Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochi mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel (Lc. 2, 29-32)

 

Februarie 2013

Intampinarea Domnului
Editor: Asociaţia Pentru Isihasm (Editura Agaton)  
Sumar:
- Papa Benedict al XVI-lea a demisionat la 28 februarie 2013
- Memoriu privind documentele electronice nesecurizate (propunere legislativă)
- Ştiri externe pe scurt (februarie 2013)
- NU căsătoriilor între persoane de acelaşi sex
- Ştiri interne pe scurt (februarie 2013)
- Legalizarea cercetării ştiinţifice asupra embrionilor - crimă fără pedeapsă
- Religia, subiect important al Forumului Economic de la Davos
- ASUR şi prigoana asupra Bisericii Ortodoxe din România
- Ora de religie este o componentă a învăţământului public european
- Cărţile electronice de identitate ar putea fi opţionale
- Meşteşugul bucuriei: catehisme vii... cu Maica Siluana si Picu Ocoleanu (8) - Lucrarea Duhului Sfânt
- Părintele Arsenie Boca şi locul său în spiritualitatea românească. O smerită reconsiderare
- Monografia unui destin
- Rugăminte către familia ortodoxă
- Pelerinaj în Ucraina (mai 2013)
- Pelerinaj la Mormantul Parintelui ARSENIE Boca
- Maria sa, Neagoe Basarab: insemnarile monahiei Platonida, Doamna Despina a Tarii Romanesti (CARTE)
- Urla haita... Pitesti, Canal, Gherla, Jilava, Aiud - Nicolae Purcărea (CARTE)
- Marea Biserica in captivitate - Steven Runciman (CARTE)



Tema lunii
Papa Benedict al XVI-lea a demisionat la 28 februarie 2013 - Cristina Roman
Papa Benedict al XVI-lea, în vârstă de 85 de ani, a demisionat la data de 28 februarie 2013. Cu o sănătate şubredă şi afectat de scandalurile care au vizat în ultima vreme Biserica Catolică (îndeosebi acuzele de pedofilie şi cele legate de spălarea de bani), Papa Benedict se va retrage la o mănăstire din cadrul Vaticanului. Este al cincilea suveran pontif care demisionează şi primul după Papa Grigore al XII-lea, care a demisionat înainte de schisma dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, tocmai pentru ca aceasta să fie evitată. Presa internaţională şi posibila interpretare a unor profeţii îl dau ca favorit la scaunul papal pe cardinalul ganez Peter Turkson, promotor al ideii unei Bănci Centrale Mondiale. Papa Benedict va purta titlul de Papă Emerit şi i se va adresa cu "Sanctitatea Voastră". Alegerile pentru un nou papă vor avea loc la jumătatea lunii martie.
 
Citiţi, mai jos, declaraţia Papei, postată pe site-ul greco-catolica.org, iar în continuare, o sinteză a motivelor din spatele demisiei, procedura de alegere a unui nou papă, reacţii oficiale la demisie, favoriţii la candidatură.
 
"Dragi fraţi, v-am convocat pentru acest Consistoriu, nu doar pentru cele trei canonizări, ci şi pentru a vă comunica o decizie de mare importanţă pentru viaţa Bisericii. După ce mi-am examinat în mod repetat conştiinţa înaintea lui Dumnezeu, am ajuns la certitudinea că puterile mele, datorită vârstei avansate, nu mai sunt potrivite pentru o exercitare adecvată a ministerului petrin. Sunt conştient că acest minister, datorită naturii lui spirituale esenţiale, trebuie să fie îndeplinit nu doar prin cuvinte şi fapte, ci şi prin rugăciune şi suferinţă. Cu toate acestea, în lumea de astăzi, supusă la atât de multe schimbări rapide şi zguduită de întrebări de profundă relevanţă pentru viaţa de credinţă, pentru a conduce barca Sfântului Petru şi pentru a proclama Evanghelia, sunt necesare atât puterea minţii cât şi a trupului, putere care în ultimele luni s-a deteriorat în mine până acolo încat a trebuit să îmi recunosc incapacitatea de a îndeplini în mod adecvat slujirea încredinţată mie. De aceea, şi fiind conştient de gravitatea acestui act, în deplină libertate declar că renunţ la ministerul de Episcop al Romei, Succesor al Sfântului Petru, încredinţat mie de Cardinali în 19 aprilie 2005, astfel că, de la 28 februarie 2013, ora 20.00, Scaunul Romei, Scaunul Sfantului Petru, va fi vacant şi un Conclav pentru alegerea noului Pontif Suprem va trebui să fie convocat de cei care au competenţa să facă aceasta. Iubiţi fraţi, vă mulţumesc sincer pentru toată iubirea şi munca cu care m-aţi susţinut în slujirea mea şi cer iertare pentru toate defectele mele. Iar acum, să încredinţăm Sfânta Biserică grijii Pastorului nostru Suprem, Domnul nostru Isus Cristos, şi să o implorăm pe Preasfânta Sa Mamă Maria, pentru că ea să îi asiste pe Părinţii Cardinali, cu grija ei maternă, în alegerea unui nou Pontif Suprem. În ceea ce mă priveşte, doresc de asemenea să slujesc cu devotament Sfânta Biserică a lui Dumnezeu în viitor, printr-o viaţă dedicată rugăciunii".
 
Motive în spatele demisiei:
În afara motivelor de retragere din funcţie invocate de Sanctitatea Sa, presa internaţională aduce explicaţii suplimentare şi face o analiză a ceea ce ar putea sta în spatele demisiei.
 Se vorbeşte despre evenimente controversate apărute în cercurile înalte de la Vatican, cel mai cunoscut fiind cazul majordomului Papei, Paolo Gabriele, acuzat de scurgerea ilegală de informaţii şi documente personale ale Papei Benedict. De altfel, majordomul a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare, fiind graţiat de Papă după doar cîteva luni.
La sfîrşitul lui 2011, monseniorul Vigano, pe atunci secretar general la Vatican, a denunţat în cîteva scrisori adresate Papei "corupţia" din interiorul aparatului administrativ al Sfântului Scaun. După scurt timp monseniorul Vigano a fost trimis la nunţiatura de la Washington, gestul fiind interpretat ca o încercare de muşamalizare a acuzaţiilor sale.
În septembrie 2010, autorităţile fiscale italiene au blocat conturi în valoare de circa 30 de milioane de dolari în contextul unei anchete privind spălarea de bani. În mai 2012, şeful Băncii Vaticanului, Ettore Gotti Tedeschi, a demisionat, argumentând că a fost forţat să se retragă pentru că începuse să „se apropie de adevăr”, aluzie la tranzacţiile financiare obscure ale băncii. Luna trecută, autorităţile de la Roma au interzis băncilor italiene să mai facă afaceri cu Banca Vaticanului, arătând cu degetul înspre lipsa de transparenţă a monolitului financiar al Bisericii Catolice. (www.evz.ro)
În timpul slujbei de Crăciun din 2011, Papa a urcat la altar cu ajutorul unei benzi rulante. În ultima sa predică de Paşti, Papa Benedict a afirmat că "astăzi putem să ne luminăm oraşele într-un mod atât de uimitor, încât stelele de pe cer nu mai sunt vizibile. În ceea ce priveşte lucrurile materiale noi cunoaştem şi putem incredibil de multe, dar ceea ce merge dincolo de aceasta, Dumnezeu şi binele, nu mai reuşim să identificam."  Papa Benedict făcea astfel referire la tendinţele din lumea occidentală tot mai secularizată, care legalizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex, adopţia de copii de către cuplurile homosexuale, cercetarea supra embrionilor umani, sau chiar impune angajatorilor să asigure mijloace contraceptive pentru femei. Toate acestea se adaugă la scandalurile de pedofilie de care au fost acuzaţi preoţi şi episcopi catolici şi care au ţinut luni de-a rândul primele pagini ale ziarelor, la creşterea celor ce se declară atei sau non-religioşi, la declaraţiile şi acţiunile de tip secular-umanist ale unor lideri politici din ţări cu veche tradiţie catolică.
"Decizia a fost luată acum multe luni, după călătoria în Mexic şi Cuba, într-un secret pe care nimeni nu l-a putut încălca", a scris istoricul Giovanni Maria Vian care cunoaşte îndeaproape anturajul direct al suveranului pontif. "Papa Benedict a fost supus recent unei intervenţii chirurgicale pentru înlocuirea bateriilor stimulatorului cardiac pe care îl avea de mult timp. Însă nu a fost o intervenţie esenţială, ci una absolut normală şi de rutină, care nu a influenţat decizia sa", a explicat Federico Lombardi, citat de ziarul Avvenire, afiliat Bisericii Romano-Catolice. Decizia Papei Benedict de a se retrage din functie ar putea fi rezultatul unei serii de factori care au culminat cu esecul reformarii Curiei Romane, aparatul administrativ al Vaticanului, si cu un raport secret elaborat de trei cardinali in urma scandalului supranumit "Vatileaks", scrie, intr-un editorial preluat de Mediafax, expertul Corriere della Sera Massimo Franco.  "In contextul in care nu a reusit reformarea Curiei Romane, Benedict al XVI-lea a ajuns la o concluzie amară: pleacă el, se schimba el. Este vorba de sacrificiul extrem, traumatic, al unui pontif intelectual învins de un aparat administrativ prea acaparat de putere si prea autoreferenţial pentru a fi reformat. Papa Benedict a încercat o emancipare a Papalităţii şi a Bisericii Catolice (...); însa a devenit o victima", "Asistăm acum la un simptom extrem, final, irevocabil al crizei unui sistem de conducere şi unei forme a papalităţii. Este vorba de revolta unui Sfânt Părinte faţă de o derivă a unei Biserici-instituţie care în ultimii ani a trecut de la statutul de „maestru al vieţii” la cel de „păcătos”; (...) O lungă serie de conflicte, manevre, trădări sub cupola Catedralei San Pietro. (...)", noteaza Corriere della Sera. Publicaţia italiană vorbeşte şi despre un presupus "raport secret" elaborat de trei cardinali şi prezentat în urmă cu câteva zile pe tema scandalului difuzării de informaţii confidenţiale de către fostul majordom papal Paolo Gabriele. Conform publicaţiei Il Fatto Quotidiano, evenimentele din ultimul an, inclusiv scandalul scurgerilor de informaţii, ar fi fost o manevră a Suveranului Pontif pentru limitarea puterii secretarului de Stat Tarcisio Bertone, şeful aparatului politic şi diplomatic al Vaticanului. Potrivit Il Fatto Quotidiano, Bertone ar fi fost de fapt obiectivul central al scandalului supranumit "Vatileaks". Într-o ultimă decizie, Papa Benedict numise şase cardinali non-europeni tocmai pentru a diminua influenţa lui Bertone, care doreşte un viitor papă italian, probabil Angelo Scola, Arhiepiscopul de Milano.
 
Scurtă biografie a Papei Benedict al XVI-lea:
Papa Benedict al XVI-lea s-a născut la 16 aprilie 1927 Marktl am Inn, Bavaria. Înainte de a deveni papă numele lui era Joseph Alois Ratzinger. A fost ales la 19 aprilie 2005 ca succesor al papei Ioan Paul al II-lea. Este cel de-al 265-lea Papă în istoria Bisericii Romano-Catolice şi primul papă german după 482 de ani. Înaintea alegerii sale ca papă cardinalul Ratzinger a fost decan al colegiului cardinalilor, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei şi preşedinte al Comisiei pontificale teologice internaţionale. Papa Benedict al XVI-lea este cel mai în vârstă papă ales de la Papa Clement al XII-lea în 1730 şi primul pontif german după olandezul-german Adrian al VI-lea din perioada 1522-1523. Ultimul papă cu numele de Benedict, Benedict al XV-lea a servit ca pontif din 1914 până în 1922, pontificatul său fiind legat de Primul Război Mondial. Alegerea numelui de Benedict are importanţă simbolică. Ziua de naştere a noului papă, 16 aprilie, este sărbătoarea Sfântului Benedict Iosif Labre (26 martie 1748 - 16 aprilie 1783), cunoscut ca Sfântul Pelerin. 
 
Papa Benedict al VXI-lea - Viziune şi Misiune:
A reafirmat celibatul preoţesc. Papa Benedict a respins încercările consecvente ale unor teologi catolici de a dezbate şi reforma problema celibatului în rândul clerului catolic, afirmand că abstinenţa „rămâne obligatorie". Papa i-a îndemnat pe preoţi să traiască în mod demn celibatul, ca mijloc prin care li se transmite credincioşilor „sensul pacatului, li se dă curaj şi li se reînvie dorinţa de obţinere a iertării Domnului". 
Subiecte „ne-negociabile”: Papa Benedict a reafirmat interdicţia de a lua sfânta împărtăşanie  catolicii divorţaţi şi recăsătoriţi şi poziţia împotriva avortului, a eutanasiei şi a căsătoriilor gay. 
Scuze publice în scandalul pedofiliei. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Tineretului, în iulie 2008, Papa Benedict a cerut iertare public pentru abuzul sexual al unor preoţi catolici asupra copiilor, un scandal care macină Biserica Catolică de mulţi ani. În discursul ţinut în faţa unei adunări a episcopilor din Sidney, Papa s-a referit la abuz ca la „o ruşine pe care toţi o simţim" şi a cerut abuzatorilor să mărturisească şi să se prezinte în faţa justiţiei, pentru a suporta consecinţele. Mai târziu, în 2010 Papa a trimis o scrisoare catolicilor irlandezi în care şi-a cerut iertare pentru „enorma suferinţă provocată" de preoţii care abuzaseră copii. 
A fost agresat fizic. În timpul slujbei din ajunul Crăciunului din 2009, Papa a fost atacat şi trântit la pământ în Bazilica Sf. Petru de o femeie cu probleme psihice. Femeia - pe numele ei Susanna Maiolo - a fost reţinută de forţele de securitate. Aceasta încercase să îl lovească pe Papă şi cu un an în urmă, ceea ce a determinat o investigaţie amănunţită asupra breşelor de securitate de la Vatican. 
Adept al promovării social-media. Depăşind imaginea conservatoare, definitorie pentru Benedict, Papa a pătruns în social media în decembrie anul trecut, creându-şi un cont pe reţeaua Twitter, cu denumirea @pontifex. Intenţia Papei a fost de „a ajunge la toată lumea", ceea ce l-a determinat şi să posteze în opt limbi diferite. Mesajul inaugural a fost „Dragi prieteni, sunt încântat să fiu în legătură cu voi prin Twitter. Vă mulţumesc pentru reacţiile generoase. Vă binecuvintez pe toţi din toată inima." 
 
Reacţii oficiale la demisie:
Patriarhul ecumenic Bartolomeu I şi-a exprimat “tristeţea” în legătură cu retragerea din funcţie a Papei Benedict, pe care îl consideră “un prieten” al bisericilor din Est, informează AFP. Într-un comunicat postat pe site-ul Patriarhiei Ecumenice, Bartolomeu I apreciază că “prin înţelepciunea şi experienţa sa, Papa Benedict ar fi putut oferi în continuare multe lucruri omenirii”. “Noi, ortodocşii, îl vom omagia în continuare ca fiind un prieten al Bisericii noastre”, adaugă Patriarhul ecumenic. Susţinător al dialogului interreligios, Bartolomeu I a salutat “buna cooperare” pe care a avut-o cu şeful Bisericii Romano-catolice. 
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a transmis Papei Benedict o scrisoare care a fost înmânată în 17 februarie de Preşedintele Traian Băsescu, ultimul preşedinte de stat european primit în vizită oficială de actualul Suveran Pontif. În mesajul său, Preafericitul Daniel mulţumeşte pentru sprijinul pe care Biserica catolică îl acordă românilor ortodocşi din Italia şi întreaga Europă, prin recunoaşterea juridică a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, ajutorul financiar şi punerea la dispoziţie a numeroase biserici catolice pentru desfăşurarea slujbelor ortodoxe.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că "am fost mândri de compatriotul nostru, primul Papă german după un secol". 
Preşedintele american Barack Obama i-a mulţumit Papei Benedict pentru "rolul crucial" jucat de Biserica Catolică din Statele Unite şi din întreaga lume. 
Premierul britanic David Cameron i-a transmis cele mai bune urări, adăugând că "prin demisia Papei Benedict al XVI-lea se pierde un lider spiritual pentru milioane de oameni". (n.n. ambii politicieni s-au declarat mari susţinători ai căsătoriilor homosexuale şi adopţiei de copii de către cuplurile gay, cărora Biserica Catolică se împotriveşte vehement.)
Marele rabin askenaz al Israelului Yona Metzger: „Papa Benedict al XVI-lea a contribuit la îmbunătăţirea relaţiilor dintre creştinism şi iudaism, favorizând o diminuare a actelor de antisemitism din lume”.
 
Procedura alegerii unui nou Papă:
Cardinalii cu drept de vot ai Vaticanului trebuie să se întrunească cel mai târziu la 20 de zile de la moartea sau retragerea Papei pentru a alege un nou Pontif. Conclavul de alegere a noului Papă nu se poate întruni mai devreme de 15 zile de la retragerea lui Benedict al XVI-lea. Aşadar lumea catolică va avea un nou Papă nu mai devreme de 15 martie, dar nici mai târziu de sfârşitul aceleiaşi luni. El poate fi ales teoretic dintre oricare dintre cei peste 400.000 de preoţi catolici existenţi în acest moment în lume. Conclavul se va întruni la convocarea decanului Colegiului Cardinalilor, Angelo Sodano. Doar 118 dintre cardinali au drept de vot, cei cu o vârsta de peste 80 de ani pierzând acest drept. Printre cei care nu vor putea vota pentru noul Papă se numără şi cardinalul romîn Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Greco-Catolic al României. Dezbaterea şi alegerea noului Papă va avea loc în Capela Sixtină, orice contact cu exteriorul fiind interzis. Pe perioada Conclavului, cardinalii vor folosi camerele casei de oaspeţi Santa Marta din interiorul Vaticanului. În casa de oaspeţi este permisă prezenţa unor asistenţi sau doctori, toţi trebuind însă să depună, împreună cu cardinalii, un juramânt de confidenţialitate absolută. Este ales Papă cel care întruneşte două treimi dintre cele 118 voturi. Se votează pe biletele care sunt arse apoi împreună cu întreaga documentaţie a şedinţei. Acest foc produce celebrul fum alb sau negru aşteptat de catolici în Piaţa San Pietro din Roma. Dacă după trei zile de dezbateri nu se întrunesc cele două treimi necesare prin cele două runde zilnice de vot (dimineaţa şi după-amiaza) se introduce o zi de rugăciune şi reflecţie. Apoi, dacă după alte 7 runde de votare nu se ajunge la un rezultat, Conclavul poate decide să-şi aleagă Pontiful cu majoritate simplă de voturi. Imediat după stabilirea câştigătorului, cardinalul Sodano îl va întreba pe acesta dacă accepăa alegerea şi ce nume îşi alege. Cardinalul-diacon va anunţa apoi mulţimii din Piaţă că un nou Papă a fost ales: "Habemus Papam". 

Unde se retrage Papa Benedict al VXI-lea: Pe 28 februarie, la ora locală 17:00, Papa Benedict al VXI-lea va părăsi cu un elicopter Palatul Apostolic de la Vatican şi se va deplasa la Castelul Gandolfo – reşedinţa papală de vară, aflată la 30 de kilometri de Roma. Aici va sta pentru o perioadă de două luni, înainte de a se muta în mănăstirea "Mater Ecclesiae" din incinta Vaticanului, aflată în spatele bazilicii Sfântul Petru, unde îşi va petrece restul vieţii. 

 Profeţie despre noul Papă: Profeţia Papilor, atribuită Sfântului Malachie, este alcătuită din 112 fraze scrise în limba latină şi care descriu ultimii capi ai Bisericii Catolice, începand cu Papa Celestin al II-lea (ales în 1143) şi terminând cu succesorul Papei Benedict al XVI-lea. Conform Christian Post, după Benedict al XVI-lea, lista profetică a Sfântului irlandez Malachia include un singur nume: „Petrus Romanus" (Petru Romanul). Profeţia spune aşa: „În timpul persecuţiei finale a Sfintei Biserici Romane va domni Petrus Romanus (Petru Romanul), care-şi va hrăni credincioşii în mijlocul multor suferinţe. După aceea, cetatea celor şapte coline va fi distrusă şi temutul judecător va judeca poporul său. Sfârşitul". La fel ca alte profeţii apocaliptice, şi aceasta este controversată. Pe de o parte, lista originală a Papilor includea numai 110 de nume, plus „Petrus Romanus", ceea ce înseamnă că numărul 111, a fost adăugat de Ordinul Sfântului Bendict, după decesul lui Malachia. Pe de altă parte, alţii susţin că faptul că „Petrus Romanus" nu are un număr pe listă poate însemna că pot exista mai mulţi papi între Papa Benedict al XVI-lea şi ultimul papă din istorie. (www.mediafax.ro

Cardinali favoriţi la candidatură:
Ganezul Peter Turkson - are 65 de ani şi a fost numit cardinal de către Papa Ioan-Paul al II-lea. A urmat teologia în Statele Unite şi este considerat unul dintre cei mai carismatici episcopi africani. Din 2009 este membru în Curia romana, avându-şi de atunci reşedinţa la Roma. A fost trimis ca negociator în timpul războiului civil din Coasta de Fildeş. Este un oponent al teoriilor economice neoliberale, susţinând în acelaşi timp formarea unei bănci centrale mondiale. Vorbeste 8 limbi. A afirmat că "dacă Dumnezeu va dori ca un negru să fie şi Papă, atunci să-i mulţumim lui Dumnezeu".
Cardinalul Gianfranco Ravasi - dat ca favorit dintre cardinalii italieni, recent numit drept predicator pentru perioada Postului Mare, este cercetător al Bibliei cu o largă recunoaştere internaţională, teolog, ebraist şi arheolog şi, din anul 2010, cardinal. S-a născut în anul 1942 şi a urmat seminarul teologic, unde a învăţat limbile greacă şi ebraică. După hirotonisire, a urmat studii de teologie la Universitatea Pontificală Gregoriană şi la Institutul Biblic Pontifical, devenind apoi profesor de exegeză biblică la Seminarul Arhiepiscopal din Milano şi la Facultatea de Teologie a Italiei Septentrionale.
Cardinalul Angelo Scola - are 71 de ani, este Arhiepiscopul Milanului şi, potrivit italienilor, are cele mai mari şanse să devină Papă. El este un apropiat al Papei Benedict şi are un CV impresionant - a fost rectorul Universităţii Pontificale şi Patriarhul Veneţiei, și a înființat Fundaţia Oasis. Observatorii internaționali apreciază însă că Scola nu ar avea suficienți susținători în Curia Romană, motiv pentru care nu ar avea multe șanse să devină papă.
Americanul Timothy Michael Dolan - arhiepiscopul de New York, numit cardinal de către Papa Benedict al XVI-lea în urmă cu un an. Are 63 de ani şi vine din curentul catolic conservator din care provin Papa Benedict şi Papa Ioan-Paul al II-lea. Este preşedintele Conferinţei Episcopale din Statele Unite. 
Italianul Angelo Bagnasco - are 70 de ani şi este Arhiepiscop de Genoa. A fost ministrant şi apoi preot în Genoa, fiind unul dintre discipolii cardinalului Siri, unul dintre cei mai tradiţionalişti clerici ai Bisericii Catolice din ultimul secol. A fost numit cardinal în urmă cu 6 ani de catre Papa Benedict şi este un redutabil oponent al pilulei abortive şi al căsătoriilor homosexuale. Nu s-a ferit să-i atace dur pe politicienii italieni, inclusiv pe Silvio Berlusconi. 
Canadianul Marc Ouellet - are 69 de ani şi conduce Congregaţia Episcopilor. A fost arhiepiscop de Quebec şi numit cardinal în 2003 de către Ioan-Paul al II-lea. Vine dintr-o familie cu opt copii şi a făcut studii de teologie la Montreal. A fost misionar în America de Sud şi vorbeşte 6 limbi. Consideră că prevederile Conciliului Vatican II au fost de multe ori interpretate într-un mod prea liberal. Teologic, Ouellet face parte din acelaşi grup de gândire ca şi Papa Benedict sau teologul catolic Hans Urs von Balthazar.
             Austriacul Christopher Schonborn – are 68 de ani, născut în Boemia şi numele său a fost vehiculat pentru scaunul pontifical şi după moartea Papei Ioan Paul al II-lea. Este cardinal de mai bine de 14 ani, Arhiepiscop al Vienei şi născut într-o familie nobiliară veche, care a mai numărat cardinali printre membrii ei. Este printre înalţii prelaţi care au cerut o re-examinare a celibatului în Biserica Romano-Catolică, deşi ulterior şi-a nuanţat declaraţiile. L-a acuzat pe decanul Conclavului, cardinalul Sodano (secretar de stat pe atunci) că ar fi blocat acuzele de abuz sexual în cazul unuia dintre cardinalii Austriei. Este unul dintre susţinătorii apropierii dintre ortodocşi şi catolici. Vorbeşte şase limbi. 

Istoria demisiilor Papilor de la Vatican:

            surse: www.hotnews.ro;www.doxologia.ro;www.mediafax.ro.



ACTUALITATEA religioasă
Memoriu privind documentele electronice nesecurizate (propunere legislativă) - Asociaţia Pentru Libertatea Românilor
 
N.redacţiei:  Cardul de sănătate, cardul de identitate şi alte carduri ne simplifică viaţa, dar, nesecurizate fiind, ne-o şi sacrifică!
      În luna decembrie 2012 ordonanţa de urgenţă privind actele de identitate a fost aprobată de Guvern şi publicată în Monitorul Oficial fără ca ziarele, televiziunile, oamenii să comenteze ceva. Trecerea de la lagărul comunist la cel electronic are loc firesc, liniştit, fără zvâcniri...  Doar câteva asociaţii încearcă să ne spună că dacă ne uităm istoria recentă riscăm să o repetăm.
 
