Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Editura Agaton Iunie 2021
Sumar:
- Maica Siluana, asa cum... ne-a cunoscut
- Maica Siluana Vlad a trecut la Domnul
- Staretul Manastirii Caracalu din Athos vorbeste despre COVID si VACCIN
- 380 de ani de la aducerea la Iasi a moastelor Sfintei Parascheva
- BOR se pronunta ferm cu privire la asa - zisa educatie sexuala
- Pr. Viorel Ionita, evaluare la 5 ani de la Sinodul din Creta
- Stiri INTERNE - Iunie 2021
- Stiri EXERNE - Iunie 2021
- Sa avem frica de Dumnezeu, iar nu fobie de boli
- Noul cuvant catre tineri al Parintelui Gheorghe Calciu
- Suferinta interiorizeaza enorm
- PARINTELE IOAN IOVAN – MARTURISITORUL DE FOC AL IUBIRII LUI HRISTOS
- Un om de flacara – Parintele Mina Dobzeu, duhovnic si marturisitor (Video)
- Rugaciuni pentru intreaga lume
- Duminica Parintilor si Copiilor – prilej de omagiere si sustinere a familiei crestine
- De la supremația Constituției României la supremația Uniunii Europene. Colaborare, sprijin sau dominație și subordonare?
- Partidul AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) cere anchetarea gravelor acuze ale lui Lucian Duță la adresa SRI
- FEDERATIA PRO VITA, SEMNAL DE ALARMA FATA DE VACCINAREA COPIILOR
- Psihoterapie și credință
- Colaj de stiri importante privind pandemia de Coronavirus
- Parintii nevaccinati au tot dreptul sa fie prezenti la scoli
- Odaia secreta - Amy Le Feuvre (CARTE)
- Prin dragostea ta si noi iubim - Sfantul Nicolae Velimirovici (CARTE)
- Viata, slujba, canonul si acatistul Sfintilor Tari Mucenici mult-patimitori ai Rusiei - *** (CARTE)
- Foc de tabara cu Hristos inviat la malul marii - Costion Nicolescu (CARTE)
- Imparatia lui Dumnezeu este in tine - Lev Tolstoi (CARTE)
- Ne vorbeste parintele Epifanie Vol. II - Arhim. Epifanie Theodoropulos (CARTE)
- Pollyanna - Calatorie in Muntii Stancosi - Harriet Lummis Smith (CARTE)
- Ghidul incorect politic despre femei, sex si feminism - Carrie L Lukas (CARTE)
- Sa nu traim in minciuna - Rod Dreher (CARTE)
- Biblia in versuri (34) - Ieroschimonah Nil Dorobantu (CARTE)
- Manastirea Calugara - Prof. univ. dr. Pavel Chirila (CARTE)
- Eliberarea de noi insine sau de ce postim - Pr.prof.dr. Constantin Coman (CARTE)
- Iubirea care ne zideste Vol. I - Ieromonah Varlaam Almajanu (CARTE)
- Divina Comedie. Infernul - Cristian Bădiliţă (CARTE)



Tema lunii
Maica Siluana, asa cum... ne-a cunoscut - Pr. Constantin Sturzu
 

Maica Siluana a fost inimitabilă. Practic nimeni nu-i poate continua acum lucrarea în toate aspectele sale. Dar a format mulți ucenici și ucenice care, în modul lor propriu, pe măsura talantului primit de la Dumnezeu, au lucrări cu bun rod în Biserică.

O știam cu mult înainte de a o întâlni. În 1997, tânărul ieromonah Nichifor Horia, actualmente PS Nichifor Botoșăneanul, îmi încredința, spre lectură și zidire, un manuscris. Era povestea unei convertiri, cu însemnări de jurnal, cu multe reflecții și zbateri existențiale. În fapt, o adevărată spovedanie. Semna cu pseudonim nu pentru că nu avea puterea asumării unei mărturisiri publice, ci pentru că nu dorea să atragă atenția asupra ei. În pofida discreției, avea să devină din ce în ce mai cunoscută.

Înainte de 1989, a intrat în vizorul Securității care o supraveghea permanent, îngrijorată de influența pe care o avea în rândul tinerilor din Galați. Știa să pescuiască suflete pentru Hristos, indiferent de condiția lor. Avea o aceeași râvnă cu fiecare, nu era unul mai important ca altul. A căutat prin canale pe aurolacii din București, a cercetat pe pușcăriașii condamnați pentru crime, a conferențiat, a conceput și organizat seminarii, a consiliat pe internet, a sfătuit pe preoții și ierarhii care o cercetau, a strâns în jurul său o mână de tinere cu care a și înființat o mănăstire închinată ocrotitorului său, Sfântul Siluan Athonitul.

Atunci, în 1997, nu am crezut că o voi întâlni vreodată față către față. Dar Dumnezeu a rânduit mult mai mult decât atât. Douăzeci de ani mai târziu, mai exact în toamna lui 2008, se muta de la Craiova la Iași. Am fost nespus de bucuros când Părintele Mitropolit Teofan a rânduit ca una dintre cele două case ale Parohiei Talpalari să găzduiască obștea tânără strânsă în jurul Maicii Starețe Siluana Vlad, dimpreună cu Centrul de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. A fost o negrăită binecuvântare pentru parohia noastră. Chiar din acel an, am început întâlnirile săptămânale puse sub genericul „Serile Talpalari” ‒ o adevărată școală a cunoașterii și înțelegerii lucrării lui Dumnezeu în viața noastră. Să fim vii, să avem îndrăzneala cea bună, să ne cunoaștem și să ne mărturisim păcatele, să ne zdrobim inima cu nădejde în mila Domnului, să tânjim mereu după Sfânta Împărtășanie, să fim cu stare de prezență la Sfânta Liturghie, să cultivăm necontenit rugăciunea ‒ acestea au fost temele principale ale dialogurilor și momentelor de rugăciune împreună cu Maica Siluana.

Lumea venea la Biserica Talpalari să o întâlnească pe Maica (așa-i spuneam toți, pe scurt), dar o și invita să meargă pentru conferințe sau seminarii în diferite locuri din țară sau din străinătate. Era o figură harismatică, transmitea înțelesuri adânci în cuvinte simple. Nonconformistă, cu un umor adesea alimentat de autoironie, cu o spontaneitate care confirma că „Duhul îi dădea ce să grăiască” (cf. Marcu 13, 11).

Fugea de slava deșartă, dar primea recunoștința. Nu suporta formalismul și se ferea din răsputeri de cei ce căutau la ea răspuns sau rezolvare „magică” a problemelor lor. Dacă ar fi dorit, dacă s-ar fi deschis spre asta, ar fi putut să aibă zilnic la ușa chiliei șiruri lungi de pelerini. Dar dânsa, imediat ce-și împlinea misiunea sau lucrarea publică, se retrăgea din mulțime cu o viteză care punea la încercare pe tinerele măicuțe ce o însoțeau. În liniștea chiliei, în rugăciunea știută doar de Dumnezeu, acolo se regăsea. În taina inimii primea încredințări, în cămara cea mai ascunsă își plângea neputințele. Dar tot acolo ne primea pe noi, pe toți cei pe care ne cunoștea. Ne-a luat ceva vreme să înțelegem, dar apoi ne era limpede că Maica Siluana se ruga pentru noi și, astfel, primeam ușurare de patimi și daruri duhovnicești. Se împovăra, la schimb, cu toate neputințele celor din jurul său. În durerea care i-a chinuit trupul ani de zile, dar mai cumplit în ultima parte a vieții, s-a materializat, s-a „concentrat” toată această povară liber asumată. O viață întreagă a vorbit despre rostul înalt al suferinței ca loc privilegiat de întâlnire cu Dumnezeu, iar în cea din urmă etapă a călătoriei sale pe acest pământ a trăit din plin și a confirmat această convingere prin exemplul propriu.

Nu era comod să trăiești lângă Maica Siluana. Nu era, nici într-un caz, ca o bunicuță din povești. Avea un incredibil talent în a-ți trage preșul de sub picioare când te așteptai mai puțin. Astfel de „șocuri” te trezeau la realitate, te ajutau să-ți conștientizezi limitele, viclenia, fariseismul. Provoca adesea, spunea lucrurilor pe nume, nu se jena să te contrazică în public. Dar avea și capacitatea de a primi, la rându-i, cuvânt de îndreptare chiar și de la cei care fuseseră crescuți duhovnicește de ea.

Era o prezență fragilă fizic, dar avea un cuvânt de neclintit. Stăpânea arta oratoriei, dar avea și darul scrisului, înmulțit în zeci de cărți ziditoare. Nu toată lumea a iubit-o, o spun ca unul care am fost, uneori, interpelat în calitate de „casnic” al său. Unii o vorbeau fără să o fi cunoscut o secundă. Alții dădeau glas unei prejudecăți cu privire la rolul femeii în Biserică. O categorie aparte o reprezentau cei ce se temeau de o psihologizare a lucrării duhovnicești prin seminariile inițiate. Dar nimeni nu a putut găsi nici măcar un cuvânt în care să fi fost altfel decât fidelă gândirii patristice. Iar despre rodul seminariilor și consilierilor sale pot da mărturie ca unul către care Maica Siluana a direcționat, pentru spovedanie și îndrumare duhovnicească, multe suflete care au (re)găsit calea către Hristos.

Maica Siluana a fost inimitabilă. Practic nimeni nu-i poate continua acum lucrarea în toate aspectele sale. Dar a format mulți ucenici și ucenice care, în modul lor propriu, pe măsura talantului primit de la Dumnezeu, au lucrări cu bun rod în Biserică. Cea care îi calcă cel mai mult pe urme este, totuși, Maica Sofronia Rădulescu, prima tânără care a ales să-i fie ucenică în cele ale monahismului și cea care a fost numită stareță a Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” încă de acum câteva luni, de când Maica Siluana a ales să se retragă, primind și schima mare (de aceea o vom pomeni ca „Siluana schimonahia”).

Personal, nu mă pot lăuda că i-am fost ucenic, dar am tot dreptul ‒ și chiar datoria! ‒ de a o numi, cu multă recunoștință, Maica mea duhovnicească. Sunt un privilegiat al Duhului pentru că am nu doar un Părinte în fața căruia îngenunchez la scaunul de spovedanie și pe ale cărui rugăciuni mă sprijin zi de zi, ci și o Maică ce m-a ajutat să renasc și să pot merge, cătinel, pe Cale. Aș spune că sunt ne-ucenicul cel iubit pentru că, deși nu am trecut încă de primele litere din „Abecedarul bucuriei”, ea m-a tratat cel mai adesea de parcă eram un adevărat academician.

Maica Siluana a trecut la cele veșnice la 77 de ani, cu doar două zile înainte de Înălțarea Domnului. Iar înmormântarea a fost în data de 12 iunie, la alte două zile după acest moment. Parcă a dorit să ne mângâie în felul acesta, amintindu-ne că Mântuitorul a plecat de la ucenici, dar că ei „s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca 24, 52). Știu că Maica își dorește ca și noi să preschimbăm tristețea pierderii sale în bucuria dobândirii unui rugător. Și sunt convins că va avea grijă să nu-i tihnească nimănui acolo, în Cer, până nu ne va vedea și pe noi, pe toți cei „înfiați” de ea, așezați la masa Împărăției!




ACTUALITATEA religioasă
Maica Siluana Vlad a trecut la Domnul
 

Maica Siluana s-a născut în anul 1944. A studiat filosofia la Universitatea din București. După absolvirea facultății, a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galați. A început să se implice alături de tineri în acţiuni sociale, iar după 1990 s-a implicat în fondarea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Romani (ASCOR) din Galaţi.

S-a călugărit la vârsta de 49 de ani, în anul 1993, la Mănăstirea Christiana din Bucureşti, la îndrumarea duhovnicului său. La mănăstire şi-a continuat activitatea caritabilă şi socială, desfăşurând activităţi de binefacere în rândul copiilor străzii şi oferind îndrumare tinerilor.

În 2001 s-a mutat la Mănăstirea Jitianu, lângă Craiova, iar cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei, a fost înfiinţat Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”,  care funcţionează până astăzi la Iaşi.

În conferințele susținute, Maica Siluana a abordat teme precum: relațiile tinerețiitreptele iubiriifamilia în societatea de azisursa depresiei omului modern, cunoașterea de sine, viața duhovnicească și multe altele.

Ne rugăm ca Hristos, Mântuitorul lumii, să o odihnească în ceata sfinţilor, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţa cea fără de sfârşit.

Veşnica ei pomenire!

Vă mai recomandăm și:

Mai multe fragmente din conferințele Maicii Siluana puteți vizualiza aici: VIDEO - conferințele Maicii Siluana

 

Sursa: doxologia



Staretul Manastirii Caracalu din Athos vorbeste despre COVID si VACCIN

Muntele Athos, 11 iunie, 2021

Pandemia COVID nu a fost un accident, iar modul dictatorial în care sunt impuse vaccinurile dezvăluie că există un alt scop, înfricoșător, în joc, a spus într-un video nou-lansat arhimandritul Filoteu, starețul mănăstirii Athonite Caracalu, călugărul atonit care a abordat cel mai recent acest subiect.

„Avem sentimentul că apariția acestei pandemii nu a fost un accident ci, de fapt, a fost fabricată. Apoi a venit și vaccinul, chipurile „pentru a suprima pandemia”, dar simțim că totul este dirijat, artificial, pentru a ajunge la ceea ce își doresc – la scopul lor final”, a spus bătrânul atonit.

 

„Iar din modul în care impun acum vaccinul putem vedea că forțele întunericului își urmăresc scopul final. Noi am fost pregătiți pentru acest lucru prin Revelația (Apocalipsa) Sfântului Ioan Evanghelistul și am fost avertizați și de Părinții Apostolici care vorbesc despre zilele Antihristului”, a continuat starețul Filoteu.

Acest suprem și final scop este „pecetluirea viitoare”, a explicat Părintele Filoteu. „Și se pregătesc pentru toate acestea acum. Deci, vedem în ce mod dictatorial încearcă să impună vaccinul! Cu câtă ​​spălare de creier în mass-media și internet! Și știm că plătesc reporterii, canalele de televiziune și toate celelalte.”

„Abolesc democrația, abolesc drepturile omului, abolesc atâtea lucruri în această perioadă. Cum justifică ei toate acestea? Desigur, sub pretextul pandemiei pe care au produs-o”, a spus starețul.

„Deja spun că virusul SARS-Cov-2 va deveni și mai puternic în toamnă, astfel încât să-i poată manipula pe oameni! Toate acestea ne tulbură și ne determină, în mod justificat, să fim suspicioși. De aceea, noi vedem lucrarea diavolului în spatele acestor lucruri ”, avertizează Părintele Filoteu.

„Ne punem nădejdea în luminarea lui Dumnezeu și în voința bună multor creștini și a oamenilor inteligenți care, văzând aceste lucruri, le rezistă simțind că ceva se întâmplă în spatele lor. Și, după cum puteți vedea, multe lucruri vor fi dezvăluite. Harul lui Dumnezeu le va dezvălui”.

„De aceea, suntem îndurerați și îngrijorați să vedem această situație și cerem harul lui Dumnezeu și o implorăm pe Maica Domnului să-și păzească poporul, poporul lui Dumnezeu”, concluzionează Părintele arhimandrit.

Mai mulți părinți atoniți au avertizat în repetate rânduri despre aceste lucruri, printre care Părintele Parthenie, starețul mănăstirii Sf. Pavel, Părintele Euthymie de la Coliba Sfînta Înviere din Kapsala, fost discipol al Sf. Paisie, Părintele Gabriel de la Chilia Sfântului Hristodoulos din Patmos, de asemenea un fiu duhovnicesc al Sfântului Paisie, și Părintele Pavel din Vouleftiria, doctor în biologie moleculară și biomedicină.

Sursa: Cuvantul Ortodox



380 de ani de la aducerea la Iasi a moastelor Sfintei Parascheva
 

Sfânta Parascheva „cea mult folositoare” este un mare dar pentru poporul român

Anul acesta se împlinesc 380 de ani de când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva din Epivata Traciei au fost aduse la Iaşi, în 13 iunie 1641, ca dar al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol pentru generozitatea domnitorului Vasile Lupu al Moldovei faţă de această Patriarhie, în vremea păstoririi Sfântului ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost așezate inițial în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, iar din anul 1889 au fost mutate în noua Catedrală Mitropolitană din Iaşi, unde se află şi azi, devenind ocrotitoarea Moldovei şi călăuză a tuturor pelerinilor care caută sfinţenia lui Hristos în Biserica Lui.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România şi din diaspora română sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, Bulgaria şi Serbia credincioşii ortodocşi o cinstesc de asemenea cu multă evlavie.

Marea evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică prin convingerea şi constatarea că ea este „mult folositoare”, după cum este numită în Acatistul ei, Sfânta Parascheva oferă ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor şi bătrânilor, fecioarelor şi mamelor, mănăstirilor şi familiilor, bolnavilor şi săracilor, adunând în rugăciune şi mărturisire comună cler şi popor, din România şi din alte ţări. Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei, adică din iubirea ei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

Dacă în anul 1955, în plin regim comunist, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, avea loc proclamarea generalizării cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva în toată ţara, după anul 1990, această catedrală a găzduit solemnităţi de proclamare a canonizării de noi sfinţi români: Sfânta Teodora de la Sihla şi Sfântul Ioan de la Neamţ (1992), Sfântul Ierarh Peru Movilă (2002), Sfântul Ierarh Dosoftei (2005), Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, și Sfântul Gheorghe Pelerinul (2018).

În anii păstoririi noastre la Iaşi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (1 iulie 1990 – 8 iunie 2008), ne-am străduit ca sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva să devină prilej de comuniune între sfinţi din diferite ţări, fiind aduse în pelerinaj moaşte ale unor sfinţi din alte ţări: Sfântul Apostol Andrei (1996), Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (2000), Brâul Maicii Domnului (2001), Sfântul Ioan Casian (2002), Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (2003), Sfânta Cruce (2004), Sfântul Apostol Pavel (2005), Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul (2006), Sfântul Ioan Gură de Aur (2007).

În fiecare an, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, din 14 octombrie, tineri şi vârstnici, oameni din toate colțurile țării, dar şi de peste hotare, devin preț de câteva zile, pelerini sau închinători la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale altor sfinți ai Bisericii Ortodoxe, prezente la Iaşi.

Cu prilejul aniversării a 380 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu ca, pentru mijlocirile Sfintei Cuvioase Parascheva, să binecuvinteze pe toţi cei prezenţi la Iaşi, ierarhi, clerici, monahi şi credincioşi mireni, împreună cu autorităţi locale şi centrale, şi să răsplătească tuturor credința, evlavia şi osteneala, dăruindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Cu aleasă preţuire şi părintească binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



BOR se pronunta ferm cu privire la asa - zisa educatie sexuala - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis marți mai multe precizări legate de „așa-zisa ‹educație sexuală› devenită obiectul unor mari presiuni ong-istice și partinice pentru introducerea ei într-o programă școlară deja asfixia(n)tă, ignorându-se sau sfindându-se inclusiv voința părinților și drepturile lor constituționale de a decide asupra educației propriilor copii”.

Vasile Bănescu amintește de la început că există deja în școlile din România materii (în afară de Biologie) al căror conținut este perfect adecvat predării noțiunilor necesare elevilor pe teme legate de sexualitate (Consiliere și dezvoltare personală, Educație pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.).

„Patriarhia Română, dar și celelalte Biserici din România, pledează ferm pentru disocierea programelor școlare de orice tip de ideologie, precum ‹ideologia de gen› sau de ‹recomandările› ideologizant-alienante cuprinse în Documentul Biroului Regional OMS pentru Europa și BZgA, intitulat ‹Standarde pentru educația sexuală in Europa – un cadru pentru factorii de decizie politică, specialiști și autorități din domeniul educației și sănătății›”.

„Ideologizarea informațiilor transmise elevilor în cadrul școlar, care trebuie sa rămână unul curat și neutru ideologic, inclusiv pe teme legate de sexualitate, este în totală contradicție cu scopul real și ultim al educației: formarea omului în spiritul celor mai înalte valori morale și al eticii virtuții ca expresie a echilibrului și normalității”, precizează Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Adevăratele cauze ale statisticilor triste

El spune că dincolo de sofismul, adică de minciuna ambalată „credibil”, prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că „avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectați cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume” DIN CAUZA absenței din programa școlară a unei materii obligatorii numite „educație sexuală”, dincolo de această asiduă încercare de manipulare se află, în realitate, adevăratele cauze ale acestor triste, prin nefirescul lor, statistici:

1.) disoluția familiei;
2.) abandonul școlar.

„Niciunul dintre vehemenții apostoli ai sexualizării vieții copiilor de la vârste cât mai fragede, inclusiv prin propagarea în școli a aberantei, toxicei  „ideologii de gen” (a se vedea detestabilul moralmente „Document al Biroului Regional OMS pentru Europa și BZgA, intitulat „Standarde pentru educația sexuală în Europa”), nu pare interesat de remedierea acestor cauze reale ale începutului precoce al unei vieți sexuale dezordonate cu consecințe dramatice pentru copii și adolescenți, ci doar de introducerea cu orice preț în școli, chiar fără acordul părinților (locuiți de „himere medievale”), a unei materii dovedit ideologiza(n)te, deci deformatoare de firesc și de realitate”.

Poziția Bisericii Ortodoxe Române

Poziția Bisericii Ortodoxe Române, care a susținut permanent caracterul opţional în școli al orelor de „educație pentru viață”, poziție împărtășită din câte știu și de celelalte culte religioase, adică de autentica societate civilă, a cărei existență nu se restrânge la câteva ong-uri zgomotoase confiscate ideologic, se rezumă la următoarele argumente realiste:

  1. Constituția României prevede: „părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” (art. 29, alin. 6); de asemenea, „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (art. 29, alin. 1); așadar, nu există niciun temei obiectiv pentru ca Statul să impună un model ideologic în educația copiilor, peste acordul și convingerile părinților.
  2. Totodată, în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se arată: „părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor” (art. 51, alin. 2).
  3. Conform Legii educației naționale nr. 1/2011, „educația și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și a adulților au ca finalitate principală formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și aptitudini, necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viață, conform intereselor și aspirațiilor fiecăruia și dorinței de a învăța pe tot parcursul vieții” (art. 4); așadar, finalitatea nu este conectarea minții elevilor la ideologii invariabil nocive, fapt probat constant în istoria contemporană a umanității.
  4. Potrivit art. 65, alin. 4 și 5 din Legea educației naționale nr. 1/2011, „Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Curriculumul la decizia şcolii se constituie atât din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile, stabileşte curriculumul la decizia şcolii.” Așadar, Planurile-cadru și programele școlare sunt elaborate de către Ministerul Educației, nu prin lege adoptată de Parlamentul României.
  5. În planul curriculumului școlar formal, responsabilitățile educaționale nu pot fi atribuite decât personalului didactic, certificat în acest sens.
  6. Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite țări au demonstrat că o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social.
  7. În unele state ale Uniunii Europene, educația sexuală este organizată în cadrul altor discipline școlare (Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Portugalia, Slovacia, Spania), iar în altele, ca disciplină distinctă, neavând caracter obligatoriu (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia, Lituania, Polonia).
  8. În România, studierea temelor specifice educației pentru viață și sănătate se realizează în cadrul disciplinei școlare obligatorii Consiliere și dezvoltare personală, căreia i se alocă deja o oră/săptămână în Planul-cadru pentru învățământul gimnazial. De asemenea, în sistemul public de învățământ românesc există deja discipline opţionale, ofertate la nivel național, care abordează aspecte privind educația pentru viață: Educație pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.
  9. În țara noastră, numeroase și reprezentative asociaţii din societatea civilă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele educaţiei sexuale asupra copiilor. Aceste asociaţii şi-au prezentat poziţia în mod public şi au propus soluţii alternative, în care accentul cade pe educația pentru familie. Considerăm că pregătirea pentru viaţa intimă şi de familie trebuie să fie lăsată în primul rând în sarcina familiei care poate aprecia corect şi obiectiv stadiul de dezvoltare psiho-fizic, intelectual şi emoţional al copilului.
  10. Potrivit raportului Sarcina la adolescente în România, realizat de Reprezentanța UNICEF în România și de Asociația SAMAS în anul 2020, „persoanele cu cel mai scăzut nivel de educație au cele mai multe sarcini (31,7%), de peste trei ori mai mare decât cele care au absolvit învățământul obligatoriu sau ani de liceu”. În acest sens, precizăm că, din anul 2009, Patriarhia Română a inițiat și a dezvoltat Proiectul Alege Școala!, în vederea prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a școlii și a combaterii abandonului școlar, prin implementarea unor programe de sprijin pentru creşterea accesului şi participării la educaţie. Grupul țintă, înregistrat și monitorizat, cuprinde peste 33.000 de copii vulnerabili, la care se adaugă un număr cel puțin egal de copii care au beneficiat indirect de activitățile desfășurate. Acest proiect educațional, apreciat în România și la nivelul instituțiilor europene, reprezintă un model de parteneriat Familie – Biserică – Școală. Proiectul Alege Școala! a ajuns la cea de-a zecea etapă pe parcursul a două programe operaționale (Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – POSDRU și Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 – POCU), valoarea totală a finanțării fiind de aproximativ 20 de milioane de euro.

Sursa: basilica



Pr. Viorel Ionita, evaluare la 5 ani de la Sinodul din Creta
 
 Provocările au evidențiat necesitatea cooperării

Părintele Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific şi membru al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române în Creta, a semnat un editorial pentru Agenţia de ştiri Basilica la împlinirea a cinci ani de la Sfântul şi Marele Sinod. Părintele Ioniţă a evidenţiat importanţa cooperării tuturor Bisericilor Autocefale pentru depăşirea provocărilor actuale. „Provocările cu care s-au confruntat Bisericile Ortodoxe în cei cinci ani care au trecut de la Sfântul și Marele Sinod au evidențiat necesitatea reluării și cooperării tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, căci numai pe această cale ele pot asigura credibilitatea mărturiei Bisericii Ortodoxe celei Una a lui Iisus Hristos în lumea de astăzi”, notează părintele.


Text integral:

Cinci ani de la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe

Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfășurat între 18‑26 iunie 2016 la Academia Ortodoxă din insula Creta, a fost rezultatul unui lung și anevoios proces de pregătire la nivel panortodox. În urma confruntării lor cu tot mai multe provocări și din necesitatea de a răspunde la acele provocări printr-un răspuns unitar, Bisericile Ortodoxe locale au manifestat interesul lor de a organiza un sinod al întregii Biserici Ortodoxe încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Procesul de pregătire a acestui sinod a fost precedat de o serie de întruniri interortodoxe pe parcursul primei jumătăți a secolului al XX-lea, după care acel proces a fost lansat formal prin organizarea primei Conferințe Panortodoxe, desfășurate în insula Rhodos între 24 septembrie și 1 octombrie 1961.

Întrerupt în mai multe rânduri din cauza unor factori extra-bisericești, procesul de pregătire a acelui sinod a părut tot mai multor oameni, chiar din rândurile teologilor ortodocși, ca fiind prea lung și astfel s-a ajuns la scăderea interesului față de acest sinod. Dar în momentul când el a fost convocat formal în primăvara anului 2016, a izbucnit un val de critici referitoare la forma și fondul acestui sinod, critici care nu îngăduiau un răspuns și nici nu permiteau clarificări pe baza documentelor pregătitoare.

Aceste documente erau doar propuneri destinate dezbaterii și eventual adoptării de către sinodul în cauză. Toate aceste reacții negative demonstrau faptul că o bună parte din corpul eclezial nu era pregătită pentru cooperarea la nivel panortodox.

În săptămânile premergătoare Sfântului și Marelui Sinod, patru Biserici Ortodoxe locale și-au anunțat intenția de a nu participa la acest eveniment, deși, cu excepția Patriarhia Antiohiei, toate celelalte 13 Biserici Ortodoxe Autocefale își dăduseră acordul lor față de convocarea acestui sinod în cadrul Sinaxei Întâistătătorilor și reprezentanților Bisericilor Ortodoxe, desfășurate între 21-28 ianuarie 2018 la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, lângă Geneva în Elveția.

Cu acel prilej au fost avizate în unanimitate proiectele de texte la cele șase teme reținute pe agenda Sfântului și Marelui Sinod și adoptate hotărârile privind tematica, metodologia de lucru și perioada de desfășurare a acestui sinod. Dar odată întrunite în Creta, delegațiile celor zece Biserici Ortodoxe participante, nu mai puteau fi anulate lucrările planificate, ceea ce ar fi fost o măsură în contradicție cu hotărârile luate de toate Bisericile Ortodoxe cu șase luni mai înainte.

Însă Bisericile prezente au sperat până în ultimul moment că cele patru Biserici absente (Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Rusă, Patriarhia Bulgară și Patriarhia Georgiei), vor veni. Aceasta și pentru faptul că la sugestia Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor prezente la Academia din Creta, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu le-a invitat pe aceste patru Biserici să participe măcar la festivitatea de încheiere a sinodului. Cu toate aceste lipsuri, lucrările Sfântului și Marelui Sinod s-au desfășurat într-o atmosferă de rugăciune și de înțelegere frățească.

Hotărârile privind cele șase teme de pe ordinea de zi a acestui sinod și anume: 1). Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană; 2) Diaspora Ortodoxă; 3) Autonomia și modul ei de proclamare; 4) Importanța Postului și respectarea lui astăzi; 5) Taina Cununiei și impedimentele ei și 6) Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, sunt rezultatul unui proces de reflexie teologică la care au participat unii dintre cei mai reprezentativi teologi ortodocși din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

La aceste șase texte s-au adăugat o Enciclică și un Mesaj către poporul dreptcredincios și către toți oamenii de bună credință, aceste două texte fiind elaborate și adoptate ad-hoc de sinod. În legătură cu caracterul acestor hotărâri, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a subliniat în mai multe rânduri faptul că ele nu sunt hotărâri dogmatice, ci recomandări practice cu caracter pastoral și misionar, care pot fi amendate sau îmbunătățite la nivelul unui alt Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Aceste hotărâri se referă la situații concrete din viața Bisericilor Ortodoxe locale în lumea de astăzi și ca atare sunt foarte utile, astfel că unele din ele, cum au fost cele referitoare la Diaspora Ortodoxă, au fost puse în practică imediat.

