Învierea Domnului

Editura Agaton Mai 2020
Sumar:
- Acad. I.A. Pop: Reintrarea românilor în biserici
- A răcit vreodată Iisus?
- Ce este în spatele schimbării numelui Catedralei Naționale pe Google Maps?
- Sfântul Sinodal Bisericii Ortodoxe a Greciei: Împărtășirea din Potirul Obștesc al Vieții
- Îndrumări bisericeşti pentru starea de alertă
- Chinotita Sfântului Munte - Comunicat cu privire la Euharistie și pandemie
- Apel pentru Biserică și lume
- Vasile Bănescu aduce lămuriri privind ultimul ordin emis de autorități
- Procurorii au decis: Împărtășirea cu aceeași linguriță este LEGALĂ
- Știri interne - Mai 2020 (RO)
- Știri externe - Mai 2020 (EXT)
- Ambitusul Învierii - un punct de vedere teologic, filosofic şi poetic
- Gânduri referitoare la modul primirii Sfintei Împărtășanii
- Câștigătorii acestor zile sunt făcătorii de pace, cei care nu smintesc
- Patriarhul Daniel: Mesaj spiritual în timp de pandemie
- Noul echipaj al bărcii lui Hristos. 2020 va fi un an al examenelor!
- Terapia Sfinților Părinți pentru o minte sănătoasă
- Geneza unui virus şi viața cea adevărată
- Gânduri senine ale Părintelui Teofil Părăian pentru înfruntarea și suferințelor
- Lumina înțelepciunii și Bucuriile iubirii
- Cetăţile Maicii Domnului (Video)
- Cu Părintele Arsenie pe Cărarea Împărăţiei (Video)
- Ierarh înmormântat în vremea pandemiei. Cronică de la fața locului
- FILM: CUVIOSUL IOSIF ISIHASTUL
- Minunea Sfântului Efrem cel Nou și a Sfântului Luca al Crimeei cu Efrem, copilul nostru
- Cum este posibilă dictatura în democrație? Aspecte juridice, filosofice și teologice
- Creștinii, față în față cu politicile și ideologiile anticreștine
- Pandemie și Euharistie în starea le alertă - opinii
- Cuvânt despre Praznicul Înălţării Domnului şi despre Ziua Eroilor în viaţa Bisericii
- Interviu Virgiliu Gheorghe despre coronavirus (I)
- Interviu Virgiliu Gheorghe despre coronavirus (II)
- Marșul pentru viață 2020 se mută online, în 17 mai
- Aplicaţie în sprijinul victimelor violenţei domestice
- PETIȚIE: Spune NU Legii Educației Sexuale la preșcolari
- Fratelemeudincer.ro
- Reduceri oferite de librăria AGATON în perioada 01 Iunie - 19 Iunie 2020



Tema lunii
Acad. I.A. Pop: Reintrarea românilor în biserici - Acad.prof.univ.dr. Ioan Aurel Pop
 

Funcţionalitatea Bisericii diferă de la popor la popor

În multe locuri din Europa, mai ales în Occident și mai ales în țările nordice, bisericile – cu excepția monumentelor istorice vizitate de turiști – sunt, în afara scurtelor servicii divine, închise. Oamenii de-acolo nu au aproape nimic în comun cu formele tradi­ționale de manifestare a credinței creștine, mai ales după ce s-a raționalizat totul prin Reforma protestantă și prin nașterea cultelor neoprotestante și după ce Biserica Catolică a trecut, după Conciliul Vatican II, la variate aggiornamenti („aduceri la zi”, modernizări).

Dincolo de aceasta, însă, bisericile se identifică cu lumea și cu problemele sale. O mărturie sunt și donațiile Bisericii Ortodoxe Române și ale Sfântului Scaun, făcute în aceste zile pentru vindecarea bolnavilor noștri și prevenirea bolii.

Toate popoarele creștine au destui numitori comuni, dar românii au specificul lor. Ei se declară religioși și creștini (circa 99%), majoritatea ortodocși (86,45% conform datelor din 2011), chiar dacă nu sunt practi­canți și nu respectă (în aceeași măsură în care declară) canoanele, posturile, sărbătorile.

Unii români se duc la biserică doar de Crăciun și de Paști, alții se duc mai des. Dar mai sunt și alte ches­tiuni care-i individualizează pe români față de alții, chiar față de alți creștini. Să enumerăm câteva: românii care se cunună religios, care se închină în biserici și sărută icoane, care își botează copiii, care se mărturisesc (spovedesc), care aprind lumânări, care respectă cultul morților sunt, totuși, mai mulți decât alții, decât membrii altor popoare.

Românii își sfințesc casele, mașinile, alte bunuri și chiar animalele; țin mai multe sărbători de peste an decât alții; își urează de ziua numelui „La mulți ani!”, iar ziua aceasta celebrează câte un sfânt din calendarul creștin; își mai spun, când se întâlnesc și când se despart, „Doamne ajută!”, „Dă-ne, Doamne, bine!”; românii, când află de un deces, spun și scriu „Dumnezeu să-l/ s-o ierte!”.

Se poate obiecta că nu este vorba aici despre chestiuni de fond (de dogmă), ci de formă (de rit, de cutumă), dar, dincolo de aceasta, ele jalonează viețile oamenilor.

Referinţa la Dumnezeu e fundamentală la români

Românii se îmbrățișează și se pupă des, dau mâna des, iar de sărbători, chiar dacă se plâng de lipsa banilor, dau tot ce au ca să iasă petrecerea bine. Și încă ceva: mulți români – după un obicei de când e lumea – își fac cruce când trec pe lângă biserică, înalță ochii și gândul către Domnul. Așa au învățat de la părinți și de la moși, ca „să fie primit”, ca să fie sufletul împăcat.

Mulți români știu să asculte smeriți o priceasnă, să cânte mai multe colinde decât alții, să spună cu smerenie „Hristos a înviat!”, să facă „veșnica pomenire” a morților, să plângă, seara, la lumina candelei, după morții și viii lor, aflați departe, prea departe.

Nu am văzut popoare occidentale să facă la fel. Evident, unii veți spune că asta este o probă de bigotism și de îna­poiere, că românii sunt la fel de păcătoși sau chiar mai păcătoși ca alții. Se poate! Din perspectiva ateilor, agnosticilor, neo­mar­xiș­tilor, anticlericalilor așa este, dar altminteri este vorba despre un fapt adânc, care ține de spiritualitatea poporului nostru.  

Euharistia vindecă, nu îmbolnăveşte

Credința românilor nu se chema mai demult, de către poporeni, religie sau confesiune, ci „lege” sau „legea românească”. „Lasă-l în legea lui” însemna, în Evul Mediu, „nu-l clinti din credința lui”. În centrul acestei „legi românești” era (ca întruchipare palpabilă a devoțiunii față de Dumnezeu) biserica sau locașul de cult. Biserica nu era numai locul simplu de închinăciune, ci era și locul de adăpost, de mărturisire și de iertare a păcatelor, de dialog cu Domnul și cu sfinții, prin mijlocirea preotului, numit popă sau părinte.

Biserica era și locul de împăcare și de alinare în fața relelor lumii și, lucru esențial, de vindecare a rănilor și bolilor sufletești și trupești. Întotdeauna, în credința noastră, bolnavii au intrat în biserici cu nădejdea și chiar cu convingerea vindecării. Primirea Împăr­tă­șaniei ori Cuminecăturii, adică a Trupului și Sângelui Domnului sacrificat și înviat pentru oameni, garanta (câtă vreme se făcea cu credință curată) protecția față de boală, vindecarea bolilor, alungarea amenin­țărilor cu molima.

Oamenii se adăposteau în biserici și când veneau atacurile „păgânilor” și, de multe ori, erau cru­țați. Credința aceasta puternică o aveau și sașii transilvăneni, care și-au făcut biserici solide de piatră, așa de mari, încât să încapă în ele tot satul.

Dar, firi practice, când au văzut că pro­tecția nu este întotdeauna eficientă, sașii și-au înconjurat bisericile cu ziduri groase, pentru ca adăpostirea acolo să fie în totalitate salvatoare. Acestea sunt faimoasele biserici-cetate din sudul Transilvaniei, păstrate până astăzi.

Nu a existat în istoria noastră o închidere generală a bisericilor

Veți spune că acestea sunt chestiuni consumate, prea vechi, și că nu mai au relevanță azi. Nu mai au aceeași relevanță ca în trecut, dar ele sunt stratificate undeva în subconștientul nostru individual și chiar în conștiința colectivă.

O dovadă este rolul pe care l-au jucat credința creștină și bisericile creștine în închisorile comuniste de la noi, unde deți­nuții sfidau ofensele și înjosirile și își păstrau încrederea prin slujbe, rugăciuni, pricesne, colinde, prin sărbători ținute în secret, prin mărturisiri ascunse în fața preoților (închiși și ei), prin iconițe și simboluri ținute la piept, chiar prin semnul crucii făcut în gură cu limba.

Asemenea trăiri de fond și de formă ale vieții creștine nu mai sunt de mult în Occident. De aceea, în lumea situată acolo, mai ales în nord – o lume eficientă, confortabilă și prosperă material -, bisericile sunt închise (nu le trece nimeni pragul, oricum), iar la noi nu. Închiderea bisericilor era echivalentă odinioară cu afurisenia (excomunicarea), adică oprirea crești­nilor de la botezuri, cununii, înmormântări, slujbe curente, praznice.

Opririle acestea temporare, care au fost la noi individuale și nu colective, erau acceptate cumva de cei vizați. Ceea ce era greu de acceptat era ruperea legăturii genuine și directe cu Dumnezeu, făcută prin Biserică și slujitorii ei. Creștinii ortodocși au în suflete și durerea de a nu fi putut merge în cimitire la mormintele celor din neamul lor, în zilele lor de pomenire.

Una dintre aceste zile a fost sâmbăta lui Lazăr. Această sâmbătă specială precedă Floriile și este ziua în care se pomenesc cei răposați nu oriunde, ci în cimitire.

Redeschiderea spaţiilor de cult ar spori eficienţa luptei contra molimei

Natural, orice român rațional a înțeles de ce s-au închis bisericile noastre acum și, în linii mari, a respectat această interdicție. Ea trebuie respectată și de-acum înainte, câtă vreme orice fel de adunare a mai multor oameni situați unul lângă altul este primejdioasă.

Dar, în contextul în care se vor redeschide unele spații (din interior și din natură), bisericile și cimitirele nu ar trebui uitate de autorități. Ele nu creează premisele unor primejdii mai mari decât magazinele, mijloacele de transport în comun, hotelurile, parcurile sau terenurile de joacă pentru copii.

Este vorba de redeschiderea acestor spații de cult nu pentru slujbe și comemorări publice, ci pentru perindări individuale, într-o primă etapă. Iar credincioșii din consiliile parohiale și, în cazul cimitirelor, salariații primăriilor ar putea asigura respectarea ordinii din interior și de la intrarea și ieșirea, în și din aceste locuri, cu respectarea strictă a distanțelor, a regulii de purtare a măștilor, mă­nu­șilor, fără apropieri nepermise de alți credincioși, de icoane, de preoți.

Permisiunea de intrare – pe fondul regulilor în vigoare – în biserici și cimitire ar fi și un factor de alinare sufletească, de spe­ranță și încredere. Reintrarea românilor în biserici ar spori și eficiența luptei contra acestei teribile molime, care ne-a schimbat traiul, care a luat viața unora dintre semenii noștri și care – cu tot spiritul ei malefic – ne-a învățat să fim mai buni.

Un om mulțumit sufletește și împăcat cu Dumnezeu este mai puternic în fața primejdiei îmbolnăvirii, a amenințării bolii. El poate învinge mai ușor teama de boală și chiar boala. Orice persoană fortificată sufletește întărește și forța fizică și morală a comu­nității.

Textul complet, disponibil la sursă.



A răcit vreodată Iisus? - Pr. prof. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

 

Introducere

În studiul de faţă urmărim „tranşarea” multinivelară (nu exhaustivă) a problematicii legate de Sfânta Împărtăşanie şi coronavirus.

În prima parte, subliniem pe scurt câteva trăsături ale luptei seculariste împotriva bisericii şi modul în care istoria ne stă la dispoziţie cu anumite date despre această luptă. Totodată, vom şi schiţa răspunsul dogmatic la însemnătatea Sfintei Împărtăşanii şi „raportul” acestei Taine cu virusul, răspuns prezentat pe îndelete şi dogmatic în ultima parte a studiului.

În partea a doua, încercăm să arătăm că psihologia fricii ne poate distrage atenţia şi direcţia răspunsului echilibrat în faţa provocărilor coronacrizei înspre atitudini ofensive şi/sau defensive, ambele atitudini fiind în egală măsură periculoase pentru folosul nostru spiritual personal şi instituţional. Căci, până la urmă, biserica este o entitate divino-umană.

Tot aici vom avea ocazia să vedem şi câte ceva despre mecanismele proiective şi deserviciile pe care le pot aduce acestea persoanelor care nu sunt conştiente de ele, chiar dacă aceste persoane au intenţii bune. Apoi ceva despre mândrie ca autovictimizare.

Aşadar, primele două părţi ale studiului, sunt mai mult cultural-istorice şi atitudinal-morale.

În sfârşit, partea a treia a studiului se axează pe evidenţierea şi lămurirea teologică, biblică şi dogmatică, a adevărului de totdeauna pe care biserica l-a propovăduit spre folosul mântuirii oamenilor.  

 

I. Lecţiile istoriei

Dacă vrei să susţii o agendă secularistă, anti-creştină, e de bun  augur să laşi deoparte zidurile bisericii şi să te ocupi de oameni, de (ne)credincioşi. Dacă pică oamenii, pică apoi şi zidurile bisericii. Pur şi simplu nu mai există motivaţie pentru existenţa fizică a acestor ziduri, deoarece omul nu le mai găseşte sensul şi se preocupă de altceva.

Cu tunul poţi dărâma mănăstiri, biserici şi schituri câte vrei, însă dacă oamenii îşi păstrează credinţa în Dumnezeu, o să construiască altele noi. De aceea, dacă vrei să faci treabă seculară serioasă, e nevoie să retezi rădăcinile… Se pare că lecţia de la 1700 şi după, a fost însuşită cu nesaţ de cei care încearcă acum să-şi tuneze eficienţa ideologică a pesticidului anti-bisericesc, nemailovind în ziduri, ci în credinţa oamenilor.

După sute de ani, comunismul şi-a adăugit arsenalul luptei şi a combinat dărâmarea zidurilor bisericeşti cu obturarea legăturii credinciosului cu biserica, scoţând religia din şcoli şi urmărindu-i pe cei care mergeau prea des la biserică. Dar nici această iniţiativă combinată n-a adus roadele scontate. Comunismul a trecut – cel puţin în forma de atunci, biserica s-a păstrat.

Perfecţiunea ofensivă abia acum îşi face apariţia. Nimeni nu mai are treabă cu brutalitatea distrugerii de ziduri sfinţite. Mă rog, sunt acum unii cărora le stă în gât Catedrala Mântuirii Neamului, dar un pericol propriu-zis pentru dărâmarea ei fizică nu există. Miza cea mare este acum schimbarea atitudinii oamenilor faţă de instituţia bisericii. Astfel, bisericile pot rămâne în picioare, dar aşa ca în Occident, goale. Fără oameni care să se închine în ele. Şi nu trebuie interzisă închinarea, ci oamenii trebuie schimbaţi în resorturile lor interioare astfel încât să nu-şi mai dorească să se închine în biserică, să nu mai vadă rostul spiritual al vieţii… Iar restul vine de la sine: bisericile rămân cu zidurile lor, dar care adăpostesc artefacte muzeistice, restaurante, centre de asistenţă socială…

O atare atitudine anti-creştină, deşi solicită mai multă răbdare şi mai mult timp decât pumnul băgat pe gât sau pistolul poziţionat în zona tâmplei, este, fireşte, mai eficientă pe termen lung. Oricum, încă din primele veacuri ale persecuţiilor romane anti-creştine, s-a înţeles că „sângele creştinilor este o sămânţă” şi că decât să-i transformi pe creştini în martiri şi sfinţi pe trupurile sfinţite ale cărora să se ridice mai multe şi mai trainice lăcaşuri de cult, mai bine îi discreditezi, le amesteci viaţa cu tot felul de telenovele şi, astfel, îi faci necredibili în misiunea lor sfântă.

Astăzi, în „demo(no)craţie” (scuze pentru aglomerarea de indicii sugestive, dar viclenia răutăţii devine atât de complexă încât nu mai sunt suficiente cuvintele simple ca instrumente ale adevărului – a-propos de fake-news), inspiratorii strategiei anti-ecleziale au ştate experienţiale vechi de două mii de ani.

Astfel, necredincioşii au ajuns să considere că lucrurile esenţiale în lupta lor cu biserica sunt altele. De ce să loveşti cu tunul în zidul bisericii, când poţi să scoţi credinţa din sufletul omului şi, astfel, să-l faci să nu mai meargă la biserică sau să o facă îndoit în credinţa lui. Şi atunci s-au luat de Potir, de Sfânta Împărtăşanie. Au spus că Preacuratul Trup şi Scumpul Sânge al Domnului pot purta coronavirusul.

Cred că dacă vom răspunde la întrebarea dacă Domnul Hristos a răcit vreodată în timpul vieţii pământeşti, atunci vom putea înţelege mai uşor şi dacă mai este cazul să facem atâta tam-tam pe seama posibilei legături între Euharistie şi coronavirus.

 

Contează cu adevărat dacă Hristos a răcit sau nu?

Într-adevăr, nu ni se spune nicăieri că El ar fi suferit de ficat, plămâni ori de mai ştiu eu ce orice altceva. Însă ştim că şi-a luat din Fecioara Maria prin lucrarea Duhului Sfânt un trup omenesc la fel cu al nostru, afară de păcat (Evrei 4, 15). N-a avut păcat, dar a purtat păcatele întregii omeniri. A flămânzit, a însetat, a obosit, s-a întristat. Oare faptul că a fost aşa, Îl face mai puţin Dumnezeu Adevărat? Şi-a pus cineva vreodată problema că El, care a plâns când se ruga în grădina Ghetsimani, nu este Fiul lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu plânge? Sau dacă Sfântul lui Trup n-a fost al lui Ironman şi s-a lăsat perforat de cuiele şi de suliţa oamenilor, asta înseamnă că e un trup atât de slab încât să nu mai credem că Hristos-Cuvântul S-a făcut trup, a murit pe Cruce şi a înviat? Dimpotrivă! Aşa credem şi mai tare.

Oare răspunsul credinţei noastre nu era acelaşi dacă s-ar fi consemnat undeva că ar fi contactat vreo răceală sau vreo ciupercă de undeva?

De ce atunci ne facem atâtea şi atâtea necazuri şi căutăm să argumentăm că linguriţa de plastic curată nu mai este linguriţă de plastic curată dacă o introducem în Potir, de vreme ce nu acest lucru este esenţial? Trupul lui Hristos e Trupul lui Hristos mort şi înviat şi cu acest Trup plin de Duhul Sfânt noi ne împărtăşim „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”.

Sfântul Apostol Pavel afirmă clar: „Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi de sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi” (I Corinteni 11, 27 – 31).

Iar faptul că mă pot îmbolnăvi nu înseamnă nicidecum că Trupul şi Sângele lui Hristos Cel mort şi înviat sunt mai puţin decât sunt în realitate. Altfel spus, fără să te spovedeşti, fără deci să te cureţi de păcate, înseamnă indiferenţă faţă de Trupul şi Sângele Domnului. Însă, dacă te spovedeşti şi preotul îţi dă prin Duhul Sfânt dezlegarea să te împărtăşeşti, atunci te împărtăşeşti spre „sănătatea sufletului şi a trupului”. Vrednicia ta stă în ascultare şi supunere faţă de voia Domnului. În rest, Taina nu suferă ispitire sau, cum spunea Blaga: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ … şi tot ce-i nenţeles/ se schimbă-n nenţelesuri şi mai mari/ căci eu iubesc”. Şi tot Blaga zice că a cunoaşte este iarnă, iar a iubi e primăvară. Să iubim primăvara căci în fiecare primăvară cântăm plini de credinţă că Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând!Amin! Amin! Amin!     

                                                             

 

II. Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune

Sunt unii credincioşi bine intenţionaţi şi mai puţin documentaţi. Ori ştim deja că drumul spre iad e presărat cu intenţii bune… Pentru ei lucrurile sunt atât de limpezi ca negrul pe alb şi ca punctele pe i. Iubitori ai literei şi ai ritualului ei susţin sus şi tare că Trupul şi Sângele lui Hristos şi mersul la biserică nu pot transmite nici un virus. I-ar fi imposibil lui Dumnezeu să îngăduie aşa ceva! Punct! Fără ca nimeni să le-o ceară, se transformă în apărători ai lui Dumnezeu şi, fără să vrea (aşa nădăjduiesc!), transformă Sfânta Împărtăşanie în ceva, într-un obiect preţios (chiar magic) şi care trebuie apărat cu orice preţ de mâinile murdare ale seculariştilor şi păcătoşilor. Ori Hristos este Persoană şi, încă, Persoana supremă care dispune la modul desăvârşit de autonomie şi autodeterminare a libertăţii proprii în dialog liber şi iubitor cu alte două Persoane supreme, Tatăl şi Sfântul Duh. Deci Hristos Domnul ca Persoană în Sine nu este un obiect preţios, adică un trup şi un sânge pe care eu să le pot apăra de hoţi şi de analfabeţii teologici. Altfel spus, dacă Domnul are lipsă de apărarea mea şi supravieţuirea Lui depinde de mine, atunci nu mai poate fi Dumnezeul Atotputernic al viilor, al lui Avraaam, Isaac şi Iacob. Fără să vrem Îl putem transform pe Dumnezeu într-un obiect sau un concept mort, fără legătură cu Persoana lui vie, înviată.

Dumnezeu ne iubeşte şi ne respectă libertatea atât de mult încât ne păstrează ca persoane pentru veşnicie, iar deciziile noastre, fie bune ori rele, le păstrează pentru veşnicie dacă aşa vrem şi noi ca persoane libere şi stăpâne pe propria voinţă. După unii dintre noi, însă, vrem atât de mult să-L scăpăm pe Dumnezeu de rele încât putem ajunge să facem asta chiar împotriva voinţei Lui. După o astfel de concepţie, boala, foamea, setea, Crucea şi, în general, suferinţa, n-ar avea ce căuta în viaţa lui Hristos. L-am apăra cu sabia pe Hristos dacă s-ar putea.

Am vrea poate ca toţi cei răi să fie trăsniţi pe locul faptei lor nelegiuite şi, cum ar spune unii, “dacă aş avea o puşcă, i-aş împuşca pe toţi hoţii şi răii lumii acesteia”. Atunci iubirea unde mai e? Şansa pocăinţei pentru păcate mai rămâne astfel în picioare? Lucrarea mântuitoare a lui Hristos este valabilă pentru toată lumea şi motivaţia acestei lucrări stă în iubire, nu în păcat: “Fără teamă notăm că atunci când s-a dobândit înţelepciunea duhovnicească, neîmplinirile şi greşelile semenilor încep a se părea foarte puţin importante, fiind deja răscumpărate de Mântuitorul şi uşor de tămăduit prin pocăinţă, pe când pentru înţelepciunea trupească păreau deosebit de mari şi serioase. Înţelepciunea trupească vede în semeni păcate care de fapt nu există” (Briancianinov, 1996, p. 158). 

Şi, uite aşa, litera ucide şi duhul care face viu piere într-o râvnă firească dar, în nici un caz, duhovnicească. Uite aşa ajungem să ne punem, tot fără să vrem, în locul judecăţii lui Dumnezeu. Or “Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8).

Hoţul strigă hoţul!

Dar, nu-i aşa? întotdeauna este mai uşor să tratăm cu păcatele altora şi să-i vindecăm pe ei decât să ne ocupăm de noi înşine. E ca un clivaj aici. Preferăm să ne judecăm păcatele noastre în alţii, nu în noi înşine, tocmai pentru că este mai comod aşa pentru noi. Şi uite aşa strecurăm ţânţarul şi înghiţim cămila. “De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7, 3 – 5).

A-l judeca pe celălalt înseamnă automat o punere calitativă deasupra lui, o comparaţie avantajoasă pentru cel care judecă şi care se crede superior. Este un duh al părerii de sine, o prejudecată a superiorităţii proprii, o necunoaştere a sinelui şi, cu atât mai mult, o privire în orb a celorlalţi. Ceea ce e în noi acuzăm la ceilalţi.

  

De ce se întâmplă aşa?

Sfântul Ignatie Briancianinov spune că din mândrie şi din părere de sine uităm că îngăduinţa şi blândeţea sunt mai de folos îndreptării semenilor noştri decât măsurile moraliste agresive: “Chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l pe unul ca acesta cu duhul blândeţii” (Galateni 6, 1). Sau, “Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi” (Romani 15, 1).

“Zelul dumnezeiesc este foc care nu încălzeşte sângele, ci linişteşte frământarea şi o aduce la starea de linişte. Zelul inspirat de înţelepciunea firească este întotdeauna însoţit de o înfierbântare a sângelui şi de o invazie de gânduri şi de imagini” (Briancianinov, 1996, p. 160). “Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi!” (Psalmul 4, 4).

 

Autovictimizare şi falsă smerenie

Optica mândriei mai are un efect distorsionant asupra vieţii: diferenţa în alb şi negru între victime şi agresori. Autovictimizarea rămâne o alternativă comodă pentru cel care o practică deoarece “cel lovit” aproape întotdeauna are drepturi mult mai multe decât obligaţii. O gândire de tip victimizator poate fi: toţi ceilalţi îmi vor răul, s-au ridicat toţi împotriva mea şi singurul lor scop este ca mie (om sau instituţie) să-mi fie rău. E vorba în acest caz al supralicitării autovictimizării de neasumarea propriei vieţi, (iarăşi zic, personale sau instituţionale) şi care poate că are nevoie de îndreptare duhovnicească.

Ştim că Dumnezeu pe cine iubeşte ceartă. Există o profundă pedagogie a suferinţei proprii pentru cei care au ochi de văzut. Însă, cine se victimizează permanent, deci dă vina pe ceilalţi, nu mai are timp de autoraportare şi de autoevaluare, ci doar de apărarea agresivă de călău.

Părintele Arsenie Boca vorbind despre “cei ce n-au necazuri”, spune că “Dumnezeu vrea să ajute pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri” (Boca, 2006, p. 55). Dar şi această lepădare a lui Dumnezeu de om este, de fapt, o falsă lepădare, în sensul că dacă Dumnezeu ar lăsa în continuare să vină necazurile peste cei slabi în credinţă aceştia ar ajunge să se sinucidă din această slăbiciune sufletească, care este “cel mai mare şi de pe urmă păcat în lumea aceasta”.

De aceea, să ne bucurăm în necazurile noastre şi să ne vedem de păcatele noastre că iată Dumnezeu ne iubeşte. În fond, de aceea a şi murit şi înviat pentru noi.

 

III. Puţină teologie dogmatică

Deşi termenul de “dogmatism” este unul peiorativ în sensul că reprezintă o grilă îngustă şi universală de interpretare a realităţii, în cazul de faţă câteva cunoştinţe dogmatice ne pot elibera de constrângerile talibanice ale celor care cer ca nişte lucruri să se întâmple cu orice preţ, fără însă a se cunoaşte adevărul dogmatic în ultimele lui consecinţe.

Unul dintre adevărurile dogmatice fundamentale ale credinţei noastre ortodoxe este că Sfânta Împărtăşanie este Trupul şi Sângele Domnului Hristos. Chiar înainte să ne împărtăşim mărturisim apăsat prin folosirea pronumelui de întărire că “cred şi mărturisesc…că acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi Preascump Sângele Tău”. Însuşi Hristos afirmă” “Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu…Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu” (Matei 26, 26 – 28). Aceasta este consecinţa Întrupării Fiului lui Dumnezeu: “Şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1, 14). 

Operând în domeniul credinţei care, nefiind iraţional, este supraraţional, modul acestei prezenţe hristice în Euharistie ne depăşeşte posibilitatea de pricepere: “Fără îndoială, prezenţa Domnului cu trupul şi cu sângele Său în Euharistie şi prefacerea pâinii şi vinului pentru mâncarea lui de către noi este o mare Taină. Unirea strânsă a acestui trup cu Cuvântul şi pnevmatizarea Lui de către Duhul Lui poate explica posibilitatea acestei prefaceri, dar nu modul cum se efectuează” (Stăniloae, 1978, vol. III, p. 100).

Or ceea ce astăzi ne cer cei care susţin otova şi aproape magic prezenţa şi lucrarea lui Hristos în Euharistie, este tocmai explicitarea modului cum se împlinesc aceste lucruri. Astfel, se umblă cu şurubelniţa minţii la Taină şi se caută a se demonstra că trupul şi sângele lui Hristos nu pot coexista cu coronavirusul. De parcă dacă trupul lui Hristos dacă a suferit de foame şi de sete, a obosit şi a fost penetrat de piroane este mai puţin trupul Lui. Am spus-o pentru a nu ştiu câta oară că la fel cum trupul şi sângele Domnului nu-şi schimbă calitatea prin unirea cu buzele păcătoase ale omului, tot astfel prezenţa coronavirusului sau a oricărui alt element uman şi material nu afectează calitatea prezenţei euharistice a lui Hristos. Sfânta Împărtăşanie nu lucrează magic asupra lumii şi omului, aşa cum uneori ne-ar place să credem. Dacă ar fi prin absurd să credem asta, atunci ar însemna fiecare persoană care se împărtăşeşte să posede pe loc şi în mod vizibil însuşirile supranaturale ale Hristosului Euharistic. Probabil că cine crede la nivelul acesta magic în Împărtăşanie se aşteaptă ca după ce s-a împărtăşit să şi poată intra prin nişte uşi încuiate… . Căci, în fond, ne împărtăşim cu trupul şi cu sângele Domnului Hristos mort şi înviat şi Care, El Însuşi, a trecut prin uşile încuiate. Ca să mai dau un exemplu, faptul că cineva s-a împărtăşit cu trupul şi cu sângele lui Hristos cel mort şi înviat, nu-l face imun la veninul de viperă. Repet, atunci când ne împărtăşim nu se întâmplă nimic magic de acest fel, tocmai pentru că noi nu primim o poţiune miraculoasă cu efecte imediate. Trupul şi sângele lui Hristos sunt ale Persoanei care se dăruieşte euharistic altei sau altor persoane. Ori relaţiile între persoane presupun un proces transformator, o durată de timp pentru asta, o asumare în timp a acestei transformări şi ale cărei efecte mântuitoare (sau nu) se văd în eshaton. Hristos ni Se dăruieşte euharistic în toată eficienţa lui mântuitoare, dar noi oamenii dispunem de libertatea de receptare şi asumare a acestei eficienţe în viaţa noastră concretă. Puterea iubirii mântuitoare a Domnului Hristos ni se oferă prin Sfânta Împărtăşanie, ni se propune, nu ni se impune.

 

Persoana e legată de iubire şi libertate. Magia nu

Pentru a înţelege şi mai mult cum stau lucrurile, poate fi necesar să arătăm etapele, procesul prin care firea omenească a fost îndumnezeită de fire dumnezeiască în Persoana lui Hristos Întrupat. Întruparea şi lucrarea de îndumnezeire a firii omeneşti asumate în Ipostasul sau Persoana Cuvântului lui Dumnezeu făcut om, nu s-a realizat magic şi dintr-o dată. Dacă Dumnezeu vroia să ne mântuiască la modul magic, pe loc, putea să facă asta prin atotputernicia Sa de la distanţă şi fără să aştepte acceptarea, înţelegerea şi răspunsul omului la această lucrare. Dar Dumnezeu ne-a creat ca persoane, ne iubeşte în calitate de persoane şi ne respectă deciziile în veşnicie tot ca persoane. De aceea, părintele Stăniloae defineşte timpul ca intervalul dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul nostru. Aceasta este iubirea divină faţă de om. Tocmai acest timp, această durată, face posibilă manifestarea iubirii între Dumnezeu şi om.

            Iată acum schiţate câteva etape din procesul istoriei mântuirii neamului omenesc, cu accent pe lucrarea săvârşită de firea dumnezeiască asupra firii omeneşti în Persoana Cuvântului Întrupat şi pe Sfânta Împărtăşanie:

  1. Dumnezeu – Sfânta Treime a hotărât din veşnicie facerea lumii şi a omului din nimic. Motivul nu a fost necesitatea fiinţei, ci iubirea treimică, bucuria Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh ca şi alte existenţe personale să se poată bucura de viaţă, lumină şi har. Aşa au apărut lumea nevăzută a îngerilor şi cea văzută a oamenilor. “La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facere 1, 1). Cum s-au întâmplat aceste lucruri, oamenii de ştiinţă caută şi astăzi să înţeleagă. Şurubelniţa minţii este un instrument de cercetare vechi de când e lumea.
  2. În preştiinţa Sa, Dumnezeu a ştiut că omul va cădea în păcat din proprie iniţiativă prin neascultare şi, astfel, a hotărât tot din veci mântuirea omului în Hristos, a doua Persoană a Sfintei Treimi. Aceasta lucrare mântuitoare de apropiere a lui Dumnezeu de om nu a depins de păcatul omului, ci de iubirea treimică care dorea să împărtăşească în veci bucuria existenţei şi omului.
  3. Vechiul Testament conţine istoria pregătirii neamului omenesc pentru venirea în lume a Fiului Întrupat, care nu s-a produs dintr-o dată tocmai pentru ca omul să poată înţelege măreaţa lucrare a Providenţei. Istoria lumii poate fi citită şi ca o istorie a aventurii libertăţii Sfintei Treimi care a respectat ritmul de înţelegere şi libertatea oamenilor în asumarea procesului mântuitor.
  4. La “plinirea vremii” Maica Domnului a spus îngerului Gavriil, trimisul lui Dumnezeu, “Fiat!” – Să fie! Pentru că Dumnezeu nu a vrut să-l mântuiască pe om fără voia omului. Fecioara Maria a fost pârga cea mai de preţ a neamului omenesc şi a reprezentat chintesenţa răspunsului omenesc liber la chemarea mântuirii divine.
  5. Hristos Dumnezeu a luat firea omenească plină de păcatele unei întregi istorii în Persoana sau Ipostasul Său dumnezeiesc, El Însuşi fiind fără de păcat. (Evrei 4, 15). Sfinţii Părinţi sunt unanimi în a afirma aceasta. Sfântul Marcu Ascetul spune că “El a luat toate pedepsele trimise asupra omului pentru păcatele neascultării de către hotărârea dumnezeiască: moartea, osteneala, foamea, setae şi cele asemenea acestora, făcându-se ceea ce suntem noi, ca noi să ne facem ceea ce este El” (Ascetul, p. 323). Sfântul Maxim zice la fel: “…Domnul, născându-Se după trup din firea noastră cea desfrânată în chip nepăcătos, prin aceea că s-a făcut semănătorul propriului Său trup” (Mărturisitorul, p. 226). Şi, tot el: “Domnul, întrupându-Se ca om, a fost stricăcios după fire. În acest sens se spune că a devenit păcat” (Mărturisitorul, p. 153).

Acum că ştim că Fiul lui Dumnezeu, întrupându-Se, a luat o fire coruptă şi coruptibilă, mai rămâne să vedem cum a devenit această fire incoruptibilă. Ori asta nu s-a întâmplat dintr-o dată, în mod magic, ci treptat pentru ca firea omenească să-şi poată asuma schimbarea. Pentru că Hristos lucrează mântuirea omului personal, nu magic. Părintele Stăniloae evidenţiază această lucrare treptată a lui Hristos asupra omului prin iubire: “Astfel, dacă Fiul lui Dumnezeu a dat putere umanului nostru prin cuvintele şi pilda vieţii Sale, El ne-a dat şi ne dă şi mai multă putere prin pătimirea Sa. Căci ni S-a dăruit El însuşi şi mai deplin prin aceasta, mişcat de bunătatea Sa faţă de oameni” (Stăniloae, 1995, p. 139).

Deşi a primit firea noastră coruptă în Sine, Hristos a împiedicat ca această corupere să ajungă să se actualizeze în firea Sa omenească, tocmai pentru că scopul Lui nu era desfiinţarea firii omeneşti, ci mântuirea ei. Sfântul Leonţiu de Bizanţ aşa spune: “Trebuia să guste pătimirile noastre până la experienţa morţii însăşi, dar nu să şi ajungă în stricăciune în mod actual. Ci precum avea în toate ceea ce-i al nostru, dar şi ceea ce-i mai presus de noi, aşa avea şi în privinţa morţii. Căci e propriu nouă a muri, dar şi dorinţa de a ne vindeca de moarte; însă a nu ne corupe e propriu puterii mai mari a Cuvântului, care a împiedicat gustarea ei, neîngăduind trupului să se corupă. Aceasta pentru ca de la El să treacă şi la noi şi să se facă pârga nestricăciunii noastre. Deci, a nu se produce stricăciunea ţine de puterea neschimbată şi de raţiunea minunii, dar nu de legea firii” (la Stăniloae, 1995, p. 138).                  

Aceasta este lucrarea minunii care se lasă acceptată treptat de către om, spre deosebire de actul magic şi care nu ţine cont de el. E vorba de un proces personal sau, mai précis, interpersonal şi nu de magia impersonală care îşi produce efectele fără voia persoanei redusă la starea de obiect al magiei. Dumnezeu îl tratează pe om cu respectul cuvenit unei persoane cu ritmul ei propriu de asimilare şi asumare a roadelor mântuirii pe care Hristos a realizată-o în Sine şi prin Sine dar întotdeauna în colaborare cu omul: “Mai întâi firea noastră a primit înnoirea în întruparea lui Hristos, apoi s-a împărtăşit de patima Lui şi de moartea Lui şi după înnoirea prin vărsarea sângelui s-a înnoit şi s-a sfinţit firea noastră şi s-a făcut în stare să primească poruncile noi şi desăvârşite. Căci de s-ar fi dat înainte de vărsarea sângelui, înainte de a se înnoi şi sfinţi firea noastră, poate că şi aceste porunci noi, ca şi cele vechi, ar fi tăiat din suflet răutatea, dar n-ar fi putut să smulgă însăşi rădăcina răutăţii din suflet” (Isaac Sirul, p. 493). Iată câtă purtare de grijă arată Dumnezeu faţă de ritmurile şi posibilităţile proprii ale firii omeneşti şi ale persoanelor umane. Pentru că Dumnezeu doreşte mântuirea de profunzime a omului şi nu doar o modificare magică de suprafaţă, adică fără voia şi fără contribuţia umanului. Altfel spus, Dumnezeu vrea ca omul să vrea şi el să se mântuiască.

  1. Exact în acelaşi mod, adică personal, lucrează Dumnezeu şi prin Sfânta       Împărtăşanie. De fapt, Hristos este Sfânta Împărtăşanie. Sunt unii teologi care vorbesc de trei trupuri ale lui Hristos: cel personal, cel al comunităţii euharistice sau bisericeşti şi trupul euharistic. Însă nu este vorba decât de unul şi acelaşi trup al lui Hristos: “Trupul euharistic nu e decât trupul personal al lui Hristos, pe cale de hrănire a trupului Său tainic, deschis acestei hrăniri şi doritor de ea” (Stăniloae, 1978, p. 103).

Aşa cum am spus, deşi Hristos este Acelaşi în cele trei trupuri ale Sale, intensitatea pnevmatizării este un proces supus timpului, duratei, deoarece Domnul Hristos a lăsat timp firi Sale umane asumată în Ipostasul Său şi omului ca persoană să poată asimila schimbarea mântuitoare. Aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, “Fiul Omului primeşte nu numai carnea nevinovată şi plină de lumină aşa cum era ea la începuturi ieşită din mâinile Creatorului ei, ci o carne pătimitoare şi muritoare”. Această carne pătimitoare şi muritoare o supune El unui proces îndumnezeitor în interiorul Persoanei Sale: “El este conceput în mod minunat dintr-o Fecioară, însă El Se naşte ca ceilalţi oameni; El petrece ca ceilalţi câteva luni de formare şi de creştere în pântecele mamei. Născut, El parcurge toate gradele copilăriei şi adolescenţei. El Se supune la toate condiţiile vieţii omeneşti: El suportă ca şi noi toate pretenţiile alimentaţiei şi ale somnului. Ca şi noi El îşi asumă toate greutăţile naturii umane decăzute, asprimea timpului, lipsurile sărăciei, tristeţile sufletului, zdrobirea oboselii. El trece prin toate pretenţiile unei cărni posibile şi ale unui suflet omenesc în starea ispăşirii. Însă dovada ultimă a naturii omeneşti în Iisus Hristos, este suferinţa şi moartea. Înspăimântătoarele chinuri care precedă răstignirea, suferinţa supremă, moartea, înmormântarea, pun ultima pecete pe dogma Întrupării. O simplă viziune nu poate dovedi nimic din real şi simţit: o fantomă nici nu suferă nici nu moare” (Gură de Aur, 2002, p. 55).

Au fost unii eretici, docheţii, care considerau că Hristoa a avut doar un trup aparent. Ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur, mai mulţi Sfinţi Părinţi au combătut trupul apparent al Domnului Hristos, subliniind că ceea ce El n-a asumat în Persoana Sa nici n-a mântuit.

Iată nivelul de lucrare îndumnezeitoare a firii omeneşti de la care a plecat Hristos în Persoana Sa divino-umană.

      După Moartea şi Învierea Sa din morţi, Hristos ca persoană  a putut intra cu trupul Lui la ucenici prin uşile încuiate. Trupul lui era acum pnevmatizat sau înduhovnicit la alt nivel, atingând un grad de incoruptibilitate la care, dacă vreţi,  nu mai putea răci.

      Acelaşi Ioan Gură de Aur “a interpretat cuvântul lui Iisus despre vinul cel nou în sensul că trupul lui Hristos însuşi va fi după Înviere, deci şi în Euharistie, <<nepătimitor>> şi <<nestricăcios (incoruptibil)>>” (Stăniloae, 1978, p. 98). Deci în Sfânta Împărtăşanie, “viaţa adevărată, prezentă în sângele lui Hristos, se manifestă şi în puritatea Lui. Un sânge întoxicat este un sânge pe cale de descompunere… căci singur sângele Său este preacurat” (Stăniloae, 1978, p. 94).

      Pe de altă parte, trupul Bisericii lui Hristos sau comunitatea euharistică are “mult mai puţină viaţă dumnezeiască actualizată decât cea a trupului personal al Domnului” (Stăniloae, 1978, p. 103).

      Iată câteva distincţii dogmatice care arată că Hristos-Dumnezeu nu acţionează asupra omului fără voia lui şi fără să-i respecte ritmurile proprii de asimilare a mântuirii. Nu e nimic magic în această lucrare de mântuire. Dimpotrivă, totul duce spre culmile de înţelegere a statului de persoană a omului care astfel a fost primit în relaţia demnă cu Fiul lui Dumnezeu făcut prin întrupare Fiul Omului. În aceasta constă de fapt şi preţuirea sau demnitatea omului.

  1. În sfârşit, suprema afirmaţie care face distincţia între magie şi Taina Împărtăşaniei este că chiar dacă ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului deplin umplute de Duhul Sfânt, deci incoruptibile şi de neatins pentru vreo boală contagioasă sau nu, “trupul nostru tot rămâne supus legii generale a procesului de slăbire şi descompunere prin moarte” (Stăniloae, 1978, p. 101). Deci chiar dacă Trupul Euharistic al Domnului nu poate fi corupt de nici un virus ori boală, noi ne putem îmbolnăvi. Aşa se explică ceea ce Sfântul Pavel spune despre cei care se pot îmbolnăvi dacă se împărtăşesc în chip nevrednic. Cred că în acest loc, discursul anti-magie atinge punctul culminant.
  2. Mântuirea este un proces personal, sau, mai degrabă, interpersonal, deoarece presupune sinergia, colaborarea mea permanentă cu Hristos – persoana Supremă. Astfel, prin lupta cu patimile pe acest pământ îmi depăşesc până la un anumit grad propriul egoism, iar dacă îmi dau viaţa trupească pentru credinţă prin martiraj mă umplu şi mai mult de Duhul Sfânt; în sfârşit, după învierea cu trupul sunt deschis eternei umpleri de Dumnezeu în vecii vecilor, eu rămânând persoană în legătură eternă cu Persoanele Sfintei Treimi şi celelalte persoane umane îndumnezeite prin har.

 

Încheiere:

Sigur că acest studiu este scris tot pentru cei credincioşi. Credinţa rămâne instrumentul de bază în cunoaşterea lui Dumnezeu. Faptul că părintele Stăniloae vorbeşte despre imposibilitatea de a cunoaşte modul prefacerii pâinii şi vinului în trupul şi sângele lui Hristos, nu ne face să credem mai puţin că “acesta este însuşi preacurat trupul Tău şi acesta este însuşi scump sângele Tău”. Credinţa este poarta de intrare a înţelegerii. Credem întâi şi după aceea înţelegem: “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).

Mintea este doar vârful icebergului. Dintotdeauna omul a făcut caz de potenţialul său intelectual şi i-a generalizat rezultatele în toate domeniile. Asta a făcut antichitatea greco-romană, umanismul renaşcentist, gândirea iluministă şi, mai ales, ultimele secole ale ştiinţei şi progresului tehnologic uman nemaiîntâlnit. Aşa cum a spus şi Tudor Arghezi, omul a ajuns să fie “cel ce gândeşte singur şi scormone lumina…”.

Când Domnul Hristos făcea minuni entuziasmul la început atingea cote extreme de apreciere. Dar memoria oamenilor era de undă scurtă şi curând aveau nevoie şi cereau alte şi alte demonstraţii ale puterii hristice divine. Gândiţi-vă că după trei ani şi jumătate de semne şi minuni pe care oamenii au putut să le vadă în viaţa Domnului, atunci când L-au văzut răstignit Îi cereau să se dea jos de pe Cruce ca să creadă în El (Matei 27, 42).

De aceea e de admirat Georgia, una dintre cele mai vechi ţări creştine, care deşi a îngăduit credincioşilor să meargă la biserică de Paşti nu a înregistrat o curbă ascendentă de îmbolnăviri.      

            Închei în cheie agapică aceste consideraţii şi mărturisesc că nimeni nu trebuie judecat şi acuzat pentru că gândeşte într-un fel sau altul. Dragostea şi rugăciunea pentru oameni rămân cele mai puternice arme împotriva necredinţei, lucruri pe care ni le-a arătat cu îndestulare Hristos Domnul pe Cruce când s-a rugat Tatălui: “Părinte, nu le socoti lor păcatul acesta” (Luca 23, 34). Pentru asta să spunem şi noi: “Pentru ca iubirea noastră să-nflorească,/ Albă cum e crinul Bunelor Vestiri,/ Pentru ca mlădiţa dragostei să crească,- Plină de miresme, dulce de rodiri,- Pentru ca din neaua grea de peste iarnă- Rod de viaţă caldă iarăşi să legăm, Pentru ca lumina peste noi să cearnă, Domnului să ne rugăm” (Ectenie – Zorica Laţcu).    

Bibliografie:

  1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ.
  2. ASCETUL, Marcu, (1999). Epistolă către Nicolae Monahul, traducere, introducere şi note de Dumitru Stăniloae, în Filocalia română, vol. I, Bucureşti: Editura Humanitas.
  3. BOCA, Arsenie, (2006). Cărarea Împărăţiei, Deva: Editura Sfintei Episcopii a Aradului.
  4. BRIANCIANINOV, Ignatie, (1996). Fărâmiturile ospăţului, Alba-Iulia: Episcopia Ortodoxă Română.
  5. GURĂ DE AUR, Ioan, (2002). Bogăţiile oratorice, traducere de diacon Gheorghe Băbuţ, Oradea: Editura Pelerinul Român.
  6. MĂRTURISITORUL, Maxim, (1999). Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri, traducere, introducere şi note de Dumitru Stăniloae, în Filocalia română, vol. II, Bucureşti: Editura Humanitas.
  7. MĂRTURISITORUL, Maxim, (2000). Răspunsuri către Talasie, traducere, introducere şi note de Dumitru Stăniloae, în Filocalia română, vol. III, Bucureşti: Editura Humanitas.
  8. SIRUL, Isaac, (1981). Cuvinte despre nevoinţă, traducere, introducere şi note de Dumitru Stăniloae, în Filocalia română, vol. X, Bucureşti: E.I.B.M.B.O.R.
  9. STĂNILOAE, Dumitru, (1995). Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, vol. I – II, Bucureşti: Editura Cristal.
  10. STĂNILOAE, Dumitru, (1978). Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Bucureşti: E.I.B.M.B.O.R.



ACTUALITATEA religioasă
Ce este în spatele schimbării numelui Catedralei Naționale pe Google Maps? - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Sâmbătă, 2 Mai, au apărut online o mulțime de mesaje de la credincioșii întristați să constate că, la căutarea după numele „Catedrala Mântuirii Neamului” pe dispozitivele mobile cu sistem Android, aplicația Google Maps returnează locația corectă a obiectivului, dar cu alt nume jignitor: „Catedrala Prostirii Neamului”.

Amintim că numele de „Catedrala Mântuirii Neamului” a fost ales încă din timpul domniei Regelui Ferdinand, în amintirea eliberării și unirii într-o singură țară a neamului românesc, iar ofensa adusă acestui nume este de fapt adusă memoriei celor întru a căror pomenire a fost ridicată, celor care și-au jertfit viața pentru a atinge dezideratul independenței și unității naționale.

Redacția Basilica.ro a primit numeroase mesaje de revoltă cu privire la această situație regretabilă, mai ales că Google de obicei verifică foarte atent denumirile locațiilor pe care le publică. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a trimis un comentariu cu privire la situație.


„Recentul atentat pe Google Maps asupra numelui „Catedralei Naționale”, ridicată în memoria celor mai buni dintre oamenii acestei țări, eroii ei, este încă o probă a urii unora care, cu sau fără voia lor, ajung să compună câteva nuclee ideologice dur anticreștine / antiortodoxe din România”, afirmă Vasile Bănescu.

Aceștia reacționează cu ură pe Facebook doar la citirea cuvintelor: „Biserică”, „Catedrală”, „Ortodoxie”, desființându-le ca și cum ar fi capabili să le înțeleagă cu adevărat, adaugă Vasile Bănescu.

El califică această atitudine drept expresia unei „patologii spirituale”, pe care o vede „grefată pe fondul minat deja de grave carențe intelectuale, de incultură crasă și de desprinderea asumat progresivă de realitatea istorică și imediată”.

„Cine sunt cu adevărat acești oameni împuținați de ură? Ce îi recomandă moral, profesional sau cultural pe acești „oameni noi” auto-situați dincolo de bine și de rău cu piatra mereu în mână?”, se întreabă Vasile Bănescu.

El spune că fenomenul relevă supraviețuirea în societatea postcomunistă a fascinației utopiei socialiste „a punerii la pământ a Bisericii lui Hristos”.

