Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit!

Ianuarie 2013

 

Botezul Domnului Editor: Asociaţia Pentru Isihasm (Editura Agaton)  
Sumar:
- Cardul electronic de sănătate – încă un pas spre controlul total şi pecetluire
- 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” în Patriarhia Română
- Biserica respectă libertatea individuală, dar rămâne fidelă propriei sale rânduieli
- Creşte procentul divorţurilor - copiii cui rămân?
- Religia - ştiri de impact pe plan internaţional în 2012
- Ateii, cel mai numeros grup după creştini şi musulmani
- Dr. Iosif Niculescu (veteran de război) a trecut la Domnul
- Boboteaza la Alexandria
- CEDO şi libertatea religioasă - o piatră de temelie la drumul către o societate secularizată
- „DA” Vieţii din momentul concepţiei. Iniţiativă europeană istorică împotriva avorturilor.
- Cum şi când luăm Aghiasma Mare
- Meşteşugul bucuriei: catehisme vii... cu Maica Siluana si Picu Ocoleanu (7) - Creaţia – cuvânt al lui Dumnezeu, frumuseţe şi euharistie
- Un student ateu în vizită la Muntele Athos
- Cum L-am descoperit pe Dumnezeu
- Mărturie vie despre Părintele Arsenie Boca (AUDIO)
- Rugăciune (poezie)
- Inima – un emiţător mai puternic decât creierul
- Nădăjduiţi în Cel ce este Viaţă (poezie)
- Ghid practic ortodox al tanarului contemporan - Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu (CARTE)
- Carte de căpătâi despre moarte si inviere - Arhimandrit Serafim Alexiev (CARTE)
- Războiul crestinilor cu diavolii - Parintele Daniel de la Rarau (CARTE)



Tema lunii
Cardul electronic de sănătate – încă un pas spre controlul total şi pecetluire - Cristina Roman

«Bucureşti, 19 decembrie 2012 – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă finalizarea implementării şi testării cu succes a Sistemului Informatic pentru Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS). Momentul a fost marcat la Arad prin lansarea etapei-pilot de exploatare a sistemului, primul beneficiar fiind un veteran de război.»

Mulţi creştini se întreabă ce trebuie făcut cu noile carduri electronice de sănătate, care conţin cip. Să le primească? Să le refuze? Unii îşi fac probleme de conştiinţă ca nu cumva, prin acceptarea şi folosirea lor, să contribuie la “îndosarierea electronică” - pas spre o posibilă viitoare impunere a peceţii lui antihrist. Este mult discutată şi prelevarea şi donarea de organe, ca proces implicit al noului sistem informatic de evidenţă. Se vorbeşte despre un aşa-numit acord prezumat de a fi donator de organe.

Vom încerca, în continuare, să informăm cu privire la legislaţia în vigoare, poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române (BOR), învăţături ale unor Sfinţi Părinţi, opinii ale unor persoane competente şi autorizate în domeniu.

Fiind în discuţie preocupări profund duhovniceşti, parcurgerea unor materiale de presă, fie ele şi bine documentate, nu va putea oferi răspunsurile potrivite dacă nu va fi asociată cu punerea în practică a învăţăturilor Bisericii despre credinţă, nădejde, dragoste, participarea deasă la Sfânta Liturghie, Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Aşadar,

Ce prevede legislaţia în vigoare

Cadrul legal din România cu privire la cardul electronic de sănătate este constituit din Legea 95/2006 şi HG 900/2012, cu modificările şi completările ulterioare*. Conform acestuia, cardul electronic de sănătate devine obligatoriu de la 1 ianuarie 2013 pentru toţi cetăţenii români în vârstă de peste 18 ani. În art.8, alin. 4 şi 5 din HG 900/2012 şi art.331, alin. 1 şi 2 din Legea 95/2006, sunt prevăzute datele cu caracter personal care vor fi înscrise pe card şi cip:

- numele, prenumele şi CNP-ul asiguratului;

- codul unic de identificare în sistemul de asigurări; 

- numărul cardului naţional de sănătate;  

- diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice; 

- grupa sanguină şi RH-ul; 

- acceptul exprimat în timpul vieţii de a dona organe, ţesuturi şi celule după deces;

- numele medicului de familie şi datele lui de contact. 

Normele metodologice instituie obligativitatea ca medicii de familie să preia cardurile de sănătate de la CNAS şi să le distribuie pacienţilor. Aceştia au şi obligaţia de a verifica corectitudinea datelor înscrise, precum şi de a completa restul de date solicitate prin lege. Referitor la acordul privind donarea de organe, ţesuturi şi celule, art.147 din Legea 95/2006, face următoarele precizări:

Persoanele care doresc să fie donatori de organe, trebuie să se adreseze unui notar public şi să dea o declaraţie de consimţământ, sau testament notarial. Notarul va înscrie respectiva persoană în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule**.

Persoanele care nu doresc să devină donatori de organe, trebuie să dea un act de refuz al donării, avizat de medicul de familie, sau să fie înscrişi în Registrul naţional al celor care refuză să doneze organe, ţesuturi sau celule. Nu este explicitat în lege, negru pe alb, dacă actul de refuz trebuie autentificat notarial. De asemenea, nu se specifică cine este responsabil de a face înscrierea în Registrul naţional al celor care refuză să fie donatori. Dacă prin hotărâre publicată în Monitorul Oficial**, se decide înfiinţarea Registrului naţional al donatorilor, despre Registrul celor care refuză să doneze, nu găsim nicio explicaţie detaliată.

Ce înseamnă, de fapt, obligativitatea introducerii acestui tip de card de sănătate? Conform unor articole preluate de pe mediafax.ro şi evz.ro care citează surse din cadrul CNAS şi Ministerului Sănătăţii, ori de câte ori ne vom adresa unei instituţii medicale din sistemul public de sănătate, sau chiar unui spital sau policlinici private, aflate sub contract cu casa de asigurări, cardul de sănătate ne va fi solicitat. Neprezentarea lui echivalează cu incapacitatea de a face dovada de asigurat şi atrage plata cheltuielilor medicale în totalitate, sau lipsa accesului la serviciul medical. Cardul va fi cerut şi de către farmacii, pentru eliberarea reţetelor electronice, dar şi la camerele de primiri urgenţe. Totuşi, pentru urgenţe, tratamentul medical va fi acordat, chiar fără a fi prezentat cardul de sănătate.

Pentru a beneficia de servicii medicale decontate de CNAS, dacă nu deţinem card de sănătate, putem aduce instituţiei medicale o adeverinţă de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, care să ateste calitatea noastră de asigurat şi să fie valabilă 30 de zile.

Accesul la date cu caracter personal, premisă pentru abuzuri şi încălcarea drepturilor la intimitate? Suntem protejaţi sau suntem vulnerabili? Conform art.8 al Legii 900/2012, alin.1, entităţile care au acces la informaţiile înscrise pe carduri (cu obligaţia de a respecta prevederile Legii 677/2001, privind protecţia datelor cu caracter personal), sunt:

-                    CNAS, CJAS;

-                    Medicul de familie la care asiguratul este înscris;

-                    Medicii specialişti;

-                   Furnizorii de dispozitive medicale şi furnizorii de medicamente, doar pentru identificarea titularului de card.

Suntem într-o epocă de viteză a progresului tehnic, când instituţii cu caracter de serviciu secret din importante ţări vestice s-au dovedit vulnerabile în faţa unor minţi geniale în ale informaticii. Aceeaşi vulnerabilitate a fost dovedită şi în cazul siguranţei conturilor bancare sau a cumpărăturilor online. Conform medicului şef al CNAS, dr. Marius Filip, România este singura ţară care implementează un sistem electronic de sănătate la nivel naţional. Este România infailibilă la capitolul securitate a datelor? Ce se va întâmpla în cazul în care industria farmaceutică şi medicală vor intra în posesia unor cititoare de carduri şi vor avea acces la întreaga bază de date? Interesul financiar de a previziona ce tipuri de medicamente şi aparatură medicală vor fi solicitate şi în ce cantităţi, poate determina o luptă murdară pentru accesul la informaţii.

Cum vom fi protejaţi de mafia traficanţilor de organe, când posibilul acces la informaţii de pe card le va uşura identificarea unor potenţiale victime? Cum se asigură statul că toţi cetăţenii au acces la informare, că vor accepta sau vor refuza în cunoştinţă de cauză să fie donatori de organe? Sunt deja confuzii, iar unii vârstnici din mediul rural nu fac diferenţa între scopul şi utilitatea dintre cardul de sănătate şi un card bancar. Se vorbeşte cu aplomb despre cum cardul poate oferi informaţii vitale în caz de accident, iar accesul rapid la istoricul medical al pacientului, poate face diferenţa între viaţă şi moarte. Nu se prea vorbeşte însă, despre riscurile lipsei unei protecţii reale şi durabile a confidenţialităţii datelor personale vitale.

Poziţia Bisericii Ortodoxe Române

În ediţia din 21 decembrie 2012, imediat după publicarea HG 900/2012, Ziarul Lumina al Patriarhiei Române a preluat şi difuzat, fără comentarii suplimentare, ştirea CNAS privind obligativitatea introducerii cardurilor electronice de sănătate din ianuarie 2013. (Există voci în blogosfera ortodoxă că BOR face astfel “propagandă” noilor carduri de sănătate).

Asupra transplantului de organe, BOR s-a pronunţat oficial în Şedinţa Sfântului Sinod din 17 iunie 2004. Documentele care au stat la baza deciziei au fost întocmite de către Comisia Naţională de Bioetică a BOR. Principiile generale respectate sunt: fundamentarea acestei învăţături pe teologia Bisericii, grija Bisericii faţă de oameni, respect faţă de ştiinţa medicinii. Se arată că transplantul de organe este o procedură îngăduită de Biserică dacă se ţine seama de nişte condiţii: scopul să fie terapeutic, în folosul aproapelui, să respecte viaţa şi chiar moartea, adică demnitatea persoanei, drepturile omului, luând mereu în considerare dimensiunea duhovnicească, să nu se facă pe criterii oportuniste, politice, economice sau din curiozităţi medicale.            Biserica acceptă nu doar transplantul de la om la om, ci şi prelevarea de ţesuturi şi organe de la animale, când sunt tolerate de organismul uman. BOR precizează ca transplantul se va face doar cu “consimţământului în scris prealabil, expres şi liber al donatorului sau al persoanei terţe căreia legea îi permite acest fapt; de asemenea, se va solicita şi acordul scris al primitorului.” 

Referitor la problematica cip-urilor, Sfântul Sinod al BOR a adoptat, în unanimitate, Hotărârea nr. 638/2009 în legătură cu problema noilor paşapoarte electronice care includ date biometrice. În Hotărârea Sfântului Sinod se arată că “întrucât unele persoane au reticenţe faţă de paşapoartele biometrice, Sfântul Sinod va interveni pe lângă instituţiile Statului Român (Preşedinţie, Parlament, Guvern) cu solicitarea de a se adopta măsurile necesare pentru modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice”. [...]“Văzând tulburarea provocată de opiniile confuze şi contradictorii cu privire la noile paşapoarte biometrice, Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mânăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare. Astfel, Dumnezeu ne va lumina, ne va apăra de tot răul şi ne va ajuta să săvârşim binele.”

Învăţături ale unor Sfinţi Părinţi

Redăm mai jos câteva sfaturi duhovniceşti ale unor Sfinţi Părinţi şi ale unor părinţi îmbunătăţiţi, cu directă adresare subiectului înregistrării electronice, cipurilor, transplantului. Observăm că părerile converg către faptul că nu ne aflăm încă în faza de “pecetluire a lui antihrist”, ci într-una premergătoare. Suntem avertizaţi să nu cădem în capcana de a ridiculiza sau minimiza aspectul religios al înregistrării electronice, indiferent că este prin intermediul paşapoartelor, cărţilor de identitate sau cardurilor de sănătate, acceptându-le fără drept de tăgadă. Pe de altă parte, ni se reaminteşte că exagerările pe acest subiect, ne pot dezbina şi îndepărta de valori morale şi creştine fără de care nu am mai ajunge la scopul vieţii noastre, iubirea lui Hristos şi unirea cu El în viaţa veşnică. Aşadar, să fim blânzi, să fim răbdători, să fim milostivi, să fim iertători, să ne iubim unii pe alţii şi să fim mădulare vii ale Bisericii Ortodoxe, păstrând mereu în alertă trezvia duhovnicească!

Cuviosul Paisie Aghioritul: "În spatele sistemului perfect de asigurare computerizată, ce se face prin "cartela" electronică, se ascunde dictatura mondială, sclavia lui antihrist...Se vor înşela cei care le vor tâlcui pe acestea cu mintea lor. În timp ce semnele sunt foarte clare. "Fiara" de la Bruxelles a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, "înainte mergătoare ale pecetluirii", ce arată? Ce ne va spune Hristos? "Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremurilor nu puteţi" (Mt. 16, 3). Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfânt, şi harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci când ne îndestulăm cu Sfânta pecetluire a Botezului, prin care ne lepădăm de satana, ne unim cu Hristos şi primim sfânta pecetluire: “Pecetea darului Duhului Sfânt”.

Sfântul Andrei al Cezareii scrie următoarele: “Despre numele cel murdar al lui antihrist şi despre tâlcuirea numărului precum şi despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi şi experienţa celor înţelepţi...,dar nu a binevoit harul dumnezeiesc să se scrie în dumnezeiasca carte numele lui cel pierzător. Insă cercetând cu raţiunea, cu adevărat multe (nume) se pot afla...”.

