Sf. Sfințit Mucenic Haralambie

Editura Agaton Februarie 2020
Sumar:
- Sfânta Împărtășanie preschimbă materia – în atenția persoanelor cu intoleranță la gluten
- Pandemia și Euharistia
- Moment istoric. Se formează o coaliție a Statelor pro-viață
- Martie, luna „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii” în toată România și Republica Moldova
- Pentru prima dată în istorie un preşedinte american a participat la Marşul pentru viaţă în SUA
- Știri interne - februarie 2020 (RO)
- Știri externe - februarie 2020 (EXT)
- Noul Statut al BOR în Monitorul Oficial: Principalele modificări
- Primele decizii luate de Sfântul Sinod în acest an: Comunicat
- Sinteza activităților Bisericii Ortodoxe Române în anul 2019
- Răspunsul Sinodului BOR la invitația Patriarhului Ierusalimului și în problema ucraineană - Analiză
- Comunicat de presă la încheierea întâlnirii fraterne de la Amman, Iordania
- Patriarhia Română: Măsuri sanitare şi spirituale în timp de epidemie
- Dreptul Simeon, model de smerenie şi nezdruncinată răbdare
- De ce este păcat să credem în SUPERSTIȚII? (Prima parte)
- Ezoterismul în România - mărturie ortodoxă
- Cuvintele lovesc în urechi, rugăciunea merge la inimă
- Cuvânt pastoral pentru întărirea în credinţă şi în comuniune euharistică – Patriarhul Daniel
- Despre boală
- Anul nou şi omul nou sau despre înnoirea vieţii în Hristos
- Dreptatea lui Dumnezeu și îndreptarea omului (VIDEO)
- Iubire și iubiri (VIDEO)
- Viaţa noastră între minte şi inimă
- UNDE ESTE PORFIRIE? ACOLO UNDE ESTE DUMNEZEU!
- Cetatea Maicii Domnului (Video)
- Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pentru vremea pe care o trăim
- Versiunea audio a cărții de rugăciuni îngrijită de Părintele Episcop Macarie al Episcopiei Europei de Nord
- Pomelnic, pe care dator este atât monahul, cât și mireanul să-l citească în fiecare zi, cu umilință, cu osârdie și cu evlavie
- Modelul este sensul care vine din urmă și ne luminează drumul înainte
- Studiu alarmant despre efectele negative asupra sănătății ale sistemelor 5G
- Igiena mâinilor salvează vieți!
- Despre secularizare sau divorțul culturii de credință (VIDEO)
- Dar pentru copii | Pune și tu o cărămidă la temelia unui vis!
- Invitație în pelerinaj la Mănăstirea Frăsinei 06-07 martie 2020
- Marșul pentru Viață în Făgăraș - Pentru Viață. Pentru Părinți. Pentru Copii (28 martie 2020)
- Reduceri oferite de Librăria AGATON în perioada 01 Martie - 15 Martie 2020
- Ființa. Arta și viața Părintelui Sofronie - Maica Gabriela (CARTE)
- Cunoașterea științifică în orizontul tainei - Florin Caragiu (CARTE)
- Pe cărarea Crucii. Convorbiri duhovnicești cu ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului - Luminita Cornea (CARTE)
- Învăţătura Părinţilor din primele veacuri - David F. Ford (CARTE)
- Cugetări și predici la Învierea Domnului - Sfantul Nicolae Velimirovici (CARTE)
- Calea lacrimilor și a Răscumpărării - Sfantul Nicodim Aghioritul (CARTE)
- Sacrificaţii Dunării - Constantin Virgil Gheorghiu (CARTE)
- Dependența de Cer - Fabian Anton (CARTE)
- Doamna Păresimilor și cei șapte pantofi. Postul Mare pe înțelesul copiilor - Tatiana Petrache (CARTE)
- Cum să ne găsim duhovnic - *** (CARTE)
- Călăuza rugătorului - Sfantul Ignatie Briancianinov (CARTE)
- Carte de rugăciuni: Apanthisma - *** (CARTE)
- Cea mai frumoasă - Amalia Dragne (CARTE)
- Învăţătura Părinţilor din primele veacuri - David F. Ford (CARTE)
- Cu ce seamănă iubirea - Adrian Pr. Prof. Chiaga (CARTE)
- Predici la Triod și Penticostar - Mitropolitul Antonie de Suroj (CARTE)
- Plânsurile Sfântului Efrem Sirul - Sfantul Efrem Sirul (CARTE)
- Sfintele surori Romanov - Natalia Lozan (CARTE)
- Iubirea naște fericirea - *** (CARTE)
- Felurite învățături, epistole și cuvinte - Avva Dorotei (CARTE)
- Nemuritorul Jacques iscodit de Moise Monahul - Vasile-Jacques Iamandi (CARTE)
- Praznicele Maicii Domnului - Mitropolit Hierotheos Vlachos (CARTE)



Tema lunii
Sfânta Împărtășanie preschimbă materia – în atenția persoanelor cu intoleranță la gluten - Cristina Roman
 

 

"Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dum­nezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcă­toși, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este însuși Prea­curat Trupul Tău și acesta este însuși Scump Sân­gele Tău. Deci, mă rog Ție: Mi­luiește-mă și-mi iartă gre­șe­lile mele cele de voie și cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu știință și cu neștiință, și mă în­vred­nicește, fără de osândă să mă îm­pă­r­tășesc cu Preacura­tele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Amin.

Cinei Tale celei de taină, astăzi, Fiule al lui Dumnezeu, părtaş primeşte-mă: că nu voi spune duşmanilor tăi taina Ta, nici sărutare îţi voi da, ca Iuda; ci ca tâlharul mărturisesc Ţie: pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta. Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie împărtăşirea sfintelor Tale Taine, Doamne, ci spre vindecarea sufletului şi a trupului meu. Amin"- (Rugăciunea ce se spune înainte de Sfânta Împărtășanie)

Articolul de față se dorește a fi o mărturie. Ca persoană diagnosticată încă din anul 2009 cu boală celiacă, deci cu intoleranță la gluten, am convingerea că un creștin ortodox cu o astfel de afecțiune cronică nu ar trebui să ezite să primească Sfânta Împărtășanie de teama conținutului de gluten din prescură. După cum mărturisim și în Rugăciunea ce se spune înainte de Sfânta Împărtășanie, cred cu toată ființa că noi ne împărtășim în chip real cu Trupul și Sângele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vă îndemn să nu vă îndoiți nici dvs., cei aflați într-o situație medicală asemănătoare, că puterea credinței și a rugăciunii preschimbă rațiunea materiei, iar pâinea și vinul, oricât de paradoxal ar părea, ori mai presus de înțelegerea noastră, rămân doar sub ochii noștri trupești ca atare – pâine și vin -, dar sunt prefăcute în Trupul și Sângele Mântuitorului prin puterea și acțiunea Duhului Sfânt. De altfel, în ultima parte a acestui articol puteți citi mai multe mărturii recente ale unor călugări despre prezența reală a sângelui și a cărnii în Sfânta Împărtășanie atunci când a existat îndoială cu privire la această Sfântă Taină și când Dumnezeu a binevoit să ne întărească astfel în credință.

Persoanele cu intoleranță la gluten cunosc faptul că în absența unui tratament medical pentru această boală autoimună, singura posibilitate de a evita grave complicații este abstinența totală de la orice produs care conține gluten (grâu, orz, secară, alac etc.). Chiar și o părticică infim de mică de aliment cu gluten poate declanșa în organism procesul inflamator specific. Un creștin ortodox practicant care se află într-o asemenea situație își pune problema: ce voi face acum? Mă voi lipsi tot restul vieții de Sfânta Împărtășanie de teama unor efecte somatice negative? Fiind și soție de preot, am problematizat acest lucru încă și mai mult. Am citit în Liturghier că prescura folosită pentru Sfânta Împărtășanie prevede anumite cerințe de calitate, între care obligatorie este și aceea de a fi făcută din făina de grâu curat, așadar din pâine cu gluten. Astfel, am primit unul dintre cele mai grele teste de credință. Am ales să cred cu toată ființa că niciodată, nimănui dintre cei care se apropie de Sfântul Potir pregătiți cu pocăință și dezlegare de la duhovnic, Sfânta Împărtășanie nu îi poate face vreun rău, iar la o adică, orice ar veni de la Bunul Dumnezeu trebuie acceptat, însă de unirea cu El în Sfintele Taine nu trebuie să ne lipsim niciodată. Am ținut cu strictețe dieta fără gluten în viața de zi cu zi, dar am continuat să primesc Sfânta Euharistie constant de-a lungul acestor 11 ani, măcar în cele patru posturi de peste an, iar de fiecare dată analizele periodice privind anticorpii la gluten, precum și biopsia duodenală, au confirmat că boala celiacă este în remisie. Anticorpii sunt în limite normale, iar inflamația intestinală arată doar urmele din perioada de început a bolii. Așadar, dacă respectă regimul de viață fără gluten, dar continuă sa se împărtășească, celiacii pot avea parametri comensurabili buni pe linie de sănătate trupească, iar din punct de vedere duhovnicesc nu se îndepărtează de  harul dumnezeiesc, mântuitor şi sfinţitor, căci în Sfânta Euharistie ei primesc pe Însuși izvorul harului, pe Hristos -Viața.

50. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare.

51. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.

52. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?

53. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.

54. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

55. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.

56. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.

57. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.

58. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac. (Ioan 6, 50-58)

În sprijinul celor de mai sus aduc explicațiile teologice următoare, completate de alte argumente și mărturii. Cu privire la momentul central al Sfințirii Darurilor la Sfânta Liturghie, aflăm că: "Terminându-se rugăciunea aceasta, preotul se închină, după care urmează momentul sublim și înfricoșat al sfințirii darurilor, adică Epicleza. Astfel, acum preotul binecuvântează cu smerenie și cu frică pâinea zicând „Și fă pâinea aceasta cinstit Trupul Hristosului Tău, Amin”, apoi binecuvântează vinul din Potir rostind „Iar ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău, Amin” și, după ce se închină, binecuvântează amândouă Sfintele, zicând: „Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt, Amin. Amin. Amin”. În acest moment, dumnezeieștile daruri prin puterea și lucrarea Sfântului Duh, devin din pâine Trupul Mântuitorului și din vin Scump Sângele Său, spre a-L primi noi, credincioșii, prin Sfânta Cuminecătură sau Împărtășire pentru vindecarea şi nemurirea noastră. Preotul binecuvântează înainte de sfințire Cinstitele Daruri după exemplul lui Hristos, întrucât El, luând în mâini pâinea, a binecuvântat-o mai întâi și a frânt-o, iar când săvârșește actul euharistic și aduce lui Dumnezeu jertfa cea fără de sânge, reprezintă în persoana sa pe Însuşi Marele Arhiereu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Unul-Născut, Care după rânduiala lui Melchisedec, aduce lui Dumnezeu Tatăl jertfă pâine și vin, care pe Sfânta Masă se prefac în chip real, mai presus de înțelegerea noastră, în Însuși Trupul și Sângele Mielului Hristos". – Cătălin Toma /Doxologia 

Într-un articol pentru Ziarul Lumina, Theodor Damian scrie: "Din toate tainele şi paradoxurile creştinismului, Taina Sfintei Euharistii este una din cele care incită cel mai mult raţiunea umană, părând mai greu de explicat şi, prin urmare, de acceptat, mai ales în ceea ce priveşte transformarea materiei vizibile - pâinea şi vinul - în trupul şi sângele lui Hristos, trup şi sânge pe care nu le vedem ca atare, ci pe care le vedem tot în forma pâinii şi a vinului. Învăţătura şi viaţa creştină cuprind multe taine sau paradoxuri care prin însăşi definiţia lor nu se pot explica, ci se acceptă doar prin credinţă, deşi, uneori, unele taine pot fi destul de uşor acceptate de logica omenească. Prin moarte, materia trece de la un stadiu de existenţă la altul superior în evoluţia ei progresivă. Deci se poate accepta şi din punct de vedere logic că materia poate evolua în diverse forme în mod progresiv şi că această evoluţie poate fi controlată de Cel ce cunoaşte foarte bine legile materiei şi le stăpâneşte. Mulţi fizicieni, chimişti, biologi susţin că materia este o formă de energie, deci că energia poate avea mai multe forme de existenţă şi manifestare şi că deja, după cât cunoaştem noi în stadiul actual al ştiinţei şi tehnicii moderne, folosind legile materiei, prin diverse procedee putem obţine lucruri de-a dreptul miraculoase în ceea ce priveşte transformarea şi manifestările ei. Dar dacă Hristos a făcut atâtea minuni în timpul activităţii sale, deci dacă El cunoştea atât de bine legile materiei şi o stăpânea, atunci ne apare explicabil şi logic ca El să fi putut realiza transfigurarea, spiritualizarea propriului său trup, să fi provocat cu cheia ştiinţei sale - sau mai degrabă a atotştiinţei - ca materia trupului Său să treacă într-un alt stadiu - superior - de existenţă.

Deci, cum Hristos a putut schimba însuşirile materiei trupului Său, aşa poate schimba însuşirile materiei în orice formă ar fi ea, oricând voieşte. Aşadar, şi însuşirile materiei pâinii şi a vinului. Şi acestea nu în sensul unui simbol, cum mulţi cred. În privinţa Sfintei Euharistii, Mântuitorul a vorbit direct şi clar, fără subînţelesuri. Luând pâinea, a precizat: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu" (Matei 26, 26), iar despre vin: "Acesta este sângele meu, al legii celei noi care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor" (Matei 26, 28). Dacă ar fi fost vorba de simboluri, ar fi putut la fel de bine în aceste clipe, când vorbea deschis cu ucenicii săi, să zică: "Acestea simbolizează, închipuiesc trupul meu…", or, El a zis: "Acesta este trupul meu". (...) Aşadar, putem mânca pâine şi vin, la prima vedere, dar, în fond, în mod esenţial, acestea sunt elemente transfigurate, prin comuniunea lor cu Hristos în Duhul Sfânt, prin asumarea lor de către Hristos, în însăşi materia trupului şi sângelui Său. Este vorba tot de o materie transfigurată, dar care păstrează calităţile sale iniţiale - aspect, formă, culoare. Formal, în aparenţă înşelătoare, eu mănânc pâine şi vin, dar în fond mănânc şi beau trupul şi sângele Domnului Iisus Hristos." 

Sfânta Taina a Euharistiei, a Împărtășaniei, sau a Cuminecării este Taina prin care creştinul se împărtăşeşte sub forma pâinii şi a vinului cu însuşi Trupul şi Sângele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Din aceste considerente decurge aspectul mistic - sacramental al Euharistiei, care nu poate fi cuprins cu mintea omenească, dar paradoxal el este însuşit personal prin împărtăşirea cu Sfântul Lui Trup şi Sânge de toţi cei credincioşi. De unde rezultă că, dacă celelalte Sfinte Taine credincioşii se împărtăşesc de harul dumnezeiesc, mântuitor şi sfinţitor, în Sfânta Euharistie ei primesc mai mult decât atât, şi anume pe izvorul harului, pe Hristos Însuşi. Importanţa fundamentală a Tainei Euharistiei este dată de prezenţa reală a lui Hristos prin intermediul pâinii şi vinului care prin pogorârea Duhului Sfânt sunt prefăcute în mod real în Sfântul lui Trup şi Sânge. Prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos la Cina cea de Taină şi în Taina Euharistică săvârşită în timpul Sfintei Liturghii, este un moment care nu poate fi cuprins şi înteles de mintea omenească.

Teologia ortodoxă în conformitate cu realitatea scripturistică admite pentru pregătirea darurilor ce vor fi aduse în cadrul jertfei euharistice numai pâinea de grâu curat şi dospită şi vinul curat, din struguri, fermentat, aşa cum Hristos a instituit această taină la Cina care a premers Sfintelor Sale Patimi. Prin prefacere, materia de pâine, apă şi vin în timpul sfinţirii, se preschimbă cu adevărat în trupul şi sângele Domnului, păstrându-şi forma exterioară pentru a fi primite firesc de credincioși. Prezența reală a lui Hristos sub forma pâinii şi a vinului sfinţite în timpul Sfintei Liturghii reprezintă de fapt esenţa şi puterea Euharistiei, puterea lui Dumnezeu care are drept scop iertarea păcatelor şi pregustarea vieţii veşnice de către credincioşii ce se împărtăşesc şi se unesc cu Hristos. (...) Odată sfinţite, pâinea şi vinul sau Sfânta Euharistie implică prezenţa lui Hristos pentru totdeauna. (...) Prin Euharistie se realizează maxima unire a omului credincios cu Hristos, prezent real, care prin intermediul pâinii şi vinului sfinţite în Trupul şi Sângele Său este contrupesc cu membrii organismului eclesial. „Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6,52-56).  – Sursa: Prezenţa reală a lui Hristos în Taina Sfintei Euharistii, Marin BUGIULESCU

Cele șapte calități ale Sfintelor Taine

Sfintele Taine sunt dumnezeiești. Dacă sunt dumnezeiești, înseamnă că sunt mai presus de fire, că țin de Dumnezeu, nu de om. Sau că Dumnezeu S-a revărsat în ceea ce vedem noi. Ce vedem noi? Pâine si vin. Ce e acolo? Trupul si Sângele Domnului Hristos. Lucrul acesta s-a realizat prin Dumnezeu, dar și prin om: omul care aduce pâinea și vinul, omul care se roagă.

Tainele sunt sfinte, adică sunt mai presus de ceruri. Ele sunt luate cumva din comun, din obișnuit, și puse separat pentru Dumnezeu, sunt atinse de Dumnezeu.

Sfintele Taine sunt preacurate. Ele nu pot fi întinate, nu pot avea ceva din întinăciune, ci numai din curăție.

Sfintele Taine sunt cerești, cum cerească este Liturghia, cum cerești sunt Sfintele Slujbe, cum ceresc este locașul în care se realizează toate acestea, biserica fiind cerul de pe pământ.

Tainele sunt nemuritoare, adică ele nu se nimicesc, ci rămân continuu. Noi nu ne putem închipui, de pildă, că împărtășindu-ne cu Sfintele Taine, ele se sfârșesc. Nici în înțelesul că ne-am împărtășit cu El și de la o vreme nu mai este, și nici în înțelesul că intrând în noi, acestea cumva dispar. Nu, ci dumnezeieștile Taine rămân. Cum e Mântuitorul de veșnic, așa rămân și ele de veșnice, în noi sau în afară de noi. Dacă suntem nevrednici, atunci nu rămân în noi, dar ele nu se pot nimici, nu se pot strica, ci rămân în continuare în veșnicie. Deci fiecare Sfântă Liturghie are rezonanță în veșnicie. Fiecare Sfântă Liturghie este o slujbă care nu se sfârșește când se sfârșește, ci efectele ei rămân în veșnicie, în credincios sau în afară de credincios.

Sfintele Taine sunt și de viață făcătoare, adică Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Sfânta Euharistie au darul de a aduce viața, de a înmulți viața, de a da putere, așa cum hrana pe care o mâncăm pentru existența noastră fizică are lucrarea ei și fără ea nu se poate. Tot așa și Sfânta Împărtășanie are darul de a aduce în sufletul nostru puteri dătătoare de viață din viața Mântuitorului. Știți că Domnul Hristos a spus că cel ce mănâncă Trupul Lui și bea Sângele Lui are viață întru El. -  Nistea.com 

Minuni ale zilelor noastre

Viaţa fără Sfintele Taine seamănă cu o boală gravă fără medicament: "Iată că Dumnezeu a rânduit, pentru întărirea celor slabi în credinţă şi bucuria tuturor dreptslăvitorilor, o întâmplare care să vădească că Sfintele Taine sunt cu adevărat lucrătoare „spre tămăduirea sufletului şi a trupului”. În luna iunie 2009, pe pagina de internet a parohiei ortodoxe Bunavestire din Cranston, Rhode Island (S.U.A.), printre multe alte ştiri, evenimente şi anunţuri, este relatată şi povestea unei minuni: povestea unei tinere care nu credea în taina Sfintei Euharistii. Taja Ray, de 19 ani, enoriaşă a parohiei mai sus-amintite, avea de aproape întreaga viaţă o severă condiţie patologică neurologică. În ultimii ani, de la mutarea în Rhode Island, starea ei s-a înrăutăţit progresiv.

Minune: În urma investigaţiilor medicale, s-a descoperit că suferă de o malnutriţie cauzată de boala celiacă, pe care o avea de la naştere, fără să ştie – adică organismul ei nu poate procesa glutenul din făina de cereale. Mai exact, organismul respinge glutenul în intestine şi intestinele încetează să mai absoarbă nutrienţi. Tratamentul în acest caz este unul dietetic: regim fără gluten, excluzându-se făinile de grâu, de secară şi de orz, precum şi toate alimentele care le conţin (pâine, biscuiţi, paste făinoase etc.). Regimul trebuie urmat întreaga viaţă. Într-o Duminică, Taja Ray s-a pregătit împreună cu familia ei să se împărtăşească. Însă, înspăimântată de ultimele crize violente prin care a trecut din cauza bolii – ameţeală, stare confuză, senzaţie de paralizie a picioarelor şi, probabil, a suferit chiar şi un atac de cord! – a vrut să refuze împărtăşania, zicându-şi că pâinea din Sfântul Potir conţine gluten.Mama ei, însă, care a petrecut toţi cei 19 ani în rugăciune pentru fiica sa, a încurajat-o să se împărtăşească fără ezitare. „Niciodată Dumnezeu nu-i dă cuiva o boală care să nu-i îngăduie să se aproprie de Sfânta Euharistie” – i-a şoptit ea. Cu teama că ar putea suferi mai multe zile la rând, Taja a ascultat-o totuşi pe mama ei şi s-a împărtăşit. Ba, mai mult, a luat apoi şi anaforă. A aşteptat apoi resemnată să i se facă rău şi să fie dusă la spital. Dar, spre marea uimire a fetei, s-a săvârşit o minune în acea zi obişnuită de Duminică: nu a păţit nimic toata ziua! De atunci, această minune se repeta de fiecare dată când primeşte Sfânta Euharistie sau anafura – pe când, dacă înghite accidental alimente ce conţin gluten, are nevoie de internare de urgenţă. Aceasta este, iată, Biserica Ortodoxă, Biserica lui Hristos, pe care porţile iadului nu o vor birui!" - (Articol apărut în numărul 8 al revistei “Familia Ortodoxă”, via Monitorul de Suceava)

Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii

Cântăreţul eretic

Un oarecare cântăreţ de la strană nu voia să accepte că Sfânta Pâine, cu care ne împărtăşim, este cu adevărat Trupul Domnului. Când au aflat, bătrânii schitului l-au chemat şi l-au catehizat (l-au învăţat dogmele religiei creştine) în dreapta credinţă a bisericii despre Nemuritoarele Taine. Acela însă insista în erezie. Părinţii l-au lăsat dar s-au rugat să-1 lumineze Dumnezeu, încât să înţeleagă adevărul. Într-o duminică, acel cântăreţ participa la Slujba Sfintei Liturghii. În momentul în care preotul a luat în mâinile sale prescura pentru proscomidie, cântăreţul a văzut, uimit, un prunc întins pe Sfânta Masă. Şi, când a început să taie prescura, s-a arătat un înger sfânt deasupra Sfintei Mese, ţinând în mână un cuţit şi, în acelaşi timp cu preotul, tăia Sfântul Prunc şi turna Sângele Lui în Sfântul Potir. Cântăreţul s-a cutremurat dar, după puţin timp, când s-au dus spre a se împărtăşi, s-a întâmplat ceva şi mai minunat. A văzut în Sfântul Potir carne omenească în sânge. Plângând atunci, a mărturisit erezia lui, rugând pe Domnul să acopere cu harul lui Sfintele Taine, vrând a se împărtăşi. Într-adevăr, în Sfântul Potir a văzut iar pâine şi vin, din care s-a împărtăşit, mulţumind lui Dumnezeu. (referinţă: Pateric, Monahia Habakis Teodora, Lidia, Salonic, 1993)

Monahul necredincios

Un monah se lupta cu gânduri îndoielnice dacă Sfintele Daruri sunt într-adevăr Trupul şi Sângele lui Hristos sau simple simboluri. Când au aflat despre aceasta, ceilalţi călugări l-au chemat la o slujbă a Sfintei Liturghii în timpul căreia s-au rugat toţi să-i arate Dumnezeu adevărul, ca să-i alunge gândurile necredinţei. După ecfonis (formulă cu care se încheie rugăciunile şi ecteniile, numită şi doxologie mică, rostită de preot cu un glas sau ton mai ridicat), fratele acesta a mărturisit celorlalţi următoarele: „Când diaconul s-a urcat în amvon (mică platformă, balcon) ca să citească Evanghelia, am văzut cum s-a deschis cupola bisericii. După rugăciunea proscomidiei, am văzut cum cerurile s-au deschis şi foc a coborât asupra Sfintelor Daruri. După aceea, s-a arătat mulţime de îngeri şi între ei un copil. împreună cu ei au coborât alte două persoane de o frumuseţe nedescrisă. După aceea, îngerii au stat în jurul Sfintei Mese iar Pruncul s-a aşezat deasupra ei. Când s-au apropiat preoţii să taie pâinea, am văzut acele două persoane luând pruncul de mâini şi de picioare şi, cu un cuţit, îl tăiau turnând sângele lui în Potir. În continuare, au tăiat Trupul Lui în părţi mici, pe care l-au aşezat deasupra bucăţilor de pâine. Atunci, imediat, pâinile s-au transformat şi acestea în carne. Când s-a ajuns la rostirea a „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi", fraţilor care se apropiau li se dădeau bucăţi de carne şi nu am putut să mă împărtăşesc. Atunci am simţit o voce şoptindu-mi la ureche: - Omule, de ce nu te împărtăşeşti? Nu ţi se oferă exact ceea ce ai cerut? - Fie-ţi milă de mine, Doamne! Nu mă pot împărtăşi cu carne! Află deci că dacă omul ar fi putut să se împărtăşească atunci cu carne, în Sfântul Potir ar fi existat carne aşa cum ai văzut tu. Însă, pentru că nu poate să mănânce ei carne, Dumnezeu a îngăduit pâinile proscomidiei. Dacă ai crezut că această pâine sfinţită este chiar Trupul lui Hristos, împărtăşeşte-te cu ceea ce ai în mână! - Cred, Doamne! am răspuns atunci îngrozit. Imediat carnea, pe care o ţineam în mână, s-a făcut iar pâine. Am mulţumit lui Dumnezeu şi m-am împărtăşit. După ce s-a terminat Sfânta împărtăşire, am văzut cum s-a deschis iar cupola bisericii şi puterile îngereşti s-au ridicat la cer". (referinţă: Everghetinos, voi 1-4, Victor Matheos, Atena, 1957-1960 şi Patericul din Sinai, Tsamis D.G., Sfânta Mănăstire Theonatisu, Muntele Sinai, Salonic, 1988)

Trupul dumnezeiesc

La câţiva kilometri în afara Damascului sihăstrea un stâlpnic. Odată s-a scandalizat din cauza unui preot din oraş, despre care a aflat că acela cădea în păcatul desfrâului. Peste puţine zile, s-a întâmplat ca acel preot să meargă la mănăstire unde se afla şi ascetul. În timpul împărtăşirii, stâlpnicul a coborât Sfântul Potir pe care-1 avea cu el (în care îşi ţinea Sfânta împărtăşanie şi pe care o lua cu el în pustie unde se nevoia în asceză), iar în acesta i-au pus Sfintele Taine. Când însă a ridicat Sfânta Cuminecătură a avut reţineri. îşi aducea aminte de ceea ce auzise despre preot şi se gândea: „S-a sfinţit dar această părticică? A coborât Sfântul Duh peste acesta sau a fost împiedicat de păcatul preotului? Aşa ar trebui să mă împărtăşesc sau nu?". Pe când se gândea el astfel, Dumnezeu a hotărât să se întâmple ceva înfricoşător, ca să afle stâlpnicul şi, în acelaşi timp, să se întărească fiecare suflet creştin. În timp ce se tăia Preasfântul Trup, înaintea împăratului poporului, o părticică s-a rostogolit de pe Sfântul Disc şi a căzut pe Sfânta Masă unde s-a transformat în carne în faţa tuturor celor care erau prezenţi la slujbă. Preotul, plin de uimire, a încercat să atingă şi să culeagă Sfânta Părticică. Imediat ce a atins-o s-a lipit de degetul său, ca o bucată proaspăt tăiată, şi, în timp ce ridica mâna sa, Sfânta Parte a rămas lipită de degetul său. Imediat s-au scurs 3 picături de sânge pe Sfânta Masă care au udat primul acoperământ şi pe al doilea, ajungând până la marmură. Când a văzut stâlpnicul această minunată întâmplare, s-a împărtăşit cu frică şi groază din Sfânta Părticică şi a mărturisit tuturor necredinţa şi îndoiala lui. Sfântul Atanasie Sinaitul, care a povestit această întâmplare, a fost martor ocular al acestei minuni. S-a învrednicit să vadă, să se închine şi să ia cu el o parte din Dumnezeiasca Hrană. Pe când se afla în Ierusalim, a întâlnit un demonizat. Cu credinţă şi cu nădejde puternică, i-a agăţat de gât, într-o pungă, o părticică şi în câteva zile demonizatul s-a vindecat. (referinţă: Mărturia aghioritică, revistă, Sfânta Mănăstire Xirapotamou, Sfântul Munte, vol 8-9/1990, 12-13/1991, 16-17/1992)

Arătarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Trăia în ţara Alamanilor (alamanii erau un popor germanic care a apărut la mijlocul secolului al II-lea. Alamanii au reuşit să cucerească ducatul Alamaniei de-abia în secolul al X-lea, însă imperiul lor a ţinut până în secolul XI) trăia un preot foarte înduhovnicit, cu numele Pelaghie, care avea mare evlavie la Stăpâna de Dumnezeu Născătoare. Diavolul însă 1-a ispitit şi i-a dat gânduri de necredinţă pentru Sfânta împărtăşanie şi gândea în sinea lui: „cum este posibil să se facă pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos?". Din cauza acestor gânduri se întrista, dar nu îndrăznea a cere sfaturi niciunui om. De aceea, s-a îndreptat către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi a rugat-o să-1 lumineze. Astfel, într-o zi, pe când săvârşea Sfânta Liturghie, când a ajuns la partea cu „Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Măria, cu toţi sfinţii să o pomenim", Sfânta Prescură a dispărut de pe Sfântul Disc. A căutat peste tot dar nu a găsit-O. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna noastră Preabună şi Preamilostivă, a strigat înfricoşător, ştiu că pentru puţina mea credinţă şi pentru îndoiala mea a dispărut Hristos din faţa mea, pentru ca eu să nu mă împărtăşesc. Tu, însă, roagă-L să mă ierte! A văzut atunci, în faţa Sfintei Mese, pe Preasfânta împărăteasă cu Sfântul Prunc în braţe care i-a spus preotului: Acest Prunc este Creatorul a toate, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, întru totul om. Acesta a murit pe Cruce pentru mântuirea lumii şi a înviat. Acesta şi astăzi, în fiecare zi, coboară în chip minunat, asupra pâinii şi a vinului, din marea Lui iubire către oameni, şi Se oferă acestora către sfinţirea sufletelor lor. Lasă-L deci şi caută, fără frică, să vezi că este adevărat cu carne şi sânge aşa cum L-am născut. Aşa se întâmplă cu pâinea şi cu vinul când se săvârşeşte Slujba Sfintei Liturghii. Însă, pentru că omul nu poate să mănânce acea carne crudă şi să bea sânge, în chip înţelept Cel Atotputernic se oferă în chipul pâinii şi al vinului, încât fiecare să se împărtăşească cu El. Împărtăşeşte-te şi tu cu evlavie şi cu credinţă pentru că acela care gustă cu vrednicie, se face părtaş al slavei Lui. Cu aceste cuvinte, împărăteasa a aşezat Pruncul pe Sfânta Masă şi, după ce I S-a închinat, s-a făcut nevăzută. Atunci, preotul a luat cu frică şi cu bucurie în mâinile sale Sfântul Prunc, L-a îmbrăţişat cu evlavie şi a văzut că este într-adevăr un prunc viu. După aceasta, L-a aşezat pe Sfânta Masă, a căzut la pământ şi s-a rugat cu lacrimi: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Care Te-ai născut din pururea Fecioara Măria. Îţi mulţumesc pentru darul de a mă învrednici astăzi, eu, nevrednicul, şi Te rog să-mi ierţi vechea mea necredinţă. Acum, învredniceşte-mă, Doamne, să mă împărtăşesc din Tine nu ca un „prunc, ci ca o pâine". După ce s-a rugat aşa cu credinţă, s-a ridicat şi a văzut în faţa lui Sfânta Pâine aşa cum era înainte. S-a împărtăşit cu frică şi a continuat în toată viaţa lui a se împărtăşi cu Sfintele Taine, având multă evlavie. (referinţă: Mântuirea păcătoşilor, Agapie Monahul Landos, Rigopoulos - Salonic, 1993)

Vedenia unui saracin

Emirul Siriei a trimis, cândva, pe nepotul său în Diospol cu oarecare treburi, în acest oraş, nepotul emirului a întâlnit o minunată biserică a Sfântului Gheorghe. Imediat a poruncit servitorilor lui să-i pună lucrurile în altarul bisericii, unde s-a instalat şi el. După aceea, a dat poruncă să bage în biserică şi cele 12 cămile ale lui împotriva a toate rugăminţile şi protestele preoţilor. Insă, imediat ce acele animale au intrat în biserică, au căzut fără suflare la pământ, în timp ce nepotul emirului a rămas să admire puterea Sfântului Gheorghe. Ziua următoare, pe când preotul săvârşea Sfânta Liturghie, saracinul (saracin = înalt funcţionar de stat al Siriei) urmărea din pridvor. Atunci, Iubitorul de oameni i-a deschis ochii sufletului, şi ce vede? Pe preotul care tăia un copil şi vărsa sângele în Sfântul Potir, iar trupul lui îl tăia în bucăţele şi-1 aşeza pe Sfântul Disc. Când s-a terminat Sfânta Euharistie, saracinul urmărea nedumerit cum preotul dădea poporului trupul şi sângele copilului. După Sfânta Liturghie, preotul a luat cele mai bune prescuri şi i le-a dat saracinului. - Ce sunt acestea? a întrebat saracinul. Acestea sunt pâini care le oferă credincioşii noştri. Cu acestea săvârşim Slujba Sfintei Liturghii în biserica noastră. - Din acestea ai luat si ai folosit astăzi? întrebă furios acela. Nu te-am văzut eu cum ai omorât copilul şi ai dat carnea şi sângele poporului? Crezi că toate acestea nu le-am văzut? Criminalule! Preotul s-a speriat, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: Cred că Dumnezeu te-a învrednicit să vezi această minunată taină. Acest lucru nu m-am învrednicit vreodată să-1 văd, ci am văzut mereu pâine şi vin. Noi credem că pâinea şi vinul, pe care le oferim la Sfânta Liturghie, sunt Trupul şi Sângele lui Hristos. Dar acest lucru minunat nu-1 vede oricine. Ascultând explicaţia, saracinul s-a minunat şi s-a hotărât să devină creştin, botezându-se şi mergând în Sinai unde s-a făcut călugăr, iar mai târziu a pecetluit credinţa sa ortodoxă ca martiriu. (referinţă: Noul Ecloghin, Nicodim Aghioritul, Astir, Atena, 1974)

„Păcatul" bătrânului Augustin

Un binecuvântat călugăr atonit, bătrânul Augustin Rusul (1882-1965), era foarte smerit şi harismatic. Cândva s-a arătat diavolul în chilia lui sub înfăţişare de câine turbat. Arunca flăcări din gură şi s-a aruncat asupra bătrânului să-1 sufoce pentru că nu suporta rugăciunile acestuia. Bătrânul Augustin 1-a apucat şi 1-a aruncat de zid, strigând: „Diavol rău, de ce te lupţi cu fiinţele lui Dumnezeu?". Diavolul, înfricoşat de primirea neaşteptată, s-a făcut nevăzut. Mai târziu însă, smeritul călugăr avea remuşcări deoarece a lovit pe diavol. Aştepta cu nerăbdare să se lumineze de zi, ca s se ducă la duhovnicul său, pentru a- şi mărturisi „păcatul". Într-adevăr, imediat ce s-a luminat afară, s-a dus la duhovnicul său, care locuia la o oră şi jumătate de mers pe jos, şi s-a spovedit. Povestea mai târziu bătrânul: „Duhovnicul meu era foarte înţelegător şi nu mi- a dat vreun canon dar mi-a spus să mă împărtăşesc. Eu, de bucurie, toată noaptea am făcut metanii şi după aceea m-am dus la Sfânta Liturghie şi m-am împărtăşit. Când preotul punea Sfânta împărtăşanie în gura mea, am văzut Sfânta împărtăşanie ca o bucată de carne şi sânge! Şi o mestecam ca să o înghit! În acelaşi timp simţeam şi o mare bucurie. Din ochii mei curgeau lacrimi dulci şi capul meu lumina ca o lampă. Am fugit repede ca să nu mă vadă părinţii, iar rugăciunile de mulţumire pentru Sfânta împărtăşanie le-am citit singur în chilia mea". (referinţă: Părinţi aghioriţi şi întâmplări de la Sfântul Munte, Paisie Monahul Aghioritul, Sf. Isihastrio a Evanghelistului Ioan Teologul, Suroti, Salonic, 1993)

O dovadă convingătoare

În biserica Cinstitei Cruci din Petersburg, Lavra Sfântului Alexandru Nevschi, s-a întâmplat cândva următorul fapt emoţionant: în timpul unei Sfinte Liturghii, arhiereul slujitor Ştefan, după ce a citit rugăciunea dinaintea Sfintei Împărăşiri „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. încă cred că Acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi Acesta este însuşi Scump Sângele Tău. Deci mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă. Şi mă învredniceşte, fără osândă, să mă împărtăşesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, Amin.", a ridicat acoperământul Sfântului Potir şi a rămas împietrit. A văzut carne şi sânge omenesc în Sfântul Potir! S-a întors către diacon, care va deveni viitorul stareţ Samson (tl979), şi 1-a întrebat: „Vezi, părinte?". Ce să facă?... Episcopul, după ce a aşezat Sfântul Potir pe Sfânta Masă, a îngenuncheat şi s-a rugat Domnului. Cum ar fi împărtăşit credincioşii cu sânge şi carne? Cine s-ar mai fi împărtăşit? După ce s-a rugat un sfert de oră cu braţele ridicate, s-a uitat din nou în Sfântul Potir. Sângele şi carnea se făcuseră vin şi pâine. Astfel, a ieşit şi a împărtăşit credincioşii. Câţi clerici au aflat despre această minune, au spus că a fost providenţa divină ca să se întărească în credinţă. Chiar diaconul Samson, care ţinea Sfântul Potir, a spus mai târziu că din ziua aceea nu a mai avut vreo îndoială şi a crezut din acel moment că pâinea şi vinul sunt chiar Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos! S-a convins el însuşi şi a spus-o şi altora ca să se întărească în credinţă. Această minune a fost şi un motiv ca preoţii să înţeleagă nevrednicia lor. (referinţă:: Stareţ Samson, Sfânta Mitropolie din Nicopolis Preveza, 1991)

Slujitorul luminat

Noul martir, Sfântul Iacov Aghioritul (prăznuit la 1 noiembrie), a povestit cândva ucenicului său, Marchian, câte lucruri minunate a văzut în timpul unei Sfinte Liturghii. Pe când îmbrăca veşmântul său preoţesc, s-a luminat cu lumină îngerească. Când a început Sfânta Proscomidie, 4 tagme (cete) îngereşti au stat în cele patru colţuri ale bisericii. Sfârşind Proscomidia, a acoperit cu Sfintele Acoperăminte Cinstitele Daruri care, în acelaşi timp, au fost acoperite de lumină. În timpul ieşirii cu Cinstitele Daruri, o lumină mergea înaintea preotului şi acoperea tot poporul. Aceeaşi lumină a înconjurat mai târziu Sfânta Masă, când Sfântul Potir şi Sfântul Disc au fost aşezate pe ea. În afara acestui cerc luminos stăteau îngerii, fară să îndrăznească să se apropie. Lumina nu 1-a părăsit pe preot pe toată durata Sfintei Liturghii. Din gura lui ieşea o flacără nevăzută în timpul ecteniilor şi când citea Sfânta Evanghelie. De asemenea, când îşi ridica mâinile, din ele curgea lumină. După sfinţirea Sfintelor Daruri, L-a văzut pe Domnul ca un Prunc ce stătea pe Sfântul Disc. Preotul l-a tăiat în patru părţi şi Cinstitul Sânge s-a vărsat în Sfântul Potir din care s-a împărtăşit Preotul. Când Sfânta Euharistie s-a terminat, L-a văzut iar pe Dumnezeiescul Prunc înălţându-Se cu slavă şi cinste la cer, însoţit de sfinţii îngeri. (referinţă: revista Sfântul Ciprian, Sfânta Mănăstire Sf. Ciprian, voi 193-194/1985, 195- 196/1985)



Pandemia și Euharistia
 
Cine nu înțelege Sfânta Taină a Euharistiei, nu a înțeles ce este biserica, ce înseamnă a fi creștin

 

Lingurița euharistică – dușmanul poporului?

 

Împărtăşania nu este un bufet suedez

Iubiţilor fraţi preoţi și diaconi, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor al lui Dumnezeu, har, pace, liniște și bucurie de la Hristos, iar din parte-mi părintească și frățească îmbrăţişare!

Parcă mai mult ca oricând, dat fiind contextul, Postul Mare ne stă înainte ca un timp al pocăinței, al înfrânării, al conștientizării acute a condiției noastre umane care are nevoie de mântuire și de unire cu Dumnezeu. Pentru cine își păstrează o conștiință creștină trează, spectacolul dramatic oferit în aceste zile de lumea întreagă este un prilej de vindecare de iluzii și de izbăvire de idolii cei mincinoși. O molimă este suficientă pentru a bloca țări întregi, pentru a lovi economia și pentru a induce o panică globală. O molimă care nu se poate compara cu molimele care au bântuit lumea în secolele anterioare sau, dacă ne gândim la gripă, cu epidemia de gripă spaniolă care a secerat milioane de vieți după primul război mondial. Iată cât pot știința și puterea omenească. Iată cât de ușor se poate prăbuși falnicul și trufașul Babilon al lumii moderne. Nu este aceasta o dovadă concretă că toate sunt deșertăciune, precum spunea Ecleziastul? Nu ne arată, oare, că salvarea nu o putem aștepta de la oameni, de la cei puternici, ci de la Preamilostivul Dumnezeu?

Să revenim, așadar, iubite frate și iubită soră, în brațele cele părintești care ne așteaptă deschise, cu dor, pentru mântuirea noastră. Să ne vindecăm, iubite frate și iubită soră, de așteptări nerealiste, de planuri omenești și de iluzia nemărturisită că ne putem înveșnici aici traiul, bunăstarea, fericirea. Și să ne izbăvim și de frica ce vine de la diavol și de la lucrătorii săi. Noi, creștinii, nu suntem oamenii fricii, ci ai bunei îndrăzneli ce vine de la Hristos: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). Mântuitorul spunea aceasta ucenicilor Săi, puțini la număr și total lipsiți de orice putere lumească. Acești pescari sărmani, săraci și lipsiți de putere au cucerit, cu adevărat, lumea antică, prin Duhul Sfânt și prin propria lor jertfă. Aceasta înseamnă să fi creștin: să te bazezi doar și numai pe Dumnezeu, să fi gata să înfrunți întreaga vrăjmășie a lumii pentru Hristos. Pentru că așa ne-a prevenit El Însuși. Frica este un afect ce ne aduce aminte că suntem oameni, că suntem ființe fragile și vulnerabile. Dar să nu uităm că această vulnerabilitate este, totodată, tăria noastră: „când sunt slab, atunci sunt tare” (II Corinteni 12, 10), spunea Sfântul Apostol Pavel. De ce? Pentru că atunci când îmi conștientizez vulnerabilitatea, Hristos poate lucra prin mine. Slăbiciunea mea este compensată de harul cel dumnezeiesc.

Dacă ne lăsăm copleșiți de frică și necredință, atunci ne pierdem discernământul și rupem legătura noastră cu Hristos, riscând să ne împărtășim cu nevrednicie. Putem, fără să ne dăm seama, cădea în ispita de a dori să modificăm după bunul plac rânduiala liturgică statornicită în Biserică. Să primim, așadar, Sfânta Cuminecătură, în modul în care au făcut-o creștinii de-a lungul timpului și să credem cuvântul Domnului Care spune: „Dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi” (Ioan 6, 53). În Biserica noastră Ortodoxă, unirea cu Hristos o facem în cadrul Sfintei Liturghii. Aici ne apropiem cu grijă de Sfântul Potir, în care avem Însuși Trupul și Sângele Mântuitorului. Acestea, Sfintele Taine, sunt realități, nu simboluri. Creștinul, așa cum mărturisim în rugăciunile de pregătire pentru Sfânta Împărtășanie, mănâncă în mod real Trupul lui Hristos și bea Sângele Lui, sub chipul vinului și pâinii. Cine nu înțelege această Sfântă Taină a Euharistiei, nu a înțeles ce este Biserica, ce înseamnă a fi creștin. Trupul și Sângele Mântuitorului sunt realități suprafirești, de aceea este o profanare să ne gândim sau să ne apropiem de ele ca și cum ar fi realități biologice obișnuite, perisabile, supuse acelorași legi ale firii ca noi.

De aceea, de mii de ani, de Sfânta Împărtășanie ne apropiem cu această conștiință liturgică a Focului Dumnezeiesc ce ni se dă spre sfințire, adăugirea vieții, precum și spre vindecare sufletească și trupească. De mii de ani, continuăm să ne împărtășim noi, creștinii, pentru a ne uni cu Hristos și unii cu alții, devenind mădulare ale Bisericii. Am făcut aceasta și când ciuma secera milioane de vieți omenești și când gripa spaniolă ucidea mai mulți oameni decât a făcut-o războiul mondial. Am făcut-o căci știm și mărturisim că în Sfântul Potir se află mântuirea noastră, medicamentul nemuririi, cum l-au numit Sfinții Părinți. Și o să o facem în continuare, urmând aceeași rânduială liturgică ce ne deschide porțile Împărăției Cerului, făcându-ne una cu Hristos.

Să ne pregătim sufletește de Răstignirea, Îngroparea și Învierea lui Hristos și să nu ne temem de cei care ne pot ucide trupurile, dar nu ne pot ucide sufletul (Matei 10, 28). „Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26).

Al Vostru slujitor, frate și prieten,

de tot binele voitor și fierbinte rugător,

† Părintele Episcop Macarie

Sursa: http://episcopiascandinavia.se/

 

„Eu cred în Dumnezeu, chiar merg și aprind lumânări la Biserică. Dar nu merg la împărtășit… îmi este frică să nu mă îmbolnăvesc de la lingurița cu care s-au împărtășit și alții! În rest… sunt o bună creștină!”

Sunt cuvinte pe care le auzim din ce în ce mai des. Într-o societatea paralizată de frica de îmbolnăvire, într-o Românie în care, după fiecare colț, te așteaptă primitoare o farmacie, am putea spune că părerea doamnei de mai sus este încuviințată. Mai ales în mediul urban, unde participanții la Sfânta Liturghie sunt atât de diferiți, o astfel de problemă răsare în mintea multora dintre noi. Oare chiar putem contacta vreo boală dacă primim dumnezeiasca Euharistie cu aceeași linguriță cu care s-au mai împărtășit și alții?

În acest an, un cotidian din țară deschidea prima pagină cu un titlu de-o șchioapă: „Pericol! Ce nu ştiai despre Sfânta Împărtăşanie!”. Dincolo de strategia de a șoca prin titlu, autorul aducea la cunoștința publicului faptul că „medicii atrag atenţia că normele de igienă sunt încălcate prin folosirea unui singure lingurițe la administrarea Împărtășaniei, iar oamenii pot contacta diferite boli, unele dintre ele foarte grave”. Într-un cuvânt, lingurița euharistică poate deveni dușmanul numărul unu al poporului. Sistemul medical nu mai face față, din cauză că oamenii se împărtășesc dintr-o singură linguriță! Așa o fi?…

În primul secol creștin, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, un savant al epocii sale și un om care a preferat să moară decât să se lepede de Hristos, a numit Euharistia „medicament al nemurii”. Dincolo de privirea în veșnicie, Sfânta Împărtășanie este numită „medicament”. Dumnezeiasca Euharistie vindecă! Vindecă sufletul, dar și trupul! Așa ne rugăm în canonul citit înainte de momentul împărtășirii: „Să-mi fie Euharistia acesta spre sănătate, spre tămăduirea sufletului şi a trupului…”.

