Naşterea Domnului
 

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ţie !”

Decembrie 2014

     
Sumar:
- Ce se ascunde în spatele declarației Papei că dorește unirea necondiționată cu Biserica Ortodoxă
- Declarație comună a Patriarhilor României și Antiohiei. Patriarhia Română acordă un ajutor de 500.000 euro pentru creștinii persecutați în Siria
- Pastorala de Crăciun 2014 - Dumnezeu coboară în lume pentru a înălța pe om
- Decizii ale Sfântului Sinod și Patriarhiei Române pentru menținerea OREI DE RELIGIE
- Știri externe - decembrie 2014 (EXT)
- Știri interne - decembrie 2014 (RO)
- Cele mai de căpetenie porunci ale Domnului cuprinse în Noul Testament, adunate de Sfântul Nicodim Aghioritul (a doua parte)
- Activitatea noilor mișcări religioase în București, astăzi - analiză misiologică
- Dumnezeiasca Lumină a Naşterii Domnului
- Cui (ne) dăruim de sărbători?
- Rara sau deasa împărtășanie și pregătirea pentru ea
- Rugăciunile copiilor pentru părinți
- Rolul încrederii şi al credinţei în educaţie
- Un dar pentru Pruncul Sfânt (povestioară)
- Globalism şi Religie
- Naşterea Domnului - poezie
- Comemorarea memoriei martirilor Ion Moţa şi Vasile Marin, ianuarie 2015
- Puterea rugăciunii. Pateric pentru copii - Alexandru Stanese (CARTE)
- Sfinții isihaști români - teologi ai harului dumnezeiesc - Pr. Daniel Corîu (CARTE)
- Traditie bizantina si influente apusene în ERMINIE - Pr. Daniel Corîu (CARTE)



Tema lunii
Ce se ascunde în spatele declarației Papei că dorește unirea necondiționată cu Biserica Ortodoxă - Cristina Roman

Presa internă și internațională titrează că recenta întâlnire ecumenică de la Constantinopol dintre Papa Francisc și Patriarhul Bartolomeu s-a soldat cu o Declarație comună "ȘOC": reunificarea Bisericilor Ortodoxă și Catolică, "fără condiții din partea catolicilor".

            Papa Francisc: "Vreau să asigur pe fiecare dintre voi că, pentru a atinge obiectivul dorit al unității depline, Biserica Catolică nu intenționează să impună vreo cerință, decât cea a mărturisirii de credință comună, și că suntem pregătiți să căutăm   împreună, în lumina învățăturii Scripturii și a experienței primului mileniu, modalitățile prin care să garantăm unitatea necesară a Bisericii în condițiile actuale: singurul lucru pe care îl vrea Biserica Catolică, și pe care îl caut, ca Episcop al Romei, "Biserica, care are întâietate în caritate", este comuniunea cu Bisericile Ortodoxe."

Însăși întâlnirea celor doi întâistătători bisericești este un pas îndrăzneț în direcția ecumenismului, iar deja existentele tabere pro și contra ecumenism încep să-și radicalizeze pozițiile divergente. Totuși, după cum vom vedea în rândurile de mai jos, lucrurile sunt mai nuanțate.

Iată ce relatează ziarul turc Milliyet despre vizita efectuată de Papa Francisc în Patriarhia Constantinopolului, în perioada 28-30 noiembrie, la invitația Patriarhului ecumenic Bartolomeu: "... această vizită va avea obiectivul principal de a uni Bisericile, acţiune care este susţinută şi de Patriarhul Constantinopolului. Vizita Papei în Turcia este a doua, după cea din 2006, când papa a fost întâmpinat de Patriarh. Într-o declarație dată la Vatican, Papa a subliniat faptul că va face un pas mare și foarte important pentru eliminarea schismei și influenţelor sale  asupra uniunii tuturor Bisericilor​​."

Prima reacție a Patriarhiei Române pe acest subiect a venit la solicitarea presei, de la purtătorul de cuvânt, Părintele Constantin Stoica: „Unitatea celor două Biserici, Catolică şi Ortodoxă, este un deziderat de mai mult timp. Există un dialog teologic şi scopul este unitatea pe care ambele Biserici o doresc. Nu este o urgenţă acest lucru, ci asta a fost doar o interpretare a presei.  Există aceste întâlniri bilaterale de două ori pe an, de Sf. Andrei la Istanbul şi de Sfinţii Petru şi Pavel la Roma, unde se poartă acest dialog teologic. Nu este o noutate dorinţa de unitate a celor două Bisericiˮ.

Dar să vedem ce afirmă cei doi lideri religioși în DECLARAȚIA COMUNĂ DE LA ISTANBUL:

           "Noi, Papa Francisc și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, exprimăm profunda noastră recunoștință față de Dumnezeu pentru darul acestei noi întâlniri pe care ne-a acordat-o, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a clerului, și a credincioșilor din Patriarhia Ecumenică, de a sluji împreună la sărbătoarea Sfantului Andrei, primul chemat și fratele Apostolului Petru.

Amintindu-ne de Apostoli, care au anunțat vestea cea bună a Evangheliei în lume, aceasta întărește în noi dorința de a continua să meargem împreună pentru a depăși, cu dragoste și încredere, barierele care ne despart. La întâlnirea de la Ierusalim în luna mai, în timpul căreia am amintit îmbrățișarea istorică dintre venerabilii noștri predecesorii, Papa Paul al VI și Patriarhul Ecumenic Athenagoras, am semnat o declarație comună. Astăzi, cu ocazia fericită a unei noi întâlniri frățeasti, dorim să reafirmăm împreună intențiile și preocupările noastre comune. Ne exprimăm intenția noastră sinceră și fermă, în ascultare față de voința Domnului nostru Iisus Hristos, de a intensifica eforturile noastre pentru promovarea deplinei unitati între toți creștinii și mai ales între catolici și ortodocși. Vrem în plus, să susținem dialogul teologic promovat de Comisia Mixta Internațională, care a fost instituită exact acum 35 ani de către Patriarhul Ecumenic Dimitrie și Papa Ioan Paul al II-lea aici, în Fanar, si care se ocupă în prezent cu cele mai dificile probleme ce au marcat istoria cu divizările noastre, și care necesită un studiu atent și aprofundat. În acest scop, ne angajăm in rugăciunea noastră fierbinte, ca Păstori ai Bisericii, cerând credincioșilor să ni se alăture în invocarea comună ca "toți să fie una ... pentru ca lumea să creadă" (Ioan 17, 21).

Ne exprimăm îngrijorarea noastră comună pentru situația din Irak, Siria și întregul Orient Mijlociu. Suntem uniți în dorința de pace și stabilitate și dorința de a promova soluționarea conflictelor prin dialog și reconciliere. Recunoscând eforturile deja făcute pentru a oferi asistență în regiune, chemăm în același timp pe toți cei care au responsabilitatea pentru destinul popoarelor să-și intensifice angajamentul pentru comunitățile care suferă și să le permită, inclusiv comunităților de creștini, să rămână în țara lor natală. Nu putem să ne resemnăm cu un Orient Mijlociu fără creștini care au mărturisit numele lui Iisus de-a lungul a două mii de ani. Mulți dintre frații și surorile noastre sunt persecutați și au fost obligați prin violență să își părăsească locuințele. Se pare că într-adevăr valoarea vieții umane s-a pierdut și că persoana umană nu mai are importanță, și poate fi sacrificată pentru alte interese. Și toate acestea, se întâlnește în mod tragic cu indiferența multora. Cum ne reamintește Sfântul Pavel "Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună."(1 Corinteni 12: 26).

Este legea vieții creștine și, în acest sens, putem spune că există, de asemenea, un ecumenism al suferinței. Cum sângele martirilor a fost sămânța de putere și a fertilității pentru Biserică, astfel părtășia suferinței cotidiene poate fi, de asemenea, un instrument eficient de unitate. Situația dificilă a creștinilor și a tuturor celor care suferă in Orientul Mijlociu necesită nu numai o rugăciune constantă, ci, de asemenea, un răspuns adecvat din partea comunității internaționale. Principalele provocări pe care lumea le are în fața, în situația prezentă, cer solidaritatea tuturor persoanelor de bunăvoință.

De asemenea, recunoaștem importanța promovării unui dialog constructiv cu Islamul, bazat pe respect reciproc si prietenie. Inspirati de valorile comune și intăriti de un autentic sentiment fratern, musulmanii și creștinii sunt chemați să lucreze împreună de dragul dreptății, păcii și a respectului pentru demnitatea și drepturile fiecărei persoane, în special în zonele în care ei înșiși un timp, au trăit, timp de secole, într-o coexistență pașnică și acum suferă tragic toate ororile războiului. Mai mult decât atât, ca lideri creștini, cerem tuturor liderilor religioși să continue și să consolideze dialogul interreligios și să îndeplineasca toate eforturile pentru a construi o cultură a păcii și solidarității între persoane și între popoare. Ne amintim de toate popoarele care suferă din cauza războiului. În special, ne rugăm pentru pacea în Ucraina, o țară de veche tradiție creștină, și facem apel la părțile implicate în conflict să caute calea dialogului și a respectului dreptului internațional pentru a pune capăt conflictului și să permită la toți ucrainienii să trăiască în armonie. Gândurile noastre se indreapta spre toți credincioșii Bisericilor noastre în lume, pe care îi salutăm, încredințându-i lui Hristos, Mântuitorul nostru, astfel încât să poată fi martori neobosiți ai iubirii lui Dumnezeu. Ridicăm rugăciunea noastră fierbinte către Dumnezeu, pentru ca să acorde darul păcii, al iubirii, și al uniății pentru întreaga familie umană. "Şi Însuşi Domnul păcii să vă dăruiască vouă pace totdeauna şi în tot chipul! Domnul fie cu voi cu toţi!"(2 Tes 3, 16)." -Fanar, 30 noiembrie 2014

Reacțiile din blogosfera creștină, dar și din presa laică, față de cele declarate și asumate la Constantinopol, nu au întârziat să apară.

            Site-ul Cuvântul Ortodox comentează: "În cuvântul său, Papa Francisc a făcut o pledoarie pentru unificare punând accentul pe o pretinsă “lipsă de condiții”. Astfel, unificarea s-ar face prin respectarea tradițiilor celor două confesiuni, dogmatice, liturgice și canonice și nu ar presupune vreo subordonare a uneia față de cealaltă. Este o manieră iezuită de a “rezolva” problema primatului papal. Într-o astfel de situație, care ar părea atractivă pentru naivi, pentru că, aparent, Biserica Ortodoxă și-ar păstra integritatea dogmatică și canonică, catolicismul nu și-ar schimba nicio iotă din învățăturile și practicile sale canonice greșite. Spre deosebire de falsele sinoade ale unirii dinaintea prabușirii Imperiului Bizantin, de această dată Vaticanul a îmbrăcat haina mielului care nu impune nimic, făcând acest lucru doar ca să nu cedeze nimic. Ceea ce duce, evident, la o unire și mai mincinoasă, căci pare bazată pe reciprocitate și “iubire”, nu silnică pe față, așa cum a fost cazul cu Ferrara-Florența, de pildă. În declarația comună, Papa Francisc și Patriarhul Bartolomeu au reiterat apelurile la unire. Interesant este faptul că, după ce se evoca situația din Siria și Irak, cei doi amintesc și criza din Ucraina, cerând “tuturor” părților implicate să urmeze “calea dialogului și a respectarii dreptului internațional” pentru a obține pacea."

        Pentru Evenimentul Zilei, Adrian Pătrușcă relatează: "Papa se înclină în fața Patriarhului Bartolomeu, cerându-i binecuvântarea. Acesta îi pune mâna pe cap lui Francisc și îl sărută pe tichia albă. Uluitoarea scenă s-a petrecut sâmbăta aceasta, în Catedrala Catolică a Sfântului Spirit de la Istanbul, la o rugăciune comună a celor doi lideri ai creștinătății, și ea are efectul unei grenade ecumenice. Adevărata bombă avea să fie detonată a doua zi, la liturghia din Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe. Discursul Papei este incendiar: el cere nici mai mult, nici mai puțin, decât reunificarea, și încă de urgență, a Bisericii Catolice cu Biserica Ortodoxă. „Unicul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică și pe care eu, ca Episcop al Romei, îl vreau, este comuniunea deplină cu Bisericile Ortodoxe”, a afirmat Francisc tranșant. Atenție: „episcop al Romei”, nu Papă, așadar pe picior de EGALITATE cu ceilalți episcopi ortodocși. Francisc a lăsat intenționat deoparte PRIMATUL Romei, pentru a-și demonstra bunele intenții. Pentru a fi sigur că se face bine înțeles, Papa a explicat că prin „deplină comuniune” nu înțelege nici „supunere”, nici „absobție”. Mai mult, Biserica Catolică nu vrea să „impună nici o condiție, în afara celei a profesiunii de credință comune”. Unire NECONDIȚIONATĂ, așadar! Condamnând valul de crime și teroare căruia creștinii îi cad pe capete victime în lumea actuală, cu referire directă la terorismul islamic, Papa a adăugat: „Vocile victimelor din aceste conflicte ne îndeamnă să avansăm grabnic pe drumul reconcilierii și al comuniunii între catolici și ortodocși” (iată din nou repetat termenul „Comuniune”, echivalentul „Împărtășirii” ortodoxe; se știe că după Marea Schismă, catolicii și ortodocșii nu mai au voie să se împărtășească împreună, faptă care se pedepsește cu excomunicarea. Papa spune deci că nu vrea doar o APROPIERE, ci re-UNIREA)."

            Într-un eseu mai vechi, Oboseala și dragostea, fără trimitere directă la declarația de la Istanbul, pe un ton deopotrivă serios și ironic, Părintele ieromonah Savatie Baștovoi face câteva observaţii: "Nu este adevărat că între ortodocşi şi romano-catolici există numai neînţelegeri. Cel puţin, există un amănunt simpatic, pentru care aceştia ar fi gata să se unească. Ortodocşilor le place la romano-catolici faptul că aceştia la slujbă stau pe scaun, iar preoţii romano-catolici îi invidiază pe cei ortodocşi pentru că aceştia au voie să se căsătorească. Şi asta durează de multă vreme. Am vrut astfel să pătrund mai direct în sfera unor discuţii, de multe ori încrâncenate, despre viaţa religioasă. De exemplu, tot mai des poţi auzi replici de genul: “slujbele atât de lungi ale ortodocşilor n-au nici o logică!” Desigur, toate aceste discuţii sunt superficiale, amuzante şi vin de la oameni care, de regulă, nu umblă la biserică, dar ele preocupă pe mulţi. Chiar dintru început trebuie să spunem că Liturghia este centrul vieţii creştine. Liturghia este Hristos. Acesta este modul desăvârşit în care Dumnezeu se dăruieşte oamenilor, în Euharistie (Împărtăşanie). Lungimea slujbelor ortodoxe se datorează şi convingerii primilor creştini că a doua venire a lui Hristos va fi imediată – “parusia”. Slujbele erau şi sunt o aşteptare, dar şi o venire, în cel mai adevărat sens, a lui Hristos (...) Acesta este sensul vieţii creştine, aşa cum o înţeleg ortodocşii şi cum au înţeles-o apostolii, să-L aştepţi pe Hristos. În Grădina Ghetsimani, ucenicii au adormit de trei ori, dar nu s-au dus de acolo. A oferi lui Dumnezeu douăzeci de minute pe săptămână, cât durează o messă romano-catolică, şi acelea cu pretenţii, este un rezultat firesc al societăţii consumiste apusene. În Apus soţii umblă fiecare cu maşina sa şi nu îndrăzneşte unul să se folosească de lucrurile celuilalt. E normal că fiecare are şi timpul său, pe care şi-l repartizează cum voieşte. Şi dacă s-a întâmplat ca din acest timp o parte infimă să-I fie oferită lui Dumnezeu, aceasta se face ca un fel de împrumut. Dar şi ortodocşii au voie să-şi împartă timpul cum vor. Şi cine vrea să-i acuze pentru faptul că Îi acordă prea mult din timpul lor lui Dumnezeu?... "

            Cu trimitere directă la declarația de la Istanbul, din categoria reacțiilor vehemente împotriva ecumenismului, circulă pe internet o MĂRTURISIRE ÎMPOTRIVA EREZIEI, semnată atât de clerici, cât și de laici creștini. Aceasta poate fi citită integral pe siteul ortodoxiacatholica.wordpress.com.

 Noi spicuim:

            "... În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii. Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează și pe credincioși. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învețe erezia. Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia.

Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:

- rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, „Vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în Bisericile Ortodoxe în „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, în care sunt invitați eretici să predice din fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu;

– participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii și arătăm ca erezie şi respingem în mod public ecumenismul, cu toate manifestările sale (enumerate la site-ul sursă).

Biserica Ortodoxă este Ecumenică (universală), nu ecumenistă, și de aceea așteptăm de la membrii Ei să practice și să predice ortodoxia la toată făptura, aducând pe mulți în Corabia Mântuirii care este Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească (Catholică) și Apostolească, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. De aceea, ne disociem de poziția tuturor celor care învață sau practică ereziile numite mai sus, fie că sunt sinoade panortodoxe, sinoade locale, patriarhi, ierarhi, preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți, monahi, monahii sau credincioși(...)

De aceea, ne disociem de poziția celor care învață neortodox şi, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu, îi mustrăm:

• pe reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Locale care fac compromisuri dogmatice și afirmă erezii eclesiologice la dialogul intercreștin și interreligios,

• pe Patriarhul Ecumenic care s-a rugat împreună cu Papa Francisc I la Sfântul Mormânt călcând în picioare Canoanele Sfinților Apostoli care interzic sub pedeapsa caterisirii rugăciunea în comun cu eterodocșii, pe ierarhii diferitelor sinoade locale, printre care și pe ierarhii ce au fost trimiși ca reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, ca să-l felicite pe Papa Francisc I la întronizarea sa ca șef al ereziei romano-catolice, papo-filioquiste, precum și pe Sinoadele care i-au trimis.

• pe ierarhii, preoții, diaconii, ipodiaconii, citeții, monahii, monahiile și credincioșii Bisericii Ortodoxe ce au participat la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine și care au făcut gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii sau s-au împărtășit cu ereticii.

• pe cei care spun că în Biserica Ortodoxă Română nu mai este Harul Duhului Sfânt, datorită faptului că unele mădulare ale Ei sunt căzute în rătăcirea ecumenistă, ca și cum Harul s-ar retrage în mod automat din Biserica Lui Hristos; nu noi suntem salvatori ai Bisericii, ci Biserica ne salvează pe noi.

Ne disociem de acțiunea Patriarhiei Ecumenice de a chema la Fanar pe pseudo-episcopul Romei Benedict XVI, dar și pe pseudo-episcopul Francisc I, și, de asemenea, de pomenirea la Te Deum a acestuia, de pseudo-binecuvântările papei date în Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Fanar și de rostirea Rugăciunii Domnești de către acesta.

Ne disociem și de acțiunea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu de a-l invita la Ierusalim pe pseudo-episcopul Romei Francisc I pentru a sărbători împreună mincinoasa ridicare a anatemelor date la 1054, precum și de toate acțiunile de pseudo-unire cu papalitatea eretică..."

Nota redacției Porunca Iubirii:

Este evident pentru toată lumea, nu doar în mediul teologic, faptul că teologia romano-catolică este tot mai activă în mediile ecumenice cu un discurs care flatează Tradiția Ortodoxă Răsăriteană. Mai mult, catolicii pretind că sunt continuatorii ei, dar într-un alt context politico-geografico-cultural. Sintagma tot mai des folosită de "Biserici-surori" vrea să faciliteze recunoașterea succesiunii apostolice și a Tainelor din Biserica Catolică. După cum afirmă profesorul Liviu Stan, într-un articol despre succesiunea apostolică, realitatea este cu totul alta.  Sfinții Părinți nu au vorbit niciodată nici de "teoria ramificațiilor" (anume că diversele confesiuni creștine ar fi ramuri ale unui trunchi comun care este Biserica lui Hristos) și nici nu au pomenit de recunoașterea succesiunii apostolice la romano-catolici. Succesiunea apostolică presupune înainte de toate succesiunea în Adevăr si nu doar o succesiune formală, istorică, a unei înlănțuiri de episcopi care au ocupat scaunul Romei.

