Buna Vestire

Editura Agaton Martie 2020
Sumar:
- Gânduri la vreme de restriște
- Cuvânt neclintit în credință al Arhim. Elie, de la Mănăstirea Schimbării la Față, Franța, despre vremurile pe care le trăim
- Noi măsuri privind slujbele și activitățile sociale bisericeşti
- Du-te, poporul meu, intră în cămările tale, ascunde-te pentru puţine clipe, închide uşa după tine, până ce mânia va fi trecut! (Isaia 26:20).
- Biserica Ortodoxă Rusă adoptă reguli anti-corona virus
- Enciclica Bisericii Greciei despre noul coronavirus: text integral
- Împărtăşirea cu o singură linguriţă în vreme de epidemie - măsuri în Biserica Rusiei
- Măsuri extreme în Bisericile de pretutindeni din cauza noului coronavirus
- Rugăciune comună la mijlocul zilei, în toată România
- Știri externe - Martie 2020 (EXT)
- Știri interne - Martie 2020 (RO)
- De ce avem harți în prima săptămână a Triodului?
- Postul, asceza și abstineța digitală
- Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2020
- Îndemnuri creștine în vreme de pandemie - serie de articole utile
- Părintele Valerian Pâslaru - Cuvânt de întărire pentru vremurile de epidemie de
- Patriarhul României recomandă grijă la sănătatea psihică, acasă
- Fiți mulțumitori! - Conferință
- Cetatea Stătătoare din Ceruri (Video)
- Părintele Arsenie, călăuză spre Cetatea Cerească (Video)
- Pr. Arsenie și Pr. Stăniloae, călăuze spre Cetatea cerească (Video)
- Sfântul Nichifor Leprosul promite să ne vindece de coronavirus
- Cetatea Dreptului Iov în carantină (Video)
- Conferința Sfintele icoane, izvor de credință, de bucurie și de speranță (Video)
- Rugăciuni pentru stingerea epidemiei de Coronavirus
- Mamă, eu cresc! Tu ce faci? (Conferință - Video)
- Mame de sfinți, mame sfinte, sfințenia de a fi mamă
- Libertatea de conștiință, ca dar al lui Dumnezeu și ca drept al omului
- Gânduri pentru aceste zile
- Cu Hristos şi coronavirusul între trecut, prezent şi viitor
- Dimitrie Cantemir - filosof și umanist ortodox român
- In memoriam N. Steinhardt - 31 de ani de la trecerea la cele veșnice
- Dr.Vasile Astărăstoae analizează propunerea de lege a vaccinării
- Clopotul şi toaca: persoană şi rugăciune
- Virgiliu Gheorghe: Vitamina C sau despre cum să tratăm Corona virus Covid-19
- UIMITOR: DANGĂTUL DE CLOPOT DISTRUGE VIRUȘII!
- Donati 3,5% din impozit pentru activitati misionare
- Memoriu împotriva vaccinării obligatorii
- Recomandări privind organizarea activităților filantropice în contextul actual
- Reduceri oferite de Librăria AGATON în perioada 01 Aprilie - 15 Aprilie 2020
- SCRUM - Sergiu Ciocarlan (CARTE)
- Omilii radiofonice - Ieromonahul Grigorie (CARTE)
- Adevăratul sens al durerii în viaţa noastră - Monah Moise Aghioritul (CARTE)
- Fericirea e mai puternică decât frica - Lapina Lada (CARTE)
- Maternitate la extremă - Irina Lukyanova (CARTE)
- ÷ Cruce din lemn cu postament - *** (Artizanat)
- Carte de rugăciuni pentru feluritele nevoi ale sufletului și trupului - *** (CARTE)
- Treptele bucuriei - Ernest Bernea (CARTE)
- Acuzatul 1988 - Vasile Danion (CARTE)
- Învierea Domnului - Marius Vasileanu (CARTE)
- Patericul Lavrei Sfântului Serghie din Radonej - *** (CARTE)
- EMILY de la New Moon - L.M. Montgomery (CĂRȚI)
- Interviuri Antiparenting - Ana-Nicoleta Grigore (CARTE)
- Trei sfinți tămăduitori: Sfântul Samson, Sfântul Agapit, Sfântul Patapie - *** (CARTE)
- Matematica vieţii de familie - Ecaterina Burmistrova (CARTE)
- Vitamina C 1000mg alcalină cu acerola - *** (Naturiste)
- Vitamina C 1000mg din extract de măceșe - *** (Naturiste)



Tema lunii
Gânduri la vreme de restriște - Acad.prof.univ.dr. Ioan Aurel Pop
 


Prof. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române: 

„Gânduri la vreme de restriște

A venit nenorocirea aceasta peste noi și nu știm ce să facem. Unii ne lamentăm și ne gândim la sfârșitul lumii și la prezicerile lui Nostradamus. Alții ne dăm viteji în vorbe și declarăm ritos că nu ne temem de nimic, dar în adâncul nostru numai noi știm ce este. Cei mai mulți tăcem, privim în jur și nu ne vine să credem. Știu că nu există cineva cu vreo soluție miraculoasă pentru a ne face optimiști în aceste zile. Ne gândim la ce este mai rău, ne uităm la cei care sunt (deocamdată!) mai loviți decât noi, ne cufundăm în gânduri sumbre.

Evident, avem și câteva remedii, unele doar paliative. Râdem la primirea unor glume și filmulețe pe mail sau pe WhatsApp și mai ieșim din încordare. Râdem, dar nu e întotdeauna râsul nostru. Totuși, râsul ține de esența umană, este tipic omenesc și a salvat lumea de la multe rele. Se spune că Aristotel a avut un tratat despre râs, pe care biserica occidentală ar fi încercat să-l oculteze și să-l condamne, fără să reușească. Apoi, ne gândim că nu este prima catastrofă planetară prin care trece omenirea. Au fost răciri sau încălziri bruște de climă, au fost molime ucigătoare, de la Ciuma Neagră care a omorât, pe la jumătatea secolului al XIV-lea, între 30-60% din populația Europei până la Gripa Spaniolă de la finele Primului Război Mondial, care a ucis mai mulți oameni decât însuși războiul. Și, de fiecare dată, viața a învins. Sigur că a învins pentru cei rămași și nu i-a mai putut învia pe cei duși dintre noi, pe cei dragi ai noștri, lăsându-ne cu speranța în obșteasca înviere… Dar ne mai gândim, în aceste zile, și la altele și ne încurajăm cu vorba noastră, salvatoare de multe ori, că în tot răul este și un bine. De când oare nu am mai respirat, mai ales în marile orașe, un aer mai curat? Deocamdată ne putem plimba pe jos – fiindcă Dumnezeu ne-a dat picioare ca să umblăm cu ele și nu să le punem doar pe pedala de accelerație a mașinii ori să le îndreptăm obligatoriu spre ascensoare – prin locuri mai ferite, pe cărări demult uitate și ocolite.

 Am trecut mereu grăbiți pe lângă edificii și nu am văzut un detaliu arhitectonic original, nu am avut vreme să prețuim un colț de stradă, o statuie sau un bust al unui om odinioară faimos și azi uitat. De când nu am mai avut răgazul să privim o gâză care învie după iarnă, de când nu am mai conștientizat versurile lui Topârceanu cu puiul de muscă ieșit „ca să-și usuce labele”? Poate că în serile lungi, vom reuși și noi, ca Blaga, să auzim (din nou ori pentru prima dată) „cum bat în geamuri razele de lună”. Poate că nu i-am mai ascultat demult pe părinții și bunicii noștri, cu durerile lor, cu poveștile lor de demult, cu obsesiile lor de oameni bătrâni și bolnavi. S-ar putea ca ideile lor fixe, sâcâielile lor, sfaturile lor și chiar amintirile lor, gândurile nostalgice din viața lor trecută să ne ni se pară dintr-o dată pline de farmec și de miez. De când nu ne-am mai jucat în chip serios cu nepoții ori copiii noștri, fără grabă, în tihnă, cu sufletul deschis?

Iată că avem acum timp să ne punem în pielea lor și să înțelegem că „bucuria și iubirea lor este jocul”, că au nevoie și ei de copilărie și că este așa de simplu, de necesar să ne copilărim și noi câteodată. Unii dintre noi ne mirăm că vin românii acasă din depărtări și ne gândim că ar trebui să rămână unde se află. Da, comod și sigur pentru noi și, poate, chiar pentru ei, așa ar fi, numai că firea omenească nu se ghidează întotdeauna după regulile rațiunii. Pe lângă minte, avem și inimă, iar inima ne trage la casa noastră, lângă ai noștri, lână aceia care ne pot înțelege „bucuria și amarul”, dorul și durerea. Acum se vede că globalizarea nu ne poate despărți de „locul nașterii noastre”, că ne exprimăm grijile mai bine în românește, chiar dacă vorbim și engleză, franceză ori germană. Inochentie Micu, trecut în lumea drepților în 1768, la Roma, după aproape un sfert de veac de exil, a cerut să fie îngropat acasă, la Blaj, în așteptarea obșteștii învieri, pentru că „nu poți învia cu-adevărat decât din pământul patriei”. Mulți au privit cu nepăsare această dorință testamentară și au pus-o pe seama unui om amărât, a unui om de demult, care gândea după tiparele vieții lui.

Iată că acele tipare se potrivesc și astăzi, pentru că, în anumite privințe, „nimic nu este nou sub soare” (nihil novi sub sole). Trudiți de viața trepidantă, vlăguiți de alergătura zilnică, dați afară de prin trecătoarele slujbe, umiliți câteodată pentru banul câștigat greu, speriați de primejdia stingerii printre străini, românii iau calea țării. Unii își dau seama abia acum că odinioară, când ispita câștigului substanțial i-a putut orbi, au hulit țara, în loc să se supere doar pe oamenii nemernici, pe instituții nevolnice, pe împrejurări nefaste. De câte ori nu am auzit persoane (de succes sau nu) care spuneau că nu mai au nevoie de România, că s-au săturat de România ori că nu vor mai reveni în România! Sufletul nu se pliază, însă, după rațiunea rece, după orgolii de moment și nici după venitul material copios. Mulți ascultă acum imnul național cu alte urechi, iar unora „Balada” lui Ciprian Porumbescu le dă altfel de fiori. Casa de acasă, oricât de umilă ar fi, prețuiește acum mai mult decât toți banii din lume. Vorba „să ne ținem de neamuri” are, parcă, acum alt înțeles. Iar asta se întâmplă – culmea! – în mijlocul izolării la domiciliu spre care suntem îndemnați. Ne izolăm desigur, dar ne izolăm întru unitate, iar această unitate constă și din familia cea mare care este neamul nostru.

Ne socotim adesea mai proști decât alții, mai necivilizați, mai inculți. Dăm buzna în magazine, ne aprovizionăm peste măsură, dăm din coate și zbierăm, mințim că nu suntem infectați și că nu am fost în zone de risc, ne purtăm iresponsabil. Dar oare alții – puși în fața acestei situații-limită – cum fac? Oare sunt mult mai buni, mai umani, mai solidari? Nu sunt astfel întotdeauna și nu toți! Am văzut cozi imense la Londra sau la Los Angeles, am văzut îmbrânceli, insolențe și prefăcătorii la Paris ori la Madrid. Oamenii sunt oameni peste tot, cu bune și cu rele. Popoarele nu sunt, însă, bune sau rele, morale ori imorale, egoiste sau generoase, ci numai oamenii sunt așa. Nu este momentul să ne lamentăm, ci trebuie să ne adaptăm cât mai bine împrejurărilor și să mergem înainte.

Haideți să considerăm că, în mijlocul acestui rău imens, am câștigat în comunicare, în dialog și în omenie.

Văd zilnic români care se duc să hrănească alți români, care împart hrană și măști, care duc vitamine pentru întărirea imunității organismului, care au grijă de animalele de companie rămase singure. Aceștia trebuie prețuiți și încurajați. Văd și români nepăsători, egoiști, sperjuri sau cinici, iresponsabili sau răi. Aceștia trebuie veștejiți și pedepsiți.

Legile curente și cele excepționale, regulile de viețuire și de conviețuire nu se discută, ci se aplică. Nu este acum momentul să fim originali, să ne exhibăm orgoliile și inițiativele, să încercăm să ne „descurcăm”. E drept că „românul s-a născut poet”, dar acum, în viața publică, trebuie să domnească legea și ordinea, nu „poezia”. Pe de altă parte, românii (ca și italienii) nu sunt nemți ori elvețieni și nu au în spate o istorie întreagă de civism și democrație liber consimțită. Aș vrea să văd oameni politici care să explice starea aceasta de urgență pe înțelesul tuturor, să nu vorbească doar în sentințe, de la înălțimea podiumului lor de șefi, să nu se sfiască să pună și o lacrimă între slove (cum ar fi zis Goga), să nu-și ascundă vorba tremurată, să ne arate că trăiesc drama noastră și că împărtășesc speranța noastră. Vorba dulce, dar fermă poate muta munții din loc. Să fim blânzi, buni cu medicii (și personalul medical) și cu învățătorii (de toate gradele). Primii ne vindecă trupurile vlăguite de boală, iar ceilalți ne vindecă sufletele, duc educația mai departe, cultivă încrederea în om și umanitate.

Am vrea (mai ales acum) să-i simțim și pe politicieni ca fiind de-ai noștri, cu spaimele și cu credințele noastre, cu vorbele noastre simple. Dar, în plus, dincolo de toate aceste naivități ale mele, ei mai au o datorie: să ia măsuri bune, să aibă alura de lideri, să-și conștientizeze rolul de elite, ca să ne poată insufla încredere și speranță. Dacă nu pot sau nu știu să facă acest lucru, atunci este grav, căci poporul acesta are nevoie de ghidaj bun, de călăuze potrivite.

Altminteri, „bucuroși le-om duce toate”, pentru că ne știm trecători și vulnerabili. Suntem trestii gânditoare, cum zicea Blaise Pascal și ne purtăm ca atare, cu umilință și cu semeție în același timp, în căutarea echilibrului. Dacă nu o facem mereu, înseamnă că avem mari carențe în educație, că nu am făcut școală cum se cade, că am rămas la un stadiu de ființă inferioară. Criza aceasta neașteptată ne-a învățat ce să prețuim în viață, cum să separăm valorile de nimicuri, ce mare avere este bogăția sufletească. Alergăm clipă de clipă după slujbe bănoase, căutăm să trăim în mare confort material, ne ascundem adesea adevăratele sentimente și acum ne dăm seama ce bogăție avem în noi și cum am putea să revărsăm această bogăție spre semenii noștri. Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viața individuală și socială, ne vom trezi să fim mai buni și mai drepți, ne vom revărsa preaplinul sufletului spre lume și spre țară, adică spre colțul nostru de lume, pe care nu-l iubim pentru că este perfect (nu este!), ci pentru că este (încă) al nostru”.

 

 



Cuvânt neclintit în credință al Arhim. Elie, de la Mănăstirea Schimbării la Față, Franța, despre vremurile pe care le trăim
 

În 1978 comunitatea mănăstirii athonite Simonos Petra, număra printre membrii ei 3 călugări de origine franceză: Părintele Serafim, Părintele Elie și Părintele Placide Deseille - mult mai cunoscut publicului din România și prin scrierile sale. Ei erau dispuși fie să rămână în Sfântul Munte, fie să se reîntoarcă în Franța, după cum urma să decidă starețul mănăstirii de la acea vreme, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul. Acesta însă le-a dat binecuvântarea să se întoarcă în Franța pentru a crea metocuri (dependente) ale mănăstirii Simonos Petra. Părintele Elie Ragot a fondat astfel Mănăstirea Schimbării la Față, unde a fost ținută și predica ce urmează, de foarte mare actualitate și folos pentru omenire.  

Predica în Duminica Sfântului Grigorie Palama, 15 martie 2020

În lume, în acest moment, un singur subiect alimentează toate conversațiile: coronavirusul. Atrage atenția până în punctul de a fi uitate alte flageluri atât de dramatice și de a ascunde altele, precum ar fi noua criză economică în care ne afundăm sau invazia imigranților, pe care președintele turc vrea să o lanseze la atac asupra Europei. Nu vă temeți, nu voi lătra și eu cu lupii, nu vă voi reface conectarea cu recomandările și nu vă voi predica angelismul. Dimpotrivă, aș dori să ieșim din acest cerc infernal. Spun infernal, sau mai exact satanic! În mintea noastră deja este demult perioada în care a ars catedrala Notre-Dame de Paris. Observasem atunci, în felul spectaculos în care se răspândea focul, că puteam percepe degetul diavolului care împingea inteligent focul unde dorea, chiar împotriva legilor firii! Dacă evoc distrugerea bisericii Notre-Dame, este pentru că văd același deget diabolic care lucrează în fenomenul pandemiei care ne afectează, împreună cu criza economică în care ne afundăm, precum și dramele umanitare, care au ca scop, printre altele, și de a crea victoria altui dumnezeu asupra Dumnezeului nostru, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. O luptă titanică are loc în fața ochilor noștri! Vremurile sunt grele, desigur, dar, spiritual vorbind, sunt pătimitoare: Apocalipsa, Marea Revelație, se desfășoară în fața ochilor noștri. Nu pot să citesc aici pentru voi întregul capitol 12, din Apocalipsa Sfântului Ioan, unde vedem balaurul dezlănțuit împotriva femeii care a născut (Maica Domnului, Biserica) și lupta pe care o duce acesta cu Arhanghelul Mihail. Necurata fiara atacă cu disperare lumea, răcnește căutând pe cine și cum să înghită: persecuții, războaie, genocide, infanticide în masă, distrugerea templelor, închisoare, și reducere la tăcere a „disidenților”, încurajarea apostaziei. Totul există!  „Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt... va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi... Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. (Mt 24, 15, 21-22)"și" În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea." (Ioan 16,33). Apocalipsa lui Ioan ne arată și victoria finală a lui Hristos asupra Fiarei și asupra profeților mincinoși, în capitolul 19, iar Diavolul, Satana înlănțuit și definitiv învins.

Deci, să nu ne pierdem curajul, acestea sunt ultimele zile de domnie a Celui Rău! Priviți rezultatul manevrei diabolice: revelează absența credinței, nu numai a statelor - dar nici nu este rolul republicilor democratice de a promova sau a menține credința într-un Dumnezeu viu, bun, milostiv, aproape de oameni și care se interesează de ei! Dacă am avea credință în El, ne-am grăbi să-L chemăm, am fugi să-L întâmpinăm cu certitudinea că suntem mântuiți și vindecați. Departe de asta, republicile atee și chiar mai mult, anti-creștine, profită (sau trezesc?) psihoza generală pentru a separa credincioșii de bisericile și de sfinții lor. Chiar și autoritățile bisericești le urmează pașii cu slugărnicie. Este o trădare, este o apostazie! Parcă retrăim episodul „sans-culottes”, când aceștia adorau prostituata ce trona, ținând loc de icoană a Zeiței Rațiunii, și în fața căreia slujea „diavolul șchiop”, care îi aducea o slujire blasfemiatoare, ca în zilele lui Nero sau ale lui Caligula! Creștinii s-au lăsat atunci măcelăriți, arși, sfâșiați, răstigniți pentru a nu participa la această închinare murdară! Deci, sunt statele care transfigurează lumea, sau Duhul Sfânt din Biserică este Cel care iluminează locuitorii statelor? Este paiul care aprinde focul, sau flacăra care aprinde paiul? Este lumina care generează clorofila sau clorofila care creează lumina? Lumea este pe dos astăzi! „Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii" (2 Cor 11,14). Auzim, citim: „Nu mergeți la biserică, este periculos!”. „Atenție la împărtășanie; există riscuri semnificative!”. "Urmăriți la televizor slujba sau Liturghia, dar nu vă duceți la parohii pentru slujba duminicală (mai tolerăm mănăstirile - dar cât timp?! - și totodată sfătuim sau chiar interzicem credincioșilor să ajungă acolo!). Bine pentru televiziune, dar atunci să servim ca mâncare la masa acestor predicatori de soluții umane bune, imagini cu diferite feluri de mâncare suculentă, așa cum ne servește nouă presa în mod constant, în locul meselor consistente, și cu care lumea noastră occidentală s-a obișnuit și s-a săturat, uitând că acest lucru nu este cazul pentru marea majoritate a populațiilor de pe toate continentele. Credeți că imaginile hamburgerilor, fripturilor și șerbeturilor vor hrăni populația? Nu, desigur! Atunci, cine ne-ar putea face să credem că spectacolul televizat al unei Liturghii sau al unei slujbe ne va uni cu Hristos, ne va împărtăși slava Lui și a Tatălui și va realiza unitatea de dragoste între toți membrii Trupului pentru a ne conduce în Împărăția pe care Domnul ne-a promis-o? Trebuie să fi căzut foarte jos în ateismul pragmatic pentru a pretinde așa ceva !!! Desigur, acestea sunt discursurile oficiale pe care „gândirea bună” și alinierea cu lumea forțează să fie pronunțate; dar, din fericire, există voci discordante, în special în rândul oamenilor cu credință simplă, dreapți și liberi, „săracii după Dumnezeu”. Si cu toate acestea, avem credința că Dumnezeu salvează lumea, chiar și dincolo de moarte! Cu toate acestea, de câte ori Dumnezeu n-a protejat oamenii prin credința pe care o manifestau? Căci știm din Evanghelii, înainte de a interveni pentru a vindeca oamenii, Iisus cere întotdeauna un act de credință: „Crezi tu că te pot vindeca?", „Du-te, credința ta te-a mântuit”etc. Uitați-vă, de exemplu, de la aparițiile Fecioarei la Lourdes, la fiecare jumătate de zi, în apa piscinelor care colectează apa miraculoasă a izvorului, sute de bolnavi care suferă de tot felul de afecțiuni, uneori contagioase, sunt cufundați fără a se schimba apa, unii chiar bând din ea (a fost un timp, era chiar generalizat) și nimeni nu a fost niciodată contaminat. Era o minune permanentă. Astăzi, ca măsură de precauție, bazinele sunt închise la ordinul ierarhiei ecleziale. Și chiar sanctuarele! Mulți preoți pot depune mărturie că au dat Sfânta Împărtășanie prin intermediul „linguriței" liturgice unor grav bolnavi, care sufereau de SIDA sau hepatita B - care sunt totuși boli fatale!-, și nu s-au contaminat.

Împărtășania dă Viață, nu moarte, dacă este primită cu smerenie și credință! Cu toate acestea, Iisus a dat oamenilor de credință mijloacele de a rezista în suferințele și bolile care i-au copleșit. Dar trebuie să ai credință și să-L întâlnești acolo unde El se manifestă. Avem Taina Sfântului Maslu pentru cei bolnavi. Mulți s-au vindecat din bolile lor, mulți au revenit la viață, datorită lui Dumnezeu, prin intermediul ei. Am cântat acum câteva minute în urmă, în cadrul Sfintei Liturghii: „Toată grija cea lumească să o lepădăm", "ca pe Împăratul păcii să-L primim”. Oare nu-i timpul să facem să înceteze temerile noastre raționale și științifice pentru a avea încredere în Dumnezeu? Partea reală a vieții noastre, adevăratul nivel al existenței noastre nu este situat pe pământ, ci „în cer”, încă de acum, și, în același timp cu învelișul nostru carnal, este pe pământ. „Toată grija cea lumească să o lepădăm”, am cântat, „ca pe Împăratul păcii să-L primim”, aici și acum - am putea să adăugăm. Suntem bine plasați să credem că Dumnezeu vrea binele nostru și că El ni-l poate dărui. Evident, dacă nu credem asta, este pentru că nu credem în Dumnezeu și atunci, efectiv, mai bine să rămânem acasă ... unde, apropo, orice fel de virus poate să ne găsească. Vedeți cât de bun este Domnul și ne propune binele, chiar și atunci când suntem ispitiți să nu mai credem. Nu ne abandonează niciodată în timpul încercărilor cu care ne confruntăm.

O să vă spun o istorioară foarte recentă. S-a întâmplat în aceste zile în Grecia - o țară teribil de încercată prin ateism, de o guvernare „Bruxelliană”, de invazia imigranților, de o economie dezastruoasă de ani buni și de boala actuală. Deci, în 1890, un anume Tzanakakis s-a născut lângă Chania, în Creta și a devenit coafor. Dar a contactat teribila boală Hansen, altfel spus, lepra. Leproșii la acea vreme petreceau izolați pe insula Spinalonga, din cauza contagiunii. (Poate asta vă amintește de alte situații similare...) Pentru a scăpa de această izolare, a plecat în Alexandria unde și-a reluat profesia. Acolo boala s-a agravat. Un preot ortodox, însă, l-a ajutat să ajungă pe insula Chios, unde exista o leprozerie. Avea 24 de ani când a ajuns acolo. Acolo, într-o capelă, se afla o icoană a Maicii Domnului numită „Ascultătoarea”, pe care a îndrăgit-o în mod special. A devenit călugăr sub numele de Nichifor. Trăia într-o ascultare desăvârsită față de părintele său duhovnicesc și boala nu înceta să se răspândească pe tot trupul. El a avut ca ascultare grădinăritul, dar se ruga mult noaptea, cu multe mătănii. Era, de asemenea, protopsalt în corul din bisericuță și, când boala l-a lăsat aproape orb, a cântat pe de rost slujbele. În 1957 a ajuns la o clinică din Atena, deoarece leprozeria din Chios tocmai se închisese. Niciodată nu s-a plâns, deși era acoperit de răni și suferea mult; chiar consola și le aducea bucurie celorlalți suferinzi, harismă cu care Dumnezeu l-a înzestrat ca răspuns la răbdarea și credința sa. Spunea mereu: „Fie Numele Domnului binecuvântat!”. La 74 de ani, pe 4 ianuarie 1964, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. De atunci, a făcut nenumărate minuni. A fost canonizat pe 3 decembrie 2012 și pomenirea lui este păstrată sub numele de Sfântul Nichifor cel lepros. Și acum unde vreau să ajung, spunându-vă pe scurt viața lui: în urmă cu câteva zile, Sfântul Nichifor cel lepros s-a arătat cuiva din Grecia și i-a spus: „Toți cei care suferă de coronavirus să mă cheme cu credință, și eu îi voi vindeca”! Deci, ne vom teme? Oare nu ne arată Dumnezeu că El nu ne abandonează? Am pus la închinare, de asemenea, icoana Sfântului chirurg și episcop Luca de Simferopol din Crimeea. Sfântul Luca, care a trăit sub jugul bolșevic, care l-a persecutat de-a lungul vieții sale, a murit în 1961 și este un contemporan al Sfântului Nichifor. El operează și astăzi credincioșii care îi cer mijlocirea, atunci când chirurgii nu mai pot face nimic. Avem mărturie directă despre acest lucru de la un prieten al mănăstirii care a beneficiat de intervenția sfântului! Atunci, trebuie să fugim de prezența lui Dumnezeu? „Dătătorul vieții” ne va transmite oare boala și moartea, dacă ne apropiem de El prin împărtășanie și prin „adunarea” noastră? Vă reamintesc că cuvântul „Ekklesia” din greacă a dat "Eclesia/Eglise"-„Biserică” și înseamnă „Adunare” și este semnul vizibil al Trupului lui Hristos și locul manifestării harismelor Sale! Spre deosebire de ceea ce se face, ar trebui să mergem masiv la biserici și să implorăm Creatorul și Domnul nostru să ne cruțe și să ne ajute să depășim încercările care ne așteaptă. Si El va face asta!

Acestea fiind spuse, aș dori să mai adaug câteva precizări: Pe de o parte: Dumnezeu „știe” ce face, sau ce permite, tolerează; nimic nu-I scapă și nimic nu-I este străin. De asemenea, TOT ce se întâmplă, știm și credem, slujește lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, pentru „venirea Împărăției Sale”, care, trebuie să amintim, „nu este din această lume”. El este a spus asta! Si situația de astăzi nu face excepție. Dumnezeu nu trimite răul sau suferința, dar Cel Rău vrea să distrugă oamenii separându-i de Dumnezeu, pentru moartea lor. Rezistența la rău și suferință trece prin rezistența față de Cel Rău, de care cerem să fim eliberați în rugăciunea Domnească „Tatăl nostru...” Deci, eliberarea de rău este condiționată de pocăința noastră, de hotărârea noastră de a ne încredința lui Dumnezeu, de a urma rânduiala creației așa cum El a gândi-o pentru îndumnezeirea noastră. Cum ar putea o lume care Îl exclude pe Dumnezeu, în care uciderea a milioane de nevinovați, de victime ale războaielor, sclavii de tot felul, ce sunt arătate ca idealuri, cum ar putea, deci, o astfel de lume să aducă armonie și fericire? Prin acestea chemăm molima asupra capului nostru, nu ca pedeapsă divină, ci ca o consecință a faptelor noastre, ca rezultat al autoîndumnezeirii noastre, al căutării satisfacției noastre doar în „lucrurile acestei lumi”, ignorând fericirea celuilalt! Criza noastră actuală, provocată de activitatea umană, este poate ultima șansă care ne este dată pentru a ne întoarce la Tatăl, după ce ne-am hrănit steril cu roșcovele porcilor din dramaticul nostru exil, unde am risipit moștenirea noastră! Chemarea mijlocirii Sfântului Nichifor sau a Sfântului Luca, participarea la Liturghii în timpul cărora suntem martorii strălucirii pe pământ, asupra noastră și în noi, a Slavei lui Dumnezeu, nu se confruntă cu boala, cu suferința și cu moartea, arma rugăciunii și a postului în biserică, cererea iertării dumnezeiești prin convertirea noastră lăuntrică și mărturisirea noastră a credinței adevărate, împreună cu cea a păcatelor noastre, sunt remediul bolilor noastre fizice, psihice și economice. Să nu ne fie frică, ci să fugim la Domnul! Și anatema celor ce gândesc că-și pot găsi refugiul în mijloacele acestei lumi și doar în progresul științific! În orice caz, mântuirea noastră se află în înălțarea la Celălalt nivel al existenței, în intrarea în Împărăția Cerurilor, în care ne introduce a doua naștere a morții. Deci, la urma urmei, dacă nu este vorba despre grăbirea sosirii ultimei noastre zile în învelișul nostru corporal, momentul plecării nu va fi o catastrofă, ci o eliberare. În acea zi vom cunoaște o bucurie de nedescris, cea pe care ne-o promite Evanghelia. Atunci, dacă acest moment nu este cauzat de „Kärcher-ul(*) pentru bătrâni”, care este Covid 19, după cum spun unii, nu este un cataclism. Poate fi momentul providențial de a pune din nou moartea la locul său potrivit în viața noastră, și de a reconsidera modul nostru de asumare al acesteia!

Pe de altă parte, atâta timp cât Dumnezeu lasă la dispoziția noastră să recurgem la mijlocirea sfinților prin rugăciune, prin închinarea la sfintele lor icoane, prin lumânările pe care le aprindem înaintea lor - pentru că lumina este chipul „Luminii lumii” care este Hristos-, nu trebuie totuși să folosim sfinții, sau icoanele lor, sau moaștele lor, ca amulete. Acestea nu sunt fetișuri, făcătoare de farmece, purtătoare de noroc, care ar acționa în mod magic. Închinarea la sfinți și icoanele lor nu are nicio legătură cu superstiția! Trebuie să existe o parte de credință pe măsura fiecăruia, dar reală! Iată de ce Sfântul Nichifor adaugă „cei care mi se adresează cu credință”. Este o relație de la inimă la inimă, o comuniune vie și o comunicare vitală, chiar dacă psihic este puțin conștientă. În cele din urmă, episcopii ortodocși din Republica Cehă, Slovacia [Georgia] și Creta refuză cu curaj și credință să se supună ordinelor ateiste de a interzice participarea credincioșilor la Liturghie și de a se împărtăși cum se obișnuiește la ortodocși. (În conformitate cu aceste ordine, unii ajung până la a sfătui ca lumea să-și aducă lingurița de unică folosință pentru a se împărtăși; și mai apoi unde o aruncă? Am văzut la Paris golirea apei, teoretic sfințite, dintr-o cristelniță, în cea mai apropiată canalizare de pe drumul public! Am putea să ne întreabă ce crede cel care face aceasta, din caracterul sfințitor al acestei ape numită „binecuvântată”!). Suntem solidari cu acești ierarhi disidenți și sperăm că mulți vor urma exemplul lor, până la cele mai înalte sfere ierarhice ale Bisericilor noastre. Sunt amenințați cu închisoarea, dar sunt hotărâți să își asume riscul. Sunt curajoși; sunt hotărâți „pentru Hristos". De asemenea, ne putem pune întrebarea care este miza reală a acestei crize, ajungându-se până în punctul în care trebuie să amenințăm cu închisoarea pe contravenienții !!! Unanimitatea autorităților și determinarea lor lasă să ne gândim la planuri ascunse. Viitorul ne va răspunde rapid - și prea târziu! Trebuie să conchid că, atât ca măsură de precauție, cât și ca  ascultare, trebuie să respectăm și măsurile de igienă recomandate de autorități, asupra cărora nu trebuie să revin, deoarece toate radiourile, toate ziarele, toate revistele, toate „autoritățile” civile și religioase, toți bărbații și toate femeile politice, indiferent de ce parte se situează, le afirmă „în buclă”, la fiecare oră ce trece.

Fie ca ei să fie auziți, dar să fie auzită și vocea sfinților și a Cuvântului lui Dumnezeu! Căci Lui se cuvine Slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor! N.B. În această omilie, nu pun la îndoială realitatea pandemiei cu care ne confruntăm și nici nu mă opun măsurilor de protecție igienică recomandate și, desigur, tot ceea ce v-am spus nu judecă în niciun caz persoanele care, în mod conștient, nu pot merge la biserică, deoarece sănătatea, vârsta sau neputințele lor nu le permit. Nu protestez decât împotriva lipsei de credință a celor care nu ne lasă libertatea conștiinței pentru a găsi mângâiere și mântuire în Sfintele Taine și în sărbătorirea obișnuită a Zilei Domnului, Care este Dătătorul vieții, chiar și celor care ignoră asta. Dacă virusul nu este eradicat de acum până la Paște, ce vom face pentru a sărbători Învierea, fără de care „credința noastră este în zadar” ??? Vorbim despre o izolare de 40 de zile, Paștele este în cinci săptămâni: 35 de zile!

Arhimandritul Elie Mănăstirea Schimbării la Față/ Terrasson - la Ville Dieu Duminică, 15 martie 2020, Duminica Sfântului Grigorie Palama

 

Sursa - Traducere de Român Ortodox în Franța după : Ortodoxologie: Homélie de Père Elie dimanche dernier

 




ACTUALITATEA religioasă
Noi măsuri privind slujbele și activitățile sociale bisericeşti - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Pe baza Ordonanţei militare nr. 1 din 17 martie 2020 şi a Ordonanţei militare 2 din 21 martie 2020, care au stabilit măsuri succesive privind limitarea libertăţii de mişcare şi întrunire a cetăţenilor, ceea ce afectează și viața religioasă publică a credincioşilor, în urma consultării din data de 22 martie 2020 cu Ministerul Afacerilor Interne, vă transmitem următoarele:

1. La toate parohiile, Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice se vor oficia în lăcaşul de cult de către slujitorii bisericii respective (preoţi, diaconi, cântăreţi, paraclisier), fără participarea publicului (credincioşilor mireni). Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.

2. În mănăstiri, slujbele vor fi oficiate în biserică de către slujitorii bisericeşti, în prezenţa membrilor comunităţii monahale, fără participarea publicului. Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.

3. Toţi credincioşii ortodocşi români din România şi din diaspora pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile Trinitas TV şi Radio Trinitas ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

4. Deşi Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice sunt săvârşite în biserică, fără participarea publicului (credincioşilor mireni), bisericile vor putea fi deschise totuşi pentru situaţii speciale (cum sunt cele de la punctul 8).

5. Întrucât credincioşii mireni nu pot participa fizic la slujbele din biserică, aceştia sunt îndemnaţi să îşi organizeze în propriile locuinţe un spaţiu de rugăciune cu icoane, Sfânta Scriptură (Biblia), candelă sau lumânare, cărţi de rugăciuni şi de zidire duhovnicească, urmând programul duhovnicesc stabilit împreună cu duhovnicul lor.

6. Toţi credincioşii din parohie vor fi pomeniţi la Sfintele Liturghii, îndeosebi acum când aceştia nu pot participa fizic la Sfânta Liturghie, ci doar spiritual, de la distanţă.

7. În această perioadă, credincioşii vor menţine prin telefon legătura cu preoţii de la parohie şi în special cu duhovnicul. La solicitarea credincioşilor, preotul se poate deplasa la domiciliul credincioşilor pentru convorbiri duhovniceşti, spovedanie şi împărtăşanie, cu respectarea normelor de protecție, inclusiv mască şi mănuși sanitare.

8. Taina Botezului şi Taina Cununiei se pot oficia în lăcaşul de cult şi vor participa maximum 8 persoane.

9. Slujba înmormântării poate fi oficiată la biserică, în capela mortuară sau la cimitir; la această slujbă pot participa maximum 8 persoane.

10. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi în spital se va face respectând regulile spitalului.

11. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi la domiciliu se vor face de către preot, după următoarea procedură: preotul îşi va întocmi Declaraţia personală de deplasare după modelul aprobat de autorităţile de stat, bifând ca motiv deplasare pentru asigurarea asistenţei pentru persoane în vârstă, vulnerabile sau pentru însoţirea copiilor. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate.

12. Săvârşirea slujbei Sfântului Maslu de obşte (comun) se suspendă, iar preoţii vor îndemna pe credincioşi să citească în schimb, miercurea şi vinerea, acatistul unui sfânt vindecător: Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica ş.a..

13. Se vor efectua dezinfectarea repetată a căilor de acces, a mobilierului bisericesc şi a suprafeţelor, aerisirea frecventă a lăcaşurilor de cult, asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor pentru toţi care vin la biserică.

14. Centrele sociale bisericeşti şi centrele medicale bisericeşti îşi vor continua activitatea conform reglementărilor în vigoare privind specificul activităţii (cămin de bătrâni, cantină socială, cabinet medical, magazine de obiecte şi cărţi bisericeşti etc.).

15. Activitatea socială a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi.

16. Dacă un angajat al Bisericii manifestă simptome sau dacă a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu noul coronavirus, acesta va comunica în scris sau telefonic superiorului său ierarhic situaţia în care se află. În caz că a existat un astfel de contact, angajatul va anunţa imediat autorităţile sanitare şi va respecta procedurile stabilite de acestea (autoizolare, carantină etc.).

17. Autorităţile bisericeşti superioare vor emite adeverinţe preoţilor de la parohii şi funcţionarilor din administraţia bisericească, pentru deplasarea la locul de muncă, iar preoţii parohi şi stareţii de mănăstiri vor elibera adeverinţe pentru slujitorii bisericeşti din subordinea lor (preoţi coslujitori, diaconi, cântăreţi, paraclisieri).

18. Îi îndemnăm pe toţi credincioşii să nu iasă din casă decât pentru situaţii de maximă necesitate.

19. În starea de urgenţă, atât clericii, cât şi credincioşii mireni au obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar aceştia vor suporta sancţiunile prevăzute de lege.

20. Măsurile excepţionale luate de autorităţi au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra și cultiva cu responsabilitate permanentă.

Cancelaria Sfântului Sinod

Respectarea măsurilor dispuse de autoritățile publice și cooperarea cu acestea, asigurându-se totodată libertatea religioasă a credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii şi de a primi asistență religioasă;

Desfășurarea slujbelor religioase doar în aer liber, de regulă lângă lăcașul de cult (altar de vară sau pridvor), cu participarea a maximum 100 de persoane, păstrând distanța de minimum un metru între participanți.

Cancelaria Sfântului Sinod

 



Du-te, poporul meu, intră în cămările tale, ascunde-te pentru puţine clipe, închide uşa după tine, până ce mânia va fi trecut! (Isaia 26:20).

 

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan își începe mesajul transmis „la vreme de durere, de dor și nădejde” cu un text scripturistic din cartea prorocului Isaia:

„Du-te, poporul meu, intră în cămările tale, ascunde-te pentru puţine clipe, închide uşa după tine, până ce mânia va fi trecut!” (Isaia 26:20).

„Este vreme să ne retragem pentru o clipă sau pentru mai multe în intimitatea caselor noastre până ce mânia acestei molime va fi trecut”, spune Părintele Mitropolit făcând referire la noua epidemie.

Cuvintele citate din Sfântul Proroc Isaia redau profeția sa privind distrugerea regatului lui Iuda însoţită de promisiunea restabilirii.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei arată că acum „este vreme potrivită pentru a înțelege cât de importantă este dumnezeiasca Liturghie în viața noastră și în viața lumii”.

„Este vreme de durere, de dor și nădejde și așteptare pentru ca dumnezeiasca Euharistie să fie săvârșită în condiții normale. Este vreme pentru a înțelege cât de importantă este prezența bisericilor în viața noastră și în viața lumii”.

„Este vreme de căință pentru prea multele și prea grelele noastre păcate. Păcate săvârșite de arhierei, de preoți, de viețuitorii sfintelor mănăstiri, de poporul Bisericii. Este vreme de rugăciune stăruitoare și adâncă pentru medici, pentru asistentele medicale, pentru infirmieri, pentru toți cei care luptă pentru această boală”.

„Este vreme de participare, prin rugăciune și ajutor material, la durerea celor bolnavi, la durerea familiilor lor. Este vreme să mărturisim cu tărie că «Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt».

„Rămânem cu cuvântul Domnului: «Du-te, poporul meu, intră în cămăra ta, ascunde-te pentru puţine clipe, închide uşa după tine, până ce mânia va fi trecut!»”

„Dumnezeu să ne aibă în iertarea și ocrotirea Sa!”, a încheiat ierarhul.



Biserica Ortodoxă Rusă adoptă reguli anti-corona virus
 

Biserica Ortodoxă Rusă pune în aplicare o listă de măsuri fără precedent care vizează combaterea răspândirii coronavirusului în spațiile sale sacre la nivel național, s-a declarat într-un comunicat marți.

Biserica a stârnit controverse în ultimele săptămâni, după ce un videoclip a arătat sute de credincioși care stăteau la rând să sărute moaștele unui sfânt din Catedrala Kazan din St. Petersburg, în timp ce o persoană stătea în apropiere pentru a șterge moaștele cu o cârpă după fiecare câțiva credincioși.

Noile ordine, aprobate de liderul Bisericii Patriarhul Chiril, includ noi standarde sanitare pentru serviciile de liturghie în general, precum și pentru botez, împărtășire și alte Sf. Taine. Ele conțin, de asemenea, recomandările generale de igienă pentru biserici.

Bisericile sunt sfătuite să se abțină de a le permite credincioșilor să sărute crucea la sfârșitul liturghiei, spune documentul. În schimb, preoții pot să atingă crucea de creștetul capetelor credincioșilor. Credincioșii vor putea încă să sărute icoanele, spune documentul, dar bisericile sunt obligate să dezinfecteze icoanele după fiecare utilizare.

Conform documentului emis de Biserică, zapivka, înghițitura tradițională de împărtășanie cu apă caldă amestecată cu vin, ar trebui să fie servită cu lingurițe individuale de unică folosință. Personalul bisericii trebuie de asemenea să poarte mănuși de unică folosință atunci când servesc bucăți de anafură credincioșilor. Documentul adaugă că închinătorii ar trebui să se abțină de la sărutarea Potirului cu Sf. Împărtășanie.

Apa folosită pentru botez și pentru mirungere nu poate fi refolosită, și cristelnița trebuie dezinfectată în mod regulat, a spus Biserica.

De asemenea, personalul bisericii trebuie să-și igienizeze regulat mâinile pe tot parcursul zilei, să asigure o aerisire corespunzătoare a bisericii, și să dezinfecteze regulat suprafețele precum mobilierul bisericii și clanțele ușilor.

Coronavirusul a infectat peste 180 000 de oameni în întreaga lume și 93 în Rusia. Atacă plămânii și se transmite în primul rând prin picături de aer produse atunci când o persoană infectată tușește. De asemenea, poate fi transmis prin atingerea feței după ce a fost atinsă o suprafață infectată. Studiile spun că boala poate fi transmisă de către cei care nu prezintă simptome.

Un purtător de cuvânt al Bisericii a spus anterior că nu se vor închide bisericile sau anula slujbele religioase. În ultimul său anunț, Biserica a spus că va suspenda temporar școlile duminicale, întâlnirile parohiale, și alte adunări. - Saccsiv

 

 



Enciclica Bisericii Greciei despre noul coronavirus: text integral
 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei a decis săptămâna aceasta să transmită o enciclică pe tema coronavirusului către toate eparhiile într-un efort al Bisericii de a se alătura autorităților de stat pentru prevenirea răspândirii bolii.

Circulara semnată de Arhiepiscopul Atenei și ceilalți membri ai Sinodului Permanent conține o listă cu cinci îndemnuri spirituale și practice adresate credincioșilor.

Pe lângă îndemnul la rugăciune, igienă riguroasă și prudență, sinodalii anunță că vor continua slujbele în bisericile din cuprinsul Greciei și nu vor exista restricții în privința Împărtășaniei.

Enciclica Sfântului Sinod pentru informarea creștinilor despre noul coronavirus (Covid-19): text integral

Iubiți fii în Domnul,

Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei, cu simț de răspundere înaintea lui Dumnezeu și a comunității ecleziale, în cadrul ședinței din data de 9 martie 2020, a discutat cu atenție tema noului coronavirus (Covid-19), despre care a transmis din timp o notă circulară către Sfintele Mitropolii ale Bisericii Greciei, în colaborare cu autoritățile competente de stat, cu scopul ca Biserica să contribuie la întregul efort de prevenire a răspândirii bolii, pe care o cauzează acest nou virus.

În cadrul ședinței menționate mai sus, Sfântul Sinod a hotărât să se adreseze din nou sfințitului cler și binecinstitorului popor ortodox, ca să îndemne părintește și să semnaleze următoarele:

Să stăruim cu toții în rugăciuni către Biruitorul stricăciunii și al morții, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să păzească moștenirea Sa sănătoasă și nevătămată.

În acest sens, a decis ca imediat după sfârșitul Sfintei Liturghii din următoarea Duminică a Doua din Post (15.03.2020) să fie oficiată o Rugăciune în toate sfintele locașuri ale Bisericii Greciei pentru prevenirea răspândirii bolii.

Să luăm cu toții fără excepție toate măsurile necesare, în conformitate cu recomandările autorităților competente ale statului în vederea prevenirii răspândirii virusului. Aceste măsuri sunt:

Spălarea frecventă și riguroasă a mâinilor cu săpun.

Utilizarea antisepticelor cu alcool.

Păstrarea distanței de cel ce prezintă simptome.

Curățarea minuțioasă a suprafețelor și aerisirea corectă a sfintelor biserici și a celorlalte spații bisericești.

Pe lângă acestea, Sfântul Sinod îndeamnă pe toți cei ce prezintă simptome de boală, dar și cei care aparțin grupurilor vulnerabile din punctul de vedere al sănătății, cei care suferă de probleme de respirație, diabet zaharat sau boli cardiovasculare, precum și pacienții imunocompromiși, să evite temporar părăsirea locuinței, dacă nu este absolut necesar, să fie și mai atenți la igienă și curățenie minuțioasă, să evite sărutul și îmbrățișarea, pentru protejarea sănătății lor personale dar și a semenilor lor.

Cei care prezintă simptome de boală să apeleze linia telefonică 1135, care va oferi informații referitoare la noul coronavirus 24 de ore din 24.

În privința subiectului Sfintei Împărtășanii, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei subliniază că pentru membrii Bisericii noastre Ortodoxe participarea la Sfânta Euharistie și împărtășirea din Potirul Comun al Vieții în mod cert nu poate fi cauză de transmitere de boli, deoarece credincioșii din toate epocile cunosc că participarea la Sfânta Împărtășanie, chiar și în mijlocul unei pandemii, reprezintă, pe de o parte, o expresie practică a oferirii de sine către Dumnezeul cel Viu și, pe de altă parte, o evidentă manifestare a iubirii față de El, care biruiește întru totul orice frică umană, fie ea și justificată: „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica” (1 Ioan 4:18). Membrii Bisericii cunosc faptul că Împărtășania, adică relația, este roadă a iubirii și disciplină a libertății, întocmai pentru că înlătură suspiciunea, rezervele și temerile.

Discuțiile și opiniile care se vehiculează în ultimele zile pe această temă, chiar și despre o eventuală interzicere a Sfintei Euharistii, pornesc dintr-o perspectivă diferită și au o abordare diferită. Cei care se apropie „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste” și deplin liber, fără vreo constrângere, se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Hristos, care devin „leac de nemurire”, „spre iertarea păcatelor și viața de veci”.

Ceea ce toți credincioșii, poporul ortodox binecredincios și plin de iubire, monahii și sfințitul cler iubitor de aproapele care prin Sfânta Împărtășanie își exprimă iubirea și setea de viață și relație, trebuie să-și justifice cel mai puțin față de participanții la dialogul public este respectul pentru credința lor și această alegere a lor de a iubi fără frică și nesiguranță.

Fără a condamna pe nimeni pentru frica sau neliniștea sa, mărturisim că toți credincioșii, îndeplinindu-ne datoria iubirii noastre în libertate, vom continua să liturghisim în bisericile noastre ortodoxe și să ne împărtășim, având certitudinea că ne împărtășim de viață și nemurire.

Vă dorim părintește să parcurgeți cealaltă perioadă a Sfântului și Marelui Post în pocăință și iubire ca să ne învrednicim cu toții să participăm la mântuitorul eveniment al Învierii Domnului nostru.

†Ieronim al Atenei, Președinte

†Antim al Tesalonicului
† Tit de Paramythia, Filiata și Giromerion
† Hrisostom de Methymni
†Hrisostom de Trifylia și Olympia
†Hrisostom de Messinia
†Teofil de Lefkada și Ithaki
†Gheorghe de Theba și Levedeia
†Calinic de Paronaxia
†Teoctist de Fokida
†Iustin de Nea Krini și Kalamaria
†Ștefan de Filippi, Neapole și Thasos
†Atanasie de Sisanion și Siatista
†Filotei de Oreoi, secretar șef

 



Împărtăşirea cu o singură linguriţă în vreme de epidemie - măsuri în Biserica Rusiei
 

Carantina impusă de epidemia de Coronavirus (Covid 19) implică toate laturile vieţii sociale, inclusiv cea bisericească şi liturgică. În unele ţări ale Europei au fost interzise toate slujbele publice, iar în altele s-au impus anumite restricţii legate de numărul de participanţi, distanţa pe care trebuie să o ţină unul faţă de altul, măsurile de igienă pe care trebuie să le respecte atât slujitorii cultului, cât şi credincioşii.

După cum era şi de aşteptat, în discuţie a reapărut şi subiectul împărtăşirii cu o singură linguriţă, aşa cum se practică în Biserica Ortodoxă cel puţin din sec. XII încoace (vezi şi acest studiu).

Bineînţeles, linguriţa euharistică i-a deranjat pe unii şi înainte de această epidemie, dar acum, scepticii şi agnosticii, cu ajutorul mass-mediei, au desfăşurat o campanie de dezinformare şi inoculare a fricii cum nu s-a mai văzut şi auzit, atât pentru a clătina credinţa oamenilor, cât şi de a testa reacţia credincioşilor şi a Bisericii. Dar cine, până la urmă, critică împărtăşirea cu o singură linguriţă: cei care se împărtăşesc sistematic sau cei care o fac o singură dată pe an ori niciodată? Cred răspunsul este evident şi, vă rog, să nu-l uităm…

Biserica este conştientă de aceste provocări şi abordează aceste lucruri cu maturitate şi seriozitate, având experienţa multor epidemii şi catastrofe umanitare mult mai grave prin care au trecut fiii ei. Ca şi în alte situaţii de criză, subiectul împărtăşirii cu o singură linguriţă a fost abordat cu multă delicateţe, aşa încât credincioşii să nu fie lipsiţi de împărtăşirea euharistică, care este esenţială pentru orice credincios conştient, dar nici să nu favorizeze răspândirea virusului sau să trezească suspiciuni în conştiinţa celor mai slabi.

În general, poziţia Bisericii Ortodoxe Române a fost expusă în cuvântul pastoral al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din 28 februarie (venit după comunicatul de presă din 27 februarie).

Au mai fost şi alte păreri şi atitudini – mă refer în special la cazul părintelui Irimie Marga din Sibiu, care în duminica a II-a a Postului Mare a împărtăşit credincioşii fără linguriță (ca în ritul armean) – dar, slavă Domnului, situaţia a fost clarificată şi depăşită pe cale paşnică şi canonică.

O altă abordare, ne-a venit chiar astăzi (17 martie, Proces Verbal Nr. 30) din partea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse care, în legătură epidemia de Coronavirus  recomandă următoarele:

  1. Nimeni să nu fie lipsit de Sf. Împărtăşanie, iar împărtăşirea credincioşilor să se facă în continuare cu o singură linguriță, dar aceasta, după împărtăşirea fiecărei persoane, trebuie ştearsă cu un şerveţel îmbibat cu lichid dezinfectant, apoi spălată în apă; (la sfârşit apa va fi vărsată acolo unde se varsă şi apa de la botez).
  2. Vinul (sau agheasma) de după împărtăşanie să se dea individual fiecăruia, în pahare de unică folosinţă.
  3. Pentru împărţirea anafurei (antidor) să se folosească mănuşi igienice.
  4. Şerveţelul (din material roşu) să fie ţinut sub barbă pentru a evita căderea împărtăşaniei, dar buzele fiecărui credincios vor fi şterse cu şerveţele de hârtie de unică folosinţă, care mai apoi vor fi arse. Şerveţelele din material să fie spălate la temperatură mare şi dezinfectate după fiecare slujbă.

Instrucţiuni asemănătoare sunt date şi în legătură cu celelalte Taine ale Bisericii.

Foarte mulţi mă întreabă care este părerea mea personală vizavi de acest subiect. Şi, pentru că am obosit să scriu în particular, răspund în public:

1. Împărtăşirea credincioşilor cu linguriţa nu este o dogmă a Bisericii, dar este o practică şi o disciplină care s-a impus deja de foarte mult timp şi schimbarea ei nu se poate face arbitrar, fără o decizie sinodală;

2. Istoria nu semnalează cazuri de îmbolnăvire prin împărtăşirea din aceeași linguriţă, chiar dacă, destul de des, preoţii consumă Sfânta Împărtăşanie după persoane bolnave de boli mult mai grave decât Coronavirus;

3. La nevoie, Biserica poate găsi şi alte modalităţi de împărtăşire a credincioşilor, dar aceste modalităţi trebuie să vină din grija pastorală a Bisericii, dar nu ca rezultat al şantajului sau provocărilor venite din partea celor care oricum nu se împărtăşesc, dar vor să-i îndepărteze şi pe alţii de la acest „medicament duhovnicesc” şi „dar al nemuririi”;

4. În cazuri particulare, când preotul este chemat să împărtăşească persoane cu diferite boli sau infecţii, împărtăşirea se poate face sub diferite forme, în funcţie de necesitate şi recomandările medicilor:

a) cu linguriţa, ca de obicei

b) dând cu mâna (îmbrăcată în mănuşă) părticica de Sf. Împărtăşanie (uscată, neînmuiată) direct în gura bolnavului,

c) lăsând împărtăşania pe o tavă (specială), aşa încât bolnavul să o ia şi să o consume singur, în prezenţa preotului (care stă la o distanţă recomandată de medici). Acest tip de împărtăşanie s-a practicat uneori în cazul celor bolnavi de ciumă sau lepră (vezi tâlcuirea Sf. Nicodim Aghioritul la Canonul 28 Trulan în Pidalion) şi se poate practica şi acum în cazul unui bolnav de Coronavirus, izolat în spital, dar nu ca măsură preventivă pentru toată lumea, având în vedere că nu am făcut aceasta până acum, cu virusuri mult mai periculoase decât Covid 19 şi nu s-a întâmplat nimic.

5. Deci, este important ca aceste cazuri excepţionale să nu fie transformate în reguli şi să nu fie transpuse în biserică pentru masele largi de credincioşi. Împărtăşirea particulară a bolnavului şi împărtăşirea publică a credincioşilor sunt două lucruri diferite, care nu trebuie confundate. Şi dacă pentru o necesitate de moment, mai ales când nu este posibilitate de a contacta ierarhul locului, preotul poate acţiona după cum îi spune conştiinţa, pentru cazurile generale trebuie urmată practica generală.

6. Trebuie să ne întrebăm: dacă renunţăm la împărtăşirea cu o singură linguriţă ce rezolvăm, pe cine câştigăm şi pe cine pierdem? Dacă este cu adevărat o necesitate pastorală sau misionară care impune revizuirea practicii seculare, şi Dumnezeu va rândui ca o astfel de schimbare să nu smintească sau să perturbe liniştea Bisericii, dar dacă dorim să facem tot felul de experimente exotice (având sau inventând pretexte), acest lucru nu va fi îngăduit de conștiința Bisericii.

7. Propagarea fricii şi a neîncrederii este lucrul cel mai rău, iar Biserica trebuie să dea dovadă de statornicie şi echilibru. Nu putem fi indiferenţi de răspândirea unui virus mortal şi trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a împiedica răspândirea lui, dar „armele” noastre împotriva oricărei probleme sunt chiar rugăciunea şi împărtăşirea. Şi dacă este nevoie să limităm accesul credincioşilor în biserici sau să schimbăm temporar practica împărtăşirii, vom face aceasta nu pentru că ne temem de ceva sau cineva, ci pentru că este păcat să-L ispitești pe Dumnezeu prin încredere în sine şi încăpățânare.

Egumen Petru (Pruteanu)

Sursa: https://www.teologie.net/



Măsuri extreme în Bisericile de pretutindeni din cauza noului coronavirus
 

Măsurile extreme luate de state în contextul epidemiei coronavirusului afectează grav viața Bisericii Ortodoxe de pretutindeni.

Cazul cel mai izbitor este cel al Greciei, unde Sinodul BOG a căutat, în pofida presiunilor guvernamentale, să obțină măcar slujirea liturghiei în formulă „prescurtată” (vezi comunicatul sinodului mai jos). Reacția premierului (conservator! – n.n.) a fost însă de a interzice explicit slujirea de orice fel și sub orice format în biserici, acestea rămânând deschise doar pentru rugăciunea personală cel puțin până pe 30 martie.

În Cipru, deși nu există încă interdicții explicite asupra slujirii în biserici, Sinodul a cerut credincioșilor să nu vină la biserici până pe 10 aprilie. Arhiepiscopul Hrisostom a lăudat măsurile draconice luate de guvern, adăugând că credincioșii nu ar trebui să se simtă vinovați că nu vin la liturghie. Între episcopii ciprioți, se disting IPS Atanasie de Limassol și IPS Neofit de Morfou, care au anunțat public că vor ține rânduiala liturgică ca și până acum (comunicatele mitropoliților sunt traduse mai jos).

În Bulgaria, unde s-a decretat stare de urgență, Patriarhul Neofit a emis o circulară în care a cerut ca bisericile să rămână deschise și să țină rânduiala liturgică obișnuită; Sfânta Euharistie va fi dată celor care o cer și care sunt pregătiți duhovnicește, ca și până acum, în circulară precizându-se că împărtășania nu poate fi vector de contagiune; bisericile trebuie curățate și dezinfectate, cei bolnavi sunt sfătuiți să rămână acasă și să nu participe la slujbe.

În Serbia, unde, de asemenea, există stare de urgență, Sfântul Sinod face un apel la credincioși de a da dovadă de moderație și de a nu neglija recomandările autorităților. Totodată, Sfântul Sinod readuce aminte că dăruiește celor credincioși „remediul unic al veșniciei, Sfânta Împărtășanie, precum și harul Sfintelor Taine și al tuturor sfințeniilor sale.”

În Republica Moldova, unde guvernul pusese interdicție pe toate adunările publice, Sinodul Mitropoliei dependente de Moscova a decis ca în următoarele două duminici ale Postului Mare liturghiile să fie săvârșite în aer liber.

În Georgia, Sinodul bisericii locale a îndemnat credincioșii să nu părăsească țara, iar pe cei care manifestă simptome specifice să rămână acasă. Rânduiala liturgică se va ține ca și până acum, cu precizarea că se vor înlocui păhărelele cu vin diluat folosite după împărtășirea cu Sfintele Taine cu unele de unică folosință. „Vrem să subliniem că biserica este un locaș de cult specific și că liturghia ce se slujește în acesta este actul cel mai important de pe pământ. Participând la slujbe, noi primim Trupul și Sângele lui Iisus-Hristos cel Viu, care este sursa vieții și a păcii, a nădejdii și a bucuriei, și nu trebuie să ne lipsim de acest har”, a comunicat sinodul georgian. De asemenea, ierarhii georgieni au cerut preoților să țină procesiuni și să stropească cu apă sfințită străzile pentru a combate, astfel, răspândirea molimei. În plus, clopotele vor fi trase în toată țara (și în diaspora) și se vor citi rugăciuni speciale în comun.

Arhiepiscopia greacă a Americii a îndemnat credincioșii să nu vină la biserică, aceasta nefiind, se spune în comunicat, un păcat, ci o faptă de dragoste față de aproapele. De asemenea, Sinodul Arhiepiscopiei a cerut conformarea la regulile impuse de autorități, „indiferent de cât de stringente ar fi acestea.” - Cuvântul Ortodox

 



Rugăciune comună la mijlocul zilei, în toată România - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Cancelaria Sfântului Sinod anunță rugăciune comună, însoțită de sunetul clopotelor, în toată România în mijlocul zilei de Buna Vestire, apoi în fiecare duminică şi în fiecare zi când se oficiază slujbe în bisericile din parohii şi mănăstiri.

Comunicatul de presă:

Deoarece, în această vreme de grea încercare din cauza epidemiei, clericii şi credincioşii mireni ai Bisericii sunt separaţi spaţial din punct de vedere al locului de rugăciune, totuşi pot fi în comuniune mai ales prin rugăciunea comună la mijlocul zilei.

Prin urmare, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România vor suna timp de 1-2 minute la ora 12.00 în ziua de Buna Vestire, apoi în fiecare duminică şi în fiecare zi când se săvârşeşte slujbă în bisericile din parohii şi mănăstiri.

În acel moment de rugăciune comună, la casele lor, toţi credincioşii mireni sunt îndemnaţi să rostească rugăciunea Tatăl nostru, condacul Bunei VestiriApărătoare Doamnă, precum şi alte rugăciuni, iar preoţii din parohii şi mănăstiri vor citi în plus Rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.



Știri externe - Martie 2020 (EXT)
 


GRECIA: Ierarh arestat pentru că a slujit în biserică, ignorând interdicțiile Guvernului

Mitropolitul Serafim de Kythira, Grecia, a fost arestat, sâmbătă, pe motiv ca nu a ținut cont de interdicția Guvernului de la Atena de a se mai sluji în bisericile din țară, până pe data de 30 martie, ca parte a restricțiilor impuse pentru combaterea pandemiei coronavirusului, informează site-ul Greek Reporter. Mitropolitul de Kythera a fost arestat pentru că a deschis ușile Bisericii Răstignirii și pentru că bătut clopotele, chemându-i pe credincioși la Sfânta Liturghie. Ierarhul a susținut că nu a primit circulara trimisă de Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Grecii, Ieronymos, cu privire la interzicerea slujbelor bisericești și a serviciilor religioase. Dus la secția de poliție a orașului, unde i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, acesta a fost ulterior eliberat pe cauțiune. Incidentul a fost confirmat și de primarul orașului Kythera, care a declarat: „A încălcat deciziile guvernului cu privire la adunările bisericești și religioase și se află în prezent în custodia poliției. A fost întocmit un dosar penal și a fost informat procurorul de caz”.

În Grecia, suspendarea slujbelor este în vigoare până la sfârșitul lunii aprilie, însă purtătorul de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas, nu exclude ca această măsură să fie extinsă până după Săptămâna Mare. După o reuniune tensionată în care episcopii au avut opinii împărțite despre înfruntarea pandemiei, Sfântul Sinod a lansat zilele trecute un comunicat în care anunță suspendarea tuturor slujbelor, cu excepția celei duminicale, cerând grupurilor vulnerabile să nu participe la acestea. – Activenews

RUSIA: Tată” și „mamă” rămân termenii întrebuințați în Rusia

Vladimir Putin exclude legalizarea căsătoriei homosexualilor și dorește introducerea în Constituție a definiției căsătoriei între un bărbat și o femeie. Președintele rus a afirmat că Federația Rusă nu va legaliza căsătoriile homosexualilor cât timp va fi el la conducere și că intenționează introducerea în Constituție atât a definirii căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie, cât și a interzicerii cedării unor părți din teritoriul rusesc disputat cu alte state, informează portalul independent de știri The Moscow Times. Liderul de la Kremlin a precizat că nu va permite ca noțiunea tradițională de „mamă” și „tată” să fie alterate de formulări precum „părinte 1” și „părinte 2”, adoptate în unele state vest-europene. Pe durata celor două decenii în care a ocupat funcții de conducere, actualul președinte rus s-a aliniat îndeaproape viziunii Bisericii Ortodoxe și a căutat să estompeze influența valorilor liberalismului occidental, inclusiv abordarea temei homosexualității și a ideologie de gen. Aceste precizări au fost făcute în cadrul întâlnirii cu o comisie de stat care dezbate reformarea constituției Rusiei. Comisia a fost înființată luna trecută, după ce Putin a anunțat schimbări radicale în sistemul politic rusesc, interpretate de unii comentatori ca fiind menite să îi mențină controlul asupra puterii și după plecarea sa din funcție, care va avea loc în 2024.

În alte comentarii făcute pe parcursul reuniunii, Putin a spus că susține ideea definirii ca neconstituțională a înstrăinării oricărei părți din teritoriul Rusiei, mișcare ce ar putea nemulțumi Japonia și Ucraina, țări care au dispute teritoriale cu Moscova (o serie de insule din Pacific ocupate de Rusia la sfârșitul celeui de-Al Doilea Război Mondial fac obiectul disputei cu Japonia, în timp ce peninsula Crimeea, alipită de URSS Ucrainei în 1954 și ocupată de Federația Rusă în 2014 face obiectul diferendului cu Ucraina). - Activenews

GRECIA: Arhiepiscopul Atenei despre includerea cântării bizantine în Patrimoniul UNESCO: O decizie reper

Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei, a spus despre includerea cântării bizantine în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO că este o „decizie reper”. Declaraţia a fost oferită în cadrul întâlnirii de săptămâna trecută cu membrii Federaţiei Asociaţiilor Psalţilor Greci organizată la Atena, informează Orthodox Times. Hotărârea de a include cântarea bizantină în patrimoniul UNESCO a fost adoptată în cadrul întrunirii Comitetul interguvernamental pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial desfăşurată la Bogota, Columbia, în perioada 9-14 decembrie 2019.

Născută la începutul creştinismului, cântarea bizantină, un gen muzical unic transmis de Biserica Ortodoxă, a supravieţuit până în zilele noastre, ceea ce a condus la includerea sa pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO. Bazându-se pe tradiţiile muzicale din Balcani şi din estul Mediteranei unde se întindea Imperiul Bizantin, „cântarea bizantină” sau „arta psaltică”, exclusiv vocală (a capella) şi monofonică, însoţeşte textele liturgice. Această cântare a creştinilor din Imperiul Roman de Răsărit este codificată în opt moduri sau tonuri. Este vorba despre o muzică fără modulare armonică, cu un cadru modal fix, spre deosebire de sistemul tonal actual al muzicii occidentale bazat în principal pe cele două moduri, major şi minor. Pentru a pune în valoare textele biblice, cântarea bizantină a fost dezvoltată mai ales după secolul al III-lea în Imperiul Bizantin, înainte de a atinge apogeul între secolele al XIII-lea şi al XV-lea. - Basilica

SERBIA: Kufstein - Eparhia Sârbă de Austria continuă demersurile pentru biserica închinată Sf. Visarion Sarai

Eparhia Sârbă de Austria continuă demersurile pentru construirea bisericii închinate Sfântului Mucenic Visarion Sarai în apropiere de Kufstein, închisoare unde a primit moarte martirică. Preasfinţitul Părinte Andrei Ćilerdžić a vizitat săptămâna trecută locul unde va fi construit ansamblul eclezial. Ierarhul a fost însoţit de preotul Mihail Gavrilovici, parohul comunității sârbe din Kufstein și împrejurimi. În prezent se realizează analiza solului printr-un studiu geotehnic pentru a putea demara construcția. Preasfinția Sa a apreciat implicarea oficialităților locale și a credincioșilor parohiei, exprimdânu-și, în același timp, dorința de a fi la curent cu fiecare etapă a proiectului. Parohia „Sfântul Visarion Sarai” a fost înfiinţată în anul 2001, iar în prezent slujbele sunt oficiate într-o locaţie pusă la dispoziţie de comunitatea catolică din Kufstein.

Sfântul Visarion Sarai: Cuviosul Visarion Sarai s-a născut în Bosnia, din părinți de neam român. A fost tuns în monahism la Mănăstirea „Sfântul Sava” din apropierea Ierusalimului în 1738. A primit numele de Visarion. În ianuarie 1744 a venit în Transilvania şi a început lupta pentru apărarea Ortodoxiei, militând pentru abandonarea uniatismului și reîntoarcerea românilor la credința ortodoxă. În drum spre Sibiu a fost prins, interogat și întemnițat. Din Sibiu a fost trimis la închisoarea din Deva, apoi la Timișoara, Osiek, Raab şi în cele din urmă la Kufstein unde a primit moarte martirică. - Basilica

SUA | Arhiepiscopia Ortodoxă Antiohiană pune la dispoziția credincioșilor textul slujbelor pentru a le citi acasă

În condițiile în care starea de urgență nu le mai permite credincioșilor să participe la slujbele religioase, Arhiepiscopia Antiohiană le-a pus la dispoziție textele acestora online și le-a dat binecuvântarea de a le citi de acasă. Departamentul de Liturgică a publicat online instrucțiunile fiecărei zile cu rânduielile slujbelor și textele lor. În Postul Mare, rânduiala este următoarea: Pavecernița Mare în zilele săptămânii, Pavecernița Mică și Acatistul Bunei Vestiri vinerea, iar pentru sâmbete și duminici textele Vecerniei, Utreniei și Obedniței. „​Credincioșii pot sta în fața icoanelor, participând la viața Bisericii în această perioadă dificilă”, se menționează pe site-ul Arhiepiscopiei. „Chiar dacă nu știu să cânte cuvintele, ei le pot citi pe un ton simplu și evlavios”. Acatistul Bunei Vestiri este recomandat în mod deosebit în vreme de necaz. La slujbele religioase din SUA se va permite participarea doar pentru clerici și cântăreți și numai în număr de maximum 10 persoane. Slujbele vor fi transmise în direct online. În timpul săptămânii, bisericile americane vor fi deschise pentru rugăciune individuală. – Basilica

ISRAEL/PALESTINA: Bisericile sunt închise pentru minim 14 zile

Moscheile și bisericile din Betleem, printre care și Biserica Nașterii Domnului, vor fi închise pe o perioadă de cel puțin 14 zile, informează Agerpres. Măsura a fost luată pentru a evita răspândirea infecției cu virusul COVID-19. În actuala perioadă, premergătoare Sfintelor Paști, mii de pelerini vizitează bisericile din Țara Sfântă. Toate rezervările hoteliere pentru turiștii care vizitează Cisiordania vor fi anulate, după ce au apărut mai multe suspiciuni de infectare cu noul coronavirus la un hotel din Betleem. Persoanele respective vor intra în carantină. Biserica Nașterii Domnului din Betleem a fost ridicată pe locul peșterii în care S-a născut Mântuitorul Hristos. Este una dintre cele mai vechi biserici creștine din lume. – Basilica

ISRAEL: „Unitatea noastră ortodoxă este cea mai de preț”: Acord între Patriarhiile Ierusalimului și Antiohiei cu privire la Qatar

Patriarhul Teofil al Ierusalimului a anunțat că s-a ajuns la un acord informal cu Patriarhia Antiohiei în ceea ce privește jurisdicția asupra Qatarului. Diferendul nesoluționat încă din 2013 a fost readus în discuție la ședința Sinodului Patriarhiei Ierusalimului de vineri, 21 februarie 2020. Patriarhia Antiohiei a întrerupt comuniunea cu Patriarhia Ierusalimului în urmă cu 7 ani, denunțând încălcarea jurisdicției sale canonice, atunci când Sinodul de la Ierusalim a numit un Arhiepiscop de Qatar. Acest litigiu a fost cauza neparticipării la Sfântul și Marele Sinod a patru dintre Bisericile Autocefale: Biserica Rusă, Biserica Antohiei, Biserica Georgiei, Biserica Bulgariei. Preafericitul Părinte Teofil a semnalat că de anul trecut, când s-a întâlnit cu Patriarhul Ioan al Antiohiei în Cipru, a reînceput dialogul asupra situației din Qatar.

