Nașterea Domnului

Pentru ca revista să nu ajungă in SPAM, ci în Inbox,
treceți adresa revistapi@agaton.ro în lista de contacte
Decembrie 2023

 

Sumar:
- Mai are loc si Pruncul Hristos in… magia Craciunului?
- Sfantul Sinod al Bisericii Greciei se opune casatoriilor homosexuale si adoptiilor de copii de catre cuplurile LGBT
- Primul Congres international de bioetica al Patriarhiei Ecumenice
- Sfantul Munte Athos: Ne opunem casatoriei homosexualilor!
- STIRI EXTERNE - Decembrie 2023
- STIRI INTERNE - Decembrie 2023
- Caci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatal
- Iata, Nasterea Ta naste toate!
- Creatia, lucrarea plina de iubire a Preasfintei Treimi
- Pastorala de Craciun 2023 a Patriarhului Daniel
- Parintele Arsenie Boca si lepadarea de sine
- Inima omului, lacas de odihna a Domnului
- De ce a intrat Maica Domnului in templu?
- Acatistul, Paraclisul si Canonul Sfantului Sava cel Sfinit - 5 decembrie
- DEPENDENTELE - Retelele sociale si riscurile pentru adolescenti
- Este Craciunul!
- In apararea rolului teologiei in invățămantul public
- Stralucirea calda a milosteniei crestine
- Conditia umana si a dreptei credinte in epoca postmodernismului - Marius Andreescu (CARTE)
- Treptele fericirilor - Alexandru Mihail Nita (CARTE)
- Calea imparateasca a crucii Domnului care duce la viata vesnica - Sf. Ioan Maximovici (Sf. Ioan de San Francisco) (CARTE)
- 31 de cugetari zilnice despre ingerul pazitor - Gheorghe Orlov (CARTE)
- Sfantul Marcu Ascetul si teologia sa - Ware Kallistos (CARTE)
- Ma rog, deci exist - Savatie Bastovoi (CARTE)
- Despre rugaciunea mintii - Emilianos Simonopetritul (CARTE)
- Cand traumele se prefac in minuni - Haralambos Papadopoulos (CARTE)



Tema lunii
Mai are loc si Pruncul Hristos in… magia Craciunului?

 

„Simte magia sărbătorilor de iarnă! Petrece un Crăciun de poveste alături de cei dragi ție!” Nu, fraza de mai sus nu e un îndemn care să înlocuiască tradiționala introducere a articolelor-tradiție de pe blogul Bizanticons Art. Este un îndemn adresat pe un ton cald, la finalul unei reclame pe care am auzit-o de curând la radio, așteptând în traficul de final de săptămână. De fapt, ca într-un soi de lanț al slăbiciunilor, poate tocmai reclamele la diferite produse și servicii fac ca traficul din marile orașe să fie dat peste cap, pur și simplu, pentru că toată lumea își dorește să simtă… magia.

În realitate, însă, nu despre magie este vorba la final de decembrie. Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul, într-un cuvânt, este Praznicul care ne vestește iubirea smerită și darnică a lui Dumnezeu Tatăl, Care a trimis în lume pe Fiul Său Cel veșnic pentru a mântui pe oameni de păcat și de moarte și a le dărui viață veșnică. În ciuda semnificației sale spirituale profunde, sărbătoarea Crăciunului se regăsește adesea într-un tablou complex, marcat de „magie” și consumerism în contemporaneitate. Ce e de făcut? Cum să procedăm și cum să ne „opunem” acestui curent din ce în ce mai prezent în jurul nostru? Vă dăm câteva idei și suntem deschiși la noi propuneri, pe care vă rugăm să ni le sugerați în secțiunea de comentarii!

  1. Copiii ajutați astăzi sunt adulții educați de mâine. De aceea, este deosebit de important să le spunem copiilor noștri că de Crăciun nu e vorba despre daruri, luminițe și magie, ci despre Nașterea unui Prunc într-o iesle smerită. Comunicarea valorilor și semnificațiilor duhovnicești ale acestei sărbători este o oportunitate frumoasă de a împărtăși învățătura de credință cu copiii noștri. Cum să faci asta, mai exact? Începe cu o poveste simplă din Biblie despre Nașterea lui Iisus. Folosește cuvinte potrivite vârstei lor și oferă-le o imagine vie a evenimentelor care au avut loc în iesle la Betleem. Apoi, focalizează-te pe învățătura creștină. Explică-le copiilor că aceasta este o sărbătoare care marchează momentul în care Dumnezeu a devenit om pentru a aduce lumină și iubire în lume. În acest context este oportun să clarifici diferența dintre magie și minuni. Magia este adesea asociată cu trucuri sau fenomene supranaturale fără explicații, în timp ce minunile creștine sunt evenimente speciale realizate de Dumnezeu pentru a arăta iubirea și puterea Sa. Nu în ultimul rând, încurajează-i să pună întrebări și să discute despre ceea ce au înțeles. Astfel, poți adapta mesajul în funcție de nivelul lor de înțelegere și de interes.
  2. Documentează-te și apoi spune-le celor din jur ce ai aflat! Spre exemplu, în contextul în care se tot bate monedă pe „magia Crăciunului”, ar fi bine să le spui celor din anturajul tău, care folosesc deseori această expresie, că nu e cea mai fericită. Și, mai mult decât atât, n-are legătură cu magii. Pe scurt, magii nu erau vrăjitori, ci oameni înţelepţi care studiau mersul stelelor şi interpretau visele. Atunci când au văzut o stea neobişnuită, au înţeles că un eveniment mare se petrece şi un Împărat Mare Se naşte și I-au adus lui Hristos aur, smirnă și tămâie. Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a păstrat aceste daruri şi, la Adormirea sa, le-a lăsat Bisericii din Ierusalim, laolaltă cu alte cinstite odoare ce au aparţinut Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astăzi, aceste Cinstite Daruri se păstrează la mănăstirea athonită Sfântul Pavel din Muntele Athos. Aurul se găsește sub forma a douăzeci și opt de plăcuțe netede îngrijit sculptate în diferite forme (paralelogram, trapezoidale, poligonale și celelalte) și de diferite dimensiuni. Fiecare plăcuță are un plan diferit de miniaturi artistice complicate. Tămâia și smirna sunt păstrate ca un amestec sub forma a șaizeci și două de mărgeluțe de mărimea unor măsline mici. Sfântul Ioan Gură de Aur face referire la cei trei magi în omiliile sale: „Să nu socotești, dar, că e ceva nevrednic de Dumnezeu că a chemat prin o stea pe magi ca să se închine lui Hristos. A vrut să-i cheme prin arătarea unei stele ca să-i înalțe cu mintea mai sus de propria lor gândire. Pentru că, după ce i-a condus și i-a călăuzit, și după ce i-a adus lângă iesle, nu le mai vorbește prin stea, ci prin Înger. Așa au ajuns încetul cu încetul mai buni”.
  3. Dăruiește celor care n-au! Asta este adevărata magie a Crăciunului! E clar că încă dinainte de Ajun, în casele tuturor se pregătesc bucate alese pentru masa mare  în familie, din ziua de 25 decembrie. Însă, se spune că faptele bune sunt aripile cu care ne înălțăm spre Cer și spre Împărăția lui Dumnezeu, iar milostenia pe care ar trebui să o facem în orice ceas al vieții noastre poate avea un început-bun încă din ziua de Crăciun. Știind că, din perspectivă creștină, milostenia este văzută ca o expresie a iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele, spre exemplu, atunci când mergem la supermarket pentru a cumpăra alimentele necesare pentru prepararea meniului de Crăciun, să luăm câte ceva și pentru cei care, atunci când se înserează nu au un acoperiș deasupra capului sau, mai trist, nu au măcar o bucată de pâine pe care să le o ofere copiilor. Însuși Hristos a trăit o viață de dăruire și ne-a lăsat milostenia față de cei sărmani și nevoiași ca un îndemn cu valoare de „testament”: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine”.
  4. Ține minte „regula celor doi C”: Cumpătare, nu cumpărare! Pentru că în orice context, cumpătarea este virtutea de aur și e mai mare decât obsesia de a cumpăra orice și oricum înainte de Crăciun. Nu e un secret faptul că astăzi, consumerismul încurajează în fel și chip excesul și dorința nelimitată de cumpărături, ducând la risipă și la o focalizare exagerată asupra bunurilor materiale. În această cursă frenetică pentru achiziții, adesea se pierde esențialul – momentul de reculegere și reflectare asupra semnificației profunde a praznicului Nașterii Domnului? Și totuși, există un antidot – cumpătarea, virtutea prin care credinciosul pune cuvenita măsură în toate faptele vieții sale. „Ea este o caracteristică bună şi frumoasă a oricui, care lucrează pentru dobândirea virtuţilor. Ea este temelia tuturor virtuţilor şi este prima care pregăteşte sufletele spre lucrarea virtuţilor”, spunea Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul.
  5. Lumină în loc de luminițe! A fi și a dărui lumină în loc de a te concentra doar pe luminile multicolore de Crăciun înseamnă să fii o prezență pozitivă și încurajatoare în viața celor din jur. Poți să aduci bucurie și zâmbete, să oferi ajutor celor în nevoie și să te implici chiar în acțiuni caritabile sau voluntariat. Cum să faci asta? Identifică oamenii din comunitatea ta care au nevoie de ajutor și implică-te. Poate fi vorba despre vecini în vârstă, familii defavorizate sau persoane singure. O mică faptă de bunătate poate lumina cu adevărat viața cuiva în această perioadă. Apoi, dăruiește din timpul și cunoștințele tale. Dacă știi să cânți la pian sau la chitară, poți organiza un curs sau o activitate care să împărtășească lumina cunoașterii cu cei din jurul tău – adulți și copii deopotrivă.

Așadar, în loc de concluzie, alege să fii și să dăruiești lumină, în loc să cauți cu tot dinadinsul „magia Crăciunului”. Și spune-le celorlalți că ziua de 25 decembrie nu este apogeul vreunui număr de magie, ci este taina milostivirii şi smereniei lui Dumnezeu pentru oameni. Căci, Fiul lui Dumnezeu la noi pe pământ ca să ne înalțe la El, spre a fi împreună cu El în viaţa veşnică. Aceasta este realitatea dogmatică, duhovnicească și istorică, aflată în contrast cu noile tendințe de limitare a mesajului religios.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro



Sfantul Sinod al Bisericii Greciei se opune casatoriilor homosexuale si adoptiilor de copii de catre cuplurile LGBT

Enciclica cu pozițiile Bisericii Greciei în detaliu:

A. Viziunea Bisericii Greciei asupra căsătoriei

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei nu se opune în mod specific căsătoriei civile a cuplurilor de același sex, ci se opune căsătoriei civile în general. Biserica Ortodoxă a lui Hristos are propria sa propunere pozitivă de viață care este căsătoria creștină între un bărbat și o femeie.

Biserica consideră uniunea sufletească și trupească a unui bărbat și a unei femei ca pe o alegere de viață sacră care are nevoie de binecuvântarea și Harul Divin acordat de Domnul Iisus Hristos. Din perspectiva Bisericii, căsătoria nu poate fi redusă la nivelul unui acord semnat în fața unui notar public sau al unei declarații comune în fața Primăriei locale.

B. Poziția Bisericii Greciei față de tendințele și actele homosexuale

Toți oamenii, în ciuda imperfecțiunilor și slăbiciunilor lor, sunt în egală măsură copii și chipuri ale lui Dumnezeu. Nimeni nu poate fi criticat pentru caracteristicile și tendințele cu care s-a născut. Biserica este o familie care nu respinge nicio persoană pentru slăbiciunile sale, ci o îndeamnă la o luptă constantă pentru a le depăși. Însă, dincolo de asta, fiecare om este liber și deci responsabil dacă alegerile, acțiunile și modul său de viață, îl conduc sau îl îndepărtează de Dumnezeu.

Pentru a vorbi despre necesitatea tratamentului egal sau a egalității între cuplurile heterosexuale și de același sex în dreptul la căsătorie și adopție în Grecia, trebuie să fi existat o inegalitate nejustificată din punct de vedere juridic, care trebuie restabilită. Nu este adevărat.

Consacrarea dreptului la căsătorie în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (1950) a fost prevăzută expres doar în favoarea cuplului bărbat și femeie. O concluzie similară reiese din Constituția Greciei (articolul 21).

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Uniunii Europene a explicat că statele europene sunt obligate să legifereze pentru cuplurile de același sex doar instituții alternative de uniune civilă (cum ar fi acordul de conviețuire în vigoare în Grecia) și: 

a) nu sunt obligați să adopte căsătoria între persoane de același sex sau dreptul la parentalitate (adopție) între persoane de același sex; 

b) și nici nu sunt obligați să echivaleze cu căsătoria instituțiile alternative de unire civilă aplicabile cuplurilor de același sex; 

c) dacă legislația națională nu permite căsătoria între persoane de același sex și parentalitatea între persoane de același sex, statul în cauză are doar obligația de a acorda toate documentele necesare pentru a permite intrarea pe teritoriul său și reședința cuplurilor de același sex – cetățeni ai Uniunii Europene (care au intrat într-o căsătorie între persoane de același sex într-un alt stat) și orice copii, care au fost adoptați în alte state (libertatea de circulație și ședere în Uniunea Europeană).

În plus, statele europene nu au nicio obligație de a legifera căsătoria și drepturile de adopție în favoarea cuplurilor de același sex. Curtea Europeană de Justiție a îndreptățit statele care au fost acuzate că nu extind căsătoria și adopția și la cuplurile de același sex.

Inițial (2008), Grecia legiferase ca instituție alternativă (în loc de căsătorie) a uniunii civile acordul de conviețuire numai în favoarea cuplurilor heterosexuale, excluzând cuplurile de același sex. După cum era de așteptat, Grecia a fost condamnată în 2013 de Curtea Europeană de Justiție pentru discriminare nejustificată împotriva cuplurilor de același sex din cauza orientării lor sexuale. Ulterior (2015) din cauza condamnării, statul grec a fost nevoit să extindă acordul de conviețuire și în favoarea cuplurilor de același sex.

Acum, acordul de conviețuire din Grecia conferă cuplurilor de același sex aceleași drepturi ca și cele ale căsătoriei, cu două excepții: 

a) dreptul de a înregistra numele de familie al unei părți contractante cu numele celeilalte părți (după acordul lor), 

b) dreptul de adopție. Legislația elenă privind acordul de conviețuire pentru cuplurile heterosexuale și de același sex este în conformitate cu obligațiile internaționale ale țării bazate pe Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Legea Uniunii Europene.

E. Este imposibil de extins căsătoria la cuplurile de același sex fără drept de adopție

Dacă căsătoria este legiferată în Grecia în favoarea cuplurilor de același sex, atunci prin excluderea acestora de la dreptul de adopție care se aplică în prezent cuplurilor căsătorite (heterosexuale), Grecia va fi condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cauza discriminării nefavorabile a legislației elene împotriva cuplurilor căsătorite de același sex pe baza orientării lor sexuale.

Orice Guvern care extinde căsătoria la cuplurile de același sex, fără dreptul la adopție pe care îl au soții heterosexuali, transferă în esență costul politic aferent următorului Guvern și îl obligă pe acesta a extinde adopția la cuplurile de același sex, deoarece extinderea căsătoriei la cuplurile de același sex fără adopție va cauza condamnarea țării de către Curtea Europeană din cauza politicii sale legislative eronate (extinderea incompletă a căsătoriei și a drepturilor legate de aceasta). Se va repeta ce s-a întâmplat în 2015, când acordul de conviețuire a fost extins la cuplurile de același sex pentru că țara a fost condamnată de Curtea Europeană de Justiție din cauza legislației sale viciate (2008) doar în favoarea cuplurilor heterosexuale.

Presiunea asociațiilor de activiști „LGBT+” de a introduce căsătoria în favoarea cuplurilor de același sex vizează în esență dreptul la adopție, care este principala diferență dintre căsătorie și coabitare (care este prevăzută și în favoarea cuplurilor de același sex).

În sondajele de opinie, publicul grec este întrebat separat în mod înșelător: 

a) problema extinderii căsătoriei civile în favoarea cuplurilor de același sex și 

b) problema adopției de copii de către cuplurile de același sex, în timp ce ele nu pot fi abordate legislativ ca probleme independente. 

La ambele întrebări, publicul are o atitudine negativă și cu o marjă mare mai ales în problema adopției. 

Indiferent de opinia poporului, stabilirea unei „căsătorii cu două viteze”, adică cu mai puține drepturi pentru soții de același sex decât pentru soții heterosexuali, nu este permisă din punct de vedere legal.

F. Poziția Bisericii Greciei cu privire la parentalitatea între persoane de același sex

Poziția Bisericii Greciei rămâne aceea că copiii au o nevoie înnăscută și, prin urmare, dreptul de a crește cu un tată bărbat și o mamă femeie. Nicio modernizare socială și nici o corectitudine politică nu poate depăși nevoia naturală a copiilor de tată și mamă. Nu vor funcționa soluții de substituție, cum ar fi persoanele de același sex care acționează ca părinte A și părinte B (două mame, doi tați).

După cum a explicat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, odată cu instituția adopției statul trebuie să ofere copilului o familie potrivită pentru a-l crește, și nu să ofere copii oricui dorește să devină părinte. În contextul adopției, prioritar este interesul copilului căruia îi lipsesc părinți sau părinți potriviți și nu părerea adultului care crede că este potrivit ca părinte.

În acest context, alegerea statului de a nu oferi copii spre adopție cuplurilor de același sex este legală, întrucât acestea sunt în mod obiectiv în imposibilitatea de a transmite la copii modelele de comportament patern și matern și se abat de la rolurile biologice și sociale ale celor două sexe.

Argumentele conform cărora multe cupluri heterosexuale (părinți naturali) se dovedesc a fi părinți nepotriviți sau că nu este de preferat să crească copiii orfani în instituții (pentru ca aceștia să fie dați cuplurilor de același sex) sunt absolut fără substanță. În contextul instituției adopției, obligația statului este să găsească nu cea mai puțin proastă, ci cea mai bună soluție pentru dezvoltarea sănătoasă, lină și integrarea socială a copiilor. De asemenea, nu trebuie trecut cu vederea faptul că în Grecia există un interes al cuplurilor heterosexuale pentru adopții, mai ales că nu puține cupluri heterosexuale, din cauza dificultăților de adopție în țara noastră, au recurs la soluția adoptării de copii pe teritoriul alt stat.

a) copiii nu trebuie folosiți ca instrument de presiune activistă, 

b) statul democratic nu este obligat să se supună cerințelor personale ale persoanelor cu putere politică, putere economică sau acces privilegiat la mass-media, care se consideră îndreptățite să crească un copil împreună cu partenerul de același sex, ignorând problema dacă alegerile sale de viață privată asigură un mediu de standarde și roluri, care satisfac nevoile unui copil, 

c) stabilirea parentalității homosexuale va facilita fenomenele de exploatare economică a femeilor ca mame surogat, 

d) copiii nu sunt nici animale de companie pentru oricine dorește sa se simtă un tutore și nici „accesorii” care sa oficializeze sau sa facă acceptabila social o conviețuire între persoane de același sex.
________________

Prin urmare, deși nu există nicio problemă de dezacord în mod specific cu căsătoria civilă între persoane de același sex, deoarece căsătoria civilă în ansamblu (indiferent de sexul cuplurilor) nu prezintă interes pentru tradiția creștină ortodoxă, cu toate acestea Biserica Greciei, deoarece misiunea sa este, de asemenea, să aibă grijă de creșterea corectă a copiilor și tinerilor, nu este de acord:

[1]. Andorra, Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Estonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Regatul Unit.

 

Sursa: VimaOrthodoxias.gr și O Chilie Athonită




ACTUALITATEA religioasă
Primul Congres international de bioetica al Patriarhiei Ecumenice
 
Între 20 și 22 octombrie a.c. a avut loc la Rethymnos, în Creta, primul Congres de bioetică organizat de Patriarhia Ecumenică. Pregătirile acestui congres au început în 2011. În luna mai a acelui an s-a întrunit Comisia pregătitoare, sub președinția Mitropolitului Ioan de Pergam. Subsemnatul a participat la lucrările acelei comisii, împreună cu Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în calitate de delegați ai Patriarhiei Române. Comisia a hotărât ca doi specialiști să prezinte câte un raport cu tema „The Ethos of Human Procreation”. Unul trebuia să fie teolog, altul om de știință. Subsemnatul am fost desemnat să prezint punctul de vedere teologic cu privire la etica procreării umane. În acest scop am elaborat un material (50 de pagini) pe care l-am trimis în timp util Secretariatului comisiei.

Aceea trebuia să fie tema viitorului Congres de bioetică al Patriarhiei Ecumenice. În trecut a fost luată decizia ca fiecare Biserică Ortodoxă Națională să găzduiască, eventual anual, un congres pan-ortodox pe teme de bioetică. Totuşi, nu s-a ajuns la un acord al tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Nu sunt toate interesate de problemele ridicate de biotehnologia medicală, de intervențiile de orice fel asupra persoanei umane și de riscul biotehnologiei pentru om sau consideră că punctul lor de vedere nu va fi luat în considerare de lumea contemporană. Convocarea congresului s-a amânat din motive pe care nu le cunoaștem. Între timp, președintele comisiei de la Patriarhia Ecumenică a trecut la cele veșnice.

Patriarhia Ecumenică a de­semnat alt președinte, în persoana Înaltpreasfințitului Makarios, Arhiepiscopul Australiei. Primul Congres de bioetică al Patriarhiei Ecumenice trebuia să aibă loc anul acesta, în Grecia, respectiv Creta, oraşul Rethmyos. Comisia de bioetică a Patriarhiei Ecumenice a renunțat la tema de acum 12 ani. De data aceasta, partici­panții au fost invitați să abordeze teme la alegere.

Tema congresului: „Bioetica, între drept și responsabilitate”

La congresul de la Rethymnos au participat ierarhi, profesori de teologie, profesori de filosofie, medici, oameni de știință, perso­nalități cu responsabilități politice din Australia, Noua Zeelandă, Germania, Constantinopol, Grecia și România. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Makarios, Arhiepiscopul Australiei, un teolog tânăr și foarte cultivat.

Lucrările au început cu un mesaj al Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. În mesajul său, Sanctitatea Sa spunea, printre altele: „Suntem datori să accentuăm cu tărie că Biserica Ortodoxă și Patriarhia Ecumenică, în mod evident, nu doresc deloc să limiteze și, cu atât mai puțin, să se substituie științei sau să pună piedici acesteia, dar avem datoria sfântă și inviolabilă să fim atenți cu privire la pericolele care ne pândesc din partea cercetării științifice, lipsită de orice criteriu moral”. Patriarhul Ecumenic a precizat că exprimă acest punct de vedere „nu din cauza unor con­cepții sau prejudecăți învechite sau obscurantiste, cum ar putea să spună unii, ci din cel mai sfânt și mai special respect pe care Sfânta noastră Biserică îl are față de persoana umană și de viața umană”.

Congresul a avut ca scop abordarea unor dileme contemporane de ordin bioetic și o dezbatere asupra acestora, având ca bază binomul „drept și responsabilitate”, precum și propunerea unor alternative în vederea rezolvării acestor dileme, valorificându-se punctele de vedere ale teologiei și ale antropologiei ortodoxe, în situația actuală, când constatăm că lumea se află într-o adâncă criză de valori.

Conferințele membrilor congresului au avut în vedere aceste dileme, analizate și interpretate din perspectiva demnității omului creat după chipul lui Dumnezeu și într-un proces de asemănare cu El, proces care începe din momentul zămislirii ființei umane și al renașterii acesteia în Hristos și care se va continua în vecii vecilor, fără ca moartea fizică să întrerupă acest proces.

În cele trei zile ale congresului au fost prezentate comunicări, grupate în următoarele secțiuni:

1. Provocările bioetice ale practicii medicale contemporane;

2. Bioetica în dialog;

3. Bioetica și dilemele pandemiei;

4. Dimensiunile îngrijirilor paliative în bioetică.

La începutul lucrărilor, Arhiepiscopul Australiei a făcut o largă expunere cu privire la demersurile Patriarhiei Ecumenice în domeniul bioeticii, insistând, în referatul său, pe drepturile lui Dumnezeu asupra propriei Lui creații, comparativ cu mult trâmbițatele „drepturi ale omului”.

Toate lucrările s-au desfășurat în plen, bucurându-se de un larg interes al publicului. În cadrul respectivelor secțiuni s-au ținut următoarele conferințe: „Păstrarea sexului: drept la selecție sau responsabilitate pentru sfin­țenie?”; „Dimensiunile bioetice și pastorale ale practicilor medicinei contemporane, ca răspuns dat bolilor”; „Dezbaterile cu privire la res­ponsabilitatea umană în cadrul noilor performanțe științifice”; „Provocările bioetice ale inteli­genței artificiale, între drept și res­ponsabilitate”; „Drepturile omului ca morală a respon­sa­bi­li­tății”; „Dreptul la sănătate, ca semn al întâlnirii dintre responsa­bilitatea bioetică și etică”; „Bioetica, între drept și responsabilitate - o lecție din pandemia prin care am trecut de curând”; „Vaccinarea, între drept și obligație”; „Cele patru principii ale bioeticii: înțe­legere și receptare, în creștinism și islam”; „Îngrijirile paliative, între drept și responsabilitate”; „Dreptul la îngrijirile paliative”; „Argumentarea eutanasiei în raport cu problemele morale ridicate de eutanasie”.

Congresul s-a încheiat cu un document final, care a fost dat publicității. În documentul final s-a precizat scopul congresului, care a constat în dezbateri pe o serie de dileme de ordin bioetic, pornind de la cele două concepte menționate mai sus și aflate în antiteză: dreptul și responsabilitatea, ajungându-se la propunerea unor căi de depășire a respectivelor dileme din perspectiva teologiei creș­tin-ortodoxe.

Între concluziile care s-au desprins din referatele prezentate, congresul a semnalat că principiul fundamental care trebuie să definească punctul de vedere ortodox în fața problemelor de ordin bioetic trebuie să fie și să rămână respectul față de vocația spre sfin­țenie a persoanei umane. Acest respect trebuie să fie arătat îna­inte chiar ca omul să se nască și va trebui să însoțească viețuirea omului pe pământ și să continue dincolo de trecerea lui în eternitate. Pentru aceasta este necesar ca patru elemente să fie statornice în viața omului, în funcție de care aceasta să fie trăită: nevoia de Dumnezeu, perspectiva nemuririi omului, libertatea umană și armonia dintre trup și suflet în tot ceea ce numim „om”.