Despre acești oameni puțini, dar foarte activi și vocali, pentru care fascinația utopiei socialismului ateist  continuă și azi în forme noi, Vasile Bănescu spune: „Toți acești mici și ridicoli autoimprovizați dumnezei de carton ideologic sunt suicidar animați de principiul distrugerii ordinii morale personale și publice țesute și hrănite de creștinism. Hristofobia unor oameni care ajung să comită gestul de a modifica hoțește pe Google Maps numele unui edificiu pe care Biserica Ortodoxă cu sprijinul firesc al Statului Român îl ridică in memoria tuturor eroilor din istoria acestei țări creștine, indică o periculoasă patologie morală care face deja foarte mult rău Europei și lumii civilizate de creștinism de-a lungul a două milenii”.

Astfel, Vasile Bănescu atrage atenția că ateismul renaște mereu în alte forme, fiind doar o mască ideologică a aceluiași „duh al lumii” contrar Duhului Adevărului. - Basilica

 

Vă rugăm citiți și: Reacții virulente la schimbarea denumirii Catedralei Neamului - Stiripentruviata



Sfântul Sinodal Bisericii Ortodoxe a Greciei: Împărtășirea din Potirul Obștesc al Vieții
 

Întrunit sub președinția Arhiepiscopului Ieronim al Atenei pe platforma online presence.gov.gr, Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei le-a reamintit credincioșilor îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur, că „omul care nu merge la biserică dintr-o anumită nevoie se poate face pe sine altar la care să se roage”.

Totodată, sinodalii au explicat că acest lucru nu lasă să se subînțeleagă în niciun fel, sau chiar mai mult, nu înseamnă o punere la îndoială a Tainei Dumnezeieștii Euharistii (Aricolul 6 al Enciclicei 3016 nr. prot. 1626/711):

„Venirea spre Dumnezeiesca Euharistie și Împărtășirea din Potirul Obștesc al Vieții nu poate deveni cauză a transmiterii de boli”. Cei care se apropie „cu frică de Dumnezeu, cu credință și dragoste”, în chip absolut liber, fără vreo constrângere exterioară, se împărtășesc cu Trupul și cu Sângele lui Hristos, care se face „medicament al nemuririi – φάρμακον ἀθανασίας”, „spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”.

Orice suspiciune cu privire la transmiterea unor boli prin intermediul Dumnezeieștii Euharistii este reprobabilă întrucât aduce atingere (θίγει – ofensează) Adevărului dogmatic, Credinței Apostolice și Tradiției Bisericii. Drept urmare, este cu neputință ca această concepție să fie acceptată de către Biserică, care rămâne nestrămutată în convingerea ei privitoare la prezența reală a Duhului Sfânt în Taina Dumnezeieștii Euharistii și la experiența ei de veacuri pe această temă.

De asemenea, în condițiile date, orice discuție despre modul administrării/ transmiterii Dumnezeieștii Împărtășiri este inoportună (ἄκαιρος), fără discernământ/ indiscretă (ἀδιάκριτος), nu zidește și, prin urmare, este incceptabilă/ reprobabilă (ἀπορριπτέα)”.

Sursa:http://doxologia.ro



Îndrumări bisericeşti pentru starea de alertă - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Având în vedere că, din 15 mai 2020, încetează starea de urgență și aplicabilitatea Ordonanțelor militare care au limitat importante aspecte ale vieții religioase publice a credincioșilor, în urma consultării cu Guvernul României, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind accesul credincioșilor ortodocși în lăcașurile de cult, în cimitire, și participarea acestora la sfintele slujbe:

I. Accesul credincioşilor în lăcașurile de cult

1. Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi spovedanie, vor respecta distanţa de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

2. Se recomandă vârstnicilor, persoanelor cu probleme majore de sănătate şi persoanelor din grupele cu risc sporit să rămână acasă în timpul săvârşirii slujbelor publice. Aceste persoane sunt rugate să meargă la biserică înainte sau după slujbele liturgice săvârșite în aer liber, pentru a se ruga individual, spovedi şi împărtăși cu Sfintele Taine, în lăcașul de cult, după un orar stabilit în prealabil de comun acord cu preotul paroh.

3. Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au intrat în contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea şi Împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.

4. De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult a persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

5. Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnați ai bisericii respective.

6. La Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, săvârșite în aer liber, lângă lăcașul de cult, pot participa şi credincioşii mireni.

7. La slujbele săvârşite în afara lăcașurilor de cult, distanța între credincioși va fi de 2 m în orice direcție.

8. Folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

9. Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioșilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

10. Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul. Dezlegarea oferită de preotul duhovnic se pronunță de la distanță, fără atingerea penitentului.

11. Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Cununiei se vor săvârși în lăcașul de cult cu un număr de maximum 16 participanţi (slujitorii bisericeşti, primitorii Tainei, părinţii acestora şi naşii). Aceştia vor respecta în biserică distanţa de 2 m. Nu se va săvârşi Taina Botezului pentru mai mulţi copii odată. După fiecare Botez, cristelniţa se va goli de apă şi se va dezinfecta. La Taina Cununiei, paharul comun („paharul mântuirii”) se va oferi doar mirelui şi miresei (conform rânduielii Slujbei Sfintei Cununii).

12. Slujba de înmormântare va fi săvârşită în biserică (număr de maximum 16 persoane) sau în aer liber, respectându-se toate normele sanitare, distanţă de 2 m şi alte prevederi legale în vigoare.

13. Credincioşii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TV şi Radio TRINITAS ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

14. Credincioşii bolnavi aflaţi la domiciliu sau în spitale pot primi Împărtăşania pentru bolnavi cu respectarea strictă a regulilor sanitare, potrivit îndrumărilor speciale pentru aceste cazuri.

II. Folosirea spațiului liturgic

15. La intrare şi ieșire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.

16. La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.

17. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

18. În perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte, precum şi a mâinii slujitorilor Sfântului Altar, însă evlavia pentru sfintele icoane şi pentru sfintele moaşte se va arata printr-o închinăciune, însoțită de semnul Sfintei Cruci, iar respectul pentru ierarh şi preot se va arăta printr-un gest de înclinare a capului.

19. Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.

20. La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.

21. Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței.

III. Desfășurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii

22. Numărul slujitorilor Sfântului Altar trebuie să fie relativ mic (de pildă, un ierarh, doi preoți, doi diaconi și doi paracliseri), pentru a se putea păstra o anumită distanță de 2 m între ei.

23. Cântarea liturgică se realizează de către maximum 3 cântăreți la parohii și 6 cântăreți la catedrale, care vor păstra între ei distanța fizică sanitară.

24. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăți înainte și după terminarea slujbelor, iar stranele și pardoseala vor fi de asemenea curăţite.

25. Pentru Biserica Ortodoxă Universală, nu există obiecte sacre (sfinţite) de unică folosinţă, ci de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă), obiecte care se curăţă înainte de folosire şi după folosirea acestora. În practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriței comune, la împărtășirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox.

26. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română, potrivit tradiţiei sale liturgice multiseculare, nu poate accepta, nici în vreme de pandemie, utilizarea potirului şi linguriței de unică folosință pentru împărtășirea comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii. În acest sens, cu aprobarea majorității membrilor Sfântului Sinod, consultați în scris în data de 11 mai 2020, modalitatea de împărtășire comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii, în vreme de pandemie, va fi hotărâtă după data de 1 iunie 2020, în consens cu celelalte Biserici Ortodoxe.

IV Accesul în cimitire

27. În cimitire, credincioşii trebuie să respecte regulile de distanță de 2 m între persoane, cu excepția membrilor unei familii sau cei care trăiesc împreună în aceeași locuinţă.

*

28. Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecție stabilite de autorităţi.

Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.

Document PDF.

Basilica



Chinotita Sfântului Munte - Comunicat cu privire la Euharistie și pandemie
Comunicat:

„Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, în această perioadă de pandemie a coronavirusului, împărtășind și ea setea duhovnicească  a tuturor celor care și-au dorit să meargă la biserică, să se închine făcătoarelor de viață Patimi ale Domnului și Învierii Domnului și să se împărtășească, cu pregătirea duhovnicească necesară Sfintelor Taine, dar care au fost nevoiți să stea izolați, simte nevoia să ia și public o poziție față de acest subiect.

Dumnezeiasca Împărtășanie constituie izvor de sfințire, mântuire, nădejde, lumină și participare la viața Domnului și în niciun caz cauză de transmitere bolilor molipsitoare sau a oricărui alt rău.

Iar aceasta o  mărturisește experiența de veacuri, aceasta o învață întru cunoștință Biserica noastră, aceasta o credem neclintit și noi, ca și creștini și credincioase mădulare ale ei. Biserica a fost și rămâne cea care dăruiește bunurile veșnice, Trupul și Sângele lui Hristos, prin Care este cu putință să ne unim cu Hristos Cel Răstignit și Înviat, biruind astfel moartea.

Ne exprimăm întristarea pentru luările de poziții publice cu privire la evitarea dumnezeieștii Împărtășanii, accentuând că această Taină prea mare a Bisericii Ortodoxe este în mod absolut necesară pentru viața duhovnicească și de aceea credincioșii nu pot fi supuși lipsirii de ea.

Sfânta Chinotită nu este împotriva măsurilor de prevenție împotriva coronavirusului și respectă eforturile conducerii statului, ale oamenilor de știință experți și ale celor ce lucrează în domeniile de sănătate pentru combaterea pandemiei. Săvârșim, cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrul care este posibil omenește, și, de aceea, s-au și luat și sunt respectate până astăzi cu atenție și discernământ măsurile de protecție potrivite și în Sfântul Munte.

Cu toate acestea, în niciun chip pandemia aceasta și înfruntarea ei nu trebuie să fie legată cu putința participării credincioșilor la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, având ca rezultat limitarea libertății religioase și a cultului creștin.

În prezenta situație dificilă a bolii pandemice, există și mai mult nevoia de a scăpa la Dumnezeu, de a participa la mijloacele mântuitoare ale Bisericii și de a invoca ajutorul dumnezeiesc și mijlocirile Sfinților prin modalități felurite, pe care le cunoaște experiența ei de viață seculară, adică săvârșirea de procesiuni cu sfintele icoane și cu cinstitele moaște, citirea unor rugăciuni speciale, săvârșirea unor slujbe speciale.

Timpul încercării va trece, măsurile restrictive vor fi ridicate treptat, dar totuși această încercare, pe care a îngăduit-o Domnul pentru păcatele noastre, să fie prilej de pocăință sinceră și întoarcere la învățătura Sfintei Evanghelii a lui Hristos cel înviat, Care este Nădejdea nu numai a fiecăruia ca persoană, ci a toată lumea, Cel Care alungă orice frică, deoarece este Biruitorul morții.

În perioada liturgică a Sfintelor Paști pe care o traversăm, să ne unim cu Domnul prin pocăință, prin dragoste, prin milostenie, prin îngăduință față de neputința aproapelui, prin răbdare, prin credință neîndoielnică și să „dăm toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu”.

Hristos a înviat!

Toți cei adunați în Sinaxă comună, reprezentanți și Întâi-stătători ai celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte Athos.

Sursa: http://www.romfea.gr



Apel pentru Biserică și lume

Intitulat „Un apel pentru Biserică și lume”, documentul de mai jos, a fost lansat în șase limbi joi, pe 7 mai 2020, fiind tradus de redacția Cuvântul Ortodox după revista The Remnant. Documentul are peste 80 de semnatari și include prelați ai Bisericii Catolice și teologi, medici, avocați, jurnaliști și șefi de asociații. 

„Și adevărul vă va face liberi”

Ioan 8:32

În această perioadă de criză profundă, noi, Păstorii Bisericii Catolice, în virtutea mandatului nostru, considerăm că este datoria noastră sacră de a lansa un apel către frații noștri episcopi, către cler, laici, către sfântul popor al lui Dumnezeu și către toți bărbații și toate femeile de bună credință. Acest apel a fost semnat, de asemenea, de intelectuali, medici, avocați, jurnaliști și profesioniști care sunt de acord cu conținutul său și poate fi semnat de către cei care doresc să și-l asume.

Faptele au arătat că, sub pretextul epidemiei Covid-19, drepturile inalienabile ale cetățenilor au fost încălcate în multe cazuri, iar libertățile lor fundamentale, inclusiv exercitarea libertății religioase, exprimare și mișcare, au fost restricționate în mod disproporționat și nejustificat. Sănătatea publică nu trebuie și nu poate deveni un alibi pentru încălcarea drepturilor a milioane de oameni din întreaga lume, ca să nu mai vorbim de abdicarea autorității civile de la datoria sa de a acționa cu înțelepciune pentru binele comun. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât apar îndoieli tot mai mari cu privire la contagiozitatea, pericolul și rezistența acestui virus. Multe voci cu autoritate din lumea științei și medicinei confirmă faptul că isteria mediatică în legătură cu Covid-19 pare a fi absolut nejustificată.

Avem motive să credem, pe baza datelor oficiale privind incidența epidemiei în raport cu numărul de decese, că există forțe interesate să creeze panică în rândul populației lumii, cu singurul scop de a impune permanent forme inacceptabile de restricții asupra libertăți, de control al oamenilor și de urmărire a mișcărilor lor. Impunerea acestor măsuri iliberale este un preludiu îngrijorător al realizării unui guvern mondial cu puteri cu totul discreționare.

Considerăm, de asemenea, că, în unele situații, măsurile de izolare care au fost adoptate, inclusiv închiderea magazinelor și a întreprinderilor, au precipitat o criză care a distrus întregi sectoare ale economiei. Acest fapt încurajează imixtiunea puterilor străine și are repercusiuni sociale și politice grave. Cei care poartă responsabilitatea guvernamentală trebuie să oprească aceste forme de inginerie socială, luând măsuri pentru a-și proteja cetățenii pe care îi reprezintă și în interesele cărora au o obligație serioasă de a acționa. La fel, este de datoria lor să ajute familia, celula societății, nepenalizând în mod nejustificat pe cei slabi și vârstnici și obligându-i să suporte o despărțire dureroasă de cei dragi. Infracționalizarea relațiilor personale și sociale trebuie, de asemenea, să fie judecată ca o parte inacceptabilă a planului celor care pledează pentru izolarea indivizilor pentru a îi manipula și controla mai bine.

Cerem comunității științifice să își exercite vigilența, astfel încât să fie oferite tratamente pentru Covid-19 cu onestitate, pentru binele comun. Trebuie depuse toate eforturile pentru a garanta că interesele economice obscure nu influențează alegerile făcute de liderii guvernamentali și de organismele internaționale. Este nerezonabil să penalizezi acele remedii care s-au dovedit a fi eficiente și sunt adesea ieftine, doar pentru că se dorește să se acorde prioritate tratamentelor sau vaccinurilor care nu sunt la fel de bune, dar care garantează companiilor farmaceutice profituri mult mai mari și care duc la creșterea exponențială a cheltuielilor publice de sănătate. Să ne amintim, de asemenea, în calitate de păstori ai turmei lui Hristos, că pentru catolici este inacceptabil din punct de vedere moral să dezvolte sau să folosească vaccinuri derivate din materiale provenite de la fetuși avortați.

De asemenea, cerem liderilor guvernamentali să se asigure că formele de control asupra oamenilor, fie prin sisteme de urmărire, fie prin orice altă formă de identificare a locației, trebuie evitate cu orice preț. Lupta împotriva Covid-19, oricât de serioasă, nu trebuie să fie pretextul pentru susținerea intențiilor ascunse ale organismelor supranaționale care au interese comerciale și politice foarte puternice în acest plan. În special, cetățenilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a refuza aceste restricții privind libertatea personală, fără a se impune vreo penalitate celor care nu doresc să utilizeze vaccinuri, tehnologia de „contact tracking” sau orice alt instrument similar. Să luăm în considerare și impostura flagrantă a celor care urmăresc politici de control drastic al populației și, în același timp, doresc să se prezinte ca salvatori ai umanității, fără nicio legitimitate politică sau socială. În sfârșit, responsabilitatea politică a celor care reprezintă poporul nu poate fi în niciun caz lăsată pe mâna „experților” care pot pretinde un fel de imunitate în fața urmăririi penale, ceea ce este cu totul îngrijorător, ca să ne exprimăm eufemistic.

Îi îndemnăm cu tărie pe cei care lucrează în mass-media să se angajeze să furnizeze informații exacte și să nu penalizeze disidența apelând la forme de cenzură, așa cum se întâmplă la scară largă în social media, în presă și la televizor. Oferirea de informații exacte impune să fie acordate spații media vocilor care nu sunt aliniate cu un mod de gândire unic. Acest lucru le permite cetățenilor să evalueze cu atenție și prin filtrul propriu faptele, fără a fi manipulați de intervențiile partizane. O dezbatere democratică și onestă este cel mai bun antidot în fața riscului de a impune forme subtile de dictatură, probabil mai grave decât cele pe care societatea noastră le-a văzut în trecutul recent.

În cele din urmă, în calitate de păstori responsabili pentru turma lui Hristos, să ne amintim că Biserica își afirmă cu fermitate autonomia pentru a guverna, a se închina și a transmite învățătura lui Hristos. Această autonomie și libertate reprezintă un drept înnăscut pe care Domnul nostru Iisus Hristos i le-a dat pentru urmărirea scopurilor sale legitime. Din acest motiv, în calitate de păstori, afirmăm cu fermitate dreptul de a decide în mod autonom cu privire la celebrarea Liturghiei și a Sfintelor Taine, la fel cum pretindem o autonomie absolută în chestiuni care se încadrează în jurisdicția noastră imediată, cum ar fi normele liturgice și modalitățile de administrare a comuniunii și a Sacramentelor. Statul nu are dreptul să intervină, indiferent de motiv, în ceea ce privește suveranitatea Bisericii. Autoritățile eclesiastice nu au refuzat niciodată să colaboreze cu statul, dar o astfel de colaborare nu autorizează autoritățile civile să impună niciun fel de interdicție sau restricție pentru cultul public sau pentru exercitarea slujirii preoțești. Drepturile lui Dumnezeu și ale credincioșilor sunt legea supremă a Bisericii, de la care ea nici nu intenționează să abdice și nici nu poate abdica. Solicităm eliminarea restricțiilor pentru celebrarea ceremoniilor publice.

Ne dorim să-i invităm pe toți oamenii de bună credință să nu se sustragă datoriei de a coopera pentru binele comun, fiecare în funcție de propria sa stare și de propriile posibilități și într-un spirit de caritate frățească. Biserica dorește o astfel de cooperare, dar aceasta nu poate ocoli nici respectarea legii naturale, și nici garantarea libertăților individuale. Datoriile civile la care sunt chemați cetățenii implică recunoașterea de către Stat a drepturilor lor.

Toți suntem chemați să evaluăm situația actuală într-un mod consecvent cu învățătura Evangheliei. Aceasta înseamnă a lua atitudine: fie cu Hristos, fie împotriva lui Hristos. Să nu ne lăsăm intimidați sau speriați de cei care doresc să ne facem să credem că suntem o minoritate: binele este mult mai răspândit și mai puternic decât și-ar dori lumea să credem. Luptăm împotriva unui inamic invizibil care încearcă să dezbine cetățenii, să separe copiii de părinții lor, nepoții de bunicii, credincioșii de păstorii lor, studenții de profesori și clienții de vânzători. Să nu permitem ștergerea cu buretele a secole întregi de civilizație creștină sub pretextul unui virus și înrădăcinarea unei odioase tiranii tehnologice, în care oameni fără nume și fără chip să poată decide soarta lumii, închizându-ne într-o realitate virtuală. Dacă acesta este planul în fața căruia puterile acestui pământ intenționează să ne facă să cedăm, să știm că Iisus Hristos, Regele și Domnul Istoriei, a promis că „porțile Iadului nu vor birui” (Mt. 16:18).

Să îi încredințăm pe liderii guvernelor și pe toți cei care stăpânesc soarta națiunilor lui Dumnezeu cel Atotputernic, pentru ca El să-i lumineze și să-i călăuzească în acest timp de mare criză. Fie ca ei să-și amintească faptul că, așa cum Domnul îi va judeca pe păstori pentru turma pe care ne-a încredințat-o, tot așa îi va judeca și pe conducătorii guvernelor pentru popoarele pe care au datoria să le apere și să le guverneze.

Cu credință, Îl rugăm pe Domnul să protejeze Biserica și lumea. Fie ca Fecioara Maria, grabnic ajutătoare a creștinilor, să zdrobească capul șarpelui celui din vechime și să dea peste cap planurile copiilor întunericului.

8 mai 2020

Doamna Rozariului din Pompei

Lista semnatarilor apelului



Vasile Bănescu aduce lămuriri privind ultimul ordin emis de autorități - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a explicat într-o intervenție la Radio Trinitas că Ordinul Ministerul Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne referitor la măsurile sanitare specifice pentru desfășurarea activității relgioase în contextul pandemiei este adresat în mod egal tuturor cultelor religioase din România.

În ceea ce privește textul referitor la folosirea obiectelor de cult cu care credincioșii din varii religii intră în contact în cadrul ritualurilor, Vasile Bănescu a precizat că „este unul general, realist gândit în cheia firească a neutralității religioase care definește relația democratică a Statului român cu toate cultele din România”.


Măsurile sanitare specifice menționate în Ordin cu privire la obiectele de cult sunt următoarele:

1.) În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, aceste se vor dezinfecta după fiecare utilizare.
2.) Se vor dezinfecta periodic, o dată la patru ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse.


„Respectivele ‹obiecte de cult› menționate la punctul 1.) sunt acelea pe care unii credincioși le ating în semn de venerație față de Dumnezeu, față de persoanele sfinte pe care acestea le reprezintă (sfintele icoane, sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie etc), sau față de prezența sacrului în obiecte semnificante religios în spațiul credinței oamenilor din toate cultele și religiile”, a spus Vasile Bănescu.

El a amintit că Biserica Ortodoxă a transmis public „Îndrumările” sale bisericești pentru starea de alertă în data de 14 mai. „Aceste îndrumări amănunțite rămân perfect valabile și în contextul recent publicatului Ordin, precum și în deplină consonanță cu măsurile sanitare specificate de acesta”.

„Concret, obiectele de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă) se curăţă (!) înainte de folosire şi după folosirea acestora”.

Folosirea linguriței la împărtășire nu a fost sursă de contaminare

„Reamintim că în practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriței comune, la împărtășirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox”, a mai semnalat Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

„Recent, două instanțe judecătorești din Constanța și Cluj au confirmat că nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care ‹să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase›, că ‹împărtășirea mai multor persoane cu aceeași linguriță nu a condus la îmbolnăvirea vreunei persoane cu coronavirusul SARS-CoV-2› și că nici nu au existat suspiciuni de infectare în rândul preoților din cadrul celor două Arhiepiscopii vizate de această cercetare”.

Există permanent posibilitatea „împărtășirii individuale”

„Cu toate acestea, întrucât Biserica Ortodoxă a perceput realist și înțelegător frământarea, îngrijorarea unor credincioși și teama autorităților care gândesc inevitabil în termeni seculari, nu religioși, modalități de protejare a populației, Patriarhia Română a comunicat recent decizia Sfântului Sinod, aceea ca „împărtășirea comună” din timpul Sfintei Liturghii să se amâne o foarte scurtă perioadă de timp pentru consultarea cu celelalte Biserici Ortodoxe pe tema modalității împărtășirii credincioșilor în contextul unei pandemii, împărtășire care s-a făcut și se va face totdeauna ‹dintr-o singură pâine› și ‹dintr-un singur pahar al binecuvântării›”.

„Așadar, modalitatea de împărtășire cu tot ce presupune ea va fi decisă exclusiv de Biserică în spiritul comuniunii și discernământului duhovnicesc”, atenționează Vasile Bănescu.

„În același timp există permanent posibilitatea ‹împărtășirii individuale› a tuturor credincioșilor după Sfânta Liturghie sau în orice altă zi decisă de preotul duhovnic”.

Basilica



Procurorii au decis: Împărtășirea cu aceeași linguriță este LEGALĂ

După două luni de anchetă, procurorii clujeni au decis: Împărtășirea cu aceeași linguriță este LEGALĂ

Lupta dusă de seculariști pe toate fronturile cu Biserica Ortodoxă și Sfânta Împărtășanie, în vreme de pandemie, s-a tranșat în justiție.  Iar denunțătorii care au susținut că ”gestul reprezentanților Bisericii Ortodoxe, de a oferi Sfânta Împătășanie aduce grave atingeri sănătății populației” nu au avut câștig de cauză în cazul de la Cluj, din 23 aprilie. Procurorii clujeni au dispus clasarea unei plângeri penale, depuse de deputatul USR, Emanuel Ungureanu, împotriva unor preoți ortodocși de la Catedrala Ortodoxă din Cluj Napoca, informează Evenimentul Zilei.

La slujba religioasă care a avut loc în data de 23 martie 2020, mai multe zeci de credincioși prezenți în fața Catedralei Ortodoxe din Cluj Napoca au fost împărtășiți cu aceeași linguriță, dintr-un singur potir. La momentul respectiv, deputatul Emanuel Ungureanu a depus un denunț penal, alături de alte patru persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

După două luni de anchetă, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca au ajuns la concluzia că fapta nu există. ”Martorii denunțători Ungureanu Emanuel și …, audiați în data de 22 aprilie și 23 aprilie, au reiterat conținutul denunțului, arătând în esență, că în aprecierea lor, gestul reprezentanților Bisericii Ortodoxe aduce grave atingeri sănătății populației, punând practic în pericol viețile a sute de oameni. De asemenea aceștia subliniază că și reprezentanții Bisericii Ortodoxe au obligația de a respecta normele în vigoare, au obligația de a luat toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea acestei boli cu efecte devastatoare pentru populație, cu atât mai mult cu cât începând cu ziua următoare evenimentului reclamat, procedura descrisă ar fi fost interzisă de lege”, se arată în soluția de clasare.

Procurorul de caz a ajuns, pe bună dreptate, la soluția de clasare, pe motiv că la momentul respectiv nici o lege, ordonanță de guvern sau ulterior, o ordonanță militară, nu a interzis și nu interzice împărtășirea credincioșilor cu o singură linguriță. ”Liturghia săvârșită la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Cluj Napoca, în data de 22.03.2020, s-a desfășurat cu respectarea măsurilor dispuse de autorități în scopul prevenirii și combaterii răspândirii coronavirusului SARS CoV2, respectiv slujba s-a oficiat în aer liber, pe platoul din fața Catedralei, astfel încât participanții au avut posibilitatea de a păstra între ei o distanță de cel puțin un metru, atât cu ocazia așteptării la rând pentru a se împărtăși cât și în celelalte momente ale liturghiei”, mai susține procurorul de caz.

În plus, mai spun anchetatorii: ”trebuie reținut faptul că, nefiind interzisă, nici expres, nici implicit, participarea credincioșilor la Sfânta Taină a Euharistiei, gestul preoților de a oferi Sfintele Taine, respectiv al credincioșilor de a le primi, nu poate fi calificat drept ilicit și nici ca nerespectare a vreunei măsuri legale”. - Activenews

Denunțul lui Emil Moise legat de împărtășirea cu aceeași linguriță a fost CLASAT de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

Pe 14 mai 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus clasarea cauzei plângerii penale formulate de către „Asociația pentru Libertatea de Conștiință”, prin reprezentant legal Emil Moise, informează un comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului remis pe adresa redacției ActiveNews. Aceasta acuza pe IPS Teodosie,  Arhiepiscopul Tomisului, și alți doi preoți de infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor (art. 352, alin. 1 Cod Penal).

În urma cercetărilor, Parchetul a constatat că în evidența DSP Constanța nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care „să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase” și nici nu au existat suspiciuni de infectare în rândul preoților din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. Totodată, Parchetul a mai constatat că infracțiunea prevăzută de Codul Penal nu a fost săvârșită de către reprezentanții Bisericii, întrucât aceștia nu au încălcat măsuri stabilite expres prin lege. În astfel de situații, analiza juridică prevede necesitatea existenței unor măsuri de prevenire sau combatere a bolii cu caracter imperativ și nu caracter de recomandare. Prin urmare, recomandările diverselor instituții nu pot constitui bază legală pentru încălcarea unui articol din Codul penal.

Parchetul a mai constatat și faptul că aspectele religioase și medicale, invocate în plângerea penală de domnul Emil Moise, nu sunt de natură penală. În consecință,  Parchetul a dispus „clasarea cauzei privind denunțul formulat  de către Asociația „Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință”,  prin reprezentant legal Emil Moise, pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor (art. 352, alin. 1 Cod Penal), întrucât fapta nu este de natură penală.” ÎPS a fost vânat de mass-media, începând chiar din vremea stării de urgență și terminând cu ultimul weekend, pentru că a respectat rânduiala Bisericii Ortodoxe cu privire la împărtășire. - Activenews

 

 



Știri interne - Mai 2020 (RO)
 

Preoții suceveni au îmbrăcat combinezoane pentru a purta sicriul ierarhului lor

Sicriul Arhiepiscopului Pimen a fost purtat la ceremonia de înmormântare de 6 preoți din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de 2 angajați ai firmei de servicii funerare. Cei șase preoți care au lăsat reverendele în ziua de 22 mai și au îmbrăcat combinezoane sunt: Pr. Bogdan Cojoleancă (Biserica Centrului de plasament pentru copii „Gheorghe Sidorovici” din Gura Humorului), Pr. Nicolae Cârdei (Parohia Arbore), Pr. Constantin Bobu (Parohia Ipotești), Pr. Adrian Isache (Parohia Salcea), Pr. Ștefan Mihalcea (Parohia Sasca Nouă) și Pr. Mihai Cobziuc (Parohia Dărmănești). - Basilica

Mesaj de solidaritate cu Patriarhia la Catedrala Națională

Tinerii au cerut statului redeschiderea integrală a bisericilor, fără modificări aduse practicii liturgice. Un grup de tineri au afișat joi în fața Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului un mesaj solidar cu dezideratul deschiderii necondiționate a bisericilor. „Cerem statului deschiderea integrală a bisericilor. Nu vă atingeți de Sfintele Taine!”, era scris pe banner-ul etalat de aceștia. „De Ziua Națională a Eroilor MARTIRI din temnițele comuniste, se adresează statului (așazis) român aceste două cereri. ”Curajul e taina finală; învinge acela care este dispus să moară.” Nicolae Steinhardt; Suntem alături de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române! Vă rugăm să luați mâinile de pe Hristos

Acest gest de solidaritate cu Patriarhia Română nu este unul singular, în aceeași zi Asociația NEAMUNIT trimițând o scrisoare deschisă Patriarhului Daniel și membrilor Sinodului B.O.R., cu rugămintea de a nu da înapoi în fața presiunilor seculariste. Autoritățile de stat au încercat, după două luni de stare de urgență, să condiționeze redeschiderea bisericilor de modificarea ritualului euharistic, invocând rațiuni sanitare în contextul epidemiei de coronavirus. Deși Biserica Ortodoxă a acceptat suspendarea accesului credincioșilor la slujbe, inclusiv la Înviere, pe durata stării de urgență, ierarhii ortodocși au avut o poziție mult mai fermă cu privire la Taina Comuniunii, care se desfășoară în același mod, neîntrerupt, de peste 900 de ani. Refuzând să schimbe această practică liturgică, s-a preferat amânarea împărtășirii credincioșilor până la o eventuală consultare a Sinodului B.O.R. cu reprezentanții Bisericilor Ortodoxe surori pe acest subiect. - Activenews

Patriarhia Română: Ajutor de 2.273.189 lei oferit în perioada 28 aprilie – 4 mai 2020

Un nou ajutor financiar și material oferit de Patriarhia Română  celor afectați de pandemie în perioada 28 aprilie – 4 mai 2020. Biserica Ortodoxă Română continuă ampla sa acțiune caritabilă dedicată celor afectați de pandemie, oferind ajutor concret și diversificat, la nivel de parohii și eparhii, persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină. Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române, în perioada 28 aprilie – 4 mai 2020, a fost oferit un ajutor financiar și material în cuantum de încă 2.273.189 lei. Rezultatul ajutorului oferit până în prezent la nivelul întregii Patriarhii, în cuantum de 17.149.663 lei, reflectă puternica solidaritate a clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, precum și capacitatea  de mobilizare a acestora de a-i ajuta pe oamenii aflați în necazuri și suferințe. - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Conferința Episcopilor Catolici din România: „Obligativitatea orelor de educație sexuală reprezintă o încălcare a drepturilor părinților, garantate de Constituția României”

Într-o scrisoare deschisă publicată marți, episcopii catolici din România „atrag atenţia că obligativitatea orelor de educație sexuală reprezintă o încălcare a drepturilor părinților, garantate de Constituția României”. Scrisoarea, semnată de ÎPS Aurel Percă (foto), Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti şi preşedinte al Comisiei de Învăţământ a Conferinţei Episcopilor catolici din România, mai afirmă: „Părinții sunt primii responsabili de educația copiilor lor. Prin urmare, numai la cererea lor și respectându-se principiile moral-religioase ale acestora, școala le poate pune la dispoziție astfel de cursuri.” - Redactia Stiripentruviata.ro

Împărtășania nu îmbolnăvește:

Preoții care s-au împărtășit împreună cu ÎPS Pimen au ieșit negativ la testele covid Preoții care au slujit și s-au împărtășit din același Potir cu ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei, nu s-au îmbolnăvit de coronavirus, informează Evenimentul Zilei. Arhiepiscopul Pimen a oficiat Sfânta Liturghie și s-a împărtășit cu Sfintele Taine din același potir cu mai mulți clerici, atât în noaptea de Înviere, dar chiar și în ziua în care a fost confirmat ca având noul coronavirus.

Cu toate acestea cei 25 de preoți din diferite parohii, care au fost identificați în cadrul anchetei epidemiologice efectuate de autoritățile sanitare sucevene ca fiind contacți ai Arhiepiscopului Pimen, au rezultate negative la testarea SARS-CoV-2, conform agenției Basilica. Niciunul dintre aceștia nu au contactat coronavirus deși s-au împărtășit din același potir și au slujit în același altar cu ÎPS Pimen. Potrivit DSP Suceava citată de Crai Nou, din cele 37 de probe recoltate de la personalul mănăstirii și al căminului „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” în cadrul anchetei epidemiologice efectuate în cazul infectării cu SARS-CoV-2 a IPS Pimen, șase au avut rezultat pozitiv, iar celelalte au fost negative. În cursul zilei de 21 aprilie au fost recoltate 22 de probe pentru SARS-CoV-2 de la personalul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” și alte 15 probe de la personalul Căminului „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, unde sunt îngrijite persoane vârstnice. Preoților de la diferite parohii din județ, care au fost identificați drept contacți, le-au fost recoltate probe pe 22 aprilie. O altă anchetă epidemiologică a relevat că toate testele pentru Covid au fost negative în cazul persoanelor care s-au împărtășit la Cluj, în mult mediatizatul caz în care preoții au fost reclamați la Poliție de către un deputat USR. De altfel, niciun focar nu a fost depistat la Constanța acolo unde ÎPS Teodosie a împărtășit sute de persoane.  Reamintim că personaje precum Andrei Caramitru au cerut ca Sf. Împărtășanie să nu se mai facă după metoda consacrată în Biserică, pe motiv că ar îmbolnăvi, lucru care se dovedește a fi fals. – Activenews

Mesajul Patriarhului la Duminica Mironosițelor: Femeile creștine, modele de credință și curaj în vreme de încercare (VIDEO)

Cu prilejul Duminicii Femeilor Mironosiţe, sărbătorită în data de 3 mai 2020, Părintele Patriarh Daniel le adresează un mesaj de recunoștință femeilor creștine, despre care spune că sunt „modele de credință și curaj în vreme de încercare”. Preafericitul Părinte Daniel amintește că prezența mironosițelor la Mormântul Domnului reprezintă un act de mare curaj și de mărturisire. Pentru că iubirea lor a fost mai mare decât teama, s-au dovedit mai devotate Domnului decât apostolii, menționează el. Cu acest prilej, Părintele Patriarh le mulțumește și le binecuvântează pe femeile creștine, care dau dovadă de aceeași jertfelnicie și curaj în familie, ca mame și bunici, dar și în societate, unde educă tinerii și copiii sau îngrijesc bolnavii.

Cuvântul integral al Părintelui Patriarh:

Mesajul Patriarhului Daniel la Ziua Națională a Regalității

Mesajul adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, cu prilejul Zilei Naționale a Regalității, 10 mai 2020:

Bucureşti, 10 mai 2020

Majestății Sale MARGARETA,
Custodele Coroanei române
Majestatea Voastră,

Hristos a înviat!

La sărbătoarea Zilei Naţionale a Regalităţii, cu deosebită bucurie şi stimă, adresăm întregii Familii Regale felicitări, binecuvântări şi calde urări de sănătate. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele luminoase de vitejie şi de înţelepciune ale Regilor României, cărora le aducem un pios omagiu de recunoştinţă pentru tot ceea ce Monarhia Română (1881-1947) a realizat benefic pentru poporul român în plan spiritual, cultural, edilitar, educațional şi social-filantropic. De aceea, astăzi, 10 mai 2020, la Catedrala Patriarhală, sunt comemorați cu respect şi evlavie Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Mihai şi Regina Ana. Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să păstrăm şi să promovăm valorile unității, libertății şi identității naţionale, moștenite de la înaintași, ca fiind simboluri ale demnității poporului român, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.

Cu stimă şi binecuvântare,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Biserica salvată din lacul Bicaz. Povestea ei şi unde poate fi vizitată

La Muzeul Satului din Bucureşti poate fi vizitată Biserica din fostul sat nemţean Răpciuni, a cărui vatră se află acum pe fundul lacului de acumulare de la Bicaz. Lucrările de construcţie la barajul Bicaz, şi lacul rezultat, au schimbat viaţa de pe Valea Bistriţei. Populaţia a fost strămutată pe dealurile din jur, iar unde a existat posibilitatea au fost luate casele sau bisericile din lemn. Biserica din satul Răpciuni, comuna Ceahlău, face parte dintre poveştile fericite. Lăcaşul de cult a fost dezasamblat şi trasportat la Muzeul Satului „Dumitru Gusti” din Bucureşti. „Vechimea şi valoarea arhitecturii, respectând tradiţia zonei, au atras atenţia specialiştilor Muzeului Satului, sosiţi pe vremea construirii barajului pe Valea Bistriţei cu dorinţa de a mai salva câte ceva dintr-o lume sortită uitării”, se menţionează într-un studiu despre biserica din Răpciuni, potrivit Adevărul.

Dezasamblarea bisericii bucată cu bucată a fost făcută cu meşteri dulgheri locali, care au şi reconstruit-o apoi. „Numele lor figurează în actele contabile aferente anului transferării, ei fiind Ursu Vasile, Borşa Ion, Bocancea Gheorghe, Bocancea Ion, Târşa Gheorghe, Bonteanu Gheorghe, Chiorbeja Grigore şi Roştioru Nicolae, strămutarea costând 5.367 lei”. Un studiu amplu cu privire la etapele prin care a trecut lăcaşul de cult din Răpciuni a fost publicat într-un volum intitulat „Biserica salvată din lac”, apărut cu ajutorul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Mai multe informaţii pe subiectul relocării bisericii din Răpciuni, sunt disponibile aici.

 

Linkuri la știri:

 

 Pr. Constantin Necula: Surâsul de rămas bun - Doxologia

Prima Sfântă Liturghie după încetarea stării de urgență - Basilica

Valoarea binelui în vremuri grele - Basilica

 

 

 



Știri externe - Mai 2020 (EXT)
 

ISRAEL: Biserica Sfântului Mormânt al Domnului din Ierusalim se redeschide

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim își va redeschide porțile după două luni de închidere în contextul pandemiei de coronavirus, au anunțat administratorii sfântului lăcaș, relatează agenția AFP, citată de Agerpres. „Din motive de securitate și pentru a se evita riscul unei noi răspândiri a COVID-19, numărul (vizitatorilor) va fi mai întâi limitat la 50 de persoane, iar biserica va fi accesibilă numai celor care nu au febră sau simptome de infecție și care poartă măști adecvate. De asemenea, va fi necesară respectarea unei distanțe minime de 2 metri între persoane și evitarea oricărui act de devotament care ar putea include un contact fizic, precum atingerea și sărutarea pietrelor, icoanelor, veșmintelor și personalului bisericii”, au indicat pe site-ul lor autoritățile religioase care gestionează accesul în acest loc sfânt al creștinismului.

Biserica Sfântului Mormânt a fost închisă în data de 25 martie, cu 4 săptămâni înainte de Paști, în contextul măsurilor fără precedent impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus în Israel și în teritoriile palestiniene. Peste 16.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost confirmate oficial în Israel, iar 279 dintre ele au murit. În Cisiordania ocupată, autoritățile palestiniene au înregistrat oficial 368 de pacienți și două decese. Constatând o încetinire a răspândirii noului coronavirus, autoritățile israeliene au diminuat măsurile de izolare a populației la domiciliu, în speranța de a reporni progresiv economia țării. Lăcașurile de cult au fost autorizate să se redeschidă săptămâna aceasta, însă accesul în incinta lor este limitat deocamdată la maximum 50 de persoane. – Activenews

Sfântul Munte Athos: se preconizează relaxarea treptată a măsurilor anti-Covid-19

Sfânta Chinotită, organul suprem administrativ, legislativ, executiv şi judecătoresc din Sfântul Munte Athos, are în vedere pregătirea unor condiții care să permită pelerinilor vizitele individuale, excluzând, pentru moment, ideea pelerinajelor în masă. Cu excepția unor circumstanțe neprevăzute, intrarea în Muntele Athos va fi posibilă, probabil, după data de 17 mai. De asemenea, frecvența de emitere a diamonitirioanelor (permisele speciale de intrare în Sfântul Munte) și a invitațiilor din partea mănăstirilor va fi redusă în mod semnificativ. În mod normal, numărul pelerinilor care puteau intra zilnic în Sfântul Munte era de 110 (100 ortodocşi şi 10 de alte confesiuni sau religii). Conform surselor, cei care vor putea intra în Muntele Athos după 17 mai vor fi atent verificați, deși, în ultimele zile, poliția nu și-a mai asumat această sarcină pentru a limita deplasările de la o mănăstire la alta, conform orthodoxtimes.com. Până astăzi, în Muntele Athos au fost înregistrate patru cazuri de infectare cu noul coronavirus, în rândul călugărilor, care sunt acum în stare de sănătate bună. În zilele următoare, Sfânta Chinotită va anunța detalii cu privire la această relaxare a măsurilor adoptate în data de 19 martie pentru limitarea răspândirii pandemiei. Sursa: http://doxologia.ro

Turul virtual al mănăstirilor din Muntele Athos este disponibil online

Femeile și cei care nu pot călători din diferite motive au posibilitatea să viziteze online Sfântul Munte Athos. Un website pune la dispoziție panoramele virtuale de la 20 de mănăstiri, acestea urmând a fi completate cu panorame de la 10 schituri și chilii, precum și de la trei peșteri din Sfântul Munte. Tururile virtuale sunt disponibile pe site-ul Mountathos360.com, iar rubrica dedicată fiecărei mănăstiri include și un scurt istoric și fotografii. Autorii scriu pe site că și-au dorit „să prezinte monahismul athonit și spiritualitatea ortodoxă, spre slava lui Dumnezeu” și au creat acest proiect unic după trei ani de efort. Scopul lor este să creeze un documentar istoric global cu acces liber pentru toți, astfel încât Muntele Athos să poată fi vizitat de la distanță și de femei, care nu sunt îngăduite în Munte, precum și de cei care nu pot călători. Site-ul este prezentat în limbile greacă, engleză și rusă și conține și trimiteri către organizațiile bisericești care fac misiune socială și de propovăduire, astfel încât vizitatorii care vor dori le vor putea sprijini. – Basilica

SUA: Participarea credincioșilor la slujbe este esențială pentru societate

Mitropolitul Nicolae și ceilalți membri ai Comitetului Executiv al Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din SUA (ACOB-USA) au transmis un apel către guvernatorii unor state americane, cărora le-a cerut insistent să aplice echitabil măsurile de relaxare după pandemie – inclusiv în domeniul vieții religioase. În perioada pandemiei de Covid-19, Mitropolitul Nicolae al celor Două Americi a fost alături de familiile preoților, oferind sprijin moral și material, dar și alături de credincioșii din parohii. A recomandat organizarea de întâlniri virtuale cu copiii pentru studiu biblic, cateheze și conferințe duhovnicești. După redeschiderea parțială a afacerilor și comerțului în urma pandemiei de coronavirus, guvernatorii de stânga ai câtorva state americane continuă să interzică participarea credincioșilor la slujbele religioase, considerându-le drept servicii „neesențiale pentru societate”.

De aceea, Mitropolitul Ortodox Român Nicolae al celor Două Americi și ceilalți ierarhi canonici ortodocși din Comitetul Executiv ACOB-USA s-au întrunit în videoconferință pentru a cere dreptul la adunare garantat credincioșilor prin Constituția SUA. Ierarhii subliniază că „instituțiile religioase asigură coeziune socială și emoțională, rituri de trecere importante și participarea la taina existenței umane; acestea oferă [vieții] scop și însemnătate și sunt vitale pentru binele comun în aceeași măsură în care repornirea motorului economic este esențial pentru a asigura viețuirea în plan material”. ACOB-USA cere „să se acorde cultelor religioase importanță egală cu cea acordată motoarelor economice, după cum este garantat de Constituția SUA, iar dreptul de adunare al primelor să fie garantat în aceeași măsură în care este garantat și pentru afaceri, organizații, instituții și alți actori sociali vizați de actualele măsuri de relaxare”. În încheierea mesajului, episcopii oferă asigurări că „toate recomandările de sănătate publică vor fi respectate, la fel ca și alte obligații legale referitoare la combaterea pandemiei de COVID-19”. - Basilica

SUA: Donald Trump declară că lăcașurile de cult sunt esențiale pentru societate

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că bisericile sunt locuri esențiale ce oferă servicii esențiale societății, somându-i pe unii guvernatori de state să aprobe deschiderea deîndată a lăcașurilor de cult, informează Tribuna Românească de la Chicago. Donald Trump le-a transmis joi reporterilor de la Casa Albă că va lua atitudine în sprijinul bisericilor discriminate de ordinele executive ale guvernatorilor, ordine care au declarat bisericile ca fiind neesențiale societății în timpul pandemiei de COVID-19, deși acestea sunt protejate de Primul Amendament.

Totodată, președintele american a emis vineri un ordin executiv prin care declară că bisericile și locurile de închinare sunt esențiale Statelor Unite și că acestea asigură servicii esențiale societății. Președinele Trump a cerut deschiderea imediată a acestora, lansând un avertisment guvernatorilor care se opun. „Unii guvernatori au considerat esențiale magazinele de băuturi alcoolice și clinicile de avort, dar au lăsat în afară bisericile. Nu este corect. Astfel, voi îndrepta această nedreptate și declar lăcașurile de închinare esențiale. Cer guvernatorilor să permită bisericilor și lăcașurilor noastre de închinare să se deschidă chiar acum. Lăcașurile de închinare sunt locuri care țin societatea noastră împreună și poporul nostru unit. Oamenii cer să meargă la biserică, în sinagogi, la moscheile lor. Zeci de milioane de americani îmbrățișează închinarea ca fiind o parte esențială a vieții. Slujitorii, pastorii, rabinii, imamii și alți lideri religioși se vor asigura că congregația lor va fi în siguranță când se adună în rugăciune. Îi cunosc bine, își iubesc congregațiile, își iubesc oamenii, nu vor să li se întâmple nimic rău și de altfel, nimănui. Guvernatorii trebuie să acționeze corect și să permită acestor lăcașuri de credință importante și esențiale să se deschidă chiar acum. Dacă nu o vor face în acest weekend, voi trece peste guvernatori. În America avem nevoie de mai multă rugăciune, nu de mai puțină”, a declarat Donal Trump, potrivit ziarului românilor americani „Tribuna”, editat și tipărit la Chicago. - Activenews

FRANȚA: Liber la slujbele religioase

Credincioșii s-au reîntors în biserici, unde au putut să se împărtășească pentru prima dată după aproape trei luni. Cea mai înaltă instanță de ordin administrativ din Franța, Consiliul de Stat, a ordonat guvernului francez, condus de Edouard Philippe, să ridice interdicția privind adunările în lăcașurile de cult, măsura fiind catalogată de către judecători drept „disproporționată” față de relaxarea din alte spații. Mai exact, decretul guvernului din 11 mai menținea interdicția reuniunilor în lăcașuri de cult, valabilă pentru biserici, moschei și sinagogi, dar stipula o excepție care prevede că, spre exemplu, la înmormântări pot participa cel mult 20 de persoane.

Consiliul de Stat a semnalat că guvernul francez a autorizat adunările publice de până la 10 persoane în alte tipuri de spații, așadar o interdicție totală pentru lăcașuri de cult „este disproporționată în raport cu obiectivul de a proteja sănătatea publică”. Instanța a concluzionat spunând că libertatea de cult este un drept fundamental, care presupune „printre componentele sale esențiale și dreptul de a participa la ceremonii colective, în special în lăcașuri de cult”. Astfel, credincioșii s-au reîntors în biserici, unde au putut să se împărtășească pentru prima dată după aproape trei luni. Franța este una dintre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus la nivel mondial, cu peste 180.000 de cazuri confirmate cu COVID-19 și peste 28.000 de decese. Țara a intrat într-un blocaj strict în luna martie, ridicând restricțiile impuse de starea de urgență două luni mai târziu, pe 11 mai. - Activenews

GEORGIA: Sărbătoarea Paștilor nu a crescut numărul infecțiilor cu coronavirus

Sărbătorirea Paștilor nu a influențat răspândirea coronavirusului în Georgia, au spus specialiștii în boli infecțioase. Nu s-a înregistrat o creștere a cazurilor de infecție cu coronavirus după sărbătoarea Paștilor în Georgia, unde bisericile au rămas deschise, respectând standardele necesare sanitare, potrivit unuia din principalii experți în boli infecțioase din Tbilisi. „La recomandarea guvernului, Biserica însăși a luat o atitudine foarte corectă și bună și, de fapt, am trecut în liniște această perioadă, care ar fi putut fi baza unei creșteri a epidemiei”, a spus Tengiz Tsertsvadze, director al Spitalului de Boli Infecțioase din Tbilisi, la Televiziunea Adjara, pe 4 mai. El a subliniat că principalele focare de infecții cu coronavirus au fost identificate și localizate în Georgia, mulțumită muncii epidemiologilor și medicilor. Principalul responsabil sanitar din Ucraina, ministrul adjunct al Sănătății Viktor Lyashko, a transmis același lucru despre sărbătoarea Paștilor, în ciuda încercărilor mass-media de a crea o isterie în jurul bisericii ortodoxe ucrainene canonice. „Pentru credincioși, mâncarea spirituală este la fel de importantă și necesară ca cea fizică; de aceea, este imposibil să închidem ușile bisericilor, și vor fi deschise pentru cei care vor să vină la Biserică, pentru a primi harul lui Dumnezeu și pentru întărire duhovnicească”, a spus Patriarhul Georgiei, Ilia, înainte de Paști. „Având în vedere situația curentă, vă sfătuiesc astfel: urmăriți instrucțiunile adecvate, respectați distanța stabilită față de ceilalți oameni, inclusiv în biserică sau în curtea bisericii; în timpul sfintei liturghii (și a altor slujbe), doar clerul ar trebui să rămână în biserică, în timp ce unui număr limitat de parohieni i se permite să rămână în curtea bisericii”, a continuat Patriarhul. – Cuvântul Ortodox

UCRAINA: Sute de nou-născuți din mame-surogat, abandonați de cei care i-au comandat

Sute de nou-născuți din mame-surogat, comandați de occidentali înstăriți prin intermediul agențiilor specializate în surogație, au fost lăsați de izbeliște în Ucraina din cauza crizei coronavirusului, printre dovezi numărându-se o filmare șocantă cu zeci de bebeluși care plâng la clinica BioTexCom din Kiev după un părinte care nu a mai venit niciodată, informează Remix News, citând Wpolityce.pl. Clinica BioTexCom se autodescrie ca Centru de Reproducere Umană. În catalogul de prezentare al acesteia, potențialii părinți pot găsi oferte „atrăgătoare”, având atașate fotografii cu debebeluși zâmbitori. Pentru mulți dintre clienți, copiii sunt doar o marfă și constituie una din principalele atracții. Fiecare „produs” costă „doar” 9900 euro. Există chiar îngrijorări că inflația de bebeluși rămași pe „stoc” ar putea determina în curând companiile de surogație să facă oferte de vânzare oricui poate să le ia copiii din grijă.

