie mondiale, iar la ultimul s-a strecurat printre gloanţe şi obuze, timp de câţiva ani, fentându-l pe Iuda de Hitler, numai Bunul Dumnezeu ştie cum ?!... Şi, din firea lui, bunicul, un om înalt, uscăţiv, cu ochi blânzi ca verdele adânc al mării, era foarte ordonat cu mult bun simţ şi cu grijă faţă de tot ce era în jur. Şofer de meserie, dacă întâlnea un bolovan, un cui sau un lemn pe stradă, trăgea pe dreapta şi le dădea la o parte sau le urca în maşină, că … vine unul mai grăbit, nu vede şi se nenoroceşte .

Multe am învăţat de la el …

La 9 ani, părinţii lui, deşi era singurul lor băiat (mai avea două surori), l-au dat să fie argat în casa unui inginer neamţ. Copil de casă, lipsit de dragostea părinţilor, tânjind după o îmbrăţişare a mamei sau după o povaţă a tatălui, a primit educaţie în stil nemţesc, a învăţat rigoarea şi răceala regulilor, corectitudinea şi ordinea în treburi, frica de stăpânire, dar sufleul lui bun şi ascultător nu i l-a putut schimba nimeni, pentru că aşa i-l pusese Dumnezeu.

- Bine, mamă, dacă zici dumneata, să facă liceul sanitar, a acceptat mama ştiind că nesocoteşte oarecum dorinţa soţului ei.

Bunica, o femeie înaltă, zveltă, cu ochi albaştri pătrunzători ca cerul senin, cu faţa albă, ferită de riduri până la anii târzii ai bătrâneţii şi părul lung şi ondulat, făcea cei mai buni tăiţei din lume şi cele mai delicioase plăcinte creţe cu brânză şi cu dovleac. Muncitoare din cale-afară, legată de glie, de pământul neamului său pe care aproape că l-a sărutat când şi l-a văzut înapoiat în proprietate după 89, ne-a fost un model de râvnă şi devotament faţă de familie şi faţă de toată munca ei de o viaţă. Nu te interesează de nimeni ce face, cum face, de ce le face. Tu îţi vezi de drumul tău şi cauţi să fie cel bun.

Iernile lungi şi geroase mi le amintesc la gura sobei, cu ceainicul aburind pe plită cu miros de izmă, cu pâinea dospită în cuptor pe care bunica făcea nelipsitul semn al Sfintei Cruci şi cu zgomotul ciudat de melodios, prin interesul pe care ni-l trezea, al pedalelor şi suveicilor de la războiul de ţesut, care ocupa toată odaia până la răsăritul ghioceilor.

Deşi ne iubea din cale-afară, nu ne arăta prea mult şi căuta mereu să ne instruiască într-un stil unic al ei, pe care nu prea puteai să îl contrazici. Astăzi înţeleg altfel toată dulcea ei severitate şi mi-a rămas doar portretul de la nunta lor, veche de ani şi imaginea ei de Ileana Cosânzeana, cum tot bunicul o dezmierda când vroia să îi scoată în evidenţă frumuseţea părului său bogat şi ondulat.

Au trecut anii … şi am ajuns să înţeleg care a fost rânduiala lui Dumnezeu de a îndreptat viaţa mea în felul acesta, de a pus în gura bunicii mele atâta hotărâre în alegerea drumului meu în viaţă sau cel puţin a unei părţi a lui. A avut El, Drăguţul, mai multe socoteli cu mine de a îngăduit să merg pe această cale o parte o parte din drumul meu.

Am îndrăgit meseria aceasta şi m-am identificat cu ea, cu durerile şi bucuriile oamenilor, cu rugăciunile şi nădejdile lor, cu spectacolul naşterii vieţii ca într-un miracol veşnic repetitiv şi nicicând acelaşi, cum întâlneşti în secţia de nou-născuţi unde m-am format în primii 6 ani de după terminarea liceului şi cu nesfârşitele bătălii dintre viaţă şi moarte, dintre speranţă şi deznădejde care-şi revendică justificat dreptul de supremaţie pe holurile şi paturile înfricoşătoarei secţii de terapie intensivă, unde am lucrat în următorul deceniu.

Aici, într-o după amiază obişnuită de toamnă timpurie (în anul 2002), în orăşelul nostru de provincie, într-o zi de vineri, o tânără de 19 ani, studentă, se operează de apendicită cronică perforată cu peritonită, la urgenţă, pentru că în oraşul de unde venea a fost refuzată. Destul de îngrijorător diagnosticul, mai ales din prisma imprevizibilului pe care îl poate genera. Dar nimeni nu a pornit de la un astfel de scenariu … Era tânără, frumoasă şi cu dorinţă de viaţă evidentă.

Operaţia a decurs bine, singurele manevre îngăduite – spălături din abundenţă cu litri întregi de ser fiziologic, pentru a curăţa infecţia din interiorul abdomenului şi a ajuta intestinul să îşi repare mucoasa şi să îşi reia funcţiile fireşti, au fost efectuate cu multă atenţie de către medicul chirurg, un om blând şi bun despre care îmi amintesc cu drag cum ştia să arate compasiune faţă de cei nevoiaşi: Dom` doctor, îl operaţi pe cutare fără bani? E vai de mama lui şi nu are de niciunele. - Sigur că da, sora. Să vină mâine să-l văd, când sunt de gardă.

Domnişoara operată nu era din această categorie … era prietena băiatului unei şefe de farmacie din oraş, destul de cunoscută doamna, prin lumea cea bună a vremii, motiv pentru care, după operaţie, tânăra a rămas într-o rezervă de trei paturi din reanimare, cu mămica ei alături. În mod obişnuit, astfel de cazuri, după câteva ore de preambul în terapie intensivă, pleacă pe secţia chirurgie, la medicul care a efectuat operaţia.

Bolnavii de la rezerve, pe vremea aceea, erau, oarecum, mai pe picioarele lor, rămânând în reanimare mai mult pentru că erau cunoscuţi de-ai unuia sau de-ai altuia, iar secţia era, cât de cât, mai arătoasă şi mai curăţică.

Trezirea din anestezie s-a făcut în termeni normali, domnişoara părând că reacţionează bine la toţi stimulii, cu funcţiile vitale în parametri buni. Având şi supraveghetor permanent pe mama sa, a fost lăsată în grija acesteia, asistenta de sector verificând starea pacientei la intervale de timp mai relaxate. Totuşi, din a doua zi, fata a început să acuze furnicături în picioare, amorţeli în diferite părţi ale corpului, senzaţie de greaţă şi o stare generală de slăbiciune, simptome care, la început au fost trecute cu vederea, pe motivul năzărit al cuiva că e cam alintată domnişoara aceasta, dar pe măsură ce timpul trecea, ele au atras atenţia, devenind din ce în ce mai evidente.

Duminică dimineaţa, pacienta acuza imposibilitatea de mişcare a picioarelor (nu-şi le mai simţea), apoi amorţeli ale membrelor superioare până când nici pe acestea nu a mai putut să şi le mişte, simptomatologia urcând, spre orele serii, până la nivelul feţei când, într-un final nu a mai reuşit să îşi folosească muşchii faciali şi nici să articuleze cuvinte. Încerca să transmită mesaje prin mişcări ale pleoapelor, până când, nici pe acestea nu a mai reuşit să le folosească… Tabloul se înnegura anunţând o mare furtună pe care nimeni nu a putut s-o anticipeze. Urma afectarea musculaturii netede a inimii şi, în scurtă vreme, fibrilaţia şi stopul cardiac.

Evident, că semnele prezentate de dimineaţă ne-au determinat, pe noi, asistentele, să o monitorizăm permanent atât fizic, cât şi prin conectarea la aparatura existentă, să îi urmărim funcţiile vitale şi, bineînţeles, să alertăm întreaga echipă de medici (chirurg, anestezist, neurolog, internist …).