În bioetică se vorbește adesea despre drepturile omului, rar însă și despre responsabilitățile acestuia. În spațiul creștin ortodox, dimpotrivă, se acordă o atenție deosebită responsabilității. Ba, atunci când sursa de inspirație a sintagmei „drepturile omului” se află în mentalitatea secularizată, Ortodoxia recomandă renunțarea la aceste așa-zise „drepturi” și recurgerea la ceea ce am văzut în Domnul Hristos, Care S-a smerit pe Sine, S-a făcut om, în afară de păcat, S-a răstignit, a murit și a înviat spre mântuirea lumii. Itinerarul Domnului Hristos este oarecum cel al fiecărui creștin: acesta trebuie să trăiască pentru înviere, după ce a biruit răul din el însuși și și-a adus contribuția la eliminarea răului din lumea în care trăiește, ceea ce nu poate face fără o viață activată, în mod liber și responsabil, în Trupul mistic al lui Hristos, Biserica.

Drepturi şi responsabilităţi 

Drepturile omului trebuie orientate spre ceea ce reprezintă valoarea omului, înțeles în toată complexitatea sa. Trebuie promovat un etos al responsabilității, care-l va arăta pe fiecare om partener al științei în protejarea adevăratelor drepturi ale omului. Etosul responsabilității trimite direct la dăruirea de sine și chiar la jertfirea de sine pentru demnitatea oricărei persoane. Trebuie să facem, desigur, distincție între drepturi și justificări (justificări invocate des de omul contemporan, în numele drepturilor sale).

Vaccinarea sau nevaccinarea, din timpul pandemiei, ține de dreptul și de responsabilitatea fiecărei persoane, care, însă, în acțiunile sale, trebuie să țină cont că drepturile ei presupun și responsabilitatea față de ceilalți semeni. Dreptul fiecăruia la sănătate și la opinie personală nu afectează doar persoana care invocă acest drept, ci și pe cei din jur. De aceea, drepturile fiecărei persoane sau invocate de fiecare persoană trebuie evaluate în întregul din care persoana respectivă face parte - societatea și mai ales Biserica în care, dacă un membru suferă, și celelalte suferă împreună cu el și dacă un membru se bucură și celelalte membre se bucură, împreună cu el (I Cor. 12, 26).

În tradiția Bisericii Ortodoxe se promovează solidaritatea dintre trup și suflet, de unde și sănătatea, atât a trupului, cât și a sufletului. Prin urmare, nici știința, în general, nici știința medicală, în special, nu trebuie să treacă cu vederea valoarea filantropiei, filantropie care privește omul întreg, trup și suflet, persoana umană. În ceea ce privește interdependența trup-suflet, trebuie să se țină cont și de tradiția creștină, care înțelege dreptul și responsabilitatea fiecărei persoane în perspectiva eternității și a asemănării cu Dumnezeu, până la îndumnezeire. Marea preocupare a Bisericii este comuniunea cu Dumnezeu, care include și presupune relația de iubire dintre toți oamenii.

Teologia ortodoxă nu încearcă să inventeze argumente care să justifice hotărârile sale. Ceea ce do­rește Biserica este ca fiecare om, inclusiv omul de știință, să se afle în comuniune cu Dumnezeu. Această cerință, care coincide cu scopul existenței omului, ne ferește de un întreg lanț de acte iresponsabile care se fundamentează pe incorecta înțelegere a autonomiei omului și care ies din invocarea cu încăpățânare a drepturilor omului. Cunoașterea lui Dumnezeu duce spre depășirea egoismului și spre mișcarea iubitoare față de aproapele. În centrul spiritua­lității ortodoxe se află renunțarea până și la dreptul propriu, din dragoste față de aproapele.
Acesta este, de altfel, sensul celei mai adevărate libertăți pe care ne-o hărăzește Hristos în Biserică.

Dumnezeu a hărăzit omului dreptul care-i este specific, exprimat în Sfânta Scriptură prin formularea „κατ’ εικονα Θεου” și, totodată, darul excepțional și perspectiva propriei sale exis­tențe exprimată prin formularea patristică „καθ’ ομοιωσιν Θεου”, încât toți oamenii, acționând în lume, în calitate de împreună lucrători cu Dumnezeu, să ajungem la maxima și veșnica punere în valoare a existenței noastre, ca persoane. În κατ’ εικονα του Θεου (Gen. 1, 27) și în καθ’ ομοιωσιν Θεου (Iacob 3, 9) rezidă taina persoanei umane, cu drepturile și responsa­bilitățile ei, atât în existența în timp, cât și în cea care transcende dimensiunea ei spațio-temporală. Având con­știin­ța propriei noastre taine, vom recunoaște că modul nostru de existență cel mai firesc este cel în care se realizează în noi voința lui Dumnezeu („facă-se voia Ta!”), știut fiind că El vrea ca tot omul să se mântuiască și la recunoașterea adevărului să ajungă (I Tim. 2, 4).

De la asemenea bază și în asemenea perspectivă trebuie înțe­lese atât drepturile și responsabilitatea omului, cât și drepturile lui Dumnezeu asupra întregii Lui creații.

În cazul suferințelor extreme și incurabile, persoana umană are dreptul la o atenție deosebită și la îngrijiri speciale, numite „paliative”. Acestea nu constau numai în asigurarea alimentației cores­punzătoare, a igienei și a medicației adecvate situației, ci și sau, mai ales, în asigurarea asistenței religioase. Perioada îngrijirii paliative a persoanei bolnave incurabil nu este una în care suferindul este pregătit să moară cu demnitate. Biserica exclude eutanasierea ca modalitate de a „muri demn”. Perioada îngrijirilor paliative este cea în care, prin asistența religioasă, suferindul este pregătit nu să moară, ci să treacă demn în eternitate. Perioada aceasta este una în care suferindul își pune mari probleme existențiale. Este nevoie ca din echipa de specialiști în îngrijiri paliative să facă parte și preotul. Prin ceea ce acesta reprezintă și prin activitatea sa, preotul va alina nu numai suferința bolnavului, ci și pe a celor din jurul acestuia (membrii familiei și toții cei care se află în contact cu pacientul). Perioada îngrijirilor paliative, datorită prezenței preotului în echipa de îngrijiri, este una în care cel necredincios poate veni la credință, iar cel credincios poate să se apropie și mai mult de ceea ce credința l-a convins să nădăjduiască.

Membrii congresului au considerat că, în lumina Revelației supranaturale și în cadrul coordonatelor oferite de aceasta, pot fi date în mod precis răspunsurile cele mai potrivite problemelor și dilemelor bioetice.

Cum spuneam mai sus, la lucrările congresului a participat un public larg și divers, realmente interesat de actualitatea tematicii conferințelor și de celelalte probleme discutate, apărute după fiecare conferință. Congresul s-a bucurat de un adevărat succes. Membrii acestuia și comisia organizatoare au hotărât ca anul viitor să aibă loc un alt congres care să prezinte punctul de vedere al Bisericii cu privire la alte provocări și dileme care se constată în domeniul bioeticii.

 

Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă, Ziarul Lumina.



Sfantul Munte Athos: Ne opunem casatoriei homosexualilor!
 

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos a publicat un Comunicat oficial pe data de 18 decembrie 2023 cu privire la intenția guvernului de a legifera căsătoria între persoane de același sex.

În documentul oficial emis, Sfânta Chinotită își exprimă profunda îngrijorare nu numai cu privire la căsătoria între persoane de același sex, ci și cu privire la adopția iminentă care va apărea în astfel de cazuri.

Încheind, monahii athoniți roagă cu multă intensitate guvernul elen să nu înainteze cu legea anticreștină, accentuând că așa ceva îi găsește total împotrivă.

De asemenea, câțiva Ierarhi din Biserica Ortodoxă Greacă și-au exprimat împotrivirea. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Elene monitorizează strâns tema.

Sfântul Munte a emis un document similar în vara lui 2022 când IPS Elpidofor de America a creat un mare scandal botezând copilul adoptat de un cuplu de homosexuali celebri din SUA.

Nu putem să nu remarcăm paralelismul între dorința guvernului ele de a legifera prin căsătorie distorsiunile sexuale și porunca Papei Francisc, conducătorul ereziei catolice, care a poruncit preoților catolici să binecuvânteze aceste căsătorii.

Mai jos urmează textul Comunicatului Oficial al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos:

Cu ocazia declarațiilor recente privind intenția guvernului grec de a legifera căsătoria „cuplurilor de același sex”, precum și adopția copiilor de către aceștia, Sfânta noastră Chinotită exprimă profunda îngrijorare și neliniște a tuturor Sfinților Părinți Athoniți.

Sfântul Munte, ca loc al rugăciunii și ascezei, se roagă cu smerenie pentru toți oamenii, ca și chipuri ale lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, ne exprimăm îngrijorarea și adânca tristețe provocate de proiectele de lege despre care vorbim.

Prin prezentul Comunicat Oficial suntem datori să declarăm cu claritate că orice formă de căsătorie sau adopție care se opune învățăturii evanghelice, precum și îndelungatei tradiții evlaviosului nostru neam, tradiție legată de sfânta instituție a familiei, ne găsește total împotrivă.

Adresăm o intensă rugăminte către Guvernul Elen să nu înainteze cu legea antievanghelică anunțată, rugându-ne ca Protectoarea țării noastre și Stăpâna Sfântului Munte, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să mijlocească către Domnul nostru Iisus Hristos să conducă pe toți la pocăință și viață în conformitate cu lumina Evangheliei și a învățăturii Sale.

 

Sursa: http://www.chilieathonita.ro



STIRI EXTERNE - Decembrie 2023
 
GRECIA: Sfântul Sinod  se opune clar ”căsătoriilor” homosexuale și adopțiilor de copii de către cuplurile LGBT

Legat de dorința Guvernului Elen de a legifera căsătoriile cuplurilor de același sex și posibilitatea acestor cupluri de a adopta copii, după Comunicatul oficial al Sfântul Munte, și Sfântul Sinod al Bisericii Elene a publicat o Enciclică, un document oficial fără echivoc pe această temă, tradus de O Chilie Athonită, după cum puteți citi mai jos.Se remarcă distanța clară și față de declarațiile Vaticanului, recte ale Papei Francisc, care tot în această perioadă a cerut preoților catolici să binecuvânteze cuplurile de același sex. Concluzionând: a) copiii nu trebuie folosiți ca instrument de presiune activistă, b) statul democratic nu este obligat să se supună cerințelor personale ale persoanelor cu putere politică, putere economică sau acces privilegiat la mass-media, care se consideră îndreptățite să crească un copil împreună cu partenerul de același sex, ignorând problema dacă alegerile sale de viață privată asigură un mediu de standarde și roluri, care satisfac nevoile unui copil, c) stabilirea parentalității homosexuale va facilita fenomenele de exploatare economică a femeilor ca mame surogat, d) copiii nu sunt nici animale de companie pentru oricine dorește sa se simtă un tutore și nici „accesorii” care sa oficializeze sau sa facă acceptabila social o conviețuire între persoane de același sex.

GERMANIA: Episcopii ortodocși și catolici s-au întrunit în Nürnberg

Ședinţa de toamnă a Comisiei comune de lucru a Conferinţei Episcopilor Germani Catolici şi a Conferinţei Episcopilor Ortodocşi din Germania a avut loc joi și vineri în Nürnberg, la sediul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Comisia are doi preşedinţi: din partea catolică, pe Excelenţa Sa Gerhard Feige, Episcopul de Magdeburg, iar din partea ortodoxă, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Augustinos, Mitropolitul ortodox grec al Germaniei. Episcopii au fost întâmpinați de Mitropolitul ortodox român, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, care le-a adresat un mesaj de salut. Comisia a lucrat la mai multe texte care vor constitui partea introductivă a unei broşuri despre locuri de pelerinaj din Germania, importante pentru creştinii catolici sau/şi ortodocşi, relatează pe pagina sa de Facebook Episcopul vicar Sofian Brașoveanul, prezent la eveniment. Comisia a elaborat deja mai multe astfel de texte, care mijlocesc cunoaşterea reciprocă între creştinii catolici şi ortodocşi, cum sunt: Der Sonntag-Urfeiertag der Christen (Duminica-Sărbătoarea primară a creştinilor) sau Ostern-Das Hauptfest der Kirche in Ost und West (Sf. Paşti-Sărbătoarea principală a Bisericii în Răsărit şi Apus).

FRANȚA: Episcopii ortodocși  și-au exprimat îngrijorarea cu privire la demersurile de legalizare a sinuciderii asistate

Episcopii ortodocși din Franța și-au exprimat joi îngrijorarea cu privire la demersurile de legalizare a sinuciderii asistate în Republica FrancezăDiscuțiile au avut loc în cadrul „Întrunirii periodice a episcopilor ortodocși din Franța”, la sediul organizației din Paris, sub președinția Mitropolitului Dimitrie (Patriarhia Ecumenică). Îngrijorările vin în contextul demersurilor legislative de înlocuire a termenului „laisser-mourir” (a lăsa pe cineva să moară) cu expresia „faire mourir” (a provoca moartea cuiva), despre care ierarhii spun că „ar fi un abis care s-ar împotrivi convingerilor esențiale ale multor oameni de credință”. De asemenea, ierarhii au subliniat faptul că o astfel de decizie ar fi în dezacord cu echilibrele medico-etice ale legilor existente, elaborate în timp și cu răbdare. „Episcopii ortodocși din Franța își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la dezvoltarea în derivă, în societățile noastre de astăzi, a unei etici juridico-sociale din ce în ce mai detașate de orice formă de transcendență și de toate valorile esențiale care, timp de secole, au stat la baza corpusului nostru juridic și etic”, este menționat în raportul de activitate al întâlnirii. Ierarhii au mai discutat și despre situația tensionată din Orientul Mijlociu și despre provocările locale și naționale cu care se confruntă. Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii, sunt membri AEOF.

SUA: Noul decan al Institutului Teologic Ortodox din Brookline, Massachusetts este un român din Suceava

Preotul profesor Eugen Pentiuc a fost ales noul decan al Institutului Teologic Ortodox „Sfânta Cruce” din Brookline, Massachusetts. Originar din județul Suceava, Preotul Eugen Pentiuc este singurul cleric român cu teza de doctorat susținută la Universitatea Harvard din Statele Unite. Mandatul în conducerea instituției de învățământ superior va începe la 1 ianuarie 2024. Despre numirea în funcție a pr. Eugen, IPS Elpidofor, Arhiepiscopul ortodox grec al Americii, a declarat pe site-ul instituției că acest fapt „este o mărturie a expertizei sale academice excepţionale în domeniul studiului Vechiului Testament”. „Activitatea sa devotată ca profesor a contribuit în mod semnificativ la îmbogăţirea comunităţii noastre academice, atrăgând o mulţime de studenţi şi membri ai facultăţii”, a adăugat Înaltpreasfințitul Părinte Elpidofor. În parcursul academic, Preotul Eugen Pentiuc a absolvit mai multe instituții de învățământ superior, printre care și Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (licenţă 1975-1979 şi cursuri doctorale 1979-1983). În perioada 1984 – 1988 a studiat la Şcoala Biblică şi Arheologică Franceză din Ierusalim, obținând ulterior diplomele de master (1996) şi doctorat în teologie (1997) în cadrul Universităţii Harvard. Un an mai târziu, în 1998 a devenit doctor al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. La un an de la absolvirea Universității Harvard, Părintele Pentiuc se alătură corpului profesoral de la Institutul Teologic Ortodox „Sfânta Cruce”, iar în 2009 a devenit profesor titular.

MAREA BRITANIE: Românii s-au rugat și au cântat colinde în inima Londrei

Mii de londonezi, între care numeroși membri ai comunității românești, s-au strâns la sfârșitul săptămânii trecute în celebra piață Trafalgar Square din Londra, pentru a asculta colinde românești. 50 de voluntari în port popular, coordonați de pianistul și dirijorul Cornelius Orășanu de la Allegretto Music Academy, au cântat „Iată, vin colindători”, „Steaua sus răsare”, „Trei Păstori”, „Domn-Domn să-nălțăm” și alte colinde românești. Recitalul a început cu rugăciunea „Tatăl nostru” rostită în limba română. La eveniment a participat Excelența Sa Laura Popescu, Ambasadoarea României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care a transmis felicitări organizatorilor și urări de bine tuturor românilor. „Vom purta întotdeauna credința și frumoasele noastre tradiții românești, oriunde vom ajunge în lume. Cine și-ar fi imaginat la Revoluția din ’89 că în câteva decenii ne vom găsi împrăștiați prin toate colțurile lumii? Cine și-ar fi imaginat vreodată că milioane de români vor pleca din satele și orașele lor, din familiile și din casele lor?”, au scris reprezentanții ROconect pe Facebook. „Și iată că anii au trecut, iar noi ne-am regăsit cu miile la Londra, români din toate zonele României, care trăiesc acum în Marea Britanie, s-au adunat sâmbătă, 16 decembrie, în Trafalgar Square și au cântat ÎMPREUNĂ, în dulcele grai românesc.” „Acesta a fost cel mai emoționant eveniment din câte am organizat vreodată. Am cântat împreună şi am plâns împreună, am râs împreună şi ne-am bucurat de sentimentul acela de acasă. Ne-am adus aminte de România, de copilăria noastră şi de identitatea noastră”, au mai transmis reprezentanții ROconect. În dimineața de miercuri, 20 decembrie 2023, corul românesc din Trafalgar Square a fost invitat să cânte colinde și pe Aeroportul Luton (Londra).

SPANIA: Conferința Episcopală Spaniolă și Episcopia Spaniei și Portugaliei au semnat un acord de colaborare

Conferința Episcopală Spaniolă și Episcopia Spaniei și Portugaliei au semnat miercuri un acord de colaborare pentru un program informatic de administrare a parohiilor. Acordul a fost semnat de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei și de Mons. Francisco Conesa Ferrer, Episcop de Solsona, președinte al Subcomisiei episcopale pentru relații interconfesionale și dialog interreligios al Conferinței Episcopale Spaniole. Episcopia Spaniei și Portugaliei a transmis în luna mai 2023 o cerere către Conferința Episcopală pentru a utiliza programul informatic Enterprise Resource Planning (ERP) care ajută la administrarea parohiilor. „Acest acord se dorește a fi și expresia spiritului de colaborare și sprijin între cele două Biserici”, se arată pe site-ul Episcopiei Spaniei și Portugaliei. Prin semnarea acordului, Episcopia  Spaniei și Portugaliei va primi licența de utilizare a programului dezvoltat de Conferința Episcopală Spaniolă.

 

Linkuri la știri:

Mitropolitul Iosif invită românii din diaspora să participe la colecta pentru Catedrala Națională - basilica
 
PS Timotei Prahoveanul va vorbi pentru românii din Canada despre Betleem - basilica


STIRI INTERNE - Decembrie 2023
 
Darurile magilor de la Răsărit la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Darurile pe care magii de la Răsărit le‑au adus Mântuitorului Hristos vor ajunge pentru prima dată în România, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. Racla care adăpostește darurile va fi adusă de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator, din Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman, în data de 22 decembrie. Aici va rămâne timp de o săptămână. Vineri, 22 decembrie, delegația din Sfântul Munte Athos va fi întâmpinată la Mănăstirea Pantocrator la ora 11:00. În continuare vor avea loc procesiunea cu darurile magilor și slujba de Te Deum, săvârșită de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, iar darurile vor fi așezate într‑un baldachin special amenajat. În aceeași zi, de la ora 17:00, va fi săvârșită slujba Vecerniei, iar de la ora 21:00 se vor oficia Utrenia și Sfânta Liturghie în biserica mare a așezământului monahal. Sâmbătă, 23 decembrie, de la ora 9:00 va fi săvârșită Sfânta Liturghie în paraclisul mănăstirii. De la ora 17:00 va avea loc concertul de colinde „Plecarea magilor”, susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal‑Marin Constantin” și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. De la ora 19:00, pe un ecran led amplasat în curtea așezământului va fi proiectat filmul documentar „Darurile magilor. De la Betleem la Athos”, iar de la ora 20:00 credincioșii vor putea participa la slujba Privegherii. Duminică, 24 decembrie, de la ora 9:00 va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească în biserica mare a Mănăstirii Pantocrator, la finalul căreia Grupul psaltic „Pantocrator” va susține un concert de colinde. În ziua de Crăciun, 25 decembrie, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească tot în biserica mare a așezământului monahal, iar seara, de la ora 18:00, slujba Privegherii. Pelerinajul la darurile magilor se va încheia joi, 28 decembrie, cu Sfânta Liturghie săvârșită de părinții de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Athos, de la ora 9:00. Delegația va pleca către Grecia la ora 15:00.

Calendarul Mărturisitorilor Români - 2024 este disponibil prin Librăria SOPHIA tuturor cititorilor

Calendarul Mărturisitorilor - 2024, realizat de ActiveNews împreună cu Familia Ortodoxă, este disponibil de azi tuturor cititorilor și doritorilor. Calendarul, prin care susțineți și site-ul ActiveNews și revista Familia Ortodoxă, poate deveni un cadou frumos de Nașterea Domnului, folositor pe tot cuprinsul anului. Tipărit în condiții grafice excelente, în format A4, pe hârtie lucioasă, cu 25 de portrete unice, desenate de artistul George-Sorin Nicolae special pentru cititorii ActiveNews, Calendarul costă 35 de lei și poate fi comandat online prin LIBRĂRIA SOPHIA sau poate fi cumpărat direct de la Librăria Sophia din București, Str. Bibescu Vodă nr. 19, aflată la poalele Patriarhiei. Mulțumim pe această cale celor care au făcut posibilă apariția acestui dar! „Avem nevoie să trăim sentimentul dragostei ca să depășim strâmtorările ce ne împresoară. Nu poți simți bucuria și Învierea cu adevărat dacă nu ai suferit mai înainte. Ortodoxia înseamnă trăire, înseamnă viață, înseamnă lucrare practică.” -  Sfântul Părinte Justin Pârvu Chipurile Mărturisitorilor Români ai Secolului XX alături de cel al patronului nostru, Mihai Eminescu, nu pot decât să lumineze viața fiecăruia, aducându-ne totodată aminte că avem datoria să le urmăm sfaturile și pașii. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!

Patriarhul României: Scrisoare irenică la sărbătoarea Nașterii Domnului 2023
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel transmite o scrisoare irenică Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și celorlalți întâistătători de Biserici Ortodoxe Autocefale, cu ocazia Nașterii Domnului.

Sanctitatea/Preafericirea Voastră,

Taina Naşterii Domnului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. Pe cât a coborât Fiul Lui Dumnezeu la noi pe pământ, pe atât ne-a deschis nouă oamenilor drum ca să ne înălţăm la El, la viaţa cerească. De aceea, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine.

Pentru Sfinţii Apostoli, contemplarea tainei Întrupării sau Înomenirii Fiului lui Dumnezeu este izvorul întregii teologii, al întregii vieţi spirituale şi al misiunii Bisericii în lume, precum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiu Său Cel Unul Născut L‑a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Suntem chemați, deci, să arătăm iubire milostivă și solidaritate față de toți oamenii, dar mai ales faţă de cei care suferă din cauza războiului. Totodată, să aducem bucuria sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos în casele de copii orfani, în căminele de bătrâni, la patul bolnavilor, dar şi acolo unde este multă tristeţe, singurătate şi depresie, în familiile sărace, îndoliate şi îndurerate. Oriunde putem săvârşi binele, să-l facem purtând, în suflet şi în fapte, bucuria îngerilor, a păstorilor şi a magilor veniţi la Betleem!

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii DomnuluiAnului Nou 2024 și Botezului Domnului, vă adresăm doriri de sănătate și pace, bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulți ani!”.

Cu deosebită preţuire şi frăţească îmbrăţişare în Hristos Domnul,

 Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Vom muri și vom fi liberi! La Sala Dalles a fost dezvelit monumentul martirilor căzuți cu flori albe în mâini

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a binecuvântat joi un monument dedicat eroilor Revoluției din 1989 care au fost împușcați și călcați cu tancurile la Sala Dalles din Capitală în 21 decembrie 1989. „Împotriva rânduielii de atunci s-au ridicat chiar tinerii care au fost educați și învățați în mod sistematic că adevăratul rai este aici, pe pământ, și este construit de către regimul comunist, că Dumnezeu nu există”, a remarcat episcopul vicar patriarhal după slujba de binecuvântare. „Și iată că acești tineri, crescuți în această ideologie, s-au ridicat împotriva orânduirii, strigând: «Vom muri și vom fi liberi!», «Cu noi este Dumnezeu», îngenunchind și rostind Rugăciunea Domnească «Tatăl nostru», ceea ce a arătat că, în dosul întregii propagande de partid, poporul român și-a păstrat credința, bunicii și mamele și-au învățat copii rugăciunile și toate cele legate de realitatea spirituală a ființei umane.” „Să ne rugăm întotdeauna ca Dumnezeu să așeze sufletele lor în rândurile drepților, iar pilda eroismului lor de acum 34 de ani să fie cultivată și în societatea noastă, învățând tinerii că, fără credință, fără libertate, fără valori eterne, viața noastră este lipsită de sens și de orizont. Dumnezeu să-i odihnească și cu drepții să-i numere, iar pomenirea lor să fie din veac în veac!”

 

Linkuri la știri:

Sfinți vindecători la care românii au evlavie - basilica
Salvați-i pe cei tineri: Mitropolitul Banatului atrage atenția asupra pericolului narcotic - basilica

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Caci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatal - PS Daniil Stoenescu
 
„Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl” (Ioan 6, 27). Aceste cuvinte dumnezeiești și unice ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rostite în sinagoga din Capernaum (Ioan 6, 59), despre Sine, ca fiind, cu adevărat, „Pâinea lui Dumnezeu Care se pogoară din cer și Care dă lumii viață” (Ioan 6, 33. 41 și 50), sau „Pâinea vieții” (Ioan 6, 48) și „Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer” și „cine mănâncă din Pâinea aceasta, viu va fi în veci”, din care „dacă mănâncă cineva nu mai moare” (Ioan 6, 50-51), referindu-se la Trupul și Sângele Său Euharistic - cuvinte relatate doar de către Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan -, i-au făcut pe mulți dintre ucenicii Domnului să zică: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (Ioan 6, 60).