În comunicatul emis după ședința de vineri se precizează „cu recunoștință față de Cel Atotputernic” că în ultimele săptămâni s-a ajuns la un acord concret pentru o rezoluție în această problemă. Patriarhul Ierusalimului și-a exprimat speranța de a continua dialogul către „prețioasa unitate dintre frați” pentru a ajunge la un acord final în ceea ce privește Qatarul. Este posibil ca cei doi Întâistătători să se revadă la întâlnirea fraternă de la Amman, Iordania (25-27 februarie 2020). La întâlnirea inițiată de Patriarhia Ierusalimului vor fi discutate modalități de reconciliere și de restabilire a comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori. La Întâlnirea de la Amman va participa și o delegație a Bisericii Ortodoxe Române. La întâlnirea fraternă de la Amman și-au anunțat participarea reprezentanți din 6 Biserici Ortodoxe locale: a Ierusalimului, a Rusiei, a Serbiei, a României, a Poloniei și cea din Ţinuturile Cehe şi din Slovacia. Pe de altă parte, 7 Biserici au anunțat că nu participă: a Constantinopolului, a Alexandriei, a Ciprului, a Greciei, a Albaniei, a Georgiei și cea a Bulgariei. – Basilica

EGIPT: Locurile prin care a trecut Mântuitorul incluse într-un traseu turistic

Drumul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a parcurs împreună cu Fecioara Maria şi Dreptul Iosif în Egipt urmează să fie inclus într-un traseu turistic religios, anunţă Guvernoratul Sinaiul de Sud. Traseul va porni de la Rafah până la New Farama şi va fi cel mai lung pelerinaj pe cuprinsul unei singure ţări. Va acoperi peste 3000 km, unind 25 de regiuni. Ministrul dezvoltării locale Mahmoud Shaarawy a declarat că întregul proiect urmează să fie definitivat în cursul anului. În luna ianuarie, Khaled al-Anani, Ministrul Turismului şi Antichităţilor, a anunţat că majoritatea mănăstirilor şi bisericilor aflate pe drumul parcurs de Hristos au fost restaurate şi deschise pelerinilor. Demersul are ca obiectiv dezvoltarea turismului religios şi cultural în Egipt. Ministerul intenţionează să redacteze un catalog informativ în arabă şi engleză dedicat locurilor .

Familia Sfântă în Egipt: După ce s-au închinat Domnului în Betleem, magii de la Răsărit au fost călăuziți să se întoarcă la casa lor pe alt drum, prin porunca unui înger. Irod, văzând că fusese înșelat de magi, a plănuit să-L omoare pe Hristos ucigând toți copiii din Betleem. Dar Dumnezeu a văzut intenția lui Irod și a trimis pe îngerul Său la Iosif. Îngerul i-a apărut lui Iosif în vis și i-a poruncit să ia Pruncul și pe mama Lui și să fugă în Egipt, ceea ce s-a şi întâmplat. Luând pe Pruncul Iisus și pe mama Lui, a plecat în Egipt, unde a stat până la moartea lui Irod (Matei 2, 13-15). Egiptul era un loc logic pentru a găsi refugiu, deoarece era în afara ținutului stăpânit de Regele Irod și, atât Egiptul, cât și Palestina făceau parte din Imperiul Roman, făcând călătoria între ele ușoară și relativ sigură. Sfânta Scriptură nu spune nimic despre viața sfintei familii în Egipt, dar există unele relatări extra biblice care vorbesc despre aceasta, relatări pe care le consemnează Sfântul Nicolae Velimirovici. – Basilica

 

Linkuri la știri:

Icoane din patrimoniul Mănăstirii Sinai, disponibile online - Basilica

‘New Men’: Un documentar despre viața de mănăstire în Virginia de Vest - Basilica

Patriarhul Alexandriei apreciază proiectul cinematografic dedicat Sf. Nectarie: Documentarul apare într-un moment potrivit - Basilica

 

 



Știri interne - Martie 2020 (RO)

 

Comunicat al societății civile creștine ca reacție la măsurile statului față de slujbele bisericești

Mai multe organizații ale societății civile creștine au semnat un comunicat în care reacționează față de noile măsuri impuse de autorități privind slujbele și activitățile sociale bisericești pe baza Ordonanțelor militare. Semnatarii atrag atenția că în aceste timpuri de restriște, în menținerea echilibrului social atât de necesar gestionării acestei situații dramatice, rolul Bisericii este esențial într-o țară majoritar ortodoxă. Din acest motiv, organizațiile semnatare solicită modificarea articolelor din Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020, prin care accesul credincioșilor la Sfânta Împărtășanie în lăcașurile Bisericii Ortodoxe Române a fost îngrădit, se spune în comunicat. Comunicatul integral este disponibil la sursă. - Activenews

„Profesorii noștri – învățătorii noștri”, un omagiu adus teologilor români

Editura Basilica a publicat recent lucrarea „Profesorii noștri – învățătorii noștri”, o antologie de articole menite să-i prezinte pe cei mai importanți profesori care au activat în învățământul teologic academic la învățământul teologic. Lucrarea este o încercare de a le aduce „un meritat omagiu”, mărturisește Pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu în Studiul introductiv. „Nu i-am putut cuprinde pe toți, dar avem în vedere să continuăm…”. Lucrarea are două volume. În primul sunt prezentați profesori care au activat în teologie istorică, biblică sau litere, iar în al doilea, cei din teologie sistematică și practică. „La Facultatea de teologie din București au predat iluştri profesori de teologie, care s-au făcut cunoscuți în toată lumea ortodoxă. Aici s-au format zeci de generații de teologi şi preoți. Și astăzi Facultatea aceasta este chemată să fie un model de conştiință misionară eclesială, de cercetare şi colegialitate academică, de cooperare cu alte facultăți din țară şi din străinătate”, menționează Patriarhul României în Cuvântul înainte. Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28. – Basilica

Pr. prof. Ioan Sauca a fost numit Secretar general interimar al CMB

Pr. prof. Ioan Sauca va fi Secretarul general interimar al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) din 1 aprilie 2020 și până la întrunirea Comitetului Executiv CMB din iunie 2020. Inițial programată în martie, aceasta a fost amânată din cauza răspândirii infecției cu virusul COVID-19. Mandatul actualului Secretar General, dr. Olav Fykse Tveit Tveit, se încheie în 31 martie, el urmând să devină Președintele Conferinței Episcopilor Evanghelici din Biserica Norvegiei. Pr. Ioan Sauca s-a alăturat Consiliului Mondial al Bisericilor în 1994 și, începând din 2014, a devenit Secretar general asociat pentru educație și formare al acestei organizații. El este și profesor de Misiologie la Institutul Ecumenic din Bossey (Elveția), pe care îl conduce din 2001.

În trecut, părintele Ioan Sauca a predat Misiologie și Ecumenism la Facultatea de Teologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, ulterior devenind consilier patriarhal la Sectorul Relații Interbisericești al Patriarhiei Române. A studiat la Facultatea de Teologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din cadrul Universității din București și are un doctorat de la Universitatea din Birmingham (Marea Britanie), cu o teză despre implicațiile misionare ale eclesiologiei ortodoxe. Părintele Ioan Sauca este primul român și al doilea ortodox (după profesorul grec Nikos Nissiotis), care a ocupat o funcție înaltă la Institutul Ecumenic din Bossey și în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). – Basilica

Revista Binele de știut, pauză în tihnă la fluxul de știri

Fluxul Agenției de știri Basilica descoperă zi de zi Biserica vie în toată dinamica ei. Proiectul unei reviste online a venit din dorința de a face o pauză de la fluxul zilnic de știri pentru a rezuma și analiza cele mai importante subiecte din ultima perioadă. Revista „Binele de știut” prezintă într-un produs optim de parcurs în tihnă atât pe ecrane, cât și tipărit cele mai importante evenimente, analize, interviuri și reportaje publicate pe Basilica.ro. Vă prezentăm mai jos primul număr „Binele de Știut” publicat în 2020, PDF și pe platforma Issuu. Revista apare în curând și în limba engleză. Vezi cele opt numere „Binele de Știut” publicate în 2019. „Binele de știut” este revista Agenției de știri Basilica a Patriarhiei Române distribuită exclusiv online. Proiectul a început la finalul anului 2017 și a purtat inițial titlul „Retrospectiva lunară Basilica”. Fiind un rezumat al evenimentelor religioase din întreaga lume ortodoxă, revista „Binele de știut” poate fi publicată și distribuită în mod gratuit, cu indicarea sursei, spre informare și folos duhovnicesc. – Basilica

Premiul pentru „Asistentul social din domeniul protecției copilului” i-a revenit unui preot

Premiul pentru „Asistentul social din domeniul protecției copilului” din cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială 2020 i-a revenit anul acesta unui preot sucevean, informează Obiectiv de Suceava. Preotul Vasile Cruţ, care este şi asistent social la Așezământul de Copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”, a fost nominalizat la categoria „Asistentul social din domeniul protecției copilului” în cadrul Galei amintite mai sus. În acest sens, el a putut fi votat între 17 şi 24 februarie 2020 pe site-ul dedicat Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială (ediția a VII-a). Clericul a fost declarat câştigător datorită celor 2.463 voturi din 18.058 exprimate. În această categorie au fost nominalizate peste 70 de persoane din întreaga ţară. Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială – ediția a VII-a va fi organizată în data de 17 martie 2020, la Ateneul Român, de Colegiul Național al Asistenților Sociali cu ocazia serbării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale. – Basilica

Academia Română se adresează Academiei Sârbe în numele vorbitorilor de limbă română de la Sud de Dunăre

Academia Română cere sprijinul Academiei Sârbe în normalizarea situației de la Sud de Dunăre, acolo unde vorbitorii de limbă română sunt catalogați încă drept „vlahi” care vorbesc o așa zisă „limbă vlahă”. „Sintagma de «limba vlahă», folosită până în secolul al XIX-lea în unele medii exterioare României și poporului român, a fost înlocuită, în mod oficial, cu sintagma de «limba română», aplicată tuturor dialectelor și graiurilor acestei limbi”, semnalează Academia Română. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, se adresează Președintelui Academiei Sârbe de Științe și Arte, Vladimir S. Kostić, în urma unui memoriu primit de la comunitatea românească din Serbia:

„Academia noastră, în cadrul căreia au fost și sunt cercetate chestiuni privitoare la graiurile vorbite în ținuturile dintre Morava, Dunăre și Timoc, sau la graiurile din Banatul sârbesc,este preocupată de realitățile lingvistice ale acestei arii dela sud de Dunăre, după cum este interesată și de realitățile legate de felul în care limba română este utilizată în Serbia”. „Concluziile cercetărilor științifice ale specialiștilor în lingvistică și etnologie sunt clare în această privință: numele oficial al limbii vorbite de români (numiți în trecut, de către străini, vlahi sau valahi, cu multe variante ale termenului) este acela de «limba română»”. „În numele bunei colaborări dintre instituțiile noastre și a legăturii tradiționale dintre România și Serbia, ne adresăm colegilor din Academia Sârbă cu dorința de a contribui la normalizarea situației expuse”. Vezi comunicatul integral pe site-ul oficial al Academiei Române.

 

Linkuri la știri:

Gata, este suficient! - marturieathonita

Proiect unic, minutul de religie - Basilica

Biserica ajută la reducerea efectelor dramatice ale pandemiei de coronavirus - Basilica 

 

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Tradiţie şi ereziile
De ce avem harți în prima săptămână a Triodului?
 

Calendarul ortodox are prevăzut în prima săptămână a Triodului, după Duminica Vameșului și a Fariseului, zilele de miercuri și vineri care sunt însemnate cu "harți". Dar, cum se face că, după o duminică în care ne este adusă în atenție pocăința, să urmeze zile de dezlegare la bucate?

Pornind de la etimologia și istoricul cuvântului "harți", vom încerca să deslușim această rânduială a Bisericii din prima săptămână a Triodului.

În Dicționarul enciclopedic de cunoștințe religioase al Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, cuvântul HÁRȚI are următoarea explicație: "Termen popular pentru a denumi zilele de dezlegare sau suspendare a postului, miercurea şi vinerea, din anumite săptămâni ca: în Săptămâna Luminată, în săptămâna întâi de după Paști, în săptămâna întâi după Rusalii; miercuri și vineri din răstimpul dintre Naştere și Botezul Domnului, miercuri și vineri din "săptămâna brânzei" (după Duminica Vameşului şi a Fariseului).

Se suspendă postul când marile sărbători, Naşterea şi Botezul cad miercuri sau vineri. Termenul de harți, e o prescurtare din greaca nouă  (άρτγιβούρτγι" - artghivourighi), o formă stâlcită a cuvântului armean araciovoroh (termen bisericesc - araciovorat), postul premiţiilor sau postul premergător Păresimilor, care la armeni se termină în sâmbăta Sf. Serghie (Sarchis), cu două săptămâni înaintea Postului Paștelui (numit la armeni şi "Postul Sf. Serghie").

Serghie Armeanul (sec. VI), avea o slăbiciune deosebită pentru un câine pe care îl numise "Αρτζιβάριο"- Arțivario. Atunci când câinele a fost sfâşiat de fiare, Serghie a căzut în mare întristare şi nu a pus nimic în gura lui o săptămână întreagă. A făcut depresie și i-a obligat imediat pe armeni să țină post aspru în memoria câinelui. Acea săptămână, "Αρτζιβούριο" era săptămâna ce coincidea cu prima săptămână a Triodului. 

De atunci, în prima Săptămână a Triodului armenii au ținut post aspru, doar cu pâine și apă, în timp ce creștinii nu posteau. Pe de altă parte, în Postul Mare, când creştinii posteau, armenii mâncau brânză și ouă. Această diferență de obiceiuri şi neorânduială, fără temei, ortodocșii au denumit-o după câinele lui Serghie: "αρτζι" - "arți". Ei au înfruntat cu ostilitate această erezie a armenilor, astfel încât, în tipicul unei mănăstiri grecești din sec. XII-XIII, un monah scrie următoarele: "Ca să ne diferențiem de spurcata tradiție a armenilor, vă sfătuiesc ca toată săptămâna aceasta, în care ei postesc aspru, fără nici o îndoială, noi să mâncăm ouă și brânză, iar mirenii pot mânca și carne."

În același fel, Tipicul cel Mare al Sfântului Sava arată motivul dezlegării din această săptămână: „Trebuie să se ştie că, în această săptămână postesc blestemaţii armeni urâtul lor post, iar noi, monahii, în fiecare zi, chiar şi miercuri şi vineri mâncăm brânză şi ouă în ceasul al nouălea, iar mirenii mănâncă carne, răsturnând astfel dogma acelui fel de eres al acelora”. Recomandarea pentru ortodocși de a mânca de dulce în prima săptămână a Triodului, pentru a se diferenția de armeni, a făcut ca această săptămână, numită în acele timpuri "a brânzei", să fie cea în care se dezleagă la toate.

Cu toate acestea, în Pidalionul Sf. Nicodim Aghioritul (Reproducerea diortosită după originalul tipărit la Mănăstirea Neamţu în anul 1844), în tâlcuirea canonului 69 se spune că "noi, dreptslăvitorii, nu ne osebim de cei răi slăvitori şi de eretici cu mâncările, ci cu dogmele credinţei". Astfel se precizează că dezlegarea de bucate se dă, în condițiile în care grecii și armenii erau amestecați: "Se osebesc miercurile şi vinerile Luminatei săptămâni, şi a săptămânii celei după Cincizecime, întru care stricăm cele ale săptămânii celei Luminate pentru bucuria Învierii Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, iar cele ale săptămânii celei după Cincizecime, pentru bucuria Pogorârii Sfântului Duh, ca şi după aceasta să se arate că Sfântul Duh este de o fiinţă cu Fiul, şi cu nimic este mai jos decât acela, precum zice Chitrul în canonul 25 al său. Iar stricarea postului miercurilor sau a vinerilor ce o facem, când se întâmplă Praznicele Naşterii lui Hristos şi ale Dumnezeieştilor Arătări, se vede că o vindecă postul cel ce a apucat mai-nainte al ajunului, care este rânduit în Tipic a se face totdeauna la praznicele acestea, pentru această pricină socotesc, iar stricarea postului ce se face miercurile şi vinerile în cele douăsprezece zile după Naşterea Domnului, şi înainte de lăsatul de carne, şi în săptămâna mâncării de brânză, nici de o parte poate a se vindeca. Iar pricina ce o aduc oarecare la aceasta că adică Armenii postesc în acele 12 zile pentru câinele Arţivurie, iar în săptămâna cea înainte de lăsatul de carne, Ninivitenii, iar în săptămâna brânzei tetradiţii. Pricina aceasta, zic, este cu totul neputincioasă şi rece.

Fiindcă noi dreptslăvitorii nu ne osebim de cei răi slăvitori şi de eretici cu mâncările, ci cu dogmele credinţei. Pentru aceasta şi Pavel zicea, Legea poruncilor, cu dogmele stricându-o. Pentru aceasta, atât Balsamon, cât şi Ioan al Chitrului care zic că să dezlegăm miercurile şi vinerile acestea, pentru că postesc întru ele ereticii cei mai sus arătaţi, nu zic nehotărât ca toţi dreptslăvitorii să dezlege, ci numai aceia ce împreună locuiesc şi împreună petrec cu pomeniţii eretici.

Că Balsamon în al 52-lea răspuns ce face către Marcu al Alexandriei zice acestea: „Însăşi aceasta se va face când cineva petrece împreună cu tetradiţii sau cu Armenii. Iar Ioan în răspunsul 27 ce face către Cabasila al Dirahiei, asemenea zice; şi mai ales de neam întâmpla a petrece împreună (cu nişte eretici ca aceştia adică); nu însă cu pricinuirea aceasta să facem bucurie pântecelui." Din această pricină, în perioada bizantină, când vroiai să îi spui cuiva că a mâncat foarte mult, îi spuneai că a mâncat ca un câine: arţivuris. Prin aceasta se înțelegea că s-a mâncat fără nicio rânduială, fără temei, în dezordine, amestecat. Sensul cuvântului pentru ortodocși a dobândit, mai apoi, înțelesul de neținere a canoanelor în ceea ce privește postul, sau "dezlegare la toate".

Astăzi rânduiala Bisericii prevede dezlegare la bucatele de dulce, în zilele de miercuri şi vineri, în săptămâna care urmează Duminicii Vameșului şi Fariseului, din pricini duhovnicești, pe care Părintele Macarie Simonopetritul le înfățișează în cartea „Triodul Explicat. Mistagogia timpului liturgic”: Parabola Vameşului şi Fariseului îşi dobândeşte întreaga valoare în iconomia duhovnicească a Triodului. Aşezată la intrarea în Postul Mare, ea îl previne pe credincios împotriva slavei deşarte la care l-ar putea expune eforturile sale ascetice. Ca întreaga cateheză imnografică, învăţătura despre smerenie are funcţia esenţială de a echilibra regulile postului şi ascezei pe care le prevede typikon-ul, punând în evidenţă dimensiunea lor duhovnicească. Fiindcă fariseul era într-adevăr un drept care postea două zile pe săptămână şi păzea Legea, aşa cum un creştin zelos ar putea păzi cu stricteţe regulile typikon-ului, dar s-a îngâmfat cu slavă deşartă slăvindu-se cu faptele sale şi judecând pe aproapele său: vameşul.

Aceasta e atitudinea de care trebuie să fugim încă de la începutul parcursului ascetic pentru a putea primi răsplătirile duhovniceşti ale virtuţilor pe care le vom fi practicat în timpul Postului Mare: ele trebuie ţinute ascunse în inimă evitând cu toată atenţia judecarea aproapelui. Slava deşartă şi corolarul ei, maimuţăreala virtuţii prin ostentaţie, sunt două patimi care-l pândesc pe ascet la începutul şi sfârşitul cursei sale. [...] Desigur, după învăţătura Părinţilor, dată fiind legătura intimă între suflet şi trup, prin post şi asceză ajungem la smerenie. Smerindu-şi trupul prin privarea de alimente, credinciosul îşi va putea abate, pe parcursul celor patruzeci de zile ale Postului Mare, sufletul de la atracţia plăcerilor făcându-l astfel să coboare în adâncul smereniei. Dar fariseul nu postea „cum se cuvine”, căci dacă vrem să străbatem cu folos Postul Mare, trebuie „să învăţăm legile postului” şi să ne omoram trupul „cu ştiinţă” şi discernământ, amestecând smerenia în toate virtuţile: „Leagă de înfrânare smerenia, fără de care cea dintâi se va afla nefolositoare”. Căci smerenia e superioară ascezei şi postului, aşa cum virtuţile sufletului sunt superioare virtuţilor trupului! Iată deci cum Biserica noastră, cu chibzuință a hotărât ca în săptămâna ce urmează duminicii Vameșului și Fariseului să se dea dezlegare la bucate, nu pentru bucuria pântecelui, ci spre smerirea duhului celui ce se pregătește a se înarma cu  nevoințele ascetice, urmând astfel smereniei vameșului, și lepădând slava deșartă a fariseului ce se înfățișa în fața lui Dumnezeu ca mare postitor, după Lege, dar mâncând, prin judecată, pe aproapele.

Articol alcătuit de M. A. si R.O.F. - Sursa: Român Ortodox în Franța


 



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Postul, asceza și abstineța digitală
 
Părintele Justin Pârvu, îndemn la Post și asceză

Iată că acum trecem prin Postul Paştelui, care ne îndeamnă la o mai adâncă cugetare asupra noastră înşine, la pocăinţă, dar mai ales la patimi. „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”. Este oare cinste mai mare ca aceasta? Dacă Hristos a numit răstignirea Sa slavă, oare noi să fugim de ea? Dacă noi ne-am aduna cu toţii şi dacă ne-am apuca să facem o asceză, aceasta va ţine loc de apărătoare împotriva tuturor acestor atacuri ale ştiinţei şi tehnicii de acum, împotriva tuturor celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra noastră, nici duhurile rele, nici asupritorii noştri.

Prin această asceză noi trebuie să formăm o pânză harică pentru a acoperi neamul creştinesc. Atunci suntem în măsură să discutăm şi să facem o judecată ho­tărâtoare asupra acestei situaţii grele în care ne aflăm. Nu trebuie să stăm nepăsători, acesta este un mare păcat, dragii mei. Dumnezeu ne porunceşte să-L mărturisim înaintea oamenilor. Dar nici să o facem cu trufie, fără durerea inimii pe care a avut-o Mântuitorul faţă de Iuda şi faţă de toţi prigonitorii Lui. Vedeţi dife­renţa? Dumnezeu şi-a iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El în rai, de­cât pe cei care s-au pocăit! Ultimele ore ale Mântuitorului pe Cruce au fost cele mai grele mo­men­te… până la Săvârşitu-s-a... Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Vor veni necazuri şi mai mari, dar cu atât să fim mai fericiţi, că ne-a învrednicit Dumnezeu să ne facem părtaşi Răstignirii Lui. Noi să ne lepădăm de toată grija cea lumească, după cum spune Heruvicul şi nu avem de ce să deznădăjduim. Pentru că Mântuitorul spune foarte lim­pede: Nu te teme turmă mică! Noi suntem turma mică. Eu trebuie să-mi conserv sufletul şi să îl înfăţişez curat înaintea lui Dumnezeu aşa cum mi l-a dat El, cu umilinţa, cu posi­bilităţile mele, cu neputinţe, slăbiciuni, căderi. Acestea toate ne dau nouă smerenia care agoniseşte harul lui Dumnezeu. Postul, cumpătarea și rugăciunea e ceea ce păstrează tinerețea și vitalitatea noastră în gândire și în toate lucrările. - (Fragmente din volumele Ne vorbește Părintele Justin, Fundația Justin Pârvu, preluate în Revista Atitudini)

Postul creștin și abstinența digitală

Trăim vremuri de fulminant progres ştiinţific. O tehnologie considerată de ultimă oră, în câteva luni, uneori săptămâni sau chiar zile, devine perimată. Specialiştii din Silicon Valley promit că, până în anul 2045, mintea artificială va depăşi performanţele minţii umane, în sensul că inteligenţa artificială va fi de un miliard de ori mai puternică decât toate minţile umane la un loc. Iar mintea omului va fi îmbunătăţită prin implanturi intracraniene, nanoroboţi intracerebrali, ataşaţi neuronilor umani. Însă, până la verificarea acestor profeţii despre viitorul omenirii şi al fiinţei umane, unele lucruri se petrec deja sub ochii noştri.

Copiii din generaţia 1982-1994, cunoscută şi sub denumirea de „Generaţia Y” sau „Millennials”, sunt primii nativi digitali care s-au născut, au crescut şi au fost educaţi într-o lume în care stilul de viaţă le-a fost covârşitor influenţat de mijloacele digitale. Efectele, uneori neaşteptate şi greu de apreciat integral, ale acestei explozii digitale, se manifestă pe toate planurile vieţii umane, încă de la vârstele cele mai fragede, prin boli fizice şi psihice. Psihologul creştin Dmitri Avdeev menţionează deprimarea sau sentimentul de gol şi pus­tietate sufletească care apare atunci când accesul la tehnologie nu este așa cum și-ar dori persoana în cauză. Folosirea tehnologiei digitale pentru îmbunătăţirea dispoziţiei, pentru ignorarea sau uitarea frământărilor şi problemelor personale, adică modificarea artificială sau fortaţă a stării psihice, conduce la apariţia unor probleme legate de relaţiile interumane şi intrapersonale.

Reţelele de socializare, care au promis conectarea persoanelor umane, adâncesc, mai degrabă, vidul existenţial, sentimentul de gol şi de pustiu sufletesc, de însingurare socială şi alienare spirituală. Sentimentul apartenenţei la un grup real şi cel al relaţionării directe sunt înlocuite cu relaţiile virtuale, mediate de tehnologie. Nu întâmplător se vorbeşte despre „nanofobie”, adică despre teama de a fi privat de mijloacele digitale, precum şi de „depresia de Facebook”.

Potrivit studiilor, petrecerea mai mult de trei ore pe zi în compania tehnologiei digitale şi, în special, a reţelelor de socializare conduce spre o stare precară de sănătate mintală. Copiii dependenţi de tehnologie au întârzieri în dezvoltarea emoţională, intelectuală şi socială. Din cauza tehnologiei, tinerii sunt nerăbdători şi obişnuiţi să primească o gratificare instant.

Testul Marshmallow sau amânarea recompensei, realizat de psihologul Walter Mischel pe copii cu vârste între 4 și 6 ani, arată pericolul la care sunt expuşi aceștia, pe măsură ce vârs­tele lor sunt mai fragede, prin folosirea iraţională şi adictivă a tehnologiei. Totodată, arată faptul că viaţa întreagă, nu doar vârsta copilăriei sau a adolescenţei, aşa cum o mărturiseşte credinţa creştină, viaţa ascetică, este o amânare a recompensei imediate sau efemere, o sublimare a beneficiilor şi o direcţionare a lor în plan spiritual; din perspectiva efectelor veşnice - despătimirea şi mântuirea.

În volumul Superficialii. Efectele internetului asupra creierului uman, Nicolas Carr menţionează cercetarea unui profesor de economie de la San Jose University, USA, care arată că progresul mijloacelor media digitale au influenţat profund modul de lectură al omului contemporan. Mediul digital tinde să încurajeze oamenii să exploreze extensiv multe subiecte, dar la un nivel superficial, iar „hyperlinkurile” îi distrag pe oameni de la citirea şi gândirea profundă. De asemenea, îi îndepărtează de lectură, iar lipsa acesteia conduce la o exprimare greoaie, defectuoasă, plină de greşeli şi stereotipii verbale, mutism, probleme intrapersonale. În spaţiul românesc, se vorbeşte despre o creştere alarmantă a nivelului de analfabetism funcţional şi de autism emoţional.

Efectele abuzului de tehnologie informaţională asupra capacităţii de concentrare sau de focusare sunt dintre cele mai şocante, după cum atrag atenția oamenii de știință. Adam Alter susține în lucrarea sa Irezistibil. Dependenţa de tehnologie şi afacerile din spatele ei că tehnologia „este cocaina generaţiei noastre”, că „trecem prin sevraj” și că „suntem atât de motivaţi de acest drog, încât obținerea fie şi a unei singure doze implică reacţii cu adevărat bizare”, referindu-se, desigur, la „like-uri”.

Ca alternativă la abuzul şi dependenţa de tehnologie, sunt recomandate interacţiunile reale: cu părinţii, fraţii şi copiii de aceeaşi vârstă, cultivarea jocurilor în aer liber, construirea unor relaţii de prietenie efectivă, lectura tipărită, activităţi sportive şi recreative. Adăugăm, dintr-o perspectivă spirituală, o viaţă morală înaltă, având în centrul ei lucrarea de dobândire a virtuţilor creştine, rugăciunea individuală şi eclesială.

Am putea chiar vorbi despre o „abstinenţă digitală”, despre o „detoxifiere digitală” periodică, de o zi pe săptămână sau de câteva zile pe lună, prin accesarea restrictivă, doar în situaţii de nevoie, a dispozitivelor digitale, obiceiuri pe care să le practice întreaga familie, părinţi şi copii. Perioada posturilor este una extrem de potrivită pentru această formă de asceză a minţii, odată ce înfrânarea creştină nu înseamnă doar renunţare la anumite alimente, băuturi şi plăceri, ci restrângerea şi lupta de eliberare de toate dependenţele noastre, fie că este vorba de unele fizice sau spirituale, mai vechi sau „de ultimă generaţie”. – Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teșu, Ziarul Lumina

 



Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2020 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți, slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubiți frați și surori în Hristos Domnul,

Suntem într-o perioadă deosebit de bogată spiritual, având o frumusețe duhovnicească aparte, exprimată în mod unic prin rânduiala liturgică pe care am parcurs-o în prima săptămână a Postului Mare.

Chemarea textelor liturgice de a ne recunoaște starea de păcat și de a ne strădui, prin pocăință, să tindem spre „măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13), au luminat sufletul în primele zile ale acestui răstimp al Postului Sfintelor Paști.

Această călătorie duhovnicească spre sărbătoarea Învierii va fi continuată alături de Hristos Domnul – Marele Pelerin, Care ne însoțește, prin Tainele Bisericii, mai ales prin deasa Spovedanie și Împărtășanie, cu o pregătire mai atentă și mai intensă.

Cea dintâi Duminică a Postului Mare se numește Duminica Ortodoxiei și este o reală chemare de a cultiva identitatea noastră spirituală și de a răspunde chemării Domnului Iisus Hristos: „Vino după Mine” (Ioan 1, 43), așa cum ne arată textul Evangheliei de azi.

În societatea contemporană confuză, ortodoxia vieții înseamnă a uni mărturisirea dreptei credințe cu dreapta viețuire cotidiană. În felul acesta, putem și noi să adresăm semenilor noștri invitația Sfântului Apostol Filip: „Vino și vezi!” (Ioan 1, 46).

Împărtășirea sau comunicarea credinței adevărate se realizează prin cuvânt, dar și prin lumina viețuirii omului în comuniune cu Hristos.

În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae afirma: „Cuvintele lui Hristos au o putere unificatoare excepțională prin evidența adevărului pe care îl exprimă, prin iubirea pe care o comunică… De fapt, cuvântul e persoană, sau persoana e cuvânt. Nu poate fi una fără alta. Cuvântul e persoană pentru persoană și persoana e cuvânt pentru persoană. Chiar dacă tace, persoana îmi vorbește… pentru că e viață care palpită pentru mine, care e atentă la mine și-mi spune aceasta prin cuvinte sau prin simpla ei prezență.[1]

Într-o lume aglomerată și totuși atât de însingurată sufletește, Ortodoxia ne propune ieșirea din această criză prin comuniunea persoanelor în iubirea lui Dumnezeu, comuniune „mai adâncă atunci când (oamenii) gândesc împreună și-și comunică gândirea prin cuvinte referitoare la Dumnezeu, ca Origine a lor, și la lume ca mediu ambiant comun și necesar persoanelor lor.[2]

Dreptcredincioși creștini,

Această exprimare vie și luminoasă a dreptei noastre credințe prin comuniunea liturgică este sărbătorită mai ales în Duminica Ortodoxiei. Originea acestei sărbători se regăsește într-o perioadă extrem de frământată, desfășurată între anii 726-843, când cinstitorii sfintelor icoane au cunoscut disprețul celor care nesocoteau icoanele,  numiți iconoclaști.

Mândria și potrivnicia împăratului Leon al III-lea Isaurul (717-741) au determinat ca iconoclasmul să devină politica religioasă oficială a imperiului. Copleșit de semeție și lipsit de argumente credibile, împăratul Leon Isaurul își justifică hotărârile luate împotriva cinstirii icoanelor printr-un principiu absolutist și radical: „Eu sunt împărat și preot în același timp[3].

Această atitudine arogantă și abuzivă a fost combătută în mod strălucit și ferm de către Sfântul Ioan Damaschin, din Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Ierusalim. Acesta a protestat atât față de faptul că împăratul și-a luat asupra lui drepturi neîntemeiate pe învățătura creștină, cât și față de noua politică imperială care respingea icoanele.

În demersul său de a defini icoana, argumentând că aceasta nu este chip cioplit sau idol, Sfântul Ioan Damaschin oferă o explicație logică a icoanei, aceasta fiind o asemănare care înfățișează originalul. În acest sens, el spune: „Icoana deci nu este identică cu originalul ci se deosebește de el în ceva și cu ceva. Icoana este o asemănare, un model, o întipăritură a cuiva, care arată în ea pe cel ce este înfățișat în icoană.[4]

Cu alte cuvinte, icoana ne arată Persoana înfățișată pe ea, pe care noi nu putem să o avem fizic în față, căci dacă Persoana ar fi în mod fizic lângă noi, nu am avea nevoie de icoană.

Astfel, icoana are ca scop orientarea sufletului spre Persoana reprezentată pe icoană, deoarece „omul, fiind circumscris în timp și spațiu, nu poate avea o cunoștință directă a celor nevăzute, nici a celor trecute sau viitoare și nici a celor depărtate în spațiu.[5]

Hristos Domnul S-a făcut om în chip substanțial și real, a locuit pe pământ, a viețuit împreună cu oamenii, a făcut minuni, a suferit, a fost răstignit, a înviat și S-a înălțat la ceruri, toate acestea petrecându-se în mod real în văzul oamenilor. Așadar, „când s-au făcut acestea, s-a înfățișat în icoană chipul Lui spre a ne aduce aminte de El și spre a căpăta învățătură noi, care n-am fost de față atunci, pentru ca, fără să fi văzut, dar auzind și crezând, să avem parte de fericirea Domnului.[6]

Tradiția închinării la icoane este nescrisă, așa cum nescrisă este și închinarea către răsărit sau însemnarea cu semnul sfintei cruci, iar prin închinarea în fața sfintelor icoane noi aducem cinstire Persoanei care este înfățișată în icoană, dar nu materiei din care este confecționată icoana. De aceea, Sfântul Ioan Damaschinul spunea: „eu nu mă închin materiei, ci Celui care pentru mine S-a făcut materie”, adică lui Hristos Cel ce S-a întrupat, S-a făcut om.

Sinodul al VII-lea Ecumenic, care a avut loc la Constantinopol între 24 septembrie și 13 octombrie 787, a dezbătut problema iconoclasmului.

Prin consensul Sfinților Părinți participanți s-a reafirmat tradiția bisericească cu privire la cinstirea sfintelor icoane, formulându-se, în ultima sesiune, învățătura ortodoxă despre sfintele icoane.

Însă receptarea hotărârilor Sinodului VII Ecumenic a fost anevoioasă mai ales după încoronarea împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), care la scurtă vreme după definirea învățăturii privind cinstirea icoanelor, a redeschis o altă perioadă de respingere a icoanelor și de prigoană împotriva celor care cinsteau sfintele icoane.

Din acest motiv, victoria definitivă a Ortodoxiei împotriva iconoclaștilor a fost proclamată abia în anul 843, în prima duminică din Postul Mare. Această biruință s-a datorat în mare măsură binecredincioasei Împărătese Teodora, dar și patriarhului Metodie al Constantinopolului (843-847), care, împreună cu poporul dreptmăritor, au proclamat în mod definitiv și oficial cultul Sfintelor Icoane printr-o procesiune triumfală în capitala Imperiului Bizantin.

În semn de aducere aminte față de această biruință, până în prezent la sărbătoarea Duminicii Ortodoxiei se organizează procesiuni mărturisitoare ale credincioșilor ortodocși care poartă în mâini sfinte icoane.

Dreptmăritori creștini,

Prin cinstirea sfintelor icoane, această Duminică a Ortodoxiei ne cheamă să descoperim chipul lui Dumnezeu Cel veșnic întipărit în om (cf. Facere 1, 26-27), dar și nemurirea sufletului omului rezultată din această calitate. Sfântul Atanasie cel Mare, în „Tratatul despre întruparea Cuvântului”, afirmă că Dumnezeu a dat omului nu numai existența, ci și capacitatea de cunoaștere a lui Dumnezeu și de a trăi veșnic în comuniune cu El[7].

Bulversat de multiplele probleme și ispite, cărora nu mai reușește să le facă față, omul de azi nu mai găsește timp să cultive chipul lui Dumnezeu din el, spre a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu Cel Sfânt, adică la sfințenie.

Prin neglijarea comuniunii cu Dumnezeu și a cultivării chipului lui Dumnezeu din el, dar și prin supralicitarea corpului ca interfață a dialogului, omul devine străin de el însuși și de vocația sa de a dobândi viața veșnică.

Iar în vidul întristării sale, proclamă agresiv că Dumnezeu l-a părăsit sau că Dumnezeu nu există, iar viața omului se termină odată cu moartea trupului. Ori, „numai iubind pe Dumnezeu și numai având conștiința că e iubit de Dumnezeu, omul înaintează într-o viață de care nu se satură niciodată. Chiar cine iubește cu adevărat un om, și e iubit de el, ar vrea să nu moară nici el, nici acela”, spune Părintele Dumitru Stăniloae[8].

În această privință, sfinții lui Dumnezeu din ceruri, pictați în icoane, sunt învățătorii noștri și rugători pentru noi, în orice timp și în orice loc, pentru că în ei lucrează harul Domnului Iisus Hristos, Cel ce „ieri, astăzi și în veci este același” (Evrei 13, 8).

Ajungând la această cunoaștere a vocației omului, de a dobândi sfințenia prin comuniunea cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt, vom înțelege nevoia de vindecare a omului de păcat ca existență egoistă, pentru a descoperi bucuria comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii, în timp și în veșnicie.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă zicând: „căutați pacea cu toți oamenii și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12, 14).

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Pentru a evidenția contribuția generoasă a comunităților bisericești la ajutorarea celor aflați în nevoi, ca răspuns concret la iubirea milostivă a lui Hristos celebrată în Liturghia euharistică, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a consacrat anul 2020 ca „An comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

Organizarea filantropiei de către Biserică de-a lungul timpului constituie un model asumat de către Biserica noastră și în actualitate. Cele peste 800 de instituții, proiecte și programe social-filantropice, organizate și susținute de către Biserica Ortodoxă Română, reprezintă o mărturie vie a prețuirii chipului omului aflat în sărăcie și suferință.

Astfel, vocația iubirii milostive a credinciosului darnic se poate exprima în filantropia creștină, în fapte concrete de ajutorare a oamenilor aflați în dificultate.

De aceea, în mod special în timpul Postului Sfintelor Paști avem prilejul să arătăm iubirea noastră milostivă și smerită față de oamenii aflați în suferință. Totdeauna când au fost chemați să sprijine pe semenii lor aflați în nevoi și în suferință, credincioșii noștri au dat dovadă de dragoste frățească și dărnicie.

Un astfel de îndemn adresează Biserica noastră și în prima Duminică din Postul Mare prin organizarea unei colecte pentru Fondul Central Misionar, în vederea susținerii proiectelor pastorale, misionare și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române.

Vă îndemnăm, așadar, cu toată dragostea părintească, să ajutați lucrarea misionară a parohiilor izolate și îmbătrânite, tot mai numeroase în țara noastră, unde preoți harnici și jertfelnici slujesc lui Dumnezeu și oamenilor.

Prin contribuția tuturor, lucrarea filantropică a Bisericii în societate, pentru sprijinirea aproapelui nostru aflat în dificultate, va fi mai amplă și mai eficientă, deoarece „cel ce are milă de sărman împrumută Domnului, și El îi va răsplăti fapta lui cea bună” (Pildele lui Solomon 19, 17).

Răspunzând la această chemare, prin sprijinul nostru comun, și comunitățile parohiale românești din diaspora se vor simți mai aproape de casă, întărindu-și identitatea de credință și de neam.

Mulțumind Domnului pentru revărsarea dării Sale celei bune și a darului Său cel desăvârșit peste noi, vă dorim tuturor să aveți parte de un urcuș duhovnicesc binefăcător în Postul Sfintelor Paști, la capătul căruia să-L întâlnim pe Hristos Iisus Cel Răstignit și Înviat, pentru „ca bucuria noastră să fie deplină” (2 Ioan 1, 12).

Vă binecuvântăm părintește prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (2 Corinteni 13, 13).

Președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 

† Teofan,

 

Arhiepiscopul Iașilor șiMitropolitul Moldovei și Bucovinei

† Laurențiu,

 

Arhiepiscopul Sibiului și
Mitropolitul Ardealului

 † Andrei,

 

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

 † Irineu,

 

Arhiepiscopul Craiovei și
Mitropolitul Olteniei

 † Ioan,

 

Arhiepiscopul Timișoarei și
Mitropolitul Banatului

 † Petru,

 

Arhiepiscopul Chișinăului,
Mitropolitul Basarabiei și
Exarh al Plaiurilor

 † Iosif,

 

Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale

 † Serafim,

 

Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

 † Nicolae,

 

Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi

 † Nifon,

 

Mitropolit onorific,
Arhiepiscopul Târgoviștei și
Exarh Patriarhal

† Teodosie,

 

Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen,

 

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

 † Irineu,

 

Arhiepiscopul Alba Iuliei

 † Varsanufie,

 

Arhiepiscopul Râmnicului

 † Ioachim,

 

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 † Calinic,

 

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

 

 

† Ciprian,

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

 

 

† Casian,

Arhiepiscopul Dunării de Jos

 † Timotei,

 

Arhiepiscopul Aradului

 † Ignatie,

 

Episcopul Hușilor

 † Lucian,

 

Episcopul Caransebeșului

 † Sofronie,

 

Episcopul Ortodox Român al Oradiei

 † Iustin,

 

Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului

 † Nicodim,

 

Episcopul Severinului și Strehaiei

 † Antonie,

 

Episcopul de Bălți

 † Veniamin,

 

Episcopul Basarabiei de Sud

 † Vincențiu,

 

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

 † Andrei,

 

Episcopul Covasnei și Harghitei

 † Galaction,

 

Episcopul Alexandriei și Teleormanului

 † Ambrozie,

 

Episcopul Giurgiului

 † Sebastian,

 

Episcopul Slatinei și Romanaților

 † Visarion,

 

Episcopul Tulcii

 † Petroniu,
Episcopul Sălajului

 † Gurie,

 

Episcopul Devei și Hunedoarei

 † Siluan,

 

Episcopul Ortodox Român al Ungariei și Locțiitor al Episcopiei Daciei Felix

 † Siluan,

 

Episcopul Ortodox Român al Italiei

 † Timotei,

 

Episcopul Ortodox Român
al Spaniei și Portugaliei

 † Macarie,

 

Episcopul Ortodox Român
al Europei de Nord

 † Mihail,

 

Episcopul Ortodox Român
al Australiei și Noii Zeelande

 † Ioan Casian,

 

Episcopul Ortodox Român al Canadei

 † Varlaam Ploieșteanul,

 

Episcop-vicar Patriarhal

 † Ieronim Sinaitul,

 

Episcop-vicar Patriarhal

 † Timotei Prahoveanul,

 

Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Bucureștilor

 † Calinic Botoșăneanul,

 

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

 † Ilarion Făgărășeanul,

 

Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Sibiului

 † Paisie Lugojeanul,

Episcop-vicar al

Arhiepiscopiei Timișoarei

 † Benedict Bistrițeanul

 

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Vadului, Feleacului și Clujului

 † Marc Nemțeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

† Sofian Brașoveanul,

 

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

 † Damaschin Dorneanul,

 

Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

† Emilian Crișanul,

 

Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Aradului

† Timotei Sătmăreanul,

 

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului

 † Atanasie de Bogdania,

 

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 † Teofil de Iberia,

 

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei


Note:

[1] Pr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, în „Opere complete”, volumul 5, Editura Basilica, București, 2013, pp. 667-668.

[2] Ibidem, p. 668.

[3] Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaștilor, traducere din limba greacă veche, introducere și note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2016, p. 26.

[4] Ibidem, p. 29.

[5] Ibidem, p. 30.

[6] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2005, p. 214.

[7] Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea Cuvântului, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, p. 136.

[8] Pr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu…, pp. 26-27.

Basilica



Îndemnuri creștine în vreme de pandemie - serie de articole utile
 

PF Patriarh Daniel: Starea de urgență este o stare specială de prevenire a extinderii epidemiei, nu o stare de panică și descurajare - Doxologia

În aceste zile de grea încercare trebuie să biruim frica prin credinţă – Patriarhul Daniel - Basilica

Părintele Patriarh Daniel: „Să transformăm perioada de criză medicală într-una de întărire în credință și sporire a dragostei” - Doxologia

Rugăciune specială pentru încetarea noii epidemii - Doxologia

(Audio) Rugăciune de rostit în contextul răspândirii virusului COVID-19   - Doxologia

La fiecare slujbă, Biserica se roagă pentru încetarea epidemiei de Coronavirus - Doxologia

Cuvânt pastoral referitor la situaţia provocată de pandemia de Coronavirus - Doxologia

Patriarhia Română: Îndrumări către parohii și mănăstiri pentru respectarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19) - Doxologia 

Ministerul Sănătăţii - Recomandări privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19) - Doxologia

Devenit centru de tratare Covid-19, Spitalul Colentina din Capitală oferă evaluare medicală online -Doxologia

În aceste timpuri complicate există și beneficii – să ne folosim de ele! - Doxologia

Pr. Razvan Ionescu: Asceza ocrotirii aproapelui - Doxologia

Îndemn pastoral către comunitățile din Eparhiile Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale - Doxologia

„Lărgiţi şi voi inimile voastre!” – Cuvȃnt pentru cei ce stau acasă - Doxologia

Mitropolitul Ardealului: Îndemn la rugăciune în vreme de încercare - Doxologia

Raftul de gânduri. #Cititul în epoca lui Covid-19: rezistența prin cultură! - Doxologia

Îndemnul Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi către slujitorii sfintelor altare din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord - Doxologia

Leac spiritual împotriva Covid-19: iubirea necondiționată - Doxologia

PS Macarie: „Am dat multe examene în viață, însă trebuie să dăm și acest examen, al încercării!” - Doxologia

Pr. Constantin Sturzu: Jurnal în vreme de coronavirus - Doxologia

Părintele Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei – precizări în contextul prevenirii îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus - Doxologia

Vasile Bănescu: „Biserica se va adapta treptat și responsabil la realitatea dictată de actuala criză medicală” - Doxologia

Pr. Constantin Necula: Dacă ne pasă, rămânem în casă... - Doxologia

Pr. Constantin Necula: Nevoia de Prieteni (Marcu 2, 1-12) - Doxologia

PS Ignatie: Flashuri în vremea coronavirusului - Doxologia

Omilia a 39-a - Rostită la litia ţinută la plaga de atunci, cea neobişnuită şi larg răspândită, a morţii - Doxologia

Enciclica Bisericii Greciei despre noul Coronavirus - Doxologia

Creștinul și Covid-19, sau despre fricile patologice ale omului contemporan - PR. PROF. UNIV. DR. IOAN C. TEȘU - Doxologia 

Pr. Constantin Sturzu: Atitudini greşite faţă de Sfânta Euharistie - Doxologia

Mesaj de solidaritate cu cei încercați ca urmare a înregistrării a numeroase cazuri de contaminare cu Coronavirus pe teritoriul Italiei - Doxologia

Informați-vă numai din surse oficiale: COVID-19 Știri Oficiale, platforma online de informații sigure - Doxologia

Stăm acasă cu Dumnezeu!? - Doxologia

IPS Teofan: „Este vreme să ne retragem o clipă în intimitatea caselor noastre, până ce mânia acestei molime va fi trecut” - Doxologia

„Doamne, vino în durerea mea” - Doxologia

Covid-19: Pagina a Chiliei Buna Vestire, Schitul Lacu, Athos

 



Părintele Valerian Pâslaru - Cuvânt de întărire pentru vremurile de epidemie de
 
 

[...] La capătul acestor zile sigur Il aflăm pe Mântuitorul, ne unim cu El și ne facem Biserică vie, ne regăsim ca fii și fiice ale lui Hristos. Iar aceste vremuri de tulburare nu sunt unice. Vremuri de tulburare în viața creștinului și în viața omenirii au fost tot timpul. Au fost războaie tot timpul, au fost cutremure tot timpul, au fost furtuni, au fost nebunii. Cea mai apropiată, demența comunistă, care a răvășit lumea și care a lăsat aceste ouă cumplite din care au ieșit acești balauri, care înghit pe cei care nu-L au pe Hristos. 

Există un cuvânt de care trebuie să ne agățăm ca de o plută de salvare, pe care-l spune Hristos: "Fără de Mine nu puteți face nimic"! Iar cei care-L au pe Hristos au viața veșnică, au biruința, în primul rând asupra neputințelor noastre, înainte de ispite. Ispitele vin datorită neputințelor noastre, datorită necredințelor noastre, datorită nepracticării Ortodoxiei, în care acest popor crește de două mii de ani. Cam asta este ceea ce am putea spune pe scurt despre aceste zile. 

Alarma aceasta falsă care a venit cu coronavirusul acesta... În primul rând Biserica s-a exprimat de la începutul Învierii Domnului. Numai cei necredincioși, ereticii, pot spune că te poți îmbolnăvi în biserică dacă săruți icoana sau te împărtășești cu aceeași linguriță. Acolo este Hristos, este Tămăduitorul tămăduitorilor, este Doctorul doctorilor, este Cel care a făcut această viață. El n-a făcut moartea. Păcatul a făcut moartea. Si atuncea te întâlnești cu El la sfânta împărtășanie, când săruți sfintele icoane, nu poți să te îmbolnăvești. Noi, călugării, ar trebui să fim bolnavi de toate bolile, pentru că aicea vin numai bolnavi care sărută icoana și noi nu dăm imediat cu spirt sau cu dezinfectant pe icoană. Le sărutăm de mai multe ori decât le sărutați dumneavoastră și nu ne îmbolnăvim. Crede fiecare ce vrea, dar să-l lasă și pe celălalt să creadă, și el. Noi nu cerem condamnarea celor care nu cred. Ei cer condamnarea noastră. 

Nu cred că există un pericol mai mare decât acela pe care ni-l facem noi înșine. Iuda sunt eu. Eu mă vând pe mine însumi. Dacă eu cred în Hristos, merg la biserică, îmi ascult duhovnicul, urmez predaniile pe care le-a lăsat Hristos în biserică, n-are ce să mi se întâmple. Dovada cea mai elocventă sunt cuvioșii, mucenicii, sfinții la care ne închinăm, dar sunt și sfinții la care nu ne închinăm, care sunt mărturisitori, supraviețuitori ai temnițelor comuniste, care au trăit iad și au ieșit mai întăriți în credință, în credința în Hristos, mai întăriți decât au intrat. Sigur că acolo sunt și mucenici. Aceasta este iconomia lui Dumnezeu, iar cel care încearcă să descifreze logic, va cădea ușor în sminteală. 

Așa că nu vă temeți decât de dumneavoastră, nu de altcineva.  Medicii s-au exprimat categoric, că acest virus este mai slab decât altele, care nu sunt atât de urmărite, și că este o chestiune politică. Așa că încredeți-vă în Hristos, parcurgeți postul cu maximă concentrare, și cred că vom birui și acest val care a venit asupra întregii omeniri, nu numai asupra creștinilor. Se urmărește ceva, ceva necurat. Fiecare să descifreze ce anume se urmărește. Dar cred că cel mai mult trebuie să ne adunăm, să nu fim risipiți. Asta e și dorința satanei, de a ne risipi atenția în loc să ne concentrăm atenția asupra întâlnirii noastre cu Hristos, cu viața cea veșnică. Așa să ne ajute Dumnezeu! - Amin! - Domnului slavă! – Român Ortodox în Franța



 

 



Patriarhul României recomandă grijă la sănătatea psihică, acasă
 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a slujit de Buna Vestire, 25 martie 2020, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

La predică, a adus în atenție Acatistul Bunei Vestiri și în special rugăciunea de la finalul acestui imn.

„Această rugăciune este foarte folositoare mai ales în această vreme în care toată lumea se confruntă cu pandemia, cu această boală, cu acest inamic nevăzut, dar care seceră vieți omenești și care introduce teama, frica în toți oamenii de pe glob”.

Patriarhul a spus că în această perioadă trebuie să ne rugăm mai mult Maicii Domnului să ne ocrotească, „pentru că ea are inimă de mamă”.

„Ea este ocrotitoarea copiilor, a părinților, a maicilor și călugărilor din mănăstiri, este ocrotitoarea celor săraci, celor bolnavi, celor întristați, celor necăjiți (…) Ea este iubire cu smerenie pentru cei pe care nu-i mai iubește nimeni, adică pentru cei care sunt uitați, marginalizați, singuri, abandonați”.

„Maica Domnului poate fi de mare ajutor dacă-i cerem sprijinul mai ales în această vreme de încercare pentru că ea are inimă de mamă, are iubire milostivă și smerită față de toți oamenii. Este grabnic ajutătoare, este mult folositoare atunci când noi, cu credință puternică și cu multă smerenie îi cerem ajutorul Său”.

Gândurile Părintelui Patriarh s-au îndreptat în rugăciune spre toți cei afectați de noul coronavirus:

„Să ne rugăm Maicii Domnului să întărească pe toți cei care se află în boală, să dăruiască tuturor celor care nu se află în boală înțelepciune ca să se ferească de boală, să ajute pe toți medicii și tot personalul medical care îngrijește de cei bolnavi, să ajute pe toți cei care săvârșesc fapte de milostenie ajutând pe cei bătrâni, pe cei săraci, pe cei singuri și să-i ajute și pe cei care îi încurajează pe alții”

Statul acasă pozitiv și activ

În aceeași predică, Patriarhul Daniel a oferit câteva răspunsuri la întrebarea „Cum stăm acasă?” în condițiile în care nu putem participa la slujbele bisericii și ne îndepărtăm fizic cât mai mult de ceilalți oameni.

„Nu trebuie în această perioadă să cădem în deznădejde, ci să ne întărim în credință”, a încurajat Părintele Patriarh.

„Dacă nu stăm acasă în mod folositor, statul acasă ne poate îmbolnăvi, chiar dacă nu luăm virusul. Prin faptul că devenim descurajați. Dacă teama de boală devine o psihoză sau o nevroză colectivă, noi deteriorăm sănătatea noastră psihică chiar dacă sănătatea trupului nu este atinsă de acest virus care a răspândit boala în toată lumea”.

„La întrebarea «Cum stăm acasă?» noi răspundem: În mod pozitiv și activ. Prin rugăciune și prin activități bune”, a continuat Preafericirea Sa, oferind mai multe exemple:

1. Ne rugăm dimineața, la prânz și seara, folosim cărți de rugăciuni dar și rugăciunile pe care le cunoaștem pe de rost. Citim cărți duhovnicești care ne luminează sufletul, ne întăresc credința și iubirea față de Dumnezeu și de semeni.

2. Comunicăm în fiecare zi cu cei din casă față către față, dar și cu cei de afară prin telefon sau prin scris pentru a-i încuraja și pentru a cultiva speranța și activitatea lor.

„Dacă încurajăm pe alții ne încurajăm și pe noi înșine, dar, în același timp, întărim, intensificăm comuniunea frățească cu semenii noștri”.

3. Urmărim emisiuni la radio și televiziune care ne luminează și ne îmbogățesc sufletește, nu emisiuni care ne transmit panică sau teamă sau descurajare.

4. Ajutăm cu vorbă bună și cu faptă bună pe cei care au nevoie de ajutorul nostru și, de asemenea, în această perioadă terminăm lucrări pe care n-am apucat să le terminăm din lipsă de timp.

5. În acest timp trebuie să facem proiecte pozitive pentru perioada care urmează după ce încetează epidemia actuală.

„Trebuie să fim activi atunci când suntem acasă prin aceste activități spirituale, intelectuale și de încurajare a semenilor noștri, de întărire în credință și în iubire față de Dumnezeu prin rugăciune și față de semeni prin fapte bune”.

 

basilica




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Fiți mulțumitori! - Conferință - Arhim. Zaharia Zaharou
 

Mai jos, expunerea transcrisă din conferința Părintelui Zaharia Zaharou de la Deva – 13.11.2019

NOTA BENE: Traducătorii părintelui Zaharia au ales termenul arhaizant de mulțumită pentru ceea ce în limbajul obișnuit numim „mulțumire”

“Prin viața Sa fără de păcat și încordarea extremă a iubirii Sale, Hristos, Pilda noastră a fost o desăvârșită mulțumită [o mulțumire desăvârșită/a fost Mulțumirea întrupată – n.n.] adusă Tatălui Ceresc. El a dorit cu atâta ardoare mântuirea lumii, încât mai înainte de jertfa Sa, I-a mulțumit Tatălui că a bineplăcut acestuia ca Fiul Său să pătimească pentru om.

Și, mulțumind, a frânt și a zis: ”Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi”.

În timp ce mulțumea, El împlinea porunca Tatălui de a-Și da viața pentru oile Sale, ca Bunul Păstor. Aducând mulțumită, El a primit moartea rușinoasă prin care avea să vădească în chip slăvit iubirea lui Dumnezeu până la sfârșit pentru făptura Sa, dar, mai ales, avea să-i tragă pe toți la sine.

Aducerea de mulțumită ar trebui să fie răspunsul firesc al omului zidit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dacă acesta primește cu smerenie darurile Domnului, recunoscând că toate câte le are i-au fost date de Sus și că și-a primit întreaga ființă cu împrumut de la Dumnezeu.

Marea însemnătate a aducerii de mulțumită constă în faptul că ea este o urmare a pildei pe care Hristos ne-a dat-o prin viața și, mai ales, prin moartea Sa.

Recunoștința și aducerea de mulțumită sunt virtuți ale tuturor celor care urmează Blândului și Smeritului Iisus, ale celor care se înrudesc în Duh cu Duhul Său. De aceea, Apostolul Pavel îi îndeamnă pe creștini să devină oameni ai aducerii de mulțumită.

Aducerea de mulțumită și smerenia se împletesc mereu una cu cealaltă. Iar noi n-am primit duhul lumii – care este un duh al mândriei, al aroganței, al ingratitudinii – ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaștem cele dăruite nouă de Dumnezeu, zice Apostolul în I Corinteni, cap. 2.

Duhul Domnului este smerit și deschide ochii sufletului, ca acesta să înceapă să discearnă binele de rău, binefacerile văzute și nevăzute ale lui Dumnezeu. În felul acesta, cu cât Îi aducem mai mult mulțumită, cu atât vom fi mai plini de uimire înaintea bunătății Domnului și cu atât se va adânci mai mult conștiința chemării a-I aparține Domnului și de a petrece în binecuvântarea prezenței Sale pentru vecie.

Potrivit Sfântului Varsanufie, neîncetata aducere de mulțumită mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru slăbiciunea noastră”Duhul aducerii de mulțumită este plin de putere și avântul său plin de dinamism. De aceea ne întărește și suplinește toate lipsurile noastre. El își are obârșia în cunoștința smerită că suntem biete creaturi, în conștiința propriei noastre sărăcii duhovnicești, în recunoașterea adevărului că fără Dumnezeu nu putem face nimic și a faptului că n-am făcut ceva bun pe pământ.

Aducerea de mulțumită este o stare smerită care atrage harul ce vine în ajutor slăbiciunii noastre, iar Duhul cel bun se roagă pentru noi cu suspine negrăite. Fiind El însuși cel dintâi care și-a împlinit porunca ”să nu știe stânga ta ce face dreapta ta” și cunoscând cât poate să fie de apăsător sentimentul de recunoștință pentru omul lipsit de înțelepciune, Dumnezeu revarsă neîncetat asupra lui binefacerile Sale, dar în chip tainic. După cum vedem din pilda celor zece leproși, recunoștința venind din partea omului „Îl ia prin surprindere” pe Ziditorul nostru și Îl „îmboldește” spre a fi milostiv și a-Și tămădui și reînnoi zidirea. Dumnezeu dorește să dăruiască fiecărui om harul înfierii și să-i adreseze aceste cuvinte: ”Toate ale Mele ale tale sunt”, însă mândria noastră se ridică asemenea unui zid care-L împiedică să-și reverse asupra noastră bogăția milostivirii Sale.

Ca ucenici ai lui Hristos, sfinții devin o neprihănită aducere de mulțumită lui Dumnezeu. Însă, după cum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul, „aceștia știau că toate darurile cu care erau înzestrați le-au fost date de Dumnezeu, Cel care a revărsat asupra lor harismele Sale, pe măsura recunoștinței cu care le-au primit”. Sfinții nu au considerat nimic al lor și doar cele pe care le-au recunoscut ca fiind primite în dar de la Dumnezeu au dobândit ipostas în viața lor. Același lucru este valabil pentru fiecare om. Toate cele pentru care aducem mulțumită devin ale noastre, altfel este ca și cum le-am fi obținut pe nedrept de la Domnul. Însăși viața noastră am primit-o cu împrumut de la Domnul. Dacă recunoaștem acest lucru și îi aducem mulțumită pentru felul în care ne-a adus dintru neființă întru ființă, atunci viața noastră trecătoare este îndreptățită și răscumpărată, de vreme ce Domnul ne dăruiește cele cerești în locul celor pământești, cele veșnice în locul celor vremelnice, cele nestricăcioase în locul celor stricăcioase. (A fost un citat din rugăciunea de la Prefacere de la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare).

Când degetul lui Dumnezeu se atinge de ochii sufletului pentru ca omul să vadă din nou asemenea orbului din Evanghelie, atunci, plin de uimire și de cutremur, sufletul începe să discearnă marile și nenumăratele binefaceri pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră și descoperă că Dumnezeu este mai mare decât inima noastră. Oricât de mult ni s-ar deschide inima și oricât de mult ar arde de văpaia iubirii dumnezeiești, ea se dovedește prea mică și neîncăpătoare pentru a-I fi sălaș. Atunci, nu ne rămâne decât să aducem mulțumită până la sfârșit pentru toate pe care le știm și pe care nu le știm pentru binefacerile arătate și cele nearătate ce ni s-au făcut nouă. (Acest citat a fost din anforaua, adică rugăciunea de la Prefacere din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur).

Iar cele pentru care aducem mulțumită dobândesc ipostas [se întrupează în realitate – n.n.].

Dacă Îi aducem mulțumită pentru jertfa Sa cea mai presus de înțelegerea omenească, atunci ne însușim rodul acestei jertfe, adică mântuirea cea veșnică.

Dacă Îi mulțumim pentru Pronia Sa minunată, atunci această Pronie nu ne va părăsi în toate zilele vieții noastre.

Dacă Îi mulțumim pentru Harul cu care i-a înzestrat pe semenii noștri, atunci, în chip tainic, prin mijlocirea Duhului Sfânt, vom deveni și noi părtași la roadele darurilor lor.

Cu cât vom aduce mai multă mulțumită, cu atât mai bogat va revărsa asupra noastră darurile Sale potrivit învățăturii Sale, căci tot celui ce are recunoștință pentru darurile lui Dumnezeu, i se va da și-i va prisosi. Iar de la cel ce n-are și consideră că-i aparține lui Dumnezeu ca fiind avutul său propriu și propria sa realizare și ceea ce are i se va lua.

Ba mai mult, dacă Îi mulțumim până la capăt pentru toate binefacerile pe care le-am primit până acum, putem nădăjdui cu încredere că, drept răspuns la rugăciunile noastre de cerere, Dumnezeu nu va întârzia să ne dăruiască întreaga bogăție a bunătății Sale.

Potrivit cuvântului Apostolului:

Nu vă împovărați cu nici o grijă, ci întru toate prin închinăciune și prin rugă cu mulțumire cererile noastre să fie arătate lui Dumnezeu”.

Lucrurile pentru care se cuvine să aducem mulțumită sunt fără de număr. Putem începe prin a-I mulțumi pentru binefacerile lui cele văzute, pentru faptul că ne-a adus pe lume și că ne-a izbăvit de atâtea ori de la moarte, fie că am fost sau nu conștienți de aceasta.

Să-I mulțumim pentru Sfântul Botez prin care am devenit mădulare ale trupului Său, pentru oamenii pe care ni i-a scos în cale și de la care am primit daruri duhovnicești.

Pentru că ne-a îngăduit să cunoaștem și să chemăm Sfânt Numele Său, prin care am dobândit o plută salvatoare pentru a traversa cu bine marea acestei vieți.

Putem să-I mulțumim pentru cuvântul Său, care este lumina cărărilor noastre, pentru că în fiecare Sfântă Liturghie El nu lasă pământul să se deschidă și să ne înghită din pricina rușinii feței și a păcătoșeniei inimii noastre.

Să-I mulțumim pentru că ne dăruiește viața Sa neveștejită hrănindu-ne cu Pâinea ce s-a pogorât din cer pentru a dărui viață lumii și cu scump Sângele Său care ne-a răscumpărat pe noi din păcat.

Pe măsură ce vederea încețoșată a sufletului începe să se limpezească prin aducerea de mulțumită, ajungem în punctul în care Îi mulțumim pentru fiecare bulă de aer pe care ne-a dăruit-o, pentru că El este Cel ce spre suflare a revărsat aerul. De asemenea, ajungem să discernem încetul cu încetul rațiunile din spatele întregii ființări.

Prin aducerea de mulțumită, noi nu contemplăm așa numitele „legi ale naturii”, ci realizăm că în spatele tuturor lucrurilor stă mâna Atotputernicului Dumnezeu și suntem încredințați de adevărul Cuvântului Său și anume: Tatăl Meu până acum lucrează și Eu lucrez. Mai întâi ne minunăm văzând cum întreaga zidire este alcătuită în chip așa de armonios spre a aduce slavă lui Dumnezeu, iar, mai apoi, toate cele dinlăuntrul nostru binecuvintează numele cel Sfânt al Lui. Îi mulțumim Domnului că este așa cum este și că nu mai este nimeni altul asemenea Lui.

Nu după multă vreme ne dăm seama de sărăcia noastră duhovnicească. Descoperim că bietele cuvinte de mulțumire pe care le îngăimăm nu sunt îndeajuns pentru a exprima recunoștința pe care o resimțim față de Preabunul și Iubitul nostru Părinte, recunoștință care ne mistuie inima, iar aceasta naște în noi singura tristețe cu adevărat îndreptățită din viața noastră. Atunci plângem și ne tânguim pentru că nu suntem vrednici și nici în stare să-I mulțumim așa cum I se cuvine și durerea noastră pune început pocăinței, izvorâte din recunoștința pentru darurile lui Dumnezeu și din dragoste pentru marea Sa milostivire, care este într-adevăr împodobită cu frumusețea mai mult decât fiii oamenilor.

Milostivirile Lui nu încetează. În fiecare dimineață sunt altele. Ele fac ca însuflarea noastră în rugăciune să prindă aripi și reînvie în noi pocăința izvorâtă din recunoștință, astfel încât aceasta să fie mereu nouă și să nu mai aibă sfârșit pe pământ.

Lacrimile vărsate pentru păcatele noastre vor seca destul de repede, pentru că Dumnezeu Se grăbește să ne ierte toate greșelile, să ne iasă în întâmpinare, să cadă pe grumazul nostru și să ne sărute, dar dacă iubirea neprihănită pe care Hristos a vădit-o prin patimile Sale mântuitoare pentru lume pune stăpânire pe întreaga noastră ființă, lacrimile noastre se vor preface într-un izvor nesecat, devenind expresia cea mai nobilă și mai desăvârșită a recunoștinței față de Dumnezeu.

Părintele Sofronie spunea: „Inima, în afară de plâns, nu are alt mijloc de a-și exprima iubirea sa îndurerată înaintea lui DumnezeuAșadar, aducerea de mulțumită duce la plânsul neîncetat, care întărește inima omului pentru a putea sta în prezența Atotputernicului Iisus, reînnoind și păstrând raiul în străfundurile ființei noastre.

Toate în viață, chiar și necazurile, devin prilejuri de a-i aduce mulțumită, în strădania noastră de a-i înapoia Domnului dragostea tare pe care I-o datorăm, căutând să-I bineplăcem și să-I răspundem, fie chiar și într-o mică măsură, iubirii Sale până la sfârșit.

În această viață, negreșit vom cunoaște durerea, fie că primim răsplata cuvenită pentru faptele noastre, fie pentru că, potrivit pogorământului Său, Dumnezeu caută să ne certe și să găsească un prilej de a ne dărui harul Său, ori pentru că ne facem părtași la suferința drepților, sau, mai degrabă, a singurului Drept, a lui Hristos, care avea să pătimească, după cum citim în Faptele Apostolilor.

Dacă înfruntăm durerea doar la nivel psihologic, ne vom umple de amărăciune, ne vom slei de puteri și ne vom veșteji. Însă, dacă aducem mulțumită Domnului, care binevoiește să ne poarte de grijă, așa nevrednici cum suntem, și dacă prefacem durerea în energie pentru rugăciune, atunci rugăciunea noastră va fi proaspătă, luminoasă, duhovnicească și un punct de legătură cu Cel care, pentru mântuirea noastră a devenit tot numai o ranădin creștet până în tălpile picioarelor.

În scrierile părinților pustiei aflăm următoarea învățătură:

”A zis avva Iosif Tebeul: trei cete sunt cinstite înaintea Domnului: Când omul este bolnav și i se adaugă ispite și cu mulțumire le primește. Iar a doua este când cineva își face toate lucrurile sale curate înaintea lui Dumnezeu și nu au nimic omenesc. Iar a treia, când cineva șade sub supunerea unui părinte duhovnicesc și se leapădă de toate voile sale”.

Sunt mulți bolnavi care prin aducerea de mulțumită au aflat mare har în suferința lor, suferință care în alte împrejurări le-ar fi fost de nesuportat. Aducând mulțumită Domnului ei au simțit atâta dulceață în inimă, încât până la ultima suflare nu au contenit să-I mulțumească lui Dumnezeu. Și așa s-au făcut părtași la biruința lui Hristos asupra stricăciunii și a morții.

Toți cei care au pus în practică acest lucru s-au încredințat de adevărul celor spuse și mulți dintre ei, atât în mănăstiri, cât și în lume, au făcut din aducerea de mulțumită o nevoință ascetică prin care să se lupte cu patimile și să biruiască toată ispita.

În prima perioadă a vieții duhovnicești, atunci când harul ne învăluie din toate părțile, aducerea de mulțumită devine un dar care ne păzește să nu cădem în înșelarea de a crede că însuflarea și ușurința cu care ne rugăm sunt rodul strădaniilor noastre. Însă, mai ales în cea de-a doua perioadă a vieții duhovnicești, atunci când harul, în forma sa palpabilă, se retrage, aducerea de mulțumită devine o cale de a ne arăta credincioșia față de Pronia lui Dumnezeu.

Dacă omul stăruie în aducerea de mulțumită, chiar și atunci când durerea sa, fie ea trupească sau duhovnicească, atinge limita, el ajunge să cunoască libertatea duhovnicească, pentru care a fost menit de Dumnezeu. O astfel de suferință devine un privilegiu prin care el își îndreaptă întreaga ființă în chip hotărât și irevocabil către Domnul. Chiar dacă suferința sa nu este decât răsplata pentru păcatele săvârșite mai înainte, prin osândirea de sine și prin aducerea de mulțumită, durerea lui se preface în energie pentru spovedanie și rugăciune, care îl îndreptățesc pe om înaintea lui Dumnezeu.

Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, cea mai bună pildă ne este tâlharul cel bun care, atârnând peste prăpastia morții, a mărturisit că merita pieirea, iar lui Hristos I se cuvenea toată slava și dreptatea, de aceea Domnul l-a luat cu El în Rai chiar în aceeași zi.

Cuvântul pe care Dumnezeu i l-a încredințat  Sfântului Siluan, și anume: ”Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”, cuvânt pe care el împreună cu alți uriași duhovnicești l-au trăit în chip haric, poate fi pus în practică și la un nivel obișnuit al vieții, prin aducerea de mulțumită. Adică, atunci când acceptăm, fără să deznădăjduim, Pronia lui Dumnezeu în viața noastră, chiar dacă ea ne pare a fi foarte aspră și păstrăm pe buze și în inimă cuvintele Psalmistului: „Fie numele Domnului binecuvântat, de acum și până în veac.

Iadul este locul din care lipsește Dumnezeu și dacă, lovit fiind de moarte și tânjind în pământ pustiu, și neumblat și fără de apă, după atingerea de Dumnezeul cel viu, sufletul află puterea de a se osândi pe sine, puterea de a-L binecuvânta pe Domnul și de a-I aduce mulțumită, un astfel de suflet devine dovada vie că credința este mai puternică decât moartea și decât pustiirea care-l împresoară din toate părțile.

Aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră, zice Sfântul Apostol Ioan.

Aducerea de mulțumită ca nevoință ascetică în desăvârșirea sa ultimă este de fapt marea știință a Sfântului Siluan, în forma sa inversată. Mai întâi, nu deznădăjdui, de vreme ce ai cunoscut în chip ontologic, prin aducerea de mulțumită, că Domnul este Dumnezeul celor care se pocăiesc, Dumnezeul milei care îi mântuiește pe cei nevrednici și că mâna sa pe toate le poate face, ajungând chiar și în cel mai adânc abis.