Să nu uităm că simultan cu intensificarea ecumenismului, se pregătește un Sinod Pan-Ortodox, iar conducătorii Bisericilor ortodoxe poartă discuții aprinse la umbra unor întâlniri de taină îmbrăcate în forma vizitelor frățești. Cum ar spune unii, "ni se pregătește ceva"! Pe lângă epidemii, războaie, cutremure, calamități, boli incurabile, prigoana creștinilor, răspândirea libertinajului sexual, intensificarea ecumenismului face parte în mod evident din "semnele timpurilor" de pe urmă. Creștinii ortodocși este bine să fie informați corect asupra pericolelor ereziilor, dar pentru aceasta este nevoie de mult catehism și de mult tact. Este nevoie să li se explice credincioșilor de rând că nu unirea propriu-zisă a Bisericilor ar putea fi o erezie, ci acea  unire care ar prejudicia dogmatic Biserica Ortodoxă prin eventuale compromisuri pe care le-ar accepta. Până la astfel de discuții, să nu uităm că prioritatea fiecăruia dintre noi este mântuirea individuală, iar acest lucru este o taină de împreună lucrare a credinciosului cu duhovnicul său. Într-o lume cu granițe deschise, în care mulți români trăiesc în străinătate în țări în care Ortodoxia este minoritară, în care numărul căsătoriilor românilor cu cetățeni botezați la alt cult crește, extremismul religios poate să prejudicieze, mai ales acolo unde, prin mimetism și intoxicare, el cuprinde suflete nepregătite. Un punct de vedere drastic în sensul incriminării ecumenismului poate fi argumentat doar de elitele Ortodoxiei practicate la un nivel desăvârșit. Să ne amintim cuvântul Mântuitorului care spune: "Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra" (Ioan 8, 7), dar și faptul că în Sfânta Liturghie Ortodoxă există ectenia "Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm."




ACTUALITATEA religioasă
Declarație comună a Patriarhilor României și Antiohiei. Patriarhia Română acordă un ajutor de 500.000 euro pentru creștinii persecutați în Siria - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Ca răspuns la invitația Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, a efectuat o vizită frățească în Biserica Ortodoxă Română, în zilele de 28 noiembrie - 2 decembrie 2014. Acesta a fost un prilej pentru Patriarhul Ioan și delegația antiohiană să cunoască mai bine Biserica Română, viața și mărturia ei. Vizita a fost, în principal, o ocazie pentru cei doi patriarhi și delegațiile celor două Biserici să aibă un schimb de idei cu privire la problemele de interes comun existente în condițiile dificile prin care trece regiunea Orientului Mijlociu, și, de asemenea, privitor la situația actuală a Bisericii Ortodoxe, în general. Având în vedere aceste situații dificile, cei doi Patriarhi, în numele Bisericilor respective, afirmă următoarele:

1. Creștinii sunt chemați peste tot în lume să dea mărturie despre mesajul de iubire pe care Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a adus și l-a arătat prin Răstignirea și Învierea Acesta este motivul pentru care cele două Biserici declară că se angajează să lucreze pentru binele societăților lor.

2. Unitatea Ortodoxiei și capacitatea sa de a mărturisi întregii lumi despre "Vestea cea Bună" depinde de comuniunea de iubire și cooperare pentru Pace și Speranţă. Prin urmare, cele două Biserici consideră că Ortodoxia este chemată astăzi, prin conducătorii, clericii și credincioșii ei să mărturisească despre realitatea acestei comuniuni prin depășirea dezbinărilor cauzate de diferite motivații de ordin organizatoric sau etnic și să acorde prioritate totală spiritului de misiune, consultare reciprocă și solidaritate.

3. Cele două Biserici sunt conștiente de importanța menținerii unor relații strânse între ele, pentru a spori mai mult valoarea dialogului Ortodoxiei cu alţi creștini și cu necreștini.

4. Creștinii din Orientul Mijlociu suferă în prezent din cauza presiunii și persecuției inacceptabile a extremiștilor. În timp ce refuză o astfel de situație, cele două Biserici îndeamnă toate autoritățile responsabile să lucreze urgent pentru a opri aceste acțiuni inumane. Cele două Biserici declară ferm că, de fapt, creștinii din Orientul Mijlociu sunt copiii acestei regiuni și că împărtășesc în comun cu ceilalți compatrioți ai lor toate suferințele din țările respective. Acesta este motivul pentru care cele două Biserici acordă prioritate tuturor acțiunilor care vor ajuta pe creștini să rămână în patria lor, în pofida dificultăților cu care se confruntă. Prin urmare, cele două Biserici regretă atitudinea pasivă adoptată de comunitatea internațională cu privire la răpirea mitropoliților Ioan și Paul de Alep și consideră că este responsabilitatea acesteia de a acţiona urgent și eficient, cu scopul eliberării lor şi a tuturor celelalte persoane răpite în acești ani.

5. Referitor la relațiile dintre cele două Biserici surori, multe documente și edificii din România sunt mărturie a legăturilor vii și puternice menținute de-a lungul secolelor. Această vizită este o ocazie pentru cele două Biserici surori să-și afirme voința de consolidare a acestor relații prin:

a. O consultare sistematică și continuă între ele, în special în probleme legate de viața Bisericii Ortodoxe și mărturia ei în lume.

b. Consolidarea legăturilor frățești dintre școlile de Teologie ale acestora, în special prin sublinierea importanței rolului pastoral al Bisericii și al responsabilității acesteia în societate, în actualul context social, economic și cultural.

c. Promovarea, de fiecare dată când este posibil, a schimbului de studenți între școlile de Teologie pentru a dezvolta comunicare și cooperare reciprocă, așa cum a fost cazul până acum.

d. Organizarea de pelerinaje, atunci când este posibil, pentru a-i ajuta pe credincioșii fiecărei Biserici să cunoască mai bine viața fraților și surorilor lor din cealaltă Biserică și modul în care aceștia mărturisesc împreună pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

e. Schimb de experiență, în special în ceea ce privește grija pastorală și misiunii lor pentru credincioșii cu origini antiohiană și românească din diaspora, care lucrează împreună pentru a exprima mai bine unitatea Ortodoxiei peste tot în lume.

f. Cultivarea unor relații puternice între Universitatea din Balamand și instituțiile de învățământ din România, în principal în domeniul social şi medical.

g. Informarea reciprocă prin intermediul mass-media bisericească privitor la viața și misiunea celor două Biserici.

h. Dezvoltarea cercetării privind istoria relațiilor dintre cele două Biserici, prin instituțiile academice existente.


                     † DANIEL                                           † JOHN X
             Patriarhul României                         Patriarhul Antiohiei

București, 1 decembrie 2014 - Sursa: basilica.ro

 

Patriarhia Română oferă un ajutor de 500.000 euro pentru creștinii persecutați în Siria

Potrivit Patrairhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit o scrisoare şi un cec de 500.000 de euro Preafericitului Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, la finalul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala patriarhală la 30 noiembrie, informează Mediafax.

Banii au fost strânşi în cadrul colectei organizate în toate bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română în primele trei duminici de după Paşte, respectiv în zilele de 27 aprilie, 4 şi 11 mai, pentru ajutorarea creştinilor din Siria şi alte zone din Orientul Mijlociu, mulţi dintre ei victime ale prigoanei şi violenţei, mai precizează Patriarhia Română.

"Colecta noastră nu este mare, dar este un semn de iubire mare frăţească şi de ajutorare. (...) Este un semn de frăţietate şi de ajutorare concretă. Vă rugăm să transmiteţi tuturor ierarhilor, clerului şi credincioşilor din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient toată preţuirea şi dragostea noastră, solidaritatea şi dorinţa noastră ca în scurt timp să se aşeze pacea în Siria, în Liban şi în tot Orientul Mijlociu, ca să ne putem întâlni în pace şi bună cooperare spre slava lui Dumnezeu şi bucuria bisericilor noastre", a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel.

În 2013, potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, 1.213 creştini au murit în Siria pentru credinţa lor,peste 60 de biserici creştine au fost distruse, iar aproape 500.000 de oameni au părăsit această ţară.

Doi ierarhi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Paul de Aleppo şi Alexandretta din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient, precum şi Înaltpreasfinţitul Părinte Gregorios Yoregorios Yohanna Ibrahim de Aleppo din Patriarhia Siriană a Antiohiei şi a Întregului Orient, au fost răpiţi în 22 aprilie 2013, în timp ce acordau asistenţă spirituală comunităţii creştine de limbă arabă din zona de graniţă a Siriei cu Turcia, şi nu au fost eliberaţi până acum.

(Sursa: digi24.ro)

 



Pastorala de Crăciun 2014 - Dumnezeu coboară în lume pentru a înălța pe om - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

† DANIEL

Prin Harul Lui Dumnezeu

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei Şi Dobrogei,

Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei

și

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

 

 

Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler

și Preaiubiţilor Credincioşi din Arhiepiscopia Bucureştilor

Har, Milă și Pace de la Hristos-Domnul Nostru,

iar de la Noi Părinteşti Binecuvântări

„Hristos Se naşte, slăviţi-L,

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L,

Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”

(din Catavasiile Naşterii Domnului)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Aceste cuvinte de îndemn duhovnicesc, pe care le auzim cântându-se în sfintele noastre biserici cu prilejul marelui praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, ne cheamă pe toţi la întâlnirea sfântă şi mântuitoare cu Însuşi Iisus Hristos, Cel ce „plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei, fără schimbare, ca într-Însul să înnoiască pe Adam cel stricat prin păcat”[1].

Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Sfântul Evanghelist Ioan, supranumit Teologul sau Apostolul iubirii, copleşit de măreţia iubirii divine milostive, spune că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este, aşadar, mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe atât ne-a deschis nouă drum ca să ne înălţăm spre El.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au meditat adânc asupra înţelesului Tainei Întrupării şi Naşterii ca om a Fiului veşnic al lui Dumnezeu, „Care, fără de început fiind, primeşte început, născându-Se cu Trup în Betleem”[2], şi, „neîncăput fiind, încape în pântece şi vine să Se nască pentru noi, din pântece de mamă”[3], după cum ne vestesc cântările sărbătorii Naşterii Domnului.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea”[4], adică om, iar în altă parte, acelaşi Sfânt Părinte ne învaţă că Dumnezeu Cuvântul „a binevoit a Se întrupa pentru a ne învăţa, în limba noastră omenească şi prin pilde, cunoaşterea care depăşeşte orice limbaj, lucrurile sfinte şi ascunse (...), dar şi pentru că El, din iubire pentru noi, se ascunde tainic în esenţa spirituală a fiinţelor create, ca şi în litere, prezent întreg în fiecare şi în toată slava Sa (...)[5].

Aşadar, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul păcătos şi muritor să fie ridicat din păcat şi moarte, să devină sfânt şi să trăiască veşnic, deoarece el a fost la început creat după chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt şi veşnic viu. Prin lucrarea Sa mântuitoare, de unire a omului muritor cu Dumnezeu Cel veşnic, Iisus Hristos vindecă şi curăţeşte firea umană de ceea ce îi este nesănătos şi nefiresc, adică păcatul şi moartea, survenite ca urmare a despărţirii omului de Dumnezeu prin neascultare, neînfrânare şi nepocăinţă (cf. Facerea 2, 17 şi Romani 6, 23 ).

În acest sens, Pruncul Iisus, Dumnezeu-Copilul, Se naşte fără de păcat, dar creşte, vieţuieşte şi se luptă într-o lume profund marcată de păcat şi de forme ale morţii spirituale şi fizice. Primit cu bucurie în Betleem de îngeri, de păstori şi de magii de la Răsărit, El este, pe de altă parte, prigonit de regele Irod, care caută să-L ucidă. Mai târziu, când va începe activitatea Sa publică, Iisus devine iubit de mulţimile de oameni pe care-i luminează şi hrăneşte spiritual cu Evanghelia iubirii veşnice şi îi vindecă de boli, de patimi şi de pătimiri, prin harul Său, dătător de viaţă sfântă.

Prin însuşi felul Său de-a vorbi, de-a trăi şi făptui, Iisus Hristos ne arată că El este în mod deplin Omul pentru oameni, fiindcă este în mod deplin Omul pentru Dumnezeu, sau mai precis El este Dumnezeu-Omul, măsura supremă a umanului sfinţit şi înveşnicit, capabil de iubire infinită şi viaţă eternă.

Iisus Hristos, născut dintr-o mamă-fecioară, săracă şi smerită, într-o peşteră modestă, va fi tot timpul smerit şi sărac material, dar bogat şi statornic în puritate, sfinţenie şi iubire milostivă. Model suprem şi promotor constant al adevărului şi al dreptăţii, al smereniei şi al iertării, al păcii şi al iubirii milostive, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să vindece şi să elibereze pe om de ceea ce îl degradează şi îl dezumanizează: mândria, minciuna, lăcomia, nedreptatea, ipocrizia şi viclenia, violenţa şi ura. De aceea, El fericeşte pe cei smeriţi, pe cei ce îşi plâng propriile păcate, pe cei blânzi, pe cei însetaţi de dreptate, pe cei milostivi, pe cei curaţi cu inima şi pe cei făcători de pace (cf. Matei 5, 3-12). De fapt, Hristos-Domnul ne arată ce este inuman şi ce este uman, ce determină pe om să cadă şi să decadă, dar şi ce ajută pe om să se înalţe în bunătate şi sfinţenie şi să devină mai uman, adică să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu Cel Sfânt şi Bun.

El nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (cf. Iezechiel 18, 23; 33, 11). El voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (1 Timotei 2, 4). De aceea, Iisus laudă pe oamenii buni şi drepţi, iar pe cei răi şi păcătoşi îi cheamă la pocăinţă şi îndreptare, la vindecare şi ridicare, pentru dobândirea iertării, a mântuirii şi a vieţii veşnice.

Un imn al spiritualităţii creştine de la începutul secolului al II-lea exprimă acest adevăr astfel:

„Dragostea Sa pentru mine a smerit slava Sa.

S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu Să-L primesc,

S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu să îmbrac haina Sa.

Nu mi-a fost teamă văzându-L, căci El este pentru mine Milostivirea.

El a luat firea mea pentru ca eu să-L descopăr,

A luat faţa mea, pentru ca eu să nu-mi întorc faţa de la El[6].

Devenind Om, Fiul lui Dumnezeu a luat firea noastră căzută, cu toate slăbiciunile sau afectele sale, adică: foamea, oboseala, suferinţa, teama de durere şi moartea. Deşi El a trăit ca om între oameni, Iisus nu a săvârşit totuşi păcatul, adică slăbiciunile firii Sale umane nu au devenit niciodată pentru El motive pentru a Se îndepărta de voinţa lui Dumnezeu, nici pentru a încălca legea iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, această lege a iubirii smerite şi milostive care reprezintă specificul persoanei umane în calitate de fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu sau al comuniunii treimice de viaţă şi iubire eternă.

Iubiţi fraţi şi surori,

Hristos-Domnul S-a făcut purtător de trup pământesc, ca pe noi, oamenii, să ne facă purtători de Duh Sfânt ceresc. El S-a făcut Om, ca pe noi, oamenii, să ne îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul smerit al Omului, ca pe noi, oamenii, să ne înalţe la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, prin cuvintele: „Şi celor câţi L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13). Hristos a coborât din ceruri, S-a zămislit din pântecele unei femei fecioare şi S-a născut într-o peşteră, în interiorul pământului, ca pe noi oamenii să ne înalţe prin har în interiorul Împărăţiei cerurilor, în intimitatea iubirii Preasfintei Treimi.

Taina întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care Sfântul Ioan Damaschin spune că e „singurul lucru nou sub soare”, este cântată cu fior sfânt în toate cântările bisericeşti ortodoxe, arătându-ne mai lămurit că rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu este sfinţirea omului şi participarea lui la viaţa veşnică: „Veniţi, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeieşte şi să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne mintea prin viaţă curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credinţă intrarea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni bunăvoirea mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni!”[7].

Taina coborârii Fiului lui Dumnezeu în lume şi a apropierii Lui maxime de noi, oamenii, ne cheamă să ne ridicăm şi să ne apropiem şi noi de El, să-L întâmpinăm în viaţa noastră, prin dreaptă credinţă, prin rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin fapte bune. Să-L întâmpinăm pe Hristos în sufletul şi în casele noastre şi să ne bucurăm de lumina sărbătorii!

Hristos-Domnul, plecând Cerurile şi pogorându-Se întru smerenie,vine şi astăzi la noi în multe forme, ca un călător sau pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor săraci, ale copiilor orfani şi ale bătrânilor abandonaţi, ale bolnavilor suferinzi şi singuri, ale oamenilor îndoliaţi şi întristaţi, ale oamenilor flămânzi şi fără de adăpost (cf. Matei 25, 31-46).

În viaţa noastră de fiecare zi, dar mai ales în aceste zile de sărbătoare, să oferim celor din jurul nostru daruri şi semne ale bucuriei. Să aducem bucurie în casele şi în sufletele în care se află tristeţe şi singurătate, boală şi sărăcie, suferinţă şi înstrăinare. Să răspundem iubirii nemărginite a lui Hristos, Cel Care a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru mântuirea oamenilor, cu fapte ale iubirii noastre frăţeşti, ştiind că adevărata credinţă este credinţa „lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6).

Să nu uităm în rugăciunile noastre şi în faptele iubirii noastre frăţeşti de Crăciun şi de Anul Nou nici pe fraţii noştri români care se află departe de ţară şi de casă, dincolo de graniţele României. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să le dăruiască ajutor în viaţă şi în păstrarea şi cultivarea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti, pentru ca munca sau studiul lor în străinătate să nu devină îndepărtare sau înstrăinare spirituală de cei dragi ai lor din România.

Drept-măritori creştini,

În noaptea de 31 decembrie 2014 spre 1 ianuarie 2015 şi în ziua de Anul Nou să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2014 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din anul nou în care intrăm.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost cel mai mare predicator al Bisericii Ortodoxe. El a apărat şi promovat sfinţenia şi demnitatea familiei, lumina şi virtuțile vieţii monahale şi lucrarea filantropică a Bisericii în societate. A fost nu doar un mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, ci şi un luptător pentru demnitatea fiinţei umane, pentru dreptate şi sfinţenie. Dascăl al pocăinţei, al rugăciunii şi al milosteniei, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă cum să ne îmbogăţim prin milostenie, adunând comori în ceruri. Prin milostenie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, facem cea mai bună investiţie, asigurăm darul nostru pentru eternitate, deoarece toate darurile şi investiţiile lumeşti sunt în orice clipă în primejdie de a se pierde. Numai darurile pe care le oferim lui Dumnezeu şi săracilor nu sunt în primejdie de a fi furate sau distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade cereşti şi lumină dumnezeiască, adică viaţă şi fericire veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.

Din perspectiva lumii secularizate de astăzi, în care primează agonisirea de bunuri materiale trecătoare şi individualismul egoist în detrimentul cultivării virtuţilor creștine, ca iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, sfinţenia şi smerenia, se simte tot mai mult nevoia unei lucrări pastoral-misionare comune, pentru a intensifica păstrarea identităţii creştine prin cunoaşterea vieţii sfinţilor ca modele duhovniceşti, pentru a spori în credinţă şi fapte bune spre asemănarea omului cu Dumnezeu Cel milostiv şi sfânt.

Sperăm că toate aceste valori ne vor ajuta să zidim duhovniceşte Biserica din suflete, dar şi să contribuim mai mult la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, ideal sfânt al multor generații, dacă ne gândim că anul acesta s-au împlinit 130 de ani (1884-2014) de când regele Carol I a promulgat Legea Catedralei, care însă abia acum se construiește concret, ea fiind o necesitate practică şi un simbol al demnităţii noastre naţionale.

În aceste zile de sărbătoare şi bucurie sfântă pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria sfintelor sărbători ale Crăciunului, Botezului Domnului şi Anului Nou!