Orice cuvânt al lui Dumnezeu este „greu”, deoarece are greutate veșnică. Doar cuvântul oamenilor lumii este ușor și de foarte multe ori ușuratic. Fiind „grele”, cuvântul sau cuvintele lui Dumnezeu rămân în veac, deoarece „sunt duh și sunt viață” (Ioan 6, 63): „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35), „căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl” (Ioan 6, 27).

Dumnezeu-Tatăl „L-a pecetluit” din veci pe Fiul „să Se nască, și Să crească, Să ne mântuiască”, cum spune un străvechi colind românesc. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, devenit Fiu al Omului „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), a fost pecetluită din veci, în Sfatul cel de taină al Preasfintei și dumnezeieștii Treimi. În timp însă, Dumnezeu-Tatăl L-a pecetluit pe Fiul Omului, prin profeții Vechiului Testament, care au vestit și prevestit cu multe veacuri înainte, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu Întrupat. În Noul Testament, Dumnezeu-Tatăl L-a pecetluit mai întâi pe Fiul Omului la Buna Vestire, trimițând pe Sfântul Arhanghel Gavriil, în Nazaret, la Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu. În al doilea rând, Dumnezeu-Tatăl L-a pecetluit pe Fiul Său Iisus Hristos la Nașterea din Betleem, prin Steaua Nașterii de la Răsărit și prin cântarea sfinților îngeri de la Betleem. În al treilea rând, Dumnezeu-Tatăl L-a pecetluit pe Fiul Său la Întâmpinarea Domnului, în templul din Ierusalim. În al patrulea rând, Dumne­zeu-Tatăl L-a pecetluit pe Fiul Său Iisus Hristos, la Botezul Domnului în Iordan, atunci când: „În zilele acelea Iisus a venit din Nazaretul Galileii și S-a botezat în Iordan de către Ioan. Și îndată, ieșind din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul ca un porumbel coborându-se peste El. Și glas s-a făcut din ceruri: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” (Marcu 1, 9-11). Aceste dumnezeiești cuvinte sunt pecetluirea Fiului prin glasul din ceruri al lui Dumnezeu-Tatăl, la Iordan. Această dumnezeiască pecetluire se va continua pentru a cincea oară, pe Tabor, la Schimbarea la Față a Domnului, în prezența lui Moise și a lui Ilie și înaintea Sfinților Apostoli Petru, Iacob și Ioan, când: „Iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați»” (Matei 17, 5). Prin urmare, dacă la Buna Vestire, pecetluirea Fiului s-a făcut de către Dumnezeu-Tatăl prin trimiterea Sfântului Arhanghel din cer, iar la Nașterea Domnului, pecetluirea s-a făcut prin Steaua Nașterii de pe cer, iar la Botezul Domnului, prin glasul Tatălui, din cer, la Schimbarea la Față pecetluirea Fiului se face de către Dumnezeu-Tatăl prin glas din nor, Norul Duhului Sfânt. Toate aceste pecetluiri culminează cu rugăciunea Mântuitorului de la începutul Săptămânii Patimilor: „Părinte, preaslă­vește Numele Tău! Atunci a venit glas din cer: Și L-am preaslăvit și iarăși Îl voi preaslăvi” (Ioan 12, 28), Mântuitorul lămurind mulțimea care sta și auzea și care zicea: „A fost tunet! Alții ziceau: Înger I-a vorbit!”, spunând: „Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. Acum este Judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi (a)trage pe toți la Mine. Iar aceasta zicea arătând cu ce moarte avea să moară” (Ioan 12, 29-33). În Rugăciunea Arhierească de la Cina cea de Taină, Mântuitorul rostește, precum mai înainte: „Părinte, a venit ceasul! Prea­slăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te preaslăvească” (Ioan 17, 1) - prin Moarte și Înviere.

Cea de-a șasea pecetluire a Fiului Omului de către Dumnezeu-Tatăl s-a făcut prin Pătimirile, Răstignirea, Moartea pe cruce și Pogorârea de pe cruce, Punerea cu trupul în mormânt și Pogorârea Mântuitorului cu sufletul la iad; iar cea de-a șaptea pecetluire a Fiului de către Dumnezeu-Tatăl s-a făcut prin Preaslăvita Sa Înviere din morți, „a treia zi după Scripturi” (I Corinteni 15, 4). Căci, vorbind despre Mântuitorul Hristos la Rusalii, „pe Care Dumnezeu L-a înviat” (Faptele Apostolilor 2, 24), Sfântul Apostol Petru confirmă și în cuvântarea de după vindecarea slăbănogului de la Poarta cea Frumoasă a templului, adresându-se iudeilor: „Iar pe Începătorul vieții L-ați omorât, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morți și ai Cărui martori suntem noi” (Faptele Apostolilor 3, 15 și 26; 4, 10). În casa lui Corneliu sutașul din Cezareea, același sfânt apostol continuă: „Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și I-a dat să Se arate” (Faptele Apostolilor 10, 40), prin Arătările de după Înviere, confirmându-se pecetluirea Fiului de către Dumnezeu-Tatăl, prin Slăvita Sa ­Înviere.

Teologhisind pe seama pecetluirii dumnezeiești, când „Dumnezeul păcii, Cel ce prin Sângele unui testament veșnic a sculat din morți pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus” (Evrei 13, 20), am putea spune că pecetluirea a opta a Fiului de către Dumnezeu-Tatăl s-a făcut prin Înălțarea la cer a Domnului, la patruzeci de zile după Înviere (Faptele Apostolilor 1, 3), când: „Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19; Luca 24, 51; Faptele Apostolilor 1, 9-11). Pecetluirea prin Înălțarea la cer vestește, prin cuvintele de mai sus, pecetluirea a noua, prin Șederea Fiului lui Dumnezeu Înălțat cu trupul la cer, de-a dreapta Tatălui, Ședere descoperită în mod unic și dumnezeiesc, Sfântului Arhidiacon Ștefan, prin Revelația din sinedriu: „Iar Ștefan, fiind plin de Duh Sfânt și privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Și a zis: Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” (Faptele Apostolilor 7, 55-56). Această cea de-a noua pecetluire și veșnică i-a fost descoperită Sfântului Ștefan prin Duhul Sfânt, Care Se pogorâse din cer, sub chip de limbi de foc, trimis fiind de către Fiul, la zece zile după Înălțare și la cincizeci de zile după Înviere. Duhul Sfânt, Care i-a pecetluit viața Sfântului Ștefan prin Botez și prin Hirotonia întru diacon, prin mâinile apostolilor l-a învrednicit de descoperirea celei de-a noua pecetluiri a Fiului lui Dumnezeu, respectiv Șederea pe veci de-a dreapta Tatălui.

A Doua Venire sau Parusia Domnului, pregătită prin Pogorârea Duhului Sfânt, va fi o confirmare deplină, definitivă, supremă, totală și universală, în fața omenirii întregi, din toate veacurile, a pecetluirii Fiului lui Dumnezeu și Fiului Omului de către Dumnezeu-Tatăl, prin cuvintele evanghelice ale Mântuitorului: „Căci pe El L-a pecetlui Dumnezeu-Tatăl”; pentru ca noi toți, cei ce credem ortodox în El, să fim pecetluiți veșnic întru El, prin Mirungerea Duhului Sfânt, cu litera „tau” sau Semnul Crucii, din viziunea și cartea prorocului Iezechiel (9, 4), care este „Pecetea Dumnezeului Celui Viu”, purtată și arătată tuturor de îngerul din Apocalipsă, „care se ridică de la Răsăritul Soarelui” Ortodoxiei (7, 2-3). Sfântul Apostol Pavel ne aduce aminte: „Întru Care și voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt al făgăduinței” (Efeseni 1, 13), ca să ne putem regăsi în numărul nesfârșit al celor pecetluiți și mântuiți: „Și m-am uitat, și iată, Mielul stătea pe Muntele Sionului, și cu El, o sută patruzeci și patru de mii, care aveau Numele Lui și Numele Tatălui Lui scris pe frunțile lor” (Apocalipsă 14, 1), căci El, pecetluit fiind de Dumnezeu-Tatăl, „ne-a și pecetluit pe noi” (II Corinteni 1, 22).

Drept aceea, „Nu întristați (prin păcate, patimi și fărădelegi) pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care ați fost pecet­luiți pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4, 30).

 

Ziarul Lumina



Sfânta Tradiţie şi ereziile
Iata, Nasterea Ta naste toate! - Pr. Conf. dr. Jan Nicolae
 
Un aspect central al imnografiei siriace, ilustrat din belşug în Imnele efremiene la Naştere şi Epifanie, este legătura sau paralelismul dintre Întrupare şi Botez, pe de o parte, şi dintre Întrupare şi Euharistie, pe de altă parte. Sălăşluirea sau pogorârea lui Hristos în pântecele Mariei este raportată expresiv la pogorârea Sa în pântecele Iordanului şi apoi în pântecele iadului, acestea îmbrăcându-se cu lumina prezenţei sale şi devenind astfel locuri sacramentale: pântecele Fecioarei este sursa, cristelniţa propriului său botez, pântecele Iordanului devine izvorul botezului creştin, iar pântecele iadului, izvor al Leacului vieţii, Euharistia.

În secolul al IV-lea, în tradiţia orientală creştină, palestiniană şi siriacă, Botezul Domnului în Iordan a fost considerat ca „un principiu (început) al Evangheliei” (Sfântul Chiril al Ierusalimului), o deschidere universală a Botezului şi a unei simţiri ­nemijlocite a lui Dumnezeu. Caracterul treimic al Botezului (Mt. 28, 19) este accentuat deopotrivă cu simţirea divinului (Tatăl prin auz, Fiul prin pipăit, Duhul Sfânt prin vedere). Metafora îmbrăcării, folosită pentru Întrupare, devine relevantă şi pentru botez. Sfântul Efrem dezvoltă o viziune globală a Întrupării, anticipând în imnografia sa efectele sacramentale, baptismale şi euharistice ale Întrupării (Eccl. 36, 3-6): „Râul în care Hristos S-a botezat/ L-a zămislit din nou în chip simbolic;/ pântecul umed al apei/ L-a zămislit întru curăţie/ L-a ţinut în înfrânare,/ L-a făcut să se urce întru slavă./ În pântecele curat al râului/ trebuie s-o cunoşti pe Maria, fiica omenirii,/ care a zămislit necunoscând bărbat,/ care a dat naştere fără vreo legătură trupească/ care L-a cunoscut prin dar/ pe Domnul acelui dar/ Asemenea soarelui în râu, Cel strălucitor în mormânt/ a strălucit pe vârful muntelui/ Şi a strălucit şi în pântece” (S. Brock, Efrem Sirul, p. 107).

Întruparea are deja o dimensiune direct şi explicit baptismală prin îmbrăcarea Fecioarei Maria în veşmântul de slavă, primit prin naşterea ei baptismală pe care o sugerează imnograful, pricinuită de prezenţa lui Hristos în pântecele ei. În acelaşi timp, Botezul are în tradiţia siriacă o puternică şi proeminentă dimensiune pnevmatologică, darul propriu Botezului fiind socotit a fi Duhul Sfânt. Tema veşmântului de slavă leagă Botezul de Întrupare, de sensurile baptismale şi duhovniceşti ale acesteia (Epiph. 4, 19-20): „O, copii ai cristelniţei,/ prunci care fără pată v-aţi îmbrăcat în Foc şi în Duh,/ purtaţi veşmântul slăvit/ pe care l-aţi îmbrăcat din apă/ Oricine se îmbracă în veşmântul de slavă/ Din apă şi din Duh/ Va nimici cu arderea lui/ Creşterea spinoasă a păcatelor sale” (Imnele Nașterii, p. 145).

Haina lui Adam este succesiv o haină paradisiacă (protologică), haină baptismală şi haină eshatologică (Epiph. 12, 1): „În Botez Adam a găsit/ slava pe care o avusese printre pomii Raiului;/ a coborât şi a luat-o din apă,/ s-a îmbrăcat cu ea, s-a ridicat şi a fost cinstit întru ea” (Imnele Nașterii, p. 168).

În acelaşi sens de totalitate a iconomiei mântuirii, în Imnele Naşterii este evocată anticipat Pogorârea la iad a lui Hristos numit „Leacul Vieţii” (sam hayyé), expresie favorită a lui Efrem pentru Euharistie, asemănătoare expresiei Sfântului Ignatie Teoforul „medicamentul/ leacul nemuririi” ( Către Efeseni 20, 3), Nat. 13, 2:

„Să se veselească astăzi Eva în iad,/ căci Fiul fiicei ei/ A pogorât ca leac al Vieţii,/ s-o învie pe maica maicii Sale” (Imnele Nașterii, p. 72).

O altă imagine favorită pentru Euharistie este cea de „Cărbune de foc”, provenind din viziunea lui Isaia din Templu (Is. 6, 6), ea fiind folosită uneori şi pentru Întrupare în tradiţia siriacă: „Cărbunele de Foc, care a venit să ardă spinii şi pălămida (Fc 3, 18), s-a sălăşluit într-un pântece, curăţind şi sfinţind acel loc de chinuri şi blesteme (Fc 3, 16)” (Diatess. 1, 5); Memra despre Domnul nostru 48; Diatess. 1, 25; Nat. 6, 13, „Hristos este un cărbune de foc ascuns în trup” (Imnele Nașterii, p. 54).

Aceeaşi imagine de sorginte euharistică este reluată în contextul Aducerii lui Hristos la Templu, sărutarea Pruncului provocând Prorociţei Ana mărturia divino-umanităţii sub forma unui cântec de leagăn (nusrata): „L-a îmbrăţişat Ana (Lc. 2, 36) apăsându-şi gura ei de buzele Lui şi Duhul s-a pogorât pe buzele ei, ca şi la Isaia, a cărui gură a tăcut până ce I-a deschis-o cărbunele care a fost atins de buzele sale (Is. 6, 6)” (Imnele Nașterii, p. 54).

Paralelismul între Întrupare şi Euharistie

Paralelismul între Întrupare şi Euharistie este redat de multe ori prin metafora perlei sau a mărgăritarului despre care se credea că se formează în adâncul mării atunci când fulgerul de lumină întâlneşte scoica, mărgăritarul („carnea din apă”) formându-se înlăuntrul scoicii. Simbolul mărgăritarului ilustrează în Imnografia efremiană Împărăţia (Mt 13, 45), Adevărul, Credinţa, Biserica, pe Fecioara Maria, Fecioria, dar mai ales taina epiclectică a Întrupării fizice în pântecele Fecioarei şi euharistice în Biserică. Simbolul mărgăritarului rămâne una din caracteristicile teologiei poetice siriace, originea sa fiind în apocrifa Faptele lui Toma. Imnurile despre Mărgăritarul euharistic au o de­săvârşită coerenţă simbolică, fiind adevărate bijuterii ale literaturii patristice, imnograful posedând perfect tehnica „mărgelelor de sticlă”, a polivalenţei simbolurilor, acelaşi termen (slihe) fiind folosit pentru a desemna pe apostoli, pe cei trimişi, pe căutătorii de perle (scufundătorii după mărgăritare) şi pe neofiţi, care după scufundarea baptismală primeau Mărgăritarul (Fid. 85, 6-8): „Oameni dezbrăcaţi s-au scufundat şi te-au scos la lumină,/ Mărgăritarule” (S. Brock, Efrem Sirul, p. 119).

Locul central în acest festival tipologic şi cascadă de simboluri care leagă Întruparea de Euharistie într-o tapiserie fină îl deţine de departe Fecioara Maria, alături de Sfântul Duh (ruha d-qudsha), care, fapt semnificativ, în limba siriacă este de gen feminin.

În tradiţia liturgică siriacă, Buna Vestire (Subbara) nu era sărbătorită în duminica dinaintea Naşterii, ca în prezent, ci pe 10 Nisan (aprilie), fixându-se acest soroc pornind de la data presupusă a Bunei Vestiri primite de Zaharia în Templu, adică 10 Tishri. Comentariile Sfântului Efrem fac deseori apropieri structurale între Fecioara Maria şi Euharistie, prin figura Mielului care la 10 Nisan a intrat în pântecele Fecioarei Maria, Mieluşeaua. Tema euharistică a mielului pascal se metamorfozează într-una duhovnicească, salăşluirea lui Dumnezeu în cel care se cuminecă şi încetarea sterilităţii gândirii prin înduhovnicirea minţii şi bucuria doxologiei, Nat. 5, 10: „De praznicul acesta al Naşterii, fiecare să-şi încununeze uşa inimii sale! Duhul Sfânt să dorească să intre pe ea ca să se sălăşluiască înă­untru şi să dea sfinţire. Căci iată, El umblă pe la toate uşile ca să vadă unde să Se sălăşluiască” (Imnele Nașterii, p. 50).

Sebastian Brock a evidențiat preferinţa Sfântului Efrem pentru schemele simetrice, pentru complementaritate şi echilibru în evocarea figurilor Primului Adam şi a celui de-al Doilea Adam, în derularea imaginilor nupţiale ale lui Israel, Bisericii şi Fecioarei Maria. Cea mai preţioasă calitate a acestei imnografii este aceea a proeminenţei simbolului care realizează un subtil echilibru în registrul temporal între nivelurile protologic (primordial), istoric şi eshatologic.

Imaginea Fecioarei ca Mireasă reia prezentarea ei ca figură paradigmatică, ideală de relaţie a omului cu Dumnezeu, cămara de nuntă fiind propriul ei trup, Nat. 11, 1-5: „Nimeni nu ştie, Doamne, cum să o numească pe maica Ta! (…)/ Ea singură este Maica Ta şi sora Ta împreună cu toţi./ Ţi s-a făcut maică şi Ţi s-a făcut soră. Ba chiar e/ şi mireasa Ta împreună cu toate fecioarele curate./ Întru toate, iată, ai împodobit-o Tu, Cel ce eşti/ Frumuseţea maicii Tale” (Imnele Nașterii, pp. 68-69).

Sărbătorile lui Hristos: nunţile cerului cu ţărâna

Cea mai expresivă întâlnire între Liturghia cosmică şi Liturghia eclesială, între geniul prozei biblice şi cel al poeziei arhaice populare mesopotamiene, în această perspectivă cosmo-teologică, se află în prezentarea sărbătorilor lui Hristos ca praznice şi nunţi (hierogamii) ale pământului sau ţărânei-mamă cu cerul, Res. 4, 4-5: „Iată luna lui Nisan ţese şi îmbracă pământul. Făptura se acoperă cu un veşmânt multicolor. E haina florilor şi mantia bobocilor. Maica lui Adam (pământul, ţărâna) se acoperă de praznicul lui Nisan într-o haină neţesută de mâini omeneşti. Se bucură că Domnul ei a pogorât ca să ridice pe fiul ei (Adam). Două praznice pentru pământ şi două nunţi deodată: cea a Domnului şi cea a fiului său (Adam). (4) / Ca sânul şi pântecele (‘ubba) mamei ei e pământul pentru toate cele vii şi ca un acoperământ pentru cei morţi. O, pământule, care îmbraci pe toţi cei goi, dar pe care nimeni nu-l poate acoperi! Luna lui Nisan îmbracă goliciunea Lui şi acoperă ruşinea Lui ca pe Noe cel dezgolit. Pe strămoşul tuturor L-au acoperit cu o haină cei doi fraţi (Fc 9, 23). Iar pământul, maica tuturor, l-a acoperit cu mantie de flori singură luna lui Nisan” (Imnele Învierii, pp. 202-203).

Luna lui Nisan uneşte într-o unică perspectivă cosmo-eclesială paradisiacă, adică eshatologică, zămislirea, moartea şi Învierea Domnului, deci Buna Vestire (Întruparea) şi Paştile. Pogorârea Domnului în pântecele iadului este şi o pogorâre în sânul (’ubba) pământului, ţărâna-mamă din care a fost luat protopărintele Adam şi în care se odihneşte strămoşul Noe, părintele celei de-a doua lumi. Figura care face legătura cu acest univers arhaic şi care se suprapune arhetipal preluându-i potenţialităţile simbolice este cea a Fecioarei Maria.

Învierea este o încununare a Domnului, o împlinire a tuturor celor săvârşite în istoria mântuirii. Cele mai importante elemente ale ciclului hristologic, Zămislirea şi Învierea, petrecându-se în aceeaşi perioadă a anului, sunt aduse în acest spaţiu simbolic al lui Nisan, luminându-şi reciproc semnificaţiile. Elementul simbolic al cununii de spini, legat şi el cumva de universul vegetal al ciclicităţii, cere elementul opus, al unei încununări reale, o cunună universală de slavă, Res. 4, 14: „În luna lui Nisan Cel ales S-a îmbrăcat în milă, a pornit şi a coborât din cer. În luna lui Nisan a fost încununat de mulţimea izbânzilor sale. A urcat din adânc. Şi morţii cei înviaţi Ţi-au împletit cunună. Ucenicii mângâiaţi ţi-au împletit cunună. Iar îngerii, minunân­du-se de lupta Ta, Ţi-au împletit şi ei cunună. În locul cununii de spini Îţi împletesc cunună de slavă toate făpturile” (Imnele Învierii, pp. 204-205).

Cununa ca element de glorificare/ proslăvire a făcut o mică carieră în literatura patristică. Imaginea Fecioarei Maria ca Mireasă feciorelnică este adusă expres în contextul nupţial şi miraculos al nunţii din Cana, Nat. 8, 18: „Săltau de bucurie mirii cu miresele lor: Binecuvântat este pruncul a cărui mamă s-a făcut mireasă feciorelnică,/ sfântă! Fericită a fost nunta la care ai fost de faţă! Chiar dacă vinul ei sfârşeşte dintr-o dată, prin Tine el se înmulţeşte din nou” (Imnele Învierii, pp. 204-205).

Îndumnezeirea (theosis) umanului, o doctrină socotită „elenistică” (A. Harnack), apare în mod clar în Imnele Naşterii, la Sfântul Efrem, socotit ca unul dintre Părinţii Bisericii cel mai puţin elenizat. Theosis este finalitatea Întrupării şi element teleologic al comunicării reciproce a însuşirilor între dumnezeire (Haylâ) şi umanitate în Persoana lui Hristos, Nat. 8, 2: „Lăudat fie Înţeleptul Dumnezeu, Care a legat şi a însoţit Dumnezeirea şi umanitatea, Una din înalt, alta din adânc! A amestecat cele două firi ca nişte culori şi s-a ivit o icoană: Dumnezeul-om. Laudă răsăritului dumnezeiesc-omenesc” (Imnele Nașterii, p. 59).

Termenul siriac (Hultânâ) folosit de Sfântul Efrem pentru această sinteză hristologică apare cel mai des în legătură cu comuniunea euharistică, evocând legătura directă dintre Întrupare şi Euharistie. Pe de altă parte, theosis-ul efremian înseamnă înfiere, a deveni copii ai lui Dumnezeu, iar termenul semitic bar, prin care este desemnată această stare ce implică ideea de moştenire şi de împărtăşire a atributelor părinteşti.

Expresia „pământ uscat” (cf. Ps. 63, 2; 143, 6) o desemnează în mod curent pe Fecioara Maria în calitate de femeie, pământul-mamă, care n-a cunoscut sămânţa şi care ascultă supus (Nat. 18, 13; 26, 6). Cea mai cuprinzătoare imagine feminină din universul imnografiei efremiene este aceea a pântecelui (‘ubba) sau sânului în sensul de lăuntru, folosită pe rând pentru sânul Tatălui, sânul sau pântecele Fecioarei Maria, sânul celor care trăiesc în castitate (nakphutâ) şi pentru sânul creaţiei, descriind astfel sălăşluirea universală a Cuvântului (Meltâ) lui Dumnezeu, Res. 1, 7: „Cuvântul Tatălui a ieşit din sânul Său şi a îmbrăcat trup din alt sân. Dintr-un sân în alt sân a trecut şi a umplut sânurile feciorelnice. Binecuvântat Cel ce S-a sălăşluit întru noi!” (Imnele Învierii, p. 194).

Sălăşluirea Cuvântului (Meltâ) în sânul creaţiei este tema câtorva dintre cele mai frumoase imnuri efremiene la Naştere (Nat. 4; 21 şi 23), într-unul dintre ele fiind numit „Pieptul sau Sânul Viu al vieţii”, într-un registru poetico-teologic în care se înfăţişează antinomiile Întrupării. Sălăşluirea (shra) Cuvântului în lăuntrul nostru ca expresie profundă a Întrupării are şi un tâlc mistic, sugerând locuirea slavei lui Dumnezeu (ebr. shekinah sau sr. shekinta) în sânul Fecioarei Maria şi în cei credincioşi prin comuniunea euharistică, aşa cum aceasta locuia odinioară în Templu.

Deşi sărbătoarea Naşterii, prăznuită la mijocul secolului al IV-lea, la 6 ianuarie, era una de sinteză, cuprinzând mai multe elemente comemorate liturgic, asemenea Sfântului Ioan Hrisostom, Sfântul Efrem o numeşte „căpetenia sărbătorilor” (rab haylâ) (Nat. 21, 2) şi întâiul născut între toate praznicele” (Nat. 22, 1): „Să nu socotim privegherea noastră de azi drept o priveghere de toate zilele! E un praznic a cărui plată e de sute de ori mai mare, căci e un praznic care cu veghea lui se luptă cu somnul, un praznic cuvântător, care cu glasul său luptă cu tăcerea. E înzestrat cu toate bunătăţile, e căpetenia oştirii sărbătorilor şi a tuturor bucuriilor” (Nat. 21, 2), „Binecuvântat Cel ce S-a micşorat nesfârşit ca să ne înalţe nesfârşit!” (Imnele Nașterii,
p. 96).