După încheierea lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, Sfintele Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe s-au pronunțat în legătură cu hotărârile luate în Creta și au deschis astfel procesul de receptare a acestor hotărâri.

Pe de altă parte, în perioada care a urmat după încheierea întrunirii din Creta, mai multe centre teologice universitare au organizat seminare și simpozioane de specialiști la care au fost analizate hotărârile luate de acest Sinod, contribuții care au stimulat receptarea acestor hotărâri în cercuri teologice cât mai largi.

Dintre aceste întruniri amintim dar câteva la care am participat personal și anume:

1) Atelierul (Workshop) experților la tema Sinodul Panortodox din 2016 –Ortodoxia în cultura, societatea și lumea modernă, organizat de Fundația Konrad Adenauer la Berlin, Germania, între 13-14 octombrie 2016;

2) Conferința teologică la tema: Sinodul ortodox și implicațiile ecumenice pentru bisericile din Europa, organizată de Facultatea de Teologie Protestantă a Universității din Lausanne, Elveția, în ziua de 10 noiembrie 2016;

3) Simpozionul dedicat Sinodului Panortodox (sic!): Rezonanță, Receptare și Tensiuni, organizat de Departamentul pentru Teologie Ortodoxă de la Universitatea din München, în zilele de 24 și 25 noiembrie 2016;

4) Conferința internațională: Sfântul și Marele Sinod:  Eveniment eshatologic sau normalitate canonică, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca în zilele de 26-28 aprilie 2017

5). Conferința internațională cu tema: Sinodalitatea și implementarea ei: un topos teologic pentru Biserica din Răsărit și cea din Apus, organizată de Universitatea din Freiburg, Elveția. între 16-18 noiembrie 2017.

Acestea sunt doar câteva exemple de întruniri de specialiști dedicate hotărârilor și însemnătății Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Provocările cu care s-au confruntat Bisericile Ortodoxe în cei cinci ani care au trecut de la Sfântul și Marele Sinod au evidențiat necesitatea reluării și cooperării tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, căci numai pe această cale ele pot asigura credibilitatea mărturiei Bisericii Ortodoxe celei Una a lui Iisus Hristos în lumea de astăzi.

Pr. prof. dr. Viorel Ioniță, Geneva, iunie 2021

***

Părintele prof. Viorel Ioniţă a făcut parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române la Sinodul din Creta (2016), fiind prezent, de asemenea, la procesul de pregătire a acestei întruniri panortodoxe.

Pentru întreaga activitate teologică și misionară, dar și pentru reprezentarea Bisericii Ortodoxe Române în plan internațional, părintele Ioniţă a primit numeroase distincţii.

În anul 2006, Institutul Ecumenic de la Mănăstirea Niederaltaich (Germania) i-a decernat Premiul „Abt-Emmanuel-Heu­felder”. În primăvara anului 2011 a pri­mit din partea Universității din București titlul de profesor eme­rit.

În data de 30 ianuarie 2013, i-a fost conferit Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, în anul 2016, Patriarhul României i-a oferit părintelui profesor Viorel Ioniță „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române.

Părintele Viorel Ioniţă a fost profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, profesor invitat la Secţia de Teologie de la Universitatea din Berna, Elveţia; profesor suplinitor la disciplina „Misiologie şi Ecumenism”, Facultatea de Teologie de la Universitatea din Craiova.

Sursa: basilica



Stiri INTERNE - Iunie 2021

 

 

Patriarhul îndeamnă părinții, profesorii și preoții să îi susțină intens pe elevi la finalul unui an școlar dificil

Patriarhul României transmite un mesaj înainte de Evaluarea Națională și Bacalaureat. Părintele Patriarh se adresează mai întâi tinerilor cărora le spune cât de importante sunt aceste examene pentru dezvoltarea lor, apoi îi îndeamnă pe părinţi, pe profesori şi pe preoţii din parohii să îi susțină în mod mai intens la finalul acestui an școlar dificil.

Mesajul Patriarhului:

Binecuvântare şi încurajare pentru examene

Dragi elevi,

Alături de familie, Școala și Biserica sunt lumini ale formării voastre spirituale ca oameni în familie şi în societate, pentru a trăi viaţa personal şi în acelaşi timp comunitar.

În formarea fiecăruia dintre noi, examenele sunt cele mai potrivite prilejuri de evaluare și de maturizare intelectuală, experiențe care contribuie major la progresul nostru psihic-afectiv şi intelectual. Pregătirea pentru examene şi susţinerea lor sporesc încrederea în sine, cresc capacitatea de dialog de comunicare, dar și comuniunea cu ceilalți elevi şi cu adulţii.

În contextul dificil al unui an școlar, desfăşurat sub semnul îngrijorător al pandemiei care a modificat și complicat major modalitatea de predare și învățare, îi îndemnăm pe părinţii elevilor, pe profesorii lor şi pe preoţii din parohii să vă susţină acum în mod mai intens, unind rugăciunea cu sfatul bun şi cu ajutorul concret.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învățătorul şi Lumina lumii, să vă inspire și să vă dăruiască speranţă, curaj, mult succes şi bucurie!

Cu părintească dragoste şi binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mănăstirea Rohia: Liturghie și parastas pentru Arhiepiscopul Justinian, la 100 ani de la naștere

La împlinirea a o sută de ani de la naștere, Arhiepiscopul Justinian Chira a fost pomenit vineri la Mănăstirea Rohia, locul unde își doarme somnul de veci. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în prezența Mitropolitul Andrei al Clujului și a Episcopului Iustin, ierarhul locului.

​Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Theologos” al episcopiei, dirijat de Arhid. Prof. Adrian Dobreanu. După liturghie a fost oficiată slujba parastasului la mormântul Înaltpreasfințitului Părinte Justinian. ​În cuvântul rostit, Mitropolitul Andrei l-a numit pe Arhiepiscopul Justinian „omul lui Dumnezeu”, care îi ajuta pe semeni să îşi rezolve necazurile.  Era un părinte, a spus mitropolitul, care avea îndrăzneală „să mijlocească pentru noi, un îndrumător duhovnicesc care ne limpezea nedumeririle”. „Nevinovăția „copilărească” pe care i-o conferea viața de rugăciune ne fascina pe toți”. „Vlădica Justinian a fost un veritabil „voievod” al Maramureșului, venit din alte vremuri, grele, dar frumoase, și un reprezentant al unei lumi inefabile”. ​Preasfinţitul Părinte Iustin a vorbit despre personalitatea arhiepiscopului, dar şi despre realizările pe care le-a obţinut ca Întâistătător al Eparhiei. ​După încheierea slujbei, Pr. Mihai Tira, preşedintele Fundaţiei „Justinian Arhiepiscopul”, a prezentat cartea „Colo′n sus în vremea aceea”. Volumul cuprinde mărturisiri ale Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, ecouri din pridvoarele Rohiei, însemnări din cartea de Aur, de pe Sfânta Evanghelie, prezentări din volumul manuscris „Comoarea mea”, însemnări şi mesaje de la cei mai importanţi oameni care au vizitat Rohia etc.

La Mănăstirea Putna încep manifestările aniversare „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”

Seria de manifestări Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal începe marți la mănăstirea ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Manifestările, desfășurate sub patronajul Academiei și Patriarhiei Române, aniversează 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni și de la Primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni. Cele două evenimente s-au desfășurat în 15–16 august 1871 și au fost organizate de studenții români de la Viena, reuniți în asociația „România Jună”, cu sprijinul studenților români din alte centre universitare. Un rol deosebit de important în organizare l-a avut Mihai Eminescu. Scopul evenimentelor de atunci a fost promovarea idealului de unitate a neamului. Scopul actualei aniversări este readucerea în atenția publicului a actualității acestui ideal și asumarea lui de către tinerii de azi. - basilica

Sondaj INSCOP | Biserica, în topul încrederii în instituții

Biserica rămâne în topul încrederii românilor. În urma unui sondaj realizat de INSCOP, 64% dintre cei chestionaţi au declarat că au încredere multă și foarte multă în Biserică. Pe primul loc, cu un procent de 69,7%, se află Armata. Pe următoarele poziții se situează Academia Română cu 53,7% încredere multă și foarte multă, respectiv Uniunea Europeana cu 51,1% încredere multă și foarte multă.

Sondajul de opinie „Barometrul Securității Energetice, editia a III-a, iunie 2021” a fost realizat de INSCOP Research. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice) în perioada 4 – 13 mai 2021, volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1056 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%. - basilica

 

Linkuri la știri:

Parteneriatul pentru renovarea casei lui Aron Pumnul a fost semnat la sediul Societății Mihai Eminescu din Cernăuți - Basilica

O precizare importantă: Basilica.ro este o agenție de știri - basilica


Stiri EXERNE - Iunie 2021

 

GRECIA: Rugăciuni pentru însănătoşirea părintelui Efrem Vatopedinul, la Patriarhie

Stareţul Mănăstirii athonite Vatoped, arhim. Efrem, a fost pomenit luni la Sfânta Liturghie oficiată de Sărbătoarea Preasfintei Treimi la Patriarhie. În cadrul slujbei prezidate de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul au fost rostite rugăciuni şi ectenii speciale pentru recuperarea părintelui Efrem, care a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2. Din data de 28 mai, părintele Efrem este internat în spitalul „Evangelismos” din Atena, iar din 4 iunie este intubat. Să ne rugăm pentru sănătatea lui. Arhimandritul Efrem, Starețul Mănăstirii Vatoped, s-a născut în 1956 în Cipru. La 19 ani a ajuns prima dată în Sfântul Munte, unde Sf. Efrem Katunakiotul i-a prezis că se va călugări, deși el se împotrivea gândului. În 1982 a fost tuns în călugărie în obștea de la Nea Skiti a părintelui Iosif Vatopedinul, ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul (†1959). Obștea s-a mutat în Mănăstirea Vatoped în 1990, iar părintele Efrem a fost ales stareț. Părintele Efrem Vatopedinul este foarte apreciat în rândul românilor, el având numeroşi ucenici în ţara noastră. În perioada pandemiei, părintele Efrem a susţinut numeroase sinaxe online.

Potrivit unui comunicat de presa publicat pe adresa web a Mănăstirii Vatoped, latada de 22 iunie, medicii au evaluat că dezvoltarea stării de sănătate a părintelui stareț Efrem este satisfăcătoare, după înrăutățirea din ultimele zile, cauzată de un șoc septic. Gheronda Efrem a fost supus unei traheostomii în această dimineață, marți, 22 iunie, și rămâne în Unitatea de terapie intensivă. Astfel, evoluția sa este caracterizată ca fiind îmbunătățită și stabilă.

CIPRU: Noua Catedrală din Nicosia a fost sfinţită

Arhiepiscopii Hrisostom al Ciprului şi Ieronim al Atenei au sfinţit săptămâna trecută catedrala Sfântul Apostol Barnaba din Nicosia. Din partea Patriarhiei Ecumenice a slujit Înaltpreasfinţitul Părinte Panteleimon, Mitropolitul de Vryoula. Manifestările religioase şi culturale dedicate evenimentului, dar şi împlinirii a 200 de ani de la Revoluţia Greacă, s-au desfăşurat pe parcursul a patru zile, în perioada 10 – 13 iunie. Ceremonia a fost urmată de Slujba Vecerniei, prezidată de Arhiepiscopul Ciprului. Slujba de sfinţire a catedralei şi Sfânta Liturghie au fost oficiate în ziua de cinstire a Sfântului Apostol Barnaba, ocrotitorul lăcaşului de cult. Mitropolitul Panteleimon de Vryoula a dat citire mesajului Patriarhului Ecumenic cu prilejul evenimentului din Nicosia. Sanctitatea Sa a evidențiat contribuția Preafericitului Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, subliniind că „sinaxarele Bisericii Ciprului de acum vor face pomenire de această zi și vor aminti de inaugurarea luminoasă de astăzi, iar mâna istoricului de mâine va scrie în cronice cu litere aurii voința și actul de zidire al acestui locaș al Harului, de către cel care peste puțin timp va împlini 15 ani de slujire rodnică și binecuvântată de când arhipăstorește poporul lui Dumnezeu care locuiește în marea insulă a Ciprului, Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea”. La final, Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei, și-a exprimat „bucuria deosebită pe care o simte prin prezența sa în insula Cipru, a cărei legături cu Grecia sunt foarte puternice, de nezdruncinat și îndelungați în ani”. La sediul arhiepiscopiei a fost organizată sâmbătă o conferinţă dedicată împlinirii a 200 de ani de la revoluţia greacă din 1821. După eveniment, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a vizitat cimitirul din Makedonitissaunde sunt înmormântaţi eroii naţionali greci şi ciprioţi. Evenimentele s-au încheiat cu liturghia oficiată duminică, 13 iunie, în catedrală, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Trifilie. - basilica

CEHIA: Solistă a Operei de Stat din Praga susține reconstruirea bisericii românești din capitala Cehiei

Soprana Anda-Louise Bogza, solistă a Operei de Stat din Praga, a susținut duminică un concert în vederea strângerii de fonduri pentru parohia de limbă română din oraș. Concertul a avut loc în biserica Sfântul Laurențiu din capitala Cehiei, unde funcționează temporar parohia românească. Au participat reprezentanți ai Ambasadelor României și Moldovei din Praga, precum si prieteni ai comunitații romanești. „Parohia de limbă română din Praga a suferit o pierderea grea în urmă cu 7 luni, când în 28 octombrie 2020 bisericuța din lemn, monument istoric, a fost distrusă într-un incendiu. Cauza aceluia a fost neglijența oamenilor străzii care își petreceau timpul în parcul Kinsky din Praga 5”, a declarant pr. paroh Alexandru Danciu.


Pentru reconstruirea lăcașului de cult se pot face donații în contul parohiei:

IBAN: CZ2701000000435910970287
SWIFT: KOMBCZPPXXX
Beneficiar: VI. Pravoslavna cirkevni obec v Praze 5 – Svaty Michal


 

Linkuri la știri:

Camelia Smicală ne dă vestea bună a zilei și a anului: Copiii ei sunt, definitiv, ACASĂ - Activenews

Tratamentul folosit de dr. Flavia Groșan împotriva COVID-19 - aprobat de specialiștii din Marea Britanie - Activenews



ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Tradiţie şi ereziile
Sa avem frica de Dumnezeu, iar nu fobie de boli

 

Cuvânt al Mitropolitului Neofit de Morfou după Înviere, pe tema Psaltirii și a vaccinului

“Iubiții mei în Hristos părinți și frați,

Lucrarea de căpetenie a Bisericii este tămăduirea personalității bolnave a omului, adică să schimbe omul egoist (interesat), bolnav sufletește într-unul sănătos dezinteresat pentru dragostea dezinteresată a Sfintei Treimi. Pentru ca acest lucru să devină realizabil este nevoie neapărată de conlucrarea omului. Ortodocșii trebuie să se lupte ca să depărteze de la ei atât gândurile rele, cât și pe cele bune, astfel încât inima să le devină curată de toate gândurile. Să se restrângă toate ale omului la rațiune, la partea rațională a sufletului, astfel încât Sfântul Duh să transfere rugăciunile și Psalmii, cu care se roagă credinciosul, din rațiune în inimă. Iar atunci omul, condus de însuflarea și luminarea Sfântului Duh înlăuntrul inimii sale, folosește cunoștințele pe care le are ca să-și ducă lupta sa, atât socială, cât, în principal terapeutică, împotriva bolilor sufletului, care sunt patimile cele de necinste.

Aceste elemente atât de fundamentale și însemnate ale Psihoterapiei Ortodoxe, în zilele noastre, din păcate, au fost uitate sau marginalizate sau denaturate într-o religiozitate romantică și în pietism.

În epoca noastră când prorociile au devenit știri și neliniștea oamenilor a ajuns la culme și se transformă în frică și teroare, credincioșii Ortodocși sunt chemați să devină dovezile vii ale faptului că „dragostea desăvârșită” a lui Hristos „scoate afară frica”. Așa-numita Noua Ordine Mondială a Noii Ere este atât de doritoare și de grăbită să-și impună dictatura și totalitarismul ei, încât noi toți, cler și popor, am fost prinși dormind, cei mai mulți fără arme, pentru că oamenii bunăstării stricăcioase și ai consumului s-au îngrijit să uităm, să nu ne mai amintim și în cele din urmă să ne împuținăm cu credința – dacă nu chiar să ajungem necredincioși – că „lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efes. 6, 12).  Se impune, așadar, să reconstruim zidurile Ortodoxiei, să redescoperim armele virtuții: „Cei ce voiți să vă nevoiți intrați, încingându-vă cu bunătatea postului și cu lupta virtuții”.

Când vorbeam despre acestea, ne numeau conspiraționiști. Acum încet-încet planurile lor și scopurile oamenilor vicleni ai Noii Ordini Mondiale se descoperă. Folosesc boala coronavirusului, care există cu adevărat, și este rezultatul păcatelor tuturor popoarelor și ale tuturor oamenilor, pentru a ne înfricoșa poporul. Deja de un an de zile anunță măsurile care îl privează direct pe om de libertate și exercită o presiune nemaivăzută, despărțind oamenii în bolnavi și sănătoși, iar acum în vaccinați și nevaccinați. În vreme ce, în același timp, nu lasă să fie auzită cealaltă opinie, impunând pentru prezent, cu politețe, totalitarismul pe care-l visează, după cum am spus mai înainte. Provoacă necontenit dileme/încurcături în poporul nostru în ceea ce privește administrarea vieții sale cotidiene, de vreme ce îți spun că pentru ca să trăiești, de-acum va trebui oriunde vei merge, chiar și la biserică, să posezi acel «coronapass», care presupune să prezinți dovada vaccinării sau rezultatul unui test rapid. O măsură pe care juriștii o pun la îndoială, pentru că se află în opoziție cu multe articole din Convenția Drepturilor Omului.

Acum, care va fi poziția credincioșilor creștini Ortodocși față de vaccinurile care sunt genetice, în acord cu mulți specialiști care le-au studiat, singurul răspuns care poate fi dat în mod negreșelnic este ca fiecare credincios să-și pună sieși următoarele întrebări:

Până în momentul de față, porțile bisericilor din Mitropolia de Morfou vor fi deschise pentru toți fără discriminare, pentru bărbați și femei, pentru bătrâni, pentru tineri și copii, pentru bolnavi și sănătoși, pentru vaccinați și nevaccinați, pentru toți oamenii, fără nicio excepție, pentru că Biserica este spitalul sufletelor și al trupurilor. Este adevăratul loc de tămăduire care de două mii de ani primește oameni care vin cu boli trupești și sufletești și pleacă sănătoși, și oameni care vin sănătoși „trupește”, și totuși îngăduie Dumnezeu, chiar și în biserica Sa, să moară, pentru că Stăpânul vieții și al morții este Hristos cel înviat: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).

Trebuie ca toți Ortodocșii să înțelegem că noi trăim veșnicia încă din veacul prezent. Lucrăm pentru viața veșnică și ne împărtășim de Trupul și Sângele lui Hristos. Primim Duh Sfânt „spre iertarea păcatelor”. Iar cel ce vine la Taina Dumnezeieștii Euharistii, „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”, unicul lucru pe care-l ia este Sfântul Duh. Nu ia boli, nu ia moarte. Să avem frică de Dumnezeu, iar nu frică/fobie de boli. Iar faptul când vom pleca din această viață, la ce vârstă și în ce mod, îl hotărăște numai Dumnezeu, „Cel ce are stăpânire asupra celor vii și a celor morți, ca un Împărat fără de moarte, înviat din morți, Hristos adevăratul nostru Dumnezeu”.

O armă foarte veche, terapeutică și eficientă împotriva fricii, a terorii și împotriva puterilor demonice sunt Psalmii prorocului David, Sfânta Psaltire. Un nevoitor contemporan, Gheron Theodoros Spiliotul din Agiofarago, Creta (†2016), ne lasă nouă, Ortodocșilor contemporani, care de obicei limităm duhovnicia noastră la predici și omilii, minuni și cuvinte prorocești, celor evlavioși și iubitori de Bătrâni, următoarea moștenire:

„Dacă mă veți întreba să vă spun, ce am înțeles atâția ani în pustie, am să vă răspund printr-un singur cuvânt: puterea Psaltirii. Dacă mi-aș începe viața acum, un singur lucru m-aș strădui să fac, să învăț pe de rost Psaltirea. Aceasta este locul de naștere al rugăciunii minții. Aceasta îi biciuie pe demoni. Pe când citeam la privegherile mele Psaltirea, venea diavolul, care grohăia ca un porc sălbatic la urechea mea. În special atunci când spuneam stihul „Să se scoale Dumnezeu…” și stihul care zice: „Tu ești Domnul Dumnezeul meu”, turba, mă apuca de gât, mă sufoca. Îmi încurca cuvintele, ca să nu le rostesc. Atât de mult îl ardeau…”.

Și marele proroc al neamului, Cuviosul Paisie Aghioritul, ne descoperă asemenea experiențe de-ale sale despre puterea și folosul Psaltirii:

„Câtă mângâiere aflu prin Psaltire! În acea oră și jumătate când citesc Psaltirea o văd drept cel mai pozitiv ajutor pentru lume… Psaltirea este de Dumnezeu însuflată, este scrisă prin luminare dumnezeiască, de aceea are înțelesuri atât de puternice, atât de adânci… Prin Psaltire simt o bucurie…”. „L-am lovit pe diavol cu pistolul. În timpul zilei l-am lovit cu Psaltirea, noaptea cu rugăciunea”.

Mare este numărul credincioșilor care au răspuns chemării noastre – la chemarea harului lui Dumnezeu – pentru a citi zilnic Psaltirea, în cadrul procesului terapeutic amintit mai sus, spre întărirea lor duhovnicească, spre împlătoșarea lumii în fața înrâuririi puterilor demonice potrivnice. Totodată însă credincioșii, prin această rugăciune din textul original al Psalmilor lui David (este vorba despre textul grecesc al Septuagintei, n. tr.), vor învăța și o frumoasă limbă greacă bisericească. Iar această limbă greacă este limba Evangheliei și a theologiei Sfinților noștri Părinți.

Într-o epocă, în care reprezentanții Noii Ordini atacă atât de fățiș, noi să luăm armele lui David, ale Psalmilor săi, iubindu-L pe biruitorul morții, pe Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos:

„Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă”.

Cu rugăciune către Domnul,

Neofit de Morfou

Izvorul Tămăduirii

Incinta Episcopiei, 07.05.2021

(traducere pentru Cuvantul ortodox de N.D. după originalul grecesc de aici)



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Noul cuvant catre tineri al Parintelui Gheorghe Calciu
 
Acest nou Cuvânt a fost alcătuit de către Părintele Gheorghe Calciu (1925-2006) – la cererea a numeroşi tineri din România, şi îndeosebi a studenţilor din A.S.C.O.R. – după 20 de ani de la rostirea la Radu-Vodă a celor “Şapte cuvinte către tineri” (şi a “Cuvîntului suplimentar către tinerii teologi”) care aveau să-i aducă arestarea şi condamnarea la 10 ani de închisoare (din care a efectuat 5: 1979-1984)*, urmaţi de exilul la care a fost împins de Securitate (din 1985). Textul – cu cîteva minime îndreptări tacite – este reprodus aici din revista Puncte cardinale (an VIII, nr. 4/88, aprilie 1998, pp. 1-2), unde a apărut pentru prima oară în ţară, cu titlul redacţional “Hristos a înviat în inima ta!”. Cele cîteva paranteze drepte îmi aparţin. (Răzvan Codrescu)

Iar în ziua întâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care îl iubea Iisus, şi le-a zis: “Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus”. Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintîâ la mormânt. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, iar marama care fusese pe capul Lui nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care sosise întîi la mormînt, şi a văzut şi a crezut. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.

Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. Şi aceia i-au zis: “Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?”. Ea le-a zis: “Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus”. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: “Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?”. Ea, crezând că-i grădinarul, a zis: “Doamne, dacă tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica”. Iisus i-a zis: “Maria!”. Întorcîndu-se, aceea I-a zis pe evreieşte: “Rabuni!” (adică: Învăţătorule!). Iisus i-a zis: “Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu! Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că acestea i le-a spus ei. (Ioan 20, 1-18)

Giotto – Noli me tangere

Oare ce cuvânt nou le mai poate spune cineva tinerilor mei prieteni? Au trecut de atunci ani îndelungaţi. O nouă generaţie s-a ridicat, călită de o experienţă unică şi, poate, atinsă de un nou scepticism, născut din contactul cu lumea Occidentului rătăcită de la dreapta credinţă. Poate că astăzi, chiar mai mult decît atunci cînd am rostit eu cele “Şapte cuvinte…” [1978], sufletul tinerilor – pe care îi consider prietenii mei, ca şi atunci (căci tot în numele lui Iisus Hristos vorbesc) – este lovit de maladii psihice aduse din lumea largă de o propagandă perfidă, deghizată adeseori sub masca unei democraţii deşuchiate şi luînd înfăţişarea creştinismului, aşa după cum satana se îmbracă în lumină de înger pentru a înşela pe cît mai mulţi.

Atunci erai oprimat prin forţă, ceea ce crea în tine o rezistenţă naturală faţă de un sistem de gîndire materialist, cu aspect mistic. Nu credeai, tinere, în nimic din ce ţi se spunea pe atunci, pentru că, aşa cum ştii, sub forma adevărurilor relative, pe care stăpînii vremii le proclamau ca adevăruri absolute, se ascundea o minciună deopotrivă totală şi totalitară. Atunci glasul preotului ajungea la tine prin predica rostită cu preţul libertăţii şi chiar al vieţii, iar adevărul lui Hristos îţi consola sufletul rănit de violenţa limbajului politic şi de teroarea fizică. Atunci ţi se vorbea de internaţionalismul comunist şi de existenţa exclusiv materială, prin care se căuta uciderea iubirii universale a Mîntuitorului. Atunci ţi se spunea că eşti o simplă piesă, fără libertate, în mecanismul social şi politic, că numai integrarea în necesitate îşi aduce libertatea. Hristos te chema însă la o libertate mai mare, de cu totul alt ordin, atunci cînd spunea: “Sfinţeşte-i pe dînşii întru adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul” [1] sau “Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” [2].

Nu este aşa, prietenul meu, că atunci Adevărul creştin ţi se părea limpede şi uşor de înţeles? Oare acum, în plasa de minciuni care te cuprinde din toate părţile, mai poţi distinge la fel de lesne adevărul de neadevăr? Sub năvala “evanghelizării” de tip protestant şi american, în care adevăruri parţiale ale creştinismului îţi sînt predicate pe fondul satanic al rock-ului şi în forma teatralizării de cartier, cu răcnete şi lacrimi false, cu minuni şi vindecări care plouă peste capul tău buimăcit, cum mai poţi găsi pe Hristos cel adevărat în inima ta? Ieri, sub teroarea ateismului comunist, puteai să-ţi împodobeşti sufletul cu trupul Domnului, uns cu miresme, aşa cum îl puseseră în mormînt Iosif şi Nicodim. Astăzi, sedus de ritmul infernal al tobelor şi de vuietul cu ritm sălbatic al “propovăduirii” sectante, nu-L mai găseşti pe Dumnezeu şi stai, ca Maria Magdalena, plîngînd în faţa mormîntului gol al sufletului tău.

Cine ţi L-a furat pe Dumnezeu? Care grădinar L-a ascuns de tine, ca să fii acum singur şi să plângi?

Întoarce-te la adevărul simplu al credinţei şi la textul învierii lui Hristos. Aleargă ca Petru şi Ioan spre mormântul Domnului, apleacă-te, intră, şi vei vedea şi vei crede, cunoscând Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi!

Poate că ieri, când comunismul căuta să smulgă orice credinţă din inima ta şi să facă din tine un simplu şurub în angrenajul maşinii sociale, tu, dintr-un spirit de revoltă tinerească, Îl aveai mai mult pe Hristos în sufletul tău decât Îl ai astăzi. Azi eşti atacat din toate părţile, cu zgomot ritmic de tobe, de toate organizaţiile anticreştine, care vor să facă din vechile popoare credincioase un fel de amestec inform, uşor de condus acolo unde vor ei, aşa cum se întâmplă şi cu lumea politică, unde cîţiva indivizi sînt unşi în taină şi puşi să conducă, de pe poziţii internaţionale de forţă, toate popoarele: ei decid ce neam are dreptul să nască prunci sau să moară prin nenaşteri; ei se substituie lui Dumnezeu şi trasează destinul naţiunilor după placul sau interesul lor. Cine nu se supune, să piară! [3]

Acest totalitarism se exprimă tot mai mult şi în viaţa Bisericii, prin organizaţii internaţionale ecumenice de tip masonic, care impun, de fapt, o nouă religie, o nouă liturghie, fără nici o sacralitate, fără taine şi fără ritual, ca într-o piesă modernă. Teatrele aşa-zis religioase, pe care le vedeţi înjghebate prin pieţele publice de anumiţi tineri veniţi din Occident, reprezintă desacralizarea creştinismului şi a liturghiei, desacralizare la care, din nefericire, se pretează şi unii reprezentanţi ai clerului ortodox, aşa cum este cazul broşurii “Reconcilierea – dar al lui Dumnezeu şi început de viaţă nouă”, editată la Iaşi, în 1995, printre editori găsindu-se şi un preot ortodox (desigur, nu fără aprobarea ierarhului său). Această lucrare, în porţiunea ei liturgică, este un atentat la sfinţenia liturghiei ortodoxe şi o negare a valorii ei de taină.

Cum să nu stai, ca Maria, în faţa unui mormânt gol? Toate aceste atacuri sunt date împotriva ta, tinere, cu osebire împotriva ta, căci eşti mai lipsit de apărare şi mai sensibil la nedreptăţi; şi toate vor să-ţi spună că eşti un mormânt gol dacă nu asculţi de ei. Însă stă scris: “Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci ispitiţi [cercetaţi] duhurile de sînt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume” [4].