 
Către
SENATUL ROMÂNIEI
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Calea 13 Septembrie nr. 1-3, sector 5, Bucureşti, 050711
 
În atenţia Domnului Darius-Bogdan VÂLCOV
Preşedinte al Comisiei pentru Administraţie Publică, Organizarea Teritoriului şi Protecţia Mediului
 
Spre ştiinţă: Domnului George Crin Laurenţiu Antonescu - Preşedintele Senatului României
 
Subiect: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2012 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români , precum şi actele de rezidenţă ale cetaţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România
 
Domnule Preşedinte,
 
     În calitatea lor de organizaţii care au ca misiune promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, organizaţiile semnatare vă transmit următoarele observaţii referitoare la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82-2012 :
     Datele biometrice necesită o atenţie specifică, deoarece acestea identifică în mod neechivoc o persoană utilizând caracteristicile sale comportamentale sau fiziologice unice. Din acest motiv, studiile efectuate demonstrează[1] că impactul culegerii lor asupra vieţii private prezintă mai multe riscuri majore:
 
a) Primul risc îl reprezintă uzurparea identităţii, în special în cazul identificării sau al autentificării.
b) Cel de-al doilea risc îl reprezintă devierea scopului, fie de către operatorul de date însuşi, fie de către un terţ, inclusiv autorităţile de aplicare a legii. Aici trebuie avute în vedere inclusiv posibilele abuzuri sau neglijenţe ale unor persoane însărcinate cu administrarea sau cu utilizarea datelor cu caracter personal[2].
c) Cel de-al treilea risc este breşa în securitatea datelor.
d) Cel mai grav risc este însă acela că biometria schimbă irevocabil relaţia între corp şi identitate astfel că o maşină (un echipament tehnologic) poate citi corpul uman şi, astfel datele sunt susceptibile de folosire ulterioară in diferite scopuri.
e) De asemenea, în ceea ce priveşte acurateţea citirilor, trebuie subliniat că, atunci când se utilizează sistemele biometrice, nu se pot obţine rezultate 100% fără erori. Aceasta se poate datora diferenţelor de mediu în momentul colectării datelor (lumină, temperatură etc.) sau diferenţelor dintre echipamentele utilizate (camere video, dispozitive de scanare etc.).[3]
 
     În acest sens, trebuie remarcat faptul că, în Franţa, un raport din anul 2011 dezvăluie securitatea îndoielnică a paşapoartelor biometrice. Acest raport arată că 10% din paşapoartele biometrice au fost obţinute fie de imigranţi ilegali în mod fraudulos, fie de indivizi în căutarea unei identităţi. Urmare a acestei probleme, dar şi a altora semnalate în statele U.E. (Anexa 1), membrii Parlamentului European au solicitat lămuriri Comisiei Europene despre siguranţa documentelor biometrice[4]. Deşi Comisia urma să transmită un raport până pe 29 iunie 2012, acesta nu a fost finalizat şi dat publicităţii nici până astăzi.
     Parlamentul European a atras atenţia asupra faptului că încă nu s-a acumulat suficient de multă experienţă în ceea ce priveşte utilizarea acestor noi tehnologii şi rămân prea multe probleme legate de:
- fiabilitatea şi utilitatea luării de amprente în cazul copiilor şi al persoanelor în vârstă;
- încrederea care poate fi acordată procesului de colectare a datelor biometrice;
- posibilele deficienţe ale sistemelor de identificare şi rata erorii în diverse state membre;
- disparităţile existente în ceea ce priveşte documentele care trebuie furnizate şi modalitatea de emitere a documentelor respective
     Reiterăm faptul că nu exista niciun studiu din care să rezulte problemele şi numărul de cazuri de falsificare a actualelor acte de identitate, nici care să demonstreze necesitatea noilor acte de identitate şi nicio analiza cost/beneficiu a noilor implementări tehnologice[5].
     Aderarea României la spaţiul Schengen NU impune existenţa obligatorie a cărţilor de identitate electronice. Rapoartele europene pregatite de ENISA 1 (Privacy Features of European eID Card Specifications, ENISA, Ian 2009 http://www.enisa.europa.eu/act/it/eid/eid-cards-en) demonstrează că există chiar state europene care nu au niciun fel de act de identitate obligatoriu (Danemarca, Irlanda, Letonia, etc.) şi acest lucru nu le impiedică pe unele din acestea să participe în programul Schengen.
     Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 82-2012 este vădit neconstituţională întrucât introduce prevederi legale de restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului[6]. De asemenea, potrivit Constituţiei României, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 82-2012 nu poate fi motivată prin necesitatea interoperabilităţii actelor de identitate electronice în diverse programe europene (cum ar fi STORK), în condiţiile în care discuţiile privind lipsa de securitate a documentelor electronice sunt foarte actuale, iar programele europene nu impun şi nici nu recomandă la acest moment implementarea obligatorie a unor astfel de acte.
 
     Pe de altă parte, proiectul de Ordonanţă de urgenţă nu a făcut obiectul consultărilor publice, acesta fiind unul dintre motivele pentru care ordonanţa include în expunerea de motive câteva erori, lipsuri sau contradicţii, inclusiv cu textul Ordonanţei de urgenţă:
- Deşi expunerea de motive menţionează dreptul de opţiune pentru cărţile de identitate fără chip, în cuprinsul ordonanţei de urgenţă, prevederile sunt ambigue, neexistând o prevedere expresă în acest sens.
- Expunerea de motive menţionează expresia "retragerea eşalonată a cărţilor de identitate" pagina 2 - intrând în contradicţie cu dreptul de opţiune statuat în acelaşi document (nu şi în textul ordonanţei).
- Expunerea de motive nu prezintă cheltuielile bugetare implicate odată cu introducerea cărţilor de identitate electronice.
 
     În acest context, organizaţiile semnatare ale acestei petiţii solicită:
     A. Respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2012, nefiind justificat caracterul de urgenţă şi ca fiind nenecesară şi inoportuna în acest moment, în special până când:
a) Comisia Europeană nu va prezenta răspunsul vis-a-vis de fraudele sistemului în Franţa sau de neconcordanţele raportate în Olanda;
b) Curtea Europeană de Justiţie se va pronunţa asupra cazurilor de interpelare preliminară din partea instanţelor din Germania şi Olanda.
     B. Având în vedere iminenta atingere a dreptului la viaţă privată prin reglementarea posibilităţii colectării de date cu caracter personal de la toţi cetăţenii români, se impune în mod obligatoriu:
- realizarea unei analize de necesitate şi eficienţă a introducerii noilor acte electronice de identitate, prin prezentarea publică a numărului de cărţi de identitate falsificate în ultimii ani şi a costurilor actualului proiect. Aceasta cerinţă este imperativă mai ales în contextul în care Parlamentul European şi statele membre a semnalat deficienţele sistemului de colectare şi identificare pe baza datelor biometrice.
- adoptarea unui astfel de act normativ doar printr-o lege şi nu printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului după consultarea atentă a populaţiei şi prezentarea riscurilor sistemului;
includerea în textul actului normativ a principiilor de securitate şi protecţie a vieţii private (de ex. inexistenţa bazei de date unice cu date biometrice) ca şi a sancţiunilor drastice pentru încălcarea acestora;
     C. Susţinem în mod obligatoriu necesitatea menţinerii unei alternative de carte de identitate simplă cu folosirea tehnologiei actuale pentru persoanele care, din diverse motive de conştiinţă, securitate sau opinie, nu doresc obţinerea unui act electronic de identitate. Insistăm asupra acestei prevederi cu atât mai mult cu cât aceasta opţiune nu împiedică cu nimic obligaţiile României faţă de Uniunea Europeană.
     D. În cazul în care, chiar şi în condiţiile nesiguranţei emanate la nivel global de introducerea actelor de identitate electronică, veţi proceda la propunerea unui raport favorabil privind aprobarea ordonanţei de urgenţa a guvernului, asociaţiile semnatare consideră absolut necesare următoarele modificări:
a) prevederea expresa în proiect a dreptului de opţiune al cetăţeanului între a i se elibera o carte de identitate/reşedinţă obişnuită (actualul tip) şi o carte electronică de identitate/reşedinţa.
b) păstrarea valabilităţii actualelor cărţi de identitate până la momentul expirării lor.
 
În acest sens, următoarele modificări sunt imperios necesare:
Art. I.  
Textul alineatului 1 al art 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) Cererea pentru eliberarea actului de identitate reprezintă un formular-tip care conţine datele cu caracter personal ale solicitantului, declaraţia privind opţiunea între cartea de identitate şi cartea electronică de identitate, precum şi informaţiile stabilite de lege pentru constituirea şi actualizarea R.N.E.P."
 
Textul alin. 2 al art. 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Cartea electronică de identitate se eliberează:
a) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
b) cu valabilitate de 5 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani."
 
La articolul 17, după alineatul 6 se introduce alineatul 7 cu următorul cuprins:
"(7) Titularul are dreptul de a opta între cartea de identitate şi cartea electronică de identitate"
 
La articolul 19, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:
"(4) La preschimbarea actului de identitate, titularul are dreptul de a opta între cartea de identitate şi cartea electronică de identitate."
 
Art. V. -
Textul articolului 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) Punerea în circulaţie a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate se realizează, în mod eşalonat, în termen de maximum 6 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate sau a primei cărţi de identitate, pe măsura asigurării cu suportul tehnic necesar a serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor.
 
Alineatul (1) al articolului X se modifică după cum urmează:
(1) Cărţile de identitate, cărţile de rezidenţă şi cărţile de alegator se produc şi se eliberează potrivit dispoziţiilor aplicabile până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
 
Alineatul (2) al articolului X se abrogă.
 
Alineatul (7) al articolului X se modifică după cum urmează:
(7) Datele biometrice pentru cartea electronică de identitate se colectează, pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate, de către Ministerul Afacerilor Externe, cu echipamentele utilizate la paşapoartele electronice, aflate în dotarea sa şi a misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare.
 
Asociaţia Pentru Libertatea Românilor,
Preşedinte Nicolae Livadă
Bacău, Str. Decebal, nr.6, sc.A, ap.11, cod 600283
http://asociatialibertatearomanilor.com/
Tel. 0744.590.721
E-mail: asociatialibertatearomanilor@gmail.com
 
În anexă prezentăm:
1. Aspecte legate de nefuncţionarea sistemului sau încălcări ale drepturilor fundamentale semnalate în statele membre (Anexa 1)
2. APADOR-CH în data de 23 august 2010 (Anexa 2)
3. Decizie a Curţii Constituţionale din Franţa referitoare la neconstituţionalitatea legii de introducere a cărţii electronice de identitate
4. Comunicat al Parlamentului European - referitoare la interpelarea Comisiei Europene referitoare la problemele semnalate legate de paşapoartele biometrice
 
Organizaţii care aderă prezentei interpelări :
1.Asociaţia Naţionala a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere
Filiala Vrancea „Ștefan cel Mare”
Focșani, Str. Cezar Bolliac nr .8, Cercul Militar; Tel.0726304833; prin Cpt. C.dor rez. Chirica Aurelian
2. Asociaţia Pro-vita filiala Bucureşti
 Str. Zmeica, nr. 12, sector 4Bucureşti; prin Bogdan Stanciu, preşedinte
3. Asociaţia Umanitate Pentru Toţi Bacău
 Avocat Palade Adelina-Beatrice; Str Pieţei, nr. 4, Bacău, România
4. Asociaţia Culturală Valea Muntelui Neamţ
5. Asociaţia Bucovina Profunda
 

[1] Avizul 3/2012 privind progresele înregistrate de tehnologiile biometrice, http://ec.europa.eu/justice/data-protection/article-29/documentation/opinion-recommendation/files/2012/wp193_ro.pdf, pag 32
[2]     A se vedea https://www.eff.org/deeplinks/2012/01/biometrics-argentina-mass-surveillance-state-policy
[3]     Ibidem, pag. 6
[4] A se vedea in acest sens http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+OQ+O-2012-000052+0+DOC+XML+V0//EN
[5]     PETITIE. Solicitam retragerea proiectului de introducere a cartii de identitate biometrice!, ActiveWatch, 23 august 2010
[6]     A se vedea raport întocmit pentru Comisia Juridică şi Drepturile Omului din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în anul 2011, de către dl. Holger HAIBACH. Acest raport iterează care sunt mutiplele drepturi şi libertăţi ce pot fi grav atinse din cauza deficienţelor sistemului electronic: riscurile falsificării, atentatul la demnitatea umană, riscul major al încălcării dreptului la viaţă privată - art 8 CEDO, dreptul la o justiţie echitabilă (care poate fi încălcat prin riscul existent al falsificării) - articolul 6 din CEDO, încălcarea principiului non-discriminării - art 14 CEDO, încălcarea liberei circulaţii - art 2 din protocolul 4 CEDO, etc.




Ştiri externe pe scurt (februarie 2013)

Crucea, declarată ilegală în India

Recent, guvernul Indiei a stabilit ca cel mai important simbol religios al umanităţii, Crucea, să fie interzisă în locurile şi proprietăţile publice. Chiar dacă Crucile din ţară există dinainte de această lege absurdă, ele trebuie distruse. Creştinii au protestat împotriva acestei barbarii guvernamentale, însă nu vor putea să împiedice distrugerea Crucilor. Este de aşteptat ca extremiştii să distrugă în scurt timp toate Crucifixele care există, unele dintre ele vechi de secole. Comunitatea creştină din Mumbai şi-a ridicat vocea pentru a critica impunerea acestei legi care califică drept ilegale toate Crucile ridicate pe proprietatea publică.  Autorităţile în goana lor după voturi din partea extremiştilor hinduşi în special, calcă în picioare o comunitate creştină care există de aproape 2000 de ani, de pe vremea Sfântului Apostol Toma. (sursa: doxologia.ro)

Albanezii au distrus mănăstirea „Adormirii Maicii Domnului” din sudul Serbiei

Pe 3 ianuarie uşa a fost zdrobită şi întreg interiorul a fost devastat. Banii strânşi din vânzarea lumânărilor şi a altor obiecte au fost furaţi, iar toate icoanele au fost distruse. Maica Parascheva, în vârstă de 62 de ani spunea: „Ceea ce este îngrozitor este că nu a mai rămas nimic! Toată lumea s-a ridicat datorită unor desene animate cu Mohammed, dar atunci când bisericile şi mânăstirile sunt distruse, nimănui nu-i pasă.” Întrebată dacă ştie cine ar fi putut face una ca asta, Maica Parascheva a spus „Albanezii din Kosovo s-au organizat în aşa fel încât să vină şi să distrugă mănăstirile sârbe din această regiune! Nu e prima dată când se întâmplă aşa ceva. Anul trecut am fost atacată chiar în Vinerea Mare, nu aveam nicio bâtă la mine, cine ştie dacă aş fi putut să mă apăr?!” Mănăstirea este localizată în satul Mrtvica, la 14 kilometri de orăşelul Vladicin Han. Îşi are originea din secolul al IV-lea şi este unul dintre cele mai vechi locuri sfinte din cartierul Vranje. 

 

Mitropolitul Neofit de Ruse este noul Patriarh al Bulgariei

Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei a fost ales şi întronizat duminică în Catedrala ”Alexandr Nevsky” din Sofia. Mitropolitul Neofit de Ruse, în vârstă de 68 de ani, a fost ales în demnitatea de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din ţara vecină de Colegiului Naţional Bisericesc, în urma a două tururi de scrutin, obţinând în cel din urmă tur 90 de voturi, spre deosebire de contracandidatul său, Mitropolitul Gavriil de Loveci, care a întrunit doar 47. Tot procesul de alegere a fost transmis în direct de televiziunea naţională bulgară. Întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Neofit a avut loc în Catedrala patriarhală, în prezenţa ierarhilor Sfântului Sinod, a membrilor Colegiului elector, a autorităţilor de stat bulgare, a corpului diplomatic, a reprezentanţilor celorlalte biserici ortodoxe surori şi ai celorlalte confesiuni. (www.basilica.ro

Biserica Mănăstirii istorice Studion, transformată din  nou în moschee

În urma deciziei guvernului de la Ankara, monumentul de importanţă istorică pentru Ortodoxie a fost restaurat şi transformat în moschee. Este pentru a doua oară în istoria mănăstirii când devine moschee, prima astfel de transformare având loc  în 1486, pe vremea sultanului Baiazid al II-lea. Mănăstirea Studion, aăaturi de alte biserici precum Catedrala Sfânta Sofia şi Biserica Vlaherne, este una dintre cele mai renumite biserici din Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin. Mănăstirea se află în partea sudică a oraşului, în apropiere de Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.Din punct de vedere istoric, mănăstirea este cea mai importantă din oraş. Vieţuitorii mănăstirii erau cunoscuti sub denumirea de "studiţi". Cu toate că Mănăstirea Studion a fost abandonată de mai bine de jumătate de mileniu, rânduielile şi cultul acesteia au fost luate drept model de către călugării din Sfântul Munte Athos, precum şi de multe alte mănăstiri ortodoxe din lume. Mare mărturisitor al ortodoxiei în persecutiile iconoclaste de la începutul veacului al IX-lea, Sfântul Teodor Studitul a rămas în amintirea Bisericii ca re-organizatorul vieţii monahale din Bizanţ. Ca ascet şi om de acţiune doctrinară, Sfântul Teodor Studitul a creat o teologie ascetică complexă, în care găsim aplicată chintesenţa doctrinară a unor mari personalităţi ale spiritualităţii răsăritene, ca Sfântul Vasile cel Mare , Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Maxim Mărturisitorul. (sursa: crestinortodox.ro) 

Republica Moldova şi legislaţia de tip secular

„Biserica Ortodoxă Rusă observă în unele prevederi stipulate de Legea privind egalitatea de şanse pericol pentru integritatea morală şi spirituală a societăţii. Acest document poate fi utilizat pentru restricţionarea criticii homosexualităţii, interzicerea calificării comportamentului homosexual drept un păcat. Legea interpretează foarte larg noţiunea de discriminare, neluând în consideraţie viziuni religioase tradiţionale”, a afirmat Patriarhul rus la prima şedinţă solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ruse, care a avut loc la începutul lunii februarie la Moscova. Totodată Patriarhul Kirill a informat Soborul Arhieresc că anul trecut în Republica Moldova s-a format grupul de iniţiativă al tinerilor care s-au adresat către Ministerul Justiţiei pentru înregistrarea cultului satanic. „Adresările de acest gen au devenit posibile ca urmare a adoptării unei noi legi privind cultele religioase. Mitropolia de la Chişinău în repetate rânduri s-a adresat la Guvernul Republicii Moldova cu propunerea de a opera unele modificări, însă nici una dintre cerinţele enoriaşilor nu a fost luată în considerare şi, prin urmare, se constată un precedent periculos”. (sursa: www.ortodoxia.md)

Ameninţări contemporane la adresa Bisericii

     Într-un articol postat pe site-ul american Charisma News, pastorul Joseph Mattera a identificat mai multe potenţiale ameninţări la adresa rolului Bisericii, ca urmare a instituirii în ultimele decenii a statului secular, umanist. Prima ameninţare este înmulţirea limitărilor libertăţii religioase. Instituţii şi organizaţii vor încerca să cenzureze mesajele religioase din spaţiul public. Aceasta va conduce la interzicerea folosirii acelor pasaje biblice care condamnă anumite păcate, aşa cum se întâmplă deja în Canada. Acolo, este legal ca predicile împotriva homosexualilor să fie cenzurate. O altă ameninţare este o monitorizare mai atentă a liderilor religioşi şi mesajelor transmise de către aceştia, astfel încât ele să fie influenţate şi direcţionate spre specificul unui stat secular. Se va dori diminuarea rolului Bisericii, caracterizată de Karl Marx ca fiind acest” opium pentru mase”. În strictă legătură cu aceasta, este şi tendinţa spre o susţinere crescândă a universalismului, a căsătoriilor gay şi a „teologiei gay". Tot mai mulţi predicatori care doresc să fie acceptaţi social se vor îndepărta de adevărul biblic şi vor predica „un fel de sincretism, învăţând chiar despre apocatastază". 

Exceptarea Bisericii de la plata impozitelor devine tot mai greoaie. In SUA, de exemplu, fiecare parohie trebuie să completeze anual un formular de exceptare, în lipsa acestuia, fiind nevoite să reia toată procedura legală prin care să li se permită neplata impozitelor. O realitate a zilelor noastre este şi creşterea ameninţărilor teroriste, care duc adesea chiar la martirajul religios. Aceasta este consecinţa directă a unei generaţii crescute şi educate într-o „cultură a morţii”, fie că aceasta este manifestată prin jocuri violente sau milioane de avorturi. Dezastrele şi catastrofele naturale nu sunt privite de societatea seculară ca un rezultat al păcatului, ca semn al Scripturii despre vremurile din urmă, ci umaniştii consacră aşa numita „încălzire globală”. Mai mult ca oricând Biserica ar trebui să schimbe cursul istoriei prin rugăciune stăruitoare, post, protest şi neacceptare a legilor anti-creştine. Criza financiară, rata mare a şomajului, nesiguranţa zilei de mâine pot cauza adevărate „războaie de secesiune”, iar Biserica poate salva omenirea ducând mesajul Bibliei la sufletul noii generaţii, care să fie crescute cu curajul de a fi consecventă credinţelor religioase în ciuda consecinţelor politice. (a consemnat Cristina Roman; sursa: charismanews.com)

Premieră ecumenică: protestanţii şi catolicii îşi recunosc unii altora botezurile

Biserica Catolică din Statele Unite ale Americii a făcut un pas decisiv marţi, pentru îmbunătăţirea relaţiilor ecumenice cu un grup de confesiuni protestante: cele două părţi au anunţat că intenţionează să semneze un acord prin care să-şi recunoască oficial, în premieră, botezurile unii altora. Confesiunile protestante care vor semna acordul sunt Biserica Prezbiteriană, Biserica Creştină Reformată din America de Nord şi Biserica Unită a lui Christos. Acordul, numit „Acord comun de recunoaştere mutuală a botezului" va fi semnat într-o ceremonie ce va avea loc în Texas, în timpul întâlnirii naţionale a reprezentanţilor bisericilor creştine din America. Discuţia, care durează de şapte ani, a concluzionat că Biserica Catolică recunoaşte botezurile efectuate o singură dată, de un preot sau pastor hirotonit, în apă curgătoare şi folosind expresia biblică „în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh". (sursa: Huffigon Post prin semneletimpului.ro)

Vatican: Biserica Catolică nu înţelege pe deplin problemele tinerilor de azi

Conform unei ştiri preluate de pe Religion News, Ministrul de Cultură al Vaticanului a avertizat  că Biserica Catolică riscă să piardă generaţiile viitoare dacă nu învaţă să înţeleagă tinerii, limbajul şi cultura lor. Consiliul Pontifical pentru Cultură a invitat mai mulţi sociologi experţi web şi teologi la o dezbatere de trei zile, cu uşile închise, pentru a studia „culturile emergente ale tinerilor", programată între 6 şi 9 februarie. „Continuăm să dăm aceleaşi răspunsuri, pe care le-am tot dat în ultimii 500 de ani," a declarat rev. Melchor Sanchez de Toca, subsecretar în cadrul Departamentului de Cultură al Vaticanului. El a precizat că problemele tineretului din biserică nu sunt doar „cantitative"- evidenţiate printr-o scădere a indicatorilor cheie (botez şi participare la biserică), ci şi „calitative" - care să răspundă la căutarea după sens a tinerilor.

Un studiu al Pew Forum pe care şi noi l-am expus în articolul privind creşterea numărului ateilor (link), se arată că unul din trei americani cu vârsta între 18-29 de ani se consideră ne-afiliat religios. Cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliul Pontifical pentru Cultură şi unul dintre favoriţii la scaunul papal, crede că: „astazi cultura tinerilor nu se caracterizează doar prin individualism, hedonism şi superficialitate, ci diversitatea sa are şi seminţe surprinzătoare de autenticitate şi rod bun.” (sursa: religionnews.com) 

Şcolile virtuale atrag familiile religioase
 
Educarea copiilor la domiciliu a fost, timp de mulţi ani, o soluţie îmbrăţişată de părinţii americani care doreau să îşi protejeze copiii de expunerea la limbajul obscen, de îmbrăcămintea indecentă, de presiunea anturajelor sau alte comportamente nepotrivite care se întâlnesc în şcoli. Astăzi, o nouă tendinţă se face din ce în ce mai evidentă: apelul la educaţia online oferită de şcolile publice. Statul american Florida a fost primul care a încercat noua formă de învăţământ, în anul 1996. De atunci, numărul elevilor de la grădiniţă la clasa a 12-a înmatriculaţi la această formă de învăţământ a crescut de la 50.000 la 270.000 de elevi, potrivit unui raport  citat de Religion News. Sistemul de învăţare online diferă de homeschooling din mai multe puncte de vedere: face parte din sistemul public de învăţământ, foloseşte profesori atestaţi de stat, aplică teste acreditate, urmează o planificare standardizată şi foloseşte sistemul de notare clasic. (sursa: religionnews.com prin semneletimpului.ro)


NU căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

     Asistăm în ultimele luni la o adevărată campanie de legalizare a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în multe ţări: Marea Britanie, Franţa, Belgia, Danemarca, Olanda, Suedia, Norvegia, Spania, Portugalia. Alte state recunosc o formă de uniune civilă sau parteneriat: Austria, Germania, Republica Cehă, Elveţia etc. În SUA, chiar dacă la nivel  federal este interzisă, căsătoria între homosexuali este legală în nouă dintre cele 50 de state americane, între care şi Washington. Mai mult, concomitent se legalizează adopţia de copii de către cuplurile homosexuale. Se instaurează pe cale juridică primatul “nediscriminării, tratamentului egal sau al egalităţii de şanse” în detrimentul libertăţii religioase.

În Codul civil român se specifică următoarele: „căsătoria se încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul liber şi personal al acestora”. În legea civilă fundamentală a ţării se mai arată că „este interzisă căsătoria între persoane de acelaşi sex” şi că astfel de căsătorii sau parteneriate civile încheiate în străinătate nu sunt recunoscute în România. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a consemnat recent că România, alături de Rusia şi Ucraina fac „discriminare” între drepturile acordate persoanelor heterosexuale şi homosexuale. (CR)
 
O carte recentă care cuprinde mai multe studii ştiinţifice atrage atenţia asupra cauzelor şi consecinţelor homosexualităţii, subliniind că acei copii născuţi dintr-un bărbat şi o femeie, dar care cresc într-o anomalie pseudo-familială, nu vor avea niciodată conştiinţa filiaţiei, a asemănării şi a identităţii de neam cu străinii care le vor impune numele de fii şi trăiesc o adevărată tragedie afectivă personală.

Strategia promotorilor homosexualităţii se bazează în principal pe ignorarea aspectului moral şi se concentrează pe exploatarea stării de “victimă”; folosirea mass-mediei pentru a obţine compasiune; semănarea confuziei şi neutralizarea bisericii; defăimarea şi reducerea la tăcere a creştinilor; ascunderea adevăratelor intenţii; intimidarea.

Sub avalanşa propagandei pentru un stat secular-umanist şi ţintă a multe atacuri, Biserica Ortodoxă rămâne fidelă dreptei învăţături şi dezavuează iniţiativele de tip secular-ateist. Biserica Ortodoxă pleacă de la convingerea nestrămutată că legătura de Dumnezeu rânduită a căsătoriei dintre bărbat şi femeie nu suferă comparaţie cu manifestările pervertite ale sexualităţii. Ea consideră homosexualitatea o vătămare păcătoasă a naturii umane, vătămare care este biruită prin efort duhovnicesc, care duce la vindecare şi la creşterea personalităţii omului. Ca şi celelalte patimi care îl sfâşie pe omul căzut, tendinţele homosexuale se vindecă prin Taine, prin rugăciune, prin post, prin pocăinţă, prin citirea Sfintei Scripturi şi a scrierilor patristice, precum şi prin comunicarea creştină cu oamenii credincioşi, care sunt gata să ofere sprijin duhovnicesc.


Ştiri interne pe scurt (februarie 2013)

Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul este noul Arhiepiscop al Buzăului

Biroul de presă al Patriarhiei Române ne informează: În ziua de 28 februarie 2013, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au început lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală. După deschiderea lucrărilor, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc alegerea ierarhului titular în scaunul vacant de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Dintre cei doi candidaţi desemnaţi de către Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei în consultare cu Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Sfântul Sinod a ales, prin vot secret, pe Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, în scaunul vacant de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei cu 41 de voturi din 47 voturi valabil exprimate. Ceremonia de întronizare a noului Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va avea loc în Catedrala arhiepiscopală cu hramul Înălţarea Domnului, din municipiul Buzău în ziua de duminică, 10 martie 2013, după Sfânta Liturghie.

Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul s-a născut în jud. Iaşi la Suhuleţ, în data de 19 aprilie 1965. În anul 1987 a absolvit Seminarul Teologic din Buzău, apoi în 1992 devine licenţiat al Facultăţii de  Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Studiile doctorale în teologie le urmează la Universitatea Aristotelică, Tesalonic, Grecia, obţinând titlul de doctor în anul 1997. Între anii 1998 -1999 urmează la Bari, Italia, Studii de bizantinologie şi ecumenism. În 1992, a intrat în monahism la Mănăstirea Crasna, judeţul Prahova. În 2000 a fost hirotonit ieromonah, iar în iulie 2002, a fost ales Episcop-vicar patriarhal (hirotonit arhiereu la 22 septembrie 2002), coordonând: Cancelaria Sfântului Sinod şi sectoarele Relaţii Bisericeşti şi Interreligioase, Comunităţi Externe şi Social-Filantropic. Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul este Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 2009.

 Reconciliere între Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Română

Biroul de Presă al Patriarhiei Române ne informează: Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, în zilele de 20 – 21 februarie 2013, o delegaţie a Patriarhiei Române s-a întâlnit la Ierusalim cu o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului, pentru rezolvarea problemei legate de Aşezământul Românesc de la Ierihon. În urma convorbirilor, desfăşurate în spirit de frăţietate şi respect reciproc, s-a ajuns la o înţelegere privind Aşezământul Românesc de la Ierihon, considerat ca fiind un cămin pentru pelerinii ortodocşi români care vizitează Ţara Sfântă. Cele două delegaţii au redactat împreună un document, care a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, prin care s-a ajuns la restabilirea comuniunii frăţeşti şi euharistice între cele două Biserici. În numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, delegaţia Patriarhiei Române a adresat o invitaţie Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului de a vizita Patriarhia Română în luna octombrie 2013. Preafericitul Părinte Patriarh Teofil a acceptat cu bucurie această invitaţie.

Telegraful Român este disponibil acum şi on-line

Din încredinţarea si cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu, a fost lansată la 12 februarie 2013 şi varianta on-line a publicaţiei şagunieine, Telegraful Român. La 160 de ani apariţie neîntreruptă, Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Sibiului şi Editura Andreiana pregătesc o serie de evenimente şi publicaţii dedicate Telegrafului Român.

Astfel, în luna februarie Telegraful Român va fi dedicat în întregime acestui eveniment, iar în celelate numere se vor regăsi rubrici şi articole în concordanţa cu frumoasa aniversare. De asemenea, curând va începe şi digitalizarea întregii colecţii Telegraful Român, în cadrul unui parteneriat între Mitropolia Ardealului, Biblioteca Judeţeană ASTRA din Sibiu şi Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, după cum aflăm de pe site-ul mitropolia-ardealului.ro. Pe pagina de internet lansată astăzi se vor regăsi materiale publicate în publicaţia şaguniană, în întregime sau parţial, precum şi evenimnete ce au în centrul lor Telegraful Român în acest an jubiliar. Aşadar, Telegraful Român este disponibil la adresa: www.telegrafulroman.blogspot.ro . (www.basilica.ro)

Bucurie şi speranţă - de Elena Tănase

Într-o zi cu iz de primăvară, e mare sărbătoare în rândul copiilor şi tinerilor cu Sindrom Down şi alte dizabilităţi, de la asociaţia ,,Dai o şansă’’ Alexandria, Teleorman. Sărbătorim ziua internaţională a Sindromului Down, o zi destinată acestor persoane cu un cromozom în plus.

Ei au pregătit un moment artistic, cu cântece şi versuri de primăvară, destinate tuturor persoanelor cu sindrom down şi părinţilor care le sunt alături. În liniştea care s-a aşternut uşor, se aude rugăciunea împărătească –Tatăl nostru. Copiii şi tinerii cu dizabilităţi îşi îndreaptă privirea cu bucurie şi speranţă spre icoana Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.

În această zi minunată, colectivul  Editurii Agaton, condus de domnul redactor şef Ioan Cişmileanu, a adus bucurie şi speranţă în sufletul copiilor  şi  tinerilor cu dizabilităţi din asociaţia noastră, oferind cărţi de învăţătură creştină, de rugăciuni şi pilde duhovniceşti . Un dar minunat, o hrană spirituală a sufletului care a adus zâmbetul pe buzele copiilor, lacrimi de bucurie şi emotie. Să nu uităm că ,,dacă iubeşti viaţa şi viaţa te va iubi pe tine !’’Arthur  Rubinstein.

 
Părintele Arhimandrit Serafim Man, duhovnicul Mănăstirii Rohia s-a mutat la Domnul

Părintele Arhimandrit Serafim Man, duhovnicul Mănăstirii Rohia s-a mutat la Domnul la 12 februarie 2013 la vârsta de 78 de ani. După Sfânta Liturghie oficiată la demisolul bisericii „Sfântul Nicolae”, slujba înmormântării a fost oficiată de un sobor de ierarhi în curtea aşezământului monahal. Stareţul de acum al Mănăstirii Rohia, Părintele Macarie Motogna spunea despre Părintele Serafim: „A iubit biserica, rugăciunea şi Sfânta Liturghie. După ce a fost hirotonit, a slujit timp de trei ani neîntrerupt. Slujirea Sfintei Liturghii şi a Sfântului Maslu reprezenta iubirea şi bucuria cea mai mare a sa. A fost duhovnicul monahilor şi monahiilor de la mănăstirile Rohia, Rohiţa, Lăpuşul Românesc, Căşiel, Habra, Breaza, al sutelor de preoţi şi al credincioşilor din toată ţara, dar mai ales al Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Justinian, care s-a mărturisit la Preacuvioşia Sa în urmă cu şapte zile. Cu timp şi fără timp, în plină zi şi în miez de noapte a fost la dispoziţia credincioşilor, tuturor dându-le cuvânt de mângâiere şi întărire în credinţă, exemplu al minunii lui Dumnezeu fiind el însuşi prin modul în care Dumnezeu l-a vindecat şi l-a ţinut mărturie timp de 30 de ani de cumplită boală. Arhimandritul Serafim Man s-a preocupat mereu de îmbunătăţirea stării patrimoniale şi materiale a mănăstirii, dar a avut şi intense preocupări publicistice, tipărind opt cărţi de folos duhovnicesc. Veşnică să-i fie pomenirea şi Bunul Dumnezeu să-l odihnească împreună cu drepţii şi cuvioşii!“.


Scurtă biografie: Arhimandritul Serafim (Ştefan) Man s-a născut la 27 noiembrie 1935, în satul Boiereni, de lângă Rohia. La vârsta de 17 ani a intrat în obştea Mănăstirii Rohia, fiind primit de către stareţul Justinian Chira, actualul Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului. După un noviciat de trei ani a fost tuns în monahism, primind numele Serafim. În martie 1957, a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, slujind la mănăstire până în anul 1959. Din anul 1959, după Decretul 410, până în 1971, a slujit ca preot în parohiile Cupşeni, Băiuş şi Costeni. În 1971 a revenit la mănăstirea de metanie, iar în anul 1973 a fost numit stareţ al Mănăstirii Rohia. A condus mănăstirea până în 1984, când din motive de sănătate, un cancer la gât, s-a retras. Părintele Serafim Man a fost cel care, în anul 1980, l-a primit pe Nicolae Steinhardt în obştea mănăstirii şi l-a călugărit. Părintele Serafim a absolvit Seminarul Teologic din Cluj-Napoca şi a fost licenţiat al Institutului Teologic Universitar din Sibiu, promoţia 1979. În 6 decembrie 1973, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, a fost hirotesit protosinghel, iar la 15 august 1982, de hramul mănăstirii, a fost ridicat la rangul de arhimandrit. La 27 decembrie 2012, de sărbătoarea Sfântului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul i-a acordat, în semn de preţuire şi respect, „Crucea voievodală maramureşeană“. În noiembrie 2010, la împlinirea vârstei de 75 de ani, a primit titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Târgu Lăpuş. (www.basilica.ro)

Conferință  “Să nu ne răzbunați” la Beiuș și Oradea

ASTRADROM organizează conferința Să nu ne răzbunațisusținută de monahul Moise, coordonatorul volumelor Sfântul Închisorilor și Să nu ne răzbunați”. La Beiuș, conferința va avea loc luni, 4 martie 2013, orele 18:00 în Sala Mare a Primăriei, iar la Oradea,  marți, 5 martie 2013, orele 18:00 în Aula Magna a Universității.

 

 

 

 

 

Simpozion despre fundamentele creştine ale activităţii medicale

 
La Sighişoara se desfăşoară simpozionul cu tema “Biserica şi societatea. Fundamentele creştine ale activităţii medicale”, organizat de Fundaţia Creştin-Democrată, Fundaţia „Konrad Adenauer”, Asociaţia Medical Creştină „Lukas Spital” - Laslea şi Filantropia Ortodoxă, filiala locală.
 
Simpozionul îşi propune să analizeze dacă dinamica normativă, marcată de evoluţii rapide sau de perioade de stagnare, este rezultatul natural al unei implicări mai ample a cultelor în oferirea de servicii sociale şi socio-medicale, implicare ce are nevoie de un nou cadru legal sau dacă dimpotrivă, noul cadru legal este gândit a suplini  anumite carenţe ale acestui parteneriat şi a stimula implicarea cultelor. Conferinţa îşi propune de asemenea să răspundă la întrebarea dacă Bisericile reprezintă un furnizor de servicii sociale şi medicale ca oricare altul, caz în care se impune egalitatea de tratament, sau unul cu statut special, situaţie în care este nevoie de un statut privilegiat şi, în caz afirmativ, care ar fi un astfel de statut. Asistenţa socială şi asigurările sociale de sănătate ar trebui să funcţioneze potrivit principiilor subsidiarităţii şi solidarităţii, asumate nu doar la nivel declarativ de stat. Cum acestea reprezintă valori creştine, conferinţa încearcă să răspundă la întrebarea dacă nu cumva Bisericilor ar trebui să li se acorde un statut distinct care să corespundă parteneriatului special cu statul, pentru ca aceste principii să capete substanţă în practică. O altă problemă pe care această conferinţă îşi propune să o dezbată este în ce măsură compasiunea şi caritatea creştină ajută la îmbunătăţirea serviciilor sociale şi socio-medicale şi cum anume acestea pot să fie stimulate. (sursa: Revista Viaţa Cultelor)
 
             
Portret: Vasile Adamescu, un model de credinţă, nădejde şi dragoste
 
Profesorul Vasile Adamescu este singurul român orb şi surd, care a reuşit să învingă muţenia. La prima vedere, faptul că un om orb şi surd a învăţat să vorbească şi mai apoi să scrie, poate părea lipsit de spectaculozitate. Dacă ne eliberăm, însă, mintea de stereotipurile care ne ocupă gândurile zilnic, vom descoperi extraordinarul. Pentru că, nu-i aşa, cum poţi să reproduci un sunet pe care nu l-ai auzit niciodată? Cum să înveţi asta? Cât de împăcat să fii cu tine şi cu Dumnezeu,  pentru a-ţi pune în mişcare resorturi pe care oamenii obişnuiţi nici măcar nu ştiu că le au? În timp ce în luna decembrie, în Belgia doi gemeni de 40 de ani au ales eutanasia pentru că, născuţi fiind surdo-muţi, au aflat că sunt şi sub ameninţarea iminentă a orbirii, în România, prin credinţă în Dumnezeu, domnul Vasile Adamescu este un exemplu pentru noi toţi. 

Vasile Adamescu s-a născut în urmă cu 64 de ani în comuna Borcea, pe braţul stâng al Dunării. La vârsta de doi ani, din cauza unei meningite, şi-a pierdut auzul şi vederea. Până la vârsta de 11 ani, orb, surd şi mut fiind, a supravieţuit cu ajutorul fratelui său mai mare, cu care stabilise un limbaj minimal, prin atingeri. La 11 ani a fost dus de către o mătuşă la Cluj, la “Şcoala de surzi”, pentru a i se oferi o pregătire minimă. Atunci a început şi grădiniţa, alături de educatoarea Andaluzia Leahu, care a început să îl înveţe literele. Primele litere învăţate au fost A şi P, după care au urmat cuvinte: apă, papa, pa. Când spunea cuvântul “apă”, educatoarea îi băga mâinile în apă, astfel, copilul învăţând ce este apa. După ce a terminat grădiniţa, a fost lăsat pe mâna profesoarei Floricai Sandu. Ea a fost cea care a reuşit să îl “demutizeze”. Stând ore întregi faţă în faţă cu discipolul ei, acesta îi simţea mişcările feţei când pronunţa fiecare literă în parte, de unde anume pornea aerul la fiecare rostire. Pe parcursul a doi ani, Vasile a învăţat alfabetul, iar în alţi patru ani a reuşit să înveţe toate cuvintele. În lume, există numai 20 de astfel de cazuri. În România, Vasile este singurul. A urmat gimnaziul şi liceul, iar la examenul de bacalaureat a luat nota 9,33. Apoi a urmat Facultatea de Pedagogie, secţia pedagogie specială, şi a devenit la rândul lui mentor pentru mai mulţi copii cu dublă deficienţă senzorială. Domnul Adamescu a lucrat 29 de ani în învăţământ, la şcoala de nevăzători din Cluj. S-a retras în 2004, dar merge în fiecare zi la şcoală, unde lucrează la cărţile pe care le scrie, sau se întâlneşte cu elevii. Cunoaşte 5 limbi străine şi a participat la congrese internaţionale. 

Având o înclinaţie specială pentru activităţile manuale, Şcoala Populară de Arte nu a făcut decât să îi şlefuiască talentul înnăscut pentru sculptură. Astăzi, are un atelier unde sculptează statuete şi busturi pe care le face cadou. A scris o carte pe care a ales să o lanseze la Tîrgu-Mureş, povestea unui om-fenomen, căruia i se spune „supra-omul”. „Înfruntând Viaţa” este autobiografia unui om extraordinar care, deşi rămas fără auz şi vedere, a izbutit prin ambiţie, credinţă şi sete de cunoaştere să învingă destinul. Cartea are peste 200 de pagini şi este un omagiu adresat tuturor celor care l-au îngrijit şi au contribuit la dezvoltarea lui Vasile Adamescu. ( surse: hotnews.ro; dcnews.ro)

BNR a lansat o monedă de argint dedicată aniversării unei biserici de lemn din Maramureş

Luni, 11 februarie curent, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie o monedă din argint dedicată aniversării a 350 de ani de la înălţarea bisericii de lemn “Sfinţii Arhangheli” din satul Rogoz, Maramureş. Moneda a fost pusă în vânzare într-un tiraj de 500 de bucăţi. Reversul monedei redă icoana Sfintei Treimi din absida altarului bisericii Sfinţii Arhangheli din Rogoz şi inscripţiile „monumente de arta medievală creştina”, „Biserica Sfinţii Arhangheli Rogoz” şi anul Înălţării „1663”. (a consemnat Cristina Roman)


 

Secretariatul de Stat pentru Culte a trecut în subordinea Guvernului
            Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 96/ 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial, nr. 884, partea I, din 22 decembrie 2012), Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică) şi Secretariatul de Stat pentru Culte (instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat) sunt reorganizate ca organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi trec din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, respectiv Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în subordinea Guvernului, sub coordonarea primului-ministru, prin cancelaria primului-ministru. (Viaţa Cultelor nr. 971-972, 31 Ianuarie 2013)
                       
            Proiect de lege privind patrimoniul bisericilor. Într-o proximă şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor va fi reanalizat Proiectul de Lege nr. 368/2007 privind regimul juridic al bunurilor imobiliare aparţinând cultelor religioase ortodox şi greco-catolic din România. Proiectul propune reglementarea regimului juridic al patrimoniului imobiliar aparţinând cultelor ortodox şi greco-catolic, prin respectarea criteriului proporţionalităţii, ţinându-se cont de realităţile concrete şi de situaţia existentă în acest moment în România, potrivit www.ziarullumina.ro.  (Viaţa Cultelor nr. 971-972, 31 Ianuarie 2013)
 
 




Legalizarea cercetării ştiinţifice asupra embrionilor - crimă fără pedeapsă - Cristina Roman
Cercetarea ştiinţifică asupra embrionilor umani este în proiect de a fi legalizată din primăvara lui 2013, în Franţa. Votul final se aşteaptă a fi unul favorabil şi va fi exprimat în 28 martie la Paris. Raportorul proiectului de lege, deputatul Dominique Orliac (Partidul Radical de Stânga), accentuează importanţa „scopului ştiinţific” al demersului, de la care se aşteaptă revoluţionarea medicinii şi găsirea de tratamente împotriva cancerului, diabetului şi altor boli degenerative. Proiectele ştiinţifice trebuie avizate iniţial de către Agenţia de biomedicină.
Ziarele din Franţa au preluat în număr mic ştirea, lăsându-se dominate de titlurile despre „căsătoria pentru toţi”, adică recenta legalizare a căsătoriilor homosexuale în această ţară. Se fac emisiuni radio-TV, se scrie mult despre implicaţiile sociale ale adopţiei de copii de către cuplurile gay, de reproducerea asistată sau cu terţ purtător de sarcină, dar subiectul cercetării asupra embironilor umani, care va bulversa bioetica, trece „într-o tăcere asurzitoare”, după cum notează cotidianul francez Le Figaro.
Se aşteaptă mişcare de protest din partea unor ONG-uri franceze, după cum este în desfăşurare la nivel european o iniţiativă cetăţenească de determinare a instituţiilor Uniunii Europene să recunoască dreptul la viaţă, la demnitate şi integritate pentru fiecare fiinţă vie, din momentul concepţiei. Despre aceasta am informat în articolul nostru „DA Vieţii din momentul concepţiei...”.
Nota redacţiei: Biserica şi Sfinţii Părinţi ne învaţă că viaţa este un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu şi ia naştere din momentul concepţiei. Prin urmare,  „exerciţiul ştiinţific” efectuat asupra embrionilor umani cărora astfel nu le mai este permisă dezvoltarea, naşterea şi viaţa, este egal cu păcatul crimei. Cât de nobil ar fi scopul medical al cercetării, cât de grave ar fi maladiile cărora li se caută leacul, nimic nu justifică sacrificiul vieţilor umane. Când ştiinţa nu găseşte remediul, răspunsul vine de la Hristos”, iar noi ar trebui să ne întoarcem în sine, să ne cercetăm păcatele, să ne vindecăm sufleteşte în Biserică prin Sfintele Taine. Atunci, în infinita lui dragoste, Dumnezeu ne va dărui şi vindecarea trupească. Într-un articol din Ziarul Lumina al Patriarhiei Române citim:„Pentru a putea acţiona drept, raţiunea trebuie să fie mereu curăţită, fiindcă ispita puterii şi a satisfacerii interesului propriu, orbind-o, reprezintă un pericol care nu poate fi vreodată eliminat (…). Numai credinţa permite raţiunii să-şi îndeplinească mai bine sarcina sa şi să vadă exact ceea ce îi este propriu. Să nu cedam niciodată tentaţiei de a ne îngriji de binele persoanelor, reducându-l la o problemă pur tehnică! Indiferenţa conştiinţei cu privire la adevăr şi bine reprezintă o ameninţare periculoasă pentru un autentic progres ştiinţific.” 


Religia, subiect important al Forumului Economic de la Davos

Anul acesta, în afară de problemele economice obişnuite de pe agenda discuţiilor de la Forumul Economic de la Davos, liderii lumii discută şi despre o serie de probleme controversate, numite „factorii X". Între aceste subiecte se află îmbunătăţirea capacităţilor cognitive, speranţa de viaţă prelungită a oamenilor şi religia. Lista de subiecte a fost realizată în parteneriat cu editorii de la revista ştiinţifică Nature şi cuprinde factorii care au cel mai mare potenţial de a schimba lumea şi politica în următorii zece ani. În contextul în care religia şi conflictele având la bază teme religioase devin o temă tot mai discutată în spaţiul public, dezbaterile despre Dumnezeu şi religie au devenit obişnuite la Davos.„Religia este mai relevantă acum decât a fost oricând", a declarat rabinul Pinchas Goldschmidt, liderul comunităţii evreieşti din Rusia, pentru Associated Press. Motivul abordării religiei, după cum se arată pe site-ul Forumului, este „răspunsul lent al instituţiilor religioase” faţă de problemele moderne, precum consumul de droguri, homosexualitate şi relaţiile schimbătoare din cadrul familiei. Prin urmare, se consideră că rezolvarea acestora intră în responsabilitatea marilor puteri seculare ale lumii.

Nu doar că studiile arată o tendinţă de conflict pe baze religioase (în special între islam şi creştinism), dar există şi o puternică influenţă a non-religioşilor în ceea ce priveşte temele publice. În esenţă, dezbaterile de la Davos au subliniat împărţirea lumii între credincioşii devotaţi şi cei care declară că un aparţin niciunei religii, informează Voice of Russia. Conflictul acesta este evident în cazul interzicerii purtării simbolurilor religioase (paradoxal, chiar şi a cruciuliţei în ţările majoritar creştine!) sau a refuzului de a consilia premarital un cuplu homosexual –ambele cazuri ajunse în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Haga.

Alte teme de interes: speranţa de viaţă, viaţa extraterestră şi îmbunătăţirea capacităţilor cognitive ale omului. În afară de religie, experţii Forumului Economic Internaţional (FEI) au discutatîmbunătăţirea capacităţilor cognitive ale oamenilor, atât prin medicamente, cât şi prin dispozitive tehnice. Studiile efectuate în laborator au relevat că stimularea electrică directă cu ajutorul unor electrozi poate îmbunătăţi semnificativ memoria. În concluzie, în următorii ani se aşteaptă ca senzorii şi alte dispozitive intra-cerebrale să deschidă calea către noua neurobiologie. Întrebarea care se pune este cea legată de moralitatea acestor proceduri, care vor conduce la o lume împărţită între persoane cu capacităţi normale şi cu capacităţi îmbunătăţite artificial. Experţii Forumului Economic au abordat şi tema longevităţii oamenilor, în condiţiile tratamentelor medicale paliative pe termen lung, care sunt scumpe. A acoperi costurile asociate bolilor determinate de bătrâneţe reprezintă o problemă, mai ales acum, când speranţa de viaţă a crescut cu 35% în ultima sută de ani. ( a consemnat Cristina Roman; sursa: semneletimpului.ro)



ASUR şi prigoana asupra Bisericii Ortodoxe din România

Nu s-a uscat bine cerneala de pe cererea adresată în septembrie 2012 de către ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă din România) şi alte ONG-uri Ministerului Educaţiei de a scoate religia din curricula şcolară, că prigoana împotriva Bisericii continuă la începutul lui 2013 cu o campanie agresivă a aceloraşi iniţiatori împotriva co-salarizării preoţilor de la bugetul de stat. Dorim să facem cunoscută poziţia BOR cu privire la recentele atacuri şi redăm aici comunicatul de presă al Patriarhiei Române. Totodată, vă invităm să citiţi punctul de vedere al lui Camil Roman, preluat sub titlul de „Statul laic şi militantismul ateu” de către cotidianul România Liberă, la care subscriem şi din care redăm un fragment: „un stat în care o majoritate largă se declară religioasă (creştină) are următoarele obligaţii pe care societatea poate să le ceară la modul cel mai îndreptăţit. Păstrarea însemnelor religioase în şcoli? Categoric, da! Obligativitatea învăţământului religios până la o anumită vârstă, cu anumite derogări de conştiinţă? Din moment ce 90% se declară creştini, categoric da! Apărarea libertăţii de conştiinţă şi a drepturilor de a practica sau nu propriile convingeri religioase în cazul minorităţilor de toate felurile: musulmani, atei, agnostici etc? Evident, da! Cu alte cuvinte, rămânem la cum suntem şi acum. Apoi, un categoric nu pentru situaţia în care se ivesc doi, trei exaltaţi (100 sau 1000, nu contează) care nu au nici mai mult nici mai puţin decât pretenţia de a trimite la culcare o întreagă societate şi istorie pentru că s-au trezit ei într-o zi şi au avut revelaţia crucii hidoase sau a laicităţii radicale. Prin urmare, dacă nu vor ca într-o generaţie sau două să îşi plângă de milă precum confraţii lor occidentali, asociaţiile de creştini din ţară au tot dreptul şi obligaţia morală să facă presiuni asupra instituţiilor statului în vederea închiderii ferestrei de timp spre propria marginalizare culturală.” 

Un număr de 33 de asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale creştine s-au mobilizat în a lua poziţie şi au transmis o scrisoare către cele două Camere ale Parlamentului României, arătând că "...O parte dintre organizaţiile secularist-ateiste, care au programe anarhiste, pro-homosexuale şi neomarxiste, semnatare ale acestei iniţiative, se regăsesc şi în parteneriatul cu „Luna Istoriei LGTB“ care este în desfăşurare, ceea ce conduce la ideea unei ofensive concertate împotriva Tradiţiei acestui neam, aceleaşi organizaţii contestând orele şi manualele de religie şi dorind scoaterea icoanelor din instituţiile de învăţământ. Parteneriatul dintre Stat şi Biserică nu este o invenţie recentă, iar importanţa religiei a fost subliniată inclusiv de regele Carol I în testamentul său: „Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene: m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului“. Biserica, de-a lungul timpului, a ridicat şcoli, fundaţii spitaliceşti, a făcut acte de caritate, a acordat burse, participând direct la istoria acestui neam, prin îngrijirea sufletelor şi asistenţă socială, prin lupta pentru emanciparea naţională acolo unde românii au fost oprimaţi, prin permanenta însufleţire a nădejdii în viitorul României.  "

Facem cunoscut că ASUR se află şi în spatele campaniei de scoatere a icoanelor din şcoli, interzicere a folosirii clopotelor bisericilor din cartiere, pe motiv că deranjează fonic locatarii din zonă,  al celei de influenţare a farmaciştilor să renunţe la vânzarea de medicamente homeopate, pe motiv că „nu au niciun efect”, precum şi al campaniei de persuadare a celor intervievaţi cu ocazia recensământului populaţiei 2011 să completeze rubrica Religie ţinînd cont că banii de la bugetul de stat se alocă şi în funcţie de rezultatele acestei rubrici. Recent, ASUR a declanşat o campanie de popularizare în şcoli a teoriei evoluţionismului, care neagă faptul că omul a fost creat de Dumnezeu. (a consemnat Cristina Roman)



Ora de religie este o componentă a învăţământului public european - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

     În articolul nostru privind prigoana împotriva Bisericii Ortodoxe din România, arătam că subiectul "ora de religie" în şcolile publice este de actualitate şi a atras dezbateri şi puncte de vedere contradictorii. Pentru a clarifica lucrurile, Patriarhia Română a emis un comunicat de presă în care se arată că legislaţia europeană, aplicată şi aplicabilă şi României, garantează accesul la învăţământul religios în şcolile de stat. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu autorizează părinţii să se opună la integrarea unui astfel de învăţământ sau educaţii în programa şcolară  (redacţia)

Comunicat de presă: "Patriarhia Română a luat act cu uimire de afirmaţiile publice ale domnului Csaba Asztalos, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care dezinformează prin omisiune în ceea ce priveşte înscrierea elevilor la ora de religie. Este surprinzător faptul că domnia sa, în calitate de preşedinte al unei instituţii publice din România, nu cunoaşte prevederile constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), referitoare la ora de religie în şcolile publice.  Astfel, potrivit articolului 29, aliniatul (1) din Constituţia României, „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale”. 
 
De asemenea, conform articolului 32, aliniatul (7), „statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.” În argumentarea deciziei CEDO din 29 iunie 2007, în cazul „Folgero contra Norvegiei”, se precizează că statele au dreptul de a difuza prin învăţământ sau educaţie informaţii sau cunoştinţe având, direct sau indirect, caracter religios sau filosofic. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu autorizează părinţii să se opună la integrarea unui astfel de învăţământ sau educaţii în programa şcolară (paragraful 84).
 