Sărbătoarea Naşterii este o sărbătoare a credinţei, un prilej de bucurie şi jubilaţie a bisericilor, căci fericirea celor care cred este mai mare decât a celor care au fost martori prin vedere, Nat. 23, 5; 7-9: „Naşterea Ta, Doamne, s-a făcut maică a tuturor făpturilor, fiindcă a zămislit şi a născut din nou umanitatea care Te-a născut. Ea T-a născut trupeşte, iar tu ai născut-o duhovniceşte. Numai de aceea Te-ai născut, ca să naşti pe oameni după asemănarea Ta. Iată, Naşterea Ta naşte toate. Binecuvântat să fie Cel ce S-a făcut tânăr şi a întinerit toate! (5) (…) Ziua Naşterii Tale se aseamănă Ţie; căci e binevenită şi e vrednică de iubire ca şi Tine” (Imnele Nașterii, pp. 108-109).

 

(Pr. prof. dr. Jan Nicolae, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia)



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Creatia, lucrarea plina de iubire a Preasfintei Treimi - Pr. Ciprian Florin Apetrei
 
În prima carte a Bibliei, Sfântul Proroc Moise ne prezintă crearea planetei noastre dragi: Pământul. Din referatul biblic al Facerii aflăm că Dumnezeu este Creatorul cerului şi al pământului. Întreaga Creaţie este adusă din nefiinţă la fiinţă de lucrarea plină de iubire a Persoanelor Preasfintei Treimi: Tatăl creează prin Fiul în Duhul Sfânt.

Întreaga Creaţie este adusă la viaţă din iubire de Dumnezeu în şase zile. În prima zi este creată lumina, în a doua zi tăria, iar în a treia zi se arată uscatul, care dă rod „din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ” (Facerea 1, 12). În a patra zi apar pe cer luminătorii: soarele şi luna plus stelele, iar în ziua a cincea sunt create „vietăţile din ape” şi păsările. Ziua a şasea Dumnezeu spune „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor“ (Facerea 1, 24). Tot în această zi, după ce Se sfătuiesc Persoanele Preasfintei Treimi (Facerea 1, 26), este creat omul, ca o cunună a Creaţiei „după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Facerea 1, 27).

În textul de faţă ne vom ocupa de crearea pământului, loc atât de drag nouă oamenilor. Parcurgând primul capitol din cartea Facerea vedem că autorul biblic, chiar dacă menţionează din primul verset crearea Pământului, abia în ziua a treia a Creaţiei se opreşte asupra lui. Dumnezeu scoate treptat la iveală uscatul, odată ce apar mările şi oceanele: „Şi a zis Dumnezeu: Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul! Şi a fost aşa şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul” (Facerea 1, 9). Acest uscat este numit de Dumnezeu Pământ şi pus să germineze vegetaţia de care ne bucurăm cu toţii: „Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Apoi a zis Dumnezeu: Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ! Şi a fost aşa” (Facerea 1, 10-11).

Autorul primei cărţi a Bibliei prezintă Creaţia etapizat, iar fiecare zi este o premisă pentru cele care urmează să fie aduse de Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă. Astfel, în ziua a treia, Dumnezeu face ca Pământul să dea „din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ” (Facerea 1, 12).

Sfântul Vasile cel Mare este cel care explică sensurile teologice ale textului biblic din cartea Facerea legate de crearea lumii, în celebrul său tratat Hexaemeron. În Omilia a 5-a, el vorbeşte despre creaţia din ziua a treia şi arată că apariţia plantelor este un lucru normal pentru pământul care, eliberat de ape, prin retragerea acestora, este gata de rodire, care se petrece, după cum am văzut mai sus, prin poruncă divină.

După cum scrie Sfântul Vasile, era normal ca pământul să rodească după retragerea apelor. Mai ales că trebuia să rodească pentru a hrăni animalele care vor fi create în ziua a şasea. Astfel, apar toate frumuseţile care ne bucură ochii în fiecare zi ale naturii binecuvântate ce ne înconjoară. Pământul se acoperă de flori, care ne arată prin fragilitatea lor şi fragilitatea vieţii noastre a oamenilor. Viaţa scurtă a plantelor este o pricină de învăţătură pentru om, care vede deşertăciunea vieţii.

Sfântul Vasile vede în iarba şi florile care acoperă pământul nu doar împodobirea frumoasă a Terrei, ci şi un tablou viu, care ne arată măreţia Creaţiei lui Dumnezeu, dar şi că toate sunt supuse trecerii: „Vreau să rămână în tine şi mai puternică minunea Creaţiei, pentru ca, oriunde te-ai găsi şi lângă orice fel de plantă te-ai afla, să-ţi aduci aminte cu tărie de Creator. Când vezi un fir de iarbă verde şi o floare, să te duci cu mintea la firea omenească, aducându-ţi aminte de imaginea înţeleptului Isaia, care a spus că Tot trupul este ca iarba şi toată mărirea lui, ca floarea câmpului! (Isaia 40, 6)”.

Sfântul Vasile cel Mare ne transmite prin omilia sa admiraţia pentru minunile Creaţiei, dar mai ales pentru Dumnezeu Cel care este Creatorul lor. El ne spune că porunca divină din actul Creaţiei se transformă în lege a naturii şi astfel pământul împlineşte prin germinarea anuală cuvântul lui Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeaţă...” (Facerea 1, 11).

Teologia patristică mărturiseşte că întreaga frumuseţe a naturii planetei noastre este creată de Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Ioan Damaschin scrie: „Pământul a fost adus de la neexistenţă la existenţă de Dumnezeu”, când spune Sfânta Scriptură: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facerea 1, 1). Pământul este „ţinut prin puterea Ziditorului prin porunca căruia s-au făcut locurile în care s-au strâns apele şi atunci au luat naştere munţii, iar la porunca dumnezeiască pământul a primit propria sa podoabă, fiind înfrumuseţat cu tot felul de ierburi şi plante. Porunca dumnezeiască a pus în ele puterea de creştere, de nutriţie şi de rodire, care este asemănătoare puterii de naştere...”.

Pământul este creat de Dumnezeu şi este planeta pe care trăim noi oamenii. Domnul ne-a dat în grijă această minunată planetă când ne-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facerea 1, 28). De aceea noi oamenii avem o mare responsabilitate înaintea Creatorului de a proteja Terra, planeta ce ne-a fost dăruită de Dumnezeu. - Ziarul Lumina



Pastorala de Craciun 2023 a Patriarhului Daniel
 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis Pastorala de Crăciun, intitulată „Nașterea Domnului sărbătorită în cântările Bisericii”.

Părintele Patriarh subliniază în textul pastoralei că „taina Întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care Sfântul Ioan Damaschin spune că e ‹singurul lucru nou sub soare, este cântată cu fior sfânt în toate cântările bisericești ortodoxe, arătându-ne mai lămurit că rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu este sfințirea omului și participarea lui la viața veșnică”.

„Această iubire nesfârșită și mai presus de înțelegere a lui ­Dumnezeu pentru oameni a inspirat opere de artă, literatură și muzică, atât cultă, cât și populară. Una dintre expresiile cele mai vii ale felului în care poporul a teologhisit și cântat poetic taina iubirii lui Dumnezeu pentru om se regăsește în colinde”, explică Patriarhul Daniel.


Pastorala de Crăciun 2023: Nașterea Domnului sărbătorită în cântările Bisericii

 

† Daniel
Prin harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei
și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi dreptmăritorilor creștini
din Arhiepiscopia Bucureștilor

Har, pace și bucurie de la
Domnul nostru Iisus Hristos,
Iar de la noi părintești binecuvântări!

Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera Celui neapropiat aduce.
Îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc.
Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr,
Dumnezeu Cel mai înainte de veci
”.

(Condacul Nașterii Domnului, alcătuire a lui Roman Melodul)[1]

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori în Domnul,

Nașterea Pruncului Iisus a fost vestită păstorilor de oi din ­Betleem, noaptea, de către o mulțime mare de îngeri care cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2023 An comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, tema Pastoralei de Crăciun din anul acesta evidențiază modul în care ­Nașterea Domnului este sărbătorită în cântările Bisericii și în colindele populare inspirate de acestea[2].

Taina Nașterii Domnului este taina iubirii milostive și smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. Pe cât a coborât Fiul Lui Dumnezeu la noi pe pământ, pe atât ne-a deschis nouă oamenilor drum ca să ne înălțăm la El, la viața cerească.

De aceea, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire nesfârșită față de om, este temelia și inima credinței creștine. Această sfântă și mare lucrare mântuitoare a fost și scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumeaEa a fost prezisă de profeții lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, iar apoi a fost văzută și mărturisită de Apostolii lui Hristos (cf. Romani 1, 2), a fost apărată și formulată ca dogmă de către Părinții Bisericii în fața ereziilor, a fost preamărită în rugăciuni și lăudată în cântări de-a lungul veacurilor de către toți creștinii binecredincioși și iubitori de Dumnezeu.

Pentru Sfinții Apostoli, contemplarea Tainei Întrupării sau Înomenirii Fiului lui Dumnezeu este izvorul întregii teologii, al întregii vieți spirituale și al misiunii Bisericii în lume. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel, uimit în fața iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume, exclamă: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credințe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (1 Timotei 3, 16). Iar Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan zice: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L‑a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

Urmând credinței Sfinților Apostoli, Sfinții Părinți ai Bisericii, mari dascăli ai lumii și ierarhi, cuvioși și mărturisitori, imnografi și melozi, n-au încetat să preamărească taina iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu pentru lume, care s-a descoperit nouă prin Iisus Hristos. În această privință, Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662) spune că, „din dor nesfârșit după oameni, Cel ce există din fire S-a făcut cu adevărat însuși cel iubit[3], adică om.

Cine altul poate mântui sau vindeca pe om de păcat și de moarte, decât Dumnezeu Cel fără de păcat și moarte? Cântările ortodoxe ale Nașterii Domnului vorbesc despre vindecarea omului de păcat prin Nașterea lui Hristos: „Pe cel după chip și după asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a pogorât și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca în El să înnoiască pe Adam cel stricat, care striga: Slavă arătării Tale, Izbăvitorul meu și Dumnezeu![4]. Iar Sfântul Grigorie de Nyssa (†395) descrie scopul Întrupării Fiului Cel veșnic al lui Dumnezeu, zicând: „Firea noastră cea slăbănogită, într-adevăr, avea nevoie de doctor, omul căzut de istoveală aștepta pe Cel ce-i va întinde mâna, cel ce-și pierduse viața aștepta pe Dătătorul ei[5].

Pe scurt, Sfinții Părinți ai Bisericii au rezumat învățătura despre scopul Întrupării Fiului lui Dumnezeu astfel: „Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu, după har”. Sau: „Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător al Duhului (Sfânt)”. Sau: „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiu al Omului, pentru ca oamenii să devină fii ai lui Dumnezeu după har”.

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este, așadar, mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoși și muritori, iertarea păcatelor și viața veșnică.

Sfinții Părinți ai Bisericii au meditat adânc asupra înțelesului ­Tainei Întrupării și Nașterii ca om a Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care, „fiind fără de început, primește început, născându-Se cu Trup în Betleem[6], și „neîncăput încape în pântece, și vine să Se nască pentru noi, din pântece de mamă[7], după cum ne vestesc cântările sărbătorii Nașterii Domnului.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Dumnezeu Cuvântul
a binevoit să Se îngroașe și, prin venirea Lui în trup – din noi, pentru noi și ca noi, afară de păcat –, să înfățișeze în chip acomodat nouă, prin cuvinte și pilde, învățătura despre cele negrăite, care întrece ­puterea
a tot cuvântul
[8].

Așadar, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul păcătos și muritor să fie ridicat din păcat și moarte, să devină sfânt și să trăiască veșnic, deoarece el a fost la început creat după chipul lui Dumnezeu Cel sfânt și veșnic viu. Prin lucrarea Sa mântuitoare, de unire a omului muritor cu Dumnezeu Cel veșnic, Iisus Hristos vindecă și curățește firea umană de ceea ce îi este nesănătos și nefiresc, adică păcatul și moartea, survenite ca urmare a despărțirii omului de Dumnezeu prin neascultare, neînfrânare și nepocăință (cf. Facerea 2, 17 și Romani 6, 23).

Pruncul Iisus, Dumnezeu-Copilul, Se naște fără de păcat, dar crește, viețuiește și Se luptă într-o lume profund marcată de păcat și de forme ale morții spirituale și fizice. Primit cu bucurie în Betleem de îngeri, de păstori și de magii de la Răsărit, El este, pe de altă parte, prigonit de regele Irod, care caută să-L ucidă. Mai târziu, când va începe activitatea Sa publică, Iisus devine iubit de mulțimile de oameni pe care-i luminează, îi hrănește spiritual cu Evanghelia iubirii veșnice și îi vindecă de boli, de patimi și de pătimiri, prin harul Său dătător de viață sfântă.

Prin însuși felul Său de-a vorbi, de-a trăi și făptui, Domnul Iisus Hristos ne arată că El este în mod deplin Omul pentru oameni, fiindcă este în mod deplin Omul pentru Dumnezeu, sau mai precis El este Dumnezeu-Omul, măsura supremă a umanului sfințit și înveșnicit, capabil de iubire infinită și viață eternă.

Hristos Domnul, născut dintr-o mamă-fecioară, săracă și smerită, într-o peșteră modestă, va fi tot timpul smerit și sărac material, dar bogat și statornic în puritate, sfințenie și iubire milostivă. Model suprem și promotor constant al adevărului și al dreptății, al smereniei și al iertării, al păcii și al iubirii milostive, Domnul Iisus Hristos fericește pe cei smeriți, pe cei ce își plâng propriile păcate, pe cei blânzi, pe cei însetați de dreptate, pe cei milostivi, pe cei curați cu inima și pe cei făcători de pace (cf. Matei 5, 3-12).

El nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu
(cf. Iezechiel 18, 23; 33, 11). El voiește „ca tot omul să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). Domnul Iisus Hristos apreciază pe oamenii buni și drepți, iar pe cei răi și păcătoși îi cheamă la pocăință și îndreptare, la vindecare și ridicare, pentru dobândirea iertării, a mântuirii și a vieții veșnice.

Un imn al spiritualității creștine de la începutul secolului al II-lea exprimă acest adevăr astfel:

Dragostea Sa pentru mine a smerit slava Sa.
S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu să-L primesc,
S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu să îmbrac haina Sa.
Nu mi-a fost teamă văzându-L, căci El este pentru mine Milostivirea.
El a luat firea mea, pentru ca eu să-L descopăr,

A luat fața mea, pentru ca eu să nu-mi întorc fața de la El[9].

Iubiți credincioși și credincioase,

Taina Întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care Sfântul Ioan Damaschin spune că e „singurul lucru nou sub soare”, este cântată cu fior sfânt în toate cântările bisericești ortodoxe, arătându-ne mai lămurit că rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu este sfințirea omului și participarea lui la viața veșnică: „Veniți, credincioșilor, să ne înălțăm dumnezeiește și să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem și curățindu-ne mintea prin viață curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credință intrarea sărbătorii Nașterii și din adâncurile sufletelor să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni bunăvoirea, mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni![10].

Această iubire nesfârșită și mai presus de înțelegere a lui ­Dumnezeu pentru oameni a inspirat opere de artă, literatură și muzică, atât cultă, cât și populară. Una dintre expresiile cele mai vii ale felului în care poporul a teologhisit și cântat poetic taina iubirii lui Dumnezeu pentru om se regăsește în colinde. La români, colindele se remarcă prin profunzimea teologiei și simplitatea formei. În ele nu este cu nimic micșorată dumnezeirea Fiului, după cum nu este uitată omenitatea Lui: „Astăzi S‑a născut Cel făr’ de-nceput, cum au spus prorocii”; „Mititel și‑nfășățel, în scutec de bumbăcel / Neaua ninge, nu‑L atinge, vântul bate, nu‑L răzbate”.

Colindele reprezintă expresia cea mai vie a culturii teologice și duhovnicești populare a românului creștin ortodox. Ele sunt un memorial și o prelungire a Liturghiei și a slujbelor de Crăciun auzite în biserică. Ele sunt ecou și rodire a slujbei și sfințeniei Bisericii în sate și orașe, în casele creștinilor, întrucât inimile credincioșilor au devenit biserică, peșteră din Betleem transformată în sălaș primitor pentru cer, casă de oaspeți în care Pruncul este preamărit de magi înțelepți!

Poezie și cântare sfântă, evlavie și bucurie, colindele românești sunt aur, smirnă și tămâie, în sens duhovnicesc, izvorâte din inimi și purtate pe buze, ca daruri și ofrande aduse Pruncului Iisus, ca răspuns la iubirea Sa pentru noi.

Colindele noastre sunt bunătate izvorâtă din împlinirea poruncii iubirii față de Dumnezeu și față de semeni. Unul dintre aceste colinde ne îndeamnă astăzi îndeosebi să păstrăm dreapta credință și să cultivăm dragostea față de semenii noștri, ca pe o dumnezeiască liturghie a iubirii lui Dumnezeu din neam în neam, din generație în generație:

Azi cu strămoșii cânt în cor
Colindul sfânt și bun,
Tot moș era și‑n vremea lor
Bătrânul Moș Crăciun.

E sărbătoare și e joc
În casa ta acum,
Dar sunt bordeie fără foc
Și mâine‑i Moș Ajun.

 Și‑acum te las, fii sănătos
Și vesel de Crăciun,
Dar nu uita, când ești voios,
Române să fii bun”.

Ca și odinioară, Hristos vine astăzi la noi în multe forme, ca un colindător sau ca un pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor fără adăpost, ale copiilor și bătrânilor abandonați, ale săracilor și bolnavilor, ale oamenilor singuri și întristați, flămânzi și neajutorați.

Dreptmăritori creștini,

Să arătăm iubire milostivă și solidaritate față de toți oamenii, dar mai ales față de cei care suferă din cauza războiului, să aducem bucuria sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos în casele de copii orfani, în căminele de bătrâni, la patul bolnavilor, dar și acolo unde este multă tristețe, singurătate și depresie, în familiile sărace, îndoliate și îndurerate. Oriunde putem săvârși binele, să-l facem purtând, în suflet și în fapte, bucuria îngerilor, a păstorilor și a magilor veniți la Betleem!

În această perspectivă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2024 drept Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, avându-se în vedere necesitatea unei intensificări a îngrijirii celor aflați în suferință sufletească și trupească.

Să nu uităm în rugăciunile noastre și în faptele iubirii noastre frățești de Crăciun și de Anul Nou nici pe frații noștri români care se află printre străini.

În noaptea de 31 decembrie 2023 spre 1 ianuarie 2024 și în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2023 care a trecut și să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din anul nou în care intrăm.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii DomnuluiAnului Nou 2024 și Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părintești binecuvântări, doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulți ani!”.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Note:

[1] Mineiul pe Decembrie, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2019, p. 521.

[2] În redactarea acestei Pastorale au fost folosite unele texte din Pastoralele de Crăciun din anii 1993, 1998, 2012 și 2014. A se vedea: Daniel, Patriarhul României, Daruri de Crăciun. Înțelesuri ale sărbătorii Nașterii Domnului, Ed. BASILICA, București, 2019.

[3] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua 5, trad. din limba greacă veche, introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 78.

[4] Ioan Monahul, „Stihira IV de la Litie, la sărbătoarea Nașterii după trup a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, în Mineiul pe Decembrie, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2019, pp. 513-514.

[5] Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt Catehetic sau Despre învățământul religios, XV, în vol. Scrieri. Partea a doua: Scrieri exegetice, dogmatico-polemice și morale, trad. și note de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, coll. Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 30, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998, p. 310.

[6] „Cântarea I din Canonul Înainteprăznuirii”, în Mineiul pe Decembrie, p. 446.

[7] „Cântarea a VI-a din Canonul Înainteprăznuirii”, în Mineiul pe Decembrie, p. 451.

[8] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 5, p. 369.

[9] Odes de Salomon 7 [The Odes and Psalms of Solomon, R. Harris, A. Mingana (eds), II, 240-241], citat de Olivier Clément, Sources, p. 37, apud Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale Ortodoxiei, Ed. Trinitas, Iași, 2007, p. 281.

[10] „Stihira glasul 1, Ceasul al șaselea din Rânduiala Ceasurilor împărătești”, în Mineiul pe Decembrie, p. 494.




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Parintele Arsenie Boca si lepadarea de sine - Sergiu Ciocârlan
 
Viaţa şi învăţătura părintelui Arsenie au rămas până astăzi mărturii puternice că şi în vremurile noastre un om poate vieţui în Hristos. Cum este aceasta? Fireşte, nu e uşor să trăieşti un mod de viaţă, al lui Iisus Hristos, decât pregătindu-te sufleteşte să sfârşeşti tot ca El, pe cruce.

Oamenii - vorbesc de creştinii botezaţi - nu pot concepe viaţa fără plăcerea păcatelor. Ba se asigură unii pe alţii că dacă mai astupă gura preoţilor cu propriile lor păcate, viaţa în lumea aceasta e destul de plăcută. Şi-au ajuns să spună - care mai spun - cu totul mecanic şi fără înţeles: „Aştept învierea morţilor…”.1

Perspectiva vieţuirii asumate în Hristos ajunsese, în veacul trecut, să fie dacă nu cu totul, atunci în mare parte necunoscută oamenilor. Totuşi, în marea Sa purtare de grijă, Dumnezeu a trimis oameni care să vieţuiască după Hristos, urmând calea curăţirii, a luminării şi a îndumnezeirii. Astfel, în diferite neamuri, s-a ivit câte un om care, condus de harul Duhului Sfânt, a urmat cu vitejie calea pe care a mers Mântuitorul Iisus Hristos.

Referindu-ne doar la secolul XX, întâlnim uriaşi ai Duhului precum Sfântul Siluan Athonitul şi Sfântul Iosif Isihastul. În aceeaşi paradigmă a marilor făptuitori duhovniceşti se înscrie şi părintele Arsenie, care a fost pentru neamul românesc o pildă de vieţuire după chipul lui Hristos. Aceşti minunaţi bărbaţi duhovniceşti au schimbat însăşi istoria omenirii prin sfinţenia vieţuirii lor. Dacă înţelegem că istoria nu se corectează din afară, ci numai dinăuntru, atunci putem avea perspectiva limpede a milei lui Dumnezeu faţă de făptura mâinilor Sale. Ivirea acestor cuvioşi a fost cu adevărat proniatoare într-un secol cu două războaie mondiale şi cu câteva dictaturi de lungă durată.

Tindem să credem că, asemenea Sfântului Sofronie Saharov, pe părintele Arsenie l-a atras „acel anume chip al lui Hristos care urcă pe Golgotha”.2 Acest chip este cel mai neînţeles în toate epocile. Cum poate Hristos să ia asupră-Şi păcatele întregii lumi, să Se jertfească pentru ca omul să se dezlege de blestem? Din marea sa iubire faţă de tot omul, părintele Arsenie a înţeles că aceasta este calea desăvârşirii, la care este chemat prin multe suferinţe şi lepădare de sine. Într-o scrisoare adresată unui monah de la Sihăstria Voronei, părintele Arsenie amintea de acest curaj al lepădării de sine şi de vitejia lăuntrică pe care se clădesc marile făptuiri ale istoriei omenirii:

 Privitor la „cruţarea de sine” - moleşeala - cocoloşeala - „gingăşia”. În fiecare zi trăim cu curaj lepădarea de sine. Împrejurări sunt destule care să ne îmbie la aceasta. Se ştie că faptele de vitejie, din lume, tot acest spirit al lepădării de sine le-a săvârşit.

Cu atât mai vârtos în războiul nevăzut (cu slăbiciunile noastre), numai cu ajutorul lepădării de sine - condiţie pe care a cerut-o Iisus - putem câştiga vreo biruinţă. De aici, începând, se explică de ce unii cresc duhovniceşte, alţii înţepenesc pe loc sau chiar îndărăptează.

Drept că lepădarea de sine e o cruce pe care o ducem în fiecare zi; dar, ca să dea roadele ei, trebuie dusă în braţe, adică cu înţelegere şi cu dragoste.

De aici se explică înflorirea sau declinul mănăstirilor.3

Din această scrisoare reiese felul hotărât în care părintele Arsenie şi-a asumat „acel anume chip al lui Hristos care urcă pe Golgotha”. Şi, în multe locuri, chiar aminteşte de „repetarea” vieţii lui Hristos pe pământ. Mulţi s-au mirat de sfinţenia vieţii părintelui. Părintele Stăniloae a spus, într-un interviu, după ’90, că „era o taină în el”. Iar părintele Serafim Popescu a mărturisit: „Nouă ne-a dat Dumnezeu darul cu picătura, dar părintelui Arsenie i-a dat cu găleata”. Iar toate acestea se explică numai în lumina curajului lepădării de sine şi a curajului smereniei.

Acest curaj al lepădării de sine este de-a dreptul mucenicesc. Iar părintele Arsenie ne-a arătat, prin viaţa sa, ce înseamnă a îmbrăţişa crucea. Astăzi, cuvintele învăţăturilor sale sunt reperele autentice ale unui martirologiu, în parte descoperit, în parte necunoscut încă. Aşadar, a vieţui în Hristos este mucenicie zilnică, luarea crucii clipă de clipă. Cum să poţi lua cu dragoste şi cu înţelegere crucea, aceasta devenise marea necunoscută în epoca noastră. Or, părintele Arsenie ne-a învăţat prin însăşi viaţa sa cum se poate trăi desăvârşita lepădare de sine, lucru absolut de neînţeles pentru cei mai mulţi atunci şi acum.

Dar de la cel dintâi volum al scrierilor sale, părintele Arsenie amintea despre cărarea Sfântului Apostol Pavel: „Ocărâţi fiind, binecuvântăm; prigoniţi fiind, noi răbdăm, huliţi, noi mângâiem; ca o lepădătură ne-am făcut, gunoiul tuturora până astăzi” (1 Co 4, 12-13). Pe această cale a mers părintele Arsenie, necălcând deloc porunca iubirii, după pilda Mântuitorului, care i-a devenit dreptar Sfântului Apostol Pavel. Prin lepădare de sine şi prin desăvârşită iubire, părintele a păstrat calea.