Ucraina este țara numărul 1 din Europa la comenzile de nou-născuți din mame-surogat. Un „uter de închiriat” costă în Ucraina mult mai puțin decât în alte țări, iar cumpărătorul are garanția că bebelușul nu va fi de culoare. La această opțiune apelează inclusiv cupluri de același sex, care comandă și adoptă copii de la astfel de agenții. Se estimează că peste 500 de copii așteaptă să fie preluați, de când au fost închise granițele din cauza pandemiei de coronavirus și până în prezent, însă numărul real este greu de stabilit din cauza naturii acestui business. „Pandemia de coronavirus a dat în vileag multe patologii ale modernității. Una dintre acestea e surogația, practică ce se raportează la ființele umane ca la simple bunuri ce pot fi comandate, produse și vândute. Totuși, ce se întâmplă când cumpărătorul nu își revendică „produsul”? Se păstrează? Pentru cât timp? Și dacă clientul face reclamație și respinge achiziția din cauză că „produsul” și-a depășit „termenul de valabilitate”? În aceste moderne crescătorii de oameni așteaptă sute de bebeluși lipsiți după naștere de orice mângâiere maternă, de orice căldură părintească sau îngrijire dezinteresată - sunt lipsiți de dragoste și tratați ca obiecte a căror unică valoare e prețul la care sunt vândute. Filmările de la „hotelul” de bebeluși din Kiev spun foarte multe despre „civilizația” noastră”, atrage atenția Grzegorz Górny în articolul de pe Wpolityce.pl, citat de Activenews.

 

Linkuri la știri:

Geopolitica lumii post Covid-19 - Activenews 

Deputată italiană , discurs de spre vaccinuri - Activenews 

Republica Moldova, procesiune cu moaște pentru combaterea pandemiei - Basilica 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Ambitusul Învierii - un punct de vedere teologic, filosofic şi poetic - Pr. prof. dr. Ciprian Valentin Bîlbă
 

  

“Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase, şi a treia zi, precum Iona din chit, ai înviat din mormânt” (Catavasiile Învierii)

 

Unde anume este Învierea? Iubirea.

Deja este un lucru general acceptat că înţelesul Învierii se citeşte pe verticală. Cum ar spune filosoful Lucian Blaga, Învierea se revelează, nu se relevează. Elementul fanic vine de Sus şi nu este o simplă însumare de senzaţii lumeşti oricât de opulente ar fi. Cumva noi ne-am obişnuit să cuantificăm unele lucruri cantitativ şi material. Altfel spus, poate că prea des considerăm că nivelul material la care ne ducem viaţa reflectă şi strandardul spiritual pe care îl urmăm. E adevărat că Scriptura Sfântă îndeamnă: “Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Unii înterpretează aceste cuvinte în sensul că dacă au tot ce le trebuie înseamnă că Dumnezeu îi iubeşte. Însă Dumnezeu îi iubeşte oricum. I-ar iubi chiar dacă ar fi săraci. Iubirea nu este apanajul bogaţilor. În plus, nu doar cei bogaţi, ci şi săracii Îl pot iubi pe Dumnezeu. Cei care gândesc aşa, adică transformă propria bogăţie în barometru al credinţei lor, se pot sili în continuare după şi mai multe lucruri materiale, considerând că, odată cu asta, le sporeşte şi nivelul credinţei. Poate că acesta şi este motivul pentru care unii dintre cei avuţi mulţumesc lui Dumnezeu pe toate drumurile, deşi, în fond şi la urma urmei, nu fac nimic din cele ale lui Dumnezeu: nu merg la biserică, nu se roagă acasă, nu au icoane în casă, nu se opresc din a lua camătă…

Ei pot uita că acest îndemn biblic este însoţit şi de recomandarea de a nu ne îngriji de ziua de mâine, “căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale” (cf, Matei 6, 34). Păsările cerului sunt hrănite deşi nu adună nimic pentru ele, crinii şi iarba câmpului beneficiază la rându-le de frumuseţea şi mireasma hainei pe care Dumnezeu le-a dat-o.

În poezia “Omule”, Tudor Arghezi străluceşte prin intuiţia şi înţelegerea esenţei vieţii: “O lăcomie crâncenă, nebună./ Adună, omule, adună,/ Căzneşte, fură, surpă şi omoară./ Îţi trebuiesc putere şi comoară./ Îţi trebuiesc palate şi veşminte/ Să-ţi zacă-n ele hoit şi oseminte./ Morminte, omule, morminte./ Avidă, mâna ta se strange./ Storci aur şi se scurge sânge./ Nădejde, sânge, har, ca un burete,/ Le soarbe aurul cu sete,/ Şi-n beciul tău zidit îngheaţă/ Neprihănita oamenilor viaţă./ Avântul, bucuria, puse bine/ De stârvul tău, păstrate pentru tine./ Îmi e ruşine, omule, îmi e ruşine”.       

Cine e prins în chingile lumescului şi în această gândire distorsionată care îl face să se simtă liber deşi lanţurile trupescului îi trag în jos, uită cu desăvârşire că are un suflet înfometat şi el după nevoile lui specifice: “Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25)

Priorităţile se pot uita foarte uşor în faţa facilităţilor stilului contemporan de viaţă. Lanţurile şi cuşca sunt acum de aur… Sau, cum spunea cineva, dacă îţi urmăreşti plăcerile devii rob, iar dacă urmezi disciplina devii liber cu adevărat. Concluzia este că nu-ţi trebuie, omule, mai mulţi bani şi mai multe averi pentru a fi credincios, ci mai multă credinţă în Împărăţia lui Dumnezeu. Deci, caută mai întâi credinţa că, înviind Domnul, vei învia şi tu şi, apoi, toate celelalte se vor adăuga ţie! Nu căuta să te îmbogăţeşti ca să zici după aceea că uite ce credincios eşti tu că Dumnezeu te-a ajutat să ai de toate!

Aşadar, gustul şi dulceaţa Învierii Domnului ne se simt în ciozvârta de miel bine condimentată şi stropită abundent cu vin. Nici lumina Învierii nu se cuantifică în numărul de wats ori în dimensiunea candelei prin care te conectezi la lumina materială, ci în preocuparea fecioarelor înţelepte care şi-au răscumpărat din timp vremea şi care şi-au umplut precaut cu untdelemn candelele lor prin viaţa autentică în Hristos.

Învierea Domnului descoperă şi oferă adevărata înălţime a libertăţii omului

Învierea Domnului ne scapă de păcat, de boală şi de moarte. Acesta este sensul transfigurării lăuntrice prin Înviere. Păcatul, boala şi moartea nu dispar din lume ca realităţi tragice ale existenţei, ele îşi schimbă semnificaţia şi efectele lor se atenuează substanţial sub „povara” de sens a Luminii Învierii. Învierea ne aduce darul libertăţii celei adevărate care este libertatea faţă de pasiuni, de păcate.

Episodul superlativ prin care Hristos Domnul ne-a eliberat de egoismul nostru este moartea pe Cruce. Numai din acest fapt ne poate veni şi nouă oamenilor exemplul şi puterea de a ne elibera de păcatele noastre ca forme ale egoismului, deoarece numai Cel care şi-a învins egoismul specific firii omeneşti prin Cruce a şi înviat din morţi „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”, adică pentru ca efortul Jertfei trupeşti de sine împotriva egoismului supravieţuirii vinovate de atâtea şi atâtea păcate să se imprime prin Duhul Sfânt şi în viaţa fiecăruia dintre noi.

Libertatea adevărată nu stă în posibilitatea materială de a-ţi împlini cât mai multe pofte, ci în a te decide să renunţi la excesul împlinirii repetitive şi monotone a cestor patimi. Patimile sunt doar o iluzie a libertăţii şi sporesc lanţurile robiei, deoarece nu de duc spre „libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21), ci iarăşi şi iarăşi spre „jugul robiei” (Galateni 5, 1).

„Dar libertatea nu e un capriciu, nu e libertate pentru păcate, care de fapt înseamnă robie, îngustare în egoism, în repetiţia aceloraşi patimi care trec peste libertatea noastră; ea înseamnă o eliberare d robia cu aparenţă de libertate, de robia care se ascunde cu viclenie sub masca libertăţii” (Stăniloae, 1978, vol. II, p. 316). Sfântul Apostol Petru este explicit: „Trăiţi ca nişte oameni liberi, dar nu ca şi când aţi avea libertatea drept acoperământ al vicleniei, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu” (II Petru 3, 16). Eşti liber atunci când te stăpâneşti pe tine de la patimi şi, abia atunci, poţi întreţine o relaţie liberă şi neegoistă cu ceilalţi. Altfel, pândeşte pericolul aservirii celorlalţi în funcţie de interesele noastre posibile. Iubirea adevărată faţă de semeni este rodul eliberării mele de egoismul pasiunilor exclusiviste.

 Această eliberare de mine însumi şi de pasiunile mele păcătoase se produce dacă vreau să mă imprim de Jertfa şi Învierea din morţi a Domnului Hristos. În afara relaţiei cu Persoana Supremă, Dumnezeu, sau, mai precis, cu Treimea de Persoane Supreme, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, libertatea mea nu poate exista decât, să zicem, între limitele înguste ale creaturalului. Şi omul poate prefera această libertate restrânsă la lumea văzută şi la ofertele ei pământeşti de plăcere. Numai că ceea ce motivează această libertate scoasă din contextul relaţiei cu Dumnezeu este nu bucuria de a trăi, ci frica de a nu muri. În acest sens libertatea poate fi un acoperământ pentru răutatea egoismului de orice fel.

Dar ca această libertate pur pământească să poată exista, nu are nevoie de existenţa divinităţii. Cumva, în gândirea omenească limitată de egoism şi frică de boală şi de moarte, libertatea ajunge să fie opusă lui Dumnezeu. Cumva, omului de ceea ce îi e frică nu poate scăpa. Jean-Paul Sartre declară paradoxal că dacă omul e liber atunci Dumnezeu n-ar exista, pentru că, dacă El ar exista, atunci omul n-ar putea fi liber. Practic, ceea ce omul numeşte libertate este, de fapt, suprema robie. Pântecele, lăcomia, mândria ar fi cele care ar dicta interesele vieţii. Dar oare asta să fie adevărata libertate? Mai poate exista iubire autentică între oamenii care-şi urmează drumul impulsurilor psihosomatice?

De aici şi până la iraţionalismul vieţii nu este decât un pas. Voinţa după lucrurile care ne satisfac depăşeşte posibilităţile iluminatoare ale minţii umane care, astfel, devine slugă egoismului poftei şi voinţei. Concluzia o putem trage împreună cu Schopenhauer: voinţa este un orb puternic care duce în spate un schilod cu vedere – raţiunea umană. În loc să-i arate omului calea cea dreaptă şi luminoasă a fericirii pe termen lung şi veşnic dacă vreţi, raţiunea îşi restrânge funcţia ca să-l ferească pe om de durerile acestei vieţi. Se ajunge astfel la cercul vicios pe care omul lăsat pe seama lui însuşi nu-l mai poate depăşi nici ca să ajungă la bucuria cea adevărată, nici ca să evite în esenţa ei durerea din această lume.

Libertatea axată pe cele materiale şi pe plăcerile care decurg de aici, ajunge să fie o forţă impersonală care vine cumva din afara omului şi pe care omul n-o mai poate controla. Deci chiar dacă are libertate, omul n-o poate controla şi, ca atare, nu mai este liber. Astfel, omul se condamnă pe sine la libertate care devine astfel libertate condamnată, împovărătoare, adică necesitate fiziologică. Şi, am zice noi, în disperare de cauză, omul nu mai poate fi liber spune Spinoza decât atunci când îşi conştientizează necesităţile care îl constrâng (Adămuţ, 1997, p. 35 ş.u.). Iar aceste necesităţi sunt de ordinul materiei închisă în propria ei ondulaţiune mecanică: creştere – atingere a unui apogeu – descreştere…şi, apoi, de la capăt într-o repetiţie monotonă.    

Pentru că, iarăşi zicem, libertatea adevărată nu poate fi actualizată decât în relaţie cu Persoana Supremă, relaţie asumată în libertate de către om (Stăniloae, 1978, p. 319). Prin Înviere omul vede Dincolo de lumea aceasta, de pasiunile şi egoismele ei exclusiviste, lucruri care, din această perspectivă „de sus” nu mai sunt pentru om atât de stringente. De aceea, în lumina Învierii Domnului şi deci şi a noastră, persoana umană îşi poate reevalua priorităţile şi consemnul propriei libertăţi întru Hristos Cel Jertfit şi Înviat.             

Părintele Stăniloae precizează clarificator roadele Învierii: „Învierea lui Hristos prevesteşte deplina <> de la viaţa robită legilor naturii în starea actuală, la viaţa din Dumnezeu Cel absolut, în care materia va fi ridicată în Duhul Sfânt peste legile care o robesc şi prin care robeşte pe om. Starea morţii noastre faţă de păcatele plăcerilor egoiste e o treaptă mai înaltă la care urcă omul în transcenderea sa. Prin moartea cu trupul, acceptată din credinţă, va trece la o treaptă şi mai înaltă. Iar învierea cu trupul va fi trecerea la cea mai înaltă treaptă. Starea morţii faţă de păcat e o biruire a prea marilor dependenţe ale omului de lume şi de trupul ajuns într-o robie faţă de ea prin păcat, sau prin slăbirea legăturilor cu Absolutul personal. Starea morţii cu trupul va fi o eliberare completă a trupului de aceste dependenţe. Dar starea de înviere va fi ridicarea trupului de către sufletul înălţat la treapta atinsă printr-o mai mare penetrare a lui de Dumnezeu, o dată cu moartea trupească, la starea de transparenţă desăvârşită a lui Dumnezeu prin omul întreg. Sufletul reunifică prin aceasta trupul cu sine şi, prin aceasta, cu Dumnezeu la nivelul cel mai înalt, după asemănarea lui Hristos. Se restabileşte omul întreg, dar la treapta de supremă transcendere şi de deplină transparenţă a lui Dumnezeu prin el, asemenea lui Hristos şi în unire maximă cu El” (Stăniloae, 1995, vol. I, p. 196).

Prin Înviere ieşim din sensul îngust al fatalismului. Cauzalitatea lumii şi a propriului trup, deşi există, serveşte doar supravieţuirii pământeşti, ca o condiţie a îmbunătăţirii vieţii prin fapte bune. Deoarece, nu-i aşa? un om mort nu mai poate face nimic. Cauzalitatea nu se împlineşte fatalist în fundătura unui trup de carne destranscendentalizat şi destinat pieirii. Sensul mecanismelor cauză-efect se evazează înspre nemurire. Prin Învierea Domnului omul se deschide unei comuniuni veşnice cu Treimea Persoanelor dumnezeieşti şi, prin aceasta, dobândeşte abilităţile de comunicare şi comuniune cu sensurile spirituale cuprinse în această lume creată şi, în special, în bogăţia înzestrării sufletului şi trupului omenesc.

Învierea Domnului reconfigurează ecologia omului pe temeiul ei de raportare divină prin ecoteologie. Toate se schimbă prin înţelesul veşnic al luminii Învierii. Persoanele umane se întind dincolo de orizontalitatea exclusivistă a cărnii şi patimii înspre bucuria autocontrolului duhovnicesc şi al descoperirii sensurilor eterne ale lumii ascunse în filigran în întreaga creaţie. Astfel, prin lumina învierii, lumea devine lumen, adică lumină. Şi viaţa omului se luminează sublimat întru Viaţa ce adevărată căci „întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 4-5).

 

Bibliografie:

 

  1. ADĂMUŢ, Anton, (1997). Filozofie, Iaşi: Editura Polirom.
  2. ARGHEZI, Tudor, (2004). Versuri, Bucureşti: Editura Institutului Cultural Român.
  3. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ.
  4. OCTOIHUL MIC.
  5. STĂNILOAE, Dumitru, (1995). Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, vol. I, Bucureşti: Editura Cristal.
  6. STĂNILOAE, Dumitru, (1978). Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Bucureşti: E.I.B.M.B.O.R.


Sfânta Tradiţie şi ereziile
Gânduri referitoare la modul primirii Sfintei Împărtășanii - Pr. Prof. Vasile Păvăleanu
 

Sfânta Împărtășanie stă în centru vieții creștine și în jurul acestui adevăr gravitează spiritualitatea ortodoxă. Ea reprezintă comuniune cu Hristos (Ioan, 6, 56), arvuna vieții veșnice (Ioan 6,58), actualizarea permanentă în mod nesângeros a Jertfei sângeroase a Mântuitorului Iisus Hristos (I Corinteni 11, 26) , precum și integrare în Trupul Cel tainic sau mistic al lui Hristos adică Biserica Sa cea Sfântă (I Corinteni 10, 17).

În ceea ce privește Euharistia, se poate face distincție între Taina în sine care înseamnă Trupul și Sângele Domnului prezent real în elementele euharistice și modul administrării ei primitorului ce se apropie „ cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”. Desigur, modul administrării corespunde credinței sau eventual puținei credințe sau chiar necredinței primirii Sfintei Împărtășanii. Puțina credință, necredința precum și mulțimea păcatelor caracterizează starea de nevrednicie care are efecte negative asupra celui ce cutează a se împărtăși astfel, precum spune sfântul Apostol Pavel: „oricine va mănânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat față de trupul și de sângele Domnului. Să se cerceteze omul pe sine și numai așa să mănânce din această pâine și să bea din acest pahar. Cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie osândă luiși mănâncă și bea, (I Corinteni 11, 27-29).

În istoria liturgică a Bisericii conform marilor liturgiști precum Ene Braniște[1], modul administrării Sfintei Împărtășanii a variat de la primirea Sfântului Trup în palmă și sorbirea Sfântului sânge din potir așa cum  se cuminecă preoții, sau primirea Sfântului Trup înmuiat în Sfântul Sânge, ca mai apoi apoi să fie folosită drept instrument al administrării Dumnezeieștilor Taine lingurița[2]. Despre vechimea linguriței în practica liturgică, aceiași liturgiști presupun perioada precalcedoniană (451) plecându-se de la argumentul că și bisericile necalcedoniene folosesc acest obiect liturgic. Alții afirmă că Sfântul Sofronie în viața Cuvioasei Maria Egipteanca ar fi împărtășit-o pe aceasta folosind lingurița așa cum apare și în iconografia veche.[3] Trecând peste părerile personale ale liturgiștilor și peste diferitele practici care au existat în primul mileniu, toți sunt de acord că folosirea linguriței s-a practicat în secolele VIII și IX în Antiohia și Ierusalim ca mai apoi să se generalizeze în tot Răsăritul Ortodox în secolele al XI-lea și al XII-lea[4].

Împotriva practicii romano-catolice de a împărtăși numai cu Trupul nu și cu Sângele (ostia), folosirea linguriței era o dovadă evidență a rânduielii ortodoxe de împărtășire a mirenilor sub ambele forme adică și cu trupul și cu sângele, după porunca Mântuitorului(Matei 26, 26-28; I Corinteni 10, 16-17).

Drept aceea, de cel puțin 1000 de ani, lingurița face parte dintre obiectele liturgice, consacrată printr-o rugăciune de sfințire[5], iar istoria Bisericii nu cunoaște nici un caz de îmbolnăvire din cauza împărtășirii mai multor credincioși cu o singură linguriță, deși au fost multe epidemii și molime, unele din ele foarte severe.

Aș mai adăuga că în anumite condiții speciale, de exemplu în vremuri de prigoană, au existat și moduri speciale de împărtășire. De pildă, în primele veacuri, precum citim în Viețile sfinților, martirii purtau Sfânta Împărtășanie într-o amuletă, sau o cutiuță atârnată la gât și înaintea jertfei supreme se cuminecau singuri. Această idee este descrisă și în romane celebre religioase preum Qvo VadisMartiriiFabiola, etc.

De asemenea în închisorile comuniste, rezistența prin credință a fost o coordonată foarte puternică, iar primirea Sfintei Împărtășanii era o dorință arzătoare. De pildă, părintele Justin Pârvu povestește că săvârșea Sfânta Liturghie în condițiile concentraționare, iar Sfânta Împărtășanie o punea cu evlavie într-un boț mic de pâine, apoi, în mare taină o așeza pe geamul de la toaletă sau în alt loc la îndemâna deținuților și prin alfabetul morse se indica celor pregătiți unde puteau găsi mărgăritarul cel de mare preț[6].

Tot condiție excepțională poate fi socotită împărtășirea unui bolnav a cărui cavitate bucală este roasă de cancer și el este hrănit printr-un tub implantat în gât în esofag. Am împărtășit un asemenea bolnav folosind siringa pe care apoi am spălat-o într-un vas special, am consumat apa respectivă și apoi am ars siringa și acul.

Excepțiile însă nu pot deveni regulă.

Prin anii ’80 – ’90, în zona Neamțului câțiva preoți cu tendințe înnoitoare și cu mare temere de îmbolnăvire au recurs la următoarele procedee:

  1. Folosirea mai multor lingurițe; într-o cană aveau lingurițele nefolosite cu care împărtășeau pe credincioși, fiecare cu o linguriță, pe care apoi o punea într-o altă cană,(nu cunosc ce făceau apoi cu lingurițele);
  2. Fiecare credincios venea cu lingurița lui, o scotea dintr-un șervețel sau dintr-o batistă curată, preotul o lua și-l împărtășea, apoi îi dădea lingurița înapoi, (nu cunosc ce făcea credinciosul cu lingurița respectivă);
  3. Sterilizarea lingurițelor pentru a da credincioșilor încredințarea că totul este conform unor reguli de igienă, asemenea instrumentarului medical.

Toate aceste practici au fost taxate de frații preoți ca inovații în cult și în urma multor critici, respectivii preoți au renunțat, revenind la rânduiala îndătinată și anume împărtășirea cu o singură linguriță.

O altă practică a apărut sporadic în ultima vreme și în țară și în diaspora, ba chiar și în alte Biserici Ortodoxe de a da Sfânta Împărtășanie cu lingurița, răsturnându-o în gura credinciosului fără ai atinge buzele ca și cum ar fi ceva necurat și nevrednic de atins, iar dacă primitorul mai schițează o grimasă ce seamănă a scârbă, atunci nu mai este nici credință nici bucurie duhovnicească, ci totală contradicție cu zicerea psalmistului: „gustați și vedeți că bun este Domnului…”( Ps. 33,8  ), sau cu textul străvechii cântări:„…nici sărutare îți voi da ca Iuda…”

O dată cu răspândirea pandemiei și anunțarea unor măsuri adecvate de igienă personală și colectivă au apărut critici vehemente la adresa Bisericii referitoare la sărutarea icoanelor, moaștelor, adunarea în locașul de cult neigienizat și mai ales împărtășirea credincioșilor cu o singură linguriță. Primul comunicat al Patrarhiei Române a creat o confuzie, credincioșii asaltându-ne cu întrebări pe această temă, ba chiar au ezitat primirea Sfintelor Taine sau au venit cu linguriță proprie. Este foarte posibil ca autoritățile statului să impună Bisericii renunțarea la acest mod de împărtășire  a credincioșilor cu lingurița și în consecința să fie forțată să hotărască un alt mod administrare a Sfintelor Taine.

Ca un umil preot cu activitate și experiență de 40 de ani de slujire sacerdotală, îndrăznesc a propune conducerii Sfintei noastre Biserici, ca la o eventuală hotărâre pe această temă, să se țină cont de următoarele trei aspecte:

  1. Practica împărtășirii credincioșilor cu lingurița există în toate Bisericile ortodoxe surori, deci este o practică panortodoxă și ca atare se cuvine a păstra în ciuda oricăror presiuni unitatea dogmatică, canonică și liturgică pentru întreaga Biserică cea una, sfântă, sobornicească și apostolească. Asupra unor Biserici ortodoxe surori, ca de pildă Bulgaria, Georgia, Rusia și altele, nu există o presiune cu privire la această problemă din partea autorităților statale respective și deci vor rămâne credincioase aceleași practici de împărtășire cu lingurița. Asupra altor Biserici locale precum Cipru, Grecia, România și altele, presiunea autorităților este mai mare și dacă s-a reușit închiderea Bisericilor –iată o premieră istorică -, de ce n-ar reuși interzicerea linguriței și impunerea găsirii unei alte modalități igienice, moderne, eventual de la distanță sau de ce nu, împărtășire virtuală on line. În acest caz ar apărea o diferență de practică liturgică între două grupuri de Biserici Ortodoxe, foarte asemănătoare cu existența celor două calendare și cu toate consecințele acestora în plan panortodox;
  2. În interiorul corpului eclesial românesc există un segment consistent de preoți, monahi, monahii și credincioși mireni foarte tradiționaliști și care n-ar accepta nici o schimbare, mai ales cei din Moldova. Există experiența legată de îndreptarea calendarului, de Sinodul din Creta, în urma cărora au apărut grupări schismatice, ceea ce poate duce la concluzia că și legat de problema aceasta, a linguriței ca mod de administrare a Cuminecăturii, s-ar putea repeta istoria și nu mai este cazul să apară noi rupturi. În antiteză însă, există și o aripă ortodoxă, numită de unii ortodoxia liberală, care ar dori anumite înnoiri, modernizări sau pe drept cuvânt un agiornamento, mai ales cu privire la practica primirii Sfintei Împărtășanii. Doar luarea în discuție a unei schimbări de practică liturgică ar deschide cutia pandorei și pentru alte chestiuni, pentru a face parte din „lumea cea cu modă nouă”, așa cum spune Sfântul Ioan Iacob.
  3. Să se țină cont în mod deosebit de virtutea teologică a credinței absolut necesară în contextul primirii Sfintei Împărtășanii, mărturisită cu pronume de întărire: „…încă cred că acesta este însuși Preacuratul Tău Trup și acesta este însuși Scumpul Tău Sânge…”[7].

Din punct de vedere dogmatic este o legătură intrinsecă între prezența reală a lui Hristos în Euharistie și modul prezenței Sale prin Prefacere (μεταόλή). Tot la fel, din punct de vedere liturgic, este o legătură indisolubilă între Taina Euharistică, adevărul că în potir este Trupul și Sângele Său și modul administrării Tainei. Modul administrării consfințește, confirmă, întărește credința, sau dimpotrivă este prilej de raționalizare, de secularizare, de bagatelizare, de ispitire sau chiar de necredință, asemănându-o cu un act medical sau cu un ritual formal și fără conținut duhovnicesc. Modul administrării  nu trebuie să strivească „corola de minuni” a Tainei Tainelor, nici să pună sub microscop, sub lupă sau în eprubetă ceea ce este mai presus de minte, de gând și de cuvânt.

Creștinul ortodox a avut, are și va avea credința puternică, statornică și neclintită că în Sfântul Potir se află Hristos Domnul cu Trupul, cu Sângele, cu Sufletul și cu Dumnezeirea, adică Hristos cel Viu și Înviat, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Deci Sfânta Euharistie este părtășie cu „Cel ce este calea adevărul și Viața” (Ioan,14,6), cel ce se împărtășește „viu va fi în veci” (Ioan, 6, 51), ea este dată „pentru viața lumii” (Ioan 6, 51) și are drept efect „viața veșnică și învierea în ziua cea de apoi” ( Ioan 6,54). Binecredinciosul creștin a primit Sfintele Taine din linguriță, încredințat fiind că rostirea preotului „…spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”, exprimă o realitate absolută și că „Dumnezeu nostru cel ce este foc mistuitor” ((Evrei, 12, 29), i se dă prin cleștele cel ce ia cărbunele de pe jăratec, iar serafimul îi zice ca profetului Isaia: „iată s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele tale și fărădelegile tale le va curăți” (Isaia 6, 6-7). Același creștin ortodox niciodată nu a avut teama că Sfânta Împărtășanie ar fi prilej de îmbolnăvire, de contaminare sau de moarte. În istoria Bisericii nu se cunoaște nici un caz de îmbolnăvire din cauza împărtășirii cu aceeași linguriță. Dimpotrivă, cazuri de vindecări de boală prin primirea Sfintei Împărtășanii sunt nenumărate. Pandemiile și epidemiile vin și trec așa cum au trecut multe de-a lungul veacurilor, lumea însăși trece după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice „că trece chipul lumii acesteia” (I Cor 7, 31). Numai Biserica cea sfântă, „stâlp și temelie a adevărului” (I Tim., 3.15) va dăinui în veci, cu toate rânduielile ei, căci după cuvântul Întemeietorului ei „nici porțile iadului nu o vor birui” (Matei, 16, 18).

 

[1] Pr. prof. univ.  Dr. Ene Braniște, Liturgica Generală, ed. Basilica, București, 2015, p. 288-289.

[2] Ibidem.

[3] Ierom Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă istorie și actualitate, ed. Sofia, București, 2012, p.349-352.

[4] Ibidem, p. 352.

[5] Molitfelnic,  EIBMBOR, București, 2006, p. 636.

[6] Filotheu Bălan, Viața Preacuviosului Părinte Justin Pârvu, vol I, Mănăstirea Petru Vodă, p. 189.

[7] ***Liturghier, EIBMBOR, București, 2012, p.189.

Sursa: Revista Atitudini 



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Câștigătorii acestor zile sunt făcătorii de pace, cei care nu smintesc - Pr. Răzvan Ionescu
 

Cuvânt către tine, fratele meu întru Hristos ...

Dragul meu,

Nu de pe poziția unui "apărător al Ortodoxiei" (mult curtată zilele acestea de unii şi de alții) îți vorbesc, ci din frământarea unei inimi pline de toată neputința. Şi întru conştiința că zilele acestea urâtorul sufletelor noastre poate să provoace stricăciune şi tulburare în suflete. Să scoată insidios profit în vremuri tulburi ...

Nu lingurița euharistică este problema momentului, ci atitudinea noastră față de Hristos prezent în Sfintele Taine. Aici doare. Există în chip evident o discrepanță între practica Bisericii de a împărtăşi şi maniera (fie ea binevoitoare) în care autoritățile doresc aplicarea normelor sanitare în spațiul Bisericii. Nu mai amintesc aici de cei care nu sunt deloc binevoitori vieții eclesiale, pentru aceştia timpul pare fertil în a semăna cele nelămurite şi încurcate din propriile lor suflete şi în ale altora ... dându-şi cu părerea în cele în care nu se pricep şi față de care şi îngerii din ceruri privesc cu sfială.

Două mii de ani de creştinism ne-au învățat ca nu de la Cezar să aşteptăm lămuriri despre cum se trăieşte viața în Hristos. Desigur, simfonia bizantină a fost extraordinară ca bicefalitate de putere şi prin faptul minunat al deschiderii puterii lumeşti pentru Taina Bisericii. Nu bag mâna în foc că beneficiem astăzi de o aceeaşi permeabilitate. Puținătatea trăirii noastre îşi spune cuvântul până în vârful societății, noi creştinii (nici măcar) de duminică suntem de vină. Dar nu la aproapele la putere sau prins în jocul politic e problema, ci la mine.

Desigur, statul vrea să ne ferească de răspândirea bolii. Şi noi vrem. Însă nu cu orice preț. Nu putem primi orice sugestie de practică liturgică nesusținută de un discernământ propriu Bisericii, doar pe baza considerentelor de securizare sanitară. Aici e punctul nevralgic, faptul că statul consideră că nu te poți împărtăşi nealiniat la nişte norme (poate) de bun simț sanitar, dar fără habar de condițiile specifice în care îndrăznim noi nevrednicii să ne apropiem de Dumnezeul cel viu prezent în Sfintele Taine. Cine nu ascultă de rânduielile prevederilor legale răspunde în fața legii. Dacă nu ne putem plia, ne vom împărtăşi atunci când se vor putea împlini condițiile în care să simțim că ne apropiem cum trebuie de Hristos. Cu conştiință. Acolo unde cu binecuvântare de ierarh o putem face încă de pe acum, să o facem.

Pandemia va trece. Biserica a încercat, prin discernământul ierarhilor şi al celor rânduiți să binecuvinteze soluții, să ocrotească turma purtătorilor de Hristos cât de bine. Cu siguranță că sunt şi scăpări, şi stângăcii, şi neputințe exprimate la scară mai mare sau mai mică. Un lucru este ştiut însă, faptul că duhul tulburării şi al dezbinării şi al tragerii la răspundere nu este duhul Bisericii. Orice poziționare cum că eu înțeleg mai bine decât ceilalți mă expune. Orice duh polemic şi de judecare a aproapelui lasă urme şi răni.

Când era o problemă, părinții Patericului nu se justificau şi nu argumentau, ci spuneau: ne vom ruga pentru tine. Sfântul Siluan îşi dorea să ajungă să se roage pentru oricare din lume ca pentru sine însuşi. E momentul. Mă pot ruga pentru cei care conduc țara, oraşul, spitalul, firma, Biserica, pentru oricine în nevoie ca Dumnezeu să ajute la desțelenirea soluției de viață pentru noi toți.

Se va arăta mai târziu ce au făcut unii şi alții pentru sufletele păstoriților lor şi poate că unii dintre cei mai vocali şi acuzatori de azi se vor ruşina. Nu cred că poate imagina cineva ca cei mai intenşi şi osârduitori slujitori ai Bisericii să fie infailibili, dar nici mai puțin simțitori ai nevoilor poporului decât alții infinit mai puțin familiarizați cu trăirea eclesială. Duhovnicesc e cel care, văzând încercarea prin care trece aproapele, s-a făcut ca "unul care nu are în gura lui mustrări", rugător lăuntric, pentru reuşita aproapelui său luat la trântă cu proba de viață, ca pentru sine însuşi.

Câştigătorii acestor zile sunt făcătorii de pace, adică cei care nu smintesc şi nu se smintesc.

Pace tuturor ...



Patriarhul Daniel: Mesaj spiritual în timp de pandemie
 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj în care a subliniat că „starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferinţa în speranţă şi izolarea în dorinţă de comuniune mai multă între oameni”.

„Mai ales acum, când lumea trece printr-o perioadă tristă și dificilă din cauza pandemiei coronavirusului, avem nevoie de o credință mai puternică, de ajutor pentru a ne restabili sănătatea sau de a ne proteja de boli”.

Textul integral:


Mesaj spiritual în timp de pandemie 

Pandemia cauzată de coronavirus este o surprinzătoare provocare în domeniul sanitar, social, politic şi economic, pe plan naţional şi internaţional.

Din cauza pandemiei, autorităţile de stat au impus măsuri dure de distanțare socială, de izolare şi de carantină, ceea ce schimbă mult viaţa şi activitatea oamenilor.

Această pandemie a produs şi încă produce multă panică, teamă de îmbolnăvire şi teamă de moarte. De aceea, starea de pandemie ne cheamă să reflectăm mai mult şi mai intens la importanţa vieţii şi a sănătăţii omului pe pământ.

În acest sens, Sfintele Scripturi ne spun că viaţa şi sănătatea oamenilor sunt daruri ale lui Dumnezeu – Creatorul, însă aceste daruri trebuie păstrate şi cultivate cu responsabilitate.

Cartea Înţelepciunea lui Solomon ne învaţă că „Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu Se bucură de pieirea celor vii” (1, 13), însă „prin invidia diavolului, a intrat moartea în lume” (2, 24), când, prin neascultare de Dumnezeu Creatorul lor, protopărinţii Adam şi Eva au rupt comuniunea cu Dumnezeu,Cel ce esteIzvorul vieţii şi al sănătăţii (cf. Facere3, 1-6).

Ca urmare, treptat, au apărut bolile şi moartea fizică a omului, precum şi perturbări în natură cu efecte negative asupra vieţii.

Totuşi, iubirea lui Dumnezeu-Creatorul pentru umanitate şi pentru întreaga creaţie rămâne constantă în istorie, deoarece Dumnezeu doreşte eliberarea omului de păcat ca mod egoist de viaţă, de boală şi de moarte.

În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat foarte mulţi oameni bolnavi, iar apoi a trecut El Însuşi prin suferinţă şi moarte, pentru a birui moartea din interiorul ei prin Înviere şi pentru a dărui tuturor oamenilor posibilitatea învierii (cf. 1 Corinteni 15, 22).

În această perspectivă, viaţa omului pe pământ are sens deplin dacă este înţeleasă ca timp de pregătire spirituală a omului pentru a intra în iubirea şi bucuria eternă a lui Dumnezeu, dacă omul a iubit pe Dumnezeu şi pe semenii lui în timpul vieţii pământeşti (cf. Matei 25, 31-46).

În prezent, starea de pandemie poate fi înţeleasă şi ca un test sau o verificare a stării spirituale a oamenilor, mai ales a intensităţii iubirii lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.
În starea de pandemie, rugăciunea este izvor spiritual de pace şi speranţă, iar solidaritatea spirituală şi materială cu cei aflați în suferinţă este izvor de curaj şi de bucurie.

Starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferinţa în speranţă şi izolarea în dorinţă de comuniune mai multă între oameni.

Mai ales acum, când lumea trece printr-o perioadă tristă și dificilă din cauza pandemiei coronavirusului, avem nevoie de o credință mai puternică, de ajutor pentru a ne restabili sănătatea sau de a ne proteja de boli.

În acest sens, rugăciunea către Dumnezeu, Vindecătorul sufletelor și trupurilor noastre, Care este izvor de tămăduiri, este menită să ne întăreascăîn credință, să ne înmulțească iubirea față de Dumnezeu și față de semeni și să ne dăruiască speranță că vom trece prin această încercare cu ajutorul Lui.

Astăzi, în contextul noii pandemii de coronavirus COVID 19, când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale bolii și ale morții fizice, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar și pentru toți medicii și personalul sanitar, pentru toți voluntarii care îi ajută pe cei bolnavi și pe cei aflați în izolare, precum și pentru toți cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea și binele ființelor umane afectate într-un fel sau altul de această pandemie.

În același timp, iubirea izvorâtă din rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul este mai tare decât moartea. Pomenirea în rugăciune a celor adormiţi în Domnul este un act de credinţă, de speranţă şi de iubire.

Prin urmare, chiar și atunci când suntem lipsiți de participarea fizică la serviciile religioase, ar trebui să comunicăm spiritual cu Dumnezeu prin rugăciune, ascultând și citind Cuvântul lui Dumnezeu, ascultând slujbele Bisericii și prin multe fapte de milostenie, inclusiv prin iertarea aproapelui și împăcarea cu toți cei pe care i-am supărat, astfel încât să ne arătăm marea noastră iubire față de Dumnezeu și față de ceilalți oameni.

În acest context, Biserica suferă mult, deoarece slujitorii ei nu se pot ruga împreună în aceeași biserică, în același locaș de cult cu credincioșii.

În acest sens, casele credincioșilor din parohii devin paraclise sau capele familiale care, prin rugăciune, țin legătura cu bisericile din parohii, mărturisind credința comună în Domnul nostru Iisus Hristos.

Viața și sănătatea sunt Daruri sau Binecuvântări de la Dumnezeu. Numai El este permanent fidel poporului Său, Cel ce nu îi trădează niciodată pe copiii Săi, întrucât este, pentru întreaga omenire, un Părinte iubitor, ajutător și iertător.

La sfârșitul acestei pandemii, avem încredințarea că Dumnezeu îi va lumina pe toți oamenii să înțeleagă mai bine că numai prin credință, speranță și iubire, exprimate în fapte bune pentru ceilalți semeni, pot fi depășite perioadele de încercare și suferință și pot fi simțite pacea și bucuria Lui.

† Daniel
Patriarhul României



Noul echipaj al bărcii lui Hristos. 2020 va fi un an al examenelor!
 

Cuvânt al PS Părinte Mitropolit Neofit de Morfou la Privegherea în cinstea sărbătorii Sfintei Irina și a Sfântului Efrem cel Nou (04.05.2020), în traducerea Cuvântul Ortodox, preluare parțială:

“Ani multi si binecuvantati sa aveti!

(...) Și această ispită, pe care o avem noi acum cu acest coronavirus, orice ar fi, este în primul rând o încercare a noastră ca și creștini, în primul rând a celor ce sunt purtători de rasă, a patriarhilor, episcopilor, preoților, diaconilor, cântăreților și călugărilor, și apoi a voastră, a credincioșilor, care insistați să participați, în ciuda propagandei care se face, la aceste atât de frumoase vecernii ce au gustul și bucuria Învierii, slava Vieții Veșnice.

Și dacă veniți la Liturghie, veți avea o și mai mare pregustare din Viața Veșnică, dacă vă împărtășiți, încă și mai mult veți simți. Dacă vă împărtășiți cu smerenie, și având conștiința păcatelor voastre, nu cu gândul că este dreptul vostru, ci cu gândul: “Hristoase deoarece Tu vrei să Te unești cu mine atunci și eu, nevrednicul, îndrăznesc să mă împărtășesc cu acest Trup și cu acest Sânge care a biruit moartea, păcatul și diavolul.” Și atunci vine mare Har. Și în trup, și în inimă... 

Desigur că Sfânta Împărtășanie este viață veșnică când ne împărtășim cu smerenie, în duh de iertare. Atunci nu doar ca nu te îmbolnăvești dar, după cum spunea și Sfântul Porfirie, dacă ai vreo boala în tine, te curățești. Zicea ca cei ce au cancere, leucemii și boli molipsitoare să se împărtășească cât mai des pentru că aceasta curățește și sufletul, și trupul, dar cu condițiile pe care vi le-am spus (n.n. smerenia, pocăința, iertarea). Asta au înțeles sfinții noștri. Nu aveau teamă în ei, pentru că aveau credința întru Hristos, pecetea Duhului Sfânt. Nu avem noi nevoie să luăm vreo pecete, nici cea a vaccinurilor lui Bill Gates, nici orice altceva. Noi suntem pecetuiți deja [cu harul Duhului Sfânt]. Alții să aiba grijă, cei nemiruiți. 

Acest an, poate și celălalt, zic cei ce văd (n.n. cu înaintevedere), vor fi anii examenelor. Vom da examene. De mai multe ori, nu doar cu ocazia acestei boli. Și alte încercări vor fi, una va pleca, altele vor veni. Ne-au avertizat sfinții, dar cine a fost atent la asta? Avem de dat aceste examene, deoarece Hristos are nevoie să aleaga cine sunt oamenii Lui, ca să Își facă noul “echipaj” pentru Barca Sa. Care este Barca lui Hristos? Biserica Ortodoxa! Și a decis Hristos să curățească echipajul Său. Echipajul nu sunteti doar voi, simplii creștini. Sunt și guvernanții noștri, patriarhii, ierarhii, preoții și psalții. Acum vom da cu toții examene.

(...) Noua lume este pregatită de planul lui Hristos. Nu au planuri doar Kissinger și Bill Gates, europenii și oligarhii ruși. Nu! Are planuri și Hristos. Și El ne iubește mai mult decât oricine, mai mult decât mama noastră. Cine va intra în această barcă și care dintre noi vom fi călători nelegitimi se va vedea în funcție de atitudinea noastră în cursul anului și, poate, și la anul. Dacă nu vom reuși acum, pentru că Dumnezeu este milostiv, ne va da poate încă un an, ca să își aleagă acest nou echipaj al străvechii noastre Biserici Ortodoxe pentru epoca ce va urma dupa cel de al treilea razboi mondial, care deja a început. Ceea ce traim acum este începutul războiului mondial, este un razboi biologic. Și mai ales este un razboi al fricii. Dacă reușești să înfricoșezi poporul, poți să îi faci ce vrei. Nu doar vaccinuri, ci te sui pe el și îți spune și mulțumesc!

Acum este epoca mărturisirii și a martiriului... Este nevoie de bărbăție ca să poți azi să Îl mărturisești pe Hristos și să nu te temi de ce îți vor spune jurnaliștii, conducătorii acestui secol, chiar și câțiva dintre purtătorii de rasă, care nu au înțeles încă care este planul noii epoci. Problema noastră nu este cum vom gestiona o boală, zici că prima oara a venit o epidemie în lume. Nu, boala este un motiv ca să înfricoșăm lumea și să vedem cum vom putea să controlam masele pentru următoarele care vin și pe care le inițiază. De aceea, să avem discernămînt al duhurilor, să studiem viața sfinților ca să avem inspirație divină, să iubim pocăința, ca să ne putem împărtăși în felul pe care l-am descris deja, ca să avem cu adevărat parte de iertarea păcatelor și de viața de veci. Dar mai ales să ne amintim mereu și să îi învățăm asta și pe copiii și nepoții noștri: că viața noastră nu se termină în mormânt. Așa se biruiește frica, a oricărei boli, a oricărui accident, a oricărui război sau sărăcie. Atâta timp cât nu putem să învingem frica, înseamnă că nu am crezut în inima noastră în Viața Veșnică a lui Hristos. (…) Și să iubim poruncile Lui și Persoana Sa și Numele Său. De aceea, îndeletniciți-vă cu cele ale lui Hristos. Asta este Viața Veșnică. Asta va alunga frica. Iubirea desăvârșită alungă frica. Acesta este Iubire desăvârșită, pe Care L-au iubit Sfânta Irina, Sfântul Efrem și toți sfinții – și părinții noștri, și bunicii noștri. Pe Acesta L-au iubit.

De aceea, vă rog să citiți viețile sfinților, Evanghelia, Psaltirea, rugăciuni și veți avea și bucurie, și curaj, și bărbăție, veți avea înlăuntrul vostru pe Hristos. Veți fi surprinși cât de repede vor cădea toate planurile acestor demoni și cât de mult va lucra Domnul. Zicea Sfântul Paisie că atat de mult va interveni Hristos, că vom crede ca se întâmplă a Doua Sa Venire. Dar asta va fi operația pe care o va face Hristos, ca să se întărească credința celor slabi. Vedeți? Are un plan Hristos, nu deveniți lași, nu vă îndoiți de puterea Sa, căci El vrea să ne dea Viața Sa veșnică. Noi vrem asta? Acum dăm examene, a început operația despre care vă spuneam de ani de zile. Cine a crezut...!

Să știți că Hristos este hotărât să Își umple Barca Sa cu “echipaj” nou și să o conducă spre lumina Ortodoxiei, care El vrea să ajungă la toate popoarele, la toți oamenii. (…)”

 

 




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Terapia Sfinților Părinți pentru o minte sănătoasă - Elena Gabriela Zamora
 

Tradiția Bisericii Ortodoxe poate fi cuprinsă într-un prețios manual de psihoterapie. Autorii acestuia, Sfinții Părinți, frapează prin simplitatea terminologiei și precizia tratamentului împotriva bolilor minții. Terapiile științifice, limitate de explicații raționale, nu îi pot întrece în rezultate pe acești mari doctori duhovnicești nici astăzi, când depresia este atât de ­răspândită în societate. Un îndemn al Sfântului Maxim Mărturisitorul relevă fundamentele unei minți sănătoase: dragostea, înfrânarea și rugăciunea.

Demersul psihoterapeutic al Sfinților Părinți poate fi sintetizat într-o propoziție astfel: revenirea la tine însuți. Adică, întoarcerea din exterior la liniștea dinlăuntru. Scopul final este reînnoirea persoanei în sensul repunerii acesteia în comuniunea firească cu Dumnezeu. Pentru a face ordine în minte, însă, trebuie acceptat mai întâi faptul că acolo există dezordine. Adică, o învălmășeală de stări provocate de gânduri impulsive, rele, care hrănesc patimi. Sfinții Părinți enumeră opt astfel de cugete nocive pentru minte transpuse în comportamente pătimașe: lăcomia, desfrânarea, iubirea de bani, mânia, întristarea, lenea, slava deșartă, mândria. Psihologii sondează lumea interioară a individului prin raționa­lizarea trăirilor și de aici riscul de eroare în tratarea disfuncțiilor. Sfinții Părinți, însă, operează în straturile cele mai adânci ale sufletului cu precizia cercetătorului care a experimentat mai întâi pe sine tratamentul și, căutând să înlăture cauza, nu efectele, aplică metodele terapeutice optime vindecării, dar și prevenirii bolilor minții. 

În inimă este mintea

Sfântul Grigorie Palama folosește termenul minte cu două sensuri: ca suflet în ansamblu și ca putere a lui. Sufletul este „plin de binecuvântata insuflare a harului lui Dumnezeu” și este înzestrat cu trei calități: „mintală (înțelegătoare), cuvântătoare și duhovnicească”, spune el (Despre Sfântul Duh). Definiția sufletului dată de Sfântul Ioan Damaschin arată că acesta este o substanță vie, simplă, necorporală prin natura sa, invizibilă ochilor trupești, nemuritoare, rațională, spirituală (Dogmatica, Cartea a doua, capitolul XII). Sufletul și mintea au fost create după chipul lui Dumnezeu. Sufletul se află în relație cu Dumnezeu, împărtășindu-se de energiile dum­nezeiești, scrie Cuviosul Nichita Stithatul (Despre suflet). Dumnezeu Se revelează minții, în timp ce rațiunea, ca energie, formulează și exprimă experiențele minții. Sfântul Grigorie Sinaitul realizează o hartă a sufletului: „gândurile sunt în partea rațională; patimile furioase, în iuțime; amintirea dorinței dobitocești este în partea poftitoare. În partea înțele­gătoare se formează nălucirile, iar în cea cugetătoare răsar și lucrează chipurile”, altfel spus conceptele (Capete folositoare). În inimă se află  mintea și toate cugetele sufletului și încrederea lui, subliniază Sfântul Macarie Egipteanul (Cuvinte ascetice și epistole). 

Revenirea în sine

Cauza majoră a bolilor sufletului este gândul trufaș, care se cuibărește în inimă și astfel schimonosește personalitatea omului. El devine egocentric și se crede invincibil, iar când realitatea îi arată contrariul, îl cuprind depresia și toate angoasele ce o acompaniază. Contrar psihologiei, care pune accent pe socializare, schema psihoterapeutică a Sfinților Părinți are la bază procesul de curățare a minții prin oprirea pornirilor pătimașe, a gândurilor rele, iar aici fundamentală este retragerea, un timp, de lume. Este comparabilă situația cu lecturarea unei cărți, când liniștea devine necesară pentru limpezirea minții și înțelegerea celor citite.