De două mii de ani, așa s-au rugat creștinii din toată lumea. Euharistia și participarea la primirea ei au fost centrul Bisericii și al cultului său. De mai bine de două mii de ani, în Euharistie creștinii au văzut marea întâlnire cu Dumnezeu – Cel care în mod real se pogoară și se face prezent, cu totul adevărat în Trupul și Sângele Său! Nu există Biserică fără Sfânta Împărtășanie, nimic nu are sens, nici învățătură dogmatică, nici morală creștină, nici istorie bisericească, fără Euharistie.

În primele secole creștine, numele de creștin era direct legat de împărtășire! Nu te împărtășeai, nu erai creștin. Așa se explică termenul destul de des folosit astăzi și care are conotații înfricoșătoare – „excomunicare”. În realitate, „excomunicatul” era cel care nu mai era primit la Euharistie, adică la marea întâlnire cu Hristos Dumnezeu.

Din păcate, astăzi mulți dintre noi ne auto-excomunicăm. De frica unei boli, fugim de izvorul vieții și de Viața însăși?!…

În limbajul societății contemporane, unde s-a pierdut sensul sacrului, al întâlnirii cu Dumnezeu în Euharistie, credința se limitează la a aprinde lumânări, atunci când te lovește necazul. Cam atât. Poate mai spunem un Tatăl nostru în fuga mașinii, spre serviciu… Iar dacă mai călcăm la Liturghie, ne înspăimântă o linguriță!

Totuși, speranța există! Avem în bisericile noastre credincioși care se apropie de Sfântul Altar și de Sfântul Potir la chemarea preotului: „Cu credință și cu dragoste, apropiați-vă!”. Mergeți în oricare dintre bisericile din orașe în Duminicile din Postul Mare și o să vă plictisiți de mulțimea celor care nu se tem de… linguriță!

„Cred, Doamne şi mărturisesc că Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, între care cel dintâi sunt eu”. Cred, Doamne, că nu pățesc nimic dacă mă împărtășesc după frații mei! Cred că nu există cineva care să se fi îmbolnăvit după primirea Sfintei Euharistii. Nu pentru că lingurița este de argint – sunt biserici care nu își permit o linguriță prețioasă – ci pentru că eu am primit în ea pe Izvorul Vieții. Și nu am fost singur! Cu toții, cei care ne-am împărtășit, am fost împreună – popor al lui Dumnezeu!

Pentru cei care încă se mai tem de linguriță, am avea argumente destule. Însă niciunul nu ar conta. Pentru că acela care se teme de îmbolnăvire la primirea Euharistiei nu a ajuns încă la măsura credinței că acolo, în căușul linguriței, într-o firmitură de Pâine și într-o picătură de Vin este Viața – Hristos, Dumnezeu, Cel care a făcut cerul și pământul, în a Cărui mână se află toate, deci și eventuala boală!

„Într-o sfântă picătură, dulcea Cuminecătură”, cântă un colind strămoșesc. Așa au crezut bunicii noștri, care au trăit în vremuri în care medicamentele erau o raritate și normele igienice aveau alte valențe. Și niciunul nu s-a îmbolnăvit de la primirea Euharistiei – ba unii au ajuns vârste patriarhale, iubind Euharistia.

Cel mai bun exemplu al faptului că nimic rău nu se întâmplă la primirea Sfintei Împărtășanii sunt preoții înșiși. Ce credeți că se întâmplă cu Sfânta Euharistie care rămâne în Potir, după împărtășirea credincioșilor? Este consumată de către preot! După ce a atins lingurița de fel de fel de oameni, preotul consumă totul! Ce pățește?

Dacă mai vedeți încă în linguriță un dușman, gândiți-vă la preoții din spitale, la cei din leprozării sau din preajma bolnavilor cu TBC. După ce și-au împărtășit credincioșii suferinzi, ei consumă Sfintele Taine. De fiecare dată, la fiecare sărbătoare, zile după zile, ani după ani. Cu toate acestea, își păstrează sănătatea și credința în – și grație medicamentului nemuririi. - Sursa: https://doxologia.ro

 

Cînd un ofițer de poliție cere cu umilință Patriarhiei să dea fiecăruia liber la propria linguriță pentru împărtășanie, pentru a fi mai aproape de popor, este tot una cum ar cere un popă de țară Ministerului de Interne să elibereze doritorilor cîte un pistol încărcat pentru că la televizor arată că s-au înmulțit golanii.

Explic:

1. Împărtășania nu este un lucru comun, adică nu intră cine vrea, scoate lingura din buzunar și se împărtășește. Nu e un bufet suedez în care fiecare se servește după cum poftește. La împărtășanie omul ajunge după spovedanie, adică preotul știe pe cine împărtășește, știe și dacă e bolnav. E un lucru de mare responsabilitate împărtășania, iar pentru un polițist aș zice că e chiar mai ceva decît a-şi pierde gloanțe din dotare. Deci nu poate un om infectat să intre chiar așa direct la potir. Credincioșii ei înșiși se opresc de la împărtășanie dacă au stări rele, de pildă de vomă, pentru a nu vomita sfintele taine. E un lucru cît se poate de cinstit să admiți că în altar nu stau căpcăuni și la împărtășit nu vin maniaci puși să-i contamineze pe ceilalți. Credincioșii se împărtășesc cu Hristos și orice gînd rău și ascuns nu își are locul în această taină mare.

2. Preoții și diaconii se împărtășesc în altar fără linguriță, sorbind Sfîntul Sînge direct din potir. Probabilitatea ca cineva din ei să fie purtător de virus este la fel de mare ca și în cazul oricărui credincios. Unele potire au zeci și poate sute de ani și niciodată nu au fost spălate cu altceva decît apă călduță. Deci fiecare preot și patriarhul însuși, care, mai ales el, slujește în sobor, se împărtășesc din același potir, bînd Sfîntul Sînge după sute de guri. Credeți că e cazul ca fiecare popă și diacon să vină cu potirul lui de acasă?

3. Biserica are rînduială de afierosire a vaselor de slujbă, adică și a linguriței tot. Sfintele vase se sfințesc prin atingerea Sfîntului Trup și Sînge. O linguriță înmuiată în Sîngele Domnului nu mai este un obiect casnic bun de pus în mașina de spălat vase, ci este un obiect liturgic, care trebuie să rămînă în altar.

4. Biserica are rînduiala împărtășirii bolnavilor. Orice fel de bolnavi. De ciumă, de holeră, de TBC. După bolnav preotul linge lingurița, spală potirul cu apă călduță și bea tot, pînă la ultimul strop, de multe ori clătind potirul. Asta pentru că noi ne împărtășim cu foc cu adevărat, iar focul, după cum se știe, arde tot, chiar și virușii.

5. Să admitem că nu vorbim despre himere, că nu prevenim o năvală de viruși mediatici, ci avem de împărtăși o sută de credincioși infectați cu acest fermecat Corona virus. Ce face preotul, îi împărtășește sau o ia la fugă?

Concluzie: De asta a fi preot nu e tot una cu a fi polițist, că preotul se bagă în foc și acolo unde polițistul își ia măsuri de precauție.

Taina Sfintei împărtășanii trebuie să rămînă în altar. Discutarea ei în public, cu excepția dorinței de a-L slăvi pe Hristos și a descoperi marea Lui iubire, este un lucru nepotrivit.

Acum, liniștiți-vă. Nu s-a întîmplat nimic.

Pr. Savatie Baștovoi

Vă recomandăm și: Lingurița de la Sfânta Împărtășanie nu constituie un pericol pentru sănătate




ACTUALITATEA religioasă
Moment istoric. Se formează o coaliție a Statelor pro-viață

 

MOMENT ISTORIC. Administrația Trump inițiază o coaliție a Statelor pro-viață și vede politicile pro-viață și pro-familie ca pe o chestiune de suveranitate națională

Pe 16 ianuarie 2020, Administrația Trump a găzduit o întâlnire internațională pentru promovarea unei coaliții pro-viață la nivel global. Au participat ambasadori, miniștri și alți oficiali guvernamentali din peste 35 de țări, reprezentând o populație de 1,7 miliarde de oameni.

Comunicatul oficial informează că evenimentul a reafirmat „sprijinul Administrației Trump pentru promovarea unui drept universal la viață și opoziția sa la eforturile ONU de a folosi canale diplomatice în scopul subminării suveranității națiunilor în aceste chestiuni”.

La eveniment a mai participat ca vorbitor și Kellyanne Conway, consiliera președintelui Donald Trump. Al doilea invitat care a luat cuvântul după Alex Azar a fost Katalin Novák, Ministrul Familiei și Tineretului din Ungaria, țară despre care acesta a afirmat că este „un aliat valoros, care nu se teme să recunoască și să promoveze importanța familiei pentru o societate sănătoasă”. Secretarul de Stat pentru Sănătate a îndemnat țările participante să lucreze împreună cu Valerie Huber, consilier guvernamental pentru probleme de sănătatea femeii, pentru a construi în câteva luni o coaliție internațională pro-viață.

În noiembrie 2019, Valerie Huber și reprezentanții altor nouă state au emis o declarație prin care criticau organizarea la Nairobi, de către ONU, Danemarca și Kenya, a unei conferințe internaționale pe tema dezvoltării populației, la care erau așteptați aproape 10.000 de invitați. „Nu  există un drept internațional la avort”, se spunea în declarația comună a SUA și a celorlalte nouă state. „În schimb, legislația internațională le garantează tuturor dreptul la viață. Nu putem sprijini educația sexuală care nu implică și părinții și promovează avortul ca metodă de planificare familială”.

Prima acțiune a noii coaliții va fi organizarea la Geneva a unei conferințe globale despre sănătatea femeii în data de 16 mai 2020, înainte de plenara Organizației Mondiale a Sănătății.

Extrase din discursul lui Alex Azar, Secretar de Stat SUA pentru Sănătate

„(…) Astăzi avem ocazia să le mulțumim statelor cu care am colaborat anul trecut pentru a promova o viziune pozitivă despre sănătatea femeii, pentru a proteja atât viața celor mai vulnerabili, cât și rolul important al familiei – mai ales al părinților – în ceea ce privește sănătatea și bunăstarea copiilor, și am colaborat pentru a obține respectarea suveranității naționale.

(…) Carta Atlanticului [precursoarea Cartei Națiunilor Unite, inițiată de SUA și Marea Britanie – n.red.evidenția nevoia de cooperare și colaborare și sublinia că fiecare națiune este suverană și are dreptul la autodeterminare. Aceleași principii au stat la baza funcționării instituțiilor care joacă un rol în lumea de astăzi, printre care Organizația Națiunilor Unite (ONU) și agențiile sale afiliate, precum Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Aceste organizații au fost fondate pentru a proteja drepturile omului, a-i apăra pe cei vulnerabili și a oferi o platformă unde toate națiunile să se poată face auzite. Astfel că se cuvine… să ne continuăm eforturile de a determina aceste organizații să-și respecte principiile fondatoare.

Ca grup, am înregistrat deja progrese importante. Vă rugăm să acceptați sincerele mulțumiri ale Administrației Trump pentru că ne stați alături în lupta pentru politici pozitive de sănătate, care să le permită femeilor și familiilor să trăiască o viață sănătoasă și împlinită. Vă mulțumim că apărați curajos alături de noi viața copiilor nenăscuți. Vă mulțumim că apărați ideea că fiecare viață este prețioasă. Și vă mulțumim că afirmați limpede că suveranitatea națională nu este un concept vag sau demodat, ci datoria cea mai importantă pentru noi, ca lideri în guvernele noastre.

Fiecare țară are dreptul și datoria față de propriii cetățeni să decidă ce legi și politici publice sunt mai bune pentru a consolida familia, a asigura o sănătate optimă pentru femei și adolescenți… și a proteja copiii nenăscuți.

Aceste subiecte, printre care și legea avortului din SUA – una dintre cele mai permisive din lume –, sunt supuse unei dezbateri active în politica noastră internă. Administrația Trump a lucrat foarte mult pentru a proteja mai bine viața copiilor nenăscuți în Statele Unite, atât prin inițiative legislative, cât și pe căi juridice.

Agențiile ONU sau alte guverne străine nu au niciun drept să intervină în această dezbatere.

Așa cum noi nu ne permitem să le spunem Franței, Danemarcei, Suediei sau Uniunii Europene să-și schimbe legile, nu încurajăm amestecul și presiunea din partea altor țări în aceste chestiuni.

Din nefericire, după cum știți cu toții, acest tip de presiune apare în contextul politicilor globale de sănătate. Din acest motiv, Administrația Trump și mai ales ministerul meu am chemat statele dumneavoastră și alte state care au o orientare similară să se unească sub un stindard comun în această problematică.

Vocile noastre se pot auzi individual, dar împreună suntem mult mai puternici și putem schimba rezultatul dezbaterii. Nu numai o țară sau două sunt preocupate de suveranitatea națională, de familie, de protejarea copiilor nenăscuți, de asigurarea unei viziuni pozitive cu privire la sănătatea femeii. De fapt, foarte multe țări împărtășesc această viziune, iar dorința dumneavoastră de a lucra împreună cu noi va face imposibil de negat acest lucru.

Am afirmat aceasta la ONU în septembrie 2019 și o repet și acum:

Avortul nu este nici drept al omului, nici drept recunoscut internațional. În schimb, dreptul la viață este un drept al omului recunoscut la nivel internațional.

Președintele Trump a afirmat cu claritate la ONU și în mai multe contexte internaționale: serviciile de sănătate există pentru a îmbunătăți și proteja sănătatea umană – este scopul comun cu care toți suntem de acord.

Dacă se împlinește scopul unora de a transforma avortul într-un «drept al omului» recunoscut internațional, atunci toate țările care protejează prin lege viața copiilor nenăscuți vor suporta sancțiunile internaționale care se impun în astfel de situații.

Sigur vă este cunoscut zumzetul constant de pe coridoarele ONU și OMS, care cere normalizarea termenilor de «sănătate sexuală și reproductivă» și «drepturi reproductive». Despre ce drepturi reproductive se vorbește? Din context se înțelege cu claritate că unele agenții ONU și unele state vor ca aceasta să desemneze accesul nelimitat la servicii de avort la cerere. Iar noi nu putem rămâne pasivi la acest pericol.

Popoarele noastre pot lucra împreună pentru a cere un limbaj mai rezonabil în deciziile ONU și OMS, ceea ce readuce în atenție nevoile critice de sănătate ale femeilor. De asemenea, putem lupta pentru includerea în aceste documente a unui limbaj care să demonstreze agențiilor ONU și altor state că, în privința vieții umane și a familiei, legile locale și contextul național au întâietate, ceea ce va asigura protecție pentru țările noastre chiar dacă nu avem câștig de cauză în dezbaterile de la ONU cu privire la anumite definiții. (…)

Împreună, am construit o coaliție pro-viață, pro-familie, pro-suveranitate a cărei forță nu poate trece neobservată. Dar coaliția noastră informală are nevoie să se dezvolte și să fie mai activă. Nu putem rămâne pe loc, deoarece avem foarte mult de lucru în 2020 și pe viitor.

Pe lângă nevoia de a ne promova viziunea la ONU și OMS, prin parteneriatul nostru trebuie să educăm și alte state cu privire la importanța acestui demers, să creștem numărul aliaților și să consolidăm cooperarea dintre noi. (…)”

 

VIDEO excepțional: 14 supraviețuitori ai avortului au arătat ce înseamnă „alegerea” celor care susțin avortul. Marșul pentru viață 2020 Washington

 

Sursa: HHS.gov, via stiripentruviata.ro



Martie, luna „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii” în toată România și Republica Moldova
 

Martie 2020 va fi Luna „Pentru viață. Pentru părinți, pentru copii”, anunță România pentru Viață.

Peste 900 de localități din România și Republica Moldova vor avea manifestări dedicate acestei cauze, iar punctul culminant va fi sâmbătă, 28 martie 2020: Marșul pentru viață.

În București, Marșul pentru viață 2020 cu tema „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii” este organizat de Asociațiile „România pentru viață”, în parteneriat cu „Studenți pentru viață”.

Organizatorii locali sunt independenți unii de alții.

„Există 1001+ activități pro-viață care se pot organiza în comunități mai mari, mai mici sau foarte mici, printr-o instituție sau printr-un grup de prieteni și care pot dezvolta cultura pro-viață în aceste comunități. Dacă sunt persoane, organizații sau instituții care vor să organizeze astfel de activități în cadrul LPV, să ne contacteze și îi vom sprijini cu idei și materiale”, semnalează Alexandra Nadane, Președintele „România pentru viață”.

„Cu toții ne dorim să trăim într-o localitate pro-viață, într-o societate pro-viață, într-o lume care să sprijine în mod real copiii, femeile în criză de sarcină, părinții și familia. De aceea este foarte important să veniți la Marșul pentru viață și să invitați alături de voi colegii, prietenii și cunoscuții”, a transmis pentru Basilica.ro Alexandra Nadane.

S-au născut zeci se organizații pro-viață

Marșul pentru viață este cel mai mare eveniment pro-viață din România și Republica Moldova. Anul trecut a avut loc în 667 de localități.

În ultimii 10 ani, sutele de mii de participanți au avut un mesaj clar: societatea este așa cum ne-o construim, iar noi vrem să construim o societate care își sprijină femeile însărcinate și pe pruncii pe care îi poartă. Și implicarea a salvat vieți, remarcă Alexandra Nadane.

Din această mișcare socială s-au născut zeci se organizații pro-viață care zi de zi oferă informare și sprijin pentru ca femeile în criză de sarcină, copiii nenăscuți și cei născuți să se bucure de viață și de sprijinul comunității. Datorită participării la Marșul pentru viață, mulți oameni au decis să se implice. S-au creat rețele locale, centre sociale.

La nivel personal,  oameni care au înțeles consecințele lipsei de sprijin au fost capabili să spună la momentul potrivit femeilor și familiilor care aveau nevoie de sprijin:  „Nu sunteți singuri. Suntem alături de voi. Vă vom sprijini cu ce putem.” Și au sprijinit, iar criza de sarcină a fost depășită.

Marșul pentru viață este neconfesional și apolitic. Nu se cere interzicerea leagă a avortului, ci schimbarea inimilor față de femeile în criză de sarcină și față de copiii lor nenăscuți.

Vezi și:


Pentru prima dată în istorie un preşedinte american a participat la Marşul pentru viaţă în SUA
 

 

Pentru prima dată în istoria Statelor Unite ale Americii, anul acesta un preşedine în funcţie a luat parte la Marşul pentru viaţa de la Washington.

Donald Trump s-a alăturat sutelor de mii de participanţi, mai ales tineri, care au defilat vineri în capitala SUA pentru a susține dreptul la viață al copilului nenăscut.

„Toți cei care suntem aici înțelegem un adevăr etern”, a precizat Donald Trump: „Fiecare copil este un dar prețios și sfânt de la Dumnezeu. Împreună, trebuie să protejăm și să prețuim demnitatea și valoarea sacră a fiecărei vieți umane”.

Preşedintele SUA a spus că „imaginea unui copil în pântece” surprinde „măreția Creației lui Dumnezeu”.

„Când ținem în brațe un nou-născut, înțelegem iubirea nemăsurată pe care fiecare copil o aduce în familie”.

Marșul pentru viață este o mișcare globală de apărare a dreptului la viață începând de la concepție. A început în 1973, după ce Curtea Supremă SUA a legalizat în întreaga Americă avortul la cerere din orice motiv și în orice stadiu de sarcină.

La cea de-a 47-a ediţie a marşului, Adunarea Episcopilor Ortodocşi Canonici din SUA a trimis o delegaţie condusă de Episcopul vicar Apostolos de Medeia – Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă a Americii.

Marşul pentru viaţă a început vineri, la ora 12:00, cu o rugăciune rostită de Episcopul Apostolos pe o scenă amenajată în parcul National Mall.

De acolo s-a pornit pe bulevardul Constitution Avenue spre Curtea Supremă a SUA. Pe drum, la intersecţia dintre blv. Madison și 14th. Mitropolitul Tihon al Americii şi Canadei (OCA) a oficiat un ceremonial pentru victimele avortului.

Pe lângă participare la marş, Biserica Ortodoxă din America (OCA) a stabilit ziua de 19 ianuarie 2020 ca Duminica Sanctității Vieții, fiind marcată în toate parohiile prin ectenii și rugăciuni speciale.

Manifestările pentru viață din alte state americane au început deja din 10 ianuarie și vor continua până în luna martie care coincide cu „Luna pentru viaţă” în România.

În România și Republica Moldova, Marșul pentru viață se va desfășura sâmbătă, 28 martie, în peste 900 de localități din cele două ţări. - Basilica

De altfel, a fost dat publicității și un Studiu care răstoarnă tezele celor care susțin avortul: Fătul POATE simți durerea încă din a 12-a săptămână de viață. Un nou studiu publicat de o revistă medicală britanică (BMJ) a concluzionat că fetușii pot simți durere înainte de 24 de săptămâni și chiar din a 12 a săptămână de sarcină. Până acum, opinia unanimă medicală era aceea că fetușii nu pot simți durere înainte de gestația de 24 de săptămâni, perioada după care avortul este ilegal în Marea Britanie, cu excepția cazurilor speciale. Iată că acum, doi cercetători, inclusiv un expert britanic „pro-alegere”, care era convins că nu există vreo șansă ca fetușii să simtă durerea atât de devreme, sugerează în studiile lor recente că această ideee este greșită. 

„În general, dovezile și o analiză echilibrată a acestor dovezi indică experința unei dureri imediate, generată de funcția de dezvoltare a sistemului nervos încă din primele 12 săptămâni”, concluzionează autorii. Ei le avertizează pe femeile care vor să avorteze după 13 săptămâni de sarcină că ar trebui să fie conștiente că fetusul din pântecele lor simte durere, potrivit Breitbart. În Journal of Medical Ethics (JME), citat de Daily Mail, Stuart Derbyshire și doctorul American John Bockmann susțin că există „dovezi clare” că atât creierul și cât sistemul nervos sunt suficient de bine conectate până la 18 săptămâni, pentru ca fătul să simtă durere. Până atunci, s-a crezut că cortexul, stratul exterior al creierului care tratează informații senzoriale, nu este suficient de dezvoltat pentru ca durerea să poată fie înregistrată. Până acum, experții susțineau că aceste conexiuni dintre nervi, din regiunea în care se procesează răspunsul la durere, nu sunt formate complet până la 24 de săptămâni, ceea ce înseamnă că nici durerea nu este simțită, informează Activenews

VIDEO. Discursul integral, subtitrat în română, al președintelui Trump la Marșul pentru viață 2020 de la Washington

 

De altfel, a fost dat publicității și un Studiu care răstoarnă tezele celor care susțin avortul: Fătul POATE simți durerea încă din a 12-a săptămână de viață. Un nou studiu publicat de o revistă medicală britanică (BMJ) a concluzionat că fetușii pot simți durere înainte de 24 de săptămâni și chiar din a 12 a săptămână de sarcină. Până acum, opinia unanimă medicală era aceea că fetușii nu pot simți durere înainte de gestația de 24 de săptămâni, perioada după care avortul este ilegal în Marea Britanie, cu excepția cazurilor speciale. Iată că acum, doi cercetători, inclusiv un expert britanic „pro-alegere”, care era convins că nu există vreo șansă ca fetușii să simtă durerea atât de devreme, sugerează în studiile lor recente că această ideee este greșită. 

„În general, dovezile și o analiză echilibrată a acestor dovezi indică experința unei dureri imediate, generată de funcția de dezvoltare a sistemului nervos încă din primele 12 săptămâni”, concluzionează autorii. Ei le avertizează pe femeile care vor să avorteze după 13 săptămâni de sarcină că ar trebui să fie conștiente că fetusul din pântecele lor simte durere, potrivit Breitbart. În Journal of Medical Ethics (JME), citat de Daily Mail, Stuart Derbyshire și doctorul American John Bockmann susțin că există „dovezi clare” că atât creierul și cât sistemul nervos sunt suficient de bine conectate până la 18 săptămâni, pentru ca fătul să simtă durere. Până atunci, s-a crezut că cortexul, stratul exterior al creierului care tratează informații senzoriale, nu este suficient de dezvoltat pentru ca durerea să poată fie înregistrată. Până acum, experții susțineau că aceste conexiuni dintre nervi, din regiunea în care se procesează răspunsul la durere, nu sunt formate complet până la 24 de săptămâni, ceea ce înseamnă că nici durerea nu este simțită, informează Activenews



Știri interne - februarie 2020 (RO)
 

Biserica și Academia, de la același pupitru, despre Unire. „Veghea asupra sorții României mai actuală decât oricând”

Sesiunea de comunicări științifice dedicată unirii „de bază” a adus din nou la același pupitru reprezentanții Bisericii și pe cei ai Academiei Române joi, 23 ianuarie 2020, în Aula Magna a Palatului Patriarhiei. Evenimentul a fost precedat de rugăciuni în Catedrală și depunere de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Patriarhiei. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a moderat sesiunea de comunicări. Mesajele s-au bazat în special pe evocarea faptelor istorice, a realității și profunzimii lor, dar și pe actualitatea în ceea ce privește unitatea românilor și grija față de soarta noastră ca neam. Primul care s-a adresat celor prezenți a fost Patriarhul României, reamintind că Biserica a promovat unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român. Preafericirea Sa a vorbit atât despre procesul de unificare statală, cât și despre organizarea unitară a structurilor bisericești și neatârnarea (adică independenţa) sau autocefalia Bisericii Ortodoxe Române faţă de orice autoritate bisericească din cele mai vechi timpuri. Patriarhul Daniel a menționat că în 2020 se împlinesc 135 de ani de când „Patriarhia Ecumenică din Constantinopol (azi Istanbul) – păstorită pe atunci de Patriarhul Ioachim al IV-lea – a recunoscut, după lungi şi dificile discuții, autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Şi tot în acest an, în luna februarie, se împlinesc 95 de ani de când această Biserica Ortodoxă Română Autocefală a fost ridicată la rangul de Patriarhie în anul 1925”. Vezi mesajul integral al Patriarhului Daniel.

Președintele Ioan-Aurel Pop a luat cuvântul în continuare, aducând în vedere că „mesajul celor care au făurit România în 1859 e unul de încredere și de temeinicie întru ceea ce Eminescu numea «țara mea de glorii, țara mea de dor»”. Academicianul a atras atenția că „România nu este o mare putere, nu este ferită de primejdii, de asalturi, de atentate la integritatea și la soarta sa”. „Țara nu ne-a fost dată nouă drept un cadou etern și imuabil”, a adăugat Președintele Academiei Române, „ci ca un edificiu rezultat din jertfă menit a fi apărat, primenit și îngrijit mereu”. „Veghea asupra sorții României și asupra caracterului ei de stat unitar național e mai actuală decât oricând, iar veghetorii trebuie să fie românii înșiși educați ca să-și iubească moștenirea lăsată de această generație de mari bărbați, îndemnați s-o construiască și reconstruiască mereu, să-i sporească zestrea și slava”. „Numai cei care știu să-și iubească sincer patria lor sunt capabili să înțeleagă și să respecte patriile altora întru gloria întregii umanități”, a spus Acad. Ioan Aurel Pop. Vezi textul integral. – Basilica

Academia Română solicită autorităţilor Rep. Moldova să păstreze în uz oficial noţiunile „limba română” şi „istoria românilor”

„Academia Română a luat act, cu îngrijorare, de noile încercări de a introduce în uzul oficial, în Republica Moldova și în alte regiuni vecine locuite de români, noțiunea inexistentă de «limbă moldovenească», susținută odinioară de propaganda sovietică și reluată, astăzi, de către anumite cercuri interesate politic”, arată cel mai înalt for de cultură al României într-o declarație publicată joi, 30 ianuarie 2020, pe site-ul oficial. „Limba română, de mai bine de două secole încoace, este studiată sistematic de către lingviştii români şi străini, care au stabilit exact statutul şi rolul său”, semnalează academicienii. Documentul este semnat de Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, Acad. Bogdan Simionescu, Acad. Victor Spinei, Acad. Răzvan Theodorescu, Acad. Victor Voicu, vicepreşedinţi ai Academiei Române şi de Acad. Ioan Dumitrache, secretar general.

Documentul precizează că „limba română este cea mai răsăriteană limbă romanică, are patru dialecte şi mai multe graiuri”. (...)  „Prutul nu reprezintă o graniţă lingvistică sau dialectală şi, în consecinţă, limba vorbită de o parte şi de alta a acestui râu este aceeaşi, anume limba română. Graiurile limbii române asigură unitatea limbii şi sunt inteligibile tuturor românilor”, se precizează în document. Academia accentuează că „limba literară, născută din secolul al XVI-lea încoace, este limba standard care se învaţă în şcoală şi care subliniază – în România, în Republica Moldova şi oriunde în afara acestor state – patrimoniul lingvistic comun”. „Graiul moldovenesc nu se opune în niciun fel unităţii limbii române, aşa cum noţiunile de moldovean şi de român nu se contrapun, ci se completează. Oltenii, maramureşenii, bănăţenii etc. sunt, în acelaşi timp, şi români, aşa cum majoritatea moldovenilor sunt moldoveni şi români concomitent. La fel, bavarezii sunt germani, toscanii sunt italieni şi normanzii sunt francezi deopotrivă”. Vezi declarația integrală. – Basilica

Poziția Academiei Române privind proiectul Roșia Montană

Academia Română a transmis un comunicat prin care își exprimă poziția favorabilă față de înscrierea sitului Roșia Montană în lista patrimoniului mondial al UNESCO:

Academia Română, consecventă cu poziția sa fermă de apărare a valorilor culturale naționale, de conservare a bogățiilor subsolului României și de protejare a mediului natural – poziție exprimată în repetate rânduri, salută decizia Guvernului României de reluare a procedurii de înscriere a sitului Roșia Montană în lista patrimoniului mondial al UNESCO. Totodată, Academia Română, cel mai înalt for de consacrare a valorilor intelectuale, de cercetare și de creație din România, este gata să sprijine în continuare autoritățile statului și alte entități interesate în conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și culturale de la Roșia Montană, în elaborarea grabnică a unui Plan Urbanistic General, în dezvoltarea durabilă a unor activități economice benefice locuitorilor și în stimularea turismului cultural de interes național și internațional în această importantă regiune a Munților Apuseni.

Biroul Prezidiului Academiei Române

Patriarhia Română și-a exprimat de mai multe ori poziția în defavoarea realizării proiectului minier Roșia Montană, pentru ca această parte a țării să poată conserva patrimoniul cultural și integritatea mediului înconjurător. – Basilica

Editurile Patriarhiei: Colecție de vieți de sfinți pentru copii

În contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor, Editurile Patriarhiei Române au lansat o colecție de vieți de sfinți pentru copii. Primul număr din Colecția intitulată „Chipuri ale sfințeniei” este dedicat Sfântului Antipa de la Calapodești. Urmează să apară în această colecție viețile: Sfintei Fotini, Sfântului Pantelimon și a mamei sale Evula, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, Sfinților Brâncoveni, Sfântului Vasile cel Mare și Sfânta Teopista împreună cu familia sa. Atât textul, cât și grafica semnată de Corina Petre sunt realizate într-o manieră vie, prietenoasă, care să îi atragă pe copii să caute și să citească aceste cărți. Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28. - Basilica

Un model de credință: Aspazia Oțel Petrescu

Au trecut doi ani de la trecerea la Domnul a Aspaziei Oțel Petrescu (23 ianuarie 2018), lăsând în urmă amintirile celor care au cunos­cut-o, dar mai ales mărturisirile despre propria viață, despre experiențele crude, dar rodnice duhovnicește. Despre cum a trăit și alegerile făcute, aflăm și din cărțile pe care le-a scris sau din interviurile acordate, adevărate exemple de curaj, asumare, credință și mărturisire a vieții în Hristos. Volumul „În celulă cu Hristos” documentează cea mai înfricoșătoare experiență prin care a trecut în perioada celor 14 ani de detenție. Nici nu își finalizase studiile superioare când a fost închisă. Era foarte tânără, avea credință curată în Dumnezeu și purta în suflet sfaturile duhovnicești ale părintelui Arsenie Boca. Cu acești talanți a fost aruncată în groapa întunecoasă cu șobolani drept pedeapsă pentru o faptă bună: împreună cu „banditele” - colegele ei de temniță, lucrase o rochiță de botez cusută cu ațe din hainele zdrențuite pe care le purtau. Cea care ar fi urmat să o poarte era fetița unei milițience. Celula întunecoasă cu șobolani, cătușele tăioase din jurul mâinilor, lipsa de ajutor din partea vreunei ființe omenești pot fi văzute ca metafore pentru încercările oricăruia dintre noi. Ceea ce avem de înțeles și reținut este că, prin credința neclintită și lăsarea în voia lui Dumnezeu, întunericul și spaima se transfigurează în pace și lumină cerească. Acestea sunt două certitudini pe care le putem avea încă din viața de pe pământ. În momentele dificile și de clătinare a credinței, putem privi către viața doamnei Aspazia și aflăm un model de viețuire. – Ziarul Lumina

Pr. Radu Preda despre cazul copiilor Smicală: Reprezintă traducerea infernului pe finlandeză iar în ceea ce ne privește oferă adevărata măsură a trecerii pe care o are la ora actuală România în UE. Să se autosesizeze oare noua Procuratură Europeană?

Teologul Radu Preot scrie pe blogul său din Adevărul că „Ceea ce se petrece de câțiva ani cu doamna și cu cei doi copii Simicală în Finlanda depășește cadrele normalității instituționale, oricât de strict croite, încadrându-se mai curând într-un scenariu de groază”. El mai scrie că întâmplările din Finlanda nu cadrează deloc cu imaginea pe care respectiva țară o prezintă lumii: „emancipată, civilizată, prosperă, democratică etc. Să internezi niște copii în căsuța izolată a unei babe vrăjitoare – temă predilectă în narativul nordic – pe motiv de apărare a drepturilor acestora, iată confirmarea ultimă a imposibilității metafizice a unor popoare de a metaboliza Creștinismul. Ideea nu este a mea, ci a lui Kirkergaard”. În final, Radu Preda se întreabă de câte ori a intervenit președintele Iohannis în favoarea acestor copii și dacă noul Procuror European, Laura Kodruța Koveși se va sesiza pe acest caz. - Activenews

Impactul încălzirii globale asupra mediului și societății îi îngrijorează pe specialiștii români

Specialiști în Geografie, Meteorologie, Silvicultură și Antropologie și-au exprimat îngrijorările cu privire la impactul încălzirii globale asupra mediului și societății în cadrul unei sesiuni de comunicări științifice, marți, 28 ianuarie 2020 la Academia Română. În cuvântul inaugural, Acad. Ioan Dumitrache, citând un raport din 2019, a atras atenția că încălzirea globală accelerată prin efectele ei ar putea devasta omenirea până în anul 2050. „20 de zile de căldură letală pe an determină prăbușirea a multor ecosisteme. Peste un miliard de oameni ar trebui să fie strămutați. După războiul nuclear, încălzirea globală este cea mai mare amenințare la adresa vieții pe planetă”, a punctat academicianul citând un fost lider al Forțelor de Apărare din Australia. Evenimentul face parte dintr-un program mai amplu de dezbateri asupra schimbărilor climatice. Concluziile vor face obiectul unui raport al Academiei Române care va fi adus la cunoștința forurilor decizionale de la nivelul statului român și a publicului interesat. Următoarea sesiune din acest program va avea loc în februarie. – Basilica

O femeie de 73 de ani a scris Luceafărul cu „ac şi aţă” pe 7 metri de pânză. Lucrarea expusă la Craiova

O femeie de 73 de ani din Cugir a ţesut pe o pânză lungă de șapte metri toate strofele poeziei „Luceafărul”. Opera unicat a fost expusă miercuri la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, la 170 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Trei ani i-au fost necesari Mariei Tudor ca să coasă cele 98 de strofe ale poeziei „Luceafărul” pe pânza realizată din cânepă. – Basilica

 

Linkuri la știri:

Dan Puric: trebuie să iubești România în ciuda evidențelor – Activenews

Tudor Gheorghe răspunde atacurilor privitoare la spectacolul Degeaba 30 – Activenews

 

 



Știri externe - februarie 2020 (EXT)
 

GEORGIA: Patriarhul Ilia despre coronavirus: Toate acestea sunt ca să ne întărească credința și rugăciunea

Patriarhul Ilia al Georgiei a vorbit în predica duminicală în Catedrala din Tbilisi și despre epidemia de coronavirus care a ajuns în prezent la peste 20.000 de persoane dintre care 427 au decedat. „Știți că a apărut un virus nou. Multe persoane sunt speriate din cauza lui”, a spus Patriarhul Georgiei duminică, 2 februarie 2020. „Dar toate acestea sunt pentru a ne consolida credința și a ne spori rugăciunile”, a subliniat veneratul primat georgian, potrivit Georgia Online citată de Orthochristian. Patriarhul Ilia a semnalat că credincioșii ortodocși georgieni „stropesc cu agheasmă ușile locuințelor în curți și pe copii în fiecare dimineață și în fiecare seară”. În Georgia nu a fost raportat niciun caz până la această oră. Toate zborurile dinspre China sunt restricționate preventiv. Date în timp real privind răspândirea infecției cu coronavirus, numărul de morți, dar și de persoane vindecate poate fi consultat pe o platformă creată special de Centrul pentru Știința și Ingineria Sistemelor (CSSE) din cadrul Universității „Johns Hopkins”. – Basilica

Raport Open Doors: În fiecare zi, opt creștini din toată lumea sunt uciși pentru credința lor

În fiecare săptămână, 182 de biserici sau așezăminte creștine sunt atacate. În fiecare zi, 8 creștini din întreaga lume sunt uciși din cauza credinței lor, iar săptămânal 182 de biserici sau clădiri creștine sunt atacate, se spune într-un raport al organizației creștine de ajutor Open Doors din Germania. De asemenea, în fiecare lună, 309 de creștini sunt închiși pe nedrept. Numărul persecuțiilor împotriva creștinilor a crescut la nivel mondial, conform organizației creștine de ajutor Open Doors din Germania, potrivit DPA, citată de Agerpres. Conform Indexului Mondial al Persecuției publicat de organizație, aproape 9.500 de bisericii și instituții ale bisericii au fost atacate, distruse sau închise într-un an.Numărul este de cinci ori mai mare decât cel înregistrat în anul precedent, conform raportului publicat miercuri.

În primul rând, există „un atac al autorităților asupra vieții bisericești în China”, a spus un purtător de cuvânt. Conform raportului organizației, circa 5.500 de atacuri asupra unor instituții bisericești au fost contabilizate între 1 noiembrie 2018 și 31 octombrie 2019. O altă problemă este expansiunea ideologiei islamiste în Africa, se mai arată în raport. Conform propriei definiții, Open Doors folosește un sens larg al termenului „persecuție„, care include diferite forme de discriminare.  Aproximativ 150 de țări sunt luate în considerare în analiză, evaluate în șase categorii. Primele 50 de țări cu cel mai ridicat nivel al persecuțiilor sunt incluse în acest index global. Țările în care este cel mai greu să-L urmezi pe Iisus sunt, potrivit raportului, următoarele: 1.Coreea de Nord; 2. Afganistan; 3. Somalia; 4. Libia; 5. Pakistan; 6. Eritrea;7. Sudan; 8. Yemen; 9. Iran; 10. India - Activenews

SUA: Marșul pentru viață 2020 | Număr record de participanți în Chicago

Mii de susținători ai vieții au participat în 11 ianuarie în Chicago și Denver pentru a susține dreptul la viață al copiilor nenăscuți. Un număr record de 9.000 de oameni au participat în Chicago și peste 8000 în Denver, Colorado, notează liveaction.org. Prin aceste manifestări, participanții doresc să tragă un semnal de alarmă asupra celor 600.000 de avorturi care au loc anual în America. Cel mai mare Marș pentru viață din SUA va avea loc în 24 ianuarie, la Washington, unde anul trecut au participat sute de mii de oameni. În România și Republica Moldova, Marșul pentru viață 2020 cu tema „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii” se va desfășura în 28 martie 2020 în peste 700 de localități, informează  alexandranadane.ro. Marșul pentru viață este cel mai important eveniment din cadrul Lunii pentru viață (1-31 martie), o lună plină de ateliere „Spune-mi o poveste pentru suflet”, proiecții de film, prezentări pro-viață și multe alte evenimente. - Basilica

ALBANIA: Donare de sânge în incinta Catedralei din Tirana. Președintele Albaniei, apreciativ la adresa Bisericii Ortodoxe

Zeci de albanezi au donat sânge sâmbătă, 01 februarie 2020, într-un spațiu al Catedralei „Învierea Domnului” din Tirana într-o acțiune organizată de Biserica Ortodoxă în parteneriat cu Administrația Prezidențială. Președintele Ilir Meta a mers personal să-i felicite pe cei care s-au alăturat cauzei. Cu această ocazie, Arhiepiscopul Anastasie i-a prezentat președintelui noile spații ale Catedralei din Tirana: un baptisteriu și o sală destinată tinerilor pentru educație și socializare. Ilir Meta a fost foarte apreciativ la adresa acțiunilor Preafericitului Părinte Anastasie. Președintele a spus că educarea tinerei generații cu învățăturile sfinte despre pace, dragoste și viață depășește zidurile bisericii și îi ajută pe aceștia să stea departe de vicii și de „bolile timpurilor moderne” precum jocurile de noroc, alcoolul și egoismul. Președintele a subliniat cuvintele Arhiepiscopului Albaniei care a proclamat în repetate rânduri că „Opusul păcii nu este războiul, ci egocentrismul”. Acțiunea de donare de sânge a fost organizată de Biserica Ortodoxă a Albaniei în colaborare cu „Alianța pentru donare de sânge” și cu Centrul Național de Transfuzie din Albania. - Basilica

ANGLIA: Conferința unui celebru pastor american anulată la Liverpool, fiindcă acesta califică homosexualitatea drept păcat

O conferință a pastorului american Franklin Graham programată anul acesta la Liverpool a fost anulată de proprietarii sălii în urma presiunii venite din partea unor organizații pro-homosexualitate, informează Prodocens Media. Opiniile pastorului – în special interpretarea sa biblică a căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie – sunt „incompatibile cu valorile noastre”, au informat proprietarii centrului de conferințe ACC Liverpool. Franklin Graham consideră căsătoria homosexuală un „păcat”.

Unul dintre grupurile care s-au opus conferinței lui Franklin Graham la ACC Liverpool a fost Labour LGBT Network, organizatie a simpatizanților partidului laburist care promoveaza stilul de viata homosexual. Ei îl califică pe Franklin drept „predicator al urii si homofob”. Luni după-amiază, Graham a răspuns la decizia ACC Liverpool printr-o scrisoare deschisă către comunitatea LGBTQ din Marea Britanie, informându-i că nu vine în Marea Britanie pentru a nu-i condamna. Mai degrabă, vine să prezinte Evanghelia. De asemenea, Graham a apărat dreptul la libera exprimare și libertatea religioasă. El a scris că nu vine „să vorbească împotriva nimănui”, deoarece Evanghelia „este incluzivă”. „Vin să vorbesc pentru toată lumea”, a adăugat el. „Evanghelia este incluzivă. Nu promovez ura, ci dragostea. ” Predicatorul în vârstă de 67 de ani și-a încheiat scrisoarea spunând că cei din comunitatea LGBTQ sunt „absolut bineveniți” să participe la unul dintre evenimentele sale din Marea Britanie. – Știri pentru Viață

Coreea de Nord – cel mai periculos loc din lume pentru creștini

Organizația „Open Doors”, o rețea mondială de ONG-uri creștine non-profit, a publicat la începutul acestui an Indexul Mondial al Persecuţiei, referitor la perioada 1 noiembrie 2018 - 31 octombrie 2019. onform acestuia, pentru al 18-lea an consecutiv, Coreea de Nord rămâne pe primul loc în lista celor mai intolerante state în ceea ce priveşte creştinismul. Raportul mai evidențiază și faptul că, în Coreea de Nord, creștinii se confruntă cu niveluri extreme de presiune și violență în toate domeniile vieții, chiar și purtarea unei Sfinte Scripturi fiind ilegală, conform opendoors.org.au. Dacă creștinii sunt descoperiți de către autorități, aceștia sunt trimiși în lagărele de muncă, torturați sau chiar uciși la fața locului. Se estimează că există între 200.000 - 400.000 de creștini persecutați care trăiesc în Coreea de Nord, dintre care aproximativ 60.000 sunt închiși în prezent pentru credința lor. - Doxologia

ANTARCTICA: Cea mai sudică biserică ortodoxă din lume

Biserica rusească „Sfânta Treime” este cea mai sudică biserică ortodoxă din lume. Deși a fost construită în munții Altai, a fost transportată pe insula King George, lângă stația de cercetare rusească Bellingshausen din Antarctica. Reconstrucția ei a durat 50 de zile. Clădirea bisericii măsoară 15 metri înălțime și are o capacitate de 30 de persoane, find construită în stil tradițional rusesc, informează rbth.com. Lăcașul de cult a fost sfințit în 15 februarie 2004 de Episcopul Theognost, stareț al mănăstirii Troitse-Sergiyeva, Rusia. Acolo slujesc permanent unul sau doi preoți de la Troitse-Sergiyeva, voluntari pentru misiunea din Antarctica. Printre sarcinile preoților de la această biserică se numără rugăciunile pentru sufletele celor 64 de ruși care au murit în expedițiile antarctice și asigurarea serviciului religios pentru personalul stației de cercetare Bellingshausen și a altor stații din apropiere. Preafericitul Părinte Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii a slujit în mica biserică în 2016. După întâlnirea istorică din Cuba cu Papa Francisc, Patriarhul Kirill a făcut în premieră o vizită în Antarctica, devenind primul conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse care vizitează al șaptelea continent. Statia Bellingshausen, numită după descoperitorul Antarcticii din 1820, este casă pentru 30 de cercetători care studiază condițiile meteorologice, mamiferele marine și calota glaciară. - Basilica

 

Linkuri la știri:

230 de africani s-au convertit la Ortodoxie în Tanzania – Basilica

Activitatea Bisericii Ortodoxe Române crește în Italia – Basilica

Acordul Verde european, cum poate Biserica să contribuie la protejarea mediului – Basilica

 



Noul Statut al BOR în Monitorul Oficial: Principalele modificări - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române cu toate modificările și completările adoptate de Sfântul Sinod în perioada 2011-2019 a fost publicat în Monitorul Oficial luni, 10 februarie 2020.

Statutul aduce noutăți și reglementări în mai multe arii ale Bisericii Ortodoxe Române. Am selectat 6 aspecte substanțiale din statutul republicat.

  1. Alegerea patriarhului

Modificările în ceea ce privește alegerea Patriarhului României se referă la criteriul vechimii și la numărul candidaților.

Modificările statutare prevăd că pot candida mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii având o vechime de cel puțin 7 ani de slujire ca ierarh eparhiot. (Art. 127, Alin. 1).

De asemenea, numărul candidaților stabiliți de Sfântul Sinod prin consultare a fost redus de la 3 (sau 5, în mod excepțional) la 2 (sau cel mult 3).

  1. Consistoriul arhieresc

Organismelor centrale deliberative, executive și administrative ale Bisericii li s-au adăugat în noul statut structuri centrale de judecată:

a) Consistoriul Arhieresc Prim, ca instanță de judecare în fond a cauzelor ierarhilor;
b) Consistoriul Arhieresc Ultim, ca instanță de judecare în apel a cauzelor ierarhilor;
c) Consistoriul Superior Bisericesc, ca instanță de judecare în recurs a cauzelor clericilor de mir sancționați cu caterisirea;
d) Consistoriul Superior Bisericesc Monahal, ca instanță de judecare în recurs a cauzelor monahilor clerici sancționați cu caterisirea.

Ultima variantă a statutului (2008) prevedea existența consistoriilor doar la nivel de protopopiate și eparhii. Odată cu introducerea organismelor centrale de judecată au fost create consistoriile arhierești pentru cauzele de judecată ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Sinod este desemnat ca autoritate canonică disciplinară și de judecată centrală a membrilor săi în ultimă instanță.