Astăzi ne întrebăm cum a fost posibil şi dacă se mai poate să vieţuieşti atât de înalt. Iar răspunsul lui Dumnezeu în istorie este acelaşi: chipul desăvârşit al iubirii. Numai cel care a dobândit acest chip poate să nu se îndreptăţească, să nu caute să scape din mâinile prigonitorilor săi, să nu-i urască, ci, dimpotrivă, să-i vadă ca pe fraţii săi. Despre acest fel de vieţuire nu poate vorbi cu autoritate decât cel care cunoaşte calea:

Ca mărturii netrebnice Îi ştim dragostea cu care ne iubeşte El, dar nimic de pe pământ n-o poate spune. (…) Asta nu se poate tăcea. Iar cine L-a şi văzut pe Domnul şi neasemănata-I Cruce, pe care încă o tot duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de-acum, unul ca acela sare ca ars din orice iubire conservatoare de sine şi se roagă, strigând să aibă în lumea aceasta soarta lui Dumnezeu. Unul ca acesta trăieşte ca un dezlegat de viaţă şi nici o urgie a vremii nu-i poate face nimic, decât a-l desăvârşi, lămurindu-l ca aurul.4

Din aceste cuvinte înţelegem întrucâtva chipul libertăţii şi al neîngrădirii desăvârşite pe care i-l poate da omului alegerea de a-I urma lui Hristos. Nimic, absolut nimic nu-l mai poate clinti pe omul acela din hotărârea lui de a vieţui după cum Mântuitorul Însuşi ne-a descoperit prin întruparea, vieţuirea, pătimirile şi moartea Sa pe cruce. El va răbda chiar prigoana cea dinăuntru, căci „toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Tim 3, 12). Iar părintele Arsenie a răbdat şi prigoana din afară, şi pe cea din sânul Bisericii, fără să se depărteze de la calea pe care atât de limpede a însemnat-o pentru generaţia tinerilor de atunci şi pentru alte generaţii de tineri care aveau să se nască după trecerea lui la Domnul.

Părintele Arsenie este pentru întreg neamul românesc un semn al schimbării istoriei. Unii gândesc această schimbare prin lupta propriu-zisă contra celor care ne vor răul. Însă părintele Arsenie a ales să ducă lupta în duhul Sfintelor Scripturi. Nu escaladează şi nici pe noi nu ne îndeamnă la aşa ceva. Mijloacele sale sunt evanghelice. Calea sa este „Cărarea Împărăţiei”, nicidecum alte „cărări” politice, sociale, economice etc. Nu există răzvrătire sau resentiment la el, ci doar lepădare de sine, îmbrăţişare a crucii.

Aşa se scrie istoria unui neam: prin jertfă şi prin încredinţarea deplină în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. O asemenea moştenire duhovnicească poate fi cunoscută, astăzi, doar în măsura în care este şi asumată. - Ziarul Lumina

Note

 1 Părintele Arsenie Boca, Scrieri inedite, p. 258.
Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovniceşti, vol. I, Editura Accent Print, Suceava, 2013, p. 19.
Părintele Arsenie Boca, Scrieri inedite, p. 258.
Idem, Cărarea Împărăţiei, p. 35.


Inima omului, lacas de odihna a Domnului - Mihai-Alexandru Vladu


Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
De ce a intrat Maica Domnului in templu?
 

Înțelepciunea lumii și înțelepciunea prin darul lui Dumnezeu

După Sf. Grigorie Palama, Maica Domnului a intrat în Templu, în Sfânta Sfintelor, la o vârstă atât de fragedă, de 3 ani, ca nu de la oameni să primească învățătura și educația, ci prin darul de sus, de la Părintele luminilor, căci „refuzând cu totul învățăturile oamenilor, a luat bogată înțelepciune de sus.

…şi astfel a primit înţelepciunea cea nestricăcioasă de sus la o vârstă la care părinţii de obicei îi încredinţează educatorilor şi retorilor pe copiii lor – care nu vor aceasta din pricina vârstei fragede-, în vreme ce ea însăşi a fost închinată lui Dumnezeu în Sfânta Sfintelor nepătrunsă ca în nişte minunate palate împărăteşti, unde petrecea ca un tron însufleţit împărătesc, mai înalt decât orice postament, un tron potrivit prin virtuţi cuvenite unui astfel de Împărat care şade pe el”.

Ca să fie nevăzută de ochii omenești

„După cum nevăzută și neapropiată este Lumina în care locuiește Dumnezeu”, așa și Maica Domnului a fost ferită de ochii oamenilor, spre curăție și neprihănire, ca ceea ce avea să Îi pregătească sălaș Domnului Celui Preaînalt.

„aşadar, nu trebuia să aibă întreaga petrecere a vieţii văzută de toţi, cortul în care s-a sălăşluit pe pământ Cel Preaînalt, Sfânta Sfintelor, cortul numelui Dumnezeiesc, cum o numeşte David ( Ps. 73:7) a fost adus să fie sălaş, din copilărie încă pentru Maica Domnului. Căci unde era mai potrivit cu adevărat să sălăşluiască decât în Sfânta Sfintelor? Căci unde în altă parte ar fi fost mai bine ca să fie pus adevăratul cort al lui Dumnezeu? Şi cum nu s-ar fi pus cortul cel adevărat în cortul care a preînchipuit-o?”.

Maica Domnului, isihasta

„Căci dacă Sfânta Sfintelor este nevăzută privirilor tuturor şi desăvârşit închisă pentru toţi oamenii şi este separată printr-un perete de toţi şi de toate şi este înconjurată de catapetesme şi la porţile din faţă acoperită cu văl şi cu acoperăminte şi nimănui deschise, afară numai arhiereului după rânduială, dar şi acestuia o dată pe an, când el se punea înaintea lui Dumnezeu, făcându-L milostiv pentru sine însuşi şi pentru toţi cei de afară; cum oare cea care este masa purtătoare a hranei celei îngereşti şi ţarina cea pururea roditoare şi, mai mult decât atât, ţarina pomului veşnic, jertfelnicul de obşte al întregului neam omenesc la care o singură dată în toţi vecii a intrat cel mai dumnezeiesc arhiereu şi „singurul pe care se cuvenea să-l avem” după cuvântul Apostolului (Evr. 6:20; 7:26) şi prin care S-a făcut Mijlocitor şi în chip nedespărţit a unit pe Dumnezeu cu oamenii, cum oare această comoară feciorelnică nu ar fi fost ţinută în cele mai ascunse petrecând o viaţă nevăzută tuturor oamenilor?”.

Dacă pustnicilor și asceților, Dumnezeu le-a rânduit peșteri, munți și alte locuri aspre de nevoință, Fecioarei Maria i-a rânduit însăși Sfânta Sfintelor, ca una ce este mai presus de orice pustnic și sihastru.

Maica Domnului, mai mare decât Sfânta Sfintelor și hrănită de îngeri

„Dar oare, într-un chip diferit, nu este mai strălucitoare [ca aurul] frumuseţea feciorelnică, de care Dumnezeu Însuşi este îndrăgostit? Sau voiţi mai curând să vedeţi un semn din cer al celor grăite? Chipuri de îngeri îmbrăcaţi în aur stăteau împrejurul chivotului, umbrindu-l (Ex. 25:19). Dar în jurul adevăratului chivot [care e Maica Domnului] nu stau chipuri de îngeri, ci înşişi îngerii şi ceea ce este încă mai mult, e faptul că nu doar umbresc, ci slujesc, pregătind cele rânduite pentru hrană, hrană care nu se poate grăi în ce fel era, într-atât era de minunată, încât covârşea vestita mană şi hrana adusă lui Ilie ( III Regi, 17:6).

Şi mărturie pentru aceasta stă însuşi faptul că mana pe care a purtat-o văzduhul când a fost ninsă din cer, venind prin poruncă dumnezeiască – „pâine cerească a mâncat omul”- (Ps. 77:25) este pomenită în Psalmi de David care o spune, cântând dumnezeiască cântare, dar şi prin faptul că prin aceasta a văzut mai dinainte hrana cu adevărat cerească a Fecioarei acesteia. Pe de o parte, avem mana care pogora din cer prin văzduh în fiecare dimineaţă, pe de altă parte, cea adusă de înger în fiecare zi, ca una mai tainică şi mai desăvârşitoare şi proprie Lui şi de o fire cu El, şi de o fire mai bună ca mana, pe cât este îngerul mai bun ca văzduhul.

Iar lui Ilie i-a slujit un corb (III Regi 17:6) care este o zburătoare ce-şi urăşte puii, de aceea se şi spune despre ea că este un simbol al celor lipsiţi de dragoste pentru cei de acelaşi neam cu dânşii.

Lupta cu patimile în Sfânta Sfintelor

Maica Domnului, prin asceză și privarea de plăcerile și frumusețile dinafară, s-a sfințit prin despătimirea de cele trupești. „Şi aceasta, nevoindu-se nu doar o singură dată de dimineaţa până seara, nici pentru rodul vreunui pom (Fac. 3:2-9), ci vreme de mulţi de ani, și cu diferite forme de plăceri pe care stăpânii iadului și întunericului le-au născocit pentru momirea cu viclenie a sufletelor noastre.

Toate aceste plăceri, singură dintre toți, Fecioara, disprețuindu-le desăvârșit la o vârstă atât de fragedă, a primit cu dreptate ca premiu de la cer hrănirea prin înger, prin care a făcut puternică firea ei și a făcut arătată demnitatea cerească a viețuirii ei…

Ducea prin urmare o viață ca în Rai sau, mai adevărat vorbind, ca în ceruri, pentru că acele Sfinte ale Sfintelor erau un tip al cerurilor. A dus o viață lipsită de îngrijorări și împrăștieri, fără întristare, mai presus de patimi și mai înaltă decât orice plăcere nelipsită de durere: trăia doar pentru Dumnezeu, era privită doar de Dumnezeu, era păzită numai de Dumnezeu, Care avea să Se unească cu noi prin Ea. Și ea, la rândul ei, privea doar spre Dumnezeu, numai pe Dumnezeu Îl avea hrană a ei, numai la Dumnezeu era atentă, doar lui Dumnezeu îi era dedicată”.

Revista Atitudini - (Bazat pe traducerea Sf. Nicodim Aghioritul, „Maica Domnului și intrările ei în Templu” – Editura Deisis și „Sf. Grigorie Palama – Omilii, vol III, Editura Anastasia)



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Acatistul, Paraclisul si Canonul Sfantului Sava cel Sfinit - 5 decembrie

 

ACATISTUL

Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut lumină tor lumii, strălucind cu minunile, Sava, Părintele nostru, Cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană prin faptă bună, Părinte fericite, săditor şi întăritor creştinătăţii ai fost, podoaba cuvioşilor şi cetăţean pustiei, după vrednicie lăudat, mijloceşte cu rugăciunile tale către milostivul Dumnezeu să fim izbăviţi de toate nevoile, pentru care şi noi cu credinţă strigăm către tine: Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Icosul 1

Întreagă viaţa ta din pruncie o ai închinat lui Hristos Dumnezeu, Sava Preacuvioase, de Care fiind întărit, toate patimile trupului le-ai făcut roabe gândului celui cu totul smerit, silindu-te a supune pe cel mai rău celui mai bun. Pentru aceasta te rugăm: ajută-ne şi nouă, nevrednicilor, să-ţi aducem aceste laude:
Bucură-te, de Dumnezeu înţelepţite Părinte;
Bucură-te, că ai luminat toată lumea cu strălucirile minunilor şi faptelor tale;
Bucură-te, că toată lucrarea minunilor de la Duhul Sfânt ai luat;
Bucură-te, că încă din scutece te-ai arătat vas sfinţit;
Bucură-te, că pururea îndemni pe oameni să urască dulceţile cele de suflet pierzătoare;
Bucură-te, luminătorul gândurilor noastre, pe care le îndreptezi numai spre fapte bune;
Bucură-te, că în mâinile tale pururi ai purtat Crucea Domnului;
Bucură-te, că toate înşelăciunile şi meşteşugirile viclenilor diavoli, cu puterea Crucii, le-ai biruit;
Bucură-te, că, după ce ai adormit, lumina cea neapusă pe tine te-a primit;
Bucură-te, că acum în ceruri cu dumnezeiasca lumină eşti strălucit;
Bucură-te, organ curat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 2-lea

Viaţă cu bună credinţă pe pământ petrecând, lăcaş curat Duhului Sfânt te-ai arătat, luminând pe toţi cei ce vin la tine cu credinţă, preafericite Părinte. Pentru aceasta şi noi îndrăznim să alergăm la tine şi-ţi cerem să-L rogi pe Dumnezeu să lumineze sufletele noastre, ale celor ce te lăudăm pe tine şi cu umilinţă cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

De Dumnezeu înţelepţite şi întru tot sfinţite Sava, Părintele nostru, întocmai cu îngerii stătătorule şi împreună vorbitorule cu proorocii, locuitorule cu drepţii şi cuvioşii, iar cu Apostolii şi Mucenicii moştenitor fericirii veşnice, cel ce în lumina cea neînserată acum locuieşti, primeşte, rugămu-te, şi de la noi aceste cântări de cinstire, pe care ţi le aducem în ziua prăznuirii tale, strigându-ţi aşa:
Bucură-te, preafericite, care neîncetat priveşti faţa Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, cel ce prealuminat te desfătezi acum în ceruri;
Bucură-te, făclia înfrânării cea nestinsă;
Bucură-te, învăţătorul şi îndrumătorul monahilor cel preaminunat;
Bucură-te, că pururea străluceşti pe credincioşi cu razele dragostei tale;
Bucură-te, stâlpul răbdării cel neclintit;
Bucură-te, întărirea şi puterea celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă;
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, cetăţean al pustiei cu adevărat;
Bucură-te, că pustiul l-ai socotit ca pe un rai dumnezeiesc;
Bucură-te, că, vieţuind în pustie, roade vrednice ai odrăslit;
Bucură-te, floare înmiresmată a cuvioşilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 3-lea

Pe pământ, cu bună credinţă ai vieţuit, bineplăcând Domnului, întărind şi tămăduind pe toţi cei ce alergau la tine cu credinţă. Iar acum desfătându-te în lăcaşurile cele de sus, neîncetat cânţi lui Dumnezeu cu toţi drepţii şi cuvioşii cântarea: Aliluia!

     Icosul al 3-lea

Sava, de Dumnezeu înţelepţite, lăcaşul cel curat al Duhului Sfânt, îndreptătorul monahilor, cumpăna înfrânării cea dreaptă, ale smereniei înălţări, învredniceşte-ne şi pe noi ca din inimi curate să-ţi aducem acum aceste dulci cântări de laudă:
Bucură-te, că pururea te rogi lui Hristos ca să dăruiască Bisericii un cuget curat;
Bucură-te, că monahilor le-ai fost îndreptător;
Bucură-te, canon de faptă bună preaadevărat;
Bucură-te, că vezi curat Sfânta Treime;
Bucură-te, scara care duce la ceruri;
Bucură-te, povăţuitor şi ajutător al celor ce călătoresc;
Bucură-te, că toate patimile le-ai îndreptat cu vărsarea lacrimilor;
Bucură-te, că pe toţi cei ce aleargă la ajutorul tău îi vindeci;
Bucură-te, întărirea Bisericii cea neclintită;
Bucură-te, al dumnezeieştii petreceri povăţuitorule;
Bucură-te, cel ce ai supus trupul, făcându-l rob al duhului;
Bucură-te, a multor credincioşi îndreptare şi mântuire;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 4-lea

Întocmai ca un înger ai vieţuit pe pământ, iar acum te veseleşti în ceruri, desfătându-te cu toate bunătăţile pe care Dumnezeu le-a pregătit aleşilor Săi. De aceea te rugăm, nu ne trece cu vederea nici pe noi şi ne ajută să fim vrednici a cânta cu tine: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Învăţătura pustnicească adunând pe pământ, Cuvioase Părinte Sava, şi asuprelile potrivnicilor cu vărsările lacrimilor tale biruind întocmai ca o scară dumnezeiască ce duce la ceruri, aşa a fost întreaga ta viaţă cea bine plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta şi de la noi auzi aceste laude:
Bucură-te, că ai sădit în inimile credincioşilor roadele bunei credinţe;
Bucură-te, că faptele tale minunate şi nenumărate strălucesc întocmai ca stelele cerului;
Bucură-te, că eşti lauda lumii creştine;
Bucură-te, înflorirea pustiei, cea plină de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, întărirea şi mângâierea celor neputincioşi;
Bucură-te, povăţuitorul celor ce călătoresc cu corabia acestei vieţi;
Bucură-te, că până şi fiarele din pustie te ascultau şi se supuneau ţie;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ai mântuit poporul Palestinei de o secetă cumplită, care bântuia de peste cinci ani;
Bucură-te, codru preaminunat al pustiei;
Bucură-te, că ai înmulţit turma cea cuvântătoare a lui Hristos;
Bucură-te, lauda faptelor celor bune;
Bucură-te, frumuseţea cea preastrălucită a tuturor sfinţilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

      Condacul al 5-lea

Lepădând toate cele vremelnice ale lumii acesteia, încă din fragedă tinereţe te-ai retras în pustie, unde ai petrecut în sărăcie, smerenie şi grea nevoinţă, până la vârsta de nouăzeci şi patru de ani. Iar acolo ai fost ctitor de mănăstiri şi mari lavre pentru monahi, care până astăzi înalţă în ele rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu şi, cântând neîncetat, îngerească şi dulce cântare: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Fiind îmbunătăţit cu darurile cele duhovniceşti, toate cele frumoase şi amăgitoare ale lumii acesteia le-ai trecut cu vederea de Dumnezeu, Părinte, nelăsându-te ispitit de ele, ci, prin înfrânare şi rugăciuni neîncetate izgonind pe şarpe, viaţă îngerească ai petrecut pe pământ. Pentru aceasta şi noi te cinstim cu aceste cuvinte:
Bucură-te, cămara cea cu bun miros;
Bucură-te, trăitorule pustniceştilor nevoinţe cu adevărat;
Bucură-te, că pe Hristos neabătut ai urmat;
Bucură-te, că crucea-ţi pe umeri ai luat;
Bucură-te, că sufletul ţi-ai luminat prin fapte bune;
Bucură-te, că spre dumnezeiasca dragoste l-ai întraripat;
Bucură-te, că racla moaştelor tale şi azi izvorăşte vindecări;
Bucură-te, crinul pustiei cel cu dulce mireasmă;
Bucură-te, că prin tine dobândim pace şi înfrânare;
Bucură-te, lauda poporului celui binecredincios;
Bucură-te, al tagmei monahiceşti mare cuvios;
Bucură-te, al Mântuitorului Hristos slujitor preamultiubit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 6-lea

În lume te-ai arătat ca un cărbune de Dumnezeu strălucit, luminându-te de focul Duhului Sfânt, ai luminat sufletele credincioşilor cu învăţăturile tale, Părinte Sava. Iar pe cei ce cu credinţă aleargă la ajutorul tău cu blândeţe îi povăţuieşti la lumina cea neîncetată, îndemnându-i a cânta cu tine cântare îngerească: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Întocmai cu a îngerilor, aşa a fost viaţa ta, de Dumnezeu înţelepţite, şi la înălţime ridicându-te, cu Stăpânul Hristos a vorbi te-ai învrednicit. Iar noi, minunându-ne de aceste daruri ale vieţii tale, cu umilinţă îţi cântăm:
Bucură-te, minte luminată cu strălucirile razelor celor de sus;
Bucură-te, că pentru nevoinţele tale plată cerească ai luat;
Bucură-te, că prin tine am învăţat să umblăm pe calea cea dreaptă;
Bucură-te, biruitorule al vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi;
Bucură-te, ajutătorule cel gata al celor ce te cheamă în ajutor;
Bucură-te, cel ce eşti cu îngerii împreună vorbitor;
Bucură-te, împreună petrecătorule cu drepţii şi cuvioşii în cămările cele de sus;
Bucură-te, că nu te-ai lăsat biruit de gândurile cele deşarte care te îndemnau să te întorci în lume;
Bucură-te, că prin înfrânare şi osteneli ai biruit toate patimile trupului;
Bucură-te, că te-ai gătit pe tine vas ales şi plăcut lui Dumnezeu;
Bucură-te, că până la sfârşit ai urmat Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că, pentru toate cele ce ai răbdat, răsplătire de daruri bogate ai luat;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 7-lea

Pustietatea în care ai lucrat până la moarte ca pe o cetate o ai făcut, statornicind în tot cuprinsul ei obiceiuri iubitoare de înţelepciune, ca unul care ai strălucit între toţi părinţii pustniceşti, Sava de Dumnezeu înţelepţite. În acest loc sfinţit şi minunat, pururea te rugai şi cântai Ziditorului a toate: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Toate cele pământeşti lăsându-le, deşi cu trupul erai în lume, cu duhul însă îngerilor te asemănai, pentru că patimile trupului omorându-le, Treimii te-ai făcut slujitor, preafericite. Pentru toate acestea îţi aducem şi noi aceste smerite cântări de laude:
Bucură-te, Cuvioase, că pe pământ viaţă îngerească ai petrecut;
Bucură-te, că toate bolile oamenilor le-ai vindecat cu puterea rugăciunii;
Bucură-te, că putere ai luat de la Dumnezeu ca să izgoneşti duhurile cele necurate;
Bucură-te, că te-ai arătat ca un pom cu frumoase roade duhovniceşti;
Bucură-te, că ai râvnit şi ai urmat vieţii marelui Eftimie;
Bucură-te, că în preajma ta multe cete de monahi ai adunat;
Bucură-te, că toţi aceşti monahi ca pe un adevărat Părinte duhovnicesc te-au ascultat şi te-au urmat;
Bucură-te, că în toată lumea s-a răspândit vestea isprăvilor tale;
Bucură-te, că toate taberele demonilor ai pierdut;
Bucură-te, că şi împăraţii te-au venerat şi te-au ascultat ca pe un adevărat om a lui Dumnezeu;
Bucură-te, că învăţăturile tale cu drag le primim şi noi;
Bucură-te, că în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 8-lea

Cu raza Duhului Sfânt se luminează toţi cei ce cu dragoste întru cântări te laudă pe tine, Cuvioase Părinte Sava, cel ce eşti slava şi lauda monahilor, împodobitor pustiei şi de feciorie păzitor; şi cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Tot dorul spre Dumnezeu tinzându-ţi din tinereţe cu toată dragostea ta, numai spre Dânsul avându-l, zburdările trupului şi asupririle patimilor prin aspră înfrânare le-ai potolit, pentru care şi noi te cinstim, cântându-ţi aceste laude:
Bucură-te, că pe şarpele care tăinuia în iad tu l-ai biruit;
Bucură-te, că ai trecut cu mare uşurinţă peste toate cursele lui;
Bucură-te, că din cuptorul cu foc ai ieşit nevătămat, ca şi cei trei tineri din legea veche;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a păzit pe tine ca pe un vas ales al Său;
Bucură-te, ispravnic al dreptăţii;
Bucură-te, cel ce din voinţa ta te-ai înstrăinat de patrie, petrecând în pustie;
Bucură-te, că, în pustie petrecând, biruinţă ai ridicat asupra celor împotrivă luptători;
Bucură-te, că ai fost întărit cu dumnezeiască putere;
Bucură-te, că eşti lăudat de toţi binecredincioşii creştini;
Bucură-te, că ai umblat numai pe urmele marilor cuvioşi;
Bucură-te, că întocmai ca un finic ai înflorit în pustie;
Bucură-te, că ai fost împodobit cu lumina darului dumnezeiesc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 9-lea

Gândul tinzându-ţi neabătut către cel dorit de tine, de la Dânsul ai luat dar de prisosit de a face minuni, Părinte, şi pe cei ce veneau la tine cu credinţă, milostivindu-te, îi vindecai şi îi îndemnai pe toţi să cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Mintea întărindu-ţi, fericite, toate feluritele meşteşuguri ale vrăjmaşului ai biruit, şi având suflet preablând şi voinţa puternică, încurajaţi de blândeţea ta, te rugăm să primeşti şi de la noi aceste laude:
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi preablândule povăţuitor şi grabnic ajutător;
Bucură-te, că ai strălucit numai cu fapte bune;
Bucură-te, că marele Eftimie cu bucurie te-a primit şi a proorocit despre a ta strălucită viaţă;
Bucură-te, că sufletul tău ţi-ai curăţit de orice păcat şi întinăciune;
Bucură-te, că ai fost împodobit cu multe şi mari daruri dumnezeieşti;
Bucură-te, că numai prin atingerea mâinilor tale cei neputincioşi şi suferinzi primeau vindecare;
Bucură-te, că pe vrăjmaşul ce se sălbăticea asupra ta prin rugăciuni l-ai biruit;
Bucură-te, cel ce ai fost ocrotit în mod nevăzut cu dumnezeiescul dar de sus;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a trece din mărire în mărire, din putere în putere;
Bucură-te, că în pustie multe cetăţi de suflet folositoare ai zidit lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce din pământ secetos izvoare de apă ai scos;
Bucură-te, că şi ploi din cer peste ţarinile cele lipsite de apă, cu rugăciunile tale, ai coborât;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 10-lea

Vas de Dumnezeu insuflat al înţelegerii Duhului Sfânt te-ai făcut, plăcutule al lui Dumnezeu, sarcina greutăţilor trupeşti lepădând, viaţa ţi-ai împodobit cu înfrânarea de bucate, cu rugăciunea, cu răbdarea şi cu smerenia. Saţiu şi mângâiere aflai în laudele cele către Domnul, Căruia neîncetat glăsuiai cântarea: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Propovăduitor al dumnezeieştilor dogme te-ai arătat, pentru care ai şi fost hirotonit. În adunările Sfinţilor Părinţi împreună vorbitor ai fost, pe împăraţi înţelepţind şi pe toţi îmbogăţind cu învăţăturile tale. De aceea te rugăm, ajută-ne şi nouă ca, pentru nevoinţele şi darurile cu care te-a învrednicit Dumnezeu, să-ţi putem aduce aceste laude:
Bucură-te, că de Dumnezeu ai fost îmbogăţit cu mari daruri şi cu puterea de a face minuni;
Bucură-te, că ai covârşit pe toţi în săvârşirea faptelor bune;
Bucură-te, că cinste asemenea îngerilor ţi-a dat ţie Hristos;
Bucură-te, că te-ai arătat plin de rodul înţelepciunii;
Bucură-te, că întru nimic le-ai socotit pe cele vremelnice ale lumii acesteia;
Bucură-te, că cele trecătoare cu cele veşnice le-ai schimbat;
Bucură-te, că cetele sfinţilor ajutor sufletului tău au dat;
Bucură-te, că şi astăzi lavra ta cea mare, cu bucurie şi cu mulţumire, te cinsteşte pe tine;
Bucură-te, că, de asemenea, şi turma ta, cu osârdie şi cu recunoştinţă, te preamăreşte şi te laudă;
Bucură-te, că în locul cel de odihnă şi de fericire sufletul cel curat se veseleşte şi se bucură;
Bucură-te, că împreună cu toţi sfinţii mărire şi laudă cânţi acum lui Dumnezeu;
Bucură-te, că împreună cu îngerii dănţuieşti acum în ceruri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 11-lea