Izolarea de lume, exterioară și/sau lăuntrică prin „revenirea în sine”, nu înseamnă pasivitate, ci „trezvie”, adică „absența incertitudinii și a confuziei” prin nepătimire. Sfântul Isaac Sirul lămurește că nepătimirea nu înseamnă să nu mai simți patimile, ci să nu le mai primești (Cuvinte către singuratici). Concluzia unei istorioare relatate de un bătrân din Pateric dezvăluie cel mai bine nevoia izolării de lume: „Cel ce trăiește în lume cu oamenii de tulburarea gâlcevilor lumești este tulburat și întunecat și nu-și vede păcatele și răutățile sale. Iar dacă se deosebește pe sine și iese din gâlceavă, atunci i se limpezesc inima și mintea și toate simțurile lui. Astfel, își cunoaște păcatele și răutățile sale” (Revue de l’Orient chrétien, XVIII, Patrum, série anonyme). Înțelegem de aici că izolarea, sau isihasmul în terminologia Sfinților Părinți, este o cale deschisă tuturor și că nu este importantă atât retragerea fizică de lume, cât tăcerea lăuntrică. Desigur, sunt Sfinți Părinți care leagă în mod obligatoriu izolarea lăuntrică de singurătatea exterioară. Dar să ne amintim istorioara cu Sfântul Antonie cel Mare, întrecut în viața duhovnicească de un curelar din Alexandria, sau pe cea a Sfântului Grigorie Sinaitul, care a preferat să își trimită ucenicul, pe Isidor, din Muntele ­Athos la Tessalonic pentru a fi model și călăuză unui grup de laici de acolo decât să îl tundă în monahism. Sunt exemple care arată că izolarea lăuntrică nu este condiționată de cea fizică. De altfel, o remarcă inspirată, la povestea Sfântului Grigorie Sinaitul și a ucenicului său, o face Mitropolitul Kallistos Ware, care afirmă că sfântul nu ar fi procedat așa dacă ar fi considerat că vocația de „isihast urban” este o contradicție de termeni (Rugăciune și tăcere în spiritualitatea ortodoxă). 

Rugăciune, și nu frământare

Curăția minții înseamnă a nu îngădui gândurilor rele să sălăşluiască în suflet. Potrivit Sfântului Macarie Egipteanul (Omilia a XV-a, cap. 8), a avea inima curată înseamnă a nu judeca pe nimeni, a-i privi pe toți cu „gând nevinovat și ochi curat”. Pentru cel cu inima curată, „trebuie să devină un fapt firesc și obișnuit acela de a nu defăima pe nimeni, a nu osândi, a nu urî sau iscodi pe cineva”. Dar o minte curată nu se dobândește prin împlinirea unei singure porunci, ci a tuturor poruncilor, iar inima nu se poate curăți fără lucrarea Duhului Sfânt, precizează Sfântul Simeon Noul Teolog. El pune în valoare, astfel, puterea rugăciunii. Pentru Sfinții Părinți, cea mai puternică rugăciune este cea de chemare a numelui lui Iisus Hristos, în profundă smerenie și căință. În acest fel, patimile se transformă în virtuți și se dobândește curățirea inimii.

Rugăciunea în tăcerea lăuntrică nu înseamnă negarea lumii, ci punerea ei în valoare. Prin rugăciune, omul poate privi dincolo de lume, spre Iisus Hristos Cel nevăzut, și să se reîntoarcă pentru a o vedea cu alți ochi. Rugăciunea este renunțare la gânduri, de aceea Sfântul Simeon Noul Teolog atenționează că „frământarea multă și la vreme nepotrivită întunecă și tulbură cugetarea și scoate din suflet rugăciunea curată și căința”. Pe de altă parte, frământarea „aduce oboseală în inimă” și, prin aceasta, „înăsprire și învârtoșare”, iar astfel oamenii ajung la deznădejde. Precum și la alte boli descrise de aceiași Sfinți Părinți: întunecarea, apatia, insensibilitatea, închipuirea, impulsivitatea, indiferența, întinarea. Pentru toate aceste maladii, Sfântul Maxim Mărturisitorul prescrie următorul tratament: „Înfrânează iuțimea sufletului cu dragostea, veștejește partea poftitoare a lui cu înfrânarea, înaripează partea rațională a lui cu rugăciunea. Și lumina minții nu se va întuneca niciodată”. Schematizând, metoda sa terapeutică se sprijină pe trei elemente: dragostea, înfrânarea și rugăciunea.

Psihoterapia duhovnicească a Sfinților Părinți propune un parcurs „medical” nu tocmai ușor, de aceea Sfântul Ioan Scărarul atrage atenția că doar „sufletul viteaz își învie mintea ucisă” (Cartea despre nevoințe). Este, însă, modalitatea sigură de reintegrare a minții, „împrăștiată de simțuri în afara inimii”, iar inima este organul „rațional fundamental al omului”, arată Sfântul Grigorie Palama (Triade). 

Ziarul Lumina



Geneza unui virus şi viața cea adevărată - Pr. Adrian Agachi
 
Fatalitate/Conspirație

În fața epuizării subiectelor asupra modalită­ților în care se transmite noul coronavirus, atenția actuală începe să se focuseze tot mai mult pe cauzele care au condus la apa­riția acestuia. Două opinii majore se confruntă în momentul de față la nivel global: ipoteza transmiterii tulpinii actuale de coronavirus de la regnul animal la om printr-o metamorfoză nemaiîntâlnită anterior și, desigur, ipoteza unei conspirații, scăpată mai mult sau mai puțin de sub control, prin „evadarea” virusului dintr-un laborator.

Trăiesc de mai multe zile cu impresia că, oricât de argumentate ar fi ambele păreri, oricât de mult adevăr ar conține, totuși ratează cumva explicația apariției pandemiei. Ceea ce este viu nu poate naște ceea ce este mort, iar ceea ce este mort nu poate naște nimic viu. Cumva viața se calchiază pe viață, iar moartea se calchiază pe moarte. Viruşii nu sunt organisme vii, fapt afirmat de majoritatea specia­liștilor. Așadar, ei rămân apanaje ale morții, ale parazitării organismelor vii, din care se hrănesc și în care se pot multiplica, rămânând, însă, în continuare, morți. În această înfruntare dintre moarte și viață, însă, nu reușim să ne îndreptăm atenția către spațiul adevăratei morți și adevăratei vieți: sufletul nostru. Pentru că moartea fizică, orice motiv ar avea, tot va surveni la un moment dat. Însă moartea sufletească este ceva veșnic, care nu încetează, care împietrește pentru totdeauna sufletul omenesc în nepăsarea, ura și delirul său interior.

Dacă virusul ne-a descoperit ceva cu adevărat înfricoșător, izolân­du-ne în case și limitându-ne până la contorsionare fizică și psihică propria viață, este faptul că eram, deja, morți sufletește. Că toate lucrurile importante din viața noastră erau, de fapt, secundare, că uitasem ce înseamnă iubirea, modestia, descoperirea sinceră a sufletului nostru în fața lui Dumnezeu, că ne grăbeam cu viteză maximă către nicăieri, că iubeam ceea ce era mort și ignoram ceea ce era viu. Și, așa cum se întâmplă de obicei într-o situație de pandemie, fiecare ajunge, de fapt, la testul cel mai greu al vieții sale: confruntarea cu sinele său, cu adevăratul său sine, nu cu acea con­strucție imaginară pe care ne-o recitam în fața oglinzii din baie îna­inte de a pleca să cucerim încă o dată lumea aceasta pieritoare în care credem că trăim, dar nu știm decât să murim.

Trup/Suflet

Și acum este momentul să ne întrebăm... În fața adevăratului nostru sine, faptul că virusul a fost creat într-un laborator sau s-a transmis în formă mutantă de la animal la om mai are vreo rele­vanță? Când aduni cioburile risipite ale propriei tale persoane care îna­inte păreau lipite perfect între ele, nu te mai întrebi cum îți vei rezolva problemele, ci cum poți scăpa de acest sine pe care nu-l cunoșteai, cum îl poți transforma în ceva bun și drept, în adevărata ta împlinire, nu o veșnică iluzie pe care o repeți la nesfârșit mințindu-te singur că așa va deveni reală.

Așadar, îndrăznesc să spun că, dincolo de explicațiile științifice, acest virus ne-a făcut viața imposibilă nu prin faptul că ne poate ucide, ci tocmai descoperindu-ne că tot ceea ce numeam înainte de el viață era, de fapt, moarte. Ne-a pus oglinda în fața ochilor sufletești, nu trupești, și ne-a forțat să înțelegem adevărul despre noi înșine. Iar acest adevăr este atât de amar pentru că ne-am îndulcit prea mult cu gustul minciunii. Trăiam o iluzie: că suntem buni, drepți, liniștiți, aproape sfinți. Iar acum ne descoperim așa cum suntem: temători, nesiguri, agitați, nepregătiți pentru întâlnirea cu Hristos.

Ni s-a acordat o amânare, am primit un răgaz de a ne privi așa cum suntem. În momentul în care vom ieși din această perioadă de încercare, va trebui, însă, să schimbăm ceva. Să reînviem sufletește. Să regăsim pocăința vie și rugăciunea curată, să trezim inima din somnul ei de moarte, să ne gândim la viața cea adevărată, care este Împărăția lui Dumnezeu. Și să o facem cu sinceritate. Să fim realiști. Problema noastră nu este cum a apărut acest virus, ci cum facem curată din nou „cămara” sufletului nostru, în care trebuie să se sălă­ș­lu­­iască Hristos. „Ieri m-am răstig­nit împreună cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstig­ni­tu-m-am ieri împreună cu Tine: Însuți împreună mă preamărește, Mântuitorule, în Împărăția Ta” (Penticostarul, București, Ed. Insti­tutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1999, p. 16). - Ziarul Lumina



Gânduri senine ale Părintelui Teofil Părăian pentru înfruntarea și suferințelor - Pr. Ioan C. Tesu
 

Părintele Teofil Părăian (1929-2009), duhovnic iubit al Mănăstirii Brâncoveanu (Sâmbăta de Sus) din ținutul mirific al Făgărașului, a fost numit „omul bucuriei” și „duhovnicul tinerilor”. Nevăzător cu ochii, avea darul vederii în duh, sfătuind și odihnind pe cei iubitori să afle și să urmeze un sens înalt în viața lor duhovnicească.

Iubitor și cunoscător al scrierilor și al Părinților filocalici, și-a conformat viața învățăturilor lor și, prin aceasta, a fost lumină multor creștini – fiind iubit în mod deosebit de către tineri pentru realismul și echilibrul sfaturilor date, izvorâte din preaplinul unei inimi curate. De altfel, Părintele spunea că, în inima sa „nu există ieșiri, numai intrări. Cine intră nu mai iese de acolo!”.

Și-a purtat neputința cu nădejde în mila Domnului și cu bucurie. Despre bucurie, Părintele spunea că nu este o recomandare creștină, un sfat pios biblic, ci o poruncă dumnezeiască și o datorie. O persoană se arată a fi cu adevărat creștină dacă este „un om al bucuriei”.

Sfaturile sale privind rolul încercărilor, al suferinței și al bolilor în viața noastră dar, mai ales, pilda vie pe care ne-a oferit-o constituie pentru noi „podoabe de gând”, cum îi plăcea Părintelui Teofil să spună, „gânduri împodobitoare” pentru „cealaltă parte a vieții noastre”.

Părintele Teofil spunea că suferința este o realitate, o problemă și o taină. „Încă din tinerețe, mărturisea el, mă întreb la ce servește suferința și nu am găsit încă răspunsul potrivit. Am constatat că pentru toată lumea, pentru cei care suferă și pentru cei care nu suferă, suferința este, în același timp, o realitate, o problemă și o tainăRealitate, pentru că nu o putem evita; problemă, pentru că nimeni nu a reușit să o rezolve, suferința rămâne taină[1].

Însă Părintele nu le privea și nu le primea ca pe o fatalitate, ci pozitiv, în scop mântuitor, adăugând că „suferința e o realitate pe care avem dreptul să o evităm, dacă putem; o problemă pe care avem dreptul să o rezolvăm, dacă ne stă în putință, dar trebuie să ne plecăm în fața tainei și să folosim suferința care ne este data pentru progresul nostru spiritual”[2].

Cauzele bolilor se înscriu în acest caracter de taină. Dacă, pentru cei păcătoși, ele sunt efecte ale păcatelor, în cazul celor drepți, acestea constituie un examen al credinței.  Credința creștină și Biserica, învață iubitul duhovnic, „nu vor ca oamenii să sufere. În timpul slujbelor, noi ne rugăm pentru un sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, să cerem. Biserica dorește ca credincioșii să-și ducă viața în liniște și pace și, cât este posibil, să nu sufere”[3].

Cu deosebit echilibru spiritual și discernământ duhovnicesc, Părintele Teofil ne îndemna să nu căutăm și să nu cerem suferințe. Și chiar și atunci când vin asupra noastră, pe lângă sfatul duhovnicului, să apelăm la iscusința medicilor. Era chiar foarte permisiv față de homeopatie, acupunctură, bioenergie. „Cei vechi, explica duhovnicul, neștiind de cauze microbiene ale bolilor, n-au făcut vreun fel de referire la felul acesta, așa cum ar face astăzi omul modern, care știe că unele boli au drept cauză agenți patogeni, agenți microbieni. Ceea ce știau cei vechi era doar faptul că cel binecuvântat de Dumnezeu n-are de suportat și, dacă suportă o boală, o suportă pentru că îngăduie aceasta Dumnezeu cu vreun scop oarecare, cu vreun scop moral, dar în cele mai multe cazuri, boala se socotește ca urmare a păcatului, mai ales de pe urma constatării că boala a venit în lume după sănătate, a venit în lume după ce, mai întâi, omul a avut o sănătate deplină și a venit ca un fel de pedeapsă pentru căderea în păcat, deci boala este în urma căderii în păcat”[4]. Cu o astfel de stare duhovnicească, „suferința poate fi primită ca un dar, ca o îmbogățire[5].

Atitudinea față de suferință este cea care distinge un creștin adevărat, pentru că două lucruri nu poate face un necreștin, spunea el: să crească copii buni și să rabde suferința cu mulțumire.

Pe lângă suferințele sau bolile trupești, există în lume și în sufletul omului nenumărate dureri sufletești, tristeți apăsătoare și multă nefericire. Cauza generală a lor este îndepărtarea de Dumnezeu. „Astăzi și oricând, observa Părintele, există și oameni nefericiți pentru că nu merg pe calea fericirii, pentru că nu realizează cele care duc la fericire, pentru că nu se interesează de cele care ar putea să-i facă fericiți, pentru că așteaptă la lumea aceasta lucruri pe care nu le poate da lumea aceasta. Lumea dă ce are ea, iar Dumnezeu dă lucruri mai presus de ceea ce caută oamenii în lumea aceasta și, dacă nu cauți fericirea pe calea fericirii, sigur că ajungi la nemulțumire, ajungi la zbucium, ajungi la nemulțumire, ajungi la neîmpliniri, te simți apăsat, te simți oprimat”[6].

Calea izbăvirii, atât din suferințele fizice, cât și din frământările morale o constituie întoarcerea la Dumnezeu. Spunea Părintele: „Te apropii de Dumnezeu, scapi de deznădejde”[7].

A te apropia de Dumnezeu și a trăi în El înseamnă a urca scara fericirii, scară ce are cinci trepte pe care, urcându-le, omul devine: teopist, teodul, teognost, teofil, macarios. Adică: 1. credincios lui Dumnezeu, 2. slujitor lui Dumnezeu, 3. cunoscător de Dumnezeu, 4. iubitor de Dumnezeu și, prin aceasta, 5. fericit[8].

Atât în suferințele trupești, cât și în durerile lăuntrice, „noi nu suntem singuri, precum ne încredințează „duhovnicul speranței creștine”. Dumnezeu este cu noi. Să credem că îngerul nostru păzitor ne însoțește pretutindeni, că Maica Domnului ne ocrotește mereu și la bine, și la rău. Să credem că mila Domnului ne însoțește mereu”[9].

Astfel, suferința noastră devine „o taină care ne unește cu Domnul, Care ne iubește chiar și atunci când ne lasă să suferim și care șterge lacrimile atunci când știe că suferim pentru binele nostru”[10].

Cât despre cele viitoare și veșnice, cu aceeași iubire, speranță și bucurie, Părintele Teofil spunea: „Eu sunt sigur că merg în Rai. Cineva poate să spună că sunt mândru. Dar nu pentru faptele mele cred că merg în Rai, ci pentru bunătatea lui Dumnezeu. Nu se poate să fi făcut Dumnezeu Raiul ca să-l ţină gol. Trebuie să ne potrivim cu Raiul, să ne placă în Rai şi să ne silim să-l câştigăm, şi-l vom câştiga. Căci Dumnezeu este Dumnezeul milei şi al îndurărilor. La slujbe, auzim mereu că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni este. Păi, de ce să nu credem că e bun şi iubitor, şi de ce să mă îndoiesc că mă va milui şi mântui şi pe mine?".

[1] Întâmpinări. Interviuri cu Părintele Teofil Părăian, realizate de Sabin Vodă, Editura Sophia, București, 2000, p. 123

[2] Ibidem, p. 125

[3] Ibidem, p. 123

[4] Ibidem, p. 114

[5] Ibidem, p. 126

[6] Ibidem, p. 84

[7] Ibidem, p. 85

[8] Ibidem, p. 82

[9] Ibidem, p. 127

[10] Ibidem

Sursa: Doxologia



Lumina înțelepciunii și Bucuriile iubirii - Valeriu Tănasă
 
Lumina Înțelepciunii     

„Înțelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean și nu sălășluiește în trupul supus păcatului” (Solomon 1, 4)

Revin cu evlavie, respect și prietenie la Sfântul Maxim Mărturisitorul. Adică la capodopera numită Ambigua. Este o lucrare a sfântului care aduce folos și bucurie infinită sufletului iubitor de frumos, smerenie și înțelepciune. Iată o rază din cugetarea Mărturisitorului: „Căci dumnezeirea e mai presus de orice cuvânt și de orice înțeles”.

Acum pricep de ce marele și sublimul Dante a ținut și a respectat să nu apară în Divina comedie niciodată cuvântul Dumnezeu. Dar  Sfântul Maxim e în sincronizare uimitoare cu profetul Isaia: “Vai de cei care sunt înțelepți în ochii lor și pricepuți după gândurile lor!”

Cât de vulnerabili suntem toți la oprirea trufiei care ne șoptește că toți sunt mai jos decât noi în ale inteligenței. Necruțător este și Înțeleptul Solomon față de cei care manifestă indiferență față de cuvântul smerenie: “Dacă vezi un om care se crede înțelept în ochii lui, să nădăjduiești mai mult de la un nebun decât la el”.

Smerenia  înseamnă treptele care unesc cele două brațe ale Scării ce ne ajută să urcăm la Cer. Opusul smereniei orcine știe că e mândria. Din nefericire auzim și elitele acordând virtute acestui cuvânt. Dar mândria e ucigătoare și responsabilă de căderea Evei și a lui Adam din Rai. Oameni buni, apropiați-vă puțin de cuvintele Scripturii și încetați cu falsa smerenie. Iarăși și iarăși revenim la Sfântul Maxim care ne cucerește cu adâncimea cugetării sale: “Cel ce iubește poartă în sine chipul, întipărirea celui iubit” (Ambigua, scolia 225 a părintelui Dumitru Stăniloae). Am început cu Înțeleptul Solomon și încheiem tot cu un verset a celui mai înțelept om de pe pământ, fiindcă toate cuvintele sale sunt inspirate de însuși Dumnezeu Cuvântul.

„Înțelepciunea este duh iubitor de oameni și nu lasă nepedepsit pe cel care hulește prin vorbele sale, căci Dumnezeu este martor gândurilor celor mai ascunse și pătrunde fără greș inimile și aude toate cuvintele” (Solomon 1, 6)

Logica lumească versus logica duhovnicească

În timpul care-l trăim a pătruns logica lumească până în Sfintele Altare. Sunt preoți care slujesc în fața Jertfelnicului cu telefonul mobil la brâu. Mai către nordul Altarului este ecranul calculatorului care afișează imaginile din Biserică și din exterior ale camerelor de luat vederi. Personal nu sunt de acord cu astfel de practici.  Am auzit de la preoți evlavioși din Rusia că prezența telefonului la părintele slujitor în timpul Sfintei Liturghii poate opri coborârea Duhului Sfânt către Suprema Jerfă adusă de credincioși pentru a fi sfințită. Mai ales că unii preoți țin telefonul deschis să transmită Sfânta Liturghie și altor suflete. Eu cred că această practică are în ea logică lumească. Sunt Eparhii care au ajuns să organizeze campionate de fotbal alcătuite din echipele parohiilor. Iată o altă față a logicii lumești. Dar noi știm despre crimele petrecute pe stadioane. Amintim doar cazul din 1985, când aproape o sută de spectatori au fost uciși pe un stadion din Belgia de către fani huligani britanici. Iar victimele au fost din rândul italienilor. Dar sânge a curs și pe stadioanele noastre, în special din București.

Trebuie spus organizatorilor campionatului de fotbal că atunci când o echipă marchează gol, trimite în gol, de fapt în neant, mințile spectatorilor și ale fotbaliștilor. Îi întreb cu tot respectul pe acei domni care iubesc fotbalul. Mintea lor se află la Dumnezeu când privesc un meci?!!!

“Căpeteniile acestui popor îl duc la rătăcire și cei conduși de ei vor pieri”(Isaia 9, 15)

Așa grăiește marele proroc Isaia. Și căpetenii sunt toate persoanele care se erijează în învățarea oamenilor. Avem un singur Învățător: Domnul nostru Iisus Hristos!

Laudă Înțelepciunii

„Pildele” și „Înțelepciunea lui Solomon” sunt două cărți ale Vechiului Testament de o frumusețe sublimă care, citite cu evlavie, duc cu siguranță gândurile minții către cetatea plină de lumină a transcendentului. Doresc să spun că aceste două cărți glăsuiesc despre Înțelepciune că este oglinda prin care se vede lucrarea lui Dumnezeu. Înțelepciunea spune Împăratul Solomon că „…este strălucirea luminii celei veșnice și oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu și chipul bunătății Sale”(Solomon 7, 26)

„Lauda de sine nu miroase a bine”. Cât adevăr exprimă aceste cuvinte. Am auzit un om lăudându-se că a fost șef peste mii de oameni. Foarte rău îi stătea. Pentru că iată ce e înțelepciunea… după Solomon: “Înțelepciunea este la om adevărata căruntețe și vârsta bătrâneților înseamnă o viață neîntinată”.(Solomon 4, 9). Omul înțelept este iubitor de bine și nu de sine. Știm că iubirea de sine este ca un cavou de plumb pentru mintea care dorește să cunoască pe Dumnezeu. Înțelepciunea are, fără nicio îndoială, mireasma sfințeniei și e nepământească fiindcă e străină de orice pasiune omenească.

Cel care caută dis de dimineață cununa Înțelepciunii este un om care a înțeles că:  „O ființă creată nu se desăvârșește decât ajungând prin mișcare la ținta finală Care e Dumnezeu cel personal și infinit”,  după cum învață părintele Dumitru Stăniloae în cartea Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, p, 296, Scolia 248.

 

Bucuriile iubirii

                        (Bucuria iubirii izvorăște din jertfă, aprinsă din lumina suferinței)

„Cel ce vrea să urască ispitele lumii e dator să iubească pe Dumnezeu din tot sufletul și să-și aducă pururea aminte de El. Căci nimic altceva nu ajută ca acestea să părăsești toate cu bucurie și să te întorci de la ele ca de la niște gunoaie”  Sfântul Simeon Noul Teolog

Să nu uităm, ferească Dumnezeu, jertfa Martirilor din închisorile comuniste, că atunci pierdem iremediabil sensul orientării spirituale a Neamului, fiindcă unii dintre dânșii au lăsat testament că suferința lor n-a fost roditoare în mod veșnic; “pentru păcatele mele și ale altora s-a dovedit mântuitoare pușcăria, spune părintele Dimitrie Bejan în cartea Bucuriile suferinței. Pentru păcatele Neamului jertfa a fost insuficientă, căci n-a rodit deplin. Poporul nostru încă orbecăie în întuneric și încă nu sesizează lumina care vine de la Ierusalim. De altfel toată creștinătatea a uitat că Mântuitorul nostru acolo a viețuit, acolo a învățat oamenii, acolo ne-a mântuit prin jertfa de pe Golgota, acolo a înviat a treia zi și S-a înălțat la cer de pe Muntele Eleonului”. Părintele Dimitrie Bejan cu sinceritatea sa dezarmantă lasă astfel de cuvânt ce  l-am întâlnit în carte sa Bucuriile suferinței!!!

Domnul prin Mila Sa m-a ajutat să găsesc bucurie și lumină în săptămâna a-5-a din Postul Mare. În cartea Îndrumări duhovnicești  a Starețului Efrem Filotheitul am descoperit sfaturile unui prieten, părinte și iubitor de oameni. Iată ce frumoasă învățătură am aflat: “Așadar, vezi că rugăciunea nu numai că îl bucură pe cel care se roagă, ci ea se transmite mai departe, se revarsă și se răspândește, deci se transmite de pe buzele lui, prin el către întreaga creație. Inspirând, el se curățește, este readus la viață, se sfințește. Expirând, el curăță, aduce la viață și sfințește creația. Nu el însuși face aceasta ci harul dumnezeiesc ”. 

Și cine este harul  dacă nu iubirea lui Dumnezeu care trebuie s-o dobândim și noi ca virtute, fiindcă altminteri Domnul Iisus Hristos… la Judecată, nu ne va putea identifica. Vom pierde Împărăția dacă vom fi găsiți lipsiți de virtuți. Iar prima dintre toate virtuțile; împărăteasa și doamna lor, e într-adevăr iubirea.  Fără iubire vom auzi cuvintele osândei Judecătorului: “Nu te cunosc pe tine”(Matei 25, 12). Pentru că în altă epistolă Apostolul Iubirii ne spune clar, că noi cei care-I urmăm vom arăta întrucâtva asemenea Mântuitorului. Că doar știm că suntem creați după chipul și asemănarea Lui.

De  aceea e tragică pe pământ chestiunea uneori insolubilă a identității. Mergem într-o țară și nimeni nu ne cunoaște. E ca o răstignire sentimentul străinătății sau  pierderii propriei identități, fie ea și națională. Dar dacă o pierdem pe cea creștină, atunci e strigător la Cer, fiindcă vom ajunge scalvul împăratului întunericului. Că cine ne va identifica în Infern?! Cui vom da acolo , bună ziua!?

Iubirea nu este întinderea mâinii ci dăruirea inimii, spune un sfânt, iar un altul ne uimește prin paradoxul sau antinomia cerească a iubirii: “Doamne, fă-mă în așa fel ca să ajut pe alții și nu ca să mă ajute ei pe mine. Fă-mă să iubesc și să nu fiu iubit. Fă-mă să îi înțeleg pe ceilalți și nu să mă înțeleagă ei pe mine”.

Iubirea se revarsă prin milă sau compătimire. Adică particip cu sufletul la durerea celuilalt. Dacă-l văd gol fac ceva să-l acopăr… cum a făcut Ham, fiul lui Noe, care nu s-a sfiit și a privit goliciunea tatălui său… și ne aducem aminte că s-a ales cu veșnicul blestem.

Sfântul Ioan cel Milostiv, marele lucrător al iubirii, cel incomparabil cu nimeni altul a cercetat foarte mult Viețile Sfinților și i-a făcut o impresie deosebită Viața Sfântului Serapion din Sidonia, de care se minuna foarte mult. El istorisea adesea următoarea întâmplare din viața lui.

„Odată Sfântul Serapion – cunoscut pentru viața lui ascetică și pentru lipsa lui de orice bunuri lumești (adică pentru sărăcia lui - n. trad.) – a întâlnit un om foarte sărac, de care i-a părut atât de rău, încât și-a scos haina și i-a dat-o.

Mergând mai încolo a văzut pe cineva care tremura de frig. Ce să facă? Fără a sta pe gânduri, și-a scos cămașa și i-a oferit-o. Atunci a rămas gol și ținea în mâini Sfânta Evanghelie. De îndată ce un cunoscut l-a văzut gol, i-a spus:

Omule al lui Dumnezeu, cine te-a dezbrăcat de haine?

Aceasta de aici, a răspuns Sfântul Serapion, arătând spre Sfânta Evanghelie.

Însă nu a întârziat să vândă și această Evanghelie, oferind banii sărăcilor.

Un ucenic l-a întrebat:

Părinte, unde este Evanghelia aceea mică pe care o aveai?

Fiul meu, ce să îți spun?, i-a răspuns Sfântul Serapion, oare nu a zis Domnul: Vinde-ți averile tale?

Eu m-am supus și acestui cuvânt. M-am gândit că nu trebuia să îmi pară rău nici de această carte, în care sunt scrise poruncile Domnului, ci să o vând, de dragul săracilor”.

Deci “vorba sună și fapta tună”, spune un smerit părinte dintr-o mănăstire din Moldova.

Aceste fapte ale sfinților ar trebui cunoscute de medicii atei și profesorii din școlile românești, (cu excepțiile de rigoare firește), -pe care nu i-a clintit nimeni din chinga atee. Acum e pandemie în România și pe Golb însă spitalele județene nu au terapie intensivă, dar sunt numite spitale de urgență de mulți ani!!! Unde sunt fondurile alocate. Firește că unii doctori au devalizat aceste fonduri și și-au făcut ditamai casele care sunt aproape cât un pavilion de spital. Măcar această stare de urgență să le cutremure mintea și să înțeleagă că lăcomia face zob omenia.

 


           

 



Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Cetăţile Maicii Domnului (Video) - Fr. Alexandru Mihail Niţă
 


Cu Părintele Arsenie pe Cărarea Împărăţiei (Video) - Fr. Alexandru Mihail Niţă
 


Ierarh înmormântat în vremea pandemiei. Cronică de la fața locului
 

Despre unghiul de abordare

Vineri, 22 mai 2020, Iași. E ora 04:30 și plec, într-o mașină cu alți doi colegi din redacție, spre Suceava, unde urma să aibă loc Sfânta Liturghie funebră și prima parte a slujbei înmormântării Părintelui Arhiepiscop Pimen. După o noapte în care am dormit aproape 4 ore, încerc și pe parcursul drumului de trei ore să mă gândesc la unghiul de abordare al materialului pe care urmează să-l scriu. Ce anume să accentuez? Ce ar fi cel mai important de spus în aceste momente, unele  delicate? Ce ar dori să afle cititorii de la acest eveniment? Până la urmă, cine a fost acest Pimen Zainea, sau mai bine zis Pimen Suceveanul, după cum el însuși și-a trecut numele în buletin? Cu gândul la aceste întrebări, îmi dau seama că, deși l-am întâlnit pe IPS Arhiepiscop Pimen încă din primul an de liceu,  deși am fost la zeci de slujbe cu el, iar în anii din urmă, ca jurnalist în domeniul religios, i-am ascultat și transcris poate sute de cuvântări, nu-l cunosc foarte bine pe acest om.

Cum mintea mea în general memorează detaliile și uită imaginea de ansamblu, îmi apar prin fața ochilor doar crâmpeie...

...Sunt în al doilea an de liceu, la Seminarul Teologic „Sfântul Ierarh Dosoftei”, care se mutase de la Dumbrăveni în noua clădire din Suceava, lângă Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou. Datorită muncitorilor din zona Vicov-Straja care munciseră și ajutaseră pro bono la ridicarea noului seminar, IPS Pimen luase decizia ca toți seminariștii din aceste localități, dacă doresc, să fie cazați gratuit în spațiile mănăstirii și să primească trei mese. În schimb, prin rotație și în intervale orare care să nu afecteze programa școlară, seminariștii „de la mănăstire” ajutau la treburile gospodărești, la bucătăria mănăstirii etc. Mă număram în acel an printre acești elevi „închinoviați”, bucuros că scutisem familia de cheltuieli prea mari. Într-o seară, după cină, mă aflam în trapeză singur, ajutând la strângerea veselei. Aproape pe nesimțite, pe lângă mine a trecut IPS Pimen și s-a așezat la una din mese, fără să-mi spună absolut nimic. Observând că nu există veselă curată, am fugit în bucătărie să-i aduc o farfurie. Când m-am întors, arhiepiscopul mânca deja dintr-o farfurie pe care și-a curățat-o singur. M-am întors în bucătărie, oarecum panicat că nu am reușit să ajung la timp. Bucătarul, un mirean ca și mine, mi-a spus, vizibil amuzat: „Stai liniștit, așa face mai tot timpul. Niciodată nu a certat pe cineva din cauza asta; din contră, te ceartă dacă pui prea mult accent pe mâncare și protocol. Oricum doar gustă ceva și pleacă”. După cinci minute, nu l-am mai găsit la trapeză, plecase...

...De multe ori, dacă îl întrebai ceva pe IPS Pimen, nici nu te lăsa să termini, căci venea întrebarea lui, scurtă și mereu aceeași: „Cum?”. Își îndrepta chiar puțin urechea spre tine, ca să fii sigur că nu a auzit. Bineînțeles, repetai întrebarea, de această dată mai rar și mai apăsat. Ani la rândul am crezut că bătrânul ierarh nu aude foarte bine, până un preot de încredere din anturajul lui mi-a mărturisit că Arhiepiscopul Pimen apela la acest șiretlic ca să se gândească mai bine la răspuns...

...Eram de acum la facultate la Iași, când un preot apropiat Înaltpreasfințitului Pimen m-a sunat să-mi spună ce pățise. Îl contactase de dimineață arhiepiscopul cu o rugăminte: să-l ajute să descarce niște paturi pentru azilul de bătrâni al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou. Nu era ceva nou, preotul îl ajutase pe IPS în multe alte prilejuri și treburi. „Când să merg să vă ajut, Înaltpreasfinția Voastră?”, a întrebat preotul. „Acum! Eu sunt aici, la azil”, a venit răspunsul imediat al ierarhului. „Păi...acum nu pot, chiar sunt prins cu ceva treburi...Iertare, dar chiar e dificil pentru mine să ajung. Dacă m-ați fi anunțat mai din timp...”, s-a scuzat clericul. „Bine...Nu-i problemă”, și discuția telefonică s-a închis. Peste vreo 20 de minute, preotului i-a părut rău că l-a refuzat pe bătrân, a luat telefonul și l-a sunat: „Înaltpreasfinția Voastră, m-am gândit mai bine și vin să vă ajut. Treburile mele pot să mai aștepte”. „Părinte, nu mai este nevoie, aproape e gata treaba. Nu mai are rost să vii”. „Așa repede? Bine că s-a rezolvat Cine v-a ajutat, până la urmă?”. „Părinte, nu am mai sunat pe nimeni. Le-am descărcat singur”, a venit și răspunsul Înaltpreasfințitului...

Îmi dau seama că îmi este greu probabil să-mi fac un plan pentru reportaj și din cauza sentimentelor mele contradictorii vis-a-vis de Înaltpreasfinția Sa. În anii adolescenței, aveam impresia că ierarhul Pimen era parcă mult prea simplu, prea banal, mult prea practic, prea orientat spre lucrurile concrete, comparativ cu imaginea mea idealistă a ierarhului „perfect”... În ultimii ani însă, am încercat să văd altfel lucrurile, per ansamblu. M-a ajutat în acest sens și aniversarea de 90 de ani a Înaltpreasfinției Sale, ocazie cu care i-am aflat biografia mai în detaliu, citind și despre cumpenele prin care a trecut...

II. Ce semnifică cărămizile împrăștiate peste tot în curte

Ora 07:30. Ajungem la Mănăstirea Sfântul Ioan, parcăm mașina în spate și intrăm prin curtea interioară. E încă devreme, iar vântul rece, deși adie ușor, îți intră în oase și te face să-ți reamintești de ce în Bucovina trebuie să mănânci bine ca să treci cu bine iernile.

Curtea mănăstirii e aproape goală; pentru moment, mă încearcă un sentiment de o stranie înstrăinare, deși cunosc fiecare părticică din așezământul monahal. Câțiva preoți și călugări mai mult aleargă decât merg de ici-colo, cu treburi organizatorice. Cu unii dintre ei reușesc să schimb câteva vorbe. Cam toate impresiile se învârt în jurul următoarei concluzii: „Asta este....Merita Înaltpreasfințitul o altfel înmormântare, nu în vremurile acestea...Nu avem ce face, din păcate, asta e situația...”. La unul din geamurile unei chilii îl zăresc și pe IPS Mitropolit Teofan vorbind cu niște preoți consilieri. Fiecare alee, baricadată cu garduri de fier pentru menținerea ordinii și a distanței, are pe margini flori. În jurul bisericii, candele aprinse, fotografii cu ierarhul Pimen în prim-plan, cruci de flori.

Îmi atrag atenția în mod deosebit cărămizile așezate peste tot în curte la o anumită distanță unele de altele, fiecare având atașate bețe drepte, cu un mic tricolor în vârf. Întreb pe un preot la ce folosesc. Îmi răspunde că fiecare persoană care va participa la slujbe va sta în dreptul acestor marcaje. Când nu vor mai fi cărămizi disponibile, se va opri intrarea în incintă. Zâmbesc; găsesc imediat explicația de ce unii credincioși, prevăzători, și-au „rezervat” locurile așezându-și gențile sau chiar pălăriile pe aceste bețe. Îmi vine în minte și rațiunea alegerii cărămizilor ca marcaje: Biserica e formată din locașul de cult, din cărămizile de zid, precum și din „cărămizile vii”, credincioșii, care trebuie să rămână drepți în credință și să înțeleagă că au o responsabilitate față de locul și țara unde s-au născut.

Intrarea în mănăstire este strictă, cu marcaje privind distanțarea, cu preoți la intrare etc. Intrăm și noi. Cu sicriul așezat în fața catepetesmei, străjuit de baldachinul cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, ierarhul Pimen își probează din nou sicriul de lemn, de lariță, învăluit în tricolor și înconjurat de flori, de această dată pentru ultima dată. Un buchet de flori din jurul sicriului are și o traistă bucovineană în miniatură.

„...Coşciugul, sicriul, este pregătit. Și l-am și probat! Am stat acolo, e comod, e comod! Ștergarele sunt, lumânările atunci...Sicriul pe care l-am făcut e din lariță, nu altfel!”, spunea bătrânul într-un discurs rostit la 90 de ani.

La ieșirea din locașul de cult, mă întâlnesc cu Paul Torac, un tânăr de 25 de ani din Brodina, pasionat de portul popular bucovinean, posesor al unei colecții etnografice impresionante. Ne știm de pe Facebook; e prima oară când ne vedem face-to-face.  E îmbrăcat, cum altfel?, în straie de sărbătoare, populare. Îl întreb cum de a venit așa de devreme, având în vedere că de la Brodina până la Suceava e cale de 80 de kilometri. Îmi povestește că a venit de cu seară și că IPS Pimen a fost apropiat sufletește de bunicul său trecut la Domnul în 2003, iar în ultimii 17 ani ierarhul a fost prezent în fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, la slujba de pomenire a acestuia de la Brodina. „Așa cum a venit și IPS Pimen la bunicul meu de atâtea ori, am considerat că sunt dator să vin și eu în aceste zile”, îmi spune la despărțire Paul, nu înainte de a sublinia că bunica lui a pregătit bucatele care-i plăceau Înaltpreasfințitului și vinerea trecută le-a dat de sufletul său.

III. „Trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune”

Ora 09:00. Începe Sfânta Liturghie, iar soarele își trimite de acum mai generos razele. Slujesc IPS Mitropolit Teofan, IPS Arhiepiscop Teodosie, PS Damaschin Dorneanul. Curtea e deja plină de oameni, aliniați după bețele cu cărămizi. Dintre oficialități, îi remarc pe prințul Nicolae cu soția și pe primarul Sucevei. Mulți dintre credincioșii prezenți sunt îmbrăcați în straie populare, de la care nu lipsește accesoriul acestor zile: masca de protecție. Doar slujba se aude de la difuzoare; printre oamenii din curte - tăcere și așteptare.

Timpul zboară, iar slujba ajunge la rostirea Apostolului: „Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea. (...) Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest trup stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest trup muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?»

IV: Când reverendele devin albe

Ora 11:20, slujba e pe la chinonic. La strană începe rânduiala slujbei de înmormântare, prin cântarea psalmului 118 din catisma 17. IPS Mitropolit Teofan face un îndemn credincioșilor să păstreze întocmai distanțele recomandate: „Vă rog, cei care v-ați adunat între timp! Sunt spații generoase în curte, nu vă apropiați unii de ceilalți. Vă rog, dacă îl iubiți pe Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, respectați aceste reguli! IPS Pimen era, dincolo de alte virtuți, și un om foarte disciplinat și le cerea și colaboratorilor săi să se înscrie și ei în această rânduială”. „Arhiereul este în primul rând călugăr. De asta, slujba înmormântării arhiereului este slujba înmormîntării călugărului”, mai adaugă Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Ora 12:00. Sunt deja în biserica mănăstirii de câteva minute. În jurul sicriului, opt persoane îmbrăcate în combinezoane albe, alături de militari ai Gărzii de Onoare. Știam de dimineață că, din cele opt persoane care se vor îmbrăca în combinezoane, șase sunt preoți din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar doi angajați ai firmei de servicii funerare. Interiorul locașului de cult e mai luminat ca niciodată: flori albe, reverende transformate în combinezoane imaculate, lumânări aprinse.

În prezența celor trei ierarhi, sicriul este scos din biserică și purtat pe umeri spre scena unde a fost săvârșită și Sfânta Liturghie. La ieșire, aproape că sunt îmbrâncit de un jurnalist care încerca să prindă cadrul cel mai potrivit. Sicriul este așezat în locul special amenajat. Slujba înmormântării continuă...

„Ștergarele le-am pregătit, lumânările le-am pregătit, mai trebuie să fiu pus în sicriu și băgat în mormânt” - IPS Părinte Pimen, la 90 de ani.

V: Ziua în care l-am văzut pe IPS Arhiepiscop Pimen cel mai fericit

E aproape ora 13:00. Slujba e pe sfârșite. Se citește mesajul Părintelui Patriarh Daniel, intitulat „Părinte al Bucovinei şi prieten al Sfinţilor Putneni”: „Urmând învățăturii Sfintelor Scripturi şi ale Sfinților Părinţi ai Bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen s‑a străduit ca în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor să fie înmulțite faptele iubirii milostive, prin înfiinţarea mai multor instituții şi aşezăminte social‑filantropice în vederea ajutorării orfanilor şi copiilor din familii cu posibilități financiare limitate (3 aşezăminte pentru copii), precum şi pentru ajutorarea persoanelor în vârstă sau defavorizate, ocrotite în 9 cămine de bătrâni”. De asemenea, este citit și mesajul adresat de președintele țării.

Urmează cuvântul Părintelui Mitropolit Teofan. „Toți îi erau dragi, îndeosebi bătrânii și copiii. Între copii se simțea ca un bătrân cu inimă de copil. Între bătrâni trăia sentimentul unui copil care se îngrijește de bunici. Avea o mare slăbiciune: nu era în stare să accepte că un bătrân este bolnav și părăsit. Era aprig, neînduplecat în dorința sa de a‑i ajuta pe cei în vârstă. Avea, poate, sentimentul de vinovăție, văzându‑se pe sine înconjurat de oameni, iar alții se aflau în părăsire. Se implica, stăruia, insista, trecea peste obstacole și neînțelegerea multora în dorința de a‑i ajuta pe bătrânii săi dragi, de a fi împreună cu ei, bucurându‑le inima”, spune Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan.

La final, cuvântul de bun-rămas este rostit de Părintele Episcop- vicar Damaschin Dorneanul. „Ați purtat sarcinile noastre ca un părinte, și noi ne cerem iertare, acum, că n‑am arătat îndeajuns purtare de fii adevărați. De aceea, nu, Părinte Pimen, nu pentru greșelile Înaltpreasfinției Voastre a venit această cruntă boală peste bătrânețile Înaltpreasfinției Voastre, încă puternice, dar purtătoare de urmele ostenelilor unei vieți de 90 de ani. A venit pentru neascultările noastre, pentru toate mâhnirile pe care vi le‑am făcut, pentru toate nedesăvârșirile din cele pe care ni le‑ați cerut să le împlinim. A venit această boală ca să fiți, și în ultimele zile ale vieții, împreună cu cei năpăstuiți, cu cei în durere, cu cei bolnavi, cu Bucovina iubită, dar atât de încercată și îndurerată de această molimă. Ați purtat‑o pentru păcatele noastre, singur și departe, dar atât de aproape în duh de cei pe care îi iubeați”, subliniază arhiereul-vicar al  Sucevei și Rădăuților.

La acest ultim mesaj, îmi amintesc de ziua când l-am văzut cel mai fericit pe IPS Arhiepiscop Pimen. Era 23 iulie 2017, ziua de hirotonie întru arhiereu-vicar a părintelui arhimandrit Damaschin Luchian. În acea zi, la sfârșitul hirotoniei, IPS Părinte Pimen radia. „Parcă a întinerit din acel moment”, spuneau chiar și la câteva săptămâni după cei din preajma lui.

13:45. Se cântă troparul Învierii - „Hristos a înviat!”. În sunet de clopot, cele opt persoane rânduite iau sicriul și se îndreaptă pe alei spre ieșirea din incintă. Deasupra sicriului este o traistă bucovineană. La poarta mănăstirii, sicriul este așezat în mașina mortuară. Ierarhul pleacă pe ultimul drum în aplauzele tuturor.

VI. Rămas-bun de la distanță

Ne aflăm în convoiul de mașini ce se îndreaptă spre Sihăstria Putnei. Din când în când, zăresc zeci și sute de oameni ce au ieșit la marginea drumului pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a condus Biserica din Bucovina aproape 30 de ani. Costume naționale, drapele tricolore, flori aruncate peste mașina cu sicriul. Ițcani, Pătrăuți, Dărmănești, Milișăuți, Bădeuți, Rădăuți, Marginea, Horodnic de Sus, Vicovu de Jos, Bivolărie și Putna - trecem prin toate aceste localități.

În zona Așezământului „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”,  peste 200 de oameni aliniaţi de o parte și de alta a drumului: călugări, copii, simpli credincioși. O penultimă oprire a convoiului este la Mănăstirea Putna, unde IPS Pimen a fost o perioadă stareț. Călugări, călugărițe, oameni din zonă, primari din tot județul, stau înșiruiți de-a lungul drumului. Se rostește o scurtă rugăciune în fața porții mănăstirii, după care călugării putneni, în frunte cu părintele stareț Melchisedec Velnic, își iau rămas-bun, de la distanță, de la cel care le-a fost arhipăstor.

VII. Dumnezeu ne va judeca ca pe o carte citită cap-coadă

„Să fiu înmormântat în Bucovina. Pentru că aici mi-am trăit cei mai frumoși ani din viața mea, frumusețe în cadrul culturii și a credinței. Și am ales loc de înmormântare Sihăstria Putnei, un schit al Mănăstirii Putna. De ce mi-am ales acest lor de înmormântare? Pentru că după ocuparea Bucovinei de către Austria, la un an sau doi, împăratul a dat dispoziție ca în școlile primare din Bucovina să se introducă predarea în limba germană. Și acești sihaștri au făcut scrisoare către împărat, scrisoare de protest. Au spus că dacă se va întâmpla așa se va desființa neamul românesc. Nu s-a dat curs cererii lor, lucrurile au mers înainte. Dar acești sihaștrii... Sihaștri iubitori de țară și de neam românesc... Iar oamenii de aici, de la Putna, au contribuit la formarea mea și la zidirea mea sufletească. Când am auzit «Balada» lui Ciprian Porumbescu, am zis că nu poate să fie un cântec mai frumos decât această baladă. Arată durerea ocupației austriece, dar arată și o rază de bucurie pentru un viitor mai luminos pentru bucovineni. Este istoria Bucovinei pe coardele unei vioare” - Pimen Suceveanul.

Ajungem la Sihăstria Putnei. Curtea și dealurile sunt împânzite de oameni, aflați la distanță unii de alții. Buciume, sunet de clopot, costume tradiționale bucovinene. E prezent și „Ștefan cel Mare” din piesa de teatru popular „Malanca lui Ştefan cel Mare”. De asemenea, sunt prezenți mai mulți primari din zonă, toți în ținută oficială.

„Și-am zis că după ce voi fi băgat în mormânt și oamenii vor pleca, și va rămâne doar groparul, să se audă, mai încet, așa, în surdină, «Marșul funebru» de Chopin, «Balada» lui Ciprian Porumbescu, ceva din «Rapsodia» lui George Enescu și un bucium. Sau două buciume. Să fie... Să cânte așa, mai în surdină... Pentru că este prea frumoasă Bucovina și prea frumoase cântecele noastre românești. Sunt dumnezeiești! Și am zis să fie și o trăistuță, în care să pună câteva fotografii cu copii și adulți îmbrăcați în portul național. Aceste imagini nu vor pieri niciodată în fața lui Dumnezeu! Și eu când mă voi prezenta în fața lui Dumnezeu voi spune că aceștia sunt oamenii cu care am trăit și care m-au ajutat să trăiesc frumos. Pentru că multe am învățat de la ei, chiar și de la copii” - IPS Arhiepiscop Pimen.

Mă întâlnesc și cu dirigintele promoției mele din seminar, cu părintele Ilie Macar, paroh la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc. Ochii îi licăresc cu aceeași seninătate și din spatele măștii de protecție. Acesta îmi mărturisește: „Ce se întâmplă în aceste momente la Sihăstria Putnei este extraordinar, mai ales după perioada aceasta atât de grea. Este o sărbătoare; ce simțim în aceste momente nu am fi simțit dacă slujba înmormântării s-ar fi desfășurat în condiții normale. E pur și simplu extraordinar”.

Toate s-au împlinit așa cum a vrut bătrânul arhiepiscop. L-a „ajutat” și situația generată de criza medicală: înmormântarea a fost una simplă, lumea disciplinată, sicriul din lariță, s-au auzit, în surdină, așa cum i-a fost dorința, sunet de bucium și tulnice, „Marșul funebru” de Chopin, „Balada” lui Ciprian Porumbescu și un fragment din „Rapsodia” lui George Enescu. O elevă a cântat și ea la vioară „Balada” lui Ciprian Porumbescu, iar o alta a recitat poezia „Doina” a lui Mihai Eminescu. IPS Mitropolit Teofan și PS Episcop-vicar Damaschin Dorneanul s-au ținut de cuvânt și au respectat întru totul testamentul bătrânului.

Și Dumnezeu și-a ținut cuvântul. „Cel ce se înalţă pe sine se va smeri şi cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”. Ierarhul Pimen s-a smerit și și-a dorit o înmormântare cât mai simplă. Așa a și fost. În online însă, peste 17.000 mii de oameni au urmărit live slujba înmormântării numai pe canalul de Facebook Doxologia. La ora când scriu aceste rânduri, videoul cu slujba înmormântării a depășit 770.000 de vizualizări! Credincioși, agnostici, critici și susținători, oameni dintre cei mai diferiți, au privit împreună cum a fost înmormântat cel mai vârstnic ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. Îndrăznesc să cred că a fost una dintre înmormântările cu cei mai mulți „participanți”. IPS Părinte Pimen a fost și va fi și de acum înainte un „brand” al Bucovinei.