Era acolo, în rezerva aceea înghesuită cu trei paturi, un vacarm de nedescris de medici, asistente, aparținători care începuseră să se agite, să se alarmeze între ei ascultând şi observând panica din salon şi să se cheme unii pe alţii pe holurile înguste speriaţi, disperaţi şi îngroziţi de un scenariu inacceptabil pentru ei şi dornici să acuze, să găsească vinovaţi, încurcând peste măsură toate acţiunile medicale, care şi aşa erau îngreunate de spaţiul îngust de manevră.

Urmăream îngroziţi, medici şi asistente, bătăile inimii aceleia tinere, care creşteau, creşteau peste o sută… peste două sute … în câteva minute au depăşit trei sute cinzeci pe minut … intrase deja în fibrilaţie. Era intubată şi în fibrilaţie. În câteva minute urma stopul cardiac.

- Cardiologia! URGENT, să vină doctorul în reanimare. Tânără, 19 ani, în fibrilaţie! Urgenţă mare! am răcnit la telefonul din camera de gardă, vecină cu salonul bolnavei.

A urmat linia izoelectrică. Stopul cardiac se instalase. Ne uitam stupefiaţi la inimioara aceea redată pe ecranul monitorului şi aşteptam să îşi reia ascuţişurile şi coborâşurile, dar nimic … linie dreaptă … groază … disperare. După o aşteptare de câteva minute care a părut ore interminabile, doctorul cardiolog a ajuns în salon pregătit să defibrileze. DAR, culmea! Nu a reuşit cu niciunul dintre cele trei aparate de ultimă generaţie pe care le avea secţia de reanimare. A fost adus un altul de la sala de operaţie … NIMIC. Disperarea creştea şi mai mult, mai ales în sufletul nostru, al asistentelor, care ne-am trezit acuzate, chiar în acele clipe, că defibrilatoarele nu au bateriile încărcate şi nu sunt pregătite corespunzător ca să fie utilizate în situaţii de urgenţă. Directoarea spitalului a înnebunit pe loc!

- Incompetentelor! Nu sunteţi bune de nimic! De mâine vă trimit la Fundeni la reciclare, o lună de zile, fără bani de salariu, fără nimic. Habar n-aveţi cu ce se mănâncă reanimarea !…. Vă distrug!

Cel mai prost moment să te disculpi era acela, acela în care luptam pentru o viaţă, o viaţă de doar 19 ani.

Pe holuri, plânsetele şi ţipetele familiei năvăleau ca puhoaiele greu de stăvilit. Cum să-i dai afară, cum să le spui plecaţi că ne încurcaţi ?! Cum să te ocupi cu grijă de durerea lor, când groaza noastră se năştea dintr-o altă durere, aceea că un doctor cardiolog nu a fost capabil să defibrileze cu aparate noi şi performante, perfect întreţinute şi pregătite de intervenţie. Şi doar noi ştiam asta, pentru că ei, doctorii, nu vroiau să vadă, iar cel în cauză a mai avut îndrăzneala să ne acuze că nu am anunţat urgenţa mare, ci doar a dat careva un telefon să îl cheme pe el să vine să vadă o pacientă … eventual să o invite la o cafea, gândea mintea mea revoltată de toată perversitatea umană care se etala în situaţia dată.

- Nu plecăm! Ne omorâţi copilul!

I-am lăsat acolo. Doamne nu ne lăsa! striga neîncetat sufletul meu şi poate al multora dintre noi … Dar pe ei i-am lăsat acolo, actori şi spectatori la propria piesă de teatru pe care o scriam cu toţii într-un tăvălug de fapte, acte, gesturi şi cuvinte.

Şi linia izoelectrică era mai apăsătoare. Însoţită de ţiuitul acela înfiorător al morţii îşi anunţa victorioasă izbânda iminentă pe ecranul monitorului.

Într-un final de alte câteva puţine, dar interminabile minute, a fost adus un defibrilator, de la etajul trei, din cardiologie, vechi de ani, de-o vârstă cu doctorul, dar era aparatul pe care acesta ştia să lucreze. Singurul?!

A început defibrilarea … fără niciun gel protector, direct cu padelele pe piele. Nu mai conta că o va arde. Important era să facă inima aia să repornească … dar NIMIC. Nici de data aceasta. Doamne, unde eşti?

Anestezistul, chirurgul erau stupefiaţi, puşi la colţ, la zid de directoare, medic internist, care preluase conducerea operaţiunii cu furia impotenţei dată de situaţia fără ieşire în care ne aflam. Murea un copil, un copil frumos de doar 19 ani!

- Potasiu! Pe lipsă de potasiu! strigă deodată doctoriţa neurolog. A pierdut potasiu prin peritonită … trebuie să fi avut dinainte o lipsă de potasiu, pentru că altfel nu se explică evoluţia simptomelor.

Potasiul asigură funcţiile muşchilor şi ultimul care a căzut a fost muşchiul cardiac.

- Acum! 10 ml clorură de potasiu pe venă ! Urgent! urlă directoarea la noi

Groaza mea a crescut şi mai mult.

- Nu este clorură de potasiu.

- Cum nu este? şi disperarea ei părea că nu mai are limite. Deja depăşisem orice imaginaţie în mintea ei. Defibrilatoarele nu erau în ordine şi nu ne îngrijisem nici să avem clorură de potasiu pentru trusa de urgenţă.

- Nu avem pentru că nu are farmacia spitalului de o lună! Nu aţi adus clorură de potasiu de o lună de zile, i-am spus eu cu tonul mai jos, dar destul de răspicat, atât cât să înţeleagă că răspunderea nu este la noi.

În acea vreme, mă aflam pe ultima sută de metri a acestui drum din viaţa mea. Urma să plec la un alt serviciu, să îmi schimb profilul. Dădusem un concurs şi îl luasem. Eram în perioada de dinainte de plecare şi asistenta şefă a considerat că e mai bine să vin zi de zi la program de 8 ore şi să mă ocup de partea administrativă. Aşa că, de o lună, zi de zi, scriam condica de medicamente şi ceream, în mod obsesiv, clorură de potasiu, deşi ştiam de la farmacie că nu este. Era inadmisibil să nu se aducă cu maximă urgenţă această soluţie ştiind cât de importantă este în urgenţe. Tocmai de aceea o tot scriam, ca să îi determin să facă ceva şi solicitam, în fiecare zi, când mă duceam la farmacie să ridic medicamentele, să spună la cei din conducere s-o aducă mai repede. În plus, tocmai pentru că urma să plec, mă simţeam liberă să acţionez altfel de cât cu capul plecat … aşa că devenisem un pic mai îndrăzneaţă, inclusiv în relaţia cu directoarea şi chiar în acele clipe.

Colegele mele tremurau şi de necaz pentru fetiţa aceasta şi de frică pentru ce urma să se întâmple cu ele.

- Ce bine de tine! Tu pleci, dar noi rămânem şi va fi vai de viaţa noastră!

Doamne nu ne lăsa! Doamne … Doamne … în mintea mea, în inima mea, în sufletul meu ardeau cuvintele acestea şi printre ele soluţia salvatoare … clorura de potasiu …

Deodată mi-am amintit! Bunul de Sus mi-a pus în minte o informaţie veche de peste 10 ani, de pe vremea când lucram la nou-născuţi. Acolo era o regulă atât de bine înrădăcinată în existenţa secţiei, încât toată lumea o respecta cu stricteţe: grija de a avea în permanenţă, mai ales sau cu atât mai mult în perioadele de lipsă din farmacia spitalului, rezerve de bicarbonat de sodiu şi clorură de potasiu, câte 10-20 de flacoane de fiecare. Nu conta că nu se foloseau. Ori de câte ori avea farmacia, se reînnoiau rezervele, se aruncau flacoanele nedeschise, expirate, dar mereu trebuia să existe aceste două soluţii, vitale pentru viaţa bebeluşilor născuţi cu diferite suferinţe fetale.