Toate minunile tale sunt mai presus de minte, căci fiarele ai îmblânzit, valurile patimilor ai potolit şi cele ce vor să fie mai înainte le spui, cu proorocescul dar. Duhurile cele necurate cu rugăciunile tale şi cu privegherile cele îndelungate le izgoneşti, pentru care şi noi cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu multă însufleţire săvârşim pomenirea ta, prealăudate, căci în fapta bună cea de bucurie dătătoare te-ai îmbrăcat cu adevărat şi în haina mântuirii şi veseliei cea curată şi luminată te-ai împodobit. Pentru care şi de la noi auzi acestea:
Bucură-te, zid preatare al creştinilor;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne mântuim de orice rău;
Bucură-te, că pe tine pururea te avem sprijinitor şi ajutător;
Bucură-te, Părinte Cuvioase, care eşti plin de Duh şi putere duhovnicească;
Bucură-te, izgonitorule al ispitelor şi al tuturor patimilor celor de suflet pierzătoare;
Bucură-te, că din năravurile cele rele pe toţi care se roagă ţie îi izbăveşti;
Bucură-te, că şi pe cei căzuţi în noianul păcatelor şi al deznădăjduirii îi mântuieşti cu rugăciunile tale;
Bucură-te, tare sprijinitor şi grabnic ajutător al tuturor celor căzuţi în necazuri;
Bucură-te, rugătorule fierbinte către Dumnezeu, către tot sufletul necăjit şi întristat;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale toţi ne mântuim de muncile veşnice;
Bucură-te, că până la sfârşitul vieţii ai slujit Ziditorului a toate;
Bucură-te, că pururea vezi pe Preasfânta Fecioară;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 12-lea

În legea lui Dumnezeu deprinzându-ţi simţurile, Părinte Sava, cu viaţa te-ai asemănat întocmai cu cei fără de trupuri, îndemnând şi îndrumând ca asemenea să petreacă şi toţi cuvioşii şi ucenicii care-ţi cereau duhovniceştile tale sfaturi şi învăţături, neîncetat lăudând şi cântând împreună cu ei lui Dumnezeu cântări: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Sava, mai mare între părinţi şi podoaba cuvioşilor, cetăţeanul pustiei şi săditorul curăţiei, cum vom lăuda viaţa ta, Cuvioase? Ne rugăm însă, cu multă umilinţă, să ne ajuţi şi nouă, ca să-ţi aducem aceste puţine şi smerite laude:
Bucură-te, Preacuvioase, lauda cea mare a lumii;
Bucură-te, preacinstita podoabă a monahilor;
Bucură-te, odrasla pustiei, cea preafrumoasă;
Bucură-te, dumnezeiasca desfătare a sfinţilor;
Bucură-te, că acum te veseleşti în grădina raiului;
Bucură-te, că cele rele de pe pământ cu rugăciunile tale le îndreptezi;
Bucură-te, îndreptătorul şi călăuza cea bună a monahilor;
Bucură-te, izvorul minunilor, cel de Dumnezeu binecuvântat;
Bucură-te, că prin tine tot Răsăritul s-a împodobit şi şi-a îmbogăţit viaţa duhovnicească;
Bucură-te, că şi cele dinspre apus strălucesc prin tine aceleaşi podoabe şi lumini;
Bucură-te, mângâierea şi ajutorul nostru al tuturor;
Bucură-te, că toţi cei care cer cu credinţă sprijinul şi ajutorul tău nu pleacă niciodată ruşinaţi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 13-lea

O, Preacuvioase Părinte Sava, cel ce eşti de Dumnezeu sfinţit, primeşte aceste umile cântări de laudă, pe care ţi le aducem din inimi curate, şi cu fierbinţeală te rugăm să mijloceşti către Dumnezeu să ne izbăvească din toate necazurile pe noi, care strigăm ţie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Întreagă viaţa ta..., Condacul 1: Cel ce din pruncie...,

Icosul 1

Întreagă viaţa ta din pruncie o ai închinat lui Hristos Dumnezeu, Sava Preacuvioase, de Care fiind întărit, toate patimile trupului le-ai făcut roabe gândului celui cu totul smerit, silindu-te a supune pe cel mai rău celui mai bun. Pentru aceasta te rugăm: ajută-ne şi nouă, nevrednicilor, să-ţi aducem aceste laude:
Bucură-te, de Dumnezeu înţelepţite Părinte;
Bucură-te, că ai luminat toată lumea cu strălucirile minunilor şi faptelor tale;
Bucură-te, că toată lucrarea minunilor de la Duhul Sfânt ai luat;
Bucură-te, că încă din scutece te-ai arătat vas sfinţit;
Bucură-te, că pururea îndemni pe oameni să urască dulceţile cele de suflet pierzătoare;
Bucură-te, luminătorul gândurilor noastre, pe care le îndreptezi numai spre fapte bune;
Bucură-te, că în mâinile tale pururi ai purtat Crucea Domnului;
Bucură-te, că toate înşelăciunile şi meşteşugirile viclenilor diavoli, cu puterea Crucii, le-ai biruit;
Bucură-te, că, după ce ai adormit, lumina cea neapusă pe tine te-a primit;
Bucură-te, că acum în ceruri cu dumnezeiasca lumină eşti strălucit;
Bucură-te, organ curat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul 1

Cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană prin faptă bună, Părinte fericite, săditor şi întăritor creştinătăţii ai fost, podoaba cuvioşilor şi cetăţean pustiei, după vrednicie lăudat, mijloceşte cu rugăciunile tale către milostivul Dumnezeu să fim izbăviţi de toate nevoile, pentru care şi noi cu credinţă strigăm către tine: Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

şi se face otpustul.

PARACLISUL

După binecuvântarea preotului, şi după “Doamne, auzi-măauzi glasul meuauzi rugăciunea mea” şi după acesta, Dumnezeu este Domnul, şi cele ce urmează:

Glas 4. Cel ce a fost înălţat pe cruce ( lemn)…

Sfinţindu-te încă din pruncie, sfinte Sava, de Dumnezeu purtătorule, cere sfinţire, luminare, pace şi iertarea datoriilor, izbăvire din boli şi liniştirea vieţii, pentru cei ce aleargă cu credinţă la sfântul tău acoperământ, precum şi pentru cei care cer binefăcătorul tău sprijin, Sfinte Cuvioase Sava, cunună dumnezeiască a Părinţilor.

A Născătoarei de Dumnezeu.

Nu vom tăcea Născătoare de Dumnezeu pururea…Psalmul 50…Şi canonul cu acrostihul: Sfinte Cuvioase Sava, izbăveşte-mă, pe mine, monahul Gherasim, din ……

Cântarea I

Glas plagial 4. Cântându-l verde

Graiurile sufletului meu celui smerit ascultă-le, sfinte Sava, şi dăruieşte mie luminare şi tărie împotriva vrăjmaşului, Părinte, ca un apărător al meu şi păzitor.

Dând târcoale cu vicleşug, înşelătorul mă aruncă pe mine, Părinte, din plăcere în plăcere, dar tu zdrobeşte îndrăzneala aceluia şi viaţa mea spre mai bine o întoarce, Cuvioase.

Veşmântul cel sfânt înnegrindu-l, de Dumnezeu m-am depărtat, din pricina mulţimii păcatelor, dar tu, fii mie călăuzitor către Hristos şi sălaş Lui, Cuvioase.

A Născătoarei de Dumnezeu

Sfântă Fecioară, Maica lui Dumnezeu, cu mila ta, sfinţeşte, prin fapte pline de virtute, sufletul meu cel întinat şi mă predă pe mine mântuit lui Dumnezeu.

Cântarea a 3-a 

Bolta cerească.

Răscumpărare şi pace, vindecare de patimi, şi izbăvire din încercările cele de multe feluri şi viaţă liniştită cere neîncetat pentru noi, cei ce te fericim pe tine, Sfinte Sava, fericite.   

La căile pocăinţei şi la o viaţă mai bună, călăuzeşte-ne pe noi ca la o dumnezeiască viețuire, organ îndumnezeit, pentru ca, prin ajutorul tău, să rodim şi noi roadele Duhului.

Cald folositor şi grabnic ajutător te avem pe tine, Sava, de Dumnezeu purtătorule, şi îmbogăţindu-ne, ne izbăvim de toată strâmtorarea şi de ispitele care pe neaşteptate cad asupra noastră, Părinte, prin mijlocirile tale, pe Hristos slăvindu-L.

A Născătoarei de Dumnezeu.

Din nenorocirile cele nemăsurate şi din faptele rele cer acum de la tine Nepătată, vindecare, pe care mie o dăruieşte şi în calea mântuirii mă îndreaptă, mă rog ţie celei uneia Preabune.

Mântuieşte, Sfinţite, Primitorule de Dumnezeu, Părinte Sava, din primejdii şi din nevoi şi din reaua întâmplare, pe cei ce aleargă la cuvioasa ta mijlocire.

Caută cu milostivire cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Sedealna

Glasul 2
Cele de sus căutând…
Glasul al 2-lea

Viaţă sfântă petrecând încă din pruncie, din patimi spurcate şi de închipuirile cele pe jos târâtoare, Sfinte Sava, de Dumnezeu fericite Părinte, izbăveşte-ne şi din toată nebunia pe noi cei ce alergăm la ajutorul tău, dându-ne nouă, Părinte, cele mai bune.

Cântarea a 4-a

Am auzit, Doamne, [taina rânduielii Tale]…

Valurile patimilor mele potoleşte-le, preafericite, prin ocrotirea ta şi la limanul cel bun mă cârmuieşte, prin dumnezeieştile porunci, Sava Cuvioase.

Slobozeşte-mă din chinurile mele, ale sufletului şi ale trupului, vestite, şi mintea mea trezeşte-o pentru vegherea dumnezeieştilor voiri.

Vindecare bolnavilor şi iertare fărădelegilor celor de multe feluri, Părinte, pace şi unire de cuget, cere de la Stăpânul să ne dăruiască nouă, celor ce ne rugăm ţie.

A Născătoarei de Dumnezeu

Ca ceea ce ai întrupat din tine pe Dumnezeu, mai presus de minte şi de cuvânt, de Dumnezeu dăruită, omoară patimile cele pierzătoare de suflet şi mă mântuieşte.

Cântarea a 5-a

Luminează-ne pe noi…

Omoară mişcările trupurilor noastre cu sfintele şi rugăciunile tale cele de viaţă purtătoare, şi către viaţa cea neîmbătrânitoare, Părinte Sava, pe noi ne îndreptează.

Râuri de tămăduiri revarsă-ne nouă, Părinte, cei ce suntem aprinşi de neputinţe cumplite şi ne luminează pe noi cu lumina virtuţilor.

Încercat fiind de înfricoşătoare boli ale trupului, la mijlocirea ta alerg cu tot sufletul, vindecă-mă, Părinte Sava, și voi fi mântuit.

A Născătoarei de Dumnezeu

Ca să slăvesc multa ta bunătate, Născătoare de Dumnezeu, vas folositor al lui Hristos mă fă pe mine, sufletul meu curăţindu-l.

Cîntarea a 6-a

Vărsa-voi rugăciunea mea….

Şi-a golit împotriva mea vicleanul tolba cu săgeţile răutăţilor lui, şi rănindu-mi cumplit sufletul, mă trage pe mine în jos în prăpastia deznădejdii, dar tu vino mie în ajutor preaînţelepte şi mă izbăveşte din răutatea acestuia.

Sunt ţinut de valul plăcerilor şi de furtuna multelor mele păcate, ci la limanul tău cel senin caut scăpare şi din adâncul sufletului strig către tine: liniștește viața mea şi cu Hristos mă împacă, Sfinte Cuvioase.

Având mijlocirea ta liman netulburat şi cu adevărat nespumat de valuri, cei care suntem împresurați în marea amară a vieţii, Sfinte Sava, de duhurile cele cumplite pururea suntem izbăviţi, pe Hristos slăvindu-l.

A Născătoarei de Dumnezeu

Ajutor împotriva duşmanilor şi împreună cu noi luptătoare, dulce ocrotire şi cald acoperământ fii nouă, de Dumnezeu dăruită Fecioară, celor care cu suflet neîndoit aleargă la tine, ceea ce zdrobeşti puterea vrăjmaşilor şi pe noi ne călăuzeşti la loc întărit.

Izbăveşte-ne pe noi Sfinţite primitorule de Dumnezeu, Părinte Sava, din nevoi şi din necazuri şi din răutăţile vrăjmaşului, pe noi, cei ce alergăm la cuvioasa ta mijlocire.

Ceea ce fără de prihană prin cuvânt pe Dumnezeu Cuvântul, mai presus de înţelegere, L-ai născut la plinirea vremii, ca una care ai îndrăznire de maică, Îl îmbunează.

Cererea şi Condacul
Glasul al 2-lea
Ceea ce eşti ocrotitioare creştinilor

Să nu încetezi a ne ocroti pe noi şi a ne izbăvi pururea din toată nenorocirea şi înfruntarea cea împotrivitoare ca unul care cu adevărat eşti împreună-pătimitor cu noi. Căci cu bună încredinţare alergăm la tine cu credinţă strigând pentru mijlocirile tale: Vino, Părinte Sava, şi risipeşte nebunia vrăjmaşului cea oştită împotriva noastră, pentru ca pe tine cu dor să te cinstim.

Prochimen Glasul al 4-lea
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui …
Stih : Fericit bărbatul care se teme de Domnul…

Evanghelia de la Matei citire (Cap. 11 : 27-30)

Slavă…

Cu rugăciunile Cuviosului tău, Milostive, șterge mulţimea greşalelor noastre…

Şi acum şi pururea…

Cu rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…

Stih : Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea…

Prosomia
Glas plagal 2
Toată nădejdea punându-și

Plin de harul Duhului Sfânt te-ai arătat, printr-o viaţă asemenea îngerilor şi ai nimicit cetele demonilor ce uneltesc împotrivă, de care şi pe mine mă izbăveşte cu fierbintele tău ajutor, Sava fericite, cel ce ești gata pururea a lucra, pentru răsplata virtuţilor, inima mea cea pierdută, dăruindu-mi mie iertare din căderi şi odihnă din toate amărăciunile vieţii, prin mijlocirile tale.

Mântuieşte Doamne, poporul Tău…

Cântarea a 7-a

[Tinerii] cei din Iudeea oarecând…

Ajutor întru necazuri şi cald ocrotitor întru nevoi, tămăduire în chinuri și nenorociri şi bucurie în întristări şi mijlocitor către Domnul, fii nouă, cu adevărat, Sava sfinţite.

Izbăveşte-ne pe noi din căderile cele pline de durere şi din strîmtorările chinurilor şi din felurimea primejdiilor şi din toată reaua întâmplare pe noi, cei ce alergăm la ocrotirea ta, Părinte Sava sfinţite.

Cunoscând voia Tatălui și a Mântuitorului, nicicând nu am împlinit-o pe aceasta, pentru aceea, de viitoarea dreapta osândă, mă rog ţie, cu căldura rugăciunii tale mă izbăveşte, Sava Sfinţite. 

A Născătoarei de Dumnezeu…

Poruncilor sfinţilor şi rânduielilor cuvioşilor arată-mă pe mine plinitor, ridică-mi mintea mea din înfricoşătoarea trândăvie la osteneala privegherii ca şi eu să dobândesc, Fecioară, viaţa cea adevărată.

Cântarea a 8-a

Pe Împăratul…

Dăruieşte tărie sufletului meu celui slăbit şi învredniceşte mintea mea, de Dumnezeu purtătorule, ca în chip bineplăcut să-i slujesc Domnului.

Din toate atacurile pierzătoare şi din strâmtorări, ispite şi boli păzeşte-ne pe noi fără de vătămare, Sava, Cugetătorule de Dumnezeu.

Patimilor trupeşti şi sufleteşti Iubitorul de oameni pe tine te-a arătat tămăduitor; pentru aceasta, Părinte, şi pe noi de amândouă ne vindecă.

A Născătoarei de Dumnezeu

Fă mie Milostiv pe Fiul tău, Născătoare de Dumnezeu, pe Care l-am întristat cu nenumărate păcate, şi cu lumina pocăinţei mă luminează.

Cântarea a 9-a

Mai întâi, A Născătoarei de Dumnezeu.

Nu înceta să vezi Sava, de Dumnezeu purtătorule, Părinte, pe cei care neabătut  năzuiesc la acoperământul tău pentru ca să petrecem o viaţă liniştită, Părinte.

Mintea mea o fă cerească şi, prin setea de cer, izbăveşte-mă de orice legături cu cele pământeşti şi împreună cu Hristos mă sălăşluieşte, Sava Cuvioase.

Din apa pierzaniei mă trage afară, Părinte, şi către apa vieții mă îndreptează şi mă mântuieşte, Sava, şi lui Hristos mă încredinţează.

A Născătoarei de Dumnezeu

Mintea mea arat-o mai presus de cugetele cele lumeşti prin strălucirea ta, ceea ce eşti cu totul fără de prihană, şi o înaripează pe aceasta către lumina cea neapusă.

Cuvine-se cu adevărat…şi Mărimurile (Megalinaria)

Cu dumnezeiasca dragoste încă din pruncie hrănindu-te, Părinte, ai urmat lui Hristos,  viaţă îngerească petrecând şi prin zidirea virtuţilor, ca o lumină în lume ai strălucit, Sava, Sfinţite Părinte.

Bucură-te faima strălucită a Cuvioșilor, bucură-te, învățătorul și călăuza pustnicilor, bucură-te, tâlcuitorule al vieții cerești, Sava sfinţite, lauda Părinţilor.

Chip al virtuților te-ai arătat în faptă şi cuvânt, şi la luptele cele dumnezeiești ai călăuzit în siguranță turmele pustniceşti, Părinte Sava sfinţite, împreună cu care şi noi te cinstim pe tine.

În faptele cele de cuviinţă sfeşnic luminos, al discernerii, te-ai arătat celor din casă, căci la străluminările contemplaţiei te-ai înălţat, umplându-te de darurile cele mai presus de minte.

Vas al Duhului te-ai arătat alungând cu putere duhurile cele necurate de a căror răutate şi pe noi ne izbăveşte, Părinte, şi cere pentru noi iertarea datoriilor.

Hrănindu-ne din pomul vieţii, păzeşte-ne pe noi nerăniți de patimile şi sfătuirile cele aducătoare de moarte ale celui potrivnic şi de orice altă vătămare, Sava Părintele nostru.

Venind cu evlavie la cortul tău cel sfânt şi cuvios, de Dumnezeu purtătorule, Sava, adăpostit în Lavra care-ţi poartă numele, alergând cu dor ne închinăm ţie cu dragoste.

Toate oștirile îngereşti, Înainte Mergătorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli Sfinții toți împreună cu Născătoarea de Dumnezeu faceți rugăciune ca să ne mântuim noi toți…

Sfinte Dumnezeule… otpust şi următoarele :

Gl. plagal 4

Cu curgerile lacrimilor tale, ai brăzdat pustia cea neroditoare şi cu suspinurile cele din adâncul sufletului până la sută ai rodit ostenelile tale şi te-ai făcut luminător al lumii strălucind cu minunile, Părintele nostru, Sava sfinţite. Cuvioase, mijloceşte către Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Altul, Glasul al 3-lea. Cu dumnezeiasca credinţă…

Vasul cel sfinţit al Duhului, Cuvioase, de trei ori fericite, Sava, îl lăudăm acum înconjurând racla ta. Şi cu înţelepciune cântăm lui Hristos laudă, Celui Ce ne-a dăruit nouă sfintele tale moaşte, pe Care şi roagă-L să ne dea iertare de păcate şi mare milă…

Apoi ectenie şi otpust după care următoarele :

Glas 2, Când de pe lemn pe tine mort…

Mare între Cuvioşi fiind arătat, prin cea mai aspră nevoinţă a petrecerii tale, Sava de Dumnezeu slăvite, te-ai arătat organ al celui mai mare har ; pentru aceasta izbăveşti pururea din cele mai mari primejdii şi necazuri, pe toţi cei ce se apropie cu credință de acoperământul tău cel plin de milă şi care curat te fericesc pe tine.

Glas pl. 2

Stăpână, Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi dintru toată nevoia și necazul…

Glasul al 2-lea

Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu păzește-mă sub sfânt acoperământul tău…

CANONUL

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel întunecat prin desfătările vieţii şi tulburat de grijile lumeşti, luminează-l cu strălucirea ta, Maica lui Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Maica lui Dumnezeu, deschisu-s-au Uşile Cereşti, prin naşterea ta, prin care dă şi sufletului meu intrare, ca o Milostivă şi către Dumnezeu mă povăţuieşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel săgetat cu săgeata celui viclean şi rănitImage removed. prin vicleşugurile şi meşteşugirile aceluia, cu mila ta vindecă-l, Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nădejdea celor deznădăjduiţi, Îndreptarea celor căzuţi, Ceea ce ai născut Lumina Cea Dumnezeiască, luminează sufletul meu, cel ce este în întuneric.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toată dorirea mea în tine am pus-o, Stăpână Curată. Pentru aceasta poftele mele cele trupeşti, degrabă le schimbă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Stăpână, Ceea ce eşti Uşa Luminii, fă să-mi răsară mie razele cele luminate ale pocăinţei şi negura păcatelor mele îndepărteaz-o.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Una întru tot Nevinovată, scapă-mă de toată răutatea, de ispitele cele ce vin asupra mea şi de focul cel veşnic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată, grăbeşte de mă cercetează şi mă curăţeşte de rănile cele cumplite şi mă apără de toată supărarea, pe mine cel ce pătimesc.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel întunecat de păcate, luminează-l cu lumina ta, pururea Fecioară, care ai născut pe Soarele dreptăţii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Scapă-mă de viforul ispitelor şi al vieţii celei stricătoare de suflet şi de focul cel veşnic mă izbăveşte, Dumnezeiască Mireasă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vas Sfinţit al Fecioriei şi Veselia Celui Neîncăput cu firea, sufletul meu cel întunecat de multe patimi, luminează-l.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întru tot Sfântă, Dumnezeiască Mireasă, Stăpâna lumii, izbăveşte-mă pe mine şi din nevoi mă scapă şi îndepărtează mulţimea patimilor mele.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Mânecând strigăm Ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru; afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine Fecioară te lăudăm, întru tot Lăudată, care ai încăput pe Cuvântul lui Dumnezeu în pântecele tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De focul cel nestins şi de viermi, scapă-mă, Maica lui Dumnezeu, Ceea ce dai vindecări din milă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu eşti credincioşilor Zid Tare şi biruinţă, întru tot Sfântă, care mântuieşti din ispite pe cei ce te laudă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sufletul meu cel neputincios vindecă-l, Preacurată Stăpână, Ceea ce ai născut Mântuirea tuturor, pe Cel Ce ridică neputin­ţele noastre.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Marie, Locaş Curat şi întru tot Cinstit al Făcătorului tuturor, dă sufletului meu lacrimi curăţitoare şi scoate-mă de la judecata ce va să fie şi din chinuri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Uşă Dumnezeiască arată intrări Dumnezeieşti smeritului meu suflet, prin care intrând, să se mărturisească şi să ia dezlegare de răutăţi, Născătoare de Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Adâncul păcatelor şi valurile deznădăjduirii viscolesc mintea mea; milostiveşte-te, Stăpână şi-mi întinde mâna ta şi mă izbăveşte, Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine te avem Folositoare şi Zid toţi credincioşii care pururea suntem necăjiţi întru adâncul răutăţilor, al tulburărilor şi al nevoilor, Născătoare de Dumnezeu, Singura Scăpare a credincioşilor.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, strigând: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ţie mă rog, Preacurată, omoară păcatul ce sălăşluieşte în mine şi mă învredniceşte, Fecioară, să dobândesc viaţa, ferindu-mă de partea celor ce vor fi chinuiţi după moarte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Multe feluri de patimi mă tulbură, Curată, Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii; de biruinţa acelora şi de focul cel veşnic mă scapă, Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce din năravul cel slobod greşesc şi de obiceiul cel nebunesc sunt robit, alerg acum către obişnuita ta milostivire.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miluieşte-mă, întru tot Sfântă, de Dumnezeu Născătoare, pe mine, cel deznădăjduit. Stinge văpaia patimilor mele şi-mi alină tulburarea inimii, Curată Maica lui Dumnezeu şi mă scapă, Fecioară, de tirania demonilor şi de focul cel veşnic.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă Oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, uşurează-mi păcatele şi sarcina greşelilor mele, ca să te măresc pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Ceea ce ai născut pe Judecătorul şi Dumnezeu, arată-L, Curată, cu blândele tale rugăciuni, mie, Milostiv; ca să mă mântuiesc de focul cel veşnic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Biruitu-m-au păcatele mele cele multe, Născătoare de Dumnezeu; dă-mi acum mână de ajutor şi mă scapă din focul cel nestins, pe mine nevrednicul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rogu-mă, Preacurată, luminează ochii inimii mele cei orbiţi de întunericul păcatului şi mă arată primitor de Dumnezeiasca strălucire, ca prin tine să mă fac curat Fiului tău.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, mărindu-te împreună cu cetele cele fără de trupuri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miluieşte, Preacurată, ticălosul meu suflet şi-mi omoară pierzătoarele patimi: îndepărtează chinuitoarea nepricepere şi izvoare de lacrimi sfinte, pururea în viaţă dăruieşte-mi, prin care să scap de osânda cea cumplită, ce mă aşteaptă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară Preacurată, tu eşti Zid creştinilor şi Scăpare lumii, întru care ne mântuim; că din tine Dumnezeu Întrupându-Se, pe tine te-a dat tuturor Acoperământ mântuitor, Dumnezeiască Mireasă. Pentru aceasta, Curată, miluieşte-mă pe mine nevrednicul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu tărie şi cu putere duhovnicească, cu armă de biruinţă încinge smeritul meu suflet, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu; îmbracă-l în arma Crucii şi curăţeşte rănile păcatului meu cu roua iubirii tale de oameni şi cu mare mila ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Curată, fii mie Stâlp de mântuire, taberele demonilor arată-le neputincioase şi mulţimea ispitelor şi necazurile îndepărtează-le şi întâmplările cele rele departe le alungă şi izbăvire dăruieşte-mi, Curată.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Sufletul meu smerit întinându-mi-l din pruncie şi cu cuvintele şi cu faptele, eu nevrednicul, pe mine însumi m-am pângărit; şi nu am cum să fac, nici loc de adăpost, nici altă nădejde în afară de tine, nu cunosc, Fecioară. Vai mie, netrebnicul! Pentru aceasta alerg acum rugându-te, Preacurată şi mărturisindu-mă strig ţie: greşit-am! Roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască iertare de greşeli, că întru tine Singură mi-am pus nădejdile mele, Fecioară.