Cine ispiteşte astăzi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, cînd înşişi preoţii ortodocşi şi catolici ajung să predice un mesianism anticreştin, asemenea sectelor înfiinţate de rebelii Biserici? Cine te apără de rătăcire, fratele meu mai tânăr? Şi cine îţi reîmpodobeşte inima cu prezenţa lui Hristos cel adevărat, nu cu hristoşii mincinoşi ai veacului acestuia?

“Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi, şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr…Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har” [5].

Te-ai născut, tinere, din nou, nu din poftă trupească, nici bărbătească, ci din Dumnezeu, Care S-a făcut trup pentru tine şi din a Cărui plinătate te-ai împărtăşit, şi har după har ai luat. Acest har îţi este scut împotriva desfrânărilor la care te îndeamnă învăţătorii tăi de azi, vorbindu-ţi despre libertate ca despre ridicarea oricăror oprelişti din faţa ta. Bunul simţ este un fetiş, cinstea – o noţiune perimată, sexualitatea – o descătuşare a animalului din tine, asemănarea ta cu Hristos – o poveste creată de preoţi, iar iubirea de Dumnezeu şi de semeni – o nouă formă de încătuşare a personalităţii. Cercetează în inima ta, dincolo de acest hăţiş diabolic al minciunii, şi vei găsi Adevărul, singurul care te face liber! Şi supremul adevăr e Învierea. Învierea lui Hristos, ca pârgă a învierii tale.

Se apropie Săptămâna Patimilor, pe care o întîmpinăm plini de durere şi pocăinţă pentru participarea noastră la uciderea lui Hristos, nu numai din simplă descendenţă “adamică”, dar şi prin actele noastre de fiecare clipă prin care L-am rănit pe El, idealul desăvârşirii umane, prin căderile noastre de fiecare zi. Preotul va proclama de la altar “moartea lui Dumnezeu”, iarăşi şi iarăşi, halucinant şi obsedant, în timpul celor 12 Evanghelii. În Vinerea Mare, ne vom tângui ca Sfânta Fecioară pentru moartea Lui: “Primăvară dulce, Fiul meu cel dulce, frumuseţea unde Ţi-a apus?”. Îndureraţi vom fi şi plini de lacrimi, dar niciodată deznădăjduiţi, fiindcă ştim că a venit vremea cînd “Fiul Omului va fi prins şi dat pe mîna bătrînilor, care-L vor judeca şi-L vor condamna, şi va fi dat la moarte, dar a treia zi va învia” [6]. De aceea şi cîntăm în timpul Prohodului: “Ca un leu, Tu, Doamne, în mormânt apunînd, ca un pui de leu Te scoli, înviind din morţi”.

Cu carnea sfâşiată, îmbătrânită de chinuri, Hristos se scoală “ca un pui de leu”, înnoit prin spiritualizarea totală a trupului. “Ca un pui de leu” iese din giulgiurile întărite de miruri, lăsîndu-le neatinse, păstrînd forma; “ca un pui de leu” se ridică strălucitor prin piatra mormântului, fără a lăsa urme, piatră pe care, apoi, îngerul o va ridica pentru a arăta femeilor că Iisus nu mai era în mormânt: “Veniţi de vedeţi locul unde a zăcut!” [7].

Hristos a înviat!

Paradoxal: preotul, care îţi spusese că Hristos a murit, proclamă acum, în lumina strălucitoare a Adevărului, că El a înviat. El ştie, el îţi propovăduieşte adevărul Învierii cu convingere. Nu mai eşti un mormânt gol, prietene! Hristos cel înviat te locuieşte şi bucuria Lui rămâne întreagă în tine.

De Paştele lui 1981, eram în închisoarea Aiud. Dimineaţa, când garda se schimba, încălcând toate regulamentele draconice ale închisorii, i-am spus gardianului (unul dintre cei mai cruzi): “Hristos a înviat!”. A ezitat cîteva clipe, în care, ca într-o străfulgerare, am văzut perindându-se pe chipul lui inocenţa copilăriei, când mama sau bunica îl ducea de mână la biserică şi când auzea glasul ca de înger al preotului spunând: “Hristos a înviat!”. După această clipă de ezitare, mi-a răspuns în şoaptă: “Adevărat a înviat!”. A fost pentru mine cea mai sigură dovadă că nu mă înşelasem niciodată în această privinţă: cel care mă tortura îmi confirma Învierea Domnului! Am plâns în tăcere, cu lacrimi de bucurie.

Mai târziu a venit colonelul Prisăcaru, să-mi dovedească, acolo, după gratii, în frig şi foame, prin argumente marxiste, că era stupid să cred şi să afirm învierea lui Hristos. A intrat în celulă şi i-am spus: “Hristos a înviat!”. M-a privit fix câteva secunde şi apoi m-a întrebat: “L-ai văzut tu?”. “Nu L-am văzut eu, domnule colonel, dar cred în Înviere pentru autoritatea celor care L-au văzut înviat şi au mărturisit: apostolii şi ucenicii, femeile mironosiţe, ostaşii care au zăcut ca morţi, străpunşi de lumina Învierii, milioanele de mucenici care, în clipa morţii martirice, au avut viziunea lui Iisus cel înviat. Nici dumneavoastră nu aţi văzut Polul Nord, dar nu vă îndoiţi de existenţa lui, pentru autoritatea celor ce v-au informat. Nu i-aţi văzut pe Marx, nici pe Engels, nici pe Lenin, dar credeţi în existenţa lor şi, presupun, în teoriile lor, pentru autoritatea celor ce vă vorbesc despre ei…”

Mă risipeam într-o argumentaţie stupidă şi cadaverizată, folosind dovezi omeneşti, moarte dinainte de a le fi rostit, atunci când Adevărul suprem constă în simpla lui proclamare. Treceam, oarecum, prin situaţia Sfîntului Apostol Pavel, care făcea uz de filosofie în faţa cetăţenilor athenieni, vorbind despre iraţionalul, antiraţionalul act al învierii [8]. Ucideam, treptat-treptat, duhul adevărului pe care gardianul de mai înainte îl aprinsese în celula mea prin simpla confirmare a Învierii: “Adevărat a înviat!”…

Tinere prieten, pot să-ţi înşir dovezile biblice ale Învierii, pot să te trimit la mormânt cu Petru şi Ioan, ca să vezi cum a ieşit Iisus din giulgiuri, fără să le strice forma, sau din piatră, fără s-o spargă; pot să-ţi spun, ca pe apă, toate arătările Lui în faţa apostolilor, a ucenicilor şi a sfinţilor. Toate sunt, în gura mea, fum şi ceaţă, dacă Duhul lui Dumnezeu nu vorbeşte prin mine.

Hristos a înviat în inima ta înainte de a ţi-o spune eu sau altcineva. Şi tu ştiai acest lucru şi l-ai confirmat, asemenea gardianului meu, atunci cînd ai strigat din adîncul convingerii neargumentate: “Adevărat a înviat!”.

Nu alerga după spectacole; nu alerga după minuni ieftine făcute pe scenă; nu alerga la bolboroselile fără sens ale sectanţilor: vorbele lor neînţelese sînt şerpi care le ies din gură! Nu alerga la teatralitatea predicării unora ca aceştia: toate sînt minciuni, toate sînt armele ascunse ale satanei! Mergi la cel mai simplu dintre adevăruri, la cel mai neargumentat şi mai de neargumentat:

Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!

Note:

* Părintele Calciu a însumat sub comunişti 20 de ani de închisoare şi un an de domiciliu obligatoriu (1948-1964; 1979-1984). Pentru detalii biografice, a se vedea, pe acest blog, Părintele Calciu: portret biografic (Răzvan Codrescu) şi Gheorghe Calciu în documentele C.N.S.A.S. – I (Lucian D. Popescu).

[1] Ioan 17, 17.

[2] Ioan 8, 32.

[3] Tragedia poporului sîrb, bombardat un an mai tîrziu, chiar în perioada Postului Mare şi a sărbătorilor pascale, cu o sălbăticie mai mare decît cea care i se imputa lui însuşi, avea să confirme dureros această apreciere aparent exagerată. (Nota Red. P. C.)

[4] I Ioan 4, 1.

[5] Ioan 1, 12-14 şi 16.

[6] Cf. Matei 16, 21 şi 17, 23 sau 20, 18-19; Marcu 10, 33-34; Luca 9, 22 sau 18, 31-32.

[7] Matei 28, 6.

[8] Cf. Fapte 17, 15-32.

Sursa: gheorghecalciu.ro 




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Suferinta interiorizeaza enorm
 

Parcă profetic, Părintele Sofian spunea că „toată lumea este plină de păcate... suntem ca între mii și milioane de microbi. Ne dăm seama în ce mediu suntem și totuși stăm, rămânem pe loc”. Iar  păcatul nemărturisit, necăit, este „ca o injecție care duce la septicemie mortală”.

Supranumit „Apostolul Bucureștilor”, icoană a bunătății și a blândeții, Părintele Sofian Boghiu (1912-2002) a fost el însuși greu încercat în această viață. Trăind departe de țara sa – Basarabia, supus detenției de regimul comunist român (1958-1964), el a depășit prin credință încercările și pătimirile fără de voie pe care viața i le-a scos în cale. Răbdarea și smerenia sa sunt temelie pentru speranța noastră în biruința binelui asupra răului, a virtuții asupra păcatelor, a bucuriilor duhovnicești asupra efemerelor plăceri trupești.

Ideea fundamentală a crezului său duhovnicesc a fost neosândirea aproapelui, Părintele cerând ucenicilor săi și oferindu-ne un model sublim de iertare și dragoste creștină. „Nu judeca, sfătuia el, nu judeca pe nimeni, niciodată nu judeca! Nu-ți dai tu seama cât de gravă este călcarea acestei porunci înaintea lui Dumnezeu, nu-ți poți da seama!”[1].

Iar despre lucrarea printre semenii săi, monahi și mireni, în același duh de smerenie, spunea: „Nu pot afirma că am realizat ceva important în viață decât că, fiind între ceilalți frați slujitori, m-am străduit să întrețin pacea, armonia și buna conviețuire în obște, precum și evlavia și buna desfășurare a slujbelor în biserică. Iar când am fost solicitat de bolnavi și credincioși, niciodată nu i-am refuzat, nici i-am întristat cu ceva; ci am făcut tot ce mi-a stat în putere să-i folosesc, să-i mărturisesc, să-i împac cu Dumnezeu și cu oamenii”[2].

Iubitor al frumosului artistic, în calitatea sa de pictor bisericesc, a fost și un iubitor al trăirii duhovnicești înalte și curate. Viața noastră prin această lume, considera blândul duhovnic, este asemenea unei călătorii printr-o mare permanent agitată, dar: „Atenție la stânci, sub mare..., atenție la vânturi..., atenție la valuri...! Ține, deci, cu atenție cârma vieții”[3].

Călătoria aceasta și viața noastră sunt dificile din cauza păcatelor care stau la originea tuturor încercărilor și a necazurilor ce le urmează, pentru că este o iluzie a crede că păcatele rămân fără urmări. Acestea produc efecte atât în viața prezentă, asupra trupului și a sufletului – iar dacă nu sunt căite, și în viața cea veșnică. Parcă profetic, Părintele Sofian spunea că „toată lumea este plină de păcate... suntem ca între mii și milioane de microbi. Ne dăm seama în ce mediu suntem și totuși stăm, rămânem pe loc”[4]. Iar  păcatul nemărturisit, necăit, este „ca o injecție care duce la septicemie mortală”[5].

Suferința este o urmare a păcatelor, dar și o cale de izbăvire de ele: „Dumnezeu, spunea Părintele Sofian, încearcă pe cei păcătoși, mai ales prin suferințe fizice, pentru a le tămădui sufletele. Suferința și durerile ne ajută să ispășim în această lume păcatele săvârșite. Suferințele purifică sufletul și trupul de multe imperfecțiuni. Suferințele ajută la săvârșirea binelui, aprind în inimă iubirea față de Dumnezeu, zelul pentru rugăciune, și trezesc spiritul de solidaritate cu semenii”[6].

Prin intermediul acesteia, Dumnezeu, ca un iscusit chirurg, „taie sau arde rana, ca să vindece și să salveze de la moarte sufletul și trupul bolnav[7].

Prin „dogoarea suferinței”, omul se eliberează de păcatele sale și capătă curajul de a privi în sus, către adevărata sa patrie, cea cerească, apropiindu-se de Dumnezeu. „Suferința interiorizează enorm[8], spunea Părintele. Îl pune pe om în dialog cu sine însuși, îi descoperă hăurile ascunse ale sufletului său.  Însă, în timp ce pe unii suferința îi întoarce la Dumnezeu, pe alții îi încrâncenează și mai tare, învârtoșându-i în viața lor păcătoasă și pătimașă. „Mergeți în spitale – spunea duhovnicul Bucureștiului – și vedeți cum gem pe paturi. Unii gem rugându-se, alții gem blestemând. Și unii și alții gem. Pentru cei care gem rugându-se, suferința e binefăcătoare și se mântuiesc. Cei care gem blestemând, de două ori suferă: boala e și mai grea și își pierd mântuirea[9].

Precum îi spunea unei ucenice apropiate, necazurile și încercările din viața aceasta, durerile, suferințele și bolile prezente constituie solul sau pământul rodnic în care, fiind aruncată, sămânța vieții creștine dă roadă însutită și înmiită. Spre deosebire de bucurii, care nu sunt nici multe și nici îndelungate, încercările sunt din belșug. „Ele împlinesc rolul factorilor care contribuie la putrezirea bobului de grâu, pentru ca din el să răsară vlăstarul nou, ființa nouă, așa cum ne învață Cel înviat din morți”[10].

Cel care poartă crucea încercărilor cu credință în Dumnezeu și speranță în ajutorul și răsplata Lui primește „picături de bucurii care spală și îndulcesc tot ce a fost amar și necurat”[11]. Acestea sunt bucurii și mângâieri pe care Duhul Sfânt le revarsă în sufletul celor smeriți și răbdători în necazuri. În lumea aceasta, ele aduc mângâiere și alinare, chiar și în durerile cele mai crunte, iar în viața viitoare – fericirea comuniunii neîncetate cu Dumnezeu și cu aleșii Săi, în iubire infinită și în lumină.

[1] Părintele Sofian Duhovnicul, ediție îngrijită de Garoafa Coman, Editura Bizantină, București, 2012, p. 36

[2] Ne vorbește Părintele Sofian, carte tipărită cu binecuvântarea IPS DANIEL, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ediția a II-a, îngrijită de Arhim. Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 11

[3] Părintele Sofian Duhovnicul..., p. 186

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem, p. 194

[7] Ibidem

[8] Ibidem, p. 194

[9] Ibidem, p. 214

[10] Ibidem, p. 103

[11] Ibidem, p. 115

 

Un articol de PR. PROF. UNIV. DR. IOAN C. TEȘU pentru Doxologia


Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
PARINTELE IOAN IOVAN – MARTURISITORUL DE FOC AL IUBIRII LUI HRISTOS
 
 

Motto: „Ca să fii puternic, trebuie să-L ai pe Dumnezeu alături mereu. În închisoare, mă gândeam în fiecare zi că Dumnezeu închide cheia celulei, nu gardianul. Oriunde te poți mântui”.

VIAȚA PĂRINTELUI IOAN IOVAN DE LA RECEA

„SUFERINȚA MEA N-A FOST O SUFERINȚĂ, A FOST TOT UN DAR!”.

„Eu nu înțeleg o preoție ruptă de popor. Vă spun aceasta ca să învățați că, dacă stăruiești și ai răbdare și reziști cu caracterul, cu conștiința să nu te întinezi, să nu te pătezi, să nu te faci vânzător de suflet și de oameni, atunci tot răzbești, cu ajutorul lui Dumnezeu și – Doamne! – scumpă este mulțumirea sufletească! Nu este o mai mare veselie decât conștiința curată, care nu te acuză!”, mărturisea părintele Ioan Iovan, cel de-al optulea copil al preotului Gavril Iovan și al prezbiterei Maria, venit pe lume la 26 iunie 1922, în satul Husasău de Criș din județul Bihor. Silviu, pe numele de botez, avea să moștenească curajul și credința mamei care își asumase cu hotărâre nașterea mezinului familiei în ciuda sănătății ei precare și a părerii circumspecte a medicilor care nu îi dădeau șanse de supraviețuire, precum și dăruirea slujitoare până la uitarea desăvârșită de sine a tatălui său, preotul Gavril.

Pentru darul vieții, părintele Ioan Iovan va mulțumi Creatorului său prin darul suferinței, de aceea adeseori, după izbăvirea din chinurile cumplite ale închisorilor comuniste, va repeta: „Suferința mea n-a fost o suferință, a fost tot un dar!”. Într-un interviu realizat de George Arion în anul 1999, întâlnim o autobiografie pe care părintele Ioan Iovan și-o face concis și cuprinzător după cum îi era și felul de a privi lumea: „Sunt de origine bihorean, născut în 26 iunie 1922, din părinții: preot Gavril și prezbitera Maria. Studiile primare le-am făcut în satul natal, iar cele medii la liceul Emanoil Gojdu din Oradea, ultimele două clase sub ocupație maghiară, la liceul Sfântul Ladislau, secția română, cu profesori maghiari. Apoi am urmat Teologia la Cluj, în paralel și Dreptul, timp de trei ani. După ce mi-am luat licența în Teologie, la Sibiu, am frecventat doi ani Seminarul pedagogic universitar, religie ortodoxă, fiind repartizat, după absolvire, profesor la liceul Gheorghe Barițiu din Cluj. Admis la doctorat în 1947, la București, timp de doi ani am studiat sub îndrumarea părintelui Stăniloae, susținându-mi și câteva lucrări. Cunoscând viața monahală în Mănăstirea Sâmbăta, în 1947 am renunțat la învățământ și am plecat la Mănăstirea Vladimirești, lângă Tecuci. În 26 mai 1948, am fost hirotonisit diacon de P.S. Nicolae Popovici – un episcop martir – în 27 noiembrie 1949, tuns în monahism, primind numele de Ioan, iar în decembrie 1949, hirotonisit ieromonah pe seama Mănăstirii Vladimirești”.

PREOT LA MĂNĂSTIREA VLADIMIREȘTI

„Aș vrea să știți că unii au avut dreptate când au zis că am fost și un pic mândru. Recunosc. Atunci era o ocazie să-L preamăresc pe Dumnezeu, să înfrunt ateii”.

Ctitorită în 1939, mănăstirea Tudor Vladimirescu din județul Galați va aduna în jurul ei mii de credincioși, unii dintre ei atrași de „fantasmagoria maicii Veronica” (cf. Prof,. Dr. Ilie Moldovan), alții de lucrarea misionară plină de însuflețire a părintelui Ioan Iovan. Impresionanta mișcare de mase care se concentra în jurul mănăstirii Vladimirești – la un hram se estimase un număr de 30.000 de pelerini – nu putea să treacă neobservată de către Securitatea comunistă. În ceea ce privește efuziunea populară din acea vreme, părintele Ioan își amintește de îngrijorarea autorităților constrânse să ia măsuri împotriva fenomenului care amenința să devină incontrolabil: „Știți ce ziceau ei? «Ce ne facem, măi, cu Vladimireștiul, că scârțâie osiile trenurilor de câtă lume merge acolo». Numărul biletelor ce se vindeau în halta Tudor Vladimirescu era de patru ori mai mare decât al celor vândute în Gara de Nord”.

Părintele Ioan era neobosit în a îndruma, în a alina durerile celor care îl căutau, dar îndeosebi dezlega de păcate și împărtășea. Referitor la această etapă din viața sa, peste ani avea să mărturisească: „Aș vrea să știți că unii au avut dreptate când au zis că am fost și un pic mândru. Recunosc. Atunci era o ocazie să-L preamăresc pe Dumnezeu, să înfrunt ateii. Asta era în capul meu. Nu mă consideram un trimis. Am avut ocazia și sincer vă spun, doream să mor pentru Hristos”.

Alături de maica Veronica Gurău, maica Mihaela Iordache și alte monahii de la Vladimirești, „am creat o atmosferă națională și potrivnică comunismului”, evocă părintele Ioan. „Pe unii dintre cei considerați «elemente legionare» i-am ajutat cu bani, iar altora le-am procurat buletine de identitate, medicamente, încălțăminte. Prin predicile pe care le țineam, îmi exprimam dușmănia împotriva comunismului și sub această formă atacam regimul democrat din țară”.

În luna mai a anului 1954, Patriarhul Justinian îi interzice părintelui Ioan să mai slujească la Vladimirești, chemându-l să liturghisească la Catedrala Patriarhală. Refuzul părintelui Ioan de a se supune Patriarhului va atrage după sine caterisirea și excluderea din monahism pe data de 27 ianuarie 1955. Într-un Memoriu adresat Sfântului Sinod al BOR, părintele Ioan expunea amănunțit motivele pentru care alesese să nu părăsească Vladimireștiul și nici slujirea: „În vară, P.S. nostru Antim (n. ed. Anghelescu – al Buzăului) la îndemnul I.P.S. V-stre și din inițiativă proprie, a căutat personal, prin subalterni și prin preoții agenți, să mă determine să plec din Mănăstire, fie la București, fie în concediu medical, motivând că nu este bine să înfrunt pe Patriarh, că zicea: «are și dânsul motive care îl silesc». Aș fi vrut să ascult, dar nu mă lăsa inima, nu mă lăsa soborul și mai ales conștiința de preot hirotonit pe seama Altarului de aici, știind că decizia de plecare nu emană de la Duhul Sfânt. Mai pe urmă, a venit după mine, cu asentimentul I.P.S. și al P.S. nostru Antim, P.S. Episcop Valerian de la Oradea, care într-un moment de sinceritate, a dezlegat problema și a aruncat masca de pe originea Deciziei, recunoscând public că decizia de plecare, nu este de la Duhul Sfânt, ci din «rațiuni de stat». Această mărturisire făcută de un membru activ al sinodului, m-a liniștit atât pe mine cât și soborul și ne-am încredințat că nesatisfăcând o decizie dată de: «interese superioare bisericești» și străine de toate acestea, nu călcăm nici votul sfintei ascultări și nu înfruntăm nici pe Patriarh”.

ARESTAREA ȘI CONDAMNAREA LA TEMNIȚĂ

„Eram hotărât să-mi văd de mântuirea sufletului, conștient că din zi în zi mi se scurtează firul vieții”.

În noaptea de 30 martie a anului 1955, Securitatea din Galați va descinde la Vladimirești ca să rețină pentru anchetă pe părintele Ioan Iovan, maica Veronica și pe maica Mihaela Iordache. După Paști, va fi transferat la București pentru continuarea interogatoriilor. Lunile grele de anchetă le va petrece într-o stare continuă de interiorizare și de retragere în rugăciune:  „Slăbit după o anchetă grea – cei de la Interne făceau exces de zel – eram hotărât să-mi văd de mântuirea sufletului, conștient că din zi în zi mi se scurtează firul vieții”. Într-o notă scrisă de un informator la data de 17 iunie 1955, se menționează: „Discuțiile cu preotul Iovan Silviu Corneliu sunt foarte anevoioase, din cauză că e foarte tăcut și se ocupă toată ziua, de dimineața de la deșteptare și până la stingere, numai de rugăciuni. Pot să discut cu el numai seara, după ce luăm masa de seară și numai în cazul când și-a terminat rugăciunile”. În lupta de rezistență față de planul diabolic de exterminare bine ticluit de Securitate, părintele Ioan se va înarma mereu cu pavăza credinței de nezdruncinat în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Nu se va sfii să facă semnul Sfintei Cruci cu apă pe pereții celulei în care era închis, stârnind indignarea generalului Alexandru Drăghici de la Ministerul de Interne care, la un control, îl întreabă: „Ce anume v-a făcut să îndobitociți lumea la mănăstire?”. Răspunsul a venit la fel de răspicat ca și întrebarea: „Aș vrea să vă îndobitocesc și pe dumneavoastră, domnule general, cu intenția nobilă de a vă apropia de Dumnezeu, așa cum am făcut-o la mănăstire cu oamenii credincioși”.

Sentința de condamnare la moarte a părintelui Ioan Iovan comutată în muncă silnică pe viață, din care au fost executați 9 ani și jumătate de închisoare, va fi pronunțată de către Tribunalul Militar Teritorial București sub învinuirea „că Iovan Corneliu Silviu, preot la Mănăstirea din Tudor Vladimirescu și-a manifestat ostilitatea sa față de regim prin predicile și cuvântările pe care le ținea, fie în mod fățiș, fie folosind cuvinte cu două înțelesuri…, a întreprins acte de favorizare pentru bandiții Lupeș Ion și Ghiță Păiș, deși cunoștea actele teroriste săvârșite de aceștia…, a favorizat întreaga activitate a călugăriței legionare Iordache Mihaela”. Memoriile repetate înaintate de către obștea Mănăstirii Vladimirești către Pariarhie și autorități în vederea eliberării celor trei arestați, au determinat Securitatea să inițieze o acțiune de proporții la care au participat 220 ofițeri care, în noaptea de 14 februarie 1956, au arestat 318 maici de la Vladimirești condamnate ulterior la domiciliu forțat.

DETENȚIA ÎN PENITENCIARELE GALAȚI ȘI VĂCĂREȘTI

Din clipa condamnării la muncă silnică pe viață și a executării pedepsei în penitenciarul Semicerc din Galați, într-o celulă fără geam și fără calorifer, pentru părintele Ioan temnița avea să se transforme într-o altfel de mănăstire. Cu ajutorul deținuților de drept comun, va reuși să-și procure vinul necesar săvârșirii Sfintei Litrughii. Antimisul se regăsea cusut pe spatele maieului, iar potirul era o cutie de medicamente din ebonită sfințită. Condițiile grele de detenție îi vor șubrezi sănătatea: „Zdrangănul metalic al ușilor devenise o adevărată tortură. Când solicitam să merg pentru mine, mi se spunea: «Așteaptă»; zile întregi mi se răspundea: «Așteaptă». Aveau un sistem diabolic de a te distruge moral și fizic, îți măcinau nervii și trupul. În scurt timp, părintele Ioan se va îmbolnăvi de TBC glandular: „Concomitent, mâinile, din cauza mizeriei și a frigului mi-au crăpat până la os. Cu toate acestea, făceam un efort supraomenesc să mă rog de fiecare dată în poziția de rugăciune. Nu a lipsit o zi fără să oficiez Sfânta Liturghie”.

Când limitele trupului său păreau a fi strivite sub tăvălugul cumplitelor cazne, într-o noapte părintele Ioan are un vis cutremurător: „Am visat-o pe mama moartă în casa parohială unde m-am născut. Era înconjurată de flori și, când am pășit să-i sărut mâna, m-am trezit cu picioarele pe cimentul rece din celulă. Visul m-a tulburat, fiindcă de obicei nu rețineam visele. La ora 10 s-a deschis vizeta și un ofițer de Securitate, care se ocupa de mine, mi-a spus: «Iovan Silviu, fă-ți bagajele!»”. În chip neașteptat, este mutat în celula 26 de la etajul 1 care avea geam și căldură. În aceeași săptămână, la penitenciarul din Galați vine și doctorul Schoferman de la Spitalul Central al Penitenciarelor care dispune trimiterea de urgență a părintelui Ioan la închisoarea Văcărești în vederea întremării sănătății. Este urcat cu lanțuri la mâini și la picioare în duba penitenciarului pe care scria „Caravana cinematografică” și pe drum părintele Ioan încearcă să-și deslușească sieși tâlcul visului avut cu câteva nopți în urmă: „Cred că mama m-a născut a doua oară, că m-a salvat! Din nou mă salvează. Cum? Moare ea ca să mă salveze pe mine?! Cred puternic: s-a dus la Maica Domnului. «Maica Domnului, salvează-mi copilul!»”. La Văcărești, regimul de alimentație și îngrijirea medicală de care are parte îl ajută să se vindece de TBC. În august i se permite să-l primească la vorbitor pe tatăl său care îi confirmă moartea mamei în ziua de 5 februarie, dată care coincidea cu visul avut în celula întunecoasă de la Galați.

ÎN CONTINUĂ RUGĂCIUNE, LA JILAVA

„Duminica se făcea o adevărată slujbă care dura până aproape de prânz. Apoi părintele spovedea și împărtășea, uneori dând și canoane în funcție de greșeli”.

Odată refăcut trupește, părintele Ioan este transferat la o altă închisoare de tranzit, Jilava, unde se vede nevoit să înfrunte presiunile conducerii temniței de a-i face pe deținuții politici să se lepede de convingerile lor religioase: „La Jilava se practica o încercare diabolică, perversă, de corupere morală, pentru a te obliga să-ți renegi convingerile, să trădezi, să recunoști că ei sunt cei care au dreptate. M-au dus într-o celulă de lângă camera mortuară, unde erau încarcerați condamnații la moarte, cei care își așteptau sfârșitul. Acolo am trăit momente de groază. Aveam impresia că sunt închis într-un mormânt. Gura de aerisire era într-o a treia cameră, iar gradul de umiditate atât de ridicat, încât niciodată nu reușeam să-mi usuc prosopul sau batista. Poate și de aceea îi zice Jilava, de la jilăveala simțită până în măduva oaselor. Am rămas consternat și profund impresionat de faptul că lângă mine un condamnat la moarte (deținut politic) a încercat să evadeze. În disperare, a săpat cu mâinile în interiorul celulei, iar pământul îl ducea afară la tinetă, ascuns sub haine. Sărmanul om credea că nu-l vede nimeni, gardianul știa însă totul, dar îl lăsa să continue, până într-o zi când un alt deținut politic i-a comunicat prin Morse să nu se mai chinuie, fiindcă-i descoperit și se distrau pe seama lui. În scurt timp l-au executat prin împușcare în Valea Piersicilor”.

În celula în care era închis părintele Ioan, adeseori șoaptele rugăciunii încălzeau inimile înghețate de întristare ale deținuților. Unul dintre ei, Nicolae Dima își amintește: „Treceau zilele repede în fortăreața Jilavei. Dimineața începea cu o rugăciune în surdină condusă de părintele Iovan, căruia domnul Blăgoianu îi dădea replica din pat. Duminica se făcea o adevărată slujbă care dura până aproape de prânz. Apoi părintele spovedea și împărtășea, uneori dând și canoane în funcție de greșeli. Nu știu prin ce împrejurare reușise să păstreze o cruce de argint, din cele folosite în biserică. Mai avea o sticlă de vin tonic primită în mod neașteptat de la cabinetul medical, și cu ea împărtășea deținuții”.