De asemenea, CEDO nu consideră o problemă caracterul obligatoriu al orei de religie,constatând faptul că „în Europa, învăţământul religios este profund legat de învăţământul secular”. Dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei (în anul 2007) doar în trei state religia nu este predată în şcolile publice (Franţa, Albania şi Macedonia); ora de religie este obligatorie în 25 de state, în restul fiind facultativă sau opţională (conform celor reţinute de CEDO în 9 octombrie 2007, cu ocazia judecării cauzei „Hasan şi Eylem Zengin contra Turciei”, paragraful 30). Doar două condiţii se cer respectate de statele care prevăd caracterul obligatoriu al orei de religie:să poată obţine o scutire de participare, în situaţia în care respectivul învăţământ are un caracter confesional accentuat (cauza „Folgero contra Norvegiei”), iar scutirea de a participa să nu implice obligaţia de a motiva în vreun fel solicitarea respectivă (cauza „Hasan şi Eylem Zengin contra Turciei”). Cele două condiţii sunt pe deplin respectate în România, fiind prevăzute în Constituţia României şi în Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, articolul 18: religia are caracter obligatoriu în oferta curriculară a școlii, dar opțiunea pentru frecventarea acestei discipline aparţine elevului major, respectiv părinților sau tutorilor legali instituiți pentru elevii minori.
 
Prin urmare, opiniile unor pretinşi experţi din România în respectarea drepturilor omului nu au nici o legătură cu realitatea din Europa. România, prin tradiţia şi istoria ei europeană, se numără printre statele care asigură libertatea învăţământului religios, datorită contribuției educației religioase la formarea și educarea tinerei generații în spiritul valorilor autentice. În acest sens, cercetarea națională realizată în cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, arată că pentru 85% dintre tinerii din România credința religioasă constituie o valoare fundamentală cu o importanță decisivă în viaţa proprie (a se vedea studiul: Monica Cuciureanu și Simona Velea, coordonatori,Educaţia moral—religioasă în sistemul de educaţie din România, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2012). Deci, atât legislaţia română, cât şi practica europeană sunt în favoarea menţinerii orei de religie în şcolile publice." (www.basilica.ro)


Cărţile electronice de identitate ar putea fi opţionale

     Cărţile electronice de identitate şi de rezidenţă vor putea fi solicitate la libera alegere a cetăţenilor. Populaţiei i se oferă posibilitatea de a alege între actele de identiatte care conţin date biometrice şi, respectiv, cip, sau cele clasice, deja existente. Astfel, dreptul persoanei la viaţă privată nu va fi încălcat. Noua lege va intra în vigoare de la 1 iulie 2013. Acestea sunt unele dintre cele mai importante propuneri ale unei Hotărâri de Guvern propuse spre aprobare de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, aflată în prezent, în dezbatere publică.

Puteţi citi aici comunicatul de presă al MAI (proiect de act normativ). Extras: „Proiectul nu aduce atingere dreptului persoanei la viaţă privată. Documentele electronice – cartea electronică de identitate (CEI) şi cartea electronică de  rezidenţă (CER) – reprezintă doar o opţiune pe care solicitanţii o au la dispoziţie, în raport cu actele de identitate/ rezidenţă clasice. CEI şi CER se eliberează numai la solicitarea persoanei interesate, în varianta în care aceasta consideră că răspunde intereselor sale: cu sau fără amprente digitale. Datele biometrice se colectează exclusiv pentru a fi introduse în CEI/CER şi nu se stochează în baze de date, pentru interogări ulterioare.”
 
Pe măsură ce „ameninţarea” introducerii în uz a documentelor şi cardurilor electronice a devenit tot mai actuală, Biserica Ortodoxă şi-a făcut cunoscută poziţia prin decizii ale Sfintelor Sinoade şi solicitări oficiale către autorităţi. Redăm, în continuare, elemente de poziţie din comunicatele Bisericii Ortodoxe Române, a Greciei, a Rusiei, a Ucrainei şi a Serbiei pe tema documentelor electronice.
 
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat, în unanimitate, Hotărârea nr. 638/2009 în legătură cu problema noilor paşapoarte electronice care includ date biometrice. În Hotărârea Sfântului Sinod se arată că “întrucât unele persoane au reticenţe faţă de paşapoartele biometrice, Sfântul Sinod va interveni pe lângă instituţiile Statului Român (Preşedinţie, Parlament, Guvern) cu solicitarea de a se adopta măsurile necesare pentru modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice”. [... ] “Văzând tulburarea provocată de opiniile confuze şi contradictorii cu privire la noile paşapoarte biometrice, Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mânăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare. Astfel, Dumnezeu ne va lumina, ne va apăra de tot răul şi ne va ajuta să săvârşim binele.”
 
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei : „Această încercare şubredă a diferiţilor noştri duşmani se caută a se întări prin emiterea noilor buletine electronice... Biserica Greciei nu se subordonează identităţii ortodoxe a creştinului ortodox prin înscrierea religiei lui în buletinul personal, dar ea este interesată, în primul rând, de păstrarea credinţei întreagă şi nevătămată, darul unităţii naţionale a elenismului şi ortodoxiei, care a constituit preţiosul sprijin al neamului. Biserica Greciei face apel la Guvern să nu se retragă sub presiunile acelor organizaţii şi să nu cedeze şantajului... Fără îndoială, Sfântul Sinod are înaintea ochilor ameninţarea de coşmar care se ascunde pe buletinele electronice, ameninţarea “dosarului electronic” pentru greci; posibilitatea ca buletinul să cuprindă pe banda magnetică diferite date neştiute de posesor, pe care numai un dispozitiv special electronic va putea să le “citească”... ”
 
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei (Decizie din ianuarie 2013): „În ultimii ani, din ce în ce mai multe persoane, chiar şi dintre fiii Bisericii Ortodoxe Ruse, se arată tot mai îngrijoraţi de introducerea în raporturile dintre cetăţean şi instituţiile statului, cetăţean şi comercial-bancare, a noilor tehnologii electronice... În ultima vreme, în societate a început să ia amploare o legitimă preocupare cu privire la faptul că folosirea codului numeric personal de identificare, atribuit omului pe viaţă, sub formă unui card, cip sau alte asemenea forme, poate deveni o condiţie obligatorie pentru accesul la toate bunurile materiale şi sociale de primă necesitate. Folosirea codului numeric personal de identificare, în combinație cu mijloacele tehnice moderne, permite un control total asupra persoanei fără consimţământul său — [se] pot urmări toate mişcările persoanei, cumpărăturile, plăţile, controlul medical şi felul tratamentului, beneficierea de asistenţă socială, precum şi alte acţiuni relevante în plan juridic şi social, până chiar şi viaţa sa personală... Pe lângă toate acestea, un alt  motiv serios pentru îngrijorare este şi tendinţa către o mai amplă colectare a datelor biometrice despre om şi, nu în ultimul rând, apariţia unor dispozitive electronice implantabile de identificare... Biserica este ferm convinsă că aceste tehnologii nu trebuie să fie impuse în mod forţat sau să fie fără alternativăBiserica consideră inacceptabilă orice formă de constrângere a cetăţenilor pentru a utiliza diverse dispozitive electronice de identificare a persoanei, mijloace automatizate de colectare şi prelucrare a datelor, evidenţa datelor cu caracter personal sau a datelor ce ţin de viaţa privată a fiecărei persoane. Persoanei trebuie să i se garanteze dreptul de a avea acces la toate bunurile sociale fără a prezenta oarecare documente electronice, trebuie să i se asigure toate garanțiile materiale, tehnice şi organizatorice şi, dacă este necesar, chiar garanţii juridice. Biserica consideră inacceptabilă aplicarea forţată pe corpul unei persoane a oricăror însemne de identificare, vizibile sau invizibile, implantarea microcipurilor sau/și a dispozitivelor nanoelectronice... ” (sursa: patriarhia.ru prin razboiintrucuvant.ro)
 
Sfântul Sinod al BisericiiOrtodoxe a Ucrainei: „Facem un apel către organele de resort ale statului ca pentru credincioşii ortodocşi din Ucraina să se elaboreze un sistem alternativ de impozitare şi înregistrare a persoanelor fizice şi a organizaţiilor religioase, care să nu fie discriminatoriu, precum şi dreptul la libera alegere a sistemului de plată a impozitelor pentru toţi cetăţenii, ca în nici un caz să nu fie obligaţi să primească numărul de identificare, care, faţă de toate celelalte, îl depersonalizează pe om, practic îl lipseşte de nume şi prenume la nivelul vieţii sociale şi cetăţeneşti, distrugându-i demnitatea şi ducând la atingeri ale drepturilor şi libertăţilor sale... Rugăm autoritatea statului să nu amendeze penal sau administrativ pe aceia dintre credincioşii Bisericii noastre care nu ar voi să primească deloc numărul de identificare... ”
 
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Serbiei: „De aceea, îi rugăm pe fraţii Arhierei să se pronunţe soborniceşte şi să atenţionăm Guvernul Serbiei asupra următoarelor: - pericolul de strângere şi stocare a datelor despre viaţa personală a oamenilor, mai ales despre convingerile religioase şi politice, despre sănătate, persoane cunoscute, călătorii, ş.a.; - nedreptatea de a identifica un om de la depărtare fără ştiinţa lui, mai ales în locurile unde el nu este dator să se prezinte;- dreptul fiecărui om liber să ştie ce fel de informaţii se află în dosarul lui electronic, precum şi faptul că lista datelor care se păstrează trebuie să fie clar definită;-mijloacele de identificare a omului nu trebuie să dăuneze sănătăţii lui, să înjosească cinstea şi demnitatea lui;- nu trebuie folosite mijloacele de identificare ce ţin de trupul uman; -în nici un caz nu trebuie înfiinţată o bază de date centralizată, din cauza posibilităţii intrării în sistem a unor persoane rău intenţionate, precum şi a serviciilor secrete străine; - este fundamental să se introducă dreptul de alegere a documentelor de identitate pentru cei care, din motive religioase sau alte motive umane, nu vor să primească buletine electronice. Dacă va exista bunăvoinţă, Guvernul poate anula consecinţele negative ale legii adoptate... ” 
 
Ca urmare a protestelor credincioşilor basarabeni, în vara lui 2012, guvernul de la Chişinău a modificat legea evidenţei populaţiei, astfel încât actele cu cip şi înregistrarea electronică sa nu mai fie obligatorii.  Documentele în format complet le puteţi citi aici.

În cel mai recent interviu pe tema „semnelor timpului şi îndosarierii electronice”, datând din 30 ianuarie 2013, Pr. Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru-Vodă, era întrebat:
Părinte, asistăm la introducerea unor măsuri din ce în ce mai abuzive la adresa cetăţenilor români, prin implementarea obligatorie a cardurilor de sănătate electronice. Suntem în faţa unui sistem dictatorial ce îşi spionează cetăţenii prin cipuirea obligatorie. Mai au creştinii de rând puterea să se lupte cu un sistem atât de înverşunat care le cere un preţ prea mare pentru a convieţui în societate: propria libertate?
Răspuns Pr. Iustin: „În zilele noastre se vorbeşte atât de mult despre democraţie, despre libertatea de gândire, despre libertatea credinţei şi tocmai aceste valori sunt călcate mai mult în picioare. Cu cât se vorbeşte mai mult, cu atât le desfiinţează mai tare. Ei au conceput omul modern ca omul căruia să i se dicteze ce să gândească şi ce să creadă. Orice manifestare trebuie aşadar controlată şi pusă la index. Şi cred că fiecare din noi poate cerca dacă i se oferă dreptul să spună ceva sau nu, pentru că oricum nimeni nu îl va lua în seamă. Libertatea de opinie este doar de faţadă, doar în teorie, dar în realitate drepturile ne sunt călcate în picioare. Iată că asistăm la o contradicţie a acestui sistem democratic, contradicţia între teorie şi practică. Iar pe poporul nostru se aplică de minune; noi suntem un exemplu de supunere şi toleranţă. E un popor prea bun, toate le ia de bune, toate le crede, toate le nădăjduiește. Ştiindu-l un popor îngăduitor şi temător de Dumnezeu, puterile lumii profită de aceste calităţi şi transformă poporul român în cobaiul Europei. Dar de fapt ei au o ură nestăpânită împotriva popoarelor ortodoxe şi a Ortodoxiei în general. Aşezarea sufletească a poporului român e lipsită de aroganță, de refuz, de împotriviri, de nemulţumiri şi lor nu le rămâne decât dorinţa de a ne exploata şi a ne supune cu totul la gândul lor perfid. Popoarele acestea se exploatează unele pe altele în raport de civilizaţie, în raport de cultură, de religia şi de tradiţia lor specifică. Poporul român e mai uşor de exploatat. Însă îngăduinţa românului este până la un moment dat. El este îngăduitor, dar până când îl superi prea tare; atunci nu îl mai poţi opri din năvala lui şi reacţionează, numai că trebuie să îi ajungă cuţitul la os. Când e vorba de implementarea unor legi care atrag urgia păcatului, românul trebuie să reacţioneze, nu trebuie să rabde, ci să găsim păstorul cel bun şi să mergem în căutarea adevărului. Aceste prigoane care vin peste noi trebuie să ne întărească mai mult şi să învăţăm să ne apărăm viaţa spirituală şi materială. Va trebui să revenim, cum am mai zis, la viaţa simplă a ţăranului român de altădată. Nu avem nevoie de tehnica lumii. Ţăranul nostru s-a înecat în tehnică; nu are echilibru şi stăpânire de sine în faţa tehnicii. Tehnica este un vierme care roade cele mai puternice stânci ale civilizațiilor. Nu trebuie să ne temem că nu vom avea ce mânca. Ne rugăm – vom avea. Nu ne rugăm – nu vom avea.” (interviul complet în Revista Atitudini, nr.27).
a consemnat Cristina Roman



ORTODOXIA (dreapta credinţă)

ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Meşteşugul bucuriei: catehisme vii... cu Maica Siluana si Picu Ocoleanu (8) - Lucrarea Duhului Sfânt - Monahia Siluana Vlad
 
Bună ziua, oameni buni. Iată-ne la o nouă ediţie a emisiunii Meşteşugul bucuriei împreună cu Maica Siluana. Vă spun bun venit la această nouă ediţie a emisiunii noastre şi reluăm discuţia de acolo de unde o lăsasem.
Vorbisem ultima dată despre Duhul Sfânt atâta cât putusem şi noi să aruncăm câteva raze de înţelegere în adâncul acesta tainic al lucrării Duhului Sfânt şi al Persoanei Duhului Sfânt. Ne aducem aminte că în Epistolele Sfântului Apostol Pavel este vorba despre Duhul Sfânt care se roagă în noi şi care strigă: Avva, Părinte! (cf. Romani 8, 15). Este de fapt această taină a rugăciunii: nu noi ne rugăm, deşi noi părem că facem toată mişcarea, mişcarea buzelor, metania o batem noi şi totul pare că facem noi, şi totuşi noi nu facem altceva decât să însoţim pe Duhul care strigă în noi: Avva, Părinte! La fel de tainic este şi celălalt mare fapt pe care îl împlineşte Duhul Sfânt, respectiv Biserica. În Sfânta Scriptură, în cartea Faptele Apostolilor, este vorba despre Duhul Sfânt care se pogoară peste cei doisprezece Apostoli, peste Maica Domnului şi care, pogorându-se sub forma unor limbi de foc, întemeiază Biserica, după cum se spune în învăţătura noastră de credinţă. Aşadar, Duhul Sfânt şi Biserica. Cum putem să ne apropiem mai mult de taina aceasta?
 
Intrând în Biserică. Nu există altă cale. În general, ca să te apropii trebuie să te duci acolo unde este locul de care vrei să te apropii; ca să te apropii de o peroană, trebuie să intri în câmpul ei, în atenţia ei, în aura ei. Ori, ca să te apropii de Duhul Sfânt trebuie efectiv să intrăm în Biserică. Altfel, vom simţi un îndemn, o chemare, un dor, dar nu vom simţi prezenţa Duhului Sfânt.
 
Iar intrarea sa (a omului) în Biserică este cât se poate de concretă.
 
Este un act concret: pui mâna pe clanţă, apeşi, deschizi, intri şi treci un prag, care uneori nu e uşor de trecut, intri într-o altfel de atmosferă. Intrarea în Biserică este Botezul, Mirungerea şi Sfânta Împărtăşanie. Prin acestea trei noi intrăm şi rămânem acolo, sau, cum spun Sfinţii Părinţi, ne naştem, dobândim viaţă şi ne hrănim, începem să creştem hrănindu-ne prin cele trei Taine. Ele sunt trei, incontestabil, dar e taina Bisericii, e taina lui Hristos Întrupat şi unde este trupul lui Hristos acolo este şi Duhul Sfânt. Nu se putea altfel. Iar dacă Biserica este trupul Lui atunci nu putea să fie Biserica fără Duhul Lui. Este un act împlinit aşa în secvenţe pentru mintea mea, pentru că intră în dialog cu mine, pentru că dansează cu mine şi pentru că respectă regulile putinţei mele. Altfel, este un singur act care se împlineşte în timp.
 
Da, dar trebuie să precizăm pentru ascultătorii noştri că cele trei Taine prin care intrăm în Biserică - de pildă la Sfântul Ioan Damaschinul - sunt prezentate ca una singură.
 
Exact. Şi noi nu le despărţim. Biserica Ortodoxă încă le mai păstrează împreună, în Biserica Catolică sunt despărţite: întâi Pogorârea Duhului Sfânt iar Împărtăşania se primeşte mai târziu...
 
Da, se vorbeşte de acea Confirmare: mirungerea, punerea mâinilor...
 
Deci noi mulţumim lui Dumnezeu că am rămas aşa mai ca la început şi sigur că putem fi ca cerşetorul acela care luase locul prinţului [Prinţ şi cerşetor de Mark Twain] şi avea un sigiliu regal în camera lui, dar el nu ştia ce e obiectul acela şi spărgea nuci pe el. Cam aşa suntem şi noi: avem Duhul Sfânt, avem Viaţa, avem viaţă dumnezeiască în noi. Avem două vieţi: una pe care o stoarcem din toate puterile ca să obţinem de la ea şi cea mai mică picătură de plăcere – viaţa bilogică pe care o torturăm pur şi simplu ca să ne dea plăcere şi satisfacţii, şi una pe care nu o folosim de loc şi care e făcută numai din plăcere, numai din bucurie – viaţa duhovnicească, viaţa dumnezeiască, viaţa născută, căpătată la naşterea din duh şi din apă, naşterea de Sus. E uimitor cât suntem de morţi.
 
Mă gândeam acum că şi actul acesta de a te duce la Biserică presupune o experiere a Duhului Sfânt la fel de concretă ca îmbisericirea aceasta...
 
Să-ţi spun ceva. Am citit undeva despre realitatea fizică: ultimele particule ale realităţii fizice sunt cuantele, iar acestea sunt nişte particule de materie care există sau care nu există. Deci realitatea aceasta fizică – ţi se sparge capul dacă îţi cade un bolovan din această realitate fizică – este făcută din cuante. Cuantele sunt nişte realităţi care pentru o fracţiune de timp există, poate fi percepută ca o realitate materială şi apoi dispare, dispare de tot şi reapare. Noi suntem o realitate pulsatilă. Dacă am avea posibilitatea să vedem, tu ai vedea cum eu sunt şi nu sunt. Toată viaţa mea e aşa. Deci eu trăiesc şi mor; dacă scot aerul din mine şi mai stau puţin, mor. După acea trag iarăşi aer şi viaţa intră din nou în mine, apoi iar o dau, iar o împrăştii, o risipesc, o murdăresc sau o dăruiesc. Momentul acesta de tăcere între cele două respiraţii este ca relaţia noastră cu Tatăl. Când intră în noi viaţa, intră Fiul, când expirăm este Duhul, că pe noi ne inspiră Dumnezeu, ne ia păcatul, ne ridică de la noi mizeria; apoi, în locul acela dintre ele este auzirea tăcerii Tatălui din care purcede Duhul şi se naşte Fiul. Dar dacă am fi atenţi la „respiraţia” noastră ne-am da seama cât de adevărat e şi cât de morţi suntem, pentru că noi nu respirăm total, nu expirăm tot aerul ca să nu murim. Şi trăim morţi. Trăim cu dioxid de carbon iar noi nu suntem corcoduş ca să respirăm dioxid de carbon. Şi ar trebui să expirăm tot aerul din noi, să ne golim total, să murim. Şi murind înviem la o nouă viaţă ca lumea, sănătoasă. La cealaltă extremă sunt tehnicienii „respiraţiei” care respiră ca să obţină ceva [yoghinii]. Alt prăpăd şi acolo, pentru că una este să inspiri şi să expiri, şi alta este să fii inspirat şi expirat...
Aşa şi intrarea în Biserică. E o rânduială ameţitoare. E o comparaţie la un Părinte că Sfânta Liturghie e ca inima. Noi, când ne ducem la Sfânta Liturghie, intrăm în împărăţie, ieşim din timp, ieşim din lume, noi ne înălţăm la cer, nu vine cerul la noi, noi ne ridicăm şi intrăm în Împărăţia cerească. Acolo stăm la masa vieţii, la masa ospăţului Vieţii, stăm cu Dumnezeu la masă, cu Dumnezeu în Sfânta Treime la masă. Îl mâncăm pe Dumnezeu, mâncăm trupul şi sângele Lui ca să avem viaţă în noi şi apoi plecăm în lume ca să ducem viaţa dumnezeiască în viaţa noastră. Nu e părăsită această lume, ea e fermentată de sângele acesta oxigenat cu dumnezeire şi cu care mesenii de la Liturghie au un puls mai mare, inima lor bate mai iute.
 
Mă gândeam că noi am pierdut cumva ritmul acela liturgic; trăim în lumea aceasta care ne acaparează cumva, nu mai trăim toate slujbele de peste ziuă. Mă gândeam ce-ar fi dacă am trăi altfel.
 
Nu ne mai putem întoarce. Zilele acestea citeam la Sfântul Isaac Sirul un cuvânt care m-a dumirit într-un fel. El zice: noi acum nu mai putem fi pustnici, singuratici ca înaintaşii noştri, dar acolo unde suntem, şi în cetatea Împărătească de am fi (nu mai zic de cetatea în care suntem noi acuma în cetatea Babilonului, a bâlciului, a deşertăciunii), dar chiar şi acolo de vom fi, să găsim un ceas, o oră, un minut, în care să trăim în însingurare, să ne lepădăm de toate şi să facem linişte. Preafericitul Anastasios al Albaniei, în cuvântul pe care l-a spus când a fost la noi, a zis că pustia este în inima noastră şi acolo intrăm ca să găsim tăcerea ca să ne batem cu demonii noştri, să ne confruntăm cu ei şi să ajungem la isihie, la linişte, la împăcarea cu noi.
Să avem o săptămână pe an, o zi pe an în care să participăm şi noi la toate slujbele. Ne ducem la o mănăstire să trăim în ritm liturgic, aşa cât este acolo, o zi, două zile, o săptămână, cât putem. Apoi rânduiala noastră de rugăciune liturgică să aibă o rânduială, o rânduială care să fie cât mai aproape de rânduiala Bisericii, pentru că în Sfântul Munte există o rânduială, în bisericile şi în mănăstirile noastre există o rânduială.
Sau… acum e Mezonoptica: iată mă ridic în picioare şi spun Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa, şi mă culc la loc. Dar, eu am participat astfel la Miezonoptică, cu bănuţul meu. Acum e Utrenia: câţi psalmi se citesc la Utrenie? Eu nu citesc decât jumătate dintr-unul. Un singur verset eu îl citesc dimineaţa din psalmii Utreniei, doar acel verset. Atat. Dar astfel eu am participat. Se mai spune: dar n-am eu timp! Dumnezeu nu cere cantitate, Dumnezeu nu cere nimic, Dumnezeu te cere pe tine, te vrea pe tine.
 
Am adus vorba despre slujbele acestea ale ceasurilor, despre ritmul acesta liturgic, pentru că în semestrul acesta m-am gândit să discut cu studenţii mei despre aceste slujbe ale ceasurilor. De ce? Cred că am uitat sau nu mai înţelegem efectiv sensurile fiecărei slujbe. Nu mă refer la semnificaţia fiecărui gest, ci sensul de ansamblu. De pildă, de ce Vecernia are dimensiunea aceea cosmologică; psalmul 103: „Toate aşteaptă să le dai lor hrană la bună voie”, „balaurul acesta care se joacă în mare”, toată frumuseţea creaţiei... Vii la slujbă şi de-o dată eşti în plin proces de creaţie, Dumnezeu Creatorul lucrează acolo, e slava lui Dumnezeu, e acea splendoare...
 
Şi mai mult decât atât, creaţia este un proces continuu: din afară, din veşnicie, este fără timp, iar în timp se desfăşoară încă. De aceea de câte ori zic psalmul acela particip, sunt martorul creaţiei, sunt martorul minunii pe care a făcut-o Dumnezeu când a făcut lumea şi El le face mereu pe toate noi. Şi atunci mi se mai deschid ochii încă o dată şi văd că toate sunt noi, dar numai dacă mi se deschid. Dacă mi se închid de somn...
 
E interesant faptul că omul contemporan a uitat lucrul acesta sau nu ştie că sinea lui e mai adâncă. Eu îmi aduc aminte şi le spun studenţilor ce experienţă am avut la Muntele Sinai. Pe la ora 2, ora 3 dimineaţa există obiceiul ca turiştii străini să urce pe Muntele Sinai.
 
Pelerini?
 
Nu ştiu cât de mult sunt pelerini şi cât de mult sunt turişti. Urcă acolo unde e puzderie de lume. Acolo unde Dumnezeu a vorbit cu Moise, acolo unde Dumnezeu a grăit cu graiul Lui. Dar e ceva incredibil: acolo se urcă turişti, ştiţi de ce?, ca să fotografieze răsăritul soarelui. E incredibil!
Ori, dacă mergem la Utrenie descoperim de-odată că nici nu e vorba de vreun răsărit de soare, nu e vorba de sentimentul acesta de let`s go, gata m-am trezit, am chef de muncă... Nu e vorba de asta ci e vorba de sentimentul păcatului, ne-am trezit din somnul morţii, e vorba de cu totul alte lucruri, de o cu totul altă stare de spirit...
 
Tu spui aşa, dar noi mergem la Sfânta Liturghie, unde are loc o mare minune: o bucată de pâine şi puţin vin şi puţină apă sunt transformate în Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos sub ochii noştri şi noi să le mâncăm aşa cu nimica toată de pregătire, de canon (care nici nu e mare lucru, dar nouă ni se pare enorm acest canon). Şi Trupul şi Sângele Mântuitorului nu-L caută nimeni şi nu se miră nimeni. Ne întoarcem cu spatele. Suntem chemaţi: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste... şi noi, cu nesimţire, ne întoarcem cu spatele şi plecăm bucuroşi că am fost la Biserică. Aceasta este boala noastră.
 
E vorba de o lipsă de „antenă” pentru Duhul Sfânt.
 
Într-un fel, noi Îl căutăm. Că se caută semne şi minuni. Spune Sfântul Apostol că le-a vorbit înainte oamenilor prin semne, prin minuni, prin minunile acestei lumi. Orice minune exterioară îţi atrage atenţia, lucrurile exterioare nu sunt numai ceea ce par a fi, dincolo de ele mai este ceva. Deci, citim în registrul acesta: ce se întâmplă acolo, ce se ascunde acolo, ce vrei să spui, ce este acolo? Ori noi ar trebui să privim invers ca cel ce ştie. Cum spune Sfântul Apostol: voi aveţi Duhul Învierii, voi ştiţi, nu trebuie să vă înveţe cineva, nu?
Ei, atunci, de ce nu ştim deşi ştim? Care-i hiba? Pentru că noi nu ştim să folosim puterea pe care o avem.
 