Am înlemnit! I-am spus directoarei, cu glasul gâtuit, ca şi cum m-aş fi agăţat de un fir de ceapă ca să trec un hău fără fund :

- Nou-născuţii trebuie să aibă. Ei au rezerve…. Aşa ştiam eu de pe vremea când lucram la ei.

Linia izoelectrică era tot acolo. Nesimţitoare, ironică, învingătoare … Nici nu îndrăzneam să ne uităm careva la ceas. Nu ştiu cât timp trecuse de când se declanşase toată nebunia … cu fibrilaţia şi stopul cardiac … 10 – 12 minute, poate două-trei mai multe … Oricum ar fi fost, păreau interminabile.

Am spus la o colegă să sune de urgenţă la nou-născuţi şi să iasă careva pe hol cu un flacon de clorură de potasiu… ca să scurtăm drumul.

Am plecat alergând … am pornit într-o cursă pe care nu m-aş fi gândit c-aş putea să o duc vreodată. Un concurs cu moartea … Fugeam şi plângeam şi îl rugam pe Dumnezeu să găsească clorură de potasiu la nou-născuţi … îl rugam cu tot sufletul meu, cu strigăte înăbuşite şi cu lacrimile şiroind … Distanţa de la rezerva cu pricina până la secţia de nou-născuţi era cam de vreo 70 -80 de metri, pe acelaşi etaj … Simţeam că nu mai ajung. Linia izoelectrică era în faţa mea, ca o barieră, ca un punct terminus, ca un ştreang care se tot strângea… dar eu alergam.

În lumina aceea semiobscură, la capătul holului, am văzut o asistentă cu ceva în mână, alergând şi ea spre mine … nu îndrăzneam, nu mai îndrăzneam nimic. Doar speram şi mă agăţam de Sus.

Când am luat flaconul în mână şi am făcut cale întoarsă spre reanimare, inima mea a început să mă lovească în gât, în piept, în ochi, în creier, într-un ritm haotic de parc-ar fi fost un baros acţionat de un uriaş robot industrial.

Aveam soluţia salvatoare. În acea soluţie era viaţa, viaţa unei fete de 19 ani! Am început să plâng în hohote; mă simţeam gâtuită de linia aia păcătoasă … eram singură pe holul care părea interminabil şi alergam înapoi. La intrare în secţie, ceva din interiorul meu s-a descătuşat şi am urlat. Am urlat la Dumnezeu. Am strigat, cu toată puterea mea: Doamne, adu copilul acesta înapoi! cu toată fiinţa mea… Apoi, aceste cuvinte se spuneau singure în mintea mea, în inima mea, în sufletul meu, peste tot în mine cu o tărie tăcută, intensă, pas cu pas, respiraţie cu respiraţie, până am ajuns în salon.

Linia era acolo. La fel … ţiuitoare, albastră, dreaptă.

Nu mai vorbea nimeni. Directoarea a făcut ochii mari la mine şi am putut să îi simt emoţia. Sufletele noastre, ale celor dinăuntru, doctori şi asistente erau singurele care mai vibrau şi se agăţau de speranţă, de Dumnezeu, de soluţia aceea care acum părea mai mult decât miraculoasă.

Am tras în seringă puţin din lichidul acela … Fă-i direct, nedizolvată, mi-a şoptit medicul. Ce mai conta? Arsă cu defibrilatorul era, sărmana fată… ce dacă îi mai ardeam şi venele cu puţină clorură de potasiu?

Tremuram toată, dar nu şi mâna care a înfipt acul în cauciucul moale al perfuzorului … plângând, am început să injectez uşor … în următoarele secunde, soluţia a intrat pe venă, s-a amestecat în sângele fetei, în sângele acela pe care inimioara ei nu mai vroia să îl împingă … şi a plecat … primele picături, primul mililitru şi apoi încă unul şi jetul de perfuzie curgea cu repeziciune împingând soluţia spre inimă, ca şi cum toate inimile noastre contribuiau la efortul acesta … Cât era distanţa de la mânuţa ei stângă până la inimă? …O secundă, două … inimile noastre s-au oprit şi deodată, pe ecranul acela nesuferit al monitorului, linia albastră s-a întrerupt şi a descris firav un impuls scurt cât o fracţiune de secundă…

- Dă-i mai departe, şopteşte directoarea gâtuită de emoţie cu ochii în ochii mei, plini de lacrimi şi speranţă. Am continuat cu încă vreo 3-4 mililitri, trimiţând în vena ei, în sângele ei şi pe Doamne … Doamne ….

După câţiva centimetri de linie dreaptă a apărut al doilea impuls, la fel de timid … şi apoi altul … Am început să forfotim cu toţii, nătâng, lăsând lacrimile să curgă, fără să fim conştienţi de ele, fără să le vedem deşi ne încurcau vederea … Şi încă unul … inimioara aceea începea să bată! Dumnezeu o pornea. Pusese suflare de viaţă în soluţia aceea, în cei câţiva mililitri El suflase viaţă încă o dată şi o pornea … o repornea, El, Creatorul, Atoatefăcătorul … El.

Monitorul începuse să afişeze frecvenţa cardiacă … 20 de bătăi pe minut … 27 … 36 … 42 … 37 … 45 … ritmul era instabil, dar era!

Directoarea se uita în ochii mei recunoscătoare … Eu nu puteam să mă uit în Ochii Domnului, dar îi strigam cu o muţenie uluitoare a unei inimi umilite:

Doamne, ai adus copilul acesta înapoi! … Doamne, ai adus copilul acesta înapoi! … Doamne, ai adus copilul acesta înapoi! Numai TU, Doamne, puteai să faci asta!

Şi m-a ales pe mine pentru asta ?! Doar la mine … dintre toţi câţi erau acolo, doar la mine se găsea informaţia aceea, că la nou-născuţi trebuie să fie clorură de potasiu… şi Domnul a scos-o din beciul meu prăfuit şi înţesat de … bube, mucegaiuri şi noroi şi câte şi mai câte… a scos-o la lumină.

Revenirea la viaţă se făcea încet, sigur şi, în chip uimitor, invers decât se instalase toată simptomatologia descrisă. Domnişoara s-a trezit după vreo câteva zeci de minute, a deschis ochii, dar nu putea să-şi folosească decât pleoapele … uşor, uşor a început să mişte obrajii, să ne audă, să ne răspundă cu privirea şi cu mişcări ale pleoapelor. Apoi, după detubare, a început să vorbească, deşi celelalte părţi ale corpului erau încă inerte. Cu răbdare, a aşteptat ca potasiul Divin să îi hrănească şi ceilalţi muşchi, ai membrelor şi, după vreo 6-7 ore, părea întreagă, simţitoare, nedumerită, la fel de tânără, dar mult mai iubită.

Lacrimi, îmbrăţişări, mulţumiri, Slavă Lui Dumnezeu … toate se amestecau într-un frumos cocteil de bucurie, pe holurile târzii ale unei secţii oarecare, dintr-un spital de provincie …

- Tu pleci, dar pe noi … ne trimite la Fundeni, am răsunat deodată, în mintea mea eliberată de furtună, deznădejdea de mai devreme a colegelor mele.

Am făcut câţiva paşi spre camera de gardă. Directoarea, care acum era fericită şi mă chema să îmi arate fotografii cu fiul ei, absolvent al facultăţii de drept, care reuşise la un examen dificil pentru nu mai ştiu ce post, părea că a uitat cu totul de Acţiunea Fundeni.