Disciplina clerului este tratată pe larg în Capitolul IV din Statut.

  1. Instituțiile Media

Tot ca noutate, textul statutului aduce față de varianta din 2008 reglementări la nivel de înființare sau desființare a instituțiilor media ale Bisericii.

„În scopul păstrării, promovării și apărării unității de credință, a unității vieții bisericești și pentru coordonarea misiunii ortodoxe românești, precum și pentru a evita dublarea cheltuielilor prin acțiuni care se suprapun în același teritoriu, înființarea și desființarea de noi instituții media scrise (reviste, ziare și periodice oficiale) și audiovizuale (radio, televiziune și altele) ale Patriarhiei Române și ale centrelor eparhiale se fac cu aprobarea Sfântului Sinod, la propunerea temeinic motivată a Patriarhului României sau a chiriarhilor eparhiilor din țară și din afara granițelor țării, pe baza unui studiu bine fundamentat misionar și economic”. (Art. 169, Alin. 2).

  1. Asociațiile și fundațiile ortodoxe

Modificări sunt aduse și în ceea ce privește asociațiile și fundațiile ortodoxe cu caracter național, dar și „altele decât cele bisericești, care au fondator unic sau membri asociați unități de cult, având conducere proprie formată din creștini ortodocși, și care contribuie la opera misionară, socială, culturală, educativă din Patriarhia Română”.

Acestea au obligația de a prezenta Cancelariei Sfântului Sinod, de două ori pe an (primăvara și toamna), rapoarte privind activitatea desfășurată și, o dată pe an, raportul privind situația financiară.

Patriarhia Română, poate verifica situația financiară și patrimonială a acestor asociații și adopta măsuri pentru remedierea deficiențelor sau lipsurilor.

„Nu intră în atribuțiile Sfântului Sinod să devină, în fața autorităților de stat, garantul sau reprezentantul organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), chiar dacă unele dintre acestea funcționează cu aprobarea Bisericii; acestea se vor adresa direct instituțiilor de resort în nume propriu, ca fiind dedicate unor activități specifice”. (Art. 16, Alin. 3).

  1. Sfintele Moaște

Statutul intrat recent în vigoare prevede că Patriarhul României „aprobă aducerea moaștelor unor sfinți din afara țării, pentru pelerinaj sau în dar, în Biserica Ortodoxă Română”, „aprobă solicitările adresate eparhiilor ortodoxe române pentru pelerinaj cu moaște ale unor sfinți în afara României” și „acordă binecuvântarea (aprobarea scrisă) pentru trecerea moaștelor de la o eparhie ortodoxă română la alta, pentru pelerinaj sau în dar”, cu informarea Sfântului Sinod. Vechiul statut nu conținea norme în această privință.

  1. Monahii

Noul statut precizează faptul că „monahii care doresc să plece din diferite eparhii ortodoxe române din țară și din afara granițelor țării pentru a se stabili în Muntele Athos sau în mănăstiri aparținând altei Biserici Ortodoxe trebuie să obțină, în prealabil, aprobarea scrisă a chiriarhului ortodox român de care depind canonic, precum și acordul Patriarhului României, la solicitarea ierarhului aparținând unei alte Biserici Ortodoxe surori”, dar și că „monahii, în virtutea votului monahal al ascultării, nu pot să compară în fața instanțelor judecătorești fără aprobarea prealabilă scrisă a Chiriarhului, inclusiv în cauze de interes personal”.

Statutul BOR aduce noi prevederi și referitor la retragerea clericilor (Articolul 134), la echivalarea gradelor didactice ca grade profesionale în preoție (Articolul 121). De asemenea, statutul interzice clericilor și călugărilor să înființeze sau să facă parte din organizații de tip sindical.

Prezentul  statut  pentru  organizarea  și  funcționarea Bisericii Ortodoxe Române a fost aprobat de Sfântul Sinod în data de 16 decembrie 2019.

Basilica



Primele decizii luate de Sfântul Sinod în acest an: Comunicat

 

În ziua de 13 februarie 2020, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul acestei ședințe a avut loc alegerea Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Benedict Vesa ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Noul Episcop-vicar va purta titulatura de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul. Hirotonia va avea loc duminică, 23 februarie 2020, în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca.

În cadrul aceleiași ședințe au mai fost luate următoarele hotărâri:

  1. Înființarea în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București a unui nou program de studii universitare de master intitulat Managementul economic și administrarea unităților bisericești, domeniul – Teologie, forma de învățământ cu frecvență.
  2. Organizarea celei de-a șaptea ediții a Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox, în anul 2020, la Timișoara.

Totodată, au fost evidențiate:

În legătură cu invitația Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, adresată Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române de a participa, în perioada 25-27 februarie 2020, la întâlnirea fraternă de la Amman, Iordania, „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reiterat hotărârea sa nr. 3668, reluată în hotărârile nr. 9156/2018 și nr. 180/2019, și anume ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să reia dialogul pentru a ajunge, cât mai curând posibil, la o soluție, în problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, pentru a nu se adânci polarizarea celor două tabere adverse: una a Bisericilor Ortodoxe pro-Constantinopol și cealaltă a Bisericilor Ortodoxe pro-Moscova.

De asemenea, Sfântul Sinod a precizat că este de acord cu acordarea autocefaliei întregii Biserici Ortodoxe din Ucraina (nu doar a unei părți), însă aceasta se poate realiza numai prin înțelegerea dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și prin consens panortodox.

Iar, pentru a nu se interpreta că întâlnirea de la Amman, inițiată de Patriarhia Ierusalimului, ar fi o Sinaxă a întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, la respectiva întâlnire fraternă la care se vor discuta modalități de reconciliere și de restabilire a comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori, Sfântul Sinod a hotărât ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie reprezentată de Patriarhul României, ci de o delegație a Patriarhiei Române.

Această participare a Bisericii Ortodoxe Române la întrunirea fraternă de la Amman este motivată de faptul că toate Bisericile Ortodoxe autocefale au responsabilitatea de a conlucra pentru menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice ortodoxe, potrivit Evangheliei lui Hristos și Sfintelor Canoane Ortodoxe”.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române



Sinteza activităților Bisericii Ortodoxe Române în anul 2019 - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat în deschiderea şedinţei anuale a Consiliului Naţional Bisericesc din 11 februarie 2020 raportul-sinteză care reflectă activitățile din Biserica Ortodoxă Română în anul 2019.


Omagierea satului românesc şi evocarea patriarhilor cărturari – Sinteza activităților Bisericii Ortodoxe Române în anul 2019

Activitatea internă şi externă a Bisericii Ortodoxe Române în anul 2019, proclamat în Patriarhia Română drept Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), respectiv Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești, este sintetizată şi prezentată din punct de vedere pastoral-liturgic şi administrativ, cultural-misionar şi social-filantropic.

I. ACTIVITATEA PASTORAL–LITURGICĂ ŞI ADMINISTRATIVĂ 

Printre evenimentele importante din viața Bisericii Ortodoxe Române în anul 2019, din punct de vedere pastoral-liturgic, evocăm:

Evidența numerică a activităţilor sacramental-liturgice, în anul 2019, cuprinde: 6.149 Sfinte Liturghii; 2.306 Sfinte Taine, dintre care 630 hirotonii de preoți și diaconi pentru parohii și mănăstiri; 234 sfințiri de biserici noi și 232 resfințiri de biserici restaurate; 3.714 ierurgii și slujiri misionare; 125 sfințiri și inaugurări de așezăminte eclesiale noi și 53 resfințiri de așezăminte eclesiale restaurate sau reparate; 7.838 vizite pastorale în parohii/filii, mănăstiri/schituri, școli teologice, așezăminte sociale și medicale; 491 prezidări conferințe preoțești pastoral-misionare și administrative; 52 prezidări de sinaxe monahale eparhiale și mitropolitane; 527 vizite canonice efectuate de Patriarhul României și de ceilalți membri ai Sfântului Sinod, precum și schimburi de vizite frățești și pelerinaje cu sfinte moaște efectuate de ierarhi în alte eparhii; 628 participări și susțineri de comunicări la conferințe, simpozioane, seminarii (în țară – 541 și în străinătate – 87); 17.093 primiri oficiale și audiențe acordate, precum și 1.679 zile activitate de teren desfășurată de episcopii-vicari și arhiereii-vicari.

Dintre hotărârile adoptate de Sfântul Sinod în sprijinul activității pastoral-liturgice, amintim:

În plan administrativ au fost organizate: ședințe de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul cărora au fost discutate, adoptate și comunicate 81 hotărâri cu privire la problemele examinate. În acest sens, la Cancelaria Sfântului Sinod au fost pregătite 44 referate de Sinod și, în același context, s-a urmărit modul de redactare a celorlalte 37 referate de Sinod întocmite de către unele sectoare ale Administrației Patriarhale.

În 16 decembrie 2019, a fost aprobată varianta consolidată a Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care cuprinde modificările și completările aprobate de Sfântul Sinod în perioada 2008-2019, şi transmisă, spre recunoaștere, la Secretariatul de Stat pentru Culte.

De asemenea, au fost aprobate: Regulamentul Organismelor Centrale ale Bisericii Ortodoxe Române şi Regulamentul Administrării Bunurilor Bisericești. În acelaşi an, a fost actualizat Statutul de organizare și funcționare a Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR).

Prin activitatea Cabinetului Patriarhal, au fost organizate 46 ședințe de lucru ale Permanenței Consiliului Național Bisericesc şi 6 ședințe de lucru comune ale Permanenței Consiliului Național Bisericesc și Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și redactarea proceselor-verbale ale acestor ședințe.

II. ACTIVITATEA CULTURAL-MISIONARĂ

A. Activităţi internaţionale:

Principalele activități ale Bisericii Ortodoxe Române pe plan extern, raportate prin Sectorul relații bisericești şi interreligioase, au fost:

Grija pentru românii ortodocși din afara granițelor României a continuat şi s-a dezvoltat şi în anul 2019, în prezent fiind active 14 eparhii, cu 1.337 parohii şi filii, deservite de 1.185 clerici. De remarcat este numărul mare de copii născuți în afara României. În cadrul acestor parohii şi comunități ortodoxe româneşti, au fost oficiate, în cursul anului 2019, un număr de 25.248 botezuri, 4.883 cununii şi 2.883 înmormântări.

B. Activităţi educaţionale:

În plan Teologic-educațional, în anul 2019, menționăm organizarea următoarelor evenimente cu caracter naţional şi internaţional:

În anul şcolar 2019-2020, predau disciplina Religie 6.251 profesori, dintre care 4.430 titulari, 151 titulari de altă specialitate, care au în completarea normei ore de Religie și 1.670 suplinitori; 1.264 sunt clerici, 4.869 laici cu studii teologice şi 118 laici și cu alte studii. Dintre profesorii de Religie, 745 sunt debutanți, 1.259 au obţinut definitivarea în învățământ, 1.346 gradul didactic II, 2.704 gradul didactic I, iar 197 au doctoratul în teologie. În inspectoratele școlare județene, şi-au desfăşurat activitatea specifică 42 inspectori de specialitate, dintre care 40 cu studii teologice şi 2 cu alte studii.

În cadrul Patriarhiei Române, funcționează 29 seminarii teologice, 7 licee teologice ortodoxe şi un liceu tehnologic, având şi clase de teologie. În anul şcolar 2018-2019, au fost şcolarizaţi 4.142 elevi la nivel liceal; iar dintre cei 1.012 elevi în clasa a XII-a, 827 au obţinut diplomă de bacalaureat. În unităţile de învăţământ teologic preuniversitar au fost şcolarizaţi 119 elevi din afara graniţelor ţării, 92 provenind din Republica Moldova, 19 din Ucraina, 4 din Serbia, 2 din Elveţia şi 2 din Italia. În anul şcolar 2018-2019, au fost înscrişi în clasa a IX-a 1.117 elevi, iar pentru anul şcolar 2019-2020 au fost solicitate 1.349 locuri.

În şcolile teologice preuniversitare îşi desfăşoară activitatea didactică 1.082 profesori; dintre aceştia, 680 sunt titulari, 402 sunt suplinitori, iar 93 dintre profesori sunt doctori în teologie. În anul şcolar 2018-2019, fondurile alocate acestor şcoli au fost în valoare totală de 1.096.312 lei, dintre care 621.312 lei au fost investiţi de centrele eparhiale.

În cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează 11 facultăţi de teologie (Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Craiova, Cluj, Constanţa, Târgovişte, Piteşti, Alba Iulia, Arad şi Oradea) şi 4 departamente de teologie, incluse în cadrul altor facultăţi (Timişoara, Galaţi, Baia Mare şi Reşiţa).

În anul universitar 2018-2019, au fost şcolarizaţi 4.477 studenţi. În anul 2019, au absolvit 986 studenţi, iar în anul universitar 2019-2020 s-au înscris 1.255 studenți. În cadrul specializării Teologie Pastorală au fost şcolarizaţi 3.195 studenţi, iar 664 absolvenţi au obținut Diplomă de licenţă. În anul universitar 2018-2019, numărul masteranzilor a fost de 1.941, dintre care 842 absolvenți, iar în anul universitar 2019-2020, s-au înscris 1.052. Studiile de Doctorat se organizează în opt centre universitare, fiind înscrişi în prezent 537 doctoranzi, dintre care 179 în anul universitar 2019-2020 (anul I). În anul universitar 2018-2019, 76 doctoranzi au obţinut titlul de Doctor în Teologie.

În anul universitar 2018-2019, 363 cadre didactice au activat în cadrul învăţământului teologic superior, dintre care 70 profesori, 95 conferenţiari, 151 lectori și 47 asistenţi.

Totodată, în anul universitar 2018-2019, s-au înscris la studii în diferite instituţii de învăţământ teologic din străinătate 32 români. În prezent, sunt înscriși la facultăţile teologice din cadrul Patriarhiei Române 74 cetăţeni străini (printre care şi etnici români, 48 fiind din Republica Moldova), atât la studii universitare, cât şi post-universitare.

În anul 2019, a continuat derularea Programului Naţional Catehetic Hristos împărtăşit copiilor, prin organizarea la nivelul eparhiilor a 1.163 centre catehetice şi prin specializarea de formatori. De asemenea, a continuat desfășurarea Proiectului educațional Alege Școala!, conform celor trei contracte de finanțare, semnate în anul 2018, pentru etapele a V-a, a VI-a şi a VII-a ale proiectului. Acestea sunt finanțate de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Capital Uman, Apelul de proiecte nr. 4, Şcoală pentru Toţi, Axa prioritară 6 Educaţie şi competenţe, pentru o perioadă de trei ani (20 aprilie 2018 – 19 aprilie 2021) şi au o valoare totală de 24.928.126,84 lei (aproximativ 5.360.000 euro).

C. Activităţi culturale şi misionare:

În contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești, Sectorul Cultură şi Patrimoniu Religios a participat la diferite manifestări culturale, congrese şi simpozioane, organizate de Academia Română, muzee, biblioteci și alte instituții culturale și bisericești, prezentând mesaje, comunicări şi conferințe. Au fost realizate trei filme documentare: „Patriarhul Nicodim Munteanu”, „Patriarhul Iustin Moisescu” şi „Decretul 410/1959. Istoria răstignirii monahismului românesc”.

Comisia de Pictură Bisericească, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte, a organizat Conferința Națională Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească, cu tema Satul românesc, izvor de artă creștină, tradiție și continuitate etnică. De asemenea, la finalul a două sesiuni de examene pentru pictori, sculptori şi restauratori bisericești, au fost autorizați 11 noi pictori bisericești, 4 sculptori bisericești şi 1 pictor restaurator icoane.

În anul 2019, Radio TRINITAS a lansat Emisiunea „Satul românesc – istorie și actualitate” care a oferit o prezentare a trecutului și prezentului a 40 de sate din toată țara. Radio TRINITAS a încheiat 20 de parteneriate media cu muzee și alte instituții culturale și sociale din țară. Cel mai important eveniment cultural al anului 2019, Festivalul Internațional „George Enescu”, a fost amplu mediatizat în programele Radio TRINITAS, care a fost partener media al evenimentului.

Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române a difuzat, în cadrul Jurnalului TRINITAS, peste 3.400 știri, din care aproximativ 1.800 au fost dedicate Anului omagial și comemorativ 2019. În plan cultural-religios, emisiunea Europa Christiana a primit premiul Robert Schuman, ca recunoaștere a promovării rădăcinilor creștine ale Europei. De asemenea, pentru prima dată în istoria de 61 de ani a Festivalului Internațional George Enescu, o altă televiziune decât cea publică a asigurat transmisia concertelor din cadrul acestui eveniment de talie internațională. În acest sens, Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române a avut calitatea de broadcaster oficial.

În cadrul ședinței solemne a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de 16 decembrie 2019, dedicată împlinirii a 30 de ani de la căderea regimului comunist, a fost lansat volumul „Mărturii și evocări din lagăre și închisori. 30 de ani de la căderea comunismului în România marcați prin interviuri cu 30 de deținuți politici din perioada comunistă”.

În anul 2019, cele trei publicații periodice ale Centrului de Presă BASILICA (cotidianul Ziarul Lumina, săptămânalul Lumina de Duminică şi revista de informaţie bisericească Vestitorul Ortodoxiei) şi-au continuat activitatea de misiune mediatică a Bisericii în societate. Cu aprobarea Sfântului Sinod, începând din 30 septembrie 2019, Ziarul Lumina apare într-o ediție națională unitară de 16 pagini. Cele patru ediții regionale (Moldova, Transilvania, Oltenia, Banat) au fost unificate cu ediția națională, astfel încât cititorii din toate regiunile țării primesc selecții de știri, reportaje, interviuri și articole de reflecție spirituală și social-culturală din întreg cuprinsul Patriarhiei Române. Cu un tiraj lunar mediu difuzat de 22.300 exemplare, Ziarul Lumina, în prezent singurul cotidian creștin ortodox din lume, se situează pe locul trei între cotidianele naționale din România.

Agenția de ştiri Basilica a acordat o atenție mai mare calității și relevanței articolelor de pe site, fiind publicate aproximativ 4.000 articole în limba română. Conținutul în limba engleză, care favorizează corecta informare a publicului internațional, s-a concretizat într-un total de 800 știri naționale și internaționale. A fost dublat numărul de galerii foto pe site – aproape 140 articole în imagini și fotoreportaje realizate de basilica.ro.

Biroul de Presă şi Relații Publice a informat opinia publică prin mass-media asupra activității Patriarhiei Române, a comunicat punctele de vedere oficiale şi a formulat clarificări atunci când se impuneau. Se constată că, dincolo de mijloacele de comunicare, oricât de moderne, conținutul mesajului pastoral al Bisericii trebuie să fie permanent unul spiritual şi edificator, evitând o atitudine politică partinică şi cultivând rolul Bisericii de factor al păcii sociale.

Pentru Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (Edituri și Tipografii), din punct de vedere statistic, anul 2019 se prezintă astfel: au fost tipărite 290 titluri de carte, dintre care 97 titluri inedite, publicate de cele trei Edituri ale Patriarhiei Române (Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Editura BASILICA și Editura TRINITAS) și anume: 61 titluri de Carte teologică, 23 titluri de Carte de cult, 10 titluri de Carte patristică, 3 titluri de Carte pentru copii şi tineret) şi 26 numere noi din revistele centrale bisericești. În total, cele două Tipografii ale Patriarhiei Române (Tipografia Cărților Bisericeşti şi Imprimeria Pharos) au tipărit, împreună, 451.617 exemplare carte broșată sau legată (305.182 ex. carte şi 146.435 ex. reviste). De asemenea, au mai fost tipărite: 68.125 ex. de Biblii (în diferite formate) şi 60.720 ex. Noul Testament cu Psalmii; 147.055 ex. broşuri, cataloage, ghiduri şi pliante; 304.071 ex. cărţi de rugăciuni, acatiste şi prohoade; 89.000 ex. pastorale; 11.090 ex. felicitări; 739.781 ex. calendare (tip foiagendă, de biroude perete cu spirăcu însemnări), 375.380 ex. icoane (de diverse dimensiuni), Ziarul LuminaLumina de Duminică, cu suplimentele Lumina PelerinuluiLumina educaţieiLumina Literară şi Artistică şi Lumina cărților, precum şi 274.875 ex. lucrări primite din exterior.

În anul 2019, la Atelierele Institutului Biblic au fost realizate foarte multe obiecte de cult și veșminte liturgice, dintre care menționăm în mod deosebit 2 racle mari din argint: una pentru cinstitele moaște ale Sfintei Mucenițe Filofteia, Arhiepiscopia Argeșului şi Muscelului, şi alta pentru părticele din moaștele Sfântului Daniil de la Mănăstirea Turnu, Arhiepiscopia Râmnicului, precum şi 3 chivote mari din argint pentru: Mănăstirea Cudalbi, Galați; Mănăstirea Ghighiu, Prahova; Parohia Boteanu Ienii, București.

În cursul anului 2019, Sectorul Pelerinaje al Patriarhiei Române a organizat pelerinaje în ţară şi în afara graniţelor ţării (Israel, Iordania, Egipt, Turcia, Grecia, Muntele Athos, Cipru, Macedonia de Nord, Italia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Ţările Nordice, Tările Baltice, Belgia), la care au participat un număr de 45.350 pelerini (553 pelerinaje interne şi 482 pelerinaje externe).

În mod deosebit, SC Basilica Travel SRL a dezvoltat proiectul care vizează realizarea unui Centru educațional pentru preșcolari cu program prelungit, numit Grădinița Patriarhiei Române „Buna-Vestire” din Bucureşti.

Sectorul Monumente şi Construcții Bisericeşti al Patriarhiei Române a desfășurat ample lucrări pentru finalizarea Catedralei Naţionale: structura de rezistență a Catedralei (lucrări finalizate în procent de 100%), structura de rezistență a subsolurilor adiacente vest (lucrări finalizate în procent de 90%), structura de rezistență a subsolurilor adiacente nord, sud și est (lucrări finalizate în procent de 80%), finalizarea și montajul celor 27 uși din bronz pentru intrările de la parter, montajul învelitorii din tablă de cupru auriu (lucrări finalizate în procent de 80%), execuția și montajul ancadramentelor din piatră la uși şi ferestre (lucrări finalizate în procent de 100%) și la turle (lucrări finalizate în procent de 30%), execuția și montajul picturii în tehnica mozaic din Altarul Catedralei (lucrări în derulare), montarea vitraliului la fereastra mare de pe fațada de vest (lucrare finalizată în procent de 100%), pregătiri pentru execuția de tencuieli interioare și exterioare.

În anul 2019, Palatul Patriarhiei (Centrul de Conferințe) a găzduit peste 200 evenimente și a înregistrat peste 50.000 vizitatori, turiști și pelerini din peste 40 de țări.

Sectorul Stavropighii Patriarhale şi Centre Sociale, prin echipa de întreținere ARCADA, a continuat lucrările de renovare şi modernizare la Centrul Cultural – Misionar „Familia” din oraşul Pantelimon. În anul 2019, Centrul Social Pastoral „Sfânta Maria” – Techirghiol a iniţiat demersuri spre a construi o clădire nouă pentru cazare şi tratament.

Centrul Social-Cultural „Miron Patriarhul” – Dragoslavele a desfăşurat lucrări de modernizare la Vila 2, iar la Centrul Social – Pastoral „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” – Călimăneşti au fost achiziţionate şi montate un generator electric şi un sistem de încălzire centralizat, care funcționează cu lemne, pentru a se desfășura activităţi şi în sezonul rece. 

III. ACTIVITATEA SOCIAL-FILANTROPICĂ:

În anul 2019, lucrarea social-filantropică și medicală la nivelul eparhiilor și a ONG-urilor Patriarhiei Române a fost desfășurată printr-un număr de 17.995 persoane, după cum urmează: 29 consilieri eparhiali, 17 inspectori de specialitate și eparhiali, 437 asistenți sociali, 1.354 personal cu diverse specializări (cadre didactice, cadre medicale, juriști, psihologi, personal administrativ), 16.158 voluntari. Biserica Ortodoxă Română şi-a desfășurat activitatea social-filantropică şi medicală în cadrul a 796 instituții și servicii sociale.

Având în vedere diversificarea continuă a serviciilor oferite, precum şi extinderea şi acreditarea centrelor, s-a început o reorganizare integrată a activităţilor pe criterii de competenţă. În acest sens, diagrama aşezămintelor social-filantropice arată astfel: 147 cantine sociale și brutării, 42 instituții ce oferă servicii medicale și farmacii, 107 centre de zi pentru copii, 31 centre de zi pentru vârstnici, 50 centre rezidențiale vârstnici, 52 birouri de asistență socială și centre comunitare, 38 centre de tip familial, 51 grădinițe sociale și afterschool, 13 locuințe protejate, 85 centre de informarede consiliere și centre de resurse, 3 instituții de învățământ pentru adulți, 15 centre de urgență (pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenței domestice, pentru victime ale traficului de persoane), 18 campusuri de tabără, 51 centre educaționale și alte 93 instituții/servicii cu specific diferit.

În cuprinsul eparhiilor Patriarhiei Române, se află în derulare 545 proiecte și programe sociale, din care: 24 cu finanţare externă, 83 cu finanţare publică, 384 finanţate din fonduri proprii şi 54 cu finanţare mixtă.

În aşezămintele Bisericii Ortodoxe Române au primit asistență 119.758 beneficiari, după cum urmează: 46.789 copii din aşezămintele sociale ale Bisericii, dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere, sau cu părinţii aflaţi la muncă în alte ţări; 8.371 persoane cu dizabilităţi, cu deficienţe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependențe, persoane infectate cu HIV/SIDA; 45.015 persoane vârstnice din aşezămintele de protecție socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi care prezentau grave probleme de sănătate; 19.583 şomeri, adulți în dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităților naturale.

Asistenţa religioasă în unităţile militare, penitenciare, spitale şi aşezăminte de ocrotire socială este asigurată de 498 preoţi, dintre care: 17 în unități ale Ministerului Afacerilor Interne, 87 în unităţi militare, 30 în sistemul penitenciar şi 364 în spitale, aşezăminte de ocrotire socială, unități de învățământ etc. În aceste unităţi (militare, penitenciare, spitale şi aşezăminte de ocrotire socială) există în prezent 426 biserici şi capele sfințite, altele 80 aflându-se în diferite stadii de construcţie şi amenajare.

În cadrul programului Caravana medicală „Sănătate pentru sate”, în anul 2019, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au realizat 10 deplasări, caravana înregistrând 1.020 beneficiari. Majoritatea pacienților au beneficiat de efectuarea de analize de laborator, EKG (electrocardiograme) şi ecografii, ceea ce a permis diagnosticarea unor boli cronice, pacienții respectivi fiind ajutați să se interneze în clinici de specialitate. În cadrul programului Componente de prevenție și educație pentru sănătate, voluntarii Paraclisului CMN au realizat 16 deplasări, având ca rezultat 3.720 beneficiari.

De asemenea, voluntarii Paraclisului CMN au continuat campania „Donează sânge! Salvează o viață!” şi au derulat alte două programe social-filantropice noi: Programul „Rămâneți în şcoală”, destinat reducerii abandonului școlar şi Programul „Caravana Bucuriei”, destinat prevenirii excluziunii sociale. Prin intermediul voluntarilor Paraclisului CMN, Centrele de Transfuzii București, Ploiești, Constanța, Cluj, precum și Centrul de Transfuzii al Ministerului Apărării Naţionale (din incinta Spitalului Militar Central Bucureşti) au primit sub formă de donație echipamente medicale cu o valoare totală de aproximativ 65.000 euro.

Totodată, a fost continuată colaborarea cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București, în cadrul „Campaniei de prevenție și diagnosticare a cancerului de col uterin”, fiind organizate 13 acțiuni, cu un număr total de 288 beneficiare.

De asemenea, a continuat implementarea proiectelor: „Politici publice alternative în domeniul sănătății”, „FOCUS – Consolidarea Capacității Lucrătorilor Sociali în oferirea abilităților de viață” și proiectul de telemedicină  „Sănătate la un click distanță”. Au fost continuate colaborările cu Universitatea VIA College din Danemarca, Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei, retailerul PROFI România și a fost încheiat un nou parteneriat social-filantropic cu Mega Image S.R.L.

Componenta de formare profesională a Federaţiei Filantropia a fost consolidată prin autorizarea cursului „Animator socio-educativ” și prin organizarea mai multor sesiuni de formare profesională, respectiv: „Manager de servicii sociale”, la București și Alba Iulia; „Animator socio-educativ”, la București; „Politici Publice”, la Sinaia, Prahova. Astfel, în anul 2019 au fost instruiți 141 specialiști în domeniul medico-social.

Sectorul Social-Filantropic a asigurat reprezentarea Patriarhiei Române în Comitetul de Monitorizare a Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 (CM POCU), iar în luna noiembrie 2019 a avut loc, la Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti, întâlnirea consilierilor eparhiali.

Valoarea bunurilor donate în anul 2019, prin Programul „Masa Bucuriei”, a fost de 855.788 euro. Programul „Masa Bucuriei”, care se desfășoară la nivel național în parteneriat cu magazinele Selgros Cash&Carry şi Carrefour Romania SA, constă în donarea săptămânală de bunuri alimentare şi igienico-sanitare pentru centrele sociale.

Prin programele filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române, au fost acordate ajutoare financiare directe în valoare de 18.553.740 lei şi ajutoare materiale în valoare de 41.261.696 lei.

Pentru susținerea întregii activităţi de asistență socială și filantropică şi pentru sprijinirea sinistraților, în anul 2019, la nivelul Patriarhiei Române, a fost cheltuită suma de 153.600.638 lei (:4,8 = 32.000.133 euro).

În această sumă nu intră cheltuielile privind o mulțime de activităţi caritabile ale parohiilor şi mănăstirilor în favoarea bolnavilor, bătrânilor, copiilor și săracilor, care nu au fost cuantificate financiar şi, ca atare, nici raportate sistematic centrelor eparhiale.

Grija față de sănătatea sufletească și trupească a omului a fost și este o preocupare constantă a Bisericii noastre, potrivit Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos și tradiției filantropice ortodoxe.

În acest sens, Patriarhia Română a declarat anul 2020 drept Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, având ca scop identificarea și promovarea exemplului celor care, de-a lungul timpului, au susținut spiritual și material activitatea social-filantropică, educațională şi culturală a Bisericii pentru binele poporului român.

Apreciem eforturile spirituale şi materiale ale tuturor celor care sprijină multiplele activități ale Bisericii Ortodoxe Române. Exprimăm recunoștință şi prețuire faţă de toţi cei care ajută Biserica noastră: clerici şi credincioși mireni, autorități centrale şi locale, sponsori şi voluntari.

Ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate şi mântuire, ajutor şi bucurie în viață!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



Răspunsul Sinodului BOR la invitația Patriarhului Ierusalimului și în problema ucraineană - Analiză
 

Iosif Mihăileanu, într-o analiză pentru Activenews, afirmă:

Patriarhul Daniel și membrii Sfântului Sinod au găsit din nou o soluție excepțională, în etapa de față a problemei schismei ucrainene. Sinodul a trebuit să se pronunțe în legătură cu invitația Patriarhului Teofil al Ierusalimului, adresată Patriarhului Daniel, de a participa, în perioada 25-27 februarie 2020, la o întâlnire pe tema schismei ucrainene la Amman, Iordania. Răspunsul poartă pecetea echilibrului Patriarhului Daniel în problema ucraineană, echilibru bazat pe cunoașterea învățăturii ortodoxe despre Biserică și pe dragostea pentru unitatea și pacea Bisericii.

Iată câteva observații pe marginea celor afirmate în comunicat:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reiterat hotărârea sa nr. 3668, reluată în hotărârile nr. 9156/2018 și nr. 180/2019, și anume ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să reia dialogul pentru a ajunge, cât mai curând posibil, la o soluție, în problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, pentru a nu se adânci polarizarea celor două tabere adverse: una a Bisericilor Ortodoxe pro-Constantinopol și cealaltă a Bisericilor Ortodoxe pro-Moscova.

În hotărârile respective s-a solicitat Patriarhiei Ecumenice și Patriarhiei Moscovei să revină la masa dialogului. Comunicatul reia această solicitare și aduce în discuție realitatea gravă cu care se confruntă Ortodoxia în prezent: împărțirea Bisericilor locale în două tabere, una pro-Constantinopol, alta pro-Moscova. Cu cât va trece mai mult timp fără să se rezolve schisma, cu atât conflictul se va mări, iar taberele se vor înverșuna una împotriva altuia. „Soarele să nu apună peste mânia voastră” învață Scriptura (Efeseni 4, 26).

De asemenea, Sfântul Sinod a precizat că este de acord cu acordarea autocefaliei întregii Biserici Ortodoxe din Ucraina (nu doar a unei părți), însă aceasta se poate realiza numai prin înțelegerea dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și prin consens panortodox.

În această frază care pare de bun simț – și este, bineînțeles! –, comunicatul răspunde exact marii probleme a autocefaliei în Ucraina și problemei acordării autocefaliei, în general. Așadar, Sinodul BOR arată că două lucruri au fost ignorate de Patriarhia Ecumenică atunci când a acordat autocefalia doar unei părți, schismatice, din Ucraina. În primul rând că nu putea acorda singură autocefalia, ci prin înțelegere cu Patriarhia Moscovei. Aceasta pentru că Patriarhia Moscovei are în componența ei Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică și din Patriarhia Moscovei s-a rupt Biserica Ortodoxă din Ucraina, pe care a recunoscut-o Patriarhia Ecumenică și căreia i-a dat autocefalie.

Apoi, comunicatul subliniază că BOR este de acord cu acordarea autocefaliei ortodocșilor din Ucraina, dar în întregimea lor, nu doar unei părți a lor. Pentru a înțelege ciudățenia și riscurile situației, să ne gândim ce ar fi dacă în România ar exista două biserici ortodoxe, una în Transilvania, alta în restul țării, care au conducători diferiți și nu sunt în comuniune una cu alta.

Iar, pentru a nu se interpreta că întâlnirea de la Amman, inițiată de Patriarhia Ierusalimului, ar fi o Sinaxă a întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, la respectiva întâlnire fraternă la care se vor discuta modalități de reconciliere și de restabilire a comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori, Sfântul Sinod a hotărât ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie reprezentată de Patriarhul României, ci de o delegație a Patriarhiei Române. 

La întâlnirea inițiată de Patriarhul Ierusalimului nu vor participa toți întâistătătorii Bisericii Ortodoxe – Patriarhul Ecumenic a anunțat primul că nu va participa. Pentru a nu leza conștiința acestuia și pentru a nu leza cinstea onorifică a Patriarhiei Ecumenice, Sinodul BOR a decis să nu participe Patriarhul Daniel, ci reprezentanți ai BOR. Este o soluție pe care alții nu au găsit-o, dar Sinodul BOR a găsit-o pentru că își dorește cu adevărat rezolvarea problemei ucrainene și, prin ea, apropierea de rezolvarea problemei acordării autocefaliei.

Această participare a Bisericii Ortodoxe Române la întrunirea fraternă de la Amman este motivată de faptul că toate Bisericile Ortodoxe autocefale au responsabilitatea de a conlucra pentru menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice ortodoxe, potrivit Evangheliei lui Hristos și Sfintelor Canoane Ortodoxe.

Mai întâi, acest paragraf subliniază că nu este vorba de o sinaxă a întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe convocată împotriva voinței Patriarhului Ecumenic, cel care e responsabil cu convocarea sinoadelor panortodoxe în mod curent, ci de o întâlnire frățească, pentru a discuta o problemă care frământă Biserica, dar fără a se lua decizii definitive. Apoi, paragraful este un răspuns la două atitudini similare pe care cele două patriarhii implicate în conflict le-au avut în ultimii ani. Patriarhia Moscovei nu a participat la Sinodul de la Creta, iar Patriarhia Ecumenică refuză să convoace o întâlnire panortodoxă în problema ucraineană. Dar cum și cine să realizeze unitatea Bisericii Ortodoxe din întreaga lume dacă reprezentanții Bisericilor Ortodoxe locale nici măcar nu se întâlnesc cu toții?!

În responsabilitatea fiecărei Biserici locale nu intră doar păstorirea spre mântuire a credincioșilor proprii, ci și unitatea întregii Biserici și împlinirea rolului întregii Biserici în lume. Aceasta i-a învățat Hristos Domnul pe Sfinții Apostoli și aceasta au conglăsuit Sfinții care au alcătuit canoanele după care viețuiește Ortodoxia, inspirați de Duhul Sfânt în Sinoade.

Comunicatul vine într-un moment critic, în care decizia BOR era așteptată cu sufletul la gură de clericii și credincioșii români care cunosc problema ucraineană și de celelalte Biserici Ortodoxe locale.  În urma acestui comunicat, ierarhii, clericii și credincioșii românii au un nou motiv de bucurie că au un astfel de Patriarh! Iar Bisericile surori au un exemplu de responsabilitate față de problemele din alte Biserici locale și un îndemn pentru a lăsa deoparte orgoliul etnic și pe cel al puterii lumești.



Comunicat de presă la încheierea întâlnirii fraterne de la Amman, Iordania
 

În data de 26 februarie 2020, a avut loc o reuniune a întâistătătorilor și a reprezentanților Bisericilor Ortodoxe Locale în Amman, Iordania, pe tema principală a unității și reconcilierii în Sfânta Ortodoxie. Participanții au înțeles neliniștea Patriarhiei Ierusalimului în fața pericolului iminent al schismei în cadrul comuniunii noastre ortodoxe.

La întâlnire au participat delegați din: Biserica Ortodoxă a Ierusalimului condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii, Biserica Ortodoxă Sârbă condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Irineu al Serbiei, Biserica Ortodoxă Română condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon al Târgoviștei, Biserica Ortodoxă Poloneză condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Abel de Lublin și Chełm și Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și din Slovacia condusă de Preafericitul Părinte Mitropolit Rastislav al Ținuturilor Cehe și al Slovaciei.

Participanții și-au exprimat recunoștința față de Majestatea Sa Abdullah II, Regele Regatului Hașemit al Iordaniei și Custodele Hașemit al Locurilor Sfinte creștine și musulmane din Țara Sfântă, și față de poporul iordanian pentru facilitarea găzduirii acestei întruniri în capitala lor, Amman, remarcând activitatea extraordinară a Majestății Sale în promovarea dialogului interreligios la nivel internațional.

Participanții au mulțumit, de asemenea, Patriarhiei Ierusalimului și Preafericitului Părinte Patriarh Teofil pentru toate eforturile neobosite menite să deschidă calea dialogului și să aducă pe frați împreună în spiritul neprețuit al unității, menționând că lumina care emană de la Ierusalim este un martor al acelui Oraș Sfânt, care își afirmă continuu compoziția plurireligioasă şi multiculturală, bucurându-se că, prin existența sa, este căminul cald pentru cele trei credințe avraamice: creștinismul, iudaismul și islamul.

Delegațiile au afirmat că această întrunire are intenția să consolideze legăturile fraterne între frați și Bisericile lor, să promoveze legăturile păcii în Hristos între ei, să pledeze pentru unitatea Bisericilor Ortodoxe și să reînnoiască dialogul în speranța exprimată în rugăciune de a aduce reconcilierea acolo unde a existat discordie.

În atmosfera de dragoste frățească, participanții la întrunire au convenit că deciziile referitoare la chestiuni de importanță la nivel ortodox, inclusiv acordarea autocefaliei Bisericilor locale, ar trebui să fie finalizate într-un spirit de dialog și unitate panortodoxă și prin consens panortodox.

În ceea ce privește situația bisericească actuală din Ucraina, participanții au recunoscut, de asemenea, că un dialog panortodox este necesar pentru vindecare și reconciliere.

În chestiunea referitoare la Macedonia de Nord, delegațiile au declarat că această problemă trebuie soluționată prin dialog în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe și cu sprijin panortodox.

În ceea ce privește Muntenegru, delegațiile participante au solicitat autorităților competente să respecte și să păstreze dreptul fundamental de posesiune asupra proprietății, inclusiv cel al Bisericii.

Delegațiile au convenit că ar trebui să se întrunească frățește, de preferință înainte de sfârșitul acestui an, pentru a consolida legăturile comuniunii în rugăciune și dialog.

Participanții speră că Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu bine cunoscutul său primat de onoare (πρεσβεια τιμήs), se va alătura acestui dialog împreună cu frații săi întâistătători.

Delegațiile au fost de acord cu îndemnul fratelui lor Patriarhul Teofil al III-lea de a organiza o rugăciune pentru lume, pentru încheierea războiului, a bolilor și a suferinței și pentru toți creștinii, precum și pentru unitatea Bisericii Ortodoxe. Această rugăciune va avea loc în Biserica Mamă, Biserica Învierii (Sfântul Mormânt) din Ierusalim, înaintea Sfântului Mormânt al lui Hristos, din care El a înviat și proclamă lumii pacea.

Basilica

 



Patriarhia Română: Măsuri sanitare şi spirituale în timp de epidemie - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

În contextul îngrijorării provocate de creșterea, inclusiv în România, a riscului de contaminare cu coronavirusul Covid–19, Patriarhia Română face apel la respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor transmise de Ministerul Sănătății și de celelalte autorități abilitate (spălarea riguroasă a mâinilor și a feței cu apă și săpun, acoperirea gurii și a nasului în caz de tuse și strănut, dezinfectarea obiectelor și suprafețelor frecvent utilizate etc.).

În acelaşi context temporardin punct de vedere liturgic și duhovnicesc, Patriarhia Română face următoarele recomandări:

Toate cele precizate mai sus constituie măsuri excepţionale temporare, fiind îngăduite de Biserica Ortodoxă Română, ca adaptare în situaţie de epidemie.

Biserica Ortodoxă Română îi îndeamnă pe toți credincioșii săi la rugăciune, calm şi speranţă, solidaritate și responsabilitate, cerându-I Milostivului Dumnezeu ocrotirea și binecuvântarea Sa, deoarece, în primă şi ultimă instanţă, El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, iar sănătatea, viaţa şi mântuirea sunt darurile Sale, pe care noi însă trebuie să le cultivăm cu credinţă, speranţă şi iubire. - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Nota redacției: Facem un apel la toți frații ortodocși să fie o dovadă vie de bună-credință și de iubire față de Biserică, să nu cadă în capcana vrajbei și denigrării, a cuvintelor grele și a jignirilor la adresa decidenților din fruntea Bisericii noastre. Biserica a făcut din dragoste și din purtare de grijă un pogorământ temporar, într-o situație de o gravitate fără precedent. Suntem în pragul Postului Mare și numeroși sunt credincioșii care doresc să pornească urcușul spre Înviere spovediți și împărtășiți, așadar preocuparea tuturor pentru felul în care se primesc Sfintele Taine este justificată cu atât mai mult în aceste zile. Este adevărul dincolo de orice demonstrație că Sfânta Împărtășanie este Trupul și Sângele Domnului, că nu poate face decât bine celui care o primește pregătit și dezlegat fiind. Sfintele icoane, de asemenea, poartă în ele harul primit prin sfințire, dar câte dintre ele rămân neatinse de foc de exemplu?... Afectele materiei, prorietățile ei, rămân aceleași în cazul obiectelor bisericești precum sunt icoanele, ceea ce face să nu fie septice în sine, deși sunt purtătoare de har. Așadar, să nu transformăm credința noastră puternică într-o ispitire a lui Dumnezeu, câtă vreme nu știm decât lucruri îngrijorătoare și înfricoșătoare despre transmiterea exponențială a noului coronavirus. În plus, haideți să ne unim în a sublinia că împărtășania din cadrul Sfintei Liturghii se va face în continuare cu aceeași linguriță pentru toți. Numai Sfânta Împărtășania pentru bolnavi, pregătită în Joia Mare, se poate da la cerere, celor pregătiți prin spovedanie și dezlegați de preot, cu linguriță de unică folosință, ceea ce este deja o practică, iar nu o inovație sau compromis al Bisericii. Nici credința slabă nu trebuie cocoloșită, dar nici haiducia duhovnicească nu poate fi salvatoare. Ascultarea nu greșește!

 

EDITARE ULTERIOARĂ: Comunicatul de mai sus a fost urmat a doua zi de explicațiile Părintelui Patriarh. Citiți și Cuvânt pastoral pentru întărirea în credinţă şi în comuniune euharistică – Patriarhul Daniel




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Dreptul Simeon, model de smerenie şi nezdruncinată răbdare - Robert-Vasile Nechifor
 

În fiecare an, în ziua de 3 februarie, Biserica Ortodoxă face în mod special pomenirea Sfântului şi Dreptului Simeon, numit în cultul ortodox „primitorul de Dumnezeu”, pentru rânduiala împlinită în ziua sărbătorii Întâmpinării Domnului.

       Dreptul Simeon era evreu la origine, din Ierusalim, om cinstit şi cu frica lui Dumnezeu. El s-a numărat printre cei 70 de înţelepţi care au participat la traducerea Scripturii iudaice din limba ebraică în limba greacă (Septuaginta). În timpul acestui eveniment, îngerul Domnului i-a prevestit că nu vă muri până ce nu va vedea pe Mântuitorul întrupat.

Dreptul Simeon şi traducerea Septuagintei

Conform unei vechi tradiţii transmise de Aristeas şi Philon din Alexandria, în timpul domniei lui Ptolemeu al 2-lea Philadelphus, care stăpânea pământul Egiptului, un număr de 70 sau 72 de înţelepţi evrei au fost adunaţi în Alexandria pentru a realiza traducerea scripturii Vechiului Testament în limba greacă, limba oficială în imperiul lui Alexandru Macedon şi a urmaşilor lui.

Între aceştia s-a aflat şi Dreptul Simeon, căruia i-a fost repartizată spre traducere cartea prorocului Isaia. Ajungând la pasajul despre naşterea Mântuitorului din Fecioară: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Is. 7, 14) şi îndoindu-se în inima sa de aceste cuvinte şi neputând înţelege cu mintea taina zămislirii fără sămânţă, Dreptul Simeon a dorit să înlocuiască termenul „fecioară” cu „tânără”. Însă, îngerul Domnului l-a mustrat pentru îndoiala sa şi l-a oprit de a face această modificare, spunându-i: „Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuţi o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul”. Acest lucru este menţionat şi de Sfântul Evanghelist Luca, în pasajul în care este istorisită aducerea Mântuitorului la Templu: „Şi iată, era un om în Ierusalim cu numele Simeon. [...] Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului” (Luca 2, 25-26).

Întâmpinarea Mântuitorului şi prorocirea pătimirilor

După finalizarea traducerii Septuagintei, Dreptul Simeon s-a întors în patria sa, în Ierusalim. Evanghelistul Luca vorbeşte despre el ca despre un „om drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Dumnezeu, şi Duhul Sfânt era asupra lui” (Luca 4, 25). Prin călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, înţeleptul Simeon a venit la templu şi a văzut pe Prunc şi pe Maica Sa, mângâierea cea mult aşteptată. Din pasajul evanghelic se înţelege lămurit că bătrânul Simeon, vindecat de boala îndoielii de altă dată, Îl primeşte în braţe pe Mântuitorul ca pe Cel Care fusese vestit de prorocii vechi, despre care el însuşi ştia din textele pe care le tradusese. De aceea, nu a mai căutat precum odinioară să pătrundă cu mintea „taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, ci a preamărit pe Dumnezeu pentru că s-a învrednicit „în mâini să ţină, îmbrăţişat, pe al Legii Făcător şi Stăpânul tuturor”.

Având mintea luminată de Duhul Sfânt, Dreptul Simeon a binecuvântat pe Fecioara Maria şi pe Prunc şi a prorocit: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri, şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 34-35). Precum oarecând prorocul Isaia profeţea faptul că Mielul lui Dumnezeu Se va da jertfă pentru întreaga lume, acum Simeon arată lămurit că Mântuitorul va primi de bunăvoie pătimirile pentru mântuirea oamenilor, iar prin sufletul Maicii Sale va trece sabie când va vedea pe Fiul, pe care L-a născut fără dureri, pironit pe Cruce.