Şi cred că pe noi nici nu ne interesează acest tip de putere, ci o altfel de putere, o putere mai putere...
 
Asta-i. Unda puterii omeneşti are două dimensiuni. Una din propria putere şi una de altă putere. În puterea omenească e loc de o altă putere. Acest loc nu poate să fie gol. Acest loc e locul lui Dumnezeu care a suflat unda Duhului, a energiei necreate, care dublează orice tresărire, orice zbucium, orice adiere a sufletului meu. Când eşti în Dumnezeu eşti însoţit dumnezeieşte, respiri dumnezeieşte, digeri dumnezeieşte, mori dumnezeieşte, miroşi o floare dumnezeieşte, îţi pierzi portmoneul dumnezeieşte, iţi rupi piciorul dumnezeieşte... Nu asta e important dacă ţi se rupe sau nu ţi se rupe piciorul, ci că tu trăieşti evenimentul acela cu Dumnezeu sau fără Dumnezeu. În clipa în care eu mă rup de Dumnezeu, ies din priză şi nu mai intră energia dumnezeiască, atunci, în locul acela gol, de care vorbeam mai înainte, năvălesc alte energii. Primul care a năvălit a fost dracul, diavolul, sugestia demonică: E oare chiar aşa? o să muriţi? Nu o să muriţi! Şi atunci ne îndrăcim. Dar nu îndrăcirea aia că te posedă dracul deodată, îţi posedă voinţa. Ci, mişcările acelea ale sufletului nostru sunt dublate de informaţii, aşteptări, cerinţe, pofte, care nu sunt ale mele, nu sunt omaneşti, deşi le simt în trup.
Dar să zicem că unele nu sunt îndrăcite şi nu asta predomină în mine. Dar nici îndumnezeit nu sunt eu, gândul meu. Dar cum mai pot să fiu? Îndobitocit. Adică în locurile acelea se ridică stihiile dobitoceşti din mine pentru că eu sunt macrocosmos, conţin în mine toate puterile, vitalitatea mea e comună şi plantelor şi animalelor, afectivitatea, inteligenţa sufletului, psihismul meu, asemănător cu al animalelor. Ce-l face omenesc este suflarea aceea care vine şi fecundeză totul, care vine şi dă altă viaţă, te face suflet viu, dar e suflet viu pentru că îl are pe Dumnezeu Cel viu în el. Cu aceste stihii dobitoceşti eu nu am şanse, eu nu pot să fiu om, nu pot să mă înnomenesc şi nici cei din jurul meu.
Căţelul mă priveşte în ochi şi dă din coadă, el se înomeneşte, are ceva omenesc în el căci nu se poartă ca un căţel. El atuncea îşi iese din fire. Leul acela care ducea măgarul la păscut sfântului, nu mai era animal, el se înomenise, se ridicase spre altceva...
 
Şi se înomeneşte, interesant, nu prin energia mea, ci se înomeneşte prin energia Duhului Sfânt.
 
Exact. Pentru ca lumea să se înomenească, pentru ca să se înduhovnicească lumea eu trebuie să mă îndumnezeiesc. Numai omul se îndumnezeieşte, atenţie, prin Duhul Sfânt şi noi înduhovnicim lumea, o sfinţim. Omul sfinţeşte locul prin această revărsare prin trup a Duhului. Dacă nu, sunt sufletesc. Adică sunt aşa: ori îndobitocit, ori îndrăcit. Dar nu total, o poftă, un gând...
 
Apropo de ceea ce discutăm, de multe ori m-am gândit la antifoanele de la Utrenie acolo unde este vorba întotdeauna despre Duhul Sfânt. Şi de fiecare dată e vorba ba de Duhul Sfânt care înviază, ba de Duhul Sfânt care le mişcă pe toate, ba de Duhul Sfânt care vorbeşte prin prooroci. Ce m-a fascinat întotdeauna este Duhul acesta care se pogoară peste minerale, peste vegetale, peste fiinţa inconştientă, după cum spun filozofii, şi care nu găseşte asta ca pe o umilire. Faptul acesta de a se coborî la fiinţa aceea, la pietricică sau la firul de iarbă...
 
Dacă le-a „clocit” pe toate la facere! Că se spune: Se purta pe deasupra apelor. Toată această magmă, această materie, toată această potenţă de a fi era clocită, încălzită şi înviată de Duhul Sfânt. Duhul Sfânt se purta pe deasupra apelor. Ceea ce mă fascinează e că noi vedem din viaţa noastră, din experienţa noastră ascetică că mai uşor ajungem să fim cu Duhul şi cu harul prin trup şi prin duh, decât prin suflet. Deci psihismul, afectivitatea e cel mai puţin deprins şi nici nu prea îşi bate capul. Dumnezeu nu pune mult aici pentru că noi suntem în stare să confundăm ca fiind ale noastre: dorinţele noastre, nevoile noastre. Întâlnim în Sfânta Scriptură: duhul nostru este templul Duhului Sfânt, trupul nostru este templul Duhului Sfânt.
 
Aici, interesant, nu zice că sufletul tău este templul Duhului Sfânt, ci că trupul tău este templul Duhului Sfânt.
 
Da, şi nous-ul, pnevma, partea înaltă a trupului nostru. Nu partea lucrătoare, pătimaşă, afectivă a trupului nostru – aceasta nu este templul Duhului Sfânt. Aceasta este îndumnezeită pentru că ea este dinamică, ea este specifică luptei, mişcării, contradicţiei. Ea trebuie îndumnezeită, înduhovnicită de către Duh şi de către trup. Trupul are ritmicitatea lui. El se luminează prin Duhul iar trupul îi asigură o stabilitate.
 
Să revenim la relaţia dintre Duhul Sfânt şi Biserică. Părintele Schmemann spunea în cartea lui Euharistia - Taina Împărăţiei, cum că însuşi mersul la Biserică este o taină pentru că nu noi mergem la Biserică ci Duhul Sfânt ne duce la Biserică. Duhul Sfânt este cel care ne mână, ne adună...
 
Să mânecăm de dimineaţă cu mânecare sfântă...
 
Da. Ne adună, plecăm, mânecăm, ne aduce laolaltă, ne face să grăim, ne face să cântăm, ne face să înălţăm imne...
 
Şi când ne gândim: atunci când nu ne dăm jos din pat ce duh ne ţine la televizor?
 
Da. Şi în plus Duhul este Cel care se pogoară peste Sfintele Daruri şi Duhul ni-L aduce pe Hristos pe care mâncându-L iarăşi devenim una, devenim un trup, devenim o Biserică. Duhul Sfânt este adunătorul nostru, este mânătorul şi Cel care ne cloceşte pe noi nu numai ca creaţie ci ne cloceşte şi ca Biserică.
 
Deci, iată, ca una. De aceea se zice să fim într-un duh.
 
Da, da. Ne-am apropiat de sfârşitul acestei emisiuni, s-ar putea să fi şi depăşit puţin, de aceea ne vedem nevoiţi să ne luăm rămas bun astăzi de la dumneavoastră. Vă dăm întâlnire la o nouă emisiune săptămâna viitoare până când Maica Siluana şi Picu Ocoleanu vă spun Doamne ajută!
 
Bucurie sfântă!
 
Bucurie sfântă!
 
Şi curaj!
 
Şi curaj!


Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Părintele Arsenie Boca şi locul său în spiritualitatea românească. O smerită reconsiderare - Alexandru Valentin Crăciun
„Părintele Arsenie Boca e un fenomen unic în istoria monahismului românesc” – Pr. Dumitru Stăniloae (1903-1993)[1]. 
 
„Lumea avea o mare credinţă, o mare evlavie la Părintele Arsenie şi am trăit acolo [Sâmbăta de Sus] cu adevărat sentimente ca în primele zile ale creştinismului. Accentul contactului cu Pr. Arsenie Boca era, în esenţă, prin spovedanie şi în cea mai profundă deplinătate ortodoxă. O spovedanie la el era un lung proces de analiză de conştiinţă. Cine ieşea de la dânsul, ştia că este eliberat de toate relele, născut cu adevărat din nou”IPS Antonie Plămădeală (1926-2005)[2]
 
[Părintele Arsenie] nu impunea prin calităţile sale omeneşti. Simţeai la el ceva în plus. Nu puteai să îl priveşti în ochi. Aveai senzaţia reală că te cunoaşte foarte bine. Că îţi ştie şi părţile tale nevăzute. Poate de aici şi frica ce te cuprindea în apropierea lui. Nu folosea cuvinte dure, lipsea de la el o autoritate fabricată. Era firesc, spontan şi nepământesc”Pr. Lucian Răzvan Petcu[3].
 
„Un sfânt se cunoaşte abia după trecerea timpului. Cu cât se adaugă mai mulţi ani după mutarea sa pe lumea cealaltă, cu atât va veni lumea spre el mai mult, dacă a fost cu adevărat un slujitor al lui Dumnezeu”Pr. Arsenie Boca[4]
 
Împlinirea, în toamna acestui an, a 100 de anide la naşterea celui mai mare duhovnic al românilor din secolul XX[5], Părintele Ieromonah Arsenie Boca (29 septembrie 1910-28 noiembrie 1989), ne oferă prilejul unei smerite reconsiderări a locului pe care acesta îl ocupă în spiritualitatea românească. O retrospectivă binemeritată – după o tăcere impusă timp de o jumătate de veac, şi o popularitate crescândă în ultimii douăzeci de ani – se cere însoţită de o privire anticipativă, menită să schiţeze rolul pe care marele duhovnic ar putea să-l joace de acum încolo în destinul acestui neam. 
 
  Foto 1. Părintele Arsenie Boca (1910-1989)
 
Revirimentul creat de personalitatea Părintelui Arsenie Boca nu poate fi redus la un interval istoric determinat (perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial). Dintre toate curentele duhovniceşti ale vremii: Maglavit (Petrache Lupu), „Rugul Aprins” (Sandu Tudor), „Oastea Domnului” (Pr. Iosif Trifa), Vladimireşti (Pr. Ioan Iovan), Slatina-Sihăstria (Pr. Ilie Cleopa) – le amintim pe cele mai importante – mişcarea începută la Sâmbăta[6](1941-1948),continuă şi în zilele noastre. În pofida vigilenţei viclene a Securităţii şi a tăcerii quasi-unanime a ierarhiei bisericeşti, numărul celor dornici să ajungă la Mănăstirea Prislop (unde se află locul de veci al Părintelui), e în continuă creştere[7]. Se confirmă, astfel, cuvântul Scripturii: „Dacă lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi luptători împotriva lui Dumnezeu” (Fapte 5, 38-39). De altfel, Părintele Arsenie pare să fi anticipat „reverberaţiile” misiunii sale când rostea, cu puţin înaintea morţii, enigmaticele cuvinte: „De la Prislop va lua ţara foc!”[8]
 
Foto 2. Sfânta Mănăstire Prislop
 
Dintre toate harismele cu care Părintele a fost înzestrat – duhovnic, înainte-văzător, propovăduitor, scriitor filocalic, pictor – cea de „prooroc” i-a adus faima. O faimă binemeritată, pe care n-a căutat-o, dar care l-a însoţit toată viaţa, atrăgând evlavia dar şi invidia unora. Se pune întrebarea: care e misiunea dintotdeauna a profetului? Profetul nu e, cum s-ar putea crede, un vizionar exaltat, ci un trezitor de conştiinţe care, în perioade de criză, întoarce mulţimile către Dumnezeu. Citind „semnele vremii” (Matei 16,3), profetul ne avertizează asupra unor evenimente capitale şi ne cheamă la pocăinţă. Fără dimensiunea catalizatoare a pocăinţei, profetul nu e decât un iubitor de slavă deşartă, un fals-profet. Astfel, mesajul profetic e unul plin de responsabilitate: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!” (Matei 3,2). Din istorie ştim că misiunea profetului e adesea încununată de martiriu, marginalizare sau exil[9]. Un soi de exil i-a fost dat să îndure şi Părintelui Arsenie Boca în „robia” de jumătate de veac a ateismului comunist. Înlăturat (abuziv şi necanonic)[10] din Mănăstirea Prislop (1959), Părintele a purtat cu demnitate crucea sa şi a neamului, până în pragul căderii comunismului. Astfel, „răscumpărând vremea” (Efeseni 5,16) şi păstrând nestinsă flacăra credinţei, Părintele Arsenie s-a alăturat cetei drepţilor acestui neam, pentru care nu va înceta să mijlocească înaintea lui Dumnezeu… 
 
Dacă, aşa cum considera IPS Antonie Plămădeală (1926-2005), au existat duhovnici cărora Dumnezeu le-a încredinţat misiunea de a pregăti poporul român pentru „intrarea în marele întuneric”[11] – instaurarea regimului comunist –, Părintele Arsenie a fost în mod sigur unul dintre ei: „Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezeam [la Sâmbăta de Sus] cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă … [să le ascult] necazurile. … Aşa m-am văzut [pus în situaţia] să primesc preoţia şi misiunea majoră [subl. aut.] a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi om adevărat, precum şi a sfinţirii omului ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi). … Asta îmi este misunea şi rostul pe pământ, pentru care [Dumnezeu] m-a înzestrat cu daruri, deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin”[12].  
 
Foto 3. Hram la Mănăstirea Sâmbăta de Sus
 
Nebunia propovăduirii (I Cor. 1,21), în vremuri de strâmtorare (Isaia 33,2), a adevărului creştin, nu va întârzia să aducă roade: mişcarea de la Sâmbăta capătă proporţiile unei „bulboane spirituale uriaşe”, cum o va evoca mai târziu, prof. Nichifor Crainic[13]. Autorităţile iau act cu îngrijorare de acest fenomen: „[Arsenie Boca] face o intensă propagandă religioasă la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, unde este vizitat de foarte multă lume… [Se zvoneşte] că preotul Arsenie are darul de a vindeca şi [de] a preciza viitorul celor credincioşi. În predicile sale către populaţie întrebuinţează expresii cu subînţeles religios, care ar putea fi interpretat şi în sens politic, aşa de exemplu expresia «lupii vor fi sfâşiaţi de către oile atacate», care ar fi explicată în felul următor: «credincioşii[,] deşi mai puţini la număr, nu vor fi suprimaţi de puterea numerică a celor lepădaţi de credinţă, atâta timp cât vor fi strânşi în jurul Bisericii»”[14]. Măsurile restrictive nu se vor lăsa aşteptate: în iunie 1948, Părintele Arsenie va fi „reţinut şi anchetat” de Siguranţa din Făgăraş[15], pentru ca, în noiembrie acelaşi an, probabil la presiunea autorităţilor[16], să fie „detaşat la cerere” la Mănăstirea Prislop[17]. Însărcinarea oficială era „readucerea greco-catolicilor din zona Haţegului la ortodoxie”[18]. Cert este un lucru: prin mutarea Părintelui Arsenie la Prislop, nu s-a reuşit reducerea numărului de credincioşi. Dimpotrivă: „Influenţa acestuia asupra pelerinilor este de neînchipuit. Faima lui a ajuns în toată ţara. … Zilnic primeşte scrisori nenumărate din diverse regiuni ale ţării în care îi solicită diverse rugăciuni. … Azi mănăstirea Prislopului este cea mai căutată şi cercetată din Ardeal şi Banat şi aceasta se datoreşte numai faptului că la această mănăstire este stareţ părintele Arsenie de la Sâmbăta, a cărui faimă de sfânt începe să fie peste tot cunoscută”[19].    
 
Cum s-a văzut, pentru combaterea fenomenului, autorităţile au recurs la urmăriri informative, anchetări, arestări etc. Iată, pe scurt, un trist bilanţ al acestora. Părintele Arsenie a fost urmărit timp de patruzeci şi şase de ani (1943-1989), de-a lungul întregii sale misiuni propovăduitoare[20]. Astfel, primele note informative datează din iunie 1943 (Arhiva Serviciului Secret al Jandarmeriei)[21], iar cererea de scoatere din urmărire va fi legată, printr-o stranie coincidenţă, de ultima aniversare a zilei sale de naştere (29 septembrie 1989)[22]. La acea dată, Părintele era deja bolnav (va trece la Domnul în luna noiembrie a aceluiaşi an). În ceea ce priveşte reţinerile pentru anchetă, ele se prezintă astfel: Râmnicu-Vâlcea (1945), Braşov (1946), Făgăraş (1948), Timişoara (1955)[23]. Arestările propriu-zise: timp de cincisprezece luni (ianuarie 1951-martie 1952) la Canal (Cernavodă), respectiv timp de şase luni (noiembrie 1955-aprilie 1956) la închisorile din Jilava şi Oradea[24].  
 
Foto 4. Părintele Arsenie în închisorile comuniste
 
Se pune întrebarea: care au fost motivele acestor prigoniri? Dosarul de urmărire informativă, devenit între timp accesibil, nu lasă niciun dubiu: în ochii Siguranţei, respectiv ai Securităţii, Părintele Arsenie submina ordinea de stat, prin atitudinea sa binevoitoare faţă de „elementele duşmănoase” (luptătorii din munţi, legionari, diverse persoane urmărite etc.). Acuzaţia de „activitate duşmănoasă” nu a putut fi însă dovedită niciodată… Câteva exemple. Arestarea din iulie 1945 (Râmnicu-Vâlcea), din ordinul fostului simpatizant legionar (!), devenit ministru al Cultelor, preotul Constantin Burducea[25], a avut o miză politică: se încerca „avertizarea Mitropolitului Nicolae Bălan”[26], şi subminarea influenţei acestuia pe lângă prim-ministrul Petru Groza. Astfel, acuzaţia îşi vădea absurditatea chiar înainte de începerea anchetei: „Venirea călugărului Arsenie Boca prin aceste locuri [judeţul Vâlcea] … nu este dovedită cu probe materiale în legătură cu vreo activitate politică subversivă … Nu putem încheia … fără a face constatarea că ieromonahul Boca nu şi-a manifestat niciodată şi sub nici o formă în predicile sale vreun crez politic[27] [subl. mele]. Din nefericire, acuzaţia de legionarism şi activitate duşmănoasă va fi reiterată în anchetele viitoare. Astfel, în arestul Siguranţei Făgăraş (iunie 1948), Părintele Arsenie e nevoit să-şi clarifice, din nou, poziţia faţă de legionari. De această dată, era vizat Nicolae Pătraşcu, originar din Sâmbăta de Sus, paraşutat în România (1944) pentru a regrupa Mişcarea Legionară[28]: „La mine a venit Nicolae Pătraşcu, ca un simplu creştin, să-şi mărturisească greşelile, după datină şi datorie de conştiinţă. L-am povăţuit să se lepede de păcatele legiunii şi … să-şi sfătuiască subalternii de-a renunţa la politică, de-a lepăda pistolul, de-a isprăvi cu răzbunarea, [cu] «pedepsirea» aceea a răilor, cu un cuvânt de a-şi purifica mişcarea de păcate şi de-a o opri de-a mai fi o mişcare politică, mereu urmărită de Stăpânire ca o mişcare subversivă”[29]. Ancheta din 1948 reţine încă o afirmaţie tulburătoare: „mi-am dat seama că-s o mişcare fără viitor şi că asupra lor atârnă păcate grele”[30].
 
Foto 5. Garda de Fier: o mişcare fără viitor
 
În ianuarie 1950, fără niciun avertisment prealabil, se va dispune „arestarea administrativă” a Părintelui, pe baza aceloraşi suspiciuni[31]. Urmează un an de muncă silnică în colonia de la Canal-Cernavodă. După un răstimp de patru ani va fi din nou arestat, pe motiv de „omisiune de denunţ”[32]. De această dată, cei vizaţi erau Nicolae Bordaşiu şi Leonida (Antonie) Plămădeală, incluşi în lotul studenţilor legionari de la Facultatea de Teologie Bucureşti[33]. În ancheta care a urmat (Timişoara, septembrie-octombrie 1955), Părintele avea să declare: „Precizez că eu nu m-am încadrat în organizaţia legionară şi nici nu mi s-au făcut propuneri în acest sens”[34]. După un calvar de şase luni prin penitenciarele din Jilava şi Oradea, Părintele Arsenie revenea la Prislop. Securitatea nu reuşea nici de această dată să-l închidă pentru mai mult timp[35]…   
 
Că învinuirile aduse marelui duhovnic erau neîntemeiate, o vor recunoaşte, nolens-volens, acuzatorii înşişi: în 1965, după o asiduă urmărire, locotenentul-major care se ocupa de caz constata: „Deşi rezultă că Boca Arsenie a avut până în ultimul timp legături cu diferite elemente din ţară[,] nu s-a stabilit că aceste legături sunt cu caracter duşmănos, ci sunt foştii credincioşi pe care i-a avut sub influenţă, pe timpul când era preot duhovnic. … Din toate datele existente la dosar se poate trage concluzia că… Arsenie Boca nu desfăşoară activitate duşmănoasă[36] [subl. mele]. După alţi câţiva ani de supraveghere informativă, pe 29 septembrie 1989 (la acea dată Părintele împlinea 79 de ani…), maiorul de Securitate conchidea sec: „Din măsurile întreprinse rezultă că [Arsenie Boca] nu desfăşoară activitate duşmănoasă împotriva orânduirii noastre socialiste şi nu întreţine relaţii cu elemente urmărite. În prezent este grav bolnav, imobilizat la pat şi nu mai prezintă interes pentru securitatea statului”[37] [subl. mele]. Astfel, după aproape cincizeci de ani de prigoniri şi urmăriri, Securitatea recunoştea, neputincioasă: „Nu găsesc nicio vină în Omul acesta!” (Luca 23,4). 
 
În ce priveşte receptarea personalităţii Părintelui Arsenie de către contemporani, nu putem trece cu vederea cazul emblematic al „patriarhului teologiei româneşti”[38], Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993). Prin contribuţiile sale remarcabile la edificarea spiritualităţii ortodoxe, marele dogmatist a devenit, cu timpul, un etalon pentru raportarea multor profesori şi ierarhi la anumite opere sau figuri duhovniceşti, faţă de care acesta s-a pronunţat în timpul vieţii. Astfel „reţinerile” pe care – susţin unii – Pr. Stăniloae le-a manifestat la adresa Părintelui Arsenie Boca, ar putea deveni „normative” pentru cei care nu dispun de exerciţiul raportării pe cont propriu (şi cu bună credinţă!), la opera şi viaţa acestuia. Iată de ce, se impune o examinare onestă a acestor rezerve, fără pretenţia de obiectivitate, ci (doar) cu speranţa unor clarificări edificatoare…
 
Foto 6. Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993)
 
Relaţia dintre Părintele Stăniloae şi Părintele Arsenie Boca implică o delicată abordare. În decursul primei sale studenţii (1929-1933), tânărul Zian Boca îl va fi cunoscut pe Dumitru Stăniloae, pe atunci „profesor suplinitor la catedra de istorie [bisericească] a Institutului Teologic din Sibiu”[39]. După absolvirea Academiei de Arte Frunoase din Bucureşti (1938)[40], Zian Boca întreprinde unicul său pelerinaj la Athos (martie-mai 1939). De acolo se va întoarce cu un „caiet de texte ascetico-mistice”[41], pe care Stăniloae îl va folosi la redactarea primei traduceri din Filocalie[42]. Acest lucru e recunoscut în prefaţa volumului din 1947: „… la unele scrieri am folosit şi cópii de pe manuscrise româneşti mai vechi de la Athos, aduse de P.C. Sa [Serafim Popescu] şi de Părintele Arsenie”[43].
 
Foto 7. Manuscris al Filocaliei în transcrierea Părintelui Arsenie
 
Aportul Părintelui Arsenie la realizarea Filocaliei nu se opreşte aici. Prefaţa ediţiei din 1947 menţionează: „Un cald cuvânt de mulţumire trebuie să aduc P.C. Părinte Ieromonach Arsenie, de la Mânăstirea Brâncoveanu, bunul meu student de odinioară, care mi-a rămas mereu aproape.P.C. Sa a binevoit să scrie după dictatul meu cea mai mare parte din traducere la prima ei redactare. Înafară de aceasta, prin prezenţa aproape necontenită şi prin stăruinţa ce-a pus-o pe lângă mine de-a face această traducere, mi-a alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce la capăt o muncă atât de ostenitoare, pe care altfel nu cred că aşi fi săvârşit-o [subl. mele]. Iar după ce din prima ediţie a vândut 800 exemplare, prin abonamentele făcute pentru a doua, mi-a dat imboldul hotărâtor să o tipăresc din nou. Tot P.C. Sa a executat şi coperta”[44]. În prefaţa volumului II, traducătorul e şi mai generos: „Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, ieromonahul Arsenie de la mânăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa, am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere, acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele cele mai curate duhovniceşti, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete[45] [subl. mele]. În prefaţa volumului următor (III), aprecierile sunt succinte dar la fel de elogioase: „Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie a reînviat cu viaţa şi cu propovăduirea duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru[46]. Sau: „Preacuviosul Părinte Arsenie Boca împreună cu mişcarea religioasă din jurul Mânăstirii Brâncoveanu sunt ctitorii Filocaliei româneşti[47] [subl. mele]. În sfârşit, prefaţa volumului IV, afirmă că „P.C. Păr. Ieromonach Arsenie … a continuat să dea acelaşi sprijin hotărâtor [la tipărirea Filocaliei] prin abonamentele făcute”[48] [subl. mele].
 
Foto 8. Coperta Filocaliei în viziunea Părintelui Arsenie
 
După evenimentele din 1989, Părintele Stăniloae şi-a dat acordul pentru retipărirea volumelor I-IV din Filocalie, în acest scop întocmind o nouă prefaţă[49]. În mod surprinzător, nicio menţiune la contribuţia – atât de apreciată altădată – a Părintelui Arsenie, nu apare în text. Ne-am putea întreba: care sunt raţiunile acestei omisiuni? Cu nobleţea şi discreţia ce-l caracterizau, Părintele Stăniloae nu s-a grăbit să clarifice chestiunea: „Nu vă mai pot spune nimic despre el”, declara, într-un remarcabil interviu luat de Crina şi Florian Palas în luna aprilie a anului 1993[50]. Cu câteva fraze înainte, asociase personalitatea Părintelui Arsenie cu cea a lui Zelea Codreanu: „Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine şi stătea luni de zile uneori. … Era o taină în el, era un om care spunea cu hotărâre, nu spunea cu ezitări, cum spun alţi oameni, şi cum şi eu îmi dau seama că nu pot defini lucrurile. … Dar nu ştiu de ce n-a mai venit la mine [sic]. Corneliu Codreanu era şi el o figură foarte interesantă; şi atrăgea ca şi Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic … acelaşi spirit hotărât şi sigur. Alegea o cale şi gata; mergea pe ea. Impresionau amândoi prin forma lor hotărâtă de a fi. Era un dar al lor. Cred că e o oarecare asemănare între ei, parcă erau o piatră, o stâncă”[51].
 