Urmărindu-i buna dispoziţie şi garda lăsată complet jos, o întreb:

     - Cu Operaţiunea Fundeni cum facem, doamna doctor?

Mi-a aruncat o privire, în care, bucuria din secunda numai ce trecută, părea că se luptă din răsputeri cu furia din clipele de groază ale acelei zile, încercând disperat să nu o reactiveze. Dar, flerul de manager a învins:

     - Da! N-am uitat. Mâine vorbesc cu Irinel Popescu şi fac programări.

O privesc zâmbind, blând şi întârzii intenţionat să îi răspund.

     - Ce? Nu mă crezi? Tu pleci, dar pe ele trebuie să le fac să zbârnâie.

Am luat-o de braţ. Ştiam că are un suflet bun şi momentul era mai mult decât potrivit. Mai ştiam şi că mă iubeşte, pentru că a iubit-o pe mama mea, o angajată de la contabilitate, cuminte, devotată, iubitoare, tăcută, dar cu multă îndrăzneală în a-i apăra pe cei nedreptăţiţi. Aşa s-a apropiat de ea, în momentele în care prietenii din jur au dispărut şi a văzut că mama rămăsese acolo, alături. A suferit enorm când a pierdut lupta cu viaţa, în urmă cu vreo 7 luni şi când toate eforturile ei de medic cu mulţi şi geniali colegi de breaslă, nu au mai putut face nimic pentru ea, pentru mama mea. Altul era planul Lui Dumnezeu cu ea, dar asta este o altă poveste.

O strâng de braţ şi o apropii de mine şi mai mult:

     - Doamna doctor, haideţi cu mine pe secţie, că vreau să vă arăt ceva.

Mă privea curioasă. Nu a ripostat. M-a urmat cuminte dar sceptică. Am trecut mai întâi pe la cea mai iubită dintre pământeni, să ne asigurăm că este bine.

Am ajuns în salonul de femei.

- Vreau să vă arăt cam cum procedăm noi, asistentele din reanimare, cu TOATĂ aparatura pe care o avem şi cum ne-a organizat şefa să învăţăm TOT despre TOATE aparatele.

Mă priveşte sceptică, trecând deodată în cealaltă parte a baricadei, în gaşca corbilor, cum se spune. Dar eu nădăjduiam în calităţile ei de om bun, pe care i le ştiam.

A rămas uimită, consternată să constate câtă rigoare era în pregătirea şi menţinerea în stare de maximă funcţionare a tuturor defibrilatoarelor, EKG-urilor, picurătoarelor, analizoarelor, instalaţiilor de oxigen sau a oricăror alte aparate pe care i le mai arătam, cum fiecare aparat cu baterie şi fir electric avea lipită o bucată de leucoplast care se schimba la fiecare tură şi pe care erau trecute ora de punere a bateriei la încărcat, timpul în ore şi minute cât trebuie să stea, ora de scoatere de la încărcat şi asistenta care a făcut manevrele. I-am arătat graficul de ture şi nişte steluţe cu roşu la fiecare dintre asistente, traducându-i că acel semn echivala cu o zi pe săptămână în care asistenta cu steluţă era de serviciu la … aparate. Nu făcea nimic altceva toată ziua, decât aparate: le ştergea de praf, le mângâia, le lua în braţe, dar le citea din scoarţă în scoarţă cartea tehnică şi învăţa tot despre ele şi se asigura să fie funcţionale, în felul descris mai sus. Răspundea cu capul dacă nu se întâmpla aşa. Ordinul era foarte strict, iar meritul asistentei şefe de necontestat.

Privea, asculta şi tăcea. A rămas uimită şi îndurerată totodată. A încercat să verifice ea singură, inclusiv defibrilatoarele despre care colegul ei, cardiologul, a spus că nu erau încărcate, în speranţa că poate realitatea care i se descoperea nu era chiar aşa de dureroasă. Dar nu. În faţa dovezilor certe, a amuţit. M-a privit până în străfunduri de parcă aş fi fost Cuţul şchiop.

Am îndrăznit mai mult şi i-am spus.

- Aţi înţeles acum? Nu pe colegele mele trebuie să le trimiteţi la Fundeni … !!

A închis pleoapele şi a aprobat în şoaptă: Ai dreptate. Îmi pare rău.

Ne-am îmbrăţişat. Eram mulţumită, bucuroasă că a înţeles că asistentele de la reanimare sunt pregătite, foarte pregătite, cele mai pregătite.

Acum puteam să plec. Şi acasă, după o tură de peste 20 de ore, dar şi pe altă cale în viaţă.

La un alt acum, după ce şi bunica mea a plecat printre vii, am înţeles că fermitatea din glasul ei, la alegerea liceului pentru nepoată, nu era a ei, ci a Bunului Dumnezeu, care, neştiut şi tainic, îşi arăta dragostea faţă de o fetiţă ce abia se năştea, când eu îmi alegeam liceul.

Februarie 2016




Evenimente, Apeluri, Promoții
Donaţi 2% din impozit pentru activităţi misionare

Donaţi 2% din impozit
pentru activităţi misionare

Click aici pentru a descărca
formularul 230

   Dragi credincioşi,

Mulţumim tuturor celor care şi în anii trecuţi au făcut efortul de a trimite formularul 230 si/sau 200 asociaţiei noastre. Banii primiţi sunt de un real folos şi sunt folosiţi: 

      Dacă obţineţi venituri numai din salarii si doriti să sprijiniti asociaţia noastră în propovăduirea învăţăturii de credinţă ortodoxe, o puteţi face prin completarea până la 25 mai a formularului 230 (“Cerere privind destinatia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual”)*.

    Formularul ataşat are datele despre noi completate. Completati numai prima rubrică (I. Date de identificare a contribuabilului) şi semnaţi (Semnătură contribuabil). Suma nu se completează (organul fiscal va calcula 2% din impozit si va vira suma în contul asociatiei noastre);

     Formularul se depune la registratura organului fiscal din localitatea in care locuiti pana la 25 mai.

        Persoanele care au obtinut venituri din mai multe surse (activităti independente, proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor etc.) trebuie să completeze formularul 200 („Declaratie specială privind veniturile realizate”)*. Şi acest formular are datele despre noi gata completate (la pag. 2) şi se trimite sau depune la fel ca formularul 230.

                                                                              Doamne ajuta!

Presedinte Asociatia ORTOPRAXIA
Ioan Cismileanu

 * Adresele sediilor teritoriale ale Administratiilor Finantelor Publice: clic pe linkul https://www.anaf.ro/sediuuf/



Clara Râpan: NOI CONSTRUIM CATEDRALA!

 

Mesajul tendențios al mass mediei din ultimii ani, şi-a atins de curând, un scop precis: oprirea alocării de fonduri de la bugetul de stat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Sigur că părerile pe acest subiect sunt diferite şi auzim des în mass media sume care par extrem de mari legate de costurile construcției catedralei: 100 mil Euro…

Totuși, catedrala aceasta în care tot lovesc unii, nu este mai scumpă decât, spre exemplu, marele Stadion Naţional „Lia Manoliu” (care a costat peste 200 mil Euro): un loc în care eu şi probabil mulți dintre români nu vom ajunge niciodată, pentru că nu ne interesează în mod deosebit ceea ce se întâmplă acolo. Şi chiar dacă ne-am dori să vizităm astăzi acest stadion „mai scump decât catedrala”, este închis…de ISU. Sportul are promotorii şi susținătorii lui, foarte iubiți de mass media, ceea ce a făcut ca o astfel de investiție să fie lăudată şi promovată ca fiind necesară şi binevenită. Susținătorii construcției Catedralei se aud foarte rar în mass media şi doar în situația în care e necesară batjocorirea publică a celor care îndrăznesc să spună ceva „de bine” despre acest proiect.