Comunicatul Sfintei Sinaxe Duble Extraordinare a Sfântului Munte: “Căderea din dreapta credinţă şi secularizarea, spiritul general de apostazie şi de înaintare în diverse rătăciri şi slujiri ale diavolului, saltul progresului tehnologic al sistemelor de înregistrare, arhivare şi supraveghere, universalizarea economiei şi constatarea încercării de pătrundere clandestină a simbolurilor anticreştine în domeniile vitale ale vieţii sociale - cum sunt produsele comerciale, tranzacţiile economice şi relaţiile stat-cetăţeni - fac cu adevărat mult prea palpabile şi apropiate cele pe care Sfântul Evanghelist Ioan le descrie în versetele 16-18, din capitolul 13 din de Dumnezeu insuflata Carte a Apocalipsei. Îndreptăţita nelinişte şi protestele cinstitului popor nu au, desigur, scopul de a împiedica împlinirea desăvârşită a proorociilor la o vreme de care ''nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl" (Matei 24, 36). Declarăm încă o dată că datoria fundamentală a mărturisirii credinţei, dar şi încrederea în cele câte Mângâietorul le-a predat ca proorocii în Biserica creştină ne obligă să refuzăm a accepta orice fel de buletin electronic de identitate cu Cod Numeric Matricol Unic, ca aducând prejudicii libertăţii persoanei şi conştiinţei noastre creştine...”

Pr. Iustin Pârvu: “Ai sau nu ai cip? Căci în fond cipul ce este? O armă împotriva omu­lui. Iar noi nu mai avem arme; tinere­tul nos­tru este obosit, încât chiar să vrea să se ridice din vraja în care trăieşte, nu mai are put­ere. Sin­gurele noas­tre arme sunt numai cele duhovniceşti: rugăci­unea, smere­nia, dragostea, dar şi măr­tur­isirea. Nu se poate dragoste fără măr­tur­isire. Dragostea este jert­fi­toare, iar noi dacă ne temem să măr­tur­isim adevărul, ce jertfă mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nos­tru care este în neşti­inţă şi noi nu îl infor­măm şi îl lăsăm să cadă pradă aces­tui sis­tem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători faţă de viitorul unei naţii şi al unei Bis­erici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dum­nezeu, care îşi pun viaţa pen­tru fraţii lor.”

Pr. Arsenie Papacioc: “Răspunsul meu e ăsta: eu n-aş primi aşa ceva. A venit Hristos şi a dat această putere şi această libertate. Prin Mine se poate orice. Nu este încă o vreme, că nu este Judecata de Apoi ca să zicem că nu mai e valabil ce a spus Hristos. [Ce a spus Hristos] este valabil dincolo de veşnicie. Este Dumnezeu. Şi spune într-un loc Mântuitorul, ca să nu speculăm orice: nu se mişcă fir de păr fără voia Mea. Suntem guvernaţi de Mântuitorul, dragă, de povăţuirile Lui. Dar nu se poate fără cruce. Aşa este, pentru că, vă spun, Învierea Mântuitorului, care a fost atât de glorioasă, n-ar fi fost de valoarea asta, dacă n-ar fi fost Crucea întâi. (…)”

Arhimandritului athonit Gheorghie (Kapsanis), egumenul Sfintei Marii Mănăstiri Grigoriu: Aşadar, problema nu este dacă vom primi un număr pe un document public, fie el dat şi într-un climat tulbure şi revelator al “semnelor vremurilor”, ci dacă îl vom primi ca semn al închinării la antihrist şi ca pecete a lui, atunci când va veni el însuşi. În acest sens, ca număr care i-ar înlesni statului îndeplinirea îndatoririi sale faţă de cetăţeni, este neutru din punct de vedere moral şi duhovnicesc. (Desigur am spus deja că aritmetizarea este problematică şi periculoasă în mâinile regimurilor tiranice sau în anarhia morală a epocii noastre). Pe de altă parte, prezenţa numărului în viaţa noastră ne aminteşte de îndatorirea noastră creştinească şi poate fi cel mai bun mesaj al lui Dumnezeu către noi toţi de a stărui în pocăinţă zilnică, de a lua aminte la noi înşine „ca să nu se îngreuieze inimile noastre de mâncare şi băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste noi fără de veste; căci ca o cursă va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ.” De vreme ce am primit poruncă de la Dumnezeu să luăm aminte la „semnele vremurilor”şi fiindcă vedem că globalizarea la nivel politic, economic şi religios înaintează, îndepărtarea de voia lui Dumnezeu se măreşte şi cea mai mare parte a lumii trăieşte în nepăsare faţă de viaţa duhovnicească, putem vedea aceste situaţii ca „semne ale vremurilor” care ne îndeamnă să ne cultivăm credinţa, pocăinţa, dragostea faţă de Dumnezeu şi cugetul mucenicesc. Astfel ne vom putea pregăti să înfruntăm înşelarea lui antihrist, dacă este ca el să vină în zilele noastre, cu nădejdea în viaţa veşnică împreună cu El în Împărăţia Tatălui.”

            Opinii

Dr. Vasile Astărăstoae, Preşedintele Colegiului Medicilor din România: ... Este periculos sa fie puse informaţiile medicale personale pe cip, deoarece acesta nu este protejat. Oricine are un cititor de cipuri compatibil poate afla tot. Acest lucru violează drepturile la intimitate şi la demnitate ale persoanei şi poate aduce mari prejudicii. De exemplu, la Consiliul Europei există o imensă presiune din partea angajatorilor şi a firmelor de asigurări pentru a deveni licită predictibilitatea că cineva este pasibil de a se îmbolnăvi de o anumită boală sau cum va evolua boala, pe baza unui prognostic. Predictibilitatea poate determina creşterea semnificativă a primei de asigurare pentru persoanele cu risc de a dezvolta anumite boli... Datele medicale pot fi utilizate inclusiv pentru a distruge o anumită persoană, mai ales într-o societate conflictuală ca a noastră. Devenim vulnerabili faţă de Stat şi faţă de anumite instituţii care ne pot marginaliza.

În privinţa donării de organe: vom intra în circuitul european şi vom transfera organe disponibile spre alte ţări. Chiar dacă ar exista mai mulţi donatori de organe, nu vor exista mai multe transplanturi în ţara noastră. Asta pentru că fondurile de la noi disponibile pentru transplanturi de organe sunt limitate, iar creşterea numărului de donatori ar depăşi limita bugetară. Lipseşte orice analiză etică a acestei acţiuni. Există o tendinţă, din partea Statului, spre autoritarism şi paternalism excesiv, în sensul de a căuta a se cunoaşte totul despre cetăţeni şi de a fi dirijaţi de către cei care “ştiu mai bine”. Medicii sunt şi ei oameni. Dacă ne uităm la istoria sec. al XX-lea,  o să vedem că medicii erau cei care făceau experimente în lagărele de concentrare naziste, medicii erau cei care făceau abuzuri în psihiatrieAcolo unde există posibilitate de abuz e bine să ne reţinem.  Cel mai recent exemplu este A1H1 (gripa porcină). În acest moment s-a dovedit că cei care au întreţinut spaima au avut contracte cu firmele ce au produs vaccinurile. Cardul de sănătate – cu cip (putea fi şi o variantă fără), creează mari dificultăţi şi poate chiar împiedica accesul la serviciile medicale.

Dr. Marius Filip, medic şef al CNAS: “ Distribuirea cardurilor electronice de sănătate va avea loc prin intermediul medicilor de familie, care le vor primi de la casele de asigurări în plicuri. Tot medicii vor fi cei care vor activa cardurile în prezenţa pacienţilor, urmând să stabilească împreună cu aceştia ce informaţii vor fi introduse în baza naţională de date. Pentru a putea citi cipurile din carduri, medicii vor trebui să-şi achiziţioneze terminale, care vor fi conectate la computere, acestea având acces la baza naţională de date prin intermediul unui program informatic special. “Probabil că din 2014 vor avea toţi cititoare de carduri (…)“Suntem singura ţară din lume care a implementat acest sistem la scară naţională” a spus Marius Filip. Pacienţii nu vor plăti cardurile, costurile fiind suportate de Ministerul Sănătăţii, însă în cazul în care cineva îşi pierde cardul, va trebui să plătească pentru eliberarea unuia nou, care va dura până la 30 de zile, timp în care bolnavii vor face dovada că sunt asiguraţi cu adeverinţă de la CAS. Primii doi români care au primit carduri sunt arădeni, cipurile fiind activate în prezenţa presei de către medicul lor de familie.”

Dr. Rodica Tănăsescu, Preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie din România (SNMFR): "Suntem de acord să folosim cardul, dar nu să-l distribuim şi să-l inscripţionăm. Aceasta necesită mult timp, în plus nu noi trebuie să validăm date de identificare. Nu suntem evidenţa populaţiei, ci medici".

N.n.: la data la care apare acest articol, medicii de familie din judeţele Cluj, Galaţi, Suceava, Dolj, Covasna şi Neamţ au declarat refuzul de a distribui cardurile electronice de sănătate.

Pr. dr. Mihai Valică: “Întreaga noastră viaţă personală trebuie trăită în dragoste şi vigilenţă creştină la toate nivelurile vieţii cotidiene, fără preocupare exagerată doar pe aspectul evidenţei biometrice. Fixarea exclusivă pe această acţiune precum şi canoanele disproporţionate şi descurajante date penitenţilor ar însemna căderea în capcana celui rău. A reduce şi a identifica pecetea lui antihrist doar în jurul sau chiar cu cipurilor biometrice, adică tocmai pe diavol care se neagă mereu pe sine şi care se ascunde permanent în „marele anonim prin excelenţă” şi se disipează mereu în generalităţi, în „legiune” (Marcu 5, 9), ne poate duce în eroarea de a ne concentra numai pe aspectul numeric al lui antihrist şi de a-i minimaliza acţiunea diabolică doar la actele biometrice. Or, noi ştim, că de la crearea lumii, ne duce în ispită zi de zi şi de aceea ne rugăm  să ne izbăvească de cel viclean. Prin înregistrarea şi prelucrarea datelor personale biometrice, omul nu poate fi nicidecum redus sau deteriorat din punct de vedere ontologic, întrucât chipul şi asemănarea omului cu Dumnezeu Imago Dei - rămân intangibile. Omul se poate reduce sau degrada doar din punct de vedere al demnităţii teologice şi umane, deci moral şi civic de la imago Dei la un simplu număr sau cip electronic prin înscrierea într-o  evidenţă biometrică, întrucât cel care nu va figura într-o bază de date biometrice nu există; adică practic el nu va exista din punct de vedere social potrivit sistemului actual de evidenţă a populaţiei. Este mai mult o cădere din drepturile sale civile şi un atac asupra conştiinţei creştine decât o cădere din har. Căderea din har se face atunci când te lepezi conştient de Hristos şi de dreapta credinţă, precum şi prin păcate grele de moarte. Să ne păzească Bunul Dumnezeu!”

            În loc de concluzie, un cuvânt al Părintelui athonit Gheorghie Kapsanis: “Epoca noastră nu este cea mai rea din istorie. Neapărat, însă, este una dintre cele mai grele. Problemele sociale, precum şomajul, imigraţia ilegală, corupţia, lipsa de transparenţă, creşterea vertiginoasă a criminalităţii, încălcarea legii la toate nivelurile vieţii sociale ş.a., creează nesiguranţă şi impas. Cetăţenii cinstiţi se întreabă dacă locul în care au crescut şi trăiesc, Patria în care, prin jertfe de mucenici şi de eroi, s-au pus temeliile principiilor duhovniceşti şi morale ale poporului nostru binecredincios şi ale tradiţiei lui ortodoxe, se mai conduce încă după legea lui Dumnezeu şi după morala evanghelică sau dacă centre obscure de putere şi-au impus stăpânirea asupra tuturor structurilor vieţii noastre sociale, naţionale şi spirituale răspândind o etică antievanghelică, etica Noii Ere a stăpânitorului întunericului veacului acestuia. În fiecare zi constatăm cum sunt dărâmate şi ultimele reazăme duhovniceşti şi morale pe care societatea noastră le-a întemeiat cu frica lui Dumnezeu, cu multă durere şi cu nădejdea ca ele să le fie reazem copiilor ei. În acest climat de incertitudine, de confuzie şi imoralitate, unii vestesc şi construiesc «omul nou», omul fără chip, fără inimă, fără suflet, fără dragoste, fără perspectivă veşnică, omul care va fi un număr între alte miliarde de numere. Aritmetizarea persoanei umane, despersonalizarea ei, constituie zbuciumul nemărturisit al tuturor celor care, înlăuntrul lor, mai sunt dispuşi încă să reziste duhovniceşte.” (Cristina Roman) 

*          Hotărârea Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX "Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 643, din 10 septembrie 2012.

**        În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 847 din data de 14 decembrie 2012 a fost publicat Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1158/2012 privind înfiinţarea Registrului naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule.




ACTUALITATEA religioasă
2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” în Patriarhia Română

La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 25 octombrie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2013 să fie declarat Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” în Patriarhia Română, la împlinirea a 1700 de ani de la Edictul de toleranţă religioasă de la Milano (313). Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru naţional bisericesc pentru realizarea acestui proiect liturgic, cultural şi mediatic care poate fi accesat pe www.basilica.ro.