Foto 9. Corneliu Zelea Codreanu (1889-1938)
 
Şi totuşi! Răsfoind amintirile Lidiei Ionescu Stăniloae[52](prima ediţie: Humanitas, 2000), ne putem face o idee despre „răceala” survenită între profesor şi fostul său student. Consideraţiile fiicei marelui teolog trebuie însă „filtrate” de subiectivismul inerent oricărei evocări şi confruntate – când şansa ne-o permite – cu alte referinţe documentare. Lidia Stăniloae ne-a lăsat, indiscutabil, cea mai emoţionantă mărturie despre omul Dumitru Stăniloae. Amintirile te cuceresc prin naturaleţe şi prin acel parfum al unei lumi dispărute parcă pentru totdeauna sub „teroarea istoriei”. Din păcate, nu lipsesc inexactităţile şi unele afirmaţii discutabile, lucru observat de către comentatori[53]. Despre biografia Părintelui Arsenie, autoarea afirmă, de pildă, că „[Zian Boca] fusese student la pictură la Bucureşti, vreme de un an. Apoi s-a hotărât pentru teologie”[54]. Ori, din documente reiese că Părintele studiase întâi teologia la Sibiu (1929-1933), pentru ca apoi să frecventeze timp de cinci ani (!) cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care o va absolvi (cu brio) în 1938[55]… 
 
Foto 10. Belle-Arte: foaia matricolă a studentului Zian Boca
 
Principala „lovitură” pe care Lidia Stăniloae o aduce memoriei Părintelui Arsenie constă în insinuarea de „slavă deşartă”. Astfel, în formularea autoarei, Părintele Arsenie ar fi căzut pradă unor „atitudini extravagante, câtuşi de puţin în spiritul dreptei credinţe”[56], care l-au condus la „spectaculozităţi ieftine şi exaltări discutabile”[57]. Legăturile cu Stăniloae au încetat ca urmare a deciziei Părintelui Arsenie de a transforma Mănăstirea Prislop într-o mănăstire de maici[58]. (Se pare că Pr. Stăniloae considera mai oportună o obşte de călugări.) De atunci, afirmă autoarea, „Părintele Arsenie n-a mai revenit niciodată la noi”[59]. Fără a minimaliza gravitatea acestei neînţelegeri, ni se pare (totuşi) greu de crezut că ea ar fi putut submina o prietenie atât de frumoasă. Din nefericire, în lipsa unei mărturii concludente, taina acestei „rupturi” va rămâne pentru totdeauna nedezlegată… 
 
Foto 11. Părintele Arsenie şi familia Părintelui Stăniloae
 
Lidia Stăniloae: „Vreau să accentuez încă o dată, cu toată răspunderea, ca una care am fost de faţă la aceste împrejurări, că tata a ţinut mult la părintele Arsenie, atâta vreme cât acesta s-a menţinut în limitele îndatoririlor de mai sus [«de viaţă aspră, ascetică, riguroasă» – L.S.], încadrându-se strict în concepţiile şi prescripţiile Sfinţilor Părinţi şi ale tradiţiei monahale. Şi a aşteptat de la el realizarea unei înnoiri, a unei înviorări a religiozităţii populare, în acest cadru bine conturat. Dar, de la un anumit moment, când părintele Arsenie a adoptat alt mod de a vedea lucrurile, relaţiile dintre ei s-au răcit, tata nu i-a mai aprobat felul de viaţă, iar părintele Arsenie n-a vrut să accepte critica şi observaţiile tatei. Şi sentimentele lui Stăniloae în urma acestei îndepărtări se pot descrie printr-un singur cuvânt: dezamăgire profundă” [sic]. Din acest fragment nu rezultă care a fost motivul real al divergenţei dintre cei doi. Acel „alt mod de a vedea lucrurile” e puţin probabil legat de transformarea Prislopului într-o mănăstire de maici, lucru care, în concepţia lui Stăniloae (?), ar fi condus la un stil de viaţă „contrar prescripţiilor Sfinţilor Părinţi”. Dimpotrivă, după cum reiese din Hotărârea Sinodului Mitropolitan (9 noiembrie 1998) prezidat de IPS Nicolae Corneanu, prin care se desfiinţa actul de înlăturare a Părintelui Arsenie de la Mănăstirea Prislop „… viaţa însăşi a mănăstirii [a fost] tributară rânduielilor pe care … obştea încropită în 1949 şi transformată în mănăstire de maici în luna aprilie 1950, le-a respectat cu sfinţenie. … [O]bştea [Prislopului] nu s-a înstrăinat niciun moment de viaţa Bisericii Ortodoxe Române[60] [subl. mele].
 
Revenind la insinuarea de slavă deşartă, e un fapt că Părintele Arsenie nu era nici pe departe tânărul neexperimentat pe care ni-l descriu memoriile Lidiei Stăniloae, ci un om al cărui discernământ ajunsese la maturitate. Ne-o dovedesc, printre altele, însemnările din acea perioadă: „Ispita sfinţeniei e cea mai rafinată capcană a mândriei … de aceea sfinţii adevăraţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi, ce ţin morţiş că-s păcătoşi”[61]. „O sfinţenie conştientă ar putea cădea ca fulegrul în ispita sfinţeniei”[62]. „Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului”[63]. „Mândria singură, chiar sub cea mai subţire formă a sa, cum e părerea de sine, dacă nu e tăiată din rădăcini e în stare să risipească din suflet toată viaţa după duh. Nu e mândria urâciunea pustiirii? De aceea când te crezi bun, să ştii că eşti nebun şi să aştepţi ocara ca să te curăţeşti”[64]. Lucru regretabil, scrierile Părintelui i se par autoarei nişte „compuneri minore”, care „n-au atras niciodată atenţia, nici a specialiştilor, nici a cititorilor de scrieri spirituale”[65] (!). (Ca o circumstanţă atenuantă, amintim că abia în anii din urmă au ieşit de sub tipar în condiţii grafice de excepţie cele mai reprezentative texte ale Părintelui Arsenie[66].)
 
Foto 12. Ierom. Arsenie Boca: „Cărarea Împărăţiei”
 
E adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie la Sâmbăta (şi apoi la Prislop) a fost uriaşă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulţimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câţiva ani de la călugărirea mea şi intrarea mea în preoţie, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influenţă în popor, o faimă de predicator şi de preot. Datorită cunoştinţelor ce le adunasem în vremea studiilor, şi pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste şi mă credea excepţional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, şi mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credinţe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuieşte – şi abia am izbutit să-i scad la o iubire [pe] care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”[67] [subl. mele]. Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie îşi reafirma „hotărârea de a stăvili din pastoraţia noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”[68]. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoştinţă, prin agenţi infiltraţi, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri şi din această cauză a avut de suferit”[69]
 
Dosarul informativ al Părintelui Arsenie ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej şi [de] Teohari Georgescu … care [voiau] să-l promoveze într-un post de episcop”[70]. (Singura explicaţie pentru „ratarea” acestei oportunităţi, nu poate fi decât… fuga de slavă deşartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Bartolomeu Anania, după 1948, însuşi Patriarhul Justinian plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Ştiu cu siguranţă că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaşte, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forţată şi apoi, practic, obligat să rămână inactiv”[71]. Mai ştim, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie se afla în bune relaţii cu Petru Groza[72]. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoaşterii – marginalizarea, e la îndemâna oricui să răspundă!..
 
Foto 13. Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)
 
Pentru a încheia acest capitol, menţionăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureştiului şi atât”[73]. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiţiei de „marginal”, şi încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conştiinţă a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”[74]. În ce priveşte atitudinea faţă de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărţi de vizită, primită cu ani în urmă de la Stăniloae. E vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi le urmaţi credinţa”[75]. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care şi-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepţionali…
 
După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzaţia de „activitate ce dăunează intereselor bisericeşti”[76] (!), Părintele Arsenie îşi începe peregrinarea prin Bucureşti, unde va locui şi lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele îşi va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaş de cult din capitală: Biserica Sf. Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puţin înaintea morţii şi care constituie testamentul său spiritual. Deşi misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generaţii de preoţi şi credincioşi[77]. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterităţii. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justeţe: „E un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porţi în suflet”[78]. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie nu a putut trece neobservat, însă nu şi-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti” (Deva, 2005), datorată PS Daniil Stoenescu, deşi nelipsită de îndrăzneţe conexiuni teologice, e mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat!
 
Foto 14. Albumul dedicat picturii de la Drăgănescu
 
În ce ne priveşte, vom încerca să evidenţiem caracterul profetic al acestei picturi, prin prisma unor contribuţii avizate în domeniu[79]. Demersul iconologic al maestrului Sorin Dumitrescu, structurat pe multiple paliere semantice (catehetic, doxologic, eshatologic etc.), urmăreşte îndeaproape constituirea canonului dogmatic al iconografiei bizantine[80]. Preluând această tipologie, nu putem să nu remarcăm faptul că, în pictura Părintelui Arsenie Boca prevalează aspectul simbolic-eshatologic, care ne oferă „cheia” înţelegerii unor scene altminteri greu de încadrat („Nunta Fiului de Împărat”, şi altele). Punctul slab al acestei infuzii eshatologice e faptul că resortul teologic („chipul dogmatic”) al reprezentării iconice trece în plan secund. Sfinţii zugrăviţi de Părintele Arsenie la Drăgănescu nu sunt chipuri dogmatice, ci „apariţii” luminoase (evanescente), a căror materialitate „translucidă” e cel puţin derutantă. De altfel, canonul iconografic bizantin s-a confruntat dintotdeauna cu provocarea armonizării a două tipologii opuse: cea simbolic-eshatologică şi cea a realismului incarnaţional[81]. Rezolvarea fericită a acestei dileme o constituie, după Sorin Dumitrescu „realismul eshatologic”[82]. Astfel, sinteza superioară dintre cele două tendinţe, deşi destul de rară, constituie o culme a artei bizantine şi universale[83]. Dacă am putea „reproşa” ceva picturii Părintelui Arsenie este tocmai supralicitarea dimensiunii simbolic-eshatologice în dauna celei teologic-dogmatice, fără însă a o eluda cu desăvârşire. În ce priveşte aspectul catehetic, acesta e legat direct de cel eshatologic; împărţirea pereţilor laterali în două registre tematice: „unul superior, la scară mare [eshatologic – n. mea] şi altul inferior, la scară mică [catehetic – n. mea]”[84], constituie o dovadă în acest sens. Totuşi, trebuie spus că programul iconografic de la Drăgănescu respectă, în linii mari, tipicul ortodox, declarându-se „o smerită mărturisire ortodoxă de credinţă exprimată plastic” (pisania bisericii)[85].  
 
Foto 15. Biserica Drăgănescu
 
Pentru exemplificarea celor de mai sus, ne vom îndrepta atenţia asupra câtorva realizări de excepţie de la Drăgănescu. „Învierea Domnului”, poate cea mai cunoscută scenă din întreaga pictură a Părintelui Arsenie, ne înfăţişează, mai mult decât momentul propriu-zis al învierii (trupul devenit lumină), icoana celei de a Doua Veniri a Mântuitorului. Simbolistica crucii (care încadrează întreaga scenă), dar şi a globului pământesc cuprins de „flăcări, fum şi cutremur”[86], sunt temeiuri suficiente pentru a o privi în cheie eshatologică: „Soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului [crucea – n. mea] şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă” (Matei 24, 29-30).  Astfel, Învierea şi a Doua Venire par să constituie un întreg, ceea ce, dincolo de fineţea remarcabilă a execuţiei, conferă acestei scene statutul de unicat[87]. O altă scenă cu caracter profetic-eshatologic (zugrăvită în naos, pe partea stângă), înfăţişează „asaltul final” asupra Bisericii creştine. Nu ştim dacă Părintele va fi avut în minte confruntarea finală dintre Antihrist şi Biserică, sau vreo prigoană anume din istoria creştinismului. Totuşi, un detaliu-surpriză ne dă de gândit: bisericile-etalon ale Răsăritului şi Apusului (Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol şi Basilica Sfântul Petru din Roma) sunt zugrăvite împreună în acelaşi „nimb auriu, luminos şi plin de raze ale Duhului Sfânt”[88] (!). Scena pare să sugereze că, înainte de ultima prigoană împotriva Bisericii, unirea dintre catolicism şi ortodoxie va fi o realitate. În acelaşi sens se pronunţă şi PS Daniil Stoenescu: „Învăluite de mâna Părintelui Arsenie în acelaşi nimb şi aură într-o «perihoreză» ecumenică vizionară, ortodoxia şi catolicismul, reprezentate simbolic de către cele două catedrale emblematice …. vor ajunge[,] într-un târziu[,] din nou la «unirea ipostatică» a primului mileniu creştin”[89]. Tot în cheie eshatologică trebuie privită şi icoana sfinţilor apostoli Petru şi Pavel (registrul principal al iconostasului), care îi înfăţişează pe cei doi „stâlpi ai Bisericii” ţinând cu mâinile încrucişate biserica Mănăstirii Voroneţ (!), sub care se află un steag „pe care ar fi trebuit să fie zugrăvită minunea de la Cincizecime [pogorârea Sfântului Duh]”. Aşadar, pe de o parte, întemeierea Bisericii universale (Rusaliile), iar pe de alta, sfârşitul istoriei (Judecata de Apoi). În lumina cercetărilor lui Sorin Dumitrescu dedicate ctitoriilor lui Petru Rareş[90], scena Judecăţii de Apoi (peretele vestic al Mănăstirii Voroneţ), transpune iconic profeţia – descoperită la Athos – a Sf. Nifon al Constanţianei despre vremurile din urmă. Îndrăznim să remarcăm că, în viziunea Părintelui Arsenie Boca, autoritatea sfinţilor apostoli Petru şi Pavel pare să „gireze” această „înfricoşătoare vedenie” (figurată la scară redusă în icoană), confirmând astfel finalul textului original: „Scrie, dar, cu de-amănuntul toate cele ce ai văzut şi auzit, pentru că aşa se vor întâmpla[91] [subl. mea]. În comentariul PS Daniil, motivul Mănăstirii Voroneţ e interpretat ca „simbol al ortodoxiei apostolice româneşti”[92]. Însă, miza eshatologică ni se pare mai importantă. O sugerează, de altfel, icoana însăşi: „Peste pământul pe care stau în picioare sfinţii apostoli Petru şi Pavel, după ce l-au străbătut în sandale de-a lungul şi de-a latul[,] şi pe care se sprijină piciorul praporelui, răsare «Soarele Dreptăţii» şi ziua eshatonului [subl. mea], cu razele unei noi ere eterne[,] care scriu de trei ori: «Ierusalim» (pământ nou şi cer nou: Noul Ierusalim – Biserica)”[93]
 
Foto 16. Drăgănescu: icoana sfinţilor Petru şi Pavel
 
Nu putem încheia aceste consideraţii fără a insista asupra tulburătoarei fresce a Maicii Domnului cu Pruncul, realizată de Părintele Arsenie Boca în absida altarului bisericii Sf. Elefterie-Nou din Bucureşti (1959-1962)[94]. Timp de aproape cincizeci de ani, precum spune Scriptura, ochii noştri au fost acoperiţi (Matei 13,14), astfel încât, nici informatorii zeloşi ai Securităţii[95], nici preoţii care s-au succedat în timp la sfântul altar, şi nici chiar credincioşii de rând, n-au înţeles semnificaţia braţelor deschise ale Pruncului Iisus („Veniţi la Mine!” – Matei 4,19), prin care îi chema la Sine pe toţi cei pe care comuniştii îi azvârleau în temniţe…
 
Foto 17. Bucureşti: Biserica Sf. Elefterie-Nou
 
Biserica Sf. Elefterie-Nou se numără printre cele mai monumentale lăcaşuri de cult din capitală. Piatra de temelie i-a fost pusă în iunie 1935, dar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrările au stagnat. Abia o dată cu întronizarea Patriarhului Justinian, biserica şi-a aflat ctitorul de care avea nevoie. Acesta s-a îngrijit ca toate lucrările să fie continuate şi duse la bun sfârşit, ceea ce s-a întâmplat în 1971[96]. Pictarea interiorului a cunoscut mai multe etape. Patriarhul Justinian hotărâse, cu ocazia vizitei pastorale din 21 noiembrie 1958, ca pictura să fie executată de Vasile Rudeanu şi Iosif Keber, foşti ucenici ai profesorului Costin Petrescu (1871-1954)[97]. Astfel, între anii 1958-1965, maestrul Vasile Rudeanu a coordonat lucrările, pentru ca, între 1965-1970, Iosif Keber să finalizeze întregul ansamblu[98]. Nu-i de mirare că, o dată ajuns în Bucureşti (mai 1959)[99], Părintele Arsenie a fost cooptat în echipă, ştiut fiind că între 1933-1938 îl avusese ca profesor la Belle-Arte pe acelaşi Costin Petrescu, sub îndrumarea căruia realizase scena „Mihai Viteazul” de la Ateneul Român[100].
 
Foto 18. Profesorul Costin Petrescu (1871-1954)
 
Pentru pictura din interiorul altarului, maestrului Vasile Rudeanu i-a revenit titlul de „pictor excepţional”. În 1965, când Rudeanu (în urma unei boli grave), va trece la cele veşnice, fuseseră realizaţi 1.300 metri pătraţi, cuprinzând: „pictura din interiorul sfântului altar, interiorul cupolei mari şi arcadele dinspre miazănoapte”[101]. Se pare că majoritatea scenelor au fost executate după modelul unei catedrale din Kiev[102], pe care Patrairhul Justinian o vizitase într-una din misiunile sale în Rusia. Informaţia trebuie însă confirmată de documente. Cert e că, între 1946-1975, Justinian fusese de 11 ori în Rusia, prima oară ca Mitropolit al Moldovei (1946), apoi în calitate de Patriarh[103].
 
Foto 19. Patriarhul Justinian Marina (1901-1977)
 
Contribuţia Părintelui Arsenie Boca la realizarea frescei din altarul Bisericii Sf. Elefterie nu e amintită decât tangenţial în articolele care au abordat acest subiect[104]. E drept că, în perioada 1959-1965, Părintele era asiduu urmărit de Securitate şi, din motive lesne de înţeles, nu s-a dorit recunoaşterea oficială a acestei contribuţii. Astfel, în volumele dedicate înfăptuirilor Patriarhului Justinian („Apostolat social”, vol. I-XII, Bucureşti, 1948-1976), apar numeroase referiri la activitatea unor maeştri precum Costin Petrescu, Vasile Rudeanu, Iosif Keber, Olga Greceanu şi alţii, dar nicio menţiune despre Părintele Arsenie (pe atunci încadrat ca „muncitor pictor” la Atelierele Patriarhiei). Cu ocazia târnosirii bisericii (29 iunie 1971), Patriarhul rememora în câteva fraze realizarea picturii interioare de la Elefterie: „Am găsit atunci [1959] un pictor, Vasile Rudeanu, cu înalte studii de pictură la Paris şi cu un remarcabil talent, pe care l-am obligat să facă întâi pe hârtie pictura sfinţilor şi a scenelor, în mărime naturală, şi apoi să încerce să transpună în fresca din biserică ceea ce executase pe hârtie sau carton. … Şi experienţa a reuşit. Toate tablourile pe care le vedeţi în biserica aceasta au fost văzute, aprobate şi vizate întâi de Patriarh, pentru neschimbare, şi numai după ce Consiliul parohial constata şi încheia un proces verbal că modelele de pe carton aprobate de noi au fost transpuse aidoma în fresca din biserică, se făcea plata. Am ţinut să subliniez aceste lucruri, pentru ca să ştiţi ce opere de artă aveţi în biserica dumneavoastră. Am ţinut să subliniez că dacă aveţi o catapeteasmă unică în ţară şi poate unică în lume, aveţi de asemenea o pictură unică în ţară şi nu ştim dacă nu este unică şi în lumea ortodoxă”[105].  
 
Foto 20. Biserica Sf. Elefterie: interiorul şi absida altarului
 
Şi totuşi. Contribuţia Părintelui Arsenie poate fi probată prin existenţa statelor de plată în arhiva bisericii, prin notele informative aflate la dosarul de urmărire[106], şi mai ales prin recuperarea miraculoasă[107] a proiectului frescei Maicii Domnului cu Pruncul din altarul de la Elefterie. Această schiţă în cărbune, de dimensiuni considerabile, poate fi socotită o realizare excepţională. Astfel „cea mai reuşită pictură religioasă neoclasică în frescă”[108] are la bază proiectul Părintelui Arsenie Boca, smeritul „muncitor pictor” aflat în umbra lui Vasile Rudeanu… Acest lucru face însă cu atât mai dificil de stabilit contribuţia exactă a Părintelui la pictura de la Elefterie, dat fiind că între proiect şi realizarea finală există unele diferenţe stilistice. În ce priveşte scenele din interiorul altarului, ca şi arcadele de deasupra catapetesmei (ale căror decoraţiuni şi medalioane poartă în chip vădit amprenta Părintelui Arsenie), o comisie de specialişti ar putea decela „cât” i-a revenit acestuia din întregul ansamblu. „Piatra de încercare” o constituie însă fresca din absida altarului care, deşi identică sub raport tipologic cu proiectul în cărbune, a suferit unele „ameliorări stilistice” lesne de observat.
 
Foto 21. Schiţa de proiect a frescei Maicii Domnului cu Pruncul
 
Din pictura Părintelui Arsenie Boca nu lipsesc elementele atipice, iar acest lucru e valabil şi pentru fresca Maicii Domnului cu Pruncul. Timp de o jumătate de veac, nimeni nu pare a fi sesizat faptul că veşmântul Pruncului reprezintă o zeghe de deţinut. Abia sugerate, prin dispunerea cutelor şi a umbrelor, gratiile întunecate de pe veşmântul Pruncului pot induce uşor în eroare un privitor neavizat. Doar dacă ne gândim că fresca a fost realizată între anii 1959-1962, lucrurile se mai limpezesc întrucâtva. În perioada 1958-1959, sub regimul lui Gheorghiu-Dej, a început ultimul val de teroare din România comunistă: „După experienţa revoluţiei maghiare din 1956 şi după retragerea Armatei Roşii din România, puterea comunistă de la Bucureşti iniţiază un nou val de persecuţii, menit să împiedice orice manifestare de opoziţie a celor care sperau că plecarea trupelor sovietice ar fi putut slăbi în vreun fel autoritatea partidului unic. Teama lui Dej şi a celor din preajma lui a făcut ca represiunea să capete dimensiuni monstruoase, chiar absurde”[109]. Astfel, în penitenciarele de pe tot cuprinsul ţării vor fi încarceraţi preoţi, intelectuali şi ţărani care s-au opus colectivizării. Ceea ce face din fresca de la Elefterie „o pictură unică în ţară şi în toată lumea ortodoxă”, după expresia Patriarhului Justinian, este mai puţin realizarea artistică propriu-zisă (ce-i drept, întru totul remarcabilă), cât semnificaţia teologică a Pruncului Iisus înveşmântat în zeghe de deţinut… 
 
Foto 22. Biserica Sf. Elefterie: Pruncul Iisus în zeghe
 
„În aceste vremuri, Iisus trebuia să fie în temniţă”, mărturisea Valeriu Gafencu înainte de trecerea sa la Domnul (18 februarie 1952), în penitenciarul din Târgu-Ocna[110]. Preoţii, intelectualii şi ţăranii întemniţaţi de regimul ateu pentru „vina” de a-şi fi iubit Credinţa şi Neamul,resimţeauprezenţa Mântuitorului după gratii ca o necesitate morală: Iisus nu putea fi în altă parte decât acolo, alături de cei ce pătimeau pe nedrept. De aceea, laitmotivul „Iisus în celulă” (Radu Gyr) constituie, mai mult decât o inspirată „figură de stil”, o modalitate de exprimare a unei anumite solidarităţi în suferinţă. De altfel, aşa cum afirmă Scripturile („În temniţă am fost, şi aţi venit la Mine”Matei 25,36), Iisus a fost încarcerat alături de toţi mărturisitorii credinţei (apostoli, martiri sau simpli creştini), care au suferit pentru numele lui. Faptul că informatorii Securităţii n-au înţeles semnificaţia veşmântului lui Iisus, este o evidenţă tulburătoare, care ne demonstrează că abia în anii din urmă „s-a plinit vremea” (Galateni 4,4) pentru ca acest lucru să fie recunoscut şi asumat ca atare. Nimeni altcineva decât Părintele Arsenie (care, la acea dată, avea experienţa închisorii) n-ar fi îndrăznit să transpună într-o frescă monumentală, în perioada aceea de prigoană şi de teroare, un Prunc Iisus înveşmântat în zeghe. Este un curaj care vine nu dintr-o frondă, ci dintr-o putere dumnezeiască. Părintele a vrut să rămână o mărturie în veac, despre acele vremuri cumplite de prigoană. Şi a rămas. Şi va rămâne! 
 
Cu câţiva ani înainte de trecerea sa la Domnul, Părintele Arsenie a zugrăvit în altarul Bisericii Drăgănescu imagini din viaţa unor mărturisitori ai credinţei, care au fost prigoniţi, întemniţaţi sau ucişi pentru Hristos: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Muceniţă Ana, şi, finalmente, Sf. Mucenic Ştefan cel Nou. Aceste scene, ale căror conotaţii autobiografice n-au fost încă pe deplin elucidate, ne lasă să înţelegem că Părintele Arsenie şi-a cunoscut data plecării sale din această lume: „în 28 ale idelor lui Noemvrie” (cuvinte pictate deasupra scenei martiriului Sf. Ştefan cel Nou)[111]. Darul înainte-vederii sale, şi-a aflat astfel confirmarea, o dată cu trecerea sa la Domnul, pe 28 noiembrie 1989…
 
Foto 23. Arsenie Boca (civil) pictând altarul de la Drăgănescu
 
Ajunşi în acest punct, ne-am putea întreba: care a fost ecoul personalităţii Părintelui Arsenie Boca printre români, după evenimentele din decembrie 1989? Unii cercetători au constatat că „deşi este intens promovat şi citat, părintele Arsenie Boca este încă puţin înţeles”[112]. Alţii nu s-au sfiit să vorbească de o „mistificare” a biografiei sale: „Este incontestabil că biografia mistificată a părintelui Arsenie Boca, aşa cum este prezentată în mai toate «cărţile duhovniceşti», i-a făcut de fapt un mare deserviciu. O serie de cititori au devenit, pe bună dreptate, foarte rezervaţi faţă de născocirile consemnate în acele biografii romanţate şi implicit, faţă de persoana părintelui”[113]. Totuşi, trebuie spus că denaturările biografiei Părintelui Arsenie au o istorie destul de veche. Încă din 1945, comisarul Biroului de Siguranţă din Râmnicu-Vâlcea, îşi întocmea referatul în următorii termeni: „Ieromonahul Arsenie Boca este un om de o vastă cultură, un predicator religios de o extraordinară putere de convingere, fiind în acelaşi timp un mistic cu cunoştinţe serioase asupra fachirismului [sic!]”[114]. În 1953, o delaţiune expediată Direcţiei Regionale a Securităţii din Hunedoara îl asocia pe Părintele Arsenie cu gruparea antroposofică din Cluj: „Acest călugăr are «darul clarviziunii» şi după ce a intrat în gruparea antroposofică [sic] a făcut progrese rapide, participanţii la şedinţă au vorbit cu multă admiraţie faţă de acest călugăr”[115]. De altfel, reputaţia de „mag” avea să-l urmărească pe Părintele Arsenie şi după moarte, fiind uneori „revendicat” de către yoghini, bioenergeticieni, radiestezişti, parapsihologi etc. Din nefericire, la această nefastă popularitate au contribuit jurnalişti fără discernământ, scriitori improvizaţi, foşti (sau pretinşi) „ucenici”[116] şi alţii. E cert că nu-i putem considera pe toţi detractori, însă formule „inspirate” de genul: „[Părintele Arsenie Boca a fost un] Zalmoxis al neamului românesc” (IPS Antonie Plămădeală)[117], nu fac decât să perpetueze un mit. 
 