Am mers să văd cum este înmormântat ierarhul român care și-a probat sicriul și care și-a pregătit singur mormântul. Și am văzut. Și am înțeles că Dumnezeu ne va judeca pe fiecare știind povestea noastră întreagă, nu părți din ea. Am înțeles că Dumnezeu ne va judeca ca pe o carte citită cap-coadă cu drag și nu după „coperțile” pe care le afișăm noi sau pe care ni le pun unii sau alții. - Tudorel Rusu, Doxologia

Va rugăm să citiți și:

Pr. Constantin Necula: Inima Bucovinei e vie - Basilica

Mesajul de condoleanțe al PF Patriarh Daniel  - Basilica

Mesajul IPS Teofan al Moldovei și Bucovinei - Basilica

Mesajul Președintelui României - Basilica

Cuvânt al PS Macarie al Nordului - Chilia Buna Vestire 

Galerie Foto/Video - Doxologia 

Cuvânt al PS Damaschin Doneanul  - Chilia Buna Vestire

Slujba înmormântării IPS Pimen - Doxologia

 

Ma înclin!...
 
Ma înclin în fata vietii pilduitoare a Părintelui nostru Arhiepiscop Pimen!
Ma înclin în fata nevointelor sale monahale, veritabile și autentice!
Ma înclin în fata slujirii sale arhierești, exemplare, sacerdotale și pastorale!
Ma înclin în fata propovaduirii sale, aplogetice și misionare!
Ma înclin în fata mărturisirii sale, vrednice și dinamice!
Ma înclin în fata lucrării sale caritativ-filantropice, bogate și generoase!
Ma înclin în fata vârstei sale patriarhale și venerabile!
Ma înclin în fata ținutei și purtării sale, călugărești, patericale, patristice și filocalice!
Ma înclin în fata atitudinii sale românești, naționale și patriotice!
Ma înclin în fata tuturor cadrelor medicale și sanitare care l-au îngrijit în ultima sa luna de viata! 
Ma înclin în fata sfârșitului sau pământesc!
Ma înclin în fata tuturor ucenicilor, colaboratorilor și fiilor sai duhovnicești!
Ma înclin în fata tuturor pastoritilor sai, clerici și credincioși, călugări sau mireni!
Ma înclin în fata tuturor organizatorilor, autorităților și a celor implicați în exemplara desfășurare și împlinire a funeraliilor sale, în aceste condiții, cu totul speciale!
Ma înclin în fata tuturor celor care au participat la toate aceste clipe sau momente ale prohodirii și înmormântării sale!
Ma înclin bucovinenilor, sucevenilor, radautenilor, putnenilor și, tuturor, celor care l-au întâlnit, cunoscut, ascultat, apreciat, respectat, admirat și prețuit pe Venerabilul Părinte Arhipastor Pimen Suceveanul!
Ma înclin romanilor care, astăzi și, în toate aceste zile, au dat dovada de multă cumințenie, de sincera evlavie, de adevărată credinta, de curat atașament, deosebita purtare și, mai ales, de negrăit regret ca, (le) pleacă din lumea aceasta un Părinte la care ei, fiii, veneau apăsați și plecau liniștiți, veneau ingrijorati și plecau optimiști ori plini de nădejde, veneau încercați și plecau ușurați sau izbăviti, veneau descurajați și plecau imbarbatati, cu alte cuvinte, veneau, într-un fel și plecau într-altul, în, cu totul altul!
Într-un cuvânt, ma înclin, valorii, perenitatii și spiritualitatii, sacralitatii și sfințeniei, simplității și responsabilității, care, încă, mai răzbate în dulcea Bucovina (și) datorita Părintelui nostru nonagenar
Pimen Arhiepiscopul, pentru care ma rog și eu ca Dumnezeu sa îl aseze în ceata drepților, dimpreună cu Sfinții cei, din veac, bineplacuti Lui, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!... 
 
Vesnica să-i fie amintirea, evocarea și pomenirea!... 
 
Cu nedisimulata sfiala și profunda consideratie,
 
Stelian Gombos
 
steliangombos.wordpress.com


FILM: CUVIOSUL IOSIF ISIHASTUL
 
 


Minunea Sfântului Efrem cel Nou și a Sfântului Luca al Crimeei cu Efrem, copilul nostru

 

Noi, George și Daniela, suntem o familie binecuvântată cu 4 prunci: Rafael, Filip, Efrem și Luca. Sfântul nostru ocrotitor este Sfântul Efrem cel nou și, în cele ce urmează, vă vom relata minunata lucrare a lui, dar și a Sfântului Luca al Crimeei, în viața noastră.

L-am cunoscut pe dragul nostru ocrotitor, Sfântul Efrem cel nou, citindu-i acatistul, atunci când Filip, al doilea îngeraș al nostru, s-a îmbolnăvit de o puternică pneumonie, la doar 11 zile de viață. Am simțit atunci cu adevărat ajutorul sfântului și i-am făgăduit că următorul nostru copilaș îi va purta numele. După 2 ani și jumătate, în octombrie 2016, a venit pe lume Efrem, un băiețel de nota 10. 

De Sfântul Luca al Crimeei am auzit în aceeași perioadă, primind o iconiță a sa de la „sora mea de la Sibiu” asa ii spun eu prietenei mele dragi. Însă, l-am cunoscut cu adevărat abia după ce am vizionat filmul despre viața acestuia. Foarte mult m-a impresionat curajul mărturisirii credinței și puterea de a trece peste cruntele suferințe, încât mereu îl purtam în gând, neștiind că urma să îi cer și eu ajutorul. 

Viața noastră a decurs normal până când Efrem a început să tot vomite. Prima dată s-a întâmplat în 17 martie 2019, în biserica din Păltiniș, înainte de Sfânta Împărtășanie. Am pus acest fapt pe seama drumului cu serpentine din Sibiu spre Păltiniș. În 16 martie 2019 mâncase niște căpșuni din export (despre care se afirmă că ar fi unele dintre cele mai toxice fructe). Următoarea perioadă a fost marcată de un ciclu în care o zi-două vomita, apoi își revenea.

A început să acuze dureri de cap, în spate, la ceafă. Atunci ne-am gândit să îi facem un consult neurologic, în aprilie. În urma examinării EEG, a reieșit o ușoară încetinire în partea stângă frontală. Coincidența făcea că în urma consultului pediatric se depistase că avea otită la urechea stângă. După acestea a urmat iarăși o perioadă cu otită la urechea dreaptă, apoi iar stânga, făcând apoi și o viroză respiratorie. După ce au trecut otita și viroza, ne-am prezentat din nou la un consult neurologic, întrucât Efrem nu se simțea bine.

Ne-am internat într-o zi de marți, 28 mai 2019. Tot atunci s-a întâmplat și prima minune: medicii au reușit să îi facă RMN în ciuda faptului că aparatul era stricat! Medicul anestezist a intrat cu el în tubul aparatului și l-a ventilat manual. În urma RMN-ului am primit vestea: Efrem avea o tumoare de 10 cm, creierul lui fiind de 16 cm, foarte puternic vascularizată. În ziua internării eram singură acasă cu copiii, deoarece George era pe drumul de întoarcere de la Sfântul Munte Athos, iar părinții mei se întorceau de la Ierusalim.

Miercuri noaptea, cu ajutorul prietenei noastre - și ea medic anestezist - eram în drum spre București, către Spitalul de copii. Eu eram însărcinată în ultimul trimestru și l-am însoțit pe Efrem în ambulanță, iar soțul meu a venit după Salvare cu mașina familiei. A fost o noapte încărcată de emoție, o emoție pe care nu o pot descrie în cuvinte: Efrem era pe targă și eu pe scaun, lângă el. Îl priveam și îmi era peste măsură de greu să cred toate cele spuse. În tot acest timp, am avut siguranța că Sfântul Efrem nu ne lasă și ne va proteja, așa cum a săvârșit și prima minune din familia noastră, atunci când Filip, al doilea băiețel al nostru, fusese internat la Reanimare, cu riscul de a muri.

Ajunși în București, pe la 4-5 dimineața, ne-am internat la secția de neurochirurgie. În acele momente, noi trei eram în salon cu gândurile noastre, cu ochii plini de lacrimi și durere mare în suflet. Am ajuns să discutăm și cu doctorul care a constatat, în urma analizei RMN-ului, că situația e gravă, că nu există șanse să scoată tumoarea integral. Fiind foarte puternic vascularizată, exista risc mare de hemoragie și, pentru a putea fi extirpată cât mai mult, fiind localizată în zona cu nervii mersului și ai vorbirii, exista de asemenea riscul ca, ulterior, Efrem să nu mai poată merge sau vorbi.

A urmat apoi vizita medicului și a anestezistei, care ne-au adus la cunoștință toate riscurile. Cu durere în suflet și cu ochii în lacrimi, i-am întrebat dacă exista pentru noi o șansă mai mare în altă parte, fiind în joc viața copilului. Răspunsul lor a fost că singurul minus pe care îl aveau ei era lipsa unui RMN post-operator, toate celelalte dotări fiind la fel ca în străinătate. Cu ochii în lacrimi și cu o voce sigură, le-am răspuns atunci că operația o să decurgă foarte bine, fiindcă le voi trimite în ajutor la operație pe Sfântul Luca al Crimeei. Nu îl cunoșteau; le-am povestit eu câte ceva despre viața acestui mare Sfânt și mi-au promis că vor căuta și ei să afle mai multe despre el. Am rugat-o pe doamna medic anestezist să țină icoana Maicii Domnului în sala de operații, deoarece Sfântul Luca nu operează fără icoană. Ne-a explicat că acest lucru nu putea fi îngăduit într-un mediu steril, dar au acceptat în schimb să pună icoana la intrarea în sala de operații.

În acele momente critice, soțul meu era asaltat de telefoane: oamenii ne sfătuiau cum credeau ei că e mai bine să facem. Mulți spuneau să nu îl mai operăm și să ne bucurăm de el atât cât mai e în viață, din cauză că, după această operație, era posibil să nu mai avem un copil normal. Trei medici neurochirurgi renumiți din România nu și-au asumat riscurile unei asemenea operații, refuzând să intervină.  Însă o mare minune se afla și în biserica din incinta spitalului: moaștele iubitului nostru Sfânt erau scăldate în lumina candelei veșnic aprinse - Sfântul Efrem ne veghea mereu.

Între timp, în Sibiu, orașul nostru natal, toți prietenii noștri, aprinși și ei de durere în suflet și de dragoste pentru noi, au aplecat genunchii în rugăciune, s-au mobilizat așa cum nu pot exprima în cuvinte și au hotărât ca toată noaptea, până la operație, să se alăture unei rugăciuni continue, „Doamne, miluiește-l pe Efrem!”. Le mulțumesc din inimă tuturor celor care s-au ostenit pentru noi și, în fiecare seară, de la ora 22:00, au citit acatistul Sfântului Efrem cel Nou.

Mulțumesc de ademenea părintelui duhovnic pentru sprijinul neîncetat, mereu îmi voi aduce aminte de cuvintele lui: „Dana dar crezi că Dumnezeu nu vede?” atunci când încărcată de durere și cu lacrimi în ochi îi spuneam că va veni clipa când nu voi mai puteam fi langă Efrem pentru că trebuia să vină pe lume frățiorul lui mai mic. Așa am invățat și eu și soțul meu, clipă de clipă, să ne lăsăm cu totul în brațele lui Dumnezeu. Am trăit amândoi clipe de nedescris în cuvine, am învățat să fim stâlp unul pentru altul, am ajuns să fim amândoi un trup „încununează-i într-un singur trup”.

Operația a fost programată pentru marți, 4.06.2019. Începuserăm și noi să căutăm clinici în străinătate, să ne interesăm dacă exista o variantă mai bună pentru Efrem. Am aflat astfel despre un doctor de la un spital privat din Bucuresti și chiar am primit numărul dumnealui de telefon. Am vrut să luăm legătura cu el, dar am aflat că este bun prieten cu doctorul de la spitalul unde eram internați. Citind în acatistul Sfântului Efrem „Bucură-te, că îi faci pe doctorii neiscusiți mai pricepuți decât pe doctorii cu nume mare”, am hotărât cu soțul meu să nu ne mai „risipim”, ci să stăruim în rugăciune și să rămânem aici, lăsându-ne în grija lui Dumnezeu și a Sfinților Lui.

În prima duminică de când eram în București, pe 2 iunie, ne-am dus la Sfânta Liturghie, iar, înainte de citirea Sfintei Evanghelii, cu ochii plini de lacrimi, mi-am pus în gând că aceasta este evanghelia lui Efrem. Când preotul a început să citească Evanghelia vindecării orbului din naștere, a început să plângă și sufletul din mine.

Am primit mesaj din Sfântul Munte prin intermediul parintelui nostru drag să nu intrăm în operație cu Efrem până nu facem maslu cu șapte preoți. Ii multumesc pe aceasta cale si lui si preotesei „surorii mele de la Sibiu” pentru toata grija, sprijinul si rugaciunea. Tot din mila Domnului și cu ajutorul preotului de la biserica din incinta spitalului, luni seara, pe 3 iunie, a avut loc Slujba Sfântului Maslu săvârșită de șapte preoți. Marți dimineață, la ora 6, în Sibiu, la biserica noastră din Turnișor, a avut loc Sfânta Liturghie săvârșită special pentru Efrem de preoții noștri dragi, cărora le mulțumesc din suflet, iar biserica a fost plină de credincioși.

În tot această perioadă am primit multe mesaje de întărire, le-am citit pe toate și pe foarte multe le-am pus la suflet. Multumesc din inimă tuturor care au fost sufleteşte aproape de noi și ne-au întărit prin cuvânt. Așa am înteles pentru prima dată cuvintele psalmistului David: ”Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!”

Din cauză că medicii nu au reușit să facă rost de sânge pentru Efrem în timp util, acesta nu a mai intrat în operație. În locul lui, a intrat în operație o fată de 16 ani, colegă cu noi de salon. În timpul operației s-a stricat microscopul, astfel că operația lui Efrem a fost reprogramată la spitalul privat pentru data de 11.06, ziua de prăznuire a Sfântului Luca al Crimeei. Aceasta este intervenția minunată a Lui Dumnezeu. Slavă Lui și sfințiilor.

Operația fiind amânată, am început să evadăm cât mai mult pe la biserici cu Efrem și așa am ajuns și la Mănăstirea Radu Vodă, la Sfântul Maslu. Am mai ajuns la un preot cu mult har din București (la care mulți oameni stau ore întregi pentru a primi un sfat), de la care Efrem a primit binecuvântare, iar noi, încredințarea că totul va fi bine. Nu putem descrie în cuvinte emoția trăită.

Următoarea duminică, pe 9 iunie, am fost la slujbă la Institutul Parhon, unde am avut parte de o Dumnezeiască Liturghie alături de moaștele Sfântului Luca al Crimeei (eu, care nu puteam sta mult timp în picioare, fiind în ultimele săptămâni de sarcină, nu am simțit nici o oboseală). Mulțumim din suflet preotului pentru aceasta și pentru rugăciunile pe care le-a citit la racla Sfântului Luca. Îi mulțumesc din suflet și părintelui de la Mănăstirea Frăsinei, pentru dragostea purtată și pentru faptul că ne-a vizitat la spital împreună cu o maica, „sora” mea de la Mănăstirea Bistrița. Părintele a venit încărcat cu multe icoane și cărți de rugăciune, pe care le-am împărțit în spital. Impresionant a fost momentul de rugăciune, alături de părinții mei, sora și cumnatul meu, maica și Părintele, cu citirea acatistului Sfântului Efrem, lângă biserica din incinta spitalului, chiar lângă geamul de unde se zărea icoana Sfântului și candela de lângă sfintele moaște.

Luni, 10.06.2019, am plecat de la Spitalul de stat și ne-am internat la Spitalul privat. În acea seară, George, soțul meu, a plecat la priveghere la Sfântul Luca al Crimeei și, pe la 1-2 noaptea, când s-a hotărât să plece din cauză că era foarte obosit, a observat o mulțime de oameni  care se îngrămădeau să ia binecuvântare de la un preot. Apropiindu-se și el, i-a spus: „binecuvântează, părinte, că mâine dimineață copilașul nostru va fi operat”. Atunci preotul s-a oprit, a stat câteva secunde și i-a spus că Sfântul Efrem va face o mare minune cu noi. Instantaneu, soțul meu a început să plângă și a fost cuprins de mare emoție, zicând: „Dar chiar Efrem îl cheamă”. „Cu atât mai mult”, i-a răspuns părintele.

Dimineața, la 8:30, Efrem a intrat în operație, noi fiind nevoiți să trecem prin momentul crunt al acelei despărțiri, din care mi-a rămas întipărită în memorie imaginea cu el stând în brațele lui George și așteptând liftul pentru a ajunge la sala de operație.

Cu toții - George, sora mea, care a fost neîncetat alături ne noi (și ea, și cumnatul ne-au sprijinit enorm), și cu mine - am plecat să ne rugăm în biserica de lângă spital, care are moaștele Sfântului Nicolae, iar, ca hram, Acoperământul Maicii Domnului. Deasupra altarului era pictată Maica Domnului cu brațele deschise și chiar am simțit cum ne ține și pe noi în brațe. În timp ce ne rugam în biserică, am aflat că în apropiere este un paraclis închinat Sfântului Luca al Crimeei. Am vrut să mergem și noi acolo și, pe când ieșeam din biserică, George a primit un telefon de la spital - în jurul orei 11 – prin care i s-a transmis că doctorii deja ne așteptau.

Nu pot descrie în cuvinte emoțiile trăite până când am ajuns să vorbim cu aceștia! Ne-au întâmpinat bucuroși, spunându-ne că operația a fost o adevărată reușită, că tumoarea a fost extirpată integral, microscopic. Efrem era bine! Când am ajuns în salonul ATI, copilul dădea semne că se trezește. Operația durase două ore și jumătate, maximum trei, cu tot cu proceduri și anestezie. Sfântul Efrem cel nou și Sfântul Luca al Crimeei au mijlocit astfel încât Efrem să fie operat la spitalul privat de amândoi doctorii, care erau prieteni buni, iar pe noi ne-au încadrat ca și caz social, scutindu-ne de plata operației. „Doar Dumnezeu a unit 6 mâini de aur”, este afirmația unui medic din Sibiu, referindu-se la cei doi medici neurochirurgi și la medicul anestezist. „Cea mai bună echipă de neurochirurgi din Europa!”, au apreciat mai mulți oameni despre echipa medicală care l-a operat pe Efrem. Se pare că Efrem este singurul operat la spitalul privat de ambii medici, la spitalul de stat au mai operat împreună.

Copilul și-a revenit foarte bine după operație, iar în 14.06.2019 am fost externați. Chiar doctorul de la spitalul privat a afirmat că, pe cât de complicată părea operația la început, pe atât de ușoară a fost. I-am spus că și noi i-am trimis un ajutor în operație, pe Sfântul Luca al Crimeei, doctorul știind că aceea era ziua prăznuirii sfântului.

Așadar, vineri am ajuns cu Efrem la Sibiu, iar luni dimineața a venit pe lume cel de-al patrulea băiețel al nostru, Luca. Din cauză că, ulterior operației, s-a secretat mult lichid în căpșorul lui Efrem, George s-a întors în acea seară cu el la București. A stat acolo aproape două săptămâni, punându-i-se un dren, prin intervenție chirurgicală, pentru a se elimina lichidul. Mă gândesc eu că Dumnezeu, cu bogata Lui milă, a rânduit să ajungem la Sibiu, să pot naște în pace, iar apoi să rămân singură cu Luca pentru a-mi reveni puțin din lăuzie.

 Între timp, a venit și rezultatul biopsiei: Ependinom anaplazic de grad 3. Biopsia a fost trimisă și în Franța pentru o altă opinie. Rezultatul acesteia nu este cel presupus de mine - eu mi-am spus că, dacă există o șansă de 0,1% să fie benignă, aceasta e șansa lui Efrem -, dar lucrarea lui Dumnezeu nu e cea pe care o dorim noi, ci una minunată, care ne este de folos.

M-am rugat fierbinte lui Dumnezeu să nu ne despartă, eu rămânând lângă Luca, și, în final, am luat decizia să nu mai facem nimic până ce ne vine și rezultatul din Franța. Însă rezultatul a întârziat să apară, astfel că nu-l cunoaștem nici până astăzi, când scriu aceste rânduri, la aproape 11 luni de la operație.

Oricât de grea ar fi incercarea Dumnezeu îți trimite mângâiere și puterea să treci peste. Depinde de noi să vedem și să simțim ajutorul Lui. Dumnezeu ne-a înconjurat de oameni minunați, de „colegi” de salon care au lăsat o puternică amprentă în sufletele noastre. Ne-a dăruit părinți minunați care ne-au ajutat cu ceilați copii, ne-au înconjurat cu rugăciune pe la mănăstiri, au venit și la Bucuresti să ne reunim în dragostea familiei complete. La spital au venit și părinții nostrii duhovnicesti, nașii să ne intărească și au adus cu ei și mancare caldă pentru Efrem. De asemenea Efrem a fost vizitat la Bucuresti de un coleg de cateheza și mama lui din Sibiu. Multumim din suflet tuturor pentru dragostea cu care ne-ați înconjurat și efortul depus pentru a ne face suferința mai usoară. Sfântul Efrem să le răsplatească toată osteneala și rugăciunea. Mulțumesc mult Adinuța pentru toată implicarea.

Acasă, după ce l-am născut pe Luca, Dumnezeu mi-a trimis un înger păzitor, o prietenă adevarată care neîncetat a fost alături de noi. Nu pot uita cum la 10 seara ne rugam Sfantului Efrem împreună toate trei (și cu mama mea). Momente unice în viața noastră.

Efrem se simte foarte bine, a început grădinița, începe să vorbească. I-am susținut imunitatea lui Efrem prin toate mijloacele posibile, i-am schimbat modul de a mânca (le mulțumesc pe această cale îngerilor păzitori și „informatori” pe care ni i-a trimis Dumnezeu pentru susținerea sănătății lui Efrem). Daniela este un adevărat stâlp pe care m-am sprijinit și mă sprijinesc în tratamentul lui Efrem și a copiilor noștrii- mulțumesc din suflet pentru sfaturi.

Suntem împreună, cu toții, acasă. În 2.09.2019 am ajuns și la Nea Makri la Sfântul Efrem, unde Efrem cel mic și-a întâlnit sfântul ocrotitor. Noi în această perioadă am alergat la sfinți, am ascultat sfatul unui preot de la mănăstirea Bistrița: „alergați la sfinți, măi, nu la doctori!”. L-am împărtășit cât de des posibil pe Efrem, am participat la multe Sfinte Masluri și, cu toată încrederea că Bunul Dumnezeu face lucruri minunate prin sfinții Lui, nădăjduim că Efrem este vindecat complet.

Sfinții sunt vii și grabnic ajutători, mijlocesc foarte mult pentru noi în fața Bunului Dumnezeu. Noi să nu uităm să le cerem mereu ajutorul pentru cele de trebuință nouă spre mântuire, pentru că ei nu trec niciodată cu vederea cererile noastre.

Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!

 

Sfântul Efrem cel Nou – Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul Ajutător întru toate nevoile și Marele Făcător de minuni – s-a născut în Grecia pe data de 14 septembrie 1384 (de ziua Sfintei Cruci). Sfântul Efrem cel Nou a rămas orfan de tată încă de mic copil, astfel că el împreună cu ceilalți 6 frați ai săi au fost îngrijiți numai de mama sa evlavioasă. La vârsta de 14 ani, Sfântul Efrem cel Nou a intrat ca monah in Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihăniților, din regiunea grecească Attica (de lângă localitatea Nea Makri).

Pe data de 14 septembrie 1425 (tot de ziua Sfintei Cruci, când Sfântul Efrem cel Nou împlinea 41 de ani de viață și 27 de ani de aspră nevoință călugărească), Sfântul Efrem cel Nou a fost luat în robie de către turcii care au atacat mănăstirea de pe Colina Neprihăniților, iar ceilalți călugări din obștea sa au fost decapitați.

Martiriul Sfântului Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – a durat 8 luni: a început pe data de 14 septembrie 1425 (de ziua Sfintei Cruci, care este și ziua de naștere a Sfântului Efrem cel Nou), când turcii au cotropit Mănăstirea aflată pe Colina Neprihăniților (Nea Makri – Grecia) și au ucis pe ceilalți monahi prin decapitare, iar pe Sfântul Efrem l-au luat în robie; s-a sfârșit pe data de 5 mai 1426, într-o zi de marți, la ora 9 dimineața, când Sfantul Efrem cel Nou și-a dat sufletul în mâinile Domnului, în urma chinurilor cumplite la care fusese supus (a fost spânzurat cu capul în jos, în pantece i-au înfipt un tăciune aprins și i-au sfâșiat carnea). În toată această perioadă de 8 luni de robie, turcii l-au chinuit zi de zi pe Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, pentru a-l determina să-și lepede credința ortodoxă și să se facă musulman.

Pătimirile suferite de Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri, au fost descoperite prima dată Monahiei Macaria, apoi și altor credincioși din Grecia. Sfântul Efrem cel Nou li s-a arăat acestor oameni uneori aievea (în realitate), iar alte ori s-a arătat în vis, pentru a-i îmbărbăta și a le promite ajutorul său (pe care oamenii l-au primit neîntârziat), apoi Sfântul Efrem le-a dezvăluit o parte din chinurile cumplite pe care le-a suferit pentru că și-a păstrat credința ortodoxă. Un credincios din Atena a văzut într-o vedenie înspăimântătorul martiriu al Marelui Mucenic și Tămăduitor Efrem. Iată cum descrie acesta pătimirile Marelui Mucenic Efrem cel Nou:

“I-am văzut pe sălbaticii și turbații necredincioși coborând de pe coasta muntelui, însetați de sânge și de răzbunare împotriva monahilor creștini. Țelul lor era de a-i ucide pe călugări, după ce îi vor fi supus la chinuri cumplite. Toți strigă și își rotesc săbiile deasupra capului, dând naștere unei atmosfere pline de sălbăticie și brutalitate. Ei sosesc la mănăstire, în această mică oază cu chiliile ei albe și cu bisericuța lor: loc nevinovat și neprihănit, deschis către Dumnezeu și dăruit oamenilor, cu ușurință cotropit de cei sălbăticiți. Încep să-i supună la aspre chinuri pe monahi. Dintre toți, Sfântul Efrem este cel mai pașnic și cel mai netulburat. Acest lucru îi scoate din minți. Astfel, în vreme ce altora le taie capul cu săbiile, pe Sfânt îl pun în lanțuri pentru a-l căzni și pentru a-i înfrânge voința cea către Dumnezeu, pentru a-l sili să se lepede de credința sa. Îl închid într-o mică celulă, fără mâncare și fără apă. Îl bat zi de zi, îl chinuiesc, îl umilesc, îi cer să-și lepede credința. Zilele trec fără ca ei să dobândească ceea ce râvnesc. Sfântul rămâne nestrămutat în credința față de Dumnezeul Cel adevărat, astfel că ei decid să pună capăt vieții lui, după ce mai întâi îl chinuiseră în chip înspăimântător. Atunci îl scot pe Sfânt din mica închisoare și îl duc la copacul muceniciei sale, dudul care în aceste zile este plin de frunze, toate verzi. Îl atârnă cu capul în jos și încep să-l bată cu turbare. Îl lovesc, îl înjură, își bat joc de el, Îl iau în râs pe Dumnezeul lui:

- Unde este Dumnezeul tău ca să te ajute acum?

Sfântul nu-și pierde bărbăția.  Se roagă:

- Doamne, nu ține seama de vorbele acestor oameni, însă facă-se voia Ta.

Îi smulg barba, îl tiranizează. Puterile lui se sleiesc. Unul, cu o bucată de fier, îl lovește în cap cu turbare, în partea stângă, lângă sprânceană. Veșmintele sale sunt zdrențuite, trupul îi este aproape dezgolit, rănile fără de număr. Dar ei încă nu sunt sătui de sânge. Ar vrea să-l mai chinuiască. Atunci, unul din cei care îl martirizează ia o bucată de lemn aprins și i-l înfundă cu putere în pântece (în buric). Urletele sale sunt sfâșietoare, durerea lui nemăsurată. Ochii îi sunt sângerii. Sângele îi curge din pântece cu îmbelșugare, dar ei nici acum nu se opresc. Iau de la capăt aceleași cazne dureroase, de mai multe ori. Trupul său se zbate ca și cel al unui pește când îl scoți din apă. Toate mădularele sale sunt cuprinse de spasme. Și, curând, Sfântul nu mai are putere să vorbească. Puterile îl părăsesc, mai poate doar să se roage întru sine și să-I ceară iertare lui Dumnezeu. Din gura îi curg sânge și salivă, în același timp. Pământul de sub el s-a adăpat cu sângele său, care curge din belșug. Își pierde cunoștința. Păgânii îl socotesc mort. Cu o sabie taie frânghia care îl ține agățat în copac și trupul lui cade la pământ. Dar nebunia care îi mâna nu se oprește. Îl lovesc cu picioarele, îl bat, chiar și acum, cand îl cred mort… După câtăva vreme Sfântul își vine puțin în fire. Cu puținele puteri care i-au mai rămas, își întredeschide pleoapele. Se roagă și îi aud glasul inimii:

- Doamne, în mainile Tale încredințez duhul meu.

Degetele sale se înfing de durere în pământ și, în această clipă, sufletul său se desparte de trupul lui de Mucenic. Atunci Îngerul Domnului se pogoară din Cer. În mâini ține o pernă roșie, din catifea. Deasupra așază sufletul Sfântului și se suie spre Cer. Atunci văd Îngeri înșirați la dreapta și la stânga, alcătuind o mare cărare cerească, iar îngerul Domnului trece prin mijlocul lor, însoțindu-l pe Sfântul Efrem către Domnul.

Iar Domnul îl intâmpină, zicându-i: “Vrednic ești, Efrem, Căci pe Hristos L-ai mărturisit!”

Ceea ce s-a întamplat în continuare cu Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou a fost descoperit într-o vedenie unei călugărițe de la Sfânta Mănăstire Bunavestire din Nea Makri, Grecia. Măicuța a văzut cum un câine din mănăstirea din acele vremuri, alb cu pete negre, care trăise în vremea Sfântului, se ținea pe aproape de copacul scorburos (este vorba despre dudul de care a fost spânzurat Sfântul Efrem cel Nou, dud care există și astăzi, în jurul căruia s-a construit în zilele noastre un paraclis). Câinele era foarte nefericit și lacrimile îi curgeau din ochi. Atunci, trei țărani intrară în mănăstire; pe dată câinele începu un du-te-vino între țărani și copacul cel scorburos, lătrând. Unul din bărbați a înțeles că se întâmpla ceva. Se apropiară și văzură trupul însângerat și ciopârțit al Sfântului. Au săpat o groapă și au așezat trupul în ea. După ce ei au luat trupul Sfântului, câinele alergă la scorbură și luă o bucată din trup, căzută în urma numeroaselor chinuri la care fusese supus, și, ținând-o cu delicatețe între dinți, o puse în mormânt laolaltă cu trupul Sfântului. Apoi oamenii acoperiră mormântul și plecară.

În iunie 1971, Sfântul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – i s-a arătat în vis unei măicuțe de la Mănăstirea sa de pe Colina Neprihăniților, și i-a dezvăluit o parte din chinurile la care a fost supus de acei otomani necredincioși. Sfântul Efrem i-a spus cu glasul său blând:

- Dacă ai ști cât am pătimit, chiar și la cap…

Și i-a arătat cu mâna:

- Mi-au înfipt cuie mari și mi-au pironit capul de un copac.

Sfântul și-a făcut Semnul Sfintei Cruci și a continuat:

- Cu multe, foarte multe cuie.

Vreme de peste 500 de ani, nimeni nu a știut nimic despre acest Mare Mucenic, iar în data de 3 ianuarie 1950, monahia Macaria a descoperit, prin revelație dumnezeiască, Sfintele Moaște ale Marelui Mucenic Efrem cel Nou, precum și viața și patimirile sale.

Troparul Sfantul Efrem cel Nou

Ai strălucit ca soarele pe Colina Neprihăniţilor şi ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dându-ţi sufletul sub loviturile necredincioşilor, Sfinte Părinte Efrem, Mare Mucenic al lui Hristos. Pentru aceasta, ai făcut ca dumnezeiescul har să se reverse neîncetat spre cei ce cu evlavie îţi strigă ţie: slavă Celui Ce ţi-a dăruit putere, slavă Celui Ce ţi-a dăruit harul tămăduirilor, slavă Celui Care dă tuturor tămăduiri prin tine.

Condac 1

Sa se bucure credinciosii si sa se veseleasca , multumindu-i Lui Dumnezeu pentru aflarea sfintelor moaste ale mult-patimitorului mucenic Efrem, prin care se revarsa multime de minuni si se arata multime de tamaduiri, si sa ii cante intr-un glas robului Sau: Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Icos 1

Vazut-a stareta Macaria cereasca procesiune in care sfintele moaste erau purtate cu evlavie de oamenii pe care i-ai ajutat in multe feluri. Cine poate spune cati bolnavi au scapat de suferintele lor prin rugaciunile tale? Sau cati copii s-au izbavit de bolile care ii apasau? Sau cati oameni au biruit incercarile prin care treceau, alergand la tine? Pentru care iti cantam:
Bucura-te, ca, mult patimind pentru Hristos, ai primit cununa cea nevestejita;
Bucura-te ca, sangele tau mucenicesc a dat roada in ogorul Bisericii;
Bucura-te ca, aflarea sfintelor tale moaste a adus bucurie crestinilor;
Bucura-te ca, din icoanele tale izvoresc lacrimi si mir;
Bucura-te ca, prin aceasta, vedem ca nu te-ai departat de noi;
Bucura-te ca,s-au inaltat multe biserici si paraclise cu hramul tau;
Bucura-te, nadejde a celor inviforati de deznadejde si de necredinta;
Bucura-te ca,te-ai aratat tinerei care s-a inchinat la moastele Sfantului Ioan Rusul;
Bucura-te ca,ea a cunoscut ca sfintii impreuna lucreaza spre folosul oamenilor;
Bucura-te ca,le-ai cerut celor pe care i-ai ajutat sa nu treaca sub tacere minunile tale;
Bucura-te,cel ce ai leacuri pentru toate felurile de boli;
Bucura-te ca,vestea harismelor tale in tot pamantul s-a raspandit;
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!
Condac 2

"Iesi afara,Lazare, prietene iubit", a auzit in vis bolnava glasul tau, ca oarecand Lazar din Evanghelie glasul Mantuitorului, si, dupa ce s-a tamaduit, vazand chipul tau zugravit in icoana, te-a recunoscut cu bucurie. Si, dand marturie despre ajutorul tau, i-a indemnat pe oameni sa Ii cante lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2

Te-ai aratat mamei copilului bolnav, zicandu-i:"Sunt Efrem.Tot timpul ma gandesc la tine".
O, de ne-am invrednici si noi de un asemenea dar ceresc... Stiind ca mare este iubirea pe care o arati celor credinciosi, indraznind sa te rugam sa porti de grija si sufletelor noastre si zicem catre tine:

Bucura-te ca,urmand Sfantului Efrem Sirul te-ai facut alauta duhovniceasca;
Bucura-te, vrednic ucenic al Mantuitorului Hristos, biruitorul mortii;
Bucura-te, propovaduitorule al credintei in inviere;
Bucura-te ca, pomenirea ta o praznuim cu mare cinste;
Bucura-te, dar facut de Dumnezeu poporului credincios;
Bucura-te ca, ai defaimat credinta agarenilor si L-ai marturisit pe Hristos;
Bucura-te ca, prin rabdarea ta, te-ai aratat mai puternic decat prigonitorii tai;
Bucura-te ca,sfintele tale moaste sunt marturie a sfinteniei tale;
Bucura-te ca, racla ta este propovaidutoare a vietii vesnice;
Bucura-te ca, ne calauzesti spre invierea duhovniceasca;
Bucura-te, sabie ascutita care taie spinii pacatelor care ne apasa;
Bucura-te, foc care arde pleava din tarina sufletelor noastre;
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!
Condac 3

Am aflat de tanara pe care ai chemat-o in chip minunat la manastirea ta, ca sa se inchine la sfintele tale moaste si sa o binecuvintezi, si stim ca ai vindecat-o de boala ei dupa ce a staruit in rugaciune catre tine. Iar noi suspinam dupa cerescul tau ajutor, sfinte, vrand sa traim si noi acoperiti de binecuvantarea ta, ca sa Ii cantam lui Dumnezeu: Aluluia!

Icos 3

Te-ai aratat in vis femeii care s-a rugat tie pentru a scapa de cancer si i-ai spus : "De acum inainte voi fi ocrotitorul tau", si ea s-a intarit in credinta. Fii de acum inainte si ocrotitorul nostru, sfinte, si ajuta-ne pe noi si pe toti crestinii, pe toti ierarhii si preotii, pe toti monahii si mirenii, pe parinti si pe copii sa cunoasca darul dat tie de la Dumnezeu, ca sa iti aduca laude ca acestea:
Bucura-te ca, L-ai iubit pe Hristos si El ti-a dat darul iubirii jertfelnice;
Bucura-te, chemare tainica a pelerinilor spre manastirea ta;
Bucura-te ca, de multe ori te-ai aratat in chip minunat celor ce aveau nevoie de ajutor;
Bucura-te ca, ne inveti sa nu cautam iubire de la oameni, ci de la Dumnezeu;
Bucura-te ca, sufletul tau este plin de iubire dumnezeiasca pentru noi;
Bucura-te ca, de la tine invatam sa lepadam voia noastra cea rea;
Bucura-te cel ce alungi dezbinarea dintre credinciosi;
Bucura-te ca, ne inveti sa pretuim iubirea pentru aproapele mai mult decat dreptatea;
Bucura-te ca, ii binecuvintezi pe cei care isi implinesc fagaduintele cucernice;
Bucura-te, mangaietorule al celor neputinciosi si neajutorati;
Bucura-te, stavila impotriva celor care vor sa faca rau;
Bucura-te ca, prin chemarea numelui tau, aratarile dracesti se risipesc;
Bucura-te, Sfinte Macarie Mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Condac4
Femeia care iti ceruse o cruce pe care sa o poata duce a primit crucea nasterii celui de-al doilea prunc, desi vreme de opt ani pantecele ei fusese sterp. Si ea, indemnandu-i pe soti sa aduca pe lume copii si sa ii creasca spre slava lui Dumnezu, fara sa se teama de greutati, I-a cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Sapte ani s-a rugat Domnului tanara Sofia, pentru a-i face un copil sotului ei si sufletul ei se umpluse de deznadejde, dar, rugandu-se tie ai ajutat-o. Si cand, dupa nastere, pruncul s-a imbolnavit, doctorii au spus ca va muri, insa mama a raspuns cu nadejde ca pruncul nu va pati nimic rau, caci este copilul promis de tine. Si nu ai rusinat credinta ei, ci ai rusinat stiinta doctorilor, caci pruncul s-a vindecat si mama ti-a cantat unele ca acestea:
Bucura-te, doctor trimis de Dumnezeu la capataiul celor bolnavi;
Bucura-te ca, femeia care ti-a cerut o cruce pe care sa o poata duce a mai adus pe lume un copil;
Bucura-te ca, ii ajuti pe cei casatoriti sa lepede frica de a avea copii;
Bucura-te ca, ii inveti sa caute voia lui Dumnezeu si sa se lepede de voia lor;
Bucura-te ca, pe copilul care isi unsese picioarele cu ulei de la manastirea ta l-ai ferit de moarte naprasnica;
Bucura-te ca, pe pruncul despre care doctorii au spus ca va orbi si va avea mintea tulburata l-ai insanatosit;
Bucura-te ca, vindeci nu numai trupurile, ci si mintile bolnave;
Bucura-te ca, ii faci pe doctorii neiscusiti mai priceputi decat pe doctorii cu nume mare;
Bucura-te cel ce primesti rugaciunile bolnavilor si ale doctorilor;
Bucura-te ca, ii cercetezi pe cei mistuiti de fierbinteala bolii;
Bucura-te ca, prin lucrarea ta, se biruieste randuiala firii;
Bucura-te, leac ceresc care alungi orice boala si durere;
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Condac 5
Mult s-au intristat parintii lui Eftimie cand copilul a inceput sa nu ii mai recunoasca, sa ii muste si sa ii loveasca si, imbolnavindu-se din ce in ce mai rau, doctorii au marturisit ca nu se pricep sa il ajute. Dar dupa ce rudele lui s-au rugat tie, te-ai aratat de trei ori in camera de spital si boala a inceput sa se stinga, pana ce copilul s-a tamaduit si toti I-au cantat lui Dumnezeu cantarea:Aliluia!

Icos 5
Cand putin-credinciosii doctori au spus ca pruncul purtat in pantece de preoteasa parintelui Mihail are mari probleme de sanatate si i-au ispitit pe parinti sa se invoiasca la pacatul prunc-uciderii, preotul a zis: "Vom fi rasplatiti daca Dumnezeu va lasa sa ducem o cruce asa de grea cum ne-a spus doctorul".Dar, pentru rugaciunea lor, i-ai ajutat si copilul s-a nascut sanatos, iar mai apoi a primit la botez numele tau si preotul ti-a adus impreuna cu preoteasa laude ca acestea:
Bucura-te, floare a raiului care inmiresmezi casele crestinilor;
Bucura-te ca, parintele Mihail a cunoscut puterea rugaciunilor tale;
Bucura-te ca, preoteasa lui a propovaduit minunile tale;
Bucura-te ca,te rogi pentru noi sa primim intarire in credinta;
Bucura-te ca,ne indrumi sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de doctori;
Bucura-te ca, prin rugaciunile tale copiii care erau pe patul de moarte s-au tamaduit;
Bucura-te ca, ii feresti de moarte naprasnica pe cei care ne rugam tie;
Bucura-te, liman al sufletelor ingenuncheate de suferinta;
Bucura-te cel ce stergi ochii inlacrimati ai parintilor ispititi de deznadejde;
Bucura-te cel ce alungi demonii din copiii indraciti;
Bucura-te ca, la tine cauta usurare cei chinuiti de duhurile necurate;
Bucura-te fierbinte rugator pentru neamul crestinesc;
Bucura-te Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Condac 6
"Nu acum, mama, alti copii, ci ingrijeste-te doar de noi", au spus intr-un glas cei 6 copii care au auzit-o pe mama lor promitandu-ti ca daca se va vindeca de boala ei va mai face un copil si ii va pune numele tau. Dar femeia, primind ajutorul cerut, nu a ascultat de cuvintele egoiste ale copiilor, ci de glasul constiintei, si si-a tinut fagaduinta, laudandu-L pe Dumnezeu si zicand: Aliluia!

Icos 6

Zece prunci murisera in pantecele femeii ce purta numele Evanghelei, unul murise dupa nastere si doar unul singur ramasese in viata si, cand femeia a zamislit din nou, doctorii i-au cerut sa renunte la prunc. Dar ea si-a pus nadejdea in Dumnezeu si in rugaciunile tale, rabdand prigonirile barbatului ei care o sfatuia sa se impovareze cu pacatul prunc-uciderii. Rabdarea i-a fost incununata si a adus pe lume o fetita, pentru care minune te laudam zicand:
Bucura-te ca, biruind ispitele, femeia a adus pruncul pe lume;
Bucura-te cel ce ajuti mamele in vremea sarcinii si in vremea nasterii;
Bucura-te ca, feresti mamele credincioase de pacatul prunc-uciderii;
Bucura-te ca, ocrotite de tine, ele Il asculta pe Dumnezeu si nu pe doctorii cu inimile impietrite;
Bucura-te ca, dai putere mamelor sa stea impotriva sotilor necredinciosi;
Bucura-te cel ce ai dezlegat pantecele cele neroditoare;
Bucura-te ca, ai vindecat trupurile bolnave ale femeilor care nu mai puteau avea copii;
Bucura-te ca, pe femeile care nu vor sa faca copii le intorci la pocainta;
Bucura-te vazand multimea de copii care au venit pe lume paziti de tine;
Bucura-te ca, doctorii au ramas fara glas vazand ca ai aratat cu putinta cele cu neputinta;
Bucura-te ca, ai ascultat rugaciunile copiilor care nu voiau sa fie singuri la parinti;
Bucura-te ca, pe pruncii carora parintii au vrut sa le puna numele tau ii ocrotesti;
Bucura-te Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Condac 7
Mult s-a rugat lui Dumnezeu Atena pentru mama ei muribunda si aceasta te-a vazut fagaduindu-i ca se va vindeca. "Este o adevarata inviere din morti", a spus directorul spitalului, si, pentru ca femeii ii aparusera plamani noi si sanatosi, cu totii I-au cantat lui Dumnezeu cu credinta:Aliluia!

Icos 7
Te-ai aratat in vis fetitei Ecaterina, stand langa ea atunci cand tatal ei ti se ruga, facand matanii. Si ea a priceput cat de mare este folosul copiilor care sunt ocrotiti de rugaciunile parintilor lor. Iar noi, rugandu-te sa ai grija de toti copiii care fac parte din Biserica lui Hristos, te laudam asa:
Bucura-te reazem al copiilor pentru rugaciunile parintilor lor;
Bucura-te ca, ai urmat Sfantului Stelian in grija aratata copiilor;
Bucura-te, glas care indemni tinerii sa mearga pe calea Bisericii;
Bucura-te ca, te-ai aratat tanarului care voia sa se sinucida;
Bucura-te ca, l-ai ajutat sa inteleaga cat de mare era povara pacatelor lui;
Bucura-te ca, ducandu-l la casa sa, l-ai trezit din betia pacatelor;
Bucura-te ca, ajutat de tine, a lasat patima bauturii si lanturile drogurilor;
Bucura-te inger pazitor care aduci linistea in sufletele tulburate;
Bucura-te ca, prin aratarea ta, ai salvat viata tinerei femei care voia sa isi puna capat zilelor;
Bucura-te ca, ii ajuti pe tineri sa isi gaseasca un rost in viata;
Bucura-te ca, gonesti lenevia cea ucigatoare de suflet;
Bucura-te ca, pentru rugaciunile copiilor credinciosi, ii ocrotesti pe parintii lor;
Bucura-te Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Condac 8
"Cel mai de pret ajutor pentru copil este Sfanta Impartasanie", i-a spus femeii al carui prunc venise pe lume prin mijlocirea sa. Trezeste, sfinte, ravna in toti parintii credinciosi ca sa ii creasca pe copii aproape de biserica, pentru a primi Sfintele Taine nu spre osanda, ci spre viata vesnica, si ca sa inalte impreuna cu ei lui Dumnezeu cantarea:
Aliluia!

Icos 8
Venind o fetita noua la orfelinatul aflat in grija manastirii tale, s-a mirat vazand cum ceilalti copii se pregateau de spovedanie, scriindu-si greselile pe hartie pentru a nu uita sa le marturiseasca. Insa mirarea ei s-a stins cand i-ai aparut in vis si i-ai cerut sa mearga si ea la spovedanie, pentru care lucru iti cantam asa:
Bucura-te ca, ascultand povata ta, fata a inceput sa se spovedeasca;
Bucura-te ca, ea a devenit marturisitoare a minunilor tale;
Bucura-te ca, pe multi i-ai indreptat spre scaunul de spovedanie;
Bucura-te ca, si de la copii primesti laude aduse din prinosul inimii;
Bucura-te pecete a sfinteniei pusa pe inimile celor care se roaga tie;
Bucura-te ca, ii inveti pe copii sa se pregateasca sa primeasca Sfanta Impartasanie;
Bucura-te dascal al rugaciunii pentru cei care te cinstesc;
Bucura-te ca, prin rugaciunile tale, copiii devin mici apostoli ai dreptei credinte;
Bucura-te rugatorule pentru tinerii neascultatori si putin credinciosi;
Bucura-te ca, pe tineri ii aduci la intelepciunea celor batrani;
Bucura-te cel ce ii inveti pe parinti sa isi creasca fiii aproape de Biserica;
Bucura-te comoara de mult pret ascunsa in vistieria inimilor noastre;
Bucura-te Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Condac 9
Tinerei care se rugase tie sa poata intemeia o familie i-ai spus in vis:"Te voi ajuta sa fii alaturi de cel pe care il vrei". Si cuvantul tau s-a adeverit, caci tanarul la care tinea a cerut-o si a luat-o de sotie. Ajuta-i, sfinte, pe toti tinerii care vor sa porneasca pe calea familiei sa faca alegerea cea mai buna, pentru ca nunta lor sa fie binecuvantata de Dumnezeu si in toate zilele vietii lor sa Ii cante:Aliluia!

Icos 9
Fiind alungata de sotul ei si de parintii nemilostivi, mult a lacrimat Maria, necajindu-se ca fiul ei creste departe de tatal sau Dar, dupa ce ea s-a rugat sa ii ajuti, a doua zi sotul si-a inteles greseala si a rugat-o sa se intoarca acasa. Vazand grabnicul tau ajutor, ne rugam tie sa alungi dezbinarea si tulburarea din toate familiile crestine, indemnandu-i pe toti sa te laude impreuna cu noi;
Bucura-te ca, aduci pacea in casele in care diavolul a adus dezbinare;
Bucura-te ca, ii intorci la familiile lor pe cei pe care patimile i-au robit;
Bucura-te ca, inmoi inimile impietrite si ii intorci tulburarea in liniste;
Bucura-te aflatorule al lucrurilor pierdute;
Bucura-te ca, celor nedreptatiti le-ai vadit dreptatea in fata judecatorilor;
Bucura-te ca, ridici ocara celor defaimati pe nedrept;
Bucura-te ca, pe oamenii care nu aveau unde sa munceasca i-ai indrumat cu folos;
Bucura-te odihna a celor istoviti din pricina lucrului peste masura;
Bucura-te cel ce ne inveti dreapta socoteala;
Bucura-te cel ce te-ai aratat printre musafirii din casa crestinului credincios;
Bucura-te pridvor pentru cei ce stau departe de lumina Sfantului Botez;
Bucura-te Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Condac 10
Mult s-a ostenit sa lucreze spre slava lui Dumnezeu iconarul carturar Fotie, in casa caruia s-a zugravit prima ta icoana, sfinte. Si, fiind incununat pentru ca si-a inmultit talantii, la sfarsitul vietii sale i-ai luat sufletul la cer, pe care lucru vazandu-l, evlavioasa lui sotie I-a cantat lui Dumnezu:Aliluia!