Mărturisirea Dreptului Simeon şi adormirea în Domnul

După împlinirea celor făgăduite lui prin îngerul Domnului, Dreptul Simeon a rostit celebra rugăciune: „Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32). În această scurtă mărturisire, Simeon concentrează toate scrierile prorocilor, arătând că Cel pe Care el Îl purtase în braţe era Răscumpărătorul promis încă din Rai protopărinţilor (Facere 3, 15), care luase trup pentru mântuirea lumii, iar poporul ales nu mai este cel din coapsa lui Avraam, ci adună toate neamurile care prin Lumina lumii vor descoperi Calea cea adevărată şi vor ieşi din noaptea şi întunericul păcatului.

Sfintele Evanghelii nu mai fac menţiune de Sfântul şi Dreptul Simeon după ce acesta L-a purtat în braţe pe Hristos. Totuşi, din Sfânta Tradiţie aflăm că, după adormirea sa, trupul Sfântului Simeon a fost păstrat în Siria până în timpul împăratului Justinian, care a mutat sfintele sale moaşte în capitala imperială, Constantinopol. În anul 1203, în timpul Cruciadei a 4-a, racla cu moaştele Sfântului Simeon au fost mutată de veneţieni în oraşul croat Zadar, unde se află și în ziua de astăzi.

Sfântul Simeon, primitorul lui Hristos

Cel ce s-a învrednicit a-L purta pe Hristos în braţe, bătrânul Simeon, este numit în calendarul ortodox „Drept şi Sfânt”. El este cinstit ca „Drept” pentru că a vieţuit înainte de Întruparea lui Hristos, aşteptând asemenea tuturor drepţilor Vechiului Testament venirea Celui Făgăduit. Prin pronia lui Dumnezeu i-a fost prelungită viaţa pământească până la „plinirea vremii”, fiind în tot acest timp luminat şi întărit de Duhul Sfânt pentru a vedea cu ochii săi ceea ce nu putuse pricepe cu mintea în tinereţe.

De asemenea, el este cinstit şi ca „Sfânt” pentru viaţa sa aleasă, dar mai ales pentru că a ţinut pe Hristos în „mâinile sale bătrâneşti, ca într-un car de heruvimi”, făcându-se astfel primitor de Dumnezeu şi primul dintre oameni care L-a mărturisit pe Hristos ca fiind Mesia cel profeţit.

Prin viaţa sa, Sfântul şi Dreptul Simeon rămâne un exemplu de smerenie, de nezdruncinată răbdare, dar şi un model de întoarcere către credinţa cea adevărată. Este model de smerenie deoarece a primit fără cârteală porunca îngerului, deşi ea contrazicea logica omenească. Este un exemplu de răbdare deoarece a aşteptat cu nădejde timp de aproape 300 de ani împlinirea profeţiei făcute lui prin înger şi, mai presus de toate, este un model de întoarcere de la îndoiala şi rătăcirea neputinţei omeneşti la credinţă prin aceea că s-a pregătit toată viaţa pentru întâmpinarea Celui profeţit, Hristosul Domnului. Din acest motiv, el este reprezentat de cele mai multe ori în icoana acestei sărbători alături de prorociţa Ana, ţinându-L pe Pruncul Hristos în braţe, ca un model de­săvârşit al modului în care toţi creştinii ar trebui să-L aştepte şi să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos. - Ziarul Lumina

 



Sfânta Tradiţie şi ereziile
De ce este păcat să credem în SUPERSTIȚII? (Prima parte)
 

Superstiţiile reprezintă unul din cele mai des întâlnite tipuri de credinţe populare cu care s-au obişnuit poporul nostru. Chiar dacă majoritatea creştinilor frecventează astăzi slujbele Bisericii, se roagă zilnic acasă, aprinzând lumânări în faţa sfintelor icoane, în acelaşi timp foarte mulţi cred şi în unele „semne” care le-ar prevesti ghinioane sau succese şi care nu au nimic comun cu credinţa creştină. Poporul nostru adeseori creştin numai cu numele s-a obişnuit să „încreştineze” tot felul de obiceiuri şi tradiţii care sunt total străine credinţei creştin-ortodoxe Nu-i deajuns că săvârşim păcate peste păcate, dar le mai şi „încreştinăm”. Beţivul zice: „nu-i păcat să bei vin că-i sângele Domnului”. Cel stăpânit de păcatul lacomiei zice: „nu-i păcat să mănânci miecurea şi vinerea carne… că nu ce intră în gură spurcă pe om, ci, ce iese din gură”. Fumătorul zice: nu-i păcat să fumezi, că nu scrie nicăieri că-i păcat…”. Uite-aşa facem din patimi şi din obiceiuri păcătoase tradiţii populare care nu sunt deloc creştine. Desfrânatul zice: „de ce-i păcat să desfrânezi?.., doar aşa a lăsat Dumnezeu…”. Mai sunt şi unii care zic: „aşa-i că nu-i păcat să curveşti? Eu ştiu că-i păcat să preacurveşti, da să curveşti nu-i păcat, aşa-i?”. Aceştia nu ştiu că-i nici măcar cu gândul nu-i permis să păcătuim, căci Însuşi Hristos spune: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu săvârşeşti adulter”. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 27-28).

Necunoscund deloc învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, astfel de oameni se aseamănă cu vrăjmaşii din pilda semănătorului, seamănând neghină (Matei 13, 25) în inimile creştinilor slabi şi  împiedicându-i să urmeze calea cea adevărată a mântuirii (Matei 13, 24). Cum să nu vină peste poporul nostru necazuri şi suferinţe, dacă noi nu numai că nu cunoaştem învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, dar o mai şi schimonosim. Facem din Evanghelia lui Hristos o „evanghelie după placul nostru” atrăgându-ne asupra noastră anatema1 Bisericii (Galateni 1, 9).

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul superstiţiilor. Prezenţa supestiţiilor în viaţa de zi cu zi a creştinilor este un semn că ei nu-şi cunosc credinţa strămoşească. Aceasta se poate observa foarte uşor de preot atunci când oficiază Taina Sfântului Botez. Un părinte mai în vârstă îmi spunea că aproape de fiecare dată Crezul sau Simbolul Credinţei pe care ar trebui să-l rostească naşii copilului, mărturisind astfel pentru el credinţa în Preasfânta Treime, îl rosteşte el sau cântăreţul de la strană. Mamele şi bunicuţele noastre în loc să-l înveţe pe copil să-şi facă cruce corect, să ştie rugăciunea „Tatăl nostru”, Simbolul Credinţei sau Crezul şi cât mai multe rugăciuni, îl învaţă să creadă în tot felul de superstiţii. „Mama mea, zice bunicuţa, m-a învăţat că „dacă nu-i merge copilului la şcoală, să-i legăm un fir de aţă roşie ca să nu se deoache”.

De fiecare dată când copilul grăbindu-se să ajungă la timp la şcoală îşi aminteşte că a uitat să-şi ia un caiet sau căciula, aude din gura mamei sau a bunicuţei: „nu te întoarce înapoi că n-o să-ţi meargă! Lasă că ţi-o aduc eu numai să nu te întorci înapoi!”. Sau dacă se piaptănă cineva din familie marţi, aceeaşi bunicuţă nu întârzie să spună: nu te pieptăna azi că te pieptăni spre sfadă. Sau unii zic că nu-i bine să ştergi masa cu mâna goală ca va fi ceartă. Astfel de bătrâne lipsite de credinţa cea adevărată tulbură şi liniştea mirilor, când le spun că acel soţ va muri mai repede la care lumânarea va arde mai repede la cununie, de parcă ar hotărâ lumânarile mirilor soarta lor.

Vedeţi cum ajunge prin viclenia diavolului lumânarea din ofrandă adusă lui Dumnezeu, instrument al diavolului? Vedeţi cum ajung bunicuţele slugi ale întunericului, invocatoare ale blestemului lui Dumnezeu asupra urmăşilor săi? Mai există şi unii care cred că dacă vor întâlni un mort pe stradă şi vor trece înaintea lui, sau îi vor tăia calea vor păţi şi ei ceva rău, ceva de moarte. Această superstiţie este cunoscută şi în cazul în care drumul mirilor spre Biserică este tăiat de un mort. Câte gânduri nu-şi fac mirii? Oare ce-o să fie? Oare ce semn mai este şi acesta? – se întreabă ei. Iar eu îi întreb: Oare unde este credinţa ta? În loc să zici un „Dumnezeu să-l ierte”, tu-l tratezi pe cel mort ca pe un obiect de superstiţie.

Şi ce să facem ca să nu mai întâlnim procesiuni de înmormântare pe stradă? Să înconjurăm cinci – şase străzi ca să nu trecem pe lângă el? Creştineşte ar fi corect să procedăm aşa: să spunem în gând o scurtă rugăciune pentru cel adormit şi să cerem în continuare mila lui Dumnezeu pentru a încheia cu bine taina Sfintei Cununii. A fi creştin în astfel de situaţii înseamnă a-ţi face o cruce, a te ruga o clipă pentru cel adormit chiar dacă mergi să te cununi, iar după aceasta mergi cu pace şi urmează-ţi drumul pe care ţi l-ai propus să-l faci cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar a înconjura strada pe care trece mortul, sau a crede că acesta trebuie să fie un semn sunt lucruri total străine credinţei ortodoxe. Nicăieri în Sf. Scriptură şi în Sfânta Tradiţie nu spune că astfel de semne sunt semne de la Dumnezeu.

Şi acum să vedem care este definiţia ştiinţifică a superstiţiei şi care este etimologia acestui cuvânt. De unde au apărut astfel de credinţe în sufletul poporului nostru şi ce spune Biserica despre ele?

  1. Superstiţiile. Definiţie şi etimologie.

Supertiţiile sunt nişte prejudecăţi care ar decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice (adică fixate de destin) sau în alte rămăşiţe ale animismului2 şi ale magiei; Din fr. superstition, lat. Superstitio.3

În ceea ce priveşte etimologia cuvântului „superstiţie”, acesta vine de la latinescul „superstitio” care înseamnă „a sta deasupra”, „a supravieţui” sau „a fi martor” (aceştia erau la romani ostaşii care rămâneau în viaţă în urma unei lupte, fapt pentru care erau numiţi „superstitiani”, pentru că se considera că erau deasupra morţilor).

Cuvântul «superstitio» (de la „super” – peste, deasupra, şi „sisto” — a şedea peste ceva) şi «superstes» (de la supersto — a şedea deasupra unui lucru) din punct de vedere semantic sunt foarte apropiate: primul evoluează de la semnificaţia de „cinste câştigată de cineva” la «superstiţie» în sensul pe care îl are astăzi acest cuvânt, al doilea („supersto”) înseamnă «cel care rămâne, este nemuritor», şi care mai târziu va avea sensul de «martor», «cel care asistă».4

Dacă vom analiza cuvântul „superstitio” ţinând cont de sensul pe care-l are astăzi cuvântul „superstiţie” vom putea să înţelegem mai uşor că al doilea cuvânt are într-adevăr un înţeles necreştin.

În limba rusă cuvântul superstiţie se traduce prin „суеверие“, de la „суе” (înzădar, fără folos, în deşert), şi „верие” (credinţă), şi înseamnă credinţă greşită, deşartă, falsă, inutilă.5 Probabil cuvântul „sueverie” a apărut în vocabularul rus în timpul în care ruşii fuseseră deja încreştinaţi, lucru de care ne putem da seama din etimologia lui şi semnificaţia lui.

Originea superstiţiilor. Superstiţiile au apărut pentru prima dată în sânul religiilor păgâne. Apariţia superstiţiilor în lumea păgână se explică prin faptul că păgânii obişnuiau să căute răspunsul zeilor la întrebările ce-i frământau prin observarea semnelor din lumea exterioară. Aceştia credeau că vor primi răspuns la litaniile7 lor prin observarea semnelor din natură, prin anumite semne exterioare din viaţa de zi cu zi. Mai mulţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii mărturisesc acest lucru (dar despre aceasta vom vorbi în unul din articolele următoare).

II. Poziţia Bisericii faţă de superstiţii.

Încă din primele secole ale creştinismului Biserica prin glasul Sfinţilor Părinţi a condamnat superstiţiile ca pe nişte credinţe şi practici păgâne înşelătoare care-l îndepărtează pe om de Dumnezeu, de adevăr şi de mântuire. Părinţii celui de-a VI-lea sinod ecumenic (680-681) de la Constantinopol ne învaţă că: „Suprestiţiile sunt credinţe şi practici greşite moştenite din lumea păgână care necunoscând adevărul lui Dumnezeu şi nici adevărurile ştiinţelor naturii şi ale vieţii au rătăcit pe oameni întru neştiinţa lor. Orice fel de credinţe deşarte şi superstiţioase se canonisesc de Biserica ca şi vrăjitoria (VI 61, 65)”.

Exemple de superstiţii: „nu este bine să te întorci înapoi; nu este bine să mături prin casă seara că-ţi mături norocul din casă. Nu este bine să dai foc cu împrumut. Nu este bine să coşi vinerea. Sau „este bine să se pună potcoave de cai la uşa prăvăliei pentru a aduce noroc şi mulţi bani”; „este bine să arunci cu mac în locul unde îţi vânzi marfa pentru că astfel îţi vei atrage mai mulţi cumpărători  şi vei avea venit mai mare”. „Nu este bine să laşi cheile pe masa pe care mănânci că va fi ceartă”. Unii poartă în portofel o monedă care aduce noroc şi bani, alţii diferite obiecte care, zic ei, „scapă” din necaz” cum este talismanul. Alţii cred că dacă vor tăia drumul preotului vor avea succes în toate, alţii cred în ceasuri bune şi ceasuri rele (sunt foarte cunoscute expresiile „a fost într-un ceas rău”, „să fie într-un ceas bun”), ş.a. Foarte răspândită este superstiţia potrivit căreia, dacă va cădea jos cuţitul de pe masă va veni în ospeţie un bărbat, iar dacă va cădea o furculiţă va veni o femeie.

În realitate există mult mai multe superstiţii decât cele amintite mai sus. Am putea chiar să le clasificăm după momentele pe care le parcurge fiecare om în viaţă. Există superstiţii la naşterea copilului, există superstiţii de cununie, superstiţii au şi oamenii de afaceri („nu se împrumută bani de luni”, sau „nu se dă salariul de luni, ca să nu-l dai toată săptămâna”, sau „nu trebuie să dezvălui nimănui nimic despre afacerea ta pentru că astfel vei avea eşec”) ş.a.m.d. Toate acestea sunt fapte care dau dovadă de necredinţă în Dumnezeu. Ba unii îndrăznesc să ghicească cu cheia Bisericii, cu Psaltirea şi cu alte obiecte sfinte ca nişte speculanţi de cele sfinte şi necredincioşi: „aceştia cred că pot să bea paharul demonilor şi totodată şi paharul Domnului Iisus şi să ia parte şi la masa Domnului şi la masa dracilor” (I Corinteni 10, 21).8

Magie și vrăjitorie

Credinţa în superstiţii este echivalată de Biserica Ortodoxă cu păcatul vrăjitoriei sau a magiei. Aşa ne învaţă părinţii Sinodului al VI-lea ecumenic (canonul 61,65). Vrăjitoria ca şi superstiţia provoacă sufletului o boală duhovnicească asemenea cancerului. În cazul cancerului ştim cu toţi ca alimentele (mâncarea calitativă) nu-l pot salva pe om de această boală, chiar dacă îi menţin pentru un timp viaţa. Aşa se întâmplă şi în cazul cancerului sufletesc. Din neştiinţă, omul care crede în superstiţii încearcă să-şi alimenteze sufletul cu rugăciune, dar această hrană este zădarnică pentru că sufletul său este uscat de superstiţii, de răul acestor credinţe şi în cele din urmă de hule împotriva lui Dumnezeu. El nu primeşte nici un folos din rugăciune pentru că fiinţa lui este bolnavă de necredinţă şi de superstiţie. Mulţi din astfel de oameni se roagă dar nu primesc ceea ce cer de la Dumnezeu, plâng dar nu află mângâiere pentru că ei se închină şi lui Dumnezeu şi lui Mamona (Matei 6, 24; Luca 16, 13), adică diavolului. Din această cauză Biserica a rânduit ca, rana provocată sufletului de păcatul credinţei în superstiţii să primească acelaşi tratament ca şi cea provocată de păcatul vrăjitoriei. Pentru a arăta cât de grav este păcatul vrăjitoriei şi al credinţei în superstiţii Părinţii Sfintei noastre Biserici au rânduit următorul canon:

„… Celor ce se îndeletnicesc cu vrăjitoria sau farmecele, se scurtează cu trei ani canonul de pocăinţă (de cinci ani), dacă se silesc să postească zilnic cât mai mult timp şi dacă gustă hrană uscată de post după ceasul ceasul al noulea şi să trăiască în cea mai desăvârşită evlavie, şi să facă şi câte 250 de metanii, atingând  pământul cu fruntea. Tot aşa se canonisesc şi femeile care fac amulete (talismane) şi se îndeletnicesc cu ghicirea norocului” I. Post. 22 (P. 32).

„Cei ce se duc la vrăjitori, sau la aşa numiţii sutaşi precum şi la alţii asemenea, spre a învăţa de la ei ceea ce ar voi să li se descopere, să cadă sub canonul opririi de şase ani de la Sfânta Împărtăşanie, potrivit cu cele hotărâte de Părinţi în privinţele lor. Sub aceeaşi pedeapsă trebuie să cadă însă, şi cei ce poartă urşi sau alte animale ca să joace, înşelând pe cei mai neştiutori şi prezicând norocul, soarta sau spiţa neamului, şi multe vorbe ca acestea, cum flecăresc cei rătăciţi, precum şi cei ce spun că alungă norii, vrăjitorii, prezicătorii şi fermecătorii. Însă dacă vor rămâne în acestea şi nu se vor schimba sau feri de asemenea îndeletniciri ruinătoare şi păgâneşti, hotărâm să se îndepărteze cu totul de la Biserică precum poruncesc sfintele canoane: „Căci ce părtăşie are lumina cu întunericul” – cum spune apostolul – sau ce potrivire este între biserica lui Dumnezeu şi idoli, sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul, sau ce înţelegere poate fi între Hristos şi Beliar” I Corinteni 6, 15 (Sinodul VI ecumenic, canonul 61).

Mulţi oameni din zilele noastre, în special femeile s-a obişnuit să-şi petreacă timpul zilei după prescripţiile horoscoapelor, ale zodiacului, ghicitului în cărţi sau în cafea. Există „creştini” care, atunci când se scoală dimineaţa îşi fac o mică cruce sau nu-şi fac deloc, şi în timp ce – şi beau ceaiul pornesc imediat radioul ca să vadă ce-i aşteaptă în ziua care le stă înainte. După ce ascultă buletinul de ştiri, aceştia stau ochi şi urechi unii la televizor sau la radio ca să afle cum trebuie să-şi petreacă cu bine ziua, „de ce trebuie să se ferească”, şi „cum să evite” anumite „situaţii” etc. Toate aceste preocupări dau în vileag dorinţa lumii de a cunoaşte viitorul: ce va fi astăzi, ce va fi mâine sau peste câţiva ani. În aceeaşi categorie de căutări se incadrează şi superstiţia care apare şi ea ca un mijloc fals de a cunoaşte viitorul sau cele ce au să se întâmple. (...)

Note:
1 Cuvântul anatema în traducere din lb. greacă înseamnă „cu tot cu trup în iad”. Este pedeapsa cea mai mare pe care o dă Biserica celor ce încearcă să schimbe sau să schimonosească adevărul Evangheliei lui Hristos (Galateni 1, 9).
2 Animismul – „credinţă primitivă potrivit căreia obiectele şi fenomenele naturii au suflet. 2) Personificare a forţelor şi fenomenelor naturii” (Noul dicţionar explicativ al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002).
3 Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1975-1998.
4 F. W. J. Schelling, Introducere în filosofia mitologiei, 1825. (Vezi: Шеллинг Ф. В. И., Сочинения,  Т. 2. – Мoскова,.: Мысль, 1989, p. 340).
5 Даль В., Толковый словарь живого великорусского языка, тт. 1-4. Мoсква, 1978, p. 514. (Dicţionarul lui Vladimir Dali este unul din cele mai vechi dicţionare ruseşti şi are 140 de ani de la prima tipărire – 1863-1866).
6 Litanie – rugăciune din cadrul unei procesiuni religioase, rostită alternativ de sacerdot şi ceilalţi participanţi ai cultului.
7 Ieromonahul Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, Edit. Valea Prahovei, Jud. Prahova, 1999, p. 483.

8 Ibidem., p. 513-514.

 

Un articol de Teodor Arktos, eph.md; 

sursa: episcopia-ungheni.md

 



Ezoterismul în România - mărturie ortodoxă - Ierom. Eftimie Mitra

 

Ezoterismul in Romania este o forma a propagandei religiilor asiatice politeiste, prin care misionari religiosi ai acestor religii recurg la diferite forme de prozelitism, de cele mai multe ori dand impresia ca aceste practici religioase ar fi de domeniul stiintei. În zelul lor de a atrage cat mai multi adepti in curentele religioase asiatice, acești misionari seamana confuzii si conceptii sincretiste, in viata religioasa a acestora.

Interviuri realizate de Andreea Voicu (Asociația ASTRADROM):

  1. Ce părere are Biserica Ortodoxă despre curentele și practicile religioase ezoterice


     
  2. Unii maeștri spirituali din mediile ezoterice contestă autenticitatea Bibliei


     
  3. Liderii ezoteriști promovează cultul întoarcerii la religia dacilor


     
  4. Liderii ezoteriști susțin concubinajul...


     


Predici. Cateheze. Pastoraţie
Cuvintele lovesc în urechi, rugăciunea merge la inimă - Ciprian Voicilă
 

Întreaga învățătură duhovnicească a Sfântului Porfirie Kavsokalivitul este luminoasă, așa cum i-a fost și viața. Cuvintele prin care au fost consemnate povețele sale transmit, dincolo de litera și de înțelesul lor, o căldură care, la un moment dat, inundă duios inima cititorului. Esența acestei învățături deosebite este concentrarea atenției asupra lui Hristos, a binelui, a aspectelor pozitive ale existenței și pe ignorarea înrâuririlor demonice, a răului și a neîmplinirilor de care este atât de plină viața oamenilor, mai ales acum, în zilele noastre. 

De-a lungul îndelungii sale vieți (1906-1991), Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul s-a confruntat cu problemele pe care mulți părinți le-au întâmpinat în relația cu propriii copii, el cunoscând amă­nunțit și traumele produse în sufletele plăpânde de o edu­cație deficitară sau chiar nocivă. În mod eronat, suntem obișnuiți să considerăm că educația copiilor noștri începe după un anumit număr de ani de la momentul ivirii pe lume a acestora. Sfântul Porfirie ne învață altceva, accentuând importanța decisivă a sentimentelor pe care le cultivă mama asupra viitoarei perso­na­lități a copilului: Educarea copiilor începe din clipa zămislirii lor. Embrionul aude și simte în pântecele mamei sale. Într-adevăr, aude și vede cu ochii mamei. Îi percepe mișcările și sentimentele, chiar dacă mintea nu-i este dezvoltată. Se mâhnește mama, se mâhnește și el. Se înfurie mama, se înfurie și el. Toate simță­mintele mamei (de tristețe, durere, frică, stres) sunt și simță­mintele lui. Dacă mama respinge embrionul, dacă nu-l iubește, el simte și în suflețelul lui apar răni, care-l vor însoți pe toată durata vieții. La fel se întâmplă și cu simțămintele sfinte ale mamei. Sentimentele de bucurie, pace, dragoste față de embrion îi sunt transmise acestuia într-un chip tainic, așa cum se întâmplă cu copiii după nașterea lor”.

Nu de asprime au nevoie copiii, ci de dragostea și harul din sufletul părinților

Sfântul Porfirie îi învață pe părinți că nu vorbele sunt grăitoare și eficiente în educație, ci efortul constant pe care îl fac adulții de a se nevoi pentru Dumnezeu, de a dobândi virtuțile. Acest efort ascetic trebuie între­ținut continuu și în relația cu fiii sau fiicele noastre - mama și tata trebuie să se arate iubitori, blânzi, răbdători: „Părinții trebuie să se dăruiască iubirii de Dumnezeu. În preajma copiilor trebuie să devină sfinți prin blândețea, răbdarea, iubirea lor. În fiecare zi trebuie să o ia de la început, să dea dovadă de o altă stare de spirit, de entuziasm și de dragoste față de copii. Și bucuria de care se vor împărtăși, sfințenia care îi va cerceta vor face ca asupra copiilor să se reverse harul”. Adulții uită adesea că dragostea nu este un simplu sentiment care se ivește și dispare în lăuntrul sufletului, ci este o trăire care se manifestă în exterior. Să ne amintim că doctorul Gary Chapman vorbește de cinci limbaje ale dragostei. Arătăm că iubim o ființă atunci când o mângâiem, când îi acordăm atenție, când îi oferim daruri sau când îi facem anumite servicii, când îi adresăm cuvinte frumoase sau o încurajăm.

Ce se întâmplă dacă părinții nu tind spre sfințenie și nu-și manifestă dragostea față de copiii lor? Cuviosul Porfirie spune: „De obicei, pentru comportamentul urât al copiilor vinovați sunt părinții. Nu-i ajută nici sfaturile, nici disciplina, nici asprimea. Dacă părinții nu caută sfințenia, nu luptă pentru asta, ajung să facă greșeli de neîndreptat și să transmită răul dinăuntrul lor. Dacă părinții nu duc o viață sfântă, dacă nu vorbesc cu iubire, diavolul îi va chinui prin purtarea potrivnică a copiilor. Iubirea, faptul de a gândi la fel și buna înțelegere dintre părinți sunt tot ce le trebuie copiilor. Siguranță și ocrotire.”

Când părinții nu se înțeleg, copiii vor avea dificultăți în propria lor viață de familie 

O altă eroare pe care o comitem adesea noi, părinții care încercăm să trăim o viață în biserică, este limitarea noastră la câteva aspecte ale vieții religioase. Uităm că a fi creștin înseamnă și a adopta o anumită atitudine față de oameni, dar și de întâmplările stresante ale vieții. O întâmplare din viața Cuviosului Porfirie este elocventă în acest sens. Într-o bună zi, în chilia Sfântului Porfirie a intrat o fată care, în acea perioadă, se confrunta cu multe probleme existențiale. Spre mirarea ei, părintele i-a arătat că ele proveneau de la părinții săi - care, deși în exterior duceau o viață de creștini impecabili (mergeau regulat la biserică, se spovedeau des, se împărtășeau), nu trăiau în armonie unul cu celălalt - tatăl îi reproșa continuu câte ceva mamei, refuzau să ia masa împreună sau să petreacă timpul în familie. Părintele Porfirie ne aten­ționează că certurile și neîn­țelegerile dintre părinți îi pot traumatiza pe copii: „Din cauza părinților, sufletul copiilor e afectat de o anumită stare care persistă toată viața. Mai târziu, comportamentul lor în viață, relația cu ceilalți se află în strânsă legătură cu trăirile din perioada copilăriei”.

Sfântul Porfirie ne explică ce simte un copil căruia părintele i-a administrat o pedeapsă nemeritată sau disproporționată în raport cu vina: „Adeseori părinții - mai ales mamele - îl ceartă, rănindu-l pe copil pentru obrăznicia făcută, îl ceartă fără măsură. Atunci el se simte rănit. Chiar și când nu-l cerți pe față, ci îl cerți în sinea ta, și lași loc supărării sau te uiți urât la el, copilul își dă seama imediat. Crede că mama nu-l iubește. O întreabă: «Mamă, mă iubești?» «Da, copilul meu!» Dar răspunsul nu-l poate convinge. Se simte rănit. Cu toată iubirea mamei, când ea vrea să-l mângâie pe cap, el se dă ­înapoi. Îi respinge mângâierea, o socotește un act de ipocrizie ­fiindcă ea este cea care l-a rănit”.

E nevoie de rugăciune, nu de cicăleli și insistențe

Nocivă în educație este și ocrotirea peste măsură, „adică grija exagerată, neliniștea neîntemeiată și zbuciumul părinților (legate de persoana copilului)”, fiindcă, arată Cuviosul Porfirie, atunci „când insiști, copiii se împotrivesc. Capătă încetineală, devin molatici și de obicei eșuează în viață. E un fel de ocrotire exagerată care le împiedică maturizarea”.

Pentru ca educația să se dovedească rodnică, noi, părinții, trebuie să devenim înțelepți. Îți trebuie înțelepciune și răbdare să nu reacționezi furios în fața unui cuvânt sau a unei fapte nepotrivite a copilului. Îți trebuie credință - că Dumnezeu îl va îndrepta pe copil - și multă dragoste. Trebuie să ne obișnuim ca înainte de a înfăptui sau de a spune un cuvânt, să ne înălțăm mintea la Dumnezeu. Prin urmare, noi, părinții, trebuie să luptăm cu propriile gânduri și sentimente toxice, câștigând astfel virtuțile. 

În acest sens, unei mame preocupate de felul în care ar trebui să se poarte cu copilul ei, Sfântul Porfirie i-a răspuns: Să te rogi și, când e nevoie, să le vorbești copiilor cu iubire. Mai multă rugăciune și mai puține cuvinte. (...) Ascultă ce-ți spun: mai întâi să te rogi și apoi să vorbești. Așa să faci cu copiii tăi. Dacă le dai întruna sfaturi, o să devii plictisitoare și, când o să fie mari, se vor simți opresați. Să preferi, prin urmare, rugăciunea. Să le vorbești pe calea rugăciunii. Să-I încredințezi lui Dumnezeu spusele tale, iar El le va pune în inima lor. (...) Să spui: «Doamne, Iisuse Hristoase, luminează-mi copiii! Eu Ție Ți-i încredințez. Tu mi i-ai dat, însă eu sunt neputincioasă, nu pot să-i îndrum, de aceea, Te rog, luminează-i!» Și Dumnezeu le va vorbi, iar ei își vor spune: «Ah, nu trebuia să o supăr pe mama cu ceea ce am făcut!» Și aceasta va veni de la sine, prin harul lui Dumnezeu. (...) Acesta este lucrul desăvârșit: mama să-I vorbească lui Dumnezeu, și Dumnezeu să-i vorbească copilului. Dacă nu se va întâmpla așa, tot vorbindu-i, vorbindu-i, întruna vorbindu-i «în urechi», în cele din urmă se va ajunge la un soi de constrângere. Iar când copilul crește, începe să se împotrivească, adică să se răzbune, într-un anume fel, pe tatăl și pe mama care l-au supus constrângerilor. În vreme ce potrivit este să vorbească iubirea în Hristos și sfințenia tatălui și a mamei. Revărsarea de sfin­țenie, și nu de zbatere omenească, îi face buni pe copii”.

Este fascinant să te gândești că înmulțirea dragostei față de Dumnezeu sporește, în conse­cință, dragostea dintre părinți și copii, readucând firescul și armonia în viețile noastre.

Când vine Hristos în suflet, dispar toate problemele

„Acolo unde există iubirea lui Hristos, singurătatea se risipește. Ești liniștit, bucuros, plin. Nici melancolie, nici boală, nici apăsare, nici frământare, nici tristețe, nici iad. Hristos este în toate gândurile tale, în toate faptele tale. Ai harul și poți suferi toate pentru Hristos. Poți chiar să și pătimești pe nedrept. Să rabzi nedreptățile pentru Hristos, ba chiar cu bucurie. Precum El a pătimit, tot așa poți și tu, poți să pătimești pe nedrept. (...) Când intră Hristos în inimă, patimile se mistuie. Nu mai poți nici să înjuri, nici să urăști, nici să te răzbuni, nici, nici... Unde să se mai găsească urile, antipatiile, osândirile, egoismele, frământările, întristările? Stăpânește Hristos și dorul fierbinte după lumina cea neînserată. (...) Însă atunci când nu trăiești cu Hristos, trăiești în melancolie, în necaz, în frământare, în strâmtorare; nu trăiești corect. Atunci apar multe anomalii și în organism. Sunt influențate trupul, glandele endocrine, ficatul, fierea, pancreasul, stomacul. (...) Când vine Hristos să se sălășluiască în tot sufletul nostru, atunci dispar toate problemele, toate rătăcirile, toate supărările. Atunci pleacă și păcatul” (Sfântul Porfirie Kavsokalivitul).

Ziarul Lumina



Cuvânt pastoral pentru întărirea în credinţă şi în comuniune euharistică – Patriarhul Daniel
 

Comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române din 27 februarie 2020 a apărut în contextul unei mediatizări excesive a epidemiei provocate de Coronavirus (Covid – 19) şi al unor solicitări din partea unor instituţii de stat ca Biserica să ia măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului respectiv şi pentru diminuarea temerii populaţiei în faţa acestui fenomen.

Din acest motiv, comunicatul respectiv avea în vedere mai ales pe cei care se tem prea mult de îmbolnăvire când sărută sfintele icoane sau când se împărtăşesc din acelaşi Sfânt Potir euharistic, preotul folosind o linguriţă comună.

Această atenţie acordată îndeosebi celor „mai slabi în credinţă” (cf. Romani 14, 1) a produs însă teamă în altă parte, mai precis în rândul unor clerici şi credincioşi care consideră că o măsură excepţională şi temporară (iconomie), în favoarea celor mai fricoşi şi mai slabi în credinţă, se poate transforma într-o nouă regulă liturgică de împărtăşire euharistică a tuturor credincioşilor.

Pentru a depăşi polarizări şi polemici care slăbesc unitatea ortodoxă, trebuie evitate judecăţile pripite şi trebuie să reafirmăm cu tărie credinţa ortodoxă că Sfânta Euharistie nu este şi nu poate fi niciodată izvor de îmbolnăvire şi de moarte, ci izvor de viaţă nouă în Hristos, de iertare a păcatelor, de vindecare a sufletului şi a trupului.

De aceea, la strană se cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor: „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”.

Prin urmare, regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată, iar preoţii vor explica tuturor credincioşilor că această împărtăşire nu a fost vreodată pentru cineva şi nici pentru ei nu va fi un pericol.

Iar credincioşii, care au totuşi teamă de a se împărtăşi din acelaşi Sfânt Potir cu aceeaşi linguriţă, vor cere sfatul preotului duhovnic spre a se întări în credinţă şi a spori în comuniune bisericească.

De asemenea, în cazul sărutării sfintelor icoane, credincioşii care au o credinţă vie şi puternică nu se tem că se vor îmbolnăvi, ci se bucură de rugăciunea şi binecuvântarea Sfinţilor zugrăviţi pe icoane.

Întrucât credinţa uneşte libertatea cu iubirea, prin credinţă se exprimă în mod liber iubirea oamenilor faţă de Dumnezeu şi faţă de Sfinţii Lui.

Din acest motiv, credincioşii ortodocşi sărută sfintele icoane şi se împărtăşesc din Sfântul Potir în mod liber, nu pentru că ar fi obligaţi de cineva să facă aceasta.

Prin urmare, slujitorii Sfintelor Altare vor îndemna pe toţi credincioşii să se întărească în credinţă şi să cultive comuniunea euharistică în Biserică, pentru a dobândi mântuirea, prin unirea cu Hristos-Domnul, Izvorul vieţii veşnice (cf. Ioan 11, 25).

Dorim tuturor slujitorilor Sfintelor Altare şi tuturor credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române sănătate şi mântuire, precum şi mult ajutor de la Dumnezeu în timpul Postului Sfintelor Paşti, ca înaintare spre lumina şi bucuria Învierii!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 

 

Basilica




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Despre boală - Sfântul Teofan Zăvorâtul
 
Boala este lucru al înţelepciunii Dumnezeieşti. Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră!

Dacă totul e de la Domnul, şi boala dumneavoastră este tot de la El. Dacă tot ce este de la Domnul e spre mai bine, înseamnă că şi boala dumneavoastră. […] Vrăjmaşul vă insuflă: „Nu vei rezista”. Răspundeţi-i: nici nu mă gândesc să rezist de unul singur, ci nădăjduiesc că Milostivul Dumnezeu nu mă va lăsa singur, ci mă va ajuta să ţin piept cum m-a ajutat şi până acum. Iarăşi boala! Să vă dea Domnul răbdare şi seninătate şi să vă izbăvească de cârtirea cea păcătoasă! Nu priviţi cu mohorâre la neputinţe. Ele arată mai degrabă mila şi luarea-aminte a lui Dumnezeu faţă de noi decât lipsa Lui de bunăvoinţă.

Tot ce este de la Dumnezeu spre bine este. Sunt boli a căror vindecare este oprită de Domnul – atunci când El vede că boala e mai de trebuinţă ca sănătatea pentru mântuire.
Nu pot să spun că asta nu s-ar întâmpla şi în ceea ce Vă priveşte. Dumnezeu a trimis boala. Daţi mulţumită Domnului, fiindcă tot ce e de la Domnul spre bine este. Dacă simţiţi şi vedeţi că sunteţi vinovat, începeţi cu pocăinţa şi părerea de rău înaintea Domnului pentru faptul că n-aţi păzit darul sănătăţii cel de la El primit. Iar apoi trebuie să vă gândiţi doar că boala e de la Domnul şi că nimic nu are loc întâmplător. Şi după aceea multumiţi din nou Domnului. Boala smereşte, înmoaie sufletul şi-i uşurează obişnuita povară a grijilor de multe feluri. […]


V-aţi îmbolnăvit! Ce este de făcut? Răbdaţi şi multumiţi lui Dumnezeu, spunând în sinea dumneavoastră: „Această boală este pentru păcatele mele mari şi nenumărate. Domnul îmi ia puterile ca prin aceasta să mă facă mai înfrânat. El nu mai ştie cum să mă îndrepte altfel. A încercat şi cu mila, şi cu necazurile, şi nimic nu a folosit. Iar ceasul morţii se apropie şi, când va veni, ce va face ticăloşia mea? Doamne, Dumnezeul meu! Cruţă zidirea Ta cea neputincioasă. Când omul e bolnav, fi e şi uşor, moartea îi vine în minte ca sufl etul să cunoască cu lucrul cât de adevărat este cuvântul înţeleptului: „Adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale. Şi în veac nu vei păcătui” (Sirah 7, 38).

Boala şi aducerea-aminte de moarte

B. este bolnavă… Fie ca în această vreme potrivită sa se deprindă cu mântuitoarea aducere-aminte de moarte… Cel sănătos anevoie îşi aminteşte de ea… Domnul trimite boala tocmai pentru a aminti de moarte şi prin această aducere-aminte să facă pe bolnav a se îngriji, în sfârşit, şi de pregătirea pentru moarte.

Gânduri în vremea bolii

Însufleţiţi-vă! Priviţi cu veselie în ochii bolii! Lăsaţi-vă însă mai puţin în voia închipuirilor… Vă vor veni în cap multe nimicuri de tot felul… Vă veţi certa cu toata lumea… Toate astea în gând după aceea va trece totul. Fiţi senin! Pesemne că în drum v-ar fi întâmpinat vreo primejdie şi iată că Domnul v-a ţintuit prin boală acasă… Daţi multumită Domnului.
Şi, oricum, rugaţi-vă ca să binevoiască a vă face sănătos. Să vă mântuiască Domnul! Domnul să vă binecuvânteze! Gândurile dumneavoastră despre starea deznădăjduită în care, pasămite, vă aflaţi, sunt cu totul netrebnice. La mijloc e vrăjmaşul care vă tulbură. Cine poate să spună ce va fi? Unul e Dumnezeu, însă vrăjmaşul păgâneşte, dându-se pe sine drept Dumnezeu, tulburând cu proorocia sa vicleană, clătinând credinţa şi alungând liniştea din inimă. Nu-l ascultaţi, ci staţi neclintită în credinţă că boala e de la Dumnezeu şi spre binele dumneavoastră, iar după ce-şi va face treaba va pleca… şi veţi fi sănătoasă, şi veţi sluji Domnului într-o mănăstire.

Pentru toate multumiţi Domnului – şi pentru boală mulţumiţi. Mie, din afară, îmi e uşor să vorbesc astfel; dumneavoastră poate că în fapt nu vă este uşor să simţiţi aşa. Oricum, vorbind despre răbdare, mă şi rog să vă dea Domnul a îndura cu seninătate boala şi de asemenea să trageţi oarecare învăţături din ea. Cine ştie pentru ce v-a ţintuit la pat Domnul? Neîndoielnic este însă că şi lucrul acesta a fost îngăduit de El pentru ajutorarea felului de viaţă pe care vi l-aţi ales şi pe care vă străduiţi să îl păstraţi cumva. Din această latură nici nu mai trebuie iscodită boala dumneavoastră.

Pentru a răbda cu seninătate în clipa înteţirii suferinţelor, căutaţi-vă bărbăţie şi în aducerea-aminte de răbdarea tuturor sfinţilor şi, mai ales, a mucenicilor. Cât şi cum au răbdat ei? Ne este greu şi să ne închipuim. De altfel, tuturor „prin multe necazuri li se cuvine a intra întru Împărăția Cerurilor” (Fapte 14,22). Şi ceea ce a fost făgăduit de Domnul se numeşte cunună. De ce? Fiindcă nu ne putem înălţa la ea fără pătimiri. Calea într-acolo este crucea luată de bună voie sau trimisă de Dumnezeu. […]

Despre boală şi felul de viaţă dus Mila lui Dumnezeu fi e cu dumneavoastră!
V- aţi îmbolnăvit? Dar slavă lui Dumnezeu că vă înzdrăveniţi sau v-aţi înzdrăvenit deja. Slavă lui Dumnezeu şi pentru ca aţi îndurat nu fără folos boala. Învăţăturile pe care le-aţi primit din cele întâmplate cu dumneavoastră sunt foarte însemnate şi în viaţa lumească, cu atât mai mult în cea duhovnicească. Nu este nimic de aşteptat din partea oamenilor şi toată grija trebuie aruncată la Domnul; pe lânga asta, trebuie să aşteptăm mereu moartea în credință că Domnul ne mai lasă să mai trăim, ca să ne curăţim de păcate, lucru spre care trebuie să ne întoarcem toată grija. Aceste puncte sunt „pârghiile” şi „direcţiile” vieţii duhovniceşti. […]
Din punctul de vedere al refacerii puterilor, felul mâncării este un lucru secundar...
Lucrul de căpetenie îl constituie mâncarea proaspată, aerul curat… şi, mai presus de toate, liniştea duhului. Neliniştea duhului şi patimile strică sângele şi lovesc chiar în inima sănătăţii. Postul şi îndeobşte viaţa ascetică sunt cel mai bun mijloc de a păstra sănătatea şi de a o face să înflorească. Neamţul Gufeland a scris o carte despre prelungirea vieţii, unde ridică în slăvi şi viaţa ascetică. Cei ce ridică în slăvi ştiinţa, trebuie să asculte de el, iar noi avem alţi dascăli, mai de seamă decât acest neamţ. Rugăciunea înalță duhul pe tărâmul lui Dumnezeu, în care este rădăcina vieţii – iar prin duh şi trupul se împărtăşeşte din această viaţă… Duhul umilit, simţămintele şi lacrimile de pocăinţă nu răpesc, ci dau putere omului, fiindcă aşază sufletul într-o stare de bucurie. Bine aţi făcut că nu v-aţi supus îndemnurilor lumești. […]

Îngrijirea bolnavilor este plăcută lui Dumnezeu

Hristos a Înviat! Puterile dumneavoastră, deşi nu s-au refăcut deplin, se arată îndestulătoare totuşi pentru îngrijirea unui bolnav care nu merită o asemenea îngrijire; însă Domnul Cel milostiv nu Se va uita la nevrednicia bolnavului şi va ţine în socoteală îngrijirea ca şi cum I-ar fi fost dată chiar Lui iar după aceea va trimite în schimb mângâiere sau deplină însănătoşire, sau va pune deoparte răsplata cuvenită pentru veacul cel viitor. […]

Înnoirea prin rugăciune după însănătoşire

Sunt foarte bucuros că v-aţi pus, în cele din urmă, pe picioare. Omul care s-a însănătoşit se simte îndeobşte înnoit. Cred că aveţi acelaşi simţământ. Trebuie să faceţi în aşa fel ca înnoirea trupească să fie însoţită de o înnoire duhovnicească. Dumnezeu v-a dat-o sau v-a arătat-o în scurta rugăciune pe care aţi făcut-o atunci. Mi-a şi venit în minte să vă îndemn: apucaţi-vă de o rugăciune scurtă şi face-ţi-o mereu... şi la lucru, şi când nu lucraţi, şi când mergeţi şi când şedeţi, fără încetare. La început vă veţi sili să faceţi această mică rugăciune, iar după aceea se va spune de la sine… Doar apucaţi-vă de ea şi daţi-vă osteneala fără încetare… E rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa.” Iar când faceţi această rugăciune, să vă ţineţi luarea-aminte nu în cap şi nu în cer, ci în inimă. După ce o veţi deprinde, veţi alunga prin ea toată tulburarea şi veţi aduce pace în sufletul dumneavoastră.

Bolile sunt de la Dumnezeu spre mântuirea noastră

Totul e de la Dumnezeu: şi bolile, şi sănătatea. Şi de la Dumnezeu totul ni se dă spre mântuirea noastră. Aşa să îţi primeşti şi tu boala şi să dai mulţumită pentru ea lui Dumnezeu, Care Se îngrijeşte de mântuirea ta. Cum anume slujește spre mântuire boala trimisă ţie de Dumnezeu poţi nici să nu încerci să afli, fiindcă se prea poate să nici nu reuşești. Dumnezeu trimite boala uneori ca pe o pedeapsă, ca pe un canon, alteori spre învăţare de minte, ca omul să îşi vină în fire, alteori, ca să îl izbăvească de un necaz ce ar cădea asupra lui de ar fi sănătos, alteori ca omul să vădească răbdare şi prin aceasta mai mare răsplată să merite, iar alteori, ca să se curăţească de vreo patimă, ca şi din multe alte pricini.

Despre boală ca nevoinţă mântuitoare

Mila lui Dumnezeu fi e cu dumneavoastră! Vă tot văitaţi, dar vă văitaţi în chip mântuitor, pentru lucrarea mântuirii. Să binecuvânteze Domnul grijile dumneavoastră în această privinţă. Sunteţi bolnav cu trupul, iar lucrarea mântuirii cere osteneli şi lipsuri. Ce să faceţi? Răbdaţi cu seninătate sănătatea dumneavoastră şubredă şi mulţumiţi pentru ea lui Dumnezeu – fiindcă, de n-ar fi ea, poate că aţi umbla cu picioarele în sus, în vreme ce acum şedeţi şi umblaţi cum trebuie. Alt folos este şi acela că, dacă aţi fi fost sănătoasă, aţi fi fost nevoită, dacă v-aţi fi hotărât să vă daţi osteneala pentru mântuirea dumneavoastră, să ţineţi posturi aspre, să faceţi privegheri, rugăciuni lungi, să staţi la slujbele bisericeşti de obşte şi încă alte lucruri anevoioase să întreprindeţi. Acum însă, în loc de toate acestea, vi se socoteşte răbdarea sănătaţii şubrede. Răbdaţi, deci, şi de nimic nu vă tulburaţi. Atâta doar: să ţineţi sufletul în starea cuviincioasă. Partea duhovnicească vă e întreagă. Ca atare, cu ea trebuie să slujiţi lui Dumnezeu întru toată deplinătatea: să vă trezviţi şi să privegheaţi să aveţi duh înfrânt şi smerit, să petreceţi în rugăciune (a minţii şi a inimii, în a-L avea pe Domnul pururea înainte), să alungaţi gândurile, să hrăniţi smerenia, să nu osândiţi, să vă bucuraţi cu cei ce se bucură, să vă necăjiţi cu cei necăjiţi, să vă aduceţi aminte de Dumnezeu şi de ceasul morţii, şi toate cele de acest fel… Iată-vă mântuirea! Iar cât priveşte cele ce mi-aţi scris despre mâncare şi băutură, cu ele nu e nicio împiedicare dacă totul este întrebuinţat cu măsură. Mântuiţi-vă!


