"Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!" (Luca 1, 38)

 

Martie 2013

Bunavestire Editor: Asociaţia Pentru Isihasm (Editura Agaton)  
Sumar:
- Francisc, noul papă catolic
- Hotărâri noi ale Sfântului Sinod al BOR
- Document al Sfântului Sinod al BORu despre ameninţarea îndosarierii electronice
- Declaraţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului cu privire la incinerare
- BORu – comunicat de presă despre căsătoriile homosexuale
- Papa Benedict al XVI-lea - împotriva homosexualităţii. Despre o mafie gay în Biserica Catolică.
- Declaraţie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului privind căsătoriile homosexuale
- Iniţiativă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei împotriva căsătoriilor homosexuale
- Marş pentru viaţă şi miting contra cip-urilor
- Ştiri interne pe scurt (martie 2013)
- Ştiri externe pe scurt (martie 2013)
- Sfânta Scriptură într-o lume secularizată
- Învăţătură despre post a Părintelui Savatie Baştovoi
- Pregătirea pentru Sfânta Spovedanie (I)
- Minunea de la Prislop
- Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
- Pentru prima dată în istorie poporul român îşi poate întrezări sfârşitul
- La fiecare cinci minute, un creştin devine martir. Se întâmplă în secolul 21
- Cele opt vederi mintale - duhovniceşti (poezie )
- Agricultura performantă este posibilă şi fără modificarea genetică
- Memorii si invataturi de credinta ortodoxa - Pr. Gheorghe Ramba (CARTE)
- Bucuria de a sluji. Gânduri pentru preoteasa si pentru femeia ortodoxa - Juliana Schmemann (CARTE)



Tema lunii
Francisc, noul papă catolic - Cristina Roman

Noul Suveran Pontif al Bisericii Romano Catolice este Jorge Mario Bergoglio, un cardinal argentinian, născut pe 17 decembrie 1936, dintr-o familie de italieni. El va purta numele de Papa Francisc. Este primul papă din istorie provenind de pe continentul sud-american şi primul iezuit. O premieră este şi întâlnirea privată dintre Papa Francisc şi Papa Emerit Benedict, catalogată ca o „predare-primire”, când fostul Suveran Pontif a primit în dar o icoană ortodoxă a Maicii Domnului, numită „Priveşte cu umilinţă la smerenia mea”.

La inaugurarea pontificatului său a fost prezent, în mod istoric, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I. Pentru Biserica Ortodoxă este de interes poziţia noului papă privind statutul Bisericii Greco-Catolice, vazută de foştii suverani de la Vatican ca un "model de unitate" care poate fi îmbunătăţit (dar unitate cu forţa nu se poate!).

De numele Papei Francisc se leagă şi o serie de controverse privind conspiraţia de formare a unui guvern mondial şi adeverirea profeţiei despre ultimul papă catolic înainte de Apocalipsă. Diverse surse afirmă că noul conducător de la Vatican este dirijat din umbră de interese obscure ale celor care controlează serviciile secrete, sistemul bancar, politic şi militar. Despre gesturile sale de popularitate se spune că ar fi bine studiate şi ar face parte dintr-o campanie de imagine profesionistă.

Contextul alegerii Papei Francisc şi scurtă biografie  

Dupa demisia istorică a Papei Benedict al XVI-lea şi înainte de începerea Conclavului pentru alegerea următorului Papă, specialiştii au accentuat dorinţa şi nevoia Bisericii Catolice de a alege un Papă care să facă legătura între Roma şi Lumea a Treia, iar în America Latină se află 42% dintre catolicii din toată lumea. Deşi la penultimele alegeri papale Cardinalul Bergoglio s-a situat al doilea în preferinţele cardinalilor, după Papa Benedict, de această dată nu figura printre favoriţii care se prefigurau pentru conducerea Bisericii Romano Catolice.

Se spune despre cardinalul Bergoglio că este o persoană discretă, iar stilul său este opus splendorii Sfântului Scaun. La întâlnirile cardinalilor se așeza pe ultimele rânduri, dând dovadă modestie. În calitate de Papă a ales să locuiască într-o cameră modestă a Palatului Papal şi să folosească un scaun simplu în locul tronului, iar inelul papal a cerut să fie din argint şi nu din aur. Pentru a-şi arăta compasiunea faţă de bolnavii de HIV/SIDA, dar şi pentru a promova un model de atitudine faţă de aceste persoane, cardinalul Bergoglio a vizitat, în 2001, o clinică de specialitate, sărutând şi spălând picioarele celor suferind de această afecţiune. Cei care îl cunosc spun despre noul papă că a avut o viață austeră, că a preferat să trăiască într-o cameră simplă, să folosească transportul în comun și să-și pregătească singur mâncarea.

A fost Arhiepiscop în Buenos Aires începând cu anul 1998 şi şi-a primit cardinalatul în 2001. Este licenţiat în filosofie de la Universitatea Máximo San José in San Miguel (al cărei rector a fost între 1980 şi 1986) şi a predat literatură şi psihologie la Colegio de la Inmaculada din Santa Fe, precum şi la Colegio del Salvador din Buenos Aires. Are şi pregătire în domeniul Ingineriei Chimice. Şi-a primit hirotonirea ca preot în 1969. S-a născut în Buenos Aires, în familia unui italian cu cinci copii.  

Noul Papă şi-a pierdut un plămân în urma unei infecţii în adolescenţă, însă experţii medicali afirmă că acesta nu a limitat cel mai probabil energia şi acţiunile pontifului în vârstă de 76 de ani şi nu ar trebui sã îi facă probleme pe viitor.  

Viziune şi misiune

Reînvierea credinţei catolice în acele locuri în care şi-a pierdut mult din splendoare ar fi primul pas către „Noua Evanghelizare" pe care şi-o doreşte Papa Francisc. În calitatea sa anterioară de cardinal, a militat adesea pentru interzicerea avortului şi eutanasiei, iar cu privire la tema homosexualităţii s-a împotrivit mariajului între persoanele de acelaşi sex şi adopţiei de copii de către acestea.

Semnificaţia numelui de Francisc

După cutuma catolică, fiecare nou papă desemnat are libertatea să-şi aleagă un nume. De altfel, numele este în mare parte un fel de declaraţie de misiune prin faptul că în general se doreşte a prelua ceva din calităţile (celui) celor care au mai purtat un astfel de nume. În perioada de dinaintea convocării Conclavului, pe diverse site-uri catolice un subiect dezbătut era nu doar identitatea noului papă ci şi numele pe care şi l-ar putea alege. Printre numele vehiculate era şi cel de Francisc - o trimitere directă la Francisc de Assisi (circa 1181 - 1226) care este cunoscut pentru o viziune în care a auzit vocea lui Dumnezeu într-o capelă părăsită: „Francisc, rezideşte biserica Mea".

Participare istorică a Patriarhului Ecumenic la inaugurarea Papei Francisc. Despre unitatea celor două biserici.

Patriarhul Ecumenic a participat, pentru prima dată în istoria de după anul 1054 a Bisericii, la inaugurarea unui papă catolic. După cum afirma într-un interviu recent, Patriarhul Bartolomeu consideră relaţia cu Biserica Romano-Catolică drept o prioritate. Răspunsul Vaticanului, de apreciere a gestului Patriarhului ortodox, a fost citirea Sfintei Evanghelii în limba greacă, şi nu în limba latină, aşa cum era cutuma. Atât Biserica Ortodoxă, cât şi Biserica Catolică se confruntă cu un sistem ateist agresiv, cu o societate secularizată, cu expansiunea islamului, astfel încât colaborarea, buna înţelegere şi comunicarea dincolo de graniţele confesionale sunt posibile soluţii pentru a trece ispitele acestui veac. Papa Francisc l-a primit într-o audienţă privată pe Patriarhul Bartolomeu, cu o zi înainte de ceremonia de inaugurare, moment care a fost comentat de presă ca o întâlnire dintre cei doi Apostoli fraţi, Pentru şi Andrei. Francisc și Bartolomeu se vor reîntâlni la Ierusalim, în perioada 4-6 ianuarie 2014, după 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora.

Luând cuvântul în cadrul unei întâlniri la Universitatea Kadir Has din Istanbul, Bartolomeu I a declarat că el crede că "există o posibilitate, pentru generațiile viitoare, de a vedea Bisericile din Răsărit şi Occident reunite".

Analiză: Discursul Papei Francisc la ceremonia de inaugurare

Discursul pe care l-a susținut în cadrul ceremoniei de întronizare, care a avut loc marți 19 martie, a fost un reper asupra misiunii pe care şi-o va asuma Papa Francisc. În prezența a peste 130 de delegații din întreaga lume, noul Suveran Pontif a lansat un apel global la asumarea unei atitudini de „ocrotire" aplicată, pe rând, Bisericii pe care o păstorește, credincioșilor, dar și oamenilor aflați în poziții de influență. Îndemnul său a reușit să ofere câteva piste privitoare la programul pontificatului său, fără însă a ataca direct problemele sensibile la care publicul secular așteaptă ca papa să găsească soluții.

Papa Francisc a descris portretul bărbatului care ascultă de Dumnezeu, exemplificând ascultarea Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria: „... ştie să-L asculte pe Dumnezeu, se lasă condus de voinţa Lui, şi tocmai pentru aceasta este şi mai sensibil faţă de persoanele care îi sunt încredinţate, ştie să citească evenimentele cu realism, este atent la ceea ce îl înconjoară şi ştie să ia deciziile cele mai înţelepte. În el, dragi prieteni, vedem cum se răspunde la chemarea lui Dumnezeu, cu disponibilitate, cu promptitudine, dar vedem şi care este centrul vocaţiei creştine: Christos! Să îi purtăm de grijă lui Christos în viaţa noastră, pentru a-i ocroti pe alţii, pentru a ocroti creaţia!"

Papa Francisc a exemplificat apoi responsabilizarea în fața vocației la ocrotire oferind sfaturi valabile atât în dreptul creștinilor obișnuiți, îndemnați să „aibă grijă de darurile lui Dumnezeu", cât și în dreptul „tutoror celor care ocupă roluri de responsabilitate în domeniul economic, politic sau social, tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă".  Totodată, a spus Papa, „pentru 'a ocroti' trebuie să avem grijă şi de noi înşine! Să ne amintim că ura, invidia, mândria murdăresc viaţa! A ocroti înseamnă deci a veghea asupra sentimentelor noastre, asupra inimii noastre, pentru că tocmai de acolo ies intenţiile bune şi rele: cele care construiesc şi cele care distrug! Nu trebuie să ne fie frică de bunătate, şi nici de tandreţe!"...  

„Numai cine slujeşte cu iubire ştie să ocrotească", a conchis noul pontif, făcând un rezumat al misiunii sale ca papă: „adevărata putere este slujirea şi [...] Papa, pentru a exercita puterea, trebuie să intre tot mai mult în acea slujire care îşi are apogeul său luminos pe Cruce."

Controverse legate de Papa Francisc

Succesul său ca Arhiepiscop de Buenos Aires a coincis cu sângeroasa dictatură militară din Argentina dintre anii 1976 şi 1983, în timpul căreia 30.000 de persoane au fost răpite şi ucise, ceea ce a ridicat întrebări cu privire la rolul său în această poveste. Cel mai cunoscut episod este unul în care se vorbeşte despre răpirea a doi iezuiţi pe care guvernul militar i-a închis în secret pentru munca depusă în cartierele sărace. Potrivit unei cărţi scrise de jurnalistul Horacio Verbitsky, Bergoglio şi-a retras ordinul de protecţie a celor doi bărbaţi după ce ei au refuzat să renunţe la vizitarea cartierelor mărginaşe, ceea ce în final a condus la capturarea lor. În „El Silencio“, cunoscutul jurnalist de investigaţie îl acuză pe noul Papă de implicare în arestarea celor doi. Mai târziu, Bergoglio însuşi a negat acuzaţiile.

Profeţia Sfântului Malachia s-ar putea adeveri. Sf. Malachia a profeţit că Papei Benedict i-ar urma Petrus Romanul, un papă „negru” şi ultimul papă catolic înainte de Apocalipsă. Mulţi l-au dat asfel favorit la scaunul papal pe cardinalul ganez de culoare, Peter Tukson. Care este legatura dintre Papa Francisc şi Petrus Romanul? Numele complet al Sf. Francisc de Assisi, care l-a inspirat pe noul pontif, era Francesco di Pietro di Bernadone. Apoi, Papa Francisc este originar dintr-o familie de italieni. Despre conducătorul Ordinului iezuiţilor, din care Papa Francisc provine, se spune că ar fi „papa negru”, datorită culorii  veşmintelor călugărilor iezuiţi.

În cartea Asasinii Vaticanului, autorul american John Phelps, vorbeşte despre conducătorul Ordinului iezuit, Adolfo Nicolas, ca despre omul care conduce întreaga lume şi va fi şeful unui guvern mondial. Se spune că acesta are în mână serviciile secrete, francmasoneria, sistemul bancar. Mai mult, Jon Phelps susţine că ar avea documente care atestă implicarea iezuiţilor în evenimente precum asasinarea preşedintelui american J.F. Kennedy sau bombardarea nucleară a Japoniei, la Hiroshima şi Nagasaki. “Iezuiţii nu uită, în cazul în care nu le dai atenţie. Şi apoi se răzbună într-un mod... istoric”, a afirmat Jon Phelps. În sprijinul teoriei conform căreia iezuiţii conduc servicii secrete din cele mai importante ţări, un istoric american, James Parton, spunea: “CIA, agenţia centrală americană, a fost creată de cavalerii de la Malta. Unul dintre fondatorii CIA a fost un romano-catolic fanatic irlandez”.

Ridică semne de întrebare şi alte câteva gesturi făcute de actualul Papă Francisc pe vremea când era cardinal. În anul 2012 a participat la sărbătoarea evreiască Hannuka, o sărbătoare când, la aprinderea lumânărilor i se mulţumeşte lui Dumnezeu pentru Mesia care va fi trimis poporului Israel. De asemenea, în anul 2006, la o întrunire "frăţească" dintre reprezentanţii Bisericii Catolice şi ai celei Protestante de pe un stadion din Argentina, actualul papă a îngenunchiat cerând binecuvântarea pastorilor protestanţi

Într-o predică din februarie 2013, Arhimandritului Nectarie Moulatsiotis de la Sfânta Mănăstire a Sfinţilor Augustin şi Serafim de Sarov, spunea:”Consider că subiectul demisiei papei de pe tronul Romei este un semn al unor evenimente despre care, cu cât ne vom informa mai repede şi vom informa şi pe alţi fraţi ai noştri, vom înţelege ceea ce foarte probabil se întâmplă astăzi cu omenireaConsider că nu este întâmplătoare demisia papei. Mulţi vorbesc despre conspiraţii sau despre scandalurile care l-au făcut să demisioneze. Pe mine mă interesează altceva, şi anume că acest papă a fost ales în 2005 şi a rămas până în 2013, doar 8 ani; aceşti ani îi consider importanţi deoarece din secolul al XIV-lea nu a mai demisionat alt papă. Să fie întâmplător acest lucru? Eu consider că nu este întamplator…Şi acum să ne întoarcem la evenimentele istorice: Când a devenit Vaticanul regat, astfel încât papii să fie regi ai Vaticanului şi să poarte coroana pe cap, mitra de conducator şi să stea pe tronul regal? Când s-a înfiinţat statul Vaticanului? Am luat datele oficiale de pe site-ul Vaticanului: Vaticanul a devenit stat independent în continuarea statului eclesiastic din Evul Mediu din 11 februarie 1929. Prin urmare, mai înainte nu era stat şi nu avea conducator. Era doar Papa. Nu era regat. Din ’29 până azi ne spune tot site-ul oficial, care sunt papii care au condus Vaticanul:

1. Până în 1939 – Papa Pius al XI-lea

2. 1939-1958 – Papa Pius al XII-lea

3. Ioan al XXIII-lea

4. Din ’63 – Paul al VI-lea

5. Ioan Paul I

6. Din ’78-până în 2005 – Ioan Paul al II-lea – a cărui adormire am şi văzut-o

Şi ce spune despre al saptelea? “Iar cand va veni are de stat puţină vreme”. Deci, când va veni, nu va sta mult, ci va pleca. Şi iată că a venit Benedict care a stat puţin şi a demisionat. Când a demisionat? Cu puţine zile în urmă, chiar pe 11 februarie – ziua înfiinţării statului Vatican. Oare o fi intamplator? (…) Ia sa vedem ce zice in continuare. Vorbim de al optulea, acum că a plecat al şaptelea: Aţi auzit ultimele declaraţii ale Vaticanului? Mussolini a dat miliarde către Vatican ca să îşi facă propria bancă. Această bancă este independentă, poate să tipărească oricând bani. Vaticanul tocmai ce a anunţat că intenţionează să se asocieze cu băncile care împrumută statele lumii. Să se unească cu acestea într-un fel. Chiar un cardinal candidat pentru rolul de Papă (Peter Tukson din Ghana, n.n.) spune că acest lucru trebuie să se întâmple repede pentru a putea să fie în pas cu evenimentele care se deruleaza la nivel global şi să creeze un sistem economic mondial. Vă reamintesc că Benedict spunea anul trecut [in 2011, de fapt, n.n.] că omenirea trebuie să se îndrepte către un guvern mondial şi a introdus în Vatican cardul de acces electronic (cu cip). Vă reamintesc că Benedict, în ultima carte pe care a scris-o, spune că nu poporul evreu şi Iuda sunt responsabili de răstignirea lui Hristos. Al şaptelea, cel care a stat puţin şi care a vorbit de guvernul mondial, îi dezvinovăţeşte pe evrei şi pe Iuda... Vom vedea în continuare dacă Evanghelistul Ioan a văzut în capitolul 17 din Apocalipsă Vaticanul, Roma, Biserica latinilor şi căderea papei Benedict... Apocalipsa se reveleaza încetul cu încetul…Să ne pregătim aşadar duhovniceşte deoarece dacă interpretarea mea este corectă, atunci evenimentele împotriva creştinilor, a noastră a tuturor, se vor desfăşura foarte repede şi trebuie să fim duhovniceşte în stare să întâmpinăm această situaţie. Dar nu trebuie să ne deznădăjduim, să ne pierdem curajul şi, de aceea, Ioan spune imediat că Mielul va învinge în cele din urmă. Aşa va fi: creştinii vor învinge. Şi va urma Parusia lui Hristos. Amin!” (surse: hotnews.ro; lacasuriortodoxe.ro; basilica.ro; razboiintrucuvant.ro; ortodoxia.md).