Sfântul Constantin, cinstit de Biserica Ortodoxă ca fiind “întocmai cu Apostolii”, iar de Biserica Catolică drept “cel Mare”, este cunoscut ca primul împărat creştin, cel care a emis la 28 octombrie 313, Edictul de la Milano (Mediolan), prin care creştinismul devine “religio licita” în Imperiul Bizantin. Contemporan cu istoricul Eusebiu de Cezareea, Împăratul Constantin, păgân până la anul 313,  i-a povestit acestuia semnele care i s-au arătat în chip minunat şi l-au încredinţat de puterea lui Iisus Hristos. Aflat în inferioritate numerică de trupe în apropiere de Roma, în lupta împotriva lui Maxenţiu, lui Constantin i s-a arătat în vis Domnul Iisus Hristos purtând semnul Sfintei Cruci. Acelaşi semn apăruse în timpul zilei, pe câmpul de luptă, deasupra soarelui, cu inscripţia: in hoc signo vinces (cu acest semn vei învinge). Constantin a confecţionat un steag (labarum), pe care a aplicat monograma creştină, iar lupta a fost câştigată. Astfel, Împăratul Constantin devine protector al creştinismului, elimină din legile penale pedepsele prin răstignire, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea sau arderea cu fierul roşu. Totodată, modifică legislaţia privind căsătoria îngreunînd divorţul şi pedepsind adulterul. Îi protejează pe orfani şi văduve, scuteşte pe preoţi de obligaţia impozitelor şi le acordă subvenţii. Episcopii şi preoţii au primit dreptul de a elibera sclavii, declarându-i liberi în biserici. Din fostul Bizanţ, Împăratul creştin decide să zidească o nouă capitală, Constantinopolis sau oraşul lui Constantin, inaugurată la 11 mai 330 şi care se va numi “Roma cea nouă”.Generalizarea sărbătoririi zilei de Duminică drept zi de odihnă în Imperiul Bizantin se datorează tot lui Constantin cel Mare şi începe din anul 321.

Împăratul Constantin cel Mare a convocat Primul Sinod Ecumenic, în anul 325, la Niceea, împotriva ereziei lui Arie, care nu recunoştea dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos. Sinodul a proclamat Simbolul Credinţei sau Crezul, mărturisind că Iisus Hristos - Fiul este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut". Acelaşi Sinod a stabilit principiul stabilirii datei Paştilor - prima duminică după lună plină după echinocţiul de primăvară - şi a dat 20 de canoane bisericeşti. Împăratul Constantin cel Mare a trimis pe mama sa, Sfânta Elena, la Ierusalim, cu misiunea de a căuta crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Cu osteneală şi rugăciune fierbinte, Sf. Elena a reuşit sa afle Sf. Cruce, înălţată solemn de Episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I, la  14 septembrie 326.

În Patriarhia Română, anul 2013 este şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae”. Cu prilejul pomenirii a 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, vor fi organizate momente comemorative în Bucureşti şi în alte oraşe, precum şi un concurs naţional privind cunoaşterea vieţii şi operei celui mai mare teolog român. Preot ortodox, profesor universitar la Facultăţile de Teologie din Sibiu şi Bucureşti, director al Telegrafului Român, membru titular al Academiei Române, cu numeroase studii şi conferinţe în străinătate, Dumitru Stăniloae a fost şi unul dintre mărturisitorii ortodoxiei în inchisorile comuniste. Ca membru al “Rugului aprins” a fost urmărit, anchetat, hărţuit şi închis de Securitate la Bucureşti şi Aiud. A fost un fin cunoscător al patristicii răsăritene şi apusene, al gândirii protestante şi catolice, dogmatist, doritor să descopere sensuri ascunse din mari lucrări duhovniceşti si să faca mai limpede, prin concizie şi sistematizare, cunoaşterea greutăţilor urcuşului spiritual. A studiat ascetica şi mistica şi a lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării "Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii" (în douăsprezece volume), scriind totodată mii de articole, studii, făcând traduceri şi comentarii la învăţăturile Sfinţilor Părinţi. A primit numeroase premii, distincţii şi titluri academice din partea multor instituţii universitare din străinătate. A trecut la cele veşnice la 5 octombrie 1993, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica. 

(surse: www.basilica.ro, www.crestinortodox.ro)



Biserica respectă libertatea individuală, dar rămâne fidelă propriei sale rânduieli - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Biroul de presă al Patriarhiei Române ne informează: Pentru a păstra neştirbit renumele regretatului regizor Sergiu Nicolaescu în memoria poporului român, majoritar creştin ortodox, Arhiepiscopia Bucureştilor a făcut în cursul zilei de 3 ianuarie 2013 un apel către familia renumitului artist pentru ca el să fie înmormântat creştineşte. În acest sens, Biserica s-a oferit să acopere cheltuielile de înmormântare a regizorului Sergiu Nicolaescu pentru ca mormântul său să devină loc de omagiere pentru numeroşii admiratori care i-au apreciat filmele de excepţie realizate de-a lungul unei cariere prodigioase. Cu toate acestea, familia domnului Sergiu Nicolaescu a ales să respecte dorinţa lui testamentară de a fi incinerat (ars la crematoriu). Biserica Ortodoxă Română respinge practica necreştină a incinerării, deorece aceasta este contrară credinţei ortodoxe bimilenare pe care se întemeiază hotărârile Sfântului Sinod din anii 1928, 1933 şi din 5 iulie 2012. Întrucât Biserica Ortodoxă are numai servicii religioase pentru înmormântare (punere în mormânt), ea nu poate asigura funerariile religioase pentru cei care sunt incineraţi(www.basilica.ro)

În data de 21 ianuarie, Biroul de presă al Patriarhiei Române a dat un nou comunicat, cu privire la slujba de pomenire a lui Sergiu Nicolaescu, organizată la Catedrala romano-catolică din Bucureşti. Comunicatul cu titlul "Biserici diferite - practici diferite", poate fi citit aici.

Nota redactiei: Filmografia lui Sergiu Nicolaescu – regizor, actor de film, scenarist şi producător de film – cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Dacii" (1967), “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), “Cu mâinile curate” (1972), “Osânda” (1976), “Ultima noapte de dragoste”, “Nea Mărin miliardar” (1979), “Ciuleandra” (1985), “Mircea” (1989), “Coroana de foc” (1990), “Triunghiul morţii” (1999), “Orient Express” (2004), “15″ (2005), “Supravieţuitorul” (2008). Dacă filmul “Orient Express” a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost “Mihai Viteazul” (1979), cu Amza Pellea în rolul principal – creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.  Ultimul lui film a fost “Ultimul corupt”, lansat la începutul acestui an şi care este o continuare a lungmetrajului “Poker” (2010).

           



Creşte procentul divorţurilor - copiii cui rămân?

ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a declarat pentru EvenimentTV Sibiu că îi sunt adresate tot mai multe cereri de constatare a divorţului şi binecuvântare pentru o nouă cununie. Parcurgând Raportul 2012 al Institutului Naţional de Statistică, constatăm că în anul 2011 s-au înregistrat 105.600 de căsătorii şi 35.800 de divorţuri. Astfel, aproape 34% din cupluri divorţează.

În Pastorala de Crăciun 2012, IPS Laurenţiu spunea: "Cei căsătoriţi, după ani buni de convieţuire şi de luptă comună cu viaţa, cu copii şi bună rânduială, se despart fără nici o responsabilitate, căutând plăceri mult prea trecătoare. Tinerii trăiesc împreună ani buni în fărădelegi, înainte de a se căsători, pentru ca apoi să împartă, prin judecători, bunurile agonisite împreună şi pe copiii lor, la aşteptata lor despărţire. Multi dintre cei ce se căsătoresc o fac ca pe o convieţuire „de probă”, având alături soluţia divorţului, care este, de fapt, o „disoluţie”, o traumă profundă care ucide pe copii, dar şi pe soţi. Unde este răspunderea faţă de urmaşii noştri? Cei mai afectaţi însă, sunt copiii. Ne mirăm că nu ne mai putem înţelege cu ei, dar îi lăsăm să petreacă ore în şir în faţa acestor mijloace moderne, care ţin locul părinţilor, ca pedagogi, şi le fură tot timpul, devenind dependenţi de acestea. În casa unui creştin intră, cu bună ştiinţă, prin televizor şi internet, o lume străină a violenţei, a desfrâului, a adulterului şi a pornografiei, o lume pe care nici noi cei maturi nu o putem controla cum se cuvine sau nici nu dorim acest lucru. Suntem oare atât de neputincioşi încât nu le putem oferi tinerilor alte soluţii şi alte opţiuni de viaţă?

Să ne trezim, aşadar, iubiţi credincioşi, din acest somn şi din această amorţire şi vrajă a plăcerilor lumii acesteia. Să folosim cu multă luare aminte timpul vieţii noastre, în care fiecare clipă este extrem de preţioasă pentru dobândirea mântuirii. Sutele şi miile de ore pe care le petrecem noi şi copiii noştri în faţa televizorului ar putea fi altfel valorificate, îmbogăţindu-ne prin lectură folositoare,prin viaţa cât mai aproape de natură, dar, mai ales, prin căutarea celor aflaţi în boli şi suferinţe: prin spitale, prin azile, prin orfelinate. Dragostea altruistă, şi nu cea egoistă ne scapă din toate angoasele şi neîmplinirile vieţii noastre, făcând din noi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos, ai Pruncului venit în lume ca să ne dăruiască nevinovăţia şi curăţia Sa."

Într-un articol recent publicat pe doxologia.ro, psihologul Dana Alecu îi sfătuieşte pe cei care au trecut prin experienţa unui divorţ: "Evitaţi să convieţuiţi cu viitorul partener fără Taina Cununiei! De aceea, înainte de a întemeia o a doua căsătorie, rugaţi-vă lui Dumnezeu să vindece rănile din sufletul vostru, precum şi pe cele din ale viitorului soţ/soţie şi să vă transforme în parteneri capabili să ofere şi să primească iubire într-un mod sănătos, nedependent. Evitaţi să convieţuiţi cu viitorul partener înainte de a fi legaţi prin Taina Cununiei, iar dacă deja aţi început acest lucru, luaţi decizia de a pune capăt relaţiilor intime, până după momentul în care deveniţi soţ şi soţie. Deşi este larg răspândită opinia conform căreia este bine să îţi cunoşti cât mai mult partenerul înainte de căsătorie, mai ales atunci când ai mai trăit o experienţă traumatizantă de divorţ, dacă îţi doreşti o căsătorie bine plăcută lui Dumnezeu, este important să respecţi legile Sale. "

Copiii nu au nevoie doar de dragostea părinţilor, ci şi de dragostea dintre ei. (a consemnat Cristina Roman)

 



Religia - ştiri de impact pe plan internaţional în 2012

Conform unei evaluări făcute de agenţia americană de ştiri Religion News Service, subiecte importante de etică şi morală au dat titlul unor ştiri de impact în anul 2012. De altfel, religia şi credinţa au fost subiecte fierbinţi ale campaniei electorale din SUA.

Mitt Romney, un mormon pentru Casa Albă

Conform ziarului american The Salt Lake Tribune, deşi învins la recentele alegeri prezidenţiale americane, Mitt Romney a adus un câştig de imagine Bisericii Mormone. În mod surprinzător, Mitt Romney a primit şi votul a 79% dintre evanghelici. Prin comparaţie, Preşedintele Obama a beneficiat de suportul consistent al catolicilor de origine hispanică, votul determinant venind însă din partea celor neafiliaţi religios - ateilor (23%). La aflarea rezultatelor, Stuart Reid, mormon şi guvernator republican din Ogden, Utah, declara că Mitt Romney „a făcut mai mult decât orice alt individ din istoria recentă a bisericii pentru a împărtăşi publicului general ce este un mormon, prezentând o imagine pozitivă a acestora şi generând un interes fără precedent pentru credinţa noastră".

Scandalul privind Contracepţia a adus în discuţie libertatea religioasă

Una dintre temele surprinzătoare ale campaniei electorale din SUA a fost dezbaterea privind obligaţia angajatorilor de a include în asigurările de sănătate şi plata mijloacelor contraceptive pentru angajate. Iniţiativa legislativă aparţine Preşedintelui Obama, iar scopul declarat este prevenirea sarcinilor nedorite şi a atras nenumărate controverse şi proteste din partea Bisericii Catolice şi Evanghelice, fiind considerată un atac la adresa libertăţii religioase. Au fost intentate deja 30 de procese pentru interzicerea acestei măsuri, deşi instituţiile afiliate religios (spitale, universităţi etc.) sunt exceptate.

Călugăriţe catolice criticate de Vatican

În primăvara lui 2012, Biserica Catolică a publicat un document  în care critică Congregaţia călugăriţelor catolice din SUA, The Leadership Conference of Women Religious, pentru refuzul lor de a lua o poziţie fermă împotriva avortului şi a căsătoriei între persoanele de acelaşi sex. Conform reprezentanţilor Vaticanului atitudinea călugăriţelor denotă "feminism radical". Congregaţia reuneşte peste 80% din călugărițele catolice din Statele Unite. Acestea sunt implicate în acţiuni educative, servicii sociale sau medicale, iar munca lor este în mare parte voluntară.

 

Eforturi fără precedent în chestiunea drepturilor homosexualilor

Prin referendum, în anul 2012, în Washington, Maryland şi Maine au fost legalizate căsătoriile dintre homosexuali, iar votanţii din Minnesota au respins un amendament constituţional care le interzicea. Sondajul de opinie efectuat de Gallup arată că 54% dintre americani consideră căsătoriile între persoane de acelaşi sex ca fiind acceptabile din punct de vedere moral. Acelaşi sondaj indică un optimism crescut în rândul homosexualilor americani privind posibilitatea ca, într-o zi, homosexualitatea să fie unanim acceptată, în SUA. Dintre statele care interzic căsătoriile între persoane de acelaşi sex, precum şi recunoaşterea celor efectuate în alte state, fac parte Carolina de Nord şi California. Pe măsură ce poziţia societăţii se schimbă, mai multe Biserici şi-au comunicat clar poziţia faţă de homosexualitate. Biserica Catolică a devenit donatorul principal printre instituţiile religioase, în lupta împotriva măsurilor de legalizare a căsătoriilor homosexuale în patru state americane, conform Human Rights Campaign. Biserica Metodistă Unită consideră căsătoriile gay drept incompatibile cu învăţătura creştină. În schimb, Biserica Mormonă a lansat o campanie pentru a-şi încuraja membrii să arate mai multă compasiune faţă de aparţinătorii comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali). La fel a făcut şi  Biserica Adventistă, care a lansat un  studiu enciclopedic pe tema homosexualităţii.  