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
DEPENDENTELE - Retelele sociale si riscurile pentru adolescenti - Ștefania Coșuleanu
 
 
În ultimii ani, tehnologia s-a dezvoltat într-un ritm alert, iar apariţia rețelelor sociale - Facebook, Twitter, Instagram, WhatsApp și Linke­dIn - a favorizat o explozie de euri virtuale, o fragmentare a identității și probleme de dezvoltare, în special pentru adolescenții care trec prin etape critice ale formării perso­nali­tății. De aceea specialiștii atrag atenția în privința efectului deformator al rețelelor digita­le asupra copiilor și adolescenților a căror dez­voltare emoțională și socială are loc în timp ce ei se află pe internet sau telefonul mobil.

Revista Pediatrics arăta într-un articol publicat în 2011 că 22% dintre ado­lescenți se conectează la o rețea socială mai mult de o dată pe zi. Un procent de 75% dintre adolescenți dețin telefoane mobile, dintre care 25% le folosesc pentru rețelele sociale, 54% pentru a trimite SMS-uri, iar 24% pentru a trimite mesaje instantanee. Aceasta era realitatea în urmă cu 12 ani, însă evoluția rapidă a tehnologiei ne determină să credem că, în prezent, numărul adolescenților conectați la o rețea digitală este mult mai mare. „Astfel, o mare parte din dezvoltarea socială și emo­țională a generației actuale are loc în timp ce se află pe internet sau pe telefonul mobil”, atrage atenția revista menționată. Dacă adăugăm și statisticile îngrijorătoare privind pornografia de pe internet, existența hărțuirii cibernetice și predominanța jocurilor video, găsim suficiente motive de îngrijorare în legătură cu faptul că adolescenții și copiii, cu vârste între 8 și 18 ani, își petrec, în medie, peste 10 ore pe zi în contact cu o formă sau alta de tehnologie, impactul dezvoltării digitale fiind foarte mare asupra acestora. 

Problema atașamentului

După cum știm cu toții, nevoia principală a oamenilor este apropierea de alte persoane, acceptarea și prețuirea din partea acestora. Copiii și adolescenții caută și mai mult conexiunea cu alte persoane și mai puțin informațiile concrete despre lume. Astfel, ei doresc să fie siguri că sunt îndrăgiți de persoanele importante pentru ei. Sunt preocupați să fie percepuți ca fiind asemănători cu cei pe care îi prețuiesc, să fie doriți și acceptați de către aceștia, iar atașa­mentul pe care îl dezvoltă ei în copilărie este esențial pentru dezvoltarea armonioasă a identității lor. Dilema care se naște este cum să fii apropiat de cineva când ești departe? Această problemă implică mai multe aspecte: cum să te simți conectat de oamenii de care ești separat fizic; cum să simți senzația de apropiere atunci când nu te simți dorit; cum să ai un sentiment de importanță; cum să te simți important atunci când pare că nu contezi pentru persoanele importante pentru tine? Soluția la care apelează adolescenții, arată Gordon Neu­feld și Gabor Maté, în lucrarea „Ţine-ţi copiii aproape”, este să recruteze sute de „prieteni” pe Facebook sau altă rețea de socializare, care să-i „placă” în absența oricărei intimități autentice. Aceste scenarii sunt atractive pentru că pot aduce senzațiile trecătoare după care ei tânjesc, fără a avertiza asupra riscurilor pe care le implică. Aceste modalităţi de atașament pot deveni mai atractive decât viața reală, mai ales când părinții sunt ocupați sau chiar sunt prinși și ei în mrejele lumii moderne. De aceea, specialiștii atrag atenția că putem oferi acces la tehnologie într-o manieră sigură copiilor și adolescenților, dar numai atunci când sunt pregătiți pentru aceasta, când s-au dezvoltat suficient de mult pentru ca utilizarea tehnologiei să le ajute dezvoltarea, nu să o submineze. 

Mediul virtual şi anturajul

Gordon Neufeld și Gabor Maté atrag atenția că persoanele aflate în căutare de camarazi au modelat fenomenul rețelelor sociale, astfel că revoluția digitală favorizează și încurajează tot mai mult orientarea spre anturaj. Persoanele care dispun de dispozitive digitale și au com­petența tehnică să le folosească sunt mai predispuse să se conecteze unele cu altele, așa cum este cazul adolescenților. Dar rețelele sociale și tehnologia digitală dictează natura conexiunii, ducând la un contact superficial, în detrimentul intimității emoționale și psihologice. Dispozitivele digitale și rețelele sociale nu facilitează împărtășirea emoțiilor altor persoane, cu atât mai puțin a ceea ce se află în adâncul sufletului. Adesea, ceea ce se împărtășește între „prietenii” de pe rețelele sociale sunt aspecte superficiale și artificiale. Este greu să exprimi bucuria pe care o simți față de o altă persoană prin mesaje. Emoția din voce sau bucuria din privire nu poate fi transmisă cu adevărat prin mesaje. În schimb, se pune accentul pe dinamica superficială a similarității. Adolescenții preferă aceleași lucruri și aceiași oameni mai degrabă decât pe ei înșiși în esența lor, căci e complicat să se va­dă și, mai ales, să se accepte în toată complexitatea sufletului uman. În interacțiunea de pe rețelele digitale nu există nici un fel de dezvăluire de sine autentică, ce ar putea să conducă la cunoașterea adevărată a unei persoane. Constatăm că tehnologia îi ademenește și îi recompensează pe cei care manifestă atașamente superficiale: adolescenți, persoane imature, nedezvoltate și orientate spre căutarea de prieteni.

Sherry Turkle, psiholog MIT, a intervievat sute de adolescenți în legătură cu viața lor pe internet pentru cartea ei Alone Together. Aceștia au spus că telefoanele și laptopurile lor reprezintă „locul unde găsesc speranța” din viața lor și „sursa fericirii”, după cum relatează revista Newsweek.

Tradițiile, ritualurile și tabuurile, care au evoluat de-a lungul istoriei pentru a proteja atașamentele familiale și intergeneraționale, nu guvernează și lumea digitală. Culturile tra­diționale, cele în care relațiile multigene­raționale sunt încă onorate, sunt pline de obiceiuri legate de cine cu cine poate vorbi, ce tip de atingere este permisă, cui i se pot transmite secretele etc. Aceste activități încurajează ata­șamentul, motiv pentru care trebuie controlate. Iar pentru ca o cultură să se poată reproduce și pentru ca educația și creșterea copiilor să se poată realiza eficient, atașamentele ierarhice trebuie păstrate. Dar așa cum arată Gordon Neufeld și Gabor Maté: „Lumea digitală este relativ lipsită de orice obiceiuri, ritualuri sau tabuuri, care ar proteja în mod normal atașa­mentele familiale și relațiile ierarhice. Infor­mația însăși nu este aranjată ierarhic din punctul de vedere al importanței sau validității. Totul este aranjat pe orizontală și egalitatea reprezintă regula. Până și majusculele își pierd importanța. Astfel, orientarea spre anturaj nu a devenit doar forța motrice a revoluției digitale și a instrumentelor sale, ci și rezultatul final. Chiar dacă am pus dispozitivele digitale în mâinile copiilor noștri din motive întemeiate, ei, la rândul lor, le-au schimbat scopul, transformându-le în dispozitive de conectare cu alți copii, atât la nivel individual, cât și la scară largă. Rezultatul este erodarea dezastruoasă a fundamentelor dezvoltării umane sănătoase”.

Un atașament sănătos aduce copiilor și adolescenților liniște, chiar dacă sunt vulnerabili, ei se simt în siguranță și se pot dezvolta armonios. Dar cum atașarea de „prieteni” virtuali nu aduce liniștea de care ei au nevoie, anxietatea este greu de suportat și devin tot mai vulnerabili. Căutările permanente în spațiul infinit al internetului și „prieteniile” lipsite de substanță cresc pofta de alte explorări și cone­xiuni, iar aceste preocupări devin tot mai urgente și obsesive. În această situație, ne întrebăm cum putem umple vidul „apropierii” digitale? Răspunsul îl avem în tainele și activitățile Bisericii, unde comunitățile de copii și adoles­cenți activează în comuniune și prietenie adevărată. Aici, în întâlnirea față către față, iubirea și compasiunea creștină nu cunosc limite și fiecare adolescent este primit așa cum este, indiferent de stare socială, educație sau vicii. Întâlnirea cu Hristos ne învață răbdarea, iubirea necondiționată și asumarea crucii fiecăruia. Întâlnirile săptămânale sau taberele organizate de unele parohii, ASCOR, Studenți pentru viață etc. oferă adolescenților un spațiu de comuniune autentică, având ca fundament valori spirituale autentice, în care niciodată nu se pot simți singuri. Un exemplu elocvent îl reprezintă întâlnirile și taberele organizate de Mănăstirea Oașa, județul Alba, atât de căutate de adoles­cenți, pentru că aici se simt valorificați și învață împreună despre „apa vie”, din care dacă beau, nu vor mai înseta niciodată. - Ziarul Lumina



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Este Craciunul! - Ing. Ion Talpoş

 

Este Crăciunul! Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului! La Tălmăcel (în județul Sibiu), centrul satului prinde viață de la primul cântat al cocoșilor! Slujba religioasă începută la biserica-monument istoric din localitate, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”, a adunat și anul acesta în jurul preotului satului o mulțime de enoriași și oaspeți gătiți în haine de sărbătoare, veniți să întâmpine „Cetele de ficiori” și „Stelarii”... Sunt două dintre obiceiurile străvechi păstrate aici cu sfințenie! Anul acesta am fost martor al acestor obiceiuri, surprinzând în imagini câteva momente importante din parcursul lor. Despre etapele cronologice ale desfășurării în sine a acestora, mai ales în anii trecuți, mi-a vorbit în mod avizat, cu puțin timp în urmă, unul dintre fiii satului Tălmăcel: Nicolae Popa, acum preot în Boița, localitate învecinată cu Tălmăcelul.

„Este Seara de Ajun. Curtea Preotului din Tălmăcel este "asaltată" de feciori, îmbrăcați în hainele noastre româneşti: cămaşă, nădragi, şărpar, căciulă, apoi cojocul (care să-i apere de frig) şi bâta (să se apere de eventualele "pericole"). «Doarme Domnu' Părinte? Ba! Nu "durmim" - li se răspunde!» Şi se continuă cu vorniceala. Urmează colinda. Satul Tălmăcel începe să răsune de glasul, împreună, al feciorilor. Colindele minunate şi străvechi care sunt doar aici, la noi. Urmează domnu' vice. Apoi cetele se despart: Râu, Râuşor, Moara, Humele, Tălmăcuţ, Hindrigazurile.

Urmează "Cucerirea" satului cu minunatul Păltior, cu Ţărăneasca, D-ajunul şi alte colinde pe care ei le-au repetat, încă de la Sfântu' Nicolae. Ceata Mică, până la 20 de ani. Şi Ceata Mare, de la 20 de ani, "în sus". Sătenii îi primesc cu bucurie şi emoții. Colindatul satului continuă, până în zori.

Ora 4. Clopotele Bisericii cheamă sătenii la rugăciune, dar totodată "anunță" cetele că se apropie "terminatul" colindatului prin sat.

Ora 6.40 - 50 de tineri frumoşi şi viguroşi vin „În Uliță”, unii răguşiți, unii obosiți după noaptea nedormită, dar bucuroşi că şi anul acesta şi-au făcut datoria. Preotul anunță sfârşitul Slujbei. Feciorii se pregătesc de cea mai ”grea” Colindă: "Întreabă-mi de întreabă". Vin în glasul colindei, din fața școlii, în mijlocul „Uliții”. Câţiva săteni (altădată erau mulți!), care au participat la slujba de Crăciun, îi întâmpină. Intră în "scenă" şi Stelarii (Irod, Valtezar, Gaşpar, Melfior, Soldat 1, Soldat 2, Înger, Călugăr şi Cioban) care, după obicei, trebuie să participe la Slujbă, "să-i vadă oamenii" ai cui sunt, cum sunt îmbrăcați. Ei stau lângă Feciori, probabil pentru a "se învăța" şi pentru a se pregăti, când le vine rându'. Feciorii continuă "greaua" Colindă, apoi urmează colinda "Sus la poarta Raiului".

După această colindă, Primarul Cetei Mari îşi cere iertare în fața sătenilor, în numele tuturor Feciorilor, pentru eventualele neplăceri care s-ar fi putut întâmpla în noaptea de Ajun şi totodată le urează tuturor Sărbători Fericite! Apoi pleacă din mijlocul „Uliţii” spre școală, cântând ultima colindă "Oi zîori de ziuă / Nu vă revărsații", o colindă sugestivă. Sunt chiar zorile zilei, este ora 7:30. Parcă timpul "merge" după colindatul lor, al Feciorilor.

Urmează, spun eu, cel mai important moment: Feciorii intră în curtea bisericii, cu capetele descoperite, şi îngenunchează pentru rugăciunea de dezlegare pe care preotul o rosteşte la uşa (umbra) bisericii. Cine stă în genunchi, în fața lui Dumnezeu, poate sta DREPT, în fața oamenilor. Aşa au făcut Feciorii: au stat drept la colindat în sat şi au îngenunchiat, apoi, în faţa lui Dumnezeu.

Continuă Stelarii, îmbrăcați specific: cămaşă românească, fustă, berte şi căciula de stelar, puțin diferită de la personaj la personaj. Frumoși şi inocenți, ca Pruncul Hristos. Încep să meargă prin sat. Casa preotului, apoi din „Uliță”, pe „Râu”, pe „Râuşor”, „La Moară” şi a doua zi, pe „Tălmăcuț”. La ora 13, în ziua de Crăciun, "trage de Vecernie". Tălmăcenii din sat dar şi din Tălmaciu, vin să-i vadă pe Stelari şi pentru a primi colinda lor în Biserică. Pe la "mijlocul Vecerniei", Stelarii intră în Biserică. Cu capul acoperit, doar astăzi, lor le este permis să intre aşa în biserică. Este ziua pe care şi-o vor aminti toată viața. La sfârşitul Vecerniei, preotul le "dă dezlegarea", de a-şi cânta colindele (Toată Legea Creştinească, Vifleemul jidovesc, Acum am văzut Minunea, Steaua sus răsare, Naşterea şi altele), şi a se Muştrului, adică de a interpreta scena Naşterii Mântuitorului. Unii dintre ei (Craii, Îngerul şi Ciobanu'), îşi "cântă numele". Urmează Vorniceala (o mulțumire şi totodată o urare) pe care o rosteşte Irodul, apoi se încheie cu Trei Crai. Doi dintre ei "fug" la uşile bisericii, îşi dau căciula jos şi primesc darul sătenilor. Bani! S-a încheiat la biserică, dar se continuă colinda prin sat”.

(Preot al lui Dumnezeu, din Tălmăcel, Popa Nicolae).
(Sursa: Ion, Talpoș, Jurnalul unui prizonier de război, Editura Agaton, Făgăraș, 2022)
29.12.2023
 
 
 
 


In apararea rolului teologiei in invățămantul public
 
Dezbaterea privind rolul teologiei în învățământul public revine periodic în atenția societății civile din România. În contextul unei secularizări tot mai pro­nunțate din ultimii ani, s-au înmulțit vocile care pledează pentru eliminarea teologiei din cadrul sistemului educa­țional public, atât la nivel preuniversitar, cât și universitar, propunându-se, eventual, înlocuirea acesteia cu studii religioase.

Susținătorii acestei ini­ția­tive argumentează că o asemenea schimbare nu doar că ar contribui la economisirea fondurilor bugetare, dar ar reprezenta și un pas înainte în protejarea libertății religioase; prin înlăturarea unei presupuse îndoctrinări coercitive și includerea în curriculumul educațional a unor lecții care oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra tuturor religiilor lumii. Însă o analiză mai aprofundată relevă că o astfel de schimbare nu doar că nu va atinge obiectivele promovate de susținătorii săi, ci va constitui o amenințare la adresa fundamentelor morale ale societății românești, punând în pericol inclusiv drepturile celor care nu aderă la credința creștină.

Deși la prima vedere pot fi confundate, teologia și studiile religioase se disting în mod esențial prin natura și finalitatea lor. Această dis­tinc­ție nu se bazează exclusiv pe sursa lor de inspirație - fie aceasta revelația divină sau observația empirică -, ci și pe rolurile pe care le îndeplinesc în cadrul societății. Prin urmare, înțelegem că una nu o poate substitui pe cealaltă, fiecare având propria sa contribuție unică și neînlocuibilă la viața în comunitate.

Studiile religioase, asemenea istoriei sau antropologiei, se caracterizează printr-o abordare non-normativă. Bazându-se exclusiv pe metodele empirice pentru a examina fenomenul religios, acestea se abțin de la formularea judecăților morale. De exemplu, un cercetător de studii religioase poate analiza fenomenul canibalismului ritualistic dintr-o perspectivă neutră, evitând orice condamnare morală; iar o astfel de abordare ar fi incompatibilă cu vocația unui teolog.

Fără a se baza pe o sursă transcendentă și lipsită de un set de valori absolute și inalterabile, moralitatea devine susceptibilă la un consens social volatil, aflată într-o continuă metamorfoză, ghidată nu de o căutare a adevărului și a frumuseții, ci de „cel mai mare divizor comun” obținut în urma unor confruntări aprige. În acest context, este surprinzător cum o viziune machiavelică asupra realității ar putea, în mod paradoxal, să devină singurul reper de „moralitate”. Astfel, se naște în mod firesc o întrebare: cine poate garanta că „moralitatea de rasă” sau „moralitatea de clasă”, promovate de susținătorii totalitarismelor, nu ar câștiga din nou teren, impunându-se ca un consens social?

Secolul al 20-lea ne-a oferit o lecție dureroasă în ceea ce privește limitele sistemelor etice seculare, care s-au dovedit incapabile să evite declan­șarea unor experimente sociale catastrofale, nemaiîntâlnite în istoria omenirii până la acel moment. Acestea au avut la bază tentativele de a-L alunga pe Dumnezeu din spațiul public, un proces început în Epoca Luminilor. Dacă până la perioada interbelică domnea convingerea că dezvoltarea tehnologică, educația continuă și îmbunătățirea condițiilor de viață ar fi fost suficiente pentru a civiliza omenirea și a evita fratricidul (considerând că orice război reprezintă, în esență, un fratricid), iar Primul Război Mondial ar fi fost perceput ca o anomalie neașteptată dar rezolvabilă, totuși, ororile celui de-Al Doilea Război Mondial au pulverizat această iluzie.

De aceea, Sfântul Apostol Iacov a spus: „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare” (Iacov 1, 17). Prin urmare, înlocuirea teologiei cu studiile religioase ar însemna inhibarea dezvoltării acestei singure discipline care cultivă și promovează normele esențiale ale conviețuirii sociale.

Dacă introducerea studiilor religioase în sistemul educațional public este menită să preia rolul teologiei și al orelor de religie, pretinzând că acest demers ar contribui la protejarea libertății religioase, s-ar ridica cel puțin trei probleme serioase privind eficacitatea acestora. Totuși, dacă studiile religioase își păstrează rolul firesc al unei discipline empirice, fără a-și pretinde un rol normativ, atunci aceste probleme nu ar mai exista:

1. Prin însăși natura lor, studiile religioase sunt deconstructiviste. În cazul în care se dispune înlocuirea teologiei și a orelor de religie cu acestea, abordarea tuturor religiilor prin metodologia specifică studiilor religioase ar conduce inevitabil la impunerea unei forme de îndoctrinare secularistă, contravenind principiilor libertății religioase.

2. Având în vedere particu­la­ri­tă­țile acestei discipline și realitatea unui mediu academic din ce în ce mai diversificat din punct de vedere confesional, elaborarea unui program educațional al studiilor religioase în locul teologiei sau al orelor de religie ar duce la o abordare superficială asupra unor aspecte deloc superficiale din fiecare religie, pentru a facilita prezentarea lor într-un cadru comun. O astfel de practică ar putea fi interpretată ca o intruziune a autorităților seculare în autonomia fiecărei comunități de credință de a-și evalua propriile convingeri și experiențe religioase.

3. Din cauza resurselor limitate, este imposibil că un program educa­țional al studiilor religioase să acopere toate experiențele și practicile religioase, inclusiv cele minoritare. Din contra, vor putea fi prezentate într-un cadru comun doar principalele religii ale lumii și doar aspectele superficiale ale acestora. În condițiile în care rolul studiilor religioase ar fi normativ, devenind substituente pentru teologia și orele de religie, această practică nu doar că nu va contribui la protejarea libertății religioase, ci va favoriza discriminarea și marginalizarea comunităților de credință minoritare.

O abordare echilibrată, care respectă libertatea religioasă și se conformează posibilităților materiale ale sistemului educațional public din România, presupune ca institu­țiile de învățământ să ofere orele de religie coordonate de cultele oficial recunoscute. Finanțarea acestora, precum și distribuția posturilor cadrelor didactice ar trebui să fie proporțională cu reprezentarea demografică a fiecărui cult. Pentru comunitățile de credință minoritare, inclusiv cele care nu sunt recunoscute oficial, statul ar trebui să instituie un sistem de alocații, care să garanteze ca fiecare elev aparținând acestora să primească instruire religioasă adecvată de la un reprezentant calificat al comunității sale, cu suportul financiar asigurat din bugetul educației. Un sistem similar ar trebui aplicat în cazul facultăților de teologie. Întrucât libertatea religioasă reprezintă un drept fundamental al omului, care nu ar trebui să fie restricționată exclusiv la sfera privată, este imperativ ca acest drept să fie protejat și promovat și să i se faciliteze exprimarea liberă în spa­țiul public.

 

Un articol de Kenan Dionisie Wang, pentru Ziarul Lumina



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Stralucirea calda a milosteniei crestine - Pr. Ioan C. Tesu
 
Cercetările recente asupra gradului de satisfacție în viață și asupra căilor în care omul poate ajunge la aceasta au constatat că starea psihică a unei persoane poate fi îmbunătățită cu 15% atunci când acordă mai puțină importanță lucrurilor materiale și sporește spectaculos, cu 44%, atunci când face acte de dăruire sau de generozitate față de semenii săi. Cu alte cuvinte, oamenii devin mult mai fericiți atunci când contribuie la bunăstarea și bucuria altora. Sau, cu cât persoanele interogate cheltuiesc mai mulți bani pentru semenii lor, cu atât se declară a fi mai fericite sau, invers, cu cât sunt mai preocupate de propria persoană și sporesc cheltuielile personale, cu atât are mai mult de suferit fericirea lor.

În termeni tehnici, sunt mult mai fericiți cei care fac „cheltuieli prosociale” sau „proactive”, pentru persoane individuale, cunoscute sau necunoscute, direct sau prin intermediul unor fundații și asociații, fie pentru comunitate sau societate. Ajutorul sau sprijinul oferit semenilor poate fi „instrumental”, constând în bani sau bunuri; și „emoțional”, în timp, afecțiune, sfat, sprijin. În limbaj creștin, acestea corespund „faptelor milei trupești” și „faptelor milei sufletești”.

Studiile au observat o legătură interesantă a filantropiei cu mortalitatea, oricare ar fi cauza acesteia. Primirea de ajutor instrumental crește ușor mortalitatea. Însă oferirea acestuia o scade cu 85%. Surprinzător! (Manfred Spitzer, Singurătatea, boala nerecunoscută, traducere din germană de Andra-Octavia Drăghiciu și Alexandra Furnea, Editura Humanitas, București, 2023, p. 194).

Încă din anul 2008, în revista Science a fost publicat un studiu care analiza efectele cheltuirii banilor asupra celui care îi cheltuie. În studiu au fost implicați 632 de americani (dintre care 287 de bărbați), care au fost întrebați cât de fericiți apreciază că sunt. Apoi, li s-a cerut să menționeze câți bani cheltuie lunar pe facturi, achiziții personale, daruri și donații pentru alții. S-a alcătuit astfel un „indice pentru cheltuieli personale” și altul pentru „cheltuielile prosociale”, pentru ­semeni. Interpretând rezultatele, oamenii de știință au constatat că nu exista nici o legătură între cheltuielile personale și fericire, dar aceasta era semnificativă, atunci când era vorba despre cheltuielile pentru alții, mergând până la o amplificare a stării instantanee de fericire, adică în momentul împlinirii faptei respective și chiar mult timp și după aceea, cu peste 40% (M. Spitzer, op. cit. p. 186). De altfel, cercetătorii au constatat că însăși amintirea faptelor bune săvârșite în trecut are capacitatea de a spori starea de bine sufletească și de fericire a dăruitorilor.

Chiar și atunci când dăruim s-a constatat că pentru îmbună­tă­țirea stării sufletești nu contează prea mult cantitatea, ci faptul de a dărui în sine, după cum banii nu trebuie dați doar pe obiecte, decât atunci când ajutăm persoane incapabile să își procure strictul necesar, cât mai ales pe experiențe, care îmbogă­țesc deopotrivă și pe dăruitor și pe primitor (M. Spitzer, op. cit. p. 220).