 

 




ACTUALITATEA religioasă
Hotărâri noi ale Sfântului Sinod al BOR - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Comunicat de presă: În ziua de 28 februarie 2013, la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre hotărârile luate menţionăm:

Ierarhii Sfântului Sinod au evaluat şi rezultatele colectei organizate în bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate în luna decembrie 2012 ca urmare a Pastoralei Sfântului Sinod la încheierea Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română. Au fost colectate peste 3.300.000 lei, aproximativ 625.000 kg de produse alimentare, circa 50.000 kg de produse agricole, 150.000 de kg de îmbrăcăminte, aproximativ 15.000 cutii cu medicamente, produse igienico-sanitare, lemne de foc etc., fiind ajutate aproape 70.000 de familii sărace cu membri bolnavi sau cu mulţi copii din întreaga ţară. Sfântul Sinod a apreciat rezultatele din anul 2012 ale programului social Masa Bucuriei derulat de Patriarhia Română în parteneriat cu Selgros Cash&Carry S.R.L. Valoarea bunurilor alimentare şi a produselor igienico-sanitare donate a fost de peste 3.320.000 lei de care au beneficiat aproximativ 18.300 persoane aflate în instituţiile sociale ale Bisericii Ortodoxe Române.  (sursa: basilica.ro)



Document al Sfântului Sinod al BORu despre ameninţarea îndosarierii electronice - Biroul de Presă al Patriarhiei Moscovei

Atitudinea BORu în legătură cu dezvoltarea tehnologiilor de evidenţă şi prelucrare a datelor personale – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse (2-5 februarie 2013). 

1. În ultimii ani, din ce în ce mai multe persoane, chiar şi dintre fiii Bisericii Ortodoxe Ruse, se arată tot mai îngrijoraţi de introducerea în raporturile dintre cetăţean şi instituţiile statului, cetăţean şi societăţile commercial-bancare, a noilor tehnologii electronice. Dezacordul, privind acestă îngrijorare, se manifestă prin diverse forme. Pentru prima dată, o astfel de îngrijorare a apărut în legătură cu o problemă particulară, privind introducerea unui număr personal de identificare fiscală a contribuabilului, problemă, ce a fost dezbătută în data de 19-20 februarie 2001, în cadrul celei de a VII-a Plenare a comisiei Teologice Sinodale, a Bisericii Ortodoxe Ruse. Menţionăm că un an mai devreme, în declaraţia din 7 martie 2000, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, sublinia: «Niciun fel de semn exterior nu poate afecta sănătatea duhovnicească a omului, dacă aceasta nu este o consecinţă directă a lepădării conştiente de Hristos şi a profanării credinţei». Iar, odată cu apariţia noilor tehnologii şi introducerea lor în diverse sfere ale vieţii omului, se cerea şi o dezvoltare pe măsură a atitudinii bisericeşti faţă de noile tehnologii. Această atitudine se reflectă în următoarele documente: apelul Soborului Arhieresc din 2004 către Preşedintele Rusiei şi al Ucrainei, Declaraţia Sfântului Sinod din 6 octombrie 2005, Definiţiile Soborului Arhieresc din 2008 «Despre problemele vieţii interne şi activitatea externă a Bisericii Ortodoxe Ruse», Noţiunile de bază ale învăţăturii Bisericii Ortodoxe Ruse despre demnitate, libertate şi drepturile omului, apelul Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril, din 28 iulie 2009, către Comisarul pentru Drepturile Omului în Federaţia Rusă, Definiţiile Soborului Arhieresc din 2011 «Despre problemele vieţii interne şi activitatea externă a Bisericii Ortodoxe Ruse». Oricare slujitor bisericesc sau mirean, în activităţile sale, trebuie să ia în consideraţie poziţia exprimată în aceste documente.

2. Biserica Ortodoxă nu neagă necesitatea evidenţei populaţiei. Preacurata Fecioară Maria şi Sfântul Iosif Logodnicul, ascultând de porunca cezarului ca «să meargă toţi să se scrie, fieşte-care în cetatea sa» (Lc. 2:3), au mers în Betleem, unde s-a născut Mântuitorul lumii. Iar stăpânirile, din vremurile cele mai străvechi aveau obiceiul de a efectua recensământul populaţiei şi a elibera acte de identitate. Aceste măsuri sunt necesare pentru aplicarea legii, ocrotirea ordinii şi a siguranţei publice, de asemenea şi pentru facilitatea funcţionării relaţiilor social-economice. Deşi Biserica participă la discuţiile despre metodologia evidenţei, nu poate să-i îndreptăţească pe aceia care se eschivează de la obligaţiunile cetăţeneşti, sau [pe] cei care au scopuri criminale, însă poate apăra dreptul cetăţenilor de a trăi în societate conform convingerilor şi principiilor personale ale fiecăruia. Între timp, problemele legate de identificarea electronică a persoanei, evidenţa şi prelucrarea datelor cu caracter personal se acumulează şi se complică. Astăzi, este necesar să se continuie aprofundarea înţelesului teologic, moral şi cetăţenesc al acestor probleme.

3. În ultima vreme, în societate a început să ia amploare o legitimă preocupare cu privire la faptul că folosirea codului numeric personal de identificare, atribuit omului pe viaţă, sub formă unui card, cip sau alte asemenea forme, poate deveni o condiţie obligatorie pentru accesul la toate bunurile materiale şi sociale de primă necesitate. Folosirea codului numeric personal de identificare, în combinaţie cu mijloacele tehnice moderne, permite un control total asupra persoanei fără consimţământul său — [se] poate urmări toate mişcările persoanei, cumpărăturile, plăţile, controlul medical şi felul tratamentului, beneficierea de asistenţă socială, precum şi alte acţiuni relevante în plan juridic şi social, până chiar şi viaţa sa personală. Societatea este deja alarmată de acţiunile întreprinse pentru colectarea şi prelucarea datelor cu caracter personal ale copiilor din instituţiile de învăţământ preuniversitar, dat fiind faptul că această colectare a datelor, în cele mai multe cazuri, se face într-o manieră necontrolată şi în mod evident excesivă pentru necesarul unei bune asigurărări a procesului educaţional. Iar mulţi dintre credincioşi îşi exprimă dezacordul principial faţă de obligativitatea atribuirii codului numeric personal de identificare pe viaţă, prin transformarea acestui cod într-un atribut inamovibil şi postum. Pe lângă toate acestea, un alt motiv serios pentru îngrijorare este şi tendinţa către o mai amplă colectare a datelor biometrice despre om şi, nu în ultimul rând, apariţia unor dispozitive electronice implantabile de identificare. Toată această informaţie despre persoană nu numai că poate fi utilizată, dar se şi analizează automat, în scopul de a se întreprinde măsuri de control asupra unei persoane concrete. Introducerea codului numeric personal de identificare pe viaţă permite crearea unei baze de date unice, care în timp real poate colecta, stoca şi analiza, în mod automat, o uriaşă cantitate de informaţie din diverse domenii ale vieţii omului.

4. Mii de oameni, inclusiv creştini ortodocşi, bazându-se pe drepturile lor constituţionale, din diverse motive, inclusiv din motive religioase, refuză să accepte noul sistem electronic de identificare, să folosească acte ce conţin codul numeric personal de identificare, codul de bare şi orice alte tipuri de numere folosite pentru identificarea persoanei. Multe dintre aceste persoane ne informează despre încălcarea gravă a drepturilor lor constituţionale. De multe ori, aceşti oameni sunt lipsiţi de ajutorul medical, de pensia pentru limita de vârstă sau invaliditate, precum şi de alte beneficii sociale. Sunt cazuri când aceste persoane nu pot să-şi vândă proprietăţile, nu sunt admişi în instituţiile de învăţământ, nu sunt angajaţi la un serviciu, nu pot face afaceri, nu-şi pot achita serviciile comunale sau procura abonamente pentru transportul în comun. Drept consecinţă, se formează o întreagă pătură socială alcătuită din oameni ce pur şi simplu sunt aruncaţi din toate sferele vieţii publice.

5. Biserica nu şi-a propus drept scop să facă o analiză minuţioasă a motivelor pentru care fiecare dintre aceste grupuri concrete de oameni refuză o anumită nouate tehnologică sau alta ori de ce acceptă anumite tehnologii. Însă, Biserica este ferm convinsă că aceste tehnologii nu trebuie să fie impuse în mod forţat sau să fie fără alternativă. Acei oameni care refuză tehnologiile mai sus menţionate, ar trebui să aibă o alternativă — adică folosirea metodelor tradiţionale de identificare a persoanei ce astăzi sunt utilizate în majoritatea ţărilor aflate sub răspunderea canonică a Patriarhiei Moscovei. Biserica consideră inacceptabilă orice formă de constrângere a cetăţenilor pentru a utiliza diverse dispozitive electronice de identificare a persoanei, mijloace automatizate de colectare şi prelucrare a datelor, evidenţa datelor cu caracter personal sau a datelor ce ţin de viaţa privată a fiecărei persoane. Persoanei trebuie să i se garanteze dreptul de a avea acces la toate bunurile sociale fără a prezenta oarecare documente electronice, trebuie să i se asigure toate garanţiile materiale, tehnice şi organizatorice şi, dacă este necesar, chiar garanţii juridice. Biserica consideră inacceptabilă aplicarea forţată pe corpul unei persoane a oricăror însemne de identificare, vizibile sau invizibile, implantarea microcipurilor sau/şi a dispozitivelor nanoelectronice. Din cauza faptului că deţinerea informaţiei cu caracter personal face posibil controlul şi dirijarea persoanei in diferite domenii ale vieţii sociale (finanţe, medicină, familie, asigurare, proprietate, etc), există o ameninţare reală, nu numai în ce priveşte amestecul în viaţa sa de zi cu zi, ci chiar în a aduce ispita în sufletului omului. Biserica împărtăşeşte deplin temerea cetăţenilor şi consideră inadmisibilă îngrădirea drepturilor lor, în cazul în care omul refuză să-şi dea acordul pentru prelucrarea electronică a datelor sale personale. Acordul cetăţenilor pentru utilizarea mijloacelor de evidenţă electronice, în ce îi priveşte, trebuie obligatoriu să fie însoţit de o explicare amănunţită a tuturor consecinţelor ce pot apărea în urma unei asemenea decizii. Iar cetăţenilor ce doresc să se folosească de aceste tehnologii este necesar să li se asigure accesul la toată informaţia stocată în bazele de date electronice, de asemenea şi posibilitatea de a şterge acele informaţii ce nu sunt cuprinse în cerinţele pentru siguranţa publică, prevăzute de legile în vigoare. De asemenea, urmează să fie garantată integritatea şi confidenţialitatea datelor personale, iar, dacă este necesar, şi creşterea responsabilitatăţii pentru pierderea sau utilizarea abuzivă a datelor cu caracter personal. Actele, eliberate de către autorităţile statului, nu trebuie să conţină vreo înformaţie, natura şi scopul lor să nu fie neclare sau să fie ascunse de către posesorul documentului respectiv şi nici vreun simbol, ce ar avea un caracter îndoielnic din punct de vedere moral, blasfemiator sau care poate ofensa sentimentul religios al credincioilor.

În privinţa acestor probleme, Biserica poartă un dialog activ cu autorităţile din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Moldova, Kazahstan, cu statele Asiei Mijlocii, dar şi cu alte state, cu scopul de a obţine din partea autorităţilor acestor ţări o mai bună înţelegere a poziţiei credincioşilor faţă de problemele mai sus arătate. Soborul consideră deosebit de importantă respectarea principiului libertăţii de alegere în ceea ce priveşte acceptarea sistemului electronic sau a metodelor tradiţionale de identificare a persoanei. De asemenea, Soborul face apel către autorităţile tuturor statelor ce aparţin spaţiului canonic al Bisericii noastre să adere la acest principiu. În acelaşi timp, să dea dovadă de respect faţă de libertăţile şi drepturile constituţionale ale acelor cetăţeni care refuză să accepte mijloacele electronice de identificare.În cazul în care autorităţile vor forţa cetăţenii să accepte astfel de mijloace şi îi va discrimina pe motivul refuzului lor, Soborul propune acestor oameni să se adreseze în instanţa de judecată, de asemenea, să informeze ierarhia eparhială şi, dacă este necesar, Departamentul Sinodal pentru relaţiile Bisericii cu societatea civilă.

6. În sfârşit, multe sunt lucrurile ce deja ne avertizează de faptul că ne putem confrunta cu noi provocări. Iar dacă restrângerea limitelor libertăţii personale, efectuată inclusiv prin mijloacele electronice de control, va duce la imposibilitatea liberei mărturisiri a credinţei în Hristos, iar actele legislative, politice sau ideologice, obligatorii, vor deveni incompatibile cu modul creştin de viaţă, – atunci înseamnă că a sosit vremea mărturisirii, despre care ne vorbeşte Cartea Apocalipsei (cap.13-14). În acelaşi timp, Preasfinţitul Sobor Arhieresc reamineşte despre anumite cazuri inacceptabile când anumiţi mireni, iar uneori şi clerici, se pronunţă în numele Bisericii cu privire la compatibilitatea sau incompatibilitatea vreunui sau altui fenomen, cu credinţa lui Hristos şi cu modul de viaţă creştin. Acest drept aparţine Soborului sau Sinodului ce se bazează pe Sfânta Scriptură şi pe Tradiţia Bisericii, şi care acţionează în acelaşi duh şi cuget cu toţi clericii şi păstoriţii.

 Facem apel către cler şi către toţi cei din viaţa monahală, precum şi către toţi ceilalţi fii credincioşi ai Sfintei Biserici, să dea dovadă de o deosebită atenţie duhovnicească şi de trezvie creştină în tratarea acestor chestiuni dificile, să aibă o permanentă grijă de liberă mărturisire a credinţei şi de menţinerea modului creştin de viaţă, ştiind, că numai acel om poate aduce roade bune lui Dumnezeu, care îşi petrece viaţa în Hristos şi păzeşte credinţa sa faţă de unitatea Bisericii.  (Traducere de Dumitru Lăpuşneanu – Preluare cu acordul Război întru Cuvânt, Sursa originală: patriarchia.ru)

 



Declaraţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului cu privire la incinerare - Biroul de Presă al Patriarhiei Ciprului

"În cursul reuniunii sale din 6 martie 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului a abordat problema incinerării morților, care este tratată de un nou proiect de lege. Astfel, Sfântul Sinod informează despre poziția Bisericii:

1. Problema incinerării morților nu are un caracter dogmatic pentru Biserică. Învierea morților, pe care o așteptăm, poate avea loc şi din cenuşă, deoarece „nimic nu este imposibil la Dumnezeu". Mulți sunt cei care au ajuns hrană pentru animalele sălbatice, pe uscat și pe mare, dar asta nu înseamnă că nu se vor ridica la a doua venire a lui Hristos.

2. Problema se referă la Tradiția Bisericii: trupurile care au primit Sfintele Taine ale Bisericii (Botezul, Mirungerea, Sfânta Împărtășanie etc.) sunt locuința Duhului Sfânt și trebuie să fie respectate. Trupurile oamenilor care au trăit toată viața lor în spirit creştin, continuă, chiar și după separarea lor de suflet, să fie sălaş Duhului Sfânt, Care lucrează minuni, izvorăşte miruri frumos mirositoare, rămâne neputrezit și face minuni. Acesta este motivul pentru care descompunerea violentă a trupului este evitată. În semn de respect faţă de trup, conform recomandării Apostolului Pavel, Biserica săvârşeşte slujba înmormântării acestuia. Descrierea îngropării lui Hristos, Lazăr, Iacov, Iosif etc. face referire la aceeași Tradiție. Biserica a stabilit sărbători ale descoperirii moaştelor de sfinţi, aşează moaștele martirilor în Masa Altarului odată cu târnosirea bisericilor, consideră că moaștele sfinților sunt "nestemate sfinte" și "transmit Harul lui Dumnezeu", adică acestea sunt mijloacele prin care Harul lui Dumnezeu este transmis credincioșilor. Imnografia Bisericii, de multe ori, se referă la înmormantarea corpului şi la descompunerea acestuia în elementele din care a fost alcătuit, referindu-se din nou la tradiția înmormântarii și nu la incinerarea corpului.

3. Credinţa Bisericii este aceea că fiecare om este o personalitate deosebită, distinctă înaintea lui Dumnezeu. Această caracteristică este, de asemenea, observată în caracteristicile omului, în ADN-ul său. ADN-ul fiecărui om este, de asemenea, menținut în rămăşiţele pământeşti ale acestuia, în oseminte, în timp ce, în contrast cu aceasta, cenușa rezultată din ardere este una şi aceeaşi pentru toţi. Respectând unicitatea fiecărui muritor, Biserica nu acceptă incinerarea morților.