Dar ce înseamnă 100 milioane euro pentru România? Din sumele vehiculate de presă, am aflat cu toții că totalul şpăgilor din dosarul „Microsoft” a fost… cam cât o catedrală! Sunt publice sumele care reprezintă profit pentru mari companii care se îmbogățesc din bănuții noștri şi din resursele României: OMV Petrom (petrolul României), E-on (distribuția de gaz şi energie electrică),Holzindustrie Schweighofer (prelucrătorul lemnului din pădurile României) sau BCR (cea mai profitabilă bancă din România). Oricare dintre aceste mari companii ar putea construi din profitul obținut în România câte o catedrală în fiecare an şi tot le-ar mai rămâne bani suficienți pentru construcția palatelor acționarilor lor din Germania sau Austria. Şi asta înseamnă că nu sunt bani în  România pentru o singură catedrală? Ați auzit vreo mare companie străină dintre cele care fac mari profituri în România că susţine măcar la modul declarativ construcția catedralei, că donează 1 Euro pentru activitățile sociale ale Bisericii? Toate companiile au dreptul de a redirecționa 2% din profitul uriaș către ONG-uri sau activități sociale, dar sumele acestea rămân de obicei tot „în curtea lor” căci își înființează propriile fundații ca să cheltuiască banii… eficient (vă sunt cunoscute cutiuțele de lângă casele de marcat de la Lidl sau la Mc Donald’s care vă îndeamnă să faceți o faptă bună prin intermediul fundației lor şi mai nou, am aflat cu toții că banii adunați de unele televiziuni pentru victimele da la Colectiv… n-au prea ajuns la victime).

Şi daca tot vorbim de „lupul moralist” al zilelor noastre – televiziunile care critică Biserica şi au mereu câte un subiect „incendiar” despre „afacerile Bisericii”- știți că cifra de afaceri a ProTV-ului pe 2014 a fost… ceva mai mare decât bugetul pentru catedrală? Știți că televiziunile mari din Romania au afaceri care însumează peste 200 mil euro anual? Sunt cifre publice. Sigur că profitul lor este ceva mai mic: 3-7 milioane de Euro anual (adică, au un profit mare şi după ce au scăzut salariile şi indemnizațiile foarte mari ale crainicilor şi moderatorilor care comentează veniturile modeste ale Bisericii). Şi televiziunile au, bineînțeles, fundațiile lor prin care realizează… o faptă bună pe an sau diverse campanii prin care strâng bani de la alții pentru o cauză nobilă şi… pentru o bună publicitate, tot după regulile economiei de piață. Iar la evenimentele caritabile, după un discurs care emoționează privitorul până la lacrimi, orice moderatoare „celebră” se va afișa la luxoasa petrecere mondenă – pentru care se cheltuieşte o bună parte din banii adunați din donații – purtând o geantă „de firmă” care costă cât masa pe 1 săptămână pentru 300 de copii la Valea Plopului şi cât vreo 10-20 de mantii arhierești despre care tocmai a comentat „moralizator” în vreo emisiune de „știri”.

Dacă sunt atâția bani în ţara asta pentru afaceri extrem de profitabile, pentru pensii speciale foarte mari, chiar nu sunt bani pentru ca noi, ortodocșii plătitori de impozite, să avem o catedrală? Sigur că nu mai e la modă să construim ceva pentru „majoritari” din banii statului, totuși, sute de ani s-au jertfit pentru ţara şi Biserica ei strămoși de-ai noștri majoritar ortodocși; bunicii noștri ortodocși au fost „majoritari” la Canal, la Gherla, la Aiud şi pe fronturile din cel de-al doilea război mondial, frații şi copiii noștri „majoritar ortodocși” au murit în ’89! Măcar jertfa înaintașilor noștri să merite ca generația aceasta să construiască în București o catedrală mai mare decât cea pe care au putut-o construi românii de acum 400 de ani pe când plăteau tribut Imperiului Otoman, iar corupția funcționarilor statului era… probabil tot la nivelul celei de acum. Dacă bugetul aloca mari sume de bani pentru construcția de autostrăzi şi stadioane la standardul vremurilor de astăzi, măcar să avem şi noi dreptul ca din impozitele plătite de o majoritate ortodoxă să se construiască o catedrală care sa spună despre poporul român că „își iubește Biserica” şi nu se zgârcește să construiască cel mai frumos lăcaș pentru Dumnezeu! Cum credeți că ar reacționa evreii din toată lumea dacă li s-ar permite sa reconstruiască Templul din Ierusalim? Oare ar batjocori prin mass media pe cei care ar susține acest proiect? Oare ar blama un întreg popor pentru că s-ar întoarce la o măreție de acum 2000 de ani, într-o lume în care vremea construcțiilor religioase monumentale a trecut şi nu mai e importantă religia unei majorități? Dar parlamentul şi guvernul turc, credeți că va dezbate prea mult oportunitatea trimiterii de fonduri pentru construcția unei mari moschei în București?

Haideți să luăm un exemplu mai apropiat de ţara noastră: Polonia, o ţară UE cu o majoritate de 87% catolici şi o constituţie care respectă drepturile minorităţilor religioase. În Polonia de astăzi, preşedintele şi primul ministru sunt catolici practicanţi şi nu se sfiesc să îşi exprime public susţinerea valorilor tradiţionale ale bisericii lor. Şi tot Polonia este o ţară care a construit biserici mari în perioada de după căderea comunismului: în 2004 polonezii  au construit la Lichen o biserică de 120 m lungime şi 77 m lăţime (cam cât catedrala noastră acum în construcţie) şi se mândresc că se numără printre cele mai mari biserici din lume, fără să spună cineva că sunt deja prea multe catedrale imense… din perioada medievală.

Şi Serbia şi Rusia şi Ucraina, toate ţările din jurul nostru au construit catedrale mari şi foarte scumpe, imediat după căderea comunismului. Toţi cei care aţi călătorit în lume, aţi vizitat zeci de catedrale catolice, cele mai mari din lume, cu care se mândresc agenţiile de promovare a turismului din ţările respective. La capitolul acesta şi Bulgaria stă mai bine decât noi, şi-au construit o catedrală mare şi frumoasă acum 100 de ani.

Ce va rămâne după generaţia noastră? Câteva clădiri hidoase cu termopan, sedii de tribunale şi instituţii financiare? Sau mănăstirile frumoase, reconstruite şi reînfrumuseţate în ultimii 25 de ani, de care vă bucuraţi în fiecare vacanţă pe bani puţini, prin  ţara  noastră? Ce construcţie minunată va rămâne Bucureştiului sec. XXI? Stadioane devastate periodic de fani nervoşi sau doar renovate pe bani mulţi la 20-30 de ani, pentru că nu mai corespund normelor? Şi dacă a îngăduit Dumnezeu ca mulţi dintre noi să-şi contruiască locuinţe mari, frumoase, scumpe şi după standardele secolului XXI, oare n-ar trebui să aducem şi catedrala în secolul acesta XXI? O dată la 400 de ani, oare nu-şi poate construi un popor o catedrală?