Tuturor vă adresăm urările tradiţionale: Sărbători fericite! şi La mulţi ani!

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
cu părinteşti binecuvântări,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


[1] Mineiul pe Decembrie, ziua a 25-a Litia, stihira 4, alcătuire a lui Ioan Monahul, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 434.

[2] Mineiul pe Decembrie, Tropar - Cântarea I, Canonul Înainteprăznuirii, p. 368.

[3]Mineiul pe Decembrie, Tropar - Cântarea a VI-a, Canonul Înainteprăznuirii, p. 373.

[4]Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 78.

[5]Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, PG 91, pp. 1285-1288, apud Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale Ortodoxiei, Ed. TRINITAS, Iaşi, 2007, pp. 278-279.

[6] Odes de Salomon, 7 (The Odes and Psalms of Solomon, R. Harris, A. Mingana (eds), II, 240-241), citat de Olivier Clément, Sources, p. 37, apudDaniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale Ortodoxiei, Ed. TRINITAS, Iaşi, 2007, p. 281.

[7] Mineiul pe Decembrie, Rânduiala Ceasurilor împărătești, Ceasul al VI-lea, stihiră glasul 1, p. 415.

(Sursa:basilica.ro)



Decizii ale Sfântului Sinod și Patriarhiei Române pentru menținerea OREI DE RELIGIE - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Decizie a Sfântului Sinod

Întrunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală în zilele de 16 şi 17 decembrie 2014, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu îngrijorare de decizia discriminatorie şi umilitoare pentru ora deReligie a Curţii Constituţionale a României din 12 noiembrie 2014. În acest context, Sfântul Sinod a hotărât:

-   Informarea de către Centrele eparhiale a profesorilor de religie şi a părinţilor că până la adoptarea de către Parlamentul României a unei noi forme a Legii Educaţiei Naţionale (nr. 1/2011) statutul consacrat al orei de Religie rămâne nemodificat. Profesorii de religie şi părinţii trebuie să facă publice cazurile din şcoli în care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de Religie.

-  Încheierea de parteneriate între parohii şi şcoli pentru dezvoltarea cooperării cu scopul ajutorării elevilor din familii sărace sau cu risc de abandon şcolar şi pentru susţinerea şi îmbunătăţirea predării orei de Religie.

-    Aprobarea iniţiativei părinţilor de înfiinţare a Asociaţiei Părinţi pentru ora de Religie (APOR), cu filiale la nivel local.

-   Solicitarea de către Patriarhia Română a convocării unei întruniri extraordinare a Consiliului Consultativ al Cultelor din România pentru stabilirea unor măsuri şi acţiuni comune tuturor Cultelor în vederea susţinerii statutului actual al orei de Religie în învăţământul de Stat.

Sfântul Sinod a hotărât cooperarea cu Ministerul Sănătăţii pentru prevenirea bolilor şi ajutorarea bolnavilor, precum şi susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate pentru identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional de Sănătate.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHEI ROMÂNE

Statutul actual al Religiei în învăţământul public este conform cu legislaţia românească şi se află în multe ţări ale Uniunii Europene

În contextul dezbaterii parlamentare a iniţiativei legislative a domnului deputat Remus Cernea pentru modificarea articolului 18 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin înlocuirea disciplinei Religie cu disciplina Etică şi cultură civică în învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional, ca parte a trunchiului comun şi acordarea de calificative la disciplina Religie, Patriarhia Română a solicitat Senatului României respingerea acestei propuneri legislative din următoarele motive:

1. Prezenţa disciplinei Religie în învăţământul preuniversitar românesc este în conformitate cu: prevederile art. 32, alin. (7) din Constituția României (Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege); prevederile art. 32, alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor(În învăţământul de stat şi particular, predarea Religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute); prevederile art. 18, alin. (1) dinLegea educației naționale nr. 1/2011 (Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de Religie, conform confesiunii proprii).

2. Sistemul național de învățământ nu prevede posibilitatea existenței disciplinelor cu statut facultativ. Religia este disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Potrivit legislației în vigoare, este obligatorie prezența Religiei printre celelalte discipline din schema orară, dar nu este obligatorie participarea elevilor la ora de Religie. Un exemplu similar la o altă disciplină din trunchiul comun: pentru neparticiparea elevului la orele de educație fizică este necesară scutirea medicală.

3. În contextul legislativ european, în mai multe ţări ale Uniunii Europene este asumată o perspectivă similară cu cea precizată în legislaţia românească (disciplină obligatorie, predată confesional, cu posibilitatea de a nu participa, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor): Austria, Cipru, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Malta.

4. Disciplina Religie propune, nu impune valori spirituale şi morale ce stau la baza culturii europene şi naţionale, valori la care elevii trebuie să aibă acces în mod liber şi care au un rol formativ deosebit, demonstrat şi de studiile sociologice în domeniu. Valorile acestea sunt diferite de cele propuse în cadrul orelor de Etică și cultură civică.

5. În prezent, disciplina Educație civică/Cultură civică face parte din planurile-cadru ale învățământului primar/gimnazial, din aria curriculară „Om și societate”.

6. Evaluarea face parte din specificul oricărei materii şcolare şi este, aşadar, necesară şi la ora de Religie. Lipsa evaluării elevilor la ora de Religie sau găsirea unor soluţii de evaluare alternative la notă poate constitui o depreciere a statutului acesteia ca disciplină şcolară. Nota funcţionează ca un stimulent al învăţării atât în sens pozitiv („învăţ ca să iau o notă mare”), cât şi negativ („dacă nu mi se pun note, de ce să mai învăţ?”). Corelat cu acest rol de motivare, nota este apreciată de elevi şi profesori ca un barometru al efortului elevilor. Efortul depus de elevi în acumularea de cunoştinţe şi în formarea de atitudini şi conduite moral-religioase se cere răsplătit şi valorizat.

Precizăm că decizia Curții Constituționale a României, din ziua de 12 noiembrie 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 9, alin. (2), teza întâi din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi ale art. 18, alin. (2), teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, nu are nicio legătură cu propunerea domnului deputat Remus Cernea (aşa cum în mod tendenţios au sugerat unele instituţii media) și nu afectează prevederile legale pentru respingerea inițiativei legislative menționate.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 


 



Știri externe - decembrie 2014 (EXT)

FRANȚA: Articol anti-Ortodoxie apărut în presa franceză

După cum relatează și comentează site-ul Cuvântul Ortodox, cotidianul francez Le Monde a publicat, pe 19 noiembrie, editorialul “O Uniune Europeană prea ortodoxă“, în care se arată că în timp ce Europa catolic-protestantă este adânc ancorată în modernitate și valorile sale, Europa ortodoxă cumulează toate problemele continentale. Cu alte cuvinte, Europa valorilor și a binelui este cea protestant-catolică, pe când Europa problemelor este cea ortodoxă. “Precum Biserica Catolică în sec. XIX, Ortodoxia nu este un factor de modernizare”. Cu alte cuvinte, în ciuda inițiativelor generoase și bine intenționate care au venit atât din partea liderilor politici occidentali, mai cu seamă francezi, cât și din partea celor creștini (papa Ioan Paul al II-lea și apropierea de ortodocși), aceste țări ortodoxe, tocmai pentru că sunt ortodoxe, au ramas în urmă. Autorul încheie editorialul fulminant, comentând rezultatelor alegerilor prezidențiale din România: “Dacă ortodocșii devin protestanți, ne vom putea permite, fără îndoială, să sperăm.” Articolul din Le Monde este pur și simplu anti-ortodox. E un soi de rasism religios la mijloc, dacă putem folosi un astfel de termen. Singura explicație pentru ca un astfel de editorial poate să apară fără a fi sancționat, supus oprobriului public este: pentru că se poate. Pentru că ei pot. Noi nu putem (noi, esticii). Noi nu avem voie nici măcar să mai afirmăm Ortodoxia în spațiul public, oricât de ne-polemic. (Sursa:Cuvantul Ortodox)

ITALIA: Chipul real al Sfântului Nicolae, reconstituit pe baza analizei moaștelor sale

Pe baza cercetărilor arheologice, anatomice și antropologice, cercetatorii ruși au descris imaginea reală a Sfântului Ierarh Nicolae: talia, tenul, caracteristicile faciale, după cum informeaza Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe.  Cercetătorii au aflat și bolile de care Sfantul Nicolae a suferit.  Studiul relicvelor demonstrează că Sfântul Nicolae a fost vegetarian. De asemenea, s-a constatat că înălțimea sa era de 1.67 m.  Cercetătorii au studiat moaștele Sfântului din biserica din Bari-Italia. S-a constatat că articulațiile sunt deteriorate, coloana vertebrală și oasele de la piept demonstrează tortura la care a fost supus în închisoare. Examinarea radiologică a craniului a demonstrat o ușoară modificare internă, considerându-se că ar fi fost cauzată de mai mulți ani de frig și umezeală petrecuți în închisoare. Profesorul Luigi Martino, conducătorul echipei de cercetători a concluzionat :"După construcția craniului și schelet, Sfântul Nicolae aparținea tipului mediteranean caucazian, cu o statură medie și un ten închis. Acesta avea o frunte înaltă, un nas acvilin, pomeți și o bărbie proeminente, o osatură de duritate medie". (Sursa: lonews.ro)

GRECIA: Clerici greci critică acțiunile ecumeniste ale Patriarhului Bartolomeu

În ajunul întâlnirii din Fanar dintre Papa Francisc si Patriarhul Bartolomeu, o petiție a fost pusă în circulație în Grecia, criticând unele declarații recente ale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cu privire la natura Bisericii Ortodoxe și a relațiilor sale cu alte culte creștine. Intitulată "Noua ecleziologie a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu", petiția a fost scrisă de mai mulți arhimandriți și protopopi ai Bisericii Ortodoxe a Greciei.  Petiția împotriva declarațiilor ecumenice ale Patriarhului Bartolomeu a fost semnată, până în prezent, de mai mult de 2000 de persoane, dintre care 6 episcopi, preoți, călugări ai Bisericii din Grecia și ai Muntelui Athos și funcționari ai Bisericii Ciprului, informează Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe.

 



Știri interne - decembrie 2014 (RO)

Sfântul Sinod a ales ierarhii titulari în scaunele vacante de Mitropolit al Banatului şi Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului

În zilele de 16 şi 17 decembrie 2014, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, se desfăşoară şedinţa de lucru  a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În zilele de 6 şi 7 noiembrie 2014, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Banatului în consultare cu Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Timişoarei au desemnat prin vot secret drept candidaţi pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop onorific Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului şi Preasfinţitul Părinte Dr. Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei. Sfântul Sinod a ales prin vot secret pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop onorific Ioan Selejan în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului cu 26 de voturi din 45 de voturi valid exprimate. Întronizarea noului Mitropolit al Banatului va avea loc duminică, 28 decembrie 2014, în Catedrala mitropolitană din Timişoara.

În continuare, sub președinția Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a avut loc şedinţa Sfântului Sinod pentru alegerea noului Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului. Sfântul Sinod a ales prin vot secret pe Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, în scaunul vacant de Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului cu 35 de voturi din 45 voturi valid exprimate. Întronizarea noului Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului va avea loc duminică, 4 ianuarie 2015, în Catedrala arhiepiscopală din Roman. (Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

Sondaj între tineri: peste 50% ar dori restrângerea dreptului la avort în România

Potrivit unui sondaj realizat de CURS pentru Fundatia Friedrich Ebert – Romania despre tinerii din Romania: 50% dintre cei de peste 18 ani stau cu părinții, aproape 40% își doresc să emigreze, iar 1 din 2 vrea restrângerea drepturilor la avort. Tinerii mai consideră că principalele probleme cu care se confruntă România sunt corupția, sărăcia și lipsa locurilor de muncă. În ceea ce privește relația lor cu religia, tinerii au răspuns astfel:

A fost ales noul stareț al Mănăstirii Sihăstria

După trecerea la Domnul a preacuviosului părinte arhimandrit Victorin Oanele, la scurt timp după săvârşirea Parastasului de 40 de zile, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a hotărât organizarea de alegere a noului stareţ, următor predaniei Bisericii noastre. În urma voturilor exprimate de către obşte, s-a constatat că protosinghelul Arsenie Popa a fost dorit de către majoritatea obştii, întrunind cel mai mare număr de voturi. Luând act de rezultatul acestei alegeri, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a binecuvântat gândul exprimat de către părinţi şi a împlinit rânduiala instalării noului stareţ. Slujba specifică de hirotesie s-a săvârşit în biserica mare a mănăstirii în prezenţa întregului sobor. Preacuviosul părinte Arsenie Popa s-a născut în data de 25.09. 1971, în localitatea Constanţa. A intrat în obştea Mănăstirii Sihăstria în septembrie 1998. A fost tuns în monahism în data de 11.12. 2001, având binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, fiind hirotonit ierodiacon în data de 26.12.2001, ieromonah în data de 07.08.2002 şi hirotesit protosinghel în data de 27.12.2005. Părintele este absolvent al Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti, promoţia 1996, şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, promoţia 2004, şi a împlinit în obştea mănăstirii mai multe ascultări, în ultimul timp fiind eclesiarh. (Sursa: ZiarulLumina)

Un nou pas către pecetluire – înlocuirea PIN-ului, a bancomatelor și a banilor lichizi cu scanarea retinei sau amprentei digitale

O serie de elemente tradiționale pe care le folosim în prezent pentru a achita diverse servicii și produse vor dispărea sau vor suferi mutații rapide pentru a ține pasul cu tehnologia. Codurile PIN și cititoarele de carduri sunt primele amenințate de invazia noii tehnologii. Datele de identificare incluse în baza de date a noilor dispozitive vor înlocui codurile de siguranță din prezent. Printre caracteristicile noilor tehnologii se numară recunoașterea amprentei, scanarea retinei, mascarea dispozitivelor în accesorii sau în lentilele de contact. Nu va fi o schimbare imediată, ci una graduală, dar cert este că într-acolo se indreaptă lucrurile cu mare viteză.  Site-ul sursă ne readuce în atenție un avertisment recent al Părintelui Paisie aghioritul cu privire la viclenia folosită în introducerea pecetluirii: “Încet-încet, după cartelă și buletin de identitate, adica după “îndosariere”, vor înainta în mod viclean la pecetluire. Vor sili prin diferite mijloace viclene, pentru ca oamenii sa primească pecetea pe frunte sau pe mână... Cel ce nu va avea cartela, nu va putea nici vinde, nici cumpăra. Vă vor spune: “Fara pecete va chinuiti! Daca ati fi primit-o, nu ati fi trait asa de greu”. Nu vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari dacă vor avea. De aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani.ˮ (Sursa: cuvântul-ortodox.ro

Superiorul Așezămintelor românești în Țara Sfântă a efectuat o vizită oficială  la Ierusalim

PS Părinte Timotei (Aioanei) "Prahoveanul", Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a efectuat o vizită în Țara Sfântă, închinandu-se pe rând la Sfântul Mormânt, Biserica Învierii, Golgota și Betleem, conform Patriarhiei. PS Timotei l-a vizitat, cu această ocazie, pe Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, în urma cu o zi, la sediul Patriarhiei Ierusalimului, unde au fost discutate "diferite aspecte ale vieții eclesiale locale și privitoare la Așezămintele Românești din Țara Sfântă". PS Timotei Prahoveanul s-a mai întâlnit, de asemenea, cu Cesare Marjieh, director general pentru Culte în cadrul Ministerului de Interne al Statului Israelian, și cu personalul Așezămintelor Românești din Ierusalim și Ierihon. (Sursa: lonews.ro)

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Cele mai de căpetenie porunci ale Domnului cuprinse în Noul Testament, adunate de Sfântul Nicodim Aghioritul (a doua parte)

 

Agonisirea comorilor cerești

  1. Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara ta acolo va fi și inima ta (Matei 6, 19 -21).
  2. Adevărat zic vouă, că un bogat cu greu va intra în Împărăția Cerurilor (Matei 19, 23).
  3. Vai vouă, bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră (Luca 6, 24).
  4. Vindeți averile voastre și dați milostenie; Faceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuținată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică (Luca 12, 33).
  5. Așadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu (Luca 14, 33).
  6. Celor bogați în veacul de acum poruncește-le să nu se semețească, nici să-și pună nădejdea în bogăția cea nestatornică, ci în Dumnezeu cel viu, Care ne dă cu belșug toate, spre îndulcirea noastră (1 Timotei 6, 17).
  7. Veniți acum, voi bogaților, plângeți și vă tânguiți de necazurile care vor să vină aspra voastră. Bogăția voastră a putrezit și hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru și argintul au ruginit și rugina lor va fi mărturie asupra voastră și ca focul va mistui trupurile voastre; ațu strâns comori în vremea din urmă. Dar, iată plata lucrătorilor care au secerat țarinile voastre, pe care voi ați oprit-o strigă; și strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot (Iacov 5, 1-4).

Neîmpătimirea de cele pământești

Cu cuviință este să ne îngrijim de bunătțile pământului, ci căutând bunătățile cele cerești și veșnice, să nu rămânem în împătimire față d elume și de cele lumești.

  1. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Eci, nu duceți grijă, spunând: ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoiel de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vpuă. Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, că ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge ziua răutatea ei (Matei 6, 25 - 34).
  2. Și aceasta v-o spun, fraților: Că vremea s-a scurtat de acum, așa încât și cei ce au femei să fie ca și cum n-ar avea. Și cei ce plâng să fie ca și cum n-ar plânge; și cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; și cei ce cumpără, ca și cum n-ar stăpâni; și cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece (1 Corinteni 7, 29 -30).
  3. Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice (2 Corinteni 4, 18).
  4. Cetatea noastră în ceruri, de unde și așteptăm mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos (Filipeni 3,20).
  5. Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie  (Evrei 1, 14).
  6. Preadesfrânaților! Nu știți, oare, că prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș al lui Dumnezeu (Iacov 4,4).
  7. Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el (1 Ioan 2, 15).

Smerenia

Cu toții suntem datori să nu fim mândri ci pe cele smerite să le iubim.

  1. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor (Matei 18, 4).
  2. Cine se va înălța pe sine se va smeri, și cine se va smeri pe sine se va înălța (Matei 23, 12).
  3. Căci oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce smerește pe sine se va înălța (Luca 14, 11).
  4. Nu cugetați la cele înalte, ci lăsați-vă duși spre cele smerite (Romani 12, 16).
  5. Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuși (Filipeni 2, 3).
  6. Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța (Iacov 4, 10).
  7. Tot așa și voi, fiilor duhovnicești, supuneți-vă preoților; și toți unii față de alții, îmbrăcați-vă cu smerenie, pentru că Dumnezeul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har. Deci, smeriți-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalțe la timpul cuvenit (1 Petru 5, 5-6).

Răbdarea necazurilor și a ispitelor

  1. Darcel ce va răbda până la sfârșit acela se va mântui (Matei 24, 13).
  2. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletel voastre (Luca 21, 19).
  3. Și nu numai atât, ci ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare, și răbdarea încercare, și încercarea nădejde (Romani 5, 3-4).
  4. În suferință fiți răbdători (Romani 12, 12).
  5. Dar tu, omule al lui Dumnezeu urmează răbdarea (1 Timotei 6,11).
  6. Că aveți nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezzeu, să dobândiți făgăduința (Evrei 10, 36).
  7. Răbdați spre înțelepțire, Dumnezeu se poartă cu voi ca față de fii. Căci care este fiul pe care atăl său nu-l pedepsește? (Evrei 12, 7).
  8. Iar răbdarea să-și aibă lucrul ei desăvârșit, ca să fiți desăvârșiți și întregi, nelipsiți fiind de nimic (Iacov 1, 4).
  9. Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El (Iacov 1, 12).
  10. Fiți îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată, plugarul așteaptă roada cea scumpă a pământului, îndelung răbdând, până ce primește ploaia timpurie și târie. Fiți, dar, și voi îndelung-răbdători, întăriți în inimile voastre, căci venirea Domnului s-a apropiat (Iacov 5, 7-8).
  11. Puneți și din partea voastră toată sârguința și adăugați la credința voastră fapta bună, iar la fapta bună cunoștința, la cunoștință, înfrânarea, la răbdare, evlavia 2, Petru 1, 5-6).
  12. Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus (apocalipsa 14, 12).