[…]
Este păcat să cârteşti în boli

[…] Sănătatea dumneavoastră s-a şubrezit. Sănătatea şubrezită poate să şubrezească şi mântuirea atunci când, din gura bolnavului, se aud cuvinte de cârtire şi strigăte de nemulţumire. Să vă ajute Dumnezeu a vă izbăvi şi de un necaz şi de celălalt! Vedeţi unde vreau să ajung? La dumneavoastră se strecoară anumite cuvinte; cuvintele vin, fireşte, din simţăminte şi gânduri pe potrivă, iar acestea din urmă sunt de aşa un fel, că lucrarea mântuirii nu se poate împlini cu ele. Binevoiţi a lua aminte la aceasta şi a vă îndrepta… Sănătatea şi boala sunt în mâinile purtării de grijă a lui Dumnezeu mijloace pentru mântuire atunci când atât una, cât şi cealaltă sunt folosite în duhul credinţei… Dar ele duc la pierzanie atunci când omul se poartă, în privinţa lor, după toanele sale. Lucrul de care aveţi deosebită nevoie este răbdarea senină şi supusă lui Dumnezeu. Îndată ce se va arăta în sufletul dumneavoastră o asemenea aşezare, veţi intra fără întârziere pe calea mântuirii, care duce la rai. Şi – luaţi aminte! – să prindeţi suflet atunci. […]

Cel ce rabdă bolile şi necazurile se aseamănă prin nevoinţa sa mucenicilor
Încă o durere pentru dumneavoastră – boala fiicei… Iată ce vă voi spune: de vreme ce aţi încercat deja toate mijloacele omeneşti, nu mai rămâne decât să vă împăcaţi cu această amărăciune şi s-o purtaţi cu supunere faţă de Dumnezeu, având credinţă că această boală e de neapărată trebuinţă pentru mântuirea dumneavoastră şi a fiicei dumneavoastră, precum şi a soţului ei… După această împăcare, să vă păstraţi liniştea şi tot cu linişte ajutaţi-vă şi fiica. Aduceţi-vă aminte că cei ce rabdă supuşi lui Dumnezeu amărăciunile şi durerile sunt în ceata mucenicilor. Aduceţi-vă aminte de mucenici, care uneori erau lăsaţi în temniţă, fiind chinuiţi mereu, câţiva ani – 5, 10, 20; însă răbdau cu supunere şi seninătate, având raiul înaintea ochilor… pentru răbdare. Să vă binecuvânteze Domnul! Mântuiţi-vă!

Boala ne învaţă să fim smeriţi

Pentru faptul că nu v-aţi însănătoşit încă îmi pare rău. Să vă dăruiască Domnul însănătoşire deplină… Totuşi boala ne învaţă să fi mai smeriţi şi supuşi voii lui Dumnezeu. Fiţi senin şi pentru toate multumiţi lui Dumnezeu cu încredinţarea că totul merge spre cel mai bun deznodământ, chiar dacă asta nu se vede acum. Veţi vedea după. În boală deprindeţi smerenia, răbdarea, seninătatea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu. În ce priveşte faptul că năvăleşte asupră-va nerăbdarea, este omeneşte să fie aşa.

Dacă vine, trebuie să o alungaţi. Simţământul de apăsare pricinuit de boală este tocmai ca să aveţi ce răbda. Unde nu se simte apăsare, acolo nu-i nicio răbdare; însă când vine simţământul de apăsare împreună cu dorinţa de a o înlătura, nu e nici un păcat în asta. Este un simţământ firesc. Păcatul începe când în urma acestui simţământ sufletul se lasă pradă nerăbdării şi începe să se încline spre cârtire. (Fragment din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, București, 2002. Sursa: Sacciv)

Rugăciune către Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș, la vreme de boală

Sfântă Filofteia, Mare Muceniţă a lui Hristos, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreje fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El Însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile. Așa, Sfântă Filofteia, Mare Muceniţă a lui Hristos, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele. Pentru aceasta, cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, Mare Muceniță Filofteia! Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică, stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala și, cu milostivirea Ta, ridică-mă din patul durerilor, pentru slava Numelui Tău, pentru rugăciunile Sfintei Mucenițe Filofteia. Că Tu ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Notă: Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș (sec. XV) este sărbătorită pe 7 decembrie. Moaștele sale se cinstesc în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.

 



Anul nou şi omul nou sau despre înnoirea vieţii în Hristos - Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

 

            1. În procesul mântuirii omul nu este singur

Oricum am lua lucrurile din punct de vedere creştin, anul nou ar trebui să vină la pachet cu omul nou şi cu înnoirea vieţii. Noi am cântat că “mâine anul se-nnoieşte” dar cu omul ce se întâmplă? Sigur că dacă privim lucrurile economic, prin lupa câştigului material, agricol, e nemaipomenit că anul se înnoieşte şi pluguşorul se porneşte. Însă, pentru noi creştinii, în nici un caz nu se poate separa între lucrarea de sfinţire a omului şi efectele ei asupra creaţiei:

“Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde. Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Romani 8, 19 – 22).

            Când omul a mâncat fructul oprit firea s-a revoltat împotriva lui. Spinii şi pălămida atunci au apărut. De asemenea, tot atunci şi-au făcut apariţia şi durerile naşterii şi sudorile feţei. Omul în calitatea lui de împărat al creaţiei era unit cu toate făpturile şi greşeala lui vibra efectiv în întreaga lume. Dar natura nu s-a corupt dintr-o dată şi total, oricum nu s-a întâmplat lucrul acesta la nivelul de adâncime pe care la atins dezbinarea neascultării în firea omului: “Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul meu nu mă pricepe” (Isaia 1, 3). Icoana Naşterii Domnului cu boul şi asinul lângă Fiul lui Dumnezeu ne transmite un mesaj limpede în acest sens.    

Nu numai omul a început să sufere, ci şi natura s-a dezbinat în sine şi a suferit.

 

            2. Dumnezeu se uneşte cu omul mai presus de (ne)înţelegere

            Nu există înnoire totală, completă, fără o transformare dramatică. Înnoirea înseamnă transfigurare, metamorfoză ontologică. Teologii mai numesc acest proces de sfinţire sau de îndumnezeire a vieţii omului şi hristificare, adică o conformare a vieţii după Hristos (Nellas, 2002,  p. 75). Unirea cu Hristos nu este doar una morală sau sentimentală: “Idealul de om al credinţei răsăritene nu e un ins care ştie doar să-şi ascundă sub aparenţe de civilizaţie prea exageratele porniri pătimaşe. Acesta e propriu Apusului. Ortodoxia este radicală, ea cere absolutul. Cere dezrădăcinarea reală a patimilor. Nu un om “civilizat”, moderat în toate, atent la aparenţe cu semenii, ci un om transfigurat până la adâncuri, purificat total, un intransigent al sfinţeniei reale, transparente, cere ortodoxia prin spiritual ei ascetic şi prin pilda sfinţilor ei. Ea cere mult, căci ştie că numai cerând mult, se poate obţine de la majoritate măcar puţin, şi se satisface setea religioasă a omului, care nu se împacă cu diluări din partea Bisericii” (Stăniloae, 2004, p. 153).     

Această unire nu ţine de bun simţ şi de civilizaţie. Sfântul Apostol Pavel ne spune: “Fraţilor, voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte” (I Corinteni 12, 27). Noi avem mintea lui Hristos (cf. I Corinteni 2, 16). Minte pe limba greacă se spune nous. De aceea şi mântuirea omului mai este numită şi metanoia sau schimbarea minţii.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de lume şi om a fost şi este atât de mare, încât El a venit, a coborât în lume ca să-l mântuiască pe om: “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Însă această coborâre a Fiului la om nu a fost una circumstanţială, de suprafaţă, ci, ceea ce a fost a rămas (adică Dumnezeu) şi ceea ce nu a fost a luat, a devenit (adică trup). Evanghelistul Ioan nu lasă loc de interpretare: “Şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1, 14).

Dumnezeu nu a coborât la om aşa cum ar coborî cineva dintr-o maşină. Acum este în maşină, iar în clipa următoare nu mai este în maşină. Dacă vreţi, e ca şi cum cineva ar coborî din maşină, dar, în acelaşi timp, ar şi rămâne acolo. Sfântul Nicolae Cabasila ne spune că Arhetipul (modelul) omului este Logosul întrupat (Nellas, 2002, p. 70). În preştiinţa divină Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu Se face om “pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”. Se face Om, dar rămâne şi Dumnezeu. Iar la “plinirea vremii” (Galateni 4, 4) Întruparea Domnului se şi realizează; Fiul lui Dumnezeu Fiu al Fecioarei se face.   

Domnul Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, este “Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Născut iar nu făcut” (Crezul). Mântuirea omului nu se poate realiza fără ca Fiul lui Dumnezeu să fie în cel mai ontologic mod cu putinţă atât Dumnezeu cât şi Om. Dacă era vorba de vreo aparenţă într-una dintre părţi (dochetism= trup aparent), mântuirea nu se producea. Pentru că fierul înroşit se amestecă cu focul până când nu se mai poate diferenţia între ele, deşi fierul rămâne fier şi focul rămâne foc.

 

3. Naştere, Patimi şi Înviere

Mântuirea în Hristos a omului nu este punctiformă. Mântuirea sau îndumnezeirea omului este un proces început de la facerea lumii şi care se continuă sau se păstrează în vecii vecilor. Întregul proces al mântuirii se circumscrie în jurul Naşterii, Vieţii, Pătimirii, Învierii, Înălţării, Pogorârii Duhului Sfânt şi în jurul Bisericii – Trupul lui Hristos în care se continuă procesul personalizat al mântuirii persoanelor umane. Aceste evenimente nu se mai repetă în forma istorică în care s-au petrecut, dar efectele lor se lucrează în viaţa fiecărui om prin Tainele Bisericii.  

Transfigurarea lăuntrică a omului se operează la modul total şi absolut. Pentru că Naşterea, Patimile, Învierea Domnului şi toate celelalte acte mântuitoare nu rămân undeva în afara existenţei omului. Toate acestea sunt interiorizate de om prin lucrările sfinţitoare ale Bisericii.

Pentru a înţelege mai adânc adâncimea existenţială la care se operează mântuirea în viaţa omului, este esenţial să avem în vedere perspectiva de ansamblu şi să trecem prin câteva puncte de interes legate de sărbătorile Naşterii Domnului, Tăierii Împrejur, Botezului Domnului, ale sfinţilor din perioada premergătoare a Postului, adică Sfântul Nicolae şi Ignatie Teoforul, apoi Sfântul Ştefan, Sfântul Vasile şi Sfântul Ioan. 

 

  1. Postul, Spovedania şi Împărtăşania

Nu numai în perioada de dinaintea Naşterii Domnului practica postului este asociată cu Taina Împărtăşaniei. Curăţirea trupească de carne şi toxine însoţeşte curăţirea de păcate a omului. Pentru că, trup şi suflet, omul este o unitate. Respectul faţă de Întruparea Cuvântului presupune pregătirea sufletească şi trupească a persoanei. În plus, nu poţi să te împărtăşeşti cu trupul lui Hristos dacă nu ţi-ai curăţit mai întâi propriul trup.

Faptul că atunci când postim nu mai mâncăm carne este mai mult decât o simplă evitare a unui produs alimentar de origine animală. E o diferenţă între carne (sarx) şi trup (soma), la fel cum este o diferenţă între carne şi Duh. Sfântul a Apostol Pavel este explicit: “Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat, iar Duhul, viaţă pentru dreptate” (Romani 8, 5 – 10). Noi nu postim pentru scopul negative al eliberării corpului de toxine, ci pentru a face loc Duhului Sfânt în viaţa noastră.

Prin Taina Spovedaniei lucrează Însuşi Duhul Sfânt: “Luaţi Duh Sfânt. Cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate iar cărora le veţi ţine, ţinute le vor fi” (Ioan 20, 22 – 23). Duhul Sfânt curăţeşte sufletul omului de păcatele mărturisite şi îl curăţeşte chiar şi de păcatele sufleteşti de origine trupească dacă şi omul face efortul să nu-şi mai stimuleze funcţiile trupeşti printr-un consum exagerat de carne şi de produse de origine animală. Postul reduce aceasta exagerare consumistă şi reptiliană. 

Astfel, carnea se dă înapoi de dinaintea lucrării Duhului Care face posibilă împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Duhul Sfânt Se pogoară peste pâinea şi vinul euharistice pe care le preface în Trupul şi Sângele lui Hristos şi, apoi, prin Împărtăşania propriu-zisă, omul primeşte înnoirea Duhului Sfânt: “Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul Cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne” (Liturghia Ortodoxă). Lucrarea Duhului Sfânt precede, însoţeşte şi urmează Hristosului euharistic.

Prin Taina Împărtăşaniei ne unim cu întreaga Sfântă Treime, deşi mâncăm şi bem doar Trupul şi Sângele lui Hristos. De aceea, postul ca abţinere de la carne, atârnă atât de greu în viaţa duhovnicească. Căci carnea stimulează lăcomia pântecelui şi desfrânarea trupească, în vreme ce lipsa produselor animale atât de încântătoare pentru gustul şi stomacul omului îi creează acestuia frustrare, mânie şi agresiune împotriva celor care îl opresc de la pofta desfrânării păcătoase. Ori toate acestea trebuie eliminate din programul zilnic, pentru ca zilnic să-L putem experia pe Dumnezeu Cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane.

 

  1. Post, Patimi şi Înviere

Postul este armă împotriva egoismului nostru care se roteşte ameţitor în jurul supravieţuirii corporale. Însă puterea noastră de a ne rupe de cele care ne fac plăcere prin intensitatea şi repetiţia cât mai deasă a patimii, ne vine din puterea Jertfei lui Hristos: “În opera “Închinare în Duh şi în Adevăr”, Sfântul Chiril dezvoltă ideea că noi nu putem intra la Tatăl decât ca jertfă curată. Dar noi înşine nu ne putem transpune în această stare de jertfă curată. De aceea a acceptat Hristos  starea de jertfă curată, pentru ca intrând la Tatăl în această stare, să ne introducă şi pe noi adunaţi în Sine, sau sălăşluit El Însuşi în noi” (Stăniloae, 1978, vol. II, p. 136).      

După ce postim de carne animală şi ne unim cu Trupul lui Hristos, devenim părtaşi la moartea şi Învierea Domnului de acum lucrătoare în noi: “Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Iisus Hristos din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi. Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii” (Romani 8, 11 – 13).

De aceea, într-o colindă se cântă aşa: “Pruncu-n somn se mişcă lin/ I-a ajuns mânuţa-n spin/ Din mânuţă-I curge sânge/ Pruncuşorul începe-a plânge”. 

Pruncul Hristos S-a născut, a suferit Crucea şi a Înviat pentru mântuirea mea, a ta, a tuturor. Unindu-ne cu Hristos, ne unim, de fapt, cu efectele acestor lucrări mântuitoare. Sau, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos, reactualizăm şi sporim în noi efectele Crucii şi Învierii lui Hristos pe care le-am primit în noi prima oară atunci când am fost scufundaţi în cristelniţa Botezului.  

 

  1. Naşterea şi Botezul Domnului împreună

Botezul fiecărui creştin în parte reactualizează în el puterea şi efectele jertfei Domnului Hristos pe Cruce, dar şi eficienţa spirituală a Învierii în viaţa înnoită a omului: “Fraţilor, nu ştiţi că toţi câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez; ca precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii; căci dacă am murit împreună cu El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai Învierii Lui. Aceasta ştiind, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru ca să nu mai fim robi păcatului. Că cel ce a murit este liber de păcat. Şi dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, ştiind că Hristos, Care a înviat din morţi, nu mai moare. Că moartea nu-L mai stăpâneşte. Că ce a murit, a murit păcatului, o dată pentru totdeauna; iar ce viază, viază lui Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 3 – 11).

Deci, când ne pregătim pentru praznicul Naşterii Domnului sau pentru oricare alt mare praznic, o facem răstignindu-ne egoismul nostru pătimaş şi ne pregătim pentru învierea cu El şi din puterea Lui, curăţindu-ne de patimi şi plăcerile lor.   

Iată de ce, pentru o perioadă de timp, Naşterea şi Botezul Domnului se sărbătoreau împreună la date de 6 ianuarie. După aceea, sub influenţa vestului, Botezul Domnului a rămas la aceeaşi dată, în vreme ce Naşterea Domnului şi-a mutat data de prăznuire în ziua de 25 decembrie (Streza, 2011, p. 322 – 327). Însă, faptul că cele două sărbători se petreceau împreună era încărcat de semnificaţii teologice şi spirituale profunde, deoarece lucrarea de mântuire a Domnului Hristos în lume e unică şi unitară şi împărţirea evenimentelor izbăvitoare nu se poate face decât în cadrul de semnificaţie duhovnicească unică pe care o presupune Persoana unică a lui Hristos.

            Lărgind puţin aria de exemplificare, amintim şi faptul istoric specific primelor veacuri creştine, că cei care se converteau la creştinism erau botezaţi într-un cadru liturgic solemn şi luminos legat de vreunul din marile praznice ale Bisericii, cum ar fi Naşterea Domnului sau Paştile. Pentru că formarea şi creşterea Bisericii – Trupul lui Hristos, se realizează prin reactualizarea liturgică şi sacramentală a momentelor întemeietoare ca Naşterea şi Învierea în fiecare nou mădular al Bisericii în parte. De aceea aceste evenimente nu pot fi separate în semnificaţia lor unică, adică mântuirea lumii şi a omului în Hristos.

 

            d. O colindă şi unitatea lucrării mântuitoare a lui Hristos

Există chiar şi o colindă care reflectă caracterul unitar al lucrurilor spirituale în creştinism. Iată cum textul unei colinde de Crăciun pune laolaltă Tainele de iniţiere – Botezul, Mirungerea şi Euharistia – ca o dovadă peste timp până astăzi că oamenii erau botezaţi în cadrul ceremonialului liturgic legat de Naşterea Domnului: “Sus la ’naltul cerului, la mijlocul raiului/ Colinde Doamne colinde/ În vârful la nouă meri, arde-şi nouă lumânări/ Colinde Doamne, colinde/ Pică nouă picături, trei de vin şi trei de mir,/ Trei de apă limpejoară, să facă de-o băişoară/ Dar în ea cine se scaldă, scaldă Bunul Dumnezeu/ Tot se scaldă, se-mbăieşte, cu apă se limpezeşte/ Cu sfânt mir se miruieşte şi cu vinul se grijeşte/ Tot se scaldă şi se-ntreabă, ce-i mai bun pe-acest pământ”.

Toate aceste sunt posibile datorită Persoanei unice a lui Hristos, Izvorul de har al tuturor lucrărilor mântuitoare ale Bisericii: “Iisus Hristos mântuieşte El Însuşi ca Persoană de neînlocuit, întrucât calitatea Sa de persoană dumnezeiască devenită accesibilă ca om, este unicul izvor de putere care ne eliberează de păcat şi de urmările lui, între care cea mai gravă este moartea” (Stăniloae, 1978, vol. II, p. 108).

             

            4. Smerenia – condiţie a primirii lucrării de mântuire adusă de Hristos

Deşi toate acestea reprezintă lucruri duhovniceşti şi cu anevoie de înţeles, cu smerenie le putem primi pe toate în inima şi în viaţa noastră. Toate sunt darul lui Dumnezeu cu asupra de măsură. Har peste har şi lumină peste lumină sunt toate acestea, deoarece Hristos Însuşi luând trup cu voia Sa şi a Tatălui şi prin lucrarea Duhului Sfânt din Fecioara Maria care la rându-i a spus “Fie!”.

            Prin smerenie le primim pe toate în dar de la Dumnezeu. Să recunoaştem doar că suntem goi şi să ne dorim a fi umpluţi de harul binefăcător al lui Hristos Domnul. Căci prin toate El ne-a învăţat smerenia: “În lume există mulţi munţi înalţi şi frumoşi, dar nu pe cel mai înalt S-a arătat Dumnezeu. Pe Sinai a vorbit Dumnezeu cu Moise şi pe Tabor S-a schimbat la faţă, arătând ucenicilor Săi slava Sa. În lume există multe râuri mari, cu ape curate, dar nu în ele a intrat Dumnezeu. Într-un râu mic şi tulbure S-a botezat Hristos. În lume au fost şi vor fi mulţi cai frumoşi, de rasă aleasă, dar nu pe ei a încălecat Hristos. Pe un mânz de măgar a şezut Dumnezeu. Şi dintre oameni Dumnezeu a ales nu pe cei mai vestiţi, învăţaţi sau de neam bun. Nişte pescari a ales şi prin ei S-a arătat lumii întregi” (Baştovoi, 2019, p. 105).

            Pentru a ne putea bucura de darurile dumnezeieşti nu trebuie să le merităm. Nu trebuie să fim neoameni. Să fim doar oameni. Trebuie să ne asumăm doar ceea ce suntem şi cine suntem. Suntem materie însufleţită, amestecată cu chipul lui Dumnezeu. Aici stă toată slăbiciunea şi şansa noastră. Un plus al conştientizării de sine ne aduce în pragul primirii bucuriei de a fi mântuiţi. Conştientizarea şi corecta autoraportare la sine ca “purtători de trup şi vieţuitori în lume”, dar şi ca hristofori în acelaşi timp: “Pe Dumnezeu poţi să nu-L vezi, poţi să nu-L chemi, poţi să nu-L auzi. Pe Dumnezeu poţi să-L uiţi, poţi să-L loveşti, poţi să-L scuipi. Pe Dumnezeu poţi să-L omori, să-L îngropi şi să mergi departe.Însă acolo departe, în una din clipele tale de tristeţe, El poate să Se scoale din tine, rupând după Sine tot întunericul care te-a orbit” (Baştovoi, 2019, p. 106).

Discreţia prezenţei lui Dumnezeu în viaţa ta e plină de iubire. Şi noutatea vieţii tale constă tocmai în a descoperi altora pe Hristosul din tine: “Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).  Noutatea permanentă a omului constă în faptul că este purtător de Hristos, deşi rănile păcatelor afectează, dar nu desfiinţează, chipul lui Hristos din om.

 

5. Rugăciunea pentru toţi susţine unitatea şi noutatea vieţii în Hristos

Unul dintre efectele fundamentale ale lucrării duhovniceşti a lui Dumnezeu în viaţa mea, este tocmai dorinţa nestăvilită de a-i iubi pe toţi în rugăciune. Noutatea vieţii în Hristos a omului se arată în universalitatea existenţei lui, în deschiderea binevoitoare pe care omul o are faţă de problemele tuturor. Şi nu e vorba în acest caz de sindromul Salvatorului, deoarece omul nu crede că poate rezolva toate problemele umanităţii, ci de abordarea în rugăciune a necazurilor omului contemporan. În acest sens, rugăciunea înseamnă unitatea cu întreaga creaţie şi cu toţi oamenii care au nevoie de ajutor. În plus, rugăciunea este convorbirea duhovnicească a omului cu Dumnezeu despre necazurile proprii şi ale semenilor cu care se simte unit în lucrarea de mântuire a lumii realizată de Hristos. Hristos este Cel care cel dintâi le-a unit pe toate întru Sine: “căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii. Desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-I zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea. Şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia” (Efeseni 2, 14 – 16).

            Suntem chemaţi la această unitate a tuturor în Hristos Domnul şi prin rugăciune: “deci te rogi, înalţi… când părintele Rafail spune: “Satelitul Doamne”. Ce zice? Când ai zis Doamne, energiile mele cognitive…facultăţile mele cognitive se lipesc de Dumnezeu, de amintirea lui Dumnezeu şi deci eu, ca fiinţă, sunt aşezată în polul cel mai înalt al fiinţei mele, sau cel mai adânc, unde sunt în relaţie cu Dumnezeu” (Maica Siluana, 2013, p. 169-170). Aşadar, dacă te uneşti cu Hristos în rugăciune, te uneşti mai apoi şi mai mult cu semenii deoarece ai mintea, gândurile şi acţiunile tale mai pline de Hristos şi, deci, cu atât mai sănătoase şi mai folositoare semenilor tăi.

            Pentru asta însă, e nevoie ca tu să fii mereu înnoit. Să te curățeşti permanent, să mulţumeşti lui Dumnezeu, să-I ceri ajutorul, să te rogi Maicii Domnului şi sfinţilor, într-un cuvânt, să te sileşti să te păstrezi nou şi curat în toată vremea şi în tot ceasul.

Rugăciunea se face către Dumnezeu pe care tu Îl ai în tine de la Botez, Mirungere şi prima Euharistie. Această prezenţă, energie şi lucrare divină din noi o susţinem dacă participăm la Sfânta Liturghie şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Deci Hristos locuieşte în mine şi, astfel, “Sunt inclusă în El, dar acuma pătrunde fizic, energetic în mine. Apoi eu, prin rugăciune, intru şi eu în mine acolo, unde este El, şi activez harul. Deci rugăciunea e îndreptată întotdeauna către adâncul meu, către inima mea, către înăuntrul  meu … Eu sunt preotul că ridic mâinile sufletului către Dumnezeu din mine, dăruit mie prin Biserică … Toată viaţa mea devine… o chemare a Lui, o invocare a Lui, să-mi sfinţească toată viaţa, pentru că a intrat în mine, în viaţa mea, în trupul meu prin darul pe care mi-l face în Biserică” (Maica Siluana, 2013, p. 173 – 174).

 

Concluzii:

▪ Oamenii şi universul sunt în interconectare. Natura, firea, îi oferă omului ocazia de a-L preamări pe “Făcătorul cerului şi al pământului” şi suportul existenţei biologice. Criza ecologică de azi e, întâi de toate, o criză morală bazată pe lăcomie şi egoism. Dincolo de ideologia politică a ecologismului actual, pentru soluţionarea acestei crize, dimensiunea percepţiei spirituale a omului trebuie să se întâlnească cu cea asupra mediului.

▪ Criza morală nu înseamnă moralism civilizaţional şi atât. Dincolo de politeţe e nevoie de schimbare lăuntrică. La temelia comportamentului adecvat faţă de semeni şi faţă de tot ceea ce ne înconjoară, într-adevăr stă gândul lui Hristos care schimbă gândurile noastre. Fără background-ul prezenţei harice a lui Hristos în viaţa noastră de zi cu zi, faptele noastre sunt discontinue şi, cel mult, civilizate, însă nu mântuitoare.

▪ Prin Taina Împărtăşaniei starea de Jertfă şi de Înviere a lui Hristos se prelungeşte în Trupul Bisericii care suntem noi, prin împărtăşirea fiecăruia dintre noi cu Trupul şi cu Sângele Său.  

▪ Persoana unică a lui Hristos face posibil actul şi procesul mântuitor unic al lumii şi omului din toate locurile şi timpurile. Altfel, fragmentările ar diminua intensitatea şi focusarea unică pe singurul lucru nou sub soare

▪ Smerenia reprezintă atitudinea prin excelenţă a omului care îşi asumă corect neputinţa sa şi ia în considerare putinţa infinită a lui Dumnezeu. 

▪ Dacă smerenia reprezintă condiţia şi contribuţia pe care eu o aduc lucrării mântuitoare lui Hristos în mine şi, prin mine, asupra lumii, unitatea rugăciunii în care îi cuprind pe toţi şi pe toate cu necazurile şi nevoile lor, este efectul lucrării Unicului Dumnezeu în sufletul şi viaţa mea, Capul Bisericii aflându-Se astfel lucrător prin mădularele Trupului Său, Biserica.    

        Bibliografie:

  1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ.
  2. BAŞTOVOI, Savatie, (2019). Cartea pentru bărbaţi, Bucureşti: Editura Cathisma. 
  3. MAICA SILUANA, (2013). Cu Hristos te întâlneşti, mai întâi, în iad. Convorbiri despre disperare, căutare, durere, mântuire, Bucureşti: Editura Lumea Credinţei.
  4. NELLAS, Panayotis, (2002). Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, traducere şi introducere de diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu: Editura Deisis.   
  5. STĂNILOAE, Dumitru, (2004). Naţiune şi Creştinism, Bucureşti: Editura Elion.  
  6. STĂNILOAE, Dumitru, (1978). Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Bucureşti: E.I.B.M.B.O.R.
  7. STREZA, Dan, Alexandru, (2011). Sărbătoarea Naşterii Domnului: originea apostolică, evoluţia şi importanţa ei în cadrul anului liturgic, Sibiu: Editura Universităţii “Lucian Blaga” şi Editura Andreiana.           

 



Dreptatea lui Dumnezeu și îndreptarea omului (VIDEO) - Lector univ. dr. Marius Andreescu
 
CAFEDEMIA - Masă rotundă organizată de Asociația Ortopraxia - Editura Agaton
(extras)

Din Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii înţelegem că Dumnezeu este în acelaşi timp milostiv şi drept. Când ne pocăim şi cerem să ne ierte păcatele, El este bun, milostiv şi iertător. Când noi însă nesocotim bunătatea Lui, şi, în mod viclean şi egoist, doar profităm de ea, dar la rândul nostru nu arătăm bunătate faţă de semenii noştri, adică nesocotim iertarea Lui şi nu o facem roditoare faţă de oameni, atunci Dumnezeu ne arată dreptatea Sa spre îndreptarea noastră şi a celor asemenea nouă. Deci, Dumnezeu este milostiv, dar şi drept, iertător, dar şi îndreptător, în înţelesul că nu trece cu vederea păcatul, ci cheamă la pocăinţa spre îndreptare. Astfel, Dumnezeu Cel milostiv şi iertător îl responsabilizează pe omul nemilostiv şi neiertător, aducându-i aminte cât de mult pierde spiritual dacă nu este şi el iertător asemenea lui Dumnezeu. Toţi oamenii sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu, dar la asemănarea cu Dumnezeu ajung numai cei ce trăiesc în comuniune cu El şi împlinesc voia Lui, adică numai sfinţii. Prin urmare, omul care nu iartă altora greşelile lor nu poate dobândi sfinţenia care vine de la Dumnezeu. Atât de mult ne asemănăm cu Dumnezeu câtă iubire sfântă şi milostivă adunăm în sufletul nostru, prin pocăinţă şi iertare, prin rugăciune şi prin fapte bune. Oamenii sfinţi sunt milostivi ca Dumnezeu Cel milostiv, sunt iertători ca Dumnezeu Cel iertător, însă ei sunt şi drepţi sau îndreptători ai altora, precum şi Dumnezeu este drept şi îndreptător al celor ce rătăcesc sau greşesc, cu voie sau fără voie. (PF Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)



Iubire și iubiri (VIDEO) - Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă
 
CAFEDEMIA - Masă rotundă organizată de Asociația Ortopraxia - Editura Agaton
(extras)

V-ați întrebat vreodată cât de subţire e granița dintre Iubire si iubiri? Marea nevoie a omului este de a iubi și a fi iubit. Poate că tocmai din acest motiv iubirea e o "țară" aflată în calea tuturor răutăților. Dușmanii vin din interior și din afară. La fel și prietenii ei. Lupta cea mare se dă pentru cucerirea Iubirii. Uneori se pierd lupte și se cade din Iubire în iubiri. Însă, până mai este ziuă, se mai poate lupta. În fond, Dumnezeu este Iubirea personală absolută și noi oamenii suntem creați după chipul Ei. Mai spunem o dată: Dumnezeu nu are iubire, ci este Iubirea



Viaţa noastră între minte şi inimă - Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

 

1. Literatură – emoţie – cogniţie

Începem cu un „test”… Citiţi următorul poem: „Doamne,/ Închide-mă-n floare/ să pătez iubirea/ de culori./ Ascunde-mă-n mare/ să mângâi/ trupul ţărânii/ cu valuri./ Presară-mă-n vânt/ să alin patima/ cu adieri./ Scrie-mă-n cuvânt/ să sting aşteptarea/ cu înţelesuri./ Doamne,/ închide-mă-n floare/ ascunde-mă-n mare/ presară-mă-n vânt/ mă scrie-n cuvânt!” (Ovidiu Oana-Pârâu)

Întrebarea care se pune acum este despre cheia cu ajutorul căreia deschidem uşa înţelegerii pentru aceste versuri. Putem pricepe ceva din aceste versuri cu ajutorul raţiunii reci? Sau poate că intuiţia şi căldura simţămintelor ne sunt mai de folos. În concluzie, pentru o percepţie mai completă asupra lucrurilor complexe din această viaţă, avem nevoie atât de limpezimea minţii, cât şi de lumina caldă a inimii. Cel puţin în literatură şi artă, fără inimă nu faci nimic.

Şi pentru că tot suntem la capitolul literatură, e bine să aducem în discuţie şi un text literar în proză, dar nicidecum prozaic. Este vorba despre câteva cuvinte care ne vorbesc chiar despre rolurile pe care raţiunea şi pasiunea le îndeplinesc în viaţa noastră: „Sufletul vostru, adeseori este un câmp de luptă, unde raţiunea şi judecata se înfruntă cu pasiunile şi poftele voastre. Pot fi eu pacificatorul sufletului vostru, spre a schimba ura şi duşmănia din voi în unitate şi melodie? Dar cum aş reuşi, afară numai dacă voi înşivă nu sunteţi, de asemenea, liniştitorii, ceva mai mult, prieteni ai chipului vostru interior? Raţiunea şi pasiunea sunt cârma şi pânzele sufletului vostru mereu navigând. Dacă pânzele şi cârma voastră se rup, nu puteţi decât să vă clătinaţi pe valuri la întâmplare, ori să rămâneţi prinşi în impas în mijlocul mării. Fiindcă raţiunea, de una singură dominând, restrânge întregul elan; şi pasiunea, liber lăsată, e o flacără arzând până în propria-i mistuire. De aceea, fie ca sufletul vostru să-şi exalte raţiunea până la înălţimea pasiunii, pentru ca astfel să poată cânta. Iar raţiunea să vă conducă pasiunea astfel, încât aceasta să poată dăinui în permanentă reînviere şi ca pasărea Phoenix să renască din propria-i cenuşă. Potrivit e să daţi raţiunii şi pasiunii aceeaşi preţuire, ca şi când aţi face-o pentru doi oaspeţi iubiţi în casa voastră aflându-se; Cu siguranţă, nu veţi onora pe unul în dauna celuilalt, pentru că, dând mai multă atenţie unuia, veţi pierde dragostea şi încrederea amândurora. Când, printre coline, vă odihniţi la umbra răcoroasă a plopilor argintii, împărtăşindu-vă din pacea ogoarelor şi a pajiştilor până în zări întinzându-se – atunci inima voastră să spună în taină: „Creatorul se odihneşte în raţiunea Sa”. Iar atunci când bubuie furtuna, când vântul năprasnic zdruncină pădurea şi când tunetul şi fulgerul proclamă măreţia cerului, atunci inima voastră să şoptească smerindu-se: „Creatorul se frământă în pasiunea-I”. Şi, fiindcă sunteţi un suflu în sfera Celui Puternic şi o frunză în pădurea acestuia, asemenea Lui trebuie să vă odihniţi în raţiune şi să vă mişcaţi în miezul pasiunilor” (Gibran, 2019, p. 61 – 62). 

 

2. Vârstele emoţiei/raţiunii

Într-adevăr, viaţa omului este împărţită de multe ori între deciziile luate cu ajutorul minţii şi intuiţiile inimii. Şi acest lucru se întâmplă indiferent de vârstă, cultură sau alte criterii... Când vine pe lume, noul născut răspunde afecţiunii şi iubirii celor din jur. Noul născut nu are nimic în comun cu ceea ce adulţii numesc manifestări de bun simţ sau care respectă anumite obişnuinţe şi aşteptări sociale. Apoi, în timp, copilul îşi pierde tot mai mult din curăţia originară şi devine tot mai instruit, educat, şi ştie cum să se comporte şi cum să vorbească în diverse situaţii de viaţă. Adică e tot mai raţional. Mai târziu, în adolescenţă şi tinereţe, inima îşi cere tot mai mult drepturile şi „nebunia” acestor perioade poate fi subliniată şi de sintagma: „Rabdă inimă şi taci, ce-ai făcut să nu mai faci!”. Chiar şi în rânduiala de rugăciune a Bisericii există un plus de înţelegere pentru perioadele mai delicate de creştere şi dezvoltare umană psiho-somatică, atunci când ne rugăm: „Păcatele tinereţilor noastre nu le pomeni, Doamne! Sau, cum se spune în altă rugăciune: „Din tinereţile mele multe patimi se luptă cu mine”. Acum poate fi şi perioada eroismelor mai mult sau mai puţin inspirate, când se iau hotărâri definitive şi irevocabile ale căror consecinţe se pot prelungi dramatic de-a lungul vieţii, implicând şi suferinţa nevinovată a copiilor, aşa cum se întâmplă în cazul divorţului. În continuare, pe măsură ce creştem şi începem să înţelegem că nu tot ce zboară se mănâncă, ca adulţi dobândim o tot mai mare şi înţeleaptă răbdare cu neputinţele noastre şi ale altora. Astfel, devenim mai îngăduitori şi mai blânzi şi tot acum încep să apară şi regretele pentru atitudini şi gesturi poate prea intransigente din trecut. Inima, iubirea, îngăduinţa, blândeţea devin, în sfârşit, caracteristici de bază ale omului care a atins o anumită vârstă respectabilă în viaţă şi care văzând acum lucrurile retrospectiv înţelege că omul este simplu „vieţuitor în lume şi purtător de trup”, putând greşi şi „din îndemnul diavolului”, purtând „ranele păcatelor” deşi este chipul lui Dumnezeu. Dincolo de aspectele acestea morale, bunicii ne sunt persoanele cele mai dragi şi copiii pot ajunge până acolo încât să-i preţuiască mai mult pe bunici decât pe părinţi tocmai datorită îngăduinţei şi răbdării pline de bunăvoinţă faţă de faptele lor mai mult sau mai puţin inspirate de…raţiune. Dacă doriţi, bunicii judecă mai mult cu inima decât cu mintea.  

Concluzionând, am putea spune că începutul vieţii persoanei umane este însoţit de inimă, urmând ca apoi mintea omului să capete un loc tot mai însemnat în viaţă, la şcoală şi în societate, pentru ca în cele din urmă, inima să-şi reia locul preponderent alături de o raţiune experimentată, oferind persoanelor cu o experienţă mai încărcată de viaţă mult dorita şi preţuita înţelepciune. Iar această înţelepciune reprezintă o combinaţie sui generis a minţii cu inima. Şi, fie vorba între noi, nu întotdeauna cărunteţele vin la pachet cu mult trâmbiţata înţelepciune.

 

3. Mintea şi inima în istoria creştinismului

Chiar şi istoria facerii şi mântuirii lumii urmează, dacă vreţi, aceeaşi traiectorie a raportării omului la disponibilitatea inimii/iubirii şi la instrumentarul minţii. Căci aşa cum ştim din revelaţia Sfintei Scripturi „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8). Iar Sfinţii Părinţi, nu o dată, ne spun că Dumnezeu a făcut lumea din iubire. Dumnezeu este Unul în fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iubirea dumnezeiască nu înseamnă autoraportare individualistă, ci Treime de Persoane. De aceea, părintele academician Dumitru Stăniloae a şi scris o lucrare de referinţă: „Sfânta Treime sau la început a fost iubirea”: „Dacă fiinţa dumnezeiască ar fi într-o unică persoană, n-ar fi bună sau iubitoare din eternitate, deci n-ar fi dumnezeiască. Dar şi dacă ar fi într-o mulţime de persoane, valoarea lor, demnă de iubire şi capabilă de iubirea infinită, s-ar relativiza, deci nici această mulţime n-ar fi dumnezeiască. Numai existând în trei Persoane, aceste trei Persoane sunt dumnezeieşti, pentru că au o valoare şi o relaţie între ele, care le face demne şi capabile de iubirea absolută. Şi sunt aşa, pentru că sunt aşa de prezente una în alta, încât în fiecare e văzut Dumnezeu întreg, nefiind deci trei Dumnezei… Un dumnezeu monopersonal n-ar fi de aceea nici persoană, nici Dumnezeu. I-ar lipsi desăvârşirea. Atotputernicia Lui n-ar fi unită cu bunătatea sau cu iubirea. Şi ar mai fi aceasta atotputernicie, odată ce ar fi un despot incapabil de o legătură iubitoare cu alte forme de existenţă? În acest caz ce l-ar mai îndemna să creeze o altă formă de existenţă, pe cea din nimic, dacă nu s-ar vedea în aceasta chiar incapacitate de a o crea? Căci ce l-ar îndemna să voiască o comuniune cu sine a unei existenţe create în timp?” (Stăniloae, 2012, p. 27 – 28).

Însă lumea a fost creată pentru a se putea împărtăşi şi bucura de iubirea divină, înzestrată fiind cu gândurile, cuvintele sau raţiunile lui Dumnezeu. Ori noi ştim că Fiul este Cuvântul, Raţiunea sau Logosul lui Dumnezeu. În prologul Evangheliei sale, Sfântul Ioan ne spune limpede că: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1). Putem deci spune că începutul lumii stă sub influenţa iubirii treimice şi a Logosului creator.

Timpul pe care omul l-a petrecut în Rai înainte de cădere a fost unul scurt. Diavolul n-a aşteptat ca omul să se maturizeze. L-a luat pe om prin surprindere. Încă pe când era copil în cele duhovniceşti l-a şi ispitit. E adevărat că Adam dispunea de calităţi sufleteşti şi trupeşti deosebite. Până la urmă, el a fost cel care a numit toate lucrurile şi fiinţele pe care Dumnezeu le-a făcut. Se pare că Adam era înzestrat cu puteri poetice, creatoare. Dar, dincolo de asta, nu era desăvârşit. Funcţiile sale trupeşti, cognitive şi, în general, spirituale, nu au atins culmea dezvoltării lor deoarece era necesară în continuare pentru aceasta colaborarea omului cu darurile primite real de la Creator. Potenţialităţile multiple ale darurilor divine puse în sufletul şi trupul lui Adam nu erau încă actualizate maximal.

Şi exact acesta este momentul în care Adam cade în neascultare faţă de Dumnezeu. Nu numai că n-a ajuns la desăvârşire, dar a căzut şi mai jos deoarece, aşa cum ne învaţă teologia dogmatică, mintea omului s-a mai întunecat, voinţa a slăbit şi inima i s-a răcit vis-a-vis de Dumnezeu, de semeni şi de creaţie.

De acum încolo, mintea şi inima omului au intrat într-o degringoladă continuă şi care n-a mai putut fi oprită decât de potop. Acesta este unul dintre modurile lui Dumnezeu de a stopa acţiunile oamenilor conduse de o raţiune îndepărtată de la scopul ei iniţial, desăvârşirea. Altădată, Dumnezeu l-a oprit pe omul păcătos prin foc, aşa cum s-a întâmplat cu Sodoma şi Gomora (Niţă, 2008, p. 67). Pur şi simplu, uneori mintea şi inima omului se combină în nişte acţiuni care îi înrobesc şi mai tare voinţa din rău înspre mai rău. Datorită adâncirii în păcat, omenirea poate accesa niveluri ale căderii în care nu mai este posibilă din partea omului colaborarea cu Dumnezeu în sensul izbăvirii, fapt care face loc acţiunii divine mântuitoare verticale. Însă niciodată Dumnezeu nu încalcă libertatea omului. Îl pune doar pe om în dispoziţia conlucrării cu El, fără a-i influenţa în vreun fel voinţa şi decizia spre dreapta ori spre stânga.

După căderea în păcat, Dumnezeu nu a lăsat omenirea de izbelişte. În marea Sa iubire de oameni, Dumnezeu a ales oameni cu o anumită înclinaţie spirituală pe care i-a făcut glasuri obiective ale con-ştiinţei oamenilor. Aceştia sunt profeţii sau proorocii şi  misiunea lor a fost una clară: să menţină trează conştiinţa contemporanilor că Mântuitorul va veni. Ei au enunţat o serie de profeţii cu privire la locul unde se va naşte Mesia, cu referire la anumite detalii din viaţa şi misiunea Sa, la moartea şi la Învierea Sa din morţi… Aceste profeţii s-au împlinit la „plinirea vremii”, adică atunci când Dumnezeu a socotit de bun augur să se facă om şi, astfel,  să tămăduiască firea umană căzută şi asumată în interiorul Persoanei Sale înnomenite.  

Aceasta este lucrarea mântuirii oamenilor pe care Logosul sau Fiul lui Dumnezeu a adus-o în lume. S-a făcut om prin conlucrarea omului (prin Fecioara Maria) cu Dumnezeu – Duhul Sfânt, venind în lume ca un prunc gingaş care stârneşte iubirea şi care arată în acelaşi timp curăţia la care trebuie să ajungă mintea omului pentru a se desăvârşi. De aceea, mântuirea omului se mai numeşte şi schimbarea modului de a gândi (metanoia).

Pentru aceasta şi idealul vieţii şi spiritualităţii creştine este unirea minţii cu inima. Sau coborârea minţii în inimă prin rugăciune continuă. Nu e de ajuns să înţelegi lucrurile şi cuvintele rugăciunii, ci şi să le cobori/ridici înţelegerea până la căldura pe care o aduce iubirea în inimă. În fond, dreptatea lui Dumnezeu este iubirea. Când Domnul Hristos S-a plecat spre botez sub mâna Mergătorului Înainte aşa a spus: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să plinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). Care dreptate de vreme ce Hristos nu avea nici un păcat personal, ci doar păcatele lumii întregi? Dreptatea iubirii, fireşte.

 

4. Sfântul Apostol Pavel despre raţiune şi pasiuni

Sfântul Apostol Pavel surprinde ca nimeni altul lupta dintre minte şi inimă, dintre carne şi duh, raţiune şi sentiment, conştient şi inconştient, bine şi rău, virtute şi păcat: „Pentru că ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine. Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine; dar a face binele nu aflu. Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine. Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu; Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva minţii mele, şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia? Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Deci, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului” (Romani 7, 15 – 25).  

 

5. Raţiune şi afect în praznicul Întâmpinării Domnului

Aşa cum ştim, Dreptul Simeon, cel care a fost învrednicit să-L primească în braţele sale pe Pruncul Iisus la patruzeci de zile după ce s-a născut, a fost unul dintre cei şaptezeci şi doi de înţelepţi pe care Ptolemeu, împăratul Egiptului, i-a ales pentru a traduce în limba greacă cărţile Vechiului Testament. Lui Simeon i-a revenit spre traducere cartea profetului Isaia. Iar când a ajuns cu traducerea la Isaia 7, 14, Simeon a rămas consternat când a citit: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel”. Cum să nască o fecioară?!? s-a întrebat el. Şi s-a apucat să răzuiască cu un cuţit textul şi să înlocuiască „fecioara” cu „femeia”. Noaptea însă, cineva i-a modificat textul readucându-l în forma iniţială. Deşi iniţial Simeon a crezut că era vorba de un coleg care traducea împreună cu el, se pare că era implicat un înger trimis de Dumnezeu care să păstreze forma curată şi corectă a textului. Şi pentru că a continuat să sfideze adevărul scripturistic, îngerul i-a descoperit lui Simeon că va trăi până când se vor împlini toate aceste lucruri. Lucrul acesta s-a şi întâmplat şi dreptul Simeon împlinise vreo trei sute şaizeci de ani la plinirea vremii. Aşa se explică şi de ce bătrânul Simeon a adresat cuvinte atât de adânci şi atât de complexe unui Prunc care abia împlinise o lună de la naştere: „Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărire poporului Tău Israel” (Luca 2, 29 – 32).

Aici nu mai este vorba despre raţiune, ci despre credinţă. Ceea ce ne spune raţiunea că este adevărul absolut, uneori nu este aşa. Trebuie ascultată şi inima, deoarece acolo este ţinta pe care descoperirea lui Dumnezeu o are primordial în vedere. Şi cu cât inima este mai curăţită de păcate, cu atât devine mai luminoasă şi se văd în ea lucrurile lui Dumnezeu.