4. Oricine vizitează mormintele celor dragi recunoaşte că se simte uşurat într-un astfel de moment. El simte că cei dragi ai lui, decedaţi, nu au dispărut. Trupurile lor sunt încă aici. Acesta este, de asemenea, un alt motiv pentru care Biserica susţine înhumarea celor adormiţi.

5. Plângerile legate de lipsa de spațiu din cimitire sau de problemele de sănătate, pot fi obiectate prin faptul că Biserica Ortodoxă recunoaște și acceptă exhumarea rămășițelor și pastrarea lor și asezarea în același mormânt, după mai mulţi ani de la deces, la o adâncime diferită etc.

6. Toți cei care nu fac parte din Biserica Ortodoxă și care, prin urmare, sunt străini de Tradiția noastră, pot adopta incinerarea, pentru ei înșiși și pentru cei ai lor. Biserica nu poate acorda aceasta posibilitate membrilor săi. Cu toate acestea, ea recomandă ca toată lumea să rămână fidela Tradiţiei. În caz contrar, pentru aceştia nu poate fi oficiată Slujba Inmormântarii, deoarece ar fi contrară crezului și tradiției respectivei persoane".



BORu – comunicat de presă despre căsătoriile homosexuale - Biroul de Presă al Patriarhiei Moscovei
Declarația Serviciului de Comunicare al Departamentului Afacerilor Externe al Patriarhiei Rusiei (DECR), privind modificările recente aduse legislației familiale în Franțși Marea Britanie:
Procesul de legalizare a uniunilor homosexuale în Europa, continuă. Proiecte de legi, în acest sens, au fost recent aprobate de către camera inferioară a Parlamentelor francez și britanic. Acest lucru se întâmplă nu numai împotriva opiniei unor membri, dar şi pe fondul protestelor masive ale cetățenilor. Aceste decizii reflectă, în domeniul legislativ, bulversările care apar în concepția căsătoriei, ca atare, în societatea europeana. Recunoașterea legală a uniunilor homosexuale și asimilarea lor în domeniul „căsătoriei” este o răsturnare a normelor legislative care reglementează relațiile familiale, inclusiv a celor care fac referire la impuneri fiscale, educație, sănătate, educația copiilor etc.
Legalizarea uniunilor homosexuale reprezintă un pas în procesul redefinirii căsătoriei și familiei, făcut într-un sens diametral opus concepției creștine. La origine, acest proces are legatură cu complacerea în individualism şi hedonism, la nivel de societate, de stat și, în cele din urmă, la nivelul întregii umanităţi. Ţările s-au angajat într-o revizuire radicală a eticii familiale tradiționale, acest proces ducând la o criză demografică foarte gravă, care se agravează în fiecare an. Revizuirea normelor fundamentale ale dreptului familial, pe care comunitatea umana l-a cunoscut de secole și care figurează permanent în codul moral al principalelor religii ale lumii, duce la auto-distrugerea popoarelor pe de-a-ntregul lor.
În acest sens, standardul legal care le permite cuplurilor homosexuale să adopte și să crească copii apare ca fiind deosebit de periculos. Este de la sine înțeles că acestor copii li se vor preda învăţăminte despre părinți, familie, valori morale și civice, într-un mod foarte diferit de sensul tradițional. Acest lucru va promova diferențele tot mai mari între sexe și, în viitor, respingerea imaginii femeii ca mamă, soție și protectoare a casei, din conștiința populară. Renunţarea definitivă la reprezentarea conform căreia bărbatul și femeia au vocația lor și se completează reciproc în familie, poate avea consecințe distructive pentru om și societate.
Biserica Ortodoxă Rusă susține și apără concepția originală creștină a căsătoriei și a familiei, uniunile conjugale binecuvântate ca Taina sfântă și susține importanța căsătoriei pentru prosperitatea și dezvoltarea societății în general. Biserica noastră își exprimă solidaritatea cu creștinii, cu membrii altor religii și, de asemenea, cu persoanele care apăra o ideologie atee, care rămân fideli conceptului tradițional de căsătorie, ca uniune între un bărbat și o femeie, și se ridică împotriva oricărei alte reprezentări a căsătoriei, impusă societății în ansamblul ei, printr-o reformă radicală juridică, fără vreun precedent în istoria omenirii.
Înţelegând pericolul acestor procese, considerâm că este important să se desfaşoare un dialog cu toate forțele civile, religioase sau ateiste, în apărarea reprezentării tradiționale a valorilor familiei. Acest criteriu este unul dintre cele mai importante în alegerea partenerilor, de care ţine cont Biserica Ortodoxă Rusă, în dialogul interreligios şi intercrestin.
(sursa: https://mospat.ru/en/2013/03/05/news82106/)


Papa Benedict al XVI-lea - împotriva homosexualităţii. Despre o mafie gay în Biserica Catolică.

Profesorul Dariusz Oko, de la Universitatea Pontificală Ioan Paul II din Cracovia, preot în arhidieceza catolică a oraşului, a scris în anul 2012 lucrarea „Alături de Papă, împotriva homosexualităţii”   despre existenţa „unei mafii gay” în cadrul Bisericii Catolice. Părintele Oko notează că descoperirea unei „reţele uriaşe de homosexuali în sânul Bisericii" vine în urma studiul său asupra criticismului filozific a propagandei şi ideologiei homosexuale, un studiu pe care mai mulţi cardinali şi episcopi l-au încurajat să îl facă. „Am început lucrarea ca o luptă împotriva unei ameninţări externe, fatale pentru Biserică şi am descoperit pe parcurs că inamicul este şi în Biserică, nu doar în afara ei."

Profesorul Oko vorbeşte despre propria întâlnire cu o clică în cadrul Bisericii care blochează obţinerea dreptăţii pentru cei care au fost abuzaţi de clerici homosexuali. „Intervenţiile noastre la diferite niveluri ale ierarhiei Bisericii erau fără folos, am dat peste un zid care nu putea fi dărâmat, chiar şi în cazuri evidente," explică el. „Ce a funcţionat a fost presiunea extremă din partea presei şi accesul direct la Papă. În rest, la nivelele de jos şi pe plan local totul este blocat." Explicând cum se formează astfel de grupuri, Oko spune că toţi clericii ştiu că este foarte posibil să fie expuşi şi atunci să protejează unul pe celălalt. Aceştia formează relaţii informale, într-un sistem ce aduce a mafie, ţintind acele poziţii care oferă putere şi bani. Părintele Oko vorbeşte despre „o teamă şi o confuzie în rândul clerului catolic din anumite dioceze şi congregaţii când vine vorba despre homosexualitate. Se ascund sub tăcere, incapabili de a formula măcar o declaraţie elementară despre învăţătura Bisericii pe acest subiect. De cine se tem? (...) Probabil le este frică de un lobby foarte puternic care îi poate arunca în dizgraţie.”

Autorul spune că Papa Benedict era la curent şi a înfruntat cu mult curaj problema. Papa a făcut din curăţarea reţelei de homosexuali şi pedofili o prioritate a pontificatului său. A demis încă de la alegere numeroase persoane compromise şi a dat instrucţiuni episcopilor din toată lumea să înlăture imediat preoţii cu comportament deviant din instituţiile de învăţământ. În anul 2008, Papa Benedict a emis o directivă prin care interzicea şi homosexualilor nepracticanţi frecvenatarea seminariilor religioase. În 2010, a apărut cartea „Lumina Lumii” a Papei Benedict, în care acesta afirma: „... atenţia cea mai mare trebuie acordată prevenţiei şi înlăturării oricărei ambiguităţi că celibatul preoţilor catolici este sinonim cu homosexualitatea”.

Părintele Oko subliniază că singur, Papa, nu poate pune capăt acestei mafii interne, ci este nevoie de curajul şi sprijinul tuturor membrilor Bisericii Catolice, altfel, „în 20 de ani vor fi distruse toate congregaţiile şi diocezele”. Între mijloacele propuse de Pr Oko pentru combaterea homosexualităţii în Biserica Catolică se numără: asocierea combatanţilor pentru a vorbi cu o singură voce puternică şi a acţiona precum procurorii din instanşele de judecată, strângerea de dovezi, folosirea internetului pentru informarea globală, păstrând mereu viu gândul că Biserica aşteaptă „întoarcerea păcătosului” şi pocăinţa lui.

Chiar înaintea începerii procedurii negocierilor pentru alegerea noului Papă, cardinalul scoţian Keith O’Brian a admis că a avut un comportament sexual inadecvat, şi-a cerut iertare public pentru acesta şi s-a retras din Conclav. (Sursa:  LifeSiteNews )

 

 



Declaraţie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului privind căsătoriile homosexuale - Biroul de Presă al Patriarhiei Ciprului

În cadrul ultimei sesiuni a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Cipru, care a avut loc în ziua de 6 martie 2013, a fost adoptată poziţia Bisericii cu privire la proiectul de lege privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex: "Sfântul Sinod a fost informat de mass-media despre un proiect de lege care a fost elaborat pentru reglementarea coabitării cuplurilor de sexe diferite şi, de asemenea, identice. Deși credem că vom fi invitaţi de către Parlament să prezentăm opiniile noastre în timpul dezbaterii pe marginea proiectului de lege, dorim să îi informăm pe credincioșii noştri despre poziția Bisericii vizavi de acest subiect:
   1. Pentru Biserică, este imposibil să se admită coabitarea a două persoane în afara Tainei Cununiei. Unirea dintre bărbat și femeie are sensul perfecțiunii spirituale a soților şi, din acest motiv, relația acestora se referă, prin Sfanta Taină a Cununiei, la legătura dintre Hristos și Biserică.
   2. Doctrina creștină nu poate justifica homosexualitatea sau să accepte coabitarea homosexualilor. Scriptura menționează că sexele, "bărbatul și femeia", au fost create de Dumnezeu. Iar Biserica îi consiliază pe cei care sunt dependenţi de viciul homosexualităţii să lupte pentru a se elibera, în același mod în care luptăm cu toţii împotriva altor patimi.
   3. Chiar dacă se acceptă aspectele sociale pentru care proiectul de lege încearcă să legifereze situaţia persoanelor care nu aparțin Bisericii, intenţia de a legifera coabitarea persoanelor de acelaşi sex rămâne o perversiune totală. Noi suntem de părere că legile ar trebui să vizeze nu doar reglementarea socială, sau satisfacerea dorințelor oamenilor, ci mai ales educația. Legile nu pot devia de la regulile de drept.

O legislatie straina de obiceiurile poporului nostru nu ar trebui să îi influențeze pe credincioși. Cu toate acestea, chiar şi în rândul persoanelor care nu au problema supraviețuirii naționale, astfel de legi atenuează sensibilitatea morală a oamenilor și contribuie la dizolvarea societății. Introducerea unor astfel de situații va fi și mai distructivă pentru poporul nostru, care luptă pentru supraviețuire națională şi, totodată, pentru sensul fizic al pământului strămoşesc. Vom fi condusi spre dizolvarea familiei, care este celula societății, și spre coruperea de moravuri".



Iniţiativă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei împotriva căsătoriilor homosexuale - Biroul de Presă al Patriarhiei Ucrainei

Sinodul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, cu ocazia reuniunii sale din 15 martie, și-a exprimat îngrijorarea faţă de depunerea unui proiect de lege, de către Consiliul de Miniștri al Ucrainei, "referitor la modificările unor acte legislative privind prevenirea și combaterea discriminării în Ucraina". Proiectul poartă numărul 2342, fiind datat cu 19 februarie 2013.  Sfântul Sinod a cerut Mitropolitului Vladimir al Kievului să adreseze o scrisoare șefului statului, primului-ministru și președintelui Parlamentului, prin care să ceară ca aceştia să nu permită adoptarea proiectului. Proiectul 2342 dă posibilitatea interpretării ca „discriminare”, a atitudinii negative tradiționale a Bisericii față de homosexualitate, exprimată de Sfânta Scriptură, de dispozițiile Sinoadelor ecumenice și de documentele oficiale ale Bisericii Ortodoxe ale Ucrainei.  "Adoptarea proiectului de lege poate oferi autorităților o bază legală pentru a limita opoziția Bisericii faţă de un mod de viață imoral", se subliniază în procesul-verbal al reuniunii Sfântului Sinod.



Marş pentru viaţă şi miting contra cip-urilor

MARŞ PENTRU VIAŢĂ

Asociaţia Pro Vita Christiana “Sf. Ecaterina” din Braşov împreună cu ASCOR Braşov au organizat  vineri, 22 martie, o zi de doliu naţional în memoria pruncilor nenăscuţi ai acestei naţii, ucişi prin avort şi contracepţie. Participanţii au purtat pe tot parcursul zilei o panglică neagră pe haină, ca acelea care s-au împărţit la ieşirea din biserică. La întrebarea ce s-a întâmplat, au răspuns că de la Revoluţie încoace au murit vreo 20 de milioane de copii din neamul acesta. De asemenea, Asociaţia Pro Vita Christiana “Sf. Ecaterina” şi ASCOR a organizat  SÂMBĂTĂ, 23 martie, un marş pentru dreptul la viaţă al copilului nenăscut, cu convingerea că pentru ca răul să se raspândească e suficient ca oamenii de bine să nu facă nimic.

În Suceava sunt ucişi 4 copii în fiecare zi prin avort. Un marş contra avorturilor s-a organizat, sâmbătă 23 martie ora 12.30 - la Biserica Sfântul Dumitru. Organizatori: Alianţa Bucovina Pentru Viaţă, ASCOR Suceava, Bucovina ProfundăFamilia Ortodoxă, Asociaţia Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei, Asociaţia Sfinţii Ioachim şi Ana, Fundaţia IPAMIA, Asociaţia Kozaciok, Asociaţia Ucrainenilor Ortodocşi din Bucovina, Asociaţia Sfântul Ioan cel Nou, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni Suceava.

MITING contra CIP-urilor

Circa 1.000 de persoane, între care preoţi şi călugări, au participat în data de 14 martie după-amiază, în Parcul Izvor din Bucureşti, la un miting “anticip” organizat de către Asociaţia Adevăr şi Dreptate pentru a avertiza populaţia cu privire la riscurile aduse de implementarea la nivel naţional a cardului electronic de sănătate şi, în general, a actelor biometrice. Cei prezenţi la miting au susţinut că datele medicale nu trebuie expuse riscurilor majore reprezentate de atacurile cibernetice şi traficul de organe. Informaţiile medicale şi personale vor fi, de acum încolo, înregistrate într-o bază de date centralizate şi, astfel, se va anula “secretul profesional, confidenţialitatea şi dreptul la viaţă intimă şi privată a cetăţenilor români”. Puteţi citi aici cuvântul adresat de Părintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, participanţilor la miting şi tuturor credincioşilor ortodocşi.

Pe lângă protestul la adresa cardurilor de sănătate, preoţii, călugării şi mirenii au manifestat şi împotriva actelor biometrice, amintind de alte state europene care au interzis astfel de documente. Printre argumente au fost menţionate problemele de siguranţă, fiind subliniat riscul ca informaţiile personale din cipurile biometrice, stocate în diverse baze de date să fie furate şi folosite de hackeri în alte scopuri. Argumentele invocate de manifestanţi (extrase din manifestele distribuite la miting): 

Nota redacţiei: Reamintim că reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe au luat în mod oficial poziţie cu privire la riscurile şi pericolele create de introducerea documentelor electronice. Astfel, Sfintele Sinoade au adresat cereri autorităţilor de stat subliniind necesitatea existenţei alternativei la documente electronice. Cetăţenilor ar trebui să li se acorde libertatea de a alege, în cunoştinţă de cauză, pentru ce tip de document optează şi care sunt implicaţiile sociale şi duhovniceşti. Puteţi consulta aceste informaţii în articolele din lista de mai jos.





Ştiri interne pe scurt (martie 2013)

Arhiepiscopia Sibiului face apel pentru adopţia copiilor abandonaţi în maternităţi

În toate bisericile din judeţul Sibiu se va face un apel către credincioşi pentru a primi în plasament sau pentru a adopta copii abandonaţi în maternităţile din judeţ. Campania de sensibilizare este rodul protocolului semnat între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi Arhiepiscopia Sibiului. În cadrul conferinţei de presă de sâmbătă, 2 martie, din Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“ a Facultăţii de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu Mihaela Tolciu, directorul executiv al DGASPC Sibiu, au explicat în ce constă colaborarea între cele două instituţii. „Ştim ce valoare are copilul şi ce importanţă are pentru familie şi pentru societate şi de aceea ne asumăm şi noi răspunderea, aşa cum am făcut şi faţă de copiii străzii. Indiferent din ce motiv au fost abandonaţi în spitale aceşti copii de către mamele lor sărmane, trebuie să venim în sprijinirea lor“, a spus IPS Laurenţiu, care a adăugat că va fi trimisă o scrisoare către toate parohiile, iar subiectul va fi abordat şi la conferinţele din primăvară, astfel încât preoţii să facă un apel către cei care au posibilitatea de a ajuta aceşti copii. În momentul de faţă, numărul copiilor pentru care se solicită o măsură de protecţie socială este în creştere. „Nu este normal să oferim îngrjire în cadrul centrelor de plasament, pentru că ele au o anumită capacitate şi nu putem să-i înghesuim acolo. Este normal ca familiile lor să se implice, iar familia extinsă, cum ar fi bunicii, unchii sau mătuşile, este solicitată să sprijine familia. Când aceste lucruri nu sunt posibile, autorităţile locale trebuie să intervină, alături de Biserică“, a spus Mihaela Tolciu, directorul executiv al DGASPC Sibiu. (a consemnat Ştefan Mărculeţ- preluare din Ziarul Lumina)

A apărut primul număr al revistei „Pentru viață”

Revista este o publicație editată de Asociaţia „Studenţi pentru viaţă”. Numărul a fost lansat cu ocazia „Marșului pentru viață” din 22 și 24 martie din România. Din Cuprins:

Revista poate fi citită online sau descarcată.  