Este timpul ca fiecare să îşi pună sincer nişte întrebări legate de construcţia catedralei, indiferent de antipatiile pe care le puteţi avea în legătură cu oamenii care administrează astăzi averea bisericii noastre (fiecare va da socoteala lui Dumnezeu pentru ce face). Pe cine interesează astăzi cine şi cum a administrat „averea bisericii” când s-a construit Curtea de Argeş sau Putna sau Cozia sau Hurezi sau Agapia sau  Bistriţa sau Tismana sau Trei Ierarhi? Şi n-or fi fost bisericile acestea, la vremea lor … prea mari, prea scumpe? Sau n-or fi fost şi atunci destui săraci care să fi fost mai bine hrăniţi şi să fi stat într-un bordei mai mare cu banii care s-au cheltuit pentru construcţia acestor biserici? Ce spune Mântuitorul lui Iuda care îşi făcea griji pentru săraci atunci când „s-a risipit” mirul cel scump al Mariei Magdalena? „Că pe săraci întotdeauna îi veţi avea cu voi, dar pe Mine nu Mă veţi avea întotdeauna” (Ioan 12). Oare chiar nu merită să „risipim” pentru Biserica lui Hristos? Dacă nu vom mai avea timpul acesta de acum,  în care să se poată construi? Dacă NOI nu contribuim la construcţia catedralei, fără fonduri, va rămâne doar o ruină tristă şi ruşinea noastră în faţa nepoţilor noştri peste ceva ani.

Vă dau câteva idei despre cum am putea contribui fiecare dintre noi,  cei deja fii ai Bisericii sau fii „în devenire”, la „mirul cel de preţ” pentru Hristos, catedrala noastră!

Cât cheltuiţi pentru un cadou de aniversare? 50-100 lei? Renunţaţi anul acesta la un cadou şi îndemnaţi prietenii pe care îi invitaţi să vă trimită cadoul sub forma unui certificat de donaţie pentru construirea catedralei. Ştiţi că, în  Israel , un cadou de aniversare poate fi „un certificat de plantare a unui arbore”? Verişorul care trăieşte în SUA intră pe site-ul Fondului Naţional din  Israel  şi plăteşte un certificat între 18$ şi 5000$, după buget şi după importanţa prietenului aniversat. Aşa s-a înfrumuseţat Ţara Sfântă în ultimii ani şi s-a făcut grădină în deşertul arid şi neprimitor!

Hai să facem şi noi la fel, cu mijloacele pe care ni le oferă lumea modernă de astăzi! Pe site-ul oficial al Patriarhiei există un link pe care puteţi face donaţii online plătind rapid cu cardul, adică tot atât de simplu precum cumpăraţi online haine, cosmetice şi alte lucruri minunate. Aveţi posibilitatea de a plăti cu cardul un minim de 5 E (adică echivalentul unei prăjituri la mall sau a unei beri cu prietenii) dar faceţi aceasta… lunar. Sigur că buzunarul şi-l deschide fiecare cât doreşte şi cât îi permite rangul, nu uitaţi că Sfinţii Părinţi ne învaţă că ceea ce dăm cu dragoste, Dumnezeu înmulţeşte cu dragoste … şi  celui care dă, şi celui care primeşte. Plătind online, e o modalitate mai uşoară şi mai discretă pentru cei care, din smerenie, doresc să rămână anonimi în comunitatea lor pentru milostenia pe care o facwww.construimcatedrala.ro

Pentru cei care nu înţeleg mecanismele economiei moderne, trebuie să ştiţi că peste jumătate din banii pe care îi donaţi la construcţia catedralei, se vor întoarce tot la bugetul de stat (şi vor fi probabil folosiţi pentru alte construcţii „prioritare”), căci BISERICA PLĂTEŞTE IMPOZITE mari pe salariile celor 250 de angajaţi care lucrează la construcţie şi toate materialele de construcţie achiziţionate au TVA care imediat merge la bugetul statului. Aceasta este legea astăzi, nu se pot face derogari de la lege, nu se practică scutiri de taxe pentru Biserică (ar fi şi acesta un ajutor, dar statul îşi primeşte „partea” şi din donaţiile noastre); nu este legal să construieşti catedrala cu voluntari sau cu preluare de materiale de construcţie (fără taxe) din munţii patriei binecuvântate de Dumnezeu cu atâtea bogăţii; catedrala nu e considerată obiectiv strategic cum a fost cândva Palatul Poporului în care „huzuresc” astăzi parlamentarii şi cu care se mândreşte România în spoturile de promovare a turismului. Şi nici interese legate de mari câştiguri nu sunt, ca să se aplice scutiri de taxe sau anulari de datorii ca la defunctele Regii Autonome din ultimii 25 de ani. Aşa că, simţul dvs. civic nu ar avea prea mult de suferit, cumva tot la stat ajung o parte din banii donaţi.

Se poate construi catedrala doar din donaţiile noastre, nu este nevoie de bani de la buget. Un popor unit şi demn, poate face asta! Totuşi, bugetul României înseamnă şi banii noştri! Toţi vorbesc de democraţia perfectă din Elveţia, dar nu se face referendum pentru ceea ce ni s-ar părea nouă prioritar: o catedrală sau … orice altă construcţie. Alţii hotărăsc pentru noi! Se apropie alegerile şi toate televiziunele ne învaţă să fim precum …francezii, de exemplu, să ne strigăm drepturile, să facem valuri, să forţăm mâna aleşilor noştri! Au dreptate, fraţilor, să fim europeni! Scrieţi un email aleşilor din zona dvs. care sigur îşi doresc foarte mult să fie realeşi (adresele lor sunt publice, le găsiţi uşor pe internet)! Presaţi-i cu mesaje şi spuneţi-le că îi alegeţi doar dacă susţin construcţia catedralei. Ei vor vota bugetul! Scrieţi preşedinţilor de filiale de partide. Ei vor să formeze viitorul guvern! Sigur că sunt lucruri mult mai importante pe agenda tuturor politicienilor: spitale, şcoli, pensii, locuri de muncă, autostrăzi şi … preţuri mici la mâncare. Minunat, dar n-au fost acestea „priorităţile” tuturor guvernelor din ultimii 25 de ani? Ce schimbări atât de spectaculoase mai aşteptăm? Aşa că, e timpul să-i anunţăm care ne sunt priorităţile: ne interesează construcţia Catedralei Mântuirii Neamului! Nu vă faceţi griji, sunt destui promotori eficienţi pentru celelalte domenii mai sus menţionate, sunt sume mari şi interese financiare în jurul fiecărui domeniu „prioritar”, iar politicienii se vor „înclina” ca de obicei, cuminţi în faţa acestor interese… străine omului de rând.

Haideţi să nu mai lăsăm să treacă zeci de ani până la terminarea unei construcţii importante cum este Catedrala Mântuirii Neamului! Noi construim catedrala! Prin donaţii, prin susţinerea verbală şi în scris a acestui proiect, noi facem să fie „cool” să postezi pe pagina personală o pictogramă „Susţin construcţia Catedralei”! Hai să-i lăsăm pe cei care sunt împotrivă să se manifeste cum îşi doresc, în mass media, pe paginile de socializare sau … la piaţă. Avem dreptul la o părere, avem dreptul să o susţinem şi avem dreptul de a fi respectaţi pentru ea, fără să  răspundem provocărilor de ceartă, disensiune sau scandal, aşa… după îndemnul unui mare iubitor de neam (demodat pentru unii): „Tu rămâi la toate rece,  /De te-ndeamnă, de te cheamă: /Ce e val, ca valul trece, /Nu spera şi nu ai teamă; /Te întreabă şi socoate /Ce e rău şi ce e bine; /Toate-s vechi şi nouă toate: / Vreme trece, vreme vine..” (Mihai Eminescu, Glossa)

Acesta NU este un mesaj scris cu acceptul Patriarhiei, este doar opinia personală a unui simplu si neînsemnat cetăţean al României care îşi exercită dreptul de a se exprima liber şi cu demnitate despre un subiect pe care îl consideră important.