Violenţa armată, în centrul atenţiei activiştilor „pro-viaţă"

După atacurile armate de la cinematograful din Aurora, Colorado, templul Sickh din Wisconsin şi şcoala Sandy Hook, în care zeci de oameni au murit sau au fost răniţi, activiştii creştini s-au mobilizat pentru un control mai strict al permiselor de port-armă. Mesajul transmis de aceştia este acela că religia trebuie să lupte pentru apărarea demnităţii vieţii, iar prevenirea atacurilor armate este parte a a cestei lupte. Subiectul a fost pe agenda candidaţilor la preşedinţie în SUA, mai ales că în medie 80 de persoane sunt rănite zilnic sau sunt ucise în schimburi armate în America. Legislaţia actuală permite oricărei persoane cu vârsta de peste 16 ani să deţină o armă de foc, cu avizul FBI. Ştiri recente arată că numărul americanilor care au solicitat achiziţia unei arme creşte pe zi ce trece, de teamă că legislaţia va restricţiona în curând accesul la acestea.

Tendinţe noi în peisajul politico – religios din SUA

Pastorul Fred Luter din New Orleans a fost ales ca primul preşedinte al Conveţiei Baptiste Sudice, care a luat fiinţă în 1845 pentru interzicerea scalviei. Republicanul Mazie Hirono din Hawaii este primul budist membru al Senatului american. 



Ateii, cel mai numeros grup după creştini şi musulmani

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Pew Forum on Religion and Public Life, persoanele neafiliate religios (atei, agnostici şi cei care declară că nu aparţin niciunei religii organizate) alcătuiesc cel mai mare al treilea grup în lume, după creştini şi musulmani. Ateii sunt astazi în număr de 1,1 miliarde de persoane şi reprezintă 16% din populaţia globului. Cea mai mare concentrare a ateilor o găsim în Asia şi Pacific. Dintre aceştia, 62% trăiesc în China şi reprezintă 52,2% din populaţia acestei ţări. Cu 72 de milioane de atei (57% din totalul populaţiei ţării), Japonia este al doilea stat cu cele mai multe persoane neafiliate vreunei religii. Pe locul trei în privinţa numărului de atei se afla Statele Unite cu un procent de 16,4% din populaţie.  Un procent de 84% din cele 6,9 miliarde de locuitori ai Pamântului se identifică cu o religie. Astfel, Creştinismul rămâne cea mai răspândita religie din lume, cu un procent de 31,5%, reprezentând 2,2 miliarde de credincioşi. Dintre creştini, 50% sunt romano-catolici, 37% protestanţi, iar 12% ortodocşi. Islamismul este îmbrăţişat de 23% din populaţia globului, adică 1,6 miliarde de persoane. (CR)



Dr. Iosif Niculescu (veteran de război) a trecut la Domnul
În ziua de 31.12.2012 domnul doctor  Iosif Niculescu a trecut la Domnul. În vârstă de 98 de ani, veteran de război (a luptat pe Frontul de Est în cel De-al Doilea Război Mondial - mărturia sa despre participarea României în luptele din Rusia se află în filmul documentarEroism şi jertfă pe Frontul de Est), medic al Armatei regale şi cercetător. A fost un mare iubitor de ţară şi de Dumnezeu.
S-a stins un suflet mare, noi însă îl păstram în inimi, în gânduri şi în rugăciuni” (Ana Mihaela Groza – fiica)
Înmormântarea a avut loc pe 3 ianuarie la cimitirul Reînvierea.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
 
O scurtă prezentare a vieţii sale o puteţi citi aici şi aici. A fost un colaborator al revistei noastre şi a participat activ la cele două ediţii ale Simpozionului National Sfântul Andrei - Apostolul Românilor, organizat de asociaţia noastră la Mănăstirea Brâncoveanu. (a consemnat Ioan Cişmileanu)
(sursa foto: www.razboiintrucuvant.ro)


Boboteaza la Alexandria - Elena Tănase
 
     La Biserica Adormirea Maicii Domnului din Alexandria,  păstorită de preotul consilier Dumitru Lazăr,  s-a oficiat sfânta slujbă a Bobotezei,  împreună cu un sobor de 8 preoţi.  Alături de preoţi, a participat pentru prima dată in istoria acestei biserici şi un tânăr ipodiacon, TEODOR TANASE, 25 ani, cu sindrom down.
     Cu lumânarea in mână, emoţionat, a păşit în fruntea soborului de preoţi, bucuros că Îl slujeşte, după puterile lui, pe Dumnezeu şi că participă la acest mare eveniment creştinesc.
     Dumnezeu a îngăduit acest lucru, iar preoţii l-au binecuvântat şi l-au primit cu braţele deschise pe acest tânăr cu dizabilităţi. E o lucrare plăcută lui Dumnezeu şi merită să fie cunoscută de toţi creştinii.
     Trebuie să-i tratam pe oamenii cu dizabilităţi, ca pe egalii noştri, sunt chipuri ale lui Dumnezeu si nu avem voie să-i judecăm, să-i marginalizăm.
 
Un subdiacon (sub-diacon sau ipodiacon) este cel mai înalt rang din ordinele mici ale clerului Bisericii. Acest rang este mai mare decât cel de citeţ şi mai mic decât cel de diacon. Rolul esenţial al unui subdiacon este să îl asiste pe episcop în timpul unei Sfinte Liturghii arhiereşti (o Sfântă Liturghie în care este prezent un episcop care prezidează) la îmbrăcarea acestuia, ţine cartea de slujbă, îi duce lucrurile, îi ţine dicherul şi tricherul etc. Când nu este prezent nici un episcop, un subdiacon va avea rolul acolitului, asistându-l pe preot în timpul slujbei religioase în altar. (www.orthodoxwiki.org)


CEDO şi libertatea religioasă - o piatră de temelie la drumul către o societate secularizată

BBC informează că, în data de 15 ianuarie a.c., Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a adoptat decizii prin care a validat dreptul angajatorilor de a limita libertatea de exprimare religioasă la locul de muncă atunci când aceasta intră în conflict cu legile privind egalitatea de şanse. Hotărârile CEDO au fost imediat criticate de Vatican prin vocea arhiepiscopului Dominique Mamberti, ministru de externe.

În trei din cele patru procese, câştig de cauză au avut companiile care şi-au concediat angajaţii pentru că şi-au exprimat identitatea religioasă la locul de muncă. Este vorba despre o asistentă medicală care purta în timpul serviciului un crucifix (angajatorul a somat-o să renunţe la el pe motiv că „nu este igienic”...), despre o doamnă ofiţer de stare civilă care a refuzat să oficieze căsătorii între persoane de acelaşi sex şi despre un psiholog care a refuzat, de asemenea, să acorde consiliere cuplurilor gay. Toate aceste persoane sunt din Marea Britanie.

Singura care a avut câştig de cauză din partea CEDO a fost o angajată a unei companii de curse aeriene, care a fost concediată pentru că a refuzat să renunţe la purtarea la gât a unei cruciuliţe din argint. CEDO a decis că instanţele judecătoreşti din Marea Britanie nu au acordat reclamantei dreptul legal la exprimare religioasă, dispunând acordarea unei despăgubiri, cu argumentaţia că pandantivul crucifix era „prea discret” pentru a prejudicia imaginea companiei. La scurt timp după începerea procesului, compania de transport şi-a modificat regulamentul intern permiţând purtarea simbolurilor creştine.

În celelalte trei cazuri, CEDO a motivat că prioritar este tratamentul egal faţă de homosexuali şi nu libertatea religioasă, precizând că angajatorii ar putea chiar obliga prin contract angajaţii să accepte o politică de ignorare a vederilor religioase în faţa unei „politici rezonabile” faţă de homosexuali. Firmelor li se va permite să solicite la angajare chestionare prin care aplicanţii pentru un job să îşi exprime convingerile religioase şi poziţia faţă de homosexuali în cazul în care jobul le-ar cere să le ofere acestora diverse servicii.

Adepţii secularismului consideră că a da o atât de mare importanţă simbolurilor religioase, în detrimentul egalităţii de şanse, este o optică „de modă veche”. Judecătorul John Laws de la Curtea de Justiţie a Marii Britanii susţine că religia este o „chestiune de opinie personală” care nu ar trebui folosită ca bază pentru a construi legi, iar o legislaţie prea protectivă pentru convingerile religioase ar fi „iraţională, dezbinătoare şi arbitrară”.

La Radio Vatican, citat de religionnews.com, ministrul de externe al Vaticanului a protestat faţă de deciziile nefavorabile ale CEDO subliniind că „libertatea religioasă a devenit o chestiune complexă şi de conştiinţă în societatea europeană marcată de creşterea diversităţii religioase şi secularism...Oamenii au dreptul să îşi apere libertatea de conştiinţă”.

(a consemnat Cristina Roman)



„DA” Vieţii din momentul concepţiei. Iniţiativă europeană istorică împotriva avorturilor.

       La sfârştul lunii decembrie 2012, autorităţile europene au certificat caracterul legal şi conform cu directivele comunitare al Iniţiativei cetăţeneşti Unul dintre noi (One of Us – en). Iniţiativa îşi propune să adune, până în luna mai 2013, un million de semnături prin care să ceară Comisiei Europene şi Parlamentului European „protecţia juridică a demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integrităţii fiecărei fiinţe umane din momentul concepţiei, în domeniile de competenţă ale Uniunii Europene”. Iniţiativa este formată din reprezentanţi ai unor organizaţii creştine, preponderent romano-catolice, din 20 de ţări europene (între care şi România). Petiţia poate fi semnată on-line.

 

Website-ul iniţiatorilor promovează ca obiective principale: “Demnitatea şi integritatea embrionului uman trebuie respectate. Acest lucru a fost stabilit în hotărârea Brüstle împotriva Greenpeace a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a definit embrionul uman ca fiind începutul procesului de dezvoltare a unei fiinţe umane. Pentru a da dovadă de coerenţă în exerciţiul atribuţiilor sale, UE ar trebui să interzică şi să pună capăt finanţării activităţilor care implică distrugerea embrionilor umani, în special în domeniul cercetării, al ajutorului pentru dezvoltare şi al sănătăţii publice.”
Organizatorii doresc ca aceasta să fie cea mai amplă mobilizare europeană pro-viaţă, la finalul căreia modificările aduse legislaţiei europene să influeţeze pozitiv şi soluţionarea cazurilor de bioetică de la CEDO. Se afirmă că strângerea unui milion de semnături poate determina uniformizarea unui standard de etică la nivelul întregii Uniuni Europene, deşi UE nu poate impune ţărilor membre legislaţia în domeniul avorturilor.
Conform unui studiu publicat în anul 2012 de Lancet Medical Journal şi preluat de publicaţia britanică Daily Mail, 30% dintre sarcinile din Europa sfârşesc prin avort, procentul fiind mult mai mare în ţările estice şi nordice decât în cele vestice. Cel mai recent raport anual al organizaţiei Planned Parenthood din Statele Unite ale Americii a şocat prin numărul foarte mare de avorturi înregistrate în perioada 2011-2012, şi anume 333.964, adică un avort la fiecare 94 de secunde. Conform unui comunicat al Institutului de Politici Publice din România, între 350 şi 400 de femei recurg la întreruperi de sarcină în fiecare zi în ţara noastră. România ocupă locul 4 la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte numărul anual al întreruperilor de sarcină, cu un număr total al avorturilor de 100.000 – 120.000 pe an. (a consemnat Cristina Roman)



ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Tradiţie şi ereziile
Cum şi când luăm Aghiasma Mare

După sarbătoarea Bobotezei (6 ianuarie), credincioşii gustă dimineaţa, pe nemâncate, Aghiasma Mare. Aceasta se poate lua încă opt zile după această dată, adică până pe 14 ianuarie, când are loc Odovania Praznicului. În această perioadă, credincioşilor le este permis şi să stropească locuinţele cu Aghiasma Mare, pentru a fi binecuvântate. La îndemnul părintelui duhovnic, Aghiasma Mare se poate gusta şi peste an, în situaţii speciale cum ar fi: ca mângâiere pentru cei care s-au spovedit, dar nu au primit dezlegare pentru a se împărtăşi cu Sfintele Taine; în caz de boală trupească; pentru vindecarea de diferite ispite sufleteşti.

Ca regulă generală, Aghiasma Mare se ia întotdeauna pe nemâncate, înainte de anaforă, cu credinţă şi frică de Dumnezeu, iar atunci când este recomandat de duhovnic, cu post şi rugăciune. Aghiasma Mare se păstrează în casele credincioşilor în loc ferit şi curat, de preferat într-un recipient de sticlă închis. Având în ea harul Sfântului Duh, Aghiasma Mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, find proaspătă, curată şi plăcută la gust. Dacă nu este păstrată într-un vas curat şi capătă un miros neplăcut, nemaiputând fi folosită spre a fi băută, aghiasma  se varsă într-o apă curgătoare curată sau la rădăcina unui copac. Aghiasma Mare poartă puterea dumnezeiscă a Sfântului Duh şi s-a dovedit făcătoare de minuni. Prin botezul în râul Iordan, Mântuitorul Iisus Hristos a sfinţit firea apelor de pretutindeni şi a redeschis izvoarelor harului pe care omul îl pierduse prin căderea în păcat. În rugăciunea de la Bobotează se afirmă "astăzi firea apelor se schimbă", punând în lumină caracterul cosmic al Botezului şi puterea spirituală a apei sfinţite. (CR)




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Meşteşugul bucuriei: catehisme vii... cu Maica Siluana si Picu Ocoleanu (7) - Creaţia – cuvânt al lui Dumnezeu, frumuseţe şi euharistie - Monahia Siluana Vlad
 
Doamne ajută, oameni buni! Bun venit la o nouă ediţie a emisiunii noastre Meşteşugul bucuriei vă spun, ca de fiecare dată, maica Siluana şi Picu Ocoleanu. Continuăm discuţia noastră, suntem la cea de-a şaptea emisiune împreună şi continuăm, aşadar să discutăm despre Duhul Sfânt, Duhul Sfânt ce ne umple de beţia aceea a lucidităţii, de ebrieta sobra. Maica Siluana vorbea despre bucuria de a fi creştin ortodox, bucuria aceea de a trăi într-un ritm cosmic cu întreaga Creaţie a lui Dumnezeu, cu această mare de frumuseţe pe care Dumnezeu o revarsă în fiecare clipă asupra noastră. Şi, într-adevăr, iată şi rugăciunea clasică a Bisericii noastre către Duhul Sfânt, „Împărate ceresc”, vorbeşte despre Duhul Sfânt dătătorul de viaţă. Apoi, întregul cult al Bisericii noastre Ortodoxe, întreaga noastră viaţă liturgică vorbeşte despre Duhul Sfânt care plineşte întreaga Creaţie. Iată, în antifoanele de la Utrenie din Octoih, se vorbeşte despre Duhul Sfânt în care toate se mişcă, Duhul Sfânt în care toate viază, totul fiinţează în Duhul Sfânt. Poate că iarăşi maica ar spune că ar fi de domeniul meu să explic cum vin, cum se petrec toate lucrurile acestea. Cum eu însă sunt o fire mai logică, mai raţională, iar maica este o fire înclinată către experierea acestor lucruri, o rog pe maica să ne spună cum se întâmplă de fapt toate minunăţiile acestea.
 