NECLINTIT ÎN CREDINȚĂ ÎN IADUL DE LA GHERLA

„Ne-au lovit cu tot ce le pica la îndemână, cu o cruzime de nedescris, păreau niște nebuni furioși. Era un vacarm îngrozitor, lovituri, țipete, gemete înăbușite, înjurături bestiale”.

Plecarea de la Jilava pentru a fi transferat la Gherla va rămâne o amintire de neuitat în memoria părintelui Ioan și a gardianului care i-a ferecat picioarele cu lanțuri și mâinile în cătușele „americane”, renumite pentru durerile acerbe pe care le provocau la cea mai mică mișcare a membrelor: „Într-o zi am fost dus la fierărie, întrucât trebuia să fiu transferat la Gherla. M-au culcat la pământ, pe spate, mai rău ca pe un animal și, deținuți de drept comun, condamnați pentru crime, viol, tâlhărie, ne aruncau în batjocură lanțuri să ne alegem. Mărturisesc că în momentul în care am pus mâna pe lanț, m-am ferit de deținuții de drept comun, l-am închinat și l-am sărutat gândindu-mă la Sfântul Apostol Pavel, socotindu-l ca o încercare pentru credința în Dumnezeu. Recunosc că nu am făcut o alegere bună a lanțului. În loc să aleg unul mai gros și mai lung, am ales unul mai scurt și mai ușor, ceea ce nu-mi permitea să mă mișc în voie. M-au prins și m-au așezat cu piciorul pe nicovală pentru a-mi fixa niturile, iar când au lovit nu i-a interesat că metalul a mușcat din carnea vie a picioarelor mele; urmele se văd și azi. M-au ridicat și mi s-au pus cătușe la mâini, le zicea «cătușe americane», aveau particularitatea de a se strânge automat în momentul când mișcai mâna, provocându-ți dureri îngrozitoare. Echipat cu lanțuri la picioare și cătușe la mâini, de la fierărie am pornit înapoi spre celulă umilit cu înjurătura de rigoare: «Mișcă, banditule!». La jumătatea drumului dintre fierărie și celulă, preocupat să nu-mi pierd echilibrul din cauza scurtimii lanțului și a durerilor, mai ales că-mi sângerau picioarele, nu am fost atent că vine cineva din spate și mă pomenesc dintr-o dată cu o lovitură de cizmă în zona lombară, o izbitură aplicată cu sete, cu toată forța, însoțită și de o înjurătură urâtă de mamă. M-am dezechilibrat, dar nu am căzut. Atunci am simțit minunea, prin faptul că m-am redresat și cum eram într-o stare de balans, am exclamat: «Domnul Dumnezeu și Mântuitorul Iisus Hristos să te ierte pe tine, fiule duhovnicesc după nume, și să-ți șteargă toate păcatele, inclusiv acesta de acum, iar eu, nevrednicul preot duhovnic, cu puterea ce-mi este dată te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh». În momentul acela am știut cu adevărat că sunt creștin și preot, și am făcut dezlegarea din toată inima. Cel care m-a lovit a amuțit pe loc, s-a dat la o parte speriat de gestul meu. Colegii din celulă m-au îndemnat să ies la raport să-l reclam, fiindcă nu avea dreptul să lovească un rănit, un om în lanțuri și cătușe. N-am acceptat. Le-am spus că nu pot ierta și reclama în același timp. Autorul loviturii a fost un gardian pe care nu-l știu și nici nu m-a interesat cine este”.

La Gherla, regimul de exterminare devine tot mai dur odată cu izbucnirea revoluției din Ungaria împotriva asupririi bolșevice, pe data de 23 octombrie 1956. Comandantul Goiciu cu subalternii săi trec la intimidarea deținuților prin lovituri, strigăte și injurii. Clipele trăite de părintele Ioan i-au zguduit în adâncuri sufletul: „Ne-au lovit cu tot ce le pica la îndemână, cu o cruzime de nedescris, păreau niște nebuni furioși. Era un vacarm îngrozitor, lovituri, țipete, gemete înăbușite, înjurături bestiale. Mi-au rămas întipărite în minte doar următoarele cuvinte: «Hei, bandiților, să încercați și voi ce au făcut colegii voștri din Ungaria, că trecem cu tancurile peste trupurile voastre, nu cu cizmele!». A fost ironia sorții, culmea ipocriziei, când, după-amiaza, medicul și sanitarii au venit să ne panseze, să ne oblojească rănile”.

Teama conducerii penitenciarului de la Gherla ca nu cumva evenimentele din Ugaria să îndemne la revoltă deținuții politici, dă naștere la noi orori: „Ne-au numărat și fiecare al cincilea deținut, pe cine pica nenorocul, era scos și dus în camera șefului de secție, unde era așezat pe un scaun, în poziția de bătaie cu un cearșaf ud. După care, în prezența medicului, i se aplicau cincizeci de lovituri cu ranga. Nu pot înțelege cum au putut inventa asemenea sisteme de tortură. Asistam neputincioși, înspăimântați în celule, iar pentru a ne distrage atenția de la țipetele colegilor, conducerea a ordonat să ni se introducă hârdaiele cu mâncare, deși nu era ora mesei. Din camera noastră a fost scos aviatorul Dumitru Cucu, considerat recalcitrant, căruia i s-au administrat șaptezeci de lovituri. Când l-au adus în celulă era negru, am crezut că este imposibil să scape cu viață. Și, totuși, Dumnezeu l-a ajutat: spre bucuria mea, în luna noiembrie 1991 m-a căutat la Episcopia din Alba Iulia și mi-a lăsat o scrisoare în care mă anunța că trăiește și că este profesor universitar în Canada”.

Îndurerat de soarta românilor de la Gherla, neîmpărtășiți cu zecile de ani în lunga lor detenție prin lagărele sovietice, părintele Ioan le trimite o punguliță cu Sfintele Taine care este reperată în urma unei percheziții, ajungând în mâinile gardianului. Chemat să se explice, părintele Ioan mărturisește fără ocolișuri că punga cu Sfintele Taine îi aparține. Peste ani, avea să recunoască: „Am văzut în acest gest puterea Sfintei Împărtășanii care m-a păzit. Poporul nostru spune: «Cele sfinte nu se spurcă»”.

LA AIUD, ÎN MORIȘCA REEDUCĂRII

„Nu este o mai mare veselie decât conștiința curată, care nu te acuză!”.

Cu toate măsurile represive aplicate deținuților, neliniștea autorităților după evenimentele din Ungaria rămâne neschimbată. Se fac noi transferuri menite să rupă legăturile abia înfiripate între deținuții schingiuiți zi și noapte: „Un lot de deținuți politici cu pedepse mari, condamnați la 20-25 de ani muncă zilnică, am fost transferați la Penitenciarul din Aiud. Aici ne-au concentrat în camere mici, cu paturi supraetajate, fără aer, încât am fost nevoiți să forțăm vizeta ca să putem respira. În scurt timp au apărut îmbolnăvirile, dizenteria făcea ravagii foarte mari. Nu ni s-a acordat niciun fel de asistență socială sau medicamente. Din cauza mirosului pestilențial provenit de la tinetă și a lipsei de aerisire, ne chinuiam, sleiți de puteri, cu limba scoasă, abia dacă mai aveam putere să ne facem vânt cu cearșaful. Când medicul și politrucul efectuau vizita de rigoare, se opreau la ușă, izbiți de miros și de aerul înăbușit. «Ăștia-s criminali, mergem mai departe», își spuneau scârbiți fără să ne acorde vreo atenție”.

În infernul de la Aiud, părintele Ioan este răpus de boală și vindecat în chip minunat după un vis providențial: „M-am îmbolnăvit de dizenterie și ieșeam mereu la tinetă cu dureri îngrozitoare. Era o atmosferă de iad, o senzație permanentă de sufocare, plus veștile îngrozitoare despre moartea colegilor. Cu toate acestea, nu am întrerupt în nicio zi Sfânta Liturghie. Devenisem conștient că într-o zi voi muri. Dar dorința de a împărtăși, de a fi duhovnicește, haric, alături de colegii în suferință, îmi dădea o anume putere. Acolo, printre noi, domnea cu adevărat spiritul de colegialitate, de dăruire, toți suportam același chin, aceeași suferință. După ce am făcut cu mare greutate Liturghia și am terminat, la Prefacere, când colegii au început să cânte «Cuvine-se cu adevărat», Axionul, am căzut, m-am prăbușit la pământ. Colegii m-au spălat cu apa puțină pe care o mai aveau și, când m-am trezit, le-am spus: «Veniți repede să vă împărtășesc, fiindcă nu știu dacă voi mai trăi». Cu ajutorul lui Dumnezeu, la acea Liturghie am reușit să-i împărtășesc și, sleit de puteri, am rugat să mi se permită să mă întind pe un pat din unghiul mort al celulei. Am ațipit pe loc și am avut un vis ca o viziune. Mă găseam într-un amfiteatru în aer liber, cu tot soborul meu, îmbrăcat în costum monahal. La un moment dat, o voce a anunțat că vom vedea un model de mamă preoteasă. Aruncându-mi privirea spre scenă, am văzut-o pe mama. După ce a făcut câțiva pași, a apărut deasupra ei Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe. Pruncul și Maica ne priveau vii, cu atâta strălucire în priviri, încât am rămas cu ochii pironiți asupra mamei. Încet, mama a pășit spre cabina sufleorului. Era o preotească modestă de la țară, aveam impresia că mă întreabă: «Ce caut eu aici?». Mă privea cu duioșie în mijlocul soborului, iar noi nu conteneam a adora pe pruncul Iisus în brațele Maicii Sale. Mama nu s-a întors cu fața de la noi, ci s-a retras spre culise, cu spatele. Mântuitorul și Maica Lui tot timpul radiau cu harul spre noi, cei din amfiteatru. Când mama a ajuns la culise m-am trezit și am sărit din pat strigând: «Unde este Maica Domnului și Pruncul Iisus?». Colegii au socotit că aiurez. Le-am relatat visul și, spre marea mea fericire, dar și a colegilor, am constatat că m-am trezit vindecat complet. De unde așteptam să fiu scos pe targă, m-am trezit sănătos, din nou salvat de sufletul mamei”.

Neclintit în credința lui, va scăpa cu sufletul nepătat de murdăria reeducării impuse de colonelul Crăciun. În caracterizarea făcută de comandantul închisorii, se menționează că „în timpul deținerii în penitenciare, Iovan a avut o comportare rea, fiind pedepsit de mai multe ori disciplinar, totalizând un număr de 41 de zile izolare cu regim sever pentru neîncadrare în program, deținere de obiecte nepermise, a cântat cântece religioase în cameră, influențând pe ceilalți deținuți din cameră să cânte”.

Refuzul de a citi la ședințele de reeducare din Biblia hazlie și din ziarele pe care colonelul Crăciun le aducea spre lectură, îl va costa pe părintele Ioan mutarea la Zarcă: „A doua zi a ordonat să fiu transferat la Zarca, o închisoare în închisoare, cea mai dură, mai austeră izolare, creată special pentru exterminare. Îmi dădeau trei surcele de lemne pe noapte pentru a face foc într-o sobă de tuci, nici nu se aprindeau bine că se și terminau. Noaptea dormeam încovoiat cârlig, din cauza frigului. De altfel, se știa că atunci când ajungeai la Zarca erai condamnat la exterminare; puțini au scăpat teferi din acel mormânt. Asupra mea au început să se facă din nou presiuni pentru cedare. N-au reușit”.

Pentru colegii de suferință, prezența sa va fi una harismatică, după cum relatează părintele Liviu Brânzaș în Raza din catacombă: „Aici, în Zarcă, în cursul zilei, Părintele Ioan ne delectează cu momente duhovnicești. Are pericope evanghelice preferate. Pune în ele atâta har, încât simți cum te pătrunde farmecul lor tainic până în adâncul sufletului. Pericopa cu păcătoasa din casa lui Simon cel lepros, în gura Părintelui Ioan, devine o poartă deschisă spre luminile cerului. Când începe cu prima frază: «Simone, am să-ți spun ceva», ai certitudinea că acum două mii de ani, cu aceeași nuanță în glas, s-a adresat Mântuitorul lui Simon cel lepros. «Simone» – o adresare blândă, în gura celui care putea porunci cu autoritate. O rugăminte, parcă timidă, pentru a fi ascultat o clipă. O șoaptă, ca în momentele marilor destăinuiri. Parcă-l vezi pe Simon cum s-a pătruns de misterul clipei solemne, pierzându-și obișnuita lui aroganță de fariseu, și spunând cu smerenie și maxim interes: «Spune, Învățătorule». Nu lipsesc, bineînțeles, povestirile de scene și ziceri din viețile Sfinților. Mărgăritarele din Pateric ni se relevează în toată splendoarea lor”.

Condițiile aspre de detenție de la Zarcă își pun tot mai mult amprenta pe trupul vlăguit de boală al părintelui Ioan: „După câteva luni de detenție cruntă în Zarca, aveam o senzație de sfârșeală, simțeam pe zi ce trece că mă duc, mă sfârșesc. De câte ori n-am avut această senzație în anii grei de pușcărie! Într-una dintre nopțile acelea lungi, când așteptarea îmi măcina treptat-treptat nervii și trupul, mi-au apărut imagini de la hirotonie. În capul Sfintei Mese, pe un scaun, era așezat P.S. Episcop martir Nicolae Popovici. După ce m-a privit cu blândețe și m-a binecuvântat, am avut o senzație puternică de fericire. A doua zi dimineața am fost scos de la Zarca și transferat înapoi în incinta penitenciarului din care, la data de 1 august 1964, am fost eliberat”.

ELIBERAREA ȘI RIDICAREA CATERISIRII. PREOT SLUJITOR LA MĂNĂSTIRILE CERNICA, PLUMBUITA ȘI RECEA

„Este un miracol că am ieșit viu din închisoare. Dar cel mai mare miracol în celulă este să-ți păstrezi mintea întreagă, să rabzi până la capăt și să mulțumești lui Dumnezeu, chiar și atunci când ești în cea mai neagră suferință”.

Izbăvit din amarele bezne ale Aiudului, primul drum pe care îl va face imediat după eliberare, însoțit de părintetele Dimtrie Bejan, va fi la Iași ca să se închine în semn de mulțumire la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. De la Iași, părintele Ioan se va îndrepta către Oradea pentru a-și revedea familia: „Ajuns acasă m-au întâmpinat: tatăl meu, preotul Gavril, fratele meu Tiberiu și surorile Minerva, Viorica și Victoria, însoțite de soții lor. Momentul acela al întâlnirii a fost cutremurător. Arătam cu un cap mai mic, decalcifiat, tuns zero – în bătaie de joc – chiar înainte cu o jumătate de oră de eliberarea din penitenciar, pentru că nu acceptasem reeducarea. Veneam dintr-o altă lume, a groazei, a terorii. O lume desfigurată, greu de descris în cuvinte. În fața acelei viziuni sinistre, fratele meu m-a sărutat și a ieșit din cameră pentru a-și ascunde plânsul. Imediat, am plecat cu toții la cimitir la mormântul mamei și înainte de a ajunge acolo, copleșit de durere și de emoție, tata a strigat: «Mămică, a venit fiul nostru la tine!»”. Supravegheat îndeaproape de Securitate, părintele Ioan hotărăște să se stabilească la București din dorința de a nu crea neplăceri celor dragi, după cum el însuși ne mărturisește: „Securitatea m-a urmărit permanent. Am fost arestat și condamnat din nou în trei rânduri: în 1966, în 1968 și-n 1970. Ultima oară au găsit asupra mea drept corp delict patrafirul…

După treisprezece ani de pușcărie, de hărțuire de către Securitate, uneori mergând pe străzile Bucureștiului și amintindu-mi de acțiunile lor bestiale, mă întrebam dacă Securitatea nu-mi poate cunoaște și gândurile. Ura lor era fără margini. Eu mi-am propus să-i iert și să-i iubesc, să mă rog pentru toți torționarii din pușcării și nefericiții lor informatori. Și cred că am reușit”.

Încurajat de IPS Antonie Plămădeală, întocmește un memoriu pe care îl înaintează Sfântului Sinod al BOR, cerând ridicarea caterisirii care se va întâmpla pe data de 26 iunie 1979. Va sluji un timp, o dată pe săptămână la Mănăstirea Cernica, ulterior fiind trimis să slujească la Mănăstirea Plumbuita unde va rămâne aproape 12 ani. Întâlnirea cu I.P.S. Andrei Andreicuț la București îi va schimba din nou cursul vieții. În cartea Mărturisitori pentru Hristos, I.P.S. Andrei consemna: „În anul 1991, întâmplător, l-am întâlnit la Patriarhie pe părintele Ioan și văzând că dorește să înceapă o lucrare duhovnicească și misionară, l-am invitat să facă o mănăstire în eparhia noastră. A acceptat și împreună cu dânsul a venit și maica stareță Cristina Chichernea. L-am îndemnat să meargă la Recea, județul Mureș, unde părintele Ioan Lazăr, parohul satului, ridicase o bisericuță și o clădire”.

Vreme de 17 ani, părintele Ioan Iovan va sluji Cuvântului la Mănăstirea Recea. În primăvara anului 2008, la data de 17 mai, la vârsta de 86 de ani, își va lua rămas bun de la neamul pe care l-a iubit cu tot sufletul său și pentru care a pătimit atât în gulagul comunist.

Când a intrat în temniță, părintele Ioan Iovan avea 33 de ani: „Mâncam foc și mă gândeam numai la o moarte de mucenic. Doream să mor în genunchi, rugându-mă. A trebuit să trec prin atâtea încercări, ca să-mi dau seama că celula temniței e tot o chilie călugărească (…). De aceea zic că tinerii să-și revizuiască busola conștiinței, păzind ca îndreptarea lor să fie neabătut spre divinitate. Indiferența religioasă a lumii de astăzi e cea mai grea boală – un nou ateism. E ca și cum ai face cruce pe comunismul vechi. Să nu rătăcim, ajungând în situația celui care jos nu vrea, iar sus nu poate! Avem o zestre enormă, aceea de a fi născuți, și nu făcuți creștini. De aici vine și optimismul meu. Avem o vigoare creștină străbună care ne va ajuta să vedem, în sfârșit, lumina”.

(Material alcătuit de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă)

Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 64



Un om de flacara – Parintele Mina Dobzeu, duhovnic si marturisitor (Video)
 
Sâmbătă seara, pe 5 iunie, televiziunea Trinitas a prezentat premiera filmului documentar intitulat “Un om de flacără – părintele Mina Dobzeu, duhovnic și mărturisitor”! Filmul a fost realizat prin eforturile Episcopiei Hușilor, reprezentată de Episcopul Ignatie, cel care a inițiat acest mod substanțial, de a evoca personalitatea preotului Mina Dobzeu, printr-o carte și un film documentar.
 
Filmul documentar despre viața părintelui Mina a fost difuzat de Trinitas TV, începând cu orele 20:00. Lucruri neștiute, documente, mărturisiri care poate că până acum au fost spuse doar șoptit, de către puținii oameni din Huși, care i-au fost cu adevărat aproape părintelui Mina, au readus în prezent nu doar amintirea acestuia, ci a generat un cumul de trăiri: recunoștință, admirație, dar și remușcări pentru mult prea puțina apreciere oferită de cei din jur, cât încă viețuia în chilia modestă din curtea Catedralei… Refacerea, fie și dintr-un unghi artistic, a episodului dramatic și, totodată, înălțător, exact din celula unde părintele Mina l-a botezat pe cărturarul Nicolae Steinhardt, a însemnat o vizualizare a momentului care avea să capete un ecou teribil, în urma publicării “Jurnalului fericirii”. Din acel moment, Mina Dobzeu a devenit o legendă care putea fi găsită de oameni, într-o chilie modestă din curtea Episcopiei Hușilor. Localnicii care apar în acest film documentar refac prin însăși mărturiile lor, adevăratul chip al părintelui Mina Dobzeu: un om de o bunătate nesfâșită, smerit și generos, până acolo încât oferea tot ceea avea celor nevoiași, celor închiși în temniță, celor singuri; luptător pentru apărarea credinței, fără nicio minimă ezitare auto-protectivă; o țintă permamentă a securiștilor și a informatorilor Securității, care, totuși, nu au izbutit, în ciuda râvnei lor, să îi frângă menirea. Filmul impresionant se încheie cu ceea ce părintele Mina a căutat o viață întreagă să îi învețe pe cei care își doreau să ajungă cu bine în Lumină: “Uită răul, rabdă mult, iartă totul”! (vremeanoua.ro)

 



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Rugaciuni pentru intreaga lume

 

Pomenește, Doamne, pe cei ce, întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie, au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei care călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

  • Rugăciunea Sfântului Siluan Athonitul pentru lume

Doamne, îndreptează-ne, precum o mamă duioasă își îndreptează copiii săi mici.

Dă fiecărui suflet să cunoască bucuria mântuirii Tale și puterea ajutorului Tău.

Dă ușurare sufletelor chinuite ale poporului Tău și pe noi, pe toți, ne învață prin Duhul Sfânt, să Te cunoaștem pe Tine.

Se chinuiește sufletul omenesc pe pământ, Doamne, și nu poate să se întărească cu mintea întru Tine, pentru că nu Te cunoaște pe Tine, nici bunătatea Ta.

Mintea noastră este întunecată de grijile lumești și nu putem pricepe bunătatea dragostei Tale. Tu ne luminează.

Milostivirii Tale toate îi sunt cu putință.

Tu ai spus în Sfânta Evanghelie, că morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și vor învia. Așa fă acum: ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău și să învie, întru bucurie.

  • Rugăciunea Părintelui Adrian Făgețeanu pentru lume

Rugăciune pentru lume: Împărate Sfinte, mult milostive și iubitorule de oameni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, caută spre noi păcătoșii și ascultă umilele noastre rugăciuni, Tu, Cel ești bun și binecuvântat în veci.

Dezleagă, Doamne, lasă, iartă-ne nouă toate greşelile cu care ne-am spurcat, cu lucrul, cu cuvântul și cu gândul, cu voie și fără de voie; strălucește întru noi harul Tău cel de viață dătător ca să nu pierim lepădați de la fața Ta; luminează, întărește și sfințește sufletele și trupurile noastre, ca să înțelegem și să facem voia Ta. Umple inimile noastre cu Duhul Tău Sfânt și sporește întru noi iubirea Ta, ca uniți fiind cu Tine să lucrăm la mântuirea noastră și a semenilor.

Întărește și înmulțește, Doamne, Sfânta Ta Biserică, luminându-i pe toți oamenii ca să Te cunoască pe Tine și pe Tatăl Tău și pe Duhul Sfânt, singurul Dumnezeu adevărat. Surpă grabnic, Doamne al puterilor, uneltirile vrăjmașilor văzuți și nevăzuți care ne împresoară, și cu roua iubirii Tale stinge toate îndemnurile spre dezbinare.

Așa, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, odihnește întru noi și ne mântuiește împreună cu cei din gândurile și din inimile noastre, drept-măritori creștini, care se roagă Ție sau și prin noi cer mila Ta cea bogată:

– ierarhi și clerici ortodocși, monahi și monahii care roagă pentru lumea întreagă;

– părinți și frați ai noștri duhovnicești, păstori și învățători ai Bisericii Tale;

– rudenii după trup, cunoscuți și binefăcători ai noștri de pretutindeni;

– oameni pe care ne-ai dat a-i întâlni, care ne urăsc sau ne iubesc pe noi, sau pe care noi cu nesocotință i-am smintit, sau i-am scârbit, sau i-am necinstit în vreun fel, cu voie sau fără de voie;

– prunci, copii, tineri în floarea vârstei și bătrânii;

– văduve, orfani, oameni ce sunt în încercări de întristare, de sărăcie, de supărare, de boală, de singurătate, de prigoană și de temniță;

– oameni ce rătăcesc în întunericul păcatelor, al urii, al deznădejdii și al necredinței în Tine;

Luminează-i, Doamne, pe eretici și pe păgâni cu harul Tău și-i unește cu Sfânta Ta Biserică.

Dăruiește-ne tuturor, Doamne, credință dreaptă, nădejde tare și dragoste curată; tinde mâna Ta cea nevăzută din sfânt lăcașul Tău și ne binecuvintează pe toți. Adu-Ți aminte, Doamne, Dumnezeul nostru, în mulțimea îndurărilor Tale, de tot poporul Tău și peste toți oamenii varsă mila Ta cea bogată, împlinind tuturor cele către mântuire. Pe cei ce rătăcesc în necredință, adu-i la Tine, Dumnezeule al milei, iar pe credincioși îi întărește în iubirea de frați, milostive Doamne, însuți tuturor toate le fii, Cel ce știi pe fiecare dintru început și voiești ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința Adevărului să vină.

Pe noi pe toți ne primește, Doamne, în împărăția Ta, fii ai luminii și ai zilei neînserate arătându-se.

Pacea Ta și dragostea Ta dăruiește-ni-le nouă, Doamne, Dumnezeul nostru, că Tu toate ni le-ai dat nouă. Ca și noi, împreună cu toți Sfinții care din veac au bine-plăcut Ție, să ne facem părtași veșnicelor Tale bunătăți, pe care le-ai gătit celor ce Te iubesc pe Tine.

Odihnește, Doamne, în împărăția Ta, și pe cei ce au adormit în dreapta credință, rudenii, cunoscuți și binefăcători ai noștri după duh și după trup, și pe toți oamenii care s-au săvârșit cu nădejdea învierii și a vieții veșnice care este la Tine. Auzi-ne pe noi, Dumnezeule Preabun, și ne miluiește pe toți.

Că singur Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru Care ne miluiești și ne mântuiești, și a ta este împărăția și puterea și slava împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. - ”Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins”, Ed. Credinței București, 2012




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Duminica Parintilor si Copiilor – prilej de omagiere si sustinere a familiei crestine
 

Părintele Patriarh Daniel a transmis un mesaj cu prilejul Duminicii Părinților și Copiilor (6 iunie 2021). El subliniază nevoia de a reafirma rolul principal al familiei în creșterea și educația pentru viață a copiilor și necesitatea de a sprijini familiile numeroase și pe cele defavorizate.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a stabilit în 2009 ca prima duminică din luna iunie să fie dedicată în Patriarhia Română părinților și copiilor.

Text integral:


Duminica Părinților și Copiilor – prilej de omagiere și susținere a familiei creștine

Hristos a înviat!

Aprobată prin hotărârea nr. 629/12 martie 2009 a Sfântului Sinod al Bisericii noastre, Duminica Părinților și Copiilor, prima duminică după data de 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, este prilej de a reafirma rolul principal al familiei în creșterea și educația copiilor pentru viață.

Familia este cununa creației lui Dumnezeu și mediul binecuvântat de El în care omul-copil începe să înțeleagă taina iubirii părintești a lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a binecuvântat familia la nunta din Cana Galileii, făcând „început al minunilor” Sale (cf. Ioan 2, 2-11), a ajutat părinți aflați în suferință (cf. Marcu 5, 22-43; Luca 7, 11-17), i-a binecuvântat pe copii (cf. Luca 18, 16) și a descoperit oamenilor iubirea Tatălui din ceruri pentru întreaga lume (cf. Ioan 3, 16).

Familia este „biserica de acasă”, după cum a fost numită de Sfântul Ioan Gură de Aur, în care se cultivă iubirea conjugală, părintească, fiască și frățească. Cu ajutorul părinților, copilul începe să simtă iubirea lui Dumnezeu pentru el și să cultive iubirea față de cei din jurul său. Iubirea copiilor față de părinți se arată mai ales în comunicarea cu ei. Domnul Iisus Hristos a fost copil, crescând în ascultare de Dumnezeu Tatăl din ceruri, de Mama Sa, Sfânta Fecioară Maria și de Dreptul Iosif, ocrotitorul Său. Sfânta Evanghelie spune că „Iisus sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni” (Luca 2, 52).

Caracterul copiilor se formează mai ales prin iubirea părinților față de ei și prin modul de viețuire al părinților. De aceea, părinții sunt chemați să trăiască adevărata credință, să cultive iubirea în familie, libertatea și demnitatea persoanei umane, create după chipul lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Învațăți copilul să nu pună preț pe bani, nici pe slavă lumească, nici numai pe viața de aici. Dacă va avea astfel de gânduri, va fi un înțelept”[1].

Copiii născuți în familie și botezați de Biserică în numele Preasfintei Treimi pot deveni cetățeni ai Împărăției cerești veșnice, dacă în viața lor pământească au cultivat darurile duhovnicești primite la Sfântul Botez, după cum ne arată familiile care au dăruit Bisericii mai mulți sfinți, înscriși în calendar.

În ultimele decenii, în contextul multor provocări la adresa familiei creștine, Biserica a intensificat activitățile ei privind consolidarea acesteia. În Patriarhia Română, câțiva ani au fost dedicați familiei și educației. De exemplu: 2011 – Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii; 2016 – Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox; 2020 – Anul omagial al pastorației părinților și copiilorAnul 2021 este în mod deosebit dedicat pastorației românilor din afara României, părințși copii aflați adesea printre străini. În acest context, în perioada 21 decembrie 2020 – 22 august 2021, în Patriarhia Română se desfășoară Concursul Național Catehetic Biserica: familia românilor de pretutindeni, care se adresează copiilor din grupele catehetice parohiale din țară și din diaspora, înscrise în Programul Național Catehetic Hristos împărtășit copiilor. Scopul concursului este crearea unor legături spirituale între grupurile catehetice din țară și cele din diaspora română. Grupurile de cateheză participante au realizat și au implementat miniproiecte având caracter cultural și filantropic, adresate cu preponderență familiei.