 

6. O poveste despre minte şi inimă

Odată, într-un sat indian, trăia un tânăr tare ambiţios. Avea aşteptări mari de la viaţă şi, poate că cel mai mult, îşi dorea să fie acceptat într-un templu budist de mare renume şi care se găsea la câţiva kilometrii de satul în care locuia. Zis şi făcut. Şi-a luat bocceluţa şi, a doua zi, s-a şi înfiinţat în faţa marii porţi a templului. A aşteptat el ce a aşteptat şi a venit seara şi noaptea dar n-a plecat de acolo tocmai pentru că se gândea că probabil este un test al răbdării pe care trebuia să-l treacă pentru a fi acceptat spre îndrumare de către un maestru al templului. Abia a treia zi de dimineaţă poarta templului a scârţâit şi a apărut un om care l-a invitat înăuntru. Tânărul nostru a intrat încrezător şi şi-a mărturisit nestingherit dorinţa de a începe imediat antrenamentul spiritual. Bătrânul însă i-a arătat două căldări mari de lemn şi apoi i-a indicat cu mână un loc în depărtare spre un pisc de munte de unde tânărul trebuia să aducă apă în cele două căldări. Fără preget a şi pornit şi, după ce s-a întors în câteva ceasuri cu căldările pline cu apă, deşi ostenit, l-a întrebat pe bătrân ce urmează să facă. Bătrânul budist i-a răspuns că acum trebuie să lovească apa cu palma până când cele două căldări rămân goale şi apoi să purceadă din nou după altă apă. Tânărul s-a supus cu stoicism.  Şi uite aşa au trecut zilele şi lunile încât aproape că se făcea anul de când tânărul nostru căra apă fără nici un rost. Într-o zi, ajungând la limita răbdării, tânărul l-a întrebat pe bătrân dacă poate să se întoarcă acasă, deoarece i se pare că e aproape anul şi el nu a învăţat nimic nici despre meditaţie, nici despre levitaţie şi nici vreo altă tehnică prin care să poată atinge anumite performanţe spirituale. La fel de „indiferent” ca şi până acum, bătrânul l-a lăsat să se ducă. Şi tânărul a plecat. Numai că, ce să vezi?! Nici nu s-a apropiat bine de sat, că sătenii l-au zărit de departe şi i-au ieşit în întâmpinare pentru a-l duce în piaţeta din centrul localităţii. Motivul l-a constituit faptul că doreau să vadă şi să evalueze ce a învăţat tânărul din sat la mănăstire, mai ales că deşi au încercat de-a lungul vremii mai mulţi, numai acest tânăr a fost acceptat în mănăstirea respectivă. Era o cinste deosebită pentru ei şi acum doreau să vadă rezultatele. Tânărul a început să se codească şi nu ştia cum să scape dar n-avea încotro. Aproape cu sila a fost dus în piaţă şi aşezat lângă o masă mare de piatră ca să le povestească sătenilor ce şi cum a fost în mănăstire. Şi au tot insistat ei să le spună până ce tânărul nostru şi-a ieşit din pepeni şi, nervos, a lovit cu toată puterea în masa de piatră urlând: „N-am învăţat nimic!!!”. Şi toţi au rămas uimiţi pentru că masa de piatră s-a crăpat în două.

Iată că, uneori, raţiunea întârzie când e vorba să înţeleagă câte ceva. Însă, până la urmă, înţelege. Doamne ajută-ne să nu fie prea târziu!

 

7. Elemente de Inteligenţa Emoţională

Bineînţeles că preocuparea pentru raţiune şi afect nu putea lipsi din domeniul psihologiei. Sub chipul conceptului de Inteligenţă Emoţională (IE), ştiinţa psihologică a ajuns la nişte performanţe de înţelegere şi evaluare statistică nemaiîntâlnite până astăzi. Cele mai complexe teste de evaluare a coeficientului IE sunt MSCEIT (Mayer – Salovey – Caruso Emotional Intelligence Test) şi EQ-i (Emotional Quotinent Inventory), două teste de solidă rezonanţă ştiinţifică şi pe care nu este locul să le descriem acum.

Unul dintre teste, MSCEIT-ul, se ocupă printre altele şi de Facilitarea gândirii cu ajutorul emoţiilor. Astfel, deşi: „există şi cazuri în care cogniţia poate fi subminată de emoţii, aşa cum este cazul persoanelor care resimt anxietate sau frică excesivă, însă emoţiile pot de asemenea prioritiza sistemul cognitiv pentru a se concentra asupra a ceea ce este important (Simon, 1982) şi chiar pentru a se concentra asupra a ceea ce face mai bine o persoană atunci când resimte o anumită stare (Schwartz, 1990)” (Iliescu şi Levinţi, 2011, p. 38).

Sigur că pentru a putea dispune de abilitatea de a folosi emoţiile în scopul unei gândiri mai creative, este nevoie de (auto)cunoaşterea şi înţelegerea emoţiilor, lucruri care se dobândesc în timp prin efort şi implicare personală a fiecăruia.

 

Concluzii

Raţiunea şi emoţiile sunt prezente pretutindeni şi în toate domeniile de activitate umană. Chiar dacă în anumite activităţi cum sunt de pildă ştiinţele exacte raţiunea este folosită în mod preponderent, rezultatele tehnice sau ştiinţifice obţinute cu ajutorul raţiunii au nevoie de o aplicabilitate care să includă toate nevoile oamenilor, deci inclusiv cele legate de afect, de stare interioară de bine, de confort existenţial, de relaş, pace şi linişte.

În nici un domeniu al vieţii omeneşti raţiunea şi inima nu pot fi disociate până la capăt una de alta, câtă vreme omul rămâne om. Deocamdată ne mărginim să extragem valoarea şi importanţa pe care colaborarea acestor două dimensiuni – mintea şi inima – o are în viaţa omului, din prezenţa lor universală în Sfânta Scriptură, în literatură şi spiritualitate, în psihologie şi poezie, în teologie şi în istoria existenţei omeneşti în genere.  

Bibliografie:

  1. GIBRAN, Kahlil, (2019). Profetul, traducere Radu Cârneci, Editura Mix Cristian.
  2. ILIESCU, Dragoş ţi LEVINŢI, Raluca, (2011). Mayer – Salovey – Caruso Emotional Intelligence Test (MSCEIT): manual tehnic, Cluj-Napoca: Editura Sinapsis.
  3. NIŢĂ, Alexandru, Mihail, (2008). Treptele Raiului, Sibiu: Anastasis  
  4. OANA-PÂRÂU, Ovidiu, (2017). Doina: Dorul: Dumnezeu: poezii: 2007 – 2017, Bucureşti: www.Coresi.net.
  5. SCHWARZ, N. (1990). Feelings as information: Information and motivational functions of affective states. In E. T. Higgins & E. M. Sorrentino (Eds.), Handbook af motivation and cognition. (Vol. 2, pp. 527 – 561). New York: Guilford Press.
  6. SIMON, H. A. (1982). Affect and cognition: Comments. In M: S: Clark & S. T. Fiske (Eds.), Affect and Cognition: The Seventeenth Annual Carnegie Symposium on Cognition (pp. 333 – 342). Hillsdale, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
  7. STĂNILOAE, Dumitru, (2012), Sfânta Treime sau La început a fost iubirea, Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.

            



Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
UNDE ESTE PORFIRIE? ACOLO UNDE ESTE DUMNEZEU!
 

Cum să înțeleg lucrul acesta, că a luat chipul Maicii Domnului? Este acea dragoste dumnezeiască, felul în care se iubesc Sfinții în Ceruri, când unul îl mistuie pe celălalt, fără să se epuizeze vreodată, și unul are o asemenea dragoste, încât merge până la identificarea cu celălalt. Au fost clipe cerești, paradisiace. A rămas neștearsă din amintirea mea frumusețea și dulceața Maicii Domnului ‒ o frumusețe și trupească, și duhovnicească. Am trăit multe asemenea lucruri alături de Părintele Porfirie.

Părintele Acachie Kafsokalivitul despre Sfântul Porfirie

Anul acesta (n.n. 2019), în Săptămâna Luminată, poposea pentru prima oară în România Părintele Acachie Kafsokalivitul, unul dintre cei mai apropiați ucenici ai Sfântului Porfirie, martor cotidian al ultimilor zece ani de viață ai Sfântului. Însoțit de ucenicul său de chilie, venea pentru un scurt pelerinaj la mănăstirile din Moldova, dar mai cu seamă pentru a-și împlini un dor: să se închine la mormântul Părintelui Ilie Cleopa, pe care Sfântul Porfirie îl prețuia mult și îl cunoștea în duh.

A fost o întâlnire minunată, profetică. Am întâmpinat la aeroport un Părinte mic de statură, cu un fes ca al Sfântului, vesel și foarte volubil, încărcat cu ciocolată pentru gazdele sale. Am povestit cu el despre cele mai variate subiecte, de la istorie, politică, filosofie la diferențe culturale și tradiții culinare, dar ne-a lăsat fără grai dezvăluindu-ne câte ceva din adâncul inimii sale, în care Sfântul sădise cele mai uimitoare experiențe, asemenea celor din epoca apostolică. Experiențe ale unor mădulare vii ale Bisericii.

Părintele Acachie a avut bunăvoința de a acorda în exclusivitate un interviu revistei noastre. (T.P.)

– Părinte Acachie, cum l-ați cunoscut pe Sfântul Porfirie și cum v-ați hotărât să rămâneți alături de el?

– După absolvire, am fost numit profesor undeva în provincie, într-un loc foarte frumos, numit Ghitsio. Era prin 1980. Aici, un coleg mi-a vorbit pentru prima dată despre faptul că mai există încă sfinți în zilele noastre, la care eu i-am spus sceptic: „E oare cu putință? Nu cred!”. El însă mi-a povestit de Sfântul Porfirie, Sfântul Paisie și Sfântul Iacov Tsalikis. Fiindu-mi stârnit interesul, am alergat cât de curând să-i găsesc și să-i cunosc.

M-am dus mai întâi la Sfântul Porfirie. Era foarte bolnav, nu primea pe nimeni. M-am dus o dată, de două ori, de trei ori, dar porțile erau închise, pentru că era într-o stare de sănătate foarte gravă. Nu lăsau pe nimeni să intre. O fată simplă, care se ducea acolo zilnic, îmi spune la un moment dat: „Hai să-ți arăt care-i chilia lui! Sunt niște scări de incendiu care duc până la balconul chiliei lui, poți să urci pe acolo, ca să-l vezi!”.

Era o nebunie, dar eu aveam așa o sete, încât m-am urcat până la balconul chiliei Părintelui! Și iese afară sora Părintelui, Maica Porfiría ‒ care pe atunci nu era monahie, se numea Hariclía, însă era de mulți ani o mare nevoitoare. I-am spus: „Nu vă temeți, nu vreau decât să-mi dea binecuvântare și să plec. Vă promit că nu voi scoate nici un cuvânt!”. Și-a dat seama că nu sunt vreun nebun periculos și mi-a deschis. Gheronda era întins în pat, dar îndată ce am intrat, am fost cuprins de o teamă sfântă: simțeam că m-am apropiat de Dumnezeu ‒ pentru că, într-adevăr, cuvântul acela spus despre Sfântul Antonie cel Mare: „Unde este Antonie? Acolo unde este Dumnezeu!”, era valabil și pentru Sfântul Porfirie: „Unde este Porfirie? Acolo unde este Dumnezeu!”.

Să mă mustre cât vrea! Merită!”

Am simțit o teamă sfântă și am căzut în genunchi; nu mă mai puteam ține pe picioare, iar el făcea asupra mea semnul crucii. I-am sărutat mâna. Mi-am ținut promisiunea, nu am vorbit deloc și am plecat tot pe balcon, coborând pe scările de incendiu. Dar, pentru că era foarte greu de ajuns la Părintele Porfirie, m-am dus și l-am cunoscut și pe Părintele Iacov Tsalikis, apoi, după ce am luat vacanță, m-am dus în Sfântul Munte și l-am cunoscut și pe Părintele Paisie. Acolo, în Sfântul Munte, a fost începutul marii mele pocăințe. Mi-am zis: „Văd înlăuntrul meu atâta egoism și atâtea patimi, încât am nevoie de un Părinte aspru, cum erau Părinții din vechime. Însă toți Părinții aceștia pe care i-am cunoscut sunt atât de blânzi și de îngăduitori… Ce să mă fac acum? Unde să găsesc acel Părinte aspru, care să mă zdrobească, să-mi taie voia și să pot astfel să mă mântuiesc?”.

M-am întors apoi din Sfântul Munte și m-am dus din nou să-l văd pe Părintele Porfirie, dar iarăși era foarte bolnav și nu primea pe nimeni.

Numai că fata aceea tânără, simplă, care în fiecare zi era acolo și-l urmărea unde este și ce face, îmi zice: „L-au scos la o plimbare în grădină, prin spate. Dacă vrei, du-te pe acolo ca să-l vezi!”. M-am dus și iată că mă strigă de departe: „Vino-ncoace, domnule profesor!”. Nu mai vorbisem până atunci, nu mă cunoștea, însă el, prin harul lui Dumnezeu, știa cine sunt. La început mi-a spus numai lucruri frumoase și m-am simțit foarte bine, după care a pornit către chilia sa, susținut de sora lui, căci nu putea merge singur. Când deodată se opri, se întoarse către mine și, cu chipul plin de mânie și de revoltă, roșu la față, începu să-mi spună: „Tu ai făcut cutare și cutare! Ești așa și pe dincolo!”. Toate neajunsurile mi le-a spus în gura mare, de-au auzit toți care erau de față. În clipa aceea aș fi preferat să mi se deschidă pământul sub mine și să mă înghită. „În sfârșit, le știu pe toate, dar mai bine să nu ți le spun deodată. Du-te acum!”.

M-am întors și am plecat, dar în clipa aceea am simțit cum se pogoară harul lui Dumnezeu înlăuntrul meu, am simțit cum se pogoară Cerurile peste mine. Și mi-am zis: „Dacă așa mă aduce Părintele aproape de Dumnezeu, să mă mustre cât vrea! Merită!”.

Situația aceasta a continuat o vreme. Era foarte dur cu mine. Aproape un an mi-a vorbit cu multă asprime, iar apoi a încetat cu totul să-mi vorbească, iar când mă duceam să-l văd, nici mâna nu mi-o mai dădea ca să iau binecuvântare, ci-mi întorcea spatele. Aș fi dorit de-o mie de ori să-mi spună cele mai grele cuvinte decât să-mi întoarcă spatele, pentru că ignorarea doare mai mult decât orice. Eu însă nu am încetat să mă duc, pentru că, în adâncul inimii, simțeam o comunicare profundă cu Părintele ‒ acolo, în adâncul inimii, eu și Gheronda trăiam aproape de Hristos.

Situația a continuat cam trei ani. Într-o zi, când ninsese mult, îndată ce s-a putut circula, m-am dus la Părintele. În acea după-amiază de iarnă, când afară ningea tare, am hotărât să rămân în ninsoare, umblând încoace și-ncolo cu Rugăciunea, până ce-mi vor deschide. A venit o familie, lor le-a deschis, au plecat înainte de apusul soarelui, dar mie tot nu mi-au deschis. Se făcuse miezul nopții, trecuseră deja vreo 6-7 ore, au stins și luminile de pe coridor, dar cu Rugăciunea și cu ninsoarea care cădea peste mine, nu m-am dat bătut, spunând în sinea mea: „Știi, Părinte, că nu fac asta din egoism, ci pentru că am convingerea că a venit timpul să depășim ruptura aceasta dintre noi”.

Pe la 12.30 au aprins luminile pe coridor. Era un semn bun. După un sfert de oră a ieșit cineva și mi-a spus: „Părintele a zis că, dacă vrei doar să primești binecuvântare, vino acum. Dacă însă vrei să-ți vorbească, trebuie să mai aștepți”. „Mai aștept”, i-am răspuns ferm. Și, nu după mult timp, a ieșit cineva și mi-a spus: „Intră în mașină și dă drumul la motor, ca să te încălzești puțin”, pentru că în chilia Părintelui era foarte cald și aș fi intrat în șoc termic. Într-adevăr, după un sfert de oră m-a strigat, am intrat în chilia Părintelui, a închis ușa și a și încuiat-o, ca să nu ne deranjeze nimeni, și am stat cu el de la ora unu până la patru dimineața. Am trăit atunci lucruri minunate, în Lumină, în har.

Să te învăț să te rogi!”

Pe la ora patru, în zori, mi-a spus: „Ți-au pregătit ceva să mănânci, apoi du-te să dormi vreo două ore, că dimineață te duci la școală”. Mi-au pus înainte un platou cu pește și o garnitură, dar la fiecare dumicat pe care îl luam, nici gustul, nici mirosul nu erau obișnuite. Aveam impresia că mănânc mâncare din Rai ‒ așa era dulceața și buna-mireasmă care mă umpleau cu fiecare înghițitură! Apoi am dormit vreo două ore, după care m-am dus la școală.

De atunci a început o altă perioadă, în care, alături de Gheronda, am trăit multe lucruri minunate. L-am văzut în Lumina necreată… Într-o zi, mi-a zis: „Hai să te învăț să te rogi Maicii Domnului!”. Ne-am dus la măsuța pe care este așezată o icoană mare a Maicii Domnului și și-a ridicat mâinile, spunând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!”. A făcut o închinăciune, două… La a treia închinăciune, a fost răpit în Lumină și a fost ridicat un metru de la pământ. Încet-încet, Părintele a început să ia chipul Maicii Domnului. Nu mai era Părintele, ci Maica Domnului! O vedeam pe Maica Domnului… Lumina Maicii Domnului era atât de dulce, de frumoasă, de minunată, era ceva ce nu poate fi descris de limba omenească. Am simțit până și mâinile ei, mici, cu degetele lungi, subțiri, căci, fără să-mi dau seama, am apucat-o de mână pe Maica Domnului, și mâna ei era moale, dulce… Nu știu cât timp a durat aceasta. Încet-încet Lumina s-a micșorat și Părintele a început să coboare pe pământ, și l-am văzut iarăși pe Părintele. Dar eu nu mă puteam desprinde și am rămas acolo, lipit de mâna lui, până când și-a eliberat el mâna. Apoi mi-a zis: „Du-mă să mă întind!”. Și l-am dus în patul lui.

Cum să înțeleg lucrul acesta, că a luat chipul Maicii Domnului? Este acea dragoste dumnezeiască, felul în care se iubesc Sfinții în Ceruri, când unul îl mistuie pe celălalt, fără să se epuizeze vreodată, și unul are o asemenea dragoste, încât merge până la identificarea cu celălalt. Au fost clipe cerești, paradisiace. A rămas neștearsă din amintirea mea frumusețea și dulceața Maicii Domnului ‒ o frumusețe și trupească, și duhovnicească. Am trăit multe asemenea lucruri alături de Părintele.

Mă trimitea în locuri unde existau eresuri și înșelări în Biserică, mă învăța, îmi dădea putere și biruiam. El nu mai putea să se deplaseze, era de-acum bătrân și bolnav, dar lucram eu cu puterea duhului său. E o întreagă poveste despre luptele împotriva ereziilor pe care le-am dat în inima Atenei, până când a venit ceasul să plecăm. Îl rugam să mă trimită în Sfântul Munte, dar îmi spunea: „Nu, rămâi aici ca să-i ajuți pe copii. Iar în Sfântul Munte vom pleca împreună”. Eu, pentru că mă socoteam nevrednic să plec în Sfântul Munte cu un om ca Porfirie, credeam că-mi vorbește astfel ca să mă mângâie.

Într-adevăr, cu copiii, prin harul său și prin rugăciunile sale, am făcut o mare lucrare misionară. Sute de copii au venit în Biserică, s-au spovedit, au primit binecuvântarea Părintelui… A fost o lucrare uriașă, de unde însă am fost alungați, atât de colegii din școală, cât și de funcționarii de la minister, pentru că cei mai mulți dintre cei ce lucrează în aceste domenii sunt atei și luptă împotriva Bisericii. Dar, slavă Domnului, prigoanele au adus și mai mult har, iar pe copii i-au apropiat mai mult de Hristos.

O să fiu cu tine până în ultima clipă”

Într-o bună zi, mi-a zis: „Citește la IV Regi 2:6, acolo unde zice: «Cât este de adevărat că Domnul este viu, şi cum este viu şi sufletul tău, tot aşa de adevărat este că nu te voi lăsa singur!»”, acolo unde Prorocul Ilie îi spune ucenicului său, Elisei: „Rămâi aici, căci eu voi trece de cealaltă parte a râului Iordan, ca să mor. Tu însă rămâi aici!”. Dar Prorocul Elisei îi spune: „Nu, eu vin cu tine. O să fiu cu tine până în ultima clipă”.

Și mi-a zis Părintele: „Ce înseamnă acest cuvânt: «Cât este de adevărat că Domnul este viu şi cum este viu şi sufletul tău, tot aşa de adevărat este că nu te voi lăsa singur!»?”. Eu i-am răspuns: „E ca un jurământ, Părinte! «Mă jur pe Dumnezeu și pe sufletul meu că nu te voi părăsi niciodată!»”. „Hai să-ți explic eu”, îmi zice, „într-un mod poetic”. Și m-a tras lângă el, iar eu am simțit o dulceață, o teamă sfântă, pentru că, apropiindu-te de Porfirie, te aprindeai și tu de flacăra dumnezeiască, de adevăratul foc din focul dumnezeiesc care ardea înlăuntrul lui, pentru că, așa cum am zis, unde era Porfirie, acolo era Dumnezeu. M-a tras lângă el și m-a sărutat pe frunte, spunându-mi: „Cuvântul acesta poate fi tâlcuit poetic astfel: «Mai lesne s-ar stinge soarele/ Decât să ne despărțim noi”. Și m-a strâns tare în brațe. În acea clipă, o flacără din inima mea mi-a spus: „Tu o să-mi închizi ochii”.

Și, într-adevăr, așa s-a întâmplat, pentru că am mers împreună în Sfântul Munte, unde l-am îngrijit vreme de trei luni. Am trăit și acolo lucruri minunate, pe care timpul nu ne îngăduie să le povestesc, până când Gheronda, în chip minunat, m-a lăsat să-i închid ochii. Venise ceasul plecării lui, pleoapele începuseră să i se închidă, și atunci am auzit înlăuntrul meu glasul său: „Tu o să-mi închizi ochii”, și mi-am zis: „Cum e cu putință să nu se țină de cuvânt?…”. Atunci, dintr-odată, pleoapele s-au oprit și am auzit în inima mea un glas: „Hai, închide-mi tu ochii!”. Și i-am închis ochii. Chipul lui era dulce și luminos.

Credeam atunci că nu voi putea răbda pierderea lui, dar l-am simțit cu mult mai multă putere înlăuntrul meu după trecerea sa la Domnul, încât nu am simțit atunci nici o lipsă a Sfântului. După cum nu simt nici azi.

– Care este rolul libertății în relația dintre Părinte și ucenic?

– Atunci când iei hotărârea să-i dăruiești duhovnicului tău libertatea ta, pentru a te povățui, atunci, de fapt, nu-ți pierzi libertatea. Faci asta pentru că știi că, predându-ți libertatea în această lucrare de povățuire, ești condus la o și mai mare libertate, pentru că ascultarea de Stareț nu este robie; ci robie este ascultarea de propriile patimi și de diavol. Prin urmare, ca să te eliberezi din robia față de diavol, îți predai sinele, îți predai libertatea Starețului ‒ lui Hristos prin Stareț ‒, pentru a te conduce la adevărata libertate. Dacă nu conștientizezi acest lucru și nu vrei să te predai, nu te obligă nimeni, nici nu ți-o poate impune cineva, pentru că și Hristos, și Părinții duhovnicești ne respectă libertatea.

Acum, există trepte în ascultare. Astfel, avem prima treaptă când faci ascultare oarbă, fără să ceri explicații. După ce depășești această treaptă, vine Starețul și îți spune: „Știi, de-acum nu vei mai face ascultare oarbă. Atunci când nu înțelegi ceva, o să stăm de vorbă ca să înțelegi, și apoi să împlinești ascultarea”. Te pregătește astfel pentru o și mai mare libertate, până când ajungi la dragostea dumnezeiască, în care poți înainta fără să mai întrebi pe nimeni. Atunci ai o relație nemijlocită cu Domnul și înaintezi fără să mai ai nevoie de Stareț. Dar nici atunci nu-ți vei părăsi Starețul, ci, în aspectele foarte importante, vei merge să te sfătuiești cu el. Sfinții înșiși ‒ și știu cazuri și de la Sfântul Porfirie, și de la Sfântul Paisie ‒, în probleme de foarte mare importanță nu iau hotărâri de unii singuri, ci fac rugăciune și pot să-l întrebe chiar pe fiul lor duhovnicesc, care este un zero din punct de vedere duhovnicesc în comparație cu ei: „Spune-mi ce să fac în problema cutare?”. Fac rugăciune ca Dumnezeu să-l lumineze pe ucenic și ascultă voia lui Dumnezeu prin fiul lor duhovnicesc, chiar dacă le este mult inferior. Pentru că erau cu foarte mare luare-aminte la smerenie, ca nu cumva să-și piardă smerenia.

Calea de a-l înfrunta pe Antihrist”

– Care era învățătura Sfântului Porfirie despre vremurile din urmă? Cum să abordăm corect venirea lui Antihrist?

– Printr-o pregătire corectă. Prezint pe scurt acest subiect, pentru că altfel am avea nevoie de ore întregi pentru a-l explica. Părintele vedea că întreaga umanitate se îndreaptă din rău în mai rău, iar firea umană devine tot mai vicleană. Din ce în ce mai mult, umanitatea ca întreg se depărtează de Dumnezeu. Și spunea că situația aceasta poate duce, în câțiva ani, la venirea lui Antihrist. Dar mai spunea că Dumnezeu poate da o anume întorsătură lucrurilor, încât Antihrist să vină peste 10.000 de ani, de pildă. Deci, dacă va veni peste câteva zeci de ani sau peste câteva zeci de mii de ani, aceasta numai Dumnezeu o știe. Dar, pentru fiecare dintre noi, ceasul lui Antihrist este ceasul morții. Ne vom înfățișa la vămile văzduhului, la judecata particulară ‒ bine, noi, când auzim despre Antihrist, ne șocăm un pic și altfel se pune în lucrare pocăința noastră.

Acum, tendința aceasta a unora de a nu primi actele de identitate, de a nu cumpăra alimente pentru că au pe ele codul de bare cu 666 etc. ‒ Părintele Porfirie socotea astfel de lucruri foarte superficiale. „Eu nu mă tem de asemenea peceți. Să-mi pună câte vor!”. Adevărata pecete o va da Antihrist în cei trei ani și jumătate de stăpânire a sa, și o va da celor care-l vor accepta ca pe adevăratul Mesia. Cei care nu-l vor recunoaște nu vor primi pecetea și nu vor putea să cumpere, prin urmare nu vor putea intra în sistem și vor muri de foame. Atunci vor avea loc prigoane foarte mari, mult mai mari decât cele din timpul lui Nero sau Dioclețian. De aceea, slava celor care se vor sfinți în acea epocă va fi râvnită de sfinții din toate veacurile. Atât de grele vor fi acele vremuri și atât de nemiloase prigoanele! Deci, dacă evităm acum să luăm actele electronice, să primim cip-ul etc., crezând că astfel ne pregătim să nu primim pecetea lui Antihrist, să știți că aceasta nu-i o pregătire serioasă, ci una superficială.

Părintele considera că o pregătire serioasă pentru venirea lui Antihrist este să-l scoatem încă de pe acum pe Antihrist dinlăuntrul nostru ‒ adică să-L iubim pe Hristos, să împlinim poruncile Lui și alungăm dinlăuntrul nostru patimile, păcatul și pe diavolul. Atunci, spune Sfântul Porfirie, vom fi pregătiți și pentru mucenicie. Și aceasta este calea de a-l înfrunta pe Antihrist!

– Care e cel mai mare dușman al creștinului?

– Diavolul. Iar dintre patimi, cel mai mare dușman este ceea ce în limbajul bisericesc numim akedia, adică trândăvia. Îmi spunea Părintele Porfirie că, pe vremuri, când venea cineva la Kafsokalivia și voia să se facă monah, Părinții mai întâi îl observau cum se mișcă, cum vorbește și, dacă vedeau o oarecare indolență, dacă mergea alene, vorbea alene, la un moment dat îi spuneau politicos: „Frate, nu mai avem locuri, deocamdată” și-l rugau să plece. Sunt persoane lipsite de vioiciune, nu cum sunt alții, „spirt”! Pentru că, dacă omul are patimi dar nu are această trândăvie, se va lupta și le va birui. Dacă însă are trândăvie, cum le va putea birui? Nu le va birui. Prin urmare, cea mai primejdioasă patimă a creștinului este trândăvia, akedia. Contrariul este zelul și râvna pentru luptă și pocăință.

(…)

Material realizat de

Tatiana Petrache

Fragment din articolul publicat in revista Familia Ortodoxa/Decembrie 2019

 



Cetatea Maicii Domnului (Video) - Fr. Alexandru Mihail Niţă
 
 
 


RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pentru vremea pe care o trăim
 

Preasfântă, Preacurată și Pururea Fecioară Marie, Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului nostru Iisus Hristos și Maica neamului creștinesc, nădejdea mântuirii noastre și rugătoare neîncetată pentru creștini înaintea Milostivului Dumnezeu, tu care dintre fiii oamenilor ai fost cel mai curat vas al Duhului Sfânt și te-ai învrednicit a-L naște cu trupul pe Mesia – Hristos spre mântuirea noastră, rămânând pentru totdeauna Fecioară, ascultă rugăciunea noastră, a celor care ne silim să fim statornici în credință, iubitori ai Bisericii și cinstitori ai tăi și ai tuturor sfinților.

Din pricina păcatelor, multe și grele, râvna pentru rugăciune, lacrimile căinței, iubirea dintre noi, puterea de stăpânire și răbdarea ni s-au împuținat. Diavolul ne lovește cu greu război. Fecioarele își vând cinstea și credința pentru plăceri ucigașe de suflet. Tinerii noștri se dedau la destrăbălări și pleacă în lume, neaflându-și rostul în țara lor. Cei căsătoriți alunecă ușor în desfrânări, în beții și își ucid de bună voie rodul sfânt al pântecelui lor, uitând de Înfricoșata Judecată ce îi așteaptă. Cei vârstnici iubesc mai mult gâlcevile, clevetirile și vorbele fără rost decât Biserica. Din toate părțile păcatele ne copleșesc.

Ce vom face, dumnezeiască Maică, la cine ne vom duce, decât numai la tine, care ții pe
sfintele tale brațe pe Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii? Rugăciunile tale îmblânzesc mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu, ne ușurează durerile vieții, liniștesc pe vrăjmașii noștri văzuți și nevăzuți și ard pe demoni. Iubirea ta de Mamă ne îndeamnă să ne rugăm ție cu nădejde. Ai milă de țara noastră, de la o margine până la cealaltă. Ai milă de poporul nostru care te cinstește. Nu ne lăsa orfani, Maica lui Dumnezeu, ci roagă-te Milostivului tău Fiu să aprindă din nou credința în sufletele care L-au uitat, să smerească pe cei tari și hulitori de Dumnezeu și să rușineze pe cei ce se luptă împotriva rânduielilor firii statornicite de Dumnezeu.

Izbăvește, Preasfântă Fecioară, pe mame de ucidere de prunci, pe bărbați de patima beției, de lipsa de simțire și de urâciunea bătăilor, pe tineri de desfrânări. Izbăvește casele creștinilor de certuri și de toată fărădelegea. Scapă-ne țara, Biserica și neamul de cei care ne urăsc credința, limba și sufletul. Mijlocește, Maică a neamului creștinesc, înaintea iubitorului de oameni Dumnezeu, ca să ne trezească din somnul morții păcatelor, să ne dea iarăși tăria credinței, să sporească dragostea și unirea dintre noi, să ne dăruiască păstori sufletești buni, rugători adevărați, duhovnici plini de har, mame sfinte, răbdare în ispite, biruință împotriva diavolului, pace în lume și tuturor mântuire. Amin.

Rugăciune alcătuită de Părintele Episcop Macarie al Episcopiei Europei de Nord



Versiunea audio a cărții de rugăciuni îngrijită de Părintele Episcop Macarie al Episcopiei Europei de Nord
 

La editura Felicitas a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a apărut „Cartea de rugăciuni” îngrijită și editată de către PS Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord. Cartea se regăsește la pangarele parohiilor din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, însă și la Librăriile online Sophia și Doxologia, iar acum este disponibilă și versiunea audio a unora dintre rugăciuni, în lectura Părintelui Episcop Macarie. Playlist-ul ce conține rugăciunile poate fii accesat pe platforma YouTube, urmărind link-ul:

Rugăciuni rostite de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord – YouTube

 


Pomelnic, pe care dator este atât monahul, cât și mireanul să-l citească în fiecare zi, cu umilință, cu osârdie și cu evlavie
 

Pentru Sfânta Biserică

Adu-Ți aminte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, de mila și de îndurările Tale cele din veac, pentru care Te-ai întrupat și de voie ai răbdat răstignire și moarte, ai înviat din morți, Te-ai înălțat la cer și ai șezut de-a dreapta lui Dumnezeu și Tatăl, pentru mântuirea tuturor celor ce cred drept în Tine. (o închinăciune)

Caută spre smerenia și rugăciunea tuturor celor ce cu toată inima Te caută pe Tine. Pleacă-Ți urechea și auzi smerita mea rugăciune, a nevrednicului robului Tău, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care o aduc Ție pentru poporul Tău. (o închinăciune)

Mai întâi, adu-Ți aminte de soborniceasca și apostoleasca Ta Biserică, pe care ai câștigat-o cu scump Sângele Tău; întemeiaz-o, întărește-o, lățește-o, înmulțește-o, împac-o și o păzește nebiruită de porțile iadului în veci, iar întărâtările ce se pornesc asupra ei le potolește. Stinge năvala păgânilor, pornirile ereticilor degrab le sfărâmă, le dezrădăcinează și întru nimic le întoarce, cu puterea Sfântului Tău Duh. (o închinăciune)

Pentru cei vii

Mântuiește, Doamne, și miluiește pe dreptcredinciosul tău popor și supune sub picioarele lui pe tot vrăjmașul și potrivnicul. Sădește în inima lui cele bune și de pace pentru Sfânta Biserică; pentru a dobândi, prin liniștea lui, viață lină și fără de gâlceavă, în dreapta credință, în deplină creștinătate și curăție. (o închinăciune)

Mântuiește, Doamne, și miluiește pe preafericiții patriarhi ai lumii și pe Preasfințitul și îndreptătorul Sinod, pe Episcopul nostru (N), pe toți arhiereii ortodocși, pe preoți, diaconi și pe tot clerul bisericesc, pe care i-ai pus să păstorească turma Ta cea cuvântătoare și, pentru rugăciunile lor, miluiește-mă și mă mântuiește și pe mine, păcătosul. (o închinăciune)

Mântuiește, Doamne, și miluiește pe dreptcredincioșii cârmuitori ai țării, pe mai-marii oștilor, pe căpeteniile orașelor și satelor și pe toți binecredincioșii și de Hristos iubitorii ostași. (o închinăciune)

Mântuiește, Doamne, și miluiește pe părintele nostru stareț (N) și pe frații noștri cei întru Hristos și, prin rugăciunile lor, mântuiește-mă și pe mine, păcătosul. (o închinăciune; această cerere o rostesc numai monahii)

Mântuiește, Doamne, și miluiește pe părintele meu duhovnic (N) și-mi iartă păcatele prin rugăciunile lui. (o închinăciune) 

Mântuiește, Doamne, și miluiește pe toți cei ce se ostenesc și slujesc și pe cei ce cu osârdie au slujit în sfânt locașul acesta, frații noștri, cu lucrul mâinilor; pe cei puși în ascultări; iconomi, ajutori de iconomi și pe cei împreună cu dânșii ostenitori, pe slugile mirenești, pe lucrătorii de pământ ai acestei sfinte mănăstiri și pe toți ortodocșii creștini. (o închinăciune; această cerere o rostesc numai monahii)

Mântuiește, Doamne, și miluiește pe părinții mei (N), pe frații, surorile, pe toate rudeniile cele după duh și după trup și pe prieteni; și le dăruiește lor pacea Ta, îndestulându-i cu bunătățile cele lumești și cu cele mai presus de lume. (o închinăciune)

Mântuiește, Doamne, și miluiește sfintele mănăstiri din Sfântul Munte, din România și de pretutindenea, și pe părinții și frații mei care viețuiesc și petrec într-însele; și mă miluiește și pe mine, păcătosul, pentru rugăciunile lor. (o închinăciune)

Mântuiește, Doamne, și miluiește, după mulțimea îndurărilor Tale, pe toți cuvioșii ieroschimonahi, ieromonahi, ieroschidiaconi, ierodiaconi, schimonahi și monahi, schimonahii și monahii, și pe toți cei ce cu evlavie și cu înfrânare viețuiesc prin mănăstiri, prin pustii, prin peșteri, prin munți, prin închisori, prin crăpăturile pietrelor, prin ostroavele mărilor, în orice loc și latură și care slujesc și se roagă Ție cu creștinească, dreaptă și bună credință. Ușurează-le povara, mângâie-i în necaz și-i întărește în nevoință cu puterea Ta, iar prin rugăciunile lor, dăruiește-mi și mie iertare de păcate. (o închinăciune)

Mântuiește, Doamne, și miluiește pe bătrâni și pe tineri, pe săraci și pe sărmani, pe văduve și pe cei ce se află în neputințe, în griji, în nevoi, în rele pătimiri, în robii, în temnițe și, mai ales, pe cei izgoniți pentru Tine și pentru dreapta credință ortodoxă de limbile cele fără de Dumnezeu și de cumpliții eretici, fiindcă sunt robii Tăi. Miluiește-i pe dânșii, cercetează-i, întărește-i, îi mângâie și degrabă, cu
puterea Ta, îi slobozește și le dă izbăvire de orice fel de greutăți. (o închinăciune)

Pentru cei adormiți

Pomenește, Doamne, pe cei ce s-au mutat din viața aceasta: binecredincioșii împărați și domni, împărătese și doamne, arhierei ortodocși, preoți, diaconi, întregul cler bisericesc, cinul monahicesc, ctitori ai sfânt locașului acestuia, și-i odihnește împreună cu sfinții Tăi în veșnicele Tale locașuri.
(o închinăciune)

Pomenește, Doamne, sufletele adormiților robilor Tăi părinților mei (N), fraților, surorilor și tuturor rudeniilor mele după duh și după trup, iertându-le lor toată greșeala cea de voie și cea fără de voie; dăruiește-le Împărăția și împărtășirea veșnicelor Tale bunătăți, îndulcirea Ta cea fără de sfârșit și fericita viață. (o închinăciune)

Pomenește, Doamne, pe toți cei ce au adormit întru nădejdea Învierii și a vieții veșnice: părinți și frați ai noștri și dreptslăvitori creștini care odihnesc aici și pretutindeni; sălășluiește-i cu sfinții Tăi acolo unde strălucește lumina feței Tale, iar pe noi miluiește-ne ca un Bun și de oameni iubitor. (o închinăciune)

Pentru tine

Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul. (o închinăciune)

Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului.(o închinăciune)

Cel Ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluiește-mă. (o închinăciune)

Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă.(o închinăciune)

 




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Modelul este sensul care vine din urmă și ne luminează drumul înainte
 

Invitat de Federația Asociațiilor de Elevi să susțină o prelegere în cadrul evenimentului „Reperele Culturii Românești în Educația Școlară”, găzduit de Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, scriitorul Christian Crăciun a explicat în mod strălucit nevoia de modele autentice și rolul acestora în educație. După rezumatul de mai jos, redăm integral prelegerea sa, susținută la liceul bucureștean în data de 18 ianuarie 2020, informează Știri pentru Viață.

Educație

Voi încerca să vă vorbesc despre necesitatea de a avea modele din perspectiva a peste patru decenii petrecute la catedră. (…)

Întrebarea de la care pornesc: cum poți oferi un model autentic, care să aibă aceeași priză la tineri [ca și anti-modelele intens mediatizate]? Tema aceasta nu este dificilă prin cine știe ce profunzime filosofică, ci tocmai prin prezența ei foarte insistentă în actualitatea noastră. Vreau să precizez de la bun începu că prin „noastră” nu mă refer doar la ce se întâmplă în cultura, societatea românească, fenomenele la care mă voi referi sunt, din păcate, globale.

Este criză de modele. Nu avem modele. Tinerii nu mai au modele. Elita nu mai oferă modele. Școala nu mai oferă modele și a așa mai departe, tot timpul auzim aceste văicăreli. De asemenea vreau să evit în expunerea mea cele câteva considerații banale, obligatorii: familia, părinții trebuie să fie în primul rând model. Fetele și femeile trebuie să fie întotdeauna un model. Aceste lucruri ar merita o dezbatere aparte.

Dificultatea temei noastre apare când ne dăm seama că ea este o părticică dintr-o întrebare mult mai grea. O întrebare filosofică fundamentală: Ce este omul? De acum, lucrurile devin deja grele, pentru că suntem într-un moment al istoriei lumii în care se schimbă perspectiva asupra omului, în care învățăm să ne considerăm pe noi într-un cu totul alt mod decât până acum. Iar aceasta ne pune în cale niște obstacole teribile. Definirea modelelor depinde de răspunsul pe care îl dăm la această întrebare. Cu alte cuvinte, intenționez o abordare din perspectiva antropologiei creștine. Probabil că singura antropologie posibilă este cea creștină – poate că este o erezie din punct de vedere științific, dar mi-o asum.

Să nu vă așteptați să vă dau liste canonice, liste de nume posibile ca modele. Modelul este un har pe care îl capeți, iar, dacă este har, ține de altă ordine decât cea umană. Ce trebuie să facem este să fim deschiși în a recunoaște acest har. Și iarăși trebuie să precizez că mă refer la modelul uman, nu la modelul literar, cultural, la modelul scriptic.

Și o ultimă precizare preliminară: tema aceasta se leagă în mod firesc de vârsta tinereții, pentru că este vârsta de plastilină, în care omul este format mai ușor, iar mai târziu devine ciment, și de tema școlii. Învățământul ar trebui să fie construit pe această funcție model-atoare. Vorbind despre una dintre aceste teme, vorbim automat și de celelalte. Sunt strâns împletite, ca o cosiță de Ileană Cosânzeană – care, à propos, și ea este tot un model, adică o imagine, o icoană a perfecțiunii.

În valurile de criză care ne bântuie și despre care vorbim tot timpul, ni se spune adesea că învățământul, școala, educația sunt în criză. Educație fără modele, după părerea mea, nu se poate. Și, dacă este o criză, ea nu este a lipsei de modele, ci a inflației de modelePentru că inflația, cum știți, șterge valoarea, nivelează valoarea, distruge valoarea. Și, astăzi, pe toate televiziunile și în toate mediile de comunicare, în fiecare secundă ni se vâră în ochi „modele” posibile. Dar, „când avem puzderie de „modele”, de fapt nu mai avem nici unul.

Aici este problema, pentru că lumea noastră este construită de anumite ideologii, sau filosofii, cum vreți, ca o lume orizontală, ca o lume care anulează valorile, ca o lume anarhică, nivelatoare și, din cauză că valorile sunt verticale și discriminatorii, „ceva e mai valoros decât altceva”, sigur că cel de pe locul doi se simte discriminat. În momentul când susținem o lume a valorilor, adică o lume a modelelor, intrăm în contradicție cu nenorocirea aceasta care ne bântuie pe toți și care se numește corectitudine politică.  Diversiunile acestea actuale ale nihilismului, ale relativismului valoric de fapt șterg din școală noțiunea de „model”.

Trăim într-o epocă a prefixului „post-”: „postmodernism”, „post-istorie”, „post-adevăr”. A apărut acum termenul „postuman”. „Nonuman”, „antiuman”, „relativism istoric”, „sfârșitul istoriei” și așa mai departe. Ori, dacă s-a terminat cu omul, vă recomand celor care aveți nervii tari și nu suferiți de insomnii o culegere de vreo 20-30 de studii a unor profesori universitari de la noi despre „postumanism”. Am vrut să văd și eu ce este. Dacă citiți, o să vă îngroziți să aflați ce învață tinerii noștri în universitățile noastre. Sigur, este o bibliografie adusă la zi din universitățile occidentale, dar ceea ce se prezintă acolo este sfârșitul omului. Omul este o ființă dispensabilă. Mai mult decât atât, este o ființă dăunătoare, pentru că distruge mediul. Și atunci nu ar fi mai bine să scăpăm de această ființă?

Nemaiexistând adevăruri, există doar ce avem noi în minte. Și atunci, până și adevărurile biologice sunt înlăturate și avem de ales, suntem opționali și în adevărurile biologice. Nici măcar acelea nu mai sunt certitudini. Într-o lume în care totul este la același nivel și totul este relativ, ce modele să mai oferi? Un gânditor actual spune în cartea pe care o pomeneam că o specie de gândac este mult mai prețioasă decât capodoperele Renașterii. Vă dau doar acest exemplu.

Și iată cum am ajuns la perspectiva antropologică creștină. Ce spune în prima pagină din Scriptură? Că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea lui. Iată Modelul! Modelul și „făcutul”, ca să zic așa. Astfel s-a făcut lumea, astfel s-a făcut umanitatea: pe structură modelară. Și umanitatea nu poate spori în omenie și umanism decât pe această structură, pentru că așa a fost ea construită. Din primul moment al lumii s-a instituit structura aceasta verticală. În momentul în care renunțăm la verticală – și știți bine Cine se află în vârful verticalei – în momentul în care renunțăm la aceasta, de fapt noi nu ne-am câștigat independența, cum zic filosofiile de tip nietzschean, ci de fapt ne-am anulat pe noi ca persoane și ca ființe de fapt.

Pedagogia

Pentru mine, pedagogia modelului este singura posibilă. Personal, nu văd alta, câtă vreme omul va rămâne o ființă biologică. Nu o să avem tot felul de implanturi, ca să fim ca niște cyborgi. Poate că vom trăi cinci-șase secole, dar ce folos? Asta e problema. Că implanturile acelea pe care ți le faci nu-ți dau și sensul existenței. Poate o să-ți funcționeze perfect ficatul și inima și chiar și creierul. Dar nu-ți vor da un sens al existenței.

Societatea a construit, de la iluminism încoace, școala, ca instituție care va furniza statutului oameni și caractere. Așa a fost construită școala, ca un sistem educativ. Pornind de la prima educație, cea din familie, și apoi continuând-o în cercuri tot mai largi. Când Nietzsche a spus că Dumnezeu a murit, de fapt el a proclamat moartea omului. Și ceea ce v-am spus puțin mai devreme este doar o consecință mai îndepărtată cu un secol și ceva. La rândul lui, Nietzsche era și el o încheiere de ciclu și deschidea altul.

Vedeți, civilizația umană este, în esența ei, „o civilizație a urmei”. Când ne ducem să vedem piramidele, Marele Zid Chinezesc, Palmyra, Atena, Roma, Florența, Parisul, Veneția, de fapt aceasta căutăm: urmele civilizației. Acele popoare care nu au lăsat urme au dispărut. Și verbul principal al civilizației umane este a păstra. Ceea ce se păstrează, numim civilizație. În momentul când abolești și construiești învățământul în ideea că nimic din ceea ce a fost în urmă nu mai contează și contează doar să fii tu moț și să-ți realizezi tu toate plăcerile într-o libertate absolută, în acel moment ai anulat civilizația urmei și memoria. Cronologicînainte de verbul a păstra, cu care noi, românii, în paranteză fiind zis, avem mari probleme, pentru că distrugem și puținul pe care-l avem, nu ne place să păstrăm, verbul care-l precedă cronologic este a construiCa să păstrezi, trebuie mai întâi să construiești. Și aici este „sistola” și „diastola”: cu aceste două verbe s-a construit civilizația umană și [sunt] legate de memorie, de aducere aminte: să nu-ți uiți strămoșii, să nu uiți ceea ce a fost înainte. Să nu-ți uiți valorile. „Valoare” înseamnă „memorie”, înseamnă „păstrare”.

Civilizația tradițională, la care vedeți că mă raportez (asta înseamnă că deja am un model, pentru că o altă funcție a modelului este cea de reper, este ca o stea polară, este ceva care nu se schimbă, ceva de care te legi ca Ulise, ca să nu te răpească existența: Ai un model? Ți l-a dat Duhul? Ești un fericit. Ai de ce să te ții), civilizația tradițională era profund și aproape integral ritualizată. Cum bine știți, aproape tot ce se întâmpla, de la trezitul de dimineață, mâncatul și datul la văcuțe și la găini, totul ținea de rit, era ritualizat, iar al nostru Mircea Eliade a explicat toată viața lui morfologia și fenomenologia acestei civilizații ritualizate. Ritual ce înseamnă? Ritual este o rețetăCum se face. Cum se face o nuntă? Când faci o nuntă, înmormântare sau botez, trebuie să respecți niște criterii, ca să spun așa. Acesta este un ritual. Ca să vă dau un exemplu, poate și puțin vulgar: când faceți sarmale după o rețetă moștenită de la bunica, vă aflați în plină civilizație a urmei, în plină civilizație a modelului. Perpetuați un model.