Aşa cum ştie El să le rânduiască. Ce am observat, este că Dumnezeu lucrează cu fiecare altfel. Aceeaşi lucrare, dar cu fiecare diferit. Pentru că atunci când ai o bucurie, sau o descoperire, să zicem, o mângâiere în viaţa duhovnicească, simţi nevoia să o împărtăşeşti cu cineva. Şi rămâi uimit de uimirea celuilalt. Adică, deşi te aştepţi să fie lucruri pe care le ştie şi te ştie, totuşi e uimit şi bucuros să le audă de la tine şi tu eşti uimit şi bucuros să le auzi de la el. Şi asta mi-a dat mult de gândit. Şi atunci am înţeles că, de fapt, Duhul Sfânt ne umple pe toţi într-un mod personal. Deci eu cred că Duhul Sfânt mă face pe mine să fiu altcineva decât tine şi numai în Duhul Sfânt eu pot să fiu cu adevărat altcineva decât tine. Celelalte duhuri, cele care ne mână pe noi să fim primii, ne face de fapt ca toţi cei care aleargă să fie primii (să fim mai frumoşi decât…). De fapt, ne face să fim la fel ca cei care ne uniformizează, ne anonimizează, ne face indivizi. Pe când Duhul Sfânt ne face unici, ne face…
 
Fără Duhul Sfânt am trăi cumva în lumea lui Newton, nu? În lumea aceea a spaţiului plan, pur, în care fiecare unitate e egală cu cealaltă unitate, care e lumea lui unu plus unu plus unu de care vorbeam în emisiunea trecută.
 
Şi în care viaţa e durere. Eu cred şi mărturisesc, din experienţă, că înainte de a trăi viaţa în biserică şi deci a fi cu Duhul Sfânt, viaţa este durere. Şi nu vorbesc de necazuri, care-s durere şi acum, ci, de exemplu, de faptul că, paradoxal, frumuseţea şi diversitatea lumii produce durere şi deznădejde.
 
De ce oare?
 
Păi, să te uiţi ce frumoase-s toate şi nu le vede nimeni şi nu se bucură nimeni de ele! Şi să-ţi închipui că ele n-au fost făcute de nimeni pentru cineva, ce e mai trist decât asta? Ce e mai zadarnic decât asta, nu? Şi tocmai pe aici vine, pentru necredincios (cum am fost şi eu, aruncată cumva de educaţia comunistă şi ateistă), pe aici vine şoapta lui Dumnezeu „Te iubesc!”, prin frumuseţe. Stai şi te minunezi: cine a făcut floarea asta atât de frumoasă? Materia superior organizată. Bine, dar o piatră? O piatră de pe fundul oceanului n-o vede nimeni, nimeni nu vede acolo. Dar cochiliile acelea şi toată frumuseţea asta ascunsă înăuntrul materiei, înăuntrul copacului, înăuntrul pietrei, toate astea nu sunt tot atâtea strigăte de dragoste, declaraţii de dragoste şi de invitaţie la bucurie ale cuiva? Nu-i numai faptul că-i atât de inteligent organizat Cosmosul, că asta să zicem că şi-o lege se desfăşoară în mod inteligent dacă a apucat-o existenţa, dar frumuseţea este intenţională, se adresează cuiva. Şi atunci, dacă se adresează cuiva, iar eu sunt cineva, acel şi cel care mi se adresează, trebuie să fie cineva. Acum, după ce am ajuns acasă, la Biserică, după ce m-am desfătat de bucuria de a fi cu Domnul, acum înţeleg că Acela era Duhul Sfânt. Că aşa a lucrat Duhul Sfânt şi aşa lucrează Duhul Sfânt cu toată făptura căutătoare.
 
Deci dacă ochiul nu vede frumuseţea, frumuseţea n-are sens.
 
Nu, ochiul care nu vede frumuseţea este orb, e mort, iar când începe s-o vadă şi nu-L vede pe Dumnezeu, nu poate decât să lăcrimeze, decât să plângă.
 
Însă există Marele Ochi, care vede frumuseţea şi vede că toate sunt bune foarte şi toate sunt frumoase cum zice în Septuaginta.
 
Exact. Şi le dăruieşte cuiva. 
 
Şi le dăruieşte cuiva. Voiam să întreb: de ce a creat Dumnezeu lumea?
 
Ca să mă facă pe mine bucuroasă. Pentru bucuria mea. Pentru plăcerea mea. E uimitor: acesta-i singurul scop pentru care a făcut-o. Nu mi-a venit să cred când am descoperit asta şi încă mai ameţesc când îmi dau seama că asta este. Şi de multe ori eu pierd, eu nu mă bucur pentru că cineva s-a uitat urât la mine. Ca să vezi ce durere, nu? (râde). Dar ne doare, trebuie să înţelegem că ne doare.
 
Şi atunci, actul Creaţiei, pe care mulţi dintre noi îl tratează, aşa, foarte logic, de fapt şi aceasta e un act de bucurie. 
 
Sigur! Nu ştiu unde citeam că Cosmos înseamnă împodobire. Poem şi împodobeli.
 
De aici vine a cosmetiza, a înfrumuseţa. Da, în greaca veche, Cosmosul are într-adevăr de-a face cu frumuseţea, cu faptul acesta de a fi ordonat, de a fi armonios.
 
Da. Deci, ca să aflu de ce a făcut Dumnezeu lumea, eu trebuie să intru în contact cu lumea, cu lumea lui Dumnezeu. Dacă eu mi-am pus întrebarea asta şi după aceea mă raportez la lume ca la obiecte de consum, nu voi afla de ce a făcut-o. A făcut-o s-o mănânc, dar cât să mănânci? Să consumi, dar cât să consumi? Noi ne mâncăm unii pe alţii mai mult decât mâncăm lumea, care-i plină de mâncare.
 
Dar consumul este denaturarea totală a actului acestuia al comunicării cu Cel care a creat lumea şi denaturarea totală a bucuriei, de fapt.
 
Atunci, poate că ar trebui să punem întrebarea aşa: să mă uit la o floare şi să întreb „Doamne, de ce ai făcut Tu floarea aceasta?”. Şi ai să vezi răspunsul. Vezi. Te uiţi la o stea: Doamne, de ce ai făcut Tu steaua asta? Doamne, de ce l-ai făcut pe Picu? (râde).
 
(râde). Şi eu mă întreb.
 
Da. Dar nu te întreba de ce l-a făcut pe Picu, ci întreabă-te de ce a făcut-o pe Ana.
 
Da.
 
De ce a făcut-o pe Siluana. Că dacă mă întreb de ce m-ai făcut pe mine…
 
Mulţi oameni se întreabă „de ce?” sau, nu se întreabă, ci simt că Dumnezeu a creat pe cineva pentru ca el sau ea să se întâlnească cu acel cineva. 
 
Da, da. Şi, astfel, să se întâlnească mai profund cu Dumnezeu. Ei, fără Duhul Sfânt, fără această lumină pe care o impune Duhul Sfânt în mintea noastră, în ochii noştri şi în urechile şi ochii celuilalt, nu putem să trăim.
 
În învăţătura Bisericii se zice că actul Creaţiei are şi o dimensiune profund treimică, de fapt toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi conlucrează la Creaţie. Dar de ce se atribuie cu precădere Tatălui actul Creaţiei?
 
De aia. (râde).
 
(râde) Se zice că atunci când Goethe, parcă, a urcat în Alpi şi când a văzut atâta frumuseţe, ar fi zis tot un soi de „de aia!”. A zis: „asta este”.
 
Asta este. (râde)
 
Asta este. (râde).
 
Păi, Duhul Sfânt ne-a învăţat în Crez, nu, aşa şi noi dacă primim asta vom înţelege de ce, nu? Adică El este izvorul. Am zis „de aia” pentru că mi s-a părut paralizant, să începem să explicăm ascultătorilor cu unitatea şi diversitatea…

Însă, acest „de aia” mie mi se pare foarte interesant, pentru că aşa ajungem la…

 La credinţă.

 La acea tautologie primă, la acel „Eu sunt Cel ce sunt”. Pentru că şi această autonumire a lui Dumnezeu, numire a lui Dumnezeu de către El Însuşi, este tot un soi de tautologie.

 Sigur.

  Cine eşti Tu, Doamne? Eu sunt Cel care este. Eu sunt Cel care fiinţează.

Eu sunt „este”-le.
 
Eu sunt „este”-le.
 
Sau „este”-le este Eu. Adică nu un ceva, ci un cineva. Asta a fost ca să intre în relaţie cu Moise, cu omul care pune întrebarea. Şi eu, dacă-L întreb pe Dumnezeu „De ce, Doamne?” şi El îmi spune „d-aia”, atât de fericită adorm în braţele Lui! Zic: lasă că ştie El de ce adorm fericită? Pentru că eu, mâncându-L pe El, respirându-L pe El, făcând ce spune El, plângând de dorul Lui, bucurându-mă de prezenţa Lui, eu asum ca să am încredere în făgăduinţa Lui că Duhul Sfânt mă va învăţa toate. Şi eu am învăţat că nu trebuie să învăţ toate deodată, pentru că sunt în creştere şi aştept să învăţ încetişor, încetişor cât vine. Păi un copil care vrea să ajungă medic şi e în clasa a doua, în nici un caz nu e deznădăjduit că e în clasa a doua! E atât de bucuros că a venit vacanţa de primăvară, pe urmă vacanţa de vară, că a luat premiu sau n-a luat premiu. Avem o grămadă de treabă pe parcurs. Şi atunci, eu nu vreau să înţeleg din clasa întâi ce e cu… Sigur, răspunsul există, tu trebuie chiar să-l dai în calitatea ta de profesor, în toată frumuseţea lui dogmatică, dar eu prefer să venim şi să-l cântăm la biserică şi atunci răsună altfel când cânţi acel răspuns.
 
Acest „de-aia”.
 
Da, da.
 
Rămăsesem noi la acel tautologic „de-aia”, ajunsesem cumva la fundul explicaţiei, la baza explicaţiei, acolo unde explicaţia nu se mai realizează pentru că este de la sine înţeles, cumva [axiomă]. Există acel fapt de a fi de la sine înţeles al Creaţiei, al întregii noastre vieţi. Noi avem, într-adevăr, un mare talent de a complica viaţa.
 
De ce? Ca să n-o trăim.
 
Ca să n-o trăim, da. Complicăm viaţa, construim tot felul de schele în jurul vieţii, însă la viaţă nu ajungem. Trăim pe aceste schele, trăim rupţi de viaţă.
Există, totuşi, anumite lămuriri pe care Biserica le dă în legătură cu faptul că Tatăl este Creator, că Fiul este Mântuitor, că Duhul Sfânt este Sfinţitor, fără îndoială. Maica Siluana a dus discuţia noastră în miezul ei, în miezul acesta al tautologiei prime. Însă, pentru ca radioascultătorii noştri să înţeleagă de fapt ceea ce spune Biserica noastră, să înţeleagă logica Bisericii noastre, trebuie să precizăm faptul că în tradiţia Bisericii, fiecărei Persoane a Sfintei Treimi, fiecărei Persoane a lui Dumnezeu Cel Unul, Îi este atribuită o anumită lucrare. Tatălui Îi este atribuită Creaţia, Fiului Îi este atribuită Mântuirea (Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din fecioara Maria, S-a făcut om pentru a ne mântui pe noi) şi Duhului Sfânt Îi este atribuită Sfinţenia. De ce este aşa? Ajungem la răspunsul maicii Siluana : de-aia.
 
În acelaşi timp, să nu uităm că teologii ca matale spun că în Dumnezeu, fiind o singură fire, este o singură lucrare. Şi atunci, lucrarea Creaţiei este lucrată de Dumnezeu Sfânta Treime şi participă la ea şi o lucrează în mod specific şi Duhul Sfânt şi Fiul; că Dumnezeu Tatăl zice, da şi Duhul Sfânt se poartă pe deasupra apelor şi la Mântuire Tatăl trimite Duhul Sfânt, Îl însoţeşte, deci niciodată celelalte două Persoane nu sunt nelucrătoare în lucrarea pe care o atribuim uneia dintre Persoane.
 
Da, faptul acesta trebuie neapărat reţinut. Deşi Tatăl este Creatorul prin excelenţă, la Creaţie colaborează şi Fiul şi colaborează şi Duhul Sfânt. Şi la fel, la Mântuire şi la Sfinţire colaborează toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi.
 