Pandemia actuală a afectat în mod direct familiile din țară și din diaspora, precum și educația copiilor. Studiile recente evidențiază utilitatea, dar și limitele educației on-line: stres, oboseală mentală, manifestări depresive, pierderea motivației, dificultăți în gândire, în concentrare și în luarea deciziilor. O educație temeinică pentru viață include experiențe nemijlocite, trăite în cadrul unei comunități concrete, începând din familie și continuând în școală, în viața Bisericii și a societății.

În contextul secularizării tot mai accentuate a societății actuale, este necesară reafirmarea rolului principal al familiei în creșterea și educația copiilor pentru viață, precum și susținerea spirituală și materială a familiilor defavorizate și a familiilor care au mulți copii. Totodată, pentru a răspunde nevoilor spirituale profunde ale generațiilor de copii și de tineri din societatea actuală, este foarte necesară cooperarea dintre Biserică, Familie șȘcoalăpentru a fi cultivate vocațiile specifice ale copiilor și tinerilor.

Adresăm părinților și copiilor români de pretutindeni un mesaj părintesc de multă prețuire, precum și îndemnul de a păstra și de a cultiva credința creștină ortodoxă, împreună cu valorile spiritualității românești în familie, în biserică și în societate, spre bucuria tuturor copiilor și a părinților!

Cu aleasă prețuire și binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


NOTE

[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deșartă și despre creșterea copiilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 427.

Sursa: basilica

 



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
De la supremația Constituției României la supremația Uniunii Europene. Colaborare, sprijin sau dominație și subordonare? - Lector univ. dr. Marius Andreescu

 

I. Introducere

Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007. Această dată a fost propusă la summitul de la Salonic din 2003 și confirmată la Bruxelles în 2004. Raportul de țară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de asemenea data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare pentru România și Bulgaria. Cele două țări au semnat  Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumunster din Luxemburg. Momentul aderării la această organizație internațională suprastatală a fost rezultatul unui proces complex, diplomatic, politic și juridic, marcat de momente importante; unele le menționăm și noi.

România  a fost prima țară din Europa  centrală și de est care a avut relații oficiale cu Comunitatea Europeană (denumirea anterioară acestei organizații). În ianuarie 1994 , o înțelegere a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferințe al Comunității, după care a semnat o serie de acorduri cu CEE (Comunitatea Economică Europeană) pentru facilitarea schimburilor comerciale. În 1980, România a procedat la recunoașterea de facto a Comunității Economice Europene, prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România - CEE, concomitent fiind semnat și Acordul asupra Produselor Industriale.

Relațiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerț și Cooperare. Acordul european a intrat în vigoare în februarie 1995.

România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995, împreună cu Declarația de la Snagov , un document semnat de toate cele 14 partide politice importante din acea vreme ale României, în care acestea își exprimau sprijin deplin pentru integrarea europeană.

În iulie 1997 Comisia U.E. și-a publicat "Opinia asupra Solicitării României de a deveni Membră a Uniunii Europene". În anul următor a fost întocmit un "Raport privind Progresele României în Procesul de Aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiția îmbunătățirii situației copiilor instituționalizați și pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000.

În Raportul de țară din 2003 se menționează că "Finalizarea negocierilor de aderare la sfârșitul lui 2004 și integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupției și punerea în aplicare a reformei". Recomandările destinate autorităților române privesc: măsurile anticorupție, independența și funcționarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.

Amendamentul 19 al aceluiași raport a dat cele mai multe emoții la București, deoarece în acesta se propunea inițial suspendarea negocierilor cu România:’’Parlamentul European  cere Comisiei o analiză detaliată și o monitorizare permanentă a problemelor menționate în raport și raportarea acestora către parlament. Prin urmare, recomandă Comisiei și Consiliului să reorienteze strategia de aderare a României, pentru a îndruma această țară către un stat de drept. (...) Cere Comisiei să stabilească de urgență un plan pentru o monitorizare mai bună și mai eficientă a implementării acelei părți a legislației europene deja adoptate de România, în special în ceea ce privește justiția și afacerile interne", se arată în amendament.

România a reacționat prin realizarea unui plan de acțiune pentru anii dinaintea aderării. Până la sfârșitul anului și pe parcursul anului 2004, Uniunea Europeană a dat semnale bune în privința României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004 , România a primit asigurări că face parte din primul val al extinderii alături de Bulgaria și celelalte 10 state care au aderat la 1 mai 2004 la Uniune și că Uniunea Europeană are în vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007.

Pentru a permite aderarea României le Uniunea Europeană și pentru aplicarea dreptului Uniunii Europene în sistemul juridic intern, Constituția României a fost revizuită în anul 2003 și, printre altele, s-a adăugat Titlul VI cu denumirea marginală Integrarea euroatlantică. Dispozițiile art. 148 din Constituție sunt importante pentru înțelegerea relațiilor dintre România și Uniunea Europeană și de aceea îl reproducem în întregime:

Integrarea în Uniunea Europeană

(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului(2).

(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene’’

Pentru România și Bulgaria Uniunea Europeană a impus o formă de control inaplicabilă altor țări: Mecanismul de cooperare și verificare (MCV) - o măsură de salvgardare invocată de Comisia Europeană atunci când ea consideră că un nou stat membru sau un stat care este în curs de aderare la Uniunea Europeană nu și-a îndeplinit angajamentele asumate în contextul negocierilor de aderare în domeniile ariei de libertate, securitate și justiție sau de politică a pieței interne.

Pentru România și Bugaria, Mecanismul de Cooperare și Verificare reprezintă un proces de control și analiză regulată a progreselor pe care cele două țări le au în ceea ce privește reforma sistemului judiciar, corupția și crima organizată. Formal și declarativ această procedură este instituită pentru a ajuta cele două țări să soluționeze aceste probleme importante privind statul de drept, să asigure un proces de aderare armonios și totodată să protejeze politicile și instituțiile europene. În decembrie 2006 Comisia Europeană  a stabilit 4 criterii („obiective de referință”) pentru România, cu scopul de a evalua progreselor înregistrate în aceste domenii, iar pentru Bulgaria au fost stabilite 6 criterii. Cele 4 criterii inițiale pentru România sunt:

  1. asigurarea unui act de justiție mai transparent și mai eficient, în special prin consolidarea capacității și răspunderii Consiliului Superior al Magistraturii; raportarea și monitorizarea impactului noilor Coduri de procedură civilă și penală;

  2. instituirea unei agenții de integritate cu responsabilități privind verificarea averilor, a incompatibilităților și a potențialelor conflicte de interese, cu rolul de a emite hotărâri cu caracter obligatoriu, pe baza cărora să se poată aplica sancțiuni disuasive;

  3. pe baza progreselor realizate până în prezent, efectuarea în continuare de investigații profesioniste și imparțiale în legătură cu acuzații privind acte de corupție la nivel înalt;

  4. adoptarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea corupției, în special în administrația locală.

Acesta este în linii generale procesul și contextul aderării României la organizația internațională și suprastatală cunoscută sub numele de Uniunea Europeană.

 

II. Globalizare și suveranitate

Ce înseamnă procesul de globalizare contemporan și cât de folositoare sau dăunătoare este pentru România și pentru români participarea la acest proces cu scop integrator al cărui principal exponent în Europa îl reprezintă Uniunea Europeană? Sunt întrebări la care încercăm să răspundem în cele ce urmează.

În privinţa procesului de globalizare nu există încă o definiţie universal acceptată şi nici definitivă întrucât acesta subinclude o multitudine de procese complexe privind domenii diverse ale societăţii umane. Ca atare, globalizarea poate fi definită ca un fenomen, o strategie, o ideologie sau toate la un loc.

Gobalizarea se constituie ca un ansamblu complex de procese având ca obiectiv realizarea integrării internaţionale la nivel economic, militar, politic, socio-cultural şi de securitate, conducând la uniformizarea nivelului de trai şi de dezvoltare la scară planetară.

FMI-ul defineşte globalizarea drept „creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei”. În management, globalizarea reprezintă un termen de marketing sau de strategie care se referă la apariţia unor pieţe internaţionale pentru bunuri de consum caracterizate de nevoi şi gusturi similare ale clienţilor, reuşind astfel, de exemplu, să vândă aceleaşi maşini şi săpunuri sau produse alimentare prin campanii publicitare similare, unor persoane ce aparţin unor culturi diferite. În domeniul software, globalizarea este termenul tehnic ce combină procesele de internaţionalizare şi localizare.

Prima perioadă a globalizării moderne poate fi stabilită ca fiind aceea a liberalizării, eră în care aurul definea standardul economic. Această perioadă s-a bazat pe Pax Britannica şi pe schimbul de bunuri în numerar. Globalizarea s-a intensificat odată cu industrializarea. Practic, pe măsură ce statele au îmbrăţişat era globalizării – bunurile, capitalul şi forţa de muncă circulau liber între acestea - inegalităţile dintre ţări au început să dispară treptat. După cel de-al doilea război mondial globalizarea a fost condusă prin runde de negocieri sub auspiciile GATT privind îndepărtarea restricţiilor asupra liberului schimb, perioadă urmată de crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO) pentru medierea divergenţelor comerciale. Ulterior s-au semnat numeroase acorduri comerciale bilaterale inclusiv secţiuni ale Tratatului de la Mastricht şi NAFTA pentru reducerea tarifelor vamale şi a barierelor comerciale. Prin urmare, odată depăşite barierele comerciale, comerţul şi investiţiile interstatale au cunoscut o dezvoltare fără precedent generând dezvoltare tehnologică şi economică, dar şi reţele teroriste internaţionale şi organizaţii criminale. Astfel, globalizarea a adus noi provocări umanităţii, fiind vizibile nu numai beneficiile, cât şi efectele secundare distrugătoare în mediile economice, politice, militare, religioase, sociale, ambientale, demografice şi culturale. Globalizarea reprezintă un fenomen global şi atotcuprinzător care înlătură normele clasice de organizare, diluează delimitările dintre problemele interne şi afacerile externe ale statelor, dintre economie şi securitate naţională, suveranitatea nemaifiind o chestiune de „totul sau nimic”.

Putem distinge patru aspecte privitoare la globalizarea economică care indică patru tipuri de fluxuri: de bunuri şi servicii (liberul schimb), de persoane (migraţia), de capital (pieţe financiare internaţionale) şi de tehnologie. Una din consecinţele globalizării economice o reprezintă îmbunătăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice. Efectele globalizării sunt multiple putând uni sau dezbina umanitatea. Putem discerne efecte pozitive şi negative, precum:

- efecte pozitive: ~ internaţionalizarea producţiei datorită firmelor cu activitate globală; ~ asimilarea rapidă a noilor tehnologii; ~ privatizarea capătă proporţii mondiale; ~ telecomunicaţiile elimină distanţele şi apropie fizic oamenii şi asigură conştientizarea problemelor globale; ~ pieţele financiare şi comerciale trec în faza de integrare a activităţii şi funcţionării lor; ~ încurajarea reformelor politice şi economice; ~ întărirea dorinţei oamenilor de a trăi într-un sistem guvernat de lege şi prin lege; ~ stimularea integrării; ~ reducerea probabilităţii războiului şi a recurgerii la utilizarea forţei militare; ~ îmbogăţirea culturală prin simbioză şi convergenţă etc.

- efecte negative: ~ fragmentarea şi slăbirea coeziunii sociale; ~ creşterea inegalităţilor pe plan intern şi extern; ~ distrugerea sistemului clasic de ierarhizare a valorilor; ~ proliferarea armamentului şi a crimei transnaţionale; ~ sărăcirea valorilor culturale şi naţionale sub presiunea globalizării şi extinderii tehnicilor de informare şi comunicare; ~ folosirea unor metode legale şi financiare sofisticate de a atinge limitele legilor şi standardelor locale pentru a controla balanţa dintre muncă şi servicii ale unor regiuni inegal dezvoltate şi a le întoarce împotriva lor; ~ răspândirea capitalismului agresiv din ţările dezvoltate către ţările în curs de dezvoltare, trafic de armament, materiale nucleare şi de droguri, imigraţia ilegală, spălarea banilor şi terorismul sunt alte consecințe negative ale globalizării

Un accent deosebit trebuie pus pe dimensiunea culturală a sărăciei (apatie, neparticipare la viaţa culturală şi artistică a comunităţii, lipsă de încredere, sentiment de inutilitate, abandon şcolar, devalorizare a şcolii şi a menirii ei sociale), existând şi excepţii, respectiv indivizi, grupuri şi comunităţi care deşi trăiesc în sărăcie încearcă s-o depăşească prin cultură, învăţătură, ştiinţă de carte şi informare continuă, dar şi comunităţi cu înalte standarde economice care nu au nicio preocupare şi nevoi culturale, valorile fundamentale fiind acumularea de bunuri materiale, bani şi avuţie sub diferite forme. Ne întâlnim aici cu fenomenul de dezumanizare şi barbarizare indus de globalizare.

În ţara noastră sărăcia se corelează cu corupţia direct proporţional, fiind o problemă de acută actualitate care îşi trage seva în restructurarea continuă a sectoarelor şi ramurilor economiei naţionale cu eficienţă scăzută, în moştenirea comunistă şi bineînţeles în propagarea fenomenului de corupţie. În general, întreaga umanitate se confruntă cu sărăcia, până în prezent, în mod paradoxal, încercările concertate ale statelor în eradicarea acestui fenomen fiind sortite eşecului.

Istoria arată că realități sociale și statale precum globalizarea și integrarea au existat din momentul organizării statale a societății. Toate imperiile lumii din antichitate și până în prezent sunt expresia impunerii dominației unui stat puternic asupra altor state sau forme de organizare socială și integrarea acestora în ordinea politică, juridică,economică sau culturală și religioasă a statului care își constituie astfel imperiul. Imperiile lumii, câte au existat în istorie, sunt forme de globalizare și integrare.

Ideile și teoriile politice contemporane materializate în acțiuni politice cu scopul realizării universalismului social și statal, ca esență nu diferă de universalismul imperiilor de altă dată. Există totuși o deosebire fundamentală: imperiile lumii care au existat în epocile istorice trecute au fost create, fără excepție, prin acte de cucerire armată, prin forță. Globalizarea și integrarea socială și statală contemporană sunt realități sociale mult mai subtile, construite pe principiile democrației, ale statului de drept în vederea realizării unui scop nobil declarat, progresul social și economic, colaborare, întrajutorare, afirmarea și garantarea drepturilor omului.

Există și forme de globalizare spirituală, religioasă. Cel mai bun exemplu este universalismul impus de catolicism. Principiul proclamat este al constrângerii creștinilor să vină sub autoritatea Papei. De multe ori în istorie catolicismul s-a impus popoarelor cu forța, nu prin convingere, ceea ce a avut urmări tragice pentru mulți. Această formă de globalizare spirituală este contrară și străină față de dreapta credință ortodoxă.

Globalizarea contemporană nu se mai bazează pe forța armată (cel puțin nu direct), ci pe adeziunea liberă a statelor și societăților la un sistem instituțional, politic și juridic suprastatal.

Imperiile de altădată realizau integrarea statelor cucerite în ordinea politică, economică, juridică a statului cuceritor. Statutul social și politic al celor integrați în imperiu întotdeauna inferior față statul și societatea statului cuceritor. Spre deosebire, formele contemporane de globalizare și integrare nu se raportează, cel puțin declarativ și procedural, la ordinea politică și socială a unui stat dominant, ci structuri organizaționale cu caracter politic și juridic suprastatale, fără ca acestea să aibă o bază socială proprie, așa cum au statele.

Metodele și procedeele de integrare statală și socială contemporane sunt diferite față de trecut și, așa cum spuneam, mult mai subtile, toate fiind însă forme de dominație a celor puternici sub aspect economic, militar și politic asupra celor integrați. Ca exemple, ne referim la integrarea economică, socială dar și politică realizată de marile companii și trusturi economice, la monopolizarea producției și comerțului, la integrarea informatică, la accentul pus în programele de dezvoltare pe consumism, pe a avea și nu pe a fi, utilitarismul și pragmatismul moral cu excluderea valorilor creștinismului și în special al dreptei credințe ortodoxe, credința exclusivă în puterea capitalului și a tehnologiilor, construirea unui umanism raționalizat și impersonal, desființarea particularităților naționale, culturale, religioase a celor care aderă liber la globalizare și exemplele ar putea continua.

Cu toate aceste deosebiri afirmăm că imperiile istorice ale lumii la fel ca și formele moderne de globalizare și integrare au aceiași esență și scop existențial: dominația celor puternici politic, economic și social asupra statelor și societăților integrate.

Uniunea Europeană, organizație suprastatală are toate caracteristicile pe care succint le-am enumerat. Este evident că statele membre nu sunt egale politic, economic și social. Statele, forțele politice și economice puternice din cadrul acestei organizații sunt dominatoare, creează ordinea politică, economică și juridică pe care o impun celorlalte state sub aparența egalității interstatale, a colaborării și ajutorării. Ordinea politică, economică și juridică a Uniunii Europene nu este creată de această organizație, așa cum aparent, declarativ și teoretic apare, ci de statele, forțele politice care domină. Pragmatismul politic și social este clar. Prin această aparentă egalitate și ajutor oferit, statele care domină această organizație au un acces facil la forță de lucru ieftină, la resursele naturale ale statelor dominate și, mai ales, controlează întreaga activitate statală, economică și socială a celor dominați. Atributele de suveranitate naționale ale statelor dominate sunt restrânse, iar trăsăturile proprii existențiale ale acestora: economice, statale, politice, culturale, de credință sunt afectate de ordinea statală abstractă creată și impusă de cei care domină Uniunea Europeană. Uniunea Europeană nu este o organizație de binefacere ci un instrument instituțional suprastatal de dominație.

Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit şi analizat în mod diferit de către cei care şi-au asumat acest risc sau această răspundere. Dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voinţa sau opţiunea noastră. Se consideră că cel mai mare pericol pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei îi înghite pur şi simplu. Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau Internet, lumea globalizată trăieşte în acelaşi timp pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un dezastru cultural şi educaţional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societăţii viitorului.

Cultura tradiţională a societăţilor dispare sau se preface în spectacol şi marfă. Cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehno-ştiinţa invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă. Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic, riscă să devină omul atomizat care trăieşte numai pentru producţie şi consum, golit de cultură, credință, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluţia umanităţii.

 

III Scurte considerații despre organizația europeană suprastatală ’’Uniunea Europeană’’

În fiecare an, la 9 mai se sărbătorește Ziua Europei. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată  declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Particularitatea Uniunii Europeane constă în sistemul său instituţional şi, mai ales în existenţa unei ordini juridice proprii, bine structurată, denumită „dreptul Uniunii Europene”. Din nefericire proiectul inițiat de ministrul francez Robert Schuman privind o nouă formă de cooperare economică între statele europene, bazată pe egalitate, încredere reciprocă și eliminarea barierelor vamale, precum și activitatea primelor trei organizații europene de cooperare economică europeană înființate până în anul 1957, au fost transformate radical de actuala organizație Uniunea Europeană care nu urmărește exclusiv cooperarea economică onestă între țările europene, ci scopuri politice, juridice, economice sociale, militare cu consecința restrângeri atribuțiilor de suveranitate națională a statelor membre.

În timp, cele trei organizaţii internaţionale au fost reunite într-o singură organi­zaţie internaţională denumită Uniunea Europeană care până la 1 decembrie 2009 nu avea personalitate juridică. Actul fondator al Uniunii Europene l-a constituit Tratatul de la Maastricht din 1992. Acest document internaţional a cunoscut în timp numeroase modificări, dintre care ultima deosebit de importantă a fost realizată prin Tratatul de la Lisabona, încheiat în 2007 şi intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009, moment de la care Uniunea Europeană are personalitate juridică. Tot de la această dată a intrat în vigoare şi Charta drepturilor fundamentale, document al Uniunii Europene adoptat în anul 2000.

În intervalul de timp care a trecut de la înfiinţare şi până în anul 2019 numărul ţărilor membre ale Uniunii Europene a crescut de la 6 la 28. În prezent sunt 27 de state deoarece Anglia a părăsit această organizație.

Tot în această perioadă, Uniunea Europeană a cunoscut o aprofundare a gradului de integrare între statele membre. Iniţial, obiectul integrării între statele membre a fost economic, iar ulterior public. De asemenea, integrarea europeană s-a lărgit în conţinut prin sporirea domeniilor supuse mai întâi cooperării interguvernamentale şi mai apoi integrării adăugându-se politica externă şi de securitate comună şi domeniul justiţiei şi afacerilor externe.

Cele trei comunităţi europene iniţiale erau organizaţii internaţionale de cooperare regională, exclusiv în domeniul economic. Ca urmare a procesului complex de aprofundare a integrării interstatale şi a conducerii şi dezvoltării ordinii juridice proprii, Uniunea Europeană este astăzi o organizaţie suprastatală de integrare, fapt ce are consecinţe prin limitarea suveranităţii statelor membre în unele domenii.

Uniunea Europeană operează printr-un sistem hibrid de luare a deciziilor supranaționale și interguvernamentale și în conformitate cu principiul atribuirii, care spune că această organizație poate acționa numai în limitele competențelor care îi sunt atribuite de către țările membre în tratate, pentru atingerea obiectivelor stabilite în acestea. Legile formulate de instituțiile Uniunii Europene sunt adoptate într-o varietate de forme. În general, ele pot fi clasificate în două grupuri: cele care intră în vigoare fără a fi necesare măsuri naționale (regulamentele) și cele care necesită în mod specific măsuri naționale (directive).

Uniunea Europeană are șapte organe principale de decizie: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană și Curtea Europeană de Conturi. Nu insistam asupra atribuțiilor acestor instituții dar facem câteva precizări: Competența în examinarea și modificarea legislației este împărțită între Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European, în timp ce sarcinile executive sunt îndeplinite de Comisia Europeană și într-o capacitate limitată de către Consiliul European (să nu se confunde cu Consiliul Uniunii Europene). Politica monetară a  zonei euro este determinată de Banca Centrală Europeană. Interpretarea și aplicarea legislației Uniunii Europene și a tratatelor sunt asigurate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Bugetul acestei organizații este examinat de Curtea de Conturi Europeană. Există, de asemenea, o serie de organisme auxiliare care oferă consiliere Uniunii Europene sau operează într-un anumit domeniu.

Ordinea juridică a Uniunii Europene s-a instituit prin tratatele fondatoare şi cele ulterioare, prin actele normative ale instituţiilor proprii la care se adaugă contribuţia creatoare a jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie de la Luxemburg şi a Tribu­nalului de Primă Instanţă. Sistemul juridic ce formează dreptul Uniunii Europene se dovedeşte a fi un instrument juridic eficient pentru realizarea obiecti­velor acestei orga­nizaţii internaţionale, inclusiv a tendinţelor de integrare tot mai accentuată a statelor membre. Începând cu 1 decembrie 2009 dreptul Uniunii Europene cuprinde şi Charta drepturilor fundamentale, un instrument juridic deosebit de important care se constituie într-un act juridic internaţional complementar faţă de Convenţia Euro­peană a drepturilor şi libertăţilor omului adoptată de Consiliul Europei în anul 1950.

Dreptul Uniunii Europene este un izvor de drept original şi autonom alcătuind o ordine juridică, o ierarhie normativă structurală, reprezentând în acelaşi timp o sursă de normativitate pentru statele membre. Actele juridice principale ale Uniunii Europene se prezintă în trei forme: regulamente, directive și decizii .

Regulamentele sunt obligatorii și devin lege în toate statele membre în momentul intrării lor în vigoare, fără a exista necesitatea implementării de măsuri naționale cum ar fi ratificarea lor și au automat prioritate față de legislația națională.

Directivele impun statelor membre să obțină un anumit rezultat, lăsând la latitudinea lor modul de implementare. După expirarea termenului de punere în aplicare a directivelor, acestea pot, în anumite condiții, să aibă un efect direct în legislația națională a statelor membre.

Deciziile oferă o alternativă la cele două moduri de legislație de mai sus. Acestea sunt acte juridice care se aplică numai persoanelor, companiilor sau unui anumit stat membru. Ele sunt cele mai des folosite în dreptul concurenței sau în deciziile privind ajutoarele de stat, dar sunt, de asemenea, utilizate frecvent pentru chestiuni procedurale sau administrative în cadrul instituțiilor.

Regulamentele, directivele și deciziile au o valoare juridică egală și se aplică fără o ierarhie formală. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) se asigură că legislația Uniunii Europene este interpretată și aplicată în același mod în toate țările UE. De asemenea, Curtea garantează că țările și instituțiile Uniunii Europene se supun dreptului european. Pentru fiecare caz care se judecă se desemnează un judecător („judecătorul raportor”) și un avocat general iar cazurile sunt evaluate în două etape: etapa scrisă și etapa orală cu audiere publică. Deciziile pronunțate de această instanță privind interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene sunt obligatorii pentru toate statele membre.

 

IV. Supremația Constituției în contextul principiului priorității dreptului Uniunii Europene

Unul dintre cele mai importante elemente definitorii ale Uniunii Europene îl constituie existența unui sistem propriu alcătuit din principii, norme scrise și reguli stabilite de jurisprudență. Prin urmare este important de a clarifica relațiile dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul național. Rezolvarea acestei probleme se regăsește într-un set de reguli care nu sunt prevăzute explicit în Tratatele constitutive dar au fost dezvoltate de Curtea de Justiție prin mai multe decizii, unele dintre ele controversate. Constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene cuprind reguli cu valoare de principiu privind raportul dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul național.

În plan practic interferența dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul național apare în special atunci când există contradicții între normele juridice aparținând sistemelor de drept. Desigur, problema relației dintre cele două categorii de norme juridice interesează nu numai într-o astfel de situație, dar și în cazurile în care o instanță de judecată poate aplica o normă a dreptului Uniunii Europene. Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestei problematici o constituie raportul dintre supremația Constituției, iar, pe de altă, parte principiul priorității dreptului Uniunii Europene precum și competențele jurisdicției constituționale în materia aplicării și interpretării normelor cuprinse în actele juridice ale Uniunii Europene.

Apreciem că această problemă poate fi analizată pe două planuri:
1. relația dintre dreptul intern (altul decât cel constituțional) și dreptul Uniunii Europene;
2. relația dintre normele constituționale ale statelor membre, iar pe de altă parte, dreptul Uniunii Europene.

Una dintre cele mai interesante discuții, jurisprudențială și doctrinară, antrenând tribunalele constituționale ale statelor membre al Uniunii Europene, vizează mecanismele de cooperare cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, doctrina, dar și legislația internă se referă la principiul priorității sau al supremației, întâietății, preeminenței dreptului Uniunii Europene față de sistemele de drept național.

Raportul dintre normele constituționale și Dreptul Uniunii Europene este inter­pretat în mod diferit, existând mai multe concepții doctrinare. Un curent de gândire afirmă supremația Constituției, inclusiv față de dreptul Uniunii Europene, chiar dacă acceptă prioritatea de aplicare a acestuia din urmă, în normele sale obligatorii, față de toate celelalte norme din dreptul intern, iar altul prioritatea de aplicare sistematică și necondiționată a tuturor dispozițiilor din Dreptul Uniunii Europene față de toate normele din dreptul intern, inclusiv față de constituțiile naționale. Unele jurisdicții constituționale europene de tradiție au ajuns, în anumite momente și contexte istorice, la concluzia ca este de competența lor să efectueze controlul constituțio­nalității dreptului Uniunii Europene, integrat în ordinea juridică internă, în virtutea principiului supremației legii fundamentale (spre exemplu, Tribunalul Constituțional din Germania).

Curtea de Justiție a ajuns la dezvoltarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, având în vedere regula de drept internațional public, conform căreia „O parte nu poate invoca dispozițiile dreptului său intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat”. O altă sursă au reprezentat-o dispozițiile art. 10 din Tratatul Comunității Europene, modificat prin Tratatul de la Lisabona. Norma cuprinsă în dispozițiile art. 10 a rămas însă nemodificată până în prezent și stabilește obligația statelor membre de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor care rezultă din tratatele și actele instituțiilor Comunității. Aceleași dispoziții impun și obligația negativă a statelor membre de a se abține să ia măsuri care ar pune în pericol realizarea scopurilor Tratatului. Acestea nu sunt singurele reglementări din Tratatele Uniunii Europene care fundamentează principiul priorității dreptului Uniunii Europene față de dreptul național. Principiul priorității și obligativității Dreptului Uniunii Europene s-a construit în special pe cale jurisprudențială. În materie este relevantă jurisprudența istorică a Curții de Justiție a Uniunii Europene care marchează o anumită evoluție a afirmării acestui principiu în raport cu dreptul național.

Un moment semnificativ îl reprezintă cauza Costa c. Enel [6/64 Costa c. Enel (1964) ECR 585]. Instanța italiană a înaintat două cereri de interpretare, una Curții Constituționale a Italiei și alta Curții de Justiție a Uniunii Europene. Curtea Consti­tuțională a apreciat că Tratatul de instituire a Comunității Europene nu poate avea o valoare normativă decât în măsura în care este încorporat în dreptul național printr-o lege. Totodată se admitea că o lege națională poate să deroge de la prevederile Tratatului.

Curtea de Justiție a avut o altă părere exprimată în decizia pronunțată: „Rezultă din aceste considerente că sistemul juridic născut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi din pricina naturii sale speciale și originale surclasat de către normele juridice interne oricare ar fi forța lor juridică, fără a fi lipsit de caracterul său de drept comunitar și fără ca însuși fundamentul juridic al Comunității să fie pus sub semnul întrebării”.

Un alt moment al evoluției jurisprudenței Curții de Justiție în această materie îl reprezintă cauzele „Internaționale H” [11/70, Internaționale H., (1970) ECR 1125]; „Simmenthal I [35/76, Simmenthal SpA (1976) ECR 1871] și Simmenthal II [106/77, Simmenthal (1978) ECR 629]”. Pentru tema noastră de cercetare sunt relevante următoarele considerente din decizia pronunțată în cauza Simmenthal II: „ca atare, este incompatibilă cu cerințele inerente naturii dreptului comunitar, orice dispoziție a ordinii juridice naționale sau orice practică, legislativă, administrativă sau judiciară, care ar avea drept efect diminuarea eficacității dreptului comunitar prin faptul de a refuza judecătorului competent să îl aplice, competența de a face, în chiar momentul acestei aplicări, tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legale naționale care, eventual, ar reprezenta un obstacol în calea deplinei eficacități a normelor comu­nitare... Prin urmare, răspunsul la prima întrebare este că judecătorul național însăr­cinat, potrivit competenței sale, să aplice dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina eficacitate a acestor norme, lăsând neaplicată, din oficiu, dacă este necesar, orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulte­rioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional” (considerentele 22 și 24 ale deciziei).