Privegherea

Dacă nu ne vom învârtoșa în griji lumești, în nepăsare și în slujirea pântecelui, vom fi treji și purureagata înaintea ceasului morții și Judecății lui Dumnezeu.

  1. Privegheați deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru. Aceea cunoașteți, că de-ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea voi fiți gata, ca în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni (matei 24, 42-44).
  2. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheați (marcu 13, 37).
  3. Privegheați și vă rugați ca să nu intrați în ispită. Căci duhul este osârduitor, iar trupul neputincios (Marcu 14, 38).
  4. Să fie mijloacele voastre încinse și făcliile voastre aprinse. Și voi fiți asemenea oamenilor care așteaptă pe stăpânul lor când se va întoarce de la nuntă, ca , venind și bătând, îndată să-i deschidă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind, stăpânul le va afla priveghind (Luca 12, 35-37).
  5. Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare și de băutură și de grijile vieții, și ziua aceea să vină peste voi fără veste, ca o cursă; căci va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului pământ. Privegheați dar în toată vremea rugându-vă , ca să vă întăriți și să scăpați de toate acestea care au să vină și să stați înaintea Fiului Omului (Luca 21, 34-36).
  6. La sârguință, nu pregetați; cu duhul fiți fierbinți; Domnului slujiți (Romani 12, 11).
  7. Fiindcă știți în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziți din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârșite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii  (Romani 13, 11-12).
  8. Deșteaptă-te cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos  (Efeseni 5, 14).
  9. De aceea să nu dormim ca și ceilalți, ci să priveghem și să fi treji. Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm; și cei ce se îmbată, noaptea se îmbată. Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în platoșa credinței și a dragostei și punâd coiful nădejdii de mântuire (1 Tesaloniceni 5, 6-8).
  10. Duhul să nu-l stingeți (1 Tesaloniceni 5, 19).
  11. Fiți treji, privegheați. Potrivnicu nostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, căruia stați împotrivă tari în credință  (1 Petru 5, 8-9).
  12. Iar de vei priveghea, voi veni ca un fur și nu vei ști în care ceas voi veni asupra ta (Apocalipsa 3,3).

Pocăința

Pocăința cea din adâncul sufletului ne este datorie pentru toată vremea.

  1. În zilele acelea a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii, spunând: Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor (Matei 3, 1-2).
  2. De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor (Matei 4, 17).
  3. Dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel  (Luca 13, 3).
  4. Deci pocăiți-vă și vă întoarceți, ca să se șteargă păcatele voastre, ca să vină de la fața Domnului vremuri de ușurare  (Fapte 3, 19-20).
  5. Drept aceea, adu-ți aminte de unde ai căzut și te pocăiește și fă faptele de mai înainte; iar de nu, vin la tine curând și voi mișca sfeșnicul tău din locul lui, dacă nu te vei pocăi (Apocalipsa 2, 5).

Dreptatea

Cu adevărat datori suntem a ști că de nu vom întrece cu lucrurile cel bune pe drepții cei din Lege, nu vom intra în Împărăția Cerurilor, iar de vom păcătui, mai greu decât cei fărădeșege vom fi chinuiți în veșnicie..

  1. Că de nu va prisosi dreptatea voastă mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în Împărăția Cerurilor  (Matei 5, 20).
  2. Iar sluga aceea care a făcut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere (Luca 12, 47-48).
  3. Câți, deci, fără lege au păcătuit, fără lege vor și pieri; iar câți vor păcătui în lege, prin lege vor fi judecați  (Romani 2, 12).
  4. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptții, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă dată lor (2 Petru, 2, 21).

Sursa: Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei – Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu, Ed. Sophia, București



Sfânta Tradiţie şi ereziile
Activitatea noilor mișcări religioase în București, astăzi - analiză misiologică - Preot Conf. Univ. Dr. David Pestroiu

 

Probleme contemporane. Activitatea noilor mișcări religioase în București, astăzi. Analiză misiologică

Societatea de consum se confruntă cu o profundă criză spirituală. Cauzele acesteia sunt multiple; ele însă se pot sintetiza sub forma unei tensiuni continue între hedonismul vieții postmoderniste, axată pe crearea și menținerea confortului trupesc, și ascetismul specific vieții spirituale, care accentuează valoarea sufletului, dar fără a desconsidera nici trupul. În acest context, misiunea noilor mișcări religioase este aceea de a-și adapta discursurile pentru a capta atenția omului contemporan exilat în propriul său indiferentism religios sau, mai grav, distrus iremediabil de nihilism și ateism.

O primă observație se impune aici: mișcările neoprotestante sunt afectate, ele însele, de secularizare. Acest lucru se vădește din neputința de a mai efectua campanii prozelitiste de amploare, de tipul evanghelizărilor pe stadioane din anii 1990, al Congreselor iehoviste sau al proiecțiilor de filme contrafăcute despre viața lui Iisus Hristos prin săli de spectacole și cămine culturale. Nici „ajutoarele” pretins umanitare acordate cu generozitate nu-și mai ating scopul scontat: primitorii nu devin, automat, adepți practicanți ai noilor religii. Cel mult, poate fi realizată o captare pentru moment a atenției, însă calea până la convertire este lungă. De mare folos sunt acum tehnologiile moderne de comunicare: presa, televiziunea și, mai ales, internetul, de care neoprotestanții se folosesc su asiduitate. Nu există material postat pe internet, care să facă referire la un eveniment tradițional ortodox (de exemplu, cinstirea sfințitelor moaște), fără să atragă o avalanșă de replici de sorginte neoprotestantă, pretins argumentate biblic. Evident, cultele în cauză dispun de propriile lor site-uri, de posturi TV (Speranța – Cultul adventist), posturi de radio (Vocea Speranței și Vocea Evangheliei) - sau închiriază timpi de emisie generoși la posturi TV cu largă priză la public, în special la acele categorii de telespectatori insuficient capabili să discearnă adevărul de minciună, lăsându-se pradă manipulării cu multă ușurință. Tot aceste culte beneficiază de un larg sprijin politic și financiar, reușind să trimită numeroși reprezentanți în Parlamentul României și atrăgând diverse persoane publice, din sfera mondenă sau mediul de afaceri, pentru pretinse proiecte umanitare, intens mediatizate.

Este celebru cazul unui politician și om de afaceri declarat ortodox și apropiat de Biserica noastră, care a sponsorizat tipărirea în românește a celei mai desfigurate ediții a Sfintei Scripturi, New World Translation, a Martorilor lui Iehova. Exacerbarea autarhică a sinelui –definitorie pentru antropologia postmodernă – a fost intens speculată de corifeii neoprotestanți. Campaniile lor promovează mai vechea luptă contra pedobaptismului, primind uneori sprijin nesperat din partea unor politicieni sau vedete, care-și declară aparteneța la ortodoxie, în chip secular, însă afirmă cu nonșalanță că nu-și vor boteza copiii, pentru a le oferi libertatea de a discerne.

O altă caracteristică a postmodernității ce s-a îngemănat perfect cu doctrinele neoprotestante este negarea Tradiției. Promovând producții gen Codul lui da Vinci sau Mormântul pierdut al lui Iisus Hristos, s-a intenționat, în mod evident, distrugerea creștinismului din temelii sau, altfel spus, rescrierea acestuia din manieră gnostică. Trecând peste fanteziile privind negarea Înălțării la cer sau „relația” dintre Iisus și Maria Magdalena, materialele amintite, care au atras audiențe record, se înscriu în nota denigratoare la adresa Istoriei Bisericești promovată de neoprotestanți: este blamată orice formă de creștinism instituțional centralizat, mai ales după revirimentul produs în epoca Sf. Constantin cel Mare, în favoarea structurilor fărâmițate, cu particularități locale, care pretind reluarea stării de organizare a creștinismului primar. Mai mult, sunt descrise cu lux de amănunte: ereziile, cruciadele, inchiziția etc. – cu scopul discreditării Bisericilor tradiționale.

În cazul Bisericii Ortodoxe Românești, sunt denunțate și amplificate în mod tendențios unele situații istorice delicate, precum perioada fanariotă sau cea recentă, din timpul dictaturii comuniste. Noțiunea de „sfârșit al lumii” a depășit preocupările grupărilor de sorginte advento-milenistă, creând o isterie generală în urma pretinsei „schimbări de paradigmă” (the Shift of the Ages), profețită de noii „specialiști” ai calendarului mayaș pentru anul 2012. Totuși, aceasta nu-i putea lăsa indiferenți pe „maeștrii” celebrelor calcule ale Parusiei. Chiar dacă nu se mai hazardează să propună o dată precisă, ei vorbesc necontenit despre iminența acesteia și analizează cu scupulozitate elementele definitorii pentru descrierea „timpurilor finale”. Frica de moarte și dorința de a-și prelungi cât mai mult viața pământească l-au determinat pe omul postmodern să apeleze la orice metode, în vederea obținerii și păstrării sănătății. În acest domeniu, activează mai multe categorii de mișcări religioase.

Dintre neoprotestanți, se remarcă adventiștii de ziua a șaptea, care au înființat Editura „Viață și Sănătate”, unde, pe lângă producțiile doctrinare, publică și lucrări cu pretinse justificări medicale, în care își strecoară concepțiile proprii privind mâncărurile curate și necurate. Au cumpărat standuri în mall-uri și prin locuri publice aglomerate (gări, autogări, stații de metrou), unde își vând produsele și oferă consultații gratuite, verificarea tensiunii arteriale etc.. Foarte activi sunt și reprezentanții unor mișcări de sorginte orientală, precum cea a lui Baghwan (Osho), Hare Krishna (ISKCON), Zen, Meditația Transcendentală, M.I.S.A și E.L.T.A, care propun o gamă largă de așa-zise „terapii complementare”: meditații, yoga, alimentație naturistă,remedii provenite din plante, minerale, argile etc. (magazinele Ayurveda), terapii prin sexualitate, urinoterapie.

O a treia categorie de noi mișcări religioase ce activează în domeniul sanitar o reprezintă cele sincretiste. Aici, trebuie să remarcăm pătrunderea și evoluția ca număr de membri în București a scientologiei, care s-a bucurat de imensa mediatizare conferită de numeroasele staruri holywoodiene care și-au declarat apartenența la această grupare. S-a tipărit în românește Dianetica lui Hubbard, găsindu-se destui naivi care să-și dorească ștergerea „engramelor” (impresiilor negative din trecut) cu ajutorul „științei sănătății mentale”.

În fine, cea de-a patra serie de mișcări ce-și promovează serviciile în domeniul sănătății o constituie cele ocultiste. Radiestezia, cu mai noua sa ramură – reiki – dimpreună cu toți astrologii, clarvăzătorii și bioenergeticienii, pretind refacerea câmpului energetic al persoanei umane, restabilirea aurei etc., folosindu-se adesea și de resursele oferite de tehnologiile moderne de comunicare: un teoretician al reiki, de pildă, își îndemna telespectatorii să atingă cu degetul un anumit punct de pe ecran, pe unde pretindea că transmite un flux de energie tămăduitoare.

O tactică extrem de periculoasă a proliferării unor noi mișcări religioase, mai ales în cosmopolitul București, o constituie disimularea. Profitând de naivitatea ortodocșilor, dar și de slaba lor catehizare, numeroși reprezentanți ai acestor grupări se pretind a fi dreptcredincioși, acționând ca atare, pentru atragerea de noi adepți. O așa-zisă „Catedrală a credinței” de pe Șos. Fundeni din capitală nu are nimic de-a face cu Ortodoxia, fiind finanțată de o ramură penticostală – Biserica Universală. Aici, însă, îl găsim lider pe autointitulatul „părinte” Octavio Bravu (Otavio Diequez Bravo), care săvârșește o mulțime de rânduieli cultice cu denumiri ortodoxe, dar cu ritualuri neoprotestante: „sfânta liturghie”, slujbă de vindecare (când se atinge „mantaua sfințită în Israel”), slujbă de dezlegare, slujbă pentru prosperitate, acatist etc. Face și „sfeștanii” în casele doritorilor (mulți dintre ei, creștini ortodocși, evident). Nu are nici reverendă, nici veșminte – dar, cum astăzi acestea sunt purtate din ce în ce mai rar chiar și de ortodocși, lucrul acesta trece neobservat: „catedrala” e plină. Mulți dintre cei care doresc împlinirea facilă și neîntârziată a unei dorințe se înghesuie aici. Se oferă sprijin chiar și pentru afaceri, spor la bani, câștigarea unei poziții sociale, spargerea farmecelor (prin trecerea printr-o „mare cruce sfințită”), refacerea familiei (prin „sfințirea” fotografiilor) etc.. Însă maxima sfidare o constituie pretenția acestui impostor, de a aduce, împreună cu 70 de autointitulați „apostoli”, „focul sfânt” de la Ierusalim – surogatul jalnic al Sfintei Lumini. În scurt timp, au mai deschis două locații în București, în Militari și Ferentari, precum și multe altele în țară. Își fac publicitate pe internet, dar au cumpărat și timpi de emisie la posturile TV patronate de Dan Diaconescu.

Martorii lui Iehova nu au renunțat la celebrele lor vizite la domiciliu. Între timp, rapoartele de teren strânse cu minuțiozitate i-au făcut să dețină cea mai exactă hartă confesională a Bucureștiului, cu referiri precise asupra tuturor membrilor familiilor, precum și asupra potențialului lor economic. Așa se face că nu-i vom vedea prea des prin ghetouri, prin scări de bloc sordide, ci în cartierele rezidențiale de lux și prin sediile firmelor renumite. Din ce în ce mai puțini sunt văzuți prin parcuri și locuri publice aglomerate. Crizele postmodernității nu i-au speriat deloc; dimpotrivă, se află în creștere numerică, întrucât își construiesc discursurile apocaliptice pornind de la sistemul de lucruri actual.

Chiar dacă îi percepem, încă, drept niște personaje exotice, mormonii nu trebuie deloc neglijați, în privința resurselor lor prozelitiste. Au o comunitate bine articulată în București, cu două tipuri de atracții, cărora destui români le cad pradă: cursurile gratuite de engleză-americană, realizate în mai multe locații din București, în baza unor manuale care includ selecții din Cartea lui Mormon, și mult-trâmbițatele „căsătorii celeste”, adică destinate traiului de familie și după moartea trupească a soților, respectiv pentru veșnicie – celebrate cu mult fast în templul de pe

Șoseaua Panduri din București. În maniera promovată de New Age, asistăm și în prezent la dezvoltarea unor curente religioase eretice, fără a vorbi de o instituționalizare a acestora, în forma clasică a unei organizări religioase. Promovând o antropologie complet eronată, în esență trihotomistă, după tiparele propuse de religiile orientale, curentele spiritualiste ale New Age au destui susținători și în România, fiind la originea noilor direcții de dezvoltare din psihologie, sociologie și pedagogie.

Spiritismul clasic a evoluat spre „clarviziune”, iar teozofia și antropozofia au decantat sistemul falimentar de educație waldorfian, cu consecințe dramatice asupra învățământului românesc la toate nivelurile, dar mai ales la școala primară, unde notarea cu calificative urmărește omogenizarea elevilor, depersonalizarea acestora și scoaterea lor din circuitul competițional al vieții, spre a deveni mase sigure de manevră în viitor.

Mult trâmbițatul ecumenism a ajuns, din păcate, în percepția multor semeni de-ai noștri, sinonim cu sincretismul. Așa se explică faptul că, în prezent, mulți refuză să afirme identitatea ortodoxă, prin mărturisire fără echivoc a unicității Bisericii dreptmăritoare, în favoarea admiterii tuturor religiilor drept căi bune de urmat în vederea atingerii desăvârșirii spirituale. O astfel de optică a generat, de pildă, scăderea dramatică a credinței în viața veșnică, judecată, rai și iad, parusie și înviere de obște, în favoarea doctrinei de import a reîncarnării. Totodată, se observă revirimentul mișcărilor religioase de factură sincretistă, precum cea intitulată Baha’i, cu sediu ultracentral în București, pe Bd. Magheru, la nr. 27. Secularismul contemporan a condus la erodarea imaginii corecte a vieții spirituale, bazată pe trăirea profundă a evlaviei, într-o stare de asceză și despătimire. Cu toate acestea, setea de spiritualitate a omului rămâne constantă. De acest lucru profită mișcările de proveniență orientală, dar și cele sincretice. Practica yoga și meditația orientală se mențin la cote înalte de interes, cu toate scandalurile legate de persoana controversată a liderului M.I.S.A.. Mediatizarea fenomenului beneficiază de resurse imense: presa, posturile radio și tv, internetul sunt pline de relatări despre conferințe și cursuri de yoga, precum și despre apartenența unor vedete la acest curent. Sub genericul blasfemiator: „Fericirea divină pentru fiecare”, ultimul pliant distribuit în București pentru promovarea yoga se axează pe descrierea unui concept aberant, totalmente nebiblic, însă foarte apreciat de omul postmodern: continența amoroasă. S-a deschis și primul templu (dojo) Zen din București: în zona Dristor, pe strada Complexului, la nr. 2 bis. Aici se strâng adepții meditației budismului japonez, care a beneficiat, de asemenea, de o imensă publicitate în perioada recentă, mai cu seamă prin volumul mare de cărți tipărite, în special operele maestrului Taisen Deshimaru, care a adus în Europa această mișcare.

Mai vechea Meditație transcendentală, care a atras multe personalități din lumea culturală românească în anii anteriori evenimentelor din decembrie 1989, continuă să ființeze, avându-și sediul în zona Colentina, str. Seneslau Voievod. Și Ananda Marga este prezentă în București, având sediul în str. Romanicerilor, nr. 2A. Mișcările mesianiste și guruiste au o priză mai redusă la public în București, datorită și neîncrederii tot mai evidente a populației în vocațiile unor lideri, chiar dacă se consideră carismatici. O oarecare simpatie câștigase Francisc Horvath, supranumit „Maitreya”, dar moartea sa i-a risipit adepții. Mai mult efect se pare că are Shri Mataji Nirmala Devi, autointitulată „mamă sfântă”, a cărei asociație continuă să ofere cursuri de sahaja yoga românilor, vorbind despre „realizarea sinelui” și publicând materiale privind implicațiile acestei forme de yoga în definirea spiritualității popoarelor.

În privința mișcărilor schismatice, pseudo-ortodoxe, cunoaștem o creștere spectaculoasă, la nivelul întregii țări, dar și a orașului București, a numărului stiliștilor, care beneficiază de fonduri obținute prin cerșetorie prin locuri publice (gări, piețe, hramuri de biserici etc.). Sunt în regres: așazisa mitropolie a vlahilor, condusă de Ioan Preoteasa – care și-a mutat focalizarea atenției asupra comunităților românești din nordul Italiei, ca și gruparea Noului Ierusalim de la Pucioasa, părăsită în prezent de mulți simpatizanți și ideologi cu priză la public (soții Zidaru, O. Lipan etc.). Bizara grupare a autointitulatului „Înalt Comunicator” – profesorul Dogaru din Tecuci, cu ierarhie feminină, „biblie” și „liturghie” ale Maicii Domnului, deși prezentă în București, n-a reușit să capteze atenția în sensul exprimării unor manifestări prozelitiste publice. Ies la rampă, uneori, foste aderente ale mișcării de la Vladimirești, tulburând slujbele din biserici cu manifestări ostile ierarhiei ortodoxe.

În fine, dintre sectele violente și sinucigașe semnalăm prezența în București a grupării sataniste, atent monitorizată de către S.R.I. și poliție. Nu putem vorbi în prezent de coagularea unei identități organizaționale a acesteia, ci doar de manifestările disparate ale unor debusolați, aflați sub influența drogurilor și alcoolului, suferind de afecțiuni psihice grave. Mai nou, au tradus în românește biblia satanistă, pe care o comercializează pe un site, împreună cu alte materiale asemănătoare.