Însă, ține-ți mintea în iad, căci nu este alt foc să stingă în noi lucrarea patimilor ce ne face robi întunericului pe care îl urâm și ne împiedică să ne unim cu Domnul nostru Preaiubit.

În vremurile de azi, când domnește fărădelegea și iubirea multora s-a răcit, oamenii încep să simtă cum îi apasă ceasul și stăpânirea întunericului, precum și iadul care îi împresoară din toate părțile. Caracterul omului contemporan a fost subminat din pricină că patimile devastatoare ale mândriei și ale îndreptățirii de sine au ajuns să fie privite ca semne ale sănătății sufletești.

În același timp, smerenia mântuitoare care îl face pe om în stare să săvârșească lucruri mai presus de fire este considerată de cultura contemporană drept un semn de slăbiciune și morbiditate, pentru că oamenii din ziua de azi L-au pierdut pe Dumnezeu ca punct de reper și nu-și mai pun nădejdea în marea Sa milostivire. Ei își plâng de milă și dau vina pe Dumnezeu, Care singur este Bun, iar atunci când se abat asupra lor necazuri și năpaste, ei rup orice legătură cu Singurul care ar putea să-i izbăvească din moarte. Însă aducerea de mulțumită are puterea de a reaprinde dragostea și, împreună cu osândirea de sine, ne întărește foarte mult lăuntric.

Aducerea de mulțumită presupune recunoașterea a două adevăruri:

  1. Că Dumnezeu este binecuvântat în vecii vecilor; și
  2. Că noi, slugi netrebnice, suntem ființe stricăcioase.

Conștientizarea acestor două realități duhovnicești atrage la noi Duhul Adevărului, care ne întărește, treptat, firea și sufletul bolnav, pentru ca, înzestrați cu curaj duhovnicesc, să purcedem pe calea mântuirii, pe care Dumnezeu Însuși a descoperit-o părinților noștri.

Sfânta Liturghie este forma cea mai desăvârșită a aducerii de mulțumită.

Sfântul Nicolae Cabasila spune: „Cu fiecare Liturghie pe care o săvârșim noi ne exprimăm recunoștința pentru lucrarea de mântuire pe care Dumnezeu a săvârșit-o în chip minunat pentru noi”. Iar părintele Sofronie afirmă: „Acel foc pe care l-a aruncat El pe pământul inimilor noastre s-a aprins în sângele nostru prin împărtășirea cu sângele Său și, firește, ne-am umplut de mulțumită față de El pentru nemărginitele Sale daruri către noi”. Și însăși slujirea noastră se numește mulțumită – Euharistie.

În timpul Liturghiei, în ascultare față de cuvântul apostolic, și cu aducere de mulțumită, noi punem înaintea Domnului rugăciunile noastre de cerere, toată tânjirea și toată durerea din suflet. În inima Liturghiei, stând cu cutremur înaintea Domnului, noi cântăm în sfânta anaforală:

Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție Îți mulțumim Doamne, Ție Dumnezeul nostru”.

Jertfa lui Hristos covârșește înțelegerea omenească și suferința Lui depășește calitativ suferința oricărui muritor, oricât de mult ar pătimi el. Binefacerile pentru care Îi aducem mulțumită sunt incomparabil mai numeroase decât cele pentru care ne rugăm, pentru că Domnul în marea Sa milostivire, căzând noi, iarăși ne-a ridicat și nu S-a depărtat, toate făcându-le și până ne-a suit la cer, în Împărăția Sa ce va să fie.

Singura binefacere pe care încă nu am primit-o și care ne va fi dăruită la cea de-a doua Lui venire este nestricăciunea trupului, dar ne-a înzestrat deja cu toate celelalte daruri, chiar dacă noi le-am pierdut sau încă nu le-am făcut să fie lucrătoare în noi.

În Liturghie aducem mulțumită Domnului și pentru Sfinții săi, „mai ales pentru Preasfânta Preacurata, Preabinecuvântata Slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria”. Așa încât, potrivit Sfântului Apostol Pavel, „darul acesta făcut nouă prin rugăciunea multora să ne fie prilej de mulțumire adusă de către mulți pentru noi”.

Cu alte cuvinte, lucrurile mari și minunate pe care Dumnezeu le lucrează pentru Sfinții săi au nevoie de o aducere de mulțumită pe măsură. Însă omul este în stare să facă acest lucru numai dacă unește cântarea sa de biruință cu cântările celorlalte mădulare ale bisericii.

Sfântul Nicolae Cabasila ni-i dă drept pildă pe cei trei tineri în cuptorul cu foc. Când Domnul a prefăcut văpaia focului lor în rouă, aceștia au chemat întreaga zidire, pe îngeri și pe oameni, deopotrivă, cerul, soarele și pământul și toate câte le cuprinde El, pentru a–I aduce slavoslovie Domnului așa cum I se cuvine.

Astfel, atunci când noi mulțumim pentru darurile pe care sfinții le-au primit de la Dumnezeu, deși suntem prea săraci ca să se sălășluiască în noi aceste daruri pe care le poartă sfinții, și vasul nostru se poate umple prin părtășia la harul lor.

În Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, cu puțin înainte de rugăciunea domnească, preotul zice:

Dumnezeul nostru, Dumnezeul mântuirii, Tu ne învață pe noi, să-Ți mulțumim cu vrednicie pentru binefacerile Tale!”.

Noi învățăm ce este adevărata și cuvenita aducere de mulțumită, din cuvintele și din experiența duhovnicească a părinților noștri întru Domnul și a sfinților.

Părintele Sofronie spunea că în răstimpul rugăciunii sale îndurerate, nu-și întorcea mintea spre sine. Chiar și atunci când Dumnezeu a binevoit să-l cerceteze și să-l învăluie cu lumina Sa necreată, deși se lepădase de tot lucrul zidit, dezgustul față de sine nu l-a părăsit.

În toată ființarea era numai El și eu, jalnică pocitanie”.

Definiția aducerii de mulțumită vrednică de Dumnezeu este dată de Sfântul Ioan Gură de Aur:

Vrei să știi ce cuvinte de mulțumire să întrebuințezi, ascultă cuvintele celor trei tineri, și anume: Greșit-am, nelegiuit-am, drept ești Doamne în toate câte ne-ai făcut nouă, că pe toate le-au adus cu dreaptă judecată”.

Mulțumești lui Dumnezeu când îți mărturisești păcatele.

Mulțumești, mai cu seamă, lui Dumnezeu când arăți că ești vinovat de nenumărate păcate, când nu refuzi dreapta pedeapsă.

Atunci când mărturisim că Dumnezeu este drept în toate judecățile Sale și, în același timp, ne osândim pe noi înșine în toate necazurile care se abat asupra noastră în această viață, noi mărturisim un adevăr veșnic, și anume că Dumnezeu este adevărat, iar tot omul mincinos și, în felul acesta, devenim și noi adevărați, astfel încât Duhul Adevărului se poate sălășlui în noi pe vecie.

În Cer și pe pământ toată suflarea Îl laudă pe Domnul. Încă mai înainte de întru(chi)parea Cuvântului, li s-a îngăduit unor drepți să contemple cu ochii neprihăniți ai sufletului vederea acestei neîncetate slavoslovii. Proorocul Isaia a văzut heruvimii și serafimii zburând în jurul tronului lui Dumnezeu, strigând unul către altul și zicând: ”Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot. Plin este tot pământul de Slava Lui”.

Prin venirea Sa pe pământ, prin smerenia și jertfa Sa absolută, Hristos a vădit desăvârșirea iubirii lui Dumnezeu, care, iubind pe ai Săi din lume, până la sfârșit i-a iubit, iar marea taină a deșertării Sale de Sine i-a uimit chiar și pe îngeri, dându-le o nouă învățătură. De atunci încolo, atât în Cer, cât și pe pământ, aducerea de mulțumită nu a putut să rămână la fel, ci a fost adusă Mielului lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Celui ce ridică păcatul lumii.

„Și toată făptura care este în cer și pe pământ și sub pământ și în mare și toate câte sunt în acestea le auzim zicând: Celui ce șade pe tron și Mielului, fie binecuvântarea, și slava, și cinstea și puterea în vecii vecilor!”

Și toți îngerii și sfinții i se închină lui Dumnezeu zicând: Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, Cel ce ești și Cel ce erai și Cel ce vii…”. AMIN

[transcriere – revizuita- de G.R., pentru Cuvantul Ortodox]

 

 



Cetatea Stătătoare din Ceruri (Video) - Fr. Alexandru Mihail Niţă

 



Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Părintele Arsenie, călăuză spre Cetatea Cerească (Video) - Fr. Alexandru Mihail Niţă

 

 

 



Pr. Arsenie și Pr. Stăniloae, călăuze spre Cetatea cerească (Video) - Fr. Alexandru Mihail Niţă

 



Sfântul Nichifor Leprosul promite să ne vindece de coronavirus
 

Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat unui creștin și i-a spus: "Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus!".

Părintele Anania Koustenis despre aratarea Sf. Nichifor cel Lepros:

De curând s-a arătat unui creștin Sfântul Nichifor - acesta a fost bolnav de lepră. Este prăznuit pe 4 ianuarie. M-am închinat [și eu] la Sfintele lui moaște. S-a arătat, [deci] cuiva în Atena, care vrea să rămână în anonimat - și bine face! -, și i-a spus: "Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus! Chiar dacă se va îmbolnăvi cineva, să mă cheme în rugăciune, iar eu îl voi vindeca!" Cum se face asta? Prin minune! Dacă vrei, crezi, dacă nu, nu crezi! De aceea, acel om nu a vrut să-și spună numele, ca să nu forțeze pe nimeni să creadă. Însă, este foarte reprezentativ faptul că acest Sfânt, bolnav fiind, nu doar că s-a vindecat prin rugăciunea și viata sa, dar a devenit și Sfânt, face minuni și vindecă pe alții. Să avem binecuvântarea Sfântului Nichifor!  

Viața celui ce durerea și stricăciunea cea trupească a nesocotit

Vreți să vă spun un Sfânt care se va arata ca mare apărător împotriva acestei molime? Sfântul Nichifor Leprosul. El chiar a trăit pe piele lui o boală grea. Acestuia îi va da Dumnezeu har ca să poată îndepărta boala de la cei ce îl vor chema. [...] Deci, oamenii credinței vor fi de mare ajutor. Știți de ce în vremea prigoanelor, mulți s-au încreștinat? Deoarece atunci a fost o epidemie mare și chiar și copiii împăratului se îmbolnăviseră, și doctorii cei bine plătiți dispăruseră toți. Si cine credeți că îi vizitau pe acești copii? Creștinii din închisori. Făceau rugăciuni pentru vindecare și multi se făceau bine. Astfel că s-a întins credința, din faptele bune ale creștinilor și din curajul lor. Aici să vă vad cum vă veți purta! Acum se va învedera care dintre noi, indiferent de poziția noastră socială, avem credință în Adevăratul Dumnezeu și îl vom vizita pe fratele nostru bolnav ca să îi ducem un pahar de apă. Sfântul Antim îi îngrijea pe leproși din Chios în secolul trecut, și le făcea Sfânta Liturghie și îi împărtășea și nu s-a lipit de el lepra și a trăit până la 95 de ani.

Bătrânul meu, Evmenie, ucenic al sfântului Nichifor, s-a îmbolnăvit de lepră, un om cu viață sfântă - așa a îngăduit Dumnezeu să fie încercat. Și a mers la spitalul de leproși Sfânta Varvara din Egaleo (n.tr: un cartier din Atena). Lepra începuse să îl deranjeze, avea dureri cumplite, îmi zicea: ca un pieptene de fier care îi trăgea bucăți din carne. Își ținea mâinile în sus și zicea: “Hristoase, Îti mulțumesc pentru Crucea pe care mi-ai dăruit-o! Mare Crucea, mare Învierea. Te rog doar să îmi trimiți un om care să mă învețe să mă rog cu rugăciunea inimii!” Si pe cine i-a trimis Sfântul Antim? I l-a trimis pe Sfântul Nichifor Leprosul, împreună cu un bilețel pe care scria: “Părinte Sofronie – așa îl chema pe sfânt la acea dată – îți trimit o comoară care să te învețe ceea ce cauți. Să îl îngrijești și vei deveni moștenitorul acestei comori”. Si l-a învățat Sfântul Nichifor toată dogma Sfintei Treimi. [...] Sfântul Evmenie s-a vindecat după ce s-a găsit tratamentul leprei. Dar, când a văzut călugărițele care s-au legat să nu mance ulei toată viața [ca să se descopere un medicament pentru tratarea leprei n.n.], a zis că nu pleacă nici el din spital. Mai ales că unii dintre leproșii care se vindecaseră nu erau acceptați de familiile lor și erau nevoiți să revină în spital. Vreo 300 s-au întors. Si așa, Gheron Evmenie a hotărât, deși se vindecase, să rămână și el împreună cu leproșii ca să îi slujească. A rămas. L-a îngrijit pe Sfântul Nichifor, i-a îngrijit și pe ceilalți bătrâni care rămăseseră în spital, și așa s-a sfințit el. Si acum, în ceruri, el este la aceeași înălțime cu Sfântul Paisie. După ce s-a preoțit, îi împărtășea pe leproși și apoi consuma tot ce rămânea în Potir. Asta o zic pentru voi, preoții. Ca să nu ziceți mâine că vă este teamă să nu vă îmbolnăviți. Ce este puțina credință? Asta este! Desigur, Dumnezeu să ne păzească! Nu de boală - asta e după cum e Voia Domnului! - ci de puțina credință și de puținătatea sufletului.

- A fost profețit virusul Corona? (…)

- Da, au zis sfinții și de acestea. Și noi am spus că nu ne vor lovi doar evenimentele legate de război, ci vom avea și boli, epdiemii. Ei au zis lucruri foarte concrete, nu le mai spun, nu e nevoie. Noi ce facem?  Doar vă spun așa: Dumnezeu va folosi aceste boli ca să dea o rezolvare la probleme care acum nouă ni se par de nerezolvat. Un singur lucru vă voi spune: va da o rezolvare minunată la problema refugiaților. Și toți vor fi mulțumiți: și refugiații, și cei care acum demonstrează împotrivă. Dar nu este al nostru să facem politică pe baza profețiilor. Noi să facem după cum au făcut Sfântul Nichifor, Sfântul Antim [din Chios] și Sfântul Evmenie, lucrarea pe care au făcut-o cele 5 călugărițe și lucrarea pe care au făcut-o leproșii. Această lucrare să facem. Celelalte sunt ale curiozității. Are Dumnezeu planul Său.

[...] *** Doxologia: Viața Sfântului Nichifor Leprosul

Nicolae Tzanakakis s-a născut în anul 1890, din părinți țărani evlavioși, în satul Serikari, în regiunea Chania din insula Creta. Părinții lui au murit pe când era încă copil, lăsându-l orfan, în grija bunicului său. La vârsta de treisprezece ani s-a mutat în Chania și a început să lucreze ca ucenic la un bărbier. La scurt timp după aceea, a început să aibă primele simptome ale maladiei lui Hansen (lepra). Dat fiind că lepra era o maladie contagioasă ce inspira teamă și oroare, în acea vreme bolnavii de lepră erau închiși obligatoriu într-o colonie de leproși din insula Spinaloga. Nicolae a reușit să fugă de acolo în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din Alexandria. Boala a continuat să avanseze, și la sugestia unui cleric, care îi povestise despre Lovokomeio, un azil-spital pentru leproși din insula Chios, Nicolae a fugit din nou, în insula Chios.

La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproși administrat de ieromonahul Antim Vagianos, cunoscut mai târziu ca Sfântul Antim din Chios. În capela Sfântul Lazăr a azilului pentru leproși, unde se găsea o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Ascultătoarea (Panaghia Ypakoe), Nicolae a aflat o atmosferă spirituală care l-a făcut să își deschidă inima spre credință și l-au făcut să râvnească la o viață de rugăciune. După doi ani, ieromonahul Antim a hotărât că tânărul era gata să primească schima monahală și l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor. Boala lui a avansat (un tratament pentru lepră a fost descoperit abia în 1947), dar Nichifor a stăruit în ascultare, în post și rugăciune. Lucra în grădina azilului. Între el și părintele său duhovnicesc, cuviosul Antim, s-a dezvoltat o strânsă relație de ucenicie duhovnicească. Monahul Nichifor era de nedespărțit de cuviosul Antim, astfel încât mai târziu acesta a reușit să scrie o culegere de texte despre minunile săvârșite de Sfântul Antim pe care le văzuse cu ochii lui. Nichifor se ruga ceasuri în șir, făcea metanii fără număr, dar în același timp nu vorbea despre acestea și nu își deschidea inima nimănui altcuiva decât părintelui său duhovnicesc.

A devenit prim-cântăreț al bisericii azilului, dar mai târziu, când, din pricina bolii, și-a pierdut vederea, cele mai multe cântări erau cântate de ceilalți cântăreți de la strană. În 1957, când azilul-spital a fost închis, Nichifor, dimpreună cu ceilalți pacienți rămași au fost mutați în stațiunea-leprozerie a Sfintei Varvara din Aigaleo, la vest de orașul Atena. În acea vreme, Nichifor avea aproape 67 de ani. Trupul și ochii îi fuseseră profund afectați de boală. În acea vreme, în stațiunea de la Aigaleo trăia un preot pe nume Eumenie, care, vindecat de lepră cu ajutorul noilor tratamente apărute, hotărâse să rămână acolo, alături de ceilalți pacienți. În scurt timp, părintele Eumenie a devenit ucenicul duhovnicesc al monahului Nichifor, căruia Dumnezeu, pentru răbdarea lui în boală, îi dăruise multe haruri duhovnicești. Mulți credincioși au început să vină la monahul Nichifor ca să îi ceară binecuvântarea. Țintuit la pat, chinuit de dureri și aproape orb, monahul Nichifor avea însă darul de a aduce mângâiere celor ce veneau la el. Vizitatorilor le spunea adesea: „Copiii mei, vă rugați? Și cum vă rugați? ...să vă rugați cu rugăciunea lui Iisus, cu «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.» Așa să vă rugați.” Părintele Nichifor a trecut la Domnul pe 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 ani. Mai târziu, când au fost descoperite sfintele sale moaște, acestea erau binemirositoare. Pe 1 decembrie 2012, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor, iar numele acestuia a fost adăugat în calendarul Bisericii Constantinopolului. 

Părintele Efmenie a zis că, într-o seară, după ce l-a pregătit de culcare pe Părintele Nichifor s-a dus și acesta în camera sa pentru a se odihni. Nu l-a luat însă somnul. Era cuprins de neliniște, probabil că nu a făcut ceva bine, probabil că nu a închis bine soba. Acestea și multe altele treceau prin mintea sa. S-a sculat și s-a dus la chilia bătrânului. Pentru ca să nu-l deranjeze, dacă l-a luat somnul, s-a gândit că e mai bine să nu mai bată la ușă, nici să zică :,,Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, milueste-mă...'' și să aștepte răspunsul din înăuntru, ,,Amin'', așa cum se obișnuiește printre monahi. Deschide încet-încet ușa, și ce să vadă? Il vede pe Părintele Nichifor plutind în văzduh ca la un metru de sol, cu mâinile ridicate și rugându-se. Fața sa strălucea mai mult decât soarele. După ce a fost părtașul aceste înfricoșătoare priveliști, Părintele Efmenie, fără să zică nimic a închis cu mare atenție ușa și s-a dus în chilia sa. Aici a pus capul în pământ și a început să plângă, deoarece considera că l-a supărat pe bătrânul sau că nu a bătut la ușă și că a văzut această minunată priveliște. Însă plângea si de bucurie, deoarece a văzut cât de mare și de virtuos este Părintele său duhovnic. Dimineața, după obiceiul său, s-a dus să-i slujească starețului Nichifor. I-a pus metanie și l-a rugat să-l ierte pentru greșeala sa. Părintele Nichifor cu un zâmbet lin, l-a iertat imediat și i-a cerut să nu dezvăluie la nimeni ce văzuse, decât după moartea sa. ***

Doamna Maria Valugheorghi din Thesalonik a relatat: ,,Într-o zi, pe când eram pe punctul de a adormi văd un stareț că vine în fața mea. Când a ajuns destul de aproape de mine mi-a zis: "Sunt bătrânul Nichifor. Am venit să îți spun să fi atentă, deoarece există oameni care vor să te păgubească, să îți facă rău". Imediat după aceasta, bătrânul a continuat: "și ascultă, copilul meu, icoana mea vreau ca tu să mi-o faci". Si s-a făcut nevăzut. Într-adevăr, existau câteva rude care voiau să îi facă rău... ***

 Domnul Nikos Tserkouras, din Atena, ne-a povestit că, de multe ori, când lucra ca paraclisier în biserica Sfinților Doctori fără-de- arginiti, îl lua dureri de cap. S-a dus atunci în camera unde se păstra o părticică din moaștele Părintelui Nichifor. S-a însemnat în semnul crucii cu părticica de moaște și imediat durerea de cap i-a trecut. Paraclisul Sf. Nichifor Leprosul Nevoințele și bărbăția  în asceză ale cuviosului Nichifor cel Lepros i-au mirat pe îngeri, căci ca un alt Iov a răbdat durerile slăvind pe Dumnezeu. Iar acuma este încununat cu slavă de Acela, spre săvârșirea de minuni.  Bucură-te, povățuitorule al monahilor.  Bucură-te stâlp luminos.  Bucură-te mireasmă pricinuitoare de veselie, care se revarsă din Moaștele tale.

Condacul Sfântului Nichifor Leprosul Glasul 2

Durerea și stricăciunea cea trupească nesocotind, ca unul fără de trup către ceruri alergat-ai, cinstite Nichifor, nestrămutat sprijinitorul leproșilor. Și ca o biserică a lui Dumnezeu luminată, luminat-a întru pătimire trupul tău.  Troparul Sfântului Nichifor Leprosul Glasul 3 De luptele lui Nichifor Leprosul și de bărbăția-i cea întru nevoință și îngerii s-au uimit, căci ca un alt Iov, întru răbdare și mai presus de fire pătimiri pre Dumnezeu l-a slăvit, pentru carele și acum cu slavă și darul puterilor s-a încununat. Acestuia cu credință să-i strigăm: Bucură-te, povățuitorul monahilor; bucură-te, stâlpule de lumină al Bisericii; bucură-te, că sfinte moaștele tale bună-mireasma nădejdii au dobândit.- Sursa: Român Ortodox în Franța

 

 



Cetatea Dreptului Iov în carantină (Video) - Fr. Alexandru Mihail Niţă
 


RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Conferința Sfintele icoane, izvor de credință, de bucurie și de speranță (Video) - Pr. prof. dr. Ștefan Buchiu
 
 
 


Rugăciuni pentru stingerea epidemiei de Coronavirus
 

 

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală

Canon mângâietor către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la toată boala
Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli

Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”

Paraclisul Cuviosului Nichifor cel Lepros

Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

Rugăciune pentru bolnavi, către Sfântul Efrem cel Nou

Rugăciune către Sfinţii Mucenici şi Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie

Acatistul Sfinţilor Mucenici Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian

Rugăciune către Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, din Roma

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni (1)

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni (2)

Acatistul Sfinţilor Mucenici Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian

 

Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta, dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.

De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un Doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta, Te rog îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi este de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!”. Amin.

Canon mângâietor către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la toată boala

Facere a Părintelui nostru purtător de Dumnezeu, Ioan al Evhaitelor
Al cărui acrostih

Bolile mele tămăduiește-le, Fecioară, ale monahului Ioan

Cântarea I, glas plagal 4

Irmosul:

«Pe Faraon cel ce era purtat în carele de război, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, lovind în chipul Crucii și despărțind marea. Și pe Israel cel fugărit, care mergea pe picioare, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi (se repetă după fiecare strofă)

Neputințele mele și bolile, tămăduiește-le, Născătoare de Dumnezeu, ca ceea ce ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul, pe Cel ce, cu patimile Lui, a purtat neputințele și bolile tuturor și pe Cel ce vindecă betejunile.

Ceea ce ai născut, Stăpână, fără dureri, durerile mele și cumplitele chinuri și pătimirile cele mai groaznice care mă apasă și mă încolțesc din toate părțile, ușurează, ridică povara și prin cercetarea ta tămăduiește-mă.

Întoarce-mi jalea bolii mele în bucuria însănătoșirii, rupe sacul cel întunecat al răului meu obicei, Fecioară, și încinge-mă cu bucuria strălucită a deprinderii celei bune și de veselie umple-mă.

Cuptorul învăpăiat al patimilor a aprins scânteile arzătoare ale bolilor celor stricătoare și mă arde cu cărbunii înfocați prin cele mai cumplite arsuri, dar dacă mă vei răcori tu, Stăpână, răcoarea ta va fi mie vindecare.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

«Doamne, Cel ce ai făcut acoperământul bolții cerești și ai întemeiat Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta, Cel ce ești marginea doririlor și întărirea credincioșilor, Unule Iubitorule de oameni».

Fecioară, tu ai născut pe Dumnezeu cel minunat întru sfinți pentru aceea minunate fă milele tale cu mine, Preasfântă cinstită, și pe mine cel deja mort din pricina durerilor nesuferite, viază-mă, rogu-mă.

Pe patul durerii zăcând îndurerat, pe tine te chem, Fecioară, pleacă urechea ta spre mine, grăbește să mă mântuiești, grăbește să mă scoți din focul care acum arde mocnit inima mea.

Pe fiul cel cu minte pruncească, pe tânărul cel fără de rânduială, cu toiagul pedepsindu-l, părintele cel iubitor îl înțelepțește, știu, Iubitorule de oameni, ci pe mine cel bătut după vrednicie, iarăși mă miluiește prin ceea ce Te-a născut.

Liman tare și ancoră sfântă și nădejde nezdruncinată, Stăpână, te-am dobândit, pentru aceea pe mine, cel învălurit de valurile ispitelor, îndreptează-mă spre limanul cel liniștit al sănătății.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

„Tu, Doamne, ești tăria mea, Tu și puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel ce n-ai părăsit sânurile părintești și ai cercetat a noastră sărăcie. Pentru aceasta cu Proorocul Avvacum strig către Tine, slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni”.

Tu ai izvorât izvorul Tămăduirilor, uscând adâncul cel fără fund al bolilor, dăruind în dar putere celor ce bolesc, sănătate celor ce rău pătimesc, pentru aceea pe mine cel covârșit de cumplite boli și de amare neputințe mă tămăduiește.

Ca să povestesc minunile tale, Născătoare de Dumnezeu, și faptele tale minunate și să mărturisesc între fiii oamenilor minunile tale, cu totul lăudată, caută cu milostivire la mine, cel bolnav, și sănătate desăvârșită dăruiește-mi.

Slobozire celor bolnavi fiind și sănătate la îndemână și vindecare, schimbare și răcorire celor cheltuiți în deznădejdi, în nenorociri și în necazuri, în cele mai amarnice chinuri și dureri neîmblânzite, îndură-te, Stăpână.

Cel ce ai purtat slăbiciunea firii omenești, Hristoase, pentru bunătatea Ta, slăbiciunile mele cele multe și bolile cu milostivire vindecă-le, mult Milostive, având pe Preacurata Maica lui Dumnezeu înduplecându-Te la aceasta, pe ceea ce curat Te-a născut pe Tine.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

«Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cel ce ești lumină neapusă? Că m-a acoperit întunericul cel vrăjmaș pe mine, ticălosul. Ci, Te rog, întoarce-mă și la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele».

Cu stropirea îndurărilor tale, spălând întinăciunea bolii mele, dă-mi mie, Stăpână, să mă bucur de curata sănătate, căci viața mea câte puțin se cheltuiește și nu-mi este mie nădejde de mântuire.

În durere anii mei se scurg și în suspinuri viața mea se sfârșește, a slăbit puterea trupului meu, Stăpână. Căci s-au tulburat oasele mele de-atâta zăcut, pentru aceea miluiește-mă.

Pe tine ocrotitoare caldă și ajutor grabnic în necazuri te-am agonisit, Fecioară, la sprijinul tău alerg, ușurează-mi amarele chinuri și nesuferitele dureri și cumplita suferință.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

«Adâncul păcatelor cel mai de jos m-a înconjurat, ci precum pe Proorocul Iona, scoate, Doamne, din stricăciune viața mea».

Mai mare vâlvătaie decât cea a cuptorului Babilonului, mai arzătoare văpaie a încins materia păcatelor mele, care mă arde și mă topește și întețește înlăuntrul inimii arșițe mistuitoare.

Nor luminos picurător de har, Fecioară, plouă asupra mea râuri de vindecări care să-mi topească fierbințeala arșițelor mele mistuitoare, răcorește-mă, rogu-mă și dă-mi mie să mă întorc iarăși la sănătatea dintâi.

Izvor de apă vie, îndulcește apa amară și nestătătoare a durerilor și chinurilor și viforul patimilor trupului care cumplit mă înviforează, îmblânzește-l, domolește-l, oprește-l, stinge-l și inima o înseninează.

Adoarme răstimpul durerilor și arșițelor, prin neadormita ta rugăciune, Fecioară, și fă să înceteze frigurile puternice, neîncetate și sălbatice ale acestora, căci și oasele mele s-au zdrobit.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

«Tinerii evrei în cuptor au călcat văpaia cu îndrăzneală, și în rouă focul l-au prefăcut strigând: Bine ești cuvântat  în veci, Doamne Dumnezeule».

Toată așteptarea, toată nădejdea mântuirii la tine o arunc, pentru aceea, întoarce-mă din patul de boală, Stăpână, la sănătatea mea.

Râu de vindecare izvorăște-mi și cuptorul clocotitor, Fecioară, al arșițelor puternice stinge-l până în sfârșit. Căci tu ai izvorât izvorul vieții dumnezeiești, râul cel dulce.

A ridicat văpaie fără de sfârșit multa bilă rea, care a făcut cenușă umezeala cea după fire, uscând precum lemnul nenorocita mea inimă. 

Singura bucurie a celor întristați, fiindcă și eu sunt necăjit, grabnic auzi-mă, ia aminte la sufletul meu și nu-ți întoarce fața milei tale de la mine, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

«De șapte ori nebunește a încins tiranul haldeilor cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceștia mântuiți printr-o putere mai mare, a strigat: Pe Făcătorul și Mântuitorul tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L popoare preaînălțați-L întru toți vecii».

Nou paralitic sunt, mort însuflețit, pe jumătate mort, zăcând jos, sunt aruncat la pat. Și mi s-a făcut patul mormânt, Stăpână, mie celui slăbănogit de mâini și de picioare. Dar dacă vrei, numai prin cuvânt poți să mă mântuiești ca singură Maică a lui Dumnezeu și Fecioară Preacurată.

Înviforat cumplit de boli nevindecate, de cumplite neputințe, și patimi una după alta fără de vindecare, am ancorat ca la un țărm liniștit la limanul cel lin al milei tale, Fecioară. Potolește valul durerilor mele și fă să înceteze valurile muncilor.

Bucură-te, izvor al bunătății, noianul bunătății, adânc al iubirii de oameni și al milei, fă minunată bunătatea ta și asupra mea și slobozește-mă degrab, cu picătura milostivirii tale, din cea mai de pe urmă boală care mă stăpânește și mă vlăguiește.

Râu al harului, scăldătoare a vindecărilor, potir nesecat al bucuriei și al veseliei, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, vindecă-mă și pe mine, cel ce zac aruncat pe patul durerii, ca o povară neînsuflețită și amestecă mie băutura mângâietoare a sănătății.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

«Spăimântatu-s-a de aceasta cerul și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor în trup și pântecele tău s-a făcut mai cuprinzător decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omenești te măresc».

Vindecă-mă pe mine cel ce bolesc din chinuri cumplite, ca ceea ce ai născut pe Dumnezeu fără de sămânță, pe Cel ce vindecă numai cu voia bolile trupului și ale sufletului, pentru ca, petrecând în sănătate, să te laud pe tine cu bucurie și să te cinstesc cu veselie și să te măresc cu voioșie.

Maică a Creatorului a toate, plăsmuiește-mă din nou pe mine, cel cu totul zdrobit, și pe mine cel aruncat și zdrobit în țărână, ca o bună, ridică-mă, căci toate le poți ca ceea ce ai născut, Fecioară, pe Stăpânul Cel puternic în putere și toate câte voiești pe toate le poți.

Îndreptarea celor căzuți și neputincioși, tăria și sănătatea și vindecarea, îndreaptă-mă, Fecioară, și pe mine, cel neputinicos și cu adevărat mult păcătos și căzut cu trupul, cu sufletul și cu duhul. Învrednicește-mă de sănătate, Fecioară, și mântuire dobândește pentru mine.

Slobozirea cea mai grabnică a celor bolnavi, mângâiere gata celor bolnavi, răcorire a celor ce rău pătimesc în nenorociri, caută cu milostivire la slăbiciunea mea și la multa mea rea pătimire și ia aminte la mine cu iubire de oameni și cu ochiul tău cel blând, Fecioară. 

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

Pentru versiunea VIDEO click aici.

Condacul 1 

Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, o, Împărăteasă a Toate! Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine, ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Icosul 1

Arhanghelul a venit din Cer, ca să-i spună Împărătesei a toate: Bucură-te! Văzându-Te pe Tine, Doamne, luând trup omenesc, cu dumnezeiască vestire a strigat către ea lucruri ca acestea:
Bucură-te, începătoarea mântuirii noastre
Bucură-te, împlinirea iertărilor noastre de către Creator
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu a devenit Trup
Bucura-te, că în tine Cel Nevăzut Se arată
Bucură-te, ceea ce ai primit mila păcii
Bucură-te, că în tine s-a ţesut haina de carne a Cuvântului
Bucură-te, slava ridicată dincolo de înţelegerea minţii
Bucură-te, mană cerească prin care inimile sunt chemate la viaţă
Bucură-te, stea strălucită de har
Bucură-te, izvor care izvorăşti Apa cea Vie
Bucură-te, Maică a lui Dumnezeu, binecuvântată între femei
Bucură-te, Fecioară neîntinată, care ai născut pe Mântuitorul lumii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 2

Cuvântul cel Nenăscut încape într-un prunc, prin tine, Fecioară, aducând tămăduire tuturor celor care cinstesc Naşterea din tine, cea nefurată de nuntă, cântând: Aliluia!

Icosul 2

Căutând să cunoască ceea ce este necunoscut, a strigat Fecioara către îngerul cel vestitor: „Arată-mi cum eu, Fecioară fără pată, pot fi maică a Celui Preaînalt?”. Iar Gavriil cu frică i-a răspuns, strigând unele ca acestea:
Bucură-te, cea aleasă de Sfatul Cel Preaînalt
Bucură-te, cea repede auzitoare a celor ce se roagă ţie
Bucură-te, comoara de pace a lui Hristos
Bucură-te, nădejdea şi puterea poporului tău
Bucură-te, minunată nimicitoare a blestemului cancerului
Bucură-te, vindecătoarea neputinţelor
Bucură-te, apărătoarea lumii
Bucură-te, izbăvitoare de griji
Bucură-te, alinătoarea plânsului şi a lacrimilor
Bucură-te, care deschizi porţile mântuirii tuturor
Bucură-te, sceptru şi putere a celor ce locuiesc în Sfântul Munte
Bucură-te, toiagul călugărilor şi al laicilor
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 3

Puterea celui Preaînalt te-a umbrit, Fecioară, şi Cel Neatins S-a făcut trup, arătându-te pe tine poiană dulce a celor ce voiesc să culeagă mântuirea atunci când cântă: Aliluia!

Icosul 3

Icoana ta „Împărăteasă a toate” a fost slăvită, o, Maică a lui Dumnezeu, atunci când vindecările au prins a curge din chipul tău. Tu dai vindecare celor care cântă înaintea ei cu credinţă, înmulţind cântările astfel:
Bucură-te, Maică a Luminii Nestinse
Bucură-te, biruinţa celor care rabdă până la sfârşit
Bucură-te, doctor adevărat al celor ce bolesc şi sunt în necaz
Bucură-te, zid apărător al văduvelor şi orfanilor
Bucură-te, deschizătoare a uşilor Raiului
Bucură-te, apărătoare a celor ce trudesc şi duc sarcini grele
Bucură-te, mijlocitoare pentru mântuirea credincioşilor
Bucură-te, ceea ce te rogi pentru neamul creştinesc
Bucură-te, scară cerească prin care ne ridicăm de pe pământ la Cer
Bucură-te, apă vie care speli păcatele noastre de moarte
Bucură-te, mieluşeaua care păzeşti inimile celor neprihăniţi
Bucură-te, văl apărător care adăposteşti copiii Bisericii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 4

Vrând să dea viaţă lumii, Stăpânul tuturor S-a sălăşluit în pântecele tău, fără să ştii de bărbat, arătându-te pe tine Maică a credincioşilor, învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Slăvite lucruri ne-au înconjurat de la tine, o, Cetate a lui Dumnezeu, prin vindecările pe care le reverşi, şi primind izvoare răcoritoare de vindecare, îţi strigăm cu mulţumire unele ca acestea, o, Împărăteasă a toate:
Bucură-te, iarbă vindecătoare care uşurezi suferinţa
Bucură-te, răcoreală care potoleşti fierbinţeala bolii
Bucură-te, flacără care arzi blestemul cancerului
Bucură-te, cea care ridici din patul durerii pe cei pe care doctorii nu-i mai pot ridica
Bucură-te, cea care îţi arăţi faţa ta cea preacurată celor aleşi ai tăi
Bucură-te, cea care ne scoţi din cătuşele păcatelor
Bucură-te, căci prin tine ne-a fost dată scoaterea din moarte
Bucură-te, că prin tine mulţime de credincioşi au fost mântuiţi
Bucură-te, înălţime curată, neatinsă de gândul omenesc
Bucură-te, adâncime trăită de lume
Bucură-te, cea care ai fost profeţită de Patriarhii Vechiului Testament
Bucură-te, călăuzitoarea ierarhilor care se roagă ţie
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 5

Te-ai arătat a fi, o, Fecioară, templul cel preacurat al Mântuitorului. De aceea, cădem înaintea ta, Preacurată, şi cerem să ne faci şi pe noi fii ai lui Dumnezeu, ca să strigăm către tine: Aliluia!

Icosul 5

Cetele îngerilor, văzând în mâinile tale pe Cel Ce a făcut cu mâna pe om, şi cunoscându-te a fi Doamnă şi Stăpână, deşi singură te-ai numit „Roaba Domnului”, Preacurată, cu grabă slujesc ţie, una binecuvântată, cu cântări ca acestea:
Bucură-te, cea pe care Dumnezeu te-a pus mai presus decât oştile cereşti
Bucură-te, cea care umpli lumea cu vindecări minunate
Bucură-te, cea care auzi slava şi laudele Cerurilor
Bucură-te, cea care primeşti mulţumirile pământului
Bucură-te, cea care arzi sămânţa putreziciunii din inimile noastre
Bucură-te, zeloasă biruitoare a vicleniilor diavolului
Bucură-te, ceea ce umpli valea acestei vieţi cu lacrimi de bucurie
Bucură-te, ceea ce prefaci grijile în dulceaţă cerească
Bucură-te, miros de bună mireasmă, primit de Dumnezeu
Bucură-te, nemăsurată bucurie a păcătoşilor care se pocăiesc
Bucură-te, armura adevărului împotriva ispitelor
Bucură-te, scut de apărare împotriva duşmăniei şi a distrugerii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 6

Binevestitorii Cuvântului lui Dumnezeu, Apostoli ai Mântuitorului, minunat au fost aduşi de faţă, Fecioară, când ai fost ridicată de la pământ la Cer, ca să-I poată cânta cu o inimă şi cu o gură lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Har minunat s-a arătat din icoana ta, Împărăteasă a toate, când tânărul cel întunecat de învăţături satanice a căzut ţeapăn la pământ înaintea ei şi, slobozit din legăturile întunericului, cu frică şi cu bucurie a strigat către tine acestea:
Bucură-te, îndreptătoarea vieţii păcătoase
Bucură-te, mângâierea celor chinuiţi
Bucură-te, alungătoarea hoardelor de demoni din Biserică
Bucură-te, risipitoarea norilor întunecaţi ai păcatului
Bucură-te, distrugătoarea capcanelor celor nevăzute
Bucură-te, atotputernica biruitoare a vrăjilor sataniceşti
Bucură-te, far care luminezi calea celor rătăciţi
Bucură-te, nor care aperi pe cei nevinovaţi de rele
Bucură-te, munte care ne hrăneşti pe noi cu mană cerească
Bucură-te, vale a acestei vieţi, care ne saturi cu umilinţa lui Hristos
Bucură-te, piatră scumpă a Împărăţiei Cerurilor
Bucură-te, rază a luminii celei veşnice
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 7

Voind să Te dai pe Tine Însuţi hrană celor credincioşi, Te-ai întrupat din Sfânta Fecioară, ca primind Preacuratul Tău Trup şi Sfântul Tău Sânge, să Te cunoaştem pe Tine, Dumnezeul cel Adevărat. De aceea, minunându-ne de această neatinsă înţelepciune, strigăm către tine: Aliluia!

Icosul 7

Făcătorul a toate ne-a mai descoperit o taină, când împreună cu Apostolii Săi a mâncat Cina cea de Taină. Iar noi, care ne rugăm Împărătesei a toate să ne facă părtaşi Sfintelor Daruri, îi aducem cântări ca acestea:
Bucură-te, dătătoare a Pâinii Cereşti
Bucură-te, purtătoarea vieţii celei veşnice
Bucură-te, potir din care ne împărtăşim cu Hristos
Bucură-te, ceea ce te uneşti suflet şi trup cu Hristos
Bucură-te, linguriţă de aur, plină cu Tainele Cereşti
Bucură-te, chivot nepreţuit în care se află Sfintele Daruri
Bucură-te, cea care ne arăţi Sfânta Împărtăşanie
Bucură-te, masă binecuvântată, care ne dai hrana cea sfântă
Bucură-te, cea care îi aşezi de-a dreapta ta pe cei care se împărtăşesc cu cinste
Bucură-te, cea care scoţi din iad pe apărătorii Sfintei Liturghii
Bucură-te, călăuzitoarea celor morţi spre fântâna nemuririi
Bucură-te, tare adăpost de pace pentru copiii tăi
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 8

Privind la minunata Naştere a lui Hristos şi părăsind grijile cele lumeşti, să ne înălţăm inimile, căci pentru aceasta S-a întrupat Cel Preaînalt, ca să ne tragă la Sine pe cei ce-I cântăm: Aliluia!

Icosul 8

Fiind dintotdeauna în sânul Tatălui, Cuvântul cel Necuprins S-a făcut Trup pe pământ. Dumnezeu Cel Mare a slăvit-o pe Fecioara şi a căutat spre smerenia Maicii Sale, care aude de la noi cuvinte ca acestea:
Bucură-te, chivot al necuprinsului Dumnezeu
Bucură-te, cea care arăţi lumii pe Creatorul Cel mai presus de lume
Bucură-te, cutremurătoare a puterii morţii
Bucură-te, vindecătoarea rănii lui Adam
Bucură-te, leac vindecător al rănilor sufleteşti
Bucură-te, untdelemn sfânt care ungi rănile trupeşti
Bucură-te, uşurătoarea durerilor celor care nasc
Bucură-te, cea care biruieşti iadul
Bucură-te, cea care toceşti boldul morţii
Bucură-te, nădejdea învierii de obşte
Bucură-te, cea care aduci adevărată mântuire ortodocşilor
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 9

Toată firea cea îngerească şi cea omenească s-a uimit de slăvita şi neînţeleasa Ta întrupare, Cuvântule al lui Dumnezeu. Luând aminte cu minunare la această taină a smereniei, cu frică şi cutremur, noi cei mulţumitori strigăm către Tine: Aliluia!

Icosul 9

Răniţi fiind cu multe boli, am primit vindecări peste măsură de la icoana ta, o, Împărăteasă a toate şi, prin credinţă, îmbogăţindu-ne cu har, cu glas mare strigăm către tine:
Bucură-te, statornică păstrătoare a sănătății pruncilor
Bucură-te, aducătoare de sănătate celor bolnavi
Bucură-te, vindecătoarea copiilor bolnavi
Bucură-te, mama tinerilor în suferinţă
Bucură-te, cea care ridici pe cei ce zac pe patul bolii
Bucură-te, întărirea celor stăpâniţi de frica morţii
Bucură-te, cea care iei seama la plânsul bărbaţilor
Bucură-te, cea care asculţi suspinul nostru
Bucură-te, cea care îneci durerea pământească în bucuria cerească
Bucură-te, răbdare cerească în faţa furtunilor devastatoare
Bucură-te, cea care aduci bucurie celor ce plâng
Bucură-te, ceea ce aduci îmblânzirea relelor, pe aripile rugăciunii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 10

Vrând să mântuiască firea omenească stricată prin păcat, Creatorul tuturor a pogorât peste tine ca roua peste lâna lui Ghedeon, şi te-a făcut rug aprins. Dumnezeu fiind, El S-a făcut Om, pentru care pururea Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Zid apărător eşti fecioarelor, Preacurată, şi celor care se luptă pentru curăţire. Dumnezeu S-a sălăşluit întru tine, curăţind întreaga fire cugetătoare, eliberând-o de toată întinăciunea, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cea care vorbeşti cu cei care caută tăcerea
Bucură-te, coroană a celor care îşi păstrează neatinsă fecioria
Bucură-te, început şi sfârşit al desăvârşirii duhovniceşti
Bucură-te, tezaur al revelaţiei divine
Bucură-te, cunoscătoare a sfatului Sfintei Treimi
Bucură-te, izvor al mântuirii bărbaţilor virtuoşi
Bucură-te, înălţime neatinsă de minţile trufaşe
Bucură-te, adăpost deschis pentru inimile umile
Bucură-te, Preacurată, mai imaculată decât Cerurile
Bucură-te, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi serafimii
Bucură-te, cea plină de veselie, căreia Arhanghelul ţi-a spus: „Bucură-te!”
Bucură-te, cea mângâiată, care ai atins cu mâna pe Hristos Cel Înviat
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 11

Străduindu-ne cu mintea să aducem o cântare Mântuitorului, noi şi eu nevrednicul, Stăpână şi Doamnă, rămânem robii tăi; căci cine poate fi vrednic să aducă imnuri lui Dumnezeu, al Cărui nume este ca mirul curat; de aceea Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 11

Ca o mare lumină – Răsăritul Cel de Sus – Fiul tău şi Dumnezeu a strălucit peste noi, cei ce locuim întru întuneric. Ci vino şi la noi, Fecioară! Tu eşti lumânare într-un sfeşnic, un copil purtător de lumină al Bisericii, care ne îndemni să-ţi aducem cântări ca acestea:
Bucură-te, zori ai Soarelui cunoaşterii
Bucură-te, lăcaş al firii dumnezeieşti
Bucură-te, lumina din care se ţese haina sfinţilor
Bucură-te, torţă care înlături întunericul demonilor
Bucură-te, luminarea minţilor nepricepute
Bucură-te, lumină pentru inimile păcătoase
Bucură-te, mâna cea dreaptă, care ne scoţi pe noi din marea deşertăciunilor
Bucură-te, rază de lumină, care călăuzeşti spre Împărăţie sufletele celor mântuiţi
Bucură-te, fulger care-i faci să tresară pe cei nepocăiţi
Bucură-te, luminătoarea conştiinţelor nepocăite
Bucură-te, îmblânzirea Judecăţii lui Dumnezeu
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 12

Vrând să ne dea Harul Său, Dătătorul Vechiului Testament ne-a dăruit Testamentul cel Nou. Şi primind astfel Harul – nu prin lucrarea legii, ci prin credinţa cea adevărată – şi aflând astfel mântuirea, Îi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul 12

Înălţăm imnuri Naşterii sfinte, aşa cum Israel preamărea cu chimvale tabernacolul legii vechi care era doar umbra ta, Maică şi Fecioară, adevăratul Tabernacol pe care noi, acum, te slăvim cu bărbăţie, ca să auzi de la toţi spuneri ca acestea:
Bucură-te, cântec cântat de înălţimi
Bucură-te, psalm răsunând jos
Bucură-te, vrednică roabă a Unuia Dumnezeu
Bucură-te, cea plăcută Sfintei Treimi pentru smerenia ta
Bucură-te, cea care porţi în tine pe Cel Care a făcut veacurile
Bucură-te, tron al Celui Care ţine universul în mâinile Sale
Bucură-te, taină neînţeleasă a vârstelor şi a timpurilor
Bucură-te, nădejde tare a popoarelor şi a neamurilor
Bucură-te, adevărată bucurie a preoţilor cucernici
Bucură-te, repede auzitoare a rugăciunilor din biserici şi din chilii
Bucură-te, vas al milei, ales de Dumnezeu
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 13

O, Maică, Împărăteasă a toate, care ai purtat pe Cuvântul Cel mai Sfânt decât toţi sfinţii, primeşte această cântare a noastră, vindecă-ne de bolile de moarte şi scoate-ne din judecata ce va să vie, pe noi cei ce-ţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (acest Condac se repetă de trei ori)

Apoi se citesc Icosul 1 și Condacul 1:

Icosul 1

Arhanghelul a venit din Cer, ca să-i spună Împărătesei a toate: Bucură-te! Văzându-Te pe Tine, Doamne, luând trup omenesc, cu dumnezeiască vestire a strigat către ea lucruri ca acestea:
Bucură-te, începătoarea mântuirii noastre
Bucură-te, împlinirea iertărilor noastre de către Creator
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu a devenit Trup
Bucura-te, că în tine Cel Nevăzut Se arată
Bucură-te, ceea ce ai primit mila păcii
Bucură-te, că în tine s-a ţesut haina de carne a Cuvântului
Bucură-te, slava ridicată dincolo de înţelegerea minţii
Bucură-te, mană cerească prin care inimile sunt chemate la viaţă
Bucură-te, stea strălucită de har
Bucură-te, izvor care izvorăşti Apa cea Vie
Bucură-te, Maică a lui Dumnezeu, binecuvântată între femei
Bucură-te, Fecioară neîntinată, care ai născut pe Mântuitorul lumii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 1 

Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, o, Împărăteasă a Toate! Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine, ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Tropar (Glas 4)

Stăpână şi Doamnă, prin dătătoarea de bucurie și preacinstită icoana ta „Împărăteasă a toate”, mântuieşte pe cei care cu fierbinţeală cer mila ta; slobozeşte-i din toate durerile pe cei care aleargă la tine, din toate necazurile scapă turma ta, care cere de la tine mijlocirea ta.

Rugăciunea întâi către Maica Domnului

Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. Ci, ca ceea ce eşti milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu, şi trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă, şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate. Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Preotul binecuvântează: Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Iar dacă nu este preot se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri… Apoi rugăciunile începătoare. După, Tatăl nostru... Doamne miluiește de 12 oriSlavă… Și acum… Veniți să ne închinăm… (de 3 oriși Psalmul 142: „Doamne auzi rugăciunea mea”.

Apoi aceste Tropare, glasul al 4-lea: „Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce”.

Cu bărbătească cugetare ca și Iov ai răbdat lepra trupului tău, Nichifore pătimitorule, curățindu-ți astfel în chip strălucit îmbrăcămintea sufletului tău; și suind pe scara virtuților, ai ajuns, prin înfrânare, la petrecerea Îngerilor, neîncetat cântând lui Dumnezeu: Ție slavă Se cuvine, Treime deoființă.

Slavă… tot acesta, Și acum… a Născătoarei de Dumnezeu:

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumne­zeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stătut tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50.

Cântarea 1

Glasul al 8-lea: „Apa trecând-o”

Pe vasul cel curat al harismelor Duhului, pe cel mai alb decât zăpada cu sufletul, veniți toți pe Nichifor cel lepros în cântări curate să-l mărim.

Cu sfințita pecete a dragostei, calea credinței cu bărbăție săvârșind-o, în nădejdea dobândirii Împărăției celei de sus, acum pe Nichifor cel lepros îl fericim.

Slavă…

Cu sudorile nevoințelor tale, Părinte Nichifore, sufletul tău cel dumnezeiesc aur preacurat ți l-ai făcut, în mâinile Dumnezeului tău încredințându-l.

Și acum…

Cuvintele cele nespuse ale lui Gavriil cu credință ascultându-le, Fecioară, pe Dumnezeu L-ai născut lumii, neascultarea Evei îndreptând.

Cântarea a 3-a

„Doamne, Cel ce ai făcut”

Din Creta răsărind ca un soare strălucitor, toată lumea ai luminat cu petrecerea ta, și împodobindu-te cu bună cuviință, fiule al luminii, Nichifore strălucite, întunericul patimilor îl risipești de la noi.

Înțelepțește sihăstrind, calea cea strâmtă ai străbătut, cu multă înfrânare petrecând, preafericite, și cetele celor fără de trup ai ajuns în trup fiind, Nichifore Cuvioase; pentru aceasta cu adevărat ai fost cinstit asemenea Îngerilor.

Slavă…

Cel ce are noian nesfârșit de tămăduiri, Cel ce îi pedepsește cu neputința pe cei pe care îi primește ca fii adevărați, Hristos, ți-a dat ție, Nichifore, lepra trupului, spre încredințarea dragostei Sale.

Și acum…

Fecioară Curată, Stăpâna a toată lumea, sufletul meu cel robit de greșeale, cu rugăciunile tale de maică arată-l mai presus de patimi și la slava cea dintâi iarăși mă ridică.

Apoi aceste tropare:

Tămăduiește patimile noastre cu rugăciunile tale, Părinte Nichifore, cel ce ai răbdat lepra trupului tău cu măsura desăvârșită a răbdării.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu și vindecă durarea sufletului meu.

Sedealna, glasul al 2-lea

„Ceea ce ești folositoare caldă”

Durerea îndelungată a leprei ai răbdat cu suflet viteaz și cuget bărbătesc, lui Dumnezeu cântând, Nichifore fericite, cântare de bucurie și cu buze curate slăvind neîncetat dumnezeiasca bunătate.

Cântarea a 4-a

Auzit-am, Doamne…

Plăcerile trupului tău le-ai omorât, toată înfrânarea uneltind, Nichifore Cuvioase, și sufletul dumnezeiește ți l-ai înviat.

Răspunzând chemării cerești, fericit te-ai făcut, Părinte Nichifore, biruind toate cetele făcătorului de rele.

Slavă…

Vătămarea ochilor tăi pătimind, Nichifore văzătorule de Dumnezeu, vedeai înlăuntrul tău strălucirile Dumnezeiescului Duh și razele strălucitoare ale luminii celei neapropiate.

Și acum…

Graiurile Proorocilor întru tine s-au împlinit, Preacurată, căci neispitită de bărbat ai purtat în pântece pe Cel ce de demult prin ei a grăit.

Cântarea a 5-a:

Luminează-ne pe noi, Doamne…

Pusu-ți-ai mintea pe piatra Domnului tău, Nichifore înțelepte, pentru aceasta ai rămas tare ca diamantul, neînfricoșându-te de dureri.

Lepra trupului ca și Iov o a suferit, Părinte Nichifore, pentru aceasta strălucești cu sufletul ca aurul și ca argintul cel de mult preț.

Slavă…

Pusu-ți-ai nădejdea, Nichifore fericite, în Dumnezeu, Apărătorul orfanilor și al văduvelor, Părintele milostivirilor, de la Care ai aflat ocrotire.

Și acum…

Turn întărit împotriva vrăjmașilor ești, Stăpână, risipind meșteșugirile lor, ca ceea ce ai născut pe Cel nemăsurat întru putere.

Cântarea a 6-a:

„Rugăciunea mea voi vărsa”.

Întărit fiind de Harul lui Dumnezeu, ai primit slăbănogirea trupului ca pe un dar al milostivirii Lui, Care dorește mântuirea muritorilor pentru nemăsurata Sa milă.

Ca o făclie a Treimii te cunoaștem, Nichifore, deasupra muntelui așezată, care răspândești tuturor lumina și strălucirea Duhului în ceața întunecată a patimilor, luminând peste întinderea pământului.

Slavă…

Biruit-ai înălțimile vrăjmașului cu dumnezeiasca ta smerenie, Părinte Nichifore, căci cu suflet recunoscător ai primit suferințele și defăimările, și te-ai făcut cu adevărat cu neasemănare mai alb decât zăpada.

Și acum…

Pântecele tău cel sfințit s-a făcut mai cuprinzător decât cerurile, Mariam, căci Dumnezeu în el a încăput, pe Care nu-L încap cerurile. Pe Acesta înduplecă-L cu rugăciunile tale de maică să mă izbăvească de strâmtorarea patimilor.

Și iarăși:

Tămăduiește patimile noastre cu rugăciunile tale, Părinte Nichifore, cel ce ai răbdat lepra trupului tău cu măsura desăvârșită a răbdării.

Curată, ceea ce în zilele din urmă prin cuvânt pe Cuvântul în chip de negrăit L-ai născut, nu a înceta a te ruga, ca ceea ce ai îndrăznire de maică.

Condacul, glasul al 2-lea

„Ceea ce ești păzitoarea creștinilor”.

Pe calea cea strâmtă a bolii ai călătorit, Nichifore fericite, și din toată inima L-ai urmat pe Stăpânul, ca un fiu supus și vrednic; jugul Său cel bun și povara cea ușoară pe umeri ridicând, pentru care ai intrat în slava cea veșnică, în veselia nesfârșită, unde neîncetat te veselești.

Prochimenul

Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui

Stih:

Răbdând voi aștepta pe Domnul si va lua aminte la mine.

Evanghelia de la Matei

(Cap. 11, 27-30)

Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere.Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.Căci jugul Meu este bun şi povara Mea uşoară este.

Slavă…

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău Nichifor, Milostive, curățește mulțimea păcatelor noastre.

Și acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea păcatelor noastre.

Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre.

Glasul al 8-lea.

Scara cerească a virtuților cu cuget dumnezeiesc și suflet tare ai suit-o, Nichifore cugetătorule de Dumnezeu; căci suferind ca Iov lepra trupului și vătămarea ochilor tăi, răni și toată reaua pătimire a mădularelor, la înălțime te-ai ridicat și frumusețea și slava celor cerești le-ai văzut, pe care Domnul Dumnezeu le-a gătit celor ce săvârșesc poruncile Sale.

Cântarea a 7-a

„Tinerii cei ce au mers din Iudeea”

Avut-ai în viață rugăciunea neîncetată ca pe o lucrare desăvârșită, prin care ai vorbit cu Dumnezeu, petrecerea Îngerilor urmând, Nichifore cugetătorule de cele cerești, și strigând: Dumnezeul Părinților binecuvântat ești.

Povățuit fiind, fericite, de Antim vestitul, ai săvârșit alergarea nevoinței în Hios și ai pus trofee mari de biruință, Nichifore biruitorule. Pentru aceea, cununi ai primit de la mâna cea purtătoare de viață.

Slavă…

Aducând Domnului dumnezeieștile tale rugăciuni cele de la miezul nopții, Nichifore, te-ai ridicat de la pământ, uimindu-l pe ucenicul tău, Eumenie, care te-a văzut și împreună cu care aduci laudă lui Dumnezeu în veci.

Și acum…

Năstrapa cu mană te-a închipuit cu adevărat, Maică Fecioară Curată, căci în pântecele tău ai păzit Pâinea vieții celui veșnice, pe Hristos Cel ce hrănește în chip de negrăit sufletele credincioșilor.

Cântarea a 8-a

„Pe Împăratul ceresc”

Dumnezeieștile tale cuvinte și înțeleptele tale sfaturi dulceață și mângâiere pricinuiesc sufletelor îndurerate, Cuvioase Nichifore.

Neagoniseala a fost vistieria ta, Părinte Nichifore, și făcându-te sărac cu inima, mult te-ai îmbogățit, fericite.

Slavă…

Lucrurile îndepărtate aproape le vedeai cu ochii sufletului, Nichifore fericite, pentru că ai fost împodobit cu dumnezeiasca înainte-vedere.

Și acum…

Împodobită fiind cu dumnezeiasca slavă, Fecioară, de-a dreapta Împăratului ceresc ai fost așezată, ca o Stăpână a lumii.

Cântarea a 9-a

„Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu”

Cu lesnire a ridicat povara cea grea a leprei, biruitorule Nichifore, și te-ai mutat în cetatea lui Dumnezeu cea slobodă, cu ușurință zburând.

Sămânța Evangheliei în pământul cel bun al inimii tale primind-o, Nichifore milostive, a făcut rod de spice însutit.

Candela sufletului tău, înțelepte Nichifore, umplând-o cu untdelemnul răbdării, Mirele Hristos împreună cu fecioarele cele înțelepte te-a numărat.

Slavă…

Racla Moaștelor tale, Părinte Nichifore, izvorăște Harul Mângâietorului, mireasmă de viață, credincioșilor care se închină ei.

Și acum…

Ca o lună mult strălucitoare ai răsărit lumii Lumina cea neapropiată, Născătoare de Dumnezeu, ca ceea ce ai născut pe Soarele cel mare al slavei.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără strică­ciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Mărimuri

Pentru ca să te facă părtaș al veșnicei bucurii din ceruri, Stăpânul, biciuirile și durerile leprei ți le-a dat în viață, ca un Părinte mult-milostiv.

Dreptar de acrivie, pildă de înfrânare și de smerenie, stâlp de priveghere, lucrător al răbdării și mare dascăl al rugăciunii te cunoaștem pe tine, Nichifore.

Pătimit-ai ca și Iov cu multă răbdare durerile, pătimitorule Nichifore, pentru care, ca și acela, te veselești veșnic, întru nespusa vedere de Dumnezeu.

Veniți dumnezeiasca mulțime a iubitorilor de Hristos, pe prietenul lui Hristos, pe Nichifor cel lepros, cu vrednicie în cântări să-l lăudăm ca pe un desăvârșit luptător.

Ca un ciorchine copt ai fost zdrobit în linurile dureroasei lepre, Nichifore minunate, și ai dat vinul cel dumnezeiesc al virtuților, care veselește inimile celor ce te laudă pe tine.

Având drept sprijin tare toiagul puterii lui Dumnezeu, Nichifore, ai alergat cu multă stăruință pe calea cea strâmtă a vieții și ai ajuns la lărgimea dumnezeieștilor locașuri.

Ca o nicovală a răbdării, neînduplecat te-ai arătat în chinuri, Nichifore pătimitorule, și în cuptorul durerilor fiind încercat, mai strălucitor ca aurul te-ai arătat.

Astăzi puterile îngerești se bucură văzând dumnezeiescul tău suflet stând împreună cu ei la Tronul Stăpânului, cu slava curăției strălucind.

Toate oştile îngereşti, Înaintemergă­to­rul Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi Sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceţi rugăciuni ca să ne mân­tuiască pe noi.

Apoi:

Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru… și aceste Tropare, glasul al 6-lea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dum­nezeul nostru şi noi suntem poporul Tău; toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum...

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, căci tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi Preotul rostește Ectenia, după care face Apolisul. În timp ce credincioșii sărută icoana Sfântului, iar Preotul miruiește, psalții cântă troparele acestea, glasul al 2-lea: „Când de pe Lemn”:

Bucură-te, nevoitorule al răbdării, sfeșnicul mângâierii, dumnezeiască icoană a nădejdii, pecetea credinței, plinirea dragostei, învățător rugăciunii, dreptarul înfrânării, bogăție mult-îndrăgită a curăției, cel pedepsit în cuptorul leprei, strălucești neîncetat în lume, Nichifore cuvioase, mai minunat decât aurul.

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi de toată nevoia și necazul.

Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzește-ne sub sfânt Acoperământul tău.

Tropar, glasul 1

„Locuitor pustiului”

Nevoințele și bărbăția în asceză ale Cuviosului Nichifor cel lepros i-au mirat pe Îngeri, căci ca un alt Iov a răbdat durerile slăvind pe Dumnezeu. Iar acum este încununat cu slavă de Acela spre săvârșirea de minuni. Bucură-te, povățuitorule al monahilor; bucură-te, stâlp luminos; bucură-te, mireasmă pricinuitoare de veselie, care se revarsă din Moaștele tale.

Ascultă aici înregistrarea audio: Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Troparul, glasul al 4-lea

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.

Condac 1:

Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi, nevrednicii păcătoși, pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuito­rului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Icos 1:

Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeștile lăcașuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând și fire slăbănoagă, ai știut a birui toate puterile vrăjmașilor prin buna înțelepciune; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, înțeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferință;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, liman lin și neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, scăparea celor deznădăjduiți;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 2:

Așa Împăratul tuturor răsplătește biruințele. Așa mâna proniei cea nevăzută întărește neamul omenesc, îmbrățișând cu credință cele de dânsa rânduite spre mântuire. Pentru aceasta să ne depărtăm de nelegiuiri; până când vom petre­ce în păcate? Doamne, întărește inimile noastre ca să-Ți cântăm în fapte bune cântarea îngerească: Aliluia!

Icos 2:

Preacinstită fecioară, către tine am năzuit, către tine care de multe ori ai luat pe sfinți și pe îngeri în ajutor la pământeștile ispite; fii acum și pentru noi grabnic folositoare, căci te-ai învrednicit a intra înăuntrul casei Mirelui cu candela luminoasă, precum ne-a povățuit Mântuitorul Hristos, și primește cântarea aceasta:
Bucură-te, mărgăritar neprețuit al vistieriei noastre;
Bucură-te, floare nevestejită a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, temelie neclintită a creștinătății;
Bucură-te, a fecioarelor înzestrătoare și rugătoare către Maica lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare a preoților cucernici;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a străinilor;
Bucură-te, fierbinte mângâietoare a prigoniților;
Bucură-te, milostivă povățuitoare a văduvelor;
Bucură-te, învingătoarea dușmanilor;
Bucură-te, izbăvirea tuturor celor ce te cheamă spre ajutor;
Bucură-te, mare folositoare a sufletelor;
Bucură-te, vindecătoarea de răni ale trupurilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 3:

Spre tine pururea nădăjduim; de multe boli și primejdii s-a izbăvit țara aceasta, alinând și prefăcând mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră de la Dumnezeu, în bună și milostivă îndurare, prin ale tale rugăciuni; dar și acum, îngrozindu-ne marile nenorociri, la tine năzuim cu lacrimi, să ne ajuți, ca să scăpăm din primejdii și să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Epivata, văzând lauda pământului ei răsărind dintru ale sale, cu bucurie te-a întâmpinat, preacuvioasă, mărturisindu-te cu mare cucernicie; iar noi, care în urmă ne-am învrednicit a dobândi moaștele tale, cum vom putea îndestul a propovădui minunile pe care le-ai făcut, de nu cântăm acestea:
Bucură-te, luminătoarea Moldovei;
Bucură-te, sprijinitoarea Epivatei;
Bucură-te, învățătoarea părinților tăi;
Bucură-te, ceea ce n-ai adunat averi pământești;
Bucură-te, adunătoarea cereștilor daruri;
Bucură-te, ceea ce n-ai primit hainele cele scumpe;
Bucură-te, cinstitoarea hainei smereniei;
Bucură-te, îndreptătoarea mândriei;
Bucură-te, cinstitoarea fecioriei;
Bucură-te, sprijinitoarea bătrânilor;
Bucură-te, osânditoarea dușmanilor;
Bucură-te, miluitoarea săracilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 4:

Preacurată Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu, primește și ale noastre datornice rugăciuni de la noi nevrednicii, pe care prin mijlocitoarea noastră sfântă ți le aducem spre iertarea păcatelor și ne dă nouă pace și mare milă de la Fiul tău, Căruia Îi cântăm neîncetat: Aliluia!

Icos 4:

Celei după vrednicie și cu credință următoare a cuvântului lui Dumnezeu, care pentru buna cucernicie a primit darul vindecărilor și plată cerească, prin glasul Mântuitorului zicând: slugă bună și credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău, îți aducem cântarea aceasta:
Bucură-te, sămânță nerătăcită;
Bucură-te, trup neobosit;
Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, aur lămurit;
Bucură-te, foc arzător plevilor;
Bucură-te, pământ de îndestulare;
Bucură-te, rodul pocăinței;
Bucură-te, îmblânzirea relelor cugetări;
Bucură-te, risipitoare de furtuni;
Bucură-te, aducătoare de mană;
Bucură-te, dătătoare de mângâieri;
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor creștinilor către Domnul;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 5:

Obosiți de truda gândurilor lumești ne-am deșteptat acum noi, ticăloșii, lăcrimând, că nu avem încotro întinde nădej­dile după faptele noastre spre a ne liniști, nefăcând nici un lucru vrednic de mântuire și temându-ne de tăiere ca smochinul neroditor, cădem înaintea ta plângând, Sfântă Parascheva, și strigăm: miluiește-ne, ca dimpreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu cântarea de mântuire: Aliluia!

Icos 5:

Cine nu te va ferici pe tine, Cuvioasă, că te-ai învrednicit a potoli prin nevoințele tale zburdălnicia trupului și a dobândi mântuirea sufletească cu cinstea cea neluată de mâini omenești a cereștii măriri? Sau cine nu te va ferici că ai străbătut prin viteazul tău cuget împletiturile vicleanului cele amăgitoare, și l-ai rușinat? Pentru aceasta, primește următoarea cântare:
Bucură-te, turnul biruinței;
Bucură-te, ușa mântuirii;
Bucură-te, pavăza credinței;
Bucură-te, lăcașul statorniciei;
Bucură-te, chipul bunătăților;
Bucură-te, apărarea cinstitei cruci;
Bucură-te, închinătoarea ei vrednică;
Bucură-te, că prin al ei ajutor ai fost izbânditoare;
Bucură-te, că printr-însa te-ai făcut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a biruinței frumoasă stâlpare;
Bucură-te, învingătoare a stăpânirii iadului;
Bucură-te, moștenitoarea cereștii măriri;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 6:

Dar cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte vom lăuda mărirea faptelor tale, noi nevrednicii? Căci nici fap­tele, nici credința nu ne apropie de preacinstitele tale lucrări; dar mărturisind slăbiciunea noastră, ne rugăm ție a ne ajuta și a mijloci către Dumnezeu să primească cântarea: Aliluia!

Icos 6:

Ne-au cuprins acum dureri de negrăit, nici un ajutor omenesc de la nimeni nu așteptăm, toți ne-au părăsit deodată, până și plăcerile ce odinioară ne desfătau acum se luptă cu noi; vai de ticăloșia noastră, nu avem altă nădejde decât mila lui Dumnezeu și al tău ajutor sfânt. Pentru aceasta, ne rugăm ție a ne ajuta, vindecându-ne, ca să cântăm ție:
Bucură-te, leacul durerii;
Bucură-te, mâna vindecării;
Bucură-te, casa ocrotirii;
Bucură-te, raza mângâierii;
Bucură-te, cortul îndestulării;
Bucură-te, rourarea fierbințelii;
Bucură-te, mântuirea de boli;
Bucură-te, scăparea celor înspăimântați;
Bucură-te, izgonitoarea pagubelor;
Bucură-te, privighetoare neadormită;
Bucură-te, stea luminoasă;
Bucură-te, scară izbăvitoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 7:

Doamne, cercetează și vindecă pe robii Tăi cei cuprinși de durere, zice Preacuvioasa, rugându-se neîncetat, că nu au reazem, nici mângâiere. Iar zilele grele sunt, și pentru că ne-am mântuit, să ne bucurăm și să cădem la Dum­nezeu, pocăindu-ne și cântând: Aliluia!