Clara Râpan

30 ianuarie 2016, Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi

PS: Pentru cei care şi-ar face cumva griji că am fi uitat de iubirea faţă de aproapele şi de clădirea „împărăţiei lui Dumnezeu” cea dinlăuntrul nostru, răspunsul meu este următorul: dacă nu le-aţi făcut mai întâi pe acestea, nici nu vă gândiţi să vă pese de construcţia unei clădiri (deşi, poate fi un început pentru ca mai apoi să începi să-ţi pese şi de suflet). Cred că cel căruia îi pasă de catedrala aceasta atât de „huiduită” de unii, a înţeles şi un ţel mai înalt al Bisericii prin construirea ei. E un manifest al unui întreg popor, care spune: „Suntem aici! Ne iubim, ne respectăm şi ne urmăm strămoşii, neamul şi isoria. Catedrala aceasta este semnul continuităţii şi identităţii neamului nostru!” Şi… da, va fi mare!!! Ca să încapă toţi românii, indiferent de părerea şi contribuţia lor, …. fără discriminare!

Sursa: culturavietii.ro

 

 



La Sibiu se lansează ”Şcoala părinţilor”

 

La ințiativa dr. Livia Ognean, medic neonatalog la Maternitatea Spitalului Județean, mai multe asociații din Sibiu au realizat, după doi ani de pregătiri, un proiect care își propune să educe părinții, respectiv „ABC – Să învăţăm despre copii. Şcoala părinţilor”. Asociația Baby Care și Asociația Mâini Unite, cu sprijin consistent din partea Salvaţi Copiii România şi cu suportul a încă trei parteneri – Asociaţia Unii pentru Alţii Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi Teatrul pentru copii şi tineret Gong din Sibiu – au dezvoltat proiectul „ABC – Să învăţăm despre copii. Şcoala părinţilor”, care oferă acces gratuit părinților și acoperă cele 1.000 de zile cruciale pentru un copil, de la concepție până la vârsta de 2 ani.

”Cursul se adresează părinților căci concepția învechită potrivit căreia mama se ocupă de copil și tatăl de alte lucruri nu mai e de actualitate, tatăl trebuie să știe la rândul lui cum să se descurce dacă rămâne singur cu copilul. Așa că așteptăm părinți la cursuri dar și viitori părinți și oricine este interesat”, a spus dr. Livia Ognean. Proiectul, gândit de  medici obstetricieni, neonatologi, pediatri, medici de familie, psihologi, dar şi părinţi cu experienţă, abordează întreaga complexitate a nașterii și îngrijirii unui copil, încă din perioada sarcinii. Accesul la şcoala părinţilor este gratuit, astfel încât restricțiile financiare să nu afecteze accesul la o bună informare.

Curs susținut de specialiști

Ședințele cursului care se va lansa la Sibiu în 8 martie, sunt structurate astfel încât un sfert din timp este dedicat prezentării temelor în discuţie, restul timpului fiind destinat oferirii de răspunsuri punctuale la întrebările participanţilor. La fiecare dintre şedinţe vor participa 3-5 specialişti pregătiţi să ofere aceste răspunsuri. “Nașterea și îngrijirea unui copil sunt atât de complexe, încât se spune că niciodată nu ești pregătit pentru aducerea pe lume a unei noi vieți. Această prejudecată conține, de fapt, teama fiecăruia de a fi pe deplin responsabil de o nouă viață, teama că nu ne vom descurca, că nu știm ce, dar mai ales cum să facem astfel încât să creștem un copil sănătos atât fizic cât și psiho-emoțional. Teama aceasta și emoția care o însoțește sunt cât se poate de firești. Rolul de părinte nu seamănă cu niciun alt rol social, dar, odată învățat, devine cel mai autentic rol pe care cineva îl poate avea în viață. De aici importanța majoră pe care Salvați Copiii o acordă educației prenatale, care oferă informaţii  despre sarcină, naştere, îngrijirea şi alimentaţia copilului, dar şi despre schimbările psiho-emoţionale care însoţesc sarcina, naşterea şi apariţia unui copil în familie. Sănătatea copilului începe cu și de la părinți”, subliniază Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Părinții sunt încurajați să se înscrie şi să participe la şedinţele de educaţie prenatală care vor avea loc lunar (sau mai des, dacă acest lucru este solicitat) în fiecare a doua marţi din lună, între orele 18.00-20.00, în Sala de Conferinţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu (în clădirea direcţiunii spitalului). Informaţii privind tematica cursurilor şi lectorii vor fi difuzate începând din această săptămână cabinetelor medicale şi policlinicilor din Sibiu şi judeţ, dar şi în numeroase locuri publice precum şi pe pagina Facebook dedicată acestui proiect – “ABC – Să învăţăm despre copii. Şcoala Părinţilor”.

Alte informații, dar și articolul complet, pot fi citite la sursă – www.turnulsfatului.ro

 

 



Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie‏



CĂRŢI NOI / Produse noi
Cu taxiul pe strazile orasului - Monahia Porfiria (CARTE)

Prezentare:

In viata mea, de-a lungul timpului, am avut diferite profesii. De la decoratoare pana la om de afaceri. Nu spun ca nu le-am iubit si pe acestea, dar slabiciunea mea a fost intotdeauna masina si lumea multa in jurul meu. Puteam sa stau ore in sir in masina si sa calatoresc. Niciodata singura... Nu sufeream linistea desavarsita.
De aceea am socotit o buna idee sa lucrez si ca sofer de taxi. Ca sprijin in materializarea dorintei mele a fost tatal prietenei mele, care era propietarul unei astfel de companii.
Scriind aceasta carte, in afara celor pe care le-am avut in memorie, m-au ajutat scurte insemnari ce le tineam in calendarul meu, pe cand ma intorceam de la serviciu acasa. Intamplarile consemnate sunt toate adevarate, fara stradania de a le infrumuseta, si s-au petrecut intre anii 1997-2007. Sunt redate fara o ordine cronologica. Numele si traseele consemnate nu sunt intotdeauna exacte, pentru motive lesne de inteles.
Continutul acestei carti constituie marturie de suflet in smerita mea stradanie de a conduce zilnic pe prietenii necunoscuti, care intrau in masina mea, nu numai la destinatia unei calatorii, ci la Acela Care este Calea, Adevarul si Viata.

Monahia Porfiria

Detalii despre carte / COMANDA



Sfantul Mare Mucenic si cuvios Efrem cel Nou - Marturii ale minunilor savarsite in zilele noastre - vol. 2 (CARTE)

Prezentare:

De ce omul confortului se apropie cu căldură sufletească de un sfânt a cărui viaţă sufletească pare greu de asimilat, de conceput chiar?
Dumnezeu permite lucrul acesta ca omul să înţeleagă. Când omul trăieşte în tot confortul, uneori Dumnezeu îi ia acest confort. Acesta este şi cazul Greciei de azi. Acum li s-a luat grecilor confortul, prin îngăduinţa Domnului, pentru a se apropia de ajutorul unui Sfânt. Cei care au o nevoie mai mare, au şi un gol interior mai mare. Vidul interior este proporţional cu nevoia, dar chiar şi omul confortului are probleme. Darurile materiale nu oferă liniştea, pentru că omul este icoana Domnului şi doar prin Dumnezeu acesta poate să-şi găsească pacea. Sfântul Efrem cel Nou îi ajută chiar şi pe bogaţi, pentru că şi ei a supărările lor.
Mulţi sfinţi sunt cunoscuţi şi rugaţi pentru anumite probleme, pentru vindecarea anumitor boli. De ce Sfântul Efrem cel Nou este chemat în rugăciuni pentru nevoi atât de diverse, fiind grabnic ascultător al acestora? 
Sfântul este cunoscut pentru vindecarea tuturor bolilor. În plus, nu este doar un doctor. Este ajutător în boli, dar dă acelaşi ajutor şi unui elev, la un exeman. Face şi lucruri mari, şi lucruri mici, iar câteodată dă ajutor fără să i se fi cerut. I se spune "Sfântul Fulger". I s-a data acest nume pentru că trece foarte repede, ca un fulger, şi e grabnic ajutător. Sfântul a suferit mult din cauza martirajului. El este apropiat de Dumnezeu şi simte suferinţa, de aceea este atât de rapid în a sări în ajutor.(fragment dintr-un interviu realizat la Nea Makri)