Toate informațiile prezentate până acum dovedesc o activitate foarte susținută, în plan prozelitist, a noilor mișcări religioase în Bucureștiul de azi. De aceea, se cuvine să identificăm și câteva măsuri pastoralmisionare, utile atât pentru prevenția, cât și pentru contracararea manifestărilor eretice și schismatice:

1. Elaborarea unor planuri de catehizare care să cuprindă și chestiuni legate de problematica misionară actuală. Principala cauză a pierderii identității ortodoxe de către semenii noștri este insuficienta capacitate de a conștientiza apartenența la Biserica noastră ca organism viu.

2. Proiectele catehetice ecleziale trebuie să depășească vechile cadre ale exprimării rigide, ale discursului din amvon sau de pe solee. Preotul trebuie să interacționeze direct cu credincioșii, să poarte dialoguri vii cu aceștia, să ajungă la sufletele lor.

3. Este necesară folosirea din plin a resurselor de comunicare oferite de tehnologiile avansate: radio, tv, internet, presă. Trebuie canalizată atenția creștinilor spre programele catehetice ale B.O.R., dar și ale parohiei în cauză. Publicațiile Lumina trebuie să ajungă la credincioși.

4. Creștinii trebuie să fie în contact permanent cu biblioteca parohială, cu foaia religioasă a parohiei (acolo unde există), unde trebuie să fie semnalate măsurile specifice de combatere a prozelitismului în arealul respectiv.

5. Nu reprezentanții altor culte, ci preoții trebuie să fie primii care propun inițiative sociale, culturale sau misionare, la care să fie atrași sponsorii de pe raza parohiei. Trebuie identificată posibilitatea unor parteneriate cu instituții, firme și persoane interesate să sprijine aceste inițiative.

6. O atenție deosebită trebuie acordată Sfintelor Taine și ierurgii, la care participă adesea și creștinii secularizați, care pot fi sensibilizați prin săvârșirea ritualului într-o atmosferă de trăire religioasă autentică, dar și prin cuvântări care să le miște sufletele.

7. Biserica Ortodoxă nu trăiește în frica de Eshaton, ci într-o continuă pregătire pentru a întâmpina Parusia, începând cu misterul liturgic, în care întâlnirea cu Hristos euharistic anticipează venirea Sa pan-cosmică. De aceea, trebuie accentuată pregătirea specială și stimulată dorința creștinilor de a realiza această pregătire, în vederea unei împărtășiri cât mai dese, după rânduială.

8. Biserica oferă suficiente remedii pentru restabilirea sănătății sufletești și trupești: Maslul, Spovedania, posturile, rugăciunile, venerarea Sfințitelor Moaște și a Sfintelor Icoane, molitfele, sfeștaniile și multe alte ierurgii, de care Molitfelnicul este plin. Ele trebuie, însă, puse mai bine în valoare și, mai ales, disociate de anumite practici ce țin de sfera ocultismului sacerdotal. Frica de moarte trebuie dezamorsată prin cultivarea grijii creștine față de „sfârșitul creștinesc, fără durere, neînfruntat, în pace...”. În plus, oamenii trebuie conștientizați asupra pericolelor la care se expun, atunci când apelează la unele așa-zise „terapii complementare”, care nu sunt altceva decât escrocherii sau, mai grav, înșelătorii demonice.

9. Știută fiind predilecția unor ortodocși spre asimilarea unor false doctrine și practici, în manieră sincretistă, este imperios necesar ca preotul, în scaunul duhovniciei, să testeze și astfel de eventuale clivaje ale enoriașilor săi. Astfel, sunt perfect normale chestionări asupra eventualelor vizite la sediile altor culte sau dialogurilor purtate cu sectanții, precum și cele privind practicile yoga, meditațiile sau orice alte ocultisme.

10. Este anormal faptul ca reprezentanții altor culte să cunoască mai bine decât preoții configurația demografică a unui anumit teritoriu. De aceea, se impune îndeplinirea prevederii statutare a ținerii unei evidențe a credincioșilor arondați spre păstorire duhovnicească. De menționat este faptul că această îndatorire trebuie înțelesă și dusă la îndeplinire de către toți slujitorii, nu numai de către parohi, așa cum scrie în Satut, deoarece toți au câte un sector asupra căruia răspund.

11. Pastorația tinerilor este deosebit de importantă. Aceștia sunt, de cele mai multe ori, tentați să conteste paradigmele tradiționale, fiind cei mai receptivi față de diverse forme de înnoire religioasă. Falsele spiritualități, practicile yoga impregnate de erotism, meditațiile halucinante, ideile futuriste promovate de scientologi, mormoni sau bahai, nonconformismele de tot felul, mergând până la extremul satanism – îi atrag pe mulți tineri, cu largul concurs al grupului social (anturajul) sau sub impresia puternică a personalității vreunui idol postmodern (vedetă de film, muzică, sport etc.). Preoții sunt datori să ofere tinerilor posibilități de petrecere a timpului cu folos, în cadrul comunității parohiale: un așezământ de tip after-school sau un club de tineret, organizat ca direcție aparte a Comitetului parohial, cu programe diverse: pelerinaje, întruniri, activități recreative și sportive.

12. O prezență mai bună a preoților în câmpul pastoral-misionar este un deziderat al timpului prezent. Interacțiunea cu eterodocșii trebuie să fie pașnică, dar fermă. Nu trebuie admise sub nicio formă confruntările ostile: adepții noilor mișcări religioase au tendința de a se victimiza și de a specula în favoarea lor orice formă de pretinsă „asuprire” sau încălcare a libertății religioase. Există la ora actuală mai multe procese intentate preoților care au făcut exces de zel în această privință, iar unele s-au soldat cu condamnări penale. Pe de altă parte, nici preoții nu trebuie să rămână indiferenți față de actele de prozelitism. Există încă manifestări prozelitiste ilegale, cum sunt cele desfășurate în sediile unităților de învățământ, sau dedicarea unor spații imobile pentru desfășurarea activităților religioase, fără acordul autorităților. În ceea ce privește vizitele la domiciliu ale iehoviștilor, cea mai bună soluție este ca preotul (sau un delegat al acestuia, cu studii de teologie) să meargă în paralel sau în urma acestora, colectând de la credincioși literatura eretică distribuită.

Și, la final, este necesar să zăbovim asupra unei probleme de atitudine misionară. Constatăm, din păcate, adeseori, o diferență frapantă între ritualismul sec, impus de simpla prestare de servicii religioase – care caracterizează slujirea unor sacerdoți ortodocși - și atitudinea plină de bunăvoință arătată vizitatorilor de către oficianții cultelor eterodoxe. Este adevărat că, uneori, programul preotului este încărcat peste măsură. Asta nu-l absolvă, însă, de datoria de a-și arăta prietenia și disponibilitatea spre dialog, în orice împrejurare. Procedând astfel, va dovedi tact și diplomație, lucrând necontenit spre păstrarea și sporirea turmei celei încredințate, în fața tuturor atacurilor din partea „lupilor celor răpitori”, despre care ne avertizează Sfântul Apostol Pavel (Fapte 20,29).

 

Preot Lect. Dr. David PESTROIU, Bucureşti - Articol publicat în Revista Epifania nr. 19, Nov-Dec 2011-2012



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Dumnezeiasca Lumină a Naşterii Domnului - Preot Dr. Nicolae Nicolescu

Întâmpinăm din nou Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului din anul mântuirii 2014, venirea lui Dumnezeu în trup, în Chipul dumnezeiesc al Pruncului Iisus. Ce taină minunată şi mai presus de fire!

Să mergem pe drumul descris de Luca Evanghelistul, care ne spune că, în timpul cezarului Octavian Augustus mergeau să se înscrie, toţi cei din ţinutul Iudeii, în cetatea de unde se trăgeau. ”Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David” (Luca II,4). Înscrierea era precedată de vestirea Naşterii de la Dumnezeu, de către îngerul Gavriil, care a fost trimis într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară cu numele Maria. Acest fapt minunat s-a întâmplat în a şasea lună a întâlnirii Fecioarei Maria cu Elisabeta (salutarea Mariei). Elisabeta purta în pântece pe Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Îngerul îi spune Fecioarei Maria: ”Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine”(v.28). “Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Peaînalt Se va chema[...]. Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”(Luca I, 35).

Naşterea ţine de simplitatea absolută a lui Dumnezeu, care constituie unul din atributele Sale. Evanghelistul ne spune: ”Şi a născut (la împlinirea zilelor Fecioarei ca să nască) pe Fiul său Cel Unul Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle” (Luca II,7). Iată cum se naşte Dumnezeu în trup, asumându-Şi de bună voie firea noastră! Îngerul de lumină vesteşte Naşterea supranaturală de la Duhul Sfînt. În peştera sărăcăcioasă, străluceşte slava lui Dumnezeu, iar uimirea şi înfricoşarea este fără margini, în faţa celor care trăiesc această strălucire. Strălucirea este susţinută de cuvintele îngerului: ”Nu va temeţi. Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (Luca II, 10). La prezenţa îngerului binevestitor se adaugă oaste cerească în lumină care lăuda pe Dumnezeu şi care conglăsuia: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”!

Lumina spirituală transcende totul în existenţă, căci îşi are izvorul din Lumina suprafiinţială Treimică. Toate Praznicele împărăteşti şi cele închinate sfinţilor sunt focare de lumină, la care aderă persoana, ce primeşte şi dăruieşte, la rândul ei, lumină. Priviţi Naşterea Domnului şi toate sărbătorile care radiază în jurul ei, priviţi Tăierea Împrejur, Botezul Domnului, Taina Sfintei Cruci, Taborul, Floriile, ca lumina plenară a Tainei Pascale, Praznicele închinate Maicii Domnului, care sunt fântâni inepuizabile de lumină, sărbătorirea Ierarhilor Nicolae şi Spiridon, Sfântul Nicodim, Sfântul Ştefan, Sfântul Ioan Botezătorul, Părinţii Capadocieni, împărătescul praznic al Întâmpinării Domnului, toate aceste sărbători şi celelalte de peste an ne pun în vibraţia de lumină duhovnicească. Omul bun dăruieşte lumină, omul încorsetat de răutate se scaldă în întuneric. Dumnezeu, întrupându-Se, ne scoate din întunerecul păcatului şi al morţii. Aura de lumină a sfinţilor şi energia dumnezeiască ce izvorăşte de la Dumnezeu prin ei este, de fapt, iubirea dăruitoare şi împlinitoare de care are nevoie omul. El este născut să primească şi să dăruiască iubirea pe care o trăieşte contemplativ sau în cunoaştere.

Cum spui tu, frate în Hristos, că eşti în lumină, dacă îţi este indiferent semenul de lângă tine şi îl şi dispreţuieşti în acelaşi timp? Află cine eşti din spusele Sfântului Ioan Evanghelistul: ”Iubirea lui Dumnezeu către noi cere iubirea noastră către fraţi” (I Ioan, IV). Deci, faptele ne vădesc și nu vorbele. Oare ştii, iubite frate că te afli înaintea Slăvitului Praznic al Naşterii Domnului? Situaţia atât de grea, de la noi, astăzi, fără ideal şi sens, face ca o parte din tineri să-şi părăsească propria ţară şi să se înstrăineze pe pământuri străine, depăşind cu greu dragostea şi dorul de ceea ce este sfânt în neamul lor. Evanghelistul Ioan, pentru lipsa de iubire, nu are alt răspuns decât acesta. Trebuie să iertăm și să ne iubim fratele. Și concluzionează cu aceste cuvinte: ”Cine zice că este în lumină și pe fratele său îl urăște, acela este în întuneric pâna acum” (I Ioan 2, 9). Numai lumina duhovnicească ne ferește de sminteală.

Întâmpinăm Crăciunul numai cu o stare de bine, sintagmă ce se uzitează deseori, sau ne pregătim cum se cuvine pentru întâmpinarea minunii Nașterii lui Dumnezeu pe pământ? Ce daruri oferim și către cine oferim? Prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu se oferă pe Sine Însuși, ca și noi să ne oferim pe noi înșine (Calinic Berger, 2012). Darul celui ce iubește către cel iubit, din iubirea lui Dumnezeu, implică iubirea oferită liber. O asemenea iubire se dăruiește din inimă.

Deci, cel mai mare dar pe care îl putem dărui este inima noastră. Mai ales acum trebuie să învățăm copiii șI tinerii noștri nu numai să primească daruri de Crăciun, ci și să dăruiască, să învețe să dăruiască din inimă. Numai așa vor înțelege Darul Întrupării prin care Dumnezeu se dă pe Sine Însuși. Dumnezeu, născându-Se ca om, ne înnoiește și ne restaurează chipul dăruit. Darul se dezvăluie în taina inimii supusă iertării și dispusă la refacerea comuniunii. Numai așa gustăm din darurile primate de Crăciun și ne apropiem de darul suprem al Întrupării.

Hristos Domnul, Cel născut în ieslea sărăcăcioasă din Betleemul Iudeii, ne dă certitudinea că acea lumină spirituală a iubirii, de care are nevoie imperioasă omul pentru fiecare timp existenţial, pentru a se salva de la pieire şi moarte sufletească, se primeşte numai în Biserică, aceasta fiind “centrul liturgic al creaţiei” şi “spaţiu al veşniciei”, cum se exprimă Părintele Mitropolit Laurenţiu Streza de la Sibiu în cartea sa: ”Plinitu-s-a, Hristoase, Taina rânduielii Tale”. Calitatea de membru viu şi susţinător al Bisericii, consimţirea în actul sacramental al trăirii în credinţă şi în Taine, faptul că Hristos Dumnezeu întrupat conduce Biserica, o apără de năvălirile satanei şi asigură mântuirea credincioşilor ei, aduce omului acea fermitate care ţine, de fapt, de nădejdea mântuirii şi salvării lui. Numai Dumnezeu îi poate reface acea lumină a iubirii, pentru a o putea dărui în viaţa altora şi va împodobi cât mai multe suflete în lumina acelei iubiri. Faptul că Hristos Domnul, Cel ce nu e încăput de cele create prin nici o raţiune, fiind liber de orice circumscriere, S-a arătat prin Trup ca Cel prin fire de oameni iubitor, cum ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul într-una din Epistolele sale, ne arată iubirea fără margini a Fiului lui Dumnezeu întrupat, din Care se răspândeşte Lumina spirituală şi veşnică peste oamenii care se iubesc. Tocmai această iubire a lor le dezvăluie lumina şi ei trăiesc în lumină, lumină care le transparentizează deopotrivă şi trupurile.

Să implorăm în rugăciune duhovnicească primirea şi înfiriparea în suflete a acestei lumini spirituale, modelarea chipului în conformitate cu bucuria luminii şi iubirii împărtăşite şi atunci vom spune împreună cu Sfântul Maxim Mărturisitorul că ”Propovăduim un Domn şi un Hristos şi un Fiu şi o fire a lui Dumnezeu Cuvântul întrupată şi credem că Hristos este Unul din Sfânta Treime, împreună închinat şi împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt”.

Dumnezeu să ne ajute să primim sfintele şi dumnezeieştile Praznice legate de Naşterea Domnului, Tăierea Împrejur şi Boboteaza, în duh de comuniune, de iubire şi de lumină spirituală.

Celor apropiați demersului nostru editorial și crezului ce izvorăște din mesajul revistei EPIFANIA le urez tradiţionalul: LA MULŢI ANI! în Noul An 2015 și le doresc din inimă, să întâmpine Sfintele Sărbători, cu bucurii duhovniceşti, cu spor în casă și Dumnezeu să le dăruiască binele Său cu sănătate.

Hristos Se naște, măriți-L, Hristos din ceruri, întâmpinați-L!




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Cui (ne) dăruim de sărbători? - Pr. dr. Adrian Roman

Pentru a fi fericit de sărbători te pregăteşti şi îţi găteşti sufletul, dar şi casa şi masa. Crăciunul este prăznuirea Naşterii Domnului, dar şi amintirea primelor noastre întâlniri, în copilărie, cu datinile străbune ale acestei sărbători. Nu suntem fericiţi însă de unii singuri, ci împreună cu ai noştri. Cum poţi fi fericit dacă nu poţi citi bucurie în ochii celui de lângă tine. Nefericiţi sunt mulţi, doar că am uitat de ei sau ne facem că nu ştim că ei sunt „ai noştri”. „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40), spune Domnul Hristos. Aşadar aceşti nefericiţi „ai noştri” sunt ai Domnului care zice că sunt „fraţi ai Mei” şi că făcându-le un bine, îi facem chiar Lui. Dacă întoarcem faţa de la ei, îi întoarcem spatele lui Dumnezeu. „Celui care cere dă-i şi nu întoarce faţa ta celui care cere de la tine!”, spune tot Mântuitorul.

Din firimiturile care cad de la masa noastră dăm şi noi celui care spune că nu are. Nu l-am căutat noi, nu îl cunoaştem... Nu ne este milă de el. Îi dăm ceva ca să plece. Se va întoarce din nou, o ştim. Are pretenţii, nu ştie să zică: Mulţumesc! Poate ne minte, poate ne înşeală... El nu ştie cum să ceară, dar nici eu nu ştiu cum să dăruiesc. Se poate să fure de la mine şi eu să-l urăsc. Da, e dificil şi să dăruieşti. Dar ce voi face?

„Mai fericit este a da decât a lua”, ne spune un cuvânt al Domnului (Fapte 20, 35). Deci ca să fim fericiţi trebuie să dăruim, dar nu fapta aceasta ne face fericiţi, ci ceea ce simţim atunci când dăm, ceea ce se întâmplă în suflet, în al meu şi în al celui care primeşte. E iubirea, dragostea faţă de cel de lângă mine. Aceasta este cea care mă face să îl cunosc pe acest frate mai mic al lui Hristos, o mână întinsă care mă poate face mai bun. Milostenia, dragă cititorule, ne acoperă mulţime de păcate, iar celui care iubeşte puţin, puţin i se iartă.

Sărbătoarea Crăciunului există cu adevărat doar pentru cine o practică. Acestul lucru începe cu rugăciunea de la Biserică, cu primirea lui Hristos care se dăruieşte la Liturghie în Sfânta Împărtăşanie şi prin care primim iubirea lui Dumnezeu în suflete. Apoi, dăruirea noastră nu este doar cea materială, a bunurilor, ci şi cea sufletească, din care izvorăşte prima. A te dărui pe tine, înseamnă să suferi pentru celălalt, să fii trist pentru nefericirea altuia, să fii îngrijorat de sărăcia celui de lângă tine, să îl cauţi pe cel bolnav, să ştii ce îi lipseşte celui care cere de la tine, să ţi-l apropii, să îi cunoşti sufletul şi viaţa, să te rogi pentru el, să nu fii indiferent. Să trăim pentru ceilalţi este un scop al vieţii noastre omeneşti.

Hristos a fost un „străin”, un necunoscut, un copil ai cărui părinţi nu aveau loc unde să înnopteze, la Betleem, în noaptea în care Dumnezeu întrupat se năştea din Sfânta Fecioară Maria. Suntem pregătiţi în iarna aceasta să primim un „străin”, un necunoscut, o familie sub acoperişul nostru? Dacă îl primim, Îl  primim pe Iisus, dar dacă nu îl primim...

Îndrumaţi! Găsiţi sprijin! Căutaţi! Aşteptaţi! Cine bate la uşă oare? E Domnul? Să-i deschid? Nu e prea târziu? Oare e chiar El? Nu trebuia să fie în altă parte? Nu trebuia să se îngrijească singur unde să-şi petreacă noaptea? De ce la mine? De ce eu? Dar... oare nu Îl aşteptam? Oare nu de El am nevoie? Oare nu faptul că-i deschid, imi deschide şi mie uşile Raiului? O! În ce om care vine şi cere de la mine, e Hristos? Ar trebui să-i iubesc pe toţi şi astfel voi fi sigur că iubirea mea va fi primită de Dumnezeu, că dacă am făcut un bine cuiva, Lui i-am făcut, căci nu pot să trec cu vederea pe cineva, căci e poate chiar Iisus al meu. Aş vrea să fiu „al Lui” şi deci imi rămâne un singur lucru:  de Crăciun trebuie să-i iubesc pe toţi şi să-i iubesc mereu. La tine cine va bate la poartă? Să-i deschizi! Ştii cine este.