Că noi zicem: vino să Te sălăşluieşti întru noi, chemăm Duhul Sfânt în noi. De fapt, se împlineşte făgăduinţa Mântuitorului, care zice Eu şi Tatăl vom veni şi ne vom face sălaş. Deci vine Tatăl cu Fiul să-şi facă sălaş în mine pentru că se sălăşluieşte Duhul Sfânt Sfinţitorul.
 
Tot în tradiţia Bisericii se vorbeşte despre faptul că întreagă această Creaţie, întreaga lume a fost creată de Dumnezeu vorbind, rostind cuvinte. „Şi a zis Dumnezeu” – scrie în Cartea Facerii. Dumnezeu rosteşte şi se face. Un sfânt părinte, sfântul Maxim Mărturisitorul, zicea că întreaga Creaţie, toată lumea, nu este nimic altceva decât o vorbire, o cuvântare a lui Dumnezeu către noi. Iar în spatele fiecărui lucru se află logosul dumnezeiesc, cuvântul divin. Altfel spus, fiecare lucru este un cuvânt al lui Dumnezeu. Copacul pe care îl vedem, trecem pe lângă el şi de multe ori nici nu-l băgăm în seamă, copacul acela e un cuvânt al lui Dumnezeu pe care Dumnezeu l-a rostit.
 
Plasticizat, cum zice părintele Stăniloae.
 
Da. Cristalizat, plasticizat, e cuvânt care, iată, s-a coagulat şi pe care eu îl văd, văd cuvântul acesta şi mai mult decât aceasta, spun Sfinţii Părinţi în Filocalie, ne împărtăşim, ne hrănim cu aceste cuvinte. Primele cuvinte ale lui Dumnezeu după ce a creat lumea au fost :”Luaţi, mâncaţi”. Luaţi, mâncaţi din cuvintele Mele.
 
Lumea, spune un părinte, este dragostea lui Dumnezeu făcută mâncare, hrană pentru om. Hrană vizuală, auditivă, noi ne hrănim sufletul în toate porţile trupului nostru, nu? Tot hrană e şi când privim ceva, ne hrănim cu frumos.
 
Da, întreaga Creaţie are, am putea spune, o dimensiune euharistică. Şi atunci, de ce creează Dumnezeu lumea?
 
Ca să ne împărtăşim.
 
Să ne împărtăşim.
 
Da. Să ne împărtăşim de prezenţa Lui. Şi e uimitoare această modalitate specială pentru om de împărtăşire. Ne împărtăşim şi direct, faţă către faţă. Noi nu mai simţim asta acum atât de bine, că suntem încă în forma căzută, dar sfinţii se împărtăşesc, văd lumina dumnezeiască. Iată, Adam şi Eva Îl vedeau pe Dumnezeu în Rai, Îl întâlneau în răcoarea serii, Îl întâlneau de la persoană la persoană şi în acelaşi timp Îl vedeau, Îl simţeau, Îl gustau prin toate cele create, prin ce atingeau, vedeau, gustau. Şi noi suntem invitaţi la aceeaşi întâlnire. Şi întâlnirea directă, de taină, din cămara ascunsă a sufletului nostru, acolo unde Tatăl ne vede în ascuns şi unde putem să ne ducem la întâlnire cu El şi în mod văzut, prin cele văzute. Aceasta e minunea care este omul, dublă dimensiune, o parte şi văzută şi nevăzută.
 
„Luaţi, mâncaţi”, aceste cuvinte anunţă deja cuvintele Mântuitorului de la cina cea de taină. Şi la cina cea de taină Mântuitorul rupe, frânge pâinea şi zice „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu”. Dă potirul şi zice „Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu”. Ei bine, atunci când noi ne împărtăşim prin Creaţie, şi aici e o nuanţă, aici trebuie făcută distincţia între, cum spunea maica, între consum şi împărtăşire. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul”, iată, zice gustaţi, gustarea e puţină, este împărtăşire şi vedeţi că bun este Domnul, nu zice consumaţi şi vedeţi că bun este Domnul. Consumul este un fenomen de masă.
 
Dar eu nici nu cred că e o limitare cantitativă, eu pot să gust din ceva mult (râde). Mai gust o dată, şi înc-o dată şi înc-o dată, nu cantitativ.
 
Nu e o chestiune cantitativă, dar e o artă a gustării.
 
Dar eu când gust ceva, chiar dacă gust de multe ori, de fiecare dată fac mmm…, mmmm…, nu? Asta ce înseamnă? Ce bună ai făcut tu prăjitura asta, ce bun ai făcut Tu, Doamne, mărul acesta, ce frumos ai scris cuvântul acesta! Deci a gusta înseamnă tocmai a simţi prezenţa celui care-ţi dă. 
 
Dar nu-mi impun eu o graniţă artificială, ci nu voi reuşi niciodată să epuizez. În acelaşi timp, gustarea oricum are de-a face cu o anumită puţinătate, dar nu cu o puţinătate impusă de mine, ci are de-a face cu faptul că eu nu epuizez ceea ce gust . Atunci când mă satur şi m-am săturat de plesnesc, atunci am epuizat farfuria de mâncare din faţa mea. Însă oricât aş gusta din Creaţie, n-o voi epuiza niciodată. Cel care consumă, face greşeala logică sau teologică sau hristologică, mai bine zis, că crede că această Creaţie poate fi epuizată. Consumistul este la fel ca fericitul Augustin cu mintea de copil, când credea că în acea găurică din nisip va putea aduce tot oceanul. Iar aceasta e o greşeală de logică, de teologie.
 
A, este de fapt o boală a minţii noastre, o neputinţă a minţii noastre căzută din relaţia cu Dumnezeu, care a ajuns să-şi dorească autonomia. Să fie stăpânul lumii în sensul de a consuma şi nu de a conduce pe Cale. Ce fac eu în grădina mea de zarzavat? O cultiv, o prăşesc, o îngrijesc, ca să ajungă să se coacă roşiile, să se coacă ardeii, să se facă varza. Acestea le duc spre scopul lor. Pe când dacă intru în grădina de zarzavat a cuiva străin, pe care eu n-o cultiv, ci iau de acolo cât pot mai mult, bag în buzunare, în sac, în traistă şi consum… Cam aceasta ar fi atitudinea, de cultivator sau de prădător. Şi dacă eu sunt cultivator, eu simt că făptura creşte în mâinile mele şi că această putere de a creşte nu e de la mine, că mi-a dat-o cineva. Acel care mi-a dat darul, mi-a dat sămânţa şi zice: ei, uite tu eşti împreună creator cu Mine, că ai să participi la dezvoltarea şi îngrijirea acestei seminţe.
 
E iarăşi această lipsă de epuizare, nu? Eu am primit sămânţa, dar n-am epuizat sămânţa. Sămânţa o primesc şi atunci gust şi fac mmm…, îmi place ceea ce gust, simt infinitudinea aceasta.
 
Sau o admir şi o pun în pământ şi pe urmă gust frumuseţea creşterii plăntuţei sau a lucrului care creşte .
 
Mă gândeam acum că în limba latină, a gusta se zice ”sapio”, la fel cum se zice şi la a şti. De la sapio vine sapientia, înţelepciune. Şi la gustare şi la înţelepciune se zice la fel: sapientia. Faptul că omul înţelept a căpătat arta de a gusta. Adică, a căpătat arta de a…
 
De a se împărtăşi… de Cel care trimite, care îţi dă ceea ce guşti.
 
De a depăşi această opacitate a materiei, de a vedea în materie tocmai faptul că ea este cuvântul acela, angrenajul acela de cuvinte care ne conduce mai departe.
 
Da. Şi că ne cheamă la o întâlnire, că de fapt fiecare lucru este o provocare, o chemare la o întâlnire cu Creatorul. Orice lucru a făcut Dumnezeu, stai şi te minunezi cât loc a lăsat să fac şi eu ceva! Câtă provocare pentru mine să vin şi eu cu partea mea! Asta e uimitor. Deci e un loc de întâlnire şi de provocare la Creaţie. Atunci când ating un lucru făcut de Dumnezeu, Îl simt pe El că este Creator şi Dăruitor şi sunt responsabilizată să fiu şi eu creatoare. Din grâu, deodată nu-mi vine să-l mănânc, ci fac pâine sau prăjituri şi aşa mai departe cu toate. O scândură: la ce-aş putea s-o folosesc, cum aş putea s-o cioplesc, ce-aş putea să fac cu ea, unde s-o pun, ce să scriu pe ea, ce să desenez pe ea? Şi, deodată, devin creator alături de Dumnezeu.
 
Creaţia sau caracterul meu creator este de fapt un răspuns la creaţia lui Dumnezeu.
 
Iar când lucrarea omului care s-a rupt de Creator, în clipa aceea a devenit consumator şi consumă actul creator ca şi când ar fi proprietate personală.
 
Or actul acesta de a consuma, dincolo de faptul că presupune anularea faptului de a gusta, actul de a consuma are în sine şi ceva, aş zice, eretic. Eretic în sensul etimologic al cuvântului: erezie, aeresis însemna, în greaca veche, alegere samavolnică (aşa cum vreau eu să fac). Şi atunci, ereticul nu este cel care învaţă greşit, ci învaţă greşit pentru că aşa vrea el. Aşa i se pare lui. El nu mai încearcă să primească logica lui Dumnezeu, să gândească cu mintea lui Dumnezeu, nu –L mai roagă pe Dumnezeu să-l lumineze pentru a înţelege, ci el crede că înţelege deja foarte bine. Şi atunci, ereticul alege ce vrea el. La fel, poate şi omul care consumă, consumă ce vrea el. Merge la raionul de lapte şi alege ce vrea el din şaptezeci de soiuri de lapte.
 
I se pare că alege. I se pare că alege ce vrea. De fapt, este manipulat de două sforicele subţiri şi banale, aşa, pe care drăcuşorul personal le foloseşte ca să facă ce vrea cu tine în faţa unui raion cu multe produse sau în faţa lumii cu multe oferte [n.red.: şi în faţa listei electorale]. Este o înşelare. Sunt două sforicele: plăcerea şi fuga de durere. Deci omul care s-a rupt de Dumnezeu, de Creator şi de lucrarea sa pe lume ca act de creaţie, a devenit un consumator şi caută plăcerea, consumă pentru că asta îi face plăcere. Şi crede că e liber să-şi aleagă plăcerea, dar el, când a gustat o dată, când a consumat prima dată, a trăit doar de dragul plăcerii şi atunci o caută în continuare. Când n-o are, îl doare şi fuge de durere, aici e rătăcirea.
 
Cu aceasta ajungem la o altă problemă, la o altă temă, o temă foarte vastă, tema aceasta a omului, a omului creat de Dumnezeu şi a căderii omului în păcat, o temă pe care o vom aborda în alte emisiuni, când vom continua catehismul nostru cel viu. Atunci vom vedea ce s-a întâmplat cu omul de a devenit, din împreună Creator cu Creatorul, un consumator şi un prădător.
 
Aşa să ne-ajute Dumnezeu! Bucurie sfântă!
 
Doamne ajută!


Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Un student ateu în vizită la Muntele Athos - Mitropolitul Mesogheii si Lavreoticii Nicolae,
Cu câţiva ani în urmă am fost abordat de un student. Foarte şovăielnic, dar cu intensitatea unui căutător înflăcărat, mi-a spus că e ateu, dar cu toate acestea ar vrea să creadă, însă nu putea. De mulţi ani încerca şi căuta răspunsuri, însă fără rost.
A vorbit cu profesori şi cu oameni instruiţi, dar setea sa pentru ceva concret a rămas nepotolită. A auzit de mine şi s-a decis să-mi împărtăşească nevoia sa existenţială. Mi-a cerut dovezi ştiinţifice pentru existenţa lui Dumnezeu.
—    Ştii integrale sau ecuaţii diferenţiale?, l-am întrebat.
—    Din păcate nu, a răspuns el, sunt filozof.
—    Păcat! Pentru că ştiam o astfel de dovadă, i-am spus eu, desigur glumind.
S-a simţit stingherit şi a tăcut pentru câteva clipe.
—    Uite – i-am spus – îmi pare rău că te-am rănit puţin. Dar Dumnezeu nu este o ecuaţie sau o demonstraţie matematică. Dacă era aşa, toţi cei şcoliţi ar fi crezut în El. Trebuie să ştii că sunt şi alte căi de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Ai fost vreodată în Muntele Athos? Sau ai întâlnit vreun ascet până acum?
—    Nu, părinte, mă gândesc să merg, am auzit atât de multe. Dacă îmi spuneţi, plec şi mâine într-acolo. Cunoaşteţi pe cineva învăţat la care să merg şi să-l întâlnesc?
—    Ce preferi? Pe cineva şcolit, care să te ameţească şi mai mult, sau un sfânt care să te trezească?, l-am întrebat.
—    Îi prefer pe cei şcoliţi. Mi-e frică de sfinţi.
—    Credinţa este ceva ce ţine de inimă. De ce să nu încerci un sfânt? Cum te numeşti?
—    Gabriel, a răspuns.
L-am trimis la un ascet. I-am descris cum poate să ajungă la el şi i-am dat instrucţiunile necesare. Chiar i-am şi schiţat o hartă.
—    Vei merge, i-am spus, şi-l vei întreba acelaşi lucru. „Sunt ateu, îi vei spune, dar vreau să cred. Vreau o dovadă a existenţei lui Dumnezeu“.
—    Mi-e frică, mi-e ruşine, mi-a spus.
—    De ce ţi-e frică şi ruşine de un sfânt şi nu-ţi este frică şi ruşine de mine? – l-am întrebat. 
După câteva zile a mers şi l-a găsit pe pustnic vorbind cu un tânăr în grădina sa.  În cealaltă parte, alţi patru tineri stătea şi aşteptau. Printre ei, Gabriel a găsit un loc unde să se aşeze. Nu mai mult de zece minute mai târziu, Bătrânul a terminat discuţia cu tânărul acela.
—    Ce mai faceţi, băieţi?, a întrebat el. Aţi servit o bucată de rahat?  Aţi băut apă?
—    Vă mulţumim, Părinte, au răspuns ei cu o politeţe convenţională.
—  Vino aici, a zis bătrânul către Gabriel, luându-l deoparte. Eu o să iau apa, iar tu ia cutia cu rahat, şi vino aproape ca să-ţi pot spune un secret: Este în regulă ca cineva să fie ateu; dar să aibă numele unui înger şi să fie şi ateu? E prima dată când întâlnesc aşa ceva.
Prietenul nostru aproape că a suferit un atac de cord după această descoperire surprinzătoare. Cum de îi ştia numele? Cine îi spuse despre problema lui? Ce vroia de fapt Bătrânul să-i spună?
—  Părinte, pot să vorbesc puţin cu dumneavoastră? a întrebat, abia putând să murmure.
—  Uite ce e, se întunecă. Ia cutia cu rahat, bea nişte apă şi mergi la cea mai apropiată mănăstire să rămâi peste noapte.
—  Părintele meu, vreau să vă vorbesc, nu se poate?
—  Ce vrei să-mi spui, băiatul meu? De ce ai venit?
„Când m-a întrebat asta, am simţit respiraţia deschizându-mi-se imediat“, mi-a povestit mai târziu. „Inima mi-a fost inundată cu credinţă. Lumea mea interioară a fost încălzită. Îndoielile mele au fost soluţionate fără niciun argument logic, fără nici o discuţie, fără existenţa unui răspuns clar. Toate acele «dacă», «de ce» sau «dar» au fost măturate automat şi tot ce a rămas a fost «cum» şi «ce va fi de-acum încolo»“.
Ceea ce învăţaţii nu i-au putut da, i-a fost dăruit prin atingerea delicată a unui sfânt, ce absolvise doar patru clase primare. Sfinţii au un foarte mare discernământ. Fac o operaţie asupra ta iar tu nu simţi nici o durere. Îţi fac un transplant fără să-ţi deschidă abdomenul. Te ridică pe cele culmi inaccesibile fără scări sau fără vreo logică lumească. Plantează credinţă în inima ta fără să-ţi obosească mintea. 
 