 

Curatoriul Părintele Teofil Părăian

Cu binecuvântarea şi în prezenţa IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, vineri, 1 martie 2013, a avut loc a 2-a întâlnire a Curatoriului „Părintele Teofil Părăian” la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Cu purtarea de grijă a PS Părinte Sofian, Curatoriul pregăteşte în curând publicarea celor mai frumoase scrisori ale Părintelui Teofil Părăian şi organizarea unei tabere de spiritualitate ortodoxă închinată Părintelui Teofil. De la constituirea lui, Curatoriul mai lucrează la realizarea unui film documentar, la inventarierea arhivei audio Teofil Părăian şi la alcătuirea unei biografii şi bibliografii consistente Teofil Părăian. Primul proiect dus la bun sfârşit este amenajarea unei expoziţii permanente în chilia ucenicului Părintelui Teofil. Curatoriul este format din personalităţi ale vieţii ecleziale, publice şi laice, unite de preocuparea pentru punerea în valoare a moştenirii spirituale a Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, trecut la cele veşnice în 29 octombrie 2009, dar şi de dorinţa cinstirii memoriei Preacuvioşiei Sale. Scopul constituirii acestui Curatoriu este ca autoritatea, experienţa, competenţa şi influenţa curatorilor să-şi găsească un cadru adecvat pentru a putea sprijini demersurile şi activităţile destinate punerii în valoare a acestei moşteniri. (sursa)

Cum se socoteşte data Sfintelor Paşti

Praznicul Învierii Domnului va fi sărbătorit anul acesta, duminică, 5 mai. Paştele a fost prăznuit de la început în toată lumea creştină, însă, au existat mereu deosebiri regionale în ceea ce priveşte data şi felul sărbătoririi. Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului: „Primele reguli în ceea ce priveşte stabilirea datei Sfintelor Paşti au fost luate, la iniţiativa împăratului Constantin cel Mare, de Sinodul I Ecumenic din 325. Atunci s-a hotărât ca această sărbătoare să nu cadă  niciodată peste săptămână... După adoptarea în Apus a calendarului gregorian, apar diferențe între Apus și Răsărit pentru că Răsăritul a rămas pe calendarul vechi iulian... Data Sărbătorii Învierii Domnului poate varia între 4 aprilie şi 8 mai. Avem această variație vis-a-vis de cele două fenomene astronomice: echinocțiul de primăvară, 21 martie, și prima duminică cu lună plină după această dată... Ne legăm și de această simbolistică pentru că știm cu toții că Învierea Mântuitorului Iisus Hristos înseamnă biruința luminii asupra întunericului și a vieții asupra morții”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian. Anul viitor vom sărbători Învierea Domnului pe 20 aprilie. (basilica.ro)

Slujba Pavecerniţei Mari

Una dintre slujbele specifice Postului Mare este Pavecerniţa Mare. Aceasta face parte din cele 7 laude bisericeşti şi e una dintre cele mai vechi slujbe de seară, specifică programului de rugăciune din mănăstiri. Pavecerniţa are două forme liturgice, Ceaslovul consemnând rânduiala Pavecerniţei Mari şi a celei Mici. Ambele se compun din trei părţi distincte. În prima parte predomină rugăciunea de mulţumire pentru ziua care a trecut, partea a doua are mai mult un caracter penitenţial, exprimând mărturisirea şi pocăinţa pentru păcatele săvârşite, iar partea a treia conţine, în mod deosebit, rugăciuni de cerere, invocând ajutorul lui Dumnezeu pentru trecerea în pace a nopţii care începe. Pavecerniţa Mare este una dintre slujbele specifice Postului Mare, fiind săvârşită în toate zilele, excepţie făcând sâmbetele şi duminicile, zilele de miercuri şi vineri din săptămâna a cincea a Postului şi zilele de miercuri, joi şi vineri din Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Pavecerniţa mare se mai oficiază, în mănăstiri, şi în zilele de marţi şi joi din săptămâna brânzei, ca o anticipare a rânduielilor Postului Mare. De asemenea, se mai săvârşeşte şi în ajunul Naşterii Domnului, al Bobotezei, şi la Praznicul Bunei Vestiri. (basilica.ro)

 „Dumnezeu şi BOR să apară în noua Constituţie a României”!

Spicuiri din conferinţa de presă a Mitropolitului Ardealului, IPS Laureţtiu Streza, din 18 martie 2013: „În noua Constituţie a României ar trebui să fie trecut cuvântul “Dumnezeu”, sintagma “Biserica Ortodoxa Română – biserică naţională... “Ne pare rău că într-o ţară în care suntem 86% ortodocşi, creştini suntem 99%, ne ferim de cuvântul acesta, care e o binecuvântare. Au fost probleme şi în Constitutia UE, au fost probleme şi la noi. Ne amintim cu drag de poetul Ioan Alexandru, care foarte greu a reuşit să plaseze pe peretele Parlamentului semnul crucii. (…) cred ca nu mai este pus acum acolo”.  “Dacă în ţara noastră sunt şi alte religii sau alte culte, nu cele creştine, numele Dumnezeu nu-l opreşte pe celălalt ca să se simtă şi el cetăţean al ţării acesteia.” (...) “Ar ajuta biserica, daca s-ar trece în Constituţie, că Biserica Ortodoxă este biserica majoritară...”.

Lasati fluturii sa zboare - de Elena Tanase

Pe 21 martie 2013 a avut loc, la Bucuresti, a VIII-a aniversare a Zilei Mondiale a Sindromului Down. Acest eveniment are loc simultan in intreaga lume si anul acesta a avut sloganul ‘’I’m up, not down ‘’. Scopul acestui eveniment international este de a promova toleranta si deschiderea fata de incluziunea sociala a persoanelor cu Sindrom Down, de a pune in valoare posibilitatile acestor oameni de a tinde spre normalitate, de a practica sportul, dansul, de a fi utili societatii. Au participat 400 de persoane cu Sindrom Down din Azerbaijan, Cipru si Romania. Din judetul Teleorman au participat 10 copii si tineri de la Asociatia ’’Dai o sansa ‘’Alexandria, si anume: Tanase Teodor, Ionescu Irina, Budan Georgiana, Ispasoaia Luminita, Budica Emilian, Mihai Catalin, Craciunica Florin, Ovedenie Alin, Lupu Ionut, Apostol Adrian.

Evenimentul a debutat cu un concurs sportiv bazat pe un program aplicativ, cu obstacole, probe de indemanare si de abilitati individuale la tenis de masa, baschet si fotbal, punandu-se accent pe un ritm de viata activ si sanatos. Competitia sportiva a avut loc la Centrul Sportiv Apollo, a fost supravegheata de arbitri de la special olympics si de 95 de voluntari de la Liceul Gheorghe Sincai. A avut loc defilarea sportivilor, fiecare participant purtand ca semn distictiv, fie ciorapi in culori diferite, fie steaguri sau esarfe cu fluturi. Copiii cu Sindrom Down vor creste si-si vor lua zborul in viata, precum fluturii.

Dupa concurs, la festivitatea de premiere, fiecare sportiv a fost recompensat cu o medalie si o diploma. In acordurile muzicii lui Tudor Man, sportivii participanti au dansat impreuna, intr-o atmosfera de bucurie si prietenie. In a doua parte a zilei, a avut loc concursul international de dans folcloric. Copiii si tinerii participanti din Alexandria  au fost instruiti de d-na Elena Tanase, in colaborare  cu d-nele invatatoare Marina Burtan si Natalia Dan de la Scoala Gimnaziala Stefan Cel Mare din Alexandria. Impreuna am realizat un colaj cu cinci melodii populare, care a fost cel mai iubit moment folcloric al festivalului. A urmat o melodie din Teleorman, interpretata de Catalin Mihai, un tanar talentat, cu handicap locomotor . Costumele populare au fost autentice, iar cosurile cu flori folosite in timpul dansului au fost confectionate de copiii cu dizabilitati.

Grupul de copii din Teleorman a castigat trofeul acestei aditii a festivalului. Este important sa participam la asemenea festivitati pentru socializarea ,educarea persoanelor cu dizabilitati, pentru un schimb de experienta care sa ne ajute in lupta noastra spre normalitate. Sa nu marginalizam persoanele cu dizabilitati, ci sa gasim o solutie pentru integrarea in societate alaturi de noi toti, caci sunt de fapt semenii nostri. Ei sunt deschisi, au o inima mare si sunt fericiti cand le suntem aproape. Maica Tereza spunea: ’’una dintre cele mai mari boli pe lumea asta, este sa nu insemni nimic pentru nimeni!’’

Seminarul Rolul cultelor şi al organizaţiilor religioase în dezvoltarea economiei sociale

Institutul de Economie Socială din cadrul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile a organizat marţi, 19 martie, seminarul Rolul cultelor şi al organizaţiilor religioase în dezvoltarea economiei sociale. Raportul preliminar „Organizaţii cu profil religios angajate în economia socială în România 2012”, a constituit punctul de pornire al dezbaterilor, ce au continuat cu punctele de vedere ale principalelor culte din Romania şi ale organizaţiilor afiliate acestora, pentru a ajunge, spre final, la prezentarea a cinci studii de caz. Documentele sunt disponibile aici: http://www.stiriong.ro/ong/economie-sociala/seminarul-rolul-cultelor-si-al-organizat

Monedă aniversară dedicată Mănăstirii Antim

Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând din 4 martie, o monedă din argint cu o valoare nominală de 10 lei, dedicată aniversării a 300 de ani de la începerea construcţiei Mănăstirii Antim din Bucureşti. „Aversul monedei prezintă detalii din arhitectura bisericii Mănăstirii Antim din Bucureşti: un fragment din frontonul cu cruce şi rozeta; stema României, valoarea nominală 10 LEI, anul de emisiune 2013 şi inscripţia în arc de cerc ROMANIA. Reversul monedei redă imaginea bisericii Mănăstirii Antim din Bucureşti, portretul ctitorului Antim Ivireanul, anul începerii construcţiei 1713 şi inscripţiile în arc de cerc MANASTIREA ANTIM, BUCURESTI şi SFANTUL IERARH ANTIM IVIREANUL“ (sursa: Ziarul Lumina).



Ştiri externe pe scurt (martie 2013)

Expoziţie televizată a Giulgiului din Torino în Sâmbăta Mare a Postului Mare catolic

Publicaţia catolică Vatican Insider informează că, în data de 30 martie 2013, în Sâmbăta Mare din Postul Mare catolic, Giulgiul din Torino, despre care se crede că a acoperit trupul Mântuitorului Iisus Hristos la punerea Sa în mormânt, va fi expus public într-o emisiune televizată şi transmisă în toată lumea. Expoziţia a fost autorizată de însuşi Papa Benedict al XVI-lea, în ultimele zile ale pontificatului său. De altfel, în vizita sa la Catedrala din Torino, unde Giulgiul este păstrat, Papa Benedict a afirmat că Giulgiul este „Icoana Sâmbetei Mari” şi că „(...) acest chip, aceste mâini şi aceste picioare, trupul întreg, ne vorbesc în tăcere. Cum poate vorbi un giulgiu? Prin sânge, căci sângele este viaţă! Giulgiul este o icoană pictată în sânge, sângele unui om care a fost răstignit, încununat cu spini, a cărui coastă a fost împunsă... Fiecare urmă de sânge vorbeşte despre viaţă şi despre iubire. (...)”

Scade creştinismul, creşte islamul 

În data de 3 octombrie 2013, rugăciunea musulmană „namaz” va avea loc în fosta biserică luterană Kapernaumkirche din Hamburg ca "semn de integrare a musulmanilor locali în societatea germană şi europeană".  Nu este prima demonstraţie de „toleranţă religioasă”, surprinzătoare, din partea Hamburgului. Anterior, Centrul Islamic Nour a mai cumpărat o biserică luterană din Hamburg. "Tranzacţia a devenit posibilă datorită numărului de enoriaşi care a scazut dramatic în ultimii ani. Nimeni nu mai avea nevoie de biserică... " afirmă administraţia locală. Potrivit presei germane, cel puţin 800 de biserici au fost închise în întreaga ţară, începând din 1990. Şi, deşi nu toate dintre ele au fost transformate în moschei, tendinţa este evidentă. În ţara vecină, Franţa, lucrurile sunt destul de asemanatoare, clericii creştini trăgând semnale de alarmă că din ce în ce mai multe persoane renunţă la credinţa tradiţională europeană. Roman Silantiev, un profesor asistent la Universitatea de Literatura din Moscova a declarat într-un interviu recent, pentru radioul Vocea Rusiei, că ceea ce se întâmplă în Hamburg şi în alte oraşe germane atestă un fel de colaps simbolic al Creştinismului Apusean: credinţa cea mai progresistă, care altadata susţinea dominaţia globală, astăzi cedează teren, fără luptă. Se pare că Europa îşi leapadă valorile creştine. Dar, contrar aşteptărilor necredincioşilor, Islamul şi ideile non-seculare sau ateiste vor umple nişa proaspăt creată. (sursa: lacasuriortodoxe.ro)

Creştinii din Israel

Cu ocazia Cră­ciunului anului 2012, Biroul Central de Statistică al statu­lui Israel a anunţat că în ţară trăiesc 158.000 de creştini. Aceştia reprezintă 2% din to­talul populaţiei. 80,6% dintre creştinii care locuiesc în Is­rael sunt arabi. Ceilalţi sunt în principal creştini declaraţi, care prin emigrare a unuia din­tre parteneri au venit din ţările fostei Uniuni Sovietice pentru a se stabili în Israel. Cei mai mulţi dintre creşti­nii arabi (71%) trăiesc în nordul ţării, în sate şi oraşe mai mici. În Ierusalim şi împrejurimi trăiesc 9,5%, în timp ce în oraşul-port Haifa trăiesc aproxima­tiv 13% dintre creştinii arabi ai Israe­lului. Cele mai mari comunităţi de creş­tini arabi se află în Nazaret (22.400 de persoane), Haifa (14.400), Ierusalim (Il. 700) şi Şfaram, în apropiere de Haifa, cu 9400 de locuitori arabo-creştini. Creştinii ne-arabi trăiesc aproape exclusiv în centrele urbane: 38,6% în Tel Aviv şi împrejurimi, 34,7% în Haifa şi împrejurimi şi 11 ,6% în Ierusalim. În sudul ţării trăiesc 14%. În Tel Aviv locuiesc 2900 de creştini nearabi, în Ie­rusalim 3000, iar în Haifa 3400. Rata medie a natalităţii creştinilor din statul Israel este de 2,2 copii, nu­mărându-se printre cele mai mici din totalul de grupuri demogra­fice ale ţării. În comparaţie, o femeie musulmană are în medie 3,5 copii, o femeie evreică 3, iar o femeie druză 2,3 copii. Potrivit Biroului Central de Statistică al Israelului, comunitatea creştină se dis­tinge de alte grupări etnico-­religioase ale ţării în special prin succesul ei în educaţie. Aproximativ 64% dintre ele­vii arabo-creştini ai ţării în­cheie educaţia şcolară de 12 ani cu bacalaureatul. În cazul copiilor musulmani, acest procentaj este de 48%, la copiii druzi de 55%, iar la copiii evrei ai ţării de 59%. Această tendinţă se continuă în educaţia universitară. Comunitate a creştină a Israelului a în­registrat în anul academic 2011/2012 un total de 5700 de studenţi, care re­prezintă 1,8% din totalul studenţilor israelieni. (Sursa: Revista  "Stiri din Israel" nr. 2/2013)

Administraţia Obama cere legalizarea căsătoriei gay

La 1 martie 2013, Administraţia Barack Obama a cerut oficial Curţii Supreme să abroge o lege, intrată în vigoare în anii '90, care defineşte, la nivel federal, căsătoria drept uniunea între un bărbat şi o femeie, potrivit unui document obţinut de AFP. Solicitarea administraţiei Obama menţionează că textul legii prezintă discriminare şi „împiedică zeci de mii de cupluri homosexuale, căsătorite legal în confirmitate cu legile statului de care aparţin, să beneficieze de aceleaşi avantaje federale de care se bucură cuplurile heterosexuale". Cei nouă judecători ai Curţii trebuie să analizeze, în perioada 26-27 martie, recursul împotriva acestei legi şi să decidă dacă legalizează căsătoria între persoane de acelaşi sex. Cererea preşedintelui urmează politica pro-gay pe care acesta a afirmat-o tot mai clar în ultimii ani, chiar şi în discursul cu ocazia învestirii pentru al doilea mandat de preşedinte al Statelor Unite ale Americii. (sursa Semnele Timpului)

            Nota redacţiei: Despre implicaţiile medicale, morale şi spirituale ale homosexualismului, precum şi despre poziţia Bisericii Ortodoxe privind acest subiect, citiţi în articolul nostru: NU căsătoriilor între persoane de aceaşi sex.