Mai mult, Curtea de Justiție a UE a considerat că instanțele naționale au competența de a constrânge și chiar de a sancționa puterea legislativă și puterea executivă cu scopul de a garanta eficiența deplină a principiului priorității dreptului Uniunii Europene față de dreptul național (T. Ştefan, B. Andreșan-Grigoriu, Drept comunitar, Ed. C.H. Beck, București, p. 196-202).

Acest principiu trebuie înțeles și din perspectiva regulii obligativității actelor comunitare. Regulamentul are aplicabilitate generală și este obligatoriu în toate ele­mentele sale. Spre deosebire, Directiva se adresează unora sau tuturor statelor membre și este obligatorie cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților națio­nale competența în ceea ce privește forma și mijloacele pe care le folosesc pentru atingerea obiectivelor stabilite. Iar Decizia este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii care îi indică.

Regula aplicării directe ce caracterizează unele dintre actele juridice ale dreptului Uniunii Europene interesează modul de înțelegere și aplicare a principiului priorității dreptului Uniunii Europene. Regulamentele au aplicare directă deoarece nu necesită o transpunere în dreptul național. După cum a indicat curtea în jurisprudența sa, statele membre nu trebuie să adopte legislație națională prin care să preia regulamentele. Prevederile lor pot fi invocate de către persoanele fizice și juridice direct în fața instanțelor naționale. Spre deosebire, directiva nu are aplicabilitate directă. Ea trebuie întotdeauna transpusă în sistemul de drept al fiecărui stat membru căruia îi este adresată. Actul normativ intern de transpunere a directivei este cel prin intermediul căruia conținutul directivei va pătrunde în sistemul de drept național.

Principiul priorității dreptului Uniunii Europene față de dreptul național trebuie înțeles și după criteriul posibilității invocării directe a actelor comunitare în fața instanțelor naționale. Sintagma „efect direct” desemnează atributul unui act normativ comunitar de a crea în patrimoniul persoanelor fizice și juridice drepturi pe care acestea le pot invoca direct în fața instanțelor naționale. Fără a intra în amănunte subliniem că în anumite condiții, regulamentele, directivele și deciziile pot avea efect direct.

II. Raportul dintre dreptul Uniunii Europene și normele constitu­ționale

În mod constant instanțele constituționale din unele state membre cu deosebire Germania, Italia și Franța, au considerat că principiul priorității dreptului Uniunii Euro­pene nu se aplică în relația cu reglementările cuprinse într-o constituție, deoa­rece legea fundamentală a unui stat exprimă identitatea și suveranitatea națională. Această soluție a vizat cu deosebire reglementările privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Până la data de 1 decembrie 2009, dată la care a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Euro­pene, dreptul Uniunii Europene nu cuprindea un sistem coerent normativ de garantare a drepturilor fundamentale ale omului. În consecință, instanțele statelor membre au invocat în astfel de situații reglementările constituționale interne.

De altfel, practica instanțelor statelor membre ale Uniunii Europene nu oferă prea multe exemple de conflict între normele dreptului Uniunii Europene, iar pe de altă parte reglementările constituționale. Această situație se explică prin aceea că în urma procesului de aderare la Uniunea Europeană statele membre și-au adaptat reglemen­tările constituționale cu caracter de principiu la cerințele specifice dreptului Uniunii Europene și au consacrat într-o formă sau alta principiul priorității acestui sistem de drept față de dreptul intern ori de câte ori există o contradicție între regulile celor două categorii de norme juridice. Desigur, această problemă rămâne deschisă și este departe de a fi rezolvată. Remarcăm că în jurisprudența din ultimii ani a Consiliului Constituțional și a Consiliului de Stat din Franța s-a dezvoltat conceptul de „identitate națională constituțională”. Potrivit acestui principiu, instanțele naționale vor aplica întotdeauna normele constituționale interne, dar și regulile înscrise în legislația obișnuită ori de câte ori acestea nu au corespondent în dreptul Uniunii Europene.

Constituția României realizează distincția între principiul supremației legii fundamentale, iar pe de altă parte, principiul priorității dreptului Uniunii Europene față de dreptul național. Astfel, dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție consacră principiul supremației legii fundamentale: „În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Aceste principiu nu poate fi confundat cu cel al priorității dreptului Uniunii Europene față de reglementările contrar din legile interne consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituție. Jurisprudența Curții Constituționale a României reflectă această diferență.

Prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituționalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituției României, instanța noastră constituțională realizează în mod clar distincția dintre supremația Constituției și principiul priorității dreptului Uniunii Europene, afirmând: „Consecința aderării pleacă de la faptul că statele membre ale Uniunii Europene au înțeles să situeze acquisul comunitar, tratatele constitutive ale Uniunii Europene și reglementările derivate din acestea pe o poziție intermediară între Constituție și celelalte legi atunci când este vorba de acte normative europene obligatorii”. În literatura juridică de specialitate, cu referire la dispozițiile art. 148 din Constituție și în conformitate cu decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003, s-a precizat: „Prin urmare, se poate afirma că în ordinea juridică internă actul juridic prin care România aderă la Uniunea Europeană are forță juridică inferioară Constituției și legilor constituționale, dar superioară legilor organice și ordinare” (M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituția României revizuită – comentarii și explicații, Ed. All Beck, București, 2004, p. 331).

Prin Decizia nr. 1258 din 8 octombrie 2009 (M.Of. nr. 798 din 23 noiembrie 2009), pe care o considerăm ca având o importanță istorică în juris­pru­dența constituțională ulterioară, Curtea constată că o lege internă prin care se trans­pune în dreptul intern o directivă a Uniunii Europene este neconstituțională. O astfel de soluție, în opinia noastră, consacră principiul supremației Constituției și obligați­vi­tatea respectării acesteia în raport cu principiul priorității dreptului Uniunii Europene. Prin decizia cu numărul de mai sus, instanța constituțională a constatat că dispo­zițiile Legii nr. 298/2008 (M.Of. nr. 780 din 21 noiembrie 2008) sunt neconsti­tuțio­nale. Din considerentele deciziei rezultă că Legea nr. 298/2008 a fost adoptată pentru a transpune în planul legislației naționale Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicație electronice accesibile publicului sau de rețele de comunicații publice. Curtea se referă la regimul juridic al unor astfel de acte comunitare, subliniind că: „(...) impune obligativitatea sa pentru statele membre ale Uniunii Europene în privința soluției juridice reglementate, nu și în ceea ce privește modalitățile concrete prin care se ajunge la acest rezultat, statele beneficiind de o marjă largă de apreciere în scopul adoptării acestora la specificul legislației și realităților naționale”. Examinând conținutul Legii nr. 298/2008, Curtea a constatat că acest act normativ este de natură să afecteze exercițiul drepturilor sau al libertăților fundamentale, respectiv dreptul la viață intimă, privată și de familie, dreptul la secretul corespondenței și libertatea de exprimare. Instanța constituțională reține că restrângerea exercițiului acestor drepturi nu corespunde cerințelor stabilite de art. 53 din Constituția României.

Pentru tema noastră este relevantă Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014 (M.Of. nr. 246 din 7 aprilie 2014), asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituției României. Referitor la interpretarea dispozițiilor art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, Curtea reține că: „dispozițiile constituționale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituționale obligatorii, fără de care nu se poate concepe existența statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Consti­tuție. Totodată, Legea fundamentală reprezintă cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa; astfel, și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de această exigență de ordin constituțional, cuprinse chiar în art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituției și a supremației sale este obligatorie”.

În opinia instanței noastre constituționale, a considera că dreptul Uniunii Europene se aplică fără nicio diferențiere în cadrul ordinii juridice naționale, nedistingând între Constituție și celelalte legi interne, echivalează cu plasarea Legii fundamentale într-un plan secund față de ordinea juridică a Uniunii Europene. Legitimitatea Constituției este însăși voința poporului, ceea ce înseamnă că aceasta nu își poate pierde forța obligatorie, chiar și în ipoteza în care ar exista neconcordanțe între prevederile sale și cele europene. Mai mult decât atât, s-a subliniat faptul că aderarea României la Uniunea Europeană nu poate afecta supremația Constituției asupra întregii ordini juridice interne.

Curtea Constituțională a stabilit că actele obligatorii ale Uniunii Europene sunt norme interpuse în cadrul controlului de constituționalitate [Decizia nr. 668 din 18 mai 2011 (M.Of. nr. 487 din 8 iulie 2011)]. Totodată, s-a subliniat lipsa de relevanță constituțională a normei de drept european, interpusă în norme constituționale de referință în cadrul controlului de constituționalitate. În acest caz, este inadmisibilă sesizarea Curții întemeiată pe nerespectarea dispozițiilor art. 148 alin. 4 din Constituție [Decizia nr. 157 din 19 martie 2014 (M.Of. nr. 296 din 23 aprilie 2014)]. Prin aceeași decizie, Curtea a stabilit că este necesar ca norma juridică a dreptului Uniunii Europene să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, astfel încât conținutul său normativ să susțină posibila încălcare de către legea națională a Constituției – „unica normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate”. Instanța constituțională a consacrat, la fel ca și Consiliul Constituțional Francez, conceptul de „identitate constituțională națională”, prin care înțelege relevanța supremației constituției ori de câte ori se pune problema conformării legilor interne cu actele Uniunii Europene [Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015 (M.Of. nr. 286 din 28 aprilie 2015)].

Un alt aspect analizat în jurisprudența constituțională se referă la aplicarea în cadrul controlului de constituționalitate a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Instanța noastră constituțională a statuat că, în principiu, aceasta este aplicabilă în cadrul controlului de constituționalitate „în măsura în care asigură, garantează și dezvoltă prevederile constituționale în materia drepturilor fundamen­tale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecție este cel puțin la nivelul normelor constituționale în domeniul dreptului omului” [Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 (M.Of. nr. 433 din 28 iunie 2010)].

De asemenea, în jurisprudența constituțională s-a stabilit că nu este de competența Curții Constituționale să analizeze conformitatea unei dispoziții de drept constituțional cu textul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, prin prisma art. 148 din Constituție. O atare competență, și anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea națională și tratat, aparține exclusiv instanței de judecată, care are și posibilitatea de a formula o întrebare preliminară la Curtea de Justiției a Uniunii Europene.

Este interesant faptul că instanța constituțională se consideră necompetentă să verifice conformitatea unei dispoziții de drept național cu textul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și pentru faptul că, în cazul în care și-ar aroga o astfel de competență, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicție între Curtea Constituțională a României și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ceea ce, la acest nivel, este considerat ca fiind inadmisibil [Decizia nr. 1249 din 7 octombrie 2010 (M.Of. nr. 764 din 16 noiembrie 2010) și Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010 (M.Of. nr. 182 din 22 martie 2010)].

În ceea ce privește cooperarea dintre Curtea Constituțională și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța noastră constituțională a afirmat că rămâne la aprecierea sa, în aplicarea în cadrul controlului de constituționalitate, a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene sau formularea de către Curte de întrebări preliminare în vederea stabilirii conținutului normei europene. „O atare atitudine ține de cooperarea dintre instanța constituțională națională și cea europeană, precum și de dialogul judiciar dintre acestea, fără a se aduce în discuție aspecte ce țin de stabilirea unei ierarhii între aceste instanțe” [Decizia nr. 668 din 18 mai 2011 (M.Of. nr. 487 din 8 iulie 2011)].

Din această succintă prezentare se poate constata că instanța noastră constituțională este singura instituție a statului român care se opune aplicării dreptului Uniunii Europene în mod necondiționat în raport cu dreptul intern. Prin jurisprudența sa în această materie, atât cât este posibil, Curtea Constituțională este nu numai un garant al supremației Constituției, dar și un garant al suveranității naționale față de tendințele dominatoare tot mai accentuate ale celor ce dețin puterea politică, economică și juridică în Uniunea Europeană față de țările membre de mâna a doua, cum este considerată și România.

Curtea de justiție a Uniunii Europene, printr-o decizie recentă, pronunțată la data de 18 mai anul acesta, la solicitarea unor organizații judiciare neguvernamentale din România și la solicitarea Curții de Apel Pitești, cu privire la interpretarea tratatelor fundamentale ale Uniunii Europene, a afirmat printre altele că dreptul Uniunii Europene este superior și se aplică cu prioritate față de ordinea constituțională și legislativă a României.

Considerăm că acest act juridic al instanței europene este o încălcare gravă a suveranității naționale, depășind chiar și prevederile tratatului de aderare al României la Uniunea Europeană.

 

V. Ce reprezintă Uniune Europeană pentru România

Mulți români uită că aderarea în 2007 la Uniunea Europeană nu e același lucru cu integrarea în Uniune. A adera la un organism, de orice fel, nu presupune în chip obligatoriu să te și integrezi în acel organism.

Totuși, sub unele aspecte defavorabile României integrarea s-a realizat. Statul român a renunțat la atribute importante ale suveranității sale. Cele mai importante considerăm că sunt independența politică, economică și legislativă. Legislația Uniunii Europene este obligatorie pentru România iar actele normative cele mai importante pe care urmează să le adopte Parlamentul trebuie avizate în prealabil de instituțiile Uniunii Europene. Integrarea s-a realizat și prin aceea că valori ale culturii și civilizației noastre au fost abandonate iar în locul lor au apărut standarde sociale europene străine vieții noastre românești. Economia și agricultura românească, atâta cât a mai rămas, sunt dominate de trusturile multinaționale care controlează și Uniunea Europeană. Dreapta credință ortodoxă a poporului român,valorile acesteia sunt blamate de Uniunea Europeană și se încearcă integrarea societății românești – în parte s-a reușit printr-un umanism raționalizat și protestant sau ateu, care desconsideră omul ca persoană și bineînțeles dreapta credință ortodoxă de origine apostolică a poporului român. Mulți așa ziși politicieni ai momentului, care exercită guvernarea, se declară atei, se comportă ca necredincioșii și prigonesc Biserica Ortodoxă și cultul ortodox prin interdicții și restricții neconstituționale și care sunt totodată sacrilegii, acte de lezare gravă a demnității poporului român ortodox în majoritate covârșitoare.

Integrarea nu s-a realizat și nu se va realiza în privința statutului nostru în Uniunea Europeană. În realitate nu suntem și nu vom fi considerați egali cu marile puteri europene. Suntem și vom fi o țară de mâna a doua, furnizoare de forță de muncă ieftină, de materii prime importante, dar și de terenuri agricole ieftine care se pot dobândi ușor de străini. Discrepanțele sociale și economice sunt și vor rămâne importante. România este și va rămâne una dintre cele mai sărace țări ale Uniunii Europene, care așteaptă și va aștepta și de acum înainte mila stăpânilor de la Bruxelles. Nivelul de trai, garantarea unei vieți demne, a sănătății în România nu va fi niciodată la nivelul țărilor din Uniunea Europenă. De fapt forțele politice și economice care controlează Uniunea Europeană nu doresc integrarea României și sub aceste aspecte așa cum declarativ se susține.

Ce este mai grav politicienii și populația din țările europene îi desconsideră și îi marginalizează pe români. În nici un caz românii nu sunt considerați egali cu cetățenii acestor țări și cel mult tolerați și tratați ca atare. Este adevărat că această realitate are drept cauză și conduita unora dintre românii aflați în alte țări ale Uniunii Europene, stilului de viață mult sub standardele civilizației occidentale și, ce este mai grav, o rată crescută a infracționalității cauzată de români.

     Conform celui mai recent Eurobarometru pentru România, publicat la începutul lunii martie anul acesta, libera circulație a cetățenilor, bunurilor și serviciilor în interiorul Uniunii Europene este considerată de o parte însemnată a românilor ca fiind cea mai mare realizare a Uniunii. Viitorul UE este privit optimist de două treimi din populație, cu mult peste media europeană. De asemenea, peste 50% dintre români consideră că Uniunea Europeană se îndreaptă într-o direcție bună, cu 20 de procente peste media europeană. Optimismul românilor privind relația cu Uniunea Europeană, în măsura în care datele statistice reflectă realitatea, nu este justificat la o analiză mai atentă a situației din România.

Ajutorul financiar și material al Uniunii Europene față de România este nesemnificativ, aproape o iluzie în raport cu taxele și contribuțiile financiare anuale ale României la bugetul Uniunii Europene. Astfel contribuția financiară anuală a României este de aproape șase ori mai mare decât fondurile alocate de Uniunea Europeană pentru România. La aceasta se adaogă birocrația împovărătoare impusă de legislația europeană pentru accesarea fondurilor europene.

Domeniile prioritare în care ar trebui să crească investițiile din bugetul UE alocat României sânt considerate de către români a fi ocuparea forței de muncă, educația, cultura și mass-media, agricultura și dezvoltarea rurală. Este de neînțeles de ce sănătatea, infrastructura, schimbările climatice sau protecția mediului și Justiția nu se află printre priorități, așa cum stau lucrurile la nivelul Uniunii Europene.

În cei 14 ani care au trecut de la aderare situația socială și economică a României s-a înrăutățit. Sărăcia în care se zbate majoritatea populației s-a accentuat. Venitul național anual pe locuitor nu depășește 400 de euro. Discrepanțele sociale s-au accentuat în mod îngrijorător. Bogații României, foarte puțini în raport cu populația săracă, statistic au un venit anual personal între 30000 și 300000 de euro.

Nu există o creștere economică reală și prin urmare locurile de muncă sunt puține iar șomajul este relativ ridicat. Migrația unui mare număr de români în țările Uniunii Europene, aproximativ 5 milioane, a avut consecințe dezastruoase pentru multe din familiile rămase în țară și în special pentru copii.

Învățământul românesc suferă grav datorită așa ziselor reforme repetate și aplicarea unor standarde europene străine tradițiilor și valorilor naționale. Statisticile arată că în România sunt cei mai mulți analfabeți intelectuali din țările Uniunii Europene, adică persoane care știu să citească și să scrie, dar nu înțeleg sensul și semnificația cuvintelor.

Sistemul de sănătate este dezastruos aflat într-o continuă involuție datorită lipsei de interes a guvernanților, nealocarea fondurilor necesare inclusiv din partea Uniunii Europene și a măsurilor politice și legislative greșite și dăunătoare aplicate în domeniul. Medicii români și personalul sanitar bine pregătiți profesional sunt nevoiți să emigreze în țările Uniunii Europene, unde în general pot lucra și sunt recunoscuți la adevărata lor valoare profesională.

De altfel speranța de viață în România este cea ai mică dintre țările Uniunii Europene.

Justiția este bulversată de multiplele așa zisele reforme, dar și de legislația proastă, adecvată legislației europene pe care trebuie să o aplice. Mecanismul de Control și Verificare (MCV) impus României pentru justiție și afaceri interne, un adevărat sistem instituțional de dominare și încălcare a independenței puterii judecătorești, nu a avut urmări benefice pentru justiția din România, dimpotrivă, nu a dus la garantarea independenței judecătorilor, ci la instituirea unui sistem de control administrativ excesiv al activității acestora, însoțit de reguli împovărătoare privind răspunderea disciplinară a magistraților.

În acest interval de timp infracționalitatea și formele sale cele mai grave ale acesteia, traficul de droguri, traficul de persoane, crima organizată spălarea de bani, criminalitatea transfrontalieră s-au amplificat. Aderarea României la Uniunea Europeană a favorizat săvârșirea acestui gen de infracțiuni datorită facilităților acordate circulației persoanelor și a capitalurilor.

Puterea discreționară a guvernanților, acțiunile abuzive ale agenților care au atribuții privind ordinea publică, constrângerile de tot felul și interdicțiile s-au accentuat cu urmarea diminuării libertăților publice. În schimb s-au amplificat libertinajele de tot felul care semnifică un mod de viață contrar bunelor moravuri și în mod deosebit tradițiilor și valorilor ortodoxe milenare ale poporului român.

Terenurile din România și în special cele agricole sunt cumpărate masiv de către străini în dauna producătorilor autohtoni. România are cea mai permisivă legislație din Uniunea Europeană privind posibilitatea cumpărării terenurilor de către străini. Această situație este expresia slugărniciei guvernanților noștri față de cei care dețin puterea în Uniunea Europeană dar și a subordonării intereselor României intereselor proprii.

Mediul natural în România este în mare pericol. Defrișările de păduri sunt cele mai ample din Europa datorită legislației permisive. Poluarea este extrem de ridicată cu riscuri majore pentru sănătatea populației și mai grav România a devenit o groapă de gunoi pentru deșeurile Europei.

Desigur acest rechizitoriul ar putea continua, iar analiza ar putea deveni și mai amănunțită, dar ne oprim aici.

În contrast cu aparentul optimism românesc privind Uniunea Europeană, există țări care au o atitudine cu totul diferită față de această organizație. Norvegia și Elveția sunt două dintre cele mai bogate state din Europa și din lume. Cetățenii lor au un nivel de trai de invidiat și o viață lipsită de griji. Cu toate acestea, Elveția și Norvegia nu fac parte din Uniunea Europeană și nici nu au de gând. Un “Nu“ hotărât Uniunii Europene au spus norvegienii care au luat parte la cel mai recent sondaj cu privire la eventuala alăturare a țării lor la spațiul comunitar. Aproximativ 45% dintre participanții la sondaj au spus că nu vor ca țara lor să devină membru UE, față de 42% pentru care aderarea ar fi o idee bună și de 13% care s-au declarat indeciși. De doua ori au refuzat norvegienii ca țara lor sa devină membru al UE. Atât la referendumul din 1972, cât și la cel din 1994, ei au considerat ca o duc suficient de bine ca să nu se lege la cap cu Uniunea și cu schimbările pe care le-ar presupune o eventuala aderare. Au un venit mediu anual de aproape 32.000 de euro pe cap de locuitor, adică peste 2.500 de euro pe lună.

Norvegienii nu văd de ce ar intra într-o comunitate în care vor trebui să dea socoteală când e vorba de buget, de politica internă și externă, agricultură sau pescuit. Tot din punct de vedere economic, Norvegia a înregistrat în ultimii 30 de ani de o creștere economică dublă față de țările membre ale Uniunii Europene. Toate acestea sunt argumente cu care cei care militează ca Norvegia să rămână în afara Uniunii Europene. “Norvegia trebuie sa rămână departe de această Uniune care amenință să se transforme în Statele Unite ale Europei, cu buget comun și președinte ales“, spun ei.

În Elveția, e curată sinucidere politică să aduci vorba despre o eventuală aderare. “Cel puțin în următorii 15 ani, nimeni n-o să-i poată convinge pe elvețieni să se alăture Uniunii Europene. Pur și simplu nu avem nevoie“, spune profesorul Franz Jaeger, fost parlamentar elvețian. “Dacă UE se dezvoltă frumos și îi va putea garanta Elveției libertățile de care se bucură acum, poate că vom deveni membri cam în 50 de ani“, crede șeful unuia dintre cele mai reputate cotidiane din Zürich, Neue Züricher Zeitung. “Asta dacă Uniunea nu va dispărea până atunci“, completează secretarul general al Federației Bancherilor Privați din Elveția.
Asemenea norvegienilor, nici pe elvețieni nu-i interesează Uniunea Europeană. Taxele în țara lor sunt mai mici decât în statele Uniunii, la fel și ipotecile, fără a mai lua în considerare faptul că multe dintre impozitele din UE nu există în Elveția. Elvețienii sunt, pur și simplu, prea obișnuiți să ia singuri absolut orice decizie legată de ce se întâmplă în țara lor. Multe din legi sunt adoptate prin procedura referendumului. De aceea, este greu de crezut ca elvețienii ar fi vreodată împăcați cu ideea că Bruxelles-ul dă directive, iar statele membre le adaptează și le aplica fără posibilitatea organizării referendumurilor naționale.

Anglia a părăsit recent Uniunea Europeană, motivele fiind similare celor pentru care țări ca Norvegia sau Elveția nu vor să facă parte din această organizație.

 

VI. Unele concluzii

Domnul nostru Iisus Hristos spune că Împărăția lui Dumnezeu se ia cu stăruință de cei puternici (Matei 11,12). La fel și libertatea. Există libertate individuală a omului ca persoană dar și libertate și libertăți sociale a popoarelor și națiunilor. După cuvântul Mântuitorului și libertatea individuală și socială sunt daruri neprețuite ale lui Dumnezeu pentru om și popoare dar, pentru a deveni realități sunt necesare și străduințele omului și ale popoarelor.

Poporul român și statul Român și-au cucerit libertatea de a exista și au menținut-o prin jertfa martirilor, a eroilor cunoscuți sau necunoscuți, prin statornicia în dreapta credință ortodoxă, oricare au fost vitregiile vremurilor, prin construcția eroică a culturii și civilizații proprii, prin iubirea, harul și mila lui Dumnezeu. Niciodată în istoria sa poporul român nu a vrut și nu a dominat alte națiuni, nu a impus libertatea și civilizația sa altora. Poporul nostru s-a arătat tolerant cu mulți prieteni sau dușmani, dar niciodată nu a renunțat la identitatea sa de ființă, la dreapta credință ortodoxă sau la libertate.

Iată câteva momente istorice ale libertății noastre. Prin Constituția din 1864 domnitorul Ioan Cuza cucerea libertatea legislativă a României față de imperiile vecine. În 1877 România devenea stat independent și suveran din punct de vedere politic, iar în 1918 stat unitar național și liber.

Ceea ce nu au reușit dea lungul istoriei milenare a poporului să facă imperiile și puterile Europei din acele vremuri, nici cu forța armelor și nici cu forța politică, adică să desființeze dreapta credință ortodoxă și libertatea poporului român, s-a reușit acum, nu prin forță ci prin actul liber asumat de adeziune a statului Român la Uniunea Europeană, act care a îngrădit până la desființare suveranitatea națională, libertatea politică și legislativă.

Legislația Uniunii Europene este obligatorie pentru România, fapt care nu s-a întâmplat în istoria noastră. Legislația imperiilor care au dominat țările române nu s-a impus niciodată pe teritoriul lor. Actele normative mai importante care trebuie adoptate de Parlament trebuie acum să fie mai întâi avizate de către organismele Uniunii Europene. Independența politică a României este îngrădită deoarece politica internă și externă a României se realizează în raport cu deciziile politice ale acestei organizații suprastatale.

Libertatea cultului ortodox și a Bisericii Ortodoxe este îngrădită de deciziile guvernanților loiali fără rezerve directivelor care vin de la Bruxelles, fapt de asemenea fără precedent în istoria noastră. Libertățile individuale și demnitatea persoanei sunt și ele afectate de umanismul raționalist protestant și ateu impus de cei care conduc Uniunea Europeană. Această realitate dureroasă este un exemplu clar al faptului că democrația poate duce la dictatură.

Colaborarea și cooperarea între state este necesară mai ales în contextul actual al diferitelor forme de globalizare. Dar relațiile internaționale, directe sau prin organizații internaționale, trebuie să se bazeze pe un comportament politic loial principiilor statului de drept din partea tuturor participanților, fără dominare politică economică și juridică, pe respectarea suveranității, a credinței, a libertății, a culturii și civilizației fiecărui popor.

Uniunea Europeană ca organizație suprastatală nu aplică aceste principii democratice, ci principiul dominării. Ca popor, trebuie să ne ferim de libertatea care poate să ducă la robia cea rea, cum spune Sfântul Issac Sirul, până când mai avem timp și iubirea milostivă a Domnului este cu noi. Dumnezeu să ne ajute !

Bibliografie

  1. Isac Claudia, Ecobici Nicolae,Efectele globalizări,articol publicat în https://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2007-01/8_Isac%20Claudia%20.pdf
  2. Ion Jinga, Uniunea Europeană în căutarea viitorului, Editura C.H.beck, București, 2008
  3. Bianca Selejan- Guțan, Spațiul european al drepturilor omului, Editura C.H. Beck, București, 2008
  4. Marius Andreescu, Andra Puran, Drept constituțional. Teoria generală și instituții constituționale. Jurisprudență constituțională, ediția a 4-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020
  5. Mircea Cosea, Uniunea Europeană,cu bune și cu rele, Ed. Creator, București, 2020
  6. Dan Vataman, Ion David, România și Uniunea Europeană, istorie și actualitate, Ed. Universul Juridic, 2019
  7. Christopher Booker, Richard North, Uniunea Europeană sau marea amăgire,Ed. Antet Revoluțion, Bucurtești, 2015
  8. Diego Varela, Guvernarea Uniunii Europene,Ed. Institutul European, Iași, 2008
  9. Augustin Fuerea, Dreptul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, București,2016
  10. Isac Claudia, Ecobici Nicolae, Efectele globalizări, articol publicat în https://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2007-01/8_Isac%20Claudia%20.pdf
  11. Ion Jinga, Uniunea Europeană în căutarea viitorului, Editura C.H.beck, București, 2008
  12. Bianca Selejan- Guțan, Spațiul european al drepturilor omului, Editura C.H. Beck, București, 2008
  13. Marius Andreescu, Andra Puran, Drept constituțional. Teoria generală și instituții constituționale. Jurisprudență constituțională, ediția a 4-a, Ed. C.H. Beck, București, 2020
  14. Mircea Cosea, Uniunea Europeană,cu bune și cu rele, Ed. Creator, București, 2020
  15. Dan Vataman, Ion David, România și Uniunea Europeană, istorie și actualitate, Ed. Universul Juridic,2019
  16. Christopher Booker, Richard North, Uniunea Europeană sau marea amăgire,Ed. Antet Revoluțion, Bucurtești, 2015
  17. Diego Varela, Guvernarea Uniunii Europene,Ed. Institutul European, Iași, 2008
  18. Augustin Fuerea, Dreptul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, București,2016

 



Partidul AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) cere anchetarea gravelor acuze ale lui Lucian Duță la adresa SRI

 

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a luat act de scrisoarea publică adresată liderilor partidelor parlamentare de către domnul Lucian Duță, medic chirurg și fost președinte la CNAS.