Mitropolitul Nicolae de Mesogeia şi Lavreotiki
Traducere din engleză, după John Sanidopoulos
 
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 69 - noiembrie 2012


Cum L-am descoperit pe Dumnezeu - Elena Tănase

De mic copil am incercat sa-l cunosc pe DUMNEZEU. Provin dintr-o familie de tarani care-si castigau painea trudind pamantul şi incercand sa-si hraneasca cei trei copii, bunicii, familia intr-un cuvant. Auzeam adesea, in zilele lungi de iarna, vorbindu-se despre DUMNEZEU, dar nimeni nu avea timp de mine sa-mi explice, sa-mi  spuna ceva despre biserica, sa-mi raspunda la intrebari.

A venit regimul comunist care ne-a inchis orice poarta spre credinta şi biserica. Acest regim parca ne intrase in porii trupului ai ai sufletului, devenind roboti ai muncii, truditori ai zilei de maine. Nu aveam timp  de traditii, de sarbatori. Ani de-a randul ma furisam in biserica şi ascultam intr-un colt o slujba minunata, dar nu intelegeam mare lucru. Plecam acasa cu o stare de liniste sufleteasca, neînteleasa la acea vreme.

Anii au trecut ca gandul, dar amaraciunea din suflet mi-a ramas, caci am ajuns la varsta pensionarii şi nu  L-am intalnit pe DUMNEZEU. Merg la biserica de SARBATORILE CRESTINE, ca orice muritor, citesc rugaciuni, dar lipsa informatiei, teama de a cunoaste mai mult, timiditatea de a cere ajutor, m-au tinut retrasa  ani de zile. Nu am cunoscut taina Spovedaniei şi a Impartasaniei inca din copilarie. Am amanat mereu sub diferite pretexte.

Teama de necunoscut, timiditatea, singuratatea [sunt vaduva de 15 ani ], lipsa informatiei crestine, m-au oprit in loc ani de zile. Intr-o zi banala de vara, cu temperaturi peste normal, s-a intamplat o minune. DUMNEZEU A DECIS SA MA SALVEZE şi SA DEVIN O CRESTINA ADEVARATA! El are cate un plan cu fiecare om şi incearca sa adune “oile ratacite” in TURMA SA.

Am trait, fara voia mea, o experienta inedita, suferind un accident nefericit, la tara, in gospodaria fratelui meu, Marin. Eram in curte şi participam la treburile gospodaresti. La un moment dat m-am impiedicat de lantul la care era legat magarul din curte, am cazut şi mi-am fracturat piciorul drept. Pe moment m-a naucit durerea iar spaima ca nu voi mai merge niciodata, m-au determinat sa incerc sa ma rog, asa cum ma pricepeam eu, la BUNUL DUMNEZEU. Era intr-o zi torida de vineri.

Am stat imobilizata la pat 3 luni, in aparat gipsat,  şi m-am rugat la DUMNEZEU. Cu ajutorul Lui, am evitat operatia care era riscanta la varsta mea de 78 ani. Pe patul de suferinta, am reusit sa-mi adun gandurile şi avand timp nelimitat, am inceput cu pasi timizi, sa-L  cunosc pe DUMNEZEU.

Cu ajutorul fiicei mele, ELENA, am inceput sa citesc BIBLIA, CARTI DE RUGACIUNI, CARTI CU PILDE RELIGIOASE, CU SFINTI, CU INGERI. O lume minunata am descoperit in perioada cat am fost imobilizata la pat. Cred ca acesta a fost Planul lui DUMNEZEU, caci eu nu aveam timp de citit şi aprofundat, niciodata. Ii multumesc lui DUMNEZEU pentru acest lucru, iar ziua de vineri, o voi cinsti mereu, cu post şi rugaciune pana la sfarsitul zilelor mele. Am simtit ca cineva ma ocroteste şi imi face batranetea mai usoara.

De curand, cu emotie şi bucurie, am cunoscut taina Spovedaniei şi a Impartasaniei. Acum, parca am renascut din nou, ma simt bine şi parca convalescenta dupa fractura va fi mai usoara. Multumesc  lui DUMNEZEU, ca a ingaduit sa-L descopar şi M-a ajutat sa merg din nou.

In IEREMIA 17, 7 se spune „BINECUVANTAT FIE OMUL CARE NADAJDUIESTE IN DOMNUL şi A CARUI NADEJDE E DOMNUL!”

Aceasta este povestea adevarata a mamei mele, Aurelia, care a reusit sa-L descopere pe DUMNEZEU, la o varsta inaintata şi sa devina o adevarata crestina. Niciodata  nu e prea tarziu  pentru a cunoaste adevarata credinta, pentru a fi salvati din haosul lumii, pentru a primi lumina in sufletul nostru.

ELENA TANASE, ALEXANDRIA-TELEORMAN



Mărturie vie despre Părintele Arsenie Boca (AUDIO) - Bogdan Juncu

Biserica Sf. Nicolae ''Dintr-o zi'', Bucuresti (27-ian-2013).mp3

 

 

      La biserica noastra fratele Bogdan JUNCU din Fagaras, un fiu duhovnicesc al Pr. Arsenie Boca, ne-a vorbit atat de frumos despre parintele, despre cum acest om binecuvantat de Dumnezeu cu atatea daruri i-a schimbat viata si i-a asezat-o pe drumul cel bun al mantuirii, despre lucrarea vie a lui Dumnezeu prin Pr. Arsenie, despre increderea pe care trebuie sa o avem mereu, indiferent de situatie, in apropierea iubitoare a lui Dumnezeu de fiecare dintre noi, despre ce inseamna sa fii cu adevarat credincios si cum sa faci sa ajungi/ramai asa, precum si despre multe alte lucruri folositoare pentru viata noastra duhovniceasca. Întreaga marturie a fratelui Bogdan ne-a adus tuturor celor prezenti o mare bucurie si un mare folos, aprinzandu-ne putin ravna pentru cele sfinte. In felul acesta, lucrarea cea buna a lui Dumnezeu, lucrata prin Pr. Arsenie si ajunsa la noi prin marturia fratelui Bogdan, sa ne faca pe cat mai multi lucratori ai sfinteniei si ai voii lui Dumnezeu.

Auditie cu folos!
diac. Nicolae



BISERICA si lumea
Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Rugăciune (poezie) - Mihai Eminescu

  Crăiasă alegându-te
  Îngenunchem rugându-te,
  Înaltă-ne, ne mântuie
  Din valul ce ne bântuie;
  Fii scut de întărire
  Si zid de mântuire,
  Privirea-ţi adorată
  Asupra-ne coboară,
  O, Maică prea curată
  Si pururea Fecioară,
  Marie!

  Noi, ce din mila Sfântului
  Umbra facem pământului,
  Rugămu-ne-ndurărilor,
  Luceafărului mărilor;
  Ascultă-a noastre plângeri,
  Regină peste îngeri,
  Din neguri te arată,
  Lumină dulce clară,
  O, Maică prea curată
  Si pururea Fecioară,
  Marie!
 



Inima – un emiţător mai puternic decât creierul - Andreea Hefco
 
     Până nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem energie către exterior şi că cel mai puternic emiţător energetic din corpul uman ar fi astfel creierul, cu impulsurile sale electromagnetice. S-a demonstrat însă că avem un emiţător mult mai puternic. Inima. Una din cele mai mari descoperiri ale secolului XX este că inima are şi un alt rol decât cel de pompă de sânge.
     Descoperirea a fost făcută de Institutul de Cardiologie din California. Ei au spus că acest organ miraculos e înzestrat cu inteligenţă, inteligenţa inimii, şi că influenţa inimii este foarte importantă, foarte profundă pentru noi.
     În 1994, cercetătorul american J.A. Armour introducea conceptul de „creier al inimii“, după ce rezultatele studiilor arătau că inima are un sistem nervos, suficient de complex pentru a putea fi recunoscut drept un „mic creier“ propriu. Acest sistem nervos al inimii conţine în jur de  40.000 de neuroni, cu mult mai puţini decât neuronii cerebrali, care sunt în jur de 100 de miliarde. Cu toate acestea, circuitul elaborat pe care îl formează permite inimii să acţioneze independent de creier (prin învăţare, memorie, senzaţie) şi chiar să influenţeze procesele cognitive la nivelul creierului, cu care ea comunică. Adică inima acţionează ca şi cum are o minte a ei şi influenţează profund felul cum percepem lumea şi cum îi răspundem. Cercetările făcute de Joel şi Beatrice Lacey de la Institutul de Cercetare Fels, în anii '70, au descoperit că atunci când creierul trimite semnale inimii, prin sistemul nervos, inima noastră nu se supune automat. Cu toate acestea, creierul se supune tuturor mesajelor şi instrucţiunilor trimise de către inimă. Un alt studiu a demonstrat că inima este implicată şi în procesarea şi decodificarea informaţiei intuitive. Cercetări anterioare descoperiseră că accesul la intuiţie se face şi prin creier, dar, spre surpriza cercetătorilor, a reieşit că inima este mai rapidă decât creierul în receptarea şi reacţia la informaţiile despre evenimente viitoare, înainte ca acestea să se întâmple (McCraty, Atkinson & Bradley, 2004). Ştiaţi că undele cerebrale ale unei persoane se pot sincroniza cu undele câmpului magnetic ale inimii altei persoane? Deci ce gândim despre cineva poate fi simţit de acela chiar în inimă.
 
     Inima trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte
     Între inimă şi creier se produce o comunicare dinamică, continuă, ca un dialog, fiecare organ influenţând permanent funcţia celuilalt. Există patru tipuri de conexiuni care pleacă din inimă spre creier. Primul este comunicarea neurologică prin transmisia de impulsuri nervoase: interesant este că inima trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte,  şi e singurul organ din corpul uman care poate face asta. Deci poate inhiba sau activa părţi din creier, în funcţie de circumstanţe, influenţând percepţia realităţii şi, în final, reacţiile. Alt tip de comunicare al inimii este prin hormoni şi neurotransmiţători: inima este cea care produce hormonul ANF, care asigură echilibrul general al corpului (homeostazia). Unul din efectele sale este inhibarea producerii de hormoni ai stresului, alături de producerea şi eliberarea de oxitocină, „hormonul iubirii“. Al treilea tip este comunicarea prin unde de presiune, adică prin ritmul cardiac şi variaţiile acestuia, inima trimiţând mesaje către creier şi către restul corpului. Şi în al patrulea mod, comunicarea energetică, prin câmpul electromagnetic al inimii care este mai puternic decât al oricărui alt organ din corp.
 
     Emiterea unei emoţii determină instantaneu răspuns în ADN
     Câmpul electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decât amplitudinea activităţii electrice generate de creier. Câmpul magnetic produs de inimă este de 5.000 de ori mai mare în intensitate decât câmpul produs de creier. Acest câmp se schimbă în funcţie de starea emoţională. Când ne temem, simţim frustrare sau stres, el devine haotic.
     Sentimentele umane care pleacă din inima noastră, având în spate convingerile noastre profunde, influenţează ADN-ul şi el, la rândul său, influenţează atomii, materia.
     S-au realizat experimente care au arătat că stările de iubire, de recunoştinţă dilată, modifică lanţurile de ADN, iar la stres, furie, frustrare, molecula de ADN se micşorează, se contractă şi implicit blochează codurile sale. Tot demonstrat este că aceste coduri se deblochează instantaneu dacă experimentatorii reuşeau să emită iar iubire, recunoştinţă, bucurie. Emiterea unei emoţii determină la miime de secundă, deci instantaneu, răspuns în ADN, chiar dacă mostra studiată era la distanţe imense de experimentator.
     Concluzia este că sentimentele şi gândurile noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică materia din care e structurată lumea. Când trăim compasiune, iertare, dragoste influenţăm propriul ADN, dar mai mult decât atât, putem transmite aceste modificări în afara noastră, la distanţe oricât de mari, prin câmpul cuantic, influenţând tot ce este în lume. (www.doxologia.ro)


Nădăjduiţi în Cel ce este Viaţă (poezie) - Pr. Costică Moroianu
Iordanul e şi-n sufletele noastre,
Nu-i numai geografic, pe pământ…
În zări ce-s pustiite şi sihastre,
Spre râu se-ndreaptă veşnicul Cuvânt.
 