În realitate, spre sfârşitul vieţii, Părintele Arsenie s-a adâncit în el însuşi şi în cel mai autentic anonimat. Însingurarea şi amărăciunea care i-au marcat ultimii ani, transpar şi din cele câteva mărturii ale ucenicilor apropiaţi. Se pare că nostalgia slujirii liturgice l-a urmărit până la moarte: „A trecut la cele veşnice neîmpăcat, pentru că a plecat cu multe taine pe care nu a avut cui să i le dezvăluie. A vrut să slujească Sfânta Liturghie într-un grup restrâns, numai cu obştea mănăstirii Prislop şi n-a primit binecuvântare. N-a putut să slujească. Cred că acolo vroia să dezvăluie celelalte taine”[118]. Amărăciunea acestor rânduri ne face să înţelegem atât dorinţa Părintelui de a nu fi înmormântat la Sâmbăta („Nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta”)[119], cât şi interdicţia expresă de a fi deshumat: „Pecetluit să-mi fie mormântul până la a Doua Venire!”[120]
 
Foto 24. Mormântul de la Prislop al Părintelui Arsenie
 
Şi totuşi! Misiunea propovăduirii, începută de Părintele Arsenie la Sâmbăta de Sus, în urmă cu mai bine de o jumătate de veac, continuă să aducă roade, la mormântul de la Mănăstirea Prislop al sfinţiei sale. Pentru a urmări efectele pe termen lung ale acestei propovăduiri, trebuie însă să înţelegem miza ei reală. Nimeni n-a sesizat mai acut (şi mai just) acest lucru decât Părintele Stăniloae: „De mult ne simţeam datori să scriem în această foaie despre lucrarea duhovnicească ce se săvârşeşte zi de zi la Mănăstirea Brâncoveanu, cu largi şi adânci efecte în viaţa poporului nostru. Într-o foaie ca a noastră, nu se dau numai îndemnuri despre ceea ce ar trebui să se facă în scopul întăririi credinţei, ci se încrestează faptele care ilustrează modul în care trebuie să se lucreze în zilele noastre, şi care pot influenţa astfel asupra altora, preoţi şi credincioşi. (…) Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus nu e loc pitoresc de excursii şi de distracţii înrămate în chenare arhaice, ci mediu de zguduiri sufleteşti înnoitoare, de întâlniri serioase ale sufletelor cu vocea lui Dumnezeu care le obligă la o viaţă scoasă din mocirla inconştienţei şi plăcerilor uşoare. Pe pajiştile mănăstirii şi prin încăperile ei se află zilnic 200-300 de fiinţe omeneşti îngenuncheate pe sub streaşinile ei în rugăciune şi scrutându-şi trecutul de păcate a căror povară nu o mai pot suporta. (…) Cine îi urmăreşte dimineaţa în timpul predicilor Părintelui Arsenie, trecând rând pe rând din starea de încântare pentru frumuseţile duhovniceşti care le sunt dezvăluite, la hohotele de plâns pentru păcatele lor, nu mai poate fi în mod continuu omul care a fost. (…) În ce constă taina acestor impresionante efecte ale lucrării Părintelui Arsenie şi care sunt elementele programului său de lucru? Fără îndoială că mijlocul prin care lucrează Dumnezeu în suflete este cuvântul pe care îl rostim în numele Lui. Dar cuvântul are o eficacitate deplină numai când are acoperirea aurului care este viaţa celui ce-l rosteşte. Atunci e un cuvânt ce se rupe dintr-o fiinţă care a devenit rug al credinţei şi mută focul la auzitori. Despre viaţa Părintelui Arsenie nu e necesar să vorbim, căci asprimea ei e cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt, ci e întreg aşa cum îi este vorba: curat, opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie. Programul Părintelui Arsenie? Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte, este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox. La noi credeau mulţi că tradiţia răsăriteană, cu duhul ei de înfrânare, e prin definiţie ceva pasiv, lipsit de forţă. Cine vrea să vadă gâlgâitul vieţii celei mai cuceritoare şi forţa cea mai copleşitoare, n-are decât să meargă la Sâmbăta de Sus. Predica de la Sâmbăta de Sus are ca obiect principal combaterea păcatului prin trezirea gândului la prezenţa vie a lui Hristos. De aceea treapta în care culminează pregătirea pelerinului este mărturisirea. Te minunează acuta sensibilitate faţă de povara insuportabilă a păcatului ce se trezeşte în oameni la Sâmbăta. Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticei şi al disciplinei răsăritene. Hristos lucrează numai prin Sfintele Taine şi în Biserică. Fiecare credincios e obligat să rămână între semenii săi, rugându-se pentru ei, crezând pentru ei, fiind răspunzător pentru ei. Orice individualism sau mândrie dornică de afişaj, de nuanţă sectară, este lovit în cap. Smerenia şi puritatea vieţii sunt condiţiile sau mai bine zis condiţia neapărată a mântuirii. Ne este imposibil să redăm măcar schematic toate laturile propovăduirii de la Sâmbăta de Sus. Ţinem doar să mai accentuăm importanţa naţională pe care o are lucrarea de acolo”[121].
 
Foto 25. Un propovăduitor al credinţei: Părintele Arsenie Boca
 
Cuvintele Părintelui Stăniloae, încă atât de vii, ne revelează dimensiunile reale ale propovăduirii creştine a Părintelui Arsenie Boca. Mesajul său către neamul românesc nu poate fi altul. Trezirea conştiinţelor spre o viaţă autentic înduhovnicită – misiunea dintotdeauna a profetului – e condiţionată de recunoaşterea şi asumarea acestei moşteniri spirituale copleşitoare. Zecile de mii de pelerini care ajung în fiecare an la Prislop cunosc deja acest lucru. Însă moştenirea Părintelui Arsenie Boca trebuie înţeleasă în contextul unei întregi generaţii, al cărei simbol-testament e zugrăvit în absida altarului de la Sf. Elefterie. Părintele Justin Pârvu, unul dintre ultimii supravieţuitori ai închisorilor comuniste, ne avertiza trist: „Vai de neamul care nu îşi cinsteşte martirii!” Astfel, renaşterea noastră ca neam e condiţionată de conştientizarea deplină a jertfei „generaţiei răstignite”. Această recunoaştere şi această asumare pot şi trebuie să înceapă cu Părintele Arsenie Boca. 
 
Nota bene: doresc să mulţumesc Ierom. Neofit şi lui Florin Caragiu pentru bunăvoinţa de a publica acest material în revista Sinapsa (nr. VI/noiembrie 2010). Un cuvânt de recunoştinţă şi lui Eugen Costache (Biblioteca Academiei) pentru ajutorul oferit în prelucrarea imaginilor.
 
Foto: 1,3,7,8,11,25 © Mănăstirea Brâncoveanu; 2 © Irinel Cârlănaru; 4 © Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; 5 © Mişcarea Naţional-Creştină; 6 © Ziarul Lumina; 9 © Foaia naţională.ro; 12,14,23 © PS Daniil Stoenescu; 13 © Editura Humanitas; 10,15 © Arhiva proprie; 16,21 © Pr. Lucian Răzvan Petcu; 17,22 © Pr. Mihai Florin Dragomir; 18 © Biblioteca Academiei; 19 © Biserica Română din Freiburg; 20 © Cristian Drossu; 24 © Florentina Rădulescu
 

[1] Cuvinte reţinute de Pr. Petru Boldor, apud *** Părintele Arsenie Boca. Mare îndrumător de suflete din secolul XX. O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 22.
[2] Rugul aprins, Sibiu, 2002, pp. 109-110.
[3] Apud Augustin PĂUNOIU, Arsenie Boca, pictorul de suflete, în Ziarul Lumina, 7 decembrie 2008, disponibil on-line la http://www.ziarullumina.ro/articole;1405;1;17339;0;Arsenie-Boca-pictorul-de-suflete.html accesat la 29 septembrie 2010. Părintele Lucian Petcu este actualmente parohul Bisericii Drăgănescu, singura biserică pictată în întregime de Părintele Arsenie Boca.
[4] Cuvinte reţinute de Lucia Chima din Şinca Veche, reproduse în antologia Noi mărturii despre Părintele Arsenie Boca (II), Editura Agaton, Col. „Ortopraxia”, Făgăraş, 2005, p. 68.
[5] Referinţe: Pr. Teofil Părăian „… [Eu] consider că Părintele Arsenie Boca a fost cel mai de vârf, culmea vieţuitorilor şi propovăduitorilor în contemporaneitatea noastră”, apud *** Părintele Arsenie Boca…, op. cit., p 209. De asemenea, PS Daniil Stoenescu: „Părintele Arsenie a fost un om excepţional, un om extraordinar, un om al lui Dumnezeu, un mare părinte al Bisericii noastre. Pentru mine personal, cel mai mare din veacul nostru şi din vremea noastră” (ibidem, p. 192). Publicistul creştin Răzvan Codrescu este de aceeaşi părere: „[C]ea mai de seamă figură duhovnicească din România secolului XX”, în „Anul Arsenie Boca”, disponibil on-line la http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/01/anul-arsenie-boca.html accesat la 25 septembrie 2010.    
[6] Expresia „mişcarea de la Sâmbăta” îi aparţine IPS Antonie Plămădeală (1926-2005), care, în volumul citat, face referire la cele trei mari mişcări de spiritualitate românească din veacul XX: mişcarea de la Antim, mişcarea de la Sâmbăta şi mişcarea de la Slatina-Sihăstria. Cf. op. cit., p. 100.
[7] Ioan Gânscă: „… [D]intre toate mormintele duhovnicilor români, mormântul Sfinţiei Sale este cel mai căutat, devenind unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj, la care merg creştini din toată ţara, an de an tot mai mulţi”. Cf. *** Părintele Arsenie Boca…, op. cit., p. 214. Acelaşi fenomen se repetă şi în alte locuri marcate de trecerea Părintelui Arsenie, cum ar fi Drăgănescu.
[8] Cuvinte reţinute de PS Daniil Stoenescu, reproduse în antologia Mărturii despre Părintele Arsenie Boca (I), Editura Agaton, Col. „Ortopraxia”, Făgăraş, 2004, p. 123. 
[9] Cazul profetului Ieremia care, după ce a asistat la dărâmarea Ierusalimului şi la luarea în robie a poporului evreu, a murit în surghiun (cf. Pr. Prof. Dr. Nicolae Ciudin, Studiul Vechiului Testament. Manual pentru seminariile teologice, EIBMBOR, ediţia a II-a, Bucureşti, 2002, pp. 187-188).
[10] Actul de înlăturare a Părintelui Arsenie din Mănăstirea Prislop, sub acuzaţia de „activitate ce dăunează intereselor bisericeşti” (!), era nu numai abuziv ci şi necanonic: „P.S. Episcop Andrei [Magieru], în momentul redactării actelor de referinţă, nu era în măsură de a iscăli valid”, cf. Hotărârea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Timişoarei din 9 noiembrie 1998, apud Ieromonah Arsenie BOCA, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 2003, ed. a IV-a, îngrijită de Monahia Zamfira Constantinescu şi de Pr. Simon Todoran, pp. 346-347.
[11] IPS Antonie PLĂMĂDEALĂ, op. cit., p. 108: „Tot în momentele acelea se întâmpla în România şi apariţia [unor] persoane pline de har care să contribuie la aceeaşi pregătire de intrare, în lunga perioadă de întuneric. Unul dintre aceştia a fost Pr. Arsenie Boca de la mânăstirea Sâmbăta”.
[12] Autobiografie olografă a Părintelui Arsenie Boca, scrisă în arestul Siguranţei la 17 iulie 1945, în AMJDIM, fond Penal, dosar 21342, f. 13-14, apud George ENACHE, Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România, Editura Partener, Col. Biserica Ortodoxă în Dosarele Securităţii (4), Galaţi, 2009, p. 94.
[13] Într-o scrisoare-document, reprodusă în facsimil în Cărarea Împărăţiei, op. cit., p. 331.
[14] Raport din 26 august 1946 al Inspectoratului de Poliţie Braşov, în AMJDIM, fond Penal, dosarul nr. 21342 ff. 145 r.-v., apud Cristian VASILE, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, Editura Curtea Veche, Col. Istoria Timpului Prezent, Bucureşti, 2005, p. 108.
[15] Sub suspiciunea că îi ajută pe luptătorii anticomunişti din munţi. Vezi şi Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în percepţia poliţiei politice din România, în vol. colectiv CNSAS, Arhivele Securităţii, Editura Nemira, Col. Biblioteca de Istorie, Bucureşti, 2004, p. 215. Mărturia lui Ion Gavrilă Ogoranu: „Părintele Arsenie Boca i-a ajutat direct pe luptătorii din Rezistenţa făgărăşeană în anii 1945-1948, moral şi material; cu sprijinul său s-au ţinut aici [Sâmbăta] în anul 1947, consfătuirile ce au dus la o unitate de luptă a tuturor forţelor anticomuniste din ţară”, în Puncte Cardinale, nr. 2/62, 1996, p. 15, apud *** Părintele Arsenie Boca…, op. cit., p. 23.
[16] Aşa consideră Adrian Nicolae Petcu, ibidem, p. 224.
[17] Cf. ibidem, p. 225, n. 58.
[18] Cf. ibidem, p. 224. 
[19] 23 septembrie 1950, Arad, Referat al împuternicitului de culte, Paul Madincea, cu privire la viaţa monahală de la Mănăstirea Prislop, apud George ENACHE, Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în atenţia…, op. cit., pp. 99-100.     
[20] Deşi, oficial, misiunea de propovăduire încetează în 1959, anul expulzării din Mănăstirea Prislop, ea nu va înceta, practic, decât o dată cu moartea Părintelui Arsenie. 
[21] Cf. Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în percepţia…, în Arhivele… op. cit., p. 207.
[22] Cf. George ENACHE, Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în atenţia…, op. cit., p. 83. Cererea va fi aprobată la 7 octombrie 1989 (ibidem).
[23] Cf. ibidem, pp. 206-207.
[24] Cf. ibidem, pp. 231-235, 250-252.
[25] „Fost simpatizant al Mişcării Legionare, acesta a încercat să pună în aplicare programul Partidului Comunist în domeniul religios. El trebuia să capteze pe preoţii ortodocşi şi să-i dirijeze de la partidele istorice către «partidele democratice», în special «Frontul Plugarilor» şi «Uniunea Patrioţilor», transformată ulterior în «Partidul Naţional Popular»”, cf. George ENACHE, Adrian Nicolae PETCU, Patriarhul Justinian şi Biserica Ortodoxă Română în anii 1948-1964, Editura Partener, Col. Biserica Ortodoxă în Dosarele Securităţii (1), Galaţi, 2009, p. 25.
[26] Cf. Cristian VASILE, Biserica Ortodoxă Română…, op. cit., p. 65. 
[27] AMJDIM, fond Penal, dosarul nr. 21342, ff. 6-7, apud Cristian VASILE, op. cit., pp. 67-68.
[28] Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în percepţia…, în vol. Arhivele…, op. cit., p.216.
[29] Declaraţie din arestul Siguranţei Făgăraş, 16 iunie 1948, dosar informativ 2637/1, p. 308-313, apud Vasile MANEA (editor), Părintele Arsenie Boca, obiectivul „Bratu”, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2009, p. 74. 
[30] Apud ibidem, p. 72. 
[31] „… [M]otivele de arestare erau selectate aleatoriu din masa de acuzaţii”, consideră George ENACHE şi Adrian Nicolae PETCU, în Părintele Arsenie Boca în atenţia…, op. cit., p. 44.
[32] Cf. ibidem, p. 60.
[33] Ibidem, p. 61.
[34] ACNSAS, fond Informativ, dosar 6237, vol. 2, f. 35, apud ibidem, p. 62. 
[35] George ENACHE, Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în atenţia…, op. cit., p. 63.
[36] ACNSAS, fond Informativ, dosar 6237, vol. 3, ff. 228, 330, apud Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în percepţia…, în vol. Arhivele…, op. cit., p. 269.
[37] ACNSAS, fond Informativ, dosar 2710, f. 20, apud George ENACHE, Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în atenţia…, op. cit., p. 83.
[38] Formularea îi aparţine Pr. prof. Ion BUGA, Minipatrologie contemporană, Editura Symbol, Bucureşti, 1994, p. 209.
[39] Cf. Arhim. Ioanichie BĂLAN (editor), Omagiu memoriei Părintelui Dumitru Stăniloae, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, p. 148.
[40] Pentru o idee generală asupra activităţii Părintelui Arsenie în Bucureşti vezi articolul meu „Privirea veşniciei. Pictura Părintelui Arsenie Boca”, în revista Lumea credinţei, septembrie 2007, pp. 9-13 şi disponibil on line pe blogul personal http://alexandruvalentincraciun.wordpress.com/
[41] Arhim. Teofil Părăian, apud *** Părintele Arsenie Boca…, op. cit., p. 199. PS Daniil STOENESCU, editorul unor texte inedite ale Părintelui Arsenie, descrie acest manuscris: „«Filocalia de la sfântul Munte», [a fost] scrisă… după originalul stareţului Antipa Dinescu, de la schitul românesc Prodromul. … Având aproximativ dimensiunile viitoarei ediţii a Filocaliei româneşti, tipărite în traducerea părintelui Stăniloae, «Filocalia de la sfântul Munte» a Părintelui Arsenie … numără 382 de pagini împodobite de scrisul curat, mărunt şi inconfundabil al sfinţiei Sale. … Manuscrisul poartă, la început şi la sfârşit, două peceţi în limba greacă ale conducerii sfântului Munte, fără de care, acest manuscris n-ar fi putut ajunge în ţară, precum şi trei ştampile ale sfintei Mânăstiri de la Sâmbăta de Sus”, în vol. Părintele Arsenie: «Omul îmbrăcat în haină de in» şi «Îngerul cu cădelniţă de aur», Sinaia, 2008, p. 88.
[42] Cf. *** Părintele Arsenie Boca…, op. cit., p. 16.
[43] „Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor Părinţi cari arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi”, volumul I, ediţia II, tradusă din greceşte de Prot. stavr. Dr. Dumitru STĂNILOAE, profesor la Academia teologică „Andreiană”, Sibiu, 1947, prefaţa, XI.
[44] Ibidem, XI-XII.
[45] „Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor Părinţi cari arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi”, volumul II, Maxim Mărturisitorul: Cuvânt ascetic, Capete despre Dragoste, Capete teologice, Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, Tâlcuire la Tatăl nostru; traducere, introducere şi note de Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, profesor la Academia teologică „Andreiană”, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1947, apud APOLOGETICUM, ediţie electronică, 2005, (format PDF), p. 6, link www.angelfire.com/space2/carti accesat la 29 septembrie 2010. 
[46] „Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor Părinţi cari arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi”, volumul III, Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Ediţia I, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1948, dedicaţie, apud Cărarea Împărăţiei, op. cit., p. 335.
[47] Apud ibidem.
[48] „Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor Părinţi cari arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi”, volumul IV, tradusă din greceşte de Prot. stavr. Dr. Dumitru STĂNILOAE, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1948, prefaţă, p. VII.
[49] Vezi Prefaţa traducătorului la ediţia a II-a a primelor patru volume din Filocalie, Editura Harisma, Bucureşti, 1994, reprodusă de APOLOGETICUM, Filocalia, volumul III, ediţie electronică, 2005, (format PDF), pp. 3-5, link www.angelfire.com/space2/carti accesat la 29 septembrie 2010.
[50] Interviu apărut (fragmentar) în Revista Veghea, editată de Asociaţia Cristiana, anul I, nr. I-II, Braşov, 2008, p. 3. În mod surprinzător, lipsesc referirile la Pr. Arsenie Boca, existente doar on line pe blogul revistei http://vlad-mihai.blogspot.com/2010/03/interviurile-veghea-foto-inedite.html accesat la 28 septembrie 2010.
[51] Cf. ibidem.  
[52] „Lumina faptei din lumina cuvântului”: Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, ediţia a doua, revăzută, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, 443 p.
[53] Vezi de ex. Cristian VASILE, Biserica Ortodoxă Română…, op. cit., p. 12: „Evident, uneori memorialistica recurge la exagerări sau afirmaţii discutabile şi nici lucrarea domnei Ligia Ionescu Stăniloae nu este scutită de acest «păcat»”. De asemenea, articolul lui George ENACHE, „Arestarea şi condamnarea părintelui Dumitru Stăniloae”, în vol. Ortodoxie şi putere politică în România contemporană, Editura Nemira, Col. Biblioteca de Istorie, Bucureşti, 2005, p. 5, n. 1: „Frumuseţea, forţa cărţii dar şi limitele ei, provin din faptul că Lidia Ionescu Stăniloae recurge exclusiv la amintirile personale, construind un Dumitru Stăniloae aşa cum l-a cunoscut şi perceput familia, de care teologul a fost extrem de legat. Mai puţin conturate sunt unele aspecte ale activităţii sale, la care familia nu a avut acces sau a fost mai puţin interesată, şi unde documentele sunt cele chemate să împlinească tabloul”. 
[54] Cf. Lidia Ionescu STĂNILOAE, Lumina faptei…, op. cit., p. 141.
[55] În articolul meu Privirea veşniciei…, art. cit.,pp. 9-13, sunt informaţii cu privire la activitatea lui Zian Boca la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.
[56] Lidia SĂTNILOAE, op. cit., p. 234.
[57] Ibidem.
[58] Ibidem, p. 233.
[59] Ibidem.
[60] Apud Cărarea Împărăţiei, op. cit., p. 347.  
[61] Apud *** Părintele Arsenie Boca…, op. cit., p. 114.
[62] Apud ibidem, p. 156.
[63] Apud ibidem, p. 115.
[64] Apud ibidem, p. 114.
[65] Cf. Lidia STĂNILOAE, op. cit., p. 45.
[66] „Cărarea Împărăţiei”, op. cit.; „Cuvinte Vii”, Deva, 2006 (predici scrise între 1946-1950), 354 p.; „Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie” editate de PS Daniil STOENESCU, sub titlul: Părintele Arsenie: «Omul îmbrăcat în haină de in»…, op. cit., 508 p. Vezi de asemenea, albumul editat şi comentat de PS Daniil STOENESCU: „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti”, Deva, 2005, 212 p.
[67] Declaraţie dată de Părintele Arsenie Boca la 14 iunie 1948, Dosar informativ 2637/1, pp. 308-313, apud Vasile MANEA (editor), Părintele Arsenie Boca…, op. cit., p. 72.
[68] ApudVasile MANEA (editor), op. cit., p. 7.
[69] 6 februarie 1965, Notă informativă a sursei „Florică”, despre viaţa călugărească a Părintelui Arsenie Boca, ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637/1, f. 143-144, apud George ENACHE, Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în atenţia…, op. cit., p. 108. 
[70] ApudAdrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în percepţia…, în vol. Arhivele…, op. cit., p. 223.
[71] Apud *** Părintele Arsenie Boca…, op. cit., p. 30.
[72] Cf. Cărarea Împărăţiei, op. cit., p. 332.
[73] Lidia STĂNILOAE, op. cit., p. 234.
[74] ACNSAS, fond Informativ, dosar 2710, f. 9-9v, apud George ENACHE, Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în atenţia…, op. cit., p. 110. 
[75] Cf. PS Daniil STOENESCU, Părintele Arsenie: „Omul îmbrăcat în haină de in”…, op. cit., p. 488.
[76] Cf. Hotărârea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Timişoarei din 9 noiembrie 1998, apud Cărarea Împărăţiei, op. cit., pp. 346.
[77] Hotărârea…, apud Cărarea Împărăţiei, op. cit., p. 347.
[78] Apud ibidem, p. 331. 
[79] Este vorba despre lucrările lui Sorin Dumitrescu: Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc, Editura Anastasia, Bucureşti, 2001, 414 p, respectiv Noi şi Icoana / 31 + 1 iconologii pentru învăţarea icoanei, Fundaţia Anastasia, Bucureşti, 2010, 715 p.
[80] Vezi de ex. Noi şi Icoana…, op. cit., pp. 516-533. Pentru aceeaşi tipologie, Chivotele…, op. cit., p. 241 ş. u.
[81] Pentru analiza acestor tipologii în spaţiul rusesc vezi Karl Christian FELMY, Dogmatica experienţei eclesiale. Înnoirea teologiei ortodoxe contemporane, Editura Deisis, Sibiu, 1999, pp. 118-134.
[82] Cf. Noi şi Icoana…, op. cit., „Stilul iconic şi modalităţile canonice de reproducere a realismului eshatologic” pp. 144-158.
[83] Vezi şi articolul Ierom. NEOFIT, revista Sinapsa, nr. V/2010, unde subiectul e tratat între pp. 114-130. Iată o posibilă concluzie: „Este evident că icoanele «simbolico-eshatologice» nu pot rămâne în Biserică în afara Chipului Dogmatic, ca atare, o «figurare anticipată a eonului eshatologic», nu poate ocoli, exclude, contrazice, implicit sau explicit, Întruparea Cuvântului” (ibidem, p. 125).
[84] Cf. Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină…, op. cit., pp. 18-19.
[85] Ibidem, p. 22. 
[86] Cf. PS Daniil STOENESCU, Biserica de la Drăgănescu…, op. cit., p. 144.
[87] De aceeaşi părere e şi Pr. Lucian Răzvan Petcu, parohul Bisericii Drăgănescu: „Cred că este unică această icoană” (apud Daniela Cârlea ŞONTICĂ, Pictura profetică de la Drăgănescu, Jurnalul Naţional din 5.04.2009, disponibil on line la http://www.jurnalul.ro/stire-martorii/pictura-profetica-din-biserica-draganescu-503375.html accesat la 29 septembrie 2010).
[88] PS Daniil STOENESCU, Biserica…, op. cit., p. 176. Tot PS Daniil consideră această scenă „mesajul ecumenic şi testamentar al Părintelui [Arsenie]”, cf. Părintele Arsenie: „Omul îmbrăcat în haină de in”…, op. cit., p. 91.
[89] Ibidem.
[90] Chivotele lui Petru Rareş…, op. cit., cap. „Vedenia asupra Înfricoşatei Judecăţi a Sfântului Nifon – cheie a decriptării imagisticii programului iconografic exterior şi a identificării modelului ceresc al chivotului rareşian”, pp. 87-223.
[91] Ibidem, p. 337.
[92] Biserica de la Drăgănescu…, op. cit., p. 55.
[93] Ibidem, p. 56.
[94] Dosarul informativ probează activitatea Părintelui Arsenie la Biserica Sf. Elefterie până în anul 1962 inclusiv (vezi Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în percepţia…, în vol. Arhivele…, op. cit., pp. 257), ceea ce nu înseamnă că nu e posibil ca Părintele să fi pictat acolo până în 1965, anul morţii pictorului principal, Vasile Rudeanu. 
[95] Documentele atestă că, în perioada realizării frescei, Pr. Arsenie era supravegheat de Securitate. Vezi Adrian Nicolae PETCU, art. cit., în vol. Arhivele…, op. cit., p. 260, de unde aflăm că în anul 1962 Părintele era supravegheat de fratele unuia dintre pictorii de la Elefterie. Vezi de asemenea Pr. Nicolae STREZA, Mărturii despre Părintele Arsenie, Editura Credinţa strămoşească, Iaşi, 2005, Cap. VII: „Părintele Arsenie lucrează la Biserica Sf. Elefterie din Bucureşti”,pp. 170-173.
[96] Cf. Ştefan MĂRCULEŢ, Biserica „Sfântul Elefterie” din Bucureşti are o catapeteasmă unică în ţară, articol apărut în Ziarul Lumina, 15 decembrie 2007, p.4, disponibil on line la http://www.ziarullumina.ro/articole;1405;1;4929;0;Biserica-Sfantul-Elefterie-din-Bucuresti-are-o-catapeteasma-unica-in-tara.html accesat la 29 septembrie 2010.
[97] Cf. Ştefan MĂRCULEŢ, art. cit., p. 5.
[98] Cf. Florian BICHIR, interviu realizat cu Pr. Valer Ulican, în Bucureşti: vechiul şi noul Elefterie, revista Lumea credinţei, decembrie 2005, p. 21.
[99] Cf. *** Părintele Arsenie Boca…, op. cit., p. 231, n. 51.
[100] Cf. Pr. prof. Teodor BODOGAE, În amintirea Părintelui Arsenie, Telegraful român, nr. 2-4/1990, p. 4.
[101] Cf. Florian BICHIR, art. cit., p. 20-21.
[102] Cf. Ştefan MĂRCULEŢ, art. cit., p. 5.
[103] Cf. Pr. icon. stravr. Constantin PÂRVU, Patriarhul Justinian: mărturii, fapte şi adevăr, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 218. 
[104] De regulă, activitatea din Bucureşti a Părintelui Arsenie e tratată superficial, chiar şi în articolele de dată recentă. Vezi Augustin PĂUNOIU, art. cit.: „Aici [Bucureşti] este angajat la Biserica «Sfântul Elefterie» ca pictor secund, iar în 1961 a fost angajat la atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor”. Articolele mai vechi, nu fac nicio referire la acest aspect.
[105] Patriarhul JUSTINIAN, Apostolat social, Bucureşti, 1973, pp. 55-56, apud Dr. George STAN, Părintele Patriarh Justinian Marina, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 179.
[106] De pildă, nota agentului Ionescu Ion, care semnala, la 10 ianuarie 1962, că „[Arsenie Boca] lucrează foarte puţin şi în schimb – sub motiv că spovedeşte (deşi nu mai e preot şi nu aparţine de biserica Elefterie) are convorbiri îndelungate în biserică cu diferite persoane”, ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 225-226, apud George ENACHE, Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în atenţia…, op. cit., p. 69. 
[107] Proiectul în cărbune a fost salvat de actualul paroh al Bisericii Drăgănescu, Pr. Lucian Răzvan Petcu, înainte de a fi aruncat în foc o dată cu sulurile de hârtie gasite în podul bisericii.
[108] Cf. Ştefan MĂRCULEŢ, art. cit., p. 5.
[109] Cf. George ENACHE, „Arestarea şi condamnarea părintelui Dumitru Stăniloae”, în op. cit., pp. 435-436.
[110] Cf. Ioan IANOLIDE, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, Bucureşti, 2006, p. 226. Această mărturisire constituie, în opinia lui Ianolide, un „Testament pentru cei apropiaţi”(ibidem).  
[111] Cf. PS Daniil STOENESCU, Biserica de la Drăgănescu…, op. cit., p. 28.
[112] Cf. George ENACHE, Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în atenţia…, op. cit., p. 88. 
[113] Cf. Vasile MANEA (editor), Părintele Arsenie Boca…, op. cit., pp. 9-10.
[114] AMJDIM, fond Penal, dosarul nr. 21 342, ff. 6-7, apud Cristian VASILE, op. cit., p. 67.
[115] ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 3, f. 319, apud Adrian Nicolae PETCU, Părintele Arsenie Boca în percepţia…, în vol. Arhivele…, op. cit., p. 250.
[116] Pentru un caz emblematic-patologic de denaturare a biografiei Părintelui Arsenie Boca în zilele noastre, vezi articolul meu: „Nemaiauzitele povestiri ale Eugeniei Ziana despre Părintele Arsenie Boca”, inedit, disponibil on line pe blogul meu http://alexandruvalentincraciun.wordpress.com/
[117] Apud *** Părintele Arsenie Boca…, op. cit., p. 199.
[118] Gheorghe Silea din Sâmbăta de Sus, apud Mărturii… (I), op. cit., p. 117.
[119] Apud *** Părintele Arsenie Boca…, op. cit., p. 219.
[120] Apud nota ediţiei, Cărarea…, op. cit., p. 344.
[121] „Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu”, în Telegraful Român, 8 august 1943, Sibiu, pp. 1-2, apud *** Părintele Arsenie Boca…, op. cit., pp. 19-22.
(Sursa: https://alexandruvalentincraciun.wordpress.com/2010/10/25/parintele-arsenie-boca-si-locul-sau-in-spiritualitatea-romaneasca-o-smerita-reconsiderare-2/)
 