Considerăm faptele descrise în scrisoare extrem de periculoase pentru un stat democratic și credem că instituirea unei comisii de anchetă la nivelul Parlamentului României este absolut necesară.

Astfel, partidul AUR va propune înființarea unei astfel de comisii și speră că și celelalte partide politice prezente în Parlament vor vota în acest sens. S-ar face dovada că, în Parlamentul României, nu se află partide politice controlate de serviciile secrete.

Ce solicită medicul Lucian Duță:

„instituirea unei Comisii Parlamentare de anchetă asupra activității SRI într-un caz punctual care are un impact grav asupra ordinii legislative și instituționale a țării și asupra credibilității României față de forurile europene:

  1. Implicarea SRI-ului în mod direct în elaborarea documentației tehnice aferente proiectului PIAS de la CNAS.
  2. Folosirea bazelor de date medicale de către SRI în proiectul Big Brother (SII INFRASTRUCTURA și SII ANALYTICS).
  3. Motivul pentru care SRI-ul nu predă proiectul Big Brother beneficiarului legal, respectiv Guvernul României, deși este finalizat de doi ani.
  4. Verificarea legalității replicării de către SRI a aproximativ 250 de baze de date de la instituțiile din România și, mai ales, cum s-a făcut efectiv această replicare (Există suspiciunea că acest proces a fost făcut ilegal, pe suporturi fixe, de către persoane din aceste instituții).
  5. Solicitarea garanțiilor că acest sistem nu este folosit discreționar de către persoane din SRI și în alte scopuri decât cele legale, inclusiv aspecte care țin de subminarea democrației și a ordinii constituționale”

Încălcarea libertăților fundamentale ale omului poate transforma o democrație într-o dictatură. Orice derapaje în această direcție trebuie identificate și combătute cu toată forța, iar Parlamentul, ca reprezentant al poporului român, are obligația de a face acest lucru. De aceea pledăm și vom iniția propunerea de creare a unei comisii de anchetă parlamentare care să facă lumină în acest caz. (sursa: https://partidulaur.ro)



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
FEDERATIA PRO VITA, SEMNAL DE ALARMA FATA DE VACCINAREA COPIILOR
 

„VACCINAREA ANTI COVID ESTE CADOUL OTRĂVIT, PREGĂTIT COPIILOR!”

Scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, părinților și tuturor factorilor decizionali din România

Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România ia atitudine față de campania de vaccinare a copiilor, demarată de autorități, campanie pe care o consideră complet iresponsabilă, lipsită de etică și ilegală, deoarece încurajează părinții să solicite vaccinarea minorilor cu un produs aflat în stadiul de testare, ale cărui efecte adverse nu sunt suficient cunoscute.

De asemenea, considerăm că extinderea vaccinării la copii este nejustificată, deoarece statisticile arată că grupa de vârstă 0-19 ani nu reprezintă o categorie de risc. Potrivit statisticilor Centrelor pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC), copiii prezintă un risc statistic zero pentru COVID-19, ceea ce face ca extinderea autorizației de urgență la copiii mai mici să fie inutilă din punct de vedere medical"1.Aceleași date arată că, la vârste mai mici de 20 de ani, rata de supraviețuire la COVID-19 este de 99,997%.

De altfel, vaccinarea Covid a făcut, deja, victime în rândul copiilor. Astfel, raportările privind vătămările provocate în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au crescut cu mai mult de trei ori în decurs de o săptămână, potrivit datelor sistemul american de raportare a reacțiilor adverse la vaccinuri (VAERS)2.

Zilele trecute, Connecticut a raportat 18 noi cazuri de probleme cardiace în rândul adolescenților care au primit un vaccin COVID.Toate cele 18 cazuri au dus la spitalizare, marea majoritate pentru câteva zile, a relatat NBC Connecticut. Un purtător de cuvânt de la Connecticut Children's a declarat că pacienții au prezentat atât pericardită, cât și miocardită, o inflamație a mușchiului cardiac care poate duce la aritmie cardiacă și deces. Potrivit Organizației Naționale pentru Tulburări Rare, miocardita poate fi rezultatul unor infecții, dar "cel mai frecvent miocardita este rezultatul reacției imunitare a organismului la afectarea inițială a inimii.Cazurile au fost raportate la Departamentul de Sănătate Publică din Connecticut de către furnizorii de vaccinuri”, a declarat Deirdre Gifford, comisar interimar pentru sănătate, informează The Defender3.

De asemenea, Comisia Permanentă de Vaccinare (Stiko) din Germania a precizat, recent, că nu se va grăbi să emită o recomandare de vaccinare pentru copii, argumentând că datele privind efectele secundare ale vaccinului sunt încă insuficiente.Medicii germani sunt sceptici în privința vaccinării copiilor, potrivit agenției DPA, care îl citează pe directorul Colegiului Medicilor din Germania, Klaus Reinhardt. Acesta a avertizat asupra „presiunii politice și sociale tot mai mari asupra părinților pentru ca aceștia să-și vaccineze copiii împotriva Covid-19”. „Datele privind riscurile și beneficiile unei eventuale vaccinări la copii și adolescenți sunt în prezent insuficiente și nu se poate face nicio recomandare”, a declarat Reinhardt.„În opinia mea, vaccinarea la nivel național a copiilor și adolescenților nu este justificată în prezent”, a mai spus Reinhard, referindu-se la faptul că riscul ca adolescenții și copiii să se îmbolnăvească grav de corona este foarte scăzut.4

Medicii și cercetătorii din Marea Britanie s-au alăturat celor din Germania, exprimându-și, într-o scrisoare deschisă către MHRA (Agenția de autorizare a medicamentelor și produselor medicale), îngrijorările cu privire la siguranța și etica în legătură cu vaccinarea COVID-19 la copii. „Dovezile actuale disponibile arată în mod clar că calculul referitor la riscuri versus beneficii NU justifică administrarea în grabă de vaccinuri COVID -19 experimentale la copii, care nu prezintă practic niciun risc legat de COVID -19, dar sunt expuși riscului de a se confrunta cu efecte adverse cunoscute și necunoscute în urma vaccinării.(...) În concluzie, considerăm că este iresponsabilă, neetică și realmente inutilă includerea copiilor în campania de vaccinare pentru COVID-19. De asemenea, studiile clinice cu participarea copiilor ridică uriașe probleme de etică, ținând cont de lipsa beneficiilor potențiale pentru participanții la studiu și riscurile necunoscute. Ar trebui să fie așteptat finalul actualului studiu de faza a treia, precum și mai mulți ani în care să fie adunate date în cazul adulților, pentru a exclude sau a cuantifica toate potențialele efecte adverse”, se arată în scrisoarea deschisă5.

Nu în ultimul rând, 93 de medici israelieni au arătat, într-o scrisoare deschisă redactată în luna aprilie, că „nici măcar câțiva copii nu ar trebui să fie puși în pericol prin vaccinarea în masă împotriva unei boli care nu este periculoasă pentru ei”6.

Și medicii români au sesizat autoritățile în legătură cu pericolele administrării vaccinurilor Covid la copii. Dr. Damian Baciu, medic pediatru cu atestat universitar în Vaccinologie, a transmis Ministerului Sănătății un apel, arătând că „populația pediatrică, în contextul acestei viroze, NU prezintă pericol epidemiologic, sau patologic. Toate afirmațiile exprimate aici sunt susținute de numeroase luări de poziție ale unor personalități competente în domeniile care vizează acest episod patologic: vaccinologie, epidemiologie, imunologie..., pe care cu siguranță le cunoașteți.

În acest context, consider cel puțin nejustificată propaganda pro-vaccinare! Extinderea vaccinării la copii este un lucru CARE NU TREBUIE SĂ SE ÎNTÂMPLE, pentru că nu are nicio justificare medicală, iar consecințele pot fi deosebit de grave pe termen mediu și lung, fiind vorba de modificări genetice ale organismului primitor. Nu mai puțin important este ASPECTUL ETIC în cazul efectuării de experimente genetice pe copii! Susțin renunțarea la testarea copiilor în școli. Nu folosiți testarea, vaccinarea și pașaportul ca pretexte pentru impunerea unor restricții discriminatorii!”7

Cu toate că rapoartele și referințele de specialitate ale institutelor și centrelor medicale internaționale arată că segmentul de populație cel mai puțin afectat de Covid-19 este reprezentat de copii, iată că legislativul european responsabil cu gestionarea epidemiei a decis, la unison cu cel din SUA, vaccinarea copiilor și adolescenților, cu titlu de urgență, în lunile iunie - august. Pentru a-și atinge scopul propus prin vaccinare, oficialitățile recurg la tertipuri ieftine, părând a confunda campania de vaccinare cu o campanie electorală în care scopul scuză mijloacele.

Pentru realizarea planului de vaccinare, pe care Guvernul trebuie să-l îndeplinească cu orice preț, copiilor le sunt promise petreceri, excursii, cadouri de tot felul. La Bacău, spre exemplu, de Ziua Internațională a Copilului, autoritățile organizează, la cel mai mare centru comercial din localitate, o campanie de vaccinare destinată exclusiv tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Aceștia vor fi vaccinați cu serul de la Pfizer/BioNTech, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Bacău remis, sâmbătă, AGERPRES. „Cei care se vor vaccina în această zi vor participa automat la o tombolă cu premii constând în trei tablete”, se arată în comunicatul de presă al Prefecturii Bacău.8

La Timișoara, tot de Ziua Copilului, are loc un nou maraton de vaccinare, organizat la un local de pe malul Begăi, unde se vor face imunizări cu Pfizer și Johnson&Johnson, fiind programată și o tombolă cu premii surpriză9.

Pe de altă parte, tot pentru îndeplinirea planului de vaccinare, Comitetului Național pentru Situații de Urgență a decis, în mod discriminatoriu, că părinții copiilor pot participa la festivitățile de sfârșit de an școlar dacă sunt vaccinați anti-COVID, au test negativ sau au dovada că au trecut prin boală10.

În aceeași notă ce caracterizează publicitatea înșelătoare se înscrie și primul spot din cadrul campaniei „Ce conține vaccinul?”, lansat joi, 27 mai, de către premierul Florin Câțu. Dincolo de faptul că materialul nu prezintă onest conținutul vaccinurilor Covid, autorii lansează un mesaj emoțional, având drept scop influențarea deciziei românilor în legătură cu un act medical pentru care aceștia au dreptul legal de a-și da consimțământul informat. Astfel, Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, transmite că „vaccinul împotriva Covid conține o șansă pentru doamna Frusinica, de 40 de ani, care are un copil cu dizabilități, conține șansa pentru dumneaei să continue să aibă grijă de familie. Conține o șansă pentru domnul Ion, de 84 de ani, să-și mai vadă nepoții și strănepoții. Vaccinul conține o șansă pentru Vasile, care este șofer, și de acum va putea circula liber în statele din Uniunea Europeană. Vaccinul este o șansă pentru noi toți”.11

În ceea ce privește conținutul vaccinurilor Covid, Federația Pro Vita și-a exprimat deja opinia, cerând oprirea circulației broșurii înșelătoare emisă de Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 în România.12

Reiterăm apelul nostru către autorități, solicitând limpezirea discursului public oficial prin menționarea și a aspectelor negative sau riscante legate de vaccinarea anti Covid-19. Altfel considerăm că discursul oficial vizează manipularea populației și nu informarea completă și imparțială (cu bune și rele), având alte interese decât cele ce țin de sănătatea publică, iar cei care răspândesc astfel de informații trunchiate și înșelătoare au partea lor de responsabilitate în asumarea consecințelor produse de reacțiile adverse postvaccinale la oamenii induși în eroare de acest tip de discurs.

Învățământul românesc, părinții și Biserica se află în fața unei situații fără precedent, deoarece în joc se află soarta celor mai delicate și sublime ființe: copiii. Lor li s-a pregătit chiar de ziua lor un cadou otrăvit, care le poate cauza mari complicații, grație iresponsabilității celor mari. Cine își declină răspunderea față de copii în aceste grele împrejurări, tratând cu ușurință o situație ce poate avea consecințe din cele mai grave asupra sănătății și vieții acestora, riscă o prăbușire din drepturile umane și divine.

Facem apel la conștiința părinților români, a medicilor, a educatorilor, a preoților și a tuturor factorilor de răspundere: nu dați curs acestei campanii de vaccinare a copiilor! Nu transformați cele mai nevinovate ființe, viitorul țării noastre, în subiect de experiment pentru industria farmaceutică, în condițiile în care riscurile (reale) depășesc cu mult presupusele beneficii! Prețul este prea scump și nu-l vom putea plăti!

Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România

Consiliul Director

Notele sunt disponibile la site-ul sursă: Activenews



Psihoterapie și credință - Antoanele Iustina Bacoșcă

 

Cum alegem un psihoterapeut? Se poate întâmpla ca un psihoterapeut ne-ortodox să ne influențeze în credința noastră chiar și fără să vrea? Care e relația dintre psihoterapie și credință?

Emisiunea: Puncte Cardinale
Realizator: Maricica Pandele

 



Colaj de stiri importante privind pandemia de Coronavirus
 

Asociația Baroului Indian o dă în judecată pe cercetătoarea-șefă a OMS pentru uciderea multor cetățeni indieni prin inducerea în eroare cu privire la Ivermectină

 Conform legilor indiene, ea riscă închisoare pe viață sau pedeapsa cu moartea. Asociația Baroului Indian (IBA) a dat-o în judecată, la data de 25 mai, pe Dr. Soumya Swaminathan, cercetător-șef la OMS, acuzând-o, într-un memoriu structurat pe 71 de puncte, că a provocat moartea unor cetățeni indieni prin inducerea în eroare a acestora cu privire la Ivermectină, informează Vaccine Impact. La punctul 56 se precizează „că postarea dumneavoastră pe Twitter din data de 10 mai 2021 împotriva utilizării Ivermectinei a avut ca efect retragerea Ivermectinei din protocolul statului Tamil Nadu pe 11 mai 2021, la doar o zi după ce guvernul Tamil Nadu (unul dintre cele 28 de state ale Indiei - nr.r.) a recomandat-o pentru tratamentul pacienților cu COVID-19”. Avocatul principal al Asociației Baroului Indian, Dipali Ojha, a amenințat cu urmărirea penală a doctoriței Swaminathan „pentru fiecare deces” cauzat de faptele sale comisive și omisive. Memoriul a acuzat-o pe Swaminathan de comportament necorespunzător, pentru că și-a folosit poziția de autoritate în domeniul sănătății pentru a promova agenda unor interese speciale, în vederea menținerii unei autorizații de urgență pentru industria profitabilă a vaccinurilor. Printre acuzațiile formulate se numără desfășurarea unei campanii de dezinformare împotriva Ivermectinei și publicarea de declarații pe rețelele de socializare și în mass-media pentru a influența în mod eronat publicul împotriva utilizării Ivermectinei, în ciuda existenței unui număr mare de date clinice care demonstrează eficacitatea deosebită a acesteia atât în prevenirea, cât și în tratamentul COVID-19. În mod special, memoriul Baroului indian a făcut referire la publicațiile și dovezile revizuite inter pares compilate de grupul Front Line COVID-19 Critical Care Alliance (FLCCC), format din zece membri, și de grupul britanic de elaborare a recomandărilor privind Ivermectina (BIRD), format din 65 de membri și condus de consultantul OMS și expertul în meta-analiză Dr. Tess Lawrie. Documentul menționează cazurile procurorului Ralph C. Lorigo din spitalele din New York, unde a fost nevoie de ordine judecătorești pentru ca pacienții COVID pe moarte să primească Ivermectină. În mai multe cazuri de astfel de pacienți aflați în comă, în urma ordinului judecătoresc privind administrarea Ivermectinei, pacienții și-au revenit. În plus, Asociația Baroului Indian a citat articole anterioare publicate pe site-ul The Desert Review.

Avocatul Ojha a acuzat OMS și pe Dr. Swaminathan, la punctele 60 și 61, că au indus în eroare și îndrumat greșit poporul indian pe tot parcursul pandemiei, de la purtarea măștilor și până la disculparea Chinei cu privire la originea noului coronavirus. „Treptat, lumea începe să conștientizeze abordarea dvs. absurdă, arbitrară și eronată, prin care prezentați fapte inventate drept „abordare științifică”. Felul în care OMS se afișează ca un 'știe-tot' este asemănător atitudinii împăratului vanitos în haine noi, deși întreaga lume și-a dat până acum seama că împăratul e dezbrăcat de tot.” Scrisoarea acuză OMS de complicitate într-o vastă campanie de dezinformare. La punctul 61 se afirmă: „FLCCC și BIRD au dat dovadă de un curaj exemplar în construirea unei forțe formidabile pentru a face față provocării dezinformării, rezistenței și reproșurilor din partea grupurilor de interese farmaceutice și a marilor interese din domeniul sănătății, cum ar fi OMS, NIH, CDC și a autorităților de reglementare, precum FDA din SUA”. Dr. Swaminathan a fost trasă la răspundere pentru că a discreditat Ivermectina în scopul menținerii autorizației de urgență pentru utilizarea „vaccinurilor” Covid, în beneficiul industriei farmaceutice și a vaccinurilor. La punctul 52 se afirmă: „Se pare că ați optat în mod deliberat pentru moartea unor oameni în vederea atingerii scopurilor dumneavoastră ulterioare, iar acest fapt reprezintă un motiv suficient de întemeiat pentru o urmărire penală împotriva dumneavoastră”.

Pe 5 iunie 2021, Asociația Baroului Indian a publicat o actualizare pe site-ul său, menționând că Dr. Swaminathan și-a șters faimosul tweet. Avocații au scris: „Cu toate acestea, ștergerea tweet-ului nu îi va scăpa pe Dr. Soumya Swaminathan și pe asociații săi de urmărirea penală care urmează să fie lansată de cetățeni cu sprijinul activ al Asociației Baroului Indian.” În această actualizare, avocatul Dipali Ojha a explicat în ce constă acțiunea planificată: „Asociația Baroului Indian a anunțat o acțiune în baza secțiunii 302 etc. din Codul Penal Indian împotriva Dr. Soumya Swaminathan și a altora, pentru uciderea fiecărei persoane care a murit din cauza blocării tratamentului eficient cu Ivermectină, ca pacient COVID-19. Pedeapsa prevăzută la secțiunea 302 din Codul penal indian este pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viață.” El a mai scris: „După ce a primit notificarea menționată, Dr. Soumya Swaminathan a dat înapoi și și-a șters postarea pe Twitter. Acest lucru a dovedit că recomandarea OMS împotriva Ivermectinei pentru COVID-19 este lipsită de conținut. Lipsa de onestitate a OMS și gestul Dr. Soumya Swaminathan de a-și șterge tweet-ul controversat au fost observate de cetățeni din întreaga lume, știrea fiind larg mediatizată pe rețelele de socializare. Prin ștergerea tweet-ului, Dr. Soumya Swaminathan și-a dovedit intențiile de rea-credință.”

Întreaga lume a fost martoră la eficacitatea Ivermectinei împotriva celui de-al doilea val mortal din India, deoarece regiunile în care aceasta a fost adoptată și-au văzut focarele stinse rapid, spre deosebire de statele care nu au făcut-o. Exemplele cele mai grăitoare de zone în care s-a administrat Ivermectina sunt Delhi, Uttar Pradesh, Uttarakhand și Goa, unde cazurile au scăzut cu 98%, 97%, 94% și, respectiv, 86%. În schimb, Tamil Nadu a renunțat la Ivermectină. Ca urmare, cazurile lor au crescut vertiginos și au ajuns la cel mai ridicat nivel din India. Decesele din Tamil Nadu au crescut de zece ori. Tamil Nadu s-a bazat în mod public pe sfaturile Dr. Swaminathan, revocând alegerea inițială a Ivermectinei a doua zi după ce aceasta a emis o avertizare împotriva Ivermectinei prin mesajul postat în 10 mai pe rețelele de socializare. Ca rezultat direct, Tamil Nadu a înregistrat o creștere a numărului de decese și de îmbolnăviri cauzate de COVID, care continuă până în prezent. Asociația Baroului Indian a îndrăznit să inițieze un proces de referință împotriva unei autorități de sănătate publică, pentru a denunța corupția și pentru a salva vieți. Așa cum instanțele din Statele Unite s-au dovedit a fi forța salvatoare de vieți, asigurând dreptul unui pacient de a primi Ivermectină, o instanță din India face acum același lucru. Urmărirea penală a funcționarilor din domeniul sănătății publice va transmite un semnal puternic asupra faptului că acțiunile de dezinformare care duc la decese au consecințe. Poate acest demers va reuși, în cele din urmă, să spulbere dominația dezinformării și a cenzurii asupra folosirii medicamentelor ce pot salva vieți. Poate că vom fi martorii altor țări care vor urma exemplul Indiei, atât în medicină, cât și în drept. - Activenews

Singurul antiviral care și-a dovedit eficiența în Covid, Favipiravirul, blocat de autorități, care au ales să cheltuie sume exorbitante pe Remdesivir. Terapia Cluj ar fi putut începe de la 1 iulie producția Favipiravirului

Terapia Cluj ar fi putut începe producția de Favipiravir, dar autoritățile aleg să cheltuie sume uriașe pe inutilul Remdesivir. Dragoș Damian, CEO Terapia, a declarat că ”Toate datele despre Favipiravir sunt favorabile, studiile clinice continuă în Japonia și rezultatele sunt ok”, relatează Ziarul Național. ”Este clar că nu se dorește intrarea acestui antiviral în circuitul deschis, adică în farmacii, și asta pentru că, dacă pacienții Covid cu forme ușoare și medii iau medicamentul, nu mai ajung în spitale, care sunt pline de Remdesivir. O cură de Remdesivir costă 8.000 de lei, în timp ce o cură de Favipiravir costă sub 200 de lei. Așteptăm acum aprobările de la Agenția Națională a Medicamentului, dar sper să nu dureze până începe valul 4. Medicamentul ar trebui să fie de acum în farmacii, cu instrucțiuni pentru medici, ca să știe cum să-l prescrie. Noi suntem capabili să-l producem în timp de o lună de la primirea aprobărilor”, a continuat Damian. ”Trei țări din UE (Slovacia, Bulgaria și unele spitale din Cehia) și alte 12 de pe planetă, totalizând 1,5 miliarde oameni, au inclus Ivermectina în protocolul anti-Covid, iar Japonia asteaptă rezultatele unui studiu randomizat pentru a lua decizia finală. România însă nu este în stare să ia o decizie, pasându-se verdictul la OMS, care are cel mult rol consultativ, și la Agenția Europeană a Medicamentului, care nu se ocupă de așa ceva”, a încheiat directorul Terapia. 

Studiul care va schimba totul! Medicii români cer testarea imunității celulare

Pentru prima oară de la începutul pandemiei medicii cer Ministerului Sănătății testarea pentru imunitatea celulară, o imunitate care, conform studiilor, ar putea dura cel puțin 17 ani. Potrivit cercetătorilor, persoanele asimptomatice sunt cele care au răspuns în fața Covid cu imunitate celulară, fapt care îi va proteja de orice modificare a virusului, fără a mai fi necesară vaccinarea. Indignați de declarațiile ministrului Sănătății, care i-a amenințat că, dacă nu se vaccinează, vor plăti din banii lor testele Covid, medicii au ieșit la atac. Aceștia au solicitat testarea în masă a imunității cadrelor medicale, atât pentru determinarea anticorpilor, cât și pentru determinarea imunității celulare împotriva SARS-Cov-2, prin testul de transformare limfoblastică. Solicitarea a fost făcută oficial de Asociația Medici pentru Consimțământ Informat, care a acuzat ministerul că ignoră imunitatea naturală împotriva Covid-19 dobândită de o mare parte a personalului medical care a trecut cu bine prin boală. ”Dacă, așa cum ați declarat, aveți în gând pacientul, <>, vă reamintim că personalul medical, care a îngrijit pacienții din martie 2020 până în prezent, a fost expus la boala naturală mult mai mult decât populația generală. Pentru toate bolile infectocontagioase, imunizarea se obține în primul rând pe cale naturală, nu numai prin vaccinare, așa cum insinuați în declarația dvs. Întreaga paradigmă a protecției prin vaccinare se bazează pe încercarea de a crea vaccinuri care să reproducă mecanismele de apărare declanșate în organism de boala naturală. Vaccinurile împotriva bolii COVID-19 au fost puse pe piață la 9 luni după declanșarea pandemiei, timp în care o mare parte a cadrelor medicale au trecut deja, cu bine, prin boală”, se arată într-un comunicat al asociației.

Descoperirea suedezilor

Cercetătorii de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, au publicat anul trecut un studiu care a relevat date uimitoare. După ce, în urma unui studiu de seroprevalență, au constatat un procent foarte mic de persoane cu anticorpi, în condițiile în care strategia Suediei a fost de imunizare naturală în masă, prin neinpunerea măștilor și a restricțiilor, s-a decis efectuarea unei testări naționale pentru determinarea imunității celulare. Astfel, au constatat că, în august 2020, 20% din populație avea imunitate celulară în fața virusului și doar 5% avea imunitate umorală, dată de anticorpi. Mai mult, suedezii au observat în studiul lor că asimptomaticii și cei cu forme ușoare au răspuns cu imunitatea celulară, iar cei cu forme grave au răspuns cu anticorpi. Totodată, suedezii au mai descoperit că acea concentrație de anticorpi scade foarte repede, din motive care nu sunt cunoscute, astfel încât, s-a și anunțat printre producătorii de vaccinuri pe bază de anticorpi că populația va trebui revaccinată după un an de zile. Având în vedere că și în România peste 85% din cei care au trecut prin Covid au fost asimptomatici, mulți dintre aceștia nedepistați, este foarte posibil ca numărul celor care au imunitate celulară în fața virusului să fie extrem de mare.

Vaccinat = trecut prin boală

Federația Solidaritatea Sanitară a cerut Ministerului Sănătății identificarea corectă și completă a lucrătorilor care au trecut printr-un episod de infecție SARS-CoV-2. ”A trata diferit imunitatea oferită profesioniștilor din sănătate de infectare față de cea obținută prin vaccinare este eronat și, raportat la procedurile aplicabile tuturor cetățenilor, discriminatoriu. De la începutul pandemiei până în prezent am dus o luptă acerbă împotriva autorităților care au ascuns tot timpul numărul de lucrători din sănătate infectați SARS-CoV-2, în condițiile în care fiecare lucrător care a fost infectat cu SARS-CoV-2 este de fapt unul care a obținut imunitate împotriva acestui virus”, se precizează într-un comunicat al Federației Solidaritatea Sanitară. - national.ro

 




Evenimente, Apeluri, Promoții
Parintii nevaccinati au tot dreptul sa fie prezenti la scoli
 
Patru cunoscuți avocați contestă, fiecare în felul său, aberanta hotărâre de guvern nr. 580 din luna mai 2021, prin care se adaugă prevederi la actul de prelungire a stării de alertă, una dintre ele fiind interdicția de a participa la serbările de sfârșit de an pentru părinții sănătoși care nu se vaccinează sau testează de Covid, deși aceste manifestări au loc în aer liber, unde tocmai au fost diminuate restricțiile. Prevederea este discriminatorie atât prin comparație cu alte evenimente care se desfășoară în aer liber, cât și față de categoriile de participanți la serbările de final de an școlar - profesorilor și elevilor nu li se pun condiții, dar părinților, da! Iată câteva ieșiri sau demersuri publice ale unor renumiți avocați, respectiv Ana Săcrieru, Iulian Urban, Elena Radu și Gheorghe Piperea:
 
Platforma Civică ÎMPREUNĂ, reprezentată de av. Ana Corina Săcrieru, a formulat o acțiune în anulare a hotărârii de guvern 580 din mai 2021, acuzând caracterul nelegal și discriminatoriu al acesteia. Suplimentar, a fost înaintat și un memoriu instituției Avocatului Poporului. „Platforma Civică ÎMPREUNĂ a formulat către Guvernul României o acțiune în anulare a H.G. 580/27.05.2021. Acțiunea în anulare constată caracterul nelegal al discriminărilor impuse de hotărârea de guvern. Măsurile discriminatorii se constituie în tot atâtea încălcări ale Constituției României și în tot atâtea abuzuri administrative la adresa cetățenilor români cu drepturi depline. De asemenea, am înaintat Curții de Apel cererea de suspendare de urgență a H.G. 580. Caracterul de urgență este motivat de condițiile impuse părinților pentru a putea fi prezenți la festivitățile prilejuite de închiderea anului școlar. Condițiile draconice impuse pentru prezența acestora la o festivitate care se desfășoară în aer liber atestă voința legiuitorului de eliminare a prezenței părinților, de impunere a unor acte medicale unor persoane care pot avea diverse condiții de sănătate, vârstă, medicale etc. Condițiile de participare sunt aceleași cu cele destinate transportului aerian de persoane. Care este rațiunea?
 
Ce vor face părinții care nu vor putea îndeplini aceste condiții ?! 
 
Tot astăzi am trimis un memoriu pe adresa instituției Avocatului Poporului. Președintele Asociației de Asistență pentru Consumatori, av. Iulian Urban, care denunță caracterul abuziv și discriminatoriu al hotărârilor CNSU și Guvernului privitoare la condițiile de participare a părinților la festivitățile școlare, a anunțat că Asociația pe care o conduce, reprezentată de av. Emilian Horciu, a formulat o acțiune în anulare la Curtea de Apel București. „Astăzi, așa cum am promis, Asociația de Asistență pentru Consumatori, prin dl. Avocat Emilian Horciu a înaintat către Curtea de Apel București acțiunea prin care cerem anularea art. 16 din HOTĂRÂREA nr. 32 din 27.05.2021 privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluției pandemiei de COVID-19 și completarea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 28 din 14.05.2021, prin care părinții sunt ÎMPIEDICAȚI să participe la festivitățile de final de an școlar ale copiilor, dacă nu fac dovada că sunt vaccinați sau dacă nu cheltuie bani să își facă test PCR ca să mai îngrașe puțin buzunarele industriei medicale.
 