Donaţia te face mai fericit

Economiștii comportamentali au mai observat că donațiile au un puternic rol protector împotriva depresiei, recoman­dându-ne să facem fapte bune nu doar atunci când suntem bucuroși sau fericiți, cât mai ales în momentele de nefericire, pentru a impulsiona fericirea (Dr. Paul Dolan, Rețeta fericirii. Schimbă ceea ce faci, nu felul în care gândești, prefață de dr. Daniel Kahneman, traducere din limba engleză de Cora Radulian, Editura Litera, București, 2016, p. 257).

Există chiar un „timing” sau o anumită frecvență optimă a actelor sau gesturilor de generozitate și dărnicie, pentru a-și atinge efectul, în sensul că „subiecții care au făcut mici acte de compasiune în fiecare zi au fost doar ceva mai fericiți decât ceilalți. Însă participanții care au făcut toate gesturile altruiste într-o singură zi, în fiecare săptămână, s-au dovedit a fi semnificativ mai fericiți decât ceilalți, proporția raportată fiind de 40%” (Richard Wiseman, 59 de secunde. Schimbă-ți viața în mai puțin de un minut, traducere din limba engleză: Aurelia Ciobanu, Editura Paralela 45, Pitești, 2012, p. 31).

În lumea occidentală și mai ales în spațiul american există obișnuința ca 10% din salariu sau din câștig să fie oferit Bisericii sau activităților de filantropie. Economiștii care au analizat acest aspect au observat că persoanele care fac acest lucru se bucură de mai mult succes financiar decât persoanele care nu alocă bani pentru acte de generozitate. Explicațiile sunt interesante: în primul rând, faptul că Dumnezeu nu rămâne dator, ci răsplătește însutit și înmiit fiecare faptă bună, iar pe de altă parte, știind că a dăruit deja 10% din banii de care dispune, persoana milostivă este mult mai atentă cu restul cheltuielilor (Gary Chapman, Iubirea ca mod de viață. Șapte trăsături de caracter ce vă vor îmbogăți relațiile cu cei din jur, traducere din limba engleză de Daniela-Georgiana Arșinel, Editura Curtea Veche, București, 2010, p. 217).

Un alt studiu interesant a avut în atenție mai multe persoane dintr-o firmă din Boston (SUA), care au primit un bonus de 4.919 dolari de la angajatorul lor. Aceste persoane au fost ches­tionate cu o lună înainte de primirea sumei de bani, iar apoi, după o lună, asupra stării lor de fericire. Analiza răspunsurilor a constatat că „angajații care au cheltuit mai mult din bonusul primit pe acțiuni caritabile au experimentat o bucurie mai mare după primirea sumei respective. Modul în care a fost cheltuit bonusul a influențat în mai mare măsură bucuria celui care l-a primit decât suma în sine”
(M. Spitzer, op. cit. p. 187).

Într-o altă cercetare, mai mulți studenți au fost rugați să își evalueze nivelul subiectiv de fericire, iar apoi au primit plicuri cu 5 sau cu 20 de dolari. La sfârșitul zilei, au fost întrebați cum i-au cheltuit: pentru ei sau pentru alții? Cu ușurință a reieșit faptul că doar cine îi cheltuise pentru alții se simțea mai fericit, indiferent de faptul că primise 5 sau 20 de dolari
(M. Spitzer, p. 187).

Te ajuţi ajutând pe alţii

O cercetare asemănătoare este cea în care participanților le-au fost oferiți 20 de dolari, dar li s-a fixat condiția să folosească banii pentru ei sau pentru alții. Deși participanții erau convinși la început că folosirea banilor în interes propriu îi va face mai fericiți, în final au recunoscut că s-au aflat într-o dublă eroare, părerea lor inițială fiind doar o iluzie greșită, contrazisă de starea simțită în final.

Și așa cum au observat cercetătorii, cu ajutorul RMN, oferirea unui cadou sau dăruirea de 5 dolari provoca o amplificare de patru ori mai mare a zonelor cerebrale de răsplată, ca și cum am fi primit alţi 20 de dolari, ceea ce înseamnă că bucuria oferirii de milostenie este de patru ori mai mare decât cea a beneficierii de un astfel de gest (Jordi Quoidbach, De ce trăiesc mai mult oamenii fericiți, traducere, adaptare, redactare, corectură: Daniel Voinea, Editura House of Guides Publishing Grup, f.l., 2011, p. 169).

Există chiar unii cercetători care au reușit să calculeze rata de profit a faptelor de milostenie. Astfel, dacă atunci când investim în scop personal 1 euro, acesta nu produce decât 30 de cenți, deci o pierdere de 70%, când investim aceeași sumă în beneficiul semenilor noștri, prosocial, aduce 4,21 euro, adică un câștig de 421%, ceea ce este de-a dreptul extra­ordinar (Jordi Quoidbach, op. cit. p. 170)!

O altă cercetare, realizată în 136 de țări, a constatat că oamenii de pretutindeni se bucură mai mult și sunt mai fericiți atunci când pot oferi ajutor financiar cuiva, fie că este vorba de un conațional, fie de persoane străine, din alte țări, prin intermediul campaniilor umanitare (M. Spitzer, op. cit. p 188).

Toate aceste constatări demonstrează că omul nu este doar o ființă socială, fiind împlinit doar alături de semenii săi, ci și exis­tența în profunzimile sufletului și ale conștiinței sale a „creierului social” și a unei „gene altruiste”. În ultimii 30 de ani, arată oamenii de știință, „sociobiologia a demonstrat că genele sunt altruiste. Orientarea spre ceilalți și pacea interioară care rezultă fac parte din alcătuirea noastră genetică” (David Servan-Schreiber, Vindecă stresul, anxietatea și depresia fără medicamente și fără psihanaliză, traducere Gina Argintescu-Amza, Adina Avramescu, Elena Francisc Publishing, București, 2007, p. 214). Iar acest lucru poate fi observat de la cele mai fragede vârste, așa cum au putut constata oamenii de știință în legătură cu copiii de 2 ani, care erau mai bucuroși atunci când îi vedeau pe alți copii că primesc daruri (bomboane) ­decât când le primeau ei înșiși.

 

Sursa: Ziarul Lumina




CĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTII
Conditia umana si a dreptei credinte in epoca postmodernismului - Marius Andreescu (CARTE)
 

Prezentare Conditia umana si a dreptei credinte in epoca postmodernismului:

„Mulțimea care cercetează pe alocurea bisericile este un semn că mileniul trei va fi un mileniu profund religios. Tehnica se va dezvolta într-un mod foarte mare, înspăimântându-i pe oameni, știința de asemenea va face mari progrese, fără însă să le aducă liniște și bucurie. Oamenii nu vor fi fericiți, ei vor fi tot mai neliniștiți și mai chinuiți de propriile invenții și cu toate acestea omul va simți nevoia de religie, de credință, de o viață mai liniștită și pe toate acestea oamenii le vor găsi în biserică, în sfintele biserici divine prin care vor simți că se apropie de lumea spirituală, de lumea în care este prezentă lumina lui Dumnezeu”. - I. P.S. Justinian Chira

 
CUPRINS
 
Cuvânt înainte / 7
Capitolul 1: Omul, societatea și creștinismul în epoca postmodernismului / 11
Capitolul 2: Miturile societății contemporane: statul de drept, drepturile omului, supremația legii, constituția. Moartea statului de drept / 50
Capitolul 3: Iluziile noastre cele de toate zilele / 62
Capitolul 4: Precarități, neîmpliniri și împliniri ale libertății / 81
Capitolul 5: Despărțirea de Dumnezeu / 93
Capitolul 6: Omul și timpul / 108
Capitolul 7: Puterea statală și restrângerea exercițiului unor drepturi / 123
Capitolul 8: Cum pot oamenii să-și organizeze viața pentru a depinde cât mai puțin de stat? / 145
Capitolul 9: Relația statului cu societatea și cu Biserica. Nevoia unui stat mai puțin prezent în societate și în Biserică / 163
Capitolul 10: Despre suveranitatea națională și puterea de stat. Este necesară o lege a suveranității naționale? / 177
Capitolul 11: Principiul antropic în filozofie, știință și teologie / 203
Bibliografie  / 220
 
Detalii despre carte / COMANDA


Treptele fericirilor - Alexandru Mihail Nita (CARTE)
 

Prezentare Treptele fericirilor:

Căutarea fericirii, așa cum este înțeleasă de fiecare, devine principala preocupare existențială umană pe o scară valorică indefinită, pornind de la cele mai simple dorințe materiale, până la truda obținerii înaltelor daruri mistice câștigate de sfinți.
Despre fericirile cerești propovăduia Fiul lui Dumnezeu în Predica de pe Munte, păstrată în evangheliile de la Matei (5, 3-11) și Luca (6, 20-23). „Fericirile” enunțate în urmă cu două mii de ani de Mântuitor, pe malul lacului Ghenizaret (numit și marea Galileii), ni se înfățișează ca fiind legile Împărăției lui Dumnezeu ce trebuie cunoscute, înțelese și aplicate în viața fiecărui creștin vrednic și dornic de a urma cu sârguință calea mântuirii, deschisă omenirii de Hristos.
Ele sunt în număr de nouă și, pentru conținutul lor important, au intrat în cultul Bisericii și al Sfintei Liturghii, când sunt cântate înaintea Vohodului mic (ieșirea Preotului cu Sfânta Evanghelie), ce semnifică începutul lucrării publice a Mântuitorului. Atunci se deschid și ușile împărătești ale altarului, amintind astfel că Domnul a ieșit din viața familiei și Se arată, Se descoperă oamenilor, începând propovăduirea Evangheliei Sale.
Fericirea este una singură, dar accedem la ea treptat, ca pe o scară a înălțării din desăvârșire în desăvârșire. 
 
CUPRINS
 
TREPTELE PARADOXALE ale FERICIRILOR din
PREDICA DE PE MUNTE
Fericiți cei săraci cu duhul... 
Smerenia, antidotul mândriei și slavei deșarte
Refuzul fericirii dumnezeiești
Hoția și cămătăria
Împărăția Cerurilor
 Jertfa de laudă
 Primejdiile ce-l pândesc pe omul actual
Egocentrismul, egoismul, iubirea de sine și nepăsarea
Hristocentrismul, iubirea de Dumnezeu, familie și prieteni
Psalmii și Împărăția Cerurilor
Teama de Dumnezeu
Paza legământului Lui
Mâna Domnului mereu întinsă spre noi
Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia
Asumarea benevolă a lacrimilor
Îndurarea suferințelor
Sfinții Martiri Brâncoveni
 
ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR – coordonate biblice
Ruinele idolatriei
Refacerea sufletească
      
TREPTELE POSTULUI
Postul Paștelui, prilej de vindecare trupească și sufletească
Postul de bucate
Longevivi contemporani
Efectele nocive ale consumului de carne
Postul prescris de medici – regimul
Postul creștin ortodox – prescris de Hristos Dumnezeu
Postul ne întărește pe Cale
Modelul Hristic al postului
Paza de ispitele ce cresc în timpul Postului Mare
 
FERICIRILE PSALMILOR
Ce este fericirea?
Fericirea ca răsplată a cugetării „ziua și noaptea” la Legea Domnului
Zările Împărăției lui Dumnezeu sclipesc la orizontul credinței
Fericirile izvorâte din psalmii davidieni
Fericirea temerii de Dumnezeu
Înțelepciunea este armonia omului cu Dumnezeu
„Fericirea” lumească
 
FERICIRILE NOULUI TESTAMENT
Treptele fericirilor
Omul a uitat unde să caute APA VIE
Treptele Raiului pe Muntele Fericirilor
Prețul „fericirilor” lumești
 
FERICIRILE DIN VECHIUL TESTAMENT
Treptele Fericirilor din Psalmii Profetului David
Fericirea roadelor rugăciunii
Bariere și obstacole pe Calea Mântuirii
Raționalismul căzut în faza sa aberantă – iraționalismul.
Tinerețe fără bătrânețe
Credibilitate și credulitate
 
TREPTELE FERICIRII DIN PSALMUL 93
 
TREPTELE FERICIRII DIN PSALMUL 105
Smerita cugetare
Paza judecății
Pedeapsa nedreptății
 
FERICIREA STRIGĂTULUI DE BUCURIE
Omul actual supus regulilor, instrucțiunilor și manualelor
Lumea debusolată, lipsită de dreptarul judecății și dreptății
 
TREPTELE RAIULUI printre Psalmii Profetului David
Călcătorii de lege, ieri și azi
Fariseismul actual
 
TREPTELE CEREȘTI ALE PSALMILOR - ”Succesele” păcătoșilor
Marea dilemă actuală: de ce nelegiuiții rămân nepedepsiți?
”Pacea păcătoșilor” – aparențe înșelătoare
Imunitatea parlamentară
 
TREPTELE CUNOAȘTERII PE CĂILE VIEȚII
Prosperitatea temporară și sfârșitul celor răi
Apropiata relație dintre David și Dumnezeu
 
TREPTELE PRICEPERII SPRE POARTA RAIULUI
Intervențiile Creatorului în creația Sa
 
TREPTELE FERICIRII DIN... VALEA PLÂNGERII
Tâlcuirea Sfântului Grigorie de Nazianz a suișurilor din inimă
Fericirile din valea plângerii
 
TREPTELE PUTERILOR
Pământul – Valea plângerii
Sămânța dumnezeiască a Sinaiului, pe plaiurile mioritice
Merge-vor din putere în putere” din Sinai la Sinaia
De la Sinaia, la Crucea Caraimanului
 
URCUȘUL „SUIȘURILOR DIN INIMĂ
Dorul de Dumnezeu
Dorul ca loc geografic
 
TREPTELE MINUNILOR DIN BUCEGI
Fericiți cei prigoniți pentru dreptatea creștină
Când răul crește, Dumnezeu înmulțește Harul Său
Misiuni dumnezeiești încredințate unor prunci aleși
 
SOARTĂ, DESTIN și FATALISM
        
AMPRENTA LUI DUMNEZEU PĂSTRATĂ PE TABLELE LEGII
Comoara fericirii pe treptele mântuirii
Greutățile spovedaniei sincere
 
TREPTELE FERICIRILOR din PSALMII REGELUI DAVID
Comoara fericirii pe treptele mântuirii
Greutățile spovedaniei sincere
Mila Domnului peste cei care Îi ascultă chemarea
 
FERICIRILE PSALMILOR – ECOURILE RAIULUI
„Roata norocului” și nefericirea jucătorilor înșelați
În căutarea fericirilor pierdute
„Boala” dorului de Dumnezeu
 „Fericit cel ce caută la sărac…”
Obstacole în calea milosteniei
Gloria sărăciei
Răsplata milosteniei
„Fericit este cel pe care l-ai ales și l-ai primit…”
Fulgerătoarea convertire a lui Saul
„Acesta Îmi este vas ales”
Consistența fericirii
Interdicția omului de a grăi despre minunățiile Raiului
                                            
CHEMAREA DOMNULUI LA TREPTELE RAIULUI
 
Detalii despre carte / COMANDA


Calea imparateasca a crucii Domnului care duce la viata vesnica - Sf. Ioan Maximovici (Sf. Ioan de San Francisco) (CARTE)
 

Prezentare Calea imparateasca a crucii Domnului care duce la viata vesnica:

Fără cruce nu există mântuire pentru suflet, nu este nădejde pentru viaţa veşnică. Fără sfânta cale a crucii nu există altă cale către viaţă şi către adevărata pace sufletească. Oriunde ai merge, orice ai căuta, fără calea Sfintei Cruci nu vei găsi nici calea cea înaltă către cele de sus, nici calea cea mai sigură în cele de jos.

În cruce este mântuirea, în cruce este viaţa, în cruce este paza de duşmani. Crucea este izvorul desfătării veşnice, puterea înţelepciunii. În cruce se află bucuria duhovnicească, în cruce este plinătatea virtuţilor, în cruce este desăvârşirea sfinţeniei”.

Toată această viaţă îţi este dată de Dumnezeu pentru a învăţa să îţi duci crucea ta. După moarte este vremea încercării. Atunci Domnul Hristos, ca Învăţător şi Judecător, va cere socoteală fiecăruia pentru
învăţătura propovăduită de El şi cine se va dovedi a fi nepriceput pe calea crucii, va fi respins de Fiul lui Dumnezeu, ca un nevrednic ucenic al Său. Căci atunci când El va veni să judece oamenii, va apărea
pe cer semnul crucii. Şi acest semn de pe urmă va fi semnul după care Dreptul Judecător îi va recunoaşte pe aleşii Săi. Şi pe cei pecetluiţi cu pecetea morţii Sale, Milostivul Dătător de plată îi va chema la răsplata vieţii veşnice, zicând: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.

Detalii despre carte / COMANDA



31 de cugetari zilnice despre ingerul pazitor - Gheorghe Orlov (CARTE)
 

Prezentare 31 de cugetari zilnice despre ingerul pazitor:

Viaţa este o luptă. Vai de cel care nu iese victorios din ea! Moartea veşnică este soarta lui! Dar pe cel care îşi păstrează curajul şi se supune voinţei lui Dumnezeu, niciun rău nu-l va atinge. Condus de harul lui Dumnezeu, el va birui, iar răsplata sa va fi Împărăţia Cerurilor.

Cine se teme de Dumnezeu este mai puternic decât toţi demonii! Pentru a-i sprijini pe fiii Săi credincioşi în acest câmp de luptă neîncetată, pentru a-i călăuzi în siguranţă pe acest drum plin de distrugători nemiloşi, Domnul trimite pe îngerii Săi, păzitorii credincioşi.
Fiecăruia dintre noi îi este atribuit unul dintre ei, războinicii Săi cereşti, care devine îngerul nostru păzitor, ocrotitorul nostru. Aceasta este credinţa creştinilor, iar cărţile noastre sfinte, cuvântul Învăţătorului Ceresc, nu lasă nicio îndoială în această privinţă (Matei 18, 10; Faptele Apostolilor 12, 15). Şi ce mărturie convingătoare ne este prezentată despre îngerii păzitori de către Sfinţii Părinţi, învăţători ai Bisericii!

Nefericiţi sunt oamenii care nu vor să vadă nimic între cer şi pământ, decât ceea ce pot percepe ochii lor trupeşti! Dimpotrivă, cât de fericit este creştinul în simplitatea călduroasă a credinţei sale! În ce armonie este trăirea lui cu adevărul ceresc! Credinţa noastră ne spune că Biserica Pământească şi Biserica Cerească alcătuiesc o singură comunitate, plină de har; doar că aici este luptătoare, iar acolo este încununată de slavă.

Detalii despre carte / COMANDA



Sfantul Marcu Ascetul si teologia sa - Ware Kallistos (CARTE)
 

Prezentare Sfantul Marcu Ascetul si teologia sa:

Scurtă descriere a cărţii:

„Lucrarea analizează teologia Sfântului Marcu Ascetul, un scriitor filocalic.  Scrierile lui Marcu Monahul, ignorate de Apusul latin, au fost multă vreme la loc de cinste în creștinismul răsăritean, fiind considerate o călăuză de seamă pentru toți cei care căutau Împărăția lăuntrică. Când monahul italo-grec, sfântul Nil de Rossano, a alcătuit o mare antologie de texte fundamentale pentru folosul fraților pe care îi avea în grijă, primul autor pe care l-a pus, chiar la începutul manuscrisului, a fost Marcu Monahul. Această atitudine este specifică. Exista chiar și un dicton care circula în mănăstirile bizantine, care spunea: „Vindeți tot și-l cumpărați pe Marcu”. Personalitatea sfântului Marcu nu ne este cunoscută și nu știm decât puține lucruri despre viața sa. Chiar numele său creează dificultăți. În Apus, începând cu secolul XVI, a fost numit, de obicei, Marcus Eremita, „Marcu Sihastrul”, în timp ce, în lumea ortodoxă modernă, este cunoscut drept Marcu Ascetul. Dacă îl citim pe sfântul Marcu așa cum a cerut el – puțin câte puțin, încet, în spiritul rugăciunii și smereniei, punând în practică cele citite – atunci vom putea înțelege entuziasmul celor care voiau să vândă tot ce aveau pentru a-l cumpăra pe sfântul Marcu." Mitropolitul Kallistos Ware 

Detalii despre carte / COMANDA



Ma rog, deci exist - Savatie Bastovoi (CARTE)
 

Prezentare Ma rog, deci exist:

Așa cum stările noastre sînt schimbătoare, tot așa și rugăciunea pe care o facem se schimbă odată cu noi. Acest lucru este ilustrat cu prisosință în Psaltirea Prorocului David, care înfățișează toate trăirile omenești, de la deznădejde la luminare și extaz. Astfel, putem spune cu încredințare că nu există sfînt care să nu fi fost bîntuit de deznădejde și nu este vreun deznădăjduit care să cheme numele lui Dumnezeu, și Dumnezeu să nu‑l audă. 

De ce ne rugăm? Ne rugăm pentru că nu putem altfel. Orice stare și orice trăire pot fi prilejuri de rugăciune. Ne rugăm atunci cînd ne simțim neputincioși, ne rugăm atunci cînd am avut o izbîndă, ne rugăm atunci cînd nu știm ce alegere să facem.
Rugăciunea este alinarea tuturor durerilor, plinirea neputințelor, tămăduirea despărțirilor, învierea mor­ților, vederea celor viitoare, ștergerea celor trecute, revărsarea dragostei, surparea depărtărilor, iertarea greșelilor, stingerea regretelor, bucuria înfierii, pregustarea Împărăției, prietenia sfinților, descoperirea tainelor, cunoștința Scripturilor, strălucirea Dumnezeirii în inimă și în tot trupul, tăcerea de dinaintea Judecătorului, liniștea iertării.

De ce ne rugăm? Ce știm despre rugăciune? Legătura dintre rugăciune și cugetarea la Dumnezeu. Despre natura gîndurilor din timpul rugăciunii
Rugăciunea personală și rugăciunea cu propriile cuvinte. De ce ne place mai mult dumnezeul personal decît Dumnezeul Bisericii?
De ce ne rugăm la sfinți? Rugăciunea pentru morți. Icoanele și sfintele moaște
Ce sînt rugăciunile scrise și de ce le citim? Cum se cade a ne închina la icoane și a sta în biserică
Pravila obișnuită a creștinilor. Rugăciunile de dimineață și seară. Despre folosul mătăniilor și rugăciunea la icoane.

Detalii despre carte / COMANDA



Despre rugaciunea mintii - Emilianos Simonopetritul (CARTE)
 

Prezentare Despre rugaciunea mintii:

De la începutul capetelor sale, Sfântul Grigorie ne pune, fără niciun ocoliș, pe calea rugăciunii. Multe capete arată foarte simplu și limpede în ce fel lucrarea rugăciunii ne face capabili să purtăm toată Dumnezeirea și să fim inundați de mila lui Dumnezeu. În plus, dezleagă anumite probleme sau anumite dificultăți care apar în viața noastră. Aș spune că rugăciunea, așa cum o prezintă Sfântul, este propria noastră săpătură, adică rezultatul săpării în inima noastră ca să-L găsim pe Dumnezeu. Și cu cât săpăm, cu atât mai mult Îl găsim.

Arhim. Emilianos Simonopetritul 

Detalii despre carte / COMANDA



Cand traumele se prefac in minuni - Haralambos Papadopoulos (CARTE)
 

Prezentare Cand traumele se prefac in minuni:

Părintele Haralambos Papadopoulos reușește în cartea sa Când traumele se prefac în minuni să ne atragă atenția asupra relației pe care Dumnezeu o întemeiază cu fiecare dintre noi. Încercările prin care trecem pot fi transformate în prilejuri binecuvântate spre a ne afla calea proprie și spre a ne deschide, depășindu-ne problemele și traumele, către adâncul vieții duhovnicești.  

*  *  *
„E o taină minunată și măreață să vezi oameni bolnavi sufletește care viețuiesc în lumină, optimism și frumusețe. Trăiesc, luptă, visează, creează, râd, îi luminează și pe ceilalți. Când afli despre viața acestor oameni, nu poți spune decât: «Slavă Ție, Dumnezeule!». Cum atâtea traume și răni, refulări și trădări, chinuri și eșecuri au devenit cu toate lumină? Cum au devenit sfințenie și Rai? Aceasta e o minune. Este Dumnezeu Însuși, Care trăiește în noi.”
„Harul lui Hristos și al Sfântului Duh vine înăuntrul nostru și face din fisurile traumatice intrări prin care să pătrundă lumina. Pogorârea din minte în locașul inimii risipește imaginile false despre noi înșine și ne descoperă cine suntem în realitate. Atunci percepem, prin har, că nu suntem cei ce trauma ne obligă să fim, ci ceva mai adânc: chipuri ale lui Dumnezeu, făpturi pline de suflarea și lumina Sa. Vom conștientiza că suntem ceva mai mult decât rănile noastre, că ne putem ridica deasupra traumelor.”
Pr. Haralambos Papadopoulos

Detalii despre carte / COMANDA



 

vezi Cărți noi / Produse noi

(cele mai noi apariții la editurile ortodoxe)

vezi Promoțiile zilei
Trei promoții pe lună. Fiecare promoție are reduceri de preț de până la 35% la cărțile de la:
- 2 edituri
- 3 autori
- 4 categorii/domenii
Prin abonare la revista online Porunca Iubirii primiți și Newsletterul cu fiecare promoție
     Daca v-ați abonat dar nu primiți revista, cauzele pot fi: 1. când v-ați abonat ați scris greșit adresa dv de email;  2. aveti casuta de email plină; 3. adresa noastră e tratată ca spam sau e blocată de furnizorii dv de servicii IT (de aceea e recomandat să nu folositi o adresă email de la serviciu).
     În toate aceste cazuri sunteți șterși din lista abonatilor și va trebui să vă abonați din nou aici: https://poruncaiubirii.agaton.ro/newsletter.
Pentru ca revista să nu ajungă in SPAM, ci în Inbox, treceți adresa revistapi@agaton.ro în lista de contacte.

Descarca oferta 
Editurii Agaton

Descarca oferta de CARTI/Produse (.xls)
icoane, tamâie, cruciulite, calendare etc.

Produse naturiste Măn. NERA (.pdf)


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)
  

Revista Porunca Iubirii 
apare lunar din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor: Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revistapi@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori: Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619        ISSN-L 1453 - 7567

http://poruncaiubirii.agaton.ro/html2doc/PoruncaIubirii-Decembrie-2023.doc