Icos 7:

Nelegiuirile noastre, mulțimea strâmbătăților pe care le-am pricinuit aproapelui nostru, astăzi ne osândesc și nu știm ce vom răspunde mergând la judecată, unde toți ne prigonesc, toți se ridică asupra noastră să ne împileze; tu însă, o, preabună Maică, care asculți mărturisirea noastră, mijlocește către Domnul să prefacă starea osândirii noastre în bunătăți, scoțând din inimile vrăjmașilor noștri toată urâciunea și te vom preamări cu laude ca acestea:
Bucură-te, mijlocitoarea celor greșiți;
Bucură-te, folositoarea celor asupriți;
Bucură-te, îndreptătoarea judecătorilor răi;
Bucură-te, doveditoarea celor clevetiți;
Bucură-te, scăparea celor judecați și osândiți;
Bucură-te, contenire a patimilor;
Bucură-te, nesprijinitoarea celor ce caută numai folosul lor;
Bucură-te, neizbândire a mijlocitorilor celor vicleni;
Bucură-te, domolire a celor puternici;
Bucură-te, înlesnire a slăbănogilor;
Bucură-te, stârpitoare a răutăților;
Bucură-te, izvorâtoare a milostivirii;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 8:

Acestea grăind, ne liniștim, ne veselim și ne bucurăm; saltă sufletele noastre că nu-și vor râde de noi vrăjmașii noștri. Nu ne va părăsi Dumnezeul nostru până la sfârșit, pentru rugăciunile tale, Preacuvioasă, ci trimițând mila Lui asupra poporului, precum este obișnuit, și noi, nevrednicii, ne vom împărtăși cu el de ale Sale bunătăți, cu care dim­preună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

La toți vom spune minunile tale, în glas vom cânta prăznuirea ta, după datoria obștii care ți-aduce spre mulțumire: mărire laudei tale, mărire îndelung-răbdării cu care te-ai încununat, nevoindu-te prin credință, mărire faptei celei cu statornicie urmată după pilda Iubitorului de oameni; pentru acestea, grăim către tine:
Bucură-te, mireasă duhovnicească;
Bucură-te, cununa adevărului;
Bucură-te, toiagul biruinței;
Bucură-te, mărirea monahilor;
Bucură-te, povățuitoare a obștii;
Bucură-te, cinstitoare a cuvioaselor;
Bucură-te, păzitoare a sihaștrilor;
Bucură-te, pomenitoare a veacurilor;
Bucură-te, propovăduitoare a dreptei credințe;
Bucură-te, surpătoare a eresurilor;
Bucură-te, dobândire a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, următoare a Cuvântului ceresc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 9:

Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toți cu bucurie să o lăudăm, pe cinstita Parascheva, că aceasta viață nestricăcioasă a luat în veci; pentru aceasta mărire a aflat și darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 9:

Rău-cugetătorii, prin tine mustrați fiind, se înspăimântă văzând slava lui Dumnezeu, cea gătită omului depărtat de păcate, în tine luminând, văzând taina cea necuprinsă a chipului măririi, asupra ta, Cuvioasă, că astăzi strălucește aducând credincioșilor daruri de vindecări; pentru aceasta, ei s-au rușinat, pocăindu-se și noi ne-am veselit, cântându-ți ție:
Bucură-te, izbăvitoarea noastră;
Bucură-te, povățuitoare;
Bucură-te, îndreptătoare;
Bucură-te, izgonitoare de rele;
Bucură-te, aducătoare de bun miros;
Bucură-te, otrăvitoarea jivinelor;
Bucură-te, stârpitoarea insectelor;
Bucură-te, ferirea de năluciri;
Bucură-te, risipitoarea de grindină;
Bucură-te, aducătoarea de ploi mănoase;
Bucură-te, îmbelșugătoarea de roade bune;
Bucură-te, veselitoarea plugarilor;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 10:

Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale, Preacuvioasă, că de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru țara aceasta pe care o păzești cu preacuratele tale moaște, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi ușurat de bolile care au venit asupra noastră, pentru păcatele noastre cele multe? Deci dimpreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

Zidurile casei părinților tăi n-au fost puternice, nici îndestulătoare pentru a te opri de la mărimea hotărârii ce ai luat, fă­găduindu-te a îmbrățișa viață monahicească; pentru aceasta și depărtându-te de toată dezmierdarea și plăcerile lumești, haina cea scumpă cu a cerșetorului, venind de la biserică, ai schimbat-o, părăsindu-ți părinții ce te certau cu mustrări de la asemenea plecare. Deci cu smerenie dobândind cele preaînalte, de la toți auzi:
Bucură-te, trandafir neatins de viermele trufiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina de sus;
Bucură-te, patul nevinovăției;
Bucură-te, scaunul domniilor;
Bucură-te, sceptrul celor ce conduc;
Bucură-te, ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, apărătoare neînfruntată;
Bucură-te, mustrătoare a celor ce ne ispitesc;
Bucură-te, cinstitoare a celor ce ne miluiesc;
Bucură-te, întăritoare a celor ce ne slujesc;
Bucură-te, luminătoare a celor ce ne mângâie;
Bucură-te, împreună-lucrătoare cu cei ce ne hrănesc;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 11:

Suntem plini de păcate, Îndurate Doamne, și greu se luptă sufletele noastre gândind la judecată, căci ce vom face noi păcătoșii, năpădindu-ne deodată neprevăzutul sfârșit? Milă cerem, Doamne, milă Hristoase al nostru, căci nu avem chip de îndreptare; nu trece cu vederea rugăciunile noastre și pocăința, care în tot ceasul după păcate ne-a cuprins și primește ca pe o chezășie a bunei noastre voințe și a temerii de Tine, rugăciunea aceasta, pe lângă care Ți-aducem mijlocitoare și pe Maica noastră Parascheva, cântând cu dânsa dimpreună: Aliluia!

Icos 11:

Mulți păcătoși mai înainte de noi și-au dobândit mântuirea umilindu-se. Cum, dar, noi ne vom depărta de această nă­dejde? Către tine însă năzuim, Preacuvioasă Maică, și nu vom fi rușinați, nedepărtându-te de noi ca de păcătosul acela care lângă tine a fost înmormântat fără a i se cunoaște nevrednicia sa și pentru care ai cerut prin vedenie să i se mute trupul cel stricat de lângă moaștele tale. Deci ne rugăm, primește rugăciunile și lacrimile noastre, mijlocind iertarea păcatelor noastre pentru că îți cântăm:
Bucură-te, smerenie înaltă;
Bucură-te, fecioară neîntinată;
Bucură-te, comoară nedeșertată;
Bucură-te, maică prealăudată;
Bucură-te, mântuirea cea smerită;
Bucură-te, lauda celor cinstiți;
Bucură-te, mângâierea celor nenorociți;
Bucură-te, povățuitoarea celor rătăciți;
Bucură-te, buna mea sfătuitoare;
Bucură-te, preablândă îndreptătoare;
Bucură-te, a sufletelor veselitoare;
Bucură-te, grabnică ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 12:

Nespusă este mângâierea noastră, privindu-te, cu noi petrecând, ca un dar al lui Dumnezeu trimis țării acesteia; că de ce boli am fost cuprinși și nu ne-ai vindecat; în care întristări și nu ne-ai bucurat; de câte ori lipsiți, prigoniți și în războaie și tu ne-ai ajutat nouă, în totul plinind cuvântul Mântuitorului din Evanghelia Sa! Pentru aceasta, cu sme­renie dobândind dreapta cea preaînaltă la scaunul măririi, îți cântăm ție: Bucură-te! și lui Dumnezeu lauda cea ce­rească: Aliluia!

Icos 12:

Izbăvește-ne pe noi, Maică, de lăcuste, de gândaci și de toată răutatea; izbăvește-ne pe noi, Maică, de foc, de grin­dină și de fulger; izbăvește-ne pe noi, Maică, de chinul cel de veci și de ceasul osândirii și ne învrednicește a dobândi prin rugăciunile tale starea de-a dreapta în ziua judecății, prin mântuirea sufletelor noastre, ocrotindu-ne și hrănindu-ne în pace până la răsuflarea cea mai de pe urmă, ca să-ți cântăm:
Bucură-te, alăută duhovnicească;
Bucură-te, trâmbiță apostolească;
Bucură-te, făclie luminoasă;
Bucură-te, rază cerească;
Bucură-te, nădejdea oamenilor;
Bucură-te, izgonirea demonilor;
Bucură-te, tămăduirea rănilor;
Bucură-te, feritoarea de răutăți;
Bucură-te, aducătoarea de bunătăți;
Bucură-te, luminătoarea casnică a Moldovei;
Bucură-te, izbăvitoarea lui Vasile Voievod și a altor miluitori;
Bucură-te, sprijinitoarea și a mea, a smeritului păcătos;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 13:

Ne închinăm lui Dumnezeu și cinstim sfintele tale moaște, Cuvioasă Maică Parascheva, propovăduind cu mărire și cântări toate minunile tale pe care prin darul lui Dumnezeu și pentru a noastră mântuire le-am dobândit; bine primită fă rugăciunea noastră, sfântă, și grăbește totdeauna a ne ajuta ca să cântăm cu bucurie faptele tale și slava lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Îngerii din cer cu laude... și Condacul întâi: Preacuvioasei noastre Maici...

Icos 1:

Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeștile lăcașuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; că femeiesc trup purtând și fire slăbănoagă, ai știut a birui toate puterile vrăjmașilor prin buna înțelepciune; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, înțeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică mijlocitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferință;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, liman lin și neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, scăparea celor deznădăjduiți;
Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Condac 1:

Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi nevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuito­rului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!

Rugăciune către Sfinta Cuvioasă Parascheva

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.

Sfinte Efrem, mare mucenice al lui Hristos, ascultă acum puţina noastră rugăciune pentru robii lui Dumnezeu (numele) care sunt încercaţi de boli, suferinţe şi de ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc şi credem că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţele lor. Ai spus că ai leacuri pentru toate felurile de boli, şi de aceea nădăjduim că iubirea ta de oameni nu s-a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?

Ajută-i, Sfinte Efrem, ajută-i pe cei suferinzi! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru ei şi, dacă le este de folos să fie tămăduiţi degrabă, fă să se întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă le este mai de folos să ducă mai departe crucea suferinţei lor, ajută-i să rabde fără să cârtească, ca să primească luminoasa cunună a răbdării.

Sfinte Mare Mucenice Efrem, tu ai răbdat suferinţe de nespus, iar viaţa noastră este plină de desfătări. Dar chiar dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavii aceştia pe care suferinţele i-au îngenunchiat. Fii lor păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeu care te-a acoperit cu harul Său, arătându-te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin.

Slăviţilor făcători de minuni şi Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian! Iubindu-L pe Hristos Dumnezeu din tinereţile voastre, nu numai meşteşugul doctorilor aţi învăţat, ci mai ales har neîmpuţinat al tămăduirii tuturor bolilor aţi primit de la Dumnezeu. Pentru aceasta, şi pe noi, care cădem înaintea cinstitei icoanei voastre, degrab auziţi-ne. Pe copiii care cer ajutorul vostru la învăţătură povăţuiţi-i cu rugăciunile voastre, ca, râvnind vieţuirii voastre, să afle nu numai cele pământeşti, ci mai ales să sporească în cucernicie şi în credinţa cea dreaptă. Celor ce zac de boală şi s-au deznădăjduit de ajutorul omenesc, dar aleargă la voi cu credinţă fierbinte şi rugăciune osârdnică, tămăduire dăruiţi-le cu cercetarea voastră cea milostivă şi de minuni făcătoare; aşijderea şi pe cei ce din pricina bolilor grele au căzut în trândăvire, în puţinătate de suflet şi în cârtire, cu harul cel dat vouă de Dumnezeu întăriţi-i în răbdare şi îndrumaţi-i ca să priceapă sfânta şi desăvârşita voie a lui Dumnezeu în ce ne priveşte şi să se facă părtaşi ai harului mântuitor al lui Dumnezeu. Pe toţi cei ce aleargă la voi cu osârdie ocrotiţi-i de bolile cele crunte, şi apăraţi-i de moartea năprasnică, şi cu puternica voastră mijlocire înaintea lui Dumnezeu păziţi-i neclintiţi în dreapta credinţă şi ajutaţi-i în sporirea duhovnicească, ca împreună cu voi să se învrednicească în veacul ce va să vină a lăuda şi a slăvi numele cel preasfânt şi de mare cuviinţă al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

Troparul, glasul al 4-lea

Arătatu-te-ai, înțeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos, și ca un sfeșnic pururea luminos al lumii, stră­lucit-ai în lume prin mucenicie, fericite, și ai ri­sipit întunecimea idolilor. Drept aceea, roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, să ne mântuiască pe noi.

Condac 1:

Alesule din ceata arhiereilor, mare mu­cenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă, simțindu-ne nevrednici și cu împuținarea graiului omenesc, tu, care porți nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dum­nezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul și dă putere graiurilor noastre ca întru bucurie să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Icos 1:

Acinsti căruntețile tale cele adânci și sfin­te, bine este, deoarece, întru ve­chimea vârstei și a sfințeniei tale, te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulțit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor și al propovă­dui­torilor lui Iisus Hristos; ție, dar, se cuvine, după vrednicie, să-ți cânte toți ortodocșii creștini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule și bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfințit și ai cinstit bătrânețile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor și luminăto-rul cetății Magnezia;
Bucură-te, învățătorul cuvântului lui Dum­nezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitorul cel bun, care ai ară­tat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept, care ai în­demnat la credință duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la cre­dința adevărată pe cei necredincioși;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăință sufle­tească pe cei păcătoși;
Bucură-te, următor al apostolilor și al proo­rocilor celor luminați de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Hara­lam­bie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 2:

Văzând, Sfinte Mucenice Haralambie, că prin chinurile tale ai dobândit viața cea cerească și veșnică din viața cea vremelnică; văzând că tu ai primit cu bucurie de la Stăpânul lumii dreapta credință, ca să o împarți la cei as­cultători cuvintelor lui Hristos, s-au îndemnat bi­ne­credincioșii a-ți aduce ție laudă de mul­țu­mire și a cânta lui Dumnezeu într-un glas: Aliluia!

Icos 2:

Glăsuind popoarele că tu ești luminat, prin puterea dumnezeiască, cu lumina cunoștinței adevărului, au cunoscut totodată că și faptele tale cele sufletești sunt spre mântuirea neamului omenesc; pentru că ai stat ca un ade­vărat ostaș mărturisitor al lui Hristos și pro­po­vă­duitor al învățăturii Sale. De aceea, ca pe o piatră neclintită a credinței arătându-te binecre­din­cio­șilor, au venit a-ți cânta ție aceste cântări:
Bucură-te, răbdătorule de chinuri, ce ai su­ferit de la păgâni;
Bucură-te, mângâietorule, că prin răbdarea ta ai făcut între ei minuni;
Bucură-te, cel ce te-ai chinuit pentru dra­gostea lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai jertfit în lume ca un adevărat credincios;
Bucură-te, moștenitorul vieții celei veșnice;
Bucură-te, propovăduitorul credinței, bunule mucenice;
Bucură-te, că prin pedeapsa trupului ai do­bândit fericirea raiului;
Bucură-te, că prin smerenia sufletului ai biruit osânda iadului;
Bucură-te, cel ce ai suferit pe trupul tău piroanele păgânilor;
Bucură-te, cel ce prin răbdarea ta ai dobândit pocăința oamenilor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor vrăjmașilor;
Bucură-te, cel ce prin minunile tale ai adus veselie credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 3:

De înțelegerea dumnezeirii, sufletul tău fiind luminat, ca un adevărat viteaz al Mântuitorului Hristos ai stat, pentru că ai răs­puns închinătorului de idoli Luchian dregătorul, că tu asculți numai de dreptele și mântuitoarele porunci ale Împăratului Hristos, iar nu de idolii cei fără de suflet, care duc poporul la pierzare; pentru aceea, binecredincioșii au venit cu în­doită umilință, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Ieșind glas de bucurie din gura creștinilor, când au văzut că nu ți s-a întâmplat nici o durere trupească prin despuierea trupului tău, ce ai suferit de la acel tiran, au adeverit totodată că scăparea și izbăvirea ta este venită prin puterea Mântuitorului lumii, pentru că în numele Său ai suferit acele pedepse fără vreo vătămare. Pentru aceea, binecredincioșii cu umilință aduc ție aceste cântări:
Bucură-te, cel ce prin puterea dumnezeiască ai depărtat durerea trupească;
Bucură-te, cel ce ai biruit pe tiranii care au îndrăznit să te chinuiască;
Bucură-te, că tu ai primit în loc de odihnă chinurile celor ce te chinuiau;
Bucură-te, logodnicul tuturor mucenicilor;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii și prieten al apostolilor;
Bucură-te, cel ce ai înălțat crucea credincioșilor;
Bucură-te, cel ce ai luminat cugetul păcătoșilor;
Bucură-te, stâlpul cel tare pe care s-a sprijinit credința;
Bucură-te, pomul cel plin de rod prin care s-a dobândit credința;
Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete;
Bucură-te, tămăduitorule de răni și boli;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 4:

Zicând ostașii și toți slujitorii dregă­to­rului către mai-marii poporului că tu ai dorit mai mult necinstea osârdiei în loc de cinste, iar cârligele cu care ei te chinuiau s-au tocit cu totul și numai au zgâriat trupul tău fără a-l fi vătămat întru nimic, toți s-au mirat între ei de răbdarea chinuirii tale; iar binecredincioșii, slă­vind pe Dumnezeu pentru facerile Sale de bine, s-au silit a-I cânta Lui: Aliluia!

Icos 4:

Arătându-se mai tiran, unul dintre că­peteniile păgânilor între ostașii cei ce te chinuiau, dreptule mucenice, și văzând că nicidecum n-ai căpătat vreo vătămare trupească din osânda la care erai supus, a îndrăznit acel tiran cu batjocură a smulge cârligele din mâna chinuitorilor și, pornindu-se iute cu mânie a sfâșia mai cu putere trupul tău, îndată a venit urgia dumnezeiască asupra lui, căci i s-au tăiat mâinile de la coate, stând spânzurate de trupul tău, și căzând jos, la pământ, cerea zadarnic ajutor dregătorului. Iar tot poporul grăia către tine unele ca acestea:
Bucură-te, minunea cea adevărată a cre­dincioșilor;
Bucură-te, închinarea și limanul păcătoșilor;
Bucură-te, îngrozitorul semeției osân­di­torului;
Bucură-te, cel ce ai potolit gândul rău al vrăjmașului;
Bucură-te, că ai biruit pe cel nelegiuit;
Bucură-te, că ai smerit pe cel nesocotit;
Bucură-te, bucuria minunilor tale;
Bucură-te, veselia chinurilor tale;
Bucură-te, propovăduitorul adevărului;
Bucură-te, luminătorul cugetului;
Bucură-te, părintele celor smeriți;
Bucură-te, mijlocitorul celor pocăiți;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 5:

Când a văzut poporul că dregătorului Luchian i s-a întors gura la ceafă, pentru că a îndrăznit a scuipa fața ta cea sfântă, toată cetatea Magnezia s-a spăimântat de o minune ca aceasta și, într-un glas, se ruga ție să o mân­tuiești; iar binecre­din­cioșii cântau lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 5:

Lăudându-se numele tău, Sfinte Hara­lambie, în toată cetatea Magnezia și în Asia, pentru că mai apoi, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, ai dat tămăduire dregătorului Luchian și tiranului Luciu, care și-au cerut ier­tare de greșelile lor și s-au pocăit, îndată au alergat mulți din popor la credința cea adevărată și bote­zându-se în numele Sfintei Treimi, au grăit într-un glas: „Mare este Dumnezeul milelor și al îndu­­rărilor”; pentru aceasta aducem ție aceste cântări:
Bucură-te, cel ce ai adus la credință pe împotrivitori;
Bucură-te, cel ce ai fost lor tămăduitor;
Bucură-te, minunatule între sfinți, care ai făcut pe păgâni a se boteza;
Bucură-te, duhovnicescule părinte, care ai adus pe oameni prin botez a se lumina;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit pe bolnavi a tămădui;
Bucură-te, cel ce te-ai stăruit pe păcătoși a milui;
Bucură-te, cel ce ai dat șchiopilor și ologilor însănătoșire;
Bucură-te, cel ce ai vindecat de orbire;
Bucură-te, că tu pe cei întinați de păcate i-ai curățit;
Bucură-te, că tu pe diavoli i-ai izgonit;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale morții au înviat;
Bucură-te, că prin suferințele tale darul sfințeniei ai câștigat;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 6:

Mărturisind însuși dregătorul despre minunile tale către Sever împăratul, acesta s-a mâniat foarte asupra idolilor lui, pentru că n-au putut sta împotriva acelor minuni; iar tu, ca un biruitor asupra lor, prin statornica ta credință, ai câștigat nemărginite daruri cerești. Pentru aceea, o sfinte prealăudate, primește mul­țumirea binecredincioșilor, care cu bucurie cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Nouă și înfricoșătoare minune ai să­vâr­șit, sfinte, când ai fost din nou chinuit de tirani după porunca lui Sever, pentru că, pri­mind cu veselie piroanele bătute peste tot trupul tău și fiind tras de barbă și așezat pe un cal ca să te ducă de la Magnezia la Antiohia, la cinci­sprezece stadii în cale, prin gura calului, glas mare s-a auzit, blestemând pe slugile diavolului ca să te dezlege de legăturile cu care erai cuprins; pentru aceea tot poporul cântă ție:
Bucură-te, strălucite arhiereule, pentru noua răbdare de chinuri ce ai avut;
Bucură-te, mucenicule sfinte, pentru noua minune ce ai săvârșit;
Bucură-te, părinte, că prin gura calului pentru tine s-a vorbit;
Bucură-te, sfinte, că, șezând pe cal, l-ai îmblânzit;
Bucură-te, că tu pe toți trimișii lui Sever i-ai umilit;
Bucură-te, că tu pe slujitorii diavolului i-ai îngrozit;
Bucură-te, cel ce ai stins văpaia tiranilor;
Bucură-te, cel ce ai îngrozit furia ucigașilor;
Bucură-te, că toate chinurile tale ce ai primit s-au potolit;
Bucură-te, cel ce ca un trandafir cu multă mireasmă ai înflorit;
Bucură-te, părinte, cel ce ca om multă osândă ai pătimit;
Bucură-te, sfinte, cel ce ca un viteaz toate aceste chinuri le-ai biruit;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 7:

Ostașii lui Sever, văzând minunile tale cele puternice, n-au îndrăznit să te mai chinuiască și pe cale cu liniște te-au dus la An­tio­hia ca să împlinească porunca. Acolo Sever, cu diavolească pornire, s-a înfuriat iar asupra ta, dând poruncă ca să-ți înfigă o frigare arsă în piept. Dar multa lor osteneală cu nimic nu te-a vătămat, pentru că focul s-a stins și oamenii cei împărătești au ostenit. De aceea, o preaputernice sfinte, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu umilință: Aliluia!

Icos 7:

În furia lui, pierzând Sever răbdarea, dacă a văzut el însuși această minune, a încercat cu viclenie a te îmblânzi și a te cerceta cu ce putere faci aceste minuni. Iar el, luând de la tine răs­puns, că în credința lui Hristos-Dumnezeu nă­dăj­duiești, te-a ispitit a cere să învii morții și să izbăvești pe cei stăpâniți de diavoli. Atunci tu, dreptule părinte, primind dar și putere de la Dum­­nezeu, ai arătat în fața acestui necredincios încă o minune, căci și pe mortul ce ți l-a adus l-ai în­viat, pe cel stăpânit de diavol l-ai izbăvit și însuși satana s-a înspăimântat și a ieșit din om, stri­gând către tine, cu rugăminte, ca să nu-l chinu­iești fără de vreme. Pentru aceasta, tot poporul cu umilință cântă ție unele ca acestea:
Bucură-te, mare mucenice Haralambie, fă­cătorule de minuni;
Bucură-te, mare mucenice sfinte, izbăvi­to­rule de nebuni;
Bucură-te, cel ce pe diavol din om cu un singur cuvânt l-ai izgonit;
Bucură-te, cel ce pe satana pe loc tu l-ai zdrobit;
Bucură-te, că însuși el a dat glas de rugă­minte, mărturisindu-te pe tine om dumnezeiesc;
Bucură-te, că tu cu aceste minuni ai rușinat pe Sever și pe Crisp, eparhul de neamul idolesc;
Bucură-te, că însuși împăratul Sever, văzând acea minune, a zis: „Mare este Dumnezeul creștinilor”;
Bucură-te, că tu ai făcut atunci pe mulți din popor a crede în Hristos-Dumnezeul milelor și al puterilor;
Bucură-te, izbăvitorule de tot soiul de neca­zuri și boli;
Bucură-te, că tu toate vicleșugurile și por­nirile diavolului omori;
Bucură-te, că înșiși îngerii cerești te numesc alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că toți creștinii pământești cin­s­tesc numele tău;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 8:

Arăsărit lumina cea adevărată a cunoș­tinței celei sufletești din rodul oste­ne­lilor tale, Sfinte Haralambie, care ai fost osândit cu multe feluri de chinuri și toate le-ai biruit prin credința ta cea puternică către Dumnezeu. Acea lumină îndată s-a răspândit peste închinătorii la idoli și mulți din aceștia crezând în numele Sfin­tei Treimi, s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Pentru aceea, lăudând noi vrednicia ta cea sufletească, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Împăratul Sever, socotind mai apoi că tu faci cu farmece acele minuni, ți-a poruncit să jertfești idolilor lui, pentru ca să te scape de grozavele sale chinuri; însă tu, ca un om dum­nezeiesc, cunoscând rătăcirea sa, ai răspuns că pe cât trupul tău se zdrobește cu bătăile, pe atât se bucură întru tine duhul tău. Atunci Sever, mâni­indu-se din nou, a poruncit să te omoare, bă­tându-te cu pietre și arzând cu făclii aprinse barba și obrazul tău; iar tu, cu vitejia cea sufle­tească, ai întors focul asupra slujitorilor împă­ratului și i-ai pârlit pe ei. Pentru aceasta noi, creștinii, cu bucurie cântăm ție aceste cântări:
Bucură-te, dumnezeiescule sfinte, care ai biruit a lui Sever rătăcire;
Bucură-te, bunule părinte, care ai răspuns lui cu milostivire;
Bucură-te, cel ce ai primit pedepse grele în loc de odihnă trupească;
Bucură-te, cel ce ai socotit bătăile drept bucurie sufletească;
Bucură-te, viteazule ostaș, care ai îndreptat focul asupra dușmanilor tăi;
Bucură-te, vrednicule sutaș, care ai scăpat trupul tău de tiranii cei răi;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un stâlp neclintit Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un sfeșnic pururea luminos;
Bucură-te, înțelepte mucenice, care ai risipit întunecarea idolilor;
Bucură-te, strălucite Haralambie, care ai potolit durerea păcătoșilor;
Bucură-te, comoara cea neprețuită a cereș­tilor cununi;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 9:

Trecând, bunule părinte, fără vreo vătă­mare trupească acele chinuri pe care ți-au dat păgânii, ai dobândit prin aceasta lauda tu­turor apostolilor și bucuria mucenicilor, căci te-ai învrednicit a fi cu ei părtaș dumnezeieștii cu­nuni, prin care s-a întărit neamul creștinesc. Pentru aceea, o sfinte prealăudate, primește de la noi laudă de mulțumire, ca împreună cu tine să cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Ucigașul și nelegiuitul Sever, înțelegând mai la urmă că puterea și minunile tale sunt venite de la Hristos, Mântuitorul lumii, a îndrăznit dimpreună cu slujitorii săi a cârti și a huli chiar împotriva lui Dumnezeu. Atunci, pentru o asemenea cutezare, a venit asupra lor arătare cerească, pentru că pământul s-a cutre­murat și fulgere și trăsnete au cuprins pe Sever și pe Crisp, eparhul său, ca să cunoască puterea lui Dumnezeu. Pentru aceea, îndrăznim și te rugăm, Sfinte mare mucenice Haralambie, fii apărătorul nostru de toate primejdiile și ne întărește și pe noi în credința Sfintei Treimi, ca să nu cădem în primejdia păgânilor. Așa, sfinte mare mucenice, mijlocește către Dumnezeu ca să ne miluiască după mare mila Sa, pentru ca să putem cânta unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai dobândit puterea mi­nunilor tale de la Mântuitorul;
Bucură-te, cel ce ai avut mărirea faptelor tale de la Ziditorul;
Bucură-te, cel ce întru Hristos te-ai jertfit și întru El te-ai sfințit;
Bucură-te, cel ce întru Domnul te-ai întărit și prin El ai biruit;
Bucură-te, că pe tiranii tăi i-ai osândit, ca să te cunoască de om dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe dușmanii tăi i-ai umilit, ca să te cinstească de părinte sufletesc;
Bucură-te, că prin tine s-a înnoit izvorul bunătăților și al îndurărilor;
Bucură-te, că prin tine s-a vestit pomul milelor și al dreptăților;
Bucură-te, că însuși Sever împăratul și Crisp eparhul te-au rugat să-i scapi de pedeapsa lui Dumnezeu trimisă lor;
Bucură-te, că împăratul și eparhul au lăudat credința creștinilor;
Bucură-te, cel ce ai primit dumnezeiești da­ruri pentru creștini;
Bucură-te, cel ce ai primit bunătăți pentru pământeni;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 10:

Fierbinți au fost rugăciunile tale către Dum­­nezeu, dreptule mucenice, pentru că, mijlocind pentru iertarea și tămăduirea duș­ma­nilor tăi, Sever împăratul și Crisp ispravnicul, i-ai scăpat pe ei din osânda în care erau căzuți și, slobozindu-i în pace, le-ai dat sfătuire bună ca să nu mai greșească. Drept aceea, cunoscând și noi păcătoșii facerile tale de bine, bunule sfinte, ve­nim către tine cu umilință a te ruga să ne iz­băvești și pe noi din toate nevoile și necazurile pentru ca împreună cu tine să cântăm lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 10:

Harul dumnezeiesc a fost asupra ta, prea­lă­udate părinte, pentru că, învred­­ni­cindu-te a aduce la credința cea adevărată pe fiica împăratului Sever, anume Galini, ea însăși a stat mărturisitoare și propovăduitoare bună­tă­ților cerești și a îndemnat pe tatăl ei să se lepede de tirania păgânătății, ca să dobândească întru Hristos milostivirea bunătății. Pentru aceasta, o lăudatule sfinte, primește de la noi cu bucurie a-ți aduce aceste cântări:
Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale ai scă­pat de la pedeapsă pe vrăjmașii tăi;
Bucură-te, cel ce prin mijlocirile tale ai slo­bozit în pace pe cei ce erau în nevoi;
Bucură-te, cel ce i-ai sfătuit pe ei ca să nu mai greșească;
Bucură-te, cel ce i-ai îndemnat pe ei ca să se pocăiască;
Bucură-te, că tu ai adus la adevărata credință pe fiica împăratului Sever, anume Galini;
Bucură-te, că tu ai întărit a ei cunoștință și ai învățat-o în Domnul a se povățui;
Bucură-te, că ea însăși a îndemnat pe tatăl ei să se lepede de tirania păgânătății;
Bucură-te, că tot ea l-a chemat la Hristos, ca să câștige milostivirea bunătății;
Bucură-te, cel ce ai luminat cugetul celor întunecați;
Bucură-te, cel ce ai dobândit pocăința celor deșteptați;
Bucură-te, viața care ai odrăslit pentru în­tărirea neamului creștinesc;
Bucură-te, roada prin care ai primit harul dum­nezeiesc pentru tămăduirea neamului omenesc;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 11:

În vis, văzând fiica împăratului Sever că ea ședea într-o grădină cu pomi înmiresmați și cu fântâni preafrumoase și tot prin vis văzând că pe tatăl ei și pe Crisp ispravnicul i-a gonit de acolo păzitorul grădinii, a alergat cu grăbire la tine, bunule părinte, rugându-te ca să-i tâlcuiești acel vis. Iar tu, ca un izvor al cunoștinței, pre­țuind râvna cea adevărată a binecredincioasei fiice a împăratului, îndată i-ai dat povățuirea cea sufletească, căci ai numit grădina raiul drepților, și păzitorul raiului ai socotit că este Însuși Hristos; căci El a așezat în rai pe cei credincioși și a iz­gonit de acolo pe cei necredincioși. Pentru aceea, noi cu umilință cântăm Lui: Aliluia!

Icos 11:

Trecând treizeci de zile de la înfrico­șă­toarea pedepsire primită de la Dum­nezeu, împăratul s-a răzvrătit iarăși împotriva lui Hristos, Dumnezeul pe Care însuși Îl mărtu­risise. Și, chemându-te după aceea ca să jertfești idolilor lui spre a scăpa de pedeapsa sa, ai stat și aici vitejește împotriva păgânătății sale, căci i-ai răspuns că mari și nepricepute sunt cuvintele sale. Atunci el, mâniindu-se din nou, ți-a pus spre batjocură frâu și zăbale în gură și te-a tras prin toată cetatea ca și cum ai fi fost o ființă fără grai. Iar tu, mucenicule sfinte, făcând rugăciuni către Dumnezeu, ai scăpat și din aceasta. Pentru aceea, noi, cei binecredincioși, aducem cu mulțumire laudă biruinței tale, și voim a-ți cânta într-un glas unele ca acestea:
Bucură-te, tâlcuitorul visului credincioasei întru Hristos;
Bucură-te, propovăduitorul raiului celui frumos;
Bucură-te, viteazule împotrivitor cuvintelor păgânești;
Bucură-te, dreptule mângâietor sfaturilor sufletești;
Bucură-te, că tu ai întărit în credință pe Galini, fiica împăratului, de a sfărâmat idolii cei turnați;
Bucură-te, că prin tine s-a risipit necuviința slujitorilor idolești celor înrădăcinați;
Bucură-te, că însăși Galini a înfruntat pe tatăl ei de la închinarea păgânătății;
Bucură-te, că însăși ea a îmbrățișat și a apărat neamul creștinesc;
Bucură-te, că ai lăsat spre pomenire fapte duhovnicești;
Bucură-te, că ai dobândit spre răsplătire dra­goste îngerească;
Bucură-te, sfinte părinte, de roada bu­nă­tăților tale;
Bucură-te, cuviosule mucenice, de faptele minunilor tale;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 12:

Șezând tu, strălucitule sfinte, rezemat de stâlpul cel uscat al casei văduvei, unde te-a trimis Sever, ca să fii pus spre batjocură, ai arătat acolo încă o minune, căci stâlpul acela, înverzind, a înfrunzit și a făcut atâtea ramuri încât a acoperit casa. Atunci văduva, cunoscând puterea cea dumnezeiască, a căzut la picioarele tale, închinându-se și zicându-ți să mergi de la casa ei căci este nevrednică să fii aproape de ea. Iar tu, minunatule părinte, răspunzând cu blân­dețe să nu se teamă, ci să creadă în Domnul că este foarte milostiv și lăudat, ai îndoit după aceea minunile tale, căci a doua zi acel pom a înflorit și a rodit, iar vecinii văduvei, văzând asemenea minune, s-au mirat foarte. Și văduva, întărindu-se în credință, după râvna sa, și cunoscând că acele minuni le-ai făcut cu darul și puterea Mântuitorului Hristos, îndată s-a bo­tezat în numele Sfintei Treimi, izbăvindu-se de toate răutățile sale. Pentru aceea, toți drepts­lă­vitorii creștini vin cu bucurie să cânte lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 12:

Psalmul lui David cu bucurie l-ai cântat, sfinte, când erai dus la locul osândei, spre pierzare, ca să ți se taie capul, după porunca lui Sever, ca să nu mai abați pe păgâni din ră­tăcirea de care erau cuprinși, și așa ai zis în cale: „Mila și judecata Ta voi cânta ție, Doamne; cânta-voi și voi merge cu pricepere în cale fără prihană, când vei veni către mine”. Iar către sfârșit, ridicând ochii și mâinile tale către ceruri, ai mulțumit cu smerenie Dumnezeului milelor și al îndurărilor pentru mântuirea ta, zicând: „Po­menește-mă, Doamne, întru împărăția Ta”. A­tunci cerurile deschizându-se, S-a arătat Domnul puterilor cu mulțime de îngeri asupra ta și te-a chemat pe tine în locașurile drepților ca pe un prieten preaiubit, care ai fost chinuit în lume pentru dragostea Sa, dându-ți totodată dar de tămăduire asupra celor ce vor cinsti în lume și vor prăznui numele tău, ca să fie scăpați de toate bolile și nevoile lor, iar mai ales de năprasnica boală a ciumei. Pentru aceea, o lăudatule sfinte, primește cu bucurie a-ți cânta ție aceste cântări:
Bucură-te, strălucite arhiereule, că ai înverzit și ai rodit stâlpul cel uscat al văduvei;
Bucură-te, strălucitule mucenice, că ai potolit și ai smerit pe păgânul cel înfuriat al cetății;
Bucură-te, cel ce ai adus la credința cea adevărată pe văduva care trăia în desfrâu;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăința cea dorită pe păgâna care era în nebunie;
Bucură-te, că prin minunile tale ai deșteptat în ea cuvântul adevărului;
Bucură-te, că prin sfaturile tale ai câștigat și asupra sa darul botezului;
Bucură-te, bunule sfinte, care ai săvârșit în viața ta destule minuni;
Bucură-te, dreptule părinte, care ai mântuit mulțime de păgâni prin chinurile tale;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit a vedea cerurile deschise și frumusețea cea nemărginită a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce ai primit glasul Domnului puterilor și bucuria cea negrăită a cetelor cerești;
Bucură-te, comoara cea neprețuită cu care s-a încununat cinstitul tău cap când s-a tăiat de păgâni;
Bucură-te, podoaba cea neașteptată cu care s-a îmbrăcat măritul tău trup când s-a despărțit de tirani;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 13:

O, întru tot lăudate Sfinte Haralambie, primește de la noi aceste cântări, ce cu umilință le aducem înaintea ta, și ne izbăvește pe noi din toate nevoile și necazurile, ca un bun și de oameni iubitor. Căci, deși suntem ne­vrednici milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe și grele, pe care le săvârșim în tot timpul vieții noastre și în tot ceasul, însă cu­noscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine și asupra celor ce se pocăiesc cu credință întru numele Dom­nului, năzuim cu fierbinți lacrimi a mărturisi înaintea ta că am greșit. De aceea, ne rugăm ție ca să fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și de toate primejdiile și pentru întărirea noastră în credința cea ade­vă­rată, ca să nu mai greșim.

Așa, strălucite sfinte, rugămu-te pe tine ca să ne aperi pe noi de toate răutățile, după făgă­duința ta, căci toți te cinstim și prăznuim numele tău, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de 3 ori).

Apoi se zice iarăși Icosul 1: „A cinsti căruntețile tale cele adânci și sfinte...“, și Condacul 1: „Alesule din ceata arhiereilor, mare mucenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă...“

Icos 1:

Acinsti căruntețile tale cele adânci și sfin­te, bine este, deoarece, întru ve­chimea vârstei și a sfințeniei tale, te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulțit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor și al propovă­dui­torilor lui Iisus Hristos; ție, dar, se cuvine, după vrednicie, să-ți cânte toți ortodocșii creștini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule și bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfințit și ai cinstit bătrânețile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor și luminăto-rul cetății Magnezia;
Bucură-te, învățătorul cuvântului lui Dum­nezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitorul cel bun, care ai ară­tat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept, care ai în­demnat la credință duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la cre­dința adevărată pe cei necredincioși;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăință sufle­tească pe cei păcătoși;
Bucură-te, următor al apostolilor și al proo­rocilor celor luminați de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Hara­lam­bie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 1:

Alesule din ceata arhiereilor, mare mu­cenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă, simțindu-ne nevrednici și cu împuținarea graiului omenesc, tu, care porți nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dum­nezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul și dă putere graiurilor noastre ca întru bucurie să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, glasul al 8-lea:

Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi de minuni făcătorilor, Cosma şi Damian, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă.

Condacul 1

Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos şi doctori preaînţelepţi, care în dar daţi sănătate celor ce sunt în boli, cele de laudă aducem vouă, sprijinitorilor noştri şi ajutătorilor întru necazuri; iar voi, fiind vase alese ale harului, vindecaţi rănile noastre cele sufleteşti şi cele trupeşti. Pentru aceasta, slăvind pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, pe voi cu osârdie vă fericim: Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţilor făcători de minuni!

Icosul 1

Râvnind vieţii celei îngereşti, aţi defăimat cele pământeşti, şi încununându-vă cu nevoinţa muceniciei, v-aţi învrednicit să priviţi faţa Domnului puterilor. Deci rugaţi-vă cu sârguinţă pentru noi, cei ce alergăm cu sârguinţă către ajutorul vostru şi cele de laudă strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, rugători calzi pentru cei ce cinstesc sfântă pomenirea voastră;
Bucuraţi-vă, că voi casa, avuţia şi toate agoniselile părinţilor întru nimic le-aţi socotit;
Bucuraţi-vă, care fără împuţinare vindecaţi pe cei părăsiţi de doctori;
Bucuraţi-vă, cei ce pe săraci cu milostivirea voastră i-aţi hrănit;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi mângâiat pe cei ce sufereau de îndurarea inimii;
Bucuraţi-vă, cei ce prin curăţie şi cu sfinţenie v-aţi asemănat îngerilor;
Bucuraţi-vă, făclii ale luminii celei dumnezeieşti;
Bucuraţi-vă, oameni cereşti şi îngeri pământeşti;
Bucuraţi-vă, că voi creştinilor le sunteţi scăpare neruşinată;
Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi smerit toată viaţa voastră chiar până la suflarea cea de pe urmă întru slujire Domnului;
Bucuraţi-vă, primitorii cei prealuminaţi ai harului, vase ale Sfântului Duh;
Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 2-lea

Văzând bunul Dumnezeu începuturile voastre cele bune şi osârdia voastră cea către bună cinstire, că toate cele pământeşti şi bunurile lumii acesteia întru nimic socotindu-le, întru o necunoscută osteneală aţi petrecut, din dragoste pentru aproapele, şi sufletele voastre cu bunele moravuri le-aţi împodobit, v-aţi umplut de Duhul Sfânt, cu raza Căruia să ne strălucim şi noi cereţi-ne de la Hristos Dumnezeu, ca împreună cu voi să-I cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cu înţelegerea adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu aţi învăţat pe împăratul cel fără de lege, înţelepţindu-l pe acela cu puterea cuvintelor voastre, prin care cu îndrăzneală aţi propovăduit pe Hristos. Drept aceea, lăudând îndrăzneala voastră, strigăm aşa:
Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi lăsat prinşi de înşelarea împăratului celui nelegiuit;
Bucuraţi-vă, cei ce cu îndrăzneală aţi mărturisit înaintea lui adevărul lui Hristos;
Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi temut de îndrăznirea lui;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi ruşinat adunările celor fără de lege;
Bucuraţi-vă, propovăduitorii cei neînfricaţi ai adevărului;
Bucuraţi-vă, nimicitorii slujirii idoleşti;
Bucuraţi-vă, luptătorii credinţei celei dreptslăvitoare;
Bucuraţi-vă, mărturisitorii cei neclintiţi, plini de Duhul răbdării şi al râvnei pentru slava lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, vestitorii cei fără de tăcere ai poruncilor lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, povăţuitorii credincioşi ai cugetării de Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, solitorii cei de nădejde ai Împărăţiei lui Dumnezeu pentru noi;
Bucuraţi-vă, cei ce nu ne părăsiţi pe noi nici chiar după moartea voastră;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 3-lea

Cu puterea Celui Preaînalt, dată nouă încă din viaţa cea vremelnică, aţi primit stăpânire darul de a tămădui minunat toate bolile; iar după moartea voastră mai cu seamă v-a proslăvit Dumnezeu pe voi cu multe faceri de minuni, ca toţi să alergăm către voi rugându-ne pentru tămăduirea de bolile trupeşti, dar mai cu seamă de cele sufleteşti, şi lui Dumnezeu cu mare glas să-I strigăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având moaştele voastre cele mult vindecătoare, ca pe o comoară de mult preţ, ne bucurăm şi, cu dragoste lăudând darul tămăduirilor dat vouă de la Dumnezeu, cu mulţumire strigăm:
Bucuraţi-vă, mijlocitorii cei calzi către Dumnezeu pentru noi;
Bucuraţi-vă, cei ce cugetările cele elineşti întru nimic le-aţi socotit;
Bucuraţi-vă, făclii prealuminoase ale Romei;
Bucuraţi-vă, luminătorii ţărilor întunecate de rătăcirea cea păgânească;
Bucuraţi-vă, povăţuitorii bărbăţiei şi ai răbdării;
Bucuraţi-vă, că, răbdând fără de vină uciderea cu pietre, sfârşit mucenicesc aţi luat;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi pătimit din dragoste pentru Hristos;
Bucuraţi-vă, robii lui Dumnezeu cei ce aţi primit de la Hristos Domnul cununi de biruinţă;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi arătat tuturor minunatul şi preafrumosul chip al smereniei şi al blândeţii;
Bucuraţi-vă, temelia cea neclintită a ortodoxiei;
Bucuraţi-vă, slava cea luminoasă a răbdătorilor de chinuri;
Bucuraţi-vă, frumoşi tămăduitori, care de la nimeni n-aţi luat plată pentru tămăduiri;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 4-lea

Viforul cel mare al iuţimii împăratului Carin n-a putut să clintească sufletele voastre, şi când credincioşii v-au ascuns într-o peşteră oarecare de cei ce căutau să vă ia pe voi, de voie aţi stat înaintea ostaşilor, strigând: Pe noi luaţi-ne, căci noi suntem cei pe care îi căutaţi. Deci, înfăşuraţi fiind cu lanţuri, aţi fost duşi la Roma. Iar noi, sărutând credinţa voastră şi lanţurile, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind oamenii de la Roma dragostea voastră cea mare către cei suferinzi şi doctorisirea voastră cea minunată, de pretutindeni alergau către voi cu credinţa în harul lui Dumnezeu cel aducător de vindecări, ce lucra întru voi; şi primind grabnică tămăduire, proslăveau pe Dumnezeu, iar pe voi, tămăduitorii lor cei milostivi, vă măreau, învăţându-ne şi pe noi să vă lăudăm aşa:
Bucuraţi-vă, propovăduitorii cei nebiruiţi ai lui Dumnezeu Cel adevărat;
Bucuraţi-vă, cei ce cu buna biruinţă aţi luat arma Crucii lui Hristos;
Bucuraţi-vă, doctorii cei buni şi grabnici ajutători ai celor suferinzi;
Bucuraţi-vă, cei ce tămăduiţi în dar pe toţi cei neputincioşi;
Bucuraţi-vă, cei ce izvorâţi şi acum tămăduiri din belşug;
Bucuraţi-vă, milostivii mângâietori ai celor ce sunt întru nevoi şi întru necazuri;
Bucuraţi-vă, cei ce ne apăraţi în toate înconjurările;
Bucuraţi-vă, ocrotirea cea mântuitoare a celor lipsiţi de ajutor;
Bucuraţi-vă, preaslăvită împodobire a celor drepţi;
Bucuraţi-vă, solirea noastră cea tare;
Bucuraţi-vă, rugătorii cei sârguincioşi către Dumnezeu pentru noi;
Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi cu credinţă;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 5-lea

Pe calea cea cu dumnezeiască umblare, într-adevăr aţi mers, robii lui Hristos, când eraţi duşi în legături la Roma, pentru că nu v-aţi închinat idolilor, ci lui Hristos unuia I-aţi slujit, amare încercări aţi răbdat, Sfinţilor; însă toate le-aţi răbdat pentru Hristos cel Care v-a iubit. Drept aceea, minunându-ne de răbdarea cea mare şi de dragostea voastră cea tare către Dumnezeu, împreună cu voi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând împăratul că prin puterea lui Hristos s-a tămăduit, laudă Aceluia I-a dat, iar noi, slăvind pe Dumnezeu, vă fericim pe voi, plăcuţii Lui slăviţi, strigând aşa:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi iubit cele de sus mai mult decât cele de jos;
Bucuraţi-vă, cei ce pe pământ aţi râvnit vieţii celei îngereşti;
Bucuraţi-vă, că, lepădând mulţimea dumnezeilor, de buna credinţă cea părintească nu v-aţi îndepărtat;
Bucuraţi-vă, că toate avuţiile voastre, după cuvântul Domnului, le-aţi împărţit săracilor ca pe Hristos să-L câştigaţi;
Bucuraţi-vă, cei ce pe alţii i-aţi învăţat nu numai cu cuvântul, ci mult mai vârtos cu fapta şi cu rugăciunea neîncetată către Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce arătaţi şi acum izvorul tămăduirilor cel neîmpuţinat;
Bucuraţi-vă, cei ce ne îmbogăţiţi pe noi cu revărsarea minunilor date vouă de la Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi gătit în voi lăcaş lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, grabnică auzire a celor lipsiţi;
Bucuraţi-vă, îngrijirea cea primită a celor necăjiţi;
Bucuraţi-vă, nădejdea cunoscută a celor deznădăjduiţi;
Bucuraţi-vă, grabnică doctorisire a celor ce bolesc;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 6-lea

Propovăduitori ai numelui lui Hristos fiind în viaţa voastră, şi acum mărturisiţi puterea Aceluia prin minunile ce izvorăsc de la icoana voastră, şi după cum oarecând n-aţi trecut cu vederea credinţa unei femei oarecare, ci, arătându-vă ei în vis, i-aţi dăruit uşurare de boală, aşa şi rugăciunile noastre şi glasurile de cântări auziţi-le, o, Sfinţilor cei fără de arginţi! Luaţi aminte la credinţa şi dragostea poporului vostru şi acoperământul vostru cel de sus dăruiţi-l celor ce vă laudă pe voi şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Răsărit-a ca lumina dreptatea voastră când, ocărâţi la judecata împăratului, aţi zis către el: Noi nu tămăduim bolile cu vicleşugul vrăjitoresc, ci cu puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după cum ne-a poruncit Acela zicând: „Pe cei bolnavi îi vindecaţi, pe cei leproşi îi curăţiţi, în dar aţi luat, în dar să daţi”. Drept aceea, minunându-ne de îndrăzneala voastră, vă fericim pe voi cu acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce ne-aţi arătat nouă pildă de tărie şi de credinţă;
Bucuraţi-vă, cei ce vă desfătaţi pururea de bucuria raiului;
Bucuraţi-vă, preaînţelepţi semănători ai bunei credinţe;
Bucuraţi-vă, slăviţi propovăduitori ai dreptei credinţe;
Bucuraţi-vă, dascălilor care povăţuiţi spre cer;
Bucuraţi-vă, povăţuitori neadormiţi ai vieţuirii celei curate şi fără de prihană;
Bucuraţi-vă, calzi ascultători ai celor ce se roagă vouă;
Bucuraţi-vă, călăuze către mântuire preaalese şi credincioase;
Bucuraţi-vă, povăţuitori buni ai celor ce vor să vieţuiască cu bună credinţă şi plăcut lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, solitori de cele bune pentru toţi cei ce cinstesc pomenirea voastră;
Bucuraţi-vă, cei ce cu bine aţi sfârşit alergarea voastră;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi primit de la Stăpânul Hristos cununile dreptăţii;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 7-lea

Vrând să descoperiţi puterea lui Hristos, împăratului celui rău credincios, fiind plini de Duhul Sfânt, aţi zis: „Fii ruşinat tu, o, Carine, şi cu dumnezeii tăi!”. Şi îndată i s-a schimbat lui faţa şi grumazul i s-a sucit, şi se ruga către voi grăind: „Iată, acum văd că sunteţi robii adevăratului Dumnezeu”. Deci vă rog pe voi, după cum vindecaţi pe alţii, aşa tămăduiţi-mă şi pe mine, ca şi eu împreună cu voi să cânt lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minunaţilor rugători pentru noi, tămăduitorii sufletelor şi trupurilor noastre şi mijlocitorii mântuirii veşnice, cu inimă mulţumitoare, cântând cântare de laudă lui Dumnezeu, Cel ce ne-a dăruit nouă astfel de mari făcători de minuni, aducem şi vouă laudele acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi mirat cu răbdarea voastră pe îngeri;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi luminat pe toţi cu strălucirea minunilor voastre;
Bucuraţi-vă, vindecători grabnici şi fără de plată de toate durerile;
Bucuraţi-vă, cei ce prin sprijineala voastră tămăduiţi pe cei slăbănogiţi;
Bucuraţi-vă, cei ce ne însănătoşiţi din bolile cele de nevindecat;
Bucuraţi-vă, cei ce cu vrednicie aţi săvârşit nevoinţa pământească a vieţuirii voastre;
Bucuraţi-vă, cei ce mijlociţi pururea în faţa lui Dumnezeu pentru noi, cei goliţi de fapte bune;
Bucuraţi-vă, că pe toţi cei credincioşi îi luminaţi cu strălucirea înţelepciunii celei date vouă de la Domnul;
Bucuraţi-vă, rugători preaminunaţi pentru noi şi sprijinitorii noştri;
Bucuraţi-vă, viteji răbdători de pătimiri ai lui Hristos;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi sfinţit pământul cu sângiuirile voastre;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi vădit nebunia idolească;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 8-lea

Văzând vieţuirea voastră cea străină de lume, să ne înstrăinăm şi noi de deşertăciunile aceleia şi, mintea la ceruri ridicând-o, să strigăm către voi, Sfinţilor cei fără de arginţi: Potoliţi durerile izvorând vindecări pline de dar tuturor celor ce aleargă cu osârdie spre ajutorul vostru şi strigă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Toată viaţa voastră cea de pe pământ umplând-o cu dragoste către Dumnezeu şi aproapele, Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, şi acum vă arătaţi grabnici ajutători tuturor celor ce vă cheamă cu credinţă, nu numai celor ce aleargă aproape la sfintele voastre moaşte, ci şi celor ce sunt departe izvorâţi tămăduiri. Întru aceasta vă aducem laudele acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi slujit cu credinţă Unui Dumnezeu, Celui slăvit în Treime;
Bucuraţi-vă, cei ce preaînţelept aţi ales singurul lucru ce este spre trebuinţă;
Bucuraţi-vă, că în osteneala fără de oboseală şi întru nevoinţă zilele şi nopţile voastre fără nici o trândăvie le-aţi petrecut;
Bucuraţi-vă, că printr-o astfel de viaţă a voastră, strâmtorată şi cu necazuri, slava lui Dumnezeu aţi înmulţit-o printre oameni;
Bucuraţi-vă, ucenicii cei viteji ai lui Hristos;
Bucuraţi-vă, că învăţători şi făcători ai poruncilor lui Hristos v-aţi arătat;
Bucuraţi-vă, că voi cu numele celor mari sunteţi numiţi întru Împărăţia cerurilor;
Bucuraţi-vă, că lui Hristos cu slavă toată lumea o aţi strălucit;
Bucuraţi-vă, că aţi luat cu pătimirea voastră nepătimirea;
Bucuraţi-vă, că voi cu moartea de mucenici nemurirea v-aţi agonisit;
Bucuraţi-vă, cei proslăviţi în cer şi pe pământ ca îngerii;
Bucuraţi-vă, că purtând cununi şi acum staţi înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 9-lea

Toată firea omenească s-a mirat de strălucirea harului lui Dumnezeu în voi, Sfinţilor Cosma şi Damian, când nelegiuitul Carin, văzând minunile făcute de voi întru numele Domnului Iisus Hristos, a crezut şi a preaslăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta şi noi, slăvind pe Cel ce v-a dat vouă o astfel de putere, cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei cu multă faimă nu se pricep îndeajuns să descrie mulţimea dragostei voastre, de care eraţi plini întru Domnul faţă de oameni, Sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu. Pentru aceasta din adâncul inimilor noastre strigăm către voi:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi slujit Domnului vostru până la moarte;
Bucuraţi-vă, cei ce, aprinşi de focul dragostei lui Dumnezeu, aţi stins focul jertfelor idoleşti;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi iubit pe aproapele mai mult decât pe voi înşivă;
Bucuraţi-vă, că pe cei bolnavi şi neputincioşi i-aţi cercetat;
Bucuraţi-vă, cei ce nevoile celor sărmani le-aţi preîntâmpinat;
Bucuraţi-vă, mângâietorii celor întristaţi;
Bucuraţi-vă, sprijinitorii celor deznădăjduiţi;
Bucuraţi-vă, hrănitorii celor orfani;
Bucuraţi-vă, ajutătorii celor suferinzi;
Bucuraţi-vă, slobozitorii celor asupriţi;
Bucuraţi-vă, că, sfârşind cu bine alergarea, la Hristos v-aţi înălţat;
Bucuraţi-vă, că întru Împărăţia Lui sălăşluiţi;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuiască pe cei mulţi, arătatu-v-a Domnul nouă pe voi, făcătorii Săi de minuni. Căci cine nu se va umili văzând compătimirea voastră cea fără de măsură faţă de toţi. Deci cine nu vă va ferici pe voi, căci nu numai pe oameni îi vindecaţi de neputinţe, ci şi dobitoacele le miluiţi. Nu lepădaţi deci şi rugăciunile noastre, ci revărsaţi neîmpuţinat peste noi toţi milele voastre cele mari şi bogate, ca să strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ziduri sunteţi tuturor celor ce laudă minunile voastre, o, doctori fără de plată, şi celor ce aleargă la sprijinul vostru; ziduri şi scuturi sunteţi, care îngrădiţi de toate nevoile pe cei ce cu osârdie vă cheamă întru ajutor. Pentru aceasta şi pe noi ne îngrădiţi de sărăcie, de necazuri şi de boli, rugându-ne şi cu căldură strigând către voi:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi întrecut întru răbdare tăria diamantelor;
Bucuraţi-vă, cei ce nevinovaţi aţi suferit de la pizma unui iubitor de argint;
Bucuraţi-vă, slăviţi sprijinitori întru necazuri;
Bucuraţi-vă, întărirea celor neputincioşi şi obidiţi;
Bucuraţi-vă, îmbogăţitorii preaînduraţi ai celor săraci şi lipsiţi;
Bucuraţi-vă, hrănitorii cei milostivi ai celor flămânzi;
Bucuraţi-vă, preaînţelepţi vindecători ai celor cuprinşi de dureri şi de boli grele;
Bucuraţi-vă, calzi apărători din toate înconjurările necazurilor ai celor ce aleargă către voi cu credinţă;
Bucuraţi-vă, că pomenirea voastră de toţi e slăvită pe pământ;
Bucuraţi-vă, că numele voastre sunt scrise în ceruri;
Bucuraţi-vă, că preaslăviţi sunteţi de la Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 11-lea

Cântarea cea cu totul de umilinţă, ce se aduce acum de către noi, nu este de ajuns spre lauda preaslăvitelor voastre nevoinţe şi osteneli pe care le-aţi luat în viaţa aceasta asupra voastră; însă îndrăznind, cerem ca, primind rugăciunea noastră cea cu osârdie, şi pe noi să ne izbăviţi din nevoi cu rugăciunile voastre, ca să cântăm lui Dumnezeu, cu inimă umilită: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Minte strălucitoare de lumină şi cerească aţi arătat oarecând înaintea lui Carin, mustrând rătăcirea aceluia; iar acum, prin nestricăciunea moaştelor voastre şi prin mulţimea minunilor, întăriţi dreapta credinţă. Pentru aceasta cu mulţumită strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi propovăduit cuvântul cel ipostatic;
Bucuraţi-vă, cei ce cu buna credinţă aţi surpat puterea idolească;
Bucuraţi-vă, că prin voi s-a călcat slujirea demonilor;
Bucuraţi-vă, că prin voi s-a propovăduit închinarea lui Hristos;
Bucuraţi-vă, preaînţelepţi dascăli ai tuturor faptelor bune;
Bucuraţi-vă, că după ostenelile pământeşti întru lăcaşurile cereşti săltaţi;
Bucuraţi-vă, că şi după mutarea voastră nu ne părăsiţi;
Bucuraţi-vă, că tuturor celor ce vă cheamă pe voi cu credinţă le daţi grabnic ajutor;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor doctori, că vindecaţi bolile noastre;
Bucuraţi-vă, cei ce nu îndepărtaţi rugăciunile celor credincioşi;
Bucuraţi-vă, cei ce mijlociţi şi pentru noi nevrednicii la tronul lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 12-lea

Harul pe care vi l-a dat vouă Domnul Dumnezeu, ca să tămăduiţi toate neputinţele cele sufleteşti şi trupeşti, astăzi ne-a adunat, ca să cinstim pomenirea voastră, Sfinţilor fără de arginţi Cosma şi Damian. Deci, cu cucernicie privind la cinstită icoana voastră şi cu umilinţa inimii căzând înaintea ei, rugăm să ne izbăvim noi toţi de toate relele şi durerile, ca să cântăm toţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând minunile voastre, ostenelile şi nevoinţele le lăudăm, fericim sfârşitul mucenicesc, cinstim mijlocirea şi puterea voastră sprijin pentru toţi care cer ajutorul vostru; mărim pe Dumnezeu, dătătorul tuturor de bunătate, Care ne-a dăruit nouă rugători atât de minunaţi, şi cu umilinţă strigăm către voi:
Bucuraţi-vă, cei ce credincios aţi propovăduit pe Iisus Domnul;
Bucuraţi-vă, martorii viteji ai adevărului Lui;
Bucuraţi-vă, calzi mijlocitori pentru noi la scaunul Lui;
Bucuraţi-vă, doctorii trupurilor noastre cei cu bună îndurare;
Bucuraţi-vă, moştenitorii Împărăţiei cerurilor şi ai bunătăţilor celor veşnice;
Bucuraţi-vă, nădejdea noastră cea tare în Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce izvorâţi mirul cel binemirositor al vindecărilor;
Bucuraţi-vă, cei ce îndepărtaţi cu rugăciunile voastre puterea cea rea a patimilor;
Bucuraţi-vă, dătători de vindecări şi izvoare de minuni;
Bucuraţi-vă, stâlpii cei purtători de lumină ai Bisericii şi scuturi nemişcate;
Bucuraţi-vă, doimea cea cu chip de lumină a înţelepţilor celor fără de argint;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 13-lea

O, preaminunaţilor doctori fără de arginţi, făcători de minuni, tăinuitori şi slăviţii plăcuţi ai lui Dumnezeu, Cosma şi Damian, primiţi aceste rugăciuni ale noastre, care se înalţă din inimă zdrobită, vindecaţi bolile noastre cele de multe feluri şi prin calda voastră sprijineală cereţi nouă de la Hristos Dumnezeu izbăvire de toate nevoile şi necazurile, iertare greşelilor noastre şi nădejdea cea bună a mântuirii veşnice, ca să ne învrednicim împreună cu voi şi cu toţi sfinţii întru nesfârşiţii veci să cântăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice din nou Icosul 1: Râvnind vieţii celei îngereşti, aţi defăimat..., Condacul 1: Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor...,

Icosul 1

Râvnind vieţii celei îngereşti, aţi defăimat cele pământeşti, şi încununându-vă cu nevoinţa muceniciei, v-aţi învrednicit să priviţi faţa Domnului puterilor. Deci rugaţi-vă cu sârguinţă pentru noi, cei ce alergăm cu sârguinţă către ajutorul vostru şi cele de laudă strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, rugători calzi pentru cei ce cinstesc sfântă pomenirea voastră;
Bucuraţi-vă, că voi casa, avuţia şi toate agoniselile părinţilor întru nimic le-aţi socotit;
Bucuraţi-vă, care fără împuţinare vindecaţi pe cei părăsiţi de doctori;
Bucuraţi-vă, cei ce pe săraci cu milostivirea voastră i-aţi hrănit;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi mângâiat pe cei ce sufereau de îndurarea inimii;
Bucuraţi-vă, cei ce prin curăţie şi cu sfinţenie v-aţi asemănat îngerilor;
Bucuraţi-vă, făclii ale luminii celei dumnezeieşti;
Bucuraţi-vă, oameni cereşti şi îngeri pământeşti;
Bucuraţi-vă, că voi creştinilor le sunteţi scăpare neruşinată;
Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi smerit toată viaţa voastră chiar până la suflarea cea de pe urmă întru slujire Domnului;
Bucuraţi-vă, primitorii cei prealuminaţi ai harului, vase ale Sfântului Duh;
Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 1

Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos şi doctori preaînţelepţi, care în dar daţi sănătate celor ce sunt în boli, cele de laudă aducem vouă, sprijinitorilor noştri şi ajutătorilor întru necazuri; iar voi, fiind vase alese ale harului, vindecaţi rănile noastre cele sufleteşti şi cele trupeşti. Pentru aceasta, slăvind pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, pe voi cu osârdie vă fericim: Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţilor făcători de minuni!

Către voi, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi făcătorilor de minuni Cosma şi Damian, ca spre nişte grabnici ajutători şi calzi rugători pentru mântuirea noastră, noi cei nevrednici, plecând genunchii, alergăm şi, căzând, cu osârdie strigăm: nu treceţi cu vederea rugăciunea noastră, a celor păcătoşi, neputincioşi, căzuţi în multe fărădelegi şi care greşim în toate zilele şi ceasurile. Rugaţi pe Domnul ca să tindă nouă nevrednicilor robilor Săi milele Sale cele mari şi bogate şi să ne izbăvească pe noi de tot necazul şi durerea, căci voi aţi luat de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos harul cel neîmpuţinat al tămăduirilor pentru credinţa cea tare, tămăduirea cea fără de plată şi sfârşitul nostru cel mucenicesc. Auziţi-ne pe noi, cei ce ne rugăm, şi cu mijlocirea voastră cea bineprimită cereţi de la Dumnezeu binecuvântare pentru noi toţi; iarăşi căzând, cu sârguinţă ne rugăm: cereţi-ne nouă de la Domnul toate cele folositoare spre bine în viaţa noastră cea vremelnică, dar mai ales cele ce slujesc spre mântuirea cea veşnică, ca să ne învrednicim prin rugăciunile voastre a primi sfârşit creştinesc fără de durere, neruşinat, cu pace şi ca să ne izbăvim de toate uneltirile diavoleşti şi de munca de veci; iar ai Împărăţiei cerurilor, celei fără de sfârşit şi fericite, moştenitori să fim. Aşa, plăcuţilor ai lui Dumnezeu, nu încetaţi rugându-vă pentru noi, cei ce alergăm către voi cu credinţă. Că deşi după mulţimea păcatelor noastre nu suntem vrednici de milostivirea voastră, voi, fiind urmaşi credincioşi ai iubirii de oameni a lui Dumnezeu, faceţi ca să aducem roade vrednice de pocăinţă şi să ajungem la odihna cea veşnică, lăudând şi binecuvântând pe Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel minunat întru sfinţii Săi, şi pe Preacurată Maica Sa şi sprijinitoarea voastră cea caldă, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, din Roma, glasul al 8-lea:

Sfinţilor cei fără de arginţi şi de minuni făcătorilor, cercetaţi neputinţele noastre. Şi ca unii care în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Celui Ce a povăţuit de de mult pe Israel, scoţându-l din robia lui Faraon şi în pustie l-a hrănit, să cântăm Mântuitorului nostru Dumnezeu, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prin cuvinte de cântări să lăudăm astăzi cu glasuri de veselie pe cei prin har daţi de la Dumnezeu nouă, tuturor, doctori şi făcători de minuni, întărire Bisericii şi reazem credincioşilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce întotdeauna ne zbatem de întreitele valuri, în adâncul bolilor şi în vifor cumplit de boli chinuitoare, veniţi să mergem cu bucurie la limanul doctorilor celor fără de arginţi ca să ne mântuim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin virtuţile cele prealuminate arătându-vă, fericiţilor, casă Dumnezeiescului şi Atotlucrătorului Duh, cu cercetările voastre ne arătaţi nouă această dumnezeiască casă noian de tămăduiri dumnezeieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, care eşti Locaşul lui Dumnezeu, Masa cea Înţelegătoare, Frumuseţea lui Iacob, Pod peste care lesne se trece şi Scară Nemişcată, toate neamurile cu dragoste te fericim, Preacurată.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce întăreşti tunetul...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doimea cea cinstită a dumnezeieştilor doctori cei fără de arginţi, fiind luminată în chip lăudat cu strălucirile cele în trei sori, luminează marginile pământului cu luminile tămăduirilor, întru slava Dumnezeului nostru.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împreunaţi, sfinţilor, cu cetele îngereşti şi stând înaintea scaunului slavei cu toată cinstea, luaţi aminte la cei de jos cu milostivire, scoţându-i întotdeauna din răutăţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Teologhisind, sfinţilor, că Treimea Cea Dumnezeiască este Stăpânirea Însăşi, aţi vieţuit pe pământ ca nişte îngeri, împlinind voia cea dumnezeiască şi acum sunteţi fericiţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce este Înfricoşător pentru ostile cele de sus, în chip de negrăit S-a sălăşluit întru tine, aflându-te mai Curată decât firea cea văzută şi înţelegătoare, Preacurată Fecioară; pentru aceasta te fericim.

Irmosul:

Cel Ce întăreşti tunetul şi zideşti duhul, întăreşte-mă, Doamne, ca să Te laud pe Tine cu adevărat şi să fac voia Ta; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Dumnezeule, glasul Tău şi m-am temut, văzut-am lucrurile Tale şi m-am înspăimântat. Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcându-vă, sfinţilor, cu podoaba nestricăciunii, prin dezbrăcarea trupului celui pământesc, totdeauna staţi înaintea scaunului Treimii, împreună cu îngerii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Patimile sufletelor celor cu multe dureri le vindecaţi şi bolile trupului le tămăduiţi, cei cu bune laude, fără de arginţi, dăruind sănătate şi mângâiere de toate cele ce aduc întristare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cercetaţi pe cei ce cu dreaptă credinţă aleargă la sfântul vostru locaş, sfinţilor cei fără de arginţi, dăruind sănătate şi linişte de toate cele ce aduc întristare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făclia dumnezeieştii lumini se slăveşte, Născătoarea de Dumnezeu, cea mai Aleasă decât toate făpturile, prin care s-a îndumnezeit omul, căci ea a născut pe Dumnezeu.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Fă să răsară mie, Doamne, lumina poruncilor Tale, că la Tine aleargă şi pe Tine Te laudă, duhul meu; că Tu eşti Dumnezeul nostru şi la Tine scap, Împăratul Păcii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţii cei fără de arginţi, lăudaţi ai lui Hristos, trăgându-se de la Răsăritul Cel cu adevărat Dătător de lumină, luminează lumea cu razele tămăduirilor şi risipesc întunericul cel cumplit al patimilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce suntem înviforaţi de boli, înecaţi de patimi şi cufundaţi cu întreitele valuri ale întâmplărilor celor fără de măsură, veniţi cu bucurie să scăpăm la limanul preaînţelepţilor doctori.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dorind sfinţii de Treimea cea mai presus de zei, s-au arătat ei slugi. Pentru aceea, cu milostivire tămăduiesc bolile cele cumplite ale tuturor, arătându-se pururea minunaţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fă, Stăpână, să răsară raza dumnezeieştii cunoştinţe mie, celui ce sunt cumplit cuprins de întunericul necunoştinţei şi mă povăţuieşte către lumina pocăinţei, Preacurată, Ceea ce eşti Uşa Luminii.

Cântarea a 6-a. Irmos: Viforul gândurilor...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Izvorând ape de vindecări, ca nişte izvoare de mântuire, spălaţi toată întinăciunea bolilor celor sufleteşti şi trupeşti, sfinţilor cei fără de arginţi, luminători ai lumii, cei prealuminaţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfânt este locaşul vostru, fiind împodobit cu minuni şi cu semne, la care tot omul, care aleargă cu tot sufletul, câştigă sănătate, fericindu-vă pe voi după datorie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca două stele străluciţi la întărirea Bisericii lui Hristos şi cu bună credinţă o luminaţi pe dânsa cu razele tămăduirilor, lucrătorilor de minuni, cei cu nume mare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Miluieşte-mă, Ceea ce ai născut pe Mântuitorul; căci mă tulbură adâncimea păcatelor şi mă înviforează valurile dezmierdărilor şi mă întristează furtuna duhurilor celor viclene.

Irmosul:

Viforul gândurilor apucându-mă, întru adâncul greşelilor celor nemăsurate mă trage. Dar Tu, Ocârmuitorule Bunule, mai înainte apucând, ocârmuieşte-mă ca pe proorocul şi mă mântuieşte.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...

Cei ce aţi primit harul tămăduirilor, daţi sănătate celor ce sunt întru nevoi, măriţilor, doctori care sunteţi făcători de minuni şi cu cercetarea voastră, surpaţi semeţiile vrăjmaşilor, tămăduind lumea cu minunile.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare în cuptorul focului; căci, ca într-o cămară luminată, dănţuiau cântând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Poporul lui Dumnezeu adunându-se cu credinţă la biserica voastră, fericiţilor, vesteşte darurile voastre, laudă tămăduirile, măreşte vieţuirea cea dumnezeiască şi fericeşte pururea petrecerea voastră cea cinstită.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi cu credinţă să vedem izvorul care izvorăşte râuri de minuni şi cu veselie împreună Domnului să cântăm: Minunat eşti, Dumnezeule, Cel Ce faci mari minuni pe pământ, prin slugile Tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înfrumuseţatu-s-a Biserica sfinţilor celor fără de arginţi cu multe minuni, întru care se vindecă de multe feluri de boli cei ce cu credinţă neîndoită aleargă la dânsa şi pururea trimit laudă lui Dumnezeu, ca Unul Dătător de bunătăţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pogorâtu-S-a Hristos ca ploaia pe lână în pântecele tău, Ceea ce eşti de la Dumnezeu Dăruită şi au încetat pâraiele nelegiuirii şi ca un Dumnezeu a izvorât nestricăciune şi viaţă celor ce cântă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri!

Cântarea a 8-a. Irmos: Pământul şi toate...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe pământ locuind, în ceruri aţi dobândit vieţuire cerească, nevoindu-vă bine şi surpând şarpele, aţi primit har a vindeca bolile oamenilor întru slava şi lauda Domnului, sfinţilor fără de arginţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prin rugăciunea cea către Dumnezeu, sfinţilor, deschideţi ochii orbilor, şchiopilor le daţi bun umblet şi slăbănogilor sănătate desăvârşită, minunându-vă cu credinţă, sfinţilor fără de arginţi. Pentru aceasta, după datorie vă lăudăm pe voi.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ca un Rai Înţelegător este pentru noi această casă a sfinţilor, care pururea aduce înainte bun miros de taină. Iar harul cel dumnezeiesc, pe care vi l-a dăruit vouă Domnul Iisus, dă cugetelor noastre bună mireasmă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din sângiurile tale cele sfinte S-a întrupat Ziditorul tururor şi a ieşit din pântecele tău, păzindu-te pe tine, Fecioară. O, Minune a minunilor; o, Arătare de taină nouă, care s-a lucrat întru tine întru toţi vecii!

Irmosul:

Să lăudăm să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pământul şi toate cele ce sunt pe el, mările şi toate izvoarele, cerurile cerurilor, lumina şi întunericul, gerul şi zăduful, fiii oamenilor şi preoţii, binecuvântaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi pe El în veci.