Sperăm ca judecătorii de la Curtea De Apel București să ne dea termen de judecată repede, astfel încât să se poată judeca dosarul înainte de finalul de an școlar, ca părinții să poată merge nediscriminați la serbările școlare. La rândul său, avocatul Gheorghe Piperea contestă noile prevederi discriminatorii, dar utilizând o altă tactică. El consideră că acțiunile în justiție nu vor avea succes din cauza intervalului prea scurt de timp rămas până la finele anului școlar. Pe de altă parte, el îi sfătuiește pe părinții sănătoși și nevaccinați/netestați fie să boicoteze masiv festivitățile școlare, fie să meargă în mod normal la serbarea copiilor lor, punând autoritățile în fața faptului împlinit. În caz de abuzuri și represalii, acestea vor putea fi filmate și distribuite pe Internet și în presă, iar, ulterior, contestate în justiție, cu șanse mari de a avea câștig de cauză. „Au fost destul de mulți urmăritori ai acestei pagini care m-au întrebat dacă este legal ca grădinițele/școlile/liceele să le interzică participarea ca părinți la festivitățile de final de an, pe motiv că nu sunt vaccinați și dacă nu, care ar fi metoda de a desființa această modă. 
 
Nu vă pot răspunde individual tuturor, așa că încerc câteva răspunsuri/soluții generice aici: 
Avocata Elena Radu denunță prevederile absurde ale hotărârilor autorităților printr-un exemplu concret: situația unei mame dintr-o familie fără posibilități, care nu va merge să-și însoțească fiica premiantă la sfârșit de ciclu gimnazial, pentru că a ales să nu se vaccineze și nu are bani să „investească” în testarea de Covid.
 
„Am primit următorul mesaj de la mama unui copil: ”Fetița mea termină cls. a 8-a, va fi șef de promoție... noi nu avem voie să participăm la festivitate decât dacă suntem vaccinați, prezentam test Pcr valabil 72 h care costă 250 ron - pt ambii părinti 500 ron, sau test rapid antigen care costa 100 și ceva ron. Festivitatea este în aer liber, se păstrează dist de 2 m, masca pe față și testele respective, mai pun condiția de max 3 invitați de copil (sunt doar 3 clase de a 8-a)”. 
 
Așa că mă întreb: cât de aberant poți să fii tu, stat român, prin reprezentanții tăi, astfel încât să nu îți pese deloc de traumele psihologice pe care le poți crea copiilor?
 
Cum poți tu, stat, să emiți niște norme aberante, în contradicție cu orice legi în vigoare și în contradicție cu Constituția, iar un copil care termină clasa a 8-a ca șef de promoție să nu poată să aibă părinții prezenți la festivitatea de premiere desfășurată în aer liber, pentru că ai scos tu din puțul gândirii niște norme aberante (că legi nu sunt)?
 
Dacă un copil provenit dintr-o familie cu venituri modeste a muncit ca să ajungă șef de promoție, te-ai gândit tu, stat, să îl răsplătești și să nu le permiți părinților să participe la festivitatea de premiere. Aceste aberații nu mai au legătură nici cu virusul și nici cu modalitatea de transmitere a lui. Au legătură numai cu lipsa de logică a unora și cu dezinteresul față de impactul asupra societății a normelor pe care le adoptă”, a scria avocata Elena Radu, marți, pe Facebook.
 
Avocata a cerut prin Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept stoparea imediată a vaccinării copiilor și a publicității înșelătoare la vaccinuri experimentale
Prevederile acestor hotărâri excesive și discriminatorii au fost diseminate de Guvern în teritoriu către prefecturi care, la rândul lor, le-au trimis „spre luare la cunoștință” inspectoratelor școlare, pentru a fi diseminate directorilor școlilor, care i-au pus la punct pe părinții elevilor. Iată, de pildă, ce adresă a emis Instituția Prefectului Județului Brașov:
 
„Vă adresăm rugămintea de a comunica prezenta adresă către conducerile unităților de învățământ preuniversitar de pe raza județului Brașov, în vederea organizării în condiții de siguranță epidemiologică a festivităților de încheiere a anului școlar. Totodată, vă rugăm să dispuneți ca directorii unităților de învățământ din județul Brașov să informeze însoțitorii elevilor că pot participa la aceste festivități numai în condițiile stabilite de H.G. nr. 531 / 2021, cu modificările și completările ulterioare, anexa nr. 3 - măsuri pentru diminuarea impactului de risc, art. 1, pct. 27. Măsurile dispuse de către d-voastră vor fi comunitate cu celeritate Instituției Prefectului Județului Brașov la adresa de e-mail: servicii.publice@prefecturabrasov.ro, cu menționarea numărului cuprins în antet”, i-a transmis prefectul Brașovului, Mihai Cătălin Văsii (PNL), inspectorului școlar general, prof. Ovidiu Tripșa.
 
Sursa: Activenews



CĂRŢI NOI / Produse noi
Odaia secreta - Amy Le Feuvre (CARTE)
 

Prezentare Odaia secreta:

Romanul surprinde viața a patru surori în pragul unor mari schimbări: de la traiul fără lipsuri din capitală, în înalta societate, la un trai modest, la țară, într-o lume necunoscută. Este, totodată, o căutare a echilibrului și a maturității, a unor răspunsuri existențiale în fața unor situații dintre cele mai neașteptate: dezmoșteniri, proiecte aventuroase, intrigi și mistere, văduvie sau începutul unei căsnicii.

Dintre cele patru surori, Gwen este favorita celor două bătrânele gemene din sat – și nu fără motiv! Tâ­nă­ra este inteligentă, cu simțul umorului, gata oricând să învețe, să întreprindă ceva, să plece în ținuturi îndepăr­tate... pe scurt, să facă orice își dorește – un exemplu de gândire pozitivă, cum am spune astăzi. Când roadele încrederii fără rezerve în propria judecată ajung să afecteze atât viața ei, cât și pe a celor din jur, Gwen se întoarce la Buna, dădaca din copi­lărie a celor patru tinere bogate. Versetele pe care Buna le încredințase spre reflecție celor patru surori vădesc cât de bine o cunoștea pe fiecare și cât de mare este dragostea ei pentru psalmii în care își găsește mereu pace, alinare și însuflare.
Descoperă Domnului calea ta și nădăjduiește în El și El va împlini (Ps. 36, 5)

Detalii despre carte / COMANDA



Prin dragostea ta si noi iubim - Sfantul Nicolae Velimirovici (CARTE)
 

Prezentare Prin dragostea ta si noi iubim:

Hristos după dragoste ne caută pe noi, și nu pe cele ale noastre. Iar oamenii, din pricina puținătății dragostei, mai mult caută la ale Sale decât la El. Cer de la El și pâine, și ploaie, și rodirea pământului, și sănătate, și toate cele pământești. Și El pe toate le dă, cu tristețe că nu pe El Îl caută. Oamenii uită că, atunci când Îl dobândesc pe El, împreună cu El, dobândesc toate...

Așadar străduiți-vă să vă învățați să-L iubiți pe Hristos mai presus de lume și de toate ale lumii, și mai presus și de sine însuși...

Întreaga Sa dragoste, Hristos a dat-o oamenilor. De aceea El și așteaptă întreaga lor dragoste. Și a ta, cititorule, suflet drag!

CUPRINS

Cuvantul parintelui Iustin Parvu
Suta de capete de la Manastirea Liubostinia. Intelesul si insemnatatea credintei in Evanghelie
Suta de capete de la Manastirea Mileșeva. Stiinta despre intelegerea crestina a dragostei
Suta de capete de la Manastirea Iovanie. Despre minuni
Suta de capete de la Manastirea Voilovița. Despre Biserica
Suta de capete de la Kraguievaț. Pentru tineri
 
Detalii despre carte / COMANDA


Viata, slujba, canonul si acatistul Sfintilor Tari Mucenici mult-patimitori ai Rusiei - *** (CARTE)
 

Prezentare Viata, slujba, canonul si acatistul Sfintilor Tari Mucenici mult-patimitori ai Rusiei:

Cumplita crimă săvârșită asupra familiei țariste a fost începutul băii de sânge neomenești care a scăldat, apoi, întreaga Rusie și în care zeci de milioane de oameni și-au pierdut viața, Biserica a căzut în mâinile ateilor, iar Sfânta Rusie a fost desfigurată, ajungând de nerecunoscut.

Nouă, generațiilor de astăzi, nu ne revine decât să ne rugăm Țarului Mucenic Nicolae, celui de două ori încununat de Dumnezeu, și familiei sale de sfinți, ca să mijlocească dinaintea Tronului Dumnezeiesc pentru iertarea păcatelor noastre, ale tuturor. Și fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să ne dăruiască tăria de credință ca și noi să urmăm, după vrednicie, pilda acestor adevărați slujitori ai Lui. Amin.

CUPRINS
 
Viața Sfinților Țari Mucenici, Mult-Pătimitori ai Rusiei
Slujba Sfinților Țari Mucenici Mult-Pătimitiori ai Rusiei
Canonul Sfântului Țar Mucenic Mult-Pătimitor Nicolae
Acatistul Sfinților Mucenici și Mult-Pătimitori, Țarul Nicolae, Țarina Alexandra, Țareviciul Alexei și Țarevnelor Olga, Tatiana, Maria Și Anastasia
Acatistul Sfântului Țar și Mare Mucenic Nicolae, Împăratul Întregii Rusii
Acatistul Sfintei Țarine Mucenițe și Mult-Pătimitoare Alexandra
Acatistul Sfintei Mucenițe și Mari Cneaghine Elisabeta
 
Detalii despre carte / COMANDA

 



Foc de tabara cu Hristos inviat la malul marii - Costion Nicolescu (CARTE)
 

Prezentare Foc de tabara cu Hristos inviat la malul marii:

Într-un foc de tabără afli imaginea unei vieți. Pregătirea rugului, aprinderea focului, izbucnirea lui, flăcările înălțate până la cer, scânteile jucăușe care plutesc, precum o puzderie de licurici, deschiderea întru taină a celor din jurul lui... La sfârșit, jarul cu lumina lui pâlpâitoare, adunând în el povestea arderii entuziaste și jubilatorii, a comunicărilor stârnite. Chiar și după stingere, focul rămâne aprins în inimile bucurate ale celor ce l-au vegheat. Se adaugă întru înveșmântarea în lumină a ființei. Apostolul Iubirii ne spune cum Hristos îi așteaptă la mal pe apostoli cu „jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine” (Ioan 21, 9). Jar, pește, pâine – toate preparate de El, toate cu încărcătură testamentară. A fost tabăra tihnită a unei ultime cine a lui Hristos cu ucenicii Lui. O cină a Învierii, ca și cea de la Emaus.

CUPRINS
De ce merg la biserică
De la simbolul profetic biblic la cel iconic al Bisericii Ortodoxe
Câte ceva despre suferința noastră cea de toată viața
Sub pecetea Crucii
Minunate minunile
In cautarea unei Vetre luminoase
Acele scoli intemeietoare cu invatatorii lor jetrfelnici
Duhul sarbatorii
Tainic și smerit se arată Pruncul Hristos în fiecare prunc
Naşterea Domnului – copilărie și poezie
Învierea – pragul unei lumi voioase, a frumuseții mântuite și a tainelor supreme
Invierea mea
Tainică noapte de tainică nuntă
Foc de tabără cu Hristos înviat la malul mării
Duhul Sfânt, Inspiratorul frumuseții și al oricărei înțelepciuni
Starniti si cuprinsi de Entuziasm
Îngerii – slujitorii noștri cei de toată viața
Sfantul Haralambie - luminoasa bucuria noastra
Parintele meu ar trebui sa fie un pic retro
Binecuvântatul Părinte Benedict
Părintele Iulian Stoicescu
Cuvintele de foc ale unui parinte care a marturisit neprecupetit pentru biserica sa la ceas de mare restriste
Bartolomeu Valeriu Anania – un ierarh cărturar impetuos în toate cele, dar mai ales întru ale Duhului
Existentiala perihoreza
Paul Gherasim la umbra Bolții de lumină
Intalnire cu Sfanta Duminica
Liliana Ursu sau poeta care dăinuie în lumină
 
Detalii despre carte / COMANDA


Imparatia lui Dumnezeu este in tine - Lev Tolstoi (CARTE)
 

Prezentare Imparatia lui Dumnezeu este in tine:

„Imparatia lui Dumnezeu este cu tine/The Kingdom of God is Within You“, de Lev Tolstoi, a treia parte a trilogiei sale crestin anarhist-pacifiste.

Daca prima parte, „A confession” (1879), are ca tema cautarile spirituale ale lui Tolstoi, iar a doua, „What I believe” (1884), exploreaza principala invatatura a lui Iisus, non-rezistenta prin forta in fata raului, a treia parte, „The Kingdom of God is Within You” (1893), este si cea mai densa, in care, pe langa atacurile la ipocrizia Bisericii Ruse, se manifesta si viziunea anti-stat a scriitorului rus.

CUPRINS

Doctrina nerezistentei la rau prin forta a fost profesata de o minoritate de la inceputul crestinatatii
Critici ale doctrinei nerezistentei la rau prin forta din partea credinciosilor si necredinciosilor
Crestinismul inteles gresit de credinciosi
Crestinismul inteles gresit de oamenii de stiinta
Contradictia dintre viata noastra si constiinta noastra crestina
Atitudinea oamenilor de azi fata de razboi
Semnificatia serficiului militar obligatoriu
Doctrina nerezistentei la rau cu forta trebuie acceptata in mod inevitabil de lumea de azi
Acceptarea conceptiei crestine despre viata va emancipa omenirea de sub nenorocirile noastre păgâne
Raul nu poate fi suprimat prin forta fizica a guvernului; Progresul moral al umanitatii provine nu numai din recunoasterea individuala a adevarului, ci si prin stabilirea unei opinii publice
Conceptia crestina despre viata a aparut deja in societatea noastra si va pune capat in mod infailibil organizarii curente a vietii noastre bazate pe forta; Cand se va intampla asta
Concluzie: Pocaiti-va caci Imparatia lui Dumnezeu e aproape
 
Detalii despre carte / COMANDA


Ne vorbeste parintele Epifanie Vol. II - Arhim. Epifanie Theodoropulos (CARTE)
 

Prezentare Ne vorbeste parintele Epifanie Vol. II:

Părinții Bisericii ne spun că mintea omului e ca o moară, care se învârte întruna; de vreme ce moara se învârte, trebuie să macine ceva. Dacă îi vom da acestei mori, adică minții care gândește și se frământă mereu, gânduri cuvioase, le va măcina doar pe acestea; dacă nu‑i vom da noi asemenea gânduri, o să‑i arunce diavolul zâzanii, și ea, firește, le va măcina…

Dă‑i minții tale – acestei mori care se învârte fără oprire – gânduri evlavioase, spre a nu‑i da diavolul învrăjbire și gânduri potrivnice, rele. Să încercăm a ne alipi mereu mintea de gânduri cucernice, fie prin rugăciunea minții („Doamne, Iisuse Hristoase, mi­luiește‑mă!”), fie prin rostirea unui psalm sau tropar, ca diavolul să n‑o găsească în lene și nepăsare și să nu‑i arunce spre măcinare zâzanii ori alte năpaste.
* * *
Cercetarea lui Dumnezeu se aseamănă razelor de soare. Când razele cad asupra noroiului, îl usucă, când cad asupra lumânării de ceară, o topesc. Acolo unde există gânduri, intenții bune, cercetarea lui Dumnezeu, în orice fel s‑ar petrece, le va face să rodească. Când omul are gând rău, se asprește lăuntric și mai tare. De vină nu e raza de soare, ci materia asupra căreia raza lucrează…
Pe ceilalți diavolul îi are legați, sunt ai săi, ce să le facă? Pe omul credincios va căuta ca până în clipa de pe urmă, când își va da duhul, să‑l facă să se revolte, să cârtească, spre a‑l câștiga.

Pr. Epifanie Theodoropoulos

CUPRINS

Despre vrajmasi si demoni
Aratarile diavolului
Despre demonizare
Trei vrajmasi
Vedenii si descoperiri
Si noi suntem vinovati
Nevointa
Despre nevointa
Despre mandrie si nevointa
Castitatea
Despre infruntarea pacatului
Lupta duhovniceasca
Iubirea fata de vrajmasi
Anturajul, insotirea
Ingaduinta
Disimulare
Raspunsul la invinuiri si defaimari
Incercarile
Despre boala
Incercarile
Incercarile copiilor
Despre ingaduinta lui Dumnezeu
Despre nord-epiroți
Diferinte chestiuni
"Contraziceri"
Despre smerenie, judecata si osandire
Despre libertatea umana si libertatea lui Dumnezeu
Asprime si ingaduinta
Despre modele
Despre binefacere si recunostinta
 
Detalii despre carte / COMANDA


Pollyanna - Calatorie in Muntii Stancosi - Harriet Lummis Smith (CARTE)
 

Prezentare Pollyanna - Calatorie in Muntii Stancosi:

Jocul Bucuriei îi însoțește de această dată pe Pollyanna, soțul ei, cei trei copii și câinele lor într‑o aventură, departe de casă, în Munții Stâncoși, unde generozitatea, altruismul, buna‑in­tenție înlocuiesc reticența, ignoranța și prejudecățile.

Conștientă de pericolele sălbăticiei, Pollyanna reușește să se adapteze la o lume aspră și izolată, care nu des­co­perise nici plăcerea și pasiunea lecturii – cu aju­to­rul prie­tenilor de pretutindeni înființează o bibliotecă ambulantă – nici atracția unui aparat de radio – ce va scoate din depresie și singurătate un băiat țintuit la pat de ani de zile. Cu intuiția și spiritul fin de observație își ajută guvernanta să ia cea mai bună decizie în privința căsătoriei.

Prin preocuparea față de aproapele, Jocul Bucuriei ne dă întotdeauna, la orice vârstă, optimism, în­credere în viitor, șansa de a regăsi inocența și co­pi­lăria din sufletul destinat Împărăției.

Detalii despre carte / COMANDA



Ghidul incorect politic despre femei, sex si feminism - Carrie L Lukas (CARTE)
 

Prezentare Ghidul incorect politic despre femei, sex si feminism:

Seria „Ghidul Incorect Politic” demolează cu argumente, în câte o carte dedicată fiecăruia dintre acestea, miturile pe care ideologii corectitudinii politice încearcă din răsputeri să le impună lumii întregi ca adevăruri absolute, incontestabile. ”Despre femei, sex și feminism” este o carte scrisă de o femeie care, prin recurs la studii sociologice, demonstrează absurditatea și falsul tezelor feministe privitoare la sexualitate, la familie, sau la rolul femeii în societate.

„După un răgaz scurt, care a consumat, la începutul anilor ’90, euforia falimentului comunist, Ideea Unică și surata ei severă Interdicția, au reapărut cu suflu proaspăt, sub un nume nou: Corectitudine Politică, Political Corectness (PC). Cine nu o știa sau avea îndoieli a aflat: nu, istoria nu trece degeaba, dar trebuie, mai întâi, trăită.

Seria deschisă cu cartea semnată de Carrie Lukas este, în egală măsură, o trimitere la reflecția asupra automatismelor dogmatice ale trecutului și un fel de a contraargumenta modern, împotriva reeditării lor.

Cartea pe care o aveți în față traduce actualitatea americană dar nu este irelevantă pentru România. Ne place să credem că suntem o societate tradițională, cu scaun la cap. Ignorăm, însă, hărnicia subversivă și capacitatea de infiltrare a curentului corectitudinii politice (PC), în condiții de aparentă maximă siguranță. Nu peste mult timp, s-ar putea să înțelegem că e prea târziu.

Un război civil nedeclarat a fost instrumentat și va fi dus mai departe de maniacii PC, chiar dacă sau tocmai pentru că prețul acestei aberații este demontarea democrației și dispariția legii egale pentru toți. În fond, așa arată regimul ideal PC și asta dă cea mai bună descriere a dorințelor din spatele doctrinei PC. Puterea. PC vrea să controleze mersul lumii și să conducă o umanitate subjugată”.

Traian Ungureanu

Detalii despre carte / COMANDA



Sa nu traim in minciuna - Rod Dreher (CARTE)
 

Prezentare Sa nu traim in minciuna:

„Să nu trăim în minciună! – Un manual pentru disidenții creștini” este cea mai recentă carte (apărută în SUA, în vara anului 2020) a scriitorului american Rod Dreher, autorul best-seller-ului „Opțiunea Benedict” (2017), tradus, acum, pentru prima dată în limba română. Apropiat al părintelui Gheorghe Calciu și bun cunoscător al realităților totalitarismului care a sufocat Europa de Est timp de aproape 50 de ani, Rod Dreher identifică, în această carte, semnele unui totalitarism de tip nou care pare să se instaleze încet, dar sigur, în America și în Occidentul zilelor noastre. Un totalitarism (pe care Dreher îl numește „de mătase”) promovat, prin asalt ideologic, de așa-numitele elite culturale (din universități sau de la Hollywood), de corporații ori de mass-media și implementat, prin metode de cenzură și de supraveghere a persoanei, fără precedent în istorie, prin complicitatea guverne-Big Tech.

„În această carte, remarcabil de profetică, Rod Dreher face din apelul mereu actual al lui Alexandr Soljenițîn ‘Să nu trăim în minciună’ punctul de plecare pentru un avertisment care debordează de curaj. Punctul său de vedere, și anume că asistăm la nașterea unei societăți postcreștine, ‘pre-totalitare’ este imposibil de contracarat în lumina argumentației sale migăloase”.

Ignat Soljenițîn, dirijor și pianist

„Rod Dreher a scris, cu un simț anticipativ caracteristic, un manual neprețuit despre cum să trăiești neînfricat sub totalitarismele vechi și noi. Mai mult, cartea ne încurajează să ne păstrăm speranța și bucuria, chiar și în momentele cele mai sumbre. Este o încurajare de care avem nevoie, mai ales în zilele de acum, când crizele se succed una după alta”. (Patrick Deneen, profesor de științe politice la Universitatea Notre-Dame)

„Această carte va spori reputația lui Rod Dreher de cel mai important gânditor creștin al vremurilor noastre”.

Crisis Magazine

CUPRINS

Kolakovic, profetul
Cultura noastra pre-totalitara
Progresismul ca religie
Capitalism revolutionar, justitiar si vigilent
Sa nu ne fie nimic mai de pret decat adevarul!
Cultivarea memoriei culturale
Familiile sunt puncte de rezistenta
Credinta, piatra de temelie a rezistentei
Sa fim solidari
Darul suferintei
Concluzie: Sa nu traim in minciuna!
 
Detalii despre carte / COMANDA
 


Biblia in versuri (34) - Ieroschimonah Nil Dorobantu (CARTE)
 

Prezentare Biblia in versuri (34):

CUPRINS

Biblia in versuri. Sfanta Evanghelie dupa Ioan
Faptele Sfintilor Apostoli
Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel
Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel
Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov
Epistola Intaia Soborniceasca a Sfantului Apostol Petru
Epistola A Doua Soborniceasca a Sfantului Apostol Petru
Epistola Intaia Soborniceasca a Sfantului Apostol Evanghelist Ioan
 
Detalii despre carte / COMANDA


Manastirea Calugara - Prof. univ. dr. Pavel Chirila (CARTE)
 

Prezentare Manastirea Calugara:

Pornind de la povestea minunată a Mânăstirii Călugăra (jud. Caraș-Severin) și de la pomelnicul vindecărilor săvârșite acolo, neobositul promotor al conceptului de medicină creștină, prof. dr. Pavel Chirilă, ne oferă prin cartea de față un breviar despre puterea vindecătoare a credinței, la confluența dintre teologie, medicină și bioetică. Textul este însoțit de un amplu foto-documentar (Irinel Cîrlănaru), iar coperta este realizată de Valentin Dan. Cartea poate fi comandată și on-line.

CUPRINS

Rugaciune pentru cei bolnavi
Manastirea Calugara
Lamurire generala
Cauzele spirituale ale bolilor
Fise de caz (I-XI)
Foto-documentar: Manastirea Calugara
Detalii despre carte / COMANDA


Eliberarea de noi insine sau de ce postim - Pr.prof.dr. Constantin Coman (CARTE)
 

Prezentare Eliberarea de noi insine sau de ce postim:

Extras din Prolog:

Carticica de fata se vrea a fi o provocare in legatura cu postul. Am ajuns la concluzia ca trebuie sa revenim asupra unor subiecte centrale din credinta si viata noastra crestineasca pentru a ne improspata respectivele subiecte, afectate uneori de inevitabila rutina, alteori de nepasarea oamenilor. Postul mi se pare a fi unul din aceste subiecte.

Am plecat de la o emisiune radio la care am fost invitat la o discutie despre post. Transcriptul acelei emisiuni poate constitui uvertura unui mic discurs despre post intr-o cheie vie, realista, personala, deschisa, libera, cuprinzatoare, motivanta. Am adaugat o serie de texte ale Parintilor Bisericii despre post, cu scurte comentarii care sa sublinieze anumite aspecte, sa explice pe alocuri lucrurile, sa faciliteze accesul cititorului contemporan la aceste texte vechi. Accentul cade pe motivarea postului. De aici si intrebarea: De ce postim? Completarea titlului, Eliberarea de tine insuti, este raspunsul la intrebare.

Postim pentru a ne recastiga libertatea, eliberandu-ne de propriile limite, slabiciuni, impulsuri, patimi.

Postim pentru a ne pastra sau creste libertatea si odata cu ea capacitatea de a iubi.

Postul este un exercitiu de stapanire de sine. Stapanirea de sine este premisa si expresia libertatii. Omul se lasa prins in capcana satisfacerii fara masura a nevoilor si a placerilor sale, devenind slujitorul sau robul acestora. infranarea este cheia stapanirii de sine si a libertatii. Desfranarea, in sensul larg, este directia inversa. Asezat pe aceasta directie, in loc sa-si stapaneasca nevoile, si le multiplica, devenind din ce in ce mai dependent de ele si traind numai sa si le satisfaca.

Postul tine de firea umana insasi, este un dat initial. „Animalele nu pot sa posteasca, ele sunt conduse de instincte, scrie un mare teolog contemporan. Numai omul poate sa se infraneze si sa posteasca. Prin abtinerea de bunavoie de la mancare isi controleaza instinctele sale, isi regleaza relatiile sale cu lumea si isi activeaza puterea stapanitoare in aceasta. Depaseste presiunea legilor firii si se misca in libertatea duhului. Lipsirea de bunavoie de bunurile perisabile usureaza urmarea «vietuirii celei nestricacioase» si hraneste dorul dupa imparatia lui Dumnezeu.”

Detalii despre carte / COMANDA



Iubirea care ne zideste Vol. I - Ieromonah Varlaam Almajanu (CARTE)
 
Prezentare Iubirea care ne zideste Vol. I:

Dacă avem o exeperiență autentică, o experință veritabilă a lui Dumnezeu, dacă avem o întâlnire adevărată cu Dumnezeu, nu mai putem să-L uităm pe Dumnezeu. Nu poți să uiți pe cineva pe acre-l iubești, nu poți să-l uiți! Persoana pe care o iubești e mereu în gândurile tale, mereu în inima ta, ăn preocupările tale, gândul la ea și comuniunea cu ea transcende toate activitățile și toate lucrările pe care le faci în fiecare zi și ea este o prezență continuă înlăuntrul tău. Dacă-L iubim cu adevărat pe Dumnezeu , dacă ne străduim cu adevărat să ubim oamenii de lângă noi, atunci nu putem să-i uităm și neuitându-i ne amintim de ei și mulțumim lui Dumnezeu pentru ei. Și e important să-L cunoaștem pe El așa cum este, nu așa cum ni-L imaginăm noi stând în fața experienței Lui.

 CUPRINS

Varlaam sau fratele cel care a fugit din lume
File de epopee
Despre cunoasterea lui Dumenzeu precum este
Despre batranete si senectute
Despre educatia copiilor
Despre dialog
Despre caracter
Despre slujirea aproapelui
Despre smerenie
Despre iertare - o privire sincera din interior
Despre minciuna
Sa tinem vie speranta
Detalii despre carte / COMANDA
 


Divina Comedie. Infernul - Cristian Bădiliţă (CARTE)
 

Prezentare Divina Comedie. Infernul:

"Pentru a-l integra pe imensul Dante în cultura noastră e nevoie de trei lucruri: o traducere clară, elegantă și fidelă; o destindere teologică, bazată pe o receptare istorică și critică a tuturor tradițiilor creștine – Dante nu are nimic de pierdut dacă ortodocșii nu-l citesc, aceștia din urmă însă au enorm de pierdut; o bună familiarizare cu epoca și cultura din epoca lui Dante, începutul naționalismelor europene și a Renașterii. Claritate, ritm, fidelitate au fost criteriile traducerii de față. Am renunțat la rime – așa cum se procedează în multe culturi majore – pentru a reda cât mai limpede și exact conținutul poemei. Mi-am impus un ritm, factor de constrângere, dar element poetic indispensabil. Dante e un poet teolog, un poet mistic, un poet filozof. Conținutul generează forma, nu invers. Am accentuat, în note, aspecte de ordin teologic și spiritual ignorate sau minimalizate în Comentariile recente."

Detalii despre carte / COMANDA



 

     Daca v-ați abonat dar nu primiți revista, cauzele pot fi: 1. când v-ați abonat ați scris greșit adresa dv de email;  2. aveti casuta de email plină; 3. adresa noastră e tratată ca spam sau e blocată de furnizorii dv de servicii IT. În aceste cazuri sunteți șterși din lista abonatilor și va trebui să vă abonați din nou aici: https://poruncaiubirii.agaton.ro/newsletter.
Pentru ca revista să nu ajungă in SPAM, ci în Inbox, treceți adresa revista@porunca.agaton.ro în lista de contacte.

Descarca oferta 
Editurii Agaton

Descarca oferta de CARTI/Produse (.xls)
icoane, tamâie, cruciulite, calendare etc.

Produse naturiste Măn. NERA (.pdf)

Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi
in
 revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)
  

Revista Porunca Iubirii 
apare lunar din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor: Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@porunca.agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori: Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619        ISSN-L 1453 - 7567

http://poruncaiubirii.agaton.ro/html2doc/PoruncaIubirii-Iunie-2021.doc