Biserica Ortodoxa Bulgara a fost nominalizata la premiul Nobel pentru Pace 2013

Ocazia o reprezintă cea de-a 70-a aniversare a salvării evreilor bulgari de la deportarea în taberele de concentrare naziste, din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Parlamentarul bulgar Lachezar Toshev a făcut nominalizarea, afirmând că vrea să facă Biserica Ortodoxă Bulgară mai populară şi cunoscută la nivel mondial, subliniind că implicarea acesteia în salvarea evreilor este fără precedent la nivel internaţional şi trebuie să fie recunoscută, scrie Novinite. Toshev a mai explicat ca Biserica a fost sub controlul teritorial al lui Adolf Hitler, însă a îndrăznit să se opună în mod deschis acestuia, nu doar deportărilor, ci şi legilor care îi discriminau pe evrei. Nominalizarea este o premieră, fiind pentru prima oara când este implicată o instituţie religioasă.

 „Bisericile împreună pentru drepturile omului”

Conferinţa Bisericilor Europene a organizat pe 7 şi 8 martie o întâlnire cu tema „Bisericile împreună pentru drepturile omului“ la Helsinki, în Finlanda. (Sursa: site-ul ceceurope.org.) Conferinţa are ca scop clarificarea conceptului de drepturile omului din perspectiva creştină şi se prezintă puncte de vedere asupra acestui concept din partea Bisericilor Ortodoxe, Catolice şi Protestante. Întâlnirea din Finlanda va continua discuţiile şi concluziile care au fost creionate în urma unei alte conferinţe pe această temă, „Drepturile omului - întrebări şi dificultăţi“, care a avut loc în decembrie 2011. (Sursa: site-ul ceceurope.org.)

Declaraţie fermă a Vaticanului privind ameninţarea la adresa libertăţii religioase

La sfârşitul lunii februarie 2013, a avut loc, la Geneva, a 22-a reuniune a Consiliului Drepturilor Omului. Într-o declaraţie fermă, reprezentantul Vaticanului, Arhiepiscopul Dominique Mamberti, a concluzionat că drepturile fundamentale ale omului nu sunt universale doar pentru că sunt recunoscute de majoritatea statelor, ci mai ales, pentru că se bazează pe etică şi demnitatea fiinţei umane: "apărarea vieţii umane, de la concepţie si până la moartea naturală, protejarea drepturilor copiilor, inclusiv dreptul de a avea o familie bazata pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, responsabilitatea prioritară faţă de educaţia copiilor, drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ale migranţilor şi ale refugiaţilor, protejarea libertăţii religiei, libertatea de exprimare, lupta împotriva discriminării bazate pe sex, religie, rasă şi culoare, precum şi lupta împotriva violenţei împotriva femeilor". Vaticanul avertizează că aceste "drepturi noi"(n.n. de exemplu, primatul tratamentului egal faţă de homosexuali în raport cu libertatea religioasă; cercetarea asupra embrionilor umani, legalizarea eutanasiei), care sunt discutate de Consiliul pentru Drepturile Omului, "pun în pericol universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi, prin urmare, credibilitatea Consiliului. „În timp ce, pentru mulţi oameni, drepturile fundamentale ale omului sunt încă o aspiraţie practic inaccesibilă, mecanismele naţiunilor pentru promovarea acestor drepturi suferă de unele contradicţii grave, ciocnirile se multiplica între grupuri şi interesele private primează, în loc să fie urmărit binele comun". (sursa)

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Sfânta Scriptură într-o lume secularizată - Pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană

 

SFÂNTA SCRIPTURĂ ÎNTR-O LUME SECULARIZATĂ: EFICIENTĂ SAU INEFICIENTĂ?

 

Cauzele nerodirii cuvântului lui Dumnezeu în lumea modernă

Prin cuvânt Dumnezeu a creat Universul în toată măreţia şi frumuseţea sa. Prin cuvântul lui Dumnezeu profeţii au menţinut trează credinţa şi au călăuzit omenirea la adevăr, dreptate, schimbând adesea, din temelii structurile ei... În acest context, se ridică, în mod firesc, câteva întrebări care îi vizează nu numai pe simpli creştini, ci şi întreaga lume eclesială, teologică, indiferent de confesiune sau modul de exprimare a credinţei. Unde se arată astăzi puterea cuvântului? Cum se face că aceeaşi armă care în trecut a săvârşit atâtea biruinţe, astăzi are o înrâurire atât de anemică pentru cugetele oamenilor timpului nostru?... Să ne referim la câteva din cauzele nerodirii cuvântului în lumea modernă, în care trăim, secularizată, desfigurată în chipul ei moral de cele mai abominabile patimi, adesea ridicate la rang de cult, ca în Corintul vremii pauline, încercându-se astăzi, culmea, nu o dată, a li se găsi chiar o justificare teologică.

 a) Lipsa interesului faţă de cuvânt şi abordarea acestuia cu necredinţă

(...) Nenorocirea timpului nostru este că oamenii arată interes pentru orice: pentru afaceri, pentru distracţii, pentru sport, pentru schimbările din viaţa politică, pentru o afirmare rapidă în ierarhia socială etc. Iar Legea Domnului sau cuvântul Său nu mai este în gândirea şi preocupările lor sau ale noastre. Vestea cea bună adusă de Fiul lui Dumnezeu, de care este plină Scriptura, nu mai interesează decât pe foarte puţini. Ce să facă omul ca să se îmbogăţească în Dumnezeu sau să intre în împărăţia Sa, nu mai intră în preocupările moderne. Cuvântul rostit este puţin ascultat şi cu atât mai puţin căutat. În foarte multe case Sf. Scriptură este doar una din cărţile înşirate între altele multe sau puţine, lăsate în ceaţa uitării. Şi – atunci, cum să răscolească cugetul omului modern şi să întoarcă inima lui spre Creatorul său?

Sf. Ap. Pavel declara romanilor că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu spre mântuirea tuturor celor care cred (Rom. 1, 16), şi aceasta deoarece cuvântul lui Dumnezeu lucrează (evnergei/tai) în voi, cei ce credeţi (evn u`mi/n toi/j pisteu,ousin) (I Tes. 2,13). Rezultă din aceste texte, în mod limpede, că cuvântul lucrează doar acolo şi în acela care îl primeşte cu credinţă, înţelegând prin ea puterea lui Dumnezeu care lucrează prin el, şi nu acolo unde este primit doar ca unul pur omenesc. Pasajul din I Petru. 1, 22 - 23 ne face să înţelegem că, în perioada apostolică puterea mântuitoare a cuvântului, ca şi cea a tainelor, era considerată a fi contingentă cu credinţa şi căinţa: Curăţiţi-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi... fiind născuţi ă doua oară nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu Celui viu şi care rămâne în veac. Astfel, creştinii se alipesc lui Hristos printr-o continuă reînnoire a făgăduinţei date la Botez.

 b) Citirea şi ascultarea cuvântului în afara comuniunii Duhului şi a rugăciunii

Raţiunea omenească singură nu este suficientă în pătrunderea Scripturii şi înţelegerea lui Dumnezeu ca subiect al Cuvântului ei, ci este nevoie de o înţelegere metamorfozată de Sfânta Scriptură într-o lume secularizată energiile Duhului, care depăşeşte puterile raţiunii omeneşti. Cu cât dobândim prin rugăciune aceste energii, cu atât mai mult se dezvoltă ceea ce este creat. O lectură în stare de rugăciune, sub asistenţa Duhului, insuflată astfel de Duhul Sfânt este o lectură în care limitele simplei creaturi sunt depăşite: mintea omenească devine capabilă de noi înţelegeri, reflecţii, interpretări şi concepţii, fiind ridicată în transcendenţa lui Dumnezeu care ne dă o astfel de înţelegere.

Sf. Ap. Pavel este foarte tranşant în privinţa interpretării Scripturii, avertizând pe cel ce doreşte să se angajeze într-o astfel de lucrare „că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia” (2 P.1,20). Motivul atenţionării este simplu: „Pentru că niciodată proorocirea nu s-a făcut după voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (2 P.1,21)... Numai cine uneşte cercetarea Scripturilor cu strădania sa, pe drumul îndumnezeirii sale, se află pe această cale şi poate „să coboare în adâncul explicării Scripturii”. „Cunoştinţa întocmai a cuvintelor Duhului - afirma Sf. Maxim Mărturisitorul -, se descoperă numai celor vrednici de Duhul, adică numai acelora care printr-o îndelungată cunoştinţa cuvintelor dumnezeieşti”.

Aşadar, numai cu metode ştiinţifice, sensul ultim al Scripturii nu poate fi pătruns. Doar rugăciunea deschide inima noastră înţelegătoare luminii Duhului Sfânt, care ne ajută să ne ridicăm la nivelul celui ce a scris, înţelegând ceea ce a scris în stare de insuflare. Aceasta este lectura insuflată. Numai mintea unită cu inima în rugăciune percepe în mod global în Cuvântul lui Dumnezeu sensul şi puterea acestuia. Tocmai acesta este şi motivul pentru care la Sf. Liturghie s-a înserat o extraordinară rugăciune, pe care preotul o rosteşte în taină, înainte de citirea Sf. Evanghelii şi în care el se roagă pentru sine şi pentru credincioşi astfel: „Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoaşterii Dumnezeirii Tale şi deschide ochii gândului nostru spre înţelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri, ca toate poftele trupului călcând, vieţuire duhovnicească să petrecem, cugetând şi făcând toate cele ce sunt spre bună plăcerea Ta. Că Tu eşti luminarea sufletelor şi a trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeul nostru...”.

Accentul în această rugăciune cade pe cererea de luminare a minţii şi de deschidere a gândului spre înţelegerea sensului Cuvântului Evangheliei, care urmează a fi rostit şi în care este prezent Iisus Hristos. Nu se poate realiza înţelegerea şi unirea cu El prin cuvânt, decât după o transformare a minţii, a gândului şi a inimii şi care se produce în rugăciune, cu invocarea Duhului. Deci, este nevoie pentru unirea cu El, de un gând deschis, pentru înţelegere şi de inimă luminată de Duhul, pentru primire. Faptul acesta devine evident în evenimentul Schimbării la faţă a Mântuitorului, pe muntele Taborului, când a fost nevoie ca ochii şi minţile Apostolilor să fie ele însele transformate de lumina divină, venită tocmai în momentul în care Hristos se ruga (Lc. 9,29). Dacă creştinul nu se transformă citind, rostind sau ascultând Cuvântul Scripturii, el nu primeşte decât doar câteva simple noţiuni sau cunoştinţe naturale, rămânându-i astfel exterior Cuvântul. Este nevoie, prin urmare, de Duhul Sfânt pentru a înţelege şi citi Scriptura; este nevoie să fim modelaţi de Duhul pentru a ne împărtăşi de Hristos, prin Cuvânt, împărtăşire care se realizează în mod cu totul special în comunitatea liturgică.

 c) Separarea cuvântului lui Dumnezeu de experienţa euharistic - liturgică

Liturghia este pentru credinciosul ortodox cadrul în care Hristos rămâne mereu în mijlocul celor ce mărturisesc învierea Lui. Prin intermediul ei, viaţa şi activitatea Mântuitorului Hristos, prinsă în paginile Sfintei Scripturi este actualizată, liturghia reprezentând o continuare harică a evenimentelor Scripturii. În nici un alt act al Bisericii, în nici o altă formă de manifestare a ei nu este actualizat Hristos şi învăţătura Sa în măsura în care acest lucru se petrece în liturghie şi în Sfintele Taine. Ea reprezintă intervenţia mântuitoare a lui Dumnezeu prin Iisus Hristos în lume şi este un document despre felul în care a fost primită şi trăită această intervenţie de către comunitatea creştină.

În Liturghia cuvântului se transmite Scriptura aşa cum a fost ea înţeleasă şi trăită în istorie de către creştini şi se interpretează, făcându-se actuală pentru noi, iar în liturghia euharistică, creştinii trăiesc momentul Rusaliilor, al invocării Duhului Sfânt, urmând să se unească în mod deplin cu Hristos cel euharistic. Biblia nu poate fi, aşadar, separată de Liturghie pentru că Liturghia însăşi este concepută cu ajutorul Scripturii. Ceea ce nu este biblic, la modul textual, în Liturghie, este, în general, fie o parafrază a textului biblic, fie un comentariu care utilizează la rândul său însăşi cuvintele Sfintei Scripturi. Spre deosebire de ermineutica modernă, în liturghie accentul nu cade pe textul sacru şi transmiterea lui, ci pe evenimentul şi mesajul pe care îl transmite şi care este aprofundat, actualizat şi trăit în comunitatea liturgică. În Hristos, comunitatea liturgică contemporană este o continuare a aceleia căreia Iisus i-a adresat cuvântul Său dătător de viaţă şi prin intermediul Duhului Sfânt ea descoperă sensul Scripturii, care a însufleţit pe creştini de-a lungul istoriei. Odată descoperit acest sens, el este interpretat la nivelul actual al vieţii şi devine normativ pentru comunitatea liturgică contemporană. În acest sens, ruptă de viaţa liturgică şi spirituală a Bisericii, Scriptura nu reprezintă cuvântul viu, ci doar un text de studiu, pentru o cunoaştere intelectuală, lucru care este departe de a satisface scopul pentru care ea a fost consemnată în scris, păstrată şi transmisă de către Biserică.

Ermineutica contemporană ortodoxă nu poate interpreta Scriptura decât în legătură cu Euharistia şi cu experienţa euharistică a comunităţii, pentru că numai aici a fost ea citită şi interpretată de la început. Fără să nege istoria şi transmiterea adevărului prin mijloacele culturale ale epocii, Părinţii Bisericii au interpretat istoria în lumina euharistică şi în această experienţă ea primeşte noi dimensiuni.

În cadrul liturghiei euharistice, Hristos se consumă, după cum se exprimă Fer. Ieronim, în două forme: „Noi mâncăm şi bem trupul şi sângele Său în dumnezeiasca euharistie, dar şi în lectura Scripturilor”. Din acest motiv, Scriptura trebuie să fie privită prin prisma lui Hristos euharisticul, oferindu-se şi ea spre hrană creştinilor, ca şi El. În acest sens, „dacă pentru trupul şi sângele Mântuitorului - spunea Origen - manifestăm o grijă deosebită ca nu cumva vreo fărâmitură să cadă pe jos şi să o pierdem, atunci aceeaşi grijă datorăm şi faţă de cuvintele lui Hristos din Scriptură, pentru că păcatul este acelaşi în cazul pierderii”.

(...) Liturghia cuvântului se împlineşte, astfel, în şi prin Liturghia euharistică, Taină a tainelor, care transformă cuvântul dintr-un simplu mesaj despre Iisus într-o participare reală la viaţa Sa dumnezeiască.

 d) Neimplicarea existenţial-ontologică a destinului uman în realitatea cuvântului dumnezeiesc.

Marea ispită a lumii contemporane vizavi de Cuvântul lui Dumnezeu este aceea că faptele, întâmplările relatate de Biblie, cuvântul pe care îl conţine sunt considerate ca aparţinând trecutului milenar şi că nu ne mai privesc pe noi.

Numai că toate acestea trebuie înţelese ca fiind „chemările de acum”40, adresate de către Dumnezeu, nouă. Orice pasaj din Biblie şi în special din Evanghelie, trebuie privit şi înţeles ca fiind mesajul adresat de Dumnezeu nouă, acum, când ne caută să ne vorbească, să intre în casa noastră, să ne mântuiască. A citi, a rosti sau asculta cuvântul fără această credinţă, însemnează a rămâne exteriori cuvântului şi puterii sale.

(...) Lumea de azi are o singură alternativă în a îndepărta sabia mâniei lui Dumnezeu de deasupra ei: să primească, să asculte, să trăiască şi să înţeleagă cuvântul lui Dumnezeu ca o chemare mereu actuală, adresată ei şi nouă personal. „Tu eşti acela!” este un avertisment. „Eu sunt acela!” este mărturisirea şi exprimarea salvării; Eu sunt Betleemul care nu are loc pentru adăpostirea lui Iisus; Eu sunt Petru care mă leapăd de Domnul la cea mai mică încercare; Eu sunt Iuda care îl vând pentru interese materiale, Eu sunt Saul care îl prigonesc pe Iisus cu păcatele mele… şi nu: Tu eşti acela! (fragment extras din studiul cu acelaşi titlu susţinut de Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană la un simpozion despre Sfânta Scriptură în context contemporan)



Sfânta Tradiţie şi ereziile
Învăţătură despre post a Părintelui Savatie Baştovoi

 "Ce poate fi mai absurd decât postul, într-o religie care se grozăveşte să-i redea omului libertatea? Cum poţi să te numeşti liber, când trebuie să te abţii de la lucrurile care îţi plac, când trebuie să faci ceea ce nu vrei! Postul este abţinerea nu doar de la mâncăruri, ci şi de la toate plăcerile trupeşti. Cum să nu vezi în aceasta un atentat la cel mai nobil instinct din câte le are omul - libertatea? Dacă postul este o obligaţie, atunci Evanghelia este o capodoperă a literaturii absurdului. Conştientizand aceasta, protestanţii au hotărât să renunţe la post. Însă, oricât de multe citate nu s-ar aduce din Apostolul Pavel şi chiar din cuvintele Mântuitorului Însuşi, îndemnul la postire stă ca un ghimpe în ochiul celui care cunoaşte cât de cât Scriptura. Toţi drepţii de până la Hristos au postit. Postul era premergător întâlnirii cu Dumnezeu sau unei descoperiri. Moise s-a suit pe munte după patruzeci de zile de nemâncare şi aşa a vorbit cu Dumnezeu. Noul Testament nu este deloc altfel, el începe cu un postitor - Ioan Botezătorul. Mântuitorul Însuşi a postit înainte de a ieşi la predică. Nu putem, aşadar, să dăm la o parte postul pornind de la câteva versete biblice, atunci când chiar cei care le-au rostit au fost ei inşişi nişte mari postitori; mi se pare mai decent să punem la îndoială puterea noastră de înţelegere a acelor versete.