Cântarea a 9-a. Irmos: Făcut-a tărie cu braţul...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

O, cât este de mare această biserică preasfinţită, sfinţilor fără de arginţi, către care venind, săvârşiţi lucruri mari şi semne înfricoşătoare şi adevărate minuni, înţelepţilor. Pentru aceasta, adunându-ne astăzi, vă lăudăm pe voi cu mare glas.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Toţi să dănţuim duhovniceşte mărind pe Sfântul Mucenic Cosma, cugetătorul de Dumnezeu şi pe Sfântul Mucenic Damian cel ales, pe doimea cea cinstită, care prin fapte bune, au slăvit pe Stăpânul a toată lumea, Dumnezeul, Domnul şi Mântuitorul tuturor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Deschisu-s-a tuturor pe pământ casă de tămăduire, sfânta casă a sfinţilor celor fără de arginţi; care încetează frigurile celor ce adesea vin către dânşii şi izbăveşte pe cei necăjiţi de duhuri cumplite şi dăruieşte tămăduire tuturor oamenilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară, Ceea ce te-ai arătat mai presus decât heruvimii, fă mintea mea mai presus de zburdările trupului şi de supărările vieţii şi-mi dă putere a umbla cu bună podoabă pe căile cele de izbăvire, care ne duc la cetatea cea de sus, Preacurată.

Irmosul:

Făcut-a tărie cu braţul Său pentru că a surpat pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi, Dumnezeul lui Israel, întru care ne-a cercetat pe noi, Răsăritul cel de Sus şi ne-a îndreptat pe calea păcii.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Dătători de tămăduiri minunaţi şi sfeşnice purtătoare de lumină ale minunilor v-aţi arătat tuturor prin harul Duhului; căci, văpaia patimilor răcorind cu credinţa, printr-însa încălziţi cugetul credincioşilor. Pentru aceasta, având noi locaşul vostru cel dumnezeiesc casă de tămăduire sufletelor, grăim către voi: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, purtătorilor de Dumnezeu cei fără de arginţi, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe tine, Fecioară, ca pe Ceea ce Singură între femei ai născut mai presus de fire pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omeneşti te fericesc; că Focul Dumnezeirii întru tine s-a sălăşluit şi ca pe un Prunc cu lapte ai hrănit pe Ziditorul şi Domnul. Pentru aceasta, neamul îngeresc şi omenesc, după vrednicie slăvim preasfântă naşterea ta şi cu un glas grăim către tine: roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu credinţă ne închinăm Preasfintei naşterii tale.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L fără dreptate ridicat pe Cruce, plângând se tânguia cu amar: lumea se bucură luând izbăvire prin Tine, iar pântecele meu arde, văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Preabunule Dumnezeule, Doamne, Cel fără de păcat. Acesteia cu credinţă să-i grăim: milostivire arată, Fecioară, spre noi şi iertare de păcate să dăruiască celor ce ne închinăm patimilor Lui.

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni, glasul al 4-lea:

Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.

Cântărea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umblând cu bucurie prin Locaşurile Cereşti cele înţelegătoare şi luminându-te cu Lumina Cea Neînserată, izbăveşte-mă de patimi, cu rugăciunile tale, înţeleptule, ca să te laud pe tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta, cea purtătoare de lumină, străluceşte daruri ca de soare şi luminează pe cei ce întru dânsa cu credinţă te cinstim pe tine, cel asemenea cu numele bucuriei celei preluminate, cu adevărat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu picăturile sângelui înecând marea cea sărată a necredinţei, râu mare de evlavie te-ai făcut lui Hristos, adăpând cu adevărat Biserica, pururea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Furtunile păcatelor şi valurile cele potrivnice ale cugetelor şi primejdiile patimilor au venit asupra mea; ci, cu rugăciunea ta cea tare, izbăveşte-mă, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt precum Tu...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicidecum nu este cu putinţă a povesti mulţimea minunilor pe care le-ai făcut, încă fiind în viaţă şi după ce te-ai mutat către Dumnezeu, purtătorule de biruinţă, mucenice, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărit fiind cu Putere Dumnezeiască, ai surpat semeţia cea neputincioasă a celor fărădelege, ca un tare ostaş, ca un într-armat al Dumnezeieştii tabere, Sfinte Haralambie, luptătorule.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvoare de sânge scurgându-se din trupul tău, fericite, au stins toată văpaia necredinţei şi arderea de foc cea cumplită; iar ţie ţi-au mijlocit pârâul desfătării.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Dumnezeu, Sfântul Sfinţilor, L-ai născut Preasfântă, arătându-te Casă Preacurată a Sfinţeniei şi Singura Poartă prin care a trecut Hristos, ca să mântuiască pe om.

Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumos te-ai făcut, ungându-te cu sângele cinstitei mucenicii şi cu podoabe ai luminat-o pe ea, Sfinte Haralambie, podoaba şi întărirea luptătorilor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe idolii demonilor i-ai zdrobit cu bărbăţia ta, purtătorule de biruinţă, arătându-te pe tine însuţi locaş al Sfântului Duh, stâlp şi pildă a răbdării celei adevărate.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicând mâinile în sus, mărite, apărătorii întunericului scrijeleau cu ghiare de fier coastele tale, mijlocindu-ţi ţie adevărata Desfătare Veşnică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tăria şi Lumina mea este Hristos Domnul, Cel Ce a Răsărit din tine, întrecând orice măsură, pentru mulţimea bunătăţii, Preacurată şi ne-a izbăvit pe noi de călcarea Poruncii celei de demult.

Cântarea a 5-a: Irmos:  Cu Dumnezeiască Strălucire...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând întocmai Dumnezeieştii Patimi a lui Hristos, Cel Ce pentru noi a suferit patimi, mucenice, cu tărie ai răbdat pironirile cuielor peste tot trupul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl, îndreptând nebunia prigonirilor, a insuflat în chip vădit cuvânt celor fără de înţelegere, care spuneau să te dezlege din legături, preaînţeleptule.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu frigări fiind străpuns ai rănit cu lancea bărbăţiei şi a răbdării tale inima cumplitului vrăjmaş al pământenilor, înţelepţite de Dumnezeu, pătimitorule, vrednicule de laudă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu Dumnezeiasca lumina ta, Ceea ce eşti Bună, îndreptează la lumină sufletul meu cel întunecat de plăceri şi mă povăţuieşte spre calea mântuirii, Ceea ce Singură ai născut pe Mântuitorul Hristos.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminător te-ai făcut cu lumina patimilor tale, îndreptând la Lumină marginile pământului; mărturisit-ai numele lui Hristos înaintea tiranilor, purtătorule de biruinţă al Domnului, Sfinte Haralambie, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înflăcărându-te de focul dragostei Dumnezeieşti, cu rourarea credinţei ai stins focul celor nelegiuiţi, arătând necredincioşilor minunile lui Hristos, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind după Viaţa Cea Nemuritoare, ai omorât săltările trupului cele spre păcat, Mucenice Haralambie şi cu rugăciunea pe morţi ai înviat, lăudând pe Cel Ce în toate te-a slăvit pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Clătinându-mă de potrivnicele năvăliri ale patimilor, întăreşte-mă, Maică a lui Dumnezeu, ca Ceea ce ai născut pe Izvorul nepătimirii; căci către tine am scăpat, Ceea ce eşti Scăparea cea Mare a oamenilor.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Făcutu-te-ai preoţilor strălucit purtător de lumină şi părinţilor laudă şi cinste înveselitoare, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie. Că tu păzeşti de vătămare pe robii tăi.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca o comoară de mult preţ a câştigat Biserica al tău cap, Sfinte Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie. Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii în Babilon...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind supus la chinuri şi topindu-te, purtătorule de biruinţă al lui Hristos, ai ajuns mai curat decât aurul şi prinos Sfinţit cu adevărat te-ai făcut.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu roua rugăciunilor tale, înţeleptule, s-a stins cuptorul celor fărădelege şi te-ai izbăvit, cântând Celui Ce te-a zidit: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu prelungirea chinurilor tale, copac cu frunziş des te-ai arătat, umbrind pe credincioşii ce sunt aprinşi de văpaia păcatului, care strigau: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai primit Bucurie în Preacuratul tău pântece, Preacurată, umple de bucurie inima mea, alungând întunecarea patimilor, pururea Fecioară.

Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioşilor...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu valurile sângelui fiind stropit, cu podoaba rănilor înfrumuseţat şi frumos împodobit cu diademă de biruinţă, stai înaintea lui Dumnezeu, mucenice.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţimile chinurilor nu au acoperit bărbăţia şi vitejia ta mucenice şi nici împotrivirea prigonitorilor nu a întunecat răbdarea ta cea prealuminată, de Dumnezeu înţelepţite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preot şi mucenic nebiruit, ostaş viteaz şi stâlp neclintit, sprijin credincioşilor şi vrăjmaş nelegiuirii, cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de biruinţă, de Dumnezeu înţelepţite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce a făcut toate cu voia cea Dumnezeiască, voind S-a Sălăşluit în pântecele tău, Preacurată, vrând să ne înnoiască pe noi, cei ce am fost stricaţi; pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici focul, nici sabia, nici moartea, nici prigoana, nici întristarea, nici foamea, nici primejdia şi nici născocirea a tot felul de chinuri, n-au putut, cu adevărat, să te despartă de dragostea Celui Ce te-a zidit, pătimitorule, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu scrijelirile ghearelor de fier lepădând hainele trupului, te-ai împodobit pe tine cu podoabele sângelui, purtătorule de biruinţă; pentru aceasta bucurându-te, stai cu îndrăzneală înaintea Stăpânului şi Dumnezeului tuturor, nebiruite mucenice.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, a răsărit lumii prilej de bucurie şi de Dumnezeiască Strălucire, alungând iarna patimilor şi pe toţi luminându-i; pe care prăznuind-o, să aflăm iertare de greşeli, cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Viforul patimilor mă tulbură şi întreitele valuri ale necazurilor mă îneacă; ci, Preacurată, ca Una ce ai născut pe Mântuitorul Hristos, întinde-mi mână de ajutor şi mă miluieşte, Ceea ce Singură eşti Ocrotitoarea celor ce cu credinţă te fericesc pe tine.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Stâlp neclintit al Bisericii şi sfeşnic nestins al lumii te-ai arătat, purtătorule de biruinţă Sfinte Haralambie; şi strălucind mai luminat decât soarele, goneşti întunericul idolilor. Mucenice mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Cetele credincioşilor adunându-ne, cu evlavie să lăudăm, după vrednicie, pe mucenicul lui Hristos, pe Sfântul Haralambie cel Mare, pe apărătorul dreptei credinţe, pe diamantul şi supărătorul nelegiuiţilor, pe cel ce a propovăduit Dumnezeu a toată lumea pe Hristos Dumnezeu Omul.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Marie, Ceea ce eşti Locaş Preacinstit al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri şi a greşelilor şi a necazurilor. Că tu eşti Mântuirea păcătoşilor şi Ajutătoarea şi Apărătoarea Tare şi miluieşti pe robii tăi.

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni, glasul al 4-lea:

Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Deschide-voi gura mea...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a lăudacinstitul cap şi luptele slujitorului tău, Doamne, cer Dumnezeiască Strălucire din Înălţime, prin care voi putea să-l laud pe acesta, cu cântări.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Sever, cel fără de Dumnezeu, leul cel ce răcnea, împreună cu nebunul de Crisp i-ai surpat, Sfinte Mucenice Haralambie, lepădându-te de păgânătatea lor. Pentru care te-ai încununat de mâna Ziditorului tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împărătească podoabă Biserica te-a câştigat, Dumnezeiescule Haralambie şi demonilor izgonitor şi a tot felul de boli izbăvitor. Pentru aceasta prăznuieşte sfântă pomenirea ta, sfinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Maria cea Preacurată şi de Dumnezeu Născătoare, Muntele cel Sfânt, Năstrapa cea cu totul de aur, care a purtat Dumnezeiasca Mană Cea Firească, Ceea ce hrăneşte pururea pe credincioşi cu harul, să o lăudăm.

Catavasia:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe ai tăi cântăreţi, purtătorule de Dumnezeu, carecu credinţă s-au adunat în Biserică să se închine ţie şi capului tău cel Dumnezeiesc şi cinstit, apără-i şi-i păzeşte de smintelele protivnicului.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înviind pe tânărul cel mort şi demonilor izgonitor arătându-te, mulţimile oamenilor ai înspăimântat şi lui Hristos le-ai adus prin sângele tău mucenicesc, smulgându-le din mâinile balaurului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Veniţi, mulţime a celor numiţi cu numele lui Hristos, să lăudăm cu credinţă pe mucenicul Domnului şi cu cântări duhovniceşti să încununăm preacinstitul său cap, ca să aflăm dezlegarea de greşeli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Încăpând în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul, Cel Neîncăput în toată lumea, în braţele tale L-ai purtat Fecioară Maică Preacurată, Scăparea creştinilor.

Catavasia:

Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

Cântarea a 4-a. Irmos: Cel Ce şade în Slavă...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, te-a primit pe tine ca pe un porumbel cu aripi mărite, zburând către Cereştile Locaşuri ca un nebiruit şi slăvit pătimitor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit fiind de Slava lui Dumnezeu, mucenice slăvite te-ai aflat fără de teamă înaintea scaunelor de judecată ale celor fărădelege şi pe Hristos cu îndrăzneală L-ai propovăduit Dumnezeu Desăvârşit cu firea omenească îmbrăcat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mare comoară cu adevărat şi preafericită s-a arătat cinstitul tău cap, nebiruite Haralambie, care alungă tot felul de boli şi molima ciumei, cu Puterea Duhului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Preacurata Maria, Născătoarea de Dumnezeu să o lăudăm, pe cea care întru curăţie a născut pe Soarele dreptăţii, Poarta cea Cerească, prin care intră întru Împărăţia lui Dumnezeu cei ce o preamăresc pe dânsa.

Catavasia:

Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a. Irmos: Spăimântatu-s-au toate...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Spăimântatu-s-au toţi de Dumnezeiască mărirea ta; căci preacinstitul tău cap îndepărtează bolile, pe demoni alungă şi tuturor credincioşilor ce aleargă la el, le dăruieşte vindecare şi izbăvire de rele.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bolile trupeşti şi sufleteşti contenesc, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, prin căderea la pământ înaintea Dumnezeiescului tău cap şi prin cinstirea lui cu sfinţenie; căci Hristos ni l-a dăruit nouă vindecător şi mijloc de izbăvire din necazuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Spăimântatu-s-au demonii şi elinii cei fără de Dumnezeu, văzând mâinile îndrăzneţului defăimător ighemon, tăiate cumplit şi spânzurate de trupul tău; iar tu, ca un următor al lui Hristos, l-ai făcut iarăşi pe el sănătos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul lui Dumnezeu Cel Ipostatnic, Ceea ce eşti fără de prihană, S-a pogorât ca Ploaia pe Lână în pântecele tău, Preacurată şi a mântuit toată firea omenească ce era uscată de arsura căderii.

Catavasia:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a. Irmos: Înţelepţii lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind acest Dumnezeiesc şi preacinstit praznic al Preafericitului Haralambie, veniţi să sărutăm preacinstitul lui cap şi să primim izbăvire de necazuri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având Izvor de tămăduiri cinstitul tău cap, Sfinte Haralambie, cu căldură alergăm, căzând la pământ înaintea lui şi lăudând pe Dumnezeu, Cel Ce te-a slăvit pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mare har ai luat de la Dumnezeu, preaviteazule luptător, Mucenice Haralambie; că a făcut Domnul capul tău izvor bogat de tămăduiri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Focul Dumnezeirii S-a Sălăşluit întru tine, Preacurată, Dumnezeiască Mireasă şi n-a ars pântecele tău, Preafericită, ci mai vârtos l-a rourat şi l-a luminat.

Catavasie:

Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-însa.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Făcutu-te-ai preoţilor strălucit purtător de lumină şi părinţilor laudă şi cinste înveselitoare, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie. Că tu păzeşti de vătămare pe robii tăi.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca o comoară de mult preţ a câştigat Biserica al tău cap, Sfinte Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie. Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.

Cântarea a 7-a. Irmos: N-au slujit făpturii...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te lăudăm pe tine strigând: bucură-te, Slăvite Mucenice Haralambie; că ne-ai dăruit Dumnezeiescul tău cap, ca o fântână ce izvoreşte bogăţie neînpuţinată, care veseleşte sufletele celor ce cu credinţă te măresc pe tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mărim nevoinţele şi luptele tale, Dumnezeiescule mare mucenic al lui Hristos; că ai surpat altarele idoleşti şi vitejeşte ai nimicit îngâmfarea demonilor, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un Luceafăr pururea strălucitor a răsărit nouă capul tău, care ferindu-ne de întunericul înşelăciunii, de primejdii şi de necazuri, ne izbăveşte de pierzătoarele boli şi ne dăruieşte sănătate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Răsărit-a tuturor oamenilor, din pântecele tău, pe Marele şi Neînseratul Soare Care a luminat, cu lumina cunoştinţei, pe toţi cei ce strigă: Binecuvântat este Preacurată, Rodul pântecelui tău.

Catavasia:

N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mare ajutor ortodocşilor şi izbăvitor din primejdii te-ai arătat, Preaînţeleptule Haralambie. Că izbăveşti pururea pe toţi cei ce aleargă la cinstitul tău cap şi cer dezlegare de rele, preaînălţând pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împotrivitu-te-ai lui Sever, la locul de chinuri, fiind întărit ca un diamant şi ca un stâlp neclintit, Mărite Mucenice Haralambie şi pe Hristos L-ai propovăduit Dumnezeu şi Om şi nu te-ai plecat nicidecum, fericite, la măgulirile cele pierzătoare de suflet ale ucigaşilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Dezleagă lanţurile greşealelor mele, celui ce laud, Sfinte Haralambie, capul tău, care izvorăşte pururea ape de vindecări, dăruindu-mi mie, celui ce te laud pe tine, întru toţi vecii, scăpare de ispite şi izbăvire de boala cea cumplită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Aflându-te pe tine Mirele tău, Stăpână Dumnezeiască Mireasă, Trandafir în spini şi Floare bine mirositoare în văi şi Crin Preacurat, de sus întru tine S-a Sălăşluit şi a umplut de mireasmă toată lumea, care te preaînalţă întru toţi vecii.

Catavasie:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Tot neamul pământesc...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toţi credincioşii să mergem la capul cinstitului mucenic; că Stăpânul tuturor a dat acestuia har preamare prin care pe demoni îi îndepărtează, bolile le conteneşte şi dăruieşte tuturor celor ce se ating de el sănătate, întărire şi mare milă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământul şi cerul se înspăimântează astăzi de minunile marelui mucenic; căci taberele demonilor sunt alungate, bolnavilor li se dă întărire trupească şi boala ciumei conteneşte cu atingerea de capul tău, mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să stăm cu evlavie în Casa Domnului nostru şi să cădem înaintea cinstitului cap, cel cu adevărat sfânt şi vrednic de laudă, care s-a înroşit prin sângele Dumnezeiescului mucenic şi face minuni uimitoare, că unul ce a fost încununat de mâna Atotţiitorului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cântări de laudă primeşte de la noi, Dumnezeiască Mireasă, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu har Dăruită, Maica Dumnezeului nostru; şi harul tău dăruieşte-l nouă, robilor tăi, celor ce cu evlavie te cinstim. Iar pe Hristos, pe Care în chip de negrăit L-ai născut, Milostiv dăruieşte-ne-L nouă, Fecioară.

Catavasie:

Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Stâlp neclintit al Bisericii şi sfeşnic nestins al lumii te-ai arătat, purtătorule de biruinţă Sfinte Haralambie; şi strălucind mai luminat decât soarele, goneşti întunericul idolilor. Mucenice mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Cetele credincioşilor adunându-ne, cu evlavie să lăudăm, după vrednicie, pe mucenicul lui Hristos, pe Sfântul Haralambie cel Mare, pe apărătorul dreptei credinţe, pe diamantul şi supărătorul nelegiuiţilor, pe cel ce a propovăduit Dumnezeu a toată lumea pe Hristos Dumnezeu Omul.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Marie, Ceea ce eşti Locaş Preacinstit al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri şi a greşelilor şi a necazurilor. Că tu eşti Mântuirea păcătoşilor şi Ajutătoarea şi Apărătoarea Tare şi miluieşti pe robii tăi.

Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, glasul al 8-lea:

Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi de minuni făcătorilor, Cosma şi Damian, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă.

Condacul 1

Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos şi doctori preaînţelepţi, care în dar daţi sănătate celor ce sunt în boli, cele de laudă aducem vouă, sprijinitorilor noştri şi ajutătorilor întru necazuri; iar voi, fiind vase alese ale harului, vindecaţi rănile noastre cele sufleteşti şi cele trupeşti. Pentru aceasta, slăvind pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, pe voi cu osârdie vă fericim: Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţilor făcători de minuni!

Icosul 1

Râvnind vieţii celei îngereşti, aţi defăimat cele pământeşti, şi încununându-vă cu nevoinţa muceniciei, v-aţi învrednicit să priviţi faţa Domnului puterilor. Deci rugaţi-vă cu sârguinţă pentru noi, cei ce alergăm cu sârguinţă către ajutorul vostru şi cele de laudă strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, rugători calzi pentru cei ce cinstesc sfântă pomenirea voastră;
Bucuraţi-vă, că voi casa, avuţia şi toate agoniselile părinţilor întru nimic le-aţi socotit;
Bucuraţi-vă, care fără împuţinare vindecaţi pe cei părăsiţi de doctori;
Bucuraţi-vă, cei ce pe săraci cu milostivirea voastră i-aţi hrănit;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi mângâiat pe cei ce sufereau de îndurarea inimii;
Bucuraţi-vă, cei ce prin curăţie şi cu sfinţenie v-aţi asemănat îngerilor;
Bucuraţi-vă, făclii ale luminii celei dumnezeieşti;
Bucuraţi-vă, oameni cereşti şi îngeri pământeşti;
Bucuraţi-vă, că voi creştinilor le sunteţi scăpare neruşinată;
Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi smerit toată viaţa voastră chiar până la suflarea cea de pe urmă întru slujire Domnului;
Bucuraţi-vă, primitorii cei prealuminaţi ai harului, vase ale Sfântului Duh;
Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 2-lea

Văzând bunul Dumnezeu începuturile voastre cele bune şi osârdia voastră cea către bună cinstire, că toate cele pământeşti şi bunurile lumii acesteia întru nimic socotindu-le, întru o necunoscută osteneală aţi petrecut, din dragoste pentru aproapele, şi sufletele voastre cu bunele moravuri le-aţi împodobit, v-aţi umplut de Duhul Sfânt, cu raza Căruia să ne strălucim şi noi cereţi-ne de la Hristos Dumnezeu, ca împreună cu voi să-I cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cu înţelegerea adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu aţi învăţat pe împăratul cel fără de lege, înţelepţindu-l pe acela cu puterea cuvintelor voastre, prin care cu îndrăzneală aţi propovăduit pe Hristos. Drept aceea, lăudând îndrăzneala voastră, strigăm aşa:
Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi lăsat prinşi de înşelarea împăratului celui nelegiuit;
Bucuraţi-vă, cei ce cu îndrăzneală aţi mărturisit înaintea lui adevărul lui Hristos;
Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi temut de îndrăznirea lui;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi ruşinat adunările celor fără de lege;
Bucuraţi-vă, propovăduitorii cei neînfricaţi ai adevărului;
Bucuraţi-vă, nimicitorii slujirii idoleşti;
Bucuraţi-vă, luptătorii credinţei celei dreptslăvitoare;
Bucuraţi-vă, mărturisitorii cei neclintiţi, plini de Duhul răbdării şi al râvnei pentru slava lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, vestitorii cei fără de tăcere ai poruncilor lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, povăţuitorii credincioşi ai cugetării de Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, solitorii cei de nădejde ai Împărăţiei lui Dumnezeu pentru noi;
Bucuraţi-vă, cei ce nu ne părăsiţi pe noi nici chiar după moartea voastră;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 3-lea

Cu puterea Celui Preaînalt, dată nouă încă din viaţa cea vremelnică, aţi primit stăpânire darul de a tămădui minunat toate bolile; iar după moartea voastră mai cu seamă v-a proslăvit Dumnezeu pe voi cu multe faceri de minuni, ca toţi să alergăm către voi rugându-ne pentru tămăduirea de bolile trupeşti, dar mai cu seamă de cele sufleteşti, şi lui Dumnezeu cu mare glas să-I strigăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având moaştele voastre cele mult vindecătoare, ca pe o comoară de mult preţ, ne bucurăm şi, cu dragoste lăudând darul tămăduirilor dat vouă de la Dumnezeu, cu mulţumire strigăm:
Bucuraţi-vă, mijlocitorii cei calzi către Dumnezeu pentru noi;
Bucuraţi-vă, cei ce cugetările cele elineşti întru nimic le-aţi socotit;
Bucuraţi-vă, făclii prealuminoase ale Romei;
Bucuraţi-vă, luminătorii ţărilor întunecate de rătăcirea cea păgânească;
Bucuraţi-vă, povăţuitorii bărbăţiei şi ai răbdării;
Bucuraţi-vă, că, răbdând fără de vină uciderea cu pietre, sfârşit mucenicesc aţi luat;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi pătimit din dragoste pentru Hristos;
Bucuraţi-vă, robii lui Dumnezeu cei ce aţi primit de la Hristos Domnul cununi de biruinţă;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi arătat tuturor minunatul şi preafrumosul chip al smereniei şi al blândeţii;
Bucuraţi-vă, temelia cea neclintită a ortodoxiei;
Bucuraţi-vă, slava cea luminoasă a răbdătorilor de chinuri;
Bucuraţi-vă, frumoşi tămăduitori, care de la nimeni n-aţi luat plată pentru tămăduiri;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 4-lea

Viforul cel mare al iuţimii împăratului Carin n-a putut să clintească sufletele voastre, şi când credincioşii v-au ascuns într-o peşteră oarecare de cei ce căutau să vă ia pe voi, de voie aţi stat înaintea ostaşilor, strigând: Pe noi luaţi-ne, căci noi suntem cei pe care îi căutaţi. Deci, înfăşuraţi fiind cu lanţuri, aţi fost duşi la Roma. Iar noi, sărutând credinţa voastră şi lanţurile, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind oamenii de la Roma dragostea voastră cea mare către cei suferinzi şi doctorisirea voastră cea minunată, de pretutindeni alergau către voi cu credinţa în harul lui Dumnezeu cel aducător de vindecări, ce lucra întru voi; şi primind grabnică tămăduire, proslăveau pe Dumnezeu, iar pe voi, tămăduitorii lor cei milostivi, vă măreau, învăţându-ne şi pe noi să vă lăudăm aşa:
Bucuraţi-vă, propovăduitorii cei nebiruiţi ai lui Dumnezeu Cel adevărat;
Bucuraţi-vă, cei ce cu buna biruinţă aţi luat arma Crucii lui Hristos;
Bucuraţi-vă, doctorii cei buni şi grabnici ajutători ai celor suferinzi;
Bucuraţi-vă, cei ce tămăduiţi în dar pe toţi cei neputincioşi;
Bucuraţi-vă, cei ce izvorâţi şi acum tămăduiri din belşug;
Bucuraţi-vă, milostivii mângâietori ai celor ce sunt întru nevoi şi întru necazuri;
Bucuraţi-vă, cei ce ne apăraţi în toate înconjurările;
Bucuraţi-vă, ocrotirea cea mântuitoare a celor lipsiţi de ajutor;
Bucuraţi-vă, preaslăvită împodobire a celor drepţi;
Bucuraţi-vă, solirea noastră cea tare;
Bucuraţi-vă, rugătorii cei sârguincioşi către Dumnezeu pentru noi;
Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi cu credinţă;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 5-lea

Pe calea cea cu dumnezeiască umblare, într-adevăr aţi mers, robii lui Hristos, când eraţi duşi în legături la Roma, pentru că nu v-aţi închinat idolilor, ci lui Hristos unuia I-aţi slujit, amare încercări aţi răbdat, Sfinţilor; însă toate le-aţi răbdat pentru Hristos cel Care v-a iubit. Drept aceea, minunându-ne de răbdarea cea mare şi de dragostea voastră cea tare către Dumnezeu, împreună cu voi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând împăratul că prin puterea lui Hristos s-a tămăduit, laudă Aceluia I-a dat, iar noi, slăvind pe Dumnezeu, vă fericim pe voi, plăcuţii Lui slăviţi, strigând aşa:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi iubit cele de sus mai mult decât cele de jos;
Bucuraţi-vă, cei ce pe pământ aţi râvnit vieţii celei îngereşti;
Bucuraţi-vă, că, lepădând mulţimea dumnezeilor, de buna credinţă cea părintească nu v-aţi îndepărtat;
Bucuraţi-vă, că toate avuţiile voastre, după cuvântul Domnului, le-aţi împărţit săracilor ca pe Hristos să-L câştigaţi;
Bucuraţi-vă, cei ce pe alţii i-aţi învăţat nu numai cu cuvântul, ci mult mai vârtos cu fapta şi cu rugăciunea neîncetată către Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce arătaţi şi acum izvorul tămăduirilor cel neîmpuţinat;
Bucuraţi-vă, cei ce ne îmbogăţiţi pe noi cu revărsarea minunilor date vouă de la Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi gătit în voi lăcaş lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, grabnică auzire a celor lipsiţi;
Bucuraţi-vă, îngrijirea cea primită a celor necăjiţi;
Bucuraţi-vă, nădejdea cunoscută a celor deznădăjduiţi;
Bucuraţi-vă, grabnică doctorisire a celor ce bolesc;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 6-lea

Propovăduitori ai numelui lui Hristos fiind în viaţa voastră, şi acum mărturisiţi puterea Aceluia prin minunile ce izvorăsc de la icoana voastră, şi după cum oarecând n-aţi trecut cu vederea credinţa unei femei oarecare, ci, arătându-vă ei în vis, i-aţi dăruit uşurare de boală, aşa şi rugăciunile noastre şi glasurile de cântări auziţi-le, o, Sfinţilor cei fără de arginţi! Luaţi aminte la credinţa şi dragostea poporului vostru şi acoperământul vostru cel de sus dăruiţi-l celor ce vă laudă pe voi şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Răsărit-a ca lumina dreptatea voastră când, ocărâţi la judecata împăratului, aţi zis către el: Noi nu tămăduim bolile cu vicleşugul vrăjitoresc, ci cu puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după cum ne-a poruncit Acela zicând: „Pe cei bolnavi îi vindecaţi, pe cei leproşi îi curăţiţi, în dar aţi luat, în dar să daţi”. Drept aceea, minunându-ne de îndrăzneala voastră, vă fericim pe voi cu acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce ne-aţi arătat nouă pildă de tărie şi de credinţă;
Bucuraţi-vă, cei ce vă desfătaţi pururea de bucuria raiului;
Bucuraţi-vă, preaînţelepţi semănători ai bunei credinţe;
Bucuraţi-vă, slăviţi propovăduitori ai dreptei credinţe;
Bucuraţi-vă, dascălilor care povăţuiţi spre cer;
Bucuraţi-vă, povăţuitori neadormiţi ai vieţuirii celei curate şi fără de prihană;
Bucuraţi-vă, calzi ascultători ai celor ce se roagă vouă;
Bucuraţi-vă, călăuze către mântuire preaalese şi credincioase;
Bucuraţi-vă, povăţuitori buni ai celor ce vor să vieţuiască cu bună credinţă şi plăcut lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, solitori de cele bune pentru toţi cei ce cinstesc pomenirea voastră;
Bucuraţi-vă, cei ce cu bine aţi sfârşit alergarea voastră;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi primit de la Stăpânul Hristos cununile dreptăţii;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 7-lea

Vrând să descoperiţi puterea lui Hristos, împăratului celui rău credincios, fiind plini de Duhul Sfânt, aţi zis: „Fii ruşinat tu, o, Carine, şi cu dumnezeii tăi!”. Şi îndată i s-a schimbat lui faţa şi grumazul i s-a sucit, şi se ruga către voi grăind: „Iată, acum văd că sunteţi robii adevăratului Dumnezeu”. Deci vă rog pe voi, după cum vindecaţi pe alţii, aşa tămăduiţi-mă şi pe mine, ca şi eu împreună cu voi să cânt lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minunaţilor rugători pentru noi, tămăduitorii sufletelor şi trupurilor noastre şi mijlocitorii mântuirii veşnice, cu inimă mulţumitoare, cântând cântare de laudă lui Dumnezeu, Cel ce ne-a dăruit nouă astfel de mari făcători de minuni, aducem şi vouă laudele acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi mirat cu răbdarea voastră pe îngeri;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi luminat pe toţi cu strălucirea minunilor voastre;
Bucuraţi-vă, vindecători grabnici şi fără de plată de toate durerile;
Bucuraţi-vă, cei ce prin sprijineala voastră tămăduiţi pe cei slăbănogiţi;
Bucuraţi-vă, cei ce ne însănătoşiţi din bolile cele de nevindecat;
Bucuraţi-vă, cei ce cu vrednicie aţi săvârşit nevoinţa pământească a vieţuirii voastre;
Bucuraţi-vă, cei ce mijlociţi pururea în faţa lui Dumnezeu pentru noi, cei goliţi de fapte bune;
Bucuraţi-vă, că pe toţi cei credincioşi îi luminaţi cu strălucirea înţelepciunii celei date vouă de la Domnul;
Bucuraţi-vă, rugători preaminunaţi pentru noi şi sprijinitorii noştri;
Bucuraţi-vă, viteji răbdători de pătimiri ai lui Hristos;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi sfinţit pământul cu sângiuirile voastre;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi vădit nebunia idolească;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 8-lea

Văzând vieţuirea voastră cea străină de lume, să ne înstrăinăm şi noi de deşertăciunile aceleia şi, mintea la ceruri ridicând-o, să strigăm către voi, Sfinţilor cei fără de arginţi: Potoliţi durerile izvorând vindecări pline de dar tuturor celor ce aleargă cu osârdie spre ajutorul vostru şi strigă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Toată viaţa voastră cea de pe pământ umplând-o cu dragoste către Dumnezeu şi aproapele, Sfinţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, şi acum vă arătaţi grabnici ajutători tuturor celor ce vă cheamă cu credinţă, nu numai celor ce aleargă aproape la sfintele voastre moaşte, ci şi celor ce sunt departe izvorâţi tămăduiri. Întru aceasta vă aducem laudele acestea:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi slujit cu credinţă Unui Dumnezeu, Celui slăvit în Treime;
Bucuraţi-vă, cei ce preaînţelept aţi ales singurul lucru ce este spre trebuinţă;
Bucuraţi-vă, că în osteneala fără de oboseală şi întru nevoinţă zilele şi nopţile voastre fără nici o trândăvie le-aţi petrecut;
Bucuraţi-vă, că printr-o astfel de viaţă a voastră, strâmtorată şi cu necazuri, slava lui Dumnezeu aţi înmulţit-o printre oameni;
Bucuraţi-vă, ucenicii cei viteji ai lui Hristos;
Bucuraţi-vă, că învăţători şi făcători ai poruncilor lui Hristos v-aţi arătat;
Bucuraţi-vă, că voi cu numele celor mari sunteţi numiţi întru Împărăţia cerurilor;
Bucuraţi-vă, că lui Hristos cu slavă toată lumea o aţi strălucit;
Bucuraţi-vă, că aţi luat cu pătimirea voastră nepătimirea;
Bucuraţi-vă, că voi cu moartea de mucenici nemurirea v-aţi agonisit;
Bucuraţi-vă, cei proslăviţi în cer şi pe pământ ca îngerii;
Bucuraţi-vă, că purtând cununi şi acum staţi înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 9-lea

Toată firea omenească s-a mirat de strălucirea harului lui Dumnezeu în voi, Sfinţilor Cosma şi Damian, când nelegiuitul Carin, văzând minunile făcute de voi întru numele Domnului Iisus Hristos, a crezut şi a preaslăvit pe Dumnezeu. Pentru aceasta şi noi, slăvind pe Cel ce v-a dat vouă o astfel de putere, cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei cu multă faimă nu se pricep îndeajuns să descrie mulţimea dragostei voastre, de care eraţi plini întru Domnul faţă de oameni, Sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu. Pentru aceasta din adâncul inimilor noastre strigăm către voi:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi slujit Domnului vostru până la moarte;
Bucuraţi-vă, cei ce, aprinşi de focul dragostei lui Dumnezeu, aţi stins focul jertfelor idoleşti;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi iubit pe aproapele mai mult decât pe voi înşivă;
Bucuraţi-vă, că pe cei bolnavi şi neputincioşi i-aţi cercetat;
Bucuraţi-vă, cei ce nevoile celor sărmani le-aţi preîntâmpinat;
Bucuraţi-vă, mângâietorii celor întristaţi;
Bucuraţi-vă, sprijinitorii celor deznădăjduiţi;
Bucuraţi-vă, hrănitorii celor orfani;
Bucuraţi-vă, ajutătorii celor suferinzi;
Bucuraţi-vă, slobozitorii celor asupriţi;
Bucuraţi-vă, că, sfârşind cu bine alergarea, la Hristos v-aţi înălţat;
Bucuraţi-vă, că întru Împărăţia Lui sălăşluiţi;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuiască pe cei mulţi, arătatu-v-a Domnul nouă pe voi, făcătorii Săi de minuni. Căci cine nu se va umili văzând compătimirea voastră cea fără de măsură faţă de toţi. Deci cine nu vă va ferici pe voi, căci nu numai pe oameni îi vindecaţi de neputinţe, ci şi dobitoacele le miluiţi. Nu lepădaţi deci şi rugăciunile noastre, ci revărsaţi neîmpuţinat peste noi toţi milele voastre cele mari şi bogate, ca să strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ziduri sunteţi tuturor celor ce laudă minunile voastre, o, doctori fără de plată, şi celor ce aleargă la sprijinul vostru; ziduri şi scuturi sunteţi, care îngrădiţi de toate nevoile pe cei ce cu osârdie vă cheamă întru ajutor. Pentru aceasta şi pe noi ne îngrădiţi de sărăcie, de necazuri şi de boli, rugându-ne şi cu căldură strigând către voi:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi întrecut întru răbdare tăria diamantelor;
Bucuraţi-vă, cei ce nevinovaţi aţi suferit de la pizma unui iubitor de argint;
Bucuraţi-vă, slăviţi sprijinitori întru necazuri;
Bucuraţi-vă, întărirea celor neputincioşi şi obidiţi;
Bucuraţi-vă, îmbogăţitorii preaînduraţi ai celor săraci şi lipsiţi;
Bucuraţi-vă, hrănitorii cei milostivi ai celor flămânzi;
Bucuraţi-vă, preaînţelepţi vindecători ai celor cuprinşi de dureri şi de boli grele;
Bucuraţi-vă, calzi apărători din toate înconjurările necazurilor ai celor ce aleargă către voi cu credinţă;
Bucuraţi-vă, că pomenirea voastră de toţi e slăvită pe pământ;
Bucuraţi-vă, că numele voastre sunt scrise în ceruri;
Bucuraţi-vă, că preaslăviţi sunteţi de la Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 11-lea

Cântarea cea cu totul de umilinţă, ce se aduce acum de către noi, nu este de ajuns spre lauda preaslăvitelor voastre nevoinţe şi osteneli pe care le-aţi luat în viaţa aceasta asupra voastră; însă îndrăznind, cerem ca, primind rugăciunea noastră cea cu osârdie, şi pe noi să ne izbăviţi din nevoi cu rugăciunile voastre, ca să cântăm lui Dumnezeu, cu inimă umilită: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Minte strălucitoare de lumină şi cerească aţi arătat oarecând înaintea lui Carin, mustrând rătăcirea aceluia; iar acum, prin nestricăciunea moaştelor voastre şi prin mulţimea minunilor, întăriţi dreapta credinţă. Pentru aceasta cu mulţumită strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, cei ce aţi propovăduit cuvântul cel ipostatic;
Bucuraţi-vă, cei ce cu buna credinţă aţi surpat puterea idolească;
Bucuraţi-vă, că prin voi s-a călcat slujirea demonilor;
Bucuraţi-vă, că prin voi s-a propovăduit închinarea lui Hristos;
Bucuraţi-vă, preaînţelepţi dascăli ai tuturor faptelor bune;
Bucuraţi-vă, că după ostenelile pământeşti întru lăcaşurile cereşti săltaţi;
Bucuraţi-vă, că şi după mutarea voastră nu ne părăsiţi;
Bucuraţi-vă, că tuturor celor ce vă cheamă pe voi cu credinţă le daţi grabnic ajutor;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor doctori, că vindecaţi bolile noastre;
Bucuraţi-vă, cei ce nu îndepărtaţi rugăciunile celor credincioşi;
Bucuraţi-vă, cei ce mijlociţi şi pentru noi nevrednicii la tronul lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 12-lea

Harul pe care vi l-a dat vouă Domnul Dumnezeu, ca să tămăduiţi toate neputinţele cele sufleteşti şi trupeşti, astăzi ne-a adunat, ca să cinstim pomenirea voastră, Sfinţilor fără de arginţi Cosma şi Damian. Deci, cu cucernicie privind la cinstită icoana voastră şi cu umilinţa inimii căzând înaintea ei, rugăm să ne izbăvim noi toţi de toate relele şi durerile, ca să cântăm toţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând minunile voastre, ostenelile şi nevoinţele le lăudăm, fericim sfârşitul mucenicesc, cinstim mijlocirea şi puterea voastră sprijin pentru toţi care cer ajutorul vostru; mărim pe Dumnezeu, dătătorul tuturor de bunătate, Care ne-a dăruit nouă rugători atât de minunaţi, şi cu umilinţă strigăm către voi:
Bucuraţi-vă, cei ce credincios aţi propovăduit pe Iisus Domnul;
Bucuraţi-vă, martorii viteji ai adevărului Lui;
Bucuraţi-vă, calzi mijlocitori pentru noi la scaunul Lui;
Bucuraţi-vă, doctorii trupurilor noastre cei cu bună îndurare;
Bucuraţi-vă, moştenitorii Împărăţiei cerurilor şi ai bunătăţilor celor veşnice;
Bucuraţi-vă, nădejdea noastră cea tare în Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, cei ce izvorâţi mirul cel binemirositor al vindecărilor;
Bucuraţi-vă, cei ce îndepărtaţi cu rugăciunile voastre puterea cea rea a patimilor;
Bucuraţi-vă, dătători de vindecări şi izvoare de minuni;
Bucuraţi-vă, stâlpii cei purtători de lumină ai Bisericii şi scuturi nemişcate;
Bucuraţi-vă, doimea cea cu chip de lumină a înţelepţilor celor fără de argint;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul al 13-lea

O, preaminunaţilor doctori fără de arginţi, făcători de minuni, tăinuitori şi slăviţii plăcuţi ai lui Dumnezeu, Cosma şi Damian, primiţi aceste rugăciuni ale noastre, care se înalţă din inimă zdrobită, vindecaţi bolile noastre cele de multe feluri şi prin calda voastră sprijineală cereţi nouă de la Hristos Dumnezeu izbăvire de toate nevoile şi necazurile, iertare greşelilor noastre şi nădejdea cea bună a mântuirii veşnice, ca să ne învrednicim împreună cu voi şi cu toţi sfinţii întru nesfârşiţii veci să cântăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice din nou Icosul 1: Râvnind vieţii celei îngereşti, aţi defăimat..., Condacul 1: Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor...,

Icosul 1

Râvnind vieţii celei îngereşti, aţi defăimat cele pământeşti, şi încununându-vă cu nevoinţa muceniciei, v-aţi învrednicit să priviţi faţa Domnului puterilor. Deci rugaţi-vă cu sârguinţă pentru noi, cei ce alergăm cu sârguinţă către ajutorul vostru şi cele de laudă strigăm vouă:
Bucuraţi-vă, rugători calzi pentru cei ce cinstesc sfântă pomenirea voastră;
Bucuraţi-vă, că voi casa, avuţia şi toate agoniselile părinţilor întru nimic le-aţi socotit;
Bucuraţi-vă, care fără împuţinare vindecaţi pe cei părăsiţi de doctori;
Bucuraţi-vă, cei ce pe săraci cu milostivirea voastră i-aţi hrănit;
Bucuraţi-vă, cei ce aţi mângâiat pe cei ce sufereau de îndurarea inimii;
Bucuraţi-vă, cei ce prin curăţie şi cu sfinţenie v-aţi asemănat îngerilor;
Bucuraţi-vă, făclii ale luminii celei dumnezeieşti;
Bucuraţi-vă, oameni cereşti şi îngeri pământeşti;
Bucuraţi-vă, că voi creştinilor le sunteţi scăpare neruşinată;
Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi smerit toată viaţa voastră chiar până la suflarea cea de pe urmă întru slujire Domnului;
Bucuraţi-vă, primitorii cei prealuminaţi ai harului, vase ale Sfântului Duh;
Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi;
Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni!

Condacul 1

Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos şi doctori preaînţelepţi, care în dar daţi sănătate celor ce sunt în boli, cele de laudă aducem vouă, sprijinitorilor noştri şi ajutătorilor întru necazuri; iar voi, fiind vase alese ale harului, vindecaţi rănile noastre cele sufleteşti şi cele trupeşti. Pentru aceasta, slăvind pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, pe voi cu osârdie vă fericim: Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţilor făcători de minuni!

şi această

Rugăciune către Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian

Către voi, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi făcătorilor de minuni Cosma şi Damian, ca spre nişte grabnici ajutători şi calzi rugători pentru mântuirea noastră, noi cei nevrednici, plecând genunchii, alergăm şi, căzând, cu osârdie strigăm: nu treceţi cu vederea rugăciunea noastră, a celor păcătoşi, neputincioşi, căzuţi în multe fărădelegi şi care greşim în toate zilele şi ceasurile. Rugaţi pe Domnul ca să tindă nouă nevrednicilor robilor Săi milele Sale cele mari şi bogate şi să ne izbăvească pe noi de tot necazul şi durerea, căci voi aţi luat de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos harul cel neîmpuţinat al tămăduirilor pentru credinţa cea tare, tămăduirea cea fără de plată şi sfârşitul nostru cel mucenicesc. Auziţi-ne pe noi, cei ce ne rugăm, şi cu mijlocirea voastră cea bineprimită cereţi de la Dumnezeu binecuvântare pentru noi toţi; iarăşi căzând, cu sârguinţă ne rugăm: cereţi-ne nouă de la Domnul toate cele folositoare spre bine în viaţa noastră cea vremelnică, dar mai ales cele ce slujesc spre mântuirea cea veşnică, ca să ne învrednicim prin rugăciunile voastre a primi sfârşit creştinesc fără de durere, neruşinat, cu pace şi ca să ne izbăvim de toate uneltirile diavoleşti şi de munca de veci; iar ai Împărăţiei cerurilor, celei fără de sfârşit şi fericite, moştenitori să fim. Aşa, plăcuţilor ai lui Dumnezeu, nu încetaţi rugându-vă pentru noi, cei ce alergăm către voi cu credinţă. Că deşi după mulţimea păcatelor noastre nu suntem vrednici de milostivirea voastră, voi, fiind urmaşi credincioşi ai iubirii de oameni a lui Dumnezeu, faceţi ca să aducem roade vrednice de pocăinţă şi să ajungem la odihna cea veşnică, lăudând şi binecuvântând pe Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel minunat întru sfinţii Săi, şi pe Preacurată Maica Sa şi sprijinitoarea voastră cea caldă, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

 




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Mamă, eu cresc! Tu ce faci? (Conferință - Video) - Diacon Lect. Dr. Sorin Mihalache

 

 



Mame de sfinți, mame sfinte, sfințenia de a fi mamă
 
Despre rolul femeii s-a scris şi vorbit mult. Naşterea şi creşterea de prunci, slujirea Bisericii şi a societăţii, ca înfrânare a egoismului ce apare în familie, înseamnă o cruce. De aceea, la slujba Cununiei se cântă un imn închinat mucenicilor. Femeia trebuie să fie permanent călăuzită de dorinţa de a se jertfi. Aceasta trebuie să apară chiar de la căsătorie, nu numai la momentul naşterii de prunci. Soţii care nu-şi înfrânează egoismul în doi vor deveni până la urmă netransparenţi chiar şi lor înşişi. Din fericire, un astfel de scenariu poate fi evitat luând aminte la grăitoarele exemple ale femeilor sfinte care au împodobit Biserica prin virtuţile lor şi stau mărturie veşnică pentru urmaşele lor dintotdeauna.
Mama! Ce cuvânt viu, ce semnificaţie aparte are! Atunci când vrem să vorbim despre mamele noastre suntem adesea puşi în încurcătură, de aceea parcă acest cuvânt atât de încărcat cu o nespusă iubire ni se pare, fără îndoială, suficient. Ce ar mai putea lămuri stângăcia cuvintelor noastre de vom vrea să vorbim despre mamele noastre? Având imaginea ei precum o icoană înaintea ochilor, în faţa căreia ne plecăm întotdeauna cu respect şi o sărutăm cu sfială, căutând să dobândim liniştirea, pacea după care tânjim mereu şi de care ne este dor, pace pe care numai o mamă o dăruieşte deplin şi necondiţionat fiind hăruită de Dumnezeu, mulţumim cu înflăcărare pentru acest mare dar pe care El ni l-a dat şi pentru care poate că niciodată nu ne vom simţi vrednic de a-l fi primit.
Iubirea are multe forme şi se înfăţişează felurit, dar iubirea mamei este unică. Mângâierea ei alungă suferinţele de tot felul, aşa cum nimeni altcineva nu ar putea să o facă. Deşi iubirea unei mame este sădită natural de Dumnezeu în sufletul ei, curăţia şi neprihănirea ei nu încetează să ne uimească. Hăruite pentru creşterea copiilor, mamele nu sunt doar valori sau modele, ci eroine, făclii aprinse, candele veghetoare, femei nu doar bune sau virtuoase, ci chiar sfinte. Chipul mamei aduce nădejde în orice moment, zâmbetul ei luminează calea copiilor ei pretutindeni, iar îmbrăţişarea ei caldă domoleşte toate simţirile, umple de vigoare şi aduce o necontenită bucurie.
Nu avem oare de învăţat de la mamele Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sau a Fericitului Augustin? Desigur că admirăm aceste „râuri curgătoare de miere ale înţelepciunii“, dar ne amintim mai puţin de izvoarele pământeşti din care aceste râuri au izvorât. Îi mărim pe aceşti „uriaşi“ ai Duhului, dar rareori mintea noastră aleargă la acele persoane sfinte şi pline de respect care i-au născut, i-au crescut şi i-au dăruit din tot sufletul Bisericii lui Hristos.
„Fiul unor astfel de lacrimi nu poate pieri“
Un exemplu atât de îndrăgit este cel al Sfintei Monica, mama Fericitului Augustin. Născută din părinţi creştini la Tagaste în prima jumătate a secolului al IV-lea, în nordul Africii,  s-a căsătorit devreme cu un funcţionar păgân din aceeaşi zonă, un bărbat violent şi cu obiceiuri urâte. Deşi căsnicia ei nu era deloc una fericită, Sfânta Monica nu contenea în săvârşirea faptelor bune, întărindu-le adesea pe celelalte soţii şi mame din Tagaste, lucru pentru care era foarte iubită şi respectată. Trei copii au rezultat din această căsătorie. Neputând să le asigure botezul, a suferit foarte mult când Augustin s-a îmbolnăvit. Însă atunci când acesta şi-a revenit a fost trimis la studii la Cartagina. Deşi tatăl lui se botezase, Sfânta Monica primeşte o nouă lovitură când vede că fiul ei petrece în dezmierdări. Căutând ajutor la un episcop, Sfântul Ambrozie, acesta îi dă răspunsul atât de cunoscut astăzi: „Fiul unor astfel de lacrimi nu poate pieri“. După 17 ani de împotrivire din partea fiului ei şi de zbucium sufletesc, Monica îl va vedea botezat de arhiepiscopul Milanului în biserica Sfântului Ioan Botezătorul. După îndelungi lupte duse pentru creştinarea soţului şi a fiului ei, Sfânta Monica părăseşte această lume şi este îngropată la Ostia.
Emilia (mama Sfântului Vasile cel Mare), Nona (mama Sfântului Grigorie Teologul) şi Antuza (mama Sfântului Ioan Gură de Aur) au fost cele trei mame eroine care prin viaţa lor s-au învrednicit de bucuria de a fi trecute în rândul sfinţilor. Acestea au primit cununa cea neveştejită a slavei veşnice, dar şi laudele, cinstirea şi recunoştinţa creştinilor, pentru că familiile lor au dat mulţi sfinţi Bisericii.
Pedagog pentru cei nouă copii ai săi
Sfânta Emilia era originară din Cezareea Capadociei şi se trăgea dintr-un neam vestit de conducători. Tatăl ei, Martirios, se învrednicise de cununa muceniciei. La sosirea vremii s-a căsătorit cu un tânăr creştin din Pontul Neocezareeii, Vasile, fiul evlavioasei Macrina, ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul. Într-un interval de aproape 20 de ani (328-348), Dumnezeu le-a dăruit 10 copii, dintre care doar unul nu a supravieţuit. De educaţia elementară a copiilor s-a ocupat tatăl, dar în cadrul familiei pedagogul de fiecare zi a fost Emilia. Mama creştină i-a crescut pe toţi copiii „întru învăţătura şi certarea Domnului“ (Efeseni 6, 4). Ea le spunea istorii din Vechiul şi Noul Testament, le dădea textele inspirate de Dumnezeu ale Sfintei Scripturi în mâini spre a le cerceta, îi învăţa cântările Bisericii şi îi obişnuia să se roage. A adormit în Domnul la anul 370, fiind îngropată în mormântul soţului ei din biserica celor 40 de Mucenici, în micul oraş Ivor, lângă Annisa. Cât l-a afectat lipsa ei pe Vasile reiese şi dintr-o epistolă adresată lui Eusebiu, episcopul Samosatelor: „Acum unica mângâiere din această viaţă, mama mea, mi-a fost luată pentru păcatele mele. Şi să nu râzi de mine că la o asemenea vârstă mă plâng de faptul că sunt orfan, şi să-mi ierţi că nu rabd despărţirea de un suflet pe care nu-l socotesc ca valoare egal cu nimic dintre cele care dăinuie în această viaţă“.
„Mamă nu este cea care naşte copii, ci cea care-i creşte bine“
Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul, s-a născut într-un sat din apropierea orăşelului Nazianz din părinţi neguţători. Compatriotul lor, Grigorie, s-a căsătorit cu Nona deoarece era de neam bun, evlavioasă, morală şi frumoasă, şi în fiinţa ei se împleteau toate virtuţile. Suferinţa ei de a-şi vedea soţul adept al unei secte ciudate ce amesteca înşelăciunea păgână şi respingătoarea lege iudaică a însufleţit-o să jertfească multe ore rugăciunii, întotdeauna cu aceleaşi cereri fierbinţi pentru mântuirea soţului ei, reuşind în cele din urmă să-l câştige pentru Hristos. Trecerea ei la cele veşnice a avut loc în timp ce se ruga în biserică, la un an după moartea soţului ei.
„Mama nu este cea care naşte copii, ci cea care-i creşte bine“, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Mama lui, Antuza, îi era cu siguranţă în minte la rostirea acestor cuvinte, şi asta nu pentru că el s-ar fi lăudat, ci pentru că într-adevăr, şi ea a fost un model de răbdare. Murindu-i soţul la vârsta de 20 de ani, nu s-a mai recăsătorit, ci şi-a dedicat restul vieţii purtându-i de grijă fiului ei.
Aşadar, vedem cum mamele creştine sunt lucrătoarele cele mai însemnate care îşi împlinesc lucrarea în urma lui Dumnezeu, care şlefuiesc sufletele copiilor şi le inspiră idealurile. Ele schimbă faţa societăţii şi creează cultura sufletului. Un părinte le adresa următoarele cuvinte: „Toţi bărbaţii vestiţi şi însemnaţi sunt odraslele voastre! Din matricea nevăzută de ochii omeneşti, cu toate că vă tăinuiţi, călăuziţi după voia voastră cursul istoriei. Sunteţi împărătesele neamului şi ale inimilor noastre! Prin urmare, bucurându-vă de acestea, să nu vă trădaţi vrednicia înaltă cu care v-a uns Dumnezeu“. - un articol de Paul Siladi, pentru Ziarul Lumina
Mamele Sfinților Trei Ierarhi
În contextul Anului Omagial al pastorației părinților și copiilor, Patriarhul Daniel a evidențiat de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, faptul că acești mari „dascăli ai lumii” au primit din copilărie o educație creștină desăvârșită, iar mamele lor sunt model pentru mamele de azi. În predica rostită joi, 30 ianuarie 2020, la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reședinței Patriarhale, Preafericirea Sa a adus un elogiu Sfintelor Nona, Antuza și Emilia, mamele Sfinților Trei Ierarhi.
„Mamele creștine din secolul patru și părinții, în general, au avut o conștiință a responsabilității de a crește copiii în credință, a-i face iubitori de Hristos și de Biserică și a-i îndemna să fie milostivi”, a semnalat Patriarhul României.
Părintele Patriarh a evidențiat că educația părinților care au fost milostivi și au învățat să fie milostivi și pe copiii lor s-a văzut în viața Sfinților Trei Ierarhi.
„Toți acești trei sfinți părinți, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, au apărat pe săraci, pe văduve, pe oamenii necăjiți, pe bolnavi. Au apărat demnitatea umană atunci când aceasta a fost umilită în istorie de patimi, de lăcomie, de nedreptate”.

”Săracii sunt portarii Împărăţiei cerurilor.
– Sfântul Grigorie Teologul

Preafericirea Sa a subliniat că „acești Sfinți Părinți sunt dascăli nu numai pentru monahi, nu numai pentru teologi, ci pentru toate persoanele, de aceea sunt numiți «mari dascăli ai lumii». În mod deosebit, familiile lor sunt model pentru familiile de astăzi”.
Mama Sfântului Vasile cel Mare, Sfânta Emilia
Părintele Patriarh a precizat că Sfânta Emilia a dat naștere la zece copii, dintre care cinci au devenit sfinți: Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Petru al Sevastiei, Macrina (cea tânără) și Teosebia diaconița.
„Sfânta Emilia a considerat că nașterea și creșterea de copii și, mai ales, educarea lor în credință creștină este cea mai nobilă lucrare și cea mai frumoasă jertfă pe care poate să o aducă o mamă”.
Mama Sfântului Grigorie Teologul, Sfânta Nona
„O mamă care a dat naștere la trei copii și toți trei au devenit sfinți”, a precizat Patriarhul făcând referire la sfinții Gorgonia, Cezarie și Grigorie Teologul. Soțul ei era Grigorie, episcop de Nazianz.
„Ea, în mod deosebit a influențat viața creștină, evlavia Sfântului Grigorie Teologul”, a subliniat Patriarhul Daniel.
Mama Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfânta Antuza
Despre Sfânta Antuza, Preafericirea Sa a spus că este exemplul unei femei jertfelnice pentru că și-a crescut unicul copil singură întrucât soțul ei, ofițer în armata romană, a murit la puțin timp după nașterea lui Ioan.
„Ea n-a dorit să se recăsătorească spunând că tot timpul ei va fi consacrat creșterii și educației copilului, adică a celui care va deveni Arhiepiscopul Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur”.
„Atât de mult a considerat ea că valorează educația copilului”.
Viața monahală inspirată din familia creștină
Sfântul Vasile cel Mare a reorganizat viața monahală într-un mod diferit față de egipteni care aveau mănăstiri cu mii de călugări inspirându-se de la familia creștină, a explicat Patriarhul.
„El a considerat că nici mănăstirea nu trebuie să aibă foarte mulți viețuitori, ci viețuitorii să se cunoască între ei bine, ca într-o familie”.
„A luat modelul familiei lui în care s-a născut și l-a aplicat la viața monahală. De aceea, monahismul de tip vasilian care s-a moștenit mai ales la noi, la români, este un monahism echilibrat care unește rugăciunea cu fapta, cu lucrarea, potrivit principiului «Ora et labora», adică «Roagă-te și muncește»”.
Sfinții nu concurează
În predica sa, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit că sărbătoarea comună a Sfinților Trei Ierarhi a fost stabilită chiar la inițiativa lor, printr-o minune, pentru a opri dezbinarea dintre unii creștini care îl cinsteau mai mult și îl considerau mai mare pe Sfântul Vasile, sau alții pe Sfântul Grigorie ori pe Sfântul Ioan.
Cei trei sfinți ierarhi s-au arătat unui mitropolit, Ioan al Evhaitelor, spunând că ei nu se ceartă în ceruri, nu există unul și al doilea, ci toți sunt una și fiecare a propovăduit Treimea Cea de o ființă și nedespărțită și a lucrat pentru mântuirea oamenilor.
Acest lucru „ne învață că sfinții nu concurează între ei, ci se completează”, a precizat Părintele Patriarh.
Preafericirea Sa a istorisit viața și lucrările deosebite ale celor trei mari ierarhi evidențiind puncte comune ale lor precum faptul că au avut diferite suferințe, trupuri firave, dar suflete puternice, au folosit cultura vremii în mod selectiv și critic și au legat mereu textul Scripturii de contextul social. - Basilica

 



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Libertatea de conștiință, ca dar al lui Dumnezeu și ca drept al omului - Lector univ. dr. Marius Andreescu

 

  1. Conștiința, darul neprețuit al lui Dumnezeu pentru om

 Cuvintele Mântuitorului nostru Domnul Iisus Hristos exprimă înțelesul profund, divin, al libertății omului: ”Și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi” ( Ioan 8, 32). Prin urmare libertatea autentică a omului, cea după har, este determinată și condiționată de cunoașterea adevărului, de cunoașterea lui Dumnezeu. Libertatea dăruită de Dumnezeu omului îi permite acestuia nu numai să se raporteze la Dumnezeu, dar chiar să îl refuze pe Dumnezeu, nu numai să facă binele și să aibă iubire milostivă față de toată firea zidită, dar și posibilitatea de a face rău și de a trăi în egoism și în iubirea excesivă de sine cu ignorarea poruncilor Mântuitorului. Spune Sfântul Issac Siriul: ”Fereștete de libertatea care duce la robia cea rea”, adică de libertatea fără Dumnezeu, fără adevăr. Raportarea la Adevăr, care este Cuvântul întrupat, distincția dintre bine și rău, deosebirea dintre iubirea egoistă de sine și iubirea milostivă, cea după poruncă, sunt fapte de conștiință ale omului. De aceea prima formă a libertății este libertatea de conștiință.

 Sfântul Apostol Pavel afirmă adevărul de credință: „Domnul este Duh și unde este Duhul lui Dumnezeu acolo este libertatea” (Corintieni II, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Nimeni nu este cu adevărat liber decât acela care trăiește în Hristos. Unul ca acela s-a ridicat deasupra tuturor relelor și nu se mai teme de nimic”.

 Libertatea este un dar de mare preț pe care Dumnezeu l-a făcut omului pentru că numai astfel omul este și persoană, persoană care prin credință se raportează la Dumnezeu și prin har devine fiu al lui Dumnezeu. Numai prin libertatea dăruită de Dumnezeu, omul, ca persoană, dacă alege să rămână în harul sfânt, să trăiască în Dumnezeu, împlinindu-I poruncile poate să transceadă determinismul material și temporar al acestei lumi, finitudinea materială a existenței și să fie încă din acest veac în bucuria negrăită a fericitei existenței veșnice.

 Cu adevărat liber este cel care iubește după porunca Mântuitorului, are o iubire a harului și nu numai una firească. Fericitul Augustin spune: „ Iubește și fă ce vrei” pentru că un om care iubește vrea numai ceea ce trebuie, ceea ce e bine. În acest sens Părintele Teofil Părăian sublinia: „Tot așa se poate spune și despre credința ortodoxă, este o credință care limitează libertatea și este o credință care dă libertatea. Limitează libertatea în sensul că nu poți face ce vrei, dar dă libertatea tocmai prin faptul că nu faci ce vrei dar faci ce trebuie și atunci ești mai liber decât acela care face ce vrea și care prin aceasta poate să se înrobească pe sine propriilor sale intenții, propriilor sale tendințe”.

 Legătura dintre libertate și iubire în spiritualitatea ortodoxă este foarte bine redată și de către Părintele profesor dr. Dumitru Stăniloae: “Spunând că Duhul suflă, înțelegem că el aduce iubirea, viața, libertatea. Adevărata libertate este legată de iubire și acolo unde există iubire se găsește binele prin excelență, izvorul oricărui gând, cuvânt sau fapte bune. Acolo este viața care e mișcare, disponibilitate, liberă de orice încremenire în orgoliu și în patimile egoiste” [1].

 Rugăciunea înseamnă libertate. ”Un om care se roagă este un om liber”, spune părintele Arsenie Boca. Rugăciunea este totodată un fapt al libertății conștiinței.

 Conștiința nu poate fi concepută decât ca fiind liberă. Conștiința poate fi pervertită dacă omul alege să-L ignore sau să Il refuze pe Dumnezeu sau alege răul și nu binele, dar nu poate fi supusă determinismului material, cauzal. Conștiința nu este o realitate materială, ci o însușire a sufletului uman nemuritor.

 Conştiinţa este esenţa şi trăsătura distinctivă a firii umane, a sufletului nemuritor al omului prin care acesta, ca persoană creată de Dumnezeu se raportează la natură, societate, la propria sa fiinţă şi, în mod deosebit, la Dumnezeu. Omul este singura ființă creată care are conștiința propriei sale existențe, poate cunoaște pe Dumnezeu și se poate raporta la Dumnezeu prin credință care este un fapt de conștiință. Părintele Arsenie Boca vorbea despre conştiinţă ca fiind „un grai tăcut şi o chemare lină” prin care omul poate să se reconstruiască ca fiinţă spirituală, să îşi regăsească structura sa autentică, dincolo de precarităţile şi patimile existenţiale, într-un cuvânt să redobândească libertatea autentică, spirituală pentru iubirea infinită şi indefinită de Dumnezeu şi de oameni. Credința ortodoxă este un fapt interior al conștiinței omului ca persoană. Fericitul Augustin spunea şi el că „în noi este ceva mai adânc decât noi înşine”, referindu-se tot la conştiinţa omului, cu deosebire la conştiinţa de sine.

Părintele Arsenie Boca afirma: „Libertate de conştiinţă este cel mai adânc bun spiritual pe care îl are omul la îndemână în viaţa sa„. Într-adevăr, conştiinţa umană, înţeleasă în complexitatea, înălţimea şi profunzimea ei este temeiul vieţii biologice şi spirituale, punctul de la care începe efortul pentru ca omul să fie demn de libertatea pe care el însuşi o prescrie în primul rând ca lege morală şi de aici şi ca ordine juridică.

Nu ne propunem o analiză sau o prezentare a ceea ce conştiinţa reprezintă în doctrina filozofică sau în teologie, cu deosebire în credinţa ortodoxă. Subliniem numai faptul că în opinia noastră explicațiile psihologice sau filosofice asupra conștiinței pot contribui în unele cazuri la descrierea conștiinței ca fenomen, dar nu la înțelegerea unitară a acesteia ca dar al lui Dumnezeu și însușire a sufletului nemuritor. Numai spiritualitatea ortodoxă conferă adevărata înțelegere a conștiinței ca realitate ontologică unitară și nediferențiată, explicând legăturile dintre persoană, viață, libertate, conștiință, ca daruri dumnezeiești. În opinia noastră este absurd a se vorbi despre o conștiință artificială, a computerelor. Omul nu poate să creeze conștiința după cum nu poate să creeze viața sau sufletul. Natura nu este propria sa cauză.

Mitropolitul de vrednică pomenire, Antonie Plămădeală, afirma cu temei: „Un mare filosof german, Wittgenstein, spunea că lumea nu îşi are cauza în ea însăşi. Eu, când citesc această afirmaţie adevărată, spun că mama ştia lucrul acesta, deşi avea numai patru clase primare. De aceea, pe ea nu o citează nimeni. În gura ei asemenea lucruri ar fi o banalitate! Când Wittgenstein spune aşa ceva e cu totul altceva. Mama a ajuns firesc şi fără convulsiuni la aceasta, pe când bietul Wittgenstein s-a chinuit o viaţă să descopere acest lucru simplu: că lumea nu îşi are cauza în ea însăşi, ci cauza e Dumnezeu. Nu trebuie să fi mare filosof ca să ştii lucrul acesta”[2].

Savanți de bună credință au remarcat că evoluționismul, ca teorie științifică nu poate explica originea sufletului uman după cum nu poate explica nici originea conștiinței. Conștiința este o însușire a sufletului nemuritor creat de Dumnezeu. Nu este și nu poate fi redusă la o funcție biologică a psihicului uman, dar este adevărat că trupul susține conștiința după cum susține întreaga ființă umană, care evident este mai mult decât materie.

Conștiința este personală, unică și unificatoare. Este personală, deoarece caracterizează omul ca persoană, nu este o abstracție, o ideea filosofică. Totodată este unică, pentru că este irepetabilă, individuală, după cum și sufletul omului este unic și irepetabil. Este unitară, dar se manifestă în diferite forme. Astfel se poate vorbi de conștiința existenței pe care fiecare persoană o are, dar și de conștiința de sine a omului. Este unificatoare deoarece realizează la nivelul fiecărui om unitatea existențială a fiecărei persoane dar și a percepției, cunoașterii și raționalității existenței. Conștiința nu se identifică cu facultate cognitivă, de cunoaștere pe care o are omul. Conștiința este temeiul posibilității cunoașterii sensoriale, raționale, sau a cunoașterii transcendentale, mistice. În conștiință și în inimă, prin cunoașterea transcendentală, prin credință, iubire și trăire profundă, Dumnezeu ni se revelează prin lucrarea Duhului Sfânt.

 Prin urmare, conștiința este o realitate obiectivă, nu o funcție subiectivă a psihicului uman.

 Este evident că realitatea obiectivă a conștiinței nu poate fi transpusă în norme juridice și nici consacrată de jurisprudență. Există realități existențiale în care juridicul nu poate interveni. Acest fapt este recunoscut și de unii sociologi și juriști care vorbesc de o „ipoteză a non-dreptului”

Pentru a susține cele arătate mai sus mai dăm un exemplu: Păcatul, în sens ortodox nu se confundă cu greșeala sau fapta omului prin care încalcă o normă juridică și care atragerea răspunderea juridică a acestuia, după caz, penală, contravențională sau civilă. Păcatul este o înfrângere morală a conștiinței, cum spune Părintele Arsenie Boca, este o manifestare voită sau nu, în gând, în cuvânt sau în faptă a omului împotriva poruncilor lui Dumnezeu și a Sfintei Evanghelii, este atitudinea de viață a omului care îl refuză pe Dumnezeu sau îl neglijează, este o întunecare a firii omului creat după chipul și asemănarea cu Dumnezeu. Spre deosebire, infracțiunea sau contravenția sunt fapte care aduc atingere conviețuirii în societate a oamenilor care încalcă o normă juridică. O astfel de faptă are numai o semnificație fenomenală și nu privește de cele mai multe ori ființa omului. Incontestabil, există și fapte sancționate penal, care sunt în același timp și păcate grave, cum ar fi omorul, pruncuciderea sau avortul. Dar și în acest caz juridicul sancționează fapta penală numai ca manifestare socială. Pedeapsa juridică este un mijloc de a înlătura consecințele faptei antisociale, de a oferi o satisfacție juridică celor vătămați, de a restabili echilibrul social încălcat și este o cale de resocializare, de îndreptare a omului care se află într-o astfel de situație.

Spre deosebire, pocăința, taina spovedaniei, canonul pe care preotul îl dă celui ce a păcătuit sunt mijloace ale harului de reastabilire a frumuseții și nobleții firii omenești în omul care a păcătuit, de restabilire a chipului lui Dumnezeu în om. Prin urmare pocăința, taina spovedaniei, canonul duhovnicului se referă la conștiința omului, sunt mijloace prin care omul se împacă cu Dumnezeu, cu ceilalți oameni și cu sine însuși.

 Nici achitarea juridică pentru o faptă comisă pe care o dă instanța nu este totuna cu iertarea păcatelor. Achitarea este un act al legii care se concretizează prin actul judecătorului, prin care inculpatul este absolvit juridic de vina sa și de consecințele faptei sale, este un act de clemență a judecătorului și privește exclusiv relația juridică și socială a făptuitorului cu legea și cu societatea.

Iertarea păcatelor o poate da numai Dumnezeu prin intermediul duhovnicului celui care se pocăiește, mărturisește și regretă sincer păcatele comise, și care prin pocăință și iertare își restabilește existențial firea sa, ca om făcut după chipul lui Dumnezeu, cu vocația de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.

În consecință, juridicul nu poate reglementa, consacra sau garanta, conștiința ca atare, ci numai libertatea de conștiință, dar numai în mediul social. Nici o normă juridică nu poate reglementa libertatea de conștiință a omului în raport cu sine însuși sau ceea ce numim libertatea conștiinței de sine.

 Încercăm, prin aceste rânduri, să punem în evidenţă, din perspectiva omului în existenţa sa socială, semnificaţii juridice şi religioase ale conştiinţei aşa cum apar ele exprimate din perspectiva ştiinţei dreptului şi a jurisprudenţei. O astfel de abordare va duce inevitabil la concluzia că soluţiile cu adevărat valoroase pe care dreptul le oferă pentru a garanta libertatea conştiinţei au ca temei adevărurile de credinţă, dar şi adevărurile filozofice recunoscute ca atare, prin care conştiinţa este înţeleasă.