Şi-n apele din gândurile noastre
Treimea ne trimite Duhul Sfânt,
Şi-n apele cereşti de gând, sihastre,
E botezat eternul Domn Cuvânt.
 
Sfântul Ioan Botezătorul este
Şi-n apele Iordanului din gând,
Şi Duhul Sfânt din lumile celeste
Coboară şi sfinţeşte luminând.
 
Sfântul Ioan Botezătorul vine
De la Iordanul apei pe pământ,
Din veşnicii de har şi de cer pline,
În noi, mărturisind pe Domnul Sfânt:
 
-       Iată pe Cel ce ia păcatul lumii,
Mielul lui Dumnezeu, Domnul Cuvânt,
Şi se deschide-n duh raiul minunii,
Lumina Învierii în Duh Sfânt.
 
Ioan Botezătorul se jertfeşte
Mărturisind cerescul Domn Cuvânt,
Şi în adânc de noi mărturiseşte
Pe Cel ce este veşnic Unul Sfânt.
 
Şi-n noi Maherul temniţă îi este,
Şi patimile noastre îl jertfesc,
Patimi îi dăm, el lumile celeste,
Şi-n grai, Cuvântul veşnic Sfânt ceresc.
 
Ioan Botezătorul ne arată
Pe Cel ce este veşnicul Cuvânt,
În El e veşnicia ne-nserată
Şi sus în cer, şi-n lume pe pământ.
 
Nădăjduiţi în Cel ce este Viaţă,
În veşnicia Domnului Cuvânt,
Ioan Botezătorul ne învaţă
Că-n El sunt toate câte-au fost şi sunt.
 
                                             29 decembrie 2012, Constanţa
                                                  Preot Costică Moroianu



CĂRŢI NOI / Produse noi
Ghid practic ortodox al tanarului contemporan - Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu (CARTE)
    Editura Grai Românesc, 9,50 RON, 160 pagini
    Comandă cartea prin librăria online

E o carte cuprinzând aproape 150 de întrebări ale adolescenților români din toate colțurile țării, la care răspund, în funcție de specialitatea fiecăruia, următorii autori:

1 ) Virgiliu Gheorghe – Biofizician şi doctor în bioetică, autor al cărţilor: Efectele televiziunii asupra minţii umane (2005), Revrăjirea lumii (2006), Efectele micului ecran asupra minţii copilului (2006), Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii (2008), Pornografia, maladia secolului XXI (2011). Este coordonator al secţiunii ştinţifice a revistei Familia Ortodoxă.

2 ) Conf. dr. Claudia-Elena Ţuclea (Bucureşti) – cadru universitar la Facultatea de Comerţ, Departamentul de Turism și Geografie, autoare de cărţi și articole ştiinţifice în ţară şi străinătate. Între anii 1995-2001 a fost director economic și coordonator al colecţiei economice a Editurii Nemira.

3 ) Dr. Ioana Bratu din Bucureşti – a absolvit Facultatea de Pediatrie UMF Bucureşti (1972). Preocupată de problema gravă a dependenţei de droguri, a urmat trei ani cursuri în domeniu, susţinute de Fundaţia olandeză ,,De Hope”, obţinând certificatul de consilier în adicţii şi cotrainer. A funcţionat patru ani ca voluntar la o comunitate terapeutică pentru fete dependente de droguri, la Câmpina. În cadrul unui parteneriat cu Penitenciarul Jilava a mers la întâlniri săptămânale cu deţinuţii consumatori de droguri, timp de un an (2010-2011), ca voluntar cu acţiuni medico-socio-culturale.

4 ) Laurenţiu Dumitru din Pitești – în prezent e teolog, publicist şi editor ortodox, fiind implicat în activităţi misionare cu tinerii. Din 2008, editează o revistă de lifestyle orthodox, „Orthograffiti”, care se adresează în mod special tinerilor de liceu.

5 ) Pr. dr. Ştefan Negreanu din Arad – asistent universitar la catedra de Istorie Bisericească Universală a Facultății de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad. Din anul 2004 este duhovnic la biserica Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad.

6 ) Anamaria Jitea din Arad – „Sfinţii Părinţi nu clasifică oamenii în buni şi răi, în morali şi imorali, ci în bolnavi sufleteşte, cei în curs de vindecare şi cei vindecaţi.” (Hierotheos Vlachos). Anamariei îi place să creadă că face parte acum dintre oamenii ce se află în curs de vindecare sufletească. A căutat mulţi ani până când, întrun târziu, dar nu prea târziu, l-a aflat pe Hristos. E absolventă a Facultăţii de Drept.

7 ) Dr. Violeta-Olivera Radosav din Timişoara – absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara (2001), medic specialist de medicină de familie. Este voluntar formator în campania „Vreau să aflu” a Fundaţiei Creştine „Părintele Arsenie Boca”.

8 ) Protosinghel dr. Teofan Popescu de la Mânăstirea Putna – între 1995-1999, a fost preşedintele ASCOR Bucureşti. Între 1997-2000, a fost redactor-şef al revistei „Schimbarea la faţă”. Din 2001, este închinoviat la mânăstirea Putna. În 2004, a fost hirotonit preot, iar în prezent împlinește ascultarea de ghid la muzeul mânăstirii. În anul 2010, a susţinut lucrarea de doctorat.

9 ) Dumitra Mioara Amihăesie din București – a absolvit Facultatea de Psihologie şi Sociologie, master în Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală; formare în terapie de grup şi individuală, având atestat de liberă practică ca psihoterapeut. Dar cea mai importantă școală este învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. În prezent, preocuparea ei prioritară este a-i ajuta pe tinerii cu probleme sufletești.

10 ) Pr. drd. Ioan Irimia din Suceava – a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, din București, secția Pastorală (2002), este căsătorit și are 3 copii. În prezent este coordonator al secţiunii Cultura Duhului a revistei „Familia Ortodoxă”.

11 ) Cristian Filip din București – absolvent al Facultăţii de Electromecanică Navală din cadrul Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, a profesat ca ofiţer electromecanic maritim până în 1993, după care a intrat în sectorul privat, desfăşurând activităţi manageriale comerciale şi financiare. Din 2008 este implicat în sectorul social înfiinţând, alături de Dan Lucinescu (scriitor, om de ştiinţă şi fost deţinut politic), Fundaţia creştină „Părintele Arsenie Boca”. În prezent este şi student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
12 ) Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu din Sf. Gheorghe, Covasna – a susținut doctoratul în teologie ortodoxă, în anul 2008, la Sibiu cu tema „Semnificaţia şi valoarea Înţelepciunii divine în spiritualitatea românească”, sub îndrumarea pr. prof. dr. Ilie Moldovan. Actualmente este consilier cultural al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi director al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”.

Cartea cuprinde 7 capitole și trei anexe. Capitolele sunt următoarele:
a) Viaţa şi sensul ei
b) Familia mea de acasă şi Biserica Ortodoxă
c) Şcoala, cariera, integrarea în societate
d) Cum să înţelegem iubirea şi căsătoria?
e) Distracţii şi patimi
f) Iubirea de Dumnezeu şi de neam
g) Necazurile şi moartea.



Carte de căpătâi despre moarte si inviere - Arhimandrit Serafim Alexiev (CARTE)

 Editura Sophia, 14 RON, 192 pagini

  Comandă cartea prin librăria online

     Un neam trece şi altul vine (Ecles. 1, 14). Soarele răsare şi apune. Vremea zboară fără încetare. Veacurile vin, trec şi se afundă cu paşi grei în depărtările trecutului. Generaţii se nasc şi mor, ca să nu se mai întoarcă nicicând pe pământ. Oamenii îşi înalţă case pentru sine, dar le părăsesc îndată, pentru totdeauna, şi alţi oameni se sălăşluiesc în ele. Se zidesc cetăţi care mai apoi se năruie. Se nasc state care dispar. Hărţile istoriei se schimbă necontenit. Ceea ce a fost, iată, de acum nu mai este. Iar ceea ce va veni, numai Dumnezeu poate să ştie cum va arăta!
       Lumea e asemenea unei arene, în care actorii se schimbă unul după altul în decursul timpului. Oameni noi se arată pe scenă, dar în puţină vreme se afundă şi ei în întunericul de dincolo de culise.
       Tainei atât de înalte a morţii şi a învierii – pentru cei mai mulţi, una de nedezlegat – i se cuvenea, cu siguranţă, o carte de căpâtâi. Şi nu s-ar fi aflat un întocmitor mai destoinic al ei decât părintele Serafim Alexiev, cel mai de seamă teolog ortodox bulgar al veacului al XX-lea...



Războiul crestinilor cu diavolii - Parintele Daniel de la Rarau (CARTE)
Editura Agaton, 10 RON, 152 pagini
 Comandă cartea prin librăria online
 
     A dezvălui existenta şi lucrările diavolilor în viaţa noastră nu echivalează cu teama de diavoli, ci înseamnă a-i descoperi pe vrăjmaşii mântuirii noastre, în adevărata lor lucrare şi putere. Potrivnicul diavol este cel care se împotriveşte planului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Unul din motivele pentru care lucrurile merg rău în lume este şi faptul că ne este frică să privim în faţă adevăratele cauze ale răului. În mare primejdie ne aflăm atunci când nu ştim să ne apărăm şi să ne luptăm cu vrăşmaşul-diavol.
Descriem în această carte acţiunile şi ispitele diavoleşti, deosebit de variate şi pline de viclenii. Războiul nostru cu diavolii nu poate fi ocolit. Diavolii ne atacă adesea prin surprindere şi sunt neiertători. Unii dintre creştini sunt învinşi de la primul atac. Alţii, însă, îi stau împotrivă, se luptă, sunt răniţi, dar continuă lupta. Alături de ei îl au în ajutor pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ei zic împreună cu proorocul Moise: „Domnul este scăparea mea". „Domnul este întăritorul meu. De cine mă voi teme?”Dumnezeu îi mângâie, îi însufleţeşte şi Se face împreună luptătorul şi sprijinitorul lor. Îi înarmează duhovniceşte şi îi întăreşte în luptă, arătându-le tehnica războiului şi îi acoperă cu puterea Harului dragostei Sale dumnezeieşti. Luptătorii prind curaj, se întăresc şi continuă lupta până la capăt, zdrobind capul balaurului. Atunci văd lumina Ierusalimului de Sus, luminându-i şi umplându-i de bucurie şi strălucire dumnezeiască. Atacurile diavolilor sunt, la început, asupra minţii noastre, prin gânduri rele, apoi prin imaginaţie şi apoi zgomote. Cei ajunşi în treapta desăvârşirii creştine (aîndumnezeirii) se luptă cu diavolii corp la corp, primind lovituri şi suferind până la lacrima de sânge. Aceste lupte sunt îngăduite de Dumnezeu pentru ca luptătorul să se formeze duhovniceşte, să-şi dea seama de neputinţele sale şi să se smerească, atât cu sufletul, cât şi cu trupul şi astfel să poată primi darul lui Dumnezeu, pentru sfinţirea şi desăvârşirea sa.
     Raţiunea umană este astfel creată, încât nu poate să aibă spaţii goale sau timpi morţi. Dacă nu avem răspunsuri clare asupra unor probleme, golul ce se formează în raţiunea noastră se va umple cu idei, în marea lor majoritate, false.
     Societatea noastră se cutremură de groază şi rămâne înmărmurită în faţa unor crime demonice, asistă la tot felul de „minuni diavoleşti", vindecări, deplasări de obiecte prin aer, oameni care văd şi se întâlnesc cu OZN-uri, cu extratereştrii, conducători, bancheri şi patroni care se închină şi slujesc diavolilor. Forţele dezlănţuite ale iadului tulbură minţile a sute de milioane de oameni, prin mass-media (presă, radio, televizor şi internet). Organizaţii satanice conduc lumea şi pregătesc venirea lui antihrist, pentru că: „diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt" (Apoc. 12, 12).Noi însă nu suntem singuri, avem pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care ne povăţuieşte şi ne ajută ca să biruim.
     De aceea, să ne înrolăm în oastea duhovnicească a credincioşilor, care luptă şi biruiesc pe diavoli. Iar Dumnezeu, Care poate să tămăduiască bolile şi să împlinească lipsurile şi neputinţele noastre, ne va ajuta să învingem pe permanentul nostru duşman, diavolul. Cunoscând ispitele demonilor, întrarmându-ne cu post, rugăciune şi smerenie, întăriţi fiind cu puterea Duhului Sfânt, prin Sfintele Taine, vom deveni biruitori asupra diavolilor.
     Să ne ajute Preabunul Dumnezeu, Maica Domnului şi toţi sfinţii ca să auzim şi noi, la sfârşitul vieţii noastre pământeşti, cuvintele lui Dumnezeu: „Tinerilor, aţi biruit pe cel viclean"(I loan, 2,13).
     Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi! Amin!


Descarca oferta de CARTI la zi
de la toate editurile ortodoxe din tara (2000 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeste…
caci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar;        ISSN 2344 - 0619ISSN-L 1453 - 7567

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia Pentru Isihasm
(Editura Agaton)
0740054256; contact@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Cristina Roman
Ioan Cismileanu
Natalia Corlean

http://poruncaiubirii.agaton.ro/html2doc/PoruncaIubirii-Ianuarie-2013.doc