Hristos a fost întrebat odată de ce ucenicii Lui nu postesc (Mt. 9, 14). De aici mulţi au înţeles că apostolii şi Mântuitorul Însuşi erau nişte mâncăcioşi (Mt. 11, 19). Însă întâmplarea în cauză ne descoperă, de fapt, că apostolii şi Mântuitorul umblau tot timpul flămânzi. Aceasta se vede foarte bine şi din conflictul pe care l-au avut cu Iudeii din cauză că ucenicii au mâncat spice sâmbăta. Apostolii erau atât de ocupaţi cu predica, incât uitau să mănânce, iar faptul că au rupt spice arată cât erau de flămânzi şi că obişnuiau să mănânce pe unde apucau. Mântuitorul însă nu a mâncat cu ei, reproşul fiind îndreptat numai împotriva ucenicilor; El era pildă de postire. Că ucenicii mâncau puţin, reiese şi din scena înmulţirii pâinilor, de unde aflăm că aveau numai cinci pâini şi doi peştişori. Deşi erau departe de localitate, în imposibilitate de a-şi procura hrana, ei sunt gata să dea şi acest puţin mulţimilor (neştiind că ele vor fi înmulţite!), ceea ce ne descoperă că ei erau obişnuiti cu foamea mai mult decât oamenii de rând. Aşadar, Mântuitorul şi apostolii posteau, atâta doar că ei nu numărau zilele ca fariseii. La întrebarea lor, Hristos, totuşi, le zice că, deşi "fiii nunţii nu au motive să postească atâta vreme cât Mirele este cu ei, vor veni zile când Mirele se va lua de la ei, în zilele acelea vor posti" (Lc. 5, 34-35). Zilele "acelea", în care Mirele S-a luat, sunt miercuri, ziua vinderii şi vineri, ziua răstignirii. La anul 50, apostolii convoacă un sinod la Ierusalim, unde stabilesc postul în aceste zile pentru credincioşi.

Aşa că, protestantii au inţeles bine că postul nu este o obligaţie. Postul de silă nu are motivaţie, ca orice lucru gratuit şi lipsit de sens. Acesta, însă, nu este motiv de a blama postul. Postul trebuie înteles în toată nobleţea lui, pentru că el este manifestarea supremă a libertăţii umane. Anume aşa înţelegeau postul primii creştini, sens care s-a pierdut în zilele noastre. "A mânca - scrie Sf. Efrem Sirul în veacul IV -, ţine de legile firii, dar a posti ţine de libertate". Cine se poate lăuda că mănâncă doar pentru că "aşa vrea el"? Nu, tu mănânci pentru că nu poţi să nu mănânci, voinţa ta reiese din instinctul firesc, nu din libertate. Sigur că nu este nici un rău în aceasta, nici un păcat, dar nu este nici virtute. Virtutea este rod numai al libertăţii. "Orice lucrare care nu se face dintr-o desăvârşita libertate - spunea părintele Sofronie Saharov (+ 1993) -, nu poate avea valoare veşnică". Postirea este alegerea liberă de către om a unei vieţi mai nobile, care are în ea ceva din realităţile vieţii veşnice [...]." (Post şi Libertate – ieromonah Savatie Baştovoi)

 



ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Pregătirea pentru Sfânta Spovedanie (I) - Arhim. Visarion Joantă
 
Prima săptămână din postul Sfintelor Paşti este considerată de foarte mulţi credincioşi un fel de „săptămână mare”, „săptămână duhovnicească”. Când eram copil observam cum bunica, dar şi alţi credincioşi mai în vârstă, participau la slujbele săvârşite în biserică în această primă săptămână. Vinerea şi sâmbăta se spovedeau, urmând ca duminică la Sf. Liturghie să se împărtăşească. Când am mers la Teologie, la Sibiu, am întâlnit ceva semănător. În prima săptămână a Postului Sf. Paşti, acelaşi lucru se făcea şi în Postul Crăciunului, dar şi  ultima saptămână de şcoală din aceste posturi erau socotite „săptămâni duhovniceşti”. În aceste săptămâni eram îndatoraţi ca să ne spovedim la unul din duhovnicii sau preoţii profesori ai facultăţii, urmând ca cei care primeau dezlegare să se împărtăşească la Sf. Liturghie. În aceste săptămâni erau invitaţi părinţii profesori sau preoţi cu o bogată experienţă pastorală şi duhovnicească să ne ţină cuvântări şi meditaţii care aveau ca scop pregătirea noastră duhovnicească pentru a ne împărtăşi cu vrednicie de aceste două sfinte taine. Când am mers în parohie am întâlnit acelaşi obicei duhovnicesc bun: în prima săptămână a posturilor veneau mai mulţi credincioşi să participe la sfintele slujbe, să se spovedească şi să se împărtăşească, pentru că ziceau ei „la noi prima săptămână din post o numim săptămână mare, deoarece cei mai în vârstă se spovedesc şi se împărtăşesc de două ori în posturile mari”.
Ceva asemănător este şi în rânduiala mănăstiri noastre, căci în prima şi în ultima săptămână a postului Sf. Paşti şi în postul Naşterii Domnului obştea mănăstirii să se spovedească şi să se împărtăşească.
Intrăm în postul Sf. Paşti. Cu toţii, credincioşi mireni şi călugări, ne-am angajat în această lucrare duhovnicească a postului, în aceste „zile preacinstite” cum sunt numite în rugăciunea amvonului de la Sf. Liturghie a darurilor mai înainte sfinţite.
Urmărim prin această lucrare duhovnicească ca să ne zidim pe noi înşine şi cu toţii întreolaltă „casă duhovnicească” în care să sălăşluiască Duhul lui Hristos (Cf. I.P.2,5), adică, dorim să ne curăţim sufletele şi trupurile, să ne înfrânăm de la pornirea poftelor păcătoase, toate acestea pentru a ajunge să ne închinăm cu vrednicie de marele praznic al Învierii Domnului, aşa cum mărturisim tot la Sf. Liturghie a Darurilor celor mai înainte sfinţite (Rugăciunea Amvonului).
A ne zidi pe noi înşine şi cu toţii întreolaltă „casă duhovnicească) nu este un lucru chiar atât de uşor. În Evanghelia de la Luca, la cap. 14, se spune că un om înţelept înainte de a-şi zidi turn (casă) stă mai întâi să-şi facă o socoteală asupra cheltuielilor care le necesită această lucrare, ca nu cumva punând temelia să nu o mai poată termina, căci va fi luat râs de ceilalţi oameni care vor zice:”Acest om s-a apucat să zidească, dar nu a putut isprăvi” (Lc.14,30).
Parafrazând aceste cuvinte în legătură cu lucrarea postului la care ne-am angajat, putem spune că fiecare dintre noi ne-am angajat să ne zidim pe noi înşine şi unii pe alţii „casă duhovnicească”. Am mai clădit şi până acum, va trebui să clădim până la sfârşitul vieţii. Dar poate s-a întâmplat că uneori nu am clădit bine, şi în astfel de situaţii casa noastră duhovnicească s-a dărâmat când cărămizile au fost prea grele, sau numai s-a avariat. Şi într-un caz şi în altul trebuie să reîncepem lucrarea noastră din nou. Pentru a putea face lucrul acesta este nevoie ca să chibzuim asupra cauzelor care au dus la dărâmare sau avariere a „casei noastre duhovniceşti”. Este nevoie cu alte cuvinte de o pregătire a noastră înainte de a începe lucrul duhovnicesc.
Se pune întrebarea: Cum să ne pregătim pentru a putea face o spovedanie bună, pentru că de acest lucru depind ostenelile noastre în aceste „prea cinstite zile”.
Pe parcursul anilor de activitate pastorală am constatat că mulţi credincioşi care veneau la spovedanie nu ştiu să se spovedească. Unii spun la spovedanie faptele bune pe care le săvârşesc, dar lucrul acesta nu aparţine de spovedanie. În spovedanie mărturisim păcatele, fărădelegile şi relele pe care le săvârşim în viaţă. Alţii vin şi spun la spovedanie că au săvârşit toate păcatele, dar fără să spună care sunt. Nici o astfel de spovedanie nu e bună. Sunt şi din aceea care spun: întrebaţi-mă dumneavoastră părinte ! Nici acest mod de spovedanie nu este prea bun! Spovedania este mărturisirea păcatelor de către credincios în faţa preotului duhovnic, primind de la Dumnezeu, prin mijlocirea preotului duhovnic), iertare şi dezlegare, dacă sunt îndeplinite, bineînţeles, condiţiile iertării şi dezlegării.
De aceea, pentru a putea face o spovedanie aşa cum cere învăţătura de credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe, şi anume sinceră, completă, cu responsabilitate faţă de taina Spovedaniei, trebuie neapărat să ne pregătim şi să chibzuim la acest lucru, şi nu numai în momentul când plecăm genunchii în faţa preotului duhovnic.
Cum putem realiza lucrul acesta ?
Prin rugăciune, prin meditare, prin conştientizare, prin responsabilizare şi reflexie asupra stării noastre religios – morale.
1. Primul lucru este să citim „Canonul de umilinţă către Mântuitorul Iisus Hristos” care se găseşte în Ceaslov. Lucrul acesta să-l facem cu 2-3 zile înainte de a merge la spovedit. De ce să facem lucrul acesta ?  Alcătuirile acestui canon au darul şi puterea de a ne introduce într-o adevărată atmosferă de umilinţă şi căinţă faţă de felul cum ne chivernisim darul vieţii; au darul de a ne atrage atenţia asupra deşertăciunii trăirii în compania dulceţei păcatului, precum şi de paguba duhovnicească pe care ne-o creează această deşertăciune. Se spune într-una din aceste alcătuiri: „Desfătată şi plăcută este calea dezmierdărilor, dar amară va fi ziua cea de apoi, când se va despărţi sufletul de trup. Deci, pocăieşte-te de acestea, suflete al meu, pentru împărăţia lui Dumnezeu”(Peasna a 4-a), sau alta: „Suflete al meu, pentru ce te îmbogăţeşti în păcate ? Pentru ce faci voia diavolului ? În cine îţi pui nădejdea ? Părăseşte-te de acesta şi te întoarce către Dumnezeu strigând: Îndurate Doamne, miluieşte-mă pe mine păcătosul”(Condac).
2. Creându-ne această stare de umilinţă, de căinţă, de responsabilizare şi luare aminte la viaţa noastră atât din punct de vedere sufletesc, cât şi trupesc, să mergem mai departe cu pregătirea noastră, şi anume examinarea propriei noastre stări sufleteşti, cercetându-ne felul cum ne îndeplinim sau nu ne îndeplinim îndatoririle noastre faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică, faţă de oameni şi faţă de noi înşine.
Pentru a ne fi mai uşor lucrul acesta vă sfătuim să citiţi cu luare aminte rugăciunea a treia, către Preasfântul Duh, din rânduiala „Rugăciunii de seara” şi rugăciunea a noua, către îngerul păzitor, din rânduiala „Rugăciunii de dimineaţa” în care sunt înşirate mai multe păcate, în care ne putem regăsi fiecare dintre noi zilnic sau de - a -  lungul unei perioade de timp. Aceste două rugăciuni le-am putea socoti ca pe o spovedanie intimă, cu noi înşine, pe care trebuie să ne-o facem în fiecare seară şi dimineaţă.
3. De mare folos sufletesc sânt  apoi cărţile de rugăciuni în care se găsesc povăţuiri asupra felului cum trebuie să ne facem mărturisirea păcatelor. Avem, în aceste cărţi expuse păcatele după gravitatea lor, păcate de moarte, strigătoare la cer, grele, dacă împlinim sau nu faptele milei trupeşti şi sufleteşti, şi altele, lucruri care sunt în strânsă legătură cu Spovedania.
Făcând aceste lucruri înainte de spovedanie ne dăm seama mai uşor de starea sufletească în care ne aflăm, ne dăm seama mai uşor dacă „casa noastră duhovnicească” este dărâmată sau numai avariată. În felul acesta suntem puşi în situaţia de a reflecta cu responsabilitate asupra stării noastre religios – morale.
În felul acesta pregătiţi duhovniceşte putem face un alt pas spre spovedanie şi anume mărturisirea păcatelor, despre care nădăjduim să vorbim altădată.
Dumnezeu să ne ajute ca să putem pune început bun ostenelilor noastre duhovniceşti.


Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Minunea de la Prislop - Anca Vlad

Întâmplarea a avut loc în data de: 27.10. 2012„Sfântul Ardealului”, aşa cum este numit Părintele Arsenie, ne cheamă mereu şi mereu, ca să ne purificăm sufletul încărcat de poverile vremurilor grele prin care trecem, să respirăm şi să-l încărcăm cu aerul plin de duh dumnezeiesc, pe care îl emană Sfântul la Prislop. O energie pozitivă, momente de linişte şi uşurare luăm cu noi acasă, de acolo, de la mormânt. În această toamnă cu un grup de copii şi profesori, aveam să mă reîntorc a opta oară într-un an, în acest loc plin de magnetism. Era o zi mohorâtă, chiar friguroasă, în care foarte mulţi oameni (era cu o zi după Sfântul Dimitrie – Izvorâtorul de mir) stăteau zgribuliţi la rând, dar cu bucuria în suflet că puteau să se roage şi să atingă pentru câteva momente Sfânta Cruce, cu nădejdea că, prin mijlocirea Părintelui, Bunul Dumnezeu le poate tămădui uneori, chiar pe loc, suferinţele trupeşti şi sufleteşti. Mi-am găsit un loc acolo, locul meu cum îmi place să spun, lângă o băncuţă foarte aproape de mormânt şi parcă îmi este special. Deşi este foarte multă lume, eu îl găsesc liber de fiecare dată. Şi acum mă îndrept repede, repede, spre el găsind în jurul lui, doar măicuţele care îngrijesc mormântul. Am îngenunchiat şi cu lacrimi în ochi, i-am spus Părintelui că am ajuns. Sfântul mi-a răspuns imediat printr-o linişte şi o bucurie, care mi-au cuprins întreaga fiinţă şi care m-au introdus profund în rugăciune, ridicându-mi sufletul la înălţimi măreţe. În acest timp preţios în care simţeam că sunt numai eu cu El, la un moment dat am simţit că ceva mă trage din acea magie. Am constatat că spatele îmi era îngheţat şi paltonul meu era ud leoarcă; mi-am dat seama că ploua. Repede am închis ochii şi am spus Părintelui: ”Te rog să opreşti ploaia că nu vreau sa plec, aşa de bine este lângă tine...”. După câteva minute ploaia a încetat, bucurăndu-mă nespus că mai pot sta acolo, hrănindu-mă cu atâta pace... Dar nu a durat mult şi am simţit prezenţa măicuţelor pe lângă mormânt şi pe mulţi oameni, cerându-le sticluţe cu ulei.

 

            Era timpul să plec, aşa că, înainte de a mă ridica, i-am mulţumit Părintelui Arsenie pentru tot şi l-am rugat pentru ultima oară să mă ajute să ajung şi eu la Bucureşti ( o problemă de sănătate făcea ca dorinţa mea să nu fie îndeplinită), pentru că acolo erau aduse din Grecia, moaştele Sfântului Nectarie, un mare Sfânt, pe care eu, de asemenea, îl iubesc foarte mult. Iar înainte de a pleca am rugat-o pe măicuţă să-mi dea şi mie o sticluţă cu ulei. Răspunsul ei m-a lăsat mască: ”Bine, doamnă, staţi aici de două ore şi abia acum v-aţi gândit să-mi cereţi, când s-au terminat?”  Stupefiată, i-am răspuns că nu am stat mai mult de douăzeci de minute. Ea şi-a susţinut ceea ce a spus. Am privit-o neîncrezătoare şi, în acel moment, printre noi, spre o băncuţă se îndrepta o altă măicuţă în vârstă. S-a aşezat sprijinindu-şi braţele într-un baston, a ridicat privirea şi m-a fixat. Acea privire pătrunzătoare m-a făcut să rămân neclintită. S-a ridicat imediat şi a spus că vrea să meargă la chilie. O măicuţă tânără a luat-o de braţ şi i-a răspuns ca o însoţeşte. Atunci ea a ridicat bastonul către mine şi a spus:  ”Vreau să mă ducă ea!”. A venit spre mine, m-a luat de braţ şi am plecat. După câţiva paşi m-a întrebat cum mă cheamă, i-am rostit numele, iar ea mi-a spus că o să se roage pentru mine, dar cu condiţia ca şi eu, când ajung la Bucureşti, să mă rog pentru maica Varvara, la moaştele Sfântului Nectarie şi să mă rog şi să fac trei închinăciuni la moaştele Sfinţilor Constantin şi Elena, care erau aduse, de asemenea, acolo. Am înţepenit! De unde ştia că eu îmi doream să ajung la Bucureşti? (bineînţeles că am ajuns şi am făcut întocmai cum mi s-a poruncit). Culmea, că în acele momente nu poţi să reacţionezi, parcă eşti condusă de un impuls, totul e în ceaţă, nu poţi să gândeşti, să conştientizezi... ce ţi se întamplă.