În școlile noastre – repet: noastre nu înseamnă numai la noi, aici – se învață de toate: geografie, chimie, limbi străine și așa mai departe. Ceea ce nu se învață, pentru că nu intră în programa școlară, este meseria aceea grea, cum spune un celebru scriitor italian: meseria de a fi om. Aceasta trebuie să te învețe educația. De ce lucrurile acestea două trebuie să meargă împreună? Ne-o spune o experiență foarte simplă. Cu toții cred că am avut câte un profesor cu har, care ne-a plăcut. Automat, ne-a plăcut și materia lui. Când nu ne-a plăcut profesorul, nu ne-a plăcut nici materia pe care ne-o preda. Ce înseamnă aceasta? Că, pe lângă materie, profesorul predă întotdeauna și altceva, ceva ce nu are nume. Aceasta este modelarea. E ceva greu de denumit, dar care te captează, te prinde în aura lui. Și aceasta este alchimia secretă care face ca cineva să devină model și altcineva să respecte aceste lucruri.

Educația înseamnă două lucruri simple: transmiterea unui set de valori din generație în generație. Ceva ce vine din trecut, se preia și se transmite mai departe. Și pregătirea tânărului pentru viitor. Noi am avut de suferit din ambele puncte de vedere. Până acum am vorbit de primul. Pentru că perspectiva de viață pe care ne-o introduce postmodernitatea prin acest delir axiologic și crima axiologică pe care o practică prin ignorarea și distrugerea valorilor… deschid o paranteză, pentru că îmi vine o vorbă în minte a unui model, doamna Zoe Dumitrescu Bușulenga,  Dumnezeu s-o odihnească, care avea acea vorbă celebră: „De la manele nu ne vom mai putea întoarce niciodată la Bach”. La momentul în care ai coborât în noroi, e mult mai greu să urci. Închid paranteza

A doua problemă: pregătirea tineretului pentru viitor. În societatea tradițională, bunicii sunt elementul fundamental al educației și al modelului, chiar înaintea părinților. Valorile se transmit din două în două generații, e o întreagă poveste frumoasă aici. În societatea tradițională, distanța dintre nepoți și bunici era foarte mică, adică schimbările se făceau atât de fin, atât de rar, într-un ritm atât de lent, încât le sesizăm noi acum, de la distanță de secole, dar atunci ele nu erau vizibile. Și atunci, știam eu, ca părinte, sau ca bunic, în ce fel de societate va trăi copilul meu. Nu era o problemă din punctul acesta de vedere.

Acum noi habar n-avem cum va arăta lumea peste două decenii. Aici este o foarte mare problemă, care prinde nu numai școala – școala e firesc să fie derutată din punctul acesta de vedere, zic eu –, dar gândirea pedagogică e în impas din punctul acesta de vedere tocmai pentru că nu mai are curaj să se bazeze pe ceea ce a fost în trecut și, în felul acesta nu poate rezista la cântecele de sirenă ale viitorului.

Înainte de sărbători, o doamnă, om politic, foarte tânără, din această generație care stă numai cu fața înainte, ne spunea că, prin 2030, nu vom mai avea nimic personal al nostru, vom sta în case pe care le vom închiria, azi una, mâine în altă parte, că așa ne place nouă, hainele le vom închiria, tigaia în care-ți faci omleta de dimineață la fel, dai telefon și-ți vine cu drona, pentru că nu vom mai avea mașină și în general nu vom mai avea absolut nimic personal. Mai spunea aceeași doamnă mai de mult că nu vom mai trăi în familii, ci în comunități, pentru că ideea de cuplu s-a demodat și a așa mai departe. Ea ne prezenta aceasta ca și cum ar fi paradisul, dar cred că dumneavoastră sunteți de acord cu mine că acesta este de fapt infernul, dacă aceasta îi va aștepta pe copiii noștri, noi ce ne facem? Vedeți că lumea lucrează în acest sens și, dacă noi îi pregătim în familie și la școală în sensul tradițional, despre care am vorbit, nu cumva le facem un rău? Iată câte întrebări se ivesc, la care nu este foarte ușor de răspuns.

Și este minunat că la noi în România au început să apară niște gânditori de o pedagogie nu din aceasta „ministerizată”, ci o pedagogie adevărată și profundă. Mai devreme era citat Mircea Platon. Domnul Dan Tomuleț de la Cluj: urmăriți-i o conferință despre educație și veți vedea. Pe Youtube se găsește. Și într-una din cărțile sale. E o carte a unui autor – numele vă va surprinde –, Ivan Ilich, care este austriac și care vorbește despre „deșcolarizarea societății”. Se referă la școala din filmul acela al lui Pink Floyd: școala ca mașină de tocat care furnizează doar cadre pentru stat, „forță de muncă”, după cum se spune. Aparent, statul aparent îți creează niște libertăți, dar, în realitate, el îți comandă ceea ce are nevoie. Și cartea este foarte plăcută, militează pentru o „școală” nu ca instituție de tip „militar”, așa cum a fost concepută ea în urmă cu câteva secole. Este foarte bine că asemenea cărți încep să apară și la noi. Poate că în felul acest vom recâștiga încrederea de a le propune acestor copii modele.

Din punct de vedere al cunoașterii și tehnologiei, societatea umană progresează absolut fenomenal, incredibil până acum două-trei decenii, pe câtă vreme progresul nostru moral nu se vede. Ba l-am taxa uneori ca regres. Oricum, nu suntem în stare să ținem pasul cu aceste descoperiri ale științei. Și atunci se petrece un clivaj, apare acest ideal al unei planete non-umane. „Non-umane” nu în sensul că ne vor ucide roboții, ci în sensul că ne robotizăm noi înșine de bunăvoie și nesiliți de nimeni.

Se vorbește despre „inteligență emoțională”, „inteligență fizică”, „inteligență economică”. Foarte puțină lume bagă de seamă că există și o inteligență spirituală. Sunt criticați la ora actuală cei care în școală încearcă să le facă și o educație spirituală copiilor, lăsându-i astfel să zboare cu o singură aripă. Cu această viziune, cam neagră, dar asta am găsit uitându-mă în jur, această viziune a omului ca ființă dispensabilă – nu mai e nevoie de el pe planetă – ce ne facem? Ce ne facem? O vedeți pe fătuca aceea care urlă pe la toate întrunirile internaționale. Ideea poate că e bună, dar face mult mai mult rău, după părerea mea, decât să apere o idee, pentru că mai contează și cum o faci.

Sigur că școala oferă cunoștințe și deprinderi. Într-adevăr, pentru cunoștințe, tehnologiile fac ca profesorul să fie din ce în ce mai puțin necesar. Poți învăța foarte multe lucrând cu calculatorul. Numai că aceasta nu înseamnă deloc că școala viitorului va fi un univers hi-tech cu tot felul de holograme și laboratoare. Știți de ce? Pentru că sunt tot felul de lucruri care nu pot fi transferate unor simulatoare. Pot să văd într-un simulator structura atomului sau a universului sau o anumită reacție chimică, dar nu pot experimenta într-un laborator îndrăgostirea, împrietenirea, durerea la moartea cuiva apropiat. Or, nepregătindu-i pe tineri pentru asemenea lucruri, când se izbesc de ele suferă groaznic, pentru că sunt ca peștele scos din apă. Noi scriem în fel de fel de documente și clamăm pregătirea pentru viață. Aceasta este viața.

Viața este mult mai complexă decât cea mai complexă formulă de la chimie. Și, dacă nu pregătim copiii, oferindu-le modele – pentru că modelul îl vezi, e în carne și oase –, și abia atunci el va intra în viață nepregătit.… Vă dau alt exemplu simplu. Cei care conduc au dat examenele la sală. Dar esențialul este drumul pe care-l face alături de instructor. Ceea ce te învață instructorul acolo nu te poate învăța nimeni altcineva. Sunt țări în care permisul se poate lua mai devreme, dar cu condiția ca nu știu câte mii de kilometri să îi faci întotdeauna alături de cineva care are nu știu câți ani de experiență în condus.  Să fie cineva în dreapta ta. Aceasta este structura modelului. Cineva în dreapta ta. Cineva care te poate sfătui și preventiv, și în momentul în care te întâlnești cu obstacolul. Și poate că ar trebui să le formăm elevilor niște convingeri morale, să formăm caractere.

Mai vorbim noi astăzi de formarea de  caractere în școală? Eu nu am mai întâlnit prin documentele noastre școlare această formulă veche, desuetă și demodată. De pildă, poate că ar merita să-i întrebăm pe copii, când vin de la școală, nu „Ce ai învățat azi?”, ci „De la cine ai învățat azi?” Poate că a învățat ceva de la un cățeluș pe care l-a văzut în parc, de la o scenă pe care a văzut-o în autobuz, de la un coleg, dau orice altceva. Asemenea experiențe trebuie întărite.

Ni se tot spune că tânărul trebuie să fie el însuși, să nu imite pe nimeni. Or, modelul înseamnă și a imita. Și mai e vorba aceea, care i se atribuie lui Brâncuși, că la umbra marilor stejari nu crește nimic. Nu, în civilizația „model-atoare” nu este așa: nu poți crește decât la umbra marilor stejari. Pentru că este vorba de identitate. Identitatea ți-o capeți prin modelul care îți oferă o armătură, un stil de viață, un schelet. Școala îți oferă carnea. Dacă nu ai scheletul pe care să o așezi, ea pică flasc aș spune.

Modelul e o prezență. Și vă amintesc că una din cărțile fundamentale ale creștinismului este o carte despre modele, Patericul. Ce este acesta decât un catalog sublim de modele? Este acolo o poveste minunată cu niște ucenici care vin la învățător și cer: „Avva, spune-ne cuvânt de învățătură!” Și el le spune. Îl întreabă diverse. Îl întreabă și al doilea și avva le deslușește cum poate el mai bine. Termină și dau să plece și avva observă că unul dintre ei nu l-a întrebat nimic. Și-i spune: „Bine, dar tu nu ai întrebat nimic”. Iar acela îi răspunde: „Mi-a fost de ajuns să mă uit”. Aceasta este esența. El transmite ceva dincolo de cuvinte. Modelul nu trebuie să dădăcească. Prin simpla lui prezență este model. Poate nu știe nici el că e model. Aceasta este responsabilitatea, că poate nu-ți dai seama că ai fost luat de model și poate faci ceva greșit și l-ai nenorocit și pe el, și pe tine. De aceea, este o răspundere cumplită.

Mai ține modelul de o dimensiune care lipsește civilizației noastre, o dimensiune care este exmatriculată: arta de a admira. Nu mai știm să admirăm. Pe model trebuie să îl admiri – uneori împotriva voinței tale. S-ar putea ca mintea să-ți spună: „Măi, e un om nenorocit!”. Modelul nu este neapărat exemplar – și aici e paterical! – din toate punctele de vedere, dar cine știe ce dimensiune a lui te aruncă și te lansează ca un satelit pe traiectoria adevărată a vieții tale.

Și uitați-vă că e o etimologie foarte interesantă à propos de arta de a admira: cuvântul respect înseamnă în latină „a privi în urmă”. De acolo vine. Deci tot ce vine din urmă merită respect și merită admirație. Aceea este temelia. Fără temelie, nu poți construi. Nu poți construi. De aici necesitatea admirației – admirația care te face să privești în sus. Nu admiri ceva care e mai jos. Admirația te face și te trage în sus acest model antropologic vertical. Cum se transmite modelul? Ca gripa. Nu-ți dai seama cum. Doar că e pozitiv. Sigur că există și modelul mărului stricat care le strică pe celelalte.

Admirația și memoria sunt ca două odgoane, două ancore care te leagă de puterea modelului. Cel mai bine se vede criza omului în cele două materii care ar trebui să fie cele mai umaniste din școală: la istorie și la literatură, din care din prima omul a fost scos. Unul din primele lucruri care mi s-au spus când am intrat la facultate a fost: „Domnule, trebuie să interpretați textele fără să știți autorul!” Autorul e mort! Mi s-a părut o chestie tare deșteaptă atunci. Foarte șmecheră. Și își avea justificări, numai că treaba aceasta care vine de la structuralism este o formă a dezumanizării. Cică așa trebuie să predăm literatura azi. Nu mai predăm literatură, predăm „texte”.

Nu mai facem biografia autorilor, care de foarte multe ori ar putea fi un foarte bun cârlig pentru a-i atrage pe elevi spre lectură. Ci predăm texte, concepte, perspective narative și  alte bâzdâgănii de tipul acesta, care nu au nici un fel de valoare și nici un fel de miere care să-i atragă spre lectură. E părerea unuia care de patruzeci de ani m-am tot chinuit să le predau lucrurile acestea elevilor și știu ce le place și ce nu le place. Dacă la istorie facem studii de caz și am scos eroii, nu mai vorbim de eroi, la literatură am scos personajele – personajele sunt „actanți”! – și autorii, iată cum a fost încet-încet eliminat omul.

Amintesc rapid trei tipuri de modele: erou, sfântul și înțeleptul. Nu insist asupra primelor două, pentru că ar fi foarte multe de vorbit. Dar rămân puțin la al treilea, la înțelept. Sensul pe care l-a avut filosofia de la originile ei, de la Socrate la stoici, la Pascal și la cine mai vreți, înțelepciunea este felul de a-ți construi cât mai bine viața. Aceea era definiția extrem de simplă a filosofiei. Un proverb chinez spune că o vorbă a unui înțelept face cât zece ani de studiu. Se leagă de ce vă spuneam mai devreme. Tot chinezii au una din cărțile lor fundamentale, I Ching, care nu este una de divinație, ci te învață cum să fii om superior, adică cum să respecți modelul. „Cum se face?” „Cum faci ca să reușești atunci când tu îți propui să…”. Ce trebuie să faci, ca să iei un anumit examen? Aceasta este ideea.

Să spunem totuși și niște nume proprii, ca să vă dau și niște exemple. Andrei Pleșu povestea la un moment dat că l-a cunoscut pe Noica – după cum știți sub păstorirea sa s-a format grupul de la Păltiniș – când avea aproape 30 de ani. Deci era un om matur, format. Terminase facultatea și cred că luase și doctoratul deja. Omul deja începuse „să se cimenteze”. Și totuși, influența lui Noica asupra grupului lor – vorbesc despre el, pentru că el a scris despre aceasta – a fost, după cum bine știți, extraordinară, pentru că și învățătorul, și discipolii au fost de o extraordinară calitate. Și, pentru că una din înțelepciunile modelului este să știe când i s-a terminat funcția, mai târziu Noica i-a livrat, ca să spun așa, lui Alexandru Dragomir care a făcut din nou școală cu ei. „Școală” în sensul de modelare. Sistemul „modelar” al lumii, pe acesta trebuie să-l recâștige școala. Și, mai târziu, spune Pleșu, l-a cunoscut pe Andre Scrima, care i-a schimbat din nou traiectoria. Aceasta ne lămurește două lucruri: că trebuie să fim deschiși, că modelul poate apărea oricând și, dacă ești pregătit, atunci sigur de te va modela.

Și vă mai dau câteva exemple din istoria recentă, despre care e bine că societatea noastră a început să se frământe și să înțeleagă aceste surse în potențialitatea lor extraordinară. Una [a fost] de factură religioasă: mișcarea Rugului Aprins, ca moment de sinteză apărut într-o cumplită epocă istorică, între sfârșitul războiului și începutul comunismului – ghilotina aceea care a căzut peste noi și ne-a tăiat capul, care nu ne-a crescut nici azi la loc. Și apare acest grup de oameni care meditează asupra credinței, filosofiei și științei, încercând o admirabilă sinteză, pregătind acea traversare a deșertului pe care bine o știți. Și tot atunci pronia a făcut să apară și o întreagă pleiadă de mari duhovnici, care ne-au făcut un fel de contra-balans la secolul de teroare prin care am trecut.

A fost apoi, în lumea cealaltă, să-i spunem laică, sau culturală, câțiva oameni minunați care  au devenit modele: Mircea Vulcănescu, dincolo de orice discuție, Petre Țuțea, Noica, Dragomir, Anton Dumitriu, mai puțin cunoscut, dar marcant. În lumea culturală, în perioada cea mai neagră a anilor 1970-80, au fost câteva nuclee construite în jurul câtorva profesori – Nicolae Manolescu la București, Alexandru Zub la Iași, Mircea Zaciu la Cluj – în jurul cărora se creaseră niște oaze de libertate, niște teritorii micuțe, în jurul cărora se putea respira într-o vreme în care totul era îmbâcsit de ideologie. Și care au făcut să nu piară chiar toate valorile. Personal, nu pot să nu-i evoc pe cei doi care mi-au marcat studenția, doamna Zoe Dumitrescu Bușulenga și poetul și profesorul Ioan Alexandru, oameni care aveau ștampila aceea de foc care îți marchează sufletul pe vecie.

Cum va arăta școala viitorului? Probabil o parte hipertehnicizată, dar și o parte care va semăna, sper eu, discuției lui Socrate cu discipolii lui: undeva, sub un măslin, desculți și întrebându-se ce este fericirea, ce este adevărul, ce este dreptatea – lucruri banale, dar pe care se construiește umanitatea.

Și, pentru că se tot vorbește despre realitatea virtuală, oricâți Zuckerbergi ar apărea și oricâte invenții s-ar face, știți ce nu ar putea să aibă niciodată o realitate virtuală? Un umăr pe care să plângi când ți-e greu. Pe acela nu ți-l va putea oferi computerul. Nu poți dormi pe el. Aici apare modelul și aici este lucrul de nedepășit al vieții. Modelul îți arată un sens al vieții, îți arată încotro să mergi. Și, dacă astăzi vedem o lume atât de haotică, este pentru că am pierdut încrederea în sens. Ni se pare că, dacă putem trăi fără om, de bună seamă că putem trăi și fără sens. Uite că toate grozăviile și nenorocirile care se întâmplă țin de această falsă idee, că putem trăi fără sens.

Modelul este sensul care vine din urmă și ne luminează drumul înainte. De aceea, să ne dorim să avem și să ne găsim modele!

Vă mulțumesc.

 



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Studiu alarmant despre efectele negative asupra sănătății ale sistemelor 5G
 

Răspândirea câmpurilor electromagnetice de radiofrecvență (RF-EMF) este în creștere și efectele asupra sănătății sunt încă investigate. RF-EMF promovează stresul oxidativ, o afecțiune implicată în debutul cancerului, în mai multe boli acute și cronice și în homeostaza vasculară, scrie cercetătorul italian Agostino Di Ciaula, într-un studiu asupra implicațiilor asupra sănătății a sistemelor de comunicare 5G, publicat de siteul clinicii bucureștene ImunoMedica. De altfel, chiar Agenția Internațională de Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC) din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a clasificat RF-EMF ca „posibil cancerigen pentru om”, precizează studiul citat. Aceeași sursă, folosind o bibliografie impresionantă,  arată că deși efectele biologice ale sistemelor de comunicare 5G sunt foarte puțin investigate, „un plan de acțiune la nivel internațional pentru dezvoltarea rețelelor 5G a fost pus în mișcare, cu o creștere a numărului dispozitivelor în viitor și densitatea celulelor mici și cu utilizarea viitoare a undelor milimetrice (MMW)”.

„Observațiile preliminare au arătat că MMW crește temperatura pielii, modifică expresia genelor, promovează proliferarea celulară și sinteza proteinelor legată de stresul oxidativ, procesele inflamatorii și metabolice, ar putea genera afectări oculare, afectează dinamica neuromusculară”, arată studiul citat. Reamintim că autoritățile române se grăbesc să implementeze sistemul 5G în ciuda protestelor din toată țara, din ultimele luni, din cauza lipsei de investigare a pericolelor pe care această noutate tehnologică le va aduce asupra sănătății. Ultimul de protest de amploare anti 5G la nivel de țară a fost cel din 25 ianuarie.

Iată câteva extrase din textul studiului medicului și cercetătorului italian Agostino Di Ciaula, disponibil integral la sursă:

a. Divizia de medicină internă, Spitalul din Bisceglie (ASL BAT), Bisceglie, Italia

b. Societatea Internațională a Medicilor pentru Mediu (ISDE), Arezzo, Italia

Răspândirea câmpurilor electromagnetice de radiofrecvență (RF-EMF) este în creștere și efectele asupra sănătății sunt încă investigate. RF-EMF promovează stresul oxidativ, o afecțiune implicată în debutul cancerului, în mai multe boli acute și cronice și în homeostaza vasculară. Deși unele dovezi sunt încă controversate, Agenția Internațională de Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC) din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a clasificat RF-EMF ca „posibil cancerigen pentru om”, iar studii mai recente au sugerat efecte reproductive, metabolice și neurologice ale RF-EMF, care sunt de asemenea capabile să modifice rezistența la antibiotice bacteriene. În acest cadru în schimbare, deși efectele biologice ale sistemelor de comunicare 5G sunt foarte puțin investigate, un plan de acțiune la nivel internațional pentru dezvoltarea rețelelor 5G a fost pus în mișcare, cu o creștere a numărului dispozitivelor în viitor și densitatea celulelor mici și cu utilizarea viitoare a undelor milimetrice (MMW). Observațiile preliminare au arătat că MMW crește temperatura pielii, modifică expresia genelor, promovează proliferarea celulară și sinteza proteinelor legată de stresul oxidativ, procesele inflamatorii și metabolice, ar putea genera afectări oculare, afectează dinamica neuromusculară. Sunt necesare studii suplimentare pentru a explora mai detaliat și în mod independent efectele RF-EMF asupra sănătății în general și în special MMW. Cu toate acestea, constatările disponibile par suficiente pentru a demonstra existența efectelor biomedicale, pentru a invoca principiul precauției, pentru a defini subiecții expuși ca potențial vulnerabili și pentru a revizui limitele existente. O cunoaștere adecvată a mecanismelor fiziopatologice care leagă expunerea la RF-EMF de riscul pentru sănătate ar trebui să fie utilă și în practica clinică curentă, în special în considerarea dovezilor care indică factori extrinseci ca fiind factori favorizanți importanți pentru riscul de cancer și pentru creșterea epidemiologică a bolilor necontagioase.

  1. Introducere

Distribuția câmpurilor electromagnetice de radiofrecvență (RF-EMF) în mediul cotidian este în creștere rapidă, cu majoritatea dispozitivelor emițătoare care lucrează în domeniul de frecvență peste 100 kHz până la câțiva GHz. Deși nivelurile tipice de expunere la RF-EMF sunt de obicei sub limitele de reglementare curente în țările europene (Sagar et al., 2017; Urbinello et al., 2014), impactul real asupra sănătății al avansării și răspândirii tehnologiei comunicării este încă investigat.Au fost documentate prin mai multe studii capacitatea RF-EMF de a induce stres oxidativ (...)  Aceste descoperiri ar putea avea relevanță sistemică, deoarece stresul oxidativ cronic este implicat, la oameni, la debutul și progresia mai multor tipuri de cancer (Kruk și Aboul-Enein, 2017), în bolile metabolice (Newsholme et al., 2016; Tangvarasittichai, 2015), reproductive, neurodegenerative (Cahill-Smith și Li, 2014), și în homeostaza vasculară (Bachschmid și colab., 2013).

Agenția Internațională de Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC) a OMS a clasificat, în anul 2011, RF-EMF ca „posibil cancerigen pentru oameni ”(grupa 2B). Pe lângă această afirmație, studii recente au legat RF-EMF de posibile riscuri non-oncologice pentru sănătate, în principal din punct de vedere reproductiv (...)

În acest scenariu științific incert, confuz și în evoluție, în septembrie 2016, Comisia Europeană a publicat un document intitulat „5G pentru Europa: un plan de acțiune” (Comisia, 2016), cu scopul de a descrie să descrie „un plan de acțiune pentru implementarea în timp util și coordonat a rețelelor 5G în Europa printr-un parteneriat între Comisie, statele membre, publicitate industrie”. Acest document a avut ca scop introducerea timpurie a noilor rețele 5G (Generația a 5-a) până în 2018 și, ulterior, la o „introducere comercială pe scară largă până la sfârșitul anului 2020 cel târziu”. În urma acestui document, mai multe state membre planifică în prezent, la nivel național „experimente 5G” preliminare la nivel de operatori privați de telefonie, care urmăresc testarea rețelei la frecvențe de peste 6 GHz înainte de introducerea finală pe termen mediu-lung a frecvențelor tipice 5G (peste 30 GHz, unde milimetrice) (AGCOM, 2017), niciodată utilizate înainte cu un număr mare de dispozitive și pe scară largă în contexte urbanizate. (...)

Din acest punct de vedere, evaluarea corectă a relațiilor dintre expunerile la mediu și atât cancerul cât și bolile necontagioase non-oncologice ar putea contribui la reducerea poverii globale a acestor riscuri pentru sănătate, în special în termeni de prevenție primară. Consecințele potențiale asupra sănătății ale extinderii continue a expunerii la RF-EMF, dacă sunt confirmate, poate fi de interes din având în vedere, în principal, aceste implicații și rolul central al politicilor publice în gestionarea și prevenirea acestor afecțiuni patologice. Astfel, obiectivul prezentei analize este explorarea celor mai recente (adică de după declarația IARC din anul 2011) studii revizuite reciproc asupra efectelor biologice și asupra sănătății ale RF-EMF și pentru a verifica disponibilitatea unor dovezi asupra efectelor undelor milimetrice, care vor fi folosite la nivel mondial, pe termen mediu-lung, în sisteme de comunicare 5G.

2. Materiale și metode

Articolele au fost selectate folosind baza de date bibliografică PubMed (www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed) cu cuvinte cheie, inclusiv termenii „câmpuri electromagnetice”; „telefon celular”; „telefon mobil”; „bază”; „RF-EMF”; „frecvența radio”; „unde milimetrice”; „Wifi”; „MMW”; „5G”; „Rețele celulare”. Au fost luate în considerare articole originale revizuite reciproc publicate în limba engleză până în ianuarie 2018 (efectele biologice / asupra sănătății ale expunerii la unde milimetrice) sau în perioada 2011 – ianuarie 2018 (efectele generale ale expunerii la RF-EMF).

3. Rezultate

3.1.Efectele generale ale expunerii la  RF-EMF: dovezi după declarația IARC

3.1.1.Cancer

În anul 2011, IARC al OMS a clasificat RF-EMF drept „posibil cancerigene pentru om” (Grupa 2B) (IARC, 2013) bazat pe dovezi care atestă un risc crescut de gliom asociat cu utilizarea telefonului wireless. Monografia IARC a discutat pe larg literatura relațiilor dintre RF-EMF și cancer disponibilă înainte de publicarea raportului final. După declarația IARC, un studiu caz-martor a prezentat dovezi privind un risc crescut de tumoră cerebrală la utilizatorii de telefoane mobile sau după utilizarea telefonului fără cablu (latență > 15-20 ani) (Hardell și colab., 2013). În plus, un studiu de mare amploare pe 1678 de pacienți cu gliom a demonstrat o scădere a ratei de supraviețuire pe an de latență pentru utilizarea telefonului mobil (Carlberg și Hardell, 2014).

În schimb, un studiu prospectiv pe un grup de femei din Marea Britanie nu demonstrează o asociere semnificativă între utilizarea telefonului mobil și incidența crescută a gliomului, a meningiomului sau a cancerelor de sistem nervos periferic (SNP), deși utilizatorii pe termen lung un au prezentat risc crescut de neurom acustic față de cei care nu au utilizat niciodată astfel de aparate, riscul crescând cu durata de utilizare (Benson și colab., 2013). Mai mult, un studiu coreean pe 285 de pacienți cu gliom și 285 de martori cu caracteristici similare nu au prezentat relații semnificative între gliom și utilizarea telefoanelor mobile. Cu toate acestea, existența unui risc crescut nesemnificativ în rândul utilizatorilor ipsilaterali și o anumită limitare metodologică (adică posibilă reamintire și prejudecată de selecție), îi fac pe autori să sugereze necesitatea de a continua evaluarea, în special la utilizatorii cu timp mai îndelungat (Yoon și colab., 2015).

Rezultate ale studiului francez în cadrul multicentrului CERENAT, caz-martor nu a prezentat asocieri între utilizarea telefonului mobil și tumorile cerebrale atunci când comparăm utilizatorii cu non-utilizatorii, deși o asociere pozitivă semnificativă (gliomul, meningiomul) a fost evidentă la utilizatorii cu cea mai mare frecvență. atunci când se ia în considerare durata cumulată de-a lungul vieții și numărul de apeluri (gliom) (Coureau și colab., 2014). Un studiu de cohortă elvețian bazat pe recensământ nu a sugerat relații între expunerea modelată de emițătorii radio-tv și cancerul apărut în copilărie (adică toate tipurile de cancer, leucemie, SNP) în ceea ce privește nivelurile de pericol (expus la un RF-EMF prevăzut sub 0,05 V / m, față de categoria cu cea mai mare expunere, ≥0.2V / m), deși analiza liniară expunere-răspuns cu cancerele SNP au atins semnificație statistică (corelație pozitivă) pentru toate tipurile de emițătoare. Riscul crescut de tumori ale SNP în analiza timp-eveniment nu a fost însă confirmată prin analiza frecvenței incidenței (Hauri și colab., 2014).

O meta-analiză care explorează lucrările publicate până la sfârșitul lunii martie 2014 (24 de studii, 26.846 de cazuri, 50.013 de martori ) au raportat un risc mai mare referitor la tumori intracraniene (utilizarea telefonului mobil peste 10 ani) și la locația ipsilaterală, deși autorii au indicat nevoia de a continua studiile pentru confirmarea acestei asocieri epidemiologice (Bortkiewicz și colab., 2017). De remarcat, o re-analiză recentă (corectarea eventualelor prejudecăți) ale datelor canadiene din cadrul studiului multinațional INTERPHONE a indicat un raport de incidență de 2,2 pentru gliom (95% interval de încredere 1.3–4.1, cel mai mare cvartal al utilizatorilor de telefon față de utilizatorii ocazionali) și un risc crescut de meningiom, neurinom de acustic și tumori de glandă parotidă în relație cu utilizarea telefonului mobil (Momoli și colab., 2017). Constatarea unui risc crescut de tumori ale glandei parotide nu a confirmat concluzii dintr-un studiu anterior care nu arată relații semnificative între aceste tumori și expunere ușoară până la moderată la telefoane wireless pe mai puțin de 10 ani (Soderqvist și colab., 2012). În ceea ce privește studiile efectuate pe animale, expunerea șoarecilor AKR / J (folosit ca model de limfom) la RF-EMF timp de 45 min / zi, 5 zile / săptămână, timp de un total de 42 de săptămâni (SAR 4,0W / kg) nu au generat diferențe în incidența limfomului și splenomegaliei între simulări și animalele  expuse (Lee și colab., 2011). Această constatare a confirmat o dovadă anterioară care atesta, la șoarecii AKR / J, lipsa efectelor din expunerea la testul cu semnale UMTS (24 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, 0,4 W / kg SAR) (Sommer și colab., 2007).

Pe de altă parte, un studiu experimental recent a documentat efectele favorizante ale RF-EMF privind apariția cancerului la șoareci (tumori ale plămânului, ficatului, limfoame) la niveluri de expunere scăzute până la moderate (0,04 și 0,4 W / kg SAR), mult sub limitele de expunere curente (Lerchl și colab., 2015). În cele din urmă, un studiu recent pe șobolani a sugerat că efectele RF-EMF ar putea fi mediate, cel puțin parțial, prin mecanisme epigenetice, deoarece expunerea pe termen scurt (4 h) la radiații RF de la telefonul mobil GSM a fost capabilă să afecteze modelul de metilare al genei receptorului de estrogen (ERα), care joacă un rol esențial în cancerul colorectal (Mokarram și colab., 2017).

3.1.2 Efecte reproductive

Un studiu de cohortă longitudinal recent pe 153 de bărbați care au participat la o un studiu clinic al fertilității nu a reușit să demonstreze (prin chestionare administrate de asistentă medicală) relații semnificative între utilizarea telefonului mobil și calitatea materialului seminal (Lewis și colab., 2017). Cu toate acestea, o analiză recentă asupra efectelor RF-EMF asupra funcției spermatozoizilor a identificat 21 din 27 de studii care au evidențiat efectele negative ale expunerii (adică motilitatea spermatozoizilor afectată, producția crescută de specii de oxigen reactiv, deteriorarea ADN-ului, niveluri reduse de anti-oxidanți) (Houston și colab., 2016)

O serie de studii cu rezultate pozitive la om (Agarwal et al., 2009; De Iuliis și colab., 2009; Erogul și colab., 2006; Falzone și colab., 2011; Fejes și colab., 2005; Gorpinchenko și colab., 2014; Wdowiak și colab., 2007; Zalata și colab., 2015) au fost puse în oglindă cu studii recente pe animale care atestă că, în urma expunerii la RF-EMF, daune asupra ADN mediate de stres oxidativ și nitrosativ, care duc la stoparea ciclului celular și apoptoză în liniile celulare spermatogene ( Solek și colab., 2017), reducerea nivelurilor testosteronului (Kesari și Behari, 2012; Kumar și colab., 2013; Sepehrimanesh et al., 2014) cu reducerea dimensiunii testiculare (Kumar și colab., 2013), supraproducție de specii reactive de oxigen (ROS) (Kesari și Behari, 2012), a întrerupt ciclul ovarian la șobolani prepuberi (adică scăderea numărului de foliculi, numărul crescut de foliculi atretici și creșteri ale nivelului indicelui apoptotic) după expunerea prenatală (Turedi și colab., 2016), concentrație mai mare de embrioni morți în stadiul de 2 celule la șoarecii expuși la EMF, comparativ cu martorii, cu o pierdere crescută de viabilitate a celulelor la blastociștii experimentali (Safian și colab., 2016). Pe de altă parte, în ceea ce privește expunerea la RF-EMF în timpul sarcinii, un studiu recent pe animale a arătat că expunerea întregului corp la semnale diferite (SAR medii de 0,08 și 0,4 W / kg) în cazul femelelor șobolan gravide (20 h / zi din ziua de gestație 7 până la înțărcare) și a puilor de șobolan F1 (până la vârsta de 6 săptămâni) nu a generat efecte adverse asupra sarcinii și nici asupra dezvoltării animalelor (Shirai și colab., 2017).

3.1.3. Efecte metabolice

Un studiu ocupațional amplu pe 1073 de lucrători într-o centrală electrică a arătat o corelație pozitivă semnificativă între expunerea la EMF (RF-EMF combinat și EMF cu frecvență joasă) și nivelurile serice ale colesterolului LDL, fără efecte asupra colesterolului total, HDL și trigliceridelor (Wang et al., 2016). Observațiile preliminare la vârsta pediatrică au sugerat, de asemenea, un posibil efect al expunerii la mediu RF-EMF asupra metabolismului glucozei. Într-un grup de 159 de elevi din școlile elementare expuse la RF-EMF provenind de la stații de bază, au fost măsurate niveluri de semnificativ mai mari ale hemoglobinei glicate în sânge la copii expuși la nivel ridicat de RF-EMF (9.601 nW / cm2 la frecvența de 925 MHz), în comparație cu cei expuși la nivel scăzut de RF-EMF (1.909 nW / cm2) 6 ore pe zi, cinci zile într-o săptămână (Meo și colab., 2015).

Într-un model animal, expunerea la radiațiile telefonului mobil pentru mai mult de 15 min / zi pentru o perioadă totală de 3 luni a indus o creștere semnificativă a nivelului seric de glucoză și insulină la șobolani, în comparație cu animalele neexpuse, cu o creștere semnificativă a rezistenței la insulină (HOMA-IR) (Meo și Al Rubeaan, 2013). Nu a fost confirmat efectul expunerii la RF-EMF asupra eliberării insulinei printr-un studiu mai recent la șobolani expuși la radiații RF (SAR 2 W / kg) 6h / zi timp de o săptămână. Același studiu a arătat totuși leziuni histologice la ficatul animalelor expuse (adică modificări inflamatorii în spațiile portal) și la pancreas (adică celule deteriorate în insula Langerhans), legate de durata expunerii (Mortazavi și colab., 2016). Un studiu realizat pe iepuri expuși (întreg corpul) pe termen scurt la radiații de până la 1800 MHz GSM asemănătoare radiației de radiofrecvență (15 min / zi timp de șapte zile) nu au prezentat efecte asupra markerilor stresului oxidativ și asupra nivelurilor serului din glucoză, acid uric și aminotransferază, deși nivelurile colesterolului au fost semnificativ mai mari la femelele gestante expuse decât în grupurile neexpuse. Totuși, expunerea la RF pe termen scurt nu a fost însă capabilă să inducă același efect asupra colesterolului seric la femelele negestante (Kismali și colab., 2012).

In vitro, RF-EMF la 2 GHz a reușit să regleze în sus expresia genelor implicate în transportul glucozei și ciclului acidului tricarboxilic, modulând răspunsul celular (din punct de vedere al metabolismului energetic) la această formă de expunere a mediului (Lin și colab., 2016). În cele din urmă, așa cum arată un model in vitro, RF-EMF generat de un telefon mobil GSM a fost capabil să reducă viabilitatea și rata de proliferare a celulelor stem mezenchimale umane derivate din țesutul adipos, cu defecte în funcție de durata expunerii (Shahbazi-Gahrouei et al., 2016).

3.1.4. Efecte neurologice

Într-un model animal, expunerea creierului la RF-EMF la șobolanii adolescenți (45 min, SAR 0, 1,5 sau 6 W / Kg, 5 zile / săptămână din ziua postnatală 32–62) nu a generat nicio deficiență neurobiologică în comparație cu martorii la care s-a simulat expunerea (Stasinopoulou et al., 2016). Absența efectelor dăunătoare în urma expunerii la RF-EMF pe termen lung (2 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, de la o vârstă de 14 zile până la 19 luni, RF-EMF cu 900MHz modulat GSM, SAR cerebral 0, 0,7, 2,5 și 10W / kg) asupra dezvoltării neurologice, învățării, abilităților și comportamentului a fost, de asemenea, prezentă la șobolanii Wistar expuși (Klose și colab., 2014). Pe de altă parte, însă, o serie de efecte in vitro ale expunerii la RF-EMF a fost detectate pe neuroni, în special în timpul dezvoltării creierului (expunere timpurie). Expunerea pre și postnatală la o intensitate a câmpului electric de 3,7 V / m timp de 12 ore / zi în timpul sarcinii și pentru 22 de zile după naștere legată de detectarea pierderilor de celule piramidale, la pui de 22 de zile

Expresia excesivă a proteinelor acide fibrilare gliale în regiunea CA4 a hipocampului (Stasinopoulou et al., 2016). Într-un model murin de celule stem neuronale, creșterea duratei de expunere la RF-EMF GSM 900-MHz a scăzut semnificativ proliferarea celulelor stem - diferențierea celulelor și a celulelor în neuroni, cu efecte „devastatoare” (cum spun autorii) asupra neurogenezei (Eghlidospour et al., 2017). Rezultate similare au fost obținute într-un alt model murin de explorare a celulelor stem neuronale brionice, în care expunerea la RF-EMF 1800 MHz la valorile specifice ale ratei de absorbție (SAR) de 4 W / kg timp de 3 zile au inhibat creșterea excesivă a numărului neuronilor diferențiați, cu exprimarea redusă a genele proneurale Ngn1 și NeuroD (Chen și colab., 2014). Pe lângă efectele asupra dezvoltării neurologice, au fost descrise modificările funcționale ale neuronilor. Expunerea la RF-EMF 835 MHz (4,0 W / kg SAR, timp de 5 ore pe zi) a scăzut semnificativ, la șoareci, densitatea veziculelor sinaptice din butonii presinaptici ai neuronilor corticali, cu o reducere marcată a expresiei genelor I / II și a proteinelor sinaptice (Kim și colab., 2017a). (...)

Un studiu bazat pe cohorta națională daneză (interviuri telefonice) nu a reușit să demonstreze asocieri între utilizarea telefonului în perioada prenatală și întârzieri în dezvoltarea neurologică în rândul sugarilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 luni (Divan și colab., 2011). Cu toate acestea, rezultate mai recente din același grup, au demonstrat că utilizarea telefonului mobil a fost legată de probleme de comportament la copiii cu vârsta de 7 ani (Divan și colab., 2012). Aceste rezultate au confirmat observațiile anterioare care documentau că expunerea prenatală și (deși într-o măsură mai mică), cea postnatală la telefoanele celulare a fost asociată cu modificări comportamentale la vârsta intrării în școală (Divan et al., 2008). Un studiu de cohortă olandez (bazat pe chestionare retrospective) pe un total de 2618 subiecți nu a reușit să demonstreze relații între utilizarea celulelor materne / telefonului fără fir în timpul sarcinii și probleme de comportament la copii de 7 ani (Guxens și colab., 2013). Aceste rezultate negative nu au fost confirmate de un studiu mai recent și mai amplu pe cinci cohorte de nașteri (83.884 perechi mamă-copil), care demonstrează un risc crescut de probleme de comportament (adică hiperactivitate, neatenție) în urmașii mamelor utilizatoare de telefoane mobile în timpul sarcinii, în comparație cu cele care nu au utilizat deloc telefonul mobil. Probleme reziduale, cu toate acestea, derivă din anumiți factori de confuzie necontrolată (Birks și colab., 2017).

Un studiu de cohortă bazat pe populație a arătat recent că expunerea percepută la stațiile de bază pentru telefonul mobil a fost legată de creșterea expunerii modelate și cu apariția de simptome nespecifice și tulburări de somn (Martens și colab., 2017).

Recent, un sondaj transversal pe 2.150 de studenți retrospectiv a demonstrat o creștere a numărului subiecților care manifestă dureri de cap, oboseală și tulburări somn la utilizatorii de telefoane mobile, cu o relație doză-răspuns. Același studiu a arătat asocieri limitate cu vecinătatea stațiunea de bază și lipsa relațiilor cu nivelurile EMF școlare măsurate (Durusoy și colab., 2017). Efectele pe termen lung ale expunerii la RF-EMF asupra progresiei bolii Alzheimer a fost studiată pe un model animal (șoareci de 5xFAD), arătând că 1950-MHz RF-EMF la un SAR de 5,0 W / kg timp de 2 ore / zi, iar 5 zile / săptămână timp de 8 luni am îmbunătățit deficitele cognitive la animalele expuse și că această constatare a fost pusă în oglindă cu o creștere a metabolismului glucozei în regiunile hipocampului și amigdalei din creier, în comparație cu șoarecii la care s-a simulat expunerea (Son și colab., 2017). Constatarea efectelor pozitive ale expunerii la RF-EMF pe modelele de animale asupra bolii Alzheimer confirmă observațiile anterioare (Banaceur și colab., 2013; Jeong și colab., 2015).

La oameni, un studiu de cohortă retrospectiv danez a raportat scăderea riscului de spitalizare pentru boala Alzheimer cu 30–40% la bărbații care au un abonament la telefonul mobil de 10 ani sau mai mult (Schuz et al., 2009) și un alt sondaj prospectiv a descris la grup de participanți mai în vârstă cu declin cognitiv legat de vârstă, performanțe pozitive (inclusiv memorie și atenție) la cei care au fost utilizatori frecvenți de telefoane mobile (Ng et al., 2012). Cu toate acestea, constatările epidemiologice care leagă un profil cognitiv mai bun de utilizarea telefonului mobil ar putea fi expresia unei asocieri cauzale sau de consecutivitate, iar o meta-analiză care explorează efectele unei expuneri pe termen scurt la RF-EMF pentru performanțele cognitive umane a exclus prezența unui impact pozitiv semnificativ (Barth și colab., 2012). O meta-analiză mai recentă asupra consecințelor câmpurilor electromagnetice emise de telefoanele GSM pe memoria de lucru la om nu au găsit nicio diferență între subiecții expuși la RF-EMF și cei asupra cărora s-a simulat expunerea, arătând nevoia unor studii ulterioare (Zubko și colab., 2017). 

3.1.5. Efecte microbiologice

În colonii izolate din microbiota pielii umane (gen Staphylococcus) modelul de creștere microbiană după expunerea s-a intensificat sau a fost suprimat, ceea ce demonstrează un posibil efect perturbator al RF-EMF. Rezultatele acestui studiu preliminar indică, de asemenea, un posibil rol jucat în răspunsurile înregistrate de expunerea istorică individuală la RF- EMF și stilul de viață (Crabtree și colab., 2017). După cum arată un studiu recent asupra culturilor de Listeria monocytogenes și Escherichia coli la care s-a simulat expunere la un telefon mobil GSM 900 MHz sau la un router WiFi de 2,4 GHz, RF-EMF este capabil să inducă rezistența la antibiotice pentru aceste microorganisme (Taheri și colab., 2017).

Acest studiu extinde observațiile anterioare pe susceptibilitatea la antibiotice a Klebsiella pneumoniae expusă unui router wi-fi obișnuit, care a arătat o scădere a sensibilității microbiene la toate antibioticele testate după 8 h de expunere, după o creștere inițială tranzitorie a sensibilității după 4,5 ore (Taheri și colab., 2015). Mai mult, s-a demonstrat o rezistență la mai multe medicamente la bacterii precum Bacillus și Clostridium spp. supraviețuind în apropierea stațiilor de bază  în telecomunicații. (Adebayo și colab., 2014).

3.2.  Posibile efecte specifice ale expunerii la unde milimetrice și  rețele 5G

Undele milimetrice (MMW) sunt caracterizate printr-un interval de la 30 până la 300 GHz și constituie o bandă de frecvență extrem de ridicată a RF-EMF.

Se preconizează (deși nu este pe deplin demonstrat) că dispozitivele care utilizează MMW vor funcționa cu putere redusă și, datorită adâncimii de pătrundere reduse a radiațiilor, expunerea ar trebui să implice numai țesuturile periferice. Cu toate acestea, în principal datorită puterii reduse, această tehnologie necesită o densitate mare de celule mici și este de așteptat o proliferare a dispozitivelor. Această combinație de factori va crește șansa de expunere la RF-EMF a omului.

Mai mult, presupunând, de asemenea, ipotetic că rețelele 5G nu vor crește nivelul de expunere în mediul uman atunci când vor fi pe deplin operaționale, în prima etapă a implementării 5G (adică cel puțin câțiva ani) rețelelor 5G vor funcționa în paralel cu sistemele mobile actuale, cu o creștere globală inevitabilă a nivelului expunerii. (...) Deși efectele expunerii sunt limitate la țesuturile superficiale, efectele sistemice nu pot fi excluse, din cauza iradierii vaselor cutanate și țesuturile înconjurătoare (Alekseev și Ziskin, 2009). Această ipoteză pare să fie confirmată, într-un model animal, prin eliberarea de mediatori care activează macrofagul în plasmă după expunerea la unde milimetrice de 35 GHz la 75 mW / cm2 (Sypniewska et al., 2010).

La celulele pielii umane, expunerea la MMW (60,4 GHz) cu o densitate de putere incidentă de 20 mW / cm2 (corespunzând maximului densității de putere incidentă autorizată pentru utilizare publică) este în măsură să modifice funcția reticulului endoplasmic (Le Quement și colab., 2014) și, în cazul keratinocitelor , expresia (Habauzit și colab., 2014; Soubere Mahamoud et al. 2016) genelor implicate în comunicarea celulară și homeostazie a reticulului endoplasmatic (Soubere Mahamoud et al., 2016). S-a demonstrat, în culturi de keratinocite umane, că expunerea la 20 mW / cm2 conduce la o expresie diferențială a 665 gene și că acest efect nu a fost complet legat de efectele termice ale MMW. Potrivit autorilor acestui studiu, „numărul mare de genele modificate (665) arată că limita curentă ICNIRP este probabil prea permisivă pentru a preveni răspunsul biologic”) (Habauzit și colab., 2014).

Unele dovezi sugerează că expunerea MMW în sine aparent fără efecte directe asupra expresiei genice (Habauzit și colab., 2014; Koyama et al., 2016). Cu toate acestea, modularea expresiei genice este posibilă în caz de homeostază celulară perturbată, așa cum s-a demonstrat la keratinocitele umane tratate cu un inhibitor al glicolizei (2-deoxiglucoză), în care MMW a modificat expresia a șase gene (SOCS3, SPRY2, TRIB1, FAM46A, CSRNP1 și PPP1R15A) implicate în semnalizarea celulelor / căi de transducere și factori de transcripție de codificare sau inhibitori ai căi de citokine, cu îngrijorări cu privire la posibile consecințe negative pe termen lung ale efectelor expunerii la MMW asupra celulelor metabolice stresate (Soubere Mahamoud et al., 2016). La șobolanii expuși in vitro la 35GHz MMW la 75mW / cm2, a fost înregistrată o expresie macrofagă crescută a mai multor proteine asociate cu inflamarea, stresul oxidativ și metabolismul energetic (Sypniewska și colab., 2010), ceea ce face ca efectele sistemice să fie secundare expunerii.