 Important de subliniat este faptul că mai înainte de a fi transpusă în norme juridice, conştiinţa este un dar neprețuit a lui Dumnezeu pentru om, prin care omul devine ceea ce este şi se diferenţiază în mod categoric de orice altă formă existenţială. Astfel, realitatea naturală în manifestările sale existenţiale se transformă conform legilor cauzalităţii, cum ar spune Kant. Spre deosebire, omul prin conştiinţa sa şi în forma sa supremă, conştiinţa de sine nu se transformă, ci devine conform legilor libertăţii, după spusele aceluiaşi mare filozof. Aşa putem înţelege gândurile părintelui Teofil Părăian: omul devine spre ceea ce este el, adică spre descoperirea şi realizarea conştiinţei de sine.

Se discută în politologie şi filozofie şi de o conştiinţă socială. În opinia noastră, acest concept este o construcţie gnoseologică, a cărei existenţă în plan teoretic este derivată şi condiţionată de singura formă ontologică a conştiinţei, şi anume, conştiinţa omului în individualitatea şi personalitatea sa. Este interesant faptul că juridicul exprimă acest fapt, în sensul că garantează nu conştiinţa socială ca şi structură teoretică şi abstract, ci numai conştiinţa individuală legată indisolubil de persoană. Este remarcabil că dreptul a preluat mai mult sau mai puţin elaborat valorile teologice şi filozofice fundamentale privind înţelegerea omului ca persoană în existenţa sa socială, în sensul că în mod constant se afirmă teza potrivit căreia titularul drepturilor fundamentale nu poate fi decât omul în individualitatea sa, am spune noi ca persoană şi nu ca individ, dar nu un grup, o colectivitate sau societatea ca atare. Desigur, deoarece starea juridică a omului este existenţa sa exterioară în social şi în mediul natural, titularul oricărui drept fundamental îl poate exercita, dacă avem în vedere această stare juridică a sa, în mediul social în care se află. Astfel, orice libertate individuală este şi socială prin existenţa juridică a omului în exterioritatea sa socială.

Ar mai fi de adăugat că libertatea conştiinţei face parte din aşa numitele drepturi naturale ale omului, preexistente, în opinia unor autori, consacrărilor în norme constituţionale sau de altă natură. Această teză, pe care spaţiul nu ne permite să o dezvoltăm, este demnă de a fi reţinută pentru a clarifica, într-o oarecare măsură, raportul dintre libertăţile (drepturile) omului, iar pe de altă parte, normele juridice (legile pozitive). Nu legea este aceea care determină şi dă conţinut libertăţilor individuale şi drepturilor fundamentale, ci invers legitimitatea oricărei legi decurge direct din modul în care libertăţile fundamentale, preexistente, fiind darul lui Dumnezeu pentru om sunt reflectate în norma juridică. Apreciem că acesta este un imperativ social pentru a contura în acest fel posibilitatea libertăţii omului în mediul social. În ipoteza în care libertatea este determinată de lege, înţeleasă ca act normativ şi nu ca dar al lui Dumnezeu realitatea dominantă în care libertatea se manifestă este neautenticul şi constrângerea, deoarece orice lege juridică, prin esenţa sa, este o formă de limitare şi de restrângere sau condiţionare, într-un cuvânt de constrângere a libertăţii omului. Mai mult fără acceptarea ontologică a preexistenței libertății și implicit al libertății de conștiință ca daruri ale lui Dumnezeu se ajunge la interpretări juridice contrare naturii divine a libertății, cum ar fi îndepărtarea icoanelor și simbolurilor religioase ortodoxe din școală sau o înțelegere la fel de eronată a toleranței, cu aceiași consecință a minimalizării sau chiar anulării manifestărilor de credință ortodoxe a celor credincioși sub pretextul juridic fals că pot fi ofensatoare pentru atei sau pentru cei de altă credință.

Toleranța este o însușire importantă a manifestărilor de conștiință în spațiul public. Dar mai înainte de a fi consacrată juridic adevărata semnificație a toleranței este legată de conștiință ca dar a lui Dumnezeu. Toleranța este o trăsătură importantă a poporului român și mai ales a ortodocșilor. Toleranța semnifică printre altele, coexistență în diversitate, blândețe, o atitudine înțelegătoare, de compătimire și ajutor față de neputințele de tot felul ale oamenilor. Dar, a fi tolerant nu înseamnă a renunța la credința ortodoxă a strămoșilor tăi, la valorile și manifestările spirituale ale ortodoxiei, la valorile și tradițiile existențiale ale poporului român. În lipsa recunoașterii și respectării sensurilor ortodoxe ale adevăratei toleranțe, soluțiile juridice sau normative care s-au impus în unele cazuri în legătură cu libertatea de constiință sunt lipsite de autenticitate, noi am spune absurde și contrare vieții noastre ortodoxe. Nu dorim să insistăm acum asupra acestui aspect, dar considerăm că sunt semnificative cuvintele vrednicului de pomenire, Patriarhul Miron Cristea: “Nu uita că porunca creștină este să iubești pe aproapele ca pe tine însuți. Aceasta nu însemnează că pe tine însuți să te neglijezi, să nu te aperi de cei cei care ca niște lipitori, îți sug vlaga, să le cedezi vatra și pământul, să-ți părăsești căminul, să-ți corcești limba, să-ți înveninezi sufletul, să-ți lepezi comorile sufletului, iubirea de patrie, de tron, de credință, de datini și de propria-ți viață națională cu toate ale ei”.[3]

Din nefericire, în societatea de astăzi din ce în ce mai secularizată și dominată de un umanism raționalizat care îl refuză pe Hristos, acțiunile unor politicieni, soluțiile juridice sau chiar faptele săvârșite în numele unei false toleranțe și a libertății de conștiință denaturată de la sensurile profunde conferite de revelația supranaturală dăruită de Dumnezeu omului, reprezintă atitudini și manifestări tot mai aprige împotriva creștinismului și creștinilor și mai ales împotriva ortodocșilor și ortodoxiei. Cât de actuale sunt cuvintele Mântuitorului: “Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Matei, 10, 22). Mesajul Sfântului Apostol Pavel este cât se poate de actual pentru creștinii care suferă din cauza manifestărilor politice sau juridice anticreștine și antiortodoxe: ”De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare” (Corintieni II, 10).

Dar și în aceste situații, de multe ori tragice, adevărații creștini nu renunța la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu după, har și la libertatea întru Hristos.

Se poate spune că într-o astfel de ipoteză poate să se manifeste şi o contradicţie distructivă între lege în înţelesul ei juridic şi libertatea omului, inclusiv libertatea conştiinţei. Dacă se ajunge la situaţia în care legea este o construcţie care reflectă drepturile naturale preexistente ale omului, atunci se poate vorbi de o libertate autentică, garantată prin actul normativ şi nu construită de norma juridică. Este demn de subliniat faptul că în instrumentele juridice universale, clasice, privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în mod obişnuit există formula potrivit căruia „statele recunosc drepturi şi libertăţi fundamentale”, prin urmare nu le construiesc normativ şi nu le impun ca un dat juridic. Aceasta nu este numai o simplă formulă juridică, ci exprimă un gând fundamental al caracterului derivat al legii din valori existenţiale fundamentale anterioare, am spune noi, inclusiv din adevăruri de credinţă.

Există o contradicţie unilaterală, cum ar spune Constantin Noica, între lege şi libertate, dacă acceptăm ideea caracterului derivat al legii faţă de valorile libertăţii. Astfel, legea nu poate contrazice libertatea omului, dar libertatea omului poate contrazice legea.

Oamenii politici de astăzi, mulți dintre juriști, făuritorii de legi, cei care aplică legea, trăiesc în iluzia că sunt creatorii libertății inclusiv în forma libertății de conștiință. Se consideră greșit că forma juridică a drepturilor omului este libertatea omului ca trăsătură a ființei sale. Așa se explică denaturările grave de la sensurile firești ale drepturilor omului și se consideră că acestea ar forma o nouă religie.

Incontestabil, consacrarea și garantarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ale omului prin constituții și alte instrumente juridice inclusiv internaționale reprezintă o realitate importantă a democrației contemporane, o afirmare sigură în plan juridic a valorii omului ca persoană liberă în mediul social.

De aceea dorim să subliniem și câteva aspecte importante a dimensiunii juridice fenomenale a libertății de conștiință. Am insistat asupra semnificațiilor juridice ale libertății de conștiință care sunt o consecință a adevărului de credință, asumat voit sau mai puțin voit de autoritățile statului, potrivit căruia conștiința și libertatea ei sunt daruri de neprețuit făcute de Dumnezeu omului.

 

  1. Libertatea de conștiință ca drept constituțional fundamental al omului

 O analiză istorică a evoluţiei libertăţii de conştiinţă poate fi realizată pe mai multe planuri: filozofic, politologic, sociologic sau juridic. Ne rezumăm a marca dimensiunea istorică a libertăţii de conştiinţă, aşa cum se reflectă în principii şi norme juridice în epoca contemporană.

 Semnificativă este Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului adoptată în 1789, în Franţa, care stabileşte principii valabile şi pentru epoca modernă. Astfel, în art. 4 se dă o definiţie a libertăţii ce în prezent rar poate fi întâlnită în constituţiile moderne: „Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu este în detrimentul altuia; astfel, exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om nu are alte limite decât pe acelea care asigură celorlalţi membri ai societăţii posibilitatea exercitării aceloraşi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decât prin lege”. Semnificative sunt şi dispoziţiile cuprinse în art. 5 prin care se consacră caracterul de excepţie a restrângerii libertăţii, indiferent de formele acesteia, considerată a fi un drept natural: „Legea nu are dreptul să interzică decât acţiunile dăunătoare societăţii. Tot ceea ce nu este interzis prin lege nu poate fi oprit şi nimeni nu poate fi constrâns să facă ceea ce ea nu-i ordonă”. Reglementările mai sus-menţionate instituie un principiu fundamental aplicabil şi libertăţii de conştiinţă, respectiv „coexistenţa libertăţilor” prin care se defineşte orice societate democratică, fiind totodată şi o condiţie a statului de drept. Constituţionaliştii francezi din epoca respectivă au fost preocupaţi să dea o formă juridică, cu valoare constituţională, libertăţii de conştiinţă şi libertății de exprimare, ambele drepturi condiţionându-se reciproc. Dispoziţiile art. 11 din acelaşi document arată că: „Libera exprimare a gândirii şi a opiniilor este unul dintre cele mai prețioase drepturi ale omului; orice cetăţean poate deci să vorbească, să scrie, să tipărească în mod liber, cu condiţia să răspundă de folosirea abuzivă a acestei libertăţi în cazurile determinate de lege”. Este o afirmare clară a dreptului inviolabil absolut al libertăţii de gândire şi al libertăţii de exprimare, singurele limite fiind cele stabilite de lege.

 Spre deosebire de multe dintre reglementările constituţionale moderne, în art. 12 din acest document se garantează în mod real şi nu numai formal drepturile omului şi, implicit, libertatea de conştiinţă, pentru că se instituie o obligaţie pozitivă a statului de a le apăra, precizându-se şi finalitatea unei astfel de acţiuni, ce nu poate fi decât interesul public: „Garantarea drepturilor omului şi cetăţeanului necesită o forţă publică. Această forţă este, deci, instituită spre binele tuturor şi nu în folosul particular al acelora cărora îi este încredinţată”.

Consacrarea şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului este o condiţie necesară pentru ca o societate să fie considerată democratică. Art. 16 reprezintă o succintă şi elocventă definiţie a democraţiei şi constituţionalismului: „ Orice societate în care garantarea drepturilor nu este asigurată, nici separarea puterilor n-are constituţie”. Prin urmare, este o definiţie materială a constituţiei şi constituţionalismului şi nu una formală. Simpla existenţă a unei legi fundamentale nu este suficientă pentru a realiza o societate democratică. Este nevoie, aşa cum au precizat constituţionaliştii francezi de realitatea consacrării şi garantării acestor drepturi prin conţinutul legi fundamentale, dar şi prin interpretarea şi aplicarea acestora

Tradiţiile democratice ale constituţionalismului românesc din perioada contemporană marchează istoric consacrarea şi garantarea libertăţii de conştiinţă, ca drept fundamental. Ne referim în special la dispoziţiile cuprinse în Constituţia României din 1866, care pentru prima dată în ţara noastră oferea o recunoaştere juridică a libertăţii de conştiinţă. Astfel, dispoziţiile art. 21 cuprindeau o formulare de esenţă, prin care libertatea conştiinţei era considerată ca un drept natural: „Libertatea conştiinţei este absolută”. Conţinutul acestui drept fundamental avea în vedere în mod explicit garantarea libertăţii religioase. Mai mult decât atât, religia ortodoxă şi biserica ortodoxă erau consacrate constituţional: „Libertatea tuturor cultelor este garantată, întrucât însă celebraţiunea lor nu aduce atingere ordinii publice sau bunelor moravuri. Religiunea ortodoxă a răsăritului este religiunea dominantă a statului român. Biserica ortodoxă română este neatârnată de orice chiriarhie străină, păstrându-şi însă unitatea ca biserică ecumenică a răsăritului în privinţa dogmelor”. Acestea sunt formulări juridice care exprimă realitatea socială, specificul cultural şi religios al poporului român, fără însă a se îngădui exclusivismul religios şi intoleranţa interconfesională. De altfel toată istoria poporului român, spiritualitatea sa, tradiţiile culturale afirmă clar şi elocvent toleranţa şi respectul faţă de toate confesiunile religioase.

Dispoziţii similare erau cuprinse şi în Constituţia din 1923, care practic relua conţinutul reglementărilor din Constituţia României din 1866.

Meditând la aceste realități istorice şi juridice, ne întrebăm în ce măsură actualele reglementări din documentele interne şi internaţionale privind libertatea de conştiinţă şi de exprimare răspund finalităţii naturale ale acestor drepturi şi exigenţelor valorice, şi nu numai formal juridice, ale societăţilor contemporane, al tradiţiilor religioase şi culturale ale statelor europene şi bineînţeles şi ale României. O astfel de întrebare este legitimă pentru că se poate constata în sfera politică, dar şi juridică o anumită rezervă sau reţinere în a recunoaşte şi a garanta în mod absolut libertatea de conştiinţă, în raport cu tradiţiile de cultură şi religie ale statelor. Cu titlu de exemplu ne referim la refuzul politicienilor de a consemna în tratatele constitutive ale Uniunii Europene identitatea cultural creştină a ţărilor membre ale acestei organizaţii, sau unele decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului dar şi ale Curţii Constituţionale, care interpretează dispoziţiile normative privind libertatea religioasă aplicate cultului creştin, învăţământului religios sau simbolurilor de credinţă ortodoxe, în mod restrictiv sau condiţionat eludând astfel tradiţiile religioase ale poporului român, importanţa religiei, cu deosebire ortodoxe pentru formarea morală a omului şi mai ales caracterul absolut, necondiţionat al libertăţii religioase, singurele limite fiind legate de cerinţele respectării demnităţii omului a spiritului de toleranţă interconfesional şi a principiilor legii morale unanim acceptate de spiritul comun al bunului simţ.

Acest drept fundamental este prevăzut şi recunoscut în majoritatea declaraţiilor şi tratatelor internaţionale care se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, începând cu declaraţia universală din 1948. Stă la baza altor drepturi fundamentale, cum ar fi libertatea cuvântului, libertatea de asociere, libertatea presei. În esenţa sa este un drept natural care prevede posibilitatea persoanei de a-şi putea exprima în particular sau în public o anumită concepţie despre lumea înconjurătoare, de a avea sau nu o credinţă religioasă, de a aparţine sau nu unui cult religios sau unei organizaţii de orice fel, recunoscută de ordinea constituţională existentă la un anumit moment dat. Exprimă în acelaşi timp şi libertatea de a gândi, de a avea opinii, concepţii teoretice, sentimente, păreri, exprimate public, particular sau nu, fără ca cineva să poată interveni sau cenzura, sau cunoaşte, fără voinţa persoanei, aceste gânduri. Este un drept natural și caraterizează firea umană pentru că omul se diferenţiază de celelalte forme de viaţă tocmai prin existenţa conştiinţei şi a libertăţii de a gândi, de a avea sentimente.

Conştiinţa omului nu trebuie să fie direcţionată prin mijloace administrative, ci ea trebuie să fie rezultatul libertăţii acestuia de a gândi şi de a-şi exterioriza gândul. Libertatea conştiinţei implică şi responsabilitatea morală şi de conştiinţă pentru gândurile exprimate. Responsabilitatea, inclusiv cea juridică, intervine numai în momentul în care gândul sau opinia sunt exprimate, situaţie în care pot leza demnitatea, onoarea sau libertatea de gândire a unui alt subiect de drept sau chiar ordinea socială sau ordinea de drept, de aceea libertatea conştiinţei este în strânsă legătură cu libertatea de exprimare, aceasta din urmă reprezentând tocmai posibilitatea recunoscută omului de a-şi exterioriza gândurile. În consecinţă, libertatea conştiinţei are un conţinut complex, al cărui conţinut juridic se exprimă în trei dimensiuni: libertatea de gândire, libertatea de conştiinţă şi libertatea de religie.

Libertatea de religie, ca aspect de conţinut al libertăţii de conştiinţă, înseamnă exteriorizarea unei credinţe, religii şi, în al doilea rând, libertatea de a adera la o organizaţie religioasă şi la ritualul practicat. Este necesar ca religia sau organizaţia religioasă să fie cunoscute prin lege de stat şi activitatea unui anumit cult religios să nu fie considerată ca fiind contrară ordinii de drept sau bunelor moravuri. Organizarea cultelor religioase, recunoscute de stat, este liberă şi se concretizează în statute proprii. În decursul timpului, raporturile dintre stat şi autoritatea religioasă pot fi catalogate în trei variante:

1. statul se confundă cu autoritatea religioasă;

2. statul sprijină autoritatea religioasă, dar se diferenţiază de aceasta;

3. statul adoptă o poziţie de indiferenţă faţă de autoritatea religioasă.

Constituţia României consacră separarea statului faţă de autoritate, dar obligă autoritatea statală să sprijine cultele recunoscute de lege, inclusiv prin mijloace financiare. Se proclamă totodată autonomia religioasă, în sensul că fiecare cult este liber să-şi organizeze forma de ritual, învăţământul, relaţiile cu adepţii cultului, relaţiile cu statul. Autonomia religioasă trebuie exercitată numai în condiţiile respectării drepturilor omului, a moralei publice şi a ordinii de drept.

Art. 29 din Constituţie se referă şi la raporturile dintre religii, după următoarele principii:

Doctrina de specialitate relevă câteva aspecte interesante în legătură cu conţinutul juridic al libertăţii conştiinţei denumit uneori şi libertatea gândirii.

Astfel, o dimensiune importantă a conţinutului juridic este „dreptul de a avea o convingere”. Acesta este un drept cu caracter general, protejează forul interior, adică domeniul convingerii personale şi al credinţelor religioase. Este important de a remarca că, din punct de vedere juridic, dreptul de a avea o convingere nu poate fi supus unor restricţii, limitări, condiţionări sau derogări. Curtea europeană a Drepturilor Omului de Strasbourg a relevat faptul că libertatea religiei constituie „unul dintre elementele vitale care contribuie la formarea identităţii credincioşilor şi a concepţiilor despre viaţă” – Hotărârea din 20 septembrie 1994, A.295 – A. Înţeles într-un sens larg de către instanţa europeană, de acest drept beneficiază atât credincioşii, cât şi ateii „agnosticii, scepticii sau persoanele neutre”.

În opinia Curţii de la Strasbourg, „convingerea” - termen utilizat de către instrumentele juridice internaţionale - se distinge de simplele „păreri şi idei” şi desemnează „opiniile ce ating un anumit grad de intensitate, seriozitate, coerenţă şi importanţă” – Hotărârea din 25 februarie 1982, A.48. Subliniem o interesantă precizare a Curţii în acest sens: o credinţă care constă în esenţă sau exclusiv în cultivarea şi distribuirea unui stupefiant nu poate intra în sfera de aplicare a protecţiei juridice pe care o conferă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Dreptul de a avea convingeri se referă, aşadar, la faptul de a profesa convingeri spirituale sau filozofice care au un conţinut valoric, identificabil şi care în acest fel pot forma obiectul protecţiei juridice. Dreptul de a avea o convingere implică şi principiul neutralităţii statului faţă de convingerile morale şi politice. Această obligaţie de neutralitate exclude orice apreciere a autorităţilor statale cu privire la legitimitatea credinţelor, precum şi a modalităţilor de exprimare a acestora. Înţeles astfel, dreptul de a avea o convingere îmbracă un triplu aspect în plan juridic. El reprezintă, în primul rând, libertatea fiecărei persoane de a avea sau de a adopta o convingere sau o religie la libera sa alegere, fără însă a implica libertatea de a refuza valabilitatea unor prevede legislative imperative, sprijinindu-se pe obiecţii, decurgând din anumite convingeri religioase.

Un al doilea aspect se referă la libertatea de a nu avea o convingere sau o credinţă religioasă. În acest fel, din punct de vedere juridic, individul este protejat contrar „unei eventuale obligaţii de a participa direct la activităţi religioase împotriva voinţei sale” (a se vedea în acest sens Hotărârea Curţii din 9 mai 1989 A187).

În fine, dreptul de a avea o convingere exprimă garanţia juridică a libertăţilor indivizilor de a-şi schimba convingerea sau religia fără a suferi vreo constrângere sau vreun prejudiciu. În acest spirit, Adunarea generală a Naţiunilor Unite a adoptat, la 25 noiembrie 1981, Declaraţia privind eliminarea oricărei forme de intoleranţă şi de discriminare bazată pe credinţa religioasă sau de convingere, document internaţional care interzice „orice distincţie, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe credinţa religioasă sau pe convingere”.

Libertatea de conştiinţă cuprinde în conţinutul juridic şi „dreptul omului de a-şi manifesta convingerile”. Acest drept presupune libertatea oricărei persoane de a-şi exprima propriile convingeri, de a-şi exterioriza gândurile şi sentimentele, individual sau colectiv, public sau într-un cadru privat. Dreptul are o legătură cu libertatea de exprimare şi se referă în mod deosebit la manifestarea convingerilor religioase. Este interesant de subliniat faptul că, în opinia Curţii Europene, libertatea de a-şi manifesta religia include şi „dreptul de a încerca să-l convingi pe aproapele tău”.

Expresie socială a libertăţii de gândire, de conştiinţă şi a religiei, cu consecinţe foarte diverse, libertatea de manifestare a convingerilor poate face obiectul unor restricţii în condiţiile prevăzute de lege. Jurisprudenţa europeană furnizează numeroase exemple de limitări aduse dreptului indivizilor de a-şi manifesta convingerile, justificate de protejarea ordinii publice, ordinii de drept sau a ordinii morale, sau chiar a sănătăţii. Aşa cum se subliniază într-o hotărâre pronunţată la 25 mai 1993, Curtea Europeană reţine că: „Într-o societate democratică unde mai multe religii coexistă în cadrul aceleiaşi populaţii, limitarea dreptului indivizilor de a-şi manifesta convingerile se poate dovedi necesară pentru a concilia interesele diverselor grupuri şi a asigura respectarea convingerilor fiecăruia”. Clauza de „ordine publică” permite în aceste situaţii protecţia libertăţii de gândire, de conştiinţă şi a religiei celuilalt şi condamnarea prozelitismului „de proastă calitate”, caracterizat prin presiuni abuzive ce iau forma unei hărţuiri sau a unui abuz de putere. În acelaşi spirit, protecţia dreptului copilului la învăţătură, în cazul în care intră în conflict cu dreptul părinţilor la respectarea propriilor convingeri religioase, prevalează asupra acestuia din urmă.

Libertatea indivizilor de a-şi manifesta religia include participaţia la viaţa comunităţii religioase şi presupune ca aceasta din urmă „să poată funcţiona paşnic, fără ingerinţa arbitrară a statului” (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2000 A.78). Statului îi revine obligaţia de a garanta nu numai pluralismul religios, dar şi pluralismul intern al unei anumite confesiuni religioase; în acest scop, el trebuie să nu arbitreze conflicte în materie de dogmă din cadrul unei comunităţi religioase şi să nu intervină în favoarea unei comunităţi sau alteia religioase.

Libertatea religiei trebuie interpretată aşa încât comunitatea religioasă să dispună de posibilitatea de a-şi asigura propria protecţie jurisdicţională, pe cea a membrilor săi şi a bunurilor sale şi, în deosebi, a personalităţii sale juridice, în cazul în care conform dreptului intern doar cultele recunoscute pot fi practicate (a se vedea cauza Mitropolia Basarabiei ş.a. contra Moldovei, Hotărârea din 13 decembrie 2001: Refuz al autorităţilor de a recunoaşte oficial o Biserică).

 

III. Libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei în jurisprudenţa europeană.

Cele trei noţiuni, respectiv: gândirea, conştiinţa şi religia, care formează obiectul protecţiei art.9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cel mai important instrument juridic european în această materie, sunt strâns legate între ele. Noţiunile de „gândire”, „conştiinţă” şi „religie”, care apar în cuprinsul Convenţiei, subliniază conţinutul larg atribuit libertăţii de gândire. Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( în continuare CEDO) a estimat că noţiunea de convingere filozofică desemnează „ideile fondate pe cunoaştere şi raţionament cu privire la lume, viaţă şi societate... pe care o persoană le adoptă şi le aplică în conformitate cu exigenţele propriei conştiinţe. Aceste idei pot fi descrise, pe scurt, ca fiind concepţia unei persoane despre viaţă, despre comportamentul omului în societate.[4]

Libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie reprezintă unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, în sensul Convenţiei: „ea figurează, în dimensiunea sa religioasă, printre elementele esenţiale ale identităţii credincioşilor şi ale concepţiilor despre viaţă, dar ea este totodată un bun preţios şi pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenţi. Acest lucru decurge din pluralismul – scump plătit dea-lungul secolelor, necesar unei asemenea societăţi.”[5]

Jurisprudenţa C.E.D.O. relevă două aspecte majore ale dreptului garantat de art.9: a) libertatea individului de a adopta o convingere pe care să o manifeste; b) libertatea individului de a face sau nu parte dintr-un grup, inclusiv un cult religios şi de a-l apăra atunci când consideră necesar[6]. Majoritatea cazurilor în legătură cu încălcarea dispoziţiilor art.9 din Convenţie au pus în discuţie libertatea religioasă. Instanţa internaţională de la Strasbourg a subliniat importanţa respectării pluralismului şi a toleranţei între diferitele grupuri religioase. În relaţiile cu diferitele religii, culte şi credinţe, statul trebuie să fie neutru şi imparţial: „rolul autorităţilor în acest caz nu este de a elimina cauza tensiunilor, eliminând pluralismul, ci de a se asigura că grupurile opuse unul altuia se tolerează”.[7]

Libertatea gândirii, a conştiinţei şi religiei impune obligaţia statului de a nu exercita nici un fel de constrângere la nivelul conştiinţei individului. Comisia Europeană a arătat că art.9 protejează ceea ce se numeşte „forul interior” al persoanei, adică acele domenii ale convingerilor strict personale şi actele strâns legate de acestea. Totuşi, acest text nu protejează orice comportament social bazat pe anumite convingeri. Dreptul garantat de art.9 nu este absolut, deoarece într-o societate democratică, în care mai multe religii coexistă în cadrul aceleiaşi populaţii este necesar ca această libertate să fie însoţită de limite care să concilieze interesele diferitelor grupuri şi să asigure respectarea convingerilor fiecăruia. Totodată, art.9 al.2 prevede posibilele restricţii ale libertăţii de conştiinţă, de gândire şi religie. În conformitate cu aceste dispoziţii, libertăţile consacrate de art.9 pot forma obiectul unor restricţii, dacă acestea sunt prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică şi vizează unul dintre scopurile legitime prevăzute expres şi limitativ de Convenţie.

Respectarea condiţiei de proporţionalitate, ca relaţie adecvată între măsurile restrictive şi scopul legitim urmărit formează obiect de analiză pentru instanţa internaţională. Desigur, şi în acest caz C.E.D.O. apreciază proporţionalitatea în raport cu natura dreptului protejat, situaţia de fapt, scopul legitim urmărit, felul şi intensitatea măsurilor restrictive aplicate, având în vedere respectarea principiului pluralismului şi a celor două criterii procedurale: „necesitatea într-o societate democratică” şi „marja de apreciere” recunoscută statelor contractante.

Instanţa de la Strasbourg admite că statele au o anumită marjă de apreciere în ceea ce priveşte ingerinţele în exercitarea acestei libertăţi, dar, puterea acestora nu poate fi discreţionară. Jurisprudenţa este orientată spre o interpretare strictă a limitării libertăţii de conştiinţă şi religie, în raport de circumstanţele concrete ale cazului şi scopul legitim urmărit.

Astfel, în cauza Kokkinakkis versus Grecia[8], reclamantul, un adept al cultului „Martorii lui Iehova”, a fost condamnat la închisoare şi amendă penală pentru infracţiunea de prozelitism, prevăzută şi sancţionată de legea statului pârât. Curtea a decis că încriminarea de către legea greacă a activităţilor de prozelitism ale adepţilor cultului „Martorii lui Iehova” nu este proporţională cu scopul legitim urmărit, respectiv protecţia drepturilor altora. Pentru a decide astfel, instanţa de la Strabourg a făcut o diferenţiere între „mărturisirea creştină” şi, „prozelitismul abuziv”. Prima corespunde limitelor de manifestare a libertăţii religioase, pe când prozelitismul abuziv înseamnă convingerea care se opune libertăţii de gândire, de conştiinţă şi de religie ale altora. Luând în considerare şi marja de apreciere recunoscută statului reclamat, C.E.D.O. constată că autorităţile publice naţionale nu au demonstrat care sunt mijloacele abuzive prin care reclamantul a încercat să convingă şi pe alţii să adere la cultul său. În consecinţă, condamnarea reclamantului nu era necesară, măsura restrictivă nu este adecvată scopului legitim propus – protecţia drepturilor şi libertăţilor altora, deci nu este respectat principiul proporţionalităţii.

Într-un alt caz[9], în care a aplicat principiul proporţionalităţii, C.E.D.O. distinge între controlul exercitat de stat, pentru a constata dacă sunt îndeplinite condiţiile formale în vederea practicării unui cult, iar pe de altă parte, aprecierea din partea statului asupra legitimităţii credinţelor religioase. Reclamantul a fost condamnat de către statul pârât pentru că a înfiinţat o casă de rugăciuni fără a avea autorizaţia necesară din partea autorităţilor publice. Condamnarea reprezintă o ingerinţă în „libertatea de a-şi manifesta religia prin cult şi îndeplinirea ritualurilor”, ingerinţă care s-a apreciat că urmărea realizarea unui scop legitim, prevăzut de art.9 alin.2, respectiv protejarea ordinii publice. În ceea ce priveşte respectarea criteriului proporţionalităţii, C.E.D.O. are în vedere aspectele concrete ale cauzei. Totodată, se afirmă că: „dreptul la libertatea religioasă, aşa cum îl înţelege Convenţia, exclude orice apreciere din partea statului asupra legitimităţii credinţelor religioase sau asupra modalităţii de exprimare a acestora”. Sistemul de autorizare poate să corespundă dispoziţiilor art.9 numai dacă urmăreşte să asigure un control asupra condiţiilor formale. Condiţiile legale privind necesitatea autorizării desfăşurării unor activităţi religioase nu trebuie să aducă atingere libertăţii însăşi. În speţă, se constată că insubordonarea reclamantului faţă de o formalitate a legii nu este un motiv rezonabil pentru a justifica condamnarea acestuia. Această măsură afectează în mod grav libertatea religioasă a reclamantului, „ încât ea nu poate fi considerată proporţională cu scopul legitim urmărit şi nici, prin aceasta, necesară într-o societate democratică”.

Principiul proporţionalităţii, aplicat în legătură cu garantarea exercitării dreptului prevăzut de art.9, poate fi încălcat nu numai în situaţia în care autorităţile naţionale adoptă măsuri restrictive, dar şi în situaţia în care refuză nejustificat recunoaşterea unui cult sau a unei biserici, limitând în acest fel exercitarea libertăţii de religie. În cauza Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Moldova, anterior citată C.E.D.O. a constatat că o biserică sau un organ al acesteia poate să exercite dreptul la libertatea religiei în numele credincioşilor săi. Refuzul guvernului de a recunoaşte biserica reclamantă constituie o ingerinţă în exercitarea libertăţii de religie, care urmăreşte un scop legitim şi anume protecţia ordinii şi a securităţii publice. Pluralismul şi buna funcţionare a democraţiei sunt valori esenţiale pentru a aprecia dacă refuzul statului pârât de a recunoaşte biserica reclamantă respectă principiul proporţionalităţii[10]. „C.E.D.O. trebuie să ţină cont de miză, adică de necesitatea menţinerii unui veritabil pluralism religios inerent noţiunii de societate democratică. Principiul pluralismului şi buna funcţionare a democraţiei impun ca statul să fie neutru şi imparţial în relaţiile cu diferitele religii. De aceea, autonomia comunităţilor religioase este esenţială pluralismului într-o societate democratică.”

Pentru a determina amploarea marjei de apreciere a statului pârât, instanţa internaţională subliniază importanţa actului de recunoaştere al autorităţilor naţionale. Numai un cult recunoscut are personalitate juridică, deci poate să se organizeze şi să funcţioneze, poate să stea în justiţie pentru a-şi proteja patrimoniul. În raport cu aceste criterii C.E.D.O. apreciază că refuzul de recunoaştere a bisericii reclamante are asemenea consecinţe asupra libertăţii religioase, încât nu poate fi considerat proporţional scopului legitim urmărit şi nici necesar într-o societate democratică, în concluzie, art.9 din Convenţie a fost încălcat.

În legătură cu garantarea libertăţii de conştiinţă, de gândire şi de religie, se poate spune că principiul proporţionalităţii reprezintă un criteriu esenţial pentru a limita puterea discreţionară a autorităţilor publice şi pentru eliminarea abuzurilor prin restrângerea nejustificată a exerciţiului unui drept protejat de Convenţie. Astfel, în nici un caz, o procedură administrativă nu poate fi folosită pentru a impune condiţii rigide şi chiar prohibitive exercitării anumitor culte. Proporţionalitatea nu este o condiţie abstractă, ci este determinată de particularităţile fiecărui caz, dar aşa cum rezultă din jurisprudenţa instanţei de la Strabourg, există şi premise valorice importante care determină evaluarea raportului de proporţionalitate dintre măsurile restrictive dispuse şi scopul legitim urmărit.

Curtea Constituţională a României are o jurisprudenţă contradictorie în special în privinţa garantării libertăţii de conştiinţă înţeleasă ca libertate religioasă Astfel, în anul 2012 a statuat că dispoziţiile normative privind obligativitatea învăţământului religios în şcoli nu contravin libertăţii de conştiinţă garantată de dispoziţiile art. 29 din Constituţie [11] Dincolo de orice comentarii reproducem unele considerente ale deciziei pe care le considerăm juste, în acord cu spiritul şi litere reglementărilor constituţionale: ”Curtea constată că este asigurat dreptul părinţilor sau a tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine, întrucât potrivit dispoziţiilor de lege criticate, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie”. Această decizie a Curţii Constituţionale corespunde jurisprudenţei majoritare a Curţii Europene de la Strasburg.

În prezent, instanţa noastră constituţională a revenit nejustificat asupra jurisprudenţei în această materie şi printr-o decizie din noiembrie 2014 încă nepublicată a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor normative privind învăţământul religios în şcoli. Ne îngrijorează dar nu ne surprinde această decizie a Curţii Constituţionale deoarece se înscrie

în tendinţa contemporană nefirească dar tot mai evidentă de abandonare a tradiţiilor culturale creştine ale poporului român, a spiritualităţii şi moralei creştine care a contribuit decisiv la menţinerea, continuitatea şi dezvoltarea fiinţei naţionale de-a lungul mileniilor, iar pe de altă parte la secularizarea tot mai accentuată a vieţii şi a societăţii cu consecinţa unor grave crize de sistem, în care includem şi criza valorilor şi a unui om redus la dimensiunea sa materială în neputinţă de a-şi găsi sensul valoric al existenţei sale, care este libertatea omului devenit spiritual.

 

 IV. Libertatea de conștiință în jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituţională subliniază legătura indisolubilă care există între libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, aceasta din urmă făcând posibilă exteriorizarea prin orice mijloace a gândurilor, a opiniilor, a credinţelor religioase sau a creaţiilor spirituale de orice fel. În acest context, în legătură cu cele două drepturi funda­men­tale se află și libertatea de asociere. De altfel, şi doctrina constituţională în materie grupează aceste libertăţi fundamentale în categoria libertăţilor social-politice [Decizia nr. 485/2008 (M.Of. nr. 431 din 9 iunie 2008)].

Libertatea de conştiinţă nu are un caracter absolut, în sensul că nu poate aduce atingere drepturilor legitime ale altor persoane [Decizia nr. 15/2004 (M.Of. nr. 118 din 10 februarie 2004)].

Exercitarea unei propagande naţionalist-şovine reprezintă o manifestare abuzivă a libertăţii de conştiinţă şi a libertăţii de exprimare. Tolerarea unor asemenea fapte contravine, în mod evident, dispoziţiilor constituţionale care garantează cele două drepturi fundamentale, dar şi instrumentelor juridice internaţionale în materie. În acest context, Curtea reaminteşte că libertatea, ca dimensiune esenţială a existenţei omului, este în acelaşi timp un principiu fundamental al statului de drept şi reprezintă baza ontologică a tuturor principiilor morale şi juridice. Libertatea implică elaborarea unor norme de drept care să garanteze tuturor persoanelor să se manifeste potrivit propriilor opţiuni în relaţiile cu ceilalţi membri ai colectivităţii. Existenţa acestor norme juridice creează ordinea juridică specifică statului de drept, în care libertatea, dar şi libertăţile constituţionale se manifestă. Existenţa acestei ordini juridice normative reprezintă principala garanţie a evitării exercitării abuzive a oricărui drept fundamental, inclusiv a libertăţii de conştiinţă [Decizia nr. 67/2005 (M.Of. nr. 146 din 18 februarie 2005)].

Dizolvarea de drept a Consiliului Local, ca o consecinţă a inactivităţii sale, nu afectează libertatea gândirii ori a opiniilor membrilor acestuia. Reglementarea unei astfel de sancţiuni nu poate fi considerată o presiune asupra conştiinţei membrilor Consiliului Local, care ar risca să altereze libertatea acestora de gândire sau care i-ar putea forţa să adopte anumite opinii împotriva propriilor convingeri [Decizia nr. 267/2011 (M.Of. nr. 274 din 19 aprilie 2011)].

Conceptul de „autonomie a cultelor religioase” este o consecință a separaţiei dintre stat şi biserică, fiecare dintre aceste instituții având competenţe specifice, care nu interferează. În raport cu jurisprudenţa internaţională în materie, existenţa auto­nomă a comunităţilor religioase este indispensabilă într-o societate democratică şi constituie o problemă esenţială în protecţia libertăţii religioase, aşa cum este garantată şi de dispoziţiile art. 29 din Constituţia României [Decizia nr. 448/2011 (M.Of. nr. 424 din 17 iunie 2011)].

În materie electorală legiuitorul are în vedere interesul general al societăţii şi nu poate legifera în funcţie de opţiunea religioasă a fiecărui cetăţean. O astfel de abor­dare normativă nu încalcă prevederile art. 29 din Constituţie şi nu poate avea semni­ficaţia unei discriminări pe criterii de aparenţă religioasă, ci „exprimă mecanismul firesc al unui stat de drept, democratic şi social, în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt protejate, astfel încât să se realizeze un echilibru rezonabil între interesul general al societăţii, pe de o parte, şi drepturile şi libertăţile individuale, pe de altă parte” [Decizia nr. 845/2009 (M.Of. nr. 524 din 30 iulie 2009)].

Se constată că instanţa constituţională foloseşte şi în acest caz un raționament de proporţionalitate pentru a sublinia ideea de echilibru rezonabil care trebuie păstrat în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate consti­tuţional.

Libertatea de conștiință implică şi libertatea de a aparține sau nu vreunei religii, aspect consacrat de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (6) din Constituţie. Referitor la exercitarea acestui drept, Curtea Constituţională a statuat că legiuitorul are o obli­gaţie de neutralitate şi imparţialitate. Această obligaţie este realizată în situaţia în care statul veghează la respectarea acestor libertăţi, consacrând, printre altele, şi posi­bilitatea părinților, a reprezentanţilor legali ai elevilor minori și, respectiv, posibili­tatea elevilor majori de a solicita participarea la orele de religie [Decizia nr. 669/2014 (M.Of. nr. 59 din 23 ianuarie 2015)].

Obligaţia de neutralitate şi imparţialitate a statului nu echivalează cu neimplicarea autorităților statale sau cu pasivitatea acestora în legătură cu exercitarea libertăţii de conștiință, inclusiv sub forma libertăţii de religie. Există obligaţia pozitivă a statului de a crea un cadru legislativ eficient, în raport de care această libertate să poată fi exercitată sub toate aspectele sale.

S-a subliniat în jurisprudenţa constituţională că nu există stare de incompatibi­litate între calitatea de cetăţean, în virtutea căreia o persoană are dreptul la vot, şi cea de practicant al unui curs religios recunoscut de statul român. Nicio prevedere legală, conformă cu normele Constituţiei, nu poate reglementa o interdicţie în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de vot, pe considerente de apartenență a unei persoane la un cult religios. Faptul că prin modalitatea de organizare şi desfăşurare a Referen­du­mului pentru demiterea preşedintelui României, reglementată prin lege, cu aplicabilitate generală pentru toţi cetăţenii ţării, adepţii unei minorităţi religioase din România au fost în imposibilitate de a-şi exercita efectiv dreptul la vot, alegând, în schimb, ca, în acelaşi interval orar destinat scrutinului să-şi îndeplinească obligaţiile şi practicile religioase specifice cultului, nu este motiv de neconstituţionalitate şi nici nu se constituie într-o restrângere, după caz, a exerciţiului dreptului la vot sau al libertăţii religioase [Decizia nr. 845/2009 (M.Of. nr. 524 din 30 iulie 2009)].

 

V. Unele concluzii

Conştiinţa este o dimensiune ontologică a fiinţei umane, un dar al lui Dumnezeu și nu un dat juridic care se constituie ca o particularitate existenţială a omului. Conştiinţa de sine este un dar divin pe care fiecare om îl poartă în sine ca vocaţie încă de la botez, dar care devine actual prin lucrarea teandrică a harului şi a omului. Libertatea conştiinţei se constituie şi se desăvârşeşte nu în relaţie cu lumea materială supusă determinismului şi cauzalităţii naturale şi implicit tuturor precarităţilor existenţiale, ci prin raportare la universul valoric autentic ce decurge în mod firesc din relaţia de iubire a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

Forma juridică a libertăţii conştiinţei are ca esenţă libertatea conştiinţei de sine în înţelesul ei teologic. Spunea părintele profesor Dumitru Stăniloae că „omul este în esenţa sa duh şi libertate”. Libertatea omului are ca fundament libertatea conştiinţei care, prin credinţă, devine şi conştiinţă de sine. În acest fel se depăşeşte individualismul, egocentrismul, „eul” şi tot ceea ce înseamnă existenţa omului aruncat în lume după expresia lui Heidegger şi Sartre.

Libertatea conştiinţei este lungul drum, dar singura cale senină a omului către sine, către sinele său mai adânc, regăsit în infinitatea iubirii de Dumnezeu şi de oameni.

 Cum bine spunea Constantin Noica: „Trebuie să fii infidel eului în drumul către sine”.

 

Bibliografie
Frederic Sudre, Drept european şi internaţional al drepturilor omului, Ed. Polirom, Bucureşti, 2006.
Corneliu Bârsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2010.
Ioan Muraru, Constituţie şi constituţionalism, în studii constituţionale, Ed. Actami, Bucureşti, 1995.
Doina Micu, Garantarea drepturilor omului, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998.
Constantin Noica, Jurnal de idei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2013.
Marius Andreescu, Principiul proporţionalităţii în dreptul constituţional, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007.
Marius Andreescu, Andra Nicoleta Puran, Drept constituţional, Ed. Sitech, Craiova, 2012
Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Crestomaţie de drept constituţional, Vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

 

NOTE


[1] Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p 91
[2] Antonie Plămădeală, Tatăl nostru. Nu suntem singuri, Ed. Sofia Bucureşti, 2016, p. 41
[3] A se vedea în, Sfântul Ioan Gură de Aur, Predica de pe Munte, Editura, Credința strămoșească, Episcopia Buzăului, 2010, p. 265
[4] Decizii şi rapoarte ale Comisiei Europene a Drepturilor Omului, nr.25. Raportul din 16 mai 1980.
[5] Cazul Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Moldova, Hotărârea din 13 decembrie 2001.
[6] Doina Micu, op.cit.pg.91.
[7] Cazul Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Moldova, anterior citată.
[8] Hotărârea din 25 mai 1993.
[9] Cauza Monoussakis şi alţii versus Grecia, Hotărârea din 26 septembrie 1996.
[10] În cauza Agga versus Grecia, Hotărârea din 17 octombrie 2002, C.E.D.O. confirmă jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia pluralismul este una dintre valorile societăţii democratice, în raport de care se stabileşte dacă restrângerea libertăţii conştiinţei, gândirii şi religiei este necesară şi respectă principiul proporţionalităţii: „Pluralismul, inerent într-o societate democratică, a fost cu greu cucerit de-a lungul secolelor. De aceea, este adevărat că într-o societate democratică poate fi necesar să se instituie restricţii pentru libertatea de religie, pentru a concilia interesele diferitelor grupuri religioase. Cu toate acestea, o asemenea restricţie trebuie să corespundă unei nevoi sociale imperioase şi trebuie să fie proporţională scopului legitim urmărit.
[11] A se vedea Decizia nr 306 din 27martie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr 388 din 11 iunie 2012


Gânduri pentru aceste zile - Dr. Stelian Gomboş
 

Da, Praznicul Întrupării Domnului sau al Buneivestiri, în acest an, îl vom sărbători altfel, cu totul altfel!

Cine știe dacă nu și Floriile și Sfintele Paști dar, în sfârșit, aici și acum, vorbim, de acest praznic.

Nu la Biserica, la Sfintele Slujbe, nu la hramuri și agape ci acasă, ascultând Sfintele Slujbe și îndeosebi Sfânta Liturghie, la televizor, radio sau, online. Da, trist, cu mintea încărcată și inima strânsă. Dar, asta este situația, nu avem de ales, nu avem ce face...

Important este sa înțelegem și în acest an, și de aceasta dată că, în planul providențial și istoric, al mântuirii neamului omenesc, momentul/evenimentul Conceperii, Zamislirii și Întrupării Mântuitorului, sub asistența Duhului Sfânt, din Preacurata Fecioară Maria - Născatoarea de Dumnezeu, s-a întâmplat și consumat, după acel cuvânt plin de smerenie, de umilință și de sfințenie: "Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!"

Și totul s-a petrecut doar "pentru noi, oamenii și pentru a noastră mântuire!" 

Diferența este că poate acum, în acest context și în aceste condiții, vom înțelege, cât mai mulți dintre noi și, cât mai adevărat, ce înseamnă lipsirea de Biserica și de Sfintele ei Slujbe, ce înseamnă neparticiparea la programul sacru, liturgic, spiritual și duhovnicesc al Eclesiei.

Și, poate la agapa de acasă, puțin amară, deși cu dezlegare la pește și la vin, vom înțelege amărăciunea celor lipsiți permanent de cele necesare traiului.

Poate măcar acum ne vom trezi, ne vom deștepta și vom realiza ce înseamnă să ai și sa poți, în condițiile în care, iată sunt situații speciale când nici nu ai nici nu poți.

Da, altfel spus, poate că acum, în toată izolarea și îngrădirea noastra, vom înțelege corect, complet, eficient și sincer ce înseamnă să fii solidar, filantrop, unit, milostiv și altruist.

Așadar, poate că de data aceasta, când totul este altfel, este nou, inedit și total diferit, vom conștientiza ce înseamnă să apreciezi și sa prețuiești ceva și pe cineva, atunci când îl ai, nu când îl pierzi...

Cu alte cuvinte, aici și acum, este vremea trezirii, revenirii, restartării și resetarii sau recalibrării nostre, când, lucizi fiind, cerebrali și fără panică, să realizam cu adevărat ce este dorul după Dumnezeu - El - Singurul Apărător și Ocrotitor al nostru, dorul după Maica Domnului, după Sfinți, după Sfintele Slujbe, după Sfânta Liturghie și (după) Dumnezeiasca Euharistie.

De aceea se poate spune și în aceasta situație că, "în tot răul este și un bine!" 

Poate acesta: al reevaluării și reconsiderării tuturor valorilor noastre spirituale și principiilor, veridice, duhovnicești, ele nefiind altceva decât veritabile virtuti dătătoare de viață, de, autentică Viață. 

În concluzie, în toată aceasta perioadă a poticnirii și a încercării noastre, haideți, oameni buni, să ne unim, să ne punem cu toții în genunchi, cu post și rugăciune.

Căci, numai, acestea sunt armele gestionării, depășirii și ieșirii noastre din aceasta cumplită criză și incontestabilă cumpănă.

Și, totodată, veniți fraților, să ne rugăm pentru toți semenii noștri, aflați acum în linia întâi, în luptă și misiune, în frunte cu medicii, cadrele medicale, sanitare, militare, poliție, jandarmerie, pompieri, ambulanță, salvare, smurd, autorități civile și militare, centrale și locale, slujitori ai sfintelor altare, de la cel mai mare până la cel mai mic, primari, funcționari centrali sau locali, pentru toți, așadar, să punem o rugăciune, să aprindem o lumânare, să dăm un pomelnic sau un acatist, ca și pentru cei pururea singuri, izolați, însingurați și marginalizați, tineri dar, mai ales bătrâni de la orașe și sate.

Pentru ei, pentru toți, să ne rugăm Maicii Domnului - Născatoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, să îi ajute, să îi apere, să îi ocrotească și sa le poarte neîncetat de grijă,  iar pe noi toți să ne binecuvinteze neintrerupt cu al ei Sfânt Omofor, Brâu, Acoperământ și cu sfintele rugăciuni, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Motto: "Crucii tale ne închinăm Hristoase și Sfânta Învierea Ta o lăudăm și o slăvim!" (Tropar)

Duminica a treia din Sfântul și Marele Post, care și înjumătățește aceasta perioadă binecuvântată și sfânta, de asceză și (de) fapte bune, este dedicata/închinată Sfintei și de Viata Dătătoarei Cruci, lemnul de supliciu și ocară pe care s-a răstignit Mântuitorul lumii, transformând-o, astfel, în obiect sfânt și sfințitor, vindecător, tămăduitor și mântuitor.

De aceea, ne închinăm în numele și cu semnul Sfintei Cruci, de aceea o purtăm și o așezăm peste tot, de aceea îi acordăm cinstea și venerarea cuvenite. Duhovnicește vorbind, fiecare dintre noi avem crucea noastră, mai mică sau mai mare, mai grea sau mai ușoară, pe care trebuie să o purtam cu multă cinste, onestitate și demnitate și să ne-o asumăm cu multa seriozitate, sinceritate și responsabilitate.

Unii au crucea suferinței și a neputinței, a încercărilor de tot felul, alții a sărăciei și umilinței, alții a fragilității, sensibilității și vulnerabilității, alții a singurătății, a izolării, abandonarii sau (a) marginalizarii, a părăsirii sau (a) despărțirii de cei dragi, a văduviei sau (a) divorțului și așa mai departe...

Toți, până la unul, trebuie să înțelegem, să tratăm și să abordăm corect și complet, sensul și rostul asumării crucii noastre în viața creștină și spirituală veritabilă și autentica.

Altfel spus, să înțelegem rolul ei spiritual - duhovnicesc, preventiv și profilactic, educativ, instructiv și pedagogic, al indreptățirii, întoarcerii și revenirii noastre la viața cea dintâi, cea firească și normală, cea departe de păcat sau patimă și aproape de Dumnezeu, fiind și rămânând, neîntrerupt pururea în comuniune cu El.

Da, veți zice: ușor de zis, dar greu de făcut.

Adevărat, dar nu imposibil, câtă vreme îi cerem ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos - Calea, Adevarul și Viața.

Cu alte cuvinte, cu El, în și prin El - "Adevărul care ne va face liberi", toate le putem desăvârși, altminteri, "Fără Mine nu puteți face nimic!"...

Această afirmație, concluzie și constatare trebuie sa fie, pentru noi, creștinii, principiu normativ de viață.

Totodată, trebuie să adăugăm ceva: "să ne purtăm sarcinile unii altora ca astfel, să ajungem, biruitori cu toții, fiindcă Iisus Hristos - "Cel ne-a scos și izvbăvit pe noi de sub robia păcatului și a morții", toate le poate împlini celui ce crede în El.

Căci, "Ce este cu neputință la oameni este cu putință la El, la Dumnezeu."

Așadar, "Gustați și vedeți că bun este Domnul!"

Prin urmare, "Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și, să-mi urmeze Mie!" Amin!

Ce oameni frumoși, ce slujitori jertfelnici și loiali, ce credincioși devotați, autentici și adevărați!

În duminica de 15.03.2020, în București, dar și în restul țării a fost foarte frig și totuși, mulțime de slujitori (arhierei, preoți și diaconi) precum și una impresionantă de credincioși, au participat, la diferite lăcașuri de cult, cu mult devotament și destoinică evlavie, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, bineînțeles, afară, ba, mai mult, o mulțime impresionantă dintre ei s-au și spovedit și, mai ales, împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos - Euharistic, ieri, azi și, în veci, Același, pe Care, "Dacă îl vom manca și îl vom bea, nu vom mai flamânzi și înseta în veac ci, viață veșnică vom avea!"

Impresionant, am văzut imagini excepționale, în acest sens, cu oameni cuminți și cucernici, de la copii până la vârstnici, stand și ascultând cuminți, tăcuți, ordonați și pașnici Sfânta Slujba.

Da, oameni buni, aceasta este Biserica - "Cetatea pe care nici porțile iadului nu vor birui!"

Poate, ar fi indicat ca tot acest fapt sa ne pună pe gânduri, nu, ce ziceți, distinși domni, ideologi, cum, iată, poporul, și în aceste condiții, stă aproape, se ține aproape de Hristos și de Sfânta Lui și, a noastră Biserica...

Da, constat că a fost prea puțin prezentat, mediatizat, acest gest sau moment al credincioșilor, de a participa, în pofida frigului, la Sfânta slujbă.

Exemplar, excepțional, jos pălăria, în fața tuturor celor în cauza, sfințit cler și dreptmaritori credincioși, care, cu purtarea voastră, ați dat dovadă, cu tărie și convingere că, "cu noi este Dumnezeu", de cine, așadar, "ne vom teme căci, El, cu noi va fi, pana la sfârșitul veacurilor!"

Cu alte cuvinte, cel puțin, pentru mine, tot acest fapt este unul dătător de nădejde, curaj, încredințare și îmbărbătare, ce traversează, cu mult succes, toată frica și panica acestor zile.

 

steliangombos.wordpress.com

 



Cu Hristos şi coronavirusul între trecut, prezent şi viitor - Pr. prof. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

 

Am putea asocia toată această situaţie generată de coronavirus cu un trigger care poate declanşa reevaluări ale trecutului, formulări ale unor întrebări privitoare la viitor pe care încă nu ni le-am pus sau, pur şi simplu, ne punem întrebări acum despre situaţia de faţă, dacă tot am ieşit din zona de confort ori de rutină a prezentului. În fond, orice perioadă de criză vine cu bilanţuri, perspective, opţiuni între instinctele de supravieţuire şi alegeri spirituale nobile.

A. Virus nou, temeri vechi sau despre mutaţiile virusului comunist

Pur şi simplu mă întreb de ce noi, românii, suntem atât de stresaţi în situaţia de faţă, în vreme ce populaţiile occidentale sunt mult mai echilibrate? Să fie vorba şi despre o istorie a mentalităţilor pe care a susţinut-o într-un fel comunismul la noi şi în alt fel democraţia în Occident? Cultura fricii de celălalt şi cultura libertăţii să fie explicaţia sau, măcar, o parte a ei? Vom încerca să schiţăm un răspuns în cele ce urmează.

Dintr-o dată, distanţarea socială pe care autorităţile medicale o recomandă ca măsură de împiedicare a răspândirii coronavirusului, ne face să ne tratăm cu suspiciune unii pe alţii. Dacă celălalt are microbul şi poate nici el nu ştie? Orice om care tuşeşte ni se pare suspect. Zilele acestea avem o lentilă unică prin care privim lumea: Coronavirusul. Am întâlnit o persoană care chiar dorea să-şi dea vecinii la poliţie pentru că a aflat că le-a venit o fată tocmai dintr-o zonă italiană afectată puternic de noul virus. Ne temem unii de alţii şi chiar ne protejăm nu atât unii pe alţii, cât unii împotriva altora. A-propos de instinctul supravieţuirii. A revenit în actualitate semnificaţia adagiului după care homo homini lupus est. Sau, cum spune filosoful Petru Creţia, subliniind incalculabila „superioritate” a răului pe care omul şi-l face lui însuşi faţă de potenţialul malefic redus al animalului, omul devine omului om (Creţia, 2015, p. 151).

Cumva pentru că se tot vorbeşte de neomarxismul actual, parcă ar fi pe vremea comunismului, când omul se temea de omul de lângă el, fie el coleg de serviciu, prieten, amic… Suspiciunea şi vremurile tulburi de atunci se reflectă şi la scara socială actuală, când iată că ne ferim din nou unii de alţii. Teama de celălalt îşi scoate iar colţii. Cauzele sunt altele dar frica e tot frică. Altfel spus, nu contează cum mori dacă oricum o faci. Timp de o jumătate de secol românul a învăţat cum să se ferească de celălalt şi frica acelor timpuri s-a prins în inconştientul colectiv românesc iar acum se poate reactiva în starea de urgenţă actuală.

Unde mai punem şi că penuria de alimente care deocamdată doar se înfiinţează la orizont, se profilează pe un fundal istoric şi social ale cărui consecinţe nu s-au încheiat. Nu-i aşa că atunci când vedem astăzi cozi la supermarket-uri, la farmacie, ori la bănci, tot la vechile cozi de dinainte de ’89 de la lapte, pâine şi ouă ne gândim? Sau faptul că se închid graniţele şi românul nu mai poate circula prin lume aşa cum s-a obişnuit în ultimii treizeci de ani, nu cumva îi activează temerile vechi ale obligativităţii de stat de a rămâne în propria ţară? Deja s-a încetăţenit la noi comparaţia între distanţa pe care o faci cu trenul de la Făgăraş la Bucureşti în trei ore şi jumătate şi timpul de care ai nevoie să ajungi cu avionul de la Bucureşti la Munchen. Însă, cu toate aceste noi obiceiuri de călătorie, metehnele vechi ale izolării comuniste în propria ţară sunt adormite în inconştientul colectiv românesc. 

Şi că tot veni vorba de neocomunism, să ne gândim la lupta împotriva bisericii. În noile condiţii, ca şi atunci, nu mai este voie să mergem la biserică. Interdicţiile nu se aplică la magazine, pentru că, nu-i aşa, întotdeauna materialismul burţii a cântărit mai greu decât imponderabilele sufleteşti şi spirituale. Amenzile şi jandarmii reprezintă motive puternice să rămânem acasă. Ne e frică şi să nu filmeze cineva şi să dea la presă. Atunci să vezi! Deci stăm acasă şi participăm la teleliturghie.

Odată erau buldozerele cele care puneau zidurile bisericilor la pământ, astăzi însă nu mai este nevoie de aşa ceva. Acum este vizată într-o primă fază scoaterea oamenilor din biserică şi apoi îndepărtarea lor totală şi de mediul liturgic din jurul bisericii. Iar pretextul nu mai este acum febra pe care comunismul o făcea la reuşita duhovnicesc-culturală a bisericii, ci „grija” pentru binele şi sănătatea societăţii care trebuie protejată de neovirusul chinezesc. Doamne apără-ne de găini, că de câini ne apărăm singuri. Cine ar putea rezista unei asemenea intenţii nobile la adresa societăţii româneşti în numele respectului şi responsabilităţii faţă de ceilalţi? Binele, bunăstarea şi progresul ţării… Vorba lui Eminescu: „Alte măşti, aceeaşi piesă/ Alte guri, aceeaşi gamă” (Glossă).

Se pare că mult invocata democraţie aşa cum este aplicată în societate, ascunde foarte multă ură faţă de persoană. Lupta de clasă a comunismului este mutată în democraţie pe terenul concurenţei inter-personale agresive. Un dictator antic a arătat cum înţelege el democraţia: s-a dus într-un lan de porumb şi a retezat cu sabia toate firele mai înalte de porumb, astfel încât Ştiuleţimea Generală să fie egală. Şi atunci Lewis se întreabă dacă „Nu e oare amuzant să vedem cum Democraţia ne slujeşte în acelaşi fel în care o făceau cele mai vechi dictaturi, şi prin aceleaşi mijloace?” (Lewis, 2012, p. 172)

Acelaşi Eminescu ne spune că „ce e val, ca valul trece”, dar nu cumva valurile trec şi oceanul rămâne acelaşi? Comunismul şi democraţia pot fi interşanjabile fiind doar etichete de suprafaţă pentru pornirile adânci ale străfundurilor umane. Aceste sunt condiţiile în care în plină democraţie se vorbeşte despre neocomunism.    

 

B. Paradigma religiosului astăzi şi în viitor: provocări, schimbări, prefigurări, scenarii, realităţi

Situaţia în care se găseşte astăzi biserica este una extrem de delicată. Nu atât Biserica – Trupul lui Hristos şi pe care nici porţile iadului nu o vor birui, ci aspectul pământesc şi instituţional al ei, deoarece i se pun o sumedenie de restricţii şi întrebări la care răspunsul depinde foarte mult şi de credinţa celui care pune întrebarea. De aceea, pentru unii oameni, felul în care se adaptează biserica la vremurile de coronacriză nu este nici pe departe mulţumitor, deşi biserica reprezintă prima instituţie care s-a conformat prescripţiilor preventive pe care autorităţile de stat le-au emis.

 

Lingurism sau Taină?

În aceste condiţii şi-au dat arama pe faţă o serie de persoane care poate că se consideră mai credincioase decât sunt ele în realitate. Astfel, au apărut aşa-numiţii lingurari sau lingurişti care, orice ar face, nu pot despărţi Împărtăşania de mijlocul prin care se dă aceasta credincioşilor. Ori scopul pentru care ne împărtăşim este unirea cu Preacuratul Trup şi cu Preasfântul Sânge al Domnului Hristos care a murit şi a înviat „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire” (Crez). Mijlocul prin care Împărtăşania ajunge din potir în gura credinciosului – adică linguriţa, este încetăţenit încă din veacul al XII-lea şi, poate tocmai de aceea, este considerat ca o dogmă sine qua non a mântuirii de către cei care confundă mijlocul cu scopul.

În primii ani ai creştinismului credincioşii primeau Trupul lui Hristos în palmă, obicei care se păstrează până astăzi la împărtăşirea preoţilor. Şi pentru că au fost cazuri în care Sfânta Împărtăşanie era profanată, s-a ajuns la nişte cutiuţe speciale în care credincioşii primeau Împărtăşania şi din care se puteau împărtăşi şi singuri când – fiind date vremurile de restrişte şi persecuţie – nu puteau ajunge în comuniunea de slujire. Unii, mai răsăriţi în privinţa stării materiale, îşi arătau preţuirea faţă de Sfânta Împărtăşanie prin confecţionarea migăloasă a unor cutiuţe special alcătuite din metale preţioase şi împodobite cu diverse pietre preţioase. După ce istoria s-a mai liniştit şi credincioşii se puteau aduna fără oprelişti să se roage împreună, s-a găsit de cuviinţă să se împărtăşească şi cu linguriţa direct de către preotul sau episcopul în jurul căruia credincioşii se adunau întru rugăciuni. În concluzie, ne întrebăm de ce s-a ajuns să se vorbească atât de dogmatic despre lingurinţa cu care Sfânta Împărtăşanie se dă credincioşilor, când de fapt ea este doar un mijloc prin care Trupul şi Sângele lui Hristos ajung în gura, inima şi viaţa oamenilor?

Dincolo de aceste lucruri care ţin de înţelepciunea pastorală şi adaptativă a bisericii la vremi şi vremuri, dincolo şi de aspectul cultural şi istoric pe care inevitabil instituţia bisericii îl adoptă în evoluţia ei prin timp, Covid-19 trece dar inovaţiile rămân. Nu linguriţa în sine prezintă o importanţă în sine, cât faptul că simultan cu discuţia despre linguriţă apar întrebări pe care oamenii e posibil să şi le pună. De pildă, ce este Împărtăşania? Este pâine şi vin, este Trupul şi Sângele Domnului sau este Trupul şi Sângele Domnului care ni se dau nouă, oamenilor, sub forma accesibilă a pâinii şi vinului pentru că în alte condiţii nu le-am putea consuma? Până acum părinţii le spuneau copiilor sau bunicii nepoţilor că merg la biserică să primească de la părintele pâine înmuiată în vin. Această afirmaţie în sine este o eroare de vreme ce, de fapt, e vorba despre Trupul şi Sângele lui Hristos care au doar gust de pâine şi vin. Nu ştim dacă părinţii şi bunicii credeau ceea ce spun sau nu, sau dacă pur şi simplu nici măcar nu îşi puneau problema să creadă, rămânând la adăpostul confortabil al ideii că protejează copilul de înţelesuri duhovniceşti pe care încă nu le poate pricepe acum.

De astăzi înainte lucrurile nu se vor mai pune doar la cest nivel, iar părinţii şi bunicii se gândesc acum de două ori la semnificaţia duhovnicească şi dumnezeiască a Sfintei Împărtăşanii. Şi asta se va întâmpla şi pentru că acum va apărea mult mai clar că de două mii de ani încoace nici ciuma, nici holera, nici tifosul exantematic n-au oprit săvârşirea Sfintei Liturghii şi împărtăşirea credincioşilor. Dimpotrivă.

În fond, lucrurile vor evolua în una din cele două direcţii posibile: cei care cred vor crede în continuare şi cei care se smintesc se vor sminti mai departe. Să nu uităm că a se sminti vine de la minte şi, dacă doriţi, de la prea marea importanţă pe care i-o dăm în nişte lucruri supralumeşti şi supraraţionale (nu antiraţionale) cum sunt cele ale credinţei, ale Tainei Sfintei Împărtăşanii…

 

Teleslujba împiedică infectarea?

Felul în care se desfăşoară acum lucrurile poate duce la modificări de atitudine, înţelegere şi comportament. În mentalul colectiv îşi face acum loc, deocamdată timid, o nouă idee despre ceea ce înseamnă fenomenul religios. Deşi a privi slujba la TV ori prin intermediul altor canale mass-media este un lucru recomandat şi recomandabil în aceste zile, se poate crea o obişnuinţă în acest sens şi care, pe viitor, poate afecta raportarea omului la serviciile liturgice ale Bisericii.

Se ştie că o acţiune sau un mod de a face lucrurile, dacă este de suficiente ori repetat, se poate apoi generaliza în conştiinţa omului. Altfel spus, tot făcând un lucru într-un anumit fel, omul începe să creadă tot mai tare că aceea este singura alternativă viabilă. Oarecum, ceea ce face în mod repetat se transformă într-o obişnuinţă aproape organică. Iar celulele stem ajută la asta. Ştim că creierul uman generează zilnic 10 000 de celule stem şi că dintre acestea jumătate se îndreptă spre ceea ce omul face pentru a-l susţine activitatea realizată. Aşadar, tot repetând un anumit comportament, celulele stem care sar în ajutorul formării şi consolidării acelui fapt creează un mecanism al obişnuinţei, al familiarului cu fapta respectivă (Goleman, 2016, p. 136-137).

Şi mai ştim de la Gustave Le Bon că o propoziţie, un slogan, o idee repetată de multe ori, ajung să fie crezute tot mai mult în societate. Cumva, profeţia se împlineşte, cum ar spune psihologii. Ori până în momentul de faţă s-a repetat de nenumărate ori că biserica este şi slujbele ei sunt izvoare ale infectării cu Covid-19 şi lucrurile continuă la nivel propagandistic chiar dacă nu există nici un argument care să demonstreze acest lucru. De pildă, nici un slujitor al Domnului nu este bolnav de coronavirus luat prin Împărtăşanie. Dimpotrivă, Trupul şi Sângele Domnului sunt dătătoare de viaţă trupească şi veşnică şi nu vehicule ale bolii şi morţii.

În plus, pentru că dincolo de faptul că avem Trinitas TV şi Radio Trinitas, unde slujbele pot fi urmărite, şi fiecare mitropolie dispune de pagina ei de Facebook sau site-ul ei, unde poate transmite slujbele, acum şi fiecare preot îşi poate încărca online oficierea liturgică, fapt cu consecinţe psihologice asupra percepţiei fenomenului religios pe termen mediu şi lung.  Oamenii se pot astfel obişnui cu teleslujba şi teleliturghia şi chiar să considere comod că aceasta este varianta potrivită a adaptării bisericii la exigenţele vremurilor noi. Însă, unde mai rămâne comuniunea reală între creştinii aflaţi în acelaşi spaţiu şi timp liturgic? 

În felul acesta se operează şi modificarea paradigmei religiosului pe viitor. Sunt mulţi care ar vrea să reducă rolul şi impactul social al bisericii, deoarece e mult mai greu să îl transformi pe un om cu repere spirituale în simplu consumator mecanic al ofertelor şi produselor, le fel cum, pe drumul invers, un ateu convins şi care a plătit preţuri enorme pentru a ajunge ceea ce este cu greu se mai poate întoarce la Adevăr.

 

Se poate modifica înţelesul bisericii?

A fost un timp când bisericile erau distruse cu buldozerul în numele ideologiei comuniste, însă pe Dumnezeu nimeni nu-L putea extrage din inimile oamenilor. Era o lucrare grosieră totuşi, să încerci să distrugi ziduri de biserici crezând copilăreşte că poţi distruge credinţa. Aşa au apărut martirii din temniţele comuniste, oameni care au fost repere şi atunci şi sunt şi acum asemeni unor icoane pe catapeteasma mărturisirii neamului românesc.

Acum nimeni nu mai vrea martiri, deoarece au constatat la fel ca Tertulian în veacul al doilea creştin că sângele creştinilor este o sămânţă. Acum nu se mai loveşte zidul bisericii, ci conştiinţa şi sufletul persoanei. Zidurile apoi vor cădea singure. Pare că neomarxiştii de azi au început să priceapă principiul care fundamentează ecleziologia ortodoxă: „Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor” (I Corinteni 12, 27-28). Astfel, propaganda ideologică în numele corectitudinii politice care clamează ardent drepturile omului la viaţă şi libertate, la egalitate şi fraternitate, încearcă să producă acea nuanţă de gri confuz, tocmai pentru a putea apoi genera mai uşor mutaţiile de conştiinţă în sensul dorit de agenda actuală.                       

În concluzie, ţinta actuală a detractorilor credinţei nu este biserica de zid, ci Piatra cea din capul unghiului pe care se centrează viaţa spirituală autentică în sufletul şi conştiinţa omului. Şi sigur că cei vizaţi nu sunt cei care şi-au clădit casa pe stâncă şi cred, nici cei pietrificaţi în prejudecăţile lor anti-bisericeşti, ci cei căldicei şi care nu se pot hotărî ce să facă.

Doamne ajută-ne! 

 

C. Ce aş putea să fac eu acum?

Globalizarea

Sigur că acum este momentul să ne punem nişte întrebări legate de rostul nostru pe pământ şi să vedem cât de fragili suntem în ciuda nivelului tehnic şi civilizaţional atins. Când un virus îţi dă lumea peste cap, e timpul să ne întrebăm asupra limitelor puterii şi inteligenţei omeneşti.

Informaţia ajunge în timp real de la un capăt la celălalt al pământului, bunurile şi serviciile circulă extrem de repede pe întreg mapamondul, dacă ai bani poţi circula oriunde şi oricând sau îţi poţi cumpăra ce doreşti, eşti liber să te dezvolţi, să creşti, să-ţi pui în practică abilităţi manageriale, sportive ori de lat fel, şi, dintr-o dată, toate aceste avantaje ale satului global cad în impotenţă în faţa puterii de propagare infecţioasă a unui microorganism mai mic decât o bacterie şi care se pare că îşi dobândeşte un metabolism, deci o biologie proprie, doar când se aşează într-un organism viu.

Acum globalizarea, acest modus vivendi care reglează relaţiile în post-modernism,  este limitată la strictul necesar, ba chiar este împiedicată de la a-şi aduce contribuţia la nivelul de trai şi modul de a privi lumea cu care ne-a obişnuit în ultimele decade de istorie. Libertatea globalitară este ferm pusă în discuţie de starea de asediu pe care o aduce un virus care nu este nici măcar foarte agresiv…

Aşadar, cine mai suntem noi, oamenii?

Sigur că întrebările acestea filosofice şi existenţiale îşi au rostul lor, dar în viaţa mea de zi cu zi eu ce fac? Mai ştiu să trăiesc în familie, cu soţia, cu copiii? Mai ştiu ce să fac atunci când am mai mult timp liber?