 

 

 



Rara sau deasa împărtășanie și pregătirea pentru ea - Cristina Roman

 

S-a discutat foarte mult în lumea trăitorilor, a oamenilor de credinţă şi a duhovnicilor când să te împărtăşeşti. Unii spun că la patruzeci de zile. Dar nu timpul decide, ci pregătirea ta interioară, pentru că la un eveniment aşa de mare, ca să-L primeşti pe Dumnezeu, cu adevărat îţi trebuie o pregătire. - Pr. Arsenie Papacioc

Semnificația Tainei Sfintei Împărtășanii pe scurt

            Părintele Dumitru Staniloae: „Când te apropii de Euharistie, principalul e să crezi în prezența reală a Trupului și Sângelui Domnului în ea și că ești păcătos, dar și să fi luptat în tot felul împotriva păcatelor și pentru curățirea de ele. Adică să nu vii ca unul ce te împaci, cu nepăsare, cu starea de păcătos. Numai luptând din toată puterea, e prezent și Dumnezeu în tine, luptând cu puterea Lui împreunată cu puterea ta. Dacă lupt moleșit, Dumnezeu nu luptă cu tărie în mine. În tăria luptei mele e prezentă tăria luptei lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să fiu ta­re, dar nu sunt tare dacă nu simt puterea mea încordându-se. Însă în încordarea aceasta e lucrator și Dumnezeu pe măsura ei. Deci mântuirea se capătă prin voia omului și se respinge prin ea. Cel ce se apropie cu părere de rău pentru păcatele sale de Sfântul Trup și Sânge se mântuiește, iar cel ce se apropie cu nepăsare sau dis­preț se osândește.ˮ

            Părintele Arsenie Papacioc: „Inima e adâncul cel mai adânc din noi. Aş putea să spun că inima e o fiinţă în fiinţă. De ce spune Dumnezeu: «Am făcut inima ta ca să locuim în ea?» El nu locuieşte oriunde. Dumnezeu, Care Se simte atât de lăudat în slăvile Cerurilor, are placerea să locuiască într-o inimă de om. Este locul pe care L-a făcut special ca să fie găzduit El. Mintea e subordonată inimii. Fiinţa noastră de răspundere şi de adevărată bucurie prin unire cu Dumnezeu e inima. Curăţirea inimii ar fi deci un motiv care trebuie respectat în vederea primirii Sfintei Împărtăşanii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. A te impărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului înseamnă, repet, să fii una cu El, să fii cu adevărat un împlinitor al cuvintelor Lui şi să recunoşti cu adevărat că pierdut ai fost şi te-ai aflat. Pentru că, da, e nevoie să te pierzi. Dar nu în sensul de a părăsi învăţătura adevărată, ci de a renunţa la o identitate moleşită, sau strict omenească şi de a te regăsi într-o personalitate îngerească.ˮ

            Părintele Arsenie Boca: Dacă ne împărtășim cu Sfânta Jertfă a Domnului, ne împărtășim cu Taina Iubirii supreme a lui Dumnezeu, împărtășire, care, printre alte daruri, are și pe acesta: că ne ridică de la înțelegerea pruncească a vieții la înțelegerea pe care o avea Iisus, în temeiul căreia Îi suntem următori convinși și liniștiți, oricât de neliniștită ar fi marea vieții de aici. Știm Cui credem și știm Cine-i la cârmă.ˮ

Cum ne pregătim pentru Sfânta Împărtășanie

            Părintele Dumitru Staniloae: „Împărtășirea deasă cu Trupul Domnului ca și co­municare a puterii Lui către noi, comunicare a Duhu­lui Lui în sufletul și voința noastră, nu trebuie să fie deci o primire magică a Lui, ca lucrând prin El Însuși fără noi. Factorul activ uman comunică cu factorul activ care e Hristos, pentru a deveni și mai activ. De aceea trebuie o pregătire în acest sens din partea omului. «Cine se împărtășește cu nevrednicie judecată sieși mănâncă, nedeosebind trupul Domnului» (I Corinteni 11, 29). De ace­ea e mai bună o împărtășire mai rară dar bine pregătită, primită cu mare concentrare de putere și cu hotărârea de a conlucra cu puterea din Trupul Domnului, decât o împăr­tășire într-o stare laxă, nepăsătoare, a puterilor proprii. O împărtășire deasă cu Trupul și Sângele Domnului poate duce la slăbirea concentrării în primirea Lor.ˮ

            Părintele Arsenie Boca: „Să vă spovediți și să vă împărtășiți. Să aveți o clipă în care vă împăcați cu Dumnezeu. Să folosiți clipa întâlnirii cu Hristos ca pe o raza care vă luminează viața, ca El este Calea, Adevărul și Viața. Să-L luați pe Hristos cu inima împăcată cu Dumnezeu. Să nu plecați din fața lui Hristos întristați, ca tânărul bogat care n-a înțeles cu Cine stătea de vorbă.ˮ

            Sfântul Siluan scoate la iveală aceleaşi nuanţe pe care de cele mai multe ori le trecem cu vederea: „Dacă cineva se mărturiseşte nesincer şi îşi face voia proprie, atunci, chiar dacă se împărtăşeşte cu Sfintele Taine, demonii viază în trupul său şi îi tulbură mintea. Dacă vrei ca demonii să nu vieze în tine, atunci smereşte-te, fii ascultător… şi mărturiseşte-te sincer…”.

            Cuviosul Paisie Aghioritul ne spune acelaşi lucru: „N-are atâta importanţă cât de des se împărtăşeşte cineva, ci mai cu seamă felul în care se pregăteşte pe sine pentru aceasta, şi cât de mult Îl păstrează înăuntrul său pe Hristos după aceea. Dacă ar fi fost să se sfinţească omuI aşa, pur şi simplu, atunci toţi preoţii care se impărtăşesc în cursul săptămânii și în fiecare duminică ar fi deja sfinţi! Contează cum se împărtăşeşte cineva şi câtă osteneală face pentru aceasta. Unul care se împărtăşeşte des nu înseamnă că se va și sfinţi. Dacă ar fi astfel, s-ar sfinţi toţi preoţii care consumă întreg Sfântul Potir. Cât timp rămâne harul Sfintei Împărtăşanii cu cel care o primeşte? Oare nu-l pierdem de îndată?… Pregătirea are un mare rol în păstrarea harului Sfintei Impărtăşanii.ˮ

            Starețul Dionisie de la Colciu:  Părinte Dionisie, vă rugam sa ne vorbiți puțin despre bucuria împărtășirii, despre Taina Sfintei Împărtășanii. Cum să ne pregătim noi ca să ne bucurăm că ne unim cu Hristos în Taina Sfintei Împărtășanii?

            „ - Vedeți, vedeți? Atâta de mult S-a smerit Dumnezeu pentru ca omul – omul ăsta plin de păcate, om de nimic – să se învrednicească de Trupul și Sângele Însuși Mântuitorului Hristos! Cum am mai zis, Dumnezeu îi cheamă pe toți: „Veniți către Mine, toți cei osteniți, toți păcătoșii”… De aceea, ca să fie sufletul fiecăruia în pace, trebuie mai întâi să trecem pe la duhovnic. Fiecare dintre noi avem un duhovnic, nu? Să-i spunem toate necazurile și neputințele noastre cu care ne-o înșelat firea, cu care ne-o inșelat Satana și am căzut. Și vezi câtă bunătate e la Dumnezeu! A dat darul acesta preotului duhovnic că dacă te iartă, iertat rămâi, iar dacă nu te iartă, neiertat rămâi. Ceea ce leagă el pe pământ e legat și în ceruri, și ce dezleagă pe pământ este dezlegat și în ceruri. Vezi câtă bunătate dumnezeiască ne-a arătat Dumnezeu! Putea să pună un înger, că doar miliarde de miliarde de îngeri are, nu-i așa? „Tu, îngere, să fii duhovnicul tuturor oamenilor ăstora!”. Nimeni nu ar fi îndrăznit să zică în fața unui înger: „Eu am greșit, am căzut în atâtea păcate!”. S-ar fi gândit omul: „Cum să-i spun lui? Da’ se poate? Cu neputință”. Dar a lăsat Dumnezeu, prin harul Sfântului Duh, pe preot. Punând arhiereul mâinile pe capul unui preot și binecuvântându-l și citindu-i rugăciunea, se pogoară harul Sfântului Duh și are putere – ce iartă, iertat este și în ceruri, ce nu iartă, neiertat este în ceruri. Vedeți câtă bunătate arată Dumnezeu! Acuma, te duci la preot. Preotul acela e om și el, chiar să fie și duhovnic; trup poartă, are neputințele lui, are patimile lui, și așa te duci către el. Poate să aibă și el niște neputințe ale lui; nu te interesează pe tine. Tu știi că el e preot care a fost pus duhovnic prin Sfânta Biserică și are puterea de a lega și dezlega. Ceea ce are el, ceva neputințe, nu te interesează.ˮ

            Sfântul Teofan Zăvorâtul:Sfânta Împărtășanie își arată puterea nu datorită vredniciei noastre, ci datorită bunătății lui Dumnezeu. Iar pregătirea pentru împărtășirea cu vrednicie este spovedania păcatelor cu hotărârea fermă de a nu ceda păcatului și de a nu omite nimic bun care trebuie făcut. Fermitatea și râvna aceasta sunt rădăcina și temelia vieții. Când ele există, casa pentru Domnul este pregatită. Ca să nu fie spre păcat (Sfânta Împărtășanie), trebuie să curățim păcatele prin pocăință și, apropiindu-ne, să ne apropiem cu credință și cu frică, cu zdrobire de inimă, fără să visăm la vreo superioritate față de ceilalți care nu se împărtășesc, ci întotdeauna să avem sentimentul smereniei și al umilinței. Principalul este să avem dorința și râvna de a face pe plac lui Dumnezeu, nu nouă. Căci, și atunci când facem bine, tot nouă ne putem face pe plac. Ceea ce vi se întâmplă în timpul postului dinaintea împărtășaniei… frica, neliniștea… trebuie să spunem că vin de la vrăjmasul. El, probabil, se agită în jurul vostru. Spovedania, însă, și împărtășania îl ard și îl gonesc. De aceea el, prevăzând acest lucru, stârnește neliniștea. Osteniți-vă să nu vă abateți de la pomenirea lui Dumnezeu, nici de la pomenirea morții… Ele nu numai în timpul postului, ci oricând îl gonesc pe vrăjmasul și îl ard și nu îi dau voie să se apropie de voi. Singuri vedeți cât de mântuitor este pentru voi postul dinaintea împărtășaniei… Şi tot singuri vă puteți hotărî să postiți mai des. Străduiți-vă să duceți postul până acolo încât să vă mulțumească. Chiar dacă am spus „mai des”, nu trebuie neapărat să înmulțiți, deoarece frecvența aceasta anulează o mare parte din evlavia față de cel mai important lucru… Mă refer la post și împărtășanie. Dupa cât se pare, v-am scris că este de ajuns să postiți și să vă împărtășiți în fiecare post mare din cele patru.ˮ

Este întotdeauna necesară Spovedania înainte de Sfânta Împărtășanie?

            Părintele Arsenie Papacioc: „ - Este, ca să-ți ierte păcatele. E nevoie să te spovedești nu numai când te împărtășești, ci să te culci mereu cu liniște, spovedit. Te duci la pansat de câte ori ești rănit. Sau, într-adevăr, să o faci pentru că există o serie întreagă de lucruri care ți-au scăpat. Lumea e obișnuită să spună niște păcate, dar să știți că foarte puțini își pun problema unor pacate pe care noi le numim păcatele lipsirii, adică faptele bune pe care le puteai face și nu le-ai făcut. Vedeți, și asta înseamnă o curățire. Și eu recomand tuturor să se spovedească bine, ceea ce înseamnă să te gândești la spovedit cu mult timp înainte, adică să-ți faci mereu acest control, iar la spovedit să te duci pregatit. Te-ajută duhovnicul, căci s-ar putea să uiți unele lucruri, dar în orice caz, nu te duce nepregătit sau din obișnuință.ˮ

În afară de spovedanie, cum se cuvine să ne pregătim pentru Sfânta Împărtășanie?

            Părintele Arsenie Papacioc: „ - Cu milostenie, în orice chip. Asta este una din marile pregătiri pentru veșnicie: milostenia. Să rupi din tine ceva. Vedeți, milostenie e toată Scriptura. Și Vlahuță spune lucrul asta. Evanghelia din Duminica Dreptei judecăți vorbește numai de milă: de ce nu M-ați îmbrăcat, de ce nu M-ați adăpat, de ce nu M-ați cercetat… Va să zică, de ce n-ați făcut milă? Se spune că s-a ridicat mila împotriva dreptății și a biruit mila. Atunci când vei fi băgat în groapă – eu am trăit cât de cât momentul ăsta -, un singur lucru îți va veni în minte, ori de te căiești, ori de te bucuri, și anume de ce nu lași din tine nimic afară. Deci asta ar fi o pregătire continuă.ˮ

Criteriul celor 40 de zile între două împărtășiri

            Părintele Arsenie Papacioc: „Numărul acesta de patruzeci nu trebuie ignorat. Ce înseamnă numaidecât acest patruzeci? Dragă, mai întâi de toate, un timp ales de Dumnezeu, un timp suficient ca să te pregăteşti pentru marele eveniment ce are în vedere Veşnicia. Patruzeci de zile a durat potopul lui Noe. Patruzeci de zile a stat Moise în Muntele Sinai. Patruzeci de zile a postit MântuitoruI. Patruzeci de zile durează postul Crăciunului și Postul Paştelui. E un timp suficient ca să te pregătești pentru marele eveniment care urmează, eveniment bisericesc, mântuitor. A patruzecea zi după zămislirea pruncului se formează inima. A patruzecea zi după moarte putrezeşte inima. Noi am rămas la patruzeci de zile într-o formă tradițională, care nu e atât de recomandată. Te împartaşeşti continuu cu Hristos, duhovniceşte, iar când te pregateşti şi printr-o postire… Nu numaidecât postirea este o condiţie. Nu o faci pentru că ţi s-a spus s-o faci, ci ca să te smerească trupeşte, să renunți la o serie întreagă de porniri spre rau: lăcomii, curvii, judecăţi. Posteşti cu procese, cu certuri, cu procurori şi cu avocaţi? Asta nu. Și atunci, împărtăşirea este în funcţie de curățirea inimii tale.

            (...) „Inima e adâncul cel mai adânc din noi. Aş putea să spun că inima e o fiinţă în fiinţă. De ce spune Dumnezeu: «Am făcut inima ta ca să locuim în ea?» El nu locuieşte oriunde. Dumnezeu, Care Se simte atât de lăudat în slăvile Cerurilor, are plăcerea să locuiască într-o inimă de om. Este locul pe care L-a făcut special ca să fie găzduit El. Mintea e subordonată inimii. Fiinţa noastră de răspundere şi de adevărată bucurie prin unire cu Dumnezeu e inima. Curăţirea inimii ar fi deci un motiv care trebuie respectat în vederea primirii Sfintei Împărtăşanii cu Trupul şi Sangele Mântuitorului. A te împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului înseamnă, repet, să fii una cu El, să fii cu adevărat un împlinitor al cuvintelor Lui şi să recunoşti cu adevărat că pierdut ai fost şi te-ai aflat. Pentru că, da, e nevoie să, te pierzi. Dar nu în sensul de a părăsi învăţătura adevărată, ci de a renunţa la o identitate moleşită, sau strict omenească şi de a te regăsi într-o personalitate ingerească.

            Repet: nu se poate să mergi la împărtăşit fără dezlegare. Cu nevrednicie se împărtăşeşte un om împătimit, necurăţit, nespovedit, fără grijă, care merge din obicei sau care nu s-a spovedit cu adevărat. Pentru că o spovedanie bună este ca tu să fii pe poziţia de a nu mai face. Nu să te spovedeşti şi să spui că așa şi-aşa fac. Asta e o fraudă. Nu trebuie să te îngrijoreze marile păcate, pentru că toate se iartă, dar să fii pe o poziţie de mare căinţă. Te spovedeşti de pe poziţia de a nu mai face. Că se întâmplă, e accident, dar nu e deliberarea ta, nu-i nepăsarea ta, nu e pocăinţă falsă. Când te pocăieşti cu adevărat, te duci ca să nu mai faci. Altfel eşti vinovat de participare, nu de accidentare. Deci, ca să poţi să fii pregătit trebuie să fii un om de jertfă. Aceasta-i poziţia creştina: jertfa.”

Cât de des ne putem împărtăși

            Părintele Dumitru Stăniloae: „De aceea credem că nu e bine să se împărtășească toți credincioșii sau foarte mulți la fiecare Sfântă Liturghie, fără spovedanie și fără post, chiar dacă ei se socotesc lip­siți de păcate grele. Aceasta poate duce la un automatism lipsit de simțire al primirii Sfintei Împărtășanii. Prin spovedanie ne recunoaștem greșelile: doar astfel ne tăiem mandria noastră. De aceea Biserica Ortodoxă păs­trează rânduiala de a condiționa participarea la jertfa euharistică de mărturisirea păcatelor, de recunoașterea vinovăției noastre. Trebuie să trăim cu cutremur acest moment, atât din pricina obișnuinței noastre cu tot felul de gânduri, de critici ale altora, de supărări cu alții, cât și din conștiin­ța că ne împărtășim cu Trupul preacurat al Domnului ce­rului și pământului și cu preascump Sângele Lui.”

            Părintele Arsenie Boca: „Ori de câte ori ceri iertare, Duhul lui Dumnezeu se roagă pentru mântuirea omului, Duhul care sălășluiește în noi de la Botez. Această sălășluire a Duhului Sfânt se înnoiește cu fiecare Sfântă Împărtășanie. De aceea creștinii primelor veacuri se împărtășeau în fiecare zi.  Și de aceea nu se temeau de priigoană. În ei nu era frică. Până și copiii erau mai curajoși decât mulți oameni mari de azi.ˮ

            Părintelui ieroschimonah Paisie Olaru:Nu deasa Împărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea pacatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa Împărtăşanie este semnul slăbirii credinței şi al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovniceşti. Îndreptarea şi sporirea noastră pe calea mântuirii începe cu deasa spovedanie şi se continuă prin post şi rugăciune cu lacrimi, prin părăsirea păcatelor, milostenie, împăcare cu toţi şi smerenie. Numai după ce facem toate acestea ne putem împărtăşi mai des. Altfel cum să-l primeşti pe Domnul cerului şi al pământului când sufletul tău este necurat, nespovedit, robit de patimi şi mai ales, plin de mândrie?”

            Părintele Arsenie Papacioc elucidează pe scurt, dar cuprinzător problema împărtăşirii: “Dar acum se pune o problemă cu aspect tehnic. Când ne împărtăşim? Nu timpul decide. Asta-i o greşeală. Decide intensitatea credinţei tale, văpaia din inima ta. Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: «Ani să-i dai? Vindecă-i rana!» Acesta-i scopul duhovnicului. Și, dacă îi vindeci rana, îl faci capabil de întâlnirea cu Hristos prin împărtăşire. Nu ne împărtăşim pentru că au venit Paştile sau Crăciunul. Ne împărtăşim ca să fim mereu cu Hristos, pentru că nu există numai o împărtăşire cu Sfintele Taine ci şi o împărtăşire duhovnicească, adică această continuă prezenţă a inimii noastre la Dumnezeu. S-a discutat foarte mult în lumea trăitorilor, a oamenilor de credinţă şi a duhovnicilor când să te împărtăşeşti. Unii spun că la patruzeci de zile. Dar nu timpul decide, ci pregătirea ta interioară, pentru că la un eveniment aşa de mare, ca să-L primeşti pe Dumnezeu, cu adevărat îţi trebuie o pregătire.ˮ

(...) “Aşa cum am spus, împărtăşirea nu trebie considerată după idei fixe, numaidecât deasă sau rară. Rară, pentru că e prea mare Dumnezeu, prea mare harul Său. Și îţi trebuie o pregătire. Și dacă te împărtăşeşti foarte des, începi, ca fiinţă omeneasca nerodată, neşlefuită, s-o iei ca un obicei, nu cu teamă şi frică de Dumnezeu. Dacă ai această teamă de Dumnezeu cu adevărat şi te gandeşti la importanţa acestui fapt, atunci eşti bun de împărtăşit mai des.