MMW sunt, de asemenea, capabile să promoveze sinteza matricei extracelulare și proliferarea celulară în condrocite (Li și colab., 2010; Li și colab., 2014), stimulând metabolismul lor energetic și sinteza proteinelor probabil prin afectarea canalului electrosensibil K (+) (Li și colab., 2014). În schimb, au fost ale expunerii la MMW descris în cazul liniei celulare cu leucemie eritromieloidă cultivată K562, cu o îmbunătățire a căii aerobice glicolitice și fără creștere semnificativă a morții (Beneduci și colab., 2007). Efectele antiproliferative au fost, de asemenea, arătate la alte linii celulare tumorale stabile la om (probabil prin absorbția MMW în apă) (Chidichimo și colab., 2002), celule dar nu în celulele  RPMI 7932 al melanomului pielii umane (Beneduci, 2009), fibroblastul normal al pielii umane (NB1RBG) și celulele glioblastomului uman (A172) (Yaekashiwa et al., 2017).

Au fost făcute observații in vitro asupra spermatozoizilor criogenați umani au demonstrat o fracție crescută de spermatozoizi mobili în urma expunerii la MMW (0,03mW / cm2), fără afectarea integrității membranei și a stării cromatinei nucleare (Volkova și colab., 2014). În modelele animale, s-a demonstrat că expunerea acută la MMW (60 GHz timp de 6 min) ar putea genera leziuni oculare (atât ale pleoapelor, cât și ale globilor oculari) la iepuri (Kojima și colab., 2009). Aceste descoperiri confirmă un raport anterior asupra șobolanilor care prezintă modificări ale cristalinului induse de MMW care predispun la dezvoltarea cataractei (Prost și colab., 1994). Cu toate acestea, datele privind efectele oculare ale MMW sunt controversate. De fapt, alte observații au arătat acea singură (8 ore) sau repetată (cinci expuneri separate de 4 ore în zile consecutive) expunerea la radiații de 60 GHz la 10 mW / cm2 nu a provocat leziuni oculare la iepuri și primate neumane (Kues și colab., 1999), și asta expunerea la radiații de 60 gigaherți (GHz) timp de 24 h la 1 mW / cm2 nu a fostă capabilă să inducă genotoxicitate în celulele ochilor umani (Koyama și colab., 2016). (...)

4.  Concluzii

Dovezile despre proprietățile biologice ale RF-EMF continuă să se adune și, deși sunt în unele cazuri încă preliminare sau controversate, indică clar existența mai multor niveluri de interacțiune între EMF de înaltă frecvență și sistemele biologice și posibilitatea unor efecte oncologice și non-oncologice (în principal reproductive, metabolice, neurologice, microbiologice).

Au fost de asemenea înregistrate efectele biologice la nivelurile de expunere sub limitele de reglementare, ceea ce duce la creșterea îndoielilor cu privire la siguranța reală a standardelor ICNIRP utilizate în prezent (Habauzit și colab., 2014; Redmayne, 2016; Starkey, 2016). Preocupări particulare derivă din densitatea pe scară largă (și care se dezvoltă rapid) a dispozitivelor și antenelor wireless (de asemenea, având în vedere viitoarele rețele 5G), din sensibilitatea crescută la RF-EMF la copii (Meo și colab., 2015; Redmayne, 2016; Redmayne și Johansson, 2015; Sangun și colab., 2015) și din efectele RF-EMF la nivel celular și molecular, în special în ceea ce privește capacitatea de promovare a proceselor oxidative (Friedman și colab., 2007; Kazemi și colab., 2015; Kesari și Behari, 2012), deteriorare a ADN-ului (Duan și colab., 2015; Solek și colab., 2017), modificări ale expresiei genice (Chen și colab., 2014; Habauzit și colab., 2014; Kim și colab., 2017a; Le Quement și colab., 2012; Le Quement și colab., 2014; Lin et al., 2016; Millenbaugh et al., 2008; Soubere Mahamoud et al., 2016) și influența asupra dezvoltării celulelor stem (Chen și colab., 2014; Eghlidospour et al., 2017; Shahbazi-Gahrouei et al., 2016).

Mecanisme epigenetice care modulează expresia genelor în urma expunerii la substanțele toxice din mediul înconjurător sunt frecvent implicate în patogeneza unui număr de boli cronice, în principal în cazul unei expuneri precoce care determină efectele dezvoltării și debutul unor boli cronice ulterior în timpul vieții (Bianco-Miotto și colab., 2017; Pasăre, 2007; Di Ciaula și Portincasa, 2014). De remarcat, epigenomul pare de asemenea, să aibă un rol relevant în urma expunerii la RF-EMF, care este capabilă să producă modularea micro-ARN (Dasdag și colab., 2015a, b), remodelarea cromatinei și modificarea proceselor de reparare a ADN-ului (Belyaev și colab., 2009; Markova și colab., 2005) și să afecteze modelul de metilare al ADN (Mokarram și colab., 2017).

Sunt necesare urgent alte studii experimentale și epidemiologice pentru a explora mai pe larg și pe deplin efectele asupra sănătății omului  cauzate prin expunerea la frecvențe RF-EMF generice sau specifice (adică MMW) la diferite grupe de vârstă și cu densitatea de expunere în creștere. Cu toate acestea, subestimarea relevanței rezultatelor disponibile (în special cele in vitro și din modele animale) nu par a fi acceptabilă din punct de vedere etic, după cum s-a observat raționamentul în termeni de prevenție primară, „echivalează cu acceptarea faptului că un potențial efect periculos al unui agent de mediu poate fi evaluat doar a posteriori, după ce agentul a avut timp să-și provoace efectele nocive” (Tomatis, 2002).

Rezultatele deja disponibile ar trebui să fie suficiente pentru a invoca respectarea principiului precauției (Hau și colab., 2014; Lo, 2009) luând in considerare numărul mare de subiecți implicați în această formă de expunere a mediului înconjurător și clasificabili drept „vulnerabili” (Bracken-Roche și colab., 2017), și posibile interacțiuni între expuneri multiple și eterogene, depășind abordarea cu un singur poluant cu măsurarea dozei interne absorbite de poluanți multipli (conceptul de expunere (Wild, 2012)). În ceea ce privește principiul OMS „sănătate în toate politicile”, dezvoltarea de noi rețele de comunicații RF-EMF ar trebui să fie pus în oglindă cu implicarea adecvată și activă a instituțiilor publice în domeniul sănătății mediului, printr-o revizuire a limitelor de expunere existente și prin politici care vizează reducerea nivelului de risc la populația expusă. Pe de altă parte, o cunoaștere adecvată a fiziopatologiei, a mecanismelor care leagă expunerea la RF-EMF de riscul pentru sănătate ar trebui să fie de asemenea utile în practica clinică actuală, în special în ceea ce privește dovezi care indică rolul factorilor extrinseci ca factori favorizanți importanți pentru riscul de cancer (Wu și colab., 2016) și pentru creșterea epidemiologică progresivă a  bolilor necontagioase (Pruss-Ustun și colab., 2017).

 



Igiena mâinilor salvează vieți!
 

Spălatul pe mâini este cea mai simplă și la îndemână măsură pentru a ne feri de bolile transmisibile prin contact și pentru a împiedica răspândirea lor, fie că vorbim despre infecții respiratorii, hepatită, boli gastro-intestinale sau dermatologice. Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății arată că mai mult de 80% din bolile infecțioase se transmit prin contact direct cu suprafețe contaminate.

Din păcate, statisticile arată că mulți dintre oameni nu acordă atenție și nu cunosc importanța igienei mâinilor pentru sănătate. Potrivit medicilor, spălarea frecventă a mâinilor ține la distanță viruşii, bacteriile sau alți agenți patogeni care pot ajunge în organism prin cavitatea bucală sau prin căile respiratorii, provocând îmbolnăvirea. Se spune chiar că igiena mâinilor salvează mai multe vieți decât vaccinarea. De aceea, este foarte important să îi învățăm și pe copii să se spele pe mâini cât mai des, ei fiind printre categoriile considerate cele mai vulnerabile în fața bolilor contagioase.

Agenții patogeni pot pătrunde în organism dacă atingem nasul, ochii sau gura cu mâinile contaminate. Pentru a elimina acest risc, trebuie să ne spălăm corect pe mâini, cu apă și săpun din abun­den­ță, după fiecare activitate care presupune contact direct cu o su­prafață murdară sau contaminată. De reținut, însă, că simpla clătire cu apă nu îndepărtează agenții patogeni de pe piele. Este important să insistăm inclusiv în zona unghiilor, între degete și la încheieturi. Trebuie să ne spălăm pe mâini cel puțin 20 de secunde, deoarece, spun medicii, acțiunea mecanică este cea care îndepărtează cel mai bine virușii și bacteriile de pe piele. 

Nu contează temperatura apei cu care ne spălăm pe mâini, având în vedere că apa trebuie să fie fiartă pentru a omorî bacteriile. Salmonella, de exemplu, poate supra­vie­țui mai mult de 10 minute la temperaturi de 55 de grade Celsius.

Spălatul pe mâini trebuie să devină o rutină pentru fiecare dintre noi înainte de a pregăti mâncarea sau de a mânca, după folosirea toaletei, înainte și după îngrijirea unor persoane bolnave sau tratarea unei răni, după ce tușim, strănutăm sau ne suflăm nasul. Alte situații după care este obligatoriu să ne spălăm pe mâini sunt: când ne întoarcem acasă, înainte și după ce schimbăm scutecele unui bebeluș, după atingerea sau hrănirea unui animal, după ce ducem gunoiul, după activități de grădinărit, chiar dacă le-am efectuat cu mănuși, și ori de câte ori mâinile sunt vizibil murdare.

Studiile au demonstrat că agenții patogeni rezistă chiar și 24 de ore pe suprafața obiectelor, cât despre temutul coronavirus din China, unii cercetători susțin că poate supraviețui până la 5 zile în anumite condiții de temperatură și de umiditate. 

Cele mai contaminate suprafețe se găsesc în mijloacele de transport în comun, în spațiile publice, în baie, mai ales grupul sanitar, pe prosoapele umede, dar și pe obiecte utilizate frecvent. Tastatura computerelor, telefoanele mobile, telecomanda electrocasnicelor pot găzdui agenți patogeni. Așadar, obiceiul de a mânca la birou „pe tastatură” sau de a vorbi la telefon în timpul mesei ne poate expune riscului de îmbolnăvire.

Ziarul Lumina



Despre secularizare sau divorțul culturii de credință (VIDEO) - Pr. dr. Ciprian Valentin Bîlbă

 

CAFEDEMIA - Masă rotundă organizată de Asociația Ortopraxia - Editura Agaton
(extras)
 
Cum s-a ajuns astăzi la situația în care credința și cultura merg pe drumuri diferite, chiar divergente. Cultul și cultura au fost întotdeauna împreună, deoarece nu se putea separa între tinda bisericii unde se făcea carte și biserica propriu-zisă unde se slujea lui Dumnezeu. Biserica își continuă menirea ei cultuală și culturală, în timp ce cultura se abate de la mersul ei firesc înspre țelul unilateral al informării utilitare. Este urmărită îndeaproape plăcerea diversificată și divertismentul distractiv. Cu toate acestea, formarea caracterului și dezvoltarea atenției omului în direcția sensului divin al vieții rămâne moștenirea misionară a Bisericii.



Evenimente, Apeluri, Promoții
Dar pentru copii | Pune și tu o cărămidă la temelia unui vis!
 

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a lansat proiectul „Dar pentru copii” care are ca scop ajutorarea familiilor cu mulți copii.

În prezent, prin programul „Sfântul Stelian”, aproximativ 200 de familii din județele Iași, Botoșani și Neamț care au peste 7 copii în întreținere sunt spriinite în cadrul programului.

Pune și tu o cărămidă la temelia unui vis, este îndemnul pe care inițiatorii proiectul îl adresează tuturor. Din puținul nostru putem face fericiți copiii care nu au nici măcar „puținul” nostru.

În prezent pe site-ul proiectului sunt prezentate trei cazuri propuse spre a fi ajutate. Oricine poate consulta proiectele propuse pentru aceste familii și poate dona pentru realizarea lor.

Astfel sunt oferite burse de studiu copiilor cu rezultate bune la învățătură, sunt organizate întâlniri de vară pentru cei mici, este acordat sprijin în situațiile medicale dificile și pachete de alimente cu ocazia sărbătorilor mari din timpul anului, potrivit site-ului darpentrucopii.ro.



Invitație în pelerinaj la Mănăstirea Frăsinei 06-07 martie 2020
 
 
Ca in fiecare an si post, de cativa ani incoace, vom merge iarasi la inceputul Postului Mare in pelerinaj la Manastirea Frasinei, judetul Valcea, iar la intoarcere, vom vizita Mănăstirile Turnu, Cozia și Ostrov, din județul Valcea.
Plecarea: La sfârșitul primei săptămâni din Sfântul și Marele Post al Pastilor - Vineri - 06.03.2020, orele 17,00, de la Piata Trapezului - Statia de Metrou 1 Decembrie, sector 3, București precum și de la Benzinăria OMV din fata/din proximitatea Cimitirului "Șerban Vodă" (Bellu).
Intoarcerea: a doua zi - Sambata - 07.03.2020, cu abatere/oprire pe la Mănăstirile Turnu, Cozia și Ostrov, din județul Valcea.
Deplasarea se va face cu microbusul domnului Adrian Ionescu, cu care am mai fost și în alte dati, precum si cu masinile noastre personale.
Vom pleca numai barbati, costul deplasarii fiind de 100 lei/persoana.
La cele patru sfinte asezari monahale vom duce pomelnice, acatiste si prinoase, ne vom caza, ca de obicei, la Manastirea Frasinei, vom participa la sfintele slujbe și rugăciuni de binecuvantare/dezlegare si vom servi masa (tot) acolo.
Pana luni - 02.03.2020, în prima săptămână din Sfântul și Marele Post al Pastilor, trebuie sa-mi comunicati numarul exact de persoane si numarul precis de masini; in acest sens, va rog foarte frumos sa va mobilizati/organizati si sa (va) vorbiti intre dumneavoastra, pentru a sti in/cu care masina veti fi/veti calatori sau cati veti merge cu microbusul!
Singurele doua popasuri, in afara celor trei lacasuri bisericesti, vor fi la Benzinariile MOL de pe autostrada A 1 (de) la km 80 si la cea de la întrarea în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Pentru orice alte detalii/informatii suplimentare va rog frumos sa ma contactati cu toata increderea.
 
Va doresc sa aveti parte de un post binecuvantat,
 
Doamne ajuta!
 
Stelian Gombos
 
steliangombos.wordpress.com


Marșul pentru Viață în Făgăraș - Pentru Viață. Pentru Părinți. Pentru Copii (28 martie 2020)

 

            Sâmbătă 28 martie 2020 între orele 15.00 și 18.00, în Municipiul Făgăraș va avea loc ”Marșul pentru Viață”, manifestare organizată pentru susținerea drepturilor mamei și copilului și având tema:  ”Pentru Viață. Pentru Părinți. Pentru Copii”.

            Traseul va fi următorul: Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae – Brâncoveanu (str. Sf. C-tin Brâncoveanu nr. 16) – B-dul Tăbăcari – B-dul Unirii – str. Mihai Eminescu – str. Republicii - Catedrala Ortodoxă Sf. Ioan Botezătorul – Casa de Cultură. Marșul se va încheia cu un spectacol ce va începe la ora 16.00 în fața Casei de Cultură.

            Chemăm să participe în mod pașnic și civilizat pe toți cei ce își doresc o familie sănătoasă și o societate sănătoasă, dreptul la viață și la o viață sănătoasă fiind un drept al omului recunoscut la nivel internațional. Nu cerem interzicerea legală a avortului, ci lucrăm pentru a schimba inimile față de femeile în criză de sarcină și față de copiii lor nenăscuți. Considerăm că fără schimbarea inimilor, fără conștientizarea adevărului, fără sprijin real și suficient, nu poate exista schimbare reală. De ce? Pentru că avorturile se fac din lipsă de cunoaștere, din lipsă de dragoste și din lipsă de sprijin, iar legea nu oferă nimic din toate acestea.

          Manifestarea este organizată de Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință, împreună cu Protopopiatul Ortodox Făgăraș, Asociația Doamna Maria Brâncoveanu și Asociația Ortopraxia (Editura Agaton).



Reduceri oferite de Librăria AGATON în perioada 01 Martie - 15 Martie 2020
 

Reduceri permanente

Transport gratuit pentru comenzi peste 150 lei (in Romania).
Reducere 15% la toate cărțile - pentru comenzi peste 300 lei
Reducere 15% la cărțile Editurii Agaton - indiferent de valoarea comenzii
Reducere 30-50% la toate cărțile afișate în partea de jos a acestei pagini
Reducerile de mai sus se aplica numai cartilor din comanda pe site sau pe email: comenzi@agaton.ro
 
Reduceri în perioada 01 Martie 2020 - 14 Martie 2020
- indiferent de valoarea comenzii -
(în limita stocurilor disponibile și numai pentru comenzi online):
 
Edituri:
Autori:  

CĂRȚI (pe categorii)

Aceste reduceri nu se aplica comenzilor prin telefon sau e-mail

 

OFERTA SPECIALA de Data Nașterii:

Reducere 15% la cărți, indiferent de valoarea comenzii

dacă se indeplinesc ambele condiții de mai jos:

 - aveți data nașterii înregistrată în Contul meu și
 - ați făcut comanda în una din cele 7 zile de dinaintea datei nașterii.
Dacă îndepliniți aceste condiții, după trimiterea comenzii veți putea citi în proforma că beneficiați de aceste reduceri.




CĂRŢI NOI / Produse noi
Ființa. Arta și viața Părintelui Sofronie - Maica Gabriela (CARTE)
 

Prezentare Ființa. Arta și viața Părintelui Sofronie:

CUPRINS

In cautarea Fiintei
Fiinta, nefiinta si abisul
De la abis la cunoasterea Fiintei
Zugravind adevarata Fiinta
Anexa A: Membrii gruparii "Bytie"
Anexa B: Abisul, asceza si teologie

EU SUNT CEL CE ESTE. Într-adevăr, El este Ființa. El singur e viu cu adevărat. Orice ființare chemată din adâncul neființei există numai prin voința Sa. Viața mea, până în cele mai mici amănunte, vine numai și numai de la El. El umple sufletul, legându-l din ce în ce mai intim de El Însuși. Contactul conștient cu El pecetluiește omul pentru totdeauna. Un astfel de om nu se va mai depărta de Dumnezeul iubirii pe Care a ajuns să-L cunoască. Mintea sa renaște. Dacă până atunci era înclinat să vadă pretutindeni procese naturale determinate, acum începe să sesizeze totul în lumina Persoanei. Cunoașterea Dumnezeului Personal poartă un caracter personal intrinsec. Asemănătorul recunoaște asemănătorul. Plictiseala de moarte a impersonalului ia sfârșit. Pământul, întregul univers, Îl vestesc: „Cerurile și pământul Îl laudă, marea și toate câte se mișcă în ea” (Psalmii 68, 38). Și El Însuși caută să fie împreună cu noi, să ne împărtășească belșugul vieții Sale (cf. Ioan 10, 10). Iar noi, la rândul nostru, însetăm de acest dar.

Arhimandritul Sofronie

Icoanele pictate de părintele Sofronie, stilul său pictural, cât și con­cepția sa despre iconografie au un caracter foarte personal. Toate acestea reflectă calea sa unică și evoluția sa, pornind de la avangarda rusă din anii 1920, trecând printr-o perioadă intensă de căutări spirituale care l-au condus la Hristos, și culminând cu expresia iconografică a descoperirilor sale de o viață întreagă... Contribuția sa în iconografie este reîntoarcerea la esențial, redarea unui mesaj minimalist, concentrându-se pe elementele importante: persoana – și cea reprezentată în icoană, și cea care o privește, inspirând o relație vie între acestea.
Rugăciunea părintelui Sofronie este locul de întâlnire a două realități: Dumnezeul Cel Viu și viața acestei lumi. Tot astfel, în pictură, concepția sa era fundamentată pe ideea pătrunderii veșniciei divine prin contemplarea realității vizibile.

Detalii despre carte / COMANDA



Cunoașterea științifică în orizontul tainei - Florin Caragiu (CARTE)
 

Prezentare Cunoașterea științifică în orizontul tainei:

Sinteză a unor cugetări revelatoare provenite din laboratorul matematicianului căutător de înțeles, prelungite printr-o filosofare care mărturisește o nevoie de mai deplină înțelegerecu miză antropologică, mărturia de față invită la întâlnirea cu simțirea teologică care operează pe plan existențial.

Pr. Răzvan Ionescu

Cartea este foarte bine venită în contextul actual în care inteligența artificială și, în general, programele de calculator și dispozitivele inteligente par că vor depăși omul în ce din ce mai multe domenii. Cu competența matematicianului, cu cunoașterea inclusiv apofatică a credinciosului creștin ortodox și cu talentul literar, autorul reușește să evidențieze că știița nu este și nu poate fi separată de Dumnezeu, aducând în sprijin citate din scrierile multor matematicieni și oameni de știință cu realizări deosebite.

Prof. univ. dr. ing. Ștefan Trăușan-Matu

Detalii despre carte / COMANDA



Pe cărarea Crucii. Convorbiri duhovnicești cu ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului - Luminita Cornea (CARTE)
 

Prezentare Pe cărarea Crucii. Convorbiri duhovnicești cu ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului:

Crucea de pe Golgota este axa lumii și scara iubirii.

Pentru noi, o, iubiților, Cel necuprins de ceruri S-a lăsat cuprins de o Cruce!
El încape și într-un potir, așteptându-te să vii să te împărtășești din bucuria suferinței Lui pentru tine.
Crucea este cetatea în care Hristos i-a scăpat de moarte pe fiii Învierii.
Crucea este o sabie, iar cu aceasta Hristos a omorât moartea și cu ea a tăiat legăturile porților iadului.
Pe Cruce s-a dat cea mai cruntă bătălie din univers, căci pe ea S-a luptat Hristos cu moartea și a învins-o. Acolo, Hristos a murit moartea.
De la Învierea Domnului, noi nu mai trăim murind, ci trăim înviind.

ÎPS IOAN, Mitropolitul Banatului

Detalii despre carte / COMANDA



Învăţătura Părinţilor din primele veacuri - David F. Ford (CARTE)
 

Prezentare Învăţătura Părinţilor din primele veacuri:

„Nimeni nu poate da altuia ceea ce el însuşi nu are”, spunea oarecând Sfântul Grigorie Teologul. Ceea ce profesorul David C. Ford oferă cititorilor săi în această carte este cunoaşterea lui Dumnezeu şi comuniunea cu sfinţii, pe care el însuşi le‑a dobândit nu doar din cărţi, ci dintr‑o experienţă personală autentică. De aceea ni le împărtăşeşte atât de liber, de clar şi de firesc.

Nădejdea autorului este ca acest studiu al temelor de importanţă majoră din istoria Bisericii Primare să ne însufleţească spre a‑i cunoaşte mai bine pe sfinţii acestei perioade de întemeiere şi de formare a Bisericii, spre a înflori și spori creștinește întru frăţietatea cu ei.

Detalii despre carte / COMANDA



Cugetări și predici la Învierea Domnului - Sfantul Nicolae Velimirovici (CARTE)
 

Prezentare Cugetări și predici la Învierea Domnului:

Nu este lesne a înțelege nemăsurata adâncime și înălțime a însemnătății Învierii lui Hristos. Ea a cutremurat și cerul, și pământul, și adâncurile iadului.

Lumina cea strălucitoare a acestei întâmplări istorice minunează pe oameni nemăsurat mai mult decât mărimea cea fără de sfârșit a crugului ceresc, pe care o dezvăluie astronauții din vremea noastră. Pentru omul cel muritor este totuna dacă această lume este mică – doar atât cât cuprind ochii săi – sau ceva mai mare, încât nici telescopul să n-o poată cuprinde. Lui îi este totuna dacă mormântul său se va întinde pe două arșini de pământ ori peste întreg cosmosul, care cuprinde milioane de ani lumină. Dar niciun om nu este nepăsător față de Învierea lui Hristos.
Sf. Nicolae Velimirovici

Detalii despre carte / COMANDA



Calea lacrimilor și a Răscumpărării - Sfantul Nicodim Aghioritul (CARTE)
 

Prezentare Calea lacrimilor și a Răscumpărării:

Colecția Musica & Hymnographica


Cea mai înaltă și nobilă cale de a-I aduce închinare lui Dumnezeu e imnul și cântarea bisericească, în ale căror forme noi a fost modelată întreaga învățătură a Sfintei Scripturi, după ce a trecut prin „topitoarele” simțirii dumnezeiești a
Sfinților Părinți, pentru a ni se descoperi toate sensurile și învățăturile trebuincioase mântuirii:
Căci fără mântuirea minții nu e cu putință
mântuirea omului, după cum grăitorii de Dumnezeu ne-au făcut cunoscut.
Fie ca și noi, cântând sau citind sau ascultând aceste Canoane, în care grăiește nu poetul bisericesc, ci mai degrabă Însuși Duhul Sfânt,
să ne lăsăm inima cucerită de preadulcile intonări, spre a glăsui dimpreună „Cântarea Cântărilor” și a intra în „Sfânta Sfintelor”, ajungând împlinitori și liturghisitori ai înțelesurilor cerești din ele!
Să ne învrednicim a ne răstigni împreună cu El, adică a ne ține departe atât de făptuirea, cât și de lucrarea păcatului ca, sporind întruna pe drumul virtuții și murind cu Domnul nostru, să înviem, să ne slăvim și să domnim în veci, dimpreună cu Acesta, întru Învierea Lui. Amin!

Detalii despre carte / COMANDA



Sacrificaţii Dunării - Constantin Virgil Gheorghiu (CARTE)
 

Prezentare Sacrificaţii Dunării:

Păcatul capital al lui Joseph Martin, eroul acestei fascinante cărţi a lui Gheorghiu, a fost refuzul său de a întinde o mână de ajutor unui fugar căutat de poliția politică – păcat ce l-a marcat mai bine de un deceniu și pe care va jura să nu-l mai săvârșească… După unsprezece ani petrecuţi în spatele Cortinei de Fier – acolo unde l-a condus o misiune antropologică începută pe țărmurile Mării Negre –, în chiar ajunul mult așteptatei sale întoarceri în patrie, în apartamentul lui din Sofia sunt aduşi un român rănit, soția și copilul lor. Astfel, începe povestea lumii separate aproape jumătate de veac de Occident, lumea Sacrificaților Dunării.

În stilul deja consacrat prin Ora 25, Gheorghiu stabileşte în carte o paralelă între ultimele zile de viaţă ale eroului său şi Pătimirile lui Hristos. În capitole precum Rana din coastă, Aştept învierea trupului, Pilat se spală pe mâini cu apă de colonie, marele scriitor al exilului românesc condamnă deschis Occidentul, salvat de hidra roşie prin sacrificarea a milioane de oameni din Răsărit...

Detalii despre carte / COMANDA



Dependența de Cer - Fabian Anton (CARTE)
 

Prezentare Dependența de Cer:

Convorbiri duhovnicesti realizate de Fabian Anton cu:

Arhim. Arsenie Papacioc, Maica Doroteea Barbieru, Arhim. Teofil Paraianu, Protos. Justin Parvu, Arhim. Sofian Boghiu, Arhim. Mitrofor Teofil Pandele, Ierom. Justinian Petrinca, Pr. Simion Vargolici, Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga, Pr. Arsenie Voaides, Pr. Adrian Fageteanu.

Detalii despre carte / COMANDA



Doamna Păresimilor și cei șapte pantofi. Postul Mare pe înțelesul copiilor - Tatiana Petrache (CARTE)
 

Prezentare Doamna Păresimilor și cei șapte pantofi. Postul Mare pe înțelesul copiilor:

Doamna Păresimilor vine dintr‑o veche tradiție bizantină, întâlnită pretutindeni în Grecia și Asia Mică. Ea ne învață de ce postim și ce sărbătorim în fiecare duminică a Postului Mare.

Secretul pantofilor ei? Doamna Păresimilor aleargă atâta în arena virtuților, că i se tocesc pantofii și în fiecare săptămână pierde câte unul. Când rămâne cu totul desculță, iată că și Învierea bate la ușă. Să‑i urmăm și noi pilda și să ne ostenim după putere!
Să nu vă mire această povestire! Nu este decât un calendar hazliu al Postului Mare pentru cei mici.
Post ușor și binecuvântat!

Detalii despre carte / COMANDA



Cum să ne găsim duhovnic - *** (CARTE)
 

Prezentare Cum să ne găsim duhovnic:

Creștinii zilelor noastre se confruntă deseori cu problema aflării unui duhovnic, a unui povă­țuitor încercat, cu a cărui binecuvântare să poată duce la împlinire toate lucrările cele de folos sufletului, mergând la el cu statornicie pentru a-și mărturisi păcatele și gândurile.
Adeseori, despre o mărturisire amă­nunțită a creș­tinului nu poate fi vorba, timpul fiind – mai ales la marile praznice – prea scurt pentru ca oamenii să‑si poată revărsa tot ce au în suflet. Prin urmare, credincioșii simt deseori o nemulțumire duhovnicească profundă. Dorința de a afla un bătrân care să ne asculte gândurile și să ne dea un sfat de folos rămâne, astfel, pentru mulți un vis neîmplinit...
Cartea de față încearcă să dezvăluie trăitorilor ortodocși calea către aflarea unui duhovnic iscusit, sub a cărui îndrumare părintească să poată păși cu bună rânduială pe calea cea mântuitoare.

Detalii despre carte / COMANDA



Călăuza rugătorului - Sfantul Ignatie Briancianinov (CARTE)
 

Prezentare Călăuza rugătorului:

Cugetarea la Dumnezeu pare o lucrare ciu­­da­tă, uscată, plictisitoare: dar în fapt este o lucrare prea­­îmbelşugată în roade, predanie bisericească nepre­ţu­i­tă, aşezământ al lui Dumnezeu, vistierie duhovnicească, moştenire a Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi, ce au pri­mit‑o şi ne‑au predanisit‑o după porunca Sfântului Duh. Nici nu îţi poţi închipui bogăţiile cărora te vei face moştenitor la vremea cu­ve­nită dacă te vei deprinde cu aducerea-aminte ne­contenită de Dumnezeu.

Cugetarea la Dumnezeu omoară în om împreu­nă‑sim­­­ţirea faţă de lume şi de patimi, dă viaţă în el împre­u­nă‑sim­ţirii faţă de Dumnezeu, faţă de tot ce este duhov­ni­cesc şi sfânt, faţă de veşnicia fericită.
Sfântul Ignatie Briancianinov

Detalii despre carte / COMANDA



Carte de rugăciuni: Apanthisma - *** (CARTE)
 

Prezentare Carte de rugăciuni: Apanthisma:

Apanthisma

ce cuprinde rugaciuni prea‑frumoase, sfătuitoare şi umilincioase,de la Sfinţi Părinţi adunate

ediția a treia

Rugîndu-se ajunge omul să fie împreună cu ­Dum­nezeu, iar cel ce este împreună cu Dum­nezeu s-a despărţit de cel potriv­nic. Rugăciunea este păzitoarea întregii înţelepciuni, îndrumătoarea puterii mînioase a sufletului, surparea mîndriei, ceea ce curăţeşte pe om de pomenirea răului, ni­micirea pizmei, stîrpirea nedreptăţii, îndreptarea păgînătăţii. Rugăciunea este vîrtutea trupurilor, bunăstarea ca­­sei, buna cîrmuire a cetăţii, tăria împărăţiei, bi­ru­­inţa în război, chezăşia păcii, adunarea celor des­părţiţi, rămînerea împreună a celor adunaţi. Rugăciunea este pecetea fecioriei, credinţa căsniciei, arma călătorilor, străjerul celor ce dorm, curajul celor ce priveghează, buna rodire pentru lucrătorii pămîntului, izbăvirea celor ce bat cărările mărilor...
Ru­gă­­ciu­nea este împreună-vorbirea cu Dumnezeu, vede­rea celor nevăzute, încredinţarea celor dorite, cinstea deopotrivă cu cea a îngerilor, sporirea în cele bune, alungarea celor rele, îndreptarea păcătoşilor, desfătarea de cele ce sunt acum, ade­verirea celor nădăjduite. (Sfîntul Grigorie al Nyssei)

Detalii despre carte / COMANDA



Cea mai frumoasă - Amalia Dragne (CARTE)
 

Prezentare Cea mai frumoasă:

Cea mai frumoasă este o carte care inspiră. Copii și adulți.

O carte-îndemn pentru copii ca, în primii ani de viață, aceștia să descopere lumea prin simțuri în cel mai sănătos mod cu putință. O carte care pledează pentru experiențe autentice, astfel încât copiilor să nu le fie furată copilăria și, odată cu ea, viitorul.

În același timp, Cea mai frumoasă este o carte terapeutică pentru adulți. Prin cuvinte simple și imagini bogate trezește sau amplifică acea scânteie de viață și bucurie pură pe care o purtăm în adâncul sufletului fiecare dintre noi.

Cea mai frumoasă este o carte universală, pentru toate vârstele. Cu un text pe care îl parcurgi în cadența minutelor și cu imagini în care te pierzi cu uimire zile în șir, cartea oferă provocări la care poți medita o viață întreagă.

*

Cea mai frumoasă este o carte-ancoră care se adresează celei mai frumoase părți din noi: sufletul nostru de copil. Este o carte care prin imagini și cuvinte face legătura dintre creier și inimă și ne aduce în cel mai cald și iubitor loc pentru noi. E o carte care ne amintește să sădim, să cultivăm sentimente și amintiri frumoase în inima copiilor noștri și să fim recunoscători pentru toate câte avem. Este o carte pentru orice om care, mai întâi de toate, a fost un copil frumos, chiar dacă a uitat asta.”

Nadia Tătaru, fondator Radio Itsy-Bitsy

 

„Când am deschis cartea Cea mai frumoasă am fost luată pe sus, cu blândețe, ca plutind pe un nor și apoi așezată cu o mișcare lină, printre flori de vară, într-o splendidă grădină...
Asta-i terapie prin culoare! – mi-a sunat în urechi, șoptit poate de o floare...
Am respirat adânc. Am stat să savurez. Mă plimb printre desene și încep să visez!
Mulțumesc pentru infuzia de copilărie!”

Vistiana Long, psihoterapeut

„Creația lui Dumnezeu ascunde unele dintre cele mai profunde lecții pentru viață. Cartea aceasta minunată ne propune să (re)învățăm să receptăm Creația, în întreaga ei complexitate, și să le-o descoperim și copiilor noștri; să-i ajutăm să o sesizeze și să o priceapă ca loc dăruit pentru cultivarea dorinței de cunoaștere, ca spațiu de educație a sensibilității pentru frumos, ca loc de restaurare a sănătății și ca scară către Dumnezeu Creatorul. Însoțindu-i mereu în viață, Creația s-ar vădi ca o școală a viețuirii spirituale, o excelentă introducere la viața deplină în Dumnezeu.”

Lect. Dr. Arhid. Adrian Sorin Mihalache, teolog,
doctorand în fiziologie și neuroștiințe fundamentale

 

Cea mai frumoasă este o carte care celebrează viața, iubirea, valorile familiei, bucuria curată ce izbucnește ca un izvor de nestăvilit în fiecare experiență pe care copiii o pot face în contactul nemijlocit cu natura, ajutați de părinți și în compania prietenilor. Natura este locul în care ei se pot simți confortabil – ca în cea mai plăcută casă –, și fericiți – ca în cel mai bogat spațiu, în măsură să le hrănească setea de cunoaștere și nevoia de frumos.

Cunoașterea naturii este un pas important prin care, la începutul vieții, cei mici devin conștienți de ei înșiși și de lumea în care trăiesc. Crescând, printr-o bună educație ei pot urca de la cunoașterea nemijlocită a naturii prin simțuri spre sensurile tot mai adânci ale lumii și existenței, descifrând rațiunea și scopul fiecărui lucru creat de Dumnezeu.

Din păcate, această experiență de tip fondator din copilăria timpurie este amenințată astăzi la o scară fără precedent de atracția dispozitivelor audiovizuale, care riscă să învăluie mintea celor mici într-o vrajă a irealului, furându-le șansa de cunoaștere autentică. Alcătuit din aceeași materie ca și lumea creată, dar purtând totodată în sine scânteia divină a chipului lui Dumnezeu, omul nu poate găsi o altă cale de a crește și de a cunoaște decât cea pe care au mers toți oamenii. Rupți de realitate, copiii nu vor putea cunoaște lumea, nici pe ei înșiși. Ca urmare, nu vor mai ști cum să prețuiască și să protejeze natura și pe semenii lor, nemaiînțelegând să respecte condițiile fundamentale care garantează continuitatea vieții pe pământ.”

Amalia Dragne

Detalii despre carte / COMANDA



Învăţătura Părinţilor din primele veacuri - David F. Ford (CARTE)
 

Prezentare Învățături și reflecții duhovnicești:

Bucură‑te în Domnul Dumnezeu, deoarece Dumnezeul tău este Dumnezeu măreţ, veşnic, nemuritor şi atotputernic; întrucât Dumnezeu este darnic, milostiv, drept şi iubitor de oameni; El este Părintele îndurărilor şi Dumnezeul mângâierii. Ale Lui sunt cerul şi pământul, munţii, dealurile şi dumbrăvile; ale Lui sunt fiarele, târâtoarele şi toate păsările; al Lui este soarele, luna, stelele şi toate stihiile cereşti; ale Lui sunt apele, mările, râurile, lacurile, zăpada şi vântul, tunetul şi fulgerul; Lui îi aparţine orice fiinţă văzută şi nevăzută, cerească şi pământească; ai Lui sunt toţi oamenii, întreaga umanitate; ai Lui sunt îngerii, arhanghelii, heruvimii, serafimii şi toate puterile cereşti.

Acolo la El este adevărul, acolo este judecata cea nefăţarnică; acolo e bucuria şi iubirea de oameni. La El este liniştea şi odihna; acolo nu există boli şi necazuri; acolo este slava, bogăţia şi veşnica desfătare; acolo e bucuria, veselia, lumina, frumuseţea şi mângâierea; acolo e libertatea, lărgimea şi viaţa nesfârşită. Acolo sunt toate, numai alipeşte‑te din tot sufletul de Domnul şi bucură‑te întru El.

Detalii despre carte / COMANDA



Cu ce seamănă iubirea - Adrian Pr. Prof. Chiaga (CARTE)
 

Prezentare Cu ce seamănă iubirea:

M-am întrebat de multe ori ce înseamnă iubirea, cu ce poate să semene ea, cât de mare este, ce culoare are.

Atunci mi-am spus: cu siguranţă este albă pentru că e pură şi sinceră. Ea seamănă cu florile care sunt atât de gingaşe şi frumos mirositoare! Noi toţi ne-am născut din iubirea lui Dumnezeu şi pentru că ea este foarte mare noi o simţim în mii de feluri. Cred că nici suma tuturor numerelor din manualul meu de matematică nu ar putea să arate cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

Uneori la şcoală uit cum începe un vers de poezie iar doamna învăţătoare mă priveşte blând. Iubirea din privirea ei mă face să îmi amintesc versul uitat şi atunci iubirea seamănă cu o mână de ajutor sau cu un surâs.
Cu toate că Dumnezeu iubeşte pe toţi la fel, fiecare dintre noi simţim diferit iubirea. Important este să o cunoaştem şi să o simţim!

Detalii despre carte / COMANDA



Predici la Triod și Penticostar - Mitropolitul Antonie de Suroj (CARTE)
 

Prezentare Predici la Triod și Penticostar:

Domnul i‑a primit pe cei milostivi, fără să‑i mai întrebe nimic altceva. Căci oamenii aceştia au putut să iubească pe pământ cu iubire activă şi reală, fiindcă au fost suficient de deschişi încât să încapă în ei şi iubirea dumnezeiască a veacului viitor. Or, oamenii care au săvârşit faptele iubirii erau nedumeriţi de cele pe care le‑a văzut în ei Domnul. Cum puteau să facă pentru Hristos, ceea ce au făcut pentru alţii? Pentru ei, era atât de firesc să trăiască în spiritul iubirii, încât au făcut‑o fără să se gândească la altceva.
Să ştiţi că nu ne vom mântui prin ceea ce vom face numai cu încordarea inimii, impunându‑ne doar să ţinem minte poruncile Domnului. Poruncile trebuie să ne pătrundă în trup şi în sânge atât de adânc şi de desăvârşit, încât să ajungă mişcare firească a sufletului, nu simplă ascultare de Legea care ne‑a fost dată din afară. De aceea, dacă cineva crede că este milostiv, că are grijă de bolnavi, că îi cercetează pe cei întemniţaţi, că îi hrăneşte pe cei flămânzi şi că îi îmbracă pe cei goi – să‑şi pună întrebarea: Le face pe toate acestea din toată inima sau din simplul simţământ al datoriei şi de teama că va da răspuns pentru faptele sale? Dacă o facem numai din datorie, atunci, Dumnezeule, cât de departe suntem de statutul de fii ai Împărăţiei Cerurilor!

Detalii despre carte / COMANDA



Plânsurile Sfântului Efrem Sirul - Sfantul Efrem Sirul (CARTE)
 

Prezentare Plânsurile Sfântului Efrem Sirul:

CUPRINS

Doamne şi Stăpînul vieţii mele, duhul trîndăvirii, al iscodirii, al iubirii de stăpînire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul întregii înţelepciuni, al smeritei cugetări, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi mie ca să îmi văd greşelile mele şi să nu osîndesc pe fratele meu. Că bine eşti cuvîntat în vecii vecilor. Amin.

Detalii despre carte / COMANDA



Sfintele surori Romanov - Natalia Lozan (CARTE)
 

Prezentare Sfintele surori Romanov:

CUPRINS

Sfintele surori Mucenite Romanov
Sfanta Mucenita Olga Romanov
Sfanta Mucenita Taniana Romanov
Sfanta Mucenita Maria Romanov
Sfanta Mucenita Anastasia Romanov

În familia ultimului Împărat rus a domnit întotdeauna bucuria. Ortodoxia era percepută drept trăirea vieții în întreaga ei plinătate. Nu trăiau ascetic, dar smerit, năzuind către cel mai important scop al vieții: Cetatea Cerească. Erau legați de dragostea pentru Hristos și dragostea evanghelică față de aproapele, ceea ce însemnă că împlineau poruncile principale ale lui Dumnezeu.

Părintele Nicolae Beleaev, cu puțin timp înainte de moartea lor tragică, a notat în jurnalul său:

“Să dea Dumnezeu ca toți tinerii să ajungă la înălţimea duhovnicească a copiilor fostului Împărat. Am rămas surprins de bunătatea, smerenia, supunerea față de părinți și acceptarea necondiționată a voii lui Dumnezeu, de puritatea gândirilor și necunoașterea murdăriei existente în lume...”

Detalii despre carte / COMANDA



Iubirea naște fericirea - *** (CARTE)
 

Prezentare Iubirea naște fericirea :

CUPRINS

Ce este fericirea?
Putem ajunge la fericire?
Putem gusta fericirea?
Putem ajunge la siguranta ca vom fi fericiti dupa moarte?
Care sunt conditiile ca sa putem primi harul ca sa pornim spre fericire?
Cale este calea catre fericire?
Iubirea naste fericirea!

Mulți oameni se întreabă dacă fericirea există cu adevărat și îndoiala lor este firească deoarece fiecare dintre noi am avut momente în care am simțit o pace adâncă, fiind în același timp deplin mulțumiți și bucuroși, dar parcă tot ne este greu să spunem că fericirea există cu adevărat. Fericirea este o stare, pe care ne-o oferă harul dumnezeiesc, de perfectă conștiență, în care simțim pace, mulțumire și bucurie, depline și intense, pe care suntem siguri că nimeni și nimic nu le va lua de la noi.

Detalii despre carte / COMANDA



Felurite învățături, epistole și cuvinte - Avva Dorotei (CARTE)
 

Prezentare Felurite învățături, epistole și cuvinte :

- Coperti cartonate.

În tradiţia monahală ortodoxă, prima carte ce se dă fraţilor nou intraţi în mănăstire este cea a Învăţăturilor Avvei Dorothei, ca fiind esențială pentru așezarea temeliei unei vieți duhovnicești. Însă cuvintele sale, deși vechi de cincisprezece veacuri, poartă bogata experiență a celui ajuns la capătul urcușului spre unirea cu Hristos și devenit povățuitor nerătăcit, de folos în aceeași măsură mirenilor dornici de zidire sufletească, cât și primenirii cugetului monahilor mai încercați, spre „aducerea-aminte a dragostei celei dintâi” (cf. Apoc. 2, 4-5). Traducerea de faţă cuprinde întreaga operă a Avvei Dorothei cunoscută până acum şi acceptată ca autentică, într-o încercare de a oferi cititorului un text cât mai credincios stilului oral al originalului şi din dorința de a lămuri unele locuri rămase neclare în traducerile precedente.

Detalii despre carte / COMANDA



Nemuritorul Jacques iscodit de Moise Monahul - Vasile-Jacques Iamandi (CARTE)
 

Prezentare Nemuritorul Jacques iscodit de Moise Monahul:

 

Dacă ara vea, pe lângă atâtea numeroase calități, și darul sau răbdarea scrisului, d-l Vasile-Jacques Iamandi (n. 1928) ar fi putut face el însuși un best-seller din romanul vieții sale. Acest fascinant traseu biografic este recosntituit în cartea de față, într-o lungă serie de dialoguri înregistrate pe bandă, realizate cu răbdare și bun duh iscoditor de monahul Moise Iorgovan . O viațî de peregrinări și aventuri trăite nu o dată la limita riscului suprem, dar care n-a eșuat nici o clipă în simplu experimentalism, ci a fost constant străluminată de principii și idealuri: de la prima tinerețe, marcată de entuziasmul jertfelnic al unei întregi generații, trecând prin clandestinitatea vieții de fugar din anii stalinismului, prin experiența exotică a Legiunii Străine franceze (de unde s-a întors străbătând Chiana și Rusia cu piciorul), prin teroarea lagărelor și temnițelor comuniste, prin lunga odisee a exislului, până la deziluziile unei repatrieri târzii din Canada francofonă (unde a stat mai mult de trei decenii) într-o Românie postcomunistă care este încă departe de a-și fi regăsit reperele...

Răzvan Codrescu

Detalii despre carte / COMANDA



Praznicele Maicii Domnului - Mitropolit Hierotheos Vlachos (CARTE)

Prezentare Praznicele Maicii Domnului :

Cartea "Praznicele Maicii Domnului – o perspectivă istorică și teologică" este o „frescă” a învățăturii despre Maica Domnului în teologia patristică.

Autorul, Mitropolitul Ierotei al Nafpaktosului, el însuși un ierarh teolog, analizează întreg parcursul bisericesc legat de persoana Născătoarei de Dumnezeu (Zămislirea Sfintei Ana, Nașterea Maicii Domnului, Buna Vestire, Intrarea în Biserică, Maica Domnului în Noul Testament, Adormirea Maicii Domnului), alcătuind o biografie duhovnicească a Preasfintei, în care surprinde cu multă finețe atât aspectele istorice, cât mai ales adâncimile duhovnicești ale fiecărui praznic închinat ei. Este zugrăvită astfel, în cuvinte de Dumnezeu insuflate, icoana Maicii Domnului ca model de isihast și ca punte de legătură între cer și pământ, după cuvântul Sfântului Siluan citat în paginile cărții: „Ea este bucuria noastră și nădejdea. Ea este Maica noastră după duh și aproape nouă după fire, ca om, și tot sufletul creștinesc tinde către Dânsa cu dragoste”.

Detalii despre carte / COMANDA



 

Descarca oferta 
Editurii Agaton

Descarca oferta de CARTI/Produse (.xls)
icoane, tamâie, cruciulite, calendare etc.

Produse naturiste Măn. NERA (.pdf)

Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi
in
 revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)
  

Revista Porunca Iubirii 
apare lunar din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor: Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revistapi@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori: Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619        ISSN-L 1453 - 7567

http://poruncaiubirii.agaton.ro/html2doc/PoruncaIubirii-Februarie-2020.doc