Un aforism al lui Cehov spune aşa: „Oricine poate face faţă unei situaţii de criză. Viaţa de zi cu zi, în schimb, ne dă gata”.

 

E vremea întrebărilor esenţiale: 

1. Dacă noi, părinţii, ne plângem de prea multe ori că nu avem timp să stăm cu copiii noştri, de ce acum să nu profităm de această situaţie ca să stăm cu ei?

2. Dacă de prea multe ori ne plângem că nu avem timp să mergem la Biserică şi să ne rugăm deoarece trebuie să muncim ca să putem câştiga mai mulţi bani, de ce acum să nu ne folosim timpul pentru a ne ruga mai mult?

3. Dacă până acum nu am citit pentru că nu am avut timp, de ce acum să nu citim mai mult?

4. Dacă până acum nu ne-am vizitat mai des părinţii pentru că n-am prea dispus de timp, de ce acum să nu profităm de situaţie şi să vorbim cu ei mai des? Şi cu prietenii la fel. 

5. Dacă până acum ne-am propus de atâtea ori să începem să facem exerciţii fizice şi n-am reuşit pentru că – nu-i aşa? – n-am avut timp, de ce acum să nu profităm de ocazie?

6. Dacă până acum n-am avut timp decât de bani, facturi, muncă şi, poate, ceva plăcere, de ce acum să nu-mi pun întrebarea esenţială: Cine sunt eu? şi Încotro mă îndrept?

7. Dacă până acum am tot citit pe Facebook că adevărata fericire este să te poţi bucura de un nou răsărit de soare şi să poţi observa minunăţia unui fir de iarbă, de ce acum să nu facem aceste lucruri?

8. Dacă până acum am fost atât de serioşi şi de preocupaţi de una şi de alta, de ce acum să nu reînvăţăm să ne jucăm împreună cu cei dragi?

9. Dacă până acum ne-am exprimat iubirea faţă de cei apropiaţi mai mult declarativ deoarece n-am prea avut timp de „sentimentalisme”, de ce acum să nu facem asta şi prin fapte?

Pentru a ne preocupa astfel de întrebări şi multe altele posibile, e nevoie să fim echilibraţi nu panicaţi, lobii noştri prefrontali să asigure răcirea emoţiilor noastre reptiliene şi, poate mai presus de orice, să renunţăm la egoismele, ambiţiile sau chiar narcisismele noastre cotidiene. Asta ca să avem şi un oarecare folos din criză.    

Bibliografie:

  1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ.
  2. CREŢIA, Petru, (2015). Luminile şi umbrele sufletului, Bucureşti: Editura Humanitas.
  3. EMINESCU, Mihai, (2017). Poezii, Constanţa: Editura Eduard.
  4. GOLEMAN, Daniel, (2016). Leadership: puterea Inteligenţei Emoţionale, traducere de Ana-Maria Datcu, Bucureşti: Curtea Veche Publishing.
  5. LEWIS, C. S., (2012). Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, traducere de Sorana Corneanu, Bucureşti: Editura Humanitas.


Dimitrie Cantemir - filosof și umanist ortodox român - Lector univ. dr. Marius Andreescu

 

I. Dimitrie Cantemir și epoca sa

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în satul Silișteni pe malul râului Elan în ținutul Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui. A fost fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. După alte date s-ar fi născut la Iași.

Prin grija tatălui său, domnitorul Constantin Cantemir, copilul Dimitrie a beneficiat de timpuriu de o formare intelectuală prin care au fost cultivate darurile sale înnăscute pentru cunoaștere dar și credința ortodoxă. Mai târziu, evocând viața tatălui său dar și copilăria sa Dimitrie Cantemir își exprimă recunoștința pentru formarea primită, pentru că i s-a îngăduit să învețe și să aprofundeze latina, greaca și slavona. Totodată, este evidențiată dimensiunea religioasă existentă încă dintru început în formarea sa. Astfel, Dimitrie Cantemir își amintește de nopțile de iarnă petrecute în palatul de la Iași, când tânăr fiind, îi traducea tatălui său din cărțile sfinte scrise în slavonă și îi citea predicile Sfântului Ioan Gură de Aur. Este relevant faptul că în fosta bibliotecă Lenin din Moscova s-a găsit un exemplar din Biblia tradusă şi tipărită pentru prima dată integral în română în anul 1688, în Muntenia, care îi aparținuse până în anul 1693 bătrânului Constantin, ulterior trecând în posesia fiului său Dimitrie. Acesta o va păstra de-a lungul întregii sale vieți, constituind o bogată și vie sursă de inspirație pentru reflecțiile sale.

La 14 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol  unde a stat 12 ani, ca zălog al credinței tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. Tatăl său, Constantin vodă, dorea să facă din fiul său un om învățat, de aceea a ales ca educator al lui Dimitrie pe dascălul Ieremia Cacavelas, din Creta, un grec cu studii la Veneția, Oxford, Leipzig și Viena. Ieremia Cacavelas a fost traducătorul din limba latină în limba greacă (în 1687), a lucrării Vitae Pontificum [Viețile Papilor], scrisă de episcopul Platina. Acesta a avut o mare influență asupra formației spirituale a lui Dimitrie Cantemir. Educația pe care a primit-o de la Cacavelas a fost cu puternice accente mistice fapt ce intra oarecum în contradicție formația rațională a viitorului domn al Moldovei . Cantemir, a urmărit în anii maturității să se dezbare de această înrâurire, părăsind fondul mistic al cugetării.

În perioada martie-aprilie, după moartea tatălui său, a fost ales de boierii mari, domn al Moldovei, la 19 ani. Dar după o domnie care a ținut mai puțin de trei săptămâni și care nu a fost recunoscută de Poartă, turcii, au impus în scaunul domnesc pe Constantin Duca (la 18 aprilie 1693).

Dimitrie Cantemir s-a întors la Constantinopol, pentru a-și continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice, filială spirituală a universității de la Padova. Aici erau profesori care predau geografia, anatomia și deschideau elevilor cunoașterea tezaurelor literaturii clasice, elină și latină. A învățat la Constantinopol limbile orientale: turca, persana și araba, unde a avut ca maestru pe eruditul Es'ad Efendi (Dimitrie Cantemir cunoștea 11 limbi), dar s-a inițiat și în domeniul cultelor, literaturii, muzicii și religiei islamice. Matematicianul turc Saadi l-a învățat limba turcă. Cu prilejul unui război turco-austriac a traversat Banatul. Cantemir a asistat la înfrângerea oștirilor sultanului turc, conduse de marele vizir Elmas Mehmed pașa, în bătălia de la Zenta (10 septembrie 1697), unde turcii au fost zdrobiți de trupele austriece conduse de Eugen de Savoia . 

Din 1695 a fost capuchehaie, adică reprezentant la Constantinopol al fratelui său Antioh, acesta fiind ales domn. La sfârșitul anului 1697, Cantemir s-a aflat la Adrianopol, unde a desăvârșit prima parte din lucrarea Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea, scriere de teozofie și etică creștină, alcătuită sub influența dascălului său, Ieremia Cacavelas. A tipărit-o în dublă versiune, greacă și română, la 30 august 1698, la Iași. Cacavelas a elogiat opera elevului său într-un stil retoric, socotind-o minunată și "împodobită cu ritoricesc meșteșug". La Constantinopol și-a construit un palat pe malul Bosforului, unde a locuit împreună cu familia sa (1700).

S-a căsătorit în 1699 cu fiica lui Șerban Cantacuzino Voievod, Casandra  (1681 - 1713). Dimitrie era în acea perioadă la Constantinopol însă a venit în grabă la Iași, unde "au făcut nuntă domnească la 9/19 mai 1699, în tîrgu la Ieși, după obiceiul domnilor." ( Ion Neculce).

Casandra i-a dăruit pe Matei, Constantin, Șerban, Maria, Antioh (viitorul poet, scriitor și diplomat rus Antioh Cantemir (1708-1744)) și Smaranda.

Turcii l-au proclamat domnitor al Moldovei la 23 noiembrie 1710, iar Cantemir sosește în capitala Moldovei la 10 decembrie 1710. Noul domn-cărturar a încheiat la Luțk în Rusia , la 13/24 aprilie 1711, un  tratat secret de alianță cu Petru cel Mare, țarul Rusiei, în speranța eliberării țării de sub dominația turcă. Se prevedea integritatea granițelor și faptul că ele vor fi apărate de armata Moldovei. Conform unei scrisori a țarului adresată generalului Șeremetiev la 7 mai 1711, întregul text al Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel Mare a confirmat acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Tratatul de la Luțk a fost semnat de Petru cel Mare și de ministrul său, contele Golovkin. Tratatul conține 17 articole. Prin Tratat se stipula că domnia sa va rămâne pe viață, iar Scaunul Moldovei va fi transmis pe cale ereditară, în familia Cantemir, afară de cazul în care unul dintre domni s-ar lepăda de Rusia și de ortodoxie (art.III). "După vechiul obicei moldovenesc, toată puterea să fie la domn" (art.VI). Articolul al XI-lea prevedea retrocedarea la Moldova a Tighinei și Buceagului, cu cetățile de la Dunăre, Chilia și Cetatea Albă, pierdute în vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș.

Dimitrie Cantemir a fost un admirator al lui Petru cel Mare, a dorit să introducă și în Moldova principiile absolutismului luminat. A încercat să pună capăt rivalităților dintre diferitele grupări boierești.

După numai un an de domnie (1710-1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar Moldova nu a fost sub suzeranitate rusească. După ce armata rusească și contingentele moldovenești au fost înconjurate de uriașa armată a marelui vizir Mehmed Pașa (Baltadji) și au fost înfrânte de turci în Bătălia de la Stănilești , neputându-se întoarce în Moldova, s-a refugiat în Rusia (la 16 iulie 1711), unde a rămas cu familia sa. În ziua de 16 iulie 1711 Dimitrie Cantemir părăsește pentru totdeauna orașul Iași, trece Jijia la Popricani și se întâlnește cu Petru cel Mare la Zagarancea. Printre demnitarii care au pribegit cu domnul peste hotare s-au aflat și hatmanul Ion Neculce. În Encyclopedia Britannica,ediția a IX-a se menționează că Petru cel Mare a refuzat să-l predea pe aliatul său către turcii victorioși și l-a luat cu el în Rusia. Dezastrul de la Stănilești și refugierea lui Cantemir peste Nistru au dus la anularea actului rezultat din acceptarea prevederilor Tratatului ("diplomei") de la Luțk. Dimitrie Cantemir a stat în Rusia doisprezece ani, până la moarte, în 1723. Primii ani i-a petrecut în Ucraina, pe moșiile dăruite de țar, care cuprindeau domenii vaste în provinciile Kursk, Seva, Moscova, fiind înconjurat de oștenii moldoveni, țăranii liberi și mazilii care l-au urmat pe domn în exil.

A devenit consilier secret al lui Petru I pentru problemele Orientului și membru al senatului și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal, satul Dmitrovska, ce va fi rebotezat Dmitrovsk sub țarina Ecaterina a II-a. A fost investit cu titlul de" Principe Serenissim al Rusiei" prin ucazul lui Petru cel Mare de la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. Cantemir este ctitorul unei mănăstiri grecești de la Moscova, ridicată după arhitectura din țara sa, ale cărei planuri se pare că le-a desenat personal.

În anul 1714, Dimitrie Cantemir devine membru în Societas Scientiarrum Brandenburgica, ulterior cunoscută sub numele de Academia din Berlin. La 11 iulie 1714, Academia îl acceptă în rândurile sale și îi acordă diploma de membru, semnată de vicepreședintele Johann Carol Schott, în absența președintelui Academiei, Leibniz.

După primirea în Academie, D. Cantemir a scris Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei) și Istoria moldo-valahă (în latină, Historia moldo-vlachica). Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse.

A murit în Rusia, la 21 august 1723, în satul său Dmitrovska (azi Dmitrovsk-Orlovski) după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică în zona Derbent, în urma unui diabet avansat, și a fost înmormântat într-o criptă din biserica Sf. Nicolae din Moscova, construită după planurile sale și cu hramul ca al Bisericii Sf. Nicolae, zisă și Biserica Sf. Nicolae domnesc din Iași (deoarece a fost a curții domnești).

 

II . Dimitrie Cantemir istoric, filosof și gânditor umanist ortodox

 

Dimitrie Cantemir este cel mai  de seamă gânditor umanist român din această perioadă şi totodată autor al primelor scrieri filosofice originale româneşti.

Epoca în care a trăit este marcată în occidentul european de o puternică renaștere spirituală . Începe să se afirme cu pregnanță în științe și filosofie ideile umaniste și teoriile iluministe . Omul nu mai este considerat un individ ci o persoană înzestrat cu rațiune și libertate dar și cu drepturi naturale intangibile pe care le poate opune statului. În acest context sunt create teorii importante privind existența socială și democratizarea vieții sociale. Înțelegerea rațională a lumii și a existenței în general, posibilitatea cunoașterii raționale și posibilitatea științelor sunt principalele trăsături ale marilor sisteme filosofice ale vremii. Leibniz, Hume, Hobbes, Loche Voltair sunt numai câțiva din reprezentanții cei mai de seamă ai gândirii filosofice, istorice, sociale și juridice din această epocă.

Putem afirma că Dimitrie Cantemir este unul dintre cei mai importanți gânditori și creatori din perioada secolelor XVII și XVIII. O astfel de afirmație este susținută de întreaga operă a domnitorului Moldovei, de erudiția și spiritul său enciclopedic dar și de recunoașterile internaționale ale vremii. Dimitrie Cantemir a fost primul academician român și primul român membru al unei academii europene . Personalitatea marelui cărturar și umanist este complexă, fapt ce îl deosebește de alți gânditori ai epocii sale. El a fost un savant, dar și un om politic cu vederi umaniste, un luptător al independenței Moldovei de sub suzeranitatea turcă. Putem spune că a fost primul filosof al istoriei și un istoric desăvârșit al umanismului și iluminismului european.

În acest context dorim să prezentăm în sinteză concepția istorică și filosofică dar și religioasă a lui Dimitrie Cantemir.

Concepţia despre lume a lui Dimitrie Cantemir a cunoscut de-a lungul vieţii cărturarului o evoluţie în direcţia accentuării tendinţelor laice şi raţionaliste dar fără să părăsească niciodată temeiurile creștinismului ortodox român și preocuparea sa constantă pentru afirmarea identității de neam și de limbă a poporului român. Lucrările sale de tinereţe, deşi tributare teologiei şi filosofiei scolastice, mărturisesc despre contactul autorului lor cu ştiinţa şi filosofia Renaşterii şi cu raţionalismul aristotelic

Prima sa operă - “Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea” (1698), afirmă o concepţie optimistă despre om, în conformitate cu morala ortodoxă. “Divanul” constituie o expresie a tendinţelor laice şi raţionaliste, umaniste, care se afirmă în cultura română în sec. al XVII-lea dar și o expresie a interpretărilor teologice ale autorului

În acest sens, istoricul şi teologul Virgil Cândea preciza: „Divanul este o operă de gândire, și sub acest raport interesează pe cercetătorii filosofiei noastre, una din vechile opere de exprimare în limba română într-o formă artistică – ceea ce îi justifică atenția filologiei și istoriografiei literare – și totodată, unul dintre izvoarele prețioase de informație asupra cunoștințelor variate ale cărturarilor români din secolul al XVII-lea și ale cititorilor lui. El interesează deci, în egală măsură, istoria culturii române vechi. Această întreită valoare a Divanului îi îndreptățește pentru totdeauna prețuirea iubitorilor de cultură și atenția cercetătorilor”1.

Lucrarea este structurată în trei părți: în prima parte se evidențiază dialogul cu tendințe polemice, purtat între înțelept și lume. În a doua parte este dezvoltată viziunea înțeleptului, aplicată la situații concrete de viață și argumentată prin texte vetero și nou-testamentare. În cea de-a treia parte este tradus tratatul de etică al teologului Andreas Wissovatius, intitulat Îndemnul la virtute, frână împotriva păcatului (Stimuli virtutum, fraena peccatorum). Ediția bilingvă (română-greacă) a Divanului a fost publicată la 30 august 1698 la tipografia domnească din Iași.

Dimitrie Cantemir exprimă într-un mod existențial perspectiva evanghelică a cunoaşterii care subliniază distincția dintre Duhul lui Dumnezeu și duhul lumii. Sunt oferite repere concrete care să-i ajute pe oameni în identificarea priorităților autentice, astfel încât printr-o viață evlavioasă și prin cultivarea sau practicarea virtuților să dobândească viața veșnică

Divanul face parte din categoria lucrărilor care anlizează relația dintre dintre suflet și trup, existente din antichitatea târzie și continuând în Evul Mediu. Aceste lucrări au apărut atât în lumea apuseană (Boethius, Bernard de Clairvaux, Hidelbert), cât și în cea răsăriteană (Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Efrem Sirul). Trebuie precizat însă că înțeleptul ilustrat în Divanul nu optează pentru o retragere din lume, pentru o asceză solitară, ci pentru rămânerea în viața lumii și transfigurarea acesteia prin trăirea virtuților propovăduite de Evanghelia lui Hristos.

Tudor Dinu afirma că: „…Divanul a marcat un însemnat pas înainte pentru tânăra literatură de limbă română. Acesta constituia prima carte originală de gândire etico-religioasă, mult mai interesantă pentru public decât tot ce se publicase în veacul XVII. Și acest lucru este dovedit fără putință de tăgadă de succesul înregistrat de opera lui Cantemir în cele două secole succesive, în care a cunoscut o largă difuzare în tot spațiul românesc (inclusiv în Transilvania), atât sub formă tipărită, cât și manuscrisă”2

Dimitrie Cantemir realizează o meditație amplă, în spiritul Sfintei Scripturi, dar fără să se limiteze doar la citarea unor texte biblice. El folosește și autori greci și latini, cu precădere pe stoici. Citează des din Cicero, Seneca, Epictet, Fericitul Augustin. Temeiul ortodox al gândirii din lucrarea Divanul este dat de afirmația Ecleziastului din Sfânta Scriptură prin care se subliniază că lumea se laudă cu trufia ei, cu bogăția și frumusețile sale. Însă, înțeleptul, cu luciditate, exprimă caracterul trecător sau efemer al realităţilor percepute în duh lumesc, materialist. Dialogul dintre lume și înțelept se poartă cu argumente și subtilități.

Dimitrie Cantemir exprimă prin vocea înțeleptului că avuțiile lumii sunt fum, bunurile au devenit praf, iar desfătările s-au transformat în „pulbere de vânt ridicate”. Inclusiv cinstea și slava lumii devin „ocară și defăimare”. Totodată, înțeleptul mărturisește că numai prin lumina credinței se ajunge la adevăr, ca sens ultim al existenței, depășindu-se întunericul ignoranței. În acest sens, pentru a trăi cu dreaptă măsură, omul trebuie să reflecteze în mod consecvent la trei realități: moartea, învierea și dreapta judecată. Se poate observa în Divanul tendința lui Cantemir de a parafraza epistolele Sfântului Apostol Pavel, structurând lucrarea sa într-un fel de manual de morală practică.

 Dimitrie Cantemir evidențiază conflictul dintre: lume și înțelept, trup și suflet care exprimă două realități: cea hedonistă şi cea ascetică. Personajele care polemizează în cartea lui Cantemir sunt Lumea și Înțeleptul. Înțeleptul denunță trufia și vremelnicia lumii. Lumea își descrie avantajele sale, în logica țintuită de o filosofie a lucrurilor pământești. Înțeleptul, bazându-se pe autoritatea Sfintei Scripturi, pe autori patristici și pe anumiți filosofi (în mod special pe cei stoici) dezvoltă o amplă și nuanțată pledoarie care îi dă câștig de cauză în fața lumii. Cantemir nu oferă ca soluție ieșirea din lume și practicarea unei asceze solitare, ci promovarea unui mod de viață cumpătat și virtuos în interiorul vieții cetății. 

Academicianul Eugen Simion semnalează actualitatea meditației din lucrarea Divanul pentru cititorul contemporan care poate aprecia în această lucrare capacitatea „…de a cuprinde și de a da o explicație a lumii, pornind de la adevărurile biblice, și de a construi, în cele din urmă, o etică a omului virtuos. O etică bazată pe preceptele religiei creștine răsăritene și, totodată, în funcție de modelul lumii medievale. În centrul lui se află omul cumpătat și virtuos, nu retras din lume, ci înțelept și moral în mijlocul unei lumi în care mișună poftele necurate și voința crâncenă de înavuțire și putere. Este, apoi, în dialogul cantemiresc ceva ce place la lectură și este demn de admirat: finețea gândului și simțul creației. Acesta este semnul cel mai puternic al talentului de moralist în scrierile acestui moldovean ivit la locul de întâlnire a mai multor culturi”3

Scrierea “Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre” (1700) încearcă să integreze fizica, întemeiată pe recunoaşterea determinismului natural, într-un  sistem teist. Totodată această scriere atestă un interes pentru astrologie, pentru ştiinţele oculte, “sacre”, interes specific multor reprezentanţi ai Renaşterii europene. Totodată marele cărturar român se preocupă de problema cunoașterii și adevărului elaborându-și ideile în sensul adevărurilor de credință ortodoxe.

Dimitrie Cantemir depășește deopotrivă atitudinea filosofilor din antichitate care elogiau puterea rațiunii în domeniul cunoașterii, precum și poziția filosofiei empirice a modernității care exacerbează rolul „simțurilor” în epistemologie. Totodată, el critică teoria dublului adevăr, dezvoltată de gândirea scolastică, sintetizează și exprimă duhul Tradiției, exprimat în evlavia și ethosul Bisericii, într-o manieră lipsită de complexe în fața diferitelor teorii filosofice. Arătând simplitatea și profunzimea Adevărului, întemeiate pe o credință de nezdruncinat în Adevărul Hristos și întărită printr-o viață de evlavie și de rugăciune, însoțită de lectura Sfintei Scripturi, Dimitrie Cantemir respinge cu fermitate eroarea teoriei dublului adevăr afirmând: „Nu e deloc așa. Căci simplu e Dumnezeu, simplu e cuvântul lui Dumnezeu și simplu e adevărul care nu se găsește în altă parte decât în simpla lui Dumnezeu știință”4.

“Micul compendiu de logică” (1700) este o apoteoză a raţiunii. Ştiinţa omenească nu mai e un “viciu”, şi mai ales, logica nu mai este o “născocire a diavolului”, ca în  “Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre”, ci o “comoară a disciplinelor minţii”, “cheia porţilor celor mai bine ferecate ale filozofiei”, “lumina naturală”, prin care omul ajunge la adevărata înţelepciune.

    Opera de maturitate a lui D. Cantemir se caracterizează prin tendința de apropiere a ştiinţei, domeniului raţiunii, al argumentării logice, de teologie, domeniu al credinţei. Aceste lucrări sunt “Istoria ieroglifică” (1705), “Interpretarea naturală a monarhiilor” (1714), “Descrierea Moldovei” (1715), “Creştea şi descreştea Porţii Otomane” (1714-1716), “Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor” (1717-1723), “Sistema religiei mahomedane” (1722) ş.a.

Fenomenele naturale şi istorice se supun, potrivit concepţiei lui Cantemir, determinismului cauzal. Există o “ordine a naturii” şi tocmai aceasta este obiectul ştiinţei, al cunoaşterii raţionale. Gânditorul separă în spirit raţionalist cunoştinţele dobândite pe calea cercetării faptelor de convingerile izvorâte din credinţă, delimitează planul teologic de cel  filosofic. El defineşte, în “Istoria ieroglifică”, “filosofia  fizică” care se ocupă de studiul “corpurilor naturale” de credinţă a cărei lucrări “nici dovadă au, nici a să dovedi să pot”.  Dimitrie Cantemir subliniază importanţa simţurilor şi a experienţei în cunoaştere: “Toată ştiinţa în povaţă simţurilor să află”, “toată cunoştinţa şi toată ştiinţa din înainte mergătoarea simţire purcede”. De asemenea, pentru stabilirea adevărului, important este experimentul: “experienţa şi ispita lucrului mai adevărată poate fi decât toată socoteala minţii”.

    Ştiinţa şi filosofia au misiunea de a cerceta cauzele lucrurilor, ele nu trebuie să se limiteze la înregistrarea faptelor, ci să afle cauzele fenomenelor, să arate “nu numai cum şi ce s-au făcut”, ci şi “pentru ce aşe s-au făcut”. Cantemir afirmă existenţa unei ordini neîntrerupte a naturii şi chiar a unei evoluţii a lucrurilor după o lege a mişcării ciclice, care presupune parcurgerea unor momente de creştere şi descreştere. În spiritul deismului Cantemir nu admite intervenţia divinităţii în desfăşurarea lucrurilor. Creatorul, - afirmă el, - “zidirea săvârşind, de lucru să odihneşte”, iar mai departe “din veci şi până în veci zidirea ca o slujnică după poruncă nepărăsit aleargă”. În opera sa este subliniată totodată ideea că ordinea naturală niciodată nu poate fi încălcată, nici chiar de natura însăşi, care nu-şi poate modifica regulile.

Ca umanist, Cantemir a afirmat demnitatea omului, în contextul valorilor ortodoxe și ale umanismului filosofic . Binele public, interesele  obşteşti, apărarea moşiei sînt norme supreme ale conduitei sociale preconizate de cărturar şi traduse în faptă în primul  rând de el însuşi, prin opera şi activitatea sa.  Cantemir cere ca omul să fie apreciat după învăţătura şi faptele sale şi nu după origine. După Cantemir, omul este cea mai nobilă dintre toate făpturile. Nobleţea omului rezidă în raţiune, care îi conferă titlul de fiinţă conştientă de libertatea sa şi de participarea prin aceasta la moralitate.  În vreme ce toate creaturile naturii urmează inconştiente ordinea naturii aşa cum a fost creată iniţial de  divinitate, omul are de la început “socoteala sfârşitului” (conştiinţa scopului).

     Pentru Dimitrie Cantemir omul nu mai este “rob, ci stăpân lumii”, el e “cea mai de-a firea şi cea mai evghenichă”, cea mai nobilă dintre toate fiinţele. În concepţia sa omul este o fiinţă raţională şi liberă, care poate şi trebuie să se  călăuzească în viaţă după “socoteala cea dreaptă”,  care îi permite “pe greşitoarea poftă să o stăpânească”. 

Scrierile istorice ale lui Cantemir sunt pătrunse de patriotism şi umanism civic. Ele sunt menite, pe de o parte, să dovedească romanitatea şi continuitatea poporului român, pe de altă parte, iminenta decădere a Imperiului otoman. Demonstrând originea “nobilă”, latină a poporului român, unitatea şi continuitatea sa, cărturarul patriot lupta pentru apărarea fiinţei poporului său.  Mândria pentru originea romană a poporului român se asociază la Cantemir  cu elogiul adus civilizaţiei antice, culturii greco-romane. El îi laudă pe elini pentru că sunt întemeietorii civilizaţiei şi în aceasta vede titlul de nobleţe al vechilor greci. Tot astfel consideră că nobleţea poporului său constă în faptul că este moştenitorul şi continuatorul acestei civilizaţii.  El a elogiat civilizaţia umană, “orânduiala şi cinsteşia omenească”, considerând ca întemeietori ai acesteia pe “elinii” din antichitate şi a afirmat ideea unicităţii civilizaţiei omeneşti.  În spirit umanist, dar şi iluminist, Dimitrie Cantemir afirmă despre epoca în care trăieşte că se caracterizează prin trezirea la lumină după “întunericul” de până atunci

O contribuţie deosebită are Cantemir în domeniul filosofiei istoriei. Concepţia sa asupra istoriei afirmă existenţa unei ordini naturale, a unei legi istorice a evoluţiei ciclice, căreia i se supune orice existenţă particulară, orice formă statală, orice “monarhie”. Scurta scriere “Interpretarea naturală a monarhiilor” este consacrată demonstrării pe plan teoretic a ideii succesiunii naturale a monarhiilor într-o ordine anumită şi poate fi considerată ca una dintre primele încercări de filosofie a istoriei din Europa modernă.

Cantemir este unul dintre primii învăţaţi europeni care au susţinut  ideea creşterii şi descreşterii imperiilor. În “Interpretarea naturală a monarhiilor” (1714) schema medievală a celor patru monarhii este supusă unei interpretări raţionaliste. Cantemir îşi propune să arate “modul natural al naşterii, creşterii, decăderii şi în sfârşit al pieirii acestor monarhii”

   Formularea “creşterii şi descreşterii” ca lege istorică universală îl apropie pe cărturarul român de iluminism, scrierea lui precedând cu aproape două decenii lucrarea lui Montesquieu “Considerations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur decadence” Cantemir a aplicat concepţia sa despre evoluţia imperiilor în cartea consacrată istoriei Imperiului Otoman şi în “Hrnicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”. Dimitrie Cantemir consideră istoria o ştiinţă cu anumite “canoane” – cum ar fi apelarea la documente, aprecierea critică şi interpretarea izvoarelor, probarea faptelor, evidenţierea cauzelor fenomenelor etc. El formulează un principiu metodologic modern când precizează că istoria “nu pofteşte credinţă”, ci “ştiinţă”.  Astfel, opera lui Dimitrie Cantemir se înscrie în coordonatele umanismului renascentist de nivel european şi reprezintă o deschidere spre ideile filosofiei moderne.

Prin multilateralitatea preocupărilor, prin îmbinarea creaţiei ştiinţifice cu cea artistică, prin unitatea dintre creatorul de cultură şi omul de acţiune Dimitrie Cantemir aminteşte de titanii Renaşterii. Gândirea şi opera sa, străbătând distanţa de la scolastică la umanism şi ştiinţa europeană modernă, reprezintă, prin excelenţă, o întruchipare a sintezei dintre cultura Orientului şi cea a Occidentului. Încercarea de a construi un sistem teologico-filosofic propriu, întreprinsă în tinereţe, în lucrările sale , ‘’Divanul’’(1698) și „Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre” (1700), nu a fost abandonată de Dimitrie Cantemir în anii de maturitate. Această încercare merită să fie apreciată, deoarece în lumea ortodoxă timp de secole nimeni nu întreprinsese ceva similar. Lucrările fondatorilor neoaristotelismului grec reprezentau doar comentarii la opera aristotelică şi nu sisteme proprii. Deşi construit în jurul unor extrase din opera fizicianului şi filosofului flamand din perioada Renaşterii Van Helmont (1577-1644), sintezele filosofice ale căruia ieşise din atenţia publicului cultivat occidental de mai bine de o jumătate de secol, sistemul teologico-filosofic al lui Dimitrie Cantemir dezvoltă unele puncte de vedere originale pentru sud-estul Europei în probleme ale cunoaşterii, ale universaliilor, ale raportului dintre liberul arbitru şi predestinaţie, insistând în ultima instanţă asupra ideii de „ordine naturală” ca necesară şi imuabilă.

Marele merit al lui Dimitrie Cantemir în istoria culturii româneşti este de a fi cel dintâi autor de scrieri filosofice şi creator al terminologiei filosofice. „Divanul, sau gâlceava Înţeleptului cu Lumea, sau giudeţul sufletului cu trupul”, tipărit, în 1698, la Iaşi, în limbile română şi greacă, reprezintă primul tratat de filosofie morală în cultura română şi totodată prima afirmare a crezului umanist și de credință ortodoxă ale lui Dimitrie Cantemir. Talentul de mare scriitor al principelui moldovean s-a manifestat în capodopera sa literară - „Istoria ieroglifică”(1705), în care sunt exprimate ideile sale politice fundamentale: necesitatea eliberării Moldovei de sub dominaţia otomană şi instaurării unui stat domnesc autoritar de tipul monarhiei absolute, domnia ereditară a familiei Cantemir etc.

În Rusia Dimitrie Cantemir devine sfetnicul intim al ţarului Petru cel Mare în problemele de politică orientală, membru al Senatului, cea ce echivalează cu postul de ministru. Aici îşi scrie el principalele opere ştiinţifice, care i-au adus consacrarea ca savant cu renume european şi alegerea ca membru al Academiei din Berlin, fiind totodată şi unul dintre primii candidaţi la postul de preşedinte al Academiei de Ştiinţe din Petersburg. Dacă operele filosofice ale lui Dimitrie Cantemir, majoritatea scrise la Constantinopol, privite din perspectiva culturii europene occidentale, poartă pecetea unei anumite izolări provinciale, sud-estul european menţinându-se încă departe de marile curente ale filosofiei moderne, opera ştiinţifică a cărturarului moldovean se situează întru totul la nivelul ştiinţei europene a vremii. Metoda şi spiritul scrierilor cale de istorie, geografie, orientalistică marchează o deschidere spre modernitate.

 

Bibliografie
 
-Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Dimitrie Cantemir – principe român și cărturar de talie europeană, București , 2016
-Acad. Virgil Cândea, „Divanul în cultura românească și în cultura europeană” în Dimitrie Cantemir (1673-1723). Principe român și cărturar european, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003
-Tudor Dinu, Dimitrie Cantemir și Nicolae Mavrocordat, Ed. Humanitas, București, 2011
- Acad. Eugen Simion, „Cantemir moralistul”, în Dimitrie Cantemir, volum colectiv, Ed. Biblioteca Bucureștilor, București, 2011
Dimitrie Cantemir, Divanul, ediție îngrijită, studiu introductiv și comentarii de Virgil Cândea, Ed. Academiei Române, București, 1974, pp. 92-93.
-Istoria filosofiei moderne , Editura Academiei, București 1984
-Manuela Tănăsescu, Despre Istoria ieroglifică, Editura Cartea Romănească,București,1984
-Operele Princepelui Dimitrie Cantemir , Editura Academiei , București ,1972
- Nicolae Bagdasar, Istoria filosofiei românești, Profile Publishing București, 2003
 
NOTE
 
1Acad. Virgil Cândea, „Divanul în cultura românească și în cultura europeană” în Dimitrie Cantemir (1673-1723). Principe român și cărturar european, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003, p. 18.
2Tudor Dinu, Dimitrie Cantemir și Nicolae Mavrocordat, Ed. Humanitas, București, 2011, pp. 65-66.
3 Acad. Eugen Simion, „Cantemir moralistul”, în Dimitrie Cantemir, volum colectiv, Ed. Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, pp. 15-16.
4Tudor Dinu, op.cit, p. 69.


In memoriam N. Steinhardt - 31 de ani de la trecerea la cele veșnice - Prof. Viorica Bica

 

„Opera ca şi moartea preface viaţa în destin. Opera e dătătoare de sens, ea este devenirea întru fiinţă. Ea e fiinţa, întru care şi-a aflat omul rostul” (N. Steinhardt)

S-au împlinit 31 de ani de la trecerea la cele veșnice a Monahului de la Rohia, cel care a dobândit ”dimensiunea mistică de iluminare”. „Pentru mine creştinarea se confundă cu o poveste de dragoste: o dublă îndrăgostire de biserica creştină şi de neamul românesc”. „Calea, Adevărul şi Viaţa” i-au fost lui Steinhardt, temelia vieţii spirituale desăvârşite: monahismul. Retras în „pustia înverzită a Rohiei”, el a urmat, aşa după cum ne va mărturisi Ioan Pintea, ”un anume ritm („ceas” îi spune în mănăstire) de vieţuire normală (liturghia, miezonoptica, chilia, biblioteca, trasul clopotelor). „Rohia mi-e un refugiu, un liman, o oază, un rai sieşi suficient; ”icoanele sunt înfăşurate în ştergare, după gospodăreasca modă maramureşeană. Ard lumânări din cele mai simple. Duşumeaua-i acoperită cu scoarţe numai pe alocuri. Cu atât mai puţin îmi e răsplătit lungul efort al drumului şi urcuşului. Nimic somptuos, rar, „adânc”, „tulburător”. Dar se revarsă din belşug asupră-mi, supraabundent, tot farmecul inefabil al credinţei. În sensul cel mai riguros, mai neprihănit şi irezistibil al cuvântului: nădejdea celor nevăzute.”( Nicolae Steinhardt, ”Dăruind vei dobândi”).

În ”Jurnalul discontinuu cu N. Steinhardt”, Ioan Pintea rememorează ”cu ochii cugetători ai inimii” trecerea la odihna veșnică” a monahului de la Rohia: Eram bibliotecar la Biblioteca Județeană din Bistrița când am primit ultima scrisoare de la Părintele Nicolae. O scrisoare lungă cu multe rugăminți și explicații. Era, de fapt, ultima scrisoare expediată cuiva de N. Steinhardt, o scrisoare post-mortem. Cu câteva ceasuri înainte de a o primi, Nicolae Steinhardt trecea la cele veșnice – împăcat cu Dumnezeu și cu lumea – într-un spital din Baia-Mare. Ziua unei morți… răzbunate. O minune. Nicolae Monahul, iudeul fără vicleșug, doctorul în drept… fără de arginți, a cerut să i se citească de către un frate care îl însoțea, în salonul spitalului, cu voce tare, ”Rugăciunea pe patul de moarte. După aceasta, a murit. Îmi închipui pe Natanael fratele împreună cu Iisus Hristos Domnul, dialogând despre moarte și Înviere. L-am privegheat noaptea în bisericuța Mănăstirii Rohia – modesta, smerita ”catedrală a tinereții mele - și mi-a fost cel mai drag mort pe care l-am văzut vreodată. Monahul viu, cu înfățișare de sfânt, adormit ca un ”cocon”, cu pieptar moroșenesc sub cap, între icoanele și candelele miezonoptice”.

Personalitatea lui Steinhardt se va contura treptat în aceea a unui “sihastru”, a unui mentor duhovnicesc, care punea “accentul pe isprăvi de caracter, de ţinută, de etică artistică şi umană”. Asemenea lui Berdiaev şi Gabriel Marcel, Steinhardt este un reprezentant al existenţialismului creştin.

In capitolul „Septuagenarul neastâmpărat” din volumul „Alchimia existenţei”, Alexandru Paleologu consemnează: „orice disciplină, orice doctrină, orice profesie (profero) are un secret, un principiu nedat în vileag, nu pentru că ar fi inavuabil, ci pentru că nu se cade să fie luat în deşert; el îi constituie piatra de temelie şi morala profundă, neproclamată, dar ineludabilă”. Nicolae Steinhardt ne va dezvălui că în scrierile de care s-a apropiat şi-a „dorit şi a cutezat” întotdeauna să afle acest secret, să „deţină formula, îndeobşte scurtă şi răspicată, a deplinei sincerităţi, care se confundă cu o mărturisire fără prudenţe şi echivocuri: gândul intim al doctrinei, singurul care contează” („Structură ori sens” în „Viaţa românească, 1980”).

Volumul „Monahul de la Rohia” este tocmai „rodul” deplinei sincerităţi. Din ianuarie 1988, Zaharia Sângeorzan îi propune lui N. Steinhardt să răspundă, prin corespondenţă, la 365 întrebări, privind teologia, literatura, filosofia, etica, angajarea politică, societatea şi identitatea noastră. Răspunsurile spontane, pline de vervă sondează şi adâncimile de gând despre Eminescu, Blaga, Noica, Eliade, Cioran, Sandu Tudor, Mircea Vulcănescu, Tolstoi, Esenin, Balzac, Flaubert, M. Yourcenar, Avram Iancu, Bălcescu, M. Preda, Ileana Mălăncioiu, Buzura, Ana Blandiana.

Predicile din volumul ”Dăruind vei dobândi”, se înscriu în aria largă a eseului teologic. Sunt „texte care susţin cu patos un real axis moral, punctând de la început până la sfârşit traiectul unui destin implicat în lumea ca lume şi lumea ca spirit, ca duh”. Primul capitol, „Ce-i datorez eu lui Hristos” este revelator pentru semenul care urmează calea lui Hristos. „Nefiind botezat în pruncie ci în deplină maturitate, am putut experimenta botezul totodată ca Sfânta Taină şi taină, ca moarte şi înviere, ca izvor nesecat de apă vie şi de senzaţională fericire. Covârşitoarea majoritate a creştinilor n-au cum şti ce simte cel botezat şi ce este în adevăr actul acesta fulgerător, dar cei aflaţi în situaţia mea ştiu cum nu se poate mai limpede că nu e formă, un ritual, o ceremonie, un simbol; e o lucrare directă a Dumnezeului celui viu. Aşa încât mai presus de orice îi datorez lui Hristos simţământul liberator, îmbătător, exaltant, transformator, nelimitat al fericirii – ascuţit ca o sabie cu două tăişuri – şi luarea la cunoştinţă a faptului că „El poate face din tine o făptură nouă” nu e o simplă enunţare teologică ori o afirmaţie pilduitoare, ci un constant obiectiv, o realitate brută”.

Volumul „Primejdia mărturisirii” poartă în sine două conotaţii: „primejdia” opiniei în contradicţie cu discursul clasic şi cea a mărturisirilor faţă de intoleranţa anilor premergători Revoluţiei din 1989. Textul celor „şapte zile”, s-a conturat pe terasa de la Casa Poetului şi în chilia Părintelui Nicolae, la Rohia, în anul 1988. Convorbirile se succedă, după pilda biblică, în cele șapte zile, purtătoare de sensuri adânci. Nuanţa vechio-testamentară a celor şapte zile reiese din aşezarea simbolică a acestora, ce înmănunchează revelaţia unei săptămâni „lucrătoare întru spirit”, „întru facere”. Fiecărei zile i se adaugă un ”supliment” destinat conturării profilului spiritual al scriitorului. Steinhardt a aparținut generației ”numelor ilustre”: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, E. M. Cioran, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Alexandru Ciorănescu, Anton Dumitriu. Între cultură și viață nu a fost un hiatus, ci o simbioză. Eseistul readuce în paginile cărții menirea culturii: ”cultura, oricât de extinsă și de adâncă ar fi, nu poate fi valabilă dacă nu izvorăște dintr-o cercetare entuziastă și fierbinte a vieții”. Despre Eminescu, Steinhardt avea să rostească: ”Eminescu, prin fermitatea și măreția caracterului, îmi este sprijin de nădejde în credința că poporului român îi este menit a se împărtăși în cultură și în viața spirituală de o soartă cu mult deasupra mediocrității, acea binecuvântată soartă în care au crezut Hașdeu, Pârvan, Blaga, Mircea Eliade și Constantin Noica”. Steinhardt şi-a consacrat ceasurile de „veghe”, patristicii şi filosofiei, „vecinătăţii valorilor care nu se contrazic”, într-o neîncetată bucurie a regăsirii: Kipling, Soljeniţân, Churchil şi „Dumnezeu s-a născut în exil”, filmele lui Piţa, Danieluc, Fellini, plastica şi arhitectura, sculptura, poezia, Mozart, Sergiu Celibidache. Pentru cel care a aparţinut generaţiei lui M. Eliade, E. Ionescu, E. M. Cioran, C. Noica, Mircea Vulcănescu, Anton Dumitriu, cultura este „o altă ipostază a vieţii”,”o perspectivă din care viaţa poate fi privită, analizată şi constatată drept fenomen natural în plină efervescenţă”, în sensul deplin al termenului „trăirism”. Arta şi cultura dobândesc în conştiinţa contemporaneităţii hieratismul, sacralitatea, prin deschiderea către tainele ce ne înconjoară. Este acea „înduhovnicire a întregului cosmos”. La Rohia ceasurile îndelungi de meditație, se vor converti în texte de adâncă spiritualitate.

Nu voi înceta niciodată să tot repet - luând asupră-mi riscul de a fi socotit maniac și obsedat - că taina libertății nu-i alta decât curajul de a înfrunta moartea”, avea să aștearnă în paginile volumului ”Jurnalul fericirii”.

 

         



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Dr.Vasile Astărăstoae analizează propunerea de lege a vaccinării - Dr. Vasile Astărăstoae
 
Dr.Vasile Astărăstoae analizează propunerea de lege a vaccinării și concluzionează: Sunt pro vaccinare, cu respectarea regulilor etice (consimțământ informat, posologia riscurilor, respectarea demnității umane) și ferm împotriva vaccinării „cu forța”
Dr.Vasile Astărăstoae afirmă că oamenii sunt speriați de epidemia de coronavirus și din acest motiv „par să se fi resemnat cu noile intruziuni ale autorităților în viața lor și chiar acceptă cu bucurie limitarea drepturilor cetățenești și introducerea unui sistem diabolic de supraveghere și control”.
Acest lucru reiese și din modul în care  Comisia de sănătate a Camerei Deputaților a aprobat raportul la o lege, privind vaccinarea obligatorie, a continuat el.
În continuare, dr. Astărăstoae analizează cele două argumente propuse de politicieni: Organizația Mondială a Sănătății și știința.
„Am mai scris despre OMS, această Mecca a medicinei. În realitate, OMS este o instituție birocratică, construită pe principiul reprezentativității și nu a competenței. Forul suprem este Adunarea Generala formată din delegații statelor member (desemnați de Guvernele statelor).Votul are aceeași valoare fie că e vorba de SUA, fie că e vorba de Papua-Nouă Guinee. Cu alte cuvinte un colhoz. Până în prezent OMS-ul nu se poate lăuda cu niciun succes – atât în proiecte punctuale cât mai ales în prognoze strategice. Exemplu. La sfârșitul secolului XX, birocrații OMS declarau: secolul XX este secolul sfârșitului erei pandemiilor. Aduceau drept argumente progrese realizate: variola eradicată, epidemia de poliomielită jugulată, numărul cazurilor de TBC în declin (în Europa și în America de Nord). Progrese realizate pe baza a două metode: utilizarea produselor antibacteriene și vaccinarea. Realitatea: în ultimii 25 de ani au apărut peste 30 maladii infecțioase noi,tuberculoza este în creștere la fel și mortalitatea prin boli infecțioase. Ne aflăm azi în fața amenințării sănătății a sute de milioane de oameni. Utilizarea nejudicioasă a produselor antimicrobiene cu spectru larg a condus la apariția formelor farmacorezistente. Influența comercială a industriei farma a devenit un factor, care condiționează direct starea de sănătate. Și nu întotdeauna în bine, vezi iatrogenia. Vaccinarea este contestată din cauza accidentelor, incidentelor și reacțiilor adverse tot mai frecvent raportate (vezi retragerea de pe piață după patru ani de utilizare a vaccinului Hexavac din Germania sau decizia instanțelor italiene cu privire la vaccinul InfanrixHexa). Infrastructura sanitară este deficitară, nepregătită în probleme de sănătate publică.

Scopul științei este acela de a integra omul și de a-l împăca cu natura. Prin urmare, în științele vieții numai cunoașterea nu este suficientă; ea trebuie înconjurată de umanism și controlată de valorile moralei, care sunt supreme. În științele vieții nu pot acționa axiome, prejudecăți, formalism, scheme. Există aprecieri potrivit cărora în 20 de ani cunoștințele se modifică fundamental. Cu alte cuvinte adevărul științific de acum 20 de ani nu mai este valabil azi. Este adevărat că progresul științific și tehnologiile moderne au crescut confortul individului, conferind omului o falsa imagine de maximă securitate. Pentru prima dată în istoria sa, omul are senzația că a devenit stăpân al gândirii și al naturii și a ales să înlocuiască sacralitatea și căldura vieții cu rigoarea rece a științei. Știința evoluează, însă, mai repede decât conștiința omului. De aceea știința devine necontrolabilă și tiranică. Am mai spus și repet: știința încearcă o tiranie prin intermediul statului. Știința necontrolată devine o armă seculară, un crez, care este impus prin amenzi și închisoare, care este proclamat ca adevăr nu în predici, ci în legi și statute, care este răspândit nu de predicatori, ci de polițiști. Problema științei oficiale este aceea că ea pe măsură ce devine treptat tot mai oficială, este tot mai puțin științifică. Renunță la îndoială (dubito) ca atitudine epistemologică, așa cum este descrisă de Descartes. Ajunge la un grad de suficiență încât ori ce îndoială este considerată blasfemie. Dacă există oamenii cărora le pasă de adevăr și încearcă să obiecteze, ei sunt îngrădiți, marginalizați, boicotați și împiedicați prin toate mijloacele să-și susțină punctul de vedere”, a notat el.
În ceea ce privește legea vaccinării obligatorii, dr. Astărăstoae se întreabă de ce trebuie ca Guvernul să legifereze „tipurile de reacții adverse postvaccinale”, atâta vreme cât acestea sunt deja trecute în prospecte. În opinia sa, acest articol de lege are rolul de „a exonera statul de răspunderea pe care și-a asumat-o prin vaccinarea forțată”.
După această introducere (recunosc cam lungă, dar necesară) să analizăm astăzi 3 articole din atât de lăudată lege a vaccinării obligatorii. Alte articole în postări viitoare.
 
În art.10 al.2 aflăm că tipurile de reacții adverse postvaccinare se vor stabili prin hotărâre a Guvernului(!?). Fiecare vaccin este pus pe piață cu un prospect în care reacțiile adverse sunt deja menționate. De ce trebuie Guvernul să legifereze? Deoarece prevederea aceasta reprezintă practic o metodă de a limita numărul reacțiilor adverse eligibile pentru despăgubiri bănești. Mai mult al. 3 al aceluiași articol arată că reacțiile adverse și relația de cauzalitate cu vaccinul trebuie confirmate de către un Grup Tehnic de Coordonare a Activității de Vaccinare în condițiile în care cei mai în măsură să recunoască și să trateze prompt o reacție adversă postvaccinare sunt fie medicul vaccinator, fie medicul specialist (dacă pacientul a necesitat consult interdisciplinar). Delegarea competenței confirmării reacțiilor adverse postvaccinale unei comisii județene înseamnă de fapt încercarea de a exonera statul de răspunderea pe care și-a asumat-o prin vaccinarea forțată și a o transfera pe umerii pacienților sau a părinților.
 
La art.11 se prevede la al.1 că Ministerul Sănătății derulează campanii de informare a populației cu privire la efectele vaccinării, singur sau în parteneriat cu societățile comerciale producătoare sau distribuitoare de vaccinuri, iar la al.2 permite producătorilor și distribuitorilor să desfășoare singuri campanii de informare (cu avizul M.S.). Deci firmele, care sunt preocupate de profit, își promovează produsele sub umbrela statului. Vor face o informare corectă, onestă și dezinteresată? Și lectorii vor fi plătiți (direct sau indirect) de firmă pentru că nimeni nu face o activitate "pro bono”. Nu va exista niciun conflict de interese?
 
La art. 59 din proiectul de lege găsim „personalul medico-sanitar și farmaceutic, indiferent de specialitate” are obligația „să furnizeze informații corecte, dovedite științific, legate de vaccinuri și activitatea de vaccinare” iar, la art. 71 găsim că nerespectarea prevederilor art. 59 „constituie abatere disciplinară gravă” care se sancționează. Îmi pun întrebarea de ce ar furniza personalul medical informații „incorecte, nedovedite științific” legate de vaccinuri? Mai ales când curentul qvasi-unanim este pro-vaccinare?  În lumea medicală, nu există o dispută privind rolul benefic al vaccinării, ci o dezbatere privind modalitatea de realizare: cu forța sau voluntar, cu consimțământul informat al pacientului sau părinților. Sintagma „informații dovedite științific” este extrem de confuză pentru că știința nu și-a spus ultimul cuvânt în domeniul vaccinării. Dimpotrivă. Noi vaccinuri apar continuu pe piață, altele sunt retrase, noi studii apar. De multe ori studiile noi răstoarnă informații considerate anterior ca „dovedite științific”. Cine va hotărî care sunt informațiile „dovedite științific”? Ministerul Sănătății, Comisia de sănătate, Colegiul Medicilor, firmele producătoare? Dacă un medic/farmacist, pe baza experienței personale sau în urma studiului literaturii științifice, ar ridica o problemă legată de siguranța sau de eficacitatea unui vaccine, proiectul de lege prevede o singură soluție: sancționarea medicilor/farmaciștilor respectivi.Prin aceste două articole de lege personalul medico-sanitar este descurajat să recunoască și să raporteze eventualele reacții adverse postvaccinale, iar statul nu va plăti despăgubiri.
 
În concluzie, sunt pro vaccinare, cu respectarea regulilor etice (consimțământ informat, posologia riscurilor, respectarea demnității umane) și ferm împotriva vaccinării „cu forța”. ”, a încheiat el.

Dr. Vasile Astărăstoae este unul dintre semnatarii de marcă ai scrisorii celor 50 de medici adresată deputaților prin care aceștia sunt rugați să respingă proiectul legii vaccinării obligatorii.


Clopotul şi toaca: persoană şi rugăciune - Pr. prof. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

 

Domnului OVIDIU OANA-PÂRÂU, poet, colecţionar de clopote
şi campanolog făgărăşean, autor al unei istorii mondiale a clopotelor. 
 

Introducere

În cele ce urmează vom încerca să evidenţiem multiplele semnificaţii pe care clopotul şi toaca le aduc în spaţiul spiritualităţii universale. Această afirmaţe vizează mai ales istoria clopotelor care se găsesc răspândite pe o arie geografică mult mai largă decât toaca. Astfel, clopotele au apărut odată cu civilizaţia umană şi uzul lor a cunoscut o răspândire largă pe toate continentele. Chiar dacă clopotele au apărut pentru prima dată în Orient, Occidentul a recuperat ulterior decalajul prin împodobirea cu clopote a marilor catedrale. Iar după ce s-au înmulţit modalităţile de extragere şi prelucrare tehnică a resurselor necesare pentru turnarea clopotelor, care cu timpul a devenit tot mai ingenioasă, s-a ajuns chiar la ipoteza concurenţială dintre campanologia rusească şi cea americană. Aşadar, istoria clopotului este una spectaculoasă în sine şi cu multiple reverberaţii practice, simbolice, estetice, spirituale. De aceea, se vorbeşte despre clopote la geto-daci, români şi europeni în general, la ruşi şi americani, la asiatici şi la africani, despre clopotele civilizaţiilor precolumbiene, despre clopotele şamanilor şi, bineînţeles, despre semnificaţiile clopotelor în creştinism şi ortodoxie (Oana-Pârâu, 2019, Proiectul unei limbi universale: enciclopedia mondială a clopotelor).

O astfel de perspectivă asupra existenţei şi evoluţiei clopotelor poate crea la un moment dat şi confuzie. Şi chiar dacă clopotele împărtăşesc aceeaşi tehnică de turnare şi aceleaşi principii muzicologice şi de acustică, ceea ce le diferenţiază este tocmai finalitatea utilizării lor care diferă în funcţie de doctrina care stă în spatele lor. Pentru că sunetul clopotului are rezonanţa lui particulară într-un templu buddhist ori şintoist şi o cu totul altă substanţă de semnificaţie într-o catedrală occidentală gotică. Şi de un atare context ar trebui ţinut cont într-o abordare a istoriei universale a clopotelor şi, mai ales, din punctul de vedere al unui limbaj universal.

Toaca în schimb, deşi a cunoscut o arie de răspândire destul de largă, fiind întâlnită în China la monahii buddhişti zen şi în Japonia în mănăstirile şintoiste, totuşi este întâlnită cel mai mult în spaţiul Bisericii Creştine la români, egipteni, greci, armeni, bulgari, ruşi, letoni, estoni, lituanieni, sârbi, croaţi (Cristescu, 2007, p. 34). Acest lucru este cumva de înţeles deoarece prima semnificaţie a toacei se lămureşte în contextul semnificaţiei Crucii în creştinism şi ortodoxie. Ori noi ştim “căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu… Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit; pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18, 23 – 24).     

 

I. Scurtă istorie a clopotelor

Se pare că originea clopotelor stă în atmosfera domestică şi practică a existenţei omeneşti. Dacă vreţi, strămoşii clopotului sunt jujeul de la gâtul câinilor ciobăneşti şi al altor animale şi blidul de lemn al oamenilor de demult.

Jujeul îndeplinea cel puţin două funcţii la gâtul animalului: pe de-o parte scotea un anumit sunet atunci când animalul se deplasa şi astfel îi putea fi reperată prezenţa (să ne gândim şi la tălăngile de mai târziu de la gâtul bovinelor) şi, pe de altă parte, jujeul proteja viaţa animalelor de prădătorii care se aruncau la gâtul lor. Probabil că de aici rezultă şi rezonanţa protectoare pe care clopotele o aduc în vieţile oamenilor.

Blidul de lemn era utilizat în mediul casnic şi poate că atunci când oamenii l-au lovit cumva şi-au dat seama că forma lui puţin concavă emite un anumit sunet. Primele clopote au fost de lemn şi de lut, apoi au fost confecţionate din piele uscată, fier şi bronz, argint şi alte aliaje dozate mai târziu funcţie de principiile tehnice ale campanologiei şi de legile acusticii.

Campanologia este ştiinţa şi studiul clopotelor (Oana-Pârâu, 2019, p. 197 ş.u.).

Pentru prima oară clopotele au apărut în Asia. În ceea ce priveşte spaţiul European, clopotniţele au apărut mai întâi în Apus prin secolul al V-lea, pe când în Răsărit clopotele au fost introduse undeva prin secolul al IX-lea (Branişte, 1993, p. 382). 

 

I.1. Încadrări şi semnificaţii

“Se povesteşte că odată, demult, trăia retras în munţii din China un maestru.

Era vessel tot timpul, le zâmbea tuturor celor care îi ieşeau în cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi:

Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte elevul hotărî să fure clopoţeii. Îi duse în casa lui, îi aşeză la poartă şi aşteptă ca miracolul să se producă. Dar nu simţi nimic când aceştia sunară… Ba mai mult, după o săptămână, sunetul clopoţeilor începu să îl enerveze din cale-afară!

Când totul deveni insuportabil, cuprins de remuşcări, se duse înapoi la maestrul său să-i înapoieze clopoţeii. Îşi ceru de nenumărate ori iertare, şi când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse întrebarea care îl frământa:

 

Clopotul bate la poarta sufletului invitându-l pe om să descopere adevărul său prin raportare la Adevărul Absolut – Dumnezeu. Poetul Lucian Blaga aşa ne învaţă: “Când clopotul bate/ cu glasul Prea-Dreptului,/ turnul ne-nvaţă:/ Mergând în viaţă/ purtaţi-vă inima/ la înălţimea/ mândră a pieptului” (Când clopotul bate).

Scriind despre o anumită dinamică a clopotului care invită la introspecţie pe tema vieţii şi a morţii, Mihai Eminescu ne poartă cu gândul mult peste orizontul mărginit al pământului preocupat doar de supravieţuire: “Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă,/ Şi somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ieie vamă./ Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,/ S-asamăn între-olaltă viaţă şi cu moarte;/ Ci cumpăna gândirii-mi şi azi nu se mai schimbă,/ Căci între amândouă stă neclintita limbă” (Se bate miezul nopţii…).

Aşa cum vom vedea în ultima parte a materialului de faţă, clopotul alături de toacă invită spre o rugăciune tot mai dematerializată care ajunge până la dialogul personal cu Dumnezeu în tăcere şi contemplaţie. Clopotul poate fi gura cerului a cărui limbă ne învaţă care este sensul vieţii şi cel al morţii. Pentru că întotdeauna glasul clopotului taie văzduhul de la cea mai aleasă altitudine şi pătrunde persoana până la despărţitura dintre rărunchi şi inimă. Este un glas penetrant care îi adună pe oameni întru comunicare şi, dacă inimile lor sunt deschise, spre comuniune. Însă, în momentul în care sunt “prea multe clopote orchestrate melodic şi armonic”, planul estetic şi cultural începe să domine dimensiunea comuniunii între oameni care în acest caz sunt atraşi mai mult spre idolul auzului (Grăjdian, 2010, p. 202).  

Faptul că clopotul este poziţionat la înălţime are o relevanţă practică deoarece cu cât este situat mai sus cu atât mai departe se aude sunetul său. Pentru acest motiv clopotul este aşezat într-un foişor la cel mai înalt nivel posibil şi care este deschis spre toate punctele cardinale (Branişte, 1993, p. 382). Astfel, este trezită şi stimulată o rezonanţă şi o comuniune tot mai largă.

 

I.2. Funcţia liturgică a clopotului

Sunetul clopotului separă timpul profan de timpul liturgic. Glasul clopotului te mută în altă dimensiune, te ridică din spaţiul creat şi profan, unde tu îţi rânduieşti cele ale vieţii pământeşti, şi te duce în nemărginirea necreată a lumii paradisiace.

O poveste a stareţului mînăstirii Lainici, Ioan Selejan, adevereşte toate aceste lucruri: “Soră, am să-ţi spun o chestiune pe care am auzit-o şi eu în satul în care m-am născut, care pentru mine rămâne fundamentală, gândită de un ţăran cu patru clase. Eram în satul unde m-am născut, în Bihor, undeva la poalele Apusenilor, acolo, şi ce se întâmplă, îmi povesteşte într-o zi o femeie care deja se apropie şi ea cred de 70 de ani şi îmi spunea: când era copilă, într-o duminică, într-o sărbătoare, era cu vitele undeva să le pască afară din sat. Şi era cu bunicul ei, deci, cetăţean care se va fi născut pe la 1800. Şi la un moment dat, în biserică era Liturghie, satul era la biserică, dar vitele nu te iartă, trebuie să te duci cu ele la câmp, nu? Şi atunci, într-un anumit moment liturgic, respectiv chiar în timpul prefacerii la Liturghie, când începe să se cânte Pe Tine Te lăudăm, se bate clopotul de trei ori. Sunt nişte rugăciuni speciale pe care le face preotul în perioada aceea, şi ce credeţi că-i spune bunicul acelei fete pe-atunci, care, vă spun, acum are peste 70 – 80 de ani, de-o mai fi trăind; îi spune: << Fata mea, să îngenunchem>>. Deci ei erau în câmp de fapt. Zice: <>. Am auzit clopotele că marcau timpul acesta important al Sfintei Liturghii. <>. Deci pentru mine a rămas aceasta ca o chestiune şi o expresie aşa, într-adevăr cutremurătoare, cum judecau ţăranii noştri şi acest aspect al problemei. Bun-înţeles, explicaţiile care sunt în legătură cu fiecare bătaie de clopot ş.a.m.d. este o istorie întreagă, ca să spun, numai a clopotelor, de unde au pornit şi ce e cu ele, dar aceasta cred eu, are o nuanţă de originalitate, referind că toaca, adecă clopotul, în anumite momente, bate şi pentru cei care sunt departe, ca ei să participle la comuniunea aceasta de rugăciune cu cei care sunt în biserică” (Cristescu, 2007, p.65 – 66).

Clopotul te scoate din orizontul limitat al lucrurilor create şi mărginite, fără ca aceasta să însemne că le părăseşti pentru totdeauna. Doar le transcenzi, te ridici deasupra lor prin introspecţie şi gând de rugăciune, pentru a te întoarce apoi la ele mai plin de harul gândului celui bun. Astfel, omul sfinţeşte locul, şi cred că în acest context ne poate apărea mai clar ceea ce mitropolitul de Pergam, Ioannis Zizioulas, a înţeles prin om ca “sacerdot al creaţiei” (Zizioulas, 1999, p. 84 ş.u. ).         

 

I.3. Durerea clopotelor sau plânsul lor de miere

Părintele Sergiu Mariţoi din Republica Moldova a cărui biserică a fost mistuită de flăcări a mărturisit jelind: “Ca mierea curgeau clopotele, n-am să uit niciodată imaginea aceasta! Ce-a mai rămas din ele stă şi-acum adunat în doi saci. Doi saci cu dangăne sparte şi topite” (Starcescu, 2020).

Şi poate că e mai bine să se întâmple aşa decât ca trupul clopotelor să ajungă prin topire şi returnare tunuri care să devină instrumente ale uciderii şi morţii. Aşa cum s-a şi întâmplat de fapt în primul război mondial când imperiul austro-ungar a decis nişte măsuri discriminatorii drastice împotriva poporului român, anume să fie rechiziţionate clopotele bisericilor româneşti din Transilvania pentru a fi topite şi folosite în industria armamentului.

A mai fost încă o filă tragică în istoria Transilvaniei atunci când Curtea de la Viena a distrus prin generalul Bucow aproximativ 300 de lăcaşuri de cult ortodoxe prin dărâmare şi incendiere (Oana-Pârâu, 2019, p. 242). Atunci trupurile lor s-au scurs şi au coborât în pământul din care au fost luate…

 

II. Legenda şi istoria toacei

După o anumită relatare „a fost un secret între Noe şi Dumnezeu să facă corabia. Şi el s-a scăpat şi a spus vestea aceasta soţiei. Şi prin soţie a aflat vestea asta şi satana şi când s-a dus în pădure după lemne, nu a mai găsit nici un lemn. Şi atunci s-a rugat la Dumnezeu şi a venit îngerul şi i-a spus să facă o toacă din lemn şi să înconjoare pădurea de trei ori şi să toace. După ce a făcut asta a găsit lemne. Şi Noe a luat o scândură şi un ciocan şi-o început să bată. Şi diavolii când auzeau, toţi au adus toate scândurile înapoi. Când bătea toaca toţi diavolii fugeau. În timp ce Noe îşi construia arca şi ceea ce construia ziua, noaptea, diavolii îi dărâma. Dărâmându-i, el s-a necăjit vreo două, trei zile. Rugându-se la Dumnezeu, un înger îi spuse: << Dacă vrei să faci arca fără să te mai supere diavolul, atunci alege o bucată de lemn mai uşoară şi care să aibă rezonanţă, să sune bine şi loveşte în ea, dând ocol lemnelor de la arcă>>, care erau răspândite de diavol. Şi-n timp ce făcea acest lucru, lemnele singure s-au adunat înapoi precum el le pusese şi astfel Noe n-a mai avut necazuri cu arca. A construit-o” (Cristescu, 2007, p. 78).

Avem aici o asociere între naraţiunea biblică a potopului şi legenda Meşterului Manole. Noe reprezintă o altă ipostază a lui Manole şi el caută să-şi construiască arca salvatoare. Pentru asta însă este nevoie de jertfă şi exact în acest punct al interpretării Noe devine prototipul monahului creştin-ortodox sau al creştinului angajat în lupta pentru mântuire, om al jertfei şi al luptei duhovniceşti cu păcatul şi cu ispitele demonice. Acum simbolul Crucii ne pare în prim plan de vreme ce monahul/credinciosul care bate toaca face o cruce cu orizontalitatea bucăţii de lemn care este trupul toacei. Ne găsim în plină simbolistică hristologică.

După părintele Dumitru Stăniloae în cultura şi spiritualitatea românească însuşi Manole meşterul îl semnifică pe Hristos deoarece, în fond, Manole nu este altceva decât prescurtarea numelui lui Emanuel (Hristos) care înseamnă „cu noi este Dumnezeu” (Stăniloae, 2004, p. 277). Oricum, Hristos Domnul este prototipul asumării vieţii în Hristos pentru fiecare monah/creştin.

Părintele Constantin Galeriu merge şi mai departe atunci când vorbeşte despre toacă şi spune că „este un cântec de durere şi bucurie, vestind odată cu bătaia cuielor crucii şi imnul pascal al învierii” (Galeriu în postfaţă la Cristescu, 2007, p. 399).  

Iată deci simbolul jerfei al Crucii lui Hristos pe care fiecare monah şi credincios Îl urmează pe calea luptei duhovniceşti pe care o are de purtat cu diavolul şi cu ispitele lui. În fond, scândurile împrăştiate ale corabiei, în interpretare duhovnicească, nu sunt altceva decât gândurile şi tentaţiile cu care diavolul încearcă să-l împiedice pe om de la lucrarea celor bune şi bineplăcute lui Dumnezeu.

Monahul este ostaşul lui Hristos care se războieşte permanent cu diavolul şi probabil că de aceea atunci când bate toaca este îmbrăcat în ţinută monahală completă. El se găseşte în plină luptă cu gândurile şi cu patimile şi încearcă din răsputeri să se adune sub umbra Crucii liniştitoare a Domnului. Să nu uităm şi că toaca poate fi împodobită cu semnul Crucii lui Hristos.

 

Aşadar, rostul toacei este să îl adune pe monah/credincios în sine cu gândurile lui bune de rugăciune şi, prin extensie, să-i adune pe oameni pe noua arcă a lui Noe, Biserica lui Hristos. Rostul acesta din urmă mai ales toaca l-a putut îndeplini în vremurile bisericii primare, când creştinii erau persecutaţi şi când, de exemplu, clopotele nu puteau fi folosite pentru că atrăgeau prea tare atenţia autorităţilor persecutoare. Atunci se lovea într-o bucată de lemn şi astfel creştinii catacombelor se puteau aduna pentru a-şi desfăşura în taină cultul.

După actul de la Milan din 313 când cultul bisericii a dobândit liberatea de manifestare sub toate formele de la Sfântul împărat Constantin cel Mare, toaca şi clopotele au putut coexista în ritualul de cult. Astfel, toaca şi-a dezvoltat în continuare profundele motivaţii practice, duhovniceşti şi simbolice (Cristescu, 2007, p. 58).    

 

III. Clopotul şi toaca

“Semnalizarea liturgică prin toacă declanşează un întreg proces psihologic şi spiritual. Acelaşi proces îl declanşează bătaia clopotelor bisericilor din mediul rural şi urban, în cadrul liturgic” (Cristescu, 2007, p. 65).

Clopotul este “o rugăciune sculptată în bronz” şi chemarea lui se adresează zonelor spirituale ale preocupărilor omeneşti, încercând să-l strige pe om oriunde s-ar afla, să vină la biserică să se roage. E ca o gură cerească ce trezeşte din adormire conştiinţa omului orizontalizat de grijile zilei obişnuite.

Sau, cum se spune într-o învăţătură/rugăciune: “Clopotul de-aramă sună/ Şi pe credincioşi adună,/ La bisericuţă, sus,/ Cârduri oamenii s-au dus”.

Toaca îi invită pe credincioşi la Biserică şi la rugăciune publică, iar cei care nu pot ajunge la biserică “din binecuvântate pricini” sunt invitaţi câteva clipe la introspecţie spirituală şi gândul lor se ridică la Dumnezeu al Cărui Fiu a murit pe lemnul Crucii bătut în cuie.

Într-o colindă lucrurile sună cam aşa: “D-auzi gazdă ori n-auzi/ Toaca-n cer şi slujba-n rai,/ Toaca-n cer cum se bătea/ Slujba-n rai cum se făcea,/ Dumnezeu cum cuvânta./ Maica sfântă se ruga/ Îngerii ţinând stâlpări/ Cântau sfintele cântări/ Şi să stai să tot priveşti/ Cum făcea slujbe cereşti/ Pentr-un fiu ce s-a născut/ Domnul nost’făr’de-nceput./ Că s-a născut pe pământ/ Fiul Tatălui cel sfânt”.

Clopotul şi toaca au crescut împreună de-a lungul timpului în semnificaţie şi rost practic, duhovnicesc şi simbolico-estetic. Astfel, ceremonialul de cult al bisericii a câştigat în complexitate prin combinarea calităţilor ritmice, melodice şi armonice a acestor două instrumente: “Ansamblul percutant, compus din mai multe toace de mână, toaca mare, tochiţa şi clopotele are ca scop practic amplificarea volumului semnalului şi crearea unei atmosfere ceremoniale” (Cristescu, 2007, p. 96).

De exemplu, toaca şi clopotele se însoţesc la înmormântarea unui călugăr. Părintele Iordan de la mănăstirea Cernica vorbeşte de “acel călugăr vestitor al mănăstirii care trece la cele veşnice este dus cu procesiune până la locul de veci cu toaca înainte şi prin bătaia clopotelor pentru că el merge pe ultimul drum, pentru că dacă el s-a nevoit în mănăstire ani de-a rândul, este cu adevărat, să zic aşa, vrednic de acea procesiune solemnă de a merge înainte cu toaca şi prin bătaia clopotelor, pentru că el s-a nevoit aici, s-a ostenit aici, s-a rugat lui Dumnezeu pentru lume, pentru el şi pentru cei care au făcut bine şi rău în viaţa aceasta”.

Un alt exemplu de ceremonie în care clopotele şi toaca merg împreună este cel de întâmpinare a unui arhiereu, aşa cum se procedează la Mănăstirea Cozia, unde “episcopul iese de la punctul protocolar la biserică în sunetul toacei de mână, al clopotelor şi al corului”.

Cu titlu general, amintim că în perioada Postului Mare, o seamă de mănăstiri au obiceiul de a combina sunetele de toacă şi cele de clopot, aşa cum se întâmplă la mănăstirile: Pasărea, Bodrog, Tismana, Dintr-un lemn, Prislop, Izbuc, Stânişoara, Govora Strâmba, Hurez etc (Cristescu, 2007, p. 53 ş.u.).  

Părintel profesor Vasile Grăjdian de la Facultatea de Teologie “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, vorbind despre “duhul slujirii liturgice şi spiritul spectacolului” şi despre “erori acustice în biserici”, consemnează că “la fel ca prea multele clopote orchestrate melodic şi armonic, şi instrumentele acustice ale amplificării (difuzoarele) derutează şi rătăcesc într-un mod lumesc simţul comun al apropierii prin cuvântul rostit sau cântat către Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu Cel Întrupat în Sfintele Slujbe ale Bisericii” (Grăjdian, 2010, p. 202).

Poate că tocmai pentru a se evita astfel de prioritizări ale spectacularului în defavoarea relaţiei personale cu Dumnezeu prin rugăciune, în Săptămâna Mare la Mănăstirea Pasărea “până vineri, inclusiv dimineaţa, se dă de nouă ori în clopote. Între lovituri se spune Tatăl nostru (aici bat prima dată clopotele)şi în toaca mare se dau 3 lovituri tot cu Tatăl nostru între ele”.