Dar dacă o iei din obişnuinţă sau zilnic, cum am auzit ca se face în unele părţi, este o greşeală extrem de mare. Pentru că nu postirea în sine decide, dar ea este necesară, ca să te mai strujească niţel trupeşte. Trupul acesta trebuie să existe şi să împlinească o serie de lucruri ale firii. Dar să fim împotriva exagerării lucrurilor. Și atunci e necesară postirea.

Iarăşi e o primejdie mare, tocmai pentru ca-i foarte mare lucru – mai mare decât a te împărtăşi nu există nimic în viaţa cu Dumnezeu – să nu te iîmpărtaşeşti. Intervine şi Împărtăşirea duhovnicească, cu: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!ˮ Dar nu înlocuieşte împărtăşirea aceasta pipăită, simţită. Sfânta Împărtăşanie nu iartă pacatele. Sfânta Împărtăşanie desăvârşeşte. Iertarea pacatelor o primim in Taina Pocăinţei: «Te iert şi te dezleg… ˮ

            Sfântul Teofan Zavoratul: „Spovedania și Sfânta Împărtășanie sunt neaparat necesare: una curățește, cealaltă este baia, plasturele și hrana. Trebuie să ne împărtășim în toate cele patru posturi. Și mai putem adăuga, în Postul Mare și cel al Nașterii Domnului să ne împărtășim de două ori… Şi mai putem adăuga, dar nu prea mult, ca să nu devenim neglijenți față de împărtășanie.ˮ

           

Surse bibliografice:

  1. Sfântul Teofan Zăvorâtul, “Sfaturi înțelepte”, Editura Cartea Ortodoxă
  2. Părintele Arsenie Boca,  “Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurieˮ -Antologie de cuvinte duhovnicești, Editura Agaton 2014
  3. Stelian Gomboș, Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc, starețul Mănăstirii Techirghiol
  4. Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentu omul contemporan“, Editura Evanghelismos, București, 2003
  5. Starețul Dionisie. “Duhovnicul de la Sfantul Munte Athosˮ, Ed. Prodromos, 2009
  6. Ieromonah Benedict Stancu, “Nuanțe și false nuanțe în viața duhovnicească”, Editura Sophia, București, 2007


 



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Rugăciunile copiilor pentru părinți

Prima rugăciune a copiilor pentru părinţi

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care împuterniceşti florile şi verdeaţa de pe tot pământul cu căldura soarelui Tău, şi sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale; Tu, Cel ce toate le-ai zidit de bunăvoia Ta în cer şi pe pământ şi pe toate le păstrezi prin dragoste şi milă, revarsă, mult-îndurate Doamne, peste sufletul meu cel slab şi umilit care se închină Ţie, bunătatea şi darul Tău şi iubire şi milă peste părinţii mei, peste mai-marii mei şi peste toţi aceia care se ostenesc pentru mine şi care m-au ajutat cu sfatul şi bunătatea lor. Fă din sufletul meu un soare călduros pentru sufletul lor, ca fiecare din ei să simtă din îndestulare mângâierile şi ajutorul cel venit de la Tine şi revărsat asupra lor prin rugăciunile şi prin dragostea mea fiască.

Îţi vorbeşte, Părinte, inima mea de fiu (fiică), ştiind că Tu cunoşti lăuntrul nostru şi că nu Te vei întoarce de la inima mea, deschisă tuturor acelora pentru care Te rog; dăruieşte-mi, Doamne, înţelepciune, ca să nu uit niciodată, nici în supărări, nici în necazuri şi nici în bucurie, învăţătura Ta, cum că „binecuvântările părinţilor întăresc casele fiilor“, şi iarăşi: „cununa bătrânilor sunt fiii lor şi fală fiilor sunt părinţii lor“. Pentru aceasta, rogu-Te, Doamne, slăvite Împărate şi bunule Părinte, întăreşte-mă să cresc înaintea feţei lor cu temerea de Tine şi cu ruşinea de oameni, pentru ca, prin curăţirea de orice rău, prin împlinirea oricărui bine, prin fuga de orice păcat şi prin setea de orice virtute, viaţa mea să fie spre mântuirea mea şi a lor.

Că Tu eşti, Doamne, Cel ce odinioară ai zis: „Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor“, şi Ţi-ai pus dumnezeieştile Tale mâini peste capetele lor şi i-ai binecuvântat. Însuţi Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, trimite din cerul Tău cel preaînalt binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, şi ajută-mi să fac bucurie părinţilor mei şi să umblu întru cărările Tale cele sfinte, săvârşind numai ce este bun şi plăcut Ţie, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

A doua rugăciune a copiilor pentru părinți

Doamne, Dumnezeule, rugându-mă Ţie pentru tatăl meu şi pentru mama mea, împlinesc una din cele mai sfinte îndatoriri pe care Tu le-ai pus asupra mea, care este să-i cinstesc şi să-i iubesc din tot sufletul meu şi din toată inima mea. Cea mai dintâi îndatorire a mea faţă de ei este aceea de a mă ruga Ţie, întotdeauna, pentru sănătatea şi fericirea lor şi de a-i ajuta din toate puterile mele.

O, Dumnezeule Îndurate şi Puternice, Care binecuvântezi pe copii pentru părinţii lor şi adesea, în dreapta Ta mânie, îi pedepseşti pentru greşelile lor: primeşte mulţumirea mea umilită, pentru binefacerile, bucuriile şi binecuvântările pe care le reverşi neîncetat asupra lor. Trimite-le, Preabunule, acum şi totdeauna binecuvântările Tale şi le iartă lor greşelile pe care, ca nişte oameni, le vor fi făcut.

Tu îmi porunceşti să respect în ei puterea Ta şi să le fiu recunoscător pentru viaţa pe care mi-ai dat-o prin ei şi pentru toate îngrijirile şi purtarea de grijă pe care au avut-o şi o au pentru mine. Ajută-mi, dar, să urmez poruncile Tale cele sfinte; să le fiu supus, ascultător şi să nu fac nimic care să-i amărască şi să-i întristeze. Răsplăteşte-le, Preabunule, cu facerile Tale de bine, pentru dragostea şi îngrijirea neadormită de totdeauna ce au pentru mine. Apără-i de toate nenorocirile şi întristările. Dă-le viaţă îndelungată, fericită, liniştită şi cu bună înţelegere. Fă-i pe ei părtaşi binecuvântărilor Sfinţilor Tăi. Înmulţeşte roadele ostenelilor lor. Fă să prisosească peste ei binefacerile Tale şi să sporească în virtuţi şi întru îndestulare, ca să Te binecuvântăm în toate zilele vieţii noastre. Amin.

A treia rugăciune a copiilor pentru părinți

Doamne, Dumnezeule cel atotbun, care mi-ai dăruit părinţi buni, ca prin ei să mă împărtăşesc de multe binefaceri: Cel ce voieşti să le fiu moştenitor pentru viaţa ce prin ei mi-ai dat-o şi pentru toate îngrijirile ce au avut şi au faţă de mine. Ţie ma rog cu umilinţă pentru sănătatea şi mîntuirea lor. Dumnezeule, Cel ce eşti atotîndurat, dar şi atotdrept, care binecuvîntezi pe fii pentru părinţii lor şi adeseori, în dreapta Ta mînie, îi pedepseşti pentru păcatele lor; primeşte umila mea mulţumire pentru binefacerile ce le reverşi neîncetat asupra părinţilor mei.

Trimite-le, Stăpîne cel atotbun, şi în viitor binecuvîntarile Tale şi le iartă lor toate greşelile pe care, ca nişte oameni le-au făcut. Invaţă-mă ca să cinstesc în ei puterea Ta şi să le fiu recunoscător şi mulţumitor pentru viaţa ce prin ei mi-ai dat-o şi pentru toate îngrijirile ce au avut şi au faţă de mine. Ajută-mi ca să urmez poruncile Tale cele Sfinte, să le fiu supus, ascultător şi să nu fac nimic care să-i amărască şi să-i întristeze. Răsplateşte-le, Preabunule, cu facerile Tale de bine, pentru dragostea şi îngrijirea neadormită, ce totdeauna o au pentru mine. Apără-i de toate nefericirile şi întristările. Dă-le viaţă lungă, fericită, liniştită şi paşnică. Fă-i părtaşi de binecuvîntarea Sfinţilor Tăi, înmulţeste roadele ostenelilor lor, fă să prisosească peste ei binefacerile Tale şi să sporească în virtuţi şi în îndestulare, ca să Te binecuvîntăm în toate zilele vieţii noastre. Amin.




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Rolul încrederii şi al credinţei în educaţie - Prof. Univ. Dr. Constantin Cucoș

 

Există în psihopedagogie un principiu conform căruia dacă manifeşti credinţa că o persoană este capabilă de progres şi dai de înţeles acest lucru persoanei respective, chiar aşa se va întâmpla: ceea ce ai ,,profeţit” în legătură cu evoluţia subiectului devine o realitate. Principiul ,,descoperit” în secolul al Xxlea nu este decât o raţionalizare şi o aplicare în educaţie a unui crez mai vechi, ce a fost cunoscut încă din zorii umanităţii. Mai mult, el a intrat în conştiinţa culturală a omenirii sub forma unui mit (o formă de generalizare a cunoaşterii): mitul Pygmalion.

Despre ce este vorba? Conform spuselor lui Ovidiu, Pygmalion a fost un talentat sculptor din Cipru care se hotărâse să rămână necăsătorit, tocmai pentru a se dedica artei sale. Numai că talentul său i-a jucat o festă, a realizat o sculptură din fildeş, reprezentând o femeie atât de frumoasă, încât Pygmalion a căzut pradă propriei plăsmuiri şi s-a îndrăgostit de ,,arătarea” creată chiar de el. Atât de tare s-a îndrăgostit de creaţia sa încât Afrodita, zeiţa iubirii, a înviat-o, de dragul acestui creator. Motivul nu avea cum să nu fie exploatat în literatură. Este cazul lui G.B. Shaw care, în ,,My fair lady”, îşi construieşte piesa pe acest motiv: un ambiţios profesor de fonetică, prin tactici logopedice, discursive şi situaţionale abile, crede că dintr-o simplă florăreasă se poate ivi o vorbitoare şi o lady de cea mai înaltă clasă. Şi asta datorită reprezentărilor din exterior, care o stimulează şi o ridică din punct de vedere comportamental şi cultural, dar şi progreselor evidente ale protagonistei, generate tocmai de aceste aşteptări.

În fond, se acreditează ideea că felul cum este tratat un subiect este foarte important pentru evoluţia sa. Simpla credinţă că o persoană este capabilă de lucruri măreţe are darul de a instaura la acea persoană predispoziţii în acord cu încrederea avansată. Intuiţiile evocate de mit şi de literatură trebuiau demonstrate şi riguros ştiinţific. Este ceea ce fac Rosenthal şi Jacobson, într-o lucrare de psihologie şcolară devenită celebră. Aceştia demonstrează, cu probe şi prin experiment empiric, că aşteptările unui profesor cu privire la realizările unui elev se dovedesc a fi motivante pentru un elev, chiar dacă acestea nu sunt evidente încă de la început. Autorii invocaţi aleg la întâmplare un eşantion de 20% dintre elevii unei şcoli şi induc profesorilor care lucrează cu ei ideea că aceştia sunt capabili de progrese rapide.

După câteva luni, se demonstrează că elevii respectivilor profesori au rezultate superioare, comparativ cu un grup de control, căruia nu i s-a ,,profeţit” aşa ceva. Şi profesorii, şi elevii s-au străduit să demonstreze ceea ce se aştepta de la ei. Previziunea nu este neutră în raport cu realitatea dată. Ea ,,dictează” acelei realităţi să se plieze în acord cu ceea ce se anticipează. Atitudinile noastre faţă de ceea ce urmează fac ca faptele ce se ivesc să se conformeze liniilor imaginate iniţial. Gândind despre noi că putem face una sau alta, e deja un început cât se poate de ,,real” al faptului gândit. Văzând în altul posibilitatea unei împliniri, îl ,,somăm” pe acesta să se conformeze viziunii pe care i-o aplicăm.

La nivel de practică şcolară, consecinţele acestui efect sunt evidente. Ştim din experienţa proprie cât de bine ne simţim când profesorul ne mângâie pe frunte şi pune pe seama noastră realizări pe care nu ştiam că suntem în stare să le probăm. Cât de insensibili am fi, tot ne lăsăm modelaţi de aceste ,,avansuri” axiologice. Este fapt concludent că aprecierea rezultatelor obţinute de un elev este influenţată de părerea pe care profesorul şi-a format-o despre capacităţile acestuia, părere care se cere a fi mereu alimentată. Într-un fel, ca şi în mitologia greacă, ideile şi opiniile evaluatorului determină apariţia fenomenului. Profeţiile, odată emise, au şanse mari să se autoîmplinească.

Spunându-i unui elev, zi de zi, că nu este capabil de reuşite, că este ,,indolent” şi ,,prost”,  realitatea pronunţată are darul de a se ivi. Orice profesor îşi formează despre elevii săi anumite impresii în legătură cu posibilităţile acestora. Până la urmă, aceste păreri vor influenţa, inconştient sau nu, comportamentul şi randamentele elevilor.

Aşadar, profesori, aveţi grijă ce gândiţi sau ce vă imaginaţi despre elevii pe care îi educaţi!

Prof. Univ. Dr. Constantin CUCOŞ,

Facultatea de psihologie şi ştiinţe ale educaţiei, Iaşi - Articol publicat în Revista Epifania nr. 19, Nov-Dec 2011-2012



Un dar pentru Pruncul Sfânt (povestioară) - Mihaela Gligan

,,- Dumnezeu a uitat să picteze stelele în această seară…. of, tocmai în această Sfântă seară.”

  În ochişorii curaţi se aşterne o uşoară umbră de tristeţe.

,, - De Naşterea Sa, Pruncul Sfânt nu va avea parte de măreţia cerului înstelat…’’

  Coborându-şi privirea-i minunată spre felicitarea ce o ţinea în mâinile sale, fetiţa încearcă un surâs ce ar putea topi până şi cea mai îngheţată inimă.

- Nu va avea lumina stelelor, dar va veni cu siguranţă după acest dar.

   În inocenţa caracteristică minunatei lumi a copilăriei, fetiţa vroia să-I dăruiască Pruncului Sfânt un mic cadou, asemeni magilor ce I-au adus  aur, smirnă şi tămâie.

  Fugind de la geamul pictat în fulgi răzleţi de zăpadă, duce felicitarea sub brăduţul ce mândru îşi etala crengile încărcate cu globuleţe colorate şi bomboane apetisante, împrăştiind în jur un miros care te îndemna la o dulce visare.  Alegându-şi un loc strategic de unde putea urmări orice mişcare, fără însă a fi văzută,mica fiinţă aşteaptă cu o nerăbdare adorabilă momentul în care avea să se întâlnească cu Pruncul Iisus. Sufletul curat tremura uşor, tresărind la cel mai mic zgomot.

   ,, Când va veni, voi lua felicitarea şi, închinându-mă Lui, i-o voi dărui.”

 Timpul trece anevoie, oboseala spunându-şi cuvântul. Luptându-se din răsputeri cu somnul, în cele din urmă, fetiţa cedează şi cade într-un somn lin. Nu trece mult timp până când, amintindu-şi de dorinţa sa curată, se trezeşte, privind spre brad cu o uşoară temere.

  Sufletul i se linişteşte, încă nu venise Pruncul.

- Dar… dacă nu va veni?

Îngrijorată, fuge spre geam, pentru a vedea dacă Dumnezeu îşi amintise să îmbrace cerul în veşmânt de stele. Pe cer nu se vedea nicio stea

  În ochişorii mari, lacrimi calde încep să valseze, mângâind în curând obrazul gingaş.

- Pruncul nu va primi felicitarea, e mult prea întuneric…

 Un plâns sfâşietor îi cuprinde întreaga fiinţă, gândul că felicitarea nu va ajunge în rai, întristând-o. Aşezându-se în locul strategic, fetiţa îngenunchează şi începe să se roage lui Dumnezeu, aşa cum numai un suflet inocent se poate ruga. Printre suspine, lacrimi şi rugăciuni, copila adoarme istovită, tresărind din când în când.

  Deasupra ei se întindea un imens veşmânt din stele ce se întreceau în sclipiri de aur curat, fiind martore tăcute a minunii ce avea loc pe pământ. Între toate aceste flori celeste, una le întrecea cu desăvârşire. O stea minunată lumina cu putere cerul şi pământul, călăuzind suflete însetate după Dumnezeu. Coborând privirea, fetiţa vede o peşteră în jurul căreia îngeri cântau armonios, lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2, 14) Minune! În mănă se odihnea felicitarea, aşteptând să-I fie dată minunatului destinatar.

   Tremurând uşor, frumoasa copilă se îndreaptă cu paşi mărunţi spre peştera în care, pe paie reci, se odihnea Cel pe care-L  aştepta.  Privirea sa… nicicând nu mai văzuse o asemenea privire, un ocean nesfârşit de iubire, o privire atât de senină în faţa căreia numai în genunchi puteai sta.

   Aurul, smirna, tămâia şi… felicitarea din mânuţele tremurânde ale fetiţei erau darurile pentru Pruncul minunat.

- Doamne… eu… Dumnezeul meu.

  Pruncul Sfânt gângureşte fericit la vederea darului, iar Privirea Sfântă umple sufletul de o pace covârşitoare şi o lumină cum ochiul uman nu mai văzuse vreodată iar sufletele rătăcite nu au simţit-o în întunecimea rătăcirii lor.

   Îngenunchind în faţa ieslei, fetiţa pune felicitarea alături de celelalte daruri, ţinându-şi respiraţia în faţa unei asemenea vederi. Întâlnirea cu Dumnezeu întrecea orice întâlnire imaginară pe care ea a creat-o. Era atât de minunat, încât cuvintele nu-şi aflau rostul, era atât de multă bucurie, încât îţi doreai de-a pururi  să rămâi în genunchi înaintea micului Iisus.

  Pruncul Sfânt o binecuvintează, mulţumindu-i tainic pentru cadoul ce I-l dăruise, pentru sufletul curat în care Îşi aflase locaş, pentru iubirea  sfântă de copil.

  Imaginea se îndepărtează din ce în ce mai mult, fiind înlocuită cu brăduţul înmiresmat care, acum, îşi pleca  şi el crengile într-o închinăciune duioasă. Fetiţa stătea în genunchi, sufletul desfătându-se de lumina ce îl copleşise. Zâmbeşte suav… Pruncul Sfânt a primit darul ei, stelele strălucesc mândre pe cer.



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Globalism şi Religie - Preot Catalin-Constantin Parauseanu

Este uşor de înţeles ecoul pe care îl găsesc în mulţi oameni teoriile despre unitatea mondială şi ideologiile politice. Ideile de universalitate şi unitate sunt comune creştinismului dacă sunt legate de noţiunile de bine, pace, ajutor şi iubire. Ele devin nocive atunci când sunt legate de ambiţii imperialiste, interese de grup animate de dorinţa de putere.

În istoria modernă, principalul promotor al ideilor globaliste a fost Comisia Trilaterală.  Fondata in 1973 de David Rockefeller si Zbigniew Brzezinski, această organizaţie privată militează pentru fondarea Noii Ordini Economice Internaţionale. Ea reuneşte un mare număr de bancheri, directori, manageri, profesori, foşti miniştri şi lideri politici. Interesant este că planurile lor de activitate corespund în general cu direcţiile organizaţiilor suprastatale la nivel mondial.