 

            Câţiva trecători se opreau şi luau câte o binecuvântare de la măicuţă. Coboram încet, încet şi la un moment dat m-a tras într-o parte, mi-a aplecat puţin capul spre ea şi mi-a spus: ” Tu când vii aici la mormânt sa te rogi aşa: ”Preacuvioase Părinte Arsenie, roagă-te pentru noi păcătoşii, când vei veni cu Domnul nostru Iisus Hristos întru Împărăţia Sa, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.” Aoleu, mi-am zis în gând, păi nu o mai ţin minte şi dacă întreb nu mi-o mai repetă. Nu am apucat să termin fraza că a spus: ”Ţi-o mai zic o dată ”. Şi-a dat seama că nici atunci nu am priceput-o şi cu o voce calmă m-a îndemnat să spun odată cu ea. Şi a treia oară, după ce am rostit-o, mi-a rămas în minte pentru totdeauna. Ne-am continuat drumul şi înainte de a ne despărţi, m-a lăsat cu lacrimi în ochi şi cu nostalgia acestei întâmplări, pe care o trăiesc cu o emoţie de nedescris de câte ori mi-o amintesc. M-a strâns de mână şi, fără să mă privească de data asta, mi-a spus  ”ceva ” ce numai eu şi Dumnezeu ştiam. Am rămas... lemn ! Era o greşeala pe care..., deşi îmi mustra conştiinţa, uneori o făceam, dar mi-a spus-o cu atâta dragoste şi blândeţe, fără să mă certe, încât de atunci i-am pus capăt definitiv. Am plecat bulversată.

 

            Am început să-mi caut grupul cu care venisem şi am constatat că nu ajunseseră să atingă crucea Sfântului. I-am întrebat de cât timp stau la rând şi a venit acelaşi răspuns: ”Cam de două ore!” Pentru mine spaţiul şi timpul s-au oprit în loc. Am coborât de la mormânt la biserică. Înainte de a pleca acasă ne-am îndreptat la magazinul de suveniruri. În dreapta magazinului, la o masă, am zărit-o pe măicuţa cea misterioasă, care de data aceasta vindea lumânări. Am fugit spre ea, i-am zâmbit şi i-am spus în glumă: ”Măicuţă, ce faceţi? Aţi spus că mergeţi la chilie să vă odihniţi şi acum vă văd aici, stând în picioare?” Măicuţa s-a uitat ciudat la mine. Nu mai avea nimic din acea privire. A continuat să vândă lumânări. Puţin încurcată am insistat: ”Măicuţă,  sunt eu..., uitaţi vă las nişte bănuţi să vă rugaţi mai mult timp pentru mine, ştiţi, cu mine aţi coborât de la mormânt”. Vindea şi fără să mă privească,  a spus categoric, că nu a coborât cu nimeni şi să îmi iau banii, era chiar indignată. În acel moment mi-a  pierit zâmbetul, dar în acelaşi timp inima mea a început să tresară, pentru a câta oară în acea zi?

 

            Nu era măicuţa... dar cine era? Sfântul meu, caruia îi vorbisem două ore? Oare de ce mai aveam nevoie de înca o confirmare... ?! Îmi venea să plâng de bucurie, imi venea să îngenunchez, să-mi plâng păcatele, îmi venea să strig şi să povestesc tuturor, dar am ales să-mi trăiesc bucuria în tăcere. Cuvintele nu însemnau nimic, erau prea sărace, ca să poată descrie ceea ce simţeam. Şi numai aşa, în tăcere, puteam să îi înţeleg mai bine mesajul Părintelui meu Sfânt. 

            P.S. Să mă ierte Sfântul, că de patru luni am tot amânat să scriu această minunată întâmplare, care s-a petrecut la el, la Prislop.  

                 16.02.2013                                                                                                                                       

 

 

 

 

 

                 



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-1 da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-1 mie, slugii Tale! Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin."
„Dintre toate cântările şi rugăciunile din timpul Postului Mare, o singură scurtă rugăciune poate fi considerată rugăciunea specifică a acestuia. Tradiţia o atribuie unui mare învăţător al vieţii duhovniceşti — Sfântul Efrem Sirul. Această rugăciune este citită de două ori la sfârşitul fiecărei slujbe din timpul Postului Mare, de Luni până Vineri. La prima citire o metanie urmează fiecărei cereri. Apoi facem cu toţii douăsprezece închinăciuni, spunând: „Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul!" . De ce ocupă un loc aşa deimportant această scurtă şi simplă rugăciune în slujbele de Postului Mare? Pentru că recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei şi constituie, să spunem aşa, o „verificare" pentru ostenelile noastre personale de-a lungul Postului.  Acestea au ca scop mai întâi eliberarea noastră decâteva boli duhovniceşti fundamentale, ce ne modelează viaţa şi fac practic imposibilă chiar încercarea de a ne întoarce noi înşine către Dumnezeu.
Boala fundamentală este duhul trândăviei. De fapt, este vorba de un cinism înrădăcinat, care la orice schimbare duhovnicească răspunde „pentru ce?" şi face din viaţa noastră o teribilă risipire sufletească. Este cauza tuturor păcatelor pentru că otrăveşte energia duhovnicească de la însuşi izvorul său.
Rodul trândăviei este  grija de multe. Este acea stare de deznădejde pe care toţi Sfinţii Părinţi au considerat-o cea mai mare primejdie pentru suflet... Deznădejdea este sinuciderea sufletului, pentru că atunci când omul este cuprins de ea devine incapabil să vadă lumina şi să o dorească.  
Iubirea de stăpânire. (...) Dacă viaţa mea nu este îndreptată către Dumnezeu, nu aspiră la valorile eterne, inevitabil va deveni egoistă şi egocentrică, iar aceasta înseamnă că toţi cei din jurul meu vor deveni mijloacele propriei mele satisfaceri de sine. Dacă Dumnezeu nu este Domnul şi Stăpânul vieţii mele, atunci eu voi deveni propriul meu domn şi stăpân  centrul absolut al propriei mele vieţi, şi încep să evaluez  totul ţinând cont de nevoile mele, de ideile mele, de dorinţele mele şi de judecăţile mele. Iubirea de stăpânire este astfel o degenerare fundamentală a relaţiei mele cu ceilalţi, o încercare de subordonare a lor faţă de mine...
Grăirea în deşert... Fiind adevărata expresie a omului, mijlocul realizării de sine este din acest punct de vedere şi cauză a căderii sale şi a distrugerii de sine, a trădării şi a păcatului. Cuvântul mântuie şi cuvântul ucide; cuvântul inspiră şi cuvântul otrăveşte. Cuvântul este modul de exprimare al Adevărului, dar şi al înşelării demonice. Având o putere pozitivă fundamentală, el are astfel, totuşi, şi o imensă putere negativă. Cu adevărat el zideşte pozitiv sau negativ... Acestea patru sunt astfel „obiectivele" negative ale pocăinţei. Ele constituie obstacolele ce trebuie îndepărtate. Doar Dumnezeu singur le poate îndepărta. Iată deci prima parte a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul — această plângere din adâncul neputinţei omeneşti.
Apoi rugăciunea se îndreaptă către ţelurile pozitive ale pocăinţei care, de asemenea, sunt patru. Curăţia... Dacă de obicei înţelegem prin curăţie virtutea opusă depravării sexuale, aceasta se întâmplă datorită caracterului decăzut al existenţei noastre, care nu se manifestă niciunde mai bine decât în plăcerea sexuală — îndepărtarea trupului de la viaţa adevărată şi de la stăpânirea duhului asupra sa. Hristos a refăcut plinătatea în noi. Şi aceasta a realizat-o prin refacerea adevăratei scări de valori, prin călăuzirea noastră înapoi către Dumnezeu.
Primul şi minunatul rod al acestei plinătăţi sau curaţii este  smerenia. Numai  smerenia  poate fi capabilă de adevăr, de a vedea şi de a primi lucrurile aşa cum sunt şi, astfel, de a vedea măreţia, bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu în orice. De aceea se spune că Dumnezeu revarsă harul Său peste cei smeriţi iar celor mândri le stă împotrivă.
Curăţia şi smerenia sunt firesc urmate de răbdare... Răbdarea, totuşi, este cu adevărat o virtute divină. Dumnezeu este răbdător nu pentru că este „iertător" ci pentru că El sesizează adâncimea celor ce există, pentru că realitatea intimă a lucrurilor, pe care noi în orbirea noastră nu o mai vedem, este deschisă către El. Cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu cât devenim mai răbdători, cu atât reflectăm mai mult acel infinit respect faţă de toate fiinţele care reprezintă însuţirea specifică a lui Dumnezeu.
În cele din urmă, cununa şi rodul tuturor virtuţilor, ale tuturor creşterilor şi ostenelilor duhovniceşti este dragostea — acea dragoste care, aşa cum am spus, poate fi dăruită numai de Dumnezeu, darul ce este finalitatea tuturor pregătirilor şi ostenelilor duhovniceşti. Toate acestea sunt rezumate şi adunate laolaltă în ultima cerere a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, în care cerem: „dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu".
Dar, în final, mai este o primejdie: mândria... Iată că nu-mi este suficient să-mi văd propriile mele greşeli, întrucât chiar şi această virtute aparentă se poate transforma în mândrie. (...) Dar atunci când „vedem greşalele noastre" şi când „nu osândim pe fraţii noştri", când, altfel spus, curăţia, smerenia, răbdarea şi dragostea sunt doar una în noi, atunci şi numai atunci ultimul duşman — mândria — va fi nimicit în noi.
 (...) Vremea postului să o începem luminat, supunându-ne pe noi nevoinţelor celor duhovniceşti. Să ne lămurim sufletul, să necurăţim trupul. Să postim precum de bucate aşa şi de toată patima,desfătându-ne cu bunătăţile Duhului. întru care petrecând cu dragoste, să ne învrednicim toţi a vedea prea cinstita patimă a luiHristos, Dumnezeu şi Sfintele Paşti, duhovniceşte bucurându-ne". (fragment preluat din cartea Postul cel Mare, autor Pr. Alexander Schmemann – Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1995)



BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Pentru prima dată în istorie poporul român îşi poate întrezări sfârşitul - ÎPS Laurenţiu Streza
Pastorala la Praznicul Buneivestiri
"Iubiţii noştri fii sufleteşti,
Ne-a învrednicit Preamilostivul Dumnezeu să serbăm astăzi, cu bucurie sfântă, un mare şi binecuvântat Praznic Împărătesc, Buna Vestire a venirii printre oameni a Celui fără de-nceput şi veşnic - Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Modul zămislirii Domnului nostru Iisus Hristos a fost mai presus de fire, nu printr-un părinte omenesc, ci prin lucrarea Sfântului Duh: „Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri!” (Luca 1,28)
Astăzi, în preacuratul trup al Preasfintei Fecioare se începe lucrarea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, Celui fără de trup. Astăzi, Domnul îşi începe trecerea prin Uşa cea ferecată, vestită de prooroci. Precum raza soarelui trece printr-un cristal, tot aşa trece Domnul prin Preasfânta Fecioară şi o preface în Maica a Sa, luminând-o şi sfinţind-o cu dumnezeiasca Sa slavă. Astăzi, Fecioara Maria devine Maică adevărată lui Dumnezeu cel adevărat, Născătoare de Dumnezeu desăvârşit, dar şi om desăvârşit; şi rămânând Fecioară, precum mai înainte de naştere, la fel în perioada naşterii şi după naştere.
Cu adevărat, mare este taina Întrupării Domnului şi pentru că ea îngemănează lucrarea mai presus de fire a Duhului Sfânt, cu lucrarea firii, căci, smerindu-Se pe Sine şi chip de rob luând, Mântuitorul a petrecut în preasfântul pântece al Maicii Sale cele nouă luni ale naşterii fireşti, asemenea fiecăruia dintre noi, arătându-ne, astfel, cât de importantă şi binecuvântată este această primă perioadă a vieţii omului.
Într-o zi ca aceasta, când Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al omului, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, nu putem să nu amintim, cu adâncă durere, cât de mult s-au răspândit în poporul nostru păcatele împotriva naşterii de prunci. Refuzul de a avea copii sau, tot mai frecvent, limitarea la un singur copil – prin tot felul de mijloace şi prin prunc-ucidere – se face deja simţit în declinul numeric al populaţiei şi în îmbătrânirea ei tot mai accentuată. Pentru prima dată în istorie, poporul român îşi poate întrezări sfârşitul. Specialiştii consideră că, dacă situaţia actuală se menţine, redresarea demografică nu va mai fi posibilă.
Pe de altă parte, în societatea noastră atât de ostilă procreaţiei, există persoane care doresc copii cu orice preţ. Desigur, infertilitatea este una dintre cele mai mari suferinţe posibile. Cu toate acestea, ”Programul naţional de sănătate pentru fertilizare in vitro şi transfer de embrioni” precum şi ”Legea privind reproducerea umană asistată medical cu donator terţ”, adoptate recent, nu fac decât să agraveze situaţia familiilor fără copii, ca şi a întregului popor.  Fertilizarea în eprubetă sau in vitro, cum se numeşte, este o tehnologie experimentală periculoasă, cu costuri morale şi materiale mari şi eficienţă minimă. În primul rând, ea presupune omorârea unui număr mare de „prunci” în stadiul embrionar, altă formă a aceluiaşi păcat al avortului. În al doilea rând, sunt mari riscurile medicale şi asupra femeilor care se supun acestor practici.
 Există riscuri de sănătate şi asupra copiilor care se vor naşte, precum boli sau diferite malformaţii. În realitate, această tehnologie este o loterie, căci nimeni nu ştie câte naşteri vor rezulta.
Din punct de vedere spiritual, însă, implicaţiile sunt şi mai grave, prin faptul separării procreaţiei de unirea conjugală şi de voia lui Dumnezeu. Însăşi expresia de „reproducere umană”, în loc de procreaţie, arată încercarea manipulării venirii pe lume a persoanei umane, refuzul de a o mai recunoaşte ca dar al lui Dumnezeu. Legea despre care vorbim permite utilizarea materiei genetice a altor persoane decât cele care vor „beneficia” de rezultatul fertilizării, ca şi posibilitatea ca sarcina să fie purtată, prin contract, de o terţă mamă. Într-un asemenea de caz, procreaţia în sine devine o formă de „adulter biologic”, iar copilul, astfel conceput va avea nu doi, ci trei, patru sau chiar cinci părinţi, doi biologici, unul sau doi legali şi, eventual, încă o mamă, cea „purtătoare”! În plus, donarea materiei genetice fiind anonimă, pot să apară situaţii de fraţi şi surori vitregi, fii ai aceluiaşi părinte biologic, care, printr-o eventuală căsătorie, se vor afla, fără voia lor, în incest. De asemenea, accesul la procreaţia asistată medical a persoanelor necăsătorite, singure sau cupluri, subminează grav familia creştină şi valorile ei morale.
Aceste exemple de încălcare a normalităţii relaţiilor conjugale şi procreative arată că dorinţa de a avea copii nu poate fi împlinită în orice condiţii. În nici un caz, ea nu trebuie să încalce interesul superior al copilului de a avea părinţi naturali, deopotrivă biologici şi legali. Din experienţa altor ţări, ştim deja că pruncii procreaţi ne-natural suferă dacă nu pot să-i cunoască pe părinţii lor biologici.
Iubiţi credincioşi, câteva sute de fertilizări in vitro au fost efectuate deja anul trecut la noi în ţară, finanţate din bani publici, pentru că sunt deosebit de scumpe. În acelaşi timp, tratamentele altor suferinţe la copii, mai puţin costisitoare, mult mai eficiente medical şi fără implicaţii spirituale comparabile, nu au parte de finanţare.
Vă îndemnăm să nu recurgeţi la aceste tehnologii care nu sunt o soluţie viabilă şi morală la situaţiile de infertilitate, nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere social şi economic. Lipsa involuntară de prunci, ca orice suferinţă majoră, este, în primul rând, o problemă spirituală. Prin ea, Dumnezeu are de comunicat ceva soţilor în cauză şi avem nenumărate exemple de situaţii rezolvate fericit prin întoarcerea către Dumnezeu şi prin mijlocirea Maicii Domnului şi a multor sfinţi, din trecut sau contemporani. Nu mai puţin, adopţia copiilor orfani sau abandonaţi, sau implicarea soţilor fără copii în programe de asistenţă maternală, pot fi alternative binecuvântate de Dumnezeu.
Cuvintele rugăciunii învăţate de la Domnul nostru Iisus Hristos, pe care le rostim de atâtea ori pe zi, „facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”, să ne fie călăuzitoare şi în viaţa conjugală, primind cu recunoştinţă darul naşterii de prunci sau crucea lipsei lor, ambele fiind căi de cunoaştere şi însuşire a iubirii lui Dumnezeu pentru noi.
Vă binecuvântăm pe toţi cu părinteasca noastră dragoste şi împreună, cu smerenie, să ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ne dăruiască harul Său cel mântuitor, să ne ajute să petrecem cu pace sufletească calea timpului liturgic al postului, care ne conduce, prin pocăinţă, spre lumina şi bucuria Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.