 

IV. Dimensiunea personală a clopotului şi toacei

Există astăzi tendinţa ca lucrurile să fie păstrate cumva dar, în acelaşi timp, să fie făcute cât mai uşor. Direcţia în care se merge azi eludează tot mai mult dimensiunea ascetică a vieţii. Omul post-modern preferă de departe confortul, entertainment-ul şi buna dispoziţie ca prezenţe universale în viaţa sa. El fuge de suferinţă în toate formele ei până acolo încât şi-o provoacă singur pe termen mediu şi lung prin tot felul de practici antiumane în folosul, zice el, al plăcerii şi bucuriei de a trăi.

Starea aceasta de lucruri se reflectă şi în viaţa bisericească sub mai multe aspecte. Ne referim acum doar la singurele instrumente care sunt acceptate în Biserica ortodoxă, clopotul şi toaca. Parcă tot mai mult ne dorim ca ele să fie automatizate deoarece aceasta face ca lucrurile să fie mai uşoare căci, nu-i aşa, nu mai e nevoie ca cineva să se urce până în clopotniţă şi să tragă clopotul ori să bată toaca.

Ori tocmai în acest punct apare şi vulnerabilitatea, deoarece se pierde caracterul personal al unor elemente care fac parte constitutiv din actele de cult. Pentru că, nu-i aşa, clopotele se trag de funie, nu de la buton, la fel cum toaca sună la lovirea cu ciocanele şi nu prin intermediul unui mecanism ethnic, în fond, impersonal.

Şi unde mai punem că se pierde o întreagă simbolistică teologică, spirituală şi duhovnicească. Cel care bate toaca formează o cruce cu ea şi chiar modul în care loveşte cu ciocanele simbolizează răstignirea Domnului Hristos. În plus, loviturile în toacă se pot realiza în cerc – simbol al veşniciei iubirii şi al întoarcerii în sine a omului ascet din ispitirea celor din afară, în triunghi – simbol al atotştiinţei şi al providenţei divine, în cruce – semn al răstignirii Domnului şi al ascezei sau răstignirii de sine a monahului/creştinului. Tocmai pentru această din urmă reverberaţie semnificativă, toaca rămâne unică în spaţiul creştinismului şi, în special, al ortodoxiei.

În ceea ce priveşte clopotul, subliniem valoarea superioară pe care o generează o întreagă industrie a turnării şi a tehnicii muzicale implicate în procesul făuririi, armonia îmbrăcând rezonanţe sonore deosebite, însă, dacă persoana lipseşte din proces şi amprenta ei nu se întrevede/simte în sunet, se poate pierde un anumit sens al persoanei şi o anumită vibraţie umană a lucrurilor.

Părintele Stăniloae vorbeşte despre vibraţia personală a creştinilor care cântă împreună cât mai natural cu putinţă, adică neacompaniaţi de instrumente: “Persoanele se unesc mai deplin când îşi unesc glasurile în aceeaşi cântare. Căci prin glasuri se exprimă întreaga simţire şi gândire a fiinţelor lor, sau fiecare simte fiinţa celorlaţi unită cu a sa. Orice individualism e depăşit. Credincioşii nu se aud între ei când urmăresc melodia executată de instrumente; nu simte unul vibraţiile fiinţei celuilalt în fiinţa sa, nu poartă în fiinţa sa vibraţiile fiinţei celuilalt” (Stăniloae, 1986, p. 425).

Înţelegem de aici cel puţin două lucruri:

• de ce în afară de clopot şi toacă Biserica Ortodoxă nu acceptă şi alte instrumente muzicale şi,

• de ce vibraţia personală a omului care imprimă ritmul său şi, dacă vreţi, respiraţia sa proprie actului liturgic este atât de importantă în condiţiile slujirii personale a lui Dumnezeu – Treimea de Persoane. 

Acum am văzut cât de important este ca actele liturgice desfăşurate în Biserică să se desfăşoare cât mai implicat şi personal cu putinţă – în fond comuniunea interpersonală a Bisericii şi constituirea şi unirea acesteia în rugăciune cu Dumnezeu Cel Unul şi Întreit în Persoane, este esenţa vieţii în Hristos.

Există o legătură semnificativă între actele liturgice care se succed şi care au ca numitor comun rugăciunea sau, mai exact, pe Dumnezeu care este partenerul personal de dialog în rugăciune. Într-un interviu din 18.10.1994, episcopul Ioan Selejan releva aceste legături în trepte: “Toaca e puţin mai dură, mai austeră, după aceea vine muzica, care e mai caldă. Dacă toaca adună la biserică, psalmul face trecerea între aceste elemente sonore emise de toacă şi clopot şi ne poartă spre cântul liturgic, care la rândul lui ne deschide porţile inimii, respectiv ale rugăciunii inimii, cu care pleacă monahul din biserică şi intră apoi în rugăciunea minţii, în tainica-i chilie” (Cristescu, 2007, p. 70).

Ni se propune chiar o scară liturgică, un urcuş duhovnicesc de la cuvântul latent şi de la rugăciunea materială sau rugăciunea mâinii pe care pe care toaca şi clopotul le exprimă, trecând apoi prin rostire şi cântare ca rugăciuni ale limbii care şi ele se găsesc tot în zona materială a rugăciunii, ajungându-se într-un final deschis la dimensiunea nematerială a rugăciunii, dincolo de cuvânt şi de orice limbaj, la tăcere şi la contemplaţie, adică la rugăciunea inimii şi a minţii (Cristescu, 2007, p. 69, 70).         

 

Concluzii:

● Clopotul şi toaca sunt acte liturgice legate interior cu trezvia credinciosului, deoarece indiferent ce face omul în momentul în care aude toaca sau clopotul, se opreşte un pic şi se gândeşte la Dumnezeu.

● Însemnătatea particulară în planul spiritualităţii a clopotului şi a toacei, ţine cont şi de învăţătura sau doctrina oamenilor care le folosesc în contextual religios şi cultural concret.

● Aşa cum am văzut, clopotul şi toaca se uneşte cu rugăciunea ca dialog personal al omului cu Dumnezeul Cel tri-personal.

● Clopotul şi toaca sunt acte liturgice prin intermediul cărora slujirea Bisericii se deschide spre comunitatea mai largă a oamenilor.

● Vibraţiile emise de clopot şi de toacă corespund cu vibraţiile personale pe care creştinii şi le transmit unii altora prin raportare comună la Dumnezeu.

● Clopotul şi toaca sunt rugăciuni ale mâinilor, aşa cum cântarea este o rugăciune a gurii şi a buzelor şi tot aşa cum contemplaţia reprezintă o rugăciune a minţii unite cu inima.

 

Bibliografie:

  1. BLAGA, Lucian, (1986). Poezii, Bucureşti: Editura Minerva.
  2. BRANIŞTE, Ene, (1993). Liturgica generală cu noţiuni de artă bisericească, arhitectură şi pictură creştină, Bucureşti: E.I.B.M.B.O.R..
  3. CRISTESCU, Constanţa, (2007). Chemări de toacă, Bucureşti: Editura Academiei Române. 
  4. EMINESCU, Mihai, (2017). Poezii, Constanţa: Editura Eduard.
  5. GRĂJDIAN, Vasile, (2010). Mici scrieri bisericeşti şi culturale, Sibiu: Editura Andreiana.
  6. OANA – PÂRÂU, Ovidiu, (2019). Proiectul unei limbi universale: enciclopedia mondială a clopotelor, Bucureşti: WWW.CORESI.NET
  7. STARCESCU, Camelia, Formula AS, anul XXX, Nr. 1403 (5), 6 - 13 februarie 2020.
  8. STĂNILOAE, Dumitru, (2004). Naţiune şi Creştinism, Bucureşti: Editura Elion.
  9. STĂNILOAE, Dumitru, (1986). Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, Craiova: Editura Mitropoliei Olteniei.
  10. ZIZIOULAS, Ioannis, (1999), Creaţia ca Euharistie, traducere de Caliopie Papacioc, Bucureşti: Editura Bizantină. 


Virgiliu Gheorghe: Vitamina C sau despre cum să tratăm Corona virus Covid-19
 

Virgiliu Gheorghe: Vitamina C sau despre cum să tratăm Corona virus Covid-19

În contextul în care discuțiile pe seama coronavirusului sunt din ce în ce mai diverse, iar zvonurile își fac apariția cu lejeritate, ActiveNews a stat de vorbă cu cunoscutul cercetător în domeniul medical, biofizicianul Virgiliu Gheorghe, pe tema vitaminei C și a efectelor sale în cazul Covid-19.

Iată dialogul ce a urmat: 

Domnule Virgiliu Gheorghe, în societatea românească s-a născut în ultima săptămână o adevărată controversă privind vitamina C ca mijloc de prevenție și tratament al noului virus care se răspândește rapid în populație. Care credeți că sunt resorturile acesteia și cum vedeți efectele administrării vitaminei C?

În primul rând, nu cred că este vorba de o controversă adevărată, ci de un atac mediatic fără precedent care, din câte se pare, urmărește să-i țină pe oameni departe de unul dintre cele mai puternice mijloace de prevenție a bolilor infecțioase, și nu numai. Vitamina C este un antioxidant redutabil care ne poate apăra de multe boli prin întărirea imunității și prin alte mecanisme moleculare care au fost elucidate sau sunt în curs de elucidare. De la descoperirea ei în anii ‘50 și până astăzi s-au publicat cel puțin 59 000 de articole care au în titlu vitamina C, iar în 3 000 000 de articole este abordată tema vitaminei C sau cel puțin sunt amintite efectele ei. Nu știu dacă există multe medicamente sau vitamine cărora mediile științifice să le fi acordat o asemenea atenție. În comparație, de pildă, aspirina este amintită în 1 200 000 studii. 

Atunci, care este motivul pentru care este exprimată această reținere și de ce nu este mai prezentă Vitamina C în tratarea pacienților? 

De la descoperirea efectelor ei și până astăzi, mass-media a atacat vitamina C, iar motivele nu pot fi altele decât faptul că Vitamina C poate să protejeze sănătatea populației și ar fi un bun înlocuitor pentru multe medicamente. Evident, asta ar scădea vânzările, deci profitul Pharma. Este, deci, la mijloc un interes economic. De pildă, Linus Pauling, părintele biologiei moleculare, considerat unul dintre cei mai mari oameni de știință din toate timpurile, cu descoperiri și invenții care au marcat istoria biologiei, fizicii, chimiei și biologiei moleculare, din momentul în care a descoperit importanța vitaminei C pentru sănătatea umană a luptat până la moartea sa pentru promovarea acesteia. Desigur, cea mai mare parte a presei i-a stat împotrivă. A fost denigrat, ostracizat, el pentru care ziarele se băteau înainte ca să-i ia un interviu. Și avea două premii Nobel, singurul din istoria lumii cu două premii Nobel, din câte știu, luate singur, deci nu în echipă cu altcineva. Știți ce spunea Pauling în anul 1990 la vârsta de 90 de ani? „Oamenii care vor lua aceste vitamine în cantitatea optimă vor trăi cu 25 sau 35 ani mai mult decât ceilalți. Și mai mult decât aceasta, vor fi feriți de boli.”

Au apărut în presă mai mulți medici care susțin că Vitamina C are efecte adverse majore și că e mai bine să nu se consume. Care ar fi efectele adverse și în ce măsură trebuie să ne temem de ele? 

Știați că și apa are efecte adverse? Dacă se consumă în cantități foarte mari, te poate scoate foarte des la toaletă, ceea ce se reproșează și vitaminei C. E și acesta un efect advers. Sarea, indispensabilă sănătății umane, dacă e consumată în cantitate mare poate conduce la o retenție a apei în organism și altele. Deci nu există nimic care să nu aibă efecte adverse după un anumit prag sau dacă nu este administrat cum trebuie. Ei bine, vitamina C este unul dintre suplimentele – căci nu este un medicament – care are efecte adverse mai mici decât oricare alt medicament existent în lumea aceasta, chiar la doze extrem de mari, de zeci de grame luate injectabil în fiecare zi. Există, așadar, studii de siguranță privind administrarea vitaminei C intravenos până la 1.5 grame pe kilogram corp pe zi, adică până pe la 100 grame pe zi. Efectele adverse sunt minore. Pentru administrarea intravenoasă în doze foarte mari trebuie avută o singură prevedere, să se facă analiza Glucoză 6 fosfat. Este o enzimă care la unii oameni, majoritatea bărbați, poate să fie scăzută în organism din cauza mutației unei gene (G6PD). În cazul unei deficiențe majore, sub 10% activitate, trebuie evitate dozele mari intravenoase. Pentru administrarea orală nu sunt însă probleme.

În administrarea orală, până la 2-3 grame luate odată nu sunt efecte adverse. Doza poate fi repetată la fiecare patru ore, iar lucrul acesta este demonstrat într-un studiu realizat în anul 2004.

Și, totuși, au ieșit medici în presă care au spus că poate afecta stomacul și altele. Cum vedeți aceasta? 

V-am spus, depinde de cantitate și de calitatea vitaminei C. Dacă este tamponată, nu sunt probleme. Dacă nu este tamponată, doar acid ascorbic, trebuie combinată cu dicarbonat de sodiu și își pierde aciditatea, iar asta dacă se administrează de la 2-3 grame în sus. Într-un pahar cu apă, dacă se pune vitamina C pisată, în cazul în care este sub formă de comprimate, și se amestecă cu dicarbonat de sodiu, un vârf de cuțit, nu vor mai fi probleme. Sau să se ia la masă, odată cu alimentele consumate. La 2-3 grame odată nu va fi nici un efect advers. Privitor la deranjamentul stomacal, acesta poate să apară numai la cei foarte sensibili la doza recomandată. Dacă apare, trebuie micșorată doza și împărțită și luată de-a lungul zilei. Nu vor mai fi probleme. De altfel se constată că organismul se adaptează, încât pot fi consumate și doze de 6-7 grame odată și chiar mai mult fără nici un efect advers. De asemenea, în cazul bolnavilor, aceștia nu vor avea efecte adverse, pentru că vitamina C va fi mult mai repede asimilată, organismul având nevoie stringentă de aceasta. 

S-a mai afirmat că poate produce pietre la rinichi.

La administrarea de cantități mari pe durată îndelungată poate apărea această problemă. Îndelungată însemnând luni de zile, iar cantități mari zeci de grame administrate intravenos. Oricum este un fenomen rar întâlnit, și numai la cei care au sensibilitatea aceasta, anume că fac pietre de oxalați. Dar aceste persoane fac pietre de oxalați și dacă consumă spanac, ciocolată sau cartofi prăjiți. Acestor persoane, vitamina C le poate dăuna în aceeași măsură ca și alimentele descrise anterior. Însă în perioada unei epidemii, raportul risc/beneficiu poate să încline balanța în favoarea consumării vitaminei C. Oricum, când se administrează oral doze foarte mari, dar mai ales intravenos, trebuie consumat lichid mai mult ca de obicei ca să asiguri o bună eliminare. Timpul de înjumătățire al vitamine C este cam de 2 ore, iar în șase ore nu se mai poate găsi decât o mică cantitate în sânge. 

Cam câte grame ar trebui consumate pe zi pentru protecția în fața infecțiilor, pentru o imunitate puternică? 

Oamenii înainte consumau mult mai multe alimente crude care aduceau un aport mult mai mare de vitamina C. Prelucrarea termică o distruge. Pentru a avea o idee, gorilele care au un organism asemănător omului, consumă zilnic 6,5 grame de vitamina C din hrana pe care o au. Aceasta pentru că, la fel ca și omului, le lipsește o enzimă necesară sintezei organice a vitaminei C. O capră sintetizează în mod obișnuit 13 grame de vitamina C zilnic, iar când suferă o infecție până la 100 grame zilnic. Așadar, vă dați seama cam care ar trebui să fie cantitățile necesare și în cazul omului. 

Linus Pauling, despre care v-am vorbit mai devreme a consumat până la moarte 18 grame zilnic de vitamina C. A trăit 93 de ani, ultimii 20 având cancer de prostată, iar în ultimii ani de viață încă mai avea preocupări științifice. Într-o discuție purtată cu președintele Food Drug Administration, Linus Pauling afirmă pe față că este o crimă să nu fie informată populația asupra avantajelor consumului de vitamina C zilnic. 

Așadar, cam care ar fi cantitatea ce poate și trebuie să fie consumată zilnic, mai ale în sezonul virozelor? 

Un review desfășurat în 2013 ne arată dă dozele mici nu ne sunt de mare folos. Aceste review ia în considerare toate studiile desfășurate în care sunt adminstrate sub 200 mg de vitamina C zilnic. Efectul este slab până la nesemnificativ. 

În schimb, la doze mai mari, de la un gram în sus, efectele sunt proporțional mai bune. De pildă, într-un review al studiilor realizate pe personal militar se arată că vitamina C poate preveni apariția gripelor obișnuite între 45% și 91%, proporțional cu vitamina C administrată, iar incidența pneumoniilor scade pentru grupul vitaminei C de la 80% până la 100%, în funcție de cantitatea consumată. Așadar, un efect foarte puternic. 

Într-un studiu desfășurat în anul 1999 pe 432 de studenți cu vârste cuprinse între 23 și 32 de ani cărora li s-au administrat 6 grame pe zi de vitamina C, la fiecare oră un gram, au avut cu 85% mai puține simptome ale virozelor de care sufereau. 

Așadar, ca o medie, consumul zilnic de vitamina C cu un minim de 6 grame este foarte sigur și recomandat mai ales în perioada sezonului gripal, dar și în tot timpul anului, dată fiind importanța acesteia pentru sănătatea noastră, în general. E bine de luat minim un gram, dar se pot lua și două și chiar trei grame odată, iar aceasta de câte ori se dorește, până la 6 ori pe zi. Dacă vreți, un minim 3-6 grame zilnic poate fi suficient.  

Cum vedeți efectele vitaminei C în infecțiile virale, mai ales în cea cu Corona virus Covid-19?

Această vitamină este esențială pentru funcționarea sistemului imunitar. Este ca un fel de combustibil pentru leucocite care consumă enorm de multă vitamina C. De aceea, pe parcursul infecțiilor scade semnificativ nivelul vitaminei C, de aceea aceasta trebuie suplimentată masiv pentru a întreține imunitatea. 

Surpriza însă este că efectele dozelor mari de vitamina C în prevenirea și în tratarea infecției cu Covid-19 sunt mai puternice decât la celelalte virusuri, cel puțin în acest caz există deja multă experiență clinică în China, Coreea și Japonia. În prezent, se desfășoară în China trei mari studii clinice pe efectele vitaminei C în tratarea infecțiilor cu Covid-19 și rezultatele se anunță a fi foarte bune. Primul a fost postat în 11 februarie și are în vedere rezultatele avute la o administrare de 24 grame pe zi intravenos, două perfuzii de câte 12 grame, puse pe infuzomat. Rezultatele se pare că sunt deja extraordinar de concludente. Iată ce declară unul dintre autorii studiului,  colaborator al Guvernului Chinez în lupta cu pandemia Covid-19. Urmăriți vă rog canalul, căci furnizează informații privind aplicarea vitaminei C în lupta cu virusul.

După cum se știe, virusul pune în pericol viața omului prin Sindromul de Detresă Respiratorie Acută (ARDS) și Sindromul Respirator Acut Sever (SARS) pe care le declanșează. Ei bine, exact pe aceste două sindroame ARDS și SARS vitamin C își demonstrează eficiența, existând deja studii. 

„Vitamina C este foarte promițătoare pentru prevenire și este deosebit de importantă pentru tratarea pacienților care sunt pe moarte și nu se găsește pentru ei nici un tratament mai bun. Peste 2.000 de oameni au murit în urma focarului de COV-19 și totuși nu am văzut sau auzit doză mare de vitamina C intravenosă fiind folosit în niciunul dintre cazuri.” (Richard Z. Cheng, MD, PhD China)

De altfel, se pare că vitamina C a ajutat mult la stoparea epidemiei în China. Asta a determinat Guvernul Chinei să declare oficial că vitamina C joacă un rol foarte important în combaterea acestei pandemii. Pe 1 martie, jurnalul chinez de boli infecțioase, găzduit de Asociația Medicală din Shanghai, a publicat „Consensul de expertiză privind tratamentul complet al coronavirusului în Shanghai 2019”. Documentul este de o importanță extraordinară, pentru că în acesta este concentrată întreaga experiență chineză în lupta cu acest virus. În acest document, pe lângă celelalte medicamente folosite, dintre care menționăm hidrochloroquina, se recomandă administrarea a 100-200 mg pe kg corp de vitamin C intravenous, mai ales în cazul furtunei de citokine produsă în organism ca reacție la virus. Iar pentru prevenție, zeci de tone de vitamina C au fost puse la dispoziția populației din Wuhan. 

Trebuie să difuzăm rapid un mesaj în toată lumea: Vitamina C (doză mică sau mare) nu dăunează oamenilor și este unul dintre puținii, dacă nu chiar singurul, agent care ne poate ajuta în prevenția și tratamentul infecției cu COVID-19. Când putem, noi medicii și oamenii de știință, trebuie să punem viața pacienților pe primul loc!” (Richard Z. Cheng, MD, PhD China)

Există o înregistrare cu o presupusă doctoriță de la Spitalul Matei Balș, care insistă să nu se ia deloc vitamina C, cum că acesta pune în pericol viața bolnavilor. 

– Am primit și eu mesajul, căci a fost viral pe internet. În primul rând, nu pot să cred că e vorba de o doctoriță, pentru că, nu numai că vorbește ca o analfabetă, dar dovedește și o pregătire medicală și științifică sub nivelul unui elev care se pregătește să intre la medicină. În primul rând, afirmă că organismul nu recunoaște acest virus. Dar influenza sau precedentul corona virus erau recunoscute? Sau ce virusuri sunt recunoscute de organismul uman înainte de a intra în contact cu ele? Pe urmă, sugerează că la copii și adolescenții până la 18 ani – la care efectele virusului sunt minore – imunitatea nu ar fi complet dezvoltată, și de aceea aceștia nu se îmbolnăvesc. Adică răspunsul imunitar e slab, spune ea. În schimb, la cei cu o imunitate puternică cum ar fi, după ea, adulții și bătrânii, imunitatea fiind puternică, reacția e foarte agresivă. Așa că, recomandă să nu se ia vitamina C, pentru că aceasta crește imunitatea, deci pune viața omului în pericol. O asemenea perlă e bună de pus la Gazeta de perete de la Facultatea de Medicină. Dacă e adevărat că femeia aceasta este medic, atunci Colegiul Medicilor ar trebui să se autosesizeze. În fine, este de la sine înțeles că la copii și tineri imunitatea este mult mai puternică decât la bătrâni, de aceia bătrânii se îmbolnăvesc și mai repede, iar viața lor este pusă în primejdie la orice infecție. În genere, o imunitate puternică este o condiție necesară pentru lupta cu orice boală infecțioasă. Așadar avem nevoie de vitamina C pentru a preveni această boală. 

„La spitalul meu din Daegu, Coreea de Sud, toți pacienții internați și toți membrii personalului folosesc oral vitamina C încă de săptămâna trecută. Unii oameni au avut săptămâna trecută febră ușoară, dureri de cap și tuse, iar cei care aveau simptome au primit 30.000 mg vitamina C intravenoasă. Unii au fost mai bine după aproximativ două zile, dar la majoritatea simptomele au dispărut după o singură perfuzie.” (Hyoungjoo Shin, MD)

Dar ea afirmă că apare o reacție imunitară foarte puternică, deci întărirea imunității prin administrarea vitaminei C este foarte periculoasă.

Apare o reacție imunitară proinflamatorie, dar aici este confuzia, pentru că importantă este reglarea imunității, nu inhibarea ei. Asta pentru că pe lângă citokinele proinflamatorii IL 2 și IL 6 care cresc în mod deosebit în infecția cu Covid-19 există și alte citokine antinflamatorii. Mai există, de asemenea, macrofage M 1 proinflamatorii și macrofage M 2 antiinflamatorii sau există celulele imunitare T reg care inhibă această reacție imunitară proinflamatoriie. Vitamina C este, potrivit studiilor, un puternic antiinflamator, iar aceasta prin mai multe mecanisme. 

În primul rând, într-un review publicat în 2018 se constată că Vitamina C scade proteina C reactivă, care este crescută puternic în cazul Covid-19, unul dintre cei mai importanți markeri proinflamatorii. Inhibă, de asemenea, COX 2. Acea furtună de citokine apărută în urma atacului viral, care pune în pericol viața omului, acționează prin intermediul radicalilor liberi. Ei bine, vitamina C este un puternic antioxidant care neutralizează acești radicali salvând astfel viața pacienților. Studiile arată deja efectul extraordinar al vitaminei C în sepsis, unde crește cu 32% supraviețuirea. în combinație cu tiamina și hidrocortizonul. Lucrul acesta l-au constatat chinezii, motiv pentru care recomandă ca de la început să se dea bolnavului o cantitate mare de vitamina C. 

Pe de altă parte, multiplicarea virusului, dar și a celulelor imune presupune o amplificare a glicolizei. Însă vitamina C este un inhibitor al glicolizei, iar prin aceasta inhibă atât multiplicarea celulelor imune mecanism care stă la baza furtunei de citokine proinflamatorii care distrug plămânii și alte organe, dar și a virușilor înșiși. 

„În după-amiaza zilei de 20 februarie 2020, alți 4 pacienți cu pneumonie coronovirală severă s-au recuperat de la C10 West Ward din Spitalul Tongji. Ultimii 8 pacienți au fost eliberați din spital. Considerăm că pentru pacienții cu pneumonie severă și bolnavii critici, tratamentul cu vitamina C trebuie inițiat cât mai curând posibil după internare. Aplicarea cât mai devreme a unor doze mari de vitamina C poate avea un efect antioxidant puternic, reduce răspunsurile inflamatorii și îmbunătățește funcția endotelială. Vitamina C doze mari nu numai că îmbunătățește răspunsul antiviral, dar mai important, poate preveni și trata tratamentul leziunilor pulmonare acute și al detresei respiratorii acute (ARDS).” Declarația oficială a Xi’an Jiaotong University Second Hospital, China.

Ce suplimente sunt recomandate pentru protecția împotriva acestei pandemii? 

În primul rând vitamina C, între 3 și 6 grame zilnic. Cu cât mai multă, cu atât mai bine. Pe urmă, Vitamina D minim 2000 UI pe zi până la 5000 UI pe zi. Cea mai are parte a populației României are deficit de Vitamina D, ceea ce o expune la infecții și alte boli. De asemenea, sunt importante două oligominerale seleniu 100-200 ug pe zi și zinc 20 mg pe zi. Magneziu 400-1000 mg zilnic și Vitamina E 400 UI zilnic. Pentru cine dorește mai multe trimiteri la studii care susțin aceste recomandări poate găsi pe site-ul orthomolecular.org. Un review publicat pe 13 februarie trece în revistă atât vitaminele, oligomineralele cât și medicamentele care au fost folosite în lupta cu Corona virusul Covid-19.

De asemenea, am cunoscut un mare profesor și doctor american, decanul uneia dintre cele mai mari universități medicale din lume, care pe lângă vitamina C și Zinc consumă zilnic și un ceai de cuișoare, scorțișoară și ghimbir. Toate acestea sunt foarte puternice imunostimulatoare și antiinfecțioase. 

Dacă se vine în contact cu mulți oameni sau se circulă cu avionul este recomandată clătirea gurii cu argint coloidal, el însuși un bun antiviral. Mai există un antiviral și antiinflamator natural foarte puternic, oleuropeinul, extrasul de frunze de măslin. Este de asemenea foarte bun. 

Pentru neutralizarea radicalilor liberi produși de infecție, care pun viața omului în pericol, sunt recomandați polifenolii, precum curcuminul și resveratrolul, fiind puternici antioxidanți, imunomodulatori și antiinflamatori. 

Cred din toată inima că persoanele care vor consuma măcar o parte dintre acestea, vor sta cât mai mult la soare și vor face puțină mișcare în aer liber nu vor avea probleme cu Covid-19, iar dacă îl vor contacta, vor face o formă foarte ușoară, pe care în multe cazuri nici nu va ajunge până la diagnosticare, datorită lipsei simptomelor specifice. 

De ce credeți că atâția s-au pronunțat săptămâna care a trecut împotriva administrării vitaminei C în prevenirea și tratarea lui Covid-19?

În primul moment m-am gândit că efectul colateral pozitiv al acestei epidemii este acela că oamenii de pretutindeni au prilejul să descopere efectele miraculoase ale vitaminei C pentru sănătate, mai ales pentru prevenirea bolilor infecțioase. Cunosc de pildă câteva persoane care consumă constant 3-6 grame zilnic în sezonul gripal și au mai mult de un an de când nu au mai cunoscut virozele. Așadar, odată descoperită, vitamina C ar putea deveni un sprijin pentru sănătatea oamenilor de pretutindeni, care nu vor mai asculta avertizările mediatice ale mercenarilor Pharma. Astfel și mai puține medicamente se vor consuma, și sănătatea oamenilor, imunitatea acestora va fi mai puternică. Nu numai în România, dar și în celelalte țări europene și în America, s-au epuizat rezervele de vitamina C. Este „out of stock” în majoritatea magazinelor din Occident. 

În încheiere dorim să vă mai întrebăm despre cum vedeți pericolul acestei viroze. Credeți că se va ajunge la milioane de morți după cum se anticipa în luna octombrie într-o simulare realizată la New York de trei mari jucători din domeniul sănătății din America? 

Nu, nu cred. Este o viroză agresivă, dar dacă întâlnește oameni cu o imunitate bună și nu ajunge la bătrâni imunocompromiși sau la alte persoane care se află în risc, nu cred că va face victime. Trebuie să știm însă că patogenia acestei viroze este mai mică decât cea a virusului SARS-CoV-2, dar se transmite mult mai rapid. De fapt, de aceea sperie atât de mult. Așadar, nu cred că va face victime mai multe decât au făcut coronavirușii anteriori dacă este tratată nu numai cu antivirale și hidroxiclorochină, ci și cu doze mari de vitamina C sau alți antioxidanți puternici cum este glutationul injectabil ce pot proteja în fața efectelor furtunei de citokine ce pot pune în pericol viața omului. 

Foarte important, și subliniez acest lucru, să ne uităm cât mai puțin la televizor sau la internet, pentru că acestea amplifică panica și pot genera un stres care să ducă până la chiar la Stresul Post Traumatic, chiar dacă nu se vor îmbolnăvi. Acest stres este asociat cu scădere puternică a imunității și o stare inflamatorie, exact de ceea ce are nevoie virusul pentru a se dezvolta și doborâ organismul. Așadar, cei care vor găsi pacea în toată nebunia care se anunță, cu siguranță vor câștiga din toate punctele de vedere. 

 



UIMITOR: DANGĂTUL DE CLOPOT DISTRUGE VIRUȘII!
 

12.03.2020

Cezar Salagor

Proprietățile vindecătoare ale dangătului de clopot erau cunoscute încă din vechime. Iată descoperirea făcută încă în secolul XX de către savanții suedezi și cei ruși.

Chișinău, 12 mart – Sputnik.

Pe timpuri, în Europa și în Rusia, pe vremea epidemiilor (ciuma, holera etc.), în mod constant băteau clopotele; acest lucru nu era o superstiție, ci un mijloc dovedit de dezinfectare.

Astăzi, oamenii de știință au confirmat experimental că dangătul de clopot distruge virusurile gripale, hepatice, tifoide, al scarlatinei și altor agenți patogeni ai infecțiilor, are un efect dăunător asupra celulelor canceroase, contribuie la revigorarea organismului chiar și în condiții de alimentație insuficientă.

Oamenii de știință suedezi au fost primii care au făcut această descoperire la începutul anilor `70 ai secolului trecut. În anii `80, studii serioase ale efectului dangătului de clopot au fost efectuate de un grup de oameni de știință ruși conduși de Fatei Șipunov. S-a constatat că spectrul radiațiilor sonore ale clopotului este extrem de larg și se extinde mult dincolo de diapazonul sonor simțit de urechea umană (adică peste 20 de mii de Hz).

Cu alte cuvinte, potrivit oamenilor de știință, clopotele funcționează ca generatoare de energie în gama ultrasonică, care distrug mediul patogen.

În 2005, un articol a fost publicat în ziarul Uralskii Rabocii, în care era menționat următorul fapt.

Un „bulion” cu bacterii patogene a fost plasat sub un clopot care suna. Ca urmare, reproducerea microbilor la început a încetat, apoi au murit în totalitate. Anterior, a fost efectuat un studiu în regiunea Rostov pe un eșantion de aer prelevat după sunarea clopotelor, care a arătat că „atmosfera din jur era la fel de sterilă ca și în camera de operație a spitalului”.

Este de menționat faptul că că doar sunetul clopotului „în direct” distruge microorganismele patogene, în timp ce înregistrarea audio a unui sunet împotriva virușilor este lipsită de putere, deoarece pur și simplu nu este capabilă să transmită ultrasunete (care ar depăși 20 de mii de Hz și care sunt capabile să distrugă virusurile și microbii).

De asemenea, este dovedit faptul că ultrasunetele pot fi generate atât de clopote mari, cât și de cele mici și chiar de obiecte plate din argint (bronz, cupru, melchior)- (furculițe, linguri, monede etc.).

Așadar, în prezent, în Centrul Medical Columbia (SUA), pe lângă metodele chimioterapeutice și chirurgicale, muzica clopotelor tibetane de argint este folosită în tratamentul cancerului. S-a dovedit că sunetele acestor clopote au un efect terapeutic semnificativ asupra oamenilor (în special, în cazul bolilor oncologice și infecțioase). Potrivit angajaților centrului, secretul proprietăților vindecătoare ale sunetului clopotelor și clopoțeilor este acela că „emit” sunete de frecvențe foarte înalte (inclusiv ultrasunete) din abundență, utilizarea cărora în doze moderate putând face minuni. Prin utilizarea „corectă” a ultrasunetelor (provenite anume de la clopote și clopoței, nu de la dispozitivele cu ultrasunete), orice infecție și celulele canceroase mor în corpul uman.

În Centrul de Oncologie din Arhanghelsk, a avut loc chiar și o ședință de terapie de vindecare prin sunetul de clopot, la care a participat clopotarul Vladimir Petrovski. În prezent, tratamentul terapiei clopotelor este folosit din ce în ce mai mult. Există deja chiar și clopote portabile, care sunt utilizate cu succes în tratamentul pacienților internați. Toate proprietățile uimitoare ale soneriei clopotului nu au fost încă studiate în totalitate, dar academicianul Șipunov susține că anumite frecvențe ale ultrasunetului sunt în stare să mențină vigoarea și sănătatea unei persoane chiar și în cazul unui regim alimentelor redus.

Există un caz extraordinar, bine cunoscut din istoria Blocadei Leningradului. Din numărul total al locuitorilor unui bloc cu 8 etaje, doar două femei în vârstă au supraviețuit în mod miraculos. În situații extreme de lipsă de mâncare, femeile au fost salvate rugându-se și lovind adesea două furculițe de argint atârnate de pat, încercând să simuleze sunetul de clopot. Apoi ele au explicat că: ”Ne-a salvat dangătul divin”. - Marturieathonita.ro




Evenimente, Apeluri, Promoții
Donati 3,5% din impozit pentru activitati misionare

Mulţumim celor care  faceți efortul de a trimite formularul 230 pentru a susține activitățile asociaţiei noastre. Banii sunt folosiţi: 

      Dacă obţineţi venituri numai din salarii și pensii si doriti să sprijiniti asociaţia noastră, o puteţi face descărcând AICI formularul 230. După completarea lui cu majuscule, se depune la organul fiscal local*, personal sau accesând SPV-Spațiul Privat Virtual (folosind User și Parolă sau certificatul digital calificat). Nu este necesar să specificați suma, dar este obligatoriu telefonul sau/și email-ul dv. Formularul este bifat implicit pentru 2 ani.
     Dacă obţineţi venituri din activități independente sau din drepturi de autor cu reținere la sursă vă rog să descărcați formularul 230 de AICI (este completat cu datele noastre la rubrica III).
        Persoanele care au obtinut alte venituri din țară sau din străinătate (impozabile în România) trebuie să menționeze sponsorizarea în formularul unic

    În cazul în care doriți să trimitem noi formularul la ANAF  va rog sa descarcati formularul completat si cu împuternicirea (salariații și pensionarii de AICI, iar cei cu dr.autor și activ.independente de AICI) și să ni-l transmiteți prin poștă/curier în original, până cel târziu pe 15 mai la sediul Asociației Ortopraxia (Făgăraș, str. Tudor Vladimirescu 42, cod 505200, jud. Brașov).  

                                                                              Doamne ajuta!
Presedinte Asociatia ORTOPRAXIA
Ioan Cismileanu

 * Adresele sediilor teritoriale ale Administratiilor Finantelor Publice: clic pe linkul https://www.anaf.ro/sediuuf/

 



Memoriu împotriva vaccinării obligatorii
 
 

MEMORIU ÎMPOTRIVA APROBĂRII LEGII PRIVIND ORGANIZAREA ȘI FINANȚAREA ACTIVITĂȚII DE VACCINARE OBLIGATORIE A POPULAȚIEI ÎN ROMÂNIA

Președintelui României,

Președintelui Senatului României,

Președintelui Camerei Deputaților,

Prim-ministrului Guvernului României,

În calitate de cetățeni ai României, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, asociațiilor, instituțiilor de cult, medicale, juridice, și de învățământ, prin acest memoriu vă aducem la cunoștință faptul că ne opunem aprobării Legii privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România.

Această lege conține prevederi prin care se încalcă, în mod flagrant, nenumărate drepturi ale cetățenilor români, drepturi prevăzute de Codul Civil, Constituția României, Legea drepturilor pacientului, Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România, tratate și convenții europene și internaționale, la care România a aderat.

Vom reda câteva din aceste drepturi care se încalcă prin aprobarea legii vaccinării, în forma propusă:

  1. În România vaccinurile sunt înregistrate ca medicamente la Agenția Națională a Medicamentului, deci se supun aceluiași regim juridic și de practică medicală.

Vaccinarea este o intervenție medicală, conform art. 1 pct. d) din Legea nr. 46/2003, care spune:

,,Prin intervenție medicală se înțelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic, preventiv, terapeutic ori de reabilitare;”

Conform Legii Drepturilor Pacientului si Codului de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România, nici un act medical nu poate avea loc fără consimțământul pacientului:

Legea 46/2003 (Legea Drepturilor Pacientului) art.13,,Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală, asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.”

Deci, vaccinarea fiind un act medical, cetățenii români au dreptul să o refuze.

  1. Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România art. 11:

,,(1) Nici o intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză.

„În toate deciziile cu caracter medical, medicul va trebui să se asigure că interesul și binele ființei umane prevalează interesului societății ori al științei.”

  1. Vaccinarea obligatorie de masă încalcă art. 5 din Codul de Deontologie Medicală, care stipulează că la tratarea individuală a fiecărui caz:

,,Medicul trebuie să depună toate diligențele și să se asigure că decizia profesională pe care o ia sau intervenția cu caracter medical respectă normele și obligațiile profesionale și regulile de conduită specifice cazului respectiv.”

  1. Acest proiect de lege încalcă independența profesională a medicului, stipulată în art. 6 al Codului, care precizează:
  2. Medicul este dator să își apere independența profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de rațiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ.”
  3. Acest proiect de lege încalcă art. 8 al Codului, care stipulează că pacientul trebuie să beneficieze de maximum de garanții în raport cu situațiile concrete; adică, în condițiile în care există un risc, nimeni nu poate fi obligat să și-l asume împotriva voinței sale;
  4. Acest proiect de lege încalcă, prin „acordul prezumat” cu privire la vaccinare, stipulate la art. 21 (3), art.14 din Cod, care spune:
  5. ,,Medicul va solicita și va primi consimțământul numai după ce, în prealabil, persoana respectivă sau cea îndreptățită să își dea acordul cu privire la intervenția medicală a primit informații adecvate în privința scopului și naturii intervenției, precum și în privința consecințelor și a riscurilor previzibile și în general acceptate de societatea medicală.
  6. Pe cât posibil, medicul va urmări ca informarea să fie adecvată și raportată persoanei care urmează să își manifeste consimțământul.”
  7. Acest proiect de lege încalcă și Constituția României, art. 22, 26 și 53:
  8. În condițiile în care vaccinarea devine obligatorie, aceasta poate fi asimilată atingerii dreptului la viață și integritate fizică și psihică dacă produce patologie fizică, psihică sau deces, precum și torturii dacă se efectuează împotriva voii cuiva, contravenind 22 care stipulează:

Art. 22: 

,,(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.” 

,,(2) Persoana fizică are dreptul  dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”

3) Proiectul de lege privind vaccinarea aduce restrângerea unor drepturi și libertăți, așa cum au fost discutate anterior, deși art. 53 din Constituție arată clar condițiile particulare în care acest lucru poate fi făcut. Menționăm că proiectul de lege privind vaccinarea nu se adresează unor situaț ii de pericol iminent ci, dimpotrivă, după cum menționează art. 1 (1) ,,…pe durata vieții…”, deci se situează cu totul în afara cadrului constituțional stipulat de art. 53, care spune:

”(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Art. 32 al. 1 din Constituția României prevede:

,,Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare.’’

  1. Vaccinarea obligatorie, cu amenzi, ostracizare, procese sau pedeapsa cu închisoarea pentru nerespectare, contravine Declarației Universale a Drepturilor Omului, fiind o încălcare a demnității umane și protecției integrității corporale.

Conform deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului din 2002, ,,ca tratament medical involuntar, vaccinarea obligatorie intră în coliziune cu dreptul la viața privată garantat de articolul 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

  1. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, la art.3, prevede:

„Dreptul la integritatea persoanei. Orice persoană are dreptul la respectarea integrității sale fizice și mentale. În domeniile medicinei și biologiei, trebuie respectate în special: (a) consimțământul liber și informat al persoanei în cauză, în conformitate cu procedurile prevăzute de lege.”

  1. Potrivit art. 67 din Noul Cod Civil ,,nici o persoană nu poate fi supusă experiențelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenții în scop terapeutic ori în scop de cercetare științifică decât în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.’’

Ori legea în vigoare nu prevede obligativitatea efectuării acestei intervenții medicale care este vaccinul, ci, dimpotrivă, prevede dreptul de a accepta sau refuza o intervenție medicală (art 13 din Legea 46/2003 si art. 67 NCC).

  1. Conform art.23 al.1 din Constituția României, ,,Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.’’ Actul vaccinării impus de legea propusă constituie o constrângere a voinței și libertății persoanei.
  2. Conform art. 22 al.1 din Constituția României ,,Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.’’

Actul vaccinării reprezintă un act medical preventiv, facultativ, fără să existe o garanție suficientă și rezonabilă împotriva riscurilor sau reacțiilor adverse ale acestuia, existând posibilitatea reală pentru persoana căreia i se administrează să i se pună în pericol viața, sănătatea și integritatea fizică sau psihică. Prin obligativitatea vaccinării, acest drept fundamental garantat de Constituție (la viață, integritate fizică și psihică) este încălcat. Nu s-ar pune problema acestei încălcări dacă nu ar exista LIPSA TOTALĂ A UNEI GARANȚII SUFICIENTE ȘI REZONABILE ÎMPOTRIVA RISCURILOR.

  1. Conform art. 26 al. 1 si 2 din constituție:
  2. (1) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.

(2) Persoana fizică are dreptul  dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.’’

Se încalcă principiul constituțional al dreptului persoanei de a dispune de ea însăși, deoarece actul vaccinării constituie o ingerință nelegală în viața intimă și privată a familiei, în măsura în care nu există un acord prealabil efectuării acestuia.

  1. Conform art. 29 al. 1 și 2 din Constituția României:
  2. 1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. (…)
  3. Libertatea conștiinței este garantată; (…)

Prin această lege se încalcă dreptul libertății conștiinței. De asemeni, cetățenii au dreptul să refuze vaccinul din motive religioase sau de religie.

Creștini fiind, românii se consideră creație a lui Dumnezeu și ei pot refuza să li se introducă în corp substanțele conținute de vaccinuri.

Ne putem referi ca exemplu la celule din fetuși avortați. Creștinii știu că avortul înseamnă uciderea unei ființe umane, ori, sub nicio formă aceștia nu pot accepta introducerea în corp a acestor celule provenite din copii uciși.

  1. Conform art. 34 al. 1 din Constituția României, ,,Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.’’

Art. 49 al.1 din Constituție prevede: ,,Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în respectarea drepturilor lor.’’

Această lege încalcă dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la protecție al copiilor și tinerilor, așa cum sunt prevăzute în aceste articole din Constituție.

Statul român nu prezintă nici o garanție că, prin administrarea unui anumit tip de vaccin, unei persoane nu i se pune in pericol viața și sănătatea (integritatea fizică sau psihică).

Trebuie să ținem cont de două aspecte legate de vaccin:

  1. Art. 53 al. 1 si 2 din Constituția României prevede:

,,(1) Exercitarea unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității

naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Se încalcă aceste prevederi, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile pentru incidenta unor constrângeri. Obligativitatea efectuării vaccinurilor nu se impune decât pentru cazurile enumerate expres de Constituție, și anume: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru destul de grav.

  1. Legea vaccinării propusă spre aprobare încalcă următoarele dispoziții legale din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății:
  2. 374 al. 3 potrivit căruia hotărârile ce au caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul și drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienți, respectarea demnității umane, principiile eticii și deontologiei medicale, grija față de sănătatea pacientului și sănătatea public;
  3. 376 potrivit căruia, cu excepția cazurilor de forță majoră, de urgență ori când pacientul sau reprezentanții legali ori numiți ai acestuia sunt în imposibilitate de a-și exprima voința sau consimțământul, medicul acționează respectând voința pacientului și dreptul acestuia de a refuza ori de a opri o intervenție medicală;
  4. 649 potrivit cu care, pentru a fi supus la metode de prevenție, diagnostic și tratament, cu potențial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic dentist, asistent medical/mașă, conform prevederilor al. (2) și (3), pacientului i se solicită acordul scris;
  5. 650 și art. 651 potrivit căruia medicul curant, asistentul medical răspund atunci când nu obțin consimțământul informat al pacientului sau al reprezentanților legali ai acestuia;
  6. Art. 22 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative este desconsiderat, astfel are loc încălcarea:
  7. prevederilor 3, art. 12, art. 18, art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privitoare la dreptul la viață și libertate, dreptul la protecția vieții personale și de familie împotriva oricăror imixtiuni arbitrare, dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și de religie dreptul la libertatea opiniilor și exprimării;
    • dispozițiilor 6, art. 12 , art. 14, art. 16 și art. 19 din Convenția cu privire la Drepturile Copilului referitoare la dreptul inerent la viață, dreptul la libertatea de opinie, dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie, dreptul la protecția copilului împotriva oricăror forme de violențe și vătămări;
  8. dispozițiilor 2, art. 5, art. 8, art. 9, art. 10 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale referitoare la dreptul la viață, dreptul la libertate, dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie și dreptul la libertatea de exprimare;
  9. prevederilor 2, Art. 3, art. 6, art. 7, art. 10, art. 11, art. 24 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la dreptul la viață, dreptul la integritatea persoanei, dreptul la libertate, dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, dreptul la libertatea de exprimare, drepturile speciale ale copilului.
  10. prevederilor 2, art. 3 și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană referitoare la respectarea libertăților și drepturilor omului, protecția specială a drepturilor copilului.

Acest act normativ contravine, de asemenea, și prevederilor art. 9, art. 17 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene referitoare la protecția sănătății umane și dreptul la respectarea statutului, identității religioase și confesionale a bisericilor, asociațiilor și comunităților creștine.

Inițiator,

Asociația Platforma Civică Împreună prin Preşedinte MIHAI GHEORGHIU

 



Recomandări privind organizarea activităților filantropice în contextul actual - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Sectorul Social-Filantropic al Patriarhiei Române a emis un comunicat de presă în care a prezentat mai multe recomandări privind organizarea activităților filantropice la nivelul parohiilor, în condiţiile actuale de pandemie. 

Documentul evidenţiază o procedură clară „pentru un mod de acțiune unitar și corelat cu eforturile instituțiilor statului care au atribuții în domeniu”.


Text integral:

În contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID – 19) şi a instituirii stării de urgenţă naţională, Biserica Ortodoxă Română, prin structurile sale (centre eparhiale, protopopiate, parohii și mănăstiri), precum și prin intermediul ONG-urilor ce funcționează în cadrul eparhiilor, participă încă de la început la efortul comun de susţinere a persoanelor vulnerabile, împreună cu autoritățile centrale și locale.

Pentru un mod de acțiune unitar și corelat cu eforturile instituțiilor statului care au atribuții în domeniu, se recomandă desfășurarea la nivelul parohiilor a tuturor activităților filantropice specifice acestei perioade după următoarea procedură:

  1. Organizarea unui grup de acțiune alcătuit din preoți, diaconi, cântăreți, voluntari și specialiști din cadrul parohiei, care să analizeze situația concretă din parohie, să identifice cazurile bătrânilor și persoanelor vulnerabile, precum și posibilitățile de a ajuta concret (legătura între membrii grupului se ține telefonic sau online);
  2. În mod obligatoriu, grupul de acțiune va trebui să coopereze cu autoritățile publice locale, pentru eficiență în acțiune și respectarea riguroasă a dispozițiilor legale în vigoare;
  3. Preotul paroh va menține legătura între grupul de acțiune la nivelul parohiei, pe care îl conduce, și responsabilii desemnați de centrul eparhial, autoritățile locale, ONG-uri, dar și cu potențialii beneficiari și voluntari/donatori;
  4. Grupul de acțiune va desemna responsabili din cadrul său care să intre în legătură, telefonic sau online, cu persoanele care necesită sprijin;
  5. Acolo unde există posibilitatea, parohia va populariza prin intermediul mijloacelor online platforma ajutacubucurie.ro și TelVerde 0800800368, cu acoperire națională, înscriind voluntarii proprii în respectiva baza de date;
  6. Se recomandă insistent implicarea ca voluntari a tuturor clericilor, membrilor Consiliului și Comitetului parohial care nu au vârsta de peste 65 de ani și îndeplinesc celelalte cerințe legale pentru acest tip de activitate, precum și a membrilor organizațiilor de tineret sau caritabile ortodoxe;
  7. Grupurile de acțiune din parohii se vor ocupa de distribuirea de alimente neperisabile sau/și hrană caldă, efectuarea și livrarea cumpărăturilor uzuale (alimente, medicamente, produse de igienă), identificarea de binefăcători care să se implice financiar sau prin donații de produse alimentare și igienico-sanitare în beneficiul persoanelor vulnerabile identificate în parohie.

În toate activitățile derulate se vor respecta riguros regulile de igienă și cele de protejare a sănătății beneficiarilor și voluntarilor.



Reduceri oferite de Librăria AGATON în perioada 01 Aprilie - 15 Aprilie 2020
 

Reduceri permanente

Transport gratuit (in Romania) pentru comenzi peste 150 lei
Reducere 12-50% la cărțile Editurii Agaton - indiferent de valoarea comenzii
Reducere 15% la toate cărțile - pentru comenzi peste 300 lei
 
PROMOȚII
Reduceri până la 15% în perioada 01 Aprilie 2020 - 15 Aprilie 2020
- indiferent de valoarea comenzii -
(în limita stocurilor disponibile):
 
Reduceri la AUTORI:
Reduceri la EDITURI:
Reduceri la

CĂRȚI (pe categorii)

Aceste reduceri nu se aplica comenzilor prin telefon

 

OFERTA SPECIALA de Data Nașterii:

Reducere 15% la cărți, indiferent de valoarea comenzii
dacă indepliniți condițiile:

 - aveți data nașterii înregistrată în Contul meu și
 - ați făcut comanda în una din cele 7 zile de dinaintea datei nașterii.
Dacă da, veți putea citi în proforma că beneficiați de aceste reduceri.

***
Pentru difuzori, distribuitori, pangare discounturile sunt cele din contract



CĂRŢI NOI / Produse noi
SCRUM - Sergiu Ciocarlan (CARTE)
 

Prezentare SCRUM:

Din CUPRINS

Iti amintesti zambetul mamei?
In familia care m-a abandonat
Subterana

Dedic această carte copiilor din România care au fost abandonaţi prin orfelinate, canale, pe străzi, prin gunoaie.

„SCRUM” este o poveste de Hollywood. Astfel de poveşti sunt peste tot în România. Numai că nu sunt descoperite, nu sunt văzute de nimeni, fiindcă trăim în ele, ne amestecăm vrând-nevrând cu scenariul lor, care e scenariul vieţii noastre abătute, agonizante, cenuşii. E, în primul rând, povestea supravieţuirii noastre ca popor, lucru pe care l-am învăţat de la Părintele Gheroghe Calciu-Dumitreasa, care pe mine m-a scos de sub procedurile de deportare.
Intrasem ilegal în Statele Unite, fiindcă nu obţinusem viză. Am fost un emigrant ca atâţia alţii, la începutul anilor ’90. Viaţa unui emigrant este viaţa unui abandonat. Altfel spus, o traumă pe care o porţi în tine tot timpul şi care îţi ghidează mişcările. Am vrut să exorcizez această traumă şi am regizat filmul „7 Cuvinte” tocmai pentru a putea spune „povestea unui învingător”, adică a Părintelui Calciu, la rândul său un emigrant, un abandonat.

Detalii despre carte / COMANDA



Omilii radiofonice - Ieromonahul Grigorie (CARTE)
 

Prezentare Omilii radiofonice:

Din CUPRINS
 
• Praznicele Maicii Domnului
• Cuvintele Maicii Domnului
• Sfântul Botez
• Sfânta Liturghie
• Mersul la biserică
• Tâlcuirea rugăciunii Tatăl nostru
• Despre pocăinţă
• Perioada Triodului

Către care alta voi alerga, Curată?
Unde altundeva voi merge să mă mântuiesc?
Unde mă voi duce? Pe cine să găsesc adăpostire?
Pe cine fierbinte ajutorare?
Pe cine în strâmtorări ajutor?
Întru tine una nădăjduiesc, întru tine una mă şi laud
şi la tine, îndrăznind, mă adăpostesc.
Paraclisul cel mare al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Detalii despre carte / COMANDA



Adevăratul sens al durerii în viaţa noastră - Monah Moise Aghioritul (CARTE)
 

Prezentare Adevăratul sens al durerii în viaţa noastră :

CUPRINS

Rugaciune a Sfantului Parintelui nostru Ambrozie, apiscop al Milanului
Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu
Rugaciune catre toti Sfintii

La vreme de durere, cu siguranţă rugăciunile sunt mai smerite, mai fierbinţi, mai bineprimite. Ele ne dau, la început, liniştea răbdării în încercări, împuţinează pretenţiile omului, smeresc cu adevărat, dar dăruiesc bucuria
nădejdii şi sănătatea sufletului.

Înlăuntrul nostru Îl vom găsi pe Dumnezeu, ne vom întâlni cu El (desigur, ca un Alter ego, ca o Persoană deosebită de noi, nu ca sinele nostru, cum se propovăduieşte în filozofiile orientale – n.trad.). Cu cât Îl vom întâlni
mai repede, cu atât ne vom elibera de tot ceea ce ne ţine înlănţuiţi şi ne vom bucura cu adevărat.
Este minunat faptul că, înainte de a ne da crucea să o ridicăm, Dumnezeu a cântărit-o, a privit-o bine, a cercetat-o cu atenţie, cu atotînţelepciunea, cu iubirea şi cu dreptatea Lui. S-a uitat la această cruce cu privirea
Sa atotbună şi a încălzit-o cu inima Lui, după ce a mai cântărit-o o dată cu iubirea Lui părintească.Tu crezi că ea este mai grea decât poţi duce, când, de fapt, tu ai în tine puteri necunoscute şi nedescoperite. Aşadar, nu îţi pierde curajul, nu te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, pentru că El ştie foarte bine ce face. Înainte să pună această cruce pe umerii tăi, El a binecuvântat-o. Cu siguranţă poţi să o porţi. Să nu uiţi că, întotdeauna, înainte de mormântul gol (al Domnului Hristos înviat – n.trad.) este Golgota. Învierea urmează după Răstignire.

Detalii despre carte / COMANDA



Fericirea e mai puternică decât frica - Lapina Lada (CARTE)
 

Prezentare Fericirea e mai puternică decât frica:

În sprijinul părinţilor de copii cu nevoi speciale

Părintele trebuie să înveţe să distingă emoţiile copilului şi să le spună pe nume. Poziţia aceasta diferă în mod cardinal de îndemnurile de a nu plânge, de a nu se supăra şi de a nu atrage atenţia la ceva anume. Ea le oferă
copiilor posibilitatea de a se studia pe ei înşişi, de a-şi vedea reacţiile şi nevoile lor, de a fi auziţi şi înţeleşi, fapt care le influenţează în mod pozitiv starea şi comportamentul.
Abordarea aceasta nu reprezintă o reproducere mecanizată a ideii „ascultării active”: fără compătimire sinceră şi implicare vie, copilul nu va primi sprijinul necesar.
Dar este cu neputinţă să empatizezi în mod sincer şi chiar să intuieşti cu aproximaţie cauza tulburării micului omuleţ, dacă nu stăpâneşti anumite tehnici de autoreglare (dacă n-ai îndemânarea de a lucra cu propriile
tale emoţii) şi dacă nu ai suficient spaţiu psihic (aşa-numitul „container”) pentru a depozita în tine însuţi frământările copilului. De aceea, aşa precum am menţionat în repetate rânduri, pentru a-şi ajuta copilul, părintele
trebuie în primul rând să aibă grijă de propria sa stare sufletească.

Detalii despre carte / COMANDA



Maternitate la extremă - Irina Lukyanova (CARTE)
 

Prezentare Maternitate la extremă:

Citind această carte, m-am gândit în mod constant: cât de necesară le este multor mame! Şi cred că, de mult timp, au nevoie de o astfel de carte, cum se spune, „încă de ieri”.

Există mame de copii obişnuiţi care, cu toate necazurile şi oboseala inevitabilă, în mare parte, se bucură că sunt părinţi. Că doar perpetuarea neamului omenesc a fost concepută de natură nu ca ceva forţat,
ci ca un „lucru obişnuit”, şi, în general, chiar plăcut.Şi este extrem de important că această carte nu este doar o înşiruire de informaţii relevante şi utile.

Mesajul esenţial al acestei cărţii: „nu aveţi de ce să vă învinovăţiţi, vă veţi descurca şi deja vă descurcaţi, nu este mai puţin valoros decât informaţiile şi sfaturile importante şi folositoare.
Ar fi foarte bine ca această carte să fie citită nu numai de către părinţi, ci şi de profesori, rude şi de oricare alte persoane care au contact cu astfel de familii şi copii.

Această carte vă poate fi o sursă de consolare şi de inspiraţie. Autoarea ei, Irina Lukyanova, este scriitoare şi profesoară, mamă a unui adult, cândva a unui copil „hiperactiv”.
În carte veţi citi despre cauzele medicale ale comportamentului problematic şi despre strategiile educaţionale, despre modul cum să stabiliţi un dialog cu şcoala şi cum să vă organizaţi viaţa de familie cu un copil „dezorganizat”. Un capitol separat este dedicat liniştii sufleteşti a mamei şi modalităţilor de a face faţă stresului de zi cu zi.

Irina Lukyanova – jurnalistă şi profesoară de literatură la şcoală. S-a născut şi a crescut în Novosibirsk.
A absolvit Universitatea de Stat Novosibirsk (Facultatea Filologie).
Din anul 1996 locuieşte la Moscova. A publicat în diverse ziare şi reviste, pe portaluri Miloserdie.ru şi Pravmir.
Din 2003 administrează forumul părinţilor unor copii cu tulburări de hiperactivitate şi deficit de atenţie „Copii noştri hiperactivi şi neatenţi”.

Detalii despre carte / COMANDA



÷ Cruce din lemn cu postament - *** (Artizanat)
 

Prezentare ÷ Cruce din lemn cu postament:

Detalii / COMANDA



Carte de rugăciuni pentru feluritele nevoi ale sufletului și trupului - *** (CARTE)
 

Prezentare Carte de rugăciuni pentru feluritele nevoi ale sufletului și trupului:

Hristoase Preadulce, Iisuse al meu Atotbune, plinește‑mi, rogu‑mă, inima de dragostea Ta nestinsă și de pomenirea Ta necontenită ca să ard în dulceața iubirii Tale asemenea unei flăcări aprinse pe care mulțime de ape n‑o va putea stinge.

Mântuitorule, Ziditorule, al tuturor Luminătorule, ridică‑mă, trezește‑mă spre frica de Tine; dă‑mi a Te‑ndrăgi, pregustând din a Ta iubire, dă‑mi aripi spre a mă înălța, în zbor, la nepătimire.

Detalii despre carte / COMANDA



Treptele bucuriei - Ernest Bernea (CARTE)
 

Prezentare Treptele bucuriei:

În cuprinsul acestor pagini am schiţat o seamă de teme filosofice, care formal fac jocul între notaţie şi eseu. De aceea ele nu au caracter prea tehnic, de strictă specialitate, ci mai mult unul de mărturisire. Îndelung experimentate interior şi controlate cu datele lumii externe, aceste însemnări încearcă să prindă pe scurt stări ale spiritului omenesc, spirit în continuă luptă pentru cucerirea unor zone fertile şi pure.

Prefacerile profunde la care a fost supusă lumea contemporană au azi mai mult ca oricând, o atitudine lipsită de prejudecăţi, o atitudine pozitivă şi creatoare în faţa problemelor ce ni se ridică şi par să angajeze întreaga noastră răspundere în faţa destinului uman şi al civilizaţiei. În acest fel vom ieşi din impas şi efortul nostru ne va purta acolo unde dorim să ajungem: la împlinirea unei formule superioare de viaţă.

CUPRINS

Treptele bucuriei
Bucuria de a fi in lume
Bucuria de a cunoaste
Bucuria de a crea
Bucuria de a fi pur
Bucuria de a fi impreuna
Bucuria plenitudinii
Bucuria daruirii
Sensul afirmativ al vietii
Detalii despre carte / COMANDA


Acuzatul 1988 - Vasile Danion (CARTE)
 

Prezentare Acuzatul 1988:

Cartea pe care o țineți în mână este un fel de Pateric al închisorilor, pentru că adună în ea întâmplări și minuni din temnițele comuniste. Este un roman despre falsificarea istoriei recente și despre recuperarea istoriei autentice. Celor care suspină după Epoca de aur le propune o altă perspectivă. Iar tinerilor amăgiți de oferta neomarxismului le spune o poveste despre marile „binefaceri” ale comunismului…

Danion Vasile

CUPRINS

Testamentul Sfintilor Inchisorilor
Drumul spre Oscar
Detalii despre carte / COMANDA


Învierea Domnului - Marius Vasileanu (CARTE)
 

Prezentare Învierea Domnului:

Învierea confirmă răspunsul pe care l-a dat căpeteniei preoților iudei în timpul procesului Său la întrebarea: Au tu ești Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Iisus a răspuns: Eu sunt, și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta puterii și venind pe norii cerului (Marcu 14, 61-62).

Detalii despre carte / COMANDA



Patericul Lavrei Sfântului Serghie din Radonej - *** (CARTE)
 

Prezentare Patericul Lavrei Sfântului Serghie din Radonej:

Lavra Sfântului Serghie din Radonej este unul dintre locurile de legendă ale creştinătăţii răsăritene. Alături de pustia Egiptului şi mănăstirile Palestinei, de Athos şi Lavra Peşterilor din Kiev, ea a răspândit învăţăturile Ortodoxiei pe întinderi uriaşe, întărindu‑le prin pilda cetelor de sfinţi – nevoitori ai vieţii de obşte, pustnici sau arhierei – care, pornind de aici, au luminat înaintea oamenilor după porunca lui Hristos și i-au învățat calea Lui.

Din inima cetăţilor până în pustietăţile codrilor ruseşti, pe urmele celor care fără preget au învăţat, au propovăduit, au purtat mucenicia cea fără sânge, fascinanta călătorie la care ne cheamă această carte ne va purta prin vieţi de sfinţi şi vetre de nevoinţă, hrănindu‑ne sufletul cu pildele ce duc pe calea dreaptă şi cu duhul ce dă viaţă.
Alături de sfinţi, călătoria nu este niciodată fără folos.

Detalii despre carte / COMANDA



EMILY de la New Moon - L.M. Montgomery (CĂRȚI)
 

Prezentare EMILY de la New Moon:

Lucy Maud Montgomery (1874-1942), cunos­cută mai cu seamă pentru seria de romane pentru copii Anne de la Green Gables, dă viață în trilogia Emily de la New Moon unei eroine inteligente și curajoase, care își trăiește copilăria cu imaginație, cu visul de a deveni scriitoare.

Micuța orfană Emily Byrd Starr rămâne în grija unchilor și mătușilor Murray, cărora mândria pentru numele și tradiția familiei nu le îngăduie să își ierte sora pentru căsătoria cu un ziarist sărac, dar nici să își lase nepoata la mila străinilor. Cei unsprezece ani petrecuți într-o căsuță din pădure împreună cu tatăl ei văduv, o menajeră posacă, două pisici și nenumărați prieteni imaginari au făcut din Emily un copil ieșit din comun, care observă lumea cu sensibilitate și putere de pătrundere.
Noua ei viață de la New Moon îi scoate în cale prieteni înzestrați cu însușiri aparte, aventuri care îi dau aripi fanteziei și chiar un mister pe care numai ea îl poate desluși.
Cum era de așteptat, povestea acestei eroine a fost ecranizată, bucurându-se de succes și inspirând până astăzi mai multe generații de adolescenți.

Detalii despre carte / COMANDA



Interviuri Antiparenting - Ana-Nicoleta Grigore (CARTE)
 

Prezentare Interviuri Antiparenting:

Interviurile Antiparenting, semnate de Ana-Nicoleta Grigore, specialist în cyberbullying, autorul volumului Violența în context educațional, reprezintă un act de pionierat în zona literaturii despre educație, prin faptul că își propun, și reușesc, să abordeze voci importante

ale lumii academice pentru a le face cunoscute tuturor.
Scopul acestor discuții sincere, pline de întrebări frontale și fără menajamente despre riscurile experimentelor în educație, este acela de a risipi vraja „incantațiilor-parenting”, indusă prin seminarii la modă și răspândirea unei literaturi îndoielnice, readucând în atenție gravitatea și responsabilitatea actului educațional, care revine atât cadrelor didactice, cât si părinților.
Savatie BAȘTOVOI


Ana-Nicoleta Grigore în dialog cu:

Mircea Miclea (Prof. Univ. Dr. la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Univ. „Babeș‑Bolyai”, Cluj-Napoca),
Georgeta Pânișoară (Conf. Univ. Dr. la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Univ. București),
Adrian Roșan (Prof. Univ. Dr. la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Univ „Babeș‑Bolyai”, Cluj-Napoca),
Ion Dafinoiu (Prof. Univ. Dr. la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Univ. „Al.I. Cuza”, Iași),
Cristina Gavriluță (Prof. Univ. Dr. la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Univ. „Al.I. Cuza”, Iași),
Părintele Ignatie (Episcopul Hușilor, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Univ. „Al.I. Cuza”, Iași)


ANTIPARENTING este o reacție la formele de Parenting promovat în rândul maselor prin mijloace care țin mai degrabă de marketing decât de educație.

„În câteva cuvinte, educația parentală trebuie să se bazeze pe reguli, aceste reguli trebuie să fie puține la număr și în final să fie aplicate consecvent și consistent.”
Prof. Mircea MICLEA,
ex-ministru al Educației și Cercetării

Detalii despre carte / COMANDA



Trei sfinți tămăduitori: Sfântul Samson, Sfântul Agapit, Sfântul Patapie - *** (CARTE)
 

Prezentare Trei sfinți tămăduitori: Sfântul Samson, Sfântul Agapit, Sfântul Patapie:

Trei sfinți tămăduitori – trei ­doctori fără de arginți, ajutători și în bolile tru­pului, și în neputințele sufletului – ies întru întâmpinarea celui a cărui nădejde este la Dumnezeu, spre a-i descoperi ajutorul haric.

Acatistele și canoanele închinate celor trei Cuvioși vor lumina mințile și inimile credincioșilor, făcând să se pogoare ajutorul de Sus asupra celor ce le citesc cu evlavie.

 
CUPRINS
 
Sfântul Samson, primitorul de straini, mare rugator pentru sanatate
Acatistul Sfântului Samson
 
Sfântul Agapit, doctorul fara de arginti
Canonul Sfântului Agapit
Acatistul Sfântului Agapit
 
Sfântul Patapie, tamaduiorul
Canonul Sfantului Patapie
Detalii despre carte / COMANDA


Matematica vieţii de familie - Ecaterina Burmistrova (CARTE)
 

Prezentare Matematica vieţii de familie:

CUPRINS

In asteptarea intalnirii
Vremea luarii deciziilor. Casatoria
Ce nu se spune in povesti
"Boala maternitatii"
Familia in care lucreaza doar unul dintre soti
Familia si scoala
Indatoririle casnice
Apropierea fizica in casnicie
Varsta adolescentei in ciclurile familiei
Familiile cu multi copii
Viata de familie in era Internetului
Relatiile cu generatia mai in varsta
Si la bine, si la greu
Calea familiei ca dar al lui Dumnezeu
Stiinta de a te odihni
Iubirea in relatiile de durata

În cartea de faţă, un psiholog şi un filosof discută teme de maxim interes pentru cei mai mulţi dintre noi, creştini şi nu numai: căsnicia reuşită, convieţuirea armonioasă, creş­terea şi educarea copiilor. Remarcabilul duet intelectual al celor doi are o credibilitate căreia greu i se poate găsi cusur: experienţa a peste douăzeci de ani de căsnicie, cei unsprezece copii şi numeroasele familii care au beneficiat de sfatul și ajutorul lor dau mărturie despre calitatea valorilor şi eficacitatea metodelor pe care le propun.
Împreună cu Mihail Burmistrov şi Ecaterina Burmistrova (cunoscută deja cititorului român prin volumul Enervarea, apărut la Editura Sophia) porniţi, din pagină în pagină, într-o călătorie a cărei încheiere vă va găsi – suntem convinşi – mai informaţi, mai înţelepţi şi mai pregătiţi pentru a vă confrunta cu problemele care vă pun în pericol – vouă şi atâtor altora – liniştea şi împlinirea vieţii de familie.

Detalii despre carte / COMANDA



Vitamina C 1000mg alcalină cu acerola - *** (Naturiste)
 

Prezentare Vitamina C 1000mg alcalină cu acerola:

Beneficii:

Vitamina C alcalină din Acerola contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, a sistemului nervos și la menținerea sănătății psihice, crește absorbția fierului. De asemenea, contribuie la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a sistemului osos, a vaselor de sânge, a ligamentelor, a gingiilor, a pielii și a dinților.

Compoziție:
ACEROLA (Malpighia glabra) este un arbust peren, originar din America Centrala şi de Sud. Fructele sale comestibile, asemănătoare unor cireșe, au un conținut remarcabil de Vitamina C, dar și de Provitamina A, magneziu, niacină, potasiu, vitamina B1, B2. Pudra de fructe din Acerola utilizată conține procentajul optim de 34% vitamina C.
ASCORBATUL DE CALCIU furnizează vitamina C și calciu, oferind astfel, doi nutrienți necesari organismului. Adaosul de săruri de calciu în acidul ascorbic reduce aciditatea acestuia, ceea ce îl face mai ușor de digerat, iar vitamina C ajută la absorbția calciului și crește biodisponibilitatea acestuia. Ascorbatul de calciu este alcalin și determină un pH neutru care ajută la diminuarea disconfortului gastro-intestinal, având mai puține efecte adverse gastrice față de vitamina C clasică (acidul ascorbic) și fiind mai bine tolerat de către persoanele sensibile la alimente acide.
Vitamina C alcalină din Acerola conține un îndulcitor natural, extract din frunze de Stevia reabaudiana, cu zero calorii și zero indice glicemic și poate fi utilizat de persoanele diabetice.

Detalii / COMANDA



Vitamina C 1000mg din extract de măceșe - *** (Naturiste)
 

Prezentare Vitamina C 1000mg din extract de măceșe:

Beneficii: Antiseptic, reduce inflamaţiile cavităţii bucale şi a gâtului, apariţia cariilor şi a aftelor bucale, ameliorează durerile de gât.

Efecte și caracteristici:
Fructul de măceş este una din cele mai bogate surse de vitamina C din natură (1,7-2%). Efectul imunostimulator şi antioxidant al vitaminei C naturale este amplificat de ceilalţi nutrienţi (oligoelemente, bioflavonoide, carotenoide, taninuri, vitaminele A, D şi E, etc.) conţinuţi în extractul de măceşe.

Detalii despre carte / COMANDA



 

Descarca oferta 
Editurii Agaton

Descarca oferta de CARTI/Produse (.xls)
icoane, tamâie, cruciulite, calendare etc.

Produse naturiste Măn. NERA (.pdf)

Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi
in
 revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)
  

Revista Porunca Iubirii 
apare lunar din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor: Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revista@porunca.agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori: Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619        ISSN-L 1453 - 7567

http://poruncaiubirii.agaton.ro/html2doc/PoruncaIubirii-Martie-2020.doc