Naţionalismul este ,,o direcţie mai puţin compatibilă” în calea progresului globalist. Diferenţele individuale, etnice, culturale şi intelectuale trebuiesc subordonate unui set predeterminat de caracteristici.[1]

          ”The American Civil Liberties Union’’ (ACLU) [Uniunea Libertăţilor Civile Americane] a folosit abuziv sistemul legislativ al Statelor Unite pentru a înlătura complet simbolurile şi practicile moştenirii Iudeo-Creştine (Cele Zece Porunci si rugăciunea) din sistemul şcolilor publice din America.

Efectul se face simţit şi în România prin încercările de scoatere a Religiei din şcolile publice sub pretextul apărării drepturilor omului, discriminării, toleranţei şi separării Statului de Biserică. Pornind de la politica paşilor mărunţi, acelaşi gen de asociaţie şi-a încununat acum eforturile prin decizia Curţii Constituţionale, care a declarat prezenţa Religiei în cadrul programei şcolare ca neconstituţională.

Cei care au semnat pentru scoaterea Religiei din şcoli, fără a se gândi la consecinţe, se fac vinovaţi de uciderea spirituală a milioane de copii şi vor da seamă înaintea lui Dumnezeu.

Iată ce ne spune academiciana Zoe Dumitrescu Buşulenga în ultimul ei articol: ,,În ţara noastră atât de credincioasă în tradiţia Ortodoxiei ei, pe care nu au putut-o desfiinţa nici 45 de ani de ateism, lucrează astăzi influenţe venite dinspre ţările care operează globalizarea. Departe de a ajuta la formarea intelectualilor, mass-media îi deformează şi prin limbă, folosită adesea impropriu, eronat, de către persoane fără pregătire necesară. Din nefericire, şi învăţământul suferă de pe urma imitării modelelor străine. Dintre materiile de studiu, dispar sau scad cu totul în importanţă cele umaniste: limba, literatura, istoria, filosofia etc., peste tot se cultivă cele legate de interesele societăţii de consum: finanţele, comerţul, informatica, tehnologiile etc. Metodele de predare şi examinare s-au modificat în aşa fel încât rezultatele de la faimoasele grile sunt deprimante de-a dreptul.[2]

Lupta raţiunii şi a statului modern împotriva teologiei, tradiţiei, religiei şi Bisericii s-a transformat azi în lupta economiei şi tehnicii atât împotriva statului, cât şi a Bisericii, religiilor, tradiţiilor, pregătind triumful omului ,,recent” atât asupra credinciosului pios, cât şi a cetăţeanului liber. Redus la imediat şi la necesitate, omul recent globalizat este singur, fără apărare atât împotriva manipulărilor tehno-economice, cât şi a forţelor oarbe ale instinctelor şi agresivităţii, ale concupiscenţei şi violenţei. Destin istoric al modernităţii târzii, piaţa şi mediile confiscă total munca şi timpul oamenilor – care de dragul lui a consuma, a vedea, a se distra, uită să conjuge verbele esenţiale: a fi, a locui, a gândi, a se îngriji, a se ruga - , subordonând prin tehno-ştiinţă şi spectacolul mediatic politica, cultura, arta triadei perverse Producţie, Profit, Consum/Spectacol/Comunicare. Mutaţia este însă mult mai profundă şi se petrece în plan ontologic prin reducerea nihilistă a fiinţelor la obiecte şi marfă, şi a fiinţei înseşi, la bunăstare sau la simpla valoare de schimb.[3]

Iisus este alungat din şcoli de către asociaţiile libertăţilor; Iisus este alungat din sufletele oamenilor de către diferitele emisiuni ale posturilor naţionale şi internaţionale. Astfel se pregăteşte terenul prin spălarea creierului pentru venirea lui Antihrist.

 


[1] Patrick Wood, Global Schooling: The Hijacking of American Education, in The August Review, aug 18, 2005, vol. 5, issue 9

[2] Ultimul articol scris de Acad. Prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga pentru întâlnirea ecumenică de la Mitropolia Alba Iulia organizată de ÎPS Andrei; www.noua-arhiva-romaneasca.com

[3] G. Vattimo, La fine della modernità, Garzanti, 1985; trad. Rom. Ş Mincu, Sfârşitul modernităţii. Nihilism şi hermeneutică în cultura post-modernă, Constanţa, Ed. Pontica, 1993



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Naşterea Domnului - poezie - Pr. Costică Moroianu

 

 

 

 

 

 

 

Vin copiii cu colinde,

Mama candelă aprinde

Pe-nserat

 

Şi colindele răsună,

Vântul spulberă şi-adună

Neaua-n sat

 

Mama vine şi le-aduce

Nuci, covrigi şi turtă dulce

Rând pe rând

 

Şi zâmbind, le-ascultă cântul,

Se opreşte în loc vântul

Pe pîmânt

 

Şi ascultă-n adiere

Şi în lină mângâiere

Al lor cânt

 

Şi în tot şi peste toate

E Cuvântul Domn a toate

Întrupat.

 

Ninge sfânta Lui Iubire

În văzduh, în rost, în fire,

Ninge-n sat,

 

Pruncii n-au treabă cu gerul,

’i-ncălzeşte-n duh Misterul

Lerui ler,

 

Nu sunt stele, nu e lună,

Întrupat, Hristos ne-adună,

Sfânt Mister,

 

Este noaptea sărbătorii,

Vin în prag colindătorii

Domnului,

 

Cei din casă vor să-i vadă,

Nu se lasă nicicând pradă

Somnului.

 

Noaptea de har ninsă-i sfântă

Şi Hristos binecuvântă

Cer, pământ.

 

Ascultăm toţi colindatul,

În lumina Lui e satul,

În Cuvânt.

 

Preot Costică Moroianu, 27 noiembrie 2013, Constanţa

 




Evenimente, Apeluri, Promoții
Comemorarea memoriei martirilor Ion Moţa şi Vasile Marin, ianuarie 2015 - Petru Lupșor

Legionarii din exil şi cei din ţară, în numele unei tradiţii la care au contribuit an de an, implicaţi trup şi suflet spre a o menţine vie până în ziua de azi, anunţă pe această cale că vor cinsti jertfa celor doi martiri ai creştinătăţii, Ion Moţa şi Vasile Marin, printr-o serie de manifestări ce vor avea loc în jurul datei tradiţionale a acestei comemorări, în duminica cea mai apropiată zilei de 13 ianuarie, anume duminică 11 ianuarie 2015, în localitatea Majadahonda, Spania.

Acestea se vor desfăşura după următorul calendar:

Sâmbătă 10 ianuarie 2015
ora 17:30: Omagiu la monumentul Moţa-Marin, în prezenţa dlui José Luis Jerez Riesco, Preşedintele de Onoare al Asociaţiei pentru custodierea Monumentului de la Majadahonda.

ora 19: Conferinţa „Jertfă, istorie, tradiţie” în sala Jazmín, Hotel Majadahonda, Parcul Comercial El Carralero, Majadahonda.

Oratori:
–Marcel Petrişor, Preşedintele Federaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti
–José Luis Jerez Riesco, Preşedintele de Onoare al Asociaţiei pentru Custodierea Monumentului de la Majadahonda
– Pr. Mircea Bejenar, Fundaţia „George Manu”

Duminică 11 ianuarie 2015
 ora 10: Sfânta Liturghie arhierească urmată de slujba parastasului (ora 12) în memoria celor doi martiri ai neamului, oficiată la parohia românească din Villanueva de Cañada (în apropiere de Majadahonda) de un sobor de preoţi în frunte cu PS Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei.

După sfintele slujbe va urma o agapă creştinească în cadrul parohiei.


În legătură cu tradiţia şi istoria comemorării anuale de la monumentul Moţa-Marin din Majadahonda, înălţat pe locul jertfei celor doi legionari români deveniţi martiri ai creştinătăţii europene, precizăm următoarele.

De-a lungul anilor, această manifestare a fost organizată de către exilul legionar, prin asociaţia Hermandad Hispano Rumana „Majadahonda”, care avea drept atribuţie exclusivă organizarea comemorării anuale la monumentul Moţa-Marin. În prezent această asociaţie nu mai există, ca urmare a dispariţiei membrilor ei. Tradiţia comemorării s-a păstrat însă în continuare neschimbată până în ziua de azi, tot în organizarea veteranilor legionari din afara ţării. Numele vechii asociaţii a fost păstrat doar în chip simbolic pe invitaţiile realizate cu prilejul fiecărei comemorări.

Din reprezentanţii Mişcării care au constituit o prezenţă statornică în fiecare an, îndeosebi în perioada recentă, îl amintim aici în special pe Nicolae Roşca, secretar al Senatului Mişcării Legionare şi figura proeminentă a acestei manifestări până la mutarea sa la Domnul în anul 2013.

De asemenea, un rol substanţial pe plan organizatoric l-a avut dintotdeauna şi subsemnatul, Petru Lupşor, care am participat neîntrerupt încă de la ridicarea monumentului şi până în ziua de azi, ca reprezentant al legionarilor din Statele Unite.

Ca urmare a invitaţiei din partea legionarilor din exil responsabili cu organizarea acestei manifestări, din partea Fundaţiei “George Manu” au venit în fiecare an preoţii care au slujit parastasul întru pomenirea celor căzuţi pentru Hristos, de asemenea vorbitorii care au reprezentat România. Este binecunoscută de către toţi cei interesaţi relatarea care deja a devenit tradiţională pe site-ul fundaţiei şi în revista “Permanenţe”.

Noi, toţi aceştia amintiţi mai sus, ne-am străduit de fiecare dată ca aportul nostru să confere acestei comemorări o înaltă ţinută, demnă de calitatea morală care trebuie să caracterizeze orice legionar adevărat.

Cu profundă nedumerire am putut însă constata că anunţul făcut public de Asociaţia pentru custodierea monumentului de la Majadahonda privind comemorarea organizată de aceasta pe data de 17 ianuarie nu a dorit să ţină cont de realităţile de mai sus. Lista vorbitorilor români anunţată pentru această comemorare a fost alcătuită fără o consultare cu noi. Ea nu cuprinde pe niciunul din cei care au luat cuvântul în toţi anii precedenţi din partea noastră, ci doar persoane care nu ne reprezintă. Între timp ne-am putut convinge că acest fapt nu a fost o simplă scăpare, care ar putea fi corectată cu uşurinţă, ci un semnal explicit că suntem invitaţi să participăm doar ca simpli spectatori.

În aceste condiţii ne-am văzut nevoiţi să transmitem Asociaţiei regretul nostru că nu vom putea da curs invitaţiei primite. Ne exprimăm totodată un profund sentiment de întristare pentru situaţia creată, în speranţa că ea nu se va mai repeta în anii următori. În acest caz ne-am vedea îndreptăţiţi să urmăm propriul nostru program de manifestări, separat de cele ale Asociaţiei, pentru a putea perpetua tradiţia pe care am primit-o de la înaintaşii noştri şi pe care nu putem concepe să nu o ducem mai departe.

Semnez acest comunicat în numele legionarilor din exil:
Petru Lupşor (participant la construcţia Monumentului “Moţa-Marin” de la Majadahonda)
În numele celor care au slujit şi au luat cuvântul în ultimii 10 ani la această comemorare semnează :
Pr. Mircea Bejenar
Pr. Marius Vişovan
Bogdan Munteanu
Radu Popescu

http://www.fgmanu.ro/sentinela.php




CĂRŢI NOI / Produse noi
Puterea rugăciunii. Pateric pentru copii - Alexandru Stanese (CARTE)

Dragi copii, sunteţi gata să porniţi într-o călătorie în care veţi afla ce puteri extraordinare primesc oamenii care se roagă? Deschideţi această carte. Vă aşteaptă o lume fascinantă, cu animale fioroase, prietenii nemaivăzute şi întâmplări extraordinare. O lume adevărată.

Literatura ortodoxă pentru copii este segmentul cel mai sărac în România”, spunea Părintele Iustin Pârvu. Prin colecţia „Ortodoxia pentru copii”, Editura Agaton îşi propune să contribuie la schimbarea acestei situaţii. Avem nevoie de cărţi frumoase, animate de oameni frumoşi, pentru a oferi copiilor exemple de lumină şi iubire.

 Detalii despre carte / COMANDA

Cuprins
Vindecarea leului ranit / 5
Avva Gherasim, leul si magarul / 6
Avva Gherasim si întoarcerea magarului / 7
Cum un bijutier a fost adoptat de un patrician / 8
Fântâna si avva Teodosie / 9
Un calugar care dormea cu leii / 10
Calugarul care l-a iertat pe fratele sau / 11
Fapta minunata a calugarului David / 12
Minunata rabdare a unui batrân fata de tâlhari / 13
Lemnul lui avva Vroha / 14
Batrânul Chiriac din manastirea Sfântului Sava / 15
Minunatul Ioan Savaitul / 16
Aripa de arhanghel / 17
Vedenia minunata a Ducelui Palestinei / 18
Avva Serghie, leul si prescura / 19
Darul hienei / 20
Din viata lui Pavel, monahul roman / 21
Capitanul care a capatat ploaie / 22
Doamne, trimite-mi un peste! / 23
Batrânul monah milostiv / 24
Puterea rugaciunii calugarului Teodor / 25
Calugarul care vedea îngeri / 26
Rugaciunea de sub zapada / 27
Coprie, capra si ursul / 28
Stiati ca...? / 29



Sfinții isihaști români - teologi ai harului dumnezeiesc - Pr. Daniel Corîu (CARTE)

Nicodim de la Tismana, Vasile de la Poiana Marului, Paisie de la Neamt, si învatatura isihasta a Sfântului Grigorie Palama

Cartea cuprinde o analiza teologică și dogmatică a scrierile sfintilor Nicodim de la Tismana, Vasile de la Poiana Marului si Paisie de la Neamt, din perspectiva invataturii isihaste a Sfantului Grigorie Palama.
,Uneori, aşadar, celui ce este aşa îi vine şi o sudoare de la multa căldură care se face în trup, şi atunci se mişcă plecând de la inimă lucrarea dumnezeiască, ridicând parcă foaia inimii şi mişcând mintea plecând de la cele mai dinăuntru ca una lipită de însăşi lucrarea dumnezeiască, astfel încât ea strigă des: «Iisuse al meu! Iisuse al meu!» Căci deodată cu deschiderea inimii, mintea strigă numai acest «Iisuse al meu!» şi din pricina deselor deschideri ale inimii nu mai poate să spună în întregime: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!», ci numai: «Iisuse al meu!». Iar cei ce spun că în această stare săvârşesc întreaga rugăciune, se înşeală; căci după ce mintea e alipită, cum spuneam, de lucrarea dumnezeiască, intrând în cele mai dinăuntru ale inimii, nu mai poate să strige decât: «Iisuse al meu!». Atunci, plecând de la această sfântă rugăciune, are loc şi o uimire a inimii, când plecând de la sfânta lucrare se face o mângâiere mare. Atunci izvorăşte şi ţâşneşte din inimă împreună cu dulceaţa şi lacrima şi curge din ochi în chip foarte plăcut; aceasta este bucuria-întristare. Şi atunci inima fierbe de acea multă lucrare şi tot trupul ajunge întreg aprins şi mintea strigă cu uimire: «Doamne, miluieşte!» Şi aşa cum untdelemnul încins puternic de foc într-o tigaie din pricina multei fierberi se varsă şi în afară, aşa are loc şi cu inima: după ce fierbe plecând de la lucrarea dumnezeiască, revarsă căldura şi spre trup şi-l face aprins; şi atunci cel ce pătimeşte aceasta simte că cele dinăuntrul lui aproape dau afară. Dar celui ce are această stare i se fac şi alte lucruri uimitoare: unul ca acesta înţelege de aici în mintea sa o luminare care-l luminează mai presus decât soarele şi care face să ţâşnească lumină din inima sa.” (Sfântul Vasile de la Poiana Mărului)

 Detalii despre carte / COMANDA

Cuprins

Prospect / 5

Isihasmul sau teologia harului dumnezeiesc / 7

Spiritualitate isihastă în Ţările Române – cadru istoric şi literar / 14

Sfântul Nicodim de la Tismana şi învăţătura palamită despre îngeri / 23

Trăiri ale dumnezeiescului har în scrierile Sfântului Vasile de la Poiana Mărului / 38

Despre Maica Domnului şi rugăciunea lucrătoare la Sfântul Paisie de la Neamţ / 60

Note / 80

Bibliografie / 88

Cuprins / 94

 

 



Traditie bizantina si influente apusene în ERMINIE - Pr. Daniel Corîu (CARTE)

O critica iconologica a lui Fotie Kontoglu (1895 – 1965)

 „În timp ce caracterul artei religioase apusene este narativ şi istoric, cel al iconografiei ortodoxe este liturgic şi dogmatic. Această scriere sfântă (aghiografie) este una din artele sfinte prin care se lucrează arătarea în privirea credincioşilor a ,,tainei lui Dumnezeu - Tatăl şi a lui Hristos, întru care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei”(Col. 2, 3). De aceea, fiecare dintre sfinţii ce sunt pictaţi de iconarii Răsăritului, are propriul lui model (tipar), întocmai ca și așa numitele ,,scene’’, icoane în care sunt înfățișate evenimente din Vechiul Testament, din Evanghelii, din istoria Bisericii şi din vieţile sfinţilor. Este posibil ca modelul lui Hristos, al Nascătoarei de Dumnezeu, al sfinţilor, chiar şi al anumitor scene, să fie schimbat puţin, în funcţie de pictorul care pictează, însă fundamentul îl reprezintă întotdeauna modelul pe care ni l-au oferit iconarii care au lucrat în această artă înaintea noastră, urmărind şi aceştia cu credinţă şi ascultare orice preluau de la maeştrii cei mai iscusiţi dinaintea lor. Astfel, modelul pe care îl are fiecare sfânt sau scenă, este întotdeauna acelaşi şi mereu nou, însă niciodată icoana liturgică nu va fi o copiere mecanică a uneia din alta, așa cum mulți au crezut, neprețuind această lucrare şi nestudiindu-o cu seriozitate şi evlavie.

Aşadar, toate modelele iconografice, care se numesc şi arhetipuri, sunt stabile şi neschimbătoare în aghiografia ortodoxă şi pe acestea lucrează iconarii, fiecare după vrednicia pe care o are şi după credinţa şi cucernicia pe care o arată.

Aceasta înseamnă că aghiografia Bisericii Ortodoxe este fără ornamente inutile, simplă şi sinoptică (succintă), precum este şi Evanghelia, în puţine cuvinte şi universală. Prin ea curge un limbaj iconografic, asemănător întru totul cu cel al Evangheliei.” (Fotie Kontolgu, Expresia iconografiei bizantine).

Cartea ne vorbeste despre reprezentarea iconografica a vietii, patimirilor si invierii lui Hristos in Expresia si Erminia lui Dionisie din Furna si Fotie Kontoglu.

 Detalii despre carte / COMANDA

Cuprins

Prefaţă / 5

Introducere / 8

De la ucenici la maeştri iconari / 11

Dogmă şi controversă în scena Naşterii Domnului / 19

Detaliu şi omisiuni în icoana Botezului / 42

Testul pictorului iconar: zugrăvirea luminii dumnezeieşti / 55

Mesajul suferinţei în icoana Răstignirii / 65

Învierea lui Hristos: între tradiţie dogmatică şi inovaţie artistică / 78

În loc de postfaţă… „Despre caracterul iconografiei ortodoxe” / 87

Schiţe iconografice realizate de Fotie Kontoglu / 91

Note / 96

Bibliografie / 103

Cuprins / 107

Anexe / 109



 

Descarca oferta de CARTI la zi
de la toate editurile ortodoxe din tara (2500 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Descarca oferta
Editurii Agaton
reducere 25%

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii
Articolele postate se plătesc autorilor care scriu regulat sau mai des pentru revistă
(se încheie un contract şi banii se plătesc când se ajunge la o anumită sumă convenită cu autorul).

 


"Fericit cel ce citeste…
caci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar    

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Director: Ioan Cismileanu
Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619
ISSN-L 1453 - 7567

http://poruncaiubirii.agaton.ro/html2doc/PoruncaIubirii-Decembrie-2014.doc