Nota redacţiei: Articolul de mai sus înlocuieşte vechiul articol scris de Gomboş Stelian deoarece acesta conţinea pasaje întregi copiate din acest articol! Ne cerem iertare autorului Alexandru Valentin Crăciun şi cititorilor, pe care îi rugăm să ne semnaleze în continuare astfel de incidente.
 



BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Monografia unui destin - Elena Tănase
     Când primul strigăt al vieţii se face auzit, suntem fericiţi, împliniţi si dornici de a ocroti micuţul abia venit pe lume. In acele momente nu bănuieşti ce "surprize" te aşteaptă, cat de lin sau de abrupt este drumul vieţii. Aparent suntem egali in momentul naşterii, goi, dornici de a trai, de a oferi dragoste si sprijin celor din jur.
     Orice femeie îşi doreşte sa devina "mamă", un rol dificil, minunat, uneori tensionat, cu multe sacrificii. Lumea te caracterizează încă de la început, reuşind de cele mai multe ori sa-si pună amprenta asupra ta.
E laşă, ipocrită, fără remuşcări.
      Viata este minunata când ai o familie reuşită, cu copii sănătoşi - visul fiecărui soţ/soţie. Când intr-o familie apare un copil cu dizabilităţi, viata parca sta in loc, cei din jur te ocolesc, te marginalizează. Poţi deveni un singuratic, care-si plânge de mila, un las care nu poate înfrunta realitatea sau un campion al destinului. Nu suntem pregătiţi pentru aceste şocuri care ne marchează existenta. Aşa s-au petrecut lucrurile si cu mine acum 24 de ani, când l-am născut pe al doilea copil, Teodor, care prezenta Sindromul Down. Această anomalie genetica se caracterizează prin prezenta unui cromozom in plus faţă de normal, care atrage după sine întârziere psihomotorie, retard intelectual. Trăim intr-o societate mută si surdă la problemele de adaptare, de socializare, de educare a unei persoane cu dizabilităţi. Nu ştiu de ce oamenii iţi întorc spatele, te evita de parc-ai fi râios. Când avem nevoie de consiliere, de sprijin moral, cei din jur se eschivează devenind indiferenţi. Daca te-ai născut cu o dizabilitate, nu eşti "perfect" ca toţi ceilalţi, nu poţi avea rezultate si performante deosebite, eşti ignorat. Cine permite acestor oameni să facă legea, sa dicteze reguli nescrise, sa-i umilească pe cei aflaţi in suferinţă?
      Poţi deveni un om cu dizabilităţi fie prin naştere, fie in orice moment al vieţii. Atunci pătrunzi intr-o lume noua, fără drepturi, plina de abuzuri, de suferinţă si un viitor incert. E nevoie de multa lupta, de multa răbdare, ambiţie si dragoste de mama pentru a te echilibra si a încerca sa-ti găseşti un loc pe pământ. Nu eşti acceptat la grădiniţă, la şcoală, nu poţi juca fotbal cu prietenii, nu te poţi bucura de toate drepturile pe care le au toţi oamenii.
     Cine sunt oamenii cu Sindrom Down?
     Dam la o parte perdeaua imaginara a societăţii si descoperim o lume fara minciuna, răutate, laşitate, lăcomie, perfidie, invidie. Sunt persoane care au sufletul invadat de iubire, de afecţiune fata de cei din jur, de blândeţe, delicateţe. Sunt veseli, mereu cu zâmbetul pe buze, docili, ascultători, cu o inima mare. Aceşti oameni "deosebiţi" sunt modeşti, ei se mulţumesc cu puţin, nu aspira la averi, la o viata luxoasa. Ei se mulţumesc daca le treci pragul, le oferi un zâmbet, o strângere de mana, o clipa din timpul tău liber.
     Lumea ar deveni mai buna daca si-ar întoarce privirea spre oamenii cu dizabilităţi, daca s-ar preocupa de integrarea lor in societate, de educaţia si recuperarea lor. Sa nu uitam ca nimeni nu e mai presus decât ceilalţi, iar in fata lui Dumnezeu toţi suntem egali.
     Fiul meu, Teodor a reuşit să tindă spre normalitate, e fericit alături de oamenii cu dizabilităţi din Asociaţia pe care am format-o pentru ei. Este nevoie de sprijinul celor din jur, de colaborare, de dorinţa de a oferi ceva unor oameni speciali.
     Indiferent de zestrea genetica a fiecăruia, este loc in lume pentru toţi. Trebuie sa preţuim lucrurile simple, aparent banale: lumina soarelui, mirosul fanului proaspăt cosit, zumzetul pădurii, liniştea nopţii, nisipul fin al plajei, vraja primului sărut.
     Numai aşa ii vom înţelege pe oamenii cu dizabilităţi, care sunt privaţi uneori de aceste lucruri minunate. Sa le întindem mana, sa-i acceptam in cercul nostru de prieteni, sa-i ajutam sa aspire la lucruri noi, sa se cunoască mai bine, sa-si învingă temerile, suferinţa, timiditatea, durerea.
     Prin multa munca, ambiţie, răbdare, dar mai ales dragoste, am reuşit să obţin rezultate remarcabile cu fiul meu, TEODOR. El a reuşit sa obţină o diploma de 11 clase de la SCOALA PROFESIONALA, SCRIE, CITESTE, FOLOSESTE CALCULATORUL, FACE CUMPARATURI, Practica SPORTUL, este campion SPECIAL OLYMPICS si PARALIMPIC la atletism si aruncarea mingii de oină, este „preşedinte onorific” al ASOCIATIEI‚ „DAI O SANSA” – CENTRUL DE ZI „SF.TEODOR” ALEXANDRIA – TELEORMAN [înfiinţată pentru fiul meu, TEODOR si toţi copiii cu dizabilităţi  care doresc să ne treacă pragul], a devenit ipodiacon la BISERICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI din ALEXANDRIA .
     Participa cu drag, alături de mine, la educarea, socializarea, şcolarizarea copiilor cu dizabilităţi din Asociaţia noastră .PRIN TOT CEEA CE A REALIZAT, INCEARCA SA TINDA SPRE NORMALITATE, SA PARTICIPE ALATURI DE PRIETENII SAI LA VIATA SOCIALA A ORASULUI NOSTRU .
     E important sa cunoaştem tradiţiile populare, sa le descoperim, sa le însuşim .
    Un popor fără tradiţii, e un popor fără identitate. Persoanele cu dizabilităţi si-au însuşit dansuri populare, cunosc obiceiurile neamului, confecţionează obiecte tradiţionale .
     E important sa ne îndreptăm atenţia spre persoanele in dificultate, sa ne rugam pentru ele, sa le oferim un stop din timpul si atenţia noastră, un zâmbet, o vorba blândă .
     „Una dintre cele mai mari boli pe lumea asta, este sa nu însemni nimic pentru nimeni! spunea maica Tereza.
 
Cineva drag mie amintea: „Dacă ii judeci pe oameni, nu mai ai timp să-i iubeşti!
ELENA TANASE, ALEXANDRIA, JUD. TELEORMAN



Evenimente, Apeluri, Promoții
Rugăminte către familia ortodoxă
     De la o vreme, primim tot mai multe telefoane din oraşe răspândite în întreaga ţară. Tineri sau mai vârstnici, femei şi bărbaţi ne roagă să facem ceva pentru ca revista "Familia ortodoxă" să poată fi găsită din nou şi în chioşcurile sau hipermarketurile din oraşele respective. Dar oare faptul că eforturile noastre nu-şi ating ţinta, aducând mângâierea cuvântului lui Dumnezeu unde acesta este aşteptat şi căutat, nu ne frământă şi îndurerează cel puţin tot atât de mult?…
     Din păcate, lucrurile depind într-o măsură destul de mică de noi. Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru ca revista să fie găsită pe piaţă, chiar dacă asta a însemnat pentru noi să o livrăm timp de peste opt luni de zile celor mai mari distribuitori din România fără a primi nici un ban în toată vremea aceasta. Amânaţi continuu cu plata, de la o lună la alta, am tot nădăjduit că vom primi totuşi banii, până când societăţile respective au intrat în faliment ori s-au declarat incapabile de plată. Că a fost doar o inginerie financiară sau chiar s-au confruntat, la rândul lor, cu probleme financiare – ştie numai Dumnezeu. Pentru cei care câştigă din publicitate mai mult decât din vânzări, falimentul unor astfel de firme nu este chiar o dramă. Pentru ei, e important ca publicaţia să ajungă pe piaţă, ca să-şi poată lua banii pe reclame. În cazul nostru însă, nepublicând niciodată nici un material publicitar, problema se pune cu totul altfel. Şi astfel, necazul nostru este nu numai că nu reuşim să găsim alţi distribuitori care să ducă revista în hipermarketuri şi în chioşcurile de peste tot, dar am ajuns şi într-o situaţie extrem de delicată din punct de vedere financiar. Numai Bunul Dumnezeu ştie cum vom mai putea scoate în continuare revista.
     Vă rugăm, bunăoară, cum n-am făcut-o niciodată până acum, să ne sprijiniţi fiecare cum poate. De pildă, dacă fiecare dintre cititorii noştri ar dărui un abonament pe un an sau măcar pe şase luni, am putea trece cu uşurinţă peste impasul de acum. Sunt oameni care ar putea beneficia de acest dar al nostru. Unii abia au ce pune pe masă copiilor – poate că nu-şi permit să mai cumpere şi o revistă în plus. Alţii trăiesc departe de Dumnezeu, dar, fiind sinceri şi căutând în felul lor adevărul, prin revistă ar putea fi ajutaţi să afle Calea. Iar ca să putem găsi din nou revista în cât mai multe locaţii, este nevoie să o cerem dinadins la chioşcuri, pentru a-i îndemna astfel pe chioşcari să găsească ei înşişi calea să o achiziţioneze de la noi – cale pe care noi n-am aflat-o încă. Şi, mai presus de toate, vă rugăm să nu ne uitaţi în rugăciunile către Domnul.
     Avem nădejdea că, de ne veţi sta alături în această încercare prin care trecem acum, vom ieşi din ea mai întăriţi duhovniceşte, folosindu-se şi mai mulţi de cuvântul Adevărului, pe care cu nevrednicie ne străduim să-L slujim şi să-L mărturisim.
 
Mihai Cristea şi „Familia”
Abonare la "Familia ortodoxa"


Pelerinaj în Ucraina (mai 2013) - Agentia de Turism MIRCDIA TUR Fagaras
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Ziua I:   plecare  din BRASOV, din parcarea de la Aula Universităţii - cazare  la man. Banceni
Ziua II:  M-rea Boian, plecare spre Kiev,  vizitarea M-rii Goloseivo si cazare.
Ziua III:  Vizitarea M-rii Lavra Pecersca (vizitarea peşterilor Sf. Antonie si Teodosie unde se afla mai mult de 100 de Sf. Moaşte si câteva biserici din Lavra); M-rea Vedenscaia (moaştele Sf. Olimpiada si Sf. Dimitria, închinare la icoana Maicii Domnului imprimată pe sticlă ”Priveşte smerenia”;  M-rea Pocrovsc (moaştele Sf. Anastasia);  M-rea Florovstc (moaştele Sf. Elena);  o croazieră cu vaporul pe Nipru plimbare prin oraş ; (6 euro) - manastiea Goloseivo.
Ziua IV: Vizitarea M-rii Kitaevo;  participare la Sf. Liturghie la M-rea Sf. Treimi (se afla în grădina botanică si închinare la moaştele Sf. Iona);  M-rea Sf. Mihail (cu peşterile si osemintele de la Zverenetc);  oraşul Cernigov, unde vizităm M-rea Eletc (se afla icoana Maicii Domnului ”Eletcaia”);  vizitarea catedralei cu moaştele Sf. Lavrentie, Sf. Filaret, Sf. Teodosie;  cazare la M-rea Goloseivo.
Ziua V:   Vizitarea M-rii Teofania  si participare la Sf. Liturghie;  Vizitarea M-rii Koretsk, Schitul Sf. Ana (aici se poate face baie în lacul tămăduitor);  cazare la Poceaev.
Ziua VI:  Vizitarea Mănăstirii, închinare la moaştele Sf. Iov si Sf. Amfilohie, închinare la icoana si la urma Maicii Domnului, Vizitarea Cimitirului si Schitul Mănăstirii, cazare la M-rea Banceni
Ziua VII: la ora 02.00 participare la Sf. Liturghie apoi la 04.30 pornire spre frontieră - sosire in Braşov in cursul serii.
 
Tarif 150 de euro
Tariful include
- Transport cu autocarul din Braşov cu toate excursiile prezentate cu exceptia croazierei care este optionala-6 eur /pers 
- 6 nopţi cazare :2 nopţi la man. Banceni, 3 nopti la Kiev m-rea Goloseivo ;
- 1 noapte la man. Poceaev
Tariful nu include -15euro /pers –diverse taxe –vamale si servicii ghid in limba romana translator in rusa
 
Additional Info
- Perioade: 15.05 - 21.05.2013 21.07 - 27.07.2013  
                     31.08 - 6.08.2013  /  16.09 - 22.09.2013
- Ora de plecare va fi comunicata cu 3 zile inainte de plecare, dar in principiu plecarea se va face de dimineaţa, intre 6.30-7.00, astfel incat sa se poate face trecerea vămii si seara cazarea la manastire, fără sa fim nevoiţi sa petrecem noaptea pe autocar.
- Locul de îmbarcare este parcarea Aulei Noi  a Universităţii Transilvania - zona centru civic (vis-a-vis de restaurantul Ceasu Rău).
 
INFORMATII UTILE PENTRU PELERINAJ  UCRAINA
 
·       Pelerinajul  se desfasoara pe teritoriul UCRAINEI care este ortodoxa pe stil vechi .
·       De aceea  trebuie sa tinem cont de sfaturile insotitorului din Ucraina si de regulile manastirilor pe care le vom  vizita, avem posibilitatea de a participa la Sf. LITURGHIE si de a ne impartasi .
·       Cazarea se face la manastiri in camere de 4-5 locuri, iar ţinuta este obligatorie de pelerinaj: fusta, capul acoperit, incaltaminte comoda.
·       De-a lungul traseului vor fi locatii in care se va putea servi o masa calda  contra cost (echivalentul a 3-4 euro/pers).
·       Cheltuielile personale, pomelnicele se vor face in moneda nationala – grivine – pentru acesta veti putea schimba 1euro (10grivine), 1dolar (8grivine) la casele de schimb valutar indicate de insotitor.
·       Documente de calatorie – pasaport – valabil inca 6 luni dupa incheierea pelerinajuluisi asigurare de calatorie (se poate incheia si la agentie) 
 
·       SUGESTIECINE DORESTE SA AJUTE MANASTIRILE ROMANESTI –POATE DONA CARTI RELIGIOASE din seria: Ne vorbeste Pr. Cleopa;  Arsenie Papacioc, Par. Iustin Parvu;  Vietile Sfintilor, Psaltirea, SF. Evanghelie, Biblia, carti de rugaciune, carti religioase pentru copii IN LIMBA ROMANA (este mare nevoie deoarece nu au de unde sa le procure )
 
Nicoleta Bentia
SC MIRCDIA TUR SRL FAGARAS
TEL : 0268/ 210455;  216166
FAX : 0268/ 216166
Mobil: 0733 022669;  0733 022667
email:  mircdiatur@yahoo.com          


Pelerinaj la Mormantul Parintelui ARSENIE Boca

Astradrom, in data de 9 martie 2013, organizeaza pelerinaj la manastirea Prislop cu inchinare la:

 - mormantul parintelui Arsenie;
 - pestera Sfantului Ioan de la Prislop;
 - inchinare in sfanta manastire Prislop - unde se pot vedea icoane pictate de Sfantul Parinte Arsenie;
 si manastirea Crisan.
Plecarea: sambata, 9 martie, ora 6:00 din parcarea Centrul- Civic (vis-a-vis de catedrala in constructie) - Oradea.
Informatii si inscrieri la numarul: 0744.282735 - Anca Avram (daca telefonul este inchis lasati mesaj)
 

ASTRADROM organizeaza pelerinaje interne si internationale, cu scop duhovnicesc, conform statutului sau de functionare (art. 5, alin. c si k), aprobat de Judecatoria Beius prin sentinta publica din 15.01.2009 si a licentei de turism nr. 6475 eliberate de Ministerul Turismului din Romania din 22.05.2012.



CĂRŢI NOI / Produse noi
Maria sa, Neagoe Basarab: insemnarile monahiei Platonida, Doamna Despina a Tarii Romanesti (CARTE)

Editura Bonifaciu, 34 RON, 354 pagini
 Comandă cartea prin librăria online
 
Am invatat din viata Mariei Sale ca nu este sfarsit pocaintei, nici dragostei dumnezeiesti, si ca sufletul insetat dupa Domnul se vede pururea la inceputul caii, si nu stie ca se inalta din putere in putere si ca pune suisuri in inima sa…  (Monahia Platonida – Schitul Ostrov, 1551).
 
Doamna Despina Miliţa [Elena] (n. sfârşitul sec. XV, Serbia – d. 1554). Soţia lui Neagoe Basarab, regenta fiului său Teodosie, ctitor.
Biografie
Descendentă a familiei imperiale bizantine Cantacuzino, fiica lui Iovan Brancovič, din familia despoţilor sârbi, nepoata mitropolitului Maxim Brancovič şi soră vitregă cu Doamna Elena, soţia lui Petru Rareş. S-a căsătorit cu postelnicul Neagoe, rudă cu marii boieri Craioveşti, in 1504. Au avut împreună şase copii, Ion, Petre şi Anghelina, morţi înainte de vreme, Teodosie, Ruxandra şi Stana. „Viaţa împreună a acestor doi soţi, care s-au înţeles şi s-au iubit, a fost închinată Bisericii şi artei … au strâns, în timpul domniei lor, o întreagă comoară: Evanghelii de aur, căţui de argint, sfeşnice, cruci, inele, paftale, ceşti, toate podoabele ce se puteau culege sau face la noi sau aiurea. Dar din câte au strâns şi din câte au făcut, podoaba cea mai măreaţă a rămas biserica Curtea de Argeş…” (Constantin Gane).
Au ctitorit împreună bisericile Sf. Gheorghe şi a Mitropoliei din Târgovişte (terminată de Radu Paisie), schitul Ostrov din Călimăneşti, au sprijinit zugrăvirea sau refacerea mănăstirilor Dealul şi Glavacioc, biserica Mare din Snagov şi cea din Tismana, înzestrându-le cu frumoase şi costisitoare obiecte de cult. Cea mai importantă ctitorie a fost biserica mănăstirii de la Curtea de Argeş, pentru construcţia căreia, spune tradiţia, doamna a făcut un mare sacrificiu financiar: vânzarea bijuteriilor moştenite de la familia sa din Serbia.
După moartea soţului ei, la 15 septembrie 1521, a fost ales domn de către boieri, fiul său Teodosie, care avea doar 16 ani. A domnit sub îndrumarea unchiului dinspre tată, Preda Craiovescu, şi a mamei sale. Ridicat împreună cu visteria ţării de Mehmed bei, în decembrie 1521, Teodosie a murit undeva în Imperiul Otoman, la începutul anului următor. Despina Miliţa, împreună cu cele două fete, s-a refugiat în Transilvania, la Sibiu, punându-se sub protecţia regelui Ungariei, Ludovic II. Cele două fete au fost căsătorite cu domnii Ţării Româneşti şi Moldovei, Radu de la Afumaţi şi Ştefăniţă. Cei doi gineri au murit, domnul moldovean, în 1527, bănuit a fi fost otrăvit de soţia sa, iar cel muntean, în 1529, ucis de boieri. Fetele rămase văduve s-au întors lângă mama lor, Stana s-a călugărit şi a murit în 1530, iar Ruxandra a fost căsătorită cu noul domn al Ţării Româneşti, Radu Paisie. Suferind după pierderea tuturor celor dragi, Doamna s-a călugărit la schitul Ostrov, primul schit de călugăriţe muntean, luând numele monahal de maica Platonida.
A fost înmormântată în biserica mănăstirii Curtea de Argeş.
Bibliografie
·                 George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009


Urla haita... Pitesti, Canal, Gherla, Jilava, Aiud - Nicolae Purcărea (CARTE)
  18 RON, 304 pagini
 Comandă cartea prin librăria online
 
     E fada povestirea mea... Teroarea ce m-a stapanit de-a lungul anilor e greu, ba chiar imposibil de infatisat. Ea depaseste puterea de intelegere a oamenilor. Caci lupta n-a fost intre oameni, ci intre doua lumi: lumea binelui si lumea raului, a lui satan. Si daca pentru o clipa surasul lui satan ne-a inghetat inimile, Dumnezeu, in marea Lui dragoste, ne-a redat viata, ne-a inclazit, ne-a scos la lumina, ne-a dat puterea de a lupta cu cel rau.
Nicolae Purcarea


Marea Biserica in captivitate - Steven Runciman (CARTE)

     Un studiu referitor la Patriarhia Constantinopolului din perioada premergătoare cuceririi turceşti până la Marele Război de Independenţă

Editura Sophia, 50 RON, 488 pagini
 Comandă cartea prin librăria online

      Marea Biserică în captivitate nu e un simplu studiu academic despre Patriarhia de Constantinopol sub stăpâ­ni­rea turcească al cărui autor e un bizantinist de mare renume. În pasionanta cronică a lui Runciman se perindă prin faţa noastră sute de ani de istorie a unei instituţii ce a influenţat hotărâtor nu doar lumea ortodoxă în genere, ci şi, în particular, istoria Ţărilor şi Bisericii Române. Panorama vieţii religioase este aici împletită strâns cu cea a vieţii politice şi culturale, iar profunda analiză a istoricului englez pune în evidenţă procese şi legături care, printre altele, au avut o mare înrâurire asupra unor secole întregi de viaţă românească. În această carte, scrisă cu măiestrie, citim istoria adeseori nebănuită a dăinuirii ortodoxe sub stăpânirea turcească, a substratului situaţiei politice din Balcani, a relaţiilor dintre Ortodoxie şi cele­lal­te confesiuni creştine, dar mai ales – din perspectiva noastră – a legăturilor dintre Domnitorii români şi cetatea împărătească, a domniilor fanariote, a revoltei eteriste şi a tragicului sfârşit al lui Tudor Vladimirescu.
      Pentru toţi cei ce vor să înţeleagă mai bine istoria ­ţării şi Bisericii lor, dar şi istoria Europei de Est în genere, lucrarea de faţă reprezintă una dintre lecturile cele mai utile.



Descarca oferta de CARTI la zi
de la toate editurile ortodoxe din tara (2000 de titluri),
precum si icoane, tamâie, cruciulite, calendare, felicitari etc.

Va invitam sa scrieti articole si stiri in revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeste…
caci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)

Periodicitate: lunar;        ISSN

Revista Porunca Iubirii
apare din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor
Asociatia Pentru Isihasm
(Editura Agaton)
0740054256; contact@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Pr.conf.dr. Constantin Valer Necula
Redactori
Cristina Roman
Ioan Cismileanu
Natalia Corlean

http://poruncaiubirii.agaton.ro/html2doc/PoruncaIubirii-Februarie-2013.doc