Biserica. Neamul. Politica. Lumea
La fiecare cinci minute, un creştin devine martir. Se întâmplă în secolul 21 - Cristina Roman

Când auzim cuvinte ca „persecuţie” sau „prigoană” ne gândim la primele veacuri creştine, la activitatea apostolilor, la acele vremuri când, asemenea Sf. Arhidiacon Ştefan, pentru mărturisirea de credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos îţi puteai pierde  libertatea şi viaţa. Cei aflaţi acum la vârsta deplinei maturităţi se gândesc şi la prigoana îndreptată de comunism împotriva creştinilor din ţara noastră. Avem sfinţi mărturisitori care au trecut la cele veşnice în închisori după bătăi, umilinţe, interogatorii inumane, condamnări şi acuze fictive. Am putea crede că anii pe care îi trăim acum, după căderea comunismului în Estul Europei, sunt înfloritori pentru Biserică. Se construiesc şi restaurează lăcaşuri de cult, religia se predă în şcoli, bisericile sunt pline în duminici şi sărbători, există libertate de mişcare şi un avânt al turismului religios, pelerinaje periodice la Locurile Sfinte.

Adevărul este că prigoana împotriva creştinilor şi Bisericii lui Hristos nu a încetat de-a lungul celor 2000 de ani de la Naşterea Mântuitorului, luând în funcţie de epocă mereu alte forme şi înfăţişări. Citim zilnic în presa de informare creştină titluri ca: „Pakistan: Musulmanii au dat foc unui cartier creștin”; „Vietnam: Creştinii nou-convertiţi, bătuţi din cauza credinţei lor”; „Libia: Arestări în masă şi torturi în rândul creştinilor”; „Iran: Doi creștini convertiți de curând, arestați în Teheran”; Sudanul ar putea deveni un stat islamic”; „Nigeria: Creştinilor le e teamă să iasă din casă după lăsarea serii”; „Crucea, interzisă în India” etc.

După o statistică întocmită de Biserica Catolică, în jur de 105 000 de creştini din toată lumea au murit pentru credinţa lor în anul 2012. Statisticile sunt cu adevărat îngrijorătoare: în medie, la fiecare cinci minute, o persoană moare în lume pentru că este creștin. Cele mai persecutate regiuni sunt localizate în mare parte pe continentul African: Nigeria, Somalia şi Mali. Mari riscuri se găsesc şi în Pakistan, în anumite regiuni ale Egiptului, în ţările în care regimurile comuniste totalitare încă mai există şi astăzi, în frunte fiind Coreea de Nord sau în ţările care sunt parţial sub influenţa naţionalităţilor etnice, precum India. În ceea ce priveşte sursele persecuțiilor, se menționează în primul rând ideologiile agresive: „Pe de o parte există persecuţii crunte, crime şi torturi care iau naștere din anumite ideologii; ideologia fundamentalismului islamic radical, versiunile mai violente ale naţionalismului etnic şi ideologiile vechiului comunism”.

În România, atacurile la adresa Bisericii sunt camuflate în haina noilor „drepturi şi libertăţi” la exprimare şi opinie, sunt instrumentate de organizaţii secular-umaniste, ateiste şi au ca scop scoaterea icoanelor din şcoli, a religiei din programa şcolară, promovarea anormalului ca normal prin legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, a avortului, eutanasiei. Documente electronice conţinând cip devin obligatorii prin lege, iar îndosarierea electronică este un pas premergător al peceţii lui Antihrist. O nouă provocare este şi propunerea de modificare a Costituţiei României, faţă de care BOR va prezenta poziţia sa oficială. Între timp, Arhipăstori precum IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, afirmă răspicat că în Constituţie ar trebui inclusă referirea clară la Dumnezeu şi la Biserica Ortodoxă Română drept „biserică mamă”.

Din Constituţia Uniunii Europene, referirea la Dumnezeu sau creştinism lipseşte cu desăvârşire. La momentul negocierilor de aderare a României la UE, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a solicitat introducerea referirii la originile şi valorile creştine ale Europei în constituţia europeană. Polonia a ameninţat că nu va semna Tratatul de Constituţe dacă referirile la creştinism vor lipsi. Începerea negocierilor de aderare la UE cu Turcia, stat islamic, face şi mai dificilă referirea constituţională la Dumnezeul creştin. Presa informează că la marile sărbători creştine, precum Crăciun sau Sfintele Paşti, felicitările trimise de oficiali europeni exclud referirile la Iisus Hristos şi abordează mesaje neutre, laicizate.

Într-un articol postat pe doxologia.ro, Pr. Valentin Istrati vorbeşte despre un holocaust creştin: „Odată cu zorii veacului 21, un nou holocaust îşi ascute colţii. Este vorba de o mişcare criminală care urmăreşte eradicarea creştinismului din ţările în care creştinii sunt minoritari, deşi trăiesc acolo de două milenii. Există planuri vaste de purificare religioasă a Africii, care să devină un continent musulman. Asia geme de plânsul creştinillor ucişi pentru credinţa lor. Unele ţări musulmane în special au instaurat un regim insuportabil de persecuţie religioasă anti-creştină, uneori pe faţă, alteori pe ascuns. În alte ţări, mişcări extremiste, finanţate generos din fonduri oculte, întreţin o atmosferă de frică, teroare şi moarte printre creştini... În unele ţări civilizate din Asia, a purta o Cruce la gât echivalează cu linşarea sau cu bătaia cruntă pe stradă. Bisericile creştine din Betania au sârmă ghimpată şi geamuri cu plasă de fier. La Wadi el Natroun, în Egipt, creştinii mărturisitori sunt ucişi de salafiţi pe drumul către apă. În China, câteva zeci de milioane de creştini se roagă pe ascuns, de frica regimului comunist care şi-a „hirotonit” o Biserică muncitorească de tip sindical, singura aprobată de tăvălugul morţii roşii. 10 milioane de creştini copţi nu au dreptul ca cea mai frumoasă mănăstire a lor să aibă indicatoare de drum. În Nigeria, în fiecare duminică, unul sau mai mulţi terorişti Boko Haram detonează câte o bombă în faţa bisericilor. Irakul şi-a pierdut jumătate din creştini de la începutul invaziei americane. SMS-urile cu Hristos sunt interzise în Pakistan. Şi lista poate continua la nesfârşit.

Ceea ce este îngrozitor este faptul că occidentul se face că nu aude gemetele a sute de milioane de creştini prigoniţi pentru credinţa lor. Regimuri ateiste sau potrivnice lui Dumnezeu, o societate civilă debilitată de bunăstare, de silă şi de păcat, interese economice uriaşe bazate de transferul oceanului de petrol de sub nisipul arab în cerurile occidentale prin eşapamente şi furnale, strategii politice de cucerire a rezervelor naturale, o poluare imensă din partea Statelor Unite, şi până la urmă, lipsa de vocaţie jertfelnică a creştinilor majoritari din Europa, toate acestea contribuie la perpetuarea acestei tragedii uriaşe... Zeul banului a devenit mai puternic decât zecile de mii de morţi al căror sânge strigă din pământ ca sângele lui Abel. Interesele financiare sunt mai de preţ decât sutele de Biserici patrimoniu universal dărâmate de buldozerele extremiştilor. Liniştea prosperă, consumismul agresiv, labilitatea lăuntrică, secularizarea masivă, atomizarea de tip protestant, gustul croissant-ului proaspăt la all inclusive, sunt noile direcţii ale umanităţii de tip post-modern... În tot acest timp, occidentul se decreştinează din interior, obosit de plăcerile trupului, iar creştinii orientali se mută cu tot cu bisericile lor în ceruri.

Activarea conştiinţei publice a creştinilor şi trezirea din somnolenţa majorităţii care anesteziază simţul jertfei şi al învierii sunt necesare astăzi mai mult decât oricând. Criza economică a occidentului derivă clar din degenerarea şi decadenţa morală a oamenilor lui. Omul fără Dumnezeu şi-a zidit raiul pe pământ şi este neputincios să-l întreţină cu tot mai multe bunătăţi, de vreme ce iadul interior al răutăţii sapă la rădăcinile umanităţii lui. Occidentalul e tot mai bogat şi tot mai singur. Şi pentru că bunăstarea creează dependenţă şi cere mereu tot mai mult, omul s-a văzut lovit de o indigestie a valorilor materiale...”

Într-o predică din luna februarie 2013, Arhimandritul Nectarie Moulatsiotis din Sfânta Mănăstire a Sfinţilor Augustin şi Serafim de Sarov spunea: "Să ne pregătim aşadar duhovniceşte deoarece dacă interpretarea mea este corectă, atunci evenimentele împotriva creştinilor, a noastră a tuturor, se vor desfăura foarte repede şi trebuie să fim duhovniceşte în stare să întâmpinăm această situaţie. Dar nu trebuie să ne deznădăjduim, să ne pierdem curajul şi, de aceea, Ioan spune imediat că Mielul va învinge în cele din urmă. Aşa va fi: creştinii vor învinge. Şi va urma Parusia lui Hristos. Amin!"

Să ne amintim cuvintele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să ne îmbărbătăm, să Îl rugăm să ne dea curajul şi credinţa de a fi şi noi mărturisitori pentru a primi viaţa şi fericirea veşnică.

„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor.

Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.”



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Cele opt vederi mintale - duhovniceşti (poezie ) - Pr. Bogdan-Valentin Apostol
                             I
Astfel ne scrie Petru Damaschinul
În paginile din Filocalie,
Vederile duhovniceşti, iubite,
Sunt treptele spre mântuire.
                             II
Prima e să-ţi cunoşti necazurile
Că viaţă ta e în ispită,
Ce-o pătimeşte firea omenească,
Mereu când de păcat e păgubită.
                             III
A doua e să-ţi vezi păcatele
Şi prisosinţă harului lui Dumnezeu,
Cum El e cel ce te mângâie
În suferinţă, când ţi-e greu.
                              IV
Urmează cunoştinţa lucrurilor înfricoşate,
Atât de dinainte, cât şi de după moarte,
Când plângerea şi tânguirea pe suflet însoţesc
Atunci nici îngerii, nici oamenii nu ne mai miluiesc.
                             V
Apoi, cum Dumnezeu a petrecut în lume
Şi-a propovăduit cuvântu-nţelepciunii.
Cuvintele şi faptele Sfinţilor Ucenici,
A Mucenicilor şi-a Sfinţilor Părinţi.
                             VI
A cincea este cunoştinţa firii,
A prefacerii lucrurilor şi-a făptuirii,
Aceasta de proorocul s-a zis sfat.
Deşertăciune vor fi toate ce după moarte au plecat.
                             VII
A şasea-i contemplarea celor ce sunt,
Cum Dumnezeu a făcut toate, bune pe Pământ.
Şi ce nu înţelege omul cu durere,
Să mulţumească în tăcere.
                             VIII
Iar cea de-a şaptea ne duce cu mintea
La lumea nevăzută.
Ce cu osârdie, neîncetat,
De Dumnezeu ascultă.
                             IX
A opta-i  cunoştinţa despre Dumnezeu,
Ce doar prin rugăciune e lucrată,
E darul ce în veacul viitor,
Doar unui bun creştin s-arată.
 
pr.Apostol Bogdan-Valentin
Com. Bogdăneşti, jud. Suceava


Agricultura performantă este posibilă şi fără modificarea genetică

O firmă israeliană propune o metodă revoluţionară în economia agrară. În timp ce produsele bio câştigă tot mai mult teren, din ce în ce mai mulţi oameni au rezerve din cauza interven­ţiilor genetice în produsele agrare. Agricultura trebuie să poată hrăni populaţia lumii aflată în creştere. Procedeul revoluţionar poate fi descris ca o vaccinare a seminţei plantei, astfel încât anumiţi factori nedoriţi să fie eliminaţi de la început, dar «informaţia vaccinată» nu este transmisă mai departe la următoarea generaţie de plante. Procedeul este folosit de firmele care comercializează seminţe fermierilor

Primele patente au stârnit senzatie în cercurile de specialitate, ele repre­zentând refuzul modificării genetice a alimentelor. Anul acesta, primele produse vor ajunge pe piaţă, ele fiind caracterizate de marca patentată «TraitUp» sau «Trait Delivery Platform», ceea ce înseamnă transmite­rea codificărilor genetice fără ca acestea să fie schimbate pentru totdeauna. Dotan Peleg, directorul general al companiei israeliene, a declarat pentru portalul ştiinţific israelian de internet Israel21 C: «Am creat un procedeu inovator care ne permite să introducem codificările gene­tice dorite în sămânţa unei plante pentru a o îmbunătăţi, fără a interveni însă în dispoziţia genetică iniţială a seminţei. Astfel menţinem sămânţa de plantă în forma ei originală şi venim în întâmpina­rea tuturor celor care au rezerve din cau­za transformărilor genetice şi a consecin­ţelor acestora. Metoda noastră a arătat în serii extensive de teste că nu modifică deloc codul genetic iniţial şi că produsele obţinute nu prezintă nici un fel de urmări nedorite, spre deosebire de produsele tratate genetic, în cazul cărora nici mă­car nu deţinem informaţii despre conse­cinţele intervenţiei pentru natură şi om. În acest mod se pot obţine caracteristici ideale la culturile care sunt de o impor­tanţă decisivă pentru hrănirea omeni­rii, cum ar fi de exemplu protecţia faţă de boli, o mai bună adaptare la mediu a plantelor, dar şi recolte mai bogate.» Firma israeliană se numeşte «Morflo­ra» şi a fost deja distinsă cu premiul Red Hering Business. Ea se află şi pe lista firmelor nominalizate pentru premiul AGROW, cu care sunt distinse inovaţii­le biotehnologice agrare. (Sursa: Revista Ştiri din Israel, nr.2/2013)




CĂRŢI NOI / Produse noi
Memorii si invataturi de credinta ortodoxa - Pr. Gheorghe Ramba (CARTE)

 

Editura Agaton, 15 RON, 272 pagini
 Detalii      Comandă cartea prin librăria online

Citind această carte, să auzim chemarea lui Dumnezeu, să înţelegem puterea credinţei sfinţilor apostoli, să ne înfiorăm de jertfele mucenicilor, să ne luminăm de viaţa frumoasă a tuturor sfinţilor. Şi pătrunşi de o sfântă înfiorare să ne oprim o clipă, să ne desprindem de cele trecătoare, să ne înălţăm cu gândul la cele veşnice, şi aşa, să ne luăm crucea şi să-I urmăm lui Hristos.



Bucuria de a sluji. Gânduri pentru preoteasa si pentru femeia ortodoxa - Juliana Schmemann (CARTE)
 
Editura Teofilia, 6 RON, 80 pagini
 Detalii      Comandă cartea prin librăria online
 
   Preoteasa Juliana Schmemann ne oferă o perspectivă relevantă asupra rolului femeii în Biserică în general şi al preotesei în special. E o mărturie actuală, clară şi profundă. Ne-a fost dăruită cu multă dragoste şi smerenie, la capătul unei vieţi trăite din plin, cu bucurie, respect şi recunoştinţă. Aveţi în mână o scriere valoroasă, printre puţinele de acest gen.
     Indiferent dacă eşti soţie de preot sau doar participi activ la viaţa comunităţii bisericeşti din care faci parte, există două variante: fie ai îndeajuns respect de sine ca să-ţi dezvolţi personalitatea, fie vei deveni atât de vulnerabilă încât, fără să vrei, îţi vei suprima personalitatea ca răspuns la cerinţele vieţii în Biserică. (Juliana Schmemann)
     Exprimând o viziune profund optimistă a acestei slujiri, subliniată clar prin titlul cărţii – „Bucuria de a sluji” –, preoteasa Juliana nu ocoleşte niciuna din dificultăţile pe care le presupune această misiune. Autoarea dă sfaturi înţelepte despre felul în care greutăţile slujirii pot fi abordate şi depăşite. (Jean-Claude Larchet)
     Fii tu însăţi. Să nu te gândeşti că dăruind te vei împuţina. Dimpotrivă: te va urca mai sus pe scara ce duce spre Împărăţie. Uneori te superi? Bineînţeles! Dar să nu rămâi supărată. A lăsa deoparte supărarea te
ajută să-ţi păstrezi starea bună, libertatea credinţei, să slujeşti, să iubeşti şi să alegi ceea ce te îndeamnă conştiinţa să alegi.
     Preţuieşte această bucurie cu totul specială, aceea de a fi căsătorită cu un preot. Preţuieşte această bucurie specială de a fi cu Domnul „ca unul care slujeşte” (Luca 22,27). Soţul tău se bazează pe tine chiar şi atunci când nu-ţi dai seama. De aceea rolul tău este esenţial; nu neapărat evident, dar esenţial.
Preoteasa Juliana este soţia regretatului părinte de origine rusă Alexander Schmemann (1921-1983), profesor şi teolog, decan al Seminarului "Sf. Vladimir" din New York şi administrator bisericesc implicat în naşterea Bisericii Ortodoxe din America. Caracterizarea în trei cuvinte făcută părintelui Alexander - viaţă, bucurie şi recunoştinţă - este valabilă şi pentru doamna preoteasă. După moartea soţului ei, ea a continuat să transmită în jurul ei acelaşi duh de încredere, bucurie şi trăire permanentă în prezenţa lui Dumnezeu. A fost invitată la nenumărate întâlniri cu femei, mame şi preotese:
   Ceea ce îmi doresc e să vă transmit această bucurie profundă de a fi femeie - fără resentimente, fără comparaţii sau speculaţii inutile; să fiţi voi însevă şi să fiţi recunoscătoare pentru ceea ce sunteţi, pentru puterea voastră de a dărui, pentru această nesfârşită putere de a vă dărui. (Juliana Schmemann)


Descarca oferta de CARTI la zi
de la toate editurile ortodoxe din tara (2000 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeste…
caci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar;        ISSN

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia Pentru Isihasm
(Editura Agaton)
0740054256; contact@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Cristina Roman
Ioan Cismileanu
Natalia Corlean

http://poruncaiubirii.agaton.ro/html2doc/PoruncaIubirii-Martie-2013.doc