Icos 10
"Asculta, copila mea, o voi lua cu mine pe mama ta, dar nu te teme. Este voia lui Dumnezeu si uite ce loc minunat i-am pregatit", i-ai spus Anulei, aratandu-i frumusetile raiului. "Nu te lasa prada durerii, caci eu voi fi mereu alaturi de tine si te voi ocroti", a auzit ea fagaduinta ta, si sufletul ei s-a linistit. Iar noi te rugam sa fii aproape de toti copiii orfani si zicem catre tine unele ca acestea:
Bucura-te ca, nu lasi pe nimeni fara ajutor in vremea necazurilor;
Bucura-te ca, pe copiii orfani ii sprijini;
Bucura-te ca,ii ajuti sa aleaga binele si sa se fereasca de pacat;
Bucura-te daruitorule al celor de trebuinta;
Bucura-te chivernisitorule al celor de folos;
Bucura-te pazitorule al curatiei tinerlor;
Bucura-te parinte, icoana a virtutilor zugravita in sufletele noastre;
Bucura-te ca, ai defaimat imbuibarea si ai laudat infranarea;
Bucura-te ca, alungi frica mortii de la cei care se roaga tie;
Bucura-te ca, pe crestini ii pregatesti pentru intalnirea cu Dreptul Judecator;
Bucura-te ca, in ceasul mortii vii langa cei care ti-au cerut sa le fii ocrotitor;
Bucura-te ca, pastram in sufletele noastre cuvintele si minunile tale;
Bucura-te Sfinte mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Condac 11

"Imi era cu neputinta sa ma intalnesc cu sufletul ei pangarit", ai spus despre femeia care voia sa primeasca ajutorul tau fara a se lepade de faradelegile ei si de diavolul pe care il slujea prin pacate. Si, izgonindu-l pe diavol, ai indepartat-o de la tine pe femeie, ca nu voia sa isi curateasca sufletul prin pocainta si sa Ii cante lui Dumnezeu :Aliluia!

Icos 11

O femeie vindecata de tine a visat ca voia sa se inchine sfintelor tale moaste, dar diavolul i-a stat impotriva, spunandu-i ca e pacatoasa. "Tocmai pentru ca sunt pacatoasa voi merge sa ma inchin Sfantului Efrem, chiar daca ar trebui sa mor", a spus ea, vrand sa isi traiasca viata acoperita de ajutorul tau. Pentru care noi, luand pilda din ravna ei, ne rugam asa:
Bucura-te ca, prin rugaciunile tale, sporeste ravna noastra pentru sfintenie;
Bucura-te ca, pacatosilor care se pocaiesc le dai ceea ce le este de folos;
Bucura-te ca, pe pacatosii care nu leapada pacatele ii mustri cu asprime;
Bucura-te veghetor al celor care vor sa se inchine la sfintele tale moaste;
Bucura-te jertfa bineprimita de Dumnezeu in altarul ceresc;
Bucura-te risipitorule al uneltirilor celor viclene;
Bucura-te ca, pe carturarii cei iubitori de slava ii rusinezi;
Bucura-te cel ce nu primesti laudele celor fatarnici;
Bucura-te ca, stai impotriva diavolilor care ne impiedica sa facem faptele credintei;
Bucura-te ca, ii indepartezi cu sabia rugaciunii de la cei ce se roaga tie;
Bucura-te dusman al mandriei, al lacomiei si al minciunii;
Bucura-te pilda de rabdare, de credinta si de nevointa;
Bucura-te Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Condac 12
"Merita sa suferim si noi putin din iubire pentru Hristos", i-ai spus maicii care se lupta cu o ispita si i-ai aratat semnele patimirii tale mucenicesti. Si noi avem nevoie de intarirea ta, sfinte, ca valurile acestei vieti s-au ridicat asupra noastra si suntem apasati de deznadejde.Ajuta-ne sa trecem de incercarile care ne impovareaza, ca sa Ii putem canta lui Dumnezu :Aliluia!

Icos 12
"Cum m-ai chemat, am sosit!", i-ai spus femeii care te rugase sa ii tamaduiesti fiul, si i-ai plinit cererea. Si noi te chemam, sfinte, ajuta-ne, nu ne lasa, ajuta-ne, ca mare nevoie avem de ajutorul tau, robule al lui Dumnezu, si pentru aceasta te laudam asa:
Bucura-te aparatorule al predaniilor Sfintilor parinti;
Bucura-te ca, faptele tale ne-au invatat mai mult decat cuvintele;
Bucura-te ca, episcopul care se indoia de sfintenia ta si-a inteles greseala;
Bucura-te piatra de poticnire pentru clericii nevrednici;
Bucura-te ca, ii povatuiesti sa lepede pacatele si sa mearga pe calea sfinteniei;
Bucura-te ca, la vreme de necaz, vii degraba in ajutorul nostru;
Bucura-te ca, ii feresti de hoti si de talharii vazuti si nevazuti pe cei ce duc crucea nevointelor;
Bucura-te ca, cel care a furat o parte din sfintele tale moaste a adus-o inapoi la manastire;
Bucura-te mustratorule al crestinilor iubitori de pacat;
Bucura-te impreuna calatorule cu pelerinii evlaviosi;
Bucura-te ca, rabdand chinurile prigonitorilor, ne-ai invatat sa nu ne temem de suferinta;
Bucura-te ca, ii rasplatesti pe cei care se ostenesc sa ajunga la sfintele tale moaste;
Bucura-te Sfinte Mare mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Condac 13
O, mult patimitorule si mare mucenice Efrem, cel ce te-ai aratat in chip minunat si ai dat marturie despre iubirea pe care o ai fata de noi, cei nemultumitori, care ne rugam sa facem voia lui Dumnezeu, dar traim dupa voia noastra cea patimasa, arata si acum ajutorul tau tuturor celor care te cheama in rugaciune si tuturor celor pentru care ne rugam tie, ca, punand inceput bun mantuirii, sa Ii multumim Dumnezeului celui in Treime laudat, cantand:Aliluia! (de trei ori)

Icos 1

Vazut-a stareta Macaria cereasca procesiune in care sfintele moaste erau purtate cu evlavie de oamenii pe care i-ai ajutat in multe feluri. Cine poate spune cati bolnavi au scapat de suferintele lor prin rugaciunile tale? Sau cati copii s-au izbavit de bolile care ii apasau? Sau cati oameni au biruit incercarile prin care treceau, alergand la tine? Pentru care iti cantam:
Bucura-te, ca, mult patimind pentru Hristos, ai primit cununa cea nevestejita;
Bucura-te ca, sangele tau mucenicesc a dat roada in ogorul Bisericii;
Bucura-te ca, aflarea sfintelor tale moaste a adus bucurie crestinilor;
Bucura-te ca, din icoanele tale izvoresc lacrimi si mir;
Bucura-te ca, prin aceasta, vedem ca nu te-ai departat de noi;
Bucura-te ca,s-au inaltat multe biserici si paraclise cu hramul tau;
Bucura-te, nadejde a celor inviforati de deznadejde si de necredinta;
Bucura-te ca,te-ai aratat tinerei care s-a inchinat la moastele Sfantului Ioan Rusul;
Bucura-te ca,ea a cunoscut ca sfintii impreuna lucreaza spre folosul oamenilor;
Bucura-te ca,le-ai cerut celor pe care i-ai ajutat sa nu treaca sub tacere minunile tale;
Bucura-te,cel ce ai leacuri pentru toate felurile de boli;
Bucura-te ca,vestea harismelor tale in tot pamantul s-a raspandit;
Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Condac1

Sa se bucure credinciosii si sa se veseleasca , multumindu-i Lui Dumnezeu pentru aflarea sfintelor moaste ale mult-patimitorului mucenic Efrem, prin care se revarsa multime de minuni si se arata multime de tamaduiri, si sa ii cante intr-un glas robului Sau: Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, noule facator de minuni!

Rugaciune catre Sfantul Efrem cel Nou

Sfinte Mare Mucenice Efrem, asculta rugaciunea mea, a pacatosului, si vino in ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Si vazand cum atata multime de oameni a fost ajutata de tine, indraznesc sa nadajduiesc si eu, crezand ca nu vei trece cu vederea cererea mea.

De nenumarate ori te-ai aratat in vedenii si in vise, spunand credinciosilor ca vor primi cele cerute in rugaciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mangaiere, pentru ca pacatele mele sunt multe si credinta mea este putina. Dar cred ca iubirea ta covarseste rautatile mele si nadajduiesc ca prin mijlocirea ta voi pune inceput bun mantuirii mele.

Roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, sfinte, sa caut cele de folos mantuirii. Trupul meu este slabanogit de pacate si sufletul meu este molesit din pricina patimilor. Iubitor de pacate sunt si la faptele cele bune ma lenevesc. Cere-I lui Dumnezeu sa imi sporeasca credinta, sa imi daruiasca smerenie, rabdare, ravna in razboiul duhovnicesc.

Sfarsitul tau mucenicesc ma indeamna sa lepad desfatarile trecatoare ale acestei lumi.

Chinurile tale ma indeamna sa ridic si eu crucea ascultarii de Dumnezeu. Invata-ma, sfinte, sa traiesc nu dupa voia mea, ci dupa voia dumnezeiasca, sa nu caut cele ale mele si sa ma izbavesc de tirania pacatelor care ma apasa. Goneste de la mine toata ispita diavoleasca. Prea mult am pacatuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mantuirii mele, sfinte. Domnul bate la usa inimii mele si vreau sa Ii deschid. Ajuta-ma, sfinte, ca sunt neputincios. Roaga-te pentru mine pana la ultima suflare a vietii mele.

Si roaga-te pentru tot poporul crestinesc, pentru toti ierarhii, preotii, monahii si credinciosii. Roaga-te pentru duhovnicul meu si pentru toate rudeniile mele dupa trup si dupa duh. Inmulteste rugaciunile pe care le faci pentru noi, ca si noi sa cadem la rugaciune, multumindu-ti din prea plinul inimii. Ca impreuna cu tine sa Il slavim pe Dumnezeul cel in Treime laudat, in vecii vecilor. Amin.

Pe 11 iunie, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei şi Simferopolului, om de ştiinţă valoros şi vestit, profesor de chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale, dar şi un mare propovăduitor şi pătimitor pentru dreapta credinţă în vremea stăpânirii bolşevice din Rusia.

Sfântul Ierarh Luca s-a născut în familia lui Felix Voino-Iaseneţki, în Kesţ, Crimeea răsăriteană, pe 27 aprilie 1877, şi a primit din botez numele Valentin. Credinţa sa a fost înrâurită de apropierea Lavrei Peşterilor (familia se mutase în Kiev), precum şi de o Sfântă Scriptură, primită cu prilejul absolvirii liceului. Avea un mare talent artistic, precum şi dorinţa de a şi-l cultiva, însă asupra acestuia a predominat dorinţa sa de a-i ajuta pe ţăranii săraci din jur, aşa că s-a înscris la cursurile şcolii medicale din Kiev, pe care a absolvit-o în 1903.

În 1904, războiul ruso-japonez l-a adus pe Valentin în Orientul Îndepărtat ca şi chirurg. Acolo îşi va întâlni viitoarea soţie, Anna Vasilievna Lanskaia. S-au căsătorit şi au avut patru copii. În acest răstimp, Valentin s-a specializat în operaţiile chirurgicale oftalmologice, împreună cu anestezia locală şi tratarea infecţiilor piogenice (care au devenit mai târziu pentru el un subiect de studiu). Valentin avea şi o credinţă uriaşă pentru acele vremuri grele – familia sa găzduia lunar o maică de la mănăstirea Fiodorovski, şi mergea regulat la biserică. El refuza să opereze fără să se roage mai înainte în faţa unei icoane a Maicii Domnului din sala de operaţie, şi apoi să-l însemneze pe pacient cu iodină, în semnul crucii. La un moment dat, oficialităţile comuniste au dat jos icoana; atunci, Valentin a refuzat să mai opereze până ce icoana nu va fi aşezată la locul ei. După puţină vreme, soţia unui oficial al Partidului a avut nevoie de operaţie, şi l-a cerut în mod anume pe Valentin. El însă s-a ţinut neclintit de hotărârea sa. Atunci, autorităţile s-a supus cererii sale, au aşezat la loc icoana, iar el a intrat în sala de operaţie.

Soţia lui Valentin s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a murit prematur. Deşi Valentin şi-a plâns mult soţia, a izbutit totuşi să vadă mâna Domnului ce-l călăuzea chiar şi-n aceste clipe grele – Dumnezeu i-a trimis o infirmieră care să-l ajute cu creşterea copiilor, şi l-a chemat la preoţie. Făcând ascultare de Arhiepiscopul Innochentie, Valentin a răspuns degrabă acestei dumnezeieşti chemări, fiind hirotonit diacon pe 26 ianuarie şi preot pe 2 februarie 1921. Apoi, fiindcă în acele vremuri de prigoană Biserica ducea lipsă de păstori, părintele Valentin s-a supus chemării norodului şi a intrat în monahism (a luat numele Luca, după Sfântul Evanghelist pe care-l urma în lucrarea apostolească şi de tămăduitor al trupurilor şi sufletelor), fiind hirotonit episcop.

Era o perioadă foarte grea pentru Biserica Rusă, care era atacată şi de-a dreapta, de zeloţi şi fanatici, precum şi de-a stânga, de guvernarea atee şi „biserica vie” pe care o odrăslise. Din pricina mărturisirii credinţei sale, în ciuda uriaşelor sale realizări medicale şi ştiinţifice, Sfântul Luca a fost aruncat în temniţe, chinuit şi surghiunit vreme de 11 ani, prin Siberia şi alte locuri cumplite.

Virtuţile, luptele şi realizările Sfântului Luca sunt copleşitoare. Acest arhiereu plin de har a izbutit să redeschidă multe biserici închise de comunişti, a dat naştere unor lucrări teologice de mare profunzime, i-a întărit pe credincioşi şi a adus pe mulţi alţii la Ortodoxie. Pe lângă toate acestea, dragostea, iscusinţa şi dăruirea sa pentru pacienţi au salvat mii de vieţi (îndeosebi ale soldaţilor răniţi în război), iar tehnicile sale medicale au câştigat multe premii ştiinţifice, fiind preţuite de colegii săi chirurgi decenii la rând. După o viaţă de realizări medicale şi lupte duhovniceşti în mărturisirea dreptei credinţe, Sfântul Luca a trecut la Domnul pe când se afla în scaunul de Arhiepiscop al Simferopolului, pe 11 iunie 1961.

Troparul Sfântului Luca Doctorul, glasul al 5-lea:

Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor.

Condacul 1

Veniţi, iubitorilor de sfinţi, cu căldură să-l lăudăm pe păstorul cel de Dumnezeu luminat al Simferopolului şi doctorul preaales; că, în Rusia vieţuind ca un înger, numele cel dumnezeiesc al lui Hristos a mărturisit; pentru care strigăm: Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Icosul 1

Înger te-ai arătat, părinte, în vremurile din urmă, între oamenii necăjiţi: că viaţă îndumnezeită ducând pe pământ, Sfinte Ierarhe Luca, dreptar te-ai făcut cu adevărat clerului şi mirenilor, pentru care strigăm ţie unele ca acestea:
   Bucură-te, cel cu care se laudă toată Rusia;
   Bucură-te, vas al cucerniciei;
   Bucură-te, dreptar al păstoririi oamenilor;
   Bucură-te, că pe Hristos bărbăteşte L-ai mărturisit;
   Bucură-te, că vindeci neputinţele muritorilor;
   Bucură-te, că legiuita căsnicie ai iubit;
   Bucură-te, că odraslele ţi le-ai luminat;
   Bucură-te, laudă sfinţită a credincioşilor;
   Bucură-te, podoaba cinstiţilor episcopi;
   Bucură-te, carte a cereştilor obiceiuri;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul al 2-lea

Moaştele sfinţilor din Kiev văzând, desfătările lumeşti ai urât, şi către stadia credinţei îndreptându-te, Sfinte Luca, neabătut, cu bucurie strigai, prealăudate, cântarea îngerească: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Amândouă cunoaşterile având, pe cea lumească şi pe cea dumnezeiască, întunericul celor fără de Dumnezeu l-ai risipit, şi cu meşteşugul doctorilor îndeletnicindu-te, Sfinte Luca, cu ajutorul harului în nenumărate rânduri ai vindecat neputinţele muritorilor, drept care strigăm ţie unele ca acestea:
   Bucură-te, scularea celor ce pătimesc;
   Bucură-te, îmbărbătarea celor ce se tânguiesc;
   Bucură-te, încetarea durerilor anevoie de vindecat;
   Bucură-te, ridicarea oamenilor bolnavi;
   Bucură-te, întărirea neclintită a celor cu frică de Dumnezeu;
   Bucură-te, turn neclătinat al binecredincioşilor creştini;
   Bucură-te, al doctorilor călăuzitor;
   Bucură-te, cel ce înaripezi inimile celor nedreptăţiţi;
   Bucură-te, cel ce rosteşti cuvintele înţelepciunii;
   Bucură-te, cel ce închizi gurile celor fără de Dumnezeu;
   Bucură-te, lăudător al Maicii Domnului;
   Bucură-te, cel ce îi dobori pe vrăjmaşii ei;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul al 3-lea

Slava celor trecătoare şi nestatornice urând, ai îndrăgit nectarul înţelepciunii şi ca o albină iubitoare de osteneală ai cules, Sfinte Părinte Luca, mierea cunoştinţei dumnezeieşti, preacinstite, lui Hristos Domnului tău cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Dumnezeiască râvnă câştigând în sinea-ţi, cele mai bune ai voit să cunoşti: că pe Hristos îndrăgindu-L din toată inima, Sfinte Luca de Dumnezeu cinstite, har de sus ai primit, care îi insuflă pe toţi să strige ţie:
   Bucură-te, prietenul adevărului;
   Bucură-te, sfeşnicul cunoştinţei dumnezeieşti;
   Bucură-te, dreptarul cel întocmai al ştiinţei tămăduirii;
   Bucură-te, următor al doctorilor fără de arginţi;
   Bucură-te, viţă cu multă roadă a viei lui Hristos;
   Bucură-te, carte cu multe foi a înţelepciunii;
   Bucură-te, că străluceşti ca o nouă stea;
   Bucură-te, că vas al harului eşti;
   Bucură-te, îndreptător preacinstit al celor căsătoriţi;
   Bucură-te, vas al uşurării celor bolnavi;
   Bucură-te, întăritor al celor pe nedrept învinuiţi;
   Bucură-te, cădere a potrivnicilor lui Dumnezeu;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul al 4-lea

Cu dumnezeiască râvnă haina preoţiei ai îmbrăcat ca un înger, Sfinte Luca, şi în mijlocul unui neam stricat ai lucrat, de Dumnezeu înţelepţite, poruncile Domnului tău, îndemnându-i pe cei dimpreună cu tine să cânte pururea cântarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzit-ai glasul Domnului poruncind să ne ducem crucea cu bucurie: pentru aceasta toate necazurile, temniţele şi chinurile le-ai răbdat, Sfinte Luca, întărind turma ta, care îţi cântă ţie cu veselie:
   Bucură-te, urmaş al Apostolilor;
   Bucură-te, slujitor al suferinzilor;
   Bucură-te, chirurg al bolilor trupului;
   Bucură-te, tămăduitor al bolilor duhului;
   Bucură-te, dimineaţă prealuminată a vieţii slobode;
   Bucură-te, certare neînduplecată a nedumnezeirii cumplite;
   Bucură-te, că fără teamă necazurile ai îndurat;
   Bucură-te, că te-ai depărtat cu bună îndrăznire de răutate;
   Bucură-te, podoabă a poporului Rusiei;
   Bucură-te, cel ce-i baţi pe amarii demoni;
   Bucură-te, cel ce îi cutremuri pe făcătorii de rele;
   Bucură-te, spaima multor nelegiuiţi;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul al 5-lea

Nesuferind să fie scoasă icoana Născătoarei de Dumnezeu, ocară ai primit de la cei fără de Dumnezeu: că ai vrut să ai, Sfinte Luca, ajutătoare în meşteşugul tău puterea ei cea curată şi lui Hristos I-ai cântat, înţelepte, laudă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ierarh al Domnului te-ai arătat, cu dumnezeiască chemare, ca să paşti cetele credincioşilor, şi la tunderea în monahism numele Sfântului Apostol Luca în chip minunat ai luat, pentru care, veselindu-ne, strigăm ţie din inimă:
   Bucură-te, veselia episcopilor;
   Bucură-te, cinstea monahilor;
   Bucură-te, pildă pentru cei feciorelnici;
   Bucură-te, întărire a celor căsătoriţi;
   Bucură-te, că ai îmbrăcat haina sfântă;
   Bucură-te, că împotrivirile casnicilor tăi nu le-ai luat în seamă;
   Bucură-te, cel ce ai săvârşit Jertfa înfricoşătoare;
   Bucură-te, cel ce ai dorit Împărăţia cerurilor;
   Bucură-te, turn înalt al credincioşilor din Taşkent;
   Bucură-te, fulger care loveşti nebunia necredincioşilor;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul al 6-lea

Ca un leu de puternic, uneltirile necredincioşilor desăvârşit le-ai surpat, preafericite, şi în trupul tău, ca un rob al lui Dumnezeu, ai purtat rănile lui Hristos şi ai plinit lipsurile necazurilor Lui, strigând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Neabătut te-ai luptat să păzeşti Biserica nestricată de vătămarea fraţilor mincinoşi; că tu, ca un episcop al lui Hristos, schismele clericilor le-ai înlăturat. Pentru aceasta ortodocşii te cinstesc, Sfinte, strigând:
   Bucură-te, limbă a adevărului;
   Bucură-te, stricare a necredinţei;
   Bucură-te, a clericilor fără de rânduială mustrare;
   Bucură-te, îndreptător al sfinţitei preoţimi;
   Bucură-te, că înlături fără cruţare necurăţia eresurilor;
   Bucură-te, că grabnic ai dat în vileag schisma cea urâtă de Dumnezeu;
   Bucură-te, gură a acribiei dogmelor;
   Bucură-te, băutură preadulce a iconomiei;
   Bucură-te, că prin tine au fost biruiţi demonii;
   Bucură-te, că de tine s-au veselit îngerii;
   Bucură-te, luminător al întregii Biserici;
   Bucură-te, izbăvitor al Rusiei din rătăcire;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul al 7-lea

Singur rămânând în surghiunuri, Sfinte, înălţai lui Hristos cântare şi sămânţa vieţii, părinte, ca un înţelept plugar aruncai în suflete, iar secerând belşug de spice, strigai: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ca pe un nou ierarh şi doctor dumnezeiesc, vistierie a harului lui Hristos, mărturisitor al dogmelor şi păstor al Crimeei prealăudat, te cinstim cu toţii, Sfinte Luca, strigând întru veselie:
   Bucură-te, călăuzitor al Taşkentului;
   Bucură-te, hrănitor al celor flămânzi;
   Bucură-te, că prin tine a primit sfinţire Siberia;
   Bucură-te, că prin tine bărbaţii închişi au primit izbăvire;
   Bucură-te, că prin multe locuri ale Rusiei ai pribegit;
   Bucură-te, că în lanţuri, ca un răufăcător, multe ai pătimit;
   Bucură-te, că de tine s-au înspăimântat cugetătorii de rele trimişi în taină;
   Bucură-te, dumnezeiască linişte a celor osândiţi împreună cu tine;
   Bucură-te, că prin tine şi-au căpătat vederea cei orbi;
   Bucură-te, că prin tine au fost păziţi pruncii;
   Bucură-te, lauda preoţilor cinstiţi;
   Bucură-te, cutremur al celor nelegiuiţi;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul al 8-lea

Ca un străin între străini ai fost socotit, părinte, viaţă străină petrecând; căci, ca un venetic mutându-te dintr-o cetate a Rusiei în alta, fericite, numele cel mare al lui Hristos l-ai propovăduit cu tărie, strigând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Socotit-ai sfânta credinţă a lui Hristos, părinte, bogăţie mai presus de toate bogăţiile şi ca pe un mărgăritar ai arătat-o credincioşilor, sfinte. Pentru aceasta cu dragoste cântăm ţie cântare de mulţumire:
   Bucură-te, arhiereu fără de arginţi;
   Bucură-te, împreună-cetăţean al cetelor de sus;
   Bucură-te, tovarăş bun în surghiunul amar;
   Bucură-te, priceput doctor al bolilor de ochi;
   Bucură-te, că i-ai alungat pe ispititorii cei nevăzuţi;
   Bucură-te, vindecarea orbilor;
   Bucură-te, că necredincioşii nu te puteau suferi;
   Bucură-te, îndreptătorul preotului Martin;
   Bucură-te, că ai adus la credinţă ţinuturile din miazănoapte;
   Bucură-te, laudă a răbdării întru credinţă;
   Bucură-te, cântare de bucurie întru necazuri;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul al 9-lea

Toată cetatea Turuhanskului s-a ridicat pentru tine, de Dumnezeu purtătorule, şi te-a cerut; că, aflând de mulţimea faptelor bune şi a vindecărilor săvârşite de tine, Îl slăveau pe Domnul, Cel ce te-a proslăvit pe tine, strigând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cuvinte ale cunoştinţei de Dumnezeu, învăţături ale bunei credinţe şi dogme ortodoxe vărsa gura ta, părinte, şi curgerea neştiinţei, Sfinte Luca, o ai oprit, luminându-i pe cei dimpreună cu tine, care strigă unele ca acestea:
   Bucură-te, luminătorul celor învăţaţi;
   Bucură-te, nimicitorul vrăjmaşilor întunecaţi;
   Bucură-te, veselia celor ajutaţi de tine;
   Bucură-te, mângâierea slujitorilor lui Hristos;
   Bucură-te, pom cu roade multe şi frumoase;
   Bucură-te, floarea preabineînmiresmată a sfinţilor lui Dumnezeu;
   Bucură-te, că peste puterile vrăjmaşe călcat-ai cu îndrăzneală;
   Bucură-te, că pe cugetătorii de rele în vileag i-ai dat fără teamă;
   Bucură-te, semn de biruinţă al învăţăturii dumnezeieşti;
   Bucură-te, că prin tine află odihnă cei suferinzi;
   Bucură-te, că în surghiun cu bucurie te-ai nevoit;
   Bucură-te, că ai împodobit lăcaşurile sfinte;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul al 10-lea

Cugetare sănătoasă având, cu bucurie ai suferit tânguirile trupului, Sfinte Ierarhe. Că în focul multor ispite ca aurul te-ai luminat, Sfinte Luca slăvite, şi cu adevărat pildă te-ai făcut nouă, celor care strigăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Îngrădit fiind cu lucrările lui Hristos cele sfinte, nebunia necredincioşilor cea de multe feluri o ai surpat, Sfinte Luca slăvite, şi pe culmile harului ai suit, minunate lucruri săvârşind pentru poporul ce-ţi cântă ţie:
   Bucură-te, că ai fost legat pentru Domnul;
   Bucură-te, propovăduitorule al mântuirii;
   Bucură-te, că ai îmbrăcat haina celor întemniţaţi;
   Bucură-te, că în cumplitele închisori ai sălăşluit;
   Bucură-te, că ai risipit uneltirile zbirilor;
   Bucură-te, că ai nimicit cursele demonilor;
   Bucură-te, că pe necredincioşi i-ai întors spre cele mai bune;
   Bucură-te, că i-ai însufleţit pe cei osândiţi împreună cu tine;
   Bucură-te, al rasei fierbinte apărător;
   Bucură-te, al multor minuni mijlocitor;
   Bucură-te, iubitor al rugăciunii către Hristos;
   Bucură-te, al semnelor rele nimicitor;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul al 11-lea

Către cele de sus înălţându-ţi ochii, mintea şi inima, Sfinte Ierarhe, iar dimpreună cu ele şi mâinile, mila lui Hristos căutai în rătăcirile din surghiun, fericite, strigând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Foc ce a luminat cu razele sale cetatea Simferopolului şi toate ţinuturile din jur te-ai arătat la bătrâneţe, Sfinte Luca, şi ai sfinţit poporul de Dumnezeu iubitor, cel ce a rămas nestrămutat în credinţă şi aduce ţie laude ca acestea:
   Bucură-te, dreptar al purtătorilor de rasă;
   Bucură-te, că ai fost de un obicei cu Apostolii;
   Bucură-te, părtaş al tainelor lui Hristos;
   Bucură-te, că i-ai certat pe clericii nesupuşi;
   Bucură-te, pildă însufleţită a cinului sfinţit;
   Bucură-te, icoană preaaleasă a episcopilor binecinstitori;
   Bucură-te, că de săraci ca un iubitor de oameni ţi-ai amintit;
   Bucură-te, că pe credincioşi i-ai învăţat cele plăcute lui Dumnezeu;
   Bucură-te, că eşti vrednic de bune laude;
   Bucură-te, că mijloceşti noi semne;
   Bucură-te, pildă de arhipăstor bun;
   Bucură-te, păstor al poporului iubitor de Hristos;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul al 12-lea

Har de sus având, la bătrâneţe ai fost luat de pe pământ la cele de sus şi alergarea bine ai săvârşit-o, cu cetele puterilor înţelegătoare fiind, slăvite Luca, socotit şi dimpreună cu acestea cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Laudă cântând ţie, cu credinţă ne închinăm sfintelor tale moaşte, de Dumnezeu purtătorule, că precum un izvor de har tămăduieşti bolile celor ce cinstim vieţuirea ta, pentru care strigăm ţie unele ca acestea:
   Bucură-te, bărbat purtător de semne;
   Bucură-te, vindecător al rănilor aducătoare de moarte;
   Bucură-te, lance nefrântă a doctorilor;
   Bucură-te, lăcaş preafrumos al episcopilor;
   Bucură-te, sălaş neprihănit al dragostei lui Hristos;
   Bucură-te, nume preadulce casnicilor lui Dumnezeu;
   Bucură-te, că ai primit cununa ce nu se ofileşte;
   Bucură-te, că ai gonit taberele demonilor;
   Bucură-te, alungare a toată răutatea;
   Bucură-te, dulce cântare a toată Rusia;
   Bucură-te, mângâietor al sfintelor mănăstiri;
   Bucură-te, cel ce ne întăreşti şi pe noi, sărmanii;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul al 13-lea

O, prealăudate părinte, culme a episcopilor şi rugător pentru toată lumea, nu înceta a mijloci pe lângă Hristos să ne dăruiască iertare de păcate, încât să strigăm fierbinte: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Icosul 1

Înger te-ai arătat, părinte, în vremurile din urmă, între oamenii necăjiţi: că viaţă îndumnezeită ducând pe pământ, Sfinte Ierarhe Luca, dreptar te-ai făcut cu adevărat clerului şi mirenilor, pentru care strigăm ţie unele ca acestea:
   Bucură-te, cel cu care se laudă toată Rusia;
   Bucură-te, vas al cucerniciei;
   Bucură-te, dreptar al păstoririi oamenilor;
   Bucură-te, că pe Hristos bărbăteşte L-ai mărturisit;
   Bucură-te, că vindeci neputinţele muritorilor;
   Bucură-te, că legiuita căsnicie ai iubit;
   Bucură-te, că odraslele ţi le-ai luminat;
   Bucură-te, laudă sfinţită a credincioşilor;
   Bucură-te, podoaba cinstiţilor episcopi;
   Bucură-te, carte a cereştilor obiceiuri;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Condacul 1

Veniţi, iubitorilor de sfinţi, cu căldură să-l lăudăm pe păstorul cel de Dumnezeu luminat al Simferopolului şi doctorul preaales; că, în Rusia vieţuind ca un înger, numele cel dumnezeiesc al lui Hristos a mărturisit; pentru care strigăm: Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

şi această

Rugăciune către Sfântul Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului

Sfinte Ierarhe mărturisitor, învăţătorule al adevărului şi doctore fără de arginţi, Sfinte Luca, ţie plecăm genunchii sufletului şi ai trupului şi, căzând la cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte, pe tine te rugăm, precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoşii, cinstite părinte, şi du rugăciunea noastră la milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu toţi sfinţii. Credem că ne iubeşti cu aceeaşi dragoste cu care i-ai iubit pe fraţii tăi, când vieţuiai în această lume. Meşteşugul doctorilor stăpânind, în multe rânduri cu ajutorul harului suferinţele celor bolnavi le-ai vindecat, iar după cinstita ta adormire, Stăpânul tuturor a arătat moaştele tale izvor de tămăduire; că felurite neputinţe se vindecă şi putere se dăruieşte celor ce cu evlavie le sărută şi cer dumnezeiasca ta mijlocire.

Pentru aceasta cu căldură ne rugăm ţie, care ai primit harul tămăduirilor: pe fraţii noştri (N) cei bolnavi şi cumplit înviforaţi de suferinţă cercetează-i şi vindecă-i de neputinţele care îi stăpânesc. Cu totul cinstite şi Preasfinte Părinte Luca, nădejdea celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uita pe fraţii noştri (N) şi dăruieşte-le vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie, ca şi noi dimpreună cu tine să-L slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, o Dumnezeire şi o Împărăţie, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cuvinte ale vieţii veşnice” rostite de Sfântul Luca 

„Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.

 „De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti…”

„Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: «De la Domnul e mântuirea mea» (Ps. 61:1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care ţâşneşte din inimă, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu!” 

 




BISERICA si lumea
Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Cum este posibilă dictatura în democrație? Aspecte juridice, filosofice și teologice - Lector univ. dr. Marius Andreescu

 

 I. Putere și libertate

 Istoria societății organizate statal și a regimurilor politice și de guvernare este cuprinsă în dialectica relației dintre puterea statului și libertatea omului. În momentele istorice în care putere statului predomină, se manifestă în forme accentuate, uneori din partea unui singur om, iar libertățile cetățenești sunt proclamate formal, îngrădite sau limitate, se spune că suntem în prezența unui regim politic dictatorial, totalitar.

 În situația în care regimul politic este constituțional și se bazează pe realitatea principiului supremației legii și al egalității în fața legii, inclusiv pentru deținătorii puterii statale, libertatea omului are un caracter predominant față de putere, este consacrată de constituții și de legi, limitele libertăților sunt cele determinate de necesitatea conviețuirii sociale și de respectul reciproc între titularii acestor libertăți, iar îngrădirile, condiționările și restrângerile exercitării libertăților individuale au un caracter excepțional, există un regim politic democratic.

 Prin urmare dictatura și democrația au ca esență comună conținutul și modul de manifestare al puterii statului și al libertății omului. Dictatura poate avea forme absolute, așa cum istoria demonstrează, în care puterea statală este exercitată de cele mai multe ori de o singură persoană, iar libertățile cetățenești sânt reduse semnificativ, proclamate formal sau anihilate. În schimb, nici o formă de organizarea democratică a societății în care libertățile sociale și drepturile fundamentale sunt recunoscute, consacrate și garantate nu poate fi în afara puterii statului exercitată de guvernanți în numele și pentru guvernați. Orice formă de organizare statală a societății, fie ea democratică sau nu, implică această distincție sau separare între guvernanți și guvernați, primii exercitând puterea statului în numele poporului, care în formele de democrație constituțională este titularul acesteia și al suveranității naționale.

 Iată de ce, în opinia noastră, puterea statală fiind o constantă în orice regim politic, inclusiv în cel democratic, exercitarea acesteia poate avea forme dictatoriale inclusiv în democrație și mai ales în democrațiile statale contemporane. Dictatura puterii în democrație se poate exprima în esență în practicile statale care reprezintă exces de putere mai ales față de exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale. Această idee dorim să o dezvoltăm și să o argumentăm în cele ce urmează din perspectivă juridică filosofică și teologică.

 De la începuturi şi până în prezent societatea umană este marcată de două constante care au valoare ontologică: lupta pentru putere iar pe de altă parte lupta împotriva puterii, atât în situaţiile în care este nelegitimă deoarece îmbracă forma dictaturii sau chiar a tiraniei, cât şi în variantele de aparentă legitimitate, în special în societăţile democratice, cum ar fi de exemplu activitatea politică legitimă a opoziţiei de a accede la putere sau acţiunile societăţii civile şi a persoanelor fizice împotriva abuzului de putere.

 Aceste constante ontologice ale oricărei societăţi umane sunt inevitabile oricare ar fi forma de organizare sociale sau caracteristicile regimurilor politice, inclusiv în societăţile democratice, deoarece esenţa existenţială şi funcţională a oricărui sistem social este expresia diferenţei contradictorii dintre guvernanţi şi guvernaţi, dintre societate în ansamblu ei iar pe de altă parte omul în concretul şi personalitatea sa, între ordinea normativă şi ordinea valorică morală, între lege şi libertate, între interesul public şi interesul privat şi bineînţeles între vocaţia omului la drepturi fundamentale intangibile, iar pe de altă parte interesul public al statului de a condiţiona, limita şi restrânge exercitarea acestora.

 Aceste contradicţii, dacă rămân în forma lor absolută, prin excelentă antagonică, pot fi distructive pentru o societate organizată statal, aşa cum istoria a demonstrat. Tot istoria relevă soluţiile politice şi juridice care, cu deosebire în perioada modernă au fost consacrate pentru a evita formele dictatoriale de exercitare a puterii. Iată câteva dintre acestea, consacrate începând cu prima Constituţie scrisă a lumii - Constituţia SUA, adoptată în 1787 -, Declaraţia (franceză) a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789, până la instrumentele politice şi juridice interne şi internaţionale contemporane:

 Incontestabil aceste principii sunt în fapt şi trăsături ale statului de drept, consacrate şi garantate constituţional, definesc societăţile democratice contemporane şi practic elimină formele totalitare, dictatoriale ale puterii statale.

 Totuşi diferenţele şi contradicţiile mai sus amintite, pentru că sunt constante ontologice ale societăţii, există şi în orice societate democratică. În plus există o situaţie subtilă şi anume diferenţa dintre legalitatea deciziilor statale și legitimitatea acestora. Aceste realităţi pot determina sau favoriza excesul de putere al autorităţilor în societăţile construite pe baza principiilor constituţionalismului modern.

 În acest context rămâne o problemă de esenţă, nu numai teoretică dar şi practică și anume aceea de a determina limitele puterii statale într-o societate democratică, în concret în România şi de a găsi soluţii în cazurile de manifestare excesivă a autorităţii statului.

 

 II. Laicizarea statului și a societății civile contemporane, premise ale dictaturii în democrație

 Perioada modernă a istoriei lumii a impus principiul separării statului de Biserică în legătură cu activitatea de guvernare. Acest principiu a fost stabilit de însăși Mântuitorul Iisus Hristos când a spus: ”Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei, 22, 21). Prin urmare Biserica nu trebuie să se implice în activitatea de guvernare, atât ca instituție cât și prin slujitorii ei. Totodată autoritățile statului trebuie să respecte și să garanteze libertatea de organizare și funcționare a Bisericii, să consacre normativ inclusiv în constituții și să respecte libertatea de conștiință și libertatea religioasă, ca drepturi fundamentale ale omului.

 Separația statului de Biserică este necesară deoarece instituțiile statului pe de o parte iar Biserica pe de altă parte au naturi diferite, scopuri și activități diferite. Biserica, cu referire specială la Biserica ortodoxă, este Trupul lui Hristos, iar comuniunea credincioșilor uniți în Duhul Sfânt, dar și fiecare credincios în parte, sunt membrele Trupului lui Hristos. Biserica a fost instituită de Domnul Iisus Hristos la pogorârea Duhului Sfânt. Biserica ortodoxă este o instituție divină și umană în același timp.

 Spre deosebire, statul și autoritățile statului sunt instituții umane, constituite prin voința politică umană consacrată în legi și în constituții. Există totuși o ordine de preferință între autoritatea Bisericii, care exprimă însăși autoritatea Mântuitorului mereu present în Biserica sa, iar pe de altă parte autoritatea instituțiilor statului, ordine de preferință exprimată de Sfinții Părinți prin sintagma ”De cezar ascultăm, iar lui Dumnezeu ne închinăm”.

 Aplicarea acestui principiu în activitatea de guvernare pe care o înfăptuiește statul prin instituțiile și demnitarii care sunt investiți cu atribuții de putere și realizarea întregii activități de conducere statală în conformitate cu adevărurile de credință ortodoxe ar avea consecințe deosebit de benefice pentru stat, societate și fiecare persoană, ar transforma radical sensul și realitățile democrației contemporane, care în acest fel ar fi construită nu numai pe voința politică a statutului și nu numai pe reguli și principii juridice, dar în același timp ar fi fundamentată pe valorile și adevărurile de credință, instituite nu prin activitate omenească, ci prin revelație divină, naturală sau supranaturală.

 Realizarea acestei forme de democrație socială, spre deosebire de toate celelalte forme și variante bazate pe voința politică a guvernanților și pe lege, trebuie să pornească nu numai de la datoria impusă de lege guvernanților de a-și exercita atribuțiile în conformitate cu legea și în scopurile stabilite de aceasta, dar și de la propria conștiință care să-i determine să aplice în sens creștin, ortodox puterea cu care au fost investiți. Principiul unei astfel de guvernări a fost instituit de Mântuitorul nostru Iisus Hristos când a spus că: „Și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slujitor„ ( Marcu, 10, 44). Transpunerea în viață de către guvernanți a acestui mare principiu de democrație axată pe valorile creștine, la care se referă și vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania în una din predicile de la duminicile Triodului, ar duce la transformări radicale în conținutul și modurile de exercitare a puterii statale de către cei investiți cu astfel de atribuții. Exercitarea guvernării ar corespunde pe deplin interesului public și nu s-ar mai confunda cu interesul personal. Noțiunea de interes public ar primi un conținut concret, real și nu ar avea numai un sens abstract, juridic, cum se întâmplă acum. Binele obștesc ar deveni un scop real al activității de guvernare, s-ar ajunge, așa cum se spune în drept, la o „bună guvernare”. Nu în ultimul rând, democrația nu ar mai fi exclusiv a legii și supremației ei, ci ar deveni o democrației a persoanei și libertății umane, în care nu omul este pentru lege, ci legea este pentru om. Se trece astfel de la formele de democrație globală, cum ar fi democrația maselor, sau de la individualismul democratic al prezentului, axat pe drepturile omului considerate în sine ca valori juridice absolute, dar fără Dumnezeu, la democrația libertății, în care puterea legii este subordonată superiorității persoanei și libertății omului. Esența unei astfel de realități democratice a societății a fost bine exprimată în urmă cu câteva secole de Thoma de Aquino: „Individul este pentru stat, statul este pentru persoană, iar persoana este pentru Dumnezeu”.

 În condițiile actuale ale statului și societății suntem departe de o astfel de realitate privind exercitarea puterii într-o societate democratică. O democrație construită pe valorile creștine nu poate fi stabilită prin lege, ci este nevoie de o transformare profundă a conștiinței celor care guvernează, a celor aflați la vârful puterii statale, în sensul de a se considera dependenți în tot ceea ce fac de voia lui Dumnezeu și responsabili față de El. Este necesară o infirmare a egoismului și orgoliului nemăsurat pe care îl dă sentimentul puterii și care duce la confuzia dintre interesul public și interesul personal, la ignorarea omului ca persoană creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, este necesară o regăsire a sinelui adevărat care dă conștiința guvernantului că trebuie să împlinească legea și să-și exercite puterea ca slujitor al tuturor, nu ca stăpân al tuturor. Vrednicul de pomenire, Arhiepiscopul Justinian Chira sublinia modul de a fi al omului contemporan, al guvernanților care se cred suficienți lor înșile: „Stadiul la care ne-am ridicat prin civilizație îi dă omului contemporan senzația de atotputernicie. I se pare că nimeni nu a mai fost ca el. Dar tot e un om neâmplinit, chiar dacă e un om luminat, un om deștept, un om învățat. Foarte puțin conștientizăm tainele care sunt în jurul nostru. Suntem totuși foarte limitați.”[1]

 Conștiința unei personae care deține atribuții de putere și este investit cu demnități și funcții înalte, că depinde de Dumnezeu și în tot ceea ce face se raportează la Dumnezeu este expresia smereniei omului de stat, a demnitarului care se teme de Dumnezeu și se rușinează de om. Mântuitorul a spus pilda judecătorului nemilostiv, nedrept, mândru și orgolios care de Dumnezeu nu se temea și de om nu se rușina (Luca, 18, 1-8). Acesta este prototipul actual al multor conducători de stat, oameni politici, demnitari și magistrați.

 Dacă demnitarul sau omul politic are conștiința smereniei de care am vorbit mai sus, atunci activitatea acestora poate conduce la o democrație construită pe valorile creștine. Smerenia presupune și mulțumire și recunoștiință pentru darurile primate de la Dumnezeu, inclusiv pentru demnitățile publice și răspunderile pe care un om de stat le are. În acest sens dorim să exemplificăm cu ceea ce spunea Arhiepiscopul Justinian Chira: „Și atunci, noi bucurându-ne de zestrea pe care ne-a dat-o Dumnezeu nu ne putem declara atotputernici. Ci suntem totdeauna cu recunoștiință față de Dumnezeu că ne-a înzestrat cu acest dar al gândirii creative, al rațiunii, al cugetării, cu care am putut să creăm și cu care vom crea în continuare. Gândind în felul acesta și văzând în toate lucrarea lui Dumnezeu, bucurându-te, știi să apreciezi.” [2]

 Această stare de conștiință a demnitarilor și a șefilor de stat, dacă ar exista, ar fi o garanție sigură pentru evitarea din partea acestora a excesului de putere, a oricăror forme de manifestare dictatorială într-o democrație.

 Așa cum spuneam, societatea actuală, statul și conducătorii săi sunt departe de o astfel de realitate a conștiinței de sine, fapt care conduce la o existență și manifestare existențială inclusiv a puterii statale fără Dumnezeu, ceea ce favorizează excesul de putere și manifestările dictatoriale ale conducătorilor de stat și a celor care dețin și exercită funcții de autoritate în stat.

 Societatea și statul contemporan se doresc a fi fără Dumnezeu, fără creștinism și mai ales fără dreapta credință care este ortodoxia. În prezent, asistăm la o adevărată luptă împotriva credinței creștine, a Bisericii, în special a Bisericii ortodoxe la încercări de denigrare și de combatere a acestora. Această realitate este prezentă și în plan juridic.

 Constituțiile democratice europene, inclusiv a României, nu consacră separarea statului de Biserică, ci autonomia Bisericii față de stat (a se vedea în acest sens și Constituția României art. 29 alin 5). Conceptul de autonomie implică un grad de libertate juridică și decizională mai redus și implicit posibilitatea de intervenție a statului în activitatea Bisericii. Legile, deciziile și orice măsuri statale pot afecta, în baza conceptului de autonomie și desfășurarea activității Bisericii ceea ce înseamnă, dacă nu o subordonare o poziție inferioară a Bisericii față de stat. Biserica și toți credincioșii trebuie să respecte legile statului, să asculte de dispozițiile conducătorilor și demnitarilor statului, dar de închinat se închină numai Lui Dumnezeu. Acest adevăr ar însemna cel puțin o poziție de egalitate juridică între Biserică și stat, ceea ce evident astăzi nu este posibil, în condițiile în care constituțiile consacră o libertate a Bisericii și a cultelor numai în limita conceptului de autonomie. Statul are poziția predominantă și poate interveni în exercitarea libertății de conștiință și de credință. Acest drept al statului stabilit prin lege permite celor ce exercită puterea de stat, șefi de stat, parlamente, guverne și uneori chiar justiția să impună limite, condiții, restrângeri exercitării libertății religioase și mai ales libertății exercitării dreptei credințe ortodoxe nejustificate, de multe ori contrare principiilor și valorilor statului de drept și întotdeauna contrare naturii divine a Bisericii, a ceea ce reprezintă ortodoxia pentru poporul român.

 Prin Legea nr 489/2006 privind libertatea religioasă, modificată și republicată în acest an, se prevede în art. 2 alin. 2 că libertatea persoanelor de a-și manifesta credința religioasă poate fi restrânsă prin măsuri dispuse de stat, în condițiile legii, dacă aceste măsuri sunt necesare într-o societate democratică, pentru scopurile care sunt enumerate, inclusiv pentru protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice. Este o reproducere aproape fidelă a dispozițiilor art. 53 din Constituție care reglementează condițiile în care exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrânsă. Acest text de lege nu mai face referire la principiul proporționalității ca și condiție a restrângerii exercițiului unor drepturi, principiu menționat în art. 53 din Constituție, ceea ce înseamnă că puterea discreționară a autorităților statului se poate manifesta cu și mai mare amploare atunci când se dorește restrângerea libertății de conștiință și a libertății religioase. Subliniem și aspectul că în doctrina filozofică și constituțională modernă, libertatea de conștiință și libertatea religioasă sunt drepturi naturale, însușiri ale naturii umane, și prin urmare sunt imuabile, sunt intangibile. Se pare că doctrina drepturilor naturale este ignorată de guvernanții actuali.

 În baza acestor prevederi legale și a măsurilor dispuse ca urmare a instituirii stării de urgență pe teritoriul României cu scopul de a combate și a împiedica extinderea pandemiei care afectează toate societatea omenească, Bisericile și Mânăstirile au fost închise pentru credincioși. Slujbele religioase se pot desfășură în Biserică, dar fără prezența credincioșilor.

 În opinia noastră, prin aceste măsuri cu caracter normativ, libertatea de credință, ca drept fundamental al omului nu numai că a fost restrânsă, dar a fost desființată, abolită. Exercitarea de către fiecare creștin ortodox a dreptei credințe presupune participarea la sfintele slujbe ale Bisericii și în special la Sfânta Liturghie, posibilitatea de a săvârși Sfintele Taine ale Bisericii, în mod deosebit Taina Sfintei Spovedanii și Taina Sfintei Împărtășanii cu Sfântul Sânge și Trup al Mântuitorului, presupune posibilitatea de a se închina și de a se ruga individual sau în grup în fața sfintelor icoane a sfintelor moaște aflate în Biserică. Prin închiderea Bisericilor drept credincioșii nu pot exercita aceste sfinte practici ale cultului ortodox, nu mai au libertate religioasă.

 În baza acestor dispoziții normative restrictive și nelegitime, în unele situații poliția și jandarmii au scos cu forța pe credincioși din Biserică, nu le-au permis să depună un pomelnic la un preot din Biserică sau să aprindă o lumânare și să se roage pentru cei vii sau pentru cei trecuți la Domnul. Sunt exemple de abuzuri grave săvârșite de autoritățile statului, abuzuri care din nefericire nu pot fi cenzurate sau sancționate de nicio instanță.

 Aceste măsuri reprezintă o exercitare abuzivă și discreționară a puterii statului, un exemplu al faptului că dictatura este posibilă și în democrație. Toate acestea sunt o consecință a laicizării statului, dar și a societății. Comuniunea credincioșilor din Biserică este considerată o simplă întrunire, asemănătoare oricărei alte grupări de oameni, iar natura divină a Bisericii este ignorată. Amintim că în istoria vieții creștine a statului Român nu a existat o situație asemănătoare. Dimpotrivă, în timpul marilor epidemii sau calamități care au trecut peste poporul nostru conducătorii statului de atunci, mai puțin din perioada comunistă și contemporană au încurajat rugăciunea în Biserică, au participat alături de credincioși la slujbele religioase. Documentele istorice dau mărturie că rugăciunea Bisericii și a credincioșilor a fost aceea care a salvat poporul român de la dezastru, a făcut să se reîntoarcă la noi mila lui Dumnezeu și a Maicii Domnului.