Detalii despre carte / COMANDA



Teologia Dogmatica si Simbolica - vol. I Manual pentru facultatile teologice - Nicolae Chitescu, Pr. prof. Ioan Petreuta (CARTE)

Detalii despre carte / COMANDA



Idealul educational in pedagogia crestina Clement din Alexandria, Sfantul Ioan Gura de Aur, Fericitul Augustin (CARTE)
 
Prezentare:

Idealul educaţional creştin îşi propune, dincolo de idealurile subordonate, legate de fericirea, pacea şi ordinea socială din această lume, transcenderea limitelor vieţii puse de moarte prin împreună‑lucrarea omului cu harul divin. A iubi la infinit lumea cu viaţa ei, fără o raportare la Creator, nu înseamnă altceva decât a iubi moartea. Creat după chipul lui Dumnezeu şi în vederea asemănării cu acesta, omul a fost aşezat în lume ca stăpân al creaţiei. Drumul spre asemănarea cu Dumnezeu, un drum al libertăţii interioare, este parcursul pe care şi‑l propune orice ideal pedagogic creştin. Cărările pe care ajungem însă la Dumnezeu sunt variate, dar toate duc spre acelaşi pisc.
Din punctul de vedere al pedagogiei creştine există idealuri imediate, care se referă la încercarea de a crea o lume mai bună şi mai dreaptă aici, pe pământ, dar şi un ideal educaţional absolut, anume transcenderea morţii. Prin aceasta pedagogia creştină este o pedagogie a vieţii prin excelenţă, o pedagogie a învierii.

Detalii despre carte / COMANDA

 

 



Cum sa biruim frica - Dmitry Semenik (CARTE)

Prezentare:

Frica ne întunecă zilnic viaţa: ne e teamă pentru viaţa şi sănătatea noastră şi a celor apropiaţi, ne e teamă pentru bunăstarea noastră materială, ne e teamă de necazurile neprevăzute, ne e teamă de cele la care ne aşteptăm; ne e teamă de cei ce ne duşmănesc, ne e teamă pentru cei care ne iubesc; ne e teamă de viaţă şi, nu în ultimul rând, ne e teamă de moarte şi de întâlnirea cu ceea ce se află dincolo de aceasta. Ce este de făcut? Cum ne putem apăra inima şi mintea de dureroasa apăsare a temerilor?
După cum ne-a obişnuit, autorul caută răs­­­­punsurile oferite de experiențele celor ce se confruntă în mod constant cu probleme sufleteşti, încercând să aducă oamenilor uşurare de angoasă: duhovnicii şi psihologii. Și, ca de fiecare dată, rezultatul este o carte ce se citeşte pe nerăsuflate, în care folosul se îmbină cu plăcerea lecturii, care va aduce, negreşit, nădejde şi întărire în sufletele cititorilor.

Detalii despre carte / COMANDA



Enciclopedia simbolurilor religioase si arhetipurilor culturale - Ivan Eseev (CARTE)

Prezentare:

O noua si impunatoare aparitie editoriala, rod al stradaniilor stiintifice trans si pluridisciplinare ale eruditului lingvist, etnolog si semiotician de la Universitatea de Vest din Timisoara, Ivan Evseev.

Detalii despre carte / COMANDA



Dincolo de ganduri si emotii. Povesti terapeutice pentru copii si preadolescenti - Marilena Cotici, Ana-Georgiana Marinković (CARTE)

Prezentare:

68 pagini color
„Dincolo de gânduri şi emoţii” prefigurează terapia sub formă de poveste, oferind noi moduri de comunicare şi relaţionare cu lumea înconjurătoare pentru copiii şi preadolescenţii care se exteriorizează cu dificultate.
Suportul ilustrativ, extrem de sugestiv, pe care îl oferă cartea de faţă, a fost testat pe grupuri de copii de diferite vârste. La vârsta preşcolară şi nu numai, acesta are un impact deosebit, deoarece copilul călătoreşte cu ochii minţii în poveste, iar prin vizual reuşeşte mai bine să facă parte din poveste. Ilustraţiile, prin expresivitatea şi claritatea cu care sunt redate emoţiile trăite de fiecare personaj, au rol şi în fixarea punctelor cheie ale poveştii şi facilitează transmiterea ideilor principale în planul mental, unde se produce disputarea.
Poveştile din „Dincolo de gânduri şi emoţii” au o tematică variată, cu subiecte frecvente în viaţa copilului şi preadolescentului. Unele se concentrează pe aspecte negative ale vieţii cum ar fi furia, agresivitatea, lenea, separarea, tristeţea, doliul, iar altele pe aspecte pozitive care pot produce anxietate, precum adopţia, apariţia unui frate sau a unei surori, relaţiile din mediul social etc. Obstacolele pe care personajele se luptă să le depăşească devin ocazii favorabile în găsirea unor modalităţi creative de a ajuta copilul să găsescă strategii de adaptare potrivite. Prin indentificarea cu personaje sau aspecte asemănătoare celor din viaţa sa, copilul conştientizează problemele cu care se confruntă şi găseşte răspunsuri şi soluţii favorabile în scopul ameliorării problemei sau în cel al alinării sufletesti. Drept urmare, acesta se simte înţeles şi observă că şi alţii s-au confruntat cu situaţii asemănătoare. Copilul nu se simte evaluat sau criticat, totul îmbracă haine de poveste, iar intervenţia se petrece în sfera lui mentală şi emoţională.
Utilizate corespunzător, poveştile devin instrumente valoroase, asigurând o comunicare flexibilă între adult şi copil, care va avea ca finalitate înlocuirea gândurilor iraţionale cu trăiri emoţionale sănătoase.
 
Detalii despre carte / COMANDA


Cum sa ne purtam cu fiica adolescenta - Sfaturi pentru parinti (CARTE)

Prezentare:

Adolescenţa este o perioadă dificilă de viață și totodată complexă nu doar pentru copiii care se maturizează, ci și pentru părinții acestora. Dezvoltarea organismului copilului, modificările hormonale, pubertatea, formarea personalităţii și formarea spirituală, primii pași către vârsta adultă – toate acestea se dovedesc a fi probleme mai mari ori mai mici, dar decisive, pentru copiii de până mai ieri…
Uneori se ajunge la agresivitate, la răzvrătirea adoles­cen­ților față de părinți, la un comportament pe care părinții de cele mai multe ori nu sunt capabili să‑l administreze. Starea de spirit, în această perioadă, se schimbă brusc. Fi­ica iese acum de sub controlul mamei sale și se străduiește să se elibereze de sub influența acesteia. Contactul cu părinții îi provoacă un anume disconfort. Înstrăinarea tatălui ori a mamei față de tânăra aflată la o vârstă critică nu e însă de dorit...
Cum să procedăm, ca părinți, cu fiicele noastre? Cum să ne păstrăm autoritatea și în același timp încrederea copiilor noștri adolescenți? Cum ar trebui să se comunice în perioada cea mai dificilă a creşterii lor? Cum să fie înțeleși, să se ajungă la un limbaj comun?
Cartea de față încearcă să răspundă la toate aceste întrebări, deloc ușoare pentru lumea tot mai complexă de astăzi, constituindu‑se într‑un îndrumar practic pentru părinții cu copii aflați la vârsta adolescenței.

Detalii despre carte / COMANDA



 

Descarca oferta de CARTI la zi
de la toate editurile ortodoxe din tara (3000 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

NOU: Produse naturiste

Descarca oferta
Editurii Agaton
reducere 20%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567

http://poruncaiubirii.agaton.ro/html2doc/PoruncaIubirii-Februarie-2016.doc