 Măsurile restrictive dictate de stat asupra libertății religioase, sub pretextul apărării sănătății populației, sunt neconstituționale. Toată doctrina juridică în materia restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți, dar și jurisprudența internă și internațională, afirmă clar și constant că astfel de măsuri restrictive, în nici o împrejurare, nici în situații excepționale nu pot afecta substanța drepturilor și libertăților fundamentale, nu le pot desființa. Dispozițiile normative prin care s-a dispus închiderea Bisericilor pentru credincioși aduc atingere însăși substanței libertății de credință, practic desființează acest drept fundamental. Transmiterea la tv, la radio sau prin internet a slujbelor religioase nu poate reprezenta exercitarea efectivă de către fiecare persoană a libertății de credință. Mijloacele tehnice menționate pot reflecta libertatea religioasă, dar nu o pot înlocui.

 Așa cum am afirmat și altădată, în astfel de situații de pericol major pentru sănătatea populației, sunt necesare măsuri, inclusiv cu caracter restrictiv, care să permită prevenirea extinderii bolilor și apărarea sănătății oamenilor, dar nu este permis să se desființeze însăși libertatea de credință. Mulți reprezentanți ai clerului și nu numai afirmă cu temei că în prezent asistăm la o adevărată prigoană împotriva Bisericii și în special împotriva dreptei credințe ortodoxe.

 Este punctul culminant al încercărilor multiple și repetate din partea multor oameni politici și de stat importanți, din partea multor guverne, de a denigra creștinismul și în special dreapta credință ortodoxă, sub pretextul promovării unor principii ale drepturilor omului, principii care au fost formulate, înțelese și aplicate raționalist după criterii protestante și neținând cont de valorile creștine care s-au impus și au caracterizat cultura și civilizația europeană aproape 2000 de ani.

 Separarea statului de Biserică, înțeleasă și aplicată nu prin raportare la Dumnezeu, ci prin măsuri și raționamente omenești, are consecințe nefaste. Cea mai evidentă consecință este laicizarea statului și a societății, manifestată expres în refuzul raportării la Dumnezeu și în refuzul acceptării creștinismului și a dreptei credințe. Mai mult, această laicizare se materializează și prin nerecunoașterea culturii și civilizației creștine ca dominantă în Europa, ba chiar prin măsuri dispuse împotriva Bisericii și dreptei credințe. Mai grav este că tot mai mulți oameni se îndepărtează de Dumnezeu, de credința creștină, de dreapta credință ortodoxă, considerând în mod fals că pot exista prin ei însăși, fără Dumnezeu și fără dreapta credință sau prin tot felul de inovații protestante care se abat de la valorile și adevărurile ortodoxe, care nu sunt creații ale rațiunii umane, ci realități relevate de Domnul Nostru Iisus Hristos, cuprinse în Sfânta Evanghelie și transmise prin tradiție apostolică neîntrerupt până în prezent. Cuvintele Mântuitoare și sfânta credință ortodoxă sunt mai actuale ca oricând.

 În dispoziții art. 29 din Constituție care consacră juridic libertatea de conștiință nu se menționează în mod expres credința creștină și Biserica ortodoxă. În aliniatul 1 al acestui articol se stipulează: „Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale”. Aliniatul 2 al aceluiași articol arată că: „Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc”. Celelalte alineate ale articolului consacră libertatea cultelor religioase, relațiile dintre culte și dintre acestea și stat precum și dreptul părinților sau a tutorilor de a asigura în raport cu propriile convingeri educația copiilor minori.

 Desigur, toate aceste reglementări constituționale sunt valoroase, conforme standardelor democratice actuale, dar considerăm noi că trebuie mai mult decât atât, deoarece este necesar a fi consacrat constituțional că România este o țară creștin ortodoxă, așa cum mărturisec mulți dintre înalții slujitori ai Bisericii Ortodoxe, teologi și savanți, iar Biserica Ortodoxă prin comunitatea credincioșilor ortodocși este majoritară față de toate celelalte culte sau confesiuni existente pe teritoriul României.

 Tradiția constituțională antebelică și interbelică reprezintă un argument în acest sens. Astfel, în Constituția României din 1866, în art.5 alin. 2, se menționa expres că: „Religia creștină ortodoxă fiind religia marei majorități a Românilor, Biserica Ortodoxă este biserica dominantă în statul Român”. Un text similar exista și în Constituția din 1923 la art. 22, alin 3 precum și în Constituția din 1938 la art. 19 alin 2.

 Aceste tradiții constituționale românești nu au mai fost preluate de legiuitorul constituțional contemporan. Este un fapt juridic regretabil în opinia noastră, dar care este conform cu societatea statală secularizată în care trăim, cu laicizarea accentuată a statului și a societății Astfel, în mod constant politicienii atei, care dețin puterea în Europa și nu numai, au refuzat orice referire în instrumentele juridice și politice de bază ale Uniunii Europene, precum și în constituțiile țărilor acestui continent, la tradițiile și realitatea spirituală creștină a Europei și au refuzat să consemneze adevărul potrivit căruia credința și cultura creștină sunt dominante în acest spațiu. Este o gravă eroare care încercă a fi justificată pe ideea că referirea la creștinism ar fi ofensatoare la adresa necreștinilor sau ateilor și nu ar respecta principiul toleranței. Aceste argumente sunt o expresie evidentă a umanismului raționalizat al drepturilor omului considerat în mod fals de către unii ca fiind o nouă religie. Refuzul creștinismului în plan juridic și constituțional este o cauză importantă care favorizează manifestările dictatoriale ale politicienilor într-o societate democratică.

 Evidența, care covârșește mintea și puterea de înțelegere a omului, dar care ar trebui consacrată și respectată și în plan juridic este cu totul alta. Nu numai că religia creștină este dominantă, chiar și în aceste vremuri de secularizare a societății și a statului, dar evidența mai presus de lumea aceasta arată că Biserica Ortodoxă este singura dintre toate cultele și confesiunile existente care păstrează întreagă și nealterată tradiția apostolică, în care Duhul Sfânt este prezent și lucrează în toată deplinătatea Sa, și care exprimă dreapta credință.[3]

 Dictatura este favorizată de contextul social, deficiențele sistemului juridic și constituțional, de starea în care se află omul, societatea și clasa politică și nu în ultimul rând de lipsa unei conștiințe curate și bune a politicienilor ce trăiesc prea mult în orgoliul puterii. Un aspect important care favorizează dictatura este refuzul dreptei credințe, ignorarea sau indiferența față de aceasta. Sunt multe de spus. Mă gândesc totuși că imensa majoritate a voievozilor și principilor români au mărturisit și au trăit în credința ortodoxă, unii sunt recunoscuți ca sfinți și martiri, au construit Biserici. Regii României deși originari din familii catolice, au fost ortodocși, și-au manifestat credința în multe feluri, au încurajat ortodoxia și au sprijinit Biserica. Deviza lui Carol I, dar și a casei regale, înscrisă și pe steagul regal era ‘’Nihil sine Deo’’- ‚’Nimic fără Dumnezeu’’.
Deviza politicienilor de astăzi cred că este „Totul fără Dumnezeu”. Politicienii români, în special cei care dețin demnități publice importante trăiesc în propriul lor orgoliu, ignoră pe Dumnezeu, credința dreaptă și Biserica. Nu am văzut niciun conducător de stat român sau prim-ministru participând la slujbele ortodoxe, cu excepția unor evenimente care aveau și semnificații politice. Conducătorii comuniști din alte vremuri și liderii actuali, cu unele excepții cum a fost Corneliu Coposu, au în comun faptul că își afirmă din plin ignoranța, indiferența, disprețul față de credința ortodoxă, față de Biserică în special Biserica ortodoxă, ceea ce favorizează comportările dictatoriale. Se acceptă mult prea ușor comandamente și directive ale unor puteri străine și care sunt contrare dreptei credințe ortodoxe milenare a poporului român.

 

III. Dictatură și democrație

            Doctrina, în majoritatea ei, relevă contradicţia insurmontabilă care există între regimurile politice democratice și cele considerate a fi dictatoriale, sau mai simplu, între dictatură şi democraţie.

 Dictatura înseamnă centralizarea şi concentrarea puterii, negarea pluralismului în toate formele sale, puterea absolută sau discreţionară a guvernanţilor, constrângerea şi limitarea excesivă a libertăţilor individuale, separaţia rigidă a guvernanţilor de guvernaţi, inexistenţa sau existenţa formală a garanţiilor constituţionale privind drepturile omului, inexistenţa sau caracterul fictiv, formal al unor principii esenţiale pentru organizarea statală a societăţii, cum este de exemplu principiul supremaţiei legii şi al constituţiei. Pentru o exprimare sintetică, dictatura reprezintă anularea, desfiinţarea sau în cel mai bun caz minimalizarea individualităţii, a singularului, a diversităţii şi afirmarea unităţii ca generalitate abstractă şi constrângătoare.

 Spre deosebire, democraţia este asociată cu ideea de stat de drept, axat pe principiul devenit real şi aplicabil al supremaţiei legii şi constituţiei. Centralizarea şi concentrarea puterii este înlocuită, ca modalitate de organizare a puterilor statului, cu principiul separaţiei şi echilibrului acestora. Pluralismul, în toate formele sale este instituţionalizat şi garantat. Libertăţile individuale sunt de asemenea, consacrate şi garantate, exercitarea acestora fiind guvernată de regula potrivit căreia: limita oricărei libertăţi individuale o reprezintă necesitatea de a respecta libertăţile similare ale altora. Legitimitatea puterii statale implică distincţia dintre fiinţa sau esenţa puterii iar pe de altă parte, exercitarea ei. Într-un regim democratic nu este necesar a se demonstra legitimitatea puterii ca atare, deoarece axioma potrivit căreia „titularul puterii este poporul sau naţiunea”, nu necesită demonstraţie, fiind o premisă pentru întreaga construcţie politică şi juridică a societăţii organizate statal. În schimb, orice regim democratic trebuie să găsească mijloacele prin care exercitarea puterii, sau altfel spus, fenomenalitatea puterii să fie legitimată şi legitimă. O astfel de legitimitate se realizează atunci când între esenţă (puterea ca atare deţinută de popor) şi formele de exercitare (fenomenul puterii) nu există contradicţii ireconciliabile. Legitimitatea exercitării puterii în cazul regimurilor politice democratice semnifică reflectarea esenţei puterii în fenomenalitatea ei, respectiv în modul de organizare şi exercitare. Prin urmare, în cazul democraţiei există întotdeauna o distincţie conceptuală, dar şi reală între legitimitatea esenţei puterii ce nu necesită demonstraţie, ea rezultând ca atare din simpla proclamare a principiului că puterea are ca titular poporul, iar pe de altă parte, legitimitatea fenomenală a organizării şi exercitării puterii care nu este un „dat” ci o construcţie, în primul rând constituţională, realizată în formele concrete de organizare instituţională şi de exercitare a autorităţii statului. Legitimitatea organizării şi exercitării puterii este exterioară fenomenalităţii puterii, în sensul că nu fenomenalitatea este izvorul legitimităţii ei, ci aceasta este construită în cadrul unui raport al cărui conţinut este corespondenţa dintre esenţa puterii şi formele de manifestare.

 Puterea, în esenţa sa, poate fi considerată „un lucru în sine”, în sens kantian, deoarece cunoaşterea deplină a esenţei nu va fi niciodată posibilă. Realitatea puterii statale considerată în raportul dintre esenţă şi fenomen relevă şi un alt aspect: fenomenalitatea puterii nu va putea niciodată să corespundă pe deplin esenţei puterii. Obiect al cunoaşterii pentru ştiinţele juridice sau politice îl formează fenomenul puterii şi nu esenţa acesteia. De aceea, legitimitatea manifestărilor fenomenale ale puterii reprezintă un ideal de care formele concrete ale organizării şi exercitării puterii se apropie, fără însă a-l atinge vreodată.

Legitimitatea fenomenalităţii puterii constă printre altele şi în realizarea principiului reprezentării. Acest principiu evidenţiază foarte bine distincţia dintre fiinţa sau esenţa puterii iar pe de altă parte fenomenul puterii. Titularul puterii nu o poate exercita direct, decât în situaţii excepţionale. Esenţa nu este şi manifestarea puterii. Exerciţiul puterii reflectă fiinţa puterii fără însă a o cuprinde. Astfel, instituţiile statului exercită puterea fără a o deţine, prin urmare, au nevoie de recunoaşterea legitimităţii actelor de putere, fapt conferit în principal prin aplicarea principiului reprezentării.        

Puterea şi fenomenalitatea ei sunt fără îndoială un loc central al democraţiei. Dacă legitimitatea fenomenală a puterii este un ideal de care formele concrete de realizare instituţională prin principiul reprezentării se pot apropia, rezultă atunci că democraţia, în esenţa ei este tot un ideal în raport de care realitatea socială şi politică se construieşte şi se manifestă, fără însă ca idealul democratic să coincidă cu realitatea socială şi politică. Este relevantă în acest sens afirmaţia profesorului Ion Deleanu: „Democraţia este o formă de perfecţiune morală. Ea dimensionează atât organizarea cât şi funcţionarea puterii pentru a o umaniza, cât şi modul de viaţă al cetăţenilor pentru a-l modela”.

 Se impune a face deosebire între democraţia ideală care este o construcţie pur speculativă bazată pe posibila coincidenţă dintre esenţa şi fenomenalitatea puterii, dar şi pe un imperativ etic care ar însemna unitatea de voinţă dintre individ şi societate, iar pe de altă parte, democraţia reală, caracterizată prin dihotomia contradictorie dintre esenţa şi fenomenalitatea puterii, dintre individ şi societate. Democraţia reală are forme concrete, multiple de manifestare, (cum ar fi forma de „democraţie parlamentară sau reprezentativă”), nu este un dat imuabil, ci se află într-un continuu proces evolutiv care, în considerarea progresului istoric, are ca finalitate, niciodată posibil a fi realizată, democraţia ideală. Ştiinţa dreptului are ca obiect de studiu democraţia reală sau mai precis formele ei de manifestare şi de realizare ale acesteia. Paradoxal totuşi, legitimitatea oricărei forme a democraţiei reale este conferită de valorile şi principiile democraţiei ideale, aceasta din urmă formând obiectul de studiu cu precădere al metafizicii.

 Spre deosebire de dictatură, democraţia presupune reabilitarea individualului, a particularului, care nu mai este absorbit şi dizolvat în generalul abstract social sau al puterii concentrate. În democraţie individualul are valoare ontologică şi se manifestă în coexistenţă existenţială cu generalul social. Altfel spus, individualul are semnificaţia şi puterea generalului, acesta din urmă fiind legitim, tocmai prin faptul că recunoaşte individualului dimensiunea existenţială şi ontologică. Puterea, chiar şi în manifestările sale concrete este expresia generalului ca atare, reflectat de exemplu în noţiunea de „interes public”. Într-o societate democratică legitimitatea actului de putere nu constă în reflectarea propriei sale generalităţi (a interesului public) ci, în respectarea individualităţii a diversităţii în toate formele specifice pluralismului existenţial. În termeni constituţionali, acest aspect evocă raportul dintre „majoritate şi opoziţie”.

 Problematica democraţiei nu poate fi redusă la fenomenul puterii aşa cum pare să rezulte din definiţia constituţională a democraţiei pe care o întâlnim în art.2 al Constituţiei Republicii Franceze: „guvernarea poporului prin popor şi pentru popor”. Esenţa democraţiei, în opinia noastră, îl constituie formele şi conţinutul raportului concret dintre societate şi individ. Raportul exprimă o contradicţie unilaterală, deoarece societatea poate contrazice individul (particularul şi diversitatea), ceea ce este propriu dictaturii, dar individualul nu contrazice societatea, situaţie specifică democraţiei. Mai mult, raportul dialectic dintre individ şi societate specific democraţiei este unul afirmativ, necuprinzând o negaţie aşa cum, susţinea Hegel. Este propriu democraţiei ca societatea să afirme individul (individualitatea şi diversitatea), nu să îl nege, prin urmare, să consacre şi să garanteze individualitatea şi diversitatea. Orice analiză mai amplă a fenomenului democraţiei implică referiri şi la conceptele de civilizaţie şi cultură, la raporturile dintre civilizaţie, societate şi individ.

 În opinia noastră între dictatură şi democraţie este evident o contradicţie, dar una unilaterală: dictatura este în contradicţie şi exclude democraţia, însă democraţia nu exclude formele de dictatură. Spaţiul şi obiectul acestui studiu nu ne permit o analiză mai amplă a acestei interesante probleme, Totuşi menţionăm că în doctrină se fac referiri la forme de dictatură ce pot caracteriza orice regim democratic: dictatura parlamentului, dictatura maselor sau dictatura majorităţilor. În toate aceste situaţii ale realităţii democratice, contradicţiile afirmative mai sus evidenţiate devin negative (majoritatea exclude sau ignoră minoritatea). În consecinţă, se ajunge la exercitarea autorităţii în forme discreţionare, fapt care evident contrazice în mod esenţial valorile democraţiei ideale.

 John Stuart Mill, în lucrarea sa „Civilizition”, publicată în 1836 considera că civilizaţia este contrară stării de natură sau barbarie. Un popor este civilizat când condiţiile sociale în care trăieşte conferă suficiente garanţii de siguranţă astfel încât pacea socială să fie o realitate. Între consecinţele creşterii civilizaţiei, cea mai pregnantă este, în opinia filosofului, faptul că puterea are tendinţa de a trece de la indivizi şi de la micile colectivităţi, la mase. Importanţa maselor creşte pe când a indivizilor scade. Odată cu descreşterea rolului individului, a persoanei spunem noi, descreşte şi puterea credinţelor individuale, iar opinia publică dobândeşte supremaţia. În acest context ideatic Stuart Mill sublinia că „dezavantajele democraţiei constau tocmai în această tiranie exercitată de mase, de majorităţi, de opinia publică”. De aceea, organizarea politică a guvernării reprezentative trebuie să conţină toate garanţiile de apărare a individului contra tiraniei maselor. Între alte măsuri, Stuart Mill preconiza reprezentarea minorităţilor de opinii în parlament.

 Constatările marelui filosof sunt, în opinia noastră, pe deplin valabile şi pentru formele contemporane ale democraţiei reale sau reprezentative. De aceea concretizarea principiului reprezentării în unul din tipurile de sistem electoral trebuie să permită pe cât posibil, diminuarea sau chiar eliminarea formelor de dictatură într-o democraţie reală prin punerea în valoare a individualităţilor, a omului nu numai ca individ, ci mai ales ca persoană liberă, a minorităţilor politice sau de altă natură. În acest fel, progresul unei societăţi democratice redevine unul echilibrat, bazat pe o contradicţie unilaterală afirmativă în care masele afirmă şi nu neagă persoana, iar majorităţile afirmă minorităţile. Astfel, celebrul principiu parlamentar „minorităţile se exprimă iar majoritatea decide” ar trebui să devină: legitimitatea deciziei este dată de reprezentativitatea şi puterea de exprimare a minorităţilor și mai ales de respectarea a omului ca persoană creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

 

IV. Legalitate și legitimitatea puterii statului în democrație

            Legalitatea, ca trăsătură ce trebuie să caracterizeze actele juridice ale autorităţilor publice, are ca element central conceptul de „lege”. Andre Hauriou definea legea ca o regulă generală scrisă stabilită de către puterile publice după deliberare şi comportând acceptarea directă sau indirectă a guvernanţilor[4]. Ion Deleanu o defineşte drept „actul ce cuprinde reguli generale şi obligatorii sancţionate prin forţa de constrângere a statului, atunci când aplicarea ei nu se realizează din convingere şi care este susceptibilă de aplicare ori de câte ori se ivesc condiţiile prevăzute în ipoteza ei”[5].

            În sens larg, noţiunea de lege include toate actele juridice care conţin norme de drept. Legea în accepţiunea sa restrânsă este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu constituţia, potrivit unei proceduri prestabilite şi care reglementează regulile sociale cele mai generale şi cele mai importante. Un loc aparte în sistemul legislativ administrat îl are constituţia definită ca lege fundamentală, situată în vârful ierarhiei sistemului legislativ, ce cuprinde norme juridice cu forţă juridică superioară, care reglementează relaţii sociale fundamentale şi esenţiale, cu deosebire cele privind instaurarea şi exercitarea puterii de stat.

            Starea de legalitate în activitatea autorităţilor publice se fundamentează pe conceptele de supremaţie a constituţiei şi supremaţia legii. Supremaţia constituţiei este o calitate a legii fundamentale care în esenţă exprimă forţa juridică supremă a acesteia în sistemul de drept. O consecinţă importantă a supremaţiei legii fundamentale este conformitatea întregului drept cu normele constituţionale[6]. Noţiunea de supremaţie juridică a legii este definită ca „acea caracteristică a ei care îşi găseşte expresia în faptul că normele pe care le stabileşte nu trebuie să corespundă nici unor altor norme în afară de cele constituţionale, iar celelalte acte juridice emise de organele statului îi sunt subordonate din punct de vedere al eficacităţii lor juridice”[7].Prin urmare, supremaţia legii în accepţiunea de mai sus este subsecventă principiului supremaţiei constituţiei. Important este faptul că legalitatea, ca trăsătură a actelor juridice ale autorităţilor statului implică respectarea principiului supremaţiei constituţiei şi a supremaţiei legii. Respectarea celor două principii este o obligaţie fundamentală de natură constituţională consacrată de dispoziţiile art.1 alin.5 din Constituţie. Nerespectarea acestei obligaţii atrage după caz sancţiunea neconstituţionalităţii sau nelegalităţii actelor juridice.

            Legalitatea actelor juridice ale autorităţilor publice implică următoarele cerinţe: actul juridic să fie emis cu respectarea competenţei prevăzută de lege; actul juridic să fie emis în conformitate cu procedura prevăzută de lege; actul juridic să respecte normele de drept superioare ca forţă juridică.

            „Legitimitatea” este o categorie complexă cu multiple semnificaţii şi care formează obiectul de cercetare pentru teoria generală a dreptului, filozofia dreptului, sociologie şi alte discipline. Semnificaţiile acestui concept sunt multiple. Amintim câteva: legitimitatea puterii; legitimitatea regimului politic; legitimitatea unei guvernări; legitimitatea sistemului politic etc. Referindu-se la acest concept Jean Leca afirma: „Termenul de legitimitate desemnează calitatea care îi dă posibilitatea deţinătorului unei puteri de a ordona sau de a interzice, capacitatea de a fi ascultat fără a apela la violenţă fizică explicită sau, ceea ce înseamnă acelaşi lucru, facultatea recunoscută ca fiind normală de a recurge cu succes la constrângere dacă este nevoie”[8]. Conceptul de legitimitate poate fi aplicat şi în cazul actelor juridice emise de autorităţile publice fiind legat de „marja de apreciere” recunoscută acestora în exercitarea atribuţiilor.

            Aplicarea şi respectarea principiului legalităţii în activitatea autorităţilor statului este o problemă complexă, deoarece exercitarea funcţiilor statale presupune şi puterea discreţionară cu care organele statului sunt investite sau altfel spus dreptul de apreciere al autorităţilor privind momentul adoptării şi conţinutul măsurilor dispuse. Ceea ce este important de subliniat este faptul că puterea discreţionară nu poate fi opusă principiului legalităţii, ca dimensiune a statului de drept.

             Legalitatea reprezintă un aspect particular al legitimităţii actelor juridice ale autorităţilor publice. Astfel, un act juridic legitim este un act juridic legal, emis în sfera marjei de apreciere recunoscută autorităţilor publice, care nu generează discriminări, privilegii sau restrângeri nejustificate ale drepturilor subiective şi este adecvat situaţiei de fapt care îl determină şi scopului legii. Legitimitatea face distincţia dintre puterea discreţionară recunoscută autorităţilor statului, iar pe de altă parte, excesul de putere.

            Nu toate actele juridice care îndeplinesc condiţiile de legalitate sunt şi legitime. Un act juridic care respectă condiţiile formale de legalitate, dar care generează discriminări sau privilegii sau restrânge nejustificat exercitarea unor drepturi subiective sau nu este adecvat situaţiei de fapt ori scopului urmărit de lege, este un act juridic nelegitim. Legitimitatea, ca trăsătură a actelor juridice ale autorităţilor administraţiei publice trebuie înţeleasă şi aplicată în raport cu principiul supremaţiei Constituţiei.

 

V. Excesul de putere și situațiile excepționale

Antonie Iorgovan afirma că o problemă de esenţă a statului de drept este aceea de a răspunde întrebării: “unde se termină puterea discreţionară şi unde începe abuzul de drept, unde se termină comportamentul legal al administraţiei, concretizat prin dreptul acesteia de apreciere şi unde începe încălcarea unui drept subiectiv sau interes legitim al cetăţeanului? “[9]

Abordând aceeaşi problemă, Leon Duguit în anul 1900 realizează o interesantă distincţie între “puterile normale şi puterile excepţionale” conferite administraţiei de către constituţie şi legi, iar pe de altă parte situaţiile în care autorităţile statului acţionează în afara cadrului normativ. Aceste din urmă situaţii, autorul le împarte în trei categorii: 1) excesul de putere (atunci când autorităţile statului depăşesc limitele împuternicirilor legale); 2) deturnarea puterii (atunci când autoritatea statului îndeplineşte un act care intră în competenţa sa urmărind alt scop decât cel prescris de lege); 3) abuzul de putere (atunci când autorităţile statului acţionează în afara competenţelor lor, dar prin acte care nu au caracter juridic).[10]

Prin urmare, aplicarea şi respectarea principiului legalităţii în activitatea autorităţilor statului este o problemă complexă deoarece exercitarea funcţiilor statale, presupune şi puterea discreţionară cu care organele statului sunt investite, sau altfel spus “dreptul de apreciere” al autorităţilor privind momentul adoptării şi conţinutul măsurilor dispuse. Ceea ce este important de subliniat este faptul că puterea discreţionară nu poate fi opusă principiului legalităţii, ca dimensiune a statului de drept.

În doctrina administrativă, care studiază cu precădere problematica puterii discreţionare, s-a subliniat că oportunitatea actelor administrative nu poate fi opusă legalităţii acestora, iar condiţiile de legalitate pot fi împărţite în: condiţii generale de legalitate şi respectiv condiţii specifice de legalitate pe considerente de oportunitate.[11] În consecinţă, legalitatea este corolarul condiţiilor de valabilitate, iar oportunitatea este o cerinţă (o dimensiune) a legalităţii.[12] Totuşi, dreptul de apreciere nu este recunoscut autorităţilor statului în exercitarea tuturor atribuţiilor pe care le au. Trebuie reţinută diferenţa dintre competenţa legală a autorităţilor statale, care există atunci când legea impune acestora un anumit comportament decizional strict, iar pe de altă parte competenţa discreţionară, situaţie în care autorităţile statale pot alege mijloacele pentru atingerea unui scop legitim sau în general, atunci când organul statal poate alege între mai multe decizii, în limitele legii şi a competenţei sale. Reţinem definiţia propusă în literatura de specialitate puterii discreţionare: “este marja de libertate lăsată la libera apreciere a unui autorităţi, astfel că în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune în limitele competenţei sale.”[13]

Deşi problematica puterii discreţionare este studiată cu precădere de dreptul administrativ, dreptul de apreciere în exercitarea unor atribuţii reprezintă o realitate întâlnită în activitatea tuturor autorităţilor statului.[14] Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem şi unica autoritate legiuitoare, dispune de cele mai largi limite pentru a-şi manifesta puterea discreţionară, care se identifică din însăşi caracterizarea actului legislativ. Încă din perioada interbelică I.V. Gruia sublinia: “Necesitatea de a legifera într-o anumită materie, alegerea momentului legiferării, alegerea momentului de punere în aplicare a legii, prin fixarea de către legiuitor a datei de aplicaţiune a legii, revizuirea legislaţiilor anterioare, care nu pot îngrădi şi obliga activitatea Parlamentului viitor, restrângerea activităţilor sociale de la libera şi necontrolată lor desfăşurare şi supunerea lor normelor şi sancţiunilor legii, cuprinsul actului legislativ etc., dovedesc suverana şi discreţionara apreciere a funcţiunii organului legislativ.”[15]

Aceste considerente sunt valabile şi astăzi, deoarece orice parlament are libertatea de a-şi exercita atribuţiile aproape nelimitat. Limita juridică a acestei libertăţi este conturată doar de principiile constituţionale aplicabile activităţii legislative şi mecanismul de control al constituţionalităţii legilor.

Puterea discreţionară există şi în activitatea instanţelor judecătoreşti. Judecătorul este obligat să hotărască numai atunci când este sesizat, în limita sesizării. Dincolo de aceasta se manifestă dreptul de apreciere suveran al faptelor, dreptul de a interpreta legea, dreptul de a fixa o pedeapsă minimă sau una maximă, de a acorda sau nu circumstanţe atenuante, de a stabili cuantumul despăgubirilor etc. Exercitarea acestor competenţe nu înseamnă altceva decât putere discreţionară.

Depăşirea limitelor puterii discreţionare semnifică încălcarea principiului legalităţii sau ceea ce în legislaţie, doctrină şi jurisprudenţă se numeşte a fi “exces de putere”.Excesul de putere în activitatea organelor statului este echivalent cu abuzul de drept, deoarece semnifică exercitarea unei competenţe legale fără să existe o motivare rezonabilă sau fără să existe un raport adecvat între măsura dispusă, situaţia de fapt şi scopul legitim urmărit.

Problematica excesului de putere formează cu precădere obiectul doctrinei legislaţiei şi jurisprudenţei administrative. Astfel, jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ din alte state a delimitat libertatea de decizie a administraţiei de excesul de putere. Consiliul de Stat francez foloseşte conceptul de “eroare manifestă de apreciere”, pentru a desemna situaţiile în care administraţia depăşeşte, prin actele juridice adoptate, puterea discreţionară. Instanţele administrative germane pot anula actele administrative pentru exces de putere sau pentru “uzul greşit al puterii”. În astfel de situaţii actele juridice ale administraţiei au aparenţa de legalitate, deoarece sunt adoptate în limitele competenţei stabilite de lege, însă excesul de putere constă în faptul că actele administrative sunt contrare scopului legii.

 Legea contenciosului administrativ român[16] foloseşte conceptul de “exces de putere al autorităţilor administrative”, pe care îl defineşte ca fiind:”exercitarea dreptului de apreciere aparţinând autorităţilor administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie sau de lege” (art.2, alin.1, lit.m). Pentru prima dată legiuitorul român foloseşte şi defineşte conceptul de exces de putere şi totodată recunoaşte competenţa instanţelor de contencios administrativ de a sancţiona depăşirea limitelor puterii discreţionare prin acte administrative.

Situaţiile excepţionale reprezintă un caz particular în care autorităţile statului, şi în special cele administrative, îşi pot exercita puterea discreţionară, existând evident pericolul excesului de putere.

În doctrină nu există o opinie unanimă privind semnificaţia juridică a situaţiilor excepţionale. Astfel, în doctrina franceză mai veche, puterea discreţionară este considerată a fi libertatea de decizie a administraţiei în cadrul admis de lege, iar oportunitatea evocă o acţiune de fapt a administraţiei publice, în situaţii excepţionale, acţiune necesară (deci oportună) dar contrară legii.[17] Jean Rivero consideră că prin situaţii excepţionale se înţeleg anumite împrejurări de fapt care au un dublu efect: suspendarea aplicării regimului juridic ordinar şi declanşarea aplicării unei legislaţii particulare căreia judecătorul îi defineşte exigenţele. Un alt autor identifică trei elemente caracteristice pentru situaţiile excepţionale: 1) existenţa unor situaţii anormale şi exorbitante sau a unor evenimente grave şi neprevăzute; 2) imposibilitatea sau dificultatea de a acţiona în conformitate cu reglementările fireşti; 3) necesitatea de a interveni rapid pentru a ocroti un interes considerabil, grav ameninţat.[18]

Excesul de putere se poate manifesta în aceste împrejurări cel puţin prin trei aspecte: a) aprecierea unei situaţii de fapt ca fiind un caz excepţional, deşi nu are această semnificaţie (lipsa unei motivaţii obiective şi rezonabilă); b) măsurile dispuse de autorităţile statului competente, în virtutea puterii discreţionare, să depăşească ceea ce este necesar pentru ocrotirea interesului public grav ameninţat; c) dacă aceste măsuri limitează în mod excesiv, nejustificat, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale recunoscute constituţional.

Existenţa unor stări de criză – economice, sociale, politice sau constituţionale – nu justifică excesul de putere. În acest sens profesorul Tudor Drăganu afirma: “ideea statului de drept cere ca ele (situaţiile excepţionale n.n.) să-şi găsească reglementări adecvate în textul constituţiilor, ori de câte ori acestea au un caracter rigid. O asemenea reglementare constituţională este necesară să determine limitativ domeniile de raporturi sociale, în care transferul de competenţă de la parlament la guvern poate avea loc, să sublinieze caracterul lui temporar, prin stabilirea unor termene de aplicabilitate şi să precizeze scopurile în vederea cărora el se efectuează.”[19]

Desigur, excesul de putere nu este un fenomen care se manifestă numai în practica organelor executive, putând fi întâlnit în activitatea parlamentului sau a instanţelor judecătoreşti.

Apreciem că puterea discreţionară recunoscută autorităţilor statului este depăşită, iar măsurile dispuse reprezintă exces de putere, ori de câte ori se constată existenţa următoarelor situaţii:

  1. măsurile dispuse nu urmăresc un scop legitim;
  2. deciziile autorităţilor publice nu sunt adecvate situaţiei de fapt sau scopului legitim urmărit, în sensul că depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea acestui scop;
  3. nu există o justificare raţională a măsurilor dispuse, inclusiv în situaţiile în care se stabileşte un tratament juridic diferit pentru situaţii identice, sau un tratament juridic identic pentru situaţii diferite;
  4. prin măsurile dispuse autorităţile statului limitează exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale, fără a exista o justificare raţională care să reprezinte, în special, existenţa unui raport adecvat între aceste măsuri, situaţia de fapt şi scopul legitim urmărit.

 

 Pe durata stării de urgență instituită pe tot teritoriul țării măsurile specifice cu caracter restrictiv privind drepturi și libertăți fundamentale ale omului sunt stabilite prin decrete ale Președintelui și prin ordonanțe militare ale Guvernului. Dispozițiile în cauză sunt discreționare, pot reprezenta oricând un exces de putere din partea autorităților statului prin restrângerea nelegitimă a acestor drepturi sau libertăți sau chiar prin afectarea substanței lor, așa cum este cazul libertății religioase. Se preconizează a fi luate și alte asemenea măsuri, cum ar fi vaccinarea obligatorie a populației. O astfel de dispoziție ar afecta grav libertatea conștiinței, libertate persoanei de a dispune de ea însăși, dar și dreptul fundamental la demnitate și integritate fizică, mai ales că până în prezent nu există nimic care să garanteze că un asemenea vaccin nu ar avea și consecințe negative, imprevizibile pentru sănătatea persoanei.

 Toate aceste acte juridice normative, în conformitate cu actualele dispoziții constituționale nu pot fi cenzurate de către instanțele judecătorești sau de către Curtea Constituțională, fapt ce poate reprezenta o manifestare dictatorială a puterii statului într-o societate democratică.

 De aceea susținem propunerea ca să fie incluse în atribuţiile Curţii Constituţionale și aceea de a se pronunţa asupra constituţionalităţii actelor administrative exceptate de la controlul de legalitate al instanţelor de contencios administrativ inclusiv actele normative adoptată pe timpul unei situații excepționale. Această categorie de acte administrative, la care se referă art.126 alin.6 din Constituţie şi dispoziţiile Legii nr. 544/2004 a contenciosului-administrativ sunt deosebit de importante pentru întregul sistem social şi statal, dar mai ales pentru exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului Este necesar un control de constituţionalitate al acestor acte normative mai ales în situații excepționale, cum este și cea prezentă, deoarece în lipsa acestuia puterea discreţionară a autorităţii administrative emitente este nelimitată cu consecinţa posibilităţii restrângerii excesive a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau a încălcării unor valori constituţionale importante.

 Excesul de putere al tuturor autorităţilor statului se manifestă, paradoxal, în limitele legii, ori de câte ori, actele normative recunosc o marjă de apreciere din partea organului decident (Parlament, autorităţi administrative sau instanţe judecătoreşti), asupra momentului deciziei sau în privinţa măsurilor dispuse. Practica statală din România a arătat că în multe situaţii conţinutul deciziei care se poate materializa (în lege, ordonanţă a Guvernului, acte ale autorităţilor administrative de la toate nivelurile, acte judiciare ale parchetelor sau hotărâri judecătoreşti), depăşește, prin dispoziţii în special de natură restrictivă, ceea ce este necesar pentru realizarea scopului legii sau este inadecvat situaţiei de fapt. Astfel de manifestări ale puterii pot aduce grave prejudicii drepturilor fundamentale ale omului sau interesul public într-un cuvânt trasăturilor statului de drept. Criteriul care permite cenzurarea de către instanţe a acestor forme ale abuzului de putere este în opinia noastră principiul proporţionalităţii.

 Proporţionalitatea este un principiu fundamental al dreptului consacrat explicit în reglementări constituţionale, legislative şi instrumente juridice internaţionale. Este bazat pe valorile dreptului raţional ale justiţiei şi echităţii şi exprimă existenţa unui raport echilibrat sau adecvat între acţiuni, situaţii, fenomene, fiind un criteriu pentru limitarea măsurilor dispuse de autorităţile statului la ceea ce este necesar pentru atingerea unui scop legitim, în acest fel fiind garantate drepturile fundamentale şi evitat excesul de putere al autorităţilor statului. Proporţionalitatea este un principiu de bază al dreptului Uniunii Europene fiind consacrat expres de dispoziţiile art. 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană[20].

            Apreciem că reglementarea expresă a acestui principiu numai în conţinutul dispoziţiilor art.53 din Constituţie, cu aplicare în domeniul restrângerii exerciţiului unor drepturi, este insuficient pentru a pune în valoare întreaga semnificaţie şi importanţa a principiului pentru statul de drept.

             Este util ca la art. 1 din Constituţie să se adauge un nou alineat care să prevadă că „Exercitarea puterii statale trebuie să fie proporţională şi nediscriminatorie”. Această nouă reglementare constituţională s-ar constitui ca o veritabilă obligaţie constituţională pentru toate autorităţile statului, de a-şi exercita atribuţiile în aşa fel încât măsurile adoptate să se înscrie în limitele puterii discreţionare recunoscute de lege. Totodată se creează posibilitatea pentru Curtea Constituţională de a sancţiona pe calea controlului de constituţionalitate al legilor şi ordonanţelor excesul de putere în activitatea Parlamentului şi a Guvernului, folosind drept criteriu principiul proporţionalităţii.

 Desigur, existenţa unui sistem instituţional statal viabil, performant calitativ, bine structurat şi armonizat, inclusiv sub aspectul calităţii morale şi profesionale a demnitarilor funcţionarilor publici şi magistraţilor este evident un factor ontologic de substanţă pentru a elimina sau cel puţin diminua excesul de putere al autorităţilor statului sub toate formele sale, cu deosebire am sublinia noi în situaţiile în care măsurile dispuse prin manifestări de voinţă politice şi juridice îmbracă forma legalităţii dar sunt în evidentă contradicţie cu cerinţele principiului legitimităţii.

 Întărirea puterii judecătoreşti, a controlului instanţelor de judecată dar şi a controlului de

constituţionalitate, în special în situaţiile în care se pune în discuţie încălcarea drepturilor omului sau a principiilor statului de drept, cu deosebire separaţia şi echilibrul puterilor, poate fi o soluţie viabilă pentru a garanta nu numai legalitatea măsurilor dispuse de autorităţile statului, dar şi legitimitatea acestora, pentru a împiedica manifestările dictatoriale ale celor ce exercită puterea de stat într-o societate democratică.

NOTE


[1] Arhiepiscop Justinian Chira, Trăiți frumos și în bucurie, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mânastire Putna, 2014, p. 161
[2] Arhiepiscop Justinian Chira, op.cit, p. 162
[3] A se vedea, Andreescu Marius, Biserica și libertatea de conștiință la vreme de încercare, în Porunca Iubirii aprilie 2020, Editura Agaton, Făgăraș.
[4] André Hauriou, Droit constitutionel et institution politiques, Ed. Montchrestien, Paris, 1972, p.137
[5] Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1996, p.509
[6] Pentru dezvoltări a se vedea Marius Andreescu, Florina Mitrofan, Drept constituţional. Teoria generală, Ed. Universităţii din Piteşti, p.61-68
[7] Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, vol.II, p.362
[8] Dicţionar al gândirii sociologice, Ed. Polirom, Bucureşti, p.431
[9] Antonie Iorgovan. Cuvânt înainte la: Dana Apostol Tofan, Puterea discreţionară şi excesul de putere al autorităţilor publice, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999.
[10] Leon Duguit, Manuel de Droit Constitutionnel, Paris, 1907, pg.445-446.
[11] Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Ed.Nemira, Bucureşti1996, volI, pg.301
[12] Ibidem, pg.292.
[13] Dana Apostol Tofan, op.cit. p. 22.
[14] În doctrină, Jellinek şi Fleiner susţineau teza potrivit căreia puterea discreţionară nu este specifică doar funcţiunii administrative, ci apare şi în activitatea celorlalte funcţiuni ale statului, sub forma unei libertăţi de apreciere asupra conţinutului, asupra oportunităţii şi asupra întinderii actului juridic. (a se vedea Dana Apostol Tofan, op.cit. p. 26)
[15] I.V.Gruia, Puterea discreţionară în funcţiunile Statului, în Pandectele săptămânale, 1934, pg.489.
[16] Legea nr.554/2004, publicată în M.Of. nr.1154/2004.
[17] Antonie Iorgovan, op.cit., vol.I, pg. 294.
[18] Dana Apostol Tofan, op, .cit., pg.81.
[19] Tudor Drăganu, Drept constitutional si instituţii politice.Tratat elementar, Ed.Lumina Lex, 1999, vol II, pg.131-132
[20] Pentru dezvoltări a se vedea Marius Andreescu, Proporţionalitatea, principiu al dreptului Uniunii Europene, în Curierul Judiciar nr. 10/2010, pg. 593-598


Creștinii, față în față cu politicile și ideologiile anticreștine
 
Av. Ana-Corina Săcrieru, scriitorul Mihai Gheorghiu și realizatorul Cătălin Vasile, au fost cenzurați de Facebook în timp ce discutau într-o emisiune transmisă în direct
 
Scriitorul Mihai Gheorghiu, președintele Platformei civice ÎMPREUNĂ, și avocata Ana-Corina Sărcieru, au fost invitații lui Cătălin Vasile, marți seară, la Prodocens Media, într-o emisiune cu tema „Creștinii, față în față cu politicile și ideologiile anticreștine”. Cei trei s-au aflat din nou în această formulă pentru prima dată după conferințele de presă din campania Referendumului despre Căsătorie. Invitații au pornit dezbaterea de la măsurile care au limitat drepturile cetățenești în perioada de criză a epidemiei de coronavirus, pentru a trece apoi la tema discursului anticreștin și a patologiilor socio-politice care îl alimentează.
 
Întrebată cum a traversat perioada stării de urgență la nivel personal, dar și ce concluzii a tras pe tema măsurilor restrictive din punct de vedere juridic, av. Ana-Corina Săcrieru a spus că drepturile cetățenești sunt garantate de Constituție și nu pot fi restrânse decât potrivit Constituției, printr-o lege organică dată de Parlament, nu prin acte ale Guvernului, respectând condiția dovedirii obiective a motivului pentru care se face restrângerea drepturilor și condiția proporționalității limitărilor față de scopul avut în vedere. 
 
„Eu cred că fiecare dintre noi, la nivel personal, a resimțit acest experiment teribil de punere într-o paradigmă cu totul și cu totul nouă, de resetare a vieții lui. Practic, ne-au fost închise toate modurile obișnuite de a trăi și am fost aruncați într-un cu totul alt mod de viață, pentru care nici unul dintre noi nu eram pregătiți. E adevărat că am reacționat exemplar la nivel de societate, bisericile au reacționat exemplar, chiar fiecare dintre noi, în ciuda denigrării permanente la care este supus poporul român, aceste două luni extrem de greu resimțite de fiecare dintre noi la nivel personal au fost trăite exemplar la nivel de societate. Obiectiv, la nivel de concluzie, asta ar trebui să punem în lumină: faptul că societatea românească a putut face față acestui test teribil, dar pe care îl luăm ca atare, de perioadă limitată și nu de experiment a la longue, de resetare a ființei umane; pentru că dacă asta este și nu a fost doar o stare de urgență, așa cum este ea definită în Drept, și în realitate este de fapt un experiment antropologic la care suntem toți supuși, atunci intrăm pe tărâmul încălcării unor drepturi foarte importante, iar decizia recentă a Curții Constituționale a României ridică un mare semn de întrebare pentru această ipoteză de discuție, respectiv că se poate orice face. Nu, Curtea Constituțională a spus foarte clar: atenție mare, nu se poate orice face, indiferent dacă e vorba de stare de urgență. Constituția e Constituție, drepturile nu pot fi restrânse decât potrivit Constituției și, oricum, doar proporțional cu scopul avut în vedere, așa încât acest experiment antropologic trebuie să se termine și să se limiteze la momentul terminării stării de urgență. Tot ce este peste este cu încălcarea crasă a Constituției. (...)
 
Nu cum văd eu lucrurile, ci cum le vede Constituția: limitarea unor drepturi nu se poate face decât în condițiile respectării articolului 53 din Constituția României, adică printr-o lege organică, și aici cuvântul-cheie este Parlamentul, care trebuie să dovedească: 1.-că există; 2.-că e responsabil; 3.-că reflectă voința poporului român, care l-a ales. Și o altă condiție esențială e ca măsura prin care se limitează un drept să fie proporțională cu scopul în vederea căruia se limitează acel drept. Iar aici iarăși se nasc două aspecte fundamentale: 1.-care-i dovada că se impune limitarea? ... Curtea Constituțională subliniază, atunci când declară neconstituțională OUG 34 din perioada de urgență, prin care s-au majorat amenzile prevăzute în ordonanța 1/1999. Curtea a declarat neconstituționalitatea în cascadă, a spus așa: în primul rând, este neconstituțional textul ab initio din ordonanța din 1999, cel care prevede în bloc sancționarea contravențională - deci art. 28 așa cum era el înainte să fie majorate amenzile - și spune că e neconstituțional pentru că nu poți să bagi în bloc, așa, o căruță de contravenții și să sancționezi toată populația pentru încălcarea unei adunări de contravenții fără să distingi. Nici organul care aplică sancțiunea, nici judecătorul, nimeni nu mai poate distinge, nimeni nu știe ce a fost acolo la momentul respectiv al faptei, ca să poți să ai o minimă garanție că sancționarea în bloc e posibilă sau nu. Deci, pe de-o parte, într-o primă fază, declară neconstituțional, cu acest argument, articolul 28 din ordonanța 1/1999 privin regimul stării de urgență, cu această argumentație foarte importantă; iar pe de altă parte, la punctul următor, pentru alte motive, declară neconstituțională ordonanța 34/2020 prin care se majorează cuantumul amenzilor, pentru alte motive decât cele pentru care a declarat neconstituțional articolul 28, iar, printre alte argumente, respectiv cel că nu se poate printr-o ordonanță limita un drept, nu se poate îngrădi o situație printr-o ordonanță, trebuie printr-o lege, pentru că așa prevede Constituția -articolul 115 aliniatul 6 din Constituție spune foarte clar: numai printr-o lege organică-. Și, oricum, trebuie să aibă la bază anumite dovezi, fundamente, acte, cercetări. Or, acest lucru nu a existat sau, cel puțin, nouă, în afara termenilor imperativ dictați, nu ni s-au adus la cunoștință. Deci ni se cere lipirea pe o anumită situație, doar declarată, în condițiile în care, chiar și la nivelul declarațiilor, în luna martie avem mai puțini morți decât în luna ianuarie, deci cu o lună înainte de a începe starea de urgență. Acuma, sper că nu vor muri oameni ca să se dovedească că se moare... Deci, există această rigoare a articolului 53 de a exista un scop bine dovedit (pentru limitarea drepturilot -n.r.) și, partea a doua, și mai importantă decât acesta, condiția de a verifica aspectul proporționalității: măsura în care îți este limitat dreptul ție, ca individ, să fie proporțională cu scopul urmărit, să nu cumva să fie excesivă. De ce a fost nevoie ca legiuitorul constituțional să impună această măsură? Pentru a nu se ajunge la abuzuri, la excesul de putere! Și aici este exclusiv rolul Parlamentului. Dacă parlamentarii noștri, atunci când au de votat peste câteva zile, joi, au în dezbatere proiectul de lege pe starea de ALERTĂ - pentru că era tot o ordonanță și, urmare a deciziei Curții Constituționale, au făcut un proiect de lege -, deci dacă nu analizează în ce măsură restricțiile care se impun respectă caracterul proporționalității cu scopul declarat și nu analizează în ce măsură există un raport științific cu adevărat obiectiv și neinteresat, imparțial, de dovedire a acelui scop, atunci parlamentarii noștri fac dovada că nu-și exercită coerent mandatul pe care l-au primit de la noi”, a declarat av. Ana-Corina Săcrieru.      
 
La rândul său, scriitorul Mihai Gheorghiu a subliniat că, nici chiar sub pretextul unei stări de urgență medicală, nu trebuie să ne pierdem liberatatea individuală și capacitatea de a fi subiecții propriei noastre vieți. El a atras atenția că, pentru prima dată după 1989, statul și-a permis intruziunea în viața privată și în exercitarea libertății religioase a cetățenilor. Potrivit acestuia, singurele unelte pe care le-a folosit statul au fost cele represive, dictatul și cenzura/îngrădirea, autoritățile nedovedind o deschidere către dialog și respect reciproc, în vederea găsirii unor soluții de compromis, în locul celor radicale.      
 
„Există simultan o patologie socială și o patologie politică a acestei crize. Aici lucrurile trebuie discutate și cred că acesta ar trebui să fie punctul central al încercării noastre de dezbatere: până unde poți să mergi, cât poți să mergi, cât poți să îngheți mecanismul social, mecanismul politic? De ce o instituție fundamentală precum Parlamentul României trebuie să se auto- anihileze? A pierdut Parlamentul României prin starea de urgență capacitatea de a cenzura acțiunile Guvernului? Nu. Dar vedem că Parlamentul României s-a auto-anihilat, s-a auto-izolat. Este una din formele fundamentale care, dacă sunt pierdute, pierdem cu toții: pierd și cei care sunt vulnerabili la boală, pierd și cei care nu vor fi niciodată vulnerabili la boală și care au înțeles să stea două luni acasă. Dar nu trebuie să pierdem liberatatea, nu trebuie să pierdem capacitatea de a fi subiecții propriei noastre vieți. 
 
Starea de urgență, de altfel, este aproape complet inadecvată pentru starea de urgență medicală. La noi este un haos legislativ. Starea de urgență medicală nu este aceeași cu starea de urgență militară la care se referă proiectul ordonanței din 1999. Vedem acum că legea stării de alertă ar fi fost mult mai potrivită legii stării de urgență medicală. Așa ar fi și fost în ordinea lucrurilor: să avem o stare de alertă și, dacă nu depășim vârfurile pandemiei, să intrăm într-o stare de urgență mult mai drastică. Toată această formă draconică impusă societății românești nu cred că a fost modalitatea cea mai potrivită.  
 
Lăsând la oparte chestiunea constituțională, vedem semnele unor patologii și a unor limbaje anti-religioase și anti-creștine care au fost foarte prezente: înainte de a fi decretată starea de urgență au existat deja sloganurile împotriva Bisericii, împotriva Împărtășirii, împotriva Bisericii care era văzută ca un focar de permanentă infecție. Toate aceste narațiuni ideologice au existat, mai puțin prezente decât în campania pentru Referendum, dar au fost foarte prezente și chiar violente. Libertatea religioasă, libertatea manifestării credinței este foarte importantă. Nu poți să treci nevoia umană de a fi în Biserică, de a participa la Liturghie, la slujbe, de a avea o relație liberă cu duhovnicul și cu ceilalți membri ai parohiei - desigur, în limitele unei predictibilități medicale- , nu poți să treci această chestiune la „spectacole/sport/jocuri”. Deci există o particularitate. Faptul că statul nu recunoaște necesitatea acestei prezențe, faptul că statul a început să nu recunoască importanța, să nu caute soluții într-un dialog coerent - dialog înseamnă că fiecare avem o opinie, înseamnă că ajungem la mijloc, la un compromis; dacă poziția este de Dictat până la sfârșit, nu mai e dialog și nici nu mai ajungem la compromis, rămânem numai în sfera Dictatului -... Și acum, când se vorbește despre relaxare, modul de a privi această necesitate umană vitală este extrem de problematic. 
 
Cred că vedem în această patologie socială și politică un derapaj periculos, continuu, care ne trimite către derapajul care a fost semnalat în campania pentru Referendum, și ne mai trimite la o anumită ordine a lucrurilor și o anume intervenție nefericită a statului care aparține epocii de dinainte de 1989. Acest dictat permanent, această cenzură permanentă... D-le, nu poți să-mi faci binele numai cu forța! Trebuie să ai argumente, trebuie să ai un dialog inteligent cu subiectul pe care vrei neapărat să-l salvezi. Noi, creștinii, ar trebui să fim mai neîncrezători, să avem această înțelepciune asupra a ceea ce vrea Cezarul sau Leviatanul statal cu noi și cu viețile noastre. Cred că aruncarea și lipirea de dictatul imperativelor trebuie să fie mai puțin prezentă. (...)
 
Această campanie de înspăimântare publică prin ceea ce s-a întâmplat la televiziuni mi se pare unul dintre exemplele patologiei sociale care însoțește această criză”, a declarat scriitorul Mihai Gheorghiu.
 
Emisiunea „Realitatea la zi: Creștinii, față în față cu politicile și ideologiile anticreștine” a fost transmisă online pe platforma Prodocens Media și pe social media. În mod surprinzător, fără a avea un conținut vătămător, transmisiunea în direct a fost cenzurată de Facebook după primele 20 de minute, pagina de socializare a Prodocens Media fiind, abuziv, suspendată pe o perioadă nedeterminată. Conținutul emisiunii este în continuare disponibil pe canalul Prodocens Media.  - Activenews
 


Pandemie și Euharistie în starea le alertă - opinii

Lingurița și Euharistia - Jean Claude Larchet/Doxologia 

Mesaj de susținere către Patriarhia Română - Activenews

Dezbinarea în timpul Covid - 19 - Doxologia 

Cuvânt al PS Macarie al Nordului - Cuvântul Ortodox 

PS Ignatie al Hușilor, cuvânt cu vehemență și fermitate față de despotismul sanitar - Cuvântul Ortodox 

Amânarea împărtășirii credincioșilor - Cuvântul Ortodox

Cât ne mai țineți flămânzi? - Cuvântul Ortodox 

Pr. Radu Preda, Biserica nu e la cheremul unor scelerați - Activenews

 



Cuvânt despre Praznicul Înălţării Domnului şi despre Ziua Eroilor în viaţa Bisericii - Dr. Stelian Gomboş
 

Pericopa evanghelică consemnată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca  24, 36 - 53

Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.

Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor.

Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.

Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Iisus Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.

Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.

Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin!...

Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos - înălţarea firii omeneşti la cer

Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos cu trupul la cer, întru slavă şi putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale şi anticiparea evenimentului Cincizecimii. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a înălţat firea omenească în lumina şi slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toţi oamenii.

Între Învierea Domnului nostrum Iisus Hristos şi Pogorârea Duhului Sfânt – Cincizecimea sau Rusaliile, grupul ucenicilor a trecut printr-o etapă pregătitoare, în care mintea le-a fost deschisă, prin arătările minunate ale Domnului Iisus Înviat, pentru a înţelege taina Învierii.

Treptat, ucenicii au fost vindecaţi de necunoaştere şi necredinţă şi au fost deplin încredinţaţi că Iisus Hristos Cel Înviat din morţi nu este o nălucă sau o fantasmă, ci este Mântuitorul care mai înainte fusese răstignit şi îngropat.

În cadrul ultimei întâlniri avute cu ucenicii, Domnul s-a înălţat la cer, reînnoind promisiunea trimiterii Duhului Sfânt peste ei, ca "făgăduinţa Tatălui", moment când "se vor îmbrăca cu putere de sus".

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca oferă două cronologii diferite ale Înălţării Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos este relatată de două ori de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, în capitolul 24 al Evangheliei sale şi în capitolul 1 al cărţii Faptele Apostolilor. Cu toate că Sfântul Luca se referă la acelaşi eveniment, în cele două naraţiuni ale sale face nişte diferenţe care exprimă propria interpretare teologică a acestui act mântuitor. În capitolul 24 al Evangheliei sale, Sfântul Luca aşază, din punct de vedere cronologic, Înălţarea Domnului la sfârşitul zilei Învierii, a primei zile a Paştilor.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca spune că Domnul Iisus Înviat s-a arătat în mijlocul ucenicilor săi, i-a încredinţat de Învierea sa, înlăturându-le orice urmă de îndoială: "Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am…".

Apoi, Domnul i-a dus afară pe ucenici spre Betania şi, "ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer". Tot Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca scrie în capitolul 1, din cartea Faptele Apostolilor, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos "s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu".

În această ultimă relatare avem exprimată învăţătura adoptată şi mărturisită de Biserică. Înălţarea Domnului a avut loc la patruzeci de zile după Paşti, când Domnul Iisus Hristos, prin repetate arătări, i-a încredinţat pe apostoli de realitatea Învierii.

Această aparentă contrazicere a Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, care în două scrieri biblice acceptate ca normative de Biserică, oferă două cronologii ale Înălţării Domnului este prezentată şi de către Părintele Profesor Constantin Preda în ultima carte a sa.

Pentru a înţelege intenţia Apostolului şi Evanghelistului Luca, trebuie spus că Evangheliile şi celelalte cărţi biblice nu sunt cronici care prezintă calcule exacte la nivel istoric şi material.

Cu alte cuvinte, Biblia sau Sfânta Scriptură nu oferă răspuns la întrebarea câţi paşi sunt de la Ierusalim la Ierihon, ci este preocupată pentru a transmite mesajul dumnezeiesc care decurge din actele mântuitoare realizate de Iisus Hristos.

În Evanghelia sa, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca leagă foarte mult Învierea de Înălţare, le apropie până acolo încât le aşază în aceeaşi zi, pentru că oferă o interpretare teologică a celor două evenimente.

Pentru Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, Înălţarea, adică întoarcerea Fiului în sânurile Tatălui cu firea umană asumată, trecută prin moarte şi înviere, îndumnezeită prin harul dumnezeiesc, a avut loc în acelaşi timp cu Învierea din morţi, când trupul transfigurat de puterea Duhului Sfânt a trecut la o nouă condiţie eshatologică, plin fiind de slava dumnezeirii.

Potrivit acestei interpretări teologice corecte, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca aşază în Evanghelia sa Învierea şi Înălţarea în aceeaşi zi. În cartea Faptele Apostolilor, Sfântul Luca spune că Domnul nostru Iisus Hristos s-a înălţat la cer după patruzeci de zile, pentru că insistă asupra procesului de formare a ucenicilor ca martori ai Învierii şi propovăduitori ai ei în lume, funcţie care, călăuzită de lucrarea Duhului Sfânt, va duce la răspândirea Bisericii. Perioada de patruzeci de zile când Domnul Înviat s-a arătat a condus la transformarea lăuntrică a apostolilor pentru a fi mărturisitori direcţi ai Mântuitorului Iisus Hristos şi a Învierii Sale.

Nu înseamnă că apostolii şi ucenicii au căpătat o cunoaştere informativă despre Înviere, ci, în mod deplin şi direct, au făcut experienţa Învierii Domnului prin întâlnirile cu Iisus Hristos Înviat. Mărturia Sfinţilor Apostoli despre Domnul Iisus Hristos Înviat a devenit temelie a Bisericii.

Despre schimbarea felului şi a modului în care Iisus Hristos este prezent

Ultima întâlnire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu ucenicii şi Înălţarea la cer, prezentate în cartea Faptele Apostolilor, exprimă încheierea activităţii Sale pământeşti şi încetarea modului în care El a fost prezent până atunci în lume.

Mântuitorul Iisus Hristos se înalţă la cer pentru a face posibilă venirea Duhului Sfânt peste apostoli şi formarea Bisericii ca sinaxă a oamenilor plin de Duhul Sfânt.

Iisus Hristos Domnul, conform cuvintelor sale "iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului", nu s-a despărţit niciodată de Biserică, ci odată cu Cincizecimea s-a inaugurat prezenţă lăuntrică, duhovnicească a Domnului Înviat.

Teologia Ortodoxă mărturiseşte că Duhul Sfânt Îl face prezent pe Iisus Hristos în Biserică şi în fiecare membru al ei.

Acest lucru este foarte frumos exprimat în Anaforaua liturgică, când săvârşitorul Euharistiei se roagă lui Dumnezeu Tatăl pentru a trimite Duhul Sfânt peste darurile de pâine şi vin pentru a deveni Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.

Sfântul Ioan Gură de Aur interpretând cuvântul "s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile", spune că Domnul nostru Iisus Hristos Înviat se arată lumii nu atât cu asemănarea trupească, ci prin puterea Sa, pentru ca să se vădească tuturor slava şi măreţia Sa dumnezeiască. Mântuitorul Iisus Hristos Înviat este acelaşi cu Iisus Hristos eshatologic, Cel care va veni la sfârşitul veacurilor, plin de putere şi de slavă, de aceea icoana Înălţării la cer este identică cu icoana celei de-a doua veniri: "Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer".

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spune că Înălţarea a însemnat şi înălţarea firii omeneşti la cer, căci Iisus Hristos este Unul din Treime şi ca Om: "Ce-a însemnat propriu-zis înălţarea lui Iisus Hristos la cer nu putem şti.

Ea nu a fost numai o intrare a trupului în lumina dumnezeiască nevăzută de ochii trupului, ca celelalte ascunderi după unele arătări, ci a fost o ridicare reală ca om peste planul din care se putea arăta oricând voia.

El s-a înălţat cu umanitatea Sa la suprema îndumnezeire, deasupra spiritualităţii tuturor treptelor îngereşti, ca să fie şi ca Om la dreapta Tatălui. S-a ridicat şi ca om la treapta de Împărat al Împărăţiei omenirii înnoite. Acum a luat şi ca Om toată puterea în cer şi pe pământ".

Despre Pomenirea Eroilor Neamului

În Biserica Ortodoxă Română, s-a rânduit ca de Praznicul Înălţării Domnului să se facă pomenirea tuturor eroilor şi a ostaşilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă sau în diferite situaţii pentru apărarea credinţei ortodoxe, a patriei străbune şi a demnităţii neamului românesc. Pornind de la cuvintele Mântuitorului: "Iată Eu mă duc să vă pregătesc vouă loc şi iarăşi voi veni şi vă voi lua pe voi la Mine, ca să fiţi şi voi acolo unde sunt şi Eu", Biserica se roagă pentru ca Dumnezeu să odihnească sufletele tuturor celor adormiţi şi în special ale eroilor, care au făcut sacrificiul suprem pentru fraţii lor de neam şi de credinţă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos se sărbătorea nu în biserici, ci la mormintele martirilor, acei adevăraţi eroi ai lui Dumnezeu, care au mărturisit credinţa în Iisus Hristos pe timpul cumplitelor persecuţii dezlănţuite împotriva Bisericii creştine. (Cf. Marius Nedelcu - http://ziarullumina.ro/documentar/inaltarea-domnului-inaltarea-firii-omenesti-la-cer - 02 iunie 2011/ 19 mai 2015)

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român

Astfel, în acest context, joi - 28 Mai 2020, la Sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele acestora din ţară şi străinătate.

La ora 12.00, clopotele tuturor locaşurilor de cult ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Reamintim că pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale recente din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului nostru Iisus Hristos - Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român şi neamului românesc.

Totodată, precizăm că la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. (Cf. Biroul de presă al Patriarhiei Române - http://basilica.ro/Inaltarea-domnului--ziua-eroilor-sarbatoare-nationala-a-poporului-roman-106804.html - 19 mai 2015).

 

  

 


Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Interviu Virgiliu Gheorghe despre coronavirus (I) - Biofizician Virgiliu Gheorghe
 

După interviul de succes pe tema coronavirusului pe care Virgiliu Gheorghe l-a acordat ActiveNews la mijlocul lunii martie, bioeticianul revine cu alt dialog, de data aceasta găzduit de numărul din Aprilie al revistei Familia Ortodoxă.

Cu acordul redacției, preluăm interviul acordat de Virgiliu Gheorghe revistei Familia Ortodoxă. În dialog sunt atinse teme precum vaccinarea obligatorie, pandemia coronavirusului, influența mass-mediei, limitarea libertăților individuale și multe altele. (Redacția).

– Domnule Virgiliu Gheorghe, ce ne puteți spune despre legalizarea obligativității vaccinării, adoptată pe 2 martie a.c. de Comisia pentru Sănătate a Camerei Deputaților?

– Este o nouă înfrângere suferită de poporul român. De ani buni se urmărea promulgarea acestei legi, dar opoziția manifestată ferm de un grup restrâns de oameni a făcut ca această inițiativă să se blocheze tot timpul la un anumit nivel. Din păcate, trebuie să observăm din nou că poporul român, ca „om recent”, dependent masiv de ceea ce se spune la televizor, nu e conștient de marile provocări, pericole sau chiar șanse pe care le are. Nu e unit și nu luptă pentru aproape nicio cauză, în afara celor sugerate de micul ecran. Mai curând este luat de valul de mentalități neomarxiste care inundă astăzi lumea prin mass-media.
 
– Ce legătură este între neomarxism și vaccinarea obligatorie?
 
– Aceeași care există și între fascism și vaccinarea obligatorie. Orice act medical care devine obligatoriu constituie semnul apariției dictaturii. Cu alte cuvinte, această lege marchează intrarea într-o nouă dictatură. Iar susținătorii ei, fie că o fac conștient, fie că nu, vor ajunge în situația rușilor care, înainte de 1917, mulți dintre ei boieri, au susținut din prostie comunismul și s-au trezit primii pe lista condamnaților la moarte. Același lucru s-a întâmplat și cu colaboratorii lui Lenin. În proporție de 80% au fost împușcați de Stalin.
 
Anticipând acest pericol de a fi reinstituită cândva în istorie obligativitatea unui act medical, după modelul naziștilor, la procesul de la Nürnberg a fost condamnată această legiferare, devenind o regulă pentru toate tratatele internaționale semnate în a două jumătate a secolului al XX-lea.
 
– Această lege nu ar putea avea și partea ei bună, oferind protecție suplimentară a copiilor și populației României? 
 
– În România avem, an de an, tot mai multe cazuri de cancer ‒ și una dintre cele mai mari mortalități din lume la cancer. Ați văzut ca statul român să facă vreo anchetă pentru a determina cauzele? Ba dimpotrivă! Înaintea majorității statelor europene, statul nostru a legalizat organismele modificate genetic, a acceptat folosirea în agricultură a glifosatului ‒ un ierbicid despre care s-a demonstrat că este cancerigen ‒ și, mai nou, luptă să implementeze cât mai repede 5G-ul, deși există extrem de multe studii serioase care arată impactul major pe care îl poate avea 5G-ul asupra sănătății umane. În același timp, însă, Bruxelles și Elveția au declarat că amână implementarea 5G pe termen nedeterminat. Adică, 5G-ul nu e bun sau nu e rău pentru toată lumea în aceeași măsură.
 
Cum puteți să mă convingeți, în aceste condiții, că statul român ar fi interesat de sănătatea populației sale, în așa măsură încât parlamentarii să nu mai doarmă nopțile din cauză că vaccinul e încă opțional în România? Poate că este însă un deziderat la alt nivel, să spunem continental sau planetar, că tot se vorbește atât de mult în zilele noastre despre vaccinarea universală.
 
Un război ideologic
 
– Așadar legea obligativității vaccinării nu este decât o chestiune politică, nu una medicală sau pur financiară?
 
– În urmă cu 14 ani am vrut să scriu o carte despre așa-zisa siguranță a vaccinurilor. Atunci am constatat că există sute de studii greu de contestat care dovedesc că vaccinurile cauzează o mulțime de afecțiuni, dintre care unele foarte grave, cum sunt bolile autoimune, scleroza multiplă sau diabetul de tip 1, însă nu sunt luate în considerație decât de foarte puțini oameni. Mi-am dat seama atunci că există un hiatus imens între știința fundamentală și știința de popularizare, între cercetarea medicală de vârf și ideologiile promovate în lumea medicală. În acest context, am realizat că ideologiile medicale nu sunt promovate atât prin prin dovezi științifice, cât prin prezența în mass-media și vocalitatea militanților. Așadar, este vorba de un război ideologic.
 
Pe urmă, de-a lungul timpului, am intrat în posesia mai multor materiale, chiar declarații făcute de persoane publice ca Bill Gates, care leagă direct vaccinurile de controlul populație- sau, mai corect, de ingineriile de reducere a populației globului. Cum să nu te pună pe gânduri o astfel de abordare? Doar nu suntem niște dobitoace care trebuie reduse pentru că punem în pericol ecosistemul!
 
Așadar, dintr-o astfel de perspectivă, mi-e teamă că vaccinul nu mai poate fi considerat doar o protecție suplimentară, ci o potențială armă îndreptată împotriva mulțimilor. Atâta timp cât prin vaccin poate fi injectată o substanță străină – viruși, proteine, metale, conservanți etc. – direct în corpul omului, acesta poate să se transforme într-o armă biologică, ce poate produce mutații considerabile în funcționarea organismului uman până la nivel genetic și epigenetic. E o chestiune pe care nu cred că o poate contesta cineva; ține de evidența științifică.
 
Întrebarea care se pune, în acest context, este următoarea: ce probabilitate avem ca vaccinul să nu se transforme într-o armă biologică, atâta timp cât ajunge în sângele a sute de milioane de oameni, unde poate produce efecte dintre cele mai diverse, pe intervale de timp de la o zi până la ani de zile? Dacă vaccinurile ar fi fost produse în țara noastră sub protecție militară, s-ar fi putut pune altfel problema. Dar nici atunci nu ar fi fost cazul să acceptăm obligativitatea vaccinării.
 
Gândiți-vă, de pildă, că legile acestea nu sunt făcute numai pentru guvernarea actuală, care poate fi foarte bine intenționată. Trebuie avut în vedere că aceste legi ar putea deveni o armă de distrugere în masă în mâinile unui dictator sau ale unei dictaturi. Gândiți-vă că ar putea exista o persona non-grata ‒ o naționalitate, cum s-a întâmplat în nazism, sau o clasă socială, cum s-a întâmplat în comunism ‒, iar prin această campanie de vaccinare obligatorie s-ar putea face o epurare etnică sau socială. De aceea, la procesul de la Nurenberg și, începând de atunci, în toate tratatele internaționale se specifică explicit că nicio procedură medicală ‒ incluzând, evident, înainte de toate vaccinul! ‒ nu poate fi obligatorie.
 
O uriașă manipulare 
 
– Totuși, în cazul unei epidemii de coronavirus, ca cea pe care o traversăm acum, o campanie de vaccinare nu ar putea fi utilă? 
 
– E greu de spus. Mai curând nu- și nu vorbesc de vaccinarea obligatorie neapărat. Vaccinarea presupune existența unui vaccin, însă vaccinul nu poate fi realizat într-un timp așa de scurt, în numai câteva luni, adică pe parcursul unei pandemii. De pildă, nu a apărut încă un vaccin pentru SARS, deși au trecut deja 18 ani de la apariția lui. Nici pentru MERS nu știu să fi apărut vaccinuri. Cum credeți că poate să se realizeze unul în numai câteva luni pentru Covid-19? Trebuie avut în vedere că vaccinurile acestea trebuie experimentate mai întâi pe animale, și pe urmă pe oameni. Pe urmă, ar trebui observate efectele pe o perioadă de timp mai îndelungată pe un lot de animale și persoane umane. Abia după aceea poate fi administrat vaccinul liber celor care doresc. Altfel, ne putem trezi cu efecte adverse majore, nebănuite inițial, chiar cu o afectare majoră a imunității populației, care ar putea fi astfel expusă unei infectări cu alt virus, care o va putea cu adevărat decima, nu cum se întâmplă acum cu Covid-19.
 
– De ce credeți că noul virus nu ar putea decima populația? Știrile sunt foarte îngrijorătoare.
 
– Sunt mai multe aspecte. În primul rând, trebuie să știm că pericolul pe care îl reprezintă acest virus nu stă neapărat în agresivitatea lui, în patogenia lui, ci în contagiozitatea pe care o manifestă din cauza mai ales a timpului îndelungat de incubație. Paradoxal, pericolul constă și în faptul că 90% dintre cei bolnavi sunt asimptomatici sau cu simptome mult mai slabe decât la o gripă obișnuită. Aceștia însă, deși sunt asimptomatici, până la dezvoltarea anticorpilor transmit virusul mai departe.
 
Patogenia lui, arată studiile, e mai mică decât la SARS și MERS. Marii epidemiologi ai lumii vorbesc deschis despre acest lucru, dar mass-media nu-i citează. Și cercetările epidemiologice demonstrează în Franța, de pildă, același lucru. Există un articol publicat pe Internet în care doisprezece savanți se pronunță împotriva măsurilor exagerate care sunt luate, afirmând că această pandemie nu justifică riscurile pe care și le asumă statele blocând aproape întreaga viață economică, socială, religioasă ‒ eveniment unic în istoria omenirii. Ioannidis  este unul dintre cei mai citați epidemiologi din lume, cu articole având cel mai mare număr de vizionări pe site-urile științifice. De asemenea, Dr. Sucharit Bhakdi  este cel mai citat infecționist din istoria Germaniei și lista ar putea continua. Din păcate, aceste somități pălesc în fața manipulării uriașe bazate pe fake news din mass-media.
 
Știrile îngrijorătoare nu sunt altceva decât teroarea pe care televiziunea și Internetul le răspândesc astăzi în lume. Asistăm la cel mai mare experiment social și mediatic din istoria lumii. Astfel de evenimente planetare transmise în direct au mai fost cele organizate în jurul Revoluției române, a morții Prințesei Diana și a căderii celor două Turnuri din New York din 2001. În 1989, presa mondială nu se sfia să afirme că la Timișoara au murit 60.000 de oameni, deși erau sub 100.
 
Va urma.
 
Sursa: http://www.activenews.ro


Interviu Virgiliu Gheorghe despre coronavirus (II) - Biofizician Virgiliu Gheorghe
 
Revenim cu partea a doua a interviului oferit de bioeticianul Virgiliu Gheorghe numărului din aprilie al revistei „Familia Ortodoxă”. Tema interviului este pandemia de coronavirus.
 
Prima parte a dialogului este disponibilă aici
 

 Nu credeți însă că este și o doză de adevăr în ceea ce se transmite? Nu este adevărat că asistăm la o tragedie planetară?

- Dacă nu este numai adevăr, atunci este cu siguranță minciună. Minciuna amestecată cu adevărul îi pervertește firea acestuia, transformându-l într-o minciună desăvârșită. 
 
În primul rând, bombardamentul mediatic cu știri „la foc continuu” privind pandemia este prima manipulare. Și asta pentru că oamenii ajung, fără să vrea, să exagereze pericolul. În urma căderii Turnurilor din 11 septembrie 2001, studiile au arătat că cei care au văzut la televizor evenimentul au fost mai mult expuși declanșării șocului post-traumatic ‒ o patologie extrem de periculoasă ‒, cu mult mai mult decât cei care fuseseră martori oculari ai exploziei. Acest val de teroare pe care îl împrăștie mass-media în lume va face mai multe victime decât însuși virusul. De fapt, acesta este virusul cel mai periculos. Aud chiar și în familia mea de persoane care au zilnic câteva atacuri de panică. Nu mai pot respira bine, se simt continuu deprimați și deznădăjduiți. Credeți că lucrul acesta va avea un impact pozitiv asupra sănătății populației? Stresul produce inflamație și inhibă imunitatea, ceea ce va conduce la o eventuală contaminare a unei forme foarte severe a bolii. Oricum, bolile cronice se agravează în această perioadă. Numai și pentru acest stres, mortalitatea de diferite boli în rândul populației va crește semnificativ. 
 
Pe de altă parte, se scurg în mass-media, pe internet sau la televiziune, manipulări odioase. De pildă, a circulat o imagine cu o biserică plină de sicrie. Se vorbește despre stadioane pline de morți etc. Pe urmă, se constată că una dintre cele mai uzitate fotografii cu biserica plină de sicrie era, de fapt, o poză făcută în 2013, în urma naufragiului de la Lampedusa, Italia . Celelalte fotografii cu multe sicrie în biserică se explică prin faptul că toți cei declarați morți de coronavirus nu mai sunt îngropați, ci arși în crematoriu. Dar în Italia, țară catolică, practica arderii morților nu este atât de dezvoltată, așadar, crematoriile existente nu au posibilitatea să ardă toți morții, căci acum toți cei contaminați intră în această contabilizare. Astfel că toți morții din întreaga regiune sunt adunați într-una sau două biserici și trebuie să aștepte la rând la crematoriu. Astfel se explică una sau două biserici cu multe sicrie. Celelalte sunt, bineînțeles, goale. Acest amănunt scapă presei. În schimb, imaginea cu numărul imens de sicrie într-o singură biserică șochează emoțional. 
 
Iată, de pildă, o știre de acum trei zile, probabil reprodusă din presa internațională: „Bisericile din Italia sunt pline cu sicriele celor morți din cauza CODIV-19. Armata a intervenit pentru a transporta cadavrele”. Deci nu sunt toate bisericile, ci doar una sau două biserici, unde se adună toți morții care așteptând la rând la crematoriu. 
Personal, am sunat mai multe persoane din Nordul Italiei, din „zona roșie”, și am întrebat de morți. Cu excepția unuia singur, care nu ieșise din casă de mai multă vreme, toți ceilalți mi-au spus că nu au auzit de morți în biserici. Doar de una-două persoane care s-ar fi îmbolnăvit. Un preot din Milano mi-a povestit, cu temerea că nu o să-l cred, despre faptul că nu a auzit și nu a văzut nici un mort de coronavirus. În biserici îmi spunea că nu sunt deloc morți. Despre români, care sunt totuși milioane în Italia, nu a auzit nimeni să fi murit vreunul. Cu o excepție. Părintele din Milano îmi spunea despre un român de la el din parohie care, după trei ani de boală gravă de plămâni, slăbise 45 de kilograme, iar în ultimele trei luni fusese în stare critică ventilat în spital. Murise de câteva zile și a fost pus pe lista celor morți de coronavirus, lucru care i-a revoltat pe cei apropiați. 
 
- Totuși nu putem nega că este un număr mare de morți! 
- Un număr mare poate fi, dar nu semnificativ mai mare comparativ cu cifrele de anul trecut, pe vremea aceasta. Pentru că majoritatea celor care mor nu mor de coronavirus, ci doar sunt depistați ca fiind infectați. A fi infectat nu este același lucru cu a fi bolnav. De altfel, în acest punct, dr. doctor Sucharit Bhakdi, Director al Institutului de Microbiologie și Igienă Medicală, într-o scrisoare adresată Cancelarului Germaniei, observă această manipulare a datelor prin includerea între cei morți de coronavirus și a celor care au fost numai depistați pozitiv cu coronavirus, nu numai a celor a căror moarte a avut drept cauză principală infecția cu coronavirus. Cu alte cuvinte, această manipulare violează, după cum spune dr. Bhakdi, „însuși principiul de bază al infecțiologiei: doar când se poate stabili în mod cert că un agent a jucat un rol semnificativ în boală sau moarte poate fi pus un diagnostic” . Principiul acesta este încălcat acum în întreaga lume. De peste tot aud de oameni revoltați că părinții sau buncii lor au fost incluși între morții de covid-19, în condițiile în care ei sufereau și muriseră de cu totul altă boală, dar au fost depistați înainte sau după moarte ca fiind infectați cu coronavirus . 
 
O pandemie anticipată?
 
- Dacă este un virus cu o patogenie scăzută, după cum spuneți, cum explicați îmbolnăvirea oamenilor tineri și chiar existența lor printre cei morți din cauza acestui virus?
- Într-adevăr, un studiu recent publicat în revista The Lancet arată că rata de mortalitate la copii și adolescenții sub 16 ani este de 0,0016% , și puțin mai mare, dar nesemnificativă, până la 40 de ani. Asta arată că patogenia este redusă. Dar există, după cum spuneți, și cazuri de mortalitate la vârste în jurul a 40 de ani, de pildă. Cauza? În primul rând, cred că principala cauză este tocmai vaccinarea în discuție. Știați că în Nordul Italiei, în regiunea Lombardiei ‒ exact zona în care avem cele mai multe cazuri grave de coronavirus ‒ au existat cel puțin două mari campanii de vaccinare desfășurate în lunile decembrie și ianuarie. Într-una dintre ele s-a administrat vaccinul împotriva a trei tulpini de influenza. Dar acest vaccin crește cu 36% rata de infectare cu coronavirus ! 
 
Pe de altă parte, regiunea este una dintre cele mai poluate din Europa. Așa se explică rata mare de îmbolnăviri în această zonă, complet diferită de cealaltă parte a Italiei. Regiunea Lombardiei este și cea mai dezvoltată, deci cea mai bine medicalizată, așa că una dintre ipoteze ar putea fi că tocmai medicalizarea prost înțeleasă a dus la situația aceasta. Trebuie însă să subliniez faptul că nici pe departe morții de coronavirus nu sunt atât de mulți. Poate doar în jurul de 10% din decesele anunțate în mass-media sunt reale. E foarte puțin probabil ca rata deceselor să depășească de trei ori pe cea înregistrată în Wuhan. Asta nu înseamnă însă că nu sunt foarte multe îmbolnăviri, din motivele expuse anterior.
 
Epidemia aceasta este una extrem de ciudată. S-a și scris, de altfel, despre posibilitatea ca acest virus să fi fost modificat genetic în laborator. Cunosc cel puțin trei surse din zona științei și a politicii care au susținut cu fapte acest lucru. Poate fi adevărat, poate nu. Pentru mine, nici nu este atât de important. M-au pus pe gânduri însă câteva fapte. În anul 1981, se vorbește într-un roman thriller  despre o epidemie generată de un virus apărut chiar în Wuhan, China, care se va răspândi în întreaga lume(!). Pe de altă parte, însuși Bill Gates, „tătucul programelor de vaccinare” – „tătucul” cel văzut, bineînțeles – declara, la sfârșitul anului 2019, chiar înainte de declanșarea epidemiei, într-un documentar difuzat în cadrul seriei „Explained” de pe Netflix , că există probabilitatea apariției unui virus într-o piață din China, care se va răspândi în toată lumea(!).
 
De asemenea, în octombrie 2019, cincisprezece oameni de afaceri, oficiali guvernamentali și specialiști în Sănătate au făcut o simulare pentru cazul în care un virus, numit „2019-nCoV”(!), va contamina lumea, pornind de undeva din Brazilia. Simularea numită „Event 201” a ajuns la concluzia că în 6 luni va fi contaminată o bună parte a populației de pe glob, iar în 18 luni se va ajunge la 65 milioane de morți. Simularea a fost organizată de „Johns Hopkins Center for Health Security”, „World Economic Forum” și „Melinda Gates Foundation” . La întâlnire a participat și un cercetător chinez, George F. Gao, Directorul General al Centrului de Prevenție și Control al Bolilor din China și Președintele Institutului de Microbiologie al Academiei chineze, unul dintre cei mai mari specialiști în viruși ai lumii. Tot în China, în luna septembrie 2019 a avut loc în Wuhan un exercițiu militar, simularea unei reacții la o posibilă infectare cu un coronavirus . China, de altfel, este unul dintre marii câștigători de pe urma pandemiei, căci, ca o consecință a acesteia, au căzut la Bursă acțiunile companiilor occidentale, și astfel statul chinez le-a cumpărat la nici un sfert din prețul lor, devenind majoritar. Așa au fost expropiate mari fabrici occidentale care aveau unitățile de producție acolo ‒ desigur, nu toate, ci probabil doar cele care trebuia. 
 
Așadar, pandemia a fost cel puțin anticipată, după cum rezultă din evenimentele precizate anterior. Dincolo de pericolul pe care acest virus îl reprezintă ‒ iar studiile spun că nu este atât de mare pe cât se spune în presă ‒, cred că această pandemie va conduce la declanșarea unei crize mondiale, economice și chiar politice fără precedent. Iar criza, ca orice criză, va conduce la schimbări majore în ordinea mondială. 
 
Sub teroare mediatică
 
– Așadar, pandemia ne va duce în criză economică?  
– Nu pandemia, ci măsurile pe care pandemia le justifică. Vă dați seama ce înseamnă un blocaj al celei mai mari părți ale economiei unei țări sau a unui continent? În statul global suntem mult prea legați unii de ceilalți ca unda acestui șoc să nu se transmită în întreaga lume. Suntem, practic, martorii unui experiment la nivel planetar. În două-trei luni, un număr semnificativ al producătorilor sau investitorilor mici și mijlocii va fi în faliment. Numai în România se estimează cam două milioane de șomeri, cel puțin. Vor scădea salariile și nivelul de trai. Probabil că va scădea prețul la imobiliare, dar vor crește anumite prețuri al bunurilor de larg consum. 
 
- Cine va câștiga de pe urma crizei? 
- Toată lumea va pierde, per ansamblu, însă se vor redistribui serviciile și bogățiile tot în favoarea marilor corporații și bănci. Astfel se vor acoperi și marile deficite financiare pe care le-a alimentat industria de consum și divertisment în ultimile decenii. 
 
- De ce credeți că lumea nu protestează? 
- V-am spus. Populația trăiește la ora aceasta sub teroare. Teroarea mediatică! În România, de pildă, numai pe timpul bombardamentelor mai erau oamenii atât de speriați și izolați în case. Oamenii nu realizează că, proporțional cu timpul alocat știrilor, crește și efectul emoțional, probabilitatea traumei. Va fi greu, sau imposibil, să mai gândească altfel realitatea de cum o percep la televizor sau pe rețele de socializare, căci șocul traumatic blochează rațiunea și întipărește cu putere mesajul în subconștient. De ce ar protesta? Mai curând, vor protesta împotriva celor care ies pe stradă să-și rezolve problemele. Nu e ușor să ții o lume în casă. Lucrul nu poate fi explicat decât de această imensă spaimă. 
 
– Vă așteptați, așadar, să urmeze o perioadă de recesiune? 
– Nici asta nu mi se pare cel mai grav lucru. Mai mult trebuie să ne preocupe faptul că se vor face presiuni asupra Bisericii, în sensul încetării slujbelor și restrângerii libertăților, lucru pe care îl vedem deja că se întâmplă. Gândiți-vă că Sfintele Liturghii sunt bătăile de inimă ale lumii creștine, ale omenirii în ansamblul ei. Ele ne țin pe o linie de plutire. Dacă ele se opresc, lumea își va pierde sensul existenței și probabil că așa se va apropia sfârșitul. Sau poate că a venit vremea să ne coborâm din nou în catacombe. Sfintele Liturghii nu trebuie să se oprească, ci să se înmulțească. Dacă cedăm aici, pierdem lupta. Ne așteaptă oricum vremuri rele, dar, dacă cedăm aici, vor fi insuportabile, încât mulți nu vor mai vrea nici să  trăiască. Avem o mare responsabilitate.
 
Vaccinarea obligatorie mi se pare, de asemenea, un mare pericol. Gândiți-vă că va ar îndrăzni cineva să refuze. Va fi ostracizat, și chiar închis. De asemenea, din punct de vedere biologic, prin această campanie de vaccinare chiar se va putea răspândi o afecțiune ce va face sensibil organismul uman la anumiți viruși care, pe viitor, vor fi putea fi mortali pentru mulți dintre cei vaccinați. Bill Gates deja susține că va trebui interzisă circulația celor care nu vor avea certificate de vaccinați . Pe urmă, să vedeți pandemii și mortalitate! Ce ni se întâmplă acum, în această perspectivă, nu e decât o repetiție generală. 
 
„Ochi au și nu vor vedea”
 
– Ce putem face, în aceste condiții? 
– În primul rând, să ne punem nădejdea în Dumnezeu. Din punct de vedere duhovnicesc, cei cu adevărat credincioși vor ieși mai întăriți din aceste încercări. Va fi, desigur, o cernere. Iar din punct de vedere medical, cred că trebuie să ne schimbăm stilul de viață, să facem mai multă mișcare, să consumăm alimente care să ne aducă un plus de vitamine și enzime, să consumăm suplimente precum vitaminele C, D, A, Seleniu și Zinc, care ne întăresc imunitatea. Dar temeiul trebuie să ne fie în Dumnezeu. El îngăduie toate acestea pentru păcatele noastre, pentru lenevia, uitarea și neștiința la care am ajuns ca urmare a adâncirii într-un mod de viață departe de Evanghelia lui Hristos. Asta înseamnă să nu ne mai închinăm ecranelor, să nu mai credem ce se spune în mass-media, aservită astăzi aproape în totalitate stăpânitorilor lumii, adică tocmai celor ce ticluiesc aceste planuri. Restul, mila Domnului!
– Nu ar putea fi socotite toate acestea drept „teorii ale conspirației”?
– Desigur, mulți dintre cei care au creierele spălate după zecile de mii de ore petrecute în fața ecranelor chiar așa vor gândi. Mai este însă ceva: ne este frică să recunoaștem adevărul, pentru că asta presupune o criză a schimbării vieții noastre, lucru pe care mulți nu și-l pot asuma, de frică să nu-și piardă confortul, chiar și dacă este vorba numai de confortul mental. Pe astfel de oameni și pe o astfel de mentalitate se construiește Noua Ordine Mondială. Dar, indiferent dacă ei cred sau nu, dacă aceste lucruri se vor întâmpla va fi cea mai bună dovadă că, într-adevăr, în spatele evenimentelor stă o conspirație. Altfel, cum puteți explica nașterea pandemiei exact în Wuhan ‒ lucru anticipat în acea carte de ficțiune publicată în anul 1981 ‒, sau cum puteți explica faptul că Bill Gates vorbește despre această pandemie chiar cu câteva luni înainte ca ea să se declanșeze? Să-l credem profet? Din păcate, se adeveresc tot mai mult cuvintele Psalmistului: „ochi au și nu vor vedea, urechi au și nu vor auzi” (Psalmi 113:13-14) 
 
– Un cuvânt de nădejde aveți pentru noi?
– Desigur, deznădejdea nu este de la Dumnezeu. Trebuie să înțelegem că a venit vremea să ne maturizăm duhovnicește, pentru că va fi nevoie să dăm mărturie. Să ne bucurăm, totodată, că cercetarea lui Dumnezeu va fi peste lume și că de aici va ieși ceva bun, mai ales că toate aceste greutăți au fost profețite de atâtea și atâtea ori. După cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul, „mulți sfinți ar fi vrut să trăiască în vremea noastră pentru a se încununa și mai mult”. Numai acest cuvânt și cred că trebuie să ne fie de ajuns! 



Evenimente, Apeluri, Promoții
Marșul pentru viață 2020 se mută online, în 17 mai
 

Marșul pentru viață România și Republica Moldova, care anul acesta are tema „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”, va avea loc online, anunță organizatorii. Din cauza stării de urgență, evenimentul, care își propune să conștientizeze societatea cu privire la valoarea fiecărui copil și să sprijine mamele, a fost reprogramat din 28 martie în 17 mai, de Ziua Națională a Familiei.

Evenimentul online va fi organizat de asociațiile Studenți pentru viață și România pentru viață și va fi găzduit duminică, 17 mai, de la ora 18.00, pe pagina de Facebook Marșul pentru viață București. Sunt așteptați să intre pe pagină români pro-viață din Capitală, din țară, dar și din diaspora, din Basarabia și Bucovina de Nord.

Aici vor intra Live vorbitorii principali: Eliza-Maria Cloțea, Președinta Studenți pentru viață, Alexandra Nadane, Președinta România pentru viață, Raluca Blejușcă, cântăreață pro-viață și mamă a cinci copii, Lavinia Stan, coach parental și mamă a șase copii, Adelina Fronea, Președinta LifeCall, și Alex Ilie, Director Executiv la Alianța România fără Orfani și tatăl a patru copii adoptați.

Discursurile vor fi urmate, tot pe Facebook, de concertul Live for Life, cu artistele Raluca Blejușcă, Alma Boiangiu, Ioana Picoș și Ana Teodora.

Marșul pentru viață invită românii să vorbească despre criza de sarcină prin care au trecut fără să primească sprijin, despre diagnosticul copilului lor nenăscut și presiunea de a întrerupe sarcina, despre pierderea unei sarcini sau a unui copil la naștere, sau pur și simplu despre un moment de cumpănă în care ajutorul celorlalți a fost esențial.

Pe cei care nu au avut astfel de probleme, Marșul pentru viață îi îndeamnă să privească mai atent în jur: „Vei descoperi că persoanele care s-au confruntat cu aceste probleme nu sunt undeva departe, ci sunt printre noi. Poate unele dintre ele au trecut prin momente critice fără să știi și fără să le poți fi aproape”.

La inițiativa organizatorilor, mărturiile despre criza de sarcină se pot citi și trimite aici și aici. Astfel, scopul primordial al mișcării este conștientizarea problematicii pro-viață la nivelul societății.

Marșul pentru viață propune și o serie de măsuri concrete în sprijinul mamelor și familiilor: înființarea de centre unde femeile în criză de sarcină să beneficieze, la cerere, de consiliere psihologică gratuită și de sprijinul unui asistent social; legiferarea adopției imediat după naștere, după modelele american și australian și valorizarea tuturor celor implicați în adopție; posibilitatea, la cererea mamei care a pierdut sarcina, de a înmormânta legal copilul.

Marșul nu promovează interzicerea avortului la cerere, ci o schimbare de mentalitate, atrăgând atenția la efectele avortului în societatea românească. În comunicatele sale, a pus la dispoziție an de an statisticile avortului din România și Republica Moldova, dar și din lume.

Din 1958 și până azi, numărul oficial al copiilor avortați în România (aproape 23 de milioane) a depășit populația actuală a țării. Însă cifrele sunt mult mai mari. Statisticile nu includ avorturile efectuate în clinicile particulare, nici pe cele făcute de româncele care muncesc în Occident și nici avorturile medicamentoase din clinicile de stat și  particulare.

Marșul pentru viață este o mișcare globală care promovează dreptul la viață de la concepție și până la moartea naturală, care a început în SUA în 1974. Marșuri pentru viață se organizează anual în jurul lumii.

Prima ediție românească a avut loc la Timișoara, în 2008. Anul trecut, 670 de localități din România și Republica Moldova au organizat în aceeași zi Marșul pentru viață, dar și alte activități pro-viață în luna martie, care a fost declarată, începând din 2015, Luna pentru viață.

basilica



Aplicaţie în sprijinul victimelor violenţei domestice
 
O aplicaţie care vine în sprijinul victimelor violenţei domestice, oferind asistenţă şi informaţii utile persoanelor aflate într-o relaţie abuzivă sau celor care vor să ajute astfel de cazuri, este disponibilă în App Store şi Google Play Store. Prin aplicația Bright Sky Ro, utilizatorul poate apela cel mai apropiat serviciu disponibil în zonă și poate înregistra incidentele într-un jurnal digital confidenţial. Informaţiile din acest jurnal pot deveni dovezi în instanţă. 
 
Sursa: Ziarul Lumina


PETIȚIE: Spune NU Legii Educației Sexuale la preșcolari
 

SEMNEAZĂ și tu Petiția către Avocatul Poporului! Orice semnătură contează. Durează câteva clipe. Distribuie apoi pe rețelele sociale.


De ce este important

Orice părinte cunoaște că nu poți să îi spui unui copil de 4-10 ani ce este masturbarea, să îi spui despre auto-satisfacere, despre relațiile cu persoane de același sex, despre contracepție și avort, nu poți să îi explici mai mult sau mai puțin amănunțit despre organele sexuale la o vârstă atât de fragedă etc. În plină Pandemie, pe data de 3 aprilie 2020, Parlamentul României votează legea 45/2020 cu 266 de voturi.

Au votat împotrivă deputaţii: Matei Adrian Dobrovie şi Andrei Daniel Gheorghe, iar 4 s-au abținut. Președintele României, la aceeași dată decretează această lege, iar ea intră în vigoare. Menționăm trei puncte care ne-au atras atenția în mod deosebit și ne-au făcut să ne ridicăm mai multe semne de întrebare. Aceste puncte sunt cele care ar trebui să ne revolte:

1) Obligativitatea predării educației sexuale pentru „toți elevii înscriși în învățământul preuniversitar”, ceea ce va face ca ai noștri copii cuprinși între 4 și 18 ani, adică preșcolari, școlari, liceeni, în special cei de grupă mică, mijlocie și mare să audă lucruri pe care orice părinte cu capul pe umeri nu le-ar spune copiilor săi;
2) „Derularea sistematică în unitățile școlare” a acestor programe. Și acum, imaginați-vă cum copiii noștri vor învăța, în mod sistematic, noțiuni ce mai mult le-ar afecta dezvoltarea psiho-socială normală. Școala trebuie să formeze caractere, nu să deformeze!
3) Legea însăși. Această lege este una abuzivă, votată și decretată în momentele dificile trăite de românii care se luptă cu virusul nou apărut (COVID 19). Și se pare că tot avem parte de vești-bombă…

Trebuie să ne unim și să atacăm această lege la Curtea Constituțională a României. Poți face acest lucru semnând petiția, iar Avocatul Poporului se va ocupa de acest lucru.

Țin să menționez că nu am numit această lege: „lege abuzivă”, fără a avea vreun motiv. Cu decretarea acestei stări de urgență, politicienii profită și încalcă drepturile cetățenilor.

Această lege, legea 45/2020, încalcă două drepturi constituționale: dreptul ca părinţii sau tutorii să asigure, „potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” (art. 29, alin. 6) și dreptul la libertatea opiniilor, a gândirii și a credinței religioase: „Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (art. 29, alin. 1).

Totodată, în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se arată: „părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor” (art. 51, alin. 2).

Semnează aici

 

După ce ai semnat, te rog să confirmi semnătura accesând linkul din email.

 

Nu fi indiferent, implică-te!

#te_va_costa_indiferența!
#semnează_și_tu #distribuie_acum

Legea 45/03 Apr 2020 din Monitorul Oficial al României nr. 287 din 06 Apr 2020 pg. 7; Decretul 233/03 Apr 2020 din același nr. al Monitorului Oficial al României pg. 7 – http://www.monitoruloficial.ro/article–e-Monitor–339.html



Fratelemeudincer.ro

 

Fratelemeudincer.ro, site pentru părinții care au pierdut un copil
la naștere sau înainte de aceasta
 

La Marșul pentru viață 2020 online Iași, Emanuel Buta, doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, a lansat site-ul fratelemeudincer.ro, informează Basilica.ro.

Site-ul, realizat cu sprijinul Pro Vita Iași, le oferă sprijin și o platformă de exprimare părinților care au pierdut un copil înainte de naștere sau la naștere.

Emanuel Buta, care a publicat anul trecut, la Editura Doxologia din Iași, broșura Mărturii ale părinților și rânduieli bisericești despre pierderea unui copil prin avort spontan sau la naștere, speră că acest proiect va determina publicul larg să le fie alături acestor părinți și să înțeleagă mai bine problema lor.

„Există numeroase cazuri de părinți care trec printr-o astfel de situație, iar durerea și rana lor sufletească se amplifică atunci când nu există un cadru potrivit unde să-și exprime sentimentele și unde să găsească alinare și sprijin”, spune Emanuel Buta.

„Tăcerea și indiferența celor din jur face ca această durere să fie închisă undeva în adâncul sufletului, mai ales al mamei”, adaugă el. „Și eu am un frate mai mare, iar un alt frate a murit la naștere acum 27 de ani. Nici atunci, dar nici acum nu se discută suficient în spațiul public pe această temă”.

În prezent, se estimează că una din patru sarcini sfârșesc prin avort spontan sau prin moartea copilului la naștere. Numărul anual al copiilor care mor la naștere în întreaga lume este de 2,7 milioane. În Statele Unite ale Americii, aproximativ un milion de copii mor anual prin avort spontan, la naștere sau imediat după naștere, informează revista „Pentru viață”.

Una dintre cerințele Marșului pentru viață România și Republica Moldova este posibilitatea legală ca, la cererea ei, mama să poată primi copilul pierdut înainte de naștere sau imediat după naștere. Ea va putea depăși mai ușor doliul oferindu-i acestuia o înmormântare potrivită pentru o ființă umană.

Legea permite aceasta în Austria, Cehia, Olanda și Slovacia, dar legea română încă tratează copiii pierduți înainte de naștere sau la naștere ca pe deșeuri biologice.

 

 

 



Reduceri oferite de librăria AGATON în perioada 01 Iunie - 19 Iunie 2020
 
Reduceri până la 50% în perioada 01 Iunie 2020 - 19 Iunie 2020
- indiferent de valoarea comenzii -
(în limita stocurilor disponibile)
 
Comenzi > 150 lei: transport gratuit (in Romania)
      Comenzi > 300 lei: reducere 15% la cărți                 
 
Reduceri la AUTORI:
Reduceri la EDITURI:


Reduceri la

CĂRȚI (pe categorii)

Abonează-te la Promoții

OFERTA SPECIALA de Data Nașterii:

Reducere 15% la cărți, indiferent de valoarea comenzii
 
Dacă indepliniți condițiile:
 - aveți data nașterii înregistrată în Contul meu și
 - ați făcut comanda în una din cele 7 zile de dinaintea datei nașterii.
veți putea citi în proforma primită că beneficiați de aceste reduceri.
***


 

Descarca oferta 
Editurii Agaton

Descarca oferta de CARTI/Produse (.xls)
icoane, tamâie, cruciulite, calendare etc.

Produse naturiste Măn. NERA (.pdf)

Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi
in
 revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)
  

Revista Porunca Iubirii 
apare lunar din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor: Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@porunca.agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori: Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619        ISSN-L 1453 - 7567

http://poruncaiubirii.agaton.ro/html2doc/PoruncaIubirii-Mai-2020.doc